A.C.Cuza — Despre poporaţie — statistica, teoria, politica ei — studiu economic politic (1929)

"Rao au UMEN 4t "V. PT p Da Ape iE 74 o dM v rr ees TA ' 


BIBL. CENT R. UNIV. 
sM. EMINESCU“ IAȘI 


perd 


DESPRE il 


j 


OPORATIE 
STATISTICA, TEORIA, POLITICA. ET ~ 


STUDIU ECONOMIC POLITIC 


L'économie politique me semble étre 
cette branche dela politique qui. traite 
des moyens d'existence d'une nation. 
Ces moyens sont manifestement les in- 
dividus qui la composent et les ressour- 
ces qui servent à l'existence de ces in- 
dividus. La population et la richesse sont 
donc les deux titres sous lesquels se 
rangent tous Ies principes de l'économie 
1 olitique. Ue": 

Pierre Prevost : Réflexions sur le prin- 
cipe de population (1809). 


«x N 


REVĂZUTĂ ȘI ADAOGITÀ 


244352 
B.C.U. - IASI 


DE 


A. C. -CUZA A 


or en V 
p ^ 3 obs 
"- ‘a 
eU NW 
wr NS 
eei aa ej x EU V ” 
^i pui P. 
C »* 305 
0s mă 
hun pr 
b: d 
Mts aA 
pa 
BUCUREȘTI 
IMPRIMERIILE «INDEPENDENTA?, STRADA R. POINCARÉ, 17 
1929 


PREFAȚA 


Habent sua fata libelli. 

„Cărţile au soarta lor“. Putem adăogi: 

Soarta cărților, uneori e soarta oamenilor. 

E cazul meu cu cartea „Despre Ropas: care 
apare astăzi în a doua ediție. 

La 1886, întorcându-mă din străinătate — unde 
petrecusem, cu mici întreruperi, încă de la 1871, în 
interesul studiilor — și aşezându-mă la laşi, de unde 
plecasem : aceea ce m'a Surprins acum — in con- 
trast cu ceea ce văzusem aiurea — a fost „poporaţia “ 

Oraşe streine, în mijlocul poporației românești. 

Sub impresia acestui fenomen surprinzător, al po- 
porafiei — contrastând cu direcţia generală de pe 
atunci, a spiritelor, către „liberalism şi umanitarism', 
reprezentată, între alţii, si de Titu Maiorescu — am 
scris cel dintâi studiu al meu, prin care arătam ne- 
cesitatea altei direcții, sub titlul „Generaţia de la 
48 şi Era Nouă“ (1 vol. p. p. 106. laşi 1889). | 

La 1890, am supus fenomenul descreșterei popo- 
rației si deznafionalizárei orașelor româneşti, unei 
cercetări mai amănunțite, întrun studiu economic, 
publicat în ziarul „Era Nouă“, din laşi, sub titlul: 

,Meseriasul romin“ — Cauze — Efecte — mijloace 
'de indreptare. 

La 1893, acest studiu, însoțit de o introducere, 
Pam publicat in brosura: ,Meseriagul romin. Cu o 
prefață“. (1 vol. p. p. XXXIV + 107, laşi 1893). 

 Intre anii 1893—1895, ca deputat, am adus pro- 
blema poporafiei înaintea Adunării deputaţilor: in 
şedinţa dela 8 Februarie 1893, la discuţia generală 
a proiectului de lege pentru „organizarea învățămân- 
tului profesional;^ în şedinţele de la 7 Martie si 
22 Noembrie 1894, interpelând in chestia alcoolismu- 
lui; în ședința de la 23 Noembrie 1893, la discuţia 


IV 


proiectuiui de răspuns la Mesagiu; în ședința de la 
16 Martie 1895, la discuția generală a budgetului 
ministerului cultelor si instrucfiunei publice. 

Aceste cuvântări parlamentare, având de scop să 
îndrumeze soluția problemei poporaţiei româneşti, 
prin intervenția Statului, le-am publicat apoi cu studii 
introductive, în două scrieri: „Monopolul Alcoolului“ 
(1 vol. pp. XXVIII + 142, Bucureşti 1895), „Țăranii 
si clasele dirigente" (1 vol. pp. LXIX + 35, Bucu- 
resti 1895). 

Dar faptul el însuşi, al descresterei poporaţiei creş- 
tine si desnafionalizárei orașelor României — aşadar 
ca în acelaş mediu, o poporafie, acea naţională, să 
scadă, iar cealaltă, acea streină, să crească — avea 
nevoe să fie lămurit feoreticește: ca bază a oricărei 
intervenţii practice. Ceea ce nu era posibil, de cât 
raportându-l la legea naturală, care îl stăpâneşte. 

Cercetarea acestei legi naturale, a legei popora- 
(iei — aga precum a fost expusă de Robert Malthus 
de premergătorii şi urmaşii săi — m'a pus în fața 
unor contraziceri, cari luau acestor cercetări orice 
valoare teeretică şi practică : de înțelegere si de in- 
râurire posibilă a fenomenului. 

Incercând să înlătur aceste contraziceri, am crezut 

că le pot rezolvi, prin altă formulă a legei popo- 
raţiei — mai puţin rigidă decât acea matematică a 
lui Malthus, dar nu mai puţin riguroasă — expri- 
mându-i esența. 
. In cursul acestor cercetări, mi s'a lămurit tot mai 
mult că economia politică, ea însăşi, fusese sistemati- 
zată greşit: luând ca principiu de sistematizare avu[ia, 
pasivá, in loc de a pleca de la poporajie, ca prin- 
cipiu activ al economiei sociale, şi trebuind dar a 
fi şi principiul științei care o cercetează. Am zis: 
Știința economică este știința care determină legile 
cari stăpânesc îndestularea trebuinfelor materiale ale 
poporajiei umane. (Vezi pag. 14). 

Aceste cercetári, le-am publicat in volum, sub ti- 
tlul Despre Popora[ie. Statistica, Teoria si Politica 
„ei. (1 vol. pp. XVI + 466, lagi 1899). 

Prezintat Academiei Române, studiul meu „Despre 


V 


Poporafie", a. obținut la 1900, premiul Lazăr, pe 
baza raportului redactat de Dr. Vicenţiu Babeş, în 
care se zice (Analele Academiei Române. Seria il. 
T. XXII, pp. 437—442): 

„Oricine, la noi, ar voi a se ocupa cu cercetarea 
„şi dezvoltarea ulterioară a acestei cestiuni, devenită 
„pentru unele State și popoare foarte actuală, şi — 
„pare-mi-se - - anume pentru România chiar ardentă, 
„va găsi în această carte la olaltă adunattot mate- 
,rialul necesar, o bună călăuză, o bogată fântână 
„de cunoştinţe, de date și idei“. 

Mie, îmi mai rămânea: s aplic legea poporaţiei 
la înţelegerea ştiinţifică, exactă, a fenomenului des- 
cresterei poporaţiei româneşti — care să-mi servească 
la înţelegerea legei. Ceea ce am făcut, expunând re- 
zultatul cercetărilor mele: in studiul „Mişcarea po- 
porajiei urbane din Moldova", (, Revista Idealistá'*, 
Septembrie, Noembrie 1905, si lanuarie 1906), si 
mai pe urmă, ca încheere, in țrei prelegeri, ţinute de 
mine, la Válenii-de-Munte, în Iulie 1909, si pe cari 
le-am publicat apoi in anul următor, sub titlul ,,Scá- 
derea popova[iei creștine și înmulțirea jidanilor în 
orașele României, (1 br. p. p. VI+91, Vălenii-de- 
Munte 1910). 

Această scriere, de aplicare a cercetărilor mele 
teoretice cu privire la poporaţie —având de scop 
anume ca să ajung la înţelegerea poporaţiei româ- 
nesti — se vede cá face parte integrantă din cartea 
mea ,Despre Poporafie": si ca teorie, ilustrándu-i 
“principiile, si ca practică, îndeplinindu-i scopul. 

E * x 

Ca profesor de economie politică, la Facultatea de 
drept a Universității din laşi, din luna Ianuarie 1901 — 
fiind vorba tocmai de /eoria ştiinţei — cartea mea 
Despre Popora[ie, de la 1899, mi-a servit ca bază 
a expunerei cursului, si la care mă raportam necon- 
tenit, ca si la celelalte studii economice politice, ale 
mele, în legătură cu dânsa, cari au ajuns, cu timpul, 
a nu se mai putea găsi în comerţ. 


VI 


1 

Văzând această lipsă, de care se plângeau- stu- 
denfii, Consiliul Facultăței de Drept, a hotărât să 
ceară Ministerului instrucției publice, aplicarea Art. 
92, al legei învățământului secundar şi superior, din 
1912, cu privire la publicarea cursurilor profesorilor 
universitari. 

La 12 Martie 1921, cu Procesul-verbal No. 3469, 
Consiliul Facultăței de drept, din laşi, a hotărât să 
ceară Ministerului Instrucțiunei, publicarea lucrărilor : 
1?) Despre Poporatie, 2°) Studii economice politice. 
Această hotărâre a fost înaintată în aceeaşi zi, Mi- 
nisterului. 1 

La 19 Noembrie 1921, Ministerul Instrucţiunei, „Casa 
Scoalelor si Culturii poporului“, cu Adresa No. 6445, 
a comunicat Decanatului, cá aprobá cererea Con- 
siliului. 

In urma acestei hotărâri, ,,Casa Scoalelor" a si 
încredințat imprimeriilor „Independenţa“ din Bucu- 
resti, volumul „Despre Poporatie" (1899), din care 
ea a tipărit, de la August 1922 până in lunie 1924 
treizeci şi patru de coale. 

Dar aici, Administraţia „Casei scoalelor'* — pentru 
cari motive nu putem ști—a refuzat să aprobe ti- 
părirea, in „Anexă“,a celor trei prelegeri de la 1909, 
despre „scăderea poporaliei creştine şi înmulţirea 
jidanilor în oraşele României“ — deşi această materie 
fusese doar punctul de plecare şi scopul lucrărei 
(vezi Introducere pag. 3), şi făcea parte integrantă, 
aşa dar, din studiul „Despre Poporaţie“. 

Cu toate acestea — menținându-și refuzul — a mers 
mai departe: 

Casa școalelor, a pus în vânzare coalele tipărite — 
fără Anexă, fără prefață la nouă ediţie, fără tabia 
de materii şi, se înțelege, că şi fără ştirea autoru- 
-Jui— sub titlul trunchiat: „Despre poporație de A: 
C. Cuza, profesor universitar, (București, Impri- 
merile „Independenta“, Str. NR. Poincaré, 17)'5, 
1 volum de 530 pagini. ira 

Din cauza aceasta, între autor si Casa scoalelor, 
s'a nüscut un diferend juridic, care a intárziat, ct 
incá cinci ani, tipárirea lucrárei. 


VII 


t * s, 

* * 

Ediția a doua, a studiului „Despre Poporaţie“, 
de la 1899, apare astăzi— sub îngrijirea autorului; 
cu Prefatá, Anexă, Note, Registru si Tablá de materii. 

Cetitorii ei singuri, vor putea să vadă, care din 
aceste părţi — excluse împreună din volumul publicat 
de Administraţia „Casei Scoalelor", la 1924 — putea 
să lipsească, şi dacă eram îndrituit să cer publi- 
carea lor. 

Căci ediția a doua, doar avea ca cea dintâi dato- 
rie să răspundă la următoarea întrebare: 

Legea poporatiei — așa precum fusese formulată 
ca lege naturală, în studiul de la 1999 — este ea 
oare încă valabilă? 

Din principiu — chiar dacă nu laş fi menţinut, 
pentru cá nu era nevoe să-l schimb — se cerea să 
las textul studiului meu de la 1899, fără schimbare: 
cu toate dovezile si argumentaţia lui de-atunci. Ceea 
ce am. făcut. Căci am socotit în totdeauna, că o carte 
aparține. timpului ei. 

Răspunsul direct, la întrebarea pusă, Pam dat prin 
publicarea, în „Aneză“, a cercetării de la 1910, cu 
privire la poporaţia oraşelor României — care ilus- 
trează şi confirmă legea poporatiei — şi prin -cele 
patru Note, de la 1929, care o supun încă odată 
revizuirei, fiecare din alt punct de vedere. 

Concluzia Generală, a celor patru note — tratând 
despre: I. Legea poporatiei; H. Poporatia Franței; III. 
Poporatia oraşelor României; IV. Economia politică 
si poporatia — am rezumat-o în aceste cuvinte (pag. 
690) : 

Verificarea, prin aceste Note, de la 1929, confirmă 
in lotul cercetările studiului ,, Despre Poporatie**, 
de la 1899: cari răūmån neschimbate. 

Cu această concluzie, cele două scopuri, pe cari 
le urmăresc de patruzeci de ani — legând soarta 
mea, cu adevărat, de soarta subiectului acestei 
cărți — pot zice astăzi, că sunt pe deplin atinse: 

Legea poporaliei, revăzută si formulată cu mai 
multă precizie, mi-a permis să determin cauza primă 


vii 


a fenomenului descreşterei poporafiei si desnaționa- 
lizării oraşelor româneşti, si totodată să contribui la 
aşezarea economiei politice — ca şi a politicei eco- 
mice — pe baze mai sigure. 

Două rezultate teoretice, cuprind toată munca unei 
vieți întregi: o nouă formulă a legei poporafiei, şi 
o nouă definiție a economiei politice. 

I. Poporatia are tendința constantă de a trece 
de limita de pe urmă a dezvoltărei sale posibile, 
determinată în tot momentul de cantitatea mijloa- 
celor de existență, pe cari și le poate procura gt 
cu cari este obicinuilă să trăiască. + 

Il. Economia politică, este știința legilor și fac- 
lorilor cari stăpânesc poporaţia umană în raport 
cu mijloacele de existenți, având ca scop cunoștința 
și cârmuirea luminată a economiei națiunilor. 

A doua ediție a studiului, „Despre Poporaţie““, se 
prezintă dar nu numai ca o cercetare complectă a 
legei popora[iei, ca lege naturală — rezolvind defi- 
nitiv, in teorie, si problema poporaţiei româneşti, de 
la orașe, şi a naţionalizării acestora — dar tot odată 
ea cuprinde şi o nouă sistematizare a economiei 
politice, după acelaş principiu, aşa precum a fost schi- 
tată, în ultima Notă (Vezi pag. 685—689). 

Acestea. sunt rezultatele teoretice, dobândite. Dar 
în dosul lor, stau interese practice naționale: — de 
cea mai mare însemnătate : cari nu pot fi satisfăcute, 
decât numai în lumina teoriei. 

Conducătorii politici şi culturali ai naţiei româ- 
nesti — în deosebi studenfimea universitară română, 
conducătoarea de mâne — să aibă pururea în ve- 
dere, că teoria este practica cea adevărată. 

Cu o singură condiţie: 

Ca teoria să treacă la practică -— iar practica, 
să. înțeleagă teoria. 

Teoria poporaiiei, care se înfăţişează aici, cere 
imperios — în ultimul ceas — ca practica să înţeleagă 
si să aplice adevărurile ei: față de nafia românească. 


A. C. CUZA 


lași, 24 Ianuarie 1929 


DESPRE POPORATIE 


DESPRE POPORA TIE 


INTRODUCERE 


Lucrarea de faţă se prezintă ca un studiu complect şi amă- 
'nunfit asupra uneia din cele mai insemnate materii ~- a celei 
mai însenmate, după părerea noastră — ale ştiinţei econo- 
mice, Ea îşi propune si clarifiee unele chestiuni, de o im- 
- portanță neasemănat de mare pentru ştiinţă, în genere, si 
pentru țara noastră: în deosebi, a căror ii nu mai pott 
"fi amânată, ; 

' Intrucât se atinge, mai întâi. de tara noastră, sunt semne, 
în: adevăr, cari trebue să ne facă a ne gândi serios la rezolvi- 
rea unor probleme, “arie periclitează existenţa noastră ecw 
popor. d 

' po ani de zile se observă că poporatia románcasci de priu 
oraşe scade necontenit, fiind înlocuită de streini, si prin unele 
comune rurale chiar, ea a început a se imputina, sau a nu se. 
“mai înmulţi in mod normal. Fenomenul acesta, cu deosebire 
"ingrijitor, a scădereï elementelor autochtone si a inmultirei 
streinilor în (ara românească, a fost observat de toţi acei 
cari sau îndelețnicit mai de aproape eu subiectul, de vrea : 
şase zeci de ani încoace. Incă de prin anul 1841, un statisti- ` 
cian anonim, făcând statistica poporaţiei Moldovei, ne proo- 
roceste cá ,impoporarea jidovască a politiilor va întrece in 
viitorime pe acea a crestinilor“. t). Mai pe urmă, Doctorul 
- G. Flaislcn?), medic primar al orașului Iași, spune că scăderea 
elementului crestin si sporirea elementului -izraelit nu sunt 
efectul unei întâmplări, ci o regulă bine observată. Aceeasi 
obseryatiune o face Doctorul dgappi 5), care afirmă că „atât 

1) Spicuitorul Moldo-Román, Iași 1811. Pag. 110. 

2) Miszarea populaţiei orașului Iasi, Iasi 1876. Pac IgE 

3) Cercetări demografice asupra populaţiunei României și în spe- 

cial asupra districtului și orașului Iași, Bucureşti 1576, 


în comunele rurale cát si în cele urbane, în toate anotim-- 
purile populatiunea română descreşte pe când cea izraelită + 
sporeşte“. Domnul P. S. Aurelian), observă asemenea, că 
în oraşele unde se află mai mulți izraeliţi, poporatia româ- 
nească se împuţinează ; st în acelaş an, intr'o lucrare emi- 
“mentă, Doctorul C. I. Istrati 3), atrage atențiunea obşteuscă. 
asupra degenerărei poporafiei noastre, dând strigătul de a- - 
larmă. Intr'un studiu statistic de merit, 7. Bibicescu*) vor- 
beste de desnationalizarea oraşelor si conclude, în genere, cá: 
cresterea poporatiei noastre e mică în raport cu statele ve- 
eine şi chiar în! comparaflune cu creşterea elementului e- 
vreese din tară, La aceleași încheieri ajunge N. A, Alexan- - 
drini, mai în special cu privire la poporaţia județului Iaşi ?), 
si acum în! urmă, în lucrarea sa monumentală asupra sta- 
tisticei României de la Unirea Principatelor), cu privire la 
poporatia tárei întregi. In discursul său de receptiune la A- 
cadeinie, Doctorul I. Felix?) face aceiaşi constatare, zicând ' 
că România este ameninţată: de o depopulatiuge relativă, . 
care vatămă interesele ei cele mai vitale. Si mai târziu, în 
calitate de director general al serviciului sanitar, in rapor- 
tul său pe anul 1892, Doctorul Felix confirmă pürerea sa, e- 
misi cu doisprezece ani mai în urmă, şi afirmă că poporația 
rurali se înmulțește la noi, prin naşteri, in proportiunj.' 
slabe?*), Acciaşi stare de lucruri o constatăm si din: raportul“ 
pe anul 1898, în care.se afirmă fără înconjur că populația 
autochtonă scade şi că elementele străine ocupă golul ]5sat: 
de români 11). i gm Nx 
4) Terra Nostra. Schițe economice asupra romániei. Ed. I1 Bucu- 
resci 1880. Pag. 24. 
5) O Pagină din Istoria Contimporana a României. Bucureşti 1880. 
6) Mişcarea poporafiunei în România, De la 1870 pânâ la 1878- 
București 1880. 4 
7) Studiu statistic asupra migcárei Populafiunei etc. din judeţuj : 
Iagii pe deceniulu 1870—2879, lagi 1881. 
„ Studiu statistic asupra populajiunei din 1885 etc. din judeţul ` 
laşii Iaşi 1886. 
8) Statistica României de la Unirea Principatelor până in present. 
Lucrată după date oficiale. Iaşi 1895—1898. Vol. I. Pag. 213—238 
9 Mișcarea populajiunei României. Analele Academiei. Bucu- 
regti 1881. 
10) Raport general despre Igiena publica si despre serviciul sani- - 
tar a le Regatului României pe anul 1892. Bucureşti 1893. 
11) Raport general asupra Igienei publice şi asupra serviciului sa- - 
nitar a le Regatului României pe anul 1893. București 1894. - 
Pag. 12. 


Raportul serviciului sanitar pe anul 1894, ne spune aseme- 
ine, pe baza datelor demografice comunicate, că poporatia ro- 
:máneascá de prin comunele urbane lasă un sol, care se umple 
“cu elemente străine ?), Raportul pe anul 1895, ne vorbeşte ia- 

rási de natalitatea mai mică si de mortalitatea mni mare a po- 
;pora(iei urbane române :3). Raportul din urmă, în sfârșit, pe 
-anii 1896 si 1897, publicat tot sub direcţiunea Doctorului I. 
Felix, constată acelaşi fapt ingrijitor, al scăderei poporatiei : 
„româneşti de prin oraşe, in următorii termeni !*) : 

„Dacă examinăm creșterea populaţiunei ortodoxe in parte, 
„constatăm faptul trist, expus deja în toate rapoartele noastre 
„generale anterioare, că în unele oraşe, în! cari predomnese lo- 
.Guitoril streini, elementul autochton scade treptat şi golul se 
„umple iar cu streini; că in multe alte orașe, populația română 
„rămâne aproape staţionară, că numai într'o parte a comune- 
„lor urbane: creșterea populatiunei române este reală, că spo- 

„„rul populatiunei române se datorește în dea mai mare parte 
„locuitorilor comunelor rurale“. 

Din nenorocire, tot din raportul citat precum si din rapoar- 
“tele anterioare, se poate constata că morbiditatea poporaţiei , 
rurale sporeşte, că epidemiile se inmultese şi că în multe cd- 
mune rurale chiar, decesele întrec nasterile, precum: s'a intám- 
'plat in anul 1896, in 40 comune, si în anul 1897, chiar în. 57 . 
comune, cari au avut excedente de morţi. 15). 

Această stare de lucruri ingrijitoare se oglindește de alt- 
mintrelea, cu toată gravitatea ci, si im circulara 19) noului di- 
rector al serviciului sanitar» care ne vorbeşte de „lupta în con- 
..tra morbidităţei si mai ales a mortalităţei, ce se manifestă, 
„do un cârd de vreme asa de inversunatá în diferite părţi ale 
„tărei“; si de „stavilirea procesului îngrijitor de degenerare 
„fizică şi mentală care ameninţă, în diferitele părţi, massa 
-„populaţiunei noastre“. 

Şi pentru a nu cita decât un singur exemplu despre această 
-stare gravă de morbiditate, care a cuprins poporatia unor ju- 

dete, vom zice numai că în judeţul Iaşi, afară de oras, numă- , 
rul total al acelora cari au avut necesitate, in cursul anului 
71897. de căutare medicală. si de medicamente, a atins enorma 


12) Raport general etc. pe anul 1894. Bucureşti 1895. Pag. 17. 

13) Raport general etc. pe anul 1895. Bucureşti 1897. Pag. 14. 

14) Raport general etc. pe anii 1896 şi 1897. Bucureşti 1899. Pag. 18. 

15) Raport general etc. pe anii 1896 şi 1897. Bucureşti 1899. Pag: . 
13 şi 15. 

16) Buletinul Direcţiunei generale a serv ig sanitar. Anul XI. 
No. 9. Pag. 130. 


6E 


i 
cifră de 59.745, din cari 21 catolici, 4882 jidani si 54.842 orto— 
doxi, adică mai mult de jumătate o popora(iei întregi a ju— 
dețului. “In cursul acestui an au fost atinse de boale epide- 
mice 22 de comune, din acele 43 câte le are județul, şi unele 

"au fost-atinse in mai multe rânduri si de diferite epidemii. 17) 

Din rapoartele oficiale citate mai sus, precum si din lueráü- 
rile de a valoare ştiinţifici necontestată, la cari ne raportám,. 
și a căror număr l-anr putea spori, rezultă în mod neîndoios că 
de si poporatia trei, luată în totalitatea ci, in care intră dar 
si streinii, urmează a se inmulti, poporaiia románeascá din 
toate orasele, in cari numărul jidanilor e foarte mare, scade” : 
necontenit, si că ea a început să se Imputineze şi în comunele- 
rurale. Următoarea părere emisă de Doctorul I. Felix, în ra- 
portul său pe anul 1893, si pe care o vom cita pentru că vine - 
din partea directorului general al serviciului sanitar al regatu- - 
lui, rezumă dar în puţine cuvinte, si fără nici un fel de exa- 
gerare, starea adevărată. in care ne aflăm, si cară s'a înrăută- 
tit mai mult decât sa schimbat im bine, în ultimii cinci sau - 

şase ani: E 

„Statistica ne Tow zice doctorul I. Felix :%),că pe alocu- 
„rea creşterea populaţiunei nu este normală; că în unele co- 
„mune natalitatea este prea mică, mortalitatea prea mare; că 
„de si populatiunea română a fárei întregi se inmulteste prin- 
„naşteri, această înmulţire este insuficientă î în mai multe j3u- . 
„dete şi în cele mai multe comune urbane“. 

Vorbind apoi de studiul comparativ asupra populaţiunei fă-- 
cut im diferite rânduri şi începând încă de pe la 1909 cu stu- 
diile lui Dionisie Martian, Doctorul Felix adaogă 

„Rezultatele acestui studiu sunt triste; “Sara debe mai 
„JOS, vom expune în cifre faptul deja de mult cunoscut, cá în 

„multe comune populația autochtonă scade . şi că, elementele- 
„streine ocupă golul lăsat de români“. 

Ori cât s'ar fi încercat unii casă ri Ali gravitatea fap-- 
telor constatate mai sús, afirmând, în mod inexact, că pre-! 
tutindeni se observă semnele cresterei si a puterei popora(iei' 
noastre °), datele statistide sigure si chiar numai simpla ob- 
servaţiune a fie căruia, nu mai lasă, din nenorocire, nici un 
loc đe îndoială: Oraşele se desnaţionalizează; poporația ru-- 


17) Dr. Dimitrie Motăș: Raport General asupra sánátáfei publice 
și mersul serviciului sanitar din judeţul Iaşi pe anul 1897: 
Archivele Prefecturei de Iaşi. 

18) Raport genejal etc. pe anul 1893. Bupurești 1894. Pag. 11 

19) C. Crupenski: Notice sur l'état démographique de la Roumanie - 
d'aprés le mouvement de la a cud ied Rome 1895. Pag. 14 


B 


7 


rală, prin unele locuri se stinge, sau abia se inmulteste, iată 
adevărurile evidente ce nu se pot tăzădui, şi cari trebue să 
ne pună pe gânduri. 

Márturisim că nu cunoaștem, în momentele de fată, o pro- 
blemá mai urgentă decât problema. poporafici, la noi în fará. 
Căci dacă noi românii suntem meniţi să dispárem de prin o- 
rase, să vegetăm pe la sate şi să fim înlocuiţi de alte neamuri, 
precum se întâmplă de șase zeci de ani si mai bine, asa că 
multe comune urbane nu mai sunt astăzi româneşti de cât cu 
numele, toată munca pe care o facem e zadarnică, din punc- 
tul nostru de vedere, căci nu noi vom culege roadele ei. 

- E timpul dar ea să ne încordăm toate puterile pentru a re- 
zolvi o problemă, care nu mai suferă nici o întârziere, şi care 
este însăşi problema existenţei noastre ca naţiune. 

Dar mai înainte ca să ne încercăm de a găsi osolufiune, 
trebue să avem o călăuză sigură, pe care nu ne-o poate da de 
cât teoria. De aceea a fost de neapărată trebuintá ca să supu-! 
nem subiectul poporatiei unei amănunțite cercetări teoretice. 
Mai înainte de a ne ocupa de statistiea poporatiei din Româ- 
nia, pentru a ne da bine seamă despre starea si mișcarea ei, 
a trebuit să nc ocupăm cu statistica popora[iei în genere, pen- 
tru a vedea care este technica ei, cari sunt momentele cele 
mai însemnate de observat, şi cum se prezintă starea si mis- 
carea poporatiei in diferitele ţări. Mai înainte de a putea 
ajunge la vreo concluzie sigură, pe baza datelor statistice cu- 
lese in tara noastră, a trebuit să ne îndeletnicin eu teoria po- 
porației, stabilind, în mod general, cari sunt ade sărurile ce 
se pot deduce din combinarea datelor numerice şi care este 
valoarea metodei statistice. In sfârşit, mai înainte de a vedea 
prin ce măsuri anume vom putea să înrâurim desvoltarea 
poporatiei noastre. a trebuit să ne ocupăm eu politica popora- 
[iei in general, adică să stabilim iarăşi, mai întâi in teorie, 
cari sunt. măsurile practice prin cari se poate inráuri dezvol- 
tarca ei. Această lucrare teoretică premergătoare oricărei în- 
cercări serioase de a dezlega problema poporației în România, 
noi o prezintăm astăzi complectă, si eu toată desvoltarea ce i 
se cuvine, îndeplinind c lacună de mult simțită, si care se în- 
vederează în reproducerea constantă, a aceloraşi fenomene 
dë scădere a poporaţiei noastre, de mai bine de jumătate de 
veac, fără ca cei în drept să găsească mijloacele pentru a-i 
pune capăt, si fără ea măcar să se alarmeze, im fata unor 
fapte atât de grave, după cum ar trebui. Scrierea de faţă e. 
menită dar, im primul rând, să atragă atenţiunea obştească 
asupra problemei poporatiei în tara noastră şi să ne permiti 
de a ne îndruma pe cale sigură, pentru a o deslega. 


Din punctul de vedere curat ştiinţific, lucrarea noastră 
are însă, prin tendinţele ei, o importanță încă şi mai mare. 
Ea încearcă, mai întâi, să Incheie d controversă seculară, a- 
supra uneia din cele mai importante subicete ale economiei 
politice ; şi în al doilea rând, ea tinde să imprime acestei sti- 
jnti o direclie nouă, sistematizànd-o după un alt principiu, 
de cât acel admis până acuma. Am zis: „incearcă“ şi „tinde“, 
pentru a arăta scopurile generale pe cari le-am urmărit, și 
fiiră de a pretinde că le-am fi si atins ; ceca ce nu e de com- 
petința noastră de a afirma, 

De un secol incheiat, de când a apărut T mi scriere a 
lui Malthus asupra principiului poporațici, economiştii nu au 
parvenit a se înţelege asupra valoarei unei teorii de cca mai 
mare însemnătate, nu numai teoretică, dar mai ales practică, 
Şi e chiar umilitor de a vedea că asupra aceluiaşi subiect şi a 
aceluiaşi autor, mintea omenească nu a fost ia stare să se 
pună de acord cu sine însăşi şi să ajungă odată la stabilirea 
adevărului, valabil pentru toţi. Intru cât ne priveşte, mártu- 
risim că! această confuzie umilitoare a fost îndemnul cel mai 


: puternic pentru a stărui să ne lămurim odată asupra unei 


chestiuni atât de importante, precum este accea a principiului 
poporatiei, adică a cauzei căreia putem atribui înmulţirea fi- 
intelor umane, după singura definitiune, cunoscută nouă, a 
acestei noţiuni, pe care ne-o dă J, B. Say ?). 

Cercetând dar, la predecesorii lui Malthus, elementele teo- 
riei care poartă astăzi numele lui, pentru a o zepsi în dezvol- 
tarea ci, noi ne-am interesat de toţi autorii mai însemnați, 
cari mai înainte de dânsul se ocupase du acest subiect. Cu 
acest prilej, am putut constata încă odată că si teoria aceas- 
ta, ca toate teoriile, cari se formează eu încetul si oare cum 
prin aluviuni seculare, apăruse in scrierile anterioare; cecace 
nu micşorează întru nimic meritele lui Malthus, care a dez- 
voltat-o pe larg si a încorporat-o sistemului ştiinţei. 

“Aceeaşi lucrare de amănunțită cercetare am făcut-o pen- 
tru teoria lui Malthus, analizând-o cu îngrijire, precum şi 
pentru părtinitorii lui Malthus, printre cari am găsit învă- 
tati iluştri ca J. B. Say, David Ricardo, Quételet, John! Stuart - 
Mill, Karl Marlo, Darwin, Ernst Haeckel, Roscher, Riimelin, 


. Cossa. j 


Intr'un capitol special, a trebuit să ne ocupăm de Simoide 
de Sismondi, caro este mai cu deosebire interesant, atât prin 
importanța sa pentru subiectul poporației, cát şi prin în- 


20) Cours complet d'économie politique pratique. Ed. VII. Bruxelles 
1844: Pag. 368. ' | 


râurirea pe care a exercitat-o, tocmai in timpurile noastr, 
-asupra ştiinţei economice în genere. In noile sale principii de 
cconomie politică, cu subtitlul caracteristice: saw despre (a 
'vufie în raport cu poporația, Sismondi se impotriveste ten- 
dintelor strâmt utilitaristice ale seoalei clasice engleze, pen- 
tru care avu[ia c totul, indiferent de oamenii cari sunt che- 
mati a se folosi de dânsa. Cu aceasta însă, el se impunea eu 
“deosebire atentiunei noastre, fiind convinşi că ştiinţa eco- 
nomică nu va esi din starea chaotică în care se găseşte, de 

cát desvoltându-se mai departe, in direcţia pe care i-a ară- 
ta-o Sismondi și care se urmează, in unele punete, de cei mai 
iluştri învăţaţi ai timpurilor noastre. 21) 

Ocupându-ne eu protivnicii lui Malthus, printre cari oa- 
meni de ştiinţă ca Friedrich List, Henry Charles Carey, Her- 
'bert Spencer, Achille Guillard, ocupă locul dintâi, si cu so- 
-cialiștii protivnici ai lui Malthus, în rândul cărora Karl 
Marx si Henry George, se disting mai eu deosebire, noi am 
căutat să intregim cercetarea noastră istorică asupra subiee- 
tului, pe cât a fost cu putinţă intr'o materie cu o literatură 
„atât de bogată. 

Si a fost nevoe cu să dăm o dezvoltare mai mare tocmai 
acestei părţi, curat istorice, a lucrărei noastre, pentru mai 
multe motive. Mai întâi, studiul nostru ar “fi rămas desigur 
incompleet, dacă nu ar fi ţinut seamă de lucrările anterioare, 
-de o importanţă atât de mare pentru economia politică. Pro- 
blema poporatiei este, în adevăr, problema fundamentală a 
Ştiinţei economice, pentru că poporaţia este factorul de că- 
petenie al economici, Aşa fiind nu e cu putinţă de a ne ocupa 
cu subieetul poporaţiei fără de a. ne interesa si de celelalte 
părți ale stiintei. Si am .văzut că, in mod firesc, cercetând 
teoria lui Malthus, am fost siliţi să ne ocupăm, împreună eu 
Ricardo si cu Carey, de teoria rentei; cu Lasalle, de teoria 
salariilor; cu Sismondi, de venit în genere; cu 'Teherny- 
chewsky şi cw Rodbertus, de productivitatea pământului; 
cu Henry George, de naționalizarea solului; cu Karl Marx, 
de întreaga organizare economică actuală întemeiată pe 
domnia capitalului, cu Karl Bücher, în sfârșit, de fazele 
prim cari a trecut economia mai înainte de a ajunge in faza 
€i actuală de dezvoltare, ca economie politică propriu zisă *2). 
In modul acesta, lucrarea de faţă se prezintă ca ceva mai mult 
decât numai ea un studiu asupra poporatiei. Ea este un a- 


„21) Vezi Pag. 170. 
22) Vezi. Pag. 408. 


devărat studiu introductiv în ştiinţa economică, bazat pe 
cercetarea critică a celor mai însemnate părţi ale ei. 

In al doilea rând, în ţară la noi, în lipsa unei literaturi 
economice, am crezut că e necesar să începem a ne fami- 
liariza cu serierile unor economiști atât de eminenti precum 
e Malthus însuşi, de multe ori citat dar puţin citit chiar ziu- 
rea, Ricardo, Sismondi, Rodbertus, Karl Marx, Georg Hansen, 
Karl Bücher, din cari unii sunt aproape cu totul necunos- 
cuti, ceilalţi cunoscuţi numai după numele lor, de care se 
face adeseori abuz, 

In sfârşit, reproducerea exactă a diferitelor teorii emise 
asupra. poporaţiei, era singurul mijloc de a contribui la re- 
zolvirea definitivă a problemei, si la aprecierea, după ade-, 
Pirata ei valoare a teoriei formulate de noi. Urmărind cu 
atentiune literatura de până acum asupra acestui subicet 
celitorul va putea să judece el singur, cu mai multă inles- 
nire, întrucât lucrarea de. faţă clarifică mai bine ehestiunea,. 
si întrucât ea imbogáteste știința eu rezultate definitive. 

După ee am expus diferitele teorii asupra poporaţiei, 
am fost siliţi, în adevăr, să ne oprim, im fata unei probleme 
științifice diu cele mai curioase. Urmărind contrazicerile 
teoriei, de un secol incheeat, de la Hegewisch, care a scris 
in 1807, si până la Cossa, a cărui Istorie a doctrinelor, ccono- 
mice, a fost publicată chiar în anul acesta, vedem că învă- 
tatii nu sunt in stare de a se înţelege asupra principiului 
poporaţiei si asupra valoarei reale a teoriei lui Malthus. A- 
coastă confuzie desăvârşită ne împiedică însă de a găsi for- 
mula definitivă a legei poporatiei, si de a stabili astfel baza 
sigură pentru politice popora[iei, ca totalitate a măsurilor, 
practice prin cari se poate înrâuri dezvoltarea ei. Pentru a 
merge dar mai departe în atingerea acestor scopuri de a. 
însemnătate practică neasămănat de mare, am trebuit mai 
întâi să ne dăm seamă, printr'o analiză critică premergă- 
toare, despre cauza însăşi a coufuziunei, care domneşte în 
ştiinţă asupra teoriei lui Malthus, găsind-o im antagonismul 
dintre. fondul de idei adevărat si forma. greşită in cane el a 
fost exprimat, prin care noi credem cá am înlăturat această 
confuzie dăunătoare, pentru totdeauna, impücünd toate con- 
trazicerila intr'ü formulă superioară. Si pentru a ilustra. 
solutiunea găsită de noi, am cercetat pe scurt, în lumina 
ei, teoriile lui John Stuart Mill, Henry George, Sismondi, Ca- 
rey, List, Spencer si mai pe larg, teoria lui Karl Marx, arătând 
cum solufiunea noastră limureste pe deplin diferitele punete- 
de vedere, din cari s'au pus părtinitorii, ca şi protivnieii lui 
Malthus. 


1: 


După această analiză critică fundamentală, fără de care 
în starea actuală a științei, nu ne era permis de a merge mai 
departe, am căutat să găsim formula definitivă a princi- 
piului poporafiei, determinând cauza căreia putem atribui 
înmulţirea fiinţelor umane. Cauza aceasta noi am aflat-o 
în însuși principiul viefei in genere, ca proces de integrare 
și de dezintegrare a: materici, a cărei funcţiune esențială este: 
păstrarea de. sine, Stabilind apoi cari 'sunt legile cari stă- , 
pânese înmulţirea tuturor fiinţelor organice fără deosebire ??),. 
noi am dovedit că însuşirea. superioară care-l deosebește pe 
om de animale, nu-l scoate de sub stăpânirea aceleiaşi legi 
de înmulţire2), pe care am desfáeut-o în.patru propoziţii. 
ca adevărate corolare, ce rezultă din axiomul că funcțiunea: 
esențială a vietei este păstrarea de sine. Principiul poporatici 
însă, care s'a dovedit astfel că nu-i decât una din formele: 
sub cari se prezintă principiul zieței, noi am recunoscut că 
este cauza adevărată a propásirei speciei umane, sau prin- 
cipiul civilizațiunei. 4 

După ce am stabilit astfel formula definitivă a princi- 
piului' popora(iei, si pentru a da o autoritate încă şi mai 
mare inchecrilor noastre practice, sprijinindu-ne pe expe- 
rien(a veacurilor treente, noi am căutat să arătăm, în lumina 
principiului formulat de noi, cum se explică mai bine feno- 
menul atât de interesant al decăderei naţiunilor, a cărui ex- 
pleatiuni de până acum, am: dovedit că sunt cu totul insuü-. 
fieiente, Si am ilustrat teoria noastră cercetând eu deamă-. 
nuntul cauzele adevărate cari au determinat decăderea Spar-: 
tei si a imperiului roman, în antichitate, şi în: timpurile mo- 
derne, decăderea Florenței si a Spaniei, în veacurile al cinci- 
sprezecelea si al sasesprezecelea. Legea poporatiei şi-a adeve- 
rit si aice superioritatea ef, nu numai prin explicarea mai 
complectă a faptelor istorice, ci prin desvălirea mecanismului 
intim al erorilor din explieatiunile anterioare. 

-In sfârșit, după ce am verificat, astfel temeinicia teoriei 
noastre, noi am aşezat politica poporației pe baze sigure,.. 
scoțând încheerile practice din cele patru propositii princi- 
pale, în cari am desfăcut legea poporaiiei, si dándu-le astfel 
evidenta unor adevárate axiome. Cn acest prilej, noi am în- 
cercat o nouă sistematizare a condiţiilor cari determină can- 
litatea mijloacelor de existenţă, ca limită de pe urmă a dez- 
voltirei poporaţiei *), si am clarificat unele chestiuni de- 


23) Vezi Pag. 357. A la 
24) Vezi Pag. 373. 
25) Vezi Pag 433. 


'mare însemnătate, asupra cărora, în practică mai ales, dom- 
„naște cea mai deyrăvârşitiăi confuzie. De acest fel ar fi, de o 
pildă, întrebarea de a şti: întrucât medicina poate contribui 
“la înmulţirea poporației? Elucidarea acestei chestiuni ni s'a 
„părut că prezintă un iuteres cu atât mai mare cu cât, la noi 
“în ţară mai ales, totul se aşteaptă de la interventiunea mi- 
raculoasă a medicului, nesocotindu-se importanța cu mult 
-mai mare a condiţiilor economice şi sociale, pentru sănă- 
“tatea si înmulțirea poporatiei, 


Tot atât de importantă ni s'a părut chestiunea relatiunilor 
“dintre diferitele poporatii, mai ales când sunt chemate a 
te dezvolta pe același teritoriu. Din legea poporaţiei, noi 
am dovedit că aceste relatiuni sunt, în primul rând, rela- 
“iuni de forță şi că chestiunea păcei generale, care se desbate 
"tocmai acum, nu-i decât o anticipare generoasă a unor tim- 
“puri,.în cari trebue să credem, dar cari sunt departe de noi. 
"Cât despre relafiunile diferitelor poporaţii, despre cari am 
fi ademeniţi să credem că s'ar putea desvolta alături, noi am 
“arătat că, pe acelaşi teritoriu, nu poate să trăiască de cât 
“an singur neam în pace. Dreptul de stăpânire asupra terito- 
riului însă, noi l-am întemeiat pe cultivarea directă a pămân- 
“tului, fără de care nici un popor nu ponte pretinde la exis- 
“tenta de sine stătătoare. 


Din enuntarea pe scurt a conținutului acestei sericri, se 
poate vedea că ea se prezintă da un tot organic, şi prin ur- 
mare şi ca o lucrare originală, nu numai în forma, ci şi în! 
"fondul ei. Si aice să ne fie permis, după ce am dovedit cá 
în adevăr lucrarea noastră inchee controversa seculară! asu- 
pra teorici lui Malthus si a principiului poporatfiei, să ară- 
“tăny în ce mod ea tinde să imprime economici politice o di- 
«rectie nouă, sistematizând-o după un nou principiu. 

Ori cine sa ocupat mai de aproape cu ştiinţa economică, 
pe nedreptul numită, după faza actuală a dezvoltărei sale, 
“economie politică, a trebuit să fie impresionat de nesigu- 
ranta desăvârşită care domneşte cu privire la principiile 
'ei cele mai elementare. Nu e chestiune aproape care să nu 
fie supusă controversei; nu e teză care să nu-şi aibă sus- 
^tinütorii săi autorizaţi. Discuţiunile nenumărate asupra teo- 
viei lui Malthus, care durează de un secol incheeat, ne pot 
servi ca exemplu pentru a ilustra chaosul şi întunericul care 
stăpâneşte această importantă — cea mai importantă desi- 
seu — ramură de cumostinti. 


In faţa atâtor contraziceri, omul cuminte stă nedumerit, 


13 


încercând să se lămurească prin studii comparative ane-. 
voioase, asupra unor chestiuni care-l pot interesa. Cât despre - 
asa numitul economist vulgar (Vulgürókonom), cum se ex- 
primă Marx, el nu stă un moment la îndoială. Pentru dán- 
sul, care rămâne la suprafața lucrurilor, si care mai la ur- 
mă nici nu ştie ce este ştiinţa cu care se ocupă, toate, sunt - 
ușoare şi înţelese. Tar când e silit de împrejurări, prin po- 
ziţia în care se găseşte, sau la care aspiră, ca să scrie ceva; 
asupra materiei, formula e din cele mai simple şi din cele. 
mai comode. Se ia, în cazul acesta, scrierea vreunuia sau a doi 
aşa numiţi economişti, tot atât de vulgari, unul pentu că e,. 
de-o; pildă, partizan al interventiunei statului si celălalt pen- 
tu că e adversar al acestei interventiuni; unul pentru cá e. 
din şcoala germană şi celălalt pentru că are afinități cu 
scoala italiană, sau pentru cine.stie ce alte motive de simplă 
comoditate, şi se întoemese asa zisele principii ale stiin(ei,. 
cari nu sunt, în realitate, decât o adunătură de platitudini 
si de păreri, pentru sau contra, asupra tuturor punctelor 
în dezbatere. Din toate aceste autorul, in cazul cel mai bun,. 
poate rămânea cu iluziunea că stie ceva; pe când noi, de pe- 
urma ştiinţei lui, nu ne alegem cu absolut nimic, nefiind în 
stare de a rezolvi, în conformitate cu principiile, nici una 
din chestiunile cari ne interesează, în practică. Si dacă e 
vorba să ne călăiuzim, în practica economică, tot numai după 
bunul simţ, la care oricine are dreptul să pretindă este evi-. 
dent că în cazul acesta nu mai avem nevoe de teorie, şi în- 
treaga știință, care se prezintă cu straşnice pretenţii de im- 
portanță si cu numele pompos de economie politică, devine. 
inutilă, b 


De fapt, știința economică asa precum se prezintă in| faza 
actuală a dezvoltărei sale, este o ştiinţă abia în formaţiune. 
Si tocmai aceasta face greutatea si complicaţiunea ei. Aceea.. 
ce se expune de obiceiu, în nenumăratele elemente, principii,.. 
„Grundlagen“, cursuri, si cum se mai numesc, cari apar pe 
toată ziua, nu trebue să avem iluziunea că este ştiinţa eco- 
momicd. Aceasta, pe cât există, e în stare de nebuloasă, răs- 
pândită prin! diferitele scieri ale unor cugetători adânci,... 
pe cari trebue să știm a-i aprecia, după timpul şi împrejură- 
rile în cari au scris. Elementele de adevăr conținute în a- 
ceste lucrări fundamentale, în scrierile mercantilistilor si 
ale fizioeraţilor; în Adam Smith, J. B, Say, Richrdo; Mal- 
thus, Sismondi, Thünen, Carey, Adam Müller, Friedrich List.. 
Rodbertus, Karl Marx, Georg, Hansen, Henry George, Karl 
Bücher, se cer a fi impreunate într'o sinteză superioară, care- 
își aşteaptă încă autorul ei. Faptul însă că până astăzi a- 


14 


“coastă sinteză nu s'a făcut — si eu aceasta am inelieeat, coun- 
sideratiunile noastre: asupra tendințelor lucrárei de faţă — 
se datorește, fără îndoială, in cea mai mare parte, principiu- 
lui greşit de sistematizare, care sa introdus în știință, mai 
cu deosebire de la Adam Smith, gresalí care se oxlindeşte 
şi în nenumăratele definiții. ale economiei politice. 
Luându-se, în mod greşit, avufia ca principiu de organi- 
zare, Sa zis că economia politică este ştiinţa avutiei; a vi- 
loarei; a schimbului; a intereselor materiale, şi sa conside- 
cat toate fenomenele economice prin prisma avuţiei si după- 
interesele abstracte ale ei. Pentru noi, ca incheere logică a 
luerárei de faţă, știința economică este ştiinta care determină 
legile, cari stăpânese indestularca.: trebuinţelor materiale ale 
poporatici umane, Lucrarea de faţă se prezintă dar, din acest 
punet de vedere, ea cel dintâiu capitol, dezvoltat mai pe larg. 
el unei sistematizări viitoare a acestei stiinti, luând ca prin- 
' eipiu de organizore, nu avufia, precum Sa făcut până acum, 
ci poporația, ca element viu care o produce si intereselor | 
“căreia ea trebuc'să fie pururea subordonată. | 
Legea poporatiei, formulată de noi, nu ne permite dar 
numai de a ne da mai bine seamă de faptele economice 
şi sociale; ea ne serveşte; si tocmai de aceea, la stabilirea 
şi a teoriei, pe temelii mai solide de adevăr. 


laşi, în ziua Indlfárci Domnului 1859, 


Consideratiuni Generale 


CAP. |. Poporatia si însemnătatea ei. 


Vera regni potestas in homiuum nu- 
mero consistit ; ubi enim sunt bominés 
ibi AEE et/vires. 


Leibniz. ` 


Cuvântul poporatie este sinonim cu „locuitori“ si se ra- 


porteazá în totdeauna la un teritoriu cuprins în anumite 
hotare. Astfel so poate vorbii de locuitorii pământului, a 
unui continent, a unei regiuni, adică de oamenii cari lo- 
-cuesc în anumite hotare geografice. In științele sociale si 
de stat se înţelege prin poporatie totalitatea locuitorilor’ 
aliători pe un teritoriu cuprins în hotarele sale politice *). 

Poporatia este elementul viu din care se dupe sta- 
tul şi statul nu există de cât pentru dânsa. 

„Statul, zice Bluntschli 2), esto o comunitate de oa- 
„meni. Oamenii. mai mult de cât teritoriul aleítuesc prir 
surmare adevărata lui putere. Fiecare om reprezintă 0 
„cantitate oarecare de forţe. ‘Astfel importanţa si puterea 
„statului ereste cu numărul locuitorilor săi“. 

Numărul, originea, starea culturală si fizică, modul de 
compunere a poporaţici, creșterea sau scăderea ei, sunt 
fapte de cea mai mare importanţă, în directă legătură cu 
“existenţa însăşi a statului. Se poate spune dar că ereste- 
rea sau scăderea poporaţiai este creşterea sau scăderea sta- 
tului însuși şi că problema nra tei trebue sí le domi- 

D Arthur Freiherr von Fircks: Bevolkerungslehre u. Bevolkerungs- 
politik. Leipzig. 1898. 
2) La Politique. Ed. II. Paris. 1883. C. LE Eq lv. 


16 


ne pe toate celelalte şi să ocupe locul dintâiu în ordinea. 
preocupărilor tuturor acelora cari se indeletnicese eu afa- 
cerile publice. 

„Cunoaşterea numărului si a stărei poporatiei, zice von 
„Fircks +), a reinoirei sale continue si a schimbărilor ce- 
„Sau produs în totalitatea sau in una din părţile sale,. 
„este de neapărată trebuinti pentru ocârmuirea statelor- 
„precum si pentru toate ştiinţele sociale si de stat, pentru 
„că poporatia este obiectul si subiectul oricărei activități 
„a statului sau a societăței“. 

Intre diferitele popoare există şi a existat pururea. 
până acum, o luptă crâncenă pentru viaţă. Fiecare po- 
por caută să se păstreze şi să se dezvolte cuprinzând o- 
parte pe cât mai mare de pământ şi asivurându-şi astfel o. 
sferă de dezvoltare pe cât se poate de întinsă. Una din 
condiţiile pentru a iesi biruitor din această luptă este mu- 
mărul. Cu cât o poporatie e mai numeroasă, în împrejurări 
de altmintrelea de o potrivă, eu atât puterea ei politică şi 
economică e mai mare şi eu atât are mai mulţi sorti de a. 
birui. Dar izbânda atârnă nu numai de număr ea atare ci 
si de calitatea unei poporaţii, si din acest punct de vedere- 
numărul are iarăşi o însemnătate foarte mare. 

l Este evident, în adevăr, că o poporatie de cinci mi- 
lioane de locuitori, va putea să cuprindă de cinai ori mai 
puţini oameni de valoare decât aceiași poporaţie dacă ar- 
avea douăzeci si cinci de milioane, si inráurirea ei va ti 
de cinci ori mai mică'?). Pe lângă aceasta, dezvoltarea ci- 
litativă a unei poporatii şi progresele pe cari le realizează: 
depind în cea mai mare parte de densitatea ei. Căci cu cât 
numărul oamenilor, trăind pe același teritoriu, e mai mare, 
cu atât lupta pentru existenţă e mai aprigă şi se cere de. 
la fiecare o încordare mai strasnicí a tuturor însuşirilor 
lui, pentru a iesi biruitor din lupta în contra unui nu- 
măr mai mare de concurenţi. Necesitatea de a se păstra în 
contra atâtor competitori sporește agerimea fiecăruia şi 


1) Loc. Cit. Pag. 2. 


2) Jacques Bortillon : Eléments de Démographie. Paris 1896. 
Pag. 11. 


te 
a 


ridică incetul cu încetul nivelul cultural al poporatiei in-. 
tregi. Insfársit, inpărţirea muncei care sporeşte cantitatea . 
bunurilor, nu se poate dezvolta decât în sânul unei Dopo- . 
ratii îndesite, — à 
„In condițiuni egale, zice Giddings 1), activitatea si pro- 
„kresele societăței depind de densitatea poporatiei". 
.„O poporatie rară răspândită pe un pământ sărace, nu 


„boate să conducă producerea «i decât cu metode primi- 
„live si pe o scură redusă. Ea nu se ‘Poate Bucura decât 
„de împărţirea mung i cea mai elementară: ea nu poate 
„să aibă industrii munufacturare, ceeace este eu putință 
„unei poporatii relativ mai indesite", 

„O viață politică foarte dezvoltată nu se găseşte de 
„tit acolo unde poporatia este foarte compactă. Libertatea 
„civilă implică discuțiunea si aceasta necesitează întâlni. ` 
„Tea frequentă a unui mare numă de oameni cari au inte- 
Pese felurite si cari consideră viața din difenite puncte do 
„vedere... Educatiunea, religia, arta, stiinfa si literatura 
„depind asemene de oarecare densitate a popo raţiei“, 

Nu poate să fie dar o ştiinţă mai importantă, de cât 
știința care ne ărată legile in virtutea cărora oamenii se 
lumultese, nu este ramură de eunostinfi care să se poată 
asemăna cu aceea care se indeletniceste cu viaţa. omului, 
Din toate ramurile Științelor naturale ea este fără indoia. 
là cea mai importanti interexând, in acelaş grad, toate ela- 
sele societăței si pe acot cari administrează afacerile publi- 
ce $i pe acei cari sunt Euvernafi. Acei dintáiu trebue sii 
cunoască legile după care gravitează omenirea, pentru a: 
sti să conducă. destinele ei, acei din urmă, pentru a vedea 
dacă sunt conduşi după eum o reclamă interesele lor 2 

Viața este, fără indoială, odorul cel mai scump, bine- 
le suprem. către care cu toții aspiră, pentru că el le con- 
diționează pe toate celelalte. Toate st "áduirile oamenilor, 
munca si sufenintele ce le îndură, cultivarea trudnică, a 
—e a a d 

1) Principes de Sociologie, trad. Combes de Lestrade. Paris, 1897. 
i Pag. 335. i ! 
2) Achille Guillard : Eléments Ge Statistique humaine ou Démo- 

‘graphie comparte. Paris. 1855. Pag. IX. 


15 


câmpului, industriile şi artele, cereetárile anevoloasé Ct 
cari so îndeletnicese, nu au decât, o singură ţintă: păstrarea 
vic[ci, Asemene şi crearea statelor, precum şi întreţinerea 
lor, nu are alt scop, până în sfârsit, decât de. a^ asigura 
unui popor de o rasă anumită, desvoltarea sa deplină in 
marginile unui teritoriu £ ăpânit de dânsul. Si întru cât se 
atinge în special de ocârmmirea acestor state, nu poate fi 
nici o îndoială că menirea lor cea mai de căpetenie este 
de a respunde trebuintelor de conservare $i de înmulțire a le 
îndividualităţei etnice care je alcătueşte. Căci dacă un po- 
por îşi are existenţa sa asienrată cl poate realiza, cu tim- 
pul, orice progres. Pe când toate bunurile Gu cari s'ar [áli 
jnir'o epocă anumită a existenţei sale sunt -Züdarnice, 
dacă nu are destulă putere pentru á se inmultit in mod nor- 
mal, păstrând aceste bunuri şi pe viitor. Ori din care par- 
.te am privi-o dar, e sigur că problema cea mai importantă 
din câte ar putea să atragă - îngrijirea oamenilor „de stat 
“este problema poporaţiei. Ea este punctul central impreiu- 
rul căruia trebue să graviteze toate preocupările lor. 
Luerul eel mai important va fi dar pururea de a se 
sli cari sunt condiţiile de înmulţire ale unut- popor, dacă 
el creşte sau scade, sau dacă nu se reproduce decât foarte 
încet. Statistica poporaţiei este adevărata oglindă în care 
putem privi starea unui popor şi care singură poate să ne 
dea o idee exactă despre dezvoltarea la care a ajuns, des- 
pre destoinicia sa în lupta pentru existenţă, despre bună- 
tatea instituţiilor sale şi despre viitorul cel aşteaptă. Și 
miei unul din semnele exterioare dupá cari am voi sii ne 
dim seama despre situaţia in care se găseşte, nu ne poate 
servii de normă sigură în această privinţă. 
“Starea de înflorire a finanţelor unei tări, na este în 
totdeauna si la prima vedere prin ca însăși un sewn 
sigur de prosperitate si nici starea lor de decădere un senm 
de regres. Căci sar pulea ca o rea administraţie, sau îm- 
prejurări trecătoare să fi ineureat socotelile statului, fără 
ca aceasta, să atingă întru nimie bogăţia lui generală. Si 
din eontra, se poale ca o bună administraţie financiară Să 
se prezinte încă cu excedente budgetare, pe când puterea 


realá a (árei sar afla spre declin. Admitánd dar că dările 
Sar plăti regulat si că statul şi-ar chibzui în asa- mod 
«cheltuelile sale încât să nu întreacă veniturile, încă aceasta 
nu ne-ar spune nimic sigur asupra stárei de prosperitate 
a unui popor, care a făcut poate cele de pe urmă sforfári: 
pentru a urni greutatea dărilor. Dările aceste pot să repre- 
zinte o parte legitimă din venitul contribuabililor sau 
“ele pot si fie o porţiune prelevată asupra strictului nece- 
sar. Se poate întâmpla ca tocmai din cauza apăsărei impo- 
“zitelor poporatia să meargă cu paşi repezi către istovirca 
puterilor ei şi în acelaş timp ministrul de finănee să se 
laude eu excedente budgetare, Căei echilibrarea budgetu- 
lui este numai o dovadă de bună administraţie financiară, 
Gar nu-i numai decât un semn de prosperitate si de bună 
gospodărie. A 


Asemene si cultura generală a unui popor, privită ne 
.de-asupra, dupá instituțiile en care este înzestrată, după 
„lucrările ec se exceută, după armata ce întreține, după 
numărul si lefurile funeţionariler, după întregul aparat 
extern ul puterei si al bogăției, nu poate să ne lămurească 
asupra stărei lui adevărate. Căci toate aceste forme cos- 
lisitoare de civilizaţie pot sii „fie un semn de prosperitate 
-şi de propăşire precum e cu putință asemene, când nu ar 
„fi in raport cu putera lui de producere, ca cle să fie, din 
„contra, o cauză de sărăcie şi de regres. : 
In statistica poporatiei însă, se oglindește starea a- 
: deviratü a unni popor si în asa fel în cât nu poate fi nici 
-o îndoială asupra chestiunei de a se sti dacă el merge în- 
cainte, dacă e staționar, sau dacă e în plină decădere. Când 
naşterile întrece decesele în mod constant, când viaţa mij- 
Jocic e ridicată, când, eu toată emigrarea, poporaţia se În- 
'multeste pe fiecare an, putem fi siguri. că ne aflăm in 
faţa unui popor în plină prosperitate. Când din contra ex: 
cedentele nașterilor asupra deceselor sunt foarte slabe, când V 
popora(ia abia se înmulțește si când un popor în loe 
să emigreze, este inundat de elemente streine, cari năvă- 
— lese in ioeurile ocupate de dânsul, putem fi siguri cá el se 
| află in deplină decădere. Faptul că cu toate aceste, bogă- 


2 


țăai și prosperitatea lui ar ereste in acelas timp, nu poate» 


să mdephneascá lacuna seiderei lui numerice. Cáei impu- 
tinarea $i inlocuirea elementelor din cari se compune, eohi- 

vulează eu nimicirea lui treptată ca element etnie deosebit 
şi cu stingerea lui desăvârşită in viitor, 

In rezumat, putem să spunem dar că, poporaţia fiind. 
elementul viu din care statul se compune si pentru care 
există, problema. poporaţiei, este problema fundamenta: 
de la: care teate pornesc si căreia toate să subordo-. 
nează. ; 


CAP. lJ. Problema poporaţiei si Istoria.. 


Dacă istoria nu-b de cât povestirea vietei diferitelor- 
popoare, a storțărilor lor pentru a ge păstra, a: luptelor: 
pe cari leau avut de susținut între dânsele si in contra. 
„puterilor oarbe a le naturei și dacă numărul a fost ura 
din condiţiile de căpetenie a le-propásire şi ale izbándei: 
Jor în lupta pentru existenţă, nu rămâne îndoială că cu-- 
noasterea stărei și a mișcărei poporatiei este de neapărat. 
trebuinti pentru înţelegerea deplină a istoriei: Determina- 

rea însă a cauzelor generale cărora putem atribui inmulti-- 
rea ființelor umane. stabilirea principiului poporatiei, ne va: 
permite singură să. răspimdem cu succes lit unele întrebări 
pe cari si le yune ştiinţa istoriei când stă să-refleeteze i- 
supra eresterei si a scăderei civilizaţiilor omeneşti. Nu este- 
dar ceva întâmplător ei o consecință logică a lucrurilor, că 
tocmai Malthus, care a reflectat mai mult asupra acestui 
subiect, isi începe opera sa eu următoarele euvinte:: 

„Dacă cineva ar căuta să afle cari sunt progresele vi-- 
,itoare ale societăței, i sar oferi în mod firese două ches-- 
„iuni de cari ar trebui să-și dea seamă: 

„1) Cari sunt cauzele cari au oprit până acuma pro- 
Qpásrea oamenilor sau sporirea fericivei lor? 

.3) Care este probabilitatea de a se înlătura, în” to- 
„tul sau in parte, aceste cauze cari se pun în calea pro-- 
„ureselor noastre?“ 1). : 


j * 


i) Essai sur le Principe de- l'opulajon. Ed II. Paris. 1852: pug- 5-5 


Prin intuiţia geniului seu, Malthus a pus chiar de la 
inceput problema poporatiei în strânsă legătură „cu istoria 
întreagă a omenirei, arătând că de la deslegaró ea acestei 
probleme depinde înțelegerea deplină a istoriei, $ ȘI în ade- 
văr, dacă nu (inem seamă de condiţiile cari determină în- 
multirea oamenilor şi cari fae ca numărul lor să spo- 
Tească sau să se împuţineze, ar fi greu să întelegem pe 
de-o parte Progresele pe cari le-a realizat omenirea si înu- 
prüstienrca ei pe supr äfata pámántului-si pe de altă parte 
rüzboaele continue dintre popoare. nări ălirile de neamuri, 
mărirea si decăderea atâtor i imperii. ; 


In fata noastră se arată priveliştele cele maii vredai- 
ece de admirare, fenomene de o importanţă ` neasămănat de 
mare, in strânsă legi ătură cu existența noastră proprie. Im- 
perii uriase au crescut cu încetul, au atins culmea dezvol- 
țărei lor si au început apoi a da îndărăt, până când au 
;căzut în desăvârşită ruină. Fe unde astăzi se întinde stă- 
;pünirea pustiului si a selbiiac tici,.se ridicau altă dată or ase 
cu sute de mii de locuitori si din contra prin locurile mlăş- 
tinouse si ncoperite eu păduri, numai cu câteva zecimi do 
Al Mat ui CLIMĂ, se înalţă astăzi cetăţi cari ne uimese 
prin bogăția lor. Poporatia umană e în continuă mișcare, 
„Aice prosperează şi se inmulteste, aiurea scade ȘI se îm- 
prăştie, si acelaş popor care a trecut prin timpuri de in- 
Horire si de prosperitate, il vedem deodată că se opreste, 
“că încetează de a se mai inmulfi, până când alte neamuri 
mai puternice, năvălesc în locurile stăpânite de dânsul, eră 
bindu-i peirea. 

Dacă studiem desvoltarea poporaíiel, in timpurile js- 
torice, vedem că se pot deosebi patru epoce mari si anu- 
me: „Antichitatea.—Veacul de mijloc.—Tinpurile moderne 
-şi Epoca actual, 

In antichitate poporatia a ajuns, în diferite centre, la 
-o densitate foarte mare. Oraşul Niniva aveâ pe la anul 1900 
înainte de Christos, vre-o 600.000 de locuitori, Babilona. 
“Teba, Memfis, Alex «andria, Peking, încă şi mai mult. Din 
aceste toate nu a mai rămas decât Peking si Alexandris. 
“Toate celelalte s'au pustiit. 


22 
22 


In timpurile eroice ale axistentei sale, poporul anti 
al Greciei eră în stare să înfrunte armiile înfricoșate ale 
Perşilor, să întemeieze colonii şi să deù o civilizaţie pu- 
ternicăi a cărei rámüsiti ne uimesc şi astăzi. Dar deodată 
vigoarea acestui popor a început a secă şi mărirea lui de 
altă dată a făcut loc unci decăderi desăvârşite, nu atât prit 

"cauze externe, cât prin istovirea lăuntrică a putetei sale. 
„Istoricul Polybius ne povestește. că pe timpul său, pe la 170 
"înainte de Christos, Grecia era pustie de oameni $i atri- 
buo faptului acestuia putina rezistenţă a Greeilor in contra 
năvălitorilor romani. . i > 

„Când Grecia a devenit, provincie romană, zice Lave- 
„leye 1), ea se prefăcu întrun pustiu prin care ătăceuu 
-turmele si în care fiarele sălbatice se ascundeau prin, rui- 

„nelo templelor și ale orașelor“. i i 

Numeroase mărturisiri despre această jalnică stare de 
lucruri se găsesc în serilitorii contimporani: 

„Să mai cităm acea scădere a poporatiei, acea sărăcie 
„de oameni, zice Polybiu, care se simte în zilele noastre în . 
„toată Grecia şi care face ca orașele să fie pustii, câmpiile 
„necultivate, fără ca rüzboae necontenite, sau ca epidemii 
„să fi săcătuit puterile noastre“. 

Jar mai târziu, pe la sfârşitul întâiului secol al erei 
noastre, Plutarch ne spune că Grecia întreagă putea să av 

A dune abia 3000 de ostasi, pe atât pe cât Megar: singură tri- 
miseso altă dată la bătălia de la Plataea. l 

Acelaşi fenomen de istovire îl întâlnim și în istoria im- 
periului roman, care sa surpat nu atât prin puterea ar- 
miilor dușmane, pe cât din cauză că poporatia lui a încetat: 
de a se mai inmulti. De altmintrelea pentru a explica ná- 

vülirea popoarelor barbare trebue să admitem 0 creştere 
foarte mare a poporatiei lor, fără de care desele lor návü- 
liri ar fi cu neputintá de înţeles. Astfel vedem dar că pentru 
a ne da seamă despre un fapt istorie atât de însemnat pre 
cum este căderea limperiului si năvălirea barbarilor; not 


1 107 D 


1) De la Piopriété et de ses formes priintives. Ed. IV. 1891- 
' Pag. 392. . 


n E 23 
trebue să cunoaştem cauzele generale cărora putem atribui 
înmulţirea si imputinarea oamenilor. Numai după ce von 
stabili principiul poporafiei vom putea să intelegem mai 
bine această parte însemnată din istoria lumei. 

In Italia poporaţia a atins densitatea ei maximă in 
veacul al treilea înainte de Christos. Zumpt crede că nu- 
mărul locuitorilor Italiei la acea epocă, ar fi fost tot atât 
de mare ca pe timpul siu, pe la anul 1840 :). Pe la anul 
220 înainte de Christos ea avea 22 milioane locuitori, ceea- 
ce ar face vre-o 76 de locuitori pe kilometru patrat. In sè- 
colul al doileá după Christos, sub imperiu, poporatia Ita- 
liei nu mai era decât de vre-o 10 milioane, iar la căderea 
imperiului ea scăzuse la 9 milioane. Provincii întregi ră- 
măsese pustii şi imperiul murise cu ineetul, din lipsa de 
oumeni, mai înainte ca barbarii să-l fi distrus, 

Si în adevăr, în nenumerate rânduri valurile de bar- 
bari s'au frânt de cerbidia armiilor romane, întrucât ro- 
manii avusese destulă putere și întru cât creşterea popora- 
tiei lor era normali. Marius, Iuliu, Caesar, Tiberiu, Ger- 
manicus au respins de atáte ori năvălirile barbarilor, dar ` 
ei nu i-au putut birui pentru că pe de o parte izvoarele 
-acestor năvăliri nu au secat si pe de alti parte puterea 
. te rezistență a poporului roman scădea necontenit. Fran- 
^d, Germanii, Gotii veneau de pretutindeni, acum respinşi 
si nimiciti, acum renăscuţi ca din pământ, si mai numereși | 
ca mai înainte. In anul 950, Goţii năvălese în imperiu, 
dar sunt bătuţi si distruși aproape cu desăvărşire. Dar 
abia trecuse vre-o două zeci de ani şi o nouă invazie de 
barbari, in număr de 320.000, se aruncă asupra Romei si 
pot, cu mare greu să fie respinşi de împăratul Claudiu. 
Aurelian se luptă în trei bătălii sângeroase până când par- 
vine să curățe Italia de Germani, şi împăratul Probus, la 
rândul său pentru a scăpa Galia, se zice că a ucis mai bine 
de patru sute de mii de barbari. 

Probus, Dioclețian $i urmaşii sei, şi mai târziu împă- 
ratul Constantin, văzând aceste necontenite năvăliri sau 


1) Riimelin: Loc. Cit. Vol I. XIII § 2o. 


hotărât a cedă pământuri barbarilor crezând că vor puíea 
sí împovăreze provineiile pustiite si să absoarbă, pe alea 
. pacinlică exeedentele poporatiei lor. Dar acest mijloe nu a 
fost în stare să pună un capăt migraţiunei, care pornea din 
izvorul nesecat al înmulţirei unor neamuri în plină vi- 
goare. Impăratul Pian a silit să înfrunte alte bande cari 
nu contenese a se revărsă asupra impeniului, si Valenti- 
nian, cu toată energia si geniul seu abia poate să se apere 
în; contra Germanilor, a Burgunzilor, a Saxonilor, a Goti- 
lor si a Sarmatilor. Insfársit, năvălirea Hunilor, aruneână 
asupra Romei poporul întreg al Gotilor, a hotărât de soarta 
Imperiului roman, care nu a mai fost in stare să reziste 
expansiunei puternice a unei poporaţii plină de vlagă si 
de energie. 

„Căderea Romei nu se datoreste însă, după eum am 
spus, numai numerului mereu crescând alnáviálitorilo, ci 
degenerărei progresive si împutinărei poporului roman. 
Oricât ar fi fost de numeroși duşmanii, dacă poporaţia im- 
periului ar fi fost compactă si în deplina vigoare a creste- 
rci sale, ei s-ar fi stărâmat de rezistența sa, ca valurile pu- 
rurea reinoito ale mărei de blocurile lucii ale unei stânci 
de granit. Dàr poporul roman odinioare atât de viguros. 
încetase de a se mai inmulti. Pământurile altă dată atât 
de fertile, acoperite eu felurite culturi, sé pustiise prefăcân- 
du-se în suhaturi nemitrginite, Imperiul roman era decăzut 
în lăuntrul si aproape de marginea peirei sale mai înainte 
ca barbarii să fi năvălit asupra lui. Năvălirea lor a fast 
numai ea un cutremur de pământ care a făcut să se risi- 
peasei o clădire zdrunainată de mult în fundamentele ei și 
aproape să cadă. Fenomenul interesant pentru istorie este 
dar tocmai această decădere misterioasă, „această imbi- 
trânire caro cuprinde popoarele întun moment al existen- 
tei lor si care le face să dispară .de pe scena lumei, ce- 
dând locul altor neamuri mai puternice, pe cari le as- 
teaptă aceeasi soartă în viitor. Decăderea Greciei și a Ro- 
mei sunt numai exemple care ilustrează fenomenul constant. 
al peirei popoarelor prin cauze lăuntrice, cari fae ca ele 
_să nu se mai înmulțească şi să sestingă cu încetul sfârșină 


. 


ea 
` 


ca oamenii ajunsi la marginea de pe urmă a vårstei: niin 


marasm senil, 1 

„Popoarele cari locuese pártile septentrionale intro 
„Rhon si Dunărea, zice Machiavelli t), trăind intro climă 
„sănătoasă şi favorabilă prisirei speciei, se iunultese a- 
„deseori până Ja asa grad ineát, silese trupe numeroase de 
„a ieşi din sânul lor $i de a părăsi locul lor de nastere, pen- 
„tru a-și căuta alte locuinti aiurea... Acestor migragiuni 
„se datoreste căderea imperiului roman, 

Dacă nu voim a ne multámi cu explicatiunile din cais 
afară naive pe cari ni le dá istoricul florentin, trebue să 
căutăm în alte împrejurări decât. în clima sănătoasă, cauza 
inmultirei extraordinare a popoarelor barbare. Si in aco- 
lași timp vom trebui să explicăm și fenomenul şi mai im- 
portant încă a scăderei poporafiei romane, pe care cu groai 
îl putem atribui inriuririlor climaterice. Si este de mars 
însemnătate .de a cunoaşte cauzele adevărate cari au pri- 


einuit puterea unora şi slăbiciunea celorlalți. Căci aceste 


cauze, ori cari ar fi, mai pot intra ih luerare si pot ame- 
ninfa si existența noastră. Pe când dacă nu am consideră 
decât pe una din fețele problemei, am puteă să ajungem. la 
concluzia la care a ajuns Gibbon, care eredeà că civilizaţia 
modemă nu va pieri nieiodută, pentru că nu mai sunt 
barbari pentru a o nimici. Şi cu toate aceste, sub ochii nos- 
tri, acelaşi fenomen al decăderei. progresive a unui popor 
se prezintă si eere explicatiune, 

„be când poporatia eelorlalte țări. din Europa se în- 
multeste si prosper ază, poporatia celti mai bogat pământ 
de pe continentul nostru rămâne staționară si în unele 
părți chiar dă îndărăt. Dintre toate tările Franța are na- 
talitatea cea mai slabă 2) și in multe: departamente decesole 
intrec chiar nasterile. Si această stare de lucruri durează 
de ani întregi punând națiunea franceză in stare de ab- 
soluti inferioritate faţă cu celelalte popoare, oricare ar,pu- 
teà să fie de altmintrelea. gradul de civilizatie cu care se fá- 


1) Istorie Fiorentine Cartea I. 1 
2) Jacques Bertillon : Eléments de Démographie, 1896. pae B4 


26 


leste. Căci nu trebue să se uite că numărul este condiţiunia 
de căpetenie a izbâudei în lupta dintre diferitele popoare. 

Se poate vedea de-o pildă, din statistica poporafiei, 
cá situatiunea Frantei în concertul european a fost in di- 
feritele perioade ale dezvoltărei sale, în corespondență 
exactă cu numărul locuitorilor Sei, | 

Tată în adevăr, care erà după Levasseur 3) si Berül- 
lon?) poporatia celor trei mari puteri în anul 1700, în mi- 
lioane de locuitori: 

Franta 19.6 milioane. 

Marea Britanie si Irlanda $ până la 10 milioane, 

Imperiul German 19. milioane. 

Dacă ţinem samă că Imperiul German eră fracţionat 
în difenito monarchii cu interese contrare si că cea mai 
însemnată din acesto monarchii, Austria, nu avea decât 
vreo 13 milioane de locuitori, uşor putem vedea că Franta, 
omogenă, trebuea să fie cea mai puternică, poporatia ei 
formând 38 la 100 din poporatia totală a marilor puteri. 

„Această cifră, zice Bertillon, ne arată in deajuns ce- 
„greutate avea pe vremea accea voinţa lui Ludovie XIV; 
„căci cifra aceasta reprezintă, admițând că toate celelalte: 
„condiţii ar fi fost egale, puterea noastră economică şi mai 
„exact încă puterea noastră militară comparată cu celelate 
state vecine. Regele nostru eră cel mai puternie dintre: 
„monarchii timpului sáu". : = 

Dar încetul cu încetul situația se schimbă. In anul 
1789, Franţa avea, pe un teritoriu mai întins decât acei 
de pe vremile lui Ludovic XIV, 96 milioane loeuitori, 
cu 7 milioane mai mult/ca in penioda anterioară şi acest 
excedent se datorește atât anexiunei insulei Corsica si 
Lorenei cât si sporirei prin excedentele nașterilor asupra 
deceselor. Dar situaţiunea Franţei faţă cu celelalte puteri 
nu mai era acecas, după cum se poate vedea din următoa- 
yele cifre cari ne arată poporafia diferitelor ţări în a- 
nul 1789: 


1) Annales de Démographie. 1579 
2; Loc. Cit. pag. 8. 


ES 

Franta 96 milioane locuitori. 

Marea Britanie si Irlanda 12 milioane locuitori. 

Imperiul German 9$ milioane locuitori. 

Rusia 25. milioane locuitori. . 

In numărul total de 91 milioane locuitori, Franta nu- 
mai intră decât pentru 27 la sută, număr care-i asigura 
încă o situatiune destul de însemnată in Europa, si care * 
explică rolul ee l'a jucat în istoria timpului. Totuşi decă- 
derea poporaţiei 'sale si inferioritatea sa relativă încep 
se manifestà. . zi 

După 'ăzboaele napoleoniene inferioritatea Franţei e 
încă si mai vădită, după cum se arată din următoarea ta- 
belá a poporatiei diferitelor state, din Europa, în anul 1815: 


"n 
[13 


„Franţa 29. 5. îmilivane locuitori 
Marea Britanie si Irlanda 19 a ie. 
Austria. 30 " $ 
Prusia 10 5 " 
Rusia . 45 P 


Confedera(iunea Germană 30 3 "s 

In total 163 de milioane locuitori dimpreună cu confe- 
deraţiunea germană, la care Franţa nu mai ia parte decât 
cu 20 la: 100. | ; 

De atunci încoace situafiunea acestei tări se înreută- 
teste necontenit. Poporatia ei nu mai sporeşte de cât foarte 
încet, pe când toate celelalte popoare din Europa văd uu- 
mărul lor crescând în proportii uriaşe, mai ales prin exce- 
dente de nașteri, si revărsând prisosul poporatiei lor exu- 
berante asupra eclorlalte tări. Pe la sfârşitul anului 1890, 
poporația celor şase mari puteri din Europa se alcătuia în 

: următorul mod: 


Franța 38. 2. milioane locuitori 
“Marea Britanie și Irlanda 938. 1. pă a 
Austro-Ungaria 4372. b. hr 
Imperiul German 49. 4. ^ T 
Rusia europeaná 100. 2. 5 F 
Italia 30. -5. » ^ 


In total 300 milioane locuitori, in cari Franta nu niai 
^ HON decât cu 13 la 100, pe când ajia cu două secole 


in urmă ea participă cu 38 Ja 100, în poporatia totală a pn- 
terilor mari din Europa. | 
In anul 1800 trăiau pe teritoriul actual al Frantei 
2.400.000 locuitori mai mult decât pe teritoriul actual al im- 
periului german, pe când în anul 1895, pe acelas teritoriu 
in Germania erau eu 13.798.000 locuitori mai mult decat 
-în Franța’). à 
Si eu cât ne apropiem de timpurile noastre cu atât. si- 
tuatiunea Franţei devine din ce în ce mai critică, din cauza 
inferiorităţei sale- numerice si a inmultirei din cale afară 
înceată a poporatiei sale, La sfârşitul anului 1895, situ: ix. 
„celor şase mari puteri era următoarea: ` 


Franta 38. 9. milioane loeuitori 
Marea Britanie si Irlanda 40.0. 3 e 
Austro-Ungaria A45* 9; $5 "X 
“Imperiul German 32, 3. A a ty, 
Rusia europeană 104. 4. " Pa > 
Italia SILT, » 3 


Pe când Franţa din timpurile lui Ludovie XIV mul- 
tămită puterei ce i-o dădea numărul locuitorilor sei putei 
să joace rolul de arbitru al destinelor Europei, Franţa din 
zilele noastre nu mai joacă de cât un rol secundar. Situatiu- 
nea ci in concertul european corespunde de altmintreles și 
astăzi cu puterea ei numerică, şi deaccea putem fi siguri 
că ea nu se vă puteà schimba decât odată eu dânsa. Şi pen- 
tru a no da seamă despre slăbiciunea Frantei din. acest 
punct de vedere, nu avem decât să o comparăm cu An- 
glia. In anul 1700, Marea Britanie si Irlanda avea abea 
vreo $ până la 10 milioane locuitori, pe când Franţa nu- 
mira 19 milioane; astăzi Marea Britanie si Irl landa are 
40 de milioane locuitori si Franţa numai 38. Dacă po- 
poratia franceză sar fi înmulţit în aceiași proporție, 
Franţa ar trebui să. aibă astăzi vreo S0- de milioane io- 
cuitorii. Si nu trebue să uităm că în acelaşi timp exceden- 
tele poporatiei engleze au intemeeat colonii în toate păr- 
tile lumei, pecánd Franța prezintă spectacolul unei tări 


T 


I) von Fircks : Loc. Cit. pag. 196. 


Les M , 


care nu numai că nu e în stare să intemeeze colonii, ne- 
având excedente de nasteri peste trebuintele lăun trice, dar 
care serveşte singură de loc de scurgere popoarelor vecine. 
Numărul străinilor cari trăese în Franţa creşte în adevar 
pe fiecare un, înlocuind elementele autochtone. In anul 
1851, trăiau în această tară 128,103 Belgieni, în anul 1891 
numărul lor crescuse la 469.560; Italieni erau 63.307 în 
anul 1851, si 286.049 în anul 1891. Peste tot se siscau in 
Pranta în anul 1851, 380.831 străini şi in 1891, 1.130.211, Şi 
cauza acestui fenomen de adevărată cucerire a pământului 
“Franţei de către streini, este înmulţirea înceată a popora- 
tiei franceze. wd 

„Din cele trei motive cari ne-au explicat marele nu- 
„măr de streini în Elveţia, zice Bertillon 5), unul singur 
“este aplicabil Franței: slăbiciunea de necrezut a natali- 
„tătei Iranceze. Aceasta este cauza că fara noastră e eu 
„adevărat colonizată de streini. De aci greutățile zilnice 
„cari sunt cunoscute. Peste puţin timp această invasiune 
„a solului rostra va constitui pentru tara noastră o mare 
primejdie“. x 

De fapt poporátia franceză prezintă acelaş fenomen 
de tere $i de degenerare care am văzut că a pricinuit 
căderea Greciei antice si surparea imperiului roman. De- 
esebirea este că năvălitorii nu mai vin cu sabia în mână 
să ocupe pământurile pe cari poporatia autochtonă nu mai 
e in stare să le cultive şi să le păstreze. Fi se strecoară în 
mod pacinic, ocupând eu energie si agerimea lor mai mare 
locurile rămase libere pe urma unor elemente molesite. 
Dar cucerirea lor nu e mai putin reală. 

„Poporaţia streină, zice Rochard ?) creşte pe pümán- 
„tul nostru de treisprezece ori mai repede decât elemen- 
iul indigen, in asa fel că, dacă această stare de lueruri 
„continue, peste cincizeci de ani Franța va avea zece mi- 
' Jlioane de străini“. 
` De aici se poate vedea mai lămurit ce însemnătate are, 


1) Eléments de démographie. 1896. Pag. 107. 
2) Dr. 1. Rochard: Revue scientifique 1587. 


] T cms 

peniru Judecarea imprejurárilor istorice, cunoaşterea exac- 
tä a statistiect poporatiei, în diferitele timpuri, si ce inte- 
yes deosebit se leagă de aflarea cauzelor cari contribue ta 
înmulţirea si la scăderea oamenilor. Determinarea princi- 
piului poporației este determinarea cauzelor adevărate ale 
inàrirei şi ale decădereii popoarelor si stabilirea legilor eavt 
stăpânese existenta lor. In locul insirárei unor întâmplitri 
accidentale sau a unor evenimente de o timportantă 
secundară, se substitue motivele reale ale schimbărilor $i 
ale prefacerilor, in viaţa -omenirei. Si istoria poate să, db- 
vină o comoară de învăţăimninte, oglindiud experienta spé- 
ciel si servind pentru indreptarea puşilor sei in viitor, in 
loe de a fi numai o poveste, nu in totdeatima interesantă. 


CAP. ill. Economia politică şi problema poporaţiei 


Punctul de plecare şi scopul științei economice este i 
omul’) eu nenumeratele lui irebminţi pe cari tinde să-şi le 
satisfacă prin muncea sa. -f rufie se numeste orice obiect 
material care poate servi la indestularea trebuinţelor. Pro- 
ducerea si împărţirea avuţiei este cauza cea mai de căpe- 
tenio a aetivitátel omului, pentru cá fără dânsa exis- 
tenta lui nu ar fi cu putinţă. i 

Cum trebue să se organizeze oamenii trăind in socie- 
tate, cari sunt legile ŞI instituţiile pe cari trebue să le a- 
dopte pentru a ajunge If satisfacerea pe cât mai complecti 
si mai raţională a trebuintelor lor, aceasta ar fi solutiunea 
pe care o eauti economia politică >). Se vede că avuţia este 
numai unmijloe pentru îndeplinirea unui scop mai înalt: 
satisfacerea trebuintelor omului, dela care depinde conserva- 
rea si reproducerea lui. Idealul economiei politice trebue 
să fie dar înavuțirea si înmulţirea poporaţiei. si ridicarea 
sa morală şi materială 3) probloma poporatiei, este pro- 
Pachia C : 


1) Wilhelm Roscher: Grundlagen der . Nationaloekonomie. YS. 
XIX. 1888. E 
2) Émile de Laveleye: Éléments d'Economie politique. Paris. 1832. 
pag. 3: ; we 
DOLOS de Schüffle: Das gesellschaftliche System der menschli- 
—chen Wirthschaft. Ed. I. 1873- Vol. II. paz. 562. 


blema ei fundamentală. De la poporatie ca subiect si ea 
obiect a ori cărei activităţi economice, trebue să plece 
știința care se ocupă cu legile producerei ale distribuirei 
$i ale consumărei avuttilor. Căci poporatiale produce, ea 
si le distribue și ea le:consumă. Prosperitatea si sporirez 
ei este tinta supremă EE ştiinţei ca și a activititel economice 
si numai o rátácire momentană a minţei poate să expiiee 
faptul că s-a ajuns a se consideri bostăția în sine, fără 
nici o legătură cu oamenii, chemaţi a se bucura de dánsa. 
Jn gontra unei asemeni tendinti cari subordinează soarta 
fiinţelor însulleţite făpturei minelor lor, protestează şi ini- 
ma $i mintea. Si cu drept cuvânt se întreabă. Sismondi^? 
dacă bogăția e totul și oamenii nu sunt nimic, criticând pe 
Ricardo, care zice că din momentul ce venitul net şi real al 
unei naţiuni, precum şi arenzile şi profiturile sale răi: an 
aecleasi, puțin importi dacă ea se compune dn zece sau 
din douasprezece milioane de indivizi. 

| De fapt, poporatia este punctul central împrejurul că- 
ruia gravitează întreaga știință si de la care porneste ori- 
ce activitate economică, | 

Bogăția creată de dânsa, nu există decât pentru a Sas, 
tisface trebuintele ei si economia politică nu-i știința avu- 
tici decât numai întrucât avutia serveşte interesele popo- 

'aţiei. Şi de-aceea are dreptate Garnier când spune că am 
puteà să serim un tractat complect de economie politică, 
desbătând nuniai chestiunile cari stau în legătură cu pro- 
blema poporatici: 

„Acest titlu al puporaţiei cuprinde fără îndoială cel 
„mai întins subieet al economiei politice căci am patei, 
„tratând chestiunile cari sunt în „legătură eu poporatia (si 
„mărginându-ne numai la sfera muncei şi a remuneraţiei 
„sale) să euprindem în mod firese, câmpul întreg al aees- 
„tei stilinti scriind un tractat complect de economie politică. 
»Poporatia este in adevăr si scopul si miiloeal industriei 
„umane cure produce avuţia. Pentru dânsa si printr'insa se 


` 


1) Simonde de Sismondi: Nouveaux Principes d'Économie "oli 
que. Ed. IL. 1827. yu Ii pas 3I. 


` 


„produce şi tot prin mijlocirea ci se efectuează consuni-.^ 
stia). | 

In acelaș sens se exprimă Baudrillart in capitolul Des- 
pre poporafie si legea lui Malthus: i ý 

„Totul în stadiile noastre precedente presupune faptul 

„pe care trebue acum să-l supunem analizei. Productele nu 
„există decât în vederea poporatiei si printrânsa. Bw "Se 
„dedă acestui întins schimb de servicii. Poporafia este, in- 
„trun cuvânt, ihatema vie a economiei politice =, 

lar Jourdan, în cursul său analitic de economie poli-. 
tică, îşi închece părerea Sa asupra poporatiei cu următoa- 
rele cuvinte: Zi = 

„Pe de o parte chestiunea poporatiei pare că dominează 
„toată economia politică. Ea se prezintă cu prilejul discuţiei 
„fiecăreia din acele patru faze ale evolnţianei economice: 
„producţia, distribuţia, schimbul si consumaţia. Si de fapt, 
„tratând subiectul său, Malthus a fost adus să cerceteze celo 
„mai grave chestiuni de economie politică şi socială *)" 

Si uşor se poate stabili legăturile fiecărei din aceste - 
patru împărțiri ale stiintei cu problema popo tiei, ară- 
tându-se că acele mai grave probleme sociale nu sunt de- 
cât numai fetele sub cari ea se prezintă. 

In partea privitoare la productiunca acutior, în care 
se tratează despre asa numiții factori ai producției, se a- 
ratà modul de împărţire a poporaţiei in diferitele clase s0- 
ciale si cooperarea lor la producerea bunurilor. Obiectul 
ei de căpetenie este productivitatea muncei, adică mijloa- - 
cele si institutiile sociale prin -cari oamenii pot să spo- 
rească bunurile pe cari le produc. Ce cste munta ! Care 
este inráurirca natu rej; a legilor, a instituţiilor, a proprie- 
tüteL a specializărei, a cooperărei asupra produetivitátel 
muncei ? Ce este capitalul, din ce se aleütueste si eum se 


1) Joseph Garnier : Du principe de population. Ed. Il. Paris 1885. 


Par. 1I. : i 
2) H. Baudrillart : Manuel d'Economie politique. Ed. 1V. 1575. 
pag. 433: Â 


3) Alfred Jourdan : Cours analytique d'Économie politique. Paris. 
1882. Pag. 292. 


337 

formează ? Care este inráurirea masinelor asupra product 
tivitaţei si asupra soartei muncitorilor în societatea noas 
tră? Aceste sunt câteva din chestiunile” mai principale 
cari se discută sub acest titlu. A respunde însă la aceste 
intrebàri este a determină condiţiile generale de înmulţire 
ale oamenilor im societatea actuală; este a aveă pururea 
hopóratia iu vedere si a consideră interesele ei ca intere- 
sele exclusive ale praelicei si ale ştiinţei. 

In această parte a economiei politice poporatis se con- 
sideră din punctul de vedere a calitáfei ci, în” capitolul in 
care se vorbeşte despre importanța’ omului pentru pro- 
ducerea bunurilor’). 

Distributiunca acuțiilor nó arată modul de împărțire 
a productului intre diferitele clase cari au contribuit ta 
producerea lui si ne pune în fafa eclor mai gingase pro- 
bleme sociale. Economia politică recunoaște trei asa nu- 
miti factori ai producerei: Manca, pământul si capitulul, 
deşi poate ei sar puteà considerà capitalul, adică mijlou- 
cele lui materiale, numai cuiproduete ale muneei si ale 
pământului ?) ?). Mapas este tatăl, zice IF. Petty, pămân- 
tul muma avut(ei". De fapt, distribuirea productului so: 
cial se face astăzi între trei factori si anume între munei- 
lori, cari percep salarul, proprietarii pământului, cari ieau 
renta si capütalisti, cari icau profitul. 

Abstractie fácánd de organizarea socială si juridică şi 
de forma proprietăţei, cantitatea poporatiel are o impor- 
ilun(ü espitalü pentru împărţirea bunurilor, de oarece po- 
porafia este divizorul de lu a cărui mărime depinde, m 
ultimă analiză, fiind dată productivitatea muncei naţio- 
nzle si cantitatea avuţiilor produse, partea care se cuvine 
fiecăruia din aceste avuţii ^). 

In societatea noastră, întemeeată pe proprietatea pri- 

1) 77. Dietzel. Theoretische Socialókonomik. 1895. Vol. I. Pag. 145 

2) Otto Effertz: System der politischen Oekonomie. Berlin 1897. 
Mel. I..pas. 43. 

3) Henry George: Loc. Cit. pag. 180. 


n Ad. Wagner : Grundlegung der politischen Oekonomie. Leip- 
Z s. 1895. 


vată a pământului si a mijloacelor de producere, este av i- 
dent că cerectánd legile rentei, ale dobándei, ale sulariülui 
şi determinând partea. pe care o îcau proprietarii de pă- 
mânt, capitaliştii şi muncitorii, noi determinăm condiţiile 
de existenţă ale fiecărei din aceste trei eluse sociale si priu 
urare, conditiile generale de dezvoltare a popo tiei, m 
împrejurările actuale. 

In partea cure tratează Despre: 'sehimbul: Telilor cau 
despre circulatiunea lor, elementul poporatiei revine ja- 
rhsi ca unul ce determină întinderea şi formele schimbau 
lui?) Schimbul contribue la sponirea avuţiilor, in mod in- 
direct permițând o specializare $i o impár(ire mai mare a 
muneci, si in mod direct, sporind utilitatea lucrurilor, prin 
faptul că procură fiecăruia obiec tele de cari are nevoe?), 
Sporirea  avuflilor însă determină creşterea — poporit- 
tiei şi aceasta la rândul ei necesită o specializare « din ee in 
ce mai perfeetit, o adaptare mai exactă la eonditiunile natu- 
yale ale producerei sio circulaţiune din ce în ce mai întinsă. 

Insfársit, partea de pe urmă a economici politice, care 
“tratează Despre consumafiunea avuțiilor, stă asemenea in 
cca mai strânsă legătură cu chestiunea poporuţiei, dàn- 
du-ne regulele pentru. intrebuintarea bunurilor produse 
după cel mai mare folos al socictăţai întregi. Sub acest ti- 
tlu, în capitolul relativ lu consumaţiunile private, se de- 
termină condiţiile cele mai rationale de inirebuintare a 
bunurilor de câtră particulari si în capitolul privitor la 
consumaţiunea publică, se tratează despre datoriile statu- 
lui si despre modul de percepere si de intrebuintare a ve 
niturilor publice. Evident că şi în această parte i eco- 
nomiei politice, în dosul fiecărei probleme speciale, reg- 
sim iarăşi problema poporaţiui, ca prohlemă fundamen- 

tali a întregei stiinti. Si mai ales in uceastă secțiune se 
poate vedeà care este importanţa că. Căci dacă su putut 
ia, în. teorie, poporafia să se subordoneze intereselor, să 
zicem abstracte, ale avutiei, în practică. ar fi greu SĂ sus- 


1) M. Dietzel : Loc. cit. pig. I45- 
2) E. de Laveleye; Loc. cit. pag. 197. 


ținem că interesele ei trebue să se subordoneze interesloór 
statului. Căci statul nu există decât prin poporatie si pentru 
dânsu. Numărul si prosperitatea ei, este puterea si avutia 
iui Si deaeceea regulele cari determină modul cel mat ra- 
tional de percepere si de întrebuințare a banului publie nit 
suut în ultimă analiză decât legile cari determină condi- 
fille cele mai prielnice pentru dezvoltarea poporatiei în- 
trucât cle depind de activitatea statului. - 

Problema poporatiei având această însemnătate pen- 
tru economia politică, se naste întrebarea care este modul 

de a o trata $i locul ce trebue să-l ocupe în sistemul acestei 
stiinti. Asupra acestei chestiuni de metodă Sau produs pà- 
verile cele mai diferite si există, am putea zice, o adevă- 
rată anarchie în procedári. 

In tractatele de ecenomie politică ale scoalei germane, 
poporaţia ocupă de obiceiu capitolul de pe urmă. Wilhelm 
Roscher !) tratează acest subiect în cartea a sasea, la sfár- 
situl operei sale. Cunoscutul economist si statistice Gustav 
von Piimelin, în manualul lui Gustav Schönberg dr vor- 
beste despre poporatie în genere si despre Doctrina lui Mal- 
thus, la sfârsitul sistemului. Si acelaş loc de la urmă îl 
ocupă poporatia in íractatul lui Seháffle?), în manualul 
lui J. Lehr*), fost profesor la universitatea din München, 
în cartea profesorului J. Conrad ?), ete. 

Pe de altă parte, HJ. von. Mangoldt *), atinge această 
“chestiune, dar numai in mod ineidental, in capitolul des- 
pre salar. E. Diihring 7) o discută în secţiunea a doua a 
tratatului său sub titlul: Coudifiunile sporirei productivilă- 
tei (Bedingungen der Produetivitiitssteigerung). Charles. 


1) Grundlagen der Nationalökonomie. Ed. NIN. Stuttgart 1888. 

2) Handbuch der politischen Oekoromie. Ed. III. 1890. Vol. 1. j 

3) Das gesellschaftliche System der menschlichen Wirthschaft. Ed. 
“JII. Tübingen 1893. 

4) Politische Oekonomie. Ed. IL. München 1892. 

5) Grundriss zum Studium des politischen Oekonomie. Iena 1596, 

6) Volkswirthszhaftslehre. Stuttgart, : 

7) Cursus der.National und Socialókonomie, Ed. HI. Leipzig 1892. 


6 


thà, 


S. Devas ?) o tratează în partea întâia a cărței sale sub tit 
lul: Ztidicarca $i decăderea naţiunilor, pe când Wilhelm 
Neurath?), prolesor la înalta şcoală de agricultură din 
Viena, dezvoltă chestiunea poporafiei in partea a douze. a 
elementelor sale sub titlul: Teoria produetirităţei deseres= 
cânde a cullurci pământului. Alți autori ca Hugo Scho- 
ber 3) Karl Hentsch *), Olto Efferlz?) ete, o tratează tie 
care în alt capitol, sub al; titlu si din alt punct de vedere. 

Aceeasi diversitate i lipsă desistem o întâlnim în scoa. 
la franceză si italiană. l 

Jean-Baptiste Say 9), în deosebire de Adam Smith a cá- 
rui operă a vulgarisat-o, că o deosebită atentiune problemei 
poporatiei pe care o dezvoltă pe larg, în partea a sasen il 
operei sale (apărută încă la 1803), sub titlul: Despre nu- 
mărul si condifiunea oamenilor (Du nombre et- de la con- 
dition des hommes). 

Simonde de Sismonde?), premertătorul, in multe pri- 
vinti, a direcţiunei moderne a economiei politice, îşi Ja- 
torește situatiunea sa teoretică tocmai faptului că dă o în- 
somnătate deosebită problemei poporatiei, pe care seonla 
clasică engleză, preocupată mai mult de avutie, o nesoco- 
tiso cu desăvârșire, Această deosebire se mamitestează în. 
mod caracteristice chiar în titlurile operelor Jor respective. 
dam. Smith îşi intitulează cartea sa: Cercelări asupra ní- 
turei și a cauzelor avutici națiunilor. David Ricardo, serie: 
Despre principiile economiei polilice si «le imnpozitului, 
Sismondi, dă ca subtitlu noilor sale principii de econoniie 
politică: Sau despre avulie în raporturile ei eu popora[ic. 


Pe când, în adevăr, Adam Smith, vorbeşte despre poporatic 


1) Grundsitz= der Volkswirthschafts!ehre trad. Kämpfe. Freiburg 
in Hr. 1895 
2) Elemente der Volkswirthschaftslehre. Ed. HI. Wien 1895. 
3) Katechismus der Volkswirthschaftslehre. Leipzig 1896. - 
4) Grundbezritfz und Grundsitze der Volkswirtschaft. Leipzig 1895. 
5) System der politischen Ockonomie. Berlin 1557. 
6) Cours complet d'Ézoaomie politique Ed: VII. Bruxelles 1844. 


ses rapports avec ]a population. Ed. II. Phris 1827. Ediţia I. 
apârus2 cu opt ani mai înainte. Vezi Vol. I. (Averlissement). 


7 


7) Nouveaux principes d'Economic politique on de la Richesse dans- 


—————————.—————— A e O E 
a E aa 


numai în mod incidental, în capitolul despre salare arătând 
-cñ cererea regulează producerea oamenilor, precum o face 
pentru oricare altă marfă *), şi pe când Ricardo nesocotes- 
te până la atât interesele poporatiei încât le subordonează 
cu desăvârşire avuţiei, rentelor si profiturilor pe cari le. 
realizează” națiunea’), Sismondi deschide nuoi orizonturi 
„economici politice, arătându-i calea cea adevărată pe cure 
trebue să urmeze. 

„Incetul eu încetul, zice A. Dlanqui?), s'a stabilit în 
Anglia această curioasă maximă, că orice sărăcie esté 
»opera acelui care sufere si că trebue să urmărim victi- 
„mele, în loe de a urmări cauzele ci. Legislatorii pătrunși 
-e această maximă, fae legi draconice in-contra săraci- 
„lor in loc de a ataca sărăcia; si ne^ temem să nu pregă- 
„tească pentru țara lor furtuni foarte mari. D. de Sismondi- 
„a protestat cel d'intáiu în a le sale Vuoi principii de eco- 
-stonie politică“, în contra invaziunei acestei barbarii cco- 
-nomice*", 

Sismondi inaugurează, după eum vom vedea, cu adevá- 
rat o eră nouă în această privinţă, iu economia. politică, 
arătând cel dintâiu că poporatia, mit avutia, este totul şi in- 
drumánd știința în directia în care a intrat definitiv abia 
in zilele noastre. Cu atât mai de regretat este faptul că, in 
“Joe să dezvolte subiectul poporatiei la începutul operei 
„sale, pentru a concentra toată atentiunea asupra lui, el il 
“tratează toemai la sfârşit, printr'o abatere neînţeleasă de 
la dezvoltarea logică a ideilor sale. 

Joseph Droz?), discipol al lui Sismondi, sa îndeletnicește 
cu poporația în ultimul capitol din cartea a treia a tracta- 
“tului seu, sub titlul: Despre Distribuţia avufiilor. Aseme- 


^ 


I) Recherches sur la Nature et les Causes de la Richesse des Na- 
tions, Paris 18.43. Vol. ]. Pag. TII. 

2) Oeuvres Complétes. Des Principes de l'Économie politique et de 
I'Impót. Paris 1847. Pag. 318. 

3) Richesse des Nations. Vol. |. Pag. 110. Nota. 

;4) Economie politique ou Principes de la science des Richesses. 
Ed. II. Paris 1846. 


gS 
ne 24. Blanqui’), eu deosebire că la dânsul acest titlu for- 
meazá cartea w dona a operei sale. 

Ant. Scialoja?), tratează subiectul nostru in capiton: 
Despre venituri, considerate în raport cu trebuințele imdi- 
vizilor. 

John Stuart Ml?) dezvoltă acest subiect in caríea à 
doua a operei sale, apărută în anul 1848, si care este expre- 
siunea clasică a economiei politice ortodoxe, Tn “această 
parto so tratează despre Producerea a cutiilor şi poporatia 
se discută mai în special în capitolul relativ Ja salar. 

H. Baudrillart Y, se îmdeletniceşte cu această chestiune: 
în partea privitoare la distribuţia si repartiția avuţiiter; 
Emile de L«vcleye?) o discută în legătură eu salarul, in 
artea a treia a Elementelor sale, în care se ocupă de Kc- 
partitia şi Circulatia avuţiilor. Din eontra, P. Rossi “Y si 
Charles Gide?), o iau în desbatere în partea relativă ja 
Producţie; Paul Leroy-Beaulieu 5), în partea care tratează 
despre Consumcarcea avutitor; Paul Beauregard”) si Alfred 
Jourdan 1) în acea relativă da. Distribuţia lor, pe când Jo- 
seph Garnier), cure a seris si un studiu special asupra po- 
poratiei, se indeletniceste cu acest subiect. în diferitele păr- 
ți a le tractatului său. 

Mai sistematic în expunerea principiilor economici poli- 
fice, ni se pare din acest punet de vedere Edmond V illey 12), 
are stabileste, în fraetatul său de economie politică urmă- 
1) Précis élémentaire d'économie politique. Ed. Il. Paris 1857. 

2) Les Principes de l'Économie sociale exposés selon l'ordre logique 
des idées, trad. Devillers. Paris 1844. 

3) Principes d'Economie politique, trad: Dussard şi Courcelle,Se- 
neuil. Paris 1854. 

4) Manuel d'économie politique. Ed. IV. Paris 1575. 

5) Eléments d'economie politique. Paris, 1882. 

6) Cours d'Economie politique professé au colitze de France. Ed. 
IT. Bruxelles 1352. i 

7) Principes d'économie politique. Ed. Ill. Paris 1891. 

S) Précis d'économie politique. Paris. 1889. 

0) Elements d'économie politique. Paris (fara data). 

10) Cours analytique d'économie politique. Paris 1882. 

11) Traité Économie politique. Ed. IX. Paris 1559. 

12) Traité élémentaire d'économie politique Paris 1555. 


torul plan de împărţire a materiei: Cartea 1: Omul; Cur- 
tea II: Producţia avutiilor; Cartea II: Circulaţia avutii- 
lor; Cartea IV: Repartiția avutiilor, Cartea V. Finanţele 
publice, expunánd chestiunea poporatiei în capitolul. din 
urmă a cărţei dintâiu. 

Faptul acesta că problema Se a fost tratată a- 
preape de fiecare autor într'o altă parte a sistemului ştiin- 
tei economice, că cu a putut dar să-și săsească locul său si 
sub titlul Produeerei, ca şi sub acel al Distribu(iei, a Cir- 
culatici si a Consumatiei avuţiilor, este o dovadă despre 
importanţa sa pentru economia politică si o indicare natu- 
rală a modului cum ea trebue să fie tratată în viitor pre- 
cura si a locului pe care trebue să-l ocupe. Căci dacă aceas- | 
tă problomă a putut să fie cercetată tot atât de bine după 
cum sa dovedit, în fiecare din acele patru sub-impürtiri 
a le științei, concluzia care ni se-imnpune este că ea trebue 
să so aibă în. vedere în fiecare din aceste sub-impărţiri, 

Atándu-se în tot momentul importanța ei pentru econo- 
mia politică. l 

Se impune dar ea, în această privinţă, să nrmiim pe Sis- 
moudi,; amintindu-ne si definiţia atât de clară a lui Piezre 
Prévost. leonomia politică este știința care tratează des- 
pre mijloacele de existenţă a le unei naţiuni si aceste mij- 
loace sunt indivizii cari o aleátuese si mijloacele cari ser- 
vesc existenței lor. Trebue dar să expunem principiile ci 
in legătură cu poporatia — dans ses rapports avec la. po- 
pulaticu — cum se exprimă Sismondi în subtitlul cărţei 
sale. Si in mod firese vom avea prilejul să vorbim despre 
poporatie chiar de la începutul sistemului, întrun capitol 
special, în care punem bazele generale a le științei si mai 
pe urmă în fiecare din cele patru subinpărțiri a le sale. 

In partea, care tratează Despre Productia avufiilor, cies- 
tiunda poporatiei se prezintă în mod general, când vorbim 
de factorii producerei, în capitolul Despre muncă. Mai in 
special, ea apare cu toată însemnătatea ci în capitolul Pes- 
pre mașini si inriurirea pe care o excreilează asupra nu- 
márului si stărei lucrătorilor. învederindu-se că, problema 
poporatiei este problema fundamentală a ştiinţei. 


40 

In partea relativă la Distribuţia avuţiilor, poporatia. se 
prezintă iarăşi la fiecare pas silindu-ne să abordiun. cefe 
mai grave probleme sociale. Căci dela modul de distribui: 
re a productului muneei sociale depind fireşte conditiiie 
de dezvoltare a le poporatiei în genere. 

In societatea noastră, intemeeatí pe proprietatea privată 
a mijloacelor de producere, renta, salarul si profitul, Qo- 
termini partea fiecărei clase im avuţiile sociale si limitele 
lor respective de dezvoltare. Intregul tillu al Distribufivi 
nu-i de cât expunerea problemei poporației, in forma 3n 
care se prezintă în societatea actuală, 

Cireululia avufitor ne dă prilejul de a vorbi despre in- 
râurirea numărului indivizilor asupra întinderei schimbu- 
lui si despre foloasele proteetiunei si a le liberului schimb 
pentru dezvoltarea poporatiei. à 

Insfársit, in partea relativă la Consumația aruțiilor, po- 

»oraţia este iarăși punctul central împrejurul cărui gri- 
ea ză teate problemele. Si aici ni se prezintă prilejul de 
a arăta, însemnă ta tea unei rationale întrebuinţări a bunu- 
rilor pentru sporirea poporatiei, si însemnătatea popora- 
tici pentru sporirea lor $i pentru prosperitatea si existenta 
statului. : 

Aceste fiind legăturile fireşti dintre deosebitele părţi. a 
le economiei politice cu poporatia, a voi să le despirtin, 
după cum sa făcut până acum, este a voi să introducent 
arbitrarul si confuzia în domeniul științei. Căci dacă pro- 
blema poporatiet este problema fundamentală a economiei 
politice, dacă ea se prezintă la fiecare pas și se impune A- 
teatiunei noastre. a o trata numai întrun capitol îndeosebi 
după cum se obișnuiește, este a o trunehia ȘI a nesoeoti in- 
portauta'ei. Ori cât ne-am trudi este evident că nu vom fi 
în stare să discutăm, întrun singur capitol toate chestiu- 
nile cari stau în legătură cu dânsa, căci aceasta ar insem- 
ua să expunem, întrun singur capitol, întreaga ştiinţă. Pe 
lângă aceasta, s'ar naşte încă întrebarea: In care capiloi 
ar trebui să se expună? Si fiindcă, după cum su văzul, po- 
poraţia e la locul ci, sub toate titlurile în care se împarte 
siiinţa noastră, si a putut să fie tratată în ficeare din ñ- 


- 


41 


ceste titluri, nici nu avem un criteriu după care am putea 
să ne conducem în rezolvirea acestei chestiuni controver- 
sate de metodă. 

Avalizând diferitele traétate de economie politică diu 
acest punct de vedere, le putem împărți in două mari ca- 
tezurii: Unii autori tratează chestiunea poporatiei în unul 
din capitolele ştiinţei, si am văzut că în privința aceasta, 
ficeare o tratează în alt capitol, ceilalti fac o despărțire 
anume, dare eum un titlu deosebit: Despre poporatie, în. 
grămădind tot ce se poate spune asupra acestui subiect in 
aceeast seetiune. Profesorul Ad. Wagner 1), între alţii, este 
un partizan hotărât al acestei din urmă soluțiuni, care se 
explică la dânsul prin modul său de a trata ştiinţa, înce- 
pánd prin a expune Fundamentele ei, ea Daze atât ale eto- 
nomeri politice teoretice cât si mai cu deosebire ale eco- 
nomiei politice practice. Această solu(iune nu se poate ad- 
mite insă pentru leoria ştiinţei 2). Căci dacă am trata a- 
ceastiă chestiune în deosebi. numai intrun capital special, 
după cum o pretinde Wagner, pe lângă ineonvenientele des- 
pre cari zm vorbit, an fi siliţi fireşte de a anticipa unele 
explicaţiuni, cari se vor prezinta in cursul expunerei ine 
tregului sistem, si pe de altă parte, sau de a repetă mai pe 
urmă unele lucruri cunoscute, sau de a le trece eu vederea 
tocmai atunci când cercetarea lor ar prezintă mai mult in- 
teres pentru înţelegerea deplină a fenomenelor. Presupun- 
nem, se înţelese, că problema poporatiei a fost expusă în 
modul acesta, în deosebi, la începutul sistemului, căci dez- 
voltavea ei la sfârşit, după cum o fae cei mai mulţi autovi 
printre cari Sehonberg, Schiitle, Roscher, nu se poate sus- 
tine si nu se poate pricepe. Şi aceasta este atât de adevărat 
incât însuşi Roscher à recunoscut greșala făcută, fără de a 
o îndrepta însă, pentru motive de librărie. lată ce ne spune 
el singur, în adevăr, într'o Prefati a operei! sale eunos- 
cute: Y | 

„Intr'o carte care este atât de răspândită nu numai în 
„Germania ci pretutindeni în streinătate, precum este eaz- 


CN Grundlegung. I. 
ia) M. Dietzel: Loc. Cit. pag. 145. 


— 


= = 


„tea de fată, ni se pare nepotrivit, de a schimba ordinea de* 
„succesiune a materiilor firi o necesitate urgentă. Dacă z 


„asi avea de întoemit acum ediţia întâia, asi pune multe 
„lucruri intro altă ordine. Mai cu samă, pentru a mă coR- 
„formă alineatului întâiu al 8 1, asi trală cca mai mare 
„parte a teoriei poporației înainte de teoria producerei peri- 
„tru a pune subiectele oricărei activităţi economice inain- 
„tea obieetelor" 4). 

In alineatul întâi 3 1, însă, Profesorul Roscher zice: 
„Punetul de plecare s? sinta ştiinţei noastre este omul: 
Ausgangspunkt, wie Ziclpunkt unserer. M'isscnschaft ist 
„der Mensch“. Si eu tot respectul ce-l datorim unei asemenea 
autorităţi, ne permitem a observa, că consecința logică ce 
se poate deduce din acest aline: iG nu este consecinta la care 
ajunge: că trebue să tratăm teoria poporatiel numai "nd iu- 
ceputul sistemului: ei din contra că sa cere ea în tot mo- 

“mentul să o avem în vedere si să o 'expunem in ordinea ti- 
yeaxed în care se prezintă. Căei omul este nu numai pung- 
tul de plecare, dar si [infa stiintei noastre. ) 

Plecând de la poporatie, ca de Ja materia vie a oricărei 
activităţi economice, noi arătăm dhiar de la început care 
este menirea ştiinţei îndrumând-o pe căile sănătoase aie 
dezvoltiirei sale si ferind'o de abstraetiunile în cari adese 
ori s'a pierdut. In modul acesta, economia politică devine 
eu adevărat o ştiinţă morală având de scop bună starea si 
fericirea celor nrai multi: Fa nu este expusă prmejdioi «le 
a seipà din vedere, printr'o neinfeleasi rătăcire a mintei, 
iocmai seopul care determină orice activitate a oumnenilor: 
Păstrarea, prosperitatea si înmulțirea lor. 

„Noi am definit economia politici, zice Sismondi”), cér- 
„cetarea mijloacelor prin cari un munăr cât mai mare de 

„oameni. întrun stat anumit, poate să participe la gradul 
„cel mai înalt de bună stare fizică, care depinde de gu- 
„er. Două clemente, în adevăr, trebue să fie considerate 
„impreună de cătră legislator, creşterea fericivei în inten- 


1) Grundlagen, Ed. NIN. 1888. Pag. S 
2) Nouveaux Principes. Ed. II, Vol. il. Pag. 250. 


»silafe si răspândirea ei in ite clasele. E] caută  avutia 
„cu condiţie ea să prolite poporaţiei; el căută poporafia eu 
»conditie ca să participe la bogăție; el nu voeste din amân- 
4douig decât pe aceea cure sporeşte fericirea acelora cari îi 
„sunt supuşi. Cu chipul acesta economia politică devine, in 
„mod general, teoria. binefacerei şi tot ce nu se raportează 
„ca ultim rezultat la fericirea oamenilor, nu aparţine acts- ' 
„tei stiinti". 

Si de sigur că totul depinde de la punctul de vedere din 
care ne punem. Cia se poate ea, plecând de la ideia exclusivă 
si abstractă a avuliei, să ajungem la concluzia că din mo- 
mentul co venitul net si real, rentele şi protiturile unei na- 
iuni sunt aceleaşi, puţin importă dacă ea se compune din 
zece sau din 12 milioane de indivizi, după cum am văzut 
că a făcut-o Ricardo !): sau, având în vedere interesele po- 
poratiei, să zicem că din momentul ge poporaţiu seade şi 
degenerează, puţin importi că bogăţia unci naţiuni să fio- 
aceeași kau chiar să sporească. Se poale ca sí ne preocu- 
păm, de o pildă, numai de binefacerile pe cari le adue Miey” 
sinele prin sporirea productelor şi să nesocotim inconve- 
nientele introducerei lor pentru Viaţa muncitorilor; sau să 
zicem că interesele oamenilor primează interesele Imera- 
rilor neinsufletite si să căutăm a înțelege eel puţin miste- 
rul că, pe când masinele sporese avutille si puterile- pro- 
ductive ale omenirei, ele eontribue Ia înăsprirea mizeriei $i 
la înmulțirea. suferințelor. Se poate iarăşi ca privind nu- 
mai lu veniturile statului să avem în vedere numai sporirea. 
lor momentană, chiar cu mijloace dăunătoare sănătătei, 
precum ar fi de-o pildă lăsarea cu totul liberă a comer- 
tului ew băuturi spirtoase; sau punând interesele perma- 
nente ale sănătăței si ale moralităţei publice, mai presus 
de consideraţiile fiscale ale momentului, să zicem că bo- 
gütin statului mu se poate iniemeea pe ruinarea fizică si 
moralí-a popora(iel, care o produce, si să ne pronti 
pentri-o politică fiscală cu totul opusă. 

De aice se ponte vedea care este însemnătatea YS 


1) Des Principes de liiconomit politique et de l'Impót. pap. ANN VIE 
(Oeuvres complètes. Paris 1847. Pag. 318. 


pentru economia politică şi care este interesul de a se cu 
noaste locul ce trebue să-l ocupe în liuntrul sistemuiui, 
Căci de la precizarea lui depind în mare parte incheerile 
teoriei si de la aceste, direcțiunea activităţei noastre prac- 
tice. 

Pentru noi, problema poporatiei fiind problema funda- 
mentală a științei, ea trebue să fie si prineipiul ei orga- 
nizator. De la dânsa trebue dar să purcedem si pe dáusa 
trebue să o avem, în tot momentul, in vedere. 


]* 
Statistica Poporatiei 
CAP. IV. Ştiinţa poporației sau Demografia 


Desi în strânsă legătură cu economia politică, intrueát 
această ramură de eunostinti, care se îndeletniceşte cu sta- 
bilirea legilor producerei, a distribuirei, a circulărei si a 
consumărei avutiilor, determină condiţiile de la cari de- 
pind limitele de înmulţire ale oamenilor trăind în socic- 
tate, totuşi poporaţia face obiectul unei discipline deose- 
biter Știința poporației (Bovilherungsiwissenschujt) cure 
sa numit de unii, în mod mu tocmai fericit, Poporaționis- 
Lic (Populationistik*) si de alţii, 1nai nimerit, Denmogra- 
i 

Georg con Mayr?), acum în urmă, a propus denumirea 
Demologie, pentru motivul că cuvântul, mai uzitat, Demo- 
«rulie ar putei să deă naştere părerei că statistica popora- 
tiei nu se ocupă decât cu structura si dezvoltarla popora- 
tici, renunțând la-cereetarea legilor abstracte, cari suni 
partea cea mai importantă a statisticei poporatiei. Ținând 
seamă de observaţiile aceste, noi vom păstră cuvântul .Dc- 
mogrufie, cu mai cunoscut, înțelegând prin aceasta intrea- 
ga stiință a poporatiel. , 
Demografia, zice Jaeques Bertillon *, este studiul colec- 

1) Dr. Christoph Bernoulli: Populationistik oder Bevo.herungswis- 

senschaft Ulm 1340. . AA i . 
2) Acest cuvânt a fost creat de Achille Guillard : Eléments de sta- 
_tistique humaine ou Démographie Comparée, Paris 1855. 

3) Siatistik und Gesellschaftslehre, Freiburg. im. Br. 1897. Vol 
II. $ ro. 

4) Eléments de démographie. Paris 18906. 


„tivităţilor omenesti. Obiectul ei este de a şti din ce ele- 
„mente se alcătuese, eum. trăiese si eum se réinoese. Prin- 
„eipalul ei instrument de investigatie este statistica". 

lar Achille Guillird, unul din întemeietorii acestei 
stinti si creatorul denummirei ei o defineşte în următorii 
termeni: Fos 

„Ea este în înţelesul ei cel mai întins, istoria naturală 
„si socială a specie umane. În infelesul rest râns în care 
„voim să o luăm aici, ea este cunoştinţa matematică a po- 
„poraţiilor, a mișcărilor lor generale, a stărei lor fizice, ci- 
„vile, intelectuale si morale". r N 

„Domeniul ei astfel mărginit: e incă în deajuns de ìn- 
„tins. El cuprinde perindarea generaţiilor, durata vietei, 
„raporturile oamenilor cu natura si vaporturile dintre dáu- 
„sii, intrun cuvânt, toate cercetările cari sunt în legătură 
„directă cu specia, eu trebuintele, suferințele si bună MRE 
rea eb". í 

„Demografia deserie masele prin mijlocul numerelor şi 
dup iecurile pe cari le cuprind. Ea sar puteă numi geo- 
„ratia matematică a genului uman“... 

„Dacă Demografia este în principiu istoria naturală “a 
„societăţei omenești, ea este în rezultat istoria progrese- 
„lor sale. Ca obiect de cercetare ea este sinonimă cn ,Lce- 
„gea poporatiei. Legen poporatiei însă, în înţelesul ei eei 
„mai intins, însemnează legea sau totalitatea legilor in vir- 
„tutea cărora omenirea progresează, mai întâiu ca numiti 
„Și apoi ea moralitate,- vigoare si îindemănare” +). 

Pentru a ne da seamă încă si mai bine de cuprinsul 
acestei știinţi trebue să căutăm a vedea care este obiec- 
tul ei si cari sunt fenomenele pe cari ca este chemată a le 
cerceta, ? 
Partea vie din care se compune statul“, zice Robert von 
Moll 2), „este poporul. şi statul există pentru popor“. 

Cunoasterea numărului, a reinoirei sale continue, a 
schimbărilor cfectnate în totalitatea Sau- în vreuna din 
părțile sale. este de neapărată trebuintá pentru guverua- 

1) Loc. Cit, Pag. XNVI. 

2; Encyclopidie der Staatswissensckaften $ 919 


AT 


rea statului precum și pentru științele sociale, de oarece 
poporatia este subiectul si obiectul ori cărei activităţi a 
„statului sau a sociotăţei *). 

Asa fiind niei nu e nevoé de a arăta importanţa deose- 
bitá ce o are această știință pentru ştiinţele sociale si pun- 
tru practiea £guvernamentaliü. Căci poporatia fiind pe lån- 
gă teritoriu partea constitutivă a statului si fundamen- 
tu) lui, este evident că numărul ei, modul ei de constitu- 
ire si de reinoire, cresterea saw scăderea ei în total sau in 
una diu părțile sale, sunt fapte cari îşi au inráurirea lor 
“în toate direcţiile viefei statului si ale societitei ?), 

Știința care are de scop de a cunoaşte toate aceste fante, 
de a vedea cari sunt regulele si legile ce se pot scoate din 
combinarea lor si de a stabili normele activităţei statului 
şia societăţei întregi Tată cu poporatia, este tocmai De- 
mograjia. Ka se prezintă ea o ramură de sine stătătoare a 
Sociologiei, ocupând locul d'intáiu în sistemul încă neis- 
prăvit ul ştiinţelor sociale, al cărui a doua parte ar fi Fco» 
nomia politică si a treia parte Șliințe culturei intelectuale 
a socielăței, care se allá. abia la începutul dezvoltărei 
sale 5). à 

Si iată care ar fi, după Robert von Mohl’), faptele 
cele mai cunosente a căror cunoaştere formează obiectul 
acestei stiinți : 

1) In primul rând, numărul locuitorilor este de cea mai 
mare insemnütate pentru stat; deosebindu-se poporația 
absoluld. adecă totalitatea indivizilor cari triiese- într'o 
țară, de poporafia relativă, sau de numărul lor în raport 
eu teritoriul. gts 

n) Poporàafia absolută — ave o importanță deosebită mai 
ales pentru situafnimea externă a statului. Puterea state- 
lor, în condițiuni de altmintrelea deopotrivă, se află. în nu- 


1) Arthur Freiherr. von Fircks : Bevolkerungslehre und Bevölke- 
rungspolitik, Leipzig 1898. Pag. 2. 

2) Biimelin : Schóabergs Handbuch der politischen OBI nomie. Ed: 
Ill 1890. Vol i XIU Ş 2. 

3) Riimelin : Loc. Cit. S 2. 

4) Loc. Cit. 8 18 şi $ 9r. 


48 
mărul locuitorilor lor. Dar am văzut că numărul este o 
conditiune sl a puterei , interne a unui Stat, Cu cât un po- 
por se aleütueste din mai multe elemente, cu atât numărul 
oamenilor de valoare poate să fie mai mare si cu atât via- 
qa politică şi culturală se poate dezvolta mai deplin. „Se 
„zice cále odată, spune Bertillon +), că la o sută de indi- 
„Vizi sunt nouăzeci si noui imbeeili si un om inteligent; 
„Oricare ar fj proporția e sigur că, in condițiuni de alt- 
„mintrelea egale, o poporajie de un milion de loeuitori va 
„conţine de zece ori mai puţini vameni de valoare de cât 
40 poporaţie de zece milioane. Dacă Franţa a dat nastere 
„ia atâtea genii creatoare si binefăcătaare, e in mare par- 


ie pentru că, până în ultimele timpuri ea avusese o popo- 


,ratie mai mare de cât oricare altă naţiune”. 


b) Poporaţia relativi: — sau numărul locuitorilor fatu, 


cu teritoriul pe care trăiese, joacă un mare rol pentru in- 
demânarea vletei lor $i pentru prosperitatea statului. G 
poporuţie mai împrăștiată trăieşte în multe privinti mai 
la îndemână; dar propisirea- el merge foarte încet, Greută- 
file ce se opun impărtirei muneei, din cauza lipsei de ele- 
mente suficiente pentru exploatarea bosátiilor naturale, 
"nsu de căi de comunicaţie, $i îndepărtările foarte mari 
eari despart pe producători de consumatori si, Ci consé- 
ciuţă, acumularea înceată a avuţiei, starea de necultură 
care este wanara Tiroască i jmprüstierei elementelor pe 
o întindere maro: de pământ, sunt neajunsurile eunosente 
ale unei poporului relativ prea mici, In schimb, ţările eu 
o pepora(ie relativ prea mare au de suferit alte nes- 
junsu, poate încă si mai mari: Sporirea valoarei pümáün- 
tului șia rentei, mieimea salarelor, exploatarea extremă a 
claselor mmucitoare, pauperismul $i mizeria, înmulţire 

erimelor si a viciilor și reciiderea maselor intr'o stare H 
barbarie care contrastează încă si mai mult cu luxul si 
desfránáirile claselor bogate. Observăm aice, anticipánd 
eonehluziunile la cari vom ajunge în ultimele capitole, că 
aceste fenomene cari se atribue de unii în mod exelusiv 


1) Loc. Cit. pag. 11. 


49 


numărului prea mare al indivizilor faţă cu teritoriul, se 
datoresc mai mult împrejurărilor sociale, lperdemia- de. 
până acuma este dar^un fenomen social constant in ade- 
văr, o îngrămădire a poporatiet către limitele do pe urmă 
alo dezvoltárei sale, determinate mai mult de condi iunile 
sociale în cari că isi produce și distribue avuțiile, decât de 
condițiile naturale, O iperdemie absolută nu sar putea pro- 
duce decât la limitele de pe urmă ale spaţiului. 

2) Originea popora(iei — are asemenea o importanţă po- 
litică foarte mare, — In primul rând trebue să ne dăm sea- 
ma de însemnătatea însușirilor de rasă între cari există 
deosebiri foarte mari si pe cari omul politie trebue să le 
cunoască si să ţină seamă de dánsele, Nu e locul aice de a 
ne indeletuiei cu chestiunea, atât de controversată, a ra- 
selor si a aptitudinilor lor speciale. Experienţa no arată 
însă, că nu oricare instituţie, oricare sistem politic sáu 
lege, se potriveşte cu firea unui popor si poate să dea rc- 
zultate bune pentru propăşirea Imi. Negrii de la San-Do- 
mingo si din Republica Liberia au acceaşi constituţie ca 
si Anglo-Saxonii din Statele Unite, fără să fi ajuns la dez: 
voltarea pelitică, la care au ajuns ei. Iar regimul repre- 
zentativ dă alte rezultate la popoarele greco si celtice, în 
Franţa, Grecia, Italia, România, decât în Anglia. Voim 
să zicom, că cunoașterea însușirilor unui popor este de: 
mare însemnătate pentru omul de stat, si nesocotirea lor, 
caro so manifestează în copiarea servili a unor instituţii 
streine, nu poale deeàt să ducă la slăbirea statului si la 
ruinarea puterilor lui, din eausa nepotrivirei instituţiilor 
cu însușirile poporatiei ?). 

O importanţă încă si mai mare o au următoarele două 
considerat(imni, Cari no interesează mai cu seamă pe noi Ro- 
mânii si anume: Mai întâi, faptul dacă întreaga popora- 
(ie a statului este omogenă aparținând uneia si acelecaşi 
naționalități sau rase, sau dacă so alcătueşte din clemente 


1) Ca exemplu ns poate servi, în această privinţă, şi fara noastră. 
Vezi: al, C. Cuza: Gereraţia dela 4S si Era Noua. lași 1889. 
Pag. 96 şi de același: Taranii şi clasele dirigente. lagi. 1895. 
Rog. UNII 1 : 

4 


so 


eterogene; si, în al doilea rând, dacă elementele cari aleá- 
tuese o națiune trăiese toate împreună, în margenile ace- 
lujasi stat, sau dacă unele părţi mai însemnate ale wee- 
Juiasi popor stau sub stăpânirea altor state. 

Unitatea de origină a poporatiei unui stat, este unul din 
elementele cele mai importante a tăriei sale, din cauza 
omogeneitàtei de caracter, de obiceiuri, de antipatie si de 
simpatii cari-l fac să fie mai lesne guvernabil. Cu deose- 
bire in ţările cu regim democratie, unde o mulțime de ele- 
mente sunt chemate să contribue la conducerea afacerilor 
statului, unitatea de origine a poporafiei este una din eou- 
ditiunile neaparate a prosperităţei lor. 

Adáneul nostru cugetător Vasile. Conta, a arătat cu 
multă pătrundere însemnătatea unităţei de rasă pentru 
existenţa statelor : 


„Este recunoscut de chiar acci cari ne atacă azi, zito. 


„acest eminent barbat în discursul său asupra chestiam oi 
„evreilor 3), că cea dintáiu condiţie pentru ca un stat să 
„poată prospera, este ca cetăţenii acelui stat să fie din a- 
„ceenşi rasă, din. acelaşi sânge, si aceasta este uşor de în- 
„teles. Mai intáiu indivizii de acelagi rasă se căsătorese 
,obieinuit numai între dánsii, căci numai prin căsătoria 
„între dânşii se menţine unitatea de rasă pentru toţi acei 
„indivizi; apoi căsătoriia dă naştere la sentimente de fami- 
„lie, care sânt legăturile cele mai puternice si cele mai dura- 
„bile din câte leagă veri odată pe indivizi între dânşii; si 
„când ţinem seamă că aceste legătuni de familie se întind 
eA individ la individ, până când cuprind intregul popor 
„al unui stat, vedem că toţi cetăţenii. cari consílituese statul 
„sunt atraşi unul către altul prin un sentiment. general de iu- 
„bire, prin aecea ce se numeşte simpatia de rasă. Mai mult de 
„cât atât. Dacă (inem seama că acelaşi sânge curge in vi- 
,nele tuturor membrilor unui popor, înţelegem că toti aees- 
„ti membri vor avea. prin efectul credinţei, cam aceleaşi 
„sentimente, cam aceleași tendinte, şi chiar cam aceleaşi 
„idei: asa îneât, la vreme de nevoe, la oeasiuni mari, inima 


1) Sedinta Camerei din 4 Septembrie 1879: Vezi: Cestiinea israelită 
înaintea Camerilor de revisuire. Bucureşti. . Gàbl. 1875. 


$1 
„tuturora va bate in același fel, mintea tuturor va adopta 
„aceeaşi opinie, acţiunea tuturor va urmări acelaşi scop: 
„cu alte cuvinte, națiunea care va fi de o singură rusă va 
„tea un singur centru de gravitate, si Statul care va fi 
„format din o astfel de națiune, acela. și numai acela, va ji 
„în cele mai bune condiţii de tărie, de trăinicie şi de pro- 
„dres. Prin urmare, după cerinţele chiar ale ştiinţei, cea 
intáiu coudiţiune pentru existența unui stat, este ca po- 
„porul să fie de aceeași rasă“, i 
Si usor se poate înțelege pentru ce o naţiune care va fi 
de o singură rasă trebue să aibă un singur centru de gra- 
vitate si pentru ce numai ca se va află in cele mai bune 
condiţii de trăinicie si de progres, Căci nu trebue să uităm 
că grija de căpetenie a oricărei fiinti este păstrarea de sine, 
dobândind mijioacele de la cari depinde conservarea exis- 
ientei sale si că între ditenitele fiinti.care se dezvoltă in 
marginile aceluiaşi teritoriu trebue să se nască o adevá- 
ată luptă, pe viaţă şi pe moarte, pentru dobândirea mij- 
loacelor de existenţă. Când una si aceiaşi rasă se dezvoltă 
pe un teritoriu, această luptă ave loe de la individ la indi- 
vid, păstrându-se unitatea generală a trupului si a cuge- 
tului unei naţiuni. Când din contra, în marginele aceluiaşi 
teritoriu, două sau mai multe rase sunt chemate a se dez- 
voltà, e firese că această luptă să se deà, nu între indivizii 
diferiți numai, ci și între rasele diferite. Indivizii . ace- 
leasi rase, legati împreună prin obiceiuri, prin tradiţii, prin 
limba, prin afinități organice, se simt solidari. Fiecare in- 
divid aparţine unui grup etnie deosebit, având interese co- 
mune cu indivizii de aceeasi grupă si interese contrare en 
toți indivizii din &rupele celelalte. In virtutea instinetului 
orb al vieţii care stăpâneşte toate ființele organice, fiecare 
grupă etnică se sileste ca să domineze. Si această luptă 
lăuntrică sfárseste cu nimicirea statului, care-și pierde e- 
chilibrul-său din cauza curentelor contrare. Această ches- 
tinne, a unităţei de origine a poporatiei, are o însemnătate 
deosebită la noi in ţară unde evreii, acaparánd comerţul si 
industria sj intinindu-se ca clasă de mijloc, năzuese să 
joace roluri politice în conducerea destinelor poporului 


nostru. Si e uşor de înțeles că poporul român nu se va pt- 
ie dezvoltă pe deplin decât atunci când prin energie $i ae- 
tivitate va sti să climineze din sânul său elementele streine, 
cari au cucerit oraşele si cari názuese să-i înăduşă exis- 
tența, lăsându-i ea parte in acest pământ numai munca 
prea a câmpului, fără speranţă de a se ridică vre-o dată la 
conducerea proprie a destinelor sale. 

O altă față a aceleeaşi chestiuni si care ne interesează nu 
mai puţin, este chestiunea împărţirei aceluiaşi popor între 
diferite state. In marginele aceluiaşi tenitoriu, în contact 
„cu elementele de aceeasi origine, sub stăpânirea unei ocâz- 
nuiri care este expresiunea voinţei sale suverane, progre- 
sele repezi pe cari le realizează un popor, din punetul de 
vedere a! eilturei sule, nu se pot asemăna cu progresele pe 
cami e în stare să le realizeze când elementele din cari se 
- compune sunt resletite. Silită să asculte de legi streine, 
cari sunt întruparea altor interese s a altei vointi, o na- 
tiune trunchiată se vede oprită la fiecare pas în calea pro- 
păşiraii. Sistemul de legi înlăuntrul căruia se mişcă de ne- 
voe, ca unul ce nu e croit pe măsura firei, a intereselor si 
a aspirațiilor proprii, o un motiv de violentare continuă a 
existenfei sale. 

3) Starea culturei intelectuale a poporaţiei are asemene 
o mare importanţă pentru guvernarea statului. — Intre: 
starea de cultură a unui popor si organizarea lui politicii 
nu trebue să existe nepotriviri prea mari, după cum se in- 
tâmplă în unele state tinere, cari au copiat sistemele poli- 
tice streine, în launtrul cărora poporaţia lor se mişcă cu 
stángicie. In ai doilea rând, tăria statului întemeindu-se 
pe lângă număr si pe insusirile poporatiei sale, este evi- 
dent că răspândirea culturei care desvoltă aceste însuşiri 
şi cunoasterea exactă a stărei sale de răspândire este de 
mare însemnătate pentru stat. 

4%) Starca fizică.a poporatiei este desigur tot atât, de in- 
semnată ca şi numărul si starea ei de cultură. Statul are 
dar interes ca să cunoască tot ce se referă la sănătatea fi 
zică a poporului. 

„Un om bolnav sau alteum neputincios, zice von Mohl, 


tn 
uu 


„Du numai că nu sporeşte avutia intelectuală si fizică g 
„unui popor şi a statului, ci din contra trăieste numai ca 
„un trântor pe sama lor; un om care moare de tânăr, mai 
„inainte ca să îi ajuns la vârsta în care poate să producă, 
„a pricinuit numai cheltuială. — 

5") Impărțirea socială a puporației după categorii, pro- 
fesiuni, este asemene de mare interes pentru stat, căruia îi 
„serveşte de normă a activităţei. sale. 

60) Legile cari stăpânese evoluția vieței omului. 

„lăvolutția vietei cmenesti, zice von Mohl, este supusă 
„unor legi fizice, adică acţiunei unor puteri naturale cari 
„ne uimese si ne umplu de spaimă chiar, prin regularita- 
„lea cu care se produce, Asa de o pildă ar îi egalitatea cons- 
„tantă dintre numărul bărbaţilor si al femeilor la difezi- 
„tele vârste, fecunditatea căsătoriilor, durata mijlocie a 
„vieţei, regularitatea cazurilor de moarte. Aceste legi sunt 
„de asa naiurà încât nu se pot verifica considerând indi- 
EN idul singzuratce; ele nu apar eu toată prbcisiunea decât 
„dacă Imăm m consideraţie un număr mai mare de indi- 
vizi, trăind in aceeași epocă, sau succesiunea unor cazuri 
»singuratiee întrun timp mai îndelungat, asa dar cifre 
„mijlocii dobândite în spaţiu si în timp. Esto drept că im- 
„prejurări climatenice, modul de traiu si diferitele insti- 
„tutii publice pot să determine oare cari abateri, în bine 
„sau în rău, de la formulele acestor legi; dar aceste abateri 
„do la regulă nu numai că sunt de puţină însemnătate, dar. 
„ele se produc, în localităţile si în eonditiHe în cari se pra-. 
„zintă, în mod constant si le putem ealeulà prin urmare, 
„pe terenul lor, cu siguranță, pentru scopul nostru practic. 
„Cunoasterea atât a regulelor generale cât şi a unor abas- 
„teri particulare esto in mod vederat o problemă impor- 
„lantă pentru ştiinţă si de mare valoare pentru viata 
„practică“. 

Următoarele fenomeno si aplicări ar fj, după Robert von 

Mohl, mai eu deosebire importante pentru scopurile pe cari 
le urmăreşte statul: 

a) Calcularea miscărei EU a poporației.— Poporatia 
fiind elementul viu din care se compune statul, acesta nu 


pi 


are alt eriteriu după care se poate orienta in politica ee a 
urmează, de cât mişcarea poporației. 


b) Cunoașterea împărțirei poporației după vârstă. — Cul- ; 


cularea exactă a numărului diferitelor așezăminte precenin 
ar fi seoalele de-o pildă, a serviciilor si a dărilor ce se cer 
de lu un popor, a numărului voturilor, depinde de eunoas- 
tereu precisă a modului de împărţire a poporaţiei după 
vârstă. $ j 

e) Dobândirea unor baze sigure pentru întemeerea celor 
mai multe instituțiuni de ajutor si de binefacere, — precum 
sunt casele de pensiuni, de asigurări pe vinti, legile de pen- 

: siuni, ete. 

d) Descoperirea înrâuririlor vătămătuure, locale sau di- 
namice, asupra vietei cetițenilor, fie in general, fie în. 
deosebi li unele vârste, pentru unele oeupatiuni, sau in 
unele localităţi. z 

e) Constalarea unor stări anormale, în unele părţi ale vie-- 
ie? sociale, precum ar fi de o pildă în numărul căsătorii or: 
a văduvelor, a copiilor naturali. i 

Aceste ar fi diferitele chestiuni eari sunt de aain 
stiitei poporației si cari ne fae să apreciem mai bine de 
cum ar face o simplă definiţie atât întinderea, cât si in- 
semnătatea ei. Cercetarea tuturor acestor chestiuni face o- 
biectul acestei stiinfi, care se alcitueste din trei pürti si 
anume ; 

I. Statistica popor atiei— care cercetează faptele adunând 
întregul material de care se servese celelalte două dis- 
cipline. ; 

II. Teoria Poporatici — care, din faptele adunate de sta- 
tistică stabileste legilo si regulele generale, căutând cauzele: 
abaterilor dela cursul normal al luerurilor. 

“III. Politica poporalici — eare se intemeeazá pe faptele 
adunute de statistică și pe regulele si legile generale sta- 
bilite de teoria poporaţiei, pentru a determina eari sunt mä- 
surile prin cari se poate inrâuri asupra dezvoltărei popo- 
raţiei. 

Aceste trei ramuri ale aceleeasi stiinti stau, se înțelege, 

1 


în legătura cea mai strânsă asa că nu e eu putinţă de à no 


dila: "IRE 


ocupa cu vreuna dintr'ünsele, fără de a avea in vedere si 
pe celelalte. Dar aceasta nu ne împiedică, bine inteles, de 
a ne speeializa mărgenind câmpul cercetărei noastre fie la 
adunarea faptelor, fie la stabilirea legilor si a regulelor 
eenerale, fie la determinarea dispoziţiilor practice ee se poi 
jua faţă cu poporatiz. Asemene mod de a proceda, inte- 
meiat pe principiul general al diviziunei muneel, ni se in- 
pune si aici ca o condiție de uşurare a sareinei de muncă 
şi a reuşitei mai cu înlesnire intr'o întreprindere atât de 
vastă. Nu trebue să uităm însă că, chiar specializându-ne 
în vreuna din aceste trei ramuri a le stiintei, noi sunteu 
siliți să ne referim cel puţin la una din celelalte sun chiar 
si la amândouă, si că specializarea nu Însemnează pentru 
noi, nici întrun caz, mărgenire, după cui ar voi-o unii. 
„Cu cât statistiea se tine curat numai de fapte, zice von 
„Mohl 1), cu atât e mai puţin expusă să greseaseá şi cu atât 
„comunicările sale sunt de o întrebuințare mai felurită si 
mai sigură. Ea procură materialul trebuitor criticei si 
o .demonstrárilor, dar ea nu trebue să caute a dovedi nimic 
„şi nici să exprime păreri. Cel mult ea poate să a rate legă- 
„tura. imediată a unui fapt eu altul presupunándu-se că a- 
„ceastă legătură este evidentă si că nuexistă niei o îndoială 
„asupra raportului dintre. :auză şi efect. Desbaterile stiin- 
„ţitice si sfaturile practico pe ari statisticianul erede că 
„poate să le sorijine pe faptele adunate de dânsul, se pre- 
„zimtă mai bine în scrieri deosebite, în tot cazul, ele nu tre- 
„buc să se amestece în expunerea amănuntelor de fapt“. 
Dacă cuvintele aceste se interpretează în sensul a "ütat 
de noi, vuloarea lor praetică nu se poate tăgădui; dar a li 
se da o întindere mai mare, despártindu-se eu totul statisti- 
ca pcporajiei, de teoria ei, noi credem că este o mare gre- 
salá 2). Căci este evident ci chiar atunci când nu face de 
cát să adune faptele; statistica e silită să stabilească oare 
ari relaţiuni între dánsele şi le acordează după care 


) Encyelopidie $ 112. i 
). Georg von. Mayr: Statistik und Gesellschaftslehre. Vol. II $ 10. 


1 
aj 


care sistemi, având, in acelas timp in vedere şi scopuri; 
practice anumite. Fa nu poate dar, în mod absolut, să no- 
socotească ineheerile teoriei, nici să se dezintereseze de ce- 
rintele politicei. 

“Teoria, la rândul ei, având de scop de a deduce din fap- 
tele adunate de statistieit regulele si legile generale ce se 
pot stabili, precum si de a căuta cari sunt cauzele abateri- 
lor constatate de la aceste legi si regule generale, se con- 
fundă până la atât cu statistica poporatiei, încât nici nu 6 
putem despărţi de dânsa. Căci e firese ca odată cu expune- 
rea faptelor, să vedem cari sunt si conseeifitele lor genera- - 
le, in loe de a înşira incă odată aceleaşi fapte, pentru a 
constata numai rezultatele, pe cari le dobándisem, încă de 
la prima lor expunere. Din această cauză statistica şi teo- 
ria poporației se tratează de obiceiu, împreună în aceeași 
rubrică. 

„Fiind că teoria poporatiei, zice von Fireks 2), determină 
„regulele sale pe baza faptelor stabilite de statistica ponos 
„raţiei, se impune ea să tratăm împreună aceste două păr- 
„ti ale ştiinţei poporaţiei“. 

Si precum teoria poporatiei se confundă si nu se poate 
trata de cât odată cu statistica ci, asemene si politica vo- 
porației stă în legătură strânsă cu teoria ei, nu numai pen- 
tru motivul că ea se sprijină pe incheerile teoriei, dar pen- 
tru că toemai în această subimpártire a ştiinţei se dezbate 
chestiunea atât de importantă a cauzelor generale cari de- 
termină înmulțirea si scăderea oamenilor. La prima vce- 
dere această procedare poate să ne:parü greşită. Căci sar 
putea zice că determinarea cauzelor cari inráurese starea 
si mişcarea poporaţiei, trebue să se facă odată eu culeulu-. 
vea faptelor şi cu formularea legilor generale, cari se pot 
deduce din combinarea acestor fapte. Dar în eazul aeesta. 
politica poporatiol ar rămânea fără bază. Căci, încheerile 
ei nu pot avea tărie de cât întemeindu-se pe determinarea 
cauzelor generale cărora putem atribui înmulţirea si seá- 
derea tuturor fiintelor organice în genere si in special a 


ly Loc. Cit. Pag. 2. ' 


ființelor umane. Plecând dela faptele şi dela ri pe cari 
i le procură statistica şi teoria, ea le rezumă într'o formulă 
generulă determinând Principiul popora[ici, după care dis- 
poziţiile sale practice urmează dela sine, ca o consecinţă. lo- 
gied a principiului stabilit. Tată pentru ce nu e eu puti Mit 
de a ne oe upa niei de politica peperației, si mai ales de 
dânsu, fără de a ne sprijini pe statistică şi fără de a pleca 
de la o teorie generală. l 

In rezumat, se poate spune ci statistica popora(iei nu-i 
decât o ştiinţă auxiliară a teorici poporaţiei, Ea este, dapă 
eum zice Riimelin ©, numai ca o servă care merge cu fá- 
clia aprinsă înainte, luminánd drumul şi fără de ajutorui 
căreia, na Sar putea păşi eu siguranţă. inainte.. Dar este 
evident că această servi purtătoare de lumină trebue să 
cunoască ea singură calea si să-şi aprindă faclia la lumi- 
na pururea vie a teoriei. : 

In aceiaşi relatiune, de călăuze purtătoare de lumină. 
stă statistica si teoria fată cu politica poporafiei, care se 
orientează după faptele adunate de cea dintâiu şi după în- 
eheerile acelei din urmă, 


CAP.. V. Despre Statistică în genere. 


Determinarea nofiunei statisticoi a dat loe la nenume- 

ate diseutiuni si controverse cari we oglindese în multi- 
plele definitiuni ale acestei stiinti. Aproape fiecare statis- 
tic isi are definitiunea sa, după punctul de vedere din care 
se pune. Fallati enumără vreo 53 de definiţii felurite, von 
Mohl vreo 64. Engel încă si mai multe 7) printre cari se 
pot eita următoarele mai de "üpetenie ?): — ] 

După Gottfried zchenwall. (119—172), care este ereatorui 
acestei stiinti, statistica ar fi „cunoştinţa aprofundată u 
„situaţiunci (status) respective si comparative a fiecirni 
Stat“, 

Urmasul său, Sehlózer, zice că „statistica are ca scop de 

I) Loc Cit $ 3. 

2) hiimeliu: Schónberg's Handbuch der politischen Oekonomie. 

Ed. II 1891. Vol. III Pag. So9 : ; 

3) Joseph. Garnier: Éléments de statistique. Paris 1865. 


„a mijloci cunoştinţa tuturor obiectelor din cari se eom- 
pune puterea statului“ şi adauge, pentru a o deosebi de 
estorie: „Istoria este statistica în mişcare, statistica este 
„istoria în starex ei pe loc." 

John Sinclair °), erede că scopul statisticei este dé a 
„constata suma de fericire de care se bucură o popora(ie şi 
„mijloacele pentru a o spori“. 9 

După William Playfair 2), „această ştiinţă constă în cer- 
„cetări asupra materiei politice a statului si geografia nu 
„este decât o parte a statisticei". 

Melchior Gioja?), spune că statistica trebue să cuprin- 
dă toate faptele de orice natură care interesează (ara, pe 
când Sehubert i), lărgind câmpul stiintei, pretinde că sta- 
tistica are ea ohiact de a prezentă starea actuală a popoa- 
„relor civilizate sub raportul vieţei lor interioare si exte- 
rioare si a relatiunilor lor respeetive. 

Quételet ?) citează următoarea definiţie a lui Villermé. 

„Statistica este expunerea stărei, a situ: atiei, sau, după 
„cum a zis Achenwall, a. tot ce se găseste efectiv intr'o 
„Societate politică, intr'o tară, întrun loe oarecare: A- 
„ceastă expunere însă desbrăcată de orice explici iuni, Sau 
„vederi teoretice side orice fel de sistem. şi. consistân l, 
„S'ar puteă zice, întrun simplu inventar, trebue să fie re- 
„dactată în așa fel, încât să putem compară cu inlesnire 
„toate rezultatele si să se poată deduce din trâmsele efec- 
„telo generale ale instituţiilor, fericire sau nenorocirea 
„locuitorilor, prosperitatea sau mizeria în cari se. găseste, 
„puterea sau slăbiciunea poporaţiei”. 

So vede de aici că toţi autorii mai sus pomeniti sus- 
tin că statistica are de scop de a descrie statele ṣi popvu- 
rele moderne în toate directiile de oare care impor lant. 
Dar o altă categorie de seriitori, mergând mai departe, 


` 


t) The History of the publie revenue 1785 

2) Traité élémentaire de statistique. trad. Donnant. Paris 1802. 

3) Filosofia dela Statistica Milano 1526. 

4) Handbuch der allgemeinen Siaatskunde. 1835 

5) Lettrsa sur la théorie des probabilités AE aux sciences 
inorales et politiques. 1845. 


> N a 


au erezut cá prin adunarea. numerarea, compararea, De ei 
se poate de complectá, a unor fapte si întânipiari similacc, 
Sur putea găsi mijlocul de a rezolvi unele probleme stiin- 
tifieo cu privire la natura omului si a societitei umano. 
Printre aceşti autori, cari au deschis orizonturi noi statis- 
ticei, trebue să cităm în primul rând, pe cel mai eunosent 
mai feeund şi mai merites reprezentant al direcţiei nouă 2), 
pe belgianul -Adolphe | Quételet (1796—1874), dircetorui 
Observatorului astronomie si preşedintele Comisiunei cen- 
trale de statistică din Bruxelles. 

In Opera sa principală: Sur [homme et le développe- 
ment de ses facultés ou essai de physique sociale (Paris. 
1835), purtând ea motto cunoscutele cuvinte ale lui. La- 
place: Appliquons «ux sciences politiques el morales la mé- 
thode fondée sur l'observation et sur le calcul, méthode q«i 
nous a si bien servi dans les sciences naturelles.— Quctelei 
arată chiar dela început direefiunea in care erede el că tre- 
bue să urmeze ştiinţa. După părerea lui, statistica nu are 
ca scop do a descrie o tară oarecare, ci de a rezolvi pro- 
blema ştiinţifice. Pentru dânsul statistica este ştiinţa care 
deduce succesiunea faptelor din serii de numere analoge. Ob- 
servarea metodică a maselor ar fi menită să aducă acele: (ŞI 
servicii științelor experimentale cari au de scop cunoaste- 
rea omului, ea si experimentarea si calculul ştiinţelor na- 
turale. Omul naşte, se dezvoltă si moare după oarecuri 
legi cari nu au fost nici cedată studiate în totalitatea lor, 
nici în modul reaetiunei lor mutuale. Aceste legi nu se pot 
aà decât prin experiență. Dar pentru aceasta trebue, mai 
înainte de toate, să pierdem din vedere individul izolat, 
şi să nu-l considerăm decât ca o fractiune a speciei. Pe 
lângă aceasta, pentru a ajunge la eunoasterea legilor ge- 
nerale, trebue să intrunim observaţii în număr destul 
mare pentru cu tot ce este numai întâmplător să fie elimi- 
nat. Calculul probabilităților ne arată că, împrejurările 
fiind aceleaşi, ne apropiem cu atât mai mult de adevăr, 


1) Riimelin : Loc. Cit. 


Go 


sau de legile po cari voim a le află. eu cât observăm un 
număr mai mare de indivizi, j 

„Obiectul acestei serieri, zice. Quételet )), este de acstu- 
„dia, in efectele lor, cauzele, fie naturale, fie perturbătoare, 
„cari inrâureze dezvoltarea omului; de a căută să miüsoure 
„influenţa acestor cauze si modul după care se modifică 
„reciproc“. 

„Nu am în vederede a faceo teorie a omului; ei nunnai 
„do a constată faptele si fenomenele cari) privese şi da & 
,incereà să zepsese, prin observaţie, levile cari leagă aceste 
„fenomene împreună”. 

„Omul pe care-l consider aici este în societate, analo- 
„gul centrului de gravitate în corpuri; el este 1nijloeia îm- 
„prejurul căreca se mişcă (oscillent) elementele socinle: ei 
„va fi, ca să zicem asa, o fiinţă fictivă pentru earo foate 
„lucrurile se vor petrece în confornitate cu rezultatele 
„mijlocii obținute pentru intreaga societate. Dacă voin să 
„punem bazele, întrucâtva, a unei fizici sociale, pe dânsui 
„trebue să-l avem în vedere, fără de a ne opri la cazurile 
„particulare, niei la anomalii si fără de a căută dacă cu- 
„tare individ poate să ajungă la o dezvoltare mai mare 
„Sau mai mică, în una din facultăţile lui“. 

Determinarea omului mijlociu  (Phomme moyen) 
este dar pasul d'intáiu pe care trebue să-l facem în cerce- 
tările noastre. | 

Aceasta ar ti, în puține cuvinte, părerea lui Quételet 
asupra. seopului statisticei, preeun. și teoria lui cunoscută 
asupra cmului mijlociu, care se poate consideră totuşi ca 
o încercare nereușită, pentru că. în genere, ne lipsese ba- 
zele determinirei însuşirilor omului mijlociu, având abeà 
câteva noțiuni asupra omului civilizat ?). 

Nu vom întră în critica amănunțită a părerilor lui Qué- 
telet cari nu pot fi primite de ştiinţă decât numai in 
parte. Dar desi trebue să se recunoască o prea mare grabă, 
din partea lui. de a admite pretutindeni asa numite legi 

1) Essai de physique sociale. Vol. I. Pag. 21 

2) von. Fircks. Loc. Cit Pag 5 Nota. 


61 

sociale, nu este mai puţin adevărat, că acest ilustru învă- 
(at a lărgit câmpul statisticei, trecând de punctul de ve- 
dere mărginit a lui Achenwall şi Süssmilch şi făcând din- 
tv'ánsa un mijloc auxiliar de cercetare, care serveste celor 
mai inalte probleme ale tuturor ştiinţelor experimentale. 
Pentru aceste motive, se poate, cu drept pretinde, că el 
este intemeetorul sta ifisticei moderne !). 

Calea deschisă de Quételet a fost urmată şi de alti 
cercetători contimporani, cărora serierea mai sus citată a 
lui Laplace le-a servit de călăuză si de impuls. 

Intro lucrare asupra statisticei criminale, statisticia- 
nul Guerry zice: „Statistica generali care sa confundat 
„multă vreme cu geografia, exclude deseripttunile si con 
„stă, in mod exeluziv, în enumerarea metodici a elemente- 
„lor variabile a căror mijlocie o determină“. 

In tractatul său de statistică, Dufau spune că statistica 
este „știința care ne învaţă să deducem din termeni nume- 
„rici analogi, legile suecesiunei faptelor sociale“ 2). 

Iar Moreau de Jonnés, ne dă o definitiune încă si mai lá- 
murită: „Statistica, zice el °), este ştiinţa faptelor naturale, 
„sociale şi politice exprimate prin termeni numeriei. 

„Lwuze ea obiect cunoaşterea aprofundată a societățci, 
„considerată în natura, elementele, economia, situatia si 
„mişcările el. 

„Ea are ca mijloc de expresiune cifrele, cari nu sunt 
„mai puţin utile de 'cât figurile, geometrice si semnele, al- 
ngebreh... | ' 

„lia seamănă en istoria întrucât adună ea şi aceasta tap- 
„tele prezente si trecute; dar se deosebeşte cu totul de 
„dânsa, căci in loe de a se opri la evenimentele externe ale 
,TVletel popoarelor, ea se încearcă să pătrundă în vieata lor 
„civilă sidntimi si să descopere elementele misterioase aie 
„economiei societăţilor. 

„Din toate științele, economia politică este aceca cure 
„e mai strâvs legată de statistică. Amândouă au ea ţintă de 


1) Pimelin : Loc. Cit. Pag. 808. 
2) Traité de Statistique. Paris 1840. 
3) Éléments de Statistique. Ed. II. Pag 1856. 


„i îmbunătăţi stares sociali. călăuzind cu luminile unei 
„inalte rațiuni, puterile administrative si politice“. 

După ce constată că statistica şi economia politică sunt 
deopotrivă de puţin populare, din eauzá că economia po: 
litică procede prin abstraetiuni, ca stiintele filosofice si 
statistice nu se exprimă decât prin cifre, ca ştiinţele e- 

xacte, Moreau «de Jonnés, arată serviciile ae le fiwe statis- 
tica diferitelor noastre ramuri de cunoștință : 

„Cu toate aceste, zice el, vorbind de suitipatia neme- 
„ritată ce o inspiră această știință, sunt prea puţini cari 
„nu au recurs la serviciile statisticei Macri guo jr ed 
„auxiliară. Istoria primeşte de la dânsa cifre luminoase, 
„care arată realitatea lucrurilor sau-meadevarul lor, şi 
„calculele pe cari le împrumută dovadese, după douăzeci si 
„cinei sau trei zeci de secole, ver acitatea lui Herodot, exac- 
„titatea lui Thucydide si erorile lui "Diodor. Geografia ai 
„datorește cele mai multe materialuri ale ei, pe acele cari, 
„aleăňtuite din termeni definiti eu rigurositate, sunt la adá- 
„postul versatilităței judecăţei oamenilor si nu sunt al- 
„terate niei prin influenţa timpurilor nici prin acea a lo- 
,eurilor. In sfârşit, economia politică se îmbogățește cu 
.luerárile ei şi-i cere necontenit fapte numerice si calenle 
„cari servesc de bază teoriilor sau cari justifică deduc- 
„(iunile ei“. | 
Statistica este de neapărată trebuintá oamenilor de stat, 
puvlicistilor, economiştilor, istoricilor: 

„1) Pentru a constată în toate elementele ei. poporatia 
„(ărei, izvorul puterei, a bogăției si a gloriei sale. 

9) Pentru a îmbunătăţi teritoriul, după ce a fost. explo- 
„rat prin operaţiuni menite să ne arăte fertilitatea, co- 
„municaţiile, mijloacele lui de apărare, salubritate şi si 
„guranța câmpiilor si a orașelor. 

.3) Pentru a regulà pe baze sigure, RJ. th dreptu- 
„ilor civile si politice dobândite eu atâtea. sacrificii. 

st) Pentru a fixă si a distribui vecrutaţiile militare, 
„cari iniretin armatele si garantează independența țărei 
„si a Europei. 


+5) Pentru a stabili cu echitate impozitele cari servese 
»trebuintelor statului. 

»0) Pentru a determina, în. cantitatea şi valoarea ei pro- 
»duetia*agrieulturei si a industriei cari reinoese neconte- 
nit averea publică. 

„1) Pentru a apreciă dezvoltarea comerţului si a căută 
„condiţiile prosperităţei sale. 

S) Pentru a întinde sau a restrânge acţiunea represiviă 
„a justiţiei, paznica vigilentă a ordinei sociale. 

„9) Pentru a arătă progresele instraefiunei publice care 
sre menirea să-i facă pe oameni mai buni, luminándu-i. 

10) Pentru a călăuzi administraţia cu prilejul mă- 
„surilor nenumărate prin cari se conduce stabilimentele 
„de binefacere si de represiune în interesul claselor in- 
„ferioare”. | 

Iată de ultmintrelea o enumerare încă si mai sistema- 
“tică a operaţiunilor statisticei şi a categoriilor de fapte 
ce-şi propune să culeagă, pe care ne-o dá Joseph Garnier +) 

A. TERITORIUL. 

Cadastrul pământurilor: Natura. — Cultura. Productia. 
Minele şi carierele; îngrășămintele, etc. 

B. FAPTE RELATIVE LA POPORATIE. 

1) Recensământul sau munerarec locuitorilor Cupă cato- 
gorii de vârstă, stare civilă, profesiune, etc. 

2) Densitatea poporatici. l 

3) Mişcarea popora(ici, Naşteri (copii legitimi, naturali, 
găsiți, născuţi-morţi). Căsătorii. Decese. 

4) Mişcarea poporaţiei. Imigraţii, emigratii de la sate 
la oraşe si vice-versa, emigratii în afară de teritoriul na- 
tional. — Inmultirea sau scăderea; perioada dublărei. 

5) Tabele de mortalitate: Constatarea mortalităței; a 
numărului acelor cari supravietuese ;. — calcularea vieței 
mijlocii sia vieței probabile după sex, localităţi, profesiuni. 

6) Condiţia poporatiei, în oraşe si la sate, după pro- 
fesiuni, economie, legislatia economică si socială. 

7) Curilatea publică.  Spitalurii, ospicii, ease sau co- 


1) Éléments de Statistique. Ed. II. Paris. 1865. 


61 
lonii de lucru, stabilimente de împrumut, pe amanet. Orbi. 
Surdeanuţi. Alienati. Copii găsiţi. 

8) Justiția—hepresiunea : Tribunalele criminale, civile, 
comerciale, închisori, poliţie, prostituție. q 

9) Iustrucția publică si privată. 

10) Instituții preventive ale mizeriei: Case de economie; 
Societăţi da ajutor reciproce, ete. 

C. FAPTE RELATIVE LA PRODUCTIE SI LA CON- 
SUMATIE. 

Industria estraetivü. — Agricultura: diferitele produc- 
tii şi starea poporatiei agricole. — Industriile si meseriile 
Starea claselor muncitoare. — Comerţul interior si exte- 
rior. — Cireulatia terestră si navigația: — Diferite profe- 
siuni. 


D. FAPTE RELATIVE LA ADMINISTRAȚIE. 


Poliţia. — Poste si telegrafe. — Diferitele ministere. 
Armata. : i 

E. FAPTE RELATIVE LA LUCRARILE PUBLICE. 

Căile de comunicaţie. — Drumuri. Căi ferate. Canaluri. 
Diferite lueràri pentru a preveni inundaţiile. Porturi. 
Monumente. Lucrări de edilitate. 


FP. FAPTE RELATIVE LA FINANȚELE PUBLICE. 


Statistica veniturilor si a cheltuelilor, pe fie care an 
'si după diferitele perioade. Fapte relative la vânzarea pro- 
pristátilor publice. Impozite, Imprumuturi, ete. 


G. PAPER RELATIVE LA DIFERITE INTREPRIN- 
DERI. 


Intreprinderi individuale sau în asociații, pentru con- 
siruirea si exploatarea căilor de comunicaţie. Exploatiri 
de mine. Intreprinderi agricole, manufaeturale $i comer- 
ciale Asigurări. Bănci si alte instituţii do Credit. 

Insfársit, o altă definiţie a statisticei care contine mai 
“mult o indicare a metodei sale, ar fi definiţia lui Achille 
Guillard, după care statistica este „ştiinţa care se alcătu- 


. 


esto din toate observaţiile susceptibile de a fi reduse în: 
mijlocii exprimate prin numere.“ 

„Această definiţie, zice Guillard 2), nu are nigi o va- 
„loare pentru nimeni, dacă nu conține metoda stàtistieei, 
„de oare ce ştiinţa este o metodă. Metoda statistica 
„consistă însă în a culege in număr po cât se poate de 
„mare de observatiuni similare, a lua mijlociu numerelor 
„cari le exprimă si a trata prin rațiune această mijlocie 
„ca un fapt relevat. Dacă, în lee de a trata mijlociile, 
„tratezi numerele absolute, ori cát de mari ar fi, atunei 
„taci aritmetică, nu statistică.“ 

După Guillard, statistica este o melodá cure permite -ă 
ne dám seamă despre utilitatea numerelor si să ajungem 
prin mijlocirea- lor la orice fel de cunoștință pozitivă si 
-ulculabilă. Cu aceasta ne apropieu din ce în ce mai mult 
de conceptiunea modernă a statisticei, care este si con- 


„eepțiunea obicinuită in vorbirea de:toate zilele. Si in adc- 


"ür, când vorbim de statistică, noi mu înţelegem o sin- 
gură statistică, ei nenumărate statistici ?) precum ar fi 
statistica poporatiei, statistica industrială, comercială, fi- 
naneiarü, militară, medicală; criminală, ete. Prin aceasta 
nu voim să zicem cá fiecare din aceste statistici formează . 
o știință a parte, ci numai cât, că în tecate s'a întrebuințat 
una şi aceeaşi metodă de cercetare, întemecată pe o întinsă 
observare a faptelor si pe rezultatele numerărei lor. Si av fi 
fost mai bine dacă, ţinând samă de caracterul logic si me- 
todologie al acestui mijloc de observare a maselor statis- 
lice, s'ar fi numit dela început metoda numerică sau syllep- 
tică în loc dea se întrebuința cuvântul statistică, introda- 
:ându-se astfel o adevărată confuzie în determinarea intia- 
derei acestei noţiuni. 

„Oliiceiul vorbirei, zice von Riimelin, a luat, p» drept 
„sau pe nedrept, hotărîrea nestrămutată; do a răstălmiăci 
„notiunea statisticei, care la origine se tinea de știința 
„statului, numind acea metodă logică, metoda statistică si 


1) Éléments de Statistique humaine ou Démographie Comparce 
Paris 1855. Pag. XX, : 
2) Hinelin: Loc..Cit. Paz. £09. 


65 
Jintelegánd asadar prin Statistică o dezvoltare a unei nos 
uni empirice de grupă sau de pluralitate, intemeeatit pe 
„o numerare si observare comparativă, -in masă, a ton 
„lapte singulare.“ 

Această metodă statistică, ca oricare alt mijloc de cer- 
cetare, nu se aplică dar unei anumite categorii de obiecte 
materiale, ci este universali si se aplică pretutindeni, 
unde se prezintă conditiunile ei formale de existenţă, asti 
dar, ori de câte ori ne aflăm în fata problemei de a deter- 
mina o,notiune de pluralitate sau de grupă. Ştiinţele mi- 
tématice nu se servese nici o dată de dânsa, de oarece 
cle nu se intemeeazi pe experiență si observare, scotánd 
ieoremele ler, în înot deductiv. din forme aprioristive de 
reprezentare, sau din premise stabilite de ele insile. In sti- 
intele fizice, fizica si chimia, cazul individual este lipie si 
are o putere de dovadă absolută pentru toate cazurile en- 
prinse în aceeași formulă. Si aice dar metoda statistică nu 
se aplică. 

In ştiinţele naturale descriptive, Botanica, Mineralo- 
gin, Zoologia, Astronomia, Meteorologia, Fiziologia, caro 
nu procedează prin deducție, metoda statistică este de o 
aplicare ceva mai întinsă. 

„Adevăratul domeniu însă, zice Rümelin?, unde a- 
„coastă metodă domneşte si dă direcţia procurând bazele 
„de fapte neapărat, trbuitoare ori cărei stiinti, sânt stiintele 
„sociale, Aice este întreaga patrie a acelor noțiuni de plu- 
.ralitaie si do grupă. Aico induetiumea este eu. totul nesi- 
„gură si fără folos, Căci aice nu mai e vorba de a eu- 
,noaste cazuri individuale, ci totalitatea colectivă a unci 
„grupe, mai mari s mai miei. de persoane sau de fapte. 

„Rădăcinele se află, ce-e dreptul, in Psichologie, in Naturi 
„Şi în éstorie, dar cunoaşterea stărilor de fapt nu se pL 
- dobândi niei pe o altă cale decât numai prin mijlozui 
„observiirei metodice a maselor.“ 

Observatiunea maselor însă, necesitează o technieái de- 
osehiti si dă naştere la o sumă de probleme, cari nu se 


i) Loe. Git. Dag. S147 


m. diis. pr 


67 

pot rezolva după voca întâmplărei şi a momentului ci au 
nevoe do solufiuni precise si determinate de mai inainte, 
Asa ar fi de pildă chestiunile de a se Sti: Cari sunt OS 
bieetele de observare a maselor cari după natura lor, tre. 
bue lăsate pe seama statului, si cari anume trebue să cadă 
in sarcina ştiinţei libere ? Care este organizarea cea mni 
nimerită a serviciilor de statistică si care e procedarea cea 
mai rațională în observarea maselor? Cum trebue sí se 
facă recensimentele poporatiei și in ee mod trebue să se 
proceadă pentru facerea statisticai comerţului, a industri- 
ci, a agrieulturci ? 

Aceste si multe alte chestiuni au nevoe de o cerce- 
tare amănunțită şi au dat loc unei discipline deosebite, care 
se poate numi-Techaiear statistică sau Slatistica technică, 
Ea este teoria aplicăroi metodei statistiice, în special cu pri- 
vire la domeniul său special, care este ştiinţa socială, si 
cu privire la forma principală a inirebuin(irei sale, care 
este statistica. oficială. 

O altă problemi a cărei xezolvire incumbă asemene: 
ştiinţei statistice si a cărei importanţă practică e încă şi 
mai mare, esto descrierea împrejurărilor stărei sociale a 
prezentului, pe baza faptelor stabilite prin metoda statis- 
tici. Această partea statisticei s'ar putea numi statistica 
descriptivă, demografia, sau mai nimerit Slatisiica sociali, 
Materialul statisticei sociale se împarte în trei părți: Sta- 
listica poporaţiei, Statistica economică si Statistica cultu- 
ral. 

„Poporaţia, zice Rümelin ?), este noţiunea fundamen- 
„lală a statisticei sociale pentru că toate celelalte consta- 
„tări de fapte trebue să fie raportate la dânsa si să fic a- 
.preciate dapi starea in care ca se găseşte. Numărul oi 
„absolut, densitatea si distribuirea ei după localităţi, pre- 
,vincii. Si. cireumseriptii, împărţirea ei după sexuri si 
„vârstă, mişcarea ei continuă prin raporturile dintre naş- 
„teri şi decese, prin imigriri si emigrări, creşterea ei con- 
„ditionată de dânzele, reprezintă faptele elementare, funda- 


T) Loc. Cit. Vol. Lil Pag. 818. 


„mentale, ale vietei speciei la popoare. cari au o inrüurire- 
„nrofundă asupra tuturor celorlalte împrejurări econo- 
„mice, sociale si politice“. a 

Stutistica economică, are ca obiect împărţirea societátel 
după difenilele profesii si industrii, in special statistica a- 
gricolă, industrială si comercială si chestiunile cari se: 
referă la producerea, distribuirea si consumarea avufiilor 
in societate. 

Statistica politică, e menită să adune materialul de- 
fapte de cari în special statul are nevoe pentru indeplini- 
rea misiunei sale. Asemenea fapte a căror cunoaştere e de 
cea mai mare importanță nu numai pentru practica guver-. 
namentală, ei si pentru ştiinţele sceiale sunt de pildă re- 
zultatele reerutatiei, după care putem să ne dám sama des- 
pre vigoare fizică a unui popor; statistica  scoalelor, è 
postelor, numărul crimelor, a condamnaților, a sinucideri- 
lor. a accidentelor, a cazurilor de nebunie, cari sunt pe i- 
tâtea semne după cari putem cunoaşte starea unui popor si 
imprejurările lui de- dezvoltare. Asemenea statistica imipo- 
vitelor este de cea mai mare importanță pentru conditiu- 
nile da dezvoltare ale statului si ale poporului. 

DeoselÉrea dintre statistica socială si statistica po- 
litică ew privire la diferitele chestiuni cari le intereseazit 
deopotrivă, constă în punctul de vedere deosebit din care 
se pun. Acea diutáiu voeste să cunoască pentru a sti, acea 
din urmă, in vederea scopurilor praetice pe cari le urni- 
reste, Ca ştiinţă auxiliară practică ea intreabă pururea: 
Ce-i de făcut si ce se poale face? Statistica. politică esto 
statistica propriu zisă, în înţelesul ci primitiv, cu stiință 
sau descriere a statului. (Staatenkunde, Stualsbeselirei- 
bung). k : 

Din punctul de vedere al metodti stricte, mai este incá 
o dcosebire pe cara nu trebue să o trecom eu vederea. 


L 


Orice numerare sau adunare, nu se poate numi o pro- 
cedare statistică. Pentru aceasta se eere o coordinare a di- 
feritelor cifre, din cari se scot rezultate, ajungându-se ast- 
fel Ja acea noţiune de pluralitate, care este ceonditiunea 
esențială a oricărei metode statistice. Din acest punet de- 


69 


vedere, strict vorbind. simpla constatare, că o țară are o 


intindere de atâtea milioane de kilometri pătraţi, atâtea 
milioane de locuitori ete., nu ar fi o notit& statistică. To- 
tuşi, după obiceiul stabilit, so cuprinde in statistica poli- 
Lică si aceste notițe, cari nu sunt dobândite prin metoda 
statistică propriu zisă a obsorvürct comparative a maselor, 
ei numai prin simpli numerare sau adunare. Insfársit, pen- 
fru a preeizà incă si mai bino noţiunea si cuprinsul slatisti- 
cei, vom cită, in întregul lor, cuvintele lui Riimelin, care 
ne-a servit de călăuzii în aceastá parte spe ci ială a lueriürei 
noastre: 

„Metoda statistică, zice acest autor, este-un mijloc uni- 
„versul de cercetare, pentru toate ramurile de cunoştinţă 
„întemeiate pe observarea faptelor empirice, întrucât a- 
„coste ramuri de cunoştinţă sunt silite de a se indeletniei eu 


-Uct(iuni de pluralitate si de grupă. Teoria acestei metode 


„este o parte a Logicei; aceea ee sa desemnat însă până 
„acuma, sub diferite forme ca Ştiinţă a statistieei, se des- 

„face in trei discipline deosebite: Statistica technicá, ca 
„caracter metodologie, bazată pe teoria stabilită de logică. 
„$i care ne arată modul de a ne servi de statistică pe di- 


„leritele sale terenuri de aplicare $i mai cu samă cu pri- 


„vire la statistica oficială, necesitati de n: Mura observii- 
„iilor in masă; apoi in două stiinti deseriptive: Mai intáiu 
„Slatistica sociali, cave aparţine științelor sociologice si 
„tare ne dă o biologie a soeietátei moderne, o icoană a vie- 
„tei. euliurale a popoarelor civilizate, eontimporane, pe baza 


„faptelor stabilite de către metoda statistică, si in al doi- 


„leu. rând, statistica politică, ca. o ştiinţă auxiliară si ca c 


parte integrantă a acelor stFinti despre stat (Staatenkun- 


»(Cc), care trebue să părăsească, în urma dezvoltărei de fapt 


„a vorbirei, numele istoricoşte si etimologiceşte intemecat 


„de stutistică, pe care Va purtat mai înainte şi care, stând 
„În aceleaşi raporturi cu științele de stat, în cari stă statis- 
„tica sociali, en stiintele sociologice, are ca scop d» a ex- 
„Dune împrejurările statului în societatea modernă“, 


Aceusta ar fi, în rezumat; noțiunea modernă a statis- 


icei, asa precum a ajuns în ultima fază a dezvoltărei sale, 


7 
în urma laboriosselor cercetări, ale spiritelor celor mai c= 
minente. De aiei vedem care este importanţa statistice, gi 
genere, si cure este mai eu deosebire însemnătatea. statis- 
ticci poporaţiei, de care urmează să ne ocupăm. 

Statistica poporaţiei, ca cea dintâiu din acele trei. disei- 
pline cani alecătuese ştiinţa poporatiei, are ca scop de a cer- 
cetă starea poporației, prin mijlocul numărătoarelor sau 

a recensămintelor precum si miscarea popora[ici, servindu- 
sa'de felurite registre. Intreaga ci sferă de  cercetare- sc 
poate împărţi, după von Fireks?), în patru grupe: 

1. Starca fizică a omului, adică vârsta si sexul, starea 
lui corporală, nuptialitatea, starea de familie, ete. 

2. Imprejurările economice ale oamenilor, staren lor so- 
cială, profesiunea, functiunea sau industria, averea; lor, 
necesităţile lor materiale si ideale si mijloacele pentru ale- 
indestula. 

3. Impreuna viețuire a oamenilor, familia $i gospodi- 
ria, locuinţele, cireumseriptiunile politice, judeţe, provincii 
si sate, emigrarea indivizilor din loe în loe, d» la o tară la 
alta, ete! : 

4. Relațiunile ideale ale: oamenilor, naționalitatea, Iiniba,. 
religia, eultura, drepturile si datoriile lor fatá eu statul. 

Rămâne sí ne ocupăm, pe scurt, de toate aceste ches- 
tiuni în acele două capitole următoare, cari vor tratà iles- 
'pre starea si despre mișcarea poporațici si in earl se cu- 
prinde întreaga statistică a poporatiei, adică diferitele- 
puncte de vedere din cari ea se poate consideră. l 


CAP. VI. Starea Poporaliei 


Starea popo tiei nu se poate determină, în mod precis, 
decât prin numărătoure sau recensământ (recensement, dé- 
nombrement numérique). Ca model, ne poate servi recensă- 
mântul poporației din Belgia, în anul 1846, făcut sub in- 
spiratia lui Quételet, prin mijlocul unor liste „cari au fost. 
complectate în aceeaşi zi în toată Belgia. 


1):Beviikerungslehre und Bevolkerungspolitik. Pag. 3. 


A 

Recensământul se poate considerà ca îndeajuns de com- 
pleet dacă cuprinde: Sexul, vârsta, starea civilă, profesia, 
capacitatea politică, cultul, naționalitatea, instrueţia, oare- 
ari infirmităţi văzute. El trebue să caute a dà informa- 
țiuni pe cât se poate mai compleete asupra poporaţiei 2) 

`- In lipsa unei numărătoare sistematice, ne putem servi 
si de o simplă evaluare sau do calcule. Zvaluarca. (Schit- 
zung), trebue să se întemeeze pe observarea generală a 
mişcărei poporuţiei, în special po mișcarea nasterilor si a 
deceselor şi pe numărătoarele parţiale. Cufeularea (Berech- 
nung) se bazează exclusiv pe o numă "ütoare anterioară şi 
pe cunoaşterea miseirei poporafiei de la acea dată si până 
în prezent, pentru care se caută a se determină numărul ei. 
Asa deo pildă Necker a.caleulat poporatia Franţei în 
1784, admițând proporția de 1 naștere la 95 loculitori si ° 
şi inmultind dar numărul nașterilor eu 25.75. 

I. Poporația absolută $i poporația relativi, — Scopul nu- 
mărărei poporatiei este, în: primul rând, de a află poporație 
absolulă, adică numărul total al indivizilor cari trăiesc 
intr'o ţară, sau pe un teritoriu anumit .De la numărul to- 
tal al locuitorilor, am văzut că atârnă nu numai puterea 
militară si financiară a naţiunilor dar si independenta 
lor economici. 

Po lângă poporaţia absolută, poporaţia relativă, care se 
calculează de obiceiu, după numărul locuitorilor aflător: 
pe kilometru pătrat, aro asemene o mare însemnătate, după 
cum s'a arătat. Dintre ţările din Europa acele cari au o po- 
roratie mai deasă sunt: Saxonia cu 256.6 locuitori pe kil. 
patrat; Lialia cu 108.5.; Marea Britanie si Irlanda 125.7.: 
Francia 71.9; Austro-Ungaria 67.1; Rusia 19.4; România 
44.3; Serbia 47.5; Bulgaria si Rumelia Ostică 35.2; Tur- 
cia 35.1; Montenegru 27.5; Grecia 27.1 ?). 

II. Raporturile numerice dintre sexuri, — Sexul este una 


1) Joseph Garnier: Eléments de Statis ique. Paris. 1865 “Pag. 35 

2) Cele mai multe date statistice din lucrarea de faţă, sint luate 
din scrierea mai sus citata a lui Arthur Freiherr von Fircks, 
care e mai bine informat in aceasta privinţă, find unul din 
membrii cei mai eminenfi ai biuroului statistic din Berlin. 


din însuştnile cele mai importanta ale omului. Un număr 
prea mare de femei ar fi de natură să slăbească putergs- 
de rezistenţă a poporaţiei, împuţinând numărul elunenfe- 
lor mai viguroase cari servese pentru apărarea unei fi. 
si pentru producerea avutiilor sale. In 1810, de exemplu, 
numărul femeilor, oră în Austria, eu o cincime mai mare 
decât numărul bărbaţilor, ceeace a contribuit fonrte malt 
la slăbirea puterei sale 2). d 
Asemenea raporturi nefavorabile, ar aveà o iuráurire ifi 
rău asupra moralităţei publico sporind numărul femeiloz 
necăsătorite si imnultind nasterile nelegitime. In de obste. 
sunt cam tot pe atâţi bărbaţi, ca st femei, desi se nase mai 
multi copii de sex bărbătesc, decât de sax femeose. Acei 
dintâi însă au chiar dela început o putere de rezistenţă 
mai mică decât fetele. Mai în urmă, din cauza profesiu- 
nilor mai obositoare si mai periculoase la cari sa dedau 
bărbaţii, precum si din cauza vietei lor mai neregulate, gi 
mai ales a befici eare este unul din factorii eei mai pu- 
ternici ai seurtărei zilelor lor, echilibrul se restabileste O 
altă cauză care împuţinează numărul bărbaților, in tă- 
rile civilizate şi-l sporeste în colonii, este emigrarea, lu 
sfârsit, se pare că si rasa joacă un rol însemnat in deter- 
minarea raporturilor numerice dintre sexui, după eum 
rezultă din datele adunate în Prusia, Statele-Unite si Un- 
garia. Asa de-o pildă, in Ungaria, în părţile loenite exclusiv 
de Unguri, trăiese tot pe atâţia bărbaţi cát si femei; in 
comitatele limitrofe cu provinciile germane, mai multe fe- . 
mei decât birbati; în regiunile în cari se află mai multi 
Croati, Serbi, Români si Ruteni, mai mulţi bărbaţi de- 
cát femei 2. Excedentul femeilor asupra bărbaţilor este 
mai mare în țările de rasă germanică, mai ales la popoa- 
rele maritime. După cele din urmă recensăminte, din 1056 
locuitori, au fost: In Germania, 490.8. în Austro-Ungaria 
492.5; în Franţa 496.5; în Marea-Britunie $i Irlanda 485.5; 


in Belgian 498.9 bărbaţi, adică, în ţările aceste numărul te- 


^q) Moreau de Jonnés: Loc. cit. Pax. 309. 
ay womaEreks = Loc. Cit: Pag: 42. 


7 


73 


meilor a întrecut pe acel al bărbaţilor, Din contra, din 
1600 locuitori au fost: In Japonia 505.2: fn România 509.2: 
în Serbia 5148; in Grecia 324.9; in Beania si Herzegovina 
528.3 bărbaţi, adică în ţările aceste, dacă datele sunt e- 
xacte, numărul- bărbaţilor a întrecut pe acel al femei lor şi 
ina umele chiar intro proporţia destul de mare. 

1H. Impărțirea poporaliei după vârstă. — Modul de îni- 
pür(ire după vârstă, este una din cele mai importante sec- 
tuni ale statisticel, pentru că nu caractarisează numai 
prezentul ei luminează, în acelas timp, trecutul si viito- 
rul *). Omul nu are la toate vârstele aceoaşi valoare din 
punctul de vedere al utilităţai sale sociale. Epoca vieţei c- 
mulii în care el isi produce mijloacele trebuitoare existen- 
tei, cae relativ foarte mărginită. Atât in copilărie cât si 
la bătrâneţe el nu face decât să consume fără a produce ni- 
mie. tiid numai o sareină pentru elementele cu adevărat 
produeatoare ule oricărei poporatii; Cunoaşterea modului 
de impărţire a unei poporatii după vársta elementelor din 

uri se compune, este dar de neapărată trebuinti pentru a 
üprecià valoarea ei: Presupunând, de-o pildă, că din douit 
poporatii egale ca număr, ar aveà una mai multi copii Sad 
bătrâni si cealaltă mai mulţi oameni maturi, este evident 
cü această din urmă ar fi superioară acelei dintáiu din 
punctul de vedere fizice şi moral °) 


Jn rogulă generală și după n: atura lucrurilor, numărni 
nașterilor întrece numărul deceselor. Asa fiind, clasele *i- 
nere sunt pururea mai numeroase decât elasele în várstii. 
Această erestere insit poste să fie mai repede sau mai in- 
ceată, ceeace are o mare importanţă politică si mai ales 
economică. : 


„Cu cât popor: ia creşte mai încet, zice Rümoelin ?), cu 


atât e mai mare numărul relativ al oamenilor maturi, 


„apti pentru muncă si pentru serviciui militar, cu atât o 


ai mie numărul elementelor încă neproducitoare, cari 


1) Diiimelen: Loc. Cit. Pag 730 
2) Moreau de Jonnés: Loc Cit. Pag. 319. 
3) Rme!in: Loe, Cit. Vol. I. Pas. 730. 


74 


„sunt intretinute de munca altora; si cu cát e mai miză, 
„pentru oamenii în vârstă, această sarcină de crestere şi de 
„educare a elementelor tinere, cu atât mai mult vor între- 
„buinţă roadele muneei lor, im folosul propriu, fie pentru 
„a le economisi, fie pentru a le consumă, cu atât Mal uşor 
„vor puteă trăi. Po de altă parte, numărul total al loezi- 
»torilor fiind pururea xim factor însemnat al putereii si al 
„insemnătăței popoarelor, un asemene popor, va rămânea 
„cu timpul, din acest punct de vedere, mai mult sau mai 
„puţin în urina poporului a cărui ereste re e mai repede. 
„Acest din urmă trabuc să muncească mai din greon, să 
„hrănzască un număr mai mare de nevártsniei, să îndure 
„mai multe lipsuri, dar odată cu osteneala si întinderea 
„problemelor, va ereste, în regală generală, puterea si a- 
„iterimea odată cu numărul poporafiei, dacă nu so-treee de 
„oaro cari limite, va spori puterea politică si militară“. 

Următoarele date învederează îndeajuns de bine situa- 
țiunea respectivă a poporatiei în Franţa, în. Germania şi 
în Statele-Unite, dându-ne în cáto-va cifre o oglindă vie a 
stărei acestor popoare, din cari poporul francez merge eu 
paşi repezi cătră declinul său, inmultindu-se eu anevoe, 
po când poporul german si american e in deplina sa vi- 
goare. 

Din 1000 locuitori se găseau: 


In Franta lu Germania In Statele-Unite 
In vârstă de (1872) (1835) (1871) 
0—10 — 184 940 204 
10—90 171 200 228 
90—0 160 . 161 Tle 
80—40 439 196 125 
40—50 125 106 03 
50—00 - 104 Jm ^ 59 
60—70 71 es; o8 
70—80 36 2 14 


Dacă admitem că omul de la 0—15 nu produce încă 
nimic, că perioda lui de producere se cuprinde între 15—70 
ani, şi că peste 70 ani ar fi iarăşi neproductiv, ar rezultă, 
după Riimelin, ea din fiecare 1000 de locuitori, trăiese: ) 

H 


—U —— —"" 


75 


Iu Freantga lu Germania lu Statele. Unite, 
ln virstà de : 
()—:15 2v 2202) "ER 
EDI 650 i 619 : Dou: 
Peste 70 43 26 . 17 


De aice se poate vedeà că poporatia Franţei este acen. 
are se inmulteste mai încet, poporatia Statelor-Unite neca 
"ure creşte mai repede, pecând Germania stă la mijloc 
desi ea se găseşte printre ţările ear au uu număr mai 
mare de nevárstniei, După calculele de mai sus, 100 de 
indivizi în vârstă productivă, ar aveà de întreţinut, ? 
Statele-Unite 68; în Germania 59, în Franţa 45 de Dens 
in neputinţă de a-şi întreţine singuri existența. In schimb, 
pe când puterea Statelor-Unite $i a Germaniei sporeşte 
mereu, însemnătatea Franţei scade po fiecare 7i, din cauza 
inmultirei nesuficiente a poporaţiei sale. 

Din următoarea tabelă, putem. vedeà încă si mai bine care 
este, din acest punct do vedere, situatiunea diferitelor 
naţiuni si ce extraordinari deosebire există mai ales în- 
tre înmulțirea poporului francez si înmulţirea celorlalte 
popoare 5). 

Din 1000 indivizi in vieatá ‚erau: 


In Germania In Austria In Ungaria lu Italia In Franta In St.-Unite: 


În vârstă de: (1800) (1890) — (1890) (1881) (1891) — (1880) 


pao 4 dog că 990 175 267 
10209906 Z1]. - 192. 189 — 175 944. 
20230 '1624/ 463 151 dol  — 16: 183 
25.8107 ONGI 137 435-198 197 
4050. r4mpe9 Tos 105 Ella O 193 o1 
h= 60- Ju d 79 S0 — 10l 62 
B)—70 bof 52 46 59 Jaa g 
108070 92 19 25 10 15 
pse 30 04 4 4 6 10 E 


„Franţa, zice Bertillon ?), este tara cari conţine cei 
„mai puţini copii si cei mai multi mosnegi. Cel dintâiu 
„din aceste două fapte este ingrijitor pentru fara noastri. 


1) von Fircks: Loc. GitWPass ie 
"pen GIV Pag. 35. 


26 ' £ ! 
„Cel de al doilea este în onoarea ei, de oarece arată hs 
„Viaţa este aici dulce si Inde Aga dar aceasta nu n- 
.Gausiá nimie la puterea ei". j 

Un mijloc mai scurt pentru a arătă modul eum se int 
parie poporaţia după vârstă, sau mai bine zis pentru a 
determină creşterea poporatiei, este calcularea taârslei mij- 
locii (po care nu trebue să o confundăm eu wiata mijlocie) 
pe care o aflăm adunând vârsta tuturor indivizilor în 
viată si împărțind apoi această sumă cu nunrul lor. 
Vârsta mijlocie a oamenilor este în Germania de 27 ani; mi 
Franța de 32; în Serbia ed 23; în Statele-Unite de 23 5. 

In urma războiului din 1870, imputinándu-se nasterile 
în unul acela vârsta mijlocie constatată la 1 Decembrie 1871, 
în Prusia, a fost foarte ridicată, eoborándu-se cu mult în 
anii următori din cauza erestere? numărului nașterilor, 

Vársta mijlocie a indivizilor în viaţă nu trebue să se 
confunde eu viața probabilă (vie probable, expeetation of 
life, vita probabile, Lebenserwartung,  wahrseheinliche 
fernere Lebensdauer) nici eu viața mijlocie (vio moyenne, 
mean after-lifetime, vita media, durensehnittliche fernere 
Lebensdauer), da oarece aceste nu se calculează după vâr- 
sta viilor sau a morţilor, ci numai comparându-se mani- 
„rul miilor ew acai morti din numărul lor, la oareenare 
"Arstü, sau la un timp oarecare. $ 

IV. Impărțirea- poporatiei după starea civilă, — In so- 
cietăţile: moderne din Europa starea civilă a persoanelor 
este de trei feluri: Celibatul, căsătoria si viduvia 1). Do- 
rința omului sănătos trupeşte si moralieeste îl îndeamnă 
să-şi creeze o familie ori de câte ori se găseste în putinii 
de a o.face, Si este do dorit ca pe cât mai multi indivizi de 
ambele sexe, ajunși la maturitate, să se căsătorească, A- 
ceasta trebuc să se considere ea stare normală si sănătoasă, 
aşa că, în tările în cari căsătoriile se contractează tărziu, 
după vársta de 40 de ani, si unde trătese o mulţime de per- 
soane necăsătoriie, putem să concludem că ne aflăm în fata 
unei stări, economice sau morale, bolnăvicioase. 


1) Moreau ile Jonnés : Loc. Cit, Pag. 332. 


; 
| 


77 


7 

„In tot cazul, zice Rümelin, e un senm neindoelnie ai 
„unor imprejurăni economice nefavorabile si strâmtorite, 
„Sau a moralitiiţei scăzânde a unui popor, când celibatul si 
„căsătoriile târzii sunt foarte numeroase". 

Contrarul însă nu este in totdeauna adevărat, pentru că 
numărul mare al căsătoriilor, in loe să fie expresiunea 
bunei stări a poporuţiei, poate să nu se datorească decât 
nepravederei sale. , 

V. Impărțirea poporațici după profesii şi condiţii su- 
ciale, — Cercetarea modului de împărţire a poporatei 
după protesii are o deosebită importanţă. Eu ne arată cari 
sunt diferitele izvoare din care poporatia îşi trage veni- 
turile sale si în ce măsură fiecare clasă contribue la. produ- 
cerea bogütillor si la indeplinirea diferitelor servicii. 
Gruparea diferitelcr profesii sa făcut im Germania ea 
prilejul recensămintelor din 1882 si 1895, stabilindu-se ur- 
niitoarele suse sectiuni: 1) Agricultura, grădinăria, cres- 
terea vitelor, pădurăria si pescăria. 2) Mine, industrie si 
construcţii. 3) Comerţ. 4) Servicii la domiciliu (afará de 
servitorii proprii zisi), 5) Armata, Marina, serviciile Cur- 
tei, ale Statului, ale comunelor, profesiunile libere. 6) 
Fără profesiune. 

Pe lângă împărţirea după profesii propriu zise, impár- 
tirea poporaţiei după clase sociale are încă o mare impor- 
tantá, desi elasele si privilegiile au fost desfiintate. De fapt, 
din punctul de vedere social, poporatia se imparío si as- 
tüzi în grupe sociale, alăturea cu împărţirea ei după pro- 
fesii. In cea mai mare parte, aceste din urmă sunt chiar 
deadroptul determinate de acele d'intáiu. Din acest punct 
de vedere, se poate spune că poporația se imparte tot în 
aristocrație, eler, clasa de mijloc si clase muncitoare, ea 
și înainte de revoluţia franceză. 

Împărţirea poporatiei în diferitele elaso are o impor- 
tanţă ncasămănat de mar? pentru viața popoarelor si pen- 
tru intelegerea istoriei lor. 

Prosperitatea naţiunilor, superioritatea lor politică şi 
linistita lor dezvoltare depinde de modul împărțirai lor in 


clase, care nu-i decât expresiunea raporturilor diferitelor 
grupe E indivizi faţă cu pământul. 

Imprejurul acestei chestiuni se mişcă istoria lumei, oe 
care nu o putem înţelege în alcătuirea ei intimă, fără de 
a sti în orice împrejurare, care a fost împărțirea popora- 
tiei în clase si care a fost sitnațiunea lor respectivă 

Sub regele Ludovic al NIV, de o pildă, în anul 1687, se 


găseau în Franţa: i 


200,000. clerici 1. la 74 locuitori. 
250.000. nobili ji ete Ta ~ 
7 8OU0 privilegiati Te US loeuitori, 

Un secol mai târziu, dacă socotim veniturile Iiecürci 
clase sociale, vedem că clerul Ină 343 de milioane, nobi- 
limen 225 de milioane si comunele, adică restul popordtiei, 
abia 100 milioane din venitul total, sumă cure încă se 
reducea pe jumătate din cauza cheltuelilor pentru loeuiu- 
tele militare, a taxelor municipale si a altor impozite. In 
ajunul revoluţiei franceze, 250,000. de indivizi apărau (ara, 
pe cáud un număr de șase ori mai mare se indeletnieea eu 
strângerea dărilor. Clasa mijlocie na formă decât o a sasa 
parte din întreaga poporatie. De fiecare nobil erau câte 16 


servitori, iar venitul foneiar care se ridică la 1.200.000 se- 


împărțea în următorul mod: 


585 milioane adunaţi în numele regelui 


H L. de către provincii (pays d'états) pentru 
cheltuelile lor locale 

350 * de etr» cler 

196 ^" de către nobilime 


1.1172 milioane impozite sau 49 frs. de persoană 
2S-milienne venit net rămâneau comunelor ?). 
Iu aceste cifre se oxlindeste întreaga revoluţie. Ele. X; 


explică mai bine decât ar face-o orice descriere literară, 
adevăratele cauze ale acelei mişcări uriase si ne arată în 
ce direetiune a trebuit să se facă schimbările sociale. Si in 


1) Moreau de Jonn?s: Loc. Cit. Pág. 305. 


| WS 


| 
| 
| 
| 


adevăr, după, revoluție, vedem că poporatia se împarte 
in umnătorul mod: 


. Proprietari fonciari si familiile lor 15.921.840 69 la 100 


Indivizi cari muncesc pe lângă venitul 
"wed ce-l au — 39.783.040 11, 
Industriasi, Meserii si Mauufacturi 4.020350. 6 


Muncitori de ambe sexe 1.549.990 à x » 
Salahori | 4.631.505 279. 
Rentieri | 124.680- 
Servitori : 1.495.800 5 „ 
Cersetori à EE (7. 
Armata si Marina 020512478... a 


-——— 


Poporaţia totală 28,810.69. 


Rezultatul renovatiei sociale a fost, după eum vedem, că 


mai bine de jumătate din întreaga poporafie, a ajuns să 
se poată bucură de binefacerile proprietăţei, că salariaţii 
au fost reduși, în: mod simţitor, că clasa de mijloc s'a în- 
tărit si că în acelaș timp au Scăzut cerşetorii si sorvi- 
torii. Intreaga miscare nu a avut ea scop decât o distri- 
buire mai echitabilă a poporului în diferitele clase sociale, 
adică sehimbarea raporturilor ei faţă cu proprietatea fon- 


-ciară, care este în totdeauna faptul fundamental pe care 


irebuo să-l avem in vedere. 

VI. Dnpárlirea poporatici după stiință de carte, — Sta- 
tistica. învățământului ne arată numărul indivizilor eu 
ştiinţă de carte, dându-ne astfel oglinda stărei culturale i 
unui popor. Gradul de instrucțiune se calculează fie după 
proporţia reerutilor analfabeți, tie după număriil căsători- 
{ilor fără știință de carte, fie după numărul scolarilor. Asa, 
de-o pildă, din 100 reeruti erau, im ţările scandinave 0.4; 
în imperiul German 1.6; în Elveţia 2.80; în Franţa 15, fără 
știință de carte?) La fiecare 1000 persoane a popora- 
tiei totale erau, în 1973, im Statele-Unite (fără Negri Si 
Indieni) 180; în Elveţia 155; în Germania 150; în Franţa 


- 


Jacques Bertillon : Loc. Cit. Pag. 114. 


So E & j 


E = Dă 
120; in Austria 90; în Ungaria 75; în Grecia 55; în Rb- - 
mânia, Serbia, Rusia si Mexico câte 20 elevi ?). n 


Cu prilejul recensământului, făcut în Ungaria, în 1880, 
analfabe(ii au fost grupați după limba pe care o vorbeau, 
găsindu-se, cu acest prilej, la 1000 persoane, mat mari de 
șase ani, analfabeți ?): 


Limba Bărbaţi Femei 
Germană 145.6 204.9 
Maghiară 255.9 317.8 
Slovacă 248.3 407.5 
Croatá : 663.5 199.8 
Itomándá S127 927.8 
Ruteaná 812,7 S67.5 


De aici rezultă, dacă datele aceste sunt adevărate, că 
dintre popoarele cari locuese în Ungaria, românii ar fi cei 
mai inapoiați în cultură. Numărul analfabetilor seade, 
dealtmintrelea, in toate ţările, în urma imbuniitztireg stá- 
vei învăţământului si a reeunoasterei mai generale.a bine- 
facerilor sale, Eftinirea cărţilor si a ziarelor contribue 
mult la dezvoltarea mai departe a cunostintelor dobândite 
in seoali. | 

VIL Dnpértiree poporației după vicii corporale sau in- 
telectuale, — Incă de pe la anul 1819, sa căutat a se stabili 
numărul orbilor si a surdo-muţilor, cât despre numerarea 
alienatilor ca mu a Tost hotărâtă decât abia în congresul 
internaţional de statistică de la Bruxelles în anul 1853. 
Congresul de la Longar (1860) sa rostit în contra acestei 
importante inovații, care a fost definitiv introdusă prin 
congresul din St. Petersburg (1872), care a recunosent cá 
numerarea alienafilor si a idioţilor, eu prilejul reeensiü- 
mintelor, este necesară. Se consideră ca orbi, acei, cari au 
perdut vederea ambilor ochi si ea surdo-muţi, acei cari sunt 
in cGeelast timp sib surzi si muti. 

Printre alienati se numără, de obicei, si idioţii de oarece 

1) son Fircks: Loe. Cit. Pag 69 

2) pon Firck&: Loc. Citi Pag. 193. 


Sr 


deosebire dintre dânşii e greu de stabilit. Cretinismul 

este asemenea o hoalá mintală. Congresul de la Bruxelles 

(1853) a propus să se stabilească, eu privire la această 

boală, originea precum si natura geologică si igienica a lo- 
* calitățai, 

Numărul alienatilor a crescut, in toate țările; mai ro- 
“pede de cât popora(ia. Cauza acestei degenerări progre- 
sive trebue căutată în sarcinele mai mari pe cari le im- 
pune civilizaţia, in tensiunea mai mare a spiritului, in 
lupta mai aprigă pentru existenţă, în îngreniarea. eres- 
cândă a traiului, dar mai ales în creşterea abuzului cu 
băuturi spirtoase si altor narcotice, precum si în inmui- 
țirea copiilor născuți din femei degenerate 1). 

O importantă distinetiune este acea a impártirei orbilor, 
a surdo-mutilor si a alienatilor după religiune, constatán- 
du-se. cu acest prilej, numărul mare al evreilor impovo- 
rati eu aceste metechne. 

Cu ocazia recensământului făcut în Prusia la 5 Dec. 1895, 
sa găsit ia 100.000 de persoane a fiecărei religiuni: 


Religiunea Orbi Surdo muţi - Alieraţi 
Bárbaji Femei — Barbati Femei — Bárbati Femei 

Evangelică TU 03 97 78 97308940 
Alți Protestanti 170. 138 134 74 DAS oil 
Catolici . 0pm ÓJ 107: 8l SUB. ul 
Alti Crestini 110 53 NONSE po S 
Jidani | 100 60 Tas 194 SU. COD. 


Din cercetările făcute s'a constatat asemene că celiba- 
tarii, temei $i bărbaţi, dau un contingent eu mult mai 
mare boalelor mintale, decát căsătoriţii, de unde rezultă că 
viaţa în căsătorie este cu mult mai prielnică vietei omului. | 
VIII. Impărțirea popora(ici după felul locuinţei. — Din 
acest punet de vedere, deosebim pe acei cari locuese sin- 
guri (Einzelhaushaltungen), de acei cari loeuesc în familie 
(Pamilienhaushaltungen) si pe acei cari locuese im stahili- 
mente (Anstaltshaushaltungen) precum sunt otelurile, ea- 

zarmele, seoalele, monastirile, spitalele, asilurile, închi- 


1) von l'ireks: Lec. Cit. Pag. 116. 


N | 
sarile, ete. In imperiul german, de exemplu, locuiau, în 
mijlocie, între anii 1871 si 1895, la 1000 locuitori, 14 sin- 
guri, 969 în familie si “17 în stabilimente. i ; 

Cu prilejul recensămintelor se caută a se stabili si nu- 
mărul caselor. Congresul din Paris (1855), a cerut ea să 
so deosebească clădirile private de acele publice, stabilindu- 
se si numărul sub-solurilor, al atelierelor, precum si acei 
al caselor nelocuite. Această din urmă distinctiune isi 
are importanța sa, mai ales pentru serviciile armatei. . 

IX. Impărțirea popora[iei în poporație urbană si ru- 
rulă. — Deosebirea dintre câmpii si oraşe, este de mare in-. 
semnătate pentru statistica poporatiei. O a treia parte à 
poporatiei întregi, din Europa, loóueste in oraşe si două 
treimi la ţară. In timpurile moderne însă, poporatia orit- 
selor merge crescând. Astfel in anul 1753, din 1000 locui-. 
tori ai poporatiei totale din Prusia 302.5, locuiau în Oraşe 
şi 697.5, în sate. De atunci poporatía oraşelor a crescut cu 
mult mai mult decât acea a satelor. In anul 1867, din 1006 
locuitori, 310.5, locuiau în orase; in „1580, 355.8; in 1895, 
406.7 à; 

In orase mari de peste 100.900 locuitori, trăiau, în anul 
1890: In Germania 123.5075; in Rusia. 3.8927; în Marea Bri- 
tanie şi Irlanda 28,5575; în Belgia 16,90%; în Franţa 
11.93%; în Spania 6.78%; in Grecia 4.90%; in România 
3.36%; în Ungaria 2.9070 1). 

X. Impărțirea poporației după limbă si naționalitate; — 
Originea poporaţiei se cunoaşte mai bine după limba pe 
care o vorbeşte. Pentru aceasta se caută a se şti care este 
limba, matemă (Muttersprache, idiome), adică limba în 
care omul gândeşte si de. care se serveşte obicinuit în sânul 
familiei sale. Asa de-o pildă, după recensământul din 31 
Dee, 1895, sa găsit, în Belgia, 3.789.617 Flamanzi si 
2621.166 Valoni, numărându-se printre aceşti din urmă si 
pe francezi. Recensământul din 1890, a dat 2.485.072 per- 
saune, cari nu vorbeau decât limba franceză, 2.774.295 uu- 
mai limba flamandă, 700.519 limba flamandă si franceză, 


1) von Fircks: Loc. Cit. Pag. 145- 


333.026 numai limba germană, găsindu-se regiuni intregi 2x- 
“Clusiv germane. 3 : 
In Ungaria, după lucrarea conştiinciousă a lui Æ. de 
Fenyes, Sa găsit, în anul 1840, la 1000 locuitori a popora- 
tiei totale, 381.3 Maghiari; 164.7, Români; 110.2 Germani; 
131, Slovaci; 166 Croati si Serbi; 34.4 Ruteni; 6.3 Tigani. 
Aceste raporturi pare că s'au schimbat de atunci încolo, 
dacă ne putem intemeea pe recensământul din 1890, care i 
a dat 428.1 Maghiari; 149 Români; 1921.5: Germani, 110.1 
Slovaci; - $9.6 Croati; 60.9. Serbi; 99.1, Ruteni; 5.6 Tigani. 
Dacă tinem seamă că, cu acest prilej, Jidanii au fost trecuți 
ca Unguri, si că multi din Români au fost maghiarisati 
numai pe hârtie, uşor putem să ne explicăm creşterea Un- 


- gurilor si scăderea Românilor, faţă de situaţia lor din 1840.” 


După numărătoarea din 1890, din 1000 Maghiari, vorbeau, 
în mijlocie, numai 814 limba maghiară, printre cari tre- 
bue să numărăm 106.5, Jidani; 36.5 numai limba slovacă; 
25 numai limba română. Printre celelalte naţionalităţi 
cântându-se câte persoane vorbese, pe lângă limba: lor, si 
limba maghiară, s'a găsit, din 1000: Germani 244.8; Slovaci 
110; ['ománi 69.6; Ruteni 72.9 Croati si Serbi 39.2 À 

In Serbia (1891),ar fila 1000 loeuitori: 904.4. Sârbi; 60.4. 
Români: 174 Tigani; 3.2, Germani. | 

In Bulgaria (1893), din 1000 locuitori: 191.1, sunt Bulga- 
ri; 172.1 Turci; 18.1. Greci; 15.7 Tigani; 8, 3 Jidani; 1i 
"Germani; 0.4 Rusi; 27.6 de alte naţionalităţi. 

Ca tară a cărei poporatie este foarte amestecată, putem 
cita Austria, care avea, după recensământul. din 1890, la: 
1000 locuitori: 360.5 Germani: +933.2 Cehi, Moravi si Slo- 
vaci; 158.4 Poloni; 132.3 Ruteni; 50.1 Sloveni; 97.5 Cronii 
$i Serbi; 28.8 Italieni; 8.9 Români şi 0.3 Maghiari. 

Din „aceste câteva cifre se poate vedea. importanţa mare 
ce o prezintă modul de împărțire a poporaţiei după limbă 
“şi naţionalitate. Ea ne arată situatiunea internă a statelor, 
Și ne explică mersul politicei lor si viitorul ce le aşteaptă. 

O deosebire mai puțin însenmată, deşi nu fără impor- 
tanță mai ales pentru statele mici, precuni e România, este 


t 


84 


"protect iunea căreca aparţin locuitorii sei. Ea se stabileşte 
mai în toate statele cu prilejul yecensământelor. 

XI. Impărțirea poporației după religie. — Impărțirea 
poporatiei după religie are o importanță şi mai mare încă, 
mai ales în unele ţări precum e România, unde religiuuea 
este în acelaşi timp expresiunea sia naţionalităţei si a ra- 
sei. Din acest punct de vedere, iată care era numărul per- 
soanelor de diferite religiuni, în unele state din Europa, la 
sfârşitul anului 1895): 


i d E * d Numarul credinciosilor in milisane e ] i 
STATE, | Catol:ci | Ortedexi | Protesta nfi Jidari 
| 
Rusia ima 85.2 2:5 8; t 
Germania ig; | 0.0 3.0 | 0.6 
| Austro-Urg. 32.5 5.9 spun 9.1 
România | o9 | Qu y. 00 0.3 
Serbia QU | = gio € r.c EG 
Bulgaria DO md! 0.0 01 
Grecia | 00 «d | — O00 LA 
[talia | 00 e TROU 0.1 0.1 
Frauta | 37.2 N09 7 0.9 0.1 
Marea-Dritanie | l 
si Jrlauda $464 00| 313 0.1 
Belgia 6:4 | u.o 0.0 
| i i | iH 


, " 

So vede de aice că România se găseşte printre țările cari 
au numărul cel mai mare de Jidani venind, în această pri- 
vintá, imediat după Rusia, Austria si Germania. 

XT: Impărțirea poporației după locul de nastere.— Con- 
gresul al VIII international de statistică, tinut la Peter- 
sburg, inant] 1872, a hotărât să se însemne, eu prilejul ve- 
censimentelor şi locul de naştere a persoanelor eami nm ar 
fi născute in localitatea in care se face numerătoarea, X- 
cestinod de a stabili. locul de naştere a poporatiei ne arată 
stabilitatea ei si ne pune in vedere unele fenomene econo- 
miee cari se manifestează mai ales în sánu) civilizaţiei 
moderne, prin dezvoltarea industriei, prin înmulţirea căi- 
lor de comunicaţiune, prin cresterea oraşelor ete. Odinioară 


1) von. Fircks: Loc. Cit. Pag. 64. 


şi până pe la începutul veacului, cea mai mare parte a po- 
—— iei din Europa era stabilă, petreeándu- -şi viaţa in lo- 
cul in care se năştea. In Prusia, în anul 1871, din 1000 lo- 
euitori, 568.5 erau născuţi in localitatea unde se făcea re- 
censimentul; 194.9, in alte localităţi din cireumseriptia re 
cens simentului; 162.1 in alte părţi ale provineiei; 50, in alte 
provineii din Prusia; 16.8, in alte state germane. In anu! 


1890, aceste cifre se schimbaseră în următorul mod: 537; 


159.7; 164.9; 95.4; 94.7. 5] 

Stabilitatea poporațici a scăzut dar în ultimii. 20 de ani, 
in Prusia, in mod simţitor t). Acelaşi fenomen se observă 
si în celelalte” părţi ale Germaniei precum si în alte ţări, 
mai ales întru cât se atinge de poporaţia oraşelor mari. 

Aceste fiind punctele de vedere cele mai însemnate din 
cari se poate considera starea poporafiei, urmează să ne 


ocupăm, în capitolul următor, de fenomenele mişcărei sale. 
L] 


CAP. VII. Mişcarea poporaţiai. 


Statistica poporatiei, pe lângă cercetarea iniermitentá a 
stărei. poporatiei, mai are menirea să urmărească incon- 
tinuu toate întâmplările cari adue vreo schimbare in a- 
ceastă stare însăşi, sau in situaţia unora din elementele din 
cari ea se alcătueşte. De aice se naşte statistica mişcărei po- 
poratiei. 

Pnin mişcarea poporatiei intelegem dar, mai intái, to- 
talitatea schimbărilor întâmplate fie cu privire la numa- 
rul, sau la cantitatea poporatiei unei tări, sau a unei re- 
giuni, fie cu privire la situaţia, sau la calitatea persoane- 
lor, cari o compun. Grupa dintăi cuprinde nasterile $i mor- 
tile, emigrările si imigrările si face chiectul mai în special 
a statistieci schimbărei poporatici (Bevólkerungsweehsel), 
a totalitate a fenomenelor de mişcare, cari inrâurese sta- 
rea poporatiei cu privire la cantitatea ci; cea de a doua 
grupă cuprinde schimbările în starea familiei (căsătorii, 
divorturi, legitimarea copiilor naturali), a sănătăţei, a re- 


I) von Fircks: Loc. Cit. Pag 57. - 


Jigiunei, a protee(iunei, a profesiei şi a locuinţei. făcâud 
obiectul statisticei modificărei popora[ici, ca totalitate a 
fenomenelor (le mişcare, cari inráurese mai ales starea 
poporaţiei eu privire la calitatea ei 1), Denumirea admisă 
de noi, de modificare a poporatici, implicând o relatiune cu 
nodul de a fi a poporatiei, ni se pare mai nimerită pentru 
această serie de fenomene, decit acea propusă de Georg ron 
Mayr: Bevólkerungsentfaltung, care sar fi putut traduce 
poate cu cuvântul d svoltare, sau desfășurare, dar care ni 
Sa părut că nu exprimă îndeajuns de bine această grupă 
de schimbări. Cäci dacă se poate întrebuința expresiunea 
de dezvoltare, când e vorba de căsătorii, ar fi eu totul ne- 
potrivit de a se aplica ecjorlalte schimbări din această gru- 
pă, precum sunt divorturile, legitimarea copiilor natu- 
ali, ete. 

Scopul general pe care-l urmăreşte statistica mişcărei, 
poporatiei este cunoasterea procesului de: reînvire a sucie- 
tăței omeneşti si a tendinţelor ce se manifesteazá cu acest 
prilej. Ea voeste si stubilaască condiţiile diferitelor ten- 
dinţi de erestere, de scădere sau de stagnare a poporatiel. 
Pe lângă aceasta, ca isi mai propune să cerceteze si să cla- 
rifice schimbărize de structură ale maselor in mişcare si 
să arăte cum unsle eategorii sociale (deosebind de ex. nn- 
merul nasterilor după profesiuni, sau după naţionalitate), 
sunt în creştere su în seiidere. 

Observarea de aproape şi continuă a mişcări popora- 
tici prezintă un mare interes practic. In ea se vede ea in- 
tr'o oglindă vie, cu toate nuanțele si in adevărata lor lu- 
mină, toate împrejurările şi condiţiile da existenţă ale. 
unui popor. Singura călăuză sigură a omului politie, et 
îi arată întrucât măsurile sale sunt de folos si cari sunt ve- 
formele cerute de necesităţile momentului. 


|. Naşterile. 


Nasterile se deosebesc:. După vitalitatea născuţilor, după 
sex, după clasarea comunilor, după anotimpuri, după sta- 


1) von. Mayr: Loc. Cit. Vol, ll Pag. 158 gi urmatoare'e. 
A : 


C= 
zT 


rea civilă a părinţilor, după vârstă, după religia, nafio- 
nalitatea si profesia lor. 

Toate aceste fapte nu sunt însemnate astăzi decât iu 
prea puţine tări. Cele mai multe se multámese să deoso- 
beuscă naştenile după vitalitatea náscutilor, după sex si 
după starea civilă a părinților. -J , 

După vitalitate, se. deosebcse născuţii vii de născuţii 
morți. In cele mai multe ţări copii morţi în timpul face- 
roi, ca si copiii găsiţi fără viaţă, se numeră printre copiii 
morţi. | E l 

Sumerul absolut al niseutilor vii, este un semn impor- 
tant al expansiunei de putere a unei „poporaţii. Asa y2- 
dem, de-o pildă, că în anul 1892, cifra totală a niseutilor 
viii a fost: în Germania de 1.795,971, în Italia de 1.110.572; 
în Franța numai de 855.847, pe când Rusia, a avut, în anul 
1884, nu mai puţin de 4.007.858 născuţi vii *). In ţările, în 
cari trăiese diferite elemente împreună, precum în Aus- 
tria, sau în România, numărul absolut al niiscuţilor po 
care-l dă fiecare din aceste elemente, are o însemnătate 
deosebită, arătând situaţiunea fiecăruia si viitorul ce-l aş- 
teaptă. a 

Prin compararea numărului total al locuitorilor cu nu- 
mărul copiilor năsenţi întrun an, dobândim cifra natalită- 


(6i, care no arată- cãte nastem vin la fiecare 1000 locuitori. 


Această cifră depinde de obiceiul de a se căsători de tim- 
puriu, sau mai târziu, de starea economică a poporafiei şi 
de împărţirea ei după vârstă si sex. Clima, religiunea si 
"asa nu par a aveà o inráurire hotărâtoare în această pri- 
vintá, desi sunt unele rase cari par mai favorizate din puns- 
tul acesta de vedere, Popoarele slave au natalitatea cea mai 
mare, după dânsele vine poporul german, popoarele roma- 
nice şi în urmă de tot. Francezii, desi se observă si unele 
abateri de la această regulă ? 

Din următoarea tabelă se poate vedeà eare a fost cifra 


ji ! LI 


J):von Mage: Loc Cit. Vol. 1j. Pag. 167 
2) von Fircks : Loc. Cit. Pag. 151. 


SS 


natalităţei, în principalele state din Europa in anti 1841 
până la 1895: 


De fie-care 1050 losubori au u. fast náscupt vil, pe an 


a 
STATE, list soaS5t ^ogNÓL 7015717 51581 TN 
Kr S BURNER i070" mpa 
Germania! 36.1.1 3523 | 37.2 | 3900 | N70 | su: | 
Austria 387.1328 "ases c uiu ASSET 
| Uagaria | | i20 | £15 | 423 ie CORE 
| Italia i uz | Hs ROAD | 363. | 
Anglia 35651 2:2] | 85. 43527 i ul SI E 
Irlanda | | |-96.9 A7 M Qoam TO e | 
Rusia cur. | | o Ss 2 45 
leis | 305 | 30.4 | 3t6 | 3z2 | 509 | 993 
Franta | 97:3] 961 | 903/| | 217. 226 


In Franţa, cifra natalităţei care eră, in anul: 1801, de 
32.9, a mers deserescánd necontenit până ci ánd a ajuns a 
fi cea mai slabă din Europa. Cifra natalităței în România 
a fost în anul 1891, de 41.5, pentru toată ţara, ocupând 
rangul al cincilea printre statele din Europa, iar întrucât 
se atinge de poporatia urbană, tara noastră ocupă rangul 
al doisprezecelea eu o cifră a natalităţei de numai 34.4 AH 

Cifra natalitütei ne arată creşterea anuală a poporatiei, 
dar nu ne indică în deajuns de bine fecunditatea femeilor, 
pe care nu o putem afla decât comparând numărul fe- 
meiilor nubilo, eu numárul copiilor născuţi in cursul unui 
an. Pentru ca poporatia să rămâic staţionară si să nu deà 
îndărăt, trebue să vie cel puţin 3 naşteri de fiecare femee 
nubilă, eecace ar da o cifră a natalitítei cam de 22.0, 1- 
proape egală cu, acea a Franţei. 

Feeunditatea femeilor se constată încă si mai bine com- 
parând numărul femeilor măritate sau despărțite si văduve 
numai de un an, cu numărul total al copiilor legitimi nits- 
cuti vii, sau comparând numărul căsătoriilor dintr'un timp 
nu prea seurt, cu numărul copiilor legitimi născuți in 
timpul acela. In anii 1871—80, veneau de fiecare 1000 de 

') C. Crupeaski: Notice sur l'état. démographique de la Roumanie. 

Rome. 1595. Pag. 5. 


femei în vârsta de 15—45 (fără văduve si femei despărțite), 
in Germania 232, in Belgia 342, in Anglia 302, in Olanda 
362, in Franta 201 copii legitimi născuţi vii. De fiecare că- 
sătorie, veneau în mijlocie, în anii 1881—90: In Germania 
43. în Austria 4.1; in Italia 4, 4; în Franţa 29 copii legitirai 
născuţi vii. 

Deosebirea de rasă joacă un mare rol cu pnivire Ja feeun- 
ditatea căsătoriilor. In Prusia, din datele statistiee culese 
pe anii 1876—95, sa găsit, la căsătoriile dintre creştini 
$i evrei, când bărbatul era creştin, în mijlocie numai 1.884 
copii legitimi de fiecare ci ăsătorie, când femeca era cros- 
tină, numai 1.623, pe când în acelaş timp, căsătoriile numzi 


“dintre evanghelici au dat, în mijlocie, 1.147, acele numai 


dintre catolici 5.048, acele numai dintre evrei 3.845 copii le- 


' a 
t 
la 


gitimi născuţi vii. Feeunditatea mai mică. căsătoriilor 
mixte este dar un fapt dovedit :). à 

Jin sceste date se pot dedues însă două fapte mai ia- 
semnate: Mai intáiu decsebirea profundă, de rasă,. care 
există între cvrei si creştini, si în al doilea rând că fecuu- 
ditalea naturală a evreilor nu întrece pe acea a creştinilor 
şi că prin urmare, înmulţirea lor extraodinar ă, pe unde se 
poate observă în comparație cu reproducerea înceată » 
popora(iei crestine, aşa precum se observă în orașele din 
Románia, nu se datorește unor însuşiri ale rasei, ei ħu- 
mai împrejurărilor sociale si economice. Această constatare 
este de cea mai mare însemnătate pentru studiarea pro- 
bleiaei .popora(iei in România, care va face obiectul unni 
studiu special. 

Numărul nașterilor nelegitime, se poate i in dcus 
feluri: Comparând numărul lor cu numărul poporatiei to- 
tale, sau numai eu numărul total al nașterilor. La 1000 15- 
cuitori sau născut, în mijlocie, în anii 1881 
nia 3.39; in Saxonia 5.30; în Austria 5.50; in Ttalia 2 ARE ym 
Anglia 1.53; in Franţa 1.94 copii naturali. Numărul copiilor 
naturali, in statele centrale ale Europei, nu a variat 


mod simţitor, în cursul ultimelor 50 ani. In unele ţăni, în 


1) von. Fircks: Loc. Cit. Pag. 156. 


` : ——— à 


4 wh 
afară de Europa. numărul copiilor naturali întrece pe ace? 

"al copiilor legitimi. Asa la Jamaica în anul 1896, au fost 
15.716 copii naturali, la 26.842 născuţi vii, asa dar 608 copii 
naturali la 1000 născuţi. : 

Năseuţii morți, se ealeuleazá după numărul total ^S nas- 
terilor legitime sau naturale, observându-se că aceste din 
urmă dau un contingent mai mare de născuți morți. 

Nasterile multiple se deosebese foarte mult la diferitele 
popoare si se pare că numărul lor e inráurit de rasa cireea 
aparţin părinții. La 1000 naşteri, s sa găsit in mijlocie: Tu 
Germania 12.4; în Ungaria 13; în Croatia: si Slavonia 14.6; 
în Franţa 9,8; în România 8,5; în Serbia 13.3. Naşterile 
multiple dau relativ mai multe fete decât băeţi. n 

Cu privire la epoca nașterilor,. sa observat că cele mai 
multe naşteri legitime se produce în lunile Septembrie, Ia- ` 
nuarie, Februarie si Martie. In oraşele mari, epoca naşteri- 
lor nelegitime eade în lunile Noembrie până la Mai, cele 
mai multe coneeptiuni nelegitime se produc dar în lunile 
cuprinse între Februarie şi August. 

După sexul născuţilor, s'a constatat aproape pretutindeni 
că se nase mai multi băeţi decât fete. La 1000 născuţi vii, 
s'a găsit în mijlocie: In Germania 511.2; în Austria 2 la, e 
In Ungaria 509; în Franţa 508.7; in România 507.4; in Bui- 
garia 522.4; în Serbia 524.1; in Grecia 498.3. Din toate ţările 


e. 


din Europa, numai în Grecia se nase mai multe fete decât 


băeţi, de unde sar puteà deduce că poporatia masculină 
, din.aecw. tară este, în mijlocie, foarte slabă +). ; 


Decese!e; 


Morţii se deosebese după sex, vârstă, stare civilă, re- 
gie, profesie, epoca în care au murit si cauzele cari au 
produs moartea lor. 

Cifra mortalitá[ci, se calculează comparând numărul 
morților i în cursul unui an, cu starea poporaţiei; acest mod 


1) wn. Firchs: Loc. Cit 


de a culeulă nu ne dă însă o icoană exactă a mortalităţii, 
pentru că cifra aceasta depinde de împărţirea poporatiei 
după vârstă, de epidemii, ete. Pentru a avea o noţiune mai 
precisă trebue să comparăm morţii si vii împărțindu-i în 
grupe după vărstă si sex. a 

Lipsa de mijloace de hrană în urma vreunei recolte 
rele, precum și alte ealamităti, ea războaele, tuzhură rile 
sau epidemiile sporese cifra mortalităţei. Aşa de-o pildă în 
Galiţia, în timpul holerei si au turburárilor din 1847—48, 
mortalitatea sa ridicat până la 74.4, în Ungaria în timpul 
holerei dela 1872, la 63,2 la 1000. : 


După sexul morților, care se notează mai în toate țările, 
se constati aproape pretutindeni că mor mai multi beti 
decât fete. Asa de-o pildă, la 1000 locuitori, au murit, in 
mijlocie, în anii 1868—83: In Germania 5215; în Austria 


pus in România 537; în Grecia 526.1; în Anglia 516; in 


Franţa 516.9. Din aceste cifre, vedem că România are c 
mortalitate, printre barbati, extraordinar de mare, eceacs 
se poate considera ca expresiune a stărei de strámtorare și 
de neculturá în care tráiese. Cát pentru Grecia, unde s'a 
văzul că se nase mai multe femei decât barbati, o morta- 
litate atât de ridicată printre bărbaţi, este un semn mai 
mult al slăbiciunei poporatiei sale. 

Deosebirea morților după vârstă, ave o deosebită impor- 
tantá, pentru că ne permite să caleulim, în mod exact mor- 


ialitatea unei (ări si ne dá indicafiunile cele mai preţioase: 


pentru aflarea cauzelor cari o determină. 

Vista deeedetilor ne arată mai bine decât cifrele mor- 
talitătei, a natat itifei si nuptialiti(ei starea economică $i 
sociala a unui popor: 

„Nu există un semn mai sigur despre împrejurările eco- 
,nomiee fericite în cari trăieşte un popor, zice Rumelin +}, 
„decât faptul că un mare număr de indivizi ajunge la li- 
„mita naturali a wieţei omului.“ 


Această limită ar fi, pentru ima joritites oamenilor, 70 


până la 80 ani, deşi datele statistice ne arată că din 100 năs- 


1) Zihnelin: Loc. Cit. Vol. |. Pag. 746.. 


euti 2bia IS ajung la vârsta de 70 ani si numai 5 la SU de 
ani, asa că durata mijlocie a existenței unei poporatii în 
Europa, ar fi cu mult mai jos, sau aproape de 40 ani. 

Cunoscând numărul indivizilor decedați la fiecare vârstă, 
ajungem să cunoaştem vârsta mijlocie a decedaţilor, En 
este ceva mai mică la bărbaţi decât la femei. Vârsta mij- 
locie a decedatilor a fost. prin anii 1880: In Anglia 20.4; iu 
Belgia 225; în Franţa 93.5; in Ungaria 34,9. Aceste cifre- 
depind de mortalitatea copiilor si aecasta la rândul ai de 
numărul nașterilor, aşa că nu ne dă o idee exactă despre 
gradul de vitalitate a diferitelor popoare. Aproape 50 Iz 
100, a tuturor morților sunt copii până la 5 ani, 30—40 la 
100, copii de un an. Mortalitatea copiilor însă este în dife- 
ritele țări, foarte diferită. Din 100 născuţi vii au murit, în 
anii 1565—78, în vârstă mai mică de 5 ani: In Prusia 33.4: 
in Anglia 25.1; în Italia 38.7; in Norvegia 18.3. Dar această 
mortalitate a copiilor nu ne spune nimie relativ la vitalita- 
tea celeilalte vârste. Nu este mai puţin adevărat că ea are 
o mare importanti ca semn al stărei poporului, al impreju- 
"ürilor sale economice, al strâmtorirei sau îndemânărei în 
care trăieşte. Căci viaţa copiilor find acea mai plăpândă, 
ea este expusă să cadă mai întâi victimă a sărăciei, a lip- 
sei de hrană si de îngrijire, a frigului, a mizeriei, fie ea da- 
torită stárei generale, fie că ar proveni din vina, ignoranta, 
destrăbălarea, viciile, beţia, desfrânările si degradarea pă- 
rintilor. 

Deosebirea morților după religiune, în afară de utilita- 
tea su pentru statistica bisericească, are o importanță deo- 
sobiti, mai ales când religiunea se confundă cu rasa, pen- 
tru a ne arată proporţiile de înmulţirea diferitelor elemen- 
te cari trăiese împreună. Şi nicăeri ea nu prezintă un mai 
mare interes ca la noi în țară, din cauza numărului mare 
al Jidanilor, care formează o poporatie compactă, în sânul 
poporafiei noastre. 

Morții pe fiecare lună, se deosebese pentru a se arăta in- 
râurirea climei si a diferitelor anotimpuri asupra mortali- 
tăţei. Decesele cele mai numeroase se produc în lunile de 


4 di. 


oT de : 


iarnă, desi există deosebiri foarte mari, în. această privinţă, 
dela un an la altul. 


Statistica morților după cauzele deceselor, eu toate că ar 
avea o deosebită importanţă de a se stabili cu exactitate, 


"totuşi, în sturoa actuală a împrejurărilor ea nu ne poate fi 


de mare folos. Mai întâi, cei mai multi oameni, inai ales !a 
țară, mor fără ca boala lor să fi fost stabilită de vreun 
doctor şi apoi, din cauza nesigurantei diagnozelor si a de- 
numirei boalelor, o asemene statisticti nici nu se poate face 
în mod exact. Ar fi, de-o pildă, foarte interesant de a se 
sti aproximativ, "un câte victime face aleoolismul pe fie- 

are an; dar cele mai multe decese datorife acestei cauze, 
se inscriu după felul degeneráürei pe cari le produce, pre- 
eum ar fi îmbolnăvirea ficatului, a rinichilor ete., şi numai 
un număr cu totul mie sunt înregistrate la rubrica: Al- 
coolism. 


IH, Tablele de mcrtalltate. 


Este foarte important de a se, cunoaşte, într'o țară anu- 
mită, care este numărul anilor pe care un om îl are în mij- 
locie de trăit, dela naşterea sa, sau dela o epocă oarecare 
a vieţei sale. Durata vietei este interesantă nu numai pen: 
tru individ, ei pentru cunoașterea existenței popoarelor si 
a împrejurărilor în cari trăese. Ea este măsura prosperită- 
(ei si a culturei lor, arătându-ne prin creşterea ei sponirea 
bunului traiu şi. a îndemânărei, şi prin scăderea ei, strám- 
lorarea lor economică si culturală. Pe lângă aceasta, calcu- 
larca duratei mijlocii a vietei mai are si o importanță praz- 
tică imediată pentru stabilirea tarifelor societăţilor do asi- 
gurare pe viață. 

Asa numitele (able de mortalitate, au ca scop de w ne 
arăta in care ordine succesivă se sting generaţiile. 

Pentru a stabili cu preeisiune şi în: mod direct durata 
vietei unei poporatii determinate, ar trebui să luăm gene- 
ratii intregi, si să caleulăm pentru fiecare indivd dela nas- 
terea si pănă la moartea sa, câți ani a trăit, să adunăm apoi 
anii trăiţi de toti indivizii acelei generații si sit împărţian 
această sumă. cu numărul lor total. Aplicarea acestei me- 


— 


94 


" 
lode directe este aproape imposibilă, din cauză că e peste 
putință de a se tine o socoteală exactă despre incetarea 
din viaţă a sute de mii de oameni, in continuă mişcare, 
din eari unii se due în alte ţări, sau schimbă localitatea, ^ 
asa că im se poate sti ce au devenit 2). ~ 

lw lipsa acestei metode, s'a căutat a se stabili cifra ge- 
neralà a mortalitütei precum şi vârsta mijlocie a decedati- 
lor prin diferite metode de 'aleul, Se iau, de-o pildă, listele’ 
de morti ale unei ţări sau ale unui oras şi se adună nu- 
maru! indivizilor cani au murit în cursul câtorva ani, între 
0silan,15si2,25i 3, 3 si 4 ani si asa mai departe, până 
la marginele extreme ale vietel. Se adună toate aceste ca- 
zuri de moarte scăzându-se numărul. copiilor cari au mtu- 
rit între 0 si Lan; restul ne arată numărul acelor rămaşi 
în viaţă după primul an; din numărul acesta sedem nu- 
mărul copiilor morti între 1 si 2 ani, si restul ne arată nu- 
mărul acelor eari au supravieţuit după al doilea an $i aṣa 
mai departe. 

Cu această metodă, astronomul Halley, servindu-se de 
listele de morti ale orașului Breslau pe anii 1687—91, a 
construit cele mai.vechi table de mortalitate, publicate în 
1693. In acelaşi mod au fost întocmite tablele de mortalita- 
te a le oraşului Londra, de către Smart, publicate si recti- 
ficate de Simpson, în 1742, si tabla. de mortalitate a Parisu- 
lui, întocmită de Dupré de Saint-Maur, publicată in 1867 - 

„de Buffon si rectificată de Saint-Cyran °). 

In loc de a se servi de registrele de morti ale unei tări, 
sau ale unui oras, alti statistici au mat ca bază, pentru 
aleulele lor, registrele unei categorii anumite de indivizi, 
urmărind pe fiecare individ dela naştere şi până la moar- 
tea lui. Asa sa alcătuit de-o pildă tabla de mortalitate pen- 
tru Olanda de către Aersseboom, pentru Franţa, în 17406, 
de către Deparcieux, după rentierii viageri ai acâstor ţări. 

O altă metodă, propusă de Quételet, pe care el a numit-o 
metoda directă constă în a împărţi poporatia după catego- 
rii de vârstă şi a ealeula mortalitatea fiecărei categorii in 

1) Z'itmelin: Los. Cit Vol, I. Pag. 749. 

2) Joseph. Garnier; Eléments de Statistique. Paz. 37. 


ü 


"T" 


'pivarea anului al doilea si asa mai departe. 


495 


deosebi. Se numără dar câţi indivizi sunt inserisi in vârstă 


de mai puţin de un au, câţi în vârstă dela 1 la 2, dela 2 1a 


3, dela 3 la 4 ani şi asa mai departe si cu câte decese anua- 
le se prezintă fiecare vârstă. Plecám dela o cifră rotundă, 
10.000 sau 100.000, care reprezintă numărul nașterilor si c 
reducem apoi după expirarea primului an în proporție eu 
mortalitatea acestei vârste. Restul se mai reduce după ex- 

Cu această metodă, astronomul Halley, servindu-se de 
listele de morti a le orașului Breslau pe anii 1687—91, a 


construit cele mai vechi table de mortalitate, publieate în 


1693. In acelaşi mod au fost întocmite tablele de mortali: 
tate ale oraşului Londra, de către Smart, publicate si 


rectificate de Simpson, in 1742 si tabla de mortalitate a Pa- 


risului, întocmită de Dupré de Saint-Maur, publicată in 


i 1767 de Buffon si rectificată de Saint-Cyran 1), 


F 


In loe de a se servi de registrele de morti ale unei ţări, 
sau ale unui oras, alţi statistici au luat ea bază, pentru 
'aleulele lor, registrele unei categorii anumite de indivizi, 
urmărind pe fiecare individ dela naştere si până la moar- 
tea lui. Asa sa alcătuit de-o pildă tabla de mortalitate 
pentru Olanda de către Aersseboom, pentru Franţa, in 
1746, de către Deparcieux, după rentierii viageri ai aces- 
tor tări. 


O altă metodă, propusă de Quélelet, pe care cl a numit-o 


metoda directă. constă în a împărţi poporatia după cate- 
gorii de vârstă sia 'aleulà mortalitatea fiecărei categorii 
in deosebi. Se numeră dar câți indivizi sunt inserisi în 
vârstă de mai puţin de un an, câţi în vârstă de la 1 la 2, 
dela 2 la 3, dela 3 la 4 ani si asa mai departe si eu câte 
decese anuale se prezintă fiecare vârstă. Plecăm de la o 


cifră rotundă, 10.000 sau 100.000, care reprezintă numărul 


nasterilor si o reducem apoi după expirarea primului an 
în proporție cu mortalitatea acestei vârste. Restul se mai 
reduce după expirarea anului al doilea si asa mai departe. 

Metoda cea mai bună ar consta, în împrejurările actuale, 


1) Joseph. Garnier: Éléments de Statistique Pag 47- 


66 


în compararea indivizilor decedați la o vârstă anumită cu 
numărul indivizilor de aceeaşi vârstă rămaşi în viaţă, în - 


margenile aceleeasi sfere de observaţie. Pentru aceasta a- 
veni nevoe mai intái de o listă care să ne arăte modul de 
împărțire a poporatiei după categorii de vârstă si, iu al 
doilea rând, de o altă listă din care să se vadă numărul in- 
divizilor decedați în cursul unui an şi vârsta la care au a- 
juns. Caleulándu-se de mai multe ori şi lu o poporatie mai 
mare această proporție dintre morti si rămași în viață la 
aceeaşi vârstă si raportând cifrele dobândite la o cifră ini- 
- Vială rotundă de 1080, 10.000 sau 100.000, care reprezinta 


nasterile în acelaşi an, se stabileşte o tablă de mortalitate, 


in care se oglindește, cu o prediziume aproximativă, ordi- 
nea naturală a deceselor, pentru diferitele vârste 3» = 

Asemene table de mortalitate din diferite epoce si eal- 
culate după diferite metode, din care cauză rezultatele lor 


nici nu se pol compara între dânsele, există pentru diferite 


țări si in special pentru oraşele mari. Asa se mai pot cita 
în afară de cele enumerate mai sus, următoarele table prin- 
cipale cari au servit, sau servese încă pentru unele operaţii 
linanciare, în diferitele ţări din Europa: Tabla lui Siiss- 
mileh (pentru Brandenburg) 1740 ; a lui Wargentin. (pen- 
tru Suedia) 1776 ; a hui Duvillard (pentru Franţa) 1$05; 
a lui Finlaison (pentru Anglia), 1826 ; a lui Galloway (pet 
tru Anglia) 1824; a mi Jenkin-Jones (pentru Anglia) 1843; 
a lui Legoyt (pentru Franţa) 1849 ; a lui Guillard (pentru 
Frauta) 1854. 
Acum ;nai în urmă, sa întocmit de către Diretiunea ser- 
viciului statistie din Berlin, Tabla de mortalitate pentru 
"Germania. întemeiată pe mortalitatea poporaţiei imperiu- 
lui în anii 1871? — 1$812). Intre această tablă si tabla de 
mortalitate e Prusiei 2), nu există aproape nici o deosebire, 
fiind calculate după aceeaşi metedă. Tabla de mortalitate 
pentru Prusia însă, cu rubricele si cu terminologia lor mai 
1) Biimelin : Loc Cit. Pag 749. — 
2) Statistisches Jahrbuch. Anul IX, 1888. 
3) Zeitschr.ft der K. Preuss. Stat. Bureaus Anu! NIL. 1882, 


97 
uşoare de înteles, ne poate dn o idee mai clară despre tào- 
dul “de a întocmi asemenea table ai despre utilitatea eal- 
culelor lor: ) 


Tabla de mortalitate pentru Prusia 


Gg- , E. : è 1 A $ ud ud 
* Ordinea morta. Cifra fnortali- ; Viaţa proba- 
m litaţei. ARUM cuc ho Bb: 

2 N Log | i 
De rr a r ai 

| DT fu n RD; 

i Din fiecare "Din fiecare 1000! Din numerul "Din numerul 
1 1000 naszujt vii! cari au trecut | total al acelor | total al acelor 
p au ajuns la ; de viista de... car! au ajuns l cari au ‘atins 


| Viaţa mijlocie. 


i virsta de..  ' au murit in. le virsta dé. vîrsta de... mai 
l | $ cursul anului moare jumatate tráeste încă fie 
i ^o urnmétor.  : după... ani are în mijlccie 


„ani 


hrbafi Femei Barbaţi 


0.| 1000 | 1000; 928 Faoss 3-2] 41.7: 35. los 
d.h TL 8014 —76-| TX«Q"€a.0 54 : 448 040 
2.| 7I3| 7435 39. | u2-45959.9| 55.91 47.4. | 480 
d. 68* | 7IA4] 90.| 950. 539| 563)4N3 | 4.8 
4. 0606 | 0965 ASZ ISTE 5821 5011486 | 50. 


| 

: i 
UM A A | ETT 
Femei Barbaţi Femsi 


i 
` m ; 
Femei ?Barbafi 
Du | 


Pana PRE IX ue D e MBA ARE A IPEE e OC 1 


| 054 p 0894] 142| Mi). 52.| 550! 485 | 20. 


6. 645] OT 
T AAT 


v we — 


! 
| 
| 
EA zu EET 
| 94| $2] bL: 47.8 | 401 

Această tablă urraeazà până la vârsta de 90 ani, arătând 
pentru iie care a de vârstă, ordinea si cifra mortalititei, 
viata mijlocie şi viaţa probabili. Modul de alcătuire al 
acestei table o face înțeleasă pentru toată lumea și utilita- 
tea ci practică esie necontestată, arătându-ne, între alte- 
le, mortalitatea excesivă a copiilor, cure este egală, în pri- 
mii ani ai vârstei, cu mortalitatea la care este expus oraul 
la vársta trecută de S0 ani, mortalitatea mai mare a băr- 
baţilor ele. 

Metoda directă a fost introdusă mai ales în urma publi- 
cărei operei fundamentale a lui Ludwig Moser asupra le- 
gilor vietei. 

Ordinea mortalitáfei. (Absterbeordnung) ne arată numă- 
rul indivizilor cari tree peste anumite vârste şi ne permite 


n 4 


95 


să calculăm pentru fiecare an de vârstă probabilitatea de 
a ajunge la o vârstă anumită. j a 

Cifra mortalitáei (Sterblichkeitsziffer) ne di, pentru fie 
care individ ajuns la cutare an al vietei, probabilitatea de 
a muri în cursul anului 'următor. Da ne arată gradul în 
care ajung a fi expuse morţei diferite vârste şi deosebirea 
dintre bărbaţi şi femei de aceiaşi «vârstă cu privire lamor- 
talitate. Y 

Viața probabilă ^ (Lebenserwartung,  wahrscheinliche 
ternere Lebensdauer, vie probable, expectation of life, vita 
probabile) ne arată timpul după expirarea căruia jumáta- 
te din numărul persoanelor ajunse într'o vârstă oarecare, 
va fi murit si cealaltă jumătate, va fi încă în viaţă. Viața 
probabilă a omului este mai mare când a trecut de anul 
al doileu al vársiei. După isprávirea anului al 17 pentru 
bărbaţi si al anului al 14 pentru femei, vârsta probabilă 
este deopotrivă cu aceea a epocei de naştere. Femeile au 
la toate virsteie o viaţă probabilă mai îndelungată decât 
bărbaţii. 

Viața mijlocie (Durehsehnittliche  fernere Lebensdauer, 
vie moyenne, vita media) a unei elase de vársti se ealeu- 
lează eu ajutorul ordinei mortalităţei  determinându-se, 
pentru fiecare clasă, anii pe cari i-a trăit toate persoanele 
acestei clase, până la moartea lor si împărțindu-se această 
cifră cu numărul persoanelor acestei clase. Cu un cuvânt, 


viaţa mijlocie este mijlocia anilor trăiţi de către un grup, - 


de indivizi de aceeași vârstă si se dobândeşte adunând 
vârstele la cari au ajuns decedaţii si împărțind suma ani- 
lor, cu suma indivizilor *). 


IV. Căsătoriile 


In partea privitoare la starea poporaţiei am conside- 
orat căstitoriile din punctul de vedere al împărţirei popo- 
ratjei în căsătoriţi, necăsătoriți, despărțiți si vüduvi. Aici 
e vorba de a privi căsătoria ca aet al vietei private care 
modifică starea poporatiei, cercetánd-o din punctul de ve- 


4 


1) Garnier: Eléments Pag. 56. 


A— — MX — — w— i" ———————— 


Ja 


99 

dere al frecvenței sale Şi a factorilor cari o înrâurese 1), 
"Contractarea căsătoriei fiind un act liber, care depinde 
mai mult de voinţa contractantilor si care se poate a 

mâna, sau înlătura cu totul, -e firese ca numărul ud. 
.riilor să varieze foarte mult, de la un an la altul. E] ereste 
de obiceiu după războae și epidemii, din cauza golurilor co 
„se produc prin desfacerea multor căsătorii existente. Nu-- 
mărul lor sporeşte din contra în epocele de înflorire a in- 


“dustriei, în urma unei recolte abundente si în timpuri de 


turburări politice, din cauza speranţelor de îmbunătățire 
a stărei economice, pe cari le deşteaptă pururea aceste 
frământări 2), 

De obiceiu cifra nupțialităţei se stabileşte. copnparând 
numărul căsătoriţilor dintr'un an, cu poporatia totală. A- 
ceastă metodă, cu toate lacunele ei, ne dă o icoană inde- 


ajuns de adevărată despre frecvenţa căsătoriilor. Dar mai 


cu multă precisiune se poate stabili frecvența căsătoriilor 
comparând persoanele de ambele ; Sexe, cari erau în vârstă 
de a se căsători, en numărul acelora cari s'au căsătorit, 

Căci în unele ţări, numărul copiilor până la 15 ani, fiind 
mai mare, în altele mai mic, e firesc ea procentul eisito- 
ritilor să fie mai mare sau mai mie, după numărul co- 
piiilor existenţi fárá ca prin aceasta să ni se arăte propor- 
ţia adevărată à frecvenței căsătoriilor in diferitele țări. 
Aşa de-o pildă, în Franța, la 1000 loenitori găsim 7.5 că- 
sálorii anuale, iar in Anglia numai 7.4. Printre acei 1000 
locuitori ai Angliei sunt însă 365 copii mai miei de 15 
ani, cani nu se pot căsători, i lar la 1000 locuitori in Franta, 

găsim numai 267 copii. Acei 635 adulţi engleji (1000—36; 5), 

cari contractează 7.4 căsătorii au dar o nupţialitate mai 
mare decát acei 733 adulţi francezi cu 7.5 căsătorii, Me- 
toda obicinuită care constă în a calculà câte căsătorii se 
contractează la 1000 locuitori né duce la rezultate contrare 


:ndevárului 2). Se cere dar ca, în calcularea cifrei nuptia- 


litàtei, să eliminăm copiii până la 15 ani, cari nu sunt in 


1) JUimelin: Loc, Cit Vol I Pag. 740. 
2) von Fircks: Loc Cit. Pag. 200 
.3) Jacgues Bertillon ; Eléments de. Démographie Fag, 3o. 


n 


pa 


100 


poziţie de a se căsători si să climinăm chiar, pentru mai 
multă preciziune $i oamenii căsi átorifi precum şi pe bí 
tránii trecuti de 60 ani, pentru aceleasi motive. 
Cát pentru inráurirea pe cure o are vârsta asupra că- 
sătoriilor, se stie că bărbații se însoară foarte rar după ce 
au trecut de 50 ani şi femeile după 45. Numărul cel mare: 
de căsătoriţi, trecuţi de vârsta de 60 ani, l-a avut Austria 
in 1871—94, en.17.7 bărbaţi si 19:9 femei si Elveţia in 1876-— 
$9, cu 170 bărbaţi si 19.8 temei la 1000 locuitori. Numărul 
cel mai mic l-a avut România, în anii 1972—90 eu 1.8 băr- 
lati si Serbia in 1888—93, cu 1.0 bárba(i-si 1.7 feme: "a 
1000 locuitori. Căsătoriile în vârstă prea tânără, până la 
20 ani, trebue să fie considerate ea nefavorabile popora- 
viei din cauză că. până atunci puterile bărb atului nu sunt 
încă îndeajuns. de dezvoltate. Vârstu cási utoriei depinde: 
fnsá de e mulţime de condiţii sociale, economice şi de rasă, 
de cari trebue să ţinem samă, pentru a nu fi linduşi in 
eroare. Unele popoare, precum sunt slavii si popoarele mc- 
ridionale, ajung mai repede la deplina lor dezvoltare $i € 
firese ca să se căsitoreaseă mai de timpuriu decât popoarele 
germane, de-o pildă, a căror dezvoltare e mai târzie, Astici 
din 1000 căsătoriţi, bărbaţi sau femei, au A mai tineri do- 


20 ani: 2) 


ammer tat go atat > - 2 —— — — —— ate zi 
Tarile | ln anii | Ban baţi Femei 


| 
In Prusia 1871—95 | 5.9. 03.1 
, Saxonia 1876 - (05 HT. 00.7 
. Ungaria | 1976—94 | Cas 
„Valia | d97199 19.6 904.2 
„Serbia | 18858—95 332.0 2540.3 
„Franta | 1871—90 Do zb.4 
„Anglia | 4571—92 27.0. 125.6 
* Belgia 1572—55 95 COT 
. Norvegia | 1876—90 pit 75.4 
„ Rusia 1871—5806 63.1 2513.6 


1) von. Fircks: Loc. Cit. Pag. 229. 


101 
Căsătoriile cele mai favorabile poporaţiei sunt acele cari 
se contractează po la vârsta de 25 ani, pentru ei până a- 
tunei puterile bărbaţilor sunt încă neistovite de muncă $1. 
de viaţa destrăbălată a celibatului. 

Din 1000 bárbati căsătoriţi au fost, in mijlocie, în vârsta 
aceasta: In Anglia si Wales 525.5; în Franţa 270.1; in Ita- 
lia 268.1; în Norvegia 950.4; în Suedia 2245; in Dane- 
marea 214.4; in Germania numai 207.9. Vârsta mijlocie a 
“căsătoriţilor a fost: 


Tarile | In anii | Rarbaţi > | Femei 
Prusia rsio | 225 97.0 
Austria 1571—94 HA DNE 
Ungaria 1576—94 2. NU, 95 4. 
Serbia [S88 —93 | | 933 9225 
Romània 1572—90 20.5 91.1 


Epoca contractárei căsătoriilor depinde nu numai de 
“împrejurările climaterice şi de modul de împreună vie- 

tuire a sexurilor după ocupatiunile lui, de timpul recoltei 
:la tară, de o pildă, ci $i de obiceiuri, de sărbătorile roli- 
mioase, ete. După cercetările făcute pe anii 1886—1895 in 
„Prusia, Sa constatat că cele mai multe căsătorii au fost 
contractate înainte de Crăciun şi înainte de Paști, si cele 
mai puţine în timpul serbătorilor precum si in lunile Tu- 
nie, Iulie şi Septembrie, în timpul căldurilor si a«muncei 
câmpului. 

Deosebirea de religie, între căsătoriți are o deosebitii im- 
portanță nu numai pentru Statistica bisericească, dar pen- 
iru stat in genere, in cazul când căsătoriile mixte ar tindo 
a se generaliză. 

Inrudirea dintre căsătoriți, e probabil că nu are nici o 
înrâurire asupra stărei fizice şi intelectuale a progeniturei 
lor, deşi părerea contrară este cea de obste admisă. Din 
experienţele făcute cu animale, mai. ales cu caii, se pare 
chiar că amestecul de sânge înrudit ar da rezultate foarte 
bune. Se mài ştie, pe lângă aceasta, că la Egiptenii vechi, 
„înrudirea nu era o cauză de împiedecare a căsătoriei Şi că 


N- 


Ja Persii din antichitate, fratele se căsătorea cu sora, tati 


cu fijea, mama chiar cu fiul ei şi că pentru unele funcţii 


sacerdotale, 


so alegeau chiar numai indivizi născuţi din 
asemenea căsătorii. | : 


Desfacerea căsătoriei poate avea loe fie prin 


România, Anglia, Irlanda, Suedia ši Finlanda nu se ad- 
mite decât divortul. *) e —— 


Numărul eel mai mare de căsătorii desfăcute prin: 


moartea unuia din soţi se datorește incetărei din viaţă à 


bărbatului. Femeea are o putere de rezistenţă mai mare, . 
pe când bărbatul, care se trudeste mai mult, si care duee- 


o viaţă cu mult mai neregulată, rezistă mai puţin. Mai 


ales beţia este una din cauzele cele mai de căpetenie a- 
scurtărei zilelor sale. In Prusia la 1000 căsătorii desfăcute: 
prin moarte, între anii 1875 şi 1896, s'au desfăcut, în mij-- 


lecie, prin moartea bărbatului: 


565.3 căsătorii ; Ia anul 1839 5 


In anul 1875 ] 71.1 căsătorii 
, 1876 571.5 5 2 1835 5773 " 

„e om "ST Q0. PF" 2.5. ASQQEDAMM A 

v," 19/9 DA Y dx. J8)00] 3 - 

.7 V. AN hys x " 1800 088.8 = 


Divorțurile nu au importanţă 
atinge de frecvenţa lor, de rel 
rata căsătoriilor desfăcute. 


ă 
igi 


a despărțiților si de du- 
- 

Constatarea divor(urilor a fost recomandată pentru în- 
tâia oară de cătră Quételet, în congresul din Bruxelles, în 
anul 1853. De atunci încolo, cele mai multe state au urmat 
sfaturile sale, mai întâi unele state germane ca Baden 

si Hessa (1867) si apoi succesiv Anglia, Belgia, Rusia, Ro- 


mánia (1875), Austria (1883). Freeventa divor(urilor S6: 


stabileşte comparándu-se numărul lor cu numărul căsăto-- 


viilor existente. In oraşe divorţurile sunt mai "nunieroase- 


1) von Fircks: Loc. Cit. Pag. 234. 


Pie 


moartea. 
xreunuia din soţi, fie prin despártenie. In unele tri, ca. 
în Austria, Elvaţia, Belgia, Olanda si Norvegia există şi . 
o despürienie vremelnică, pe când în altele ea în Ungaria.. 


decât numai întrucât sè- 


^ 


„103 . 
decât la ţară; asemenea ele sunt mai numeroase între soții 
de reliviune diferită, 
Din 100.000 căsătorii, sau desfăcut în mod definitiv sav 
timporar: 


| 
| 1871—75 | 1876—80 | 1881 8$ | 1886—9o 
———————————— i 
In? Austria | 19.4 19.7 
„România | 32.7 37.3 DS 73.1 
. Elveția 257.1 | .295:3 | 2088 
n Francia | 27.0 33.9 | 75.9 | 80.9 
| , Anglia . 44 6.5 74 | TO 
. Belgia | 19.3 253 FP 309 | - 439. 
„ Olanda 25.3 32.0 41.2 64.7 
„ Italia. | 13.0 11.8 | 3 10.6 


Divorturile sau imputinat numai in Italia, Elveţia si 
Finlanda; in toate celelalte tiri ale Europei ele au sporit 
in mod simţitor. In Statele-Unite alo Americei numărui 
lor e încă si mai mare decât in Elveţia, unde se desfac 
cele mai multe căsătorii. > 


V. Migrárile Poporaliei. 


Un alt factor important al mişeărei popora(iei po lângă 
naşteri, decese,si căsătorii, sunt migrările, cari au fost pu- 
rurea unul din factorii puternici ai răspândirei culturei pe 
suprafața pământului. Cele mai însemnate migrări de po- 
poare s'au petrecut în timpurile preistorice $i nu no sunt 
cunoseute decât din legende. In zilele noastre, mai ales în 
urma dezvoltirei uriaşe a căilor de comunicaţie, ele au 
iarăşi o inráurire covârșitoare asupra civilizaţiei umqne. 

Statistica poporafiei deosebeşte trei feluri do migrări: 
1) Emigrarea in alto ţări, sau continente, cu intenţia de 
a se stabili; 2) Călătoriile şi aşăzărilo vremelniee in tă- 
rile streine; 3) Strămutările locale în lăuntrul aceleași 
ţări. 

Emigrarea din Europa în alte continente, care nu avea 
vre-o însemnătate deosebită până la anii 1840, a luat în 


104 


ultiamul timp un avânt extraordinar. De la 1821 până JÄ 


1590, poporatia Europei a pierdut prin emigrare, in alte 


continente, 17.7 milioane si a crescut în acelaşi timp eu 
150.9 milioane. Pierderea prin emigrare a fost, in. mij- 
Joeie, de 10.5 la sută din ereşterea naturală a popora- 
tiei. Emiurarea cea mai considerabilă a avut-o Irlanda 
iis 17.6 la 1000 locuitori, pe an; pe când, din contra, în 
"mta imigrarea a întrecut emigrarea cu 0.4 la 4000.. 


In Germania poporaţia a crescut dela 1 Decembri 1871 
până la anul 1885, cu 5.781.000; excedentul nasterilor asu- 
pra deceselor a fost de 7.708.000; pierderea prin emigrare 
asa dar de 1.927.000, sau de 95 la sută din excedentul 
naşterilor-t). Popoarele slave nu au aproape nici o impor- 
tanti pentru emigrarea transatlantică si dintre popoarele 
romanice, Italienii sunt acei cari dau un contingent mai 
mare de emigranți, si Francezii acei cari părăsese mai 
putin (ara lor. : 


Emigrarea, in genere vorbind, este expresiunea pute- 
rel de expansiune a vietei si pentru fiecare popor, chiar 
ținând seamă de împrejurările economice neprielnice în 
cari Sur găsi, in tot cazul un semn de vitalitate. Dovadă 
despre aceasta este emigrarea din Germania comp: rată eti 
emigrarea din Franţa. Popora(ia Germaniei creşte prin 
excedente de naşteri şi aruncă excedentele sale asupra al- 
tor tări sau continente, pe când poporatia Franţei abia se 
mai înmulțește, si din această cauză, în loe ca ca să colo- 
nizeze teritoriile streine pe care le stăpâneşte în puterea 
armelor, ajunge să fie singură colonizată de streinii, cari 
o inundeazá de pretutindeni. 

. Belgienii, Germanii, Italienii vin pe fiecare zi mai nu- 

merosi pentru a so stabili în Franţa concurând poporaţia 
autochtonă, care nu le poate rezista. Dela 1851, de când 
s'a început a se tine samă. de străini, numărul lor a mers 
crescând, după eum se poate vedea din următoarea ta- 
belă 2). : 


` Rümelin: Loc. Cit. Vol. I. Pag. 757- 
2) Arsène Dumont : Dépopulation ct Civilisation. Paris. 1890. Papă 60 


D ~ 
Anii | Numerul streinilor în Proporția la rooo Franceji 
i Francia | D 

E cum U'LOTETETEI SSN T 

1850 | 3T396L. i 10.58 | 

1861 | 491091 — | 13.29 | 

1866 635.495 16.50 

1872 | 123.507 18.40 | 

1876 | 891.757 21.70 

1881 1 020.000 : 26.70 

1836 | 1.115214 . 30.00 


„Poporuţia streină, zice Doctorul Rochard- +), creste pe 
„pământul nostru de treisprezece ori mai repede decât ele- 
„mentul indigen, în asa fel că, dacă această stare de lu- 
„eruri continuă, peste cincizeci de ani, Franța va avea 
„zece milioane streini“. 

Se poate prevedea dar că, pecând peste câțiva ani Ger- 
mania va avea, pe lângă o poporatie compactă la dânsa 
acasă si colonii puternice, Franţa 'se va găsi în neputinţă 
de a se păstra în colonii şi va ajunge, dintr'o țară colo- 
nială, o (ari colonizată. : 

Sa. pretins că fiecare individ cure părăsește tara sa 
de naştere, reprezintând o valoare determinată prin chel- 
tuelile ce a necesitat creşterea lui, duce cu sine o parte 

' din capitalul unei ţări si că milioanele de emigranţi ar. 
reprezinta si mai multe milioane pierdute din averea unui. 
popor. In acest calcul, care duce la rezultate fantastice, 
sa omis a se avea în vedere că cheltuelile acele nu se iau 
din capitalul ei din venitul unei naţiuni, venit care se pu- 
tea capitaliza, dar care s'ar fi putut si cheltui. In al doilea 
rând, s'g uitat că omul nu este o marfă, având o valoare 
ce s'ar putea determina după costul ei de producere, ci nu- 
mai puterile de muncă ale omului: acestea însă nu au va- 
leare economică decât numai întrucât se pot întrebuința. 
Dacă nu e cerere, ele nu au nici o valoare, pentru-că va- 
loarea lor nu se poaie realiza. Mai important este faptul 
că emigranții sunt elementele cele mai tinere, mai puter- 


1) Dr. J. Rechard: Revue scientifique, 1557. 


106 

nica si mai agere ale unei poporatii si că fiecare emigrant 
„duce, cu sine un mic capital, în numerar. 'Asa s'a ealeulat, 
de-o pildă, că fiecare emigrant german ar lua, în mijlocie, 
400 mărci, ceeace ar face la 5 milioane emigranţi, 9 mi- 
liarde mărci. Dar nu trebue să uităm că o mare parte din 
aceşti emigranţi, primese banii cu cari emigrează chiar 
din tările în cari se due, dela rudele lor plecate mai înainte 
şi că în tot cazul, dacă averea totală a unui popor: se mic- 
sorează, în acelaşi timp scade si numărul indivizilor cari 
împart această avere. Oricum, chiar dacă am admite ei. 
pentru ţara de origine plecarea unui mare număr de 
braţe muncitoare nu o tocmai o pierdere — presupunand 
că cle se due nu din cauza unor împrejurări economice sau 
politice nesuferite, ci ca exesdente fireşti ale unei poporatii 
prea indesite — e sigur că pentru țara în care imigrcazit, 
ele sunt un eástig positiv. Si pentru ca acest câştig să nu 
fie cu totul pierdut pentru fara de origine, singurul nij- 
lce sunt coloniile. Ele servesc ea locuri de scurgere a exce- 
dentelor poporatiei, lărgzină sfera ei de întindre si stimu- 
lând puterea ei de expansiune. Coloniile trimet metro- 
polei bogăţiile lor naturale primind în schimb productele” 
ei manufaeturare si cu timpul se întemecază acele așezări 
puternice si bogate precum sunt coloniile: engleze în Ca- 
nada, Australia, colonia Capului, cari fae mărirea unei 
naţiuni și stau dovadă despre vitalitatea ei. 

Cât despre strămutările locale, in lăuntru aceleeaşi | 
țări, ele au dobândit o importanţă deosebită în epoca 
noastră. Oraşele mari, în cari se concentrează activitatea 
comercială si industrială a popoarelor moderne, au o pu- 
tere de atraetiune deosebită, crescând eu mult mai repede 
decât oraşele miei. După ealeulele Doeforului M. Schu- 
mann, creşterea anuală a poporatiei a fost, în imperiul 
german, pentru anii 1867—85, pentru (ara întreagă de 8.6, 
pentru orașele mici de 18.3, pentru oraşele mijlocii de 23.6 
si pentru orasele mari eu peste 100.000 locuitori, de 26.6 
la 1000 loeuitori 1). ; 


» 
' 


1) von Fircks: Loc. Cit. Pag. 203. 


107 


V. Creşterea Poporaţiei. 

Poporaţia unei țări nu este o cantitate fixă. Ea se ` 
schimbă jnmultindu-se, sau scăzând, prin diferenţele din- 
tre naşteri si morţi, emigrări şi jmigrári. Creşterea unei 
poporatii trebue să fie considerată ca condiția ci firească, 
scăderea ci ca o abalere de la regula. generală şi ca sem- 
nul unci perturbări profunde si a unei grave îmbolnăviri 
a organismului social 1). — - 

„Nu cunoaştem exemplu, în timpurile mai nouă, zice 
,Riümelin, ea pe un teritoriu mai întins şi mai mulţi ani 
„în sir, să fi murit mai multi oameni decât s'ar fi născut“. 

In cei de pe urmă ?5 de ani, poporaţia a crescut, în 
mijlocie: In Uruguay cu 21.1; în Saxonia cu 14.8; in An- 
glia si Wales cu 13.3; in Rusia europeană cu 13.1; în Pru- 
sia cu 13; in Germania cu 12.1; in Serbia eu 11; in Italia. 
eu 9.1; in Bulgaria cu 9; în Ungaria eu 8; in Irlanda eu 
6.3; in Franţa eu 1.5, la 1000 locuitori pe fiecare an. Dela 
1800 si până la sfârşitul anului 1895, poporatfia a crescut 
in toate ţările din Europa, afară de Irlanda si anume: 
In Anglia şi Wales, cu 13.6; in Rusia eu 10.4; in impe- 
riul German ,eu 8; in Austria cu 6.8; in Galiţia si Buco- 
vina eu 7.6; in Ungaria cu 6.4; în România cu 85; in 
Grecia eu 9.1; in Serbia eu 10. Creşterea poporatiei cu 5 
la 1000 si mai puţin, trebue să fie considerată ea o creştere 
înceată, creşterea ei eu 10 la 1000 si mai mult, ca o cres- 
tero repede ?). Si nu trebue să se uite că ca are o mare 
importanță nu numai pentru că sporeşte cantitatea abso- 
lută a puterilor vii ale unui popor, ei si pentru că den- 
sitatea este una din condiţiile înaintărei sale. 

Creşterea mijlocie a poporafiei sa mai calculat, cău- : 
tându-se care este asa numita perioadă de dublare (Ver- 
doppelungs-Periode), adică timpul  trebuitor pentru ea 
poporatia unei ţări să crească încă odată pe atâta. Lungi- 
mea acestei perioade ne arată vitalitatea poporaţiei si se 
calculează după creşterea ei anuală, ajungându-se la ur- 
mătoarele rezultate: 2) l l 


I) Jtiimelin; Loc. Cit. Vol. I. Pag. 760. 
2) von Dircks: Loc. cit. Pag. 196. 
3) tun Fircks: Loc. cit. Pag. 198. 


Creșterea Perioada de | Cresterea Perioada de 
acc CON tie, RO NC cie. ANE 62 (ud dybigae fn asi T = pi Wt. | dubiaze ges 
(mao leii IP ui MN Od Mgmt qued remeras à 

TP LL 3a wA "IA | 
gm 8. P031 | 13 | 53.7 
EUR LET? M4] 2Xa99 | 
5. | 139 | 25 j 46.6 
ETT 20 SSD 
A. | 99 | 25 | 28.1 
Box |" 8 30 gian ^ 
9. 71 35 | 202 | 
10. 69.7 AI. ALS 
| | | 


Poporatia Franţei, care am văzul că Sa înmulţit iu 
ultimii 95 ani cu abia 1.5 Ja 1000 locuitori, pe fiecare an, 
ar aveu nevoe de vre-o 500 ani pentru a creşte îndoit, pe 
'ánd poporatia Prusiei eu o creştere anuală de 13 la 1000, 
numai de 59.7 ani. 

Creşterea poporafiei poate proveni, sau de la un număr 
foarte mare de născuţi, cu. un număr relativ mare de de- 


cese, fie din contra de la un număr relativ mai mie de 


naşteri si de decese. Asemene ca poate să sporească şi prin 
imigrări. Mortalitatea fiind în totdeauna o perturbare Si 
un motiv de pagube si de suferinti, este de dorit ea cres- 
terea poporatiei să urmeze eu cât se poate mai puţine 
pierderi; să se nască dar mai putini copii, dar să trăiască 
relativ mai mulţi, decât se vor naşte foarte multi si vor 
trăi puţini. 

„Prosperitatea statelor, zice Quételet?), si acest ade- 
„văr nu se poate repeta în deajuns, trebue să consiste mai 
„Duţin în înmulţirea, decât în conservarea indivizilor cari 
„le aleitnesc". 

Natalitatea abundentă nu este un fenomen îmbucură- 
tor decât atunei când mortalitatea nu este excesivă, Cres- 
terea poporatiei cu cel mai mic număr de nașteri, este de 
preferat unei creșteri tot atât de mari, cu mai multe nas- 


1) Physique Sociale. Vo'. I Pag. 145. 


teri si mai multe decese. Asa, de exemplu, Norvegia a a- 
vut, intre anii 1865—78, 30.57% naşteri si 17.9%0 decese, 
pe când Ungaria, in anii 1865—77, se prezintă cu o nata- 
litate de 41.8720 dar si cu o mortalitate de 3$ îi, asa dar 
abia cu un spor de 377» ceeace arată o stare de lucruri cu 
totul anormală 1). 

„Un excedent îndeajuns de însemnat al nașterilor asu- 
„pra deceselor — ca de 9 până la 10 la mie — trebue să 
„lie considerat ca normal, zice von Fircks”), si este ceva 
„cu totul extraordinar când un popor pierde întregul exce- 
„dent al nasterilor prin emigrare, sau când numărul po- 
„poraţici chiar scade, precum se întâmplă în Irlanda de la 
»1845 incoace“. , 

Despre faptul , cu mult mai grav, a covársirci decese- 
lor si a scăderei popora(ici prin deficitele astfel produse, 
nu numai din eauza emigrărei, ca în Irlanda, autorul nu 
ne vorbeşte. Si toemai acesta este cazul, ch deosebire ingri- 
jitor, dacă nu a intregei noastre poporafii, cel puţin a po- 
poratiei creștine din cele mai multe orase din Románia. 

Faptul acesta, de o insemnátate exiraordinará, se im- 
pune atentiunei noastre si ne cere explicarea cauzelor că- 
yora se datorește, pentru a vedea cari sunt mijloacele- 
prin cari S'ar putea inlătura scăderea- noastră constatat. 


VII. Legitimarea copii cr natura'i. 
Cunoaşterea numărului copiilor legitimati ne intere- 
seazü-mai eu deosebire când e vorba de a face stâtistica 
ivorfalititei copiilor legitimi si nelegitimi. După statistica 
orașului Berlin, po anii 1885—94, aproape două cincimi 
din mumărul total al copiilor nelegitimi, se legitimeazá. 
până la vârsta de 5 ani, mai ales prin căsătorie. 


` Viti. Dobândirea si piciderea drepturilor de cetățenie 


şi schimbarea de religie. 

Chestiunea încetăţenirei are o importanţă cu deosebire 
mare, in unele ţări ca Franța, dar mai ales în România. 
^ Calitatea de cetăţean nu se dobândeşte nicăiri numai 


D) Bămelin: Loc. Cit. Vol. I. Pag 


D9 5703s 


2) Loc. Cit, Pag. 199. TN 


110 


prin simpla aşezare. Femeile insă pot dobândi naționali- 
tatea prin căsătorie si în regulă generală, copiii legitimi 
au naționalitatea părinţilor lor. 4 

Legile cari regulează pierderea drepturilor „de cetă- 
teni sunt încă $i mai diferite dela un stat la altul. Un 
supus britanie, de-o pildá, nu-si pierde nationalitatea dacă 
intră în serviciul vreunui alt stat, sau dacă se aşează, în 
mod statornic, în altă ţară; un supus germ, în cazul 
acesta, îşi pierde drepturile sale după zece ani de ședere 
în streinătate, dacă omite de a se inserie în registrele con- 
sulatului din localitatea în caro loeueste. 

In Franţa sa căutat a se inlesni streinilor dobândirea 
calităţei de supus francez, pentru ase ajunge, pe calea 
aceasta, la îndeplinirea golurilor pe cari le lasă inmulti- 
rea înceată a poporaţiei. Totuşi măsura aceasta nu a dat 
nici un rezultat, căci numărul ineetítenirilor a mers seá- 
vând, în mod simţitor, dela 1894 încoace. Astfel : 1 1894 s'a 
înregistrat 23.612 naturaliziri; in 1895, 17.766; in 1896 
numai 15.197. In România chestiunea naturalizárei strei- 
nilor prezintă o deosebită gravitate, din cauza numărului 
din cale afară mare al jidanilor, cari au acaparut comer- 


(i 


(ul si industria türel, intürindu-se ea clasă de mijloc, ing 


sânul. poporului nostru, Incetăţenirea lor individusiü 
dacă sur generaliza, sporind numărul indivizilor streini 
de interesele noastre, si reprezentând, fireşte, în lăuntrul 
politicei partidelor din tară, politica coreligionarilor Jor, 
lipsiţi de dreptu ri. ar avea ea rezultat de a face să triumfe, 
în scurtă vreme, interesele lor asupra intereselor popo- 
rațici cremánesti. Cât despre incetăţenirea evreilor În 
masă, ca nu ar însemna alta, în împrejurările noastre, de- 
cât crearea unui adevărat stat jidovesc, in România. 
Schimbările de religie fiind puţine la număr, intereseazá 
mai mult statistici. bisericească. Totusi, când religia 
vaza Tormeazi unul si acelasi lucru, ca la jidani de-o pild 
sehimbările de religie pot să aibă o înrâurire foarte marc 
asupra poporatiei, dacă ele sar inmul(i. Asa, de exeniplu, 
oricât ar fi de dorit ca poporatia noastră să absoarbă pe 
cât se poate mai multe elemente, totuşi în specie, absor- 
birea, prin încrucișare a unui prea mare număr de ele- 


í 
si 
ü, 


`i 


It 


` 


mente evreesti, nu ar fi de natură a întări naționalitatea 
noastră, ca vigcare si ca insusiri, ci de a o slăbi, fără de a 
înlătura întru nimic primejdia înlocuirei noastre de cătră 
Jidani. 


IX. Morbiditatea- fizică şi morală a poporatiei. 


Deosebirea omului bolnav de omul sănătos, fie indivi- 
dual, fie ca masă a indivizilor,,e anevoe de precizat, desi 
ea prezintă un interes deosebit :). Cu drept cuvânt s'a zis 
că mai la urmă chestiunea importantă pentru fie care, 
nu-i atât chestiunea mortalititei ci a morbiditátei, adică a 
modului de a fi faţă cu boalele, cu frecvența si eu durata 
lor în cursul vieţei. Sănătatea este averea cea mai scumpă 
a omului si valoarea ei se poate calcula, în mod direct, 

„socotind eheltuelile pe cari le face omul în caz de boală 
şi zilele , jardute. Asa, de-o pildă, Rochard a calculat că, 
in anul 1580, san căutat in spitalele din Franţa 462.357 
bolnavi, cari au petrecut 15.904, Did zile in spitaie si a că- 
ror căutare a costat 31.908.756 franci; socotindu-se încă 
costul zilelor pierdute 22.087.419 franci, dobândim suma 
de 53.896.175 franci eári reprezintă paguba datorită mor- 
bidităţei în anul acesta 2), 

Pentru stat şi pentru politica sa, cunoaşterea exactă a 
boalelor, are un interes tot atât de mare ca si pentru so- 
ciologie. Crearea unei statistice generale a morvidităței, 
este wwa din necesităţile cele mai viu simţite ale stiintei 
moderne si ar fi de o mare utilitate „Practică pentru scopu- 
mile pe cari le urmăreşte statul si aceasta cn atât mai 
mult, cu cât mortalitatea nu-i în totdeauna expresiunea 
exactă a morbidităţei unei popora(ii desi există firește o 
strânsă legătură între dánsele. -~ 

„Suut verturbări sociale Si economie; foarte puternice, 
„Zice von Mayr 3). cari nu lasă urme BO d in 
„statistica, mortalităţei si din contra, se poate ca o mor- 


1) von er : * Loc, cit. Vol, II. Pag. 424. 

2) Dr, Alfred Nossig : - SIE in das Studium der sozialen 
Hygiepe. Stuttgart. 1894. Pag. 2 

RB) LO&. cit. Vol. H Pag..425 


112 | 
„talitute foarte mare să nu fie întovărășită decât de o îm- 
„bolnăvire neinsemratá a organismului societăţei. Statis- 
„tica deceselor, nu-i din cauza aceasta, chiar atunci când 
„se procede cu cer mai mare îngrijire, în deosebirea Cauze- 
„or cari au produs moartea, decât un surogat foarte de- 
„fectucs a unci statistice compleete a boalelor, deşi ea se 
»intrebuinteazii, ce-i dreptul, pe o seară întinsă, în lipsa 
unei asentene statistici a morbidititei". . * 

Pentru rezolvirea acestei importante probleme, ar ire- 
bui să se impună tuturor medicilor indatorirea de a ra- 
porta autorităţilor tente cazurile de boală ajunse in cău- 
tarea lor, ținându-se o socoteală exactă: despre dânsele. 
Până acuma însă statistica boalelor este abia la incepu- 
tul ei, desi autorităţile au inceput a-i da o deosebită a- 
ientiune, de un timp încoace. A i 

Statistica morbidităței morale, aro asemenea o impor- 
antü foarte mare stabilind numărul erimelor, a sinueide- 
rilor si a divorțurilor, pe ari unii autori le tratează, im- 
preuná cu statistica religioasă si culturală, întrun capitol 
în deosebi, sub titlul: Statistica morală. Din punetul de 
vedere al metodei statistice, noi mu ne putem împăca cu 
acest mod de a distribui materia si eredem că atât sinu- 
eiderile, cât şi criminalitatea, ea expresiuni ale imbolnávi- 
rei organisnuluisoeial, trebue să fie desbătute sub această 
rubrică a morbidilăţei popo raţiei. Cât despre divorturi, 
ele se consideră de unii tot ea o boalá a spiritului: 

„Studiind statistica divorturilor, zice Bertillon 1), am 
,ujuus si le considerăm, întrun mare număr do cazuri, cà 
so manifestatie a deviatiei mintei, Intre statistica divor- 
„țurilor şi statistica alcoolismului, a sinuciderilor,. ete. 
„există relatiuni strânse cari justifică locul ce-l dăm a- 
,cestui-parauraf in lucrarea noastră“. | 

Existi în adevăr o legătură strânsă între criminali- 
tute; divorturi si alcoolism, sari se pot considera ea expre- 
siuni generale ale morbidităţei seciale. Totuşi noi an pre- 
ferat să tratăm divor(urile în capitolul despre căsătorii, 
unde am vorbit în genere despre desfacerea căsătoriilor, 


1) É'éments de Demographi+. Paris 1890. Paz. 122. 


113 
in care se cuprinde, pe lângă M cani lor prin despirte- 
nie, si desfacerea lor prin moartea vreunuia din soti. 

Cu aceasta am ajuns la Sfârşitul acestui capitol, cel din 
urmă a părței întâiu a lueriréi noastre, care tratează pe 
scurt despre Statistica poporației. Nu ne rămâne dar de- 
cât să spunem încă câteva cuvinte despre Teoria popora- 
lici, mai înainte de a ne îndeletnici, mai pe larg, cu Politica 
popora[ici, care formează obiectul propriu zis al. studiu: 
lui de față. 


| Yb-. 3 NN 


Teoria Poporatiei 


CAP. VIII. Despre legiie sociale si despre valoarea 
metodei statistice. — 


Oricât ar fi de precioase datele pe cari le procură sía-^ 
tistiea. cu privire la starea si la mişcarea poporaţiei, €- 
sigur că insirarea numai a faptelor nu este suficientă. Prin 
ele insile cifrele sunt mute. Pentru a ne putea servi dé 
"dánsele, în seopul eunoasterei mai amănunțite a legilor 
„cari ne cirmmuese si a orientirei “în domeniul activitiei - 
practice, trebue să căutăm a stabili adevărurile cari vé- 
zultă din combinarea lor. i 

Teoţia poporatiei are menirea de a afla Jegile generale 
si regulele ce se pot deduce din faptele udunate de statis- 
tică si de a căuta cari sunt cauzele abaterilor observate 
de la cursul normal al. lucrurilor 2). Prin lege trebue 
să întelegem aice asa numita „legea marelui număr“ 
(Gesetz der grossen Zahl; loi du grand nombre) adică mij- 
locia care rezultă din repetarea constantă a unui mare 
nuniár de fenomene. Asemenea legi se găsese prin inducție 
luându-se ca regulă generală aceea ce vedem că se iníán- 
plă în majoritatea cazurilor. Asa de-o pildă, cercetând na- 
talitatea după anotimpuri, după eum a făcut-o Villermé?), 
si văzând, după un mare număr de cazuri, că lunile cele 

“măi puţin fecunde sunt acele cari sunt expuse emanatiu- 
nilor palustre, ajungem Ja stabilirea legei generalo cii e- 
manaţiunile palustre sunt defavorabile fecundititei. Sav 

1) von. Fircks: Bevolkeruugslehre und Bevolkerungspolitik. Pag, 4. 

2) Annales d'Hygiène. Ianuarie 1831. 


i da 


observând că numărul crimelor, a emisrărilor şi al dece- 
selor sporeşte, iar numărul căsătoriilor şi al nașterilor 
scade, când recolta este rea. concludem în mod.: szeneral că 
aceste fenomene stau in strânsă legătură cauzulă cu lipsa, 
sau eu belşuzul. Sau insfársit, comparând mortalitatea. 
după sex si vârstă, si văzând că numărul deeedatilor de 
sex bárbütesc e mai mare decât acel al decedatilor de sex 
femeese si că vârsta mijlocie a femeilor e mai indelungatá 
decât acea a bărbaţilor, ajungem Ia incheerea, care pentru 
noi are valoare de lege, că femeile au o putere de rezis- 
tentà mai mare decât barbatii, căutând apoi să aflăm ex- 
plicarea acestui fenomen interesant, ete, 

Teoria poporatiei det termină valorile de mijloe si va- 


lorile  mijlecii si limitele abaterilor dela aceste valori, 


x 


"uri nu trebue să se confunde. As: 1, de-o pildă, dacă djs- 
punem, după mărimea lor, o serie de cifre cari se ra- 
portează la observarea unor unități sau totalități, ce se 
pot. compara. intro dânsele, atunei cifra eare se găseşte la 
mijlocul seriei ne dă valoarea de mijloc (Mittelwert) a tu- 
turor observatiunilor. Asa ar fi eu cazul când am com- 
para densitatea relativă a poporatiei unor. districte de o 
întindere aproape egală, sau înălțimea corpului indivizi- 


„lor, aparținând la diferite profesii, etc. Dacă, din contra, 


adinăm intrega serie; împărțind suma prin numărul ob- 
servaţiilor făcute, atunei dobândim cifra sau valoarea mij- 
locie (Durchsehuittswert) a tuturor obser rațiunilor 5). A- 
coste două valori, adeseori foarte diferite între dánsole, ` 
sunt, întrucât se atinge de mărimea lor, eu totul indepen- 
dente una de alta, după cum rezultă din modul deosebit de 
a calcula pe fiecare. 
„Dacă determinăm, de exemplu, zice von Fireks, după 
„ordinea mortalititei durata mijlocie ulterioară a vietei 
„borsoanelor, de o vârstă oarecare (die mittlere fernerc 
Lebensdauer), adică timpul după care jumătate din nu- 
„märul acestor persoane, va fi murit, si cealaltă jumătate 


‘i fi incă în viată. timpul acesta nu s'ar sehimba întru 
nimic, dacă perscanele cari trec peste această durată mij- 


1) von d. Lec. cit, l'ag 6. 


116 


„locie a v 
„putin, Sau încă un timp foarte îndelungat. Dar viaţă 
„mijlocie (durchschnitlliche Lebensdauer, vic moyenne) a 


x 


»persoanelor acelei clase de vârstă, ar scădea prin aceasta, 
„sau sar ridica in mod considerabil, si ea este, im genere 
„vorbind „influențată prin modul de împărţire a cazurilor 


E 


„de moarte, după anii de vârstă a decedatilor; căci viaţa 


„mijlocie este suma totală a anilor vietuiti de persoanele 


„aparţinând unei clase “de xârstă, până la moartea „lor, 
„sumă împărţită prin numărul acelor persoane“ 

Intre statistica poporaţiei, care adună faptele si teoria 
popora(iei care caută să-şi dea seamă de regulele şi legile 
ce rezultă din aceste fapte, există, după cum sa văzut, o 
legătu d foarte strânsă t). Căci cifrele însăşi ne îndeamnă, 
să le combinăm si ne silese oare cum: să ne rostim asupra 
rezultatelor dobândite. Şi de-aceea, nefiind cu putinţă de 
a ne indeleiniei eu statistica poporatiei, fără de a ne 
ocupa în acelaşi. timp si'de teoria ei, cei mai multi au- 
tori tratează aceste două părți ale științei, in acelasi capi- 


_tol ca unele ce prin firea lor nu se pot despărți. 


„De oarece teoria poporatiei (Bevólkerungslehre, Popu- 
Jationistik), zice von Fireks 2), deduce regulele sale din 
„faptele stabilite de către statistica poporaţiei, e bine câ 
„să tratăm aceste două părţi a le ştiinţei poporatiei îm- 
„preună“. 

Cu drept cuvânt se miară dar Riimelin că sa putut, 
naște discuţia dacă statistica poporatiei trebue să se inde- 
letnicească numai cu adunarea faptelor, sau dacă menirea 
ci ar fi să cerceteze şi cauzele şi să descopere legi.. Căci 
faptele adunate de statistică arată ele singure şi în toate 
direcțiile existenţa unor raporturi cauzale. Asemene ra- 


"um 


porturi' de cauză şi efect, in unele împrejurări, ar sări 


oarecum în ochi, asa de-o pildă când vedem că în anii de: 


lipsă căsătoriile si nasterile se imputineavi, pe cánd nu- 


mărul delietelor, a emigratilor, si a deceselor, mai ales in- 
fantile, sporesc, sau când constatăm că numărul născuți- 


1) Vezi Pag. 35. 
2) Loc.-cit. Pag. 2. 


icţei, nu ar mai trăi după aceastu, decât foarte: 


m 


117 ) 
] \ E cu Ta 2.0 
lor morţi și a decedaţilor, în primul an al vârstei, e mai 
mare la copii nelegitimi, decât la copiii legitimi ete.  ' 

„Numai nu am trebui, zice Riimelin 1), ca im asemene 
.,Cazuri, sau in cazuri de această natură să rostim îndată 
„cuvântul pretentios de lege, ei să ne mărginim a vorbi 
„de motive ale voinţei omului eari-si au originea lor în 
„caracterul speciei umane si cari din această cauză se 
„impun pretutindeni, cu mai multă sau mai puţină tărie, 
„ori de câte ori se produe aceleași aţâțări cari le pun in 
„mişcare, dar în totdeauna numai cu condiția ca, in cazul 
„Shecial, să nu fie neutralizatá de către alte motive și 
„mai puternice“, ` 

Si încă mai puțin s'ar putea vorbi de o lege socială, după 
cum o face Quételet, erede Riimelin, când se atingo de de- 
terminarea oare căror măsuri mijlocii ale unor însușiri, 
ale omului, pe baza unor cifre mai mult sau mai puţin 
concordante, precum ar fi înălţimea, greutatea trupului 
ete, sau când e vorba de unele fapte omeneşti precum c, 
de-o pildă, participarea fiecărui: Sex, sau a. diferitelor cla- 
“50 de vârstă, la crime, sinucideri ete. Căci, in genere vor- 
bind, prin numere si prin caleulul probabilităților, nu se 
“pot stabili legi, in adevăratul înţeles al cuvântului. Cees. 
ee este adevărat, in multe, sau in cele mai multe cazuri, 
dar nu în toate cazurile, nu se poate numi nici odată lege 
'si de aceea asa numita „lege a numărului mare“, nu.ar 
fi decât o expresiune greşită. Până acum nu existi nici o 
singură asa numită lege socială, care ar exprima, în mod 
cantitativ, o legătură, generală si fără excepţie, de cauză 
"şi efecte pentru întreaga societate omenească. 

Logicianul Lotze 2) contestă asemenea, în mod absolut, 
caracterul de lege numărului mare. O lege ar fi o judecată ^ 
ipotetică, care afirmă urmarea necesară a propositiei dela 
sfârşit, sub, condiție ca proposiţia anterioară să fie ade- 
vărată. Numărul mare nu ne-ar spune însă decât că, dacă 
toate condiţiile fizice si morale, cunoscute si ne cunos- 
cute, vor rămânea pe viitor aceleași, atunci întregul sir 
-al consecințelor, suma lor totală, numărul, va fi acelaşi, 


I) Loc. cit. Vol. IIT. Pag..Sr9. 
2) Logik § 287. i 


E TER i 
port o nm 


Dar aceasta nu este o lege. ci numai cât o triviulă taulo- 


logie. Dacă am voi să dăm însă, în mod asertorie, nu ipo-— 


tétie, numár&lui mare înţelesul că toate acele condiţii eu- 
noscnte si necunoscute se vor reproduce pururea si pe bii- 
tor, în cazul acesta, aceasta nu s-ar putea afirma decât ca 
o probabilitate, mai mare sau mai mică, judecând prin 
analogie, fundati sau nu în fiecare caz particular, ŞI se 
întelege ei probabilitatea aceasta nu ar fi mare, decât in 
cazul când efectul s-ar datori unor cauze principale puțin 
numeroase si puţin schimbătoare si când cauzele de a dona 
mână, s-ar neutraliza înlăuntru numărului mare. In cazul 
acesta, numărul mare ar putea să ne pună pe calea vreu- 
nei legi, sau să ne facă să biünuim.cel puţin existența n 
dar el singur nmt este expresiunea unei legi, ei numai că 
expresiunea, în cifre, a unor raporturi, urb stăpânese à 


grupă de fenomene individuale ?). 


Aceste sunt uncle din obiectiunile ce s-au făcut cu pri- 
vire la valoarea rezultatelor pescari le poate da statistică, 
Si trebue să recunoaştem că critica aceasta a fost nece- 
sară pentru a mărgini zelul acelora, cari. în mod cu totul 
superficial, vedeau pretutindeni in viața societăței umas 
ne, numai legi cu caracter absolut, ducându-ne de-a drep- 
tul la negarea desăvârșită a libertăţei de acţiune a omu- 
lui, Această critică îndreptată în contra interpretárei gire- 


site a notiunei „lege“ în domeniul vietei sociale, nu atinge- 


însă întru nimie valoarea metodei numerice, 

„Dacă această metodă, zice Schäffle. nu ne-ar da nici o 
„lego socială ci numai fapte, încă ca este de o nepreţuită 
„valoare, Observarea statistică bine analizată, este ca 
„patul plutitor, care ne arată in cotro merge cursul vietoi 
„sociale, sat — dacă preferüm — cel mai fin aparat de 
„inducţie pentru observarea curentelor sociala- 

Din faptele pe care le adună statistica poporatiel, ducă 
nu am putea să scoatem legi eu caracter general, sau mai 
bine zis, ducă până astăzi nu am ajuns încă să stabilim 
asemenea legi, cel puţin e sigur că, incereánd să explicăm 

1) DA Abert n. aa Schiffe: Bau und Leben des sozialen Körpers. 

Stuttgart )851.. Vol. 1. Par. 127. 


vw 


3 


119 
acele „Lapte şi comparându-le între dânsele, am ajuns la dn- 
eheeri foarte importante, de cari ne servim zilnic, fio. in 
teorie, fie în practică. Si tocmai aicea vedem noi insem- 
nătatea teorici poporaţiei, care se indeletniceste ew tombi- 
narea cifrelor, pe cari le procură statistica si cu interpre- 
türeaz lor. Dar unii autori pretind încă şi mai mult. Ei sus- 
țin că statistica e în stare să ne dea legi de cauzalitate a 
viete? sociale, prin determinarea cantitativă a factorilor 
ŞI a evenimentelor selectiunei în diferite epoci și sfere de 
civilizal&. Acesta ar fi chiar serviciul cel mai însemnat 


pe care statistica e chemată să ni-l facă în viitor, 


»Apliearea concreti a legei generale a evoluţiei, in cur- 
„sul istoriei, zice Schitile 1), nu se poate explica eu exac- 
»titate decât numai cu ajutorul continuu a Statisticel, 
»peutru fiecare epocă si pentru fiecare sferă de civilizație. 
„Numai prin observarea cantitativă a maselor se poate 
„stabili cu precisiune jocul selecţiunei naturale, în fiecare 
„epocă si în fiecare sferă de civilizaţie. Teoria generali a. 
„evoluţiei nu poate explica particularitățilo fiecărei epoce 
„i istorici si a fieciirei civilizaţii in deosebi, precum si 
„mersul probabil al evoluției următoare decât cu ajutorul 
„cunoştinţelor cantitativ determinate despre misceitrile ma- 
„Selor sociale pe cari i le procură pe de o parte istoria şi 
,eliuografis si pe de altă parte statistica 3 

Dacă am avea acum eunostinti statistice exacie cu pri- . 
vire la valoarea reală a mijloacelor de hrană, şi la emi- 
grürile, crimele, pedepsele ete., timpurilor trecute, am pu- 
tea să determinăm, pentru fiecare perioadă, efectele lup- 
tei peniru existenţă si am dobândi oarecare date sigure 
peniru judecarea modificărilor ulterioare, in bine sau în 
rău, ule stărei sociale. Dar statistica nu poate să fie astăzi 
de mare ajutor în această privință, pentru motivul că ea 
nu există decât de foarte puţin timp si pentru că ea nu 
s-a ocupat decât do viaţa societăţei europeene moderne. 

Peste câteva secole si când va. fi cuprins în cadrul cer- 
cetărilor sale si alte civilizaţii streine, atunei insemnáta- 
tea ei pentru explicarea coneretă a istoriei va fi cu totul 


1) Loc. cit; Vol. IV. Pag. 496. 


120 
alta. Dar această importanță ea nu-şi va datori-o desigur 
faptului că va fi demonstrat neschimbarea valorilor Mij- 


Jocii si a numerelor mari, ci din contra pentru că va ti 


arătat vari inabilitatea lor după "ip NSETMERUR istorice, et- 
nografice si geografice. 

„Este sigur, urmează Schüffle, că istoria nu descopere 
„legea evolutiunei sociale, dar cu cát va trece timpul cu 
-ntüt ea ne và ajuta ca să putem determina cu preeisiune 
„cantitativă si pentru toate faptele speciale ale istoriei ci- 
„vilizaţiei, modul de acţiune, istorieeste şi etnograficeste 
„asa de felurit, a seleetiunei sociale si va. face* servicii 
„foarte mari artei de a guverna prin intrebuinfarea prac- 
„tică a cunoștințelor co le va procura eu privire la legea 
,evolutiunei*. d 

Ca exemplu,“ Schäffle no citează legea bavareză dix 
1868, care a desființat restrictiunile impuse căsătoriilor, 
înlăturând aproape în mod instantaneu frecvenţa  anor- 
mală a nașterilor nelegitime. In cazul acesta statistica ne 
rată, în mod cantitativ precis, înrâurirea unei singure 
schimbări asupra selec(iunei sexuale. Si cu cât va dura 
mai multă vrente această luerare analitică si sintetică e 
statisticoi, cu atât va fi mai mare numărul acestor date 
câștigate prin observarea maselor, cari ne vor arăta nw 
numai direetiunea cursului evolutiunei, ci ne vor permite 


să pătrundem infelesul istoriei civilizatiunei. Obieeţiunea : 


ce s-a făcut că nu există astăzi niei o singură lege socială, 
care ar exprima în formă cantitativă o legătură de eanuze 
şi efecte, ce s-ar aplica în mod general si fără exceptiune 
intregei societăţi omenești, nu numai că nu atinge valoa- 
rea metodei numerice ca atare, aplicată la cercetarea fap- 
telor sociale, dar nu poate nici să prejudece viitorul întru 
cât priveşte posibilitatea de a se descoperi asemenea legi 
prin metoda statistică. Căci dacă până astăzi, faţă cu nu- 
mărul restrâns de observatiuni, pe cari le-a putut aduna, 
mai ales cu privire la societatea modernă din Europa, sta- 
tistica nu e în stare încă, în scurtul timp de când există, 
să formuleze legi sociale cu caracter general, ea ne faco să 
întrevedem posibilitatea de a cunoaşte asemenea legi de o 
valoare istorică si etnografică necontestată, prin determi- 


II 

narea cantitativă a faetorilor si a împrejurărilor seleetiu- 
nei sociale, la diferite epoca si în diferite sfere de ci- 
vilizatie. i 

Prin aceasta se límureste, mai întâi, importanța deose- 
bită a teoriei poporatiei, care este chemată toemai să exa- 
mineze datele adunate de statistică pentru a scoate legile 
şi regulele ce rezultă din combinarea lor şi în al doilea 
rând, se arată legătura firească ce există între aceste doui 
ramuri ale științei poporatiei. Această legătură e atât de 
necesară si atât se impune spiritului omenese de a reflecta 
asupra dâtelor, pe cari le adună statistea Neal s'a tăcut 
încercări, in parte reuşite, de a afla legile poporatiei, 
cu mult înainte ea să existe un material suficient pen- 
tru formularea lor. 
- Incă de prin secolul al sasesprezecelea, englezul J. 
Graunt *) sa încereat să reducă fenomenele ce se produc 
în mișcarea poporatiei la formule generale. Mai târziu, cu- 
noseutul economist Sir W. Petty 2), dar mai ales germanul 
Johann Peter Siissmilch 5), care trece eu drept cuvânt de 
părintele statisticei poporaţiei, au contribuit foarte mult 
la determinarea legilor poporatiei. Siissmileh a arătat, de 
o pildă, că „ordinea dumnezeeaseă““ (Göttliche Ordnung) 
se manifesteazá in exeedentele constante ale nașterilor asu- 
pra deceselor in împrejurări normale; în echilibrul apro- 
ximativ dintre ambele sexe, care se restabileste, nasterile 
masculine fiind mai numeroase, prin o mortalitate mai 
mare a bărbaților ete. El a pus buzele intoemirei tablelor 
de mortalitate si a atras atenţiunea asupra mortalităţei |. 
extraordinare în primii ani ai vietfei, dobândindu-şi me- 
rite neperitoare, nu numai prin aceste rezultate materia- . 
le câștigate, dar mai cu seamă prin aplicarea metodei, 


care constă în deducerea -unor rezultate si legi generale 


I) Natural and political observations upon the bill of mortality. 
London 1664. f 

2) Essay in political arithmetic concerning the growth of the city 
of London. London 1683. 

3) Die Göttliche Ordnung in den Veriânderungen des menschlichen 
Geschlechtes aus der Geburt, dem Tode und der Fortpflanzung 
desselben. 1740. E 


"-. 


rea şi mișcarea. poporafiei sale; să cunoască regulele si- 
legile generale ee se pot deduce din adunarea si combina- 
rea datelor statistice relative la poporatie, pentru ca să 
poată judeca, în fiecare caz particular, dacă dezvoltarea 
poporatiei sale nu se abate dela cursul normal al lueruri- 
lor si să cerceteze eventual şi cauzele acestor abateri; 
înstârşit, statul trebue să caute a inráuri dezvoltarea po- 
poratiei, mai ales dacă o vede că amenință să se abată de 
la regulele generale, si pentru aceasta, el trebue să Cu- 
neaseü cauzele eărora putem atribui înmulţirea fiinţelor 
umano in genere. Politica poporatiei, ea practică, nu poa- 
te pleca, in mod logic, decât dela determinarea, în teorie, a 
acestor cauze generale. Ea trebue dar să formuleze, mai 
întăi, aceea ce s-a numit principiul poporatici, sau origi- 
nea ei, după care măsurile practice vor urma carecum de 
la sine. Si aceasta este tocmai, după părerea noastră, im- 
porianţa principiului poporaţiei si criteriul cel mai sigur 
al formuligrei sale exacte. Căci, în această materie, nu e 
vorba de a face numai o-teorie, ci de a deslega, odată ceu 
teoriu generală a cauzelor dezvoltărei poporatiei și chos- 
tiunea practică a mijloacelor de a o inyâuri, 

„Să invăţăn mai “întăi, ziee J. B. Say 1), cari sunt 
„cauzale cărora putem atribui inmultitrea fiinţelor umane. 
„Pe aceste cauze, oricare ar fi, noi le vom numi principiul, 


Originea poporaţiei“. 


Această necesitate de a stabili teoria generală a mmul- 
tirei poporat(iei, mai înainte de a ne putea rosti asupra 
politieei ce trebue să se urmeze fată cu dânsa, a dat nas- 
tere la o întreagă literatură. Si fiindcă teoria. nu-i decât 
un reflex al renlităţei, starea poporatiei a trebut să le- 
termine în tonte timpurile teoria politicei ei, stabilind, în 
principiu, necesitatea inmultirei sau a scăderei sale, după 
cum era lipsă, sau belsug relativ prea mare de oameni. 
Şiaceastă înrâurire dealtfinintrele firească si necesari & 
faptelor asupra ideilor, se poate observa nu numai dacă 
alăturiun părerile din diferitele timpuri asupra acestui su- 

1) Cours, complet d'Économie politique Ed. II Bruxelles 1544 
- Pag. 368. 


` 


127 
Dbiect, ci uneori chiar dacă comparăm ideile aceluiaşi au- 
tor, în diferitele epoce ale vietei sale. Aşa de-o pildă, în 
prima <a lucrare asupra statului, filosotul Platon, având 
în vedere, ce-i dreptul, mai mult îmbunătăţirea rasei decât 
restrângerea numărului nasterilor, nu permite barbatilor 
* de a se căsători mai înainte de treizeci si cinci de ani si 
mai târziu de cincizeci si cinci. Pentru respectarea acestei 
yes. părintele filosoliei idealiste recomandă suprima- 
rea fructului, sau uciderea prin foame a copiilor născuţi - 
în afará de aceste limite de vârstă. Mai târziu, în lucra- 
rea sa asupra legilor însă, filosoful nostru îşi schimbă pă- 
“verile cu desăvârsire. Războaele si ciuma îanpuţinase lo- 
cuitorii Atenci, în mod simţitor si fată cu această stare de 
lucruri ingrijitoare, nu mai putea fi: PU numai do îmi- 
- bundtálirca rasei, ci ttelmea. să se uăsească mijloace pen- 
tru conservarea ci. Ingrijit de vijtorul us. Platon 
nu numai că permitea barbatilor de a se căsători la 20 de 
“ani, dar le impune chiar ea. până la 35 de ani să fie numai 
decât căsătoriţi sub pedeapsă de a fi supuşi unei dări a- 
m ale speciale, pentru a nu-şi înehipui, zice el, că celibatui 
“este o stare comodă si plină de foloase. Pe lângă aceasta; 
el institue un fel de majorat, în folosul unuia din fii, pen- 
* (rt a forma astfel o clasă puternică de cetăţeni; iar cei- 
lalti copii urmau a fi adoptați de acei cari dimáseseri d 
sterpi. Cát. despre uciderea copiilor şi despre comunitatea 
“femeilor, nu se mai pomenește de astă dată niei un cu- 


Zin, 

S2 fouiunul. — De unde. își trag statele originea si nas- 
pterea lor? Nu oare dela căsătorii si de la îanpreunarea ec- 
„lor două sexe? Clinius.— Desigur „Atena mul. — Astfel, în 
„orice stat, e bine să începem cu legile cari privese că- 
„sătoriile” f). A H 
E o 1 - OS s : 

1 Sub vrosiumea împrejurărilor exterioare, cari se schim-- 
base, vedem cum si Platon isi modifică ideile sale, eu 
privire, la politica popor ației. Si fiindeă am vorbit aice de 
qat din éei mai iluştri cugetători ai antichităţei, cari saw 


5 de "éhestiunea poporatiei, trebne să protitim de o- 
Mem 


» 
azie pentru a spune câteva cuvinte si de cellalt mare 
filosof al Greciei, care a tratat acest subicet aproape în 
acelaşi timp, dupi care vom putea să abordăm, fár& tran- 
sifie, literatura timpurilor moderne. ^ ;! 

Aristoteles e si de astă dată cu mult mai precis si am 
putea zice eu mult mai inrudit eu modul nostru de a cu- 
geta, decăt Platon. El se preocupă de fenomenul eresterei 
excesive a popora(iei, invinuind pe Platon, care stabileste 
egalitatea bunurilor, că nu se ocupă mai degrabă de in- 
mulfirea oamenilor. 

"sl încă foarte curios de a se vedea, zice Aristoteles +), 
„că stabilind egalitatea proprietăţilor, nu s'a hotărât ni- 
„mie cu privire la numărul cetăţenilor si că ei sunt lăsaţi 
„să se înmulțească fără sfârşit, ea şi cum numărul lor 
par Îi să rămâie aproape staționar, din cauza căsătoriilor 
„străine 2), cari compenseazit cifra nașterilor, oricare ar fi 
„ca, cum se pare în adevăr ei se întâmplă încă astăzi in 
„diferitele state. Dar rezultatul acesta e departe de a fi 
„exact in cetăţile ncastre, asa precum există. Astăzi ni- 
„meni nu riimáne sărac, pentrucă proprietăţile se împărțese 
„intre copii, oricare ar îi numărul lor; pe când, dacă pro- 
»prietátile sunt indivise, e fatal ca copiii, mai mulţi sau 
„mai puţin numerosi, cari vor intrece numărul hotărât, să 
„mu posedă absolut nimic“. 

„Am fi îndemnați să credem că ar fi fost névoo să se 
„menţină în oarecare limite mai degrabă creşterea, popora- 
»liei decât proprietăţile, în aşa fel încât nasterile să nu 
„treacă de o cifră determinată, care ar fi trebuit să se ho- 
„tăraseă, ținând seamă de numărul eventual al copiilor 
„cari mor si a căsătoriilor sterile. A le lăsa în voia întâm- 
„plărei, cum se face în'cele mai multe state, este o cauză 
„inevitabilă de sărăcie pentru cetățeni; sărăcia însă pro- 
„voacă seditiuni si crime. De-aceea Philon din Corinth, 
„unul din «ei mai vechi legislatori, era convins că numă- 
„rul familiilor si acel al cetăţenilor trebuea să rămâe fix 
„Și invariabil, chiar dacă toti ar fi avut, la început, loturi 
„inegale. In legile lui Platon, e tocmai contrarul*, 


1) Politica. Ed. ThuroteBastien. Cartea Il. Cap. HI $ 6 şi 7. 
2) Platon: Legile. Cartea V. 


Trecând dela critica măsurilor pe eari le sustine Pla- 
ton, lə enuntarea. propriilor sale păreri asupra poporatiei, 
Aristoteles !) se ccupă de căsătorie si de însuşirile cerute 
dela viitorii soţi, stabilind că femeea trebue să se căsătu- 
reuse la 48 ani si bărbatul la 37, sau si ceva mai putin. 
Ib cere ca, în virtutea unei legi exprese, să se oprească de 
a se da hrană copiilor dilormi. Cát pentru numărul nas- 
terilor, care trebue în totdeauna să [ie limitat, dacă mo: 
auvurile nu permit ca copii să fie lepădaţi, si dacă unele 
căsătorii devin fecunde peste numărul determinat, el pro- 
pune sii se provoace avortul, mai înainte ea rodul să aibă 
sentimentul vietei. 4 

Vedem de aice cum geniul a tot cuprinzător a lui Aris- 
toteles a anticipat si în materia aceasta, gândirea mo- 
dernă, preocupându-se, ci claritatea caracteristică spiri- 
tului siu, de chestiunea iperdemiei, care a ajuns la deplină 
ei însemnătate abia în timpurile noastre, din cauza împre- 
jurürilor speciale in cari trăim. Teoria fiind în totdeauna 
numai oglinda realităţei, mai mult în materia aceasta de 
cât în oricare alta, uşor se poate înţelege, în adevăr, că 
niet antichitatea, niei veacul de mijloe nu au putut să 
ajungă la deplina pătrundere a principiului poporatiei. Nu 
doară că mişcările de creştere si de scădere a poporatiei nu 
ar fi fost pururea factorul cel mai însemnat al istoriei, dar 
diferite împrejurări, selavia, războaele, lepidarea, admisă 
de legi si introdusă în moravuri, a copiilor, epidemiile si 
turburările din veacul de mijloc, împiedecând dezvoltarea 
normală a poporatiet au zădărnicit, cercetarea fenomenelor 
sale, cari nu se impuneau atentiunei obștești. De-aceea pu- 
tem să trecem fără transitie dela filesofii greci, cari au a- 
tins numai problema poporatiei, la scriitorii din timpurile 
moderne, eari zu tratat-o in fond. Si fiindeit Malthus, dacă 
nu a fost eel dutáiu eare sa indeletnieit inai deaproape cu 
această problemă, a fost acela care a discutat-o mai pe 
larg, Si care a provi ocat mai ales s, o întreagă miseare stiin- 
tifieit; având de scop de a formula principiul poporatiei. 
de aceea, urmând exemplul mi Robert ron Mohl, vom lua 


1) n cit. OCT IV. Gap, XIV. 


130 Cr 


teoria lui Malthus, ea punetul central al intregei diseu- 
tiuni, împărțind seriitorii, cari s-au ocupat de politica po- 
poraţiei în trei grupe mari:  Predecesorii lui Malthus; 
Părtinitorii lui Malthus si Protivnieii lui Malthus. A- 
vând astfel inaintea noastră diferitele păreri cari s-au 
emis asupra acestui important subiect, vom proceda la 
vercotarea lor eritie si ne vom încerca apoi Să formulim 
încă odată principiul poporatiei, încheind întreaga lucra- 
re cu determinarea măsurilor practice, prin cari se poate 
inráuri asupra dezvoltărei poporafiei, și cari vor trebui 
să rezulte cu necesitate din principiul stabilit. 


CAP. X. Predecesorii lui Malthus. 


Poporatia Europei, in veacul de mijloc, a fost prea puțin 
deasă, din cauză că epidemiile si războaele îndelungate, 
anii de lipsă, ignorarea celor mai elementare precepte de 
igienă, dar mai ales intreaga organizare economică si so- 
ciulă, se opuneau îndesirei sale. 

„Cu toate că este greu de a ne procura noțiuni exacte 
„asupra poporatiei din veacul de mijloc, zice Cibrario 2), 
„e sigur, cu toate aceste, că ea era foarte puţin nume- 
TOR Si. 

Mortalitatea copiilor era extraordinară după cnm ra- 
zultü din toate datele pe cari le avem din acele timpuri, 
Asa de-o pildă, din 59 copii născuţi între 1400 si 1570, in 
familia Rohrbach. burghezi avuti din orașul Francfort, 
numai I8 au supraviețuit tatului lor 2. Si dară in aceste 
familii, bine situate si culte, mortalitatea în primii ani 
ai vârstei era asa de mare, ne putem închipui ce putea 
să fie mortalitatea copiilor la famniliile sărace ?), Cát pen- 
tru epidemii, ele se prezintau atunci cu o furie nepome- 
niti din ecauză căi nu se cunosteau nici pricinele boalolor, 
nici mijloacele pentru a le preveni. 


1) Ézenoumie politique du Moyen Age. Puris. 13:9. Vol. U. Page. 125. 
3)4Dr. Ster: Archiv tur Frankfurts Geschichte unt Kunst, N. E. 
Il. Pag. qo4 și HT. Pag 47. 
AV Dr. Kerl Bücher: Die Devoikerung von Franhkiurteata Main im 
NUV. und XV. Jahrhundert, Tühingén 1380 Vol. Pago: 
t 


“v 
MEZ f 
r jc 
1 — r ál E "Y, , r] 


ĝi 


d 131 
r EU NAVI 
| Aceasta explică mortalitatea inspăimântătoare datorită 


velumei care a secerat, prin secolul al XIV, în trei anisa- 
proape a treia parte a poporatiei din Iiuropa, ca la 25 de 
| milioane de oameni. 
| Desi poporatia în veacul de mijloc era destul de rară, 
| totuşi ea se vede că eră încă prea deasă pentru impreju- 
| rürile economice de pe atunci, după cum o dovedeşte cru- 
| ciatele, cari nu se pot explica decât admițând că, prin 
| veacul al XII si al XIII, un mare număr de oameni se 
găseau fără oeupatiune, in tară la dânşii 2). Sie cu totul 
“aracteristie faptul că cele dintăiu trupe care pleacă pen- 
ipu a cuceri mormâutul Mântuitorului, sub conducerea 
` lui Walter Sausaveir (von Habenichts) sunt numai o adu- 
nituri de răi si de oameni scăpătați, în loe să se recru- 
teze din rândurile elitei sociale, precum s-ar fi intíunplat 
tară îndoială, dacă numai entusiasmul religios, $i nu 
strâmtorarea economică ar fi determinat plecarea lor. 
Faptul acesta asupra căruia vom reveni, aruncă de alt- 
.mintreles o vie lumină asupra principiului poporatiei şi 
contirmii teoria, pe care o sustinem, ei poporatia tinde pu- 
rurea să se înmulțească până la limita extremă a dezvol- 
tărei sale cu putinţă sien fenemenul iperdemiei, este no 
tenomen care se reproduce la sfârsitul oricărei periode de 
dezvoltare a poporatiei, după cum vom vedea mai târziu, 


Pe la mijlocul secolului al NV, poporatia: lauropei, care 
fusese foarte rară, în secolele untericare, afară de (ürile 
<tăpânite de Arabi; precum era Spania, a început iarási 
si cerească mai ales în Italia. în Spania si în Portugalia 
odată cu dezvoltarea lor economica. Dar perioada moder- 
nü, cu frământările ei politice si religioase, (urburánd 
velatiunilé economice, aduce farăşi o seädere simtiti a lo- 
cuitorilore aproape în toate ţările. Germania de-o pildă, 
eire putea sii aihă, pe la începutul războiului de treizeci 
de admiten la 25 de milioane de locuitori, nu mai. rămâne 
decât cu vreo 12 milioane, la sfârsitul acestui război, Sie 
acecast scădere a poporaţiei se observă in Anglia, în 


1) Rümnèlin: Lot cit. Vol. I. Pag. 765. 


Franța, în Italia şi Spania, mai ales din cauza turburá- 
rilor interne si a decăderei lor economice. 

In acelaşi timp insă, statele din Huropa încep să se 
simtă ca individualităţi cu interese contrare, Numărul 
oamenilor apare atunci eu importanta sa deosebită cou- 
siderándu-se ca una din conditiunile de căpetenie a pute- 
vei statului. Indesirea poporaţiei, insemnâănil înmulţirea 
contribuabililor si E soldaţilor, de cari statele in faza de- 
dezvoltare în care intrase, aveau cea mai mare nevoe, de- 
veni preocuparea supremă a politicei, 

Regele [uric al IV. al Franţei, declară, în unul din 
edictele sale că puterea și bogăția regilor consistă în nu- 
mărul si avutia supusilor lor. (La foree et la richesse des 
rois cousisteut duns le nombre et dans lopuleuce des su- 
jets). In. Germania, Ludwig von Seckendorf , propune, să 
se infiinteze asiluri pentru eresterea copiilor orfani, sau 
din părinți săraci, numai în vederea înanulțirei oamenilor. 

Prusia se grăbeşte să dea ospitalitate hughenotilor enri- 
grati în urma revocárei edictului de Nantes, Impăratul 
Josif al LT, se încearcă să colonizeze unele regiuni muntoa- 
se ale Boemiei. Marele om de stat Pitt, declară im parlà- 
ment, în anul 1796, că acel care are o familie numeroasă 
este un binefacator al türei sale si că are dreptul să cea- 
1ă sprijinul statului, pentru a-si creşte copiii. La rāndui 
ei, teoria a trebuit să se lase a fi inráurità de imprejuri- 
rile reale, formulând ca principii de valeare absoluti aee 
ce nu era decât expresiunea necesităţilor timpului în care 
se producea, după cum se vede din tendinţele generale ale 
scoalei economice a mereantilistilor, cari ar fi in rezumat, 
următoarele : 

1) Tendința de : 
tiouse. 


exagera importanța metalelor pre- 


= 


2) Tendinta de a atribui o însemnătate prea jare: a) 
Comerţului exterior în dauna comerțului interior b) In- 
dustriei eare prelucrează materialele, în paguba indus- 
triei care le procură. 


*) Der deutsche Fürstenstaat. Gotha. 1655. 


N 2 2) J. W. Ingram : Histoire de PEconomie politique. Paris 1593. Pag. 57. 


3) Tendinţa de a atribui o prea mare împorlunțe canti- 
lăței poporatiei ca element al puterei naționale. 

4) Tendinţa de a solicita acţiunea statului pentru a fa- 
voriza, în mod artificial. realizarea acestor scopuri, co- 
siderate ca utile 2). | 

De fapt, in epoca în care trăiau mercantiistii, se sim- 
tem o nare nevoe de braţe. de birsici pentru a. spori ve- 
niturile statului si de soldați pentru a-l apăra. Războaele 
continue necesitau întreţinerea armatelor permanente si 
eheltuelele nei mari ale curților si ale intregului aparat 
al statului modern, uu se mai puteau acoperi eu venitu- 
rile taxelor si ale domeniilor. regale 5). 

lira fivese dar ca teoriile să oxlindească necesităţile ur- 
ueute ale timpului si ea practica să caute a le satisface, 


-erezánd că îndeplineste preseriptiunile eterne ale stiimtei. 


Si pe temeiul acestei observatiuui ne putem astepta să ve- 
dem că teoriile să se sehimbe udată cu împrejurările reale 


"du cari sau produs, ajungând la afirmări opuse afirma- 


tiumilor dela punctul de plecare dar conforme iarăşi eu 
necesităţile practice ale momentului. Si această sehimba- 
re va trebui să se facă, se înţelege, eu incetul. _pentrucă 
imiprejurárile nu se moditică decât treptat prin evolutie 
lentă, nu prin cataclisme, cari ar răsturna deodată tot ce 


„a existat mai înainte. Acest adevăr îl vom găsi confirmat 


studiind evoluţia ideilor asupra politicei “poporaţiei în 
timpurile moderne si căutând Să ne dim seamă de geneza 
teoriei care poartă numele lui Malthus. 

In secolul al XVI Giovanni Bolero (0540-1617). ?) esto 
ni părtinitor hotarát al inmultirei poporaţiei pe care 6 
consider ca un element de putere a statelor. Virtutei ge- 
nerative a oamenilor (wirtu generativa degli uomini) el 


„apune însă puterea nutritivă a cetăţei (virtu nutritiva 
„della citla), arătând că lipsa de echilibru între mijloacele 


ile ex istenţă şi poporatie este adevărata cauză care se opu- 


i) Wilhelm Uz her: Geschichte der Nationalókonomik în Deut- 
—schland. München 1874. 


N Della Ragione di Stat. Liv. VIL. c. 10. 
"à 


xe inte oamenilor, mai mult decăt räzhoacle. Si epi- L 
po si SA nec ocesitatea unei pog coig s l 


a cărei y nsifate Se din urmă o iS cit „un ond 
la hárnicie si economie. , , 


Sir Josiah Child °) ca mercantilist, are o o dati 
eebiti pentru o poporatie numeroasă si observă că numă- 
vul oamenilor stă in preportie cu oeupatiunile de cari pot 

si dispună. Dacă Anglia nu ar găsi oci patie deeáb pentru —— 
100 de indivizi si s-ar naste 150, acei 50 rămaşi frä Em 2 
patiune ar trebui sau să moară, Sau Să emigreze. 3 F 

abii ei A Vauban. (16: 2-707 3), pătruns de suras Di , 
zerubilă a muneitorimei din timpurile sale, erede că mi- às 
siunea cea mai înaltă a statului constă în înmulțirea cla- 
glor muncitoare. Toate clasele societlütel au drepturi deo- 
potrivă faţă cu statul. Maui? che izvarul faut Pa hográ- 
țiilor, si cea mai importantă, dintre toate industriile uma- 
ne este agricultura. Cât pentru mărirea regilor, ea sà 1ni- 
scară dupi multimea supnsilor lor. (C'est par le 
des sujets que la grandeur des rois se mesure). ej 

Sir Mathew Hale *) vorbeste de inmultirea poporatiei 
„în progresiune geometrică”, sj ennenste foarte bine eauze- 
le cari o împedecă de a creste după tendinţele el firesti 

Mirabean tatăl 41715-1789) 9. dise ipol al lui Francois. 
Quesnay, sustine că numărul poporat iei atârnă 6 de canti- 
tatea mijloacelor de existentă, pocând după J. H. G. ven 
Justi 7), din contra cantitatea mijloacelor | ; 
cu numărul oamenilor si un stat nu pon 
tă prea multi locuitori. Tnonatinéa. lor el 
tură internă (innere Cultur) 0. 

N ERE pa 

1) Empresas politicas, o Idea de un principe 

Monaco 1640. | — >, 

2) Observations upon the United P 

E New Discourse of Trade 1608. 

4) Projet d'une dixme royale. — 


SE) The primitive origination bi — v 
9 pies n kate: ou traité „de la por 


135 


Montesquieu zice că poporaţia stă în raport eu produc- 
tele de cari poate să dispună +), dar el nu are niei o. ideg 
mai precisă în această privinţă. 

‘Pretutindeni unde se găseste un loe pentru ca doi 
„oameni se poată trăi eu îndemânare, zice el, se comtrac- 
„tează o căsătorie. Natura singură îndeamnă îndeajuns la 
„aceasta când nu este oprită de greutatea subsistentet 2)*. 

Benjamin Franklin °), arată greutățile de trai pe cari 
le întâmpină oamenii în regiunile cu poporatie prea deu 
să, zicând-că numai în ţările tinere se pol găsi condiţiile 
cele mai favorabile pentru mmtemeeurea si eresterea "nor 
finrilii numeroase. 

Unul din reprezentanţii autorizaţi ai mercantilismului 
în Halia, zfnfonio Genovesi `) 171241769), care u ocupat 
cea dintáiu catedră de economie politică din Europa, fon- 


„dată la Napoli în 1155, precedánd: asemene pe Malthus. 


spune că scăderea vopovaţiei este o consecință a inmulti- 
rei excesive. 

Mai interesantă este părerea întemeetorului economiei 
politice moderne, eare dealtmintrelea, nu sa ceuvat decai 
in treacăt de chestiunea poporatiei, concentrând intreasce 
sa atenţiune asupra eviféei naţiunilor, ceeace nu puţin a 


contribuit, după părerea noastră, ca urmaşii Săi să aDuce 


intro divecțiune cu totul gresitii, subordoiánd interesele 


popo atiel intereselor lucrurilor neinsulletite, după cun 
a făcut-o intve alţii şi Ricardo. 

„In mod firesc zice Adam Smith 5), toate speciile ani- 
„mule se înmulțesc în proporţie cu mijloacele lor de sub- 
asistență sb nici o specie nu poale să se înmulțească pes- 
„te această lumită. Dar, în societăţile civilizate, lipsa de 
,uiijloace de subsistentà, nu peate să pună stavili propi, 


^ 


„gațiunei speciei umane decât numai întrucât priveste 
1) Esprit des lois 1748. Cartea XVIII. Cap. à 
2) Esprit des lois. Cartea XXIII Cap. N. 
3) Observations conc. the increase of mankind and the peoplirg ot 
countries. 1751. M l 
4) Lezioni di commercio ossia d'economia civile. Bassano 1760. 
- 5) Recherches sur la Nature et les Causes de la Richesse des Na- 
tions. Paris 1843. Vol. I. Pag. 109. 


„Clasele inferioare; si seceasta nu se pofte produce d 

.Imntwun singur med: nimietimd o mare parte a copi ye. a 
4cari-b produce căsătoriile Tecunde ale acestor chase „ale B 
.poporului.. = Cererea reguleuză cu necesitate produc- i$ 
stia oamenilor. preeum . reguleaza pr oduetia oricărei alit ia Ma 


„nare; ca grabeste producția cänd aeeastic Merge pres fa 
„incet, si o tine pe lee când merge prea repede, Cererea — " S 
sarensta rezuită si determina starea in care so cases i 1 
eproixtgatia camenilor n toate ţările din lume, in Agueri- 

sea septentrională, iui Enropa-si in. Chinaz gure o face să P 1 
mearga eu pasi asa de repezi in cca dintàiu din aet T 
„regiuni, care-i dă în cealaltă un wers mai incet si ma . j 


Sgrodat, si cave o Face eu totul stationavá dm coa din urnă”, 
^ P je rs 
Dacă până acnană ami avut de inregistrat, la Droit 
2: zv T A Pers ^ E ^ 5 y "y 
sorii mai indepartati ai lui Malthus, păreri cari enminfesc i 
numai pe ale sale, vom vedea, Cn cât ne vom apropia de; — | 
: i CM, dp dies. É d 

timpul în eare el a seris, ed aproape intrenga teorie cart - 
ameta numele jui se sasesta T wecilalpi seriitor le GAL Ub æ. E 


b 


tratat acelasi subieet mai inainte de dânsul. Karl Mars i 
pretinde chiar că teoria moderna asupra poporatiei se poa 
te găsi întreagii în serjeres preotului protestant Bruck- 
ner JY, oCeence este Sigui ta atât Sir James Sleuart, et 

i Herrenschiwand, dar mai ales călugărul venetian Ortès, 
Su pareri deopotrivă eu ale Imi si câte odati chiar intre 
Datis aceleasi ides pai m - 


Laden se pr " popor nu ps k hi 
„mulţi. intoa prec ann un arbor nu a în 

„le-a crestea Dar pentru a trăi trebue ph 

„fiindcă urice erestere ire o limită, aice este punetul. onde 

SENE Se apane ve o ics xliting n e 


ur erat ae eu V pr: 
1) Das DA pital. kd IV. Hamburg 1895. V 
2) Théorie du "ystéme animal Leyde 17 
3) Inquiry into the Principles of political Fa c 
208. — Această citațiune, pe care Garnier: | 
pulativa. Ed, M. 1$85. lag 24446 atribue, in mod 
fului scoțian Dugald Stewart, sé gi gasește şi la 
com mglet d' Economie politique. Partea VL Cap 


| „Proereaţia speciei umane, zice Herrenschicand 1), pare 
su fi pemărginitä; hrana sa diu contra are margini. Pe 

câtă vreme proereatia nu a atins limitele hranei, specia. 
„umană e în stare de-a se inmulti“. 

Călugărul Giammari Orlés 2) 11713—-1790), un „seriitor 
original si plin de spirit", cum zice Marx, sustine că popo- 
ratia creşte în proporție geometrică, adăcgând că dacă 
cresterea eb este mareiniti, lu animale, prin nimicirea lor 
mutuală. (forza), la oameni această smărginire se datorestc 
"atiunei (ragione) si prudentei conjugale, Pentru za impie- 
deca liţirea sărăciei, în tările eu poporatie deasă, celibatul 
i separe măsura cea mai nimerită, 

Mai important insă si decât Ortès pentru stabilirea teo- 


LA d 


riei moderne asupra poporatiek este Fri indoiali reve- 
rendul Joseph Townsend 2), la care găsim in. întregime, 
tezele. Tumlamentale ale lui Malthus. Townsend sustine e 
F singurele mijleaee pentru a inlătura sărăcia, ar Ip sau spo- 
rirea mijloacelor de hrană, san bnpiedecarea eresterei po- 
poratiei si că numai acesta diranvmàá ar fi remediul ecl 
mai sisur. j l 

Un alt seriitur englez, zErthiur Young `. care aoc 
prin Franţa prin audi 1787-00, me spune că: „Gri 
i un moment 


ilátorit 
ja de-z 


„inmulti poporatia nu trebue să fixeze nie 
„atonţiunea guvernelor Dari ea este lenesă sau dacă in- 
„trece numărul oamenilor eari pol să-si găsească ocupatie, 
„ur fi mynai să se înmulțească mizeria, boala si crimele. 
„Poporaţia nu ajunge să fie utilă decât prin intrebuinta- 
„rea ci, Găsiţi această intrebuintare si ease va inmulti 
Ade la sine”, 

Tusfársit Buckle Ð n2 spune. după Laing, că Voltaire ar 


1) De l'économie politique moderne. Londen. 1786 
a Riflless'oni sulla popolazione delle nazioni per raporto all'eccro- 
mia nazionalle, Venezia 1790. 
3: Dissertation on the pcor laws. 1786. ; 
„A journey trough Spain in 1786—57. E. II. London 1792. 
4) Travels in France. London, 1792. Veyage en France, pendant 
les années 1787, 1788, 1789 trad. Soules 1704. O alta traducere 
e aceea a lui Lesage Paris. 1856. 
ie Geschichte der Civilisation in England. Ed. Ruge Lpz 1565 Vol. 
ns I. Partea 11. Paz. 276. : 


» 4 


Ti reeunoseut încă si mai de demult legătura dintre spo- 
rirea mijloacelor de existență si creşterea ^ poporatiei: 
„Ideea despre proporţia diferită în care se înmulțește po- 
.pora(ia si mijloacele de hrană, a fost emisă mai întâi de 
„Voltaire, zice Laing, şi a fost Inată apoi de economistii 
nostri englezi din secolul prezent. si dezvoltată in nume- 
„rousa volume”, 

După cumi se poate vedea din enumerarea diferitelor 
păreri asupra poporatiet, mai mainte dle Malthus, e foarte 
greu de-a se spune cine a enunțat omnei îutăi cutare sau 
etare idee, Ceeace e sigur e că elementele din cari se al~ 
cătueşte teoria care poartă numele lui Malthus, se găsesc 
resletit în nenumăratele serjeri cari an tratat acest su- 
hiect mai înainte de dânsul si chiar cu atâta precisiune in- 
cât el singur se mira pentru ce atâţia autori earl s-au ocu- 
pat de chestiunea poporaţizi inaintea lui, nu nu reusit să 
utragă atentiunea asupri acestui subiect. 

.Mizeria si nenorocirile cauzate de creşterea prea repe- 
Se a poporaţiei, zice el 30, au fost văzute in mod distinct: 
„temelii violente pentru vindecarea acestei suferinti fu- 
„sese propuse încă de pe timpurile lui Platon si Aristote- 
„les. Chiar acum în urnă, acest subiect a fest tratat de cá- 
eire unii economiști francezi, de câtre Montesquieu, la 
„ocazie, și dintre seriitorii englezi, de Franklin, J. Steuart, 
LArthur Young si Townsend. Acesti autori au vorbit eu 
„isa claritate incât ar fi greu să se spună pentru ee nu 
Aon reusit să atragă atentiunea asupra acestui obiect". 

Aceen ec i se pare lui Malthus atăt de greu de explicat, 
se înţelege usor dacă ne dăm seamă despre — inráurirea 
împrejurărilor reale asupra fornărei teorillor ṣi asupra 
sucevsului lor. Am văzut în adevăr, cum ideile asupra po- 
liticei-poporatiei s-au schimbat cu desăvârşire in mai pu- 
țin de două secole, trecând dela. afirmarea extremă că in- 
mulţirea poporaţiei este in toate cazurile un bine si că 
iebue să fie ţinta supremă a silintelor statului, la expri- 
sarea unor temeri exagerate ca mijloacele de hrană să nu 
xiii fie îndestulătoare pentru satisfacerea — trebuintelor- 


1) Essai sur le Principe de Population. Ed, Il. Paris 1852. Pag. 2. 


` T bi 


sue crescânde. Este evident că unii erau preocupati de 
înmulţirea unei poporatii prea rare, pentru împrejurările 


în eari trăiau, pe când ceilalţi, se ingrijau de fenomenul 


contrar, Si vsor se poate intelege că această modificare a 
teoriei s-a efectuat, nu de odată, ea printr'un cataclism, ci 
cu încetul, pe măsura schimbărei împrejurărilor de tapt. 
De aceea era natural ca elementele din cari se alcătueşte 
teoria lui Malthus, să se găsească mai ales la predecesorii 
săi imediati, si ca el să se servească de dánsele, după cun: 
sa servit, fără ea pentru aceasta să fim în drept a-l arune: 
epitetul ce plagiator, eum o face Karl Marx 1), din mo-. 
mentul ee el singur se referă la serierile anterioare cir- 
tei sale. 

Oricum fie, scrierea lui Malthus reprezintă, o epocii în 
dezvoltarea politicei poporatiei si oglindește una din fa: 


ele evolutiunei economice şi scciale-a popoarelor moderne. 


Era firese dar ea tocmai această seriere, si nu serierile 
precedente, cari contin, în esență, ean acelaşi fond d» idei, 
să atragă privirile obşteşti asupra problemei poporatiei, 
pe cari împrejurările reale-o impuneau de astă dată, cu 
brutalitatea lor cunescută, atentiunei tuturor. Odată cu 
serierea lui Malthus, în adevăr, chestiunea socială apare 
amenințătoare pe scent lumei, pe care nu il mai părăsit-o 


w 


de-atunci până în zilele noastre. 


CAP. XI. Teoria lui Malthus. 


Intre anii 1700 si 1770, Anglia a avut o perioadă de in- 
florire iuțdustrialž din cele mai puternice, în urna deseo- 
peririlor. mecanice cari s-au succedat în timpul acesta eu 
c repezeciune uimitoare. 

- In intervalul care desparte anul 1760 de anul 1710, ziee 
JAlarshatt ?), Roebuck începea să topească fierul cu ajuto- 
„rul cărbunilor de pământ. Brindley lega centrele manu- 
„facturare născânde eu marea, prin mijlocul eanalurilor, 
„Wedgicood desecperea arta de-a face olării frumoase eu 


^j) Das Kapital, Ed. IV. Vol. I. Pag. 580. 
2) Citat de J. K. Ingram: Histoire de l'Économie politique. 1893. 
Pag. 160. 


1.40 


»pret oltin, Hargreaves inventa. jeannetta 2), Arkrighi 
„se servea de descoperirile lui Wyatt si High pentru tesu- 
„tul cu cilindre, intrebuintánd puterea idraulici pentru 
„a le pune în miscare, Walt inventá maşina en aburi cu 
».condensatie sr în sfârsit, masina de fors a lui Cromplon, 
precum si masina de țesut a lui Cartierigh? apărură nv 
„mult după aceea”. i 
Acoste îmbunătăţiri si descoperiri mecanice de mare in- 
semuátate, dând un avánt urias industriel manufacturaro, j 
erau menite să sehimbe bazele societater si să dea nastere 
la o sună de nrobleme sociale noi. "Popsratir atrasi de- 
dezvoltarea productiei se inmultise foarte repede, dar în 
acelasi timp clasele muncitoare, despărțite de miiloacde 
de producere, cresteau ca mase proletare, lipsite de orice 
ultă avutie decât acsi a puterei lor de mameă, a vietei lor, 
care devenea o marfă, ve se oferea în prea mare abundentă 
unei alte clase, în mânele căra 
vutiils Căci daen altă dut 
Gueere, cari erau putin SUE ingfduesn existenta 


iu se îngrăamiuleau toate a 
mijloacele primitive de pro- 
unei categorii de produedtori modesti, Inerânul pe o scară 
restrânsă, cu un număr relativ foarte ante ide lucrători, din 
nijlocul cărora nu eraopren greu ca să se nască patron? 
şi dacă averea soeinlà pe vremile acelea se împărțea mai 
de-opotrivă intre membrii soeietü(el, acum situatia sè 
schimbase en desăvârşire, Noile mijloace de producere cos- 
tisitoare, cumpărarea, întreţinerea şi exploatarea lor, ec- 
reau sime Foarte mari cari nu se puteau găsi decât în mái- 
pole câtorva, Sr fiindcă aceste mijleace de producere erau 
cu totul superioare mijloacelor primitiva de cari se sèrvi- 
se austria pănă stunei, intreducerea lor a trebuit să 
aibă ea rezultat fatal zdrobirea industriilor cari urmau à 
se servi deare ste mijloace primitive nefiind în stare să-și 
procure inventiunile noui si ca consecinţă, prolelarizarea, 
adică despărțirea de mijloacele de producere, a o sime- 
denis de existente odinioară independente. Din momentun! 
acela, clasele muncitoare în loc să fie; ca până atunci, sti- 
pâne pe mijloacele de producere. ajung în stăpânirea lor, 


2) Denumirea veche a riașinei de tors bumbacul jenny. 


5 l a d E 


Nu uneltele si musinele există pentru indestularea tre- 
buintelor omului, ei oamenii ajung să existe numai pentru 
indestularea necesităților variabile ale industriei. la 1i 
atrage sau ii respinge, după nevoile ei momentane, fără 
de- se ocupa de soarta lor si fără ca să se peată ocupa de 
dânsa măcar, dacă nu vosste să-şi perieliteze propria exis- 
tenti, si cu aceasta si existența acelora de cari ar încerca 
să se îngrijească, l ; 

In modul acesta industrialismul era pe cale de-a revolu- 
tiona societatea, dând naştere unei noi faze. demice, care 
nu putea să nu înrâurească teoriile asupra poporației. 

Epoca imediat premergătoare — aparitiunei cărței lui 
Multhus, a fost cu deosebire tristă pentru Anglia. O serie 
de recolte rele îngreuiase cu totul viaţa poporatiei munci- 
toare sporită, în mod considerabil, în urma dezvoltárei in- 
dustriei. Drepturile de vamă împiedecau intrarea libera 
a mijloacelor de hrană. Industria mare nimicise industris 
mică cu desăvârşire, lăsând pe micii producători la dis 
eretia eapitalistilor, dar în acelaş timp, Anglia nu ajun- 
sese încă să stăpânească în mod absolut piata universală, 
frecánd din faza curat industrială, în faza comercială. Cei 
dintâi vapor nu a fost construit, în adevăr, decât in 1507; 
navigația cu aburi a fost inaugurată în 1812; iar naviga 
tia înter-oceanică abia în anul 183S. Crizu industriali, da- 
torită nepotrivirei dintre puterea, deodată crescută a mij- 
lodcelor de producere si piata de desfacere, lăsase mii de 
oameni fără lucru. Tusă pe lângă aceasta, organizarea a- 
sislentei publiee, în loe să mărginească cresterea paupc- 
risnrului, nu era decât o cauză mai mult a scăderei sala- 
relor. Ajutoarele ce se dădeau săracilor (allowances) nu 
produceau alt efect decăt că imbogăteau pe fabricanți, cur: 
reduceau salavele pe cât se ridicau subsidiile acordate sã- 
vacilor O nemulțumire generală, datorită strimtorărei 
economice, apasă asupra tuturor claselor societăţei, ne- 
nmultimire eare era cu atât mai de temut, cu câi revolu- 
(iunea franceză emofionase spiritele, zdruneinánd. credin- 
tele seculare. l 

Thomas Robert Malthus, náseut în ziua de 14 Februarie 
1766, la Rookery, lângă Dorking, in comitatul Surey, si 


142 


care avea dar 29 de ani, în momentul izbuenirei turburá- 
vilor din Franţa, se găsea în deplină maturitate a spiri- 
tului, în momentul când atâtea probleme se încercau a se 
desiega prin foc si prin sânge. Mişcarea spiritelor din 
T'ranţa, a trebuit să aibă fireşte o înrâurire foarte mare 
si asupra poporului englez, Intre alţii mulţi si tatăl lui 
Malthus, prieten al lui Rousseau, îmbrăţişase cu ci álduriá 
ideile generoase ale lui Condoregt si ale celorlalţi cugetă- 
tori francezi asupra progresului indefinit al omenirei, 
In anul 1790, unul din cei mai eminenţi adepti ai ideilor 
noui, în Anglia, William Godwin, publică sub titlul: Lu- 
quiry concerning political justice, o seriere care a avut 
col mai mare răsunet, in teată fara. Godwin susţinea că 
toate suferințele societitei se datoresc instituţiilor greşite 
ale oamenilor. Nu avutiile lipsese; accea ce e greșit e modul 
lor de împărţire. Unii au astăzi prea mult, alţii prea pu- 
țin. Să se împartă dar toate avnţiile si întreaga sureiná de 
muncă cerută pentru ale produce, între toți- deopotrivă, 
si fiecare cu puţină osteneală, va putea să agonisească cele 
trebuitoare existenţei, rămânâudu-i încă un timp liber st- 
ficient pentru cultivarea spiritului si a insusirilor morale, 
Omenirea va putea să intre, pe calea aceasta, în altă pe- 
rioadá de dezvoltare; Rațiunea va li stăpână pe acţiunile 
omului. Guvernele si armatele se vor putea suprima si eu 
timpul, fericirea va domni pe pământ. 
Imprejurul acestor idei reproduse de Godwin în Engi- 
(Exploratorul) din anul 1797, sub titlul: Încercări asui- 
pra ucuțici si a prodigalitá(ie, se iscará diseuntiuni foarte 
aprinse, între Daniel Malthus, tatăl, si "Tho mas Robert fiul 
siu, asupra ehestiunei generale a progreselor viitoare ule 
omeniti, di&eutiani cari au provocat pe Malthus să-şi pu- 
blice părerile sale intro seriere apărută în anul 1798 sul 
titlul: dn Essay on the Principle of Population as it af- 
focts: Phe future Iiproveiment of society with. Remarks the 
Spécilation of. M. Godwin, M. Coucorcet and other Wri- 
Felis . —- -=~ 
Iu aecastă seriore, cu caracter polemic, apărută fără nu- 
mele autorului si care este iai malt o lucrare premer- 
eütoare decât o primă ediție a operei sale asupra astui 


subiect, Malthus caută să risipească visurile de fericire a 
le lui Godwin si exageratiunile lui Condorcet asupra per- 
feelibilitiitei nemürzinite a speciei umane, servindu-se de 
scrierile lui Hume, Wallace, Adam Smith, Priee, pe cari 
le avea tocmai la indemáná, după eum o spune singur ?). 

Omenireu, zice Malthus, are tendinţa firească de a se 
inmulti, tendinţă care nu este mărgenită decât de greuta- 
tea ceo întâmpină de a-și procura mijloacele de existenţă. 
Dacă s-ar îmbunătăţi starea societăţei, numărul oamenilor 
ar creste toarte repede, de unde ar rezulta o scădere a por- 


tiunei fiecăruia în bunurile sociale, şi ca consecință a- 


ceensi greutate de a-și procura hrana. Așa dar, chiar dacă 
Sar realiza societatea ideală visatü de Godwin, ca nu va 
putea să reziste mult timp principiului poporaţiei. Nu. în 
vesturnarta ordinei de lucruri existente, ci în înfrânarea 
instinctelor noastre trebue să căutăm leeuirea suferințe- 
lor sociale. 

Aceastii seriere polemică a lui Malthus, a avut un rásu- 
net extraordinar ceeace l'a îndemnat să se îndeletnicească 
mai de-aproape cu problema. poporaţiei cercetând efectele 
principiului stabilit, asupra stărei trecute $i prezente è 
societăței. Intovirisit de câţiva prieteni, printre cari cu- 
noscutul călător Edward Daniel Clarke, Malthus pleacă, 
in anul 1799, cu intenţiunea de-a studia aplicarea princi- 
piului siu la unele naţiuni din Europa. Intors din cilito- 
viile sale, după ce visitase Suedia, Norvegia, o parte din 
tusia si mai târziu, Elveţia si Savoia, el scoate la lumină 
o nouă ediţie a operei sale, care a apărut în anul 1808, sub 
titiul: An Essay othe Principle of Population or a View 
of. ist Past und Present ojjeets on human happiness; aul: 
un Enquiry inta our Prospects respecting the future Re- 
moval or Mitigation of the Evils which it occasions. 

Aceasti este opera care a făcut celebritatea lui Malthus 
si care a apürut în cinei ediţii consecutive, cea de pe urmă 
din anul 4817. in timpu cât trăia încă autorul ei. Pe lân- 
gä această scriere el a mai dat la lumină un traetat de 


"Prefaţa la edijia H. 1503. 


economie politică 1), o mică seriere asupra  definiţiuni- 
lor 2) acestei stiinti, precum si alte lucrări, cari au rămas 
netraduse si fără prea mare răsunet. Malthus care era 
preot anglican, a fost profesor de economie politică la co- 
legiul campaniei ostindice din H: dleybury . deli 1805 si 
până la moartea sa, în anul 1834. 


In scrierea mai sus citată asupra principiului popora 
fiel. eire a fost de atâtea ori denaturată si pe cari ce-i 
mai mulți au criticat-o fără să o fi cetit, Malthus începe 
prin a se întreba cari sunt cauzele cari au oprit pe loe, 


până acuma, progresele cmenirei şi care este probabilita- 
tea dea se înlătura, în totul suu în parte, aceste piedeei 
ale propasirei naistre. 

„Această cercetare, zice Malthus *), este cu mult prea 
„întinsă pentru ca un siugur om să poată să i se devoteze 
„cu sueces, Obiectul încercărei de fata este de-a examina 
„ai ales efectele unei singure cauze mari, strâns legată 
„ue natura omului, care a avut o înrăurire constanti sb 
„puternică chiar dela originea societăţilor si care, cu toate 
Quceste, a fixat prea puțin atenţiunea acelora cari Sau in- 
„eletnieit cu subiectul, căruia ea apartine.. 

„Cauza pe care o zm dn vedere este tendinţa constantă 
„cre se mamnitestează la toate fiinţele organice dèe a in- 
„mulţi specia lor mai mult decât o ingädne antitatea de 
„hrană, pe care pot să si-o procure”, 

„După enm ebservă Doctorul Franklin, nu există nici o 
„limită a facultăţei productive a plantelor si a animalelor 
„decât dear numai că sporind în număr ele isi iau hrană. 
„unele dela altele” 

Aceasta nu se poate tă iuădui, zice Malthus. Natura a 
răspândit eu ilig Jsugare germenii vietei, dar ea s'a ară- 
tat Swårcită când a fost vorba de loe si de hrană. 

1) Principles of political Economy. London 1819, tradusă în limba 
franceză de Constancio. 

2) Definitions in political economy. Londen 1527. tradusă de Fonten- 
raud. 


i) Essai sur le Principe de Population. Ed. IL. Guillaumin. P 
: aud 


le - 
1352 Vag. 5. 


145 


Oamenii au aceeași tendinţă constantă de-a se inmulfi 
mai repede decât mijloacele de hrană ca şi plantele şia- 
nimalele. Nu există o singură ţară po lume unde mijloa- 
cele de existență să fie asa de imbelsugate şi moravurile 
atât de simple şi de curate, încât nici odată greutatea de 
a îndestula trebuinţele unei familii să nu fi impiedecat, 
sac să nu fi întârziat căsătoriile, sau în care nici odată 
viciile proprii oraşelor mari, industriile insalubre şi exce- 
sul de muncă să nu fi atins viaţa. 

Putem fi siguri că dacă poporaţia nu este oprită de 
vreun obstacol oarecare, ca se dublează la fiecare perioadă 
de 95 de ani, urmând a ereste, din perioadă în perioadă, in- 
tr'o progresiune geometrică. Mijloacele de existenţă însă, 
in eonditiunile cele mai favorabile pentru industrie, nu 
pot nici odată să sporească mai repede decât intr'o progre- 
siune aritmetică. Rasa omenească ar ereste ca numerele 1. 
9. 4. 8. 16. 32. 64. 198. 236, pe eánd mijloacele de subsis- 
tenti s-ar înmulţi numai ea 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. După 
două secole, poporaţiu ar fi faţă cu mijloacele de existen- 
tă ca 256 la 9; după trei secole ea 4096 la 13 si dură două 
mi: de ani, deosebirea ar fi uriaşă şi aproape cu nepu- 
Üntà de calculat. 

„Se poate conclude din cele co preced, zice Malthus, în 
„capitolul al doilea al eártei întăia +), că în ultimă analiză 
„marele obstacol al poporatiei este lipsa de hrană prove- 
„nind din diferența raporturilor pe cari le urmează aces- 
„te două cantităţi în creşterea lor respectivă. Dar acest 
„mare si ultim obstacol, în “care se întrunesc celelalte, 
„nu-şi exercitii acţiunea in mod imediat decât numai în 
„cazul când foametea produce pustiirile sale“. 

„Obstacolele mediate 2) se aleiituese din toate obiceiuri- 
„le şi din toate boalele pe cari le poate produce raritatea 
„mijoacelor de existenţă; adăogând toate cauzele fizice şi 


I) kssai. Pag 12 

2) În traducerea franceză se zic: : vlea obstacles immédiats», ceea 
co este desigur o ervare, pe care am crezut cà e bine så o rec- 
tifi-àm, dupa infe esul fraz-i, neavând orizinalul englez la inde- 
mâna pentru a v dea dacă aceasta e numai o greşala de tradu- 
cere, sau de text. 


J46 


„morale, in afară de această raritate, cari tind să ridice 
„viața înainte de vreme“, , 

„Aceste obstacole ale -poporaţiei, cari lucrează în mod 
„constant, cu mai multă sau mai puţină putere, în toate 
„societăţile omenești si cari mentiu numărul, indivizilor 
„a nivelul mijloacelor lor de existenţă se pot împărţi în 
„două categorii. Unele lucrează prevenind creşterea po- 
„poraţiei, celelalte distrugând-o pe măsur ice se formează. 
„Suma acelor dintâi alcătuese aceea ce se poate numi 
„obstacolul preventiv (preventive cheek); suma celor de al 
Ero obstacolul destructiv (positive check). 

„Obstacolul preventiv, întrucât e voluntar, este propriu 
„speciei umane şi rezultă dintro însusire care-l deosebeşte 
„de animale, anume, putinţa de-a prevedea si de a apre- 
„cia consecinţele îndepărtate“. 

Omul se uită împrejurul său şi calculează toate even- 
tualititile la cari-l expun actele sale. Când e vorba de că- 
sătorie, cl compară mijloacele de cari dispune, cu numărul 
persoanelor ce va avea de întreţinut si se întreabă dacă 
va fi în stare să facă fată împrejurărilor, dacă nu este 
cumva amenințat să-și piardă rangul. în societate, să se 
arunce în întreprinderi prea grele si eu cari nu este de- 
prins, să nu-și poată ereste copiii după eum ar dori-o. Ase- 
menea aprecieri sunt de natură de-a impiedeca şi impie- 
dec în adevăr, in orice societate civilizată, contractarea 
multor căsătorii. Si dacă nu dau naştere unor ubateri vi- 
cioase, ele sunt consecinţele cele mai puțin supărătoare ale 
principiului poporatiei. Ej drept că pentru moment, aceas- 
tă constrângere produce un sentiment dureros. Dar a- 
ceasia nu-i decât un neajuns de puţină însemnătate dacă-l 
comparăm cu celelalte obstacole cari se pun în calea ex- 
pansiunei poporatiei. 

Obstacolcle destructive sau represive, sunt prin natura 
Jor foarte variate. Ele cuprind toate cauzele cari tind să 
scurteze durata naturală a vietei omului prin vicii, sau 
prin nenorociri. Astfel ar fi ocupaţiunile vătămătoare să- 
niătăţei, lucrările anevoioase, sărăcia extremă, reaua hra- 
nă a copiilor, insalubritatea oraşelor mari, excesele de ori- 
ce fel, boalele, epidemiile, foametea. 


- 


147 


„Dacă examinăm obstacolele cari se opun cresterel po- 
„„poraţici, zice Malthus +), pe cari le-am împărțit în două 
„categorii generale si pe cari le-am numit preventive şi 
„destructive, vom vedea că ele se pot reduce la cele trei 
„următoare: rezerva morală, viciul şi suferinţele. 

„Printre obstacolele preventive, abţinerea dela căsăto-: 
rie, unită cu castitatea, este aceea ce numese constrânge- 
. re: morală (moral restraint, contrainte morale). 

„Printre obstacolele destructive, acele cari apar ca con- 
.,seeinti inevitabile ale legilor naturei, alcătuese exclusiv 
„acea clasă pe care o denumese cu - cuvântul nenorocire 
(misery, malheur). Acele din contra pe cari le producem, 
„în mod evident, noi înşine, precum sunt războaele şi ex- 
,cesele de tot felul, si mai multe alte suferinţi ce nu so. 
„pot înlătura, sunt de o natură DUNS Vieiul le provoacá 
„Şi ele aduce după dánsele nenorocirea. 

Insfársit, după ce a studiat, în capitolele ce urmează, 
aplicarea acestor principii, Malthus ajunge la următoarea, 
concluzie?) : | 

„Creştereu popora(ici este cu necesitate limitată de către 
„mijloacele de existenţă. : 

Poporaļia ereste cu mijloacele de PONO afară nu- 
„mai de unele obstacole particulare şi uşor de descoperit. 

"ceste obstacole si toate obstacolele cari mențin popo- 
„rajia mai jos de nivelul mijloacelor de subsistență sunt 
„rezerva morulă, viciul şi nenorocirea (misery, malheur). 

Malthus adaogă, în notă, că prin creşterea mijloacelor 
de subsistență, trebue purureasă înţelagem o creştere pe 
are masa poporatiei este in stare să-şi o procure, căci 
altfel ea nu ar putea. să .fie de niei o utilitate pentru a în-` 
curaja înmulţirea poporaţiei. Cu alte cuvinte, ereşterea 
mijloacelor de existenţă, nu însemnează alta, pentru Mal- 
thus, decât creşterea venitului, adică a pártei de care po- 
poraţia poate să dispună in mod efectiv, pentru indestula- 
rea trebuintelor sale. 

Plecând dela aceste principii. Malthus a ajuns la conse- 


y Essai Pag. 14. 
2) Essai Pag, 315. 


A 


148 


cinţi de mare însemnătate practică. El a stabilit, mai in-| 
tăi, că distribuţiunile gratuite, făcute in mod regulat, nu 
pot remedia suferinţele sărăciei, cari se datorese nepotri-- 
virei de crestere între unele clase sociale $i creşterea mij- 
loacelor lor de existenţă. Asemene subsidii, cari se acor- 
dau tuturor nevoesilor, fără niei o deosebire, nu sunt după 
părerea lui, decât numiii prime ce se stabilese în profitul 
neprevederei, a trândăviei si a tuturor pornirilor vicioase 
cari produc sărăcia. O altă concluziune la care a ajuns. 
este că, cererea si oferta determinând preţul muncei, ea si 
a tuturor obiectelor, cel mai bun mijloc, de cari dispun 
clasele muncitoare pentru a ridica salarele este de a nu 


contracta căsătorii decât cu multă băzare de seamă. Con- 


curenţa dintre muncitorii prea numeroşi, căutând de lucru, 
nu poate să aibă alt rezultat fireşte decât de a reduce sa- 
larul fiecăruia, până la limita extremă a strictului nece- 
sar trebuitor vietei. : 

Coneluziunea generală si practică a intregei teorii nw 
putea să fie alta decât că suferinţele claselor muncitoare 
nu se datorese unei rele împărțiri a avutiei sociale, orga- 
nizürei vicioase a societăţei, cum se pretindea, ci pro- 
priei lor neprevederi. 

Oricum Sar organiza societatea dacă oamenii nu vor 
ăuta să pună frâu instinctelor lor cari-i îndeamnă să se 
înmulțească peste măsură, în scurtă vreme mizeria se va 
produce, în mod fatul, prin jocul liber al principiului po- 
poratiei. > jM 

„Cauza principală si permanentă a sărăciei, zice Mal- 
thus 1), are puţine, sau nu are raporturi cu forma de gu- 


„ternământ sau cu împărțirea inegală a bunurilor; — nu 


„stă în puterea boga(ilor de a procura săracilor ocupa- 
,Liune şi pünc; — si prin urmare săracii prin chiar natura 
„lucrurilor, nu au nici un drept ca să le-o pretindă: aceste 
„sunt importantele adevăruri cari rezultă din principiul 
»poporatiei. Si acest principiu dacă ar fi expus cu elari- 
„tate mu ar întrece puterea de pricepere a celor mai slabe 
inteligente. Este evident că, in Clasele inferioare ale so- 


1) Essai Pag. 575. 


j ; m: ems 


4, eletütel, orice om care ar fs odată bine pátrans de aceste 
„adevăruri sar arăta dispus de a suporta en răbdare si- 
,tuatiunea penibilă la care ar putea să fie redus. El ar 


„resimti mai puțină nemulţămire si iritatie în contra gu- 


„vernului si in contra claselor superioare, din cauza sără- 


„eici sale“. C: ' 


In ediţia dela 1803, Malthus fusese încă si mai energic,am 
putea zice chiar brutal, în exprimarea convingerilor sale: 
„Un om care se naşte înti'o lume dejà ocupată, zicea el, 


„dacă familia sa nu poate să-l mai hrănească, sau dacă so- 


„cictatea nu e în situaţie de a se servi de munca sa, nu 
„are cel mai mic drept de a reclama o porţiune oarecare 
ade hrană şi el este cu adevărat de prisos pe pământ. — DC 


„marele banchet al naturei, nu se mai găseşte loc pentru 
„dânsul, — Natura îi poruncește să plece şi nu întârzie de 


AO a executa ca singură această poruncă“. 


Aceste cuvinte aspre, cari au servit mai ales de ţintă 
criticilor, au fost suprimate în ediţiile următoare, fără ea 


pentru aceasta.să fi încetat, de atunci şi până astăzi, vio- 


lentele atacuri, ee sau îndreptăt în contra acestei teorii, 
are a lost primită, din altă parte, ca o adevărată reve- 
latiune. 

„Clasele privilegiate ale societitei engleze, zice Ferară, 
„primiră cu entuziasm noua doctrină şi cu toate că Mal- 
„thus aparţinea partidului Whig, totuşi eei mai inver- 
„sunaţi se înrolară sub stindardul lui. Acei, cari posedau a- 
„proape toată întinderea solului englez si cari trăiau in 


Qmijloeul rafinărilor unei existente aristocratiee, isi sim- 


iri eonstiinta uşurată de o greutate enormă. — li pu- 
„teau de acum înainte să privească fără ruşine pe nenoro- 
,citii (rani legaţi vieata lor întreagă de grelele munci 
„ale câmpului; ci căpătase dreptul de a respunde lamen- 
„stărilor lor, că nu-şi datoreau nenorocirea decât propriei 


a e eker şi consecințelor inevitabile ale căsătorii- 


„lor reu chibzuite. Tuturor manifestărilor cari arătau in- 
„suficiența taxei pentru săraci, ei aveau putinţa: de a res- 


„punde că departe de a spori această taxă, era mai bine 
„de a oscădea si de a ajunge odată de a o gt cu to- 


150 
5 B 


„tul. In sfârsit toate abuzurile existente isi găseau in teo- 
„tia lui Malthus o justificare, sau o scuză 1)“ 


Ne vom ocuva, in capitolele următoare, atât de pürtini-- 


“torii cât si de protivnieii teoriei lui Malthus, si vom vedea- 


are este. eroarea si care este fondul ei de adevăr. Pie zis- 


numai aice că uile lui au avut o mare inráurire si asu- 
pra politicei. Unul din eei mai eminenti oratori ai Angliei, 
Samuel, Withbread, propuse, nu de mult după apariţia In- 
cereărei asupra poporaţiei, reforma legilor cari stabileau 
impozitul în folosul săracilor. Propunerea lui Withbreaó 
căzu atunci, ca si acea a lui J. Scarlett din 1821, dar in 
anul 1834, după o anchetă care a confirmat multe din ade- 


vărurile proclamate de Malthus, legile asupra săracilor au 


“ast reformate de parlament. 


„Malthus nu a contribuit numai la indreptarea. uneia. 


„din cele mai vicioase instituţii ale Marei Britanii, zice 
„Charles Comte 2), ela impiedecatea asemenea institutiuni 
„să nu se introducă la alte naţiuni si mai eu deosebire 
„in Franţa. p 

Reeunoseut ca autoritate, în parlament, si ridicat in 
slavă dacă nu de un întreg popor, cel puţin de o întreugză 
clasă socială, Malthus a murit încăreat de glorie si de a- 
vutii, pe când adversari său, William Godwin, neintelesul 
profet al unor timpuri ce vor să vie, se stinse de trudă si 
de mizerie, cu doi ani mai târziu, în anul 1836 3). Cât pen- 
tru ideile lui Malthus, ele au rămas până în zilele noastre, 
punctul central împrejurul căruia gravitează toate discu- 


fille asupra importanţei probleme a poporafiei. Si ori si, 


ce s'ar spune si ori cumi sar aprecia meritele lui, va fi eu 


neputinţă, si în viitor, de a se trata această problemă lără 


de a lua positie faţă cu principiul stabilit de dânsul. 


Intru cât ne priveşte, recunoscând importanța deosebită a. 


teoriei lui Malthus, pentru știința economică, vom căuta să 


comparim părerile părtinitorilor ei, eu eriticele ce i s'au- 


1) Citat de Fr. S. Nitti: La Population et le système social. 1897. 
Pag, 41, dupa Annali di statistica Roma 1590 

2) Notice sur la vie et les travaux de Malthus. Essai. Pag. XXIX- 

3) L. Bouchez: W. Godwin. Revue des deux Mondes. 1577. 


d ui 


151 


adus, pentru .a ajunge prin o nouă formulare a principiu- 
lui poporatiei, dacă va fi cu putinţă, la ineheerea unei con- 
iroverse ştiinţifice, eare durează toemai de un secol im- 
plinit. 


CAP. XII. Părtinitorii lui Ma:thus. 


Opera lui Malthas, ea orice lucrare care nu tratează nu- 


“mai chestiuni de “pură teorie, ei atinge probleme de un in- 


teres imediat, a avut darul să stârnească o adevărată fur- 
tună, cu vârtejuri uimitoare de mânie si de entusiasm. 
Cele mai violente atacuri si injurii, chiar, se întâlnese cu 
laudele si cu admiraţiunea cea mai deplină asupra ace-^ 
Juiasi subieet, a aceluiasi.prineipiu, a aceluiaşi autor. Si 
până in zilele noastre această desbinare curioasă a spirite- 
lor nu s'a împăcat. In amândouă câmpurile luptă eci mai 
iluştri campioni ai științei, fără ea să se fi hotărât încă 
din caro parte stă adevărul. l 

Primul traducător în limba germană a Ineercírel asu- 
pra popo ntiei,: Hegewisch, nu găseşte destule cuvinte pen- 
tru a lăuda pe autorul ei: : 

„Nu mai puţin decât Newton pentru fizică, Brown pen- - 
„tru Biotică, Spinoza pentru Metafizică, a făcut acum Mal- 
„thus pentru ştiinţa a cărui obiect este fericirea omului +)“. 

Cunoscutul economist si vulgarisator al teoriilor lui 
Adam Smith în Franța, J. B. Say, admite in totul ideile 
lui Malthus şi le dezvoltă, mai pe larg, in partea a şasea & 
cursului său complect de economie politică. După ee ex- 
plici, in capitolele anterioare a acestei scrieri, care a avut 
o mare inráurire asupra ráspándirei principiilor econo- 
mice pe continent, cum se produe bunurile, cari servese la 
întreţinerea societátei, si dupá eari proportii ele se distri- 
bue, Say se hotăreşte să observe efectele lor asupra stărei 
si a numărului oamenilor: 

„Să cunoaştem mai întâi, zice el 2), căror cauze trebue 


m. 1) Malthus- Versuch über die Bevóo'kerung. Altona 1807. 
2) Cours complet d'Economie politique pratique. Ed. VII. Bruxelles. 
1844. l'ag. 368. - 


„să atribuim înmulțirea ființelor umane. Aceste cauze, 
„oricare ar fi, noi le vom, numi principiul, originea popo- 
„ratei“. i 

Din toate preeautiunile pe cari le-au luat natura pentru 
a conserva speciile, aceea pe care sa intemeeat mai cu 
deosebire, pare a fi profusiunea extremă a germenilor. O 
căpățţână de mae produce până la 32 de mii de griüunte si 
unei perechi de serumbii nu i-ar trebui mai mult de 10 ani 
pentru a umplea oceunul, chiar dacă el sar întinde peste 
întregul pámánt. 

„Ce iipseşte dar fiinţelor organizate, se întreabă Say, 
„pentru a se înmulţi în gradul acesta? Spaţiul si hrana. 
„Greutatea nu e pentru dânşii, niei odată, de a se inmulți, 
„ei de a-si procura mijloacele de existenţă“, 

Specia umană este supusă, în această privinţă, acelo- 
rasi legi cari stăpânese si natura organizată. Obstacolele 
ce le întâmpină nu provin însă nici de la rezboae, niei de 
la epidemii, ci de la lipsa mijloacelor de existenţă. 

»Mijloaeele de existenţă a unei poporatii, zice Say, sunt 
„toate lucrurile, fără excepţie, cari pot să satisfacă tre- 
„buinţele sale“. i 
'Trebuinţele omului varieazá după clima si după obieeiu- 
rile contractate, fie Tao naţiune privită în intregimea ei, 
fie la unele clase în deosebi. 

Acecace este neapărat trebuitor vieţei, în diferitele ţări, 
şi diferitelor clase ale fiecărei națiuni aceea se mu- 
meste ,mijleace «le. existenţă“ ale poporaţiei, Fiecare 
clasă socială a unei naţiuni, se menţine, se inmulteste, sau 
scade, in proporţie cu cantitatea acestor mijloace de exis- 
tentá, de cari poate să dispună. Când numărul oamenilor 
trece de limita lor, el este redus prin nimicirea violentă a 
unui mare număr de fiinti, la aceea ce poate să fie. Omul 
insă prevede consecinţele înmulţirei necugetate a familiei 
sale si se înfrânează. Sunt dar două feluri de obstacole 
ari. împiedică creşterea poporaţiei peste marginea fi- 
reaseă a mijloacelor de existenţă: obstacolele preventive 
și obstacolele restrictive san supresive. 


Ca eonsecinti din aceste principii, Say insistă asupra 


153 


| 


inutilititei măsurilor directe cari au de scop înmulţirea 
poporafiei. O tară nu conservă niciodată decât numărul de 
oameni pe eari-i poate hrăni, şi numărul acesta, fiind date 


moravurile locuitorilor așa eum. sunt, va fi pururea com- 


pleet, orice sar face. Oamenii nu se pot inmulti decât nu- 
mai înmulţindu-se produetele si orice aet vătămător în- 
multirei produetelor, este vătămător înmulţirei oameni- 
lor. Toate legile in contra emigrației sunt dar nedrepte. 
Când impiedeezim o poporaţie prea indesiti de a ieşi pe la 
fruntarii, ca se duce pe usa mormintelor. 

Daci  produetiunea, este condiţia necesară a popo- 
rafiei, este evident că ţările, din antichitate nu puteau 
se aibi o poporatie aşa de mare ca ţările din timpurile 
noastre. La întrebarea, care fusese discutată după cum se 
stie, dacă pământul e astăzi mai mult sau mai puţin im- 
poporat, decât altă dată, Say răspunde eu întrebarea dacă 
lumea e astăzi în deobstie mai industrioasă,.decât in tre- 
cut, ceeace nu se poate tăgădui. j 

O altii consecinţă de mare însemnătate practică care rce- 
zultă din principiul poporaţici e că progresele medicinei 
nu pot să aibă efectul de a spori numărul oamenilor. Căci 
dacă poporaţiu este în tot eazul ṣi cu necesitate redusă la 
numărul striet al persoanelor pe care o ţară îl poate hrăni, 


. este evident că păstrarea liintelor pe cari arta medicală 


parvine să le scape din ghiarele mortei, va face ca un nu- 
măr egal să moară din alte pricini. Experienţa confirmă 


de altmintrelea această părere. 


Doctorul W'att-cercetünd registrele mortuare ale ora- 
sului Glasgow. pe unii 1783—1813, adică eu 15 ani înainte, 
şi eu 15 ani după introducerea vaccinei, a dovedit că desi 
vaceina a făcut ea numărul copiilor până la 10 ani, morți 
de vărsat, să scadă în mod considerabil, totuşi, numărul 
total al copiilor morţi, la acecaşi vârstă a rămas aproape 
acelaşi. Vărsatul a ucis mai puţini, dar coriul si celelalte 
boale ale-eopiilor au omorât eu mult mai multi. 

Malthus, eitind observatiunile analoage ale doetorului 
Hebeerden, zice: „Se pare că mortalitatea trebue pururea 
„să-şi aibă cursul ei. Dacă se închid uncle -analuri prin 


„cati se strecoară omenirea, ea curge prin alte eanaluri*. 


154 


Progresele medicinei, mijloacele curative cari se cunosc 
acum și cari se vor mai descoperi, nu vor avea dar nici 
o înrâurire asupra popora(iei statelor. Si precum nici e 
măsură nu ar putea să o facă să scadă, când producțiunea 
se menţine la aceeaşi înălțime, o mie de Boerhavi, dând 
gratis ajutoarele artei lor, nu ar putea să o păstreze dacă 
producția merge scăzând. Progresele medicinei pot. numat 

să îmbunătățească soarta oamenilor seutindu-i de sufe- 
rintele cari intovărăşese pururea boalele $i moartea. 

Poporaţia unei tări se poate întreţine, în numărul de- 
terminat de cantitatea produetelor, în două moduri dife- 
rite: Printr'o durată mai lungă a acelorași indivizi, sau 
prin reînoirea lor mai deasă. O persoană care a trăit 40 
de ani a ocupat acelaşi loe în lume ea două persoane de câte 
20 de ani. In cazul d'intáiu locul a fost ocupat fără ca să 
se fi predus mai mult de o naștere si un deces, în cazul 
din urmă, sau produs două naşteri si două decese, Unde 
sunt mai puţine naşteri si mai puţine decese însă, sunt $1 
mai puţine suferinţi morale. Si cu cât se produe mai pu- 
tine naşteri si decese, cu atât se fae si mai puţine chel- 
tueli. Cáei producerea si creşterea fiecărui individ, până 
la vârsta în care e în stare să-şi producă cele trebuitoare 
existenţei si să mai tie încă si pe alţii, necesiteuză o can- 
titate determinată de muncă si de sacrificii. Cu cât indi- 
vidul trăiește mai mult, peste această vârstă, cu atât el 
este în stare să răsplătească mai eu imbielsugare aceste 
sacrificii. Se poate spune dar cu siguranță că specia u- 
mană e mai aproape-de perfecţiune, când durata mijlocie 
a vietei e mai lungă. 

Mijloacele cari contribuese la conservarea vietei: oame- 
nilor, nu trebue să fie dar considerate ca i wánd putinfa 
de-a menţine sau de a spori poporatia. Căci ea sporeşte suv 
seade din pricini cu totul diferite. Noi trebue să le privinr 
numai ca mijloace de îmbunătăţire a sourtei oamenilor. 

Vorbind de progresele poporatiei, Say stabileşte, in 
principiu, că puterea si fericirea unei țări nu constă in 
numărul poporatiei, Fericirea indivizilor, toate celelalte 
condițiuni fiind egale, stă în proporţie eu cantitatea tre- 
buintelor co pot satisface si e proporțională, prin urmare, 


—3à afli eM 


155 


eu productele de cari pot dispune. Orice poporatie care 
duce cu sine mijloacele dc a trái bine este de dorit, şi orice: 
poporatie care nu'voate să trăiască decât in mod mize- 
rabil, este de temut. Când producția nu este suficientă. 
pentru popor: atia existentă, trebue să căutăm a o spori pe 
aceasta, dar nu să reducem poporatia. Totuşi trebue să în- 
demnm pe oameni ca să facă mai degrabă economii decât 
copii, pentru că eu cât o naţiune are mai multe familii cari 
trăiesc din diferite venituri, eu cât acea naţiune e mai 
avută. i 

Tendinta pe care o au toate naţiunile de a trece de li- 
mita mijloacelor de existenţă disponibile și suferințele po 
ari le îndură necontenit, a indemmat toate naţiunile, eu 
poporatie deasă, ca să intemeeze colonii. Coloniile sunt fa- 
voralile propásirei speciei umane si fericirei sale. Ele nv. 
au ruinat incă nicio naţiune, ba din eontra. Orasele Ty- 
î rul, Atena şi Corint nu au atins culmea puterei lor decât 
după ee dăduse naştere mai multor oraşe mari. Vieiile in- 
- terne ale statelor le minează si le dispoporeazá, nu emi- 

grările. 

Se vede, din cele ce preced, că J. B. Say, admite în în- 

' tregimea ei teoria lui Malthus, pe care o expune si o dez- 
volti cu claritatea caracteristică spiritului său. 

Un alt economist din şcoala clasică, David Ricardo, fără 
"de a se ocupa mai de aproape de chestiunea poporatiei, își 
exprimă, în treacăt admiratiunea sa pentru: lucrarea lui 

Malthus :. 

„Profit de această ocazie, zice elt), pentru a mărturisi 
„admiraţiunea mea pentru Incercarea asupra poporațici a 
„D-lui Malthus. Atacurile adversarilor acestei mari opere 
„mu a servit decât ca să învedereze valoarea lui si sunt 
„convins că gloria lui meritată, va erzzte cu dezvoltarea 
„Ştiinţei, a cărei podoabă aleasă este". i 
Printre ceilalți părtinitori mai vechi ai teoriei lui Mal- 
thus, se mai pot cita, Heinrich Luden 2), care a introdus, 


"T 


— 4) Des Principes de l'Economie politique et de l'Impót. Oeuvres 
— complètes de Ricardo. Pais. 1847. Pag. 372. . 
.2) Handbuch LI Staatsweisheit u. Politik. Jena 1811. 


156 


eel d'intâiu în Germania, teoria lui Malthus ca parte inte- 
grantă a unui sistem stiintifie de guvernare, Th. Chal- 
mers), A. Quctelet?), Pe llegrino Rossi), W. Th. Thorn- 
ton’) si Scialoja * M 

Quételet recunoaste cit Malthus a analizat eu sagacitate 
principalele obstacole pe care poporafia le întâmpină in 
desvoltarea ei, determinând si limita peste care nu poate 
trece fără de a se expune la cele mai mari prejuditii: 

„Se pure incontestabil, zice el*), că poporatia ar creşte 
„într'o progresiune geometrică daci nu s'ar prezinta nici 
„un obstacol dezvoltărei sale. 

„Mijloacele de hrană, nu se dezvoltă asa dă repede, si 
„după părerea lui Malthus, în împrejurările cele mai fa- 
„vorabile industriei, nu pot niciodată să sporească mai 
„repede decât intr'o progresiune aritmetieii. Marele obsta- 
„col al poporaţiei este dar lipsa de hrană, datorită doose- 
„birei raporturilor pe cari le urmează aceste două cantităţi 
„în creşterea lor respectivă. Când poporafia, în dezvolta- 
„rea ei a ajuns la nivelul mijloacelor sale d» existenţi, en 
„trebue să se oprească Ta această limită, prin prevederea 
„oamenilor; sau dacă are nenorocirea să treacă peste 
„lânsa, ea se găseşte redusă, in mod fatal, la această li- * 
„mită, prim eresterea mortalitátei". 

Quételet admite, împreună eu Malthus, existenţa acelor 
două obstacole pe care le numeşte obstacolul privativ si 
obstacolul. destructiv. Totuşi el erede că modul lor de ac- 
tiune nu a fost stabilit cu destulă precisiune si că nu se 
înlesnit mijlocul de a strâmuta teoria poporatiei in dob- 
meniul ştiinţelor matematice. „Rezultă de aice, zice el, că 
„diseuțiunea asupra acestui punet delicat nu a putut să 
„lie complectată încă si că sa exagerat poate primejdiile 
„cari ameninţă societatea, negăsindu-se destule garanţii în 


1) On political Economy 1832. 

2) Sur l'homme. et le dévoloppement de ses tems ou Es ssai de 
physique sociale. Paris 1835. 

3) Cours d'Economie-politique. Paris 1840. 

4) Overpopulation and its remedy. London 1846. 

5) Les Principes de l'Economie sociale trad. Devillers. Paris 1844. 

6) Los, cit. Vol. T Pag. 273. 


157 

„acțiunea obstacolelor, în contra unui neajuns a cărui re- 
».pegiune spăimântătoare mergea în progresiune geome- 
trică“, După părerea lui, teoria poporatiei se poate reduce: 
la următoarele două principii, despre cari crede că vor 
trebui să servească pe viitorime ca principii fundamentale 
în analiza dezvoltárei poporaţiei şi a cauzelor cari o în-- 
râuresc: „Poporația tinde să se înmulțească într'o progre- 
„siune geometrică. Rezistenţa sau suma obstacolelor ce se: 
„opun dezvoltărei ei, în împrejurări egale de altmintrelea, 
„este ca quadratul repegiunei cu care popo "atia tinde să 
„crească“. 

Obstacolele. cari se opun eresterei poporatiei, au aceiaşi 
inráurire dar ca si rezistenţa pe care o întâmpină corpurile 
in trecerea lor prin spaţiu. De aice rezultă că, dacă popo- 
yatia se poate dezvolta in voe, ca creste după o progre- 
siune geometrică; dacă întâmpină obstacole, adică, dacă 
starea socială nu se schimbă, ca tinde să rămână sta[io- 
nară. Poporatia, găseşte dar in propriile tendinti de cres- 
tere, cauzele cari trebue să împiedice eatastrofele ce ar re- 
zulta din creşterea ei prea bruscă: „Limita peste care po- 
»poratia nu poate trece, e schimbătoare prin natura ei si 
„este determinată prin cantitatea mijloacelor de subsis- 
"lenti; niei odată poporaţia nu se poate dezvolta eu o re- 
„pegiune destul de mare pentru a veni să se lovească in 
„mod bruse de această limită; obstacolele cari se produe în 
„vecinătatea ei sunt prea numeroase, pentru ea să nu îm- 
„piedice, în generalitatea cazurilor, o întreciocnire vio- 
„lentă. Natura igi jea, eu toate aceste, tributul de decese ce 
„i se cuvine, dar fiindeă plătim acest tribut, cu încetul, îl 
| „simțim mai puţin decât dacă l-am achita deodată“. 

Deîndată ce s'a stabilito stare de echilibru între numărul 
locuitorilor unei ţări şi cantitatea mijolacelorde existenţă 
do cari poale să dispună, popora(ia devine staţionară, 

— eu miei varia(iuni, împrejurul unui punct fix, datorite 
variațiilor corespunzătoare ale climei şi, ale 'antitítei de 
hrană. Astfel poporatia celor mai multe ţări a ajuns să se 
pună la nivelul mijloacelor de subsistenţă, conservând pu- 
rurea o tendinţă de a se desvolta si de a spori mortalitatea, 
“cum în acelaşi fel ca nourul suspendat in văzduh, care 


1 


. 15$ 


tinde să se coboare şi să verse excedentul ce conţine. Dar 
fiindeă este de esenţa omului de a putea să sporească, prin 
inteligență si activitate, cantitatea produetelor, poporatiile 
au trebuit să găsească mijloacele pentru a se dezvolta, aşa 
că, dacă împrejurările fizice ar fi aceleași, în diferitele 
ţări, nu ar exista o mai bună măsură a producţiei si a in- 
dustriei decât poporaţia care trăieşte în fiecare ţară... 

Dacă, în urma progresului ce se realizează, se lărgese 
limitele până la care poporaţia poate să ajungă, ea tinde 
să se apropie de dânsele, crescând în progresiune geome- 
trică. Ineetul cu încetul această repegiune descrește, din 
cauza obstacolelor ee le întâmpină, si sfârşeşte prin a so 
opri cu totul. Acelaşi meru se întâmplă când poporatia e 
in deserestere; dar mişcarea se produce, în cazul acesta, 
în direcţia opusă. 

După cum se vede, Quételet nu face decât să dezvolte 
și să comenteze teoria lui Malthus. Ceca ce se poate spu- 
ne si despre Pellegrino Rossi, care însă nu adaugă nimic 
de la dânsul: 

„Din totalitatea faptelor cari servese de bază doctrinei 
„lui Malthus, zice el 1), rezultă două propozitiuni necon- 
„testabile si se poate spune chiar necontestate, când so 
„restrânge în limitele pe cari le-am indicat, enuntándu-le: 
1) Puterea. productivă a omului e mai mare pentru mul- 
„tipliearea speciei sale decât pentru acea a mijloacelor 
„sale de subsistenţă; 2) Dacă amândouă reproducerile s-ar 
„dezvolta, fără obstacol, eu toată energia pricipiului lor, 
„poporaţia s-ar ingrămădi necontenit către ultima limită 
Qu subsistentelor si nivelul dintre aceste două elemente nu 
„ar fi menţinut sau restabilit decât prin suferinti fizice 
„Sau prin moarte". 

Yeonomistul italian Scialoja, după ce recunoaşte si el 
că facultatea de a se înmulţi are o mare putere în specia 
umană, şi după ce arată că dacă omul nu găseşte mijloace 
de trai, el se vede constrâns de rațiune ea să reziste im- 


1) Ccurs d'Économie gola Bruxelles 1852. Vol, I. Pag. 193. 
Lecţia XV. 


159 


pulsiunei simţurilor sale, insistă mai ales asupra înrâu- 
rirci trebuintelor asupra dezvoltărei poporatiei: - 
| „Poporaţia, in dezvoltarea economică si progresivă à 
„naţiunilor, zice Scialoja !), este cantitatea unui raport 
,compus din proporţia directă a mijloacelor de existenţă . 
„Si. măsura, inversă a trebuintelor". 

Piind date mijloacele de existenţă, poporafia trebue să 
scadă dacă sporese trebuinţele ei. | 

Mai interesant decât aceştia, pentru dezvoltarea si spri- 

jinirea teoriei lui Malthus este Pri îndoială John Stuart 
Mill; pe care Albert Lange îl numeşte, desigur cu multă 
exageratie, „ecl mai eminent cugetător-al timpurilor mo- 
derno“. Dar părerile lui sunt cu deosebire importante în 
accüstii mâterie, pentru că el a exercitat o inráurire €o- 
"ürsiloare asupra economici politice, mai ales in Anglia ?), 
şi pentru cá a ştiut să rezume cu o deosebită claritate teo- 
viile clasice ale lui Ricardo si Malthus, in Prineipiile 
| sale 2), cari eau menite să înlocuiască, pentru trebuinţele 
evrente, opera celebră a lui Adim Smith. 

După părerea lui, puterea. de înmulţire inherentă tutu- 
ror fiinţelor înzestrate cu viaţa organică poate să fie con- 
siderată ca nestârşită. Nu există o singură specie de ani- 
male sau vegetale, care nu ar acoperi în câţiva ani toate 
țările de pe glob, dacă s-ar lăsa pământul la dispoziţia ei, 
sau a substanțelor din cari se hrăneşte. Specia umană nu 
face excepție la această regulă generală care stăpâneşte 

toate fiinţele organizate. Puterea ei de înmulţire este in- 
definită şi înmulţirea efectivă merge extraordinar de re- 
pede, după cum s-a văzut că, in eonditiunile cele mai 
= priineioase, popo atia poate să crească îndoit, întrun jin- 

- terval de numai douăzeci şi einei de ani. « 

„Sunt douáüzeei sau treizeci de ani, ziee Mill *), asemene 
„propozițiuni ar fi avut nevoe de numeroase dovezi, pen- 


— —” 


1) Les Principes de l'Économie sociale. trad. 77. Devillers. Paris. 
71844. Pag. 186. 

2) J.R. Ingram: Histoire de )'Économie politique. 1893. Pag. 210. 
` 3) Principles of Political Economy with some of their applications 
» to Social Philosophy. 1848. 

m 4) Principes d'Economie politique Paris 1354. Vol. I. Pag. 180. 


160 


„tru a se sprijini; dar evidenţa lor este atât de izbitoare 
„Şi atât de necontestabilă, încât ele şi-au făcut drum prin 
„tot felul de impotriviri si se pot considera astăzi ca ade- 
„vărate axiome. : 

Cauzele cari oprese înmulţirea nesfársitá a fiinţelor or- 
ganizate nu sunt, de altmintrelea, nici decum misterioase : 

„Ce impiedecá poporaţia iepurilor de a acoperi pămân- 
„tul, se întreabă Mill? Nu doară lipsa de fecunditate; ci 
„cauze cu totul de altă natură, duşmanii numerosi si mij- 
„loaesle de subsistenţă nesufieiente; nu au destulă mân- 
„cure şi sunt expuşi să fie mâncaţi... 

„Dacă înmulţirea speciei umane nu ar proceda, ca acea 
„à celorlalte animale, decât dintr'un instinct orb, ea ar fi 
„limitată ca si dânsa; nasterile ar fi po atât de numeroase 
„pe cât ar permite-o constituţia fizică a speciei, si popora- 
stia ar fi imputinatá prin decese. Dar acţiunile oamenilor 
„sunt mai mult sau mai puţin inráurite de prevederea eon- 
„secinţelor si de unele motive superioare instinctelor curat 
„animale... Pe măsură ce specia umană se ridică mai pre- 
„sus de stareu animalelor, poporatia este oprită mai mult 
„prin frica de a suferi lipsa, decât prin lipsa însăşi.“ 

Trecând la altă ordine de idei, Mill îşi pune intreba- 
rca 1), prin ce mijloace se poate combate mizeria si opri 
scüderea salarelor si dacă economia politică poate să gă- 
sească vre un leac in această privinţă. Mizeria, pentru 
dânsul, ca si toate celelalte boale sociale, se datorește fap- 
tului că oamenii se dedau, fără niei o măsură, poftelor lor 
brutale. Dar societatea nu e cu putință decât tocmai pen- 
iru că omul e ceva mai mult decât o brută, si civilizaţia, 
nu-i decât o luptă în contra instinctelor animale. E uşor 
de înţeles, chiar pentru acei cari aparţin claselor munci- 
toare, că salarele depind de numărul acelora cari concu- 
rează pentru a le dobândi. Nu este dar alt mijloc pentru 
îmbuniităţirea soartei salariaţilor, decât restrângerea pro- 
greselur poporaţiei. Acest adevăr trebue răspândit, prin 
instrucţie, în clasele cele mai de jos, pentru a modifica 
obiceiurile muncitorimei. Statul însă să:fie obligat a da 


1) Loc cit. Cartea I Cap. XIII Vol. I. Pag. 425. 


161 2 


educatio copiilor săraci si, în acelaşi timp, să caile o derig 
de măsuri, precum au fost acele pe cari le-a aplicat revo- 
lutia franceză, pentru ea să desființeze mizeria extremă, 
pentru o generaţie întreagă. 

Deşi pürtinitor convins al ideilor lui A alai vedem că 
Mill părăseşte punctul de vedere strâmt individualist al 
acestuia, căutând si àlte remedii mizeriei, afară de rezerva 
morală. Trăind în timpurile noastre, şi oglindind fenome- 
nelo proprii ale acestei faze economice, Mill isi îndreaptă 
privirile către epoca, în care, după cum zice, societatea nu 
va mai fi împărțită în două clase, acei cari muncesc şi a- 


' eei cari se folosese de roadcle muncei si in care împărţirea 


productelor, in loc de a depinde, după cum se întâmplă 
mai in deobste astăzi, de hazardul nasterei, va atárna dela 
o învoială întemee: tă pe principiile dreptăței. 

Părăsind aceste generoase aspiratiuni ale unui eugetá- 
lor, care cu toate aceste, nu a adăogat nimica nou la teo- 
ria poporatici, suntem. in mod firesc aduşi să ne ocupăm 
de părerile unui alt seriitor de însemnată valoare, care 
înaintează încă si mai mult în aceeasi direcfiune. Ideile 
lui Karl Marlo, cu numele său ade sărat, Karl Georg 
Winkelbleeh (1810—1865), asupra, poporafiei, sunt eu atât 
mai interesante, cu cât mai toţi tov arásii săi de idei, socia- 
listi, se- găsesc în câmpul opus, printre adversarii hotărâți 
ai teoriei lui Malthus. Nu trebue să uităm chiar că in- 
treaga teoria a Imi Malthus nu- i în forma sa originară, 
decât o refutare a ideilor comunistutui William Godwin, 
şi ca atare prin natura ei protivnică eonceptiunilor si ten- 
dintelor socialiste. A. voi să intemeezi socialismul pe baze 
Malthusiene este dar, după eum observă cu drept cuvånt 
Dühring 9), o abnormitate. 

Marlo ?) tèste în toate punetele, un părtinitor convins al 
teoriei lui Malthus şi se deosebeşte de dânsul numai prin 
simpatia ce o arată claselor muncitoare. El pleacit dela 


I) Kritische Geschichte der Nationalökonomie und d-s Social:smus 
; Leipzig. 1879 Pag. 524. i 

2) Untersuchungen über d'e Organisation der Arbeit o'er System: 
der Wiltókonomie. Kassel 1850—59. 


lt 


. - as 


162 
afirmarea generală, că oricare ar fi forma socială, ea nu 
va putea să înlăture mizeria, dacă cantitatea poporaţiei nu 
se va regula prin mijloace artificiale. Căci oricine are 
dreptul să se reproducă, dar numai în mod normal. . 
Nu am.lăsat să treacă niei un prilej, fără de a arăta 


Cast) id Bis SE : 
consecinţele grozave ale dreptului iperdemiei (Uebervólke- 


rungsrecht), zice el?) si o repetăm încă odată, că omenirea 
nu va fi in stare să îndeplinească nici odată menirea ei, 
dacă nu va desființa dreptyl acesta. 

„Dacă ordinea de drept ar fi atins gradul cel mai înalt 
„de perfecţiune, până la păstrarea acestui drept, si încă 
„eccle mai mari neajunsuri sociale, de cari suferă societa- 
„tea actuală si anume astiprirea femeilor si a copiilor, im- 
„puţinarea averilor mici, desființarea clasei de mijloc, 
„sărăcia ajungând. până la cele de pe urmă trepte ale mi- 
„zerici, care apasă clasele de jos, relele cari rezultă din 
„unele forme ale îngrijirei săracilor, şi toate neajunsurile 
„datorite sărăciei: precum e degenerarea morală şi inte- 
„lcetuală, disolvarea familiei, excesele, prostituţia silită, 

otia, furtul, invidia; ura, revolta, ar urma să existe...“ 

"a mijloace practice, Marlo propune să se dea fiecărui 
părinte de familie un traetat care să arate datoriile co le 
are cu privire la menţinerea numărului copiilor săi, în oa- 
recare limite. Pe lângă aceasta, el cere ca să se impună 
ficcăruia obligaţia de a dovedi că are destulă avere pen- 
tru a-si întreţine copiii si la caz contrar să fie condamnat 
la muncă silnică. 

Aceste ar fi. în lineamente generale, părerile lui Marlo 
asupra poporatiei, din cari se poate vedea că el admite in 
totul teoriile lui Malthus si ca concepţiuhe teoretică $i ca 
consecinti practice. 

Si mai interesante, dar şi mai de mare importanță sunt 
fără îndoială. ideile lui Darwin, Huxley si Haeckel, ca 
părtinitori hotărâți ai aceloraşi teorii. Despre Darwin, se 
stie Hfr că ideea fundamentală a operei sale, o datorește 


1) Loc. cit. Vol. III. $4. Citat de Schäfyle : Das Gesellschaftliche 
System der menschlichen Wirtschaft. Tübingen 1873. Vol. H 
Pig. 575. 


wc 


163 


-cürtel Ini Malthus, pe care o citise din întâmplare, după 
cum ne-o spune el singur într'o scrisoare adresată lui 


Haeckel, cu data de 8 Oetomvrie 1864: 

„Citind apoi, printr'o fericită întâmplare, cartea lui 
„Malthus asupra poporafiei, ideea selecţiunei naturale 
„mi-a venit în minte.“ 

Şi Haeckel însuşi arată legătura dintre ideile amân- 
-duror zicând: 

„Teoria lui Darwin despre lupta pentru existenţă nu-i 
„întrucâtva decât aplicarea generală a teoriei lui Malthus 


„asupra poporatiei la totalitatea naturei organice 1). 


Darwin singur expune această teorie în următorii ter- 
meni °): 

„Lupta peutru existenti rezultă în mod inevitabil din : 
.repegiunea cu care toate fiinţele organizate tind a se în- 
„mulţi. Ori care individ, care în decursul duratei natu- 
„rale a vietei sale produee mai multe ouă, sau mai multe 
„seminţe, trebue să fie distrus la una din epocele existen- 
„tei sale, căci la din contra, faţă eu principiul eresterei in: 
„progresiune geometrică, numărul descendenților săi ar 
„deveni atât de mare, încât nici-o tară din lume, nu ar fi 
„în stare să-i hrănească. Şi de-aceea, pântrucă se nasc 
„mai mulţi indivizi decât au putinţa de a trăi, trebue să 
„aibă loe, în fiecare caz, o luptă pentru existenţă, fie eu 
„vreun alt individ din aceiaşi specie, fie eu indivizi din 
„specii diferite, fie eu condiţiunile fizice ale vioţei. Aceasta 
„nui decât doctrina lui Malthus aplicată eu o intensitate, 
„cu wuli mai considerabilă întregului regim animal $i ve- 
„gelal, căci nu există aice niei producţiune artificială de 
„mijloace de hrană, nici restricţie impusă căsătoriei de 


„cătră prudenti... 


„Nu există nici-o excepţie la regula că orice fiinţă or- 
„ganică se iumulteste în mod firese cu aşa repegiune, că. 
„dacă nu ar fi distrusă, pământul ar fi acoperit în scurtă 
„vreme de cătră urmaşii unci singure perechi. Omul în- 
„Susi care se reproduce asa de încet, se vede end ea 


1) Histoire de la: Création. Paris 1884. Lecţia VII. Pag. 117. 
2) L'origine des Espèces trad. Barbier Paris. 1882 Pag. 69. 


[- 4 


164 


„număr, îndoit, la fiecare 25 de ani, si, păstrând această 
„proporţie de creştere nu ar mai fi loc pe pământ pentru 
„a sta in picioare... . 

„Putem dar să afirmăm fără teamă de-a greşi, că toate 
„plantele si toate animalele au tendinţa de a se inmulti în 
„progresiune geometrică; această tendinţă însă trebue si 

„tie oprită prin distrugerea indivizilor la oarecare perioa- 
Ld a vietei lor, căci altfel ar cuprinde toate ţările si nu 
„ar mai fi în stare să se hrănească.“ 

Vorbind despre obstacolele cari se opun tendinței de în- 
multire a fiecărei specii, Darwin ne spune că ele sunt 
foarte obscure. Cantitatea de hrană determină limita ex- 


tremă de inmultire a fiecărei specii, dar în cele mai multo 


cazuri, aceea ce determină numărul mijlociu de indivizi a 
unei specii, nu este pe atât greutatea co o întâmpină de 
a-şi găsi hrană, pe cât uşurinţa cu cari devin prada altor 
animale. Clima joacă asemenea un rol foarte mare, mai 
ales frigul şi căldura, cari par a fi printre obstacolele cele 


mai puternice, Când frigul este foarte simţitor, de-o pildă, 


indivizii cei mai slabi, sau acei cari dispun dé mai puţină 
hrană, îndură suferințele cele mai mari. Dar inráurirea 
directă a climei nu este singura cauză și cea mai de căpe- 
tenie care face ca unele specii să dispară, In mod indirect, 
clima poate să favorizeze pe unele dintr'insele si atunei 
numărul lor creşte mai repede, şi fiindeă fiecare district 
contine pe atâţia indivizi pe câţi poate să hrănească, cele- 
lalte specii trebue să se imputineze. 

„Tot ce putem face, zice Darwin ea concluzie !),'e să no 
„amintim la fiecare moment că toate fiinţele organice se 
„silese necontenit de a se înmulţi intro proaresiune geo- 
„metrică; că fiecare din ele, la oarécari perioade ale vietei 
„lor, la o epock oarecare a anului în cursul fiecărei genc- 
„tatii, sau la anumite intervaluri, trebue să se lupte pen- 
„tru existenţă si să fie expus la o mare distrugere.“ 

“ In altă scriere a sa, pu mai puţin celebră, apărută în 
anul 1871 2), autorul orizinei speciei, revine asupra teoriei 
lui Malthus : 


1) Lot cx. Pag. 84. : 
2) The descent of maa and oa selection in relation to sex. 1871. 


i 165 

„Greutatea de a găsi mijloace de subsisten(á, si de a 
„trăi in belşug, zice el!), constitue obstacolul fundamen- 
„tal, care mărginește sporirea continuă a numărului oa- 
„menilor. Exemplul Statelor-Unite, unde subsistenfele se 
„găsesc în mare cantitate şi unde spaţiul abundează, me 
„permite să ajungem la această concluzie. Poporaţia An- 
„gliei s-ar indoi în scurtă vreme dacă s-ar întâmpla ea și 
„aceste avantagii să se dubleze în aecastá ţară. La nafiu- 
„nile civilizate, cel dintáiu din aceste două obstacole are 
„ca efect de a restrânge numărul căsătoriilor. Mortalita- 
„tea considerabilă a copiilor la clasele sărace, precum şi 
„mortalitatea produsă la diferitele vârste, prin felurite 
„boale, cari lovesc pe acei cari locuese în case miserabile 
„în cari se îngrămădeşte un prea mare număr de oameni, 
„este asemenea un fapt foarte important. Efectele 'epide- 
„miilor si a războaelor sunt compensate foarte curând si 
„cu prisos la naţiunele puse în condițiuni favorabile. Emi- 
„grația poate asemenea să provoace o oprire timpurară a 
„sporirei poporațici, dar ea nu exercitează niei o inráuriro 
»simtitoare asupra claselor foarte sărace“. 

Intru cât se atinge de popoarele ' necivilizate, Darwin 
împărtășește părerea lui Malthus, după care reproducerea 
lor e cu mult mai puţin activă decât acea a naţiunilor ei- 
vilizate. Dar desi sunt mai puţin prolifici decât aceste, 
salbateecii s-ar inmulti desigur foarte repede dacă numă- 
rul lor nu ar fi restrâns în mod riguros de unele cauze. 
Triburile Santali din India, de-o pildă, au crescut in mod 
considerabil odată cu introducerea vaceinei, cu atenuarea 
altor epidemii și cu suprimarea strictă a războiului. Dar 
această înmulţire nu ar fi fost cu putinţă, dacă aceste po- 
poratii grosolane nu sar fi răspândit in districtele vecine 
pentru a luera ca salariaţi. Afară de aceasta, sălbatecii se 
însoară târziu. Tinerii trebue să dovedească mai întâiu că 
au putinţa de a-şi întreţine femeea si trebue să câștige Í 
suma necesară pentru a cumpăra fata de la părinţi. Greu- 
tatea de a-şi procura mijloacele de subsistentá limitează 


- 


1) La Descendince de l'homme et la sélection sexuelle. Ed. III 
Paris 1881 Pag. 43.- i 


166 

numărul salbatecilor în mod cu mult mai direct decât al 
popoarelor civilizate. Foametele fiind periodice, toate tri- 
burile trebue să fluctueze în număr. Ele nu pot crește în 
mod constant si regulat, din lipsa oricărui mijloe de a 
spori in mod artificial cantitatea de hrană. Când lipsa îi. 
constrânge, sălbatecii calcă teritoriile vecine şi răzbceiul 
începe; este drept de altmintrelea că ei trăiese mai in tot- 
deauna în luptă cu vecinii. Greutățile de a-şi procura ali- 
wente îi expun la numeroase accidente; în unele țări se mai 
adacgă si neajunsurile ce le întâmpină dela fiarele sălba- 
tice, precum sunt uncle districte din India, pustiite de 
tigri. Un fapt încă si mai important, asupra căruia Malt- 
hus nu insistă în deajuns, zice Darwin, este infantieidul, 
mai ales a copiilor de sex feminin si provocarea avortului. 
Aceste măsuri pur a se datori greutăţei şi chiar imposibi- 
lităţei în care se găsese sălbatecii de a hrăni pe toţi copiii 
cari se nast. Pe lângă aceste restrieţiuni se mai poate a- 
„dăoga, insfársit, si relaxarea moravurilor. 

Tlustrul naturalist şi fiziolog, Profesorul Huxley, e încă 
şi mai categorie în sustinrea teoriilor lui Malthus asupra 
poporaţiei : 

„Malthus, zice acest învăţat, a fost un preot care a stu- 
„diai această chestiune, până în cele mai mici amănunte, 
„pătruns de spiritul adevărului. El a dovedit până la e- . 
„videnţă — si cu toate că a fost ocărât din cauză conclu- 
„ziunilor la cari a ajuns, aceste concluziuni nu au fost in- 
„firmate până acum şi nici nu vor fi infirmate în viitor— 
„că din cauza inmultirei in progresiune geometrică a fiin- 
„telor organice si a imposibilităţei de a spori mijloacele: 
„de existenţă în aceeaşi progresiune, ajunge un timp in 
„care numărul acestor fiinti este mai mare decât putinţa 
„de a dobândi mijloace de existenţă pentru dânsele şi că 
„prin urmare un obstacol oarecare trebue să oprească dez- 
»voltarea lor ulterioară. | 

Insfársit, eminentul naturalist Haeckel, urmează pe 
Darwin si enuntánd si el legea luptei pentru existenti, e 
generalizează si o aplică speciei umane: 


-167 


„Oricare organism, zice elt), luptă, chiar de la începutul 
„existenței sale, cu o sumedenie de influenţi protivnice; el 
„luptă cu animalele cari trăiesc pe socoteala lui, si a căror 
„aliment natural este; cu fiarele salbatice si eu parasiţii; 
„el luptă cu influenţele anorganice de diferită natură, cu 
„temperatura, eu intemperiile si alte circumstanţe; el 
„luptă (şi aceasta mai cu seamă este important), cu orga- 
„nismele cari au mai multă asăimănare cu dânsul, cari 
„sunt de acecași specie. Orice individ oricărei specii ani- 
„male sau vegetale ar aparţine, se găseşte intro compe- 
„titie înverşunată cu ceilalţi indivizi din acceaşi specie, 
„trăind în aceeaşi localitate. Mijloacele de existenţă sunt 
„departe de u se găsi cu imbelsugare in economia naturei, 
„de obiceiu ele sunt chiar în cantitate foarte mărginită și 
„depurte de-a ajunge pentru masa indivizilor cari s-ar pu- 


„tea naşte din germenii fecondaţi sau nefecondaţi. Tinerile 


„vlastare din speciile animale si vegetale, întâmpină dar 
„mari greutăţi, pentru a găsi cele trebuitoare victei; 
„ele sunt silite să intre numai decât în luptă pentru a-și 
„procura aceea ce este de neapărată trebuinţi pentru exis-- 
„tența lor. A l 

„Această mare competiţie pentru a indestula trebuin- 
„tele vietei există pretutindeni, in totdeauna, atât între oa- 
„meni cât şi între animale şi chiar între plante, la cari 
„ea pare mai puţin evidentă, la prima vedere. Priviţi un 
„lan de grâu sămănat foarte des, din atâtea fire cari se 
„îngrămădese pe un ‘spațiu foarte mie, din o mie poate, 
„numai foarte puţine vor persista. Există competiţie pen- 
„tru suprafaţă, de care fiecare plantă are nevoe pentru a 
„îngropa rádieinele sale, competiție pentru lumina soare- 
„lui, competiţie pentru umiditate. Vedeţi asemene, în fie- 
„care specie animală, cum toti indivizii se luptă împreună 
„pentru a-şi procura mijloacele de subsistentá indispensa- 
„bile, eonditiunile de existenţă in intelesul cel mai larg al 
„cuvântului. Aceste condițiuni sunt deopotrivă de indis- 
„pensabile la toti, dar elo vor fi partea numai a câtorva. 


1) Histoire de la Création. trad. Letourneau. Ed. III Paris 1884. 
Pag. 118. - 


x i 168 


„Toţi sunt chemaţi, dar sunt puţini. aleşi. O simplă pri- 
„vire aruncată asupra societăţei omeneşti este suficientă 
„pentru a constata această competiţie pretutindeni, în toa- 
„te ramurile activităţei omenești. 

„Esto evident că, în această "luptă, pentru existență, 
„există o inegalitate absolută între indivizi... Indivizii fa- 
„vorizaţi, biruese pe rivalii lor, si pe când aceștia pier 
„nai repede sau mai încet, fără de a lăsa posteritate, cei- 
,lalti supravietuese singuri, şi ajung până in sfârşit ca să 
„so perpetueze. Dar prin însuşi faptul acesta natural, că 
„indivizii favorizați în lupta pentru existenţă ajung sin- 
„guri să se perpetueze, vom constata ei a doua generaţie 
„se deosebeşte de cea dintăiu. Chiar dela a doua genera- 
„ție, oarecari indivizi, dacă nu toţi, vor poseda, pe cale de 
„ereditate, avantagiile cari au făcut ca părinţii lor să 
„triumfe asupra compețitorilor lor“. 

Vedem dar, cum pe temeiul ideilor lui Malthus, de la 
cari a purces Darwin, sa intemeeat una din teoriile cele 
mai fecunde ale științei moderne, teoria luptei pentru exis- 
tentă si a selecţiunei naturale, cari la rândul lor au deve- 
nit sprijinul eel mai puternie al principiului poporaţiei, 

şi fără de cari nici nu-l putem pricepe. 

„Nimic mai uşor, zice Darwin +), decât de a admite a- 
„devărul acestui principiu: lupta universală pentru exis- 
„tentă; nimic mai greu — vorbese din experienţă —decât 
„de a aveà pururea acest principiu în memorie; fără de 
„acesta însă, sau vom vedea rău întreaga economie a na- 
„turei, sau vom gresi asupra in(elesului pe care trebue 
„să-l“lăm tuturor faptelor relative la distribuția, rarita- 
„tea, abundența, stingerea și variația ființelor organizate“, 

Dar ideile lui Malthus nu au avut numai aprobarea na-* 
turalistilor, a căror încheeri le confirmă şi le clarifică. 
Ele sunt admise, până astăzi, de unele din spiritele cele 
mai eminente, eu cari se fáleste eugetarea modernă. 

„Oricât de mari progrese ar face agricultura și chimia, 
„zice filosoful Hartmann 2), la urmă trebue să ajungă la 


1) Li rigine des Espèces, trad Barbier. 1882. Pag. 68. 
2) E. v. Hartmann, Philosophie des Unbewussten. Ed. IX, berlin 
J$82. Vol. II. Pag 3to. 


163 


„o limită peste care producerea mijloacelor de hrană nu 
„mai e cu putinţă; înmulţirea oamenilor însă, prih repro- 
„ducere, nu are margeni, dacă nu-i întâmpină imposibili- 
„tatea de a se hrăni; aceasta a fost dela început si va urma: 
să fie si pe viitor, şi eu cât va trece timpul, cu atât în 
„mod mai exelusiv, limita principală a înmulţirei“. 

Un publicist nu mai puţin ilustru Fr. A. Lange, cunos- 
cutul autor al Istoriei Materialismului, zice că legea po- 
poraţiei este alfa si omega chestiunei sociale, po care nie: 
nu o putem discuta, fără să fi pătruns legile poporaţici. 
„Acesta este unul din puţinele puncte, zice cl, 3), în caro 
„nu pot să existe păreri deosebite, ci numai cât deosebite 
„yraduri de pricepere“. 

Istoricul Buckle, este asemenea un părtinitor convins 
al ideilor lui Malthus pe care-l numeşte „cea mai mare 
„autoritate în chestiunea poporatiei" 2). 

Robert von Mohl, făcând aluzie la cra nouă pe caro o 
inaugurează cartea lui Malthus, zice că „opera lui este si 
„rămâne punctul de întoarcere (Wendepunkt) al ştiinţei 
»poporatiei* 2). | 

„Adversarii de principii ai lui Malthus, ne spune acest: 
„autor aiurea 1), nu au putut-să răstoarne tezele lui prin-, 
„cipalo“, i ' 

Totusi von Mohl erede că ar mai fi încă o idee eare are 
nevoe să fie considerată mai de aproape $i anumo că teo- 
ria poporatiei trebue să ţină scami de diferite stări econo- 


` mice si culturale ale popoarelor. După părerea sa popora- 


tia ar avea în adevăr tendința de a se inmulti mai repede 
decât mijloacele de existenţă, dar diferite împrejurări pot 
să influenţeze această regulă, şi mai cu deosebire trebue 
să avem în vedere trei stări deosebite de densitate a popo- 
raţici, faţă cu mijloacele de existență disponibile şi anu- 
me: Poporatiu relativ prea subțire (Untervólkerung), po- 


1) J. st Mil's Ansichten über die soziale Frage. Duisburg. 1866. 
2) Geschichte der Uivilisation in England. trad. Ruge. 1874. Vol. I 
Pag. 6o. 
3) Geschichte u. Litteratur der Staatswissenschaften. Vol. III 
Pag. 517. 
4) Polizeiwissenschaft: Ed. 11 1844. 


- 170 

poralia potrivită cu mijloacele de existenţă si popora[ia 
relativ prea deasă (Uebervolkerung). Acea dintáiu se ca- 
racterizează prin prețurile ridicate ale muncei şi prin in- 
lesnirea mai mare de a dobândi proprietatea foneiară; în 
schimb industria este înapoiată, din cauză că împărțirea 
muncei nu-i decât foarte puţin dezvoltată produetele nu 
se pot desface cu inlesnire din lipsă de căi de comunicație, 
starea de cultură e înapoiată din pricina imprástierei po- 
poratiei si puterea statului nu poate fi decât foarte redusă. 

In starea de a doua, munca pe care o face omul e mai 
obositoare, pământurile ee se cultivă sunt de calitate mai 
proastă, dar împărţirea muneei e mai bine organizată, miş- 
carea intelectuală e mai activă $i statul dispune de mij- 
loace mai multe si e mai puternic. 

In starea a treia, de suprapoporatie sau iperdemie (Ue- 
bervólkerung), incordarea puterilor de muncă este extremă 
în schimbul unei remuneratii nesuficiente, ceeace produce 
mizeria si degrădareu fizică si morală a poporaţiei, care 
ameninţă şi existenţa statului. 

Fiecare din aceste trei stări deosebite reclamă măsuri 
speciale din partea statului, măsuri pe cari politica popo- 
ratiei trebue să le indice. 


Cunoscutul publicist, socialistul Karl Kautsky, într'o' 


seriero apărută cu câţiva ani mai înainte 1) si asupra că- 
reca se pare că ar fi revenit acum în urmă, primește cu 
totul teza principală a lui Malthus si este un părtinitor 
"hotărât al rezervei mo 'ale si a sistemului preventiv in re- 
latiunile sexuale, deşi respinge unele eonsecinti economice 
pe cari le deduce Malthus din teoria sa. 

„Căci importanţa lui Malthus 2), constă mai cu deose- 
„bire în faptul că a dedus consecinţi economice greşite 
„dintrun adevăr fiziologie care era cunoscut mai înainte 
„de dânsul. Din cauza acestor erori ale sale, si nu din 
,cauza adeviírurilor ce se găseau in ele, l'a suit în slavă 
„burghezia si știința ei. Dar nu trebue să aruncăm sâm- 

1) Der Einfluss der Volksvermehrung auf den Fortschritt der 

Gesellschaft. Wiex. 1880. 

2) Loc. cit. Pag. 189. 


-— 


M1 


treo de adevăr, împreună cu erorile. Noi rămânem, pre- 
„cum. am fost, adversari ai doctrinei economice a lui Mal- 
„thus, dar trebue să recunoaștem ca adevărată legea popo- 
,ratiei pe care el se Suid, oricât sentimentele noastre: 
„S'ar revolta in eontra ci“. : ` 

Unii Malthusiani pretind că regularea poporafiei ar fi 
în stare să deslege chestiunea socială, dar aceasta este o 
eroare, zice Kautsky. Numai transformarea societăței 

„poate să înlăture mizeria care apasă astăzi nouázeeimi a 
poporatiei; dar numai o regulare a miseárei poporatiei, 
probabil prin mijlocul relatiunilor sexuale preventive, 
poate să impiedece ea aceste suferinti să nu se reproducă 
intr'o societate viitoare. 

Relatiunile preventive ca $i rezerva morali nu pot in- 
lătura proletariatul, pentru că acesta nu este productul , 
unei iperdemii naturale. In Irlanda si India, mizeria se 
datoreşte forţei brutale care a intervenit, în diferite epoce. 
în cursul dezvoltărei acestor tări. In statele moderne, să- 
văcia se datorește faptului că puterea de muncă este o 
marfă, care are însuşirea particulară de a se gási pururea 
în entitate mai mare deát se cere. Preţul ei nu poate trece, 
în mod constant, peste valoarea ei, pentru că această ur- 
caro a salarului provoacă în totdeauna o schimbare in ra- 

. portul dintre capitalul eonstant si capitalul váriabil, in. 
defavoarea acestui din urmă. 

Faptul acesta si în al doilea rând, rezerva de puteri 
muncitoare din alte continente, puteri a căror valoare e 
încă şi mai scăzută decât valoarea puterei de muncă în 
Europa, face ca salarul să cadă pururea la limita mini- 
mală a strictului necesar existenței. Imputinarea lucrăto- 
rilor, fie că s-ar datori rezervei morale, fie relatiunilor pre- 
ventive, nu poate dar să ridice clasa muncitoare; 

„Prin mărginirea ereșterei poporatiei, zice Kautsky 1), 
„nu se poate dobândi multumirea şi sănătatea omenirei; 
„dar ele nu se pot câştiga nici fără această mărgenire. 

„Deşi viciul şi mizeria nu se datorese la noi iperdemiei, 

„totuşi ele o impiedecă. Dacă înlăturăm viciul şi mizeria, 


1) Loc. cit. Pag. 193. 


172 

„precum şi frica, de a cădea victima lor, atunci noi provo- 
„căm primejdia iperdemiei. Un regulator automatie în 
„contra ei, asa precum l-am dori, nu există. Bogăția cres- 
cândă si dezvoltarea inteligenței, niei.nu împiedecă de la 
„sine înmulţirea poporatiei, niei nu fac să crească mijloa- 
„cele de existenţă mai repede ca până acum", 

. Concluzia la care ajunge Kautsky este că omul, eu in- 
teligenta sa, poate în acelaş timp să sporească mijloacele 
de existenţă și să reguleze $i mișcarea poporafiei mărgi- 
nind creşterea ei. [E] are putinţa să sporească productelo 
trecând la altă organizare economică si să măzpinească 
poporaţia împuţinând naşterile: Trecerea către o altă for- 
mă de organizare nu-i posibilă decât la anumite epoce si 
în anume condiţii. Asa dar ea nu poate să înlăture iper- 
demia, ei numai să îndepărteze epoca la care se va  pro- 
duce. Rezultatul din urmă, adică împuţinarea nașterilor, 
nu se poate dobândi decât printr'o regulare a relațiuni- 
lor sexuale. i ; 

Aceasta ar fi, după părerea lui Kautsky, poziţiu pe care 
trebue să o ia fiecare om cuminte fati cu teoria lui Mal- 
thus. Punctul de vedere din care sax pus până acuma 
socialiștii faţă eu legea poporaţiei este neconseevent, pen- 
tru cá e optimist si teleologic. 

„Nu se poate contesta, zice Kautsky +), că în starea ac- 
„tuală a ştiinţei relatiunile sexuale preventive sunt ur 
„inconvenient cu muit mai mie decât celelalte rele pe cari 
„le produce, in mod fatal iperdemia și cari se arată în 
„formele desperate ale luptei pentru existenţă. A admite 
„necesitatea relatiunilor preventive si a se conforma ei, 
„este dar o cerinţă a moralei, căci aceasta e mai moral 
„decât foamea, boalele, războiul, asasinatul, sifilisul si 
„prostituţia“. i 

Din punetul de vedere ştiinţific, nu se poate spune că 
serierea lui Kautsky ar fi adogit ceva la teoria popora- 
tici, dar părerile sale sunt interesante, ca şi ale lui Marlo, 
pentrucă ele ne vin din tabăra socialistă, care a luat în 
totdeauna o poziţie cu totul alta faţă cu teoria lui Mal- 


1) Loc. cit. Pag. 195. 


5173 3 


thus. Este drept că de-atunci încoace, după cum afirmă 
Bebel?) Kautsky ar fi admis cu totul părerile lui Karl 
Marx. Dar aeeasta nu poate desigur sá infirmeze valoa- 
‘rea argumentelor lui anterioare, după eum! ne spune “cu 
drept cuvânt Profesorul Wagner. | 

Un alt publicist cunoscut prin numeroase lucrări, Ch. 
Letourncau, zice că raportul constant între producţia mij- 
leacelor de subsistentá si poporatia nu mai e decât un ade- 
"ür banal, obsteste reeunoseut de statistică.. Tările celo 
mai productive sunt în acelaşi timp şi acele cari au popo- 
ratia cea mai deasă. Si relatiunea dintre poporatie si hra- 
nă este atât de strânsă, încât o simplă variaţie in preţul 
grâului, e suficientă pentru a produce o variatiune în-cifra 
mortalităţei, a căsătoriilor şi a nașterilor. Dar echilibrul - 
acesta nu se menţine adeseori decât cu preţul unor sufe- 
rinţi şi a unor dureri nenumărate. 

„Căci fraza atât de execrati a lui Malthus, zice Letour- 
„netu, e pururea adevărată, la marele banchet al natu- 
„rei, nu este loe pentru omul eare se naşte întro lume 
„deja ocupată“. E 

Printre economstii contemporani mai însemnați, cari 
impártásese ideile lui Malthus, putem cita înstârşit mai 
„cu deosebire pe Roscher, von Riimelin, Wagner, I. Conrad, 
E. de Laveleye, Karl Theodor Rheinhold si Luigi Cossa. 

„Asupra unora din expresiuni şi a sfaturilor practice 
„pe cari le dă Malthus, zice Roscher 2), părerile econo- 
„miştilor actuali sunt împărţite după cum uşor se poate 
„înţelege... Dar ideile fundamentale. ale lui Malthus pot 
„fi considerate ca o cucerire definitivă a științei (Ein fes- 
„tes Eigcnthum der Wissenschaft.)" 

De acceaşi părere este eminentul economist şi statistic 
Gustav von Itümclin, fostul cancelar al Universităţei din 
Heidelberg, care, după ce expune tezele lui Malthus, și 
mai înainte do a intra în cercetarea lor critică, face ur- 
mătearea apreciere. generală: 

„Aceste sunt prea cunoscutele teze ale lui Malthus; 


1) August Belel; Die Frau. Zürich 1883. 
2) Grundlagen der Nationalókonomie. Ed. XIN. 1888 Pag. 639 şi 646. : 


174 


„scari s-au părut aşa de nepotrivite si de paradoxe la in- 
„ceput, cari însă după ce au dat naștere unei literaturi 
„intregi, în toate limbele, au ajuns să poată fi considerate, 
„deși nu fără modificări, ei după ce au fost în multe feluri 
„coanplectate si îndreptate, ca o cucerire definitivă a stiin- 
„tei, cu toate că nu au ajuns cátusi de puţin să se impună 
„în practică si să fie obsteste recunoscute 1)". i. 

După Rümelin, întreaga polemică asupra celor două 
progresiuni, geometrică si aritmetică, se datoreste unei 
simple neînţelegeri si se mişcă împrejurul unor chestiuni 
de importanţă secundară. Despre o lege care sar putea 
formula în modul acesta nici nu poate-fi vorba măcar. Dar 
nu este mai puțin adevărat că nu se putea găsi un mod 
mai potrivit și mai lămurit pentru a exprima adevărul co 
nu so poate tăgădui, că tendinţa oamenilor de a se în- 
mulţi se transmite neatinsă dela generaţie la generaţie, pe 
când produsul recoltelor, pe acelaşi teren, devine din » ce 
in ce mai slab dela o epocă la alta. Si tocmai aice este 
chestiunea importantă, de a se recunoaşte faptul acesta. 
indiferent de altmintrelea dacă poporaţia va ereste îndoit 
în perioade de 25 de ani, cum zice Malthus, sau.în pe- 
rioade mai lungi de 40—50, sau 100 de ani, sau dacă mij- 
loacele de hrană pot ereste mai repede sau mai încet, in 
urma progreselor ce sar realiza. 

Pentru creşterea aceasta nu se poate fixa nici un fel de 
progresiune, nici geometrică, nici aritmetică. Totul de- 
pinde de agerimea şi propásirea emenirei, ca ştiinţa $i 
procedeuri technice, cari nu se pot calcula de mai inainte. 
Asemenea este inditererit, pentru lămurirea chestiunei in 
sine, dacă cutare popor poate să se înmulțească si prin 
imigrare, sau să-şi procure mijloacele sale de hrană din 
alte ţări, în schimbul rentelor sau a productelor indus- 
triei sale, sau prin comerţ. Si Malthus a fost desigur tot 
aşa de priceput ca să se gândească la toate aceste, dar e! 
a voit să studieze chestiunea poporatiei in mod abstract, 
la bazele ei elementare, nebăgând în seamă unele fapte 


1) Schünberg's Handbuch der politischen Oekonomie. Ed. — . 1890 
Vol I Pag. 765. 


175 


'eonerete exceptionale. Sa obiectat adevărurilor stabilite 


de Malthus că de oarece toate bunurile sunt producte ale 
muncei omului, fiecare putere de muncă este prin ea în- 
săşi un câștig şi că prin urmare nici nu sar putea să se 
nască prea mulţi oameni pe pământ. Dar munca omului 
care este unul din factorii de producere, are nevoe de con- 
cursul celorlalţi doi factori natura si capitalul. Puterea 
de muncă este o marfă care depinde de cerere şi de ofertă, 
cu deosebire că ea nu poate aștepta liniştit această cerere, 
ea oricare altă marfă. Dacă se erede însă că, împărțindu-se 
capitalul +) deopotrivă între toti, după cum Sa propus, 
Sar ajunge la alte rezultate, este o greșală. Realizándu-se 


visul acesta, adevărurile propovăduite de Malthus, ar a- 


junge să so impună cu o îndoită evidenţă si nesocotirea 
lor ar produce consecinţele cele mai desastroase. l 

Argumentele lui Malthus se pot rectifica, complecta şi 
îndrepta în multe din amănuntele lor. Ele au chiar nevoo 
de a fi reformate si dezvoltate mai departe. Asa de-o pildă, 
Malthus mi tine seamă îndeajuns de motivele psichologi- 
ce, cari se opun înmulţirei nesocotite a oamenilor. El nu 
operează decât eu doi factori psichici: foamea şi iubirea. 
Dar mecanizmul názuintelor noastre e cu mult mai com- 
plex. O mulțime de eonsideratiuni de altă natură, precum 
e dorința de a trăi mai bine, de a nu-şi pierde situafiu- 
nea în societate, de a lăsa urmaşilor destulă avere, lu- 
crează ca motive puternice de restrângere a numărului 
copiilor, în afară de rezerva morală datorită fricei de a nu 
avea ee mânca, asupra căreia insistă Malthus in totdeau- 
na. Cum că tendința oamenilor de a se inmulti, se trans- 
mite din generație în generație, fără nici o scădere, pe 
când pe același teren, productele naturei, de cari omul 
are nevoe pentru a trăi, nu se pot înmulţi în aceeași pro- 
portie, seizànd pe fiecare an, odată cu cultivarea mai in- 
tensivă a solului: că, poporatia, pe măsură ee sporeşte, se 


1) Observăm aici că şcoala socialistă, la care pare câ se gândeşte 
Profesorul Riimelin, nu propune împărțirea capitalului — dacă 
“luam cuvântul capital în înțelesul obşteşte admis de mijloace 

de produceré— ci trecerea lui din stăpânirea privată in stăpâ- 
nirea societafei întregi. à 


176 


află dar în fata unor greutăţi crescânde, cari se opur 
creşterei sale; că această popora(ie e pururea reţinută la 
nivelul mijloacelor de existenţă şi că dacă oamenii singuri 
nu se gândese să se mărginească, ei sunt readusi pe alte 
căi, de către puterile elementare ale naturei, la nivelul 
acesta si că, prin urmare, este o datorie si de om şi de 
cetăţean de a nu procrea mai mulţi copii, decât poate cine- 
“a să rănească! şi să crească, aceste sunt adevăruri pe 
cari le invedereazá atât întreaga istorie a omenirei, cât şi 
cea: mai simplă reflecţiune. Si nu este tocmai măgulitor 
pentru inteligenţa omului, închee Rümelin, reproducând 
cuvintele lui Robert von Mohl, că asemene adevăruri ele- 
mentare, rentru a căror pricepere nu se cerea decât simpla 
observaţie a lucrurilor si logica obicinuită, au fost înţelese 
pe dos de atâtea ori şi eu o asemenea îndărătnicie. 

Un alt economist german, numai puțin cunoscut, A- 
dolph Wagner’), erede asemene că bazele fundamentale ale 
doctrinei lui Molihus, sunt, mai presus de orice îndoială, 
adevărate, desi trebue să- privim cu rezervă partea privi- 
toare la aplicarea principiilor lui. Şi e ear: icteristie, ob- 
servă Rheinhold’), că tocmai Adolph Wagner pe care am 
trebui să-l întâlnim, în calitatea sa de socialist de cate- 
dri, de creştin si de om politie, conservator, mai degrabá 
printre protivnieij ,crudului şi nelegiuitului“ Malthus, își 
-înahee cercetările sale asupra ehestiunei poporaţiei eu ur- 
mătparele cuvinte, tipărite in text cu litere caracteristice: 

„Robert Malthus cre dreptate în toale punctele esențiale“ : 

Emile dë Laveleye 2), erede că propoziţiile la cari Stuart 
Mill a redus teoria lu: Malthus sunt neataeabile. Specia 
umană, când nu este guvernată in mod odios, are tendinta 
de a se înmulţi, pe când nåmärul de heetare arabile este 
limitat, în fiecare ţară, şi cantitatea de obiecte de hrană 
. pe eari le poate preduce fiecare hectar, nu sporeşte decât 
intr'o măsură carecare, Intre creşterea nemărginită à oa- 


1, Grundlagen der politischen. O- konomie 

2: Die bewegenden Krifie: Wer Volkswirthschaft. Berlin 1898. 
Pag: 2317. : 

3) El&nenra d'économie po: itique. Faris 1882. Cartea III. Cip. VII. 


. 


21717, 


menilor si creşterea mărginită a mijloacelor de subsisten-' 
tă, o lipsă de echilibru trebue să se producă mai târziu, 
sau mai curând. Obiecţiunile lui Carey, care pretinde că 
materia ia mai degrabă forma organismelor . inferioare, 
decât a acelor superioare şi că se vor găsi dar pururea 
mai multe ierburi decât boi, şi mai mulţi boi decât oa- 
meni, este lipsită de temâiu. În ţările cu poporatie deasă, 
chiar de po acum este lipsă de carne. Asemene nu este ade- 
sărat că densitatea poporaţiei sporeşte productivitatea 
muncei. Aceasta nu se poate spune decât de productele in- 
dustriale, nu de alimente. O sută de baloturi de postav nu 
pot hrăni un singur copil. E sigur că nu se poate spori 
productivitatea pământului in indefinit, ereindu-se, prin 
îngrășăminte, asa numitul circulus al lui Leroux, căci de 
la o vreme îngrășămintele fae mai mult rău decât bine. 


Nimeni nu pcate să răstoarne adevărul dovedit de Stuart 
Mill că dacă poporatia urmează să tot sporească, trebue 
să ajunsă un timp in care agricultura cea mai perfecţio- 
nată nu va fi în stare să producă destulă hrană.. 

Cunoscutul Profesor de economie politică dela Universi- 
tatea din Halle, Dr. I. Conrad +), admite asemenea tesele 
fundamentale ale lui Malthus: dar pretinde cá el nu tino 
seamă îndeajuns de importanța progresului, atribuind 
cuntităţei de hrană existente o prea mare înrâurire asu- | 
pra miseárei poporaţiei si nesccotind putinţa de a spori 
cererea de braţe si de a înmulţi produetele muncei, . prin 
desvoltarea organiziírei economice. In partea a doua a 
serioroi sale 2), recunoscând ca adevărate teoriile lui 
Malthus si Darwin, Conrad zice: 

„Omul ea si animalul are tendinţa adică pornirea Si 
„putinţa de a se inmulti in mod progresiv (Malthus şi 
»Darwin) pe când diferite piedeei se opun in mod cons- 
„tant acestei iendinti, de unde rezultă o luptă continuă 
„pentru existenţă, care ia un caracter deosebit după fie- 


Ho 


„care treaptă do cultură. 


1) Grundriss zum Studium der politischen Oekonomie, Partea I. 
Iena 1896. $ 75 
2) Grundriss etc. ''artea Il, Volkswirtschaftspolitik. Iena 1897 $ 59. 


12 


1/79 e 

La popoarele necivilizate, cari se dedau fără măsură 
instinctelor lor naturale, si cari atârnă eu totul de natura 
exterioară, lupta aceasta pentru dobândirea hranei trebue 
să aibă un caracter cu deosebire sângeros (războae de ex- 
terminare, uciderea bătrânilor, a bolnavilor si a copiilor, 
avortul etc.), care poate să meargă până la exterminarea 
desăvârşită “a rasei. Intro stare de cultură mai înaintată, 
lupta pentru existență e mai blândă. Viaţa omului se res- 
pectează in, principiu. Producţiunea sporeşte şi întrece 
câte odată creşterea poporaţiei, pecând sporirea necesită- 
filor vietei pe deoparte, în lăuntrul ţărei, şi producerea 
pentru export, procură unui număr mai mare de oameni 
prilej de muncă si de câștig. 

Prudenta în contractarea căsătoriilor, provocată de do- 


. vue . a n d . 4 „... .. 
rinta de a trăi mai la îndemână, de a-și creşte copiii mal 


bine ete., dau luptei pentru existenti un caracter mai ci- 
vilizat. Ud 

După ce arată înrâurirea ce o au împrejurările econo- 
mice, scumpetea, erizele comerciale, războaele nenorocite, 
sau din contra, dezvoltarea industriei si a comerţului, im- 
bunătăţirea legislaţiei, asupra eresterei sau a scáderei po- 
poratiei; Profesorul Conrad combate părerile lui Herbert 
Spencer si Talquist, cari susţin că dezvoltarea inteligenței 
si a crierului ar avea ca rezultat de a slăbi puterea de re- 
producere. Asemenea cl respinge si părerea lui Carey, 
care zice că cu cât poporatia e mai deasă cu atât puterea 
de producere a fiecăruia e mai mare, observând că este o 
limită peste care nu se poate pási. 

Mai in special s-a ocupat acum in urmă de problema 


. poporatiei cunoscutul economiste G. de Molinari *), redacto- - 


rul sef al unui organ apreciat (le Journal des Economis- 
tes), „campionul cel mai stimat al individualismului, scrii- 
tor feeund, câte odată pătrunzător, adeseori excentrie dar 
în totdeauna strălucitor“, cum se exprimă Luigi Cossa ?), 
vorbind de dânsul, si pe care îl punem printre părtinitorii 
lui Malthus, deşi el nu admite în totul doctrina Tui, 


1) La Viriculture. Ralentissement du mouvement de la population 
Dégénérescence. Causes et Remèdes. Paris 1897. 
2) Histoire des Doctrines économiques. Paris 1899, Pag. 356. 


LE 


179 

Molinari zice că natura reguleazá reproducerea speciilor 
inferioare, vegetale şi animale. Fecunditatea ajunge la 
maximum pe treapta cea mai de jos a vitalităţei. In fie 
care specie numai cei mai puternici supravieţuese -ṣi ast- 
fel este potrivirea inteligentă a lucrurilor încât speciile 
cari tràiese pe seama altor specii nu pot să atace capitalul 
lor de forte vitale, căci în cazul acesta subsistentele s-ar 
imputina si cu aceasta ar scădea şi poporatia speciilor dij- . 
muitoare. Astfel echilibrul se restabileste prin mecontenite: 
oscilațiuni între poporație si mijloacele de subsistenţă. 

Natura conservă diferitele specii prin mijlocul, unor 
instincte precum este instinctul genezie, suficient pentru 
a asigura reproducerea speciilor inferioare, instinctul ma- 
tesnităței, instinctul proprietäței, care contribue la con- ` 
scrvarea speciei prevenind r: wifiearea subsistentelor. Cole 
mai multe animale carnivore ocupă un domeniu pe care-l 
consideră ca al lor propriu si în limitele cărora nu îngă- 
due concurenţa. Cu toate aceste instincte, sunt unele specii 
cari se sting si altele cari le inloeuese. Cauza acestei stin- 
geri să fie oare vreo schimbare a mijlocului în care tráiese 
(habitat) si căruia nu ar fi fost in stare că se adapteze, 
sau trebue să atribuim stingerea lor apariţiunei unor 
specii concurente, cari ar fi venit să le dispute mijloacele 
lor de hrană si ar fi ieşit biruitoare din luptă? Această 
din urmă ipoteză, zice Molinari, pare că explică mai bine 
disparițiunea marelor erbivore cari aveau nevoe de ecan- 
tităţi considerabile de subsistente, a căror construcție era 
£freoae şi a căror reproducere era înceată. 

Si precum. natura a făcut să se menţină echilibrul între 
poporatia epecielor vegetale si animale si mijloaeele lor 
de subsistentá, ingriijindu-se de cantitatea reproduetiei, 
ea a asigurat calitatea ei, prin indoita operaţie a selecţiu- 
. nei naturale si a seleetiunei sexuale. "Seleetiunea. naturală 
dii biruinţa celor mai puterniei și celor mai capabili de a 
resista cauzelor de distrugere în lupta pentru viaţă, eli- 
minând pe cei mai slabi. Selecţiunea sexuală contribue la 
acest rezultat, făcând să se prefere indivizii cei mai proprii 
„pentru conservarea şi dezvoltarea calităţilor utile speciei. 

Natura a inzestrat specia umană cu aceleaşi instincte 


180 
1 
prin mijlocul cărora asigură conservarea speciilor infe- 
rioare, dar adáogándu- capacitatea de a-şi regula repro- 
ducţia 1). Pe când această insusire lipseşte tuturor celor- 
lalte specii, omul poate să-şi proportioneze înmulţirea sa 
mijloacelor de subsistentá. Vegetalele şi animalele ascultă 
orbeste de instinctul lor de reproducere, pe care nu au pu- 
tinta de a-l stăpâni. Dacă unele specii alungă progeniturz 
lor din locurile pe cari le stápánese, sau chiar o distrug, 


` în interesul propriei lor subsistente, omul singur ajunge 


Sí o prevină pe măsură ce se dezvoltă capacitatea sa de 
a se guverna. Intr'un cuvânt, natura guvernează în mod 
absolut reproduetia speciilor inferioare: Omul guvernează 
€i singur reproduefia sa. 

Dar pentru aceasta el trebue să ajungă mai întâiu la 
cunoștința deplină a legilor fiziologice si economice ciro- 
ra este supusă reproduefia lui şi să aseulte de dânsele. La 
început el le ignora si nu a ajuns a le cunoaşte decât sub 
presiunea concurenţei vitale. Această concurenţă el nu c 
poate susţine decât eu condiţie de a se conforma in toate 
manifestările activităţei sale legei naturale a economici 
forțelor. Sub presiunea concurenţei celorlalte specii cari 
le disputau subsisten(fa sau a căror pradă erau, oamenii 
au asociat puterile lor, constituind ,socetát". Ei au pu- 
tut resista, în modul acesta, speciilor” individual mai pu- 
ternice, biruindu-le. Tinta lor a trebuit dar să fie de a do- 
bândi pe cât se poate mai multă forţă aplicabilă apărărei 
st expansiunei lor, sub pedeapsă de a fi exterminați sau 
aserv!ti. In vederea indeplinirei acestui scop ei au creat 
toate instituţiile si regulele lor de purtare sub formă de o- 
biceiuri (coutumes), sau de legi pe cari le impuneau tu- 
turor. 4 . A 

Chiar dela inceputul primelor societăți, regularea repro- 
duetiei g trebuit să apară ca cea mai urgentă dintre nece- 
sitiţile conservărei. Societatea sub forma sa embrionará 
de clan sau trib, nu putea să existe decât prin inlocuirea 
succesivă a generaţiei care se stângea, prin altă generaţie, 
dacă era posibil, şi mai puternică si mai în măsură de a 


I) Loc. cit. Pag. 1&. 


h 


ISI = 


Tesista in concurenţa cu celelalte clanuri sau triburi. Con- 
formându-se dar legei economiei forțelor, ea trebuia să 
caute. a produce, cu cât se putea mai puține pierderi, o 
gencrație acaptată sub indoitul raport al numărului si al 
calităței necesităţei sale de conservare si de expansiune. 
Problema care so impunea asociatiunilor umane conţinea, 
dar trei puuete diferite: numărul, calitatea produetelor şi 
cheltuclele lor de producere. 

Generaţia nouă trebue să fie proportionatii, ca număr, 
mijloacelor dc subsistonţă a societütei; ea trebuia să so 
compună din indivizii cei mai puternici si mai capabili de 
a păstra si de a spori puterea socială; însfârșit, se cerea 
ca producţia acelei generaţii să se facă cu cât se poato mai . 
puțină cheltuială sau pierdere de forţe. 

Agentul principal al reproducţiei însă, instinctul gence- 
zie, dacă e lăsat în voia impulsiunei sale firești, poate să 
producă o generație intreeánd eu mult generaţia din care 
a ieşit. De aice necesitatea de a o mărgini, întrun fel 
sau în altul, pentru a o impiedeca de a trece de limita 
mijloacelor de subsistență disponibile. Această regularo 
necesară a reptoducţici a fost obiectul unui complex de 
instituţii, de obiceiuri si de legi, în toate timpurile şi in 
toate societhtile. 

Nh poate fi nic: o îndoială, zice Molinari +), că necesita- 
tea de a propcrtiona numărul membrilor lor mijloacelor 
de subsistenti de „cari puteau să dispună, s-a impus tutu- 
ror soeietátilor. Numai această regulare necesară a popo- 
ra(iei nu putea fi lăsată'în voia liberă a fiecáruia decât 
cu condiţia ca individul să fie capabil de a guverna repro- 
ducţia sa. Dar accastă capacitate omul nu a dobândit-o 
decât foarte târziu si chiar astăzi prea puţini o posedă 
Aşa fiind, să vedem cum se punea problema  poporaţiei, 
în primele timpuri ale societií(ei umane, mai înainte ca să 


fi invitat a iunulti mijloacele sale de subsistenti. 


'Siliti să se apere în contra fiarelor, oamenii apar dela 
început în turme, clanuri sau triburi, proeurándu-si sub- 


sistenta din roadele naturale ale pământului, prin vână- 


I) Loc. cit. Pag. 26. 


182 


loaro sau pescărie. Aceste prime asociatiuni ocupă un te- 
ritoriu mai mult sau mai puţin bogat in mijloace de 
hrană dar pe măsură ce poporatia lor se inmulteste, elc 
intră in concurenţă, pentru dobândirea mijloacelor de 
subsistentii, cu alte asocia(iuni. In această luptă inevita- 
pilă vietoria aparţine celor mai puternici, cari înlătură pe 
cei mai slabi în interesul speciei. Interesul capital este de 
a fi mai. puternie si aceasta nu se poate raliza decât as- 
cultând de legea naturală a ceonomiei forţelor, adică pro 
ducând pe cât se poate mai multă forţă, cu cât se poate 
mai puţină cheltuială, Necesitatea de a se conforma a- 
_cestei legi în materie de reproducție ne explică o multi- 
me de obiceiuri cari au devenit cu timpul vătămătoare 
si imorale, dar cari la început erau utile si morale pentru 
căi erau în folosul societăței si a speciei. 

Unele din punctele principale ale problemei care se im- 
punea societăților la inceput era e intitatea mijloacelor de 
subsistenţă. Această cantitate nu se putea spori în starea 
lor primitivá dec ât prin lărgirea domeniului, teritorial, 
leeca ce implică o luptă cu fiarele sau cu oamenii ari îl 
stăpâneau. Aşa fiind, necesitatea obliga societatea de a-si 
propor(iona poporatia mijloacelor de subsistentá actuale, 
până când dobándea destulă putere pentru i putea să-si 
lărgească teritoriul ei prin luptă. Se cerea dar din două 
lucruri unul: saw să stăpânească instinctul generaţiei, sau 
să suprime excedentul productelor. “In neputinta în care 
se găsea omul de a-şi stăpâni instinctele, procedeul din 
urmă se impunea. De-aceea găsim infanticidul ca practică 
generali, consacrată prin obiceiuri şi sancţionată de re- 
lisie, lu triburile cari n-au ajuns încă să stie a-şi înmulţi 
subsistentele. Pe lângă aceste se mai întrebuințează și 
alte măsuri nu mai puţin barbare pentru a menţine sau 
a spori puterea tribului, precum este uciderea bătrânilor 
şi faptul că nu se creșteau decât numai atâtea femei pe 
pât se cerea pentru necesităţile stricte ale reproductiei, 
cceace explică obiceiul raptului care este obsteste răs- 
pândit în primele timpuri ale societăţilor. Poliandria apa- 
ro asemene ca o necesitate la triburile cari locuiau pe te- 
ritoriile cele mai puţin bogate în materii alimentare şi 


183 


unde se cerea ca elementul feminin, puțin capabil de a 
contribui la apărarea comună, să fie redus la minimum. 
Această inegalitate a situaţiilor economice şi această .di- 
versitate a eonsecintelor lor in materie de populatie, pare 

a fost trecută cu vederea de către autorii, cari s-au ocu- 
bF eu originele căsătoriei şi ale familiei. 

Progresele agriculturei au schimbat această stare de te 
uri înzecind si Stiu chiar productivitatea muncei 
omului si făcând posibilă o creştere a poporatiei propor- 
ționată eresterei mijloacelor de subsistentá. Mulțumită pu- 
teréi exuberante a instinctului genezie, această creştere nu 
a întârziat a se produce. In acecasti stare noui a produc- 
tici însă, cele mai multe obiceiuri si legi cari regulau re- 
producerea omului în starea anterioară încetează de a 
mai fi utile şi morale, pentrucă nu mai sunt conforme cu 
interesele societitei. 

Recoltarea si măcinarea grâului, confecţionarea pâinei, 
ingrijirea vitelor procură o ocupaţie îndeajuns de produc- 


tivă bătrânilor, femeilor şi copiilor determinând  conser-^ 


“arca unora şi înmulţirea celorlalţi. In locul poliandriei, 

“vânătorul ajuns agricultor are interes de a avea femeea 
sau femeile lui si de a creşte atáti copii câți se cereau pen- 
tru exploatarea pământurilor ce le stăpânea. Individuali- 
zarea proprietăţei solului, determinată de progresele in- 
dustriei alimentare, determină la rândul ei, individuali- 
zarea familiei, Aceste progrese, determină un alt progres 
în constituţia societăţilor făcând să fie mai folositor de 
a supune pe cei învinşi în loe de a-i extermina. Invingá- 
torii îşi apropriază pământul cu tot cese găseşte pe dânsul 
oameni. si lueruri, diriguind ei singuri exploatarea sau 
eoneedánd folosintat ei, în schimbul unei porțiuni oarecare 
a productelor. 3 

Sub acest regim, problema punerei în echilibru a popo- 
ratiei eu mijloacele de subsistentá se rezolva fără pier- 
deri de forte pentru clasa cea mai numeroasă si cea mai 
puţin capabilă de a o rezolvi ea singurá. Era în interesul 
proprietarilor de sclavi da a jproportiona numărul lor 


184 


funetiunilor disponibile!). Si când iobagia a înlocuit ro- 
bia, reproduetfia clasei supuse iarăşi nu a fost lăsată in 
voea liberă a individului. Iobagii domestici si agricoli 
nu se puteau căsători decât cu învoirea stăpânului şi 
această invoire el nu o dădea decât după cum i se părea. 
folositor de a grăbi sau de a ţinea pe lce mişcarea popo- 
ratiei pe domeniul său. Iobagii industriali trebuiau să 
arăta că erau in stare de a tinea o familie. 

Cát pentru clasa stăpână pe pământuri si pe funcțiuni 
ea avea debuseuri firește limitate fiind silită de a-şi pro 
portiona înmulţirea după întinderea acestui debuseu. Dar 
specia umană este înzestrată cu un instinct genezie care 
trece, afară numai de împrejurări excepţionale, de limi- 


tele necesitátei pe care e chemat să o satisfacă. In nepu- 


tinfa lor de a se stăpâni, oamenii Sau văzut siliţi de & 
suprima excedentul produetelor. acestui instinct, pentru 
a împiedica poporatia de a trece de ;nijloacele de subsis- 
tentă. Creşterea produetivitü(ei industriei alimentare le 
permite de a satisface instinetul lor sexual intrebuintánd 
un mijloe mai puţin barbar decât infantieidul. Prostitu- 
lia apare la toate popoarele odată cu progresele cari au 
înmulţit mijloacele de subsistenţă şi “se desvoltă cu eres- 
terea avuţiei. Sterilizând satisfacția poftei genezice, pros- 
titutia a înlăturat necesitatea infanticidului si a  deter- 
minat oprirea acestei practici primitive de limitare a po- 
poratiei. In schimb ea a sfârşit prin a face ca clasele su- 
„pericare să nu voiască a se mai căsători, precum s'a în- 
tâmplat mai ales la Roma. 

Cole două fapte caracteristice ale organizărei societă- 
fei vechiului regim erau pe de-o parte, epitropisirea mul- 
timei si pe de altă parte, limitarea naturală sau artificială 
si stabilitatea debuseurilor a celor mai multe producte si 
servicii 2). Sclavul, iobagul si meseriasul corporațiilor erau 
supuși unui regim de tutelă, a cărui obiect era desigur 
interesul tutorului si nu a pupilului, dar care profita 
amánduror. Sub acest regim poporatia clasei celei mai 


“h Loc. cit. Pag: 39. 
2) Loc, cit. Pag. 53. 


185 
numeroase era mărgenită prin autoritate si proportio- 
nată serviciilor existente. Cát pentru minoritate, inte- 
'resul propriu îi impunea prevederea pe care o impingea 
chiar până la exces sub jinráurirea calculelor ambiţiei 
şi ale egoismului. Prostituţia si  constrângerea fizică 
dacă nu morală, în căsătorie, contribuia la limitarea re- 
producerei. Si asa se explică stângerea celor mai multe 
familii aristocratice în cursul câtorva secole numai. 

Dar vechiul regim s'a sfârşit si reproducerea mulţime: 
“a încetat de a mai fi regulată prin autoritate.. In acelaşi 
timp creşterea securităţei, progresele masinelor si ale in- 
dustriei şi mai ales ale mijloacelor de transport au lărgit 
deluşeurile deschise capitalului si muncei, făcându-le însă 
mai puţin stabile, In toate clasele societütei individul 
"ajuns să fie liber de a „se guverna el singur. Cu toate a- 
cestea libertatea este legată de responsabilitate. Individul 
este liber de a-și regula după cum voeste reproducerea. 
şi consumatia sa, dar de aice nu rezultă că el nu trebue 
să-şi stăpânească poftele sale. Dacă ascultă fără nici o 
. duypotrivire de impulsiunile instinetului genezie, el se 
'và expune de a produce un număr mai mare do fiiuti 
decât va fi în stare să hrănească şi să crească. Căci chiar 
în regiunile cele mai bogate încă nu-i destul de a erea 
oameni pentru a produce mijloace de subsistență. Pe 
lângă ace: sta, el trebue să se gândească do a produce c 


x 


generatio puternică. şi sănătoasă. Dacă aceste reg rule nu 
sunt observate, dacă indivizii nu pun niei o piedică pof- 
telor lor genezice, dacă produc mai mulţi copii decât sunt 
capabili să ercască și să pună, în stare de a se întreţine 
singuri, dacă din cauza betiei' şi a viciilor ei produe o 
posteritate bolnăvicioasă, rezultatul va fi o pierdere inc- 
| vitabilá de forte vitale si o slábire progresivi a facultă- 
E tilor prodüctive ale poporaţiei. Si fiindcă toate societă- 
.tile se găsesc în concurenţă pentru dobândirea mijloacc- 
lor de subsistenţiă, fie că această concurenţă sar mani- 
festa in mod destruetiv sau productiv, pe cale de războiu 
sau pe vale economică; regulares utilă a reproducere: 
apare ca un interes esențial si chiar preponderent al con- 
= Servárei sociale. 


186 


In locul regulárei rgproducerei care se făcea altă dată 
prin autoritate,era vorba dar de a substitui Tegularea ei, 
liberă. Din nenorocire emanciparea mulţimei nu sa fă- 
cut în mod firesc, adică pe măsură ce individul ar fi do- 
bândit capacitatea de a se guverna el. singur. Rezultatul 
a fost că pretutindeni mişcarea poporatiei a crescut mai 
repede de pe la mijlocul ultimului secol, de cum; crescuse 
de pe la sfârşitul veacului de mijloc. Debuseul poporatiei 
lürgindu-se eu desvoltarea industriei, reproduetia a putut 
să devină mai activă, cu toate acestea ea trebuea să so 
proporţioneze întinderei acestui debuseu. Din nenorocire 
pe când clasele mijlocii si superioare se deprinsese de 
mult cu exerciţiul prevederei în această materie, clasa 
inferioară, supusă “multă vreme unui regim de tutelă, 
nu a putut simţi îndată necesitatea prevederei si nici nu 
poseda. calităţile morale trebuitoare pentru a o practica. 
Religia o indemna de a creşte si de a se inmulti si de alt- 
mintrelea ca nici nu cunoştea, în noua stare a industriei 
întinderea debuseului la care se putea aștepta, Regimu- 
lui autoritar al regulărei reproducerei multimei, a suc-: 
cedat dar un regim de libertate fără nici o regulă. Mem- 
brii clasei emaneipate au produs o generaţie inirecánd 
a număr mijloacele de a o crește şi de a o întrebuința. 
O parte din această generaţie a fost nimicită prin moar- 
tea ei prematură, o altă parte a fost aplicată la munta 
prea de timpuriu, care întrecea puterile ei. Rezultatăl 
fost pe de o parte o scădere a capitalului material din 
‘auza eheltuelelor zadarnice ce se făceau cu întreţinerea 
copiilor, cari mureau mai înainte de a ajunge în vârsta 
productivă, si pe de altă parte, debilitarea si degenerare 
popora(iei. Regularea utilă a reproducerel apărea dar ca 
o necesitate a conservărei sociale. Si toemai acesta este me- 
ritul economistului Malthvus,«á a atras atenţiunea asupra 1 
ei, prin teoria lui, de altmintrelea imperfecti, a popora- 
tici. i 
^Inventiunea  maşinei cu aburi si a maşinelor-uneltă 
cari au dat naştere marei industrii, a avut ca rezultat de 


187 
a determina o dezvoltare asriasii a comerţului în Anglia m 
Debuseurile interne si externe inmultindu-se au provocat 
o cerere crescândă de agenti productivi, personali si mate 
riali. Si ca în totdeauna. si de astă dată oferta, după ce 
ajunsese la nivelul cererei, a căutat să o întreacă. Subven- 
țiunea acordată săracilor în virtutea legei, contribuia de 
altmintrelea la înmulţirea poporatiei celei mai puţin pre- 
văzătoare, sporind rândurile pauperis: mului si adăoga sar- 
cinele impozitului, care eentribuise la crearea lui. Cres- 
terea pauperismului şi a suferințelor odată cu dezvoltarea 
industriei. a trebuit se înţelege să impresioneze spiritele 
in mod viu. Toate relele se atril: meau viciilor guvernămân- 
tului, anonopolurilor şi- privilegiilor fără de a se tine samă 
de partea ce revenea v iciilor si pasiunilor dezordonate ale 
individului. 

,Natura,.zicea Godwin? 2), nu a lăsat pe sama capriciilor 
„omului chestiunea de a se şti dacă specia cea mai nobilă 
„de fiinti din câte a aşezat pe pământ se va inmulti sau 
„nu; ea nu cere ea să căutăm a comprima abundența prea 
„mare a speciei umane", 

Se pretindea dar că omul nu avea nevoe de a-și i stăpâni 
pasiunile sale şi de a se îndrepta pe sine. Era deajuns ea 
să îndrepte guvernul si societatea. Aceste afirmări exage- 
rato erau menite se înţelege, să provoace o reacțiune vio- 
lentă si cartea lui Malthus, concepută ip asemene impre- 
jurări, trebuca să se resimtă de influența lor. 


Malthus a căutat să arăle că instinetul genezie, factorui 
principal al reproduccrei speciei, umane, e în stare să pro- 
ducă o poporaţie care întrece mijloacele de subsistenti, când 
o lăsat in voia propriei impulsiuni. Asa fiind niei o re- 
formă nu poate să îmbunătăţească, in mod statornic, con- 
diţiunea speciei umane. Instituţiunile oamenilor, zicea 
el?, nu sunt decât cauze uşoare si superficiale, ca penele 
cari plutese de-asupra apei, în comparaţie cu izvoarele cu 


PI O 


1) Loc. cit. l'ag. 62. 
2) Recherches: sur la population. Vol. d Cartea II. Cap. !X. 
3) Malthus : Essai. Cartea |. Cap. im 


r 


188 


mult mai adânci ale reului, efto decurg din legile naturei 
-şi'din pasiunile oamenilor. 

Acest pesimism, conservator, era pe deplin justificat de 
Observatiunea faptelor, dar Malthus greşea rrezând cá 
faptele nu se vor schimba şi că această năzuinţă constantă 
-a poporatiei, de a creşte peste limita mijloacelor de sub- 
sistenţă, va exista pururea. . 

„Teoria lui asupra poporatiei, oricât de necompleciă şi 
„do delectuasă ar fi, zice Molinari 1), a avut cu toate 
„aceste meritul de a pune în evidenţă două adevăruri esen-! 
»liale; primul e că poporatia este limitată de mijloacele 
„ei de subsistentá si că ea este readusă, in mod inevitabil, 
„la această limită când ajunge să o întreacă, de undo re- 
„Zultă că omul e ținut de a conţine si de a regula apleca- 
„rea care-l împinge să se reproducă ca si pe toate cele- 
„lalte aplec ări sau pasiuni ale sale; al doilea adevăr, e că 
„îmbunătăţirea soartei claselor suferinde nu depinde nu- 
„mai, cum o pretindeau înainte mergătorii socialismului, 
„de reforma guvernárel de sine“, 

Dar fapte nouă erau să se producă pe cari Malthus nu 
le putea prevedea si cari erau menite să invedereze insu- 
ficiența dacă nu inexactitatea teoriei lui. Printre aceste 
fapte, Molinari citează accelerarea mișcărei poporatiei în 
Rusia, Germania $i Anglia, desereşterea natalităţei in 
Franţa, pe care o atribue în primul rând cauzelor econo- 
mice, precum si emigrarea care a luat, în ultima jumătate 
a secolului, un avânt extraordinar sub influența propási- 
rei mijloaeclor de comunicatie. 

„Producerea oamenilor, ca toate celelalte, este determi- 
„nată nu de cantităţile oferite ei de mata ai cerute. Ce- 
„rerea produce oferta, nu oferta cererea“. 

„Când numărul funetiunilor disponibile cari constituese, 
»intr'o societate civilizată, debuseul poporaţiei, ajunge să 
„sporească, când cererea de personal trebuitor pentru a le 
„îndeplini creşte în consecinţă, oferta tinde să se propor- 

^»tioneze cererei si mai in totdeauna să o întreacă; natali- 
»iatease ridică până când avilirea prețului muncei rezul- 


u lc. cit. Pag 68. 


189 


„tând din o prea mare abundentí determină sau o impu- 
»finare a producţiei si a ofertei, sau căutarea unui nou do- 
„buşeu. Ținând seamă de această lege economică, ne expli- 
„căm foarte uşor inegalitatea mişcărei poporaţiei şi a na- 
„talităţei dela o ţară la alta :).* 

In Rusia pámánturile exploatate si exploatabile au oin- 
tindere imensă. Ele deschid poporatiei un debuseu compa- 
rabil Far-Westului american. Ţăranii năvălese în mare 
număr, în aceste regiuni abia locuite, mai ales de când 
abolirea servagiului a încetat de a-i mai imobiliza, si na- 
talitatea lor creşte in raport eu debuseul. Poporatia s'ar 
inmulti încă si mai repede dacă mortalitatea infantilă nu 
ar impiedeca-o. Si nu doară că mortalitatea copiilor ar 
opri in mod direct mişcarea poporaţiei, căci ea este mai 
mult un excitant al natalităţei, dar din cauza pierderei 
capitalului cheltuit cu creşterea copiilor cari nu ajung la 
vârsta productivă, ea impuţincază suma mijloacelor apli- 
cabile la exploatarea pământului. 

In Germania si mai ales in Anglia, creşterea extraordi- 
nară a debuseului poporaţiei trebue atribuită dezvoltăre: 
repezi a industriei. 

In Irlanda, introducerea Kaito. caro pe o întindere 
mică de teren produce o cantitate mare de hrană, permite- 

. poporatiel ei mizerabile de a se deda fără niei o rezervă 
poftelor sale trupesti. Pământurile se impártesc în loturi 
din ec în ee mai mici, sporind dehuseurile pe care popo- 
ratia nu întârzie de a le ocupa. Dar pământul supus ne- 
conierit la acelaşi fel de cultură nu a încetat de a sărăei. 
Caiofa căreia pe fiecare an îi lipsea elementele sale nu- 
tuitive, sa îmbolnăvit şi poporatia a trebuit să îndure 
toate ororile foametei. Această calamitate a determinat 
emigrarea care a redus poporatia Irlandei dela 8 milioane 
la mai puţin de 5 milicane și care a contribuit mai mult 
decât oricare dispoziţie legislativă la îmbunătățirea stirei 
poporului irlandez. 

Cât pentru scăderea natalităţei în Franţa, ea se dato- 
reste unor cauze economice si morale cari provoacă steri- 


n 


nl Roc. cit. Pay. 73. i 


^ x 


190 
lizarea actului generaţiei prin practicarea din ce in ce 
mai răspândită a constrángerei fizice. 

Dar sub inráurirea căror cauze sa propagat acest o- 
biceiu mai mult în Franţa decât aiurea? Molinari cre- 
de "că conscripția, frica de a fi luat în armată în timpul 
primului imperiu, si mai târziu proteetionismul, agrava- 
rea continuă a sareinelor publice, exigenţele crescânde ale 
progreselor universitare, luxul, legile de altmintrelea bine- 
făcătoare cari au impiedecat exploatarea muncei copiilor” 
sunt cauzele cele mai principale cărora se poate atribui 
acest fenomen întristător. 

„Incă odată, zice el 2) ,debuseul" guvernează mișcarea 
4popornt(iei si eresterea sau scăderea debuseului depinde 
.de cauze cari n'au niei un raport sau cari nu au decât 
„un raport indirect eu cauzele eari determină cifra nata- 
lititei". 

Nu ne putem opri de a observa aice, numai in treacăt, 
că aceste fapte nouă, despre cari Molinari zice ?) că Mal- 
thus nu i? putea prevedea si cari erau menite să arate in- 
suficiența dacă nu imexaetitatea teoriei lui, nu fae decât 
„să ecnfirme bazele ei fundamentale. Şi când Malthus afir- 
mă că eresterea poporatiei depinde de cantitatea mijloace- 
lor de existență disponibile, el nu zice alta mi se pare, deşi 
cu mai puţină Dreeisiune, decât că, ,debuseul* guvernează 
mişcarea poporatiei. j 

Molinari credo dealtmintrelea împreună cu Adam 
Smith, că cererea regulează producţia oamenilor ca gi a 
oricărei alte marfe, si că do-aceea trebue să cunoastem 
acea cerere; trebue să stim care este întinderea pieţei des- 
chisă poporatiej, care este numărul funcţiunilor produc- 
tive de mijleuce de subsistentá, de care poate să dispună *). 
In starea de mai înainte a societăţilor, cunoaşterea pieţei 
poporaţiei precum si a oricărei alte pieţe era foarte uşor 
de dobândit. Fiecare naţiune forma un stabiliment politie 

I) Loc, cit. Pag. $4. 

2) Loc. cit. Pag. 87. 

3) Loc, cit. Pag. 69. 

4) Loc. cit Pag. 136 şi urmâtoarele. 


191 


şi teritorial despărțit de celelalte si câte odată cu totul izo- 
lat. Acest stabiliment, acest „stat“ cu toate domeniile în 
cari se împărțea și cu funcțiunile pe cari le necesita ges 
tiunea lui, aparţinea unei caste „suverane, ) 

„Aceste domenii şi funcțiuni formau debuşeul poporatiei 

ERTAS ao qM statului. Acest debuseu era fireşte limitat 
„şi funcțiunile ea si domeniile fiind dealtmintrelea in ge- 
„nere creditare, acei cari le posedau aveau putinţa de a-şi 
»proportiona după dánsele inmultirea lor. Diferitele me- 
.serii si ramuri ale comertului, de pe treapta mai de jos, 
„aparţineau asemene unor caste sau unor corporaţiuni. 
„cari aveau, ca si casta suverană posesiunea exclusivă a 
„pieţei pentru produetele, sau pentru serviciile lor. 

„In regiunea si mai de jos, trăia mulţimea robilor si a 
„iobagilor, a căror număr îl proportiona stăpânii lor, in- : 
„tocmai ca si pe acel al vitelor, după trebuintele domenii- 
„lor lor. Insfársit întinderea acestor pieţe nu se schimba 
„decât prin progresele încete ale industriei, sau prin ac- 
„cidentele cuceririlor; si încă aceste din urmă nu făceau 
„decât să substitue o clasă stăpână unei alteia. 

„In starea nouă de lucruri, pe care au ereat-o progresele 
„puterei destructive şi productive a omului, libertatea 
„industriei si înlăturarea cel puţin in parte a obstacolelor 
„schimbului produetelor şi „a serviciilor, picaţa poporatiei, 
„ca si celelalte a incetat, in diversele sale compartimente, 
„de a mai fi obiectul unei apropriatii excluzive si Sa in- 
„tins nu numai înlăuntrul statelor, dar. încă dincolo de 
„fruntariile lor. In cea mai mare parte à ţărilor civilizate, 
„toate funcțiunile, toate serviciile, toate proprietăţile 
„au ajuns accesibile tuturor membrilor” societății si 
„cu excepţiunea funcţiunilor publice, chiar streinilor. 
.Bieata poporatiei, de unde era localizată si apropri iată s'a 
„generalizat si s'a comunalizat". 

Această: pieaţii este deschisă astăzi concurenţei univer- 
sale si din punctul de vedere al intereselor permanente ale 
speciei umane, aceasta e desigur un progres pentru că asi- 
pură, pe suprafața întregului glob pământesc, victoria si 
supravietuir ea celor mai puterniei si mai capabili. Numai 


192 


ar trebui ca întinderea pieței universalizate să fio CUNOS- 
cută. Această necesitate se impune atât producţiei lucru- 
rilor cát şi producţiei oamenilor. Dar nei un organ de pu- 
blieitate nu informeazá astăzi po. nenuimnăraţii negustori 
de muncă asupra preţului co se oferă si a cantităţei de 
muncă ce se cere şi nici nu le arată localităţile unde oferta 
întrece cererea sau unde cererea întrece oferta. Progrese 
mari s'au făcut si în această privință după cum o dove 
deste orgunizările lucrătorilor din Anglia (trades unions), 
şi cu timpul aceste progrese se vor generaliza. 

„Va veni vremea, zice Molinari’) când pieata muncei va 
„Îi luminată a giorno, ca si acea a capitalurilor si a pro- 
„ductelor, când prin urmare poporatia va putea să-şi pro- 
„porționeze creşterea, fără de a fi ameninţată să rămâie 
„mai prejos de cerere, sau să o întreacă“, 

In rezumat, după părerea lui, reglementarea utilă a po- 
poratie implică cunoaşterea pieţei precum si necesitatea 
de a proportionà producerea oamenilor ca si producerea 
oricărei alte marfe, trebuintelor acestei pieţe. Dar chiar 
dacă aceste două condiţii nu s'ar îndeplini, legile naturale 
' ale concurenţei şi ale valoarei ar lucra eu o putere iresis- 
tibilă pentru a impiedeca poporatia de a trece de limitele 
mijloacelor de subsistenţă sau pentru a o stimula ca să le 
ajungă. Orice excedent a unei cantităţi oferite, fie pro- 
ducto fie servicii, producând o scădere a prețurilor, oferta 
prea mare de muncă are ca rezultat de a determina o grab- 
nică scădere a mijloacelor trebuitoare pentru creşterea 
noilor generaţii: Copii pot să se nască în mare număr dar 
mortalitatea infantilă sporeşte pe măsură ce scade veni- 
tul părinţilor. Orice deficit în oferta de muncă având din 
contru cu rezultat de a ridica salariile, reproducerea in- 
ternă sau externă se găseşte încurajată până când echili- 
brul dintre cerere şi ofertă sa restabilește. In amândouă 
cazurile poporaţia este readusă la nivelul ei necesar, nu 
însă fără să îi indurat pierderile si suferintele cari sunt 
eonsecintele atât ale producerei excesive cât si ale produ- 
cerei insuficiente. Ştiinţa trebue st arăto toate aceste nea- 


` 
. 


I) Loc. cit Peg. L4. 


193 


junsuri şi să provoace prin urmare progresele cari le e 
preveni: -cunoaşterea pieţei, crearea şi dezvoltarea ,Qrga- 
nelor mobilisărei muncei, aplicarea creditului şi a asigu- ` 
rárei la reproducere. Această intervenire a ştiinţei în 
opera de punere în echilibru a poporaţiei cu mijloacele de 
subsistență va deveni cu atât mai necesară, cu cât concu- 
rențţa, sub forma ei productivă sau industrială, va sili na- 
țiunile de a se conforma in mod mai exact, în toate mani- 
festatiunile netivitütei lor, legei economici forţelor. 

„După observatiunea lui Malthus, zice Molinari la sfár- 
„Șitul lucrărei sale!), tcate speciile vietuitoare posedá o 
„putere de reproducere. care le permite de a se inmulti în- 
„tro progresiune mai repede decât mijloacele lor de sub- 
»Sistentá. Această putere exuberantă e necesară pentru a 
„asigura conservarea „şi propagarea lor. Dar între speciile 
„inferioare şi specia umană există această deosebire cesen- 
„ţială că vegetalele şi animalele nu pot să-şi reguleze ro- 
„producerea lor asa ca să o proportioneze mijloacelor lor 
„de subsistență, pe când omul poate să reguleze reproduc- 
„tia sa. De aici rezultă o das deosebire in conditiunile lor 
»de existenti. d 

Speciile inferioare produc un 'excedent (surcroit) al po- 
»poratici care este in mod fatal condamnat să piară, fie 
„din cauza neputinței de a putea să ajungă până la subsis- 

- „tențe, fie din cauza- ineapaeitáfei de a scăpa din ghiarele 
„speciilor a căror hrană sunt; în această luptă cei. mai 
„slabi sunt nimiciţi, şi numai cei mai puternici subsistă“, 
Pe lângă aceasta,se mai luptă între dânşii bărbaţii si fo- 
meile, ieşind biruitori eei mai capabili de a îndeplini opera 
reprodue([iel si astfel natura asigură conservarea şi pro- : 

-gresul speciilor vegetale si animale, cu sacrificii enorme 
de forte vitale si cu suferinţele cari întovăriăşese orice dis- 
trugere de vitalitate. 

„Puterea creatoare si orânduitoare a fiinţelor si lucru: 
„rilor a dispus altfel pentru specia umană. Ea a înzestrat 
„omul cu insuşiri morale prin mijlocul cărora el poate 
„să si reguleze reproductia şi să o proporfioneze mijloace- 


1j Loc. cit. Pag. 159. 


194 - 


,lor sale ‘de subsistenţă, precum si să-şi prezerveze specia - 
„de degenerescenţă şi să o perfecţioneze în limitele ce a pus 
„progreselor lui. Dar înzestrând omul cu o putere pe care 
TOES refuzat-o! celorlalte creaturi, ea l-a supus, in cazul când 
„nu face uz de această putere, accleeasi legi crude si nein-- 
„durate, prin care guverneazá reproductia lor. Dacă omul 
„mu proporționează poporaţia sa, mijloacelor sale de sub- 
ssistentá, concurența vitală intră în acţiune fă în să 
„piară pe cci mai slabi si mai puţini capabili. Dacă prin- 
„tre nunieroasele varietăți ale speciei umane si printre so- 
„cietățtile pe cari le conslituesc, se aflá unele cari nu re- 
„mediază cauzelor de degenerescentií şi de sterilizare cari 
„le loveste, ele ead în concurenţă cu cele mai capabile $i 
„sunt înlocuite de dánsele". i f 
„Toate obiceiurile, legile sau deprinderile, relative: le 
„reproducție, la ridicarea si la educărea noilor generații, 
„au fost determinate de această necesitate superioa de 
„conservare si de sporire a puterei societăţilor si observa- 
„rea lor a fost impusă, din autoritate, de către puterea 
„politică si religioasă, sub sancţiunile ce le credea ne-apá- 
„rat trebuitoare pentru a o asigura“, 
Am insistat mai mult. asupra părerilor lui Molinari, 
„pentru că studiul său aruncă o vie hunină asupra-adevá- 
'purilor pe cari le conține teoria lui Malthus si ne apropie 
! de intelegerea prineipiului poporatiei, a cărui formulă, de 
altmintrelea, el nici nu o vectilică nici nu o complecteazit. 
Karl Theodor Rheinhold, Profesor de economie politică 
la Universitatea din Berlin, este asemenea un părtinitor 
convins al teoriei lui Malthus: 
„Observarea obstacolelor şi a fenomenelor de distrugere” 
"ale vieţei asa precum se prezintă în natură si în istorie, 
„zice el?) ar putea să convingá chiar pe observatorul pă: 
e 4runs de învăţămintele- religiei că vieata oamenilor in- 
„zestraţi cu suflet, e supusă aceleensi cauzalitüti ca $i na- 
„tura neinsufletitii, In lupta pentru existentă, eoneurentii 
„cari nu mai găsese loe si pământ pentru a se hráni, tre- 


) Die bewegenden Kräfte der Volkswirthschaft. Berlin. 1898. 
Pag. 225. à 


195. 


bue să se retragă. E foarte uşor de a contesta acest adc- 


Nee dari prin aceasta nu poti face ea. să nu existe. Mult 
„batjocoritul Malthus a avut curajul să spună care ceste- 
„procedadea nuturei ' „în dragostea ei de mamă“, si ab- 
.straetie făcând de unele erori, fără importanță in cauză,. 
„el a si doyedit-o". 

In sfârșit, unul din cei mai din urmă care sa rostit a- 
supra lui Malthus, Luigi Cossa, profesor la Univerşitatea 


"din Pavia recunoaste că el ocupă un loc important in is- 


toria stiintei economice si că a studiat, întrun mod ma- 
gistral, teoria economică a poporatiei, punând bazele unei 
doctrine, care, desbrăcată de învălişul,ei pseudo-matcina. 
tie si formulată cu mai multă precisiune, din punctul 
de vedere psichologic si statistic rezistă încă în mod vie- 
torios obíiectiunilor ce i s'au făcut si cari se datorese in cea 
inai mare parte numai unor eehivoeuri. i 

„In forma ei nouă, zice Cossa” vorbind de ediţia a doua 
„a Incereiirei. asupra Principiului popo aţici, opera lui 
„Malthus are araeterul, conţinutul, proportiunile unei o- 
„pere cu adevărat ştiinţifice si originale. El a moderat 


C pesimnisniul său primitiv $i a suprimat unele propositii 


„iscate: el a adăogit o analiză ingenioasă si profundă & 
„efectelor diverse pe cari le produce si le pot produce, in. 


„diferitele stadii ale civilizației, obstacolele postive şi 


„preventive ale sporirei poporaţiei,... Incercarea lui Mal- 
„thus este. opera fundamentală asupra subiectului econo- 
„mie al poporațici; ea nu a fost până acum întrecută, cú 
„toate defectele ei reale, adeseori semnalate si câteodată eu 
„prea multă subtilitate“. i ] 

Vedem dar că până în zilele noastre, cei mai eminentt 
eugetütori s-au pronunțat în favoarea doctrinei lui Malt- 
hus, peeare o consideră ca o cucerire definitivă a științei. 
Rămâne să arătăm ce s-a spus în eontra acestei doctrine, 
pentru a putea să ne rostim si noi, in eunostiinti de cau- 
ză, asupra valoarei ei. Dar mai înainte de a ne îndeletnici 
eu ^protivnieii lui Malthus, ée cade să îndreptăm aten- 

= D 


2) Mistoire des doctrines économiques. Paris. 1899. Pag. 314. 


196 


tiunea noastră asupra unui autor, caro ocupă, după pă- - 
Terea noastră, o situaţiune excepțională în dezvoltarea - 

generală a ştiinţei economice şi mai ales în materia spe- 
cială pe care o tratăm. 


CAP. XIII. Simonde de Sismondi 


Printre părtinitorii teoriei lui Malthus, cari admit con- 
cluziunile lui generale, dar cari se încearcă să modifice 
doctrina lui în unele puncte, Robert von Mohl citează pe 
Simonde de Sismondi, pe Villeneuve de Bargemont?!), pa 
J. G. Hoffman ) si pe F. Schmidt?). Dintre acestia toti, 
Sismondi este fără îndoială figura cea mai însemnată pen- 
tru ştiinţa economici in genere si în deosebi pentru pro- 
blema poporatiei. 

Născut la Geneva dintr'o familie calvinistă refugiată 
din Dauphin6'), Jean Charles Leonard Simonde, s'a tăcut 
cunoscut mai întâiu, în anul 1803, publicând un tractat de 
economie politică după principiile lui Adam Smith, sub 
titlul: Traité sur la richesse commerciale. Mai târziu ocu- 
pându-se cu studii istorice a publicat, între altele, eunos- 
cuta lucrare: Histoire des révolutions italiennes, pentru 
care a fost silit să cerceteze diferite documente in archivele 
orașelor italiene, unde a şi descoperit că familia sa se tră- 
gea dintro familie ghibelină din Pisa, adăogându-și, din 
acel moment, numele de Sismondi, sub care este astăzi mai 
cunoscut. 

După tractatul său asupra avufiei, revăzând, sub im- 
presiunea prefacerilor ce le producea capitalismul năs- 
când, în societatea modernă, principiile ca-i serviso de că- 
lăuză, Sismondi le găseşte neîndestulătoare şi să incearcă 
să le dea o nouă formulare, mai întâiu intr'un articol asu- 

1) Economie politique chrétienne. Paris '$34 

2) Ueber die Besorgnisse welche die Zunahme der Bevölkerung 

s bervorruft. Berlin 1835. a 

3) Untersuchungen über Bevölkerung, Arbeitslohn urd Pauperis- 

mus in ihrem eigentlichen Zusamer hange, Leipzig 1846. 
4) B. Malon: Histoire critique de.l'Économie politique. Lugano 
71876. Pag. 244 


i 197 ` 


pra economiei politice, pe caro l'a publicat in Edinburgh 
Encyelopaedia si mai apoi, po larg, în cartea sa: Nou- 
veaux Principes d Economie politique ou de la Richesse 
dans ses rapports avec la population, apărută pentru prima 
oară la 1819, şi în a doua ediţie la 1897. | 

Dacă titlul însuşi a primei lui lucrări economice: De la 
Richesse commerciale, ne arată direcțiunea cugetărei lui, 
-amintindu-ne clasica operă a lui Adam Smith asupra „A- 
vufici națiunilor“, noile sale Principii, cu sub-titlul carac- 
„teristic: Sau despre avufie în raport cu poporatia, no des- - 
‘chido “orizonturi nouă, dând o altă dircetie studiilor eco- 
nomice. Chiar după titlul cártei se vede că acum nu mai 
wera vorba de avuţie, ca atare, de noţiunea ei abstractă, ci 
de avutie „în legătură eu poporatia4. Nu avutia îl pre- 
“ocupă acum pe Sismondi, ci părăsind calea bătută de pre- 
decesorii săi imediaţi, el erede că scopul ultim al econo- 
miei politice, nu este sporirea ei, ei indemdánarea popora- 
“iei care o produce. 

Observând aceea ce se petrecea în Anglia, pe vremea lui, 
Sismondi se întăreşte în afirinarea acestei direcţii nouă. 

Am văzut în această țară, zice el"), caro pare că în- 
dură o erudà experienţă pentru pilduirea lumei, că produ- 
„cerea sporeşte pe când îndemănările se imputineazi, Masa 
„națiunei pare că uită eu acest prilej întocmai ca si filo- 
„solii că creşterea avufiei nu este scopul economiei poli- 
„tico, ci mijlocul de care dispune pentru a face fericirea 
„tuturor“. 

Avutia, cantitatea produetelor acumulate nu ne dă mă- 
sura fericirei unui popor. Aceasta se oglindește numai în 
raportul dintre avutie si poporatie?). Un sta poate să fie 
foarte mizerabil, desi câţiva indivizi adună averi colosale. 
Sismondi învinueşte școala economică engleză că pune ba-. 
nul mai presus de fiinţa omului. Ştiinţa acestor econo- 
mişti nu-i decât o chrematistică, o ştiinţă a uzurei, pe 

1) No»vcaux Princip's d'Économie politique ou de la Richesse da:fá 

ses rapports avec la population Ed. II. Paris 1827. Vol. I Aver- 
tesement Pag, IV. 
2) Loc. cit. Vol. I. Pág. 9. 


195 
când economia politică este o știință etică — cea! mai su- 
blimă ştiinţă a binefacerei. : 
;Expunánd sistemul lui Adam Smith,. Sismondi arată 
ari sunt ideile principale ari-l despart de ilustrul inte- 
meetor al economiei politice moderne: 

„Lu recunosc împreună cu Adam Sani: zico el +), că 
„munca "este singurul izvor al avuţiei şi că economia este: 
„singurul mijloc pentru,a o păstra; dar aduog că satisfa- 
„cerea trebuintelor (jouissances) este singurul scop al a- 
„costei acumulări si că nu există creşterea avuţiei maţio-4 
„nale decât atunci când crese si anultiimirile acelei ai i 
„Adam Smith considerând numai avutia si văzând că 
„toţi acei cari o posedă au interes să o sporească, a ajuns 
„la concluzia că nu se poate inlesni mai bine sporirea ei 
„decât lăsând societatea în liberul exerciţiu al tuturor in- 
„tereselor individuale, El a spus guv ernului: Suma avuții- 
„lor private alcătuese avutia naţională; nu există om av ut 
„care să nu caute ca, să fie încă si mai avut: Lăsaţi-l m 1 
„pace; eb va îmbogăţi “națiunea, îimbogăţindu-se pe sine". 

In contra acestei teorii a neinterventiunei statului in 

relaţiunile dintre particulari, Sismondi sustine că o na- 
tinne nu se îmbogățește prin faptul singur al eresterei ca- 
pitalurilor sale, ci numai atunci când aceste -apitaluri 
contribue Ja îmbunătăţirea stărei materiale” a poporatiei 
care le-a produs. Bogatii pot să-si sporească avutiile lor 
sau prin mijlocul unei produceri nonă, sau luând o parte 
mai mare din productele rezervate săracilor. Pentru ca im- 
pàr(irea acestor producte să se facă după principiile drep- 
tăţei, Sismondi reclamă, mai la tot pasul, intervenția gu- 
vernului pe care Adam Smith o respinge: 

„Noi privim pe guvern ca având menirea să fie apără-- 
„torul celor slabi, zice el 2), în contra celui puternic, apără- 
„torul scc ut! care nu se poate apăra singur si reprezen- 
„santul intereselor permanente, dar liniștite ale tuturor, 
an e ontra intereselor vremelniee, dar pasionate, ale fie 
„căruia“: d 


1) Loc. cit. Vol. I. Pag. 51 . 
2) Los, cit. Vol, I. Pag. 52. E ' 


j 199 

Sismounri zice că experiența justifică introducerea aces- 
“Uri nou punet de vedere în vechiul sistem. Dogma funda- 
mentali a concurenţei libere si universale, făcând pro- 
grese uriaşe în toate societățile civilizate, a sporit in mod 
uimitor puterile industriei, dar în acelaşi timp a fost cauză 
unor suforinţi îngrozitoare pentru unele clase sociale. In- 
tervenirea autorităței proteguitoare a statului este de nea- 
părată trebuintá pentru ca oamenii să nu fie jertfiți pro- 
- eresului unei avuţii de care ei nu se folosesc. 

IE singură poate să se ridico mai presus de calcului 
„material al sporirei productelor, care e suficient pentru 
„a determina pe indivizi; si să-l compare eu ealeulul spo- 
Qrirei multimirilor $i à îndemnărei, care este ţinta către 
“care trebue să tindă națiunile“, 

Pe câud Adam Smith şi scoala lui consideră avuţia în 
mod abstract, fără nici o legătură cu oamenii chemaţi să 
se folosească de dânsa, ` respingând intervenția statului, 
Sismondi consideră avutia în raport eu popo 'atia si afirmă 

'Á guvernul a fost instituit pentru a apăra eu puterile tu; 
turor pe fiecare în contra atingerilor oricui şi să opună in- 
teresul publie tuturor intereselor private). 

»Astfel, urmează el, misiunea guvernului ea proteetor 
„al popora(iei este de a pune pretutindeni limite sacrifi- 
„ciilor de sine pe cari ficeare ar putea fi silit să le facă; 
„do a nu lăsa ca omul care a muncit zece ore pe zi, să 
„consimtă a munci douiisprezeee, patrusprezece, 'sasespre- 
„Zece Si optsprezece; dea nu ingádui asemenea ea după coa 
Xcorut o hrană substanțială, animală şi vegetală, să se 


„mulţămească cu pâne us ati şi la urmă cu cartofi şi cu, Í 


,supe economice; dt a înpiedeca insfársit ea să nu ajungă, 
„în cea mai spăimântătoare mizerie, concurând mereu pe. 
„vecinul siu". : | d 

Pobaza aceloraşi principii cu adevărat, nouá",. cari se ros- 
teau pentru întâia oară in sanctuarul științei, spre mira- 
rea şi scandalul pontificilor ortodoxi ai dogmei lui „lais- 
sez faire" Sismendi- afirmă _că luerátorul are drept să fie 


a Loc. cit. Vol. II..Pag. 337. 


^. 


n 


Ma E 200 


garantat în existenţa lui de cătră dcel care se serveşte de 
dânsul — L'ouvrier a droit à la garantie de celui qui l'em- 
ploie’) — principiu care s'a impus legislatiunei moderne. 
Dar el merge şi mai departe. Analizând, cu o deosebită cla- 
ritate si pătrundere, viciile actualei organizări sociale, el 
zice că cooperarea celor două clase cu interese contrare, a 
. clasei proprietarilor muncei acumulate, cari nu fac nimic, 
Şi a clasei oamenilor cari nu posedă decât puterile lor vi- 
tale si cari se oferă să muncească, nu este o consecinţă a 
naturei omului sau a naturei muncei. Despărțirea acestor 
clase cu interese deosebite este consecința organizărei ar- 
-tificiale a societitei. Ordinea firească, a. progresului social 
nu tinde ca să despartă pe om de lucruri, sau avuţia de 
muncă. j j 

„Despărțirea clasei care munceşte de acea care so odih- 
neste, nu a fost esențială nici existenței socielăței, niei 
„a producției; noi am introdus-o pentru mai marele fo- 
„los al. tuturor; e de datoria noastră de a o regula pen- 
„tru a ne bucura, in adevăr, de acest folos ?).* 

Căci tot ce este opera noastră, este ' supus cenzurei. 
noastre si autoritatea legislatorului se întinde asupra: a- 
buzurilor, cari sunt consecința legilor ce le-a făcut. 

Aico sborul cugetărei lui Sismondi se opreşte de odată, 
nefiind in stare să tragă ultimele consecinti din principiile 
enunțate, şi să întrevadă posibilitatea unei organizări so- 
ciale pe alte baze. Si astfel, după ce enunţă aceste prin- 
cipii de înaltă justiţie si utilitate socială, cu o sinceritate 
vrednică, de toată lauda, el se declară în neputinţă de a 
găsi formula practică a desideratelor sale teoretice. 

.Márturisese, zice el 2), că după ce am arătat în care 
„parte se găsește, după părerea mea, principiul, in care 
„parte este justiţia, nu mă simt îndeajuns de tare pentru 
„a arăta si mijloacele de realizare. Distribuirea roadelor 
„muncei inire acei cari contribue la producerea lor imi 
„pare greşită; dar mi se pare că-i aproape mai presus de 

1) Loc. cit, Val. IT Pag. 347- G 

2) Loc ct Vol. II Pag 348. 

3) Luc. cit. Vol 11 Pag 364. 


201 


„puterile omului, de a concepe o stare a proprietăţei cu 
„totul diferită de acea pe care ne-o arată experiența“. 
Tot ce poate să facă Sismondi e să ne arate numai do- ` 
rinfele sale, spunând că ar voi ca industria oraşelor ea. 
"si acea a câmpiilor să fie împărţită între un mare număr 
de ateliere independente, in loe de a se reuni în mâna u- 
nui singur patron, care: poruncește la sute sau la mii do. 
lucrători. El doreşte ca proprietatea manufacturelor să se 
impárteascá între mai multi capitalisti mijlocii, in loc de 
a fi concentrată in mâna unui singur om, stăpân pe mai 
multe milioane. Asemenea el ar voi ea muncitorul harnic 
să aibă perspectiva, aproape siguranfa, de-a fi asociat cu 
patronul sáu, ca să nu se căsătorească decât atunci, când 
va avea o pozitiune asigurată, in loe de-a imbáütráni, pre- 
cum se întâmplă acum, fără speranţă de-a se mai ridica. 
Peniru îndeplinirea acestor reforme, Sismondi cere nu- 
. mai intrebuintarea mijloacelor încete si indirecte ale le- 
gislatiei si aplicarea unor principii de justiţie deplină in 
relatiunile dintre stăpân si lucrător, care să arunce asu- 
pra celui dintáiu toată răspunderea neajunsurilor, pe cari 
le face acestui din urmă. 
„A întemeea, zice el, întreaga economie politică pe prin- 
" „cipiile unei concurenţi neinfránate, este a autoriza ata- 
„curile (efforts). fiecăruia în contra societăţei şi a sacri- 
„fica interesele omenirei aetiunei simultane a tuturor lä- 
„comiilor individuale“. — L 
A trebuit sá insistăm asupra - Aa generale de 
cari se inspiră Sismondi pentrucă fără dânsele nu am 
putea să apreciem poziția ce o ia față cu, chestiunea popo- 
raiiei şi pentrucă tocmai aice, în modul deosebit cum se 
prezintă fati cu această chestiune, se găseşte întreaga vā- 
loare a operei lui. va i 
„Mam încercat să stabilesc în această carte pe caro o 
- „prezint din nou publicului, serie €l în prefata la ediţia a 
„doua a noilor Principii!) că pentru ca avutiile să con- 
* tribue la fericirea tuturor, prin faptul că ele sunt semnul 
„tuturor multumirilor (jouissances) materiale ale. omului, 


Pi 


1) Loc. cit. Vol. I. Avertissement. Pag. X. 


202 


„trebue ca creșterea lor să se conformeze cresterei popo- 
„rației -și ca distribuirea lor acestui poporatii să se facă 
„intro proporţie care nu st poate turbura fără o extremă 
„primejdie. Mi-am propus să arăt cá o necesar pentru ie- 
„ricirea tuturor, ca venitul să crească odată cu c apitalul, 

ca roporatia să nu treacă peste venitul eu care trebue să 
-tehinscii si că reproducerea să se proportioneze asemene 
„și capitalului care o produce si poporatiei care o consu- 
mà. Am arătat în acelaş timp că fiecare din aceste rapor- 


„turi peate'să fie turburat independent-de celelalte; că a- 


„deseori venitul nu creşte in?proportie cu capitalul, că 
„poporaţiu poate spori fără ca venitul să fie crescut, că o 
.poporatie mai numeroasă dar mai “mizerabilă, poate să 
„ceară o consumatie mai mică; msfársit că reproducerea 
„poate să se proporţioneze capitalurilor cari o activează 
ssi nu poporaţici care o cere; dar cá ori de câte ori vreu- 
„nul sau altul din aceste i păi este turburat, socie- 
„tatea sufere. 

„Pe această proporţie se întemeiază ale mole Noui. Prin- 
.Cpiis prin importanţa pe care i-o atribui, mă deosebese 
„în mod esenţial de filosofii cari au profesat in zilele 
„noastre, cu atâta strălucire, ştiinţele economice a D-lor, 


«Say, Ricardo, Malthus si Maeculloch." 


După părerea lui Sismondi aceşti economişti au omis 
de a distinge aceea ce le făcea oarecari greutăţi im. dedu- 
cerea teoremelor lor, din cari "uz au trebuit să ajungă 
la incheeri greşite. Toţi economiştii moderni au recunos- 
cut că averea publică, fiind numai un agregat compus din 
averile private, se naște, sporeste, se distribue, e nimicită 
prin aceleaşi procedeuri ca si averea fiecărui particular. 
Cu toţii asemenea au. văzut că partea esenţială a unei a- 
veri brivate este venitul şi că după dânsul trebue să se re- 
guleze consumatia sub pedeapsa de a se distruge capitalul. 
Cu toate aceste, fiindcă în averea publică ceeace este ca- 
pital pentru unii, e venit pentru ceilalţi, ei nu au știut 


să determine ce este capital $i ce este venit si au găsit 


că e mai simplu de a suprima pe acest din urmă din cal- 
eule!e lor. f 


P" 


- 


| 
1 
) 
- 
| 


203 ` "3 

Nesoeotind o cantitate atât de esenţială de determinat, 
Say si Ricardo au ajuns să creadă că consumaţia este e 
putere nelimitată, sau că nu are alte margini decât po ace- 
le ale producţiei, pe când ea esto mărgenită de venit. Ei 
au anunțat că orice avuţie produsă va găsi în totdeauna 
consumatori si au determinat acea ingrămădire de măr- 
furi care periclitează lumea civilizată,-pecând ar fi trebuit 
să spună producătorilor că nu au.de aşteptat ceva decât 
dela consumatori având un venit, Şi din aceiaşi cauză 
Malthus, deşi a semnalat primejdia unei creşteri desordo- 
nate a poporatiei nu i-a dat ca limite decăt cantitatea mij- 
loacalor de subsistentá pe care pământul poate să o pro- 
ducă, cantitate care va putea să sporească încă multă. vre- 
me eu o extremi rapiditate, ne când dacă ar fi luat în. 
consideratie venitul, ar fi văzut că disproportia dintre po- 
poruţia muncitoare si venitul ei, este canza tuturor sufe- 
rintelor ce le îndură. Asemene si Macculloch „afirmă, gre- 
sif, că salarul se proportioneazá Ct necesitatea raportului 
dintre peporatie si capital, pecánd salarul, consecința: & 
„untităţei do muncă ce se cert; trebue asemene, si se pro- 
portioneze consuinuţiei, care Se proportioneazi la rândul 
ei venitului. El îndeamnă pe omul sărac de a-şi proportio- 
na sporni familiei sale, eresterei 'apitalului national, can- 
titate despre care nu-şi poate faco niei o idee cât de con- 
[uzii, pecând n-ar fi fost greu să observe, că fiecare indi- 
vid, insurándu-se, se acomodează după propriul său venit. 

„Reproduce dar cu mai multă ineredere astăzi ale mele 
„Noi Principii de €conomc politicd, zice Sismundi după 
„ee arată ercrile predecesorilor săi 2). Acest titlu cam vag 
„ar putea să dea loc la presupunerea că această carte este 
„numai un nou manual al rudimentelor ştiinţei. Eu má 
„dug ceva mai departe cu pretenţiile mele; ered că am 
Pa Ati economia politică pe o bază nouă, fie prin deter- 
,P:inarea venitului tuturor, fie prin cereetarea distri- 
„buirei acestui. venit, care rüspándeste cea mai mare feri- 
„eire asupra natiunei si eare prin urmare, atinge mai bine 
„scopul științei.“ i 
Pu 


i 
m. i) Loc. cit. Vol. I. Introducere. Pag. NIV. 


T 


4 


204 


Prevăzând obiectiunile ce i s-ar putea face, Sismondi 
"cere ca să nu fie acuzat că ar fi avut intenţia de a da 
știința. îndărăt; din contra, el a dus-o mai înainte și pc 
in nou teren, unde se roagă să fie urmat, în numele cala- 
mităţilor co le îndură omenirea astăzi si pe cari stiin- 
fa veche nu ne învață niei să le pricepem, nici să le 
prevenim, 

Criticele pe eari Sismondi le aduce stiintei economice or- 
todoxe sunt fără îndoială intemeiate ṣi- cu drept cuvânt 
poate să revendice pentru sine meritul de a fi pus ştiinţa 
pe baze nouă, sau cel puțin de a-i fi dat o nouă direcție, 
care a sfârșit prin a se impune tocmai în timpurile noas- 
tre. El trebue să fie considerat, în adevăr, ea inițiatorul 
acelor tendinţi caracteristice timpului nostru, cari se pre- 
zintă, în teorie, ca socialism de catedră (Kathedersozia- 
lismus) 1) si în practica multor guverne, ca socialism de 
- stat?) Prin inráurirea pe eare a exereitat-o asupra teoriei 
$i a praeticoi, el este fără îndoială una din fisurile insem- 
nale ale timpului nostru, a cărui merite nu au font îndea- 
juns apreciate. In dezvoltarea gândirei economice Sis- 
mondi ocupă mai ales,. un loc de frunte venind imediat 
după Ricardo, în care economia politică a dedus, cu ri- 
goare, ultimele sale consecinti, si reprezentând, cum zice 
Karl Marx cu 'multă finetá, „îndoiala de sine“ (den Zwei- 
fel an sich selbst) a acestei stiinti ?). Si nu doară că numai 
înrâurirei-ideilor sale so datoreste această modificare radi- 
cală în domeniul teoriei si a practicei, ci desigur preface- 


I) Scoala economică; reprezintata în Germania de Profesorii Bien- 
tano, Adolf Hell, Nasse, Schüffe Schönberg, Wagner, 1I. von 
Scheel, şi de «Asociația pentru politica sociala» (Verein für So- 

* zialpo itik), fondata la Eisenach in 1872. Socialism de catedra, 
a cárui denumire se datoreş'e scrierei polemice a lui H. B. Op- 
penheim : Der Kathedersoci.lismus— , 'eupeste drepitle reven- 
dicari ale muncitor lor, combatâni irdividuali-mul extrem, gi 
d rind o regolare economica a concurenţei şi a produeţivi: 

| 2) Adevaratul intemeetor al socialismului de stat este impăratul. 
Napoleon lil Vezi: Dr. Moritz Meyer: Die neuere Nationalóko- 
nomie. Minden |. W. 1883 lag 98, 

3) Karl Mare: Zur Kritik der politischen Oekonomie. Stuttgart. 
1897. Pag. 44. i p 


205 


px e s 


rilor insemnate ce au urmat in ultimele decenii. Deslăn- 
(uind puteri uriase $i schimbánd cu totul bazele organizá- 
rei sociale, capitalismul modern a trebuit fireşte să zdrun- 
cine eredintele şi ideile vechi şi să determine o întreagă 
miseare. Dar tocmai acesta e meritul lui Sismondi, că el a 
fost cel d'intáiu cari şi-a dat samă de aceste schimbări, 
căutând solutiuni pentru noile probleme, pe cari vechea 
stiință le nesocoteşte încă, tăgăduindu-le chiar existenta- 
p al trebuit să treacă încă mult timp, până când, sub pre 
siunea unor necesităţi, cari numai îngăduiau nici o amâ- 
nare, ştiinţa a început să admită ideile lui Sismondi şi gu- 
“ernele să lo pună în practică, deşi, cum se întâmplă ade- c 
scori, fără ca sü mai recunoascá pe adevăratul lor initia- 
tor. Dar istoria ştiinţei, care trebue să studieze ideile in 
dezvoltarea lor si sá aráte legáturile intime dintre dânsele, 


recunoaşte, in Sismondi, pe cugetütorul generos care ah. 


anticipat gândirea modernă, şi a deschis noi orizonturi teo- 
viei economice. 
* Recunoncând importanţa lui Sismondi şi a şcoalei lui, 
Profesorul Eisenhart zice cá do la dânsa a purces o putere 
de liniştită transformare (eine still umbildende Gewalt) in 
ştiinţa care apartine literaturei universale si că unele 
puncte de vedere neperitcare au fost insusite mai eu deose- 
- bire de stiinta generală, care ar trebui să reia, toemai d6 
aice, firul întrerupt al dezvoltărei sale. 
„Dacă tinem samă de toate aceste, zice acest autor la 
„sfârşit +), nu vom sta la indoialá de a recunoaşte in Sis- 
„mondi cel d'intáiu simbure ce s'a aruneat si a rămas ul- 
„lat în pământ, a unei direcţii care tindo astăzi, ca asa nU- 
„mitul socialism de catedră, să ajungă aice la o dezvoltare 
„generală“. + 
Aceeași părere o exprimă un alt economist, care; după 
co expune pe scurt ideile lui Sismondi, face următoarea à- 
preciare : | i : A 
„Din această scurtă dare de samă, vom putea să conclu- 
„dem că nici un economist nu a anticipat, in măsura à- 
4 d 
1) h. Eisenhart: Geschichte der Nationaloekonomik. Iena 1881- 
Pag. 117. 4 i t. i 


„teasta, atât politica pecát si teoria socială actuală a a$a . 
„numiţilor socialişti de catedră din Germania — ĉa Si- 
„monde de Sismondi“ 1). E 
© J. K. Ingram recunoaşte asemenea importanța deosebită 
a lui Sismondi, zicând că el a turburat complezentul opti- 
„mism al unor membri din aşa numita scoală ortodoxă, prin , 
deserierea, cam bruscă, a sistemului industrial în Anglia. 
Dupá ce a rată disprețul ce-l are această. scoală pentru 
cartea lui, citând cuvintele lui Bastiat, care spunea că Sis- 
mondi profesează o economie politică pe dos (une économie 
politique à rebours), Ingram zice ; 2). 

„Opera aceasta si-a păstrat eu toate acoste locul său in 
„literatura economici şi ea este chiar mai interesantă as- 
„tăzi decât la prima sa apariție; pentrucă, în zilele noas- 
„tre există o dispoziţie mai generală de a privi în faţă vi- 
„ciile serioase ale societăței industriale, pentru ale înlătura 
sau cel puţin pentru a le îndrepta, in loc dea le tăgădui sau 
de a le infrumuseta; Doctrina lui Jaissez faire a fost ase- 
mensa disereditată ca teorie si părăsită în practică, si noi 

A „suntem dispusi a admite, împreună cu Sismondi, că statul 
„Duci numai o putere însărcinată cu păstrarea ordinei, dar 
„că e! are şi misiunea de a răspândi binefacerile uniunei 
„sociale si a progresului modern, întrun mot pe cât 
„poate de larg, asupra tuturor claselor comunităţei“. 

Ingram pretinde însă că tractatul lui Sismondi lasă 6 
inpresiune tristă pentru că autorul lui nu se inpacă cu 
toate formele de dezvoltare ale sccietăţei. capitaliste, pre” 
eium este producerea pe o scară întinsă, dezvoltarea unei 
clase de bogáütasi, existenţa unei clase numeroase de mun- 
citori trăind numai din munca lor, introducerea maşine- 
lor, pe cari le consideră eu părere de rău și cu aversiune, 


desi i se pare că nu se pot înlătura si udlăogă e 

„Sismondi poate să fie considerat ca premergătorul eco- 
nomistilor germani cunoscuți sub denumirea inexactă de: 
Socialisti de catedră, dar serierile acestora sunt cu mult 
„mai piine si mai îmbărbătătoare, 


, 


am Eon 7 z j 

D Dr. Wilhelm Neurath : Elemente der Volkswirtsciiazisichre., Id. 
HI. Viena 1896. Pag. 35. 

2) J. K-Ingram: Histoire de l'économie politique. Paris 1893 Pag. 239. 


- 


207 


„EI dă o deosebită atenţiune subicetului EUST ea 
„fiind foarte important pentru buna stare a claselor muñ- 
,citoare". 


Si toemai aice se găseşte, după cum: ne-am încercat să 
arătăm, însemnătatea mare a lui Sismondi pentru știința 
economică modernă. Căci pe când mai înainte de dânsul 
subiectul poporatiei era cu totul nesocotit, şcoala clasică, 
plecând de la noțiunea abstractă a avutiei si considerând 
poporatiu numai ea oricare altă marfă şi numai din pune- 
tul de vedere al producerei avutiei, precum o face Adam 
Smith si Ricardo, Sismondi. consideră  avufia numai eu 
privire. la îndestulurea poporatiei, si ca mijloc al acestei 
îndestulări, Prin aceasta el este cu adev irat. inițiatorul 
unei direcții nouă in economii politică si opera sa nu nu- 
mai că-şi păstrează o valoare istorică, necontestată, dar ea 
este şi astăzi încă de actualitate si trebue să ne servească 
de călăuză si de punct de plecare. 5 i astăzi, eredeny noi, că 
trebue să considerăm poporatia ea subiectul principal al. 

 economiei politice si să zicem că cresterea avuţiei nu este 
scopul acestei stiinti, ei mijlocul ponia. a face fericirea 
tuturor. 

f'ermiuánd cu apreeiarea importanţei generale a lui Sis- 
mondi pentru economia politică, nu ne mai ri imâne decât 
să vedem cari sunt părerile lui asupra poporatiei si întru 
câl se diferenţiază de Malthus. 

- Sismondi începe prin a recunoaște iu natura s'a îngrijit 
eu oarecare dărnicie de înmulțirea specii or !), zicând că, 
desi speria umană este acea. care se inmulteste mai încet, 
ca ar puten să sporească așa de repede, dacă toți oamenii 
ar căsători de tineri, încât dintro singură familie 
sur face o naţiune şi o singură națiune ar acoperi în cu- 
rând întreg pământul. Dar între putinţa de inmultire con- 
siderată. în “mod abstract, si realitatea, este o distanţă 
Eu nare. Nw toti oamenii voesce să aibă o familie: și 
nu toii 5" mijloacele trebuitoare pentru a o putea avea. 
Nu trebue dar să confundám putinţa eu vointa. Inmulti- 


1) Loc. cit. Vol. IL bag. 251. 


DE i 


hr. y 
. 4 
208 
rea speciei umane depinde de voint&, şi această voință ii 
serveşte de limită . 
Făcând abstracţie de toate celelalte cauze cari determină " 


pe oameni ca să-şi creeze sau nu o familie, Sismondi zice 
că ele so pot reduce la două mai principale: Plăcerea vie- . 
fei conjugale si a paternitáfei, sau simpatia, îi îndeamnă 
să se căsătorească, greutăţile vietei şi teama dea nu duce 
lipsă sau egoismul, îi determină să trăiască singuri. Mij- 
loacele de traiu de cari fiecare poate să dispună este 
cauza determinantă între paternitate şi celibat. Mai în- 
nainte de a se căsători bărbatul calculează venitul ce-l 
poate împărţi cu familia si venitul pe care-l ponte lăsa 
după moartea sa. In ultima analiză, creşterea poporaţiei 
5e reguleazá dar numai dupá venit 

Orice naţiune ajunge foarte repede să cuprindă in- 
treuga poporafie pe care e in stare să o hrănească fără de 
a schimba institufille sale sociale, ea ajunge dar să se 
compună, în scurtă vreme, din atâţia indivizi, pe cât poate 
să întreţină cu venitul său limitat si distribuit precum este. 

„Dacă vre-o mare calamitate trecătoare, zice Sis- 
„mondi *), un războiuo ciumă o foamete, au lăsat un gol in- 
.sermat în sânul poporatiei, şi dacă după dânsele vine o 
„perioadă de siguranţă si de ordine ‘publică, venitul va fi 
„Superior poporafiei, fie pentru oamenii cu stare, im- 
„bozăţiţi prin mosteniri de la rudele lor, fie pentru săraci 
„ü căror muncă va. fi cu atât mai bine plătită, cu cát vor 
„Li. mai puţine braţe. Atunci puterea reparatoare a gene- 
 ra(iunilor umane va intra în lucrare la moment si ră- 
mái mirat de-a vedea de cât de puţin timp e nevoe pen- 
„tru a şterge urmele unui flagel care se părea că a des- 
„povorat pământul“. 

„Dacă insă, dintro cauză oarecare, cetăţenii unui stat, 
„Sau aşteptat, pentru a întreținea familiile lor, la un venit 
„care nu u existat, sau care a încetat de a mai exista şt. 
„dacă poporatia ereste pe când mijloacele trebuitoare pen- 
„tru întreţinerea ei rămân staționare, atunci națiunea 
„este lovită de cea mai crudă calamitate. Pământul mis- 


1) Loc. cit Vol. IE. Paz. 254. 


209 
stue pe acei pe cari nu-i poate hrăni. Cu cât nasterile sunt 
„Mai numeroase, cu atât mortalitatea trebue să fie mai 
„mare pentru a menţine pururea acelaşi nivel; si aceastá 
„mortalitate, efectul mizeriei si a suferinţei, e precedată 
„We îndelungatul supliciu, nu numai a acelor cari pier, ci 
„Și a acelora cari sau luptat cu dânşii pentru existență“. 

Venitul unei naţiuni poate să crească, să seidi sau să 
riunáe staționar, I] firesc si e necesar, pentru fericirea ei, 
cu poporatia si urmeze aceleaşi variațţiuni. Statul însă 
trebne pururea si observe mişcarea aceasta peniru a nu 
indemna poporatia să se înmulțească pe când ar trebui să 
sleau pe loc sau să dea îndărăt. Căci pierderea unei bătălii 
sau pustiirile ciumei sunt o nenorecire mai mică decât 
pierderea veniturilor claselor sărace. l 

Limita nalurală a poporaļiei este dar venitul, adică a- 
cea parte a avuţiei care, fiind reprodusă pe tot anul peste 
cheltuiala anuală tăcută de fiecare, poate asemene să fie 
consumată pe fiecare an, fără ca acel care o consumă să 
lie mai sărace, Se dcosebese trei feluri de venituri: Renta, 
profitul si sălurul, ca având fiecare originea sa deosebită 
si anume; Pământul, capitalul acumulat si munca. Dar cu 
ceva mai multă atenţiune se poate vedea zice Sismondi, 
că aceste trei împărțiri ale venitului nu sunt decât trei 
moduri deosebite de a participa la roadele muncei o- 
mului +). 

Proprietarul pământului ca_compensaţie pentru foloa- 
scle ce le dobândeşte muncitorul eu ajutorul acestei pu- 
teri productive, retine, cu nume de rentă, o parte din pro- 
dusele muneei, la producerea cărora pământul său a eon- 
tribuit. Capitalul care posedă mijloacele de hrană, mate- 
viile prime, masinele trebuitoare muncitorului, iea ase- 
menea o alti parte din productele muncei lui, cu nume de 
profit. Pavtea ce rămâne, după aceste prelevări, si nu rä- 
mâne decât strictul necesar existenței sale, muncitorul 
poate să o consume eu nume de salar. 

„Venitul este un spor de avutie, produs al muncei omu- 
„lui și al pământului, care poate fi consumat fără de a 


D) Eoc. cit. Vol. |. Pag. S5. 
14 


„li reprodus si fără ca fondul primitiv al avuţiei să se 
„impuţineze; am văzut că consumaţia ar întrece venitul si 
,ur atinge "apitalul, dacă pământul ar fi redus la o stare 
„inferioară de cultu à; sau dacă luerările acumulate nu 
„ar Ji înlocuite pe măsură ee se consumă, cu lucrări de o 
„valoare egală; sau, în sfârşit, dacă oamenii cari au trăit 
„muncind, sau urmasii lor, nu ar fi în stare de a reincepe 
„si de a îndeplini aceeaşi lucrare”. 

„O parte a produsului anual trebue tă să fie intre- 
„buinţat pentru a menţine pământul în aceaşi stare de 
„valoare; o altă parte ca să înlocuiască fondul acumulat 
„al muncei omului, mentinándu-] în aceiaşi proportie; o à 
„treia parte pentru a da mijloace de vietuire întregei părţi 
„muncitoare a natiunei conservându-i acelasi grad de pu- 
„tere: dacă distragem vre-o parte de la această apro- 
„priaţie necesară a produsului anual, națiunea va sărăei 
„în scurtă vreme, se va ruina $i va pieri”). 

Caracterul esenţial al venitului si aceea. ce-l deosebeste 
e oricare altă parte a avutiei, este de a nu lăsa niei un 
col după ce a fost, consumat in intregimea sa. Dacă pro- 
prictarul se mür:ineste numai la rentă capitalistii numai 
la profit si muncitorii numai la salar adică, dacă acel d'in- 
tâiu restitue pământului valcarea lui, acel de al doilea ca- 
pitalului partea ce i se cuvine pentru a se păstra si acel 
din urmă isi eheltueste partea sa in aşa mod încât să se 
“întreţină în stare de a putea munci, națiunea nu Sără- 
ceste. Dacii, dim contra, proprietarul strică pădurile, în 
loc de a le exploata in mod sistematice, dacá-si viude vitele 
fără de ale înlocui, dacă nu ingrasá pământul, el nxinâncă 
sub formă de venit, si o parte din avutul său și contribue la 
sărăcirea natiunei, Asemenea comerciantul care eheltueste 
mai mult decât câștigă si capitalistul care nu inloeueste 
capitalul consumat in producere, se ruinează nu numai 

pe dànsii, ei națiunea întreagă. Cât pentru muncitor, pute- 
rea sa reproductivă este vieata; dacă nu eheltueste venitul 
său în asa mod încât să se întreţină in stare de a munci, 
el distruge un capital national trebuitor pentru valorifi- 


d 


1) Loc. cit, Vol. II Pag. 161. 


“crea capitalului circulant. Dacă în schimbul acestui eet- 
pital el oferă pe lângă vieata lui si alte vieți, dacă în loc 
de a munci singur, el lucrează împreună cu copiii săi, 
pentru acelasi salar, rezultatul este că prin concurenţă el 
isi seade venitul său, desi munca sa rămâne acceaşi, Este 
insă o deosebire între venitul claselor avute si venitul ela- 
selor sărace. Venitul acestora depinde de împrejurări in- 
dependente de voinia lor. Si tocmai aice vede Sismondi 
viciul organizărei actuale a societátei, că lucrătorii nu pot 
sti niciodată care va fi câştigul lor $i că puterea lor de 
munei nu este pentru dânşii izvorul unui venit sigur si 
- determinat. 

Progresele industriei ingrămădind muncitorii în ate- 
- tiero mari, sub dircetiunea apitalistilor, au fest foarte 
dăunătoare claselor producătoare pe cari le-au despărţit 
de consumatori, asa că nu mai sunt în stare să caleuleze 
“trebuințele pieţei pentru care lucrează. Altă dată, lucrând 
pentru pieata de desfacere cca mai apropieată, în ateliere 
mici, lucrătorii aveau putinţa de a euncaste miscarea pie- 
tei si de a sti cantitatea de producte ce pot să destaca. 

Astăzi, producătorii trăind la depăr tări foarte mari tie cot- 
„sumatori, nu mai sunt in stare să cunoască cererea He si 
produetele pot să sporească fărä necesitate. 

Malthus, zico Sismondi, s'a oprit la o propositie care i 
„sa părut evidentă si care nu-i decât vulgară. El a sta- 
bilit ca principiu că în orice tară poporaţia este limitată 
ade cantitatea subsistentelor, pe care acen tară poate să le 
producă. Această proposi(ie nu este adevărată, decât apli- 

cându-se globului terestru, sau unei tări care nu e in stare 
de a-şi aduce. mijloaecle de hrană de aiurea. Dar mai 
mult decât atât, eu nu este adevărată decât în abstract şi 
mi se poate aplica economiei politice. 

„Nici odată, urmează Sismondi’), popora(ia nu a ajuns 

„la limita subsistentelor posibile şi e probabil că nici o 
„lată ea nu va ajunge la această limită. 


„Toţi acei cari an dori să si procure subsistenţe nu at 


1) Loc. cit. Vol. II Pag. 269. 


212 
niei putinţa nici dreptul de a le cere pământului; pe când 
„din contra, acei cărora legea le-a dat monopolul pimán- 
Jiurilor, nu au niei un interes de a le cere toată cantita- 
„tatea de subsistente pe care ele pot să le producă. In toate 
„tările proprietarii sau opus si au trebuit să se opună 
„unui sistem de cultură care ar tinde numai să inmul- 
„țească mijloacele de subzistență si nu să sporească veni- 
»turile lor. Cu mult inainte ca poporatia să fie oprită de 
„imposibilitatea in care sar găsi tara dea produce mai 
„multe subsistente, ca este oprită prin imposibilitatea de 
„i cumpăra aceste subsistente, sau de a munci pentru a 
„le produce“, 


Puterea de inmultire a speciei umane este mărginită de 
voința omului însuși si în organizarea actuală a societátet 
nu de voinţa oricărui om, ei de voința acelor cari stăpă- 
nese pământul, Intrucâtă vreme mai rămâne pământ: ne- 
cultivat aceştia pot să lese liberă sau să impiedece pute- 
rea de înmulţire à vegetalelor si întrucât aceste nu sunt 
eu totul consumate de animale, ei sunt stăpâni să lese li- 
beră putere de înmulţire a acestora sau să o impiedece. şi: 
ei le vor împiedeca pe amândouă dacă oamenii cari cer 
productele pământului nu sunt în stare să le dea în schimb 
un venit. 

Dacă studiem istoria omenirei, zice Sismondi )), in toate 
„locurile si în toate timpurile vedem că în totdeauna voinţa 
„ei, sau dacă vol(i, legislaţia căreea s'a supus si care este 
„expresiunea acestei vointi, a impiedecat ea singură, int 
umil(irea mijloacelor de subsistent si odată cu dânsele 
„Şi inmultirea generatiilor umane. Sa văzut adeseori ne- 
.Dorociti muneitori cari nu găseau salar in schimbul 
„muncei lor, sau cel puțin cari nu găseau un salar sufi- 
„cient; sa întâmplat ca ei să slăbească, să lipsească de 
„hrană si să piară; dar nu sa văzut nici odată, nici intr'o 
„tară, ca specia umană să fie redusă la o mică porţiune 
„de hrană, ca locuitorii unui oras asediat, sau ea mari- 
marii unei corăbii primejduite. Nu sa văzut nici odati, 


1) Loc. cit. Val. II Paz. 273. 


uL m 


„ca ea să fi avut nu din cauza recoltelor rele, ci din 
„cauza nnposibilititei de a produce mai mult, mai puţine 
Mijloace de subsistenti decât avea nevoe pentru a ,indes- 
stula cu prisosinti generaţia existenţă, chiar în momen- 
stul când această generaţie scădea repede din cauza mi- 
4Zeriei suu din cauza lipsei unui salar suficient oferit 
„claselor muncitoare. Nu sa văzut nici odată ea ea să fi 
„Lost oprită prin imposibilitatea de a face ca pământul 
„Să producă roade nouă în proporţie desăvârşită cu tre- 
buintele sale; nu s'a văzut nici odată ajungând Ja punc- 
„tul unde nu ar mai fi putut să înmulțească roadele pă- 
„mântului iu acea progresiune geometrică care este pentru 
UAnsele, ca si pentru rasa omenească, o putere virtuală 
sde care omul nu uzează niciodată”. 

Lipsa de hrană, sau lipsa de mijloace pentru a le cuni- 
para, împiedecă acea înmulţire repede a clasei munci 
toare, despre care Malthus erede că ar fi o lege generală 
a speciei umane. Totuşi hrana nu lipseste claselor avute, 
Nobilimea dispune de mijloace destule $i cu foate aceste 
pretutindeni numărul famiilor nobile, in loe de a se in- 
anulti, se imputineazi. 

Sismondi citează exemplul membrilor familiei Montmo- 
rency, cari ru au fost niei odată lipsiți de hrană $i a că- 
vor număr, dacă ar fi crescut în progresiune geometrică, 
ar fi ajuns, în anul 1800, la cifra fantastică de 2.147.475.648. 
Acest caleul ne arată, pe de o parte, înmulţirea posibilă a 
unei singure familii, dacă nu tinem samă decât de fa- 
cultăţile virtuale ale speciei umane $i pe de altă parte ob- 
stacolul ce-l pune voinţa omului imnultirei speciei, obsta- 
col eu totul independent de cantitatea mijloacelor de sub- 
sistenţă. 

In stare de sălbătăcie omul trăiește din produsul vână- 
toarei si ul pescăriei, si din propria sa voinţă el se opreşte 
de a spori familia sa, care l-ar impovora. Trecând la păs- 
“torie, pământul poate să hrănească un număr eu mult 
“mai mare de oameni. Pustiurile cari hrinese abia cinci 
sute vânători iroehezi, ar indestula 10.000 păstori tatari 


214 

pede decât inmulţirea oamenilor si când un păstor ajunge: 
inir'o ţară ocupată mai înainte de vânători, înmulțirea vi- 
telor, va întrece cu mult pe acea a familiei lui. Totusi nu 
sa văzut vreodată ca turmele tătarilor, de-o pildă, să fi 
păscut toată iarba din stepe. Ajunsă la limita care-i eon- 
vine, poporatia se opreste de la sine. 

Trecând la starea agricolă, sa caleulat că treizeci de 
ounteni pot să se hrănească pe un pământ care ar fi hrä- 
nit abia un păstor. Un popor care trece lu agricultură 
câştigă dar oarecum un teritoriu de treizeci de ori mai in- 
lins decât acel pe care-l ocupa mai înainte. Dacă nu-l cul- 
tivă în îutregimeu lui, chiar în ţările cele mai civilizate, 
e că pretutindeni voinţa camenilor si legislaţia lor s'a 
împotrivil de a se secate din pământ toată hrana pe care 
poate să o dea. Vointa popcarelor agricole a fost de a 
eonceda: proprietarilor dreptul de a produce sau de a nu 
produce, după interesul lor, hrana pe care pământul o 
dă: sb proprietarii nu permit ca acea hrană să fie produ- 
să dacă acei cari o cer nu pot si o cumpere cu venitul lor. 
Mii de persoane pot să moară de foame, din lipsă de lucru, 
pe când zeci de mii de fălci de pământ rămân  neculti- 
vate, Dacă muncitorul, prin munea sa, nu e in stare de- 
AL să-si cástige hranit sau nu poate să-i dea atât pecát 
acesta câștigă fără de a cultiva pământul, pământul ră- 
máue necultivat, niei o hrană nu se produce, poporatiu 
nu se inmulteste pentrucă voinţa  nationalà, exprimată 
prin legile cari reguleazi dreptul de proprietate, se o- 
pune cresterei sale. 

Dar care creştere a poporatiei este de dorit pentru o 
naţiune ? 

„Pe câtă vreme o mare întindere a tárei rămâne ne- 
„cultivată, zice Sismondi ') asa că pământurile cari ar 
„putea să răsplătească cu prisosinţă lucrările agricole, se 
.acopiár numai eu producte cari crese dela sine; că chiar 
sieele cari sunt cultivate nu se exploatează decât în mod 
„necomplect; că pământul nu este asanat; că mlastinele 


ix log, cit. Vol. I[ i'ag. 252 


„mu sunt uscate; că dealurile nu sunt garantate in eontra 
„măruirilor; că ogoarele nu sunt aparate în contra pute- 
„tei euccritoare a naturei si pe câtă vreme toate aceste 
„mu se fae decât numai din lipsa de braţe, este de dorit, 
„pentru fericirea agricultorilor si pentru acu a natiu- 
„nei, eare va trăi din munca lor, ca clasa agricoli să 
„sporească, si să se pună în stare de a îndeplini misiu- 
Quen ce-i încumbă, de oarece o remuneratie eu prisos ins 
destulátoare o aşteaptă.” 

Ascmene dacă produsele industriei lipsesc sau dacă sunt 
prea scumpe si nu se pot dobândi decât prin sacrificii cu 
totul în disproportie cu valoarea: lor, dacă cmul e silit să 
intrebuinteze mobile, efecte, haine, cari sunt producte alt 
industriei casnice, e de dorit ca poporatia industrială să 
sporească. Cererea obiectelor cari sunt productui muneei 
sale, ne arată că en ur putea să trăiască în largul ei. 

In ultimă analiză, poporatia depinde în totdeauna de ce- 
rerea de muncă si se proportioneazá ei. Ori de câteori e 
pevoe en o Muncă să se facă si so oferü un salar indes- 
tulător pentru dânsa, muncitorul se naste pentru a-l câs- 
tiga. Poporaļia cu puterea sa de expansiune ocupă pururea 
locurile cari se găsesc vacante, „Aceeaşi cerere Gure Nit 
chema pe un om la vicaţă, va recompensa Munci agricolă 
are va faco ca omul acesta să trăiaseň. Dacă cererea de 
muncă ineeteazi, muncitorul va pieri după o luptă în care 
vor suferi toti acei cari stăteau în legătură cu dânsul. Hrana 
pe care nu o mai poate plăti va înceta de a mai fi produsă 
si producătorul ei va rămânea la rândul său fără lucru. 
Astfel fericirea unei naţiuni depinde de cererea, regulată 
şi neintveruptit, de muncă. i l 

De aice se poate deduce o serie de consecinţi foarte in- 
portamte ct privire la măsurile ce se pot lua fată cu po- 
poratia. 

Religiile trebue să moditiee invitimintele lor după ee- 
rintele timpului. Apărând la originea rasei omeneşti, pe 
nd orice progres al popo satici era de dorit, ele nu şi-au 
modificat principiile până în zilele noastre. Cu toate a- 
ceste copiii cari se nast. numai pentru a trăi în mizerie, se 


nase asemene pentru viciu si pentru păcat, MM 
azuiştilor cari îndeamnă pe oameni să sé căsătorească 

gnor: e» 
lor despre: organizarea sociali eari-i face să stearjibeas- 
titatea din rândurile virtuţilor conjugale, a fost una din 
uzele care ascontribuit la stricarea echilibrului ce S 


increzándu-se în binefacerile preniei cerești 3 


fi stabilit in mod firese între poporatie si mijloacele sale 
sle existenţă. Morala religioasă trebue să propovzaduiauscit 
dar că toti oamenii au dreptul si datoria de a se căsă- 

i nu-şi îndeplinese dato- 
ria lor decăt numai atunci când pot să” întreţină Familia 


ce vor să-si creeze Si după ce au avut lericirea să aibă 


tori, dar cà ei nu au acest drept 


copii. dacă averea lor nu e în stare de ai creşte, ej au 
asemene datorie de a pune frán- pornirei lor sexuale, 
traind cu castitate. 

Guvernele au considerat în totdeauna poporatia ca um 
izvor de putere si de bogăţie, Ele zu. căutat prin toate mij- 
loacele de a spori căsătoriile si nasterile fără ca să se 
preocupe dacă aveste Fiinti vor avea si veniturile necesare 
pentru a trăi, Si mai greșită a fost procedarea guvernelor 
cand au pus obstacole emigratiunei; Muncitorii cari pá- 
rüsese o țară, sunt Fungi eari sufăr sb cari fac si pe alții 
să sufere, [i nu pot dar să facă un serviciu mai mare pa- 
Airieb lov decát părăsind-o. In loc de a fi opriţi. ei trebue 
ajutaţi ca să poată pleca, Cât pentru caritatea publică, cu 
cât en este mai regulată si mai bine organizata, ec in 
Anglia, eu atăt ea este mai vătămătoare societátei. 

Taxele în folosul săracilor sunt numai niste prime pen- 
iru înmulţirea peporatiel sărmane, din care cauză, prin 
natura lor, ele trebue să ajungă pe liecare zi; mai nein- 
destulàtoare, căci pe Fiecare an numărul săracilor tinde să 
crească. Nu trebue să căutăm dar a desfi 
eilon ei să facem ca clasa muncitoare, care nu are decăt 
braţele sale, să între în clasa proprietarilor. 


iur 
fiinţa clasa sára- 


|Eehilibrul dintre cererea si oferta de muncă poate să se 
zdruucine însă si din alte cauze decât Jin cauza ereşterei 
exceesive a poporatiei; Poporatia ponte si rămană staţionară 
zi totuşi e posibil ca cererea de muncă să scadă. Progresele 


d 


En 
industriei şi ale ştiinţei fac să se descopere pe fiecare zi me- 
tede noi pentru a produce aceeaşi cantitate de bunuri cu mai 
puţini lucrători. Masinele inloeuese munca omului mai în 
toate operaţiile manulfaeturilor. Întrucât cererea de pro- 
duete este. îndeajuns de mare pentru a asigura desta- 
ceres lor repede si cu preţ bun, orice descoperire de a- 
cest fel este un bine pentrucă în lee să îinputineze nu- 
mărul muncitorilor, sporeşte cantitatea muncei si a pro- 
duetelor, Dar când cantitatea bunurilor produse cu ve- 
chile metode e pe deplin suficientă pentru consumaţia e- 
xistentă, erice descoperire nouă devine o calamitate, pen- 
iru că ea nu aduce alt folos decât dear vă se pot satis- 
face trebuintele cu mai puţină cheltuială, pe când ea su- 
primă vieata insăsi a producătorilor, 

“Descoperirile mecanice au pururea cu rezultat îndepăr- 
tut de a concentra industria în mânele câtorva capitalistt 
mai bogaţi. Ele ne dau mijlocul de a face eu o maşină 
scumpă, adică cu un capital mare, ceeace se făcea altă 
dată cu o muncă mai mare si dându-ne putinţa de a eco- 
nomisi eheltuelile de administraţie, de încălzit, de lumină, 
de producere, prin intrebuintarea pe o scară întinsă a pu- 
tevilor cari rezultă din diviziunea muncei, noile deseope- 
riri nimicese pe producătorii mici. Un singur mare antre- 
prenor inlocueste astfel o sută de mici imdustriaşi cari 
cu toate aceste, cu toţii împreună, erau mai buni consu- 
matori decât acel unul singur oricât de bogat ar fi. 

E timpul să ne întrebăm unde mergem, zice Sismondi. 
Toti lucrătorii Angliei ar fi aruncaţi pe drumuri dacă Ya- 
brieantii ar putea să-i înlocuiască cu maşini realizând e 
economie de cinci la sută. Dar oare Anglia ar fi mat bogată 
ducă ar reuşi să îndeplinească toată munca câmpiilor şi & 
munufacturilor cu maşini si să nu aibă mai multi locui- 
tori decât republica Genevei, având de altmintrelea a- 
cecaşi cantitate de producte si acelaşi venit de care se bu- 
cură astăzi ? Oricât. star părea de curios, Ricardo respunde 
alirmativ la această întrebare si trebue să citeşti cuvintele 
lii pentru a fi sigur de a nu-i atribui sentimente pe cari 
nu ar voi să le recunoască: 


„Productul total al pământului si al industriei oricărei 
„tări, zice Ricardo ?), se împarte în trei porţiuni din cari 
pacea dintáiu e destinată salavelor, acea de-a doua profi. 
„turilor si cea de-a treia arenzelor. Numai asupra acestor 
„deuă din urmă porțiuni se pot ridica impozite sau Tace e- 
,conomii; acea dintàiu, dacă este neinsemnati fiind puru- 
„tu egală cu cheltuelele de producere. Ar fi cu totul 
„imdiforent pentru o persoană care, la un capital de 20.000 
„livre, ar realiza 2,000 livre pe an profit, dacă ar inime- 
„Dhiinţa o sutá de oameni sau o mie sau dacă productele 
„scule sar vinde cu 10.000 sau cu 20.000 de livre, cu condi- 
„tia numai ca în toate cazurile, profiturile sale să nu cadă 
„mai jos de 2000 livre. Interesul real al unei naţiuni care 
Uu e acelasi ? Dacă venitul ei net şi real precum 5i aren- 
„zile sb profiturile sunt aceleaşi ce importà dacă se com- 
pune din zece sau 12 milicune de indivizi”. 

Cuvintele acestea, ale lui Ricardo, sunt cu totul eaxracte- 
ristice pentru intreaga scoală ortodoxă si aruncă o vie hi- 
mină asupra prăpăstiilor ei. „euția, producerea si spo- 
rivea bunurilor, iată tinta supremă a economiei politice; 
oamenii nu sunt nimic, sau nu sunt decât o marfă ca ori- 
care alta, după eum am văzut că neo spune Adam Smith). 

In córtra acestor dogme greşite, cari subordonează exis- 
tenta fiinţelor vii obiectelor neimsufletite si cari ameninţă 
să distrugă ordinea socială împingând, până la extremele 
lui consecinth principiul interesului, pe care se inte- 
mecază, se ridică cu energie Sismondi. 

„Dar ce oare, se întreabă el 2), avutia e totul si camenii 
„nu sunt nimic? Ce! avutia ea singură nu este ceva decât 
„in raport eu impozitele? Nu mai rămâne, in adevăr, de- 
„cât să dorim ca regele rămănând singur în insulă si in- 
„vârtind necontenit o manivelă să pună nişte automati ct 
„să îndeplinească toată munca de care Anglia are nevoe", 

Cu aceste câteva observatiuni putem incheea acest ca- 

1) Principes de l'Economie politique et de l'inpót. Paris 1510, 

Cap. XX VE 
2) Richesse des Nations. Paris 1843. Vol. I Pag. 111. 
3) Loc. «cit. VoL, IL. bag. 331. 


219 


pitol in care ne-am încercat să punem în lumină impor- 
tanța lui Sismondi pentru chestiunea poporaţiei, pe caro 
a dezvoltat-o pe larg, Iuând-o ca punct de plecare și ca 
scop al tuturor cercetărilor sale, Cu aceasta însă an ară- 
tat si importanța lui pentru economia politică in genese. 
cüreen Pa dat o nouă direcţie, arátándu-i calea adevărată 
pe cure trebue să urmeze a se dezvolta, Nu avutia ei popo- 
ralia este bazu fundamentală a acestei stiinti, de la dânsa 
trebue să purcedem, pe dânsa trebue să o avem in vedere 
si cătră dânsa trebue să ne întoarcem pururea, 

Aceste „noui principii”, introduse de Sismondi în econo- 
mia politică, au avut o inráurire puternică asupra dezvol- 
tărei ei ulterioare. Ele au inspirat numeroase anchete a- 
supra conditiunilor in avi trăiese muneitorli si în spe- 
cial asupra abuzurilor cari vezultă din intrebuintareu co- 
piilor în fabrici 1) precum sunt luerürile lui L. R. Viller- 
mé ?) Léon Faucher °), Théodore Fix `), Eugene Purel 9, 
Friedrich Engels ") si au servit de punet de plecare celor 
două ramuri ale ştiinţei, — ale științei avuţiei si ale stim- 
tei mizeriei, după cum au fost numite nu fără oarecare 
drept — care a ajuns, în serierile asa numiţilor socialişti 
de catedră si în lucrările lui Karl Marx si Friedrich Iin- 
gels, la ultima ci dezvoltare. Cât pentru situatiunea lui 
Sismondi faţă cu teoria lui Malthus a cărei concluzii ge- 
nerale le admite, rezultă din cele ce preced că modifi 'ánd-e 

în unele din punetele ei, el ajunge să deschidă calea unor 
| coneluzii eu totul opuse, si de cea mai mare însemnătate 
practică. Prin determinarea noţiunei venitului, care pen- 
tru dânsul este limita naturală a poporatiei si prin indi- 
area importanţei decsebite ce o are legislaţia asupra dez-. 

1) Luigi Cossa: Histoire des Doctrines économiques. l'aris 1899 


Pag. 393. ' 
2) Tabltau de l'état physique et moral des ouvriers. 1840. 2 vol. 
-3) Etudes sur l'Angleterre. Paris 1845. 2 vol. 
4) Observations sur l'état des classes ouvritres. 1846. 
s) La misere des classes laborieuses en Angleterre et en France. 
1842. 2 vol. 
6) Die Lage der arbeitenden Klasse in England. 1845. Ed. IL. 
Stuttgart 1892. 


220 


voltărei ei, el răstoarnă incheerea la care ajunsese Mal- 
thus, că natura ar fi fost sgáreiti cu spațiul si cu ali- 
mentele’) si că prin urmare sărăcia nu are niei un raport 
cu forwa de guvernământ si eu împărțirea inegală a bu- 
nurilor ). Căci dacă nici odată poporatia nu a ajuns la li- 
mita subsistentelor posibile, după cum o susține Sismondi 
si dacă puterea de înmulţire a speciei umane, in societa- 
tea netualií, este mărginită de voinţa proprietarilor de pá- 
mâni. concluzia logică este că nu natura e de vină, dacă 
oamenii nu sunt in stare să se hrănească pe pământul 
care stă necultivat, ci că organizarea soeietátei trebue 
schimbată, El singur nu s'a putut ridica, ce-i dreptul, 
până Ja conceperea unui alt mod de organizare, după cum 
singur o mărturisește 3), I. se pare aproape mai presus de 
puterile omului de a concepe o stare-a proprietátei cu to- 
tul deosebită de starea existentă. Dar meritul său neperitor 
va fi că a dnteles $i a simţit viciile organizărei actuale a 
secietăței, si că nu a confundat legile ej, cu legile perma- 
nente ale naturei. 


CAP. XIV. Protivnicii lui Malthus. 


Pe cât opera lui Malthus a fost slăvită si admirati de 
unii ea o revelatie mântnitoare, pe atât vom avea prilejul 
să vedem că ea a-fost atacată cu violență de alţii. Econo- 
miştii si liziologii eei mai distinși au crezut că trebue să 
se împotrivească ideilor lui pe cari l-au socotit greşite in 
teorie si primejdioase in practică, acuzându-l de nesimţire 
şi de egoism. Si până în zilele noastre atacurile pasionate 
uu iau lipsit, proeum: nuci lipsese nici manifestările de 
simpatie şi de admiratie. Seopul nostru însă nu este nu- 
mai de a expune acest antagonism pentru a ajunge la 
deslegarea lui, ci de a cerceta cu de-amănuntul toate ar- 
xumentele co sau adus in sprijinul si în contra teoriei 
lui Malthus, pentru ca să putem găsi formula adevüratá 

1) Fssai Paj. 6. 

2) Eesti lag. 377. 

3) Loc. cit. Vol. ll. Pag. 364 


a principiului poporaţiei, care va forma critica pozitivă 
a sistemelor expuse. Şi de-aieeea, după ce ne-am ocupat. 
mai de-aproape cu părtinitorii lui Malthus, trebue să cer- 
cetăm cu luare aminte părerile protivnicilor lui, nu pen- 
tru dragostea unei eruditii uşoare, după cum zice Nitti +), 
ci pentru că numai în modul acesta, eredem noi, că ne pu- 
tem apropia de formularea mai precisă a principiului po- 
poratiei, cure face cu deosebire obiectul serierei de fati. 
Unul din cei dintâiu cari au încercat să combată teoria 
lui Malthus a lost G. Ensor 2), care pretinde că progresiu- 
nile, geometrică si aritmetică, de cari vorbeşte el nu sunt 
decât numai niste vorbe fără înţeles. Mizeria nu se dato- 
reste. disproportiet dintre numărul oamenilor si mijloacele 
de existenţă, ci numai impártirei nedrepte a averci socia- 
le. Acolo unde proprietatea este împărţită după princi- 
piile droptăţei si unde munca este liberă, nu există altă 
tendință decât de a agonisi cele trebuitoare existenţei, 


Printre ceilalti adversari, contimporani ai lui Malthus, 
Robert von Mohl mai citează încă pe /. Graham 5, J. 
Weyland *), al. H. Everett ?), N. W. Senior "), si Serope `), 
cari se ridică numai în contra eonsecintilor pe cari le de- 
duce Malthus din prineipiile sale, precum si pe P. Ravens- 
lone *), Morel-Vindé "), si M. Th. Sadler *), ca adversari 
hotărâți ai introgei lui teorii. 

Dintre autorii citați, Sadler este fără îndoială cel mai 
important si poate să fie considerat ca cel dintâiu carc- 


1) La population et le système social. Paris 1897 Pag. 15. 
2) An enquiry conc. the population of nations containing a retuta- 
tion of Malthus Essay on population. London 1818. 
3) An inquiry into the principle of population. Edinburgh 1816. 
4) The principle of population and production. London 18316. 
z) New ideas on population. Ed. II. Boston 1826. 
6) Two lectures on population. London 183r. 
7) Principles of political economy. London 1833. 
$) A few doubts on the correctness of some opinions generally 
entertained on the subjects of population and political economy. 
. Loudon IS21. 
9) Sur la théorie de la population ou observations sur le systéme 
professé par Malthus. Ed. lI Paris 1829. 
10) The Law of population, London. 1830. 
Li E 


[P] 
LE] 
LEI 


a căutat, pe baze ştiinţifice, să combată teoria — crestorei 
nemărginite a poporaţici. După părerea lui, fecunditatea 
poporatiei scade cu densitatea ei. Hrana puţină sb nunca 
obositoare ar avea ca rezultat de a spori fecunditatea o- 
mului pecánd, din contră, hrana abundentă o face să scadă. 

Doubleday ?). e cam de aceeaşi părere. Fecunditatea 
stă în proporţie inversă cu hrana. Plantele cari erese în 
pământ prea gras, nu dau roadă si animalele prea grase 
incetează de a se mai reproduce. In modul acesta s'ar ex- 
pliea si disparitiunea claselor nobile în Anglia.  Doubla- 
day citează, ca exemplu, scăderea poporatiei Angliei prin 
veacul al XV si al XVI, care s-ar fi datorit hranei prea 
abundente. de care ar fi dispus lucrătorii în vremile acelea. 

După Quarterly Revue, citată de Garnier °), doctrina lui 
Doubleday s-ar putea rezuma în următoarele propoziţii: 
Mai intáiu, când speciile animale si vegetale sunt ame- 
ninţate să moară din cauza lipsei de principii hrünitoare 
si din cauza stărei de debilitate case este consecința ei, 
natura face o sfortave supremă, ea sporeşte puterea proli- 
fici a raselor si le dă o impulsiune de creştere, care nu se 
oprește decât in momentul în care echilibrul alimentelor 
sa restabilit. — In al doilea rând, când speciile acestea au 
o hrană bogată, excesivă, ele tree la starea  pletorick si 
sterilă: reproducerea se opreşte dând loc unei descresteri 
treptate. — In al treilea rând, dacă alimentarea indivizi- 
lov este moderată, rasa so păstrează fără de a se inmulti.— 
lusfársit, dacă se amestecă în cantităţi egme, specii rău 
hrinite, cu altele a căror regim alimentar este bogat si 
întiiritor, echilibrul se restabilește imediat. Creşterea uno- 
“ra este compensată de scăderea celorlalte şi rasa rămâne 
staţionară. 

Această teorie fusese susținută mai inainte $i de socia- 
listul Fourier, care, plecând de la presupunerea că hrana 
abundentü ar fi protivnică feeunditifei, cerea ca femeile 
să fie bine hrănite, pentru ca să împiedece astfel produ- 
verea iperdemiei în lăuntrul falansterelor. 

1) The true law of populatior. London 1845. 

2) Du principe de population. Ed. H. Paris 1555 Pag. 54 


223 

Cu mult mai interesante sunt părerile marelui econo- 
mist german Friedrich List (1789—1846), al „celui mai 
mare economist al Germaniei“ 2), eum zice Düliring ?) aux 
cm de o vigoare intelectuală si de o energie praeticá de- 
ebili 2), care a pus, împreună eu Sismondi, bazele unei 
faze nouă de dezvoltare a ştiinţei economice "Jis 

In opera lui vestită ?), care a dat o nouă direcţie econo- 
miei politice, el se pune dintrun punet de vedere mai 
inalt pentru a respinge teoriile lui Malthus. 

După părerea lui List misiunea genului uman ar fi ci- 
vilizatiunca tuturor popoarelor si cultura întregului glob, 
misiune care rezultă din legile nestrămutate ale naturei 
in virtutea cărora naţiunile sunt împinse de o putere ne- 
învinsă ea să-şi întindă stăpânirea lor peste țările rămase 
in urmá cu civilizaţia. Când pământul nu mai este sufi- 
cient pentru hrana ec i se eere si când poporatia, fortelo 
intelectuale si capitalurile materiale existente nu-şi găsesc 
întrebuințare ele emigrează cătră jocurile unde sunt cău- 
tate. Ideea cesmopolită a libertăței absolute a comertului 
pe care se intemeează economistii, începând eu Quesnay 
si pe care Adam Smith a dezvoltat-o mai departe, este dar 
o idee adevărată pe care practica, nu o poate irece cu ve- 
derea. Dar scoala, cum zice List, vorbind de aceşti econo- . 
misti, nu tine samă de naţionalităţi, de interesele lor, de 


1) Walcker crede cà cel mai mare economist, al Germaniei gi chiar, 
in genere, cel mai mare economist, de la Ricardo, este Heinrich 
von Thiinen (1783—1850), un 'cugetàtor care ar fi în unele 
pua-te egal cu Smith, Malthus si Ricardo si in altele chiar su- 
perior acestora. Vezi: Dr Karl Walcker : Geschichte der Natio- 

nalókonomie und des Sozialismus. ! d. 1V. Leipzig :899. Pag. 50. 

2) Kritische Geschichte der Nationalókonomie u. des Socialismus. 
Ed. Ill. 1879. Pag. 334. 

3) J. K. Ingram: Histoire de l'économie politique. Paris 1895. 
Pag. 274. 

4) M. Hisenhart : Geschichte der Nationalokonomik. Jena 1881. 
Pag 148. 

5) Das Natiorale System der politischen Oekonomie 1841 Edifia 
VI. 1877. Traducere in lomâneşte după a doua ediţie tranceză 
a lui Richelot din 1837. de I. N. Papiniu, cu o Prefaţa de P. S. 

- Aurelian. Bucureşti. F. Góbl fii 1387. 


hnprejuráürile lor particulare si nu caută să le apropie «de 
iccea uniunei universale si a păcei perpetue. Nici Ques- 


nay niei Adam Smith nu şi-au propus să trateze (despre 


Di 


H 


obiectul economiei politice, adică despre politica ce fiecare 
țară trebue să urmeze pentru a face progrese în starea sa 


* 


economică, Smith a intitulat opera sa: Despre natura şi 
despre cauzele arutiei națiunilor, adică despre avuţiu tu- 
turor naţiunilor din cari se compune zenulaumnan, J. B.. 
Say ni spune asemene că el numeşte economie politică un 
învățământ care este cosmopolit prin natura lui si că in 
acest. învățământ el nu are în vedere decât interesele co- 
lective ale genului uman, nu interesele separate ale liecá- 
ri naţiuni. Sismondi defineste economia politică in ace- 
laşi sens, ca știința care se indeletuiceste cu fericirea spe- 
ciei umane, : 

List deosebeste cconomia politica naţională, care, luând 
ideea de naţionalitate ca punet de plecare, ne invati cum 
o unumità natiune, in starea actuală a lumei si faţă cu 
împrejurările ei particulare, poate să conserve si să im- 
bunătăţască starea ed economică, de economia. cosmapolitá 
sau umanitară, care pleacă de la ipoteza că toate natiu- 
nile globului nu formează decât o singură societate care 
trăieşte pururea in pace, Scoala nu face această distinc- 
iune fundamentală. Ea isi închipue că există de pe acum 
o stare de lucruri, care nu se va realiza decât întrun vii- 
tor indepartat. Ba presupune existența  uniunei univer- 
sale si a păcei perpetue si din această presupunere deduce 
necesitatea sb. avantazsiile libertăței  desăvârsite a co- 
mertului. 

In starea actuală a lumei, statele aflàndu-se pe diferite 
trepte de dezvoltare economici, aplicarea principiilor li- 
berţăţei desávársite a comerţului ar da nastere nu asocian- 
ngzenunehiarei tuturor 

celei mai puternice 


țiunei universale a naţiunilor ci 1 
popoarelor sub supremaţia natiunei 
astăzi, prin industria, comerțul si navigatiunea sa, Asa 
fiind, sistemul protector este singurul mijloc de a ridică 


statele inapoiate Ja nivelul naţiunilor mai înaintate si de- 
vine astfel cel mai puternic promotor al asoctaţiunei fi- 


nale a tuturor popoarelor şi prin urmare a adevăratei li- 
bertăţi a comerţului. Din acelaşi punet de vedere, zice 
List'), econoinia politică este tocmai ştiinţa care ține 
samă de interesele existente ale naţiunilor si ne învaţă 
eum fiecare din ele poate să ajungă la acel grad de dez- 
voltaro economică, în care usociaţiunca cu alte naţiuni de 
o egală cultură. adică libertatea comertului ce derivă din 
aceasta, va fi cu putinţă st folositoare pentru naţiune. 

„väla a confundat însă aceste două doctri, zice el; 
„ca face gresala de a aplica la starea feluritelor ţări prin- 
».cipili numai cosmopolite si in acelaşi timp de a nu tine 
umi — din consideratiuni pollice — de tendinţa cosmo- 
„polită a fortelor productive. 

„Locmai pentru că Malthus a trecut cu vederea ten- 
inta: cosmopolită a forțelor productive, el a căzut în gre- 
„sula: de a dori o restrângere a cresterei popula(iunei; — 
„dle accea, acu în urmă Chalmers si Torrens au imagi- 
„nat strania idee că înmulţirea capitalurilor si o produc- 
„țiune nemărwenită sunt niste rele cărora interesul genc- 
„Val ordonă să li se pună capăt; pentru aceasta. si Sis- 
„wondi a declarat că fabrieele sunt lucruri cari nu folo- 
„sese societăţei. Teoria seaanănă în acest punet cu Saturn 
„care își mănâncă copiii; ea, care seoate din înmulţirea 
„populaţiunei, a capitalurilor si a masinelor, desvoltarez 
„anuncei sb explică prin această lege progresul societăţei, 
„Vine si consideră aceste forţe ea nişte monstri amenință- 
„tori pentru prosperitatea popoarelor, pentru că ea fiind 
„cu ochiul fixat numai pe starea prezentă a cutăreia sau 
„entăreia naţiuni, scapă din vedere starea intregului glob; 
„si progresele viitoare ale genului uman. l 

„Nu este adevărat vă populatțiunea ereste cu mai multă 
„repeziciune ca productiunea obiectelor de hrană; sau cel 
„puţin nu avem niei un motiv ea să admitem, această dis- 
.proportiune si să căutăm a o dovedi cu caleule indoioase 
„si eu sofisme, până atunci până când globul va poseda € 
„cantitate imensă de forţe neintrebuintate capabile ea să 


1) Sistem naţional de Econom'e politică. Tradrcere de I. N. Papiniu 
Bucureşti 1887. Pag. 147. 


Hs 


226 


„hrănească de zece, ba poate de o sută de ori mai mulţi oa- 
„meni decât există astăzi. 

„Liste o vedere strâmtă când se ia puterea actuali a for- 
„telor productive drept măsură a numărului oamenilor 
„cari pot să-si găsească hrana pe un spațiu oarecare de 
„oc, Sălbatecul, omul ce trăieşte numai eu vânatul sau cu 
„pescuitul, calculând după modul lor de t aiu nu ar putea 
„să dea loe pe pământ nici la un milion de camenui; eel ce 
„duce viaţa păsterală, ar găsi loe numai pentru zice mi- 
„licane ; agricultorul ignorant, abia pentru o sută de mi- 
.lioane si, eu toate acestea, numai Europa contine astăzi 
„două sute de milioane de cameni'*), Cultivarea cartofe- 
„lor, a planteler de nutreţ, cum şi descopsririle din urmă 
uale economiei agricole in genere, au inzee it puterea omu- 
„lui in producţiunea obiectelor de hrană. In Anglia, in 
„evul din mijloc, un acru?) de pământ da patru boabe 
„le grâu pentru unul; astăzi el dă zece până la donă-zeri 
„şi de cinei ori mai mult pămâăut se află cultivat. In mai 
„nule ţări europene al căror pământ are, aceeasi ferti- 
litate naturalü ca si a Anghei, produsul aetual nu trece 
„poste patru boabe. 

„Cine poate care să pue margini descoperirilor, inven- 
tiunilor, progreselor genului uman? Chimia asricolü se 
„află încă în copilărie ; -— cine ne poate spune că, måna 
ap DOUĂ Qesceoperire, un procedeu npu nu vi impätri, nu 
„a inzeci chiar rodnicia pământului 2 —-- Puţurile arte- 
„ziane ne-au Gat mijleeul de a transforma câmpiile de- 
„serte în câmpuri fertile. Si câte puteri nu stau încă in- 
.chise în sânul pământului ? Să ne inchipuim că o desec- 
„perire nonă ndar da mijleeul de a produce în tot locul 
„călduri eftină, fără a mai alerga la combustibilele astăzi 

1) Populaţiunea Europei întrece astazi cifra de gwo miligane dE 

suflete. (V. Levasseur, Géographie phys que, po itque et ecaro- 
mique de l'Europe). 
Nota Traducitorului 
a2).Máasuia de lungime din Anglia gi Francia în secciii trecuți, 
maii mare sau mai mică dupa localități In Francia iNormandia) 
era ezalá cu 165 prâjini pátrate. 
Nota Traducatorului 


tQ 
t 


- 


„cunoscute, câte tarani nu sar putea pune in lucrare si în 
„te proportiuni nu ar creşte puterea productivă a unu? 
„spaţiu de lee care-eare ! Dacă teoria lui Malthus ni se 
„pare strâmtă în tendinţa ei, in mijloacele ce ea le pro- 
„bune ni se arată contrară firei, distrugătoare a moralei 
„Sl a energici, cu un cuvânt inspiiimántátoars. [a voeste 
„Să cmoare mobilul ee natura întrebuinţează pentru a 
„stimula pe oameni la sfortárile corporale si spirituale 
„pentru a «estepta si întreţine sentimentels jor cele mai 
„nobile, un mobil căruia genul uman îi datorează cea maj 
„mare parte din preeresele sale. Eu sfinteste, ca pe o lege, 
.25o0ismul cel wai înrădăcinat; ea cere să ne  inchidem 
„inima fată cu aceia cari au Teame, fiindcă dacii Jeeun da 
„să mănânce si să bes, am. prieinui peste treizeci de ani 
„moartea altuia prin lipsa de ale mâncărei. Ea inlecuieste 
„mita cu caleulul. O astfel de doctrină seliaihbă — inimcole 
.onnenilow în pietre. Şi lu ca să ne așteptăm din partea 
„Unui popor ai căruia cetăţeni ar avea în piepturile lor 
„pietre în Ioe de inimi, dacă nu la o ruinare desăvârşită 
„a moralei si, împreună cu dânsa, a Jerteler productiva, 
„pin urmare, la ruinarea cricărci avutii, a oricărei civi- 
„izaţiuni, a orice putere a trei? 

„Dacă, intro naţiune, powmlațiunea intrece in numáür 
„mijloacele de hrană, dacă capitalurile se adună în s 
„sumă în cât sunt de prisos în țară. dacă masinele contri- 
„buese la sirăcia a o mulţime de indivizi, dacă, in tine. 

„preduetele tabr icate se ingrämàdose m magazii, — üceas- 
„ta este o probat eit matura ma voit ea industria, civiliza- 
„iunea, avutia si puterea să le posceadà mumai un singur 
„popor, ituri edad orte foarte mare de pământ primi- 
„er de cultura mu esto lecuit deceat de catre Piare süllia- 
„ice si, end wen maid mars parte a spetei omenesti esto 
amdundatà in barbarie, în nestiintă si im mizerie. 

Listdeðsebeste 1) in dezvoltarza econoinieá a popeare lor 
ună loarele faze principale: 1") Sterea sálbatecá; 9") Sla- ^ 


rea pastorala; S) Starca agricole: 4) Staren agricelă sè 
ER Fw 


i) Loc. cit. l'az. 10. 


manufaclurará: 5") Starea agricolă, manufacturură si co- 
merciala, 

In fiecare din aceste faze popora(ia poate să ajungă 
până la o densitate anumită, lürgindu-se limitele ei de 
dezvoltare pe măsură ce trece dela o treaptă interioară la 
una mai înaltă. 

In starea primitivă ?), la popoarele cari se ocupă cu vå- 
natul si cu păstoritul, natura dă aproape totul. Capitalul: 
aproape nu existi. Dar comereiul exterior făcându-l së 
spereascá, sub formă de arme de foc, de pulbere, de plumb, 
distruge unica forti de producţiune a naturei cuncseutiă 
de aceste popoare. Poporul eare trăieşte din vânat, ori pie- 
re, ori se face agricultor. | 


In starea pástoralá, capitalul material creste repede dar 
numai jaotrucát natura ea singură dă hrană viteler, Dar 


creşterea poporatiei urmând îndată sporul vitelor si al 
mijloacelor de hrană, pe de-o parte păşunele se împart in 
porţiuni din ce în ce mai mici, pe de altă parte, comertul 
strein indeamnă la consumatiune asa că poporul păstor e 
silit să treacă la starea de popor agricol pentru a putea 
să-şi îndestuleze trebuintele sale crescânde. 


Poporul. agricol are un câmp mai intins, dar totuşi mär- 


senit. Cultivatorul poate să sporească produetele chiar 
peste trebuintee sale. Dar creşterea mijloacelor de trai 


este urmată pretutindeni de cresterea poporaţiei. Pămân- 
tul si vitele se impart între un număr mai mare de per- 
soane. Piind insă că suprafaţa terenurilor nu poate fi mă- 


riti prin muncă că din lipsă de căi de comunicaţiune, a 


căror numiăr este restráns diu cauza putinelor afaceri co- 
mereiale, hceare țarină nu poate fi cultivată după natura 
sa; că instrumentele, cunoştinţele, energia, cultura, lip- 
seşte poporului curat agricol, el ajunge în scurtă vreme là 
acea stare in care creşterea capitalului material agricol 
nu maj poate merge de-o potrivă cu creşterea poporatiei 
si prin urmare când sărăcia indivizilor se măreşte din zi 


în zi, desi capitalul colectiv al naţiunei sporeste neconte-. 


TW Loc. cit. Pag. 318. 


vw - 


nit. ii o 


asemene stare de lucruri, peporaţiu e silită 
-emigreze 


să 
$i țara pierde prin exportatiune o mulțime de 
valori materiale sub formă de mobile, monede ete. 

„Dacă însă națiunea agricolă, zice List 0), a ajans la 
“culmea dezvoltărei sale rurale cu ajutorul ce i-l poate da 
»comereiul eu streinătatea, sau dacă națiunea nunufactu- 
„tară streină nu mai primeşte productele natiunei agri- 
„cole în schimb cu articolele sale fabricate: si când copleşi- 
-„toarea. concurență a natiunei manvfaeturare pe pietele 
Xüatiunei agricole împiedică infiintarea. de fabrici, atunei 
„agricultura acestei din urmă naţiuni se află în primej- 
.dioasa posiţiune de a nu mai da niei un. folos muneito- 
„tului, adică de a deveni o agricultură sărăcdeiousti. 

„Se numeşte ugricullură sărăcăcioasă (verhriippelt — 
„rubougrie) acea stare in ure, dim lipsa unei industrii 
„Mamulacturare înfloritoare san nedezvoltată, sporul 
„poporației unei ţări se ceupă cu agricultura, consumă 
„brisosul produetelor agricole si care, indati ce a ajuns 
la etatea matură emigrează sau impáürteste (arinele cu 
.cultivatorii ce se hrăneau eu ele, până întru atât încât 
„partea fiecárei familii devine asa de mică încât fiecare 
onu mai produce decât Ducatele şi materiile brute ce-i 
sunt neapărat trebuineioase fără de a mai lăsa vreur 
prises mai însemnat pe care să-l poată da în schimbul 
„obiectelor manutacturate ce-i sunt trebuincioase". 

Pentru a ieşi din această stare nenorocită si a stavili 
-Sărăeia agriculturei unei naţiuni, eel mai bun mijloc, con- 
sistă în înființarea unei industrii manufaeturare, care să 
-absoarbă exeedentele poporatiei. i 

In acest caz, prisosul produetelor agricole serveşte pe 
^le-o parte la hrana populatiunei manufaeturare si la în- 
destularea ei cu materii prime, iar pe de altă parte, el 
pune pe agricultor în stare de a cumpăra produetele in- 
dustrici, masinele şi instrumentele, pe cari le reclamă 
dărgiea productiunei sale, în urma eresterei consumaţiui- 
nei. Puterile agricole si manufaeturare se ajută unele pe 


1) Loc. cit. Pag. 166. 


230 

altele si crese necontenit. Creşterea progresivă a prisosu- 
lui produefiunei agricole face să sporească cererea de- 
brațe în fabrici, în cari excedentul poporatiei agricole isi 
găseşte întrebuinţarea sa, creând pe atâtea centre de con- 
sumare pentru preduetele agriculturei. Astfel puţin câte 
puțin, sporul poporatiei fiind atras în fabrici, o mai mare 
cerere de producte agricole se creează, lárgindu-se margi- 
nele de dezvoltare ale poporatiei prin trecerea ei cătră o. 
formă economică mai înaltă. De aici se poate vedea insă 
că creşterea poporatiei nu depinde de natură, ei de orga- 
nizarea mijleacelor de preducere. 

Accasta este teoria la care a ajuns List observând fe- 
nomenele de prefacere a condiţiilor economice în Statele- 
Unite ale Americei si pe care Diihring!) o numeşte tec- 
ria cupacităţei (Capacitütstlieorie), zicănul că ea este una 
din cele mai geniale idei, prin cari List a pus bazele in- 
telegerei politicei economice naturale. Şi pentru ca nu 
cumva să se confunde cu clementele necurate ale ideilor 
lui Malthus, precum uşor se putea, Diihring observă încă 
în deosebi că cei doi factori cari se compară in legea eco- 
nomică a inmultivei poporatiei stabilită de List, sunt nu- 
mai puterile omului si necesitățile lui. Această lege este 
o lege eminamente socială, şi nu priveşte deât situaţiu- 
nea omului faţă en sine însuşi. Aceca ce ne dă sau poate 
să ne dea natura este numai de-o importanţă secundară. 
Asemenea legea aceasta nu ni spune că îngrămădirea po- 
poratiei ar fi cauza prefacerilor in organizarea cemo- 
mică. Acestea se pot datori progreselor technice. Dar chiar 
seolo unde äm admite că stagnatiunea a fost cauza hotă- 
pătoare eare a provocat schimbarea stărei economice, încă 
nu trebue să vorbim de o îngrămădire a poporatiei la: 
limitele de pe urmă ale mijloacelor de hrană, (Drängen auf 
die Nahrungsmittel), ci de ingrámiádirea ei la limitele stă- 
rei economice existente (Drängen gegen die Schranken. der 
bisherigen. Wirtschaftszustünde). 

Fără de a intra aici in cercetarea critică a teoriei iui 


1) Kritische Geschichte der Nationalökonomie und des Socialismus. 
Ed. IIl. Leipzig 1879. Pag. 353. 


an 


List, ne permitem a atrage atenţiunea asupra faptului 
avactesistic că Dühring sa crezut obligat de a răspunde 
de mai înainte tuturor acelora cari ar ii ademeniti să gă- 
scaseă vre-o apropiere teoretică între „ renialul" List si 
,üemofagul egoist” Maithus. 

Economistul american Henry Charles Carey (1793—1819 
admițând existența unui sistem natural al lezilor econo- 
mice, în afară de voinţa oamenilor, a cărui rezultat ar îi 
armonia de interese a tuturor claselor si presperitatea lor 
crescândă, este un alt protivnie firesc al teoriei lui Mal- 
thus. 

Răspunzând lui Wallace si lui Conceret, Malthus se 
miară') eum de s'a putut ca seriitorii cari au tratat des- 
pre perfectibilitatea omului sau a stărei scclale si cari au 
avut în vedere puterea principiului poporaţiei, au crezut 
că inconvenientele sale nu sar produce decât întrun vii- 
tor îndepărtat. Wallace însuşi nu întrevede că ar puten 
să rezulte vre-o dificultate din această cauză până când 
întregul pământ nu ar fi cultivat ca o grădină, asa că nu 
ar mai fi cu putinţa să se sporească produetele sale, Dacă 
acesta ar li adevărul, sar putea să nu ne mai preocupă, 
in adevăr, de perspectiva unor greutăți atât de îndepăr- 
tate. Dar de fapt primejdia de care e vorba, e aproape 
de noi. In orice epocă, oricâte progrese ar face cultura, 
până în momentul în care întreg pământul ar fi tran- 
“format intro grădină, dacă egalitatea ar fi introdusă, 
lipsa de hrană nu av ineota de a fi simțită ue oameni. 

„Iu zadar productele ar spori pe fiecare an, zice Mi- 
„thus poporatia ar creste intro proportie si mai rcpede 
„incă şi ar trebui până in sfârşit ca excedentul ei să fic 
„înlăturat (reprime) prin acțiunea constantă sau perio- 
Qdiei a rezervei morale, a viciului, sau a nenorceirei*. 

Este curios de a se vedea că Malthus nu sa crezut. obli- 
gat de a dovedi afirmatiunea sa, că nu ar ficu putinţă de 
a se spori mijloacele de hrană în aceeaşi proporţie ea 
—poporatia, desi e uşor de înţeles că de la dovedirea acestei 
afirmatiuni depinde soarta întregului sistem. Se vede că 


1) Essai Pag. 317. 


Taptul acesta i sa părut atât de evident prin sine insusi, 
incât nu a crezut că mai avea nevoe dea fi dovedit. Și 
tocmai din partea aceasta a fest atacată teoria lui calin 
partea punetului care prezinta mai puţină rezistentă ecri- 
tieet. 

Acea ce nu a dovedit Malthus în teoria lut asupra po- 

poratiei, o dovedeşte asa numita teorie a lui Ricardo asu- 
pra rentei. Si deaceea îl vedem pe Carey că se mceearcáü 
să răstoarne teoria rentei ştiind bine că dacă se dove- 
deste netemeinieii ei, cade îndată intreaga clădire teore- 
tică asupra poporat(iel, pe care a ridicat-o- Malthus. 
Lu mult înainte de Ricardo, Doctorul James. znderson,. 
a tratat acest subiect intro serieren sa asupra legiski- 
tiei gránelor?), in care a sustinut că arenda, fiind preţui 
pe care-l plăteste cultivatorul proprietarului pământului, 
pentru intrebuintarea puterei lui productive, este echi- 
valentá eu excedentul pe care-l dă preţul produetelor. pä- 
anántului peste cheltuelele de producere pe acest. pământ. 
Cu cât creşte poporaţia si cu dânsa si cererea de hrană, 
cu atât se pun în cultură pământuri de o calitate mai 
proastă si preţul tuturor mijloacelor de hrană trehuitoare 
comunităţei se determină de costul producţiei a acelei 
părţi de hrană, care cere mai multă cheltuială. Dar nu se 
plăteşte niei o rentă pentru pământul care intoarce abia 
cheltuelele de exploatare. Rozultă prin urmare că arenda 
unui pământ oarecare va fi egală en diferenţa dintre cos- 
tul producorei pë- acest pământ si costul maximum al 
producerei ohicetelor cerute. Pământurile fiind diferite ca 
fertilitate şi necesitând prin urmare diferite cheltueli de 
producere si câștigurile vor trebui să fie diferite. Pe ä- 
ceste din urmă, Anderson le consideră ca rentă si ea coti- 
seeinţi ale preţului produetelor, atribuindu-le nu arenda- 
sului, ei. proprietarului. Dar el nu facea nici o deosebire 
între insusirile curate ale naturei și apitalul vârât in 
pământ. ci vorbea numai de deosebirea de fecunditate, i- 
vând in vedere numai variatiunile produetivitá(ei în ra- 
port cu eheltuelile de producere. 


1) Enquiry into the Nature of Corr-Laws. Edinburg 1777. 


2235 
Această -teorie a fost dezvoltată mai târziu de Sir Ri- 
chard est) si în acelaş timp si de Malthus?) însuşi asa 
că ar trebui mai degrabă să pcarte numele lui Anderson, 
în tot cazul nu a lui Ricardo, care nu a tratat-o decât cu 
mult mai in nrmi*) Chiar forma ni care o prezintă Ri- 
cardo, seamănă întrun mod izbitor, zice Ingram?) cu 
lorma in care o prezintase Anderson. 3 
„După Ricardo, „renta este acea porţiune a productelor 
„pământului pe care o plătim proprietarului pentru a a- 
„vea dreptul de a exploata facultăţile productive si nepe- 
„ritoava ale solului“ 5). Ea nu trebue să se confunde eu 
dobânda si profitul capitalului, niei eu aecea ce se nu- 
mesíe rentă in limbagiul vulgar, adică cu arenda pe care 
o plăteşte arendasul proprietarului. 

„Când oamenii se aşază pentru prima oară intr'o re- 
„giune bogată si fertilă, din care e de-ajuns să se cultive 
„numai o parte foarte mică pentru a hrăni poporatia, sau 
„a cărei cultivare nu necesitează mai mult capital decât 
„au colonistii. nu există rentă; căci eine sar putea gândi 
sde a cumpăra dreptul să cultive un teren, când atátea 
„pământuri rămân fără stăpân si sunt prin urmare la dis- 
„poziţia oricui ar voi să le cultivo ? 

- dn. virtutea principiilor obieinuite ale ofertei si cererei 
„nu ar fi nevoe dea se plăti rentă pentru pământ, intoc- 
„mai precum nu se cumpără dreptul de a ne folosi de aer, 
„de apă sau de toate celelalte bunuri cari există în natură 
„in cantităţi nemărginite. Servindu-ne de unele materiale 
„și cu ajutorul presiunei atmosferice si a elastieitátei va- 
„porului, putem să punem în mişcare maşini cari seur- 
„tează in med considerabil munca omului; dar nimeni 
„nu cumpără dreptul de a se folosi de aceşti agenti na- 
„turali cari sunt neistoviti si pe cari oricine îi poate in- 


1) Essay into the Application of Capital to Land. 1815. 

2) Inquiry into the Nature and Progress of Rent. 181£. 

3) Principles of political Economy and Taxatior.. London 1817. Tra- 
ducere germana de Baumstark 1837. Traducere franceza de Con- 
stancia si Alcide Fonteyraud. Paris: 1847.- 

4) Histoire de l'Economie politique. Paris 1893. Pag. 181. 

5) Principes de l'Économie politique et de l'impót. Cap. 1, 


234 


„trebuinta. Asemene berarul, distilatorul, boengiul, intre- 
»buinteazá necontenit aerul si apa la fabricarea produc- 

„telor; dar fiindcă izvorul acestor agenti este nesfârşit, ei 
"uu au pret. Dacă pământul ar avea pretutindeni aceleasi 
„însuşiri, dacă întinderea lui ar [i nemărginită si calita. 
„tea lui uniformă, nu s'ar putea cere nimic pentru dreptu! 
„dle a-l cultiva, afará numai acolo, unde, mulţumită situa 
„tiei lui, ar prezenta oarecari foloase. Renta. pentru drep- 
„tul de a expleata pământul nu se plăteşte dar decât nu- 
„nai pentru că el varieazü în puterea iui produetivă si 
„pentrucă, din cauza progresului peporației, pământuri de 
po calitate inferioară, sau numai cât rău situate, ajung 
„să fie distupate. De îndată ce se cultivă pământuri de 6 
„fertilitate de a doua mână, renta începe a se plăti pen- 
stru pământurile de mâna întâiu si mărimea ei atârnă de 
QOGiferenta în calitatea respectivă a amânduror speciilor 
„Ce păunânt, 

„De îndată ce se începe a se cultiva terenuri de cali- 
„tatea a treia, renta se Stabileste îndată pentru terenurile 
„de calitatea a doua si se regulează asemene după deose- 
„birea facultăţilor lor produetive. Renta terenului de pri- 
„ma calitate se ridică în acelasi timp, căci ea trebue să 
„se menţină pururea de-asupra acelei de a doua calitate 
„Şi aceasta din cauza decsebirei de producte pe care o 
„(dau aceste terenuri cu o cantitate anumită de muncă si 
„le capital. La fiecare creştere a poporatiei, care sileste pe 
„un pepor de a cultiva terenuri de o calitate interioară 
„pentru a dobándi mijleaesle de hrană, arenda terenurilor 
„Superioare se va ridica... 

„Dacă s'ar găsi dar cu mult mai multe pământuri ro- 
Qditoare decât e nevoe pentru a precura subsistenţe nece- 
„sare unei poporaţii ereseánde, sau dacă ar fi cu putinţă 
„de a se spori capitalul întrebuințat în cultivarea pămâui- 
„turilor vechi, fără ca productele să se imputineze, urea- 
„rea rentelor ar fi cu neputinţă. renta fiind efectul con- 
stant al întrebuințarei unei mai mari cantități de 
„muncă, dând mai puţine producte". 


Valoarea de schimb a unui product carecare, fie pro- 


| 


+ 


235 


duct al fabricei, al unei mine, sau a pământului nu de- 
pinde de cantitatea minimă de muncă trebuitoare pentru 
a-l produce, în conditiunile cele mai favorabile, ci de can- 
titatea maximă de muncă pe care sunt siliţi să o facă 
acei cari nu se găsesc in aceste condițiuni favorabile. 

„Creşterea rentelor este în totdeauna efectul cresterei 
„avuţiei nationale şi a greutátei de a-si procuri mijloace 
„de subsistentá pentru excedentul poporaţiei: ea este un 
„semn, dar niciodată o cauză a avutiei; căci avutia creste 
„adeseori foarte repede pecánd renta rămâne staţionară, 
„Sau chiar pe când ea scade. Renta se ridică cu atât mai 
„repede, cu cât terenurile disponibile îşi pierd facultăţile 
„lor productive”. !) 

Pentru a intelege mai bine această teorie, trebue să ne 
inchipuim, că există intr'o tară oarecare o serie de tere- 
nüri de diferite ;raduri de fertilitate cari se cultivă pe 
rând, pe măsură ce creşte popo atia 2). Pământul cel mai 
hun se cultivă mai intáiu si de îndată ee produetele lui 
nu mai sunt indestulătoare pentru trebuintele poporatie? 
care a cresent, se simte nevoia de a se cultiva pământuri 
de calitatea a doua, Fiind însă că aceste necesitează ehel- 
tueli mai mari pentru a produce aceeaşi cantitate de pro- 
ducte cu pământul de calitatea întâiu si fiindcă preţul 
gránelor e același, cultivatorii pământului de prima ca- 
litate, vânzând productele lor cu acelaşi pret ca si culti-. 
vatorii pământului de calitatea a doua, primese un exce- 
dent peste cheltuelile lor de producere datorit fertilitátei 
amai mari a terenului lor. Acest excedent peste cheltueli 
este renta pământului, pe cure arendasul o plăteşte pro- 
prietarului. De îndată ce se trece la cultivarea pámán-. 
turilor de calitatea a treia, se naşte renta pentru pămân- 
turile de clasa a dona si când se cultivă. pământuri de 
clasa a treia, se plăteşte rentă pentru acele de clasa a 


treia şi asa mai departe, de oarece pretul produetelor se. 


determină pururea după cheltuelile de producere, tre- 
buitoare pentru pământurile de calitatea cea mai proastă, 


1) Oeuvres complttes. Paris 1847. Pag. 50. 
2) J. K. Ingram: Loc. cit. Pag. 181. 


“cari trebue să se cultive pentru a indestula cererea exis- 
tentă de produefe. Teoria rentei, asa precum o formu- 
lează Ricardo, se întemeiază pe presupunerea eñ produc- 
tivitatea pământului scade necontenit de carece se eul- 
tivă pururea mai întâiu pământurile cele mai fertile, a- 
Jungânrdu-se treptat la acele de calitatea cea mai proastă 
si de oarece nu e eu putinţă de a se spori preduetivita- 
lea unui pământ sporindu-se munca si capitalul intre- 
buintat in cultivarea lui. Partea cuvenită. muncei seade 
dar meren, reducându-se salarul muneitorilor la mini- 
mum, din cauza seăderei treptate a productivitütei pă- 
mántului. Căci dacă proprietarul fea sub formä de rentă 
toată diferența de producte dintre terenul care dă rentă, 
vu terenul de calitatea cea mai proastă care se găseşte 
in cultură, si dacă, din cauza inmultirei poporatfiei, se 
cultivă tot pământuri de o calitate din ce în ee mai in- 
lericari, este evident că salarul muncitorilor trebue să se 
reducă la minimum. In modul acesta teoria rentei a lui 
Ricardo, nu-i decât una din feţele teoriei lui Malthus, pe 
“care o sprijine si o intregeste. 

In eontra acestei teorii, Carey afirmá că produetivita- 
“tea pământului departe de a scădea merge pururea eres- 
“când. Căci nu pământurile cele mai fertile au fost cultivate 
mai întâi, ci pământurile cari opuneau mai puţină rezis- 
lent muneei omului. Sa cultivat mai intái terenurile 
usoare si mai accesibile de pe coastele dealurilor, läsån- 
du-se la o parte terenurile cele cu adevărat roditoare din 

ile râurilor, cuprinse de mlaștini. Asa sa coborât eul- 
tura încetul en incetul, in. Egipet, cătră delta Nilului si 
tot asa se procedează si astăzi. Precum omul leapádá unel- 
tele de pieatrá de cari se servea, după ce a învăţat să lu- 
vreze altele mai bune, din fier, asemene, deindatá ce poate 
să cultive pământurile mai fertile de pe sesuri, el pără- 
"este ozoarele sale de altă dată, după cum o arată expe- 
viența zilnică în America, Cu aceasta ead de la sine toate 
ineheerile pesimiste la cari s'a ajuns, cu privire la impui- 
ținareu avutiei nationale. Departe de a putea să pretindă 
© rentă tot mai ridicată, proprietarul si orice capitalist € 


silit să-şi scadă pretenţiile, pe măsură ce cheltuelile de 
producere a instrumentului de muncă de care dispune, se. 
imputineazü. Astfel procentele capitalului au seăzut trep- 
tat de la 30 la sută la 3 la sută, si asemene a scăzut renta, 
de la aproape totalitatea produetelor pe care o lin altă 
dată proprietarul, la 1/5. parte din produsul net ea în An- 
glia: Cu eát scade partea capitalului si a proprietăței insă, 
cu atât trebue să sporească partea nmuncei, Astfel după 
mersul real al lucrurilor, starea claselor muncitoare are. 
perspectiva ile a se îmbunătăţi necontenit. Dar în același 
timp progresele societiütei profită atât proprietarilor cât 
și  capitaliştilor. ILftinirea instrumentului de muncă 
merge mână în máná eu inbunătăţirea lui. Cu acceasi 
cheltuială nu se produce numai aceleaşi unelte, sau ace- 
laşi pământ, ci un pământ mai fertil. Partea cuvenită. 
proprietarului si eapitalistului desi este relativ mai mică, 
totusi ea creşte in mod absolut pentru că să iea dintr'o. 
'antitate mai mare de producte. Astfel interesele tuturor 
claselor stau, prin natura lor, intr'o desăvârşită armonie. 
si tocmai partea salarului este acea care se măreşte mai 
mult. 

Progresul acesta neîntrerupt si armonie al tuturor ela-. 
selor depinde insă de restituirea continuă a obiectelor tre- 
buitoare existenţei, pe cari omul le scoate din pământ. 

„Pământul, ca o mare casă de bancă, e gata în tot mo- 
„mentul ca să dea omului toate obiectele de cari are ne- 
„yoe pentru a se păstra si a se dezvolta, dar cu singura: 
„condiţie ca el să restitue necontenit si fără întârziere ca- 
»pitalurile luate cu împrumut din momentul ce nu mai 
„are ihevoe de dânsele“. 

Obiectele de cari omul se serveşte pentru  îndestularea 
trebuintelor saie, nu sunt decât părticele de pământ, cari 
au trecut prin diferite forme. Părţile sale minerale tre- 
când în plante, sau prefăcut în grâne, erburi şi lemn, 
plantele au trecut în animale, formând carnea şi pie- 
lea lor. Astfel pământul produce materia organică si dacă 
aceasta i se restitue, puterea lui productivă se păstrează 
ne-atinsă. Pentru ca această restituire să fie cu putinţă, 


2 


238 


prima condiţie este ca consumatorul proeductelor agricole 
să se găsească alături cu producătorii lor. Materiile prime 
şi preduetele trebue consumate in fara care le-a produs 
pentru ca îngrăşămintele să nu se piardă. Se poate ca din 
punetu: de vedere al valoarei de schimb imediate, predu- 
cátorul care-și exportează preductele să câștige folesin- 
du-se si de preţul mai mie al fabricatelor streine. Dar pu- 
terea productivă absolută scade. Agricultorul care sede 
departe de pieata de desfacere a produetelor sale îşi ex- 
porteazá pământul, care formează capitalul său si sfür- 
seste prin o sărăcie desăvârşită, dacă nu süseste ec nsuma- 
tor in apropierea sa. 4 

Incheerea practică din aceste premise a trebuit să fiu 
întrucâtva contrară doctrinei armoniei universale u tutu- 
lor intereselor. Carey, prebabii sub influența ideilor lui 
List, ajunge să recunoască necesitatea unei politici in- 
dustriale protectioniste, ca o conditie a dezvoltărei econo- 
mice a tuturor intereselor nationale. Si toemai faptului că 
nu să urmărit această politică de cătră diferitele ţări, doz- 
voltând fiecare armonie puterile sale productive, se dato- 
reste mizeria crescândă din Anglia, care — este adevărata 
cauză a ideilor pesimiste ale scoalei lui Ricardo şi Mal- 
thus. Căci politica: liberului sehimb a avut ca e feet de a 
concentra puterile productive in statele industriale, îni- 
piedecánd combinarea iveală a forţelor si exploatarea bo- 
săţiilor naturale ale intregului pământ. Ea a despărţit pe 
agricultori de fabricanți obligând si pe unii şi pe alții de 
a vinde st de cumpăra produetele lor pe piete de indepar- 
tate, adică de a vinde mai eftin si P« a cumpăra mai 
scump. Nimeni nu tágádueste binefacerile impartirei mun- 
cei, dur foleasele cari rezultü si pentru agricultor sb pon- 
tru fabricant din specializarea lor. eánd sunt / doparte 
unul de altul, se pierd din camuza cheltuelilur de transport, 
cuve scumpeste toate preduetele, formi and un adevărat imi- 
posit de. lrausport, pe care-l absoarbe clasa neproductivá 
a R Aceasta însă nu foloseşte decăt lot stit- 
telor industriale, în cari se uses toate condițiile pentru 
dezvoltarea acestei MEC de parasiti Dar desvoltarea uni- 


WI—r———————ÓÁ 


239 


lateralá si concentrarea extremă u puterilor productive 
ale solului, ale muneei si ale mijloacelor de muncă în sta- 
tele industriale, sfârșește prin a le ruina si pe dânsele. 
Prefácándu-se intr'un atelier mare de manufactură are 
lucrează pentru lumea întreagă, Anglia nu mai e în stare 
să hrănească poporatia sa, care e silită să-şi procure hrană 
ei pe calea cea mai scumpă a importului, pe când indus- 
tria din alte ţări nu se poate dezvolta din cauza concu- 
rentei industriei engleze. Pauperismul englez se datoresto 
dar nu taxelor ridicate pe cereale, ei sistemului economic 
greşit al Angliei, care vaeste să acapareze industria si 
comerțul lumei intregi. Scăparea nu poate fi decât in sis- 
temul protectionist care va face cu putință descentraliza- 
vea şi formarea unor industrii nationale. De indată ce fa- 
brieantul si agricultorul vor trăi în apropiere unul de 
altul, progresul continuu este asigurat prin dezvoltarea 
armonică a tuturor puterilor economico. 

După părerea lui Carey, este dar gresit de a se crede că 
ar exista o nepotrivire între eresterea mijloacelor de 
hrană si cresterea poporaţiei. Productivitatea pământului: 
nu eade, după cum pretinde Ricardo, ei din contra, ea 
sporeste pe fiecare zi. Nu pământurile cele mai bogate au 
fast cultivate mai intâiu. ci pământurile cele mai uşor de 
cultivat. Cu cât creşte numărul poporatiei si progresele 
technice, cu atât omul ajunge să cultive pământuri de 
hrană mai mănoase şi cu atât productivitatea muneei sale 
se măreste. Prin usnciaţiune puterile oamenilor erese mai 
mult decât numai în proporţie cu numărul lor. Oamenii 
nu au, în cazul cel mai rău, decât îndoite trebuinti, dar 
productivitatea mauncei lor impreunate e mai mult decât 
indoità. Cât pentru bogăţiile naturei, ele nu se pot istovi 
dacă se cultivă munântul în mod raţional restituindu-i-se 
materiale de cari ne servim pentru păstrarea existenţei 
noastre. Dobândirea mijloacelor de hrană devine, nu mat 
anevoioasă pe inăsură ce creşte cultura, ci mai uşoară. Să 
se tompare medul de traiu al săhatecilor indieni, cari lo- 
euiam-altá dată pe teritorul A mericei., numărul lor restrâns 
Si-vieata lor mizerabilă, cu milioanele de cameni cari 
Ariiese astăzi la indimána pe acelaşi teritoriu. 


240 


Nu este dar adevărat că creşterea poporatiei ar avea ea 
rezultat de a spori numai renta proprietarilor pe cánd sa- 
larul muncitorului ar scădea până la limita extremă a mij- 
loacelor neapărat trebuitoare pentru conservarea existenţei 
lor. In condițiuni politice normale si pe măsură ce se in- 
tinde cultura, venitul tuturor claselor sporeste de-o po- 
trivă. Bogăţiile naturei fiind neistovite si puterile de pro- 
ducere ale cumenlor sporind cu numărul lor, în proporţii 
încă si mai mari, Carey ajunge la inclieerea că nu există 
alte limite a cresterei poporatiei decât scăderea imstinc- 
telor de reproducere. Recunoscând că poporatia nu ar avea 
“putinţa să sporească necontenit, el se bazează pe antago- 
nismul fiziologie dintre puterile intelectuale si puterile 
tenezice, care ar opri această sporire nemăsurată, 

Animalele superioare au pururea mai puţini descen- 
denti decât acele inferioare. Serumbia face pe fiecare an 
sute de mii de ouă. elefantul în nouăzeci de uni, poale avea 
numai patru sau cinci pui În virtutea „legei generale a vie- 
tei", care se aplică la toate clasele, speciile si la toti in- 
divizii, sisteggul nervos variează in proporţie directă cu 
puterea de a păstra vieaţa. Fecunditatea varicază în pro- 
portie inversă en dezvoltarea sistemului nervos, aşa că a- 
nimalele eu creer dezvoltat sunt cele mai puţin fecunde, 
pe când acele cari au ereerul mai mic, sunt cele mai proli- 
fice. Există dar un antagonism între puterea de a păstra 
vieata şi puterea de reproducere. 

Toate faptele trecutului dovedese că viea(a curat mate- 
rială, muncea ostenitoare, întovărăşită de sentimentul sigu- 
rantei, care scuteste pe omul sălbatece de grijele cari pun 
în miscare sistemul său nervos, sporeste  fecunditatea, 
care este urmată de o mare mortalitate. Fiind însă că ei- 
vilizatia tinde la inlocuirea puterilor omului prin puterile 
naturei, masele muncitoare nu vor mai fi expuse pe vii- 
torime formelor celor mai de jos ale muncei brute, asa că 
sau va scădea puterea fizică şi odată cu dânsa si fecundi- 
tatea, sau abaterea energiei dela sistemul muscular in sis- 
temul nervos va avea ca rezultat să astámpere instinctele 
genezice. Oricum s'ar modifica împrejurările rezultatul va » 


) 
) 
) 
) 


d gx 


E =: ` 


fi acelaşi. Dar este de dorit ea schimbarea să se facă prin 
lărgirea sferei de activitate a ereerului, pentru că îmbună- 
'Atirea stărei noastre sociale, depinde de dânsa. | 

„Cu eát societatea tinde să-şi iea forma sa naturală, zice 
„Carey ), cu atât inteligenţa se combină cu puterea mus- 
„culară în lucrarea de producere si de transformare a 
„mijloacelor trebuitcare existenţei oamenilor, si toate com- 
„bimările aceste, înrâurese la rândul lor, în proporţii feri- 
„cite, asupra scăderei fecundităţei si a sporirei puterilor 
„de păstrare a vietei omenesti“. | 

Aceusta este teoria lui Carey, care răstoarnă cu desăvâr- 
sire, după cum vedem, modul de a vedea a şeoalei clasice, 
punând în locul unui pesimism întunecos, cel mai desă- 
vârşit optimism. Oamenii nu au dar decât să se încreadă 
în binefacerile acestei legi fizice, care contribue la men- 
ținerea armoniei universale, producând pururea rezulta- 
tele dorite. 


Áceoasi teorie a fost dezvoltată pe larg si de Herbert 
Spencer, mai Întâi intr'o scriere speciali ? si apol in 
Principiile sale de biologie?) Spencer recunoaşte că pen- 


w 


iru moment există în adevăr o tendință de erestere exce- 
sivă a poporatiei, dar lügüdueste că ea va urma si po vii- 
tor. In intreaga natură organică ar exista un antagonism 
între puterile de păstrare ale vietei si puterile de repro- 
ducere. Si după cum specia 'se adaptează, sub toate cele- 
lalte raporturi, in mod direct sau indirect, condiţiilor sale 
de existenţă, asemene putem să ne aşteptăm a găsi o adap- 
tare a activititei sale de reproducere aj. 

„Orice agregat viu, zice Spencer 5), fiind un agregat a 
erui acţiuni interne, sunt întocmite pentru a contraba- 
„lanta acţiunile externe, rezultă că conservarea echili- 


1) Die Grundlagen des Sozialwissenschaft. III. Pag. 390. : 

2) Theory of population, deducted form the general law of animal 
fertility. London 1352. Ă 

3) Principles of Biology. London 1865. 

4) 4. Howard Collins: Résumé de la Philosophie de Herbert Spen- 
cer. Paris 1891.. Pag. 168 

=) Principes de Biologie. trad. Cazelles Paris 1878. Vol. I Pag. 460. 

| 16 


„brului său mobil depinde de expunerea sa la cantităţi 
„convenabile din partea acestor acţiuni. Echilibrul său mo- 
„bil poate să fie răsturnat dacă una din aceste acţiuni este 
„Drea mare sau prea mică; el poate asemene să fie răs- 
„turnat sau printr'un exces, sau prin lipsa vreunei cauze 
,ueorganice a mijlocului său, sau printr'un exces sau lipsă 
mi vreunei cauze organice“. 

Orice organism piere dar prin efectul “ariaţiunilor ex- 
treme, pe cari nu le poate contrabalanta. La prima ve- 
dere s'ar părea că această generalizație nu cuprinde moar- 
ica naturală; ea pare că nu se aplică decât morfei prin 
violenţă, prin frig sau lipsa de apă. Dar în realitate și 
moartea naturală provine de la faptul că organismul nu 
poate să eontrabalanteze o acţiune externă cu ajutorul unei 
acţiuni interne proportionate. Deosebirea este numai că la 
bătrâneţă, cantitatea forţelor organismului scăzând trep- 
tat, intensitatea functiunilor scade încetul cu încetul $i va- 
riatiunile forţelor externe devin relativ mai puternice, 
până când produc o perturbatiune fatală, la cea mai mică 
abatere de la mijlocia la care echilibrul slăbit este adaptat. 

După ce arată că indivizii fiecărei specii depinde «dle 
oareeari acţiuni ambiante şi că echilibrul fiecărui individ 
este răsturnat, mai târziu sau mai curând, de una sau de 
alta din aceste acţiuni ambiante, Spencer consideră mij- 
loaecle prin cari indivizii rezistă acţiunilor ambiante, în 
aşa mod încât să împiedice stingerea speciei si găseşte 
două mai principale: Fiecare individ poate să aibă o pu- 
tero mai mare sau mai mică de a conserva echilibrul fune- 
tiunilor sale, sau o putere mai mare sau mai mică de a pro 
duce alti indivizi pentru a înlocui pe acei a căror echili- 
bruri mobile au fost distruse. Specia este nimicită necon- 
tenit prin moartea naturală, prin lipsa de mijloace de sub- 
sistență, prin schimbările atmosferice, ete., dar pe de altă 
parte, ea este conservată în mod constant în parte prin du- 
rata, bogăția si sagacitatea membrilor săi, si parte prin 
fecunditatea lor. Aceste grupuri opuse se pot numi forțele 
destructive si forțele conservative ale speciei. 


Spencer care nu se ocupă decât de speciile cari continuă 


243 


. 


să existe, se întreabă cari sunt, pentru aceste specii, legile 


de variaţie numerică ce rezultă din aceste forte opuse va- 


viabile, Căci dacă forțele destructive nu ar întâlni niei o 
piedică, specia ar dispărea şi dacă excesul forţelor conser- 
rative, nu ar fi împiedeeat, specia ar eontinua sá se in- 
mulțească la infinit. Echilibrul între aceste două grupuri 
de forţe neputând a fi menţinut, în fiecare specie, care con- 
tinue să existe, prin amestecul providentei, trebue să se 
mențină singur. El trebue să fie dar un echilibru stabil: 
echilibru de asa fel că orice exces al vreuneia din puterile 
în acţiune dă naştere el singur, prin deviația pe care o 
produee, la oarecari forte in sens opus cari sfârşese prin 


a-l întrece, începând o deviatie in sens contrar. In cazul 


care ne preocupă, de-o pildă, când din cauza unor impreju- 
dri favorabile o specie ajunge să fie mai numeroasá de- 
cât ide obiesiu, în curând unele influenţe destructive încep 
să sporească. Dacă e vorba de-o plantă, presupunerea că 


există în număr mai mare implică ea singură că, ocupánd 


toate locurile unde poate să prospereze, ea opune un ob- 
stacol inmultirei ulterioare, adică produce o mortalitate 
mai mare a semintilor cari nu pot să prindă rădăcină. În 
acelaşi timp, pe lângă această rezistență pasivă se mai á- 
daogă rezistenţa activă care se opune inmultirei. Fiintele 
cari trăese pe sama speeiei se înmulțesc si ele urmând o 
progresiuno geometrică, până când numărul lor e prea 


x 


mare si atunci specia se impultineazá, asa că si numărul 


dușmanilor săi, din lipsă de hrană, se reduce la minimun. 


Atunci specia se va inmulti din nou si asa mai departe, 


printr'o mişcare ritmică cum se întâmplă ori decâte ori 
forte antagoniste se întâlnesc. 
Dar acest mod de echilibratie nu este singurul care 


există. Forţele conservative ale speciei fiind duble si a- 


nume aptitudinea fie “rui membru al speciei de a se con- 


serva si aptitudinea de a produce alti membri, aceste fa- 


cultüti trebue să varieze în proporţie inversă: una trebue 
să scadă când cealaltă creşte. Când aptitudinea de a se 
lupta în contra primejdiilor exterioare e slabă, trebue 0 
fecunditate mare pentru a compensa mortalitatea care re- 


244 
zultă din această condiţie; altfel specia ar pieri. Când in- 
susiri speciale îi dau mijloace puternice de a se conserva 
trebue ca si fecunditatea să fie mai mică, de altfel o eres- 
tere prea mare ar fi urmată de o competiție mai intensă 
si aptitudinea de a conserva vieaţa individuală trebue să 
slăbească. | 

După ce s'a recunoscut principiul a priori cá in rasele 
ari urmează să supraviețuiască, trebue ca forţele des- 
tructive ale speciei să fie echilibrata de forțele conserva- 
live si că există un raport invers între conservarea perso- 
nali si conservarea speciei, rămâne să vedem, părăsind 
ipoteza neadmisibili a unei adaptaţii supranaturale, in 

-ce mod se produce această adaptaţie ca rezultat al evo- 
lutiei. 

Geneza este un proces de dezintegrare si prin urmare cu 
totul opus procesului de integrare care este un element «de 
evoluție individuali. Fiecare individ nou născut este o 
substracţie operată in masa unuia sau a doi indivizi pre- 
existenti. Dacă numim individuafie toate procesele cari 
complectează si susțin viaţa individului si Geneză pe acele 
cari servesc formărei si dezvoltárei unor noi indivizi, ve- 
dem că individuatia si geneza sunt în opoziţie fundamen- 
tală ?). Presupunând că celelalte condiţii: clima, mijloacele 
de subsistenţă, inimicii, ete., rămân aceleași, este inevita- 
bil că orice progres are ridică evoluţia individuală, are ca 
consecință de a cobori înmulţirea speciei. Progresul volu- 
mului, a complexitütei si a activităţei, presupune o retro- 
gradaro a fecundităţei, si orice progres al fecundităţei 
presupune o retrogradare a volumului, a complexităţei și 
a activităței. 

E foarte gren de a verifica, prin compararea  faptelor,. 
dacă individuatia si geneza variază în mod invers, si ar 
fi aproape cu neputinţă de a dobândi vreun rezultat in 
această privinţă, dacă relatiunea aceasta nu ar fi atât de 
evidentă. ^ 

Antagonismul dintre individuatie si geneză nu-i decât 
faptul că aceeaşi cantitate de materie se poate impár(i in 


1) Loc. cit. Vol. IL Pag. 482. 


mai HS părţi mai miei, sau în câteva părţi de un vo- 
lum mai mare; dar numărul exclude mărimea si mári- 
mea exelude numărul. Pe când la plantele cele mai mici 
înmulțirea asexuală este universală, producând un număr 
extraordinar de fiinti, in periode foarte scurte, ca devine 
mai restrânsă ea întindere si ea frecvenţă, cu cât ne SEE, 
piem de plantele cele mari. Exemple analoge ne arată 
riaţia dintre mărime si geneză asexualá la animale.. 

Antiteza este evidentă a posteriori, precum este nece- 
sară a priori). Pe când organismele cele mai mici se in- 
multese, prin metoda asexuală, în milioane, tipurile cele 
mai volumincase încetează de a se mai inmulti în modul 
acesta. In schimb, animalele cari nu se inmul(ése de loc 
prin metoda asexualá, au un volum de un milion, sau de 
un bilion de ori mai mare, decât acel al animalelor cari 
-se inmultese eu cea mai mare rapiditate. Ceca ee este si- 
gur, în tot cazul, e că organismele cele mai mari nu se re- 
produe niei odată prin metoda asexuală; că organismele 
cele mai mici se reproduce eu cea mai mare rapiditate 
prin această metodă si că între aceste extreme, în general, 
reprodue(ia : asexuală  desereşte pe măsură ce crește 
volumul. f 

Geneza gamică ca si geneza affamieá este opusă agre- 
gaţiei care este rezultatul eresterei. La formele vegetale 
“inferioare, propagatia sexuală - sacrifică cu desăvârşire 
viaţa genitorului si eoincideazá eu o fertilitate ext "nordi- 
nară. La eiupereile cele mai mari se observă aceeași su- 
bordinatie a individului speciei, şi acecasi fertilitate. Dar 
cele mai bune exemple ni le dau poate vertebratele. Cerbul 
care e mare nu are decât un singur puiu, căprioara care 
.e mai mică are doi la fiecare dată. 

Acest antagonism între creştere si geneză sexuală se 
poate regăsi asemene urmărind istoria fiecărei plante sau 
a fiecărui animal. E un adevăr fiziologie general că, pe 
„când creşterea generală a individului merge eu rapiditate, 
organele de reproducere rămân nedezvoltate bino si mac- 
dive, şi că începutul reproducerei indică în același timp o 


1) Loc. cit. Vol. II. Pag. 503. 


2416 


scădere a intensităţei cresterei si devine o cauză care o. 
opreste ). 

Complexitatea organizărei impiedecă activit: itea repro- 
ducătoare sl viceversa. N 

` Puțtina fecunditate a omului comparată eu fecunditatea 
felinilor, are de cauză probabil complexitatea mai mare i 
organizaţiei omenești si mai in special a organizației sis- 
temului nervos. 


. 


Există asemene antagonism intre cheltuirea de puteri şi 
geneză. E greu de a se dovedi că pierderea .de substanță 
pentru întreținerea căldurei face să seacă rapiditatea pro- 
pagatiei. Totuşi găina ne peate servi de exemplu. In timpul 
ernei ca încetează de a se oua sau nu se ouă decât mai rar, 

Geneza variază asemenea in mod invers cu activitatea. 
Animalele cari sunt silite de a face sforțări musculare: 
pentru a se menţine în aer, ca păsările, sunt mai puțin 
prolilice decât acele de o greutate egală, cari se misei pe 
pământ, ca mamiferele, Spencer ne citează exemplul lilic- 
cilor, cari sunt foarte puţin prolifiei, pe când soareeii au o 
structură egală si sunt de o mare fecunditate, atribuind 
fenomenul acesta deosebirei de eheltuire a puterilor, 

Variatiile de cheltuire a puterilor stau asemene în ra- 
port cu variațiile fecundităţei ; când aăinele încep să clo- 
ceaseă, ele încetează de a se oua. 

După ee a dovedit, după exemplele citate, că sporirea 
eheltuelilor necesare pentru întreţinerea individului, pro- 
duce o scădere a puterei de propagatie, Spencer arată că 
puterea de propagatie sporeşte când conservarea individu- 
lui devine cu deosebire uşoară. Desi planta rău hrănită 
poate să inflorească, multe din florile ei nu se dezvoltă si 
grünele pe cari le produce sunt rău contormate pentru 
germina(ie. Ca dovadă evidentă că hrană abundentă spo- 
reste puterea de inmultire la mamifere, se poate cita fuptul 

ă pe pásunele relativ sărăcăcioase de pe înălţimi e foarte: 
rar ca oile să nască gemeni, pe când în valea bogată in, 
ierburi a râului Severn, aceasta se întâmplă foarte des. 


DTE cit. Vo'. il. Pag. 5!5. 


247 


Se pot cita o mulţime de fapte pentru a dovedi că gră- 
simea (embonpoint), este întovărăşită de sterilitate nu de 
fecunditate si s'a zis că hrana abundentă ar fi defavora- 
bilă genezei. Se poate admite premisa şi nega concluzia. 
Căci există o deosebire între aceea ee se poate numi ple- 
tora normală, care este un semn de sánátate constitutio- 
nală si pletora anormală, care este un senm de degenerare. 
Cenfundarea lor se datoreste faptului că creșterea în volum: 
produsă de grăsime seamănă întrucâtva cu creșterea de 
volum produsă prin sporirea creşterei ţeseturilor . şi în 
parte faptului că oœ hrană abundentă produce oarecare 
cantitate de grăsime. Dacă luăm însă expresiunea „hrană 
abundentă”, în adevăratul ei înţeles de cantitate abundentă 
şi bine proportionati de substanţe, de cari organismul are 
trebuinta, vedem cá, in condiţii egale, fecunditatea spo- 
reste pe măsură ec creşte hrana. - 

Verificarea doctrinelor generale expuse mai sus, o gü- 
sim la organismele cari au um mod de vieati cu totul di- 
ferit de acel al genurilor ordinare. Şi aice, cazurile anor- 
male ne procură dovezi cruciale. 

Dacă unele organisme au la îndemâna lor o substanţă 


x 


foarte hrănitoare, in cantitate remărginită, si dacă nu 
sunt silite să se ostencască pentru a o dobândi, putem să 
presupunem că puterea lor de propasatie va fi enormi. 
Plantele parazite cari tráesc din sucurile pe cari le absorb 
din alte plante sunt foarte fecunde. Acelaşi lucru se in- 
tâmplă. cu animalele parazitare. Alăturea cu scăderea chel- 
tuelelor individuatiei, ele ne arată o sporire a eheltuelelor 
genezei. Albinele si furnicele ne arată asemene că neaetivi- 
tatea bine hrănită este favorabilă fceunditátei si că munea. 
excesivit e intovárásiti de sterilitate. 

Astfel aplicarea substanţei nutritive la conservarea spe- 
ciei ajunge la maximum când cheltuclile de conservare 
ale individului sunt reduse la minimum $i dimpotrivă, la 
indivizii expuşi la o cheltuire de puteri prea mare pentru 
conservarea personalului lor sau pentru conservarea pro- 


245 
geniturei altor indivizi, nu rămâne nimic pentru conser- 
area directă a speviei!). 

„Forţa care conservă individul şi acea care conservă 
„specia derivând amândouă dintr'un izvor comun de pu- 
„teri, trebue numai decât să se întâmple, în condițiuni de 
„altmintrelea egale, ca creşterea uneia să implice scăderea 
„celeilalte“ 2). 


Se poate dar stabili ea lege că fiecare grad superior: 


de evoluţie organică este intovárüsiti de un grad inferior 
a acelui gen particular de disoluția organică pe care-l ob- 
servăm în producerea unor organisme noui. Dar se naste 
întrebarea cum se stabileşte proporţia între individuatie si 
geneză in fiecare caz? 

Toate cazurile speciale ale operaţiei de reproducere se 
datorese selee(iunei naturale a variațiunilor favorabile, 
Ceeace face ca o specie animali să producă multi urmasi 
cărora nu le dă niei o îngrijire, sau un umăr mai mie, de 
are se îngrijește foarte mult, e fără îndoială că constitu- 
ţia ei sa potrivit cu încetul acestor condițiuni, mulţămită 
eonservárei mai frecvente a urmaşilor indivizilor ale căror 
obiceiuri de reproducere erau mai bine adaptate împejură- 
rilor mijlocului în care acea specie trăia. Interesele speciei 
sunt mai bine asigurate fie prin concursul unei dezvoltări 
mai mari a individului şi a unei mari scăderi a fecundi- 
tăței, fie printr'o dezvoltare mai mică a individului com- 
binatá eu o sporire a fecundităţei; iată ce ne spune expe- 
rienta în totdeauna. 

Totuşi desi sporirea facultátei de conservare personală 
necesitează, de obiceiu, o scădere a facultăţei de propagatie 
a speciei, produetul ambilor factori e mai mare ea mai 
înainte. asa că puterile conservative ale speciei, intrec for- 
tele destruetive si specia se întinde. Si se va vedea in eu- 
rând pentru ce se întâmplă aceasta. 

Orice progres al evoluţiei implică o economie?) Dacă 
complexitatea mai mare sau volumul mai mare san misea- 


I) Loc. cit, Vol. JI. Pag 536 $ 361. 
2) Howard. Collins: Loc. cit. Pag. 177. 
3);Loc. cit. Vol. ||. Prg. 662. 2 


— ss ilt 


240 


rea mai repede, cauzează individului o cheltuială care nu. 
e compensată prin o substanță alimentară mai uşor de do- 
bándit, individul găsindu-se în condițiuni relativ mai rele 
posteritatea sa imputinati se stinge. In consecinţă, numai 
vând cheltuiala unei individuatii mai mare este contraba- 


lanţată de o economie subseeventă, ea poate să contribue 


la conservarea individului, sau, prin consecinţă, la conser- 


“area speciei. Capitalul vital ce sa cheltuit pentru modifi- 
catie, trebue să producă mai mult decât echivalentul. 
„Recunoscând că orice creştere a dezvoltărei care se a- 
„daptează circumstanțelor unui organism, procură un fo- 
„los care intreco eu puţin cheltuiala care costă, vedem că: 
„tegen generali poate să se formuleze cu mai multă exac- 


„titate în următorul mod: Geneza nu desereşte tot asa de 


„repede pe cât creste individuatia" 1 

Fie că creşterea individuaţiei ar lua forma unei forțe 
mai mari, sau a unei repegiuni si agilitáti mai mari, sau 
că ar consta intro modificare de structură care inles- 
neste vre-o miseare obicinuită, sau intr'o schimbare visce- 
"ali, care-i permite de a se folosi mai bine de alimentele 
inghitite, rezultatul este, în orice caz, un excedent mai 
mare de capital vital, din care o parte serveşte pentru 
cresterea individului si o altă parte pentru a forma alți 
indivizi. De aceea fiecare tip care se adaptează mai bino 
conditiunilor sale, eu alte cuvinte, fio care tip superior, are 
un coeficient de înmulţire care asigură tendinţa sa de à 
predomina. Supravietuirea celor mai apti nu ineeteazá de 
a înlocui speciile inferioare cu specii superioare. Dar ! în 
afară de supraviețuirea mai lungă, şi prin urmare de san- ' 
sele mai mari de a lăsa un urmaș, pe care o asigură su- 
perioritatea, vedem aici un alt mijloe prin care se favori- 
zează expansiunea varietátilor superioare. Desi organismul 
cel mai desvoltat este, absolut vorbind, eel mai puţin fe- 
cund, & este relativ cer mai fecund. i 

După ce stabileste, în modul acesta, legile generale de 


înmulţire ale tuturor organismelor, Spencer zice ?) că fe- 


1) Loc «it. Vol. II. Pag. 566. f 
2) Loc. cit. Vol. If. Pag. 368. : 


eunditatea relativă a omului considerat ca specie, si mo- 
dificările acestei fecundităţi, când eonditiunile existente? 
sale se schimbă, trebue să se conformeze acestor legi. Ra- 
portul invers de variaţie între individuaţie si geneză este 
adevărat pentru om ca si pentru toate celelalte fiinti or- 
ganiee. In coefieientu? sáu de înmulţire, foarte slab, eu 
mult mai slab decât s. ori cărui mamifer terestru, excep- 
tând elefantul, trebue să recunoaştem. un fapt necesar 
al dezvoltárei sale: superioare. In sfârşit trebue să ne as- 
teptăm. a găsi cauzele sporirei şi a scăderei fecundităţei, 
speciale sau generale, timpurare sau permanente, în schim- 
bárile de volum de structură de cheltuială de puteri, pe 
ari leam asociat cu aceste efecte. a 

Dar navem nevoe să ne multümim cu aceste generali- 
táti. Se pot da dovezi că aceea ce cauzează creșterea sau 
scidcrea senezei la alte animale, cauzează o creştere sau 
o scădere à genezei la om. li drept însă că aici incheerile 
noastre se lovese de greutăţi încă si mai mari. Asa de rar 
se întâmplă ea conditiunile să Tie aceleasi, încât nu so pot 
face decât foarte puţine ecomparatiuni necontestabile. Ra- 
sele omenesti nu se deosebese numai prin măsura trupu- 
lui, felul de hrană, sau clima în care locuesc, dar cheltue- 
lele lor corporale sau intelectuale sunt foarte inegale. 

Totusi pare sigur, comparând poporatii aparținând a- 
ecleiasi rase, sau unor rase înrudite, din cari unele isi 
procură hrana lor în cantitate mai mare si We calitate 
mai bună decât celelalte, că alimentația abundentă spores- 
te gencza si la oameni. Hotentoţii, săraci şi rău hirániti 
rare-ori au mai multi de doi trei copii si multe femei sunt 
sterile, pe când Cafrii cari au vite multe, și duc o viaţă 
foarte îndemânatică, sunt foarte prolifici. 

Puteam concludo că, la specia umană, ca la toate cele- 
lalte, abundența absolută sau relativă a hranei care lasă 
un excedent considerabil după ce a îndestulat viaţa pă- 
rintilor, este intovărăşită de o geneză  abundentii. Aice 
Spencer observá că aceasta e cu totul împotriva teoriei 
lui Doubleday care pretinde că atât în regnul animal cât 
si în regnul vegetal „o hrană prea abundentă pune obsta- 


251 


„col înmulţirei; pe când, pe de altă parte, o hrană limitată 


„sau o lipsă de hrană, o stimulează şi o sporeşte“. Dou- 
bleday confundă pletora normală eu pletora anormală. 
Avem asemene dovadă că creşterea. relativă a cheltuirei 
puterilor, reduce gradul de feeunditate. Cifra relativ iufe- 
rioară a cresterei poporatiei in Franța, sar putea atribui, 
în parte, şi faptului că femeile franceze se găsesc impovo- 
rate cu muncă din cauza plerderei enorme ce o sufere po- 


poratia muncitoare bărbătească în profitul ocupaţiunilor 


neproduetive. Mai uşor se poate doveili că lipsa relativă de 
fecunditate la femei este rezultatul muncei intelectuale 
prea mari?) Imputinarea facultitei reproductive la dân- 
sole nu se manifesteuză numai prin frecvenţa mare a ea- 
„urilor de sterilitate absolută si prin încetarea înainte de 
vreme a însăreinărilor, ci si prin incapacitatea foarte frec- 
vență în care se găsesc femeile de a-şi alăpta copiii. In 
înţelesul ei deplin, facultatea reproductivă insemneazá fa- 
cultatea de a produce un copil bine dezvoltat si de-ai ` 
procura hrană naturală pe timpul însemnat de natură. 

Desi cheltuelile de reproducere sunt mai mici pentru băr- 
baţi decât pentru femei si desi se întâmplă mai rar cea 
antagonismul între geneză. si individuatie sá se manifes- 
teze la bărbat prin suprimarea facultăţei generatrice in 
urma unei cheltuiri-ncobieinuite de puteri, totuşi e cunos- 
cut că atleţii din antichitate, au avut foarte rur copii. A- 
semene s'a observat că adeseori bărbaţii de o activitate: 
intelectuală excepţională, nu au lăsat urmaşi. Dar această 
ineapacitate se poate atribui mai degrabă unei turburări 
constituționale decât scăderei directo de forti, datorită ac- 
tivităţei excesive. 

S'a zis că de oarece rasele civilizate sunt în mijlocie mai 
numeroase decât multe din rasele necivilizate si de oarece 


în acelaşi timp ele sunt şi mai complexe şi mai active, ar 


trebui să fie, pentru a se conforma legei generale, Si 
mai putin prolifice. In realitate se pare că ar fi toemai eon- 


trarul. 


= m ————— 


1) Loc. cit. Vol. II. Pag. 576. 


19 
[i 
t 


Se poate respunde că dacă toate celelalte condiţii ar fi 
egale, aceste varietăţi superioare ar avea cifre inferioare : 
de înmulţire. Dar tocmai celelalte condiţii nu sunt egale, 
Şi această anomalie aparaentă trebue atribuită inegalititei 
celorlalte condiții. | 

S'a citat asemene pe unii oameni însemnați prin activi- 
tatea lor intelectuală si corporală, cari se deosebeau şi 
prin facultăți genezice superioare, Aceste fapte samănă cu 
cazurile menţionate în cari o alimentaţie mai abundentă 
dezv oltă in acelaşi timp individul si sporeşte producerea 
unor noi indivizi. 

Nu există dar nici un motiv pentru a nu adnfito cá le 
gile de înmulţire cari stăpânese animalele, stăpânese si 
oamenii. Rămâne să vedem ce efeete pot să producă sehim- 
hările permanente ale naturei si ale împrejurărilor oame- 
nilor. 

Orice evoluţie nouă a ființei în care evoluţia a ajuns 
la gradul cel mai înalt, trebue să fie de aceeaşi natură ca 
Și evoluţia generală. Ea trebue să fie un progres cătră 
adaptarea continuă a relatiunilor interne relatiunilor ex- 
terne care constitue vieata. O evoluţie mai mare, sau o 
vieață superioară, implică dar modificațiuni ale naturei o- 
mului cari să facă mai perfecte corespondentele existente, 
sau să stabilească corespondențe nouă, sau să producă am- 
bele aceste rezultate. 'Prebue să se producă o creştere a cu- 
nostintei, a ghibăciei, a puterei sau a tuturor acestor ca- 
lităţi. Dar se naşte întrebarea in ce mod se poate produce 
această evoluţie nouă, această vieatü superioară, această 
coordina(ie mai mare de acţiuni ? 

Sá fie prin forţă sau prin repegiune sau agilitate? Nu e 
probabil ea aceste însuşiri ale omului să sporească cu mult. 
Evolufiunea viitorului, — acel echilibru mobil mai perfect, 
acea adaptare mai perfectă a relatiunilor interne relatiu- 
nilor externe, acea coordinare de acţiuni mai perfectă — 
dacă considerăm toate cazurile posibile, ajungem la in- 
cheerea că ea trebue să ia cu deosebire direcţiunea unei 
dezvoltări superioare a inteligenței si a sentimentelor. Şi 
vom vedea că această concluzie se impune si ducă cerce- 
tăm cauzele cari produe aceste rezultate. 


253 


Nu se poate admite ca evoluţia să se fi făcut sau că se 

va face in viitor, in mod spontaneu. Toate moditicările 
funcţionale si organice au fost, și vor fi în mod imediat 
sau mediat censecinţi ale mijlocului ambiant. Cari sunt 
dar aceste schimbări ale mijlocului, cărora printr'o echili- 
Vraţie directi sau indirectă, organismul uman Sa adaptat, 
se adaptează si va urma să se adapteze? Cunr necesitează 
ele o evoluţie superioără a organismului ? 

Spencer recunoaşte că pretutindeni civilizaţia a avut ca 
antecedent creşterea poporatici si că una din consecinţele 
ei a fost o scădere a unor puteri destructive ale speciei. Cu 
cât oamenii se inmultese cu atât primejdia de a fi ucişi de 
fiarele silbaiece seade. Este drept că cu cât se împrăștie pe 
suprafata pământului împărțindu-se în triburi, ei devin 
4t fiarele sălbatece unii pentru alții; dar primejdia de a 
muri din această cauză scade pe măsură ce triburile se 
contopese formând naţiuni. = 

„Există însă o primejdie dea muri, zice Spencer !), 
„care mu scade si anume primejdia pe care o produce eres- 
„terea numărului, primejdia de a fi lipsit de hrană. Presu- 
„punând că matura omului nu se schimbă, mortalitatea 
„cara rezultă din ea ar spori pe măsură ce oamenii s'ar 
,inmulti. Dacă sub imperiul acestor condițiuni, mortalita- 
„tea nu se ridică, aceasta trebue să fio din cauză cit pro- 
„viziunea de alimento sporeste asemene si aceasta presu- 
„puno oarecari schimbări în obiceiurile oamenilor deter- 
„minate de presiunea nevoilor lor. Aici este dar cauza 
„permanentă de modificare căreia oamenii civilizati sunt 
„expuşi. Cu toate că intensitatea acţiunei sale este puru- 
„rea temperată întrun sens prin o producție mai mare do 
„substanțe alimentare, ea se agravează pururea în alt sens. 
„printr'o mai mare producere de indivizi. Evident că ne- 
„voile eresterei prea mari a poporațici constitue singurul 
„stimulent care impinge pe oameni ca să-și procure o mai 

„maro cantitate de lucruri necesare viefei: dacă cererea 
nu ar întrece oferta, nu ar exista motiv pentru a o spori 
„pe aeeasta din urmă. Tot atât de evident este asemene: 


+1) Loc. cit. Vol. Il. Pag. 291... 


254 


„că excedentul cererei peste ofertă este persistent: presiu- 
„nea poporafiei a cărei indiciu este nu se poate înlătura. 

„Creşterea poporatiei întrecând pururea creşterea mij- 
„loacelor de subsistenţă, produce o nouă cerere de shibă- 
„cie, de inteligenţă, de stăpânire de sine si implicá prin 
„urmare un exerciţiu constant si o dezvoltare treptată a 
„acestor: însuşiri... In toate cazurile cauza primă este pre- 
„siunea poporaţiei. Dacă nu ar fi competiţia pe care ea o 
„stabileşte, afacerile vietei nu ar costa pe fie care zi atâta 
„gândire si forţă si dezvoltarea puterei intelectuale nu ar 
paven loc... 

„Familiile si rasele pe cari greutatea de-asi agonisi e- 
.xistenta, impusă prim excesul feeunditifei, nu le stimu- 
„lează ea să-și îmbunătăţească producția, ca să dobándeas- 
„că dar o activitate mentală mai mare sunt pe drumul cel 

` mare care duce la peire, si în urmă el trebue să cedeze 
„locul lor acelora pe cari presiunea îi stimulează”, 

Exercitiul constant al facultăţilor trebuitoare pentru a 
se lupta eu succes în contra primejdiilor existenței, şi 
moartea tuturor oamenilor cari nu parvin să lupte in con- 
tra lor cu succes, asigură un progres constant cătră un 
grad mai înalt de għibăcie, de inteligență, de stăpânire de 
sine, o vieaţă mai complectă. 

Recunoscând astfel că excesul de fecunditate, prin sehim- 
bările pe cari nu încetează de.a le produce în, mijlocul în 
care trăieşte omul, este el singur o cauză al evoluţiei ulte- 
rioare a omului, corolarul care trebue dedus este cá con- 
tinuarea evoluţiei omului datorită acestei cauze este ea 
singură o cauză a scăderei necesare a fecundităţei sale. 

Acest progres viitor al civilizaţiei, rezultat necesar al. 
presiunei poporatiei, va fi întovărăşit de o sporire a chel- 
tuelelor individuatiei, mai cu deosebire in struetura si 
funcțiunea sistemului nervos. Rezultă că sistemul nervos 
“a deveni mai oneros pentru organism atât prin cheltue- 
lele primitive ale construcției sale cát si prin activitatea 
sa subseeventă. Dar pretutindeni si în totdeauna evoluţia 
este protivnică disolutiei proereative. Fie prin desvoltarea 
mai mare a organelor cari servese pentru ‘conservarea in- 


255 


dividului, fie prin sporirea complexitátei structurei lor, 
fie prin activitatea lor superioară, substragerea materia- 
lurilor cerute de aceste schimbări implică o scădere a-re- 
zervei disponibile pentru conservarea speciei. De accea. şi 
genul particular de evoluţie prin care va trece omul în 
- viitor este mai mult decât oricare altul de natură să pro- 
ducă o scădere a puterei sale de reproducție. | 

Dezvoltarea nervoasă superioară şi cheltuirea mai mare 

de activitate nervoasă, pe care o atribuim în mod direct 
eresterei numărului indivizilor si cari devine mai târziu 
"o piedecă a eresterei lui, nu trebue considerată însă ca o 
tensiune mai mare si ca o vieatá de oboseală intelectuală. 

Mulțumită unor modificări organice sporirea, puterei şi 
a uctivilăţei emotiunilor si a inteligenței va deveni spon- 
tancă si plăcută. Trebue să concepem tipul modificat im ași 
fel încât sistemul nervos, mai dezvoltat, să atragă pentru 
activitatea sa normală o mai mare porţiune din stocul co- 
mun de substanțe nutritive, şi că viaţa individuală, spo- 
rind în intensitate si în lungime, să imputineze cu necesi- 
tate rezerva aplicabilă la producerea unor vieți nouă, de 
cari nu va fi nevoe să fie atât de numeroase '). 

Căutând limitele către cari tinde acest progres, Spencer 
crede că pe câtă vreme feeunditatea speciei e mai mult de- 
cât suficientă pentru a contrabalanta pierderea datorită 
deceselor, trebue ea poporaţia să urmeze a se înmulţi. Pe- 
câtă vreme poporatfia va urma să se înmulțească, trebue 
să se producă o presiune asupra mijloacelor de subsistenti. 
Insfársit, cát timp va dura aceastá presiune, dezvoltarea 
mentală va trebui să sporească şi să rezulte o nouă Scă- 
dere a fecundităţei. Aşadar schimbarea nu se va putea 
opri, până când cifra de înmulţire nu va fi exact egală cu 
cifra mortalităței, adică până când fiecare pereche nu va : 

avea pe atáti copii pe cât se cere pentru a produce o altá 
generatie de adulti producând si ea un număr de copii c- 
gal cu numărul generației precedente. La sfârșit presiunea 
pápagafiei şi suferinţele cari o intovărăşese vor dispărea, 


1) Loc. cit, Vol. I Pag. 597. 


256 


lăsând să subsiste o "ala de lucruri care nu va cere de 


la fiecare individ decât o activitate normală si plăcută, 


„Excesul de fecunditate, zice Spencer !), a făcut ca mer- 
„sul civilizaţiei să fie inevitabil, şi mersul civilizaţiei tre- 
„bue numai decât să imputineze fecunditatea si în sfârşit 
„să înlăture excesul. Dela început presiunea poporatiei a - 
»lost cauza apropiată a progresului, ea a produs difuziu- 
„uta originară a rasei ; ca a făcut pe oameni să părăsească 
„obiceiurile de depradatie si să se indeletnicească cu agri- 
„cultura ; ea a avut ea efect de a euráti suprafata globu- 
„lui. Presiunea poporatifei a silit pe om să intre in socie- 
„tute ; ea a lăcut ca organizarea socială să fie inevitabilă 
„şi a dezvoltat sentimentele sociale, E: a stimulat imbuná- 
»tăţirile progresive ale producţiei, precum şi dezvoltarea 
„uhibăciei si a inteligenţei. Aceasta este cauza care ne pune 
„pe fie care zi in contact si care ne uneşte prin relatiuni 
„de dependență mutuală din ce în ce mai strânse. Insfársit, 
„după co va fi fost cauza care a făcut ea globul si se a- 
„copere cu poporaţia pe care poate să o ţină si după ce 
„toate părţile locuibile vor fi fost puse intr'o stare de cul- 
„tură mai bună; după ce va fi ridicat până la perfectie 
„toate operaţiile cari servesc pentru satisfacerea trebuin- 
„telor omului; după ce va fi dezvoltat in acelaş timp in- 
»teligenta, pentru a o face mai “apabilă de a îndeplini da- 
„toria sa, si sentimentele, pentru a le adapta in mod com- 
„plect vietei sociale ; după ce va fi indeplinit toate aceste, 
„cauza aceasta terminând opera sa, trebue să sfürseascá 
„ea singură încetul eu încetul”, 

Si Spencer termină zicând că schimbări numerice, so- 
ciale, organice, trebue prin influența lor mutuală, să pro- 
ducă neîncetat o stare de armonie in care fiecare din fac- 
tori se găseşte drept la nivelul operei sale. 

A fost nevoie să urmărim până în amănuntele ei teoria 
ingenioasă a lui Herbert Spencer, pentru că ea contribue 
prin claritatea si prin înlămţuirea strânsă a deduetiuni- 
lor, mai mult ea ori care alta la întelegerea principiului 
poporatiei si la aprecierea deplină a insemnătăţei lui. 


1) Loc; cit. Vol. I. Pag. 601. 


257 

Si fără de a face critica acestei teorii, asupra eireea vom 
trebui să revenim, ne permitem a observa aice, că ea con- 
firmă in totul premisele de la care pleacă Malthus. Spen- 
cer nu se deosebește de dânsul, în afară de metoda de cer- 
cetare, decât numai prin întrevederea unei stări indepár- 
tate de armonie, către care ar tinde omenirea dar care, din 
punctul de vedere practic al existenţei noastre, nu poate 
avea nici o însemnătate. Căci nici nu se poate întrezări 
măcar epoca in care presiunea poporatiei îşi va fi termi- 
nat opera sa, dispărând împreună cu suferințele eari o in- 
tovărăsese. Pentru moment si pe multă vreme încă ex- 
cesul de fecunditate, va urma să fie pârghia cca mai pu- 
ternică a progresului. El va continua să dezvolte insusi- 
rile omului si să ducă societatea către forma ei cea mai 
înaltă de organizare si fără de care omenirea ar fi ame- 
ninţată să se oprească în mersul ei evolutiv, păstrându-se 
în câteva zecimi de mii de exemplare de fiinţi degenerate, 
înguste la suflet si la minte, în loe să se întindă, în sute 
de milioane de oameni voinici, ageri si generosi, pe supra- 
fata întregului pământ, Nu trebue să uităm, în adevăr, si 
aceasta este cea mai importantă din incheerile la care a 
ajuns Spencer, că pretutindeni civilizaţia a avut ca ante- 
cedent creşterea popora(iei $i dacă ar înceta aceasta pen- 
tru întreaga omenire, e sigur că ar trebui să înceteze şi 
civilizaţia. 

Trăcând acum la cercetarea părerilor unui alt protiv- 
nic al doctrinei lui Malthus, vom avea prilejul să vedem 
că şi acesta se deosebeşte de dânsul mai mult în formă de- 
cât în fond, si că cercetările sale confirmă si dezvoltă 
tezele lui fundamentale, ca si cercetările lui Spencer, deşi 
din alt punet de vedere. Pe când Malthus sustine, după cum . 
ştim, că poporatia are tendinţa de a se inmulti intr'o pro- 
gresiune geometrică, întrecând pururea puterea de ün- 
multire a mijloacelor de hrană, Achille Guillard, pretinde 
:ă nu se nasc niciodată mai multi copii decât o națiune e 
in stare să hrüneaseá si că departe de a creşte mai repede 
decât mijloacele de existenţă, poporatia tinde pururea să 
se pună la nivelul lor. PE , 

13 


258 4 ~ 

In capitolul al patrulea al serierei sale +), sub titlul : 
Equctiunca generală a subsistenţelor, Guillard citează pă- 
rerea lui Montyon care zice: „Noi credem, împreună eu 
„Franklin, că limitele poporatiei nu sunt fixate decât prin 
„cantitatea de oameni pe cari pământul poate să-i îmbrace 
„Şi să-i hrănească“. Această lege a poporaţiei pe care 
Guillard o erede aplicabilă tuturor fintilor vii, animale 
sau vegetale, el o formulează in următorul mod: P. (popo- 
rafia mijlocie) se proportioncazá subsistențelor disponibile, 
intelegánd prin subsistente toate condiţiile prin mijlocul 
cărora omul subsistă, ceeace cuprinde, pe lângă hrană si 
băutură, hainele, adăpostul, aerul pe care-l respirăm pre- 
cum si condiţiile morale cari contribue la susţinerea o- 
mului. 

Dovada acestui principiu se poate face prin rationa- 
ment si experienţă. 

1?) Prin raționament. Dacă poporatia nu ar fi nodus in 
,subsistentelor disponibile, ea ar fi mai presus de dân- 
„sele sau ar sta mai prejos. Mai presus nu poate fi, căci 
„o parte de oameni ar trái fără să mănânce — ceeace ar 
fi prea ingerese. Ea nu rămâne mai prejos: căci o parte 
„ce subsistenti ar rămânea fără întrebuințare ceeace nu 
„se întâmplă. In care timp, in care ţară sa văzut vre-o 
„dată ea mijloace de subsistentü să fi pierit din lipsă de 
„e nsumatori ?* A 

2) Prin experiență : 

A doua demonstrație: "Ţările cele mai producătoare sunt 
cele mai impoporate si viceversa. 

„A treia demonstrație: Când ereste producția subsisten- 

telor, creşte şi P. în aceeaşi proporție. 

A patra demonstrație: Când seade producţia, scade şi: 
poporațu. 

A cincea demonstratie: Dacă poporatia este lovită in mod 
aceidental si în asa fel încât izvorul însuşi al mijloacelor 
de subsistenti să nu fie atins, îndată după accea proerea- 
ţia sporește. Guillard citează exemplul Prusiei, unde prin 


1) Eléments de statistique humaine ou Démographie comparée. 
Paris 1855 


me 


anii 171C, in urma epidemiilor, decesele ereseurá de patru 
şi chiar de zece ori mai mult ca în timpurile normale. 


Dar imediat cupă aceasta, în anul 1711, numănul căsăto- 
riilor eresie indcit, iar nasterile se ridică de la 23.977 la 
32.572. Dacă violenta flagelului e atât de mare încât naşte- 
rile n pot să umple repede solurile, imigrația le vine în 
ajntor. 

„Rămâne dar constant, zice Guillard *), că orice deficit 
„accidental al poporatiei invioreazá energia reproducerei; 


„că orice loc liber este pe dată ocupat; că orice mijloace de 


»subsistentá disponibile, chiamă noi consumatori“. 
4 sasa demonstrație: N. (mijlocia anuală a nașterilor) 


“este mai mică unde vieata este mai îndelungată şi vice- 


versa. 
Oamenii avuti trăese mai mult si au mai puţini copii, 
pe când săracii mor mai repede si au copii mai multi. Pre- 
tutindeni unde specia umană este secerată cu  repegiune, 
mijloeia anuală a căsătoriilor si a nasterilor isi accele- 
reazá mersul, asa că intrebándu-ne care este localitatea in 
care se găsese mai mulţi copii, am putea să răspundem că 


e acceca unde ei mor mai repede. 


A şus:teu demonstrație: Dacă o compresiune accidentală 
oprește dezvol Mare ea muncei, mijlocia anuală a nașterilor 
desereste în mod bruse. 

A opta “lemonstrație: In ţările in cari poporatia mijlocie 
continue să crească, creşterea ei seade pe măsură ce spo- 
resto densitatea, fără ea pentru aceasta raportul dintre 
mijlocia anuală a deceselor si poporatia mijlocie să fie mai 
defavorabil. Pe măsură ce se indeseste, popora(ia erste 


mai puţin, nu din cauză că ar ereste mortalitatea, ei pen- 


trucă nasterile se regulează după disponibilitatea instru- 
mentului de muncă. 


„d noua demonstrație: Valoarea de schimb a grâului ră- 


mâne invariabili, eu toate schimbările dese ale pretului. 


Dacă poporatia ar ereste mai repede decât mijloacele - de 


-subsistență, substanţa care este baza universală a alimen- 


I) Loc. cit. Pag. 74. 


260 


tatiei, sporind cererea ei pe fiecare zi, sar scumpi în mod 
inevitabil şi progresiv. Dacă din contra mijloacele de sub- 
sistentá ar creşte mai repede decât poporaţia, valoarea 
reală a grâului ar scădea gradat şi necontenit afară 
numai de variațiile accidentale ale recoltelor, variaţii cari 
dispar în seria perioadelor. 

„Laptele importante cari umplu capitolul precedent, zice 
„Guillard 1), ne-au arătat prin ce fel de mișcări poporaţia 
„se proportioneazá mijloacelor de cari dispune. 


»Variatiile in masa subsistentelor au o inráurire iresis- 
„tibilă asupra mişcărei poporatiei, inrâurire funestă, când 
„se produc in mod brusc; foarte funestă, când se repetă in 
„scurte intérvaluri. , 

„Când aceste variaţii restráng in mod trecător masa sub- 
»sistentelor, ele accelerează nasterile si prepară noi crize. 

„Orice sporire a masei subsistentelor sporeşte poporatia; 
„ori ce scădere o împuţinează. 

„Masa subsistentelor poate să varieze din cauze foarte. 
„eterogene, a căror efecte se asamănă sau sunt opuse. 

„Masa subsistentelor disponibile poate să sporească prin- 
»tr'o creştere trecătoare a mortalitítei, rezultánd, de exem- 
„plu, dintr'o epidemie, sau printr'o creştere a produetelor 
„muncei, rezultând din dezvoltarea industriei. Amândouă 
„aceste cauze determină o sporire a nașterilor. 


„Masa subsistentelor poate să scadă: prin aceidentele 


„recoltelor; — prin o compresiune à muncei, care o des- 
„curajează si o sterilisează; — sau prin o prelungire a 


„duratei vietei. Prima cauză este de obicei bruscă si tre- 
cătoare. A doua depinde de starea politică, de luminile si 
„de moralitatea administraţiei; ea este permanentă până 
„la oarecare grad, si se agravează în mod transitoriu in di- 
„verse cazuri, A treia cauză are o acţiune lentă si conti- 
„nuă. Toate pot să fie modificate in mod puternie prin le- 
„gislaţie. Toate au ca rezultat o împuţinare a n asterilor. 

„Astfel, când oamenii mor mai repede subsistentele devin 
„mai curând disponibile si ca consecință nasterile sporesc. 


1) Loc. cit. Pag. Sr. 


261 


Această îndoită acceleraţie se produce in mod trecător 
„printr'o epidemie, în urma unci recolte rele urmată de 
„o recoltă bună, în urma păcei care succede unui rázboiu 
„sângeros. Ea se produce in mod continuu în ţările nesá- 
„nătoase, în societăţile reu organizate, la clasele desmos- 
„tenite. Nasterile isi accelerează asemene mersul când 
„munca sporeşte repede produetele, pentru că toate pro- 
»duetele muncei reprezintă subsistente. Când, din contra, 
„oamenii mor mai încet, când vieafa se prelungește, sub- 
»sistentele nu devin disponibile decât mai încet, nasterile 
„isi găbovese mersul: aceasta se întâmplă în tările sănă- 
..lonse, în acele în cari starea socială se îmbunătăţeşte, la 
„clasele cuprinse, si în alte împrejurări pe cari le vom stu- 
„dia. Nasterile îşi zăbovese asemene mersul lor, dar nu- 
„mai în mod trecător, când subsistenţele scad, fie în urma 
„unei serii de recolte rele (efect care stă în legătură eu ne- 
„prevederea socială), fie printr'o oprire în loc a muncei, fie 
„printr'o revoluție subită in procedările si repartiţia sa“, 

Intrun cuvânt, există o legătură strânsă, indisolubilă, 
„între mişcările subsistentelor si mișcările poporaţiei“. 

„Aceasta este legea fundamentală, pe care am putea-o 
numi „Principiul popora[iei (le Principe de P.) dacă nu 
„sar fi prea abuzat de acest termen. Tot restul prezentu- 
„lui tractat nu va fi decât o confirmare sau o consecinţă 
„a acestui adevăr”. 

Nu e locul aice ca să ne ocupăm de această teorie a lui 
Guilard şi să vedem cari sunt incheerile practice la cari, 
ajunge; dar nu ne putem opri de a observa legătura ce 
există între ideile lui si teoria lui Malthus, pe care o coni- 
bate, eu bună credinţă, inchipuindu-si că a formulat o teo- 
rie nouă. Si vom avea prilejul să constatăm, chiar din pro- 
priile mărturisiri ale lui Guillard, că el nu face decât să 
confirme tezele fundamentale dela cari pleacă Malthus, 
intoemai ea si Herbert Spencer în premisele sale. 

Părăsind pe Guillard si lăsând la o parte expunerea eri- 
dieilor ce s'au făcut din partea socialistilor protivniei ai 
teoriei lui Malthus, de cari ne vom ocupa în capitolul ur- 
mător, ne mai rămâne să cercetăm literatura timpurilor 


262 


noastre, începând cu Profesorul R. T. Trall, care se prez 
zintă cu pretenţia de a stabili o nouă teorie a popora- 
tiei :). De fapt teoria lui nu-i decât o traducere liberă a 
teoriei lui Spencer. à 

Trall caută să stabilească, in adevăr, că  feeunditatea. 
omului scade odată cu dezvoltarea organizatiei sale. După 
părerea lui fiecare rasă este supusă legilor de distrugere 
$i de conservare. Legea conservărei raselor consti in echi- 
libraxea puterilor de distrugere si de conservare. Prin 
aceasta cl înţelege însuşirile de a se păstra si de a lăsa 
descendenţi. Facultatea de a se păstra însă stă pururea 
în raport invers cu facultatea de a se reproduce. 

După organizarea lor deosebită, incă din celula embrio- 
nară (Keimzelle), femeea ar avea tendinţa de a aduna ma- 
terii de hrană, mai ales grăsime pe când bărbatul adună 
mai multe substanţe nervoase în crier, în măduva spini- 
rei si in celulele spermatice. Activitatea creerului si a ce- 
lulelor spermatice nu se poate dezvolta în acelaşi timp 
fără de a păgubi societatea O dezvoltare mai mare intr'o 
direcţie necesitează o dezvoltare mai mică în cealaltă di- 
recţie, Fecunditatea variază dar la vertebrate în raport 
cu dezvoltarea sistemului nervos. Progresul omului con- 
stând mai ales în dezvoltarea inteligenței si aceasta nepu- 
tându-se dezvolta decât în dauna fecundităţei, e natural ea 
această din urină să ajungă a scădea eu timpul. 

O altii teorie asupra poporaţiei, dar care se apropie mai 
mult de vederile lui Carey, ar fi teoria lui Eduard Reich 2). 
După părerea lui Reich, cu cât un popor este mai puţin 
civilizat, eu atât sporirea hranei va avea de efect de 2 
inmulti numărul ființelor, şi, cu cât a ajuns pe o treaptă 
mai înaltă de civilizaţie, cu atât sporirea hranei va con- 
tribui la îmbunătăţirea calităței lor. Făcând statistica 
comparativă a diferitelor neamuri cari trăiese în Austria, 


I) Eine neue Bevălkerungstheorie abgeleitet aus den allzemeinen 
Gesetzen thiezischer Fruch!rbarkeit. 1877. 

2! Die Fortpllanzung und Vermeherung des Menschen aus dem 
Gesichtspunkte der Physiologie und der Bcvolkerucgslehre be- 
trachtet. lena 1850. 


* 


263 
cu privire la numărul copiilor, Reich ajunge la concluzia 
'ü popoarele cari dispun de hrana cea mai abundentă si 
ari trăiesc în condițiuni climaterice sănătoase, preeunr 
sunt popoarele germane, ar avea numărul cel mai mie de 
copii. La popoarele slave, numărul copiilor crește si hrana: 
este mai puţin abundentă. 

. Printre economiştii mai moderni, H. Baudrillart’) re- 

cunoaște lui Malthus meritele de a fi tratat, eel dintâi, in 
mod ştiinţific, problema poporaţiei. Intregul său sisten 
este continut în cele două progresiuni de înmulţire. Tot 
ce adaogă pe lângă dânsele nu-i decât accesoriu si conclu- 
ziuni practice, artă şi nu ştiinţă. Inlăturând rigurositatec 
matematică, legea lui Malthus se poate formula in urmă- 
torul mod: „lixistă in poporaţie o tendinţă de a întrece, 
„asa zicând, în moi indefinit mijloacele de subsistenti." 
* Baudrillart erede că Malthus are dreptate de a insista 
asupra tendinței poporatiei de a se inmulfi foarte repede 
si asupra datoriei de a înlocui obstacolele represive cu 
obstacolul preventiv; în sensul acesta, sfaturile sale păs- 
trează si vor păstra o mare valoare practică. 

„Dar legea pe care a pretins să o stabilească, zicând că 
Jpoporatia tinde să întreacă mijloacele de existenti devi- 
„me asa zicând cu atât mai falsă cu cât se dezvoltă civili- 
„zaţia. Ştiinţa trebue să ţină seamă de sistemul său dar 
„udoptânelu-l fără niei o schimbare, ea nu are atace decât 
„să se îmbogiițească cu o ipoteză mai mult“. 

yves Guyot ?), pretinde asemene că Malthus nu a ţinut 
seamă de sporirea eapacitiei industriale a omului şi că 
faptele desmint în mod constant, de un secol, legea lui, 
ceea. ce ar dovedi că legile a priori, nu au nici o valoare 
iu ştiinţa economică. După părerea lui, legea lui Malthus 
se poate răsturna şi zice: Poporatia ereste în progresiuno 
aritmetică si avuţia in progresiune aeometrică. 

Malthus indiease printre obstacolele poporatiei eonstrá in- 
gerea mor ală. Es sigur că în civilizaţia noastră sunt o 
mulțime ^de oameni eari voese sá limiteze reproduetia lor 


1) Manuel d'Économie politique. Ed. I. Paris 1878. Pag 433—457. 
2) La science économique. Paris 1881. Pag. 186. 


264 


şi cari o si limitează. Aceasta se datoreste unor cauze e- 
conomice. 

Săracul face mulţi copii pentrucă se ocupă puţin de 
soarta lor. El ascultă de sentimentele sale animale ştiind 
că copii săi vor fi săraci ea şi dânsul. Deasemenea oame- 
nii foarte bogaţi pot să facă mulţi copii pentru că nau a 
se îngriji de viitorul lor. In tările în cari se recunoaște 
dreptul primului născut la moştenirea intregei averi, cu în 
Anglia, familiile sunt numeroase pentrucá părinții nu se 
ocupă de inzestrarea copiilor, Aceste fapte ar dovedi, după 
Guyot, că un om si o femee fae cu atât mai multi copii eu 
cât aceşti copii au perspeetiva de a ajunge la o poziţie 
egală eu a lor!) Franţa in momentul acesta ar fi malthu- 
ziană nu în doctrină ci in practică, 

Alfred Jourdan ?), profesor de economie politică la fa- 
cultatea de drept din Aix, deşi admite teoria lui Malthus, 
în trăsăturile ei generale, găseste că el sar fi preocupat 
prea mult de o primejdie ce i se pare îndepărtată. 

Am reprodus aicea, în treacăt, părerea acestui autor nu- 
mai pentru a complecta materialul nostru stiintifie, mai 
mult decât pentru valoarea ei. Căci întreaga expunere este 
atât de nchotărâtă si de impovorată de reticente, încât e 
aproape eu neputinţă de a spune cu precisiune ce a voit 
să dovedească. Şi după toată regula ar fi nici să nu ne 
ocupăm de o seriere în care se găsese aprecieri de felul 
acesta : 

„Ricardo si Malthus au consemnat în scrierile lor roa- 
„dele cercetărilor si a le meditatiilor lor, dar, trebue să o 
„recunoaştem, cărţile lor sunt rău făcute ea opere destinate 
„să farmece instruind (en fant qu'a»uvres destinées à char- 
„mer en instruisant).* 

De unde o fi luat ilustrul profesor că Malthus si Ricardo 
ar fi avut intentiunea să farmece pe cetitorii săi, nu se 
poate şti, dar se vede că concluziunea de stil si de gân- 
dire a acestor doi eminenţi economişti Va împiedecat să 
guste farmecul cercetărei unor probleme ştiinţifice, a căror 
deslegare a fost încercată de dânșii. 


1) Loc. cit. Par. 196. i 
2) Cours analytique- d'Economie, politiqve. Paris 1$ 


52. Pag. 288. 


e 


265 


Edmond Villey +), profesor. de economie politică la fa- 
:eultatea de drept din Caen, discutând teoria lui Malthus 
și obiecţiunile lui Carey, care pretinde-că fecunditatea spe- 
cici umane se proportioneazá printr'o adaptare naturală 
şi providenţială stărei de civilizaţie în care se dezvoltă si 
:ă activitatea cerebrală creşte pe seama fecundităţei, zice 
că această teorie nu-i decât o închipuire. Cât despre Mal- 
thus, Villey admite ei el ar fi plecat de la un prineipiu 
adevărat, dar pretinde că consecinţele ce le-a dedus sunt 
exagerate, necompleete şi fără aplicaţie generali. 

Multhus are dreptate când susţine că omul are tendinţa 
de a se înmulţi foarte repede si că în acest domeniu, ca in 
oricare altul, el depinde de liberul său arbitriu. Cu drep- 
tul condamnă dar pe omul care îşi creează o familie fără 
de a se îngriji cum va ereste ființele nenorocite cărora le 
dă viaţă. Dar este greşit de a se pretinde, cum'o face Mal: 
thus, că mijloacele de subsistenţă nu s-ar putea înmulţi 
decât. într'o progresiune aritmetică. El vede în fiecare om 
o gură mai mult de hrănit şi uită că orice consumator 
este în acelaş timp si producător, si fiindcă dezvoltarea 
poporatiei favorizează asociaţia $i scurtează distanţele, 
cum sar putea admite concluziunile lui Malthus? De alt- 
mintrelea, ce-ar folosi ca un popor să-și mărginească nata- 
litatea, pe când celelalte popoare ar continua a se inmulti? 
Politiceşte, siguranţa si independenţa sa ar fi amenin- 
tate; economiceste ar cădea jertfa concurenței pe care i-ar 
face-o năvălirea braţelor streine. Acest fenomen se pro- 
duce în Franţa pe o scară întinsă. Si în adevăr, nu pri- 
mejdia de care se temea Malthus ne ameninţă astăzi când 
natalitatea a scăzut in mod simţitor. 

După ce recunoaşte toată întinderea răului, e curios de 
a vedea cum Villey se mărginește să facă apel la liberta- 
tea individuală, ca unie remediu, respingând orice inter- 
ven(ie a statului. Atât este de adevărat că erorile teore- 
tice pot să întunece evidenţa faptelor si să ză dărnicească 
orice activitate binefăcătoare. 

Cunoscutul economist francez Paul Leroy-Bcaulieu, după 


1) Traité élémentaire d'économie politique. Paris 1855. Pag. 103. 


266 


ce recunoaşte importanţa deosebită a chestiunei poporatiei, 
din punetul de vedere economie, găsește că teoria lui Mal- 
thus nu se aplică la situaţia actuală a lumei: 

„E sigur, zice elt), că doctrina lui Malthus nu-și găsește 
„aplicarea ei în timpurile prezente si se pare chiar că nu 
„se va aplica încă cel puțin două sau trei secole dacă nu 
„mai mult. Mijloacele de subsistentá, dacă- considerăm 
„universul in intregimea lui, tind să cerească mai repede 
„decât genul omenesc“. 

Totuşi dacă nu trebue să tinem seamă de doctrina lui 
Malthus, întrucât ea exprimă temerea că mijloacele de 
subsistenţă nu vor putea să crească fot asa de repede ca po- 
rorația, nu este mai puţin adevărat că o înmulţire prea 
repede a locuitorilor nnei tări, când capitalurile si debu- 
seurile industriale nu se întind intr'o proporţie analogă. 
prezintă neajunsuri serioase pentru clasa muneitoare, Tæ- 
roy-Beaulieu citează, ca exemplu, acea ce se intámpli in 
Belgia, in multe părţi ale Italiei si in unele districte ale 
Germaniei, ca Silezia si Saxonia, si zice că aice starea pre 
cară si câte odată mizerabilă a claselor muncitoare s'ar 
datori faptului că numărul lucrătorilor ereste în mod con- 
siderabil, pecând capitalurile urmează aceustă dezvoltare 
cu paşi inegali si debuseurile pentru scurgerea inafará a 
obiectelor fabricate nu se întind decât foarte puţin. 

In ultimul timp, sa produs o mişcare energică in con- 
tra lui Malthus, toemai în patria lui. Prin anul 1878, fie ca 
o consecință a cumpaniei dusă de Charles Bradlaugh, de 
unie Besant si de liga malthuziană, fondată de doctorul 
Drysdale, fie din alte cauze, necunoscute nouă, natalitutea 
engleză incepuse să dea îndărăt, si căsătoriile să se im- 
puţineze. Acest fenomen, atât de neobicinuit lu un popor 
viguros că poporul englez, a speriat chiar pe Malthuzient 
şi, în virtutea principiului care am văzut că se adevereste 
in totdeauna, a provocat o reacțiune puternică din partea 
teoriei. 


1) Précis Veconoinie politique. Ed. II. Paris 1899. Pag. 340. 


267 


4. Toynbee 1), WW. Bagehot 2); Francis Galton *), Henry 
Sidgwick?), A. J. Ogiley 5), combat cu înverșunare doc- 
trina lui Malthus, pe care o consideră ea neadevărată, in 
teorie, si protivnică moralei si civilizaţiei, în practică. Alti 
autori mai moderati, precum e Alfred Marshall *), L. L. 
Price ?), John Neville Keynes 5) ete, recunoscând meri- 
tele lui Malthus si locul ce-l ocupă în ştiinţa economică, 
combat doctrina lui, considerând-o numai ca rezultatul 
mijlocului istorie in care s'a născut. 

J. K. Ingram *), vecunoaste că Malthus a avut marele 
"merit de a atrage atentiunea publică întrun mod viu si 
durabil asupra unui subiect care nu fusese considerat în- 
deajuns, niei în teorie nici în practică, dar zice că i se 
pare că atât el cât şi discipolii lui au exagerat mărimea $i 
iminenta pericolului. Cât pentru valoarea intrinsecă a ope- 
rei lui Malthus, Ingram nu vede ee ar fi adăozit ceva la cu- 
nostintele noastre : 

„Cu toată dezvoltarea pe care a dat-o operei sale, zice 
„el 1%), eu toate discutiunile nenumărate si aproape fără 
„precedent pe cari le-a provocat, este încă foarte greu de 
„a descoperi ee element solid a. adăogit cunoştinţelor noas- 
„tre si nu e uşor de spus cu preeisiune cari sunt preceptele 
»praetiee, până atunci neeünoseute, pe cari le-a introdus 
„odată cu principiile sale teoretice. Această îndoită lipsă 
„de claritate e pusă bine in evidenţă in celebra lui cores- 
„pondenţa eu Senior, unde pare că vedenr ei doctrina lui 
„e cu mult mai puţin nouă prin esenţa ci, decât prin fra- 
,seologia eu ajutorul căreia se prezintă“. 


, 


1) Lectures on the industrial evolution in Ergland. London 1884. 

2) Economic studies. 

3) Hereditary Genius London 1892. 

4). The Etements of Politics. London 1891. 

5) Westminster Review 1891. 

6) Principles of Economics, 

7) A short history of nolitical economy in England from. Adam. 
Smith to Arnold Toynbee. 1891. 

8) The scope and method of. political economy. London 1891. 

9) Histoire de l'Economie politique. Pais 1893. Pag. 161. 

10) Loc. cit. Pag. 169. 


268 


Arsene Dumont 1), respinge doctrina lui Malthus susti- 
nând că ea nu are nici o valoare practică si niei o impor- 

tartü teoretică. Abstracţiune făcând de restrietiunile cari | 

o atenuează şi chiar o contrazic, teza lui principală so re- 
duce la două idei: o banalitate (truisme) si o eroare, 

„Banalitatea, zice el 2), e că poporatia nu poate sí ereas- 
„că mai mult decât o îngădue cantitatea subsistentelor. Nu 
„se pcate ca să trăiască patru acolo unde nu se pot hrüni 
„aceât abia doi. Eroarea, e că poporatia se ridică întot- 
„deauna la limita extremă impusă prin cantitatea subsis- 
tentelor si că ar tinde chiar să treacă de dânsa. 

„Ea provine de la ideea, pe care o subintelege pretutin- 
„deni, desi nu o exprimă nici odată, că dorinţa de a procrea 
„primează pururea pe celelalte. 

„O familie, un popor, nu ar înceta de a se inmulti decât 
„numai atunci când lipsa de mijloace de existenţă s'ar 
»opune fecundităţei lor. Propositie enormă, désmintiti 
»prin “fapte şi care nu rezistă măcar unui moment de re- 
, »flectiune. Malthus nu putea să prevadă obieetiunea pe 
„care ne-o procură oliganthropia normandă. Dar nu avea 
„ci oare exemplul Spartei, si acel al imperiului roman dis- 
»Doporándu-se în plină pace, in mijlocul securităței şi a 
„abundenței ? Stingerea atât de repede a familiilor nobile 
„oare nu este si ea încă o desmintire a teoriei sale ? 

De altmintrelba, Dumont erede, împreună cu Morel. 
Vindé, că toate calculele aritmetice ale lui Malthus nu 
rezistă criticei și propoziţia fundamentală a cărței lui este 
evident o eroare. 


Cât pentru banalitate, ea presupune existenţa unei con- 
diţiuni eare de fapt nu se găseşte niei odată implinită si 

anume egalitatea averilor. 
Pe o corabie pierdută in gheturile polului, si pe care 
hrana ar fi măsurată cu rigoare pentru fiecare, sosirea 
câtorva indivizi mai mult ar însemna moartea pentru 
dânşii sau pentru oamenii de pe acea corabie. Dar în socie- 
tátile noastre antiegalitare lucrurile se schimbă. Respun- 


) Depopulation et Civilisation. Etude Démographique. Paris 1899. 
2) Loc teit. -Pag 24. 


269 


sul proletarului dat afară de la banchetul vietei, la care: 
natura nu i-a pus lacâm, este că pot să plece milionari: 
cari consumă într'o zi cát o mie de persoane. 

In»preuná cu toti economiștii, Malthus preferă creşterea 
avutiei creșterei poporafiel. Şi această preferinţă a fost 
cauza succesului său pe lângă conservatismul englez si pe 
lângă aristocrația banului; şi până astăzi încă aceasta este 
auzir succesului ce-l are. S" 

Darwin a recunoscut că sistemul seu nu-i decât gene- 
'alizarea principiului lui Malthus. Dar între dânşii este o 
deosebire. Malthus a aplicat speciei umane un principiu 
care nu-i convine. Darwin la aplicat animalelor si plan- 
telor si aice el este la locul lui. Căci pe când instinctul ani- 
male!or este ineonscient si orb, omul nu face mai la urmă 
decât aecea ce voeste. Pe de-o parte, el poate să prevadă . 
greutăţile familiei si are trebuinti foarte complexe si ti- 
ranice de dezvoltare personală, pe cari animalele nu le 
simt; pe de altă parte el stie foarte uşor să înlăture fecun- 
ditatea, păstrând plăcerea. Wallace, care a descoperit trans- 
formarea speciilor odată eu Darwin, împărtășește de alt- 
mintrelea aceeaşi părere. şi consideră concurența vitală ca 
neavând niei o acţiune asupra omului. „Omul este o fiinţă 
„a parte în natură, zice el, de oarece el nu este influen- 
„tat de legile cari modifică in mod irezistibil toate cele- 
„lalte fiinţi organice“. La rasele animale, concurența vi- 
tala şi concurența sexuală sunt factorii oricărui progres. 
Dar la oameni nici aceste, nici concurența comercială care 
le inloeueste, nu au efecie analoage. Pentru ce, se întreabă 
Dumont ?:). Din cauza unui fapt propriu speciei umane si 
care modifică totul: acumularea avuţiei si dreptul ce se 
acordă individuini de a dispune de dânsa, întrun cuvânt. 
proprietatea. [ 

Mulțumită proprielátei, opintirile concurenţei nu mai 
au de ţintă dobândirea unor însuşiri personale şi naturale, 
ci mai mult dobândirea avu(iei, unde un spirit îngust şi 
pozitiv, o conștiință puțin serupuloasá si o inimă de cor- 

sar servește mai bine decât calitățile cele mai rare, Fiul 


1) Loc. cit. Pag. 34. 


270 


unui bancher rachitic va triumfa in contra tânărului celui 
mai viguros Și mai inteligent dacă s'a născut din părinţi 
săraci. In rezumat, zice Dumont, Malthus a procurat o 
idee bună lui Darwin dar ea este falşă dacă o aplicăm oa- 
menilor. 

„Doi factori intervin pentru a impiedeca acţiunea con- 
.cwen(ei vitale asupra omenirei. Aceştia sunt, pe de o 
„parte libertatea si prevederea, cari sfürámi raporturile 
„dintre pefte şi fecunditate, pe de altă parte moştenirea 
„bunurilor, care distruge “aportul între valoarea personală 
„Și succes“. | : 

Dumont crede cà cenrul are instinctul generaţiei ca si 
animalul, dar când economiseste si lucrează, acest instinet 
produce la dânsul alte rezultate cu privire la fecunditate, 
decât la animale. El produce altele încă si mai diferite din 
momentul in care omul, având timp liber, se dedă științei 
politicei si artei. De îndată ce imaginaţia si atracţia idea- 
lului intră în scenă, ne găsim in fata unui alt principiu 
al poporatiei, care ne va da explicatiunea dispoporărei in 
Francia. 

Progresele natalităţei sunt în “raport invers cu capi- 
larituteu socială. Prin eapilaritate socială trebue să inte- 
legem: aspira(iunea la lux, la eleganţă, la plăceri, setea 
nepotolită de dreptate si de adevăr cari merg până la jert- 
firea individului pentru binele general, tendinţa neînfri- 
nată către un ideal de fericire si de valoare 1). Regulele ca- 

- pilarităţei sociale care este, după eum zice Dumont însuși, 
sufletul teoriei sale, se pot formula în următoarele pro- 
pesitii : < 

„Progresul natalitátei stă în raport invers eu capilarita- 
„tea socială. 

„Progresul individului, fie ca valoare, fie ca nulțămiri, 
„stă In raport direct cu capilaritatea socială. 

„De unde rezultă corsecinţa că dezvoltarea rasei ca nu- 
„măr stă în raport invers cu dezvoltarea individului ea 
„valoare si ea mulţămiri °)“. 


1) Loc. cit. Préface VI. 
2) Loc. cit. Pag. 130. 


271 


Fiecare om caută să se ridice de la funcțiunile inferioa- 
re ale societăței la acele superioare. Cu toții vor acelaşi 
lucru: să fie mai mult decât aceea ce sunt. Dar e sigur că 
dacă voesti să te ridici, trebue să nu fii impiedecat în miş- 
cările tale. Copiii însă, mai ales când sunt prea numerosi, 
te tin pe loe. Ei sunt personalităţi nouă-cărora trebue să 
sacrifici propria ta personalitate si cu cât capilaritatea 
socială va fi mai activă, eu atât oamenii vor fi mai puţin 
dispuşi ea să facă un asemenea sacrificiu. Pentru omul 
are şi-a pus scopul vietei in sine însuşi, copiii sunt în 
totdeauna obstacole puternice, cari se opun dezvoltărei 
sale individuale. In consecinţă, acei cari aspiră la satisfa- 
cerea cât mai deplină a poftelor, a ambiţiunei, a aspira- 
tiurilor lor artistice sau intelectuale, nw vor avea in de 
obşte decât puţini copii, sau chiar nu vor avea de loc. 
Puterea de expansiune a rasei omenești o îndeamnă să 
crească în toate direcţiile deodată si ca mulţămiri, şi ca 
valoare individuală si ca număr. Dacă progresele indivi- 
dului sunt impiedecate fie că obstacolul ar fi fortuit, fie 
că el ar fi fost stabilit cu intentiune de către legislator, 
el profită cresterei poporatiei. Arborele care stă singur 
pe câmpie îşi întinde. ramurile sale în toate părţile si 
creşte rotund, dar când e îngrămădit de alti arbori în pă- 
dure, el se ridică drept în sus pentru a avea şi el partea 
lui de aer si de lumină: forma lui se datoreste obstaco- 
luhui care s'a opus cresterei sale naturale. Dezvoltarea în 
număr, într'o naţiune, stă în raport invers eu názuin(a 
către desvoltarea individuală, Tie ca mulțtămiri, fie ca 
valoare. à 

„lia că am considera fenomenul acesta din punetul 
„do vedere individual $i conştient si că lam numi názuintá 
„către dezvoltare, fie că lam considera, ceea ce este mai 
„filosofie, din punctul de vedere social şi instinctiv, ne 
„găsim in fata unui principiu al poporaţiei, a cărui imi- 
„portanță nu fusese inci semnalată“. 1). 

Acest principiu explică variaţiunile natalităței, presen- 
tate de unele popoare cari se deosebesc sub toate rapor- 


turile. n 


=. . -m ES dam 


1) Loc. cit. Pag. 113. 


272 

Capilaritatea socială e protivņică familiei si natalităței 
şi din contra organizarea puternică a familiei se inrpo- 
triveşte capilarititei sociale, sau cel puţin efectelor sale 
vătănătoare asupra individului si a rasei. Din punetul de 
vedere al rüsei, o puterniei constitutiune a familiei va 

„avea următoarele două rezultate corelative : înlăturarea 
progresului si producerea unei nataliti(i exuberante. 

Acesta este cazul Chinei. Un discipol al lui Malthus ar 
atribui densitatea pcporatiei acestei țări faptului că ea 
este o țară curat agricolă, în care oamenii, foarte eum- 
pătaţi şi foarte industrioşi, se hránese de-a dreptul din 
productele agriculturei, in loe dea avea pășune si de a 
se hrăni din animalele herbivore ca noi. Dar aceasta ar 
însemna să luăm efectul drept cauză. Chinezul nu este 
foarte feeund pentru că trăieşte cu puţin, că trăieşte 
cu puţin pentru că e foarte focund. Sobrietateu lui silită e 
rezultatul unei netalităţi excesive si aceasta nu-şi găseşte 
explieatiunea sa decât in modul de alcătuire al familiei 
chineze. 

„Familia chineză se poate asimila, pice Teheng-Ki- 
»fong?) cu o sccietate civilă în participaţie. Toti memi- 
„brii ei sunt obligati de a se sprijini unii pe alţii ṣi de 
„a trăi în comunitate. E un fel de ordin religios supus 
„unor regulamente fixe. Toate veniturile se adună in 
„aceeași casă si toate contribuţiile le face fie-care fără de- 
„osebire de mai mult sau mai puțin. Familia este supusă 
»regimilui egalititei si a fraternităţei“. 

Chinezii nu au uitat nici odată că omenirea este un 
intreg, zice Dumont, că generaţia prezentă nu este scopul, 
ci mijlocul pentru a prepara pe cea viitoare, că oamenii 
sunt solidari in prezent si că rasa viitoare e solidară ew 
generaţia prezentă. Regimul lor de proprietate este o 
transae(iune între proprietatea individuală și proprietatea 

colectivă, care face ca pământul să nu fie alienabil decât 

foarte cu greu, si care fixează locuitorii in loo de ai im- 

pinge ciitre oraşe. l 
Pestul intitutiilor nu este mai puțin favorabil imobili- 


1) Revue des Deux Mondes. 15 Mai 1884. 


Y 
4 


bia 


273 

zăvei lor în poziţiile în cari se găsese. Pe când sistemul 
castelor suprimă atracțiunea capilară punând ținta mai 
presus de aspirații, organizarea socială a Chinejilor o în- 
lătură punâud tinta aspiratiunilor, aproape de individ, în. 
familie însăşi și canalizánd cu îngrijire restul de anibițiu- 
ne ce mai rămâne printrun sistem de examene, asa că 
pentru cele patru sute de milioane de oameni nu sunt decât 
treizeci până la trezoei si cinei de mii de funcționari. 

,GCuroasterea trecutului familiei lor îi face să priveas- 
„că, eu o linişte necunoscută nouă, vieisitudinele exis- 
„tevţei. Succesul ei îmbată mai puțin de speranțe nemăr- 
„eenite, nesuecesul nu-i aruncă în braţele desnădăjduirei. 
»Disiribuiti pe un lung sir de generații, fericirea. ṣi neno- 
„rocireu sfürsesc prin a se compensa. Intre eei puternici 
„Si cei slabi, egalitatea se restabileste, suprimând până 
„Şi ideea castelor si a claselor sociale. In orice familie 
„sau văzut mandarini însemnați, vice-regi, țărani, mun- 
„ctitori si se vor mai vedea încă. De aice, in locul invi- 
„liei si a urei, a ingámfárei $i a obrăzniciei, o binevointá 
.szenerali, o prietenie in. rela(iuni, o S e frater- 
nitate" 2), 

Dumont arată apoi înrâurirea sistemului castelor, eu 
totul protivnie capilarităţei sociale, asupra natalităţei, si 
citează ca exemple Egipetul din antichitate si India mo- 
derră, a cărei poporatie e foarte deasă. Asemenea Rusia, 
desi la dânsa castele nu sunt cunoscute, isi datorește na- 
talitatea ei, cea mai puternică din Europa, tot imposibili- 
tütei atraetiunei capilare. In domeniul intelectual, igno- 
ran(a, cresurile şi credinţele religioase oprese aice orice 
fel de neliniște a spiritelor ; ambitiune politică nu se în- 
eape la un popor de iobagi emancipati de curând, insfár- 
sit progresele avutiei le sunt aproape interzise prin regimul 
comunitar al poporatiei, Corporafiile de muncitori (artele), 
bazate pe egalitatea salariilor, există de secole in Rusia. 
şi cuprind aproape pe toţi mestesugarli, adeseori chiar 
funcționari comerciali, casieri, ete. Imensa majoritate a 
țăranilor nu cunoaşte decât proprietatea colectivă, comu- 


1) Eugène Simon: Nouvelle Revue. 15 Martie 1885. 


nală fobehtchina). Ea este facultativă, ce-i dreptul, si fie 
care o poale părăsi, dar puterea tradiţiei îl oprește de 2 
se despărţi de dânsa. 


In asemenea condiţii, neputând să se  desvolte ca valoa- 
re personală, omul sporeste-ea număr. 


Acelaşi principiu al capilarităţei sociale îi serveşte lui 
Dumont pentru a-și explica faptul misterios al stángerei po- 
poarclor sălbatice cari intră în contact cu popoi rele ci- 
vilizate. Indienii din America urăse civilizaţia dar sunt 
in neputinţă de a i se opune sau de a se ridica la nivelui 
ei şi aceasta este cauza stângerei lor. Cuprinsi de un 
sentiment de desnădăjduire, datorit inferioritütei lor in- 
leleetuale, de cara au conștiință, sálbateeii încetează de 
a se mai înmulţi din această cauză. Ei simt că nu se mai 
pot ridica si cá nu sunt în stare să asculte de poruncile 

'apilaritiiţei sociale si se lasă să piară. 

La popoarele civilizate capilaritatea socială e mai mult 
sau mai puţin activă, după vigoarea atraetiunei si după 
obstacolele ee le întâmpină. In monarhiile constituţionale 
ea este, în parte, împiedecată în sfera politică, pe când din 
contra, intro democraţie egalitară, ea e lăsată cu totul 
literă si din această cauză, în condițiuni de altmintrelea 
egale, ea trebue să fie mai generali si să aibă ca rezultat 
o natalitate mai scăzută. Democrația proclamând egali- 
tatea tuturor cetăţenilor si dând fiecăruia dreptul să aspi- 
re la cele dintáiu locuri, trebue să aibă ea consecință o- 
bicinuită sau oligantropia sau cel puţin o stare de lân- 
cezeală a poporatiei. Si cauza este toemai înlăturarea ori 
cărui obstacol la aspiraţiunile cetăţenilor. 


x 


Fără de a anticipa asupra analizei critice care va urmă, 
observăm aici că după această teorie ar trebui ca forma 
democratică în Statele Unite ale Americei să fi avut ea 
consecinţă sau oligantropia sau lâncezeala poporaţiei. Se 
“stie însă că tocmai dezvoltarea poporaţiei în această ţară 
unde ea a cresent in proporțiuni uriaşe $i nemai cunos- 
cute până atunci, cu toată forma republicană a consti- 
wţiei sale, î-a inspirat lui Malthus teoria sa că popora- 
ţia creşte in progresiune geometrică. „Federalismul” à- 


N 
- 
Ut 


„cestei democrații republicane, care sar fi opus dorinței 
nemăsurate de a se ridica, cum zice Dumont la pag. 12$, 
nu este un motiv în deajuns de puternie pentru a explica 
natalitatea extraordinară a poporatiei sale. Dar aceea ce 
“o explică fără îndoială este faptul că pământul, liber încă, 
era accesibil unei poporații în plină vigoare. 

Când intzo democrație, în care egalitatea a fost pro- 
elamată în drept, a mai rămas încă de fapt vre-o bari- 
eră peste care nu se poate trece, care pentru unele clase 
sociale se opune capilarititei sociale, bariera aceasta își 
produce efectul ei si fecundidatea reapare imediat. 

Doament citează exemplul lucrătorilor de mine si din 
fabrici cari, ne-avánd perspectiva de a se ridica la rangul 
de patroni, se inmultese ca Indienii din castele inferioare 
ale Indiei. Intocmai ca fiul de paria, tânărul muncitor 
“va repeta viea(a părintelui său, în aceleaşi condiţii, eu 
acelaşi viitor. Aici niei un progres nu e cu putinţă si prin 
urmare individul nu are nici un interes ca să reziste im- 
.pulsiunilor iourbe ale unstietelbr sale. Proletarul, “care 
nu posedă nimic, va transmite ca moştenire un patrimo- 
niu egal eu acel earo l-a avut el: brațele lui. De aceea 
oamenii cari trăiese de azi pe mâine, sunt mai fecunzi 
„decât orice altă clasă socială. ^ 


.Asemene ignoran(a, lipsa de comunicaţii, păstrarea 


„unui idiom special si fără literatură, precum e idiomiul 


„breton, base sau flamand, formează chiar în plină demo- 
.Qerniie pe atâtea bariere, capabile de a impiedeea capila- 
„vitatea socială si ca consecință, de a menţine 'fecundi- 
stea o5): 

Se înţelege dela sine că ar fi ridicul de a atribui oligan- 
tropia formei republicane sau opiniunilor radicale. Nume- 
roase republici ca Roma, Venetia, Elveţia, Statele-Unite 
au găsit unele în constitutia lor aristocratică, celelalte în. 
-federalism, un remediu care împotrivindu-se dorinţei ne- 


1) Loc. cit. lag. 125. 


2,0 
măsurate de a se înălța, „a prevenit scăderea natalitütei 
„sau chiar a menţinut creşterea ei“ '). 

Cu ajutorul acestei teorii autorul se trudeste să explice: 
fenomenul intristátor al scăderei natalitátei în Franța. 

„Imprejurări speciale Franţei din veacul al NIN au 
„tăcut să crească in/mod paralel egalitatea în drept si ine- 
»talitatea în fapt; din progresul acestor doi termini an- 
»liteliei a rezultat o atractiune internă si generali către 
„bogăţie care a ajuns să fie singurul mijloc de influență si 
»de considerație; si această pasiune, maulțănită unor pre- 
„judecäti seculare, găsind mai puţină înlesnire de a se sa- 
»lisface prin muncă si prin spiritul de inițiativă, de cát 
„prin econemie, prin compresiunea tuturor poftelor si prin 
imputinarea sareinelor familiei, a contribuit în mare par- | 
„te la imyputinarea voluntară a numărului nașterilor“ 2, 

Afraetiunea capilară, puternicul motor al oricărui pro- 
gres social, primind de la împrejurările particulare Fran- 
fei, o activitate prea mare, a determinat o predominare 
excesivă a tendințelor individuale, sau ceea ce este acelaşi 
lueru, un deficit al tendintilor sociale. 

„Aceasta este boala generală de care suntem atinsi, zice 
„Dumont 2) si oligantropia nu-i decât un caz al ei parti- 
„enlar, desi el este cel mai grav", 

Trecând dela această teorie generală la remediile eche- 
mate sii înlăture starea do lincezeală a peporaţiei in Fran- 
(a, Dumont zica, că de vreme ce sa constatat că ea se da- 
toreste unei situaţii transitorii în care domneşte în acelaşi 
timp moravurile monarchici şi principiile, tendințele de- 
noera(iel, remediul care se impune legislatorului, se poate 
rezuma în următoarele cuvinte: a face să concordeze. Dar 
fiindeă acest remediu radical esto imposibil, ti ebue căutat 
un altul care să fie cel puţin un progres faţă cu starea 


1) Loc. cit. Pag. 128. Expresiunea „a prevenit s^sderea natalitâţei 
sau chiar a menținut creşterea ei“, e cu totul nepotrività pentru 
a caracteriza desvoltarea uriag* a poporaţiei in Statele-Unite. 
Aice nu e vorba dea explica „menținerea“ natalitáfei, oi „ereg- 
terea“ ei neobicinuit&. 

2) Loc. cit. Pag. 258. 

3) Pag. 370. 


prezentă si Dumont îl găseşte în descentralizarea agmi- 
nistratiel; in oprirea emigrației din târgurile din provin- 
vie către Paris; în mărginirea luxului ppintr'un. impozit 
prüg»esiv pe obiectele de comunicaţie; in .suprimarea 
budgetului cultelor pentru a .stárpi clericalismul care 
„enervează autoritatea părintească,  desbină familia, si 
,Urepagü pedantismul si frivolitatea^; însfârgit, in forti- 
fiearea solidarităţei. | 

Aceasta ar ti, în rezumat, teoria complectă a lui Arsene 
Dumont, pe care au dezvoltat-o mai pe Jarg, nu pentru 
motivul că ar Fi găsit un nou principiu al-poporatiei, după 
eum erede el, ci pentru că a insistat asupra unor fuple cari 
ne vor servi la complectarea formulei definitive a prin- 
cipiului poporztiei, Cát. pentru explicarea deseresterei na- 
UdGajfaseb în Franţa, noi credem: că ea esto eu totul insufi- 
elentüt si că remrediile ee le proptme-Sunt sau fără nici o 
lewitturiü cu starea reali a lucrurilor, precum ar fi de-o 
pildă suprimarea budgetulni cultelor, sau pentru motivul 
încă wi mai grav, că cle nici nu sunt remedii, ei se reduc 
numai la niste desiderate, a căror îndeplinire stă toemai 
in discuţie. De această natură ar fi de-o pildă următorul 
„tvatuanent general". pe-care-] propune Dumont: 

.Insfársit:de carece teate aceste relet) îşi au suprema 
„lor expresiune iu idealismul individual, zice el 2), indrep- 
„taţi iun contra lui teate silintele voastre; intáriti solidari- 
statea; fucetb îmasa fel încât ce se face în numele po- 
sporului să fie impunător, măreț, bogat si indestulat eu 
Jprisosintà'". 

Dar aceasfa nm este un tratament general, eum crede 
Dumont, ci numai o dorinţă generală. l2 ca şi cum ai 
spune bolnavului neputincios să se scoale, să-și ia aster- 
nutul în spate si să plece sănătos. 

Atâtam avut de obiectat aice, în mod general, asupra 
teorici lui Dumont, urmând să vedem întrucât ea ne 
poate servi pentru scopurile noastre. 

1) Centralizarea administrației şi a avufiei; emigrarea câtra capi- = 

tala; s:zderea virtuților militare ; luxul etc. 

2) Loc. cit. Pag. 374. 


238 


Tratând chestiunea poporatiei numai in treacăt, abia- 
pe 4 pagini din acele 620 cari formează ediţia a treia. 
a Prineipiilor sale?) — e drept că nu avea nevoe de mai 
mult pentru a ajunge la concluziile la cari a ajuns — 
Charles Gide, profesor de economie politică la facultatea. 
“de drept din Montpellier, zice că de aproape un secoi 
de când a fost publicată celebra. doctrină a lui Malthus,. 
experiența nu a confirmat prevederile lui pesimiste. Sa 
„văzut că în unele ţări, cu toată creşterea poporatiei, bo- 
găţiile au crescut încă si mai mult. Cu toate acestea, ad- 
miţând chiar o înmulţire foarte înceată a popora(iei de 
numai 1 la 100 pe an, încă poporatia pământului, care este 
astăzi de 1.500 milioane de locuitori, ar fi de 3 miliarde- 
re la mijlocul secolului viitor, de 48 de miliarde prin anul 
9250, adică numai peste vre-o 350 de ani, si ar fi de ajuns 
să meruean cu calculele mai departe pentru a vedea că 
peste vr-o $00 de uni, pământul ar trbui să aibe o po- 
poraţie tot atât de deasă ca Parisul si că peste 1.200 de ani 
ar veni un om la fie care metru pătrat, ceea ee nu le-ar 
permite nici de a se mişca. 

„Desigur, zice Gide?), că acest rezultat nu se va pro- 
Quee. Dar cari sunt cauzele cari-l vor preveni? A le cu: 
„noaste ar insemna să cunoastem adevărata lege a popo- 
Qratieb si trebue să mărturisim că o imnoriüm'". 

Totuşi ar fi o soluţie pe care ne-o procură biologia. 
Fecunditatea speciilor variind, in general, în raport invers. 
eu deseoltarea indivizilor si fiindcă, după cum se pare, 
această lege sc datorește unui oarecare antagonism fiziolo- 
gie intre activitatea generativă si activitatea cerebrală, 
se poa'e spera că fecunditatea speciei umane este desti- 
nată să scadă în mod progresiv pe măsură ce va ereste 
dezvoltarea intelectuală si morală a indivizilor, 

Acest fel de a trata chestiunea popora(iei este cu totul 
caracteristic pentru asa numiții „economiști“ din şcoala: 
ortodoxă. lată în adevăr o tară, Franţa, în care poporatia 
abia se mai inmulteste, scăzând chiar în unele regiuni,. 

1) Principes d'économie politique. Ed. III. Paris 1891. 


2) Loc. cit. Pag. 331. 


în mod progresiv, pe când străinii, năvălind de pretutin- 
deni, ocupă locul lüsat de francezi, cari nu mai pot trăi 
in tară la dânşii, neeum să ocupe în mod efectiv colo- 
niile frumoase, pe cari le mai stápánese încă în puterea 
armelor, si cu toate acestea vedem că această chestiune, 
cure este desigur o chestiune economică în primul rând, 
nu-i preocupă de loe pe unul din „economiștii“ cei mai 
cu vază ai acestei țări. Dar mai mult decât atât, pe când 
poporatia franceză se stânge, economistul nostru se preo- 
cupă de creşterea excesivă a poporatiei pământului si 
speră că fecunditatea speciei umane, de care se îngrijește, 
"t scădea odată cu dezvoltarea intelectuală si morală 2 


x. 


LI 
indivizilor ! 


" 


Nu avem să ne preocupăm mai mult de această decă- 
dere intelectuală “care eadreazá carceum etu scăderea. ge- 
nerali a poporului francez la sfârsitul acestui secol. Dar 
că nol, ca popor tânăr, ne ducem să luăm, „știința“ noastră 
econemică din asemenea serieri ale unor spirite în deca- 
dentá, este desigur un semn de molesire, ingrijitor. 

al. Olt*), crede că deseresterea natalităţei se datorește 
dezvoltärei civilizaţiei. Teoria lui Malthus, după părerea 
sa, nu are niei o valoare actuală. 

Doctorul Jacques Bertillon 2), respingând teoriile lui 
C Malthus, cere ea statul să intervină făcând legi speciale 
pentru a spori natalitatea. Faptul de a ereste cel puţini 
trei copii trebus să fie considerat ca un fel de impozit. 

Charles Bertheauw?), respinge ambele propositii a le lui 
Malthus după eari poporafia ar tinde în mod natura! 
să iutreacă mijloacele de subsistență. El erede din contra 
că pe deoparte poporatia ereste si scade pretutindeni deo- 
dată şi în acceaşi măsură cu mijloacele de subsistentü si 
cá, pe de altă parte, mijloacele de subsistenţă sporesc 
“sau sc imputineazá odată cu poporatia sau prin poporatie. 

Aceste «ouă element ale avutii unui stat Joacă dar, 


1) Trait d'économie sociale. Ed. Il. Paris 1892. 

2) La natalité en France et les moyens à employer pour la relever: 
(Revue internationale de sociologie. 1893). 

3) Essai sur les lois de la population. l'aris 1892. 


280 

Wu față de celalt, rolul de cauză si efect. Cát pentru 
chestiunea de a se sti în ce proporție o ţară îşi poate spori 
mijloacele de subsistentü, Bertheau erede că totul depinde 
de valéarea fizicü, morală si intelectuală: a poporatiel, de 
sradul ce civilizaţie la care a ajuns, de natura climei si 
a soluiui, de mijloacele de acţiune de cari dispune si mai 
“ales de libertatea politică şi comereialá si de siguranța pe 
sare i-o garantează instituţiile sale. i 

Profesorul Wilhelm Neurath, ve la Soala inalti de 
azricultură din Viena, în sfârşit, ocupându-se de teoria 
lui Malthus, în Elementele sale de economie politică 2), e 
rezumă pe seurt mai înainte de a lua pozitie faţă de dânsa. 

Malthus, zice el”), ne spune că pé măsură ee crește, po- 
poratia devine din ce în ce mai greu de a-i procura eu- 
titatea de mijleace de existenţă de Gari are nevoe. Pentru 
a preduce mai multe zráne, trebue să se cultive pământul 
la o adâncime tot mai mare si sibse intrebuinteze tot mai 
nat insrzsnmánf, atică să ses cheltuiască mai multi 
nuca si capital, sau să se cultive pământuri de o calitate 


din cc in ce mai proastă si mai îndepărtată de locul unde i 


se ecnsumá productele, ceea ce sporeste iarăşi cheltuelile 
de producere ori elieltuelile de transport. In amândouă 
cazurile, preţul zránelor se ridică; căei prețul trebue să 
eepere cheltusiile Ce producere cele mai ridicate, pe 
cari je reclamă producerea cantităţei de mráne necesară 
pentru îndestularea cerorei existente; Proprietarii părmân- 
turitor celor imi bune si apropiate de locul unde predug- 
tele se consumă, debándese dar, din canzà că sgránesle se 
produe do dàpgii cv mai puţină ceheltuealà, un càstig 
decsebit care este renta. Renta trebue dar să se ridica 


odată cu cresterea poporaţiei si pe măsură co sporeste GE 


rerea si prețul arânelor. Chiar dacă renta Sar percepe 


in favoarea statului, med sránele nu sar cheni; căci 


cheltuelile de producere, pe cari prețul trebue să le aco- 
pore, ar rămâne acejeasi, Dar p când producerea mijloa-. 
celor de hrană devine din ce in ce mai anevoioasă, arti- 


I) Elemente der Volkswirts.hat.sichre. Ed. I. Wien 1856, 
8) bac. cat. Pag 27. : 


2S1 


olele industriale si de lux ajung să fie produse tot eu 
mai multă usurintá. Nu renta pe care o percepe propric- 
tarii si luxul bogătaşilor ar fi dar cauza Mizerici masc- 
lor. Izvorul adevărat al tuturor suferințelor ar fi de cău- 
tat în iperdcmie, adică în faptul că în virtutea unor legi 
naturale, sporirea mijloacelor de hrană ar trebui să ră- 
mână îndărătul cererei, dacă fie care nu-şi înţelege dato- 
via de a nu erea o familie decât atunci când are. certitu- ' 
dines că o va putea întreţine cu propriile sale mijloace. 
'éoria că, în virtutea unor legi naturale, sporirea mijloa- 
celor de subsistențţă ar rămânea îndărătul eresterei popo- 
raţiei, se numeste legea. lui Malthus sau degea. maltlhui- 
sienne a popora[iei, 

Duvă ce analizează si legea salarultti, formulată de Ki- 
eurdo, Profesorul ? LR zice că  Malthus a fest mai 
ales un apărător al intereselor proprietü(si foneiare, pe 
“and Ricurdo apără mai cu deosebire interesele clasei ca- 
pitaliste4 Malthus combătea impozitul in folosul săraci- 
lor, cure apăsa asupra proprietztot tonciare si apăra (a: 
xele pe importul grànclor; pe | cánd Nicarilo  rombătea 
aceste taxe cari seumpeau pâinea si siloau industria de 
a plăti salare mai ridicate, 

Multhusianismul isi are originea Imi în dorința de a 
explica faptul paradoxal că toemai în țările cele mai bo- 
gate există mizeria cea mai crudă si că se prezintă în á» 
celasi bmp o e: mitate preu mare de bunuri datorită asa 
numitei „supraproduceri” (U eberproduetion), adică produ- 
cerei poste. trebuințele pieţei, alături eu neputinta de a 
hrăni pe toti acei cari cer si câștige, să muncească si să 
mănânce. Supraproduesrea ar exista, după părerea lui 
Malthus, nimai întru cât se atinge de obiectele industria- 
le şi de lux. pe când ar fi peste putinţă de a se produce 
mijloace îudestulăteare de hrană: Cu acesta. se părea 
că se'explică si faptul că după vreme articolele indus- 
trinle si de lux se eftenesc mereu, pe And din contra c- 
bieetele de hrană se scumpesc, Si teoria aceasta a Jost 
priinită eu o bucurie atât de nare, eu cât se lítise ideea 
că ingrămňdireą bogățiilor in mánele eapitalistilor si a 


proprietarilor de pământ ar fi fost cauza lipsei eo» o îndu- 
rau masele populare si că nu ar fi alt remediu decât in 
desfiinţarea proprietăţei private a pământului și a capita- 
lului. k 

Astăzi, zice Neurath +), când tările civilizate sunt preo- 
cupate de teama ea nu cumva pretul cerealelor și a vitelor 
să scadă si când pieţele gem de producte, ar trebui fără 
-de nici un fel de aprofundare științifică să se înţeleagă 
că nu iperdenda (Uebervólkerung) sau pretinsa imposibi- 
litate de à scoate o cantitate mai mare de produete din 
pământ, este cauza mizeriei lucrătorilor în ţările bogate. 
Iste o eroare asemenea de a erede că poporatia ar putea 
să crească până la asa grad încât să nu mai poată găsi 
mijloace de rană. Omul nu este lipsit de rațiune ca anima- 
lul, sau ca plantele, cari se inmailtese. deindată ce güsesc 
putinţa de a trăi in număr mai mare, El poate să sporea- 

sciü mijloc le sale de traiu, pe când animalele nu le pot 
spori. Pe lângă aceasta, oamenii înzestrați cu însuşiri in- 
teleetuale si morale nu-si întemeiază o familie decât atunei 
când au credința că copiii lor nu vor cădea pe o treaptă 
socială inforioară acelei pe care ei o ocupă. 

Numai unde există mizeria acolo întâlnim o indiferență 
absolută pentru sourfa copiilor ce se vor naşte, asa că se 
poate pretinde pe drept că asa numita iperdemie a cla- 
selor celor mai de jos, nu este cauza ci efectul mizeriei. 

Cu această părere a unui distins ecnomist modern, 
putem să încheem capitolul de fată, treeánd în mod firesc, 
către cercetarea unor obieetiuni ce sau făcut doctrinei 
lui Malthus, de către unii autori pe cari îi vom cuprinde 
sub denumirea” generulă de „socialişti“, desi ea este imoro- 
prie pentru multi dintránsii, Am zis „in mod firese", pen- 
irucă Neurath se impotriveste tendinţelor eronate de a 
se privi avutia si viaţa economică numai din punetul 
de vedere al proprietarilor banilor, precum si conceptiu- 
nei greşite a moralei si dreptátei economice, care nu vede 
in societate decât o adunătură de indivizi rásletiti, cari 
schianbă mărfuri între dânşii. în loe de a se privi misiu- 


1) Loc-cit; Pag. 3 


283 


pea istorică si ideală a omului, a societátei şi a vremurilor, - 
în intregimea ei, când e vorba de a se judeca ce este bine: 
Si ce este drept !). i 

In modul acesta, Neurath pare că continuă opera in- 
cepută de Sismondi şi ne pregăteşte, la sfârșitul acestui 
'apitol, ca să primim, fără o tranziţie prea bruscă, ideile - 
cu mult mai energice a le unor protivnici încă si mai 
hotărâți ai teoriei lui Malthus. 


CAP. XV. Socialiştii protivnici ai lui Malthus 


Prin cuvântul „socialism“ 2), cae a devenit mai cuncseut 
eu vre-o cinci zeci de ani în urmă, dintr'o scriere a lui 
Louis Reybaud?), se desemnează de obiceiu sistemele - 
politice economice cari atacă bazele actuale ale societi- 
tei civila?). Acesta este înţelesul teoretic al cuvântului. 

Din punctul de vedere practic, se înțelege prin socialism 
un anumit partid, care reprezintă interesele muncitori- 
mei, ca clasă, având ea scop desființarea organizárei ac- 
tualo a societăţei bazată pe proprietatea privată a pă- 
mántului si a mijloacelor de producere si înlocuirea ei 
cu apropiarea lor colectivă. 

Dacă am lua cuvântul „socialism“ in acest din urmă 
înțeles, ca denumire a unui partid anumit, e sigur că: 
mulţi din autorii de cari ne vom ocupa în capitolul de 
faţă nu şi-ar avea locul lor aice: 

1) Loc cit. Vorwort Pag. V. 

2) Louis Heybowd, isi începe prefata din 1856 la studiul său asupra 
Neformatorilor cu următoarele cuvinte: „lată aproape doua. zeci 
„de ani impliniti, decánd, la începutul acestui studiu. am avut 
„trista onoare de a introduce în limba noastră cuvântul socialist, 
ete“ Vrea si zica, Reybaud nu-și atribue paternitatea cuvân- 
tului Socialistul englez IJ. Hyndman pretinde in Sozialistische 
Monatshefte (Berlin 1897), cà expresiunile « socialism» şi :50cia- 
liste ar fi fost întrebuințate, încă de prin anul 18oo, de câtre 
Robert Owen. (Vezi : Dr. Karl Walcker : Geschichte der Natio- - 
nalókonomie und des Sozialismus. Ed. 1V. Leipzig 1899. Pag. 35). 

3) Etudes sur les Réformateurs ou Socialistes modernes. Paris 1840. 

4) Luigi Cossa : Histoire des doctrines économiques. Paris 1899. . 

Pag 512. 


Nici Telierniehewsky, nici Dühring, nici Loria, si 
Nitti nu ar putea să intre intrun capitol care tratează 
despre socialism, ca partid al muncitorimei în luptă cu 
clasa capitalistă. In cazul acesta, soci inlisti ar fi, din au- 


torii citati, strict vorbind, numai Lassalle, Karl Marx 
și Bebel. 


Dacă luăm însă cuvântul socialism in înţelesul teoretice 
ca expresiune a unui complex de doctrine, urb eritică, 
in mod general, bazele actealei organizări eeonomice din 
punctul de vedere comun al reformirei ci, atunei meru- 
rile se schimbă si suntem îindreptăţiţi de à ne oc apa, intro 
lucrare asupra poporației, în acel: i capitol, de acei cari 
fae parte din partidul socialist propriu zis, ca si de acai 
înrudiți cu dânșii dar pe cari acest partid nu-i recunoa- 
ste ca reprezentanţi ai tendințelor lui si cari nici ei nu 
se recunose ca atari’). Căci pe noi nu ne inferesenza wi- 


'uatiunea lor teo: elicit senershá, ci ouemnesd pozitiunean pe 


care o ean taţii cu probia ani poporzatiei, Si din acest punot 
de vedere autorii eu cari ne mdeletnieim în acest capitol, 
au awasta de comun că Tosping teoria lui Malthus in 


med calegorie, atribuind mizeria claselor muncitoare, nu- 


iperdeniei, ei mai degrabă iperdemia mizeriei si carând 
schimbarea orzanizărei economice actuale, care ar fi cauza 
tuturor suferintelor pe cari le îndură omenirea. De alt- 
mintrelea, cu eát ne apropiem de timpurile noastre, eu 
atât contraziverile teoretice dintre aga numitii economisti 
si socialisti tind a se rezolvi, în forma superioară a stiin- 
tei evonemice, care acum se formează. Căci writica pe 
care o fac socialiștii atât organizărei sociale capitaliste, 
1) Vezi pentru parerile pe cari le împârtaşese sucialiştii propriu 
zişi cu privire la Proudhon, Rodbertus, Diihring şi Loria, de-o 
pild», următoarele scrieri: 
Kart Marx: Mistre de la Philosophie. Réponse à la Philosophie 
de la Misère de M. Proudhon 1847. Ed. Germana 


1892. 
Friedrich. Engels: Pretaţa la Das Kapital Vol. UL. 1885. 
» » Herrn Eugen Dühring's Umwilzung der Wis. 
senschaft. 1858. 
> D Prefaţa la Das Kapital Vol. II. 1894. 


lum - 


eat si doctrinelor cconomice clasice, cari nu sunt in mare 
parte decât oglindirea teoretică a stărei actuale de Iu- 
ceruri sub presiunea împrejurărilor exterioare, a sfârşit 
prin a se impune sândivei moderne. Serierile celor mai 
muli economişti din timpurile noastre sunt pătrunse de 
spiritul nou care sa introdus în economia politică do. 
că tro socialisti 1), ale căror teorii tind a fi încorporate 
în sistemul științei. 

Atât sistemul lamericanului Carey, pe care-l citează 
Dühring, cât si serierile acestuia, precum si operile între- 
gei scoale a aşa numiţilor socialişti de catedră din Ger- 
mania, precu e Brentano, Adolf Held, Nasse, Schiffle, 
Schönberg, Wagner, H. von Scheel au un caracter socia- 
list pronuntat. Cei jmai înaintați dintránsii, precum € 
Albert Schüffle si Adolf Wagner, nu se sficsc chiar de a 
declara că tendinţele lor sunt aceleaşi ea: şi tendinţele so- 
cialismului, deşi nu aprobă calea revoluționară a reali- 
zürei lor?). i 

Aceste fiind odată zise pentru a explica unele împere- 
cheri de nume ee sar fi putut părea nepotrivite, putem 
sii trecem la analizarea operilor acelor autori protivnici 
teoriei lui Malthus pe cari am crezut că-i putem numi 
„socialişti”, în înțelesul de mai sus al euvántului. 

Cel dintâi autor de care trebue să ne ocupăm în acest 
capitol e fără îndoială Wiliam Godwin, a cărui serinre: 
Enquiry concerning political justice, din 1190, a provocat 
pe Malthus, după cum am văzut, ea să serie Ineerearea sa 
asupra principiului poporafiei?) După părerea lui God- 
wii, toate suferințele societütei se datorese instituţiilor 
gresite ale oamenilor. Nu avutiile lipsese, ei modul lor de 
împărțire e vicios. 


1) E. Dühring : Kritische Geschichte der Nationalókonomie und des 
Socialismus. Ed. III. Leipzig 1979. Pag. 222. 

2) De. A. Werunsky: Grundzüge des Entwickelungeganges der: 
Volkswirtschaftalehre, Zittau i. S. 1894. Pag. 37. 

3) Cap. XI. 


286 


Intro lucrare care a apărut mai târziu 1), Godwin se 
` incearcă să respundă obieetiunilor lui Malthus, dar fără 
prea mare succes. Polemica lui se caracterisează  îndea- 
„juns de bine, zice Roscher 2), prin aceea că se indoeste dacă 
poporatia Angliei ar fi crescut în adevăr în ultimele de- 
"cenii si prin faptul că atribue creşterea poporaţiei state- 
lor Unite, aproape exclusiv imigrărei. 

După Charles Fourier?) (1772—1887), a cărui idei şi în 
„această privinţă sunt cam curioase, patru cauze niai prin- 
cipale sar opune unei creşteri prea mari a poporaţiei si. 
anume: 1" Vigoarea femeilor. %) Asa numitul regim gas- 
ivesetie. 3°) Moravurile faneroganie şi 4) Exercitiul in- 
tegral. 

J. Proudhon*) (1808—1865) erede in mod general « 
între facultatea genezică si sistemul nervos există un an- 
tagonism care va face ca, în viitor, dezvoltarea ideilor si 
a sentimentelor să modereze pornirile sexuale. 

Un alt protivnie mai serios a lui Malthus, şi care se 
pune din alt punet de vedere, este fără îndoială economis- 
tul rus A, Tehernycheiwsky, în critica cu care însoţeşte 
traducerea principiilor de economie politică a lui John 

"Stuart Mill, publicată mai întâi în revista rusă „Con- 
temporanul“, în anul 1860, si apoi, în volum, în traducere 
franceză 5), 

Reluând observaţia lui Godwin, Tehernychewsky zice că 
Malthus şi-ar fi întemeiat afirmarea lui că poporatia eres- 
te îndoit la fie care 95 de ani, după accea ee a văzut că 

-se petrece în America, dar fără să țină seamă de imigra- 
“ție care ar fi contribuit foarte mult la sporirea locuito- 


1) An inquiry concerning the power of increase in the number of 
mankind being an answer of Mr. Malthus essay on the subject, 
London 1820 

2) Wilhim Roscher: Grundlagen der Nationalökonomie Ed. XIX. 
$us. 

3) Le nouveau monde industriel. 2. vol. Bruxelles 1840. 

4) Système des contradictions écoremiques ou philosophie de la 
misère, Paris 1846 Cap. NUI. 

i) l'Économie politique jugée par la science. Critique des Princi? es 
d'Économie politique de Juhn Stuart Mill. Bruxelles 1874. 


vilor în Statele-Unite. Este drept că Malthus a răspuns 


la acest argument, cu prilejul obieet(iunei ce i sa făcut de 


Godwin si de'alţii observând că chiar dacă am introduce 
acest factor încă rezultatul va fi acelasi. Ori cum, zice 
Tehernyehewsky, omiterea unei împrejurări atât de im- 
portante ne arată că Malthus şi-a stabilit ideile lui fără 
niei un fel de cviticii si că nu cl poate să ne dea vre-o notiu- 
ne mai exactă despre facultatea oamenilor de a se inmulti. 

Tot atât de nesigure ar fi ideile lui Malthus eu privire i 
la putinţa agriculturei de a spori produetele sale si la 
creşterea numai in progresiune aritmetică a mijloacelor 
de hrană. Presupunerea că produetele agriculturei engleze 
ar putea să dubleze în timp de 25 de ani, i se pare limita 
extremă a posibilului. Aceasta este o naivitate care trebue 
să facă să zâmbească pe toti acei cari au cetit scrierile 
moderne asupra agriculturei. Gasparin, în cursul său de 
agricultură, zice că acolo unde cultura este bine organi- 
zatü, 100 de hectare de pământ pot hrăni 931 de oameni. 
Aşa dur Marea Britanie si Irlanda ar putea hráni in ea- 
zul acesta 230 de milioane de oameni, pe când in anul 
1860. acele țări nu conţineau decât aproximativ vre-o 29 
de milioane de locuitori, din cari numai 25 de milioane 
ar fi consumat producte agricole indigene. 

In zadar am căuta. în eartea lui Malthus baze mai solide 
pentru deducerile sale asupra eresterei relative a popo- 
(iei si a mijloacelor de hrană, desi statistica cu toate 
imperfeetiunile ei, ar fi putut să-i procure informatiuni 
mai sigure. Dar el şi-a început cercetările sale cu inten- 
fiunea de a'apă a organizarea economică actu: dá in con- 
trà atacurilor ce veneau din partea reformatorilor $i ideile 
de cari era preocupat l-au împiedecat de a vedea că pro- 


- gresiunile lui aveau nevoe de cercetări mai precise decât 


acele pe cari se intemeea el. Usurint(a cu care a vorbit de 
facultatea oamenilor de a se inmulti foarte repede, a tre- 
cut apoi din ez artea lui, î în capul mai tuturor economiştilor. 
Mai izbitoare încă este însă uşurinţa cu care toti vorbesc 
de greutatea de a se spori produetele agricole. Dar pe 
ce anume se bazează ideea că produetele agricole nu se 


288 


pot spori asa de repede sau si mai repede decât poporattia ? 
Si care progresiunile servind de bază acestor deductiuni 
sunt determinate in mod suficient ? Tehernyehewsky pre-: 
tinde că: ele nu sunt determinate încă si că dacă voin să 
avem noțiuni mai pozitive, în această privinţă, trebue să 

facem cercetări mai exacte decât acele pe care le-a fă- 
cut Malthus si economistii cari repetă spusele lui. 

Să admitem, zice el, că caménii s'ar inmulti in pro- 
Eresiune geometrică sf productele numai in progresiuno 
aritmetică si să zicem că aceste raporturi se exprimă in 
mod exact, prin cunoscutele cifre pe cari le dă Malthus 
si anume : 


Inmultirei oamenilor ca: 1. 3. 1. 8. 16. 32. 64 
Sporirea prodveteler , 1.2: 374,5. 6. 7 


Sá examinăm aceste cifre si să vedem ce rezultă. Dar 
să nu se respundá cumva că Malthus le-a dat numai ca 
un exemplu fără de a le atribui nici o importanţă. Din 
contra, tcemai pe dânsele el isi întemeiază concluziile lui 
că perfec(iunile agricole nu sunt in stare de a echilibra 
deficitul producerei, deficit care rezultă din slăbirea pro- 
ductivititei muncei agricole, faţă cu sporirea cantităţei 
co muncă, Acest deficit, după teoria lui Malthus, este 
enorm şi peste putință de a se înlătura. 

Veriticând calculele făcute de M., după regulele arit- 
matice, Tehernichewsky ajunge la concluzia că chiar dacă 
am. admite că poporatia ar creşte îndoit, nu intr'o perioadă 
de 25 de ani, ci de 12 ani, şi dacă progresele viitoare ule 
agriculturei nu ar fi mai mari de eum au fost în ultimele 
trei sau patru secole, încă omenirea nu ar fi lipsită de 
hrană până în anul 1960. După această demonstrare Teh.. 
crede că ar putea să închee cercetarea sa dacă era vorba 
numai de combaterea deductiunilor lui Malthus. 

„Dar scopul nostru, zice el), nu se mărgeneşte la de- 
„monstrarea insuficienţei teoriei lui Malthus: Noi nu am 
„voi numai să arătăm că Malthus nu a găsit adevărul, 
„ĉi să-l găsim noi singuri“. 


1) Loc cit, Pag. 405. 


- 


289 


Pentru aceasta e nevoie să avem noțiuni mal exacto 
cu privire la puterea de înmulţire a camenilor când nu 
este oprită de nici un obstacol exterior, de oarece toemai 
importanţa ei, determină întinderea perfecfiunilor agri- 
colo trebuitoare, pentru a echilibru produetele eu popo- 
ratin. 

Perioada de dublare de 25 ani este luată după recen- 
simentele poporației Statelor-Unite. Dar în colonii popo- 
atia creşte mai mult prin influența emigraţilor decât 
prin înmulţirea ei firească si în Statele-Unite imigrația 
a avut cu deosebire o importanță foarte mare pentru eres- 
terea poporatiei !). După calculele proprii, ținând sea- 
mă de numărul femeilor, de vârsta la care se pot căsă- 
tori si de lu care nu mai sunt in stare să aibă copii, de 
numărul deceselor, ete. Teh. ajunge la concluzia că pe- 
rioada de dublare este probabil ceva mai lungă decât 
35 de ani, si zice că fati cu această progresiune, chiar în 
starea actuală a agriculturei, țările cele mai poporate din 
Europa ar putea să întrețină un număr de opt ori mai 
mare de oameni decât numărul lor actual. Chiar aceste 
(ări sunt dar asigurate în contra lipsei pentru cel puţin 
încă trei perioade de dublare a poporatiei lor, adică un se- 
col încă. Asa fiind este firese de a nu atribui mizeria ac- 
tuală numărului prea mare a oamenilor, nici legei popora- 
tici si de a căuta remediile ei în suprimarea viciilor orga- 
nizărei economico aetuale. 

Mizeria datorită iperdemiei, chiar in starea actuală a 
agriculturei, nu ar putea să se prezinte, in Europa, decât 


1) Observam aice că, de la 1821 până la 1895, după statistica aineri- 
cană, imigrația în Statele-Unite se ridica in total la 17.622.363, 
pe când poporafia s'a ridicat în acelaş timp de la 9 634.000 la 
70 000 000. Din sporul de peste 60.000.000 cu care a crescut po- 
poraţia in Statele-Unite, dela 1821 la 1895, mai bine de 42.000.000 
se datoresc dar cregterei ei naturale, prin excedente de nașteri 
Afirmaţiunea lui Godwin, reeditată de Tchernychewsky, cum că 

: creşterea popora[fiei in Statele-Unite se datorește excluziv imi- 
gratiei, nu este dar exacta. (Vezi pentru datele citate mai sus: 
Arthur Freiherr von Fircks: Bevolkerungsh hre und Bevilkerungs- 
politik. Leipzig 1898. Pag. 33. 191 si 198). ; 


19 


290 


peste 100 de ani. Dar în timpul acesta e probabil că agri- 
cultura va realiza noi progrese cari vor îndepărta iarăşi 
'epoea în care poporaţia s'ar vedea lipsită de hrană, ehiar 
în cazul când ea sar inmulti cu cea mai mare repegiune 
posibilă. Dar dacă si această perspectivă, de a lipsi de 
hrană în anul 1960, star părea unor suflete prea gingase ci 
e un motiv îndeajuns de puternie de îngrijire, în anul 
1960, atunei le mai rămâne emigrația ea ultimă mángáere. 

„Dacă o ţară oarecare ar ti ameninţată în adevăr de un 
„exces al poporaţiei, ea poate prin emigrație să înlăture 
„această primejdie cel puţin pentru 294 ani, în cazul când 
„nu propüseste ea singură; dar dacă realizează, în cursul 
„secolelor următoare, oricât de puține progrese în eompa- 
„raţie cu starea ei actuală, ea va înlătura atunci primejdia 
„până peste 2.684 de ani; vrea să zică, dacă luăm ca punet 
„de plecare anul actual 1860, vom resimti pentru prima 
„oară neajunsurile datorite excesului poporatiei, in anu! 
1.544 si nu mai inainte“ !). 

Am ajuns astfel, zice lTehernyehewsky, la un rezultat 
eu totul opus delueţiunilor pe ari le-a scos Malthus din 
teoria sa. Malthus ne spune, şi aceasta este ideea funda- 
mentală a operei sale: Sunt oameni cari atribue mizeria si 
toate celelalte wlamități imperleetiunei instituțiilor u- 
auza tuturor suferințelor trebue căutată în le- 


inane. Dar 
ere sa dovedit că este cu totul 


gea naturei. Această inel 
greşită. Omul are putinţa, chiar în starea actuală a cunos- 
tintelor, de a înlătura peniru mai multe secole efectele vă- 
timătoare ale acestei legi. Si în cursul acestor secole alte 
îmbunătăţiri se vor realiza şi vor îndepărta în timpuri ne- 
cunoscute, epoca in care vom aveit dreptul să atribuim le- 
gilor naturei suferintele noastre. 

Malthus isi inchipue că izvorul suferintelor trebue găsit 
în amorul fizic si că prin urmare acesta urmează să fie 
mărgenit. Dar aceasta ar însemna să punem solufiunea 
puterile omului. Amorul fizie nu 


problemei mai presus de 
ane sau stărei sociale, c este de 


apartine instituţiilor um 
domeniul legilor organice, inherente naturei individului, 


1) Loc. cit. Pag. 443- 


291 


ca Sb nutriția, circulaţia sângelui, ete. A vorbi de rezervă 
în iubirea fizică, este a vorbi de rezervă în hrană. Omul se 
poate desvăţa de lăcomie, dar nu ne putem aştepta ca să-l 
vedem vre-odată absorbind mai puţină hrană decât nece- 
„sitează organismul său. Şi apoi, cu cât vom căuta să infrá- 
năm pornirile firei, cu atât el vor izbucni eu mai multă 
violenţă. 

Du pă toate aceste obieetiuni Tehernyehewsky se încearcă 
el singur să dea explieatiunea cauzelor cari produe defici- 
“tul agricol si mizeria: „Pentru a înţelege, zice c1?) de unde 
„Provine, în adevăr, deficitul. în produetele agricolo îm- 
„„Dreună cu mizeria si celelalte consecinţi, trebue să fixăm 
uténtiunea noastră asupra următoarelor două împreju- 
„tări şi anume asupra raportului dintre capitalul fix si 
„profitul şi asupra propor(iei în care stă poporatia agri- 
„„colă faţă cu poporatia totală“. 

După părerea lui, nici intr'o tară civilizată deficitul a- 
gricol nu se datoreste legilor naturei exterioare, ci 'din 
contra rela(iunilor dintre oameni. Imbunătăţirea agricolă, 
ca oricare altă îmbunătăţire teehnică, constă mai cu deo- 
sehire în sporirea capitalului fix prin transformarea în 
capital, a profitului si a rentei. Dar când aceste sunt des- 
părţite do salar, ele nu se transformă în capital decât în 
cazurile în cari procentul venitului este destul de atră- 
'gător pentru omul care voeste să trăiască din venitul capi- 
“talului seu. Peeánd din contra pentru națiune, privită in 
infregimea ei, ar fi avantajos de a cheltui capital pentru 
îmbunătăţiri agricole, chiar atunci când venitul nu ar con- 
stitui decât o proportiune cu totul mică relativ cu capi- 
talul cheltuit. Se poate dar ea națiunea să simtă nevoea 
unor îmbunătăţiri agricole, eari ar da, pentru capitalul 
cheltuit, mai puţin venit decât se cere pentru ca ehel- 
tuiula tăcută să fie atrăgătoare pentru oamenii cari trăese 
din rentă si din profit si nu din salar. In cazurile aceste 
renta si profitul nu se transformá în capital ei sunt con- 
sumate in mod neproductiv si îmbunătățirile agricole de 


1) Loc. cit. Pag. 45$. 


cari ar fi trebuinţă pentru a înlătura deficitul în produe-. 
tele agricole, rămân nerealizate. 

Aceasta este una din cauzele insufieientei produetului: 
agricol pentru a hrăni poporatia crescândă. 

Cealaltă cauză constă in acel caracter general al pro- 
gresului, sub regimul relaţiunilor economice existente, că 
proportiunea muncitorilor agricoli, în totalul poporatiei, 
scade. Numărul muncitorilor întrebuințaţi la lucrări ne- 
folositoare creşte mai repede decât numărul acelo a cari 
sunt intrebuintati la lucrări folositoare. 

„Dacă vom lua în consideraţie puterea acestor două 
„circumstanțe, zica 'Tehernyehewsky 2), vom vedea că de-- 
.lieitul productiunei agricole este cu adevărat inevitabil, 
„şi tocmai aceasta spune si Malthus: numai deficitul a- 
„cesta nu se produce eum zicea el; — el nu se datoreste le- 
„gilor naturei, în societăţile civilizate, ei numai acestor 
„circumstanțe, si nu se poate înlătura pe câtă vreme a- 
„coste cireumstante există, fie că poporația sar inmulti 
„fie că nu sar inmul(i, Cát pentru a se sti dacă aceste 
,cireumstante ele singure, cari produc în mod inevitabil 
„deficitul pe câtă vreme există, pot să fie înlăturate din 
„viaţa socială prin prouresele ulterioare ale civilizaţiei, 
„aceasta este o chestiune cu totul alta, care nu se mai ra- 
„portează la teoria producţiei, ei la teoria distributiei. Dar 
„pe câtă vreme aceste circumstanțe persistă, deduetiunile 
„doctrinei lui Malthus, deducţiuni pe ari teoria produc- 
„tiei nu le justifica întru nimic, conservă toată puterea lor 
„de acţiune. Pe câtă vreme aceste circumstanțe persistă, 
„masele nu pot eu nici un chip să scape de mizerie cu con- 
,secintele ei, ṣi e mai bine pentru dânsele, de a nu se in- 
„mulţi, după cum le sfátuea Malthus. Numai e păcat că 
„sfatul lui Malthus nu se poate executa, din cauza opozi- 
„iei lui cu natura omului. 

„Omul nu poate să-şi modifice organismul său: prin 
„urmare, nu la modificarea organismului lor, după cum 
„spune Malthus, trebae să se -ândească oamenii, ci numai 


1) Loc. cit Pag. 491. 


293 


-pla aceasta: Relatiunile dintre oameni nu se pot ele orga- 

„niza in aşa mod încât să corespundă trebuintelor natu- 
„rei emului?2* 

Aceasta éste conclusiunea generală la care ajunge 
Tehernyehewsky, fără ca să fi produs in diseutiune, după 
euni se poate vedea, nici un argument mai nou si fără ca 
să Ii lost în totdeauna fericit în mânuirea argumentelor 
vechi do cari sa servit. Asa de-o pildă, o fără îndoială 
curios de a vedea eum el atribue în mod cu totul naiv, 
„deficitul. agricol“ scăderei relative a poporatiei agricole, 
pe când pieţele lumei gem de productele ce nu se poi 
vinde. 


Cu mult mai adáne si mai precis in ideile lui este fără 
îndoială unul din cei dintâi reprcsentanti ai ,soeialismu- 
lui stiintific“, Carl Rodbertus-Jagetzow (1805—1875). 
După părerea iui Rodbertus !), ideea pe care o sustine 
şeoala veche a lui Ricardo şi Malthus că iperdemia si 
pouperismul ar fi o consecință fatală a legilor naturei, 
în virtutea cărora productivitatea pământului desereşte 
regulat, — fiind nevoe, pe măsură ce ereste poporatia, de 
a se cultiva pământuri de calitate tot mai inferioară, care 
rønunercează munca producătoare cu un produet net din 
ce în ce mai mie, pecând excedentul pământurilor celor 
mai bune se pieiuce în rentă — este cu totul greşită. Ca 
agricultor experimentat, cl sustine din contra, împreună 
eu Carey, că pretutindeni pământurile cele mai fertile nu 
se cultivă decât mai târziu si că chiar în ţările cele mai 
inaintate în cultură aceste pământuri nu au fost destn- 
pate încă. Cele dintâi aşezări nu s'au făcut considerându- 
se fertilitatea pământului, ci avându-se. în vedere sigu- 
ranta si proximitatea. Pământurile cele dintâiu cari au 
fost cultivate erau acele din apropierea cetăților, unde 
oamenii găseau adăpost la vreme de nevoe, precum si acele 
mai apropiate de locuinţele lor. Pământuri de clasa a 
doua se prefac pe fiecare zi în pământuri T clasa intáiu 
si asa. mai departe. 


:1) Zur Beleuchteng der sozialen Frage. Berlin 1875. 


291 


„lu pretind dar, in eontra lui Malthus, zice  Rodber- 
„tus 1), că in regulă generală diferitele clase ale pámán- 
„tului se ridică treptat in minele agrieulturei, cd pă- 
„mântul de clasa a patra devine încetul eu încetul pământ 
„de clasa a treia, acesta pământ de clasa a doua, acesta 
„la rândul lui pământ de clasa întâia si că agricultura a- 
„junge — înlocuind maşini ?) de clasa a treia cu maşini de: 
„clasa a doua si aşa mai departe — la | intrebuintarea 
„unor maşini din ca în ce mai productive“. 

Pe lânsă aceasta trebue să se mai aibă în vedere că a- 
uricultura nu-i până astăzi, decât numai un empirism 
vulgar si că progresele ei viitoare vor spori produetivita- 
tea pământului până la un grad ce nu se poate determina, 
Iperdemia si pauperismul nu se datorese dar decât insti- 
tuliilor sociale vicioase. Pământul şi capitalul fiind cole 
două condiţii ale muneei si astăzi fiecare părticică de pă- 
mânt, fiecare părticică de capital, având stăpânul ei fără 
de consimţământul căruia nu se poate produce, munca 
producătoare e silită să se supună voinţei proprietarilor 
si să împartă cu dânșii productele sale, lăsându-le lor 
partea cea mai mare. i 

In sistemul actual al muncei salariate, munca fiind. o 
marfă a cărei pret se stabileşte prin libera concurenţă, oa 
trebue să se vândă în totdeauna pe preţul cel mai scăzut, 
căci foamea si coneurenta ce şi-o fae muncitorii, îi sileste 
să vándà această marfă pe orice pret cu care pot incă 
să-si mai păstreze existenţa sl să muncească. In Joe de a 
fi plătită după productivitatea ei economică, avutia eco- 
nomică cea mai înaltă si principiul tuturor celorlalte a- 
vutii, munca, se plăteşte ca oricare altă marfă, după ehel- 
tuelele ei de producere. Astfel muncitorul nu trebue să 
spereze că va putea lua parte vreodată la progresele ce 
le face avutia naţională. Din contra, prețul muncei fiind 
astfel determinat, partea ei în avutiile produse, va fi rela- 


1) Dr. Kar! Rodbertus-Jagetzow : Schriften. Berlin 1899. Vol. 1]. Pag: 
270. Scrisoare III catre von Kirchmann. 

2) Prin «mașini» Rodbertus iufelege în cazul de faţa «pâmântule.. 
Vezi Loc. cit. Pag. 269. 


295 


tiv cu atât mai mică, cu cât productivitatea ei va fi mai 
mare. Pauperismul se datorește dar acestei scăderi rela- 
tivo a salarului si nu scăderei absolute a productivităţei 
muncei, după eum s'a pretins. 

Acest fenomen e nou în istorie, zice Rodbertus 1). Au 


LES 


„existat fără îndoială perioade in cari odată cu acumu 
„larca progresivă a avutiilor în mánele câtorva, a avut loe 
„o sărăcire progresivă generală; o asemene perioadă a tre- 
„buit să fie epoca de decădere a imperiului roman. Au 
„existat de asemene perioade în cari unele clase au avut de 
“indurat o asuprire trecătoare: clasele proprietarilor de 
„pământ si ale capitalistilor au adeseori de îndurat asc- 
„mene: perivade. Dar istoria nu ne a rată vre o altă epocă 
„în care ar fi avut loc o sărăcire progresivă constantă a 
„unei părţi a societitei, o creştere constantă a sărăcirei 
„uneia si a aceleeusi clase, odată cu o creştere constantă 
„a avutiei naţionale. Faptul că clasele muncitoare au a- 
,vut de. îndurat cu atât mai puțin această soartă cu cât ne 
,indepirtánr de timpurile noastre, își are explieatiunea sa 
a în relatiunile de drept de altă dată. Epidemiile si anii 
„de foamete au trebuit desigur să le bántue din nd în 
„când eu o furie încă și mai mare, dar nici robia, nici di- 
„Leritele trepte ale jobagiei și ale supunerei, niei jus pro- 
„hibeudi a dreptului striet al corporațiilor (zunftrecht) 
„mu au putut să cunoască pauperismul, desi au cunoscut 
„umuri încă si mai rele, Uzul vorbirei a desemnat dar 
„cu un nume nou, fenomenul nou, un nume, ure chiar 
„prin formațiunea lui limbistică pare că ne spune că feno- 
-menl acesta eo barbarie in mijlocul civilizaţiei“. 

Ciind un fenomen propriu orgunizărei actuale a socic- 
tăţei, pauperismul va dispărea odată eu dânsa, cât pentru 
iperdemie, ca se va înlătura de la sine pe măsură ce 

“muncitorul va deveni stăpân pe roadele muncei sale. 
Cunoscutul agitator socialist Ferdinand Lassalle (1825 

— 1864; eombate zsemeno teoria lui Malthus plecând de la 

ideea că sporirea numărului Imerătorilor irebue să aducă 


1) Schriften. Berlin 1899. Vol. III. Pag. 105. Scrisoarea l. câtre von 
Kirchmann. i 


296 


cu sine o sporire a îndemănărilor 1). Efectele contrare cari 
se observă astăzi în urma creşterei poporaţiei se dato- 
rese numai organizărei sociale si în special legei econo- 
mice de fer a salarului (das cherne Lohngesctz), eare de- 
termini salarul, ii împrejurările actuale, sub domnia o- 
fertei si cererei ce muncă si în virtutea căreia salarul 
mijlociu nu se riuică rici odată mai sus de strictul nece- 
sar pentru ca un popor să-şi poată conserva existența şi 
să se reproducă, in conditiunile speciale în cari este obici- 
nuit să trăiască, : 

„Acesta este punctu', împrejurul căruia salarul real al 
„zilei de muncă gravitează în orice timp, eu mişcări de pen- 
„dul, zice Lassalle, fără ca să poată vre-o dată să se ri- 
„dice mai presus, san să cadă mai prejos de dânsul. El nu 
„se poate ridica în mod constant mai presus de mijlocie: 
„căci în cazul acesta, din cauza situatiunei mai uşoare $i 
„mai îndemănatice in care sar găsi muncitorul, popora- 
„(ia muncitoare sar nimulţi sporind oferta de braţe, 
„care ar reduce salarul iarăşi la starea lui de mai înainte 
„sau sb nini prejos de uceustaă stare. 

„Salurul nu poate asemene să adă pentru totdeauna 
„ui prejos de strietul tzebvitor existenței. Căci în cazul 
„acesta poporatia av emigra, nu Sar mai căsători, sar feri 
„de a mai face copii, insfársit căsătoriile dintre muncitori 
„sar imputina si ur face ca oferta de braţe lucrătoare să 
„scadă, readucând salarul iarăși la starea lui mai ridicată 
„de altă dată; Salarul real mijlociu constă dar în mişcarea 
„continuă împrejurul centrului său de gravitate, — centri 
„care tinde pururea, ridicându-se câteodată ceva mai pre- 
„sus de dânsul, sau căzând uneori ceva mai prejos“. 

Această lege a salarului, cáreea Lassalle nu i-a dat de- 
cât numele, a [ost formulată mai întâiu de Ricardo si 
nu-i decât o consecinţă, sau mai bine zis, una din fețele 
sub «are se prezintă principiul poporatiei formulat de 
Malthus, pe care tocmai il combate Lassalle. 


1) Oenes Antwortschreiben an-das Centralkomitee zur Berufung 
eines al'gemeinen deutschen Arbeiterkongresses zu Leipzig. 1863. 


297 


„Munca, zice Rieardo?), ea toate lucrurile cari se pot 
„Cumpăra sau vinde şi a căror cantitate se poate spori 
„sau impufina, are un pref natural si un preţ curent. Pre- 
„tul natural al muncei este acela care procură luerătoru- 
„lui, în genere, mijloacele de a subsista si de a perpetua 
„specia sa fără înmulţire niei scădere... 

„Preţul curent al muneei este preţul pe care-l primeste 
„in adevăr muncitorul, după raporturile cererei si ofer- 
„tei, munca fiind scumpă când braţele sunt puţine si ef- 
„tine când se găsesc în abundență. Oricât de mare ar fi 
„deviația preţului curent de preţul natural, el tinde ca 
„toate preductele, să se apropie de dânsul. Soarta munci- 
„torului este cu adevărat prosperă si fericită când prețul 
„curent al munceei se ridică mai presus de preţul natural, 
„atunei el isi poate procura in cantitate mai mare tot ce 
„este folositor sau plăcut vietei sale şi prin urmare să ri- 
„dice si să menţină o familie prosperă si numeroasă. Când 
„din contra, numărul luerátorilor eresto din cauza pretu- 
„lui ridicat al muncel, salarele se coboară iarăşi la preţul 
„lor natural, si câteodată efeetul reacţiunei esie de ase 
„tel, încât ele cad încă si mai jos. 

„Când preţul curent al muncei este mai prejos de pre- 
„tul ei natural, soarta muncitorilor este din cele mai rele, 
„sărăcia nemai permițându-le de a-şi procura obiectele pe 
„eare obiceiul de a le avea i-a făcut să le simtă ca nea- 
„părat trebuitoare. Numai când, în urma suferințelor dä- 
„torite lipsei, numărul lucrătorilor a scăzut, sau când ec- 
„ereu de brațe sporeşte, preţul curent al muncei se ridi- 


E = 


„că iarăşi la preţul ei natural. Muncitorul poate atunci 


Să-i DUCTA încă cedată multámirile modeste cari fae fe- 
„ticiea sa“ 
După euni se vede, întreaga teorie a salarului, asa pre- 


emm à formulat-o Lassalle în 1863, se găseşte in serierea 


1) Principes de l'économie politique et de l'impót. Cr WB 


298 
t ECT. 
lui Ricardo apărută la 1817. De altmnintrelea, aceeaşi idee 
o găsim si la Torrens, care zice 1): 

„Preţul natural al muncei constă intro cantitate. de 
„obiecte necesare vieţei, aşa precum le necesitează natura 
„climatului si obiceiurile locurilor, care să poată iutretine 
„pa muncitori si să-i permită de a ridica o familie inde- 

.»üjuns de numeroasă, pentru ca numărul lerătorilor ce- 
,ru(i pe piaţă să nu sufere nici o scădere”. 

Este de observat însă că, în mod logie, Ricardo isi in- 
temeea coneluziunile sale pe doctrina lui Malthus. După 
părerea lui, mersul natural al societátel va face ca salarele 
să scadă tot mai mult întrucât ele vor fi determinate de 
cerere sl ofertă; căci numărul lucrătorilor va urma să 
sperească intro progresiune ceva mai repede decât cere- 
rea. Si eu cât poporaţia va creşte, cu atât mijloacele de 
hrană vor urma a se scumpi — din cauză că se cere tot 
wai multă muncă pentru producerea lor. Astfel dacă sala- 
rele plătite muncitorilor in bani, ajung să scadă, pe când 
toate productele pe eari-si cheltueste salarul se scumpesc, 
cl se vede lovit din două părți de-odatá si va sfârşi prin a 
nu nai avea cu ee trái. 

Incheerile la cari ajunge Ricardo sunt conforme cu doc- 
trina lui Malthus : : 

„ste un adevăr necontestabil, zice el °, că îndemânarea 
„si bună starea săracilor, nu se pot asigura «decât numai 
„ducă ei singuri, sau dacă legislaţia îi fae să îimpuţineze 
JIreeventa căsătoriilor între indivizii tineri şi neprevázá- 
„tori, Sistemul legislaţiei asupra săracilor a Inerat intrun 
„sous cu totul opus. Ea a făcut ca orice rezervă să fie do 
„prisosy Şi Sa sedus tinerimea imprudentă oferindu-i-se o 
„parte din recompensele datorite prevederei si industriei”. 


So vede dar că legea salarului formulată de Ricardo nu-i 


deeáteconsecinta principiului poporatiei a lui Malthus s 


1) R. Torrens: An Essay on the external Corn Trade. London 1515. 
Pag. 62. Citat de Mara: Das Kapital. Vol. I. Ed. 1V. Pag. 134. 
(Ed. fr. Lachatre Pag. 73). 


2) Loc. vite Pag. 514 


— 


299 


nu se poate despărți de dânsul +). Primirea fără nici o re 
vervă a legei salarului de către anti-malthusianul Lassalle 
era dar o neconsecintá datorită lipsei lui de pătrundere. 

„Malthus, zice Kautsky eu drept cuvânt ?), ar trebui să 
„se bucure de această lege, pe care o apără anti-Malthu- 
,siauul Lassalle, căci niei Malthus nu spune altă ceva de- 
„cât aceea ce conţine această lege. Dacă înmulţirea prea 
„repede a. poporaţiei muneitoare este în adevăr obstacolu! 
„care impiedeci salarele de a se ridica în mod constant 
„mai presus de strictul necesar existenţei, atunei nu rá- 
„mâne îndoială că mijlocul eel mai simplu pentru a imbu- 
nátüti soarta muncitorului este de a înlătura acest obsta- 
„col, făcând ca poporaţia muncitoare să se inmgult(easeit 
„wai încet. Dacă motivaţia legei de fier a salarului este. - 
„dur vimerită, asa precum o prezintă Lassalle, atunci Si 
„Malthus are dreptate si chestiunea socială se poate rce- 
„zolva după propunerea lui“. 

Si în adevăr, Sar putea răspunde or icărei încoreări dc 
sehimbhare a organizürei economice de astăzi, dacă admi- 
tei că soarta muncitorilor nu se poate îmbunătăți din 

uvzü că salarul. este pururea readus la stric “tul necesar 
exister tei — si aceasta pentru că oriee sporire a salarului 
aduce eu sine o înmulţire a lucrătorilor si o scădere a pre- 
tului muncei din cauza sporirei ofertei — atunci este c- 
vidert că luerütorii singuri sunt stăpâni pe soarta lor, că 
singuri ei şi-o pot. îmbunătăţi si că tot ci, prin urmare, 
sunt răspunzători de suferinţele ce le îndură. 

Motivele pe cari se intemeeazit Ricardo $i după dânsul 
Lassalle, când formulează legea- salurului sunt de altmin- 
valea, în aparenţă, foarte juste. Munca, în forma actuală 
de producere, este o marfă, eum zice Ricardo, care se poale: 
vinde si cumpăra. Ca fiecare marfă, ea are un pret natural 
sj un pret curent. Preţul natural, adică valoarca ci, este: 
| determinată ca valoarea oricărei alte marfo de cheltueli 
mijlocii pentru a o produce, in cazul de faţă dar, preţul. 


1) Dühring: Kritische Geschichte. Pag. 508. 
2).Karl Kautsky : Der Einfluss der Volksvermehrung auf den F orts-: 
chritt der Geselschaft. Wien 1880. Pag. 31. 


300 


natura! al muneei nu poate fi altul decât cheltuiala tre- 
buitezre pentru ea muncitorul să poată trăi Şi să-şi păs- 
treze specia fără de a o inmulti sau de a o scădea. Prețul 
curent al anuncei se determină după raporturile dintre ce- 
rere și ofertă, munca fiind scumpă când sunt brate puţine, 
și effini dacă sunt multe, Aceste adevăruri nu se pot eon- 
tastă si întrucât se atinge de unul din factorii cari deter- 
mină salarele, adică do oferta de brate, nu mai e nimic do 
aüñogit. Preţul muncei însă nu depinde numai de ofertă, 
în care se oulindeşte interesele muncei, sau ale clasei mun- 
eitoare, ci si de cerere, care reprezintă în forma actuală a 
organizărei economice, interesele unei clase anumite, stă- 
până pe mijloacele de producere, cari în modul acesta 
devin capital. Pentru a intelege dar legea salarului, în or- 
ganizarea actuală, trebue să vedem ce este capitalul, care 
este natura și forma sub care se prezintă si cari sunt in- 
leicsele lui. In lipsa unei asemene analize fundamentale, 
era firese ca legea salarului-si nu fie pe deplin înţeleasă 
şi să se ajungă la diferite eoneluzii greşite. Si acesta este 
tocmai meritul stiintifie-al lui Warl Marx, a cărui teorie 
asupra poporaţiei o vom studia acum, că a căutat să-si 
dea samă de acest mod deosebit de producere, caro deter- 
mină întreaga organizare socială a timpului nostru, stu- 
diind natura lui intimă în opera sa celebră: Das Kapital. 
Kritik der politischen Gekonomie — care a apărut în prima 
ediiie la anul 1867. 

Nimic nu ne poate da o idee mai justă despre confuzia 
care domneste-im economia politică decât multimea defi 
niţiunilor aceloruşi categorii. Se consideră de-o pildă ca 
asa numiţi factori ai producorei munca, pământul si capi- 
lulu! si ar trebui prin urmare ea tot ce se cuprinde în vre- 
una din aceste noţiuni să nu se amestece cu conținutul 
celorlulte două. Dar tocmai contrarul se întâmplă. Capita- 
lul, despre eure e vorba aice, se defineste, de obiceiu, ea 
pioduct care se păstrează pentru a servi unei produetiuni 
riloare, dar unii precum e economistul englez IW. Thorn- 
ton consideră si pământul, adică pe unul din ceilalţi doi 
factori ai producerei, drept capital, si alţii, ca Adam Smith 


—————— 


301 
si Carey, voese ca si „talentele utile“, cum zice Smith 1), 
sau „instrumentul prin care omul ajunge să stăpânească 
„natura, inclusiv puterile fizice si intelectuale ale ontul 
Ini", precum se exprimă Carey, să fie capital. Astfel nu 
mai știm ce este munca, ce este pământul si es este ca- 
pitalul 7). . A 
„Când fondul acumulat pe care-l posedă cineva, zice el s), 
„este abia suficient pentru ca să-i dea putinţa de a trăi 
„câteva zile sau câteva săptămâni, arare ori se întâmplă 
„ca si se gândească de a scoate din el un venit. El il con- 
„sumă economisindu-l pe cât se poate si caută să-l inlo- 
„cuiască prin munca sa mai înainte ca să fi fost eu desă- 
„vârsire consumat. In cazul acesta, tot venitul său nu pro- 
,cede decât de la munca sa; în această condiţie se găseşte 
„cea mai mare parte a muncitorilor din toate tările. 
„Dar când cineva posedă un fond acumulat inWestulá- 
„tor pentru a-i permite să trăiască mai multe luni sau mai 
„mulți ani, el caută în mod firese să scoată un venit din 
„cea mai mare parte a acestui fond, rezervándu-si pentru 
„coisumaţia sa actuală numai atât cât are nevoe pentru 
„a trăi până în momentul când veniturile sale încep a-i in- 
„tra Totalitatea acestui fond se poate dar împărţi în două 
„părţi distincte; partea de la care speră să aibă un venit 
„se numeşte capitalul seu; cealaltă este acca care servește 
„imediat pentru consumaţia sa şi carc constă, sau din acea 
»po;(iune a fondului seu acumulat pe care a rezervat-o de 
„la început pentru aceasta; sau, în al doilea rând, din ve- 
„mitul său din orice sorginte ar veni, pe măsură ce-i intră 
„in mod suceesiv; sau, in al treilea rând, din efectele cum- 
„părate de dânsul in anii precedenţi cu unul sau cu altul 
„lin aceste lucruri si cari nu sunt încă. pe deplin consu- 
„mate precum e un fond de haine, de unelte de gospodărie 
„si alte efecte asemene. Unul sau altul din aceste trei ar- 
1) Richesse des Nations. Trad. Germain Garnier. Paris 1843. Vol. 
lumbar. 240. 

2) Henry George : Fortschritt und Armuth. Trad. Gütschow. 1881. 
Ear. aleea 

3) Loc. cit. Vol. I. Pag. 335- 


302 


„licole, sau toate trei, alcătuese în totdeauna fondul pe 
„care oamenii îl rezerveazá de obiceiu pentru a servi în 
mod imediat la consumaţia lor personală. 

„Sent două moduri deosebite de a întrebuința un eapi- 
»tal pentru ea să dea un venit sau profit acelui care-l in- 
»trebuinteazi. | l 

„Mai întâi el poate fi întrebuințat pentru a cultiva pro- 
„ducte, a le manufactura, sau a le cumpăra peniru a le 
»vrevinde eu profit. Capitalul întrebuințat în modul acesta 
„uu poate să dea pământului său un venit sau profit în- 
»Urucát rămâne în posesiunea lui sau întrucât păstrează a- 
,ceeasi formă. Márfurile unui comerciant nu-i vor da un 
„venit sau un profit decât după ce le va fi prefăcut în 
„bani si aceşti bani la rândul lor nu-i vor da venit sau 
„profit mai înainte ca să le fi schimbat din nou pe măr- 
»Duri Acest capital iesă necontenit din mánele lui sub o 
„formă pentru a-i reveni sub altă formă, si el nu poate să-i 
„dea oarecare profit decât numai prin mijlocul acestei eir- 
„enlaţiuni sau a acestor schimburi succesive. Aceste eapi- 
»ialuri se pot numi foarte bine capitaluri cireulante. 

„In al doilea rând. se poate întrebuința un capital pentru 
„a îmbunătăţi pământuri sau pentru a cumpăra maşini 
„folositoare si instrumente industriale, sau alte lucruri 
Qusecaene cari să poată da un venit sau profit, fără de o 
„schimbare de stápá&n, sau fără de a avea nevoe ea să cir- 
„culeze mai departe: aceste capitaluri se pot distinge 
„foarte bine numindu-se capitaluri fixe". 

Fără de a inira în critica amănunţită a noţiunei capita- 
llui ) vom zice că econemia politică clasică deosebeşte 


1) Dupa Karl Maro, mijloacele de producere şi mijloacele de exis- 
tenţă, eánd sunt proprietatea producâtorului imediat, nu sunt 
capital. Ele devin capital numai în anumite condițiuni, în cari 
servesc în acelaș timp de mijloace de exploatare şi de dominare 
ale muncitorului. Capitalul nu este un lucru, ci o relaţinne so- 
ciala între persoane, mijlocita prin lucruri (en durch Sachen 
vermitteltes gesellschafiliches Verhiiltniss zwischen. Personen). 
«Un negru e un negru. Si numai in anumite condițiuni el devine 
«sclav. O maşină de tors bumbac, e o maşină pentru a toarce 
«bumbacul. Numai în anumite condițiuni ea devine capital.. 


w— 


EOS 


numai capitalul fix şi capitalul circulant; acel dintáiu isi 
păstrează forma sa în cursul procesului de producere, pre- 
cum sunt instrumentele, maşinele, clădirile; acel de al doi- 
lea schimbă de formă în cursul acestui proces, aşa -de-o 


«Capitalul este un raport social de producere. El este un raport 
«istoric de producere». 

Neue Rheinische Zeitung No. 266 din 7 Aprilie 1849. 

Lohnarbeit und Kapital. Berlin 1891 Pag. 22. 

Das Kapital. Ed. IV. 1800. Vol. l. Pag. 731. (Ed. Lachatre 

Pag. 344). 

Friedrich Engels : Herrn Eugen Dührings Umwilzung der 

Wissenschaft, Ed. II. Stuttgart 1886. Pag. 196 
Rodbertus, privind lucrurile din alt punct de vedere, observă 
ca economia politica clasică a confundat procesul natural al pro- 
ducerei, cu procesu! socia! de producere determinat prin dreptul 
de proprietate asupra capitalului şi din aceasta cauză a ajuns 
sa considere, în mod greşit, si fondul de consumație drept ca- 
pital. Daca voim să ajungem la stabilirea unei deosebiri reale, 
zice el, între capital şi venit, trebue sa zicem: capitalul este 
productul muncei omului destinat pentru producerea altor bunuri 
şi se compune din materialurile si instrumentele, cari servesc 
pentru acest szop; pe când venitul este productul, care serveşte 
pentru indestularea trebuinţelor imediate. In acest caz se înţelege 
că fondul de consumafie nu poate fi considerat drept capital, 
(Vezi Dr. Carl Rodbertus-Jagetzoir: Das Kapital. Berlin 1899. 
Pag. 230 $i urm). 3 
Observaţiunea lui Rodbertus cà economia politică clasică con- 
funda necontenit procesul natural cu procesul social de produ- 
cere, este justa şi ne duce la același rezultat ca şi definifiunea 
lui Marx. Caci foudul de consuma[ie aflat în mânele unei cluse 
anumite, care se serveşte de dânsul pentru cumpărarea puterei 
de muncă a unei alte clase, e capital, pentru că-i servește la 
producerea altor bunuri, cum zice definiţiurea, dar aceasta nu-i 
cu putinţă decât intr'o organizare anumită, bazată pe dreptul 
de proprietate. 
Mijloacele de producere, mașinele, fondu! de consumaţie destinat 
muncitorilor etc, alcátuesc, mijloacele materiale ale capitalului, 
zice Marx. Ele derin capital, în anumite condiţii, servind, dupa 
cum Sa zis, în mánele unei clase care le stăpânește exclusiv, 
pentru a exploata puterea de muncă a unei alte clase, care a 
fost despărțită de dânsele şi care nu gi poate produce existența 
decât primind condiţiunile ce i se fac, oricât de grele. (Vezi. 
Karl Kautsy: Karl Marx Oekonomische Lehren. Ed 1V. Stutt- 
gart 1893. Pag. 58. şi Kar! Marx: Das Kapital. Ed. IV. 1890. 
Vol. I. Pag. 679. Ed. Lachatre Pag. 134). 


304 


piláá fondul de bucate care se găseşte în posesiunea casa- 
pilor, a crescătorilor de vite, a arendasilor, a neguţătorilor 
do grâne ete., si din vânzarea cărora ei speră să tragă pro- 
fit; materiile prime mai mult sau mai puţin manutaetu- 
rate, ceri servese la fabricarea hainelor, a mobilelor a clă- 
dirilor si cari nu sunt preparate încă sub niei una din 
aceste forme, ei se găsesc încă în mânele producătorilor fa- 
briceanti, a manufaeturistilor, postavarilor, negutiítorilor 
de lenme cu ridicata ete., obiectele fabrieate cari se güsesa 
încă in mánele comerciantului sau ale manufacturistului, 
cari nu au fest încă distribuite acelor cari sunt chemaţi 
ule consuma, in sfârșit, banii trebuitori pentru circulares 
acestor obiecte si pentru distribuirea lor in mâinele acelor 
“uri sunt chemaţi a le consuma. 

Această distinetiune între capitalul fix si circulant, pe 
care o face economia politică clasică, este de o importantă 
mai avult secundară, privind lucrurile la suprafaţa lor si 
nu ne permite de a pătrunde în caracterul intim al capita- 
lului si al organizărei capitaliste. Mai importantă, fără in- 
deială, este împărţirea capitalului in capital constant și 
capital variabil, distineţiune pe eare Marx a introdus-o cel 
dintâiu iu ceonomia politică si pe care se intemeeazá si 
teoria lui asupra poporatiei, de care avem a ne ocupa. 

Capitului constant este acea parte a capitalului care 
nu-si schimbă valoarea în timpul procesului de producere 
ci o transmite neschimbată productului. Asa sunt, de-o 
pildă, masinele, clădirile, materiile prime. Fiecare maşină 
transuste produetului numai atâta valoare cât pierde ea 
sinaură în cursul procesului de producere prin scăderea 
propriei valori. Asemene si valoarea materiei prime intre- 
buintaiă se regăseşte întreagă în valoarea productului. 

O altă parte a capitalului, si anume acea care serveşte 
pentru întreținerea puterei de muncă, isi schimbă din con- 
tra valoarea sa în cursul procesului de producere. Puterea 
de miineă, a omului reproduce, în cursul acestui proces, 
nu numai valoarea proprie, dar e în stare să producă ceva 
mai ust, ç plus-valoare ( Mehrwerth). Numai acea parte 
a capitalului care se preface in putere de muncă, se schim- 


>. 


305 

5 
bă si creşte, si numai ea singură face ea creşterea capita- 
lului să fie cu putinţă. 

"Această deosebire este de cea mai mare importanţă pen- 
tru înţelegerea problemei poporatiei, aşa precum se pre- 
zintă în ferma actuală a orgunizărei economice. 

Pe lângă aceasta, mai este încă o particularitate, de care 
nu voesce să țină seamă economiştii din scoala ortodoxă. 
Pentru dânşii capitalul este o cantitate fixă. Ei nu vocse 
Să știe că aceasta nu-i decât o parte a avutiei sociale, a- 
cea parte anume care este destinată producerei; că ca se 
poate mări, prin urmare, sau scădea, după cum se desti- 
nenzá o parte mai mare, sau mai mică pentru producere 
pe seama fondului de consumaţiune a capitalistilor sau a 
luciiitorijer. Această gresali o comit eeonomistii cu pri- 
vire la capitalul variabil. Pentru dânşii, o cantitate fixă 
de capital se güseste disponibili întrun moment dat, ca 
fond al salarelor (labour fund, Arbeitsfond, fonds du tra- 
vail), din care se plátese muncitorii. Cu cât sunt mai multi 
muncitori, eu atât e mai mică partea ee vine fiecăruia; eu 
e&t sunt mai puţini, cu atât această parte e mai mare. Ca- 
pitulul variabil sa confundat asemene cu mijloacele do 
hrană si sa zis că numărul lucrătorilor si mărimea sala- 
rului. lor depinde in fiecare ţară de cantitatea mijloacelor 
de existenţă disponibile. Dacă salarul e prea scăzut si dacă 
muncitorii nu găsesc de lucru, aceasta se datorește faptu- 
lui că muncitorii se înmmulţese mai repede decât mijloacele 
de existenţă. Mizeria se datoreste dar unei legi a naturei, 
nu organizărei sociale greşite. 

In contra acestor păreri ale seoalei, Karl Marx caută să 
formwieze o alti teorie a poporatiei, cel puţin întrucât pri- 
veste era capitalistă, analizând mai de-aproape natura! și 
modul ce constituire a capitalului. 

Càutánd să-şi dea seamă despre înrâurirea pe care o 
exerciteazi cresterea capitalului asupra soartei muncitori- 
lor, Marx *) găseste că factorul eel mai important de care 
trebue să (inem scamă este compunerea capitalului ṣi 
schimbarea lui în cursul procesului de acumulare. 


1) Das Kapital. Vol. I. Ed. IV. Par. 576. 


306 


Creşterea capitalului, zice Marx, implică creşterea pür- 
fei sale variabile. Cu alte cuvinte, o parte din plus va- 
loarea capitalizată trebue să se plătească in salare. Sá pre- 
supunem n in cazul cel mai simplu, că compoziţia eapita- 
lului ar rămânea aceeași, asa că o cantitate anumită de 
mijloace de producere să neeesiteze în totdeauna aceeasi 
cantitate de putere de muncă pentru a fi puse în mişcare. 
Să zicem, de-o pildă, că un capital de 100.000 lei, se com- 
pune din 80.000 lei capital constant si 20.000 lei capital va- 
riabil. Dacă din plus-valoare se adaugă încă 20.000 lei la 
capitalul vechiu, atunci, după presupunerea noastră, aceste 
20.000 lei se vor împărţi în aceeaşi proporţie în capital 
constant şi variabil, si vom avea 90.000 lei capital constant 
si 30.000 lei capital variabil. Pentru a valorifica însă acest 
capital suplementar, se eere o putere de muncă suplemen- 
tară. Pentru ca plus-valoarea de 20.000 lei, co urmează a 
se acumula să poată deveni capital, trebue ca si muncitorii 
ce-i stau la dispoziţie să se înmulțească cu 20 la sută. Dacă 
nmumneitorii, în cazul când compoziţia capitalului rămâne 
aceeaşi, nu se inmultese aşa de repede ca dânsul, atunci 
cererea de braţe creşte mai repede decât oferta și salarele 
se ridică. 

„Acesta este cazul pe care-l au în vedere, Malthusianii, 
„zice Marx, când propun ca „mijloe de deslegare a chestiu- 
„nei sociale”, mărginirea înmulţirei muncitorilor”. 

Este evident că eu aceasta, chestiunea socială nu a făcut 
măcar un pas mai înainte. Urcarea salarelor nu schimbă 
întru nimie relatiunile dintre capitalisti si salariaţi. In- 
tocmai precum reproduct(ia simplă aduce pururea eu sine 
aceleași raporturi sociale — capitalism si salariat — ase- 
mene acumularea nu face decât să reproducă acest raport. 
pe o scară mai întinsă. Acumularea capitalului este dar în 
același timp sporirea proletariatului; creşterea capitalu- 
lui este o erestere a supusilor săi. Totuşi, în starea aceas- 
ta, soarta muncitorilor e încă relativ foarte favorabilă. In 
loe să câștige în intensitate, exploatarea capitalistă nu 


1) Karl Kautsky: Karl Marx Oekonomische Lehren Ed. IIT. Stutt- 
gart 1893. Pag. 215. 


307 


face decât să crească în întindere. Muneitorilor le rămâne 
o porţiune ceva mai mare din plus-valoarea produsă de 


dânşii, cu care-şi pot satisface trebuintele pe o scară 
mai înaltă. 


Dar esle evident că salarul nu poate creşte in asa mod 
încât să absoarbă întreaga plus-valoare. Căci sporirea ei 
fiind scopul si raţiunea de a fi a capitalului, el va înceta 
de a cumpăra puterea de muncă de îndată ce va vedea că 
nu-i mai produce plus-valoare. 

Dacă salarul urmează dar a se urea în urma acumulărei 
capitalului, nu mai rămâne decât următoarea alternativă: 

Sau progresul acumulărei nu este întru nimie oprit de 
această ridicare a preţului muneci — si în adevăr, deşi 
Tala plus-valoarei scade, masa ei poate să cerească. 


„Căci după ce profiturile au scăzut, zice Adam Smith, 
„capitalul nu încetează de a creşte; ele urmează chiar să 
perească cu mult mai repede decât mai înainte... Un 'ca- 
„Pital mare, desi nu realizează decât profituri mici, spo- 
Teste, în general, mai repede decât un capital mie eu 
„profituri mari“. 

In eazui acesta, scăderea muncei gratuite pe care o fac 
muncitorii nu împiedecă întru nimic capitalul de a-şi în- 
“tinde sfera dominatiunei sale. 

Sau urcarea progresivă a salarelor, slăbind stimulentul 
setei le câştiw, incepe să impiedece mersul aeumulatiei, 
"re merge scăzând, si atunei scăderea aceasta ea singură 
înlătură cauza primă a urcărei salarelor, care nu-i decât 
“cantitatea prea mare de capital fată cu oferta muncei. Din 
momentul acela, salarul eade la un nivel mai în conformi- 
tate cu trebuintele de valorificare ale capitalului. Astfel 
mecanismul produeerei capitaliste înlătură in mod spontan 
obstacolele pe cari se întâmplă să si le creeze el însuși. 

Asu se întâmplă că uneori acumularea prea repede a ca- 
pitalului face ca munca oferită să apară nesuficientă, fă- 
când să se ridice preţul ei. Altă dată, din contra, aeumu- 
larea, mergând prea incet, face ea munca oferită să fie re- 
lativ prea abundentă si produce o scădere a preţului ci. 

Mişcarea de expansiune si de eontraetiune a capitalului, 


308 


in calea ucumulărei lui, produce dar, in mod alternativ; 
insuficienţa relativă sau abundentă relativ prea mare a 
nuneei oferite. Dar nu scăderea absolută sau proportio- 
nală a poporatiei muncitoare e aceea care face capitalul 
să fie prea abundent în cazul dintâiu si niei creşterea ab- 


soluti sau proporţională a cifrei poporaţiei muncitoare - 


ca el să fie insuficient în cazul celalalt. 
Acelaşi fenomen se observă in peripetiile ciclului indus- 
trial. In timp «le eriză, preţul mărfurilor scade şi această 


scădere se reflectează în urcarea valoarei relative a bani-- 


lor. După ee încrederea a revenit, preţul tuturor mărfuri- 
lor se ridică si această urcare se oglindeste în scăderea 
valoarei relative a banilor, deşi în amândouă cazurile va- 
loarea lor reală nu sufere niei un fel de schimbare. Şi 
precum şcoala engleză cunoscută sub numele de Currency- 
School atribue urcarea preţurilor abundenței prea nyari si 
scăderea lor lipsei de bani, asemene si economiştii luând 
efectul drept cauză, pretind să explice vieisitudinele acu- 
mulărei prin mişcarea poporatiei. 

De fapt, când acumularea capitalului merge mai incet, 


se pare că poporaţia muncitoare ar creşte mai repede cà. 


de obiceiu; când ea merge mai repede, pare că poporatiu 
muncitoare ar scădea. Aşa numita „lege de fier a salaru- 
lui” se motivează zicându-se că urcarea salarelor are ca 
consecinţă înmulţirea repede a poporatiei muncitoare, care 
sporeşte oferta de braţe si produce astfel scăderea salare- 
lor. Această scădere a salarelor cauzând o mortalitate ma 
mare în clasa muncitoare, face să scadă oferta de braţe $ 
să so ridice salarele. 

Dar aceasta este aşa de puţin adevărat că oricine poate 
vedea că salarele nu scad si se ridică de la o generație la 
alta, ci în perioade cu mult mai scurte. 

Dar Marx merge încă si mai departe cu analiza inráu- 
rirei pe care o exereitează modul de constituire a capita- 
lului asupra mişcărei poporației. Sa presupus, in adevăr. 


i 
i 


până acum, că compunerea capitalului rămâne acecast. 
Dar adevărul e că în cursul procesului de acumulare com- 
punerea lui se modifică succesiv scăzând partea care se dă 
în sehimbul puterei de muncă. 


309 


Orice progres care măreşte productivitatea muneei În- 
ráureste si compunerea teehnieií a capitalului. Mijloacele 
de producere, materiile brute ete., pe cari muncitorul de 
pune in mişcare, crese odată cu productivitatea muneei. 
Cantitatea de muncă scade în proporţie cu cantitatea xij- 
loacelor de producere pe cari le pune în mişcare. Această 
schimbare a compoziţiei technice a capitalului. înrâureşte 
'ompozitia valcarei lui, sporind partea constantă pe seama 
părței variabile. De unde mai înainte vreme se cheltuia 
50 la sută din valcarea capitalului pentru mijloace de pro- 
ducere si 50 la sută pentru muncă, acum. se cheltuoşte 80 
la, sută pentru mijloace de producere si numai 20 la sută 
pentru muncă. Cresterea produetivităţei nuneei jinsem- 
nează dar im tot cazul, în modul de producere capitalist, o 
scădere relativă a capitalului variabil, 

Dar productivitatea muneei stă în strânsă legătură eu 
aeumulatia capitalului. Dezvoltarea produetivitiütei muu- 
cei sociale necesitează producerea pe o seară întinsă, 
cooperarea multor puteri de muncă, clădiri încăpătoare si 
cantităţi mari de mijloace de producere si de materii pri- 
me. Adunarea tuturor acestora nu se poate face, în formă 
actuală de producere în care mijloacele de producere sunt 
proprietatea particulară, decât prin acumularea capitalu- 
rilor individuale. Uu oarecare grad de acumulare, în mâi- 
nele unor producători individuali de mărfuri, este dar c 
condiţie a unui grad anumit de productivitate. Dar ori- 
cearo metodă de lucru care sporeste productivitatea în sta- 
rea actuală de lucruri, sporeşte în acelaşi timp plus-va- 
loarea si inlesneste sporirea acumulărei, Aceasta, la rân- 
dul ei, permite preducerea pe o scară si mai întinsă cars 
iarăşi sporeşte productivitatea. Acumularea si productivi- 
tatea se înrâurese dar reciproce, dezvoltându-se una prin 
alta. Cu acumularea capitalului se dezvoltă asa dar mo- 
dul de producere specifie eapitalist, si cu modul capitalist 
de proilucere ereste acumularea pitalului. Acesti doi 
factori econcmici determină sehimbarea compoziției te- 
ehmiea a capitalului, prin care partea -ariabilă devine tot 
mai mică în comparaţie cu partea constantă. 


310 


Acumulărei progresive a capitalului se opune fractio- 
narea lui, în urma împărțirei succesiunilor, de-o pildă, dar 
această fraetionare este cu prisos compensată prin centra- 
lisarea capitalurilor existente, desființarea independenţei 
lor iudividuale, expropriarea capitalistilor de. către capi- 
talisti, transformarea mai multor capitaluri miei în cáte- 
va capitaluri mari. 

Arma de care se servese capitalistii în războiul lor de 
concurenţă este cftindtatea. Eîtinătatea productelor de- 
pinde, ceferis paribus, de productivitatea muncei, aceaste 
însă de seara pe care se fae întreprinderile. Capitalurile 
cele mari bat pe cele mici și războiul se sfârşeşte în tot- 
deauna prin înfrângerea acestor din urmă, cari cad în må- 
nele învingătorilor sau sunt nimicite. Pe lângă aceasta, 
odată cu modul de producere capitalist se dezvoltă o nouă 
putere: Creditul, care se introduce, la început, cu viclenie, 
a un sprijin modest al acumulărei, adunând mijloacele: 
băneşti împărţite în mâinele capitalistilor, individuali sau 
asociaţi. Cu timpul, el devine o armă teribilă în războiul 
de concurenţă si sfârşeşte prin a se preface întrun meca- 
nism social uriaş de centralizare a capitalurilor, 

Pe măsură ce se dezvoltă productivitatea si acumulatia,. 
se dezvoltă concurenţa si creditul, pârghiile cele mai pu- 
ternice ale acumulărei. 

In timpurile noastre tendința către centralizare este mai 
mare decât in oricare altă epocă anterioară. Capitalurile 
mari pe cari le Creează centralizarea se reprodue ca si ce- 
lelalte dar mai repede decát dánsele şi devin astfel la rán- 
dul lor agenti puternici ai acummulărei sociale. Sporind 
însă efectele acumulărei, centralizarea grăbeşte si genera- 
lizează schimbarea compoziţiei technice a capitalului, care 
sporeşte partea lui constantă în detrimentul párt(ei lui va- 
riabile. Si scăderea relativă a capitalului variabil merge 
încă şi mai repede decât acumularea. Capitalul format în 
cursul acumulărei normale serveşte mai ales pentru ex- 
ploatarea inventiunilor noi si a perfeetionárilor industria- 
le. Dar si capitalul vechiu 2isneo eu. timpul să se reinoeas- 


, apărând în formă mai perfecționată. 


-— 


3u 


O maşină veche se inlocueste prin alta nouă prin care 
un muncitor e în stare să producă mai mult decât cu na- 
sina cea veche. Capitalul se reproduce dar în formă mai 
productivă; dar aceasta are ca rezultat că el eongedieazá 
tot mai mulţi lucrători. 

Pe de-o parte dar, capitalul format în cursul acumulă- 
rei atrage, în proporție cu mărimea lui, tot mai puţini 
muncitori; pe de altă parte, capitalul care se reproduce în 
mod periodice, în altă formă de alcătuire, respinge tot mai 
-mulți muncitori de cari se servea altă dată. 

Astfel vedem că modul capitalist de producere se află 
într'o stare continuă de revoluţie. technică a cărei rezultat 
este creşterea progresivă a capitalului constant si scăde- 
rea relativă a capitalului variabil. 

Pe lângă aceasta, dezvoltarea maşinismului care deter- 
mină scăderea nu numai relativă dar chiar absolută a nu- 
nrului lucrătorilor, face cu putinţă de a se produce can- 
tităţi foarte mari de producte cu pret eftin. Aceasta are 

sa rezultat că se dezvoltă alte industrii, precum sunt in- 
dustriile cari absorb noile producte sau acele cari produc 
materiale prime, maşinele ete., cari sunt necesare pentru 
producerea lor. Cererea de braţe, sporeşte dar. Pe „când 
însă numărul lucrătorilor, atrasi de capital, ajunge ih 
maximum, produetele sunt atât de abundente ineát nu se 
mai pot desface. Capitalistul e silit dar să economiseasei 
munca. Aceasta are ca rezultat de a se introduce noi per- 
feetionári technice, cari reduce numărul lucrătorilor tre- 
buitori industriei. Instârşit, durata acestor intervale în 
cari acumularea sporeşte cererea de braţe, se scurtează în 
mod progresiv, 

Astfel dar, de îndată ce industria mecanică devine a tot 
puternică, progresul acumulărei indoeste energia puteri- 
lor cari tind să împuţineze si slábeste pe 2 acele cari tind să 
sporească cerer rea efectivă de muncă. Capitalul variabil, şi 
prin urmare cererea de muncă, sporeşte odată cu capitalul 
social din care face parte, dar el sporeşte în proporție des- 
creseândă. 

Malthus ne spune cá ,iperdemia" se datorește unei legi 


312 


a naturei în virtutea căreia mijloacele de existență ar 
creşte ca 1. 2. 3. 4, 5. ete, in progresiune aritmetică, pe 
când poporatia ar avea tendinţa de a croste ca 1. 9. 238, T6. 
etc, in progresiune geometrică. In realitate aceea ee creste 
progresiv este scăderea capitalului variabil, odată cu cres- 
terea. capitalului total. Dacă la început capitalul constant 
era faţă cu capitalul variabil ca 1: 1, el ajunge să fie ca 
2: 1; 3: 15; 4: 1. Capitalul variabil care era Ja inceput + 
din capitalul total, ajunge în mod progresiv să nu mai fie 
decât t/s. 4. 175 ete. Dar când cresterea capitalului varia- 
bil seade, acceaşi ofertă de muncă, normală altă dati, a 
junge să întreacă trebuintele de acumulare ale capitulului 
$1 astfel o mare parte din muncitori încetează de a mai fi 
trebuitori pentru valorificarea lui si devin supranumerari. 
In modul acesta se formează o iperdemie relativă. 

»Noi.o numim „relatică”, zice Marx ?), pentru că ea 
„provine nu de la creșterea pozitivă a poporatiei munci- 
„toare, care ar intrece limitele avutiei în cursul acumulá- 
„Tei ei, ci din contra, de la creşterea accelerată a capita- 
„lului social care-l pune în poziţie de a nu avea nevea de 
„0 parte de muncitori. Fiind că această iperdemie nu există 
„decât faţă cu trebuințtele momentane ale exploatărei 
„tapituliste, ea poate să se întindă sau să se restrângră 
Jin mod subit, 

„Producând acumularea capitalului si pe măsură co 
„reuşeşte a o produce, clasa salariată produce ea singură 
„uneltele punerei sale în neaetivitate sau de metamorlozá 
„in iperdemie relativi. Aceasta este legea poporalici ea- 
„raeteristică epoeet capitaliste şi care corespunde modului 
„său deosebit de producere. In adevăr, fiecare mod istorie 
„al producţiunei sociale, are o lege proprie a poporaţiei, 
„lege care nu se aplică decât lui, care trece eu dânsul si 
„tare niare prin urmare decát o valoare istorică, O lese 
„abstractă si imuabilá a poporatiei nu există decât pentru 
„plante si animale si încă numai pe câtă vreme nu le in- 
„râureşte omul”, 

Dacă însă iperdemia este productuY necesar al acumu- 


1) Das Kapita: Vol. I. Ed. IV. Pag. 596 (Ed. Lachatre Tag. 275). 


3 f 


313 


lárei sau a dezvoltărei avutiei in forma capitalistă de pro- 
ducere, ea devine la rândul ei párghia acumulărei si chiar 
condiția de existenţă a modului de producere capitalist. 
Pormând o armată industrială de rezervă care aparţine ca- 
pitalului ea $i cum ar fi ereseut cu cheltuiala lui, ca îi 
procură, în afară de eresterea naturală a poporatiei, pute- 
vile muncitoare exploatabile de cari are nevoe după intc- 
vesele lui schimbătoare de valorificare. 

Odată cu acumularea si cu dezvoltarea puterei de pro- 
ducere a muncei, care o intoviriásceste, ereste pulerea ^ su- 
bilă de expansiune a capitalului. Această crestere se dato- 
reste nu numai eregterei absolute a avutiei sia creditului 
care poate să pună la dispoziţia produetiei, întrun mo- 
meut dat, o parte neobicinuit de mare a acestei avutil, dar 
chiar condiţiile technice ale procesului de producere, ma- 
sinele, mijloacele de transport, fae. cu putinţă transforma- 
rea, pe o scară întinsă, în cel mai scurt timp a plus-valoa- 
rei în mijloace suplementare de producere. Avutia ereseán- 
dá a socletütel se ingriümideste in industriile vechi, a că- 
ror pieţe s'au lărgit, sau în industriile nouă, ca drumurile 
de tier, ete. In tcate cazurile, aceste imlustrii capitaliste au 
nevoe de mase mari de oameni pe cari să le poată arunca’ 
deodată asupra punetelor unde sunt cerute. Do aceste mase 
de oameni i le procură iperdemia, armata de rezervă a in- 
dustriei, Această armată de rezervă, intrarea ei parţială 
suu totală în serviciul activ al industrei, şi reconstituirea 
ei pe o seară mai întinsă, este caracteristică pentru viaţa 
aceidentată a industriei moderne, cu perioadele ei schim- 
bütcare de crestere si de scădere a activititei ei, in res- 
tim puri apreape rezulate de câte zeco ani. O asemene dez- 
voltare curioasă a industriei nu se găseşte în nici una 


din epcecle anterioare ale istoriei omeniret. Ea ar fi fost 


eu neputinţă chiar în perioada de copilărie a producerei 
capitaliste. Conipunerea capitalului nu se schimba atunci 
decât cu încetul si acumulărei lui corespundea o crestere 
proportionati a cererei de müneiü, Si chiar Malthus recu- 
noaste că iperdemia, pe care el o atribue de altmintrelea 


în felul lui mărginit de a vedea lucrurile, eresterei abso- 


314 
lute a poporatiei muncitoare, este una din condiţiile nece- 
sare ale industriei moderne : 

„Prudenţa cu privire la căsătorie, zice el, dacă Sar în- 
„tinde prea mult prin clasele muncitoare ale unei ţări, 
„care depinde in cea mare parte de manufactură si co- 
„merţ, i-ar fi păgubitoare. După natura poporafiei, un ex- 
cedent de lucrători nu se poate procura pieţei, in urma 
„unei cereri speciale, decât după 16 sau 1S ani, si trans- 
„lormarea venitului in capital, prin economie, poate să 
„meargă cu mult mai repede; o ţară este pururea expusă 
„ca fondul său de muncă să crească mai repede decât po- 
„Doraţia“, 

Dar pe când progresul industriei reduce numărul br: 
telor trebuitoare pentru a pune în mișcare o masă din ee 
in ce mai mare de mijloace de producere si faee astfel ca 
'ándurile muncitorilor fără lucru să se indeseascii, el spo- 
reste cantitatea de muncă pe care trebue să o facă fie- 
care muncitor. Concurența dintre muncitori îi sileste să 
prelunzeaseá ziua de muncă si această muncă suplemen- 
tară pe care o fae e la rândul ei o cauză care contribue la 
sporirea lucrătorilor fără lucru. In acelaș timp, progresele 
mecaniee cari simplifie& manipulürile permit capitalis- 
tilor ea să înlocuiască pe lucrătorii avánd oare care ghi- 
băcie câştigată, cu lucrători fără nici o pregătire, si pe: 
bărbaţi cu femei si copii, sau să aducă trei chinezi ea să 
înlocuiască un american. Aceste sunt metodele de cari se 
servese capitaliştii pentru a spori oferta de braţe si pentru 
a produce lucrători supranumerari. 

Do aice se vede că preţul salarelor nu depinde de numá- 
rul absolut al poporatiei muncitoare, ei de creşterea sati 
scăderea iperdemiei relative, In genere vorbind, mişcările 
generale ale salarului se reguleazá de către contracţiunea 
si expansiunea armatei de rezervă a muncel, 

Economia politică crede că mișcarea capitalului depinde 
de miscarea efectivă a poporaţiei muncitoare. După doc- 
trina ei, acumularea produce o urcare a salarelor, aceasta 


determină sporirea numărului muncitorilor, numirul lor 
prea mare face ca salarele să scadă, scăderea salarelor- 


—— ..——— a. denm m 


315 


la rândul ei reduce numărul muncitorilor, sporind mortali- 
tatea sau impiedecánd înmulţirea lor. Dar mai înainte ea. 
urcarea salarelor să fi putut produce o creştere cât de mică 
a poporafiei muncitoare, împrejurările economice cari ne- 
cesitau sporirea braţelor sar fi schimbat de zece ori. Căci 
se cere cel puţin 16 sau 18 ani pentru a produce o ge- 
nera(ie de muncitori, pe când profiturile fabricantilor de- 
pind de repezieiunea cu care ştiu să se folosească do im- 
prejurările momentului. După cerinţele schimbătoare ale 
pieţei, ei au nevoe de a găsi imediat braţe disponibile pen- 
iru a-și întinde operaţiunile. Armata de rezervă a mun- 
cei este dar o necesitate a regimului capitalist. 

Economistii confundă legile cari reguleazá mișcarea ge- 
nerulă a salarului, adică raportul dintre clasa muncitoare 
si ce pitalul total al societăţei, eu legile cari distribue popo- 
ţia muncitoare in diferitele sfere de producere. Se întâm- 
plă ca un salar mai ridicat să atragă un număr mai mare de: 
murcitori intro industrie momentan favorizată de impre- 
jurári, pe când trebuintele acelei industrii fiind satistă- 
cute, salarul începe iarăşi a scădea, căzând la nivelul lui 
de altă dată sau si mai prejos de dânsul. Acesta este ca- 
zul pe care-l generalizează economiștii zicând că urcarea 
salarelor produce pretutindeni o creștere absoluti a popo- 
rs(iei muneitcare si creşterea absolută a muncitorilor € 
scădere a salarului. De fapt, această oscilare locală a pie- 
tei de muncă intr'o sferă anumită de producere, nu-i de- 
cât. un fenomen de distribuire a poporatiei în diferite sfero 
de activitate ale capitalului, după trebuintele lui varia- 
bile. Salarul general al clasei muncitoare însă depinde 
de alte împrejurări : In timpuri de prosperitate mijlocie 
sau de stagnare industrială, armata de rezervă a indus- 
trici apasă asupra clasei muncitoare şi reduce pretențiile 
ei în timpuri de prosperitate. Iperdemia relativă nu per- 
mite dar ea legea ofertei si cererei de muncă să funetio- 
peze decât în limitele in láuntrul cărora nu se atinge spi- 
ritul de dominație a capitalului. 

Tperdemia relativă se prezintă în diferite nuanţe. Dar: 
în afară de formele pericdiee datorite schimbărei fazelor 


A16 
eiclvlui industrial, ea apare, in mod eontinuu, in trei for- 
we : Forma flotuntă, forma latentă si forma  staguantă 
(permanentă ?), 

Centrele industriei moderne, fabrici, manufacturi, mine 
efe, atrag pe muncitori şi-i resping, in mod alternativ, dar 
in asa fel că numărul lor creşte necontenit. -Ajei iporile- 
nua există în stare /lotanlă. 

Fabricele si atelierele mecanice propriu zise, in cari 
nic sinele sunt factorii principali, nu se-servese de munci- 
tori decât până la vârsta maturitátei. După aceasta, cei 
mai mulţi sunt înlocuiţi cu braţe mai tinere, cu femei si 
cu copii, si alcătuese astfel iperdemia latentă, care creste 
cu întinderea industriei. Pe lângă această consumarea mun- 
eitorilor de către capital este aşa de pripită, în cât un om 
de vârstă mijlocie este deja istovit: Pentru ca proletariatul 
să se menţină, se cere dar cir generaţiile să se reinviască 
repeue, Această necesitate socială se îndestulează prin con- 
tractarea căsătoriilor în vârstă tânără. In sfârsit, de îndată 
ee producţia capitalistă pune stăpânire pe agricultură, in- 
treaucând maşinele, cererea de muncă scade pe măsură ce 
creşte capitalul. O parte din muncitori sse găseşte dar pu- 
rurea gata să treacă lu craşe, către cari curge neintre- 
rupt izvorul iperdemiei relative. Dar aceasta presupune 
existența unei iperdemii latente la tară, iperdemie care nu 
se utată de cât atunci când canalurile ei de scurgere nu se 
deschid deeát din întâmplare. In același timp, cu toată i- 
perdemia relativă, câmpiile nu au destule braţe. Se gä- 
sese în totdeauna prea multi muncitori pentru trebuintele 
olicinuite ale agrieulturei si prea puţini pentru necesită- 
tilo ei excepţionale si temporare. 

A treia categorie a iperdemiei relative, iperdepia per- 
manchià, aparţine armatei industriale active, dar oeupatiu- 
nile ei sunt asa de neregulate încât ea serveşte capitalului 
ca o rezervă nesfârşită de puteri disponibile, Această re- 
zervă, a cărei condițiuni de existenţă sunt din cele mai 
rele. caraeterizàndu-se printr'un maximum de muncă si 


317 


minimun de salar, se formează necontenit din supranume- 
raril industriei mari si ai agriculturei şi creşte odată cu 
energia acumulaţiei. Dar cu formează în acelaşi timp un 
element care se reproduce singur şi conservă clasa mun- 
citeare. Nasterile si decesele sunt foarte numeroase în a- 
ceustă categorie si chiar numărul total al indivizilor cari 
alcătuese familiile stă în raport invers cu mijloacele de e- 
xistentá de cari dispun. Această lege a societăţei capitaliste 
are ar părea absurdă în împrejurările în care trăiese săl- 
baieeii si chiar coloniştii civilizati, ne aminteşte reprodu- 
cerea extraordinară a unor specii animale inferioare. 

In sfârsit, elementele de pe urmă cari alcătuese iper- 
demia relativă aparţin sferei pauperismului. In afară de 
-agabonzi, prostituate, cerşetori, această pătură socială se 
cempune din trei categorii distincte : In categoria întâia, 
intră muncitorii cari pot munci ; ace: stă categorie creşte: 
în timpuri de criză si scade când afacerile încep să weargă. 
Categoria a. doua, cuprinde copiii orfani si copiii de pro- 
letari cari sunt pe atâţia candidati ai armatei industriale 
de rezervă. Categoria a treia, cuprinde în sfârşit pe toţi 
degenera(ii, pe toti sei ăpătaţii și pe toti indivizii inca- 
pabili de a munei, precum sunt acei cari nu se mai pot 
răni eu industria lor, în urma introducerei vreunei alte 
metode de lucru, acei cari au trecut de vârsta cerută, vic- 
timele accidentelor, etc. 

Peuperismul este azilul invalizilor armatei industriale 
active. Producţiunea lui este cuprinsă in produetiunea i- 
perdemiei relative şi formează, împreună cu dânsa, una din 
coneiţiile de existenţă a avutiei capitaliste. 

Aceasta este, în rezumat, teoria prin care Karl Marx 
combate doctrina lui Matlhus, sprijinindu-se pe o mulţime 
de fapte si de dovezi statistice. Cât pentru Malthus însuşi, 
Marx îi numeşte „un maistru a plagiatului“, zicând că în- 
treaga lui teorie asupra poporatiei nu-i decât un plagiat 
neruşinat 1). 

In serierile lui Karl Marx, socialismul ştiinţifice a a- 
juns la cele mai de pe urmă conclüziuni ale sale si, în- 


1) Das Kapita'. Ed. IV, Vol. I. Pag. 471. Nota şi Pag. 580 Nota. 


318 


tru cât se atinge de chestiunea poporafiei mai eu  deose= 
bire, putem, spune că teoria lui Marx nu numai că e dog- 
ma fundamentală a partidului propriu zis socialist, dar că 
ca nici nu a fost desbătută mai pe larg de vreun alt anem- 
bru mai mareant al acestui partid, afară de unele lucrări 
de importanţă secundară. Printre aceste, se eade să spuneni 
-câteva cuvinte despre o scriere a unui cunoscut socialist 
militant, August Bebel. 

In monografia sa asupra femeei 1), Bebel se ocupă si de 
problema poporatiei, zicând că teama de jperdemie este 
foarte veche şi că ea apare in totdeauna in periodele in 
cari o stare socială este în decădere si se află aproape de 
-sfârsitul ei. Şi uşor se poate înţelege care este cauza aces- 
tui fenomen, Toate stările sociale de până acum se înte- 
meează pe domnia claselor, a căror mijloc de căpetenie este 
„stăpânirea pământului. Pământul trece din mâinile celor 
multi, în mâinile câtorva, cari nu-l exploatează decât foarte 
rău, Masele cele mari rămân fără nici o proprietate si can- 
titatea lor de hrană depinde de bunăvoința stăpânilor. Dar 
şi aceștia se luptă între dânşii. In asemene condițiuni, ori- 
ce creştere a familiei trebue să apară ea o povară pentru 
acei obijduiti, iar spectrul iperdemiei devine eu atât mai 
îngrozitor cu cât pământul se concentrează in mâinele 
torva. Nici odată Roma nu a fost mai săracă decât a- 
tunei când intreg pământul (rei se găsea in mâinele & 
"3000 de proprietari de Latifundii. Pământul se prafăcea 
în parcuri uriaşe de vânătoare sau rămânea  necultivat, 
peniru că produetele ee se cultivau prin sclavi costau mai 
scump decât acele ce se importau din Sicilia. 

Aparitiunea lui Malthus, zice Bebel, cade in acea pe- 
rioadá de dezvoltare a industriei engleze, când in urma des- 
-coperirilor lui Hargreaves, Arkwriht si Watt, zecimi de 
mii de lucrători rămăsese fără lucru. In acelaș timp, con- 
centrarea capitalurilor şi a proprietăţei foneiare luase pro- 
porţiuni foarte mari. Era firese ca clasele stăpâne să caute 

1) Die Frau in der Vergangenheit, Gegenwart tnd Zukunft. Zü- 

rich 1883. 


> s|V 


319. 


a expliea aeest fenomen si toemai atunci a apărut si car- 
tea lui Malthus, care emitea o teorie cu totul linistitoare 
si în conformitate cu interesele lor. 

Rebel pretinde că suferinţele si mizeria maselor nu sunt 
eo»seeinti ale lipsei de mijloace de hrană şi de existenti, 
ei a împărțirei lor nedrepte. Tezele lui Malthus nu au 
inteles deeát numai din punetul de vedere al modului 
de producere capitalist si nu se pot aplica la alte stări 
sociale. 

Luând în cercetare legea scăderei productivitifei pă- 
mántului, Bebel citează părerile lui Rodbertus şi alo lui 
Liebig, cari susțin că puterile solului nu se pot istovi dacă 
i se restitue, prin îngrășare, elementele pe cari le pierde 
în procesul de producere. Pretinsa lege a scăderei produc- 
tivităţei nu-i decât o închipuire. 

Rusia europeană, dacă poporaţia ei ar fi atât do deasă 
ca poporatia actuală a Saxonici, ar putea singură să hră- 
nească peste 1000 milioane de locuitori. Noi nu avem 
prea mulţi oameni în Europa, dacă e vorba de îndeplini- 
rea unor scopuri culturale mai înalte, ei prea puţini. Si 
dacă trecem la celelalte continente, lipsa de oameni c încă 
eu mult mai mare. Carey pretinde că numai valea Oreno- 
cului, care are o lungime de 360 mile, ar putea să pro- 
ducă destulă hrană pentru întreaga omenire. Statele-Unite, 
după starea actuală a agriculturei ar putea să hrănească 
o popora(ie de douăzeci de ori mai deasă decât acca de 
acm, care se ridică la 50 de milioane, adică 1.000 de mi- 
lioane. 

Pretutindeni instituţiile sociale şi modul de producere 
şi de împărţire sunt cauzele mizeriei, nu numărul oame- 
nilor. Cát pentru cea de a doua chestiune si anume: 
dacă oamenii se pot înmulți în orice număr şi dacă au 
şi dorinţa de a. se inmulti, Bebel citează mai multe fapte 
ari par că ar dovedi contrarul. E curios de a vedea eum 
toemai familiile cole mai bine situate ajung a se stinge. 
Poporaţia Statelor-Unite cu toată imigrația nu creşte în- 
doit decât abea în treizeci de ani. Darwin a stabilit eii 
unele animale, elefantul de-o pildă, dacă sunt domesticite 


320 


își pierd fecunditatea lor. Prin aceasta pare dovedit că 
schimbarea modului de traiu ar avea o în "üurire hotári- 
toare asupra puterei de înmulţire a fiinţelor. 

Bebel recunoaște că instinctul sexual este unul din in- 
stinctele cele mai puternice ale omului si că trebue sa- 
tisfăcut dacă nu voim ca sănătatea să sufere. Asemene 
este adevărat că acest instinet e cu atât mai puternice eu 
cât omul e mai sănătos si cu cât constituţia lui e mai nor- 
mală, întocmai precum: pofta de mâncare e un semn si o 
condiţie a sănătăței trupesti. Dar nu trebue să se con- 
funde satisfacerea instinctului sexual cu procreaţia. Uni: 
pretind că desvoltarea intelectuală si ineordarea mai mare 
a nervilor ar avea ca rezultat deprimarea instinctului se- 
mal si slăbirea puterei de proereat(ie. Alţii zie că mai 
ales hrana, pe lângă starea fizică a femeei, are înrâurirea 
cea mai de căpetenie în această privință. Ceea ce e si- 
gur e că in toate epocele de până acum omenirea a trăi, 
întru cât se atinge de legile cari stăpânese producerea si 
împărțirea bunurilor, precum si înmulţirea poporatiei, în 
stare de absolută ignoranță. In societatea socialistă owe- 
nirea îşi va cârmnui desvoltarea ei in mod conștient, după 
legile naturei. Soeialismul este ştiinţa aplicată cu deplină 
conştiinţă pe toate terenurile de activitate ale omului. 

Vetem din această expunere pe scurt a părerilor lui 
Bebel, că el nu a adăogit nimie dela dânsul la teoria po- 
pora(iei aşa precum a dezvoltat-o cei mai mulţi socialişti 
și că nici nu a întrat măcar în analiza profundă a regi- 
mului capitalist, pe care o face Marx, rămânând cu totul 
la suprafaţa lucrurilor. Mai interesant decât Bebel, nu 
„prin concluziile lui teoretice, ei prin materialul de fapte 
pa care Fa adunat, este însă un alt tovarás de idei al lui, 
Max Schippel. In conformitate cu concluziile sefului ṣcoa- 
lei, Schippel sustine?) că creșterea excesivă. a poporatiei 
din timpurile noastre se datoreate regimului capitalist care 
determină neprevederea extremă a claselor muncitoare. 
Iperdemia nu se datorește scăderei produetivitá(el, eum o 


1) Das moderne Elend una die moderne Uebervólkerung. Leipzig 
1555. 


321 


pretindea Malthus, ci din contra creşterea ei; in urme 
descoperirilor mecanice, cari au înlocuit munca omului, 
lăsând o mulţime de muncitori fără lucru. Fenomenul i- 
perdemiei va dispărea odată cu organizația economică a 
cărei produs este. 

Părăsind această grupă mai compactă de seriitori pro- 
priu zişi socialiști, rămâne să ne interesăm' la sfârşitul a- 
cestui capitol, de unii autori ale căror vederi nu eadreazá 
în totul cu aspiratiunile asa numitului socialism știuinţitie, 
dar cari se apropie de incheerile lui în multe privinti. 
Vom vedea in adevăr că serierile acestora prezintă uz 
caracter socialist de nătăgăduit, ceeace ne indritueşte, 
după cum am spus mai sus, de a ne oeupa de dânşii in 
capitolul de faţă. — 

Cunoscutul filosof si economist Eugen Diühring, in Is- 
toria critică a economiei politice si a socialismului, caro 
a apărut în prima ediţie la 1871, sustine că doctrinele 
lui Malthus si ale lui Ricardo nu mai au decât o valoare 
curat istorică $i că e numai o concesiune ce se face tra- 
ditiei universitare, de a ne mai ocupa de dânsele +). EI 
recunoaste de altmintrelea că acele două progresiuni ale 
lui Malthus, nu sunt decât numai o incercare de a da c 
mai mare preeiziune ideei lui, a cărei simplu înţeles este 
că oamenii au pururea tendința de a trece peste margi- 
nele mijloacelor lor de hrană, asa dar, că oricât ar pro- 
gresa producerea mijloacelor de existenţă, poporatia ar 
creşte încă si mai repede. In scrierea lui Malthus însă 
nu aveny de a face eu o idee curat ştiinţifică, ei cu o mons- 
truozitate morali ( Missgobilde) si încă din specia acelor 
mai urâte, cari caută să se îmbrace singure în mantia mo- 
ralei. Malthus însuşi era prea puţin iscusit in ale cu- 
getărei ca să fi putut preciza înţelesul aşa numitei ten- 
dinţi de înmulţire a oamenilor. El se arată ca un păr- 
tinitor prea hotărât a tot ce este pe dos si reaefionar in 
împrejurările actuale, pentru ca să se fi gândit măcar la 
vreo reformă care nu şi-ar fi propus întoarcerea noastră 


I) Kritische Geschichte der Nationalökonomie u. des Sozialismus. 
Ed. IJ] Leipzig 1579. Pag. 177. 


gl 


322 
îndărăt si márginirea desvoltărei noastre. Malthus tăgă- 
dueste omului «dreptul la existenţă si nu recunoaşte că so- 
cietatea ar avea obligaţia de a procura de lueru munci- 
torilor, după eum s'a pretins de unii. Cu alte cuvinte, e! 
pretindea că clasele bogate nu aveau să se preocupe de 
soarta celor săraci. Dacă lucrătorii dorese ea salarele 

lor să se ridice, ei nu au decât să mărginească numă- 
rul lor după trebuintele societăţei. Malthus “se prezintă 
dar ea avocatul claselor avute si ca reprezentant al unui 
egoism desgustător, care se arată mai ales în prima edi- 
tio a cărţei sale. Mai târziu, asprimea cugetărilor lui 
sa îmblânzit întru câtva fără ca fondul să se fi schimbat 
cátusi de puţin. De altmintrelea întreaga lucrare nu-i de 
cât o adunătură do deseriptii culese din relațiile de că- 
litorie, o mixtură din tot soiul de sentimente si de pre- 
diei morale, pe care o poti ceti multe pagini în sir, fără 
de a întâlni măcar o singură cugetare propriu zisă. A- 
ceastă virtuozitate respingátoare care-l caracterizează pe 
Malthus, ca individ, se găsea împărechiată eu o ipocrizie 
are devenise lu dânsul o a dona natură 1). 

Ar trebui să ne mirăm că o idee atât de săracă pre- 
cum este teoria lui Malthus despre poporaţie, a putut să 
provoace un interes atât de viu, dacă lipsa de preciziune ` 
a gândirei originare, nu ar fi lăsat, din punctul de vedere 
teoretic, un câmp asa de larg neînțelegerilor, Pretinsa 
lege a poporaţiei se baza pe raportul dintre numărul oa- 
menilor si capacitatea mijloacelor de hrană. Deosebind a- 
mândouă părtile, el le consideră ca independente una de 
alta, atribuind fiecăreia însuşiri şi norme deosebite de des- 
voltare. Pe de-o parte stă natura sau pământul eu pu- 
terca sa productivă izolată; de cealaltă parte omul cu 
tendinţa sa de a se inmalti. Se vede dar, zice Dühring, 
căi Malthus nu pleca în mod serios nici măcar dela eco- 
nomia politică a lui Adam Smith. El se mărginca la col- 
ceptiunile mai primitive cari consideră numai fertilitatea 
pământului și nu văd în muncă izvorul avutiilor. Malthus 
nu a înţeles pe Adam Smith, fără ca pentru aceasta să 


1) Loc. cit. Pag. 191. 


323 


“se poată spune că ideile sale aparţin Fizioeratiei ; căci 
concep(iunea cu totul vulgară că fertilitatea pământului 
este faptul eel mai important, nu se poate considera ca 
stiință lizioeratică. 

După ee Dühring critică în modul acesta pe Malthus, 
in Istoria sa, el se incearcă să formuleze singur teoria po- 
-poratiei, în Cursul de economie politică şi socială, publi- 
.eat în anul 1873. Inmulţirea poporatfiei, zice el), esto 

o sporire a puterilor produetive. Acesta este un adevăr 
„general care nu se poate restrânge tecât dacă prsupunem 
că istovirea puterilor naturale ale pământului sau impo- 

sibilitatea: de a ajunge până la dánsele fae ca munca o- 
mului să fie neproducetivă. "rebuinţele crese numai pro- 
porţional cu numărul oamenilor, pe când puterile lor aso- 
-ciate crese cu mult mai mult decât numai în proporţie eu 
numărul lor. Există dar tendința ea odată cu creşterea 
poporaţiei, densitatea ei să permită o mai mare desfásu- 
“rare de puteri. 

Odată eu asezarea oamenilor şi eu crearea unor cen- 
ire de cultură, izvoarele din care-şi scot mijloacele pen- 
“tru existenţa lor devin în cea mai mare parte inaccesibile. 
Omul care s'a aşezat intrun loc si care nu umblă în toate 
părţile după hranacsa, nu poate considera ca existente de 
cât acele obiecte pe cari le pot ajunge cu mijloacele sale 
economice. Dar nu numai greutatea de a ajunge la dân- 
sele din cauza îndepărtărei, ci mai cu deosebire + greutatca 
de a iesi din cadrul unei civilizaţii mai dezvoltate si de 
„a-şi creia o noui existenţă economică, lărgeşte încă si mai 
mult prăpastia eare desparte civilizaţia de natură încă ne- 
exploatată. Omul nu se poate întoarce la starea de natură. 

După ce stabileşte astfel că fiecare grupă cconomică 
îşi are reionul său, care mărginește putinţa sa de a. se 
folosi de izvoarele naturei, Dühring examinează capacita- 
“tea diferitelor stări economice pentru desvoltarea popora- 
tiei. Progresele technice fae cu putință de a scoate mai 
multe bunuri din aceleaşi izvoare naturale si lărgesc astfel 


1) Cursus der Na-ional-und Socialókonomie. Ed. III Leipzig 1892 
iw Pag. 99. 
xl 5 


324 


capacitatea de întreținere a unei grupe economice. Dar: 
sporirea productivităţei nu depinde în totdeauna in mod 
exclusiv de progresele mijloacelor technics, căci se poate 
ca să avem cunoştinţa acestor progrese şi să nu ne putem 
Jolosi da dânsele, din cauza împrejurărilor politice şi eco- 
nomiee, cari ne-ar sili să păstrăm organizarea noastrá e- 
conomică. In cazul acesta, e nevoe ca această organizare- 
să se schimbe, dacă voim să -lărgim capacitatea de intre- 
tinere a poporaţiei, a unei stări economice. 

„Ideia noastră, zice Diihring 1), constă dar in aceea că 
„fiecare organizare economică poate să cuprindă un nu- 
„măr determinat de oameni, si că această capacitate a ei 
„mu se poate spori, în mod simţitor, fără de a trece or- 
„ganizarea economică însăşi către o nouă formă..... Omul 
„depinde eu mult mai mult de sine însuşi si de modul 
„cum! ştie să organizeze împărţirea muncei sale decât ‘dela 
„matură, Izvoarele naturale joacă un rol cu mult mai ne- 
„însemnat decât telul cum omul ştie să-și organizeze munca 
„asigurându-și existenţa prin diriguirea raţională a pute- 
„rilor sale. In această diriguire si in acest mod de a le 
„întrebuința, trebue să vedem piedicile şi inlesnirile cele 
mai de căpetenie ale inmultirei poporatiei.: Organizarea 
„economică si socială”trebue considerată ca un sistem de 
„canaluri, in eontra păreţilor căruia mediul elastic al po- 
.poratiei începe să apese foarte serios, de îndată ce căile 
„existente de indestulare nu mai corespund cerințelor nouă. 
„Câte odată distrugerea întregului sistem de vase sau mu- 
„mai o paralizare locală va fi consecinţa acestei apăsări, 
„dar în regulă generală, dezvoltare: normală va căuta 
„să-şi urmeze calea sa, inlătu And organizarea existentă“, 

O teorie a diferitelor forme de organizare economică, 
zice Dühring, ar avea o însemnătate foarte mare pentru 
economia politică, dar până acuma nu sa ajuns decât la 
stabilirea deosebirei dintre statul agricol şi statul indus- 
trial. Necesitatea trecerei de la starea agricolă la starea 
industrinlí, care prezintă un câmp cu mult mai intins 


1) Loc. cit. Pag. 40*. 


325 

pentru dezvoltarea poporaţiei, a fost apreciată foarte bino 
de Frederic List „căruia îi aparține întreaga teorie, Organi- 
zarea economică bazată pe agricultură se poate dezvolta 
în mod extensiv, lucrând încetul cu încetul tot pământul 
de care pcate să dispună. Mersul acesta. al dezvoltărei e tfi- 
reste foarte încet şi tot ce se poate dobândi pe calea aceasta 
este de a împrăştia poporaţia peste întreg teritoriul, care 
poate servi unci culturi primitive. Aceasta e limita extre- 
mă, la care însă nu se poate ajunge decât foarte cu greu. 
O mulţime de piedeei se prezintă, precum este de-o pildă 
greutatea de a-şi procura mijleacele auxiliare ale produ- 
certi, putinţa de a-şi desface productele, căile de comuni- 
'utie si în genere toate acele condiţii cari, pentru a exista, 
presupun puterea ereatoare technică a unor grupe dia oa- 
meni. Si dacă sa ajuns sila această limită extremă, 
usor se poate vedea că orice erestere ulterioară a popo- 
ruţiei nu se mai poate produce într'o organizare eco- 
nomică bazată pe exploatarea extensivă a puterilor natu- 
rei, ci numai in exploatarea lor intensivă. Când limita de 
pe urmă a dezvoltărei poporatiei, în starea agricolă, a fosi 
atinsă, excedentul poporaţiei nu mai e în stare dea so 
hrăni. O sporire a puterilor de muncă nu mai poate fi de 
niei un folos, când modul existent de producere a absorbit; 
teate fortele de cari avea nevoc. Este drept că nu pute- 
“rile naturei sunt nesuticiente, dar modul eum aceste pu- 
teri sunt exploatate din punctul de vedere technie $i eco- 
n6mie, pune margeni ori cărei sporiri a produetelor prin 
siinpla înmulţire a. puterilor omului. Problema economică 
si socială consta atunci în a întrebuința excedentul popo- 
ratiei intr'o nouă ramură de activitate si a face ca acceaşi 
untitate de materie primă si de obiecte de hrană care 
servea, până atunci, la dobândirea pe cale de încunjur şi 
cu multi cheltuială a efectelor fabricate, să se intrebuin- 
teze pe loe, producându-se astfel aceste fabricate in mod 
mai economie. Căci este evident că ne mai fiind nevoe dea 
trimete obiectele de hrană si materiile brute la o distanţă 
“foarte mare, contravaloarea lor, care se exprimă in pro- 
queíe de ale manufaeturilor, trebue să fie eu mult mai 


326 


inire cástisándu-se cel puţin cheltuiala de transport. Dar: 
faptul încă si mai important este că această contravaloare - 
e productul poporatiei proprii. In modul acesta se creează 

o piaţă lăuuntrică foarte comodă si se deschide o nouă di- 
rectie în care poporatia se poate dezvolta. Familiile agri- 
cultorilor au unde-si trimete copii, pentru cari nu mai 
pot găsi ocupaţie la tari. După toate aceste se poate afir- 
ma că statul industrial e in stare să întreţină o poporatic- 
cu mult mai mare decât statul agricol. Si aceea ce este a- 
dcr ărat despre industrie în totalitatea ei, se poate spune- 
şi despre fiecare ramură a industriei în deosebi. Putinta de 
creştere a popo ruţiei sporeşte pe măsură ce se cre vază noi. 
poziţii de existenţă şi se deschid căi noui de producere. 

Pe lângă celelalte stadii de dezvoltare a stărei economi- 
ce, zice Diihring, se pune de obicoiu şi statul comercial. 
Dar aceasta nu-i decât sau o formă mai dezvoltată a stărei 
industriale, sau nu se întemeează decât pe comerţul de 
transit. In cazul dintâi se înţelege că această formă poate 
să cuprindă o poporaţie mai deasă, ceea ee nu se poate 
afirma desigur in cazul de al doilea. Avuţia care se ba- 
zeazá pe comerţ poate sí sporească numărul comercianți- 
lor si a marinarilor, dar nu al lucrătorilor. Se poate dar 
ca să se creeze cel mult o restrânsă aristocrație mercantili- 
cu clienţii ei. Deacoea putem să nu punenstarea comer- 
cială printre tipurile economice principale. Dar capacita- 
tea diferitelor tipuri economice ar rămânea necompleetit, 
zice el, ducă nu am urmări-o si în viitor. 

Intocmai precum necesitatea sileste de a preface econo- 
mia agricolă în economie industrială, asemene starea so- 
cială a muncitorilor îndeamnă la o prefacere iu soeietăţei 
care ar mări întrun grad foarte mare sfera de întindere 
a poporaţiei *). Până acum o asemene prefacere este încă 
de domeniul conceptiunilor curat teoretice. Dar ştiinţa, zite 
Dühring, are datoria de a expune nu numai inlántuirea de 
cauze si efecte a faptelor existente, ei trebue să aute a in- 
trevedea chiar urmările unor împrejurări curat ipotetice.. 
Dühring erede că o asemene organizat ceonomică ar fi des 


1) Loc. cit. Pag. 175 


a 
t2 
- 


natură să cuprindă o poporatie cu mult mai deasă. In ace! 
sistem care ar urma ea o formaţiune mai înaltă organi- 
zărei actuale bazată pe rentă si pe profit, viața elemente- 
"lor muncitoare ar îi punetul de vedere principal al tutu- 
ror măsurilor. Producerea ar avea ea scop această viaţă 
si nu profiturile si rentele, ceca ee ar face ca un număr 
cu mult mai mare de oameni să se poată hrăni. 

După părerea lui Diihring, teoria lui Malthus aparţine 
istoriei si nu se poate trata mai pe larg întrun curs de 
economie politică cu pretenţii de a fi la înălţimea științei 
din timpurile noastre. Este evident, zice el, ei trebue să 
plecăm dela ideea că poporația nu poate creşte în inde- 
finit. Nu numai hrana dar. chiar locul pentru a sta in 
picioare, ar lrebui să nu mai ajungă dacă  poporatia 
unei țări suu a pământului întreg sar înmulţi necontenit 
fără de-a suleri nici o scădere. Ideca asa de generală că 
poporatia este mărginită de condiţiile existenţei sale si că 
eu toate aceste ea tinde, din propriile ei porniri lăuntrice 
să se înmulţască, era asa de aproape de înţelegerea fie- 
'Xruia, încât o întâlnim in literatura anterioară, asa că nu 
avea nevoe de Malthus pentru a exista!) Dar eonceptiu- 
nen asa de stângace si de puţin precisă?) a dogmei despre 
înmulţirea in progresiune geometrică a poporaţici si des- 
pre creşterea numai in progresiune aritmetică a mijloa- 
celor de hrană, aparține cu adevărat lui Malthus. Legea 
cațacităţei (Capacitülsgesclz) este critica cea mai nime- 
riti ce se peate face concepțiilor sale nesigure si vagi. A- 
ceea ce caracterizează mai bine vederile sale înapoiate în 
materie economici este ideea sa despre condiţiunile exis- 
tentei noastre, pe care o face să depindă de cantitatea de 
hrană pe care ne-o dă natura. Şi tot atât de absurd este 
modul său de a considera foamea, ciuma si războiul ea 
mijloace de îndreptare a stărei economice, pe când ar in 
trebuit să se gândească cel puţin că războiul distruge cu 
mult mai multe puteri productive decât imputineazá nu- 
mărul camenilor. Războiul nu este dar un mijloc do în- 

g) Loc. cite Pax. 117- 

2) A se compara: Kritische Geschichte. Pag. 183. 


328 


N e aril e 


dreptare, după cum crede Malthus, ci o cauză care face cu 
nepotrivireu dintre mijloacele de hrană si-poporatie să fie 
incă si mai mare. 

„Concepţiunea lui Malthus, zice Diihring 1), este prac- 
„tie si teoretice o teorie reacționară, La orizont ea face să 
„apară spectrul iperdemiei, iar în prezent ea vceste să o- 
„«Drească înmulţirea claselor celor mai numeroase ale po- 
„porului. Dacă mijloacele pentru ajungerea acestui seop 
„nu ar fi din caleafară ridieule, ar trebui să ne indizniüm 
„de josnieia concepţiunilor de care au fost dictate“, 

"După „ca Dühring critică in modul acesta teoria lui 
Malthus si după eo arată că starea economică a omului 
depinde in prima linie de înmulţirea poporatiei si de or- 
punizarea economică corespunzătoare ei, asa dar in genc- 
ral vorbind de organizarea puterilor omului, el ajunge să 
considere si cazurile in cari puterile naturei s'ar istovi. 
Plecând de la ideea că omul renunţă mai degrabă la exis- 
tenta sa decât să-şi sehimbe modul său obicinuit de a 
trăi, putem înțelege că o istoviroapare “are a puterilor na- 
turei nu ar produce alt efect decât să mărginească din co 
în ce mai mult sfera locală “de întindere a poporaţiei. A- 
ceastă istovire peate să fie de mai multe feluri după cum 
se referă la consumarea desăvârşită, sau numai la posibi- 
litatea dobándirei mijloacelor naturale. Cárbunele care za 
fost ars, nu mai există. Dar” bogăţiile naturei sunt atât de 
mari încât din punetul do vedere ul intereselor actuale 
istovirea lor nu are nici o importanţă. Totusi necesitatea 
de a scoate mineralele de-o pildă, din adâncimi tot mai 
mari, este o împrejurare de care trebue să ținem samă. 

Cu totul de altă natură este acea istovire care nu in- 
somează alta decât că toate ocaziile în cari se putea in- 
trebhuinţa munca si mijloacele de producere au fost deja 
ocupate. Această stare de lucruri se poate produce fată cu 
cele mai mnánoase izvoare de bogății si nu atinge întru ni- 
mie productivitatea lor viitoare. Cauza ei constă în aceea 
că poziţiile muncei, în lăuntru unei sfere anumite, sunt o 


1) Loc. cit. Pag. 118. 


320 


cantitate determinată care se poate prin urmare istovi. 
Dacă exploatarea minelor, care se puteau exploata cu fo- 
los i fost de-o pildă în asa mod organizată încât să aibă 
mai multe puteri de muncă decât ar avea nevoe, este evi- 
dent că în direcţia aceasta orice lărgire ulterioară a nmn- 
eei nu e cu putinţă. ” Prebue să așteptăm momentul când 
" fi posibil de a spori intensitatea exploatărei prin in- 
troducerea unor noi mijloace şi metode technice. Cam aco 
laşi lucru se va putea întâmpla, în cazul când tot pămân- 
tul accesibil va fi pus în cultură. Sporirea productelor va 
atârna în cazul acesta de sporirea mijloacelor de cultură; 
si dacă cu timpul se va putea întrebuința mai multe pu- 
teri de muncă, acyastă împrejurare nu va fi ca singură 
decât urmarea îmbunătățirei metodelor si a noilor wij- 
lcace de producere. 

„Această istovire extensivă a izvoarelor naturale, cum 
„S'ar putea numi ocuparea mai sus citată a poziţiilor mun- 
„cei, zice Dühring?), prin ea însăși va avea puţină im- 
„portanță, întrucât nu se va adăogi o istovire intensivă, A- 
„ceasta din urmă constă în aceea că metodele nu mai sunt 
„in stare de a găsi mijloacele de producere nouă şi din 
„ce in ce mai productive. Situatiunea „care rezultă din 
„iecastă stare Ds lucruri este accea în care strămutarea 
.execedentului de puteri economice, asa dar a oamenilor 
„și a mijloacelor lor de muncă, în regiuni de cultură mai 
„tinere, devine o necesitate”. 

O tormă speciali de istovire a izvoarelor naturale este 
sărăcivea pământului prin îndepărtarea constantă a păr- 
tilor sale hrănitoare. I2 o lege fundamentală pe care se ra- 
zămăň posibilitatea unei culturi statornice, că trebue să 
restituim pământului aceea ce luăm de la dânsul prin re- 
colte, Totuşi ideile mai de demult cu privire la puterile 
pământului erau lipsite de claritate si în parte chiar mis- 
tice. Se credea că pământul osteneste de la o vreme şi că 
are nevoe de odihnă, intoemai ea si o fiinţă animală, si 
fără ca să se fi cunoscut cauza ai abes a acestei osteneli. 


1) Loc, cit. Pag. 123- z 


330 


Altii'si inchipueau că puterile pământului nu se puteau 
Jstovi. Frederic List a fost cel d'intáiu dintre economiştii 
mari care sa ocupat cu acest subiect vorbind chiar de un 
adevărat export al piámántului. Istovivea pământului a 
fost însă tratată mai pe larg si din toate punetele de ve- 
dere de către Carey, care a incorporat această doctrină 
sistemului său. 


Din punctul de vedere economic, istovirea pământului nu 
se poate înlătura decât dacă-i redăm, sub o formă: oare- 
are, materiile pe cari recoltele i le-au sustras. Exporta- 
rea continuă a grânelor către pieţele îndepărtate trebue 
să aducă cu sine această istovire a pământului si ea re- 
zultat definitiv, ea va sili poporaţiu să so exporteze ea 
singură pe cale de emigrare. Pentru a înlătura această 
consecință fatală, nu există decât un singur mijloe si a- 
nume: trecerea cătră o formă de organizare mai înaltă eu 
o consumare locală mai mare, Cu cât e mai mare eantita- 
tea productelor care se consumă pe loe, in loc de a fi ex- 
portate, cu atât se va pierde mai puţin din elementele 
cari alcătuese fertilitatea pământului. Se vede dar din 
cele ce preced, zice Dühring?), că intro organizare eco- 
nomică mai rationali si mai dezvoltată, cauzele istovirei 
pământului cad de la sine. Asa dar numai continuarea 
unei stări de lueruri primitive sau slăbiciunea unei dech- 
deri propriu zise, fac cu putință ca pământul să fie isto- 
vit. Stările economice în decadență vor ajunge desigur la 
istovirea pământului, pentru că vor pierde treptat pu- 
tinta de a întreţine varietatea împărțirei lăuntrice a mun- 
cei. Organizarea economică va degenera, pentru că statele 
în lăuntrul cărora există, isi pierd si in altă privinţă pu- 
terea si iniţiativa lor. In asemenea condiții însă, istovirea 
pământului nu este cauza primă, ei consecința scădere: 
generala puterei poporului. Ba contribue la grábirea o- 
perei de distrugere dar numai ca o cauză de a doua mână, 
a cărei dependenţă de degeneraréa orgi inizárei economice 
ni trebue să fie trecută cu vederea. 


1) Loc cit. Pag. 125. 


331 


Aceste sunt părerile lui Dühring, eare dezvoltă ideile lui 
Carey si ale lui List, fără ca să vedemi întru cât în În- 
treaga lui critică ar putea să răstoarne principiile de I2 
cari pleacă Malthus. Si tocmai de aceca am tr "ebuit să in- 
sistăm asupra unor critici cari se prezintă, i» formă, asa 
de protivnici lui Malthus, pentrucă fondul lor, nu 
face decât să ilustreze bazele teoriei lui, po cari noi le 
credem adevărate. Şi tot pentru aceleaşi motive no vom 
ocupa mai pe larg de teoria cunoscutului economist ame 
vican Henry George, a cărui scriere Progress and poverty 
(New-York 18803) a făcut atâta sensatie. Si vom vedea că. 
teoria poporatiei se prezintă şi în opera lui ca bază funda- 
meríali a sistemului, care gravitează împrejurul aces- 
tei chestiuni, confirmándu-se încă odată aceca ce am spus 
că problema poporaţiei este problema esenţială a econo- 
miei politice. 

Voind să afle cari sunt cauzele "ari produe sărăcia eres- 

ndi a maselor în mijlocul avutiei generale, Henry Geor- 
ge, începe prin a se intreba pentru ce salarul tinde către 
un minimum abia suficient pentru a întreține existența, 
cu toată sporirea produetivitütei muneei? 

Tieonomia politică ne spune că salarul este determinat 
d numărul lucrătorilor im raport cu capitalul ` destinat 

nir întreţinerea lor. Salarul tinde pururea să se apro- 
ES de strictul necesar pentru întreţinerea existenței, din 

cauză că oricât ar ereşte capitalul, muncitorii se inmul- 
tese incă şi mai degrabit, stabilindu-se o concurentă aprigă 
între: dânşii, care face să scadă partea fiecăruia. Henry 
George contestii această lego a salarului admisă de toti $i 
se încearcă si arate că salarul nu se iea din capital ei 
din hiar produsul muncei. Lucrütorid îşi produce singur 
salarul său şi prin urmare, dacă aceasta este: adevărat, sa- 
lavu] nici nu poate fi scăzut, prin înmulţirea lucrătorilor, 
ci din contra, în condiţii de altmvintrelea egale, eu cât nu- 
mărul. lor e mai mare, -eu atât salarul trebue să fie mai 


1) Sericrea aceasta a fost tradusă în limba germana de mai mulți ` 
autori. In lucrarea de faţa, ne-am servit de traducerea lui C. 
F. Giitsehom : Fortschritt und Armuth. lerlin 1SSI. 


332 


ridicat, pentru că productivitatea mumncei creşte cu nu- 
mărui producătorilor, 

Pentru a vedea însă dacă toate celelalte condiții rânân 
neschimbate, trebue să răspundem. la următoarea între- 
bare: Puterile naturei au ele oare tendința de a scădea 
oală cu creşterea poporatiei ? 

Teoria salarului se sprijine, în adevăr, pe o altă teorie 
care poartă numele lui Malthus si anume că poporatia ar 
avea lendinţa naturală de a ereste mai repede decât mij- 
leacele de existenţă. Si toemai de acesa nici nu s'a cerce- 
iat mai de aproape legea salarului pentru că teoria lui 
Malthus, pe care se razimă, a fost considerată ca un ade- 
văr ce nu se poale contesta. 

Din această expunere pe scurt a intrărei in materie, 
sa vede lămurit că problema: poporaţiei este punetul de 
plecare si scopul de pe urmă a iîntregei lucrări a lui Henry 
George, 

Trecând la cercetarea legei lui Malthus, Shot George 
zice că nu e nevoe de a insista asupra celor două progre- 
sium de crestere geometrică a poporaţiei şi aritmetică a 
mijloacelor de existenţă, de oarece ele nu sunt esenţiale 
teoriei jui Malthus. A fost, după cum zice John Stuart 

-Miil ), numai o menorocită încercare de a se da unor lu- 
ceruri o preciziune, pe care ele nu o comportă, 

Malthus a susţinut numai atât că poporatia ar avea ten- 
nina constantă de a creste mai repede decât putinţa de a 
produce mijloace de hrană, a căror producere devine tot 
mai anevoioasă. 

Cauzele triumfului acestei teorii sunt lesne de aflat. 
Spriiinindu-se, in aparenţă, pe un adevăr netăgăduit, si a- 
nume că dacă poporaţia sar inmulti necontenit, ca ar tre- 
bui să sfârşeaseă prin a nu mai găsi putinţa de a se hrăni, 
ca agi găseste cvufirmarea ei în analogiile observate la 
plunte si ia animale, la cari vieata se loveste pururea de 
mărginile cari o ingridese. In afară de aceasta mai sunt 
St alte fapte evidente cari par că o confirmă, asa de o pildă 


1) Principles of Political Economy. Cartea II. Cap. IX. 


în m: 


333 


sărăcia, viciul si mizeria, cari se găsese mai ales la po- 
poraţiile dese; cresterea poporatiei în ţările tinere si scă- 
dereu ei în ţările in cari ea este prea deasă, ete. Teoria lui 
Maithus stabileşte un principiu general care explică toate 


aceste fapte si care se potriveşte cu incheerile celeilalte. 


teorii, în virtutea căreia salarul se ica din capital. După 
această teorie, admisă astăzi, salarele scad deindată ce 
inmultirea lucrătorilor necesiteazá o împărţire a capita- 
lulni; după teoria lui Malthus, sărăcia apare de îndată ee 
sporirea poporaţiei necesitează o împărţire a mijloacelor 
de existență. Nu avem decât să punenx capital drept mij- 
icace de hrană si lucrători drept poporatie, precum se 
face în cele mai multe cărţi 'de ceonomie politică, pentru 
a vedea că aceste legi sunt identice în forma lor, precum 
ele sunt identice si în fond. 

Teoria rentei formulată de Ricardo a adus, pe de altă 
parie, o nouă conlirmare doctrinei lui Malthus, arătând 
că renta trebue să sporească pe măsură ce se înmulțește 
poporatia, din cauză că trebuintele ei crescânde silesc de 
a se cultiva pământuri tof mai puţin productive: Astfel 
teoria salarului şi teoria rentei nu apăreau decât ca exem- 
ple cari confirmă principiul aflat de Malthus. Scăderea 
salarelor si ridicarea rentei, în urma creşterei poporatiei, 
nu sunt dar decât formele diferite în cari se munifestează 
ingvămădirea poporatiei cătră limitele mijloacelor de ce- 
xistentá. 

In modul acesta, teoria lui Malthus s'a fnonibas in sis- 
temul economiei politice care nu a mai făcut progrese sim- 
titoure de la Ricardo încoace, Şi incheerile ei sunt primite 
chiar do lucrători, cari i atribue seáderea salarelor $i greu- 
utile pe cari le întâmpină ea să găsească de lucru, nu- 
mărului prea mare al concurenţilor. 

Cauza principală însă a triumfului teorici Jui Malthus 
e că ca'este linistitoare pentru acei cari stăpânese toate 
avutiile în societatea modernă, fiind eminamente conser- 

vatoare a stărei de astăzi. 

In contra acestei teorii, Henry George sus(ino, mai in- 
tüi, că ca. nu e confirmată de faptele ce se adue in spri- 


vă 


=) 


331 


jinul ei si. in al doilea rând, că se pot cita o mulţime de 
fapte cari o răstoarnă. | 

E sigur că nici experienţa niei analogia nu ne dau drep- 
“tul să zicem că poporatia ar ereste mai repede decât mij- 
loacele de existenţă. Toate faptele cari sau citat până. a- 
cum ne dovedese numai că în țările nouă siacolo unde să- 
răcia apasă asupra claselor muncitoare, popora(ia are o 
tendinţă foarte pronunţată de a se înmulţi. Dar nu e zis 
:ă această proporție de înmulţire à speciei umane sar a- 
xăta şi acolo unde.poporatia ar fi indeajuns de deasă și a- 
vuţia mai deopotrivă împărţită. Chiar dacă sar conceda 
insă că tendința de înmulţire nemisurati a poporatiet ar 
avea ea rezultat final sărăcia, încă nu. am fi in drept să 
concludem că sărăcia actuală se datoreste acestei cauze, 
până nu sar dovedi că nu mai sunt alte cauze cari să o 
explice, ceeace nu e cu putință, faţă cu starea actuală a 
"legilor și a constituției politice, 

Din toate faptele citate de Malthus, nici unul nu dove- 
deste că mizeria sar datori eu adevărat imposibilităţei de 
a se hrăni un număr prea mare de oameni ei din contra, 
pretutindeni se dovedeşte că mizeria se datorește ignoran- 
tei, licomiei, legilor nedrepte si războaelor. Si aceea, ce 
nu a putut să dovedească Malthus, nu a dovedit nimeni 
după dânsul. Nicăiri pe pământ si în toată istoria omeni- 
rei nu se poate cita un singur exemplu pentru a dovedi că 
lipsa şi sărăcia s'ar datori eresterei poporatiei. Ori cari ar 
fi primejdiile unei creşteri nemăsurate a numărului oa- 
menilor, ele nu s'au manifestat, incă până acum nicăieri. 

De altmintrelea, pe cât putem cunoaşte istoria omenirei, 
vedem cá scăderea poporatiei este un fenomen tot atât de 
obieinuit ca $i înmulţirea. ei. Chiar în Europa, Singurul 
continent despre care se poate alirma că poporaţia sa e 
mai deasă decât in trecut, încă această afirmare nu, este 
adevărată pentru toate regiunile ei. E sigur că "Grecia. 
Tureia, poate chiar Italia $i Spania au avut mai mulți 
locuitori altă dată. Despre America se poate spune ase- 
mene că poporatia ei a ereseut, de si unele regiuni ale A- 
mericei erau foarte poporate mai înainte de descoperire 


—— jpe——— "-—— 


^A M 9 


335 


si mai ales în timpurile încă si mai vechi, după eum o do~ 
vedese ruinele aflate. Cât pentru Asia si Africa, se pare 
cà ele au avut mai multi loeuitori in treeut. In valea Ni- 


Jului locuea, în vechime, un număr eu mult mai mare 


de oameni, ea si in Asia Mică, în Siria, Babilonia si Per- 
sia. Vedem că poporafia nu a crescut necontenit. Centrele 
ei de dezvoltare sau strămutat pururea. Unele naţiuni s'au 
format, altele au pierit; regiuni cari aveau o poporatie 
foarte deasă, sau pustiit si alte pustii, sau poporat. 

In afară de aceasta, toate exemplele de iperdemie ce se 
citează nu au nici o putere de dovadă. Este drept că în 
China, în India, sau în Irlanda au murit mase mari de 
oameni din cauza foamei; dar oare acest fenomen să se 
poată atribui poporatiei prea dese? India si China nu 
sunt ţările cari au poporatia cea mai deasă de pe pământ, 
Saxonia, Belgia, Anglia, Italia, Japonia au mai multi lo- 
euitori pe kilometru pătrat. Se găsesc în aceste ţări încă o 
mulțime de avutii naturale cari nu au fost întrebuințate, 
şi nu se poate spune că fenomenul acesta sar datori în- 
susirilor de rasă ale Chinezilor, sau ale poporului din In- 
dia. Cauza acestei anomalii trebue căutată în organizarea 
socială, care a încătuşat puterea de producere, desbră- 
ind industria de roadele eo i se cuvin. 

Clasele muncitoare din India au fost tinute din timpu- 
rile cele mai vechi într'o stare de degradare extremă, prin 
tot soiul de jafuri şi de asupriri. Cultivatorul pământului 
sa simțit fericit dacă i se lăsa de cătră jăfuitorii lui nu- 
mpi atât cât îi era destul pentru a-şi păstra existenţa si 
aşi asigura recolta viitoare. Capitalul nu s'a putut aduna 
nicăeri pentru că i-a lipsit siguranţa. Toate avutiile Sau 
îngrămădit in mânele stăpânilor. In asemenea impreju- 
rări numai artele care serveau luxului se puteau dezvolta, 
po când plugul agrieultorului nu era decât un par aseu- 
tit. Nesiguranta si tirania au fost cauza lipsei $i nu, dupá 
eum erede Buekle +), că înmulţirea poporafiei ar fi cauzat 
lipsa si că lipsa ar fi fost la rândul ei cauza tiraniei. 


^ 
pi 


„Dacă ne gándim la fecunditatea cea mare a Indici, 


1) Geschichte der Civilisation in England. Cartea l. Cap. 2. 


336 


„serie. Tennant, în anul 1796, cu doi ani mai înainte ca Mal- 


„thus să-şi fi publicat cartea lui, foametea care se prezintă . 
„atât de des trebue să ne pună in mirare. Evident că ca . 


„mu se datorește sărăciei pământului sau climei nefavo- 
„rabile; răul acesta trebue atribuit vreunei cauze politice 
„Si nu se cere decât puţină pătrundere pentru ao descoperi 
„in lăcomia si jafurile diferitelor guverne. Indemnul cel 
„Duternic al industriei, siguranța, lipseşte. De aceea ni- 
„meni nu cultivă mai mult grâu decât are nevoe pentru 
»trebuintele proprii si cel d'intáiu an ráu produce foa“ 
„metea“. j 

Dacă ţăranii ar fi seutiti de asuprirea si de desbricarea 
a căror victime sunt, păstrându-şi avutul, industria lor 
ar fi în stare să hrănească o poporatie eu mult mai deasă. 
Adevărata cauză a lipsei a fost si este dar lăcomia oa- 
menilor, nu sgárcenia natursi, Acelaşi lucru se poate spune 
şi despre China. Si să nu să ereadă că sustinem numai că 
India si China ar putea, intro stare de civilizaţie mai 
înaintată, să întreţină o poporatie mai numeroasă. Teo- 
ria lui Malthus nu tăgăducşto că propásirea industriilor 
productive poate să procuro mijloace de existență pentru 
o poporație mai deasă. Dar ea pretinde, si aceasta este 
dogma ei fundamentală, că oricât de mare ar fi puterea de 
producere, poporatia are tendința să o întreacă, producând 
acel grad de mizerie care împiedecă  eresterea ei ulte- 
ricară, aga că po măsură ce creşte productivitatea se ini- 
njultese si camenii producând, în scurtă vreme, aceleași 
rezultate. 

„Eu pretind din contra, zice Henry George!) că ni- 
„căeri. nu există un singur fapt care sprijine această teo- 
„tie; că lipsa nu se poate atribui nicăeri immultirei popo- 
„raţiei, pentru care nu ar fi cu putinţă, intro anumită 
„stare a științei, de a procura mijloace de existenţă indes- 
„tulătoare; că pretutindeni viciul si mizeria earl se atri- 
„bue iperdemiei, se poate constata că se datorese răz- 
„boaelor, tiraniei si asuprirei, cari impiedecă stiinta de a 


1) Loc. cit. Pag. 108, 


337 


„Se aplica în mod util si cari nu dau siguranţa trebuitoare 
„produeţiei”. i 

Se citează întotdeauna Irlanda cu exemplu pentru a a- 
ráta efectele iperdemiei. Dar pe când oamenii mureau de 
foame, se exporta o mare cantitate de produete, a căror 
suloare, în mare parte, nu se mai întorcea in Irlanda, ei 
era destinată să plătească arenzile proprietarilor absenţi. 
Sărăcia ţăranilor, salariile scăzute, foametea Și emigra- 
tin ar fi pe utâteâ dovezi cari ar veni în sprijinul teoriei 
lui Malthus. Dar nici odată Irlanda nu a avut o poporatie 
atăt de mare încât puterile productive ale pământului să 
nu fi fost in stare să-i indestuleze trebuintele. Si aici ca 
şi în India, lăcomia proprietarilor a fost cauza mizeriei. ` 
Agricultura aflându-se in mânele arendasilor, aceştia nu 
indrásnese să facă niei o îmbunătăţire, care ar fi fost 
numai o cauză de sporire a arendei. Munca se făcea dar in 
nodul cel inai mizerabil. Şi cu toate aceste, Irlanda pro- 
ducea hrană petru mai mulţi locuitori decât cele S mi- 
lioane ale sale, dc oarece chiar în timpuri de foamete ea 
exporta încă grâne, coine, unt, brânză. Dar cum sa zis, în 
schimbul acestor producte, sau pentru cea mai mare parte, 
ea nu primea nimic, servind pentru a plăti tributul pro- 
prietarilor cari locacau în alte părți. Si nu nechibzuinta 
Irlandezilor era cauza pentru care ei trăiau cu cartofi. Bi 
trebuiau să se mulțămească cu această hrană pentru că 
arenda ce o plăteau nu: le permitea să-şi procure alta mai 
bună Henry George tágáduesto dar că creşterea poporatiet 
ar fi imputinat vre-o dată mijloacele de existenţă si că ar 
fi fost cândva cauza mizeriei şi a viciului, 

Trecând apoi de la analizarea faptelor aduse in spriji- 
nul teoriei lui Malthus la cercetarea analogiilor pe cari se 
întempecază el, Henry George găseşte aceeaşi lipsă de do- 
vezi temeinice. E 

Puterea cu care se reproduc plantele si animalele se ei- 
tează de Malthus pentru a dovedi că poporatia sar inmulti 
asemene până la limita extremă a mijloacelor de hrană. 
Dar oare analogia să fie nimerită ? 

Pe când numărul oamenilor nu creşte decât îndoit. 


22 


338 
. i " 
plantele şi animalele, cari servese pentru hrana lor, se în- 
multese mult mai repede şi nuaualte margini decât exis- 
tenta speciilor rivale sau brana lor, asupra cărora omul 
poate să exereiteze înrâurirea sa. Dacă împușcă vulpele, 
de-o pildă, se innyultese iepurii, ete. 

O altă deosebire între omuLb si celelalte forme ale vietei 
care exclude analogia, este că pe când animalele se hră- 
nese cu ce pot găsi, omul își înmulțește el singur hrana sa. 
Dacă ar fi plecatursi, in loc de oameni, din Europa în 
America, e probabil că ei nu ar fi mai numeroși astăzi de- 
cât pe vremea lui Columb. Si omul si uliul mânâncă pui. 
dar cu cât sunt mai multi uli, cu atât sunt mai puţini pui, 
pe când cu cât sunt mai multi oameni, eu atât sunt si pui 
iai multi. In scurt, pe cánd limita mijloacelor de exis: 
tentá a plantelor si a animalelor, este independentă de 
dánsele, pentru om, in margenile de pe urmă ale pămân- 
tului, ale aerului, ile apei si ale luminei, ca depinde nu- 
mai de dánsul. A 

Dar aici se prezintă o altă obiecţiune care vine in spri- 
jinul teoriei lui Malthus $i anume: scăderea productivi- 
tăței pământului. Si ca dovadă se zice că dacă pământul 
nu ar produce tot mai puţin, cu toată sporirea ostenelelor 
si a capitalului, creşterea poporatiei nu ar necesita o in- 
tindere a culturei; produetele suplementare s'ar dobândi 
fixă de a cultiva alte pământuri. 

După părerea lui Henry George, producerea si consuni- 
yeu sunt numai expresiuni relative. Vorbind in mod ab- 
solut, omul niei nu produce nici nu consumă, Din punctul 
de vedere fizie, el nu-i decât o formă trecătoare a mate- 
rici, un mod trecător al miscárei. Materia o vecinică şi 


x 


puterea persistă. Nimic nu se imputineazá si de-aceea li- 
mita poporatiei nu poate fi decât limita spaţiului însuși, 
Accastă limită însă e atât de îndepărtată încât nu are niei 
o importantă practică pentru noi. Totusi chiar această chi- 
meră, care dă teoriei lui Malthus earaeterul ei de evidenţă, 
so risipește dacă o privim mai de-aproape. 

Omul este singura fiinţă a cărei trebuinti se inmultese 
pe măsură ee se indestuleazà. După ce a dobándit canti- 


D 


339 


tatea, el voeste calitatea. Condiţiunile mai prielnice de 
existenti si hrană mai îndestulătoare nu au altă înrâu- 
Tire asupra animalelor decât să le facă de a se iumulfi. 
Omul voeste să se dezvolte. La animale puterea da ex- 
.pansiune nu poate avea alt efect decât să sporească numă- 
rul fiinţelor, la om, ea se va îndrepta in dirceţiunea dez- 
voltürei unor forme superioare de existenţă si a unor în- 
.Bugiri superioare. Căci omul este un animal, dar un ani- 
mul plus încă ceva. 

Oricum am privi-o, teoria că poporatia are tendința con- 
stantă de a trece de limita mijloacelor de existență, este o 
chimeră. Sunt fapte cunoscute cari dovedese că pe lângă 
obstacolele pozitive si preventive, de eari vorbeste Mal- 
thus, maiexistă încă o a treia categoric, care so mani- 
festeuză odată cu ridicarea nivelului îndemănărei si a dez- 
voltárei intelectuale. Nasterile sunt mai numeroase in tă- 
rile nouă, unde lupta cu natura nu permite decât o vieaţă 
intelectuală mărginită, precum si printre săracii din tá- 
rile civilizate, cari se văd osánditi la un traiu aproape 
animal, decât la clasele cari se bucură de o stare mai bună. 
Henry Georgo crede că tendinţa de înmulţire a oamenilor 
nu este uniformă. lia este cu deosebire puternică, acolo 
unde o popo satie mai deasă ar produce o avufie mai mare 
şi unde perpetuarea speciei este ameninţată, din cauza 
unei mortalităţii prea mari, si slăbește de îndată ce dez- 
volturea superioară a omului e cu putință si de îndată ce 
-existența speciei este asigurată. Legea poporatiei se găseşte 
dar in conformitate cu legea dezvoltărei intelectuale. Si 
primejdia că omul sar putea naşte intr'o lume, unde nu ar 
găsi putinţa să se hrănească, nu se datorește legilor natu- 
rel ei împrejurărilor sociale cari condamnă oamenii să. 
pieară de mizerie în mijlocul belsugului. 

Doctrina admisă pretinde că cu cât se cero mai mult de 
la natură cu atât ea poate să dea mai puţin, ei o îndoită 
antitate de muncă nu ar putea să producă o îndoită 
cantitate de bunuri si că prin urmare orice spor al 
popora(iei trebue să producă o scădere a salarului de unde 
rezultă viciul si mizeria. Henry George susține din con- 


„340 


tra că în orice stare a civilizației un număr mai mare de. 


oameni pot să-şi indestuleze trebuinţele lor mai lesne de 
cât un număr mai mie, Nu sgárcenia naturei, ei nedrep- 
tatea societátei este cauza lipsei, i 


Gurile pe cari societatea le chiamă la existenţă nu au 
nevoe do mai multă hrană ea cele vechi, pe când mânele . 
lor, după mersul normal al lucrurilor, produc mpi mult. . 


„Eu pretind, zice Henry George), că cu cât creşte popo- 
ratia, în condițiuni de altmintrelea, egale, cu atât îndemă- 


„marea pe care ar procura-o fiecăruia o dreaptă împăr-. 
„lire a bunurilor, trebue să fie mai mare, Eu pretind că, . 


„într'o stare de egalitate, eresterea continuă a poporatiei 
„ar trebui să aibă ea rezultat de a face pe fiecare mai avut 
„Si nu mai sărac” 

Si aceastá pum sa poate sprijini pe fapte. OUR ifia a 
crescut in zilele noastre in multe tări; dar oare nu a eres- 
cut acolo si avuţia ? Poporatia Angliei a crescut in pro- 
portie de 2 la sută pe an, pe când avutia ei a crescut eu 


mult mai repede. Capitalul vine din ţările cu poporatie 


deasă, in ţările eu poporaţie puţină pentru a fructifica si 
se poate spune că la acelaşi nivel de civilizaţie, pe aceeași 
treaptă de productivitate a industriilor, de constituţie po- 


litică, ete, tările cari au popora(ia cea mai deasă sunt. 


si cele mai avute. 

In California, puterea producătoare e mai mare astăzi 
de cun: era în 1849. Productul pe care-l dobândeşte munca 
de la natură e acum cu mult mai imbelsugat. Luxul a 
sporit, numărul indivizilor cari trüese din rentele lor à 


crescut. In orice direcţie găsim dovezile cele mai evidente- 


că atât producerea cât şi consumarea bunurilor au sporit 
încă si mai repede decât poporatia si că dacă o clasă pri- 
meste astăzi mai puţin aceasta se datorește numai impár- 
tirei nedrepte a bunurilor. 

Țările cele mai avute nu sunt acele unde natura e mai 
durnică, ci acele în cari munca este mai spornieá; nu 
Brazilia, ci Anglia. Intro tară tânără toată Jumea mun: 
coste si eu teate aceste, consumatin, în raport eu poporá- 


f) Loc. cit. Pag. 125 


341 


Me totală este mai mică. E drept că fiecare câştigă cu cát 
„să trăiască dar nu cu mult mai mult decât atât si se gă- 
ses aici prea puţini oameni cari se bucură de luxul dar 
chiar. nici de îndemânările, pe cari le procură ţările mai 
“vechi. 
S'ar putea spune cá avuţia acestor din urmă tări se da- 
toreste acumutitei bunurilor. Dar bunurile nu se pot 3- 
cumula decât pe o seară foarte restrânsă. Materiile cărora 
munca le-a dat forma datorită si cari alcătuese bunurile, 
tind pururea cătră starea lor de mai înainte. Clădirile. 
maşinele, căile ferate, corăbiile, dacă nu sunt întreținute 
necontenit, se sirică. 

Putem să comparăm diferitele ţări între dánsele, sau 
pe aceeaşi țară în diferitele perioade ale existenței sale şi 
rezultatul va [i acelaşi : Starea de progres care se carac- 
teriseazi prin eresterea poporatiel se manifesteazá printr'o 
creştere a consumaţiei si printr'o îngrămădire mai mare 
de bunuri, nu numai în cantitatea lor totală, ci si pentru 
fiecare individ în deosebi. De accea creşterea poporaţici în- 
semnează creşterea si nu scăderea productiunei bunurilor. 

„Cauza acestui fenomen, zice Henry George?!) este de 
„altmintrelea usor de înţeles. Căci chiar dacă cresterea 
„poporuţiei slábeste puterea factorului de producere a na- 
„turei, prin accen că mecesitează cultivarea pământurilor 
“Mai sărace, ea sporeşte puterea factorului omenese atât 
„de mult, încât compensează această slăbire de prisos. 
„Douăzeci de oameni lucrând împreună chiar acolo unde 
„natura e sărăcăcioasă, vor produce mai mult decât numai 
„Ale douăzeci de ori pe atâtea bunuri, cât ar produce unul 
„singur întrun loe unde natura este darnică. Cu cât po- 
„poporația e mai deasă, eu atât creşte împărţirea muncei, cu 
„atât sunt mai mari eeonomiile ee se fae în producerea şi 
„in impirt(irea bunurilor si prin urmare, toemai eontrarul 
„doetrinei lui Malthus este adevărat şi, în limitele in lá- 
„untrul cărora, după eum suntem în drept să credem, po- 
„poraţia va urmă să se înmulțească, un număr mai maro 
„de oameni, poate in orice stare a civilizației să producă 


BA Loga cut. Pag. 132. 


M2 


„o cantitate relativ mai mare de bunuri, indestulándu.si: 
»trebuintele mai bine decât un număr mai mie“. 

Este evident că criza care apasă astăzi asupra lumet 
nu se datoreste lipsei de productivitate a mjuncei. Si toc- 
mai faptul că sărăcia apare in ţările in cari puterea pro- 
duetivi e mai mare si producția bunurilor mai puternică, 
este misterul pe care nu-l poate explică teoria lui Mal- 
thus, care atribue sărăcia scăderei puterei de producere. 
Această teorie se pune in contrazicere eu faptele si nu-i 
decât o încercare arbitrară de a atribui legilor naturei o 
stare de lucruri care se datorește instituţiilor greşite ale: 
oamenilor. 

Astfel după ce sa arătat că orice muncă producă- 
toare îşi produce ea singură salarul ei Si că orice sporire 
a muncitorilor ar trebui să sporească salariul fiecăruia. 
dmáne să se explice pentru ee, de fapt, o mulţime de 
muncitori nu găsese de lucru si pentru ee partea fiecă- 
ruin scade eu înmulțirea numărului lor. De ce dar sala- 
rele sunt tocmai acolo scăzute, unde ar trebui să fie mai 
ridicate ? 

Explicarea misterului acestuia, al lipsei crescânde. în 
mijlocul avutiel si a produetivitütel care sporeşte pe î%- 
are zi, neputându-se găsi în legile producerei bunurilor, 
trebue căutată în legile cari stăpânese împărţirea lor. 

[ieonomia politică actuală nu ne dă o explicaţie clară 
si plauzibilă a împărțirei bunurilor. Legile distribuirei nu 
sunt expuse nici intro carte de economie politică în aṣa 
mod încât: să se poată vedea legătura dintre dánsele. 
Aceste legi sunt legi de proporţie $i trebue să stea în as 
relatiuni încât de îndată ce două din ele sunt cunoscute 
a treia să se poată deduce din ele. Căci dacă una din 
acele trei părţi ale unui întreg — aceea a productului to- 
tal — a crescut sau a scăzut, aceasta înseamnă că una din 
celelalte două, sau si amândouă, au crescut sau au scăzut. 
Dacă din 100, X ia 30, atunci rămâne pentru Y 70, dacă ix 
60, atunci nu mwai rămâne decât 40. 

Intre legile distribuirei bunurilor astfel precum se gă- 
sese expuse în cărţile de economie politică, niei nu e vorba: 


343 


de asemenea rela(iune. Aico salarul este determinat de 
raportul dintre capitalul destinat muncei si numărul lu- 
crătorilor ; renta, depinde de foloasele co le- dă cultura. 
toate pământurile plătind ca rentă acea parte a productu- 
lui, care trece peste cantitatea de producte ce se poate do- 
bândi pe pământul. cel mai prost, ce se cultivă ; dobânda, 
atârnă de relatiunile dintre cerere si ofertă si profitul ca- 
pitalului de preţul muncei, scăzând când acesta se ridică 
Şi ridicându-se când, scade. 

Se vede dar că între aceste explicatiuni diferite nu 
există legătura po care ar trebui sí o aibă nişte legi ale 
împărțirei. Legile adevărate ale împărţirei bunurilor tre- 
bue dar aflate si dovada că le vom, fi găsit, va rezultă din 
legătura dintredánsele, din faptul că vor aveà o inráurire 
reciprocă limitándu-se unele po altele. 

Pământul, manca și capitalul sunt factorii producerei. 
Prin pământ, înţelegem toate puterile si foloasele naturei ; 
prin muncă, tot ce este ostenealá a omului; prin capital, 
toate bunurile cari servese pentru a produce mai multe 
bunuri. Intre aceşti trei factori se imparte profitul întreg, 
renta fiind partea co se plăteşte proprietarului pentru 
dreptul de a ne servi de foloasele naturei pe cari cl e stă- 
pân ; dobânda, e partea cuvenită pentru intrebuintarea ca- 
pitalului; salarul, partea cuvenită muncei. z 

„Aceste expresiuni, zice Henry George 1), se exclud 
E „unele pe altele. Veniturile fiecăruia pot să se tragă din 
„unul din uceste trei izvoare, din amândouă, sau din toate 
„trei; totuşi, dacă vroim să descoperim legile împărţire; 
„bunurilor, trebue să nu le confundă”. 

Gresala comisă de economia politică cu privire la deo- 
sehirea acestor trei izvoare de venit, se datorește faptului 
că, trăind intro societate în care capitalul conduce pro- 
dueţia, economiştii au fost îndemnați să considere capita- 
lul ca factor primordial al producţiei, pământul si munca 
numai ca instrumentele lui. Această confuziune merge a- 
tât de departe încât Adam Smith si Ricardo numese salar 


1) Loc. cit. Pag. 143. 


341 


natural, minimul eu care muncitorul mai poate să trăiască, 
pe când, dacă nedreptatea nu-i in natura lucrurilor, ar tre 
hui ca întreg produsul muncei să fie salarul firesc al mun- 
citonului ` 
f r 

Deprinderea de a considera capitalul ca factorul care 
întrebuinţează muncea, a dat naştere teorici să salarele de- 
pind de belsugul relativ al capitalului precum si teoriei 
că dobânda stă în raport invers cu salarele. 

Dacă considerăm însă lucrurile după cursul lor firesc, 
vedem că ele au mers cu totul dimpotrivă. Mai inainte ca 
munea să se poată face, trebue să existe pământ si trebue 
să se muncească, pentru ca să se adune capital. Capitalul 
este rezultatul muncei. 4 

„Capitalul, zice Henry Georget), este rezultatul mun- 
„eei si munca, prin urmare este aceea care se serveşte de 
»eanpital. Munca nu se poate indreptà decât asupra pămân- 
„tului si dintr'insul ca trebue să scoată materia pe care 
„0 preface in bunuri. Pământul este condiţia primordială, 
„eâmpul si materialul muncei. Ordinea fireaseá este pà- 
„nânt, muncă, capital si 1n loe ca să luăm capitalul ea 
„punet de plecare, trebue să plecăm dela pământ“. 

Capitalul nu-i un factor necesar producţiei. Munca poate 
să producăghunuri, dacă se întlreaptă asupra pământului, 
fără sprijinul capitalului. Capitalul fiind, după cum sa zis 
adesceri, numai muncă acumulată, nu-i decât una din for- 
mele prin cari se prezintă munca, o Secţiune, a expresiunei 
generale muncă, 

Intrând apoi în analiza condițiilor cari determină par- 
tea [iecăruiu din factorii producției in productul total, Hen- 
ry George găseşte că renta se trage din productivitatea 
sau utiitatea solului. Oricât de mari ar fi avuţiile pit- 
mántului, ele nu pot să dea niei o rentă până când nu se 
prezintă cineva pentru a oferi munca sa, sau produetul 
muncei sale, în schimbul dreptului de a se servi de dânsul. 
Si atunci aceea ee voeste să dea cineva pentru a dobândi 
acest drept, nu depinde de bunătatea pământului, ei de bu- 


1) Loc, cit. Pag. 144 


5n—————————— 


345 


nătatea lui în comparaţie cu pământul ee se poate ave 
de geaba. Renta este preţul monopolului care rezultă din 
“faptul că elementele naturale pe cari munea omenească nu 
le poate niei ereă nici inmulti, ajung în stăpânirea câtor- 
va 1). Dacă cineva ar aveă în stăpânirea.sa tot pământul” 
unei ţări, el ar fi in stare să ceară orice pret si să pună ori- 
ce condiţii pentru a cedă cuiva dreptul de a-l întrebuința ; 
si celorlalţi oameni, dacă dreptul său de proprietate ar fi 
recunoscut, mv le-ar mai rămânea decât să aleagă între 
moarte şi emigrare. In ţările moderne, pământul fiind in» 
pár(it între mai multe persoane, prețul lui se stabileste 
prin concurenţă. Legea .care determină, in condiţiunile à- 
cestoa ale concurenţei libere între toate părţile interesate, 
prețul arendei, se numeşte legea rentei. Dela dânsa tre- 
bue să plecăm pentru ea să ajungem a cunoaşte legile cari 
determină salarul si profitul. Căci distribuirea avutiilor 
fiind împărţirea lor, este evident cá va fi deajuns sá de- 
torminăm partea ee o ia renta pentru a determinà in ace- 
las timp partea ee rămâne pentru muncă, în cazul când ea- 
pitalul nu intervine în producerea bunurilor, sau părțile 
ce le iau munca si capitalul, când amândouă eontribue la 
producerea lor. 

Legea rentei, care poartă ERI ]ui fien fido, se for- 
muleazá in următorul mod: 


„Renta pământului este determinată de. excedentul pro- 
Lom său peste produetul ee se dobândeşte cu aceleaşi 
„mijloace pe pământul cel mai puţin fertil care se cultivă”. 

Această lege se aplică nu numai la pământurile cari 
servese pentru munca agricolă, ei şi la acele care servesc 
pentru alte scopuri precum si la toti factorii naturali, mi- 
ne, pescării, ete. la are araeterul unci teoreme geome- 
trice si se impune prin evidența ei. Uşor se poate inte- 
lege, în adevăr, că efectele concurenței nu pot fi decât ea 
muncea si capitalul să se mulțumească numai eu partea de 
bunuri pe care o pot dobândi pe pământurile cele mai pu- 
tin fertile cari se află în cultură, lăsând proprietarilor te- 


1) Loc. cit. Pag. 147. 


346 


renurilor celor mai. fertile tot excedentul peste acest pro- 
duet pe care-l pot dobândi fără de a plăti rentă, 


„Legea rentei, zice Henry Georget), nu-i decât 9 con- 


„secinţă a legei concurenţei si se rezumă în afirmarea că 
"din momentul ce salarele si profiturile tind către un ni- 
„vel comun, toată porţiunea produetului obstese, care in- 
„trece produetul pe care si l'ar fi putut procura munca și 
„capitalul servindu-se de factorul natural cel mai sărac, 
„cade in folosul proprietarului pământului sub formă de 
„rentă. In ultima instanţă ea se întemeiază pe principiul 
„fundamental, care este pentru economia politică aceea ce 
„legea gravitatiunei e pentru natură, că oamenii caută 
„să-Și îndestuleze trebuintele eu cea mai mică ostencală ex 


AR 


„putinţă“, 


Salariile şi profiturile nu depind de productul muncei 
sl a capitalului, ei de aceea ce rămâne după ce s'a luat 
renta mai dinainte, sau de productul pe care-l pot dobândi 
fără ca să plătească rentă, adică de produetul pământului 
celui mai puțin fertil ee se află în cultură. 

Este evident dar că oricât de mare ar putea fi spori- 
rea puterilor producătoare, nici salariile, niei profiturile 
nu se pot ridică din momentul ce renta sporeşte tot atât de 
repede, Urcarea rentei în ţările de progres, ne dă cheia 
misterului pentru care salariile si profiturile nu se ridică 
odată cu sporirea puterilor producătoare. Căci productul 
oricărei tări se împarte în două prin linia rentei pe care 
o determină productul ce se poate dobândi, cu aceeaşi can- 
titate de muneă și de capital, în pământurile pentru cari 
nu se plăteşte rentă. Tot ce trece peste această linie se ia 
de către proprietarii pământului. Asa fiind, în tările un- 
de valoarea pământului e mică, producerea bunurilor tre- 
bue să fie mică, pe când salariile ṣi profiturile trebue să 
fie mari. Pe când în țările unde valoarea pământului € 
foarte nare, producerea bunurilor poate să fie mare, dar 
salariile si profiturile sunt scăzute, după eum se abesrvi 
in ţările vechi. 


1) Loc. cit. Pag. 15o. 


347 


Marea problemă a sărăciei progresive in mijlocul avu- 
tiei generale este astfel rezolvită : 

„Cauza pentru care cu toată sporirea puterei de produ- 
„cere, salariul tinde continuu la un minimum, care abia € 
„îndestulător pentru întreţinerea vie[ci, constă în aceea că 
„renta pământului tinde să crească încă şi mai repda de 
„cât puterea de producere, producând astfel o tendinţă cons- 
„tantă de coborire a salariulu'.?) 

Tot progresul nu are decât un singur- scop: imbuná- 
tăţirea stărei materiale a tuturor. Creşterea poporatiei 
înmulţirea schimburilor, descoperirile, învățământul, imbu- 
nătiiţirile constituţionale, privite ea puteri materiale, au 
toate tendinţa directă de a spori productivitatea muncei. 
Dar munca nu se poate bucură de ostenelile ei. Pământul 
fiind trebnuitor muncei, dar aflându-se în stăpânire pri- 
vati, orice sporire a productivititei muncei nu face decât 
să ridice renta, adică preţul pe care munca trebue să-l 
plătească pentru a aveà dreptul de a se aplică si astfel 
toate foloasele progresului trec la proprietatea fonciară si 
salariul nu se ridică. Simplul muncitor are tot atâta in- 
teres lu sporirea productivităţei ca sclavul din Cuba la 
ridicarea preţului zahărului. 

Teoria aceasta explică împărechiarea avuţiei $i a să- 
-ăeiei ; creşterea produetivitütei odată eu scăderea salarii- 
lor. Ea explică pentru ce salariile si dobânda sunt mai ri- 
diente in ţările noui, desi producerea bunurilor e mai miei 
aici decât în ţările vechi si pentru ee îmbunătățirile cari 
sporese puterea muncei si a capitalului nu sporese remu- 
neratiw nici a unuia, nici a celuilalt. 

In lunga lui cercetare, Henry George ajunge la udevă- 
rul simplu că deoarece pentru orice producere de bunuri se 
cere pământ, stăpânirea pământului însemnează stăpânirea 
unei părţi a fructelor muneei, afară de strictul necesar pen- 
tru existența muncitorului. In lumina acestui adevăr zice el, 
toate faptele sociale se grupează intr'o legătură firească $i 
diferitele tenomert izvorise din acelaş mare principiu. Des- 


1) Loc. cit. Pag. 248. 


FS 


"voltarea inegală a civilizaţiei noastre nu trebue căutată în 
relajiunile dintre muncă si capital, nici în deosebirea de 
creştere dintre poporatie si mijloacele de hrană. Cauza 
cca mare a înegulităței împărțirei bunurilor este incgalita- 
„tea proprictáfei fonciare, Proprietatea pământului este ma- 
relo fapt fundamental cure determină, in ultimă analiză, sta- 
rea socială, politică si prin urmare intelectuală si morală 
„a poporului. Si niei nu se poate să fie altfel, căci pimán- 
tul este locuinţa omului, cămara din care seoate obiectele 
trebuitoare si materialul asupra căruia munca lui se aplică 
pentru indestularea trebuintelor. Chiar produetele mărei 
nu se pot dobândi si nu ne putem folosi niei de lumina 
soarelui, fără pământ. Progresul nu ne poate liberă de 
sub dependenţa pământului, el nu poate decât să ne pună 
în stare de a dobândi nyai multe bunuri; si de aceea, dacă 
pământul e monopolizat, progresul poate să meargă până 
la infinit fără de a îmbunătăţi soarta acelor cari muncese 2), 
„Faptul că se găsese oameni cari, în mijlocul civili- 
„zuţiei noastre celei mai inalte, ead din picioare si pier, 
„zice Henry George?), nu se datorește sgárceeniei naturei, 
„ci nedreptăţei cmului. Vieiul si mizeria, sărăcia si pau- 
„perismul nu sunt rezultatele fatale ale eresterei popora- 
„tiei si ale dezvoltărei industriale; ele sunt consecințele 
„ereşterei poporației şi ale dezvoltărei industriale, pentru 
„că pământul e tratat ca proprietate privată — ele sunt re- 
„zultatele directe şi necesare ale călcărei legei celei mai 
„înalte a dreptütei, care constă în accea că sa concedat 
„câtorva indivizi proprietatea exclusivă a unui lueru pe 
„care natura la destinat pentru omenirea întreagă. 
„Recunoasterea dreptului de proprietate a unora usu- 
„pra pământului este tăgăduirea drepturilor firesti ale: altor 
xuneni — ea este o nedreptate care trebue să se ar ăte in 
OAS nedreaptă a bunurilor, Cáei de oarece munca 
„mu poate să prolucă fără pământ, refuzul de a recunoaste 
„deopotriva indreptátire de a se servi de dânsul, nu-i de- 
„cât refuzul de a recunoaşte muncei dreptul asupra pro- 


1) Loc. cit. Pag- 261. 
2) Loc. cit Pag. 300. 


349 


„ductului ei. Când un om poate să dispună de pământul 
„pe care ceilalti oameni sunt siliţi să muncească, el poate 
„să-si aproprieze produetul muneei lor ea pret pentru în- 
„voirea ce le-o dá ea să lucreze. Legea fundamentală a 
,naturei, că darurile ei trebue să aparţină omului după 
„osteneala lui, e căleată în picioare. Unii se imbogátesc 
„pe nedrept, ceilalți sunt jefuiti. Impărțirea ndreaptá a 
„bunurilor, care împarte societatea modernă în foarte a- 
„vuţi si cu totul săraci, noi am atribuit-o acestei nec 
„idreptăţi fundamentale ` Creşterea necontenită; a rentei, 
„adică prețul pe care munca e silită să o plătească pen- 
„tru intrebuin(area pământului, este cauza care lipseste. 
„pe cei mulţi de bunurile pe cari le câştigă cu cinste, în- 
„erămădindu-le în mâinile celor puţini, cari nu contribue: 
„cu nimie la dobândirea lor“. 

Aceasta esta mai pe larg, teoria prin care Henry 
George, combátánd incheerile lui Malthus, caută să explico 
pauperismul, in eontrazicere desăvârşită cu doctrina admisă 
de scoala economică ortodoxă, dar si cu doctrina ortodoxă 
a socialismului. Atacată din toate părţile, cartea Jai vu 
“mâne ca un monument literar si stiintifie, de maro va 
loare si eriticele prin cart a căutat să ar: te toată inani- 
tatea unor concluzii ale seoulei, vor contribui fără îndo- 
ială la opera de aşezare a sliintei economice pe te melii 
mai solide do adevăr, oricât sar pretinde de unii să seri- 

rea lui ar invedera la fiecare pagină lipsa culturei sti- 
UR a autorului cit). Intrucât se atinge mai in spe- 
cial de teoria poporaţiei, nu rămâne îndoială că teoria lui 
Henry George aruncă o vie lumină asupra uncia din păr- 
ţile din cari ea se poate e privi, şi contribue în modul acestă 
la formarea definitivă a principiului poporatiei, către eare 
tinde lucrarea de faţă. 

Un alt autor, care $ 'a ocupat mai de aproape cu problema 
poporaţiei, dar care nu face decât să reproducă teoria lui 
Henry George si unele păreri ale lui Karl Marx, aditogánd 
si câteva erori de la dânsul, după cum von putea să ne con- 


1) Luigi Cossa: Histoire des doctrines économiques. 1899. Pag. 475. 


350 


vingem din cele ce urmează, este cunoscutul profesor “le 
economie politică de la universitatea din Pavia, Achille 
Loria. 3 

Intocmai ea si Marx, Loria’) pretinde cá iperdemia nu 
esto un fenomen natural, ei un fenomen istorie caro se 
sehimbă după vremuri. Mizeria timpului nostru se dato- 
reste organizărei economice si mai ales aproprierei solului. 
Când pământul e liber, creşterea poporatiei si a mijloace- 
lor de hrană merg împreună. Aproprierea pământului însă 
are ca consecință de a împărţi societatea in două clase: 
clasa oamenilor avuti cari caută să restrângă natalitatea si 
clasa săracilor, care nu pune nici un frâu tendinței sale de 
înmulţire. In comunitățile primitive nu ar fi existat niei- 
odată o mnepotrivire între poporatie si mijloacele de 
hrană 2). De îndată ce pământul a încetat do a mai fi 
liber poporaţia a căzut în dependenţa clasei capitaliste. 
Clasa săracă nu mai poate trăi decât din partea de pro- 
fit pe care i-o distribue clasa capitalistă sub formă de 
mijloace de hrană. Plecând de aici, Loria se încearcă să 
expună, cu propriile sale mijloace, analiza organizărei ca- 
pitaliste a lui Karl Marx, miseándu-se eu stángicio in hai- 
nele de împrumut ale unei teorii pe care o denaturează nu- 
mai, voind a şi-o însuşi. à 

Intro lucrare mai recentá 2), Loria se ocupă iarăși de 
chestiunea poporatiei reeunoseáünd că până în zilele noas- 
ire, teoria lui Malthus este obiectul unor studii serioase si 
a unor discutiuni erudite. Ia este uşor de rezumat, zice 
Loria. Numărul fiintelor cari pot trăi este riguros 'deter- 
minat prin cantitatea mijloacelor de existenţă de cari pot 
să dispună. Desechilibrul între alimente si poporaţie este 
un fapt constant şi necesar. Căci pe când mijloacele de 

1) La legge di popolazione e il sistema sociale. Siena 1882. 

» Analisi della proprieta capitalista. Torino 1889. . 

2) Aceasta este una din erorile, pe care Loria o adaoga -dela dânsul 

şi asupra cáreiá ne permitem de a atrage atenfiunea, in treacăt 
urmând sa o discutim mai târziu. 


3) Problémes sociaux contemporains, Paris 1597. La Population. 
Pag. 77 şi urm. 


351 


hrană nu sporesc decât foarte încet, din cauza ideseres- 
terei produetivitiü(ei pământurilor si a capitalurilor, po- 
poratia se dezvoltă eu o energie fără frâu. Astfel mijloa- 
“cele de hrană crese numai în progresiune aritmetică pe 
când poporatia se înmulțește în progresiune geometrică. 
Un studiu lămurit al ehestiunei, zice Loria, ne arată in- 
dată eroarea fundamentală pe care o comite Malthus. Este 
drept că sporirea mijloacelor de hrană merge foarte încet, 
dar nu trebue să ne grábim de a acuza pământul de steri- 
litate şi natura de sgâreenie. Adevărul e că trebue să atri- 
buim creşterea înceată a producţiunei agricole unei serii de 
instituţii juridice si economice cari intereepteazá si slăbese 
eficacitatea productivă a industriei agricole, O mulţime 
de terenuri sunt lăsate în stare de necultură. Agricul- 
tura e pe mâna arendasilor, cari nu au niei un interes de 
a întrebuința capitaluri în cultivarea pământului. In alte 
țări cultura este încredinţată unor meteieri ignoranti. A- 
cesto influențe esențialmente economice menţin produc- 
tia agricolă cu mult mai prejos de limitele ei naturale. 
Se obicetează de cătră Malthusieni că dacă sar înlătura 
ineonvenientele actuale sporindu-se mijloacele de hrană 
existente, incă aceasta nu ar fi o îmbunătăţire xlecáüt 
pentru puţin timp, căci în virtutea iresistibilului instinct 
al proerea(iei, oamenii sar înmulţi iarăşi până la limita 
mijloacelor de existenţă si iperdemia nu ar întârzia de 
a se proiluce din nou. Această obiecetiune ar avea temeiu, 
zice Loria, dacă Malthusar fi în drept să zică că creşterea 
poporatiei este rezultatul unei legi a naturei; dar toemai 
în aceasta constă a doua lui eroare. Capitalistul nu are 
decât puţini copii, proletarii au familii numeroase. Nu 
trebue să căutăm dar cauza Inmultirei poporaţiei in natura 
fiziologică a omului, ei in condiţiunile lui economice +). 
Nu omul in general, ci numai proletarul si salariatul se 
dedi unei procreaţiuni exuberante pentru că câștigurile 


1) Aceasta este a doua eroare fundamentală a lui Loria, care consta 
în exprimarea în mod greşit a adevărului recunoscut cà condi- 
tiunile economice. înrâuresc puternic, şi mârgenesc tendința fi- 
rească de înmulțire a speciei umane. 


ce le realizează, derizorii, variabile si intermitente, ni- 
micese întrânşii orice” spirit «de prevedere, orice senti- 
ment de demnitate omeneasei. Acolo unde Malthus ve- 
dea două legi naturale, una care contrarieazü producerea 
mijloacelor de existenţă, cealaltă din cale afară favora- 
bilă unei produceri prea abundente de oameni, realitatea 
ne prezintă două legi esențialmente economice, sau mai 
bine zis, două aspecte antagoniste ale sistemului nostru 
economie bazat pe salar. Si în adevăr, pe de o parte a- 
eest sistem limitează dezvolturea. forţelor productive, des- 
pürtind factorii de producere, pământul, munca si capi- 
talul; pe de altă parte, el nimiceste spiritul de continentá 
în mase, silind pe muncitori ca să se mul(iümeaseá cu nu 
salar mizerabil. Aceste două efecte antagoniste ale siste- 
mului determină, in mod fatal, acel excedent eronie al po- 
poraţiei pe care Malthus îl privea ca un rezultat fatal al 
unei legi naturale si ineluctabile. 

Tocmai pentru că sa datoreste unor factori economici 
„proprii sistemului salariatului, zice Loria?), excedentul 
.popora(iei este un fenomen esențialmente istorie, neeu- 
„noscut celorlalte forme de economie socială. Am căutat 
„in zadar un excedent al poporatiei în veacul de mijloc, în 
„timpul sistemului feodal si al corporațiilor de meserii; 
„găsim din contra, la acea epocă un excedent constant al 
„alimentelor peste numărul oamenilor ce erau de hrănit si 
„lucrătorii, chiar cersetorii, trăiau în belşug”. 

In Rusia, care reprezintă cu 40 de ani în urmă vencu! 
de mijloc contimporan, poporația in loe de a se inmulti, 
scădea în multe locuri. Iobagul nu proerea prea multi copii 
petitru a nu-si compromite situaţiunea economică, Dar 
când elácasul a ajuns să fie salariat, procrearea brutală şi 
neprevăzătoare sa manifestat îndată. 

Dar "să vedem ce se întâmplă în Franţa, Sergi pre 
tind că stângerea poporatiei franceze s'ar datori, ca si 
stângerea Tasmanienilor, unei deteriorări organice it- 
terne. Dar cauza adevărată, zice Loria, trebue să o căutăm 


` 


1) Loc. cit. Pag. 35. 


Bsr 
nu iu faetorii organici, ei în factorii supraorgauiei, în re- 
gimul repartitiei avuţiei. Pe când pe aiurea proprietatea 
mică a fost înghițită pretutindeni de proprietatea mare, - 
cu predomineazá aproape în toute departamentele franceze. 
Micul proprietar ştie că el este arbitrul propriului seu 
destin şi că va trăi în belşug sau în mizerie, după cuni 
uv Îi prevăzător sau nu. Si este caracteristic că toemai 
în departamentele unde mica proprietate fonciară e mai 

"spánditi, acolo si numărul copiilor de fie are căsătorie 
e mai mie, si unde există din contra o poporaţie deasă do 
salariați, acolo se găsesc și mai mulţi copii. Capilaritu- 
tea socială, cum zice Dumont, dorinţa de a se ridica, este 
auza adevărată a imutabiliti(ei cifrei popo aţiei in 
Franța. Aceasta ne dovedeşte încă odată că e neratio- 
nal de a crede într'o lege fiziologică, întrun instinct ire- 
sistibil, care ar împinge pe animalul om. la o proereatie 
nemărginită. 

x Proereaţiu neinfrânată, nu este dictată de natură ci 
„do instituțiile sociale; ea nu trebue să fie bănuită unci 
„lipse în orânduirea vecinică a lucrurilor, ei numai um- 
„brei trecătoare pe care o aruncă omenirea asupra lor“. 

Dar un excedent al poporatiei e un fenomen încă si mai 
restrâns de cum ne-am putea închipui, după cele spuse mai 
sus, Pentru ea să se poată manifesta, nu trebue numai să 
existe instituţia salariatului, ci trebue ea ea să fie luat 
o formă eu deosebire dură, asa că muncitorul să fie silit 
de a se multimi eu salarele cele mai scăzute cu aşa nu- 
mitele salare ale foamei. E dovedit că muneitorul rău 
plătit proerează nebunește. Dar de îndată ce se ridică 
salarele sa constatat că cresterea poporuţiei merge mai 
încet. In acelaş timp, producerea mai abundentă sporind 
'antitatea mijloacelor de hrană, desechilibrul dintre popo- 
atio- si mijloacele de subsistenţă scad si sfárseste prin & 
dispărea. Producția subsistentelor eresie astăzi mai repedo 
decât poporatia. Ce mai rămâne dar din faimosul princi- 
piu al lui Malthus se întreabă Loria ? El e numai un epi- 
sod din istoria natiunilor. In fata unei produetiuni agri- 
cole exorbitante si a creşterei mărgenite a poporatiei fe- 


I pn) 


354 


nomene pe cari oricine le poate constata. ar fi un anachro- 
nisny de a se mai vorbi astăzi de un excedent al popora- 
fiei. Legea lui Malthus esto abrogată. 

Dacă nu există însă astăzi un excedent al poporatiei a- 
supra mijloacelor de h cană, urmează Loria, există un ex- 
cedent al poporatiei asupra capitalului. In organizaţia ac- 
tuală mijloacele de hrană ajung în stăpânirea eapitalisti- 
lor. Hambarele lumei conţin mijloace de hrană pentru a 
indestula omenirea întreagă, dar cheea hambarului se gá- 
seste in buzunarul avuţilor. Ei pot să formeze o adevă- 
rată poporatie supranumerară, care nu va exceda canti- 
tatea mijloacelor de hrană, «i capitalurile disponibile si a 
căror mizerie nu va proveni de la sgárcenia naturei, nici 
de la o proereafie exuberantá, ci de la restrietiunile de 
tot soiul cari împiedecă expansiunea capitalului. 

Singurul mijloc ide a remedia excedentul actual al 
poporației, este de a înlătura împiedecările ce se pun acii- 
mulărei productive. Când se va spori cantitatea de mij- 
loace de hrană destinate pentru întreţinerea lucrătorilor, 
ei vor deveni mai puţin prolifici, cifra poporaţiei nu va 
mpi întrece capitalul, precum deja nu mai excedează ean. 
titatea mijloacelor de hrană disponibile. 

Problema actuală a popora(iei, zice Loria terminând, 
„mu este nici economică, nici fiziologică, ca este exclusiv 
„economică si economia politică singură, arătând posibili- 
„tatea unui sistem social mai bun, si indicând chiar de pe 
„acum liniile mari ale acestui. sistem si mijloacele pentru 
„a ajunge la dânsul, poate să ne ajute pentru ca să le- 
»Eüm lanțul sfărâmat care unea munca şi capitalul si să 
»elimineze pentru totdeauna "ümisita (résidu) socială 
„care se prezintă ea o ruşine si ca o ameninţare în faţa 


„societăței moderne", 

Cu aceste feuvinte Horia î-si închee expunerea păr 
rilor sale de pe urmă în chestiunea poporatiei, păreri în 
cari noi nu puteny găsi nici un punct de vedere nou și a- 
descori nici o claritate în expunerea unor teorii, cari au 
fost expuse de alţii, cu mai multă preciziune, 

Un ait autor, de care se cade să ne oeupám, pentru 

/ 


355 

za întregi, pe cât cu putinţă, cercetarea literaturei unui su- 
biect atât de întins, este Charles S. Devas, examinator de 
economie politică la Universitatea regală a Irlandei, şi 
„cel mai erudit campion“, eum îl numeşte Cossa +), al așa 
numitului socialism! catolic, reprezentat în Franţa princon- 
tele de Mun si în Germania de episcopul Ketteler (mort în. 
1877). Devas pretinde?) că nu e greu de a arăta nete- 
meinieia teoriei lui Malthus, care pleacă de la afirmarea 
că pauperismul s'ar datori iperdemiei şi că nu ar fi prin 
urmare de cât un mijloc pentru a-l înlătura si anumpe im- 
putinarea oamenilor. Malthus se trudeste să dovedească 
'à toate popoarele s-ar fi înnulţit foarte repede, dacă mi- 
zeria, războaele, căsătoriile târzii nu le-ar fi impiedeeat. 
Dar el nu dovedeşte că aceste obstacole trebue să fie a- 
tribue eresterei poporafiel. Asemene nu are niei o im- 
portanță faptul că pauperismul se poate atribui, în anume 
cazuri, eu adevărat iperdemiei precum se întâmplă in u- 
nele insule de unde locuitorii nu vor să emigreze. Căci 
eu aceasta nu se dovedeşte că mizeria din Italia sau din 
India se datoreste în adevăr densităţei prea mari a popo- 
"utiei. De fapt, in celo mai multe tări cari se consideră 
de Malthus si de discipolii săi ca având o poporafie prez 
deasă, sânt o mulţime de alte cauze cari explică mizeria, 
ca nedreptatea, samavolnicia, corupția. Dacă ar lipsi a- 
.eeste mijloacele naturale ale acestor türi ar fi eu prisos 

îndestulătoare pentru a întreţine 'poporația actuală. 
Diferite împrejurări au contribuit la răspândirea teo- 
piei lui Malthus făcând ca iperdemia să apară nu ca ceva 
“posibil, ei ea ceva existent si ca izvorul principal al su- 
ferintelor. Pe de altă parte, adversarii malthusianismului 
în loc să explice natura legei care determină scăderea pro- 


x 
; 


ductivitütel, si să cerceteze cum ca stă în legătură eu ceea- 
laltă lege a sporirei produetivitátei si cu raporturile exis- 
tă între dânsa si emigra(ie precum si progresul indus- 
“trial, sau mărgenit pur şi simplu să nege existenţa ei, 


1) Histoire des doctrines économiques Paris 1899. Pag. 398. 
2) Grundsätze der Volkswirtschaftslehre. Trad. de Dr. Walter 
Kümpfe. Freiburg im Breisgau 1896. Pag. 130. 


356 


eum au făcut Carey, Bastiat si Henry George, făcând ast- 
fel ca părtinitorii malthusianismului să persiste în eroarea 
lor. Asemenea se pot considera ca cu totul nereuşite în- 


corcările unora «le a dovedi *ă fecunditatea omului des-- 
creşte odată cu sporirea bogăției si a inteligenţei si că: 


prin urmare dezvoltarea civilizației ar fi menită să imple- 
dece de la sine. creșterea. poporatiei. 
Diseutánd măsurile cari să pot lua pentru a spori po- 


poratia, după ce critică intervenirea directă a statului în. 


această materie, Devas zice că, în mal indirect, toate gu- 
vernele trebue să favorizeze creşterea poporafiei, Pen- 
tru aasta, statul frebuo să caute să sporească bogá- 
tiile trei având in vedere însuşirile locuitorilor pen- 
tru exploatarea cu deplin succes a agriculturei, & in- 


dustrici si comerţului si înlăturând, pecât se poate, orice- 


manifestare bolnăvicioasă în producere sau in consumare. 
Cu acest prilej, el se ocupă de oare cari obstacole cari im- 
piedecă eresterea poporaţiei unei ţări şi cari ameninţă câte 


odată de a face chiar ca numărul locuitorilor să seadă.. 


Printre aceste obstacole, Devas pune în primul rând orgu- 
nizavea în virtutea cáreea o mare parte a proprietăţii fon- 
giaro trece în mánele câtorva proprietari mari, cari sánt 


stăpâni absoluţi pe modul de exploatare a proprietăţilor” 


lor. Se poate ea aceşti proprietari să nu cultive pămân- 
turilo lor decât foarte rău, sau să le prefacă în pășune. 
In xazul acesta numărul locuitorilor unei tări poate să 
scadă in mod considerabil. Sa întâmplat chiar, în cursul 
istoriei, că multe familii au fost alungate din locurile în 
cari trăiau precum s'a făcut de-o pildă in Italia, pe vre- 
mea republicei vechi, în Anglia între secolul al XV si ai 
XVI, în Seoţia pe la jumătatea a doua a secolului al NVILI 
si in Irlanda în zilele noastre, care a pierdut in mai pu- 
tin de jumătate de secol aproape patru milioane de locui- 
lori, aşa cá o mare parte a suprafeței sale s'a prefăcut 
into adevărată pustietate. 

Se poate asemenea ca izvoarele naturale de avutie ale 
unei tări, precum sânt minele, carierele, pescăriile, Să 
rămâie neexploatate, desi ar putea să hrănească o mulge 


357 


„de oameni. Un guvern eu minte, zice Devas, va căuta să 
înlăture orice obstacol care ar înpiedeea dezvoltarea li- 
beră a puterilor economice favorizând prin toate mijloa- 
cele, exploatarea avuţiilor ţărei. 

Insfársit si cu aceasta von ineheea eapitolul de fati, 
unul din eei mai de pe urmă care a tratat chestiunea po- 

. porației, este Fr. S. Nitti’), profesor de economie politică 
la Universitatea din Neapoli. 

„Aducându-mă aminte, zice el, în prefața cărţei sale, de 
„tot ee s'a seris pani astăzi, am voit să mă ocup de pro- 
„blema poporatiei dintrun punet de vedere eu totul obi- 
„ectiv. In partea diutâiu a cărței de faţă amy arătat că 
„doctrinele demografice decurg toato de-adreptul din mjj- 
„locul ambiant care le-a produs; în partea a doua, am 
„căutat, eu ajutorul biologiei, astatistieei şi a economiei să 
„formuleze aceea ce cred că este adevărata lese a popo- 
ratiei". 


v 


Incheind partea Întâi a Imerărei sale, Nitti caută să 
stabilească următoarele“ teze de eari se serveşte pentru 
„aflarea legei poporatiei 2): 

12) Doctrina lui Malthus nu a fost decât o doctrină 
politică 'de ocazie, o protestare a individualismmlui conser- 
-ator in contra credinței în perteetibilitatea umană a ra- 
dicalismului ccenomic. 

2) Succesul- acestei doctrine se datorește mai mult 
“entusiasmului acelora cari o priveau ea o apărare a inte- 
reselor si a nevoilor lor decât adevărurilor nestrămutate 
-ce ar fi stabilit, 

3%) In materie de poporatie pártinitorii filosofiei mi- 
zeriei urmează o cale opusă „acelei pe care Merg părtini- 
torii filosofiei avutiei. 

4) In tările eu natalitate puternică economiștii ad- 
mit teoriile lui Malthus; în acele în cari natalitatea e 
“slabă ei o resping. 

5%) Doctrina lui Malthus primită cu enfusiasm la în- 


1) La. population et le systéme social. Paris 1597. 
2) Loc. cit. Pag. 111. 


358 


ceputul unei noi ere economice, care produsese grave per- 


turbüri demografice, nu a mai fost admisă decât cu re 


stricţii când natalitatea a început să dea îndărăt. 


6%) Toţi acei cari sau ocupat cu legea poporaţiei au. 
fost înrâuriţi de mijlocul în cari au trăit sau de opiniile lor 


în materie socială și prin urmare departe dea fi judecat 
fenomenul poporatiei dinir'un punct de vedere superior, 
sau lăsat a fi orbeste impresionati de dánsul. 

Malthusianismul nu ar fi, in ochii unui critice dezinte- 
resat, decât o doctrină de ocazie rezultând dintr'un mij- 
loc istorie de acum foarte îndepărtat de noi. Presupu: 
nând că cu 4000 de ani înainte de Malthus pământul nu 
ar fi fost locuit decât de 1000 de indivizi si acceptând i: 
poteza că această poporatio ar fi crescut îndoit abia in- 
trun secol, ar fi trebuit ca Malthus să găsească pe pă- 
mânt 1400 de miliarde de oameni, adică de 1000 de ori 
mai mult ca în epoca actuală. Nu mai e dar cu putinti 
de a nu da numele de lege unci teorii care este în contrazi- 
cere «u faptele. In secolul prezent războaele, epidemiile 
$i foametele nu au contribuit, ca în secolele precedente, la 
distrugerea, excedentului poporatiei, care a crescut precum 
nu crescuse uici odată mai înainte si cu toato aceste, pro- 
ducţiunea subsistentelor a ost pururea cu mult supe- 
rioară produetiunei oamenilor. 

„Statistica ne arată, zice Nitti), că în toate tările 
„civilizate ale Europei moderne, chiar în perioadele de 
„natalitate dezordonată cari au caracterizat secolul al XIX. 
„mijloacele de subsistenţă au fost pururea superioare popo- 
.rafiei si că consumgtia neproductivă pe de o parte si 
„pauperismul de cealaltă parte sânt mai înainte «le toate 
„consecinţele necesare ale formei vicioase a distribuţiei 
„avuţiilor si nu a sporirei excesive a prolificaţiei speciei 
„amine“, | 

In Anglia eresterea avuţiei a mers mai repele decât 
creşterea poporaţiei, după eum o dovedeşte următoarea: 
tabelă : 


1) Loc. cit. Pag. 120, 


—— 


Avuţia Avufia de 


Anii bopera ţia naţionala fiecaré locuitor 
TES RA Livre sterling 
1812 17 milioane „2.100 160 
1822 21 ta 2.500 120 
1833 25 » 3.600 144 
1g 428. 4.000 143 
1865 30 E 6.000 200 
e - 8.500 260 
1887 3T " 10.000 210 


Acelaşi fenomen $e observă în Franţa, inm Statele 
Unite şi în Belgia. In toate ţările cari au ieşit din pe- 
rioada agricoli pentru a intra în perioada industrială sau 
comercială, eresterea popo 'atiei wa urmat decât foarte de 
departe creşterea mijloacelor de subsistenţă. 

„Greşala cea mai mare a lui Malthus, zice Nitta) 
„o că a căutat legea poporatiei în afară de om, in loc sá 
,0 caute in om. Cu cât avuţia unci tări o mai mare, eu 
„atât densitatea poporaţiei ci poate să fie mai considera- 
„bilă ; dar poporatia are pururea o tendință organică şi 
„virtuală de « se adapta nlijloacele de subsistentd". 

"Pările în cari popora(ia ajunge la o densitate foarte 
ware sânt sau tările foarte bogate, sau acele ale căror lo- 
cuitori au prea puţine trebuinti, ca China. Poametele, $i 
rüzboaele, departe de a fi eonseeinti ale unei poporatii 
prea indesite, nu sânt, de obiceiu, decát rezultatele unei 
rele organizaţii sociale. Lipsa din vremile trecute îşi avea 
cauza sa numai in insuficienţa pieţei şi în organizarea €- 
conomică. In Franţa, din. cauza vămilor inferne, erau 
regiuni întregi inu cari poporatia murea de foame, pe când 
în vecinătatea lor, alte regiuni sufereau de supraprodue- 
tia cerealelor. 

Intervenireiu mijloacelor preventive sau represive pell- | 
“tru a face ca o rasă sau Wm popor să se propor(ioneze 
mijloacelor sale de subsistenţă, nu numai că nu e nece- 


RE a 


.1) Loc. cit. Pag. 124. 


360 


sară, în momentele de fată, dar nu 
odată. 


„Vom, vedea pe de altă parte, zice Nitti +), că dacă 
„un fenomen de iperdemie Sa produs câte odată sub influ- 


»enia unor cauze economice determinate, producţia oame: 
urmeze mișcarea ascendentă, îi 


,»nilor n'a făcut decât să 
de subsistență si că-ori de câte 


a fost necesară vre 


„producerei mijloacelor 
„ori intr'o tară oare-cure s'a produs o oprire a cresterei 
»Popora(iei, trebue să căutăm cauza acestei opriri mai mult 
„în motive ile ordine psichică si de ordine sociali, decât 
„în motive de ordine economică“, 

Inţelesul cuvântului subsislentă e eu totul nehotărât. 
Cantitatea mijloacelor de subzistență trebuitoare fiecărei 
specii variază după rasă Și in aceeaşi rasă, după gradu! 
de civilizaţie si după sistemele distribuţiei avuţiilor. 

Natalitatea este supusă unor legi pe cari nici Mal- 
thus nici diseipolii lui nu le-a intrevăzut nici de departe, 
Sa văzut naţiuni cari, după ce au ajuns a se îmbogăţi, 
având o poporatie foarte densă, sau ajuns n se imputina 
Și au pierit printio anemie lentă. Sfârşitul civilizaţiilor 
antice nu l-a determinat pe atát războaele, pe cât oprirea 
natulităței,. 

„Legea lui Malthus, zice Nitti?),. nu explică nimie. 
„Inchisă in rigida ei Tormalá, desmintiti de istorie si de 
„demosrafie, ea. este incapabilă de a explica nu numai mis- 
»lerul mizeriei dar si schimbările si fluetuatiile civiliza- 
tiei umano“, 

Poporuţia ca toate” celelalte fenomene esto supusă 1- 
nor legi generale ineluctabile. Mijlocia natalităţei nu se 
coboară nici odată mai jos de 20 de nașteri si nu se ti- 
die mai nici odată mai sus de 50 de nasteri la 1000 
locuitori. Dar toate oscilaţiile cari se produe între 20 şi 
50 sânt rezultatele necesare, nu a unei legi biologice fa- 
tale, ei unei legi economice si sociale, care variază 
după variatiile civilizaţiei ṣi ale constituţiei economice. 

Cauzele cari înrâurese, en mai multă putere, poporatia 


1) "Loc. cit. Pag. 129, 
2) Loc. cit. Pag. 149. 


301 


se pot impărți, după părerea lui Nitti in trei mari ea- 
tegorii : ?) 

1%) Cauzele psichice si morale : a) religia ; b) morala ; 
c) estetica. 

2") Cauzele sociale: a) organizaţia politică; b) divi- 
ziunile sociale. 

3°) Cauzele economice : a) distribuţia avufiilor. 

Inráurirea religiei asupra natalităţei este evidentă, zice 
Nitti. Feeunditatea evreilor ar fi in mare parte, dupá 
părerea lui, o consecință a religiei lor. Pe de altă parte, 
‘în toate religiile idealiste $i la creştinism în deosebi, idea- 
Jul individualist determină in totdeauna, în perioadele de 
mare fervoare, o tendinţă cătră vieata contemplativă, a- 
diei o infeeunditate relativă. Dar cu timpul, perzând fer- 
voarea ci ascetică, religia. creştină a ajuns să fie, la po- 
poarele moderne, un stimulent al fecundităţai. 

Morala, concepțiunea fiecărui popor despre scopul vic- 
tei, despre virtute si despre fericire, are asemenea o influ- 
ență capitală asupra poporatiei. Si eu drept cuvânt a zis 
Guyau că scăderea poporatiei franceze nu e decât o ches- 
tiune de morali. 

Literatura şi estetica joacă asemenea un mare rol faţă 
cu natalitatea. In. romanele engleze, familia numeroasit 
este idealul, pe când literatura franceză a exercitat din 
contra o înrâurire nenorocită asupra spiritului de familie. 
Copii numeroşi sânt consideraţi ea o adevărată calamitate 
si tot interesul se concentrează asupra seenelor de adul- 
ter. Idealul estetie asemenea nu poate fi indiferent. Pie- 
torii din vremea renasterei, Rubens, Rembrandt, Titim, 
Raphael ne-au transmis figuri de femei sănătoase şi puter- 
mice. Astăzi, idealul artei moderne se eoneretizeazá in fe- 
meile istorice şi nervoase ale romanelor si in f igurile bol- 
năvicioase po cari ni le înfăţişează pietura. 

Factorii politici au o importanţă încă si mai mare. 
In ţările in cari popora(ia este împărţită in caste, capi- 
laritatea socială, dorința de a se ridica, nu poate să existe. 
Dar constitutiile democratice eari permit tuturor de a se 


1) Loc. cit Pag. 147; 


362 


ridica, admițând egalitatea in principiu, dar păstrând ina-- 
celasi timp inegalitatea economică, sânt cauze de scădere 
a natalităţei. Indienii sânt împărţiţi în caste, din cari nu 
pot ieşi si India este una din ţările cele mai prolifice din. 
lume. In China, organizaţia familiei care exclude orice 
capilaritate socială produce acelaşi efect. Fiecare chinez 
se simte fericit în sânul comunităţei familiare în caro s'a 
născut $i aceasta are ca rezultat o procreaţie abundentă. 
Se poate spune dar că o natalitate puternică nu-i cu pu- 
tintá de cât in ţările in cari capilaritatea socială, sau nu 
există de loc, sau e foarte slabă. 

Dar cauzele psichice, inorale, politice nu sânt nimie în 
comparaţie cu influenţa pe care o exereitează factorii c- 
economici. In comunităţile primitive şi întrucât pământul 
a fost liber nu a existat nici odată un desechilibru între 
poporatie si mijloacele de subsistentá. Dar când piümán- 
tul a incetat de a mai fi liber, capitalul a fost silit de a 
determina prin toate mijloacele eu putinţă un excedent sis- 
tematic al poporatiei. Cu cât starea economică a claselor 
de jos e mai rea, ew atât ele nu au alte mulţămiri, decât 
mulţămirea sexuală, si cu atât proliferaţiu este mai abun- 
lentă. Muncitorul caro trăieşte în mizerie este Tireste 
foarte feeund. De îndată ce admitem însă influența di- 
rectă a formei economice asupra poporatiei, opera lui Mal- 
ihus nu mai are sens. Ideea lui că clasele de jos si-ar 
putea îmbunătăţi soarta prin abstinenţă sexuală o cel pu- 
tin copilăreaseă, Oricât sar infrána lue “ătorii, buzele eco- 
nomiei capitaliste > rămânând aceleasi, cauzele mizeriei 
vor rămânea asemene invariabil aceleasi’), In Franţa, unda 
fenomenul oligantropie începe să se producă, patronii au 
recurs la muncitorii străini. Ar trebui dar, pentru ca pre- 
ceptul lui Malthus să aibă o eficacitate reală, ca el să 
se aplice pe întreaga suprafaţă a pământului. Concepţiu- 
nea constringerei morale (moral restraint), zice Nitti, este 
adevărata lacună in opera lui Malthus. 

Observatia ne arată in mod evident că civilizația tinde. 
în nod. spontan la menţinerea natalităţei, în limito de 


1), Loc. cit. Pag. 226. 


363 


terminate, fără de a vătăma ‘dezvoltarea rasei, pe când 
orice precautiune voluntară duce de-a dreptul la degene- 
rescența simţurilor şi la decăderea rasei. 

Dar este un argument, zice Nitti, caro răstoarnă in 
treaga teorie a lui Malthus, după care mizeria so dato- 
reste numai excesului poporatiei $i nu organizárei econo- 
mice. S'a dovedit că mizeria a existat adescori la unele 
epoce si în unele tări, unde mijloacele de subsistenţă în- 
treceau poporatia. După doctrina fundamentală a siste- 
mului lui Malthus, mizeria nu ar fi trebuit să existe în 
Anglia. între anii 1818 si 1848, când însuşi Stuart Mill 
constată că mișcarea ascendentă a avutiilor întrecea cu 
mult mişcarea poporaţiei. Cu toate aceste, taxa săracilor, 
cara so rilică în anul 1801 abia la patru milioane livre: 
sterlinge si era suficientă, ajunsese în 1833 până la 7 mi- 
lioane 300 de mii de livre si tot nu ajungea. 

Ipoteza lui Malthus, dupá care mizeria depinde de ne- 
prevederea claselor  muneitoare si do o erestere pres. 
mare a poporatiei, e dar greşită nu numai in concluziu- 
nile ei praetiee, ci in chiar esenta ei; ea este tot pe a- 
tát de incapabilă să explice cauzele mizeriei, ca si să îm- 


. 


piedece etectele ei. 


Doctrina biologică întrevăzută de Doubleday, perfectio- 
natá de Darwin si formulată cu preciziune de Spencer, 
se paro că va arunei o nouă lumină asupra problemei 
popora(iei, rămasă obscură pentru ceonomisti. Un maxi- 
mum de individualizatie, are ea consecinţă o geneză re- 
dusă la minimum si din eontra, un minimum de indivi- 
dualizatie, o geneză împinsă la maximum. Constatánd le- 
güturile profunde dintre forma economică si poporatie şi 
recunoscând că orice răspândire a avuţiei împlică o dezvol- 
tare a individualităţei şi că dezvoltarea individualismului 
implică o, scădere à natalităței, putem să prevedemi că, pe 
viitor, societăţile vor avea a se teme mai degrabă de oli- 
gantropie decât de iperdemie. 

„Putem să coneludem, zice Nitti 1), afirmând că: în ori- 
„ce societate im care individualitatea va Îi puternic dez-- 


1) Loc, cit. Pag. 266. ` 


364 
.Svoltatá si în care progresul socializürei nu va «distruge 
„orice activitate individuali, în orice societate in tarea- 
»Vvutia va fi subdivizată întrun mod cát de lare si unde 
„cauzele sociale de inegalitate vor fi eliminate multimità 
„unei forme mai înalte de cooperatie, natalitatea va tinde 
„Să se echilibreze cu mijloacele de subsistență si variațiile 
„ritmice ale evoluţiei demografice nu vor mai av nu nimie 
„de înfricoșat pentru omenire“. 

Această concluzie, pe care autorul o crede stiintificeste 
neatacabili, dă o lovitură de moarte doctrinei lui Malthus 
zice el, precum si principiilor susținute până acum de 
şcoala clasică. l s 

Cu această luerare a profesorului din Napoli, în care pu- 
tem zice că se rezumă oarecum întreaga înţelepciune a 
timpului nostru cu privire là poporatie Şi care e mpi en 
deosebire caracteristică pentru o parte însemnată a litera- 
turei asa anumită stiințifică modernă, putem să incliidem 
'apitolul de fată. Si în adevăr, ar fi cu greu să mai găsim 
vre-o obiectiune care să fi fost susținută de cineva în con- 
tra lui Malthus, si pe care Nitti să nu-o reproducă. Zicem 
să nwo reproducă, pentru că lucrarea lui care se prezintă 
cu pretenția de a stabili adevăratele legi ale poporaţiei 3), 
nu-i decât o adunătură anor teorii anterioare pe cari el 
nu a stiut să le topească intr'o sinteză superioará. Căci în 
loc de a găsi un punct de vedere mai înalt, o nouă for- 
mulă, sub care sit se subsuweze de la sine si in mod 
firese teoriile anterioare, fie ca adevăr fie ca eroare, des]e- 
gând problema poporației, el insiri numai aveca co sa 
spus de alții si se rostește în favoarea doctrinei biologice 
zicând că problema poporației ar fi rămas obscuri pentru 
economisti”) Dar si această afirmare, care ne aruncă in- 
iro stare de nedumerire desüváürsitü, si care contras- 
tează de altmintrelea eu faptul că cel puţin adevărul doe- 
trinei economistului Loria i se pare evident 3), nu-i decât 
o reminiscență a atacurilor pe cari le indrepteazií Arsene 
Diuront-in contra unor economişti. In tot cazul, problema 


1) Loc. cit. Pag. 115 
2) Loc. cit. Pag. 231. 
3) Loc. cit, Pag. 184. 


poporatiei nu a tăcut măcar un pas mai înainte cătră des- 
legarea ei. 

Si acum,dupá ce ne-am pus in eurentul tuturor teoriilor 
ihai însemnate asupra acestui subiect, rămâne să încercăm 
a ne da seama despre poziţia lor reciprocă. Privind: ches- 
tiunea în starea în care au lăsat-o predecesorii nostri, vom. 
trebui să vedem ce ne rămâne de făcut, pentru a ajunge 


. 


insfársit la stabilirea definitivă a principiului poporaţici. 
CAP. XVI. 0 problemă ştiinţifică 


Din expunerea diferitelor teorii cari sau emis asupra 
poporatiei, am putut observa că părerile cele mai contra- 
zicătoare au fost sustinute cu o egală convingere asupra 
aceluiaș subiect, afirmându-se cu patemă de unii aceea ce 
se neagă cu inverşunare de ceilaiți. Teoria lui Malthus e 
proclamatá dintr'o parte ca o descoperire din cele mai im- 
portante pentru științele cari au de scop fericirea omului, 
şi considerată din altă parte ca fiind în contrazicere cu fap- 
tele si protivnică bnelui obstese. Malthus insusi e suit de 
unii ln slavi ca un om de ştiinţă de mare valoare, ca un 
geniu binefácátor ul omenirei, si taxat de alții ca un pla- 
giator vulgar, lipsit de orice originalitate şi ca un spirit 
reactionar duşman al omenirei. Si nu doará că aceste păreri 
cu totul contrare ar fi fost sustinute de oameni fárá nici o 
insemmátate, Ci din contra, cele mai eminente spirite nu 
au fost în stare să se pună de acord până astăzi încă asu- 
pra formulei definitive a principiului poporaliei si asupra 
valoarei- stiintilice a teoriei lui Malthus, Si dacă printre 
“susținătorii lui am avut prilejul să găsim bărbaţi ca J. D. 
Say, Simonde de Sismondi, Quételet, Karl Marlo, John 
Stuart. Mill, Darwin, Robert von Mohl, Rümelin, Haeckel, 
printre. protivnici intilnim pe List, Carey, Rodbertus, Henry 
(ieorge si Karl Marx, pentru a nu cita decàt pe cei mai 
insemnati. 

Pentru a invedera mai bine confuzia care domneşte in 
ştiintă asupra acestui subiect, de mare importantă, şi pentru 
a arăta în ce stare chaotică se află economia politică astăzi, 
credem util de a pune alături unele din aprecierile mai 
hotărât contrazicătoare cari sau emis asupra lui Malthus 
şi a teoriei lui: 


4 


3 


66 


Nu mai putin decât a făcut 
„Newton pentru fizică, Brown 
pentru biotică, Spinoza pen- 
tru metafizică, a fácut acum 
Malthus pentru stiinta a cărei 
obiect este fericirea omului. 


Hegewisch!) 


Profit de această ocazie 
pentru a mărturisi admira- 
tiunea mea pentru incercarea 
asupra poporatiei a D-lui 
Malthus. . Atacurile. adversa- 
rilor acestei admirabile opere 
nu au servit decât pentru a 
invedera soliditatea doctri- 
nelor ce contine si sunt con- 
vins cà reputatiunea bine 
meritatà a autorului ei se 
va intinde pe măsură ce se 
a cultiva mai mult știința 
a cărei podoabă din cele mai 
«distinse este, 


David Ricardo) 


Este sigur cà ştiinţa nu 
l'a părăsit si desi ea a imbu- 
nátátit unele din tezele lui, 
în formă si în fond, admitànd 
că in genere doctrina lui nu 
se aplică numai decât la u- 
nele imprejurări, totuşi ea il 
apără in contra unor atacuri 
nejustificate si fără sens ridi- 


Dacă teoria lui Malthus 
ni se pare strámtá in ten- 
dinta sa, în mijloacele ce le 
propune, ea se aratí con- 
trará firei, distrugătoare a 
moralei si a energiei, cu uu 
cuvânt iospiimántitoare. Ea 
voeste să omoare mobilul ce 
natura întrebuințează pentru 
a stimula pe oameni la sfor- 
tările corporale și spirituale, 
pentru a deștepta si între- 
ține sentimentele lor cele 
mai nobile, un mobil căruia 
genul uman ii datorează cea 
mai mare parte din progre- 
sele sale. Ea sfințește ca pe 
o lege egoismul cel mai ìn- 
rádácinat... Ka Inlocueste mila 
cu calculul. O astfel de doc- 
trină schimbă inimele oame- 
nilor in pietre, Si la ce să 
ne mai aşteptăm din partea 
unui popor ai cărui cetăleni 
ar avea în piepturile lor pie- 
tre in loc de inimi, dacă nu 
la o ruinare desăvârşită a 
moralei si împreună cu dàn- 
sa, a fortelor productive, 
prin urinare, la ruinarea ori- 
cărei avutii, a oricărei civi- 
lisatiuni, a orice putere a 
tărei. 


^ 


Friedrich List?) 


1) Malthus Versuch über die Bevölkerung. Altona 1807, Nach wort, 
2) Oeuvres complétes. Principes de l'économie politique et de l'impót. 


Paris 1847. Pag. 372. 
3) Sistem naţional de economie 


politica. Bucuresci 1887, Pag. 148. 


cându-l foarte sus, nu numai 
ca cugetător si ca om de 
ştiinţă, ci si ca pe unul din 
„cei mai eminenti binefăcători 
ai omenirei. 


Robert von Mohl”) 


Sunt douăzeci sau treizeci 
de ani, asemenea propozitiuni 
ar fi avut nevoe de,nume- 
roase dovezi în sprijinul lor; 
dar evidenta lor este atât de 
izbitoare şi atât de necontes- 
tabilă încât ele şi-au făcut 
drum prin tot felul de im- 
potriviri şi se pot considera 
astăzi ca adevărate axiome. 


John Stuart Mill?) 


Lupta pentru existentă re- 
zultă în mod inevitabil din 
repegiunea cu care toate fi- 
intele organisate tind a se în- 
multi. Oricare individ care 
în decursul duratei naturale 
a vietei sale produce mai 
multe ouă, sau mai multe se- 
minte, trebue să lie distrus 
la una din epocele existenței 
sale, căci la din contra fată 
cu principiul creşterei in pro- 
gresiune geometrică, numă- 
rul descendenților săi ar de- 
veni tot mai mare, încât nici 


^ 367 


De un secol iucoace fap- 
tele sânt o desmintire con- 
stantă. a legei lui Malthus, 
ceea ce dovedeşte că- legile 
a priori nu au o mai mare 


„valoare in ştiinţa economică 


decât pretutindeni aiurea. 
Yves Guyot?) 


Dacă in serierea lui Mal- 
thus sar fi expus in cea mai 
mare parte 0 concepliune 
ştiinţifică, fie chiar greșită, 
ca nu ar necesita decât o cri- 
tică corespunzătoare şi nimic 
mai mult. Dar aşa avem de 
a face numai cu.o monstru- 
ositate morală şi încă din 
specia celor mai uricioase, 
care se îmbracă singură în 
mantia moralei. 


Eugen Dühring*) 


Concepliunea lui Malthus 
este practic si teoretic o teo- 
rie reacționară. La orizont 
ea face s& apará spectrul i- 
perdemiei, iar in prezent ea 
voeste să oprească înmulli- 
rea claselor celor mai nu- 
meroase ale poporului. Dacă 
mijloacele pentru ajungerea 
acestui scop nu ar fi din cale 
afară ridicule, ar trebui să 


1) Geschichte und Litteratur der Staatswissenschaften. 

2) Principes d'économie politique. Paris 1854. Vol. I. Pag. 180. 

3) La science économique. Paris 1881. Pag. 187. 

4) Kritische Geschichte der Nationalókonomie und des Socialismus. 
Ed. III. Leipzig 1879. Pag. 185. 


o tară din lume nu ar fi in 
stare să-i hrănească, Si de- 
aceia pentru că se nasc mai 
multi indivizi. decât au pu- 


tnta de a trái, trebue să. 


aibi loc in fiecare caz, o 
luptă pentru existență, fie 
cu vre-un alt individ din 
aceeaşi specie, [ie cu indivizi 
din specii diferite, fie cu con- 
ditiunile fizice ale vietei, A- 
ceasta nu-i decât doctrina lui 
Malthus aplicată cu o inten- 
sitate cu mult mai conside- 
rabilă intregului regn animal 
şi întregului regn vegetal, 
căci nu există aice nici pro- 
"ductiune artificială de mij- 
loace de hrană, nici restricție 
impusă -căsătoriei de către 
prudentă. 


Ch. Darwin!) 


Malthus a fost un preot 
care a studiat această ches- 
stiune până în cele mai mici 
amănunte, pătruns de spiritul 
adevărului. El a dovedit până 
la evidență—şi „cu toate c 
a fost ocáràt din cauza con- 
cluziunilor la cari a ajuns, 
aceste concluziuni nu au fost 
infirmate până acum si nici 
nu vor fi infirmate în viitor— 
că din cauza lnmultirei în 
progresiune geometrică a li- 


P 


ne indignám de josuicia con- 
ceptiuuilor de care a fost 
dictată. 

Evident că idealurile. po- 
litice ale lui Malthus con- 
stau intro organizare in care 
clasele de jos, find intro 
stare de seimi-servitute, ar 
alârna in mod direct sau in- 
direct, in privinta contrac- 
tărei căsătoriilor, de permi- 
siunea unei stăpâniri oare- 
care; totuşi el pare că a în- 
teles cá nu putea să con- 
teze pe restaurarea sau chiar 
conservarea pe mai mult timp 
a unei «semene stări de lu- 
cruri. Astfel sistemul său sa 
redus la predicarea indivi- 
duală neputincioasă a absti- 
neatel personale dela câsă- 
torie, care nu se împacă 
măcar cu legile concurenţei 
şi ale luptei pentru existentă, 
de oarece nimeni nu va re- 
nunta la perpetuarea exis- 
tentei sale proprii in familie 
pentru a läsa locu! altuia. 


Eugen Dühring*) 


In genere vorbind, Mal- 
thus e un maistru al plagia- 
tului, întreaga lui teorie a- 
supra poporatiei nu-i decăt 
uu plagiat nerusinat... 


Dacă cetitorul ar aminti 


1) L'origine des Espèces, Trad. Barbier. Paris 1882. Pag. 69. 
2) Cursus der National und Socialókonomie. Ed. lll. Leipzig 1592. 


Pag. 118. 


369 


ințelor - organice si a impo- 
sibilitàtei de a spori mijlea- 
cele de existentá in aceeasi 
progresiune vine un timp in 


care numărul acestor fiinti e: 


mai mare decât putinţa de a 
dobândi mijloace de existentă 
pentru dânsele şi că prin ur- 
mare un obstacol oare care 
trebue să oprească desvolta- 
rea lui ulterioară. 


Thomas Henry Huxley 


Asupra unora din expre- 
siuni si a sfaturilor practice 
pe cari le dá Maltlius páre- 
rile economiştilor actuali sunt 
împărțite după: cum uşor se 
poate înțelege... Dar ideile 
fundamentale ale lui Malthus 
pot fi considerate ca o cu- 
cerire definitivă a stiintei 
(ein festes Eigenthum der 
Wissenschaft.) 


Wilhelm Roscher!) 


Aceste sunt prea cunos- 
cutele teze ale lui Malthus 
cari s'au părut aşa de nepo- 
trivite si de paradoxale la in- 
ceput, cari însă, după ce au 
dat naştere unei literaturi 
intregi, în toate limbele au 
"ajuns să poată fi conside- 


i aà 


de Malthus, a cărui „Essay 
on population“ a apărut in 
1798, in cazul acesta eu a'si 
observa că această scriere, 
în forma ei d'intàiu nu-i de- ` 
càt un plagiat superficial de 
scolar, îmbrăcat intrun stil 
declamator de popă, din De 
Foe, Sir James Steuart, Town- 
send, Franklin, Wallace etc. 
şi că nu conţine măcar o 
singură idee originală. Seu- 
satia mare pe care a pro- 
dus-o acest pamflet se dato- 
reste exclusiv intereselor de 
partid. 


Karl Marx ?) 


E sigur că doctrina lui 
Malthus nu-şi găseşte apli- 
carea ei în timpurile noastre 
şi se pare chiar cá nu se 
va aplica încă cel puțin două 
sau trei secole dacă nu mai 
mult. Mijloacele de subsis- 
tentă dacă considerăm uni- 
versul în întregimea lui, tind 
să crească mai repede decât 
genul omenesc. 


Paul Leroy- Beaulieu?) 


Cu toată dezvoltarea pe 
care a dat-o operei sale, cu 
toate discutiunile nenume- 


1) Grundlagen der Nationalökonomie Ed. XIX Stuttgart 1888. Pag. 


639. . 


2) Das Kapital. Ed. IV. Hamburg 189o Vol. I. Pag. 471 $i 580 
3) Précis d'économie politique. Ed. Il. Paris 1889. Pap. 340. 


A 


370 


Li 


rate, desi nu fáră modificări, 
ci după ce au fost în multe 
feluri complectate si indrep- 
„tate, ca o cucerire definitivă 
a științei, cu toate că nu au 
ajuns câtuşi de putin să se 
impună în practică şi să fie 
obsteste recunoscute. 


G. von Rümelin?) 


Malthus se pune pe tere- 
nul faptelor si deduce din 
lenomerele pozitive legile cari 
se pot cunoaste. Simburele 
aşa numitei legi a popora- 
tici, recunoscută de știință, 
il alcátuesc încă până astăzi 
tesele stabilite si dovedite de 
dànsul. 


Karl Theodor Reinhold?) 


In forma ei nouă, opera 
lui Malthus are caracterul, 
continutul, proportiunile. u- 
nei opere cu adevărat stiin- 
tifice si originale. El a mo- 
derat pesimismul său primi- 
liv si a suprimat unele pro- 
pozitii riscate ; el a adăogit 
o analiză ingenioasă si pro- 
fundá a efectelor diverse pe 
cari le produce, si le poate 
produce, in diferitele stadii 
a le civilizației, obstacolele 


rate şi aproape fără prece- 
dent pe cari l-ea provocat, 
este încă fovrte greu de a 
descoperi ce element solid a 
adăogit cunostintelor noastre 
şi nu e uşor de spus cu pre- 
cisiune cari sânt preceptele 
practice, până atunci necu- 
noscute, pe cari le-a intro- 
dus odată cu principiile sale 
teoretice. Această indoită 
lipsă de claritate e pusă bine 
in evidență in celebra lui 
corespondență cu Senior unde 
pare că vedem cá doctrina 
lui e cu muit mai putin nouă 
prin esenta ei, decât prin fra- 
seologia cu tiutorul căreea 
se prezintă, 


J. K. Ingram?) 


Malthusianismul, departe 
de a fi destinat să servească 
de bază sistemelor politice si 
economice ale viitorului, nu 
apare in ochii unui critic des- 
interesul decât ca o doctriuă 
de ocazie, rezultând dintran 
mijloc istoric de acum foarte 
departe de noi, , 

Legea lui Malthus nu ex- 
plică nimic. Inchisă in ri- 
gida ei formulă, desminţită 
de istorie si de demografie, 


1) Schóunberg's Handbuch der politischen Oekonomie. Ed. IIl. Tù- 


bingen 1890, Vol. I. Par. 768. 


2) Die bewegenden Kräfte der Volkswirthschaft. Leipzig 1898. 


l'ag. 209. 


3) Histoire de l'économie politique. Paris 1893. Pag. 165. 


371 . 


“pozitive şi preventive a le 


sporirei poporatiei... Incerca- 
rea lui Malthus este opera 
“fundamentală asupra subiec- 
tului economic al poporatiei; 
.ea nu a fost până acuma în- 
“trecută cu toate defectele ei 
reale, adeseori semnalate şi 
câte odată cu prea multă sub- 
„uitate. 


Luigi Cossa") 


După cum se poate vedea, 


t 


ea este incapabilă de a ex- 
plica nu numai misterul mi- 
zeriei dar şi schimbările si 
fluctuațiile civilisatiei umane. 

Nu mai este dar cu putinţă 
de a da numele de lege u- 
nei teorii, care este in com- 
plectă contrazicere cu fap- 
tele, precum e acea a lui 
Malthus. 


Fr. S. Nitti’) 


la această confuzie desăvârşită 


-cu privire la Malthus si la opera lui contribue spiritele 
„cele mai eminente si până în zilele noastre putem spune 


că problema poporatiei nu s 
finitiva. lată în adevăr că unul din cei mai 


a găsit încă deslegarea ci de- 


asculiti econo- 


misti, David Ricardo, iși exprimă admiratiunea sa pentru 
„opera lui Malthus şi pentru soliditatea doctrinelor ce con- 


tine, pe când un 


alt cugetátor, Karl Marx, care prin subtili- 


tatea cercetărilor sale stă in fruntea economiştilor mo- 
„derni, sustine că scrierea Jui Malthus nu-i decât un pla- 
giat superficial, care nu contine măcar o singură idee ori- 


ginală. Si chiar in timpul din urmă, in aceiaşi tară, un 


protesor 
în 1897, 
complectă 
“mist profesor, 
tine in 1899, că opera lui 


dela Universitatea din Napoli, 
că legea lui Malibus nu explică nimic si că e in 
contrazicere cu faptele, pe când un alt econo- 
la Universitatea din Pavia, Luigi Cossa, sus- 
Malthus are caracterul, conti- 


Fr. S. Nitti, serie 


nutul si proportiunile unei opere cu adevărat stintilice si 


H 


originale, Pentru unii dar, teoria lui Malthus contine. tot 
adevărul, pentru ceilalți, ea se găseşte in contrazicere de- 
săvârşită cu faptele si nu explică nimic. Si Malthus insusi, 


e privit de 
al omenirei, si de ceilalți ca 


unii ca un cuzetător adânc si un binefăcător 
un spirit îngust $i reaclionar, 


care nu a emis măcar o singură idee originală. 


1) Histoire des doctrines économiques. Paris. 
2) La population et le système social. Paris. 1897. Pag. 


gi 120. 


1899. Pag. 314. 
118, 147 


372 


In fata acestor contraziceri spiritul nostru rămâne în cea: 
mai desăvârşită nedumerire. In care parte stă adevărul?" 


Pe cine să urmăm pentru a nu gresi ? 
Din punctul de vedere curat teoretic, e fárá indoialá un 


fenomen din cele mai stranii de a vedea producându-se, . 
de un secol incheeat, părerile cele mai opuse asupra ace-. 


luiasi subiect, fără ca să se poată ajunge incă la incheerea 
acestor dezbateri indelungate si la stabilirea definitivă a 
principiului poporatiei. Si desigur că o asemene chestiune 


prezintă, chiar in pură teorie, un interes deosebit, indem-. 


nându-ne să stăruim a ne lămuri asupra atâtor contra- 


ziceri, cari intuuecá aflarea adevărului si ne lasă intro. 


stare de nedumerjre rusinoasá şi umilitoare, 


Dacă ar fi însă numai să discutăm o chestiune curat. 


teoretică, fără nici o legătură cu o problemă practică de 


cea mai mare însemnătate, precum e aflarea cauzelor că-- 
rora se poate atribui înmulţirea si scăderea speciei umane 


şi determinarea măsurilor practice prin cari putei inràuri 


dezvoltarea ei, ar fi poate cu putință să sustinem pe una. 


din tezele expuse mai sus st să ne pronunțăm, de-o pildă, 


în favoarea lui Malthus, multumindu ne cu argumentele ce- 


Sau adus de cătră învățați ca Ricardo, Darwin, John Stuart 
Mill, Roscher, în sprijinul teoriei lui. Şi conștiința noastră 


in cazul acesta poate că s'ar împăca deocamdată cu in-- 


cheerile acestor autorități recunoscute în materie. Dar aice 


nu e vorba de.o problemă -te pură teorie. Practioa zilnică. 
p 


ne silește să răspundem la o multime de intrebări in 


legătură cu existenta noastră si să concludem, Voim să. 


ştim, de-o pildă, care este cauza, sau cauzele cari deter- 
mină scăderea unei poporatii, care se stinge, si ce-i de fácut 
pentru a opri scăderea ei. Pentru aceasta se cere mai în- 
tàiu să găsim formula precisă a principiului poporafiei, adică 


să determinăm cari sunt cauzele generale cărora putem a- 


tribui înmulțirea oamenilor pentru că numai în modul acesta 


vom putea să stabilim și măsurile prin cari ea poate fi in-- 


ràuriti; Si atunci principiul comod al autoritătei, nu ne 
mai poate fi de nici un folos, 

Ne. aflăm dar in fata unei indoite probleme siintifice de 
cea mai mare insemnátate, căci de la rezolvirea ei, $i prin 


BM am 


373 


-rezolvire înțelegem aflarea unei formule definitive în care 
să se împace toate contrazicerile, atârnă nu numai indes- 
tularea dorinței noastre teoretice de a cunoaște, ci si sa-. 
-tisfacerea a însuşi instinctului nostru practic de conservare. 

Apropiindu-ne de deslegarea acestei probleme, e sigur 
;insá chiar dela inceput că, in starea actuală a ştiinţei, nu 
mai poate fi vorba de a dezvolta in mod unilateral pe una 
„din acele două teze contrare, sporind si noi numărul păr- 
tinitorilor sau a protivnicilor, prea numeroși, ai teoriei lui 
Malthus. Căci în cazul acesta nu am fi folosit nimic. Ne- 
-dumerirea noastră nu s'ar fi risipit, rămânând tot în situaţia 
in care am văzut cá a rămas problema poporatiei la sfàr- 
-şitul anului 1808, situaţie care se uglindește si se rezumă, 
cu toate coutrazicerile ei, în părerile opuse ale profesorului 
.Nitti, din Napoli, şi ale profesorului Cossa, din Pavia. 

Faptul acesta însă că cei mai eminenti cugetători nu 
Sau putut înțelege asupra principiului poporatiei şi a. va- 
Joarei teoriei lui Malthus, trebue să ne pue pe gânduri. 
Nu este sulicient, în adevăr, de a ne miera, precum o face 
Robert von Mohl si Rümelin, că unele adevăruri elemen- 
tare pentru a căror întelegere nu se cerea decât simpla 
„observatie a lucrurilor si logica obicinuită au fost înțelese 
„pe dos, ci trebue să explicăm cum aceasta a fost cu putință 3). 
Si e sigur că nu vom găsi această explicaţie decât admi- 
'tànd că adevărul întreg nu se găseşte nici de o parte nici 
“de cealaltă. Căci dacă nu putem admite că cercetătorii 
-eminenti, ale-cáror păreri le-am citat, au fost de rea cre- 
.dintá si că au vorbit in contra conştiinţei lor ştiintifice, 
“pentru a apăra poate cine ştie ce interese ale clasei bur- 
:gheze în eontra poporului, sau ale poporului in contra bur- 
.gheziei, trebue să zicem că este ceva care legitimează eroa- 
rea lor si că intreaga teorie a poporatiei trebue din nou 
revăzută, dacă nu refăcută. 

Precizând obiectul dezbaterei, vom trebui dar să cău- 
"tim a elimina, printr'o analiză critică premergătoare, ero- 
'rile manifeste ce le vom întâlni în diferitele păreri emise 
asupra teoriei lui Malthus, pentru a ne iadruma astfel cătră 


:1) Vezi pag. 144- 


374 A 


stabilirea formulei definitive a principiului poporației. Aceasta: 
este, dealtmintrelea, necontenita lucrare a -ştiintei,. de a 
„descompune si de a recompune, pentru a lărgi cunostinta 
noastră despre lume, atlànd explicarea mai deplină a feno- 
menelor cari ne inconjoará. Şi dacă vom parveni si noi, 
pentru problema care ne preocupă, să găsim o formă mai 
largă a cunoştintei in care să intre tot ce sa zis mai ina- - 
inte asupra subiectului, dobândind notiuni mai exacte despre 
cauzele cari determină înmulţirea si scăderea fiintelor umane, 
vom fi contribuit desigur la înaintarea stiintei. 

Prin aceasta am pus noi înşine de mai înainte margini 
hotărâte atât meritelor cât si pretențiilor noastre fată cu 
această problemă. Căci nu pretindem să spinem noi ceea. 
ce nu sa mai zis iucă de nimeni până acum. Ci numai 
că vom căuta să întelegem teoriile anterioare, în lumina 
unei formuli mai cuprinzătoare, care să ne explice mai bine 
și faptele rămase obscure. 

Pentru aceasta insă vom trebui să găsim, mai intàiu, 
soluțiunea pártei d'intàiu a problemei stiintifice în fata că- 
reea ne-am oprit, si să spunem pentru ce de un secol ìm- 
plinit stiinta nu sa lămurit incă asupra valoarei teoriei lui 
Malthus, ceeace nu se va putea [ace decât analiziun) cu 
de-amánuntul mecanismul intim al gándirei acestui adănc, 
dar poate prea subtil cugetátor, si uneori lipsit de precizie. 


CAP. XVII. Analiză critică. 


Dacă cercetăm “cu luare aminte teoria lui Malthus, cum- 
păuind si argumentele ce sau produs de câtre părtinitorii 
si protivnicii ej, pentru a găsi cauza adevărată a intune- 
cimei si a contrazieerilor cari stăpânese această materie, 
cea mai importanti din câte fae obiectul stiintei economice, 
găsim, ca ultim rezultat al analizei, următoarele trei erori 
fundamentale, cari stau 1n cea mai străusă legătură, corm- 
plectàudu-se oarecum pentru a intuneca adevărul: 

1?) Malthus a exprimat un fond de idei adevărat, íntr'o 
formă greșită. 

2°) Din cauza acestei erori de formă, Malthus a stabilit o 
teorie economică în contrazicere cu realitatea lucrurilor. 


A ms 


375 


namm 


I 


30%) Plecând dela premise teoretice greşite, Malthus a ajuns 
la încheeri practice greșite. 

Dovedirea temeiniciei acestor teze, dela cari plecăm, ne 
va da explicatiunea deplină a fenomenului straniu că de 
un secol incheeat învățații nu se pot pune de acord asupra 
unei teorii de cea mai mare însemnătate si vom putea să 
stabilim formula definitivă a legei poporatiei, dela care de- 
pinde, după cum am ăzat, determinarea măsurilor prin 
care se poate inràuri dezvoltarea ei, Vorn analiza dar rând 
pe rând aceste erori fundamentale, arătând cum ele au 
trebuit, în mod fatal, să producă nedumerirea de care ne 
plàugem, mai intàiu in spiritul lui Malthus însuşi, și mai 
pe urmă iu spiritul acelor cari l-au urmat. Sperăm că 
după această analiză care va deslace mecanismul intim al 
păndirei lui Malthus, eroarea se va risipi cu totul şi pentru 
Lotdeauna si că vom li in drept sá zicem că problema a 
fost deslegută. 

I). Malthus a exprimat un fond de idei adevărat într'o 
formă greşită. 

Fondul de idei adevărat dela cari pleacă Malthus si pe 
care-l găsim la baza tuturor alirmatiunilor lui, se poate 
rezuma in următoarele câteva propoziții : 

19). Poporatia este limitată cu necesitate de mijloacele 
de existentă 1). 

29) Facultatea productivă a pămâutului de si nu are 
margini cunoscute şi hotărâte, nu e cu toate acestea neli- 
mitată. In tot cazul, productele pământului nu se pot spori 
decăt eu încetul si sporirea lor, devine, pe același teritoriu 
mărgenit, dim ce în ce mai anevoioasă”). —— i 

30) Facultatea procceativá a omului este nelimitată si 
se transmite neatinsá dela o generatie la alta. Fiecare ge- 
neralie are tendinia de a se inmulti oricând cu aceeasi 
repegiune ca si generatüle anterioare”). 

4?) Poporatia are tendinta constantă de a trece de limita 
mijloacelor de existentă disponibile *). t 


— ^ 


1) Essai Pag. 20. i d 


2) Essai Pag. 555. 
3) Essai Pag. 8. 
4) Essai Pag. 6. 


376 


5°) Marele obstacol al poporatiei este lipsa de hrană, a 
cărei acţiune nu se produce insi în mod imediat decât nu- 
mai în cazuri de foamete. Obstacolele mediate se compun 
„din toate obiceiurile și toate boalele cărora poate să dea 
naștere raritatea mijloacelor de existență, adiíosünd toate 
cauzele fizice şi morale, în afară de această raritate, cari 
tind să nimicească vieata înainte de vreme D. 

6") Toate obstacolele cari se opun cresterei poporatiei 
se pot reduce la urmátoarele trei obstacole mai principale: 
constrángerea morală, viciul şi mizeria?). 

Dacă privim cu-băvare de samă aceste propositii, luind 
pe fiecare în parte, vedem cá ele sint evidente prin ele 
inşile si trebue să ne prindă mirarea că unele dintrinsele 
au putut să fie contestate. Din combinarea lor însă rezultă 
un adevăr general de cea mai mare insemnatate : între creg- 
terea poporafiei si sporirea mijloacelor de existență există o 
deosebire calitativă °). Ori când, in orice timp poporatia are 
aceeași tendinţă de inmulţire nemărgenită, pe când puterea 
productivă a pământului este mărgenită, și mijioacele de 
existență nu se pot spori decât cu incetul. Acesta este ade- 
vărul pe care nu trebue să-l perdem din vedere si pe care 
dacă nu l-a aflat poate Malthus, dar l-a stabilit în mod de- 
finitiv, aducând numeroase si temeinice dovezi în sprijinul lui. 


Si este indiferent de altmintrelea dacă fondul acesta de 
idei aparține numai lui Malthus, sau dacă aceleași elemente 
se pot găsi în unele scrieri anterioare /ncercărei asupra prin- 
cipiului poporafiei 4). Această constatare nu micşurează întru 
nimic meritele lui Malthus, ca om de știință. Caci o teorie 
aparține mai puţin acelora cari prin timpuri enunta ele- 
mentele din cari se compune, decât aceluia care le impreu- 
nează, le dezvoltă si caută să concludi, De altfel niei na 
există exemplu 1n ştiintă ca o teorie sau o descoperire să 
fi apărut in mod nemijlocit, fără legătură cu cercetările si 


I) Essai Pag. 2. 

2) Essai lag. 14. 4 

3) Geory Hansen: Die drei Devolkerungsstuten. Ein Versuch die 
Ursachen für das Blihen und Altern der Volker nachzuweisen. 
München 1889. Pag. 5. 

4) Vezi Pag. 110. 


377 3 


cu incheerile anterioare. Stiinta: se dezvoltă în mod organic, 


prin o înceată evoluție si teoriile ei nu apar deodată ca 
unele insule vulcanice, cari se ridică de-asupra undelor 


mărei, în urma vre-unui cataclism, ci se formează cu in- 
-cetul, mai degrabă ca delta râurilor, prin aluviuni seculare. 


Oricum fie, trebue să recunoaştem că fondul de idei de 
la care pleacă Malthus este mai presus de orice îndoială 
adevărat. Eroarea lui Malthus, dacă eroare este, trebue dar 
căutată aiurea si o găsim, după cum am spus, în forma 


greșită, în care a căutat să-l îmbrace. Pentru a exprima 


intro singură formulă această deosebire calitativă între cres- 
terea poporatiei şi creşterea mijloacelor de existentă, Mal- 
thus a fost ademenit să dea o precisiune oarecum mate- 
matică gàndirei sale, servindu-se de un mod de a se ex- 
prima intrebuintat mai inainte de dânsul si de călugărul 
venețian Ortès: 

Când poporajia nu este oprită de nici un fel de obstacol, 


.ea merge 'crescând îndoit la fiecare două-zeci și cinci de ani 
şi creşte din perioadă în perioadă, după o progresiune geo- 


metrică 1). 
Mijloacele de subsistență, în circumstanțele cele mai favo- 
rabile industriei, nu pot nici odată să sporească mai repede 


„decât după o progresiune aritmetică 1). 


Cu alte cuvinte, Malthus pretinde cá poporatia s'ar in- 
multi ca 1.2. 4.8.10. 32.64.1928. 950, pe când mijloacele de 
existență nu s'ar putea spori decât ca 15 334.330. 7. 8-9, 


dând acestei formule valoare de lege absolută, valabilă pen- 


tru toate timpurile şi în orice împrejurare, Despre o lege 
însă care Sar putea formula în modul acesta, după cum 


cu drept observă Rümelin, nici nu poate fi vorbă măcar ?). 


Cáci dacă este mai presus de orice îndoială adevărat: că 
productivitatea pământului nu este nemărginită pe când 
facultatea procreativă a omului se transmite neatinsă dela 
o generaţie la alta ; că poporatia are tendinta constantă de 
a trece de mijloacele de existență și că marele obstacol al 


creşterei sale este lipsa de hrană; e cu totul greșit de a 


1) Essai Pag. 8. 
2) Essai Pag. Io. 
3) Vezi Pag. 142. 


378 


zice: că poporatia creşte în progresiune geometrică, pe când 
mijloacele de existență, în conditiunile cele mai favorabile 
industriei nu s-ar putea spori decât în progresiune aritmetică. 

Greşit, în teorie, pentru că nu se pone şti până la ce 
grad descoperirile şi progresele pot spori, "mijloacele de sub- 


sistentá prin exploatarea intensivă a puterilor pământului. 


Gresit, în practică, pentru că jntrucàtà vreme rămân o 
mulţime de pământuri încă neexploatate, fie dacă luăm 
oricare tară in. deosebi, fie ducă considerăm întreaga su- 
pratață a pământului, întrucât suntem dar departe de a fi 
ajuns la Innita extremă a desvoltărei noastre cu putință, 
care se confundă cu limitele spaţiului însuși, noi avem pu- 
tinta de a spori mijloacele de existență si prin cultură 
extensivă, cultivând tot mai multe pământuri după rekni 
tele crescànde ale poporatiei, 


Gesit, de fapt, pentru că multumită diviziunei muncei 
şi a descoperirilor de tot soiul, mijloacele de existență ea 
atari au crescut si crese necontenit mai repede decăt po- 
poratia, după cum o dovedese aşa numitele crize de supra- 
producere si Ingrámádirea avutiilor tocmai în tările unde 
mizeria e mii mare, ceea ce ne arată că această mizerie 
nu se datoreste imposibilităței naturale, de a spori tnijloa- 
cele de existentă, cel putin în starea actuală a lucrurilor. 

Am zis ce-i «dreptul că formula lui Malthus nu exprimă 
în primul rànd, decât o deosebire calitativă, nu cantitativă, 
si Rümelin pretinde, dupa cum am văzut, că nu se putea 
găsi un mod inai lunurit pentru a se exprima adevărul că 
tendinta oumenilor de a se inmulti se transmite neatinsă 
de la o generatie la alta, pe când produsele recoltelor, 
pe acelaș teren, devin tot mui anevoioase. Dacă dintro 
pereche de oameni, se nasc două perechi, este evident că 
tie care din ele are puterea si tendinta, de a produce in 
generatia următoare, cite două perechi, pe când nimeni nu 
va sustine că, dacă pe acelaşi ogor, obtinem o ehilá de 
grâu, în anul întăiu, am putea, prin o cultură mai ingri- 
jită să obtinem zece chile, în anul următor. Se naşte ìn- 
trebarea dacă această deosebire calitativă. se poate exprima 
în formă cantitativă, tară de a fi ademeniti să admitem ca 


97 


lege reală de înmulțire, valabilă în orice timp gi în toate- 
împrejurările, a fiecărui din acele două termene, à poporatiei 

si a mijlcacelor de hraná, aceea ce nu-i decàt expresiunea 

deosebirei lor calitative. Și dovada cea mai bună că aceasta 

nu e cu putință e că si Malthus însuşi a căzut in această - 
ispită, după cum o dovedesc încheerile la cari a ajuns. 


Il) Din cauza acestei erori de formă, Malthus a emis o 
teorie economică în contrazicere cu realitatea lucrurilor. 
Dacă Malthus s-ar (i mărginit să afirme că poporatia are 
tendinta de à trece de mijloacele de existentă şi prin ur- 
mare si fendinfa constantá de a spori aceste mijloace, ar ti 
dnas încă să se cerceteze dacă în cazul special al mizeriei 
timpului nostru, mijloacele de existentă, pentru iudestularea 
poporatiei crescânde, nu se pot spori din cauza sgürceniei 
naturei, sau poate din alte cauze, sociale, $i àu putinta s0- 
cietăţei de a le înlătura. Si atunci faptul că se găsesc încă 
o mulțime de avutii naturale pe cari nimeni nu le exploa- 
tează ; că se produc pe liecare an mai multe bunuri decăt 
se pot consuma; cá mijloacele de producere ale socie tétel 
trebue să stea adeseori în neactivitate, din cauză că nu 
se consumă tot ce produc, si că avuţiile se Inerămădesc, 
in cantităli uriaşe st se intretin prin continuă reproducere 
în minele câtorva, Var fi indemnat să caute explicaliunea 
pauperismului in alte împrejurări decăt in împrejurările 
naturale. Dar servindu-se de formula că poporatia creşte 
în progresiune geometrică, pe când mijloacele de existentă 
nu se pot spori decat în progresiune aritmetică si dàudu-i 
valoarea absolută “a unei legi a naturci, valabilă în orice 
stare sociala, era liresc cu spiritul lui să cadă in gresala 
de a afirina că mizeria claselor muncitoare din zilele noastre 
se datoreste toemai acestei legi a naturei, în virtutea cáreea i 
mijloacele de existență nu se pot spori tot atàt de repede 
ca poporatia şi să acuze natura de so&rcenic. 

Si i-a fost lui Malthus cu atât mai uşor de a cădea în 
această eroare, cu căt mizeria actuală. se datoreşte cu ade- 
vărat principiului poporafici, care iace ca poporalia să se 
ingrămădească pururea la limita de pe urmă a desvoltărei 


sale cu putință; fără ca sd fie cátugi de puțin adevărat cá. 


380 


ea s-ar datori faptului că aceste mijloace nu s-ar putea spori 
astăzi tot atât de repede ca si poporația — în alte condiții. 
Asupra acestei distinctiuni, pe care v facem aicea şi care 
nu a fost făcută nici de Malthus, nici de acei cari s-au 
-Ocupat de principiul poporatiei după dânsul, ne permitem 
a atrage atentiunea pentru că ea singură e în stare să ne 
explice fenomenul atât de important al inmultirei si scă- 
derei speciei umane si să ne dea, in acelasi timp, explica- 
tiunea adevărată a tuturor discutiunilur si a neintelegerilor 
asupra acestei probleme de mare insemnitate, 

Principiul poporafiei în virtute» căruia ea tinde pururea 
să treacă de limita mijloacelor de existență disponibile, 
este adevărata pârghie a propășirei omenești, si a răspân- 
direi speciei umane pe suprafata pământului. Ea ne in- 
deamnă de a ne perfecționa pururea mijloacele de produ- 
cere, de a cultiva o intindere tot mai mare de pământ, de 
a imbuniátáti instituțiile noastre sociale si politice, pentru 
a produce tot mai multe bunuri, cerute de înmulțirea po- 
poratiei, In virtutea. acestui principiu, poporatia trăiește şi . 
in zilele noastre la marginea de pe urmă a dezvoltărei sale 
cu putintá, pe care tinde pururea si o lărgească si o làr- 
geste pe fiecare zi, iar pauperismul modern nu-i decit rezul- 
tatul firesc a tendinței poporatiei de a trece de limita mij- 
loacelor de existență : în forma de organizare specială tim- 
pului nostru. Dar tocmai de aceea, e greşit de a se spune 
că el sar datori faptului că mijloacele de existentă nu sar 
putea spori tot atăt de repede, în zilele noastre, ca si 
poporatia: din cauza naturei. 

Aceasta este teoria economică greșită la care a ajuns 
Malthus. din cauza formei greşite în care şi-a exprimat gån- 

direa, si care a trebuit să-l ducă cu fatalitate la incheerile 
practice greşite, la cari a ajuns. 

III) Plecând de la premise teoretice greşite, Malthus a ajuns 
«la încheeri practice greșite. 

Incheerea logică la care trebue să ajungă Malthus luînd 
ca normă de creștere a poporatiei progresiunea geometrică 
şi a mijloacelor de subsistență progresiunea aritmeticä, nu 
putea să fie alta decât că singurul mijloc de a se înlătura 
inconvenientele acestei legi a naturei, si de a imbunătăți 


381 


starea mizerabilă a claselor muncitoare, era de a practica 
rezerva morală (moral restraint). Clasele muncitoare aveau 
ele singure putinţa de a-şi îmbunătăți soarta inmultindu-se 
după cantitatea mijloacelor de existență disponibile. Din 
acel moment, ele nici nu mai au dreptul de a căuta în 
altă parte explicatiunea si leacul suferințelor lor. Asupra 
lor cădea întreaga răspundere a mizeriei a căror victime 
erau, în societatea modernă. 

„Cauza principală si permanentă a sărăci i, zice Malthus !), 
„are puține sau nu are raporturi cu forma de guvernă- 
„mânat, sau cu împărtirea nedreaptă a bunurilor; nu stă în 
„puterea avutilor de a procura săracilor ocupaţie si pâine; 
„ — $i in consecință săracii, prin chiar natura lucrurilor ; 
„nu au nici un drept pentru a le-o cere: aceste sânt im- 
„portantele adevăruri cari rezultă din principiul poporatiei". 


Măsura practică propusă de Malthus pentru vindecarea 
pauperismului şi anume practicarea rezervei morale (moral 
restraint), si la care i-a fost cu atât mai uşor să ajungă cu 
cât este de netăgăduit că omul fiind înzestrat cu rațiune 
are datoria de a nu se căsători decâtatunci când are sigu- 
ranta că-şi va putea întreține familia, ca măsură generală 
de îndreptare a stărei claselor muncitoare, era însă şi gre- 
șită si nedreaptă şi nefolositoare: 

Greşită, pentru cá nesocoteste importanta principiului 
poporatiei ca pirghie a civilizatiei umane si tinde să zădăr- 
nicească, sau să întârzie opera de cultivare a întregului 
pământ, care este misiunea proprie genului uman, păstrând 
forma actuală de organizare a societăţei, cu alcătuirea ci 
vremelnicá pe care o consideră ca o formă naturală, definitivă, 
şi închizând astfel calea dezvcltărei poporatiei până la limi- 
tele de pe urmă a le spațiului și realizarea idealului de 
„egalitate şi de frátie cătră care aspiră. 


„Ca toate celelslte animale, zice Darwin °), omul a ajuns 
„desigur la gradul înalt al dezvoltărei sale actuale prin 
„lupta pentru existență care este consecința inmultirei lui 
„repezi ; şi pentru ca să ajungă încă si mai sus, se cere 


1) Essai Pag. 57 
2) La Descendance de l'homme. Paris 1881. Pag. ein 


um 
:382 bd 


„ca el sí urmeze a fi supus unei lupte riguroase. Altmin- 
„trelea ar cădea intr'o stare de indolenti, in care cei mai 
. „bine inzestrati nu ar reusi mai bine, in lupta pentru vieatá 
„decât acei cari ar fi mai rău înzestrați. Nu trebue dar să 
„intrebuinţăm nici un mijloc pentru a impulina cu mult 
„proporțiunea naturală in care se inmulteste specia umană, 
„deşi această inmultire aduce cu sine numeroase suferinti". 

Nedreaptă, pentru că în starea actuală de lucruri prac- 
ticarea rezervei morale, renuntarea la bucuriile morale ale 
paternităței si la satisfacerea uni instinct natural, atăt de 
legitim, se impune astăzi, numai unei clase, muncitorimei, 
care singură ar li obligată să renunțe de fapt la propria 
existenţă, în favoarea clasei slăpâne pe mijloacele de pro- 
ducere. 

Nefolositoare, iunsfàrsit : 

1%) Pentru cá, în starea actuală a industriei poporatia 
muncitoare e atrasă si respinsă in perioade ce nu se pol 
prevedea de mai inainte, dar cari sunt in tot cazul mai 
scurte decât timpul trebuitor unei generatii pentru a ajunge 
in stare de a putea produce. Trebuintele industriei mo- 
derne nu cresc iu mod normal, ci in rástimpuri scurte, 
aşa că poporatia, chiar dacă ar cunoaşte fazele prin cari 
va trece, nu ar putea să se adapteze mişcărilor ei schim- 
bătoare. ; 

29) Pentru că practicarea rezervei morale neputându-se 
generaliza si impune tuturor naţiunilor, chiar dacă munci- 
torimea dintr'o ţară oare-care ar voi să-si mărginească 
natalitatea, crezând că va putea să-si sporească salarele, 
acestea'nuar ave» ca rezultat, precum se şi întâmplă decât 
de a se introduce muncitori din celelalte tări, cari nu s-ar 
fi couformat incheerilor practice ale lui Malthus. 

39) Pentru că munca omenească fiind astăzi o marfă, 
când trece peste oarecare pret, îndeamnă pe proprietarii 
mijloacelor de producere de a o înlocui cu magzini, lupă cutn 
se poate observa in toate tările in cari bratele sunt scumpe, 
ca în America de-o pildă, unde masinismul a ajuns la o 
dezvoltare uriaşă. 

4%) Pentru că, după cum a arătat Karl Marx, capitalul 
nu e o cantitate fixă; el nu-i decăt acea parte a avutiei 


383 


aaciale care este destinată producerei si care se poate mári 
sau scădea după perspectiva de câştig ce i se prezintă.. 
Chiar dacă sar împuţina numărul lucrătorilor, în urma 
praclicărei rezervei morale, până la atât încât salarele să 
se ridice în mod simtitor, încă aceasta nu ar avea alt re- 
zultat decât că ar slăbi stimulentul sétei de câștig, impie- 
decând mersul acumulatiéi 'şi inlăturână astfel cauza primă 
a urcărei salarelor, care nu or fi decât cantitatea prea mare 
de capital fată cu oferta muncei. Mecanismul producerei 
capitaliste înlătură în modul acesta, după cum sa vis, obsta- 
colele pe cari se intàmplá să si lé creeze el însuși t). 

" Tutr'un ezvànt, încheerile practice la cari à ajuns Malthus, 
recomandànd rezerva morală, ca măsură generală de vin- 
decare a pauperistnului, nu au şi nu puteau să aibă nici 
o valoare, şi aceasta pentru că premisele teoretice de la 
cari a plecat si anume cá sărăcia claselor muntitoare sar 
datori imposibilitátei de a se spori mijloacele de existentă 
tot atât de repede ca poporata, erau cu totul gresite, si 
am văzut că au lost areşite pentru cá forma în care sa 
exprimat adevărul că poporatia are tendinta constantă de 
a trece de limita mijloacelor de existență disponibile, era 
ea singură greşită. 

Această nepotrivire dintre fondul adevărat şi forma greșită, 
care l'a făcut pe Malthus să plece de la premise teoretice 
greşite, din care cauză a trebuit în mod fatal să ajungă 
si la încheeri practice greşite, explică toate neînțelegerile 
şi discuțiunile urmate asupra principiului poporafici, entu- 
ziasmul unora pevtru opera lui Malthus si impotrivirea 
celorlalți, precum si taptut că asupra aceleeasi teorii au 
putut să se emită păreri cu totul contrare, fără ca spiri- 
tele cele mai eminente să se poată pune de acord asupra 
valoarei ei reale. Părtinitorii lui Malthus au în vedere 
fondul de idei adevărat si nu ar gresi zicând că dim acest 
punct «de vedere, opera lu are o importantă deosebită. Pro- 
tivnicii lui Maithus consideră mai mult forma greșită in 
care şi-a exprimat gândirea $i sunt autorizați si ei farà ìn- 
doiali ca să se impotrivească incheerilor practice la care 


1) Vezi Pag. 262. 


384 


ajunge, pentru că ele sunt, după cum am arătat, si greşite, 


şi nedrepte şi nefolositoare. Si tocmai aceasta “explică furia: 


atacurilor indreptate in contra lui Malthus, care a atins 
chestiuni de cea mai mara însemnătate practică si care din 
cauza măsurei ce o. propune pentru vindecarea mizeriei 
claselor muncitoare, se prezintă ca apărătorul ordinei de 
lucruri actuale, ca un spirit întru câtva protivnic progre- 
sului şi oarecum ca reprezentant al claselor avute. Faptul 
insă cá de un secol incheeat nu se poate stabili cel puţin 
o înțelegere teoretică asupra operei lui Malthus, asa precum 
„ne-am încercat să o stabilim aicea, se datorește iarási ace- 
“leeaşi cauze. Din cauza nepotrivirei dintre fondul adevărat 
şi forma greșită cugetarea lui Malthus insusi se poartă cu 
mișcări de pendul între eroare şi adevăr, fâră ca să se oprea- 
scă vreodată asvpra uneia din aceste două extreme și fără 
ca să o poti fixa. Cáci ori de càte ori voesti să ajungi la 
concluzia că teoria lui e greşită din cauza erorilor manifeste 
ce le întâlneşti, mergând cu analiza ceva mai departe, te 
găseşti în fata unor adevăruri pe cari nu le poti tăvădui 
şi din contra, când te încerci să te sprijini pe aceste ade- 
văruri pentru a admite întreaga lui teorie, sfársesti în tot- 
deauna pain a te poticni de consecințele greșite, cari re- 
zultă cu necesitate din forma greşită in care ele au fost 
exprimate. De această lipsă de preciziune au avut a se 
plinge toti acei cari au studiat opera lui Malthus si ea 
se oglindeste de-o pildă, în aprecierile lui Ingram 1), care 
se plànge de o îndoită lipsă de claritate, precum si in pă- 
rerea lui Diihring, care tágádueste chiar că opera lui Malthus 
ar fi o operă süintificá. i 
Iu asemene conditiuni, era firesc ca spiritele să se im- 
partă in apfecierile lor asupra aceluiaşi subiect si să se 
producă fenomenul curios că, dintre oamenii de şiiintă cei 
“mai serioşi, unii aprobă fără rezervă, pe când ceilalti com- 
bat cu înverșunare aceeași teorie, apreciind în mod atăt de 
diferit valoarea ştiinţifică a aceluiași autor. Aprobarea unara 
se adresează, după cum @n zis, fondului de idei adevărat, 
care serveste de bază cugetărei lui Malthus ; atacurile celor- 


1) Histoire de l'Économie politique. Paris 1893. Pag. 165. 


385 


lalti sânt indreptate în contra formei greșite, in care el a 
fost exprimat si mai ales in contra încheerilor practice gre-. 
șite, la cari a ajuns din această cauză. 

După ce am deslegat astfel una din părţile problemei 
ştiinţifice enuntate mai sus, înlăturând confuzia care dom- 
neşte în economia politică asupra valoarei teoriei lui Mal- 
thus, rămâne să ilustrám, prin căteva exemple, solutiunea 
găsită de noi, pentru a arăta cum ea explică contrazicerile 
şi cum lămureşte pe deplin diferitele puncte de vedere 
din cari s-au pus părtinitorii sau protivnicii lui Malthus, 
pentru a susține sau a combate ideile lui. Prin câteva 
exemple numai, pentru că nu ar fi de nici o utilitate de 
a discuta pe larg, in amănuntele lor, toate teoriile enu- 
merate în capitolele anterioare si cari se intâlnesc, in cea 
mai mare parte, asupra acelorași argumente fundamentale. 
Pentru a preciza acum încă odată obiectul discutiunei, vom 
pune alăturea părerea unui pártinitor absolut al teoriei lui 
Malthus, a cunoscutului economist John Stuard Mill, si intàm- 
pinările lui Henry George, protivnie hotărât al acestei teorii, 
pentru că ele rezumă argumentele ce s-au adus, dintro 
parte si din cealaltă, asupra subiectului, in punctele lor 
esentiale, ~ 


„In orice stare anumită de civilizatie, zice John Stuart 
„Mill 9, un număr mai mare de oameni, luati în totalitate, 
„nu poate să fie îndestulat cu aceeaşi imbelsugare ca un 
„număr mai mic. Sgárcenia naturei nu nedreptatea socie- 
„tătei este cauza pedepsei pentru indesirea prea mare a 
.poporatiei. O distribuire nedreaptă a bunurilor nici nu 
„inăspreşte măcar răul, ci face cel mult ca el să fie simţit 
„mai curând. In zadar se va spune că toate gurile pe cari 
„societatea !e cheamă la existență, aduc si brate odată cu 
„dânsele, gurile cele din nou venite au nevoe de tot atâta 
„hrană ca cele vechi, iar bratele proluc mai puliu. Dacă 
„toate instrumentele de producere ar fi iu stăpânirea co- 
„mună a poporatiei/intregi, si dacă productul sar împărți 
„cu o perfectă egalitate lutre toti indivizii şi dacă intro 


I) Principes d'Économie politique. Paris 1354. Cartea I. CAD 133512» 
Vol. L Pag. 219: 


386 


„societate astfel constituită, industria ar fi tot atât de ener- 
„„gică si productele tot atăt de numeroase cum sint astăzi, 
„ele ar fi suficiente pentru a procura iutregei poporatii 
„astăzi existente o îndemânare foarte mare; dar dacă a- 
„ceastă poporalie ar creşte indoit, precum ar face-o- fără 
"îndoială, cu obiceiurile sale actuale si în urma unei ase- 
„mene incurajări, in mai pulin de douá-zeci de ani, care 
„ar fi conditiunea ei ? Afară numai dacă artele productive 
Sar perfectiona in acelaşi timp până la un grad ce nu se 
"ponte concepe, necesitatea de a avea recurs la pământuri 
„de calitate interioară, faptul unei culturi mal anevoioase 
„Și mai slab remunerate, pe terenurile de o calitate supe- 
„rioară, pentru a procura inijloace de subsistentá unei po- 
,poratii sporită intr'o proportie asa de enormă, ar face ca 
“fie care individ să fie, în virtutea unei legi fatale si in- 
„(lexibile, mai sărac decât mai înainte. Dacă poporatia ar 
„urma să sporească În aceeași măsură, ar veni un moment 
„in care nimene nu ar mai avea decât numai lueruriie 
„Strict trebuitoure existenţei, si curâud după aceea, sau 
„chiar aceste lucruri nu s'ar mai găsi în cantitate sufi- 
„cientă, sau orice nouă înmulțire a poporatiei ar fi oprită 
„de mortalilate“. 

La aceste Henry George !) respunde : 

,loate aceste, eu le contest! Eu sustin că tocmai con- 
„trarul acestor. teze este adevărat, Eu. pretind că iu orice 
„stare de civilizaţie, un număr mai mare de oameni, ci 

„totalitate, poate să-şi găsească mai lesne indestularea, de- 

cát un număr mai mic, Eu pretind cà nedreptatea socie- 
„tatei, nu soârcenia naturei este cauza lipsei si a mizeriei, 
„pe cari teoria admisă astăzi le atribue iperdemiei. Eu pre- 
„tind că gurile nouă pe cari le produce poporatia crescândă, 
„nu au nevoie de rai multă hrană, pe când mánele cari, 
„intovărăsese aceste guri, după cursul firesc al lucrurilor, 
„produc mai mult, Eu pretind că cu căt popcratia creste, 
„în condițiuni de almintrelea egale, cu atât îndeminurea 
„pe care ir procura-o fiecăruia o impártire dreaptă a bu- 
,nurilor, ar trebui să fie mai mare. Eu pretind că intr'o 


1) Fortschritt und Armuth. Trad. Giitsehorr. Berlin 1881. Pag. 124. 


387 
„stare de egalitate, creşterea naturală a poporatiei ar trebui 
„să aibă ca rezultat continuu de a face ca fiecare să fie 
„mai bogat si nu mai sărac“. | 

Această polemică ne arată foarte bine cum Sa putut ca 
chiar cei mai eminenti cugetátori să cadă în contraziceri 
manifeste cu adevărul faptelor, numa pentru că nu au 
ştiut să deosebească fondul adevărat al ideilor lui Malthus, 
de forma greşită în care ele au fost exprimate, Căci este 
-cu desăvârsire inexact de a sustine că, în orice stare de 
civilizaţie, un număr mai mare de oameni luaţi în totali- 
tate, nu poate să fie indestulat cu acecaşi înlesnire ca un 
număr mai mic după cum o face Stuartt Mill, plecând in 
mod vederat dela cele două progresiuni ale lui Malthus. 

In starea actuală a civilizației umane, in care atâtea pă- 
mânturi stau necultivate si pustii de oameni, orice cres- 
tere a numărului indivizilor, sporind puterile factorului 
omenesc, ar trebui să sporească si indemănarea tuturor. 
Dar este inexact de a sustine, precum o face Henry Geor- 
ge, nesocotind fondul de idei adevărat al teoriei lui Mala 
thus, că în orice stare de civilizație, un număr mai mare 
de oameni poate să-şi găsească iai lesne indestularea, de 
cât un număr mai mic. Căci facultatea productivă a pă- 
máatului, desi nu are margini cunoscute și hotărâte, nu e 
cu loate aceste nelimitată; şi ne putem închipui uşor o 
stare socială, foarte îndepărtată de noi de altmintrelea, in 
care un număr mai mace de oameni nu-și va putea găsi 
indestularea iot atât de lesne ca un număr mai mic. Dar 
ar fi ca omenirea să nesocotească misiunea ei de a răs- 
pândi civilizatia pe suprafața intregului pământ, dacă am 
renunta la vre-o îmbunătățire care ar fi in stare să spo- 
reascá mijloacele de existență pentru indestularea popora- 
tiei actuale, pe motivul cá, poporatia urmáàud să sporească 
iu aceiaşi măsură, ar trebui să vină un timp in care nu 
ar mai fi în stare să găsească mijloace pentru indestularea 
trebuintelor sale crescânde. 

In aceste teorii contrare ale lui Mill si llenry George, 
cauza principală a untagonismului apare in toată evidenta 
şi valoarea solutiunei găsită de noi se adevereste, Și vom 
vedea că, in lumina formulei noastre, toate contrazicerile 


388 


se explică si se rezolvă, si cá faptele isi găsesc explicati- 
unea lor adevărată. 

Când vine Sismondi; de-o pildă, si afirmă că orice na- 
tiune ajunge foarte repede să cuprindă întreaga poporatie 
pe care e in stare să o hrănească fâră de a schimba in- 
stitutiile sale sociale, el spune un adevăr de netăgăduit si 
confirmă una din ideile fundamentale ale lui Malthus,. 
care aratá cá poporatia are tendinta constantá de a trece 
de limita mijloacelor de existență disponibile ?). Mergând 
insă ou analiza ceva mai departe, Sismondi arată că limita 
naturală a poporatiei este venitul, adică acea parte a avu- 
tici care fiind reprodusă pe tot anul peste cheltuelile fă- 
cute de liecare, poate asemenea să lie consumată pe fic- 


care an, fără ca acel care o consumă să sărăcească. Cu 
aceasta el s-a introdus de odată in inima chestiunei ará- 
tând că prin mijloace “e existenţă, în cazul acesta, nu tre- 
bue să se înţeleagă mijloacele de existență pe cari le poate 
produce pământul, si a dezvelit astfel întreaga eroure pe 
care a comis-o Malthus din cauza formei gresite ìn care 
şi-a exprimat gândirea. Căci Malthus stabilind ca o lege a 
naturei că poporatia creşte 1n progresiune geometrică, pe 
când mijloacele de existentă nu se pot spori decăt în pro- 
gresiune aritmetică, a trebuit să ajuvgă la concluzia că în 
orice ţară poporatia este limitată -de mijloacele de existentă 
cari se pot produce după natura lucrurilor, pe când Sis-- 
mondi a dovedit că aceasta: nu este adevarat decât în ab- 
stract si nu se poate aplica economiei sociale, 

„Nici odată, zice Sismondi 2%, poporatia nu a ajuns la 
„limita subsistentelor posibile si e probabil că nici odată 
„ea nu va ajunge la această limită. Toti acei cari ar dori 
„să-si procure subsistente nu au nici putinta, nici dreptul 
„le a le cere pământului; pe când din coutra, acei cărora 
„legeg le-a dat monopolul pământurilor, nu au nici un in- 
„teres de a le cere toată cantitatea de subsistente pe cari 
„ele pot să o producă. In toate tările proprietarii s'au opus 


1) Essai Pag. 6. 
2) Nouveaux Principes d'Économie politique Ed. 1I. Paris 1827. Vol. 
It, Pag: 269. 


359 


„şi au trebuit să se opună unui sistem de cultură, care 


„ar tinde numai să înmulțească mijloacele de subsistentá 


„şi nu să sporească veniturile lor. Cu mult inainte capo- 
„poraţia să fie oprită de imposibilitatea in care sar găsi 

„lara de a produce mai multe subsistente, ca este oprită 
"prin imposibilitatea de a cumpăra aceste subsistente, sau 


„de a munci pentru a le produce“. 


Prin aceasta recunoscându-se inráurirea pe care o exer- 
citează organizarea socială asupra sporirei mijloacelor de 
existenţă, se tăgădueşte că în virtutea unei legi a naturei, 
valabilă pentru orice stare de civilizație, aceste mijloace 
nu Sar putea spori decât în progresiune aritmetică, pe 


“când poporatia ar creşte in progresiune geometrică. Vor- 


bind în mod abstract, înmulțirea vegetalelor urmează o 

progresiune cu mult mai repede decât iniultirea. anima- 

lelor si aceste se inmultesc mai repede decăt oamenii: un 

fir de «râu produce douăzeci de fire în anul d'intàiu, cari 
o 

produc patru sute de fire in anul al doilea, opt mii in 

anul al treilea, o sută şase zeci de mii in anul al patrulea. 


Dar pentru aceasta se cere ca să nu-i lipsească hrana, 
-adică pământul, 


Puterea reală si activă a inmultirei vegetalelor, a ani- 


malelor precum si a oamenilor este limitată însă de voința 
-omului si în organizarea actuală a societátei de voinţa pro- 


prietarilor pământului. Pe câtă vreme mai rămâne încă pă- 
mânt necultivat, proprietarul poate să împiedice puterea 
de înmulţire a vegetalelor si a animalelor prin urmare, si 
o va impiedeca dacă oamenii cari vin săi ceară roadele 
pământului nu-i oferă in schimb un venit. Vointa popoare- 
lor auricole a fost de a conceda proprietarilor dreptul de 
a produce sau de a nu produce, după interesul Jor, hrana 
pe care o dă pământul, si proprietarii nu permit ca acea 
hrană să lie produsă, dacă acei cari o reclamă nu pot să 


-o cumpere sporind veritul lor. Aş: fiind mii de persoane 


pot să moară de foame din cauza că nu au ce să mun- 
cească, pe când zeci de mii de fálei de pământ rămin ne- 
cultivate. 

In ultima analiză, zice Sismondi!), si noi vom adáogi: 


M Eos. cit. Vol. ii. Pag. 286. 


390 
în organizarea actuală a societătei, poporatia depinde de: 
cererea de muncă şi se proporționează ei. Ori de càte ori: 
se cere ca o muncă să fie făcută si se oferá un salar in- 
destulător pentru a o face, muncitorul se naşte pentru a-l 
câstigu. Poporafia cu puterea ei de expansiune va cuprinde: 
în totdeauna locul pe care-l va găsi neocupat. 

Prin zceasta, după cum am spus, si Sismondi nu face 
decăt să respingá forma greşită în care Malthus si-a expri- 
mat eindirea, recunoscând fondul de idei adevărat, pe care 
se razămă teoria lui. Căci si el admite că puterea de expan- 
siune a poporatiei o face să se inmulteuscă până la Limita 
de pe urmă a mijloacelor de existență disponibile, dur arată 
că e gresit de a spune că, în orpanizurea actuală, aceste 
mijloace nu Par putea spori tot atât de repede ca popo- 
ratia. Astăzi proprietarii de pământ sunt de fapt stăpâni 
pe inmultirea poporaliei, Vrea să zica, nu o lege naturală 
opreste dezvoltarea poporatiei, ei o lege socială, și priu ur- 
mare în putinta socielăței de-a o abroga. Astfel dar, întru 
cât o multime de pământuri râmiăn încă necultivate, intru- 
cât poporatia nu a'ajuns Ja limita de pe urmă a dezvol- 
tárei ei cu putinţă, uu se poate spune că singurul mijloc, 
pentru a imbunătăți-soarta claselor muncitoare ar li rezerva 
morală si că torm de guvernümant, adică orgunizureia so- 
cietăței, nu ar^ avec niei o relatiune cu sărăcia maselor, 
după cum o face Malthus. Ci tocmai din contra, dezvoltarea 
poporatiei depinde astăzi numai de organizarea socială si 
nu are aproape nici o legătură cu puterea produetivá à 
pământului, îutrucătă vreme atătea bogátii rămin neexploa- 
tate. Siugurul mijloc pentru a înlătura pauperismul, frt 
societatea. modernă, este dar de a inriuri forma actuală de 
organizare a societátei intemeiat pe proprietatea privată a 
pământului, si pe apropriarea particulară a mijloacelor de 
producere. 

Cu aceasta ne-am apropiat în mod lirese de cercetarea 
teoriei lui Karl Marx, care prim o analiză subtilă à mo- 
dului de producere capitalist, a arătat toată inrăurirea pe 
care o exerciteazá organizarea socială asupra creșterei po- 
poratiei. . 

In societatea actuală, acea ce determină limita de dez- 


So. 

voltare a poporatiei sunt interesele capitalului. Mijloacele 
materiale ale acestuia se împart în capital constant 1), care 
nu-şi schimbă valoarea in timpul procesului de producere 
şi capital variabil, adică acea parte anume care serveşte 
pentru intretinerea puterei de muncă şi care-şi schi bá ` 
valoarea în cursul procesului de producere, reprodueànd 
pe lângă valoarea proprie şi o plus-valoare (Mehrwerth). 
Capitalul, pe lângă aceasta, nu e o cantitate fixă după 
cum i-si inchipue scoala ortodoxă. Et nu-i decăt acea poz- 
țiune a avuliei sociale destinată producerci si se poate 
mări sau scădea, după cum i se oferă o parte mai mare 
san, mai mică de profit, adică de plus-vatoarc. De indatá 
cb salarele sar ridica pănă la atât încât ar absorbi întreaga 
plus-valoare, capitalul ar inceta de u mai cumpăra puterea 
de muncă si prin aceasta ar produce indată o scădere a 
salarelor, care sunt silite să se coboare pururea la mini- 
mul trebuitor lucrătorilor pentru a se întreține si a se 
reproduce. Se vede dar cá propunerea lui Malthus «le a 
se restrânue naslerile pentru a se ridica salarele si pentru 
a se stărpi mizeria e cu totul ureşită de oare ce mizeria 
actuală nu se datorește unei legi naturale, dupi care inij- 
loicele de hrană nu Sar putea spori tot atât de repede 
ca poporalia, ci unei legi sociale în virtutea cáreea limita 
de dezvoltare a poporatiei e determinată de interesele 
schimbătoare ale capitalului, care atrase şi respinge popo- 
ratia în mou neregulat şi în perioade atăt de scurte, incàt 
îi este cu totul/cuneputintá dea cunoaşte de mai inainte 
aceste faze si de a se conforma necesităților lor. Dar mai 
mult decăt atăt. Tocmai din cauza acestor schimbări ne- | 
regulate, existenta unei poporatii de muncitori in totdea- 
una la dispoziția capitalului în timpuri de prosperitate, 
este chiar conditia de existență a modului de producere 
capitalist. Armata industrială de rezervă li procură capita- 
lului puterile muncitoare exploatabile de care are nevoe 
după înteresele lui schimbătoare de 'alorificare. 

Cu aceastá subtilà analizà a conditiilor moderne de pro- 
ducere, şi Karl Marx nu a făcut insă decât să aráte, in- 


1) Vezi Pag. 524. Nota. 


trun mod special, toată inanitatea formei in care Malthus 
şi-a exprimat gândirea, zicând că poporatia creşte în pro- 
gresiune geometrică, pe când mijloacele ds hrană nu sar 
putea spori decât în progresiune aritmetică, si a dovedit pe 
deplin netemeinicia concluziilor practice la cari a trebuit 
să ajungă, plecând de la asemenea premise teoretice greșite. 
Dar mergând prea departe cu reacţiunea in contra ero- 
rilor lui Malthus, Marx a tăgăduit şi fondul de idei ade- 
vărat, pe care el se sprijină. El pretinde, în adevăr, că o 
lege a poporafiei abstractă si imuabilă nu există, ceca ce 
este, după părerea noastră, cu totul gresit şi nu face de 
cât să reproducă confuzia obstească asupra principiului 
poporatiei datorită nepotrivirei dintre fondul de idei ade- 
vărat şi forma greșită în care a fost exprimat de la inceput. 

„Fiecare din modurile istorice ale productiunei sociale, 
„zice Marx 1), are si. legea lui. proprie a poporaliei, lege 
„care nui se aplică decăt lui, cure trece cu dânsul si care 
„nu are prin urmare decât o valoare istorică. O lege a 
„poporaţiei abstractă si imuabilă nu există decăt pentru 
„plantă si animal şi numai întrucât nu stau sub întluența 
„omului“, 

Această afirmatiune a lui Marx nesocotind fondul de idei 
adevărat, care aleütueste sâmburele teoriei lui Malthus, 
trebue să fie ureşită, dacă formula găsită de noi e adevă- 
rată. 5i din coutră dacă ea rămâne în picioare, solutiunea 
noastră trebue să cadá, dar atunci îndeăznim să spunem 
că intregul lenomen al creşterei si al scăderei poporaţiei 
şi a civilizatiei umane rămâne un mister cu neputintá de 
. deslegat. 
| Poporatia e mărginită de mijloacele de existentă pe cari 
omul si le produce singur. Cantitatea lor depinde dar 
nu numai de împrejurările naturale. de climă, de anotim- 
„puri, de fertilitatea naturală a solului, ci si de insusirile 
omului, de mijloacele lui de producere, de cunostintele lui 
de modul de organizare a diviziunei muncei. Sub imbol- 
diren trebuintelor sale crescânde, poporatia caută pururea 


1) Le Capital. Ed. Lachatre Pag. 2783. Das Kapital. EJ. IV, Ham- 
burg 1890. Vol. I. Pag. £96. 


393 


să lărgească sfera ei de dezvoltare si o lărgeşte mereu 
perfectionàndu-si însuşirile, mijloacele de producere, cunos- 
tintele si modul de organizare a productiei. Pe acelasi teri- 
toriu mărginit, 'de o fertilitate determinată, intr'o climă 
anumită nu se poate dezvolta dâcât un număr anumit de 
animale, pentru că ele nu au putinţa de a spori mijloa- 
cele lor de existență, fie exploatând alte teritorii mai în- 
depărtate, fie: perfectionàndu-si însuşirile. Dar pe același 
teritoriu au trăit, în diferite timpuri, cantități diferite de 
oameni, după mijloacele de existență pe cari au știut să si 
le procure, Si ori de câte ori au sporit aceste mijloace a 
sporit si poporatia, ia virtutea puterei sale naturale de 
expansiune, care o face să tindă a trece de limita inijloa- 
celor de existenţă. Această tendință, care este adevăratul 
principiu al poporafiei, a fost, este si va fi pururea pârghia 
propășirei omenești, lără de care niei unul din progresele 
pe cari le-a realizat omenirea nu ar putea să fie intelese. 
Si nici nu se poate admite cá evolutiunea sa fícut, se va 
face, sau că ar putea să se facă ir. mod spontan, fără o 
puternică înrâurire a împrejurărilor și a mijlocului ambiant. 

„Este evident, zice Spencer !), că nevoile creşterei prea 

„mari a poporatiei constitue singurul stimulent care iin- 
„pinge pe oameni ca să-şi procure o mai mare cantitate 
„de lucruri necesare vietei: dacă cererea nu ar intrece 
"oferta, nu ar exista motiv pentru a spori pe aceasta din 
alf Tot atât de evident este asemenea că excedentul 
„cererei peste ofertă este persistent : presiunea poporatiei 
„a cărei indiciu este, nu se poate înlătura. 

„De la început, presiunea poporatiei a fost cauza apro- 
„piată a progresului; ea a produs difuziunca originară a 
„rasei ; ea a făcut pe oumeni să părăsească obiceiurile de 

„deprădaţie si să se indeletniceascá cu agricultura; ea a 
„avut ca efect de a curăţi suprafața globului, Presiunea 
„poporației a silit pe om sá intre in societate ; ea a făcut 
„ca organizarea socială să fie inevitabilă şi a dezvoltat 
„sentimentele sociale. Ea a stimulat îmbunătățirile progre- 


1) Principes de Biologie. 'Trad. Cazelles. Paris 1878. Vol. II. Pag. 
590. § 373. Vezi şi mai sus, Pag. 2:6. 


` 


„Sive a le producției, precum şi dezvoltarea ghibüciei si a 
"inteligentei. Aceusta este cauza care ne pune pe fiecare 
„Zi în contact si care ne uneşte prin relatiuni de depen- 
„deat mutuală din ce in ce mai strânse“ 

Sub presiunea nevoilor erescánde ale popoziei, stăpă- 
nită de tendința ei de a frece pururea de limita mijloacelor 
de existență disponibile, omul şi-a perfectionat insusirile 
sale, mijloacele sale de producere, si-a imbozàátit cunostin- 
tele, a dezvoltat împărțirea muncei, sia. imbunátatit lor- 
mele politice şi sociale in Jăuntrul cărora sa mişcat. A- 
cesta este dar adevăratul principiu al poporației si in ace- 
laşi t inp principiul civilizației, cauza, prin urmare cáreia 
putem atribui înmulțirea speciei umane, şi perfeelionareu 
insusirilor ei, precuin si, ca consecință, răspândirea cultu- 
rel pe pămăut. 2 , 

Progresul însă nv s'a facul decât cu iucetul. [nsusiri 
anumite, un grad auumit de eunostinti, mijloace de pro- 
ducere de o perfecliune dată, o stare anumită de organizare 
a procesului de producere cu o formă politica corespun- 
zátoare, produc o cantitate de bunuri determinată si permit 
prin urmare numai unui numár anumit de indivizi de a 
se hrăni, lu marginile unei organizări oarecare, Intr'? epocă 
dată. Poporalia trece dar prin diferite stări de dezvoltare 
şi fiecare din aceste stări cari sunt pe atitea lorme eu o 

capacitate Aeterminată, are si ea diferite faze după gradul 
de dezvoltare la care a ajuns. Orice formă de producere, 
priviti în totalitatea ei după mijloacele de cari dispune, 
nu poate să indestuleze irebuințele decât a unui număr 
anumit de indivizi, si până la această limită extremă, ea 
nu se dezvoltă decăt cu incetul, sub presiunea poporatiei. 
care nu încetează de a se inmulti, 

In láuntrul fiecarei stări demice, poporatia se ingrümá-- 
deste, în tot momentul, către limita mijloacelor de exis- 
tentă disponibile. Această îngrămâdire o sileste de a se 
perfectiona si de a-şi dezvolta însuşirile, mijloacele de pro- 
ducere si institutiile. Fiecare stare demicá nefiind însă ca- 
pabilă decăt de o dezvoltare anumită, după mijloacele de 
cure dispune, iar popuratia urmând a se inmulti, e firesc 
ca ea să ajungă, intrun moment dat, la limita de pe urmă 


a) 


395 


4 


a dezvoltărei acestei stări demice silindu-se să treacă în: 
starea următoare. Se întâmplă dar cu necesitate cá la sfâr- 
şitul fiecărei stări demice så se producă o iperdemie relativă, 
care nu-i decât ingrümiüdirea poporatiei către limitele de 
pe urmă a le unei forme de producere ajuntă in ultima 
ei fază de dezvoltare. După teoria noastră, iperdemia nu-i 
dar un fenomen care var prezinta numai în una din fazele 
de dezvoltare a le poporatiei, în perioda capitalistă, după 
cum pretinde Marx, ci un fenomen care întovărăşește în 
mod constant dezvoltarea omenirei, și care se imanitestează 
la stărşitul fiecărei laze prin care trece poporatia. 
„Prin aceasta noi am încorporat solatrunei noastre. Ìn- 
cheerile lui Herbert Spencer), cu privire la cauza adevá- 
rată care determină progresul, precum si teoria lui Frederic 
List despre capacitatea diferitelor stări economice, prin cari 
trece omenirea, teorie pe care Diihring?) o consideră, după 
cum am văzut, ca pe una din cela mai veniale idei prin 
care se pune bazele înțelegerei. politicei economice natu- 
rale. Cu aceasta insă -alirmarea lui Marx că „o lege abs- 
tractă şi imuabilă a poporafiei nu există“, cade dola sme. 
En este cu desăvârşire greşită și unilaterală nefiind in stare 
săi ne explice nici fenomenul gen-ral de creştere a popo- 
raliei, nici progresele pe cari le-a realizat omeuirea. Tormai 
această lege absolută şi imuabilà de care este stăpânită, 
tendinta oarbă a poporaliei umane de a se iumulti până la 
limitele de pe urmă ale dezvoltărei ei cu putință, care o 
pune în pozitie de a trebui să-şi lárgeascá necontenit sfera 
ei de întindere, o sileste pururea să se perfectioneze, spo- 
rind cunostintele ei şi îmbunătătind organizarea procesului 
de producere. Sá lipsească această pârghie puternică a 
propásirei si nu vedem ce ar fi putut face ca omenirea să 
aspire cătră o stare de civilizație tot mai înaltă. Căci e 
sigur că nu inspirația l'a condus pe om, ci necesitatea de 
a se păstra si de a se inmulti, 

De altfel e uşor de iuteles că şi înmulțirea speciei umane, 
ca inmultirea tuturor fiintelor organice, trebue să aibă o- 


1) Vezi mai sus Pag. 214. 
2) Kritische. Geschichte. Ed. II. 157y. Pag. 353. 


396 


«cauză determinată, permanentă, lăuntrică, si tocmai de a- 
ceea, aceeaşi în totdeauna si pretutindeni. Cauza aceasta, 
este tendinta ei constantă de a trece de limita de pe urmă 
a dezvoltărei ei cu putință, determinată în tot momentul 
de mijloacele de existență. Acesta este principiul poporafiei, 
legea abstractă si imuabilă care stăpâneşte inmultirea ei. 

Pentru ca acest principiu să se poată tăgădui cu te- 
meiu, ar trebui să se dovedească că omul variază în natura 
sa, că firea lui, cu privire la instinctul de reproducere, se 
moditică prin timpuri. Ar trebui să se arate dar că oa- 
inenii, into stare anumită a desvoltárei lor, încetează de 
-a se mai reproduce după aceeasi normă, după cum sa ìn- 
cercat să o probeze Carey, Spencer, Trall si Reich, pen- 
tru un viitor ce-i dreptul atât de indepártat, încât nici nu 
se poate intrezări. Carey pretinde după cum am văzut, că 
“cu cât-societatea tinde să-și iea forma ei naturală, cu atăt 
inteligenta se combină cu puterea musculară inráurind 
asupra scăderei fecundităței si a soorirei puterilor de păs- 
trare ale vietei omenești. In acelaşi inteles, Spencer sus- 
tine că în toată natura organică ar exista un antagonism 
intre puterile de păstrare ale vielei si puterile de repro- 
ducere si Reich, cá fecunditatea vertebratelor varieazá în 
raport invers cn dezvoltarea sistemului nervos si că prin 
urmare cu cât omul va progresa, cu atât va scădea fecun- 
ditatea speciei umane, 

Dar in eontra acestei teorii vorbeste nu numai logica, 
dar si toate faptele cunoscute. Este știut că popoarele ci- 
vilizate sunt cu mult mai fecunde decât popoarele selba- 
lice. Australienii sunt aproape sterili, pe când Eaglezii sînt 
foarte prolifici. Pe lângă aceasta, nicăiri nu se observă că 
dezvoltarea inteligentei ar fi protivnică fecundităței. Se pot 
cita. o multime de bărbați geniali cari au avut familii nu- 
meroase. Luther a avut sase copii, Kepler sapte, Ricardo 
tot. atàtia, Shakespeare, Rousseau, Schiller, Goethe, Bis- 
marck erau departe de a fi sterili. Nu se dovedeşte dar 
cu nimic că ar exista vre un antagonism între obosirea 
acestui organ si puterile genezice. Dar această asuprire ` 
silită a unui organ în detrimentul celorlalte nu-i decât o 
-consecinti nenorocită a unei stări de lucruri pe care pro- 


a 


"aud 
gresul trebue să tindă a o înlătura, urmărind pururea o: 
dezvoltare deopotrivă a tutiror însuşirilor de la cari de- 
pinde sănătatea si fericirea tuturor indivizilor si prospe- 
ritatea speciei. Si e firesc sti ne aşteptăm ca viitorul mai 
bun către care se îndreaptă omenirea, să facă cu putință 
o asemenea dezvoltare. Căci pe când astăzi, mulțumită 
organizărei sociale, unii i si dezvoltă numai ereerul, mun- 
cind inteleetualiceste mai mult decât o comportă puterile 
organizmului, alții cad victinele excesului contrar, vàzàn- 
duse robiti muncei cu totul brute in paguba dezvoltárei 
normale a însuşirilor intelectuale. Orice organizare socială” 
mai bună, este evident cá nu poate consta decât in iulá- 
turarea acestor motive de inegalitate si de sulerintá, per- 
mitàn4 tuturor de a trăi in conformitate cu legile lirei lor 
cari cer neapárat dezvoltarea deopotrivă a tuturor organelor. 
Dar chiar dacă am admite că progresul ar avea ca con- 
secintà dezvoltarea însuşirilor intelectuale în dauna fecun- 
ditátei, încă nu ar rezulta numai decât cá omenirea sar 
inmulti mai încet pe viitor. Creşterea poporatiei depinde, 
in adevăr, nu numai de numărul nașterilor, ci si de acel 
al deceselor. Si dacă nu se dovedeşte cu nimic cá progre- 
sul ar avea ca efect de a se imputina na terile, este mai 
presus de orice indoială adevărat cá el faco să scadă morta- 
litatea și prelungeşte durata mijlocie a vietei, Pe când in 
ultima jumătate a secolului al NVI, mai bine de jumătate 
din numărul total al náseutilor, murea inainte de indepli- 
nirea vârstei de einei ani, la începutul secolului ul XVIII, 
mai mult de jumătate treceau de vârsta de 27 ani, iar 
intre anii 1838 — 45, mai mult de jumătate treceau chiar 
de vărsta de 43 de ani. Durata mijlocie a vietei a ajuns 
dar să cerească în mod simtitor si dovedit, mulțumită pro- 
areselor ce stau realizat cu privire la îmbunătățirea hranei, 
a locuințelor, a îmbrăcămintei, a ingrijirei sánátatei. Chiar 
dacă ar 1i adevărat, prin urmare, că dezvoltarea intelectuală 
ar avea ea consecință o impulinare a nașterilor, ceea ce 
nu se dovedeşte cu nimic, incă scăderea mortalitátei ar 
compensa cu prisos acest motiv de scădere si poporaţia ar: 
urma să crească încă si mai repede. Lj sigur însă că omul 
nu numai cá nu a variat, în privința puterei sale de in- 


E 
mullire, decind ne este cunoscut în istorie, dar nici nu e 
probabil că ar putea să varieze. Intre sălbatecii din Austra- 
lix şi oamenii cai mai civilizati din oraşul Londra, este 
desigur o distanță de mai multe mii, dacă nu de: mai multe 
zecimi de mii de ani, şi totuşi aceeași lege îi stăpâneşte. $i 
unii şi alții au tendința constantă de a trece de limita de pe 
urmă a dezvoltărei lor cu putirță determinată în tot momen- 
tul de cantitatea mijloacelor de existență care şi-o pot procura. 

Aceasta este legea abstractă ¿i imuabilă a poporafici, a cărei 
existentă Marx o tăgădueşte, luàndu-ue astlel putinta de a 
ne explica inmultirea speciei umane și răspândirea civili- 
zaliei pe supralata globului pământesc. Acesta este princi- 
piul poporafiei, cauza adevărată căreea putem atribui în- 
multirea oamenilor. Ea este láuntricá, inherenti nu numai 
poporaliei umane, ci tuturor speciilor si de aceea ea este 
permanentă, aceeași in totdeauna si pretatindeni, stăpă- 
nind in mod absolut înmulţirea tuturor fiintelor organice. 
Ea nu variază, aceea ce se poate schimba numai sunt limi- 
tele in lăuntrul cărora această tendință naturală, constantă 
si învariabilă, se manifesteazi, 

Aceea ce s'a schimbat, prin timpuri, nu sunt desigur 
instinctele elementare ale omului, ci numai împrejurările 
în launtru cărora-ele se manifesteazá si cari au desigur o 
inràurire foarte mare asupra modului de manifestare a le 
acelor instincte naturale, dar nu asupra naturei însăşi până 
la asa grad, încăt-să o poată schimba cu totul, Din acest 
punct de vedere, două fapte sunt mai cu deosebire de o 
mare însemnătate: Cantitatea mijloacelor de existentă pe 
care poporatia stie să-şi o procure si calitatea lor, cu core 
ea este obicinuită să trăiască. 

Omul civilizat e stăpân pe mijloace de producere de o 
putere uriasá, pe când sălbatecul e silit să se mulțumească 
cu aceen ce-i dă natura de la dânsa; în schimb, pentru 
întreținerea: unui om civilizat se cer mijloace de existență 
cu muli mai felurite si mai rafinate decât mijloacele pri- 
mitive, de hrană si de adăpost, cari satisfac trebuintele 
rudimentare a le sálbatecului. E firese dar ca limita de 
dezvoltare a unei poporatii civilizate, să fie determinată 
de o mulțime de conditii cari par că modifică priucipiul 


"hc 


399 


stabilit. Dar în fond si în dosul aparentelor, acelaşi fenomen 
se arată pretutindeni; Poporaţia tinde pururea să treacă 
de limita mijloacelor ei de existență. Și toemai această ten- 
dință il sileste pe om să se perfectioneze pentru a-și lárgi 
sfera sa de dezvoltare. Dar perfecţionându-se existenta lui 
se complică, trebuintele lui se înmultese si indestularea 
Jor cere o cantitate tot mai felurită de bunuri. Natura 
omului însă nu sa schimbat, ca a rămas aceeasi decánd 
o cunoaștem, si de aceea, cu toată complicația” vietei lui, 
e firesc ca poporatia să aibă si astăzi aceeași tendință de 
creştere pe care a avut-o de la început. 
Afirmarea lui Karl Marx că fiecare din modurile istorice 
ale productiunei sociale îşi are si legea proprie a popo- 
ratiei şi c? o lege abstractă si TOR nu ar exista, se 
datoreşte unei confuziuni reuretabile între legile perma- 
nente a le naturei si legile schimbătoare a le organizărilor 
sociale. In fiecare fază economică poporalia ca-e-și pàs- 
trează aceleași tendinți naturale se găseşte in alte condiții 
sociale de dezvoltare. Pe când împrejurările de dezvoltare. 
a animalelor sunt numai împrejurările determinate de fac- 
torul natural, asupra cărora ele nu pot avea nici o iuràu- 
rire, hr prejurárile de dezvoltare ale oamenilor sunt in ace- 
laşi timp si naturale si sociale, adică depind nu numai de 
mijtocul natural in care tráeste poporalia, de fertilitatea 
solulni, de ano-timpuri, de climă si temperatură, ci si de 
o sumă de condiţii ale organizărei lor in societate. In ace- 
laşi timp, omul are putinta de a inràuri atât împrejurările 
naturale cât si mai ales imprejurările sociale in care este 
chemat a se desvolta şi le modifică necontenit sub presi- 
unea nevoei crescânde de a-şi lărgi mereu sfera de dez- 
voltare. Atât se poate spune si nimic mai mult. A zice 
că o lege abstractă si imuabilă a poporabei nu există, este 
a afirma că inmultirea oamenilor nu e stăpânită de nici o 
lege, cu alte cuvinte că ca nu-şi are nici o cauză ce se 
poate determina, ceeace este o absurditate, oricât cuvântul 
acesta, care e la locul lui, sar părea de riscat fată de un 
cercetător cu reputaţie, precum este karl Marx. 5i pen- 
tru a lămuri încă si mai bine teoria noastră, în contra a- 
cestei păreri a lui Marx, rămâne să vedem pe scurt cari 


400 


sunt condiţiile de dezvoltare ale poporatiei în societatea 
capitalistă. 

In faza anterioară sistemului capitalist, fiecare natiune 
alcătuia o aşezare politic şi economică. deosebită, câte o- 
dată chiar cu totul isolatá!). Statul de pe vremile acele, 
cu toate domeniile si cu tuate functiunile lui, aparţinea 
unei caste suverane si numărul acestor domenii si al aces- 
tor functiuni, cari se transmiteau din tată in fiu, fiind fi- 
reste limitat, această categorie a poporației cunoștea mar- 
genile dezvoltărei sale si putea să-şi proportioneze creşterea 
ei acestor margeni cunoscute. Comertul si industria se allau 
asemene în mânele unor corporaţii cari erau stăpâne ab- 
solute pe pieata internă şi fiecare pe ramura sa specială, 
pe care nimeni nu o putea încălca. Insfarsit, cea de pe urmă 
clasă a societălei, se compunea din servi sau iobagi, a căror 
limite de dezvoltare erau determinate de vointa suverană 
a stăpânilor lor. 

Toate clasele societăței isi aveau pe atunci cadrurile lor 
hotărăte, cari nu se puteau lărgi decăt foarte cu încetul 
de oarece principiul însuşi pe care se întemeea organizarea 
societátei și lipsa oricărei comunicatiuni între diferitele 
state, excludeau putinţa sehimbárei repezi a situatiunei 
diferitelor categorii sociale. Fiecare clasă, nobilime, indus- 
trie si comerț, muncitori servili, avea limita ei de dezyol- 
tare cunoscută si determinată pentru unii de numărul func- 
tionatilor si a domeniilor, pentru ceilalți de întinderea 
pieței lăuntrice de desfacere. In fiecare din aceste clase, 
anumite categorii de indivizi îşi aveau asemenea cadrele lor 
hotărăte înlăuntrul cărora se puteau dezvolta şi lusfürsit, 
in lăuntrul acestor cadre, fiecare individ îşi avea sfera sa 
márgeniti, din care nu putea ieşi din cauza tocmai a or- 
ganizárei sociale, 

In. funcțiunile statului si in stăpânirea domeniilor, limitate 
la număr, fiul urma tatălui său. In comerț si în industrie, 
numărul maistrilor si a comerciantilor fiind determinat de 
trebuintele pietei interne, pentru ca să se poată așeza un 
nou maistru sau un nou comerciant, trebuea să fie locuri 


1) G. de Motinari: La Viriculture. Paris 1897. Pag. 135. 


Jor 


libere si se cereau oarecari condilii. Acel care voea să in- 
treprindă o industrie sau un comert, avea nevoe să fie pri- 
mit de ceilalți comercianti si industriasi din breasla lui, să-şi 
legitimeze aptitudinele si să dovedeasca că e om de treabă !). 
Calfa care nu putea sá ajungă maistru, nici nu se putea 
căsători. Astfel cresterea poporatiei era oprită la fiecare pas 
de stavili de mai inainte cunoscute si a căror înlăturare 
bruscă si neuşteptată era exclusă. Poporatia care nu putea 
să crească decât foarte cu incetul dela o epocă la alta si 
in lăuntrul cadrelor ei determinate, e firesc ca în tot veacul 
de inijloc ea sá nu li fost decât foarte putin numeroasă, nu 
atăt din cauza rázboaelor si a epidemiilor ci pentru cá în- 
sási organizarea socială se opunea indesirei sale?). In cadrele 
fixe ale acelei organizări nu puteau trăi decât un număr 
restrâns de indivizi si orice excedent. peste aceste limite 
trebuea să piară prin epidemii sau războae, sau să'si caute 
scăparea în aventuri. Cruciatele, de-o pildă, nu sunt în cea 
mai mare parte decât expresiunea, strâmtorărei poporatiei, 
strămtorire manilestată in forma, caracteristică timpului, a 
sentimentului religios. Si e cu totul caracteristic pentru 
teoria ce sustinem că cele d'intàiu trupe cari pleacă catre 
locurile sfinte ale lui Walter Sensaveir (von Habenichts), - 
Walter Golanul, cum sar putea zice, cari nu erau decăt o 
adunătură de răi, din care cauză, urmăriți de Unguri si 
de Bulgari, pentru prădăciunele lor, abia ajung la Cons- 
tantinopole 2). Şi cruciatele sunt dar si se pot intelege ca 
fenomene de iperdemie relativă *). 

Descoperirea şi colonizarea Americei, incunjurul Africei 
şi înmulțirea relaliunilor comerciale cu India și China, a 
fost cauza cea d'infáiu care a provocat schimbarea acestei 
organizări sociale 2). Industria feodalà numai era in stare 


4 k 

1) Alfred Franklin: La vie privée d'autrefois. Comment on devient 
„patron. Paris 1889. 

'2) Louis Cibrario: Économie politique du Moyen Age. Paris 1859. 
Nol. Ma lag. 125. 

3) Vezi lag. 103. 

4) SeAienbergs Handbuch. Ed. Ill. 1890. Vol. I. Pag. 755. 

S) Karl Marx und Friedrich Engels: Manifest der Kommunistis- 
chen Partei. London 1848. (Traducere română sub titlul: Mani- 
festul socialist de 7. Nădejde. laşi 1893. Pag. 9). 


26 


402 


să indestuleze cererea crescândă de mărfuri si o nouă or- 
ganizare a procesului de producere se impunea. Căci pe 
când altă dată scopul de căpetenie pe care-l urmărea or- 
ganizarea acestui proces era, în mod vederat, îndestularea 
pieței lăuntrice asigurarea existenței meseriașilor, ceea ce 
explică înurădirea strictă a meseriilor, de astă dată, fată 
cu cererea crescândă, productivitatea muncei, era lucrul de 
căpetenie si trebuca sa devie principiul iusuşi a orgunizărei 
economice si sociale 1). 

Fată cu noile cerinti ale pietei care, din locală ce fu- 
sese până atuuci, tindea să se universalizeze, combinarea 
puterilor de muncă, cu creșterea firească a productivitătei 
care rezultă din desfacerea, dileritelor manipulări, a trebuit 
să înlocuiască organizarea primitivă. a impárlirei muricei 
pe bresle, alcătuită din mici ateliere, în care un maistru 
cu ealfele şi cu ucenicii săi făcea toate lucrările pe care 
le necesita producerea unui obiect de la dobândirea si fa- 
sonarea materiei prime si până la desávürsirea ei artistică, 
In locul principiului îngrădirei meseriilor si a determinărei 
stricte a sferei lor de activitate, din care rezultau nenu- 
merate conllicte, sa ridicat principiul absolutei libertăți a 
industriei, pe care îl impunea necesitatea de a se spori 
productivitatea umuncei. 

Manufactura a înlocuit atelierul si cu timpul, sub pre- 
siunea cererei crescânde de mărfuri, dezvoltarea mijloa- 
celor de producere a transformat manufacturele în fabrici, 
dând naştere industriei moderne, cu sporirea vriasă a pro- 
ductivitàtei muncei. Si munca a devenit atât de produc- 
tivă încât ea întrece puterile de absorbire ale pietei ac- 
tuale, după cum o dovedesc asa numitele crize de supra- 
producere, cari determină în mod cu totul deosebit limitele 
de dezvoltare ale poporatiei în timpurile noastre. 

Fenomenul caracteristic epocei capitaliste nu este însă, 
după cum crede Marx producerea unei iperderit relative. 
La sfârşitul tuturor” periodelor demice anterioare o ase- 
menea iperdemie relativă, adică o însrămădire a poporatiei 


1) Dr. Karl Bücher: Die Entstehung der Volkswirtschaft. Tübingen 
1598. Pag. 248. 


403 


“către limitele de pe urmă ale unei organizări ajunsă in 
ultima ei fază de dezvoltare, a trebuit să se produci. Aceea 
ce este caracteristic organizărei capitalista este forma în 
care această iperdemie se manileslează : Armata de rezervă 
«a muncei. 


Dezvoltarea industriei moderne, din cauza conflictului 
dintre organizarea socială a procesului de producere şi 
apropriarea ind:viduală a productelor lui 1), e de asa na- 
tură încât ea necesitează existenta unei categorii de indi- 
vizi care să fie în tot momentul la dispozitia ei. In perio- 
dele de prosperitate industria are nevoe de brate dispo- 
nibile, de cari să se poată servi imediat; ia periodele de criză 
ea elimincază muncitorii de cari nu mai are trebuintá, 


Această alternare a periodelor de criză cu periodele de 
prosperitate, caracteristică timpului nostru, face ca su- 
ferintele claselor muncitoare să fie mai crude decât in pe- 
rioda imediat anterioară, de-o pildă, si determină conditiile 
speciale de inmultire a poporatiei in timpurile noastre. 
Poporafia urmează si astăzi a se dezvolta până la limitele 
de pe urmă ale existenței sale posibile, cu deosebire că pe 
când aceste limite erau altă dată cunoscute pentru toate 
categoriile sociale, ele au ajuns a fi acum cu totul nesi- 
gure şi necunoscute. Funcţiunile şi domeniile nu mai sunt 
în stăpânirea unei clase privilegiate. Industria şi comertul 
sunt libere si stau deschise concurenței univers ale. Clasele 
muncitoare au rămas in .voea propriilor porniri, neingrà- . 
„1) «Mijloacele de producţie şi productele, zice Engels, din indivi- 
«duale ajunseră sociale, dar fură tratate ca gi cum ar fi urmat 

«a fi mij'oace de producţie $i producte individuale. Ele fură nu 

«a le acelora cari puserà în mişcare mijloacele de producţie şi 
«cari creaseră productele, ci ale capitalistului. Mijloacele de 
«producţie și.producţia au devenit cu totul sociale. Cu toate 
«acestea fură supuse la un chip de apropriare care presupune 
«producţia privata a individului in care oricine e stăpân pe mij- 
:loacele sale de producţie, în care prin urmare, igi stăpâneşte 
«productul si îl duce în pieaţă. Chipul de producţie este supus 

«la acest fel de apropriare deși îi sfarmă presupunerea. In acest 
«antagonism, care dà noului chip de producţie caracterul sáu 
«capitalist, zac în germene toate antagonismele sociale moderne». 
(Socialism utopic si Socialism Științific. Bucureşti 1891. Pag. 25) 


404 


dite de nimeni în dezvoltarea lor. In locul ordinei și a: 
regulamentárei de altă dată, ga pus libertatea cea mai: 
desăvărşită ; iu locul organizărei producerei destinati sé 
indestuleze trebuintele cunoscute ale unor piete márgi- 
nite, vedem anarchia desăvârşită a producerei capitaliste 
chemată să îndestuleze trebuintele, necunoscute, ale pietei 
universale, Nesizuranta. generală si lupta din ce în ce mai 
aorigá pentru existentă, iată caracterul distinctiv al peri- 
odei demice in care ne aflüm. Dar aceste condiții deosebite: 
de dezvoltare nu schimbă ci confirmă principiul general pe 
care l'am stabilit si în virtutea căruia poporația are ten- 
dința constantă de a trece de limita mijloacelor de existență. 
Armata industrială de rezervă, cu spectacolul ` dureros al 
atâtor suferinti, este ilustratia cea mai vie a incheerilor 
noastre teoretice si ne arată că aceasta este legea absolută: 
si imuabilă a poporatiei a cărei existentă Marx o tăzădu- 
este, Căci dacă poporatia nu ar fi stăpânită de tendinta 
constantă de a trece de limita mijloacelor de existentă, 
armata de rezervă a industriei niei nu ar putea să se for- 
meze. In cazul acesta inmultirea poporatiei sar potrivi 
poate în totdeauna trebuintelor industriei, în timpurile de: 
criză, lăsăud ca stăpânii actuali ai procesului de producere 
să realizeze mai putine beneficii, in timpurile de prospe-: 
ritate ;'si desigur că aceasta nu ar fi tocmai o mare neno- 
rocire. După presupunerea aceasta, poporatia ar avea dar 
limite de dezvoltare hotărâte si toate suferințele datorite 
incetárei subite a lucrului in fabrici, in urma vre unei in- 
ucămădiri de mărfuri ce nu Sar putea desface, ar fi peste 
putință să se producă. De fapt, multumită legei absolute 
si imuabile de care este athpánilà, poporatia are terdinta 
să trăiască pururea la limita de pe urmă a dezvoltárei ei 
cu putință. Si numai aşa se poate ințeleue ca orice restrür-- 
gere a acestei limite, orice incetare de lucru în urma vre ! 
uhej crize pe piata universală in care productele návàlese 
de pretutindeni, concurându-se pentru a se putea desface 
trebue să aibă tocmai din această cauză, efectul de a lăsa 
o multime de oameni farà ocupaţie şi prin urmare fara. 
pâine. Și fiind că periodele de criză alterneaza cu perio- 
dele de prosperitate în rüstimpuri cari nu sunt îndeajuns: 


405 


«de lungi pentru a permite fixarea limitelor de dezvoltare 


a poporatiei, de aceca se produce și o armată de rezervă 


.a industriei. Ka se datoreste dar acestui fapt caracteristic 
a industriei moderne care atrage şi respinge poporatia in 
răstimpuri neregulate, dar existenta ei confirmă, după cum 
am spus, legea absolută si imuabilá, in virtutea  cáreea 
poporatia tinde pururea să treacă de limita mijloacelor 
de existenţă. De aici rezultă, ca consecință că armata de 
„rezervă a industriei adică forma în care se prezintă astăzi 
iperdemia relativă va putea să fie înlăturată intr'o altă 
organizare socială in care limitele de dezvoltare a po- 
“poraţiei vor fi hotărâte şi fixe, dar că fenomenul însuși, 
“inwrămădirea poporatiei la limitele de pe urmă ale unei 
stări economice ajunsă in ultima ei fază de dezvoltare, va 
urma a se produce-si pe viitor, până când poporalia va 
ajunge la limitele de pe urmă ale dezvoltărei ei posibile, 
cari se contundă cu limitele de pe urmă ale spațiului. 
„Iperdemia relativă tinde dar să se transforme în iperdemie 
absolută, care se va produce, întrun viitor foarte inde- 
pârtat de noi, dar cu siguranță, silind atunci omenirea să-şi 
conformeze inmultirea ei mijloacelor de existență pe cari 
„pământui le va putea produce. 

Prin această amănuntită cercetare a teoriei Ini Karl Marx, 
valoarea formulei noastre sa adeverit "iarăși pe deplin. 
Căci dacă privim lucrurile mai de aproape vedein că şi 
Marx nu va face decăt să arate inanitatea formei în care 
Malthus şi-a exprimat gândirea, şi să combată cu succes 
numai încheerile practice, dar nu reuseste să sdruncine 
fondul de idei care alcătneşte teoria lui. Acest fond de idei 
rămâne pentru toate timpurile şi mai presus de orice îndo- 
ială adevărat, întrunind toate elementele unei legi care stă- 
_pâneşte creşterea poporafici în mod absolut si imuabil. Teoria 
lui Marx Însă, care nu e o teorie complectă asupra popo- 
ratiei, tocmai pentru că nesocoteste acest fond de idei ade- 
várat, are © însemnătate. deosebită pentru că ne arată mai 
lămurit decât toate teoriile anterioare, inanitatea formei in 
care ela fost exprimat. Desvelind mecanismul intim al 
„organizărei economice moderne, ea se prezintă ca o ana- 
liză subtilă a conditiilor cari determină limitele de dez- 


406 


voltare a poporatiei în societatea capitalistă, si i-şi păs- 
trează un loc important în dezvoltarea științei economice.. 
Cu alte cuvinte, ea nu are decât o valoare istorică înde- 
plinindu-se astfel fată cu dânsa, oare-cum printr'o ironie 
a dialecticei, cuvintele autorului ei că fiecare. din modu- 
rile produetiunei sociale are si legea lui proprie a poporatiei. 

Dar valoarea. aceasta e cu atăt mai mare cu cât atàt ina- 
inte cât si după dânsul, în zadar ne vom trudi să gåsim 
în stiinta economică vre-o teorie a poporatiei eare ar putea 
să i se puna alături, fie chiar de departe si care să ne poată 
explica mai bine cauzele cari determiná limitele de dez- 
volíare a poporatiei în societatea modernă. Si temeinicta 

ei a lost recunoscută chiar de protivnicii lui D. De altmin-- 
trelea, ori căte critici i sar aduce?), trebue să recunoastem 
in Karl Marx pe unul din cei mai subtili economisti ai tim- 
purilor taoderne °). 

Aceste câteva exemple pe care le-am citat analizand. pă- 
rerile lui Jolin Stuart Mill, Henry George, Sismondi, Carey, 
List si Spencer, sunt pe deplin suficiente pentru a ilustra 
solutiunea găsită de noi si pentru a arăta cum ea explică 
toate contrazicerile si cura làmureste diferitele puncte de 
vedere din cari Sau pus párlinitorii si protivnieii lui Mal- 
thus, pentru a sustine sau a combate teoria lui, Partea 
d'intàiu a problemei este dar deslegatá dovedindu-se cà ade- 
vărata cauză penteu care oameni de știință nu sau pus 
de acord asupra valoarei stiintilice a teoriei lui Malthus se 
datorește antagonismului dintre fondul de idei adevăiat, cou- 
tinut în ea, si forma greșită ìn care a lost exprimat, 

Rămâue acum să mai deslegám si cea de-a doua parte 
a problemei, stabilind formula definitivă a principiului po- 
porafiei, ca bază a incheerilor practice la cari vom trebui 
Să aago. Si dacă, în vederea acestei solutiuni, capitolul 


D Dr. Georg Adler: Die Grundlagen der Karl Marx'schen Kritik 
der bestehenden Volkswirtschaft. Tübingen 1557. Pag. 158. 
2) Dr. Karl. Walcker: Karl Marx. Leipzig 1897. Pag. S. 
Ed. Bernstein: Die Voraussetzungen des Sozialismus und die 
Aufzaben der Sozialdemokratie, Stuttgart 1899. 
3) Georg Plechanádw: Beitrăge zur Geschichte des Materialismus. 
Stuttgart 1596. Pag. 154. 


T" 


- 407 


anterior a fost mai mult o eliminare a formei gregite in care 
Malthus si-a exprimat gândirea, capitolul următor va fi o 
confirmare a fondului de idei adevărat, care alcátueste teo- 
ria lui. 


CAP. XVIII. Principiul poporaţiei. 


Jede Stufe der Objectivation des Wil- 
lens macht der andern die Materie, 
den Raum, die Zeit streitig. Bestindig 
muss die beharrende Materie die Form 
wechseln, indem am Leitfaden der 
Kausslitàt, mechanische, physische, 
chemische, organische Erscheinungen, 
sich gierig zum Ilervortreten dringend 
einander die Materie entreissen, da 
jede ihre Idee offenbaren will. 


2 Arthur Schopenhauer !) 


Fi 


Dacă voim să ne dám seamă despre cauza căreea putem 
atribui inmultirea ființelor umane, trebue să slim ce este 
vvienta, Principiul poporafiei wu. se poate afla pimă când nu 
vom stabili care este principiul viefei în genere. Care este 
cauza câreea putem atribui inmultirea tuturor ființelor or- - 
vanice, fárá deosebire, iată intrebarea mai apropiată la care 
trebue să răspundem, mai înainte de a cerceta care este 
canza căreea putem atribui inmultirea oamenilor. 

Fără de a avea pretenția de a găsi o formulă care să 
reziste Ja orice critică?) si considerând numai modul de 
manifestare a nentinăratelor forme-organiee cari ne încon- 
joară, putem să zieem că: Vieafa este un proces de integrare 
și de dezintegrare a materiei a cărui funcțiune esențială este 
păstrarea de sine. In orice ființă aceeaşi cauză se manifes- 
tează, ca principiu al existentei sale, ca o năzuintă oarbă 


către vieatá, ca o stácuinlá nciutrânată de a se păstra. Ma- 


teria nu-i decât arena de luptá si obiectul competitiunei 
tuturor ?). 


1) Die Welt als Wille und Vorstellung. Cartea WS 27: 

2) Herbert Spencer : Principes de Biologie. Partea I. Cap IV. $ 24. 

3) Arthur Schopenhauer : Die Welt als Wille und Vorstellung. Ed. ; 
HL Leipzig 1859. Vol. I. Pag. 192. 


408 
i 

?xistenta individului fiind însă trecătoare, păstrarea de 
sine nu implică numai păstrarea îndividului, ci si păstrarea 
speciei, prin aptitudinea tuturor fiintelor de a se inmulti. 
Acea d'intiiu se poate numi producerea viefei, această din 
urmă reproducerea ci si se poate stabili ca regulá generală : 
Producerea și reproducerea viefei este funcțiunea esențială a 
tuturor organismelor. 

In puterea acestei năzuinți generale către vieată, care 
se manifesteazá in fiecare organism, în întrecimea ei, ori 
ce liintă lucrează, in tot momentul, la propria pastrare si 
la inmultirea nemárgenità a formei sub care se prezintă, 
Acesta este principiul viefei, sau cauza cáreea putem atri- 
bui înmulţirea tuturor organismelor si care singură poate. 
să ne explice conservarea si răspândirea speciilor pe pă- 
mânt. El este faptul pretutindeni văzut, evident prin el 
însuşi si care nici nu se poale tăsădui, nici nu are nevoe 
de altă dovadă de cât propria lui evidenţă. 


In virtutea acestui principiu, care stăpânește toate fiin- 
tele si pe fiecare cu aceeasi tărie, pámautul ar (i acoperit, 
in scurtă vreme numai cu reprezentantii unei singure specii, 
dacă nimie nu ar opri iamultirea lor. 

„Nu există niei o excepție, zice Darwin), la regula cá 
„orice liintà organică se inmulteste jn mod firesc en asa 
„repegiune că dacă nu ar fi nimicită, pământul s'ar aco- 
„peri in scurtă vreme cu descendenții unei singure perechi“. 

O singură câpătână de mac face până la 32.000 de fire 
de semintá si s'a găsit întrun singur crap pănă la 342,000 
de ouă. Sa calculat asemenea că o singură tufá de mâsă- 
laritá sac răspândi pe suprafata întregului pământ in patru 
ani, si că urmaşii unei singure perechi de serumbii, peste 
zece ani, ar umplea toate mările chiar ducă intregul glob 
pământesc ar li numai o apă. Dintre toate animalele, 
elefautul este acela a cărui reproducere este cea maiin- 
ceată, începând la vărsta de 30 de ani si incetånd [à nouă 
zeci de ani, in care interval el face sase pui, Si totuşi, ad- 

I) ) L'Origine des Espèces, Trad. Barbier.IParis 1552. Pag. 70. 

2) J. B. Say: Cours complet d'Econc politique. Partea VI. 

Cap. I i 


409 


mitând chiar această cifră scăzută de inmultire. Darwin a 
calculat că după şapte sute cinci zeci de ani, dintro sizgură 
pereche, ar putea să existe până la 19 milioane elefanţi vii. 

„Putem afirma fără teamă de a greşi, zice Darwin ), că 
„toate plantele şi toate animalele tind a se inmulti după 
„O progresiune geometrică; această tendință trebue să fie 
,infPànatá prin distrugerea indivizilor la unele perioade a 
„le vietei lor căci altfel ar acoperi toate tările si nu ar 
„mai putea să trăiască“. 

Singura deosebire, din acest punct de vedere, între ani- 
malele cari se reproduce mai repede si cele cari se repro- 
duc mai încet, ar fi ca aceste din urmă ar avea nevoe de 
un timp mai indelungat pentru a ajunge la același sfârșit. 

Inmultirea tuturor speciilor însă este mărgenită de ace- 
easi cauză: lipsa de hrană. | 

Ca proces de integrare si dezintegrare & materiei, păs- 
trarea vietei implică, în adevăr, iulocnirea continui a ma- 
teriilor dezintegrate. In fiecare moment ființele organizate 
trebue să aibă putință de a dobândi acele materii dela cari 
depinde păstrarea vietei Jor si cari, pentru acest motiv, se 
numesc, în general, mijloace de existență. Aceasta fiind 
limita firească a inmultirei tuturor organismelor, cari sunt 
stăpânite toate de aceeași năzuință oarbă către vicafá, usor 
se poate intelege, că toate. speciile vor avea tendința con- 
stantă de a trece de această limită si, din această cauză, 
vor trái pururea la limita extremă a dezvoltărei lor posibile, 
intr'o epocă dată și îu anume imgrejurári. Pe de altá parte, 
mijloacele de hrană, cari fac întreţinerea existenței cu pu- 
tintá, neputându-se, dobânii si asimila decât în urma unor 
sfortări cari absorb puterile organismului, cea d'intăiti con- 
ditie pentru ca acesta să se poată intretine este ca paguba 
pe care o necesitează procurarea mijloacelor de existentă, 
să nu întreacă folosul ce-l pot avea pentru întreținerea lui. 

Această. observaliune de cea mai mare importanță ne 
arată că in tot momentul fiintele organice trăiesc fntr'um 
cerc deterininat. "Toate mijloacele de existentă cari se găsesc 
la o distantă prea me, sau cari ar necesita mai multă 


1) Loc. cit. Pag. 7t. 


i 


4, ` 
an | 


410 


osteneală decât folos, neputându-se dobândi decăt in pa- 
guba organismului, se pot considera ca si cum nu ar exista 
pentru dănsul. Din această cauză e firesc ca — păstrarea 
vietei fiind funcțiunea esenţială a oricărui organism şi do- 
"bândirea mijloacelor trebuitoare pentru a se păstra, nece- 
sitând o pierdere, mai mare sau mai mică, de puteri — fie 
care orvanism să caute a-și conserva, existenta, cu cea mai 
mică osteneală cu putinţă, în modul cel mai economic prin 
urmare. Asa find, si mijloacele de existență prezentând 
din acest punct de vedere insusiri deosebite, trebue să se 
nască o luptă pentru dobândirea lor, pe calea cea mai les- 
nicioasă posibilă, o adevărată luptă pentru existență, intre 
toate ființele de aceeaşi specie, chemate a se desvolla în- 
tun cere determinat, 

„Lupta pentru existenţă zice Darwin !), rezultă cu ne- 
„cesitate dir. repegiunea cu-eare toate fiintele organizate 
tind si se înmulțească. Orice individ cure, în márginele 
„fireşti ale vietei sule, produce mai multe ouá sau mai 
„multe seminti trebue să. fie nimicit la o periodă oarecare 
„a existentei, sau întrun anotimp anumit, câci altmintre- 
„lea, fată cu principiul iumultirei în progresiune geume- 
„trică, numărul descendenților lui ar hi atăt de considera- 
„bil, încât nici otară nu ar fi în stare să-i hrăneus d, Și 
„biad că se nasc mai multi indivizi decăt pot să trăiască, 
„trebue să aibă loc in liecare caz o luptă pentru existentă, 
„lie cu un alt individ din aceeași specie, sau cu indivizi 
„lin specii diferite, sau cu conditiile fizice ale vietei*. 

După părerea noastră, lupta pentru existenţă se dato- 
rejte uu numai faptului că se nase mai multi indivizi de 
cât pot să trăiuscă, ci si economiei forțelor, în virtutea că- 
reca orice ființă trebue să-și satisfaca trebuintele cu cea 
mai mică pierdere de puteri posibilă. Fiecare individ fiind 
stăpânit de aceluşi dor de vieatà si căutând să-şi asigure 
existența in conditiunile cele mai indemünatice, e firesc 
ca între toli indivizii de aceeaşi specie, trăind in margi- 
nele unni cerc determinat de cantitatea mijloacelor de 
existență posibile în anume împrejurări, să se nască o 


ly Loc, eit: Pág. 09 


pr 


411 


luptă crâncenă peniru păstrarea existentei, luptă care se- 
datorește atăt faptului că mijloacele de existentă sunt can- 
titativ limitate cât si pentru că ele sunt calitativ diferite. 
In lume, fiecare voeste totul, ce e mai bun si mai íntáiu 
pentru sine. Aceasta este legea care stápáneste toate fiin- 
tcle organiee fárá deosebire, pentru c& toate nu sunt decàt 
numai fețele deosebite sub cari se infütiseazá acelasi prin- 
cipiu metafizic : Vieafa. 

in rezumat, se poate stabili următoarele legi. cari stă- 
pauesc inmuljrea tuturor lintelor organice fara deosebire 
si de cari trebue să tinem seamă ducă voim să întelegem 
cauzele cari determină inmultirea vre-unei specii oarecare : 

10) Principiul vieței se manilestează i. toate organismele 

ca o năzuintă oarbă câtre existentă, ca O stáruintá neiti- 
feânată de a o păstra. In virtutea acestui principiu ten- 


 dinta lor de inmultire este nemărginită si se transmite 


neatinsă de la o generatie la alta. 

29 Vieata Bu numai un proces de integrare şi de de- 
zintearare a materiei, püstrarea ei necesiteazá inloeutrea 
continuă a materiilor dezintegrate. Grija suprema a tutu- 
ror fiintelor organice trebue să fie dar dobândirea acestor 
materii lără de cari existenţa lor nu e cu putință si cari 
din această cauză se numesc mijloace de existență. 

3) Dobândirea mijloacelor de existenţă şi asimilarea, lor 
necesitând oarecare cheltuială de puteri, care slăbeşte viata 
organisinului, rezultă mai intăiu cá toate liinte'e vor cuta 
să-și păstreze existenta lor cu cea nai mică pierdere de: 
puteri posibilă si în al doilea ànd, că toate materiile 
pentru a căror dobândire se cere o cheltuială de fortá mii 


mare decât folosul lor pentru intretinerea organismuiui, nu 


există pentru dânsul ca mijloace de existență. 

4) Intre toate fiinţele de aceeaşi specie, trăind intrun 
cerc ustiel determinat, trebue să se nască o luptă crâu- 
cená pentru dobândirea mijloacelor de existentă, fiecare 
voind să-si satisfacă mai lutàiu trebuintele proprii şi cu 
cât se poute mai putine pierderi. 

50) Principiul vietei manitestându se in toate fiintele cu 
aceeași tărie, limita extremă de înmulțire a tuturor fiin- 
telor organice nu poate fi determinată decât de mijloacele 


412 
de existenţă, limită pe care toate fiintele tind pururea să 
o intreacă prin faptul cá toate se apropie de dânsa. 

6? Intre mijloacele de existență si numărul ființelor 
trebue să existe, sau să tindă pururea a se restabili, un 
echilibru necesar. Acest echilibru se mentine sau se res- 
tabileste prin înmulțirea sau scăderea ființelor, după cum 
numărul lor e mai mic sau mai mare decât mijloacele de 
existență disponibile. Astfel, pe deoparte moartea și emi- 
grárile, — provocate in mod direct de lipsă, sau in mod in- 
direct de boalele, suferințele si rázboaele cari sunt conse- 
cinta inmultirei excesive a fiüntelor, — şi pe de altă parte 
înmulțirea nașterilor si emigrárile; menţin numărul fiintelor 
Ja nivelul mijloacelor lor de existență. ` 

Aceste fiind legile cari stăpânesc inmultirea tuturor fiin- 
telor organice, este evident că si înmulțirea oamenilor tre- 
bue să he stăpânită de dânsele. Și owmenii sunt împinși 
de aceeași năzuintă oarbă către viată. Si ei au aceeaşi 
grijă de a se păstra procurându-si mijloacele trebuitoare 
existentei lor, Si ei caută să si le procure cu cea mai mică 
ostenealá cu putinţă, S: între dânșii există o luptă eràn- 
cenă pentru existență. Si înmulțirea lor e firește limitată 
de cantitatea mijloacelor de existentă disponibile, limită 
de care: tind pururea să treacă, Oricare ar fi de altmintre- 
lea deosebirea dintre om si cele) ilie finimale, e sigur, pen- 
tru noi, că insusirile superioare ale omului nu vor putea 
decât să. se manifesteze in marginele hotărâte ale ace- 
leeasi legi, care stăpâneşte inmultirea tuturor ființelor or- 
ganice. /nirucát omenirea există, putem fi siguri dar că ea 
se păstrează in virtutea aceluiași principiu absolut şi atot 
puternic, fâră de care existența ei nu ar putea să fie 
explicată, : 

De fapt, rafiunca singurá deosebeste pe om de celelalte 
finti organice si aceasta nu-i decăt o însușire superioară 
pe care şi-a creiat-o acelasi principiu al vietei în virtutea 
căruia toate există. Conservarea omului ca ființă atăt de 
subredă expusă la nenumărate înrâuriri vătămătuare, cari 
periclitează in tot momentul existera lui, necesiteazá o 
putere de cunostintà mai înaltă, care să treacă de mar- 
vinele strâmte ale prezentului şi înlăuntrul cărora trăieşte 


413 


animalul. Batiunea li permite omului să-şi conserve mai 
bine finta lui mai complicată, rellectând asupra trebuin- 
telor sale nu numai prezente, ci si viitoare si căutând mij- 
loacele cele mai potrivite pentru a si le satisface. Această 
iasusire superioară a omului nu-i dar și ea decât un in- 
strument mai perfecționat, un mijloc .pentru iatrelinerea 
individului, st a speciei prin urmare, intocmai ca şi oricare 
alt organ al corpului !). Mai înainte de orice cercetare a 
acestei însuşiri, putem dar să zicem că ea nu poate să ajungă 
a fi protivnică existenței individului sau a speciei, a căror 
interese ea este chemată să le apere. Chiar dela început 
se poate alirma prin urmare că si oamenii sunt stăpâniti 
de aceleaşi legi cari stápánesc inmulțirea tuturor ființelor 
organice; cá si intrânşii se manifestează acelaşi principiu 
al vietei si cu aceeaşi putere elementară; că şi ei au ten- 
dinta constantă de a trece de limita de pe urmă a dez- 
voltărei lor posibile, determinată în tot momentul de can- 
titatea mijloacelor de existență disponibile. Rămàne să ve- 
dem întrucât organul superior al ratiunei, cu care este 
inzestrat omul, poate să inrăurească modul de manitestare 
a acestei tendinti, comună lui cu toate celelalte specii animale. 
Din acest punct de vedere, toate deosebirile dintre om 
si celelate fiinti organice, cu privire la condiţiile lor de in- 
'mltire, datorite organului super.or al ratiunei cu care este 
inzestrat, se pot rezumu in urmatoarele trei propositii 
principale : 
19) Omul e în stare să-şi producă singur rmijloacele sale 
de existență, pe când animalele trăiesc din aceea ce pot găsi. 
20) Mijloacele. de existenți ale anunalelor se măgenesc 
la hrana si la adăpostul cel mai simplu, pe când mijloacele 
de existentă ale omului sunt multiple şi variează după 
starea socială a indivizilor. "np Ti 
3*) Omul, prin puterea ratiunei sale, ajunge să cunoască 
legile naturei, să prevadă electele lor şi să ieasă astfel de 
sub varba lor stăpânire; animalele sunt pururea stăpânite 
de dânsele. 


1) Arthur Schopenhauer : Die Welt als Wille und Vorstellung. Ed 
, IM. 1850. Vol, I. Pag. ISt. 


I 


414 


In. virtutea aceluiasi principiu al vietei si oainenii si ani- 
malele se luptă deopotrivă pentru dobándirea mijloacelor 
lor de existenti. Dar deosebirea este că pe când animalele 
și plantele sunt silite'să se multămească cu aceea ce găsesc 
intrun cere mărgenit de anumite împrejurări, pe cari nu 
le pot înlătura, oamenii isi produc singuri mijloacele lor 
de existență. Cantitatea acestor mijloace, care pentru plante 
şi animale este determinată numai de factorul natural, pen- 
tru specia umaná depinde de imprejurările naturale, de 
fertilitatea solului, ze climă, de ano-timpuri, dar in același 
timp, si poate in grad mai mare, de însuşirile omului, de 
treapta de dezvoltare la care a ajuns, de mijloacele techuice, 
de cari dispune, de modul de -organizare a procesului de 
producere si de organizarea socială. Insuşirile omului, cu- 
nostintele si mijloacele technice, organizarea procesului de 
producere, organizarea socială, sunt insă perfectibile. Cu 
cât omenirea inainteazá in calea existenței ei, cu atât ea 
gaseste mijloace mai indemănutice de îndestulare ; cu atât 
cantitatea de bunuri sporeste; cu atât sfera ei de desvol- 
tare: se lărgeşte; cu atât numărul oamenilor cari se pot 
hrâni pe aceeaşi întindere de pământ poate să sporească, 
Dar aceste progrese se fac cu încetul si se datorese tocmai 
imboldirei aceleeasi názuinti către vieatá, aceluiagi prin- 
cipiu de existență a tuturor fiintelor, în virtutea căruia sí 
oamenii se inmultesc până la limita de pe urmă a exis- 
tentei lor posibile, de care tind pururea să treacă. Orice 
sporire a mijloacelor de existență are ca : rezultat o sporire 
a poporaţiei, care se apropie in scurtă vreme de limita de 
pe urmă a dezvoltărei ei posibile. Această iugrămădire con- 
tinuă a poporației la limitele de pe urmă ale existentei, 
inásprind lupta pentru vieată, o sileste pururea să-si per- 
fectioneze iususirile, pentru a-si lărgi limitele de dezvoltare 
“în totdeauna prea strâmte pentru tendința ei nemărgenită, 
de înmulțire. 5i tocmai acestei inurămădiri si acestor lupte 
se datorese acele două legi organice de o importantă atât 
de mare: Legea împărțirei muncei, sau a diferentierei si 
legea progresului, sau a pertectionărei !). 


* 


1) Ernest Haeckel : Histoire de la Création. trad. Letcurreau Ed | 


IN. Paris 1554. Pag. 195 


TCU: 


415 


Darwin a arătat!) că cu cât organismele sunt mai ana- 
loaue, mai apropiate unele de altele, cu atât lupta dintre 
dânsele e mai inversunatá. Si uşor se poate înțelege pen- 
tru ce. Căci având nevoe cu toatele de aceleaşi mijloace 
pentru conservarea existenței lor, e firesc că fiecare să vadă. 
in fiinta de aceeaşi natură un dușman pe care va căuta 
să-l înlăture, pe când organismele diferite, având nevoe de 


alte conditii pentra a se păstra, nu au aceleasi motive 


pentru a se indusmáni, 

„Sunt arbori, stejarul de-o pildă, zice Haeckel °), pe care 
„pot să trăiască impreună două sute de specii diferite de 
„insecte. Unele se hrănesc din fructele arborului celelalte 
,cu frunezele, altele din coajă, altele incă diu rădăcinele 
„lui ete. Ar fi cu totul imposibil ca un asemene număr de 
„indivizi să trăiască pe acest copac, dacă toti ar apartine 
„aceleaşi specii, dacă toli ar trăi de-o pillă pe seama 
„coajei sau numai a frunzisului. Acelaşi lucru se întâmplă - 
„în societatea umavă. [atrun orăşel, pentru ca un număr 
„oarecare de lucrători să poată trăi, trebue ca ei să exer 
„citeze profesiuni diferite. Impărțirea muncei, care este de 
„O utilitate atăt de mare comunitátei si fiecărui muncilor 
„in deosebi, este o consecință imediată a luptei pentru 
„existenţă, a selectiunei naturale“. 

Prin urmare, usor se poate vedea că progresul. este legat 
ca o consecință fatală de acelaşi principiu general al vietei 
şi că el este rezultatul sfortărei tuturor fiintelor de a-şi 


 güsi mijloace de existenţă. Principiul poporației este dar, 


după cum am spus, principiul civilizației insăşi, care nici 
nu poate fi înțeleasă altfel. Căci dacă specia umană, ajunsă 
la un grad oarecare a dezvoltărei ei, nu sar mai inmulti, 


dacă nu s'ar apropia pururea de limita extremă a existenței, 


având tendința constantă de a trece de dânsa, nu vedem ce 
ar putea să o îndemne de a merge tot mai departe, căutând 
noi mijloace de satisfacere a unor trebuinti, pe cari mij- 
loacele de existentă disponibile le-ar indestula cu prisos. 
Trebue să zicem dar că principiul poporafiei este cauza ade- 
1) L'Origine des Espèces. Pag. 359. 

2) Loc. cit. Pag. 197. 


416 

vărată a tuturor progreselor, a descoperirilor, a cuceririlor, 
a năvălirilor de neamuri, a răspândirei speciei pe suprafata 
intregului pământ, iánat pururea cătră limita extremă a 
inmultirei sale, care nu se poate determina. 'Tot ee se poate 
spune e că ea există si că limita de pe urmă a iamultirei 
speciei umane, în teorie, se confundă cu limita de pe urmă 
a spațiului însuși. 

Faptul acesta a putintei pe care o are specia umană de: 
a se lamulti până la această limită teoretică de dezvoltare, 
de care e încă atât de departe, încât nici nu se poate în- 
trezări, a încurcat pe cei mai multi si a fost una din cauzele 
de căpetenie ale neînțelegerilor cari stăpânese încă această 
materie, Căci pe când unii au în vedere numai această 
limită teoretică, de care poporalia nu s'a apropiat încă ni- 
căiri pe pamânt, si nesocotese faptul că în fiecare moment 
ea este mărgenita de cantitatea mijloacelor de existentă 
disponibile, ceilalti se preocupă numai de această limită re- 
lativă si nesocotesc putinţa de a o lărgi necontenit, pănă 
la confundarea ei cu limita absolută a spatiului. De fapt, 
exista dar dovă limite ale poporatiei, limita relativă, care 
este elastică si se poale lărgi, si limita absolută, care se 
confundă cu limita spaţiului lususi, Iperdemia sau supra- 
poporatia, poate să fie si ea de două feluri, relativă sau 
absolută. Adáogim iudatá că nu se poate spune că ar fi 
existat vre-odată până acuma, in vre-o lará oarecare, o 
iperdemie absolută. Nicăiri, chiar in ţările cu poporatia cea 
mai deasă, numărul oamenilor nu a atins încă limita de 
pe urmă, absclutá, a dezroltărei lui posibile. 

„Facultatea productivă a pământului, zice Malthus 5, nu 
„e desigur nemárgenitá, dar ea este in intelesul riguros al 
„cuvântului, indefinitá ; vreau să zic că ea nu are limite 
„cunoscute si bine definite. IZ probubil_că nu va veni un 
„timp In care munca si invențiunile ingenioase să ajungă 
„cu totul incapabile de a mai adáogi ceya la produsele a- 
»griculturei*, 

Dar ju virtutea principiului vietei, poporafia trăieşte în 
tot "ur ten la limita extremă a existenfei sale momentan 


1) Essai. Pag. 588. 


417 


posibile, limită pe care o determină pururea cantitatea mij- 
loacelor de existentă pe care şi le poate procura. Pe acea- 
stă limită relativă, care se poale lărgi cu încetul, dar care 
nu mai putin mărgineşte cu rigurositate creşterea popo- 
ratiej, o are Malthus în vedere când zice: 

„Se va acorda fâră greutate că nu există nici o tară în 
„care mijloacele de subzistență să lie atât de abundente 
„şi moravurile atât de simple si atât de curate, incât nici 
„odată greutatea de a indestula trebuintele unei famili să 
„nu fi impiedecat sau întârziat căsătoriile ; in care nici 
„odată viciile oraşelor mari, meseriile insalubre, sau exce- 
„sul de muncă să nu fi atins vieata. Astfel noi nu cunoa- 
stem nici o ţară in care poporatia ar fi putut creşte fără 
„obstacol“ !). 

Privită din acest punct de vedere, poporatia a avut di- 
ferite periode de dezvoltare, cari coincid cu diferitele faze 
prin cari a trecut procesul de producere °). Am văzut că 
List?) deosebeşte cinci faze principale în dezvoltarea econo- 
mică a popoarelor, având fiecare o capacitate deosebită. Le- 
vasseur*) distinge asemenea cinci periode sau faze istorice 
ale poporatiei, şi să incearcă să determine in cifre capa- 
citatea lor, arătând pentru fiecare periodă și numărul lo- 
cuitorilor pe chilometru pătrat: 5) i 


1) Essai. Pag. 7. 

2) Vezi mai sus Pag. 342. 

. 3) Vezi mai sus Pag. 191. : : 

4) Les causes et les limites de la population dans le monde. (Stan- 
ces et Travaux de l'Académie des sciences morales et politiques. 
Mai 1892). : 

5) Daca e vorba dea determina numai razele istorice ale poporatiei 
şi capacitatea diferitelor forme de producere, această impár[ire 
se poate pástra, dar nu trebue så uitam cá.ea nesocotegte mo- 
mentul cel mai important al oricarei organizări economice și 
anume: relațiunea dintre producerea bunurilor $1 consumarea 
lor. Se presupune, în adevâr, câ în toate timpurile, exceptân- 
du-se numai starea de salbátácie, a existat o economie politică, 
întemeeată pe circula(iunea avuţiilor, numai cà formele produc- 
tiunei şi ale circulajiunei ar fi fost diferite. Această presu- 
punere este cu totul greşită, de oarece cunoaştem o întreagă 
fazi economică in care circula(iunea propriu zisă a bunurilor 
nu a existat. In organizarea, pe care o vom numi familială, a 


27 


4:8 


19) Perioda barbară. — Pe această treaptá de dezvoltare 
poporatia tráeste in aceleaşi condițiuni aproape ca şi plan- 
tele si animalele. Ea nu-și produce singură decât o parte 
minimă a mijloacelor ei de existentă, şi aceasta abia in 
ultima fază a acestei periode, trăind mai mult din aceea 
ce poate găsi. 

„Omul carnivor, zice Liebig 1), are nevoe pentru între- 
„tinerea sa de un teritoriu imens, mai mare si mai intins 
„decât leul si tigrul pentru că — dacă ocazia i se prezintă 
„el omoară fâră să consume, O naţiune de vânători, pe 
„un teritoriu mărginit, e cu totul incapabilă de a se în- 
„mulți. Carbonul neapărat trebuitor respiratiunei trebue 
„luat de la animale, din cari, pe o suprafată dată, nu poate 
„trăi decât un număr restrâns... In vânătoarele lui obosi- 
„toare şi pline de greutăţi, Indianul cheltueste, in orga- 
,uele lui, o sumă mure de puteri, dar efectul produs e 
„foarte minim si în afară de orice proportie cu cheltuiala 
„făcută“. 

Din această cauză, teritoriile ocupate de popoarele cari 
trăiesc din vânătoare, au o poporatie foarte mică. Norden- 
skjold a găsit in tara Eschimoşilor numai doi locuitori pe 
100 de kilometri pătrați. In Statele-Unite ale Americei de 
Nord, un singur Indian ar avea nevoe de 793 aeri °), in 
Patagonia chiar de 19.000 — 44.000 de acri, pentru a 
putea trái ?). 

Pe această treaptă de dezvoltare, poporatia e silită să se 
impartă in grupe, ocupând teritorii cari cu ureu pot să 
aibă o întindere mai mare decât de o zi de călătorie de 
la un capăt la altul, din cauza greutátei de a exploata bo- 


econo.niel, orice product, începând de la dobândirea materiei 
prime şi până la gâtirea si consumarea lui, râmâne în aceiaşi 
grupă economică, (Vezi Cap. XIX). Economia națională, totali- 
tatea întocmirilor şi a procedarilor pe cari le necesiteaza sa- 
tistacerea trebuinfelor unui popor, privit ca unitate economica, 
este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice. 

1) Chemische Briefe. Volksausgabe 1865. Pag. 344 Citat şi de 
Kautsky: Der Einfluss der Volksvermehrung etc. 1880. Pag. 133. 

2) 640 Acri == 1 milă patrata engleză. 

3) Wilhelm Roscher: Nationalókonomik des Ackerbaues, Ed. NI. 
Stuttgart 1585. Pag. 23. 


419 


gütia teritoriilor situate la o distanță mai îndepărtată şi 
din cauza neputinței de a le păstra în contra grupelor ve- 
cine. Aceasta explică starea de luptă continuă in care trá- 
iese popoarele cari se hrănesc din vânătoare şi care nu-i 
decât expresiunea îngrămădirei poporafiei la limitele de pe 
urmă a le existenţei ei posibile, pe această treaptă de dez- 
voltare. In limitele unui teritoriu determinat însă, densi- 
tatea grupei depinde de cantitatea minimală a mijloacelor . 
de existentă; zicem minimală, péntzu că numărul anima- 
lelor ce se pot hrăni in stare de sălbătăcie, pe un teri- 
toriu anumit, depinde de mijloacele de hrană ce le pot 
găsi in perioda cea mai putin mănoasă, ín timpul ernei. 
Progresul constă tocmai in intervenirea inteligentă a omu- 
lui, care parvine să se folosească de belsugul de hrană al 
verei, intrebuintàndu-l pentru creşterea vitelor '). 

2%) Perioada păstorale. — De îndată ce omul ajunge să 
alle mestesugul creşterei vitelor, un număr mai mare de 
locuitori se pot întreţine pe același teritoriu pentru că a- 
cum numărul animalelor e determinat de cantitatea de 
hrană pe care o procură epoca cea mai inbelşugată a anulni : 
vara. Cu toate acestea densitatea poporaţiei e încă foarte 
mică. In Turkestan, de-o pildă, ea variază între 0.5 si 2, i 
locuitori pe kilometru patrat. 

3%) Perioada agricolă. — După Foissat, pe aceeași supra- 
față, ac putea să se hrănească cu agricultura de 20—30 
ori mai multi oameni decât cu păstoria şi cu aceasta de 
20 de ori mai mulți decât cu vânătoria. Densitatea popo- 
ratiei, în tările curat agricole, poate să crească, după pă- 
rerea lui levasseur; până la 40 locuitori pe kilometru 
patrat. 


In perioada agricolă, densitatea poporatiei nu mai depinde 
de cantitatea mijloacelor de hrană pe care o dă natura de 
buna ei voe. Omul singur isi procură hrana lui cultivând 
cerealele si legumele, si densitatea poporatiei depinde, pe 
lingá fertilitatea solului si climă, de cantitatea de muncă 
ce o poate destina agriculturei si de cunostintele, de unel- 


1) Georg Hansen: Die drei Bevóolkerungsstufen. München 1889. 
Pag. 9o. 


420 


tele, de cazi dispune poporatia. In perioada curat agricolă- 
iusă, timpul de care dispune poporatia este foarte restrâns 
şi cunoștințele si uneltele ei din această cauză nu pot fi 
decât mărgenite, pentru că fiecare individ nu se poate 
specializa, ci e silit să-si îndestuleze el singur toale tre- 
buintele lui. Pentru ca munca să fie mai productivă, in 
toate privintele, se cere dar ca poporatia să se împartă in 
diferite categorii de producători, specializându-se fiecare 
intro ramură a producerei. Ghibácia mai mare pe care o 
dobândește omul, in modul acesta, in toate ramurile acti- 
vititei sale, si economia de timp si de puteri pe care o 
realizează sporeşte cunostintele lui, ii permite să-şi imbu- 
nátáteascá mijloacele de producere şi să producă o canti- 
tate mai mare de bunuri, iutrând îutr'o nouă perioadă de 
dezvoltare, Această perioadă se caracterizează prin crearea: 
unei categorii necunoscute în perioacele anterioare, a unei 
clase de oameni chri se hrănesc din produsul mânelor sau’ 
a inteligenţei lor, fără nici o legătură cu pământul, ci silind: 
pe produciitorii directi ai mijloacelor de hrană să le cedeze: 
o parte din productele lor, in schimbul serviciilor utile, de 
cari aceştia au nevoe. 

4") Perioada industrială. — Multimità impártirei muncei 
între elementele orásánesti si càmpenesti si metoadelor mai: 
perfecționate de cultivare, pământul dobândeşte o fecun- 
ditate foarte mare aşa că densitatea poporatiei poate să 
meargă până la 160 de locuitori pe kilometru pătrat. 

59) Perioada Comercială. — Dezvoltarea comunicatiunilor, 
făcând cu putință o lărgire a impárlirei muncei între dife- 
ritele popoare, specializarea activităței lor si schimbul dife- 
ritelor producte, creșterea poporatiei nu are alte: margeni 
decât limiia de pe urmă a spatiului insusi. 

Aceste ar fi diferitele perioade demice prin cari trece 
poporatia în tendința ei de a se apropia si de a trece pu- 
rurea de limita de pe urmă a existenței ei posibile. Trebue 
observat insă că limitele reale dintre aceste periode nu- 
sunt atât de hotărâte precum suntem siliti de a le stabili 
în teorie, si în al doilea rând, că liecare periodă are si ea 
diferite faze, cu diferite grade de densitate a poporaliei.. 
Asa de-o pildă, când vorbim de perioada barbară, noi pre-- 


421 


“supunem, pentru a stabili o linie teoretică de demarcaţie, 
-că poporatia din această fază se hrăneşte numai cu vână- 
toarea si admitem un maximum de densitate până la care 
poate merge. In realitate lucrurile se petrec de altfel şi 
nu au aceiaşi precisiune absolută. 


Cele mai multe popoare selbatice pe cari le cunoaştem 
practică si agricultura. Chiar indienii, pe cari suntem o- 
'bicinuiţi a-i privi ca poporul tip de vânători, au practi- 
-cat agricultura incă de inaintea venirei Europenilor in Ame- 
rica. Numai că agricultura popoarelor primitive e de o 
natură specială. Ele nu cunosc plugul, nici roate, nici tră- 
sură, nici cresc vite!) Asemene e sigur că popoarele a- 
.gricole se indeletnicesc cu industria şi popoarele industriale 
-cu comertul. De fapt, după cum am zis, fiecare perioadă 
are şi ea fazele ei diferite de dezvoltare. 


Incepând, in prima fază a perioadei d'intàiu, prin a se 
hrăni excluziv din productele naturei pe cari le poate gási 
sau vâna, întocmai ca animalele, omul isi perfectioneazá 
uneltele si ajunge să îmblânzească unele animale si se 
cultive câteva plante. Pe când bárbatului mai puternic ii 
încumbă sarcina de a procura hrana animală, femeea mai 
slabă, indeletnicindu-se in prima fază de dezvoltare cu a- 
TN rádácinelor, ajunge să dobândească cunostinti tech- 
nice pe cari bărbatul, din cauza ocupatiunilor lui, nu le 
.poate dobândi, si descopere r;estesugul de a cultiva plan- 
tele, inventând astfel agricultura? ?). Intre faza din urmă a 
-perioadei barbare şi faza d'intáiu este desigur o deosebire 
foarte mare, dar ea sa. stabilit pe nesimţite, lirgindu-se 
numai cu încetul cercul de dezvoltare a poporatiei, prin 
“inmultirea mijloacelor de existenţă. Fiecare periodă are o 
capacitate determinată, uù maximum peste care poporatia 
nu poate trece de cát intrând în perioada următoare, dar 
fiecare perioadă trece si ea prin faze anumite, având fie- 
“care o capacitate diferită. /n orice moment, poporatia este 
dar mărgenită de un cerc determinat, in lăuntrul căruia 


1) Dr. Karl Bücher: Die Wirthschaft der Naturvilker. Leipzig 
1898. Pag. 12. i 
2) Dr. Karl. Bücher: Loc. cit. Pag. 15. 


422 


fiecare individ caută să-și asigure existența în luptă cu 
toți ceilalți indivizi chemaţi a se dezvolta in aceleaşi im- 
prejurări si cu împrejurările insási. In tot momentul, ace- 
leaşi cauze tind să menţină echilibrul dintre poporatie şi 
mijloacele de existentă. Când multămită noilor metode de 
producere, pe cari le descopere, poporatia are putinţa de 
a dobândi o cantitate mai mare de bunuri, ea se iamul- 
teste foarte repede, ajungând în curând la limita extremă 
de inmultire din acea periodă, adică cu mijloace de pro- 
ducere şi cu o organizare a împărţirei muncei determinate. 
Atunci ea nu se mai poate inmulti decât trecând intr'o altă 
periodă, adică descoperind alte mijloace de producere mai 
perfectionate si găsind un alt mod de organizare a împăr- 
tirei muncei, Dar nu trebue să uităm că desi cercul de 
dezvoltare a poporatiei se lărgeşte necontenit, totuşi, mij- 
loacele de existență fiind “determinate si poporatia având 
tendinta constantă de a trece de limita lor, în fiecare mo- 
ment unele fünfi vor pieri, în luptă cu competitorii lor sau 
cu împrejurările, nefiind in stare să-şi păstreze existenti. 
Mortalitatea este dar pururea si în tot momentul puterea 
care coboară poporatia la nivelul mijloacelor de existentă, 
precum natalitatea este puterea care o ridică cu repegiune 
la acest nivel, ori de câte ori o sporire a productivităței 
sau o scădere momentană a ființelor a zdruncinat echilibrul 
care trebue să existe între poporatie si mijloacele ci de 
existentă. 

De aice se vede dar că faptul, foarte important de alt- 
mintrelea, că oamenii i-si produc ei singuri mijloacele lor 
de existentă, pe când animalele sunt silite să se multă- 
meascá cu aceea ce găsesc, nu strămulă întru nimic legea 
însăși a înmulțirei lor, care-i stăpânește de-o potrivă cu a- 
nimalele. Si ucelaşi lucru se poate spune si despre cea de 
a doua deosebire dintre om si animale, care schimbă numai 
formele de manifestare a pricipiului in virtutea căruia si 
oamenii se inmultese, nu principiul insusi. 

Am zis că pe când mijloacele de existență ale animalelor 
se mărgenesc la hrană şi la adăpostul cel mai simplu, mij- 
loacele de existență ale omului sunt multiple şi varieazà după 
starea sociülà a indivizilor. Animalele nu sunt capabile de 


a propăşi. La orice epocă a existenței lor ele au simţit si 
vor simţi pururea aceleași trebuinti, cu totul simple de 
hrană şi de adăpost, si între diferitii indivizi ale aceleeasi 


- specii nu-i nici o deosebire în această privință. Mijloacele 


lor de existenţă nu variază dar nici pentru specie, in timp, 

nici pentru indivizi în lâuntrul aceleeaşi specii. Omul, din 
contra, propáseste si se desvoltă. Trebuintele lui se dife- 
rentiazá, numárul lor sporeste pe măsură ce i se modifică 
simţurile, Altfel a trăit omul, si alte trebuinti a avut in 
perioada barbará si alte mai numeroase si mai felurite are 
in epoca noastrá. Si in láuntrul fiecărei civilizații, dacă fa- 
cem abstracţie de epocele cu totul primitive, de indată ce 
societatea s'a împărțit în clase, indivizii fiecărei clase au 
simțit trebuinti diferite, 'dupá starea socială in care au 


crescut. Prin mijloace de existență, trebue să întelegem dar, 


când e vorba de oameni, nu numai hrana si adăpostul, ca 
pentru animale, ci toate mijloacele cari contribue la între- 
ținerea individului şi a familiei sale, după situațiunea socială 
şi deprinderile cu cari s'a născut, sau pe cari le-a creat. Dar 


această particularitate a omului de a-şi lărgi necontenit 


cercul trebuintelor lui, nu modifică întru nimic principiul 
in virtutea căruia si poporatia umană are tendința cons- 
tantă de a trece de limita mijloacelor de existență dispo- 
nibile. Si faptul că tocmai familiile avute au, în societatea 
modernă, mai puțini copii nu este o excepţie ci o confir- 
mare a acestui principiu !), Căci intr'o societate întemeeată 
pe stăpânirea privată a pământului și pe apropriarea in- 
dividuală a mijloacelor de producere, in care oamenii sunt 
împărțiți in clase, nu e vorba numai de a păstra existența 
fizică, decât doar. pentru indivizii aparținând claselor celor 
mai de jos ale societátei, cari tocmai de-aceea, neavând 


1) Fenomenul cunoscut cá familiile bogate au puţini copii, se da” 
toreşte însă în mare parte şi degenerdrei claselor avute şi mai 
ales degenerârei instinctului maternităţei, din cauza trândaviei, 
à desfránarilor gia traiului lor nefiresc. Z. de Norrius, vorbind de 
familiile miliardarilor americani, ne spune cà la dânsele sterili- 
tatea este regula. «De la a 57-a până la a 72-a stradă, zice el, 
aveţi numera patruzeci si cinci de palaturi ; şi numai în patru 
«st găsesc copii. Şi anume: la numărul So, la William E. Roose- 
avelt; la numarul 858, la Isaac Stern; la numărul $57, la .Geor- 


424 


nimica de pierdut, i-si lasă liber frâu pornirilor lor sexuale. 
Toți ceilalţi trebue să aibă putinta de a-și păstra existența 
socială, situatiunea în care sau născut. A nu putea să-ţi 
păstrezi rangul în societate, a nu pulea trăi după deprin- 
derile contractate, în rând cu celelalte elemente ale clasei 
căreea apartii, este însă o suferință cu mult mai mare de 
cât chiar suferinta lizică a foamei. Intre suferințele curat 
fizice si cele morale, cei mai multi nu stau un moment la 
îndoială. Ei preferă să îndure foamea si alte n >ajuusuri cari 
rod din viaţa lor, mai degrabă decât să scadă în conside- 
ratia asemenilor lor. De aceea vedem zilnic faptul curios 
că oamenii fac economii tocmai asupra obiectelor de prima 
necesitate, sacriticând binele lor fizic pentru a face fată în 
societate si a-și satisface trebuintele iachipuite, ale vani- 
tăței. Si adese ori ii vedem preferind mai degrabă moartea 
de cât declasarea. | 
Când e vorba de a-şi crea o familie si de a-si spori dar 
trebuintele lui, ornul avut, acela tocmai care dispune de 
mai multe mijloace pentru a întreține un număr mai mare 
de copii, dacă nu ținem samă de situafiunea lui în societate, 
tocmai acela stă mai mult la gânduri, Căci el se îngrijește 
că, după ce se va căsători, să nu mai poată trăi după cum 
e deprins şi după cum o reclamă poziția lui. Această teamă 
e încă si mai funda'ă când e vorba de viitorul copiilor. 
Caci e firesc ca fiecare să voească a-şi vedea copii intr'o 
situatiune cel puţin deopotrivă cu aceea pe care 0 ocupă 
vingur, nu intr'o situatiune inferioară. Declasarea e o per- 
spectivă care sperie, şi cu drept cuvânt, pe cei mai multi 
şi-i face să intrebuinteze tot soiul de mijloace pentru a 
nu-şi pierde rangul in societate, fugind de căsătorie, căsă- 


«ges Jay Gould; şi la numarul $40. la John Jacob Astor. Geor- 


«ges Gould are cinci copii, William Roosevelt patru, Isac Steru . 


«doi şi John Iacob Astor unul singur. In totul doisprezece copii 
«pentru patruzeci și cinci de familii». (Les miliardaires améri- 
cains. Revue des Revues 15 Ianuarie 1899. Pag. 159). Cât pen- 
tru bcgáfia acestor familii va fi de-ajuns sà ziceni, că averea 
familiei Astor se ridică la 1.900 milioane de lei și cà averea lui 
Jay Gould, la moartea lui în 1892, trecea de Boo milioane de lei. 
(Vezi şi C. de Varigny : Les grandes fortunes aux Etats-Unis et 
en Angleterre. Paris 1889). 


425 


torindu-33 târziu şi recurgând Ja tot felul de măsuri pentru 
a restrânge numărul copiilor. Şi nu trebue să uităm că a- 
ceastă constrângere este pururea intovărășită de suferinti 
fizice si morale. Totuşi cei mai multi le iadurá, de teama 
neajunsurilor însă şi mai mari ale lipsei si ale declasárei. 
Faptul acesta cunoscut cá tocmai familiile cele mai bogate 
au mai puţini copii confirmă dar fondul de idei a teoriei 
lui Malthus si e o nouă infirmare a formei greșite în care 
a fost exprimat. Căci şi aceste familii sunt stăpânite de a- 
celaşi principiu în virtutea căruia şi ele uu tendinta con- 
stantă de a trece de limita mijloacelor de existență dispo- 
nibile. Dar prin mijloacele de existență trebue „să înțelegem 
când e vorba de aceste familii, tot ce serveşte .peniru în- 
tretinerea nu a existenței fizice, ci a pozitiei pe care o 0- 
cupă în societate, a existenfei sociale, a membrilor lor. Cu 
aceasta cad dela sine unele obiectiuni cari s'au făcut teoriei 
lui Malthus şi cari nu ating întru nimic fondul ei àde- 
vărat, ci numai forma greşită a exprimărei lui. 

„Nobilimea, zice Sismondi !), e pretutindeni in posesiunea 
„unor mijloace de subsistentá suficiente; ea ar trebui să 
„se inmultească dar până când descendenţii ei ar fi reduși 
„la cea de pe urmă sărăcie. Dar se întâmplă tocmai con- 
,trarul; în toate tările din lume vedem că vechile familii 
„se stâng după un număr oarecare de generaţii si că corpul 
„nobilimei se recrutează necontenit din rândul acelor cărora 
„lise conferă titluri de nobleță. Fiecare părinte de fa- 
„milie fuge de o inmultire a neamului său pe care ar con- 
„si-lera-o ca o degradare a numelui său ilustru... Membrii 
„familiei Montmorency nu au dus nici odată lipsă de hrană; 
„inmultirea lor, după sistemul lui Malthus, n'a putut dar 
„nici odată să fie oprită din lipsă de „mijloace de subsis- 
„tentă; numărul lor ar fi trebuit dar să crească îndoit la 
„fiecare două-zeci și cinci de ani.“ 

Evident că Sismondi confundă mijloacele de hrană cu 
mijloacele de subsistență şi această confuzie ca multe altele 
de felul acesta cari au încălcit chestiunea poporatiei, tre- 
bue să recunoaştem că se datorește aceluiași fapt şi anume 


1) Nouveaux f'rincipes d'Économie politique. Ed. II. Paris 1827. 
Pag- 274 


426 


faptului că Malthus nu şi-a precizat în de ajuns de bine 
gândirea, din cauza antagonismului, in lăuutrul căruia se 
mişcă, dintre fondul adevărat si forma greșită. 

Faptul contrar că tocmai clasele sărace se inmultesc mai 
repede şi au copii mai multi decât clasele avute, ese ase- 
mene o confirmare a principiului poporatiei. Căci aceste 
clase neposedànd nimic, nu sunt retinute de nici un fel de 
consideraţie. Peatru dânsele mijloacele de existenţă se con- 
fundá aproape cu mijloacele de hrană, si existenta socială cu 
existența fizică. Ne având nici un fel de proprietate si nici 
o pozitie pe care ar putea-o pierde si fiind pe lângă aceasta 
lipsite de ori-ce altă multámire, ele îşi lasă liber fràu in- 
stinctelor lor genezice, şi trăiesc la limita de pe urmă a exis- 
tenfei, omeneste, posibile. Aceasta confirmă dar principiul si 
explică starea mizerabilă a claselor muncitoare, in socie- 
tatea modernă, ia care munca omului a devenit o marfa 
cărei preţ, depinde de echilibrul dintre cerere si olertă. 


Si deosebirea aceasta dar, că irebuintele omului cresc si 
se desvoltá, si că mijloacele lui de existență sunt multiple 
pe câud trebuintele animalelor rămân aceleaşi si se reduc 
la hrana si adăpostul cel mai simplu, nu strămută princi- 
piul general de inmultire care e comun speciei umane cu 
toate celelalte finti organice. Faptul insusi de netăgăduit 
că clasele avute se inmul'esc mai încet decăt clasele så- 
race, Sa arătat că se datorește unei intervemri artificiale 
din partea omului, intervenire intovárásitá pururea de tot 
ielul de suferinti, El este un fenomen social, nu un feno- 
men fiziologic, si ar disparea odată cu schimbarea fermei 
actuale de organizare a socielătei, bazată pe stăpânirea 
privată a păniântului si a mijloacelor de producere si pe 
impártirea oamenilor în clase. 

Cu aceasta suntem adusi in mod firesc ca să ne ocupăm 
cu cea din urmă dintre cele trei deosebiri dintre om si a- 
numale, relative la condiţiile lor de inmultire, si anume, de 
faptul că: pe când animalele sunt în stăpânirea oarbă a pu- 
“terilor naturei; omul poate, prin însuşirea ce o are de a le 
cunoaște si de a prevedea consecințele lor, să se servească de 
unele, să se apere de urmările celorlalte şi să ajungă intru 
câtva stăpân pe soarta sa. 


» 427 


Vedem în adevăr că omul, trăind intr'o societate impăr- 
tită iu. clase, caută să restrângă natalitatea şi că o restrânge 
de fapt, din spirit de prevedere; şi că pe de altă parte el 
poate să schimbe forma de organizare a procesului de pro- 
ducere şi să lărgească necontenit cercul său de dezvoltare 
până la limita de pe urmă a spatiului, limită care nu se. 
poate intrevedea. Aşa fiind, era firese ca unii să atribue: 
mizeria si suferințele datorite lipsei, spiritului de nepre- 
vedere a claselor muncitoare, recomandând restrângerea na- 
talităței prin practicarea rezervei morale ca singurul mijloc: 
pentru a o înlătura; si ca ceilalți, avàud în vedere numai 
limita de pe urmă până la care se poate dezvolta poporatia 
şi văzând că acea limită e departe de a fi atinsă, să neso- 
cotească faptul de netăgăduit că în tot momentul lipsa mij- 
loacelor de existență este obstacolul firesc care opreşte 
creşterea nemărgenită a poporatiei. i 


Este evident că fiecare om are datoria de a fi prevăzător 
si de a nu-şi crea o familie decât atunci când e sigur că 
va avea! putinta de a indestula trebuintele ei. 5i cum Sar 
putea oare nega valoarea practică, pentru individ, a acestei 
regule elementare de prevedere care rezultă din insusirea 
înaltă a ratiunei prin care omul se ridică mai presus de: 
animal? Dar când se recomandă practicarea rezervei mo- 
rale ca mijloc general de îndreptare a unei stări sociale, noi 
am văzut că ea este si greşită si nedreaptă si nefolositoare !). 

In oarecari limite, omul are putință să stăpânească in- 
stinetele naturei lui. El poate, da.o pildă, să se obicinu- 
iască a trái cu puţin, hrănindu-se moderat. Dar este o li- 
mită peste care nu se poate trece fárá de a-şi compromite 
sănătatea, murind de inanitie. Acelaşi lucru se întâmplă cu 
toate celelalte  trebuinti organice, şi cu instinctul sexual 
prin urmare, pe care nu-l putem înfrânge fără consecinti 

"foarte grave pentru sănătatea și pentru fericirea noastră. 
Si tocmai de-accea, din cauza fericirei pe care ne-o pro- 
cură satisfacerea instinctelor noastre fireşti si a suferinte- 
lor cari sunt consecintele impotrivirei lor, de-aceea faptul 
că omul e înzestrat cu rațiune nu poate atinge principiul. 


1) Vezi Cap. XVIL 


428 

-care-l stăpâneşte şi-l va stăpâni pururea, în virtutea căruia 
el tinde să treacă de limita mijloacelor de existență dispo- 
nibile. Poporatía umană se ingrámádeste necontenit Ja a- 
„ceastă limită de pe urmă a existenței posibile, limită pe 
care o lârgeşte mereu tocmai sub presiunea acestui prin- 
cipiu, care se presintă ast-fel ca adevăratul principiu al ci- 
vilizației 1). 

Rămâne dovedit prin urmare că însuşirea superioară a 
Tatiunei care-l deosebește pe om de animale, nu-l scoate 
„de sub stăpânirea aceleaşi legi de inmultire, comună spe- 
-ciei umane cu celelalte specii organice, Această lege se 
„poate desface, întrucât îl priveşte si ținând samă de par- 
ticularităţile firei lui deosebite, in următoarele propositii, 
«cari sânt pe atâtea corolare, cari rezultă din axiomul tor: 
mulat mai sus cá funcfiunea esențială a viefei este păstrarea 
de sine: 

1%) Poporatia are o putere nemăryenită de inmullire din 
“care cauză ea tinde să treacă de orice limite cari ar măr- 
geni dezvoltarea ei. 


20) Limitele fireşti ale dezvoltărei poporaliei A, deter- 
“minate in tot momentul de cantitatea: mijloacelor de exis- 
tentá pe cari si le poate procura si cu cari este obicinuită 
să trăiască. 

30) Nefiind in stare să treacă de limitele mijloacelor de 
existență, la extremitatea cărora se îngrâmădeşte necon- 
tenit, poporatia se sileşte pururea să le lărgească perfectio- 
nându-și însuşirile şi instituţiile, cuprinzând noi teritorii şi 
“intrând in luptă cu poporatiile rivale. 

4) la lăuntrul oricăror limite de dezvoltare, determinate | 
In totdeauna de cantitatea mijloacelor de existență dispuni- 
bile intr'o epocă dată si in anume condițiuni, naturale si 
sociale, fiecare individ se luptă de-a dreptul cu conditiunile 
|n cari este chemat a trăi, căutând să-și lărgească sfera lui 
de dezvoltare si cu toti ceilalți indivizi, cari trăiesc in a- 
celeași conditiuni, pentru a-şi păstra existenta proprie ina- 
intea .i în contra tuturor. . 

Aceste teze in cari am desfăcut legea poporatiei se pot 


1) Vezi Cap. XVII. 


429 


exprima in următoarea formulă care le cuprinde si le re-- 
zumă : 

Poporația are tendința constantă de a trece de limita de 
pe urmă a dezvoltărei ei posibile, limită determinată ín tot: 
“momentul de cantitatea mijloacelor de existență pe cari şi le- 
poate procura şi cu cari este obicinuită să trăiască. 

Această formulă definitivă a legei poporatiei confirmă: 
fondul de idei adevărat al teoriei lui Malthus si înlătură. 
numai forma greșită in care el a fost exprimat. Ea ne a-- 
rată câ teoria lui Malthus, dezbrăcată de forma defectuoasă 
in care a fost îmbrăcată, isi păstrează valoarea ei stator- 
nică; că ea este cu adevărat, după cum se exprimă Rù- 
melin şi Roscher, o cucerire definitivă a ştiinţei. In acelaşi 
timp, eu recunoaşte legitimitatea . atacurilor a căror obiect. 
a fost din partea acelora cari oprindu-se la suprafata ei, 
au comis eroarea de a respinge odată cu forma greșită si 
fondul de idei adevărat; eroare scuzabilă mai ales din cauza 
incheerilor practice greşite la cari a ajuns Malthus. | 


In lumina formulei noastre, fenomenele interesante ale 
răspândirei speciei umane pe pământ, năvălirile de nea-- 
muri, cuceririle, inflorirea si decăderea natiunilor, se explică 
in mod firesc. Ele nu sunt decât manifestări ale aceluiaș. 
principiu a tot puternic, efecte ale aceleiaşi cauze gene-. 
rale, Si tocmai de aceea ea nu ne explică numai prezentul, 
ci ne deschide porţile misterioase ale viitorului. 

Iu rezumat, si pentru a da o preciziune încă si mai mare 
găadirei noastre, vom zice că principiul poporafiei, cauza 
cárcea putem atribui ininultirea speciei umane, se conlundă 
cu principiul general al viefei, care se manifesteazá ca o 
názuintá oarbă de păstrare si de inmultire nemărgenită, 
in orice formă, sau organism, se prezintă. In virtutea a- ' 
cestul principiu de care este stăpânită, poporatia umană: 
are tendința constantă de a trece de limitele de pe urmă: 
ale desvoltărei ei posibile, limite pe cari le lărgeşte necon-: 
tenit, îngrămădindu-se in tot.momentul la extremitatea lor. 
Principiul poporatiei, care nu-i decât una din formele sub 
cari se manilestează principiul general al vietei, devine ast- 
fel cauza adevărată a propăşirei speciei umane, principiul. 
civilizației. i 


430 


Cunoscând în modul acesta legea adevărală care Ap s 

meşte creşterea poporatiei, va fi uşor să ne dim samă, 
fie care caz particular, cari- sunt cauzele cari i de 
dezvoltarea ei normală si ce se poate face pentru a o în- 
râuri. Incheerile noastre practice, noi le vom putea dar spijini 
pe rezultatele teoretice sigure pe cari le-am dobândit, ceea 
.ce nu a fost cu putință până acum, întrucât teoria însăşi 
era supusă contrazicerilor si indoielei, 

Mai înainte de a conclude însă, si pentru a da o autori- 
tate incá si mai mare incheerilor practice, la cari vom a- 
junge, sprijinindu-le pe experienta veacurilor trecute, trebue 

să căutăm a lace oare cum aplicarea principiului stabilit 
de noi, arătând cum se explică, în lumina lui, fenomenul 
atăt de interesant al mărirei şi decăderei natiunilor. 


CAP. XIX. Mărirea şi decăderea naţiunilor. 


Rien de plus facile que d'admettre 
la vérité de ce principe: la lutte uni- 
verselle pour l'existence; rien de plus 
difficile — je parle par expérience — 
que d'avoir toujours ce principe pré- 
sent à l'esprit; or, à moins qu'il n'en 
soit ainsi, ou bien on verra mal toute 
l'économie de la nature ou on se mt- 
prendra sur le sens qu'il convient d'at- 
tribuer à tous les faits relatifs à la 
distribution, à la rareté, à l'abondance, 
à l'extinction et aux variations des 
ctres organisés. 


Charles Darwin). 


Decăderea constantă a tuturor naţiunilor, după ce ating 
culmea mărirei lor, este unul din fenomenele cele mai in- 
teresinte, dar în acelaş timp si mai obscure, ale istoriei şi 
caro a fost cercetat până acuma de cei mai eminen(i eu- 
petători, fără ca să se fi ajuns la o explicatiune satisfăcă- 
toare a tuturor cazurilor lui cunoscute de manifestare. 
Ca de obiceiu, când e vorba de a pătrunde înțelesul mai 
adânc al lucrurilor, faptele externe a le istoriei, aparen- 


1) L'origine des Espèces. trad, Ed. Barbier. | aris 1582. Pag. 65. 


431 


- tele si consecinţele prefacerilor lăuntrive ale vietei po- 
poarelor. sau confundat cu cauzele intime cari au deter- 
minat existenţa lor, servind apoi pentru stabilirea atâtor 
teorii, pe câte sunt si feţele sub cari fenomenul se poate 
prezinta. Aşa am ajuns a avea o mulţime de evplicafiuni, 
cari nu sunt de cât numai o insirare a unor împrejurări lo- 
cale, fără de a putea stabili până acuma o teorie, care să 
ne arate cauza generali a decăderei tuturor naţiunilor. 
Este drept că soarta tuturor tălmăcirilor noastre a înţele- 
sului lucrurilor este de a rămânea pururea necompleete, 
oprindu-se, până în sfârșit, in fata vreunui Ignorabimus 
ue care nu pot trece. Dar diferitele teorii prin cari sa 
căutat a se explica decăderea naţiunilor, nu sunt chiar 
niei relativ adevărate, după cum vom, arăta, dovedind că 
teoria noastră e superioară lor, din acest punct de vedere, 
cel puţin, dacă sar găsi că ea mai lasă încă unele fapte 
neexplicate. 

Nu poate fi locul aice de a intra în amănunţită cerce- 
tare a diferitelor păreri cari au fost emise prin timpuri 
asupra acestui subiect. Accea ee ne interesează pe noi, 
este de a indica, în puţine cuvinte, direc(iunile diferite în 
cari Sa căutat explicatiunea fenomenului ce ne preocupă, 
arătând pe seurt insuficiența lor. 

Incă din timpurile vechi s'a crezut că popoarele ajung 
a pieri din cauza luxului, a moleşirei $i a conruperei mo- 
ravurilor. Dar s'a observat, eu drept cuvânt, mai întâiu, 
că în sânul aceleaşi civilizaţii starea moravurilor variază 
de la un timp la altul si nu poate fi o cauză determinantă 
a ruinărei statelor si în al doilea rând, că coruptiunea nu 
cuprinde mai ales de cât păturile de sus ale unui popor, 

cari trăiesc aproape în toate ţările, în acelaşi lux, fiind 
atinse, aproape pretutindeni, de aceeaşi molesire. 

Bossuet, în discursul său asupra istoriei universale 1), 2 
crezut să afle explieatiunea fenomenului în slăbirea senti- 
mentului religios. Dar se poate vedea că si dânsul nu a fă- 
eut de cât să considere unele fapte de puţină însemnătate, 


I) Discours sur l'histoire universelle jusqu'a l'empire de Charle- 
magne. 1681. 


432 

din viaţa Athenci si a Romei, drept 'auzele generale dede- 
cădere a tuturor naţiunilor. Importanța slăbirei sentimen- 
tului religios nu o contestă nimeni, dar mai la urmă și a- 
ceastă slăbire are novoe să fie explicată. Pe lângă aceasta 
o ştiut că scepticismul in antichitate nu cuprinsese de cât 
spiritele câtorva, a neinsemnatei minorităţi; mulţimea a 
rămas credincioasă paganismului chiar dupá,ee erestinis- 
mul se răspândise $i ajunsese a fi religie de stat. 

In sfârșit, din împrejurarea că in timpurile de decădere 

s'au manifestat în filosofia greacă şi romană curente pro- 
tivnico religiunei nationale — Zenon in Athena si Epicu- 
ros in Roma—nu se poate spune că aceasta ar fi cauza 
generali de decidere a tuturor natiunilor, cari pot pieri 
si din pricina altor păcate, după cum o dovedeşte, între 
altele, si decăderea Spaniei, cu toată crodinţu ei. 
. Cunoscutul filosof si istorie Vico-?), erede că vecăderez 
naţiunilor se poate explica prin aceeasi lege generală care 
stăpâneşte viaţa indivizilor. Ca si omul, omenirea are © 
tinereţă, o epocă de virilitate şi o bătrâneţă. Naţiunile 
sunt fiinti colective si ca atari, de si existența lor e mai 
durabilă, totusi eu este mărgenită. Liniştea, fericirea, ei- 
viliuitiunen enervează naţiunile si le pun în imposibili- 
tate de a resista popoarelor mai vigurcase, cari náválesc: 
asupra lor. 

Dar naţiunile pier din cauze lăuntrice; năvălirea popoa-: 
relor mai tinere e numai ca o furtună care risipește o clá- 
dire ruinată. Cât pentru afirmatiunea că naţiunile îmbă- 
trünese ca şi indivizii, structura organismului social fiind 
diferită de structura corpului omenesc, trebue să căutăm 
cel puţin caro este forma acestui proces de îmbătrânire a 
națiunilor, in ce mod corpul lor ajunge a se diseompune 
si a cădea prada mortei. A zice numai că existența lor e 
mărgenită ca si existența oamenilor, e a pune un cuvânt 
în lipsa unei noţiuni precise a lucrurilor. 

Montesquieu 2), atribue decăderea Romei, între altele. 


4 


1) Principii di una scienza nuova d'intorno alla commune natura 
delle nazioni. Napoli, 1725. : 

2) Considérations sur les causes dela grandeur des Romairs et de 
leur décadence, 1734- 


/ 


3 


433 


mărirei imperiului, care a schimbat mişcările populare in 
"üzboae civile, susţinând că dezbinările interne erau oare 
cum fireşti şi necesare, 

sA trebuit să existe in Roma dezbinăni, zice elo, nesc- 
„cotind astfel una din cauzele principale ale peirei Ro- 
„mei: si acei războinici atât de mândri, atât de îndrăzneţi, . 
„atât de teribili in afară, nu puteau să fie din cale afară 
„moderați in lăuntru. A cere, întrun stat liber, oameni 
„indrăzneţi in războae si fricosi in timp de pace, e a voi 
„lucruri impesibile; si, in regulă generală, ori de câte ori 
„vom velea că toată lumea e liniștită întrun stat care-şi 
„dă numele de republică, putem fi siguri că libertatea nu 
„mai există“. 

Astfel pacea si liniştea din lăuntru, care este temelia 
mărirei naţiunilor, se consideră aice drept cauză a decă- 
derei lor; pe când războaele interne, cari le ruineazá, Si 
cari duc la des spotism „sunt privite ca manifestaţiuni ale 
puterei si ca condiţii ale libertátei. 

Această idee greşită a fost susţinută si de alţi autori în 
timpurile noastre : 

„Luptele dintro clase au impiedecat timp de veacuri o. 
.putregiane mo -ală, zice Drimenn?) în lupta. de concu- 
„rență din lăuntru se idezvoltară puterile, cu cari Roma 
„a cucerit ţările streine”. f 

Vom vedea că tocmai contrariul este adevărat: Luptele 
din lăuntru au istovit puterile poporului roman, până 
când a căzut prada năvălirilor streine. 

Printre celelalte cauze cari ar fi determinat decăderea 
Romanilor, Montesquieu mai citează slăbirea spiritului 
republican, coruptiunea, preseripţiunile lui Sylla, slăbirea 
disciplinei militare, năvălirea barbarilor, fără de a-i trece 
prin minte că toate aceste nu erau de cât consecinţele, nu 
uzele decăderei lor. i 

Cât pentru tirania unor împărați monstruoşi, se mai 
poate spune că dacă imperiul roman în diseompunere a: 


1) Loc. cit. Cap. 1X. : 
2) W. Drumann: Die Arbeiter und Communisten in Griechenland 


und Rom. Königsberg 1860. Pag. 331. 
“N 


434 


suferit tirania unor oameni ca Tiberius, Caligula, Nero, 
Commodus sau Caracalla, ea a avut în acelaşi timp îm- 
păraţi eminenti ca Titus — amor et dilicio generis hu- 
mani — Trajan, Hadrian, Mare Aurel si Constantin, cari 
nu au fost in stare să înlăture peirea lui. 

Herder?) se apropie întru. câtva de teoria lui Vico, sus- 
ținând, în mod general, că toate in lumea aceasta îşi au 
sfârşitul lor. 

„Nestatornie este dar totul în istorie, zice el”), inscrip- 
„tiunea templului ei se chiamă nimicinicie şi periciune. 
„Cauza acestei nestatornieii a tuturor lucrurilor pămân- 
„testi se află în natura lor, în locul in care se găsese, în 
„legea întreagă care stăpâneşte firea noastră. Trupul oa- 
„menilor este un învăliş supus stricăciunei, care se re- 
,inoeste pururea si care dela o vreme nu se mai poate 
,reinoi; dar spiritul. lor nu se poate manifesta pe pământ 
„de cât în trupul lor si printrinsul. Noi ne credem inde- 
„pendenti si cu toate aceste suntem legati de totul în na- 
„tură; cuprinsi întrun lant de lueruri trecătoare şi noi 
„suntem siliţi de a urma legelor cursului lor, cari nu sunt 
„altele de cât a deveni, a fi si a dispărea. Un fir subţire 
„leagă neamul omenesc, fir care se rupe la fiecare mo- 
„ment, pentru a fi impreunat din nou. Bătr ánul bogat de 
„ispite se duce în pământ, pentru ca urmaşul lui să in- 
ceapă si el ea un copil, să nimicească poate lucrările 
„predecesorului său, ca un neghiob, si să lase urmasului 
„aceeasi osteneală zadarnică eu care el singur şi-a mistuit 
„viaţa. Astfel se înlănţuese zilele, astfel se tin ne: amurile 
„si împărăţiile unele de altele. Soarele apune, pentru ez 
„să inopteze si pentru ca oamenii să se poată bucura de 
„0 nouá auroră... 
Naţiunile înfloresc și-și scuturá floarea lor; intr'o ná- 
Ads a cărei floare a trecut, nu n ni răsare 0 floare mai 
„tânără sb mai puţin încă vreuna mai frumoasă”. 
Se vede dar că si această teorie a lui Herder nu-i de cât 
1) Ideen, zur Philosophie der Geschichte der Meuscheit. Riga 
1784—91. 
2) Loc. cit. Cartea a cincisprezecea. 


435 LO 
-o constatare a faptului istovirei naţiunilor. dar nu o ex- 
plieare suficientă a acestui fenomen, dacă nu voim să ne 
multimim cu afirmafiunea generală că toate pe pământ 
isi au sfârşitul lor si că prin urmare si naţiunile trebue 
„Să piară. 2 ) a 

O altă teorie, introducând oare eum doctrina compdü a 
legendarului Zarathustra, în domeniul istoriei, caută să 
explice fenomenul acesta prin lupta dintre cele două prin- 
cipii, a binelui și a răului. Sa zis, în adevăr că fiecare so- 
.eictate se alcătueşte chiar dela început din două principii, 
un principiu. ul vieței, a cărui desvoltare produce mărirea 
ei si un principiu al mor[ci, care se desvoltă mai târziu 
şi care-i determină moartea !). Toate societăţile pier după 
ce şi-au istovit principiul vietei lor. Astfel societăţile pe 
cari le-au întemecat Fenicienii si Cartagiuczii, ar fi pierit 
din cauza lipsei unui ideal îndeajuns de puternice ca să 
reziste actiunei timpului, pentru că geniul comerţului nu 
.e în stare să inspire patriotismul care singur este mărirea 
națiunilor. In Grecia, lupta în contra duşmanului din 
afară a făcut puterea poporului grec; după victorie, slă- 
bindu-se coarda patriotismului, poporul elin a decăzut și a, 
putut fi enecrit de Filip. La Roma, principiul vietei ar îi 
fost cucerirea si onoarea militară, a cărui slăbire a de- 
terminat căderea imperiului. Si eu toate aceste, desi se a- 
firma că toate societățile se alcătuese din două principii 
protivnice, când e vorba de. popoarele moderne, se susţine 
4 ele nu mai pot pieri, ca si eum, în contra teoriei stabi- 
lite, ele nu sar compune din cele două principii opuse, a 
căror dezvoltare face rând pe rând mărirea si decăderea 
ori cărei societăţi. 

Această teorie care e mai mult o metodă de expunere à 
istoriei lupi aparențele ei mai bătătoare la ochi, de eát o 
explicatiune a fenomenelor, după cauza lor intimă, se re- 
duce la o simplă tautologie, pentru că nu láümureste ce tre- 
bue să înțelegem prin principiul vieței. Afirmatţiunea ge- 
nerală că naţiunile se sting, după ce şi-au isprăvit princi- 
piul vietei lor, nu însemnează, în asemene condițiuni, de 


- 


1) Dictionnaire Larousse. Art. Decadence. 


436 . 
cât că ele trebue să moară, în momentul când nu mai: 
pot trăi. 

O altă explicaţiune mai interesantă o găsim in teoria lui 
Gobineau +), dezvoltată acum în urmă de G. Vacher de 
Lapouge ?), Otto Ammon ?) si alţii. După această teorie,. 
dezvoltarea popoarelor ar fi trecut pretutindeni prin ace- 
leasi faze. Intro ţară locuită de o rasă interioară, năvăleşte 
intrun moment dat un popor de cuceritori, aparţinând. 
unei rase mai puternice. Cu timpul cuceritorii si cuceritii: 
aleŭtuese un singur popor, în care rasa superioară dă di- 
reetiunea, şi rasa inferioară contribue cu munca ei la pro-- 
ducerea unor rezultate de cultură, pe cari nu le-ar fi putut 
obţine niei unul din acele două elemente, lucrând fiecare- 
în deosebi. Dar încetul eu încetul, din cauza inerucisürilor,. 
cari nu se pot înlătura, sângele cuceritorilor se amestecă 
cu sângele de calitate inferioară al euceritilor si nivelul: 
general de cultură scade. Omul timpurilor de decădere, 
omul degenerat, este un product deosebit din punctul de: 
vedere etnic, de omul timpurilor eroice. Popoarele mari,. 
în momentul de a dispărea, nu mai au de cât foarte putin 
din sângele intemeetorilor mărirei lor. Puterea de viaţă, 
simțul piactie, idealurile politice, energia în urmărirea: 
lor, se schimbă odată cu elementele etnice cari ajung să 
predomineze. O mână de oameni, aparținând rasei arice, a 
dat nastere celei mai splendide culturi din antichitate. Dar 
rasa lor sa istovit în scurtă vreme si aceeasi Grecie care 
a rezistat cu succes puterei uriaşe a Perşilor, a căzut le 
picicarele lui Filip, si a fost cucerită rând pe rând de 
Romanii si de Turcii năvălitori. Astăzi pământul, clima $1 
situaţiunea geografică a Greciei nu sau schimbat, dar ea 
nu mai e în stare să producă nici un om de valoare. In- 
trun cuvânt, decăderea naţiunilor sar datori istovirei ele- 
mentelor superioare — épuisement des eugéniques — cun 


1). Comte de Gobineau: Essai sur linégalité des races humaines 
18:3—55. Ed II. Paris 1884. 

2) kevue internationale de Sociologie. 1893 şi Selections sociales, 1896. 

3) Die Gesellschaftsordnung und ihre natürlichen Ci amara sect Jena- 
1897. Ed. II. 1896. 


e 437 


-zice de Lapouge, Pentru ilustrarea acestei teorii mai pu- 
tem cita si părerea cunoscutului istorie John William Dra- 
„Der, care atribue decăderea imperiului roman tot acestei | 
cauze generale : 

„Urmarea necesară a eresterei militare a Romei, zice 
„el 2), a fost eit elementul etnie, care era piatra lui un- 
..ghiularí, a pierit. O mână de oameni Sau pus să cuce- 
„rească lumea mediterană si au reuşit. Prin aceasta ei sau 
„răspândit pe o suprafață geografică imensă şi s'au pier- 
„dut, in mod! fatal, în masa în care sau amestecat... Cine: 
„întreabă de cauza căderei imperiului roman, va găsi răs- 
„punsul dacă va vedea ce devenise Romanii“. 

Hellwald ?) reproduce această părere a lui Draper, zi- 
când că Romanii din vremea lui Caesar erau si din punctul 
de vedere etnie un popor diferit de poporul de la începu- 
“tul republicei şi că această deosebire etnică ar explica dis- 
pariţiuvea virtuţilor romane. 

O altă teorie, care samănă întru câtva cu aceasta, este 
teoria susţinută de Otto Secck ?), după care decăderea na- 

țiunilor star datori stârpirei celor mai buni — zlusrot- 
tung der. Bessten. In Grecia, cât timp a domnit libertatea, 
revolutiunile, uciderea în masă a cetățenilor si alun- 
garea lor, nu au încetat un singur moment *). In Roma, 
cine avuseso destulă bărbăție ca să se expue politiceşte a 
căzut victimă. Si acelaşi efect l-au avut războaele civile, 
eoruptiunea funcţionarilor administrativi, askeza cari au 
contribuit la istovirea elementelor celor mai bune ale po- 
porului roman. 

Nu e greu de a vedea că sub numele de decădere a na- 
“țiunilor, se amestecă aice două fenomene cari se condițio- 
neazá, dar cari nu trebue să se confunde şi anume: scá- 
derea civilizatiunci unui popor, eu îstovirea puterilor lui. 


1) Geschichte der geistigen Entwickelung Europas. Trad de 4. 
Bartels. Leipzig 1865. Vol. I. Pag 224 

2) Kulturgeschichte in ihrer natürlichen Entwicklung bis zur Ge- 
genwart, Ed. III Augsburg, 1583. Vol I Pag. 468. 

3! Geschichte des Untergangs der antiken Welt. Ed, II. Berlin 
1897—98. : te 

4) Loc. cit. Vol. I. Pag. 230. 


438 


Se naşte întrebarea, in adevăr, — si eu aceasta ne apro- 
piem de cereetarea teoriei noastre — ce trebue să infele- 
zem prin uecăderea unei naţiuni, care este criteriul după 
'are ne putem da samă despre starea in care se află un 
popor, întrun moment al existenței lui, dacă e pe cale de: 
suire, dacă a ajuns la culmea prosperităţei sale, sau dacă 
mergo spre declin? 

După părerea noastră, nu poate fi altă normă de jude- 
care a stărei naţiunilor ca si a indivizilor tle cât puterea 
lor de viață, care se manifesteazá în sănătatea si vigoarea. 
lor fizică. Când un individ e in deplinătatea puterilor lui 
fiziee, când e înzestrat cu o energie deosebită, care-i per- 
mite să înfrunte greutăţile existenţei, să se păstreze şi 
să se reproducă, lăsând urmaşi numerosi si plini de să- 
nătate, noi zicem că e în plină prosperitate, indiferent 
de starea de cultură sau de avere în care S'ar afla. Si 
din contra, individul fie cât de bogat sau de învățat, a 
cărui puteri fizice sunt istovite şi care nu mai e în stare: 
să aibă copii sănătoşi, se consideră, cu drept cuvânt, ca 
degenerat. 

Servindu-ne de acelaşi criteriu, noi zicem că, cu cât o 
naţiune e fiziceste mai puternică si mai sănătoasă, cu cât. 
se inmulteste mai eu inlesnire, cu atât este mai prosperă, 
pentru că ea stăpâneşte viitorul, adică putinţa de a realiza 
cu timpul orice progres; si din contra, cu cát o naţiune se 
înmulțește mai anevoe, sau abia se mai păstrează prin €x- 
cedenie de naşteri, fie ea de altmintrelea cát de cultă si 
cât de bogată, eu atât decăderea ei e mai sigură, pentru că 
viitorul nu-i mai aparţine. 

Teoria lui Gobineau, intemeeatii pe deosebirea necontes- 
tată de aptitudini dintre diferitele rase, poate să ne dea 
explicaţiunea decăderei civilizaţiunilor prin istovirea ele- 
mentelor etnice superioare cari le-au alcătiit, dar ea nu 
ne explică această istovire însăşi, cauza pentru care ra- 
sele ele insile si naţiunile întrun moment al existenţei lor, 
nu mai sunt în stare «de a se reproduce, isprăvind prin- 
irun adevărat marasm senil, ca omul ajuns la marginea- 


de po urmă a vârstei. Si nu e fără interes de a vedea la ce: 


439 


concluzii ureşite putem să ajungem, in lipsa principiului 
sigur de care noi ne conducem. 

După ce constată că poporatia Frantei abia se mai in- 
inulteste si că străinii năvălese de pretutindeni, ocupând 
pământul ei, Arsène Dumont, face eu toate aceste urmă- 
(oarea apreciare asupra stărei in care sar aflu această, 
tară: 

„Franța, zice el 1), nu este în decadenţă. Caleulánd bine, 
„ea este încă in progres si nu numai sub raportul ceonomic 
„sau intelectual, dar ehiar sub raportul poporaţiei °) de 
„care ne ccupăn. Progresul elasei de mijloe, împărţirea 
„proprietăței, munca stăruitoare care este legea vieţii fran- 
„ceze, dezvolturea învăţământului de toate gradele si pro- 
„pagarea lui în teate clasele societăţei, forţa morală dove- 
„dită prin descoperirile ştiinţifice şi prin aplicările indus- 
„triale cari sunt roadele lor; activitatea literară, constiin- 
„ta crescândă a dreptului şi revendicarea lui inversunatá 
„chiar de cătră cei mai de jos, ridicarea tuturor la demni 
„tatea 'de cetăţean, votul obstese si consecinţele lui inevi- 
„tabile, difusiunea vietei inteleetuale si politice in provin- 
„cie, trezirea patriotismului întreţinut prin împărţirea 
„Europei in sartide rivale, insfársit puterea presei şi & 
„opiniei publice constituese pe atâtea foloase strălucite 
„În favoarea noastră”. 

Dar toate aceste bunuri, cu cari se poate făli Franţa nu 
compensează de sigur scăderea numerică a poporului frau- 
cez, faptul că popo ada ci abia so mai inmulteste si că 
străinii o cucerese de pretutindeni. Franţa piere astăzi 
din aceiaşi cauză din care au pierit mai înainte de dáusa 
Athena si Roma: din lipsa de oameni. Si toemai din cauze 
acestei slăbiciuni de care e cuprinsă suntem în drept să 
zicem că națiunea franceză e în plină decădere, indiferent 
de starea de dezvoltare a bogăției si a culturei la care 


a ajuns. 


1) Depopulation et Civilisation. Paris 1890. Pag 5. 

2) Observam aice cà prin Apoporaţie» Dumont nu înţelege sa vor- 
beascá de starea sau mişcarea ei, ci de împrejurări de ^ impor- 
tanţa cu totul secundară, precum e starea economică, politică 
şi culturala, 


440 


Pentru a nu ne pierde dar in chaosul nenumăratelor 
forme sub cari se prezintă fenomenul decăderei naţiunilor 
și pentru a nu lua aparențele drept cauzele intime cari 
l-au produs, trebue să luăm ca normü de judecată miyen- 
rea popora[iei si să plecăm de la legea popora[iei asa. pre- 
cum a fost formulată de noi, având pururea în vedere, pe 
de o parte tendința ci nemárgenitd de înmulțire şi pe de 
altă parte, limita extremă a dezvoltărei ei posibile, care 
este în totdeauna determinată de cantitatea mijloacelor de 
existență, pe cari si le poate procura si cu cari este obici- 
nuită să trăiască, 1 

La prima vedere, se pare că nu ar fi cu putinţă de a se 
împăca această tendinţă nemárgeniti de înmulţire, cu 
lineezeala si amortirea care cuprinde naţiunile intr'un mo- 
ment al existenţei lor si care le face să piară eu incetzl, pe 
acelaşi pământ pe care altă dată stiuse să-şi procure mij- 
loace îndestulătoare pentru a intemeea mărirea lor. Dar 
toemai legea poporatiei ne dă putinta de a rezolvi această 
cor:trazicere aparentă arătându-ne cum. poporaţia umană, 
desfăcându-se de la o vreme în clase, categorii și srupiüri 
etnice deosebite, ajunge a-şi istovi puterile pe de o parte 
din cauza condiţiilor nefiresti de existenţă în care e pusă, 
şi pe de altă parte din cauza luptei dintre diferitele clase, 
entesgcrii si grupări, stăpânite de o potrivă de acelasi 
“principiu de înmulţire. Mai inainte de a intra însă în 
dezvoltarea acestei teze, se cade să ţinem samă de urmá- 
toarea observatiune de:cea mai mare însemnătate : 

Pastrarea agcrimei si a sănătăţei tuturor ființelor or- 
ganice fără deosebire depinde, pe de o parte, de exercita- 
rea continuă a tuturor organelor si însuşirilor lor de o po- 
triră $i pe altă parte, de putinţa de a-si îndestula trebuin- 
tele prin tncordarca normală a puterilor lor. à 

Motival care stimulează activitatea tuturor fiinţelor nu 
este altul de cât necesitatea de a-şi procura mijloacele dc 
existență, Această necesitate le îndeumnă de a-si încorda 
toate puterile, pentru a-şi păstra existența, şi această în- 
cordare este cauza adevărată a perfeetioniárei insusirilor 
lor. Dobândirea mijloacelor de existenţă absorbind însă 


441 


puterile organismuini, cea. dintăiu condiţie pentru ea a- 
cesta să peută exista, este ca paguba pe care o necesitează 
dobândirea lor să nu întreacă folosul ce-l au pentru între- 
ținerea lui. Aceasta este legea care stăpâneşte toate fiin- 
tele si în virtutea căreca ele trebue să caute a-şi satis- 
face trebuintele cu cea mai mică pierdere de puteri posi- 
bilă, ceea ce explică mai bine lupta pentru existenţă, după 
cum am arătat în capitolul anterior. | 

Pentru caio finti să se poată păstra si dezvolta, se cere . 
dar ea ea sd-si eacreileze toate însușirile de-o potrivd, in 
luptă continuă cu împrejurările în cari este chemată a 
trăi, dar în aceiaşi timp, ea trebue să aibă putinţa de a-și 
satisface trebuin[cle, prin incordarea normală a puterilor 
ei. In lipsa acelei cintăiu condițiuni, ca este ameninţată 
să degenereze prin utiofiarea puterilor, în lipsa celei de a. 
doua, ca trebue să piară prin isfovirea lor. Sănătatea, vi- 
goarea si agerimea ființelor organice depinde, prin urmare, 
în ultimă analiză, de echilibrul dintre ostencalá şi folos,. de 
unde rezultă o consecinţă de cca mai mare importanţă 
pentru întelegerea fenomenelor de degenerare şi anume, 
ci nu mijloacele de existenţă, pe cari fiinţele organice le 
găsese de-a gatu, pot să întreţină sănătatea şi vigoarea lor 
si a urmaşilor lor, ci numai acele pe cari $i le procură 
singure, pentru că numai aceste le îndeamnă să-şi exerei- 
teze organele. 

Leul închis în cușcă are desigur mai multă hrană, si 
mai la timp, decât leul care eutrceri pustiurile Alricei, um- 
blând după pradă, dar vigoarea acestui din urmă, ageri- 
mea si frumusetea Jui, sânt cu mult mai mari. Si dacă se 
întâmplă ca acel d'intáia să se reproducă în închisoare, 
puii lui nici nu se rct asemăna, ca sănătate si vioiciune 
cu leii náseuti în pustiu. La a treia. generaţie, urmaşii 
leului care a fost ținut în condițiuni nefiresti, lipsit de 
exerciţiul binefăcător al puterilor lui, vor pieri aproape cu 
siguranţă, de mizerie fiziologică, pe când urmaşii leului ră- 
mas în libertate vor urma. a se inmulti până la limita de 
po urmă a dezvoltărei lor posibile, determinată de canti- 
tatea de hrană de care vor putea dispune. Ne găsim dar 
aice în fata unui fenomen de degenerare, de atrofiare a 


puterilor unor fiinti animale, care se explică în mod foarte 
natural din eond.tiunile neprielnice în cari au fost chemate 
a trăi. Aceea ce se întâmplă cu animalele, cari degene- 
reazi când nu sânt silite de a-şi incorda puterilepentru 
a-şi agonisi mijloacele de existenţă, sau când nu sânt in 
stare dea-5i procura aceste mijloace, prin incordarea.nor- 
mată. a puterilor lor, se întâmplă întocmai si cu oamenii ; 
existi însă din acest punet de vedere o deosebire foarte 
mare între oameni si animale, deosebire care ne va per- 
mite să explicăm, prin legea poporaţici stabilită de noi, 
fenomenul, în aparenţă protivnie acestei legi, a decăderci 
naţiunilor. 

Cu privire la modul de a-şi îndestula trebuințele, toți 
indivizii unei specii animale trăiese in. aceleași, condițiuni 
deopotrivă, în direct contact cu natura, pe când oamenii sc 
împart în categorii si clase, a căror condiții de existență 
sunt diferite si cari cu, din această cauză, si interese con- 
trare. i 

‘Afară de unele insecte trăind in societate, precum 
sânt albinele si furnicele, toate celelalte animale trăiesc în 
cea mai desăvârşită egalitate, Toate se luptă de a drep- 
tul cu natura şi între dánsele, cu aceleaşi mijloace natu- 
rale, pentru a-si păstra existența, rămânând biruitoare a- 
cele mai agere si mai puternice, cari singure sânt in stare 
de a se reproduce, „fecustă egalitate nu există între oameni 
decât pe treapta cea mai de jos a dezvoltürei lor, la ince- 
putul sceietăţilor. Cu tine, necesitatea de a-si indes- 
tula trebuintele lor crescânde îi sileste de a se specializa 
“i dorinta deva asigura fiecăruia roadele ostenetelor sale, 
îi face să admită principiul aproprierei pământului, Astfel 
„împărțirea muncei“. care sporeşte productivitatea, distri- 
hue pe cemeni în diferite categorii de producitori, pentru 
cari so cer şi însuşiri deosebite, şi „proprietatea privată“, 
adică apropriarea de cătră unii a condiţiilor naturale de 
existenţă ale celorlalți, îi imparte in diferite clase. Din 
acest punet de vedere. între diferitii indivizi există astăzi, im 
sacietățite civilizate, următoarele deosebiri fundamentale: 

L Unii isi indestuleazü trebiuintele prin munea lor pro- 
prie, ca muncitori de pământ, ca muncitori industriali, 


443 


sau ca prestatori de servicii utile (judecători, medici, avo- 
cui, ingineri, învățători, directori de servitii, ete). Cei- 
lalti trăiesc din produsul muncei altora, sa, stăpâni pe mi- 
ileacele de producere ale societütei, în calitate de proprie- 
tari rurali, de proprietari de fabrici si ateliere ete. Accastă 
deosebire se datorește proprietá[ei private. 

2) Unii îsi procură mijlocacel de existenţă lucrând 
pământul ; mărimea venitului lor depinde pe lângă munca 
ce o face side puterile naturale ; si în această categorie fo- 
“osul unuia e întotdeauna. ii folosul celuilalt. Ceilalti, 
ne mai având niei un contact eu natura, trăiese exelusiv 
din produsul- muneei lor, fie corporale, fie intelectuale ; 
mărimea venitului lór depinde numai de propria agerime si 
încordare; si folosul unuia e mai întotdeauna paguba 
celuilalt. Această deosebire se datorește impéírtirei miuncei. 

“Din această îndoită împărţire a oamenilor după felul 
eun îşi procură. mijloacele de existenţă, rezultă următoa- 
rele conseeinti de mare însemnătate : j 

1. Diferitele elemente ale unei poporatii, astfel împărțite 
in clase si categorii, se dezvoltă unilateral, în paguba exer- 
citărei deopotrivă a tuturor organelor si însușirilor, de la: 
cari depinde sănătatea și vigoarea organismului. 

Fe când muncitorul de pământ, stăpân pe roadele mun- 
cei sale, îşi destăşură toată energia în luptă dreaptă eu 
natura nesvojitándu.si in primul rând puterile lui fizice, dar 
si pe acele sufletesti, siiruninta, prevederea, spiritul de e- 
eonomie, religiositatea si buna voire pentru aproapele; 
muncitorul a. cărui venit depined numai de agerimea pro- 
prie, în luptă moîncetată cu toţi muncitorii de aceeași 
breaslă, e silit să-și încordeze mai cu deosebire puterile Ixi 
intelectuale si să caute prin toate mijloacele ea să inli- 
ture pe ecneurentii săi. Această dezvoltare uniluterală a 
insusirilor intelectuale are ca consecinţă istovirea pute- 
rilor organismului, a. cărui reproducere nu dă decât pro- 
ducte bolnăxicioase, din cari nu se nase decât fiinti ehir- 
cite si lipsite de energie, menite să piară în lupta pen- 
tru existenţă. Cât peutru faptul că unele elemente nu pot 
trái decât înlăturându-se unele pe altele, cl face ca nici să 
nu mai fie vorbă de bună voire pentru aproapele, care se- 


444 

prezintă ca un dușman primeidics; si niei de cinste sau 
de religicsitate adevărată, când totul depinde, pentru in- 
divizi nu atât de la împrejurările naturale, pe cât de la 
energia si de lu ghibăcia proprie, si de împrejurările so- 
eive, în cari i-a aruncat hazardul nasterei. Si de aceea, 
încă din antichitate, agricultura a fost slăvită de toti ca 
singura ocupaţie cinstită si vrednică de omul liber. Aris- 
toteles zice că poporul agricol e cel mai drept si că agri- 
cultura e ramura de câştig cea mai dreaptă si mai con- 
formă cu legile firei : cea mai dreaptă, pentru că nu ne 
procură niei un câştig de la oameni, nici cu voea lor, ca 
prin comerț de o pildă, nici în contra voinței lor, ca iu 
'războiu. Cea mai conformă cu legile firei, pentru că 
toate fiiintele'se hriănese de la mama lor si mama omului 
este natura (pământul). 

lAsemenea a fost recunoscută importanța agriculturei 
peutra păstrarea vigoarei fizice a poporaţiei. Grecii pre- 
tindeau că munca câmpului întărește trupul: şi sufletul 
si'I face pe om să fie ghibaciu si vrednie în războaie 1), iar 
Cato ne spune că ţăranii sânt cei mai buni soldati si oa- 
menii cei mai cinstiţi si mai binevoitori ?). 

Păstrarea acestei sănătăţi fizice si morale se datorește 
fără îndoială modului de traiu, în direct contact eu iz- 
'vorul general de puteri al naturei, şi dezvoltărei deopo- 
trivă a tuturor insusirilor clasei agricole, care va fi in- 
totdeauna temelia cea mai puternică a mărirei unui po- 
por. Si de aceea, usor ne putem inchipui că strâmlorarea 
existenţei acestei clase si nesocotirea intereselor ei tre- 
bue să fie cauza de căpetenie a decăderei naţiunilor, ceea 
ce se va dovedi ceu prisos din exemplele ee ni le va da 
istorin. 

Cât pentru efectele rele ale dezvoltărei unilaterale și 
ale indepärtărei de la sânul pururea invietuitor al na- 
turei asupra sănătăței omului, Statistica ne procură date 
suficiente cari confirwă acele spuse de noi, arătându-ne 


1) August Böck: Die Staatshaushaltung der Atherer. Ed. III. Berlin 
1856. Pag. 53 

2) Theodor Mommsen: Römische Geschichte, Ed. V. Berlin 1868. 
Vol. I. Pag. S66. 


că poporatia oraşelor nu se păstrează decât numai prin 
curgerea continuă. a excedentelor poporatiei agricole, re- 
inoindu-se eu desăvârşire după câteva generaţii. 

Intemeindu-se ep date sigure, Georg llansen ?) a dove- 
dit, în adevăr, că din acele trei clase in cari se imparte 
poporatia unei tări — clasa rurală, în caro intră toţi pro- 
prietarii şi țărănimea; clasa de mijloc orăşeneuseii, care . 
cuprinde toate elementele culte de la orașe, reprezentanții 
industriilor, funcţionari, oameni de ştiinţă ete.; si clasa 
muncitorilor proletari — numai acea d'intáiu e statornică 
alcătuind din exeedentele ei poporatia oraşelor. Aşa de o 
pildă, poporat(ia orașului Lipsea se compunea, după caleu- 
lele ce le face Hansen, pe baza numerătoarei din 1875, po 
jumătate numai din indivizi născuţi în oras, pe când cea- 
laltá jumătate se alcătuia din elemente venite de aiurea”), 
ceca ce dovedeşte eii poporaţia acestui oras se reinoeste 
In tie care două generații eu Clemente din afará*. Alá- 
turatele câteva cifre însă ne pot da o idee încă si mai 
clară despre fenomenul reînoirei poporatiei orásenesti. In 
oreu! Berlin, împărțind industriasii si meserias!i de sine 
stătăltori, «lupă originea lor, Hansen obţine proporţiile 
următoare : 


I) Die drei Bevölkerungsstufen. München 1889. 

2) loc. cit. Pag. 27. 

3) Teoria lui Hansen despre «cursul poporaţiei» de la câmpii la 
oraş: este fara îndoiala adevărată, în lineamentele ei generale, 
deși în unele amănunte ea s» poate îndrepta, Aşa de-o pilda, 
daca ţinem seama și de curgerea continua a poporafiei din ora- 
sele. mai mici in orașele mai mari, e sigur ca termenul reino- 
irei peporatiei numai în doua generaţii e prea scurt. Ar fi poate 
mai nimerit sa zicem ca ea se reinoegte în tiei sau patru ge- 
nera(ii. Faptul însa câ unele familii au o durată mai lungă, 
nu modifica aceste concluzii generale Vezi Otto Ammon: Die 
Gesellschaftsordnung und ihre natürlichen Grundlagen. Ed. 1l. 
Jena 1896. Pag. 96. i 


Numărul 
total al 
indivizi- 
lor de sine 
stâtâtori 


Din numarul total 
s'au náscut 


In Berli Aiurea 


Oteluri şi Restauraţii 
Comerţul cu băuturi 
Cismărie 
Construcţii 
Speditiune si misitie 
Manufactură 

Bancă și credit 
Librărie 


Lucrări în metal 
Industria textilă 
Tipografie 
Artişti 


La roo 
s-au 
nàscut 
in Berlin 


In această tabelă se oglindeste, cum nu se poate măi 
bine, cursul poporatici de la ciunpii la orase, reinoirea con- 
tinuă a poporaţiei orăşeneşti cu elementele viguroase nis- 
cute la ţară. Si este cu totul raracteristie de a veder- cà 
clementele cele mai numeroase venite din afară, intra 
tocmai în acele industrii in cari se cere mai puțină pre- 


pătire, în: construcții, în serviciul otelurilor si restaura- 


ţiilor, pe când în ramurile in cari se cere o &hibăcie mai 
mare ca in artă xi în tipografie, prepondereazá elemen- 
tele născute în localitate. 

„Peroraţia unui stat, zice Hansen 1), nuse alcátuestc 
„din d'lerite clase sau categorii între cari nu ar exista decât 
„0 legătură superficială si cari nu ar atârna decât econo- 
;nyiceste unele «e altele: ea este o fiinţă organică, un tot 
nedespürtit, a cărui părţi reprezintă numai diferite stadii 
„de desvoltare. Omul politie, care tratează fiecare tite- 
„gorie în deosebi, independent de celelalte, după natura si 
„condițiile ei de existenţă, samănă cu naturalistul care ar 
serie intr'o carte toate omizele, in alta erisalilele si în 
40 a treia fluturii”, 


y) Loc. cit. Pag. 154. 


447 


Teoria lui Hansen despre „cursul poporaţiei!: (Bevol- 
kerungsstrom), si care ne arată importanța deosebită ce o 
are clasa ruralá?!), ne spune dar că 'àmpiile produe un 
mare excedent de născuţi cari, ne mai putându-se hrăni la 
tară, emigrează în oraşe, unde caută a se adăposti mai in- 
tâiu în ramurile de câştig cele mai simple si pentru cari 
se cere mai puţină pregătire. In urma unei lupte crâncene 
pentru existenţă, în care elementele cele mai puţin rezis- 
tente sunt eliminate, acei mai ageri isi ridică copiii pe o 
treaptă socială mai înaltă, introdu àndu-iin clasa de mij- 
loc, ca comercianți sau industrias Din aceştia se recru- 
tează apoi la a treia generație, clasa profesiunelor libere, 
toti aceia cari se dedau studiilor si aleătuese clasa diri- 
gentă a unui popor. Această clasă însă, din cauza specia- 
lizărei ei şi a dezvoltărei unilaterale a însuşirilor intelec- 
tuale numai, din cauza îngrămădirei ei în oraşe si din 
auza luptei pentru existenti, cure elimineazá pururea pe 
cei mai slabi, nw se poate păstra din propriele ei puteri, 
după cum o dov edeste stingerea familiilor nobile si ridiea- 
ren continuă a unor elemente nouă a „parv eniţilor“, în cla- 

sole de sus, Clasele de sus, de la cari depinde izbânda în 
fi pentru existenţă dintre popuare, au dar nevoe 'de a se 
reinci paruren d'n o clasă de mijloc puternică si aceasta in 
-ândul ei nu poate să existe decât numai dacă clasa rurală 
e în stare să-i procure mecontenit elementele necesare din 
propricle ei excedente de nasteri. Aceste sânt însemn: tele 
ineheeri la cari trebue să ajungem, călăuzindu-ne de a- 
devărurile stabilite de Hansen, Si sântem fericiţi de à 
constata aice că cercetările lui Hansen, publicate. în anul 

1889, și de cari nu am avut cunoştinţă, decât acum in 
urmă, confirmă iy totul teoria susţinută de noi, can in 
acelaşi timp, în care ne-am incercat să arătăm impor- 
tanta deosebită ce o are comerţul si industria pentru exis- 
tenta. unei naţiuni ?). 


1) Otto Amon: Loc. vit. Pag. 99. 

2) A. C. Cuza: Meseriagul român Iași 1893. — Această scriere a 
apârut mai întâiu în ziarul «Era Noua», din laşi, prin anii 1890 
şi 1991. 


445 


Dacă împărțirea poporatiei in diferite categorii de produ- 
cători are consecinţi atât de insemnate pentri sănătatea si 
vigoarea indivizilor, împărțirea ci în clase nu este mai pu- 
tin importantă, din acest punet de vedere, Am văzut, iu 
adevăr, că una din eonditii'e de căpetenie ale intretinerei 
sünátütei organismului este exercitarea normală a orga- 
nelor lui, sub presiunea necesităței de a-şi procura, mij- 
loacele de existenţă, si am zis atunei că nu mijloacele pe 
cari fiinţele organice le găsese de-a gata, ci numai acele 
pe cari le dcbándese singure, pot să întreţină sănătatea 
lor. Pe când indivizii, cari nu au ca izvor de venituri de 
cât numai puterea lor de muncă, îsi istovese izvorul u- 
cesia, muncind în condiţiunile neprielnice, în schimbul 
unei remuneraţii nesuficiente, din cauza concurenţii ilin- 
tre dânșii, indivizii stăpâni pe mijloacele de produtere 
ale societăţei, degenerează din cauza viciilor cătră enri 
îi mână vicaţa lor trândavă si din cauza lipsei de exer- 
tiu a organelor. Şi nimie nu poate imlătura peirea, a. tu- 
turor acelora cari calcă această lege sfântă, care dow- 
neste peste toate ființele, ei ele trebue să-și agonisească 
hrana cu trudă şi eu încordare, pentru a se păstra si a se 
inmulti. Tráind din produetele muncei altora, pe care o 
dijmuese, în virtutea dreptului ce-l, au ca proprietari ai 
izvoarelor de vietuire, bogătaşii au adunat în toate tim- 
parile averi nenumărate si au trăit din asuprirea seme- 
nilor lor, fără niei o greuate. Dar degenerarea morală si 
fizică a fest pedeapsa fatală a acestui train nefirese; In- 
erümadirea avutiilor im mânele câtorva a avut, până în- 
sfârşit, pretutindeni acelasi efect, luxul, desfrânarea,, vi- 
ciile în contra naturel, sterilitatea, îmbolnăvirea si stán- 
gerea lor, Si vom avea prilejul să vedem că nu numai a- 
verile mari contribue la. degenerarea poporaţiei, Impăr- 
tirea excesivă mai ales a proprietiütei rurale, poate să 
aibă ca rezultat, în anume împrejurări, de i face ca in- 
diviz i, veind a-şi asigura un train mai bun pentru dánsii si 
să înlăture necesitatea. diviziunei în loturi prea unici a pro- 
prietăţei lor, refuze de a se mai înmalți. Căci am zis că po- 
poratia are temința constantă de a trece de limita de pe 
urmă a dezvoltărei ei posibile determinată in tot momen- 


449 


tul de cantitatea mijloacelor de existenţă pe eari si le 
poate procura si cu cari este obicinuită să trăiască. Când 
clasa proprietarilor se vede ameninţată de a ajunge la 
limita de pe urmă a impár(irei proprietăţei, prin care 
isi mai pcate încă indestula trebuintele traiului ei obici- 
nuit, ea isi mürgineste de bună voe inmultirea, Aceasta 
se întâmplă mai ales când tot pământul a fost ocupat, şi 
când lintitele poporațici au ajuns astfel a se fixa încât ea 
nu mai are putinta de a creşte. Atunci fiecare caută să-şi 
asigure existenţa, păstrându-şi averea lui, si pentru a- 
eeasta o silit să-şi restrângă numărul copiilor. In anv- 
mite împrejurări, proprietatea privată poate să devină dar 
o cauză de scădere a poporaţiei. In cazul acesta, națiunea 
în care sau încuibat asemene deprinderi, merge eu paşi 
repezi către peire. Lipsa de excedente ale casei rurale, 
întrerupând cursul poporaţiei de la câmpii la oraşe, de- 
termină în primul rând, o slăbire profundă a energiei si 
a agerimei clasei de mijloc, de la care depinde reuşita, în 
lupta. pentru existenţă dintre popoare. Mürgeniren arti- 
ficiziă a numărului nașterilor, slăbind efectele binefăcă- 
toare ale principiului poporatiei asupra dezvoltărei cner- 
miei si a agerimei indivizilor, prin eliminarea elemente- 
lor inferioare în lupta pentru existenţă, produce cu tim- 
pul o rasă de cameni chireită şi degenerată, care nu mai 
e in stare să se lupte cu greutăţile vieţei, Astfel se explică 
cum o naţiune poate să piară cu încetul, nemai fiind în 
stare să-şi procure mijloace de existenţă suficiente din 
auza neinoirei vieioase a elementelor din cari se com- 


x 


pune, lie că aceste S'ar datori faptului despre care vorbim, 
fie din împrejurări de orice naturii Se întâmplă, în ade- 
văr, eu reproducerea oamenilor aceea ce se întâmplă cu 
reproducerea tuturor ființelor organice și cu plantele. 
Dacă în loc să alegem întotdeauna animalele cele mai 
frumoase si mai puternice pentru prăsilă si grânele cele 
mai maşeate pentru sămânță, am alege din contra anima- 
tele cele mai slăbănoage si grânele cele mai pipernicito, 
nu rămâne îndoială că valoarea productelor ce am do- 
bándi ar scădea in scurtă vreme. Asemene e sigur că ani- 
malele cari trăiese în condițiuni neprielnice, si plantele 


„29 


uri sânt chemate a se dezvolta în terenuri sărăcieioase, 
ajung a degenera. Si oamenii nu fae exceptiune la această 
regulă. Când din cauza. impár[irei lor în clase, nu se pot 
reproduce decât indivizii "cei mai bicisnici si când în 
cursul mai multor generaţii, din orice altă cauză, popo- 
atia trăieşte în împrejurări nefavorabile, ea sfârşeşte 
prin a. degenera $i a se stinge. 

După ce am arătat consecințele împărţirei poporaţiei 
în categorii şi clase, pentru sănătatea şi vigoarea indivi- 
zilor, trebue să arătăm cari sânt urmările acestei impăr- 
tiri cu privire la relatiunile dintre elementele cari o al- 
"ütuese. : n - 

2, 'Intre diferitele categorii si clase, între proprietari și 
muncitori, între clasa rurală şi clasa orășenească, indus- 
trială si comereială, trebue să existe o luptă crâncenă, fie- 
care căutând a se folosi pe sine. 

Această luptă dintre diferitele clase nu-i decât expre- 
siunea aceluiasi principiu al vietei, în virtutea căruia toate 
fiintele au tendinţa constantă de a trece de limita de pe 
urmă a existenței lor posibile. Siliti de a-şi agonisi mij- 
lcacele de existenţă in aceleaşi condițiuni, pe lângă indus- 
mànirea firească dintre dânșii, diferi(ii indivizi, aparti- 
"nánd aceleaşi categorii sau clase, au interese comune fatá 
cu categoriile si clasele celelalte. Astfel toti proprietarii 
de pământ se simt solidari intre dânşii faţă cu muncitorii 
de pe moşiile lor; toţi fabricantii si patronii, sunt solidari 
faţă cu muncitorii din fabrici si ateliere. Acei d'intáiu var 
căuta fireşte să profite pe cât mai mult din dreptul lor de 
stăpâni si de proprietari, şi muncitorii se vor sili, la rán- 
“ul lor, să dobândească o parte pe cât mai mare de bunuri. 
Si vom, vedea că această luptă dintre clasa proprietarilor 
de pământ si clasele muncitoare poate să fie cauza zdrun- 
cinárei întregei organizări a statului si că preponderarec 
intereselor rău intelese ale acelor d'intáiu, poate să deter- 
mine decăderea unei naţiuni cât de puternice. Dar pe lângă 
acost antagonism întemecat pe proprietatea privată, se 
mai adaogă si un alt motiv de conflict, datorit mpérti- 
rei muncei. Toti proprietarii $i muncitorii de pământ au 
interese protivnice intereselor clasei comerciale si indus- 


e is 
triale. Aceşti din urmă caută să dobândească pe cât se 
poate mai multe producte agricole in schimbul servieiilor 
şi a produselor industriei lor, pecánd clasa rurală se sileşte 
din contra să- şi desfacă produetele cu cât mai mult folos. 
Intrucât împărţirea muncei se stabileşte între elementele 
-acelecasi poporatii şi întrucât ea e lăsată în libera ei voe, 
lupta aceasta care stimulează activitatea ambelor cate- 
gorii de producători, sporind ghibăcia şi ingeniositatea lor, 
e binefăciătoare. Dar de îndată ce împărţirea muncei trece 
de zrgenile aceleeasi poporatii, emulatia firească dintre 
diferitii producători, pentru a dobândi pecát se poate mai 
multe foloase, eu cát se poate mai puţină osteneală, poate 
să se prefacă asemene într'o luptă do exterminare, a cla- 
selor între dânsele, luptă care se sfârşeşte de obiceiu cu 
istovirea puterilor popora(iei în sânul căreea se produce. 


x 


Căci clasa industrială si comercială având interesul fi- 
rese de a-si dobándi hrana eu cât se poate mai puţină chel- 
tuială, ajunge prin dezvoltarea mijloacelor de producere si 
de comunicație să-şi procure productele agricole pe pieţele 
străine, în paguba clasei rurale a aceleeas? poporatii, care 
se vede astfel lovită în existenţa ei si se imputineazi. Dar 
nimicirea clasei agricole, — şi cu aceasta ne apropiem în 
mod firese de cercetarea ultimului factor, atins de noi in 
treacăt, care poate să ne dea explicatiunea fenomenului 
interesant c» ne preocupă — este o cauză directă de slăbire 
-a energiei unei poporatii si de peire a naţiunei întregi. 

3. Intre diferitele grupări etnice există o luptă aprigă 
pentru existenți, fiecare căutând a se dezvolta pe sine în 
contra tuturor, 

„Mcelaşi principiu ul [vieei, lin virtutea căruia toate 
fiinţele organice au o tendinţă nemărgenită de înmulţire, 
$i care ne explică lupta aprigă dintre diferitii indivizi, din- 
ire diferitele categorii si clase, ne dă explieatiunea în 
dusmánirei dintre grupările etnice diferite între dânsele. 
Intr'un moment al existenţei lor, si în condiţii determinate 
de producere, ajungând la limitele de pe urmă ale dezvol- 
türei în marginile teritoriului pe care-l stápánese, diferi- 
tele grupări se intrecioenese si se luptă pentru a se înlă- 


452 


Aura, Această luptă care are pretutindeni aceeaşi cauză: ne- 
cesitatea de a lărgi sfera de dezvoltare a poporatiei, so pre- 
zintă la început cu un caracter exclusiv războinice şi sánge- 
yos. Cu timpul, pe lângă lupta de exterminare cu arma in 
mână se adaogă lupta nu mai puţin ucigáütoare pe terenul 
economie, din cauza dezvoltărei împărţirei muncei si a in- 
mulţirei relatiunilor între diferitele popoare. 

„Astăzi partea ‘de teritoriu pe care a apucat a o tu- 
„prinde, zicem într'o scriere anterica di 2), fiecare popor e 
„ținut a o apăra nu numai cu vitejia sa, in contra încăl- 
„cărilor armiilor dușmane, dar eu activitatea sa de toate 
„zilele, in contra cucerirei economice care năvăleşte din 
toate părţile si sub toate formele, fie ca marfă care se 
„impune eonsumatiei și-l sileste de a se ocupa cu lue rările 
„cele mai primitive, pentru a putea agonisi aceste fabri- 
„cato a unor popoare mai înaintate; fie ca imigrație a vre- 
„unui element strein, care acaparează mijloacele mai uşoare 
„do câştig, lăsându-i sarcina grea a muncei cu "at mete- 
„riale, care-l împiedecă de-a se dezvolta şi-l reduce in 
„sclavie. In această luptă însă, mai complicată si mai grea 
„în zilele noastre decát în trecut, aceeaşi lege e stăpână: 
„legea celui mai tare. Popoarele slabe si lipsite de agerime, 
„acele cari nu sunt in stare să muncească $i să-şi apere 
„cu energie, cu brutalitate chiar, drepturile lor şi ale căror 
elemente nu au destulă cohesiune, sunt destinate să piară 
„mai târziu sau mai curând“. 

Energia si agerimea popoarelor depinde însă în primul 
rând de existenţa unci clase rurale prospere si numeroase 
din a cărei excedente să se poată reinoi pururea clasa, de 
mijloc, ea bază de existenţă a claselor dirigente, si e sigur 
că nimicirea clasei rurale, întrerupând cursul firesc al po- 
voratiei, care intretine sănătatea corpului social, este ima 
din cauzele de căpetenie a inferiorităţei în lupta pentru 
existență. Când în sânul unei poporatii oarecare ajuns să 
prepondereze interesele clasei industriale si comerciale, sau 
când clasele: dirigente nu ştiu să dea satisfaetiumo intere- 
selor legitime ale dasei agricole, care se imputineazá sau 


t1) Meseriașul român. lagi 1893. Pag. 101. 


453 


mu se poate iumulti in mod normal, națiunea întreagă e 
ameninţată cu peire e. Nemai putând rezista concurenței 
ce-i fac celelalte popoare, în priniul rând din cauza isto- 
virei puterilor sale, cari nu mai au putinţa :de a se reînoi, 
ea moare cu încetul si niei un remediu nu. poate să o rea- 
ducă la vieati. Câmpiile rămânând neluerate şi prefá- 
cându-se în suhaturi si pustietáti nemirgenite, din cauza 
sărăciei de cameni, cari nu sunt în stare a se hrăni deîn- 
dată ce produetele agriculturei se importează de aiurea, 
când si produsele industriei nu se mai pot desfaee, popora- 
tia trebue să scadă, din lipsă de mijloace de existență, şi 
națiunea piere cu încetul, printr'un fel de marasm senil, 
caracteristice organismelor ajunse la margenea vârstei. 
căci excedentele viguroase ale poporatiei rurale curg, în 
mod firese, cătră oraşe, dar poporatia orașelor nu revine 
niei odată la munca ostenitoare a câmpului si nici nu prea 
„are putinţa de a reveni, în starea actuală a organizărei. 
economice. In lipsă de debuseuri pentru produetele ei, ca . 
trebue dar să se stingă. 

După ee am arătat astfel, în teorie generală, cum prin 
legea poporutiei, formulată de noi, putem; să înțelegem mai 
bine fenomenul atât de interesant al decăderei naţiunilor, 
nu ne rămâne decât să verifiein, teoria noastră la câteva 
exemple din istorie. Dar nu ne putem opri de a observa, 
înainte de orice verificare, că teoria aceasta prezintă în 
ea însăşi dovada superiorititei sale, explicând același fe- 
nomen prin. una şi aceeaşi cauză, caro La “leterminat in 
“toate timpurile si la toate popoarele. 

Istoria Spartei, care este tipică pentru toate celelalte po- 
poare din Grecia, ne va servi ca introducere in materie. 

La început, poporul spartfiat a avut o perioadă in care 
pământul era proprietatea colectivă si această formă de 
organizare lăsase urme adânci în organizarea socială a a- 
-costui popor!). Cu timpul, din proprietate colectivă, pă- 
mântul a ajuns proprietate individuală. Din acel moment, 
poporaţia Spartei împărțindu-se în clase cu intereso deose- 


1) Emile de Laveleye: De la propriété et de ses formes primitives. 
Ed. IV. Paris 1891. Pag. 390. 


454 a.. 


bite, şi fiecare clasă căutând a se păstra pe sine, era ři- 
rese ca pământul să se concentreze în mânele câtorva, A- 
ristoteles ne spune că concentrarea proprietăţei făcuse în 
Sparta asa progrese, încât po vremea regelui "Agis III, 
Laconia întreagă ajunsese a fi proprietatea numai a o 
sută de persoane. 

„Unii stăpânese moşii prea întinse, zice Aristoteles 1). 
„ceilalţi nu au decât porţiuni de pământ cu EP miei şi 
„pământul tárei sa găseşte in mânele câtorva“. 

Lipsindu-se astfel pe cei mai multi de singurul mijloc 
de trai, intr'o organizare economică, în care industriile 
şi comerţul mv se desvoltase ca ramuri independente de 
câştig, poporatia a trebuit să scadă. i 

„De aceea; urmează Aristoteles, in această țară care 
„poate să hrănească o mie cinei sute de călăreţi si treizeci 
„de mii de opliţi, nu se găseau nici o mie de luptători. 

„iaptele ele singure au invederat viciile constituţiu- 
„nei lacedemonice din acest punet de vedere, căci statul 
„ma fost in stare să reziste unei singure catastrofe 2) si: 
„a pierit din lipsă de oameni”. 

Numărul bărbaţilor în stare de a purta Armee care 
era altă dată de 10.000, scăzuse la 1000 în timpul lui 
Aristoteles si ajunsese la 700 pe vremea lui Plutarch. 

Celelalte republici ale Greciei au urmat după cum 
am zis, aceeași evolutiune istorică si aceeaşi cauză gene- 
rağ — împărțirea poporatiei în clase, concentrarea onres- 

'àndá a proprietitei fonciare, cultura prin Re — ex- 
plici decăderea lor. Bogăţiile sau îngrămădit la una din 
extremitățile poporatiet, mizeria la cealahtü, De aice sau 
născut revoluţiuni si turburüri contirze. Poporatia a seá- 
zut necontenit, până când năvălitorii Romani nu au ma 
găsit decât o ţară pustie, prin care cătăceau turmele 
fiarele sălbatice. e 

Mai interesantă, din acest pumet de vedere, este însă 
fără îndoială Istoria Romei, a cărei mărire a avut ace- 
easi soartă, surpându-se nu atât din cauza puter ei dusma- 


ü 
si 


1) La Politique. Trad. Thurot. Ed. A. Bastien Vag. 71. 
2) Batalia d: la Leuctra, în anul 371 înainte de Christos 


` 


uir din afară, pe cât din pricina istovirei puterilor ei 
lüuntrice. 

Romanii au. fost. cel dintâi popor care a intemeeat 
proprietatea fonciară individuală, exclusivă 1), Principiul 
proprietütei quiritare fiind odată stabilit, poporaţia sa 
împărțit în clase si dezvoltarea intereselor lor protivnice . 
a trebuit să sfârșească prin a istovi puterile ei, compromi- 
tind existenţa statului. 

Intru câtă vreme proprietatea și-a păstrat caracterul 
ei colectiv, întru cât dar poporaţia se putea întinde in 
voe, necesitatea de a-şi procura mijloacele de existenţă, 
prin muncă stăruitoare, stimulând energia ei si posbili- 
tatea de a şi le procura şi de a se folosi de roadele muncei 
proprii întreţinând aceste însuşiri, au făcut ca poporul 
roman să se înmulțească si să ajungă stăpân pe ţările ve- 
cine. Această stare de lucruri a durat încă şi mai târziu, 
când fie-care familie sau ginte (gens) stăpânea un patri- 
moniu comun, pentru că si atunci limitele poporatiei erau 
întru câtva mobile. 

Este drept că de la începutul istoriei Romei găsim pă- 
mânturi aparţinând particularilor, agri privati. Dar a- 
ceste pământuri nu erau decât foarte restrânse, cuprin- 
vând abia doui jugere (bina jugera-!$ hectar) adică atât 
(At se cerea pentru o casă cu grădina ei; Acesta era pă- 
mántul care se transmitea din tată in fiu, keredium, și 
care era inalienabil, considerându-se ca sediul necesar al 
familiei. Erediul însă nu avea destulă întindere pentru a 
putea hrăni o familie. De aceca fiecare era silit să cultive 
o parte din «ger publicus si să-şi crească vitele pe pásu- 
hole comune. 

O deosebire 'de puţină însemnătate practică la început, 
dar care trebuea să aibă eonseeinti foarte muri, odată 
cu creşterea poporafiel, a fost. că pe când patricianii a- 
veau dreptul să ocupe porţiuni şnumite din ager publicus, 
plebeii nu aveau acest drept; în schimb li se făcea distri- 
buţii de pământuri, din timp în timp, în loturi cari se pare 
că nu treceau de sapte jugere. Si fiindeă, în timpurile pri- 


1) Emile de Laveleye: Loc. cit. Pag. 393. 


456 - 


mitive, munca agricolă era singurul izvor de bogăţie, fie- 
cars om liber trebuia să aibă o bucată de pământ pentru 
a putea trăi. ^ 

„De accea, zice Laveleye, in lipsa unei împărțiri pe- 
„vriodice care menţine egalitatea în comuna. germană şi 
„lavă, era nevoe, la Roma, de a se recurge necon- 
„tenit, la distributiuni de pământuri pe cari plebeii nu 
„erau în stare să le păstreze.“ 3 

Se eunose o mulţime de asemenea distribuţiuni de 
pământuri în istoria Romei. : 

Pe vremea regilor, Romulus imparte teritoriul intre 
acele trei triburi. Numa, Tubus Hostilius, Ancus Mav- 
tius, împart pământuri, viritim, în părţi egale da fie-care 
locuitor (ager viritanus). Servius Tullius, porunceste ace- 
lor cari pusese stăpânire pe pământuri publice să le res- 
titue si dă acelor cari nu aveau pământ câte şapte jugere, 

In timpul republicei, Spurius Cassius, propune, în a- 
nul 486, să se distribue plebeilor pământurile cucerite de 
la Herniei. Nu mult după accea, se împart pământurile 
muntelui Aventin. 

Dar principiul odată admis al aproprierei private a so- 
lului, trebuia să-şi dea în scurtă vreme roadele sale. In 
teorie, patricianii nu aveau proprietatea pământurilor o- 
eupate de dânşii in ager publicus, ci numai cât posesiunea 
lor, în totdeauna revocabilá. De fapt însă, ei conservau pă- 
inánturile pe cari le exploatau, de oarece nu se specifica 
niei un termin când ar fi trebuit să le restitue comunităţei. 
Astfel concentrarea proprietăţii în mânele celor bogați 
merge erescând; cultura prin sclavi se întinde si oamenii 
liberi încep a se imputina. , 

Legile lieiniane, (Leges liciniae, 316 înainte de Christos), 
aveau de scop de a pune capăt inegalităţei crescânde, im- 
piedecând scăderea oamenilor liberi. Ele oprese de a se po- 
seda. mai mult de 500 jugere din pământul publie: Xe quis 
plus quam quingenta agri possideret. — si nu permit mi- 
mărui de a trimete la pásune mai mult de 100 capete de 
vită mare si 500 de oi, ordonând ca pământul de prisos 
să se distribue săracilor. 


aid PE 

Aceste legi, lăruind deodată limitele de dezvoltare ale 
poporaţiei, şi sporind numărul proprietarilor liberi, din 
rândul cărora se recrutează pretutindeni cei mai buni sol- 
dati, au fost adevărata temelie pe care sa ridicat ări- 
rea Romei: 

„Secolul care a urmat legilor liciniane, zice Labou- 
laye!), este acela in care Roma pare un neistovit jzvor 
„de soldati. Varre, Pliniu, Columela se raportează în 
„tot momentul la acele timpuri frumoase ale republicei, ca 
„ la timpul în care Italia era cu adevărat puternică prin 
„bogăţia solului, prin numărul si îndemănarea locuitorilor 
„ei; legea celor cinci sute de jugore, o întotdeauna citată. 
„do dânșii cu onoare, căci ea a recunoscut, inai întâi, răul 
„Şi a încercat remediul, întârziind. ereatiunea acelor do- 
»demii întinse, a acelor latifundii, cari au dispoporat Ita- 
„lia si după Italia, imperiul întreg“. 

De la o vreme, în adevăr, mai ales după cucerirea Mace- 
doniei, legile liciniane nw au mai fost rspectate 2), Micii 
proprietari, ruinati de războae, apăsaţi de impozite, strám- 
torati din toate părţile în existența lor, se imputineazá şi 
proprietăţile lor mărese întinderea latifundiilor, cari eres- 
teau necontenit, sporind mizeria spăimântătoare a mase- 
lor. Această scădere a oamenilor liberi, cauza alevărată a 
decăderei de mai târziu a imperiului roman, se oglindeste 
cum nu se poale mai bine in recensimentul poporaţiei Ro- 
mei, la diferitele epoce, în acei cincizeci de ani cari pre- 
cedează si urmează imediat marele distributiuni de pă- 
mánturi,, ale lui Tiberius Graechus, care ne dă urmátoa- 


rele rezultate ?) : i 


1) Des Lois. agraires chez lea Romains. 

2) Émile de Laveleye: Loc. cit. Pag. 398. 

3) Otto Seeck : Geschichte des Untergangs der artiken Welt. B-rlin 
1897. Vol. t. Pag. 343. 


458 


n anul 165 in. de Chr. 337.452 cet. in stare de a purta armele 
30” ARCA TORIA CON 


i 154 (d «s A 3 4.000 p » n » n ul 
OREL, us a 23021000) m? qe se IAR 
e 149 SOUS 317.442 ao n CIL WI) n n 
s= 196i e Kr. - 
ns d9l.. us X BORD e S » » 
3 135 Eo = 394.736 s » n " n z 
»5 115 NT. » 39 1.330 » » » » n n 


Se vede dar cum, după isprüvirea  războaelor macedo- 
nice, în anul 168, de când am zis că legile liciniane căzuse 
mai ales în desuetudine, numărul cetăţenilor scade trep- 
tat, până in anul 131, când se observa un mie început 
de creştere, care se afirmă şi se dezvoltă în anii următori 
şi care se datoreste legei lui Tiberius Graechus, din a- 
nul 133. 

In virtutea acestei legi, care reproduce dispositiunile 
uitate ale legei liciniane, fiecare părinte de familie avea 
dreptul să posedă, de astă dată în plină proprictate, 900 
jugere din ager publicus, pentru doi copii, pe lângă alte 
250 de jugere, de fiecare nou copil. Pentru îmbunătățirile 
făcute pe pământurile ce urmau a se restitui se prevedeau 
despăgubiri reprezentând valoarea lor. Pâmănturile luate 
în stăpânire de stat, trebueau să se distribue cetăţenilor 
celor mai puţin cuprinși, cari nu aveau dreptul să-și vándit 
partea lor. 

Această lege binefüceütoare, care a oprit un moment co- 
losul civilizaţiei romane pe povárnisul căderei sale, nu s'a 
aplicat, din nenorocire, decât in parte si chiar această a- 
plicare parţială nu a ţinut de cât foarte puţin timp. După 
uciderea Gracchilor, a celor mai geniali bărbaţi politici po 
cari i-a avut Roma, între anii 191 si 100, patricienii sfA- 
rue să treacă legi agrare favorabile intinderei proprietă- 
fei. Cea dintâi lege, de acest fel, dă dreptul ori cui de a 
vinde partea ce ar fi primit din ager publicus — si are 
a rezultat ea săracii să-şi vândă pământurile lor. X doua 
lege, interzice orice nouă împărţire a domeniului publie, 
"re urma să rămâie in mânele posesorilor lui, în schimbul 


450 


unei dări destinată să fie împărțită între cetățeni — Şi în-- 


deammá pe aceștia ca să trăiască din pomană publică, în 


loc de a se deda mumcei. A treia lege, însfârşit, suprimă şi. 


durea aceasta şi nu mai lasă din legea Graechilor decât o: 


singură clauză, cu totul favorabilă constituirei proprietăţei 


mari si anume, clauza care transformă în drépt de pro- 


prietute, simpla posesiune a domeniului public. 


Din acest moment, peirea Romei nu mai putea să fie de-. 


At o chestiune de timp. Latifundiile, a căror formaţiune 


Graechii voise a o înlătura, reconstituind clasa ţăranilor: 
proprietari, trebueau să sfârșească prin a pierde Italia şi 
provinciile — latifundia perdidere I taliani jam: vero et Dro-- 


vincias — cum zica naturalistul Pliniu 5), rezumánd' în pu-- 


tine cuvinte istoria decăderei unui întreg popor. 
Incă de la începutul Republicei, concentrarea proprie- 


tütei luase proportiuni colosale. Cicero, care nu era din: 


cei mai bogaţi, poseda o mulţime de vile, din cari una sin- 


gură costase 3.500.000 de sesterte, adecă 750.000 de lei.. 


ot Pliniu ne spune?) că, eu prilejul unui recensi- 
ment făcut sub August, s'a găsit un oare care Claudius Isi- 


dorus care poseda 4.116 sclavi, 60 de milioane de sesterte,. 


360.000 jugere si 257.000 de oi. Jumătate din Africa apar- 


ținea lu 6 proprietari, când împăratul Nero a pus Să-i 


E confiscând averea lor?). Intregul Chersones tracic 

a a lui Agrippa si în unele provincii tot ager publicus a 
E ı numai cátorva familii. 

Istoricul Appianos, citat de Laveleyo 1), ne dă o descrip- 
tiune foarte interesantă despre modul cum se constitueau 
latifundiile: 

„Po măsură ee, Romanii supuneau stăpânirei lor o re- 
„iune a Italiei, ei luau o parte din acest pământ cucerit; 
„partea cultivată o distribueau sau o dădeau in arendă 
„colonilor; cât pentru partea necultivată, adescori foarta 


„considerabilă, ea se lăsa, fără de a so împărți, în Sipahi- 


1)Hist nat. XVIII. 7h 
2) Hist nat. NXXIIL. 9. 


3) Ser domini semissem Africae pos-idebant, cum interficit cos Nero: 


princeps. — Plin. Hist. nat. XVIII. 35. 
4) Loc. cit. Pag. 403. 


400 


„rea acelor cari vocau să o cultive, in sehimbul unei dări 
„anuale de una lin zece pentru grâne si de una din cinei 
„pentru fructe. Se urmărea înmulţirea acelei: rase italiene, 
„răbdătoare si eur: ajoasá, pentru a spori numărul i docs 
»lor soldati; dar contrarul celor ce so prevăzuse s'a întâm- 
„plat; căci bogaţii, stăpâni pe cea mai mare parte a aces- 
„tor pământuri nehotărnieite, imbáürbátati prin durata po- 
„sesiunei lor, cumpărară de bună voe sau luară cu sila a- 
»verea bieţilor lor vecini si pretăcură ogoarele lor în în- 
„tinse domenii. Ei întrebuințară sclavi ca agricultori si ca 
„Dăstori. Serviciul militar lua pe omul liber de la munca 
„câmpului; sclavii, cari erau scutiţi, îi inlocueau cultivând 
„aceste proprietăţi. Dogatii se îmbogăţese dar din cale 
matară si numărul sclavilor erescu. foarte repede; dar rase 
italiană sáráci şi dispăru, máncatá de impozite, de mizerie 
»$i de războae. Omul liber era osándit să piară în ncacti- 
„vitate; căci pământul, cultivat de sclavi i, era în întregime 
„în mânele boga[ilor, cari respingeau serviciile hui“, 

Dar poporatia agricolă a Romei nu a fost nimicită nu- 
mai prin acapararea pământurilor de către cei bogaţi. A- 
ceca ce a grăbit acest proces de distrugere a țărănimei li: 
bere, care intemeeaso altă dată mărirea statului, a fost im- 
portarea gránelor streine. Incă de pe la al dvilva războiu 
macedonic, prin anul 200 in. de Chr., armatele romane se 
intretineau eu grâne importate 1). Dar aceasta nu insamnii 
nimie pe lângă faptul cu mult-mai grav că se căuta in- 
destularea capitalei întregi tot pe calea aceasta, pentru 
& se procura proletariatului oriísenese o hrană ci ât de ef- 
tini. Si la Roma s'a dezvoltat dar acel conflict intre inte» 
resele locuitorilor oraselor si interesele elasei agricole, care 
cra menit să nimicească pe aceasta din urmă, având apo? 
:a conseeintá fatală distrugerea acelei d'intáiu. 

„Pecând ţăranul trebuea să dorească preţuri ridicate 
„pentru grâne, zice Seeek 2), poporatia capitalei cerea pâne 
„eftină si fiindcă era stăpână pe adunările publice, ea stia 
»Sü-si impună pretenţiile sale“. f- 


1) ta Mommsen: Römische Geschichte. Ed V. Berlin -565 
Vol. I. Pag. 849 
2) Loc. cit. Vol. I. Pag. 363. 


461 


De altmintrelea, grânele trebueau să se eftineascá de 
la sine, fără intervenirea statului, chiar numai prin fap- 
tal că cea mai mare parte a tributurilor se aleátuea din 
producte in natură, cari se vindeau pe pieata Romei si 
trebueau să determine scăderea productelor agriculturei. 
După. ce Gajus Gracchus a introdus încă si distribuţiunile: 
de grâne, cari se dedeau mai intáiu pe preţuri scăzute si 
apoi chiar degeaba, grâul din Italia nu se mai putea vinde 
în capitală, căci statului nu-i dădea mâna să prefere grâul 
mai scump din ţară, grâului mai eftin din Sicilia, Sardi- 
nia si Africa. — À 

Astfel se sacrificară interesele clasei agricole, singura 
casă producátcare pe vremea. aceea, intereselor proleta- 
viatului steril al capitalei *). 


Existența micului cultivator de pământ nu mai avea. 


nci o bază, de oarece îi lipsea, putinta de a-și procura, 
cu muncea. sa, cele trebuitoare vietei. Este drept că hrana 
sa ţăranul nu avea nevoe să şi-o cumpere ; dar pe lângii 
armele pe cari i le impanca datoriile sale de cetăţean «i 
necesitatea de use apăra în contra bandelor de hoţi, tre- 
buea să-şi procure instrumentele de muncă trebuitoare şi 
hainele, pentru dânsul si familia lui, Dacă nu vindea ni- 
mic, el trebuea să ducă lipsă de toate aceste elemente 
neapărat trebuitoare existenţei şi dacă i se mai intám- 
pla să-și lase ogorul pentru a se duce in războiu, ruina lui 
era desăvârşită 2). Era firese dar ea țăranul liber să să- 
véeense şi să-şi părăsească pământul care se absorbea 
in lutifundiile vecine, pe când el însuşi era silit să-si caute 
scăpare în alti parte. - a 

Yn nenorocire, ţăranii sărăciţi nu se puteau prefac: 
măcar în proletari agricoli. Căci preţul sclavilor ajunsese 
ridicol de eftin din cauza necontenitelor războae. Incă 
în anul 209, după luarea. Tarentwlui, se vánduriü 30.000 
de prizonieri, Tiberius Sempronius Gracchus a aruncat, 


după războiu din Sardinia, un număr atât de ware de 


sqlavi în pieaţă, incât pretul sclavilor scăzuse asa de jos că 


1) Mommsen: Loc. cit, Vol. I. Pag. 851. 
2) Otto Sceck: Loc. cit. Vol. I. Pag. 365. 


402 


rămăsese vorba: ,eftin ca am Sard“. După învingerea 
lui Perseu se vândură nu mai puţin de 150.000 de oa- 
meni +). Se înţelege dar că. această ofertă neobicinuitü de 
muncitori trebuca să determine o scădere. foarte mare a 
preţului muncei. Plutarch ne spune cá in tabára lui Lu- 
cullus ajunsese într'o vreme să se vândă omul eu patru 
drachme, adică numai cu vre-o patru lei. [n asemenea 
„condițiuni, proprietarii latifundiilor nu aveau nici un in- 
teres ea să se servească de munca. cu mult mai scumpă à 
oamenilor liberi .In zadar se căuta a se inpune prin 
„legi ca proprietarii de pământuri publice să țină un nu- 
măr determinat de oameni liberi; în zadar încearcă Caec- 
sar să impună proprietarilor de turme ca cel puțin o a 
treia parte a păstorilor să fie oameni „liberi °); faptele 
sânt mai tari de cât legile serise pe hârtie, cari nu pot res- 
turna legile naturale ale economiei. Legile economice sânt 
fatale întru cât şi ele sânt expresiunea acelor ,, raporturi ge- 


nerale si necesare rezultând din natura lucrurilor“, eum: 


zice Montesquieu. Fiind date unele 'auza, trebue cu ne- 
cesitate să se producă unele efeete, şi înlăturarea acestora 
„depinde numai de suprimarea acelor d'intáiu. In specie, 
scüderea oamenilor liberi nu se putea opri silindu-se pe 
proprietarii de latifundii ca, in contra intereselor lor, să 
prefere o muncă mai scumpă inuncei cu totul eftine à 
selavilor, ei făcându-se ca oamenii liberi să poată trái ca 
atari, din cultura pământului, si pentru aceasta era ne- 
voe să se desființeze latifundiile. 

Nefiind! în stare de a se hrăn 
micii cultivatori ruinaţi erau sili 
si mai ales în capitală. Dar nici aice ei nar puteau trái 
din munea lor. Căci la Roma nu a existat niei odată © 
Clasă de mijloe propriu zisă, o industrie si un comerţ ca 
'amuri. independente de câştig ?), Economia popoarelor an- 
tice nua trecut de faza economiei casnice sau familiale — 


i ca muncitori agricoli, 
ti să năvălească în oraşe 


1) Friedrich von Hellwald : Loc. cit. Pag. 454. 

2) W. Drumann : Die Arbeiter und Communisten in Griechenland 
und Rom. Kóaigsberg 1860. Pag. 171. 

3) Mommsen: Loc. cit. Vol. |. Pag. 450. 


a 


463 


Oikenwirtschaft cum o numeşte Rodbertus 1) — şi aceasta” 
se oglindesto în faptul că comerţul mare si industriile nu 
se dezvoltă de cât prin lărgirea organizürei menită să in- 
destuleze, în primul rând, trebuintele casei, sau ale familiei, 
şi că nu există decât ca accesorii ale ei (vezi Pag. . 466). 
Clasa comercianților si industriaşilor mari nu se despăr- 
tise încă de clasa marilor proprietari de pământ, cât pen- 
tru micile industrii si comerțul mic, ele se aflau tot in 
mâne lor, exereitându-le prin sclavi, cari le procuraa fo- 
Joase foarte mari, în paguba unei clase de mijloc, conu. 
pusă din oameni liberi, ce s'ar fi putut dezvolta. 

„In eontra inizeriei, zice Duruy ?) vorbind de soarta oa- 
„menilor liberi, aceşti oameni nu aveau măcar putinţa. de 
,u trăi in oraşe cu industriaşi, căci bogatii isi rezervase 
„şi profiturile industriei, organizând ateliere de sclavi 
„pentru toate meseriile. Crassus dădea slavi în chirie ea 
„bucătari, zidari, sau seribi. Fiecare familie bogată avei 
„in rândurile sclavilor săi țesători, ciselori, brodori, pic- 
„tori, poleitori, până si arehiteeţi şi mediei, si chiar pre- 
„eeptori pentru copii. Fiecare templu, fiece corporație isi 
„avea sclavii sii, Guvernul întreținea trupe numeroase 
„pentru paza apeduetejor şi a monumentelor, pentru ]u- 
„erările publice, in arsenaluri, în porturi; pe corăbii, ca 
„vâslaşi. Astfel lucrările cele mai grosolane, ca si ocupa- 
.tiunile cele mai delicate lo erau încredințate. Ce-i mai 
„rămânea dar săracului de conditiune liberă pentru a-și 
„agonisi cele trehuitoare vicţei, acolo mai ales unde pre- 
„judecăţile notau munca cu infamie? A asedia ușile bo 
„gătaşilor pentru a căpăta câteceva, a-şi vinde votul, mă- 
„turia. şi la nevoe braţul“. 

Alungată de la ţară, unde nu se mai putea hrăni, si 
ingrimidindu-se de nevoe în orase, unde era condamnată 
să vegeteze, fără nici © ocupaţie, trăind în mod mizerabil, 
din pomană publică, poporajia tărei a trebuit să degene- 
reze şi să se stingă. 


1: Dr. Kar! Bücher: Die Entstehung der Volkswirtschaft. Ed. II. 
Tübingen 1898. Pag. 65. 

2) Histoire romaine jusquà l'invas on des barbares. Ed XIV. Paris 
1879. Pag. 187. 


464 


Si aice putem observa Óarüsi fatalitatea cu care Jus 
crează legile economice. Căci in zadar cenzorii îndeamnă 
oamenii, cu vorbe frumoase, ca să se căsătorească, arătân- 
du-le toate consecințele împuţinărei copiilor ; în zadar Cae- 
sar $1 August dau premii acelor cari aveau copii mai mulţi; 
in zadar împăratul Hadrian scuteste chiar criminalii de 
pedeapsa lor, cnâd dovedeau că sunt părinți de familie; 
poporaţia urmează a se imputina, istovită de puteri si cu- 
prinsă de acea amorţeală ucigătoare, pe care nimic nu o 
mai poate înlătura, când s'a incuibat in sânul unui popor. 

„Excedentul crescând al cazurilor de moarte asupra 
Jnasterilor, zice Seeck!), este fără îndoială factorul ho- 


„tăritor pentru destoltarea ulterioară a lumei antice... El. 


sil făcut loe pentru. aşezarea pacinică a barbarilor si pen- 
„tru năvălirea lor războinică; el à sustras armatei romane 
„vlăstarele ei tinere, a silit-o să se recruteze din rândurile 
„Germanilor cari aveau copii numeroși si a supus insfársit 
„acest imperiu uriaş paterei lor desbinate, dar neistovite, 
„De aceea aflurea cauzelor acestui fenomen, este problema 
„care trebue să stea in mijlocul cercetărilor asupra isto- 
„riei antice; dar precum se poate înțelege, nu e uşor şi 
„miei simplu de a le afla pe toate. Luxul si foamea, co- 
„rupțiunea şi askeza, păreri de ordine morală si impreju- 
„tări sociale lucrează aice împreună; in aparenţă, în fie- 
„care elasă a poporaţiei se produc înrâuriri diferite, dar 
„toate concurează la pr oducerea aceluiaşi rezultat. Căci în 
al acestei varietăți găsim pe una si aceeaşi cauză prin- 
„cipală, degenerarea intelectuală si corporală a rasei si 
pp arare ori mărturisit dar puratrea viu, că Mi- 
„nica existentă merge către sfârsitul ei“, : 
Această degenerare a poporaticl această istovire a pu- 
terilor ei, care este adevărata cauză a. decăderei impe- 
riului roman, noi am dovedit că nu se datorește nici luxu- 
lui si moleşirei, care nu a putut strica. decât o infimá 
minoritate; nici îmbătrânirei fatale, si fară altă cauză eu- 
nesciată, la care ar fi supuse națiunile ea. şi indivizii; nici 
incetărei luptelor lăuntrice, cari ar fi impiedecat timp de 


4) Loc. cit. Vol I Pag. 352. 


P 


465 


veacuri putregimea morală, ci împrejurărilor economice 
nenorocite, în cari a fost chemată a trăi. Principiul odată 
admis ul aproprierei private a pământurilor publice, a tre- 
buit să ducă cu fatalitate la constituirea, latifundiilor. Mi- 
ej proprietari rurali sárüciti de războaele neeontenite si 
de impozite, au fost siliți să-şi vândă proprietăţile lor. 
Alţii sau văzut chiar alungaţi eu de-asila de vecini mai 
puternici. Toți acești oameni, lipsiţi de mijloaecle lor de 
existență şi cari mu aveau măcar putinţa de a rămânea ea 
proletari agricoli, din cauza preţului derizoriu al scelavi- 
lor, sunt siliţi să se îngerămădeaseă în oraşe şi mai ales în 
apitală. Aice, în lipsa unci ocupaţii productive, in co- 
mert şi industrie, cari se aflau tot în mâinile proprietar.Ior 
miri si pe cari aceştia le exercitau prin sclavii lor, oame- 
nii liberi sunt condamnaţi să vegeteze dzeánd un traiu mi- 
zerabil. Cât pentru puţinii ţărani liberi cari mai rámá- 
sese, stránstorarea în care trăiau îi făcea de a nu se mai 
inmulți. Legea romană oprindu-i de a testa în favoarea 
unuia din copii, desmostenind pe ceilalţi, ei isi mărgineau 
de luni voe numărul copiilor lor, având dreptu să expună 
pe acei, cari întreceau numărul dorit 1). Si aceasta era 
o crudă necesitate, dacă nu voiau să ajungă la impürti- 
rea pământurilor până la asa. grad, încât întinderea lor să 
nu mai fie suficientă pentam a le îndestula trebuintele, Re- 
prodveindu-se însă în asemene împrejurări nenorocite, timp 
de mai multe generaţii, lipsită de condiţiile neapărat tre- 
Vuitoure anui traiu normal, era firese ca rasa sit sfárgeaseit 
prin a degenera, intoemai preeum se chircese plantele in 
pământul in care nu gásese elemente îndestulătoare pentru 
a so hrăni. Si astfel se explică eum poporatia degene- 
vatá de pe vremen aceea, trăind în mijlocul unei strámto- 
rári generale şi având constiinta propriei neputinti si a 
tatalitătei de care era apăsată, a trebuit să nu mai vo- 
cască a se inmulti şi să dorească moartea, întocmai ca 
unele triburi sălbatice, din timpurile noastre, în impreju- 
rări analoage ?). Decăderea Romei nu a avut dar altă 


1) Oo Seeck Loc. cit. Vol. I. Pag. 360. 
2) Otto Seeck : Loc, cit. Vol. I. Pag. 386. 


466 


cauză decât scăderea si degenerarea poporaţiei sale diu 
cauza unei aistributiuni vieloase, care nu-i dădea putinţa 
de a se păstra şi de a se reproduce, în condițiuni normale. 

Trecând acum de la cercetarea cauzelor cari au determi- 
nat decăderea celor două naţiuni din antichitate, la ceree- 
tarea împrejurărilor de desvoltare ale popoarelor moderne, 
sar părea că între aceste din urmă si acele dintáiu tre- 
bue să existe o deosebire fundamentală, din cauza organi- 
zărei lor economice deosebite. Si totuşi, valoarea teoriei 
noastre se va adeveri pe deplin si vom vedea că aceeasi 
muză generală a determinat si determină si astăzi inci 
decăderea naţiunilor. 

Intre civilizațiile antice si civilizațiile moderne există 
o deosebire esenţială, care a schimbat cu desăvârşire con- 
ditiunile cerute pentru a reuşi în lupta pentru existenti 
dintre popoare. Economia popoarelor antice era bazată, 
in mod generat, pe producerea direetá a bunurilor pentru 
trobuinţele familiei, pe când în societăţile moderne baza 
generală a impártirei muncei este mai intáiu oraşul, eu în- 
cunjurimea lui, şi mai pe urmă națiunea, sau poporul în- 
treg, în marginile unor hotare anumite. Dacă luáin ca 
principiu de diviziune relațiunea dintre producerea bunu- 
rilor si consumarea lor, sau mai bine zis: lunginpa pareur- 
sului pe care-l au de făcut bunurile de la producător la 
consumator, ajungem, în adevăr, la stabilirea următoarei 
împărțiri schematice a fazelor prin cari a trecut economia 
popoarelor, din centrul si vestul Europei 1): 
1°) Perioda economiei familiare, sau casnice—geschlosse- 
ne Hausiwirtschaft—(producere având de scop indestularea 
trcbuintelor familiei, fără schimb al prodaetelor), in care 
bunurile se consumá in gospodária unde se produce, 

2) Perioda economiei civile, sau orásenesti—Sfadtwirt- 
schaft—(producere pentru schimbul direct), in care bunu- 
rile tree de-adreptul din mânele producătorului in mânele 
cousumatoruini. 

3») Perioda economici naționale, sau politice — Folks- 


1) Dr. Karl Bucher : Die Entstehung der Volkswirtschaft. Ed. It. 
Tübingen 1393. Paz. 57. 


wirtschaft — (producere de mărfuri, circularea bunurilor), 
în caro bunurile tree prin diferite máni până când ajung să 
fie consumate. | 

Ori câte obiectiuni| sar fi făcut acestei împărțiri a 
Profesorului Bücher :) — si nu trebue să uităm cá ea nu-i 
decât o înspărțire curat schematică, şi nu se poate aplica, cu 
exactitate, niei uneia din fazele reale ale economici, care 
e în continuă miscare—ea ne dă putinţa de a înţelege mai 
bine deosebirea care există între relatiunile popoarelor an- 
tice si relaţiunile popoarelor moderne între dânsele. Altă 
dată, unitatea economică fiind familia, comerţul si indus- 
tria nu se desvoltă decât prin lărgirea organizărei menite 
de lu început să indestuleze numai trebuinţele familiei, siu 
ale casei, si nu există ca, ramuri independente de câștig, 
ale unoi clase de sine stătătoare 2). Dar odată cu  dezvol- 
tarea ultimei forme în care a intrat organizarea economică, 
pe lângă conflietele posibile nu numai în Xiuntru organi- 
zărei statului, între clasa stăpână pe pământ si clasele pro 
letare, cari caracterizează istoria amtichităţei, sau născut 
putinţa unor conflicte între diferitele categorii de produ- 
: eütori, între clasa producătorilor agricoli si elasa oriüse- 
nească, a industriasilor si a comercianților, si pe de altá 
parte, între diferitele unităţi economice, între diferitele 
oraşe si state producătoare de mărfuri, pentru acapararea 
pieței de desfacere. Odată cu sporirea puterilor de produ- 
cere, datorită impár(irei muncel şi descoperirilor mecanice, 
unele naţiuni ajungând să aibă o poporatie industriali 
foarte numeroasă, sunt silite să caute a-şi asigura, prin 
toate mijloacele, desfacerea. produztelor industriel lor, cari 
intree cu mult trebuintele proprii. Intre diferitele oraşe, 
altă dată, si astăzi între diferitele naţiuni, există dar o 
luptă crâncenă pentru acapararea pieţei de desfacere, a- 
dici pentru dobândirea mijloacelor de existență, pe calea 
indirectă a schimbului. In piaţă, fiecare caută sá-si reali- 


1) Ed. Meyer: Die wirtschaftliche Entwickelung des Alterthums. 
Jena 18395. 

« Marime Kovalewsky ; Coup d'iil sur l'évolution du régime éco- 
nomique et sa division en périodes. Paris 1896. l'ag. 14. 

2j Vezi mai sus. Pag. 404. 


468 


zeze valorile proprii şi să mărginească sfera de intindere- 
a tuturor celorlalţi. Cine e mai harnic, mai muncitor, 
mai ager la minte, pentru a găsi mijloace de producere tot. 
mai perfecţionate; eine stie să dea marfa eea mai buni, 
cea mai eftină şi să o procure cu cea mai mare inlesnire, 
iese biruitor din luptă si înlătură pe ceilalți producători, 

ari nu mai pot exista. Superioritatea, in această lupti 
pentru existență intre diferitele popoare, depinde însă în 
cea mai mare parte, dar nu în totul după cun erede Han- 
sen, de la putinţa reinoirei continue a clasei de mijloe si 
a claselor superioare, din excedentele viguroase ale clasei, 
rurale, Zicom că în cea mai mare parte şi nu în totul, 
pentru că unele împrejurări fortuite în dezvoltarea unui 
popor il pune adeseori în poziţie de superioritate sau de 
inferioritate care-l face să înlăture pe toti concurenţii sii. 
nau să fie înlăturat ; si adeseori cel mai mie avantagiu, din- 
tr'o parte sau din alta, poate să dea izbânda, intoemai ca 
si în lupta dintre diferitele organisme între dánsele !). 

Unul din exemplele cele nai «moscute despre mări- 
rea si decăderea unui oras, este fără îndoială mărirea si 
decăderea Florenței, în veacul al patrusprezecelea si al. 
cincisprezecelea. Situată în ccentrui Jumei civilizate de pe 
vrenta. aceea, între orientul bogat în producte de tot soiut: 
si occidentul doritor de a si le procura, Florența ajunge 
prin ereiarea unei industrii proprii, să dobândească o situa-. 
tiune de frunte printre orașele dim veacul de miilor. Dez. 
voltàndu-se insă astfel în sânul republicei florentine o clasă : 
jeaternică de industriaşi şi comercianți, era firesc ea ntes 
resele ei să ajungă a prima interesele classi agricole. 

Cea d'intái condiţie pentru ca industria să  prosperezo: 
este eftonirea salurelor si pentru aceasta se cere ea hrana. 
să mu fie scumpă. Crescând peporația industrială, terito: 
riul Florenței a ajuns de la o vreme să nu mai poat? in- 
destula trebuintele ei, œ producte agricole, Incă de prin. 
zecolui al XIV, agricultura florentinà nu e în stare să sas 
tistacă cererea de producte de cât abia pentru cinci luni 


1) Ernest Haeckel: Histoire de la Crea'ion des étres organisés. 
Trad. Letourneau Ed. HI. Paris 1581. Pag. 119. 


469 
din ant). Importarea. grânelor devenea. dar o necesitate, 
si guvernul republicei se vede silit să dea premii de im- 
port în timpuri de criză şi chiar să cumpere, cu pierdere, 
-gráne din străinătate °). Prin aceasta, agricultura floren- 
tini a trebuit să părăsească cultura gránelor, care începea 
să nu mai renteze, pentru i se dedu unei culturi mai in- 
tensive. Din acel moment, transformarea relatzunilor 23 
proprietate devenea o necesitate, de oarece cultura inten- 
sivă nu ar fi fost cu putinţă, păstrând organizarea feodali 
a preprietăței 2). Dreptul de posesiune a țăranilor asu- 
pra pământurilor, se preface cu încetul în drept de arendă 
moştenit d.n tată în fiu, şi acesta, în contract de arendă, 
liber, putând a fi desfiinţat! oricând. Astfel organizarea 
fecdală se desface, satele se risipese si întregul teritoriu 
:se împarte in ferme. Ţăranii ajung să fie cu totul liberi, 
dar în loe de a fi proprietari, ei sunt numai muncitori eu 
pa. "mele si propriet tarul nu mai are faţă cu dânşii nici o 
îndatorire Intre tărani şi proprietari se stabilese rela- 
tiuni cam ca acele cari există la noi astăzi în V: alachia. 
Contractul se încheie do obiceiu pe un an. Türanii nu po- 
sedi nmie; chiar şi sămânţa le-o dá propriet tarul. Pretu- 
vile mancei sunt hotărâte prin lege. 

Această. deposedare a clasei ţărăneşti, care a făcut să 
se îngrămădească în orașe puterile vii ale poporatiei, pro- 
curând industriei braţele de cari avea nevoe, pentru a 
face fată cererei crescânde de mărfuri, a contribuit desigur 
“la mărirea Florenței. prin veacul al XIV si al XV, dar a 
fot si urul din motivele decáderei ei ulterioare, Indus- 
tria 'ánei, de-o pildă, ajunsese la un grad de dezvoltare 
foarte mare. In anul 1338, manufaeturele de postav erau, 
“în Florenţa, în număr de 200 şi fabricau 70.000 până “la 
SO.CO de bucăţi pe an, în valoare de peste 25.000.000 le, 
Mai bine de treizeci de mii de oameni se hráneesa din a- 
^eenstá industrie. In anul 1460, numărul acestor fabrici s'a 


Je 


1) Dr. Pihlmann : Die Wirthschaftepolitik der Florentiner Renais- 
eance und das Princip dea Verk: hrefreiheit. Leipzig 1878 Pag. 2. 

2) Pühlmann: Loc cit. l'ag. 39. 

3) Georg Hansen: Die drei Bevülk»rungsstufen. München 1$89. 
Pag. 254. 


470 
ridicat până la 273+). Dar cu timpul, industria Florenței 
incepe să dea îndărăt, ne mai fiind în stare să reziste 
concurenţei postavurilor fabricate în Flandra, si republica 
decade odată cu dezvoltarea industriilor streine. 
[Exagerând principiul de la care a plecat, Hansen a- 
tribue faptul că industria florentini numai e în stare să 
lupte în concurenţă cu industria Flandrei, istovirei puteri- 
lor clasei de mijloc, din caua nimicirei elasei s&ricole, Nu 
rămâne îndoială că aceasta este una din cauzele de căpe- 
tenie ale inferiorităţei ei. Dar decăderea industriei tlo- 
rentine se datorește si altor cauze, pe cari florentini nu, 
aveau putinţa de a le înlătura. 


Incă de prin veacul al XIII, existau fabrici renumite de 
postav în Ţările-de-Jos si in Franța, fără ca  fabricantit 
acestor ţări să fi ajuns la perfecțiunea cerută, asa că erau 
siliţi de a trimete postavurile lor în stare brută, la Flo- 
renfa, unde se preluerau după cerințele modei. Incetul eu: 
încetul, dezvoltándu-si industriile proprii, aceste ţări opri» 
ră exportarea postavurilor brute, preluerándu-le ele sin- 
gure si trimeţându-le de-adreptul in locurile unde se ce 
reau, pentru a eoneura fabrieatele florentine. In acelasi. 
timp, cucerirea Constantinopolei de cătră Turei (1459), 
care a întrerupt navigafiunea pe marea neagră si comae 
nieatiunile terestre cu India; deseoperirea drumului pe 
mare către Indii (1498), care a strămutat calea principală 
a comerțului din marea mediterană în „Ocean; emancipa- 
rea Olandei si dezvoltarea industriei în Anglia, au fost 

pe atâtea cauze puternice, cari au contribuit la "decăderea 
ep. ?). Ori cât de superioare ar fi fost însuşirile Sus 
biective ale burgheziei din Florenţa, sfera ei de dezvoltare 
a trebuit fireşte să se rrstrângă, în faţa atâtor motive 
obiective da scădere a cererei productelor ei. De unde mai 
înainte de cucerirea Constantinopolei, de descoperirea dru- 
nului pe marea cătră Indii, si de dezvoltarea economică 
a Flandrelor şi a Angliei, Florența avea monopolul. co- 


1) Louis Cibrario : Economie politique du Moyen Age Trad. Bar- 
neaud. Paris 1839 Vol. II. Pag. 234. 
2) Cibrario : Loc. cit. Vol lI. Pag. 254. i 


merţului şi a industriei, în piaţa lumei intregi, după a- 
ceste evenimente, pe cari nu a fost în stare de a le înlă- 
tura, ea nu a rămas decât cu pieţele mai apropiate a le 
Italiei si a le Levantului. Atunei Florenta a trebuit să 
decadă si să se pustiască, din cauza impártirei vicioase a 
poporafiel sale. A And o clasă prea numeroasă de pro- 
ducători industriali si de comercianţi, cari indestulau tre- 
luintele unei pieţe externe foarte întinse, si o clasă agri- 
colă sărăcită si împuţinată: decăderea Florenței a fost fa- 
tali în ziua când poporatia ei orășenească nu a mai fost 
în stare să-şi procure mijloacele de existenti trebuitoare, 
în schimbul produetelor ei industriale. Si decăderea Flo- 
rentei, ca si decăderea Romei cu vreo mie cinei suto de 
ami mai înainte, se klatoreste dar aceleaşi cauze generale: . 
împărțirei. poporatiei în clase cu interese protivnice şi is- 
tovirei puterilor ei din causa reinoirci lor vicioasc. 

Acelasi fenomen de istovire lăuntrică a puterilor, îl pu- 
tem observa cercetând istoria mărirei si a decăderei Spa- 
niei in veacul al cincisprezecelea şi al sasesprezecelea. 

După luarea Granadei (2 Ian. 1492), capitala celui de 
pe urmă regat maur in peninsulă, Spania a trebuit să 
treacă printr'o eră de deprimare economică, din cauza 
„druncinărei firești a tuturor intereselor, pe urma ri ázboiu- 
lui, si pentru motivul că spaniolii cuceritori, cari trăise 
prin munţi nu se putuse dezvolta decât ca păstori. Odată 
cu năvălirea creştinilor cătră sudul tárei, cultivarea grå- 
nelor mergea dar scăzând, cu atât mai mult, cu cât si Mau- 
rii, la rândul lor, căutau să nimicească semănăturile Spa- 
niolilor. Nu mai rămânea poporaţici creştine decit să ur- 
meze a se îndeletnici cu creşterea vitelor, ajungând să stă- 
pâneuscă turme de milioane de capete, de oi, boi, rămâto- 
ri şi capre 1). Din această cauză se înțelese că poporaţia 
Spaniei nu putea să fie foarte numeroasă, aleituindu-se. 
pe la sfârşitul veacului al XV, din vre-o 4^4 milioane 
locuitori ?). i 


1) Konrad. Haebler: Die wirthschaftliche Blüte Sranieus im 16 Jahr- 
hundert und ihr Verfall. Berlin 1888. Peg. 24. 
23 HMaebler : Loc. cit. Pag. 147. 


472 


După recucerirea teritoriului, regii catolici, în frunte cu 
Isabella de Castilia, isi dau toate silintele pentru a ridic: 
starea economică a ţărei, şi reușesc po deplin. 

„In oraşele si porturile Cataloniei zice H. Baumgar= 
„ten *), misuna un popor activ si deştept realizând foloase 
„însemnate; in Valencia si Andaluzia activitatea A rabilor 
„lăsase cuceritorilor în grádinele minunat irigate si in a- 
„tâtea manufacturi o moştenire prețioasă; in ţările bas- 
„keze, Asturia si Galicia, țăranul isi asigura eu munca sa 
„Do mica lui proprietate liberă, un traiu indemánatie; ase- 
„mene in Castilia, Leon si Estremadura, pacea trezise în 
„dosul murilor orașelor si la tară o viaţă nouă si care pro- 
„mitea foarte mult. Pretutindeni, comerciantul si mese- 
É,riasul se ridică alăturea cu nobilii, pe când ţăranul res- 
„pira în urma unei păci indelungate“. 

Este drept că legea. din 1502, care fixează un preţ maxi- 
mum cu care agricultorii erau ţinuţi să-și vândă produc- 
tele lor, şi încă luându-se nu prețurile din anii cei mai 
"i, ci prețul de mijlee ca limită maximală, pare că nu 
e tocmai o dovadă de pricepere in ale economiei. Dar în- 
tro țară a cărei bogăţie principală erau vitele, si unde 
proprietarii de turme trebuiau să joace fireşte un rol în- 
somnat, nu ne putem aştepta să întâlnim, chiar de la în- 
ceput, o îngrijire mai de aproape a intereselor agricultu- 
rej. In schimb, toată atentiunea guvernului se îndreaptă 
asupra industriei. Industria mătăsei, care exista încă din 
timpurile Maurilor, se dezvoltă mai departe si pentru a fa- 
voriza industria lânei, se introdue lucrători din străină- 
tate si se face o lege specială, în anul 1511, supuind posta- 
vurile unui control sever, cu scopul do a se garanta calita- 
tea lor. Această ingrijire a intereselor industriale, anii de 
pace cari urmează după fraetatul de Madrid si mai ales 
faptul că coloniile isi procură fabricatele de cari aveau 
nevoe din ţară numai, dá un avânt extraordinar indus- 


3) Geschich'e Spaniers vom Ausbruch der französischen Revolu- 
tion bis auf unsre Tage. Leipzig 1565—1871. Citat de Dr. Almin 
Oppel: Entstehung und Niedergang des spanischen Weltreiches 
und seines Kolonialhandels Hamburg 1897. Pag. 5. 


473 


trici în Spania. Manufacturele țărei nu- sunt in stare să 
indestuleze cererea crescândă de mărfuri, primind comaill- 
de pe şase si chiar pe zece ani înainte. La Toledo se hră- 
neau prin anul 1525, 10.000 de oameni numai din industria 
lánei si a mätăsei, iar prin anul 1550, numărul lor să ri- 
dicase la 50.000. Cu toate aceste, fabricanţii nu aveau încă 
brațe destule pentru a face toată munca ce se cerea de 
la dânşii. l 

Dezvoltarea poporatiei orăşeneşti a trebuit fireşte să 
determine o creştere a cererei de producte agricole stimu- 
lârd energia preducătorilor. Dar pe lângă această cerere 
din țară, nici coloniile nu ajunsese încă a-si produce ele 
singure mijloacele de hrană trebuitoare, asa că exportul 
do producte in America profită iarăşi agricultorilor din 
Spania, care se dezvoltă necontenit. Din fericire, se intám- 
pli tocmai atunci ca destinele acestei ţări să se afle în 
mânele lui Cavol-Quint, care-si dă toate silintele pentru a 
ridica agricultura, făcând ca agricultorii să poată dis- 
pune liberi de produetele lor si intreprinzánd lucrări de 
mare importanţă, precum e de-o pildă canalul Ebro, înce- 
put în anul 1529, care procură agrieulturei din Aragor 
apa de care avea neaparată nevoe pentru a prospera. 

„Cu această îngrijire aşa de inteleaptá a adevăratelor 
„trebuinţi ale tărei, zice lfaebler 1), agricultura ajunge în 
„Spania lu o siare de înflorire precum nu se mai văzuse 
„din timpurile Maurilor. Spania nu indestula numai pro- 
„pria sa cerere de producte preeunr şi cererea provinciilor 
„sale de peste ccean; spaniolii exportau acum iarăşi grâu 
^p si în Flandra. Si foloasele pe cari le procura aceas- 
„tä afacere erau atât de însemnate, încât  produetiunea 
„grâului atrage tot mai multi proprietari de pământ. In 
„anul 1532, această dezvoltare ajunsese asa de departe că 
„pământurile cultivate de până atunei nu mai sunt sufi- 
„ciente. Păşunele incep să fie transformate în locuri de 
„arătură si pentru a se respinge plângerile proprietarilor 
„de turme, se zice că aceste nu erau decât pământuri vechi 
„de arătură, cari se redau destinatiunei lor de odinioară“. 


1) Loc. cit. Pag. 33- 


474 


Intre anii 1550 si 1560, putem să zicem că Spania şi-a a- 
tins culmea mărirei sale, care se datorea nu atât aurului 
si argintului, pe cari le trimiteau coloniile, pe cât activi- 
tăţei sale industriale si comerciale. Vorbind de centrele in- 
dustriei postavului, Toledo, Segovia si Cuenca, un contim- 
poran ne face următoarea descriere, care ne poate da e 
idee despre starea de înflorire a Spaniei, de pe atunci: 1) 

„In aceste localităţi, nu se găsea nimeni, nici bărbat nici 
„temce, nici copil niei bătrân, care să nu fi putut să se 
„hrănească cu prisos din wunca mânelor lui. Era o plá- 
„cere trecând prin munţii Segoviei si ut Cuencei, de a ve- 
„dea că nimeni nu şedea de geaba în aceste locuri, ei din 
„contra că toţi erau ocupați necontenit eu pregătirea şi 
„lucrarea lânei. Toledo ajunsese să nu mai poată cuprin- 
„de toata războaele si astfel ele se îngrămădiră prin loca- 
„lităţile de prinprejur, asa că oraşul şi satele erau tietisc 
„de caweni industriaşi, bogaţi şi mulțămiţi. Locuitorii a- 
„cestei regiuni nu mai erau în stare să dovedească toată 
„munea ee se cerea; cu dânşii si în mijlocul lor lucrau € 
„mulţime de muncitori streini, fără ca munca bine plătită 
„să fi lipsit vre-odată celor de baştină sau streinilor". 

Pe vremea aceea, Segovia era vestită pentru calitatea 
fabrieatelor si fabricantii ei, din cari unii intrebuintau 
câte 200 si 300 de lucrători, treceau de adevărații părinţi 
ai oraşului. Cuenca prelucra sute de mii ide kilograme de 
lână. In Sevilla, Toledo si Granada se dezvoltă industria 
mátüsei si ajunge la aşa perfecțiune, încât Spania, ne mai 
având a se tewe de concurenţa streinătăţei, ajunge, im 
anul 1518, să desființeze prohibitiunea de intrare a mäti- 
surilor streine. Sevilla singură avea 2000 de rizboae pentru 
țesutul mătăsei, şi Toledo se zice că prelucra cantitatea e- 
norină de 435.000 de livre de matasă brută. In Trima, se 
intemuesazá două fabrici mari de săpun cari intrebuiutau 
sute de mii de kilograme de untdelemn si de său. In sa- 
linele Andalusiei, domneste o activitate extraordinară aşa 
că numai din vortul Santa-Maria ieșeau uneori 50—60 de 


corăbii încărcate eu sare. Medina del Campo e centrul afa- 


1) Haebler : Loc. cit. Pag. 6» 


cerilor comerciale a întregului regat, adunând bogății ne- 
numărate. Din Spania pleacă acele flote către Indii, in- 
căreate cu produetele Castiliei şi eu mărfurile ce veneau 
din nordul si ostul Europei, şi cari se intorceau pline eu 
aur. Câte odată, o singură flotă aducea peste 1000 milioa- 
ne maravedi stăpânilor ei, cari trăiau ca nişte adevăraţi 
domni, încunjuraţi de tot luxul timpului. Mărirea Sevilei l 
si bogăţiile adunate în Toledo nu se pot deserie. „Şi toată 
„strălucirea aceasta, zice Haebler °), care ne procură aceste 
„date după documente autentice, se datorea numai indus- 
„trici natiunei si inflorirei comerţului ei". 

Suntem dar departe de acea aversiune a spaniolilor 
pentru industrie şi comerţ si de indolenta si mândria lor 
proverbialit, căveca sa atribuit de unii decăderea econo- 
mică a Spaniei. 

Din nenorocire, această epocă de înflorire, datorită con- 
cursului unor împrejurări fericite, nu a ţinut decât prea 
puţin timp. Impărțirea poporației în categorii si clase cu 
interese prottenice, trebuia să surpe mărirea Spaniei, pre- 
euni am văzut că determinase, mai înainte, decăderea Spar- 
tei, a Romei si a Florenței. 

După plecarea lui Carol-Quint din Spania, în anul 1543, 
conflictul dintre proprietarii de turme si agricultorii, c: Ti 
ajunsese să obțină o lege în favoarea lor si in virtutea 
căreea era oprit de a se întrebuința ea pășune pământu- 
rilo co fusese odată cultivate, so ináspreste. Nemai fiind 
nimeni, eu destulă autoritate, în consiliul de stat, ca să 
apere interesele agrieulturei, impotrivindu-se politieei tra- 
ditionale, favorabilă proprietarilor de vite, ale căror pro- 
ducte erau reclamate cu insistență de industria postavului, 
acestia parvin să facă două legi, în 1551 si 1532, prin cari 
toate pământurile puse in cultură in ultimii zece ani, sunt 
Messe să fio iarăşi transformate in pășune. Acesta a fost 
cel ddintiiu pas, după părerea lui Haebler, pe cure Spania 
l-a făcut în calea mersului ei înapoi. Dar conflictul dintre 


- diferitele clase în' cari se desfăcea poporatia Spaniei, tre- 


buia să meargă încă si wai departe, du *ând-o cu pași re- 


1) Loc, cit. Pag 69 


^. 
] 


476 


pezi cătră istovirea desăvârşită a puterilor ei. Si în ade- 
văr, proprietatea incepe si aice a se concentra in mânele 
celor puţini, alcătuind imense latifundii. 

„Intreaga proprietate fonciară a Spaniei, zice Hae- 
„bler *), ajunge să se concentreze in mânele nobilimei si a 
.Clerului formând complexe imense, pe lângă cari nu mai 
„rămânea niei un loe si nici o putință de existenţă pentru 
„micii proprietari". 

Aceste latifundii erau cultivate de arendasi eu munci- 
tori salariati, a căror existenţă trebuia să fie, se înţelege, 
din cele wai mizerabile 2). In asemene condițiuni, era fi- 
rese că popora(ia rurală sárácitü si strâmtorată să năvă- 
leaseă în oraşe, unde găsea destulă ocupaţiune in indus- 
trie. Poporaţia orășenească se dezvoltă dar în afară de 
orice proporție cu poporatia totală. Numai industria lânei 
hrănea aproape a treja parte a locuitorilor tărei si în Cas- 
tilia, propriu zisă, aceasta era ccupatiunea aproape exelu- 
Zivá a poporatiei intregi ?). 

Cel dintáiu si eel mai mare interes al acestei clase atât 
de numeroase de producători industriali era fireste să do- 
bândească mijloacele de hrană cu cât se putea mai eftin. 
Si cu toate că experienţa din 1502 dovedise îndeajuns că 
fixarea, atât de impovorătoare pentru producători, a unui 
pret maximum, nu avea nici o utilitate pentru eonsuma- 
tori, în anii cei buni, si era nesufieientá, in anii vei riii, 
reprezentanţii intereselor poporatiei orásenesti nw vor să 
țină samă de aceste invütáminte. După recolta rea din 
1557, Cortesii restabilese iarăşi taxa pe grâne, în 1558. Nu 
mult după aceea, ce-i dreptul, se recunoaste gresala făcută. 
In anul 1563, se face o propunere pentru a se desființa acea 
taxă, propunere care e respinsă abia cu o majoritate de 
câteva voturi. In adunarea următoare aceeaşi propunere 
intruneste unanimitatea voturilor. Dar regele Filip IL, res- 
pinge toate aceste proiecte, urmând politica tradiţională 
a tărei, puţin favorabilă agriculturei. Efectele nenorocite 

1) Loc, cit Pag. 153. 

2) Grory Hansen: Die drei Bevolkerungsstuten. Pag. 270. 

3) Haebler: Loc. cit. lag. 06. 


: 477 
ale unor asemene procedări greşite nu trebuiau însă si 
intárzie a se produce. 

„Cu toate că nu trecuse decât puţini ani de când taxa 
„lăcuse imposibilă orice folosinţă din lucrarea pământului, 
„zice Hauabler !), întinderi mari de pământ stăteau neculti- 
„vate si tocmai urcarea preţurilor, pe care taxa voea să o 
„înlăture, a fost consecinţa ei, numai atât că comertul era 
„cum silit să caute a încunjura legea pe cale de fraudă“. 

In modul acesta, clasa rurală ajunge în desăvârşită rui- 
nà, lipsind industria şi comerţul de excedentele ei viguroa- 
se de puteri, fără de cari ele nu pot să prospereze. Era na- 
tural dar ca, în lipsa unei clase orăşeneşti pururea re- 
înoită din elementele pline do viaţă ale elasei țărănești, 
industria şi comertul Spaniei să se găsească în stare de- 
inferioritate faţă cu celelalte ţări. Si dovadă că această 
inferioritate se datorește în mare parte seáderei gencralo: 
a energiei si coborârei nivelului intelectual, din cauza în- 
treruperei cursului poporatiei de la câmpii la orase, esto: 
năvălirea în mare număr a streinilor în Spania. Pe la mij- 
locul veacului al XVII, se aflau în Madrid peste 40.000 de: 
streini, cari aveau în mânele lor aproupe toate meseriile ?). 


Decăderea industriei Spaniei se datoreste însă si altor: 
'auze, si nu, după cum erede Hansen 2), în mod greşit, nu- 
mai seiderei nivelului intelectual. Cererea crescândă de 
mărfuri din cuuza comertului cu coloniile si pe eare am 
căzut că industria tărei abia putea să o indestuleze, a tre- 
buit fireşte să fie o cauză puternică de ureare a salarelor 
si a preţului tuturor mărfurilor. In acelaşi timp, întrodu- 
cerea în masă a metalurilor preţioase, făcând să scadă va- 
loarca aurului și a argintului, determină ridicarea tutu- 
ror celorlalte, valori. Această urcare generali a preţurilor, 
datorită cantităţei prea muri a metalurilor, trebuia să 
crească cu atât mai mult, cu cât Cortesii, atribuind-o toc- 
mai lipsei de metaluri, căutau să oprească ieşirea lor din. 


1) Loc. cit. Pag 37. 
2) Hauebler : Loc. cit. Pag. 1 
3) Loc. cit. Pag. 275. 


478 


tară 1). Aceşti doi factori, comerţul activ eu colonile «care 
sporeşte cererea, şi introducerea în cantităţi prea mari a 
metalurilor preţioase, care depreciază valorile, fae ea pro- 
ductele industriei spaniole să nu se poată vinde decât cu 
preţuri foarte ridicate. Si fiind că acești doi factori nu 
aveau nici o înrăurire, sau prea puţină înrâurire asupra 
industriei si a comerțului din celelalte tări, toate prepu- 
rile erau acolo mai scăzute, ceea ce trebuca fireşte să în- 
demne pe producătorii streini să caute preţurile mai bune 
de pe pietele Spaniei 2). 

Deportarea mărfurilor streine este favorizată şi de po- 
litica nepricepută a Cor tesilor, în cari nu intrau decât oa- 
meni eu prea puţină pricepere pentru interesele industriei 
si ale comerţului, de oarece fabricantii si industriasii nu 
puteau fi aleşi in administraţia oraşelor. Fără să-și dea 
seamă de cauzele adevărate cari determinase ridicarea 
neobicinuită a preţurilor, Cortesii «x vută, in mod eu totul 
naiv, să producă scăderea lor, Opr ind exporlarea tuturor 
articolelor de prima necesitate, Printr'o lege “lin 1552, se 
pun atâtea piedeei comerțului, încât exportul articolelor 
spaniole este aproape cu totul oprit, pecând articolele 
streine rămân lihere de a concura industria türei. 
^ QPeeánd. matasa spaniolă, zice Haebler 3), nu putea să 
„icasă din tară sub niei o formă, importul stofelor de ma- 

„lasă e lăsat liber ca si mai înainte. Dar mai rău páüfeste 
„încă industria lánei. Căci aice teseturile streine sunt seu- 
„tite de orice control, peeánd controlul nu numai cá e 
„menţinut pentru fabricatele indigene, dar tesetorii &pa- 
„mioli sunt opriţi de a fabrica postavurile cele mai fine şi 
„prin urmare acele mai scumpe si toate aceste pentru câ 
„poporul să fie ferit de eheltueli zădarnice”. 

]Exte as că după şapte ani cele mai multe piedeci.ee 
se pusese industriei si comerțului sunt înlăturate. Dar în 
schimb, politica economici a lui PF ilip II (1556—1598), tre- 
buea să pună Spania la o'si mai grea incercare, Preocupat 


1) Hacbler: Loc. cit. Pag 53 
2) Haebler : Loc. cit. tag. 61. 
3) Loez cit. Pag. 63 


479 


numai de a spori mijloacele băneşti ale statului, el intreeste 
în anul 1575, suma prin care districtele îşi răscumpărau 
pe fiecare an zeeimea numită Alkabala, ce urma a se per- 
cepe încă din veacul de mijloc, pentru orice transaetie, A- 
ceastă ridicare neobicinnită a dărilor a trebuit fireşte să 
zdruneine în mod serios interesele industriei si ale comer- 
tului, asa că orasole refuză de a plăti acest impozit ruină- 
tor. Orasul Medina del Campo, unul din cele mai bogate 
prin comerţul său, e cel dintăiu care declară că nu poate 
sii plătească mai mult de 12 la mie alkabala. 

O bucată de vreme comerţul tárei a ştiut să reziste, men- 
ținându-se mai ales pe piața Sevilei. Dar concurența străi- 
nilor începe a se simţi şi aice, acaparând toate afacerile. 
Politica neprevăzătoare a guvernului spaniol însă, tre- 
buia să nimicească si acest comerţ pasiv, impunând prin 
deeretul din 1603 o taxi suplementară de 30% asupra im- 
portului si a exportului tuturor mărfurilor, a căror pro- 
prietari nu puteau să facă dovadă că nici corăbiile nici 
mărfurile lor nu avusese nici o legătură cu Türile de jos. 
Si cu cât so inmulteau piedecile ce se puneau comerţului, 
cu atât trebuca să sporească contrabanda se înțelege, ni- 
micind comerţul eu coloniile si închizând astfel ultimele 
debuseuri ale industriei, 


Insfársit, o ultimă t măsură greşită, dar desigur nu asa 
de greşită precum s-a crezut de unii, eari i-au atribuit a- 
proape excluziv decăderea Spaniei, este alungarea Mauri- 
lor, prin decretul lui F ilip MI, din 1609, Greşită era a- 
coustă măsură, după părerea noastră, numai din cauza 
zdruncinárei momentane ee trebuea să producă in econo- 
mia ţărei. Căci nu rămâne îndoială că dacă industria și 
comerțul ar fi avut putinţa să prospereze, procurând fo- 
loase indestulüteare si lărgind astfel sfera de dezvoltare 
a poporatiei, poporatia spaniolă ar fi fost in stare să ocupo 
ea singură pozitiunile economice rămase libere, inmultin- 
du-se prin exeedente de nasteri. Dar puterea economică i 
Spaniei mergând eu, pasi repezi cătră desăvârşita ei ruină, 
si poporatia fiind istovită din cauza eonditiunilor nepriel- 
nice ju cari trăise, era firese ea alungarea unui mare nu- 


480 


măr de elemente industriale, cari nu puteau fi inlocuite 
in grabă, să fi contribuit intru câtva la decăderea acestei 
tări. Şi s-ar putea zice poate mai degrabă că alungarea 
Maurilor, care se atribue in mod greşit numai fanatismu- 
lui veligios, a fost mai mult un efect al decăderei  econo- 
mice a Spaniei, de cât o cauză a acestei decideri, care era, 
in adevăr, înspăimântătoare. 

De unde la moartea lui Carol-Quint, industria lânei in- 
lăturase cu totul conenrenţa străină, la sfârşitul domniei 
“lui Filip III, Spania nu mai avea decât câteva fabrici de 
producte grosolane, Cordoba, Toledo, Saragossa isi închid 
cu totul fabricele lor de postav. Din cele: 3000 de războae 

ari lucrau cdinioare miíasa in Sevilla, nu mai rămăsese 
decât vre-o 60 si produetele lor erau atât de proaste şi atât 


de scumpe încât nu mai găseau cumpărători, nici în străi- 


nătate, nici în colonii. Cuenca, Soria, Baeza, orase indus- 
triale si bogate, pe la mijlocul veacului al XVI, se pus- 
tiese. Andaluzia își pierde manufaeturele ei de pielărie. 
Pieata Medinei nu mai există de cât ca o amintire ştearsă 
si capitala ţărei, Burgos, rămâne un oras fără insomnitate 
si lipsit de vieatá `). 

„Cu toate că niei un dusman nu trecuse fruntariile ei, 
„zice Oppel ?), vorbind de starea Spaniei la sfârsitul răz- 
„boiului de treizeci de ani, tara era pustiită, ef impiile, râu- 
„rila şi porturile erau părăsite; cu toată năv ălirea in can- 
„tităţi neauzite a aurului, a argintului si a altor produete 
„din colonii, Spania era cea mai săracă, ceu mai datoare 
„țară din Europa; nicăiri nu se găsea o nobilime mai des- 
„trăbălată, o clasă mai netrebnică de funcționari, si 0 
„zdruneinare mai întristătoure a re latiunilor se familie". 

Această decădere a Spaniei se oglindeste în statistica. 
peporaţiei color 18 «districte ale Castiliei, în anii 1530, 1541, 
1394. Si, 17293 + *) 


D Muebler : Loc cit. Pag. 85. , 
2) Entst. hung und Niedergang des spanischen Welt:eiches und sc 


nes Kolo jalhande's. Huuburg 1897. Pag. 16. 
3) Ha«bler : Loc. «it. Pag. 159. 


DISTRICTE 1530 E 1541 | 1594 | 


Burgos 96.166] 49.282 
Soria 38.234 18.068 
Valladolid 55.60 26.939 
Leon : 97.110] 59.080 
Zamora 146.021] 120.016 
Toro 51.352 20.106 
Salamanca 176.708] 79.737 
Avila . 37.156, 10.061 
Sezovia 41.41 -16.687 
Guadalajara 37.901 16.974 
Madrid 31:932 37.680 
Toledo 147.749 42.987 
Murcia 28.470] 30.494 
Cuenca 65.368] 40.603 
Sevilla 114.738 81.844 
“Cordoba 46.209] 39.202 
Jaen 55.684| 30.175 
Granada .11.904| | 78.728 
Sa. vecinos : 1.340.320] 840.632 
‘Suflete 3.433. 205] 4.449.900] 6.701.600] 4.203.160 


So vede dar că, in curs de două veacuri, poporaţia Spa- 
nici, care ajunsese a se îndoi, revine iarăşi la punctul de 
plecare. Clasa agricolă fiind redusă de mai înainte in [a- 
- voarea clasei marilor proprietari Si a clasei industriale, po- 
poraţia a trebuit să scadă în ziua când nici aceasta din 
urmă nu a mai avut putinţa de a se hrăni, desfăcându-şi 
productele ei. Această scădere a clasei industriale a con- 
tribuit se înțelege încă si mai mult la zdruncinarea exis- 
tenţei clasei rurale. In asemene condițiuni era firese ca 
elementele sărăcite ale acestor clase să-și caute scăparea 
unde puteau, îngrămădindu-se prin monastiri si în curţile 
nobililor doritori de mărire. Sub Filip III, existau 988 mo- 
nastiri de călugăriţe si 32.000 de călugări cersetori. In anul 
1787, se găseau în ţară încă 480.589 de nobili, 188.625 preoți 
si 980.092 de servitori. Dar odată cu înmulţirea monastiri- 
lor, cari-si împărțeau veniturile lor eu săracii, si pe lângă 
nobili, cari-si făceau o fală din generozitatea lor, a trebuit 
să se dezvolte o clasă parazitară foarte numeroasă de cer- 


It 


482 


şitori şi de vagabonzi, trăind în mod mizerabil din pomana 
acelor dintăiu. Pentru noi, înmulţirea extraordinară a 
elementelor neproductive şi a oamenilor fără căpătâiu în 
Spania, nu-i decât un fenomen de iperdemie relativă, în 
forma potrivită cu împrejurările timpului. Intro țară 
în care proprietatea să găsea concentrată; în cea mai 
mare parte, în mânele clerului si a nobilimei $i a cărei 
economie mergea cu. paşi repezi spre declin, oamenii mu 
mai aveau altă scăpare de cât să se îngrămădească în 
funcțiunile eclesiastice; si prin curțile nobililor, sau să cer- 
seascit la poarta monastirilor si la uşile palatelor, umplánd 
drumurile, si să apuce calea codrilor. Cât pentru numă- 
rul mare de străini, cari se puteau hrăni in Spania, pe 
când elementele autochtone piereau de mizerie, el se explică 
după, eum am zis, prin inferioritatea etnică și culturală 
a poporatiei spaniole. Izvorul pururea, viu de puteri a ori 
cărei poporatii, clasa rurală, fiind istovit, clasele orășă- 
nesti din Spania nu mai aveau putinţa de a se reinoi, Si 
poporafia întreagă sa găsit intrun moment dat în stare 
de absolută inferioritate fată de elementele străine, mai a- 
gere, cari năvăleau de pretutindeni, ca expresiune a acele- 
iaşi tendinţi nemărginite de înmulţire, care singură e in 
stare să ne explice distributiunea, abundența, raritatea stin 
gerea şi variatiunea ființelor organizate, cum zice Darwin. 
Cauza .deeăderei Spaniei nu trebue căutată dar în carac- 
terul etnic al poporului spaniol, care ar fi fost pururea a- 
plecat către mândrie aristocratică si către t rândlăvie econo 
mică, cum zice Roscher’); sau în natura lui intimă, care 
Var fi făcut să prefere existenţa cea mai mizerabilă, pen- 
tru a trăi independent, după cum se exprimă Haebler 2), 
Căci in alle împrejurări, mai prielniee de dezvoltare, ace- 
Jasi popor spaniol fusese in stare să cereeze o industrie şi 
o agricultură infloritoare, si agerimea lui era lăudată $i re 
cunoscutii de acei cari avusese prilejul să-l vadă la lucru; 
si în împrejurări analoage, aceeasi înmulţire a elementelor 


1) Grundlagen der Nationalökonomie. Ed. NIX. Stuttgart 1888. 
Pag. T23. 
3) Loc. cit. Pag: 154. 


483 


“parazitare se poate observa si aiurea. Astfel, în sânul po- 
poratiei engleze, a cărei hărnicie si agerime ne poate servi 
astăzi de model, după expropriarea silită a clasei rurale 
pe la sfârşitul veacului al XV, pe când industria nu apu- 
case încă a se întemeia, numărul eersitorilor si a vaga- 
bonzilor crescuse în mod îngrozitor, după cum o dovedeşte. 
legislaţia aspră în contra vagabonzilor, în tot decursul 
veacului al şasesprezecelea 1). 

Nu lenea originară a poporului spuniol este dar cauza 
decăderei acestei (iri, ei decăderea ei economică, în urmit 
împărţirei vicioase a poporaţiei si a politieei greşite ce s'a 
urmat, timp de mai multe generaţii, mai de grabă cauza in- 
dolentei si a inferioritátei sale în lupta pentru existenţă. 

Istoria decăderei Spaniei, ca si istoria Spartei, a Ro- 
mei si a Florenței, pe cari le-am citat ca exemplu, con- 
firmi dar în totul teoria noastră pe care o vom rezuma 

“în puţine. cuvinte formulând-o ea lege: 
Poporatia are tendința constantă de a trece de limita 
^de pe urmă a dezcoltărei ei posibile, limită determinată în 
tot momentul de cantitatea mijloacelor de existență pe cari 
și le poale procura şi cu cari este obicinuită să träiască. 
Prin poporatie trebue să înţelegem aice, in mod general, 
“otaliarea indivizilor cari sunt chemaţi a se dezvolta în 
anumite hotare geografice, politice, etnice sau economice, 
prin urmare si grupările deosebite, națiunile şi rasele, în 
„cari se desface poporaţia pământului, si diferitele clase sau 
«categorii, în sânul aceleeasi grupări. 


Pi 


Intru câtă vreme poporatia are putinţa de a-şi produce 
“mijloace suficiente de existenţă, în lupta directi cu natira, 
dendinta ei nemărginită de înmulţire, o îndeamnă de a-şi 
ineorda toate puterile deopotrivă, în primul rând pute- 

“vile fizice, dar si pe acele sufletesti, stăruința, prevederea, 
“spiritul de economie, veligiozitatea si bunavointá pentru 
aproapele, păstrându-şi astfel sănătatea fizică. si morală, 

eare este baza adevărată a mărirei oricărei naţiuni. 

Încetul: eu încetul poporatia se împarte in clase si cate 


1) Karl Mara: Das Kapital. Ed. IV. Hamburg 1890. Pag. 699. Ed. 
.Lachatre Pag. 325. 


: 484 
„gorii, în proprietari si muncitori salariaţi, în clasa rurali, 
a cărei venit depinde pe lângă munca ce o face si de pu- 
terile naturale si clasa oráseneascá cu toate subimpăr-- 
tirile ei, a cărei venit depinde numai de produsul Muncel. 
sale, lie. corporale, fie intelectuale. Din acel moment, e- 
xistenţa diferitelor elemente ale aceleiași poporaţii depinde 
nu numai de condițiunile naturale, egale pentru toti, ei și de 


conditiunile sociale, diferite pentru membrii fiecărei clase.. 


şi cari fac ca dezvoltarea însuşirilor lor să fie inegală, 
Intro diferitele clase ale acelecași poporatii trebue să. 
.se nască de la o vreme o luptă crâncenă pentru exis- 
tentá, fiecare clasă fiind stăpânită de aceeasi tendință ne: 
mărginită de înmulțire, în virtutea căreia ea caută să so- 
„dezvolta pe sine înaintea tuturor. Această luptă se sfár- 
seste de obiceiu cu victoria clasei proprietarilor si a clasei 
orăşeneşti, cari au puterea politică în mâinile lor, si cu sä- 
erifiearca intereselor clasei muneitoare, în genere, $i in spe: 
cial a clasei rurale, care se imputineaza si sărăceşte, pe- 
'ánd clasa proprietarilor se inbogüteste si clasa orüsenea-- 
seit se înmuleste, în afară de orice proporţie eu trebuinţele 
poporatiei totale, ce s'ar putea dezvolta. în anumite hotare. 
Poporiţia astfel despărțită in clase si categorii este insă 
o ființă organică, un tot nedespărţit între a Aud părți 
există legătura, cea mai strânsă si care reprezintă nuinai 
diferite stadii de dezvoltare, Clasa rurală care trăieşte 
in direct contact eu natura, îşi păstrează singură toată 
vigoarea, pe când clasa orășenească, din cauza condiţiilor” 
metireşti im care este chemată a se dezvolta, si din canza 
asuprirei sistemului nervos, degenerează şi se stinge după 
teva generaţii. Ea nu poate să se intretini, prin ut- 
mare, decât reinoindu-se necontenit eu elementele sănă- 
touse si puternice ale clasei rurale. De indatá ce această 
clasă se imputineaza si nu mai dă excedente îndestulătoare, 
cursul popora[ici de la ciinpti la orașe se întrerupe zi clase 

orășenească slübeste nemai putându-se reinoi. , 
Dacă se întâmplă atunci ca acea popora(ie sau gru- 
pare etnică, în sânul căreia sa desăvârşit acest proces de 
istovire a puterilor prin lupta dintre diferitele clase si ea- 
tegorii, să intre în concurenţă cu vreo altă grupăre suu 


485 


eu alte grapări, cari nu au ajuns încă la acest grad de dez- 

volture, elementele ei găsindu-se în stare de absolută infe- 
rioritate, fizică, intelectuală și morală, ea sfârşeşte prin a 
fi biruitii, ne mai având putinţa, din lipsa de puteri, nici 
de a se apăra în contra năvălirilor războinice, nici de a-și 
păstra existența în lupta economică, procurându-şi mijloa- 
cele de existenţă, fie de-a dreptul, alături cu elementele 
străine mai viguroase cari prospereazá în aceleaşi locuri 
şi împrejurări in cari ca nu se poate păstra, fie pe calea 
indirectă a schimbului. 

Teoria aceasta, care se prezintă ca o sinteză supe-. 
vioară cuprinzând întrun singur tot elementele fundamen- 
tale ale tcoriei lui Malthus asupra poporatiei, teoria lup- 
„tei pentru existență a lui Darwin, teoria lui Hansen despre 
„cursul poporației si teoria luptei dintre clase a lui Karl 
Marx, se deduce eu rigurositate logică din legea popora[iei 
formulată de noi, dándu-ne o explieatiune mai clară şi mai 
conformă cu faptele a fenomenului mărirei si decăderei na- 
ţiunilor. Ea ne lămureşte pentru ce s'a putut crede că ci- 
vilizatia, care nu s-a dezvoltat până acuma în sânul natiu- 
milor decât pe calea diterenţierei lor în clase, contine în 
ea insási un element toxie misterios, vătămător sănătăţei 
“omului. Ea dă dreptate si acelora cari ne îndeamnă, ca 
Rousseau, să ne întoarcem iarăși la starea de natură, şi 
acelora cari ne spun să mergem tot înainte pe calea eul- 
turei, luând ştiinţa de călăuză. Ea împacă si pe acei cari | 
susţin că națiunile îmbătrânesc de la o vreme si pe acei 
cari afirmă că această îmbătrânire nu e fatală, arătând 
:cauzele ei în organizarea vicioasă a societăţei. Ba schimbă 
‘blestemul bibliei: „Intru sudoarea feţei tale vei mânca 
pâine — in lege binefácitoare, pe care nu o putem în- 

„calea fără de a cădea prada degenerărei. Ea sfințește dog- 
ma îndreptățirei deopotrivă a tuturor şi arată că nesoċo- 
tivea ei, este o cauză de istovire si de decădere. Ea ne do- 
vedeste că între diferitele clase ale acelecaşi poporaţii tre- 
"bue să existe solidaritatea cea mai strânsă şi că ele nu se 
pos păstra decât unele prin altele. Ea ne lasă să întrovedem 
necesitatea desvoltărei lor si ne arată în depărtare strálu- 
cirea unui viitor măreț, de care se vor bucura urmașii nos- 


tri. Ea ne dă insfârşit credinţa insufletitoare că nu fata- 
litatea oarbă ne cármueste; că omenirea e stăpână pe 
soarta ei; că ea se poate cultiva pe sine dezvoltându-se: 
mereu, precum a ajuns, prin ştiinţă, să cultive si să imbu- 
nátáteasci plantele şi speciile animale. 

Cu aceasta, teoria noastră ne  învederează importanța: 
deosebită ee o are politica ponoraţiei, ca totalitate a má- 
surilor practice prin cari se poate înrâuri dezvoltarea ei,. 
de care urmează să ne ocupăm în ultimul capitol al Iuerá- 
„rei de faţă. 


GAP XX. Incheeri practice. 


Ce n'est ni au hasard ni à la des- 


tince que les nations doivent leur gran- 
deur, mais bien à larf et à la science, 


Antonio Genovesi 9). 


Dacă legea care stăpâneşte ininultirea poporatiei, asa pre-: 


cum a fost formulată de noi, este adevărată, va fi de ajuns 
să analizăm diferitele propositii în cari sm desfácut-o având 


în vedere si formula delinitivă in care le-am impreunat,. 


pentru ca măsurile prin cari se poate înriuri dezvoltarea 


poporatiei să rezulte oarecum de la sine $i cu rigurositate: 
absolută. In capitolul de fut vom trebui dar să reluăm pe: 


fiecare din tezele enunțate mai sus, cercetându-le din punc- 
tul de vedere.a incheerilor practice ce s-ar putea deduce 


din ele şi dobândind, pe calea aceasta, norme sigure de: 


purtare în această materie atât de complicată si de expusă 
contrazicerilor. Si vom avea prilejul să vedem cât de ne- 


potrivite au fost unele măsuri prin cari s-a căulatu seiu- 


riuri dezvoltarea' poporaţiei şi cât de greşite au fost unele 


iucheeri,.in lipsa principiului sigur de cari noi ne cáláuzim.. 


Dar mai inainte de a intra 1n, materie, se cade să ne amir.- 
tim pe scurt acele spuse de noi în capitolele anterioare cu 


privire la inmultirea oamenilor si la densitatea poporaţiei.. 


Nu trebue să uităm, în adevăr, la începutul aceatui ca- 
pitol, că creşterea poporatiei este o conditiune de fericire 


1) Leçons de Commerce. Cap. VIII. Citat de Ant. Seialaja: Les. 


Principes de l'économie sociale. Trad. Devillers. Paris 1844. 


487 


şi de progres pentru indivizi si de mărire pentru națiuni. 
E de dorit ca orice naţiune să se poată dezvolta liber, spo- 
' rind numărul reprezentanților ei prin toate mijloacele, cres- 
când dar în număr, care este singurul mijloc de a creşte 
în putere şi în prosperitate. E de dorit asemene ca popo- 
ratia pământului, privită in intregimea ei să se înmulțească 
mereu, ajungánd până la limitele de pe urmă ale dezvol- 
türei si posibile, de cari sintem încă atât de departe, pentru 
că numărul fiintelor inlesneste traiul tuturor, permijnd o 
impárlire pe cât se poate mai desăvârşită a sarcinelor mun- 
cei sociale si rezolvirea unor probleme de cultură cari cer 
conlucrarea unui mare număr de oameni. Problema gene- 
rală pe care trebue să căutăm a o rezolvi. este de a face ca 
pe un teritoriu anumit și pe întregul pământ, să poată trăi 
un număr cât se poate mai mare de oameni, într'o stare de 
fericire pe cát se poate mai desăvârşită. 

De faptul că înmulţirea poporatiei € îintovârășilă pururea 
de suferinti foarte mari pentru unii indivizi, teoria e in 
dreptul de a nu se iugriji, cel puţin în starea actuală de 
lucruri. Căci s-a dovedit că tocmai această strâmtorare à 
poporaliei este pârghia adevărată a propăşirei ei, a lărgirei 
„continue a sferei ei de dezvoltare, a inmultirei. bunurilor 
si prin urmate, conditiunca însăşi a unei fericiri mai de- 
sivársite pentru liecare, si pentru un număr mai mare de 
fiinti, în viitor. Din punctul de vedere a mişcărei generale 
a omenirei, privită în dezvoltarea ei prin veacuri — şi nu- 
mai din acest punct de vedere ne putem pune, dacă voim 
să iesim din stadiul iluziei copiláresti si naive că lumea 
există penteu cutare categorie, mai mult sau mai putin in- 
teresantá; de indivizi, dintro epocă dată — orice incercare 
generalà de a impiedica creşterea poporatiei, având ca con- 
secintà de a zădărnici inriurirea binetăcătoare a principiului 
poporatiei asupra progresului obştesc, este imoralá si stri- 
cátoare. Intrucătă vreme avem putinţa de a se găsi pe pă- 
-mánt mijloace suficiente pentru indestularea trebuintelor 
noastre incă pe multă vreme, o asemene politică, care tinde . 
la răsturnarea întocmirei firești în virtutea căreia indwizii 
sánt pururea jertfifi intereselor speciei şi fericirei nemărge- 
nite a generatii.or viitoare, ar opri omenirea pe loc, sacri- 


488 


ficând idealul măreț de bine, de adevăr si de frumos, care 
se dezvoltă prin timpuri, intereselor egoiste ale momentului 
mărgenit. Rămâne liber: individul, se înţelege, ca să-şi ìn- 
tocmească in asa tel traiul lui, încât să satisfacă si intere- 
sele proprii de tericire momentană. 

Plerând de la aceste premise, pe cari nu trebue să le 
trecem cu vederea, putem să analizăm acum diferilele teze 
in cari am desfăcut legea poporaţiei, si cari vor servi de 
baze sigure încheerilor noastre practice. 

I. Poporafia are o putere nemărgenită de înmulțire, din 
care cauză ea tinde să treacă de orice limite care ar mär- 
geni dezvoltarea ei. 

Cea d'intàiu consecință care rezultă. din faptul cá popo- 
“rația se inmulteste in virtutea unei nazuinti neinfránate 
cătră viaţă, a unui instinct a totputernie, care stăpâneşte 
toate ființele de opotrivá, e că .impotrivirea acestui instinct 
întrun mod sau în altul, trebue pururea să fie întovără- 
şită de mar, suferinti. Orice politica a poporatiei trebue să 
aibă dar ca țintă lărgirea continuă a sferei de dezvoltare a 
poporatiei, ştiut fiind că fericirea poporaliei şi sănătatea ei 
depinde «le putinţa de a se dezvolta in voe. Si de aceea 
tocmai incheerile practice ale lui Malthus, care propovă- 
dueste constrângerea sau rezerva morală ca un mijloc ge- 
neral de fericire a claselor muncitoare şi de indreptare a 
mizeriei timpurilor noastre, sânt greşite. Malthus s'a speriat 
de ingrămădirea poporatiei la margenile de pe urmă ale 
unei stări demice anumite si nu a înteles că această iper- 
demie relativă este un fenomen constant în omenire, care 
su produs în toate epocele anterioare si se va mai pro- 
duce în toate cele viitoare, indemnându-ne să mergem tot 
inainte în calea propăşirei fără sfârşit. Si dacă practicarea 
con strângerei morale este adeseori o crudă necesitate pen- 
tru unii indivizi, cire, dacă nu se scuzeazá, se poate cel 
putin înțelege, intro stare socială întemeiată pe impártirea 
oamenilor în elase, ea nu poate să lie recomandată astăzi. 
ca măsură generală, fară de a nedreptàti anumite c'ase si 
nici să fie adoptată de vre-un popor intreg, fară de a se 
supune de bună voe unei incete lezenerári si peiri sigure. 
Eroarea lui Malthus, eroare profundă în eontra căreea s'a 


439 
protestat cu drept cuvint, se datorește tocmai faptului că 
a crezut că sar putea generaliza o măsură, cafe poate fi 
de folos. individului în starea actuală de lucruri pentru z-5i 
păstra existenţa si a-şi asigura viitorul copiilor sii, cu mai 
puțină osteneală. E - 

A doua consecință la care trebue să ajungem, plecând 
de la faptul cá poporatia are o putere nemărgenilă de ìn- 
multire, e cà ea nu are nevoe de a fi Mcurajată ia cres- 
terea ei, si că nici nu poate să fie oprită de a se inmulti 
până la limitele de pe urmă ale dezvoltărei ei posibile. 

Toate legile cari sau făcut prin timpuri pentru a incu- 
raja, in mod direct, căsătoriile si. pentru. a spori nasterile, 
precum si toate legile pentru a reduce numărul lor, au 
trebuit să fie zădarnice. La. Spartani, părintele de familie 
care avea trei copii era scutit de a face serviciul de strajă 
şi acel care avea patru copii era scutit de orice sarcină 
publică. La Roma, În anul 131 înainte de Chr., censorul 
Metellus a cerut ca cetățenii să fie siliţi să se căsătorească. 
Impáratul August a căutat chiar, prin Lex Julia et Papia 
Poppaea, să sileascá vàduvele ca să se căsătorească, Im- 
păratul Traian, a fácut încă şi mai mult dând ajutoare pă-. 
rintilor săraci pentru a-şi creşte copii ^). 

Urmând aceeaşi politică nechibzuită, căre nu dăduse nici 
un rezultat în antichitate, unele state au căutat $i in tim- 

urile noastre să sporească poporalia prin „măsuri directe, 
destinate a favoriza căsătoriile. După sfaturile lui Colbert, 
Ludovic al XIV, scutea de unele inpozite pe lucrătorii 
cari se cásátoreau. Printr'un edict din 1060, se:scuteau de 
impozite acei cari se căsătoreau mai inainte de 20 de ani 
şi acei cari aveau mai mult de zece copii. Nobilii primeau 
pentru zece copii născuţi din căsătorie legitimă, o pensiune 
de o mie de livre şi pentru doisprezece copii, două mii livre, 
După sasesprezece ani de experimentare, Colbert a trebuit 
să renunte la aceste edicte, cari nu dă lenu nici un rezul- 
tat. Cu'toate aceste, mai târziu, aceeaşi politică se urmează 
de marele ministru englez Pitt, care propune un bill in 


1) Wilhelm Roscher: Grundlagen der Nationalökonomie. Ed. XIX - 
Leipzig 1888 Pag. 703. 


490 
anul 1797, pentru a recompensa pe :ceicári aveau o familie 
numeroasă ; si de Napoleon I, care dădea premii căsători 
tilor, făgăduind fiecărei familii, care ar fi avut şapte copii, 
de a creşte unul pe sama statului *). 

Pe de altă parte, sa căutat, tot prin măsuri directe, să 
se mărgenească creşterea firească a poporatiei. Asa, de-o 
pildă, se fixează, în unele tări, o vârstă mai înaintată până 
la care căsătoria e oprită, sau se cer dovezi prealabile că 
acei cari voesc să intemeeze o familie vor avea cu ce să o 
întreţină. Dar toate aceste măsuri nu au avut ca rezultat 
decât să indemne la iaconjurarea lor si să sporească nu- 
mărul copiilor nelegitimi °). 

Se poate afirma dar cá experienta tuturor timpurilor a 
confirmat incheerile teoriei care ne spune că, prin măsuri 
directe, poporatia nu poate fi oprită de a se apropia de limi- 
tele de pe urmă ale cresterei ei posibile si că, prin ase- 
mene măsuri, noi nu o putem face să treacă de aceste li- 
mite, Cu aceas!a ajungem in. mod firesc, la cercetarea con- 
secintelor ce se pot deduce din cea de a doua teză sta- 
bilită de noi. 

Il. Limitele firegti ale dezvoltárei poporafiei sint determi- 
nate în tot momentul de cantitatea mijloacelor de existență 
pe cari si le poate procura și cu cari este obişnuită să trăiască. 

Plecând de la adevărul de netăgăduit că în virtutea prin- 


cipiuluisiusuşi al vietei, poporatia are tendință nemărge- . 


nită de inmultire, putem fi siguri că orice sporire a mij- 
loscelor de existență, va avea ca consecință o creştere; 
orice împutinare a lor, o scădere a ei. Prin nașteri și emi- 
grări, poporatia se ridică pururea la limitele aceste, prin 
decese și emigrări, ea e menținută în liuntrul lor. Si de 
aceea nu trebue să ne mirăm de a vedea că ori de câte 

ri, intr'o localitate oarecare, mijloacele de existenţă, sau 
prilejurile pentru a si le procura, sporesc, poporatia se in- 
multeste repede şi cà ea scade, din contra, acolo unde mij- 
loacele de existență se imputineazá. Când, in urma vreu- 


1) Achille Guillard: Éléments de statistique humaine. Paris 1855 
Pag. SS. 
2) Wilhelm Roscher: Loc. cit. Pag. 709. 


nui războiu trecător sau a vreuuei epidemii, care a costat. 


B A QA. 


491 


multe vieți omeneşti, au rămas multe locuri libere, in eco- 
nomia unei tări, poporatia se inmulteste repede, silindu-se- 
a le ocupa. In Prusia, după. calculele lui Süssmilch ^), epi- 
demiile din 1709 si 1710, inzecise decesele, după care ve- 
dem că, în anul 1711, numărul căsătoriilor creşte îndoit şi 
nasterile ajung, de la 93.977, la 32.572. După epidemiile 
din 4736 si 1737, aceeaşi creştere se observă in 1739. A- 
c-lasi fapt se repetă după cholera din 1531 si 1832 5). 
Este cunoscută asemene legătura strânsă ce există între: 
pretul mijloacelor de existenţă si căsătoriile, naşterile si 
decesele?). Caleulànd numărul căsătoriilor, a nașterilor şi a 
deceselor, in Suedia, la sfârşitul veacului al NVIIT, War- 
gentin, ajunge la următoarele rezultate, pentru doi aui. de 
lipsă si doi ani de belsug:*) 


= 


| | " | 


Casatorit Naşteri Decese 
In anii de lipsă 38.000 | 165.000 142 
>» » belșug 46000 | 182.000 122 


| 


Aceleaşi rezultate le-u obţinut John Barton *), in Anglia, 
arătând că numărul deceselor între anii 1801 si 1810 a 
fost în proporţie cu scumpetea grâului: 9). . 


a pro Dat o, | Numarul 
ANII Sieg a ibd 
In 1821 118 shillings 3 penny : 55.965 
1804 ag M or ed 44.794 
1807 T$ £r ES 48.108 
1810 TL o VU 54.864 


1) Goettliche Ordnung. Vol. 1. Tab. XXI. 

2) Achille Guillard : Loc. cit. Pag. 72. 

3) A. Quételet : Essai de Phsyique sociale: Paris 1835. Vol. I. Pag. 177 

4) Jean-Baptiste Say: Cours complet d'Économie politique. Ed. VII. 
Bruxelles 1844. Pag. 378. j 

5) Observations oa the condition. of the labouring classes. 

6) Jean- Daptiste Say: Traité d'Économie politique. Ed. VIII. Paris 
1876. Pag. 450. : 


. Aceste dato ne arată in mod lămurit cá poporatia, cu tot 
spiritul de prevedere al omului, trăieşte pururea lu limita 
-extremă a dezvoltárei ei posibile, determinată de cantita- 
tea mijloacelor de existenţă de cari poate să dispună si că 
pentru a o înmulţi, noi nu avem alt mijloc decât doa lărgi 
această limită, sporind mijloacele de ‘existentă. 

„Dacă putem să inmultim oamenii, zice J. B. Sas 55 
„aceasta nu o puten face decât prin aete favorabile inmul- 
„tirei produetelor; si orice aet vátümiütor înmulţirei pro- 
5 duetelor, se opune in mod inevitabil inmultirei oame- 
„nilor“. | 

De aice rezultă că o ţară sau o localitate nu poate să 
conserve decât numărul loenitorilor pe eari va fi in stare 
„Să-i hrănească, cari îşi vor găsi prin urmare un loc în or- 
panizarea economică a acelei iz sau localităţi... Cu drept 
cuvânt ne putem dar miera s-a putut da premii pentru 
„a stimula proereafia, ca si eum js tima genezie si bu- 
curiile paternititei nu ar fi motive îndeajuns de puternice 
pentru a îndemna poporaţia să se înmulțească, ori de câte 
ori ea are putinţa de a se hrăni ?). 

Nu mai puţin nechibzuite sunt măsurile destinate ca să 
oprească emigrarea poporaţiei, de la câmpii la orașe, sau 
de lao țară la alta. Regele Frederie Wilhelm I al Prusiei, 
pedepsea emigrarea unui ţăran precum și îndemnul de a 
comite o semene ,desertiune?, cu moartea 3). Dar uşor se 
poate înțelege că asemene procedeuri, afară de unele cazuri 
excepționale, nu pot să dea alt rezultat decât ca oamenii 
ce sunt împiedecați de-aşi căuta existența lor aiurea, să 
piară de mizerie. 

„Când oprim o poporatie prea abundentă de a ieși po 
„usa fruntariilor, zice J. B. Say *), ea pleacă pe usa mør- 
,1dnintelor". 

Nu trebue să uităm, în adevăr, că poporatia se duce 


1) Cours Complet d'Économie politique pratique. Ed. VII. Bruxelle l 
1844. Pag. 381. 

2) Achille Guillard: Loc. cit. Pag. 97. 

3) Wilhelm Roscher: Loc, cit. Pag. 704. - 

-4) Cours complet d'Économie politique pratique. Ed. VI. Üruxelles | à 
1844. Pag. 382. 


493 


acolo unde poate să găsească mijloacele de existență tre— 
buitoare, cu cât se poate mai puţină osteneală, si cá tocmai 
de-aecea ea trebue să aibă o tendinţă firească de a rămâ-: 
nea în locurile unde se găsește, economisind: cheltuelele: 
strămutărei. Când o vedem că se hotáreste să plece, a- 
ceasta-i dovada cea mai bună că nu mai poate să se püs-: 
treze si că existenta ei nu mai e posibilă, în localitatea de: 
unde emigrează. De-aceca tocmai măsurile prin cari Ar-: 
sena Dumont?) isi propune să impiedece emigrarea popo- 
ra(iei franceze din orașele de provincie către capitală 
creând in acele dintâiu muzee si biblioteci, şi reţinând cu 
sacrificii băneşti din partea statului artiştii şi oamenii de- 
"știință, ca să fixeze împrejurul lor poporatia, precun „pi- 
nul fixează nisipul dunelor”, sunt ridicule si copilüresti.. 
Căci oamenii nu se hránese cu tablourile din muzee, niei 
cu cărțile de prin biblioteci, si niei nu-şi părăsese că áminele- 
lor de dragostea unor asemene lucruri, de cát prin excep- 
tiune. Dacă poporatia franceză nu rămâne prin sate şi în. 
oraşele de provincie, cauza e că nu-şi găsește acolo o in- 
trebuintare suficientă. Pentru a o retine ar trebui dar sí. 
se creeze, nu muzee si biblioteei, ci fabrici si industrii, cari 
să fie in stare să desfaci produetele lor. Nu artiștii si in-- 
tatii ar putea dar să fie ,pinii" despre cari vorbește - 
Dumont, ci fabricanții şi industriaşii ageri, cari ar putea 
să concureze eu succes produetele industriei celorlalte po- 
poate, pe pieţele lumei. Şi tocmai aceştia lipsese poporatiel 
în plină decădere a Franţei. 

Limitele firești ale dezvoltărei poporaţiei fiind ceter- 
minate de cantitatea mijloacelor de existenţă — pe cari 0-- 
mul, în deosebire de animale, si le produce singur — se: 
naste întrebarea, tendința nemărgenită de înmulțire a po- 
porat iei fiindu-ne cunoscută: cari sunt condiţiile cari deter- 
mină această cantitate de mijloace de existenţă? Şi stabi- 
lirea cu precisiune a acestor condiţii este de cea mai mars 
însemnătate. Căci numai în modul acesta, modificând aces- 
te condiţii, pe cale indirectă dar, putem, spera să avem o 
jurAurire asupra popora(iei, pe care am văzut că nu e eu. 


.1) Depopulation et Civilisation. Paris 1890. Pag. 459. 


494 


“putinţă de a o inráuri prin mijloace directe. Condiţiile 
însă cari determină cantitatea mijloacelor de existenţă, ca 
limită de pe urmă a dezvoltărei poporatei sunt de multe 
feluri, dar se pot clasa în deuá mari categorii: 


I. Condiţii naturale — cari rezultă de-adreptul din insu- 
:Sirile firești ale poporatiei si din împrejurările naturale a 
Je mijlocului in care este chemată a se dezvolta si anume : 

1°) Insusivile poporaţiei, rasa, puterea si energia ci. 

2) Ll'roductivitatea si situaţiunea. solului. 

3%) Clima, intemperiile si anotimpurile. 

4) Intinderea teritoriului. ` 


II. Condiţii-suciale — cari rezultă din starea de dezvol- 
“tare culturală și economică la care a ajuns popora(ia și 
din relatiunile oamenilor între dânșii, si anume: 

5) Cnrostintele, sănătatea şi moralitatea poporaţiei. 

6°) Modul de administrare a intereselor publice. 

7°) Organizarea socială, 

S) Relatiunile dintre diferitele poporaţii. 

Intre toate aceste condiții, naturale ṣi sociale, există o 
legătură foarte strânsă şi fiacare e un factor care contri- 
bve la determinarea eantitifei generale a mijloacelor de 
existenţă, pe cari popora(ia si le poate procura si la sta- 
bilire: limitelor ei de dezvoltare. Se cuvine dar să ne dăm 
samă de însenmătitea fiecăruia din aceşti factori, fără de 
«cari nu ne vom putea face o idee exactă despre starea şi 
mişcarea unei popora(ii anumite, despre densitatea ei si 
despre măsurile practice prin cari o putem inráuri. 

1) Insusirile poporaliei, rasa, puterea şi energia ci. 

Principiul poporatiei, tendinţa ei constantă de a trece de 
limitele mijloacelor de existenţă disponibile, este desigur 

auza adevărată care a determinat constituirea originară 
a raselor, precum ea determină toate progresele omeni- 
rei 1), Siliti de a se răspândi în diferitele regiuni ale pă- 
mântului, din cauza necesităţei de a-si procura mijloace 


W) Julius Lippert: WKulturgeschichte^der Menschheit, Stuttgart 1535. 
Vol, I Pag. 172 


| 


495 


tot mai multe de hrană, intr'o epocă unde era nevoit ca $i 
animalul, de a-se mulţămi cu ceea ce-i dădea natura, ne- 
fiind în stare să-şi producă cele trebuitoare existenţei, şi 
trăind mii de ani în condițiuni diferite de climă, de faună 
şi de situaţiune, era firesc ca omul să dobândească cu tim- 
pul însuşiri deosebite, şi să se diferenţieze în rase cu ca- 
ractere distincte. Si astăzi încă e cunoscut că urmaşii eu- 
ropenilor, cari au emigrat în America, sfârşese prin a se 
apropia, ca construcţie a craniului şi ca înfăţişare, de tipul 
eu obrazul şi gâtul lungăreţ al indienilor autochtoni. Fap- 
tul însă că toate aceste schimbări ale trupului nu sunt in 
stare să modifice însuşirile raselor, cari au rămas aceleași, 
de mii de ani do când le cunoaştem, se explică prin pute- 
rea lăuntrică a naturei moștenite, care sfârsește prin a re- 
zista cu succes inráuririlor din afar). 

Ori cari ar fi cauzele cărora se pot atribui deosebirile 
dintre rasele omeneşti — si fie că aceste deosebiri ar fi per- 
manente, după cum credam noi, fie că s'ar putea modifica— 
e sigur că rasele se prezintă cu calităţi deosebite de ener- 
gic, pricepere, de tendinti morale si de îndemn cătră pro- 
gres, cari determină existenţa lor. Ca şi caracterul indivi- 
zilor, caracterul popoarelor e constant ?). Şi nu clima, cali- 
tăţile solului, sau situațiunea geografică, determină carac- 
terul unui popor. Ele sunt condițiunile lui de manifestare 
numai, intr'o direcţie sau în alta?) In acceaşi vale a Ni- 
lului au trăit faraonii si trăesc astăzi egiptenii; pe acelaşi 
pământ s-a dezvoltat civilizaţia strălucită a elenilor si ve- 
getează astăzi poporul grecesc. In toate regiunile, în toate 
elimele, anglo-saxonul si germanul își păstrează însuşirile 
lor si negrul nu-şi schimbă natura prin faptul că schimbă 
de locuinţă, sau că-şi modifică instituţiile. 

In republica negrilor din Haiti, domneşte cea mai desá- 
“ârşită libertate si neatârnare. Nici o urmă africană nu a 


1) Friedrich. von Ilolluald: Kulturgeschichte in ihrer natürlichen 
Entwicklung. Ed UI. Augsburg 1833. Vol. I. Pag. 49. 

2) D. Chirolson: Die semitischen Volker. Versuch einer Charak- 
teristik, Derlin 1872. 

3) Hellwatd : Loc. cit. Pag. 50. 


496 


mai rămas in legile scrise 1). Dar moravurile nu s-au 
schimbat întru nimie. Aceeaşi lene proverbială a negrului; 
“acelaşi gust salbatee pentru güteli bătătoare la ochi; a- 
eeeasi indiferenţă pentru frumuseta formei. Totul se redu- 
ce la o parodie ridiculă a civilizației, po când poporația 


zace în cea mai stupidă ignoranță, revenind chiar la sa- 


crificiile omeneşti si la canibalismul popoarelor primitive. 

Inainte de emanciparea ei, colonia San-Domingo, din care 
făcea parte actuala republică t Haiti, era una ‘din cele ma? 
bogate colonii, deosebindu-se prin luxul si eleganța mora- 
vurilor ei..In timpul dominatiunei franceze, tara întreagă 
era înzestrată cu drumuri minunate, largi si bine întreţi- 
nute. In 1189, Haiti avea 790 de fabrici de zahăr şi două 
sute de fabrici de tafia (rachiu de zahăr), si agricultura ei 
cra în floare. Astăzi drumurile au dispărut cu totul şi nu 
au mai rămas decât câteva cărări primejlioase, abia în- 
deajuns de largi pentru ca să poată trece un om. Fabri- 
celo de zahăr nu mái există, dar în schimb numărul fa- 
bricilor de tafia a crescut îndoit. Haitienii, cari consumă 
două milioane de litruri de rachiu de zahăr pe- fiecare an, 
importează zahărul lor din Europa şi America. Cát pentru 
agricultură si industrie, ele se găsese în starea cea mai mi- 
zerabilà °). 

„Ca consecinţă a lenei organice a speciei, zice Gobi- 
„neau 2), agricultura este nimicită, industria nu există 
„mici cu numele, comerţul scade pe fiecare zi, mizeria cu 
„progresele ci de plâns împiedecă poporaţia de a se repro- 
„duze, pecánd. rizboaele necontenite, revoltele, execuţiunile 
„militare, reusesc necontenit. să o facă să scadă“. 

Acest exemplu e de ajuns pentru a arăta cât de mare 


este înrâurirea pe care o exercitează rasa asupra i cantitátel . 


de mijleace de existenţă pe cari le poate produce o popo- 
rntié, și prin urmare asupra densităței lu care poate sū 
ajungă, în anumite condiţii. S-a văzut însă că însuşirile, 


1) Le Comte de (Gobineau: Essai sur l'inegalité der races hvmaires 
Ed. IV. Paris 1884. Voll, Pag. 47. 

2) C. Texier: Au pays des généraux. — Hari — Paris 1893. Peg 
DII Şi 127, 

3) Loc, cit. I ag. 46. 


497 


caracterul intim al rasei, nu se schimbă. Cu toate aceste, 
în limitele fixe pe cari i le pune natura, aceste însuşiri 
pot să varieze. Cultura joacă şi aice un rol însemnat impo- 
trivind unele tendinţi stricătoare și dezvoltând pe altele 
de folos. De-accea puterea, energia si agerimea unei popo- 
"(il cari depind în primul rând de rasa eáreea aparţine, 
se pot mări sau scădea, după împrejurări, lírgind sau res- 
trângând limitele ei da dezvoltare. 

2) Productivitatea si situațiunea solului. 

Ju cât un pământ e mai fertil, cu cât e mai bogat în 
produete naturale, cu atát locuitorii lui pot să-şi procure 
o cantitate mai mare de bunuri. Aceasta se înţelege de la 
sine, Dar se uită adeseori ei productivitatea pământului se 
poate miiri printr'o cultură infeleaptá, precum ea poate să 
şi scadă, când exploatarea lui nu e raţională. Pământul 
este compus din materii cari trec în cerealele pe cari le 
cultivăm. El este acoperit cu păduri; brazdat şi încunju- 
at de ape, în cari trăiesc tot felul de victăţi, cari servesc 
de hrană omului. Toate aceste se pot exploata, in mod ra- 
tional, întreţinând productivitatea lor, sau istovind-o din 
contra prin cultură prădătoare. 

Situatiunea teritoriului sau a unei localităţi la marginea. 
mărilor, de-alungul cursurilor mari de apă, sau pe drumul 
transitului, este asemene de o mare însemnătate pentru. 
determinarea cantităței mijloacelor de existenţă a le unei 
poporatii. 

De-aceea vedem că cele d'intáiu civilizaţii se dezvoltă in 
valea Eufratului si în valea Nilului. In veacul de mijloc 
situaţiunea Florenței, între orient si occident, îi permite 
de a aduna avnutii foarte mari ajungând să aibă o popora- 
tie numeroasă, care scade da îndată ce se schimbă direc- 
tiunez comerţului prin descoperirea drumului pe maro că- 
tră Indii. Si în zilele noastre, Anglia isi datoreste fără in- 
doială o bună parte a prosperităţei sale situatiunei geogra- 
fico fericite ce ocupă. 

Para noastră ne dă asemene un exemplu minunat despre 
importanţa pe care o are situafiunea pentru dezvoltarea 
bogăției unei ţări. 


498 


Prosperitatea mai mare a Valachiei în comparaţie cu 
Moldova se datorește fără îndoială unor cauze multiple, 
dar e sigur că situaţiunea Valachiei de-a lungul unei căi 
naturale atât de importante, precum este Dunărea mu pu- 
tin a contribuit la dezvoltarea economică a acestei părţi a 
türel, înlesnind exportarea productelor, economisánd chel- 
tuelele de transport si înlăturând întru câtva pe interme- 
diari, prea numerosi, dintre producători si consumatori. A- 
ceastă împrejurare a trebuit să trezească un spirit viw de 
comerţ în sînul chiar a producătorilor, pe când Moldovenii, 
trăind la distanțe foarte mari de schelele Dunărei nu nu- 
mai că pierd asupra cheltuelelor de transport, cari sunt 
mai mari pentru dânşii, dar intermediarii absorb încă o 
bună parte din câștigurile lor. Si aceşti intermediari, in 
lipsa unei clasa orăşeneşti nationale, care nu s-a putut dez- 
volta în tară, era firese să fie străini. Căci în Moldova, pro- 
ducătorul găsindu-se la o distanţă prea mare de cumpără- 
torul direct, diutr'un popor de crescători de vite si de agri- 
:eultori, nu se putea dezvolta in pripă o clasă numeroasă 
de comereianti lipsindu-i îndempul unei căi naturale de 
cireulaţiune a bunurilor, precum este Dunărea şi contac- 
tul unor popoare comerciale, creștine ca şi dânsul, cu cari 
să se poată amesteca. Aceasta este, după părerea noustră, 
una din cauzele principale pentru cari locuitorii din Vala- 
chia sunt si mai cuprinși si mai comercianţi decât Românii 
din: Moldova, cari sunt victime, în mare parte, a situaţiu- 
nei lor geografico nenorocite. 

39) Clima, intensperiile si anotimpurile. 

Asupra acestor cauze cari înrâurese cantitatea bunuri- 
lor, nu e nevoe să insistăm. Mijloacele de hrană pe cari le 
dobândeşte eschimosul, în Groenlanda, nu se pot compara 
cu recoltele bogate, pe curi le face, poporatia sub cerul bi- 
necuvântat al Indiei. 

Intemperiile au asemenea o influenţă foarte mare asupra 
cantităței mijloacelor de existenţă ce se produce pe fiecare 
an și asupra mişeărei poporatiei, prin urmare, Astfel 
ploile din primăvara anului 1897, la noi în tară, pentru a 
nu eita decât un singur exemplu, sau produs imundafiuni 


499 


_„intinse, cari au distrus avutul unui mare număr de lo- 
„cuitori, au stricat căile: de comunicatiune, au cauzat chiar 
„moartea multor persoane, au lăsat numeroase comune in- 
»salubre, au mărit întinderea apelor stătătoare, au făcut 
„ca impaludismul să progreseze si să se agravezo +)“. In 
anul aceste au fost inundate in toată tara 469.130 hectare 
-eultivate, din care cauză o mare cantitate de bunuri a fost 
distrusă. Consecința imediată a acestei calamitáti a fost 
scăderea numarului căsătoriilor de la S35 la 1000 locuitori, 
„din anul 1896, la 7.5 la 1000, în anul 1897, la care scădere 
au partieipat numai comunele rurale; si creșterea morta- 
lităţci, care fusese în anul 1895 de 28.195966, si în anul 1896 
de 98.7825», la 30.%0 la 1000 locuitori în anul 1897, la care 
„creştere a participat iar poporatia rurală intr'o proportiune 
mai largă decât acea urbani, | 

Pentru a micşora urmările nenorocite ale unor asemene 
„accidente, poporatia nu are alt mijloc decât de a se pune 
la adăpostul lipsei eventuale prin înfiinţarea unor institu- 
tii de prevedere si de economie, In ţară la noi, unde popo- 
rația e adeseori ameninţată de foamete, în anii răi, un 
mijloc foarte potrivit cu împrejurările tírei pentru a asi- 
gura indestularea ei a fost magaziile de rezervi 2), în cari 
ficcare (äran era dator să pue jumătate merţă de popusoi, 
‘îndată după culesul acestui produet. 

4" Intindercu teritoriului. 


Cu cât o poporatie stăpânește un teritoriu mai întins, eu 
atât fireste că are perspectiva de a-şi spori numărul si de & 
ajunge la o putere şi la o civilizatiune mai mare. Această 
concluzie este atât de evidentă, încât nici nu are nevoe de 
a mai fi conentată. Cu atât mai mult ar trebui să ne prin- 
dă mirarea, dacă nu am şti ce confuzie domneşte in stimfa 
.eeonemiei cu privire la cele mai elementare principii, că 


1) Doctorul 1. Felix: Raport general asupra igienei publice $i asu-: 
pra serviciului sanitar al Regatului României pe anii 1896 si 
1897. Bucuregti 1899. Pag 2. 

B Nd organic a Principatului Moldosăi. Eşii 1837. Capul 

7. Selkţia IIT, şi Regulamentul organic. Bucureşti 1847. Kap. V 
yis MI Pag. 175. 


500 


unii economişti, punându-se iarăşi din punctul de | vedere 
strâmt al aru[ici, au putut să se rostească in contra poli- 
tieei coloniale. CĂ 
Emile de Laveleye?) pretinde de-o pildă că coloniile 
sunt un anachronism, zicând că statele cari nu au colonii 
pot să se nyingáie si acele cari au colonii trebue să se pre- 
gătească să le piardă si că această pierdere va fi încă un 
câştig. Mai interesantă este, fără  indoială, părerea lui 
Georg Hansen 2), cara se pune din punctul de vedere ex- 
clusiv al poporaţiei. Hansen se rosteşte în eontra coloniilor, 
plecând de la ideea greşită că emigrarea se datoreste în. 
totdeauna deposedărei ţărănimei de cătră clasa do mijloc 
îmbogăţită. După părerea lui, orice emigrare însemnată 
dintr'o ţară a cărei poporatie este împărțită în trei clase, 
nu însemnează alta decât istovirea capitalului ei de pu- 
tori vii. Emigrarea nu-i după părerea lui decât simtomul 
“unei boale si dovada că sângele nu mai cireulează în mod 
regulat. Mai importantă este colonizarea internă, care il 
făcut, mărirea Prusiei. Fiecare sat câştigat pentru noţiu- 
nea germană, la fruntariile ostice sau vestice ale imperiu- 
lui, insemneazá pentru viitorime, după părerea lui, un spor 
mai mare de putere decât stăpânirea amânduror Indiilor. 
Dacă argumentele lui Laveleye, care se preocupă mai 
ales de rentabilitatea coloniilor, sunt cu totul lipsite de te- 
meiu, obieetiunile lui Hansen, contin un simbure de adevăr 
desi ele nu probează în contra coloniilor. Căci e sigur cei 
colonizarea internă are o importanţă mai mare decât co- 
lonizarea externă, dar acea dintăiu nu trebue să  impie- 
dece pe acea din urmă, care singură poate să satisfacă 
trebuintele de expansiune a unor poporatii numeroase, pre- 
cum e poporatia Anglici, a Germaniei sau a Italiei. Ase- 
mene e sigur că expropriarea clasei ţărăneşti e una diu 
cele mai mari primejdii pentru existenţa unei naţiuni; dar 
coloniile nu sunt cauza acestei exproprieri, ci mai degrabă 
efectul ei necesar. In lipsa coloniilor, elenentele alungate 
dela tară ar trebui să pieară de mizerie, trecând poate 


1) Éléments d'Économie politique. Paris 1882. Pag. 126. 
2) Die drei Bevilkerungsstufen. München 188g. Pa.. 240 și 382-392. 


SoI 


prin frământări si răscoale sângeroase, cari ar periclita 
existenţa statului. 

Orice poporatie viguroasă, şi pentru a-şi întreţine vi- 
goarea ei, are nevoe de un teritoriu pe cât mai întins, pe 
are să se poată răspândi. In colonii, ea regăseşte iarăşi 
contactul pururea invietuitor al naturei, regenerándu-se !). 
Si faptul că coloniile reclamă sacrificii băneşti si cá elo 
ar putea când-va să-și porelame neatárnarea lor, nu poate 
să fie un motiv de îngrijorare decât pentru acei cari se pun 
din punctul de vedere strâmt al avuției. : 

Sacrificiile pe cari le fae statele moderne pentru a-şi asi- 
gura stápánired asupra unor pământuri îndepărtate sunt 
dar legitime. Elo caută să-şi asigure putinţa de a se dez- 

"volta, revărsând prisosurile poporafiei lor asupra unor 
întinderi mai mari de pământ si pregătind astfel mări- 
“rea lor viitoare, 

5?) Cunostintele, sănătatea şi moralitatea popora[iei. 

In afară de însuşirile de rasă cari contribue întrun 
grad foarte mare la determinarea cantităţei mijloacelor 
de existenţă, ca limită firească a dezvoltărei unei popo- 
raţii, mai sunt si celelalte însuşiri ale ei, cari au din 

acest punct de vedere o importanţă foarte mare. 

Cunostinfele de cari dispune poporatia, ghibăcia techni- 
că, spiritul ei de întreprindere si de prevedere, cari se pot 
mări prin cultură, o pun în poziţie de a-şi agonisi pe ace- 
laşi teritoriu cantități diferite de bunuri, după gradul de 
dezvoltare la care a ajuns’). 

Sănătatea si moralitatea poporatiei, dela cari depinde 
energia si agerimea ei în lupta pentru existenţă, sunt iz- 

—^voarele însăşi ale puterei si ale bogăției. Deaceea, dacă 
voim să lărginu sfera ei de dezvoltare, trebue în primul 
rând să căutăm prin toate mijloacele a păstra neatinse 
aceste comori nepretuite. O poporatie sănătoasă şi morală, 
-go va inmulti si va prospera chiar in regiunile mai puțin 
"fertile, pentrueá valoarea proprie ii va da putinţa să pro- 


1) Wilhelm Roscher : Grundlagen der Nationalökonomie. Ed. XIX. 
Stuttgart 1838, Pag. 715. 
2) Vezi-Pas. 341. 


502 


rile ei se vor împuţina, ea va scădea si va pieri eu totul, 
oricât de mănos ar fi pământul pe care l-ar stăpâni, Se 


ducă o cantitate mai mare de bunuri; pecând dacă pute- 


naște numai întrebarea, cari sunt mijloacele cele mai bune- 
pentru a întreținea sănătatea fizică și morală a poporatiei? 


Pentru a răspunde eu succes lu această intrebare, trebue 


să corcetăm mai întăiu cari sunt cauzele cari determină- 


imbolnávirca poporaţiei, si să căutăm a le înlăturu pe a- 
ceste, nu să ne oprim in mod naiv la efectele lor, conside- 


rând boalele numai, si căutând a le vindeca. Pricina de cá- 


petenie a confuziei care stăpâneşte această materie ṣi care 


faca ca să se atribue in deobste o importanţă prea mare- 


medicinei. curative, este toemai că nu se consideră indea- 
juns boalele la originea lor, în cauzele cari le produc. Ilu- 


ziunea primejdioasă că medicul este salvatorul omenirei,. 


că ştiinţa lui poate să vindece toate boalele, si că sporind 
numărul medicilor si al spitalelor rurale, și dând medica- 
mente gratuite, vom parveni să înmalțim. poporaţia, — ilu- 
ziune măgulitoare si luerativii pentru medicii sarlatani $i 
'anitosi, si foarte comodă pentru politicianii sterili si ig- 
noranti — stăpâneşte mai eu deosebire spiritele la noi in 


țară, . 


„Chiar la seoalele noastre de medicină, zier Doctorul I.. 


„Felix 9, nu se dă destulă importanţă medicinei preven- 
„tive... se cultivă aproape exclusiv medicina curativă $i 


„publicul ca şi autorităţile, apretuese activitatea medicilor - 


„din serviciul judeţelor si comunelor numai după numă- 
„rul si după felul boalelor căutate. Idealul tânărului me- 


„die esit din scoală este medicina curativă; numai ea-i 


„aduce recunoştinţa bolnavilor, lauda autorităţilor locale 
„Si foloase bănești. 

„Administraţiunile publice fac destule sacrificii pentru 
„căutarea bolnavilor, dar foarte puţine pentru prevenirea 
„boalelor“. 

O clasificare sistematecă a diferitelor boale, după origi- 
nea lor, poate singură să ne permită de a ne da samă, des- 


B 


pre mijloacele prin cari putem asigura sănătatea publică: 


1) Raport genera) pe anii 1806. si 1597. Bucureşti 18y9. Introducere. 


503 


si de a determina cu precisiune sfera de acţiune si utili- 
tatea artei medicale. Din acest punct de vedere, vom deo- 
sebi următoarele patru categorii, în cari intră toate for- 
mele de îmbolnăvire si de imputinare a poporatiei. 

A). Epidemiile propriu eise — precum, e cholera, ciuma, 
influenţa. i 

B). Endemiile — ca impaludismul, pelagra, tuberculosa, 
sifilisul, gastro-enterita copiilor. 

C). Endeno-epidemiile — precum e scarlatina, pojarul, 
'ariola, anghina difterică, febra tifoidá. 

D). Alcoolismul — cauza de căpetenie a istovirei pute- 
rilor fizice si morale ale poporatiei si bazau generalí a 
nmiorbiditátei si a sărăciei. 

In teză generală, orice guvern cuminte care so ingri- 
jeste de viitorul poporului a cărui interese îi sunt încerce- 
dinţate, are datoria nu numai de a căuta ca să vindece su- 
ferintele poporatiei, ei să le previc. Si vom: vedea cá prere- 
nirea boalelor e nu mai cu mult mai importantă si cu 
mult mai cuminte, dar chiar că ea e singurul mijloc pen- 
tru ca să ajungem a înrâuri eresterea poporatiei, pecât e 
cu putință pe calea aceasta. Căci mai la urmă, a preveni 
boalele insemmeazá a păstra sănătatea poporatiei si a-i da 
putinţa să prospereze economjceste, pecând a le căuta nu-i 
aM adeseori decât d spori morbiditatea ei. Medicina con- 
timporană care nu e'în stare să vindece boalele cari deter- 
mină mai cu deosebire degenerarea, precum e ftizia, sero- 
fülele, sifilisul, dar cari împiedecă mortalitatea pe urma 
acestor boale, eontribue în mare parte la debilitarea  po- 
poavelor moderne. Căci cu cât părinţii îşi prelungese mai 
nyult mizerabila lor existenţă, cu atât copiii lor sunt mai 
expuşi să mosteneascit germenii boalelor !). Odată aceste 
stabilite, în teorie generală, rămâne să vedem. ce se poate 
face, Cin amândouă punctele de vedere, pentru fiecare din 
cele patru categorii pe cari le-am stabilit. 

A). Epidemiile propriu zise. — Cu toată spaima care re 
cuprinde în fata unor molime cari fae atâtea victime, pre- 


1) Ernest Haeckel: Histoire de la Création. Trad. Letourneau. Ed 
III. Paris 1884. Pag. 126. i 


504 


cum, e cholera, ciuma, sau chiar influenţa, aceste cauze 
de imputinare a oamenilor sunt acele mai puţin de temut, 
de oarece ele nu ating vigoarea poporaţiei, ci o  sporese 
mai degrabă, scoțând din sânul ei tocmai elementele cele 
mai bieisnice. Este drept că altă dată, pe când omenirea 
stătea neputincioasă în faţa epidemiilor, efectul lor, mai 
ales asupra mpralităţei publice, erau  înspăimântătoare, 
desfácánd legăturile sociale, si readucánd oarecum omeni- 
rea în stare de sălbătăcie. Astăzi, când dispunem de atâ- 
tea mijloace pentru a resista in contra lor, pe lângă incon- 
venientele ee le prezintă, ele sunt si o cauză: care trezeşte 
energia şi spiritul de prevedere a poporaţiei, silind-o să-şi 
încordeze toate puterile pentru a se apăra. In tot cazul, 
după cum s-a putut vedea, epidemiile trecătoare nu au 
nici o înrâurire asupra scăderei poporaţiei. Pe urma lor, 
starea sanitară se îmbunătăţeşte prin faptul că toţi oa- 
menii debili sunt secerafi si pentru că rămâne mai mult 
loc si mai multe mijloace de hrană pentru acei cari supra- 
vie(uese 1). Se înţelege că durata mai lungă a epidemiilor 
si înmulțirea lor ar contribui la oprirea pe loc si la scă- 
derea poporatiei. 

Tipidemiile își au originea lor, în primul rând în intro- 
ducerea germenilor boalei, dar indesirea poporafiei, «din 
cauza strâmtorărei condiţiilor existenței, le favoriseazi. 
Singurele măsuri prin cari se pot. combate cu succes, sunt 
mai întăiu măsurile de poliţie sanitară internaţională, cari 
au de scop de a împiedeca molipsirea, și în al doilea rând, 
ingrijirea sănătăţei publice interne, prin măsuri economi- 
ce si igienice bine chibzuite. Medicina curativă joacă aice 
un rol prea neînsemnat si nu influențează întru nimie 
creşterea poporatiei, , 

DB). Endemiile. — Boalele endemice se datorese unor cat- 
ze mai mult locale, cari ameninţă in mod statornie sáná- 
tatea publică, istovind puterile poporatiei si impiedeeánd-o 
de a munci eu spor. Znmpaludismaul care se datoreste mlas- 
tinelor, este, în unele ţări, o cauză de mizerie fiziologică 
profundă, determinând mai ales mortalitatea copiilor, 


I). AMalthus: Essai. Pag. 310. 


505 


„Pământurile pe cari cultura nu le preface, pe cari dre- 
„nagiul nu le asaneazá, zice Doctorul A. Bordier 1), sunt 
„focare permanente de friguri intermitente si de cachexie 
„palustră. Prima manifestaţiune însă a cachexiei palustre 
„asupra urei rase este caracterizată printr'o enormă spo- 
„rire a mortulităţei infantile“, . 

Din cauza impaludismului, Montfaleon, care seriea prin 
anul 1824, a constatat că poporatia unor părţi a departa- 
mentului Ain scăzuse cu '/, de la 186. El observă că, dacă 
pe un spaţiu anumit, în părţile nemlástinoase ale acestui 
departament, se găsesc 12 locuitori, în părţile mlăstinoase 
nu sunt decât 5 locuitori. Aceleași observatiuni le făcuse, 
cu privire la acest departament, cu două secole mai înain- 
te Bossi 2). 

Vorbind despre efectele nenorocite ale cachexiei palus- - 
tre, Quételet 2) citează cuvintele lui Villermé, care ne în- 
vedereazá, întrun mod viu, înrârirea binefăcătoare a se- 
cărei mlastinelor asupra poporatiei : 

„In Vareggio, zice acest invitat *), in principatul Lucea. 
„locuitorii puţini la număr si intr'o stare deplorabilă de 
,mizerie si de barbarie erau atacați, in fiecare an si din 
„timpuri Toarte vechi, la aceeasi epocă, de friguri intermi- 
„tente; dar in 1741, se construirá stăvilare (écluses), a. eá- 
„ror porti mobile făceau cu putinţă scurgerea în mare aà 
„apelor din mlaștini, împiedecând inundarea lor de cătră 
„apele mărei, în timpul fluxului si a furtunelor. Această. 
„construcţie care a suprimat mlastina în mod permanent, 
„a făcut ca frigurile să înceteze. În scurt, cantonul . Va- 
„reggio este astăzi una din localităţile cele mai salubre. 
,cele mai industrioase, cele mai bogate de pe coasta Tos- 
„caneli; si o parte din familiile ale căror strămoşi in- 
,eulii cădeau victime ale epidemiei de aria cattiva, fără 
„a şti să se prezerveze, prezintă o sănătate, o vigoare, e 


1) La vie des sociétés, Paris 1887. Pag. 164. 

2) Statistique du département de l'Ain. 

3) Essai d» Physique sociale. Paris 1835. Vol. I. Pag. 150. 
4) Des Epidémies (Annales d'Hygiéne. lanuarie 1833). 


509 


„longevitate si un caracter moral, cari altă dată erau ne- 
„cunoscute“, 

Malaria determină, în adevăr, o degenerare profundă a 
poporafiei, a cărei efect esto de a o împiedecu sá-si pro- 
ducă mijloacele trebuitoare existenţei, din care cauză ea 
trebue să se împuţineze. Pe un teritoriu anumit, toate ce- 
lelalte condițiuni fiind egale, în părţile: mlăștinoase, popo- 
-raţia nu va putea să ajungă la densitatea la care va a- 
junge in părţile nemlástinoase, după cum o dovedeste 
exemplul citat mai sus. 

Pelagra, care se datoreste înrâurirei vătămătoare a po- 
rumbului stricat, mai ales asupra organismelor rău hră- 
nite si intoxicate cu alcool, este iarăși una din cauzele de 
degenerare a poporaţiei, în ţările cari consumă porumb; 
precum este Italia și România. In ţara noastră, numărul 
pelagrosilor a fost, în anul 1896 de 17.912, si in anul 1897, de 
19.796, si e sigur că numărul acesta foarte mare de pela- 
groşi, se datorește faptului că „ţăranul nostru este rău 
„hrănit, că mizeria fiziologică îl face primitor pentru otră- 
„virea cronică cu produetele toxice ale porumbului stri- 
„seat“, după cum se exprimă Doctorul I. Felix. 

Dar această mizerie fiziologică nu rămâne îndoială că 
se datoreste în cea mai mare parte impaludismului si mai 
ales alcoolismului. 

Tuberculosa, care face in lume mai mult de 3 milioane 
victime pe fiecura an, stă în raport direct cu densitatea 
poporuţiei 1), Si uşor se poate înţelege pentru ee ingrimá- 
direa poporaţiei trebue să provoace această teribilă boală. 
Cu cât trăiesc mai multi oameni la un loc, eu atât condi- 
tiile vietei fiecăruia sunt mai restrânse; cu atât au mai 
puţin aer Si lumină; cu atât aerul e încărcat eu mai multe 
necurăţenii; cu atât baceilul lui Koch trebue să se găseas- 
că răspândit eu mai multă profusiune; eu atât, în sfârsit, 
organismul se găsește în condițiuni mai bune de recepti- 
vite. Pagubele pe cari le aduce această boală, mai ales 
„economiei unei ţări, sunt însă necaleulate, din cauză că 
ea loveşte pe individ toemai în perioda productivitütei sale 


0) Dr. A. Dordier: Loc. cit. Pag 133. 


: 507 
şi după ce sbeietatea a făcut toate sacrificiile pentru a-l 
crește. 

„Tuberculosa este astăzi boala cea mai răspândită, zice 
„Doctorul Felix ?): victimele ei se află in cea mai. mare 
„parle in etates in care munca omului este mai produc- 
„tivă, si astfel tuberculosa vatămă economia statului în- 
„tro măsură care este întrecută numai de o singură altă 
„boulă, paludismul”. | 

Sifilisul este una din cauzele cele mai grozave de dege- 
nerare a popora(iei din cauza sreutiăţei vindecărei lui 
compleete si pentru cá el atinge nu numai individul ei și 
progenitura, prezentându-se până la urmaşii eei mai În- 
depărtaţi sub diferite forme, ca debilitate generală, ca a- 
fectiuni ale măduvei spinărei, ea îmbolnăviri ale siste- 
mului nervos, ca paralizii de multe feluri, ca perturba- 
tiuni ale vederei, ete. 

Gastro-enferita copiilor, care este cauza cea mai de că- 
petenie a morţei premature a copiilor mici, se datoreste 
ignoranței si sărăciei şi e provocată prin nutrirea vicioa- 
să, prin alaptarea insuficientă. 4 

Ne mürgenim a cita aceste cinci endemii mai principale: 
impaludismul, pelagra, tuberculosa, sifilisul si gastro-en- 
terita, cari contribue poate mai mult la istovirea puterilor 
poporaţiei si la restrângerea limitelor ei de dezvoltare, de- 
cât toate celelalte boale împreună, pentru că ele ne arată 
mai bine ce puțină însemnătate are medieina eurativá, de 
la caro se aşteaptă, în mod naiv, vindecarea tuturor rele- 
lor. Nu tăgădueşște nimeni, fără îndoială, că medicul e in 
stare să vindece pe cutare individ atins de friguri; să 
combată cu succes accidentele primare ale sifilisului; să 
tămăduiască, print”un tratament mai îndelungat, pelagra. 
si să îmbunătățească, fie chiar să restabilească, sănătatea. 
cutărui tubereulos. Din nenorocire, aceste boale, prin chiar 
natura lor, nu so prezintă în cazuri izolate; nu se vindecă 
aproape nici odată în mod aşa de complect încât să nu 
mai laso nici o urmă asupra sănătăţei individului; si de 
cele mai multe ori, nu se oprese la individul atins. Toti 


1) Raport General pe anii 1896 si 1897. Bucureşti 1899. Pag. 11t- 


508 ^ 


indivizii cari trăiese in localităţi milăştinoase, cari se hră- 
nese cu porumb stricat, cari sunt lipsiţi de aer, de hrană 
bună si de lumină, sunt expuşi să se imbolnăvească de 
Óriguri, de pelagră, sau de ftizio si cei mai slabi sunt cei 
dintăiu cari cad vietime ale acestor boale. Să admiten, 
chiar că printr'un tratament eu rativ noroeit, în. spitalele 
cari ar fi îndeajuns de numeroase, pentru a cuprinde un 
așa mare număr de bolnavi, i-am vindeca pe toti — si mai 
mult nu putem cere — de îndată ce ei s-ar întoarce în 
locurile in cari sunt siliţi să trăiască, sau ar urma să se 
întreţină în aceleaşi condițiuni, nu rămâne îndoială că 
boala ar reveni cu mai multă furie, în organismul lor 
abia întremat. Copii acestor indivizi însă, atinsi de ma- 
larie, de pelagră, de tubereulosá si de sifilis, se vor naşte 
cu siguranță în asa condițiuni de debilitate, încât medicul 
nu va fi în stare să înlăture degenerarea, la care i-a con- 
damnat păcatele, sau nenorocirile părinţilor. Pe aceştia e 
dar si mai sigur că arta medicală nu-i va putea scăpu de 
peire, si, dacă ne punem din punctul de vedere al sănătă- 
iei poporaficl, privită in intregimea ei, trebue să zicem 
chiar cá e o adevărată nenorocire că ea este im stare să le 
prelungească existenţa fără de a-i vindeca, dându-le pu- 
tinta de a transmite germenii su ferinţelor lor generaţiilor 
viitoarea, 
Cât despre gastro-enterita copiilor, medicina curativă c 
poate încă si mpi puţin înlătura, căci o vizită trecătoare, 
sau un medicament fie chiar nimerit, întru cát condiţiile 
generale în curi creşte copilul rămân aceleaşi, nu poate fi 
de niei un folos, niei individuel si mai puţin încă general. 
De-aceca, procedarea cea mai cuminte, față cw endemii- 
de, nu e de a inmulti spitalele rurale și de a spori numă- 
rul medicilor, ei de a face ca să nu avem nevoe de aseme- 
ne spitale si ea medicul să nu fie de trebuintà, 'Trebue să 
stârpim dar mlastinele prin irigatiuni sistematice, prin 
regularea cursului apelor si prin plantatiuni, fiind siguri 
cá în modul acesta nu am combătut numai efectele mala- 
riei, ci cauza ei, ferind întreaga poporatie de o boală care-i 
süci!ueste puterile şi o-împiedică de a prospera. 


509 


"Trebue să cultivdm poporaţia, prin preoţi si învăţători. 
ei singuri luminati, pentru ca ea să-și îngrijească de casă 
si de masă, să stie ce să mănânce, şi de ce să se ferească, 
pentru a nu cădea prada pelagrei 1). Trebue să însănăto- 
sim localitățile prin măsuri de igienă publică întinse şi 
să îmbunătăţim condiţiile do traiu pentru ca să combatem 
eu succes tuberculosa. Trebue să împiedecăm lățirea sifi- 
lisului prin c preventiune cât de severă, internánd pe in- 
divizii bolnavi si făcând poate o lege specială cu scopul 
de a stârpi această nenorocită boală. Trebue să combatem 
gastra-enterita copiilor răspândind cunoştinţele igienice în 
masele poporului şi ridicându-l din starea, de mizerie și de 
igncrantá în care zace. 

Pentru toato aceste, concursul medicului e preţios, când 
isi face datoria. El poate să no dea sfaturi înțelepte, să ne- 
lumineze şi să organizeze controlul necesar. Dar a crede că 
amy făcut totul pentru însănătosarea poporatiei, inmul- 
tind medicii $i spitalele rurale si dând medicamente gra- 
tuite, este o cresie răspândită, ce nu se poate combate în 
deajuns. Pe calea aceasta noi pretindem cá nu am făcut: 
nimic pentru sănătatea publică. Boalele endemice datorin- 
du-se mai mult unor cauze sociale, nu pot fi combătute 
decât înlăturându-se aceste cauze pecât e eu putinţă. 

C). Endenmo-epidemiile, — De o natură specială, după ori- 
sinea lor, sunt boalele endemo-epidemice precum e searla- 
tina, pojarul, variola, anghina difterică, disenteria si fe- 
bra tifoidă. Ele se datorese unor cauze mixte, avándu-st 
izvorul atât in condițiuni naturale, atmosferice, telurice,. 
ete, cât si in condițiunile sociale, în cari sunt puşi indi- 
vizii. Faptul că in unele regiuni asemene boale apar în 
mod regulat si cu o furie deosebită, este o dovadă despre 
starea generală de morbiditate şi de mizerie a poporatiei. 
Si aice dar nu € vorba numai de a căuta bolnavii, de a 
preseri medicamente si chiar nici de a-i izola pentru a îm- 
piedeca răspândirea boalei. Fără de a nesocoti importanța 
medicinei si a profilaxiei medicale pentru combaterea a- 


1) Dr. I. Neajoe: Pelagra. (Cálauza sanitară. București. Anul |. 
No. 6, 15, Mai 1899). 


510 
cestor afecţiuni, pentru alinarea suferințelor si mai ales 
pentru mángáierea celor suferinzi, noi credem că întrucât 
privește sănătatea poporației, privită in intregimea ei, si 
numai din acest punet de vedere ne punem aice, ea este de 
puţină utilitate, Şi aice se naşte întrebarea firească: infru- . 
cal medicinu poate contribui la înmulţirea poporației? 

Dacă e vorba de a reduce suferințele şi pagubele mate- 
riale si morale ce le îndură poporația in timpul boalelor. 
grübind insánito;irca unui număr pecát se poate mai mare 
de indivizi, este evident că a contribui la vindecarea boa- 
lelor, este a permite unei poporatii dea produce mai multe 
bunuri, dându-i astfel putinţa de a-şi lărgi limitele ei de 
dezvoltare. In modul acesta; arta medicală contribue în- 
tru câtva, pe cole indirectă, la înmulţirea poporatiei. Cu 
cât o poporatie va fi mai sănătoasă, cu atât ea va avea 
mai mult timp pentru a-și agonisi mijloacele de existență, 
cu atât ea va cheltui mai puțin si va avea mai puține 
pierderi. Dar nu trebve să uităm că toate aceste boale nu 
pot determina. în mod direct si statornic, scăderea popora- 
tiei, întrucât ea are putinta de a se dezvolta in voe, pro- 
curându-şi rjioacee de existenti îndestulătoare. Căci în 
cazul acesta, când starea economici e bună, boalele sunt 
mai puţine si niei nu fae atâtea victime si apoi, în virtu- 
tea principiului atot puternic de care este stăpânită, popo- 
raţia îndeplineşte in scurtă vreme toate golurile ce rămân 
pe urina lor. Desi endenmo-epidemiile isi au originea, după 
cum am arătat, în ecnditiunile naturale, atmosferice și 
telurice, când e vorba de a ne explica generalitatea si fi- 
xitatea cu care se prezintă si de a vedea care poate fi în- 
râurirea noastră zsupra lor, trebue să le considerăm, nai 
mult ca efecte ale strâmtorărei in care trăiește | poporatia. 
si ca mijloace de cari se serveste natura pentru a mentine 
numărul oamenilor (e limita mijloacelor de existentă dis- 
ponibile. Asa fund, e sigur că, în. mod direct, întreaga 
știință medicală, oricâte progrese ar face, nu o în stare să. 
contribue la cresterea poporatiei, sporind eu un individ 
mai mult măcar numărul determinat al oamenilor cari 
pot trái in condițiuni, naturale $i sociale, determinate. 


S11 


Experienţa vine să confirme, in mod strălucit, aceste 
încheeri ale teoriei, intemeeate pe principiul  poporaţiei, 
stabilit de noi, a cărui valoare pentru rezolvirea proble- 
melor celor mai interesante se adevereste şi de astă dată 
pe deplin. Am văzut *), după cercetările Doctorului Watt, 
citat de J. B. Say ?), că în urma descoperirei vaceinei, au 
murit în oraşul Glasgow, mai puţini copii de variolă; dar 
numărul total al copiilor morti a rămas același, pentru că 
în acelaşi timp au murit mai mulţi copii de alte boale. A- 
ceensi observaţie sa făcut de Ruseoni pentru orașul Pa- 
via. Aceasta ne arată că în totdeauna poporația îşi are 
limitele ei peste cari ea mu poate trece şi că nu se poate 
dezvolta decât lărgindu-le, Intre această lege fatală a na- 
turci si silintele omului există o luptă continuă. Ori de 
câte ori ştiinţa descopere un mijloc pentru a împuţina de- 
cesele din cauza vreunei boale, natura retine poporaţia in 
limitele ei firești, sporind mortalitatea celorlalte boale 2). 
Inmultirea boalelor, revenirea lor constantă, morbiditatea. 
generali a poporatiei, este expresiunea strâmtorărei ei, în 
contra căreea se înţelege 4 medicina e neputincioasă. 

Cu această observaţie, datoriile statului faţă ew popora- 
“ţia se claritică în mod minunat si arta medicală se reduce 
la adevărata ei valoare, determinándu-se cu preeisiune 
sfera ei de acţiune. Nu stiinta medicală, ci știința econo- 
mică c singură în stare să ne dea mijloacele pentru. întări- 
rea si înmulțirea poporafici. Cu hapuri si cu deeocturi se 
pot alina suferintele cutărui individ atins, dar nu se în- 
iretino sănătatea poporatiei si nu se înlătură peirea ei de- 
cât, înlăturând cauzele generale cari o fae să degenereze si 
să se stinsă. In modul acesta, ne-am apropiat de cerceta- 
rea celei de pe urmă cauze și acelei mai de căpetenie, în 
societatea modernă, de degenerare si de imputinare a po- 
poratiei, după clasificarea boalelor, stabiliti mai sus. 

D). 4Alcoolismul. — Consumarea aleoolului in cantitate 


[i 


1) Vezi mai sus Pag. 124. 

2) Cours complet d'Écono:mie politique pratique. Ed. VII Bruxelles 
1844. Pag. 394. 

3) Malthus: Essai. Pag. 495. 


prea mare, şi de o calitate inferioară, care s'a răspândit 
mai eu deosebire decând cu introducerea alcoolurilor dis- 
tilate industriale!), mai concentrate şi cari conţin pe lângă 
otrava alcoolică o mulţime de materii toxice şi sunt ex- 
puse tuturor falsificărilor ?) atacă toate organele omului, 
şi-l face incapabil de a se hrăni, ducându-l cu pași repezi 
cătră o moarte prematură si mizerabilă °). Organismul al- 
coolizat nu mai are nici o putere de rezistenţă. In caz de 
boală, betivii se vindecă foarte cu ureu si sunt cele din- 
tüiu vietime ale epidemiilor. 

Atücánd toate organele omului și nai ales pe acele ma. 
zingase, fireşte că abuzul cu băuturile alcoolice aro s 
coisccinti sociale foarte grave. 


i 
i 


Popoarele, ea si indivizii intre dánsii, au de sustinut o 
luptă crâncenă pentru vieatá, din care nu iese biruitoare 
decât acele mai agere, mai harnice, mai voinice si cari se 
inmultese mai degrabă. Din acest punct de vedere, inferio- 
ritatea popoarelor aleoolizate este manifestă. 

„Alcoolismul slábeste puterea de muncă a națiunilor. Ca. 
agenţi de producere, aleoolieii sunt de foarte puţin folos. 
Munea ce o fae e de proastă calitate si cantitativ inferioară 
muncei omului sănătos, Degenerarea fizică si morală a 
organismului se manifestează în domeniul industrial ca 
lene si incapacitate. Puterea de muncă fiind însă adevă- 
ruta bogăţie a indivizilor ca si a noroadelor, popoarele al- 
coolizate trăiese în sărăcie şi nu sunt in stare nici să con- 
tribue la opera de civilizaţie a societăţei umane, nici să se 
folosească de dânsa. 

„Ilcoolismaul slăbeste puterea morală a națiunilor, EI 
contribue intrun grad foarte mare la sporirea criminali- 
tăţei, la inmultirea certelor in familie si la desfacerea că- 
sătoriilor. El degradează pe om și-l duce către nebunie si 
sinucidere. El sporeşte numărul cersetorilor, al vagabonzi- 


1) 4. C. Cuza: Monopolul alcoolului. Studiu introductiv. Bucu- 
re ști 1595. 

2) A. C. Cuza: Ce-i alcoolismul? Iassy 1897. Pag 13. 

3) » > Comerț liber sau Monopol? lassy 1897. Pag. DI. 


513 


lor si al prostituatelor, fie in mod direct, fie in mod indi- 
rect, din cauza neingrijirei copiilor. 

„llcoolismul ruineuză finanțele statului. In schimbul acc- 
lor câteva milioane pe cari le produce impozitul pe báu- 
turilo spirtoase, statul pierde sume necalculate din cauza 
secătuirei izvoarelor sale adevărate de îmbogăţire, cari 
sunt sănătatea, hărnicia, bogăţia si numărul contribua- 
bililor. i 

Cu cât locuitorii unei țări sunt mai sănătoși, mai har- 
nici „mai bogaţi si mai numerosi, cu atât şi veniturile sta- 
tului sunt fireşte mai imbielsugate. Ruinând sănătatea fi- 
zică şi morală a contribuabililor si făcând să scadă bogăţia 
generală alcoolismul aduce următoarele pagube fiscului : 

1%. Sporirea cheltuelilor făcute cu întreţinerea şi urmă- 
rirea criminalilor, a nebunilor si a copiilor lor. 

99. Seădereu dărilor directe, şi ingreuiarea perceperei lor, 
datorită degenerărei si împuţinărei contribuabililor. 

30, Scăderea dărilor indirecte, valoarea aleoolieilor din 
punctul de vedere al consumărei, fiind aproape nulă, dacă 
se exceptează consumarea băuturilor spirtoase, singurul 
impozit indirect la cure contribue în adevăr. 

Scăderea generali a veniturilor statului, însă, insem- 
nează sărăcie, lincezală, şi oprirea ori cărei propășiri, în - 
liiuntru, slăbiciune si inferioritate, în afară. 

Alcoolismul. produce scăderea poporatici, nimicind fa- 
cultăţile sexuale ale indivizilor, atăcând toate organele . 
fără deosebire, seurtánd zilele omului, producând degene- 
rareaü kopiilo săi, $i împiedecând dezvoltarea normală a 
vietei do familie. 

Combaterea alcoolismului, care este una din cau- 
zelo cele mai puternice de degenerare a poporatiei, pentru 
că atacă si puterea ei de producere si puterea ei de repro- 
ducere, se impune dar ca una din cole mai imperioase da- 
torii ale statului. Si din acest punet de vedere, raportân- 
du-ne la cele spuse mai sus cu privire la utilitatea meili- 
cinei pentru însănătoşirea popo "iei, usor se poate inte- 
Jege că combaterea aleoolismului este cu mult mai impor- 
tantă, de cât înmulțirea medicilor, a farmaciştilor si a 


33 


514 


spitalelor şi că nu poate să fie o mai absurdă politică de- 

cât de a încărca budgetul statului înmulţind spitalele si 
medicii şi de a căuta apoi, pentru a face față cheltuele- 
lor, să sporesti prin toate mijloacele vânzarea băuturilor 
“spirtoase, cari ruinează sănătatea fizică, morală şi econo- 
miei a contribuabililor. Precum un bun gospodar, care e 
stăpânul vecinie al unui pământ, nu arendaşul având nu- 
mai interese trecătoare, se îngrijește mai mult de pástra- 
rea $i sporirea produetivităței pământului, decât de foloa- 
sele momentane ce le-ar putea realiza, eu suerificarea vii- 
torului, asemenea şi statul, care reprezintă interesele per- 
manente ale poporatiei, trebue să se preocupe mai mult de 
întărirea puterei ei de producere si de reproducere, de să- 
nătatea şi agerimea ei, decât de sporirea vremelnicá a ve- 
niturilor sale, prin exploatarea nechibzuită a acestor iz- 
voure de venituri. Căci precum pământul este mijlocul de 
hrană a gospodarului, asemene si poporatia este izvorul de 
putere si de venituri a statului, 

Miniştrii de finanţe, cari se trudese să sporească aceste 
venituri favorizând răspândirea consumaţiunei băuturilor 
spirtoase, sau cel puţin dezinteresându-se de gradul ei de 
'ăspândire, si având in vedere numai încasările băneşti, 
sunt întocmai ea proprietarii netrebniei si risipitori cari 
ar tăia pădurile; cari ar săcătui bogăţiile pământului: 
cari ar prinde deodată, sau în câtva timp, toţi peştii de 
prin iazuri si de prin râuri; cari nu ar mai repara acare- 
tuvile si uneltele de gospodărie si nu ar mai înlocui vi- 
tele ieşite din serviciu: si s-ar bucura la sfârsitul anului, 
că prin sistemul lor de cultură ei şi-au sporit veniturile. 
Si precum aceste venituri ale cultivatorului nechibzuit, 

nu ar ti decât expresiunea istovirei izvoarelor sale de ina- 
vutire, prin sistemul unei culturi prădătoare, asemene 
sporul de venituri din răspândirea consumatiunei băuturi- 
lor spirtoase, nu-i decât rezultatul istovirei puterilor po- 
poraţiei. Statul, în cazul acesta, face ca si proprietarul 
risipitor: el ii sul formă de venit o parte din ca- 
pilalul sáu, cvoa ce fireşte că sporeşte, pentru moment, în- 


di 


515 


cusările lui, dar este o cauză sigură a scăderei lor In viitor. 

In rezumat, alcoolismul fiind! o cauză puternică de dege- 
nerare a poporației, de istovire a puterilor fizice morale şi 
economice, ale unei ţări, combaterea lui se impune statu- 
lui eu o chestiune de existenţă. Si statul nu poate să ur- 
meze o politică mai absurdă decât de a contribui la spori- 
rea morbidităţei si la degenerarea poporatiei, dezintere- 
sándu-se de calitatea si favorizând prin toate mijloacele 
sporirea cantităței alcoolului ce se consumă, și căutând! a- 
poi să combută acea morbiditate şi degenerare prin în- 
maltirea medicilor, a spitalelor si a retetelor gratuite, 

Aşa fiind, datoria statului în această privinţă, urmează 
dela sine care trebue să fie, Alcoolul fiind o otravă pri- 
mejdioasă, statul, dacă nu poate opri cu totul consumarea 
lui, ceeace ar fi singura procedare logică si folositoare, 
trebue cel puțin să caute a nu lăsa debitarea lui liberă 
în mâna oricui, EL singur, având interese de-opotrivă cu 
interesele permanente ale popo 'atiel, poate să se însăreiei- 
neze eu debitarea alcoolului, pentru că singur prezintă des- 
tule garanții că nu va spori toxicitatea acestei otrăvi şi 
că nu va căuta să râspândească consumarea eit). Mono- 
polul vánzárei Alcoolului, debitarea lui în sticle pecetluite, 
de către agenţii eu salar fix al statului, întrun număr 
restráns de debite, în cari nu va putea fi consumat, este în- 
-cheorea logică la care trebue să ajungem, în starea actuală 
de lucruri, ducă voim să păstrăm sănătatea si energia po- 
poraţiei si să-i dăm putinţa de a creşte în număr, lárgind 
sfera ei de intindere. 

Cu aceasta suntem adusi în mod firese ca să ne ocupăm 
de o altă condiţie din şirul acelor enumerate mat sus, cari 
contribue la determinarea “untităței mijloacelor de exis- 
tență ea limită de pe urmă a dezvoltărei poporației. i 

6 Modul de administrare a intereselor publicc. 

De cea mai mare importanţă pentru determinarea limi- 
telor de dezvoltare ale poporatiei, este fără îndoială modu! 


1) A. C. Cuza: Lupta în contra Alcoolismului în România. Jassy 
1897. Pag. 29. j 


RIO 


'de administrare a intereselor publice. Oricát de energică 
ar fi poporaţia, oricât de fertil pământul pe care triieste.. 
oricât de bune legile cari o cârmuese, dacă acei cari sunt 
chemaţi a le aplica nu-şi fae datoria si se servese de toate 
* instituţiile numai spre folosul lor personal, ea trebue să 
se imputineze in loa de a prospera, pentru că nu-și poate 
agonisi în pace cele trebuitoare existenţei și nu se poate 
folosi de munca ei. 

Precum bogăţiile pământului se pot istovi din cauză: 
unei culturi prădătoare, asemene se istovesc si puterile po- 
poratiei când interesele ei nu sunt apărate cu îngrijire și 
când însuşirile ei nu sunt dezvoltate printr'un sistem de 
cultură bine chibzuită. Atunci vedem că, din cauza vi- 
eioasel sale guvernări, poporatia dá îndărăt si vegetează în 
mod mizerabil pe un pământ pe care sar putea dezvolta, 
sau pe care se dezvoltase altă dată, cu un alt sistem de gu- - 
vernare. 

Si exemple avem destule in istorie. 

Intr'o tară în care legiuitorii se dezintereseazi de: tiinala 


obstese şi caută să tragă numai foloase personale din poli- 
tică; în care legile nu se aplică: în care oamenii nu-şi gá- 
sese dreptate in justiţie; în care ştiinţa e numai un: mij- 
loe de căpătuială; în care administraţia e asupritoare $i 
venalá; in care, insfársit, după cum zice poetul, ,virtu- 
tea e o nerozie, geniul o nefericire”, poporaţia trebue să fie 
puţină si să degenereze. Căci aceasta nu însemnează altă 
decât că unii, acei cari au puterea economică, culturală si 
politică in mână, trăiese în mod parasitar pe sama si in 
paguba celor mai mulți, si e firese ca aceştia, puși în condi- 
iuni sociale neprielnice, să nu poată prospera: intoc- 
mai precum nu prosperează planta rásüditi în pământ 
pietros. 

Trebue dar ca statul să privigheze cu cea mai mare ri- 
.£oare cu toti acer cari sunt reprezentanţii săi să-și facă da- 
toriu si să aplice legile asi precum sunt votate. Dar a- 
ceasta depinde, şi tocmai aice este greutatea cea mai mare, 
nu numai de agerimea, de priceperea şi de patriotismul a- 
celor cari cármuese, ei si mai tu samă de organizarea s0- 


517 


„cială, despre a cărei inráurire asupra dezvoltărei popora- 
tiei trebue să spunem câteva cuvinte. | 

1. Orgunizarea socială. — Discutând cari sunt 'cauzele 
mărirei si a decăderei naţiunilor, am "üzut că poporafia se 
imparte in diferite categorii si clase, stăpânite de ace 
laşi principiu al inmulfirei nemărgenite și cari, din a- 
consti cauză, au interese contrare +). 


In lăuntrul aeeleeasi poporafii, fie care categorie sau 
clasă caută să-şi apere propriile ei interese şi să-şi lär- 
_gească sfera ei de întindere. 

Asu fiind, e firesc ca clasa cea mai puternieá sá,se ser- 
veaseii de puterea ei asuprind pe celelalte. Administrarea 
intereselor publice, intro organizare întemeiată pe domi- 
nia claselor, oricât ar fi oamenii de cuminţi şi de patrioți, 
nu poate să se facă dar decât în favoarea clasei stăpâne 
căleându-se şi ineunjurándu-se legile existente. Căci aceste 
nu sunt decât compromisuri între diferitele clase rivale. 
Combinarea intereselor acestor diferite clase determină în 
adevăr organizarea socială şi statul însuşi care face legile 
nu-i decât expresiunea echilibrului dintre diferitele interese 
ale poporafici. Am zis a echilibrului, pentru că desi statul 
nu-i întotdeauna decât reprezentantul unei clase mai cu 
samă, e! nu poate să nesocotească cu totul interesele ce- 
Jlorlilte clase si categorii, fără “de a-şi compromite exis- 
' ^ten(a. Astfel. statul feodal, de-o pildă, era expresiunea in- 
"tereselor marilor proprietari de pământ dar aceştia erau 
siliți să ţină samă si de interesele ţărănimei, cari ştia 
să-i sileaseă la aceasta prin rüsculírile oi. Si când din sâ- 
-nul poporatiei astfel constituită, a ajuns să se desprindă 
încetul eu încetul o categorie de oameni, a căror venit pro- 
venca exclusiv din muncea lor, fio corporală fie intelec- 
“tuală, numărul lor crescând le-a dat putinţa de a so seu- 
tura de stăpânirea clasei marilor proprietari, plăsmuind 
„statul după chipul şi asămănarea propriilor lor tendinti. 
-Statul modern a devenit astfel expresiunea intereselor ela- 
sei. burgheze, capital iste, dar aceasta e silită să împartă pu- 


E 


I) Vezi Cap. XIX. 


518 


terea ei eu celelalte clase, cari la nevoe stiu să-și apere in- 
teresele lor cu forța. 

Si da aceea. tocmai legile, cari în societatea întemeiată pe 

domnia claselor nu sunt, în cea mai mare parte, decât 
compromisuri, adevărate tractate de pace cari stabilesc 
lrepturile beligerantilor, caută să fie înlăturate în aplica- 
rca lor, căleându-se în interesul claselor stăpâne. 
De aice resultă că toate clasele unei popora[ii se măr- 
genese unele pe altele, luptându-se pentru a se dezvolta, si 
:ă creșterea totală a poporatici depinde si de acest factor 
social important, de sfera de întâudere a fiecărei clase în- 
luntrul unei organizări sociale anumite, 

Dar fiindcă, după cum amı văzut, intre diferitele clase eu 
interese contrare, există o legătură foarte strânsă, popo- 
atia unci ţări alcătuind o ființă organicd, a cărei părți 


x 


nu pot degenera fără de a, compromite existenţa intregu- 
lui, deaceea statul, trebue să aule a “apăra interesele. tu- 
furor claselor de-opotrivă Şi să se îngrijească mai eu samă 
de buna stare a casei rurale, ca izvor din care toate ec- 
lelalte isi alimentează puterile. Si sa dovedit în deajuns, 
in capitolul anterior, că decăderea naţiunilor se datoreste 
in cea mai mare parte tocmai faptului nesocotirei intere- 
selor acestei clase, care după felul ocupatiunilor sale, in 
direct contact cu natura dătătoare de vieatá, este temeiul 
miărirei oricărui popor, 

După ce any arătat astfel inráurirea organizárei soeiale 
asupra dezvoltărei poporatiei, rămâne să ne mai ocupaüm. 
pe seurt, cu cel de pe urmă factor care am spus că contribue 
la determinarea limitelor ei de dezvoltare. l 

S. Helatiunile dintre diferitele poporații. Precum, in 
sánul aceleeasi poporatii pe un teritoriu anumit, diferitele 
clase se mărginesc unele pe altele, asemene dacă privim: 
poporatig pământului intreg, diferitele popeare si grupări 
etnice in cari ea se imparte, isi determină limita, lor reci- 
procá de dezvoltare. 

lieeare poporaţie are nevoe pentru a se dezvolta ca si 
stăpânească un teritoriu anumit, să-l păstreze pentru sine 
si să-l ferească de încălcările celorlalte poporatii. Determi- 


519 


narea sferei de întindere a fiecărei poporatii este însă o 
chestiune de forță. Cu cât o poporatie e mai energică si mai 
numeroasă, cu atât ea e capabilă să stăpânească o intin- 
dere mai mare de pământ si viceversa. 

Dar în societatea modermă, întemeeată pe schimbul măr- 
furilor, creşterea poporatiei nu depinde numai de limitele 
ei geografice, ei în grad mai mare poate de limitele ei eco- 
nomice, Pe o intindere de 536,408 kilometri pătraţi :), Fran- 
ta ar o poporatie de 38,517,975 de locuitori (72 pe km. p.): 
pe când Anglia, eu o întindere de numai 314.698 kilometri 
pătraţi, are 40,188,927 de locuitori (198 pe km: pătrat). Pen- 
tru ca această deosebire să fio cu putinţă, trebue in. pri- 
mul rând ca mărfurile engleze să se poată desface im can- 
tităţi wai mari decât mărfurile franceze, si aceasta o hotă- 
reste concurența, adică lupta pe cale economică, cu  efti- 
nàtatea si calitatea mărfei. ca arme, în aparenţă nevino- 
“ate, dar eu mult mai ueigítoare decât tunurile cele mat 
perfecţionate. 

Din nenorocire aceste două însușiri ale mărturilor nu 
sunt suficiente pentru a asigura izbânda în lupta dintre 
diferitele popora(ii ale globului. Relaţiunile economice 
dintre dânsele sunt determinate de puterea militară, de 
care pot dispune si din această cauză statele miei sunt pu- 
rurea îirpiedecate în dezvoltarea lor de cătră statele mari, 
cu armate uriaşe. Astfel, pentru a nu cita decât un singur 
exemplu, nu rămâne îndoială că țara noastră ar putea să 
exporteze o mare cantitate de animale de tot soiul si chiar 
să întemeeze unele industrii în legătură eu agricultura, în- 
desánd poporatia ei. Si nu atât capitalurile îi lipsesc, după 
cum ered unii, pe cât putinta ea aceste capitaluri să frueti- 
fice, destăcând productele lor. Căci când e vorba ca erescá- 
torul de vite să-şi trimeată marfa lui pe pietàle streine, 
după litera convenţiunilor ineheeate cu statele vecine, el 
se vede oprit la granita tárel, pe eine stie ce pretext de po- 
litie veterinară; si când eapitalistul ar voi să Intemeeze o 
industrie, cât de potrivită cu împrejurările locale, si care 


1) A. Hartleben's Statis isches Taschenbuch. Wien 1899. 


520 


ar procura mijloace de existență unui mare număr de oa- 
meni, aceleaşi conventiuni îi impun prețuri cu cari el nv 
poate exista si cu dânsul, niei elementele prin cari s'ar în 
desi poporafia ţărei. 

Vedem dar eum si relaţiunile dintre diferitele poporaţi: 
contribue întrun grad foarte mare la determinarea limi- 
telor de dezvoitare ale poporatiei. ; 

După ce am cercetat astfel rând pe rând toate condițiile, 
naturale şi sociale, de la cari depinde creşterea poporatiei, 
deducându-le din teza stabilită de noi că limitele firești 
ale poporaţiei sunt determinate de cantitatea mijloacelor 
de existenţă disponibile, rămâne să vedem cari sunt în- 
eheerile ce se pot deduce din acel de al treilea corolar al 
legei poporatiei. 

III. Nefiind în stare să treacă de Limitele mijloacelor 
de existenţă, la extremitatea cărora se îngrămădește necon- 
tenit, popora(ia se sileste pururea să le lărgească, perfectio- 
nándu-si însușirile si institutiile, cuprinzând noi teritorii si 
intrând în luptă cu poporațiile vecine. 

Sub presiunea nevoei-de a se păstra si de a-şi indestula 
irebuinfele lor crescânde, în luptă eu concurenţii săi, omul 

îşi incordeazá toate puterile, și se dezvoltă necontenit, sub 
" pedeapsa de a nu fi. Prin veacuri îndelungate de luptă €i 
de stráduintit, poporatia umană şi-a îmbunătăţit mijloacele 
salo de producere, şi-a îmbogăţit cunoștințele, a dezvoltat 
împărțirea muncei si a perfecţionat mereu organizarea ei 
politică si socială 1), 

In starea actuală de lucruri, ajunsă în stăpânirea unor 
mijloace de producere a căror productivitate întrece cu 
mult trebuintele sale prezente, si fiind încă departe de 
limita de pe urmă a dezvoltărei sale posibile, poporafia fd- 
rilor civilizate e mărginită, nu de imposibilitatea de a. pro- 
duce mai multe bunuri, ci de imposibilitatea de a se folosi 
dc productivitatea mijloacelor de cari dispune, din cauză 
că aceste mijloace fiind în stăpânirea privată, ele servese 
interesele de îmbogățire ale câtorva, in loe de a servi înte- 


I) Vezi pag. 341. E 


resele de indestulare ale tuturor. Lărgirea sferei de dezvol- 
lare la a cărei limite se ingrimádeste, depinde dar astăzi, 
nu atât de sporirea productivităţei mijloacelor de produ- 
cere, pe cât de realizarea putinţei, de a se servi de această 
productivitate, pentru, toate clasele de-o potrivă. Aceasta 
implică schimbarea formei actuale a societăței întemeiată 
pe proprietatea privată a mijloacelor de producere şi în- 
lucuirea ei eu altă organizare, în care aceste mijloace vor 
trece în stăpânirea societăţei întregi, care nu va cunoaşte 
alte interese decât interesele de îndestulare a trebuintelor 
tuturor membrilor ei fără deosebire. Si accastă sehimbare 
se va realiza sub presiunea aceluiași principiu, în virtutea 
căruia, trăind la limita de pe urmă a dezvoltărei ei posi- 
bile si simtánd' că această limită nu e determinată astăzi 
de împrejurări naturale, ci de împrejurări sociale, popora- 
raţia va fi îndomnată să înlăture piedicele nelegitime si 
nefiresti, cari oprese dezvoltarea si fericirea ei, in societa- 
tea modernă. 


à 
= 


Dar poporatiz nu caută numai să-şi lărgească limitele 
de dezvoltare perfeefionándu-si însuşirile si instituţiile; 
Sub presiunea nevoilor sale crescânde, ea e silită să ocupe 
noi teritorii şi să intre în luptă cu poporuţiile vecine. Si 
aceste cuceriri si lupte sunt legitime pentru că, după legea 
însăși a naturei, fiecare are dreptul să trăiască. Si fiindcă 
cu toții au acest drept, de aceea între dânşii lupta decide, 
şi fiecare are în lume numai atâtea drepturi, pecát are pu- 
iere de a si le dobândi — tantum. juris habet, quantum. po- 
tentia valet. Relatiunile dintre diferitele poporafii pe su- 
prafaţa pământului sunt dar, în primul rând, si după na- 
tura lucrurilor, după cum am zis, relatiuni de forță, şi nu 
€ cu putinţă ca ele sá.se schimbe. 

In lumina principiului poporației şi chestiunea pácei ge- 
neralo se límureste dar pe deplin, apărând ca un vis ge- 
neros şi ea o anticipare a unor timpuri, in cari trebue să 
«credem, dar cari sunt încă prea îndepărtate de noi. 

Pacea generală nu poate însemna altă, în adevăr, decât 
determinarea cu precisiune a limitelor de dezvoltare, geo- 


' 


grafico şi economice, ale diferitelor poporatii, si impiede- 
carea încălcărei lor. 

După starea actuală de lucruri însă, pământul este im- 
pártit în mod inegal între diferitele: poporaţii, cu cultură 
si aptitudini diferite, si cu tendinti de creştere inegale. 
Ar fi dar să zicem că pieile roşii, cari stăpânese astăzi 
unele teritorii pe pământul Amerieei, si negrii cari ocupă 
cea mai mare parte a Africei, să fie respectaţi în posesiu- 
nea lór. Asemene, ar trebui să nu se atingă nimeni de stă- 
pânirea tureilor asupra unor pământuri pe cari nu sunt 
în stare să dezvolte nici o cultură; să nu trezim pe Chinezi 
din amortirea de sute de: veacuri la care-i condamnă rasa 
Jor; să lăsăm poporatiile amestecate, cari cuprind sudul A- 
mericei, ca să continue sbuciumările lor sterile pe pămân- 
turile cele mai bogate de pe glob; să lăsăm insfürsit pe 
Francezi, stăpâni exelusivi pe nişte teritorii imense; ca să 
urmeze a le ocupa, în mod teoretic, prin câteva sute de 
funcţionari si câteva zecimi de posturi militare, în loe 
să servească ccupatiunei de fapt, de cătră  excedentele 
unor » Mia ii în plină vigore. 

' Chiar dacă ar voi cineva să urmeze această politică si 
să o decreteze pe hârtie, încă ea nu s'ar putea realiza, Căci 
unele poporatii mai energice, urmând a se inmul(i eu im- 
bielsugare şi-ar revărsa cu necesitate prisosurile lor asuprz 
pământurilor ocupate în mod nesuficient de celelalte -po- 
poraţii, si ur uvea dreptul să si le reverse, spre binele răs- 
pândirei culturei pe întregul pământ. Dacă însă sar pu- 
tea ca cineva. să se înpotrivească cu sueces acestei expan- 
siuni firești à raselor superioare, rezultatul nu ar fi altul 
decât oprirea civilizației în mersul ei triumfător, cătră 
idcalul ee străluceşte inaintea omenirei, Ar fi sí sacri- 


" 


ficim viitorul falnie, prezentului mărginit, si să renunţă 
lu misiunea noastră pe pământ, nesocotind cuvintele serip- 
turei: Cresteti xi vă inmul(iti si umpleti pământul si-l 
supuneți pre dânsul *). 

Din fericire o asemene politică nu e cu putintă. Popora- 


1) Facerea 1. 25. 


523 

tiile răspândite pe suprafaţa globului vor urma ase ánmulti 
şi, din această cauză, interesele lor se vor întrecioeni me- 
reu, Acele mai agere si mai energice se vor dezvolta, acele: 
bicisnice vor pieri. Si din această luptă dureroasă dar bi- 
hefăcătoare se va naşte omenirea viitoare, mai puter- 
nică, mai inteligentă, mai bună la suflet, care va stăpâni 
pământul în pacc. Dar astăzi, si pe multă vreme încă, 
'Iupta şi războiul este singura lege care ne stăpâneşte. Sila 
domneşte, până acuma, pe pământ si eine nú ascultă de le- 
gile ei, nu poate trái în margenile împărăției sale 1). 

Aceasta ne impune datoria de a dezvolta pe toate căile 
puterile poporatiei, îngrijindu-se în primul rând de starea 
economică, mai ales a claselor rurale, Cultivarea însuşiri- 
lor fizice şi morale ale poporatiei; sporirea energiei, a spi- 
ritului ei de prevedere si de economie, a simțului religios; 
combaterea viciilor cari o degradează şi-i săcătuese vlaga; 
trezirea conştiinţei sale nationale; păstrarea spiritului său 
războinic si a virtuţilor sale militare, iată scopurile pe cari 
trebue să le urmărim, în starea actuală de lucruri, fiind pu- 
rurea gata de luptă, dacă voim să trăim în pace. 

; Cu aceasta ne-am apropiat de cercetarea celei de pe urmă. 
teze din cele patru în cari am desfăcut legea. poporatiei, şi 
de ineheerez acestui capitol si a întregei lucrări. 

IV. In tăuntrul oricăror limite de dezvoltare, determi- 
nate în totdeauna de cantitatea mijloacelor de existență 
disponibilă într'o epocă dată si in anume condițiuni, natu- 
racc si sociale, fiecare individ se luptă de-a dreptul ew con- 
ditiunile în cari este chemat a trăi şi cu toți ceilalți indi- 
vizi, cari tráesc in aceleaşi condițiuni, pentru. a-și păstra 
existența proprie înaintea si în contra tuturor. 

In virtutea principiului vietei, de care este stăpânit, fie- 
re individ caută să se păstreze, acaparánd pentru sine e 
antitate pe cât se poate mai mare de mijloace de existenţă, 
din suma fotală de bunuri ce se pot dobândi în anumite. 
condiții. Această năzuinţă a fiecăruia este cauza unei com- 
petiţii generale, si a unei lupte pe vieatá si pe parte, între 


1) 4. C. Cuza: Meseriașul român. lagi 1893. Pag. 95. 


-toți indivizii chemaţi a trăi în anumite hotare: Mili nu e 
şi nu trebue să fie: Fiecare voeste si aro dreptul să trăiască, 
dacă are pulerea de a trăi. Și nimeni n'a avut mai multe 
drepturi vreodată, de cât a avut putinţa de a şi le do- 
bándi 1). Aice însă se prezintă o chestiune de cea mai mare 
insemnátate practică si care stă în legătură cu existenți 
vopoarelor şi cu dezvoltarea lor pacinică, în lăuntrul unor 
“hotare anumite. 

„Când lupta pentru dobândirea mijloacelor de existenţă 
se dă între elementele acelecași poporatii, de aceeaşi rasă, 
de acelasi sânge si cari din această cauză se si amgetecă in- 
tre dánsele, ea este binefăcătoare, pentru că silindu-i pe 
doti ea să-şi incordeze puterile si înlăturând pe cei bicis- 
nici, cari nu sunt în stare să se păstreze şi să se reproducă, 

.en sporeşte valoarea generală a poporatiei, pregătindu-i un 
viitor mai bun. Dar când poporafii diferite, ca rasă, ea 
tradiţii, ca lege, ca obiceiuri, sunt chemate a se dezvolta 

„alături, pe același teritoriu, lupta dintre dânsele trebue să 
se sfârşească cu izbânda uneiu asupra celorlalte, izbândă 

care are ca rezultat nimicirea complectă, alungarea sau 
aservirea lor. Această consecință e fatală; ea nu se poate 
înlătura. Şi chiar când în urma luptei se stabilește un mo- 
dus vivendi între beligeranti, pacea nu e durabilă si vine 
un timp când conflictul dintre diferitele neamuri, cari 
trăiese pe acelaşi teritoriu devine acut, fiecare apărându-și 
existența cu arma în mână. A 

Uşor se poate înţelege, în adevăr, din principiul. popo- 
rațici, cá pe un teritoriu determinat, nu se poate dez- 

-volta decât un singur neam in pace. Căci dacă trăiesc 
mai multe neamuri la un loe, cari nu se amestecă prin 
legături de sânge, ele alcătuese pe atâtea poporatii eu in- 
-terese protivnice, fiecare căutând a-și lărgi sfera proprie 
-do dezvoltare, de oarece toate sunt stăpânite de aceeași 
tendință nemărgenită de înmulțire. Dar aceasta nu e cu 
putinţă. în marginile unui teritoriu determinat, pentru fie 
„care popora(je, de cât pe seama celorlalte, Din accista 


` iy A. C. Cuza: Meseriagul român. lagi 1893. Pag. 96. 


* xb, 
cauză. conflictul este inevitabil si izbucneste, mai târziu 
sau mai curând, cu toată furja unei puteri elementare it 
naturei.. Si nu este putere mai neinfrântă decât vieafa,. 
care se manifesteazá cu aceiaşi tărie in intregimea ei, sub 
orice lomnă în care se prezintă. l 
Aceasta ne explică pentru ce, trăind vencuri alături, po- 
poarele se înduşmănese si nu se amestecă, sfârşind în 
totdeauna prin a se incáera, De accea e de neapăratii 
trebuință, pentru liniştea din lăuntru m statului si pentru 
dezvoltarea temeinică a unui popor, ea el să fie stăpân exe : 
clusiv pe un teritoriu anumit, pe care a apucat a-l euprin- 
de şi asupra căruia are dar drepturi istorice 2). Dar nu 
trebue să uităm că aceste drepturi, întemeiate pe stápi- 
nirca trecută, nu au decât o valoare curat teoretică, dacă . 
nu so intemeeazá pe stăpânirea de fapt, în prezent. Totuşi, 
dreptul. istoric, are şi din punctul de vedere practice o în- 
semnătate foarte mare. El ne spune că pe un teritoriu a- 
numit, pe care un popor l'a cultivat sute de ani cu muncă 
stáruitcare si Va. apărat in contra duşmanilor eu vifc- 
jia sa, alt popor nu are dreptul să trăiască. El o singu- 
rul si exelusivul stăpân. Alături cu dânsul altcineva nu 
poate exista. El are nu numai dreptul, ci datoria de a ex- 
clude pe oricine, şi de a păstra, nestirbit patrimoniul ce 
i sa lăsat, căci generaţiile prezente nu pot dispune de 
soarta generaţiilor viitoare, renunțând la existența lor. 
Când vine dar un popor oarecare şi návüleste în pămân- 
turi cultivate si stăpânite de alţii, aceștia trebue să-şi în- 
cordeze toate puterile pentru n rămânea singuri stăpâni pe 
pământul moştenit de la părinţi. Ei sunt indritrufi de a se 
apăra pe teate ei/le, prin toate mijloacele, si năvălitorii 
nu au dreptul să se plângă si sit protesteze măcar în nu- 
mele umanităței. Căci umanitatea e în fiecare şi fiecare 
are dreptul si datoria să zică: umanitatea sunt cu. Si din 
moivent ce două neamuri alături nu se pot dezvolta 
"in pace: a vorbi unui popor, care voeste să trăiască . 
în locurile stăpânite cu multă trudă. de străbunii săi, de 


1) Vezi pag. 407. 
2) Vezi mai sus pag. 5I. 


526 


umanitate, nu-i altă decât a-i cere să renunțe la existed 
„proprie, în folosul veneticilor. 

Incheierea practică la care trebue să ajungem e cá 
politica naționalistă este singura politică firească, legitimă 
Şi cuminte, în starea adis "de Imeruri. A se pune pe 
terenul cel noi strimt national cu putinţă *) ; a simți ex- 
clusiv eu poporul căruia aparţii ; a afirma cu energie e- 
xistenţa proprie in contra tuturor, este a fi şi patriot 1n 
înțelesul mai strimt. al cuvântului si om de bine, asiguránd 
dezvoltarea liniştită si temeinică a civilizaţiei umane, 

„Şi pe când nu se desbat decât interesele cele mai 
„strâmi egoiste, între popoarele deosebite, a vorbi de wma- 
„nitate altfel decât ca de un ideal, cătră care trebue să 
üspirüm, dar a cărei drepturi nu se respectează în prac- 
stica zilnică, decât numai întru eit ele nu vatămă intere- 
„se naţionale, este nu numai n fi un trădător neamului din 

me laci parte,dar a deservi interesele bine înțelese ale 
„omenirei“ 2), i 

Cantitatea mijloacelor de existenţă wwe se poate pro- 
duce pe un teritoriu cuprins în anumite hotare, „Tiecare 
popor, care voeste să trăiască şi să se dezvolte lin.stit, 
trebue să şi-o asigure pentru sine, cu excluderea oricărui 
alt element ar voi să existe alăturea cu dânsul. Şi nceastá 
excludere este. cu atât mai legitimă si cu atât mai impe- 
rios cerută, cu cât elementele străine tind să se despe- 
vereze de munca brută alcătuind exclusiv clasa de mijloc. 

Dc, în sânul aceleiasi poporatii, unele elemente trù- 
"se lără nici-o legătură cu izvoarele naturale de bogá- 
tie ale pământului, niei un popor luat ea individualitate 
etnică deosebită, nu are dreptul să trăiască fără de a cul- 
tiva pământul si a-și produce el singur mijloacele sale de 
hrană. Munca reală, efectivă, în direct contact en natura, 
este singurul drept de existență al popoarelor, indiferent de 
oltmintrelea de organizarea lor politică, Acesta nu-i de 
cât o formă care se schimbă si se preface ; dar aceea ce 
rămâne veeblnie, este această inontorire sfinţită de a nu 


` 


1) A. C. Cuza: Generaţia dela 48 și Era Noua. lagi 1859, Pag. 49. 
2) A. C. Cuza: Meseriagul român. lagi 1893 pag. tos. 


527 


trăi decât prin muncă cinstită, îndeplinind cuvintele serip- 
turei, cari nu sunt un blăstem ci o binecuvântare: Intru 
sudoarea feței tale vei mânca páne ?). Ele sunt o binecu- 
"àntare de oarece incordarea puterilor noastre pentru a ne 
păstra, este după cum am arătat, pârghin progresului, si 
condiția voinidiei şi a sănătăţei,, fizice si morale, a indivi- 
dului ca si a popoarelor. 

A nu voi să-și producă singur hrana, nu însemnează 
alta, pentru un popor, decât a căuta să trăiască, în: mod 
parazitar, speeulánd numai munca altui ‘popor: Aceasta. 
este o wretenţie care nu se justifică cu nimic, egoistă si 
stricătoare şi care-şi are pedeapsa în ea însăşi, in degra- 
darca popora(iei, incapabilă de a se mai hrăni cu muncă 
cinstită şi de a se apăra cu arma în mână, 

In sturea actuală a organizărei” sociale, întemeiată” pe 
proprietatea privată şi pe împărțirea in clase, cate drept 
că nu toate elementele unei poporafii stan în directi le- 
pătură. cu pământul. Si se poate spune că astăzi nu tie- 
care se bucură de-a dreptul de roadele ostenelelor salo. 
Dar în mod indirect, chiar în organizarea actuală, toti se 
folosesc in orice moment de muncea lor, contribuind la 
eultumi generală, si unii, prea puţini la număr, o recu- 
noastem au perspectiva de a. se bucura cândva, chjar in 
mod direct, de toate foloasele acestei culturi, 

Clasele de sus, când sunt iesite din rândurile aceluiaşi 
popor, reprezintă, in adevăr, si numai ele pot reprezinta, 
aspiratiunile intime de rasă, ale poporului întreg în for- 
mele potrivite cu caracterul său etnic, şi înţelese prin uv- 
mare si de dânsul. Căci e aceeaşi naţiune, care se im- 
parte numai în diferite clase; acelaşi organism între a că- 
rui părți există legătura cea mwai strânsă. In opera cla- 
seler de sus, în creaţiunile lor artistice, "iterare să st'inli- 
fice, vibreazá sufletul rn(iunei întregi ; se concretizează 
idealurile sale ; se oglindese interesele ei vitale, S» powe 
spune dar cá, în schimbul muncei brute ce o fac, clasele 
de jos se bucură astăzi în mod indirect, de roadele oste 
nelelor lor, participând la tonte bunurile civilizației, în 


1) Facerea 3. 19. 


528 
forma potrivită eu starea actuală a organizárel sociale. 
În mod direct, este drept că nu se foloseşte de bineface- 
rile intregei culturi decât o intimă minoritate. Si meeasti 
este fără îndoială o nedreptate, judecând din punctul de 
vedere al unui. ideal mai înalt. Dar nedreptatea aceasi 
nu stă în putinţa nimănui de a o înlătura acum. Ea isi 
are explicatiunea şi legitimarea în necesităţile evolutiunel, 
si va dispărea, la timp 

Până atunci, ne rămâne mángáierea cá clasele sociale 
mu alcătuesc, în societatea modernă, caste închise, din cari 
indivizii nu ar mai putea. ieși. In fiecare moment, unele 
elemente se ridică si altele se scoboară. Clasele superioare 
nu se menţin, după cum am; văzut, decât priminindu-se ne- 
contenit cu elementele viguroase ale claselor de jos. Orice 
individ, fie cât de modest si cât de neînsemnat, are totuși 
speranța, dacă nu perspectiva, 'ü prin hărnicie, prin muncă 
si ; MM ra isi va putea croi o alti soartă, ajungiud 

să se folosească si în mod direct, de toate binefacerile ci- 
vili zaliei, sau că-şi va vedea cel puţin copiii intr'o situa- 
tiune sociali nui bună. Dar pentru ca spe -anțele aceste 
legitime să se realizeze cândva — şi aice ne oprim în faţa 
unei imchceieri practice de cea. mai mare insemnátate — se 
cere numai decât ca poporatia să fie omogenă, ca toate cla- 
sele în care ea se împarte să fio de acelasi neam, sau in- 
rudite de aproape, ca să se poată nmesteci, 

Am văzut în adevăr că poporatia unui stat este o fi- 
inti organică, între a. cărei părți există legătura cea mai 
strânsă). Clasa pozitivă care stăpâneşte pământul, clasa 
rurală; alimentează eu excedentele ei clasa de mijloc orá- 
sencased, si din aceasta se recrutează apoi elementele cari 
alcátuese clasa dirigentă. In modul acesta e unul si ace- 
"usi popor, cure se găseste numai in diferite stadii de dez- 
voltare. El este si muncitor cu palmele cure face munca 
brută ce se cere pentru întreţinerea or; gunismului social : 
şi comerciant sau mese rias speeulánd si pre lucrând produc- 
. tele proprii; si artist, învăţat si on politic, întrupând i- 


dealurile sale artistice si literare, în forme potrivite cu 


1) Vezi mai sus pag. 446. 


caracterul său etnic deosebit, afirmându-și individualitatea 
sa, pe terenul ştiinţei, şi căutând să realizeze aspiratiunile 
sale nationale, în domeniul practic. 

Când în sânul unei poporatii se introduce, ca clasă de 
mijloc, o poporatie de alt neam, cu alte traditii, cu alte 
obiceiuri, legătura dintre diteritele părţi ale organismului 
este întreruptă. Clasa rurală se vede condamnată pentru 
vecie la muncă brută, neliind în stare să-şi ridice exce- 
dentele ei în clasa de mijloc, alcătuită din elemente streine, 
in care.ea nu poate răzbate, amestecándu-se cu dânsele. 
Elementele unei asemenea poporatii, nu pot avea dar spe- 
ranta de a se bucura in mod direct de roadele inuncei lor, 
sau de a-și vedea cel putin copiii intr'o situatiune mai fe- 
ricită. Dar ele sunt amenintate de a nu se bucura nici 
măcar în mod indirect de munca ce o fac. Căci clasa de 
mijloc străină, întărindu-se trebue să tindă in mod fatal ca* 
„să devină clasă dirigentá, în puterea expansiunei sale 
fireşti. Ca atare insă, ea nu poate intrupa decât propriile 
sale idealuri, în formele potrivite caracterului său si inte- 
lese numai de dânsa; ea isi afirmă propria individualitate 
şi reprezintă propriile aspiratiuni, ca grupare etnică deo- 
sebiti. Poporul care alcátueste clasa rurală, trebue să 
dea astfel toată munca sa pentru întreținerea unei civili- 
zații streine, de la care el nu se foloseşte cu nimic, nici 
in mod direct, nici in mod indirect. Aceasta însă este 
fără îndoială neajunsul cel mai mare ce se poate face u- 
nui popor, pentru că e mai mult decât tăgăduirea dreptu- 
lui lui la existentă, este subordonarea existenței sale sco- 
purulor de existență ale unui neam strein; este aservirea şi | 
indobitocirea lui, adică reducerea lui la starea de sclav sau 
de vită muncitoare, fără scopuri si fără aspiratii proprii. 

ln asemenea împrejurări, când un neam strein se intro- 
duce in sánul.unei poporatii, nimicind clasa de mijloc na- 
țională, sau împiedicând-o de a se dezvolta, statul, -care 
trebue să reprezinte pururea si in primul rând interesele 
clasei rurale, singura clasă pozitivă, pe care se poate ră- 
zima, trebue să facă toate sfortările pentru a elimina ele- 
mentele străine, .cari-i periclitează existența. Câci după 
cum am zis, numai acei cari cultivă pământul pot să-l si 

i à 34 


530 


stăpânească si nici nn popor nu are dreptul să existe, fără 
de a-și produce el singur mijloacele sale de hrană. Clasa 
rurală este condiția existentei celorlalte clase, şi funda- 
mentul dreptului de stăpânire ce-l exercitează un popor a- 
numit asupra teritoriului pe care se găseşte. Fără clasă 
rurală munciloare, nici un popor nu are dreptul să existe 
ca atare şi să-și creeze o civilizație proprie. ŞI orice po- 
poratie care muncește pământul, şi care singură este indri- 
tuită, prin urmare, de a crea, din propriile elemente, o clas 
de mijloc si o clasă dirigentá, pentru a-i reprezenta inte- 
resele economice, culturale si politice, in forma actuală a 
organizărei sociale, trebue să respingá cu toată energia, cu 
brutalitate chiar, încercările unui alt neam de a se incuiba 
în sânul ei ca clasă de mijloc, daca nu voeste să renunte 
la propria existenţă. 

^ Legea poporatiei, formulată de noi, care ne-a perm i 
să întelegem mai bine fenomenul misterios al decăderei 


natiunilor, se arată dar ca o călăuză sicură, pentru a des- 


lega cele mai importante probleme, în directă legătură cu 
existența popoarelor. In lumina acestei legi, care ne stä- 
pâneşte cu tiranie, şi de care orice popor care voeste să 
trăiască, trebue să asculte, politica poporației se clariticá în 
mod minunat, fără: ca să mai poată fi controversă asupra 
incheerilor practice, cari se impun gândirei noastre cu evi- 
denta unor adevărate axiome, ceeace nu a fost cu putință 
până acum, întrucât legea singură era supusă indoelei. 

Cu aceasta, am terminat ultima parte, si cea mai im- 
portantá, a lucrărei noastre, din care s'a putut vedea de- 
sigur, aceea ce am afirmat la început: cà problema popo- 
ratiei este problema fundamentală a stiintei economice, $i 
că ea trebue să ocupe locul dintàiu, în sistemul expunerei 
sale, si în ordinea preocupărilor tuturor acelora cari se 
indeletnicese cu afacerile publice. 


ANEXĂ 


SCADEREA, 


POPORATIEI CRESTINE |. 


INMULTIREA JIDANILOR 


ORAŞELE ROMÂNIEI 


l 
CAUZE SI REMEDII 


PREF AMAS. 


Problema cea mai importantă, pentru orice popor, e pro- 
blema poporaliei. Ea este problema existenței sale. 

Aşa dar, în orice moment el trebuie să știe, cum stă în 
această privință: dacă se înmulțește! in mod. normal, sau 
dacă scade. Căci nici una din celelalte condiții ale viefei so- 
ciale — nici creșterea  avufiei, nici dezvoltarea culturii, 
nici propágirea tehnică, nici întărirea organizației, Statului 
— nu poate compensa scăderea numerică. 

La noi, mulțămilă țărănimii, poporafia se înmulțește, dacă 
o privim în totalitatea ci. Privită. in deosebi, în unela 


regiuni, mai ales în Moldova, chiar la țară, si pretutindeni 


în oraşe, ea nu sporește cum ar trebui, ba încă se împu- 
inează. 

Faptul straniu însă e că, în acelaşi timp, pe când popo- 

rația românească scade, Jidanii se înmulțesc. $i aceasta 
se poate observa în toate localitățile în cari Jidanii trăiesc 
în mare număr. 
— Fenomenul acesta, al unei înmulţiri, inegale, în aceleași 
condiții, pe același teritoriu, având ca rezultat peirca cele- 
mentului băştinaş, e unic im demografia popoarelor civili- 
zate gi nu-și găsește păreche decât în stingerea pieilor roşii 
si a sălbatecilor din Australia, față de albii náválitori. Noi 
însă nu suntem sălbateci. Se cere dar cel puţin să ştim pen- 
iru ce nu ne putem inmulfi — de ce perim — în aceiași 
„mediu în care alții se dezvoltă, luându-ni locul. 

Tocmai aceasia este problema pe care caută să o deslege 
lucrarea de față, în care am rezumat prelegerile ce am fi- 
nut, în vara anului 1909, la Vălenii-de-Munte. Și ea se pre- 


zintă ca încheiare a unor mai îndelungate studii, începute 


încă de prin anii 1890, pe care le vom aminti. 


" 


534 


In „Meseriaşul Român“ (laşi, 1890—1893), am cercetat 
problema poporafiei din punctul de vedere al clasei de mijloc 
românești, în mod mai general. 

In „Monopolul Alcoolului“ (Bucureşti, 1895), cuprinzând 
diferite cuvântări ținute în Adunarea Deputaţilor, cu o in- 
troducere si un proect de lege pentru .stabilirea - monopo- 
lului vânzării alcoolului, am arătat înrâurirea alcoolismului 
asupra scăderei poporaţiei la noi. 

In „Despre Poporaţie“ (lagi, 1899), am căutat să lămu- ` 
resc legea poporaţiei, pe care m'am încercat a o cuprinde 
intro nouă formulă, ca bază teoretică a oricării tratüri a 
subiectului. 

In „Naţionalizarea meseriilor“ (laşi, 1902), am cercetat or- 
ganizarea școlilor de meserii si am indicat unele mijloace 
practice de întărire a poporației noastre, în concurența 
cu străinii. 

In „Mişcarea poporafiei urbane din Moldova“ („Revista 
Idealistá^, Septembre, Novembre 1905 si Januarie 1906), 
am ínvederat anomalia scăderii popora]ici creștine şi in- 
mulfirii Jidanitor, prin oraşele Moldovei, căutând a stabili 
cauzele ei — pe cari astăzi cred să le fi lămurit definitiv. 

E bine înţeles : până la proba contrară. 

Rămâne dar ca acei ce nu ar fi de acord cu concluziile 
mele să producă argumentele ior, pentru a deslega în sfârșit 
o problemă, care e un mare pericol pentru noi. Şi nu se 
„poate cu oamenii noștri de știință să nu-şi spună cuvântul 
lor asupra cauzelor, cari determină scăderea poporafiei ro- 
mânești, şi asupra mijloacelor pentru a o înlătura cát mai 
curând... 

Concluzia la care ajungem, e că drumul nostru de până 
acum într'o privință a fost greșit. Și o nouă îndrumare ni 
se impune, către „o nouă Românie“ — de sigur — în care 
Românii să poată trăi. l 

A. C. CUZA 

laşi, August 1910. 


I. PRELEGERE 


Fenomenul scăderii poporatiei creştine şi i 


Jidanilor în oraşele României. 


nmultirii 


Introducere. Nationalitatea in ştiinţă. Adevărul e“ naţional, ca origine, 
universal, ca aplicare. Naţionalizarea ştiinţei e o datorie teoretică : 
fiecare realitate infățişându-se cu particularitátile ci, şi fiecare. 
popor manifestând însuşiri deosebite, in domeniul cercetării. Si 
practicá, mai ales: fiecare nație trebuind a-şi cunoaşte impreju- 
rările ei, ca să existe. 


Caracterul culturii clasei noastre dirigente, în ultimele de- 
cenii : idealistă-estetică, la început, realistă-practică în timpurile 
noastre. Putem vorbi de o perioadă pseudo-romantică a 
culturei, întrucât aceasta a fost subordonată intereselor su- 
biective ale unui număr restrâns, al celor aleşi: Prelegerile 
poporale ale „Junimii“ dela laşi. Subiectele tratate în 1864: 
Tragedia antică şi modernă, (P. P. Carp); Moartea lui Wal- ` 
lenstein (T. Maiorescu); Trei Cesari: Cesar, Carol-cel- : 
Mare, Napoleon (P. P. Carp). In 1866: Legislaţia elină, So- 
.lon si Licurg (N. Mandrea); Practica filosofiei eline — Socrat 
şi Aristotel (T. Maiorescu); Mohammed (T. Maiorescu); 
Reformatia (I. Negruzzi). In anul 1867: Pentateucul (T. Ma- 
iorescu) ; K'hagiur-Buddha (T. Maiorescu); Biblia protestantă 
(I. Negruzzi); Enciclopedia (V. Pogor). Sterilitatea acestei - 
concepţii. Lipsa de relaţii între cultură si nevoile poporului 
românesc. Caracterul prelegerilor de la Vălenii-de-Munte: 
cunoaşterea realităţii raționale româneşti, cu scopul practic 
al întărirei noastre în lupta pentru existenţă si al afirmărei 
desinestătătoare, în domeniul culturii, după principiul: na- 
fionalitatea e puterea creatoare: a culturii umane, cultura 
putere creatoare a naţionalităţi. . Necesitatea unor criterii 
neindoelnice pentru cunoaşterea stării unui popor. Creşterea 


536 


bogăției materiale, nu ni invedereazá numai decât vitalitatea 
lui, Splendorile culturii, pot fi imediat premergătoare de- 
căderii. Ex.: cultura antică. Istovirea poporului român. Starea 
financiară, asemenea nu e un criteriu sigur. Ex.: Finanţele 
noastre. Mişcarea poporaliei. Creşterea poporaţiei e oricând 
un semn de vigoare; scăderea ei, semnul unor grave pertur- 
bări organice, amenințând ființa naţională. 

Puterea naţiunilor, e în raport cu numărul indivizilor cari 
le alcătuesc, și aceasta depinde de proporţia lor de înmulţire 
Ex.: Franţa atotputernică a Regelui Ludovic al XIV-lea avea, . 
la 1700, 19 milioane de locuitori ; Anglia 8 milioane; Ger- 
mania, împărţită în diferite state, 19 milioane; Austria, 13 
milioane; Rusia, încă nu juca un rol in politica Europei. Aşa 
se explică că Franţa, a cărei poporatie forma 38%/, din tota- 
litatea poporaţiei marilor Puteri de atunci, era Puterea hotă- 
râtoare. Astăzi poziţiile s'au schimbat, in .proporfie exactă 
cu numărul locuitorilor. Pe când -poporafia celorlalte ţări a 
crescut, poporatia Franţei a rămas aproape staționară. La 1850, 
poporatia Franţei şi a Germaniei, era deopotrivă, de 35.000.000 
de locuitori. La 1900, Franţa avea 38 de milioane, Germania 
56 de milioane de locuitori. 

Statistica poporafiei e dar partea cea mai importantă a sta- 
tisticei, fiecare popor trebuind a urmări cu cea mai mare 
atenţie procesul reinoirii sale, De aceea tocmai se impune a 
cerceta mișcarea poporafiei, după regiuni şi localităţi (po- 
poratia rurală si poporafia urbană), si după religie şi naţio- 
nalitate, în ţările în cari diferite elemente trăiesc împreună... 
Inmul(irea popora[iei. într'o regiune sau localitate, nu poate 
fi o compensație pentru scăderea ei eventuală în altele, dar 
mai ales înmulţirea unor elemente, nu poate să compenseze 
scăderea altora, Pe lângă aceasta, numai cercetând fiecare 
categorie în parte, după regiuni, după localităţi, după naţio- 
nalitate, după profesii, ajungem: à. determina cauzele lucră- 
toare in sânul societăților omeneşti, contribuind la intemeiarea 
Ştiinţei sociale. T 

Aceasta fiind - insemnatatea mişcării poporaţiei si a sta- 
tisticei, chemată a ni o învedera cu preciziune, în orice 
moment, se naşte întrebarea: Cum se prezintă mișcarea po- 
porație! în România? In primul rând, fireşte, după organele 


~I 


/ 53 
statisticei oficiale, având insárcinarea publicá: de a ne lămuri, 
tálmácind adevărul din limba cifrelor si a tabelelor statistice, 
pe care nu oricine o înțelege, în vorbirea curentă, ca să fie 
ințeleasă de toată lumea. 

lată, spre pildă, în ce termini apreciază mişcarea popo- 
rafiei noastre șeful serviciului statisticei generale din Ministerul 
Domeniilor, d. L. Colescu, în lucrarea sa oficială: Raport 
asupra mișcării poporafiei României in anul 1993, adresat 
d-lui ministru al Domeniilor, de pe vremuri (C. I. Stoicescu) : 


„Intrând in analisa mişcării poporafiei din 1903, vom re- 
„cunoaşte dela început cá acest an a fost extraordinar de 
„favorabil României... Excedentul náscufilor asupra morţilor, 
„care s'a. ridicat la 96.234 unităţi represintă cifra cea mai 
„înnaliă ce s'a înregistrat până acum în demografia ţării. 

„Cu excedentul de 96.234 de unităţi, România presintă un 
„coeficient mare de creştere naturală a poporaţiei .sale.., de 
„15, la 1.000 de suflete. Un asemenea coeficient nu se în- 
»tá:negte decât ín ţările europene cele mai bine situate supt 
„raportul înmulțirii. 

„Excedentul din 1903, dovedește încă odată cát de puţin 
„intemeiate sunt opiniile acelora cari privesc cu Anh 
„mersul demografic al României. 

»Ortodoxii dau, fireşte, numărul cel mai însemnat la nu- 
„mărul născuţilor... Nașterile mosaicilor continuă a scădea 
„dela un an la altul, ceciace probează că curentul de emigrare 
„al poporaţiei de acest rit persistă încă. (In 1903 au emigrat 
„6.671 de locuitori evrei). 

„Când considerăm în parte orașele, găsim că ortodoxii au 
„contribuit la excedentul de nașteri asupra morţilor cu 5.157, 
„adecă cu 64%, mosaicii cu.2.661 sau 33%, catolicii cu 
.»111 sau 139/, ete. Cum însă popora(ia urbană e compusă 
„din 729?/, ortodoxi, 19%, mosaici, etc., resultă din procentele 
„distribuției excedentului că pătura ortodoxă dela oraşe nu 
„sporeşte în aceiaşi proporţie cu massa ei, şi că, din contra, 
„„mosaicii dau un coeficient de creşteri mult mai energic. 

„În comparaţie cu anul precedent, se constată că sporul 
„excedentului inregistrat în 1503 a fost aproape ín între- 


ERO 


„gime dat de Români. Resuitatele. favorabile ale mişcării 
.poporajiei din acest an s'au manifesta! în toate județele“. 


Va să zică: după şeful serviciului statisticei generale, d. 
L. Colescu, poporaţia României — de sigur: acea romá- 
nească — e în plină) prosperitate, inmulfindu-se pretutindeni, 
căci despre o scădere a ei undeva nu ni vorbeste nimic. Din 
contra, ni spune anume cá sporul excedentului inregistrat in 
1903, a fost aproape in întregime dat de Románi. Si aceleasi 
păreri, uneori cu aceleaşi fraze, le exprimă şeful serviciului 
statisticei generale, d. L. Colescu, în lucrarea sa oficială, pe 
anul următor, adresată Ministrului Domeniilor de pe atunci 
(d. I. N. Lahovari): Raport asupra mișcării popora]iei ro- 
mânești în anul 1904, în care cetim : 


„Analisa mişcării poporaţiei din 1904 ne dovedeste de la 
,inceput cá procesul demografic a fost favorabil fárii. Desi 
„bântuită de o secetă cumplită, poporaţia și-a urmat, cu toate 
„acestea, fără şovăire, mersul ascendent, la care ajunsese în 
„1903, si a dat un spor considerabil de născuți asupra mor- 
»Jilor. Excedentul se urcă de astă dată la 100.241, cifra cea 
„mai înaltă ce s'a înregistrat până acum în demografia Ro- 
„mâniei. 

„Sporul poporafiei se face într'o proporţie de 15 la 1.000 
„de suflete. Un asemenea coeficient nu se întâlneşte decăt 
„în țările europene cele mai avantajale supt raportu! in- 
„multirii poporației.., înmulțire care se manifestă în mod 
„constant in fara noastră, deşi nu totdeauna cu o intensitate 
„egală. œ | 

„Excedentele înregistrate la 1903 şi 1904 dovedesc căt 
„de puțin întemeiate sunt opiniile acelora cari privesc cu 
„pesimism mersul poporaţiei din România. 

,Nasterile au continuat să sporească, si, precum am spus 
„au atins in anul din urmă cea mai mare cifră cunoscuta 
„până acum. Din punctul de vedere al religiei, ortodoxii dau 
„fireşte, contingentul cel mai mare. Nagterile mosaicilor con- 
„tinuă a scădea de la un an la altul, ceia ce e în legătură 
„cu curentul de emigrare al poporafiei de acest rit. (In 
„anul 1904 au emigrat 3.896 de Evrei). 


` 


„Ameliorarea semnalată: în anul precedent în numărul de-. 
„ceselor a continuat şi în anul 1994. Mortalitatea orașelor: 


„noastre a slăbit simțitor in wtimii 20 de ani, şi aceasta 


Se datoreste în prima linie imbunátátirilor ce s'au realizat: 


„în Situaţia sanitară. 

„Când considerăm însă, în parte oraşele, găsim că orto- 
„doxii au contribuit la excedentul de naşteri asupra morţilor 
„cu 5.903, adică 70%, mozaicii cu 2.520 sau 29"/, cato- 
„licii au dat un minim de.33, etc. Din datele recensá- 


„mântului se stie cá poporatia urbană e compusă din 72! or- 
„todoxi, 19%, mosaici, etc. Comparaţia cu proporţiile de: 


„mai sus ne dovedeşte că pâtura mosaică de la oraşe spo- 
„teşte intro proporție mult mai energică decât masa po- 
»pora]tei de qcest rit“. 


Atât. Despre vre-o scădere, în unele părţi, a poporaţiei 


românești, şeful statisticei generale, d. L. Colescu, nu ştie să. 


ni spună nimic in acest raport, în care ni vorbeşte, în ter- 


mini ditirambici de starea extraordinar de favorabili a în- 


mulfirei poporatfiei din România, — desigur: a poporafiei 
románesti ! 

Un alt reprezentant al statisticei oficiale, merge insá si mai 
departe, să zicem, cu optimismul, in ce priveşte mişcarea 
poporafiei noastre. In raportul său, adresat directorului-ge- 
neral al serviciului sanitar al Regatului, dr. I. Cantacuzino, 
şi care a fost publicat în Buletinul direcțiunii genera e a 
serviciului sanitar, de la 30 Iunie 1909, şeful biuroului sta- 
tistic al acelui serviciu, d. N. T. Ionescu, nici nu mai deo- 
sebeşte poporafia după elementele, ortodoxi, mozaici, catolici 
etc., cari o alcătuesc, ci se mulțămeşte sä dea numai miş- 
carea poporaţiei ca atare. Astfel, pentru a nu cita decât un 
singur caz, iată cum se prezintă, după d. N. T. lonescu, 
mişcarea poporaţiei din a doua Capitală a României, in 1908. 


Mişcarea voporației orașului lași în anul 1908 


| “Morți por natural | 


Născuţi | 
1 
! 


| | 
| -2,294 1.939 l 325 


540 


Asa dar, ne putem bucura: poporația orașului lași a sporit, 
“cu 325 de unităţi, în anul 1908. Si de sigur că e vorba, în 
primul rând, repet: de poporaţia românească ! 

In modul acesta, se pronunţă doi din cei mai însemnați 
reprezentanți ai statisticei oficiale în România, din cari a- 
cesta din urmă, al unui serviciu statistic special, având. che- 
marea să lumineze starea sanitară a poporaţiei, pentru a în- 
druma activitatea direc(iunii generale a serviciului sanitar. 
Suntem in plină prosperitate demografică ! Poporaţia României 
se înmulțeşte mai energic decât in oricare altă ţară din Eu- 
ropa. Nasterile covârşesc pretutindeni decesele. Si — după 
fraza stereotipá — ca nu cumva să ne alarmám : „exceden- 
tele dovedesc cát de puțin întemeiate. sunt opiniile acelora 
cari privesc cu pesimism mersul poporafiei României ie 

Lăsând însă „optimismul“, şi „pesimismul“, la oparte, cari 
nu au ce căuta în această materie, să privim datele statis- 
lice, în realitatea lor, fără a căuta să le invăluim în apre- 
cieri — capțioase — întru cât nu sunt expresia ei exactă. Si 
vom pleca de la un fapt concret, produs de cáire însuşi şeful 
biuroului statistic, al serviciului sanitar. 

In anul 1908, statistica noastră sanitară, insemneazá un 
spor al poporaţiei oraşului laşi, de 325 de suflete. Să recti- 
ficăm o mică eroare: numărul exact al náscu(ilor, e numai 
de 2.292, asa că excedentul poporaţiei orașului lagi, se re- 


duce la 323. Dar, în sfârşit, excedent, — după statistica 
serviciului sanitar. 
Excedent — insá: cine-l produce? Această întrebare mi 


se pare, cá are 0“ însemnătate deosebită, când e vorba de un 
oraş, unde aproape de jumătate a poporaţiei e alcătuită din 
Jidani. Intrebarea e: cine se inmulţeşte in laşi — Românii 
sau Jidanii2.Si iată răspunsul pe care ni-l dà statistica, 
dacă deosebim elementele cari alcătuesc poporaţia oraşului 
laşi: 


Mișcarea poporației orașului lași pe anul 1905 


2 T D A N us A 
Morti | T Náscu[i 


"Diferenţa 


ORTODOX l T 
Diferența 


r vascuţi j Morti 


L308 ]| 138 


541 


Va sá zică, in anul 1908, acele 1.308 naşteri ortodoxe,. 
lasă un deficit de 76 de suflete, pe când acele numai 984 


' de naşteri ale Jidanilor, dau un spor considerabil de 399 


de suflete, în oraşul laşi. Asa dar, — în anul acesta — po- 
porația românească nu s'a înmulţit, ci a scăzut în a doua 
Capitală a României! Şi e oare acesta un fapt, pe care sta- 
tistica direcției generale a serviciului sanitar, îl putea ignora? 
Dar cum stăm cu înmulţirea poporafiei româneşti la oraşe 
şi în alţi ani, şi în alte judeţe? Vom răspunde cercetând 
tabelele statistice, publicate de însuşi d. L. Colescu, pe anii 
1903 si 1904, despre cari am vorbit, ca să se vadă întrucât 
aprecierile d-sale, atât de favorabile, corespund. realității, 
cum se cere numai decât dela un funcționar al Statului, 
căruia ii este încredințată supravegherea unor interese atât 
de insemnate. Si iati cum se prezintă mişcarea poporaţiei 
urbane, deosebind pe ortodoxi de Jidani, in patru judeţe din 
Moldova, pe cari ne mărginim a le cita, pe anul 1903: 


Mişcarea poporafiei urbane în anul 1903 


j ORTODOXI | IDANI 
| ORAŞELE | ea T 


Născuţi |, Morti i renta renta. | Morti | Născuţi 
n | a 


142 | 270 
Botoșani ^. . 3714-354 | 17 + f +212} 296| 508 
! 


Bacău . . . 203 190 [13 + + 128! 


li e. [oA 1233 | 57 — | +370] 652 || 1022 
Roman 208 | 23: 26 — | E 51: 120. __1S0 


" my 


Total . | 1958 | 2031] 53 - US 1216 1980 


„Aşa dar, in anul 1903, aceste patru oraşe principale din 
Moldova, au dat un deficit de ortodoxi de 53 de suflete, pe 
când Jidanii, in același timp, se prezintă cu un: spor de 764 
de suflete! In anul următor însă, stăm încă si mai rău, după 
cum se poate vedea din tabloul anului 1904, în care popo- 
ratia românească, în aceste patru oraşe ale Moldovei, a dat 
un deficit împreună de 123, de suflete, pe când Jidanii se 
prezintă cu un spor de 700 de suflete: 


3 Mpa arca poporafiei urbane in anul 1904 


ORAŞELE 28 TODOS Lor uU 
Bacău. 157 | 217 | 30—] + «j| 129 | 222 
Botoşani 305| 420| 31— ise 31 | 507 

) "Eee | 
las . = | 1258 | 1204 | 26 sol u3 | 1065 
Roman . 298 | 235] 2711 36 — EP T 190. | 
Tota . | 2058] 2:81 | 123— | 4-700; 1290 | 1990 | 


In fata acestor cifre, ne întrebăm : ` cum. se putea ca şeful 
serviciului: statisticei generale, — d. L. Colescu, — să vor- 
beascá de raporturile extraordinar de favorabile ale inmuljirii 
poporaţiei în România, întrucât e dovedit, cel puţin pentru 
unele oraşe, cá poporafia românească scade 2 Scăderea popo- 
rației creştine si înmulțirea Jidanilor, în oraşele României, nu 
e însă un fenomen accidental, si parțial, ci se produce de ani 
de zile şi apare oriunde Jidanii trăesc în număr mai mare. 

Astfel, iată cum se prezintă «deficitele ortodoxilor $i ex- 
cedentere Jidanilor, în toate orașele Moldovei, pe deceniul 
1870-79, după datele publicate în Revista demografică, pe 
Septembrie şi Octombrie 1903, a doctorului /. C. Aposto- 
deanu, inspector sanitar: 


Mișcarea poporafiei urbane din Moldova, 1870-79 
DEFICITE $1 EXCH DENTE 


__ORTODOXI . JIDAN 


DANI 


b T: L Emm 
| IUD EON Excedent! Deficit | Excedent | Deficit | 
5 l 1 
| 1. Dorohoiu — | 316—| — 491 | — 
| 2. Suceava ^. . — ji 434—[|- 60]! -— 
3. Botoşani — | 191 | -+- 952 — 
4. Piatra-Neamţ . . -—- |! 879—] -- 1506 | — 
5.380 Ye «o = |! 6325— f -+ 6073 = d 
6. Román . .. — i  S16— 476 | — d 
TOES. . eu Lin — j| nus-|4 es, — 
Vaslui .. o6 — |» 155—] + 1770 T 
ga TECUCI. i ss — 313= Fa 5. | = 
TOME BICI e — Dj m p — 
autona, a e bu -- | 681—| + 3601 | — | 
PI Poti 12 ug = 2104—| -- 59338) — 
135 Covürmu s- i = | 4148—]| -- 40! — j 
Total . 4-14.153 | — 


543 y 

Va să zică, în aceste decenii, în toate orașele Moldovei, orto- 
doxii perd 19.687 de suflete, pe când jidanii sporesc, în acelaşi 
timp, cu 14.153 de suflete, şi numai ei sporesc, de oarece 
şi celelalte rituri, afară de ortodoxi, se prezintă, în acest de- 
ceniu, cu un deficit de 1.848 de suflete. 

Ca să ni dăm încă si mai bine sama*de acest fenomen 
de scădere a poporafiei creştine. şi de înmulţire a Jidanilor 
în oraşele României, trebue să cercetăm mai de aproape 
mişcarea poporaţiei, cu deosebire caracteristică, în această 
privință, a oraşului laşi. Şi iată cum se înfăţişează demografia 
acestui oraş, pe deceniul 1866—1875, după „Raportul gene- 
ral“, făcut Primăriei de laşi de către d-rul G. Flaisien, 
medicul-primar al oraşului : 


Mișcarea poporafiei orașului Iași 1866—1875 
~ VER {catolici | ehiosri Armeni |. e” | Jisani | Totat | 


m doxi i 
| | | | | 
Născuţi .  |10.082| 5921 176) „64 132) 17.491 28.563 
Morti 21157775) 803; 191 117| 272]14.557| 31.716! 


De aici rezultă, că in acest deceniu: 


Ortodoxii perd 5.693 de suflete. 
Catolici „ VĂ t 
Protestanţii ,, 15, 5, " 
Armenii T | 39 5 » 
Lipovenii  , 140 ,„ x 


penu nnn Dd 
Impreună perd 6.092 de suflete. 
Jidanii căştigă 2.940 de suflete. 


Nu e vorba dar de o scădere numai a poporaţiei româneşti, 
ci toate celelalte elemente, creştinii in genere, scad, pe când ji- 
danii singuri se inmulţesc. Si iată cari sunt aprecierile d-ru- 
dui G. Flaişten asupra acestui rezultat: 


„După ceia ce ni spun cifrele, această scădere a 
„elementului creştin şi această sporire a elementului 
„israelit; nu sunt efectul unei întâmplări, dar, din 
„contra, ele sunt o regulă bine observată... Faţă cu 
„asemenea rezultat, Consiliul de igienă şi salubritate 

„din localitate are datoria să vadă bine ce va urma 
„când în fiecare 10 ani, creştinii vor pierde câte 6.093 


541 
„şi israelifii vor câştiga câte 2.940 de suflete. Vii- 
„torul căutând a-l afla, după rezuitatul acestor 10 
„ani, trebue să spunem că, exact în 50 de ani, în 
„orașul Iaşi nu va fi niciun creștin, $i toată popo- 
„ratia va, fi alcătuită numai din israeliți“. 


Poporaţia creştină a oraşului laşi, a continuat însă a scá- 
dea, şi după anul 1875, cum o dovedeşte următoarea tabelă 
statistică, întocmită după datele oficiale ale serviciului sta- 
tistic al oraşului lagi : | 


Mișcarea poporatiei oragului lagi pe anii 1876-1903. 


——————————Ó— À—— — — t— À — 


l ORTOD. ŞI ALTE RELIGII dl D ANI T 
Anii = EEN C 
| | RON Morți 1 | Diferenfa Dieta ii Mori | Nasculi 
| asm b | io | A Fo so] 800 | 1690 
| 1977 | 1186 | 1462 | 26— | 547| 956 | 1529 
| 1878 | 1003 | 1454 361— |-- 174| 1428 | 1602 
| 187€ 1070 | 1574 504 - f+ 602| 1102 | 1704 
1530 | 1165 | 1420 255 - |-+ 452| 1036 | 1455: 
| 1881 | 1306 | 1357 |. 31— [+ 550| 1062 | 1612 
| 1882 [| 1312 |.1536 za-]|J 438) 14 | 1612 
| 1883 | 1197 | 1414 217-— f- 161| 1294 | 1455 
1834 | 1442 | 1159: | 283--|-- 543| S02 | 1345 
1855 | 1376 | 1335 414- J- 339| 979 | 1318 
| 1586 | 1027 | 1187: | 190— |4- 375| 1135 | 1513 
| ass: | 10459) 4074: | 29— |4- 564|, 932 | 1496 
1588 | 1081. | 1444 413— [+ 157] 1339 | 1496 
1889 | 1034 | 1376 342— |-- 330| 1073 | 1403 
| | 1890 856 1342 486 - |+ 651|. 839 1490 
| 1891 087 1515 |.5?89— |-- 405| 1076 | 1451 
| 1892 932 | 1438 |[506- ]-- 512| 985 | 1497 
| 1893 | 1225 | 1335 110— | 453| 880 | 1333 
1894 031 1335 | 354— [+ 624] 923 | 1547 
1895 995 | 1242 2471— |-- 761| 915 | 1676 
1895 | 1051 | 1551 500— |-- 427| 1199 | 1626 
1807. | 1020 | 1350 | 321— 47 756| 964 | 1720 
jos | 1117 | 1374 251— [+ 607| 1016 | 1623 
1909 | 1113 | 1269 156— |-- 7641 873. | 1637 
1900 | 11731 |. 1312 139- j+ 31, 099 | 1297 | 
1901 1150 | 1393 145— |--. 308. 996 | 1204 
1902 | 1185 | 1335 50-14 357] s35 | 1222 
| ae | 1225 | i321 a |-- 370| 652 | 1002 
lots. [90882 [78722371 601— | 13:331 1-282207 Zara 


In sfârşit, si de la 1903 încoace, poporatia creştină a ora- 
şului laşi continuă a scădea, pe când Jidanii se înmulțesc 
necontenit, după cum o dovedeşte următoarea tabelă: 


Mișcarea poporafiei orașului laşi pe anii 1904—1908 


| am [Io ORTOD. ŞI "ALTE RELIGII ] L-D:.A NN 
Ai - E 


J Nascufi : Una Diferenţa |. Diferența | Morti j| Născuţi 
a e a a 
1904 IS21. |: 1349 28| a 353. 713 1066 


1995 1202 1475 213— | + 23 943 . 966 
1906 .| 1258 1325 67— | + 319 644 993 
1907 1309 1550 241— | + 26981 /"703 972 
1908 1308 1381 76 - | + 399 585 984 


mE C —————— —— — 
Total | 6398 | 7083 | 685— | --1393-.|^ 3588 4981 


Adunând acum diferenfele mişcării poporatiei oraşului lagi, 
dela 1866 si până la 1908, ajungem la următoarele rezultate 
pentru creştini si Jidani: . 


Dela 1866 la 1875 creştinii perd 6.093, Jidanii câştigă — 2.910 suflete 
„ 14876 , 1903 É $ 6461,  , = 13.381 
. 1904 , 190S a > 685, un E 1.393 , 


— IURE, 
Dela 1865 la 1908 creștinii perd 13.239, Jidanii câştigă 17.664 suflete 


Intrebăm acum: rezultatele acestea, cari sunt aceleaşi şi 
pentru toate celelalte oraşe moldoveneşti, în care elementul 
jidovesc covárseste, indrituiesc pe cineva să le AS si 
sá aprecieze, in termini absolut favorabili, mişcarea ;popora- 
tiei României,după cum se poate celi in cele două Raporturi 
oficiale, adresate d-lui ministru al Domeniilor, de către şeful 
statisticei generale, d-l L. Colescu? Sau poate cá dispariţia 
poporaţiei creștine şi înlocuirea ei cu Jidani, e un fapt indi- 
ferent, sau îmbucurător pentru d-l Colescu? Această continuă 
scădere a gementului românesc şi înmulțirea necontenitá a 
Jidanilor, a trebuit să aibă, fireşte, ca urmare desnafionalizarea - 
oraşelor Moldovei, după cum ni se arată din următoarele 


35 


546 


diagrame, întocmite de serviciul statistic al oraşului laşi, de 
sub direcţia d-lui N. A. Bogdan: 


452% Ürtodoxt 


723 Orrodozi 


4i 70. 
atte retigri 


Se vede dar cá, pe cánd in anul 1848 ortodoxii si celelalte 
religii formau împreună 80%/, din totalul poporatiei laşi, după 
cincizeci de ani, ortodoxii şi alte religii nu mai rămân decât 
50*/, iar Jidanii singuri alcătuiesc cealaltă jumătate a locui- 
torilor în a doua Capitală a României! 

Oprindu-ne în faţa acestui fenomen de înlocuire a elemen- 
tului românesc, în oraşele din Moldova, de către Jidani, mai 
înnainte de a cerceta cauzele cari-l determină, se cere să ni 
dăm bine seama de însemnătatea lui. 

Mai întâiu, e sigur că fenomenul se va generaliza: în 
scurtă vreme, orașele din Valachia, acum încă în cea mai 
mare parte româneşti, vor ajunge si ele a fi coplesite de Ji- 
dani, căci aceleaşi cauze, vor produce aceleaşi efecte. 

Oraşele au însă o importanţă covârşitoare pentru existența 
unci naţiuni, asa că nu e cu putință ca ea să poată trái, 
având oraşe ocupate de străini, ceeace, de altfel, ar fi un fe- 
nomen unic în demografia tuturor ţărilor de pe pământ. 

O nație se alcátueste, în adevăr, din trei clase, determi- 
nate de felul indeletnicirilor lor si a venitului din care se 
intretin: clasa rurală, a muncitorilor de pământ, şi in genere 

“a producătorilor de materii prime; clasa de mijloc, a meste- 
şugarilor şi negustorilor, cari le lucrează şi le pun în circu- 
latie, pentru a servi consumafiei; clasa dirigenfá, care ingri- 


547 


'jeste de interesele de direcţie a procesului muncii sociale si 
de buna stare generală a tuturor membrilor societăţii, reali- - 
zând idealurile de cultură ale naţiei. 

Izvorul de puteri al oricărei nafii, e clasa rurală. In contact 
imediat cu natura invietoare, poporafía rurală produce ne- 
contenit excedente puternice, nasterile întrecând decesele în 
mod constant. Până la o vreme, excedentele acestea sunt 
absorbite de necesităţile crescânde ale agriculturii, prin colo- 
nizare internă continuă. Ajunge însă un timp, când ele nu 
mai găsesc ocupație la câmp, şi atunci se naşte întrebarea: 
ce devin elementele prisoselnice ale satelor ? Neavând încotro 
decât doar să emigreze, sau să piară de mizerie, excedentele 
poporaţiei rurale, în mod firesc, find a zàváli la oraşe, pentru 
a ocupa funcţiile economice disponibile, în comerţ şi industrie. 
Aici feciorii de gospodari cei mai ageri, obişnuiţi cu disci- 
plina nevoii, caută să intre prin ateliere şi prăvălii, ca uce- 
nici, sau ca simpli muncitori manuali. Cu încetul, dintre 
dânşii se ridică cei mai destoinici, ca, șefi de servicii şi pa- 
troni, îmbogăţindu-se şi lăsând locul. altora, cari necontenit 
părăsesc satele, unde nu mai au cu ce se hrăni. 

Din rândul fiilor acestor patroni imbogăţiţi, se aleg apoi 
elementele clasei dirigente, chemate a conduce destinele une i 
nații, înfăptuind idealurile ei, ca oameni de ştiinţă, ca artisti, 
ca technici, specialişti în toate ramurile, ca întreprinzători eco- 
nomici, ca bărbaţi politici, cârmuitori ai intereselor obşteşti. 

Orașele au dar însemnătatea de a absorbi necontenit ex- 
cedentele satelor, şi de a elabora puterile vii, prin care nafía 
îşi îndeplineşte destinele ei de cultură. Instrăinarea oraşelor 
înseamnă, mai intâiu, respingerea elementelor prisoselnice 
dela sate, cărora nu li rămâne decât: sau a peri pe loc, din 
lipsă, sau a se expatria; înseamnă, în al doilea rând, înte- 
meiarea unei clase de mijloc strâine, din rândurile căreia dar 
caută să se ridice elementele de direcţie, alcătuind o clasă 
dirigentă străină, ceiace echivalează cu robirea unui popor, 
întrucât nu el însuşi e stăpân pe destinele lui. 

In specie, cuprinderea orașelor româneşti de către Jidani, 
care e fapt îndeplinit în Moldova, şi amenință a se îndeplini 
şi tin Muntenia, înseamnă: oprirea curentului invietor dela 
sate la oraşe, condamnând excedentele satelor noastre la mi- 


zerie, la. frământări periculoase, și la emigrări în masă, mai 
târziu ; înseamnă subţierea si degenerarea clasei dirigenfe ro- 
mánesti şi înlocuirea ei cu o clasă dirigentă jidovească, dar. 
care nu credem că poate să reprezinte idealurile poporului 
românesc, în forme corespunzătoare geniului său național; în- 
scamnă, în sfârşit, sau peire pentru noi, sau revoluţie într'un 
viitor apropiat. 

Cercetarea fenomenului scăderii poporaţiei creştine si in- 
mulţirii Jidanilor în orașele României, ni se înfăţişează dar 
ca o adevărată problemă de existență, pe care trebuie să 
căutăm a o resolvi: în teorie, aflând cauzele fenomenului, 
şi, în practică, punând în lucrare mijloacele pentru a le înlătura. 


"IL. PRELEGERE 


Cauzele scăderii poporafiei creștine si inmulfirii 
jidanilor în oraşele! României 


In puterea instinctului neinfrânat al vieţii, de care sunt 
stăpânite toate ființele, şi poporaţia umană are tendința ne- 
mărginită de a se înmulţi. Creşterea continuă a poporaţiei e 
dar starea ei normală, variind numai în proporţii. - 

Astfel între anii 1891-1900, de pildă, poporatia Rusiei a 
crescut cu 14., a Olandei cu 14., ?/,,, a Germaniei cu 
13.5 %/0y, a Danemarcei cu 12.4 %o0,“a Angliei cu 11.;?/5, a 
Italiei cu 10. ?/,,, a Austriei cu 10.5 9/5, a Belgiei cu 9., 9/55, 
a Spaniei cu 5., ?/jj, a Franciei ctt. 0.; 9/00. 

Chiar în oraşele mari, în care condiţiile de viață sunt atât 
de nefavorabile, poporaţia incă se înmulţeşte. Aşa, de pildă, 
numărul locuitorilor a crescut, în âcelaşi timp, la Londra cu 
12., 9/55, la Viena cu 8.; */,,, la Breslau cu’ 7., %o0, la Budapesta 
cu 6., co la Paris cu 1. %ap; la Moscova cu O., 9/09: 

„Prin excepţie, în cazuri de epidemii şi de alte catastrofe, 
poporaţia poate scădea, morţile întrecând nasterile, in mod 
trecător, pentru ca imediat apoi să sporească cu încă mai 
multă energic, favorizată prin înmulţirea poziţiilor economice 
disponibile. 

Scăderea constantă a poporaţiei, in curs de o serie de ani, 
şi încă numai la unul din elementele tráitoare în aceleaşi lo- 
calități, precum se observă la poporafia creştină din oraşele 
Moldovei, e o abatere de la cursul normal al lucrurilor, pu- 
tem zice o monstruozitate demografică, şi care trebuie să ne 
îndemne a stărui, cu toată energia, ca să determinăm cau- 
zele ei, pentru a le înlătura. 

Totuşi e curios de a vedea că, la noi în farà, fenomenul 
acesta de peire a elementului românesc la oraşe, nu a pro- 


550 


vocat îngrijorarea cârmuitorilor noştri. Din când în când, unii 
s'au încercat să îndrepteze atenţia obştească asupra acestei 
primejdioase anomalii. Ei n'au reuşit însă s'o fixeze şi să 
treacă de marginile unei senzaţii momentane, urmată în tot- 

. deauna de nepăsarea tuturor. E drept, că şi explicaţia acestui 
fenomen a fost până acuma insuficientă, sau nu îndeajuns 
de documentată, fiind privit mai mult din punct de vedere 
medical. 

Astfel, unul din cei d'intâiu care a vorbit de scăderea po- 
poraţiei creştine, după datele statistiee ale orașului laşi, pe 
deceniul 1866—1875, medicul primar al acelui oraş, doctorul 
G. Flaislen, o explică prin următoarele şease cauze, pe cari 
le vom analiza pe scurt: 

1. „Progenitura la creștini este mai mică decât la Israelifi" 
—zice doctorul G. Flaişlen. Dar evident că aceasta nu este 
o explicaţie, ci un fapt, dacă e, având el însuși nevoie de a 
fi explicat. Intrebăm : pentru ce progenitura la creştini e mai 
mică decât la Israeliti? Căci noi ştim, după arătările medi- 
cului german Andreas ` Wolf, pe la 1800, că poporaţia din 
Moldova se deosebia tocmai prin puterea ei prolifică. 

2. „Căsătoriile la creştini se fac la o etate mai înaintată 
decât la: Israeliţi“. Şi aceasta, în cazul cel mai bun, e numai 
o constatare si nu o explicaţie suficientă a fenomenului scá- 
derii. Căci se naște şi aici întrebarea : pentru ce căsătoriile, la 
creştini, se fac mai târziu decât la Israeliţi ? 
mortalitatea lor. 

„Părintele copilului“, zice doctorul G. Flaişlen, „neavând 
„cele ce-i trebuie; mama voind a ajuta pe bărbatul ei la 
„câştigarea vieţii, copiii rămân de multe ori abandonaţi în- 
„tâmplării. Mulţi dintre asemenea copii sporesc dar numărul” 
„morţilor, în loc de a spori pe al poporației“. 

Dar în înţelesul acesta, restrâns, ca lipsă de îngrijire a 
copiilor, de sigur că sărăcia nu e in stare să” ni explice! fe- 
nomenul general al scăderii popora[iei creştine. Căci şi printre 
Jidani, vor fi săraci. 

4. Căutarea medicală. * „Observăm cu părere de rău“, — 
zice doctorul Flaişlen, — „că, la timp de boală, clasa de jos 
„a poporafiei creştine nu cheamă medicul decât când boala a 


551 


„înaintat foarte mult, si de multe ori nu-l chiamă nici cum. 
„Aceasta încă este, de sigur, o causá pentru care mor mai 
„mulţi creştini decât Israeliţi“. 

O fi şi aşa. Dar aceia ce catá-sá explicám e iarăşi mor- 
biditatea, aşa de generală, în stare să provoace scăderea po- 
porafiei. Şi apoi, la ţară, lipsa căutării medicale, putem zice, 
că e absolută, și sătenii se înmulțesc, ca şi oamenii din tim- 
purile de demult, când de medici nici nu se pomenia. 

5. ,Intrebuinfarea multă a. spirtului. Oamenii cari fac o 
,intrebuinfare prea mare de asemenea băutură se expun, fără 
„îndoială, la multe consecinţi vătămătoare sănătăţii, care adese 
„ori aduc sfârşit letal“. 

Luat în înţeles mai general — şi nu precum o face doctorul 
G. Flaişlen aici, având în vedere numai înrâurirea directă 
asupra sănătăţii — ştim bine că alcoolismul e o cauză puter- 


“nică de scădere a poporafiei. Dar sunt şi alte țări, în car 


alcoolismul e încă si mai răspândit, fără ca poporatia lor să 
scadă ca la noi. 

6. „Aducerea la primărie a copiilor noi născuți. „A lua 
„un copil când se.naşte; a-l scoate afară într'o temperatură 
„rece (mai ales iarna), întrun aer umed din causa ploilor, si 
„a-l aduce la primărie pentru ca ofiţerul stării civile să con- 
„state naşterea lui, este a-l dispune pentru multe boale ce 
„pot deveni primejdioase“. 

Credem şi noi. Numai cât: aceasta este o cauză de mor- 
talitate numai a copiilor de creştini? Şi oare un număr aşa 
de mare de copii de creştini sunt duşi la primărie, ca să li 
se constate sexul, încât aceasta să fie în stare a provoca 
mortalitatea extraordinară pe care o observăm de ani de zile 
în oraşele Moldovei, — si fără ca administraţiile comunale si 
guvernul să intervie, pentru a înlătura cel puţin acest abus ? 

Se vede dar că regretatul fost medic-primar al orașului 
laşi, doctorul G. Flaişlen, nu ni dă o explicaţie suficientă a 
fenomenului, care ne preocupă. 

Si acelaş lucru il vom constata si la lucrarea unui alt me- 
dic, Dr. V. I. Agappi: Cercetări demografice asupra popu- 
lafiei României, şi în special a districtului și orașului lagi 
(Bucureşti, 1876). 

La cauzele pe cari le-am cercetat, arătate de doctorul G. 


552 


Flaişlen, doctorul V. I. Agappi abia mai adaogă doua, şi a- 
nume: profesiunile, mai trudnice, ale Românilor, si bolile sifi- 
litice, de cari ei ar fi bántuifi. 


„Un bancher, un croitor, un cişmar, un ornicar, un 
„giambaș, sau un telal — iată profesiunile Israeli- 
„ților, profesiuni care, dacă cer ghibăcie sau inteli- 
„genţă, nu expun pe cei cari le exercită la perico- 
„lele la cari sânt expuşi agricultorii şi, în genere 
. toti acei cari, prin ocupațiile lor, sunt „nevoiţi a in- 
„trebuinţa o mare forță musculară.“ 


A susținea, că profesia prin excelenţă salubră, care este 
agricultura, determină scăderea elementului românesc, e a 
contrazice experienţa obştească. Dar, în tot cazul, aceasta nu 
poate să explice scăderea poporafiei creştine de la- orașe, de 
care tocmai ne preocupăm. 

Cât despre bolile sifilitice, fárá îndoială că ele atacă, sănă- 
tatea multor indivizi, înrâurind şi generaţiile ce se nasc de 
la dânşii. Dar oare ce răspândire ar trebui să aibă sifilisul, 
ca să fie o cauză hotărâtoare a scăderii poporaţiei în propor=. 
fille, în cari se manifesteazá la noi? 

Acesti doi medici cari au cercetat mai de aproape feno- 
menul peirii creştiniior si inmul(irii Jidanilor prin oraşele Mol- 
dovei, am văzut cá nu sunt in stare să ni-l explice. Şi nu e 
mirare. Incapacitatea asta nu e a lor, ca indivizi, ci a științei 
pe care o reprezintă: 

Medicina nu e competentă ca să explice fenomenul gene- 
ral al scăderii unei poporafii, de oare ce îmbolnăvirea, cu 
care se îndeletniceşte, e numai o cauzi secundară, şi nu cauza 
primară a scăderii. | 

Epidemiile, ca si endemiile, cari seceră vieţile omeneşti, 
îşi au explicaţia în starea socială $i economică, şi aceasta e 
încă hotărâtoare pentru mortalitatea celor îmbolnăviţi, care e 
în proporție cu mijloacele materiale de cari dispun. Săracii 
cad victime nu atât ale bolii, pe cât ale sărăciei lor, care-i 
pune în imposibilitate de a se căuta și de a-şi procura cu 
indestulare cele trebuitoare traiului. Si e destul să ne gân- 
dim la pelagră, la ftisie, la impaludism, la mortalitatea _ co- 


piilor, cari ating mai cu deosebire pe oamenii săraci, pentru 
a ni da scama că starea sanitară e numai expresia stării cco- 
nomice, pe care medicul nu e stăpân, şi că o mortalitate 
constantă şi aşa de extraordinară ca acea care determină 
scăderea popora(iei creştine din oraşele Moldovei, nu mai e 
de domeniul medicinei. 

Ştiinţa singură capabilă a se rosti în această materie, e 
ştiinţa care se îndeletniceşte cu mijloacele de existență. ale 
poporaţiei, aşa dar economia politică. 

Procedând acum la cercetarea fenomenului scăderii popo- 
raţiei creştine şi inmulfirii Jidanilor în oraşele României, — după 
principiile acestei stiinfi — cea d'intăiu chestie pe care tre- 
buie s'o lámurim, e a metodei. Si vom zice: 

Sunt trei moduri de ínfelegere a fenomenelor sociale: în- 
telegerea empirică, înţelegerea teoretică, si înțelegerea istorică. 

In mod empiric, intelegem un fenomen: când îl privim în 
ființa lui, după cauzele multiple, imediate, cari pot să-l deter- 
mine. 

In mod teoretic, înţelegem un fenomen: când îl consi- 
derăm în esenfa lui, ca un caz special al unei legi oarecare 
în succesiunea sau coexisten(a fenomenelor. 

In mod istoric, înţelegem un fenomen: când îl cercetăm în 
geneza lui, urmărind procesul individual al devenirii, al evo- 
lufiei sale, reproducând în conştiinţa noastră împrejurările 
concrete cari l-au produs, fazele prin cari a trecut. 

Acestea fiind modurile de înțelegere şi de cercetare a feno- 
menelor sociale, trebuie încă să ştim: în ce ordine le vom 
aplica ? 

Mai la îndemână — şi tocmai de aceia mai in de obşte 
aplicată — e procedarea empirică. Ea însă nu oferă nici o 
siguranţă. In lipsa unui criteriu sigur, față de multiplicitatea 
cauzelor posibile, suntem expuşi a nu putea distinge pc acele 
e ective, şi, mai ales, a lua drept cauze principale pe acele 
de ordin secundar. Aşa că metoda empirică, e pururea ame- 
ninfatà să sfârşească cu banalităţile empirismului vulgar, si 
să nu ni dea acea deplinătate a convingerii ştiinţifice, care 
singură poate servi de bază activității practice, atât de im- 
portantă în materia de care ne ocupăm. 

Aşa fiind, procedarea strict ştiinţifică ni impune: să ince- 


E] 


b, 554 

pem cu cercetarea teoretică a fenomenului, privindu-l în lu- 
mina legilor care-l stăpânesc; să verificăm apoi, prin cercetare 
istorică, rezultatele pe cari le vom fi dobândit; şi să ne co- 
borâm, în sfârşit, la cercetarea empirică, care ni va permite 
să-l cunoaștem, în toate amănuntele, după cauzele imediate, 
directe, cari lucrează la producerea lui, cu importanţa lor 
respectivă, având călăuza sigură a teoriei, care ne va împie- 
deca să confundăm aceia ce este accidental, cu aceia ce este 
esenţial, după cum se întâmplă acelora cari se mărginesc la 
cercetarea empirică. Si aceasta e tocmai metoda, de care ne 
vom servi, în cazul de faţă. 


I. Cercetarea teoretică a fenomenului scăderii 
poporafiei creștine si inmulfirii. Jidanilor in oraşele 
României 


Legea care stăpâneşte înmulţirea oamenilor, — legea popora- 
lici — dacă o desbrăcăm de haina greşită in care o îm- 
brăcase Malthus, şi de toată peticăria urmașilor săi, se Eu 
reduce la următoarea formulă: 

Popora[ia e determinată de cantitatea mijloacelor de exis 
tență, pe cari şi le poate procura, si cu cari este obișnuită 
să trăiască, având tendința constantă de a trece de limita lor. 

Limita mijloacelor de existenfe posibile, nu se poate deter- 
mina, dar a mijloacelor disponibile, pe un teritoriu sau intr'o 
localitate oarecare, la un moment dat, e -hotărâtă, şi nu se 
poate lărgi decât cu încetul — și mai încet decât tendința 
oamenilor de ase inmul(i. Prin excepţie, cantitatea mijloa- 
celor de existență, poate creşte de odată, întrun loc, sau 
intro regiune oarecare. In scurtă vreme însă, poporatia ajunge 
la limita lor, şi tinde să treacă de dânsa. 

Există dar o competiție generală, o luptă aprigă între toţi 
indivizii trăind în marginile unui teritoriu economic determi-i 
nat, fiecare având tendinţa de a dobândi o cantitate de mij- 
loace de existență pe cât mai mare, cu muncă pe cât mai 
puţină. Acei cari izbutesc în această luptă, se păstrează şi 
rămân la locul lor, ceilalţi sunt condamnaţi să piară de mi- 
zerie, sau să părăsească teritoriul, pe care sunt aşezaţi, ne ma 
putându-se hrăni. 


555 

La țară, cantitatea mijloacelor de existenţă, depinde de în- 
tinderea şi de fertilitatea pământurilor cultivabile. La orașe: 
cantitatea mijloacelor de existenţă, e în raport cu numărul po- 
ziţiilor producătoare de venit, cari depind, la rândul lor, de 
numărul consumatorilor fiecărei localităţi. 

Intr'un oraş oarecare, după numărul locuitorilor săi stator- 
nici, şi al acelora cari. intră în cercul său de aprovizionare, 
să zicem că pot trăi 100 de croitori, 100 de cismari, 100 de 
comercianţi de manufactură, 100 de medici sau de advocaţi. 
De îndată ce numărul vreunei categorii ar spori, fără o în- 
mulţire corespunzătoare a consumatorilor, condiţiile de exis- 
tenfá se vor ináspri pentru toţi, din cauză cá mai mulți vor 
voi să trăiască din aceiași cantitate de mijloace de existență 
rezervată acelei categorii. Intre toti, concurența va decide: 
cei slabi vor fi eliminați până la restabilirea echilibrului. 

Când într'o localitate trăesc, în grupe compacte, elemente 
de origini diferite, ele tind fiecare să acapareze poziţiile eco- 
nomice, înțelegându-se mai bine intre dânsele, si, cu cât spo- 
reşte numărul unora într'o ramură anumită de activitate, cu 
atât fireşte că trebuie să scadă numărul celorlalți, de oarece 
poziţiile economice sunt, în orice moment limitate. 

Aşa dar, în specie, admițând că, întrun oraş românesc, 
numărul croitorilor momentan posibili ar fi de 100, dacă din 
aceştia ar fi 80 de croitori jidani, urmează că croitori români 
nu vor mai putea fi decât 20. Şi se înţelege că situaţia aces- 
tora va fi încă şi mai rea decât proporţională. Căci, în pu-- 
terea solidarității şi a numărnlui, cei 80 de Jidani, stăpânii 
aproape absoluţi pe ramura croitoriei, vor fi in stare să re- 
serve pentru dânşii pozițiile cele mai îndemânatice şi mai bă- 
noase ale meserici, cu excluderea românilor. 

Când însă într'o localitate, sau într'o regiune, toate pozi- 
(iile economice ar fi ocupate, în aceiaşi proporţie, de o ca- 
tegorie în dauna celorlalte, situaţia acestora ar fi absolut in- 
ferioară față de cea dintâiu, care, dispunând de mijloace de 
existență mai abundente, ar continua a se înmulţi, pe când 
ceilalţi "Sar imputina. 

Aici dar e cheia problemei, a cărei soluţie o căutăm: punctul 
de plecare al cercetării noastre. Căci mijloacele de trai fiind 
însăși baza existenţei, dela dânsele trebuie să purcedem, când. 


n 
Dr 
O 


-e vorba să ni dăm seama de desfăşurarea sau de strámto- 
rarea ei. 

Privind astfel fenomenul scăderii poporatiei creştine si in- 
mulfirii Jidanilor prin oraşele României, in lumina legii popo- 
rației, vom trebui — prealabil oricărei alte cercetări — să 
vedem care este raportul acestor elemente cu poziții'e pro- 
ducătoare de venit, din localităţile respective, in. cari creştinii 
se împuţinează si Jidanii se -inmulţesc. Asa dar, se cere să 
stabilim care este numărul Românilor și al Jidanilor, în di- 
feritele ramuri de activitate orăşeneşti, mai intáiu în oraşele 
-din Moldova, unde fenomenul acesta mai cu osebire se ob- 
servă, siguri fiind că înmulţirea fiecărei categorii, va fi în 
proporție cu mijloacele de existenţă de cari va dispune. 

Astfel, luând datele pe care le găsim în Darea de seamă 
asupra stării economice a județelor Botoșani, Dorohoi și 
Suceava, pe anul 1906, a Camerei de comerţ şi industrie, 
circumscripția a IX-a Botoşani, vom intocmi următoarea tabelă, 
care ni arată proporţia Românilor şi a străinilor, în meserii 


Numărul meseriașilor în anul 1906 


JUDEŢUL | “Total | Romani E Străini m | Jidani 


| 
5 
A 


I] 


| AR 
| 893 | 222 


- 12.564 
Botoşani . 3.079 | 2197, 6%, | 70% 
412 257 f 1.456 
Dorohoi . . 2.109 SN | i 
> f g9rr* i 1331% | 675%, | 
————— Q—— — d. UEIN Da iu -ai 
A.” i 1285 | 158 | 758 
Ceata . . gie | 
"^ P 204095 i 13,42% 65,57% 
hd 
| i ' 
Total gencral . 6.955 | 1.540 | 667 | 4.779 | 


Va să zică, in aceste trei judeţe din Nordul Moldovei, 
marea majoritate a meseriaşilor o alcătuiesc Jidanii. Dar tre- 
buie să (ineni seama încă de faptul că meseriile exercitate de 
Români sunt meseriile brute, cele mai trudnice, şi la cari 


câștigul e mai puţin, pe când ei nici nu sunt represintaţi într'o 
sumă de specialităţi industriale, mai fine şi mai bine remunerate. 
„Aşa, vedem că, la Botoşani, nu există ziciun meseriaș român: 
- argintar, legător de cărţi, alámar,  boiangiu, căldărar, cea- 
prazar, cufărar, dogar, giuvaergiu, pălărier, săpunar, sculptor 
în piatră si lemn, tapiter, umbrelar, geamgiu, blánar, pan- 
tofar; si nicio meseriașă româncă: brodistá . şi modistă. Din 
"139 de brutari, numai 23 sunt Români; din 544 de croitori 
şi croitorese, numai 12 sunt Români; din 170 de tâmplari, 
numai S sunt Români; din SS de tinichigii, numai 2 sunt 
Români. 

La Dorchoi, nu există niciun meseriaș, român: alámar, 
blănar, boiangiu, căldărar, ceasornicar, cufárar, cu[itar, giam- 
giu, legător de cărţi, lumânărar, săpunar, sforar, strungar, tă- 
băcar, tinichigiu, tapifer, vopsitor, si nicio Româncă cusăto- 
reasă, sau modistă. lar, în unele meserii, Românii abia sunt re- 
prezintaţi, după cum se vede: din 78 de brutari, numai 28 
sunt Români; din 187 de cizmari, numai, 17 Români; din 34 
de cojocari, numai 1 e Român; din 186 de croitori, numai 
10 Români; din 17 rotari, numai 3 Români; din 44 de tâm- 
plari, numai 2 Români; din 14 zugravi, numai 2 Români. 

La Fălticeni, Românii sunt reprezentați numai în 26 din 43 
de meserii, asa că nu există niciun meseriag român: argin- 
tar, alămar, boiangiu, cáldárar, ceaprazâr, cioplitor de piatră, 
cufărar, curelar, geamgiu, legátor de cărţi, perier, plápumar 
tapifer, tipograf, stoler, şi nicio Româncă cusátoreasá, sau 
modistă.' Pe când in alte meserii, Românii abia figurează. Aşa : 
din 23 de bărbieri, numai 6 sunt Români; din 26 de blănari, 
numai 2 sunt Români; din 56 de brutari, numai 13 Români; 
din 179 de cizmari, numai 29 sunt Români; din 49 de co- 
jocari, “numai 9 Români; din 94 de croitori, numai 4 Româui ; 
din 45 de tâmplari, numai 14 Români; din 34 de tinichigii, 
numai 2 sunt Români; din 6  vopsitori, numai le 
Român. .. 

După cum se vede, în judeţele Botoşani, Dorohoi, Fălticeni, 
cele mai multe meserii, şi cele mai bănoase, se află în mâi- 
nile Jidanilor. Şi acelaşi lucru se poate spune şi despre co- 
nerf, intro măsură încă şi mai mare, după cum ni-o inve- 
dereazá următoarea tabelă : 


2 


55° 


Numărul comercianților la 1 Aprilie 1905 


JUDEŢUL In total Români . | Jidani | Stráini | i 
1 ] 
Botogani . . 3204 | 734 | 2350 | 171 
CEE c a i =! 
Dorohoi  . . 3010 en | 2227 | 92 
Lm | ser 
Suceava . . 1909 | 539) E 1269 w 101 
| MENOR. Ms 
H edi jl 
| Total 8183 1964 | 5855 | | 


Aşa dar, si comerțul din Nordul Moldovei e aproape tot 
în mâinele Jidanilor, cu circumstanţă. agravantă şi aici, că 
Românii se indeletnicesc cu foarte puţine ramuri comerciale, 
şi încă cu cele mai inferioare. Si iată încheierea la care 
ajunge Darea de seamă a Circumscriptiei a IX-a (pag. 233): 


„Cum vedem, numărul comercianților români, nu 
„reprezintă, în toată circomscripţia, nici măcar 25 la 
„sută din numărul total al comercianților. Ceia ce 
„e mai trist însă, este faptul că acest procent de 
„comercianţi români, nu e reprezintat decât în foarte 
„puţine ramuri comerciale. Unde-i întru câtva mai 
„bine reprezintat, este comerțul de băuturi spirtoase . 
„de la sate, pentru că aici străinii nu au voie să 
„deschidă cárciume. In oraşe, chiar şi acest comerţ 
„este cu desăvârşire în mâna streinilor. Astfel, în 
„oraşul Hârlău, 31 de stabilimente aparţineau toate 
„Israelițior. In oraşul Dorohoiu, din 74 de stabili- 
„menie, 4 numai aparţineau Românilor. In Herța, 16 
„stabilimente aparţineau Israeliţilor şi 2 Românilor, 
„iar în Mihăileni, toate 18 stabilimentele aparţineau 
„Israeliţilor. In oraşul Fălticeni, din 53 de stabili- 
„mente de băuturi, unul aparţine unui Român, restul 
„Israeliţilor.“ 


Aceiaşi excludere, aproape totală, din comerţ şi industrie 
pe care o vedem că o îndură elementul românesc la Boto- 
şani, Dorohoi şi Suceava, o găsim şi în judeţul laşi. Şi 
aici jidanii au acaparat cele mai multe posiţii economice, şi 
cele mai producătoare. 

Din Raportul general, pe anul 1908, al Camerii de Comer si 
industrie, circumscriptia a VIII a fagi, culegem următoarele date, 
mai ales cu privire la distribuţia meseriilor între Români și Jidani : 


559 


Numărul meseriașilor înscrişi în corporații în 1908. 


E REŞEDINŢA Maiştri Lucrători | Ucenici 
9 | şi numirea corpo- | Ro- | Stră- | Ro- | Strá- | Ro- | Strá- 
3 ra(iei mâni | ini | mâni | ini | mâni | ini 
!l 
IASI , 
1| Confecţiunilor 157 | 942 378 | 1619 115 | 443 
2| Constructorilor . 96 465 256 856 12 32 
3| Metalurgicá . 121|' 266 199 | 228| 71 53 
4| Progresul | . 106 221 || 294 370 || 69 75 
Tg.-FRUMOS | 
5| Meseriilor unite . 22| 89|. 41| 45| 20| 33 
ROMAN " : 
6| Meseriilor unite . 213 442 | 306 358 102 95 
VASLUI | | 
7| Meseriilor unite . 251 453 280 |. 278 | 140 128 
PIATRA-NEAMŢ ji 
$] Meseriilor unite . 227 | 023 231.|. 620 | 63| 176 
BUHUSI M 
9] Meseriilor unite . 75 52 44 PA = 
NEAMŢ | 
10| Meseriilor unite . | — 103 | 193 | 115 | 1505 — 48 | 75 
Total 1371 | 3747 2150 | 4579 | 640 | 1110 | 


Sau, maiştri, lucrători şi udenici împreună: 4.161 Români 
si 9.436 Jidani. Şi aici trebuie să ţinem seamă însă de faptul, 
că cele mai uşoare şi cele mai producătoare meserii se află 
în mânile Jidanilor, cele mai trudnice şi mai sărăcăcioase, 
în mânile Românilor; de faptul că, prin numărul lor mare 
şi prin solidaritatea care-i caracterizează, Jidanii sunt stä- 
pânii câmpului meseriilor, pe când Românii, mai puţin nu- 
meroşi şi fără nici o legătură între dânşii, se găsesc intr'o si- 
tua(ie inferioară; de faptul, in sfârşit, că tot comerțul cu ma- 
teriile prime: piatră, lemn, fier, tinichea, var, piele, postav, 
pânză, furnituri, cuie, unelte, maşini, fără de cari meseriile 
nu se pot exercita, se găseşte exclusiv în mânile Jidanilor, 
cari fac tot soiul de înlesniri coreligionarilor lor, dându-li 
marfă pe credit şi cu pret mai scăzut, aşa în cât concurența 
pentru Români, e, din toate punctele de vedere, anevoioasă, si 
câştigul, când este, redus ! 

Si, în adevăr, după aceiaşi lucrare a Camerii de Comerţ 


£60 


din lași, iată cum se înfăţişează Românii şi Jidanii, in unele 
specialităţi comerciale, „din circumscripția a VI-a: 
TABLOU 


de numărul comercianților cari practică comerţul mare în orașele 
capitale de judeţ din circumscripția acestei Camere. 


z . lasi | Roman 'P.-Neamţ] Vaslui | 
z je M- I. preme 
8| FELUL COMERŢULUI | 3. | = | E = za ui E | z 
EERE E 
9$ S!EIsS,SIs|sis | z 
Z 20 7 NISJA 
— M M M M MÀ € n 
Ip Area Su REP. Ii T 
A Bancho Nc e N. 5 | 
3i e Biütieri toe e. 3 | | 
4| Bit Cr Pee a IOS TER D offert ic | N 
SL pscdnile m Ne VPN S, j ; 
Op Bogasisria Trew: 2i | 
WI COfetar I 6 
S| Ceasornicari. . i 
o Caramidari =... 2j | 
Cherestea. s. „= i i 
Cereale . : 3 d 
Comisionari . 2 3i 
Cravate peer cpm 3 
Cârciumari . . T, 
DORN e e d t TI 
Ejerâeii pa ni a a - 3l 
Tanan S a 1! 
Pabaeii .  - MA i 
Farfurii . NP 2 
e Vi 4 1 
az Mo AET: 
Haine gat, ... i zi 
Otelieri . ULIS 7, 
Imprumutării .  ... 6 
Incălțăminte. . , 5 
Lucrări publice. . 11) 
Lengerii . . S 5 1 
Lemne de foc. .. li 
Lămpi. "cai: 3 
Manufactură, . — . 25 
Mărunțişuri sar: tofe: 6 
Mobile . SE. E 1| 
OhMician 4 vs L 
FAT a. IS 3i 
Pam 2! 
Saci Gap c 418 3i 
Bücliru n Mem. 2j 
ZShÀE j eo s y x. 
Total 146% 21 


561 


Vom observa, mai intáiu, cá ne îndoim puţin de aceste 
date ale Camerei de comerţ din lagi, cari nu se potrivesc 
cu realitatea, aşa precum o vede toată lumea. Căci întrebăm : 
în laşi, să nu fie oare nici un negustor mare de cherestea ? 
“Să nu existe decât un Jidan negustor mare de lemne de foc; 
numai frei de cereale; numai unul de galanterii; si numai 
sese ,imprumutárii^, cum le numesc, cu eufemism filoiudaic, 
acei de'la Camera de Comerţ din lagi, pe când oraşul geme 
de Jidovi cămătari ? ) 

Dar, aşa precum se prezintă aceste date, reduse în ce 
priveşte Jidanii, oare nu e straniu a vedea cá, la laşi, sunt 
numai 21 negustori mari români, şi 146 Jidani; la Roman, 
numai 21 Români, şi 49 Jidani; la P.-Neamţ nici un Român 
negustor mare, şi 24 Jidani; la Vaslui, un Român si 12 
Jidani? — — 

In aceiaşi proporţie, îi găsim pe Români si Jidani si in 
comerțul mic, după cum o dovedeşte următorul tablou,” al 
aceleaşi Camere de comerţ:. 


TA BL Qai} 


de numărul comercianților cari practică comerțul mic in orașele resedinfe | . 
de județ din circumscripția acestei Camere 


» LERNEN. E _I Roman |P.-Neamt! Vaslui | 
9 ` Pa [m CEPE STEI a 
8| FELUL COMERŢULUI E zie | E | £ € & z 
E SISISISISISIBIE 
za e jnana Enja 
| | | 
|| Antreprenori . se.. 11.415. 85.91 | | 
z| Apă gazoasă . . "we Le aet e: 1 
Mme s. 10. e e 9 ŢI | 
Bandaje — ....- k 2 | 
Băcani Sg t€ Aun i 75 5 2| 9 
m dq INMM REI. TE i 
Blaman A. 4... |o Mj 2 1 
Bogasiefi . e... |. 41 3 : 
Bumba, ew... 4) 2 i 
Buccegoii, . . .. e. | 7 | i 
Bragavehiy >> 7| 3 l 
Brgdesfa e sos esa ] 1] WE 1 
It oc CETEROS EE 5 | | 
j D 


i — URMARE — 
e — i 
2 Iaşi || Roman |P.-Neamt] Vaslui 
c : E 3 2d mr us 
5 | FELUL COMERŢULUI J S | g | S | e S. 18 | FEN 
22 e | e pez | ase es LU ee O 
I 
BOIU page RE e e Ee " | ! 
Candele . M aun 5 
(CALDURI e ee e 5 | 
Cafenea. Ea : 35 4 
CArámidan - . C $ 3 | 
Cafea pisată 9 Ts L 
Ceaiu si pâine 2! | 
Cerncala NE 1 er 
Ceark. .  .m m. ST 
Cereale. a on LE 20) 13 2 
Corseter v NE 2 
Gomistonarr R o ER: 42: 15, 
Cofttan e P 1 ad O 3" ab TZ 
Ceasoriieari NN 2| 20 3 it | 
Ciorapi. 6, ) | 
Cherestea o RE E I; [D 1 
Cuţitari . ] o 2 | i 
Cutfárari m ai 3i | | 21 
pice E P 50 d 5 89 15 65) .8, 51 
onife si cofe. . . . = 6! 
Drogist e a 1; i | I 
Fàn TU n iu 3i i 
Ephnáre Se i 7% 8 6. 
Fier PT 20. 1 44 1! 14 4 
Felindre" 59 N 14; | 
Farfurii - . "L. qm 7i 1; | 
Flcrariee FOE: 4 | i 
Fotografi . „mi. 8 c 1. | 
Funii (B dem. 1 lj ! li 
Fructe pp Tf : S! 4, | 
Galantari ... $ 10 i 2 | 
Gaz . a E E E ] C 
Haine gat m. e ., 25) l, j 
Otelieri mE vn Q | : 
Ibrișin Sh Kr 5 1 1 
Ircălțăminte n e ... 41 ! i 
Iimprum de bani. ... 2 €& i i 
]ucárii de copii . . a 1f | 
Lumánári de steariná 2 | qu ] 
Date, . + 2| 34 
Lemne de construcție 12 | 4 
Lingerii zu reca NE | nj | i P 
Lemne de foc . ... H5; 30 058 i 
Lămpi uu NE 3i | | 
Morati t2 + MEE 2:15] k uia M. 
Mâcelari . . e e .] 19. 30] 
Mobile , & ad i; | P, 2 | 


563 


, — URMARE — 


|. Neamţ). „Vaslui ] 


5, 
2 
ie 
C 
|Z. 
I5 
ES 


[i 
c 


Stráini 
Románi 
Stráini 


FELUL COMERTULUI 


Români ! 
Străini 


No. curent | 
Români | 


Aonui ame . . . 6 1 
Maşini de cusut . . . .[- lj 
Manufacturá . .... 43 AM 2 2 
Mărunţişuri . . oie g 32| 2| 4 

Mode. . m : 

Ogliizi e. =. 


Hi n e se 


ge a 


Opinci ci tă 
(H3 c kx EO DEN 
Pălării "CM 6 E 

72] Pungi de hârtie . e'e . 
TAI PRastfunuri. 5s e e» 
TAM Peste. rn 
TR e E e eee 
761 Eiane. 5 ee 
77| Precupie > > 
78] Pici 18.3. Ae 
79] Pantofari =- - 


N 
lile e e 


J> 
= 
NA 
TALIS (2.0 zl I 


ZNTS wae UN e 
153 9 6 og 
T Mee în Pi Pi 


-—- 


80), Piatră. . es. 
Silber 2. s. s 
SOMPPASADIOUmI e en T 
S3] Rachierii.. . 
SENSA eo ao Me 
esie Sticlarig. . - 
S0] Sepci. .. 
S7| Site bw 
SP] Samsari . - 
59] Suncá .. 


G uc - CERE e 
. . D 
[R O € — M uw] "s . . e 


te 


90] Sápun. . . o 1 
91] Spirt denaturat. . . 


P — 


—OUCcU-—tc-—hNoO- 


92} Tablouri vechi . 
9 Telali . .. 4 
94] Umbrele . ..-.-* . 
95] Uleiuri . . "m. m 
961 Vase de menaj ^ o 
97] Vite we— 
95] Var şi ciment | 
9n Vax . ir AO NEED í ji 
100] Zanave f. ^. e Îl TOL. I M 

Total. .. 1001596, 36 254: 23 141. 15 12 


dinam eo o e . o ^ . . e 
. 


. 
D 
. 


Ne vom întreba şi aici, în ce priveşte exactitatea acestor date 
ale Camerei de comerț din laşi : oare să fie la laşi numai 4 an- 
treprenori jidani, numai 6 boiangii, numai 1 negustor de cherestea, 
numai 1 droghist, numai S negustori de fructe, numai 9 impru- 
mutători de bani, numai 1 vânzător de jucării de copii, numai | 


564 


negustor de, mobile, numai 3 negustori de mode, numai 20 
de samsari, numai 3 negustori de vite, numai 3 zarzavagii ? 

Lásánd insá exactitatea acestor cifre pe seama Camerei de 
comerț, care le-a intocmit, se vede cum stă elementul romà- 
nasc, in ce priveşte meseriile, in partea de sus a ţării. Din 
100 de specialităţi la Iaşi, Românii sunt reprezintați în 23; 
la Roman, in 9; la P.-Neamf, in 6; la-Vaslui, numai in 5. 
Şi încă, chiar în ramurile industriale, în cari sunt reprezin- 
taţi, proporţia lor, față de Jidani, e ridiculă. Astiel, la laşi, 
de pildă, avem: 6 băcani români, 75 jidani; 2 ceasornicari 
români, 20 jidani; 50 de cârciumari români, 337 jidani; 1 
făinar român, pe care eu nu-l cunosc, şi 79 făinari jidani; 
| negustor de fierărie român, pe care eu nu-l ştiu, şi 44 ji- 
dani; 1 negustor de lemne de foc, român, 39 de jidani; 4 
precupefi români, 172 jidani; 1 samsar român, 20 de jidani. 

In total, la Iaşi, avem 100 de bieti comercianţi români, din 
cari unii necunoscuţi, față de 1.596 de jidani, si vor mai fi, 
stăpânind comerțul mic in mod absolut. 

Si aceia ce e fapt îndeplinit pentru meserii, pentru co- 
mer(ul mare şi mic, e în curs de a se săvârşi şi pentru 
industria mare. Cu multe sacrificii, pe cari le face Statul si 
consumatorii români, suntem pe cale de a înființa o industrie 
mare jidáncascd, dela care elementul creștin este exclus, de 
oarece legea pentru protecţia industriei nationale, nu se aplică, 
în ce priveşte tocmai direcţia și administraţia superioară a 
diferitelor industrii ce se întemeiază la noi. Așa, de pildă, iată 
care este proporţia Românilor şi a Jidanilor în administrația 
industriei mari înfiinţată în cea mai mare parte cu capitaluri 
jidovesti; din circumscripţia Camerei de comerţ din lași: 


Personalul fabricelor aflate în Circumscripția a VIII-a lași 


LL ADMINISTRATIV [TEHNIC SUPERIOR 
É E Salariu pe lună F $ | Salariu pe lună 
© p! Ei $i 


29 | 58 | Dela 50 la 350 lei 


i8 | 24 | Dela 70.1 O06 lel 
| 


LIJE . 10. 123). ciddubhbr- MO. da 
GRIP si L3) 3 80 9| 35] . 80. 1250 , | 
66 | 112 70 | | 

[132 | 224 | 140 | 


565 


Comparând însă cifrele acestea cu acelea ce ar rezulta 
“dacă. s'ar respecta dispoziţiile legii cu privire la naţionalizarea 
industriei, iată proporţiile ce obținem pentru personalul teh- 
nic superior : A 


SALARIU PE LUNĂ Proporția 


reală 


reală legală legală 


De la 70 la 666 lei 
2290 390 3625 ei 
| S0 1250 lei 


Si în aceleaşi proporţii, aproape, se prezintă Românii gi 
străinii, adecă Jidanii, în ce priveşte personalul administrativ 
superior al marii industrii, mai bine remunerat. Românilor, li 
se reservă funcţiile cele mai obositoare si mai rău plătite, 
când nu pot să-i scoată si de aici, după cum adese ori se 
întâmplă. l 

Şi acum putem să tragem concluzii din toate aceste date, 
cu privire la cauza scăderii poporafiei creştine şi înmulfirii 
Jidanilor în oraşele României. 

Şi vom zice: 

Poporația fiind riguros determinată de mijloacele de exis- 
tență, şi acestea aflându-se în orașele României, în marea 
lor majoritate, în stăpânirea Jidanilor, e firesc ca jidanii să 
se înmulțească, iar poporația creștină să scadă, din lipsa de 
mijloace de trai. 

Am văzut, în adevăr, că Jidanii cuprind meseriile, în ora- 
şele Moldovei; că ei sunt stăpâni pe comerțul mare şi mic, 
ca și pe industria mare; că ei sunt'antreprenori tuturor lu- 
crărilor; cá ei au monopolul materiilor prime, ca și al obiec- 
telor de prima necesitate, pâne, carne, brânză, făină lemne, 
pește, zarzavaturi, îmbrăcăminte ; că Românul, chiar când st 
indeletniceşte cu o meserie, sau cu comerţul mărunt, se află 
in dependenţa absolută a Jidanului angrosist, patron sau an- 
treprenor, si in tot cazul, in calitate de consumator, al tuturor 


556 H 
s. = 3 — ex 
jidanilor negustori şi industriaşi, în număr covârşitor. Astfel: 
strâmtorată în existența ei, de către elementul jidovesc co- 
tropitor, poporafia creştină se împuținează, pe când Jidanii 
continuă a se înmulți, în proporție cu mijloacele de trai. de . 
cari dispun. 

Asa dar, scăderea poporaţiei creştine 'şi înmulţirea jidanilor 
în oraşele României: nu e decât un caz al legii poporafiei, 
pe care o confirmă, precum el nu poate fi înțeles decât in 
lumina ei, | 

Intru cât lipseşte baza însăși a existenței, e zădarnic a mai 
căuta explicaţia fenomenului în alte cauze, de ordin secundar, 
acestea la rândul lor, fiind în cea:mai mare parte condiţio- 
nate de această cauză primă, care este hrana, fără de care: 
oamenii nu pot trăi. 

Rămâne. numai să privim rezultatele obținute pe cale- feo- 
retică, si în lumina cercetării istorice. 


II. Cercetarea istorică a fenomenului scăderii popora-: 
ției creştine si inmulfirii Jidanilor în oraşele României. 


Starea cunoştinţelor noastre demografice astăzi, — si pe 
viitorime, — nu ni permite a urma. mişcarea popora[iei pe 
fiecare an, în trecut, mai înainte de anul 1832, dar mai ales 
dela 1866, de când-s'a obişnuit la noi a se ţinea registre în 
regulă. Putem însă să arátüm momentul de când a început 
a se manifesta scăderea poporaţiei creştine şi înmulţirea Ji- 
danilor, în oraşele “Moldovei, cu preciziune, mulámità unei 
“Statistice publicată în „Spicuitorul moldo-román", pe Aprilie, 
Mai si lunie (lagi, 1841), şi a observaţiilor autorului ei, care 
pare a fi cunoscutul statistician si economist Prințul Nicolae 
Sutu. Servindu-ne de datele, pe cari le găsim în această Iu- 
crare, şi cari sunt date oficiale sigure, vom  invedera rapor- 
turite natalității şi mortalităţii, la Români si Jidani, pe anul 
1839, in tabela următoare. 

Cifrele acestea, sunt întru totul instructive, pentru înțelegerea 
problemei, care ne preocupă. In ce priveşte, mai întâi, nu- 
mărul Jidanilor observăm că, în toată Moldova, mu se nà- 
şteau atâţia Jidani, la 1839, pe câţi s'au născut mai apoi, şi 
incă aproape îndoit mai mult, numai în oraşul laşi: 


n ; 
i Ji ^m 


i 


l 


867 


Mișcarea poporafiei Moldovei pe anul 1839 


Ia ORTODOJXI" 2 t JIDANI_ | 

JUDEȚUL Näs- | " Dife- „Dite= | z Näs- | 
j culi Morti renta renta | Morti cuti | 
Dorohoi  . 1390 619| 77135 | s| 55 233 | 
Botoşani  . 2343|  1175| 1168--| -+ 272 62 331| 
Suceava . 1315 625 365732 INC 2T 10 97 | 
P.Neamf . 1234 923| 356c-| + 53 42 05 
Roman . . 1733 1183, 550-4- 39 UM =" 1050 
Bacău . . 2317 135210503 IE I 19 25 44 
Putna . . 2010 1827.0 213-2] 05r 5 Sif m 20 28 
Tecuci 5 1165 959| 206--| + 2 2 1 
Galaţi . SSS 540| ast] — 48 22 14 
Tutova .  . 1789 1108| 6Os1--] + 6 12 18 
Vaslui 3 .' 1806 869| 937- + 5 9 14 
Fălciu . 1429| 645| 7844] Æ 712 4 16 
lat en. 2121 908| 1123-5 |. 3 52 47 
Oraşul lași — G 9 NC d 287. 301 
| Total . 22201] 13.531| 8763--] -+ 3 673| 1295 


Vedem, că la 1839 se năşteau, în toată Moldova, 1.295 Jidani, 
iar, la 1871, numai în laşi s'au născut 1.947 ! Statistica aceasta 
confirmă dar, încă odată, faptul cunoscut că învazia, în masă, 
a jidanilor in Moldova, e de dată cu totul recentă, de 
pe la anii 183), şi nu, cum pretind  Jidanii, că ar fi trăit 
împreună cu noi, încă de pe vremea Romanilor! 

Rezultă însă din datele acestea că, pe la 1839, poporaţia 
românească era în plină creştere, dând pretutindeni excedente 
însemnate, şi nizăiri niciun deficit; pe când vedem că Jidanii, 
cei cu viabilitatea aşa de lăudată de medicii noştri, cum am 
văzut, prezintă “deficite relativ însemnate, in județul laşi 
şi la Galaţi, unde acum se prásesc ca iepurii. Faptul e cu atât 
mai vrednic de luat aminte, cu cât creștinii, la lași, nu au mai 
avut excedente decât, în mod excepţional, numai în doi ani: 
la 1984 un spor de 283 de suflete, si la 1885 un spor numai 
de 41, în toată seria de ani de la 1886 până la 1908. 

Scăderea, relativà a poporatiei creștine şi înmulţirea Jidanilor, 
a început însă de pe atunci, după cum o dovedeşte faptul că 
statisticianul de la 1839, a relevat-o ca un fenomen anormal, 
atrăgând atenţia obştească prin următoarele observaţii inte- 


368 


resante, p? cari le gisim la pagina 110 a lucrării citate, cu 
privire la deosebirea de înmulţire, dintre creștini şi Jidani: 
„Ekstractul acestui tablo adeverează că între 25.374 
„născuţi kreştini, s'au întâmplat 15.035 morţi, adică, că 
„numărul morţilor trece peste jumătate pe al celor 
„născuţi. 
„La Jidovii însă, locuitori de politii între 1.295 nă- 
„Scuţi sint 673 morţi, adică numărul celor năskuţi întrece 
„jumătatea sumei celor morți, încât, urmând purure 
„asemenea analogie, împoporarea jidovascá a politiilor 
„va întrece în viitorime pe acea a kregtinilor., 


Vedem acum, că aceste preziceri ale statisticianului de la 
1839, s'au realizat pe deplin, şi într'o măsură încă neinchipuită 
de dânsul—prin ocuparea poziţiilor economice producătoare 
de venit, la oraşe, în comerţ şi industrie, de către Jidani, cu 
excluderea sistematică a elementului românesc. 

Pe la 1830 însă, pe când poporaţia creştină se inmulfia 
încă la oraşe, — după cum ni-o arată statistica, şi mirarea 
statisticianului de pe atunci, că proporţia ei de înmulţire este 
inferioară proporţii de înmulţire a poporaţiei Jidoveşti, — co- 
merțul şi industria se aflau în cea mai mare parte în mâ- 
nile creștinilor, mulțămită organizaţiei breslelor, in floare 
atunci. 

Şi, încă la anul 1849, cu toate că invazia Jidanilor lucra cu 
toată puterea la distrugerea acestor instituţii ocrotitoare, şi la 
înlăturarea elementului creştin, Românii ocupau un loc însemnat 
în economia orăşănească, după cum o dovedeşte următoarea 
statistică a prințului Nicolae Suțu, din lucrarea sa „Notions 
statistiques sur la Moldavie, (Jassy, 1849), p. 116, în tradu- 
cerea lui Teodor Codrescu, de la 1852, p. 106. (vezi tab. 

pag. 569). 

Asa dar, la 1849 încă, numărul negufitorilor $i meşterilor 
pământeni, în oraşul lagi, se' ridică la cifra de 1.661, fiind 
reprezintaţi intro mulţime de specialităţi, din cari astăzi au 
dispărut, sau in cari nu figurează decât intro proporţie in- 
fimă, faţă de Jidani. Si iată la ce resultate ajungem, dacă 
comparăm, în această privință, anul 1839, cu anul 1909, re- 


. 


369 


Lista corporațiilor a meșteriilor exersate de pământeni în 


- lagi. 
S S «s 5 u 
5 Neguţători şi CERE j Neguţători şi s555 
3 meşteri gawl |" meșteri EE ci 
Z = pa = 
| Suma din urmă. 
1] Bacali . .. ds Plăcintari . . . 
2] Braşoveni . 18 Boiangii .. 
Cârciumari . . 178! 19] Mindirigii . . . 
4| Rachieri. . .- 86| 20] Brahari . . . . 
DISPilari 2o e - 75 Dubălari sam. 
Pescari . .. 58; Curelari - 
7| Chiristigii . . . 18; 23]  Căsapi(măcelari) 
S| Droscari şi că- | Mahal Jf... - 
Süceri s . - 76| 25| Ciubotari mol- 
Negutit. cu pro- | doveni ... 
ducte ruseşti . 101, 264  Ciubotari ruşi . 
10] Argintari . . e 9 27| Bărbieri ... 
UI Blnar v... 65; 29  Picheri . . .. 
12] Cucimari, gepcari 32| 20| Carámidari . . 
13 Croitori. . . . 59; 30] Olari... . .* 
I4 Abageri. . .. 18; 31]. Stoleri, dulgheri. 
15] Ciubotari . . . 45| 32] Făclieri .. . 
10] Cojocari .. . 53, 33] Soponari .. . 21 
Total . 1006, 


Total general . | 1661 


ferindu-ne, pentru acesta din urmá, la datele Camerei de Co- 


mert din laşi: 


Negufitori romi 


Români 


RAsani- d 4... 
Crciumnars a. e e e 
Rachietlt Ww... 
ZPéscatgm „e... 
Chiristigii Sa due 
Blánari 
Cuşmari, şăpcari, pálárieri. 
Măcelari i 
PLaBrasoveni + en e 


IN ANUL, 1639 —— 


ini şi jidani la lagi. 


| . IN ANUL'T909 | 
| Români | Jidani 
[ 
115, 6 8 
178; 50 331 
86: Niciunul 
58; 5 
18! 
65; " 
32; E 
57, 15 
18, Niciunul - 


tn 


79 

- In aceste câteva ramuri de negof şi in cele mai multe.me- 
serii, „după cum am văzut, Românii au fost inloc uiţi de Jidani, 
cari au continuat a se inmulfi, fireste, in raport cu cresterea 
generală a poporaţiei, asa dar a consumatorilor, în oraşele 
din Moldova. Asa, de pildá, de unde, la 1839, erau la laşi 
178 de cârciumari români, la 1999 sunt numai 50, faţă de 
337 de cârciumari jidani; de unde, în 1839, trăiau încă la 
laşi 115 băcani români, în 1909 nu au mai rămas decât 6; 
de unde erau 86 de rachieri români, nu a mai rămas nici- 
unul; de unde, se găsiau 65 de blănari români, astăzi nu 
mai există niciunul. Cu aceste existente de comercianţi creştini, 
şi ale familiilor lor, au dispărut însă pe atâtea grupe de con- 
sumatori, în primul rând pentru ceilalți meşteri şi comercianţi 
români, ştiut fiind că Jidanii, în mod sistematic, şi cu poruncă 
de la rabini, ocolesc prăvăliile româneşti. Aşa că paguba 
e îndoită, însemnând, mai intâiu, scăderea poporaţiei cu a- 
tâtea unităţi, şi apoi strâmtorarea elementului creştin, care 
aduce iarăşi cu sine împuţinarea. lui, prin tot felul de suferinji, 
datorite lipsei. 

S'a zis însă, că Jidanii nu au exclus pe Români, ci au 
venit numai să ocupe locurile, pe cari le-au găsit dispo- 
nibile în lăuntrul economiei naţionale. Cifrele de mai sus dove- 
desc că Românii au fost, în adevăr, excluși de Jidani, 
după cum slim: prin manopere necinstite, şi sistematic 
dusmánoase noua. 

S'a zisapoi, că Românii, din cauza lenii lor, au părăsit 
de bună voie comerțul si industria, preferind a fi funetio- 
nari, ca unii ce. dispreţuesc munca. Noi susţinem, că Ro- 
mânii au fost. îmoinşi către funcții de către Jidanii năvă- 
litori, si că nu fără luptă, au părăsit terenul muncei naţi- 
onale, de unde au fost scoşi, în contra voinţei lor, din cau- 
za stării de neprepătire tehnică şi comercială, în care s'au 
aflat, în mod fatal, in epoca de transitie, dar mai ales din cauza 
nepriceperii si a necinstei clasei diriger aie politice, care nu 
li-a aparat interesele, | : 

E un document de mare însemnătate, care confirmă părerea 
noastră, şi din care se vede cum  starostii breslelor au ce- 


rut in diferite rânduri să fie ocrotiţi in contra năvălirii me- 


seriaşilor si negufitorilor Jidani, fără a fi ascultați. lată, in 


D 


at 


tn 


adevăr, ce ni se arată în Ana'oraua Sfatului administrativ 

al Moldovei, din 31 Mai 1838: 
| „Departamentul de Finanţe, prin No. 8621, a referat 
„Sfatului cá cu necontenire primește jalobe, atât din 
„partea breslelor, cât şi raporturi de, la mai marele 
„staroste, urmate tot după jăluirile lor, cu arătarea asti- 
„pririlor ce sufăr de la sudifi şi Jidovi, pentru că aceştia 
„întinzându-se cu uneltirea meseriilor si a neguţitoriilor 
„în toate breslele, au cuprins cea mai mare parte a 
„folosirilor lor, încât după slobozenia ce au întru a- 
„cestea, fără să fie îndatoriţi a inplini datoriile pres- 
„crise de așezământ către dânsele, au început a li face 
„împotrivire la chiar drepturile lor, propuind spre pildă 
„pe isnaful croitorilor creștini, care, după schimbarea 
„portului în formă europienească, meşteşugul lui fiind 
„Scăzut cu totul, au voit a se deprinde în meșteșugul” 
„lucrării straielor europiene, dar jidovii nici íi îngă- 
„duie, nici îi primesc în lucrul lor, precum si alte de 
„asemenea, adăogând Vistieria, că, dacă acest abuz de rea. 
„deprindere se va lăsa în această slobozenie, negresit 
„că breslele, care poartă toate greutăţile si de la care 
„haznaua se foloseşte mai mult decât de la sudi(i şi 
„Jidovi, trebuie să vie în “desăvârşită decădere, după 
„cum şi mai marele staroste prin raporturile sale ar fi 
,incredinfánd. Asupra acestei împrejurări, Sfatul au in- 
„cheiat socotință, că încât se atinge de vre-o dare către 
,Vistierie, fiindcă Jidovii îşi au regulate toate dările prin 
„taxe, nu pot fi supuși la altele, iar, în ceia ce pri- 
Veste cheltuelele breslei, care avându-şi cutia ci, nici 
„cum nu are amestec cu darea către Vistierie, apoi Ji- 
„dovii ce-se vor folosi de dreptățile breslei, nu pot a 
„se apăra şi de cheltuelile ci, ci să jie supuşi la plată 
„de o potrivă cu breslele, pe care cu toată supunerea 
„0 aduce la cunoştinţa Innălţimi Voastre spre cea mai 
„desăvârşită hotărâre.“ 

Fără îndoială, că plângerea aceasta avea o însemnătate deo- - 
sebità, venind din parica meșterilor si neguţătorilor pămân- 
teni, Sică ar îi trebuit ca, cel puţin, să se faca o cercetare 
mat înainte de a se hotüri. De aşa fel era însă nepăsarea şi 


572 


“nepriceperea, — dar, mai bine zic, conrupfiunea timpului, — 
încât, in aceiaşi zi de 31 Maiu 1838, fără a.mai întreba cum 
'stau lucrurile, Inálfimea Sa Mihalache Sturdza, Domnitorul 
Moldovei, puse următoarea rezoluţie pe această anaforà: 


„Fiindcă Evreii, peste taxie-către Stăpânire, adună de 
„la nafia lor şi altă dare spre ţinerea de spital şi pen- 
„tru acei nevoiaşi dintre ei, nu pot fi îndatoraţi a mai 
„plăti si deosebită zeciuială în trebuinfa breslelor, care 
„nu sunt de neamul lor". 


Va să zică: să urmeze a se folosi de toate dreptàfile bres- 
lelor, lăsând cheltuelile în sarcina breslaşilor creştini, cari 
urmau să îngenuncheze, din momentul în care breslele erau o 
povară, în loc de a fi un scut. 

Din toate aceste rezultă că Românii, nu de buna lor voie 
de lene sau de fudulie, au părăsit poziţiile mănoase de câş- 
tig, în comerţ şi industrie, năvalind la funcţii, ci au fost în- 
vinși, fiind lăsaţi fără protecţie, în lupta inegală cu Jidanii. 

năvălitori, în epoca de tranziţie. 

Am văzut însă cá, pe când stăpânia izvoarele de câştig de 
la orașe, poporafia creştină din Moldova dădea excedente 
bogate de naşteri, iar Jidanii, în unele părţi, abia se inmulfiau. 

Cercetarea istorică vine dar să confirme concluziile cerce- 
tării teoretice: scăderea poporafiei creștine de la orașe se da- 
toreste acaparării mijloacelor de existență de către Jidani. 
Şi am văzut cá, pe când creştinii erau încă stăpâni pe co- 
mert şi pe meserii, multámità instituţiei ocrotitoare a bresle- 
lor, la 1849 poporaţia oraşului lagi, se alcătuia din 72%/, or- 
todoxi, 8%, străini şi 20?/, Jidani, pe când la 1899, după 
ce creştinii fuseseră eliminaţi din poziţiile economice pe cari 
le ocupaseră altă dată, nu mai rămăseseră decât 451/,%, 
ortodoxi, si 4'/,?/a de alte religii, faţă de 500%, Jidani. 

Astfel demonstraţia noastră este complectă, cu privire la cauza 
primară a scăderii poporaţiei creştine si inmulţirea Jidanilor: 
fiind făcută pe îndoită cale, teoretică $i istorică, în mod ştiinţific 
riguros. Rămâne numai ca cercetarea empirică a fenomenului, 
să întregească cunoștințele noastre: privindu-l în concret, şi 
după cauzele secundare multiple, cari lucrează la producerea lui. 


573 


III. Cercetarea empirică a fenomenului scăderii 
poporaţiei creştine si inmulfirii Jidanilor în oraşele: 
României 


Numim cauze secundare, pe acelea cari nu sunt decât urmarea 
directă a cauzei prime determinată de noi, sau pe acelea, cari 
nu au decât o importanță de a-doua mână în determinarea 
fenomenului, după cum ne putem lămuri din enumerarea celor 
mai principale : 

1. Lipsa de ocupație statornică şi suficient plătită. 

Excluşi, în cea mai mare parte, de la comerţ şi de la me- 
serii, Românii de la oraşe se hrănesc ca funcționari şi ca 
simpli muncitori cu palmele, ocupaţiuni cari se caracterizează 
tocmai prin insuficiența şi nestatornicia venitului lor. 

In ce priveşte funcţionarii, numărul lor e destul de mare. 
Şi ne putem închipui în ce mod nestatornicia ocupafiei-lor, 
trebuie să contribue la sporirea mortalităţii creştine, din cauză 
de lipsă. Să ne gândim numai la acele familii de biefi func- 
ționari daţi afară, cari de a doua zi rămân peritori de foame, 
ceeace se întâmplă mai ales la schimbările de regim, şi să 

ne gândim apoi la toţi aceia cari așteaptă funcții, îndurând 
cele mai crude suferin(i, pentru a ni da seamă, că aceasta e 
una din cauzele hotărâtoare a scăderii poporaţiei româneşti. 
Pe lângă aceasta, salariile sunt în genere insuficiente, aşa că, 
chiar când sunt ocupați, funcţionarii, mai ales cei mici, duc 
un trai absolut strámtorat, care nu poate fi favorabil inmul- 
(irii poporaliei. i 

Si mai triste sunt insă condiţiile de existență ale muncito- 
rilor creştini cu palmele. Ocupaţia lor e încă şi mai puţin 
statornică, si mai insuficient re;muneratoare, chiar când au de 
lucru, apropiindu-se prea adese ori de lipsa desăvârşită. 

Pe la 1904, intreprinzànd o anchetă personală, cu privire 
la starea muncitorilor din laşi, m'am putut convinge, că con- 
diţiile existenței lor sunt din cele mai precare. lată, în adevar, 
pentru unii dintr'insii nominal, faţă de bugetul zilnic, câştigul 
ce l-au avut!). 

° 

1) A, C. Cuza: Mişcarea poporației din Moldova, „Revisfa Idealista“, 

Noembrie 1905, p. 154. 


5 


5 


Nujescu Grigorie de 27 de ani, rotar şi stoler,- fost elev 
al Şcoalei de Meserii din Bucureşti. Dorobanţ cu schimbul. 
“Căsătorit, având un copil. Nu. plăteşte bir. Econom, harnic, 


priceput. 
Cheltuiala zilnică: 


1 kgr. de came — . 70 bani 
Verdeţuri, sare — 90. $ 
2 kgr. făină 25 ame 
Tutun, gaz : 10 , 
Lemne l 20 
Lapte, zahăr pentru copil DO 


„1.65 bani | 


“Pe lângă această cheltuială zilnică, plăteşte şi chirie de 80 
-de lei pe an. ; 

Venit: Când are de lucru, in timp de vară, câştigă 4 şi 5 
lei pe zi. larna a lucrat pe unde a găsit, câştigând, una cu alta 
3 lei pe săotămână. Din iarnă, a ieşit cu 90 de lei datorii. 
La 1 August, mai rămăsese încă dator cu 43 de lei, neavând 
nici o economie pentru iarnă. l 

Ştefan lonescu, de 42 de ani, muncitor cu palmele, că- 
sătorit, având trei copii (a îngropat şase copii de mici). Plă- 
teste bir de 10 lei şi 80 bani, si chirie de 50 de lei pe an. 


Cheltuiala zilnică : 


2 kgr. făină 25 bani 
Carne sau peşte 35 
Verdeaţă, borş La Sia 
Lemne 30 
Băuturi, tutun 40. h 
Gaz, chibrituri - Sy c n 


1.50 bani 


Venit: lucrează vara la comună, când este de lucru, câş- 
“tigând câte 2 lei 50 bani pe zi. Când nare de lucru, taie 
lemge, câștigând 3 si 4 lei pe săptămână. Intrebat fiind ce 
face, a răspuns că „umblă gol şi rabdă“. Astă iarnă tăia 
“carul zdravan de lemne, cu 50 de bani. La un car, trebuiau 


să se grămădească trei, patru. A ieşit din iarnă cu 37:de lei 
datorii. l-a plătit. Până la 10 August însă, nu avea niciun 
ban economii. i i : 
TȚTancu Luchian, de 37 de ani,- căsătorit, având 2 copii 
(4 copii au murit de mici). Chirie nu plăteşte, având casă 
proprie. . t i 
Cheltuiala zilnică : 


3 kgr. fainà 35 bani 
kgr. carne TRO ma 
Verdeţuri à 2m. -. 
Lemne OT UNT 
Báuturi, tutun S0LS. 
Gaz, chibrituri 5g | 


1.85 bani 


Venit : câştigă vara, când are de lucru, câte 2 lei si 20 de 
bani pe zi; când nu are, abia câte 6, 7 lei pe săptămână. 
A iernat greu. Muncia câte-o zi, două pe săptămână. Altă 
dată trecea toată săptămâna fără lucru. Nu găsia. Tine câte-o 
falce de pământ dela Stat, pentru care plăteşte 45 de lei; o 
muncește singur, dând numai pentru arat 24 de lei. Având 
popuşoi, a ieşit dator din iarnă cu 50 de lei. La 12 August, 
mai datoria încă 12 Ici din banii SQUE ră şi 22 lei pentru 
pământ. 

: Aceste trei cazuri, pe cari ne vom mărgini a le cita, ca- 
racterizează destul de bine starea de strâmtorare a muncitorimii 
românești de prin oraşele Moldovei, mai ales în timpul iernii. . 
Vrednică de însemnat, pentru scăderea poporaţici, este si 
mortalitatea copiilor: lui Stefan Ionescu, i-au murit 6 copii de 
mici; lui Tancu Lâichian, patru! Si nu e de mirare faţă de 
starea lor economică precară. 

2. Scumpirea artificială, excesivă, a mijloacelor de trai. 

In oraşele din Nordul Moldovei, vânzarea tuturor obiectelor 
trebuitoare existenţei, se află în stăpânirea Jidanilor. Pâne, 
carne, făină, peşte, brânză, lemne, legume, îmbrăcăminte, — 
totul e în mâni jidovesti. E însă ştiut, că Jidanii vând toate 
lucrurile. mai scump creştinilor decât la Jidanii lor. Faptul 
acesta, il cunoaştem bine din practica zilnică. Şi aici e ceva 
mai mult decât dorinţa de a se Emboggt pe dánsii: ei tind 
a ne sáráci pe noi. 


576 


In celebrul său discurs, ţinut în Adunarea Deputaţilor, la 
4 şi 5 Septembre 1879, ilustrul cugetător Vasile Conta, re- 
gretatul profesor al Universităţii din laşi, ni spune. in adevăr 
următoarele, din însăși destăinuirile unui Jidan invdfat — 
binecunoscutul, pe vremuri, fizionomist şi mnemotechnic 
Schapira — pe care eu însu-mi l-am cunoscut, la. lagi, prin 
anii 1880, și dela care o ştiu, cà l'a informat : 


„lată acum şi mijloacele, "e care Evreii le-au intre- 
,buinfat cu succes contra noastră, pentru a pune mána 
»pe toate averile si prin urmare pe toatá puterea econo- 
„mică a ţării. 

„Afară de usură, pentru care sunt vestiți, Evreii mai 
„întrebuințează două mijloace, pe care le țin a le spune, 
„pentru că sunt puțin cunoscute, se fin secret, $i cu 
„greu le poate afla cineva. Aceste două mijloace au de 
„scop aservirea economică a ţării, şi sunt organizate 
„intrun mod puternic, şi la care participă, cu multa 
„fidelitate, toţi Jidanii. 

„Primul mijloc este acesta: orice consumator jidan 
„este obligat, cu ordin de la Sinagogă, ca niciodată 
„să nu cumpere un Obiect pentru consumat dela un 
„nejidan, pe câtă vreme poate să găsească acel obiect 
„la un Jidan din localitatea sa. Cu chipul acesta, tot 

„profitul negustoresc ce provine dela consumatorii evrei, 
„intră tot în punga Evreilor. 

„Al doilea mijloc: orice negustor jidan e liber să 

„vândă marfa lui cu orice preț la creştini, dar e obligat, 

„ca la consumatorii jidani să o vândă cu un atáta (a 


„sută mai puțin. 
„Cu aceste două mijloace, Jidanii fac ca consuma- 


„torii jidani, pentru aceiaşi cantitate de lucruri consumate, 
„să cheltuiască mai puţin din averea lor decât creştinii, 
„iar pe de altă parte, prin diferitele lor mijloace de con- 
„curență, lipsite de serupulul moralității, câştigă mai 
„mult decât creştinii. 

„Aşa că, dacă am presupune că creştini sunt de o 
„potrivă activi sau leneşi, onesti sau neonesti, economi 
„sau risipitori, ca si Evreii, totus va fi o deosebire, in 


1 


„fiecare an in minus de atâta la sută din averea care 
„va trece din punga creştinului în acea a Evreului“. 

Acestea sunt evident destáinuirile unui Jidan, pe cari se 
grăbeşte a ni le comunica un gânditor distins şi de o înaltă 
cultură, precum era Vasile Conta. Faptul scumpirii obiectelor 
necesare traiului de către Jidani, numai pentru creştini, joacă 
însă un rol însemnat printre cauzele secundare cari determină 
scăderea poporaţiei românești, alcătuită, după cum ştim, prin 
“oraşele Moldovei, mai mult din funcţionari şi muncitori cu 
palmele, rău retribuiţi. E un motiv de strâmtorare a traiului 
unor bieţi oameni, cari câștigă aşa de puţin, şi prin urmare 
de fmpufinare a locuitorilor creştini dela oraşe. 

3. Alcoolismul. 

Abuzul cu băuturi spirtoase, mai răspândit printre Români, . - 
joacă desigur un rol însemnat printre cauzele secundare ale 
scăderii poporatiei lor. Alcoolul atacă sănătatea individului si 
a copiilor lui, sporind mortalitatea in mod direct ; el cauzează 
apoi mari cheltueli alcoolicilor pentru a se căuta, făcându-i încă: 
să piardă nenumărate zile de lucru, pe lângă banii ce risipesc 
pentru satisfacerea patimii lor. In modul acesta pe cale in- 
directă, alcoolismul contribue la scăderea poporatiei, zdrun- 
cinând averile private şi impiedecánd' acumularea capitalului, 
care e nervul oricărei întreprinderi. Ce să facă un meserias, 
un comerciant, lipsindu-i mijloacele băneşti? Si cum să le 
adune alcoolicul : când nu munceşte îndeajuns, când nu ştie să 
economiseascá banul, şi când nu inspiră încredere nimănui? 
Astfel, scăderea poporafiei rezultă şi aici din scăderea mij- 
loacelor de existență, şi din ruinarea sănătăţei, datorite alco- 
olismului. i 

4. Falșificarea băuturilor şi alimentelor. 

E straniu, la prima vedere, a semnala aceasta ca o cauză 
de scădere numai a elementului creştinesc. Straniu, — dar 
explicabil prin, instituția iudaică: cușer şi trif, după cum se 
deosebesc de către Jidani obiectele de hrană, pe care le 
consumă ei, curate, cușer, şi pe care le vând goimilor, ne- 
curate, frif. Ni putem închipui ce poate însemna această 
deosebire când vânzarea tuturor obiectelor de prima necesitate 
se află monopolizată de jidani. 

Si din cauza lăcomiei cástigului, si din -fanatism religios, 


a37 


578 


faţă de goimi, pe cari legea lor îi învață a-i uri sl a-i consi- 
dera fără drepturi deopotrivă, — Jidanii nu au nici un scrupul 
când e vorba de alimentele zrif, pentru cei de alt neam. Ast- 
fel se explică falşificările, din cari şi-au făcut 0 specialitate, 
dovedite prin atâtea anchete oficiale, şi cari nu puţin contri- 
buie la compromiterea sănătăţii creştinilor. 

Băuturi spirtoase falşificate, carne veche, făină , dădătoare 
de pelagră, pâine lipsă la cântar şi amestecată, brânză iute, 
peşte stricat, — toate trif, — murdare, si neconţinând elementele 
normale de hrană, sporesc strâmtorarea economică, istovesc 
organismul şi sunt de-a dreptul dătătoare de boale creştinilor» 
pe când Jidanii sunt feriţi, între dânşii, prin cușer. 

“In momentele de faţă, o gravă epidemie de febră tifoidă 
bântuie Iaşul si alte oraşe, secerând mai mult poporaţia cres- 
țină. Medicii nu au putut încă să determine cauza ei. Pentru 
noi, nu rămâne îndoială că ea este de origină alimentară - 
datorită neingrijirii şi relei voinfi-a Jidanilor cu cușer și trif ')- 


1) Se petrec, in adevăr, cu noi, lucruri cu totul stranii pe care numai 
ipnoranţa noastră ne face a nu I$ cerceta. Şi iată care a fost surprin- 
zătoarea deosebire în mortalitatea popora(iei lagi, între creştini şi Jidani, 
in timpul febrei tifoide din anul 1909; 


NN PUTET CA Za] 
Diferenţa || Morți | Născuţi 


| ani] ORTOD. SI ALTE RELIGII | 
Anii zei - == 


Născuţi | Morți |Diferenta 


aus | 


m 1432 | -- 120 ul seu | 


Va să zică: in acelaşi mediu, în cursul aceleiaşi epidemii, bdnd 
aceiași apă, căreia mai cu deosebire i se atribue febra tifoidă, Jidanii 
se înmulțesc cu 120 de suflete, pe când, cu toţii la un loc, creştinii scad 
cu 985 de suflete, — cea mai mare cifră a mortalităţii lor, pe care au 
avut-o dela holera din 1555 şi până astăzi. 

Intrebám : cure este cauza acestei anomalii 2 Nu cumva pretinsa „re- 
zistență“ mai mare a Jidanilor ? Să fie ea in stare a explica o diferenţă 
aşa de extraordinară ? à 

Pentru noi, nu rămâne nici o indoinla, si insistăm asupra acestui punct 
cunoscând mentalitatea iudaică, teoriile şi tendințele de ură impotriva 
creştinilor: ne găsim in fața unui cas de aplicaţie a principiului tob 
sebegoim harog — pe cel mai bun dintre creştini ucide-l —- pe cale 
alimentară. De altfel, intreaga distincţie cu frif şi cuger, nici nu are alt 
înțeles. Si să luăm aminte! In tot cazul o amănunțită cercetare a lucru- 
rilor, se impune. — (N. A.). i 


579 


5. Lipsa de asistență medicală si de higienă. 

„indiferența, cunoscută, a Românilor din popor de propria 
lor sănătate, contrastând cu grija cea mare a Jidanilor pentru 
sănătatea lor, poate fi una din cauzele care contribue cu 
ceva la scăderea poporaţiei creştine. Ea însă nu este, de si- 
gur, o cauză primară, după cum se arată în genere de me- 
dici ei singuri, ci o cauză secundară, şi încă nu printre cele 
d'intâiu. Căci o poporafie, după cursul natural al lucrurilor, se 
întreține din propria ei vigoare, gi;nu prin îngrijirea docto- 
riilor. în mod artificial. Şi însăși mortalitatea excesivă a po- 
poratiei creştine, care o face să scadă necontenit, de ani de 
zile, ni arată că fenomenul acesta nu e de domeniul ştiinţei 
medicale. Oricum, medicii pot şi ei^ contribui la îndreptarea” 
stării de lucruri de azi, si dacă poporaţia creştină ar da o 
mai mare atenţie sănătăţii sale, nu rămâne îndoială că 
aceasta ar favoriza înmulţirea ei. 

Dar trebue încă să ţinem seamă cá neingrijirea sănătăţii e 
în strânsă legătură cu sărăcia şi ignoranţa, şi că in multe 
privinți serviciul public medical e absolut iluzoriu, tocmai 
pentru Români. Medicii comunali nu prea isi fac datoria, iar 
'spitalele, întreţinute din donaţii româneşti, au inceput a îi! 
umplute de Jidani, pe când creştinii săraci sunt lăsaţi fără 
“nicio căutare, contribuind astfel la mortalitatea mai mare a 
poporafiei lor. 

6. Neîngrijirea copiilor. | 

O cauză însemnată de scădere a poporafiei este neingri- 
jirea copiilor mici, datorită in mare parte lipsei, dar. şi ne- 
ştiinţei si nepăsării. Mortalitatea excesivă a copiilor e un fapt 
dureros, care vădeşte starea noastră innapoiatà de cultură. 
Şi mai ales hrana defectuoasă şi insuficientă, e cauza ei, co- 
piii aceştia fiind crescuţi în cea mai mare parte fără lapte, 
prea scump. In asemenea condiţii, nu trebuie să ne mirám . 
că pastroenterita, mai ales, face ravagii spăimântătoare prin- 
ire copiii poporului de jos, românesc. 

Pe de altă parte, copii mai mari cad prada vogabonda- 
giului infantil, datorit lipsei de ocupafie, de oare ce Jidanii 
refuză de a primi copii de creştin la învățătură, în comerţ 
şi meserii. Lenea şi ignoranja, pururea producătoare de vicii, 
intovárásindu-se aci cu lipsa de ocupaţie silită, face ca o 


550 


mare parte din copiii de Român să umble pe strade, căzând’ 
victime, fie ale bolilor, fie ale infracțiunilor, cari-i aduc ina- 
intea justiției de timpuriu. Astfel, în: ultimul timp s'au prins- 
la laşi o serie de bande de delicvenți minori, alcătuite „ex- 
clusiv din copii de creştin. Toţi aceştia, în loc de a înmulți 
poporaţia, sporind prin muncă mijloacele de existență, nu 
fac decât a contribui la scăderea ei, prin sărăcie: datorită 
excluderei lor din domeniul muncel. 

7. Asuprirea poporației prin măsuri administrative nechib- 

zuile. : 

E un lung şi dureros capitol al neínfelegerii noastre pentru: 
cele mai elementare cerinţi, si al răbdării acestui popor prea 
blajin. Şi vom cita numai câteva exemple. 

La Brăila, o întreagă categorie de muncitori români, că- 
ruţaşii din port, câteva mii de oameni, cu familiile lor, sunt 
lăsaţi fără nicio ocrotire, in fata unui sistem infam de ex- 
ploatare, care nu mai cunoaşte margeni. 

La laşi, poporaţia muncitoare românească din suburbii, alcă- 
tuită din elemente economice mixte, rurale-orăşănești, se hrăneşte: 
ținând vite pe lângă casă: vaci pentru laptele pe care-l 
vinde, sau pentru hrana copiilor; cai şi boi pentru industria că- 
răuşiei, cu care se întreține. In vederea indestulárii acestor 
trebuin(i ale lor, vechii Domni au hărăzit locuitorilor întinse: 
câmpii pentru constituirea unui imag a! orașului. Nerespectánd. 
aceste danii domneşti, şi neinfelegànd marea. lor importanță 
pentru categoria cea: mai interesantă a poporaţiei muncitoare 
româneşti, administraţiile comunale de la laşi, ale tuturor 
Guvernelor, au vândut porțiuni întregi din acest imaş, şi 
mai ales au arendat pământul la Jidani. Strâmtoraţi în modul 
acesta, bietii locuitori de prin suburbii nu au mai fost în 
stare să ţină vite şi, ca o consecinţă, s'au imputinat gospo-. 
dăriile producătoare de lapte, ca şi cărăuşii români. Astăzi,. 
Jidani i-au înlocuit si pe unii. și pe alţii, folosindu-se ei de 
dispoziţiile vechilor hrisoave de danie, făcute orășenilor ro- 
mâni, — cari sau dus să impoporeze cimitirile, mul(ámità 
administrafiilor comunale ale „partidelor“, cari i-au cármuit. 

Un alt mod de asuprire a unei însemnate părţi a popo- 
rației româneşti, prin măsuri administrative nechibzuite, este 
împovărarea peste puterile omenești a slujbașilor mici, pre-- 


^ 


SSI 


um sunt: factorii postali, funcționarii subalterni de la Căile 
Ferate, sergentii de stradă, conductorii de tramwai, mătură- 
torii şi cárufagii Primăriei. 

Plătiţi în mod cu totul insuficient faţă de scumpetea tra- 

“iului, aceşti bieţi capi de familii români sunt adevăraţi 
martiri, istovindu-şi puterile de timpuriu, din cauza muncii 
lor împovărătoare. Să ne gândim numai-la salariul minim al 
unui biet factor poştal, care aleargă toată ziua; sau al unui 
conductor de tramvaiu, cu serviciul său de douăsprezece 
ceasuri fără întrerupere; sau al unui funcționar dela Căile 
Ferate, pentru a ni da scama că aici este un mare abuz, 
care contribue în largă măsură la scăderea poporafiei româ- 
neşti nevoiese, la care totuși conducătorii nostri politici nu se 
gândesc. Şi, pentru a ilustra această inconstienfá vinovată, 
vom cita încă un singur exemplu, şi anume: al cărufașilor . 
Primăriei lagi, cari până şi în cele mat mari zile de sărbă- 
tori crestinesti, fără a mai pomeni de Dumineci, sunt con- 
sl a să care murdăriile şi gunoaiele. de prin curţile jido- 

eşti, — fără o zi de repaos. 

M se pare însă că această ultimă cauză secundară a scá- 
derii poporafiei creștine de la orașe, cu care ne vom înde- 
letnici; contribuie mai mult la producerea acestui fenomen, 
decât faptul că Românul nu aleargă imediat la doctor, de 
care s'a făcut atâta caz. 

In rezumat, reflectâud asupra fenomenului extraordinar al 
“scăderii poporaţiei creştine si inmulfirii Jidanilor in. orașele 
României: cercetarea -teoretică ni-a desvălit cauza primară 
a fenomenului, care este acapararea mijloacelor de existenţă 
ale oraşelor de către Jidani; cercetarea istorică, a confirmat 
incheierile teoriei, arătându-ni cá, pe când comerțul şi me- 
seriile se aflau incă în mânile Românilor, poporaţia creştină 
se inmul(ia pretutindeni, in mod normal; cercetarea empirică, 
în sfârşit, ni-a învederat şi unele din cauzele secundare mai 
însemnate, — cari fac ca creştinii să se împuţineze prin oraşe, 
pe când Jidanii continuă a se înmulţi — în legătură cu cauza 
primă. 

Determinând astfel cauzele fenomenului, nu ni rămâne de- 
«cât a indica remediile, conforme lor, pentru a-l înlătura. 


II "PRELEGERE 


Rémediile scăderii poporatiei creştine şi inmufirii „ 
Jidanilor în orașele României. 


La întâia vedere, faptul scăderii constante a poporafiei creş- 
tine de prin oraşe, în concurență cu Jidanii, e de natură a 
ne expune unei profunde decurajări, resultând din aprecieri, 
în aparenţă legitime. NEC 

Mai întâi, din faptul că am fost întăturaţi dela comerț şi 
industrie de către Jidani, deşi am avut toată puterea Statului 
şi toate mijloacele lui în mânile noastre, se poate ajunge la 
concluzia — şi s'a. ajuns de multe ori — că poporul românesc 
e incapabil, lipsindu-i aptitudinile pentru anumite ramuri de 
activitate. Şi de aici, încheierea: că nu vom putea niciodată să 
scăpăm de Jidani, cu cari în mod fatal suntem osândiţi să 
alcătuim un popor, trebuind dar să găsim o formulă mai po- 
trivită de împreună-vieţuire cu dânşii. 

: |n al doilea rând, din faptul că creștinii scad prin orașe 
în mod constant și Jidanii se înmulțesc, s'ar putea deduce — 
şi s'a dedus — că şi pe viitor tot aşa va fi, aşa că, în scurtă 
vreme, toate oraşele României vor fi jidoveşti. Zicea doar 
doctorul G. Flaişten, în anul 1876, sprijinându-se pe calculul 
mișcării poporatiei în decursul deceniului 1866—1876, că 
exact peste cincizeci de ani, aşa dar la 1926, nu va mai îi 
nici un Român în oraşul lagi. Si eu însumi am avut pri- 
lejul să aud, pe la 1890, din gura unui alt medic-primar 
al oraşului Iaşi, ca răspuns la întrebarea ce-i fácusem asupra 
cauzelor descreşterii poporaţiei româneşti, zicându-mi : „c'est une 
race qui s'en va“, adică: noi Românii, suntem o rasă care 
ne stingem. i 

Sunt însă temeiuri puternice, prin cari vom căuta să înlă- 
turam aceste nenorocite aprecieri. 


533 


Mai intáiu, faptul cá Jidanii au putut să ne excludá de pe 
câmpul activităţii comerciale si industriale — desi noi am avut 
puterea politică în mânile noastre, — se datoreşte unor impre- 
jurări fatale, protivnice nouă, favorabile lor. Si iatá-le : 

S'au schimbat de-o' dată condiţiile de producere si de 
schimb, imbrácámintea, gusturile, obiceiurile, cáile comerciale, 
necesitând o sumă de cunostinfi, pe cari noi nu le puteam 
dobándi dintr'o zi in alta, — obignui(i cum eram a ne migca ín 
formele mai largi ale vieţii patriarhale, orientale, — pe cari insá 
tocmai Jidanii le posedau, venind din Apus. Si, faţă de aceste 
schimbări profunde, fireşte că bărbaţii noştri politici s'au găsit 
nepregătiţi, neînțelegând rostul lor adânc, asa că puterea Sta- 
tului a fost numai în aparență pentru noi, pe când, de fapt, 
ea a servit Jidanilor ca să ne cucerească, după cum am 
văzut, ca exemplu caracteristic pentru întreaga epocă, din 

„Innalta rezoluție“, de pe Anaforaua Sfatului Moldovei, dela 

31 Mai 1838. Si mai este incá ceva. 
` Am arătat că, după natura lucrurilor, “oraşele se intretin 
prin excedentele clasei rurale, din rándurile cáreia cei mai 
ageri se ridică in clasa de mijloc, în comerţ si la meserii. 
De pe treapta aceasta intermediară a poporaţiei, feciorii pa- 
tronilor comercianţi şi meseriaşi, având mijloace pentru a se 
cultiva, tind să se înalțe în rândurile clasei dirigente, pe când 
dela ţară, curg necontenit elemente noui, ca să ocupe locurile 
pe cari ei le-au părăsit. Ei bine, fluxul acesta al poporafici 
românești, a lipsit orașelor noastre, de oarece prin impro- 
prietăriri succesive, excedentele clasei rurale au rămas tot 
la țară, pe când orașele noastre se alimentau, în tot timpul 
acesta, prin năvălirea continuă a Jidanilor din Galiţia şi Rusia, 
din rezervoriul lor neistovit, în apropiere de noi. 

Asa dar: nu din cauza incapacității noastre am fost biruifi 
de Jidani în concurenţă, ci din pricina unor împrejurări ne- 
favorabile nouă, pe cari comercianții si meseriaşii nostri nu 
puteau fi stăpâni. Din contră pretindem că, dacă Românul 
poate că nu e aşa de ager în comerț, e sigur, că în technică, 
el este absolut superior Jidanului, din fire cârpaciu. 

In al doilea rând, faptul scăderii constante a poporafiel 
creştine orăşeneşti de până acum, nu ne îndritueşte să afirmăm 
că aşa va fi în viitor, şi că oraşele, în mod fatal, sunt des- 


554 


tinate să ajungă în stăpânirea jidanilor. Aici avem tocmai 
prilejul de a zice: Românul nu piere! Si nu e o frază, de 
care au abuzat toți acei cari-şi ascundeau in dosul ei numai 
ignoran(a, lipsa de înţelegere a primejdiei reale, de care suntem 
ameninţaţi, şi lenea sau interesul de a nu face nimic pentru a 
înlătura fenomenul rusinos, al peirii noastre. E fapt, pe care 
îl vom documenta. 

Din statistica mişcării poporaţiei oraşului laşi, vedem, în 
adevăr, că numărul nașterilor creştine, care. atinsese cifra 
cea mai scăzută în anul 1890, a continuat a se ridica, pe 
când aceea a morților, cea mai mare în 1891, a mers de 
atunci încoace scăzând. In acelaşi timp, numărul nașterilor 


jidovești, cari au ajuns cifra cea mai mare în 1898, de-atunci, 


s'au tot impufinat, după cum o dovedeşte următoarea tabelă, 
` cuprinzând rezultatele numai pe câţiva ani mai caracteristici, 
din seria 1876-1908: 
$ 
Inmilfirea comparativă a creștinilor și Jidanilor în laşi 


Anii | ORTOD. SI ALTE RELIGII - JUDANI 
Născuţi | Morți | Excedent Excedent | Morti | Násculi 
1876 1339 1346 e + 800 $90 1690 
1879 1070 1574 504 —| + 002 1102 1704 
1890 $856 1342 * 486 — +- 651 839 1490 
1891 987 1515 528 -| 4 405 1076 1481 
1901 1150 |e 1393 | | 243 —1 + 368 896 1264 
1904 1321 1349 28 —-| -L- 353 713 1006 | 
1905 1202 1475 213 -| + 23 943 966 
1906 1258 1325 67 — 349 644 993 
1907 1309 1550 24] — 209 703 072 
198] 13084. 1399 | 76 —| 4.39 | 585 081 


Se vede dar cá nașterile creștinilor, cari atinsese cifra cea 
mai ridicată in 1876, de 1.339 de suflete, cea mai scăzută, 
in 1890, de 856 de suflete: se ridică iarăşi treptat până la 
1.321 de suflete in 1904. lar cifra cea mai mare pentru naș- 
terile jidovegti : de la 1.704 suflete, în 1879, se coboară până 
la cifra cea mai scăzută, de 966 suflete, în 1905. 

Din datele acestea, cari pot să ni inspire încredere în noi, 
nu trebuie să ajungem insă la exagerări optimiste, faţă de 
faptul dureros cá mișcarea poporaţiei urmează cu deficite 


^ 


585 


constante pentru crestini, cu excedente constante pentru Jidani. 
In 1906 poporatia creştină din laşi perde 67 de suflete, Ji- 
danii câştigă 349 de suflete; in 1907, creştinii perd 241 de 
suflete, Jidanii câştigă 269 de suflete; in 1908, in sfârşit, 
creştinii perd 76 de suilete, Jidanii câştigă 399. 

Nu poate fi vorba aici, aşa dar, de optimism, care nu e 
îndrituit. Dar nici de pesimism. Aceste sunt stări sufleteşti 
subiective, cari nu au ce căuta în domeniul obiectiv al științei. 
Si mai puţin încă, în acel al practicei, care cere de la noi 
oameni de energie conștientă, nu socotitori sterili ai zodiilor 
viitorului. Căci şi optimismul şi pesimismul, prin aceasta sunt 
de-o potrivă de stricătoare în practică: că inráuresc activi- 
tatea noastră, acel dintâiu fácándu-ne să fim lăsători, acel 
de-al doilea slăbind în noi avântul de care avem nevoie pen- 
tru a înlătura greutăţile, adese ori uriaşe, cari se pun în calea 
existenței oricărui popor. 

In ce ne priveşte, e sigur: zoi vom trăi. Dar cu o singură 
condiţie neapărată: să muncim hotărât. Şi iată programul 
acestei munci ce ni se impune, 'remediile stării primejdioase 
şi ruşinoase în care ne aflăm — unică în demografia tuturor 
popoarelor de pe pământ. 


1. Rezolvirea problemei rurale 


Dacă e adevărat, după cum am dovedit, că oraşele se 
intrelin prin curgerea necontenită a excedentelor de la sate, 
atunci este adevărat că viitorul oraşelor noasire depinde de 
îmbelșugarea excedentelor rurale, şi acestea de buna stare 
a țărănimii. Până acum prisoasele satelor, am zis că au fost 
absorbite de munca câmpului, prin împroprietăriri succesive. 
Acestea trebuie urmate şi de-acum înnainte, în limitele posi- 
bilului, în interesul creării unei clase rurale puternice. Dar, 
pe lângă împroprietărire, având de scop reducerea proprietăţii 
mari la limitele necesităților actuale ale poporaţici — proprie- 
tatea mare fiind o noţiune relativă, nu absolută, care variază 
dar după ţări, şi, în aceiaşi ţară, după timp, — mai sunt şi 
alte măsuri, printre cari instrucția țărănimii ocupă locul întâiu, 
şi care se impune de urgenţă. 

O altă măsură, de o însemnătate neasámánat de mare, 


XS 


586 


este oprirea Jidanilor de a se așeza în comunele rurale, in. 
conformitate cu legea, pe care partidele noastre nu o aplică. 
Ele se joacá cu focul si compromit viitorul neamului, in ade- 
văratul înțeles al cuvântului, printr'o neprevedere pe care o 
putem numi. criminală, după cum e uşor a ne încredința. 

Mai intáiu, contactul poporafiei rurale cu Jidanii sa dove- 
dit a fi in toate privinfele pernicios ţăranilor, din cauza in- 
famei exploatări a Jidovului unită cu duşmănia specifică, iz- 
vorând evident din întunecimile fanatismului religios. 

Dar, în al doilea rând, Jidanii aceştia, — astăzi venetici, — 
cuibăriţi la sate, se vor înmulţi, şi. se înmulţesc pe fiecare zi, 
cu strâmtorarea existenţei sătenilor, din asuprirea cărora, pe 
toate căile, trăiesc. Mâine, — să se însemne bine, — poporafia 
rurală, în contact cu Jidanii, va scădea. ca si aceia de la 
orașe. De pe acuma se poate vedea faptul straniu, că pro- 
porţia de înmulțire a ţărănimii, în unele regiuni, e mai slabă 
decât chiar a poporaţiei orăşeneşti. Şi acesta iarăşi e un fapt 
unic, în demografia popoarelor moderne, în contra naturii lu- 
crurilor. 

După cea din urmă statistică a meseriașilor, găsim: 951 
meseriaşi Jidani, în comunele rurale din judeţul Botoşani; 
412 în judeţul Dorohoi; 253 în judeţul Suceava, apoi în pro- 
porții mari în judeţele Tecuci, Vaslui şi Fălciu. 

Pe lângă aceşti Jidani, cari s'au oploşit la ţară, in contra 
legii, ca meseriaşi, ştim că sunt o mulțime de speculanţi, 
şi că mai ales: majoritatea moșiilor din judeţele Moldovei se 
află în mânile arendaşilor jidani. Odată cu aceştia însă, se 
aşează prin sate, sub pretext de a fi rude cu arendașul, sau 
administratorii lui, adevărate colonii jidovești de zeci de fa- 
milii, cu copiii lor numeroşi. 

In faptul acesta, noi vedem ceva mai mult decât numai lä- 
comia de a exploata o poporaţie naivă de goimi, precum e 
țărănimea noastră. Dupa cât cunoaștem noi pe Jidani, cu 
credinţele şi fanatismul lor, ţinând de veacuri la dogma fun- 
damentalá a „poporului ales" — şi la făgăduinţa biblică, in care 
cred cu îndărătnicie, ca o misiune religioasă, impusă lor, de 
a moșteni pământul, cu excluderea celorlalte popoare, — eu sunt 
convins că așezarea Jidanilor ta noi e unul din punctele pro- 
gramului zionist, colonizarea României cu Jidani, care se 


557 


potriveşte aşa de bine cu aceste scopuri, fiind înconjurată de- 
teritorii cucerite de dânşii, ca Ungaria, Galiţia, Polonia, Basa- 
rabia, având o soartă cu noi, şi putând alcătui impreună um 
Stat jidovesc. Numai aşa se explică — şi nu numai din in- 
teresul de câştig imediat, al fiecărui Jidan, — îndărătnicia cu 
care luptă pentru: a ne cuceri, $i capitalurile pe care le varsă 
la noi Alianta israelită universală şi societăţile de colonizare 
jidoveşti, precum e /ca, ale căror uneltiri în ţara noastră s'au 
dezvălit de curând. 

Oricum ar fi lucrurile însă, un lucru e cert : Jidanii aceștia 
stabiliți prin comunele rurale, se vor ínmulfi și prin nașteri, 
şi numărul lor sporeşte necontenit. In scurtă vreme, vom avea 
o poporafie jidovească rurală — născută prin satele noastre — 
pe care va fi greu s'o eliminăm. Va rásuna Europa intreagá 
de văicărelile: jidovimii dela țară — oarecum autohtone — 
când vom voi s'o scoatem din sate. Şi acei cari vor rămânea, 
numeroşi, unindu-se cu acei cari au cuprins oraşele, vor stă- 
pâni acest pământ definitiv, fără -speranță pentru noi de a 
ne mâi putea ridica. 

Aplicarea legii care opreşte pe Jidani de a se stabili în 
comunele rurale, scoaterea grabnică şi fără excepţie a celor 
ce s'au sjabilit, e dar o chestiune de existență națională, şi 
una din măsurile dercăpetenie, care va contribui la restabi- 
lirea cursului normal de înmulţire a poporaţiei creştine-oră- 
şeneşti, dela care depinde viitorul nostru. 


2. Darea tuturor lucrărilor, furniturilor şi exploatărilor 
la Români. 


Statul, judeţele, comunele, asezümintele publice, cheltuiesc 
milioane pe fiecare an, pentru lucrări si furnituri, cari se fac 
în cea mai mare parte astăzi de către Jidani. In modul acesta, 
Statul românesc el însuşi, îşi creiază o problemă jidovească, 
întreţinând cu banii săi o legiune de paraziți periculoşi, cari 
se imbogáfesc la noi, ca să (ipe apoi în străinătate că sunt 
„persecutați“. Pe când elementul românesc, înlăturat de la 
munca productivă, degenerează şi piere după cum am văzut. 

Jocul acesta trebuie să înceteze. Statul .românesc are în 
primul rând datorii către acei cari l-au creat şi-l intretin prin. 


a 


588 


puterea lor: câtre Români. E legitim dar ca ei să se folo- 


sească de mijloacele Statului lor, chiar dacă executarea lucră= 
rilor si furniturilor printr'ingii s'ar face la început, cu ceva 
mai multă cheltuială. Folosul va fi încă mare, întru cât este 
evident cá, îmbogăţindu-și supușii, Statul se întăreşte pe 
sine, precum el se slăbește, tmbogáfind străinii, mai ales când 
ocupă teritoriul său. Să nu uităm că alte State, precum e Ger- 


mania şi Ungaria, considerând ca străini chiar pe creştinii de 


alt neam decât al naţiei dominante, cheltuesc milioane pentru 
naționalizarea deplină a solului lor. Şi oare naţionalizarea 
unei jumătăţi de ţară, precum e Moldova jidovită, să nu facă 
ca câteva mii de lei, cheltuiţi mai mult pe fiecare an, pentru 
noi ? 

Măsura favorizárii Românilor, e dar de absolută rigoare, 
oriunde e ceva de câştigat. Şi, dacă nu sunt destule elemente 
româneşti pentru lucrări urgente, să se aducă străini creștini, 
de pildă Italieni, cari sunt excelenți lucrători, înrudiţi cu noi 
prin sânge, asimilabili, si dela, cari putem profita în toate 
privinţele. Cu sistemul de astăzi, al hrănirii parazilismului 
jidănesc pe teritoriul nostru, nu mai merge: el ne va duce in 
scurtă vreme la o catastrofă naţională; pe care astăzi încă o 
putem preintimpina. 

Si aceia ce spunem. despre lucrările *si furnilurile publice, 
se infelege si despre arendarea moșiilor Statului $i ale aşe- 
zümintelor publice, despre exploatările: de mine, de cariere, 
de păduri, acaparate în cea mai mare parte de Jidani, cari 
se servesc numai de personal Jidovesc, cu excluderea noastra. 
E timpul ca Statul—cu sacrificii chiar însemnate —să facă 
loc Românilor şi la exploatarea averii sale, căci aceia ce va 
perde la început dintr'o parte, va câștiga insutit pe viitor, 
prin întărirea elementului românesc. Si oare nu e legitim ca 
Statul, care face atâtea sacrificii pentru marea industrie — a- 
flatá aproape întreagă in mânile străinilor, -— să se gândească 
şi la interesele Românilor, când e. vorba de lucrări, de fur- 
nituri, de exploatări, unde ei ar putea găsi un câștig re- 
munerător din îndeletniciri productive, abătându-se de la 
“slujbe? . 

Măsura aceasta, Sit Satu mijloacele din cari se intre(in 


589 


atâţia Jidani, si împărțindu-le la Români, va avea de efect ime- 
diat ca numărul jidanilor să scadă, la oraşe, si ca Românii 
să se'inmulfeascá iarăși in mod normal. 


3. Aplicarea legii pentru încurajarea industriei 
| naţionale 


Ca şi la alte popoare rămase în urmă, şi fiind silite a se 
desvolta repede, poporul românesc are nevoie să recurgă la 
capitaluri străine. Raporturile noastre cu dânsele, rezultă din 
firea lucrurilor: capitalurile străine se folosesc de bogăţiile 
solului nostru şi de piața de desfacere internă, cu condiţie 
de a întrebuința si de a educa munca românească, în toate 
ramurile exploatărilor lor. 

In” conformitate cu acest principiu, legea pentru încurajarea 
industriei naţionale, cere ca în întreprinderile industriale. cari 
voiesc a se folosi de dispoziţiile ei, Românii să fie reprezin- 
tati în proporție de două treimi. E bine. înţeles: în toate 
ramurile industriilor respective — si în administraţie si in 
conducerea tehnică — nu numai la munca brută. Că doar e 
vorba aici de educația muncei, în genere, şi de formarea ele- 
mentelor economice, cari ni lipsesc. 

Sub "diferite pretexte însă, legea aceasta se calcă: capita- 
iştii străini se bucură de avantagiile ei, si nu ni dau nimic 
In schimb, decât doar că se servesc de muncitori români 
necalificaţi, în proporţia legală, pentru că sunt mai iefteni. 
Celelalte posturi — de direcţie, — bine plătite, sunt ocupate de - 
personal străin. Se cere dar ca respectarea legii să se impună 
de urgenţă, pentru a deschide şi aici debuşeuri muncii 
româneşti, sporind mijloacele de existență, ce trebuie, in 
mod legitim, să ni fie rezervate nouă, pe teritoriul nostru.. 


4. Educaţia tehnica şi comercială a elementului 
românesc 


Elementele: clasei de mijloc, ca şi ale celorlalte, au nevoie de- 
) educaţie corespunzătoare, de anumite însuşiri, care se des- 
oltă prin tradiţie, ca un avut moral ce se măreşte de la gene-. 


590 

raţie la generaţie, prin selecţie. La noi, clasa comercianților $i. 
meseriaşilor fiind nimicită de străini, mai ales în Moldova, 
iar contactul cu jidanii în afaceri, conrupând-o în loc de 
a o educa, e firesc ca Românilor să li lipsească multe- însu- 
şiri tehnice şi comerciale, cari disting pe cei din clasa 
corespunzătoare a altor ţări. Mulţi din Românii noştri astăzi, 
s'o recunoaştem, nu sunt in de ajuns de conştienţi la lucru, 
în de ajuns de ageri, în de ajuns de economi, in de ajuns 
de cruțători ai timpului, aşa că adese ori € foarte greu să te 
serveşti de dânşii, pentru anumite lucrări. Aici trebuie să inter- 
vină controlul şi educația. | 

Corporaţiile şi comunele, trebuie să. se unească pentru a 
înfiinţa școli de adulţi şi de ucenici, pe lângă acele ale Sta- 
tului. E o ramură de care aproape Statul nu se ocupă, aceia 
a meseriilor constructive: zidărie, cioplitorie a pietrei, sobăriei 
dulgherie, tinichigerie, olărie, vápsitorie, zugrăvitură, tapiţerie 
care se află in Moldova aproape exclusiv în mâinile Jida- 
nilor, sau ale străinilor. La laşi, nu există decât vre-o doi 
sobari români, zidari buni sunt prea puţini, tinichigii în infimà 
minoritate faţă de Jidani, deşi ar putea să aibă clientela si- 
gură a atâtor stabilimente publice. Pentru remediarea acestui 
rău, credem că nu trebuie să așteptăm totul de la Stat. E * 
de datoria comunelor, a comunei lagi de pildă, de a organiza 
cel puţin câte o şcoală cuprinzând aceste meserii, care să 
funcționeze în timpul iernii, ca şcoli de ucenici şi de adulți 
combinate, pentru creștini. Ele ar da cele mai bune rezultate, 
fără cheltueli mari, făcându-se apel la maiştrii şi conducătorii 
existenţi, cari ar putea să sacrifice ceva din timpul lor, pen- 
. tru educarea muncitorilor, de cari ei se servesc. 

Dar, pe lângă educație tehnică și în legătură cu dânsa, mai 
e nevoie si de control. Să fie o sancțiune pentru acei mesteri, 
cari nu se ţin de cuvânt, cari abuzează de lucrul clienților | 
lor, compromitánd cinstea profesională, românească. Si nu am 
putea fi în deajuns de severi pentru acei, cari se abat de la 
datoriile lor, pentru că printre cauzele cari au făcut ca stră- 
inii să ne inábuse, e intru câtva si lipsa de educaţie comer- 
cială şi industriala a elementului românesc, pe care trebuie 
să o inlăturăm cât mai curând. | 


591 


5. Stárpirea falimentelor frauduloase. 


Una din cauzele care impiedecá reuşita noastră in între- 
prinderi comerciale e, fără îndoială, şi concurenţa nelealá a 
jidanilor, pentru cari falimentul e mijlocul de a se îmbogăţi. 
Cunoaştem, la laşi, comercianţi jidani cari au dat două, trei 
falimente frauduloase în câţiva ani, şi cari astăzi continuă a 
se bucura de toată stima coreligionarilor lor. E o mentalitate 
deosebită, în virtutea căreia banul .triumfă, indiferent de cum 
a fost câştigat. Si, ca să se vadă că mijlocul acesta de a 
face avere, care compromite creditul țării în afară şi împie- 
decă formațiunea unui comerţ creştin, cinstit înăuntru, e foar- 
te răspândit, vom arăta numărul falimentelor din patru ju- 
defe ale Moldovei,. după datele oficiale ale Camerei de co- 
mer( din laşi: 


Numărul falimentelor declarate la tribunalele din circum- 
scripția Camerei pe timo de cinci ani (1904—9). 


E [nee | Activul | Pasivul 

Judetele i B E E constatat constatat 

| E |ă | Lei C EDETWI: 
Neamţ i e.. .[|-2 — 50| 471.681, 94] 1.288 352| 65 
Vastu. . 14 — 14 | 41.116] 91|  168.144| 30 
Boa... 23 4| 20| 344.059] 17] 757.547] 48| 
LESE co o RENT E nli 451.796| 53| 1.340.012] 31 
Total „A 132 9, 157 [ 1.308.051. 55 [3554056| 74 
| A! 


Cifrele acestea sunt în toate privin(ile caracteristice pentru 
comerțul din Moldova, si ca număr al faliților români si strá- 
ini: 5 faţă de 157, si ca deosebire dintre activ si pasiv 1.300.000 
lei față de 3.500.000 lei, intre cari nu este nici o proporţie 
cinstită. Evident: avem a face cu o speculă necinstită, în tot 
cazul aventuroasă, prin care străinii abuzează de noi, si pe 
„care trebuie să o inláturám, fără zăbavă. Cele două măsuri, 
de îndreptare mai eficace ar fi mai întâi, ca orice comerciant 


să fie silit a arăta Camerei de comerţ capitalul cu care luz- 
crează şi, apoi, ca tribunalele să fie riguroase în apreciarea 
cazurilor şi în aplicarea pedepselor. Magistratura, are aici un 
mare rol social de îndeplinit: ea trebuie să-și dea seamă de 
urmările acestor uneltiri periculoase, şi să lucreze cu severitate 
pentru a le împiedeca. Şi, dacă legile în vigoare sunt insu- 
ficiente, să se.schimbe cât mai curând. 


6. Infiinfarea unor credite industriale şi comerciale 
pentru Români. 


In concurența pe care trebuie să o ţină cu străinii, una din 
pricinile inferiorităţii Românilor, e lipsa lor de capital. Comer- 
„ciantul, meseriaşul, antreprenorul român, stă față de concurentul 
său jidan, care dispune de capital orcánd, si e ajutat in orice 
întreprindere. Pe când Românii, neavând nici o organizare şi 
nici o instituţie de credit, sunt în imposibilitate de a se îm- 
prumuta. E legitim dar ca Statul să intervină şi aici, ca să 
creeze o instituţie de un aşa de mare folos, precum ar fi un 
Credit comercial si industrial, pentru Români: susţinându-i, 
în lupta grea ce trebuie să o ducă în contra străinilor. 


7. Societăţi cooperative româneşti. 


Scopul cooperaţiei este realizarea unui profit pentru coope- 
ratori, prin înlăturarea intermediarului, fie acesta comerciant, 
fie fabricant, fie patron. In cazul nostru, comerciantul, fabri- 
cantul, patronul: fiind străini: constructorii meseriaşii, micii 
comercianţi români, au interes să se asocieze, pentru a-i inlá- 
tura. Sá se înfiinţeze dar Cooperative de credit, pentru. aju- 
torarea meseriașilor, de pildă, între ei; cooperative de cum- 
părare de materii prime: lemn, fier, tinichea, var, piele, pos- . 
tav, furnituri, cari ar permite meseriaşilor noştri asociaţi să 
realiseze beneficii însemnate; coperative de productie, precum 
încep a fi acele ale ciobotarilor lucrători pentru armată; 
societăti de vânzare: librării, lăptării, de lemne, de fructe ; 
societăți de consum, numai pentru acele obiecte cari nu se 
vând de către comercianţi români. In modul acesta, prin aso- 
ciație, Românii vor ieşi biruitori din lupta economică pe care, 


395 


individual, nu o pot susţinea. Căci să nu se uite, cá tăria 
Jidanilor se datoreşte tot asociaţiei lor oculte, in societăţile 
cooperative numite «hevre», — având ca sedii sinagogele, 
cari de-aceea se şi numesc „havre“ — prin care ne-au: Cu= 
cerit. Şi aceia ce a fost un bine pentru dânşii, va fi si 
pentru noi. 


8. leftenirea mijloacelor de traiu. 


Prosperitatea oricării poporaţii, după cum e uşor de înţeles 
depinde de cantitatea mijloacelor de existenţă de care dispune. 
Este evident dar, că scumpirea traiului, — luând o parte mai 
mare, pentru indestularea trebuinfelor, din acelaş venit, — e o 
cauză de strâmtorare a oricării poporafii, impiedecánd, in pro- 
por(ie, înmulţirea ei. La noi se adauge circumstanţa agravantá, 
că o mare parte a comerțului se află în mânile stráinilor, . 
cari scumpesc obiectele de hrană, in special pentru Români. - 
Se cere dar ca autorităţile să intervină, sfărâmând cartelurile, 
înlăturând numărul cel mare de precupeţi si câutând, prin 
exploatări în regie, să pună la indămâna locuitorilor creştini 
mijloace de existență mai ieftene, cari, uşurând traiul lor, il 
vor face a se înmulți de la sine. 


9. Controlul alimentelor şi băuturilor și pedepsirea - 
falgificatorilor. 


In interesul sănătăţii publice, grav compromise, se cere să 
se procedeze cu mai multă rigoare faţă de fraudatorii de tot 
felul, în mare parte străini, mai ales în ce priveşte băuturile 
spirtoase. Tribunalele au datoria să infráneze cu energie abu- 
zurile lor ucigătoare şi să condamne în totdeauna şi la închi- 
soare pe recidivisti. 


.10. Combaterea alcoolismului. Monopolul alcoolului. 


Stârpirea viciului befiei, aşa de răspândit, se impune ca un 
mijloc de economie, de întărire a sănătăţii, şi de sporire a 
îndemănării noastre, în lupta pentru traiu. Mijloacele risipite 
pe băuturi se vor capitalisa, iar agerimea poporaţiei creştine, 
sporită prin abţinere, se va desfăşura pe deplin spre folosul ei. 


38 


. 


591 l , 


Măsuri sunt însă o mulțime pentru combaterea alcooli- 
smului. Cea mai eficace ar fi monopolul. 

Monopol singur, în anumite condiţii, poate să garanteze, în 
mod-absolut, calitatea băuturilor spirtoase, reducând cantitatea 
alcoolului consumat, fără a págubi finanțele Statului, ci, din 
contra, “sporindu- -le. Pe lângă aceasta, propagandei şi educației 
anti-alcoolice, trebuie să i se dea o dezvoltare cât mai întinsă 
pe viitor. 


11. Imbunătăţirea stării sanitare a poporației creştine. 


O serie de măsuri trebue să vină în ajutorul sănătăţii com- 
promise a poporaţiei româneşti, printre cari îngrijirea medicală, 
joacă un rol însemnat. Aceasta depinde de devotamentul desă- 
vârşit al medicilor publici, comunali şi de spital, cari trebuie 
să aibă în vedere mentalitatea poporului de jos, tratându-l ca 
pe un copil, a cărui încredere trebuie să cauţi a o câştiga, prin 
bunăvoință. Aceasta a lipsit, prea adese ori. De aceia oricine 
poate constata faptul, care nu li este spre laudă, că medicii 
nostri nu au ajuns a fi populari, cum s'ar cádea, dupá profe- 
siunea lor, alinătoare de suferin(i, ci mai de grabă, din contra. 

Se: cere apoi, să se facă educatia sanitară a poporului, la 
care ar putea să contribuiască, într'o măsură largă, studenții 
medicinisti, arătând, prin conferințe populare, pericolele celor 
mai însemnate boli, modul de a se feri si de a le vindeca, 
însemnătatea alimentaţiei și valoarea nutritivă a diferitelor ali- 
mente, pericolul băuturilor spirtoase, si altete ce ar fi de interes. 
In modul acesta, poporaţia muncitoare românească de prin 
suburbii, ar învăţa a-şi păzi sănătatea, ar recurge imediat la 
medic, în caz de boală, contribuind la sporirea elementului 
național, prin scăderea mortalităţii, şi învigorarea lui. 


12. Ingrijirea copiilor. 


E vorba, mai întâi, de copiii cei mici, pe cari-i seceră 
bolile intr'o proporţie spăimântătoare, şi pe cari vom putea 
să-i păstrăm, cu oarecare măsuri. Aşa, de pildă, ar fi să se 
înfiinţeze societăţi de protecţie a lehuzelor şi a noilor născuţi, 
ingrijindu-se, între altele şi de lapte igienic, pentru hrana lor, 
de éare astăzi sunt lipsiţi. Si nu ar costa cine stie cât in- 


595 


ființarea unor lăptării sistematice, anume cu acest scop, pe 
cari le-ar crea iniţiativa privată, ajutată de autorităţi. 
Ingrijirea copiilor nu trebuie să cuprindă însă numai pe noii 
născuţi, dacă e vorba să contribuim la înmulţirea poporafiei 
creştine de la oraşe. Trebuie să ne îngrijim de copiii mun- 
citorimii, ieşiţi de prin şcoli, după absolvirea claselor primare, 
şi cari am văzut că rămân fără ocupaţie, sporind vagabon- 
dagiul. In acest timp, o mulţime de meșteri se plâng, cá nu 
găsesc ucenici. E o rea deprindere a lenei timpurii, datorită 
neingrijirii părinţilor, pe care Statul nu o poate tolera. El are 
nevoe de munctori ageri, in toate ramurile, nu de vagabonzi. 
“Şi dacă, părinţii nu-și înţeleg datoria, să intervină el pentru 
a li-o impune, decretând învățământul profesional obligatoriu, 
în tot cazul, controlând felul de existenţă al copiilor lor, si 
urmărind cu pedepse aspre, vagabondagiul infantil. 


13. Statornicia funcţiilor si îmbunătățirea soarte 
funcționarilor publici. 


Ca să poată contribui la creşterea normală a poporaţiei, 
clasa, asa de numeroasă, la noi, a funcţionarilor, în cea mai 
mare parte rău plătiți, trebuie să aibă cel puţin siguranţa, 
zilei de mâine. Sistemul actual, cu schimbarea funcţionarilor, 
la orice schimbare de regim, după interesele „partidelor“, 
e pernicios, nu numai pentru că aruncă vremelniceste in mi- 
zerie o sumă de oameni cu familiile lor, dar fiind cá împie- 
decă pe acei cari aşteaptă ca „ai noștri“ să vină la putere 
de a imbrățişa o carieră statornică, productivă. In acest timp 
'strâmtoraţi cum sunt, ei nu pot da nici îngrijirea cuvenită 
copiilor lor, aşa că nestatornicia funcţiilor, nu cu puţin spo- 
reşte mortalitatea Românilor, şi opreşte desfăşurarea deplină 
a puterii lor de înmulţire. Principiul de la care nu trebuie să 
ne abatem, e ca fiecare funcţionar să fie lăsat la locul său 
—, întru cát îşi face datoria. „Partidele, să-şi răsplătească 
agenţii electorali prin alte mijloace decât cu funcţiile publice, 
zdrobind, în mod periodic, atâtea existente. 

Se cere apoi ca Statul să îngrijească de soarta slujbaşilor 
:sái, despovárándu-i de munca excesivă, la care funcţionarii 


596 


cei mici sunt osándi(i astăzi, cum am văzut, si inlesnidu-li 
traiul, prin sporirea salariilor neîndestulătoare, precum sunt 
acele ale funcţionarilor subalterni, dela poştă, de la căile ferate, 
de Ja primării. Asigurarea unei vieţi mai indemánatice, în- 
dulcirea muncii lor, prin acordarea cel puţin a zilelor de re- 
paos legale, suspendarea absolută a orice servicii în zilele de 
serbători, precum e distribuirea scrisorilor sau căratul gunoa- 
ielor de pe străzi, ar contribui la bună starea morală şi fizică . 
a acestor oameni, si ar favoriza înmulţirea poporafiei creştine 
orăşeneşti. Si statul nu ar perde, de sigur, ci ar câştiga, căci 
el nu este ca stăpânul de sclavi, îngrijit numai de sporirea 
câştigului material, sau ca patronul capitalist, care urmăreşte 
numai profitul. Tária Statului se socotește după numărul şi 
vigoarea supușilor săi, pe cari el are datoria să-i crufe în 
orice împrejurări. 


14. Ingrijirea poporafiei creștine de prin suburbii. 


O parte foarte interesantă a poporaţiei oraşelor noastre o alcă- 
tuesc elementele economice mixte, rurale orășenești de prin subur- 
bii, ocupate în cea mai mare parte de Români. Aşa sunt, de 
pildă, căruţaşii din Brăila, mahalagiii din laşi, despre cari am 
vorbit, şi, în genere, locuitorii de la periferiile oraşelor. In 
interesul superior al întăririi noastre naţionale, se cere ca ad- 
ministraţiile comunale, în întâiul rând, şi Statul să dea o 
deosebită îngrijire acestor oameni, făcându-li orice fel de 
înlesniri şi educándu-i, ca să se poată ridica din rândurile lor 
elemente pur orășenești, cari să inlocuiască pe străini, in 
comerţ şi industrie 


15. Asigurarea existenței lucrătorilor din fabrici. 


Aflându-ne la inceputul intemeierii unei mari industrii la 
noi, se cade să profităm de experiența popoarelor inttastriale 
mai vechi, pentru a preintimpina; din timp, toate urmările 
neingrijirii muncitorilor, lăsaţi fără protecţie faţă de patronii 
capitalişti, mai tari. Se cere, mai întâi, să facem ca azi 
condiţiile de existenţă ale muncitorimii să corespundă pro- 
fiturilor pe cari le realizează capitalul din ostenelile lor, si 
ca salariu si ca igienă, în toate privinfele. Astăzi, cunoaştem 


a 


fabrici, în cari lucrătorii români sunt siliți să muncească până 


şi în ziua de Paşti, şi pe fiecare zi se înregistrează nume- 
roase victime ale accidentelor de tot felul, datorite în mare 
parte lăcomiei de câştig sau negligentei patronilor. Se cere ca 
Statul să intervină şi aici pentru a pune regulă, fără crujare, 
silind pe fabricanți să se conformeze cerințelor moderne, in 
ce priveşte lungimea zilei de lucru, higiena atelierelor, asigu- 
rarea in contra accidentelor, a bolilor, a bátránefelor, sporind 
indemánarea poporaţiei, favorabilă creşterii ei, și prevenind 
conflictele dintre capital şi muncă, dăunătoare ambelor părţi 
şi liniştii Statului. 


16. Ocrotirea străinilor creștini asimilabili. 


In lupta pe care trebuie s'o ducem cu invazia jidovească 
cotropitoare a oraşelor noastre, care determină scăderea popo- 
ratiei româneşti, amenințând viitorul însuşi al poporului nostru, 
străinii creştini, destul de numeroşi, cari vin la noi, pot să ni 
fie de mare folos. Aceştia vin cu deprinderi technice şi comer- 
ciale superioare, si unii chiar cu capital, pentru a se stabili 
fără gând de întoarcere. O sumă -de Germani, de Italieni, de 
Greci, de Bulgari se amestecă cu poporaţia noastră, întărind-o 
în sforţările ei trudnice pentru recucerirea pieţei interne. In 
scurtă vreme, majoritatea acestor străini, îşi pierde cu totul 
naționalitatea ei, considerându-se ca aparținând poporului nostru. 
E legitim, dar, ca ei să fie imbráfigati şi împământeniţi, de 
preferință, după însuşi textul şi spiritul art. 7 din Constituţie, 
în loc de a proceda ca până acum, lăsându-i intr'o situație 
inferioară, dăunătoare şi nouă şi lor. 


Aceste sunt, după părerea noastră, remediile scăderii 


ponorației creștine si inmulfirii Jidanilor în oraşele României, 


corespunzătoare cauzelor acestui fenomen îngrijitor. E un 
întreg program de muncă, pe care trebuie să-t aducem la. 
îndeplinire, fără sováire, cu toată energia, rdpede, în întregime, 
— o spunem, fără a exagera,— dacă voim să trăim. Aplicarea 
riguroasă a acestor măsuri, singură va face să înceteze scá- 
derea poporaţiei creştine de la oraşe; ea va întări clasa de 
mijloc românească, din rândurile căreia se va reconstitui o 


tai 
xD 
oc 


clasă dirigentă puternică, în stare să realizeze idealurile noastre: 
naționale, in conformitate cu geniul poporului românesc. 

Dacă nu —, atunci: poporaţia creștină de la oraşe, va 
continua să scadă până aproape de stingerea ei, din lipsa 
mijloacelor de existență; Jidanii cari le vor fi acaparat, vor 
alcătui o clasă de mijloc jidovească, îmbogăţită şi dispunând 
de însemnate mijloace de cultură, din rândurile căreia, în mod 
fatal, se va ridica o clasă dirigentă de boieri jidani: con- 
ducând destinele poporului românesc, fireşte, după felul şi 
asemănarea lor. 

Mâine, în tot cazul, din rândurile acestor mase de Jidani,. 
stăpânind întreaga activitate economică, se vor auzi (ipete 
strigătoare la cer, după „drepturi,“ pretinzând să li se: 
dea aceia ce li se cuvine, potrivit cu însemnătatea ce şi-au 
dobândit. Si nu e himeră, ci chiar realitate în care ne miscám. 

In unul din numerele trecute ale ziarului «Cronica Israelilă» 
— cu subtitlul caracteristic: «organ politic al Evreilor din 
România>— iată in ce termini se exprimă Jidanii, de pe. 
acum, faţă de noi: 

„Să discutăm, sau nu, cu d. N. lorga?.. Cu un 
„asemenea om nu se discută, fiindcă o discuţie cu 
„dânsul e pierdere de timp, şi este a se ingela pe sine . 
„însuşi. Căci ce temeiu pofi pune pe cuvintele minci- 
„nosului? Evident, niciunul, Mincinosul este şarlatan, 
„iar şarlatanul nu este decât un mincinos, 

„D. N. Iorga minte când afirmă că România e Stat 
„înfăptuit prin sfor[árile numai ale rasei româneşti, si 
„are un caracter național incontestabil. 

„Minte d. N. lorga, fiindcă România este o națiune, 
„iar nu o rasă, şi o naţiune care cuprinde elemente ce 
„nu sunt. de rasă latină, şi nici de religie ortodoxă. 
„România s'a format, ca toate Statele, şi mai mult 

. „poate decât altele, prin unirea a diferitelor rase de 
„oameni si diferite popoare la (sic N. A.) un Stat, care, 
„cu timpul a devenit Statul Român. i 

„Dintre aceste diferite popoare fac parte şi Evreii, 
„Cari au trăit în această tară din timpuri imemoriale, 
„şi cărora li se datorește în bună parte avântul econo- 
„mic pe care l-a luat Statul român, Evreii fiind aproape: 


590 


„singurii comercianți si industriaşi ai țării, Căci 
„0 fară nu se formează numai prin sabie şi ghioagă. 
„ci si pria muncă economică, şi Evreii au avut precum 
„au şi acum, un rost economic în această țară. 

„Faptul acesta, că și Evreii au participat la înfăptuirea 
„Statului Român, este absolut incontestabil. Căci şi 
„Convenţia de la 7/,, August 1858, care formează actul 
„de naştere al Statului Român, tine cont de existenţa 
„lor, si cere, atunci când dă României o existenţă 
S a se face legi pentru ca şi Evreii să participe 
„la viaţa politică a Țării Româneşti. Dacă s'a făcut atunci 
„O deosebire între Evrei şi Români, motivul n'a fost 
„nici rasa şi nici vre-un gând că Evreii ar fi străini, 
„ci era pur şi simplu o prejudecată religioasă, de care 
„nici Europa n'a fost încă emancipată. 

„Prin urmare, in înşuşi actul de naştere al Statului 
„Român, pe care-l formează Convenţia din Paris de la 
»7l, August 1858, Evreii din “România fac parte inte- 
„grantă din națiunea română, din Statul român. 

„Acesta este adevărul istoric, aşa sunt faptele. Găr- 

„găunii unui zăpăcit şi ai unui mincinos ca d. N. Iorga 
„nu pot ţinea loc de fapte: sunt închipuiri în cel mai 
„bun caz, dar minciuni în orice caz.“ 

Va să zică: România nu este un Stat cu caracter naţional 
şi nu a fost înfăptuit prin sforțările numai ale rasei românești, 
— ci şi cu participarea Jidanilor. Căci o ţară nu se formează 
numai „prin sabie gi ghioagă“, — pe cari le-am represintat 
noi, — ci şi prin muncă economică, pe care o reprezintă 
Jidanii. Si, dacă Cineva, ca d. N. lorga, îndrăzneşte să fie de 
altă părere, el nu poate fi decât un şarlatan şi un mincinos, 
cu gármáuni de zăpăcit! - 

Obrăznicie jidovească, se va zice ! In adevăr. Dar îndrăzneala 
aceasta e ceva mai mult decât expresia neruşinării bine cu- 
noscute a Jidanilor; ea izvoreşte din faptul precumpănirii lor 
economice, in comerţ şi industrie. Cu alte cuvinte: formând 
astăzi, în bună parte, clasa de mijloc, ci voiesc fireşte să se 
ridice în sferele de sus, ale clasei dirigente, de la care sunt 
incă excluşi. Dar până când? 


600 


E o logică a lucrurilor, care nu iartă: cine stăpânește 
economia unei țări, sfârşeşte prin a stăpâni şi politica ci. 

Aceasta ni aratá cá starea actualá din Románia cu greu 
se poate menținea multă vreme, fiind nelogicá: 
^ Jidanii  stăpânesc economia, fără drepturi politice, noi 
stăpânim politica, fără economie. 

Logica neîndurată a faptelor, ne pune în faţa următoarei 
dileme: 

Să dăm drepturi politice Jidanilor, corespunzătoare cu 
situaţia lor economică, şi noi să nu mai existăm, abdicând 
de-la conducerea destinelor noastre. 

„Sau să căutăm a recuceri posiţiile pe care ei le-au cuprins, 
înlăuntrul economiei naţionale, ca să asigurăm stăpânirea 
noastră politică. 

Tertium non datur. 

In cazul d'intâiu, însă: înlăturați tot mai mult de la inde- 
letnicirile productive, vom dispărea aproape de la oraşe, in 
cari se va dezvolta o cultură cu caracter pronunțat jidovesc. 

In cazul al doilea: reconstituifi organiceşte, ne vom înmulţi 
iarăşi, în mod normal, cuprinzând oraşele, ca centre ale unei 
curate culturi românești. 

Rămâne dar să alegem alternativa din urmă, muncind cu 
stăruință, cu energie, şi repede, la realizarea programului 
formulat de noi, mai sus: pentru ca nu cumva împrejurările 
să ajungă a ne sili să ne supunem alfernativei d'intâiu. 


NO'"LE^ 


I. LEGEA POPORATIEI. 

II. POPORATIA FRANTEI, 
HI. POPORATIA. ORAŞELOR ROMANIEI. 
IV. ECONOMIA POLITICA ȘI POPORATIA. 


NOTE 


puepea Poporaţi gsi 


Printre cei cari sau ocupat cu legea poporatiei — stå- 
bilind legătura dintre poporatie si mijloacele de existentă —- 
cu mult înainte de Robert Malthus: a fost ilustrul seriitor 
politic şi istoric Niccolò Machiavelti (1469—1527), dar care 
a tratat subiectul numai incidental, în scrierea sa „Discorsi 
sopra la prima de:ade di Tito Livio“ (Venezia 1540). Ime- 
diat după dânsul, vine Giovanni Botero, pe care moi, in 
prima ediție, nu Pam putut aminti decât foarte sumar, din 

ep. doua mără, şi nunai «lupă scrierea sa cu caracter general 
asupra Statului (vezi mai sus pag. 133) El are însă o 
insemnătate deosebită. 

Giovanni Botero este cel dintâi, care' a scris, despre legea 
poporafiei, un tratat special. |n aceastá privinţă, el este pre- 
decesorul adevărat al lui Malthus, si al tuturor acelora cari 
Sau indeletnicit cu această materie, după dânsul. Scrierea 
sa, aproape necunosculă, este un model clasic, de cercetare 
precisă, stiintifică, si de claritate de stil. 

Despre viata lui Giovanni Botero, ştim că sa născut, in 
anul 1549, la Bene (Piemont) — din care cauză i se zice 
Benese, sau, pe latineste, Benisius — si că a murit in anul 
1617, la Torino. Ficându-și studiile sale în scoalele Părin- 
lilor Iesutti — şi voind chiar să intre in ordinul lor, la 
care nu a renuntat de càt?dupá.ce isi incepuse novicia- 
tul — Giovanni Botero, a lost mai pe urmă secretar al 
Sfântului Carol Borromeo, a avut o misiune diplomatică 
la Paris, şi a călătorit în diferite tări, din partea congre- 
gatiei pentru propaganda crelintei. Iar în anul 1599, Re- 


604 
gele Carol Emmanuel i-a încredințat educaţia copiilor săi 
(Pierre Reynaud. La théorie de la population en Italie, 
du NVI-e au XVILe siecle. Paris 1004, pag. 99). 

Legea poporatiei, Giovanni Dotero, o cercetează, inciden- 
tal, mai întâiu, in scrierea sa citată asupra Statului „Della 
Ragi^ne di Stato" (Venezia 1583), si apoi se ocupă de dânsa, 
în deosebi, întrun mic tratat, cu titlul „Delle cause della - 
Grandezza delle citta. Libre ire“ (Venezia 1589). Noi ne 
orientăm, după ediţiile din Milano 1596, ale ambelor scrieri, 
pe cari ni le-am putut procura după publicarea primei 
noastre ediţii. Aceste scrieri, au fost corectate şi adăoaite, in 
unele părti, chiar de Giovanni Dotero, după cum ni 
spune editorul (dall istesso autore în alcuni luoghi mutati, 
e accresciuti di diversi discorsi e altre cose memorabile). 

In scrierea sa „Della Ragione di Stato" (Libro settimo), 
este important să reținem, că Giovani Botero consideră 
poporatia ca adevărata putere a natiunilor, si aceasta anume 
— ceeace vom vedea că este o „chestiune controversată“, 
a ştiinţei moderne — pentru că poporația numeroasă este 
primul factor al producției. Citám (pag. 208): 

„Veniamo hora alle vere forze, che consistono nell ff 
»gente, perche a questa ogni altra forza si reduce; e 
„chi abbonda d'huomini, di tutte quelle cose anco ab- 
„Donda .. Onde d'hora innanzi noi useremo indistinctamente 
„del nome hora di gente, hora di forze. Hor nella gente 
due sorti di forze si considerano, la moltitudine, e] valore. 

„Prima egli e necesario l'haver gente assai“... 

Dotero citează. Italia si Franta, cari nu au mine de aur si 
argint, dar cu toate acestea sunt foarte avute, și aceasta numai 
datorită numărului locuitorilor lor, pe când Spania este con- 
siderală ca tara cea mai săracă, nu din cauza pământului 
ei steril, ci din cauza lipsei locuitorilor. Pentru că, zice el: 

„Dove e molto popolo, e forza chel terreno sia benis- 
„Simo coltivato... e dal terreno si cavano e le vettovaglie 
necessarie alla vita, e la materia dell" arti“. : 

Considerând poporatia numeroasă ca adevărata putere 
a naţiilor — prin aceea că e1 este şi .un factor al produc- 
tiei mijloacelor de existență — Giovanni Botero, nu si-a 
închipuit, precum vom vedea, că şi-au putut inchipui şi 


603 


au sustinut unii savanti moderni, cá poporatia ar putea si 
existe: ea mai intâiu, si apoi mijloacele de existență! 

Dotero zice, cá poporatia se poate inmulti in douá mo-- 
duri: din propriile ei puteri — prin agricultură, industrie, 
prin îngrijirea creşterei copiilor, si prin colonii — si din 
puterile altora (Libro ottavo). Pentru Botero, agricultura 
este fundamentul poporatiei, de care trebue să se ingri- 
jească principele (loc. cit. pag. 2914): 

„L'agricultura e il fondamento della propagatione. .. ‘Deve 
dunque il Principe favorire, e promovere Pastieffilura* . - 
` Dar agricultura iind fundamentul, industria este acea 
care mai eu deosebire face sá se inmulteascá poporatia si 
bunurile Statului, mai mult decât agricultura, Pentru a-şi 
impopora Statul său, Principele trebue să caute a introduce 
tot felul de industrii, oprindăscoaterea materiilor crude 
(loc. cit. pag. 217): 

„Non e cosa che importi piu, per accrescere uno Stato, e 
„per renderlo e numeroso d'habitanti, e dovitioso d'ogni 
„bene, che l'industria de gli huomini, e la moltitudine dell 
„arti... E perche l'arte gareggia con la natura, maddi- 
,manderà: alcuno, quale delle due cose importi piu, per 
„ringeandire, e per rendere popoloso un luogo, la fecondita 
„del terreno, ò l'industria dell huomo? Pindustria senza 
,dubio....coneiosia che la natura dà la materia, el sog- 
„gelto; ma la sottigliezza, e l'arte dell'huomo dà l'innena- 
„rabile varielà delle forme... Deve dunq, il Principe che 
vuol render popoloso il suo Stato, introdurvi ogni sorte 
. industria, e d'artilicio,.. ma sopre tutto e necessario, 

"che non comporti che si cavino fuor del suo Stato le ma- 
„terie crude“. : ` 

“resterer poporatiei fiind BEN de sporirea mijloa- 
celor de existentă; nu e destul ca principele să favorizeze 
căsătoriile, ci trebue să se ingrijească de creşterea si in- 
tretinerea copiilor. lar dacă poporatia se iomulteşte peste 
limita mijloacelor de existență, nu-i rămâne decât să se 
reverse in colonii. A 

Continuándu-si şi lărgindu-zi cercetările sale asupra po- 
poratiei. 1n scrierea sa specială „Delle càuse della gran- 
dezza delle citta“ — cea dintâiu scriere, in literatura eco- 


y. 


635 


nomică politică, tratând separat această materie — Giovanni 
Botero începe “prin: a defini ce este o cetate, aràlánd că 
márire2 cetátei nu constă în lărgimea terenului sau a zi- 
durilor, ci în mulțimea locuitorilor, si în puterea lor. lar 
oamenii, se adună la un loc, fie prin autoritate, fie prin 
necesitate, plăcere sau utilitate, fără de care nici o cetate 
nu poate să fie mârită: 

,D sli tanto potere Putilita, per unir gli huomini in 
„un luogo, che l'altre cagioni, senza intervento di questa, 
„non sono bastanti a fare nessuna citta grande“. 

Utilitatea insi nu este simplá, ci de forme variate, si 
mai cu deosebire trei sunt acelea cari potsă facă mărirea 
unei cetăți: comoditatea aşezărei, fecunditatea terenului si 
uşurătatea transportului. 

Odată acestea stabilite, drept i ale utilititei — se 
naste întrebarea: cari sunt cauzele cari fac ca poporul 
să se indesească mai mult întrun loc decât în altul. Botero 
începe prin a arâta, mai întâiu; modurile proprii Roma- 
nilor, şi enumeră apoi, in genere: coloniile, religia, stu- 
diile, tribunalele si justitia, industria, scutirile (immunità), 
monopolurile unor producte (l'arme in Damasco, i broccati 
in Milano, i scarlati in Venetia), dominiul (cosa importan- 
tissimus), reședinta nobilimei si principelui. 

In cartea a treia, Dotero se ocupă cu limitarea popora- 
tiei, zicând că Grecii: Licurg, Solon, Aristoteles, limitară 
Aeara catătenilor, iu deosebi re de Romani, cari, soco- 
tind că puterea constă în multimea oamenilor, fácură tot 
ce li-a stat prin. putință, cì să mărească si să Impoporeze 
patria lor. După dânsul, fiind că lumea nu se conduce după 
rațiune, ci forta primează rațiunea, procedarea Romanilor 
trebue preferits, întrucât este singura care asigură exis- 
tenta natiilo*, față de atacurile celorlalte. 

Dar care este cauza, pentru care o cetate, ajunsă la 
o limită oirecire de mărire și putere: nu trece de dânsa, 
ci, sau rămâne la acea limită, sau dă îndărât? Aceeaşi 
intrebare se poate pune si în ce priveşte iutregul gen ome- 
nesc, si răspunzând pentru una, răspunzi pentru tot uni: 
versul, Răspunsul este, că creşterea cetătei depinde pe de 
© parte, de puterea uenerativă a oamenilor (virtu genera- 


607 


tiva de gli huomini), dar pe de altá parte, de puterea nu- 
tritiyá a cetătei (virtu nutritiva d'esse citta). Puterea gene- 
ralivă, este aceeaşi de trei mii de ani; din cauza aceasta, 
poporatia ar creşte indefinit, dacă nu ar fi impiedecată de 
lipsa mijloacelor de existență (Libro terzo): 

„Se non vi fosse altro impedimento, la propagatione de 
gli liuomini erescerebbe senza fine, e l'augmento delle 
citta senza termine: ese non va innanzi, bisogne. dire, che 
cio proceda da diífetto di nutrimento, e di sostegno“. 

"Aici, Giovanni Botero anticipează pe Darwin, cu „lupta 
pentru existență“ — care ştim că si lui Darwin i-a fost 
inspiratá de Malthus — zicànd cà nueste lucru pentru care 
se luptă cu mai multă cruzime, decât pământul, hrana si 
îndemânarea locuintei : 

Non e cosa, per Ja quel si combatta con più crudelilă, 
„Che il terreno, e'l cibo, e la commodita dell habitatione“. 

Canibalismul, vânzarea copiilor din cauza sărăciei, nă- 
vălirile popoarelor, multimea tâlharilor şi asasinilor, de unde 
provin, iu mare parte, decăt din lipsă ? I[otarele, santurile, 

gardurile din jurul proprietăților, păzitorii viilor si a fruc- * 
I ușile caselor, câinii, ce dovedesc decât, că lumea 
este prea strâmtă, fie pentru trebuintele, fie pentru lăcomia 
noastră. Ce să mai spunem de războae, de .cetàti, de 
ziduri? La toate acestea, se adlaogi secetele, lipsa, boalele 
contagioase, cutremurile de pământ, inundaţiile, şi alie 
accidente, cari fac ca » d ul oamenilor sá nu creascá 
fárá măsură. 

Pentru a mentinea cetățile in starea la care au putut 
să ajungă, e nevoe de justiţie, de pace si de imbelsugare. 
Intrun cuvânt, toate cauzele cari au produs mărirea, 
sunt şi capabile să o conserve „perche le cause della pro- 
duttione delle cose, e della conservatione loro, sono listesse“. 

„Astfel, în aceste două scrieri, si în deosebi i in tratatu: 
special, Giovanni Dotero expune legea poporatiei — mai 
putin formula ei însăşi — cu o claritate desăvârșită, si ín - 
toată íntregimea : incepând prin a considera densitatea po- : 
“poraţie, ca factor al producției, si sfársind cu lipta pentru 
existență, asupra cărora există încă nedumeriri. Aceasta este 
cu atât mai vrednic de amintit, cu cât cu drept observă 


» 


Li 


3 sri 


608 


editorul său Barberino (1590), că el tratase, atunci un subiect . 
nou (suggetto nuovo), Iar ca metodă de cercetare, ca gândire 
precisă, si ca stil, totodată concis si variat, serierile asupra 
materiei, ale lui Giovanni Botero, ni pot, in adevár, servi ca 
model, până astăzi neintrecut. 

Nu ne putem dar uni cu aprecierea lui Pierre Reynaud, 
care recunoaşte, mai îatâiu, că scrierea „delle cause dellai 
grandezza delle citta“, este un mic cap de operă „un petit chef 
d'oeuvre", si că Botero a expus cauzele de oprire a creştere, 
poporatiei in chip magistral, d'une façon magistrale (pag. 93 

„şi 20), dar care vine apoi să spună, că partea din urmă a 
operei lui Dotero este vagă, lipsită de precizie, foarte scurtă 
de pare că i-ar fi teamă de consecințele principiilor pe 
cari le-a expus, si că nu este un tratat complect, si de 
observaţie foarte profundă. Iar că defectul său ar fi că por- 
neste de la ideea preconcepută, „că o poporatie numeroasă 
este absolut necesară“ (pag 20). 
|. „Ideea preconceputd" (idée preconcue), despre poporatia 
numeroasă, este caracteristică, pentru Pierre Reynaud: ca 
francez, dar nu mai putin ca reprezentant al științei mo- 
derne, Ceeace este un adevăr de existentă, pentru Franţa 
— si ceea ce este un adevăr evident, în sine — se trece 
la categoria: „idee préconque !“ 

Pentru mine, care sunt un partizan hotărât. şi fâră rezervă 
al „ideei preconcepute“ : cercetarea lui Giovanni Botero, 
rămâne un cap de operă, de stil si gândire, si o expunere, 
cu adevărat magistrală, a lezei poporatiei, in trăsăturile ei 
generale, trebuind să servească de -ladrumare  ,stiintei 
moderne", nedumerilă ia atàtea privinti, asupra cărora el 
ne clarifică, după părerea mea, definitiv, încă de /a 1589. 

E curios de a o spune: dar tot ce se găseste, asupra 
poporatiei, in stiinta modernă, se găseşte si la Botero, dar nu 
tot ce se găseste la Botero, se găseşte, siin stiinta modernă, 


Robert Malthus, nu l'a citat pe Giovanni Botero. Desigur 
pentrueá nu la cunoscut. Scrierea lui Malthus asupra 
Principiului poporatiei^, de la 1803, confirmă însă in 
n 1p poporaner, 


`~ 
` 


f g 


609 
totul, întrun volum, cu numeroase dovezi, cele spuse de 
Giovani Botero, în câteva payini, dar nu mai pulin, in 
esență, complect. i 

Legea poporaliei, apare cu toată precizia, si la Malthus, 
in premisa de la care porneste, zicánd (Carlea I. Cap. 1): 

"Obiectul acestei incercári este principalmente de a exa- 

„inina efectele unci mari cauze, strâns legată de natura 
uma care a lucrat in mod constant şi puternic de la 
„originea societăţilor, şi care cu toate acestea a fixat prea 
„puţin atenția acelora cari s'au ocupat cu subiectul căruia 
„aparține... 

„Cauza pe care o am in vedere este tendinta con- 
„Stantă care se manifestează în toate fiinţele vii, de a face 
„să crească specia loz mai mult decât o comportă canti- 
„tatea de hrană, care li stă la dispoziţie. 

„Este o observație, a doctorului Franklin, că nu este nici 


` „O limită a facultitei productive a plantelor şi animalelor, 


„dacă nu că sporind in număr ele isi sustrag unele altora 
„subsistența lor“. 

Observatia doctorului Franklin, ştim că o fácuse, exact 
cu trei sute de. ani mai inainte, Giovanni Botero, Dar 
Malthus, plecând de la această premisă, ajunge la urmă- 
o concluzii (Cartea 1 Cap. 2. Vezi mai sus, pag, 147): 

Creşterea poporatiei este cu necesitate limitată de 
pie E de existentă. 

„2. Poporatia creşte aruhe mijloacele de existenţă, 
„numai dacă obstacole puternice şi manifeste nu o opresc. 

„d. Aceste obstacole particulare si toate acelea cari, 
„oprind puterea preponderentă, sileste poporatia să se re- 
„ducă la nivelul mijloacelor de subsistentá, se pot raporta 
„la trei principale: constrângerea morală, viciul si neno- 
„rocirea“. 

Acestea sunt concluziile legei  poporatiei, deduse din 
premisa stabilită de Malthus— ca şi mai înainte de Gio- 
vanni Dotero — si cari sunt de o evidenţă aşa de elemen- 
tară : încât te prinde mirarea; că au putut să fie contes- 


tate cândva. 


. Cu toate acestea, legea poporatiei — legată de numele 
lui Malthus, care a desvoltat-o mai pe larg — continuă a 
39 


610 

m 4 

i o controversă a ştiinţei moderne, si încă, din cele mai 
aprige. Am arătat, contrazicerile ştiinţei, până la 1899, în 
text, punându-le pe două coloane (Vezi mai sus: O pro- 
blemă ştiinţifică, pag. 365—374). Nu ni rămâne dar decât 
să caracterizăm, prin câteva exemple, si servindu-ne de 
aceeaşi metodă, starea de azi a ştiinlei, fată de această pro- 
blemă, care este problema. lundamentală, teoretică, a eco- 
nomiei politice, ca si practică, -a politicei economice. 

Iată, de pildă, părerea cunoscutului profesor de eco- 
nomie politică şi membru al Institutului Frantei, Paul 
Leroy-Beaulieu, ca concluzie la scrierea lui specială asupra 
"poporatiei Frantei (La question de la population, Paris 
1913, pag. 493), fată de părerea unui alt economist 
“politic tot atât de cunoscut, Charles Gide, profesor onorar 
la Facultatea de drept din Paris, în ultima 'expunere a 
cursului siu (Cours d'économie politique Ed. VI. Paris 
1920, pag. 566): 


Paul Leray-Beaulien Charles Gide 

„Concluzia cercetărilor noastre „Nu avem dar dreptul să zicem 
„este foarte scurtă. Principiul po- „că legile lui Malthus sunt gre- 
„poraţiei a lui Malthus, in ce pri- „Şite ; ele vor fi pururea adevărate 
„veşte popoarele de veche civili- „(elles seront  cternellement : 
„zaţie, ajunse la o bună stare „vraies) — dar ceca ce i se poate 
„generală 'şi la starea democra- „bănui, este de a fi crezut că 
ptică, se prábugeste din toate păr- »procrea(ia era legată in mod nce- , 

- „tile (s'éffondre de toutes parts)“. „cesar de instinctul sexual.“ 


Nu discut aceste páreri — de pildá aceaa lui Gide, cá 
procreatia nu ar fi legată de instinctul sexual — ei observ 
numai ca ele se produc în Franța, unde poporatia este 
“problema de existența a năţiei franceze: dovedind o totală 
- nedumerire, cu privire la legea poporaţiei, printre corileii 

stiintei, 

In Germania, vom alătura părerea lui Franz Oppenheimer, 
“profesor universitar, în scrierea specială asupra legei *po- 
“porației (Das Bovolkerungsgesetz des T.R. Malthus' und 
der neueren Nationalókonomie 1901, pag. 58), de pă- 
_rerea profesorului Henrich Waentig, în articolul său din 
“enciclopedia In Curs de publicăție Handwörterbuch der 
Staatswissenschaften (Vol. Vi 1924 pag. 476, citat Vol. 


611 


II. pag. 794), cu privire la contraversa asupra doctrinei lui 
Malthus (der.Streit um Malthus Lehre): | 


Franz Oppenheimer 


-Dupá cifrele statistice citate, 
„stă mai presus de orice indoială 
„posibilă, ca această lege până 
„acuma in cursul istoriei ome- 
„nirei, nu s'a afirmat nici odată, 
„Şi tot așa nu igi exerciteazá 
„acţiunea sa în prezent; şi noi 
„vom dovedi mai jos, că şi 
„pentru viitor, pe cât o poate 
„prevedea spiritul ştiinţific, jude- 


“ „când obiectiv, este imposibil ca 


„ea să intre în acțiune.“ 


Heinrich Waentig 


„Pe cât experiența noastră 
„poate să cuprindă, poporaţia are 
„tendinţa să se imulteascá dincolo 
„de limitele determinate de orga- 
„nizaţia socială si economică. 
„Această teză trebue chiar să fie 
„privită ca cea mai nestrămutată 
„Şi mai importantă lege naturală a 
„întregei economii politice, de 
„până acum (das unerschütter- 
„lichste und wichtigste Naturge- 
„Setz der ganzen bisherigen Na- 
»tionalókoromie)* 


Contrazicerile- asupra legei poporatiei sunt $i mai carac- 
teristice, când .ele se .produc la acelaș autor, de la o 
“epocă la alta.:Vom cita, ca.exemplu, părerea profesorului 
«le stiünti de Stat Dr. Julius Wolf, în scrierea sa asupra 
„economiei politice ca ştiinţă exactă „(Nationalökonomie als 


exakte Wissenschaft, 1905, pa 


188) fată de părerea sa, după 


patru ani numai, în altă scriere cu privire la „economia 
prezentului si viitorului“, cuprizând „cele. mai: importante 
adevăruri ale economiei politice generale“ . (die Volks- 
-wirtschaft der Gegenwart und Zukunft, 1919, pag. 179): 


Julius Wolf 
(1908) 


Legea lui Malthus trebueşte 


- respinsă. (ist abzuweisen). 
“In . contra. ei stă. nestrămutat 


(steht. fest): 

„1. Poporaţia mai mică, nu 
„poate să fie nici favorabilă, nici 
„nefavorabilă  părței de bunuri 
„care revine fie căruia. 

7,2. Ceeace se numește o lege 
„a naturei“, sau a „omenirei“, 
„este, în cazul cel mai bun, legea 
„unei epoce, in deosebi acea -a 


Julius . Wolf 
(1912) 


»Malthus, cu aceastá „lege 
„a . poporatiei^ ; (.Bevólkerungs- 
»gesetz^) a: lui, a: făcut o in- 
„presie extraordinară. Şi această 
„impresie persistă incă şi astăzi... 

„Poate fi cineva dispus să 
„aducă dela inceput, in contra lui 
„Malthus „diferite obiectiuni... 

„Totuşi, după. părerea. părti- 
,nitorilor lui Malthus, aceste 0- 
.»biecfiuni, ca si toate celelalte 


„cari i-au fost aduse in- cursul 


612 


„unui timp de dindărătul nostru. ^ „timpurilor, nu sunt în stare să. 
„Inainte şi după Malthus, alte _pună in discuţie esenţa doctrinei 
„legi (Gesetzmiissigkeiten) s'au „lui (den Kern seiner Lehre). 

„afirmat, in fapt, după Malthus, „Legea poporaţiei... fie că ar 
„in genere, legea contrară acelei „fi îndrituită formula lui Malthus 
„adoptate de dânsul“. „sau alta, este necontestat una 


„din cele mai importante dintre . 
„toate celelalte aşa zise legi ale 
„economici naţionale”. 


Aceste autocontraziceri ale unor autori, cu privire la 
legea poporatiei, trec câteodată, si prin mai multe laze, asa 
că nu poti fi sigur, dacă acea de pe urmii, va fi $i cea din 
urmă. In cazul acesta, se găseşte, de pildă, „marele doc- 
trinar“ al socialismului, propovăduitor al doctrinei lui Karl 
Marx, Karl Kautsky, care a avut, până la 1010 — şi trá- 
ieste încă — trei păreri deosebite, asupra legei poporatiei,. 
după cum el însuşi ni arată, în scrierea sa Vermehrung und 
Entwicklung in Natur und Gesellschaft (1910). Vorwort. 

La 1875: Karl Kautsky, în „die soziale Frage vom Stand- 
punkt eines Kopfarbeiters aus betrachtet", stă supt inràurirea 
lui Darwin si Buckle, si este cu totul antimarxist, (vóllig 
urmarxistisch), dar totusi: contra lui Malthus, pe care il 
combate. 

[a 1878: in scrierea ,Ein'luss der Volksvermehrung auf 
den Fortschritt der Gesellschaft", Karl Kautsky recunoaște 
ci Malthusianismul este un adevăr necontestat (unwider-- 
legliche Wahrheit), iar nesocotirea lui de către teoria so- 
cialistă, i se pare o mare greşeală (ein grosser Fehler) 

La 1910: Karl Kautsky, este cu totul marxist, anti- 
darwinist si anti-malthusianist, contestând însuşi principiul 
legei poporatiei,a lui Malthus, despre care zice (Ver- 
mehrung und Entwicklung ete. Vowort 1910 pag. 25 si 27), 

„Ca lege generală a naturei organice, legea poporatiei a 
„lui Malthus, este un monstru (ein Unding)... 

„Nu este. adevărat, câ organismele au tendinta, fără 
„exceptie și pretutindeni să se înmulțească dincolo de limita 
„mijloacelor de existentă, şi că nu sunt Impiedecate dela 
„acoasta, decât numai prin lipsa de hrană. Noi vedem, din 
„contra, în láuntrul diferitelor specii de organisme, ca si in 
„raporturile diferitelor specii între dânsele, o tendință de a 


„dobândi şi păstra echilibrul între puterile cari conservă şi 
„cari nimicesc indivizii şi speciile“. 

Va să zică, dela o perioadă la alta, cam din zece în zece 
ani, vedem că ceea ce era adevăr, nu mai este adevăr, şi ceea 
ce era eroare, nu mai este eroare. Aceasta : asupra unei legi 
naturale, pe care a verificat o şi a admis-o, în întregime, 
după Malthus, un cercetător ca Charles Darwin, servindu-i 
de bază teoriei sale, si revolutionând p EE ştiinta mo- 
dernă. 

Legea poporatiei, iti vine să crezi, că joacă, în domeniul 
economiei politice, rolul teoremei lui Pitagora, "despre care 
în scoalele franceze, se zice, în glumă; că ar ti „puntea 
măgarilor“ (pont des ânes) — din cauză că înțelegerea 
unora, nu poate trece peste dânsa. / 

Karl Kautsky — cu trei păreri succesive, asupra legei 
poporatiei — ca „cel mai mare doctrinar al socialismului“, 
reprezintă, în adevăr si o mentalitate anuwitá, dar si un tip 
intelectual: al acelora, în genere, cari nu pot să treacă 
“în această materie, peste greutăiile, se pare de neînvins, 
pe ciri legea poporației le opune intelegerei lor. Si vom 
cita încă un exemplu caracteristic. 


* 
i * EI 

In paralelă cu profesorul Heinrich Waenting, am pus, 

după cum s'a văzut, pe alt profesor de economie politică, 

cu aceeaşi mentalitate anumită, şi aparținând aceluiaşi tip 

intelectual, Dr. Franz Oppenheimer, cu lucrarea sa critică 


? 


asupra legei poporaţici: Das B:lvólkerungsgesetz des T. R.: 


Malthus En der neueren Nationalókonomie. Darstellung und 
Kritik. 1901, (pp. IV + 168). 
“Autorul isi propune să combată legea poporaliei, desi re- 
cunoaşte că o multime de asemenea incercári, s'au făcut 
in ultimul secol, lără succes, constatând că teoria, dela 
aparilia ei, în mod constant, a câştigat teren (dauernd an 
Boden gewonnen hat), si este admisă ca un adevăr dovedit, 
mai ales în Germania, de cei mai multi economiști politici, 
Oppenheimer însă zice, că se va servi de o metodă, care 
nu a fost înctaplicută de nimeni (noch nicht angewendeten 
Methode), ca să dove lească, că legea poporatiei — un mon- 


614 


stru al unei logici sclintite (Ausgeburt einer verrenkten 
Logik) — „se refutează ea însăși pe sine:“ expresie, care 
rog să fie reținută. 

Ca să facă această dovadă, Oppenheimer sustine că legea 
productivităței decrescânde — care ar sta la baza legei po- 
poratiei a lui Malthus — ar fi supracompen:atá de altă 
lege, a sa, Oppenheimer, (mein Gesetz) pe care el o uu- 
meste legea capacităței pământului (Gesetz der Bodenkapa- 
zităt), zicând (loc. cit. pag. 58): 

„Legea dapacilitei pământului“, se bazează însă pe o 
„comparaţie, care se face intre productul brut al aceluias 
„ogor în două societăți cu totul diferite ca densitate a 
„poporatiei, ca diviziune a muneei, si ca inzestrare cu ca- 
„pital. 

„Cu cât un popor creste în număr, cu atât mai mare 
„este diviziunea muncei, cu alât „mai perfecte ` sunt instru- 
„mentele de muncă, cu cari ag gricultorul produce, cu atât 
„mai liber de ocupaţii secundare, pentru în leletnicirea priti- 
„cipală, este timpul său: si de aceea, cu atât creşte pro- 
,ductul brut al ovorului său. 

,AStfel, eu am stabilit a mea „lege a capacitătei pămăn- 
„tului“ (mein Gesetz der Dodenkapazitüt), care zice: /m 

„lăuntrul unor anumite, foarte largi, limite, suprafața pámán- 
„tului unei ţări creşte proporțional cu popora[ta sa. Prin 
„aceasta să fie zis: potrivit cu creşterea unui popor, 
„creşte şi numărul ¿agricultorilor de sine stătători, pe cari 
„pământul său îi poate hrăni“. i 

lar apoi arată, că ar fi cu putință, după caletizieă hf 
Ravenstein, ca să trăiască pe km. patrat, pănă la 4009 de 
oameni, ceea ce ar face, la o întindere de 17,6 milioane 
km. pătrați de pământ productiv, să se poată hrăni 190,4 
miliarde de oameni, pe lângă că mai sant încă 26 milioane 
km. p. de stepe și. milioane km. p. de pustiuri, cari 
se vor putea cultiva (loc. cit pag. 155)! 

Vasăzică : cresterea-poporatiei ar fi fără margini, si s'ar 
fi desființat, asa dar, legea lui Malthus: prin „legea lui 
Oppenheimer“ ! 

Ca să arătăm însă, imediat, care este soliditatea gàn- 
direi acelor din „seria Pitagora", vom lăsa ca însusi 


Franz Oppenheimer să se combată pe sine. Iată în adevăr, 
ce ni spune tot el, după nouă ani, de data aceasta ca „Pri- ` 
vatdozent“ la Universitatea din Berlin, asupra aceleiaşi legi 
a productivităței decrescânde a pământului, — care zicea, că 
nu mai există, si asupra eresterei poporatiei, care afirmase 
că este indefinitá — intr'o altă scriere a so, tratând acum 
despre însăşi „teoria economiei pure si politice“ (Theorie 
der reinen und politischen Oskonomie 1910). 

După ce zice încă odată, cá productul pământului creşte 
pe măsură ce creşte poporatia — ceea ce este dela sine în- 
teles — Franz Oppenheimer, adaugă (loc. cit. pag. 101): 

„Totuşi: aceasta isi are limita sa naturală (seine natür- 
, »liche Grenze). Cooperatia socială doar se loveşte cel putin 

„de o piedică, care merită atentie. Producerea mijloacelor 

"de hrană este supusă in mod absolut si fáră contestatie 
"(unbedingt und unbestritten) „legei productivitdfei descres- 
,cànde a productelor" (Gesetz der sinkenden Erträge). 
„are următorul cuprins: 

„Productul miiloacelor de hrană al muncei agricole crește 
ceteris paribus într'o măsură mai mică decât cheltuiala de 
„energie si mijloace costisitoare întrebuințate pentru dânsul“. 
„Cu cât mai multe puteri cooperează la o muncă agricolă, 
„cu atât mai mic ceteri paribus este productul mijloacelor 
„de hrană revenind fiecăruia... 

„In tot cazul, în virtutea acestei legi, există pentru fiecare 
„treaptă culturală determinată, pe un pământ de o produc- 
„tivitate naturală anumită, o capacitate și densitate ma- 
„ximală. Dacă aceasta a fost atinsă, societatea umană tre- 
„bue sau să se despărțească sau să-şi restrângi creşterea 
„ei ulterioară“. 

Cum se vede: la 1910, Franz Oppenheimer vine să re- 
cunoască si legea productivităței descrescânde, și odată cu 
dânsa, în întregime, si legea popora[iei — prin admiterea 
capacititei şi densitütei maximale a fiecărei trepte cultu- 
rale — pe care crezuse că le rásturnase detinitiv, la 1901, 
prin „legea capacităței pământului ^ ! 

Această declaratie a autorului, ne scuteste pe noi de 
oric?.adaos. Vom observa numai, că ceea ce numeşte cl, 
la 1901, ca o nouă descoperire, „a mea lege a capacităței 


6:6 


pământului“ — „mein Gesetz der Bodenkapazitàt* —- nu este 
decât densitatea poporafiei, ca factor ai productivitátei pă- 
mântului, recunoscută ca lege, încă de la 1599, -de Gio- 
vannt Botero! 

Dar lăsând pe Bolero — mai este incă un scriitor, pe 
care ar fi trebuit să-l cunoască: si de care Franz Oppen- 
heimer, nu spune nici un cuvânt. —— 

Aceeași teorie, exact, în adevăr, împotriva lui Malthus, a 
fost susţinută de un scriitor american Everett, da care ni 
pare bine să putem spune câteva cuvinte acum, intru- 
cât si pe dânsul, ca si pe Botero — ca si pe Marchisul de 
Mirabeau, cu care il vom punc iu legătură — nu vam 
citat decât numai după nume si titlul lucrărilor, neavând . 
scrierile lor, la prima ediție. (Vezi mai sus pag. 134 si 221). 

Alexander H. Everett, şi-a publicat ale sale „Idei nouă 
asupra poporatiei*, în limba engleză, la Boston, în anul 
1893, şi nu la 1826, când a apărut traducerea în limba 
franceză, sub titla: Nouvelles idées sur la population. Avec 
des remarques sur les théories de Malthus et de Godwin, par 
Alexandre H. Everett, trad par C.I. Ferry (Paris 1826, pag. 
197) cu o prefatá a autorului, fost insárcinat de afaceri 
al Statelor.Unite la Curtea "Tarilor-de-Jos, si de-atunci 
ambasador al Statelor-Unite la Curtea Spaniei. 

Si Everett — ca si Oppenheimer — sustine că „Malthus 
se refutează el însuşi“ (loc. cit, nag. 63): M. Malthus s'est 
réfuté lui-même, sans le soupçonner. 

Cât pentru „legea capacititei pământului“ — „mein Ge- 
setz“, a lui Oppenheimer — Everett, o formulează, aproape 
n aceeași termini, si o explică, zicând (loc. cit. pag. 34): 

„Pe măsură ee o tară dobândeşte uà număr mai mare 
„le locuitori, munca si eousumatia crese in proportie... 

„Fiecare ştie că inmultirea oamenilor pe un teritoriu 
„circumscris, aduce cu sine diviziunea muncei; că acest 
„prim pas ln cariera industriei pune pe calea tuturor 
„descoperirilor, a tuturor perfectiunilor, ca masini, proce- 
„deuri şi arte oni, ca şi ştiinţele cari le luminează si le 
,indrumeazá, si insfársit îmbelsugarea productelor, vin in 
„mod iufailibl in urma azesto? imbunátitiri*, i 


617 


Cum am văzut, asa susține întocmai — dar fără să-l citeze 


„pe Everett — si Franz Oppenheimer, care zice: 


„Cu cât un popor creşte în număr, cu atăt mai mare este 
„diviziunea muncei, cu atât mai pertecte sunt instrumen- 
„tele de muncă... cu atât creşte productul"... 

Această „teorie“ —a lui Everett aşa dar, si nu a lui 


„Oppenheimer, care nu face decât să o reproducă, după 


dânsul, fără a-l cita — fusese insá'sustinutá de Gray, mai 
înainte, după cum i-a observat însuşi Malthus lui Everett, 
care iată ce ni spune in prefata scrierei sale (loc. cit 
pag. 0): | | 

„D. Malthus imi spusese că fondul doctrinelor mele 
„se găsea într'o scriere a d-lui S. Gray, asupra poporației 
„cum nu cunosc această scriere, nu pot să compar ideile 
„d-lui Gray cu ale mele. Dacă ne-am fi iutàlnit efectiv, 
„prioritatea i-ar aparținea şi ar trebui să se, suprime, în 
„acest tratat, titlul de idei nouă“. - 

Ceeace este sigu“, e că aceste idei nu ating intru nimic 
legea poporatiei: care râmâne ce este. In orice moment: 
limitată de mijloacele de existenţă — oricât şi pentru ori- 


cari motive-ar crește — poporatia tinde pururea să treacă 


de limita lor. Faptul că poporatia ar avea posibilitatea să 


„crească până la.o densitate de 4000 de locuitori pe km. 


pătrat — atunci, când astăzi, densitatea ei cea mai mare, 
in Saxonia, este abia de 300 — nu sporește intru nimic 
) * 


cantitatea mijloacelor de existență actuale, din orice mo- 


ment, ale fiecărei popozatii, in parte, determinând densi- 
tatea, la care-a putut să ajunsă, si care nu poate să 
crească decàt numai treptat. ú 

Legea poporației — si de aceea este lege — stăpâneşte inmul- 
firea ei oricând: indiferent de capacitatea ei de înmulțire pro- 
oresivă care depinde de mijloacele- de existență disponibile, 
crescând și ele progresiv, sub presiunea aceleasi legi. 

Creşterea poporatiei, ca factor al producţiei — care a 
fost observată dia primul moment, de Giovanni Botero — 
i-a servit acestuia ca punct de plecare, a cercetárei mijloa- 
celor de existenți pentru creşterea ei. 

Acesta este însuși punctul de plecare logic al ştiinţei eco- 
nomiei poiitice. 


618: 


Ca să poată creşte — şi să. ne gândim numai la copii — 
se cere ca mai intàiu poporatia să dispună de mijloacele 
de existența necesare 1 latretinerei sale: până când va putea 

ea, prin indesire, să producă maj mult. i 

Ordinea naturală este dar aceasta: întâi mijloacele de 
existența şi avoi poporațiu, care tireşte, cu cát este mai deasd . 
produce mai mult. , 

In această privință, este celebră controversa dintre Mare 
chisul de Mirabeau şi Quesnay, din lulie 1757: dela care 
datează întemenarea scoalei liziocratice (Auguste Oncken : 
Oeuvres économiques et philosophiques de Quesnay, 1888, 
pag. 4). In scrisoarea sa către J, J. Rousseau, cu zece ani 
după aceea, la 30 Iulie 1767, Marchisul de Mirabeau arată. 
că întrun moment, ajunsese la următoarea concluzie: 

,Avutiile sunt roadele pâmântuiui $i ale activității omului. 

„Manea oamenilor sinuură are darul să le inmulteasci, Aşa 

"dar, cu cât suut mai multi oameni, cu atăt este mai multă 
” muncă , cu cât este mai multă muncă, cu atât este mai 
„multa avutie. Calea către buna stare este dar cea urmă- ` 
„toare: 1. Inmultirea oamenilor; prin aceasta: 2. Iumul- 
.lirea muncei productive; prin aceasta: 3. Inmultirea 
»avuţiei“. 

Dar iată acum ce spune Mirabeau, că i-a răspuns Quesnay : 

„Adversarul meu, mă rugă si fac oamenilor aceeași 
„onoare ca şi oilor, cu cari, pentra a spori turma iucepi 
„prin a spori păşunile. Eu i-am obiectat cà oaea este numai 
„O cauză secundară a avutiei, pe când omul trebue să fie 

„considerat ca prima cauză a productiei roadelor, La aceasta 

„incepu să râdă, şi mă rugă să-i explic aceasta mai lá- 

„murit, şi să-i spun, dacă omul când a venit pe pământ și-a 
„adus poate, în buzunar, pinea cu care a putut trăi, până 
„când pământul a fost lucrat, sămânat, recoltat și recolta 
„a fost bătută. Cu aceasta eram învins“... 

Caracteristic este, că la începutul economiei politice 
stiintifice, bazată pe legile naturale, a fizioeratiloz, găsim 
contraversa asupra legei poporatiei, între fundatorii acestei 
scoale, Quesnay si Mirabeau, cu prilejul publicărei cele- 
brului tratat asupra poporaliei, al acestui din urmă 
.L'ami des hommes ou Traité de la population (Paris 1756). 


619 


Marchisul de Mirabeau (1715—1789), care poate să fie 
considerat chiar ca intemeetorul „Sectei“  fiziocratilor ` 
Oncken, loc. cit. pag. 279), în scrierea sa — oricât de 
lipsită de precisie ar fi uneori — recunoaşte raportul 
exact între poporatie si mijloacele de existență, intocmai 
ca si Giovanni Botero, mai înainte, zicâni (L'ami des 
hommes. A la Haye 1758. Vol. IH, pag. 9291): 

„Ca să găsim după notiunile chiar acele mai triviale, prin-. 
„cipiile adevăratei avulii, trebue si spunem că constă in 
„hrana, comoditățile si îndemânările vietei; pământul le 
„produce pe toate acestea; munca omului inmulteste acest 
„product, si îi dă torma. Adevăratul principiu al oricărei 
„avuţii este dar multiplicarea speciei umane numită popo- 
„rație (population), acesta este obiectul acestui Tratat. Cea 
,dintàiu muncă,. in care trebue să intrebuintim pe om, 
„este multiplicarea prodnctului pământului, artă numită 
„agricultură... 

,Poporatia fiind odatà recunoscută ca cel dintàiu dintre 
„bunurile socielütei,se naşte întrebarea să ştim de unde o 


„scoatera,. 
„Dumnezeu a eceiat în acelaş timp toți germenii, si li-a. 


„lat nealterabil facultatea de a se reproduce si de a se 
,inmulti, dar i-a făcut pe toti să depindă de mijloacele de 
„existentă“. 

Se vede cá Everett — si după dânsul, Franz Oppenhei- 
ner— nu avea nevoe să se ducă până la Giovanni Botero, 
din 1589, ca să înțeleagă ceeace spune, cu t ată claritatea, 
Marehisul de Mirabeau, la 1756: că poporatía fiind cel 
lintàiu dintre bunuri — în deosebi ca factor de produc- 
lie — e nevoe să-i procurăm mijloacele de existentă, ci să 
je poată inmulti şi trăi. Asa dar: íntáiu inijtoacele de exis- 
tentă, si pe urmă poporatia., | 

Acest adevăr elementar, a fost de altfel stabilit încă odată 
cu toată claritatea si de J. B. Say, în scrisoarea sa din 
Paris 10 Ianuarie 1324, adresati lui Everett însuşi, in care 
ii atrage atenția asupra erorei sale, zicând (ME anges et 
correspondance) : 

„In adevăr, Malthus, ìn cartea lui, şi eu în această parte 
„a cürtei meie, noi nu căutăm cauzele cari inmultesc pro- 


m 


020 
 duetele ; noi spunem numai că, cu o cantitate oarecare 
„de producte si cu trebuinte determinate la consumatori, 
»poporatia creşte până la punctul la care productele ei ii 
„permit să crească. 

„Acum, că productele par să fie cu mult mii abundente 

„Acolo unde. poporatia este mai numeroasă si mai indus- 
 „trioasă, aceasta nimeni nu o pune la îndoială, si de aceea 
„ea si este mai numeroasă “în ţările unde este multi in- 
„dustrie si capitaluri; dar industria şi capitalurile nu există 
„pentru că ea este numeroasă. 

„Voiu. adăogi că nu faceţi nici o deosebire între pro- 
„ducte; cu toate acestea, produetele a/limentare nu pot să 
„crească indefinit... 

. „Scuzaţi-mă, domnule, dacă imi permit aceste obiecliuni 
„cari sdruncină temeliile operei d-voastră”... 

Răspunsul lui Everett, în scrisoarea sa din Bruxelles, 
48 Februarie 1824, arată numai că nu a înțeles aceste 
obiectiuni, necum să le fi putut înlătura. | 

Celelalte „idei nouă“ ale lui Everett, contra lui Malthus, 
sunt tot atât de superficiale, dovedind la dânsul incapa- 
citatea gândirei precise asupra materiei. Astfel, vorbind de 
cele două progresii (geometrică şi aritmetică), ale lui Mal- 
thus, Everett zice (loc cil. pag. 54): 

„Din acest calcul, d. Malthus trage consecința cà po- 
„poraţia linde neincetat să treacă de mijloacele de exis- 
„tentă, si presează cu putere mersul lor prea încat... Cons 
,Cluzia lui Malthus este riguroasă; trebuie ca eroarea să 
„fie in premise (dans les prémisses). O vom descoperi usor, 
„dacă comparăm forma pe care autorul a dat-o rationamen- 
„tului său, cu expresia mai simplă care o enuntă la tuce- 
„putul acestui capitol“. 

Ordinea. lucrurilor, se vede că aici e prezentali pe dos. 
Nu diu caleulul geometrie aritmetic, Malthus trage con- 
secinta că poporatia tinde neincetat să treacă de mijloacele 
de existență. Ci tozmnai din contra, noi am dovedit in serie: ea 
de faţă, ci tendința constantă a poporatiei de a trece de mij- 
loacele de existență este premisa — mai presus de orice in- 
doială și pururea adevárat& — de la care porneste Malthus, 
lar calculul, geometric aritmetic, este cu lotul aecesoriu, 


' 


621 


si numai un mod de expresie, o Yormă greşită, pe care 
teebue să o Inlàturám, ca si.düm premisei toată evidenta 
(Vezi mai sus Cap. XVII. Analiză critică). 2 

Asa fiind, nu era nevoe ca Franz Oppenheimer, să rea- 
ducă în discuția ştiinţei, contuzille lui Everett — pe care 
nu il citează — crezàn i astlel, că se impodobeste: cu „rles- 
coperirile“ lui. 


Legea poporatieij cum sə vede, continui să fie — in 
domeniul economiei politice — prubarul infelegerei, alevàru- 
rilor ei. Aceasta a constatat-o in alti termeni. F. A. Lange: 
cu privire la importanta legeispoporatiei, pentru chestiunea 
socială, zicând (J. St. Mills Ausichten über die soziale Frage- 
und die angebliche-Umwiilzuag der Sozialvissenschalt durch 
Carey. 1800, pag. 24): 

„Legea poporatiei, este alfa si omega (das A und O) 
a chestiunei sociale. 

„Acesta este unul din putinele puncte, in care nu sunt 
dilerite vederi, (Ansichten), ci numai diferite trepte de in- 
telegere (Einsicht). E 

Din -cauza aceasta numai, erorile vechi, cu privire la legea 
poporatiei, si la Malthus, se reproduc necontenit, infáti- 
sindu-se ca descoperiri ale unor adevăruri nouă. Vom cita 
ca ultim exemplu, un „sociolog“. 

F. Carli: L'équilibre des nations d'avres la démographie ap- 
pliquée (Paris 1923, 1 vol. pp. 308) — a făcut „descoperi- 
rea“, că Malthus, În realitate, nu a avut niciodată o con- 
ceptie dinamică a poporatiei, şi că teoria lui, numai sta- 
tică, a fost „executată“ in mod sumar, în Franța, de Leroy- 

„Beaulieu, în Anglia, de Edwin Cannan, în Germania, de J.. 
Wolf si Franz Oppenheimer, si în Italia, fireşte, de el însuşi 
F. Carli, însărcinat cu cursul la Universitatea din Padova! 

Ar fi inutil să discutăm această „descoperire“, că Mal- 
thus — și după dânsul Darwin — care afirmă tendinta con-- 
stantă. a poporatiei de a trece de mijloacele de existentă: 
nu a avut o concepție dinamică, aşa că a trebuit să o des-- 
copere sociologul F. Carli. — X 
Ne vom mürgini!numai să constatăm, că faţă de această- 


confuzie — se pare organică — a unor spirite, cu privire 

la legea .poporaţiei, se impune tot mai mult adevărul, re- 

cunoscut de cei mai autorizați reprezentanţi ai ştiinţei, Acest 
adevăr, isi găseşte expresia în următoarele cuvinte ale cu- 
noscutului economist politic Ludwig Elster, care rezumă pă- 

rerea aproape generală a ştiinţei germaue, ca incheere a 
articolului său asupra poporatiei si a lui Malthus, din Enci- 

clopedia, citată de noi, si care se află in cnrs de publicatie, 

zicànd (Handwörterbuch der Staatswissenschaften. Vol, 1l, 

1924, Bevălkerungswesen. Devólkerungsproblem, pag. 825): 

„A stabili o nouă teorie a poporafiei, şi a da teoriei lui 

„Malthus o altă expresie (eine andere Fassung), nu este 

„ici cel mai mic motiv. Sá ne ostenim numai a-l ceti pe 

„Malthus. Căci esenţa (der Kern) teoriei sale, nu este in- 

„firmat prin nimic, (durch nichts widerlegt). Párerea funda- 

„mentală susținută intrânsa, poate să fie considerată acum 

„ca si mai înainte, pentru a ne servi de cuvintele lui Ros- 

„cher, ca (ctema es aei, ca o proprietate consolidată a 

„Ştiinţei (als (estes. Eigentum der Wissenschalt)'*, 

lu ce ma priveşte, in ediția dela 1800, a scrierei mele, 
eu nu am incercat să dau fondului teoriei lui Malthus un 
alt enprins, ei recunoscând in totul adevărul nestrămutut 
al cuprinsului ei, am înlăturat numai forma greşită, în care 

a fost cuprinsă (Vezi mai sus pag. 483). 

Formula mea, afirmă tendința constantă, a poporatiei de 

a trece de limita mijloacelor de existenţă. Aceasta este legea 

propriu zisă, şi formează, premisa dela care porneşte si 
Malthus, precum o recunoscuse şi Botero, mai. lnaiate, Dar 
formula mea, tot odată, cuprinde si două specificári: a mijloa- 
celor de existentă, pe cari poporatia si le poate procura, și 
cu: cari este obişnuită să trăiască. 

„Specilicările mele, sunt înțelese de sino, asa că ele ar 
putea să şi fie omise, reducându-se formula mea numai lu 
tendința constantă, . care este esențială, Dar aceste speciti- 
chri, sunt puse anume ca s4 iulăture unele coufuzii elemen- 


“tare, reproduse necontenit — din cauza unor aparen[e 
.lnselátoare — și cari Intunecá intelegerea legei. 


Speci'icarea întâia : stabilind cà este vorba de mijloazele 
de existență, „pe cari poporatia si le poate procura“, caută 


X -623 ~ 

să înlăture confuzia acelora, de felul lui Franz Oppen- 
heimer, cari sustin că „legea lui Malthus“, nu se aplică, 
şi nu se va aplica încă multă vreme, .întrucât mai există 
încă loc pe pământ, până la 2 miliarde de oameni. Spe- 
cificarea ‘mea, aminteşte numai că mijloacele de existenţă, 
pe cari poporatia „nu si le poate procura“ — cari dar sunt 
posibile pe locurile încă neocupate, dar cari nu-sunt realizate 
nu au nici o valoare: pentru întreţinerea ei actuală. Oricât 
ar f: de întinse posibilitățile generale, viitoare, progresive, 
ale cresterei poporatiei, ea este pururea limitată de po- 
sibilitățile speciale, ale locu'ui si timpului ei. 

Legea poporatiei, este dar o lege naturală, şi prin urmare, 
universală si lără exceptie. - 

Speciticarea a doua: stabilind, că este vorba de mijloa- 
cole de existenţă, cu cari poporatia este „obişnuită să tră- 
iască“, răspunde la argumentul acelora, cărora lise pare 
cá legea lui Malthus nu se aplică, întrucât, de fapt, avutia 
a crescut mai repede decât poporatia. Este un adevăr, 
statisticeşte dovedit, că avuti», în tările cele mai înaintate, 
a crescut mai repede decât poporatia. Dar tot odată, acolo, 
au crescut si trebuintele ei, cari o lac să ceară tot moi 
multe mijloace de existentă, cu cari este „obişnuită să 
trăiască“. 3 3 

Limita este lărgită, dar tendința rămàìne aceeași. Prin ur- 
mare, legea poporatiei işi păstrează valoarea ei veşnică: 
faţă de oricari limite, lărgite mereu, sub imperiul ei. 

Restrângerea voită a natalitáfei, care se practică pe o scară 
aşı de întinsă, tocmai in țările cele [mai înaintate, şi mai 
avute, mai cu deosebire în Franta, este expresia, în mare 
parte, a acestui fapi: a trebuinței unor mijloace de exis- 
tentá tot mai multe, mai variate şi mai scumpe, cu cari pop6- 
ratia „Sa obişnuit să trăiască“. 


* 
s * 
`i 


Revizuind, aşa dar, încă odată legea poporaliei, aşa pre- 
cum am căutat să o precizez mai bine in această lucrare: 
eu mențin in totul formula mea, dela 1899, Cu mai multă 
convingere — după douăzeci si nouă de ani — că ea cu- 
prinde întregul adevăr. 


»- 024 2 


` 


Vezificarea formulei mele, prin aplicarea ei la cercetarea 
oricăror fenomene de creştere si scădere a poporaliei, este 
de natură să întărească “în noi această convingere: a 
temoiniciei adevărului ei, si a insemnătăţei, pe care o are 
legea poporatiei, pentru întelegerea conditiilor de vieață a 
națiunilor, şi pentru stabilirea sistemului ştiinţific al eco- 
nomiei politice. 

De-aceea cred, că este esențial de a stărui să iulăturăm 
orice nedumerire asupra legei poporaliei, care este legea 
cea mai importantă a umanităței, stăpânind in ultima 
analiză, toate manitestatiile ei, in deosebi, toate fenomenele 
economiei sociale, care sunt bazı tuturor celorlalte. 


II. Poporatia Frantei 


In trecut — sub vechiul regim monarhic — poporatia Frantei 
se Inmultia, prin excedentele viguroase ale natalitătei sdle, 
care în ultimii ani ai domutei Regelui Ludovic al XVI, erau 
de 38 de nașteri in mijlocie, la 1000 de locuitori (Emile 
Levasseur: La population francaise, Vol. IL pag. 10). 

Dupi un slatistic al timpului, Mo/teau, poporatia Frantei 
vechiului regim, se caracterizează prin următoarele cifre 
(Le Dr. Jacques Bertillon: Des causes de Pabaissement de 
la natalité en Frauce. Paris 1910, pag. 9): 


Franța din 1770—1774 . 


Numărul mijlociu anual al căsătoriilor 192.180 
A " »  » magterilor — 928.918 

De fiecare căsătorie erau 4,83 naşteri 

Această natalitate a Franţei, intrecea natalitatea Prusiei - 
si Pomeraniei, de 4.93, a Danemarciei, Norvegiei si Rusiei 
de numai 3,32. à | 

Prin această puternică creștere a poporatiei sale, Franța 
vechiului regim a putut să se desvolte cu vigoarea, pe care 
i-o cunoaştem pe toate terenurile, si a întemeiat colonii, în 
Louisiana, în San-Domingo, în -Indii, în Canada, care si 
astăzi, din punctul de vedere al natalităței tocmai, este in. 
plină prosperitate. Astfel, in 1763, când a fost despărțită de 
Franta, Canada avea 63.000 de locuitori, Iar in 1914, nu- 
mărul locuitorilor ei se ridicâ la 7 milioane 25.000, afară 
„le acei trecuţi, în timpul acesta, în Statele Unite.. (Fernand 
Auburtin: La Natalité. Paris 1921, pag. 303). 

Cu drept observă Fernand Auburtin, că numai această 
natalitate viguroasă explică dezvoltarea minunală a civi- 
-Jizatiei franceze și, la urmă, nu mai puțin, că ei i se da- 

i à 40 


626 
toresc şi acele puternice generații, cari au format armatele 
Republicei s si ale imperiului (loc. cit. pag. 73). 

Scáderea nnatalitàfei franceze, se atirmá odată cu noul regim, 
al Revolutiei franceze, după cum rezultă lămurit din 
următoarele cifre (Vacher de Lapouge: Race et Milieu 
social Paris 1909, pag. 74): ; 


Naşteri anuale Decese anuale Copii legitimi de 


Anii - % .la.1000 loc. „la 1000 loc. fiecare căsătorie 

1292: — 36.9 32.6 

1800 30.0 DST 
1801—41810 . 9319 28.9 BS 
1811—1820 31.6 K- 29540" af 3.0 
1821—1830 30.8 950) 177 
1831—1840 90.0 25.0 : 3.4 
1941—1850 27.4 23 3 3.2 
1551—1860. 26,3 323740 34 
1861—1870 : 26.3 : 25.6 3.1 
1871—1850 95.4 925.6 3.0 
1881—1890 23. ^ 29 9:9. 


Această scădere a suatalităței franceze,. progresivă, cum 
se vede, ni se învederează încă si mai lămurit, dacă cer- 
cetăm cifra anuală a naşterilor, a dezeselor si a cresterei, 
"pe câţiva ani, după datele publicate de E mile Levasseur, 
amintindu-ni că numărul nașterilor, iu anii VT ATTÀ 

^ — aşadar, pe când Franta avea o populație cu mult mai 
mică — se ridica, in mijlocie anuală, la 028—918: 


<- 


Anii „Naşteri — lapcese - Excedent __ 
1885 . 024.558 836 527 37, 661 
18586 912.839 860.222 252.6017 
1837 909.333 842.797 56.590 
1888. 832.630 837.865 44.714 
1859 880.570 194133 85.616 
1590 838.059 876.505, — 38.440 
1891 806.377 870.882 —10.50» 
1892 — 865.517 875.888 —20.041 
1893 874.072 867.526 ^ 7446 
1894 855.3588 815.620 30,768 
1895 834.173 , 851.986 —17.813 
1896 865.586 111 SS6 93.700 
1897 859.107 751.019 103.083 
1808 843.033 810.073 ; 33.860 
1899 847.627 816.233 31.394 


1900 827.297 853.28» 90.988 


627 


Va să zică: numărul total al nașterilor, care era in mij- 
'locie anuală, intre anii 1770—1774, de 098—918, nu este, - 
în 1885, la o poporatie mai numeroasă, decât de 994.558, 
iar după 15 ani, la 1900, se reduce la 327.297. 

Această catastrofală scădere a natalitătei, care atinge in- 
süsi existenta natiei franceze, se învederează ca o adevărată. 
primejdie, dacă o comparám, cu celelalte tári,geum se 
vede din următoarele mijlocii anuale, pe deceniul 1901 
—1910 (Fernand Auburtin, loc cit. pag. 16): 

A Marea Brita- Austro-Un- 
. Franța Italia nie și Irlanda garia Germania 


Naşteri . — 807.000 1.090.000 . 1.163.000 1.601.000 1.999.000 
Decese . 761.000 . 720.000 678.000 1.153.000 1.133.000 
Excedente +- 46.000 -+ 370.000 -+ 485.000 + 533.000 -+ 866.000 

Prin urmare: înmulţirea annală a Frantei a lost — în: 
mijlocie — «de 40:000 de suflete, iar in acelaş timp, Ger- 
mania a crescut cu 866.000. 

In aceeaşi decadă, iată cum se prezintă mijlociea naşte- 
rilor, deceselor si excedentelor, în tările citate: 


Marea Brita- Austro-Un- 


i Franța Italia nie şi Irlanda "aria Germania _ 
Naşteri . — 206 32.7 26.9 35.0 32.9 
Decese . 19.4 21.6: 15.7 24.5 18.5 
"Excedente + 1.2 + -+ 11.2 -- 014 4+- 142 


Diferența de inmultire, in deosebi dintre Franța si Ger- 
mania, este însă si mai vădită, dacă cercetăm statistica 


imediat premergătoare războiului : à. 
191 f Franța „Germania 
- E —— N k x 
Naşteri = . 742.000 — 1.871.000 
Decese .. : 777.000 1.131.000 
Excedente . — 35.000 + 740.000 
Iud. 1/2 i 
Naşteri... 751.000 1.570.000 
Decése . . 693.000 1.030.000 
Excedente . -l- 58.000 -]- 840.000 
= nC * 
Naşteri .. 746.000 1.839.000 
Becas m au. 104.000 .. 1.005.000 


Excedente . „+ 42.000 + 831.000 


= 628 


=m y 


Natalitatea Franceză, care în anii 1770—1774, sub vechiul 
regim, cu o poporatie mai mică, tus-se „ìn mijlocie, de 
098.018, nu mai este, în 1911, în plină desvoltare a noului 
regim, decàt de 742.000. 

Poporajia Franţei, in 1913, era de 39 de milioane de lo- 
cuitori, cu o densitate de 74 locuitori, pe kilometru patrat.. 
Numărul nasterilor, a fost de 746.000, sau 2.5 de fiecare 
căsătorie ; acel al deceselor, de 704.000, cu un excedent de 
náscuti, de abia 49.000. 

Poporajia Germaniei, era în acelaș timp de 67 milioane 
locuitori, cu o densitate de 190 de locuitori pe kilometru 
patrat. Numărul naşterilor a fost, de 1.339.000, sau 3,0 de 
fiecare căsătorie; acel al deceselor, de 1.005.900, cu un. 

excedent de născuți de 834 d00. 


* 


Din punctul de vedere practic: în Franța, acest fenomen 
de scădere a poporatiei, precum era firesc, a provocat in- 
. grijorarea obsteascá. La 1857, Léonce de Lavergne. este 
cel dintàiu, care atrage atentia că pe când In anii 1841 — 
18406,. excedentul fusese de 1 470.000, e! nu mai era, pe cei 
cinci ani 1851—1856, decât de 250.000. 

Decăderea aceasta, surprinzătoare, a tăcut ca unele spirite;. 
ştiinţifice chiar, să desperezede viitorul Frantei. In 1863, 
Prâvost-Paradol, observă, cu durere, că Franţa va «junge 
să nu insemneze, față de celelalte State, decât ceeace era 
Athena, fată de dmperiul Roman. Marele invátat Ernest 
Renan, a rostit întrun moment “de descurajare, cuvintele 
tragice : „Franţa moare, nu turburati agonia ei“. (La IFrance 
se meurt, ne troublez pas son agonie). lar un alt învățat. 
francez, IIonri Taine, bine cunoscut pentru obiectivitatea 
lu: științifică, referindu-se la cunoscutele sale cercetări, 
asupra ,originelor Frantei contemporane“, pe cari le ter- 
minase, nu se poate împedica să-şi exprime si el descura- 
jarea sa, intr o scrisoare din 21 Iulie 1892, zicând (Auburtin : 
loc. cit.-pag. 307) : 

„Aceste cercelări științifice, intristeazá bátrànefele mele. 
„Din punctul de vedere practic, ele nu servesc la nimic... 
„Un torent enorm si rapid ne iea înainte; la ce ar mai 


29 


„tolosi să facem un raport asupra adâncimei și rapiditătei 
“curentului ?" 

Cu toate ac- ste preved eri pesimiste, fireşti, Sa pornit, in 
Franţa, o mişcare de energică reacțiune contra răului. Aca- 
demia franceză, în şedinta dela 8 Martie 1913, în ajunul 
războiulni, după propunerea d-lui Ribot, a hotărât să institue 
o anchetă asupra cauzelor economice, morale şi sociale, 
cari contribue la scăderea natalității în diferitele regiuni ` 
ale Frantei, anchetă cu care a lost însărcinat d. Charles 
Benoist- Alte anchete la fel, sau instituit de Camera şi 
Senatul francez, la tribuna cărora problema poporatiei a 
fost obiectul unor lungi desbateri, după rázboiu, in 1919. 
"Tot atunci, în zilele de 25 până la 98 Septemrie 1919, s'a , 
întrunit un Congres al natalitáti ; la Nancy, condus de Dr. 
Jacques Bertillon, şeful lucrărilor. statistice al oraşului 
Paris. Un al doilea, Congres, s'a tinut la Rouen, in 1920. 

Aceste manilestári, au fost si ele pregătite prin formarea 
unor asociații, încă de prin anii 1896, având de scop să 
lupte împotriva scăderei poporaliei, precum sunt: „Alianţa 
națională pentru sporirea poporatiei ; moet: ; „Liga pă- 
-rinților de Famili numeroase din Franta“ ; „Liga dreptu- 
rilor familiei“ ; „Liga pentru viată“, si en. cari au con- 
„us acțiunea practică, pentru a găsi soluţia acestei probleme. 


* 


Din punctul de vedere teoretic: pe noi, iu lucrarea de 
faţă, aceea ce ne interesează, nu este numai fenomenul, 
ca atare, ci legea, care il stăpâneşte, si metoda de cer- 
celare, 

După aparente, si Tune curentă, Franta este o ţară bo- 

gatá, ns1.cAà scăderea poporatiei sale ar fi.o contrazicere a 
Tegel poporației, care afirmă că poporatia stă în raport cu 
mijloacele de existentă. 

Densitatea poporatiei franceze, am văzut cá este numai 
de 74 de locuitori pe kilometru pătrat (1913), pe când a 
Germaniei, era de 190, cu- un pământ mai putin roditor. 
Franța mai dispune apoi de, întinse teritorii de colo- 
nizare, în imediata ei apropiere: Algeria, Tunis, Maroco, 
pe lângă celelalte, si mai intinse, aiurea. Franța, apoi, cu 


630 


39 de milioane de locuitori, realizează pe fie care an eco- 
nomii însemnate, cari i-au permis, ca până la mijlocul 
anului 1902, capitalurile plasate, in tările streine, să se ridice 
la suma de 24 miliarde mărci, pe càud ale Germanici, cu 
05 de milioane de locuitori, nu erau abia decăt de 20 de 
miliarde de mărci (Paul Dehn z Weltwirtsehatiliehe Neu- 
bildungen. Berlin 1904, pag. +1). 4 

Toate acestea: oare nu răstoarnă legea poporației ? 

De fapt, aceasta sa si sustinut de catre unii chiar in- 
semnaţi economişti si statistici. Vorbind de unele decla- 
ratii ale celor direct interesaţi, prinți de familie, cari prin 
scrisori, îi arătau cà scăderea poporatiei se datoreste lip- 

a sel de mijloace, asa dar cauzelor economice numai, cuno- 
scutui statistic Dr. Jacques Bertillon, Seful Lucrărilor Sta- 
tistice al oraşului Paris, răspunde corespondentilor sái, zi- 
când (loc. cit. pag. 37): ,Es'e văzut că aceşti corespondenţi 
se înşeală, toarte sincer de altfel. Franța este una din tä- 
rile cele mai bogate din lume. (La France est un des 
pays les plus riches du moude“): ` 

Iar un alt învăţat francez, economistul-polilic cu re- 
nume, membru al Institatului. Franței, Paul Leroy-Beaulieu, 
în lucrarea sa specială asupra subiectului, proclamă urmă- 
torul verdict ştiinţific, sententios (La question de la popu- 
lation. Paris 1913, pag. 214): 

„Franța dar dă o desmințire flagrantă LES principiu 
„al popora(iei al lui. Malthus“ 

li dà? Sau nu ii di? De i. intrebafea aceasta depinde 
valabilitatea sau infirmarea legei poporatiei, cave lace o- 
biectul si al lucrărei noastre. Nici un alt exemplu nu este 
insă mai potrivit pentru verificarea acestei legi, decăt tocmai 

 poporafia Franţei. Si nici unul nu arată mai bine confuzia,. 
la care dă loc, În domeniul cercetărilor economiei politice, 
aşa de complexe, părăsirea metodei deductive, teoretice, si 
inlocuirea ei cu metoda inductivă, empirică. 


è 


* 


Cauzele, cărora empirismul comun a atribuit scăderea 
poporaliei franceze, sunt numeroase si variate, infáli- 


sându-ni-se — după eum este însăşi natura metodei — 


631 


într”o insirare fárá sistem. Vom căuta să le enumărăm, pe 
scurt, după cum au fost susținute, enumărând si -contra- 
zicerile lor. : 

f. Restrângerea voitá a natalitáfei. Am avea aici 
o simplă chestiune inorală, de vointă (Henri Truchy : Cours 
d'Economie politique. Paris 1919. Vol. I pag. 66). Dar care 
este cauza, care determină această voință ? 

2, Legile Succesorale. Familia si individul este uni- 
tatea socială, cum observă foarte bine Frédéric Le 
Play. Baza familiei este gospodăria ei: exploatarea unui 
pământ, a unui comert, a unei industrii, care presupun 
unitatea, şi prin urmare posibilitatea de a le transmite 
urmaşilor, fără a le fractiona. Aceasta nu este posibil 
decât prin libertatea testamentară. In Frants, decretul Con- 
ventiei Naţionale, din 7 Martie 1793, şi mai pe urmă Ccdul 
civil, a desființat dreptul părintelui de familie de a dispune 
în toată libertatea de bunurile sale, in deosebire „de alte 
tări, ca Anglia, de pildă, in care acest drept există de plin 
Consecința a fost că părintii de familie şi-au restrâns nata- 
litatea, ca să înlăture fractionarea  averei, Dispoporarea 
Frantei, se datoreste dar legilor succesorale gresite. Sin- 
gurul remediu, este libertatea testamentară. 

Dar sa obiectat, că aceeași legislaţie succesorală, cu 
împărțirea silită a bunurilor, se aplică şi in alte tări, 
in Belgia, in România, in Bulgaria, intro parte a Germa- 
niei, (Lapouge loc. cit. pag. 78), fără ca să provoace scăderea 
natalitătei. De-aceea Emile Levasseur, contestă valoarea 
acestei cauze, pe care Tocqueville, Frédéric Le Play, Au- 
. burtin. si alţii multi, o- consideră drept cauză principală. 

3. Cauzele economice. hestrángerea natalitătei, sar 
datori lipsei mijloacelor de existență. Dar sa răspuns, 
după cum am văzut, cu obiectiunea generală, că Franta 
este „una din țările cele mai bogate diu lume“, ceeace este 
un adevăr de necontestat, dacă avem ia vedere posibi- 
litățile ei. Cu toate acestea, in Franta trăiesc în mijlocie, 
74 de locuitori pe kilometru pătrat, pe când. in belgia 
vecină trăiesc 257, 1a Olanda 155, în Marea Britanie si 
Irlanda 147, în Italia 134, în Germania 193, iar, in deosebi, 
după statistica de la 1910, in Saxonia 321. 


632 


4. Greutatea impozitelor. Dar un economist politie 
cu reputație ca Paul L.eroy-Baaulieu (loe. cit. pag. 219), 
susține că această cauză ar fi fáră insemnätate D as i 
ante). 

5. „Orgoliul democratic“ şi civilizația. Cu acest nume 
Pau! Leroy-Deaulieu desemnează ceeace stim că Arsène 
Dumont numeşte „capilaritatea socială“. El afirmă dar (loc. 
cit. pag. 259), că „orgoliul democratic este, cu gustul inde- 
mânărilor lui, canza cea mai determinantă a scáderei nata- 
litátei^. Scăderea s'ar datori, in genere, „civilizației“. Dar se 
poate observa, că „orgoliul democratic“, cu gustul inde- 
mânărilor, si civilizaţia care il insotesc,se găseşte şi la alte 
popoare moderne: cari nu-și restrâng natalitatea, ci lu- 
crează ca să-și procure îndemânările lor, pentru o nata- 
litate sporită. 

6. Cauzele sociale. Slăbirea credintei Tete demo- 
ralizarea crescândă, propagandele corespunzătoare, ideile 
contrare natalitătei. Dar se poate zice, fâră a le contesta 
valoarea, că ele sunt mai mult efecte, decât cauze. 

7. Feminismul. Sau cum i-a zis Doctorul Héricourt „omi- 
nismul*, substituirea femeei in functiile sociale ale băr- 
batului. S'a dovedit, în adevăr, după recensământele din 
1895 si 1896, că intrebuintarea femeei în industrie era: 
de 1 femee:la 2 bărbaţi în Franța, fată de 1 la 3 în Del- 
gia, si 1 1a 4 în Germania f(Auburtin, loc. cit. pag. 92). 
Acest „feminism economic“, cum i sar putea „zice, ex- 
plică, în mare parte, si este până la urmă adevărata ca- 
uză a „feminismului“ propriu zis, ca mişcare pentru „drep- 
turile femeilor”, şi pe care Paul Izroy-Deaulieu o numeste 
„masculinizatin“ femeei, zicând că ar fi un mare pericol 
al civilizației “contemporane, întrucât atinge natalitatea 
gradat, ca factor sterilizant, (Loc. cit. paz. 273) Dar se 
poate sustinea si aici, că ,feminismul*, in genere, este efect 
si nu cauză. „Drepturile femeilor“, se reduc, in ultimă 
analiză, la „dreptul căsătoriei“, si când acesta nu poate 
fi satisfăcut, din diferite motive, nu-i mai rămâne fe- 
meei decàt să se inurijească de sine. 

8. Serviciul militar. Sarcinile crescânde ale serviciului 
militar, mai ales după 1870, ar fi o cauză mai mult de 


F 633. 


împiedecare a cîsătoriilor, de cât de inriurire a numă- 
rului copiilor, de fiecare căsătorie. Sa observat apoi, că 
în Bolgia si în Elveția, scăderea natalitátei la poporatia de 
orizine franceză, este aproape tot atăt de mare, fárá ca 
acolo să intervină greutățile serviciului militar (Paul 
Leroy-Deaulien, loc. cit. pag. 219). 

9. Avorturile. Avorturile voluntare, după profesorul 
Budin, ar fi in Franța, de 200.000, pe fiecare an; iar după 
doctorul Lacassagne, sar ridica chiar la 500.090. Această 
deprindere este inlesnitá prin tot felul de mijloace şi sus- 
ținută de o propagandă intinsă, pe față. Astfel, là 30 Mai 
1896, s'a întemeiat, „Alianta naţională pentru sporirea na- 
talităței franceze“, iar trei luni dupá.aceea, la 30 August 
1896, a fost înființată «Liga regeneratiei umane», a lui 
Paul Robin, care avea de scop să lupte pentru scăderea 
natalitátei, făcând si ea o întinsă propagandă. Rezultatul a 
fost, chiar din primul an, cá la Roubaix, unde Liza isi 
avea sediul, natalitatea a scăzut, de la 3.827, in anul 1896, 
Ja 2568 in anul 1897 (Auburtin loe. cit, pag. 103). — 
Dar se poate spuae, cá pentru ca o asemenea propagandá 
să poată avea rezultate aşa de întinse, trebue ca popo- 
ratia să se găseusct intro situație determinită de alte 
cauze, şi că prin urmare, şi aicea, cauza este etect. 

10. Alcoolismul. Aceasta este fără îndoială o cauză cu- 
noscută de scădere a poporatiei în Franţa, unde alcoolis- 
mul este foarte răspândit şi a mers progresând. La 1855, 
numărul cârciumelor era de 991.000, la 1913, de 496.000. 
Răspândirea alcoolismului, în Franta, se datorește mai ales - 
privilegiului tuicarilor (bouilleurs de crüysi legei din 17 Iulie 
4880, care stabileşte libertatea deplină a cârciumelor (Xu- 
burtin, loc. eit, pag. 57). Dar s'a obiectat iarăşi, că alco- 
olismul este răspândit si iu alte țări, în Belgia, sau in 
Rusia, fără casă aibă aceleași urmări. 

41. Biurocratismul. Paul Deschanel a zis: „Iranta nu 
este o democratie, ea este o biurocratie". Franţa, dintre 
toate țările, ar avea cei mai multi functionari, si cei mai 
putini copii (Auburtin loc. cit. pag. 83). Dar si aici se poate 
observa, că năvălirea la funcţii este efect, mai intàiu, si nu 
cauză, şi apoi că acelaş biurocratism răspândit, in România 

: ` 


de pildă, nu atinge inmultirea poporatiei însăși, intrucât 
dar nu toată natia se compune din functionari. 

12. „Estetica naţiei“. Literatura, arta, teatrul, con- 
trare nataltátei, au fi cut. ca societatea franceză să .fie 
stăpânită de idealul tamiliei restrânse, szu chiar si lără 
copii (Bertillon; loc. cit. pag. 21). Dar acest ideal al 
„familiei restrânse“, oare nu este si el decât numai efectul 
unor anumite cauze, cari determină estetica na!iei? lu 
cazul acesta, firește că nu combaterea esteticei ar fi re- 
mediul, ci înlăturarea acelor cauze, cari trebueze cunoscute. 

13. Revolufiunile periodice. Sub această cauză, trebue 
să cuprindem nu numai reyglutiunile propriu zise, ci in 
venere, toate frământările láuntrice, precum sunt, de pildă, 
luptele religioase, conflictele poliiice şi sociale, cari turbură 
liniştita desvoltare a naliei franceze, mai mult decât a 
oricărei alteia. Alfred des Cilleuls, se întreabă (La Popu- 
lation, Paris 1902, pag. 152): „De unde vine că Franţa 
singură a căzut, fâră rezistență, la rangul cel din urmă al 
natiilor, in ce priveşte fecunditatea ? Cauza este, mai întâiu. 
se pare, că ea are tristul privilegiu al revolutiunilor pe- 
riodice, săvârşite de guvernanti sau de guvernati*. 

Cáror cauze se datorese însă si revolutiile ? 

14. Neurastenia generală. După teoria unor cercetători, 
in fcuntea cărora Lapouge citează pe americanul J. L. 
Brownell (The significunce of a decreasing Birth-ltate), 
lipsa de fecunditite sar datori neurasteniei, cauzate de 
intensilicarea vietei. In acelaş sens, Dr. Raymond de Belbtze, 
atribue ,ueurasteniei rurale“ (La  Neurasthénie rurale 
Paris 1911), scăderea poporatiei unor departamente, precum 
surt acele din valea Gasconiei. Dar Lapouge observă, că 
teza lui Brownell, despre intensificarea viete?, nu poate 
să se aplice în Franta, unde acei capi isi încordează pu- 
terile (surmâ&nent) prea mult, rămân departe de Americanii 
cei mai apatici. Cât despre ,ueurastenia rurală, în deosebi“ 
a departamentelor Gasconiei, Paul Lergy-Beaulieu observă, 
că oamenii din Gasconia, sunt departe de a fi ,neuraste- 
nici“, si că este numai un abuz de cuvinte de a considera 
ca neurastenie, de pildă, departamentul Lot-et-Garonne, 
unul din cele mai mici ale Frantei, si unul din cele mai 


y 


e 635 


sterile, dar care a procurat cei mai multi ministri, si cele 
mai inalte personagi Republicei (loc. cit. pag. 402). Ca si 
cum, numárul niare al „miniştrilor“, ar li o dovadá a fecun- 
ditálei.: 

15. Rázboaele. Statisticul rus Tchourilov, decedat in. 
1878, a cercetat statisticele consiliilor de revizie militare, 
ca să vadă dacă războnele Imperiului nu an înmulțit in 
Franta numărul infirmilor. Moartea celor valizi in războiu, 
nu ar fi mai lăsat, E reproducerea poporatiei, decât 
pe acei prea slabi ca să fie soldati. Aceştia apoi au născut 
generaţiile nouă. Reproducând aceste observatii, ale lui Tchou- 
'rilov; Jacques. Bertillon, zice (loc. cit. pag. 21, nota): 

,Ceeace statisticul rus admitea in ce priveşte valoarea 
[ zici, se poate presupune eu privire la valoarea morală“. 

16. Corcirea 'rasei şi stângerea dolihoizilor. Invă- 
tatul francez Vacher de Lapouge, în lucrarea citată (Race 
et milieu social. Essai Vanthroposociologie. Paris 1909), 
ca si explice fenomenul general al scăderei poporatiei 
franceze, din timpurile moderne, arată o cauză cu mult 
mai adâncă. El se bazează totodată, pe laptul cunoscut al 
.feeunditátei inferioare a raselor corcite, si pe teoria infe-. : 
riorităței brahoizilor, fată de dolihoizi. Basa franceză, nu 
ar mai fi astăzi ceeace a fost altădată, in timpul când 

a işi alirmase energia pe toate terenurile, creând o civi- 
lizatie, care provoacă admiraţia lumei. Dolihoizii energici 
activi, si întreprinzători, cari stăteau odinioare în fruntea 
natiei franceze, sau perdut prin corcire cu brahoizii pasivi, 
formând o rasi de „metişi“ (loc: cit, pag. 33): 

„Poporaţia francezi, este aproape în intregime compusă 

„dia metiși provenind din inerueisarea neiucetată a două 
„tipuri umane opuse, ale căror caractere diferențiale sunt 
„cu mult mai marcate „decât cele mai multe din speciile 
„biologice. Aceste două specii, au fost numite de Linné H,. 
„Europaeus şi H, Alpinus. H. Europaeus este tipul cu craniu 

„lung, cu coloratia blondă (claire), cu caracter între- 

„prinzător, care domină la Enalezi,-la Yankei, la Olandezi, 
ip Scandinavi. H. Alpinus, esta tipul mai mic, mai degrabă 

„brun, cu craniul rotund, cu caracter pasiv, care domita in 
tosta Franta centrală, în tot masivul Alpilor, în Germania de: 


3 


] 636 


„Sud, in Polonia, in peninsula Balcanică si in Asia minoră“. 

Acestui amestec al lui H. Europaeus cu H. Alpinus — 
dând naştere unei rase nouă, corcite — îi atribue Lapouge | 
în deosebi, infecunditatea voluntară » poporatiei franceze, 
compusă din metisi, datorită abolirei a însuşi instinctului 
reproducerei (Loc. cit. pag. 03): 

„La metisul uman, trebuinta morală de a-şi perpetua 
„rasa, nu există, sau apr^ape nu există. El nu simte decăt: 
,imboldirea materială a dorintei, pe care: poate să o satis- 
„facă, fără să procreeze, Se produce in spiritul său o diso- 
„ciaţie intre necesitatea reproductiei, core dispare, si ne- 
,Cesitatea satisfactiei simtului plácerei (jouir), care rămâne. 
,Fecundatia nu mai este scopul, ea este accidentul. Me- 
„tisul nu-și simte sarcina unei rase, pe care ar avea să o 
»perpetueze: el simte că în el se ciocnesc ereditățile mai 
„multora. De fapt, nu este o'rasă, pe care ar avea să o 
»perpetueze, ci sunt două, msi multe, adică imposibilul 
„în sine. Prin aceasta se explică egoismul social, si ru- 
„perea legăturilor sociale. Usurinta cu care individul se 
„foloseşte (saisit) de pretextele economice siu sociale, ca 
„să nu se reproducă, provine de acolo. Aceasta este cauza 
„profundă si cea Vintâiu a depoporatiei Frantei“. 

lată dar cauzele — şi nu credem să fi omis vreuna 
esențială — cărora a fost atribuită scăderea poporatiei 
franceze. In fata acestor cauze multiple, râmănem  intr'o 
totală nedumerire: confuzia noastră crescând în raport cu 
numărul lor. Căci se naste întrebarea: , 

Care este, in adevăr, cauza cea dintâiu, si în ce raport se 
prezintă celelalte față de dânsa? 

La această întrebare, nu pote să răspundă metoda induc- 
tivă, a empirismului, care le enumără, ci numai metoda” de- 
ductivă, a cercetărei teoretice, care determină valoarea 
fiecăreia, clasindu-le.* i 

Problema care ni rămâne de rezolvit, este dar in primul 
rând, o problemă de metodă. 


x 


Regula fundamentală a cercetărei ştiintifice — după me- 
ada deduclivă — se rezumă în următoarea formulă : 


T 637 


Fenomenele trebuesc cercetate în lumina legilor cari le 
slâoânesc. 

Fenomenul scăderei poporatiei franceze, trebue dar cer- 
cetat, mai întâiu, in lumina legei poporatiei, adică: a ra- 
porturilor cu mijloacele de existentă. . 

Cercetànd, aşa dar numáruE cásütoriilóz, iñ raport cu 
dezvoltarea ` mijloacelor de existentă, in cursul celur cinci 
decenii 1851—1896, putem stabili următoarele şapte perioada 


(Gu Cauderlier : les c causes de la dépopulation de la F'rance.. 


«d. IL. 1901, pag. 23): Tu 
l. Intre 1852—1861: în primii ani ai imperiului al doilea,. 


prosperitatea liind generală, numărul. căsătoriilor creste,. 


sau rămâne staționar. intr'un mare număr de departamente. 
II; Intre 1861—1866: căsătoriile scad, in deosebi in de- 


partamentele industriale de la Nord şi Est, expuse con- 


curentei străine, din cauza tratatelor comerciale. 

IH. Intre 1867—1871 : căsătoriile scad. în toată Franţa, 
mai ales in departamentele ocupate le Germani, în timpul 
şi după războiul dela 1870. 


IV. Intre 1872—1876 : căsătoriile crese in' toată Fr ranta, 


odată cu cresterea prosperităței generale, datorită cheltue- 
lilor mari, pe cari le face guvernul francez, pentru recon- 
stituirea Franţei, si cari profil tuturor claselor. 

V. Intre 1877—1881 : căsătoriile scad, din cauza impozi- 
telor apăsătoare, necesitate de plata anuitátilor datoriilor 
din perioda anterioară. " 

VI. Intre 1882—1886: căsătoriile rămân staţionare, cu 
puţină creştere chiar în departamentele favorizate. 

VII. Intre 1887 —1896: căsătoriile scad, în toate departa- 
mentele, dar mai ales în acele tinicole, din cauza crizelor 


financiare si comerciale, generale, si a filoxerei, distrugă- 


toare a viilor. 
Acestei scăderi a căsătoriilor corespunde scăderea nata- 


lititei, la care contribue emigrarea de la câmpii la oraşe,. 


de un secol încoace, din^cauze iarăși a lipsei mijloacelor 


de existenţă, datorită lipsei de ocupaţie, la dară. Asa ci, 


pe baza acestor date, G. Cauderlier ajunge la următoarea 
concluzie, in ce priveşte remediul, (loc. cit. pag. 47): 


,Sporiti prosperitatea materială a tárej, reducefi im- 


G T „ 


„pozitele, suprimati cheltuelile inutile, impiedecati emigratia 
„deja câmpii către oraşe, punând în lucrare mijloacele na- 
„turale ale provinciilor, introducând industrii nouă, si veli 
„vedea imediat sporind natalitatea“. k 

Părerea autorului este dar, că slaba natalitate a Frantei 
isi are cauză în lipsa mijloacelor de existență, si nu în 

voința părinților: de familie: cart dar nici nu ar avea 
putinţa de a oreleva (loc. cit.'pag. 33). 

Din acest punet de vedere, al legei poporatiei, cercetimd 
problema, ajungem la unele constatări, cari o pun iu de- 
plină lumină (Dr. Robert Lascaux: La production et la 
population. Paris 1921). 

Pe când la 1870, America procura Frantei pentru 400 
de milioane, articole de alimentatie, această citră se ridică 
brusc la 2 miliarde, in 1890, eu un pret pe jumătate mai eftin. 

In acelaș timp, întinderea suprafețelor i mai „cu 
grâu, trece de la 7 milioane de hectare, în 1895, la 5 mi- 
lioane — uşa dar cu o seádere de 30 la 100 — In 1907. 

In aceeaşi măsură, scade si productivitatea, în raport cu 
celelalte țări, Astlel,. pe când productivitatea mijlocie a ce- 
realelor era, în Germania și Danemarca, de 23 la 25 chin- 
tale, în Franta, ea era numai de 13.5 chintale; şi pe când 
Germania producea 458 de chintale de cartofi, la hectar, 
Franța nu producea decât $7. 

Totalitatea productinnei celor patru cereale (râu, se- 
cará, orz, ovăz), sera în Germania, de SD de milioane de 
. tone, iar în Franţa, numai de 30 de milioane de tone.“ A- 
ceastă productie scâzută, a Franţei, se datorea unui număr 
de.8.D milioane agricultori (patroni si lucrători), pe când 
productia de trei ori mai "mare, a Germaniei, se făcea cu 
un număr. mai mic de numai 3.4 milioane agricultori. 

In industrie, cu to:te progresele realizate, inferioritatea 
Frantei este aceeaşi: estraetia cărbunelor, in Franta, era 
de 12 milioane tone, În Germania de 180 milioane; pro- 
duetia fontei, era în Franţa, de 3 milioane, iu Germania, 
de 12 milioate ; producția ferului era, în Franta de 1.5 mi- 
lioane de tone, în Germani», de 115. milioane; construc- 
tia căilor ferate nouă, era iu F ranta, de 4000 kilometri, in. 
(Germania de 17,000, 


639 


Corespunzător acestei dezvoltări economice inferioare, 
pe când venitul Franței, variează foarte putin, între 1590— 
1914, iar poporat/a ei rămâue staționară: venitul Germa- 
niei creşte, în 20 de ani, cu 80 la sfitá, iar poporaţia ei, 
cu 50 la 1100, arătând odati cu creşterea, si îmbunătățirea 
condiţiilor ei de vieatá. Tot asa, mărindu-şi producția in- 
dustrialà: poporatia Angliei, trece de la 5 milioane locuilori, - 
în 1800, la 41 milioane, in 1914; Statele Unite ale Ame- 
ricei,.luzecindu-si productia, în 50 de ani, fac să treacă 
poporatia lor de la 20 de milioane de locuitori, la 100 de 
„milioane ; iar Japonia, printr'o creştere repede a producţiei, 
îşi sporeşte numărul locnitorilor, de la 20 de milioane, cât 
era in 1867 si de mai multe secole, stationar, la 73 de 
“milioane, în 10904, cu o densitate mijlocie de 109, si în 
Japonia, propriu zisă, liră colonii, de 140 locuitori la ki- 
lometru pătrat. ; 

Faţă de aceste constatări, alirmatia acelora, cari înlătură 
-cauza primă — a miiloacelor de existență — cu afirmatia că 

„Franţa este una din tările cele mai bogate din lume“: 
se dovedeşte întru totul greșită, si cade, Explicatia este 
aceasta: : 

Franta este, in adevăr, „una din ţările cele mai bogate 
din lume“: ca posibilități, darin aceas limp, una din tarile 
cele mai sărace, ca realizări. Si in. această constă tocmai 
problema popcralici: sale. | 

La întrebarea :: 

Pentru ce în Franța — „țară bogată“ — popora[ia scade? 

IVispund : Y 

Pentru cà Franța, care este o „fară bogată“: nu igi rea- 
lizeazá prin muncă, posibiliiățile bogățiilor ei. 

Cu alte cuvinte: poporatia Frantei scade, din lipsa mij- 
loacelor de existentă. 

Capitaiurile ei numeroase, de „economie“ — plasate ın 
alte țări — nu intirmă, ci confirma *iceastá concluzie. Căci 
emigrarea capitalurilor lranceze dovedeşte, că ele nu isi 
pot găsi Intrebuintarea în Franta, în starea de azi a pro- 
ducție i. 

-Restrángerea voită a natalitdfei, este o nouă dovadă: ară- 
iànd, cá poporatia franceză — ajunsă la limita dezvoltărei ei 


630 


posibile — determinată, de cantitatea mijloaeclor de existentă i 
ce-și poate procura, şi cu care este obişnuită să trăiască : 
nu se mai poate păstra decât restrângându-şi natalitatea, 

Dar aici intervinese nouă intrebare — iu care se rezumă 
problema : X), 

De ce oare poporalia Franţei, nu iși lărgeşte limita de 
dezvoltare: realizând posibilitățile ci? - 

Aceasta se datoreste, după părerea mea, la două cauze: 
o cauză economică, si o cauză biologici. 

Cauza economică este, cà Franta — oprită: in loc de frá- 
mântările revoluției franceze, tocmai în momentul preta- 
cerilor industriale, dato'ite nouilor descoperiri — nu a lost 
in stare să treacă la industria mare, de la care au: inde- 
părlat-o si turburările continue politice, de mai târziu. 
Densitatea poporatiei franceze, de numai 74 de locuitori pe 
_kil. pătrat, dovedeşte că ea este abia o țară agricolă-indu- 
strială, si nu o tará industrială-comercială, care explică cre- 
şterea poporatiei Angliei, a Belgiei, a Germaniei şi a Japoniei,, 

Cauza biologică este, cá poporatia franceză a fost in- 
continuu slăbită: prin nimicirea elementelor ei cele mai 
viguroase, ucise în războaele Repullicei si ale Imperiului ; 
prin emigrarea de la câmpii la oraşe; prin restrângerea 
voită a natalitàtei, care este o consecintà a slăbirei vita- 
litàtei, dar totodată si o cauzá a ei; prin alcoolism, care 
este o cauză de istovire a energiei vitale si de degenerare 
morbidă a rasei, şi prin toate, celelalte cauze, cari pot să 
aibă acelaşi efect. 

Acestor cauze se datorește faptul constatat al imbátránirei 
de care vorbesc unii cercetători, ca Fonsegrive, de pildă 
care atribue scăderea natalitátei „lipsei de încredere in sine, 
care atrofiează voința“. Francezii fiind foarte economi si 
foarte prudenti, pentru că nu au încredere nici Ìn ei, nici 
in copii lor (Dr. Jacques Bertillon: loc. eit. pag. 12). Tot 
așa se explică ,neurastenia rurală“, de care sa vorbit si 
constatarea la care ajunge acum în urmă, Fernand Au- 
bartin, când zice (loc. cit, pag. 55); „O ultimă consecință 
a depoporatiei este că Franţa devine o nație de bătrâni; 
ca este aceea care numără cei mai puțini copii si cei mai 
multi moşnegi“, 


y 


raf" 


64r 


E o consecință, desigur, dar totodată si o cauză princi- 
pali, care explică depoporatia Frantei, din lipsa de mijloace 


de existentă : cu toate posibilitățile ei. Căci o nație de bătrâni, 


este firesc să nu aibă destulă energie: ca să le realizeze. 

In această privinţă, citând pe Fonsegrive — care constată 
că „idealul Franței care fusese altă dată cavalerul, este a- 
cum- funcţionarul. și pensionarul* — Dr. Jacques Bertillon, 
intro altă lucrare a sa, zice (La Depopulation de la France. 
Paris 1911, pag. 158): 

„Cum sa făcut această substitutiune? Cum oare unei 
„Daţii îndrăznele, valoroase, aventuroase, i Sa substituit o 
„nație pusă numai pe economie, lricoasă si putin între- 
„prinzătoare ? De ce s'a făcut această schimbare dezastroasă ? 

„Unul din prietenii mei, care nu m'a autorizat să-l nu- 
„mesc, mi-a spus adeseori în conversatie, că după părerea 
„lui, războaele primului Imperiu sunt cauza. Aceste răz- 
„boae, spăimântătoare, cari au scurs vlaga Franței (creme), 
„timp de un pătrar de secol, şi cari au ucis, printr'o ade- 
„vărată selectiune pe dos, pe cei mai indrüzueti si pe cei 
„mai valoroşi dintre copii ei, fără a li lăsa timpul să aibă 
„O posteritate, nu ar fi lăsat să subsiste decât copii infirmi, 
„pentru a zice aşa; astfel sar explica faptul, că acele carac- 
„tere energice si intreprinzátoare, au devenit mai rari si 
„că prudenta excesivă a devenit caracterul dominant al 
„spiritului national. Această părere, care nu este in ochii 
„autorului ei, decât o ipoteză foarte probabili, nu a fost 
„imprimată nici odată“. i 

Pe làngá această cauză, noi am văzut însă, că mai sunt 
şi altele, hotărâtoare, cum ar fi între altele, modificarea 
însăşi a râsei, prin istovirea dolihoizilor. întreprinzători. 
(Lapouge), teorie, care merită toată atentia. In modul acesta, 
prin aplicarea metodei deductive — plecând de la legea po- 
porației — fenomenul scăderei poporaliei franceze este pe 
deplin Jămurit. Căci această metodă, ni permite să inle- 
lezom-fenomenul prin clasarea diferitelor cauze, întrun 
sistem, pe care îl voiu rezuma, în următoarea formulă: 

1 Scàderea poporafiei franceze, se datorește lipsei mijloa- 
celor de existență, progresive cu creşterea ei și cu civilizația” 


“și capilarilatea socială. 


41 


642 


9, Lipsa mijloacelor de existență, a popora[iei franceze 
— cu atâtea posibilități — se datorește lipsei de energie, 
pentru a realiza posibilitățile ei, preferind să şi restrângă 
natalitatea. 

3. Lipsa de energie, este efectul slăbirei organice a rasei 
datorită războaelor indelungale; emigrárei dela câmpii la 
orașe ; restrângerei voite a natalitáfei ; alcoolismului, şi tuturor 
celorlalte cauze, capabile să producă acelaș e“ect, prinire cari 
poate ti şi corcirea, cu strângerea dolihoizilor. 

Din acele şaseprezece cauze, cărora s'a atribuit fenomenul, 
după cum am văzut, nu este niciuna, care să nu intre în 
cadrul acestui sistem, cu valoarea. ce i se cuvine, şi care 
nu poate fi determinată, decât in raport eu cauza primă, 
a legei poporației, de care e stăpânit. Restrângerea voită a 
natalităței, se vede dar că nu este o cauză, ci este efect. 

Rezultă de aici, că — în starea de astăzi — Franţa are 
exact poporatia pe care o poate avea. Si iatá ce ni spune, 
în această privinţă, Dr. Robert Lascaux (loc. cit. pag. 264). 

„Statisticele producţiei noastre, ni arată că noi nu am 
„putea să crestem, in mod util (sainement), mai multi 
„copii decât acei pe cari ii facem să trăiască, fárá primejdii 
. „serioase pentru viitorul rasei... 

„In Franţa, dacă voim să dăm adultului o consomatie 
„anuală de 720 de franci, noi suntem in măsură, să Între- 
„tinem 720.000 de copii. Şi încă suntem extrem de limitați 
„în mijloacele care pot să fie puse la dispoziţia noastră. 

„In Germania, deşi adultul se poate bucura de o conso- 
„matie de lux de două ori superioră, producția necesară 
„se ridică, asa că 1.750.000 de copii, pot să trăiască in 
„aceleaşi condiții ca ale noastre. 

„Cât pentru Anglia, venitul ei ii dă putinţa să asigure 
„adultului o consomatie de lux de 4 ori superioară acelei 
„a Franţei, permiţând în acelaş timp întreținerea a 1.100 000 
„pe copii !“. 

Plecând dela aceste constatări, Dr. Robert Lascaux 
ajunge la următoarele concluzii (loc. cit. pag. 281): 

„Burghezul se găsește dar in alternativa următoare: sau 
„să aibă putini copii, dar să dea fiecăruia posibilităţile ma- 
„teriale si intelectuale de a avea o situaţie analogă cu a sa, 


643 


„sau având multi copii, să-i oblige pe.toti sau aproape pe 
„toți, de a se coboră cu mai multe trepte in ierarhia so- 
„cială. 

„Insă din punctul de vedere national, ca si din punctul 

„de vedere privat, noi găsim superioară prima soluție. A 
„doua, în adevăr ni-ar da ,declasati^, adică indivizi plini 
"de venin, inücriti supunându-se cu repulsiune soartei lor, 
„semănând pretutindeni ura si descurajarea . . . 

„Noi putem să tragem o concluzie din faptele care pre- 
„cedează : nu este loc de a se alarma de extenziunea de 
„necontestat a practicelor malthusiene în Franta. Este aici 
„un fenomen absolut independent de acel al poporatiei si 

„care nu are nici un raport direct cu acel al numărului 
global. Dacá Francezii, ar fi avut de 40 de ani incoace 
„atâția copii ca Germanii, tara noastră ar fi mai puţin pu- 
„ternică de cum este astăzi, si am asista la o mizerie foarte 
„grea în clasa muncitoare şi țărănească. Cu două milioane 
„de naşteri pe an, nu am àvea mai multi adulti, dar mor- 
„talitatea infanuilă ar fi fost îndoită“. : 

Această expunere, nu este si ea decât expresia lipsei 
de energie morală, de -care vorbim. Căci autorul 
afirmă, că utilizarea rațională a mijloacelor (ressources) 
— noi am zice, a possibilităților — ar fi permis ca Franta 

să aibă un spor:de 10 milioane de locuitori. Cu toate 
acestea — se eredo în drept de a conclude, zicând (loc, 
cit. pag. 322 

„Criza poporatiei “franceze nu este o chestiune morală . z. 

„poporaţia nu a fost în măsură de a crește, pentru că 
„producţia noastră nu a constituit pentru "ànsa un mijloc 
„favorabil dezvoltărei sale. Totul se reduce dar la o che- 
.sliune de productie , . 

Contrazicerea autorului este evidentă. Ca ici producţia este 
in ultimă analiză, o chestiune morală: a energiei, capabilă” 
să utilizeze toate posibilităţile de care vorbeşte autorul, şi 
să reziste inráurirlor, cari istovese această energie, si o 
pun în imposibilitate de a-și procura mijloacele de existenţă 
necesare” dezvoltărei ei progresive. 

A susținea. cum face Dr. Robert Lascaux, că „nu „este 
loc a se alarma de răspândirea practicelor malthusiene“, in 


644 


Franta — când ea are atâtea posibilități — este a proclama 
sinuciderea natiei franceze: ca mijloc de a o păstra „mai 
puternică“, de cât dacă ar avea mai mulli copii! Si aceasta: 
în concurență cu celelalte natii ca Englejii, Belgienii, Ita- 
lienii şi mai cu deosebire Germanii, a căror natalitate 
anuală, am văzut că întrece cu un milion natalitatea franceză, 
iar indesirea lor se ridică la 126.8 (1919), pe kilometru pătrat, 
fată de Franţa, cu numai 71.2 (1921). 

Profesorul de economie politică, de la facultatea de drept 
din Paris, d. Henri Truchy, constatând, cá poporatia Frante 
este staționară si chiar, in unii ani, cu excedente de decese 
asupra nasterilor, observă că aceasta este cea mai gravă 
dintre chestiunile nationale. Cauzele ar fi: mica clasă mij- 
locie, a micilor comercianti, meseriaşi, industriasi şi țărani 
proprietari, care formează un mediu foarte favorabil ste- 
rilităței voluntare; apoi slăbirea sentimentului religios, 
având ca urmare concepția curat materialistă a vielei, in 
urmărirea numai a bunei stări fizice, cu economia copilului ; 
lipsa de stabilitate a conditiilor politice ; cheltuiala enormă 
de puteri în rüzboae. Toate aceste conditii, «u putut să 
deprime energia natională si să împingă oamenii către so- 
lutiile, cari cer mai putină încordare (de moindre efort) 
Asa dar, chestiunea poporatiei este, mai înainte de toate, o 


chestiune morală (Cours d'Economie politique Paris 1919. 


Vol. I pag. bb): 

„Dacă natalitatea în Franta este excesiv de joasă, e că 
„la noi domină o oarecare concepţie generală a vietei, care 
„nu face ca “oamenii să dorească, ci să li lie teamă de 
„copil“, 

După părerea mea, teama de copil, nu va dispărea «decât 
atunci, când Franta nu va mai fi o tară de ,mieá clasă 
mijlocie“, ci se va folosi de toate mijloacele sale bogate, 
ca si să ridice la nivelul economie al celorlalte naţii, de 
mare industrie, Dacă Franta noului regim, az fi cheltuit, 
pentru soluţia acestei probleme, atàtea puteri, pe cát a 
risipit cu afacerea Dreyfuss, si cu prigonirez religiei creştine, 
probabil câ ea nu xar gâsi în starea de azi. 

Ajungem dar, la această ultimă concluzie practică: 

Soluţia problemei poporaţiei franceze, constă în desvoltarea 


645 


producției mijloacelor de existență, iar producția, în dezvoltarea 
„energiei morale a nafiei, care să-i permită a realiza posibi- 
litátile ei, înlăturând gi cauzele, cari astăzi împiedică folo- 
sinfa lor. : 

Cu mai puţin lux, eu mai puţin alcoolism, cu mai puțină 
politică de partid, cu mai puţin sectarism;antireligios — 
cari îi risipesc puterile — poporatia franceză, ar avea mai 
multă energie productivă, ar fi dar mai bogată si mai nu- 
meroasă, datorită imenselor posibilităţi, de cari dispune: 
in fala cărora, totuşi, ea preferă să se sinucidă, restrân- 
gându-şi natalitatea! 

In teorie — care în deosebi ne interesează aici — cerce- 
tarea poporatiei franceze, ni dă următorul rezultat stiintific : 

Legea popora[iei este pe deplin confirmată de poporația 
„Franței, a cărei scădere — în aparenţă, contrazicătoare a legei, 
față de „fara cea mai bogată din lume" — se datorește lipsei 
mijloacelor de existență. l 

Studiul nostru, „Despre Poporatie", isi păstrează dar 
intreaga sa valoare, şi după cercetarea aceasta: care ilus- 
trează și întăreşte concluziile lui. 

Legea poporatiei, ea însăşi, se vede că este contrară ori 
cărui „pesimism“ -- de care ştim că Malthus a fost acuzat. 
'"Áci reducând soarta naliilor, la puterea producătoare de 
bunuri —în funcţia energiei morale, de care dispun — cu- 
noaşterea ei, este stiinulentul cel mai eficace, al incordáre 
lor: in lupta pentru. viață. 


III. Poporatia oraşelor României 


Poporafia oraşelor României — are şi ca o îndoită însem- 


nátate pentru noi: teoretică şi practică. 

Teoretică : oraşele României oferă ilustraţia cea mai clară 
a legei poporaţiei, arătând în ce fel această lege se aplică 
în mod absolut şi constant. 


In oraşele României, trăiesc, în adevăr, două elemente cari 


nu se amestecă intre dânsele — nici film nici eco- 
nomic: Crestini si jidani. 

Având ca limiti de dezvoltare aceeaşi cantitate determi- 
natá a mijloacelor de existenţă disponibile, şi indiferent de 
acele posibile (vezi mai sus, pag. 555): 

Inmul[irea unui element, a jidanilor, va trebui să aibă ca 
urmare imediată scăderea celuilalt, a creştinilor, 

Exact în proporţia mijloacelor de existenţă de care dispun. 

Legea poporaliei va apărea aici în aplicarea ei, ca lege 
naturală, absolută, constantă şi fără excepție: fixată în cifre. 

Aceasta este marea însemnătate teoretică, pentru cercetarea 
noastră, a poporaţici oraşelor României. Dar şi mai mare este 
însemnătatea ei practică. 

Practică: întrucât în oraşe se concentrează avufia, cultura 
şi cârmuirea. politică, a oricărei naţii — ca centre ale clasei 
de mijloc, comerciale si industriale, şi ale clasei conducă- 
toare (vezi mai sus, pag. 442 $1547). Astfel, poporaţia oraşelor 
României, cu scăderea Românilor şi înmulțirea jidanilor, cari 
sunt, în mare parte, stăpâni pe oraşe, are o însemnătate 
neasemănat de mare, fiind vorba de existența însăşi a 
nației românești. 


| —. 


647 


La 1910 (vezi mai sus Anexa, pag. 531—602), am cer- 
cetat poporatia oragelor Romániei — in deosebi, poporatia 
oraşului laşi, dela 1866 si până la 1908. Se cere acum să 
complectăm aceste informaţii, cu rezultatele, pentru creştini 
si jidani, până în prezent, începând cu anii 1909 la 1923, 
aşa precum se vede din următoarea tabelă statistică, intoc- 
mită după datele oficiale ale serviciului Statistic al oraşului 
lași : 


poo raru laşi, pe anii 1909—1923 


Ortodoxi şi alte ind A - e$ IDANI 

Anii [mri nnne oer | e ——— 

Născuţi zu | so Morti Diferența ‘Diferența Morți Născuţi 

| ul | 
1909 1432 | 1644 | 212 — qd 150 ; 744 894 
1910 1335 | 1491 155 — | i 330 705 1035 
1911 1373 ; 1397 | 24 — [ 4- 302 | 656 : 968 
1912 1500 + 1332 | 16S -- | -+ 487 . 582 | 1069 
1913 1482 | 1413 69 + d + 258 634 | 892 
1914 , 1589 ; 1392] 217 —- [| -+ 302 : 560 || 922 
1915 | 1659 | 1500 | 159 + ji + 314 | 573 887 
1916 1606 | 2199 ! 593 — | + 123 708 | 831 
1917 1454 ` 6215 | 47681 — [i — 2270 | 2653 | 383 
1918 2033 ; 3120 | 1087 — y — 34 839 495 
1919 1343 ; 1763 || 420 — |] + 228 - 605 | 833 
1920 1594 1494 j 100 + ] + 268 | 504 172 
1921 1802 ` 1632.170 -+ ijt -+ 415 515 930 
1922 | 1693 1604 | $89 -+ J| + 439 526 965 
1923 | 1864 | 1620 | 238 T1 [S457 IL. 546 | 1003 
| | il D | 


Lăsând, momentan la o parte fără a lămuri înţelesul lor, 
anii excepţionali ai războiului, 1917—1918 — ca să arătăm, 
mai pe urmă, marea lor însemnătate — iată cum se prezintă, 
pentru ortodoxi şi jidani, diferenţele în plus -+ (născuţi), sau 
în minus — (morţi), ale poporaţiei orașului laşi, pe anii 
1909—1923. (Vezi tab. pag. 378). 

In ultimul deceniu, 1913—1923, cum se vede, putem observa, 
la laşi, O uşoară îmbunătăţire a miscárei poporaţiei creştine, 
care se arată în unele neînsemnate excedente de naşteri. 
Aceste excedente, sunt, însă cu totul neîndestulătoare, dacă 
avem în vedere numărul poporaţiei, si le comparám cu exce- 
dentele pe cari le dă poporaţia jidănească, mai mică. Aşa de 


i 


648 


pildă, chiar în anul de pe urmă, 1923, excedentul de naşteri 
al jidanilor este de 475 suflete, la 1003 naşteri, reprezentând 
aproape jumătate din poporaţia lor, iar excedentul cres- 
tinilor este numai de 238 suflete, la 1626 naşteri, ceeace 
reprezintă abia o optime: 


Ortod. şi alte 


Anii religii | Jidani 
1909 | D a | + 150 
1910 155 — -4--330 
1911 24 — -- 302 
1912 | 178 = 4. 487 
1913 69 + 4- 258 
1914 217 4- -+ 362 
1915 159 + + 314 
1916 593 — + 123 
1919 420 — + 228 
1920 100 + + 268 
1921 170 + + 425 
1922 89 + +. 439 
1923 238 + + 451 
Total 540-— +4143 


Complectând astfel datele noastre şi pe anii 1990—1923, 
obținem următorul rezultat general al mişcărei poporaţiei ora- 
şului lași, pentru creştini si jidani, dela 1866 la 1923 (vezi 
mai sus pag. 546): 

Dela 1856 la 1575 creştinii perd 6.092, jidanii câştigă 2.940 suflete 


prep TWO Gut E 22 6.46; L, p 13.321 » 
. 1904 , 1908 a z 655, " 5 1.339» 
» 1909 s AIP 3 z 540, * * 4.43 a 


Dela 1800 la 1923 creştinii perd 13.778, jidanii câştigă 21.753 suflete 

Singura mângăere a creştinilor, în covárgitoare majoritate 
Români — dacă, în asemenea condiţii, mai poate fi vorba 
de mângăere — e că perderea lor e mai mică, în ultimul 
timp. Astfel, în acei cinci ani 1904—1908, ei perd 685 suflete, 
pe când în.ultimii cincisprezece ani 1909—1923, perderea 
creştinilor este de numai 549 suflete. In schimb, jidanii se 
înmulțesc cu 4143! 


649 


Totuşi, dacă cercetám mişcarea poporafiei oragiülui Iaşi, pe 
ultimii şease zeci de ani, dela 1866 — care este primul an 
cu date sigure, datorite înființărei Serviciului Statistic al ora- 
şului, la 2 Decembrie 1865 — şi până la 1927: constatăm, 
în lungul sir al acestei periode, o bine caracterizată evoluție | 
progresivă, pentru creştini, şi o evoluție regresivă, pentru jidani. 

Ca să ni dăm seamă de această evoluţie demografică, de 
mare însemnătate — care ne învederează lupta economică, 
pentru dobândirea mijloacelor de existenţă, dintre cele două 
elemente, creştini şi jidani, şi ilustrează legea poporaţiei — 
ne vom mărgeni să inregistrám an cu an, naşterile, morile 
şi totalurile lor, fără a însemna diferențele: 


mue poporaţiei oraşului Iaşi, pe anii 1866—1927 
(Naşteri şi oil 


NAŞTE R I | MORTI 
m RICA Di | m o rare 
Sd ]- IM Total „LE Creştini iss Total 
1866! 1231. . 3080! 3182| 6268 
1867 1100; 1508 1161} 2669 
1868) 1112 1327 1117] 2444 
1869] 1001; 1588 1304| 2892 
1870) 1091! 1538. 1469] 3007! 
1871 1099! 1481! 1056; 2537 
1872! , 1058, 1671. 1275; 2946 
1873, 1029 1403. 1073| 2476 
1874! 1091! 1987 1784| 3771 
1875! 1254) 1570) 1135; 2705 
1876, 1339 1346 890. 2236 
1877! 1186; 1462 982: 2444 
1878! 1093) 1454 1428! 2882) 
1879! 1070, 1574 1102. 2676] 
1880 1165) 1420! 1036 2456 
1881! . 1306, 1337| 1062. 2390 
1882) 1312 1536; 1174 2710 
1883, 1197; 1414| 1204! 2708 
1884) 1442 1159| — 802 1961 
1885! ~ 1376, 1335) 979, 2314 
1886; .. 1027, 1187| 11354 2322 
1887, 1045; 1074| 932; 2006 
1888| 1031; 1444| 1339! 2783 
1889. 1034! 1376) 1073) 2449 


650 


A 1 
N.A.S-T E Ri |! wike o 
Anii |== =j ===: îi ia 
| Creştini | Jidani | Total ;[ Crestini | Jidani "| Total 
|. 1 
i jid ! JT |o i 
1890! 856. 1490| 2316] 1342)". 839% 2181 
1891 987| 1481| 2468|  1515| 1076 2591 
1892! 932 1497; 2420] 1438; 985; 2423 
| 1893; 1225|  1333|  2558| 13354. 880; 2215 
1894 981) 1547, 2528|  1335| = 923| 2258 
| 1895; 995| 1676, 2071| 1242 915; 2157 
1896,  1051| 1626! .2677| 1551; 1199; 2750 
1897; 1029] 1720; 2749] 1350; 964; 2314 
| 1898; 1117 1623! 2740|| 1374, 1016! 2390 
| 1809,  1113| 1637; 2750) 1269, 873, 2142 
1900: 1173] 1297: 2470]. 1312! 986! 2298 
1901 1150) 1264 2414] 1395) 896! 2291 
11902; 1186] 1222, 2408] 1336; : 835; 2171 
1903] 1255, 1022] 2277] 1321. 6528. 1973 
"19041 1321] 1066;  2387| 1349; 713, 2062 
11905! 1202 966; 2168]; 1475: 943 2418 
11906! 1258!  993| 2251]  1325| 0644) 1969 
| 1907; 1309! 972] 2281| 1550  .703:; 2253 
1908: 1308; 984| 2292] 1384: 585: 1969 
1909. 1432;  894| 2326| 1644 774) 2418 
| 1910. 1336; .1035j 2371| 1491! 705 2196 
| 1911; 1373! “968 2341] . 1397; 666, 2063 
|1912; 1500 1069; 2569| 1332 582 1914 
1913| 1492; .892| 2374]  1413|  0634| 2047 
1914| 1580 922] 2511| 1392 560) 1932 
1915| 1659; 887; 2546| 1500) 573; 2073 
1916 1606: 831} 2437  2199| 708 2907 
1017, 1454 383; 2837] 6215) 2653; 8868 
1918! ; 2033| 495; 2528| 3120; 839) 3959 
1919) /1343i 833; 2176 1763: 605; 2368 
1920| .1594; 772: *23661 1494! 504 1008 
1921; 1802: 930! 2732] 1632 519 2147 
| 19221 1693, 965. 2658| 1604 5260 2130 
1923|  1864| 1003} 2867] 16260 572, 2198 
1924; 1783 2967; 2750]. 1547, 592] 2139 
1925| 1728; 0952; 20680| 1709 559. 2268 
1926 1730. 841] 2571] 1702: 561| 2263 
1927 1826 — 820| 26460| 1582 601 2183 
1866- | 79.964] 239 160. "160:899] 98. 837. 60. 760.150, 158.987 


1927. i 


| 


| 


651 


Cele două evoluţii, apar lămurit in aceste. cifre, dacă le- 
urmărim în șir, an cu an. : 

Evoluția progresivă a Creștinilor — în numărul cărora-ne: 
grăbim să observăm că se cuprind şi reprezentanţi, foarte 
p.fini ai tuturor celorlalte religii — începe la 1866, cu 1231 
naşteri, se coboară in 1890, la numai 856 naşteri, si apoi 
continuă a progresa, ridicându-se până la 1826 naşteri, în 
1927, dacă lăsăm la o parte anul excepțional al războiului 
1918, cu cifra cea mai ridicată de 2033 nașteri. 

Evoluţia regresivă a jidanilor — începe cu 1132 naşteri, 
în 1866, se ridică la 1947 naşteri, în 1871, şi se coboară la 
820 naşteri, cifra cea mai' scăzută, dacă lăsăni la o parte 
anii excepţionali ai războiului, 1917, cu numai 383 naşteri, 
şi 1918, cu 495 naşteri. : 

Puterea de viaţă a nafiei româneşti, apare cu toată evi- 
dența în această evoluţie progresivă —, care ne încitueşte 
la toate speranţele pentru viitor — ca şi bicisnicia, incapa- 
bilă de rezistenţă, a jidanilor, în evoluţia lor regresivă. Aceasta 
se vede încă şi mai bine, dacă alăturăm cifrele anilor răz- 
boiului, și imediat premergători, cu începerea anului 1912, a 
mobilizărei pentru campania din Bulgaria, în 1913, si până 
la 1918, ultimul an al marelui război: . 


Nasterile oraşului laşi in 1912—1918 


NAN STIRE a RAI 
E | Creștini i Jidani 
1912 1500 | 1069 
1913 1482 | 892 
1914 1589 | 922 
1915 1659 į 887 
| 1916 1606 | 831 
1917 1454 Į 383 
1918 2033 | 495 
li 


Ultimii doi ani, mai cu deosebire, dovedesc că faţă de 
enormele greutăţi şi suferinti ale războiului — cari se oglin- 
dese în marele număr al morţilor — creştinii își menţin în- 


652 

treaga lor energie vitală, cu 1454 naşteri, în 1917, şi cu 2033 
naşteri, în 1918, pe când jidanii apar cu totul deprimaţi, şi 
pare că incapabili de a se reproduce, dând abia 383 naşteri, 
în 1917, şi 495 în 1918. Cele două extreme, de 2033 faţa 
de 383, exprimă cred, puterea de rezistenţă a celor două rase. 

Două cifre caracteristice, si cari merită toată atenţia, sunt 
cele două salturi: ridicarea bruscă a numărului nasterilor la 
jidani, dela 1132, în anul 1866, la 1796, în anul 1867, si 
numărul cel mai mare al naşterilor, de 1947, în 1871. Saltul 
nașterilor la jidani, în 1867, se explică desigur, prin marele 
lor număr de imigranți : fugând din Austria, pe timpul răz- ' 
boiului din 1866, şi aşezându-se la noi, în Moldova, unde 
găsind condiţii prielnice de dezvoltare — din cauza clasei de 
mijloc româneşti, nepregătită ca să li reziste — se înmulțesc 
imediat, acaparánd comerțul si meseriile, prin manoperile lor 
cunoscute. Cifra cea mai ridicată a naşterilor jidanilor de 
1947, în 1871, este iarăşi o ilustrație caracteristică a legei 
poporafiei, datorindu-se, desigur, mijloacelor de existența 
sporite, ale anului războiului franco-german, pentru specula=. 
torii jidani, cu productele româneşti, agricole. 

Această acaparare a mijloacelor de existență, de către jidani 


cari se înmulțesc — în paguba creștinilor înlăturați, cari 
scad — se vede mai bine, dacă cercetám mișcarea popora- 


fiei pe perioade de câte zece ani: 


MIC Bila poporafiei orașului lagi pe decade, 
(1866—1926) 


| RESTINI ID ANI 
ANII £ : EI nen ad Mori | | m 


| Näscuti pum TES Diferența, Morti | Născuţi 
cra | > 


1866—1876 |- 11.008 | 17.160 6.094— | -+- 2.941 | 14.556| 17.497 
1876 —1836 |. 12.486 | 14.037! 1551— | + 4.606| 10.749, 15.355 
1886-1806 | 10.113 | 13283| 3.175— | + 4.835 | 10.007, 14.932 
11.597 | 13.732] 2.135— | + 4.366 | 9077| 13.443 

3 


1895—1906 | 
1006—1916 | 14246 | 14428) — 192—]| + 3190| 6426| — 9.016 
1916—1926 | 15.900 | 22909| 6.000—]| + — 58 S073 8.131 


1866—1926 | 76408 | 95.554| 19.146—] +19.996 | 58.978| | 78.974 
| | 


In aceste sease decade: creștinii se prezintă cu o diferență 
de 19.146 de morţi, mai mulţi decât născuţi, căreia îi cores- 


„653 


punde exact Sare jidanilor de 19.996 de născuţi mai mult 
decât morţi! Câte suferinţi,. câte îndurări tácute, nu cuprind 
aceste cifre ale înfiorătoarei scăderi a creştinilor! "Totuşi, 
privind mişcarea poporaţiei în totalitatea ci, de la 1866 la 


-1926 constatăm : 
Creștinii încep, în decada 1866—1876, cu 11.066 naşteri 


şi ajung, în decada 1916—1926, la 16.900 nașteri. lar jidani, 
încep în decada 1866—1876, cu 17.497 naşteri, si ajung, în 
decada 1916—1926, la 8.131 naşteri. 

Aceasta se datoreşte, fără îndoială, sporirei mijloacelor de 
existență ale creştinilor, în unele domenii, pe cari jidanii nu 
au pututsă le ocupe (munca), fără ca să insemneze o;scádere 
în domeniile ocupate de dânşii (specula). | 

"Creşterea elementului creştin la oraşe, provine de la imi- 
grația rurală, a țăranilor români, izvorul nostru nesecat de 
puteri. Increzători în -noi, putem dar să zicem: 


*- 


Suntem biruitori ! 


De-ar fi numai. mai multă prevedere: ca să cruțăm viețile 
noastre, în lupta titanică pe care-o ducem, cu perderi enorme. 

Sciderea creștinilor şi înmulţirea Jidanilor, care este gene- 
rală, în toate oraşele Moldovei — deşi încă nu, pentru unele, 
în aceleaşi proporţii —este şi mai accentuată, în Bucovina şi 
Transilvania, cum se vede din următoarea tabelă a exceden- 
telor anului 1922, pentru toată fara, pe regitini (Anuarul Sta- 
tistic al României, 1923, pag. 32): 


Excedente în comunele urbane, 1922 


eonim 


il » j ; ai , i 

REGIUNI | Ortodoxi | "Catolici | Catolici Prosica | Jidani + 
c e rr ai a i 
Moldova 5! + 1,776: —|.-- 48| E. 4|4- 1.166 
Mund | 2 4953. -F 7| — 109] ++ 514-54] 
Oltenia "c aU —i— 2j t 0— 9 
LN NIME PO ei — 2 3 H 
Basarabia ! ++ 1.650, =e -t ODE e dor 033 
apa Wb 275b -- 34| c 2180 c lit 494 
"Transilvania! -H 122) 4-460: -- 529! -- 954|-- 962] 


Romania | -10288| L 592. - 104, + 973! + 4.704] 


C54 


Adunànd excedentele creștinilor, din toată fara — orto- 
-doxi, greco-catolici, romano-catolici, protestanți — vedem că 
ele se ridică abia là 12.477 suflete, față de excedentele jída- 
nilor de 4704 suflete, adică de o pătrime din excedentul total. 

Această scădere relativă -a poporaţiei creştine '— dacă o 
privim în totalitatea ei — se arată a fi o scădere absolută, 
de îndată ce privim unele oraşe în parte, după cum am văzut 
pentru laşi. 

Comparând, în această privință,” poporaţia rurală cu popo- 
rația urbană, şi cercetând, pe aceasta din urmă, după oraşe, 
d. N. T. lonescu, Directorul Statisticei din Ministerul de Interne, 
ajunge la următoarea concluzie (Buletinul Statistic al Româ- 
nici, publicat de direcfiunea generală a Statisticei din Mini- 
steru Industriei şi Comerţului, Bucureşti 1924, pag. 78): 

„Dacă facem mijlocia sporului din ultimii trei ani, si o 
„raportăm la cifra populaţiei din comunele rurale si cele 
„urbane (evaluată la finele anului 1922), rezultă că, în cifre 
„proporţionale, populaţia sătească din fara întreagă a crescut 
„cu 13.7 la 1000 locuitori rurali, iar cea orășenească numai 
„cu 5,4 la 1000 locuitori urbani... 

„Voi mai arăta că examinând datele rezumative, înscrise 
„in tablourile litera H dela finele acestei dări de seamă, se - 
„va vedea că unele oraşe au avut chiar deficite de născuţi 
„în anii citați şi anume oraşele“... 

Directorul Státisticei, d. N. T. Ionescu, enumeră apoi acele 
39 comune urbane cu excedente de morți: dar fără ca să 
arate cari sunt categoriile, cari contribue la aceste excedente 
ale morților. Această „metodă“ — prin care excedentele de 
morţi ale creștinilor, sunt compensate de excedentele de näs- 
cufi ale jidanilor — falșifică adevărul : tocmai in partea esen- 
fia ă, când este vorba de a cunoaşte exact proporţiile de 
înmulțire a poporaţiei românești 

Dând astfel realităței o altă înfățișare — după ce con- 
stată, chiar în asemenea condiţii, că în 39 comune urbane 
(26*/, din oraşele ţărei), numărul mortilor a covârşit numărul 
născuţilor — directorul Statisticei, d. N. T. Ionescu, se adre- 
sează încă Ministerului Sănătăţei Publice, zicând (loc. cit: 
pag. 79): 

„In localităţile în care jistreazá in ani consecutivi 


655 
„mai mulţi morţi, decât náscufi-vii, este necesar ca Ministerul 
" ,Sánátátei Publice să întreprindă, prin organele sale, o minu- 
»lioasá anchetă, care să stabilească pricina acestei anomalii, 
„după care se vor impune dela sine măsurile pentru evi- 
„tarea ei“. 

Dar întrebăm: cum să întreprindă Ministerul sănătăţei 
publice o anchetă pentru stabilirea „pricinei“, când d. N. 
T. lonescu ca director al Statisticei din Ministerul de interne, 
nu arată categoriile, cari contribue, în ani consecutivi, la 
acest excedent de morţi asupra născuţilor vii? 

Directorul Statisticei, d. N. T. lonescu, recunoaşte singur 
această gravă lacună, de a nu cunoaşte exact structura po- 
porajiei — fără de care desigur cá nu se poate sti scăderea 
sau înmulțirea elementelor ci, ca să se ajungă la stabilirea 
„pricinei“ lor. Dar zice, invocând ca scuză recensământul ge- 
neral, care ar urma să se facă de-acum înainte (loc. cit. 
pag. 83): 

„Când vom cunoaşte exact structura populafiunei, după 
„confesiunea locuitorilor, pe baza recensământului general, 
„vom fi în măsură să raportăm aceste cifre la numărul locui- 
„torilor de religia respectivă şi atunci vom şti precis în ce 
„anume proporţiuni cresc locuitorii aparţinând fiecăreia din ele“. 

Si cu toate cá nu cunoaşte proporţiunile, în care cresc — 
sau scad, precum scad creştinii la oraşe — d. N. T. Ionescu, 
ca director al Statisticei din Ministerul de interne, se crede 
îndrituit să afirme că „deocamdată“, suntem negreşit în progres : 

„Deocamdată să ne mulţumim cu constatarea că, vorbind 
„în general, adepţii tuturor culturilor au sporit, în fiecare din 
„anii de care ne ocupăm aci, — ceeace denotă negreşit un 
„progres“, 

La această declaraţie oficială, uimitoare ca logică—a Di- 
rectorului Statisticei d. N. T. Ionescu, o veche cunoştinţă a 
noastră — vom face numai două observaţii. 

Mai întâiu: ce are nevoe d. N. T. lonescu să aştepte „re- 
censământul general“, când serviciile Statistice îi procură 
lunar datele referitoare la mișcarea poporafiei fiecărei religii ? 

Şi apoi: cunoscând în ce fel creştinii, la oraşe, scad, cum 
putea d; N. T. Ionescu, să nu ţină seamă de acest fapt, ci 
să-l ascundă în declaraţia generală — ca şi cum nu ar cu- 


` 


636 z 


noaşte nimic — că adepții tuturor culturilor au sporit, şi că 
aceasta „denotă negreşit un progres“ ? 
Incă dela 1909, am protestat în contra acestei „metode“ a - 
Directorului Statisticei, d. N. T. lonescu — care urmează, 
în această privinţă, pe d. Leonida Colescu, pe atunci director 
general al Statisticei. Această „metodă“ constă, cum am zis, 
în acoperirea scáderei poporaţiei creştine, dela oraşe, cu 
creșterea poporatiei generale, compensánd excedentele de 
morţi ale creştinilor, cu excedentele de naşteri ale jidanilor, 
(Vezi mai sus, pag. 537—546). l 
Continuarea acestei procedări, a direcțiunei Statisticei, nu 
mai are dar astăzi nici o scuză, şi poate fi considerată ca o 
gravă abatere de la datoria profesională — a funcţiei pe - 
care o îndeplineşte în Stat — care constă în procurarea unor | 
informaţii exacte, statistice, putând să servească de îndru- 
mare politicei Statului.” 
Scăderea constantă a poporaţiei creştine din oraşele Ro- 
mâniei — ocupate progresiv de jidani — este un fenomen 
statistic aşa de extraordinar, si cu urmări atât de grave, 
încât presupunem, în primul rând, că nu poate fi ignorat de 
un Serviciu Statistic al Statului românesc. | 
Reinoim, asa dar, şi aici, protestarea noastră dela 1909, 
față mai ales de însemnătatea extraordinară, pe care o are 
problema poporaţiei oraşelor, astăzi, după realizarea unitäței 
naţionale, care a făcut să sporească procentul străinilor la 
oraşe, şi după ce jidanii în baza Constituţiei dela 28 Martie 
1923, se bucură de toate drepturile politice, putând sa ocupe - 
şi alte locuri, rezervate mai inainte, prin lege, Românilor. 
Inlăturând clasa de mijloc, românească -— prin acapararea : 
mijloacelor de existenţă, ale comerţului, meseriilor şi indus- 
triei — Jidanii vor tinde acum să înlăture clasa conducătoare, 
a nafiei româneşti, substituindu-i-se: prin ocuparea profesiu- | 
nilór libere si a funcţiunilor publice. 


* 
* * 


Românii, excluşi dela indeletnicirile lucrative ale orașelor, 
în cafe se concentrează cultura — si fiind numai plugari, în 
cea mai mare parte țărani, cu mijloace puţine, şi funcționari, - 
cu leiuri neindestulătoare — nu mai sunt in stare să-şi intre- ^ 


657 


țină copii prin şcolile secundare şi Universităţi : pe cari le ocupă 
Jidanii, datorită mijloacelor de cari dispun, și faptului chiar, că 
ei mai ales locuesc la oraşe, în imediata apropiere a scoalelor. 

Despre starea noastră de astăzi, in această privinţă, ne 
putem lămuri după unele date luate dela serviciul statistic al 
Ministerului de instrucţie, şi pentru Transilvania, de la direc- 
țiunile Regionale, publicate la 1923 (Em. D. B. Vasiliu: Si- 
tuaţia demografică a României. Cauze. Urmări. Remedii. 
Cluj f. d.). 

In Bucovina, statistica şcolară ni arată că erau inscrişi, în 
liceele de stat, cari sunt baza culturei înalte, în anul 1919-1920: 

Români: 1214; Jidani: 1927: alte naţii: 2527. 

La Universitatea din Cernăuţi, în semestrul de vară 1919-1920, 
erau înscrişi, la Facultatea de Drept: 

Ortodoxi 237 (Români si Ruteni) 
Catolici 98 
Luterani . 26 
Alte religii 31 
Jidani 546 
In Basarabia, în şcolile secundare si profesionale, se aflau ; 
Ortodoxi Jidani Catolici Protestanţi Altele 
1535 6302 135 215 182 

In 7ransilvania, la Cluj, în unele şcoli, găsim următoarele 
proporţii: 

Şcoalele medii: Români 1731; Unguri 1535, din care Jidani 
482. -Liceul comercial: Români 65; Unguri 445, din cari 
Jidani 137. 

In Vechiul Regat, după statisticele Ministerului Instructiunei 
Publice, pe anul 1923, unele licee, se înfăţişează cu urmă- 
toarele proporţii: l 


_Români Jidani 

[femel oU" BACIU MPO Un 363 198 
" DEOS 05.799912 229 127 

E DOTON ..o5 2-48 177 167 
„ “Naţional (laşi) ... ... 292 201 

„a ALazăr“ s (Bucureşti) . 856 203 
PM. Basarabi — „ adi 560 229 
„M. Viteazu » t 547 135 
Gimnaziul „Ştefan cel Mare“ (laşi) 93 120 
5 ^L andru cel Bun“ « 94 215 


42 


035 


Pi 


De la licee, nu se pot ridica însă decât numai o parte din 
absolvenţii creştini, în Universităţi, întrucât părinții lor sunt 
lipsiţi de mijloace suficiente, ca să le permită continuarea stu- 
diilor, şi cei mai mulţi dintre dânșii nici nu au înlesnirea — pe 
care o au Jidanii — de a locui în oraşe. 

Din cauza aceasta — şi ținând seama de faptul cá acesta 
este primul an, dela care jidanii au început a se bucura de 
drepturile politice, ca să poată aspira la funcţii şi la ocuparea 
profesiunilor libere, ca medici, farmacisti,  advocaţi — iată 
care a fost numărul celor înscrişi, români şi jidani, de pildă 
la Universitatea din laşi : 


Universitatea din lagi, 1922—1923 


E-ATCQU E TA EDAM Romàni [|  Jidani 
— mama 
Facultatea de Drept . . =- 1743 | 370 

z^ 1C Lilere mc ER m 351, 100 
o n. NUES 
E » Medicină d.e a | 546 831 
| Š , Farmacie. . .| 97 | 209 | 
| Total. -| 3459 | 1921 


In cifre rotunde: 3500 români, faţă de 2000 jidani, în 
anul 1922—1923, când jidanii se aflau abia la inceputul des- 
voltărei lor in direcţia ocupării funcţiunilor şi a profesiunilor 
libere, dela cari erau mai înainte excluşi. 

La aceasta, trebue să mai adăugăm considerafia agravantă: 
că din numărul absolvenţilor români — întreţinuţi la Univer- 
sitate prin mijloace artificiale, precum sunt căminurile şi bur- 
sele, şi nu din mijloacele proprii — cei mai mulţi, se vor 
găsi în imposibilitate să-şi continue studiile de specializare, 
ca să ocupe situaţii superioare, şi mai ales, chiar să se sta- 
bilească în oraşele ocupate de jidani, şi prin urmare, cu 
clientelă jidănească, favorabilă-numai jidanilor. 

Legea poporafiei, aplicându,se constant şi fără excepţie, re- 


659 


zultatul va fi acesta, dacă nu se iau energice si imediate 
măsuri : j 

Jidanii vor continua să ocupe orașele României, formând | 
ei, în cea mai mare parte, clasa conducătoare a nafiei ro- 
mánesti. 

Această inferiorizare economică, culturală si politică — 
pentru a fi pe deplin înţeleasă, în toată gravitatea ei, si a 
se putea determina şi mijloacele, pentru a o preîntâmpina — 
se cere să fie privită şi în altă lumină. 


x 


Prolificitatea poporafiei jidánegti — mai mare decât a 
poporaţiei creştine — aşa precum se observă în oraşele Ro- 
mâniei, a fost considerată de unii ca o însuşire a rasei: ceca 
ce de altfel nu rezolvă problema, căci nu este vorba pe pro- 
lificitatea Jidanilor, ci de scăderea creştinilor (A. C. Cuza: 
Monopolul alcoolului, Bucureşti 1895, pag. 19). 

S'a crezut apoi că ar fi aici, în adevăr, o favoare specială, 
divini, a eternitátei Izraelului, cum zice un Midraş, o tălmă- 
cire talmudică, a psalmului 37: „Un popor se ridică, altul 
dispare, dar Izraelul rămâne în etern“ (Oscar Wingen: Die 
Bevălkerungstheorien der letzten. Jahre 1915, pag. 87). 

S'a dovedit însă cá prolificitatea Jidanilor scade şi ea in 
anumite condiţii — prin capilaritatea socială, de pildă, la 
jidanii bogaţi (Wohlstandstheorie) — până la atât încât s'a 
putut vorbi chiar de moartea jidanilor, cajpopor, în Germania 
(Felix A. Theilhaber: der Untergang der deutschen Juden. 
München '1911). 

Cum se vede, această explicaţie este o nouă confirmare a 
legei :poporaţiei, aşa precum o precizează formula mea, 
fiind vorba de N pacele de existență, cu care poporaţia 
este obişnuită să trăiască.“ 

Mijloacele de existenţă mai bogate, ale jidanilor, care li 
“permit a se inmul(i, au fost însă atribuite superiorităței lor eco- 
nomice, în deosebi, în domeniul comercial: aşadar, iarăşi unei 
însuşiri a rasei. Economistul german, eminent, Werner Sombart 
de pildă, zice (Der moderne Kapitalismus, Vol. II, pag. 349): 

„Rasa jidáneascá — dacă de la natură sau prin. mersul 
„desvoltărei istorice, este tot una — după dispoziţia ei (Ver- 


660 


",anlangung), este. oare cum incarnafia spiritului capitalist 
„comercial“. - i 

lar intro lucrare mai recentă — publicată şi în limba 
franceză, sub titlul „Les Juifs et la vie économique^ (1923),— 
Werner Sombart, isi rezumá rezultatele cercetărilor sale cu: 
privire la acţiunea jidanilor asupra vieţei economice, zicând 
(die Juden und das Wirtschaftsleben, 1911, pag. VIII): 

,Nu ar exista capitalism modern, nu ar fi existat cultură 
„modernă, fără imprástierea jidanilor asupra țărilor nordice a 
„le globului pământesc.“ 

Insuşirile rasei jidăneşti, ar fi: intelectualismul, teleolo- 
gismul, voluntarismul şi mobilismul. Prin aceste însușiri, 
jidanul este pretutindeni vestitorul născut al „progresului“ 
(loc. cit. pag. 323). Aşa numita cultură capitalistă modernă, 
s'ar datori astfel combinației dintre dispoziţiile stiinfifice-teh- 
nice „ale popoarelor nordice, în deosebi, ale Germanilor, şi 
talentul comercial extraordinar — „die iiberaus grosse Kom- 
merzielle Begabung“ — a Jidanilor (loc. cit. pag. 403). 

După propriile mele cercetări si reflecţii, în curs de ani 
de zile — şi după experienţa, cu Jidanii, a poporului ro- 
mánesc — să-mi - fie permis a nu mă uni cu aceste con- 
cluzii, ale eminentului economist politic german, Werner Som- 
bart: cari dau cu totul altă înfăţişare problemei jidánesti, şi 
ne impiedică să găsim soluţia ei. In ce mă priveşte: 

Contest: că fără jidani nu ar fi existat capitalism şi cul- 
tură modernă. Contest: că succesele jidanilor, în viaţa eco- 
nomicá, s'ar datori intelectualismului $i voluntarismului lor. 
Contest: talentul Comercial extraordinar al jidanilor, când e 
vorba să explicăm, in această ramură — căci de aceasta e 
vorba — superioritatea lor asupra creştinilor. Contest: mai 
cu deosebire, că jidanul ar fi pretutindeni „vestitorul născut 
al progresului, si al. binecuvântărilor lui pe toate terenurile 
vietei culturale“, cum zice Werner Sombart (Er ist der gebo- 
rene Verkünder des Fortschritts und seiner Segnungen auf 
allen Gebieten des Kulturlebens). Din contră. 

Eu cred: cá atât capitalismul, cât şi mai cu deosebire cul-- 
tura modernă, s'ar fi dezvoltat mai bine, mai temeinic şi mai. 
armonic, fără jidani. Eu susțin: că nu se poate vorbi de inte- 
lectualismul şi voluntarismul jidanilor, ca insuşiri pozitive.. 


661 


Eu afirm: că jidanul este pretutindeni in mod fatal — din 
religia lui — un vestitor născut al „regresului“, ca factor al 
disolutiei naţionale (der nationalen Dekomposition), cum con-- 
stată, despre acţiunea lor asupra poporului roman, istoricul 
Mommsen. Eu pretind; că nu poate fi vorba de talentul co- 
mercial extraordinar al jidanilor, câtă vreme jidanii se servesc 
de toate mijloacele necinstite şi luptă, în comerţ, nu indivi- 
dual, ci organizați împotriva creștinilor, cu scopul de a-i 
înlătura; și aceasta, ca o datorie religioasă: din principiul 
dogmei fundamentale, a Thorei lor, că ei sunt „poporul ales“, 
cu care Dumnezeul lor, Jehova, a încheiat un „legământ“ 
special, poruncindu-li să piardă celelalte popoare, ca ci să 
stăpânească pământul întreg, cum se zice anume in Thora 
(Deuteronomul) : 

„1—16. Şi să mănânci toate popoarele, pre cari Jehova, 
„dumnezeul tău le va da fie; ochiul tău să nu le cruţe... 

„We ahalta eth koi haamim ager Tahu Eloheha nothen lach“. 

,8—1. Luaţi aminte de toate ordinele, pre cari eu astăzi 
„vi le spun, ca să le faceţi; pentru ca să trăiţi şi să vă în- 
„mulțiţi, şi să intraţi şi să luaţi în stăpânire pământul, pre care 
„Jehova cu jurământ l'a promis părinţilor voştri“. 

Aceasta este, după părerea mea, adevărata explicaţie știin- 
țifică, a problemei jidanilor şi acţiunei lor, în viaţa econo- 
mică : religia. Concluzia mea, eu cred că o pot sprijini chiar 
pe cele constatate de Werner Sombart, şi care sunt de o 
importanţă deosebită, metodică si pragmatică, pentru econo- 
mia politică. 

Dintre toţi economiştii politici, in adevăr, Werner Sombart 
este singurul, care a pus în legătură acţiunea jidanilor în do- 
meniul economic, cu religia lor, şi cn rasa. El tratează: in ca- 
pitolul al unsprezecelea, despre „Insemnătatea religiei jidăneşti, 
pentru viaja economică“ (Die Bedeutung der jüdischen Religion 
fiir das Wirtschaftsleben), iar în capitolul al treisprezecelea, 
despre „Problema rasei“ (Das Rassenproblem), cu toate amă- 
nuntele, dând o deosebită atenţie învățăturilor cuprinse în Thora, 
Talmud, Schulhan-Aruh, şi constituirei antropologice a popo- 
ului jidănesc (Die Juden und das Wirtschaftsleben 1911. Cap. 
XI pag. 225—295. Cap. XIII, pag. 337—402). i 

Werner Sombart constată, că religia jidănească — datorită 


662 


lui Ezra si scoalei Soferilor, creiatá de dânsul (pag. 233) — 
este un product exclusiv rafionalist (ganz und gar Vestandes- 
werk), prin care tocmai ea se confundă cu capitalismul (pag. 
242), zicând că raporturile dintre Jahve şi Izrael se reduc la 
o simplá regulare de afaceri (pag. 244), aici pe pământ, ceea 
ce formează pe jidani într'o anumită direcţie, cu o concepție. 
masiv-pámánteascá materialistă (pag. 259), si cu tendința, 
totodată, de a fugi de munca manuală (pag. 315). 

Faţă de cei străini, jidanii au o anumită morală (Geschäfts- 
moral), şi un drept deosebit (Fremdenrecht), în virtutea cá- 
ruia ei pot — sau chiar trebue — să-i înșele si să-i cămătărească 
(VI Israel und die Fremden, pag. 282—292). Discuţiile din 
Talmud ín jurul acestei chestiuni, nu au în cea mai mare 
parte decât exclusiv scopul ca să întunece această foarte 
bănuită concepţie a Thorei (pag. 286): 

„Pentru chestiunea noastră — zice Werner Sombart — este 
„suficientă constatarea: omul religios (der g'üubige) găsea 
„în Sfânta Scriptură prescripţii, cati cel puțin (mindestens) 
„îi permiteau ca să ia camătă (în raporturile cu goimii)... 

„Cum că însă şi in genere (auch sonst), situaţia „străinului“ 
„în dreptul jidănesc (divin), era excepțională, cum că índa- 
„toririle faţă de dânsul nu au fost niciodată aşa de stricte ca 
„faţă de aproapele, jidan: aceasta nu o poate tăgădui decât 
„numai ignoran(a sau reaua credinţă... Insă în ideea funda- 
„mentală (Grundgedanken): străinului îi datorește mai puţină 
„consideraţie (weniger Riicksicht), decât naţionalului (Stam- 
„mesgenossen), nu s'a schimbat nimic, de la Tora şi până 
„astăzi. Aceasta este impresia pe care o lasă orice cercetare 
„obiectivă a Dreptului străinilor (Fremdenrechts), in cărţile 
„Sfinte (cu deosebire în Tora), în Talmud, în Codice şi în 
„Răspunsuri (Responsen)“. 

In ce priveşte rasa, — şi „destinul poporului jidánesc" 
(das Schicksal des jüdischen Volkes) — Werner Sombart, con- 
stată că jidanii, de la început si până astăzi au rămas un 
popor de nomazi, cu o religie de orientări nomade, şi cu in- 
stincte nomade (pag. 408): 


„Aşa că putem stabil? că destinui poporului Jidànesc este: 


„acesta: că a fost în curs de mii de ani si a rămas un 


663 
„popor de pustiu si un popor nomad (ein Wüstenvolk und 
„ein Wandervolk)“. 

Această constatare, veche, cum recunoaște singur, este cu 
atât mai prețioasă, cu cât Werner Sombart observä anume, 
că împrejurarea că unii „pamiletişti antisemiți“, s'au servit 
de dânsa, ca să sprijine învectivele lor: nu este un motiv 
ca să se pună la îndoială faptul el însuşi sau ca să nu il 
avem in vedere ca explicaţie a caracterului jidánesc (als Er- 
klárung der jüdischen Eigenart). 

Aceste concluzii exacte, ale lui Werner Sombart, confirmá, 
cum am zis, cele spuse de mine. Căci dacă jidanii sunt „un 
popor de pustiu si un popor nomad“ (ein Wiistenwolk und 
cin Wandervolk), ei nu pot fi de cât un popor pustiitor, 
incapabil si creieze o cultură — care presupune așezarea — 
aşadar, nici întrun caz, un popor vestitor al „progresului“. 
lar dacii după religia lor, li se prescrie să trateze pe „străini“ 
altfel, aplicându-li dreptul străinilor. (Fremdenrecht), cu cari 
nu trebue să se amestece — ceeace presupune organizația 
jidanilor — este evident cá individual, celelalte natii nu pot 
să le reziste: ceeace explică reuşita jidanilor, faţă de creştini, 
în lupta pentru dobândirea mijloacelor de existenţă, dar care, 
în nici un caz, nu poate fi considerată ca o „superioritate“, 
a rasei. Superiotitatea rasei, o găsim la marii creatori de in- 
dustrii şi întreprinderi, creştini de rasă arică, în Anglia şi 
America — Crossly, Bessemer, Salt, Gould, Vanderbilt, Astor, 
Carnegie, Rockefeller, Morgan — al cáror geniu creator, $i 
generozitate, arată, împotriva párerei lui Werner Sombatrt, că 
poate să existe, şi ce ar putea să fie, capitalismul si cultura 
modernă, fără jidanii numai speculatori. Individual — ca însuşiri 
de rasă — jidanul este in toate privințele inferior: primej- 
dia lui, ca a oricăror paraziți, e in massi. 

Organizația religioasă a jidanilor, împotriva creştinilor, 
în domeniul economic — față de care crestinul, individual, nu 
poate rezista si care singură explică înmulţirea popora[iei ji- 
dăneşti şi scăderea poporaţiei creştine, în oraşele României — 
eu am arătat-o încă din anul 1890, în scrierea mea asupra 
„meseriaşului român“, în care ziceam (A. C. Cuza: Me- 
seriaşul român, lagi 1893, pag. 76): 

„Aşa fiind lucrurile, oricine poate vedea că individual 


664. 


„românul nu mai poate lupta în concurenţa, si aceasta pentru 
„faptul că el este unul şi concurenţii lui sunt o mie, asociaţi 
„fireşte în contra sa, de rea credinţă în luptă şi sprijiniți ex- 
,Clusiv de cea mai mare parte a poporaţiei. Oricáte scoli de 
„meserii am avea, oricât de vrednic ar fi românul... Şi cu 
„toate sforțările noastre, rezultatele vor fi aceleaşi: sporirea 
„funcţionarismului, lăţirea mizeriei şi scăderea treptată a po- - 
„poraţiunei româneşti în folosul evreilor“. 

Această constatare — care ne face să înţelegem deplin pro- 
blema poporaţiei oraşelor României — ne duce la următoarea 
concluzie, în ce priveşfe soluţia ei: 

Poporafia orașelor României, nu este o BWéblegid indivi- 
duală, economică, ci o probiemă naţională, politică. 

Nu individual, pe cale economică — prin lupta Românului 
cu Jidanul — se poate rezolvi această problemă, ci numai 
național şi politic: prin organizarea puterilor nafiei însăşi, a 
claselor ei, şi prin legi având de scop eliminarea jidanilor, 
opusă dimit sistematice din partea lor, a creştinilor, după 
cum o dovedeşte chiar numai faptul că nu se află nici un 
creştin în atelierele şi prăvăliile jidăneşti: aplicându-li-se dar, 
din partea jidanilor, numerus nullus. 

In dosul acestei eliminăsi a creştinilor, de către Jidani, este 
însă un scop, pe care îl urmăresc — sistematic — în confor- 
mitate, iarăşi cu dogma fundamentală a religiei lor, ca să se 
păstreze ca nație deosebită. Urmărirea acestui scop al Jida- 
nilor trebue să atragă toată atenţia în deosebi, a conducăto- 
rilor Statului si să-i determine, ca să ia, în sfârşit, măsuri de 
apărare, a naţiei româneşti, pe teritoriul ei, România. 


* 


* * ii 


Fiindu-li oprit de a se amesteca cu celelalte nali; — in 
virtutea dogmei fundamentale a „legământului“, pe care Dum- 
nezeul lor Jehova l'a încheiat cu dânşii, ca „popor ales“ şi 
nație sfântă“, (am codeş) .deosebită de celelalte (Esodul 
19-6) — Jidanii şi-au pus întrebarea, în zilele noastre: 

In care țară anume se vor concentra momentan, ca să se 
sustragà „asimilărei“, şi să constitue o comunitate autonomă» 
jldănească, naționaiă. 

In această privință, iată ce zice unul din conducătorii cu- 


663 


noscuţi ai jidănimei, Dr. Arthur Ruppin, în monografia sa 
asupra Jidanilor din prezent (Die Juden der Gegenwart Ed. 
Il. 1911, pag. 268): i 

„La întrebarea, in care ţară jidanii ar putea să locuiască 
„în mase compacte şi să formeze o comunitate jidănească bine 
„întărită (eine gefestigte jiidische Gemeinschaft), s'a dat până 
„acuma trei răspunsuri deosebite. Cel dintâiu răspuns este ca 
„Jidanii să se concentreze în Europa de Răsărit (Osteuropa), 
„Şi să se organizeze ca nație (naţional organisieren); al doilea 
„răspuns, pe care îl dă Israel Zangwill, indică teritoriile puţin 
„sau de loc ocupate de Europeni din Africa si America; al 
„treilea răspuns, răspunsul Zioniştilor, consideră că o con- 
„centrare a Jidanilor (Juden-Konzentration), nu este posibilă 
„decât numai „în Palestina“. 

Vom observa, că „Europa de Răsărit“, însemnează Polonia, 
‘Galizia, Bucovina, Basarabia, România: ţări in care Jidanii 
au ajuns la concentrarea cea mai compactă de pe întregul 
pământ. Aceasta este o considerație hotărâtoare pentru age- 
zarea Jidanitor. Dr. Arthur Ruppin îşi trădează singur gân- 
direa, şi doar numai că nu rostește numele României, când 
zice (loc. cit. pag. 267): J. 

. „Nu de orice ţară (nicht jedes beliebige Land), poate fi 
„Vorba pentru o asemenea concentrare teritorială, ci numai 
„de o ţară, în care Jidanii să poată îndeplini cerinţele arătate 
„mai înainte pentru creiarea unei noui culturi jidánesti (einer 
,neuen jüdischen Kultur): imprágtierea în toate profesiile, 
„inclusiv agricultura. si intrebuinfarea limbii proprii în şcolile 
„proprii. Tara care urmează să fie aleasă trebuie dar să in- 
„lesnească sau cel puţin să nu împiedice întoarcerea la pro- 
„fesiile necomerciale, în deosebi la agricultură, şi concentrarea 

„naţională a Jidanilor (nationalen Zusammenschluss).“ 

Toate aceste condițiuni însă, le îndeplineşte mai ales Ko- 
mânia — cu teritoriul său bogat şi întins, cu poporul său 
blajin, cu împrăştierea Jidanilor în toate profesiile, înclusiv 
agricultura — ca nici o altă ţară din lume. 

„Zionismul“ — aşezarea Jidanilor in Palestina — nu în- 
truneste nici una din aceste condiţii; pământul Palestinei este 
sărac şi restrâns; poporul Palestinei, Arabii, este fanatic si 
opus aşezărei Jidanilor, încă din timpurile reconstituirei Ieru- 


666 


salimului (Neemia 47 „Dară când auziră...Arabii...că zidurile: 
lerusalimului se direg... se mâniară foarte“); imprástierea în 
toate profesiile, în Palestina, ar trebui să urmeze de-acum 
inainte. Despre situația actuală, a Jidanilor, în Palestina, la 
1911 — după zece ani de sfor(ári, cu banii lui Rothschild, 
pentru „colonizare“ — Dr. Ruppin el însuşi constată (loc. 
cit. pag. 284: 

„Slăbiciunea economică a jidanilor, nu se poate înlătura 
„dintro zi în alta; ea îşi are cauza în faptul că Palestina este 
„O țară agricolă, şi că puterea economică este a celuia căruia 
„îi aparţine pământul. Din pământul palestinian, care cuprinde 
„aproximativ 30.000 de Km., se găsesc astăzi însă numai 
„500 de Km., aşadar, încă nici 2% în mâini jidăneşti... 

„Fiindcă poporaţia jidănească se, ridică la vre-o 14.3% a 
»poporafiei totale a Palestinei, rezultă ca ea pose mai putin 
„pământ, decât ar corespunde numărului ei." 

Cât pentru viitorul zionismului — a: concentrărei Jidanilor 
în Palestina, ca soluţie a problemei jidăneşti — Dr. Arthur 
Ruppin recunoaşte că aceasta este o imposibilitate economică 
absolută, faţă de întinderea frei, in raport cu numărul lor 
(loc. cit. pag. 296) : 

„Din multe părţi se obsearvă, că Palestina este cu mult. 
„prea mică, pentru a servi Jidanilor ca punct de concentrare, 
„Palestina are, pe întinderea sa de aproape 29.000 de Km. 
„609.090 de locuitorii, va să zică 21 pe Kilometru pătrat. Cu 
„o cultură agricolă intensivă... ar putea fără indoială, să 
„hrănească 100 de locuitori si mai mult pe Kilometru patrat 
, Aceasta însemnează cu alte cuvinte, ca fara poate să cu- 
„prindă mai mult de 2 milioane de Jidani. Numărul Jidanilor 
„din întreaga lume nu este însă de 2 milioane, ci de 12 mili- 
,oane.. 


„Marea majoritate a poporului jidănesc nu va voi să emi- 
„greze în Palestina si — din lipsa unui izvor de existență 


„îndestulător în Palestina — nici nu va putea să emigreze 
"LTS : 

Dar noi vom zice, cà nu mumai imposibilitatea economică 
este cauza pentru care Jidanii nu vor să emigreze, în Pales- 
tina. Sunt alte două cauze hotărâtoare, care împiedică pe 
Jidani să emigreze oriunde, făcându-i sa caute a rămânea 


667 


definitv, pe unde sunt aşezaţi: imposibilitatea fiziologică * 
imposibilitatea teologicá. 

Imposibilitatea fiziologică — a constituției organice şi 
sociale a rasei Jidanilor, cari sunt comercianţi, industriaşi, si 
profesionişti liberi — îi împiedică, sau li opune, in tot cazul 
extraordinare greutăţi, ca să se întoarcă la agricultură. Nu 
este caz cunoscut al vreunui popor, care se fi trecut: din: 
clasa de mijloc, la clasa rurală, de la comerț si industrie, 
la munca pământului. La aceasta se adaugă particularitatea :- 
că Jidanii nu se pot „întoarce“, la agricultură. deoarece nu 
au fost nici odată agricultori, cu munca lor proprie, ci au 
trăit de Ja început, suprapugi,.ca exploatatori ai muncei pro- 
ductive agricole a celorlalte popoare. Aşa a fost în Egipt. 
cum arată legenda lui Iosef că au fost puşi mai mari peste 
păstorii vitelor şi susținuți cu pâne, după familiile lor (Ge- 
neza 47. 6, şi 12). Aşa a fost în Canaan, unde au trăit ca 
suprapusi Cananeéiler, făcându-i tributari (Cartea Judecătorilor 
1-17-35). Aşa este până astăzi, când Werner Sombart con- 
stată, că Jidani sunt încă: un popor de pustiu şi nomad, 
din instinct. ` 

Imposibilitatea teologică — a religiei jidăneşti — îi face: 
sä nu se poată concentra pe un anumit teritoriu, întrucât 
au datoria, ca „nație sfântă“ (am codeş), să cuprindă pă- 
mântul intreg, alungând celelalte popoare: pentru că numai 
astfel Iehova dumnezeul lor, poate să se sfinţească prin- 
trânşii. Nu este dar vorba numai de instinctele nomade ale 
rasei jidăneşti. Nomadismul Jidanilor este nomadism reli- 
gios, ca reflex al acestor instincte, si cărora li dă toată pu- 
terea. Acest nomadism — având de scop să stăpânească pă- 
mântul — li se impune, de la început, prin următoarea po- 
runcă (Geneza 13. 14): 

„Iehova zise lui Abram... inalfá-(i ochii tăi, si uită-te din 
„locul unde te afli spre miază-noapte şi spre miază-zi şi 
„spre răsărit şi spre apus. Că tot pământul care- -I vezi îl voiu 
„da .ţie şi semințici tale în etern. Si voiu face ca seminfia ta 
„să fie ca pulberea pámántului... Scoalá-te, preâmblă-te in 
„acest pământ, in lungul si în latul lui, că îl voiu da ţie“. 

Rezultă de aici, că jidanii vor căuta să se întindă asupra 
„întregului pământ, dar cá, in tot cazul, vor rămânea pe unde: 


668 
e 


“sunt aşezaţi, formând grupări naţionale autonome, oriunde, 
ca să creieze cultura lor proprie: cu imprástierea lor in toate 
profesiile, şi în deosebi, cu stăpânirea agriculturei, nu prin mun- 
că, ci prin exploatare agricolă. Zionismul în Palestina, este 
numai o íngelare, ca să acopere zionismul universal, mesianic. 

Aceasta ne face să înţelegem toată gravitatea problemei, de 
care este vorba aici, întrucât ne priveşte: 

Scopul urmărit de jidani, este stăpânirea definitivă a Ro- 
mâniei, ca teritoriu colonial jidănesc. 

Ocuparea oraşelor, este începutul. Ocuparea pământului 
urmează imediat, şi se îndeplineşte supt ochii noştrii, plecând 
dela centrele orăşeneşti, pe cari sunt astăzi stăpâni. Ocuparea 
funcţiilor de direcţie, a culturei si cârmuirei politice — cu 
schimbarea caracterului culturei, şi inferiorizarea culturală şi 
politică a nafiei româneşti — este consecința de neinlăturat: 
dacă nu se iau urgente măsuri de restabilire a proporţiilor de 
înmulțire a poporafiei oraşelor României., 

Concluzia, de mare însemnătate, teoretică şi practică, la 

care ajungem — după verificarea şi a celor spuse mai înainte 
(vezi Introducere, pag. 1—7, si Anexa, pag. 531—662) —.le 
putem rezuma in urmátoarele douá teze: 
„|. Poporafia orașelor României — cu ínmuifirca Jidanilor 
si scăderea creștinilor — este si ea numai un caz al legei 
poporafiei: fiecare din cele două elemente, cari nu se ame- 
stecă, inmultindu se exact în proporția mijloacelor de exi- 
stenfá, de cari dispun. 

Il. Naţionalizarea orașelor României, este. riguros deter- 
minatá de legea poporației, şi constă în asigurarea mijloa- 
celor de existență disponibile, ale orașelor, poporafici romá- 
nești: reconstituind clasa de mijloc națională, $i apărând 
clasa conducătoare. Ceca ce nu este posibil decât cu elimi- 
narea jidanilor. 

Cercetarea poporaţiei oraşelor României — cu comparaţia 
celor două elemente — confirmă dar, în totul, legea popora- 
(iei, aşa precum a fost expusă în studiul de faţă „Despre Po- 
poraţie“ : care astfel este o cáláuzá sigură a infelegeiei si 
soluției celei mai mari probleme naţionale româneşti, a tim- 
pului nostru. 


€——" O 


IV. Economia politică şi poporatia 


Anul 1803, însemnează, după părerea mea, un punct de: 
întoarcere — nenorocit — în istorta economiei politice. 

Până la data aceasta, principiul sistematizărei fireşti a 
economiei politice — în cea mai mare parte, subinfeles — 
a fost poporafia: cercetând condiţiile ei de existenţă, in 
deosebi in forma concretă a na[iei. 

Giovanni Botero, unul din cei dintâi creiatori Modeni, f 
ai economiei politice, tratează despre poporație în mod 
special şi sistematic, după cum am văzut, atât în lucrarea sa 
asupra Statului (Della Ragione di Stato, 1583), cât şi mai ales 
în scrierea sa asupra legei poporaţiei (Delle cause della gran- 
.dezza delle citta, 1589). : 

Montchirrétien, are in vedere buna stare a  nafiei franceze, 
cu clasele ei, in cel dintâiu tratat, care poartă numele ştiinţei 
(Traicté de l'Oeconomie politique, 1615). 

Johann Joachim Becher, mercantilist german, in „Discur- 
sul“ său politic, se preocupă mai întâiu si în deosebi de condi- 
tiile pentru ca o ţară să fie hránitoare a unei poporatii pe cât 
mai numeroase, si de intárirea claselor ei (Politischer Discurs 
1667). | 

Richard Cantillon, premergător al fiziocraţilor, după ce 
defineşte ce este natia, se ocupă de poporaţie (Des sociétés 
des hommes), de sate, de oraşe, de numărul agricultorilor şi 
meseriașilor (Essai sur la nature du commerce, 1755). 

Marchisul de Mirabeau, — unul din intemeitorii, împreună 
cu Francois Quesnay, al scoalei fiziocratice — incepe prin a 
publica un tratat asupra poporafiei, proclamând că este cel 
mai interesant dintre toate obiectele pentru umanitate (Aver- 
tissement) şi stabilind însăşi bazele economiei politice, când 
zice (Cap. II) : Poporafia find recunoscută ca cel dintâi dintre 


7o 


bunurile societátei, este chestiunea sá stim de unde o scoatem 
(d'où on la tire), şi mijloacele ca să ne procurám acest fel 
de avufie (L'ami des hommes ou traité de la population 1756). 

Frangois Quesnay, creatorul propriu zis al doctrinei fizio- 
cratice, porneşte si el dela poporafie si dela clasele ei, când- 
incepe prin a declara, in analiza tabloului economic, care 
este scrierea lui de bază: ,Nafiunea^ este redusă la trei 
clase de cetățeni: clasa productivă, clasa proprietarilor si 
clasa sterilă, arătând apoi cari sunt raporturile lor, prin de- 
scrierea modului cum îşi împart productul agricol (Analyse 
du tableau économique 1758). . à 

. Jacques Steuart, definește economia politică, în compa- 
raţie cu economia privată, zicând: „Economia luată în gene- 
„ral, este arta e a indestula cu prudenţă frugalitate tre- 
„buinţele unei familii... Economia politică este, in raport cu 
„Statul, ceea ce este econom a simplă în raport cu o casă... 
„Obiectul principal al acestei stinfi este de a asigura un 
„oarecare fond de subsistenţă. locuitorilor“... Plecând de la 
acest principiu al poporafiei, Steuart tratează, in Cartea in- 
tâia „Despre Poporafie si agricultură“, Cap. I. Despre câr- 
muirea oamenilor. Cap. lll. După cari principii. şi prin car 
cauze naturale specia umană se inmulfeste. Cap. IV. Conti- 
nuarea aceluiaş subiect relativ la efectele naturale si imediate 
- ale agriculturei asupra poporafiei. Astfel, principiul poporatiei, 
de la care porneste, dominá intregul sistem, economia politică 
fiind pentru dânsul ştiinţa politicei naţiunilor. libere. (An in- 
quiry into the principles of political economy, being an essay 
on the science of domestic policy in free nations, in which 
are particularly considered population, agriculture, trade, in- 
dustry, money, coin, interest, circulations, banks, exchange, 
public credit and taxes. London 1767. Ed. fr. Paris 1792). 

Adam Smith, afirmă şi el, chiar în titlul celebrei sale scrieri, 
principiul poporatiei, pe care o are in vedere, in primul rând 
desigur, când tratează despre natura şi cauzele avufiei „na- 
fiunilor*. (Inquiry into the nature and causes of the wealth 
of nations. London 1776). 


671 


In locul acestei tratári fireşti, a economiei politice, la 1803, 
J. B. Say, substitue poporafiei, — şi formei ei concrete, nafiu- 
nilor — avufia, ca principiu de definiţie si de sistematizare, zi- 
când cá „Economia politică este ştiinţa care ne învaţă cum 
se produc, se distribue si se consumă „avuţiile“ (Traité 
d'Economie politique ou simple exposition de la manière dont 
-se forment, se distripuent et se consomment les richesses, 
par Jean-Baptiste Say, Paris (1803) — cu agravarea, că pentru 
“dânsul, avutia publică, e tot una cu avufia privată. 

Această schimbare a principiului de bază, al economiei 
politice, a zdruncinat 'cu desăvârşire această ştiinţă, si în- 
teorie, si în practică, si în expunerea ci, având, in mod fatal 
următoarele trei consecinfi : 

In teorie: substituirea principiului mort şi pasiv al avufiei, 
“în locul principiului viu şi activ al poporaţiei, cu naţiunile, ne 
face să nu putem înţelege nici unul din fenomenele şi din 
legile economiei politice, precum este evoluţia stărilor eco- 
nomice, legile rentei, salariului, profitului, crizele, care toate 
sunt stăpânite de legea poporatiei. 

In practică : subordonarea intereselor poporaţiei, intereselor 
avuţici, adică a vieţei oamenilor, lucrurilor neinsuflefite, a fă- 
cut, un moment, ca economia: politică să fie numai o chre- 
matistică mărgenită, şi să-și piardă astfel însăşi raţiunea ei 
de a fi, ca „ştiinţă a legiuitorului şi omului de stat“, cum o 
defineşte Ad. Smith, si care trebue să aibă în vedere purure 
mărirea, prin bună stare, a naţiilor. 

In expunerea științei: dezordinea, ntrucát, plecând de la 
avufie, nu mai putem avea un sistem. organic al economiei 
politice, care să se impună în mod firesc, aşa că ajungem 
la nesfársite variaţii sistematice, arbitrare, cu urmarea fatală 
a discreditării ştiinţei, şi a compromiterei folosului ei. 

Impotriva acestei erori capitale, catastrofale, pentru economia 
politică — a lui J. B. Say, de la 1803 — s'au opus, din 
primul moment unii economişti politici distinşi, arătând con- 
secinfele. ei, şi căutând să înlăture confuzia. 

In Anglia, chiar în anul următor, James Maitland Lauderdale, 
protestează contra confundărei avu[iei publice cu avuţia pri- 
vată : aceasta din urmă fiind a indivizilor, acea dintâi, a na- 
iilor (Cap. II). Astfel se vede că tot poporafia, in ultima ana- 


liză, este-la baza si a acestei distincții (An inquiry . into the 
nature and origin of public wealth, and into te means and 
causes of its increase. Edinburg 1804). 

Şa publicat şi o traducere franceză: Recherches sur la 
nature et l'origine dela richesse publique et sur les moyens 
et les causes qui concourent à son accroissement, par le Comte 
de Lauderdale, traduit de l'Anglais, par E. Lagentie de La- 
vaisse, Paris 1808). 

In Franţa, Sismondi, am văzut cá prezintă economia po- 
litică, de a dreptul — la 1819 — ca ştiinţă a avufiei „in 
raporturile ei cu poporaţia“ (Vezi mai sus pag. 196). 

Dar mai important este să ştim că — la 1828 — J. B. 
Say, el însuşi, a părăsit cu totul principiul avuţiei, substituindu-i 
principiul poporafiei, in cursul său complect de economie po- 
litică (Cours complet d'économie politique. Paris 1828). In locul 
ştiinţei care ne învăța „cum se produce, se distribue şi se 
consumă avuţia“, dela 1803, iată dar noua definiție, a eco- 
nomiei politice, pe care o dă J. B. Say la 1828, si o menţine 
până la urmă. (Cours complet d'économie politique pratique. 
Septième édition entierement. revue par l'auteur. Publié par 
Horace Say, son fils. Bruxelles 1844 pag. 1): 

. „Economia politică nu este alt decât economia societaţei. 
„Societăţile politice, pe cari noi le numim naţiuni, sunt cor- 
„puri vii întocmai ea şi corpul uman. Ele nu subsistă, 
„ele nu trăiesc decât prin jocul părţilor din cari se 
„compun, precum corpul individului nu subsistă decât prin 
„acţiunea organelor sale. Studiul care s'a făcut despre natura 
„Şi funcțiunile corpului uman, a creat un tot de noţiuni, o 
„Ştiinţă căreia i s'a dat numele fiziologie. Studiul care s'a 
„facut despre natura şi funcțiunile diferitelor părţi ale corpului 
„social, a creat asemenea un tot de noţiuni, o ştiinţă, căreia: 
„i s'a dat numele economie politică, şi care poate că ar fi 
„fost mai bine să se numească economie socială”. 

In mod expres, ]. B. Say arata, că el a părăsit principiul 
restrâns al avuţiei, zicând (Loc. cit. pag. 2): 

„Obiectul economiei politice, pare să fi fost restrâns, până 
„aici, la cunoştinţa legilor cari prezidează la formaţia, distri- 
„buţia şi consumaţia avuţiilor. Astfel am -considerat-o eu în- 
„Sumi in al meu Tratat de economie politică, publicat pentru 


673. 


„prima dată în 1803. De când... raporturile individului cu 
„corpul social si ale corpului social cu indivizii, şi inferesele 
„lor reciproce, au fost stabilite lămurit, economia politică, care 
„părea că nu are ca obiect decât bunurile materiale, s'a 
„găsit că cuprinde sistemul social în intregime“. 

Acestei definiţii nouă, mai cuprinzătoare, a lui J. B. Say 
de la 1828, ar îi trebuit să-i urmeze şi o nouă sistematizare, 
nu numai formală, ci organică: plecând dela „corpul social“, 
asa dar, dela poporaţie, dela nație si dela organele ei, cari 
sunt clasele sociale. J. B. Say işi schimbă; în adevăr, si siste- 
matizarea, dar numai mecanic: împărțind economia politică 
în opt părți (cu finanţele), în locul celor trei, cel puţin ştiin- 
ţifiice, (producţie, distribuţie, consumaţie), dela 1803. 

Această îndoită eroare, a lui J. B. Say, care, la 1803, 
întrerupe dezvoltarea firească si tradițională, a economiei po- 
litice, ca ştiinţă a poporafiei, a nafiei, a avufiei naţiunilor 
--- substituindu-i principiul greşit al avuţiei abstracte — şi 

care apoi, la 1828, părăseşte acest principiu, al său, dar fără 
ca să aplice principiul celalt, cuprins în noua sa definiţie : 
este cauza adevărată, cred eu, a confuziei desávárgite, care 
domnește până astăzi în domeniul econontiei politice, cu 
diferitele ei sisteme şi cu „școlile“ ei, aga precum nu se vede 
la nici una din celelalte stiinti. 

In aceste sisteme si şcoli, stăpânite încă de principiul avu- 
fiei — părăsit de J. B. Say — poporația, rătăceşte ca un 
Ahasver, fără ca sá- şi poată afla locul: ceia ce se datoreşte 
tocmai faptului, cá poporaţia este principiul firesc al siste- 
mului, dominându-l in întregime.. Asa cá locul, pe care uu 
și-l găsește — întrucât fiecare o tratează în altă parte — este 
tocmai dovada crorei, pe care trebue să o inláturám, ca să 
ajungem la stabilirea definitivă a unui sistem al științei. Si 
ca să se vada confuzia de astăzi, ui cita câteva exemple, 
de după apariţia AM noastre ediţii, la 1899. 

Charles Gide, la 1901, in a'septea ediţie, a „Principiilor“ 
sale — păstrând împărţirea lui J. B. Say, dela 1803 —. tra- 
țează despre legea lui Malthus, sub titlul „Consumaţia“, foarte 
sumar, iar despre „legea. productivităţei decrescânde“ (loi du 
rendement non proportionnel), la titlul „Producţia“, aşa dar 
despărțind aceste materii, care nu putem înțelege cum pot 


074 


să fie tratate deosebit (Principes d'Economie politique Ed. VII, 
Paris, 1901, pag. 134 şi 575). 

Dr. Carl Joharines Fuchs, profesor la Universitatea din 
Freiburg, la 1901, pune poporafia la sfârşitul tractatului său ca 
un capitol deosebit (Schluss), în afară de sistemul său im- 
părțit la dânsul — după adaogirea cunoscută, a „circulaţiei“ — 
în Producţie, Circulaţie, Impărțire, Intrebuinţare: Schluss die 
Bevólkenungsfrage (Die Volkswirtschaftslehre 1901, pag. 127). 

Luigi Cossa, profesor la Universitatea din Pavia, la 1902, 
urmând si el aceeaşi împărțire împătrită, vorbeşte despre po- 
poraţie sub titlul „Repartiția avuţiei“ (Premiers éléments d'Eco- 
nomie politique. Economie sociale. Paris 1902, pag. 163). 

Dr. Julius Platter, profesor de ştiinţe de Stat, la Politeh- 
nicul din Ziirich, fără nici un sistem, ceea ce este tocmai ca- 
racteristic — în şirul său de capitole, Bunuri, Producţia bu- 
nurilor, Subiect şi organizația economică, Economie naturală, 
Economia monetară, Capital, Preţ, Impărțirea bunurilor, Renta, 
Salariul, Stările moderne muncitoreşti, Micşorarea profitului — 
nici nu găseşte măcar loc poporatiei: la 1903, aşa dar, după 
o sută de ani de la J. B. Say (Grundlehren der National- 
ókonomie.. Berlin 1903). 

Alfred Marshall, ilustrul LIES politic englez, in ediţia 
germană de la 1905, cu o introducere de Lujo Brentano, a 
scrierei sale, apărută încă din 1890, tratează despre poporaţie, 
sub titlul „Factorii Producfiei^ (Cartea IV) şi în legătură cu 

„legea productivităţi descrescânde“ (Handbuch der Volkswirt- 
schaftslehre 1905, pag. 188—238). 

Dr. Julius Wolf, profesor de stiinti de Stat, la Universitatea 
din Breslau, la 1908, în tratatul său de „economie politică ca 
ştiinţă exactă“, pune poporaţia la sfârşitul scrierei sale (Sechs- 
ter Abschnitt), sub titlul, care vădeşte el însuş întreaga con- 
fuzie : „Totalitatea Economiei: naţionale (Das ganze der Volk- 
„wirtschaft. Problemele universale ale economiei naţionale)“, 
vorbind de „problema poporaţiei“ şi de „legea poporaţiei“ (Na- 
tionalókonomie als exakte Wissenschaft. Ein ips Leipzig 
1908, pag. 187). 

„Yves Guyot, cunoscutul redactor al vechei publicaţii pe- 
riodice „Journal des Economistes“, la 1911, in a patra ediție 
a cárfei sale asupra „Ştiinţei economice“ — împărţită in un- 


673 


sprezece „Cărţi“ — se ocupă de poporaţie în-Cartea a seaptea 
(La science économique. Ses lois inductives. Paris. f. d). ] 

Peter Masslow, la 1913, în teoria economiei politice, in- 
«cepe prin a constata, că la cercetarea dezvoltărei economice 
găsim mai întâiu faptul schimbárei necontenite a sistemelor 
“economice, care stă în legătură mai strânsă cu scăderea p1o- 
:ductivitátei muncei pe aceias întindere de pământ şi cu cres- 
‘terea poporaţiei (Vorwort) — si cu toate acestea, nu tratează 
despre poporaţie în scrierea sa (Die Theorie der Volkswirt- 
schaft. Einführung in die Politische Okonomie. Leipzig 1911). 

Această confuzie, de a trata poporatia oriunde — numai 
nu acolo unde trebue să fie tratată — i-a fost dat lui Charles 
Gide, profesor onorar la Facultatea de drept din Paris, 
:să o ridice la înălțimea unui principiu ştiinţific. 

Charles Gide, la 1920, în cursul său de economie poli- 
'ticá, păstrând împărţirea lui J. B. Say, de la 1903, recunoaște 
marea însemnătate a poporafiei, dar totuşi — in mod foarte 
caracteristic — susţine că locul ei poate să fie oriunde, la 
oea âutorilor (au gré des auteurs). E! însuși, printr'o curioasă 
PT logicá, o trateazá tocmai la urmă, in ultimul capitol 
al „Consumaţiei“, zicând (Cours d economie politique Paris 
1920, Vol. II. pag. 561:) 

„Chestiunile relative la poporaţie constitue o ştiinţă dis- 
„tinctă de economie si care se numeşte Demografie. "Totus, 
„ea atinge economia politică prin un aga de mare număr de 
„puncte si chiar marile legi clasice ale economiei poiitice, ca 
„acele a rentei fonciare, sau a salariilor, se găsesc in relaţii 
„aşa de strânse cu legile poporaţiei, încât nu se poate refuza 
„acestora un loc întrun curs de economie politică, loc care 
„se poate afla, după voea autorilor, în oricare parte a econo- 
„miei politice (dans n'importe quelle partie de l'économie po- 
„litique), tot atât de bine la producţie, ca si la repartiție, sau 
la consumaţie“. m ; $ 

Logic ar fi fost, in cazul acesta, ca Charles Gide să o fi 
tratat la, început, dar nu numai la urmă, cum face. 

Două excepții, le găsim, în această privinţă, la profesorii 
de economie politică, Charles Brouilhet şi Knut Wicksell, acel l 
dintâiu, de la Facultatea de Drept din sug acest din urmă, 
de la Universitatea din Lund. 


» 


576 


Charles Brouilhet, la 1912, expunând principiile econo- 
miei politice, pe capitole, cincisprezece în totul, fără nici o. 
altă sistematizare, pune poporafia în capitolul întâiu — si îşi 
scuzează, oarecum, abaterea de la regula tradiţională, prin 
următoarea explicaţie (Précis d'économie politique. Chapitre 
premier. La Population. Paris 1912, pag. 1): 

„Datele relative la poporaţia umană a pământului sunt in- 
„dicii economice prea importante ca cetitorii nostri să fie sur- 
„prinşi de a vedea punându-se studiul ei în fruntea acestei 
IC CTI 

Knut Wicksell, la 1913, cercetánd sistematizarea lui J. B. 
Say, arată că ea este lipsită de logică, şi propune o altă îm- 
ui a materiei, asemănătoare cu acea a lui Léon Walras : 

. Teoria poporatiei Il. Teoria Valoarei şi schimbului HI. Teo- 
ria producției si impárfirei IV. Teoria formaţiei capitalului V. 
Teoria banilor şi creditului. Nu ne vom opri ca- sä criticăm 
această împărțire — pe care şi el o crede, indiferentă, in ce 
priveşte locul care se cuvine poporaţiei — ci vom reproduce 
numai declaraţia sa, în această iul (Vorlesungen (über 
Nationalókonomie. Jena 1913, Vol. |. pag. 7:). 

„In genere, şi lăsând la o parte Mea materiei facută 
„aici, s'ar putea găsi (dürfte man finden), că teoria popo- 
,ratiei (Bevólkerungslehre), care este imposibil să lipsească 
„unei expuneri economice politice, nu îşi găseşte un loc pó- 
„trivit în sistem, dacă nu o punem, ca introducere (als Ein-- 
Jléitung), în fruntea tuturor celorlalte“. 

Aceste excepții, ale profesorilor Brouilhet şi Wicksell, sunt 
foarte importante, desigur, întrucât se recunoaşte intăietatea- 
poporafiei, punánd-o, din cauza aceasta: în fruntea expulterei 
economiei politice. Dar vom observa, cu regret, că excepţiile 
aici, sunt fiumai excepții aparente. 

Poporaţia ocupă locul întâiu: la Brouilhet, pentru că datele: 
ei se par indicii prea importante, iar la Wicksell, ca introducere, 
pentru cá altfel nu şi-ar găsi un loc potrivit în sistem. Dar 
ceeea ce lipseşte amânduror, este de a considera poporaţia. 
ca principiu al definiţiei, stăpânind sistemul economiei po- 
litice. De accea, la dânşii poporaţia apare numai lipită de: 
expunere — ce e dreptul, là locul ce î'se cuvine — dar nu: | 
contopită cu + ânsa. 


^ 


- 


77 


După poporaţie, urmează, la Brouilhet — să se observe 
în ce şir arbitrar — cele cincisprezece capitole : II. Puterile 
economice, III. Cheltuelile şi economiile, IV. Instituţiile so- 
ciale, V. Agricultura, VI. Minele şi puterile muncitoare, VII. 
Oraşele VIII, Industria, IX. Comerţul, X. Transporturile, XI. 
Moneta şi preţurile, XII. Creditul, XIII. Capitalul şi munca 
XIV, Parazitismul social şi doctrinele economice, XV. Eco- 
nomia politică comparată. Cum se vede, lipsa de legătură 
inire aceste capitole, apare aici în unele apropieri sau in- 
depártári curioase, ca de pildă: „oraşele“, despărțite de po- 
poraţie, prin şase capitole, iar „parazitismul social“, pus in 
acelaş capitol cu „doctrinele economice“. La Knut Wicksell, 
găsim asemenea: o sumă de „teorii“, înşirate una după alta, 
fără ca orânduirea lor să rezulte din principiul poporației, 
“şi să alcătuiască un sistem. 

Cu alte cuvinte: expunerile lui Brouilhet şi Wiekscll sunt 
numai expuneri mecanice, şi nu sisteme organice, cum se 
cere, pentru ca știința sa fie desăvârşită, şi să nu se reducă 
numai la un conglomerat arbitrar de cunoştinți parţiale, fără 
“legătură între dânsele, şi expuse pururea controverselor, fără 
sfârşit, ale diferitelor „şcoale“. 


ži 
* 


In România, din punctul de vedere teoretic, problema sis- 
tematizărei economiei politice, după un principiu sau altul : 
a fost pusă, pentru prima dată, dacă nu mă înşel, în această 
scriere a mea, „Despre poporaţie“, la 1899. Dar în expunerea 
elementelor ştiinţei, şi ca preocupare practică, poporaţia s'a 
impus, de timpuriu, şi în mod firesc, şi la noi: până când, 
prin inráurirea sistematizărei tradiţionale, ea ajunge — tocmai 
în timpurile noastre de propăşire stinfificá, Si când poporalia 
are la noi o importanță atât de mare — să cadă pe al doilea 
plan, sau să fie chiar nesocotită cu totul. 5 

Priucipele Dimitrie Cantemir, (1673 -— 1723), al Mol- 
dovei, prin scrierea sa cunoscută Descriplio Moldaviae 1716, 
tradusă în româneşte, prin îngrijirea Mitropolitului Veniamin, 
la 1806, şi tipărită mai târziu, în Mânăstirea Neamţ, supt 
titlul Scrisoarea Moldovei, la 1525, iar în a doua ediţie, de 
C. Negruzzi, Descrierea Moldaviei, Iaşi 1851, si in alte 


: 678 


ediţii româneşti, mai pe urmă (T. Boldur —  Láfescu, laşi: 
1868; A Papiu llarianu Ed. Acad. Rom. Bucureşti 1875) — 
este nu numai întemeietorul statisticei descriptive, ci poate fi 
“considerat şi ca-începătorul economiei politice româneşti, în 
forma . descriptivă a economiei politice naţionale. Dimitrie 
Cantemir, dă o atenţie deosebită poporaţiei şi claselor ei. 
(Cap.-XV. despre neamul boeresc din TION Cap. XVI. 
Despre ceilalți locuitori ai Moldovei). 

Principele Nicolae Suţu (1798 — 1871), fiu al Principe- 
lui Alexandru Şuţu, care a domnit in Moldova si în Valachia, 
s'a stabilit la 1827, in Moldova, unde a jucat întâiul rol politic 
şi administrativ, în timpul protectoratului rusesc, după pacea 
dela Adrianopole, dela 1829; în timpul domniei lui Mihail— 
Vodă Sturdza, al cărui ministru de externe si sfetnic a.fos 
ca mare logofá (1834 — 1849); şi mai pe urmă, sub 
Grigore Ghica (1849 — 1854), subt câimăcămia lui Vogoride, 
şi subt Domnia lui Cuza-Vodă, când se retrage din viaţa 
publică, la 1863 (Mémoires du Prince Nicolas Soutzo, publiés 
par Panaioti Rizos, Vienne 1899). i 

Intro mică scriere a sa, în limba franceză „Aperçu sur 
Etat. industriel de la Moldavie“, şi cu subtitlul mai dezvoltat 
Aperçu sur les causes de la géne« et de la stagnation du 
commerce, et sur les besoins industriels de la Moldavie. (lassy 
à l'Institut de l'Abeille-1838, pp. 50) — cu o dedicație, în 
in care atribue Domnitorului Mihalache Sturdza, vaste cu- 
noştinţi în economia politică (des connaissances vastes ert 
économie politique) — Principele N. Suţu, are in vedere 
interesele nafiei (care nu trebue să fie asimilată cu individul, 
pag. 23); el consideră încurajarea formației orașelor, şi 
dezvoltarea “acelor care există, ca una din nevoile principale 
ale (árei (pag. 39), si arată legătura strânsă între poporaţie 
şi producţie, zicând (pag. 40): „Poporaţia se ridică în 
totdeauna în raport cu producţia unei fari, si nu un produc 
sau altul, în deosebi, este acela care favorizează poporaţia, 
ci producția în general, adică venitul total al unei naţii“ . 

In admirabila, pentru timpurile acele, publicaţie periodică, 
apărând în limba franceză şi românească, la Iaşi, „Le Glaneur 
Moldo Valaque* — Spicuitorul Moldo-Român, Jurnal ştien- 
lific, literar, şi industrial. Rediguit de o Sofietate de literați. 


L] 
- 


679 z 


(laşii, la Institutul Albinei 1841) — părerea mea este că partea 
economică şi statistică, se datorește tot Principelui N. Suţu, 
care era singurul cercetător ştiinţific cunoscut, pe acele timpuri, 
în aceste materii. In această publicaţie, în numărul pe lunile 
April, Mai, Iunie 1841, găsim, sub titlul Statistica, o exactă 
observaţie si prevestire asupra mişcărei poporaţiei Moldovei, 
pe anul 1839, in care autorul — care credem cá nu poate fi 
decât Principele N. Suţu — compară poporaţia totală, a Mol- 
dovei, în plină creştere, cu poporaţia oraşelor, constatând, 
cel d'intâiu, fenomenul descreşterei poporaţiei creştine, si a 
inmul(irei jidanilor (loc. cit. pag. 110): 

„inerea mitricilor de naștere si de morţi, nu Sau urmat 
„în chip regulat în Moldova, decât numai de la introducerea 
„Reglementului Organic ; acestui aşezământ suntem datori cu 
„catagrafia şepte anuală şi cu ecsacte cunoştinţe atât de folo- 
„sitoare pentru Economia politică. In acest număr am adăogit 
„un asemenea tablo de mitrică pe anul 1839... Ekstractul a- 
,cestui t tablo adevereazá că între 25,374 născuţi creştini, 

„Sau întâmplat 15.035 morţi adecă, că numărul morţilor trece 
„peste jumătate pe acelor născuţi. 

La Jidovi însă locuitorii de politii, intre 1925 născuţi, sunt 
„673 morţi, adecă că numărul celor născuţi întrece jumătatea 
„sumei celor morţi, incât urmând purure asemene analogie, 
„înpoporarea jidovascá a politiilor va întrece in viitorime pe 
„acea a creştinilor“. 

|n scrierea sa principală, Notions Statistiques sur la Mol- 

davie (Jassy 1849) — tradusă de Komisul Teodor Kodrescu, 
cunoscutul autor al „Uricarului“, si publicată sub titlul ,No- 
lilii Statistice asupra Moidaviei“, de Prințul Nekulae Suțu 
(laşii 1852) — autorul tratează: Cartea I. Despre teritoriu, 
Cartea II. Despre Poporaţie, Cartea HI. Despre producție, 
punând, cum se vede, poporaţia, în legătură cu teritoriul şi 
arătând cá economia politică are de scop să explice feno- 
menele puterei naţiunilor, şi să dea direcție muncei naţionale 
(Introducere, ed. fr. pag. III; ed. Codrescu pag. 4): 
l,lkonomiea politică ni esplicá fenomenile estraordinare ce 
„ni înfățioşează istoriea puterniciei nafülor.. Nici o nație 
„dară nu este lipsită de facultatea de a agonisi avuţii şi de 
„a fine o linie treptat suitoare in înavuţire şi în puternicie*. 


6So 


Această concepţie a economiei politice, este cu atât mai 
vrednică de însemnat, cu cât Principele N. Suţu nu avea pre- 
decesori, in ţară, decât pe Dimitrie Cantemir, şi cu cât elar 
fi putut să stea mai degrabă sub înrâurirea imediată a. lui 
J. B. Say, de la 1803 — precum se întâmplă atâtor autori, 
încă din zilele noastre — fără a (inea seamă de J- B.; jSay, 
de la 1828. : 

Ioan Ghica, cu lectiunea sa de deschidere a cursului de 
economie politică, rostită in Academia Mihăileană din laşi, 
la 23 Noembrie 1843, si tipărită apoi in publicaţia periodică. 
„Foaie ştiinţifică si literară“, de Duminică. 27 Februarie 
1844 (pag. 57) — poate fi considerat ca începătorul învăță- 
mântului superior al economiei politice, in România: care a 
împlinit, aşa dar, în anul acesta 84 de ani. loan Ghica este 
dom'nat, în genere de concepţia sistemului industrial, al libe- 
rului schimb, si al libertăţei în genere, „laissez faire, laissez 
passer“, fiind un adversar al protecției naţionale — ca repre- 


zentant al scoalei „avuţiei“ — după cum se arată in „Convor- 
biri economice“, începute încă de pe la 1863 (Ed. Ill. Bucu- 
resti, 1879). - 


Dionisie G. Martian, în scrierea sa „Studii sistematice 
in Economia politică. Partea primă. Economia socială Sar- 
cina I. (Bucureşti 1858), defineşte economia politică, zicând 
(pag. 4): 

„Ştiinţele juridice... sunt numai o parte a ştiinţelor sociale... 
„Insă cari sunt legile după care creşte, se micșorează popu- 
„laţiunea, cauzele, institutele si efectele lor, precum şi elemen- 
„tele din care se naşte averea... cu un cuvânt, doctrinele 
„economiei politice, sunt un studiu nu numai mai PE impor- 
„tant dar indispensabil“. 

D. P. Marțian, deosebeşte: Ştiinţele sociale (Populaţionistica, 
Economia socială, Culturalistica), şi Ştiinţele de Stat (Politica 
populaționistică, Politica economică, Politica culturala). In ace- 
las timp, el separă economia politică generală, socială, de 
economia națională, punând națiunea — care ştim că este 
forma concretă a poporafiei — ca principiu al unei parți a 
Ştiinţei, când zice (pag. 48): i 

„Este o deosebire între cosmopoliticele principii ale eco- 
„nomiei sociale, şi între principiile economiei naţionale. Cele 


6S1 
„au valoare pretutindenea unde există o societate economi- 
„sătoare; aceste trebue să reflecteze la împrejurările speciale 
„a nafiunei". | 

Economia politică, a lui D. P. Marțian, la 1858, porneşte 
dar dela poporafie, în genere, si dela nație, ceea ce, din 
nenorocire, nu a fost principiul urmaşilor săi, cari consideră 
avujia, ca obiect al ştiinţei. 

loan Strat, fost profesor de economie politică la Univer- 
sitatea din laşi şi București, reproduce însuşi titlul operei lui 
J. B. Say, dela 1803: 7ractat Complectu de Economia poli- 
tică sau simplă expunere a modului cum se formesă, se 
distribue şi se consumă bogățiile (1 vol. pp. 413. Bucuresci 
1870). Cartea insă este împărțită în patru părți, tratând: 
Partea |, despre producţiunea bogățiilor; Partea II, despre 
circulatiunea bogățiilor; Partea III, despre distribu(iunea bogă- 
tiilor; Partea IV, despre consumaţiunea bogățiilor — aşa dar, 
având, ca principiu de împărțire „avuţia“, iar poporaţia fiind | 
cercetată tocmai la sfârşitul pártei a treia, dar cu mențiunea, 
care in mod logic ar fi trebuit să-l determine ca să: o pună 
în fruntea sistemului (Partea lll. Cap. IV, pag. 349) : 

„Dacă este ceva pe tot câmpul întins -al Economiei poli- 
„tice care trebue să afáte atenţiunea şi curiositatea . omului 
„Șciinței, apoi este chestiunea tare avem de tratat în capi- 
„tolul acesta, chestiunea populațiunei... 

„Care este întrun cuvânt în definitiv rezultatul la care vo- 
„eşte să ajungă Economia Politică ? El nu poate fi altul decât 
„îmbunătăţirea stărei materiale şi morale a oamenilor. Vrea 
„să zică oamenii sunt obiectul unic si direct al Economie 
„politice“... j 

Oamenii, fiind astíel obiectul unic şi direct al Economiei 
politice, cum recunoaște singur: s'ar fi cerut ca Ioan Strat 
si-şi dezvolte sistemul său, plecând dela poporaţie. Totuşi, 
el a păstrat sistemul vechiu al avufiel. — 

Contradic(ia aceasta, dintre recunoașterea poporafiei, ca 
obiect unic si direct al économiei politice, şi ignorarea ei, 
pentru a considera ştiinţa, ca ştiinţă a avu(iei — prin care de 
la sine se reduce la abstracții banale si sterile — este incá 
o' prețioasă contribuţie la clarificarea stistematizărei nouă ce 
se impune, aşa precum o. reclamă concepţia mea. Dar vom 


652 


cita încă o contrazicere, tot atât de caracteristică, din istoria” 
economiei politice româneşti, c»ntrazicere, inerentă sistemului. 
de astăzi în genere. 

P. S. Aurelian — cunoscutul profesor de economie rurală 
dela Scoala de agricultură şi Silvicultură (Herestreu), membru 
‘al Societăţei de economie politică din Paris, de mai multe ori 
ministru, şi membru al Academiei Române — debutează cu o 
mică scriere didactică: Catechismut Economiei politice (1869 
Ed. Il Bucureşti 1874). Aici el ni dă următoarea definiţie şi 
sistematizare a ştiinţei noastre, urmând pe Say, şi pe Strat: 

„Economia politică este ştiinţa care ne învaţă cum se produc, 
„se impart si se consumează avu[iile in societate . . . Această 
„Ştiinţă se imparte în trei părţi care sunt: Producfiunea avu- 
„iilor, Distribufiunea sau împărțirea avuţiilor, si Consuma- 
„Hiunea sau íntrebuintarea avufiilor*. 

In cadrul acesta, P. S. Aurelian tratează despre toate ma- 
teriile cunoscute ale economiei politice — cu omiterea totală 
numai a uneia: ,poporafía", despre care nu spune nici un 
cuvânt! Dar imediat după aceasta, în scrierea sa specială 
asupra economiei naţionale, Terra Nostra. Schițe economice 
asupra României (Bucureşti 1875 Ed. II, revăzuta si adaosă, 
Bucureşti 1880), in care ni dă o descriptie: complectá a (rei 
noastre, P. S. Aurelian, se ocupă, în primul rând, după te- 
ritoriu,. de poporafie, într'un capitol special (Cap. Il. Popula- 
(iunea. Ochire economică. Nafionalitatea şi limba. Numărul şi 
sporirea populatiunei. Populaţiunea după sex, după profesiuni 
după naţionalitate, după religiune. Mişcarea populaţiunei). 

Contrazicerea dintre știința teoretică, lăsând la o parte popo- 
rația, şi aplicarea ei, este aici evidentă: făcând ca acea dintâi să 
nu aibă nici o utilitate, intrucât nu serveşte cercetărei fenomenelor 
cari îi aparţin. Această contrazicere, cum se vede, se datoreşte 
sistematizărei greşite a ştiinţei, după principiul „avuției“. Ea este 
însă cu atât mai regretabilă, la noi, unde poporaţia formează cu 
mult cea mai gravă dintre toate problemele. 

In această privinţă, cercetând mişcarea poporafiei României, 
P. S. Aurelian constată navalirea poporatiei jidánesti, în deo- 
sebi la-orase, şi atrage atenţia asupra urmărilor ei de nein- 
lăturat, aproape in aceiaşi termini, ca şi statisticul „Spicui- 
turului”, dela 1841 (Terra nostra Ed. II 1880, pag. 20): 


633 


„In laşi, s'au căsătorit 446 ortodocşi si 448 “israeliți; in: 
„Neamţ şi Pia'ra 167 ortodoxi şi 120 israeliți; în Bucureşti, . 
„1760 ortodocşi şi 200 israeliți. 

„Ne permitem a supune aceste cifre la meditaţiunea acelora. 
„care se interesează de mişcarea populaţiunei in România. 
„Dacă această năvălire de specie nouă va continua a se des- 
„volta şi în alte judeţe, apoi negreşit va veni un timp “când 
„populaţiunea israelită va întrece pe cea română. Afară de 
„Galiţia, nu credem să mai existe vre-un Stat în Europa unde 
„populaţiunea indigenă să fie cotropită pe nesimţite de străini, 
„după cum suntem noi cotropiţi.“ | 

Reflectând- asupra acestei probleme, după cercetarea ei, 
P. S. Aurelian ajunge la următoarea concluzie (pag. 24: 

„Dorinţa de a cunoaşte dacă mortalitatea este aceeași între 
„ortodocşi şi israeliți, ne-a îndemnat a compara naşterile şi 
',mor(ile în orașele unde se află mai multi israclifi ; resultatul 
„a fost cü în aceste oraşe, pentru populaţiunea română, mor- 
„tile covârşesc nașterile; iară pentru israeliți, nasterile co- 
„vârşesc morţile ; cu alte. cuvinte, pe când popula(iunea ro- 
„mână descrește, israeliţii se înmulţesc. j 

„Cadrul acestei lucrări nu ne ingádueste a intra în mai 
„multe amănunte asupra populaţiunei ; sperăm, cu toate aces- 
„tea, ci fapteie constatate sunt de ajuns pentru a atrage 
„atenţiunea românilor asupra unei chestiuni care trebue să. 
„ocupe. în timpul de faţă locul d'intàiu în meditaţiunile lor. 
„Pentru noi românii în particular, chestiunea populațiunei 
„este o chestiune de existenţă și de mărire naţională. A fa-- 
„voriza prosperitatea economică şi a neglija înmulţirea popu-: 
„laţiunei, este ca şi cum am "lucra pentru o grădină până ce 
„fructele au ajuns la maturitate, rămânând ca alții, iară nu 
„noi, să se folosească de dânsele“. 

Aşa fiind, eu voiu zice: dacă poporaţia are această mare 
şi evidentă însemnătate — nu numai Ii cin genere — 
în practică : atunci desigur că ca trebue să domine, în mod 
firesc, teoria. Cât pentru P. S. Aurelian, el a făcut un mare: 
serviciu şi teoriei prin această afirmare a insemnátátei, pe: 
care o are poporaţia, ca şi mai pe urmă prin îndrumarea. 
economiei politice româneşti către Friedrich List, al cărul sis- 
tem este dominat de principiul poporaţiel, întrucât se bazează. 


684 


“pe „nație“ (Frederich List: Sistem Național de Economie 
politică, traducere de I. N. Papiniu, cu o Prefaţă de P. S. 
„Aurelian Bucureşti 1887). 

D. Nicolae Basilescu, profesor de economie Aa la 
Universitatea din Bucureşti, la prima apariție a scrierei mele 
„Despre Poporaţie“ (1899), a socotit că cercetarea teoriei lui 
Malthus este „o problemă oţioasă“, pentru economia politică de 
azi, cum observă în al său „Raport prezentat Universitàfei 
din Bucures!i asupra lucrărilor propuse pentru obținerea 
catedrei de economie politică si finanţe a Facultáfei de Drept 
de la Universitatea din Iași. (Extras din „Revista de drept 
„şi Sociologie“, anul Il, No. 8, Bucureşti 1900), la care am 
răspuns, susținând teza contrară (A. C. Cuza: Cei doi Spen- 
ceri şi alte descoperiri ale d-lui N. Basilescu. Studiu critic. 
1. vol. pag. 119, laşi 1900). 

In propriul său mod de înţelegere a ştiinţei — aşa precum 
o predă la Facultatea juridică a Universitaţei din Bucureşti — 

N. Basilescu, păstrează în totul, la 1903, definiţia si siste- 
matizarea cunoscută, a lui J. B. Say, dela 1803, zicând (Eco- 
nomia politică. Curs. predat de, d-l Profesor N. Basilescu, 
Stenografiat de I. Patrichi. Ediţia Il, corectată, 1903,pag 142) : 

„Economia politică, întotdeauna călăuzită de scopurile mo- 
„rale şi superioare ale omului, este sciința fenomenelor pro- 
"„ducțiunnii, distribuţiunii si; consumafiunii bunurilor“. 

In cadrul acestui sistem, al lui J. B. Say — d. Prof, N. Ba- 
silescu, nu tratează in nici o parte despre poporaţie, ci po- 
meneste numai, la capitolul „Natură“, incidental, despre demo- 
grafie, observând, că „joacă şi ea un rol important“ (pag. 188), 
şi tot aşa despre „colonizaţiune si imigrafiune*, zicând că 
sunt „elemente interesante de examinat în un popor“ (pag. 190). 

De alte expuneri ale economiei politice, la noi în ţară, nu 


ne mai ocupăm, întru'cât ele cu toatele nu sunt decât repro- 
duceri ale aceluiaș sistem: al lui J. B. Say, dela 1803, în cea 
mai mare parte pentru uzul şcoalelor secundare, ca să satis- 
fază cerința programului. 


* 


* * 


Contrar acestei concepţii — având la bază principiul |, avu- 
„piei“ — cu am susţinut, în prima ediţie a scrierei mele „Despre 
Poporafie'* (1899), cà definiţia şi sistemul economiei politice 


685 - 


trebue să rezulte din principiul ,,poporafiei"*, zicând (Vezi mai. 


sus, pag. 14): 

„Pentru noi, ca încheere logică a lucrárei de faţă, știința 
„economică este știința care determină legile, cari stăpânesc 
„îndestulareu trebuințelor materiale ale poporației umane. 
„Lucrarea de faţă, se prezintă dar, din acest punct de vedere 
„ca cel d'intáiu capitol, dezvoltat mai pe larg al unei siste- 
„matizări viitoare a acestei ştiinţi, luând ca principiu de orga- 
,nizare, nu avuția, precum s'a făcut până acum, ci poporafia, 
„ca element viu, care o produce şi intereselor căreia ea tre- 
„bue să fie pururea subordonată“. l 

Mai precis, la 1901 — in lecţiunea de deschidere a cursu- 


lui meu de economie politică, la Facultatea de 'drept a Uni? 


versităței din laşi — eu am cuprins definiţia economiei poli- 
tice în următoarea formulă (A. C. Cuza: Obiectul economiei 
politice şi însemnătatea ei, laşi 1901, pag. 31): 
„Economia politică este știința legilor şi factorilor, cari stă- 
,pánesc poporafia umană în raport cu mijloacele de existență“. 
Intregind această formulă — cu adăogirea scopului practic 
al ştiinţei — eu am stabilit următoarea definiţie, pe care o soco- 


tesc, pentru mine, definitivă, şi de care m'am călăuzit, in dezvolta- . 


rea cursului meu la Facultatea de drept, a Universitáfei din laşi: 
„Economia politică este știința legilor și factorilor, cari 
„Stăpânesc :poporafia în raport cu mijloacele de existenţă, 
„având ca scop cunoștința și cârmuirea economiei națiunilor“. 
Această definiţie, a mea — servindu-se de. termini cunos- 
cufi, şi determinând, “cu precizie, obiectul ştiinţei — cuprinde 
şi sistematizarea economiei politice. — 


Relaţiile poporaţiei cu -mijloacele de existenţă, pot 1i cer- - 


cetate: în general — din punct de vedere istoric, teoretic si 


practic — sau, din aceleaşi puncte de vedere, dar numai na- - 
fional, adică ale unei naţii determinate, sau şi internațional, . 


în raporturile diferitelor naţii. Obtinem astfel următoarele trei 


grupe de “discipline, cari alcătuesc -totalitatea științelor econo-- 


miei politice: 
1. Economia politică penerălă. 
1) Istoria economiei politice. 
2) Economia politică teoretică. 
3) Politica economică teoretică. 


686 


-II. Economia politică națională. 
1) Istoria economiei naţionale. d 
'2) Statistica economiei naţionale. 
3) Politica economică naţională. 


III. Economia politică internafionaiá. 

1) Istoria economiei internaţionale. 

. 2) Statistica economiei internaţionale. 
ica economică internaţională. 


“Prin aplicarea logica a principiului poporafiej, se înlatură 
.astfel confuzia, unei singure discipline, a „economiei politice“ 
— care, încă dela Karl Heinrich Rau (Ueber die Kameral- 
"wissenschaft. Entwickelung ihres Wesens und ihrer Theile. 
„Heidelberg 1823) — numai este decât un anahronism. 

Odată cu această sistematizare a disciplinelor — justificată, 
prin noul principiu — expunerea materiilor, cari aparţin, eco- 
nomiei politice, se dezvoltă și ea, într'un sistem firesc, din 
definiția mea: fiind vorba de legile şi factorii, cari stă- . 
“pânesc poporaţia umană în raport cu mijloacele de existenţă, 
-Si făcând astfel ca economia politică să se infáfiseze imediat, 
ca o ştiinţă teoretică şi practică, servind fl:eresele de exis- 
"tentá a naţiunilor, ca „ramură a cunoştinţelor legiuitorului şi, 
“omului de Stat“, cum zice Adam Smith (Cercetări asupra 
-naturei şi cauzelor avuţiei naţiunilor. Cartea IV. Despre sis- 
“temele economiei politice. Introducţie. 1776). 

„Sistematizarea Viitoare“, de care vorbeam la 1899 — 
“zicând atunci că lucrarea mea „Despre Poporaţie“, se prezinta 
“ca primul ei capitol dezvoltat mai pe larg (Vezi mai sus, pag. 
14) — apare acum, cu nouile adăogiri, în această a doua edi- 
.(ie, de la 1929, mai lămurită, în următorul sistem, care se 
. desface din concepția şi din cuprinsul ei, asa precum se poate 
“urmări in paginele citate aici: 


I. Introducere. Definiții. Noţiuni generale. 


Economia politică : Ştiinţa legilor cari stăpânesc indestularea 
"trebuinfelor materiale ale poporafiei umane (pag. 14). 

Poporafía: totalitatea oamenilor cuprinşi in anumite hotare 
(pag. 15). T. 


~ 


mio; — 


Najiunile : poporatii de un sánge determinat, ocupând dela 
“origine anumite teritorii, ca baze a mijloacelor lor de existenţă 
(pag. 224). 

Proprietatea : naţională, familială, individuală (pag. 348). 

Statul (pag. 198). 


Il. Metoda economiei politice 


Metoda statistică (pag. 45-113). Metoda teoretică (pag. 555); 
Metoda istorică (pag. 568). Metoda empirică (pag. MON: 


“UI. Istoria economiei politice 


A. Introducere. Ideile cu privire la raporturile poporafiei 
cu mijloacele de existenţă, a diferitele naţii, determinate de ` 
starea lor economică şi de necesităţile de a o. înrâuri. Natii 
agricole. Naţii industriale. Nalii capitaliste. (pag. 227 si 417); 

. Scoalele economice politice. Cercetarea părerilor cu pri- 
vire la legea popora(iei, ne face să cunoaştem pe cei mai 
aleşi reprezentanţi ai economiei. politice, din toate timpurile 
“şi şcoalele ei: Şcoala mercantilistă (Botero, Faxardo, Child, 
Genovesi, Steuart); Şcoala fiziocratică (Mirabeau, Quesnay) ; 
Şcoala industrială (Adam Smith, Malthus, Ricardo, J. B. Say); 
“Şcoala socialistă (Charles Fourier, R. Owen, Rodbertus); 
-Şcoala etică (Sismondi); Şcoala Naţionalistă (Friedrich List); 
Şcoala istorică. (Roscher, Cibrario); Scoala armonistă (Carey, 
Bastiat); Şcoala organică (Scialoja, Schăfile); Şcoala comu- 
-nistá anarhică (Godwin, Marx, Kautsky); Scoala socialismului 
de catedra, a istoriştilor, solidariştilor, clasiciştilor epigoni 
- (Laveleye, Molinari, Rümelin, Ad. Wagner, Leroy-Beaulieu, 
- Charles Gide, etc.). Vezi: Registru alfabetic. B. Nume. 


IV. Economia politică teoretică 


. A. Legile economice. Puteri cari stăpânesc poporația în 
raport cu mijloacele de existență: 1. Legi naturale (legea 
- vietei, legea individualităţei, legea poporatiei, legea producti- 
vităţei, legea economiei puterilor) 2. Legi sociale (legea aso- 
ciaţiei, legea diviziunei muncei, legea organismului social) ; 
13). Legi pozitive. (Legislaţia minieră, agrară, industrială, co- 


655 


— 


mercială (vamală), socială, etc. (Vezi: pag. 114, 399—406). 
Cap. XVIII. Principiul poporafiei; Nota 1: legea poporaţiei; 
Registru alfabetic A. Materii 

B. Factorii economici. Cauze hotărâtoare ale raporturilor 
poporaţiei cu mijloacele de existență, sau condiţiile lor: 1 
Naturale 2: Sociale (pag. 494—530). 

C. Stárile economice progresive. Raporturile poporafiei cu 
mijloacele de existenţă, privite in desvoltarea progresivă a na- 
iilor, după cunoştinţele şi mijloacele de care dispun, sub pre- 
siunea legei poporafiei: 1. Vânătorie 2. Pastorie 3. Agricultură 
4. Industrie 5. Capitalism (pag. 227 si 417), 

D. Organizația producției capitaiiste. Noţiuni generale : 
Valoarea, Preţul, Banii. I. Producţia: Capitalul, Pământul, 
Statul, Intreprinderea, Conducerea technică, Munca. II. Distri- 
buţia : Venitul, Dobânda, Renta, Impozitul, Profitul, Remune- 
ratia conducerei technice, Salarul. (Vezi pag. 209, şi Registru 
alfabetic A). 

E. Clasele sociale. Organizaţia producţiei — stăpânită pu- 
rurea de legea naturală a economiei puterilor, şi sub presi- 
unea legei înmulţirei — duce la diviziunea muncei sociale, fă- 
cánd'cá poporafia (naţiile) să se împartă in clase şi cate-. 
gorii. Lucrând fiecare pentru indestularea tuturor, munca 
socială presupune trei funcţii necesare: producția materiilor 
prime; mijlocirea dintre producţie şi consumaţie prin munca 
de transformare a materiilor prime în obiecte de consumaţie 
(grâul în făină, făina în pâne), şi conducerea “producătorilor, 
cu satisfacția intereselor lor superioare. — Nu sunt decât frei 
clase: 1) Clasa producătoare (rurala). 2) Clasa mijlocitoare 
(de mijloc); 3) Clasa conducătoare (dirigentă). Fiecare din 
aceste clase, se imparte progresiv în specialităţi. Ca împărțiri 
naturale, mecanice, ale muncei sociale : clasele nu se pot des- 
ființa. Ca alcătuiri naturale, organice : clasele sunt“ organele 
naţiei. Armonia claselor sociale, este o necesitate mecanică şi 
organică a viejei comune. ,Lupta de clase“, trebue să aibă 
ca rezultat fatal peirea naţiunilor, prin turburarea raporturilor 
poporaţiei cu mijloacele de existență, şi prin zdruncinarea 
organismului lor (pag. 442, 547 si Cap. XIX. Mărirea şi de-- 
căderea naţiunilor, pag. 430—486). 


t89 


F. Oraşele. Insemnătatea lor economică, culturali, politică. 
(pag. 445). 
V. Politica economică teoretică 


Cuprinsul regulelor' deduse din cunoştinţa legilor şi facto- 
rilor, cari stăpânesc poporaţia în raport cu mijloacele de exis- 
tentá: având de scop înrâurirea lor şi armonizarea intereselor 
naţiei (Politica poporafiei. Cap. 1X. Considerafiuni generale, 
pag. 125, si Cap. XX. Incheeri practice, pag. 486—530). 


VI. Economia politică națională 


Cercetarea raporturilor popora[iei cu mijloacele de existenţă 
ale unei naţii determinate, în deosebi, ale naţiei româneşti, 
prin cele trei discipline: Istoria economiei naţionale. Statis- 
tica economiei naţionale. Politica economică naţională. (Vezi 
Anexa, pag. 531—602, Nota II. Poporaţia Franţei siNota IH. 
Poporaţia oraşelor României). 


* 


Sistematizarea nouă — a lucrárei de față — plecând dela 
principiul poporafiei, se deosebeşte cu totul, cum se vede, 
de expunerile, pe cari le găsim în numeroasele Principii, 
Tratate, Manuale (Handbuch), şi Cursuri, pe cari le cunoaştem, 
având ca bază, — formal, sau numai ca o presupunere nehotă- 
râtă — avufía: cu amestecul disciplinelor s şi confuziunea, tra- 
tărei materiilor. 

In locul sistematizărei vechi, unilaterale, abstracte, falge — 
necorespunzătoare naturei şi scopului științei — în Producție, 
Distribuţie, Circulaţie (sau nu), Constimaţie (si ea suprimată 
de unii) — sau numai a unei înşirări arbitrare, pe „capitole“, 
făra nici o legătură între dânsele — expunerea mea se pre- 
zintă ca un sistem : pornind de la un principiu, care stăpâ- 
neste definiţia ştiinţei, împărțirea disciplinelor, cari o alcătuesc, 
ca şi ordinea în care sunt expuse adevărurile ei. Y i; 

Economia politică, prin această sistematizare nouă, devine 
astiel o ştiinţă cuprinzătoare a tuturor fenomenelor ei, meto- 
dică, istorică, teoretică, practică — de utilitate imediată, evi- 
dentă : pentru înţelegerea “istoriei şi viefel sociale; ca, şi pentru, 
conducerea luminată a economiei naţiunilor, Cu aceasta . nu- 

Jii 44. 


mai, ea este, în adevăr, o știință pozitivă, de cel mai mare 
folos, în deosebi—cum a definit-o, cu atâta pătrundere a 
scopului ei, dacă este să aibă vreunul, Ad. Smith, încă dela 
1776 — ca „ramură de cunostin(i a legiuitorului şi omului de 
Stat". : 

Asa fiind, si până la publicarea sistemului meu, el însuşi, 
“monografia „prezentă „Despre Poporafie" — astfel precum se 
înfăţişează în această ediție a doua, din 1929 — poate servi 
«a introducere, dacă nu chiar, ca manual, tot odată teoretic 
şi practic: pentru învăţarea economiei politice, ca. si pentru 
îndrumarea politicei economice, cu aplicare imediată, la fara 
noastră, 

Aceasta a fost preocuparea mea, din primul moment, in 
virtutea principiului, care trebue să stăpânească toate învață- 
turile, dar mai cu deosebire economia politică : 

Non scholae, sed vitae discimus. 

lar viața, pentru care învăţăm aceestă ştiinţa, a economiei 
. politice, este, viața naţiunilor, aşa dar, aici, în primul rând : 
viața natiei româneşti. 


Concluzie : 


„Poporaţia“, se confundă cu naţiile — cari își au 
baza în economia lor — şi trebue dar să fie principiul 
ştiinţei, care o cercetează. 


i REZULTATUL GENERAL AL NOTELOR 


Notele, adáogite la această ediție a doua, ni dau, următoarele rezul- 
tate generale, privindu-le pe fiecare deosebit : i 

|. Legea poporaţiei. — Cercetarea unor expuneri mai vechi (Botero, 
Mirabeau), şi a unor confuzii mai nouă (Everett, Oppenheimer, Kautsky) — 
' confirmă fondul adevărat al celor două progresii, dovedind că există o 
lege naturală a inmulfirei oamenilor. 

. I. Poporaţia Franţei. — Confirmă legea. poporatiei,, dot edind că 
scăderea popora[iei — in „țara cea mai bogată din lume” — se dato- 
. reste lipsei mijloacelor de existenţă. 

III. Poporaţia oraşelor României. — Confirmă legea poporafiei, prin 
compararea celor doră "elemente, cori nu se amestecă, arătând că în- 
mul(irea lor e in raport cu mijloacele. de existenţă, pe cari şi le pot procura. 

IV. Economia politică şi poporatia. — Confirmă legea poporatiei, 
incheindu-se cu definiţia nouă a economici politice : ca ştiinţă à popo- 
rafiei. in raport cu mijloacele de existenţă. 


Concluzie generală : 


Verificarea, pria aceste Note, de la 1929, confirmă in. totul cercetá- 
«pile studiului „Despre Poporaţie“, de la 1800 : cari rămân neschimbate. 


AN 


REGISTRU 
A. MATERII 


Administraţia (intereselor publice) 515 

„Ager publicus 455. gres 

„Agricultura 193. 214. 228. 291. 204. 444. 

553: 

"Alcool (monopol) 512, 597. 

Alcoolism 503. 504—514. 552. 577. 580. 
593. 633. 

Alianţa izraelitá 590. 

Alkabala 479. 

Animale (reproducerea lor) 193. 422. 
420. 442. 

Antagonism fiziologic (Carey, Spencer) 
240. 244. 246. 250. 255. 278. 

Alpinus H. 635. 

Armata industrială 313. 316. 391. 
405. 

Asimilarea (străinilor creștini) 600. 

Asociația (Carey) 239. 

Avutia 30. 43. 260. 313. 


404. 


Banchetul naturei (Malthus) 149 (Letour- 
neau) 172. : 

"Bătrânii (uciderea lor) 182. 

Biurocratism 634. 

.Boale (clasificatia lor) 502. 503. 

Bresle 570. 357151518... 574. 


Calcularea (statistică) 71. 

Calculul probabilităților 59 

“Capacitatea (stărilor economice) 327. 
417. 


"Capilaritatea socială (Dumont) 270 —275. 
353. 35]3 

Capital 32. 202. 209. 210 (fix) 291 (fix 
$i variabil) 300—303 (constant si va- 
riabil) 304 (acumularea) 309 —313. 
344. 391. 514 (strein) 592. 595. 

Caritatea publică 216. 

Cartofe (Irlanda) 189. 

“Căsătorii 9S. 101. 
şi jidani) 550. 

-Caste 273. 361. . 

“Castilia (industria lànei) 476. ` 


102. 259 (la creştini 


Cererea şi oferta (regulează producţia 
oamenilor) 190 (de muncă) 215. 216. 
233, 

Cetăţenia 109. 

Chestiunea socială 139. 306. 

Chinezii 272. 362. ` 

Chrematistica 197. 

Ciclul industrial 308. 

Circulaţia (avuţiilor) 34. 39. 40. 253. 
(scáderea ei) 437. 

Circulus (Leroux) 177. 

Civilizație 385 (Carey) 386. - 

Clasele sociale 32. 34. 77 (in Franta, 
la 1685, si după revoluţie) 184. 420. 
' 427. 433, 442. 443 (Hansen) 445. 448 
(lupta dintre) 450. 463. 471. 475. 477. 
481. 484. 485. 517. 518. 527. 528. 547. 
cl. dirigentá politică) 573. 586. 601 
cele trei) 546 (Quesnay) 670. 688. 

Clima 164. 498. 

Colonii 472 (colonizare internă) 500. 548 
(colonizarea României) 596. 

Comercianţi .(clasă neproductivă) 238 
(români) 559. 460. 562—566. 571. 572. 

Comerţ (Statul) 326 (Camera de) 594— 
595 T 

Competiţia generală 554. 

Concurența (universală) 191 (vitală) 194 
198. 269. 270 (liberă) 294. 556. 577. 
579 (neleală) 594. 

Congrese statistice (Bruxelles) 81. 

Constantinopole (cucerirea) 470. 

Constrángerea morală (moral restraint) 
147 (Mill) 160 (Kautsky) 172 (fizică) 
185. 362. 485. 

uU (meseriilor) 593 (alimentelor) 
5 


Convenția (də la Paris, 1858) 599. 


.Cooperatia (societăţi) 592. 595. 596. 


Copii 579. 5 

Corcire 635. 

Corporafii (artiele) 223 (la lagi 1839) 
567. 


Cortezii 476 - 478. . 

Cosmopolitism (Fr. List) 223. 

Credit 310 (comercial si industrial) 592. 
595. 

Creştini străini (ocrotirea lor) 597. 

Criza 308. 

Cruciate 401. : 

Cultura (generalá) 19 (intelectuală) 52 
(prădătoare) 497. 514. 516 (românea- 
scă) 600. 

Currency-School 308. 

Cuser 577. 580. 587. 


Debuşeuri 194. 

Declasarea 424. 

Degenerarea 5. 24. 23. S1. 423. 435. 
463. 464, 

Democratia 275. 

Demografia 45. 

Demologia 45. 46. 

Depoporaţia relativă 4. 6. 

Descrierea (statistică) 67. 

Descoperiri mecanice (efecte) 217. 

Desnaţionalizarea oraşelor României 4. 
6. (Moldova) 546. 548. 

Deuteronomul 661. 

Distribuţia (avuţiilor) 32. 37. 39. 40. 
(greşită) 200. 

Dobânda 34. 343. . 

Dolihoizi (stángerea lor) 635. 


Echilibrul (subsisten(ei) 183. 

Economia (casnică, orășenească, nafio- 
nali) 466. 

Economia forțelor (lege naturală) 180. 


Economia politică 9. 13. I4. 30. 32. 42. 
(Sismondi) 196. 197. 203. 204 (Orto- 
doxá) 206 (Marx) 314. 342. 343. 365. 
554. 6609 (A. C. Cuza) 055 — 690. 

Educaţia (tehnică si comercială) 580. 
593 (antialcoolică, sanitară) 597. 

Eftinátatea 310. 596. i 

Elemente mixte (rurale, orăşeneşti) 
599, 

Eliminarea 50. 

Emigrári, imigrări 412. 

Endemii, epidemii 503. 504. 500. 552. 
553. 

Estetica natiei 634. 

Europaeus H. 635. 

Evaluare (statistică) 71 

Evoluție (legea) 120 (Spencer) 252. 

Excedente (clasa rurală) 586. 588. 

Existenţă (mijloacele de) 152 (obsta- 
colul fundamental) 165. 423. 551 (po- 
sibile si disponibile) 567 (in oraşele 
României) 568. Z 


583. 


254. 


, Hrana (efectele ei) 


Factori (productivi) 32 (de dezvoltare: 
a poporaţiei) 494. 

Falanstere 222. 

Falimente 591. 594. 

Falşificarea (alimentelor) 580. 506. 

Familia (chineză) 272. 

Febra tifoidă (laşi 1909) 581. 

Fecunditatea (scăderea ei) 254—257. 

Finanţe 18 (si alcoolismul) 513. 514. 

Fluxul poporatiei (de la câmpii la oraşe) 
84 


Fondul (salariilor) 305. 314. 

Forţele (conservative şi distructive ale: 
speciei) 243. 

Functionari 575. 576. 583. 595. 598. 


Gastroenterita 507. 508. 581. 

Geneza (Spencer) 244. 

Genii (in raport cu poporafia) 48. 

Grâne (importarea lor) 469. (taxa pe) 
4176. 

Grâu (valoarea) 259, 

Guvern 216. 


222 


(Spencer) 247.. 
Hevre (cooperative jidăneşti) 596. 


lca 596. 

Igiena 581. 

Ignoranţa 582. 

Impaludismul 504. 

Impărțirea 342 (muncei) 442. 

Incurajarea (industriei nationale) 589.. 
593. 

Indestularea (poporatiei) 201. 

Individualizarea (proprietăţii solului) 183. - 

Individuaţia (Spencer) 244. 

Industria (progresele ei dáunátoare) 211 
(statele industriale) 239 (Tárile de Jos, 
Florenţa) 470 (Spania) 476 (i. mare) 
566. 502. 

Industrialism 141. 420. 

Inmulţirea (puterea ei, Mill) 159. (oa- 
meni si animale) 252. 

Instinct (genezic) 179. 181. 182. 175. 157. 
(omul) 427. 

Instituţiile sociale 294 (cauzele mizerici) 
319, 

Interesul (principiul) 218. 

Intervenţie (Statul) 195. 

invátámántul (profesional) 598. 

lobágia 184. 

Iperdemia (absolută, relativá) 49. 129.. 
162. 170—172. 222. 281. 232. 289. 294 
(Marx) 311. (relativă) 312. 313. (la- 
ternă, flotantá, permanentă) 315. 317. 
335. 336. 355. 300. 395. 401. 402. i 

Isnaf (breaslă) 573. i D 


693 


Istoria (si poporaţia) 20. 22. 24. 25. 434, 
(Franţa) 625. 626. 


:.Jenny* (magina de tors) 140. 

Jidanii (fecunditatea lor) 361. 546— 549. 
556—503. 567. 569. (invazia) 573. 575. 
518. 519. 585. 5806. (acţiunea la sate) 
589, 595. 


„Laissez faire" 199. 

Latifundii 457. 459. 462.  . 

Legi 14 (statistice) 114—119 (sociale) 
120 (economice Carey) 231 st ut 
281 (salar) 296 (impártirea) 343 (renta 
345, 346 (generaţia) 358 (poporaţia) 
440. 453 (liciniene) 456—458. 462. 483. 
485. (formula |. poporatiei) 555. 

Libertatea 265. 

Liberul schimb 40 (politica lui) 238 

Literatura (si poporaţia) 361. 

pou (din fabrici, asigurarea) 596. 


^ 


Lux 281. 


Magistratura (rolul social) 595. 

Malaria 500. 509. 

Manufactura 473. 

Marasm senil 439. 

Masse (structura) 66. 

Maşini (invenţiunea) 196. 217. 310. 

Materii prime (comerțul) 561. 

Maximum (preţul) 472. 

Medicina 12. 153. 154. 504. 505—510. 
550. 552. 553. 579. 581. 

Meşeriaşi (la sate) 558—561. 571. 589. 

Metale (export din Spania) 477. 

Metişi 635. 

Metoda (empirică, teoretică, 
553—555. 029. 

Midraş 659. 

Migrările (poporatiei) 103. 104. 

Mijloacele de producere (despărțite de 
muncitori) 140. 

Mişcările poporatiei 85. 

Mizeria (Mill) 160. 234. 239 292 (insti- 
tu(iile sociale) 319 (şi fecunditatea) 
302. 353. 

. Moldova (situaţia geograficá, clima) 
498. 547—550. 569. 575 578, 504. 
Monopol (Florența) 471 (alimentaţie şi 
băuturi) 577 (alcool) 578. 593. 597. 

Morala (şi poporatia) 361. 

Moravuri 496. 

Morbiditate 496. 

Mortalitate 90 (după sex) 91. (vârstă) 
91—92. (religie) 92. (cauze) 93. (or- 
dinea) 97 (cifra) 98. (cursul) 153. 422. 
(copii) 582. 


istorică) 


^ 


Munca 17. 32.39. (diviziunea).48 (ce- 
rerea) 215. 238. 294. (preţul) 297. 
(productivitate) 309. 342. 


Natalitate 86. S9. 259. 422. (francezá 
scăderea ei) 626. 

Natia (element creator al Statului) 125, 
(sărăcirea ei) 208 (mărirea şi decá- 
derea) 434. 437. (lupta) 451. (umani- 
tatea) 525. (clase) 546 — 548. 670. 68S. 

Nationalitatea (ideea de) 224. (si știința) 
535. : 

Naţionalizare 501. 

Natura (bogátia ei neistovitá, Carey) 
240 (zgárcenia, Mill) 385. 

Năvălirea (popoarelor) 22. 23. 24. 

Navigatia (cu aburi) 141. 

Neurastenia generalá 634. 


. Nobilimea 213. 424. 


Numárul mare (lege) 114— 117. 

Numerătoare (recensământ) 70. 

Nuptialitate (cifre) 98 99 (epoca, reli- 
gia, inrudirea) 101 (desfacerea) 102. 
259, 


S. a (preventive, distructive) 145. 

156. 

Ocupaţie (lipsa) 573. 575. 

Oligantropie 274—276. 

Omul (mijlociu) 60 (şi animalele) 413, 
(instinctele) 427. 

Optimism 588. 

Oraşe (desnaţionalizarea or. României) 
4. 6. 547. 548. (poporatia) 6416— 668. 

Organizare (economică) 324. (socială) 
517. 


Pace (generală) 521. 522. 

Pământul 32. 237'(istoria lui) 329. 330 
(productivitate) 338 (materialul mun- 
cei) 314. 347. (proprietatea) 348. 350. 
(facultăţile productive) 416. 

Partide 589 (şi funcţionarii) 598. 

Păstorie 213. 225. 419. 

Patricieni 455. 

Pauperism 187 (englez 239. 294. 295. 
317. 

Pelagra 506. 509. 578. 

Pesimism 583. 

Piata (muncei) 192. 

Plus-valoare 304. 307. 391. 

Poliandrie 182. 

Politica (poporatiei) 124. 126. 

Poporatie (principiu) 8. 11 (lege) 14 
definiţie) 15 (densitate) 17 (istorie) 
20—30. 625. (absolută, relativă) 47. 
48. (originea) 49 (miscarea) 53 (sta- 
tistica, teoria, politica) 54. 57. (starea 


694 


şi mişcarea) 70. 76. 77. 79. S1. 84. 
:- 85. 103. 104. 107. (definiţia principiu- 
lui) 126 (raportul cu proprietatea) 128 
"(Europa in veacul XV) 131 (fericirea) 
154 (civilizaţia) 165 (renta) 234 (pre- 
siunea ei, cauza progresului) 256 (pro- 
blema) 354 (legea) 358. 559 (cauze) 
361. 362. (principiul) 372. 379. (pâr- 
phia propăşirii) 380—386. 394. 404. 
407 —430 (fiinţă organică) 484 (prin- 
cipiul) 487 (cunostin(i, sănătate, mo- 
ralitate) 501 (creşterea) 550 (mişcarea 
in Moldova, la 1839) 557. 573. (scă- 
derea, cauze secundare, remedii) 575. 


582. (formula legei) 534. 555. 603. 


621. 622. 

Portul hainelor (schimbarea lor in tă- 
rile române) 573. 

Preţ (urcare generală) 477. 

Probabilităţi (calcul) 59. . 

Procente 237. 

Producţia avuţiilor 32. 39. (si popora- 
(ia) 154. 


' . Productivitatea (muncei) 32. 33. (pă- 


mântului) 177. 183. (nu scade, Carey) 
239. 

Profesional (invăţământ) 595. 

Profit 40. 209, 218. 346. 353. 

Progres 347. , 

Progresiune (legea ei, Rümelin) 174 
(geometrică, putere virtuală) 213. (a- 
ritmetică) 274. 312. 320, 

Proletariat .171.: 

Proprietate (sol) 153, (colectivă) 273. 
345. (mică) 353. 356. 443. 580. 

Prostituţie 184. 

Protecție 224. 238. 230. (munca romà- 
neascá) 587. 


Rasa (imbunătăţirea) 127 (arics)430. 404. 
524 (corcirea) 635. 

Rázboae 635. 

Recensământul (numerátoarea) 70. 

Reglementul Organic 499. 

Religia (schimbarea) 109. 

Relaţiile (dintre poporatii) 12. 518. 521. 
524. 

Renta 34. 40. 209. (Carev, Ricardo), 
232—235. 280. 330. 343. 344. (lege) 
345. 347. 

Reproduc(ía speciilor (natura şi omul) 
150 (regularea) 185. 

Rezerva morală (moral restraint, Mal- 
thus) 147. 

Rurală (probiema si soluţia) 585—587. 


Salar 34. 40. 209. 235. (legea de fer) 


296—298. 308. (preţul) 314. 315. 330. 
343. (natural) 344, 346. 


Sălbateci 165. 

Sanitar (starea) 594. 

Sürácia 550. 

Săracii (in Anglia, allowances) 140, 

„148 156. 187. (taxe) 216, 

Schimbul avuţiilor (circulaţiunea) 34. 
39. 46. 

Sclavi 183. 460. 462. ; 

Selectiune (naturală, sexuală) 179. 

Sexuri (raporturi) 71. 

Sifilis 507. 553. 

Social (științe) 66. 

Socialism (de catedră, de Stat) 204— 
206. 283 (Marx) 312. 317. 320. (ca- 
tolic) 355. 

Societate (nedreptatea ei, Carey) 386. 

Sociologie 47. 

Solidaritate (Dumont) 277. 

Spirt 551. : 

Stári economice (Fr. List) 
(capacitate) 327. 417—421. 

Statistica 18. 19. 62. 67. 

Stat 15. 18. 46. 47 (rasa) 50—53 (oa- 
meni de) 62 (legile naturei) 125 (in- 
tervenţie) 198. 209. 516. 583. 585. 588. 
501. 595. 598—600. J 

Străini 501. 592. 

Subsistenţă 183. 211. 260. (producţia) 
353 (inteles) 360, 425. 

Suburbii (ingrijirea poporaţiei, nationa- 
lizarea oraşelor) 500. 

Supraproducţie 281. 

Supravieţuire (a celor mai apti) 249. 


Tabla de mortalitate 93 (Rusia) 97. 
Talmud 662, j 
Teoria 7. 54. 56. 

Teritoriu (intindere) 499. 

Thora 661. 

Tranzifie (epoca de) 573. 

Trif 577. 580. 581. 

“Tuberculoza 506. 


22700 218 


Umanitate 525. 520. 

Vaccin 165. 

Vagabondagiu (minori) 579—552. 505. 

Valoare 234 (grâu) 269. 290. 

Vânătorie 213. 418. 

Vârsta (mijlocie) 76 (decedați) 92, 514. 

Vegetale (producţie) 193. 

Venit (Malthus) 147. 202 203. 208 (rentă, 
pret, salar) 209 (Ricardo) 210, 218. 
219 (izvoare) 343. 557. 576. 577. 

Viaţa (legi) 53 (mijlocie) 76 (probabilă) 
98. 116 (definiţie) 407. 411. 428 (prin- 
cipiu) 435. 435, 523 (instinct) 550. 


Zgárcenia naturei (Mill) 385. 
Zionism 665. 668. 


> 


o Il 


BO NUME. 


Achenwall, Gotfried 57. 
Adler, Georg 406. 

Agappi, doctor 3. 

Ammon, Otto 436. 445. 447. 
Anderson (renta) 232. 
Anglia 358. 

Appianos 459. 

Aristoteles 128. 454. 
Arkwright 140. 315. 
Auburtin, Fernand 625. 631. 633. 
August (impăratul) 489. 
Aurelian, P. S. 4. 223. 682. 


Bagehot. 4. 

Barberino 608. 

Barton, John 491. 

Basilescu, Nicolae 684. 

Bastiat, Fr. 206. 356. 

Baudrillart, H. 32. 38. 263. 

Beauregard, Paul 35. 

Bebel, August 173. 284. 

Becher, Johann Joachim 669. 

Belbéze, Raymond de Dr. 634. 

Bernouilli, Dr. Christoph 43. 122. 

Bernstein, Ed. 406. 

Bertheau, Charles 279. 

Bertillon, Jacques 16. 25. 
99 - 111. 279. 625. 629. 630. 634. 


t 


Besant (Annie) 266. 
Bibicescu, |. 4. 

Blanqui, Ad. 37. 35. 
Bluntschli 15. 

Böck, August 444. 
Bogdan, N, A. 546. 
Boldur-Lățescu T. 678. 
Bordier, A. Dr. 505. 506. 
Bossi 505. 

Bossuet 431. 


29. 46. SU. 


Botero, Giovanni 133. 603—609. 616. 619. 


Botoşani 556. 557. 558. 
Bouchez 150. 603—609. 
Bradlaugh 200.  . 
Bráila 583 (cárutagi) 599. 
Brentano, Lujo 204. 285. 
Brouilhet, Charles 675. 677. 
Brownell, I. L. 631. 
Brindley 139. 
Bruckner 136. 
Bücher, Karl 9. 
466. 
Buckle 137. 168. 335. 612. 
Budin, profesor 633. 
Buffon 94. 95. 


10. 130. 402. 421. 463. 


Buhuşi 559. 561. 
Buret, Eugène 219. 


Cantemir, Dimitrie Principele 677. 

Cantillon, Richard 669. 

Carey, Charles 9. 231—241. 262, 285. 
301. 330. 331. 356. 396. 

Cani E 621. 

Carol-Quint 475. 450. 

Cartwright 140. 

Cato 444. 

Cauderlier, G. 637. 

Chalmers 156. 225. 

Child, Josiah 134. 

China 272. 

Chwolson 495. 

Cibrario 130. 401. 470. 

Cicero 459. 

Cilleuls, Alfred des 634. 

Clarke 143. 

Codrescu, Teodor (Principele Nicolae 
Suţu) 598. 571. 679. 

Colbert 489. 

Colescu, Leonida 537—542. 545. 
656. 

Columella 459. 

Comte, Charles 150. 

Condorcet 142. 231. 

Conrad, J. 122. 173. 177 (contra Spen- 
cer, Talquist, Carey) 178. 

Conta, Vasile 50. 576. 578. 

Cossa, Luigi 173. 178. 195,219, 253. 
349. 355. 371. 373. 674. 

„Cronica Israelitá^ (N. Iorga 1909) 595, 

Crassus 463. 

Crupenski, C. 88. 

Cuenca 474. 


546. 


Darwin, Charles S. 162 (si Malthus) 
269, 319, 363. 368. 408. 410. 430. 485. 
612. 

Dehn, Paul 630. 

Deparcieux. 94. 95. 122. 

Deschanel, Paul 633. 

Devas, Charles 36. 355. 

Dietzel, H. 33. 

Dorohoi (meseriaşi).557. 558. 

Doubleday 222 (Spencer) 251. 365. 

Droz, Joseph 37. 

Drumann, V. 433. 462. 

Drysdale 266. 

Dufau 61. 

Diihring, Eugen 35. 161. 230. 235. 
321—331. 367. 368. 384. 395. 


289. 


Dumont, Arsène 104. 203—277. 364. 
439. 493. 032. 

Dupré de Saint-Maur 94, 95. 

Duruy 463. 

Duvillard 96. 


Effertz, Otto 33. 

Eisenhart 205. 223. 

Elster, Ludwig 622. 

Engel 57. 

Engels, Fr. 219. 303. 403. 

Ensor 221. 

Euler 122. 

Everett, A. H. 221. 616. 619. 620. 


Fallati 57. 

Fălticeni 557. 559. 

Faucher, Leon 219. 

Faxardo 134. 

Felix, |, Doctor 3. 551—533. 585. 

Fennyes, A. de 83. 

Ferrara 149. 

Ferry, C. J. 616. 

Filip Il (al Spaniei) 476—478 (F. Ill) 
479. 451. 

Finlaison 96. 


Fircks, Arthur von 15. 16. 28. 47. 56. 
70. 71. SO. S5. 89. 99. 100. 102. 104. 


107. 114. 115. 259. 

Fix, Théodore 219. 

Fiziocrati (şcoala) 618. 619. 669. 

Flaiglen, G. Doctor 3, 343. 550—353. 
582, 585. 

Flandra 473. 474. 

Florenţa 468. 469. 

Foissac 419. 

Fourier, Charles 222. 2806. 

Franklin (Benjamin) 135. 138. 141. 258 
(Alfred) 401. 

Franţa (poporatia) 25. 29. 75. 108. 189. 
277. 439. 625 —615. 

Friedrich Wilhelm I (al Prusiei) 492. 

Fuchs, Carl Johannes. Dr. 674. 


Galloway 95. 

Galton, Francis 267. 

Garnier, Joseph 32. 35, 57. 
98.7222. 

Gasparrin 237. 

Gasper 122. 

Genovesi, Antonio 135. 480. 

George, Henry 9. 33. 301. 
356. 385. 396. 

Gerry 6l. 

Ghica, loan 600. 

Gibbon 25. 


Gide, Charles 35, 273—279. 610. 673. 


015. 


696 


"Grachus (Tiberius) 457. 458. (Gajus) 461. 


331—349. 


Giddings 17. 

Gioja, Melchiore 53. 

Glattner 122. 

Gobineau 436. 496. 

Godwin, William 142. 143. 
186. 255. 286. 289. 


150. 161. 


Graham 221. 
Granada 471. 474. 
Granet 121. 

Gray 617. 

Grecia 22. 
Guillard, Achille 9. 46. 65. 257—261.. - 

490. 491. 
Guyot, Yves 263, 367. 674. 


Haiti 495. 

Haebler, Konrad 471. 476. 477, A78. 480.. 

Haeckel, Ernst 8, 162. 163. 166, 468. 503. 

Hale, Mathew 134. 

Halley 94. 95. 

Hansen, Georg. 10. 419. 448. 468. 469. 
476. 4S5. 500. 

Margreaves 140. 

Hebeerden 153. 

Hegewisch 151. 360. 

Held, Adolt 235. 

Hellwald 437. 462. 495. 

Herder 434. 

Héricourt, Doctor 632. 

Herrenschwand 134. 

High 140. 

Hoffmann J. G. 196. 

Hume 143. 

Huxley 162. 160. 369. 

Hyndman H. 283. 


laşi (poporaţie) 4. 5. 5406. 551. 558—500. 
511. 572. (imasul) 583. 503. 504. 509. 
646—053 (Universitatea 1922-1923). 
058. 

Indii (drumul pe mare) 470. 

Ingram J. K. 133. 130. 206. 233. 207. 
370, 384. 

lonescu, N. T. 654—656. 

Irlanda (cartofe) 189. (iperdemie) 337- 

Istrati, C. 1. Dr. 4. 

Ivernois, Sir Francis d' 122. 


Jenkin-Jones 90. 

Jentsch, Karl 36 

Jonnès 61. 62. 73. 76. 78. 
Jourdan, Alfred 32, 38. 204. 
„Junimea“ (laşi) 535. 

Justi, von 134. 


Kautsky, Karl 170. 299. 303. 612. 
Kersseboom 94. 95. 


Ketteler, von 355. . 
Kovalewsky, Maxime 4067. 


Laboulaye 457. 

Lacassagne 633. 

Laing 137. l 

Lange, F. A. 159. 621. . 

Lappies Vacher de 436, 631. 634. 636. 
641. 

Lascaux, Robert Dr. 638. 643. 

Lassalle, Ferdinand 9. 284. 295. 

Lauderdale 671. 672. 

Laveleye, Emile de 22. 30. 38. 173 (Mill) 
He (contra Carey) 177. 453. 455 — 450. 

Lavergne, Léonce de 628. 

Legoyt 06, 122. i 

Lehr J. 35. : 

Le Play 631. > 

Leroux (circulus) 177. 

Leroy-Beaulieu, Paul 35. 265. 369. 610. 
630. 632. 634. : . 

Letournean, Charles 173. 

Levant 471. E 

Levasseur 416. 631. . 

Liebig 319. 418. 

Lippert, Julius 494. 

E o 9. 223—231, 325, 330. 331. 360. 
417. 

Loria, Achille 283. 350—354. 

Lotzè pa - 

Luden 155. 


Machiavelli 24. 603—608. 

Macculloch 202. 

Madrid 477. 

Malon 196. 

Malthus 129. 130. 141—151. 193. 195. 
202 (Sismondi) 207. 220. (List) 223. 
(Carey) 231—241. (Spencer) 241 — 257 
(Guillard) 257—261. 263. 269. (Darwin) 
311. 321. 331. 333. 351. 555. 608. 

Mangoldt 35. : 

Marlo, Karl (Winkelblech) S. 161. 172. 

Marshall, Alfred 139. 237. 674. 

Martian, Dionisie P. 6. 681. 


Marx, Karl 9. 10. 136. 139. 173. 219. 
285. 300—318..369. 390—392. 395. 


399, 405. 406. 453. 485. 

Masslow, Peter 675. — .. 

Mauri 471. 473 (alungarea lor din Spa- 
nia) 479. ' 

Mayr, von 45. 55. 86. S7. 111. 

Medina del Campo 479. 

' Metellus (cense r) 489. 

Meyer (Eduard) 467 (Moritz Dr.) 285. 

Mill, John Stuart 8. 38. 159. 256. asul 
367. 395. 621. 


. Mirabeau, Marchisul de 134. 161. 


618... 
619. 669. 


' Mohi, Robert. von 46. 52. 53. 155. EQ. 


129. 169. 196. 221. 367. 

Moldova (situaţie, geografic, climă) 498. 
547—550 (mişcarea poporatiei in 1839) - 
567. 569. 575. 578. 594. | 

Molinari 178—194. 400. 

Mommsen, Theodor 444. 460. 467. 

Montchrétien 669. : 

Montesquieu 135. 432. 433. 462. 

Montfalcon 505. 

Montyon 258. 

Morel-Vinde 221 

Moser, Ludwig 97. 122. 

Mun, Contele de 355. 


Napoleon Ill (socialism de Stat) 204. 
Nasse 285. 

Neagoe, D. Dr. 509. 

Neamţ, (judeţ) 559. 

Necker 71. 

Negrii 496. 

Negruzzi, C 677. 

Neurath, Wilhelm 36. 206. 280—282. 


: Neville, John Keynes 267. 


Nitti 150. 221. 357—365. 371. 
Norvins, L. de 423. 
Nossig, Alfred Dr. 111. 


Ogilvy, A. J. 207. 

Oncken, August 615. 

Oppel, Alwin 472, 480. 
Oppenheimer, Franz 611. 613—617.. 
Ortés .136. 137. 

Ott, A. 219. 

Owen, Robert (socialism) 283. 


Papiniu, I. N. (List) 223. 225. 
Papiu, llarianu 678. 

Petty, W. Sir 121. : 
Piatra-Neamţ 559. 561—265. 594, 
Pitt 132. 

Platon 127. 

Platter, Julius Dr. 674. 
"layfair, William 58. . 
Plechanow 406.  * 

Plinius 457. 459. 

Plutarch 22. 462. 

Póhlman 469. 

Polybius 22. 

Prévost Pierre 39. 

Price, R. 122. 143 (L. L.) 267.. 
Proudhon, P. J. 283. 286. 


Qudtelet, Adolphe S. 117. 122. 156: 
491. 505, 
Quesnay (Mirabeau) 618. 619. 669, 670.. 


6yS 


Ravenstone 221.  : 

Reich, Eduard 262. 396. 

Reinhold, Karl Theodor 173. 

Renan, Ernest 628. 

Reyband, Louis (səcialism) 283. 

Ricardo, David 8. 10. 36. 37. 43. 145. 
155. 202. 203. 204. 207. 217 (venitul 
şi popora(ia) 297 (salarul) 321. 333. 
344. 356. 

Richelot (List) 223. 

Rizos, Panaioti 678. 

Robin, Paul 633. 

Rochard, Dr. J. 29. 105. 111. 

Rodbertus 9. 10. 293—295. 303. 319. 463. 

Roebuck 139. 

Roma 23. 318. 433. 437. 465. 

Roman (meseriaşi) 559, 561. 565. 594. 
Roscher, Wilhelm 8. 30. 35. 91. 133. 
173. 286. 3609. 415. 489. 492. 501. 

Rossi, Pellegrino 38. 156. 158. 

„Rousseau J. je 618. 

Rümelin 8. 35. 47. 57. 01. 65—69. 73. 
77. 04. 99. 104. 107. 117. 
(concluzie) 177 (Spencer, 
Carey) 178. 370. 

Ruppin, Arthur Dr. 665. 

Rusia 189. i 


Sadler 221. 

Saint-Cyran 94. 

$ dud Horace $02" 
Say, J. B. 8. 36. 125. 151. 154; 202. 203. 
224. 491. 492. 511. (Everett) 619 —620 
671. 672. 673. 

Scarlet, J. 190. 

Schapira (Conta) 576. 

Schiffle . 0. 35. 41. 118. 

. Scheel, H von 255. 

Schlózer (Achenwall) 57. 

Schmidt, F. 196. 

Schober, Hugo 36. 

Schönberg, Gustav 34. 41. 285: 

Schopenhauer, Arthur 407. 413 

Schrader 122. 

Scialoja, A. 38. 156. 158. 486 

Scrope 221. 

Seckendorf, Ludwig von 132. 

Senior N. W. 221. 

Sergi 332. 

Sevilla 574. 

Sidgwick, H. 207. 

Simon, Eugène 273. 

Simpson 94. 95. 

“Sinclair, John 58. 

Sismondi S. 10. 31. 36. 37. 42. 106— 
224. 388. 3859. 425, 672. 

Smart 94. 95. 

-SSmith, Adam 135. 
207. 224. 300. 322 


194. 370. 


Talquist, 


119. 285. 


22). 


19). 190. 198. 
670. 671. 


143. 
. 344. 


Sparta 453. 


131. 173- 


Sombart, Werner 659—663. 


Spania 471. 481. 


Spicuitorul moldo-romàn (laşi 1841) 
566. 678. 

Spurius Cassius (legi) 456. 

Statele-Unite 259. 319. 

Steitz 130. 

Steuart, Jacques 136. 138. 670.. , 

Strat, loan 681. 

Sturdza, Mihail V. V. 574. 

Suceava 559. 560. 

Süssmilch 96. 121, 491. 

Suţu, Nicolae Principe 566. 568. 570. 675. 

Tàrgul-Frumos 559. 34 

Taine, Henri 628. 

Tcheng-Ki- -Tong (familia chineză) 272; 

“Tehourilov 635. 

“Temple, W. Sir 134. 

Texier, C. 400. 

‘Fheilhaber, Felix A., 659. 

Thornton, W. 158. 300. 

“Tocqueville 631. 

Toledo 473. 

Torrens 225, (legea salariilor) 297. 

Toynbee, A. 267. 

Traian, impăratul 489. 

Trall, R. T. 262. 396. 

Truchy, Henri 631. 644. 


Valahia (situaţia geografică) «98 547 540. 
Vasiliu, Emil D. B. 657. ; 
Vaslui 550. 561—505. 594. 

Vauban, mareșal 134. 

m ETE Costache, mitropolit 677. 

Vico 432 

Villeneuve de Bargemont 196. 


.Villermé 122. 219. 505. 


Villey, Edmond 35. 265. 
Voltaire 137. 


Waentig, Heinrich 610. 

Wagner, Ad. 33. 41. 122. 173. 176 

Walcker, Karl 223. 283. 406. 

Wallace 143. 231. (Darwin) 26 

Wargentin 90, 

Watt (magina cu aburi) 140. 318. (doc- 
torul, vaccim) 153..511. 

Werunsky 255. 

West, Richard Sir :renta) 233. 

Wicksell, Knut 675—070. . 

Withbread 150. 

Wolf, Andreas 550. 551. 

Wolf, Julius 611. 674. 

Wyatt 140. 


Young, Arthur 137. 135. 
Zarathustra 435. 


Preiaţă 4 "cg d p eue 4 
Introducere . . e -=e o ee E, n No. Ma... : : 
Consideraţiuni generale 
Cap. |. Poporaţia şi însemnătatea ei — . - « «c cocotte 
Cap. l| Problema poporaţiei si istoria .. == «> 
Cap. Ill. Economia politică şi problema poporatiei ~ . « . « «> : 
|. Statistica poporafiei 
Cap. .IV. Ştiinţa poporafiei sau demografia -—- .. 3% o 
Cap. V. Despre statistică in genere . e. a o5 
Cap. — VI. Starea poporatiei SI S Sa re yea 
Cap. VII. Mişcarea poporatiei A 3 3 A 
ll. Teoria -poporafiei 
Cap. VIII. Despre legile sociale şi despre valoarea metodei statistice 
IIl. Politica poporației 
Cap. IX. Consideraţiuni generale... en E. 
Cap. X. Predecesorii lui Malthus . . e e eses eeso "E : 
Cap. XI. Teoria lui Malthus . - . a M 8 tesa 
Cap. XII. Părtinitorii lui Malthus. <.» e e > e e e =r e+.» 5 
Cap. XII Simonde de Sismondi. . . == =s "EN No. 
Cap. XIV. Protivnicii lui Malthus .... 5 a d 
Cap. XV. Socialişti protivnicii ai lui Malthus bogus EE 
Cap. XVI. O problemă ştiinţifică —. . eses’ E 2. 
Cap. XVII. Analiza criticá SEM aR CES e 2.51 65 
Cap. XVIII. Principiul poporaiei . .. o ese - $8 4 
Cap. XIX. Mărirea si decăderea naţiunilor .  . . s.s.s. T. 
Cap. A meneen practite: . . „sc. o = sie o» 385 5.6 


| 20 


85 


114 


l 70 


| Anexă 


‘Scăderea poporatiei creștine si inmulțirea jidanilor in oraşele României 
Prelat Wes QORCNUNDM - cNQU 2 08 9 
|. Prelegere. Fenomenul scăderii și inmulfirii. .,e . . ea soa 
II. Prelegere. Cauzele scăderii si inmulfirii . . . . j 
Ili3Prelegere, 'Remedille fa M e TTE E PEE: 


$ Xe was e o e e c a bro gio fup dA 


Note 


|. Lepea popora(iel . s a. e su ea e. ; 
Il. Poporaţia Franţei MEE N Ju cuc; aas E 


III. Poporaţi: oraşelor României . . . To 
"IV. Economia politică, și poporaia . -Faa a cef Lm ee 
^. 
Registru r 
A. Materii T E o Sf. T r A. 


B. Nume. e abe ca eao Mel h ep often 


: E A. 
4. d , PA " -- Ta n 
, AR e " : „5 * " ăi 
P POKA 


A