Gerard de Villiers — [SAS] Lovitura de stat in Yemen

VITURA DE STAT 


A 


IN YEMEN 


ERARD DE VILLERS 


Gerard de Villiers 


Lovitură de stat în Yemen 


ISBN: 
973-597-105-4. 


Malko Productions Paris, 
Coup d'etat au Yemen 
© Gerard de Villiers, 
Pentru versiunea românească: 
OTINERAMA 2002 


Gerard de Villiers 


Lovitură de stat în 
Yemen 


În româneşte de: 
Maria Măciucă. 


4 


2002 


Capitolul |. 


Pe o pubelă în jurul căreia roiau muştele, stătea în 
echilibru o pisică neagră, fără coadă. Oleg Kopecki întoarse 
capul şi se opri în dreptul unei pasarele aflate deasupra 
canalului ce separa Ring Road în două. Era un canal de 
evacuare adânc de mai mult de doi metri, ce nu mai era 
utilizat.  Rămânea însă o capcană ideală pentru 
automobiliştii neatenţi la volan. 

Un panou fixat alături de pasarelă indica „Al Ghaledi 
Group” şi o săgeată arăta către cealaltă parte a drumului, 
unde se ridica o clădire modernă, de patru etaje. 

Magazinele de la parter erau prevăzute cu obloane din 
fier. 

Oleg Kopecki aşteptă să se mai descongestioneze 
circulaţia. El îşi şterse fruntea cu o batistă imensă cu 
carouri. Soarele ardea încă şi cascheta din pânză albă nu 
reuşea să-l protejeze. Işi lăsase Mercedes-ul 200 de culoare 
cenuşie în colţul străzii Zubayri, la o distanţă de două sute 
de metri. 

In mod automat, el se uită în jur. Pe trotuarul din spatele 
său nu se vedea decât un vânzător tolănit pe un sac cu 
arpacaş. Aşezat în faţa prăvăliei. Acesta avea obrazul stâng 
deformat de un ghemotoc. lar privirea îi era îndreptată în 
gol. Bărbatul era rupt de lumea exterioară Mesteca frunzele 
visării şi ale uitării de toate... 

Erau frunzele de un verde crud ale arbustului qat, ce 
creştea cam peste tot în Sanaa, pe care oamenii le 
mestecau ore în şir şi al căror suc le procura o senzaţie 
asemănătoare celei oferite de opiu. Era nebunia Yemenului. 
In fiecare amiază, ritmul vieţii devenea mai lent sau se 
oprea definitiv. Toţi mestecau frunzele qat. Oamenii 
deveniseră atât de dependenţi de drogul acestei plante. 
incât nu se puteau lipsi de el nici în timpul lucrului. Un 
taximetrist aflat în stare de euforie intrase cu maşina drept 


5 


într-un zid, cu pasageri cu tot. O legăturică de gat putea fi 
procurată contra unei sume mici de bani, între cincizeci şi o 
sută de riali. Comerţul cu acest drog era o sursă excelentă 
de câştig. Grija esenţială a celor mai mulţi funcţionari în 
fiecare dimineaţă era cum să-şi procure drogul zilnic. 

Nimeni nu înţelegea cum de ţara continua să meargă. 
Aproape toţi yemeniţii rumegau fericiţi frunzele verzi. Cei 
mai serioşi se mulţumeau să facă acest lucru numai în zilele 
de joi şi vineri... 

În vreme ce rusul îl observa, vânzătorul scoase din brâul 
lat o sticluţă cu apă minerală şi bău o înghiţitură bună. Qat- 
ul făcea sete, aşa că pe străzile din Sanaa se puteau găsi 
sticle cu apă Shamran. Un fel de Perrier local. 

Oleg Kopecki aruncă o privire plină de dezgust către 
yemenit şi se îndepărtă pe şosea. Circulaţia era acum ceva 
mai fluentă. 

Ruşii puteau fi recunoscuţi de la o poştă... Purtau 
caschete albe, pantaloni cu mult prea largi şi cămăşi lipsite 
de eleganţă, în Sanaa, erau cu miile: consilieri militari şi 
civili, diplomaţi, ingineri... 

Oleg Kopecki depăşi un Mercedes negru cu ferestrele 
fumurii, ce staţiona în faţa unui imobil şi pătrunse în holul 
întunecat. Imediat fu interceptat de către un soldat care-i 
tăie calea, cu mâna dreaptă ridicată. Asta însemna „stop”. 
Un al doilea soldat îşi făcu apariţia, îi şopti primului câteva 
cuvinte şi se îndepărtă. Amândoi erau înarmaţi. Câte un 
pistol imens se vedea vârât la cingătoare. Yemeniţii nu 
puteau suferi tecile. Oleg Kopecki apăsă pe un buton al 
interfonului din stânga scărilor. Gâfâia deja. 

Sanaa se afla la o altitudine de 2200 metri, iar inima lui. 
Învelită într-un strat gros de osânză, era pusă la grea 
încercare. În plus, reuniunea la care fusese chemat în grabă 
nu avea nimic liniştitor... 

x 
x x 

Colonelul Mohammed Bazară avea un tic destul de 
enervant: clipea din ochi fără să se poată controla, dând 
impresia că îşi ascunde gândurile. De altfel chiar acesta era 
adevărul. Cu ochelarii de soare la ochi, cu pârul frizat cu 


6 


grijă şi cu gura sa senzuală, colonelul părea mai degrabă un 
play-boy. 

El îl întâmpină pe Oleg Kopecki cu o îmbrăţişare 
călduroasă şi îl salută în ruseşte. Inainte de a fi numit şef în 
Elham El Makasi!, el urmase o şcoală de ofiţeri în 
Sevastopol şi făcuse mai multe călătorii în Uniunea 
Sovietică. 

O femeie obeză cu un chip ingrat, îmbrăcată ca o 
cerşetoare, aduse o tavă cu ceşti cu ceai şi apoi se retrase. 
Oleg Kopecki se aşeză pe canapeaua ponosită, cu un suspin 
de uşurare. Se resimțea în urma efortului depus ca să urce 
pe scări patru etaje... 

Sorbi niţel ceai şi întrebă pe un ton ce se voia jovial: 

— Spune-mi, Mohammed, de ce ai vrut să mă vezi? S-a 
întâmplat ceva cu proiectul nostru? 

Kopecki - ofiţer în KGB, aflat în Sanaa sub acoperire, în 
funcţia de director al Postului de Expansiune Economică - 
nu utiliza niciodată acest „safe-huse” decât în situaţii 
ultrasecrete. 

Colonelul Bazară clipi furios de mai multe ori. 

— Nu, nu, nu s-a întâmplat nimic. Vreau însă ca mai întâi 
să-ţi dau ceva. 

El îi dădu sovieticului o servietă-diplomat de culoare 
neagră, nou-nouţă. Era încă în ambalajul din plastic. O 
servietă superbă, marca Asprey, cu două închizători cifrate. 

Oleg Kopecki o privi şi întrebă repede: 

— Cealaltă a fost trimisă destinatarului? 

— Da. 

— Înseamnă că totul este în regulă... 

Ofiţerul yemenit îşi umezi buzele cu limba Din cauza 
prafului şi a altitudinii. In Sanaa îţi era mereu sete. Cu atât 
mai mult dacă se mai adăuga şi angoasa... 

— Mă întreb dacă nu cumva am comis o imprudenţă... 
făcu el gânditor. 

Oleg Kopecki tresări. 

— Cum? întrebă el cu o voce ciudat de calmă. 

Mohammed Bazară se aplecă înspre el ca şi cum nu ar fi 
înţeles, deşi erau singuri în încăpere. 


1 Securitatea de Stat (n.a.). 


— Ştii prea bine că am comandat servietele prin 
intermediul unei prietene. Când aceasta le-a primit, le-a 
depozitat la etiopiana care... 

— Ştiu, ştiu, îi tăie vorba rusul. Da şi ce-i cu asta? 

— Eu am autorizat-o pe etiopiana ca să-l întâlnească pe 
unul dintre omologii tăi. Inţelegi ce vreau să zic, nu? 

— Da şi? 

Grea încercare pentru colonel. Ochii rusului îl sfredeleau 
nemiloşi, de parcă i-ar fi citit gândurile. 

— Ei bine, când acel bărbat a vizitat-o ieri, a văzut cele 
două serviete-diplomat şi a întrebat-o ce destinaţie au. Ea a 
răspuns că una este pentru mine şi cealaltă, pentru 
căpitanul Sharjadg. Tipul a părut mulţumit cu răspunsul. Eu 
cred că nu va menţiona nimic despre ele în raportul său. 
Cândva însă, mai târziu, s-ar putea să-şi aducă aminte... 

Oleg Kopecki clătină încet din cap, ca un elefant obosit şi 
spuse cu o voce stinsă: 

— Intotdeauna am fost de părere că poveştile astea cu 
agenţi dubli se termină prost... 

— Crezi că e grav? făcu speriat Bazară. 

— Nu este grav. Este catastrofal! 

In încăpere se lăsă o linişte apăsătoare. Bazară nu mai 
îndrăznea să se uite în ochii rusului şi nici să-şi aprindă o 
ţigară. 

Oleg Kopecki se rezemă de speteaza canapelei. Clocotea 
de furie. Ce dobitoc! Dacă Bazară s-ar fi aflat în subordinea 
lui. L-ar fi urcat în primul avion ce pleca la Moscova, cu 
ordinul de a-şi încheia cariera în Nijni-Novgorod... Din 
păcate, nu era cazul şi mai avea încă nevoie de el. 

— Poate că-ţi dai seama că va trebui să renunţăm la 
întreaga operaţiune, făcu el pe un ton tăios ca briciul. Nici 
nu se mai pune problema să riscăm. Doar dacă nu... 

— Dacă nu. Ce? 

Rusul nu răspunse, dar cei doi se priviră în ochi şi se 
înţeleseră de minune. Ofiţerul yemenit se ridică de parcă ar 
fi fost străbătut de un şoc electric. 

— Mă voi ocupa imediat de tot! 

— Stai jos şi ascultă-mă cu atenţie, ordonă cu răceală 
Oleg Kopecki. Tot ce trebuie să facem e să punem la cale o 


8 


asemenea stratagemă, încât să nu putem fi acuzaţi de 
nimeni. Omologii noştri nu sunt tâmpiţi. Chiar dacă nu vor 
crede spusele noastre, nu trebuie să aibă nici un fel de 
probă solidă. 

— Am o idee, făcu Bazară. g 

El îi explică sovieticului ce plan are. În cele din urmă, 
Kopecki spuse din vârful buzelor: 

— S-ar putea să funcţioneze. Lucrează repede. Fiecare 
minut de întârziere poate atrage riscuri imense. Pentru 
moment să nu te atingi de cealaltă fată. Este suficient să o 
sperii. i 

— Până mâine după-amiază nu pot să fac nimic. Il 
avertiză Bazară. 

Oleg Kopecki se uită la ceas, luă servieta-diplomat şi se 
ridică în picioare. 

— Pe săptămâna viitoare. 

Mohammed Bazară îl acompanie până pe palier. Cei doi 
se îmbrăţişară din nou, apoi rusul părăsi biroul. Coborând 
cele patru etaje, el se întreba dacă e cazul să comunice 
celor din Moscova cele aflate la această întâlnire... 

Dacă raporta totul, exista riscul ca Centrul să interzică 
definitiv operaţiunea la care lucra el de luni de zile. 

Dacă nu raporta şi se întâmpla vreo nenorocire, risca să 
fie chemat la Moscova şi să fie aruncat într-o arhivă prăfuită 
până la pensie... 

In timp ce străbătea Ring Road. Auzi zbieretele unui 
muezin care chema credincioşii la slujba de seară. Alţi 
muezini îi răspunseră ca un ecou ce se multiplici |, i 
nesfârşit. In Sanaa. Nimeni nu putea să uite că Dumnezeu 
este Allah. lar Mohamed este profetul lui. 

x 


* * 


Jack Penny ieşi din clădirea nou-nouţă a USIS?, o 
capodoperă arhitectonică în stil yemenit. Nu lipseau 
fântânile interioare şi nici bolțile în formă de ogive cu 
motive florale sculptate de artizani. Era un bărbat solid, 
înalt de un metru nouăzeci care intra cu greu în maşina sa 


2 United States Information Service (o acoperire pentru CIA) 
(n.a.). 


9 


de serviciu, marca Pajero. i 

Unul dintre adjuncţii săi, un negru originar din Georgia. Il 
întrebă: 

— Unde mergi? 

— La tenis, făcu Jack Penny. Celălalt râse complice. 

— Bullshit! Ştiu eu că ai găsit o puicuţă! Ticălosule! 

Tânărul american era un fustangiu renumit în Sanaa. 
Statura sa atletică, profilul de gladiator, dinţii strălucitori şi 
gesturile reţinute, toate îi dădeau un aer de un şarm nebun. 

Penny porni maşina şi reuşi să ocolească toate gropile şi 
movilele din drum. Precum şi o turmă de capre. USIS se afla 
în partea de sud a oraşului, acolo unde începea deşertul. 

In spatele lui, o Toyota Land Cruiser Saloon se lupta şi ea 
cu praful galben. Era culmea luxului în materie de 
automobile în Yemen. Şi asta, datorită faptului că avea 
caroseria înălţată pe roţi, era puternică, confortabilă şi 
rapidă. Beduinii îşi dădeau şi sufletul ca să cumpere o 
asemenea marcă. Sanaa era plină cu Toyote. Yemenul de 
Nord, considerat în mod oficial o ţară săracă, era plin de 
bogătaşi... 

In cele din urmă, ajunse în Haddah Road şi continuă ruta 
spre sud. Parcurse un kilometru, după care viră la stânga pe 
un drum îngrozitor. 

In timp ce maşina se hurduca din groapă în groapă, Jack 
Penny se întrebă deodată dacă nu cumva yemeniţii 
ghiciseră că era un agent CIA. Era la post de şase luni şi nu 
stabilise încă multe contacte. Deocamdată se ocupa de 
analize de tot soiul. Persoana cu care trebuia să se 
întâlnească acum era primul său informator şi se simţea 
extrem de mândru. Oswald Byrnes. Şeful centralei CIA din 
Sanaa. li recomandase să fie extrem de prudent. 

Oficialităţile din Sanaa nu-i vedeau cu ochi buni pe 
americani din cauza influenţei sovietice şi din cauza 
relaţiilor lor cu saudiţii pe care îi urau cu înverşunare. Cu 
toate acestea nu se arătaseră încă ostili pe faţă. Guvernul 
yemenit se specializase să păstreze o poziţie pe muchie de 
cuţit între Vest şi Est. 

Pe lângă el trecu o maşină cu un zgomot surzitor. Şoferul 
ei era un musulman cu turban şi conducea ascultând 


10 


versetele Coranului date la putere maximă. El îi adresă lui 
Jack Penny un surâs deformat de o cantitate enormă de qat. 
Yemeniţii toţi semănau cu nişte rumegătoare... 

Întunericul se lăsase aproape complet, iar muezinul unei 
moschei din apropiere se  dezlănţui într-o predică 
asurzitoare. 

Jack Penny făcu un scurt zigzag pe nişte străduţe ca să 
vadă dacă nu este cumva urmărit, apoi se îndreptă către 
nord utilizând un drum paralel cu Haddah Road. Era un 
drum plin de gropi şi dâmburi, extrem de periculos pentru 
pneuri şi amortizoare. 

Fu nevoit să ocolească o băltoacă uriaşă rămasă în urma 
unei tornade. Maşina se zgâlţăia înfiorător. Cât cuprindea 
privirea, nu se zărea nici o lumină. In zona aceea nu erau 
decât depozite şi câteva case izolate. Undeva, în stânga, se 
ridica silueta sumbră a unui djebel, ale cărui acoperişuri 
erau pline de DEA. Palatul prezidenţial se afla în apropiere, 
lângă vechiul aeroport. Preşedintele Yemenului de Nord se 
temea de toată lumea: de sud-yemeniţi, de saudiţi şi chiar 
şi de propriii lui piloţi, care ar fi putut pune la cale o lovitură 
de stat. Cei doi predecesori ai săi avuseseră mandatul 
scurtat şi mulţi oameni muriseră împuşcaţi apărându-i. În 
Yemen, politica avea gust de sânge şi miros de praf de 
puşcă. 

Cei şapte ani de război civil feroce nu îi calmaseră pe 
beduini, care erau oricând gata să se măcelărească între ei 
în numele lui Allah cel Preamilostiv. 

Tânărul american opri maşina alături de o casă în 
construcţie. El cobori şi plecă pe jos fluierând Aerul era 
proaspăt şi răcoros, iar liniştea absolută. In acel cartier, 
casele păreau aşezate la întâmplare, iar terenurile virane 
dintre ele erau pline de gunoaie. Din fericire, uscăciunea 
aerului diminua mirosurile emanate de acestea. 

Ajuns în faţa unei porţi din fier vopsit în albastru, el apăsă 
pe butonul unui interfon. Răspunse imediat o voce de 
femeie: 

— Aiwa??? 

Pe pietrişul aleii se auziră paşi şi grilajul se deschise. Jack 


3 Da? (n.a.). 


11 


Penny se aplecă puţin ca să poată intra: 

— Good evening. Jack! spuse un glas dulce de femeie. 
Chiar stând în vârful picioarelor, Assageth îi ajungea cu greu 
până la umăr. Cu un gest hotărât, Jack o apucă de subsuori 
şi o ridică să o sărute. Tânăra etiopiana se zbătu 
murmurând: 

— Nu, nu aici! Vino înăuntru. 

Jack Penny îşi spuse că se comporta ca un yemenit. 
Aceştia erau nişte obsedaţi sexuali din cauză că femeile 
erau puţine la număr, iar cei săraci nu-şi puteau permite să 
le plătească. 

Etiopiana îl conduse într-un mofrech“, o încăpere 
sărăcăcios mobilată. Pe jos erau câteva covoraşe, cu multe 
perne pe lângă pereţi şi un televizor. In aer domnea încă un 
miros fad. Assageth tocmai se despărţise de un alt bărbat... 

Jack Penny se instala confortabil între perne. Imediat, 
femeia se aşeză lângă el şi începu să-i desfacă nasturii de la 
cămaşă. 

Avea o figură triunghiulară, cu nişte ochi negri imenşi, 
plini de timiditate şi o gură mare cu buze groase. Dinţii ei 
albi contrastau puternic cu pielea de culoare închisă. Trupul 
ei înfăşurat într-o dje/laba albă semăna cu al unui copil, atât 
era de mic şi firav. Cu toate astea, Jack era înnebunit după 
sânii rotunzi şi tari, precum şi după fesele ei curbate în mod 
extrem de excitant. 

El strecură o mână pe sub dje/laba şi îi mângâie crupa. 

Assageth închisese ochii şi se freca de el ca o pisică, în 
timp ce continua să-l dezbrace cu gesturi blânde. După ce îi 
scoase cămaşa, începu să-l sărute pe piept, centimetru cu 
centimetru. Înfiorându-l din cap până-n picioare. 

— O ce puternic eşti! şopti ea. 

Fusese de la început fascinată de talia lui impresionantă, 
de umerii laţi ca ai unui luptător, de zâmbetul lui strălucitor. 
El o întâlnise la Aber Az Ozhoor, un bazar uriaş în care se 
vindeau produse occidentale. Bazarul se afla vizavi de Taj 
Sheba, pe bulevardul Ali Abdul Mughri, care tăia oraşul 
Sanaa în două, de la nord la sud. Jack Penny venise acolo 
să-şi cumpere un after shave. Tocmai se târguia cu 


+ Salon (n.a.). 


12 


vânzătoarea strident machiată, când îşi făcuse apariţia 
Assageth. Femeile păreau să se cunoască. Ele începură să 
vorbească în aymara, iar tânărul american, profitase de 
ocazie ca să le spună că fusese în ţara lor, în Etiopia. 

El ieşi din magazin o dată cu Assageth. Atunci îi propuse 
să o însoţească şi, spre marea lui surpriză, fata acceptase. Il 
rugase însă să o lase la o anumită distanţă de casă. 

Jack Penny nu putea să-şi creadă ochilor. Era pentru 
prima oară când reuşea să vorbească cu o femeie care nu 
făcea parte din corpul diplomatic. In Sanaa, femeile erau 
absente din viaţa socială: yemenitele se deplasau protejate 
de un marmouk” ca nişte fantome multicolore. 

Assageth îşi dezvăluise numele, dar refuzase să-i dea 
numărul ei de telefon. In schimb, acceptase să-şi noteze 
numărul lui, cu o oarecare reticenţă la început... îi promise 
că îl va suna. 

Tânărul american îi pusese cruce. Însă după câteva zile, 
telefonul sunase şi auzi o voce timidă ce vorbea o engleză 
destul de colţuroasă. 

— It's me, Assageth. 

Bucuros la culme, Jack Penny închisese combina Akai cu 
o lovitură de picior şi, după o discuţie plină de ezitări şi 
ocolişuri, reuşise să obţină o întâlnire cu ea. 

Assageth îi explicase cum poate să o găsească. „Veniţi 
pe Az Zubayri până la intersecţia cu Kentucky Fried 
Chicken. Apoi intraţi pe primul drum la stânga Locuiesc în 
ultima casă de pe partea dreaptă a străzii, care are un zid 
alb. Cu o poartă albastră...” 

A doua zi de dimineaţă, Jack îi povestise şefului său 
despre norocul ce căzuse pe capul lui. Oswald Byrnes. Venit 
la post de trei ani, îi domoli repede entuziasmul după ce 
cercetă nişte dosare. 

— Tocmai ai fost „racolat”, bătrâne! spusese el cu un ton 
compătimitor. Ştiu prea bine cine este fata asta. A venit în 
Sanaa ca secretară a Ambasadei Etiopiei şi a găsit imediat 
amanți  yemeniţi. Ultimul ei protector cunoscut este 
colonelul Mohammed Bazară. Nu cred că pot să te autorizez 
să o mai întâlneşti. Este un risc mare pentru securitatea 


5 Voal (n. a.). 


13 


noastră... 

Aceste revelații avură efectul unui duş rece asupra 
bietului Jack Penny. Curând însă, tânărul şi-a mai revenit 
spunându-şi această apreciere pesimistă are la bază 
neînțelegerile conjugale din viaţa şefului său. Soţia acestuia 
refuzase să rămână în Sanaa cu el, iar gurile rele spuneau 
că atitudinea ei nu era cauzată numai de clima oraşului. 
Oswald Byrnes. De îndată ce avea la îndemână trei sticle cu 
whisky, proclama sus şi tare că nu avea nevoie de afecţiune 
pentru că se simţea prea bine în faţa calculatorului său... 

In cele din urmă, Penny reuşise să-i smulgă autorizaţia 
pentru a o putea întâlni pe Assageth. Spera să-şi procure o 
informatoare valoroasă având în vedere faptul că fata era 
intimă cu colonelul Bazară. 

Şeful centralei CIA s-a lăsat convins şi a precizat fără 
prea mult entuziasm: 

— O.K., vreau însă să-mi faci câte un raport detaliat 
despre fiecare întâlnire. Nu vei primi mai mult de două sute 
de dolari pe lună şi, cum fetiţa asta nu funcţionează decât 
bine unsă, nu prea văd ce şanse poţi avea... 

Intr-adevăr, Assageth funcţiona numai în schimbul 
banilor. Jack Penny îşi dădu seama de acest lucru chiar de la 
prima lor întâlnire. Ea îl primise în încăperea în care se aflau 
şi acum. Discutaseră câteva momente şi. După o scurtă 
tăcere, el se aplecase spre ea ca să o sărute. Imediat. 
Assageth îl îmbrăţişase cu putere şi cei doi se rostogoliseră 
înlănţuiţi pe perne. Jack Penny încercase un soi de reţinere 
în faţa trupuşorului ei infantil şi se mulţumise cu nişte 
mângâieri ceva mai caste care avură asupra sa un efect 
nebănuit de mare. 

Assageth luase prima iniţiativa de a-l dezbrăca încetul cu 
încetul, la fel ca acum, descoperindu-i sexul cu un fel de 
uimire extaziată. Il mângâiase şi îl masase îndelung, 
uitându-se în ochii lui cu ochii negri plini de dorinţă. 

Şi tot ea îi şoptise: 

— / want you. 

Se lipise de trupul lui şi îi ghidase sexul cu mişcări 
experte. 


6 Te doresc (n.a.). 


14 


El era speriat de disproporţia uriaşă existentă între 
trupurile lor şi îşi spusese că dacă o penetrează îi poate 
străpunge şi stomacul. Assageth se mulţumise să scoată un 
geamăt răguşit. 

Făcuseră dragoste mişcându-se cu multă grijă, uşurel, 
până ce fata ajunsese la orgasm. Atunci se declanşase şi 
orgasmul lui Jack... După aceea, Assageth rămăsese ore 
întregi lipită de el şi îl mângâiase pe tot corpul, repetându-i 
la nesfârşit că adora fiecare părticică a trupului lui... 

Jack Penny plecase de la ea în plină noapte. Incântat la 
culme şi stupefiat de recomandarea pe care i-o făcuse 
minunata sa amantă: 

— Să te întorci peste o săptămână la aceeaşi oră. Să nu 
mă suni niciodată şi să nu vii niciodată la altă oră, căci ar fi 
periculos pentru amândoi... 

Jack redactase un raport cu lux de amănunte şi primise 
undă verde de la Oswald Byrnes ca să o vadă în continuare 
pe tânăra etiopiana. Incetul cu încetul, aceasta începu să-i 
facă tot felul de confidente. Povestea era clasică. Fata voia 
să plece în vacanţă în Etiopia şi să se întoarcă apoi în 
Sanaa. 

Yemeniţii refuzaseră să-i acorde viza. Colonelul Bazară 
fusese cel care intervenise în favoarea ei şi ceru să i se 
plătească în natură. Colonelul o luase cu el la petrecerile 
care aveau loc la clubul ofiţerilor Securităţii, dintr-un imobil 
micuţ aflat alături de un djebel. Mai era invitată şi prietena 
ei. Vânzătoarea din Aber Az Ozhoor. In curând. Bazară se 
îndrăgosti de Assageth şi o instala în căsuţa aceea în care o 
vizita zilnic, cu excepţia zilei de joi. 

Idila lor continuă în acest fel mai multe luni. Jack Penny 
făcuse rost de anumite informaţii fără importanţă. Assageth 
îl chestionase şi ea. Cu o anumită stângăcie. Voia să ştie o 
grămadă de lucruri despre americanii din Sanaa, iar el îi 
aranja cu plăcere ceva istorioare... 

Cea mai interesantă parte a întâlnirilor lor era momentul 
în care făceau dragoste. 

Jack continua să încaseze cu regularitate cei două sute 
de dolari lunari şi să întocmească rapoartele pe care nu le 
citea nimeni. Era fericit. Totuşi, de când o văzuse ultima 


15 


oară, simţea că ceva se schimbase. 
x 


* * 


Jack Penny închise ochii. Assageth tocmai îi administra o 
felaţie cu gingăşia ei obişnuită, iar el se concentra asupra 
minunatei senzaţii. 

Vocea muezinului răsună brusc din toate difuzoarele, 
făcând să  tremure vitraliile colorate. Assageth nu-şi 
întrerupse îndeletnicirea. Jack se smulse din gura ei şi 
începu să-i scoată dje/laba de-a lungul corpului ei gingaş şi 
grațios dezvelind pielea catifelată şi brună. Assageth se lăsă 
în voia lui, oferindu-i-se toată. 

Sexul americanului, dur ca un drug de fier, o străpunse, 
iar trupul etiopienei fu scuturat de un spasm. În clipa în care 
el o penetra până la rădăcină, femeia scoase un țipăt uşor. 

Muezinul îşi dublase eforturile. La fel şi Jack. Fata gemea 
şi striga, când în engleză, când în aymara, rugându-l să 
rămână în ea cât mai mult... 

In cele din urmă, Assageth se desprinse de el. Ochii negri 
aveau cearcăne adânci. 

Jack ştia că ea avea oroare să vorbească despre lucruri 
serioase după ce făcea dragoste. Trecu astfel aproape o oră 
fără ca să scoată mai mult de zece cuvinte. 

Assageth îl mângâia fără încetare, cu mişcări feline. Pe 
un ton detaşat, Jack puse întrebarea care îl interesa: 

— Erau superbe servietele diplomatice care erau la tine 
săptămâna trecută. De unde erau? 

El simţi cum Assageth încremeneşte. După câteva clipe 
de tăcere, ea spuse cu o voce nesigură: 

— Le-a adus de la Londra prietena mea care lucrează în 
Az Ozhoor. 

— Prietenii tăi au un gust special pentru lux, remarcă el. 
Assageth păru tulburată. 

— Nu ştiu. Nu cred că au costat prea mult. 

Erau serviete cu iscălitura Asprey... Jack Penny îşi spuse 
că ceva era ciudat în povestea asta. 

Ca pentru a pune capăt conversaţiei, Assageth începu să- 
| mângâie într-un mod mai excitant. Valul de plăcere care îi 
invada trupul nu-l împiedica pe american să reflecteze. 


16 


În lumea arabă şi în mod special în rândul militarilor, 
simţul ierarhiei era extrem de dezvoltat. | se părea foarte 
ciudat ca Mohammed Bazară să accepte o servietă 
diplomatică identică celei pe care o avea subordonatul 
său... 

Simţea că trebuie să aprofundeze acest subiect. După 
atitudinea stânjenită a fetei, el simţea că ceva nu este clar 
în povestea asta. Insă eforturile ei îşi făcură curând efectul 
şi se lăsă în voia valului. 

Câteva minute mai târziu, el explodă. Trupul lui uriaş era 
arcuit de plăcere. 

Din nou, Assageth rămase lipită de el ca un animăluţ 
fericit. Jack Penny rămase iar pe gânduri. Cum ar fi putut 
oare să afle mai multe despre afurisitele alea de serviete? 
El se ridică şi se întinse. 

— Vrei să o întrebi pe prietena ta dacă poate să-mi facă 
mie rost de o servietă la fel cu acelea? insistă el. 

— Da, desigur, spuse fata pe un ton distrat. 

Ea îşi îmbrăcă djellaba şi, cu tristeţe în priviri, adăugă: 

— Aş vrea să ne vedem mai des. 

— De ce nu vii tu la mine? 

Fata clătină din cap. 

— Ar fi prea periculos. 

El termină cu îmbrăcatul, iar Assageth il conduse până la 
uşă. 

Se întunecase şi pe cer apăruseră stelele. De departe se 
auzeau câinii lătrând. Din cauza altitudinii atmosfera era 
foarte limpede. Din nou. Etiopiana se ridică în vârful 
picioarelor ca să-l sărute. Jack o prinse de talie şi o ridică de 
la pământ, strângând-o la pieptului lui. 

— Te iubesc din toată inima, spuse el. 

— Şi eu te iubesc, şopti fata. Imi place la nebunie să fac 
dragoste cu tine. Pe săptămâna viitoare. 

— Nu uita de servieta mea! 

Grilajul se închise în urma lui. Jack se îndreptă spre 
maşină. Pietrişul de pe drum scrâşnea sub paşii săi. In jur 
nu se vedea nici ţipenie de om. El deschise portiera maşinii 
şi se lăsă pe canapea. Imediat scoase un urlet de durere. 
Vru să se ridice, dar ghearele de oţel ce-i pătrunseseră în 


ŞS 


17 


carne îl ţineau ca nişte harpoane... Un frig îngrozitor i se 
răspândi în tot trupul de parcă ar fi plonjat într-un lac 
îngheţat. 

Cu mâinile crispate pe volan, el căzu mort, cu capul pe 
volan. 


18 


Capitolul II. 


— Ticăloşii! Au folosit curara! Vă daţi seama? Curara! 
Oswald Byrnes vorbise atât de tare, încât Malko se întoarse 
ca să vadă dacă pasagerii din Airbus Air France nu îl 
auziseră. 

Din fericire, în clasa Club, recent introdusă pentru 
Orientul Mijlociu, nu era înghesuială prea mare. lar vecinii 
lor dormeau. 

Cei doi bărbaţi se întâlniseră în Paris. Oswald Byrnes, 
şeful Centralei CIA din Sanaa, venise din Londra, iar Malko, 
din Austria, ca de obicei, fusese smuls încă o dată din iubitul 
său castel din Liezen. Nu-i displăcea ideea de a cunoaşte 
Yemenul, o ţară încă medievală, izolată de restul lumii 
civilizate. 

Yemenul era despărţit în două de treizeci de ani. 
Yemenul de Sud, un vechi protectorat britanic, devenise un 
satelit al URSS, marxist şi înfometat. Yemenul de Nord 
rămăsese în circuitul occidental, susţinut de Arabia Saudită. 
Era un stat feudal în care sovieticii reuşeau să exercite o 
puternică influenţă prin intermediul a numeroşi consilieri 
militari. Cele două ţări se aflau pe picior de război, fiecare 
vrând să o înghită pe cealaltă. 

Malko îl observa pe bărbatul de lângă el ce părea extrem 
de vexat din pricină că adjunctul lui fusese ucis în acel mod. 

— Oswald, ce diferenţă este între a fi otrăvit şi a primi 
două gloanţe în cap? 

Americanul dădu din cap, şocat. 

— Dar nu este deloc acelaşi lucru... Numai nişte sălbatici 
nenorociţi mai folosesc curara. Cei din triburile Jivaros, de 
exemplu. 

Cu ochelarii cu rame din material plastic alb şi cu părul 
cărunt şi rar pieptănat pe spate, americanul semăna cu un 
obscur funcţionar aflat în pragul pensionării. Cu toate 
acestea era cotat ca unul dintre cei mai buni şefi de agenţie 
din cadrul CIA-ei. Cu un gest, Byrnes îi ceru stewardesei să-i 


19 


aducă un alt pahar. De când plecase din Paris, nu băuse 
decât whisky sec. 

— Jack Penny nu bănuia nimic? îl întrebă Malko. Oswald 
Byrnes bău o înghiţitură înainte să răspundă: 

— l-au deschis maşina în timp ce se afla la informatoarea 
sa. L-au decupat canapeaua şi au căptuşit-o cu patru seringi 
pline cu venin curara, cam patru centimetri cubi de otravă 
în fiecare. Suficient să omori fulgerător un elefant. Seringile 
au fost puse vertical, cu pistoanele prinse pe o plăcuţă de 
oţel pusă în partea inferioară a scaunului. Când Jack s-a 
aşezat, cele patru seringi i-au injectat otrava în fese... Nu a 
avut nici cea mai mică şansă de scăpare! A murit în câteva 
secunde... 

— Avionul coboară deja spre Cairo, anunţă stewardesa. 
Vă rugăm să vă puneţi centurile. 

Aparatul Airbus Air France se îndrepta către piramidele 
luminate la fel ca Turnul Eiffel. 

Oswald Byrnes rămase tăcut, cu privirea fixă, un pic 
sticloasă. J&B îşi făcea efectul. El tresări când auzi glasul lui 
Malko. 

— A fost nevoie de ceva timp pentru a pune la cale 
uciderea lui... 

— Au avut timp din belşug. De fiecare dată, el rămânea 
acolo ceasuri întregi... 

El adăugă după un moment de tăcere: 

— Ar fi trebuit să-mi ascult instinctul şi să nu-l las pe Jack 
să se mai întâlnească cu fata aceea. Oricum nu ne aducea 
nici un serviciu deosebit. Aţi văzut rapoartele? Nici măcar o 
informaţie nu este veritabilă. 

— Atunci de ce a continuat să lucreze cu ea? 

Americanul ridică din umeri. 

— I se urase în Sanaa. Cred că era mort după fata asta. 
Eu am dat dovadă de slăbiciune. 

— Uciderea lui a fost premeditată cu mult timp înainte, 
spuse Malko. Curara nu se găseşte la orice colţ de stradă. 
Trebuiau să deschidă automobilul, să-l supravegheze şi să 
folosească nişte tehnicieni specializaţi. 

Avionul atinse solul într-un K/ss-/anding” impecabil şi 


7 Aterizare foarte fină (n.a.). 


20 


începu să ruleze către aerogara. În jurul lor se îngrămădeau 
pasagerii ce călătoriseră la clasa Club. Malko se gândea la 
acea moarte ciudată. Ştia că veninul curara fusese utilizat 
în Beirut de anumite grupări palestiniene. Dar în Yemen... 
Oswald Byrnes avea răsuflarea îmbibată de alcool. 

— M-am gândit şi eu la toate astea! Am citit şi am tot 
recitit rapoartele făcute de el. Dacă Jack ar fi descoperit 
ceva la ultima sa vizită, nu ar fi avut timp să se organizeze 
o asasinare atât de sofisticată. 

— In cazul acesta, misterul este total, făcu Malko. 

— Nu în totalitate. După moartea lui Jack. Au început să 
apară tot felul de zvonuri care mi-au ajuns la ureche. 
Veneau de la informatori de încredere. Se pare că ar fi 
vorba de o crimă pasională. Fata era amanta colonelului 
Mohammed Bazară, şeful Securităţii. 

— Ştiu asta şi? 

— Cuprins de gelozie, el ar fi cerut unui grup de 
palestinieni care se aflau în Sanaa să-l scape de rivalul său. 

— Pare destul de plauzibil, admise Malko. Oswald Byrnes 
scoase un oftat: 

— Yeah... 

Avionul se opri şi se deschiseră uşile. În interior pătrunse 
un miros pătrunzător de benzină, specific aeroporturilor din 
Orientul Mijlociu. Aerul era răcoros şi domnea o atmosferă 
calmă. Malko îşi aminti de misiunea sa din Egipt. Ce păcat 
că israelienii şi americanii lăsaseră ca Sadat să fie asasinat. 
Nu vor mai întâlni niciodată un om ca el. 

— Aţi reuşit să staţi de vorba cu acea etiopiana? Întrebă 
el. 

— Fata a dispărut imediat după moartea lui Jack. 
Yemeniţii declară că habar nu au unde se află. Dar eu ştiu 
că ne mint cu neruşinare. Maşina lui Jack fiind parcată 
destul de departe de casa ei. Ei spun că fata nu avea nici o 
legătură cu moartea lui. 

— Dar nu ar putea fi vorba de un simplu atentat anti- 
american? 

— Nu, nu cred. Ar fi fost cu siguranţă revendicat. 

In jurul lor se agitau cei din personalul de serviciu. Malko 
rămase tăcut. | se făcuse somn. 


21 


Cei din Centrala din Viena îl avertizaseră că va avea o 
misiune delicată în Yemen. Dosarul primit de la Oswald 
Byrnes în Paris nu conţinea decât rapoartele întocmite de 
Jack Penny şi o scurtă sinteză privind moartea acestuia. 

— Ce ştiţi despre cealaltă fată? Despre cea care lucrează 
la parfumerie. Aţi putut vorbi cu ea? 

— Nu. Nu am avut timp. Am fost imediat chemat la 
Londra. Va trebui să ne ocupăm cât mai curând şi de ea. 

— Atunci nu credeţi în teoria crimei pasionale, nu-i aşa? 

— Nope! 

— De ce? 

Oswald Byrnes se apropie de urechea lui Malko. Cu un 
aer misterios. 

— Dintr-un motiv cunoscut numai de mine. Cu două zile 
înainte de a fi asasinat, Jack mi-a spus că a descoperit ceva 
interesant la această Assageth. A refuzat să-mi spună mai 
mult, pretinzând că s-ar putea să nu fie ceva important. Ca 
un tâmpit, nu am mai insistat. Eram grăbit să fac raportul 
săptămânal pentru Langley. Jack mi-a spus că spera să afle 
ceva mai mult la următoarea sa vizită, aşa că am aşteptat. 
Acum însă, sunt convins că descoperise într-adevăr ceva. 
Altfel nu ar fi fost lichidat. Nu ştiu însă dacă am reuşit să-i 
conving şi pe şefii cei mari de la Langley. Mi-au spus să vă 
aduc pe dumneavoastră. Eu ţin legătura cu Ali Nasser, 
expreşedintele Yemenului de Sud care vine adesea în 
Sanaa. Ne-am hotărât să-i furnizăm armament şi să-l 
ajutăm să organizeze forţele de gherilă în Yemenul de Sud. 
Aveam nevoie de un „operator” ca să nu ies eu în evidenţă. 

x 


* * 


Cu două luni în urmă. În Yemenul de Sud izbucnise o 
revoluţie de palat, ce alungase de la putere pe preşedintele 
Ali Nasser. Invinuit că s-ar fi îndepărtat de învăţăturile 
marxiste şi adusese în locul lui o junta mai fidelă Uniunii 
Sovietice. Bineînţeles că preşedintele expulzat fusese 
curând „recuperat”. 

— De la dumneavoastră aştept să aflaţi motivul pentru 
care a fost asasinat Jack Penny. Mă aflu la ultimul meu post. 
După asta îmi iau la revedere! Nu vreau însă să mă 


22 


pensionez împroşcat cu noroi. Vă sfătuiesc să fiţi foarte 
atent... 

El lăsă fraza neterminată din cauza unei egiptence care 
făcea curat lângă scaunul său. Continuă imediat cu glas 
şoptit: 

— Vă amintiţi de filmul „Salariul groazei”? 

— Desigur. 

— Ei bine, eu consider că încercarea de a aduce lumină în 
acest caz este echivalentul cu a conduce un camion 
încărcat cu dinamită pe un drum plin de gropi. Oricând vă 
poate arunca în aer. Dacă reuşiţi să descoperiţi ceva, promit 
că voi pune la bătaie toate fondurile secrete. 

Malko simţi un fior rece pe şira spinării. Rareori era 
avertizat într-un mod atât de direct. 

Oswald Byrnes se apropie de urechea lui. 

— Vă cunosc şi vă apreciez nespus de mult. Eu nu sunt 
unul dintre nemernicii care îşi trimit oamenii în gura lupului 
promiţându-le verzi şi uscate. 

Malko îşi zise că francheţea americanului se datora în 
mare parte acţiunii alcoolului... 

— De ce nu aţi cerut ca această anchetă să fie făcută de 
un membru al centralei dumneavoastră? 

Privirea americanului deveni reprobatoare. A 

— În primul rând, pentru că nici unul nu ar fi capabil. În al 
doilea rând. Poziţia noastră aici este prea fragilă. 
Dumneavoastră sunteţi austriac şi. Dacă se întâmplă vreo 
sincopă, o să vă lase mai uşor în pace. Se vor debarasa de 
serviciile dumneavoastră ca de un ciorap uzat. Se vor face 
că nu v-au cunoscut vreodată. In caz de deces, nu se vor 
osteni nici să vă repatrieze rămăşiţele pământeşti... 

Înţelegând greşit tăcerea lui Malko. Americanul adăuga 
făcând un semn către uşa deschisă. 

— Dacă aş fi în locul dumneavoastră, aş ieşi ca un glonţ 
pe uşa aceea şi nu m-aş mai opri până la Atena. 

Malko zâmbi evaziv. Sângele lui slav îl făcea să fie un pic 
fatalist. Era convins că moartea putea să-l surprindă acolo 
unde se aştepta cel mai puţin. lar castelul său era ca un puț 
fără fund care înghiţea tot ceea ce câştiga. li plăceau 
nespus aceste momente de răscruce în care trebuia să-şi 


23 


decidă soarta. 

— Am încredere în steaua mea, zise el. De ce ar fi o 
misiune atât de periculoasă? 

Oswald Byrnes se uită îngrozit la el. 

— Cum de ce? Bărbatul care o iubeşte pe Assageth este 
omul cel mai puternic din Sanaa. Face tot ce vrea aici, în 
mod legal sau ilegal. Nimeni nu va voi să vă ajute. 

Malko ştia acest lucru. Sosise în Yemen în calitate de 
„consultant” pentru Hunt Oil, fapt ce-i dădea posibilitate de 
a se deplasa fără să atragă atenţia. 

Hunt Oil descoperise un zăcământ petrolier în deşert, la 
nord-est de Mareeb. Şi se pregătea să-l exploateze 
construind o conductă până la mare. La acest proiect lucrau 
şi tehnicieni străini. 

— Cei care lucrează pentru Hunt Oil trebuie să fie 
respectaţi pe aici. Doar ei sunt cei care se ocupă de 
rafinarea petrolului. 

Şeful centralei CIA simţi că se sufocă. 

— Pe naiba! Cei din Hunt se c... pe ei! Se tem că 
yemeniţii se pot debarasa de ei, aducând altă companie... 

Incurcate erau iţele în lumea petrolului. incurcate şi 
primejdioase. Malko se întinse. Nu era deloc încurajatoare 
perspectiva misiunii sale. Oswald Byrnes îi era simpatic. Cel 
puţin vorbea pe şleau. Americanul îl pândea cu coada 
ochiului. Imediat ce uşile avionului se închiseră, el ridică 
paharul închinând în direcţia lui Malko. 

— Bun venit în Yemen. Fie ca diavolul să vă protejeze! 

— Nu comiteţi o blasfemie ca asta, vă rog. Apropo, în 
povestea cu Ali Nasser, care sunt adversarii noştri? 

— Ruşii. Sunt furioşi că preşedintele Yemenului de Nord. 
Abdulah Saleh l-a primit cu braţele deschise: 

— Dar nord-yemeniţii cum reacţionează? 

— Aceştia ne lasă în pace. Faptul că preşedintele lor este 
prietenul personal al lui Ali Nasser este de ajuns ca să-i 
potolească. Probabil că au pregătit deja următoarea sosire a 
lui în Sanaa, care va fi peste zece zile. Acum se află în 
Etiopia. 

Vocea americanului fu acoperită de zgomotul 
reactoarelor. Avionul se afla în plină manevră de decolare. 


24 


Treptat, aparatul luă viteză în zborul său deasupra Mării 
Roşii. Malko se relaxa în fotoliul confortabil al clasei Club. 
Dacă tot avea să moară, măcar să moară odihnit. Reuşi să 
aţipească în timp ce parcurgea cu privirea un pliant ce 
prezenta noile zboruri ale companiei Air France Paris-Londra 
la preţul de 595 de franci dus-întors, cu masa şi şampania 
incluse în tarif. Oswald Byrnes îl lăsă să doarmă. 

x 


* * 


Glasurile muezinilor izbucniră din slavă în acelaşi timp. 
Amplificate de staţiile de mare putere. incât ai fi zis că din 
ceruri se aude însuşi glasul lui Allah. Repetat de mii de 
ecouri. Era aproape ora patru în zori. Ţipetele guturale ale 
molohilor se amestecau făcând oraşul adormit să vibreze în 
întunericul nopţii. 

Nicăieri în lumea islamică nu mai întâlnise Malko o 
concentraţie mai mare de moschei... Şoferul puse o frână 
puternică în faţa unui soldat îmbrăcat cu o uniformă kaki şi 
înarmat cu un Kalaşnikov. Acesta schimbă câteva cuvinte 
cu şoferul taxiului, care îi dădu o ţigară şi plecă din nou... 
Era al şaselea baraj de când plecaseră din aeroportul din 
Sanaa. Toate însă fuseseră la fel de ineficace. 

Ţipetele muezinilor se mai auzeau încă atunci când 
maşina se opri în faţa clădirii sumbre a hotelului Taj Sheba 
Toate magazinele erau protejate de aceleaşi obloane 
vopsite în albastru. Câţiva vagabonzi dormeau direct pe 
trotuarul bulevardului Ali Abdul Mughm. 

Malko îi dădu şoferului douăzeci de dolari şi intră în holul 
clădirii. Un funcţionar somnoros completă o fişă şi îl 
conduse până în cameră. Hotelul parcă fusese construit 
pentru pitici. Putea să atingă plafonul cu mâna. 

Pe o masă avea nişte pâine... Şi trei ore ca să se 
odihnească. 

El se întrebă dacă Securitatea yemenită începuse deja 
să-i analizeze fişa de „consultant” ... 

x 


* * 


Un şofer de taxi se repezi pe peronul hotelului Taj Sheba 
ca să-şi ofere serviciile lui Malko. Avea turban şi, peste 


25 


cămaşă, purta o haină europeană. | se vedeau picioarele 
păroase şi jambia strecurată în centură, lângă sticluţa cu 
apă minerală ce stingea setea provocată de qat. Bărbatul 
era ştirb şi surâdea. 

— Sanabany Station on the Ring Road, spuse Malko. 

Sunetul  claxoanelor înlocuise vacarmul produs de 
glasurile muezinilor. Vehiculele defilau în şir neîntrerupt prin 
faţa hotelului Taj Sheba. Erau o mulţime cu marca Toyota 
Land-Cruiser ridicate pe roţile înalte, precum şi automobile 
Nissan şi Daihatsu. Toată producţia de maşini japoneze se 
îngrămădea parcă pe drumurile din Sanaa. Ciudat lucru 
pentru o ţară atât de săracă... Soarele ardea fără milă. 

Taxiul demară şi viră la dreapta în dreptul Băncii de Stat, 
o clădire superbă. Inconjurată de o grădină, dar ale cărei 
seifuri nu conţineau nici măcar un singur dolar. 

După ce se trezise, Malko studiase temeinic topografia 
acestui oraş plat şi prăfuit. Era destul de simplistă: şoseaua 
Ring forma un careu în interiorul căruia se dezvoltase oraşul 
muşcând din deşert. In partea estică se afla bazarul brăzdat 
de râul care nu curgea decât trei sau patru zile pe an. In 
partea de vest se afla vechiul oraş construit de către turci, 
un labirint de străduţe înguste şi întortocheate, cu ziduri 
fără ferestre, în spatele cărora se ascundeau sute de 
grădini. Un cerc format din munţi despăduriţi înconjura 
oraşul. Nu existau trotuare, numai clădiri moderne, din 
beton, adevărate cuburi lipsite de frumuseţe, sau case 
vechi cu fațadele decorate cu stucaturi, cu ferestrele 
obturate cu vitralii şi cu porţi masive din lemn. 

Aici toate femeile purtau văl peste chip. 

Taxiul se opri după douăzeci de minute în faţa unui teren 
înconjurat cu un grilaj unde se aliniau câteva automobile. 
Acolo se afla un centru de închiriat maşini, indicat de 
Oswald Byrnes. Americanul îi dăduse lui Malko o carte de 
vizită, pe care scrisese câteva cuvinte în arabă. 

Un băiat cu dinţi strălucitori îl întâmpină pe Malko. 

— Salam alleikum! 

— Alleikum salam! răspunse Malko politicos. Conversaţia 
se opri aici... Arabul nu ştia nici o boabă de engleză. Cartea 
de vizită a lui Oswald Byrnes reuşi însă să facă minuni. 


26 


Malko semnă un impresionant formular redactat în limba 
arabă, apoi primi un automobil Suzuki de culoare roşie- 
pompier, cu nişte scaune de o murdărie respingătoare şi cu 
pneurile lustruite ca obrajii unui bebeluş. Era parcă cea mai 
prețioasă piesă din colecție! Funcţionarul numără 
anvelopele cu mare emfază şi îi arătă cu mândrie roata de 
rezervă uzată până la structura de rezistenţă. In cele din 
urmă. Cu ajutorul unui coleg, reuşi să alcătuiască o frază în 
limba engleză: 

— You no go in the North. They kill you and steal the car“. 

Ca să dea mai multă greutate spuselor sale. El îşi trecu 
degetul pe la beregată cu o mimică expresivă. Era o ţară 
ospitalieră. Malko se jură că nu va încălca hotarele Sanaa-ei 
uitând să spună că locul acesta era mai periculos decât 
triburile nesupuse din nord. 

Acum nu-i mai rămânea decât să-l găsească pe Oswald 


Byrnes şi să se arunce în gura lupului. 
x 


* * 


Haddah Road şerpuia către sud. De o parte şi de alta a 
drumului se ridicau clădiri moderne cu spaţii din ce în ce 
mai generoase între ele. Malko se întreba dacă nu mersese 
prea departe. Rula deja în mijlocul deşertului, iar centrul 
oraşului Sanaa se afla în urma sa la mulţi kilometri 
depărtare În cele din urmă. Observă Haddah Hotel, iar în 
faţa lui. Un lot de bungalovuri din materiale prefabricate. O 
placă anunţa „Koweiti Yemen Realty Co”. Baraca cu 
numărul 38 era chiar în partea din spate a lotului. O 
superbă secretară filipineză ridică privirea de la maşina de 
scris. 

— Pot să vorbesc cu Mr. Byrnes? întrebă Malko. 

Fata fusese probabil prevenită, pentru că se sculă 
imediat de la birou şi îl conduse într-un birou prevăzut cu 
aer condiţionat. 

Americanul, proaspăt bărbierit, era verde la faţă din 
cauza oboselii. 

— Cu ce trebuie să încep? îl întrebă Malko. Cu Ali Nasser, 


8 Nu mergeţi în nord. Acolo vă vor ucide şi vor tura maşina 
(n.a.). 


27 


ori cu fata? 

— Cu fata, zise americanul. Trebuie să verificăm dacă a 
dispărut cu adevărat. 

— Acest lucru mi se pare destul de delicat. 

Oswald Byrnes scoase din sertarul biroului un plic pe care 
i-l întinse lui Malko. 

— Aveţi aici o scrisoare adresată lui Assageth de către o 
prietenă din Adis-Abeba. Este scrisă în limba aymara. 
Trebuie să spuneţi că v-a fost dată în Cairo cu rugămintea 
de a i-o înmâna personal lui Assageth. 

— Vă rog să-mi explicaţi cine a scris-o. 

— Păi, a fost compusă la centrala noastră din Adis- 
Abeba... O să vă duceţi până la vila ei. Dacă este acasă, veţi 
încerca să vorbiţi cu ea. 

— Nu v-aţi gândit niciodată ca această fată ar fi putut 
juca un anumit rol în uciderea lui Jack Penny? 

— Cum să nu? 

— Şi atunci? 

— In cazul acesta, suntem siguri. Ştim că ea va apela la 
prietenii ei ca să le ceară ajutorul. In felul acesta, vom afla 
cine se află în spatele întregii poveşti. 

— Dar ce fac dacă nu o găsesc acasă? j 

— Veţi merge să o vedeţi pe prietena ei. In Aber Az 
Ozhoor. Puteți să-i predaţi şi ei scrisoarea pentru 
Assageth... 

Ce interesant, totul fusese prevăzut... Totul în afară de 
situaţia în care lucrurile ar fi luat o întorsătură urâtă. In 
genul unui cataclism. Malko vâri plicul în buzunar. Era grăbit 
să treacă la treabă. 

— Unde locuieşte fata? 

— Păi, aproape în deşert. Nu veţi reuşi să o găsiţi de unul 
singur... 

El întoarse capul şi strigă: 

— Hassan! 

Zâmbetul lui Hassan ar fi pus pe goană chiar şi o vulpe. 

El îi întinse o mână moale şi catifelată lui Malko, 
aruncându-i nişte ocheade provocatoare. Chiar şi în ţările 
arabe, homosexualitatea era curentă. Se vedea de la o 
poştă că băiatul este homo. Era un adevărat personaj de 


28 


film. 

— Hassan, spuse Byrnes. Tu ai să-l conduci pe domnul 
Linge în locul unde a fost omorât domnul Penny. Trebuie să- 
i arăţi casa... 

— Aiwa, făcu yemenitul cu un zâmbet libidinos. Asta-i 
tot? 

— Pentru moment, da. 

Arabul ieşi din birou de-a-ndărătelea nedezlipindu-şi 
privirea de Malko. Definitiv lucru, era tipul său preferat de 
amant... Acesta din urmă se întoarse către Byrnes. 

— Asta cine mai este? 

— Este unul dintre colaboratorii mei. Un yemenit din 
Aden. Lucra pentru consulatul nostru pe timpuri... A fost 
scos basma curată dintr-o afacere cam încurcată... 

Hassan strecură capul pe uşă şi întrebă timid. 

— Domnule Byrnes, aţi putea să-mi daţi în avans vreo 
două mii de riali? Mătuşa mea este internată la spital şi... 

— ţi dau cinci sute, spuse americanul pe un ton ce nu 
admitea nici un fel de replică. 

Hassan se făcu nevăzut. 

— Numai anul ăsta şi-a îngropat nevasta de trei ori. 
Spuse oftând Byrnes. Cât despre mătuşi. Am pierdut deja 
socoteala... Tipul ăsta întreţine o grămadă de indivizi care 
îşi petrec zilele fumând qat aşteptându-l. lar asta costa 
bani. Nu glumă... 

— Aveţi încredere în el? întrebă Malko neliniştit. 

— Nu întrutotul, spuse calm şeful centralei CIA, dar 
experienţa m-a învăţat că tipii de soiul acesta creează totuşi 
cele mai puţine probleme. În primul rând, tipul are nevoie 
continuu de bani. În al doilea rând, l-am avertizat de la 
început că dacă mă trădează se va trezi cu două gloanţe în 
tărtăcuţă. Aici o asemenea ameninţare este luată în serios... 

Era amuzant să auzi asemenea cuvinte ieşind din gura 
unui bătrânel cu o înfăţişare atât de bonomă şi blândă. 
Oswald Byrnes avea însă nişte ochi reci. Lipsiţi de veselie. 

— Sper că aţi analizat bine situaţia, spuse Malko. Este la 
fel de important pentru amândoi. 

Americanul făcu un gest neputincios. 

— Inch” Allah... Hassan spionează pentru Securitate ca şi 


29 


ceilalţi inşi care lucrează pentru străini. Are grijă însă să 
„filtreze” informaţiile. In felul acesta este mulţumită toată 
lumea, în plus. El cunoaşte multă lume în Sanaa. O să 
vedeţi că vă va face numeroase servicii importante. Pe 
curând! 

Când părăsi biroul lui Byrnes. Malko îl găsi pe Hassan 
care îl aştepta rezemat cu spatele de o Toyota Cressida 
destul de ponosită. Surâdea complice. 

— Sir, veniţi să vedeţi ceva! 

El deschise portiera maşinii Suzuki închiriată. Malko nu 
observă nimic deosebit... Atunci Hassan îi luă mâna şi i-o 
ghidă pe sub scaun, cu un gest mângâietor. Atunci Malko 
simţi asperităţile unui pat de armă! Un revolver fusese fixat 
sub scaun cu bandă adezivă. Era suficient să tragi cu putere 
de el ca să se desprindă. 

— Domnul Byrnes mi-a spus să am grijă de 
dumneavoastră, spuse el. Aici, oamenii sunt uneori violenţi. 

— Sunteţi înarmat? îl întrebă Malko. 

Hassan îşi desfăcu haina şi crosa unui revolver se văzu 
ieşind din centură. 

— In Yemen, toată lumea este înarmată, spuse el. 

El scoase dintr-o teacă jambia sa. Al cărei tăiş bine 
ascuţit strălucea ca un brici. Era un adevărat cuţit de 
măcelar. 

Hassan o privi cu încântare. Malko avea în faţa ochilor un 
potenţial ucigaş. 

— Să mergem, făcu el. 

Suzuki urmărea cu greu Cressida care înainta către 
centrul oraşului Sanaa. După ce străbătură un kilometru, ei 
virară la dreapta într-un drum lăturalnic într-o stare jalnică. 
Casele erau răspândite haotic. Inconjurate de ziduri înalte şi 
mormane de gunoaie. Din loc în loc, se vedeau caroserii 
vechi de maşini abandonate printre sute de sticle din 
plastic. 

Câteva capre păşteau în mijlocul gunoaielor. Cressida se 
opri în cele din urmă în faţa unei vile modeste, înconjurate 
de un zid alb. lar Hassan claxona de două ori, după care 
demară din nou. 

Malko se opri şi se dădu jos din maşină. Apăsă pe butonul 


30 


interfonului, dar fără rezultat. Atunci bătu în poarta din fier 
vopsită în albastru şi aşteptă. 

Tocmai se gândea să plece, când de cealaltă parte a 
zidului se auzi zgomotul făcut de nişte paşi pe pietrişul din 
curte. 


31 


Capitolul III. 


Poarta din fier se deschise şi în pragul ei apăru un bătrân 
cu straiele atât de peticite, încât semăna mai degrabă cu o 
sperietoare de ciori. De sub poalele cămeşoiului se zăreau 
picioarele slabe ca două scobitori. Era desculţ şi murdar. 
Cuţitul prins la cingătoare avea parcă rolul să-l ţină în 
picioare, ca un arac. El se uită curios la Malko. 

— Aiwa? 

— Miss Assageth? celălalt făcu un gest evaziv: 

— La, læ. 

Malko trecu pe lângă el şi pătrunse în grădină, cu 
scrisoarea în mână, la vedere. Bătrânul venea după el. Casa 
era încuiată şi părea nelocuită. Assageth, amanta lui Jack 
Penny, nu mai era acolo. Malko trebui să se retragă. 
Bătrânul servitor rămase în poartă, cu ochii aţintiţi la 
maşina Suzuki ce încerca să iasă în şosea. 

Malko nu era surprins. Chiar dacă yemeniţii minţeau în 
legătură cu dispariţia fetei, cel puţin făcuseră în aşa fel 
încât să pară plauzibilă. Nu-i mai rămânea decât să o caute 
pe cealaltă etiopiana, prietena lui Assageth. 

În ciuda eforturilor poliţiştilor de la trafic, circulaţia era 
atât de intensă. Incât îi trebuiră aproape douăzeci de 
minute ca să ajungă în centrul oraşului. Parcă maşina în 
parchingul hotelului Taj şi traversă pe jos bulevardul Ali 
Abdul Mughni. Firma magazinului Aber Az Ozhoor se etala în 
caractere imense, subliniate de neon. Acolo găseai orice, de 
la îmbrăcăminte, până la articole de cosmetică. 

În stânga, se afla raionul pentru bărbaţi, cu doi vânzători. 
În partea dreaptă, un cadi’ îmbrăcat în alb, cu o jambia 
argintie la cingătoare şi cu o umbrelă atârnând de braţ, 
tocmai cumpăra un săpun de la o vânzătoare micuță, cu 
pielea arămie, trăsături delicate şi ochi mari, de căprioară. 
Cum fata nu purta văl, nu putea fi decât o etiopiana. Malko 


9 Nu, nu, (n.a.). 
10 Primarul unui sat (n.a.). 


32 


se apropie de ea după ce se îndepărtă cumpărătorul. 

— Dumneavoastră sunteţi Amabeit? întrebă el cu vocea 
cât mai blândă cu putinţă. 

Vânzătoarea îl privi înfricoşată. 

— Yes, yes. Why? 

Vocea ei răsuna ca o şoaptă. 

— Ştiu că sunteţi prietenă cu Assageth, spuse Malko. Ea 
lăsă capul în jos. 

— Cine sunteţi dumneavoastră? 

— Un prieten de-al ei. L-am adus un mesaj, o scrisoare. 
Ştiţi cumva unde o pot găsi? 

— Nu, nu ştiu. 

— Dar o cunoaşteţi, nu-i aşa? 

— Puțin. 

— Se află în Sanaa? 

— Nu ştiu. Vă rog să mă scuzaţi. 

Ea se strecură în celălalt capăt al magazinului şi se opri 
în faţa unei yemenite înveşmântate din cap până-n vârful 
picioarelor, arborând şi inevitabilul marmuk din pânză 
neagră. i 

Vânzătorii se uitară la Malko în mod ciudat. In Yemen, 
nimeni nu vorbea cu femeile... Acesta fu nevoit să plece din 
magazin cu gândul la atitudinea tinerei etiopiene. 

Nemaiavând şi altceva de făcut, se întoarse la Taj. Toate 
magazinele se închideau la ora două Avea să o caute atunci 
pe Amabeit. Intre timp putea să se relaxeze niţel în piscina 
hotelului. 

x 
* x 

Mai mulţi yemeniţi se îngrămădeau înnebuniţi pe o 
schelă ridicată în faţa unui imobil în curs de construcţie. De 
acolo se putea vedea piscina hotelului Taj Sheba unde se 
bronza o creatură ieşită parcă din basmele din „O mie şi 
una de nopţi”. 

Sutienul de la bikini părea că stă să plesnească sub 
presiunea sânilor. Avea nişte ochi albaştri ca seninul 
cerului, ce contrastau minunat cu părul negru, tuns cu 
breton pe frunte. Era lungită pe un şezlong şi citea o 
revistă. 


33 


Nu-i păsa de privirile celor din preajmă. Un chelner se 
împiedică şi cu greu reuşi să nu răstoarne tava pe care o 
ducea, atât era de concentrat asupra coapselor din faţa sa. 

Malko se instala în apropiere de fata cu chip de înger. 

In ochii yemeniţilor, asemenea apariţie era un adevărat 
scandal. In Arabia Saudită, femeia aceea ar fi fost ucisă cu 
pietre. 

Fata îi zâmbi lui Malko. Apoi reluă lectura cu un aer 
nepăsător. Făcu apoi o mişcare languroasă lăsându-l să-i 
admire toate curbele unui trup fără cusur. 

După un timp, se ridică din şezlong şi se întinse leneşă, 
scoțând în afară sânii ţanţoşi. 

Schela din apropiere ameninţa să se prăbuşească sub 
povara ei. Yemeniţii priveau cu ochii ieşiţi din orbite. Malko 
întâlni privirea necunoscutei. 

— Dacă mai staţi pe aici în ţinuta asta, riscaţi să fiţi 
violată, spuse el zâmbind. 

— O nu! Yemeniţii sunt foarte respectuoşi faţă de străini. 
Cel mult pot risca să-mi atingă fesele pe stradă. Mai departe 
de atât nu merg... 

Ochii albaştri ai fetei îl priveau cu interes vădit pe Malko. 
Deşi vorbea bine engleza, era clar că nu era limba ei 
maternă. Malko îi întinse mâna. 

— Mă numesc Malko Linge şi sunt austriac. Fata se 
lumină. 

— Ce interesant! Pe mine mă cheamă Andreea şi sunt 
unguroaică. Locuiesc la Budapesta şi merg foarte des la 
Viena. 

— Ce naiba căutaţi aici? 

— Sunt infirmieră la Spitalul Revoluţiei. Lucrez în cadrul 
unui program de asistenţă medicală a COMECOMI. 

Cu un gest brusc, ea îşi desfăcu sutienul dezvelind pentru 
o fracțiune de secundă sânii bronzaţi şi tari, apoi se înfăşură 
cu un prosop. Era un număr de striptease demn de Crazy 
Horse. Apoi îşi puse un pulover strâmt şi o fustiţă din piele 
neagră, incredibil de mulată care ridică şi mai mult 
tensiunea asistenţei. 

— Plecaţi? o întrebă Malko. 


11 Echivalent al CEE (n.a.). 


34 


Andreea scoase un oftat. 

— Da, trebuie să plec la lucru. 

El se ridică imediat. 

— Nu am nimic de făcut. Mi-ar face plăcere să vă conduc. 
Nefericiţii de pe schela de acolo ar fi în stare să încerce să- 
şi concretizeze fanteziile. 

Privirea albastră ca cerul se umbri tulburată. 

— Chiar credeţi asta? 

S-ar fi părut că ideea nu-i displăcea deloc. Ea îşi puse 
nişte ochelari de soare şi plecă însoţită de Malko. In maşină 
era o căldură ca într-un cuptor încins. 

— Trebuie să merg în Bab el Yemen, la intrarea în oraşul 
vechi, spuse ea. 

Maşina străbătu Az Zubayri Road. Peste tot se înălţau 
minaretele moscheilor, printre casele vechi în formă de 
turnuri pătrate şi cu acoperişuri în formă de terasă, 
construite din blocuri de piatră şi decorate cu stucaturi. 

Spitalul Revoluţiei era o clădire impresionantă, modernă, 
înconjurată de o frumoasă grădină. Andreea se strâmbă. 

— Nu am nici un chef să mă închid acolo. Nu avem 
medicamentele necesare, iar doctorii sovietici sunt 
veterinari... Vă mulţumesc că m-aţi condus. Maşina 
dumneavoastră a fost mai plăcută decât autobuzul. 

— Nu aţi vrea să cinaţi împreună cu mine în seara asta? 

Fata scutură bretonul negru. 

— Termin serviciul la ora unsprezece... 

— Nu-i nimic. 

— Cum să nu? La ora aceea, toată lumea doarme în 
Sanaa. Singurul local deschis este la Sheraton... Dar acolo 
sunt nişte preţuri... 

— Bine, atunci vom merge la Sheraton. 

Fata era impresionată de nonşalanţa lui Malko. 

— Staţi la Taj Sheba? 

— Da. In camera 824. 

— Dacă pot să scap mai devreme, vă sun. Ceauo! 

— Dar eu nu pot să vă caut? 

— Nu, pentru că nu am telefon personal, iar la spital nu 
poţi ştii în ce salon mă aflu. 

Malko făcu cale-ntoarsă. Era ora unu şi zece. Trebuia să 


35 


se apuce de treabă. CIA nu-l plătea ca să-i facă curte unei 
unguroaice. Chiar dacă era o splendoare de femeie. 
x 


* * 


Malko era deja bine copt în căldura sufocantă a maşinii în 
clipa când Amabeit îşi făcu apariţia din magazin. Ea plecă 
pe jos către parcul Al Tahir. Amestecându-se în mulţime. 
Malko o urmări cu uşurinţă. Când ajunse în faţa poştei, fata 
o luă la stânga, traversând piaţa în diagonală. Malko ocoli 
monumentul sovietic cu un tanc aşezat pe un soclu din 
piatră, ce comemora victoria repurtată de republicani 
asupra regaliştilor în timpul războiului civil din anii '62-'69. 
leşi în faţa fetei în clipa în care ea se pregătea să intre pe o 
străduţă fără trotuare. 

Amabeit întoarse brusc capul când maşina ajunse în 
dreptul ei. Malko îşi dădu seama că fusese recunoscut. 

— Urcaţi în maşină, aş vrea să vă vorbesc, spuse el. 

— Nu, nu vreau, făcu ea speriată. 

Suzuki bloca trecerea, iar maşinile din spate începură să 
claxoneze. 

Amabeit ezită puţin, apoi se decise să se urce în maşină. 
Malko plecă la întâmplare intrând în vechiul oraş turcesc şi 
evitând gropile pline cu apă. Ori de câte ori ploua, acest 
oraş prăfuit se transforma într-o adevărată cloacă. 

— Ce doriţi de la mine? îl întrebă Amabeit. Cum m-aţi 
găsit? 

— V-am urmărit, îi spuse Malko. Trebuie să vă vorbesc. 
Unde am putea să mergem? 

Câteva clipe ea rămase mută. Apoi şopti „la dreapta”. Se 
aflau în faţa Ambasadei URSS şi pe un panou era semnul 
„sens interzis”. 

— Nu putem merge la dreapta. 

— Ba da, insistă Amabeit. 

Se pare că anumite străzi erau mai puţin interzise decât 
altele. 

Ei ajunseră în faţa unui palat vechi, izolat în mijlocul unei 
grădini. Era hotelul Dar al Hamd. Cei doi intrară într-un hol 
cu arhitectură tipic arabă, iar Malko o urmă pe fată într-un 
salon pustiu. De altfel, întreg hotelul părea destul de pustiu. 


36 


Amabeit îl privi întrebătoare. 

— Unde se află Assageth? Trebuie neapărat să aflu. 

Amabeit lăsă privirea în jos. 

— V-am spus deja că nu ştiu... De ce doriţi atât de mult 
să o vedeţi? Eu nu vreau să am necazuri. 

— Din partea cui? 

Fata nu-i răspunse. Glasul unui muezin chema 
credincioşii la rugăciune. Malko o privi pe etiopiana. Era 
graţioasă, bine făcută, cu nişte ochi extraordinari. Părea o 
căprioară hăituită. 

— Assageth nu mi-o vorbit niciodată despre 
dumneavoastră. 

Malko înţelese că trebuia să facă următorul pas. 

— V-a vorbit însă despre Jack Penny, nu-i aşa? 

Se auzi un „da” ca o adiere. Amabeit îl privea cu ochii 
măriţi de groază. 

— İl cunoaşteţi? 

— Da. Ştiţi ce i s-a întâmplat? 

Fata făcu semn că da. Stătea ghemuită, copleşită. Îţi 
făcea milă să te uiţi la ea. 

Malko o luă de mână mică. Brună, pe care strălucea un 
inel de argint. 

— Tot ce vreau e să o întâlnesc pe Assageth, spuse el. 

— A plecat, dar nu ştiu unde s-a dus. Vă jur! 

Părea sincer înspăimântată. 

— I s-a întâmplat vreo nenorocire? 

— Nu ştiu. 

— Trebuie să o găsesc cu orice preţ, insistă Malko. Este 
foarte important. 

Amabeit se ridică. 

— Trebuie să plec. Nu încercaţi să mă mai căutaţi, vă rog 
frumos. 

Lui Malko nu-i mai rămăsese decât o carte de jucat. 
Scoase din portofel cinci bancnote a câte o sută de dolari şi 
le strecură în poşeta fetei. 

Ea protestă cu moliciune, dar nu-i înapoie. Asta îi dădu 
curaj lui Malko. 

— Căutaţi-o! Sunt sigur că veţi reuşi să mă ajutaţi. Ea 
cobori privirea fără să-i răspundă. 


37 


— Vin să vă văd la magazin, spuse Malko. 

— Nu, nu veniţi acolo! Este foarte periculos! Veşnicul 
laitmotiv. 

— Atunci cum aş putea să vă găsesc? La dumneavoastră 
acasă? 

— Nu. Mai bine vă telefonez eu. Daţi-mi numele şi 
numărul dumneavoastră. 

El notă adresa şi numărul hotelului pe o bucată de hârtie. 
Amabeit îi adresă o privire rugătoare. 

— Acum trebuie să plec. Vă rog, nu mai veniţi după mine! 
Apoi fugi ca un şoricel speriat. El o urmări gânditor. Avea 
impresia că se află pe o pistă bună, dar minată... 

x 


* * 


Colonelul Mohammed Bazară avea poftă de o femeie. 
Ideea asta nu-i dădea pace de câteva ceasuri. Muezinii 
începuseră să zbiere, anunțând slujba de seară, dar nu 
reuşiră să-l sustragă. Foarte elegant în sahariană sa bej. El 
se simţea într-o formă excelentă. Ce păcat că nu avea 
amanta lângă el... 

La volanul unui Mercedes negru cu geamuri fumurii, el 
ieşi din Elham El Makasi. O zonă îngrădită cu sârmă 
ghimpată. In formă de dreptunghi, păzită zi şi noapte de 
oameni înarmaţi, de proiectoare şi chiar de un întreg sistem 
electronic. 

El se îndreptă spre Ambasada Algeriei, apoi intră pe Ring 
Road şi se întoarse într-o mică fundătură ca să se oprească 
în faţa unei băcănii. 

Abdul le Borgne se grăbi să-l întâmpine. Bazară îi şopti 
ceva la ureche. Băcanul dispăru o clipă şi reapăru cu un 
pachet înfăşurat în ziare, pe care îl puse în braţele 
colonelului. 

In pachet era o sticlă J&B - un whisky vechi de douăzeci 
de ani. Pe piaţa neagră, costa optsprezece mii de riali. 

Insă prietenul colonelului, conducătorul „Fraților 
musulmani” nu suporta alt gen de băutură... 

Mohammed Bazară urcă în maşină, dar îşi dădu seama că 
nu avea deloc chef să se îmbete în tovărăşia prietenului 
său. 


38 


Tot ce dorea acum cu ardoare era o femeie. 

In mod automat, el se îndreptă către şoseaua Hodeyda, 
dar când dădu cu ochii de bietele făpturi decrepite care se 
ofereau trecătorilor, făcu cale-ntoarsă către Nasser Street, 
strada bijutierilor. Acolo se găseau o mulţime de femei 
voalate, care însă tânjeau după o bijuterie. Lăsă maşina 
lângă Ambasada Italiei şi porni pe jos. 

Din nefericire, mai toate magazinele erau închise, iar 
rarele femei care mai rătăceau pe acolo, erau în grupuri. Se 
sui deci în Mercedes şi cobori în piaţa Al Tahrir, întorcându- 
se în Ali Abdul Mughni ca să plece apoi spre sud. Când zări 
firma luminoasă a magazinului lui Aber Az Ozhoor, chipul i 
se lumină. Parcă maşina şi intră în magazin. Era deja ora 
închiderii. Amabeit se mai afla acolo, cu siguranţă. Desigur, 
în mod oficial, era „logodnica” adjunctului său, căpitanul 
Sharjag, dar acesta nu s-ar fi formalizat. In plus, colonelul 
Bazară ar fi profitat de ocazie ca să o terorizeze niţel, că nu- 


i strica deloc. 
x 


* * 


Mohamed  Bazară opri maşina la stop. În fața 
cinematografului Haddah şi întinse mana către coapsa 
nervoasă a lui Amabeit. Fata nu se împotrivi şi-l lăsă să o 
mângâie. El o pipăi cu neruşinare, plimbându-şi mâna către 
sânii şi către coapse. Explora cu plăcere un teren nou. Două 
lucruri adora yemenitul: fetele minione, cu carnea tare şi 
sâni enormi, aşa ca micuța etiopiana. 

Mercedesul negru se îndrepta acum către clubul ofiţerilor 
din Securitate, un loc interzis restului armatei. Acolo se 
desfăşurau cele mai nebuneşti orgii din Sanaa. Băutura fină 
curgea în valuri, iar femeile nu purtau văl. 

Din cauza hurducăturilor, Amabeit nimeri peste colonel. 
El fu nevoit să încetinească. li venise o idee. Luă mâna 
dreaptă a fetei şi o puse pe pântecele său. Docilă, aceasta 
începu să-l mângâie trezindu-i dorinţele. 

Cu o mişcare bruscă de volan, ofiţerul yemenit se gară pe 
un mic promotoriu de unde se puteau vedea toate luminile 
oraşului. Cu gesturi febrile el se desfăcu la pantalon şi o sili 
pe Amabeit să-l ia în gură. Membrul său era deja de 


39 


dimensiuni alarmante. Felaţia era rar practicată la arabi, 
fiind considerată o specialitate a străinilor, dar atunci când 
aveau prilejul, erau mai mult decât încântați să-i simtă 
deliciile. Arabul şopti cu o voce răguşită: 

— Tayeb, tayeb!”? 

Amabeit se străduia să-l mulțumească. El o apăsă pe 
ceafă. 

— Zoud!” 

Fata se supuse, iar el simți că explodează. Atunci 
Amabeit îi dădu drumul. Era o catastrofă! Furios colonelul 
urlă: 

— Dă-mi o batistă, nenorocito! 

În grabă, cu mâinile tremurânde, fata scăpă din mâini 
geanta. 

Bazară aprinse plafoniera. Privirea îi căzu pe bancnotele 
verzi îndoite, risipite pe jos. El le ridică şi le examina la 
lumină. Era stupefiat. Simţi cum dorinţa i se spulberase. 

— Cine ţi-a dat dolarii ăştia? 

Paralizată de teroare, Amabeit articula câteva cuvinte 
neinteligibile. Colonelul o prinse de gât şi o scutură. 

— Cine ţi-a dat banii ăştia? 

— Un prieten, bolborosi fata. 

— Cine? 

— Nu-l cunosc. 

Cuprinsă de panică, fata deschise portiera maşinii şi sări 
din ea. 

Colonelul sări şi el jos şi din trei paşi o ajunse din urmă. 
Fără să scoată o vorbă, el o luă la palme şi începu să o 
lovească şi cu picioarele. Dădea unde nimerea. 

Amabeit se îndoi din şale şi se prăvăli ţipând la pământ. 
În Yemen, ea nu era decât o sclavă fără nici un drept. 
Bazară îi putea trage un glonţ în cap, putea să o arunce 
într-o râpă. Să o tortureze, căci nimeni n-ar fi reacţionat în 
favoarea ei. 

Un Jeep trecu pe lângă ei, iar yemenitul, de teamă că ar 
putea fi văzut, o trase pe fată iar în Mercedes. Aceasta 
plângea în hohote. 


12 încă, încă!. (n.a.). 
13 Repede! (n.a.). 


40 


— Ai să-mi spui imediat adevărul, altfel te omor! urlă ca 
scos din minţi arabul. 

El opri maşina în faţa esplanadei iluminate a clubului 
păzit de oameni de încredere şi o trase pe Amabeit în 
spatele clădirii. Acolo era o celulă care servea pentru 
interogatorii, înăuntru nu era decât o saltea pusă direct pe 
pardoseală, iar în pereţi erau montate inele de fier ca în 
închisorile medievale, cu lanţuri şi cătuşe. 

Bazară o împinse pe etiopiana către zid şi o prinse în 
cătuşe cu mâinile îndepărtate de trup. Apoi îşi scoase 
veşmântul şi rămase într-o vestă de corp. El apucă o vână 
de bou întărită cu piele de cămilă. Era un instrument de 
tortură îngrozitor. La fiecare lovitură, smulgea şi câte o fâşie 
de piele din trupul victimei. 

In timpul ultimului complot, colonelul jupuise de viu un 
suspect. Acesta murise în chinuri atroce după ce Bazară şi 
fidelul său adjunct, căpitanul Sharjaq se amuzaseră urinând 
pe rănile sale. In Yemen învinşii erau întotdeauna vinovaţi. 

— Nu! urlă Amabeit. 

Prima lovitură îi sfâşie bluza şi îi brazdă pieptul ca o 
arsură cumplită. Bazară ridică din nou braţul vrând să o 
lovească peste pântece. Aceasta ţipă: 

— Opreşte! Opreşte-te! O să vorbesc! 

Ofiţerul yemenit lăsă încet braţul în jos şi se apropie de 
ea. 


41 


Capitolul IV. 


Întins pe patul său, Malko aştepta problematicul telefon 
al Andreei. Era deja ora zece şi el murea de foame. Se gândi 
să mai aştepte un sfert de oră. Ceva mai devreme luase 
maşina şi dăduse câteva ocoluri casei în care locuise 
Assageth. 

La adăpostul întunericului, el escaladase zidul grădinii, 
dar nu zărise nici un semn de viaţă. 

Soneria telefonului îl făcu să tresară. El ridică receptorul. 
Abia se auzea ceva vag. Cu greu, reuşi să recunoască vocea 
unguroaicei. 

— Mai sunteţi acolo? Sunt liberă într-o jumătate de oră... 

— Vin să vă iau, făcu Malko. 

El puse receptorul în furcă. Era în al nouălea cer. Cu 
ajutorul Andreei ar fi putut să afle mai multe despre 
universul sovietic din Sanaa şi. Oricum, nu avea să cineze 
de unul singur. Se grăbi să plece la Spitalul Revoluţiei. 

În jurul clădirii era destul de pustiu. Doar câteva familii 
campaseră direct pe trotuar sub corturi improvizate unde 
trăiau cu caprele lor la un loc... 

Andreea îşi făcu apariţia după vreo douăzeci de minute 
din marea clădire cu ziduri verzui şi veni în fugă către 
Suzuki. În cinstea lui Malko purta acum nişte ciorapi negri la 
ţinuta ei extrem de sexy. 

— Am avut un bolnav operat care nu reuşea să le 
trezească din anestezie. 

— Aţi reuşit până la urmă să-l salvaţi? 

— Nu. A murit... 

Urmă un moment de tăcere. 

— Unde se află Sheraton? întrebă Malko. 

— O luăm drept înainte pe Wadi Al Qasr Road, ca să 
intrăm în Ring Road, în nord. După aceea apare hotelul, pe 
partea dreaptă. 

Curând părăsiră şoseaua asfaltată. Ei străbătură un drum 
desfundat până să ajungă în Ring Road. Circulaţia era nulă 
şi barajele lipseau cu desăvârşire. 


42 


În timpul nopţi, Sanaa părea aproape frumoasă. 

Firma luminoasă a hotelului Sheraton părea lipită pe 
munte, în interiorul hotelului, parcă intrai în altă lume: o 
imensă lustră lumina holul plin de buticuri. O scară în formă 
de spirală urca din holul central. Se auzeau acordurile unei 
melodii. 

— Să o luăm pe aici, îl ghidă tânăra unguroaică. 
Pătrunseră într-un restaurant gen cabaret. Localul era plin 
cu arabi şi japonezi. Găsiră o masă undeva mai în fund. 

Tocmai făcuseră comanda, când pe scenă apăru o 
creatură sculpturală. Era o blondă înaltă, cu părul revărsat 
în cascade peste umeri. Pe trupul ei perfect se mula o 
rochie din lastex argintiu cu un decolteu extrem de generos. 
Cu un microfon în mână, ea începu să cânte în limba 
engleză, rotindu-şi corpul ca asistenţa să-i poată admira 
curbele din toate părţile... 

— Este o româncă, Elvira Ploieşteanu, şopti Andreea. E 
frumoasă, nu? 

Yemeniţii, cu siguranţă, erau înnebuniţi după ea... 
Cântăreaţa cobori în sală, apropiindu-se de fiecare masă. Ea 
se opri în faţa lui Malko şi, cu o voce răguşită. Incepu să 
interpreteze New York, New York. La prima vedere, părea să 
aibă un chip banal, cu trăsături regulate, cu o gură mare şi 
ochi spălăciţi. Nu era ceea ce s-ar fi putut numi o frumuseţe 
provocatoare. Dar când îi întâlni privirea. Malko simţi un 
adevărat şoc. g 

Deşi Elvira avea trăsături fade. In ochii ei se putea citi 
toată perversitatea din lume. Reuşea să transmită un fluid 
ce îţi trecea prin stomac şi îţi ardea măruntaiele. 

Malko îşi îndreptă privirea spre însoţitoarea sa. 

Andreea golea paharul şi de şampanie Dom Perignon cu 
o expresie de încântare. 

— Este minunat să te bucuri de o băutură ca asta! 
Sheraton este singurul loc din Sanaa unde se găseşte de 
vânzare alcool. 

— Yemeniţii sunt chiar atât de stricţi în privinţa asta? 

— O, nici vorbă de aşa ceva! Spitalul nostru este un 
adevărat alambic. La aproape toate seratele locale se bea 
alcool. Niciodată însă nu se bea în public. Este o lume de 


43 


ipocriţi. La fel e şi în privinţa femeilor. Sub pretextul religiei, 
femeile sunt transformate în sclave... 

Andreea nu îi prea avea la inimă pe arabi. Blonda se 
făcuse nevăzută. 

— Ce faceţi aici în Sanaa? întrebă Andreea ceva mai 
târziu. 

— Petrol. 

— A, lucraţi cu Hunt! 

— Exact. 

Era o acoperire plauzibilă. Tânăra unguroaică începu să-i 
pună o mulţime de întrebări. Din fericire, el învățase bine 
lecţia. Brusc, se întrebă dacă ea era într-adevăr infirmieră. 
Jongla cu termenii tehnici specifici ca un vechi afacerist. 

In jurul lor se dansa. Ei se îndreptară către ringul de 
dans. Femeia îl făcu să înţeleagă că nu-i displace compania 
lui. 

Modul în care îşi unduia şoldurile transmitea un mesaj 
clar. Ea dansa lipită de el, cu faţa vârâtă în scobitura 
umărului său. Din nefericire, în timp ce se întorceau la 
masă. Ea se uită la ceas şi ţipă: 

— Vai de mine! Trebuie să plec acasă. Mâine trebuie să 
mă scol la ora şase... 

Goliră sticla cu şampanie. Afară se făcuse răcoare. Cum 
se văzu în Suzuki. Malko o îmbrăţişa şi o sărută. Andreea îi 
răspunse la sărut cu pasiune, apoi se trase îndărăt. 

— Sunt destui gardieni pe aici. Nu vreau să am neplăceri. 

Malko porni maşina. Drumurile erau pustii, la fel şi 
barajele. 

In dreptul Ambasadei japoneze, ea îi spuse: 

— Locuiesc acolo, imediat după semnalizatorul de trafic. 
Era o construcţie modernă cu patru etaje. 

Ei intrară într-un hol deschis, plin cu prăvălii cu obloanele 
de fier trase. Andreea se opri în faţa unei uşi prevăzute cu 
interfon şi se răsuci către Malko. 

— Trebuie să ne despărţim aici. 

Nu asta era şi intenţia lui... O cuprinse din nou în braţe, o 
rezemă de uşă şi începu să o sărute. Fata i se smulse din 
braţe. 

— Nu vreau să fim văzuţi. Câteodată apar gardieni. Pe 


44 


curând... 

— Nu pot să vă însoțesc? 

— Nu. 

— Atunci veniţi cu mine la Taj Sheba. 

— Îmi este imposibil. Hotelul este şi mai sever 
supravegheat. 

— Atunci, ce facem? 

— Îmi pare rău, dar nu avem încotro, spuse ea pe un ton 
ce nu admitea replică. 

Vâri cheia în broască şi deschise uşa. Malko se strecură 
iute după ea înainte ca uşa să se închidă cu un zgomot. 
Andreea, care urcase câteva trepte, se întoarse. 

— Sunteţi complet nebun. 

Era întuneric. Malko o prinse de talie şi o lipi de trupul 
său. Ca astfel fata să-şi dea seama de starea în care se afla. 

— Nu vreau şi nu pot să mă despart de tine, zise el. 

— Dar trebuie să pleci, spuse oftând Andreea cu un glas 
mai puţin autoritar. 

Deja nu mai încerca să se eschiveze. Gurile lor se 
atinseră, încet, încet, Malko reuşi să-i deschidă buzele iar ea 
îi răspunse cu timiditate. 

El începu să-i exploreze trupul cu mişcări voit lente, 
întârziind în dreptul sânilor înfioraţi şi coborând apoi către 
pântece. El începu să o maseze prin fusta din piele fină. 

La început. Andreea părea că rezistă, apoi. Încetul cu 
încetul, bazinul ei se însufleţi iar respiraţia i se acceleră. 

Malko îşi continua manejul fiind convins că de data asta 
nu-l va mai respinge. Îmbrăţişarea lor deveni din ce în ce 
mai înfocată. El îşi reprimă o exclamaţie de plăcere când 
simţi mâna Andreei care-i desfăcea fermoarul pantalonului, 
încercând să-l elibereze. Femeia începu să-l mângâie cu 
mişcări ample. Acum era ea cea care îşi scoase pubisul în 
întâmpinarea lui. Amândoi se legănau în umbra scărilor ca 
doi beţivi. 

— Să urcăm la tine, îi şopti Malko la ureche. 

În loc să-i răspundă, Andreea îşi vârî mâna pe sub fustă şi 
îşi scoase slipul, răsucindu-se pentru a scăpa mai uşor de 
el. Apoi, cu amândouă mâinile, îl apucă pe Malko şi îl trase 
spre ea. Acesta îi penetra pântecul inundat de plăcere. 


45 


Tăcerea era totală. Se auzeau doar respiraţiile lor gâfâite 
şi foşnetul hainelor. Fusta Andreei era strânsă toată în talie, 
permițându-i lui Malko să o pătrundă în profunzime în ciuda 
poziţiei inconfortabile. Cei doi ajunseră împreună la orgasm 
într-un concert de suspine şi gemete, apoi respiraţiile lor 
redeveniră normale. Cu grijă, Andreea se desprinse de el cu 
un ultim geamăt. 

— Au trecut două luni de când nu am mai făcut dragoste. 
Ai profitat de slăbiciunea mea... 

— Şi tu la fel..., remarcă Malko vesel. Sper că data 
viitoare o să ne bucurăm de mai mult confort. 

— A fost foarte bine şi aşa, spuse visătoare Andreea. Nu 
ştiu însă când ne vom mai putea vedea. O să te sun. 
Deocamdată, chiar că trebuie să plec... 

Ea îşi ridică slipul de pe jos şi îl îndesă în poşetă, îl sărută 
în fugă şi fugi în sus pe scări. 

Malko părăsi imobilul uşurat şi vesel. Yemenul îi rezerva 
şi surprize plăcute. Spera ca acest lucru să se repete. 

x 
x x 


Malko fu nevoit să tragă de volan ca să evite un accident, 
li ieşise brusc în cale un arab ce se împleticea pe drum 
strângând la piept legăturica de gat. 

Când ajunse în Koweiti-Yemen Realty Co. El lăsă maşina 
Suzuki în parchingul rezervat firmei Hunt. Era util în cazul în 
care ar fi fost supravegheat. Apoi se îndreptă pe jos spre 
bungaloul şefului centralei CIA. Dormise bine şi se simţea în 
plină formă. Câţiva mecanici americani îşi făceau de lucru în 
jurul aparatelor Hercules, iar alţii jucau cărţi pe veranda 
bungaloului lor. 

Oswald Byrnes îl întâmpină cu un zâmbet cam crispat. 

— Eram îngrijorat. Cum s-a desfăşurat întâlnirea cu 
etiopiana? N 

Malko îi prezentă un raport complet. In care era inclusă şi 
întâlnirea sa cu Andreea. In acest timp. Consuma cafeaua 
insipidă adusă de secretara filipineză. Care îi arunca 
ocheade languroase. 

— Mi se pare că i-aţi plăcut secretarei mele, făcu Byrnes. 
Mă nelinişteşte însă flirtul dumneavoastră cu unguroaica. În 


46 


afară de funcţia lor oficială, infirmierele au misiunea să se 
căsătorească cu yemeniţii. Aceştia devenind în acest fel o 
sursă de informaţii. De asemenea, obişnuiesc să agaţe 
străinii veniţi în ţară care ar putea reprezenta un oarecare 
interes în ochii ruşilor. 

— Este posibil, recunoscu Malko. Dar nu uitaţi că şi eu aş 
putea să culeg ceva informaţii în felul ăsta... 

Chipul lui Byrnes se împietri. 

— S-a terminat cu agenţii dubli. Nu sunteţi aici pentru 
asta. Aţi văzut ce a păţit Jack Penny. Tot ce aţi putea să 
obţineţi de la tipa asta este să se culce cu dumneavoastră. 
Aceste fete nu posedă nici o informaţie care să ne 
intereseze. 

— Am înţeles, zise Malko. 

Oswald Byrnes cerceta nişte documente. 

— Ali Nasser soseşte aici peste zece zile, anunţă el. 
Tocmai m-am întâlnit cu emisarul său. L-am promis că o să-i 
aranjez o livrare de armament. Până una alta aş vrea să vă 
ocupați de această problemă. 

— Cum? 

— O să vă fac cunoştinţă cu persoana care sper să poată 
rezolva problema asta. Se numeşte Zaghlool Mokha. Este 
un yemenit bogat care mi-a mai făcut nişte servicii. 

— Când va fi asta? 

— Cât de curând. Trebuie să-l sun. 

— Perfect, făcu Malko. Eu mă întorc la hotel. Nu are sens 
să mai rămân pe aici. 

Malko se învârtea la soare în jurul piscinei, când îşi auzi 
numele strigat la staţia de amplificare. 

Trebuia să fie Oswald Byrnes sau Andreea. El ridică 
receptorul telefonului existent la recepţie. 

— Alo? 

— Mr. Linge? Aici este Amabeit. 

Inima i se opri în piept. 

— Aţi aflat cumva ceva? 

— Poate că da, răspunse fata. Aţi putea să veniţi chiar 
acum? 

— Unde? A 

— In Nasser Road. In faţa casei de schimb Al Romani, 


47 


alături de Muzeul Armatei. 

— In cinci minute voi fi acolo, spuse Malko. 

El se îmbrăcă iute, sări în Suzuki şi verifică dacă 
revolverul se afla tot sub scaun. Spera să nu fie vorba de o 
capcană. Strada Nasser era cu sens unic. lar el fu obligat să 
facă un ocol mare prin străduţe înguste şi întortocheate. 

Când ajunse în piaţa Al Tahrir. Zări firma casei de schimb 
Al Romani. Opri maşina şi, imediat de sub un portic, ieşi o 
femeie voalată. Ea se apropie de el şi întrebă: 

— Pot să urc în maşină? 

— De ce te-ai deghizat aşa? o întrebă Malko. 

— Nu trebuie să ştie nimeni că mă întâlnesc cu 
dumneavoastră. Să plecăm de aici. 

El se supuse. Amabeit îi ceru să oprească în faţa Poştei. 

— Eu o să cobor aici. Am vrut să vă văd pentru că acum 
ştiu unde se află Assageth. 


48 


Capitolul V. 


Malko era în al nouălea cer. Cei cinci sute de dolari nu 
fuseseră deloc o investiţie proastă. Dacă o găsea pe 
Assageth. Misterul asupra morţii lui Jack Penny urma să fie 
repede elucidat. 

— Unde se află? întrebă el. 

— În Hodeyda. A fost nevoită să fugă din Sanaa după 
cele întâmplate. Îi este frică. Lucrează la un hotel, 
Ambassador. Dar nu trebuie să-i telefonaţi. Este de acord să 
vă întâlniți. Trebuie să fie însă cât mai curând, pentru că are 
de gând să se îmbarce pe un vapor şi să plece la Asmara. 

— Unde se află Ambassador? 

— De cum intraţi în Hodeyda, este imediat, pe partea 
stângă. E un hotel modern. Assageth se află la recepţie. vă 
rog să nu vă mai întoarceţi la butic căci s-ar putea să dau 
de bucluc. Prietenul meu este foarte gelos. 

Ea se dădu jos din Suzuki şi dispăru în mulţimea 
trecătorilor din faţa Poştei. Malko nu putu să-i mai pună şi 
alte întrebări. 

El întoarse în Al Mughni şi reveni la hotel. Acolo cercetă 
harta ca să vadă unde este Hodeyda Era pe Coasta de Vest 
la circa trei sute de kilometri, de cealaltă parte a munţilor. 

x 
x x 


— Nu-mi place să ştiu că plecaţi acolo, zise gânditor 
Oswald Byrnes. Mai ales singur. Nu avem însă cum să 
evităm acest lucru. Povestea lui Amabeit mi se pare 
verosimilă... Partea proastă este că pentru asta va trebui să 
străbateţi jumătate de ţară. 

— Credeţi că s-ar putea să fie vorba de o capcană? 

— Nu este exclus acest lucru. Dacă uciderea lui Penny a 
fost o crimă pasională, nu riscaţi nimic. Dacă însă este 
vorba de altceva, Bazară nu poate lichida pe faţă doi agenţi 
din CIA aflaţi în Sanaa. În altă parte ar fi mai discret. 

Nu suna deloc încurajator... 

— Pe de altă parte, Hodeyda este o placă turnantă pentru 


49 


foarte mulţi etiopieni. 

— De cât timp am nevoie ca să ajung acolo? 

— De cel puţin cinci ore. Traversarea munţilor ia destul 
timp. Drumul este plin cu camioane, dar este bun. 

— Voi pleca imediat, spuse Malko. 

— Nu acum, făcu Byrnes. Ci mâine dimineaţă în zori. 
Oricum, veţi avea nevoie de o autorizaţie pentru barajele 
rutiere. Treceţi pe la Biroul de Turism. Nu-i nici o problemă. 
Vă vor elibera un act pe loc. Să aveţi cu dumneavoastră şi 
câteva doze de qat. Este cel mai bun paspartu. Şi nu uitaţi 
să vă şi întoarceți! 

Cam asta era şi intenţia lui Malko. El se grăbi să ajungă în 
piaţa Alt Tahrir ca să obţină preţioasele autorizaţii, 
întrebându-se dacă nu ar putea să o ia cu el şi pe Andreea 
în Hoydeida. In afară de plăcerea companiei ei, ar fi fost şi 
un paravan destul de bun. Nu cunoştea însă deloc 
obiceiurile şi orarul ei. Şi nu voia nici să atragă atenţia celor 
de la spital... 

Indată ce obţinu autorizaţiile, trecu ca din întâmplare pe 
la piscina din Taj Sheba. Andreea nu se afla acolo. Malko îşi 
spuse că poate n-ar strica să o caute la ea acasă. In ciuda 
interdicţiei fetei. 

Găsi cu uşurinţă imobilul şi pătrunse înăuntru. Din 
nefericire, poarta ce dădea spre scara unde o „violase” pe 
tânăra unguroaică era închisă cu cheia. Exista un interfon. 
Dar habar nu avea la ce etaj şi la ce apartament locuia 
aceasta. El apăsă pe un buton la întâmplare. Nu răspunse 
nimeni. Apăsă pe alt buton. Din nou, linişte. La a treia 
încercare, răspunse un glas de bărbat. La a cincea, se auzi o 
voce de femeie care rosti un „da” sonor. Malko preferă să 
nu răspundă. 

Dintr-o dată simţi o prezenţă în spatele său. Era o femeie 
îmbrăcată fără gust. Cu o fustă fără formă. Avea fălcile 
căzute ca la buldogi, iar părul îi atârna ţepos. Ducea în 
mână o sacoşă cu legume. Sfredelindu-l cu o privire 
curioasă, ea îl întrebă într-o engleză stâlcită: 

— What you want? 

Malko inventă pe loc o minciună. 

— Pe domnul Saraj... 


50 


— Not here! 

Femeia îl împinse într-o parte ca să poată trece, descuie 
uşa şi o încuie după ea. In timp ce urca scara, întoarse 
capul ca să vadă ce face... 

Malko fu nevoit să renunţe. Acea creatură ridicolă părea 
să fie una dintre colegele Andreei, o rusoaică. El se întoarse 
la Suzuki şi se instala în ea în aşteptare. Era dispus să 
sacrifice ceva timp, neavând oricum ce să facă. 

Se scurse astfel aproape un ceas. Işi pierduse orice 
nădejde, când în faţa sa se opri un autobuz şi din el cobori 
Andreea. Imediat, aceasta intră într-o băcănie alăturată. 
Când ieşi de acolo, ea se ciocni de el. Fata îl privi cu 
stupefacţie, apoi râse: 

— Ce faceţi aici? 

— Am venit să vă văd... 

— De unde aţi ştiut că trebuie să vin acasă? Ochii ei 
albaştri îl priveau întrebători. 

— Habar n-aveam, făcu Malko. De ce? Este vreo 
problemă? 

— In principiu, noi nu avem voie să spunem unde locuim, 
îi explică ea. Risc să fiu trimisă acasă din cauza 
dumneavoastră, adăugă ea cu un ton amar. 

— Sunt sincer dezolat, spuse Malko. Voiam să vă propun 
să mă însoţiţi mâine până la Hodeyda. Se pare că drumul 
este superb. 

Prin ochii fetei trecu o undă de interes. 

— Cred că este imposibil, făcu ea. Mâine lucrez. lar acum 
trebuie să intru în casă. La revedere! 

Ea o luă la goană fără să mai aştepte un răspuns. Malko 
se întoarse trist la maşină. 

x 
x x 


Profita de ultimele raze ale soarelui stând lungit pe 
marginea piscinei, când îşi auzi numele prin staţia de 
amplificare. Era rugat să vină la telefon. Aparatul era 
deschis. 

— Malko? 

Un val plăcut de adrenalină îi inundă trupul: era Andreea. 

— Da. 


51 


— Sunt dezolată pentru purtarea mea de mai devreme. 
Eram obosită şi enervată de la serviciu. Femeile străine sunt 
considerate pe aici târfe şi nu voiam să le dau apă la 
moară... 

— Te înţeleg, să nu mai vorbim de asta. 

— Am reuşit să aranjez în aşa fel încât să mă înlocuiască 
cineva. Am dreptul la o zi de odihnă pe săptămână, aşa că o 
voi lua mâine. Până acum nu am ieşit niciodată din Sanaa. 

Lui Malko îi veni în minte avertismentul lui Oswald 
Byrnes. Prea era bruscă schimbarea de atitudine a 
Andreei... 

Dacă era supravegheat, aceasta fusese sfătuită să 
răspundă invitaţiei şi să se apropie şi mai mult de el. 

O tristeţe nebănuită îi cuprinse sufletul. In meseria lui, 
era obligat să nu aibă încredere în nimeni. Uneori însă ar fi 
vrut să aibă o viaţă normală. 

— Mă bucur să aud asta, făcu el. 

— Atunci să ne întâlnim în staţia de autobuz din faţa 
muzeului din piaţa At Tahrir. 

— Ne întâlnim la şapte dimineaţa. Nu e prea devreme? 

— Foarte bine. Dacă aveţi prieteni yemeniţi, nu le 
pomeniţi despre asta. Doctorii de aici ne invită întruna să 
ieşim cu ei şi îi refuzăm. 

— De acord. 

El închise telefonul. Andreea îi oferea prin prezenţa ei un 
alibi perfect. Cu o femeie alături avea să pară un turist 
nevinovat. Va vedea el ce-i de făcut când va trebui să o 
întâlnească pe Assageth... Se va despărţi de Andreea cu un 
pretext oarecare. 

Ştia însă că Andreea poate fi o agentă sovietică... Era un 
joc periculos de-a şoarecele şi pisica. De când sosise în 
Yemen, avea impresia că este o persoană care 
dezamorsează tot felul de mine gata să-i explodeze direct în 
faţă, dar era obligat să exploreze în continuare un teren 


minat. 
x 


* * 


— Ce privelişte minunată! făcu extaziată Andreea. 
Şoseaua străbătea acum primele contraforturi ale djebel- 


52 


ului An Nabi, aflat în mijlocul unui masiv muntos plin de 
majestate. Fără arbori, de un colorit impresionant, de la 
ocru şi până la mov. Tocmai trecuseră de un post de control 
şi drumul asfaltat părea să se piardă printre munţi. Pe 
bancheta din spate era un vraf de frunze de qat proaspăt 
tăiate. Cu ajutorul lor trecuseră cu uşurinţă prin barierele 
punctelor de control. Ultimul soldat luase legătura de qat 
încântat la culme şi privise în fugă la autorizaţia de liberă 
trecere a lui Malko. Ţinând-o de-a-ndoaselea... 

Malko acceleră ca să depăşească un camion. Aproape 
imediat fu depăşit la rândul lui de un Land Cruiser. 

Prin ferestrele deschise ale acestuia, putu să zărească 
bărbaţi cu turbane, bine înarmaţi. Simţea că se află în 
adevăratul Yemen. Andreea. |Imbrăcată în blugi şi un 
pulover mulat pe corp, era pierdută în contemplarea 
peisajului. 

El puse o mână pe coapsa fetei, iar ea îi zâmbi complice 
Satele yemenite semănau cu nişte fortărețe, cu construcţiile 
lor în formă de turnuri rectangulare în care locuiau familii 
întregi. De culoare galbenă, ele se confundau uşor cu 
peisajul accidentat Pe alocuri începuseră să apară culturi, 
zona îi amintea de un Bali arid Cerul avea culoarea 
cobaltului Malko fu cuprins de o euforie ciudată. Cu toate 
acestea, când se urcase în Suzuki, la plecare, nu uitase să 
verifice dacă nu cumva în scaunul său există seringi cu 
otravă... 

Andreea arbora o expresie perfect nevinovată. Malko nu 
îl avertizase pe Oswald Byrnes în legătură cu prezenţa ei în 
expediţie. Se gândi că şi Jack Penny se aruncase în gura 
lupului cu aceeaşi certitudine. 

Suzuki aluneca acum pe serpentinele ce escaladau 
povârnişul muntelui, pe cea mai înaltă culme din Yemen. 

Nenumărate cărări plecau de la şoseaua asfaltată către 
satele invizibile, ascunse între stânci. Numai câţiva nori de 
fum arătau că pe drumurile de munte circulau vehicule. 

— Priviţi acolo! făcu Andreea cu surprindere în glas. 

Ea întinse mâna către un pieton ce mergea pe marginea 
şoselei, cu o puşcă Kalaşnikov atârnată pe umăr. Toţi cei 
întâlniți în drumul lor erau înarmaţi în mod ostentativ, pe 


53 


lângă nelipsitul cuţit numit jambia. Unii purtau cartuşiere 
impresionante de-a curmezişul pieptului. 

Traversau un sat în care domnea o forfotă obişnuită. 
Acum maşina avea de făcut viraje extrem de strânse pe 
serpentinele ce se succedau într-un ritm alert. 

Malko observă un Land Cruiser în spatele lui. Deşi era o 
maşină mult mai puternică, nu încerca să-l depăşească... 

Automat, Malko pipăi revolverul ascuns sub marginea 
banchetei. Andreea, furată de peisaj, savura clipele cu o 
bucurie făţişă. Drumul era din ce în ce mai frumos şi 
sălbatic. In cele din urmă ajunseră pe o culme de unde se 
putea zări până departe. In stânga lor se vedea o aşezare 
cu case albe. Părea un sat mai important. Andreea verifică 
harta. 

— Cred că este Manakhah, zise ea. Acum vom merge la 
vale. 

Departe, către vest, se puteau ghici colinele de un ocru 
viu ale Tihamei, ţinut de coastă unde se afla Hodeyda. 

După ce trecu de culme, Suzuki începu să coboare către 
vale. Chiar înainte de Manakhah, trecură prin faţa unei 
benzinării. De acolo ţâşni în urma lor un camion uriaş. Era 
un Volvo roşu, semiremorcă. 

Malko era nevoit să se concentreze la volan căci drumul 
era foarte periculos, plin de viraje în ac de păr, ce păreau a 
fi fost proiectate de un inginer nebun şi sadic... 

Brusc un uriaş vehicul ajunse în dreptul lor şi îi depăşi cu 
un scrâşnet de pneuri: era uriaşul Land Cruiser care se 
hotărâse să-şi ocupe locul cuvenit pe şosea! Malko nu putu 
să-i vadă pe pasageri din cauza geamurilor fumurii. 
Coborâşul era parcă şi mai ameţitor din cauza serpentinelor 
săpate în bazaltul muntelui. Continuu, maşina rula între un 
perete de stâncă şi o prăpastie ameţitoare... 

După ce execută un viraj periculos, Malko puse o frână 
bruscă. Maşina Land Cruiser era acolo. Întâi crezu că oprise 
în mijlocul drumului, lucru obişnuit în Yemen, apoi observă 
cu groază că se îndrepta încet către ei. Desigur, era în 
avarie. ă 

El claxona şi încercă să o ocolească. In acelaşi moment, 
Land Croiser-ul făcu acelaşi lucru şi fură aproape să se 


54 


ciocnească. Înjurând printre dinţi, Malko se menţinu pe 
dreapta. Ce naiba era cu şoferul Land Croiser-ului? După un 
nou claxon, el repetă manevra de depăşire. De astă dată, 
cealaltă maşină trecu pe mijlocul şoselei înguste, tăindu-i 
calea. 

În spate se auzi un huruit infernal. Uriaşul camion ce 
ieşise din benzinărie venea mâncând pământul pe urmele 
lor, ocupând mijlocul şoselei! 

Un val de adrenalină îi scaldă trupul. Nu era vorba de un 
incident banal! 

Era vorba de o ambuscadă. 


55 


Capitolul VI. 


Imensul camion roşu se apropia înghițind distanţa într-o 
viteză ameţitoare. Suzuki era prinsă între Land Cruiser şi 
mastodont. 

Malko acceleră şi izbi Land Croiser-ul cu bara de 
protecţie. Era imposibil să-l facă să devieze, maşina Suzuki 
fiind de două ori mai uşoară decât acesta. 

Andreea ţipă: 

— Ce faceţi?! 

— Camionul acela încearcă să ne face zob. 

Tânăra întoarse capul şi văzu capota uriaşă a camionului 
Volvo la numai câţiva centimetri de maşina lor. Suzuki 
părea minusculă în comparaţie cu acesta. O izbitură uriaşă 
îi aruncă pe spate. Masiva bară de protecţie a camionului 
izbise portbagajul maşinii Suzuki. 

Malko nu-şi pierdu sângele rece. Trebuia să câştige timp. 
Drumul cu serpentine continua pe marginea prăpăstiei pe o 
distanţă de treizeci de kilometri până să ajungă în Tyhama, 
localitate aflată pe un platou la nivelul Mării Roşii. El trase 
de volan ca să treacă pe lângă Land Cruiser prin stânga 
acestuia, cu roţile chiar pe marginea râpei. 

Camionul-cisternă  acceleră pe loc într-un zgomot 
asurzitor, încercând să se strecoare între peretele stâncos şi 
Suzuki ca să o poată împinge uşor în prăpastie. Malko reuşi 
să se redreseze pe mijlocul drumului, lăsând în urmă o 
parte din bara de protecţie din spate. 

Andreea scoase un țipăt de teroare. 

— Vor să ne ucidă! 

Până atunci, fata nu realizase că erau prinşi într-o 
capcană. Lividă, ea se mişca neîncetat ţinându-se cu 
ambele mâini de bordul maşinii. 

In faţa lor, Land Croiser-ul acceleră brusc. Bucuria lui 
Malko fu de scurtă durată. Şoferul maşinii frână şi se aşeză 
de-a latul şoselei la o sută de metri în faţă! Toate portierele 
se deschiseră în acelaşi timp şi ocupanţii ei săriră jos. 

Capcana se închisese. Volvo mugea de furie în spate. Cu 


56 


mâinile ude de transpiraţie, Malko căuta disperat o soluţie. 
Nu vedea decât una. 

— Ţineţi-vă bine! îi strigă el Andreei. 

Suzuki micşoră viteza brusc. Pinioanele scoaseră un 
sunet macabru. Când ajunse lângă Land Cruiser. Malko îi 
izbi caroseria cu partea stângă a barei de protecţie din faţă. 
Accelerând în acelaşi timp. Uriaşul Land Cruiser alunecă 
uşurel pe asfalt, în urma acestui impact. Era şi timpul: 
camionul sosea huruind îngrozitor. Malko mai câştigă câţiva 
centimetri, apoi reuşi să se strecoare între peretele stâncos 
şi partea din spate a maşinii Land Cruiser. Oglinda 
retrovizoare exterioară zbură spulberată, dar el reuşi să 
treacă într-un scrâşnet terifiant, turtind portiera din stânga. 
In trecere, văzu ca într-o străfulgerare, cum ocupanţii Land 
Croiser-ului se căţărau pe taluz ca să scape de şoc. 

Urletul de claxon al camionului îi făcu să tresară. Greul 
vehicul nu mai avea spaţiu ca să se poată opri! Malko zări în 
oglinda retrovizoare cum unul din ocupanţii Toyotei se 
rostogoleşte în prăpastie în clipa în care camionul lovea din 
plin maşina. 

Se produse un şoc înspăimântător: parbrizul Land 
Croiser-ului explodă, iar maşina se răsturnă pe o parte. O 
enormă vâlvătaie izbucni din partea posterioară şi cuprinse 
toată maşina. Camionul intră în marşarier. In cele din urmă, 
şoferul acestuia reuşi să împingă maşina cuprinsă de flăcări 
în prăpastie. 

Mingea de foc începu să sară din stâncă în stâncă, lăsând 
în urmă o dâră întunecată şi bucăţi de metal înroşite... 

— Doamne Sfinte! strigă Andreea. 

Camionul se oprise. Supraviețuitorii Land Croiser-ului 
luau cu asalt cabina acestuia. Se auziră trei sunete de 
claxon ca un semnal de război; uriaşul camion-cisternă 
porni la drum în viteză, din nou pe urma lui Malko. 

Acesta simţi un fior rece pe şira spinării. După uşurinţa 
cu care făcea manevrele, se vedea că mastodontul nu avea 
încărcătură. Asta îl făcea mai rapid decât maşina lui veche 
şi hodorogită. In viraje, mai putea ţine piept, dar la drum 
drept, putea fi ajuns cu uşurinţa din urmă şi strivit ca un 
gândac. 


57 


Andreea se uită îngrozită la Malko. Degetele i se albiseră, 
atât de strâns ţineau bara de sprijin, iar faţa ei exprima 
teroarea ce o cuprinsese. Ea şopti: 

— Nu mai înţeleg nimic. Au de gând să... 

— Vor să mă ucidă! zise Malko. Cei mai bine ar fi să 
coborâţi. Altfel vă riscaţi viaţa... Mai târziu, dacă reuşesc să 
scap de ei. Vă recuperez. 

Unguroaica păru că se micşorează, copleşită de frică. 

— Nu, nu vreau să rămân singură în pustietatea asta. 

— Puteţi opri prima maşină care trece. 

— Nu. x 

El nu mai insistă. In timpul conversaţiei, el micşorase 
viteza, iar camionul se apropia din ce în ce mai mult. 
Profitând de o porțiune de şosea în linie dreaptă, el acceleră 
până la maximum. Suzuki trepida din toate încheieturile. 
Camionul-cisternă apăru dintr-o curbă lăsând în urma sa o 
dâră de fum negru. Urletul motorului diesel vuia în creierul 
lui Malko îngheţându-i sângele. 

Din nou serpentine în ac de păr... Pneurile tocite ale 
maşinii Suzuki derapau pe drumul prost întreţinut, iar Malko 
se temea să nu-i explodeze vreo roată. 

Hurducăturile o aruncară pe Andreea peste el. Fata 
amuţise. Huruitul camionului. Insoţit de lungi sunete de 
claxon, se auzea nemilos în urma lor. Şoferul camionului 
câştiga din ce în ce mai mult teren. In ciuda greutăţii 
vehiculului său. Cu trupul scăldat într-o sudoare rece, Malko 
nu îndrăznea să se gândească la ceea ce s-ar fi întâmplat 
dacă făcea o manevră greşită. Până acum nu reuşise să 
vadă chipurile urmăritorilor săi. Era urmărit de o maşină 
oarbă şi neîndurătoare. 

— Priviţi la stânga! A apărut un sat! 

Malko întoarse capul şi zări siluetele caselor. El strivi 
pedala de acceleraţie şi mai câştigă câţiva metri. După un 
ultim viraj deosebit de strâns, intră pe o pantă în linie 
dreaptă ce ducea spre sat. El scoase o exclamaţie de 
groază. Unicul drum de acces către sat era blocat de un 
ambuteiaj! El aruncă o privire în oglinda retrovizoare. 
Camionul roşu apărea din curbă în plină viteză! 

Doar câteva sute de metri îl mai despărţeau acum pe 


58 


Malko de intrarea în sat. La stânga, se deschidea o 
prăpastie abruptă, la dreapta, un perete vertical. Nu exista 
nici o cale de scăpare, în faţa sa, mai mulţi inşi, încercau să 
împingă o maşină rămasă în pană. Şoferul camionului 
văzuse şi el scena, dar nu mai avea cum să stopeze... 
Urletul sinistru al claxoanelor îngheţă sângele lui Malko. 
Andreea, cu gândul la impactul inevitabil, urla isterizată. 
Malko nu mai vedea decât asfaltul care se derula cu viteză 
în faţa lui şi spinările încovoiate ale bărbaţilor care se 
opinteau să împingă maşina. Câţiva se întoarseră şi zăriră 
camionul. 

Dintr-o dată, Malko zări în dreapta sa o scobitură în 
peretele stâncos. Era un soi de intrând, lat de doi metri, 
tăiat în rocă. 

Incă patruzeci de metri... 

Cu toată forţa de care era capabil, Malko trase de volan 
către dreapta. Suzuki devie într-un nor de praf, ca o insectă 
uriaşă. Apoi se opri. 

Din urmă se auzi un tunet prelung. Camionul-cisternă 
trecu atingând bara de protecţie a maşinii lui Malko, ce 
începu să coboare panta prea înclinată pentru ea. Andreea 
şi Malko fură azvârliţi cu capul în plafon, iar maşina se 
răsuci de-a curmezişul şoselei cu cauciucurile fumegând, 
chiar în clipa în care camionul de treizeci de tone intră cu 
toată viteza în grupul de oameni strânşi în jurul vehiculului 
rămas în pana. 

Acesta se transformă într-un morman de fiare, strivit de 
partea posterioară a unui autobuz nou nouţ! 

Malko întrerupse contactul, livid. 

Timp de câteva secunde, domni o linişte apăsătoare. 
Apoi izbucniră urlete ce veneau din toate părţile. O mulţime 
de oameni se buluciră în direcţia maşinilor făcute praf. 

Malko crezu că vor să-i salveze pe răniţi. Strigăte 
înfiorătoare se auziră din mulţime. Şuvoaie de sânge 
brăzdau acum şoseaua. Un bărbat, sfârtecat în două de 
uriaşa bară de protecţie a camionului, agoniza în mijlocul 
drumului, scuturat de convulsii. Un altul, înfipt într-o bară 
metalică, urla ca un câine strivit, de îţi ridica părul pe cap. 

Malko se dădu jos din maşină şi se apropie cu sufletul la 


59 


gură. Sătenii se chinuiau să degajeze răniții, dar camionul 
Volvo era cu mult prea greu... Imediat, furia lor se revărsă 
asupra ocupanților lui. O hoardă de arabi asaltară cabina 
care rămăsese intactă. Zeci de mâini smulseră portiera şi-l 
traseră afară pe şofer. Acesta avea faţa plină de sânge. 

Ei îl târâră în mijlocul şoselei, înjurându-l şi lovindu-l cu 
bâte. Un măcelar, care tocmai se pregătea să tranşeze un 
berbec atârnat de un proţap, veni în goană cu satârul în 
mână. 

Încurajat de furia sătenilor, el decapita şoferul dintr-o 
singură lovitură! Apoi sări cu picioarele pe trupul fără cap. 
Lovindu-l cu satârul ca un dement! 

Se auzi o rafală de armă. In cabină mai rămăsese cineva. 
Furia oamenilor se dublă. Ei se năpustiră iar asupra 
camionului şi escaladară capota care se înnegri ca o bucată 
de zahăr năpădită de furnici... 

Parbrizul fu făcut ţăndări. Din cabină fură daţi jos doi 
bărbaţi ce ţineau încă armele în mâini. 

Un sătean scoase jambia de la brâu şi îl înjunghie pe unul 
dintre ei în ţipetele mulţimii. Nici soarta celuilalt nu fu mai 
bună. Fu prins şi înjunghiat de un băiat care nu avea mai 
mult de patrusprezece ani... 

Şoseaua se umpluse de maşini până departe. Şoferii lor 
alergau înnebuniţi să vadă ce s-a întâmplat. 

Încetul cu încetul, zarva se mai potoli. Nimeni nu se mai 
ocupa de cadavrele ce zăceau în mijlocul şoselei. Toţi se 
uniseră ca să degajeze răniții ce ţipau de durere. Cei mai 
vârstnici reuşiră să facă puţină ordine. Soarele ardea 
nemilos. 

Andreea stătea rezemată de Malko, tremurând ca o 
frunză. Nimeni nu se mai interesa de ei. Malko se eliberă 
uşor şi îşi şterse fruntea udă. 

— Am reuşit să scăpăm cu viaţă! făcu el. 

Cu capul în mâini, Andreea plângea. Privirile lor se 
întâlniră şi dintr-o dată ea i se aruncă în braţe. 

— Dumnezeule, mi-ai salvat viaţa! şopti ea. 

Da, dar îşi salvase şi el pielea! Acum trebuia să plece. 

Sătenii reuşiră în cele din urmă să elibereze un culoar 
printre vehicule, iar Malko reuşi să se strecoare. Andreea 


60 


părea să fie, în continuare, în stare de şoc. 
— Linişteşte-te! S-a terminat, totul este bine, spuse 


Malko. 
x 


* * 


Şoseaua se întindea în faţă drept către Marea Roşie, 
străbătând dunele roşietice după ce traversaseră plantaţii 
de bananieri, insolite în această ţară a deşertului. 

Ţinutul Tihama era hidos şi plat. Pe panourile indicatoare 
aflate la marginea drumului erau şi indicaţii scrise în 
caractere chirilice, urmă de necontestat a ruşilor care 
deţineau puterea reala. 

In cele din urmă, intrară în Hodeyda trecând pe sub arcul 
de triumf construit din lemn în cinstea Revoluţiei, dar şi a 
firmei Toyota. Căldura era copleşitoare. 

Andreea îşi mai revenise niţel şi acum stătea cam 
adormită pe scaunul ei, cu ochii pe jumătate închişi. 

— O, ce urâtă este Hodeyda! exclamă ea. 

De o parte şi de alta a şoselei, se ridicau nişte construcţii 
moderne urât construite. Malko zări firma hotelului 
Ambassador Era un edificiu galben şi prost întreţinut. 

— Trebuie să ne odihnim un pic, spuse el. 

Andreea nu comentă. Ei intrară în hotel. Holul mirosea a 
mucegai, iar barul era gol şi sinistru. Malko ceru unui 
barman adormit două sucuri de portocală. 

— Nu mă simt deloc bine. Cred că leşin. 

Malko ceru o cameră şi lăsând-o pe fată să se 
odihnească, plecă să sondeze locul. O bancnotă de o sută 
de riali dezlegă limba recepţionerului. 

Nu, el nu cunoştea pe nimeni cu numele Assageth. Nici 
ca angajată, nici ca vizitatoare. In acest anotimp, hotelul 
era aproape gol. 

Malko nu mai insistă. Cei care organizaseră ambuscada 
nu se gândeau că el va mai apuca să ajungă în Hodeyda... 
Cu siguranţă aceştia îl asasinaseră pe Jack Penny. 

După ce examina maşina Suzuki, el văzu că nu avea 
afectată nici o piesă importantă, dar starea generală lăsa cu 
mult de dorit. 

Când reveni în cameră, Andreea dormea, lungită în 


61 


aşternuturile de o curăţenie cam îndoielnică. Malko făcu un 
duş şi se culcă lângă ea. 

Tânăra deschise ochii şi se lipi de el. Era complet goală. 
Cei doi rămaseră imobili timp îndelungat. 

Treptat Malko simţi cum i se trezeşte dorinţa. Era reflexul 
obişnuit după ce înfrunta moartea. 

Andreea îşi dădu seama de starea lui şi începu să se 
mişte încetişor, la fel ca la prima lor întâlnire. Când Malko o 
penetra, ea îşi înnodă braţele în jurul lui. Incolăcindu-şi 
picioarele cu picioarele lui. Malko nu mai rezistă şi explodă 
înainte ca ea să ajungă la orgasm. 

— Imi pare rău, şopti fata. Mi-a fost atât de frică... Ea 
rămase în braţele lui şi spuse: 

— Ar fi bine dacă am rămâne aici. Să nu ne mai 
întoarcem niciodată în Sanaa... 

După câte văzuse Malko în Hodeyda, locul nu părea a fi 
ideal pentru o lună de miere. 

— De ce spui asta? : 

— Mă simt aşa de bine cu tine. In Sanaa, nu este acelaşi 
lucru. 

— Crezi? 

Vocea Andreei semăna cu a unei fetițe. 

— Acolo nu pot să fac ce vreau, spuse ea. 

— De ce ai acceptat să vii cu mine după ce mai întâi m-ai 
refuzat? 

— Consiliera noastră politică mi-a spus să vin ca să pot 
să-i raportez tot ce am făcut aici. Apoi, ea va scrie un 
raport... 

Această sinceritate dovedea că pericolul prin care 
trecuseră împreună reuşise să spargă zidul de neîncredere 
dintre ei. 

— Imi dau seama, făcu Malko. 

Ei tăcură o vreme, apoi ea întrebă cu timiditate: 

— Ce înseamnă toate aceste întâmplări? 

Malko nu-i răspunse imediat. Era greu să-i mărturisească 
unei agente sovietice că era un agent CIA. lar ea nu ar fi 
acceptat ideea că totul a fost doar un accident. 

Trebuia să găsească o explicaţie plauzibilă... 

— Triburile aflate la mulţi kilometri de Sanaa nu sunt încă 


62 


pacificate. Am fost prevenit că aş putea fi atacat pe drum. 
Cu siguranţă au vrut să ne tâlhărească. lar pe tine. Să te 
violeze... în Yemen, arareori văd o femeie atât de frumoasă. 

El adoptase un ton voit lejer. Andreea nu părea însă 
convinsă de explicaţia dată de el. 

— Va trebui să ne întoarcem înainte de lăsarea nopţii, 
spuse Malko. 

Andreea nu îl întrebă de ce anume venise în Hodeyda. Ei 
părăsiră hotelul Ambasador câteva minute mai târziu. Puțin 
lipsise să fie ucis. Cheia misterului se afla în Sanaa. La 
Amabeit. Care îl trimisese la moarte în mod conştient. 

Ea ştia în mod sigur de ce murise Jack Penny. Malko 
trebuia să urmărească aceeaşi pistă chiar dacă era 
periculoasă. Totul era ca Amabeit să nu dispară ca prietena 
ei Assageth. 

Acum conta fiecare minut. Poate că cei ce organizaseră 
ambuscada nu aflaseră încă deznodământul ei. Era vorba 
de o cursă mortală contracronometru. 


63 


Capitolul VII. 


Se întunecase aproape brusc. Suzuki escalada ultimele 
serpentine ale rutei „coreene”, supranumită astfel din 
cauză că fusese oferită Yemenului de către Coreea de Sud. 
Dincolo de Hodeyda. Această şosea întâlnea ruta Sanaa- 
Taez, care ocolea masivul muntos în care Malko şi Andreea 
fuseseră la un pas de moarte. 

Malko, aplecat peste volan, lupta cu oboseala după zece 
ore de condus, forțând motorul maşinii peste puterile ei. 

Era obsedat de un singur gând: să ajungă în Sanaa la 
timp ca să o prindă pe Amabeit când va părăsi magazinul. 
Exista şansa ca instigatorul atentatului să ignore încă eşecul 
lui. 

Andreea dormita, ghemuită pe fotoliul ei. Epuizată 
nervos. 

În timp ce evita gropile din asfalt, Malko trecea în revistă 
evenimentele din ultimele ore. Îi reveneau în minte 
imaginile camionului cisternă, ale scenelor oribile petrecute 
în sat. 

El pătrunse pe ruta Taez-Sanaa şi se integră în fluxul 
circulaţiei. In ciuda riscului unui accident, el călca pedala de 
acceleraţie până la podea. Mâine avea să fie prea târziu ca 
să o găsească pe Amabeit. 

Andreea făcu ochii mari când ajunseră în Ring Road. Ea 
clipi din ochi din cauza luminilor din Sanaa. Zgomotele 
claxoanelor îi aminti că se află într-un oraş. Suzuki mânca 
pământul pe drumul cel mai scurt către locuinţa 
unguroaicei. 

— Sunt profund dezolat pentru tot ce s-a întâmplat, 
spuse Malko o dată ce ajunse acolo. 

Tânăra zâmbi. 

— Nu face nimic. Să uităm totul. O să spun că totul a 
decurs perfect. Trebuie însă ca să nu ne mai vedem pentru 
câteva zile. 

Ei se îmbrăţişară, dar fata părea deja cu gândul în altă 
parte. De fapt nici lui nu-i mai ardea acum de făcut 


64 


dragoste. 

De îndată ce fata puse piciorul pe pământ, el plecă în 
viteză maximă către magazinul Aber Az Ozhoor. 

Acolo, decepţie! Oblonul era tras! lar el habar n-avea 
unde locuia Amabeit. Singurul lucru ce-i mai rămânea de 
făcut era să apeleze la Oswald Byrnes. Vila americanului se 
afla vizavi de Usis. 

Malko reuşi cu greu să o găsească. Un gardian îl conduse 
înăuntru iar americanul îşi făcu apariţia îmbrăcat în 
chimonou. Ţinând în mână eternul pahar cu whisky J&B. 

— Era cât pe-aci să nu mă mai vedeţi, făcu Malko. Şeful 
centralei CIA ascultă atent relatarea lui. 

— Am avut dreptate când am afirmat că nu avem de-a 
face cu o crimă pasională, zise el. Trebuie neapărat să o 
găsim pe fata aceea. Dacă mai este încă vie. 

— Cum? 

Cei doi rămaseră muţi un lung răstimp. Liniştea era 
tulburată de zgomotul făcut de cuburile de gheaţă din 
paharul americanului şi de lătratul îndepărtat al câinilor. 
Deodată Byrnes pocni din degete. 

— Hassan! făcu el. El ne va ajuta! 

Hassan îşi făcea de lucru prin bucătărie. El intră în 
cameră mestecând încă nişte pilaf. Oswald Byrnes îi explică 
despre ce era vorba. Yemenitul îşi scoase boneta şi se 
scarpină în cap. 

— Nu e o treabă prea uşoară, şefu'. Dacă nu aveţi 
adresa... 

— Dacă aş fi avut-o. Nu te-aş mai fi chemat pe tine, zise 
Byrnes. 

Chipul yemenitului se lumină brusc. 

— Am o idee! Dacă fata aia este una care se vinde. Nabil 
El Khouri o cunoaşte sigur. El trebuie să ştie unde se 
găseşte. 

— Cine este acest Nabil? întrebă Malko. 

— Un ticălos uns cu toate alifiile: un libanez proxenet, 
traficant, hoţ. Tot ce vrei şi ce nu vrei... Face rost de fete 
pentru oricine are bani să plătească bine. Uneori le aduce şi 
din afară. Cum Sanaa este un oraş mic. Cu siguranţă că o 
cunoaşte pe etiopiana aceea. 


65 


— O.K., poţi să începi cu el, îi spuse Byrnes lui Hassan. 

— Păi, o să vă coste niscaiva parale, făcu Hassan pe un 
ton plângăreţ. 

— Dacă reuşeşti, o să primeşti destui bani. Perspectiva 
unui câştig schimbă radical optica yemenitului. 

— O să-i spun lui Nabil că domnul Linge avea o întâlnire 
cu fata aia şi că a întârziat. li zic că nu vrea să-şi petreacă 
seara singur... 

— Ştii unde să-l găseşti? 

— Păi, la ora asta, trebuie să fie la restaurantul lui. 

— Să mergem acolo, zise Malko, nu avem nici un minut 
de pierdut. 

Malko plecă urmat de Hassan. El se urcă în maşina 
yemenitului care duhnea a qat şi a urină. Era totuşi mai 
confortabilă decât Suzuki ale cărei amortizoare erau 
complet terminate. Din păcate. In Sanaa. Nu exista nici o 
agenţie Budget de închiriat maşini ca lumea... 

Zece minute mai târziu, Hassan se oprea la colţul unei 
străduţe din apropierea Băncii Centrale. 

O firmă prezenta atât în arabă cât şi în franceză un 
„Restaurant libanez”. Era de fapt o bombă nenorocită, într-o 
stradă întunecată, vizavi de Taj Sheba. Parterul era pustiu. 
Hassan vorbi ceva cu un bucătar de o curăţenie îndoielnică, 
apoi spuse: 

— Nabil este la etaj. 

— Să urcăm! 

Odată ajuns pe scară, yemenitul se întoarse către Malko 
cu mâna întinsă. 

— Puteţi să-mi daţi nişte bani? 

Era inutil să discute. Malko îi dădu două mii de riali. 
Primul etaj avea plafonul atât scund că abia puteau sta 
drepţi în picioare. Intr-un colţ se afla un bărbat corpolent, ai 
cărui obraji atârnau neraşi. Avea cămaşa desfăcută pe 
trupul păros. 

Privirea lui înceţoşată se lumină la vederea lui Hassan. 
Cei doi se îmbrăţişară cu zâmbete abjecte. Hassan îl 
prezentă pe Malko spunând că este un nobil străin, amator 
de carne fragedă... 

Cei doi râdeau făcându-şi cu ochiul. Cu toate acestea, 


66 


Nabil păru reticent. O bancnotă de o sută de riali îi mai 
schimbă niţel atitudinea, dar nu fu de ajuns. Mai urmă una, 
apoi, alta. Cu chipul vesel, libanezul se întreba cam cât 
putea el să stoarcă din pofta lui Malko. Agasat de vorbăria 
interminabilă a celor doi, Malko întrebă: 

— Vrea sau nu? 

— Vrea. Cum să nu? făcu Hassan. Dar este îngrijorat. O 
cunoaşte pe fată. Zice că este amanta unui ofiţer de 
securitate, căpitanul Sharjaq. El i-a prezentat-o ofițerului. 

Hassan continua să-l convingă pe Nabil. După ce ajunse 
la suma de şapte sute de riali, Nabil El Khouri cedă şi cu un 
suspin de madamă de bordel. Incepu să deseneze un plan. 
Malko îl urmărea cu sufletul la gură. In cele din urmă 
plecară. 

— Eşti sigur pe omul acesta? îl întrebă Malko pe Hassan. 

— O, da, face rost de orice. 

Cei doi se urcară în maşină şi se îndreptară către o zonă 
cu clădiri vechi aflate pe străzi fără nume. Hassan cerea 
informaţii de la trecători din zece în zece metri. Ultimul 
solicitat era un băcan care le arătă o baracă dărăpănată, 
dând o mulţime de explicaţii. 

— Acolo locuieşte fata, spuse Hassan. La parter. Eu o să 
vă aştept în maşină. 

Casa nu era terminată, dar părea pe jumătate ruinată. 
Malko bătu la o uşă din lemn. Destul de mică. In interior era 
lumină. Uşa se deschise aproape imediat şi apăru Amabeit. 
Purta o fustă neagră şi o bluză cenuşie. Nu era deloc 
machiată şi chipul ei palid semăna cu al unei fantome Când 
îl văzu pe Malko rămase ca o stană de piatra. 

Malko o împinse înapoi în casă. 

— Am fost ieri în Hodeyda. Dar nu am găsit-o pe 
Assageth. În schimb puţin a lipsit să fiu ucis. 

In câteva cuvinte, el îi povesti cele întâmplate. Amabeit 
se sprijini de o masă. Albă ca ceara. Malko, ţeapăn în faţa 
ei, scoase revolverul şi spuse ameninţător: 

— Cine v-a spus să mă trimiteţi la Hodeyda? 

Cu ochii măriţi de groază şi cu buzele albe. Amabeit lăsă 


capul în jos şi nu scoase nici un cuvânt. 
x 


67 


* * 


Căpitanul Mohammed  Bazară asculta muzică de 
Beethoven la un walkman. Lungit pe canapeaua din biroul 
său, când cineva bătu la uşă. El scoase căştile din urechi. Işi 
netezi părul ondulat şi se duse să deschidă. După expresia 
de pe faţa interlocutorului, şef de echipă de intervenţii, îşi 
dădu seama că veştile erau proaste. 

El ascultă relatarea subordonatului său. Apoi îl concedie 
şi se repezi la telefon. 

Din fericire. Yehia Sharjaq era la post. Bazară îl puse la 
curent cu situaţia şi adăugă: 

— Este necesar ca prietena noastră să fie prevenită 
imediat. Ar fi bine să te duci tu la ea... 

Sharjaq nu avea chef să discute. 

— Eu am prevăzut că aşa se va întâmpla. 

După ce închise telefonul. Bazară îşi reluă locul pe 
canapea, dar uită de muzică. Avea nevoie să reflecteze. 
Mica imprudenţă comisă la început era pe cale să ia 
proporţii catastrofale. Pentru un timp mai putea salva 
situaţia, dar simţi că trebuie să se consulte cu Oleg Kopecki. 

Prezenţa acestui noi agent CIA în Sanaa era un element 
extrem de supărător, cu atât mai mult acum. Când era 
convins că se află pe o pistă fierbinte. 

x 


* * 


Malko o obligă pe fată să ridice capul. 

— Spune-mi adevărul. 

Amabeit se uită înlemnită la revolver. Lui Malko îi fu 
ruşine, îşi aminti însă de modul în care fusese ucis Jack 
Penny şi se  străduia să-şi păstreze atitudinea 
amenințătoare. 

— Ce vreţi de la mine? reuşi să articuleze fata. Habar n- 
am ce tot spuneți. Nu ați găsit-o pe Assageth? 

— Eu cred că Assageth este deja moartă şi că ştii perfect 
lucrul acesta. 

Ochii mari ai fetei îl priveau fix de parcă ar fi fost 
hipnotizaţi. Malko se apropie şi mai mult de ea. 

— Amabeit, dacă îmi spui adevărul, eu pot să te protejez. 
Cine te-a învăţat să mă trimiţi în Hodeyda? 


68 


Clipe interminabile de tăcere trecură până se auzi vocea 
slabă a etiopienei: 

— Colonelul Bazară. Şeful prietenului meu. 

In sfârşit, nervii îi cedaseră. Malko ştia că femeile de 
acest gen se speriau uşor. Amabeit era o victimă, gata să se 
alăture celui mai puternic. 

— Cine este prietenul tău? 

— Yehia Sharjaq. 

Asta confirma informația dată de Nabil El Khouri. 

— De unde ştia Bazară că mă cunoşti? 

— A găsit dolarii în poşeta mea. M-a torturat ca să spun 
de unde îi am... 

— Şi pe urmă...? 

— Mi-a spus că sunteţi un spion american şi că dacă nu 
colaborez cu el voi dispărea la fel ca Assageth... 

— Ea e moartă, nu-i aşa? 

Fata nu răspunse. 

— Erai foarte ataşată de Assageth? 

— Da. Noi două am venit împreună din Addis Abeba. Ea 
era secretară la Ambasada Etiopiei din Sanaa. Datorită 
prietenului ei, colonelul Mohammed Bazară, mi-a putut găsi 
un post de vânzătoare la Aber Az Ozhoor. Mai târziu, ea nu 
a mai lucrat. Intr-o zi a venit la magazin cu prietenul ei. 
Căpitanul Sharjaqg şi m-a sfătuit să fiu amabilă cu el. 

— Şi ce s-a mai întâmplat? 

— Eu am acceptat Dar nu era bun cu mine îmi spunea 
mereu că lui îi plac femeile blonde şi înalte ca europencele. 
Şi că eu semăn cu o măslina neagră... 

Lată un bărbat care ştia să vorbească cu femeile... 

— Aşadar cu cine eraţi prietenă mai mult. Cu Sharjaq sau 
cu Bazară? 

— Cu Sharjaq. Dar dacă Bazară are chef. Nu pot să-l refuz 
Este prea puternic. A 

— Dar ce ştiţi despre Jack Penny? Il cunoşteaţi bine? 

— Nu, dar Assageth mi-a vorbit despre el. Era 
îndrăgostită de el. Il primea o dată pe săptămână acasă la 
ea, în mare taină. 

— De ce a fost ucis? 

— Nu ştiu. 


69 


O linişte apăsătoare se  aşternu în încăperea 
sărăcăcioasă. Malko nu aflase mare lucru în afară de 
confirmarea că Bazară era amestecat în ambuscadă... 
înlăturase definitiv ipoteza unei crime pasionale. 

Amabeit alunecă uşor de-a lungul mesei, cu privirile 
furişate către Malko şi spuse cu o voce imperceptibilă dar 
pătrunzătoare: 

— Vă rog. Trebuie să plecaţi, trebuie să apară prietenul 
meu! 

— Ce veţi face? 

— Trebuie să iau cina cu el. 

— Unde? 

— In casa,... unde locuia Assageth. Aparține Clubului 
Ofiţerilor. 

Malko vâri revolverul în buzunar. Era îngrozit. 

— Nu vă duceţi acolo! Vă va ucide. Veniţi cu mine. Vă voi 
ascunde bine. 

— O, nu, nu pot, făcu ea speriată. Enervat, Malko o prinse 
de braţ. 

— Eşti oarbă, nu-ţi dai seama de situaţie? Vei păţi acelaşi 
lucru ca Assageth. 

— Nu, nu pot să vă cred. Acum plecaţi. Vă implor, plecaţi 
cât mai iute. Trebuie să sosească. 

— Dar eşti în pericol de moarte. Vino cu mine, insistă 
Malko. 

Ea se apropie de el şi îi puse mâinile pe piept. 

— Dar risc să-mi pierd serviciul. Plecaţi, vă rog! 

Fata începu să plângă, cu trăsăturile deformate de frică. 
Malko fu nevoit să plece. Nu putea să o ia cu sila. 

Hassan îl aştepta fumând în maşină. Când acesta porni 
motorul. Malko îl opri: 

— Aşteaptă, vom mai rămâne aici. 

Era profund tulburat de încăpăţânarea stupidă a lui 
Amabeit care putea să o coste scump... 

x 


* * 


Un automobil Nissan Patrol se opri în faţa locuinţei 
etiopienei. Un bărbat înalt se dădu jos şi trecu prin lumina 
farurilor. Malko văzu că are mustață, o bărbie cu guşă şi un 


70 


pântece proeminent. 

După puţin timp, bărbatul ieşi împreună cu Amabeit. Ei 
se urcară în Nissan şi plecară imediat. 

— Urmăreşte-i, îi ordonă Malko lui Hassan. 

Yemenitul îl ascultă fără tragere de inimă. Căpitanul 
Sharjaq conducea repede lăsând un nor de fum în urma sa. 
In curând ajunse în faţa unei alei ce ducea la palatul 
prezidenţial Acolo, Hassan opri brusc maşina. 

— Nu pot să-l mai urmăresc de aici încolo. Este drumul ce 
duce la Clubul ofiţerilor din Moukhabarat. Civilii nu au acces 
acolo. 

Malko se uită după farurile roşii ale Nissan-ului care se 
îndepărtau. Era profund îngrijorat pentru Amabeit. La ora 
asta, se aflase cu siguranţă că ambuscada montată 
împotriva lui eşuase şi că el este încă în viaţă. 

— Să ne întoarcem la domnul Byrnes, spuse el. 

x 


* * 


Oswald Byrnes, cu ochii injectaţi, sorbea din eternul 
pahar plin cu whisky. Chimonoul îi era deschis, lăsând la 
iveală burta destul de mare. El aşeză paharul pe masă, îşi 
scoase ochelarii şi îi şterse. 

— Treaba asta nu-mi miroase a bine, făcu el. Ca un ofiţer 
ca Bazară să pună la cale un atentat împotriva unui agent al 
Companiei noastre trebuie să aibă un motiv bine întemeiat. 
Or, eu unul nu cunosc nimic oficial. Se pare că tipul ăsta 
pune ceva la cale. 

— Credeţi că e vorba de vreun complot? 

— Cam aşa ceva. Bazară însă nu este destul de puternic 
ca să acţioneze de unul singur. Ştim că-i are pe sovietici în 
spate. Mă întreb ce pun oare la cale... 

— O fi vorba de vreun trafic oarecare? sugeră Malko. 

Byrnes făcu semn că nu. 

— Ruşii nu se bagă în treburi de genul ăsta. Ar fi prea 
riscant pentru ei. Aici este vorba de politică. Moscova nu-l 
agreează deloc pe Abdullah Saleh, actualul preşedinte al 
Yemenului. S-ar putea să fie un complot pentru înlăturarea 
lui de la putere. 

— Dar nu se poate nimeni împotrivi? 


71 


— Şi ce ar putea face? Noi nu dispunem de trupe în ţara 
asta. Dacă se produce o lovitură de stat. O înghiţim şi cu 
asta, basta. Singurii care au putere militară sunt saudiţii. 
Dar ei îi detestă pe yemeniţi. S-au amestecat deja în fostul 
război civil şi au pierdut. A fost suficient ca ruşii să intervină 
pe cale diplomatică pentru ca să stea de-o parte. In cazul 
acesta vechiul vis de unificare a celor două Yemen-uri în 
favoarea ruşilor ar putea fi realizat curând dacă oamenii lor 
ar fi la cârmă în cele două ţări. 

— Dacă acest lucru este atât de simplu de realizat, de ce 
nu s-a făcut până acum? 

Oswald Byrnes frecă degetul mare de arătător. 

— Păi, din cauza banilor. Yemenul de Sud este îngrozitor 
de sărac şi nici Yemenul de Nord nu are prea multe resurse. 
Abia către sfârşitul anului viitor nord-yemeniţii vor putea 
scoate patru sute de mii de barili de ţiţei pe zi. Cu ajutorul 
companiei Hunt Oil. 

Malko sorbi din cafeaua rece şi infectă pregătită însă cu 
mare dragoste de o djibutiană grasă şi zâmbitoare. 

— De ce nu îl preveniţi pe preşedintele Saleh? întrebă el. 

— Pentru că nu am nici o probă certa. El ştie că se află pe 

un vulcan activ. Aici, în Yemen, şefii de stat mor foarte rar 
în patul lor. Desigur, îşi ia toate măsurile de prevedere 
posibile. Niciodată nu doarme două nopţi la rând în acelaşi 
loc. Dispune de o mulţime de ascunzători atât în oraş cât şi 
în palat. Când face deplasări, o face cu un convoi de 
douăzeci de Mercedes-uri şi de Toyote pline cu poliţişti. 
Nimeni nu ştie în ce maşină se află. O alege în ultimul 
moment, iar oamenii lui de încredere sunt aduşi din satul lui 
şi sunt bine plătiţi. 
___— Pe scurt, pare că este invulnerabil, concluziona Malko. 
In cazul acesta, putem să dormim liniștiți. Pot chiar să mă 
întorc la castelul meu din Austria şi să mă consacru 
lucrărilor de renovare care par a nu se sfârşi niciodată. 

Oswald Byrnes oftă. 

— Ştiţi prea bine că nimeni nu poate fi invulnerabil. Este 
suficient ca cineva să aibă o idee. 

El căscă. 

— Mă duc să mă culc. Mâine, la şapte dimineaţa, am 


72 


întâlnire cu ambasadorul nostru. Acum nu mai este nimic de 
făcut. 

— Eu voi încerca să o găsesc pe Amabeit. Cu siguranţă, 
ştie de ce a fost ucis Jack Penny... 

— Asta dacă o mai găsiţi... făcu Byrnes cu un ton plin de 
subînţelesuri. 

Americanul îl conduse pe Malko până la ieşirea din 
grădină. Aerul era răcoros, iar stelele străluceau pe bolta 
întunecată. Din depărtare se auzea un concert de lătrături 
răguşite. 

Malko se urcă la volanul hărbuitei sale maşini Suzuki. 
Avea inima strânsă gândindu-se la soarta micuţei Amabeit. 

x 
x x 


Amabeit nu sosise încă la magazin. Malko o căuta a treia 
oară în acea dimineaţă. Dormise prost nereuşind să alunge 
gândurile negre. 

El se urcă în maşina lăsată în faţa hotelului Taj Sheba şi 
se îndreptă către Az Zubayri Road. După douăzeci de 
minute, ajunse la locuinţa fetei. 

Cartierul văzut în lumina zilei părea şi mai mizer, cu 
casele dărăpănate, cenuşii şi cu străzile desfundate şi 
murdare. 

Uşa casei era închisă cu cheia şi nimeni nu răspundea. 
Din ce în ce mai îngrijorat, Malko se îndreptă spre sud. Mai 
rămânea un loc de verificat. 

Vila în care locuia Assageth se ridica într-un no man's 
land... Malko cobori din Suzuki şi se îndreptă spre uşa 
albastră. Acolo, se opri surprins. Uşa era întredeschisă. 

Atent, el o împinse uşurel. În interior plutea un parfum de 
iasomie. Malko se întoarse la maşină să-şi ia revolverul. 
Totul i se părea mai mult decât straniu. 

Se strecură în grădină şi cercetă locul cu privirile. Pe o 
coloană din piatră ce sprijinea veranda era aşezat un cap. 
Nu era sculptat în marmură. Era un cap adevărat de femeie. 
Era capul lui Amabeit. 


73 


Capitolul VIII. 


Oripilat, Malko se apropie de abominabilul obiect. 
Amabeit avea ochii închişi. Probabil că nu fusese decapitată 
de la început fiind în viaţă, pentru că nu se vedea nici o 
urmă de sânge. Muştele roiau în jurul coloanei macabre. 

Cuprins de greață, Malko se întoarse către uşa albastră. 
Era convins că tot acest aranjament fusese făcut anume 
pentru el. 

El bătu în retragere, temându-se de o altă capcană. 
Trebuia să fugă cât mai repede de acolo. Ca un automat, el 
se îndreptă către sediul lui Oswald Byrnes. De astă-dată 
singurul fir călăuzitor era rupt. Singurele persoane care 
puteau face lumină asupra morţii lui Jack Penny muriseră. El 
însuşi fusese reperat şi, oricum, nu mai ştia cum să-şi 
continue ancheta. 

— Ce aţi păţit? îl întrebă şeful centralei CIA când îl văzu 
pe Malko. Sunteţi verde la faţă... 

El se lăsă moale într-un fotoliu. 

— Am şi motive.. 

Cu vocea frântă, el îi povesti americanului despre 
macabra descoperire. 

— Oh. My God! făcu Byrnes. Dar oamenii ăştia sunt mai 
răi decât animalele... 

Cu un gest mecanic, el apucă sticla de J&B de pe 
duşumea şi bău direct din ea... 

Malko ar fi dat o aripă a castelului său pentru un pahar cu 
votcă bine frapată. Se gândi că are o meserie oribilă. În 
mod indirect, chiar el fusese cel ce cauzase moartea tinerei 
etiopiene... Oswald Byrnes se şterse la gură. 

— Nu vă mai faceţi gânduri negre, făcu el cu blândeţe. 
După părerea mea. Fata ar fi fost oricum lichidată. 
Something is boiling!*... Acesta este ultimul avertisment. 
Vor să ne forţeze să rămânem de-o parte şi să nu ne 
amestecăm în treburile lor. 


14 E ceva putred aici (n.t.). 


74 


Malko îşi mai revenise. 

— Mi-aţi spus că preşedintele este bine apărat. Credeţi că 
ar putea fi vorba de o lovitură de stat? 

— Nu ştiu, mărturisi Oswald Byrnes. Dar dacă în curs de 
cel puţin o lună se va întâmpla ceva, voi fi considerat cel 
mai mare tâmpit şi consecinţele vor fi incalculabile. Dacă 
Yemenul de Nord ar cădea în plasa ruşilor, următoarea ţară 
ameninţată va fi Arabia Saudită. Or, în aceste crime sunt 
implicaţi doi ofiţeri din Elham El Makasi. Mi se pare cu 
neputinţă ca ei să acţioneze în numele guvernului. Puteţi 
trage singur concluzia asta... 

— Teoria asta mi se pare destul de seducătoare, 
recunoscu Malko, dar nu aveţi nici o dovadă. 

— Ar fi de mirare ca Bazară sau Sharjaq să ne ofere 
vreuna. Deocamdată suntem într-o fundătură blestemată. 

O linişte apăsătoare se lăsă în bungalou. Ea fu spartă de 
Byrnes. 

— Am fost amândoi invitaţi la un gat-party de către un 
prieten yemenit, Zaghlool Mokha. Este o onoare deosebită. 
Vom discuta problema înarmării lui Ali Nasser şi poate că el 
ar putea avea o idee despre ce ne frământă pe noi. Va veni 
destulă lume acolo. Să aşteptaţi până vom fi între noi ca să 
abordăm chestiunile serioase. Şi nu uitaţi: qat-ul se 
mestecă pe-ndelete şi este absolut dezgustător. 

x 


* * 


La prima vedere, ai fi zis că Zaghlool Mokha are între o 
sută şi o sută cincizeci de ani. Parcă era o mumie recent 
ieşită din sarcofag. Era un pitic cu pârul cenuşiu ţepos şi cu 
ochii negri şi mici înecaţi într-un ocean de riduri. El cobori 
pe peronul impozant al vilei sale, venind în întâmpinarea lui 
Oswald Byrnes. Ca să-l îmbrăţişeze, se ridică în vârful 
picioarelor. Malko fu îmbrăţişat şi el şi făcu cunoştinţă cu 
barba nerasă de mai multe zile a bătrânului. 

— Ah. My friend! Ce bucurie să vă primesc sub acoperişul 
noii mele case. Din păcate, nu este încă terminată. 

Pentru moment, existau deja două corpuri de clădire ce 
acopereau fiecare câte o mie de metri pătraţi de sol. Tot 
felul de terase şi de schele se amestecau cu turnuleţele cu 


75 


creneluri. 

Zaghlool Mokha îl prinse pe Byrnes de mână, ca un copil. 

— I show you my place”. 

El îi conduse mai întâi într-un garaj imens. Un Rolls vechi 
era prins la mijloc între un Ferrari cupeu negru şi un Cadillac 
Eldorado galben. 

Zaghlool Mokha se opri în faţa unei forme ascunse sub o 
husă ce avea imprimată pe ea o enormă literă H. 

— Este un Hermes făcut de comandă. 

Doi sclavi apărură şi dădură husa de-o parte lăsând la 
iveală un Rolls Royce Phantom VI, înalt ca un camion; avea 
culoarea verde crud şi era plin cu o pădure de antene, ca o 
insectă uriaşă. 

Toate elementele ce în mod obişnuit erau cromate. Erau 
din aur masiv. Până şi barele de protecţie erau aurite. 
Zaghlool Mokha deschise portiera mândru. Bancheta, 
acoperita cu blană de vizon albă. Avea în faţă un bar făcut 
din lemn de palisandru. Alături se aflau o combină Akai şi 
un televizor. 

— Le-am comandat pentru pelerinajul pe care îl voi face 
în curând la Mecca. Cum maşina are aer condiţionat şi eu 
sunt cam friguros, am pus blana asta de vizon. lar verdele 
este culoarea profetului. 

De asemenea, era şi culoarea dolarului... Zaghlool Mokha 
închise portiera cu un zgomot surd. Ca al unei uşi de seif. 

Ei îşi continuară drumul prin grădină. Era o adevărată 
pădure ce creştea pe un hectar. 

___— Eu îmi cultiv singur qat, spuse cu mândrie moşneagul. 
II tai proaspăt în fiecare zi. 

Avea acolo cât să rumege jumătate de secol. Ei părăsiră 
plantaţia de qat, când în faţa lor apăru o siluetă ciudată: era 
o femeie, al cărei chip era de o frumuseţe remarcabilă, deşi 
nu era deloc machiat. Avea o gură minunat conturată, 
pomeţii obrajilor proeminenţi şi nişte ochi negri ce păreau 
că privesc undeva departe, ca ai unei oarbe. In ciuda 
temperaturii ridicate, fata avea un impermeabil alb, închis 
cu nasturi până la gât, cu mâneci lungi, lung până la 
călcâie. Ea se aplecă la urechea bătrânului. li şopti ceva şi 


15 să vă arăt casa! (n.a.). 


76 


apoi se retrase fără să arunce nici o privire celor doi 
vizitatori. 

In ciuda veşmântului lung. Se puteau ghici formele 
perfecte ale trupului ei. 

— Este Latifa, secretara mea, le explică yemenitul. Să 
mergem, au sosit şi ceilalţi invitaţi ai mei. 

— De ce poartă impermeabil? întrebă Malko. 

— Pentru ca să se apere de privirile indiscrete, făcu 
moşneagul chicotind vesel. 

Intrară într-un hol imens luminat de vitralii în formă de 
semilună, la modă în Yemen. Din hol, pleca o scară 
monumentală, ca la Folies-Bergere. Două amfore Satsuma, 
de doi metri înălţime, decorau intrarea, iar scara era 
încadrată de două comode Louis XVI, cu broaşte din bronz. 
Scara avea balustrada sculptată în cristal de stâncă. Din 
păcate, holul era luminat de un neon verzui... 

— Totul este decorat de un artist de la Paris, Claude 
Dalie, spuse mândru Mokha. 

Ei urcară scara şi pătrunseră într-o încăpere în care se 
aflau vreo cincisprezece bărbaţi aşezaţi pe perne puse 
direct pe covor. Nu se vedea nici un fel de mobilier. Era un 
fum. Să-l tai cu cuțitul. Pretutindeni, pe platouri se aflau tot 
felul de băuturi: de la J&B, Gaston de Lagrange, până la Gini 
şi Shamran. Nu lipseau frunzele de gat. 

— Vă rog să vă serviţi, îi îndemnă amabil Zaghlool 
Mokha. Oswald Byrnes şi Malko se instalară pe perne 
undeva lângă uşa. Resemnat, Malko se servi cu câteva 
frunze de qat. Erau amare şi scârboase. Oswald îi şopti la 
ureche: 

— Toate deciziile importante se iau aici la acest gen de 
Qat-parties. Limbile se dezleagă mai uşor sub influenţa 
drogului. Observaţi-i cu atenţie. 

Toţi yemeniţii prezenţi mestecau cu îndârjire şi, din când 
în când, mai scuipau şi mai luau câte o gură de apă 
minerală... Mokha nu-i prezentase pe cei doi străini şi 
nimeni nu se ocupa de ei. Servitorii intrau şi ieşeau, 
ocupându-se de buna aprovizionare... încet, încet, 
conversaţia începu să se anime, bineînţeles în arabă. 
Zaghlool Mokha intervenea şi el sporadic, iar în restul 


77 


timpului se tot îndopa cu frunze proaspete de gat. 

— Cu ce se ocupă amfitrionul nostru? întrebă Malko. 

— Este omul cel mai bogat din Yemen, spuse americanul. 
El stabileşte piaţa rialului yemenit. Cu ajutorul unei reţele 
instalate în Arabia Saudită. După ultimele estimări, 
cântăreşte un miliard de dolari... 

— Are un aer atât de fragil... 

Oswald Byrnes zâmbi. 

— Omul ăsta are şaptezeci şi opt de ani, optzeci de soţii 
legitime, trei fii pe care i-a dezmoştenit pentru că îi 
consideră cretini şi foarte mult umor. Este înnebunit după 
femeile frumoase şi are un ranch în Las Vegas, un palat în 
Ryad şi un hotel particular în Londra. 

— Ştie cu ce vă ocupați? 

— Desigur! Şi mai ştie că dacă Yemenul de Nord va fi 
controlat de comunişti, aceştia l-ar vâri la puşcărie şi i-ar 
confisca toată averea, cel puţin ce are în Yemen. 

Malko se debarasa pe furiş de găluşca verde. Nu putea să 
scape însă de gustul amar din gură. 

Gândul îi zbură la ciudata Latifa. Din când în când. 
Magnatul yemenit se mai întorcea către el zâmbindu-i 
prietenos. Pe covor se adunau sticle goale de Shamran, iar 
alcoolul scădea în sticle. In fundul încăperii, unul dintre 
invitaţi golea o sticlă de Gaston de Lagrange. 

Un altul se servea de coniac doar pentru a-şi clăti gura. O 
adevărată oroare... Râsete nervoase izbucneau şi se 
formaseră mai multe grupuri de conversaţie. 

Oswald Byrnes îi arătă lui Malko un tânăr arab. 

— Toată Sanaa este aici. Tipul acela este directorul 
vămilor. Vecinul lui este director la Saudi Bank. Uriaşul cu 
mustață este căpitan şi se ocupă de blindate. 

— Şi ce caută aici? 

— Probabil are ceva de cerut. Mokha este atotputernic. 
Chiar şi Moukhabaratul se teme de el. Poate îngenunchea 
ţara într-o singură lună, blocând rialul... Mititelul din stânga 
lui este chiar Guvernatorul Băncii Centrale. 

El îi desemnă un bărbat tânăr al cărui tricou de corp se 
vedea prin transparenţa cămăşii de nailon. Avea ochi 
pătrunzători şi o mustăcioară fină. Vorbea în şoaptă la 


78 


urechea bătrânului yemenit... 

— Peste două sau trei ore, s-ar putea să vorbească şi 
despre lucruri cu adevărat serioase, spuse Byrnes 
întinzându-se. Până atunci ar fi bine să vă relaxaţi. 

x 


* * 


Rând pe rând, rumegătorii de qat se sculau, îşi luau 
rămas bun de la gazda lor şi, cu paşi şovăitori se retrăgeau. 
Se apropia momentul rugăciunii de seară. Atmosfera era 
saturată de mirosul pătrunzător al frunzelor de qat. Toate 
sticlele zăceau pe jos goale, cu excepţia uneia de Gaston de 
Lagrange. 

Singur, bătrânul Mokha părea a fi în continuare într-o 
formă perfectă. El îşi clăti gura şi se întoarse către Byrnes. 

— Ce probleme aveţi? 

— Caut pe cineva care ar putea să-mi procure o marfă 
care nu se găseşte în Sanaa, spuse americanul. 

Mokha îi făcu un gest de încurajare. 

— Eu vă sunt prieten. Pot să vă ajut... De ce anume aveţi 
nevoie? 

Americanul scoase din buzunar o foaie de hârtie şi citi cu 
voce egală. 

— O sută de puşti Kalaşnikov, din cele noi. Cu lansatoare 
de grenade, cu câte 1000 de lovituri bucata. Trei sau patru 
lăzi cu grenade F1 sovietice sau ceheşti. Zece RPG7. O sută 
de mine antitanc TM 57. Tot atâtea mine antipersonal PG7. 
Două sau trei „Duşka” cu cel puţin 10 000 de lovituri 
fiecare. 

Byrnes împături liniştit hârtia. Zaghlool Mokha arboră un 
surâs candid. 

— My friend! Aveţi de gând să daţi o lovitură de stat? 

— Nicidecum, dar săptămâna viitoare vine Ali Nasser, 
spuse simplu Byrnes. 

— Guvernul nostru a interzis comerţul cu arme. Remarcă 
yemenitul cu un aer nevinovat. 

Asta într-o ţară în care bebeluşii se năşteau cu un 
Kalaşnikov între dinţi... 

— De aceea am şi apelat la dumneavoastră. Sunteţi 
singura persoană care îmi poate face un asemenea serviciu, 


79 


răspunse americanul. 

— Dar eu sunt o persoană pacifistă, protestă arabul. 

— Dar aveţi mulţi prieteni în nord. 

Mokha nu mai răspunse. Mesteca frunze proaspete de 
gat. Ca şi cum nu ar fi auzit. Tăcerea se prelungi câteva 
minute, apoi bătrânul ridică o pleoapă şi întrebă cu un aer 
indiferent: 

— Unde şi când vă trebuie toată marfa asta? 

— Peste o săptămână, lângă Mareeb. 

— Eu nu mă ocup cu genul acesta de afaceri, spuse 
yemenitul, dar dacă garantez, pot să vă trimit o persoană 
sigură. 

— Pe cine? 

— Pe şeicul Seif Al Islam Hafez al Ragheb, din tribul Bakil. 
Este fiul unui iman. 

— Noi nu avem timp să mergem în nord, obiectă Byrnes. 

— El îmi va face o vizită în Sanaa. 

— Când? 

— Bukhra!€. 

Asta putea însemna a doua zi sau niciodată. 

— Bukhra? Bukhra ? insistă Byrnes. 

— Malech!, confirmă bătrânul yemenit cu un gest 
hotărât. Cel târziu, poimâine. 

— Prietenul meu. Malko Linge, se va ocupa de această 
afacere, preciza Oswald Byrnes. 

Mokha făcu un semn aprobator cu capul şi spuse către 
Malko. 

— Vă voi prezenta şeicului şi veţi aranja direct cu el. 
Bătrânul se ridică în picioare căscând. Avea ochii injectaţi 
din cauza alcoolului şi a ţigărilor. Părea cu mult mai bătrân 
decât era în realitate. 

— Aveţi cumva ceva informaţii privind moartea 
prietenului meu Jack Penny? întrebă repede şeful centralei 
CIA. 

Yemenitul încruntă sprâncenele ca şi cum ar fi auzit 
prima dată acest nume. Apoi se lumină la chip. 


16 Mâine (n.a.). 
17 Cu siguranţă (n.a.). 


80 


— A, tristă poveste... Părea sincer dezolat. 

— Credeam că aţi aflat ceva concret, cu toate relaţiile 
dumneavoastră... 

Bătrânul îşi frecă mâinile cu un gest distrat. 

— Se zice că prietenul dumneavoastră a fost imprudent. 
Că a făcut curte amantei unui bărbat puternic şi răzbunător, 
colonelul Bazară. Mi se pare normal să-l elimine. 

— Chiar credeţi în această versiune? făcu Oswald Byrnes. 

Yemenitul râse forţat. 

— Bineînţeles că nu. 


81 


Capitolul IX. 


Malko observă că bătrânul yemenit devenise brusc 
serios. Acesta oftă şi spuse: 

— Acum trebuie să vă las. Sunt un om bătrân Trebuie să 
mă duc să mă odihnesc. 

El luă mâna întinsa de Malko şi o strânse în timp ce-l 
sfredelea cu privirea sa iscoditoare. 

— Fie ca Allah să te apere, tinere. Casa mea este şi casa 
voastră şi, la fel şi inima mea. 

El se îndreptă către plantaţia de gat. Se lăsase 
întunericul şi aerul era răcoros. Oswald Byrnes îl ajunse din 
urmă şi îi tăie calea. 

— Zaghlool. Ştiu că aveţi mai multe informaţii despre 
acest asasinat. Este foarte important pentru mine. S-au 
întâmplat o serie de evenimente noi de atunci... 

Americanul îi povesti pe scurt bătrânului ce se 
întâmplase de la sosirea lui Malko. 

— Nu am nici un detaliu, dar sunt sigur că nu este vorba 
de o crimă pasională, chiar dacă s-a vrut să se creadă acest 
lucru. Colonelul Bazară nu este genul de bărbat care să-şi 
piardă capul pentru o etiopiana. 

Era vizibil că nu voia să spună mai mult. Ei fură obligaţi 
să se retragă. Casa se afla în zona rezidenţială. intre King 
Road. Haddah Road şi deşert. Yemeniţii cei mai bogaţi îşi 
ridicaseră acolo reşedinţele lor. Toate după acelaşi tipar: 
case masive dreptunghiulare cu grădini înconjurate cu 
ziduri înalte. Unele dintre ele erau păzite noaptea de 
santinele. 

— Ce părere aveţi despre cele spuse de bătrân? întrebă 
Malko. 

— Mokha a vrut să ne atragă atenţia, spuse Byrnes. 

— Dacă într-adevăr este vorba de ceva serios, Bazară va 
încerca din nou să mă elimine. 

Ei se opriră la un stop, lângă un Land Cruiser Saloon în 
care se înghesuiau vreo douăsprezece femei voalate. 


82 


— Treaba nu este chiar atât de simplă, spuse Byrnes. 
Bazară nu poate acţiona chiar de capul său. A fost obligat 
să deghizeze uciderea lui Jack în crimă pasională, care este 
acceptată şi nepedepsită de lege în ţara asta înapoiată şi 
violentă. Nu poate să-şi trimită asasinii să vă aştepte în 
holul hotelului 7aj Sheba. Sanaa este un orăşel amărât. S-ar 
putea afla repede cine i-a trimis. 

De o parte şi de alta a şoselei, o mulţime de copii 
vindeau ziare. Se opriră din nou la un stop. Aici drumul era 
plin de qat scuipat de automobilişti. Priveliştea îţi întorcea 
stomacul pe dos. 

— De ce nu îl avertizaţi pe preşedintele Saleh, dacă 
credeţi că Bazară pune ceva la cale? întrebă Malko. 

— In ciuda morţii lui Amabeit, nu am nici o probă solidă. 
Poate că în cel mai bun caz, l-ar înlătura pe colonel, 
îndârjindu-l şi mai mult împotriva noastră. 

— In cazul acesta va trebui să fim cu ochii pe el şi să-l 
prindem cu mâţa-n sac. 

Americanul surâse cu tristeţe. 

— Exact. Trebuie să punem mâna pe smoking gun”. 

— Partea proastă e că nu prea avem de unde începe. Cât 
despre toată afacerea asta cu arme. Pot să am încredere în 
Mokha? 

— Bineînţeles. 

— Sunteţi sigur că asta nu are nimic de-a face cu 
asasinarea lui Penny? 

— Agentul nostru nu se ocupa de asta. 

— Dar dacă e vorba de un „semna!” indirect? 

— Nu pot să pun mâna în foc că nu este aşa. Dar, sincer 
vorbind, nu cred. 

— Şi Mokha nu intervine chiar deloc în afacerea cu arme? 

Oswald Byrnes schiţă cu zâmbet caustic. 

— El se va mulţumi să schimbe dolarii noştri în riali, 
luând şi un comision gras. N 

Ajunseră la hotel. Malko se despărţi de Byrnes. Incă 
ameţit din cauza drogului. Simţea nevoia unui duş bun şi îi 
era o foame de lup. Detesta să cineze singur dar nu avea ce 
face. Işi spuse că la Sheraton ar putea fi mai puţin sinistru 


18 Pistolul încă fumegând (n.t.). 


83 


decât la Taj Sheba. Voia să uite de capul retezat al lui 


Amabeit. 
x 


* * 


Elvira, cântăreaţa de origine română de la Sheraton, 
avea într-adevăr un trup de zeiţă. Când aceasta cobori de 
pe podium, Malko o urmări cu privirea Era convins că pe 
sub rochia din lastex. Nu purta absolut nimic. 

Ea se aşeză la o masă ocupată de nişte englezi. Privirile 
lor se încrucişară. In ochii româncei se citit aceeaşi expresie 
ca în ajun. O senzualitate animalică, brutală, ce contrasta 
cu imobilitatea trăsăturilor. Era de parcă sub aparenţa ei 
calmă se ascundea un vulcan. Ea lăsă privirea în jos. 

In momentul în care părăsea restaurantul. Malko auzi că-l 
strigă cineva. Era Corazon, micuța secretară filipineză a lui 
Oswald Byrnes. Care se afla într-un grup de compatrioți, 
bărbaţi şi femei. Ea îl invită la masa lor. 

Din nou, românca se ridică şi trecu aproape atingându-se 
de Malko. Corazon îi şopti acestuia la ureche: 

— O fi ea frumoasă, dar habar nu are să cânte Nimeni nu 
pricepe de ce au angajat-o. Adevărul e că pentru o mie de 
dolari o puteţi avea în patul dumneavoastră. 

— A, chiar aşa? făcu Malko surprins De unde ştiţi asta? 

Filipineză făcu semn spre o fată de lângă ea. 

— Ea lucrează aici. la hotel şi cunoaşte pe toată lumea. 
Cântăreaţa locuieşte la camera 129 şi a fost văzută adesea 
în compania proxenetului Nabil El Khouri... 

Libanezul acela era omniprezent. Cântăreaţa îşi luă 
microfonul şi conversațiile încetară. 

In faţa lui Malko se afla o filipineză cu figura destul de 
plată, cu o gură senzuală şi mare şi cu o expresie 
provocatoare. 

Corazon îl văzu pe Malko uitându-se atent la ea şi 
murmură: 

— Fata asta cântă într-o orchestră care este angajată 
aici. Dacă vă e urât singur la noapte, va accepta să vă 
însoţească numai în schimbul unei bancnote de o sută de 
dolari. 

Malko nu era prea înnebunit după amorul cu tarif fix. El 


84 


respinse oferta în mod politicos şi se hotărî să plece la 


culcare singur. 
x 


* * 


Oleg Kopecki fierbea de furie. În faţa sa stătea colonelul 
Mohammed Bazară, cu capul aplecat. Semăna cu un hoţ 
surprins cu mâna în buzunarul cuiva. Micul apartament în 
care se aflau cei doi în secret era absolut silențios. 

— M-aţi decepţionat teribil, zise rusul pe un ton tăios. Mai 
întâi aţi ratat o operaţiune relativ simplă care ar fi pus capăt 
problemei. Apoi, nu aţi fost capabil să interveniţi suficient 
de repede ca să vă reparaţi eroarea şi, în cele din urmă, vă 
mai vine şi ideea prostească a acelui aranjament ridicol, ce 
poate avea consecinţe negative... 

— Am vrut să-l înspăimânt, protestă yemenitul. Oleg 
Kopecki ridică exasperat din umeri. 

— Tipul ăsta este un cunoscut agent CIA. Am făcut 
cercetări. Nu poate fi prea uşor de impresionat. Acum este 
convins că toată povestea noastră cu crima pasională este 
o gogoriţă... în consecinţă, va continua să facă cercetări. 

Bazară îşi şterse sudoarea ce-i şiroia pe gât. 

— Nu are nici un fel de dovezi, zise el. 

— Până la urmă, va găsi. Dacă veţi continua să vă 
conduceţi ca un mucos de adolescent! ţipă rusul. Aici avem 
de-a face cu profesionişti de elită. 

Cu un aer nenorocit, ofiţerul yemenit întrebă: 

— Ce trebuie să facem în cazul ăsta? 

Kopecki clătină din cap. 

— Deocamdată, nimic. Totuşi, acest individ reprezintă un 
mare pericol pentru noi. Trebuie eliminat cât mai repede 
posibil. Nu mai vreau nici un eşec... 

— Dar am nevoie de câteva zile, făcu Mohammed Bazară. 
După aceea... 

— Dacă lăsăm problema nerezolvată, vom avea parte de 
o adevărată catastrofă, spuse ofiţerul sovietic Contez pe 
dumneavoastră. Ar fi o adevărată nenorocire dacă 
operaţiunea noastră eşuează din cauza unei imprudente. 

El se ridică în picioare, urmat de Bazară. Acesta era roşu 
de furie. Dacă ar fi reuşit să pună mâna pe Malko, l-ar fi 


85 


jupuit de viu... 


— De data asta, nu-l vom mai rata, promise el. 
x 


* * 


Malko nu închisese ochii toată noaptea, tot recapitulând 
evenimentele petrecute de la sosirea sa în Yemen. Soarele 
era la fel de arzător. După un mic dejun frugal, el se 
îndreptă spre bungaloul lui Oswald Byrnes. După chipul 
acestuia, nici el nu dormise mai mult. 

— Aveţi ceva noutăţi? 

— O vagă idee pentru a ieşi din impas, zise Malko. Numai 
că este oarecum la limita realizabilului şi comportă multe 
riscuri. _ 

Oswald Byrnes înălţă capul. În ochii lui albaştri se citea o 
imensă oboseală. 

— Orice idee este mai bună şi ne va costa mai puţin 
decât un război armat. 

— Atunci, va trebui să telefonaţi la Londra. 


86 


Capitolul X. 


— My God. De ce să telefonez la Londra? exclamă 
Byrnes. 

— Ca să o chemaţi aici pe Mandy Brown, zise Malko. 

— Cine mai este şi această Mandy? 

— O tânără blondă, extrem de atrăgătoare care are o 
datorie faţă de mine şi care ştie să iasă din situaţii foarte 
dificile... 

Americanul îl privi, convins că o ia razna. 

— Şi ce va face ea aici? 

— Amabeit a menţionat ieri faptul că Sharjaq este atras 
de europencele blonde. Mandy îl va „tampona” pe căpitan. 

— O _ trimiteţi la o moarte îngrozitoare! ţipă Oswald 
Byrnes. Nu aţi văzut ce au păţit etiopienele? 

— Oswald, aţi văzut filmul A/ien? Acel monstru 
interstelar, dotat în mod excepţional pentru a supravieţui, 
aproape indestructibil... Ei bine, Miss Mandy Brown, în ciuda 
aparenţei fragile, este aproape la fel de redutabilă. 

Afurisită femeie era Mandy asta! Când o întâlnise Malko 
în Honolulu. Era metresa unui mafiot, Louis Siegel”. 

Cu ajutorul lui Malko. Ea renunţase la o frumoasă poveste 
de dragoste pentru suma de trei milioane de dolari. Ca să 
se bucure în pace de averea aceasta, se asigurase ca 
„logodnicul” ei. Care era teroarea Coastei de Vest. Să 
primească două gloanţe în scăfârlie... 

Ceva mai târziu ei s-au întâlnit din nou la Abu Dhabi”. 
Mandy i-a adus nenorocirea tânărului şeic îndrăgostit 
nebuneşte de ea. Malko îşi amintea încă de felul în care ea i 
se dăruise acestuia pe pernele Rolls-ului. In vreme ce un 
călău îl decapita pe fostul ei iubit, în piaţa publică. Fusese 
cel mai frumos orgasm din viaţa ei. 

Drumurile lor se încrucişaseră apoi în Caraibe. Când 
Mandy era în compania frumoasei Sharnilar, văduva 


19 vezi „Operaţiunea Matador” (n.a.). 
20 vezi „Măcel în Abu Dhabi” (n.a.). 


87 


ayatolahului?!. Pe atunci, ea părea că se cam plictiseşte. 

Acum avea să trăiască o nouă aventură pentru el. Malko 
o va obliga să părăsească cei şase sute metri pătraţi de 
lângă Regent's Park pentru a-i schimba cu praful înecăcios 
din Sanaa... 

Oswald Byrnes asculta descrierea cu un interes din ce în 
ce mai mare. 

— Dacă această Mandy Brown este într-adevăr aşa cum o 
descrieţi, poate fi prețioasă. Cum însă vom organiza 
întâlnirea lor? Mă tem că Sharjaq va bănui că e o cursă. 

— Este suficient ca femeia asta să-i taie drumul. Sunt 
sigur că băiatul nostru se va aprinde. Dacă nu o va face. 
Inseamnă că a fost prevenit de planul nostru. 

— Da. Ideea mi se pare interesantă, făcu americanul. Nu 
este însă ceva simplu de realizat. Sunt convins că yemenitul 
va rămâne în gardă. 

— Dar dacă i-o va prezenta chiar Nabil El Khouri ca pe o 
târfă din reţeaua lui? Yemeniţii ăştia sunt cam înfometați 
sexual. O fată ca Mandy o să-l facă să-şi piardă toate 
plombele din gură. Trebuie numai să-l convingem pe 
proxenet să colaboreze şi să fim siguri că nu ne va trăda. 

— Cred că Zaghlool Mokha ar putea să ne ajute, zise 
Byrnes după un moment de gândire. 

— De ce tocmai el? 

— In afară de restaurant şi de fetele din reţeaua lui. El 
Khoun are şi un lanţ de case de schimb valutar. Mokha ar 
putea să-l ruineze într-o clipă... 

— Dar bătrânul va accepta să facă presiuni asupra lui? 

— Cred că da. Puteţi însă să aduceţi fata aceea aici cu 
uşurinţă? 

— Dacă se află la Londra, da. 

— Mai întâi trebuie să fim siguri de asta. Avem un telefon 
protejat de-al ambasadei. Daţi-mi numărul ei. Vreau să-l 
comunic la Grosvenor Square”. Îl sun chiar pe şeful 
centralei, Peter Lawry. El poate să o sune acasă şi să o 
cheme la biroul lui, de unde să poată lua legătura telefonic 
cu noi. Credeţi că va accepta? 


21 Vezi “Văduva ayatolahului (n.a.). 
22 Sediul CIA în Londra (n.a.). 


88 


— Dacă Peter Lawry îi va spune că trebuie să vorbească 
cu mine, va accepta. 

— O.K., făcu Oswald Byrnes. Alerg la Ambasadă. Dacă 
totul merge bine, vă trimit maşina mea peste două ore. De 
acord? 

— De acord, făcu Malko. 

x 
x x 


Chevrolet-ul blindat, cu ferestre fumurii, al lui Oswald 
Byrnes trecu de bariera ce păzea intrarea în Ambasada 
SUA. Inainte să se ridice a doua barieră, un gardian înarmat 
veni să verifice identitatea lui Malko, în timp ce altul verifica 
dedesubtul maşinii cu ajutorul unei oglinzi montate la 
capătul unui baston. 

Aveai nevoie de ochi de linx ca să descoperi intrarea în 
ambasadă. Aceasta nu era indicată pe nici un plan. Era 
vârâtă într-o nişă aflată între nişte case abandonate şi un 
scuar unde se jucau copiii, nu departe de piaţa At Tahrir. 

Din motive de securitate, nici un drapel nu flutura 
deasupra ambasadei apărate de ziduri înalte, de şicane, de 
camere de luat vederi şi de saci cu nisip. 

Patru puşcaşi marini în ţinută de luptă, cu grenade la 
centură, veste antiglont şi înarmaţi cu M16. li ieşiră în 
întâmpinare. 

Oswald Byrnes îl aştepta şi îl conduse la safe-rom. 
Centrul de comunicaţii „protejate”. 

— Prietena dumneavoastră a venit la biroul lui Peter 
Lawry. 

El porni un scrambler” şi formă numărul de telefon al 
centralei CIA din Londra. Peste câteva secunde. li întinse 
receptorul lui Malko. 

— Mandy? 

— Ce-i cu toată povestea asta? ţipă Mandy Brown. M-au 
sculat la ora opt dimineaţa. Abia mi-au lăsat timp ca să mă 
îmbrac. Şi m-am culcat la cinci în zori. Am fost la Annabel 
şi... 

— Sunt dezolat, îi tăie vorba Malko. Trebuia să vorbesc 
cu tine urgent. 


23 Bruiaj (n.a.). 


89 


— Nu puteai să aştepţi până după-masă? Cel puţin dacă 
veneai în persoană să mă scoli... De fapt, unde eşti acum? 

— In Yemen. 

— Unde-i asta? 

— Nu departe de Abu Dhabi. 

— Păi, de ce mă suni tocmai de acolo? 

— Mi-era un dor nebun de vocea ta, zise cu un glas suav 
Malko. 

In doi timpi şi trei mişcări tigroaica se transformă în 
porumbiţă. 

— Şi mie îmi era foarte dor de tine..., făcu ea cu o voce 
tulburată - vocea lui Mandy Afurisita... Ştii prea bine că aş 
veni până la capătul lumii ca să te văd. 

— Imi pare bine că te aud spunând asta. 

— De ce? 

— Pentru că aş vrea să vii aici, la mine... Este o ţară de 
vis. (El se gândi la un coşmar). 

— Sunt plaje frumoase acolo? 

— Da, cu cocotieri, spuse Malko. 

— Nu ai vrea mai bine să ne întâlnim în Caraibe? 

— Am un motiv special ca să vii aici. 

La capătul liniei se lăsă tăcerea Malko crezu că închisese 
telefonul. Apoi cu o voce bănuitoare. Mandy il întrebă: 

— Ce pui la cale? Ştii, eu sunt sătulă până-n gât de 
arabi.. De când cu Toto. M-am învăţat minte. 

— Ascultă, am mare nevoie de tine aici. 

— Când? 

— Imediat. _ 

— Nu pot pleca acum. In seara asta merg la un charity 
ball... 

Mandy în postură de persoană caritabilă, era ceva de 
toată frumuseţea... 

— Trimite-le contribuţia ta, îi sugeră Malko. Ai un avion în 
seara asta. Nu vom rămâne aici decât câteva zile. După 
aceea îţi promit o vacanţă în Jamaica. 

Alt moment de tăcere. 

— Vorbeşti serios? 

— ţi jur. 

— Mincinosule! 


90 


— Mă jur că-i adevărat! 

Al moment de tăcere. Oswald Byrnes care asculta pe 
difuzor, părea absorbit de conversaţie. Un suspin sfâşietor 
se auzi în difuzor. 

— Sunt complet nebună! Bine, la ce oră este afurisitul de 
avion? 

— Vei primi un bilet Air France Londra-Paris-Sanaa. De la 
Paris, vei călători cu clasa Club. 

— Va trebui să fii foarte dulce cu mine, ştii? Sper că mă 
aştepţi în aeroport. 

— Te va aştepta altcineva la aeroport, dar ne vom întâlni 
imediat după aceea. 

Malko trebui să coboare nivelul sonor ca să nu fie asurzit 
de tipetele furioase ale fetei. 

— Şi de ce să nu vii chiar tu în persoană? Eşti ocupat cu 
vreo pipiţă? 

— Nu, dar ar fi periculos pentru amândoi. 

Mandy Brown se calmă pe loc. 

— Asta mai lipsea. E vorba de o încurcătură. Spune-mi, 
nu vreau să termin la fel ca Sharnilar. 

— Nu vei sfârşi ca Sharnilar. In plus. Ai să-mi faci un 
imens serviciu. 

— Sunt o idioată, repetă Mandy Brown. Cine mă va 
aştepta? 

— Un libanez... 

Alte urlete... 

— De ce nu o maimuţă? 

— E un tip drăguţ. 

— Tu trebuie să fii cel drăguţ, ai uitat? făcu Mandy 
înainte de a trânti receptorul în furcă. 

Oswald Byrnes îl privi pe Malko. 

— Crezi că mai vine? 

— Da. 

— Este de necrezut. Vă purtaţi de parcă aţi chema-o într- 
o vacanţă. O faceţi să-şi rişte viaţa. Nu-mi place deloc 
treaba asta..., protestă americanul. 

— Pentru Mandy, e ca şi cum ar veni în vacanţă, făcu 
Malko. O cunosc foarte bine. Cred că se plictiseşte de 
moarte. Dacă nu are un miliardar pe care să-l ruineze sau o 


91 


inimă de zdrobit, ea se îmbolnăveşte. Acum trebuie să 
organizăm primirea ei. 

— Să dăm o fugă până la Mokha, zise americanul. 

Uriaşa încăpere în care fusese gat party se afla în starea 
în care o părăsiseră în ajun. Ca să ajungă acolo, ei 
străbătuseră o enormă sală de mese. Unde trona o 
majestuoasă masă Romeo, dintr-o placă de cristal susţinută 
de doi vulturi cu aripile desfăşurate, mânaţi de sculpturala 
Latifa, reprezentată cu acelaşi impermeabil alb. Bătrânul 
miliardar ronţăia seminţe de fistic şi fuma din narghilea, cu 
picioarele încrucişate pe perne. El îi întâmpină cu un 
zâmbet plin de bucurie. 

— Aţi venit ceva mai devreme. Abia mâine trebuie să mă 
întâlnesc cu prietenul meu, şeicul Al Ragheb. 

— Ştiu, spuse Oswald Byrnes. Dar vreau să vă mai rog 
ceva. 

— Sunteţi oricând binevenit, făcu yemenitul invitându-i 
să se aşeze lângă el. 

Oswald Byrnes îi relată ultimele evenimente, apoi îi 
explică ideea lui Malko. Bătrânul deveni brusc serios. 

— Vă voi ajuta atât cât îmi vor permite mijloacele mele 
modeste. Ce doriţi de la mine? 

— Aţi putea să-l convingeţi pe Nabil El Khouri să ne ajute 
şi să tacă? 

— Să-l conving? (Mokha râse) Este destul să-i ordon, iar 
el se va executa mulţumindu-mi în schimb. Fără mine, este 
un nimeni. Pot să-l strivesc ca pe un gândac... 

Malko îi explică ce anume voia el de la libanez. Ochii lui 
Mokha străluceau. 

— Foarte bine gândit, yemeniţii sunt nişte obsedaţi 
sexuali şi nişte imbecili. Eu am optzeci de femei! Dacă 
femeia aceea este aşa cum o descrieţi, ea va fi noua regină 
din Saba... 

Mandy s-ar fi simţit flatată... Ruinele palatului celebrei 
suverane se aflau în Mareeb, ceva mai la est de Sanaa, în 
plin deşert. Zaghlool Mokha vorbea deja la telefon cu un ton 
aspru. Apoi puse receptorul în furcă. 


— Nabil El Khouri va fi aici în zece minute. 
x 


92 


* * 


Zâmbetul unsuros al lui Nabil exprima o servitute totală, 
dar Malko îşi dădu seama ca libanezul era cuprins de o frică 
teribilă. Pe măsură ce asculta vorbele lui Mokha, se făcea 
parcă mai mic. El începu să se foiască pe perne, de parcă 
acestea ar fi fost umplute cu purici. Zaghlool Mokha îşi 
termină tirada cu o întrebare scurtă. Libanezul răspunse cu 
o voce absentă: 

— Aiwa, aiwa. 

Apoi îşi trecu o mână tremurătoare peste bărbia nerasă. 
Era clar că este strâns cu uşa. Cu o voce ezitantă, el începu 
să vorbească şi să se vaite neîncetat. incerca să se 
eschiveze. 

Zaghlool Mokha bău un pic de ceai, trase un fum din 
narghilea, scoase un oftat lung, apoi spuse o frază scurtă 
care avu darul să-l îngheţe pe libanez. Apoi spuse în 
engleză: 

— Se pare că m-am înşelat în privinţa prietenului meu. 
Vă rog să mă scuzaţi. 

— Desigur, cum să nu, făcu Malko neliniştit. 

In loc să-i dea vreo explicaţie, yemenitul dădu un ordin 
scurt libanezului. Malko înţelese zoud, adică „repede”. Nabil 
se ridică şovăitor, apoi se aşeză iar. Mokha îi întorsese 
spatele în mod ostentativ. 

Libanezul îl chemă de trei ori până reuşi să-l înduplece să 
se întoarcă. Cu ochii în pământ, libanezul spuse ceva. 

Prin ochii miliardarului trecu un fulger şi cu o voce 
puternică, spuse: 

— Amicul meu Nabil nu doreşte să rupă prietenia 
noastră. Se temea numai că nu ar putea fi la înălţimea 
misiunii încredințate. 

Scrupule mai mult decât onorabile... El Khouri asuda de 
parcă ar fi fost în saună. El îşi aminti că vorbeşte şi engleza 
şi spuse cu o voce tremurată: 

— Domnul Mokha îmi cere ceva foarte dificil. Oamenii din 
Elham El Makasi sunt extrem de periculoşi. Dacă ar bănui că 
i-am trădat, mă vor ucide. 

Zaghlool zâmbi. 

— Este suficient ca ei să nu afle niciodată adevărul. Noi 


93 


vom păstra taina. Şi tu, la fel... 

Nabil El Khouri se grăbi să protesteze indignat de astfel 
de insinuare, cu mâna pe inimă, înghițind fisticul pe 
nemestecate. Mokha vorbi ceva la telefon şi apoi aşteptă, 
observându-l pe libanez. După cinci minute, în încăpere 
intră Latifa, cu privirea în jos. Aducea o carte frumos 
împodobită pe care o depuse înaintea stăpânului ei. Pe o 
măsuţă sprijinită pe colţi de elefant. 

Zaghlool Mokha deschise cartea. Era o ediţie de lux a 
Coranului. El o aşeză înaintea libanezului, apoi scoase de la 
brâu jambia şi o aşeză alături. 

Libanezul întinse o mână tremurătoare deasupra Cărţii 
Sfinte şi pronunţă o formulă rapidă. Ochii îi erau aţintiţi la 
lama strălucitoare a pumnalului. Satisfăcut, miliardarul 
închise Coranul şi vâri pumnalul la loc în teacă. 

— A jurat pe Coran că ne va ajuta şi va păstra un secret 
absolut. Dacă încalcă jurământul, acest pumnal îi va tăia 
beregata... 

Bătrânul chicoti vesel. 

— Când pun la cale o afacere, iau întotdeauna cu mine 
pe avocatul meu, ca în America. Jambia nu mă costa însă 
nimic şi inspiră mai multă frică. 

Cu un zâmbet forţat pe buze, libanezul asculta. Cu 
siguranţă. In sinea sa îl blestema până la a douăsprezecea 
generaţie. 

— Acum daţi-i instrucţiunile necesare, îi spuse yemenitul 
lui Malko. 

Acesta îi explică lui Nabil ce voia de la el. Trebuia să o 
aştepte pe Mandy Brown la aeroport. Ea avea să treacă 
drept o artistă „angajată” de libanez, care juca rolul unui 
impresar de ocazie, ca să furnizeze „prospătură” clienţilor 
săi bogaţi. După aceea trebuia să-i înlesnească o întâlnire 
între patru ochi cu Malko, iar în cele din urmă să organizeze 
„tamponarea” căpitanului Sharjaq. 

Timpul presa iar proxenetul era obligat să rezolve în 
numai câteva zile ceea ce de obicei se prepara în câteva 
luni. Magnetismul lui Mandy avea să grăbească rezultatul. 
Nabil El Khouri îl asculta alb la faţă. 

— Şi acum, continuă Malko, vă rog să-mi spuneţi tot ce 


94 


ştiţi despre căpitanul Sharjaq. 

Libanezul tresări. 

— Sharjag? Dar nici nu-l cunosc prea bine... 

El îl privi disperat pe Mokha. Bătrânul părea că îl ignoră 
cu desăvârşire. Fu nevoit să răspundă la întrebările lui 
Malko care încerca să contureze portretul psihologic şi să 
facă o evaluare completă a ofițerului yemenit. 

II interesa tot: cât câştiga, cu cine se culca, cine era soţia 
lui. Ce anume făcea în armată, stilul său de viaţă, gusturile. 
Dacă îi plăcea să bea. Dacă era atras de Occident, dacă era 
coruptibil şi ambițios... 

Nabil răspunse la toate sub privirile amuzate ale 
nababului yemenit. La sfârşitul interogatoriului, libanezul 
era sleit de puteri. Ceea ce i se cerea era un lucru deosebit 
de serios... O adevărată colaborare. In caz că lucrurile se 
încurcau, era pierdut. 

Malko era satisfăcut. Nu ştia dacă planul său avea să 
funcţioneze, dar cel puţin poseda toate elementele 
necesare pentru a pune la cale o superbă manipulare. Nu-i 
mai rămânea decât să o aştepte pe Mandy Brown... înainte 
să se retragă, proxenetul sărută mâna lui Zaghlool. 

— A fost foarte amabil, făcu Malko. 

Mokha. Ridică ochii spre cer şi spuse plin de sine: 

— Este de-ajuns un cuvânt de-al meu ca să fie expulzat, 
aruncat în temniţă sau ucis. Dacă îl elimin din reţeaua mea 
de schimb valutar, este ruinat. Aşa că trebuie să-mi dea 
ascultare. Fie ca Allah să-l ajute! 

Yemenitul tăcu o vreme apoi adăugă: 

— Dacă pe Allah cel Preamilostiv - fie numele său 
binecuvântat - nu-l va interesa soarta acestui păcătos, tot 
ce se poate întâmpla e să fie cu un libanez mai puţin pe 
acest pământ... 

Se pare că discursul funerar al lui Nabil era deja 
pregătit... întâlnirea luase sfârşit. Mokha se îndreptă către 
uşă încântat de gluma sa. În ultimul moment, el se mai 
întoarse o dată către Malko. 

— Mâine dimineaţă, voi trimite o maşină la hotelul 
dumneavoastră. La ora şapte. Vă va aduce aici, unde vă va 
aştepta prietenul meu, Hafez al Ragheb, ca să discutaţi 


95 


despre armele acelea... 

Malko era deja cu gândul în altă parte. Era însă obligat să 
se împartă. A doua zi avea să sosească Mandy. Trebuia să 
pună la punct ultimele detalii. In maşina lui Oswald Byrnes. 
El remarcă: 

— Acest yemenit pare să vă fie extrem de devotat. Mă 
miră faptul acesta, mai ales din partea unui om atât de 
bogat. 

Americanul făcu o grimasă. 

— Păi am şi eu „avocatul” meu special. E vorba de 
saudiţi. Este suficient ca aceştia să-i interzică lui Mokha 
traficul cu rialul yemenit. Ca acesta să piardă două sute de 
milioane de dolari pe an... 

Chevrolet-ul încetini viteza din cauza şoselei aglomerate. 
O mulţime de copii încercau să se uite prin ferestrele 
fumurii ca să vadă cine este în maşină. Malko simţi brusc 
cum îl invadează un val de anxietate. Revăzu în gând capul 
retezat al lui Amabeit în mijlocul grădinii înmiresmate. 

— Putem avea încredere în libanez? 

— Cred că bătrânul Mokha îl ţine bine în frâu. Cu toate 
astea, nimeni nu poate avea o încredere oarbă într-un 
libanez. 

lată un detaliu deloc încurajator. Zarurile fuseseră însă 
aruncate. Peste câteva ore, Mandy Brown se va afla tolănită 
pe canapelele confortabile din clasa Club a companiei 
Airbus Air France, în drum spre Sanaa. 


96 


Capitolul XI. 


Mandy cea neruşinată plimbă o privire plină de dezgust 
prin aeroportul mizer şi pustiu, apoi scoase un oftat ce făcu 
ca jumătate din sânii ei bronzaţi să iasă din decolteul 
generos. 

Asta-i trezi pe doi vlăjgani ce aşteptau un charter de mai 
mult de douăzeci de ceasuri. Aparatul de zbor Airbus Air 
France aterizase la ora patru şi cincisprezece minute fix. 
Vameşul yemenit nu voia să lase din mână paşaportul, 
părând gata să sară pe ea şi să o violeze acolo, pe loc. 

— Ei, totul este 0.K.? îl întrebă Mandy cu o ocheadă ce l- 
ar fi convins să-şi trimită nevasta în deşert într-un pelerinaj 
prelungit. 

Bietul funcţionar înghiţi în sec de trei ori până putu să 
zică: 

— Please. Open the suit-case”. 

Veşnica poveste. Dacă ar fi găsit la ea un Kalaşnikov şi 
un kilogram de heroină, nu i-ar fi zis nimic. Mandy se 
conformă  etalând  teancuri întregi de  chiloţei, de 
portjartiere, ciorapi şi alte accesorii femeiești. 

Hamalul şi vameşul se uitau ca la o trimisă a Profetului. 
Cu ochii la sânii ei fabuloşi, un vameş din vecinătate scăpă 
din mâini un imens borcan cu miere în care erau ascunse 
mai multe revolvere. _ 

Cu un gest cochet, Mandy luă un porțjartier negru. Il puse 
în dreptul şoldurilor şi făcu: 

— I look nice?” 

Gata să ejaculeze, vameşul închise valiza. Rochia tinerei 
femei abia ajungea să-i acopere fesele. Mandy, 
profesionistă adevărată, ridică piciorul şi-l sprijini de o 
treaptă a ghişeului reuşind să scoată la iveală marginea 
unui slip dantelat... Ca să aibă asemenea viziuni, nefericitul 
vameş ar fi trebuit să mestece cel puţin trei kilograme de 


24 Vă rog să vă deschideţi valiza (n.a.). 
25 Îmi stă bine, nu? (n.a.). 


97 


gat. 

Mandy se foi niţel, ca şi cum ar fi încercat să-şi mai vâre 
sânii la loc în rochie, apoi se acoperi cu vizonul mov şi se 
îndreptă către ieşire. Balansul armonios al şoldurilor în 
formă de amforă părea să o propulseze înainte. Intr-un 
echilibru perfect pe tocurile înalte ale cizmuliţelor. O curea 
din piele de crocodil sublinia fineţea taliei sale. Gura cu 
buze groase şi răsfrânte dădea chipului ei falsa impresie a 
unui inocenţe infantile. 

Un larg culoar se deschise în calea ei. Atunci îi ieşi în 
întâmpinare Nabil El Khouri, mai servil ca niciodată. EIl 
apucă mâna tinerei femei şi o sărută cu o lăcomie 
gurmandă. Mandy, cu sânii scoşi în afară, îl privi de sus. 

— Unde este Malko? 

Libanezul simţi că i se taie picioarele. 

— Nu pronunţaţi numele acesta! Please. Îl veţi întâlni 
curând. 

Frica îl transforma într-o fiinţă umană. El o conduse până 
la o Toyota cu geamuri fumurii. Vântul flutura pletele lungi 
şi blonde. Mandy căscă. Era ora cinci dimineaţa. In general 
ea se culca la această oră. Se uită la şoferii de taxi cu 
jambiile atârnate la cingătoare. Toţi o priveau în extaz. 

Se urcă în Toyota şi aeroportul putu să-şi reia viaţa 
normală. Mandy nu avea decât o singură grabă: să-l 
întâlnească pe Malko cât mai repede şi să-i arate că 
rămăsese aceeaşi poamă bună. Cu toată experienţa ei în 
domeniu, nu putea să uite că lui îi datora două dintre marile 
momente ale vieţii ei: câştigase trei milioane de dolari şi 
încercase bucuria primului orgasm. 

x 


* * 


Malko aştepta în camera lui. Asurzit de glasurile 
muezinilor ce chemau la rugăciune, când telefonul sună. El 
auzi respiraţia cuiva, dar nimeni nu răspunse şi telefonul fu 
închis. El se sculă şi cobori din cameră. Dădu o raită în jurul 
hotelului şi se îndreptă în oraşul vechi. Ceva mai departe, 
văzu deschizându-se o portieră. La volanul maşinii era 
Nabil. Malko se urcă lângă el, iar maşina demară imediat 
străbătând străzile deşerte ca să evite barajele. 


98 


— E-n regulă totul? întrebă Malko. 

— Da. Da, făcu libanezul. Of, Miss Brown este într-adevăr 
o frumuseţe... 

Libanezul nu putea să nu regrete că Mandy nu lucrează 
pentru el... Malko aştepta cu nerăbdare să întâlnească 
şerpoaica cu parfum ameţitor. 

Maşina se opri pe o străduţă îngustă. El Khouri apăsă 
butonul unui interfon de trei ori. Imediat se deschise uşa. Ei 
intrară într-un culoar ce deservea mai multe uşi. 

— După ce terminaţi, să plecaţi pe jos, îi spuse libanezul. 
Aici este un loc absolut sigur unde locuieşte o femeie care e 
surdă şi mută şi care este în serviciul meu de mulţi ani. 

Servitoarea îl conduse printr-un labirint de coridoare, 
apoi deschise o uşă. 

Mandy Brown era lungită pe un pat cu baldachin, într-o 
cameră luminată de vitralii multicolore, după moda 
yemenită. 

Pereţii erau decoraţi cu picturi erotice indiene. Ea tocmai 
cerceta cu atenţie o scenă în care un rajah, două favorite şi 
un câine uriaş se cuplau într-un mod extrem de complicat. 
In încăpere domnea o căldură înăbuşitoare. Mandy întoarse 
capul. 

— Malko! 

Nu se văzuseră de un an, de la Saint Thomas, în 
Caraibes. Mandy se năpusti la el şi îşi strivi buzele de gura 
lui. Inlănţuindu-l ca un şarpe boa constrictor. 

Malko îi simţi limba ascuţită cum se încolăceşte în jurul 
amigdalelor sale. Imediat, trecu la explorarea urechilor, 
gâdilându-le ca o expertă în materie. Cu pubisul lipit de el, îi 
murmură: 

— O, înnebunesc de dorul tău. Abia am rezistat pe drum 
tot cu gândul că ne vom iubi din nou. 

Contactul cu acel trup perfect şi fierbinte îl trezi brusc pe 
Malko. El începu să-i mângâie pielea, neîntâlnind nici un 
obstacol în cale. Avea de-a face cu o adevărată curtezană. 

Mandy. Acum ceva mai calmă, îşi mişca bazinul într-un 
dute-vino ameţitor. Ochii ei aveau o expresie concentrată. 
Ea îşi strecură o mână indiscretă între trupurile lor şi îl 
atinse pe Malko în punctul sensibil. Cu o mişcare abilă 


99 


începu să-i maseze sexul pe toată lungimea lui. În acest 
răstimp, ea rămase cu capul lăsat pe spate. 

Malko îi ridică rochia, dezgolind trupul cu piele fină şi 
mătăsoasă. El îi atinse sfârcul unui sân. lar femeia gemu şi 
se lipi şi mai mult de el. Sfârcurile i se întăriră brusc. Când 
Malko încercă să-i scoată rochia, ea opuse rezistenţă. 

— Nu. Nu vreau, ia-mă aşa cum sunt acum. 

Slipul alb al lui Mandy zăcea lângă picioarele ei. Făcut 
mototol. 

Malko o împinse către pernele patului, iar ea se lăsa 
moale, cu nişte mişcări languroase. 

El o penetra adânc, primit cu generozitate. Mâinile femeii 
erau crispate pe aşternutul fin. lar tocurile înalte ale 
cizmelor erau înfipte în covorul moale. Trupul ei era 
scuturat ca de nişte şocuri electrice şi un țipăt înăbuşit 
anunţă că este la orgasm. 

incepea să se lumineze de ziuă şi încăperea fu invadată 
de razele multicolore ale soarelui. Glasul unui muezin 
sparse liniştea dimineţii şi acoperi gemetele celor doi 
amanți. 

Malko savura cu toată ființa sa aceste clipe Era o fericire 
să poată regăsi acel trup minunat de pervers şi de o 
perfecțiune rar întâlnită. 

Cu mişcări calculate, el începu să se retragă. Imediat. 
Mandy îl prinse cu putere reținându-l. 

— Nu! Mai stai! protestă ea. 

Al doilea orgasm nu întârzie să se producă. Mandy părea 
scuturată de friguri. Gemetele ei se întretăiau cu gâfâieli din 
ce în ce mai sacadate, apoi urletul ei răsună prelung, ca al 
unei fiare sfâşiate. In timp ce Malko îşi golea rărunchii în 
trupul ei. 

Cu trupurile scăldate în sudoare, ei rămaseră înlănţuiţi 
vreme îndelungată. Mandy părea că doarme, cu ochii închişi 
şi nemişcată. Deodată spuse cu un glas de muribundă: 

— God! Ce minunat a fost! In avion nu m-am gândit 
decât la clipele acestea... Sunt o mare proastă. Cred că m- 
am îndrăgostit un pic de tine... 

Malko îi îndepărtă şuviţele lungi de păr care-i acopereau 
chipul şi îi spuse cu tandreţe: 


100 


— În curând va trebui să îndeplinim o mică formalitate. 
Apoi vom putea merge la plajă. 

— Sunt şi delfini pe aici? Mă tem că-mi vei cere vreo 
oroare. Să ştii că refuz dinainte. 

— Dar, Mandy, tot ce-ţi cer este în numele unei cauze 
drepte. 

Mandy ridică din umeri cu un gest de lehamite, dar nu 
mai protestă. 

Viaţa ei plină de aventuri o învățase să accepte adeseori 


riscul. Oricum, nu putea rezista provocărilor. 
x 


* * 


Când Mandy îşi făcu apariţia la piscina hotelului Sheraton 
cu pletele ei blonde învăluindu-i umerii şi cu sânii ei semeţi 
abia acoperiți de costumul sumar, capetele tuturor 
bărbaţilor prezenţi luară foc. 

Ea făcu ocolul bazinului fâţâindu-se pe tocurile înalte de 
cincisprezece centimetri, cu un control perfect al corpului şi 
cu privirea impenetrabilă, la adăpostul unor ochelari de 
soare. În cele din urmă, ea se aşeză pe un şezlong, îşi 
scoase ochelarii şi-şi plimbă privirea insolentă în jur. Timp 
de câteva clipe, ea se opri asupra unui bărbat de vreo 
patruzeci de ani, cu o mustață de cuceritor, ai cărui ochi 
aveau pleoape grele şi cearcăne adânci. Apoi ea îl strigă pe 
chelner: 

— Give me a Pepsi! 

Nările  mustăciosului se dilatară, aspirând parfumul 
răspândit de trupul tinerei. Toţi aşteptau cu sufletul la gură 
să vadă cine este bărbatul cu care urma să se întâlnească 
această apariţie de vis. Căci cu siguranţă exista unul. Dar 
nu veni nimeni. Mandy Brown îşi puse ochelarii fumurii şi se 
lungi cu faţa în jos, oferindu-şi privirilor înfometate crupa 
perfect modelată. Simpla ei prezenţă lumina piscina ce de 
obicei arăta sinistru, cu cimentul ei şi gazonul artificial. Pe 
lângă ea, românca Elvira Ploieşteanu arăta ca o bonă. 

Mustăciosul nu izbutea să-şi dezlipească privirea de la 
ea. Era visul lui. Nici chiar când fusese în Europa nu 
întâlnise o asemenea femeie. Mandy se întoarse cu faţa în 
sus, iar el crezu că face infarct când o văzu că îşi desface 


101 


sutienul descoperind sânii tari şi rotunzi. Chelnerul se 
repezi, speriat că se va produce un scandal. Bărbatul cu 
mustață îl opri cu un gest. 

— Malesh*... 

Angajatul nu mai insistă. Căpitanul Sharjaq venea în 
fiecare dimineaţă la Sheraton şi toată lumea ştia că 
lucrează la Elham El Makasi. Nu putea fi mai catolic decât 
Papa. Căpitanul Sharjaq încerca în zadar să-i întâlnească 
privirea vampei blonde. Simţea cum sexul i se răzvrătea 
sub țesătura subţire a slipului şi i se făcu ruşine. 

Intră repede în apă să se răcorească şi ieşi umflându-şi 
pectoralii când trecu prin faţa nimfei care rămase total 
indiferentă. 

Imbufnat, el se hotărî să plece după informaţii. Urcă în 
holul hotelului de unde îi telefona lui Nabil El Khouri. Era 
tulburat, de parcă toată viaţa lui depindea de asta. 

— Aiwa? 

Niciodată nu fusese mai fericit ca în clipa în care auzi 
vocea libanezului. Acesta începu cu inevitabilele formule de 
politeţe dar căpitanul îl întrerupse imediat. 

— La piscina din Sheraton este o ţipă bombă. Vreau să 
ştiu cine este. 

— Acolo sunt întotdeauna femei frumoase. O fi soţia 
vreunui diplomat, spuse libanezul. Un bărbat ca tine. 
Frumos ca o cămilă, poate însă cuceri orice femeie... 

Căpitanul trecu repede peste acest compliment. 

— Nu poate fi soţie de diplomat. Nu am mai văzut-o 
niciodată. Este străină şi blondă. A/ Gama”. 

— A, făcu El Khouri cuprins de o bruscă inspiraţie. S-ar 
putea să fie cântăreaţa angajată de mine pentru spectacolul 
următor. Am fost dimineaţă la aeroport să o întâmpin, dar 
nu am remarcat că ar fi chiar aşa o frumuseţe. Probabil că 
eram cam adormit... Credeam că la ora asta doarme, după 
un voiaj atât de lung. 

— Ce? O cunoşti? urlă Sharjaag. 

— Dacă este ea, da, făcu modest libanezul. 

— Vino imediat la Sheraton, îi ordonă căpitanul. Vreau să- 


26 Nu are importanţă (n.a.). 
27 Luna: simbol al perfecțiunii în lumea arabă (n.a.). 


102 


mi faci cunoştinţă cu ea. Te aştept. 

Nabil El Khouri închise telefonul cu inima strânsă de 
teamă. Capcana funcţionase. De la el ştia Malko că Yehia 
Sharjaq venea să facă baie în fiecare dimineaţă la piscina 
din Sheraton. Ştia că se află acum pe o pantă alunecoasă şi 
că îşi risca viaţa. 


103 


Capitolul XII. 


Când era îmbrăcată, Mandy Brown părea şi mai sexy, 
rochia din lână subţire i se mula ca o mănuşă erotică pe 
trup. Ea îşi tot schimba poziţia picioarelor, lăsându-l pe 
Yehia Sharjaq să-i ghicească umbra pubisului. Acesta 
rămăsese ca fascinat, uitând să bea din paharul cu Pepsi. 

Nu reuşea să-şi dezlipească privirea de la această 
minune sexuală. Întruchipa visul imposibil al unui bărbat 
însurat. Din clipa în care Nabil le făcuse cunoştinţă, Mandy 
Brown abia dacă îi dăduse atenţie, hieratică şi cu gândurile 
aiurea, lăsându-şi trupul să vorbească în locul ei. 

Yehia Sharjaq era scăldat în sudori reci de parcă se 
temea că tânăra femeie ar putea să dispară ca prin farmec, 
Nabil El Khouri încerca să nu se gândească la ce s-ar fi 
întâmplat dacă Sharjaq descoperea înşelătoria pusă la cale 
de el. 

Conversaţia lâncezea. Deşi era un bărbat destul de 
vorbăreţ, Sharjaq nu ştia ce să spună. Mandy Brown rupse 
tăcerea. 

— Se găsesc maşini de închiriat pe aici? Aş vrea să mă 
plimb prin oraş. Am auzit că este plin de magazine cu 
bijuterii. 

Sharjaq prinse din zbor ocazia. 

— Pot să vă conduc eu oriunde doriţi. 

Mandy îl privi indiferentă. 

— Nu aveţi treabă? 

În sinea sa, căpitanul numai la serviciul lui nu se mai 
gândea. 

— Dacă sunteţi dispusă, am putea merge în oraş chiar 
acum, spuse el. Vă pot conduce în bazar. 

Mandy îşi înăbuşi un căscat. 

— O, nu, nu acum. Poate ceva mai târziu, după-amiază. 
Acum aş vrea să mă odihnesc. 

Ea se ridică din fotoliu şi se îndepărtă pe culoar cu mersul 
ei inimitabil. Sharjaq avea în vene lavă, nu sânge. Mai târziu 
avea întâlnire cu un guvernator din provincie. La naiba cu 


104 


el, putea să mai aştepte. El se întoarse către Nabil. 
— Dacă laşi vreun bărbat să se apropie de ea, te ucid. 
El se ridică în picioare. In starea în care se afla. Putea să 
facă sex chiar şi cu torpedoul din maşină... 
x 


* * 


Şeicul Seif Al Islam Hafez Al Ragheb era îmbrăcat cu un 
veşmânt albastru deschis, cu o haină cafenie destul de 
uzată şi cu pantofi scâlciaţi. Chipul său complet ridat părea 
strivit de uriaşul turban ce-i înfăşură capul. Se ţinea drept şi 
avea la cingătoare o jambia enormă, vârâtă într-o teacă 
disproporţionată prin dimensiunile ei faţă de trupul lui fragil. 

În marea sală, în afară de covoare, se mai afla doar un 
rând de scaune cu mânere din bronz cizelat, reprezentând 
capete de berbeci. Erau o creaţie semnată Romeo. 

Aşezat pe un scaun, şeicul strângea între genunchi un 
Kalaşnikov de fabricaţie veche, iar în mâna stângă ţinea un 
portţigaret lung în care se consuma o ţigară roz. 

El se ridică repede în picioare când intră Malko însoţit de 
frumoasa Latifa. Maşina lui Zaghlool Mokha venise să-l ia cu 
două ore întârziere şi simţea că-i vâjâie capul de nesomn 
după noaptea furtunoasă petrecută cu Mandy. Mokha apăru 
şi el în spatele lui Malko Cei doi yemeniţi se îmbrăţişară cu 
căldură. După o scurtă conversaţie în arabă, şeicul îl salută 
pe Malko. Apoi îşi puse mâna pe inimă. 

— Welcome to Yemen, spuse el într-o engleză 
bolovănoasă. 

Un servitor îşi făcu apariţia cu un platou pe care se afla 
nelipsitul ceai. Cu prăjiturele înmuiate în miere şi cu 
migdale. Conversaţia urmă jumătate în arabă şi jumătate în 
engleză. 

— Spuneţi-i ce anume vreţi mai exact, îl sfătui Mokha pe 
Malko. 

Acesta scoase lista pregătită de Oswald Byrnes şi o citi 
rar. Şeicul Al Ragheb începu să-şi noteze, îndopându-se cu 
prăjiturele. in cele din urmă, dând din cap, el zise: 

— It is possible... 

— Prietenul meu Hafez trăieşte în regiunea Sadaa, 
explică Mokha. Aceasta se află foarte departe, în nord. 


105 


Acolo, piaţa de armament este liberă. 

Şeicul făcu nişte calcule, apoi înălţă capul zicând: 

— Asta face mai mult de zece milioane de riali. 

— Ştiu, spuse Malko fără să mai discute. 

— Când vă trebuiesc toate acestea? 

— Cât mai repede cu putinţă. 

Şeicul făcu o grimasă ce-i strâmbă chipul. 

— De astăzi în patru zile, dacă plec mâine. Sunt un om 
bătrân. 

— Le veţi livra în Sanaa? 

Şeicul zâmbi din cauza naivităţii acestei întrebări. 

— Nu. Nu pot aduce aici atâtea arme. Guvernul ar crede 
că pregătesc o revoluţie. 

— Tribul Bakililor nu a recunoscut niciodată autoritatea 
instaurată în Sanaa, explică miliardarul. 

— Atunci unde? 

— La Mareeb, spuse şeicul. Până acolo sunt drumuri bune 
şi soldaţii guvernului ne lasă în pace. 

— Este bine la Mareeb, acceptă Malko. Cum vom 
proceda? 

In locul şeicului vorbi Mokha: A 

— Mâine în zori veţi aduce aici jumătate din sumă. |n 
dolari americani. Şeicul vă va comunica locul şi ora exactă a 
întâlnirii. Restul banilor vor fi daţi la livrare. 

Hafez Al Ragheb bău o gură de ceai, mai trase un fum din 
narghilea şi se scarpină pe glezna goală. El mai schimbă 
câteva cuvinte în arabă cu gazda sa. Apoi i se adresă lui 
Malko. 

— Bukhra... 

Ei se ridicară, iar Malko avu parte de o nouă îmbrăţişare. 
După plecarea şeicului. Bătrânul yemenit era mai mult 
decât încântat. 

— Afacerea a fost încheiată. Mâine vă aştept cu dolarii. 

Malko spuse: 

— Credeam că el doreşte ca suma să fie în riali yemeniţi. 
Bătrânul râse cu viclenie în priviri. 

— Păi trebuie să am şi eu ceva la afacerea asta... într- 
adevăr. Miliardarul ştia el ce face. Doar avea propriile case 
de schimb valutar. 


106 


Înainte de a se despărţi, bătrânul îi spuse cu un ton 
îngrijorat: 

— Să fiţi atent. Am fost informat că sunteţi supravegheat 
de agenţii lui Bazară. Deocamdată nu riscaţi nimic cât văd 
că ieşiţi de la mine. Nu vor îndrăzni să vă facă ceva. 

Malko se urcă în Mercedes-ul lui Mokha. In drumul către 
hotel, el medita îndelung la avertismentul bătrânului. 

x 


* * 


Mandy Brown ieşi din buticul celui mai renumit bijutier de 
pe Nasser Road cu chipul radiind de bucurie. Avea braţele 
acoperite cu brățări şi trei coliere superbe în jurul gâtului. 
Pe fiecare deget avea câte un inel. Totul era din aur curat. 

Yehia Sharjaq cheltuise ca un nebun. Ai fi zis că Mandy 
dăduse lovitura. După siesta de dimineaţă, ea îl tot ţinuse 
ca pe jar, cu tot felul de fiţe şi mofturi, pretextând că e prea 
obosită, că-i este lene să iasă în oraş şi alte chestii de genul 
acesta. Până la urmă cedase cu greu. În continuare, ea se 
comportă ca o miliardară. Alese cel mai scump magazin şi 
vru cele mai scumpe bijuterii. 

Fără să discute, Sharjaq completă un cec pe care 
bijutierul îl acceptă după o scurtă discuţie în arabă. In 
automobilul Nissan al yemenitului, Mandy îşi spuse că este 
datoare cu un mic gest. Ea se apropie de el şi îl sărută pe 
gât. 

— Eşti nebun. Nu trebuia să cheltuieşti atât de mult... 

Da, era un nebun. Cheltuise într-o oră banii câştigaţi în 
doi ani de muncă. Cecul trebuia acoperit în numai două zile. 
Acum însă nimic nu mai conta. Tot ce simţea era arsura din 
pântece... 

In clipa când Mandy se aşeză alături de el, o cuprinse cu 
braţul de talie şi o smulse de pe banchetă. Cu cealaltă 
mână îi ridică rochia şi începu să-i şoptească obscenităţi la 
ureche. 

Mandy „neruşinata” abia schiţă un gest de apărare. Totul 
făcea parte dintr-un plan bine pus la punct. Degetele lui 
Sharjaqg îndepărtară fâşia de nailon a slipului şi începură să 
frământe cu febrilitate sexul femeii fără să-i pese că poate fi 
văzut de trecători. 


107 


Din fericire, începuse să se întunece. Mandy hotărî că e 
timpul că treacă la atac. Ea întinse mâna şi, cu ochii închişi, 
găsi imediat sexul învârtoşat al bărbatului înnebunit deja de 
dorinţă. 

Rezultatul nu se lăsă aşteptat. Căpitanul Sharjaq fu 
scuturat de un spasm teribil şi degetele lui se crispară pe 
pântecele lui Mandy. 

Imediat căpitanul ejacula mânjindu-şi pantalonii bej. 
Mandy îşi retrase mâna cu o expresie de reproş pe chip. 

— O, ar trebui să îţi fie ruşine! Dacă ne-a văzut cineva? 
Nu, lui nu-i era deloc ruşine. Era capabil să continue 
manejul în ciuda faptului că nişte femei voalate se uitau 
deja intrigate la maşina ce se legăna stând pe loc. 

Răcorit pe moment, Sharjaq apucă volanul şi se îndreptă 
spre piaţa At Tahrir. Era şi uşurat dar şi frustrat totodată. 
Mandy îi adresă o privire tandră. 

— My God, nu credeam că poţi fi atât de emotiv. Nu vrei 
să mergem la hotel să bem un ceai? 

Pe moment, căpitanul scăpase de tensiunea aceea 
cumplită... Dar în loc să se întoarcă în Abdul Mughni, el 
pătrunse în oraşul vechi. 

Cinci minute mai târziu, se opri în faţa unei porţi joase 
din lemn. Era casa de toleranţă a lui Nabil El Khouri. Femeia 
surdomută îi deschise. Ea îl văzuse de mai multe ori. Dar de 
obicei venea singur. li conduse într-o cameră şi apoi se 
retrase. Mandy scoase un țipăt de surpriză când zări patul 
cu baldachin. Acolo făcuse dragoste cu Malko, cu câteva ore 
mai devreme! 

— Unde ne aflăm? întrebă ea cu un glas de copilă. (Era 

imaginea perfectă a nevinovăţiei...) Credeam că mergem 
undeva ca să bem un ceai... 
__ În general, metoda ei calma un bărbat pentru câteva ore. 
Insă căpitanul Sharjaq era o adevărată bestie. Fără să 
spună o vorbă, el o înşfacă şi o trânti cu putere pe pat, 
smulgându-i hainele de pe trup. Câteva clipe rămase ca 
fascinat, cu ochii aţintiţi la trupul ei, apoi începu să se 
dezbrace în grabă. Când Sharjaqg rămase în costumul lui 
Adam, Mandy nu reuşi să nu-l admire. Ofiţerul yemenit 
părea că postise de luni de zile. 


108 


— Holy cow! murmură ea. 

Fu tot ce putu să articuleze. Sharjaq îşi pusese o bandă 
verde în jurul frunţii, ca un jucător de tenis. In rest, era gol 
puşcă. Hohotul de râs al femei se transformă într-un suspin 
răguşit. 

După ce-i smulse cu brutalitate slipul. Sharjaq se înfipse 
în ea până la rădăcină. Mandy avu o clipă impresia că este 
străpunsă cu o tijă din oţel înroşit în foc. 

Ea îşi ceru scuze în sinea ei faţă de Malko. Apoi se apucă 
de treabă. 

Urmară gemete, ţipete, zgârieturi, muşcături, apoi, un 
urlet prelung şi ascuţit. Cu pumnii încleştaţi, Mandy îşi 
încolăci picioarele lungi în jurul yemenitului, lăsându-se în 
totalitate pradă poftei acestuia. 

Bărbatul continuă să o acopere cu sărutări şi să-i 
frământe sânii tari ca piatra Mandy i se dăruia fără rezerve. 

Apucând capul căpitanului cu amândouă mâinile, ea 
spuse privindu-l drept în ochi: 

— Este ceva de necrezut! |ţi jur că niciodată nu am simţit 
ceva asemănător! 

— Ce vrei să spui? o întrebă Sharjaq înghițind fără să 
şovăie momeala cu tot cu undiţă. 

— Niciodată nu am simţit un asemenea orgasm 
devastator, spuse Mandy cu o voce de fetiţă. Eşti atât de 
puternic şi mare... Aş fi vrut să nu se mai termine niciodată. 

Yehia Sharjaq crezu că face infarct. Nu numai că îşi 
văzuse realizat visul vieţii sale, dar mai era şi admirat. Din 
nou, el trecu la atac... 

Mandy Brown nu se lăsă nici ea mai prejos. Cu o mişcare 
abilă, ea se răsuci cu faţa în jos. Se juca cu focul... 

In faţa acelei crupe rotunde şi cambrate, yemenitul 
înnebuni de-a binelea. O apucă de şolduri şi o luă din nou. 

Mandy începu să protesteze ţipând: 

— Nu, nu, asta nu. N-am făcut-o niciodată. Arabul se făcu 
că nu aude şi îşi văzu de treabă. 

— Opreşte-te! Mă doare! 

In cele din urmă, căpitanul se lăsă înduplecat. Mandy era 
sleită de puteri. 

— My God! Trebuie să mă duci repede la Sheraton. Peste 


109 


puţin timp am o repetiţie! 

Sharjaq se îmbrăcă. 

— La ce oră pot să te văd mâine dimineaţă? o întrebă el. 

— Cred că voi merge la Taj. Cu El Khouri... 

— Nu. Nu te duce acolo! Era un țipăt de deznădejde. 

Ea se strecură afară din maşină, iar el o privi cu un nod în 
gât. Apoi se hotărî. In patruzeci şi opt de ore. Trebuia să 
facă rost de o sută de mii de riali ca să plătească bijuteriile. 
Altfel se isca un scandal. 

Aceste gânduri nu reuşeau să-i strice plăcerea. Cum 
ajunse acasă, se închise în camera sa şi începu să viseze la 
Mandy Brown. 

x 


* * 


Ziua fusese dură! Mandy Brown se lăsă moale în cada cu 
apă fierbinte şi îşi masă membrele îndurerate. Yemenitul 
avea braţe de oţel. Ea zâmbi spunându-şi că lucrase bine 
pentru Malko. Noul ei amant era bine prins în plasă şi avea 
să se întoarcă negreşit. Este adevărat că evenimentele o 
depăşiseră niţel. Dar, în total, nu fusese chiar atât de 
dezagreabil. 

Când ieşi din baie şi se aşeză în faţa televizorului, regretă 
că nu poate să adoarmă în braţele lui Malko. A doua zi 
trebuia să dispară ca să alimenteze şi mai mult dorinţa 
pasionalului ei amant. 

x 
x x 


Nabil El Khouri ridică receptorul telefonului de pe 
tejgheaua barului. Deja începuseră să sosească primii 
clienţi. 

— Aiwa. 

— Sunt eu, Yehia. 

De fiecare dată când utiliza prenumele, însemna că are 
nevoie de un anumit serviciu. Libanezul deveni imediat 
slugarnic. 

— Ei, sunteţi mulţumit? întrebă el. 

— Sunt ultraîncântat, spuse căpitanul. Dar am nevoie de 
tine. 

— Ştii doar că sunt servitorul tău credincios, răspunse 


110 


libanezul care ştia deja despre ce e vorba. 

— E vorba de un mic împrumut pentru câteva zile. 
Libanezul nu prea obişnuia să dea bani cu împrumut, aşa că 
răspunse prudent: 

— Dacă pot. Te servesc cu plăcere. 

După un moment de tăcere. Yehia spuse cu o voce 
oarecum încordată: 

— Am nevoie de o sută de mii de riali pentru două zile. 
Nabil El Khouri o felicită în gând pe ticăloasa de Mandy, apoi 
spuse: 

— Nu dispun de o asemenea sumă, îmi pare nespus de 
rău Cunosc însă pe cineva care va putea să te ajute. Dacă 
treci mâine pe la restaurantul meu, îţi voi putea da banii. 

— Fie ca Allah să te binecuvânteze, spuse fericit ofiţerul. 
Nabil El Khouri aştepta câteva minute, apoi formă un număr 
de telefon. După ce vorbi, îl cuprinse o senzaţie ciudată. Era 
ca şi cum ar fi jucat la ruleta rusească pe o sumă imensă de 
bani. Nu putea însă să uite că acest joc se putea sfârşi prin 
distrugerea lui totală. El se consolă la gândul că peştele 
prinsese momeala şi că în curând avea să fie scos din apă. 

El chemă un puşti care îi servea drept curier şi-i şopti 
câteva instrucţiuni la ureche. 

x 
x x 


Mohamed Bazară era cu nervii atât de încordaţi, încât 
tresări în clipa când auzi bătăi în uşă. Un soldat îi aduse un 
exemplar din „Arab News”. 

Simţi o furnicătură pe spinare. Privi la data ziarului. 
Apăruse în ziua de marţi. Era vorba de un fel de cod, stabilit 
între el şi Oleg Kopecki. Ori de câte ori sovieticul voia să-i 
transmită câte un mesaj „ermetic”, îi trimitea câte un 
exemplar din „Arab News”. Acest mesaj depindea de ziua 
săptămânii. Ziarul apărut într-o marţi însemna „Te aştept 
imediat la locul nostru de întâlnire”. 

Mohammed Bazară se uită în oglinda agăţată lângă uşă, 
ieşi şi îşi chemă şoferul şi gărzile de corp, nişte concetăţeni 
aduşi din satul său natal. 

Oare ce voia să-i spună rusul? 

Kopecki arăta ca în cele mai proaste zile ale sale. Era 


111 


negru de supărare. Fără să-l salute măcar, el îi spuse cu 
brutalitate: 

— Tovarăşe Bazară, mă întreb dacă nu cumva am greşit 
atunci când am avut încredere în tine... 

Tăcerea ce urmă fu plină de subiînţelesuri. Yemenitul nu 
ştia ce să creadă. Rusul spuse în continuare: 

— Tu nu mi-ai spus că agentul americanilor era însoţit de 
o femeie când s-a deplasat la Hodeyda, nu? 

Bazară se tulbură: 

— Nu, mărturisi el. Nu am putut să o identific. Nu a mai 
fost niciodată văzută împreună cu el. Poate că era o 
turistă... 

Kopecki îl fulgeră cu privirea. 

— Nu. Nu era vorba de nici o turistă. Era o hakina”. 
Aceea care locuieşte în apartamentul în care ne întâlnim noi 
acum! 

Mohammed Bazară simţi că i se taie picioarele. 

— Cum aşa? 

— Am primit un raport de la o persoană care lucrează 
pentru mine. Mă îngrijorează foarte mult acest incident. 
Acel bărbat pare a fi extrem de periculos, mai ales când se 
apropie atât de cercul nostru. Trebuie eliminat cât mai 
repede, ai înţeles? 

— Da, răspunse Bazară cu glasul stins. 


28 Infirmieră (n.a.). 


112 


Capitolul XIII. 


Un puşti îl aştepta pe Malko în parchingul hotelului 7aj 
Sheba. El se apropie de maşina Suzuki şi, apucându-l de 
mână, începu să-l tragă cu putere fără să spună nimic. Apoi 
îi dădu drumul şi o luă la goană, îndreptându-se către oraşul 
vechi. 

Malko îl urmă pe puşti pe străzile înguste şi urât 
mirositoare, printre casele odinioară cochete ce se 
prăbuşeau sub povara anilor. Micul ghid îl conduse aproape 
de caroseria unui Volkswagen, în faţa unei case şi bătu la o 
uşă din lemn ghintuită. Uşa se deschise şi Malko pătrunse în 
interior. Acolo îl aştepta surdomuta. Era o altă sucursală a 
„complexului hotelier” al lui Nabil El Khouri. 

De astă dată, bătrâna îl conduse printr-un coridor 
subteran până la un patio de unde se putea zări zidul 
Ambasadei Americane. El pătrunse într-o încăpere pătrată, 
luminată de vitralii în formă de semilună. De-a lungul 
pereţilor se aflau banchete din lemn, iar pe ele se 
îngrămădeau mai multe perne. 

Două măsuţe joase lucrate din aramă completau 
mobilierul. Era o cameră mult mai luxoasă decât cele 
văzute până acum. 

Mandy Brown răsări printr-o uşă şi i se aruncă în braţe. 
Când reuşi să se smulgă din strânsoare. Malko o întrebă: 

— Ei, cum au mers lucrurile cu Sharjag? 

Ruşinoasă nevoie mare, ea lăsă ochii în jos. 

— Păi, nu pot să-ţi povestesc chiar tot... 

— Mă cam îndoiesc, făcu Malko. Lăsând asta la o parte, ai 
aflat ceva interesant? 

— Mai întâi, trebuie să-ţi spun că l-am curăţat de bani. A 
dat o avere pe bijuteriile pe care le-am ales. N-ar fi ceva 
grozav, dar având în vedere că este vorba de o ţară atât de 
necivilizată... Dacă aş vrea, ar fi în stare să golească toate 
buticurile ca să-mi facă pe plac. Habar nu aveam că are aşa 
de mulţi bani... 

Uşa se deschise brusc şi apăru Nabil El Khouri. Acesta 


113 


făcu o plecăciune în faţa lui Mandy înainte de a i se adresa 
lui Malko: 

— Sunteţi mulţumit de felul în care se desfăşoară 
lucrurile? 

— Până acum, da, zise Malko. Deocamdată căpitanul 
Sharjaq are de gând să-şi facă praf toate economiile... 

Nabil El Khouri zâmbi răutăcios. 

— Nici vorbă de aşa ceva. Omul ăsta nu are economii. A 
împrumutat de la mine o sută de mii de riali ca să plătească 
bijuteriile. Eu trebuie să-i dau această sumă mâine la prânz. 
Mi-a promis că-mi va restitui banii poimâine dimineață 
înainte de a doua rugăciune, /nch Allah... 

— Are de unde să vă plătească? 

— Nu. Dar poate că va primi bani de la vreun prieten. 

— Cum se procedează în cazul în care cineva devine 
insolvabil? 

Libanezul clătină din cap. 

— Depinde de situație. Poate să plătească întâi dobânzile 
şi să mai amâne împrumutul un timp. Cu dobânzi noi. Este 
însă posibil ca creditorul să ceară întreaga sumă. 

— Dar dacă Sharjaq refuză să plătească? 

Nabil păru vizibil şocat. A 

— Imposibil. Eu sunt numai un intermediar. li voi spune 
cine este adevăratul creditor. Dacă nu este solvabil, poate 
să se considere deja un om mort. 

— Sunt sigur că va cere o amânare. Explicaţi-i că cel ce i- 
a dat banii este Zaghlool Mokha şi trimiteţi-l direct la el. Noi 
ne vom ocupa de restul. 

— De acord, spuse libanezul vizibil uşurat. Dar dacă îmi 
va mai cere şi alţi bani? 

— Imprumutaţi-i mai departe. Cu cât căpitanul Sharjaq va 
fi mai strâns cu uşa, cu atât mai bine... 

Malko se întoarse către Mandy. Găsise o nouă cale de 
atac. La început crezuse că va reuşi să-l determine pe 
căpitan să facă mărturisiri în patul lui Mandy. Acum însă 
avea la îndemână un mijloc cu mult mai rapid şi mai 
eficient. 

— Stoarce-i cât mai mulţi bani cu putinţă. Gândeşte-te că 
este un miliardar. 


114 


Mandy Brown râse în hohote: 

— O, nimic mai simplu. O să-l ruinez. Doar ştii că la asta 
mă pricep ca nimeni alta. 

Nabil El Khouri se retrase discret. Mandy întrebă în 
şoaptă. 

— İl cunoşti pe tipul acela Zag... şi nu mai ştiu cum? 

— Da, de ce mă întrebi? 

— Prietenul tău, Nabil, mi-a spus că vrea să mă cunoască 
şi că are atât de mulţi bani, încât nu poate să-i cheltuiască. 
Mi-a mai spus că dacă voi fi drăguță cu el, mă va umple de 
cadouri. E adevărat? 

— Probabil că da. Deocamdată însă te ocupi de Sharjag. 
Nabil Khouri nu se putuse abţine să nu facă pe codoşul... 

Işi dăduse imediat seama că va putea câştiga bani buni 
valorificând şansa asta. 

— Dar cred că aş putea lua masa cu celălalt, insistă 
Mandy. De altfel i-am şi spus lui Yehia că voi face acest 
lucru. Am crezut că-l apucă nebunia. 2 

— De acord. În felul ăsta îl faci gelos. Îl vei ruina mai 
uşor. Fă-o aşadar că este pentru o cauză bună! 

Mandy „ticăloasa” oftă prelung. 

— Of, ce mă pui să fac! Aş fi preferat să fiu cu tine, pe o 
plajă pustie... 

In loc de plajă, Malko trebuia acum să se ocupe de arme. 

Era ora unsprezece şi jumătate dimineaţa, când Malko 
ajunse acasă la Zaghlool Mokha. Oswald Byrnes îşi 
petrecuse după-amiaza precedentă alergând pe la toate 
băncile din Sanaa ca să adune cei trei sute cincizeci de mii 
de dolari. Imposibil să-i ia pe toţi de la o singură bancă... 
Yemenul se afla la doi paşi de faliment. 

De data asta. Latifa, cu aceleaşi veşminte aproape 
călugăreşti, îl primi pe Malko cu un good morning ceva mai 
rece. Chipul ei fin era minunat, mai ales graţie ochilor în 
formă de migdale... Zaghlool Mokha îl primi cu căldura 
obişnuită şi începu să numere bancnotele cu abilitatea unui 
crupier. Când termină de numărat. Latifa luă sacul cu bani 
şi ieşi din încăpere. 

— Prietenul meu Hafez şi-a schimbat planurile. Poate să 
se întâlnească cu dumneavoastră mâine, între orele nouă şi 


115 


zece dimineaţa. În Mareeb, cu ajutorul lui Allah... O să-i 
duceţi restul de bani, desigur, în moneda noastră, pe care îi 
veţi primi de la mine în schimbul dolarilor... 

— În ce loc în Mareeb ne vom întâlni? întrebă Malko. 
Zaghool Mokha scoase un sul de hârtie de la brâu şi îl 
desfăcu. Era o hartă a oraşului şi a împrejurimilor acestuia. 
El puse degetul său descărnat pe un punct. 

— Veţi sosi aici mergând pe singura şosea asfaltată ce 
pleacă din Sanaa. La intrarea în Mareeb există un punct de 
control al armatei. După ce treceţi de el, veţi trece pe lângă 
aeroport şi după ce parcurgeţi trei kilometri veţi ajunge la o 
răscruce. Apoi veţi vira la dreapta şi veţi trece pe lângă un 
baraj în construcţie. După încă un kilometru veţi ajunge la 
un drum larg, în stare proasta ce duce către munţi. Veţi 
merge pe jos încă cinci sau şase kilometri. Drumul coteşte 
către stânga. La un moment dat, veţi zări cinci coloane din 
piatră în plin deşert. Sunt ruinele templului din Bilkis. Din 
faţa lor pleacă un alt drum către est. Pe acest drum. Mai 
mergeţi vreo doi kilometri. Şeicul Al Ragheb vă va aştepta şi 
vă va ieşi în întâmpinare. 

— Sunteţi siguri că va şti când? 

— Am cuvântul lui. 

— lar armele? 

— Nici o problemă în privinţa lor. Cum îi daţi restul de 
bani, armele sunt ale dumneavoastră. 

Malko luă harta şi o vâri în buzunar. 

— Apropo, spuse bătrânul miliardar, în seara asta, va 
trebui să-mi mai aduceţi încă o mie de riali. Trebuie să 
garantaţi împrumutul făcut căpitanului Sharjaq... 

Bătrânul, cel puţin, nu-şi asuma nici un risc... 

— Ştiu că nu va reuşi să-i restituie. In curând, omul 
nostru se va afla într-o situaţie extrem de dificilă. Să vedem 
cum o va scoate la capăt... 

Bătrânul se ridică în picioare. Asta însemna că 
întrevederea a luat sfârşit. Inainte de a se despărţi de 
Malko. El mai spuse: 

— Sharjag va afla că planul complotiştilor este descoperit 
şi că este complet compromis viitorul său dacă nu vrea să 
colaboreze cu noi. 


116 


Miliardarul vorbea despre complot ca despre un lucru 
natural. Malko nu-şi putea crede auzului. 

— Nu vă surprinde deloc acest complot? îl întrebă el. 
Mokha râse înveselit ca de o glumă bună. 

— La noi au fost mereu comploturi, încă din vremurile 
imanilor. Este o stare permanentă. Trebuie numai să ştii 
cine le pune la cale şi cum să le foloseşti. In momentul de 
faţă, mai mulţi prieteni de-ai Preşedintelui pun la cale ceva. 
Doar unul sau doi sunt periculoşi pentru că posedă 
mijloacele necesare. 

Asta, da, filosofie. Lui Malko nu-i plăcea deloc să ştie că 
are nişte ucigaşi pe urmele lui. 

— Am auzit că femeia pe care aţi chemat-o este nespus 
de frumoasă, adăugă bătrânul yemenit. 

— Aşa se spune, spuse zâmbind Malko. 

— L-am cerut lui Nabil El Khouri să o aducă să 
prânzească cu mine, mai zise bătrânul cu un ton degajat. 
Va fi un divertisment plăcut... 

Era clar că Mandy făcea ravagii în rândul musulmanilor... 

Latifa îl însoţi pe Malko până la ieşire. Acesta ajunse în 
curând în faţa cinematografului Haddan. Câteva persoane 
aşteptau să înceapă filmul. Privirea lui Malko fu atrasă de 
formele apetisante ale unei tinere îmbrăcate în blugi. El 
claxona scurt. Fata se întoarse. Era Andreea, infirmiera 
unguroaică. 

Malko deschise portiera. 

— V-am rugat să nu mă contactaţi! spuse Andreea. 

— Vă asigur că este pură întâmplare. 

— Să plecăm de aici, zise ea. 

Urcă repede lângă el. Maşina se îndreptă către centru. 
Tocmai traversa intersecţia Al Zubayri, când un motociclist 
îi făcu semn să oprească. Se auziră sirenele şi un adevărat 
convoi de maşini sosi din partea stângă. Erau mai multe 
automobile Range Rover pline cu soldaţi înarmaţi, după 
care veneau vreo cincisprezece Mercedes-uri negre, 
identice. 

Convoiul era încheiat de către maşini Land Rover 
echipate cu mitraliere! 

— Ce prudent este drăguţul de preşedinte Abdallah 


117 


Saleh, comentă Andreea. 

Malko se opri curând în Ring Road, în apropiere de 
Sheraton, într-un loc pustiu. Andreea părea îngrijorată. 

— Aţi avut vreo neplăcere din cauza mea? o întrebă 
Malko. 

— Am făcut un raport scris, ca de fiecare dată când ieşim 
cu vreun străin, spuse ea. Imediat mi s-a interzis să vă mai 
întâlnesc. 

— Cine anume v-a interzis? 

— Rubaia, şefa noastră. 

— Şi astăzi nu lucraţi? 

— Ba da. Am fost la spital de la ora şapte dimineaţa şi 
acum sunt frântă de oboseala Nu pot însă să mă întorc la 
apartament înainte de ora zece seara. 

— De ce? 

— Rubaia are uneori câte un musafir. Un bărbat. După 
cum arată, mi se pare cam ciudat. Intr-o zi am găsit şi un 
chiştoc de trabuc cubanez în camera mea. 

Malko deveni brusc mai atent. Rubaia era în mod sigur o 
agentă KGB. De ce sovieticii trebuiau să se întâlnească în 
secret în Sanaa, acum când deţineau controlul? El îşi aminti 
de teoria lui Oswald Byrnes, care credea că ruşii sunt 
amestecați în complotul colonelului Bazară. 

— Duceţi-mă la cinema, îl rugă Andreea. Şi vă rog nu mai 
încercaţi să mă întâlniți căci voi avea mari probleme. 

El o lăsă în Haddah Road şi plecă să-l prevină pe şeful 
centralei CIA de schimbarea planului de livrare a 


armamentului. 
x 


* * 


Malko văzu că este urmărit când plecă din hotelul său. 
Luase masa cu Oswald Byrnes mai devreme şi acum se 
întorcea la acesta ca să primească de la el şi restul banilor 
pentru cumpărarea armelor. 

In urma sa era o uriaşă Toyota Land Cruiser în care se 
aflau şase indivizi cu turbane. Ştiind că nu va putea fi 
urmărit dincolo de intrarea în zona în care se afla clădirea 
cu birourile americane, nu mai încercă să scape de ei. 

Byrnes tocmai număra banii. Teancurile cu bancnote de 


118 


câte o sută de dolari erau puse într-un sac din pânză 
groasă. 

— lată, aveţi aici trei sute cincizeci de mii de dolari 
frumuşei care vor intra în labele amicului nostru, Mokha. Nu 
mă miră că s-a oferit să ne ajute... în plus, mai sunt şi cei o 
sută de mii de riali. 

— Şi eu cum voi proceda după ce primesc armele? 

— Vă veţi întoarce spre oraş şi vă veţi îndrepta spre 
vechiul Mareeb. Chiar la intrarea în sat, în faţa colinei, se 
află caroseria unui tanc sovietic, distrus în timpul războiului 
civil. Trimisul lui Ali Nasser vă va aştepta acolo începând cu 
ora nouă şi va lua totul în primire. 

Malko îi pomeni atunci despre remarca făcută de Mokha 
privind schimbarea de atitudine a căpitanului Sharjaq. 

— Are perfectă dreptate, confirmă americanul. Toţi 
beduinii ăştia sunt nişte trădători nenorociţi. Triburile lor 
trec mereu dintr-o tabără în cealaltă, după cum sunt plătiţi. 
Cât despre militari, aceştia nu pot trăi numai cu solda lor 
amărâtă. Sunt sigur că Sharjag, dacă este bine strâns cu 
uşa, va accepta colaboreze cu noi. Oamenii ăştia nu se 
închină decât la zeul banului. 

— Am fost urmărit până aici, zise Malko. 

Oswald Byrnes îl ascultă cu atenţie. 

— O să văd despre ce este vorba. Mai faceţi un tur al 
oraşului ca să vedeţi dacă mai sunt în spatele 
dumneavoastră. Voi veni şi eu mai târziu la Mokha... 

Malko plecă luând cu el sacul doldora de bănet. Era ora 
de vârf şi traficul era intens. O mulţime de femei cu chipul 
acoperit cu văl se înghesuiau în faţa magazinelor cu 
bijuterii. Îndată ce o femeie năştea un băiat, soţul ei o 
acoperea cu bijuterii. 

Brusc, Malko o zări pe Mandy Brown care se dădea jos 
dintr-un Nissan Patrol. Purta un costum perfect mulat pe 
trup ce imita blana de panteră şi era agăţată de braţul unui 
uriaş. Era bărbatul pe care îl văzuse plecând cu Amabeit... 
Căpitanul Yehia Sharjaqg. 

Cei doi dispărură într-un magazin cu bijuterii şi Malko zări 
prin vitrină cum mânuţa inocentă a frumoasei Mandy se 
îndreaptă către nişte piese de mare lux. Obişnuit cu lăcomia 


119 


femeilor yemenite, lui Sharjaq i se părea firesc ca Mandy să 
vrea cât mai multe bijuterii. Avea şi dreptul. Mai multe 
yemenite se uitau cu pizmă la blonda din magazin. Ar fi fost 
în stare să o calce în picioare, convinse că dacă legea lor le- 
ar fi permis să se îmbrace la fel, a fi putut şi ele să stoarcă 
de la bărbaţi mormane de bijuterii. 

Malko plecă mai departe. Când trecu pe lângă Muzeul 
Armatei, zări din nou maşina urmăritorilor. Fără să se 
grăbească, el se îndreptă către casa lu Zaghlool. 

Latifa îl conduse prin saloanele mobilate cu piese purtând 
semnătura Boulle şi îl introduse într-o încăpere. Acolo îl 
aştepta bătrânul miliardar în spatele unui superb birou de 
epocă, Mazarin, era mâna faimosului decorator Claude 
Dalie... 

Oswald Byrnes se afla deja acolo. El spuse imediat: 

— Prietenul nostru s-a interesat şi vă asigur că nici unul 
dintre serviciile Securităţii nu se ocupă de dumneavoastră 
în mod oficial.. Cei care vă urmăresc sunt cu siguranţă nişte 
franctirori. 

— Mă miră că nu se ostenesc să se ascundă, observă 
Malko. 

— Nu se ascund pentru că îl au la spate pe colonelul 
Bazară. 

Oswald Byrnes părea cam îngrijorat. 

— Sigur că nu-i deloc plăcut, dar nu cred că vor altceva 
decât să vă intimideze. In oraş nu ar îndrăzni să vă atace. 
Mâine, însă, în deşert... 

— Atunci vor încerca să vă ucidă, completă cu un râs 
vesel bătrânul Mokha. 

Moşul părea toarte încântat de această ipoteză, iar Malko 
se întrebă dacă nu era vorba de un moment de senilitate 
precoce... 


120 


Capitolul XIV. 


Oswald Byrnes aruncă o privire neliniştită către Zaghlool 
Mokha. 

— În acest caz. Malko nu ar trebui să mai meargă la 
Mareeb. Este prea periculos. 

— Ba trebuie, insistă miliardarul. Sigur că va fi urmărit şi 
că vor încerca să-l prindă la strâmtoare în zona Tiyal, în 
care drumul este destul de prost, iar Suzuki nu va putea 
merge în viteză. Este un loc complet pustiu şi departe de 
Sanaa. 

Malko trecuse deja prin aventura cu camionul-cisternă şi 
nu avea chef să treacă printr-o nouă ambuscadă. 

— Şi de unde ştiţi care este locul exact unde vor ataca? îl 
întrebă el pe Mokha. 

— Veniţi cu mine. Vă voi explica. 

Bătrânul se ridică în picioare şi îl conduse până la garaj, 
traversând plantaţia de qat. 

Pe lângă Phantom, Ferrari şi Cadillac, se afla acum şi o 
limuzină superbă ce înlocuia vechiul Rolls: era o Toyota 
Land Cruiser „saloon” de un alb strălucitor, impresionantă 
ca mărime. Zaghlool Mokha puse o mână pe capota ei. 

— Ştiţi că îmi plac la nebunie maşinile, zise el. Imi sunt 
aduse din Arabia Saudită. Este un Land Cruiser turbo. Este 
singura maşină de acest tip din ţara noastră. Poate ajunge 
la 180 de kilometri pe oră şi urcă orice pantă. 

— Într-adevăr, este superbă, spuse Malko. Dar... 

— Am de gând să v-o dau cu împrumut, continuă Mokha. 
La noapte, o să fie lăsată în parkingul hotelului 7aj Sheba, 
cu cheile ascunse în ţeava de eşapament. Mâine dimineaţă 
veţi călători cu ea spre Mareeb. Adversarii nu vor mai avea 
timp să-şi schimbe planurile. Orice maşină ar avea ei, nu 
vor fi capabili să se ţină după dumneavoastră. E o 
adevărată bombă, făcu moşneagul încântat de isprava lui. 
Important este să nu-i pierdeţi dumneavoastră din ochi... 

Malko începea să priceapă planul încâlcit al bătrânului. 

— Vreţi să-i ademenesc până în locul unde se află 


121 


oamenii prietenului dumneavoastră, şeicul Al Ragheb? 

Zâmbetul ştirb al yemenitului îi lumină faţa. 

— Chiar aşa. 

— Credeţi că acesta mă va ajuta? 

— Dacă nu o va face, cine-i va plăti armele? remarcă 
yemenitul. 

Urmă un moment de tăcere Oswald Byrnes îşi şterse 
ochelarii şi spuse cu o voce măsurată: 

— Cred că ideea asta este bună. Ce credeţi? 

Desigur, nu el urma să se aventureze în deşert cu 
ucigaşii pe urmele sale şi cu nici un fel de mijloc de 
apărare... Ce avea să se întâmple dacă oamenii şeicului 
ajungeau cu întârziere? Malko nu se putea plimba la 
nesfârşit în deşert. Şi dacă se rătăcea? Habar n-avea câte 
se mai puteau întâmpla. Cei din CIA îl considerau bun de 
tăvăleală, doar nu era american... 

Zaghlool Mokha insistă: 

— Maşina asta este nou-nouţă şi nu veţi face nici o pană, 
iar amicul meu, Hafez El Ragheb va fi prezent la întâlnire. 
Sunt sigur de asta. /nch Allah. 

In faţa lipsei de entuziasm a lui Malko. El adăugă: 

— De altfel, o să am grijă să strecor o armă în maşină 
sub bancheta din spate, cu muniții cu tot. Sunt sigur că nu 
veţi avea nevoie de ea. Maşina va fi chiar azi în parchingul 
hotelului de la ora zece seara, cu rezervorul plin. Dacă aş şti 
că vă paşte vreun pericol, nu v-aş încredința o maşină ce 
costă peste patruzeci de mii de dolari... 

Oswald Byrnes interveni: 

— Cum, necum, noi avem absolută nevoie de aceste 
arme. Ali Nasser soseşte peste patru zile. Adică sâmbătă. 
Dacă nu facem rost de arme ne pierdem credibilitatea. 

— Şi cu Mandy Brown cum rămâne? întrebă Malko. 

— Ea se află sub protecţia mea. Se grăbi să spună 
Zaghlool. Tocmai am făcut cunoştinţă cu ea. Este o femeie 
încântătoare, pe gustul meu. Nimeni nu-i va clinti nici un fir 
de păr. Fie ca Allah să o protejeze. 

Malko nu ştia cum să scape de capcana în care îl 
împingeau cei mai buni prieteni ai săi, cu cele mai bune 
intenţii din lume... El se uită la ceasul Seiko Quartz şi zise: 


122 


— Trebuie să mă odihnesc. 

Zaghlool Mokha îl conduse până la poarta din fier. O 
maşină staţiona ceva mai departe, cu farurile stinse. 
Bătrânul yemenit zâmbi şi-i şopti cu maliţiozitate: 

— lată-i acolo, vă aşteaptă. Nu vă temeţi. Sunt sigur că 
vă veţi distra pe cinste. 

Uşor de zis când era vorba de pielea altuia... 

Când Malko demară, cealaltă maşină se puse imediat în 
mişcare şi-l urmări până în parchingul hotelului Taj Sheba. 

Când ajunse în camera sa. Malko se gândi la focoasa 
Mandy care se afla la doi kilometri distanţă de el. Cel puţin, 
scăpase o vreme de căpitanul Sharjaq... Ce caraghios era 
totul! Puse ceasul să-l trezească la ora cinci şi încercă să 


adoarmă. 
x 


* * 


Land Cruiser-ul alb atacă panta abruptă care înconjura 
monumentul dedicat lucrătorilor chinezi morţi în timpul 
construirii şoselei chinezeşti. Curând, reuşi să se ridice 
deasupra stratului gros de ceaţă ce acoperea Sanaa. 

Malko privi în oglinda retrovizoare: o altă Toyota Land 
Cruiser bej îl urmărea acum! La bordul ei se aflau şase inşi. 

El apăsă uşor pe accelerator şi în ciuda urcuşului, maşina 
ţâşni. Intr-adevăr, era o bombă... 

De sub bancheta din spate, se zărea capătul unei arme 
Kalaşnikov. Infăşurată într-o bucată de pânză. Malko aruncă 
o privire spre oglinda retrovizoare. Urmăritorii săi făceau 
eforturi disperate să nu-l piardă din ochi. 

Dacă nu-i mai apăreau alte capcane, putea să-şi facă 
treaba în linişte. In afară de câteva camioane, nu e mai 
vedea nici un alt vehicul. El depăşi primul baraj în zece 
secunde cu ajutorul unei legături de qat şi se avântă pe 
drumul sinuos ce ducea către platoul ce domina oraşul 
Sanaa, printre satele cu case mici ca nişte cuburi albe. Din 
când în când, drumul îi era tăiat de cămile ce cărau apa, 
sau de lucrători ce foloseau încă rudimentarele căruţe, de 
acum o mie de ani. 

Din când în când, testa puterea superbului turbo care 
reacţiona imediat. Rezervorul plin îi asigura o autonomie pe 


123 


patru sute de kilometri, iar Mareeb se afla la o distanţă de 
numai o sută treizeci şi cinci. Până ajunse la prima 
serpentină, drumul fu destul de monoton. Peisajul se 
schimbă brusc. Era de o frumuseţe impresionantă. Un fel de 
amestec între Afganistan şi Munţii Stâncoşi. Cu falii enorme 
şi stânci ascuţite fără nici o urmă de vegetaţie. In spatele 
lui, Land Cruiser-ul îşi dădea duhul. Într-un loc de o 
asemenea sălbăticie, se putea întâmpla orice. Malko 
conducea cu toate simţurile în alertă, amintindu-şi de 
ambuscada cu cisterna. Nu se întâmplă însă nimic. 

După un viraj, în faţa sa apăru un peisaj dezolant, ars de 
soare, un platou cu câteva cratere de bazalt ce semănau cu 
nişte furuncule uriaşe. Era locul ideal pentru o capcană... 

Cealaltă Toyota începu să se apropie. Malko aşteptă 
puţin, apoi acceleră niţel. Distanţa dintre cele două vehicule 
se mări din nou. Curând avu un kilometru avans. Deja 
şoseaua se întindea în linie dreaptă către orizont. Un 
camion îl depăşi cu un huruit asurzitor. Ceva mai târziu, 
auzi un pocnet surd ca şi cum ar fi explodat un pneu. 

Malko se răsuci şi observă cum ocupanţii Land Cruiser- 
ului trăgeau în el cu arme Kalaşnikov! 

În mod instinctiv, el apăsă pe pedala de acceleraţie şi 
imediat distanţa dintre cele două maşini se mări simţitor. 
Nu era cazul să-şi piardă cumpătul. Singurul risc era ca 
urmăritorii să-l aştepte undeva până va face cale întoarsă şi 
să-l atace în clipa în care nu va fi nimeni care să-l apere... 

Malko scoase Kalaşnikovul de sub bancheta din spate şi îl 
puse alături de el. Era mai bine decât nimic. 

Curând fu obligat să frâneze. O camionetă ce rula în faţa 
sa îi tăie calea. Aceasta transporta o cămilă plină de 
demnitate. Afară era o căldură insuportabilă. Din fericire, 
palatul său pe roţi era prevăzut cu aer condiţionat. El ajunse 
în Rub Al Khali. Marele deşert saudit care se întindea până 
în Irak. Nelocuit cu excepţia caravanelor de contrabandişti. 
Acum, celălalt Land Cruiser era din nou aproape. 

Malko depăşi un taxi liber, hotărât să menţină distanţa... 
Urmăritorii săi îl credeau mort de frică. Nu aveau idee ce 
căuta el în Mareeb. Altfel nu s-ar fi aventurat în gura 
lupului... Mai erau trei sferturi de oră de drum. 


124 


Vârtejuri de praf se ridicau în mijlocul deşertului şi câţiva 


vulturi zburau dând târcoale deasupra leşului unui animal. 
x 


* * 


La postul de control de la intrarea în Mareeb se afla un 
soldat cu caschetă rusească. El se apropie de Malko şi latră: 

— Waraj??. 

Malko îi întinse autorizaţia împreună cu o legătura de gat. 
Soldatul îi adresă un zâmbet radios. 

— Taub”. 

Maşina urmăritorilor era la trei sute de metri. Malko trecu 
pe lângă un aeroport ale cărui utilități se rezumau la o 
cabană amărâtă din lemn şi un rudimentar indicator pentru 
direcția vântului. 

Un aparat vechi DC3 staționa acolo, în apropiere de o 
baterie de rachete sol-aer care ar fi servit în eventualitatea 
unui atac din partea Yemenului de Sud. 

Malko făcu ochii mari: vizibilitatea lăsa mult de dorit. O 
lumină crudă şi gălbuie scălda contururile reliefului. In 
stânga, destul de departe, pe vârful unei coline, se ridica un 
fel de castel de nisip în ruine, detaşându-se de culoarea 
gălbuie a deşertului. 

In dreapta, se întrezăreau siluetele unui oraş modern cu 
benzinării, magazine şi case de locuit şi chiar cu un hotel 
Totul, în mijlocul deşertului, Malko depăşi un grup de 
cămile. Era la o sută de kilometri distanţă de Sanaa şi părea 
a fi într-o altă lume. Toţi bărbaţii purtau puşti, cartuşiere şi 
la brâu aveau câte o enormă jambia ce atârna obscen în 
mijlocul pântecelui. 

Dintr-o dată maşina începu să se hurduce. Şoseaua 
asfaltată se terminase. Ceva mai la dreapta, norii de praf se 
risipeau către fundul văii. Vehiculele se deplasau pe un 
drum care încă nu se distingea. Pătrunse pe el şi, după 
scurt timp, viră la dreapta, potrivit instrucţiunilor lui Mokha. 

Urmăritorii lui erau încă la trei sute de metri în urmă. El 
simţi o strângere de inimă. De astă-dată, zarurile erau 
aruncate. Trecuse deja de Mareeb şi intra adânc în deşert, 


29 Permisul de trecere, (n.a.). 
30 Este în regulă, (n.a.). 


125 


fără nici un alt ajutor posibil decât cel al şeicului şi a 
oamenilor acestuia. lar punctualitatea nu era punctul forte 
al yemeniţilor... 

Şoseaua deveni din nou excelentă şi Land Cruiser-ul 
părea că zboară... Schimbă din nou drumul şi maşina 
începu din nou să se hurduce. Peste tot erau gropi şi 
ridicături. Un ditamai camionul trecu pe lângă el. De trei ori 
mai înalt decât maşina, zdrăngănind din toate încheieturile. 

Cât vedeai cu ochii erau doar liniile ondulate ale 
deşertului, încununate de crestele întunecate ale munţilor, 
printre care şerpuiau câteva şosele. Intrase deja în Rub Al 
Khali, un sat fără locuitori şi fără drumuri. Singurele căi de 
acces erau potecile bătute de către contrabandişti. In 
oglinda retrovizoare zări norul de praf stârnit de maşina 
urmăritorilor săi şi brusc se simţi foarte singur. 

x 
x * 


După vreo cinci kilometri, şoseaua cotea într-un unghi 
aproape drept, aşa cum îi spusese bătrânul yemenit. Malko 
acceleră iar, imitat de urmăritorii săi. Deja nu se mai zărea 
Mareeb-ul ascuns după dunele de nisip. El începu să 
scruteze terenul din stânga sa căutând faimoasele coloane 
ale templului din Bilkis. Tot ce văzu erau câteva colibe 
părăsite. 

Din fericire, cu toate patru roţi motrice. Toyota făcea să 
zboare pietrele fără probleme. Parcurse astfel încă cinci 
kilometri fără să vadă pe altcineva în afară de un singur 
trecător ce făcea autostopul. Era un nomad care mergea 
Dumnezeu ştia unde. Brusc, de după coama unei dune, se 
zări o siluetă de un galben ceva mai închis. Aceasta apărea 
şi dispărea în funcţie de unduirile drumului. 

Nu mai exista nici o îndoială. Ajunsese la templul din 
Bilkis. Unde era însă şoseaua? 

Neliniştit, Malko se uită atent de jur împrejur. Urmăritorii 
se apropiau! Vehiculul lor, ceva mai uşor, cât şi experienţa 
şoferului pe acest tip de teren îi avantaja. Oricum, lunga 
urmărire îi făcea să-şi piardă răbdarea. 

Unul dintre urmăritori era aplecat peste fereastra lăsată 
în jos, încercând să îndrepte către Malko kalaşnikovul. Din 


126 


cauza hurducăturilor maşinii nu putea să ochească uşor. 
Malko calcă iar pedala de acceleraţie, iar maşina se distanţă 
repede de încăpăţânaţii urmăritori. 

Malko scruta cu disperate zarea Nu putea merge la infinit 
pe acel drum! Nu se vedea nici o răscruce şi nici un sat. lar 
de alte vehicule, nici pomeneală. 

Brusc, în faţa sa apăru un mastodont! Era un camion 
roşu, lung de patru metri, ce ocupa toată lăţimea drumului, 
ce venea probabil de la vreun câmp petrolier. Venea direct 
spre el. 

Malko începu să semnalizeze cu farurile, dar celălalt 
înainta într-una ca şi cum nu l-ar fi văzut. Malko trase 
puternic de volan către dreapta, într-un huruit puternic. 
Land Cruiser-ul escaladă duna ce se înălța la marginea 
şoselei, apoi rămase suspendat în echilibru pe muchea ei cu 
două roţi în aer. Camionul trecu pe lângă el ca un tunet. 

Land Cruiser-ul reuşi în cele din urmă să se stabilizeze pe 
toate cele patru roţi, dar se împotmoli curând în nisipul 
afânat. 

In ciuda efortului disperat al lui Malko. Maşina de lux a 
miliardarului yemenit reuşi cu greu să se mişte un metru. 
Urmăritorii se apropiau din ce în ce mai mult. Coloana 
vertebrală îi fu străbătută de un fior de groază. Incepuse să 
vadă moartea cu ochii. 


127 


Capitolul XV. 


Cu inima bătând să-i spargă pieptul. Malko băgă maşina 
în marşarier, apoi, calcă pedala de acceleraţie încercând să 
nu se mai gândească. 

În caroseria maşinii se izbeau gloanţele adversarilor. 
Acum tirul acestora devenise mai precis. Land Cruiser-ul 
tremura din cauza motorului său puternic şi de sub roţi 
zbura un nor gros de nisip. Malko acceleră în mod progresiv 
şi dintr-o dată uriaşa maşină reuşi să se urnească din 
punctul mort şi porni! Violenţa cu care se smulse din nisip 
fu atât de mare, încât bara de protecţie din spate se izbi 
nişte pietre cu un zgomot înspăimântător, iar motorul se 
opri! 

Celălalt Land Cruiser era acum la o sută de metri 
distanţă, apropiindu-se încet, în echilibru, pe crestele 
făgaşelor lăsate în urma lui Malko. Fiind o maşină mai 
uşoară, putea trece pe unde se împotmolise acesta. 
Ţăcănitul surd al Kalaşnikovului răsună iar şi un glonţ ricoşa 
în tabla acoperişului cu un ţiuit sinistru. 

Cu mâinile umede, Malko porni demarorul şi motorul 
hurui. Maşina porni în viteza întâi de-a lungul dunei. Curând, 
luă viteză. Partea proastă era că se afla destul de departe 
de şosea. Nu se punea problema să mai escaladeze zidul 
nisipos, căci s-ar fi împotmolit din nou. Adversarii săi se 
confruntau şi ei cu aceeaşi problemă şi asta era singura lui 
consolare. 

Malko clipi din ochi, undeva, în spaţiul dezolant din faţa 
lui, îl aşteptau şeicul Al Ragheb cu oamenii lui. Realitatea 
era însă cu mult mai dură. El putea trece pe lângă ei fără 
să-l zărească. 

Din cauza denivelărilor mari ale terenului. Parcurse cu 
privirea imensitatea oceanului galben. Deşi maşina 
miliardarului biruia multe obstacole, nu era totuşi un tanc. 
El ocoli o falie în care s-ar fi scufundat fără putinţă de 
scăpare... 

Templul din Bilkis dispăruse, înghiţit de valurile de nisip 


128 


şi nu mai exista nici un punct de reper în afară de munţii 
îndepărtați. Nu se vedea nici o urmă din faimosul drum 
descris de Mokha. Malko se resemna să-şi continue drumul 
în linie dreaptă, obţinând maximum de avans faţă de 
urmăritorii săi. Din nefericire, Land Cruiser-ul alb putea fi 
reperat cu uşurinţă de la distanţă. 

El îşi şterse sudoarea ce-i şiroia pe frunte. Era hurducat 
îngrozitor, obligat să meargă în zigzag ca să evite pietre 
uriaşe sau falii de netrecut. 

Dintr-o dată, în dreapta sa zări un nor uriaş de praf. Era 
produs de vehicule. El se îndreptă imediat în direcţia lor. Ori 
era vorba de oamenii şeicului, ori de nişte străini cărora 
putea să le ceară ajutor. j 

El trecu peste o creastă de nisip. In spatele ei apăru o 
râpă cu margini abrupte! Era imposibil să o depăşească. Fu 
obligat să o ocolească şi opri din nou. Celălalt vehicul se 
apropia... Neputând să-l mai evite, sări din maşină luând cu 
el Kalaşnikovul şi sacul cu cele două încărcătoare. 

Când urmăritorii văzură că maşina sa este împotmolită, 
se opriră la o sută de metri distanţă. Cinci bărbaţi coborâră 
unul câte unul. Inarmaţi cu puşti şi se răsfirară pentru al 
încercui. 

Malko trase o rafală scurtă în direcţia lor. Obligându-i să 
se arunce la sol Din nefericire, rezerva sa de muniții era 
limitată... Era o pradă uşoară. Unul dintre agresori se ridică 
şi se avântă spre el Malko trase câteva focuri, iar bărbatul 
se prăbuşi între pietre şi râmase nemişcat Rămăseseră doar 
patru... în acest colţ pierdut de lume nimeni nu avea cum să 
audă împuşcăturile... Zona din jurul Mareebului era în 
mâinile unor triburi greu de controlat. 

_ Armata nu se amesteca niciodată în certurile dintre ele. 
In urmă cu douăzeci de ani. Pentru a parcurge drumul 


dintre Sanaa şi Mareeb. Era nevoie de opt zile. 
x 


x x 
Ghemuit lângă caroseria fierbinte a maşinii, Malko îşi 
observa adversarii. El ridică puţin capul şi inima începu să-i 
bată mai repede. 
Coloanele de praf pe care le observase ceva mai 


129 


devreme se apropiau. Acum putea distinge uşor opt 
vehicule ce veneau înspre locul în care se afla el. 

Adversarii nu păreau defel îngrijoraţi. Se auzi o rafală şi 
aripa superbului automobil fu găurită de două proiectile. 
Malko ripostă golind încărcătorul. Ucigaşii, ascunşi după 
nişte stânci, păreau că se confundă cu ocrul deşertului... El 
puse în puşcă un nou încărcător, nescăpând din ochi pe cel 
mai apropiat agresor ce stătea ascuns după un tufiş de 
spini. 

Un vânt violent se stârni din senin şi ridică o coloană de 
nisip, înaltă de câţiva metri. Ea înainta într-un vârtej galben. 
Spre marea sa surpriză, Malko văzu cum adversarii săi o iau 
la goană ferindu-se din calea ei! 

Nu îşi revenise încă din surpriză când văzu cum coloana 
vehiculelor se separă în două: patru înaintau spre el, iar 
celelalte patru încercau să iasă în spatele urmăritorilor săi. 

Vehiculele Toyota cu încărcătură grea se deplasau cu 
dificultate pe solul accidentat. In fiecare cabină erau 
înghesuiți ca  sardelele către patru oameni. Spatele 
maşinilor era ocupat de lăzi din lemn şi canistre pentru 
benzină. 

Deşi ferestrele erau deschise, căldura era sufocantă iar 
ocupanţii îşi protejau chipurile cu capetele turbanelor. 
Impotriva nisipului ce se infiltra pretutindeni. 

Un braţ apăru pe fereastra primului camion şi făcu nişte 
semne cabalistice pentru şoferii camioanelor din spate. 

— Malesh.... Mormăi bărbatul de la volan mestecând 


ghemotocul din frunze de qat. 
x 


* * 


Malko se răsuci: un grup de vreo doisprezece inşi alergau 
spre el traversând râpa. Toţi erau înarmaţi. In fruntea lor 
era şeicul Al Ragheb cu veşmântul albastru deschis şi teaca 
jambei verde. Bătrânul yemenit ajunse în dreptul lui gâfâind 
din greu, în vreme ce suita sa trăgea către urmăritorii lui 
Malko. 

— Salam aleykum! 

— Aleykum salam! 

In ciuda schimburilor de focuri din jurul lor, chipul ridat al 


130 


şeicului era perfect calm! 

— Cine sunt aceşti oameni? Te căutăm de câteva ore..., 
făcu şeicul. 

— Nu am reuşit să găsesc ultimul drum, spuse Malko. 
Oamenii aceia mă urmăresc încă din Sanaa. 

— Allah i-a adus până aici ca să-i piară, făcu Al Ragheb. 
Ai adus banii? 

— Da... 

Şeicul dădu nişte ordine scurte cu un glas gutural. 
Oamenii săi se apropiară neîncetând să tragă. Unul dintre 
adversari căzu mort, cu craniul spulberat de un glonţ. 
Ceilalţi trei se urcară în maşina lor care începu să se 
îndepărteze. 

— Vor să fugă! strigă Malko. 

— Nu vor reuşi! Priviţi! zise şeicul. 

Celelalte camioane veneau din sens opus şi curând tăiară 
calea fugarilor. Oamenii şeicului săriră din cabine şi 
înconjurară maşina. Unul sări pe acoperişul ei şi, vârând 
mâna pe fereastra deschisă, îşi goli încărcătorul la 
întâmplare în ocupanţii maşinii. 

Doi supraviețuitori încercară să scape sărind în acelaşi 
timp. Unul fu imediat dezarmat şi Malko zări strălucirea 
tăişului unui pumnal, iar omul se prăbuşi în nisip cu gâtul 
tăiat. 

Ultimul adversar alerga în zigzag urlând cât îl ţineau 
plămânii. 

— Il vreau viu! strigă Malko Trebuie să aflu cine l-a trimis. 
Şeicul dădu un ordin scurt. 

Era prea târziu, ultimul supravieţuitor fusese deja secerat 
de jambia unui războinic. 

Şeicul îl prinse pe Malko pe după umeri şi îl întrebă cu un 
glas lipsit de emoție: 

— Unde sunt banii? 

— În maşina mea. 

Malko scoase din maşină sacul plin cu teancurile de 
bancnote. Doi yemeniţi se apucară să numere banii sub 
ochiul vigilent al şeicului. Vântul sufla acum cu putere 
ridicând nori de nisip. Unul dintre supuşi verifică motorul 
Land Cruiser-ului alb şi îl puse în mişcare. Restul oamenilor, 


131 


înarmaţi până în dinţi, discutau cu animozitate între ei. 

Un ins mititel cu turban verde se apropie de Malko cu un 
zâmbet radios pe chip şi depuse înaintea acestuia două 
obiecte învelite în batiste. 

— Ce-s acestea? făcu mirat Malko. 

— Arma şi urechile duşmanului pe care l-ai ucis, îi explică 
şeicul Al Ragheb. Acum îţi aparţin... 

Era clar că oamenii aceştia ştiau să trăiască... Malko privi 
cu dezgust  cartilagiile sângerânde şi întinse arma 
războinicului. 

— El are mai multă nevoie de ea decât mine... Yemenitul 
luă mirat arma şi îl îmbrăţişa pe Malko după ce-i sărută 
mâna. Apoi, cu un gest dispreţuitor, aruncă urechile în nisip. 

— Când armata egipteană a năvălit în Yemen, oamenii 
mei şi-au făcut zeci de coliere cu urechile duşmanilor. Din 
păcate, nu au rezistat mult. 

Malko privi în jurul său. Cadavrele fuseseră mutilate şi 
pumnalele şi puştile cu muniţiile, recuperate. Micul şeic se 
ridică în picioare zicând: 

— Morţii nu au nevoie de arme. Cele transportate de noi 
sunt de-acum ale tale Ce vei face în continuare? 

— În primul rând aş vrea să le văd, făcu Malko. 

Şeicul nu se formaliza. Ei se îndreptară către unul dintre 
camioane, iar oamenii şeicului ridicară prelata, descoperind 
lăzile pline cu arme. Cu vârful unei jambia fu deschis 
capacul unei lăzi. 

Puşti nou-nouţe Kalaşnikov erau împachetate încă în 
ambalaj. 

— Sunt frumoase, nu? făcu şeicul cu un glas de 
îndrăgostit. 

— Superbe, îl aprobă Malko. De unde vin? 

Yemenitul făcu un gest evaziv. 

— Deşertul este imens şi, dacă ştii bine drumurile, poţi 
ajunge departe. Eşti satisfăcut acum? 

— Da. 

— Unde vom merge acum? 

— Trebuie să mă întâlnesc cu persoana care va prelua 
armele lângă vechiul Mareeb. 

— Voi veni şi eu cu tine, spuse şeicul. Altfel s-ar putea ca 


132 


oamenii mei să nu reziste tentaţiei. 

— Ce vrei să spui cu asta? 

— Mă tem că ar putea să-ţi taie beregata ca să-ţi ia 
maşina şi armele. Eşti singur şi, pe deasupra, mai eşti şi 
necredincios. Păcatul lor în ochii lui Allah nu ar fi prea 
mare... Dar tu te afli sub protecţia prietenului meu, 
Zaghlool Mokha, fie ca Allah să-l apere. 

Cele opt camioane se regrupară, iar convoiul se puse în 
mişcare, cu Land Cruiser-ul alb condus de Malko în frunte şi 
cu cel al asasinilor în coadă. 

Cele cinci cadavre zăceau pe terenul stâncos. Şeicul nu le 
mai dădu nici o atenţie, ghidându-l pe Malko pe o şosea 
aproape invizibilă. 

In cele din urmă ajunseră în faţa celor cinci coloane ale 
templului Bilkis. Atunci Malko înţelese de ce nu îl văzuse 
mai devreme. 

In faţa acestuia, nisipul formase o mică dună ce 
ascundea drumul. 

Deodată, în dreapta lor se ridică o enormă coloană de 
praf. Hafez Al Ragheb spuse ceva printre dinţi. 

— Ceva mai devreme, cei care mă urmăreau au luat-o la 
fugă din calea unui astfel de vârtej, spuse Malko. Oare de 
ce? 

— Pentru că este vorba de demonul Djin, explică şeicul 
cu seriozitate în glas. A venit după sufletele lor. Dacă cineva 
trece printr-un asemenea vârtej, ştie că va muri curând 
Accelerează, nu vreau să ne prindă din urmă. 

Malko acceleră, iar convoiul îl urmă... îşi dădea seama că 
nimerise în urmă cu câteva secole. 

Curând ajunseră la şoseaua ce unea vechiul Mareeb cu 
barajul aflat în construcţie. Un Range Rover al armatei trecu 
pe lângă ei. 

— Nu există riscul ca să fim arestaţi de militari? 

Şeicul spuse cu dispreţ: 

— Militarii nu se agaţă de noi. Le este frică de revolta 
triburilor. 

Malko vira la dreapta. Spera din tot sufletul ca trimisul lui 
Ali Nasser să fie la locul de întâlnire. Nu ştia cum ar fi reuşit 
să se întoarcă în Sanaa cu câteva tone de armament... 


133 


Vechiul oraş Mareeb semăna cu un uriaş castel din nisip 
pe trei sferturi ruinat. Colina era acoperită cu case din 
piatră şi chirpici, dărăpănate, fără formă, cu mari spărturi. O 
duhoare oribilă învăluia oraşul, din cauza gunoaielor 
aruncate la întâmplare oriunde vedeai cu ochii. În inima 
oraşului se afla un tanc sovietic T34, vestigiu al luptelor 
purtate între egipteni şi triburile de acolo în timpul 
războiului civil. Un bărbat stătea ghemuit în faţa tancului. 

— Cred că este omul nostru, făcu Malko vesel. 

Insoţit de şeic. El se îndreptă spre bărbatul ce aştepta 
acolo. Cei doi yemeniţi schimbară câteva cuvinte în limba 
lor. lar trimisul lui Ali Nasser se urcă în Land Cruiser-ul alb. 

Şeicul îi spuse lui Malko arătând cu mâna spre tanc. 

— Ştii, în timpul Revoluţiei, nu aveam arme antitanc! 
Atunci oamenii mei se apropiau pe jos şi vârau pietre în 
tevile de eşapament. Astfel se opreau motoarele. Nu le mai 
rămânea decât să se urce pe tanc şi să aştepte ca egiptenii 
să iasă la lumină... Dacă nu, le dădeau foc. Munţii noştri 
sunt plini de asemenea tancuri cu care se joacă acum 
copiii... 

Inaintau acum în mare viteză pe şoseaua asfaltată ce 
ducea la barajul destinat să înlocuiască vechea construcţie 
a reginei din Saba. 

Trimisul lui Ali Nasser îi conduse până la o şosea 
excelentă. Depăşeau o mulţime de camioane ce lucrau 
pentru baraj şi ajunseră în cele din urmă la o carieră 
imensă. 

In fundul carierei aştepta un camion. 

Din el coborâră vreo şase bărbaţi care începură să 
efectueze transbordarea lăzilor sub supravegherea echipei 
şeicului. In mai puţin de o oră. Toate lăzile erau în camion... 

Oamenii lui Ali Nasser turnară pământ deasupra 
încărcăturii mascând-o complet. 

Curând, camionul luă drumul spre munţi, străbătând 
deşertul pe şoselele invizibile. 

Micul şeic îl îmbrăţişa pe Malko. 

— Allah să fie cu tine! 

Unul dintre oamenii lui Hafez Al Ragheb înainta şi ţinu un 
mic discurs tradus imediat de şeic. 


134 


— Îţi mulţumeşte pentru frumoasa maşină şi pentru 
armele pe care le-ai permis să le ia astăzi. iți urează să fii 
victorios în luptele următoare. Vrea să ştii că vei fi oricând 
bine venit în teritoriile tribului nostru... 

Malko le mulţumi, iar Toyotele se puseră în mişcare. 
După această incursiune în Evul Mediu, trebuia să se 
întoarcă în secolul douăzeci şi să înfrunte problemele sale. 

El regăsi şoseaua asfaltată cu un amestec de uşurare şi 
nelinişte. Trecuse prin clipe de coşmar. Desigur, nu putea fi 
acuzat de crimă, dar dispariţia celor şase bărbaţi trimişi 
după el ca să-l ucidă nu putea trece neobservată... 

El trecu de punctul de control cu ajutorul ultimei legături 
de qat. Apoi îşi consultă ceasul Seiko-Quartz. 

Gândul la cadavrele părăsite în mijlocul deşertului îi 
provoca o senzaţie de rău fizic. 

El trebuia să zacă acum acolo, în Rub Al Khali. 

Oare ce se mai petrecuse în Sanaa în timpul absenței 
sale? 


135 


Capitolul XVI. 


Răsturnat într-un imens fotoliu din holul hotelului, Yehia 
Sharjaqg pândea uşa turnantă de la intrarea în Sheraton. O 
gheară îi strângea stomacul. Fusese obligat să meargă la 
biroul său şi, în acest timp, Rolls Royce-ul lui Zaghlool 
Mokha venise să o ia pe Mandy Brown. Pentru a doua oară 
în două zile... îndată ce căpitanul descoperise escapada, se 
repezi la telefon şi-l sună pe Nabil El Khouri, copleşindu-l cu 
cele mai groaznice ocări. 

Libanezul începu să se dezvinovăţească spunând că 
bătrânul miliardar care se plictisea de moarte dorise să o 
distreze niţel pe tânăra femeie. 

Yehia ştia prea bine că nu putea să spună „nu” unui 
bărbat ca Mokha. Era totuşi un bătrân cu un picior în 
groapă, nevolnic şi senil. Tot ce voia acesta era să-şi 
clătească niţel ochii cu spectacolul acelei frumuseți exotice. 

— Vei vedea că se va reîntoarce la tine mai drăgăstoasă 
ca la început, trebuie numai să ai răbdare, îl consolă Nabil. 

Sharjaq nu putu să mai insiste. Chiar în dimineaţa aceea, 
libanezul îi împrumutase enorma sumă de două sute 
cincizeci de mii de riali, cu care să acopere ultima datorie 
contractată în ajun faţă de bijuterii de pe Nasser Road... 

Deasemenea îi promisese că-i va mai împrumuta trei 
sute cincizeci de mii de riali a doua zi dimineaţa, bineînţeles 
cu 10% dobândă, normală pentru o sumă atât de mare. 

Trebuia neapărat să găsească un mijloc de rezolvare a 
acestei probleme, dar acum era mai important să-şi repete 
că nu poate fi gelos pe un bătrân, căci gelozia îi sfâşia 
inima. 

Îi veneau în minte toate poveştile ce circulau în Sanaa 
despre virilitatea bătrânului miliardar. Se spunea că are o 
turmă de cămile şi că zilnic bea laptele muls de la ele, care-i 
dădea forţa unui bărbat de douăzeci de ani şi puterea de a 
le satisface pe toate cele optzeci de soţii legitime... 

Lăsând la o parte exagerarea orientală, situaţia era 
extrem de neliniştitoare... 


136 


De îndată ce îi trecuse primul acces de furie, Sharjaqg 
dăduse fuga în Nasser Road ca să cumpere un superb colier 
de aur cu banii rămaşi din al doilea împrumut al lui Nabil. 
Spera să o cucerească definitiv pe Mandy Brown cu acest 
ultim dar. 

El tresări: cineva intră pe uşa turnantă. Din nefericire, era 
doar un japonez echipat cu o mulţime de aparate de 
fotografiat. A 

Pipăi colierul pus în fundul buzunarului. Încercând să se 
convingă singur că un cadou atât de preţios o va lega 
definitiv pe Mandy de el. În ciuda acestui fapt, gândurile 
negre îl hăituiau din ce în ce mai râu. In plus, simţea o 
dorinţă irezistibilă de a se înfrupta din trupul tandru al lui 
Mandy Brown. Îşi zise că dacă aceasta nu se întoarce într-o 
oră, va merge după ea. 

In ajun, femeia îi râsese în nas când îl văzuse gelos. 

— Mokha este un babalâc dezgustător. Nu aş face 
niciodată dragoste cu el. i 

O crezuse, dar nu izbutea să alunge suferința. In ciuda 
machismului lor, yemeniţii erau foarte naivi în privința 
femeilor... 

El îşi aprinse o ţigară ca să se calmeze. Apariţia acestei 
făpturi de vis în viaţa lui îl transformase total. Devenise 
nebun. Nu pomenise nimic nimănui, nici măcar superiorului 
său, colonelul Bazară. 

De altfel, acesta avea acum alte griji pe cap. Nu ar fi 
apreciat faptul că subordonatul lui nu-şi consacră tot timpul 
pentru îndeplinirea proiectului lor. Într-adevăr, Yehia 
Sharjag nu mai avea decât o singură grijă: cum să o 
cucerească definitiv pe tânăra americancă. 

x 
* x 


Mandy Brown se privi în oglindă şi izbucni într-un hohot 
de râs: Zaghlool Mokha îi ceruse să se îmbrace în straie 
yemenite! 

Cu o rochie din mătase de cea mai bună calitate, albastră 
cu flori roz, un marmuk minunat brodat, sandale aurite, 
coliere de coral, argint şi chihlimbar. Latifa, sculpturala sa 
secretară, o ajutase să se îmbrace, într-o cameră ocupată 


137 


de un imens pat Tiffani cu semnătura Romeo, acoperit cu o 
cuvertură de vizon alb. O muzică diafană se auzea în 
surdină mângâind urechile, într-un mobilier Espace negru 
lăcuit, se afla un sofisticat sistem audio-video Akai. Bătrânul 
yemenit aştepta în gat-room. Cele două femei intrară acolo 
iar el scoase o exclamaţie admirativă: 

— Wonderful! Wonderful! 

El puse o casetă cu muzică de dans arabă şi destupă o 
sticlă de şampanie Dom Perignon. În încăpere plutea un 
parfum suav de iasomie. Mandy. Care la început se simţise 
destul de încurcată, acum se amuza copios... Ea se aşeză 
pe perne între Latifa şi Zaghlool şi îşi goli cupa cu 
şampanie... 

Atunci bătrânul vâri mâna pe sub perne şi scoase de 
acolo un bogat colier din sfere de aur minunat cizelate şi, cu 
un gest solemn, îl puse în juriul gâtului lui Mandy. 

— Acest colier va pune mai bine în valoare frumuseţea 
ta, spuse el. 

Hotărât lucru, Yemenul era o ţară frumoasă... 

Ea îl sărută pe barba căruntă şi mătăsoasă. Latifa îl 
sărută şi ea, apoi goliră sticla cu şampanie. Mokha îi spuse 
ceva în arabă Latifei, care pufni în râs. 

— Ce ţi-a spus? o întreba Mandy căreia îi luceau acum 
ochii. 

— Vreau ca să danseze, îi explică bătrânul. 

— A, da? 

Mandy o luă pe Latifa de mână şi o forţă să se ridice în 
picioare. Tânăra yemenită începu să-şi onduleze trupul lent. 
Uitându-se fix în ochii lui Mandy. Apoi, ea îşi scoase bluza 
de mătase. 

Avea sânii enormi şi duri, disproporţionaţi faţă de trupul 
grațios, cu şoldurile mici. Mameloanele erau ornate cu nişte 
motive imprimate cu khol. incetul cu încetul, dansul ei 
deveni senzual. Yemenita mima actul sexual, iar Mandy 
simţi un val de căldură în pântece. Cu ochii pe jumătate 
închişi. Zaghlool privea cele două femei... Părea lipsit de 
orice emoție. 

Când caseta se termină, Latifa se lăsă pe perne, lipindu- 
se de Mandy. Corpul ei era parfumat şi cald. 


138 


Mandy simţi iar un val de căldură prin tot trupul. Latifa se 
freca de ea cu o mimică fără nici un fel de echivoc. Bătrânul 
părea că doarme. 

Latifa îşi schimbă poziţia. Ea se întinse ca o pisică leneşă, 
scoțând în evidenţă sânii voluptuoşi şi, cu un surâs plin de 
înţelesuri, se lipi de trupul lui Mandy, care era din ce mai 
tulburată. 

In cele din urmă, yemenita se aşeză călare pe genunchiul 
ei şi începu să se legene înainte şi înapoi şi să-i mângâie 
sânii acoperiţi de mătasea rochiei, în timp ce murmura: 

— Habiba, habiba”... 

Latifa începu să respire mai iute, apoi atinse buzele lui 
Mandy fără să înceteze manejul. Mokha deschisese ochii şi 
privea cele două femei. Schimbă caseta şi se reaşeză între 
perne. 

Cu un gest îndrăzneţ, Latifa apucă mâna lui Mandy şi o 
puse între pulpele ei, strângând-o ca într-un cleşte. Ea puse 
mâna pe pântecele lui Mandy care era bine ameţită din 
cauza şampaniei. 

Latifa părea bine antrenată în astfel de joacă pentru că 
degetele ei vădeau o abilitate admirabilă. Mandy simţi cum 
se topeşte, savurând acea mângâiere blândă, mai ales după 
ce simţise pe pielea ei atacul devastator al căpitanului 
Sharjaq. 

Ea se lăsă fără regrete în voia plăcerii. 

Mâinile yemenitei îi mângâiau corpul ciupindu-i sfârcurile 
sânilor şi stârnind fiecare nerv. Mandy simți atunci că 
ajunge la orgasm. Uitase aproape total de Zaghlool Mokha. 

Brusc simţi cum un trup se lipeşte de spatele ei şi cum 
este străpunsă de un drug arzător. Ea se încorda în mod 
instinctiv. 

Bătrânul yemenit o luase prin surprindere. Latifa 
continua să-i mângâie sânii. In timp ce Zaghlool Mokha o 
prinse cu amândouă mâinile de şolduri şi începu să o 
sondeze, respirând sacadat. 

Totul dură foarte puțin timp. El explodă repede, apoi se 
retrase fără să spună vreun cuvânt. 

Mandy Brown nu îndrăznea să se mai mişte, aflată încă 


31 Draga mea, draga mea (n.a.). 


139 


sub şocul orgasmului precedent. Un gând îi străbătu 
mintea. Niciodată nu avusese un amant atât de bătrân... 
Când se întoarse, bătrânul yemenit dispăruse. 

x 


* * 


Căpitanul Sharjaq scoase un strigăt de bucurie când văzu 
apărând luxosul Rolls Royce verde al lui Mokha. Mandy 
Brown trecu prin uşa turnantă cu mersul ei majestuos şi se 
îndreptă către recepţie. Yehia Sharjaq sări să-i taie calea şi 
o prinse de braţ. In ochi ardea flacăra geloziei. 

— Ce ai făcut până acum? 

Mandy Brown se degajă brusc spunând cu o voce rece şi 
tăioasă: 

— Lasă, te rog, apucăturile astea de mitocan! 

Ea îşi luă cheia de la recepţie şi îi întoarse spatele. 
Sharjaq simţi cum i se topeşte toată furia. 

— lartă-mă! lartă-mă, te rog! Jur că m-ai înnebunit! Te 
aştept de ore întregi. 

Americanca îşi aminti la timp că venise în Yemen ca să 
îndeplinească o misiune importantă. Privirea i se îmblânzi şi 
spuse cu o voce mângăietoare: 

— Intr-adevăr eşti nebun, habibi! M-am amuzat probând 
tot felul de rochii cu Latifa, secretara lui Mokha, în timp ce 
acesta dormea dus. Cum de ai crezut că aş putea să las un 
moşneag să mă atingă când am un bărbat ca tine? 

Ascensorul sosi şi ei se urcară. Imediat, Mandy se lipi de 
Sharjag. Care simţi că i se taie picioarele. Fără să mai 
aştepte o clipă, el se repezi la Mandy şi începu să o strângă 
în braţe şi să-i frământe trupul. 

Mandy acceptă resemnată. Intâlnirea cu Latifa îi trezise 
simţurile. 

Nici nu intrară bine în cameră şi bărbatul o trânti pe pat. 
Nu-i păsa de nimeni şi de nimic. Nu mai avea răbdare să o 
ducă la casa de întâlniri a lui Nabil El Khouri. 

Era nebun de dorinţă şi dragoste. O penetra imediat şi 
explodă pe neaşteptate. Nu avusese timp să-şi pună 
banderola pe frunte şi sudoarea îi scălda chipul încordat. 

Yemenitul tremura din toţi rărunchii... El rămase înfipt în 
trupul femeii până la rădăcină. Nu îndrăznea să se mai 


140 


mişte, îşi realiza acum visul lui cel mai îndrăzneţ. 

— Opreşte-te! Lasă-mă! gemu Mandy. Mă doare! El îi 
şuşoti la ureche: 

— In ţara asta, doar fetiţele de doisprezece ani se vaită 
aşa. De altfel mie mi se pare că eşti destul de încăpătoare. 

Sharjaq începu să o lucreze din ce în ce mai tare, iar ea 
începu să ţipe. Era o senzaţie fantastică să-l auzi pe acest 
bărbat strigând cuvinte de dragoste într-o limbă 
necunoscută până în clipa când explodă din nou cu un urlet 
sălbatic. Era cu totul altceva decât violul timid al bătrânului 
Mokha... 

Ea aproape că simţi o undă de tandreţe pentru căpitan şi 
darurile lui nebuneşti cu care ea nu avea ce face. Ştia că 
visul lui nu va dura prea mult. Maşina infernală începuse 
numărătoarea inversă. Oare cum de nu-şi dăduse seama că 
este manipulat? 

Era adevărată zicala ce spunea că dragostea e oarbă. 
Ceva mai potolit, bărbatul spuse. 

— Peste câteva zile te voi duce în nord să-mi cunoşti 
familia. Vei vedea, este o ţară minunată. 

— Aştept cu nerăbdare să o văd, spuse Mandy. 

Ceva mai târziu, el îi dădu colierul care fu pus alături de 
cel primit de la Zaghlool Mokha, în fundul poşetei. 

Mandy îşi zise că viaţa oferă multe surprize. Cele două 
coliere erau identice. O clipă ea se gândi să-l ia pe Sharjaq 
cu ea la Londra. Un astfel de etalon nu se prea putea vedea 
pe străzile ţărilor industrializate. Prietenele ei ar muri de 
ciudă şi invidie. 

x 
x x 


Oswald Byrnes se afla încă la biroul său. Nu-şi ascunse 
uşurarea când îl văzu intrând pe Malko. 

— Holy cow! Cum a fost? Aţi reuşit să recuperaţi 
materialul? i 

— Da. Totul s-a petrecut destul de bine. In afară de un 
mic măcel. 

Americanul ascultă relatarea sa tot sorbind din eternul 
J&B. Era gânditor. 

— Numai unul ca Bazară putea organiza o operațiune 


141 


asemănătoare, spuse el. Nu înţeleg însă de ce ţine morţiş să 
vă elimine. Cele două etiopiene sunt moarte şi nu riscă 
nimic din partea lor. Singura explicaţie ar fi că micuța 
Amabeit v-a spus ceva important fără să vă daţi seama de 
asta. 

El îl privi pe Malko ca şi cum acesta ar fi fost purtătorul 
unei maladii ruşinoase. 

— Nu-mi dau seama ce anume, făcu Malko. Sper că toată 
povestea asta să se termine. M-am săturat să fiu luat de 
fraier. Sper ca Bazară să nu afle niciodată ce s-a întâmplat 
cu oamenii lui. 

— Cred că totul se derulează cum trebuie, spuse Byrnes. 
Prietena dumneavoastră face adevărate minuni. Sharjaq a 
împrumutat deja trei sute cincizeci de mii de riali de la EI 
Khouri. Trebuie să-i restituie mâine dimineaţă. Cum va fi cu 
neputinţă să o facă, va trebui să înfrunte consecinţele. 

— Mai ştiţi şi altceva despre Mandy Brown? 

Americanul zâmbi. 

— Acum trebuie să fie cu Sharjag. Nu o scapă nici o clipă 
din ochi. Atâta vreme cât nu ştie rolul jucat de noi, femeia 
nu are de ce să teamă. Ar fi bine să mergeţi să vă odihniţi. 

— Da, n-ar fi o idee rea, zise Malko. 

Cum intră în camera sa. Puse lanţul de siguranţă şi propti 
un scaun în uşă. Apoi aşeză revolverul Tokarev pe noptieră. 

Trebuia să se destindă. Ziua următoare risca să fie la fel 
de dificilă. Momentul în care scoţi peştele din apă este 
întotdeauna dificil... 

x 
x x 


Malko tocmai băuse o cafea neagră oribil de amară după 
ce făcuse un duş fierbinte, când sună telefonul. 

— Domnul Linge? Sunt Nabil El Khouri. 

Un val de adrenalină inundă arterele lui Malko. Faptul că 
libanezul îl suna la hotel nu era un semn bun. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Tocmai mi-a telefonat căpitanul Sharjaq. Mi-a dat 
întâlnire după cum ne-am înţeles ca să-mi restituie 
împrumutul. 

— Da. Şi ce-i cu asta? 


142 


— Doreşte să ne întâlnim în casa unui vâr de-al lui. Şeicul 
Mokhtar Al Kair, aflată vizavi de Ambasada Franţei. 

— Atunci, mergeţi acolo. 

— Da, dar el mi-a spus că a găsit banii necesari. Că vărul 
său care este şef de trib i-a dat în schimbul pământurilor pe 
care le poseda. 

Malko simţi că îi cade cerul în cap. Tot planul lui se 
năruia. Dacă Sharjaq era solvabil, toată manipularea se 
ducea naibii. 

Insemna că Mandy Brown se „sacrificase” degeaba şi că 
ei nu vor reuşi să afle ce pune la cale colonelul Bazară. 

Ziua începuse rău. 


143 


Capitolul XVII. 


— Ce să fac? insistă Nabil El Khouri văzând că Malko 
tace. 

— Nu veţi putea refuza banii lui. Să sperăm că încearcă 
să vă înşele. 

— Bine. Mă voi duce la întâlnire. După aceea voi merge la 
restaurant. Treceţi să mă vedeţi. 

Malko era ca un leu în cuşcă, chinuit de cele mai negre 
gânduri. Analiza bătrânului miliardar se vădea greşită. O 
furie imensă îl cuprinse. Câte eforturi făcuse şi. Pentru ce? 
Nu era decât un singur lucru de făcut. Se hotărî să se ducă 
imediat la Zaghlool Mokha. Oricum, trebuia să-i restituie 
frumoasa lui maşină Land Cruiser. Găurită ca o 
strecurătoare. Cel puţin, acel plan le reuşise... 

Sună de mai multe ori până ce Latifa veni să-i deschidă, 
învăluită în acelaşi impermeabil. De astădată. Ea îl conduse 
într-un salon sinistru cu scaune aranjate de-a lungul 
pereţilor şi cu măsuţe oribile din aramă bătută. Bătrânul 
yemenit îşi făcu apariţia. 

— Ce s-a întâmplat? Ai avut probleme în Mareeb? 

Malko îl linişti în privinţa asta şi îl puse la curent cu 
ultima bombă. 

Bătrânul rămase tăcut timp îndelungat. Ştirea îl 
tulburase. g 

— Eu nu cred nimic. Il cunosc pe şeicul Mokhtar. Nu i-ar 
împrumuta niciodată o asemenea sumă vărului său. Sharjaq 
la minţit pe Nabil. Poate că are de gând să-l răpească 
pentru a nu mai fi obligat să-l plătească. 

— Mă duc imediat acolo, zise Malko. 

x 


* * 


Căpitanul Sharjaq arbora un zâmbet radios. Stătea ţanţoş 
cu cămaşa descheiată pe pieptul păros, lângă uşa casei 
vărului său. Nabil El Khouri îi luă mâna întinsă înclinându-se 
servil. 

— Intră, făcu Sharjaq cu o voce amabilă. Vărul meu ne 
aşteaptă. Vrea să-ţi dea banii personal. 


144 


Libanezul râse puţin încurcat. 

— Sunt fericit că am putut să-ţi fac acest serviciu. 

— Deşi eu nu sunt un om bogat, ai dovedit că eşti un 
prieten fidel şi curajos. 

El Khouri zâmbi mieros. 

— Nu am fost deloc îngrijorat. Ştiam că eşti un om de 
onoare... 

— Allah te-a trimis în ajutorul meu, adăugă căpitanul. Mi- 
ai făcut un serviciu pe care nu am să-l uit niciodată. 

— Fie numele lui binecuvântat, zise libanezul. 

— Să intrăm, spuse căpitanul. 

x 
x x 


Malko opri Land Cruiser-ul alb la intrarea în străduţa 
îngustă plină de gropi şi bălți. 

El zări drapelul francez fluturând deasupra unei clădiri. 
Acolo era Ambasada Franţei. 

Intră cu maşina în noroiul adânc încercând să evite 
gropile Un soldat yemenit păzea intrarea ambasadei. Ceva 
mai departe staţiona Nissan-ul căpitanului Sharjag, lângă un 
zid înalt. 

Malko opri maşina la o oarecare distanţă apoi începu să 
cerceteze locurile. În faţa ambasadei era o casă veche ce 
părea abandonată. Chiar şi zidul grădinii era ruinat. Malko 
aruncă o privire printr-o spărtură. Fațada „palatului” era 
acoperită de schele abandonate de mult şi nici un vehicul 
nu staţiona prin preajmă. El se apropie de santinelă. 

— Ştiţi unde este casa şeicului Mokhtar Al Kair? 

Un diplomat care ieşea din ambasadă se oferi să-l 
lămurească. 

— Este chiar aici în faţa noastră, dar nu stă nimeni în ea. 
Şeicul se află în nordul ţării. 

Malko se uită spre uşa din lemn. Aşadar Sharjaq îl minţise 
pe libanez. 

El deschise poarta şi pătrunse în grădina neîngrijită, plină 
cu copaci fructiferi, inspectă casa şi veranda plină cu tot 
felul de obiecte. 

Nu se vedea nici picior de yemenit... 

Inconjură clădirea şi descoperi o uşă întredeschisă şi atât 


145 


de joasă, încât fu obligat să se aplece mult pentru a putea 
pătrunde în casă. 

lnăuntru era întuneric şi frig... Traversă două saloane 
pustii. Peste tot văzu eternele covoare şi bănci plasate de-a 
lungul zidurilor. Intr-un colţ zăcea o narghilea înverzită. 
Malko se opri. Dinspre o scăriţă din partea stângă se auzi un 
fel de geamăt. 

El scoase Tokarevul şi trase piedica. 

Asta semăna cu orice, numai cu o întâlnire de afaceri, nu. 


Nabil El Khouri. Legat fedeleş de mâini şi de picioare, 
încerca din răsputeri să tragă aer în plămâni. O funie groasă 
de mătase îl sugruma. Căpitanul Sharjag îl luase prin 
surprindere, împingându-l în acea încăpere şi înnodându-i 
laţul în jurul grumazului... Libanezul îşi dăduse prea târziu 
seama că e vorba de o capcană. Un palat aflat în centrul 
oraşului părea un loc absolut sigur... 

El încerca din răsputeri să se elibereze, dar Sharjaq îl 
ţinea strâns. Nu încerca nici un pic de emoție. Parcă ar fi 
avut în faţa lui o oaie de jupuit. 

In ochii săi, libanezul era o fiinţă respingătoare şi, în 
rugăciunea de a doua zi, Allah avea să-l absolve. La urma 
urmelor, ceea ce avea de gând să facă era un act de 
pietate. 

Libanezul reuşi să-şi mai slăbească laţul şi scoase un 
țipăt ascuţit. Ofiţerul îi dădu o lovitură de genunchi în spate 
şi îl sugrumă iar. 

— Tacă-ţi gura, câine spurcat! urlă el. 

Celălalt păru sleit de forţe. După ce avea să termine cu 
el. Căpitanul voia să dea cincizeci de riali grădinarului ca să- 
| îngroape în grădină. Era un om din tribul său, un văr 
îndepărtat care nu-l va trăda nici mort. 

Astfel putea să facă dragoste nestingherit cu frumoasa 
nasrani“?. Acest gând îl galvaniză şi strânse şi mai mult 
laţul. 

Când simţi ţeava revolverului în ceafă, avu senzaţia că 


32 Femeie de altă religie (n.a.). 


146 


un cui înroşit în foc îi străpunge creierul. Nu-l auzise pe 
intrus fiind absorbit în macabra lui îndeletnicire. 

— Dă-i drumul, făcu străinul în engleză. 

Presiunea armei în ceafă crescu. Prudent din fire, Sharjag 
dădu drumul laţului, iar libanezul se mişcă împleticindu-se, 
cu ochii ieşiţi din cap şi gâfâind ca un porc. 

Căpitanul se răsuci şi îl văzu pe necunoscutul intrus. Era 
blond. Într-o fracțiune de secundă îl identifică pe Malko. Era 
ultima persoană la care s-ar fi aşteptat. Un fior rece îi 
străbătu trupul. Cu toate astea, se prefăcu mirat. 

— Cine sunteţi? Ce căutaţi aici? Lăsaţi imediat arma asta! 

— Staţi liniştit sau vă trimit un glonţ în cap, îl ameninţă 
Malko. 

Nabil El Khouri care reuşise să-şi elibereze membrele, se 
apropie frecându-şi gâtul şi privindu-l cu ură pe Sharjaag. 

Yemenitul era stupefiat de întorsătura pe care o luaseră 
lucrurile. Ce legătură exista între libanez şi acest străin pe 
care el şi cu Bazară voiseră să-l elimine? Incercă să-l 
intimideze. 

— Urmaţi-mă imediat! Eu sunt ofiţer de securitate. Veţi 
merge cu mine la Moukhabarat. 

— Asta nu vă dă dreptul să comiteţi o crimă, remarcă 
Malko. În loc să-i plătiţi datoria lui Nabil, aţi încercat să-l 
asasinați. Aşa că dumneavoastră va trebui să mă urmaţi pe 
mine. Nabil, faceţi bine şi explicaţi-i domnului căpitan cum 
stau lucrurile şi că va trebui să se explice în faţa domnului 
Mokha. 

Cu o voce răguşită, libanezul începu să vorbească în 
arabă. Malko distinse de mai multe ori numele lui Zaghlool 
Mokha. 

Căpitanul Sharjaq se schimbă curând la faţă. Sugrumarea 
unui libanez era un păcat neînsemnat, dar să ofensezi pe 
unul dintre cei mai bogaţi oameni din Yemen era o altă 
poveste... El ştia că libanezul are un comanditar, dar nu se 
gândise nicidecum la Mokha. 

Ţeava revolverului se mişcă puţin. 

— Să mergem deci. 

— De ce interveniţi între noi? Este vorba de o afacere 
personală. 


147 


— La această întrebare vă va răspunde domnul Mokha. 

El Khouri aprobă cu vigoare. Abia aştepta să scape şi să 
iasă din acest joc periculos. 

Sharjag îi aruncă o privire neagră, plină de ură. 

— Îţi voi smulge inima cu mâinile mele. 

Sinceritatea cu care rosti aceste cuvinte era de-a dreptul 
emoţionantă. 

Cei trei ieşiră din clădire. Lăsând maşina lui acolo. Malko 
se urcă în Nissan lângă căpitan, iar Nabil se urcă în spatele 


lor. 
x 


* * 


Cu o politeţe exagerată, înfăşurat într-un veşmânt de 
culoare mov. Cu jambia prinsă într-o centură ornată cu 
smaralde absolut autentice. Zaghlool Mokha îi întinse 
căpitanului Sharjaqg un platou cu prăjituri cu miere şi-i 
spuse: 

— Enta el q'ater!* 

Nu era chiar o acuzaţie, ci mai degrabă un mod de a intra 
în conversaţie. Uciderea unui libanez în Yemen nu era ceva 
luat în serios. 

Cu un zâmbet constipat, ofiţerul luă o prăjitură pe care o 
gustă. Se instalaseră cu toţii în sala pentru qat, în jurul unui 
platou din aramă plin cu cești şi cu prăjituri. 

O lumină difuză se filtra prin vitralii şi ai fi crezut că este 
vorba de o paşnică întâlnire de afaceri... 

— Am înţeles că între tine şi Nabil există un mic diferend 
în legătură cu nişte bani. lar tu ai avut minunata idee de a 
apela la arbitrajul meu. Sper ca Allah să mă lumineze ca să 
pot face dreptate. 

— AŞ vrea ca străinul acesta să plece, nu are ce căuta 
aici. spuse tăios Sharjag în arabă. 

— Oaspetele meu este sacru, răspunse cu fermitate în 
glas bătrânul. Mai mult, el este dispus să te ajute să ieşi din 
situaţia dificilă în care ai intrat dintr-o imprudenţă din cauza 
tinereţii tale. 

Yehia se resemna. Bătrânul părea că se amuză copios. 

— Aşadar, datorezi trei sute cincizeci de mii de riali 


33 Aşadar tu eşti asasinul! (n.a.). 


148 


prietenului nostru care i-a împrumutat de la mine şi nu poţi 
să-i înapoiezi şi nici dobânda să o plăteşti. Intr-un moment 
de disperare, ai crezut că poţi scăpa de datorie ucigându-l 
pe acest om... Nu este chiar atât de grav. Chiar şi cei mai 
vajnici războinici au momente de rătăcire... 

Nabil El Khouri părea că nu este de aceeaşi părere. 
Sharjaq bâlbâi câteva cuvinte în arabă iar Mokha râse cu 
viclenie. 

— Nu! Nu! O datorie trebuie plătită la termenul convenit. 
Cu atât mai mult cu cât este de o asemenea mărime. Altfel, 
cunoşti legea: am dreptul să cer să plăteşti cu viaţa ta. 

Căpitanul Sharjag ştia prea bine. Bătrânul yemenit îşi 
frecă mâinile: 

— Aşadar, ori restitui datoria, ori creditorul tău trebuie 
să-ţi acorde o amânare. Poţi să restitui banii? 

Sharjaq lăsă capul în jos. 

— La”. 

Zaghlool Mokha dădu din cap. 

— Ar fi fost de mirare. 

O tăcere apăsătoare se lăsă în salon. Bătrânul luă o 
prăjitură şi începu să o savureze cu ochii închişi. Nabil 
stătea de-o parte încercând să pară cât mai neînsemnat. 
Din când în când, Sharjag îl fulgera cu o privire neagră de 
ură. După ce sorbi o gură de ceai, Mokha se înclină către 
ofiţer şi-i spuse pe un ton plin de bunătate: 

— Am fost şi eu odată tânăr şi te înţeleg foarte bine. Sunt 
sigur că dacă voi consimţi să fiu garant pentru tine, Nabil va 
admite să-ţi prelungească termenul de rambursare. 

Libanezul aprobă cu putere. Chipul lui Sharjaq se lumină. 
Nu înţelegea încă mecanismul capcanei, dar spera să 
găsească o portiţă de salvare. După ce trecu primul şoc. El 
începu să se gândească la Mandy Brown şi asta îl calmă 
imediat. 

— Bine, făcu bătrânul miliardar. Mai rămân de pus la 
punct câteva detalii. Dacă eu îţi fac acest serviciu, este 
normal să-mi faci şi tu unul. Nu? 

— Aiwa! Aiwa! spuse Sharjaq pe un ton speriat. 

— Or, s-a întâmplat ca eu să am o datorie importantă 


34 Nu (n. t). 


149 


faţă de oaspetele meu străin. Aşa că în loc să-mi returnezi 
mie banii. li vei plăti direct lui. lar noi doi vom fi chit. 

Clac! Capcana se închisese. Sharjaq se uita buimac la 
Malko. 

— What de you want? îl întrebă el în engleză. Malko 
aştepta de multă vreme clipa asta. 

— Vreau să ştiu pentru ce a fost asasinată Assageth şi 
din ce cauză vrea colonelul Bazară să mă ucidă. Şi mai 
vreau să ştiu ce se pune la cale împotriva preşedintelui 
Abdallah Saleh. 

Ultimul punct era de fapt o cacialma. Ştia însă că nu face 
o greşeală. 

Yehia Sharjaq rămase mut de stupoare. Apoi sări ca ars. 

— Tu îmi ceri să trădez. Este nedemn din partea ta, o 
Zaghlool! 

Bătrânul yemenit rămase netulburat. 

— Eu ţi-am cerut doar să-i trădezi pe cei care 
complotează împotriva guvernului, încercând să arunce ţara 
din nou în haos... Tu eşti încă tânăr şi nu ştii cât de mult rău 
poate aduce ţării un război civil... 

— Dar el nu este yemenit! răcni Sharjaq arătând la 
Malko. 

— Este un prieten al ţării noastre. 

— Refuz! O să vă arestez pe toţi! 

— Nu te lăsa orbit de furie... îl sfătui Zaghlool cu o voce 
dulce. 

Cu un gest măsurat, el apăsă butonul unei sonerii. 
Imediat uşa se deschise şi apărură trei vlăjgani cu turbane 
şi bărbi, cu săbii în mâini şi desculți. Coborâţi parcă de pe 
covorul fermecat al lui Aladin. Ei intrară în încăpere şi se 
postară de-o parte şi de alta a uşii. Sharjaq era acum verde 
la faţă. Cu o voce calmă, bătrânul spuse: 

— Va trebui să rezolvăm afacerea asta înainte de 
rugăciunea de la prânz. Nu vreau să lipsesc. Ştii doar că 
sunt un om foarte credincios şi că Allah m-a ajutat mereu în 
afaceri, fie numele lui binecuvântat... 

O linişte de plumb se lăsă în salon. Sharjaq părea 
prăbuşit sub o imensă povară. Spuse ceva în arabă pe un 
ton plângăreţ. Mokha îi răspunse. Cei doi bărbaţi se 


150 


apropiară unul de celălalt şi începură să discute cu 
aprindere, gesticulând. Malko îşi dădu seama că Mokha îl 
prinsese deja în plasă pe ofiţer. 

Latifa intră să ridice farfuriile goale, apoi aduse alte 
prăjituri, de care însă nu se mai atinse nimeni. 

După ce Sharjaq păru că cedează. Malko se hotărî să 
intervină. 

— Căpitane, nu încercaţi să trageţi de timp. Chiar dacă 
domnul Mokha vă mai aşteaptă cu datoria, noi ştim destul 
pentru a putea să-l alertăm pe preşedinte. Dimpotrivă, dacă 
veţi colabora cu noi... 

Sharjaq închise o clipă ochii. Părea un şobolan prins în 
cursă. Îşi imagina ce ar fi făcut Bazară dacă ar fi ştiut ce se 
întâmplă aici. Acum nu mai dorea decât un singur lucru: să 
scape din acel cerc infernal, să rămână singur şi să 
reflecteze. Trebuia să câştige timp. Reluă discuţia în arabă 
cu mai puţină convingere. Peste câteva minute, Mokha i se 
adresă lui Malko: 

— Prietenul nostru e hotărât să vă răspundă la întrebări, 
râse el. 


151 


Capitolul XVIII. 


Malko sondă ochii întunecaţi ai căpitanului Sharjag. 
Yemenitul părea distrus. Îşi tampona continuu fruntea cu o 
batistă, deşi în salonul de qat era răcoare. 

— De ce a fost asasinată Assageth? 

Ofiţerul înghiţi în sec înainte de a răspunde: 

— Pentru că a trădat. 

— Vorbiţi mai clar. 

— A fost amanta unui agent american. 

— Asta nu mi se pare ceva nou, remarcă Malko. Trebuie 
să fie un alt motiv. 

Sharjaq îşi umezi buzele şi spuse cu mare greutate: 

— Colonelul Bazară a comis o imprudenţă când i-a 
dezvăluit unul din planurile sale Nu a crezut ca fata îi va 
pomeni de el americanului. 

— Din cauza asta le-aţi omorât pe cele două femei? 

Ofiţerul yemenit dădu din cap fără să scoată o vorbă. 

— Dar Amabeit era amanta dumneavoastră totuşi. 

— Aflase şi ea secretul. 

— Dar cu mine ce aţi avut? 

— Colonelul dorea să-i descurajeze astfel pe americani. 
Să-i determine să nu se mai ocupe de problema asta. 

După un moment de tăcere, Malko spuse: 

— Şi problema asta era complotul pentru uciderea 
preşedintelui Abdallah Saleh, nu? 

Yemenitul rămase mut. Picături de sudoare îi acopereau 
fruntea. Mokha îi spuse ceva în arabă, cu o voce blândă, de 
încurajare. Fără să-l privească pe Malko, ofiţerul yemenit 
spuse: 

— Anumiți ofiţeri consideră că preşedintele Saleh duce o 
politică dăunătoare pentru ţara noastră... 

— Care sunt aceşti ofiţeri? 

Tăcere deplină. 

— Dumneavoastră sunteţi unul dintre ei? 

— Aiwa... 

Omul trebuia ajutat puțin. 


152 


— Şi la fel şi colonelul Bazară? 

— Aiwa... 

Căpitanul avea un aer mizerabil, cu capul aplecat şi 
ferindu-şi privirea. Mokha îl încuraja iar cu un zâmbet. 

— Dacă eşti sincer cu noi, faci un serviciu ţării noastre. 
Este vorba de pregătirea unui atentat? 

Vorbise pe un ton lejer de parcă era vorba de un fapt fără 
importantă. Sharjaq înghiţi momeala. 

— Da. 

— Când? interveni Malko. 

— Mâine. Când trebuie să sosească Ali Nasser. 

— Cum anume a fost planificat atentatul? 

Din nou se aşternu o linişte grea şi, din nou interveni 
bătrânul Mokha: 

— Ştii prea bine că avem nevoie de detalii. Cum credeaţi 
voi că-l veţi putea ucide pe Preşedinte? Doar se ştie cât de 
bine este păzit. Am impresia că tot ce ne-ai spus sunt 
poveşti de adormit copiii... 

Căpitanul se simţi jignit de o asemenea remarcă: 

— Nu-i adevărat, am spus purul adevăr. Am reuşit să 
găsim un mijloc sigur ca să scăpăm de el. 

— Cum? întrebară ceilalţi într-un singur glas. 

Yahia Sharjag rămase la început mut. Părea că se 
gândeşte. Nu se putea hotărî. Brusc, el spuse: 

— Ali Nasser va sosi mâine, până în prânz. El are întâlnire 
cu Preşedintele la palat pe la ora şase după-amiază. Eu va 
trebui să-l conduc acolo. Numai că înainte de asta, el 
trebuie să se întâlnească cu o femeie. Este vorba de o 
cântăreaţă româncă de la Sheraton. 

— Este amanta lui? 

— Da. Chiar eu i-am prezentat-o, mărturisi Sharjaqg. S-au 
cunoscut la ultima lui vizită. Românca lucrează pentru noi. 
Chiar înainte de a se despărţi, ea trebuie să-i dea un pachet 
şi să-i ceară să-l deschidă mai târziu. 

— E vorba de o bombă? făcu Malko. 

— Da. O bombă care trebuie să explodeze cu patruzeci şi 
cinci de minute mai târziu. Atunci când Ali Nasser ar trebui 
să se afle împreună cu preşedintele Saleh. 

Această mărturisire fu urmată de un lung moment de 


153 


tăcere. Zaghlool Mokha schimbă o privire elocventă cu 
Malko. Acesta insistă: 

— Căpitane, dumneavoastră aţi gândit singuri acest 
complot? Adică fără nici un fel de ajutor din exterior? 

— Nu, făcu Sharjaqg. 

— Atunci, cine v-a ajutat? 

— Tovarâăşii noştri sovietici. 

— Armata? 

Yemenitul negă cu un gest. 

— Nu. A fost Oleg Kopecki. 

Era vorba de rezidentul KGB-ului în Sanaa... 

— Ce anume a făcut el? 

— Eu nu sunt la curent chiar cu totul, spuse trist Sharjaq. 
Colonelul Bazară este cel care l-a contactat pe Oleg Kopecki 
Ce ştiu eu este că ei au adus-o pe româncă în Sanaa şi că 
tot ei i-au procurat bomba. 

— Ştiţi despre ce tip de explozii este vorba? 

— Cred că de Simplex, zise el. 

Era un exploziv ce ridica temperatura la trei mii de grade 
şi a cărui deflagraţie deplasa aerul cu o viteză de două mii 
cinci sute de metri pe secundă... Dacă arsurile nu calcinau 
plămânii, dacă şocul nu ar fi transformat oamenii în 
tocăniţă, oricum ar fi provocat strivirea cutiilor toracice şi a 
organelor vitale... 

Ofiţerul yemenit afişa o modestie demnă de laudă. 

— Unde poate fi găsită această româncă? La Sheraton? 

— Nu. Ea se află într-un loc secret. In apartamentul unei 
„hakima” care lucrează pentru Oleg Kopecki. 

— Unde anume? 

— Pe Ring Road, aproape de Ambasada Japoniei. Eu o voi 
aştepta afară cu oamenii mei şi, de acolo, vom merge direct 
la Preşedinte. 

Malko simţi parcă în nări mirosul de exploziv ars... Apoi 
se gândi la Andreea. Întâlnirea urma să aibă loc la ea în 
apartament. Era interesant. Mai avea ceva detalii de 
lămurit... El preferă să nu mai pună anumite întrebări. 
Simţea că ştie deja răspunsul la ele. 

— De ce întâlnirea cu Preşedintele va fi la ora şase după- 
amiază? 


154 


— Până atunci Preşedintele se dedică altei ocupaţii: 
mestecă doza obişnuită de qat... 

— Ce s-a plănuit după ce acesta ar muri? 

— Colonelul Bazară va declara starea de urgenţă, 
aeroportul va fi închis, iar armata va ocupa Radioul şi 
Televiziunea. Imediat se va forma o junta militară sub 
conducerea directă a colonelului Bazară, care va anunţa 
imediat descoperirea unui complot american... Desigur că 
principalii vinovaţi vor fi arestaţi şi executaţi. 

— Cine anume? 

— Toţi ofiţerii cu preferinţe prooccidentale. Şi piloţii de pe 
F5 printre alţii. Tovarăşii noştri din Forţele Militare Aeriene 
au insistat în mod special asupra acestui punct. 

— De ce? 

— Pentru că aceşti piloţi au fost formaţi în SUA şi în Iran 
şi îi privesc de sus pe piloţii aparatelor MIG pretinzând că 
aparatele lor de zbor sunt superioare. 

— Cine trebuie să se ocupe de această epurare? întrebă 
Malko. Ştiind deja răspunsul. 

Din nou. Căpitanul Sharjaq lăsă privirea în jos, cu 
modestie. 

— Eu ar trebui să fiu şeful în El ham El Makasi, făcu el. 
Malko clătină din cap gânditor. Simţea cum îl ia ameţeala. 

— O.K., O.K. Văd că aţi colaborat în mod cinstit cu noi. 
Sharjaq clipi cu o privire de fecioară neprihănită. Mai avea 
un pic şi se îmbujora... Atunci Malko spuse: 

— Puteţi fi sigur că preşedintele Abdallah Saleh va şti 
care a fost atitudinea dumneavoastră şi vă va răsplăti cu 
vârf şi îndesat. 

Ofiţerul yemenit schiţă un gest evaziv, ca şi cum ar fi fost 
vorba de o problemă lipsită de importanţă. 

— Sunt în mâinile dumneavoastră oricum. Domnul Mokha 
a ştiut cum să-mi arate care este datoria mea. 

Ce suflet mare! 

— Perfect. Acum, iată ce avem de făcut. Veţi acţiona 
exact cum a fost prevăzut îl veţi conduce pe Ali Nasser la 
palat, după întâlnirea sa privată cu românca.. 

— Şi ce voi face după acea? întrebă ofiţerul speriat. 

— Eu voi fi alături de Preşedinte. Indată ce va sosi 


155 


Nasser. Noi vom deschide servieta diplomat ca să scoatem 
cadoul româncei. |n acest mod, vom avea dovada 
atentatului. Rămâne deci să ne întâlnim mâine, la ora şase, 
la palat. 

Complotul era diabolic. Ruşii obişnuiau să-şi lichideze 
fără milă adversarii. Ali Nasser şi preşedintele Saleh le 
stăteau în gât. 

— Ce le-aţi promis sovieticilor? întrebă Malko în timp ce 
Sharjaq se ridica în picioare. 

— Facilitatea unirii celor două jumătăţi ale Yemenului 
într-o singură republică democratică. 

Cu alte cuvinte, crearea unui alt satelit sovietic... Vechiul 
vis al ruşilor, care până acum eşuase de fiecare dată, 
lăsând în urmă un şir lung de cadavre... 

Yehia Sharjag îşi şterse fruntea. 

— Mai doriţi să ştiţi şi altceva? întrebă el. 

— Nu, răspunse Malko. 

Căpitanul făcu o plecăciune în faţa lui Zaghlool Mokha. 
Bătrânul yemenit se ridică la rândul său şi îl strânse la piept 
de parcă i-ar fi fost frate. 

— Bineînţeles, îndată ce se rezolvă toată povestea asta, 
datoria ta va fi uitată. lar tu vei fi prietenul meu pe veci. 
Inch Allah. 

— Inch Allah, spuse şi căpitanul Sharjaq cu un glas 
obosit. Fără să-i arunce o privire lui Nabil El Khouri, el se 
îndreptă către uşă şi ieşi. 

In urma sa domni câteva clipe liniştea, spartă de râsul 
acid al bătrânului miliardar. 

— Să sperăm că lovitura de stat nu va izbuti, altfel voi fi 
primul care va atârna în ştreang... 

— Nu vă temeţi, nu va reuşi, făcu Malko. 

— Inch Allah! 

Nabil El Khouri ceru permisiunea de a se retrage. Era alb 
ca varul. Îndată ce rămase singur cu Malko, Mokha îi aruncă 
o privire sfredelitoare. 

— Văd că sunteţi foarte sigur de dumneavoastră. Oare n- 
ar fi fost mai bine săi reținem aici cu noi? Nu sunt absolut 
sigur că ne-a spus tot adevărul... 

Malko zâmbi. 


156 


— lar eu sunt absolut sigur că ne-a turnat o mulţime de 
minciuni şi că, plecând de aici, nu avea decât un singur 
gând: să-şi ducă planul la bun sfârşit... 

— Şi. Atunci de ce l-aţi lăsat să plece? 

— Cred că în anumite puncte a spus adevărul. Există un 
complot ai cărui instigatori sunt Bazară şi sovieticii, iar Ali 
Nasser este ales ca vector pentru a ajunge până la 
Preşedinte, în rest însă, a minţit. 

Dacă Jack Penny ar fi aflat ceva de la Assageth. El ar fi 
scris asta imediat în raportul său. A fost ucis cu 
premeditare. Nu era vorba de vreo informaţie primită în 
ultima lui vizită... Sharjag mi-a ascuns principalul lucru: 
adevăratul secret al complotului. 

— Da. Dar de ce l-aţi lăsat liber? 

— Pentru că noi vom controla vectorul, explică Malko. Ali 
Nasser ne va contacta în momentul sosirii sale. Aş vrea să-i 
prind cu mâţa în sac. Sper numai ca Sharjaq şi Bazară să nu 
declanşeze lovitura de stat mai devreme. Oricum, voi 
discuta cu Oswald Byrnes. Sunt sigur că vom mai avea 
nevoie de dumneavoastră... Apropo, în privinţa lui Mandy 
Brown, nu vă temeţi pentru ea? 

Zaghlool Mokha zâmbi. 

— Este sub protecţia mea discretă. Nimeni nu va atinge 
un fir de păr din capul ei. Nici chiar colonelul Bazară. 

— Fiţi foarte atent. Aceşti oameni sunt extrem de 
puternici, iar acum, căpitanul Sharjaq nu mai are nimic de 
pierdut. Ştie că Preşedintele se va debarasa oricum de el. 

— Ştiu asta, făcu bătrânul. 


157 


Capitolul XIX. 


Oswald Byrnes luase notițe în timpul relatării lui Malko. 
Acesta bău puţină apă şi spuse în încheiere: 

— Acum aveţi toate elementele ca să denunţaţi 
complotul preşedintelui Saleh. Dacă doriţi. 

Oswald Byrnes se legăna în fotoliul său. 

— Desigur, dar nu cred că ar fi o soluţie bună... Aceşti 
oameni sunt îngrozitor de încrezuţi şi nu sunt sigur că mă 
vor crede. lar ceilalţi se vor apăra ca nişte diavoli acuzându- 
ne că dorim să le destabilizăm ţara. Mai există şi problema 
triburilor. Colonelul Bazară face parte dintr-un trib foarte 
mare. Preşedintele nu ar îndrăzni să-l execute. lar dacă se 
mulţumeşte doar cu alungarea lui, totul va fi luat de la 
capăt peste trei luni. 

— Ce aveţi de gând să faceţi? 

— Să-i prind cu mâţa-n sac, făcu americanul. Pentru asta 
este nevoie să controlăm mersul evenimentelor şi să lovim 
exact înainte de momentul psihologic. Evident, există un 
risc. Dar numai astfel vom decapita tot răul. 

El tăcu văzând expresia de pe chipul lui Malko. 

— Nu sunteţi de acord? 

— Ba da. Dar riscul e cam prea mare. Căpitanul m-a 
minţit. Tocmai v-am explicat acum. 

Americanul îşi trecu nervos mâna prin părul rar. 

— Ce situaţie nenorocită... 

— Va trebui să fim la palat în clipa când va sosi Ali Nasser 
ca să-l putem intercepta, dacă până atunci nu rezolvăm 
nimic. 

— Ce veţi face aşadar? 

— Voi reflecta mai bine la tot ce am aflat. Simt că sunt 
foarte aproape de adevăr. Există ceva ce nu i-am spus lui 
Sharjag. Cred că ştiu unde va avea loc faimoasa întâlnire 
dintre Ali Nasser şi acea româncă. Trebuie însă să fiu sigur 
de asta. In acest fel vom avea un atu suplimentar. 

Oswald Byrnes oftă: 

— O.K. Îl voi preveni pe ambasador. El va fi cel care va 


158 


cere o audienţă. 
— Şi ce pretext veţi invoca? 
— Livrarea armelor lui Ali Nasser. 
x 


* * 


— Malesh. Malesh... 

Colonelul Bazară termină de ascultat raportul agentului 
său, iar acesta părăsi în grabă biroul. Rămas singur, ofiţerul 
yemenit îşi aprinse o ţigară gânditor. 

Agentul CIA plecase în ajun din hotelul său, urmărit de 
şase dintre cei mai buni pistolari ai săi, înarmaţi până-n 
dinţi. Străinul îşi făcuse apariţia la ora două după-amiază, 
iar despre cei şase nu avea încă nici o veste... El privi 
rapoartele primite. Faptul că agentul CIA se întâlnise cu 
Mokha nu îl mira. Bătrânul miliardar era cunoscut pentru 
simpatiile lui proamericane. Vizita şeicului El Ragheb era 
deasemenea în ordinea lucrurilor. Triburile din nord se 
înțelegeau cu saudiţii şi cu americanii. Totul se relaţiona în 
mod sigur cu afacerea Ali Nasser. 

El apăsă butonul interfonului. 

— Yehia! 

Căpitanul Sharjaq nu era în biroul său. Neputincios, 
Bazară hotărî să se concentreze asupra planurilor noului 
palat de iarnă al Preşedintelui, proiectat a fi construit în 
Mareeb. În ciuda acestui fapt simţea cum îi creşte tensiunea 
pe măsură ce trecea timpul. 

Oare ce păţiseră oamenii săi? Nu putea crede că un 
singur om putuse să le vină de hac la toţi şase... 

Să-l prevină pe Oleg Kopecki, sau să mai aştepte? Se 
decise să mai aştepte puţin... 

x 
x x 


Lungit pe patul său, Malko recitea pentru a nu ştiu câta 
oară raportul lui Jack Penny. Nu reuşea să-şi dea seama ce 
anume îi scăpase din vedere. Puse dosarul alături de el şi 
revizui totul. 

Până la sosirea lui Ali Nasser, de a doua zi dimineaţa, 
avea toate cărţile pe faţă. In privinţa româncei nu putea 
face nimic. 


159 


La fel şi în privinţa lui Sharjaq şi a lui Bazară. Îi mai rămânea 
ceea ce i se părea acum cel mai important lucru: întâlnirea 
dintre Nasser şi româncă. Intuiţia şi informaţiile avute îi 
spuneau că întâlnirea avea să aibă loc chiar în 
apartamentul Andreei. 

El construise un plan de atac, dar şi în acest caz. Trebuia 
să aştepte până în ultima clipă ca să lovească la sigur. 
Altfel, sovieticii, care erau oameni prudenţi, puteau demola 
totul, iar complotul putea să fie reînnoit mai târziu, sub alte 
forme şi cu mai mulţi sorţi de izbândă... 

Era foarte frustrant să stea aşa, fără să poată face ceva. 
Tensiunea era atât de mare, încât nu mai simţea nici foame, 
nici sete şi nici oboseală. Brusc, realiză că se făcuse ora 
şase seara. Se auzea strigătul muezinului. Avea de făcut o 
ultimă verificare în privinţa lui Sharjaqg, prin intermediul lui 
Mandy Brown. Voia să ştie dacă el o revăzuse şi care era 
starea lui de spirit. 

Atitudinea adoptată de şeful centralei CIA ameninţa cu 
riscuri serioase, în ciuda întâlnirii prevăzute cu preşedintele 
Saleh. 

Americanii îl pierduseră deja pe preşedintele Sadat. 

x 


* * 


Yehia Sharjaq nu mai ieşea de sub duşul fierbinte. Apa ce 
îi şiroia pe trup îl înconjura ca un cocon protector din care 
nu mai dorea să iasă. 

De când părăsise vila lui Mokha, el se afla într-o stare 
ciudată. Era în acelaşi timp deconectat, dar şi extraordinar 
de încordat. Când se întâlnise cu Mandy Brown la Sheraton 
să ia prânzul împreună, ea îl întrebase ce-i cu el, iar el 
invocase că are o uşoară indigestie. Adevărul era că nu 
putea să înghită nici un bob de orez. Instinctul îi spunea că 
tânăra femeie juca un rol important în toate problemele 
sale. 

Cu toate acestea, nu reuşea nici să o creadă, dar nici să o 
învinovăţească nu voia. În momentul în care Mandy se 
apleca înspre el, cu sânii pe trei sferturi descoperiţi, el 
simţea cum îl învăluie o căldură ciudată şi cum i se înfioară 
pântecele. 


160 


— Ai să te îneci! se auzi glasul femeii. 

In cele din urmă, Sharjaq ieşi de sub duş. Nu se mai 
ostenise să o ducă pe Mandy în casa de întâlnire a lui Nabil. 
Nu mai avea importanţă. Viaţa lui era pe muchie de cuţit, 
iar peste două zile soarta îi va fi pecetluită. 

El ieşi din baie, cu un prosop înfăşurat în jurul trupului. 
Mandy îl privea din pat, într-o atitudine lascivă. 

Yemenitul nu mai vru să se gândească la ceea ce avea să 
se întâmple. De altfel, singurul lucru de care se temea acum 
era întâlnirea cu colonelul Bazară ce avea să aibă loc peste 


o oră. 
x 


* * 


Malko părăsi hotelul Taj Sheba şi privi în jurul lui. Nu văzu 
nimic suspect. Circulaţia era intensă, ca în fiecare seară la 
acea oră. Se îmbrăcase cu un sacou din alpaca fină pentru a 
disimula Tokarev-ul vârât în centura pantalonului. Se temea 
de vreo tentativă din partea lui Sharjaq încercase să o sune 
pe Mandy la Sheraton, dar nu răspundea nimeni. Poate că 
Nabil ştia unde se află restaurantul libanezului ora însă 
închis. Malko urcă scara de lemn ce ducea la primul etaj. 
Locul mirosea îngrozitor a mucegai şi praf. Malko încercă 
mai multe uşi până să găsească una ce dădea într-o 
cămăruţă cu un birou şi cu nişte lăzi de conserve într-un 
colţ. În fund era o uşă din sticlă mată pe care scria: 
„Private“. El bătu. Nu primi nici un răspuns. Incercă să o 
deschidă, dar uşa rezistă într-un mod ciudat. Parcă era 
înţepenită. Malko reuşi să se strecoare cu greu. Uşa era 
proptită de piciorul stâng al libanezului. Acesta zăcea cu 
faţa în jos între birou şi uşă. Era mort. Malko îl atinse. Pielea 
îi era încă suplă şi caldă. In jurul gâtului avea o dungă 
vineţie, iar ochii îi erau ieşiţi din cap. Fusese ştrangulat, iar 
funia atârna în jurul gâtului ca o semnătură mută. 

Malko se redresa. Căpitanul Sharjag începuse să-şi 
plătească datoriile. El îl privi pe libanez. Bietul El Khouri... 

Făcuse şi el o afacere în care fusese de o mare 
corectitudine, dar nu-i purtase noroc. 

Reacţia lui Sharjaq era extrem de îngrijorătoare. Malko 
începu să se teamă pentru viaţa lui Mandy Brown. El cobori 


161 


şi se întoarse la hotel. De acolo sună din nou la Sheraton. 
Nici acum, camera lui Mandy nu răspunse. Atunci, el formă 
numărul lui Mokha. Se auzi o voce de femeie. Malko o 
recunoscu. 

— Tu eşti Latifa? 

— Aiwa? 

Femeia se arătă surprinsă. Malko o întrebă dacă Mokha 
era acolo. 

— Cred că se odihneşte. 

— Vin într-acolo, spuse Malko. 

Cinci minute mai târziu, el apăsa pe butonul interfonului 
de la vila miliardarului. Latifa veni să-i deschidă şi îl 
conduse imediat la stăpânul ei. Bătrânul tocmai se îndopa 
cu prăjiturele cu miere şi cu ceai, înconjurat de mai multe 
telefoane. 

— El Khouri este mort, spuse Malko. Se pare că a fost 
asasinat de Sharjaq. lar Mandy Brown a dispărut. 

— Mandy Brown este aici, spuse Mokha. Am căutat-o 
acum o oră la Sheraton, imediat după ce s-a despărţit de 
Sharjaq. 

— Mă îngrijorează mult moartea libanezului. 

Bătrânul yemenit se strâmbă. 

— Eu nu cred. El Khouri nu reprezenta nici un fel de 
pericol. Dacă ar fi vrut să contraatace, s-ar fi gândit la 
dumneavoastră, la mine sau la domnul Byrnes. Aici este 
vorba de pură răzbunare. Asta dovedeşte că Sharjaq are o 
anumită cultură... 

— Cum adică? făcu Malko neînțelegând nimic. 

— In timpul ocupaţiei turceşti, aşa se pedepseau paznicii 
de harem care nu-şi făceau datoria. Or, într-un anumit mod, 
El Khouri era un fel de eunuc al haremului lui Sharjaq şi ai 
prietenilor săi. S-a răzbunat pentru că l-a trădat... 

Era clar că moartea libanezului îl lăsa pe Mokha total 
indiferent. Malko fu şocat de insensibilitatea acestuia, dar 
nu-şi arătă sentimentele. Desigur, El Khouri nu fusese un 
personaj prea simpatic, dar fusese un aliat fidel. Insă în 
lumea arabă, libanezii erau consideraţi adesea ca nişte 
fiinţe inferioare. 

— Aş vrea să o văd pe Mandy, zise Malko. 


162 


— Cred că este în hammam cu celelalte femei, spuse 
Mokha. Prefer să rămână sub protecţia mea până la sfârşitul 
acestei afaceri. 

— Sharjaqg nu va mai încerca să o vadă? 

— I se va spune că se află la mine şi nu va mai insista. 
Bătrânul sună şi Latifa apăru şi ascultă ordinul stăpânului. 

Ei, Mokha căscă. 

— Mâine nu mă voi mişca de aici. 

Latifa îl conduse pe Malko printr-un subsol întortocheat 
până ajunse în dreptul unei uşi din lemn, atât de mici, încât 
fu nevoit să se aplece ca să poată intra. Zidurile şi 
duşumeaua erau din piatră întunecate, iar lumina se filtra 
prin două vitralii. O bătrână îl conduse până la o banchetă 
aflată între două fântâni cu apă fierbinte. 

— Malko! 

Mandy Brown era lungită pe dalele din bazalt, cu corpul 
uns cu un fel de cremă negricioasă... în câteva secunde, 
Malko îşi simţi hainele umezite de vapori. Domnea o căldură 
sufocantă. Bătrâna luă o găleată şi o goli pe trupul lui 
Mandy care scoase un țipăt. 

— Parcă sunt nebune! făcu ea. De jumătate de oră, nu 
face altceva decât să mă frece cu piatra ponce Nici nu-mi 
mai simt pielea. Zag mi-a spus că asta mă va relaxa. 

— Ce noutăţi mai ai pentru mine? 

Mandy cobori privirea cu modestie. 

— Amicul meu este din ce în ce mai îndrăgostit. M-a 
sufocat cu dragostea lui aproape toată după-amiaza. E o 
adevărată bestie omul ăsta! Din fericire, gândul la tine m-a 
ajutat să rezist... adăugă ea cu ipocrizie. 

— Sharjag nu ţi-a spus nimic deosebit? 

— Nu. Doar că mâne va fi prins toată ziua şi că ne vom 
putea revedea abia seara. 

Era normal, a doua zi Sharjaq avea să se întâlnească cu 
Ali Nasser. 

— Să nu te mişti de aici fără ordinul meu, spuse Malko. 

Zaghlool Mokha mi-a promis că va avea grijă de tine. 

— Este formidabil de simpatic, făcu visătoare Mandy. Ştii, 
mi-a promis că, dacă vreau să rămân în Yemen, va 
reconstrui pentru mine palatul reginei din Saba. Este 


163 


îndrăgostit de mine mai mult decât Toto”. Evident, nu este 
tot atât de tânăr. 

In acele momente de tensiune, conversaţia cu Mandy era 
ca o ploaie de primăvară. El ieşi pe culoarul ce i se păru 
îngheţat. Latifa îl aştepta acolo răbdătoare. 

x 


* * 


Yehia Sharjaq intră în biroul colonelului Bazară cu un 
zâmbet radios pe buze. Băuse trei coniacuri înainte să 
părăsească hotelul Sheraton şi se simţea ceva mai bine. 

— Unde-ai dispărut? latră Bazară. 

— Am avut treabă, făcu Sharjaq. 

— L-ai contactat pe Addis? 

— Da. Avionul soseşte la ora ştiută. 

— Totul este pregătit? 

— Da. 

Cei doi tăcură. Din curte se auzeau strigătele soldaţilor. 
Bazară cercetă chipul subordonatului său şi observă că are 
ochii prea strălucitori. 

— Ai mestecat qat? 

— Da. 

— Eşti un cretin. Mâine va trebui să ai capul limpede. 
Sharjaq îşi aprinse o ţigară cu un zâmbet crispat. Bazară 
făcu la fel. Tocmai fusese informat prin antena sa din 
Mareeb că au fost descoperite cadavrele a şase inşi în Wadi 
Adhana. |n apropiere de Mareeb. Era vorba de un 
„accident” inexplicabil. Oricum, zarurile erau aruncate. El se 
hotărî să nu-i pomenească nimic lui Sharjaq ca să nu-l 
sperie. 

Cei doi ofiţeri se ridicară în acelaşi timp. Ei se îmbrăţişară 
cu gândul la acelaşi lucru. 

— Bukhra... 

— Bukhra... 

Yehia Sharjaq ieşi primul, cu inima ceva mai uşoară. 

x 


x x 
Lungit pe patul său. Malko asculta zgomotele ce veneau 
35 Fostul ei logodnic din Abu Dhabi (n. a). 


164 


de afară, nereuşind să aţipească. Tăcerea era aproape 
absolută, excepție făcând doar câteva automobile 
întârziate. 

Sanaa era un oraş mort de la ora unsprezece noaptea 
până la ora patru în zori. 

El rămase cu ochii deschişi aşteptând în orice moment 
ţăcănitul unei arme automate. 

Dacă până în zori nu se întâmpla nimic, a doua zi avea să 
fie ziua cea mai lungă. 


165 


Capitolul XX. 


Malko privea cum soarele se înalţă pe cer, gândindu-se 
că, peste câteva ore. Ali Nasser urma să sosească la Sanaa. 
Abia reuşise să doarmă câteva ore încercând să stabilească 
toate elementele planului făcut de el. 

El cobori din hotel şi se urcă în maşina Suzuki. 

Circulaţia era în continuare haotică şi asurzitoare. Cu 
gesturi automate, el se îndreptă către Haddah Road, după 
ce cercetase maşina atât în interior cât şi în exterior. Nu 
găsise însă nimic suspect. 

Oswald Byrnes era deja la birou. Părea sincer îngrijorat. 

— İn noaptea asta a fost o creştere notabilă a 
comunicaţiilor între „Rezidentura” şi Moscova, spuse el. 

— Aţi putut descifra ceva? 

— Nu, nimic. 

— Ce spune ambasadorul? 

— Vom avea întâlnire cu Preşedintele la ora cinci şi 
patruzeci şi cinci. Chiar înainte de întâlnirea sa cu Ali 
Nasser. Dacă nu mai aflaţi nimic nou până atunci, ne vom 
mulţumi să-i spunem ceea ce ştim. 

— Perfect, acum aş avea nevoie de prietenul 
dumneavoastră, Hassan. 

In câteva cuvinte îi explică lui Byrnes ce avea de gând să 
facă. Acesta îl ascultă cu atenţie. 

— Sunt de acord. Nu ne mai rămâne decât să ţinem 
pumnii. 

x 
x x 


Malko aştepta în Suzuki, care staţiona în parchingul 
Ambasadei Japoniei. Curând apăru şi Hassan. 

— Ea se află acum la spital, spuse acesta. Este de 
serviciu toată ziua. 

— Sunteţi sigur? insistă Malko. Sunt mai multe „hakima” 
în acest imobil. 

El îl trimisese pe omul de încredere al lui Byrnes ca să 
sondeze terenul în legătură cu Andreea Hassan obținuse 


166 


informaţiile de la femeia de serviciu. 

— Bine. Va trebui să o contactaţi la spital. Eu nu pot să 
merg acolo. 

Hassan se strâmbă. 

— Este foarte greu. Spitalul Revoluţiei este foarte mare. 
Nu ştiu dacă voi reuşi. 

Malko scoase din buzunar o bancnotă de o sută de dolari, 
o rupse în două şi îi întinse o jumătate yemenitului. 

— Eu sunt sigur că veţi reuşi. Vă voi aştepta afară peste 
o jumătate de oră. 

In faţa unor argumente atât de directe, Hassan nu mai 
discută... Malko se îndreptă către Bab El Yemen, îl lăsă pe 
Hassan şi rulă spre Haddah Road. 

Oswald Byrnes redacta un raport către Langley. 
Americanul era palid şi nici de băutură nu se mai atingea, 
semn de mare nervozitate. 

— Ali Nasser tocmai a sosit, îl anunţă el pe Malko. Am 
vorbit cu unul din oamenii săi. Programul său nu a fost cu 
nimic modificat. 

— Aşadar, lucrurile par să se deruleze în mod normal, 
spuse Malko Eu mă duc acum la Spitalul Revoluţiei. Am 
cuvântul dumneavoastră în ceea ce priveşte acordul 
nostru? 

— No problem, afirmă americanul Avem un zbor spre 
Egipt la ora şase. O veţi aduce aici, iar eu o voi lua cu 
maşina mea. li voi da paşaportul soţiei mele cu fotografia ei 
La Cairo, oamenii noştri se vor ocupa de documente. Am 
primit un telex de la State Department. 

Malko plecă spre centru Circulaţia era complet 
demenţială, mai ales în direcţia bazarului. Zeci de taxiuri îi 
aşteptau pe turişti. El ajunse la Spitalul Revoluţiei şi gară 
destul de departe, astfel încât să poată supraveghea 
ieşirea. Nu văzu nici urmă de Hassan. 

Se scurseră astfel douăzeci de minute. Soarele ardea din 
ce în ce mai tare. 

Tânăra unguroaică îşi făcu apariţia peste alte câteva 
minute. Era îmbrăcată cu o bluză albă şi pe umăr ducea o 
geantă. In urma ei, venea Hassan radiind de bucurie. 

Ea se sui în Suzuki alături de Malko. 


167 


— Ce s-a întâmplat? îl întrebă Andreea. Acest bărbat mi-a 
spus că este o problemă de viaţă şi de moarte. A 

— Mai ales de viaţă, spuse Malko. De viaţa ta. Întâi, o 
întrebare. Ţi s-a cerut să împrumuţi azi apartamentul? 

— Da. De ce mă întrebi? 

— Ştii de ce ţi s-a interzis să mă vezi? o întrebă el fără 
să-i răspundă. 

— Nu. 

— Pentru că sunt un agent CIA şi că sovieticii ştiu asta. 

— Dumnezeule! făcu ea albindu-se. Ce poate să mi se 
întâmple? 

— Depinde de tine. Dacă nu reacţionezi s-ar putea să fi 
trimisă în ţara ta, unde ai putea avea ceva probleme... 

In ochii fetei apărură lacrimi. 

— Dar nu am făcut nimic. 

Malko îi luă mâna. 

— Ascultă-mă. Andreea Eu te pot ajuta să scapi cu bine. 
Doar în câteva ore, poţi să pleci în Statele Unite. 

— Cum? În Statele Unite? Dar nu am viza şi nu mă vor 
lăsa niciodată să părăsesc Yemenul... 

— Am aranjat lucrurile ca să primeşti viza, spuse Malko. 
Şi, mai mult, odată ajunsă acolo, vei primi „green card” şi 
bani suficienţi ca să poţi începe o viaţă nouă. Cât despre 
plecarea de aici. Va fi oarecum clandestină. Vei pleca într- 
un avion MAC?’ având identitatea unei americance. Nu este 
vorba de un zbor regulat. 

— Dar tot ce-mi spui este o nebunie curată! De ce trebuie 
să plec atât de repede? 

— Pentru că eşti în pericol şi pentru că ai să-mi faci un 
imens serviciu. 

— Ce fel de serviciu? 

— Am nevoie de cheia apartamentului tău. 

— Cheia? Ce să faci cu ea? 

— Nu pot să-ţi spun. 

Andreea rămase tăcută, apoi se întoarse spre el. 

— Nu înţeleg nimic. Cred că-ţi baţi joc de mine? Sau îmi 
întinzi o cursă... 

— Nicidecum. 


36 Military Air Command (n.a.). 


168 


— Bine, accept. Mă duc să-mi iau lucrurile de la spital. Ea 
era deja cu mâna pe mânerul portierei. Malko o opri. 

— Nu. Nu te mai întoarce acolo. Vei pleca imediat cu 
mine. Ai cheile în geantă? 

— Da. Dar lucrurile mele. 

— Vei avea altele. Dă-mi cheile! 

Ea deschise geanta şi scoase de acolo o legătură cu două 
chei. 

— Cea mică este de la scara dinspre parching. Nu pot să 
mă duc să-mi iau câteva lucruri la care ţin în mod deosebit? 

— Nu, spuse Malko, dacă va fi posibil, ţi le voi trimite 
chiar eu ceva mai târziu. 

El porni maşina imediat ce urcă şi Hassan. Andreea se 
uită de jur-împrejur ca pentru a-şi lua adio. Maşina se 
îndrepta spre sud. 

— incă o întrebare, făcu Malko. Rubaia, infirmiera 
sovietică, despre care mi-ai vorbit, are apartamentul 
aproape de al tău? 

— Da. Are apartamentul vecin. 

— Unde se află ea astăzi? 

— La spital. 

— Până la ce oră? 

— Până la opt seara. Numai dacă nu se lasă şi ea răpită 
ca mine. 

Malko atinse cheile din fundul buzunarului. Curând 
pătrunseră în zona în care se afla bungaloul lui Oswald 
Byrnes. Americanul strânse cu căldură mâna Andreei. 

— Domnul Byrnes este un înalt funcţionar în State 
Department, explică Malko. El îţi va da un paşaport şi nu se 
va despărţi de tine până în clipa în care părăseşti ţara. Te 
previn că dacă nu-i vei da ascultare şi vei încerca să fugi, va 
fi foarte grav pentru tine... 

Un râs nervos o scutură pe fată. 

— Dar eu nu vreau să fug! Toată viaţa mea am visat să 
merg în America! Pur şi simplu nu-mi vine să cred că totul 
este aievea. Mi se pare că visez. 

— Acum trebuie să te părăsesc, spuse Malko. 

— Am să te mai revăd? 

El zâmbi. 


169 


— Poate că da, poate că nu. /nch Allah. 
x 


* * 


Malko trecu prin faţa imobilului în care se afla 
apartamentul Andreei, cu viteză redusă. Nu văzu nici un 
vehicul suspect prin preajmă. 

Ali Nasser şi căpitanul Sharjaq nu sosiră încă acolo. El 
opri maşina în parchingul Ambasadei Japoniei. Apoi strecură 
revolverul Tokarev sub cămaşă şi cobori îndreptându-se 
către imobil. 

Un singur lucru îl nedumerea. De ce împrumutau 
apartamentul Andreei, când ar fi putut să-l folosească pe cel 
al infirmierei sovietice? Exista cu siguranţă un motiv care să 
justifice utilizarea ambelor apartamente. Care însă? 

In loc să treacă prin hol, el ocoli prin străduţa din jurul 
clădirii şi intră pe panta ce cobora la parchingul de la 
subsol. Descoperi o uşă încuiată, ce deservea scara. Cu una 
din chei reuşi să o deschidă. 

Malko urcă până la etajul patru fără a se întâlni cu 
cineva. Sună la uşa infirmierei unguroaice şi i se păru că 
soneria se auzea la kilometri distanţă, dar nu provocă nici o 
reacţie. Ca să fie sigur, mai sună o dată. 

Asigurat, el descuie uşa, intră şi încuie în urma sa. 
Apartamentul era format dintr-un living, o cameră, 
bucătărie şi sala de baie. Totul era funcţional, de proastă 
calitate, excepţie făcând aparatura Akai adusă probabil din 
Arabia Saudită prin contrabandă. El se concentra asupra 
camerei neştiind prea bine ce caută. In acea cameră, Ali 
Nasser urma să facă dragoste cu Elvira Ploieşteanu, 
cântăreaţa româncă, agentă a KGB-ului. 

El cercetă camera fără să găsească nimic la început. 
Căută prin dulapuri, în sala de baie, în pat, în lămpi. Un afiş 
imens reprezentând lacul Balaton era prins cu piuneze 
deasupra patului. El se aplecă sub noptieră şi zări ceva 
dedesubt.  Pipăind locul, recunoscu un magnetofon 
miniaturizat, lipit cu scotch împreună cu o serie de 
microfoane minuscule. Gemetele lui Ali Nasser aveau să 
rămână posterităţii... Nu-l interesa treaba asta. Incercă să-şi 
imagineze ce anume avea să facă yemenitul când va intra 


170 


în cameră. 

Cu siguranţă, va avea cu el o valiză diplomatică. O va 
lăsa la intrare, sau o va lua cu el? Malko se gândi că din 
reflex o va lua cu el şi o va pune în cameră. Unde însă? 

Lângă scaunul pe care îşi va pune hainele, desigur. În 
timp ce Malko examina încăperea, privirea sa căzu pe o 
linie fină ce se vedea pe perete la cincizeci de centimetri de 
la sol. El se aplecă, se uită mai de aproape şi simţi că inima 
îi sare din piept. Pe perete era decupat un dreptunghi ce 
semăna cu o „uşă de vizită” din acelea care se găsesc în 
sălile de baie! 

Malko lovi peretele cu degetul. Suna a gol. Apăsă şi simţi 
cum trapa se deplasează cu uşurinţă, dar nu îndrăzni să 
insiste. Era sigur că făcuse o descoperire extrem de 
importantă. El începu să studieze sistematic zidul. Apăsând 
uşor peste tot, auzi deodată un sunet. Panoul se deschise în 
plan orizontal, descoperind o cavitate întunecată. 

Malko o explora cu privirea. Crezu mai întâi că e vorba de 
o simplă ascunzătoare. Era însă mai mult de atât. 

Trapa dădea în apartamentul vecin, în fundul unui 
şifonier. El vâri mâna şi simţi nişte haine. Se grăbi să o 
retragă căci nu ştia dacă celălalt apartament este ocupat. El 
se uită la ceas. Trecuse deja un sfert de oră. Nu descoperise 
nimic special şi fiecare secundă care trecea mărea riscul. 
Puse totul la loc, verifică palierul şi plecă. 

Cobori scările fără nici o problemă. Ajunse la subsol pe 
drumul pe care venise. După ce hoinări prin parching, găsi 
un loc întunecat şi se instala acolo. Deodată îşi aduse 
aminte de o frază din raportul scris de Jack Penny. Putea 
explica totul: atât moartea sa, cea a etiopiencelor şi 
tentativele de asasinat efectuate împotriva lui. Explica 


deasemenea şi abila minciună a căpitanului Sharjaqg. 
x 


* * 


Elvira Ploieşteanu ieşi din ascensorul hotelului Sheraton. 
Era de zile mari. O minijupă albă îi acoperea doar câţiva 
centimetri din interminabilele picioare bronzate, iar bluziţa 
îi era atât de decoltată, încât lăsa sânii mai mult pe afară. 
Cu mersul ţanţoş ea se urcă în maşina ce o aştepta în 


171 


exterior. Câteva minute mai târziu, apăru şi Ali Nasser care 
se urcă în Nissan-ul căpitanului Sharjag. Cele două maşini 


coborau acum pe Ring Road. 
x 


* * 


Malko îşi încorda auzul. Pe scări se auziră paşi. Nu 
îndrăzni să se mişte, de teamă că va fi văzut. Conform orei, 
trebuia să fie vorba de Ali Nasser şi iubita lui. 

După câteva secunde, se lăsă tăcerea. Dacă Sharjaq a 
pus gardieni de pază, aceştia nu puteau sta decât afară, 
întrucât uşa de la scară se încuia cu cheia. 

Se hotărî să aştepte o jumătate de oră. Timp în care Ali 
Nasser să-şi poată împlini fanteziile. După aceea avea să fie 
mai puţin agreabil. 

x 
x x 


Ori de câte ori Ali Nasser o întâlnea pe Elvira. | se 
umezeau mâinile. În timp ce urca scările în urma ei. Nu 
reuşea să-şi dezlipească privirea de crupa ei fantastică ce 
se balansa ameţindu-l. 

Când ea vâri cheia în broasca de la uşa apartamentului, 
el o îmbrăţişa pe la spate şi îi prinse sânii în căuşul 
palmelor. Femeia îl privi cu un surâs complice. 

Indată ce pătrunseră în încăpere, ea se lipi de el cu 
pântecele fremătând. Yemenitul îşi lăsă servieta-diplomat şi 
începu să o mângâie. 

Elvira îl privi provocatoare atingându-i pantalonul peste 
membrul deja erect. 

— Vino! Am un cadou pentru tine. 

Ea vâri mâna în poşetă şi scoase de acolo un pachet 
destul de greu. 

— Ce-i asta? 

— O surpriză, zise ea. 

Cum el se grăbea să deschidă pachetul, ea îl opri. 

— Nu, nu-l deschide acum. g 

El nu-i dădu atenţie şi desfăcu hârtia satinată. Inăuntru 
era o scrumieră grea. 

— O, îți multumesc, spuse Ali. 

El deschise servieta, vârî cadoul înăuntru şi o închise la 


172 


loc. Acţionând combinaţiile celor două încuietori. 

Ca o femeie ordonată, Elvira îi scoase haina şi i-o aşeză 
frumos pe spătarul scaunului, apoi puse servieta alături, 
lângă peretele cu trapa. După aceea, cu gesturi 
drăgăstoase, începu să-i descheie cămaşa. El avea un bust 
adipos lipsit de virilitate. Elvira îi prinse un sfârc între 
degete şi începu să-l gâdile cu mişcări abile. Bărbatul se 
înfiora. Imediat el îi smulse bluziţa şi îi apucă sânii cu 
lăcomie. 

Elvira se lăsă în voia lui cu un surâs pe buze. Ea îşi 
scoase fusta rămânând într-un slip minuscul din dantelă 
neagră. 

In această ţinută ea începu să se frece de el ca o pisică 
fericită. 

Ali Nasser simţi că nu mai rezistă. O împinse către pat şi 
o trânti în el. Apoi se prăbuşi cu un geamăt peste ea... în 
acest timp, Elvira îi desfăcu pantalonul. 

Bărbatul purta un slip ridicol, deformat de sexul aflat în 
erecţie. El tresări când Elvira îl apucă în mână. 

— Mă doreşti mult? îl întrebă femeia. 

Era o întrebare pur retorică... De parcă nu se vedea... în 
loc de răspuns, el dori să o aibă pe loc. Elvira se feri râzând. 

Ali simţea că explodează numai privindu-i trupul bine 
împlinit, cu forme generoase şi cu pântecele plat. Cu 
picioare lungi şi fuselate. 

Elvira îl privea cu o expresie absentă. Prin ochii ei trecea 
din când în când o lumină ambiguă. Ea se aplecă şi îi sărută 
trupul acoperit de sudoare. 

— Vino cu mine în baie. x 

Era un ritual pe care-l respectau amândoi. Indată ce 
intrară în baie, ea îl excită în continuare. Cu ochii închişi, el 
o penetra, sub jetul de apă fierbinte. 

Ali Nasser se gândi că trăia o zi minunată. Curând avea 
să fie primit de Preşedinte, americanii îi vor da armele şi, în 
plus, avea parte de cea mai frumoasă femeie dintre toate 
cu care făcuse dragoste. 

Malko ajunse pe palierul etajului patru fără să vadă pe 
nimeni în cale. Un gardian staţiona în hol, iar altul, în faţa 
uşii de la intrare. Trecuse mai mult de jumătate de oră de 


173 


când sosise Ali Nasser şi cucerirea sa... 

Cu mâna stângă, el strecură cheia în broască şi descuie 
uşa. Cu Tokarev-ul în mâna dreaptă, el pătrunse în cameră. 
Nici unul dintre cei doi nu-l auziseră intrând. 

Ali Nasser stătea lungit pe spate cu ochii închişi, iar Elvira 
tocmai sărise din pat goală puşcă. Ea încremeni, cu ochii 
ţintă la Malko. 

— Cine sunteţi? ţipă ea. 

Nu văzuse încă arma. În clipa în care o zări, un cerc alb îi 
apăru în jurul gurii. i 

— Ce vreţi de la noi? Intrebă ea pe un ton neutru. 

Ali Nasser scoase o exclamaţie, sări din pat şi se înfăşură 
cu cearşaful, apoi ridică mâna dreaptă în sus. 

— Please, dontt..., făcu el cu o voce rugătoare. Văzuse şi 
el arma. 

Malko înainta până în mijlocul încăperii, cu arma 
îndreptată spre Elvira. Femeia era perfect stăpână pe ea. 

— Ce căutaţi aici? Cum aţi intrat? întrebă ea. 

— Am intrat pe uşă, spuse Malko arătându-i cheile. 
Văzând că arma nu este îndreptată spre el. Ali Nasser îşi 
recupera ţinuta demnă. 

— Ce înseamnă asta? Eu sunt oaspetele Preşedintelui şi 
nu permit o asemenea... 

— Nu vreau să vă fac nici un râu, domnule Nasser, 
dimpotrivă, lucrez pentru domnul Byrnes şi eu sunt cel care 
a procurat armele ce au fost preluate de prietenul 
dumneavoastră din Mareeb. Acum două zile. 

Ali Nasser clipi din ochi. Nu mai ştia ce să mai creadă. 

— Ce căutaţi aici, tocmai acum? 

— Să vă spun că sunteţi în pericol de moarte, spuse 
Malko. Am venit să vă previn. 

— Nu-l asculta! Minte! strigă Elvira ca arsă. Este un spion 
aflat în slujba americanilor. Vrea să te manipuleze. 

Cât ai clipi din ochi, ea fu gata îmbrăcată. Acum stătea 
înfiptă în faţa lui Malko, cu ochi, scăpărând de mânie. Cum 
Ali Nasser nu-i răspunse, ea făcu un pas către uşă. 

— Mă duc după gardieni, spuse ea. 

— Nu vei pleca nicăieri, făcu Malko. 

Revolverul său descrise un arc de cerc Tânăra femeie se 


174 


imobiliza, apoi reveni în mijlocul camerei. 

— Ce se întâmplă? strigă Nasser. 

— Este vorba de un atentat pus la cale împotriva 
dumneavoastră, explică Malko. Am motive să cred că 
această femeie joacă un rol important în această poveste. 

— Eu! Dar este ridicol! obiectă Elvira. 

— Mi se pare imposibil, spuse Ali Nasser. Când plec de 
aici, trebuie să mă întâlnesc cu Preşedintele şi dispun de o 
escortă importantă. 

— lar eu nu sunt înarmată, adăugă Elvira. Priviţi! 
Românca îşi goli geanta pe măsuţa joasă. Pe ea se 
împrăştiară mai multe obiecte ce nu reprezentau nici un 
pericol. Cu mâinile înfipte în şolduri, femeia îl privea 
sfidătoare. 

— Ei. Ce mai zici acum? 

— Domnule Nasser. Aţi primit cumva ceva de la această 
femeie? 

— Da. 

— Aţi deschis pachetul? 

— Da, este vorba de o scrumieră. 

Malko oftă uşurat. Yehia Sharjaq îl minţise. Aşadar planul 
pe care îl reconstituise el era cel bun. 

El se îndreptă către servieta-diplomat aşezata lângă 
scaun. Elvira nici nu mai respira. 

În loc să ia servieta. Malko se aplecă şi împinse cu 
ambele mâini trapa din perete. Apoi îndreptă revolverul în 
faţa sa. 

În acel moment se auzi un urlet de furie. Elvira, cu chipul 
crispat se arunca asupra lui cu o perie de păr. O sculă 
perfect inofensivă. 

Într-o fracțiune de secundă, Malko observă un vârf 
metalic în capătul periei. Ca un fulger îi trecu prin minte 
cum murise Jack Penny, otrăvit cu curara. 

Braţul Elvirei se întinse încercând să-l lovească pe Malko 
drept în faţă. 


175 


Capitolul XXI. 


Cu un gest reflex, Malko prinse din zbor pumnul româncei 
şi reuşi să devieze lovitura. Dezechilibrată, ea se rostogoli 
pe duşumea fără să lase din mână peria. Imediat sări însă în 
picioare. 

Ali Nasser nu reuşea să-şi revină... 

Ochii femeii erau aproape albi. Ţinea peria ca pe un 
pumnal, la orizontală şi se mişca de-a lungul zidului privind 
ţintă la revolver. Era o sportivă redutabila. | se vedeau 
muşchii ce-i jucau pe sub bluziţa sexy. Ca muşchii unui 
bărbat. O simplă zgârietură cu acul înmuiat în curara era 
mortală. 

— Opriţi-vă! strigă Ali Nasser. 

El se repezi şi vru să o apuce pe femeie de braţ. Cu o 
violentă lovitură de cot în plin stomac, ea reuşi să-l 
anihileze. Apoi, fandând ca un scrimer, viză pântecele lui 
Malko. Elvira avansa, tăind aerul în plan orizontal, 
încolţindu-l pe Malko. 

Totul se derula într-o tăcere halucinantă. Deodată, Malko 
simţi cu degetele haina yemenitului. O luă de pe scaun şi o 
aruncă în capul româncei. 

Aceasta dădu înapoi, orbită, încercând să scape de haină, 
în acest moment. Malko reuşi să-i apuce pumnul şi îl răsuci 
cu toată puterea sa. Elvira scoase un urlet de durere şi dădu 
drumul la perie. Aceasta căzu peste laba piciorului ei gol. 
Apoi se rostogoli pe duşumea. Cu ochii măriţi de groază, 
românca îşi privea piciorul. Pe el apăruse o picătură roşie de 
sânge. 

Elvira nu mai mişca. Era lividă. Prin ochii ei spălăciţi trecu 
o lucire disperată. Sânii ei frumoşi îşi pierduseră parcă 
semeţia. La fel şi umerii ei. Ea scoase un strigăt îngrozit. 

— Nu, nu vreau să mor! 

Cu gesturi frenetice, ea se ghemui şi începu să-şi frece 
piciorul şi să-l rupă cu unghiile ca şi cum ar fi vrut să scoată 
otrava din el. Curând, trupul îi fu scuturat de un spasm 
violent şi căzu inert pe o parte. 


176 


Malko, cuprins de o cumplită senzaţie de vomă, se aplecă 
deasupra ei. Elvira avea ochii sticloşi şi buzele vinete. 
Otrava o fulgerase într-o clipă la fel ca pe nefericitul Jack 
Penny. El se ridică, luă revolverul de pe jos şi se întoarse 
către Ali Nasser. 

— Ce a păţit? îl întrebă yemenitul nedumerit. 

— A murit otrăvită cu curara. Priviţi această perie... 

El îi arătă lui Nasser acul înfipt în perie. Acesta se dădu 
înapoi ca şi cum ar fi văzut un şarpe veninos. Părea absolut 
oripilat. 

— Dar de ce? De ce? întrebă el alb la faţă. 

— Vă rog să vă îmbrăcaţi. Nu avem prea mult timp. O să 
vă explic pe drum. 

In timp ce yemenitul se îmbrăca în neştire, el îngenunche 
lângă trapă şi o deschise. În interiorul ei se afla o a doua 
servietă-diplomat, identică cu cea aşezată alături de scaun. 

x 


* * 


Malko privea la noua sa descoperire când Ali Nasser veni 
lângă el. Văzând noua servietă, el scoase o exclamaţie de 
surpriză. 

Malko îi spuse: 

— De când aţi intrat în acest apartament, Elvira 
Ploieşteanu a avut posibilitatea să schimbe servietele între 
ele? 

— Nu. Nu s-a despărţit nici o clipă de mine, spuse Ali. 

— Ar fi avut posibilitatea să facă acest lucru? insistă 
Malko. 

— Da, ceva mai târziu. Eu obişnuiesc întotdeauna să fac 
o baie după... 

Pentru schimbul valizelor era nevoie de câteva secunde... 

— lată deci răspunsul. Această a doua servietă trebuie să 
fie burduşită cu exploziv. 

El întinse braţul să o apuce, dar Nasser scoase un țipăt. 

— Sunteţi nebun? Nu vă atingeţi de ea! 

— Cred că nu există nici un risc deocamdată. Ea trebuie 
să explodeze la deschiderea servietei sau este cu ceas. 

Cu un gest delicat, el luă a doua servietă diplomat, din 
ascunzătoare şi o aşeză lângă servieta lui Ali Nasser. Cele 


177 


două serviete erau identice. Malko revăzu fraza din raportul 
lui. 

Jack Penny în care menținea că zărise în camera lui 
Assageth două serviete-diplomat negre, noi şi absolut 
identice, iată pentru ce trebuise să moară. 

— Vă rog să-mi explicaţi ce se petrece aici! făcu Nasser. 

— Se pregăteşte un atentat contra dumneavoastră, 
spuse Malko. Unul dintre responsabili este căpitanul 
Sharjag. Această româncă v-a fost prezentată tocmai în 
acest scop. Ea era o agentă KGB. Vă voi spune toată 
povestea mai târziu. Părerea mea este că servieta 
dumneavoastră urma să fie înlocuită cu aceasta în timp ce 
eraţi în baie. Când v-aţi fi întâlnit cu preşedintele Saleh, 
explozivul ar fi explodat omorându-vă pe amândoi. 

Ali Nasser se uită la cea de a doua servietă ca la o cobră. 

— Dar această servietă nu are aceeaşi combinaţie. Nu aş 
fi putut să o deschid... 

Malko se gândi un timp. Apelând la cunoştinţele sale 
tehnice. 

— Sunt două posibilităţi. Ori prin simpla atingere a 
încuietorilor este acționată bomba, ori încuietorile au fost 
făcute în aşa fel ca să se deschidă, indiferent ce combinaţie 
este formată. 

Yemenitul îşi şterse fruntea şi se lăsă să cadă pe scaun. 

— Dar ce spuneţi este teribil, teribil. Sunteţi sigur de ce 
spuneţi? Nu este vorba de o capcană pentru a intra în 
posesia documentelor aflate în servieta mea? 

— Nu doriţi să încercaţi să o deschideţi? îi propuse Malko 
zâmbind ironic. 

Ali Nasser nu răspunse. 

— De ce mi-a oferit acest cadou? 

— Aş putea să-l văd şi eu? 

Cu mâinile tremurânde. Nasser luă servieta pe genunchi 
formă combinaţia şi deschise capacul. In servietă se aflau 
teancuri de documente, un imens revolver automat şi o 
imensă scrumieră verde. 

Malko o luă şi o cântări în mână gânditor. Deodată chipul 
i se lumină. 

— Este vorba de greutate! Explozivul are aceeaşi 


178 


greutate! Trebuia ca ambele serviete să fie la fel de grele. 
Altfel aţi fi putut observa diferenţa... 

— Ce vom face acum? întrebă Ali Nasser. 

— Veţi pleca de aici cu servieta dumneavoastră. Vă veţi 
comporta de parcă nu s-a întâmplat nimic. Căpitanul 
Sharjaqg vă va conduce la Preşedinte. 

— Şi apoi? 

— li veţi cere Preşedintelui să-l primească de urgenţă pe 
Oswald Byrnes, şeful centralei CIA din Sanaa. Veţi asista la 
întrevedere. Între timp se vor petrece anumite lucruri. 

Yemenitul părea extrem de încurcat. 

— Sunteţi sigur că nu mai mă paşte nici un pericol? 

— Absolut sigur. Un complot nu se improvizează în 
câteva minute. Nu dumneavoastră eraţi principala victimă, 
ci Preşedintele. 

— De ce nu mergem la el cu ambele valize? 

Malko zâmbi ciudat. 

— Pentru că trebuie ca şi Dumnezeu să hotărască, 
domnule Nasser. Oricum, noi avem probe destule: 
apartamentul, peria otrăvită, această femeie... 

— Şi cu ea cum rămâne? 

— O vom lăsa aici. Ca şi cum ar dormi. Vă rog, ajutaţi-mă 
să o aşez pe pat. 

Elvira era îngrozitor de grea. Ei o aşezară şi o acoperiră 
cu cearşaful. Ai fi zis că este vie... După ce terminară 
macabra lor lucrare, Malko puse a doua valiză în 
ascunzătoare şi închise trapa... Ali Nasser îl privea fascinat. 

Malko intră în bucătărie, scoase dintr-un dulap o sticlă de 
votcă şi-i turnă yemenitului într-un pahar. Acesta o bău 
dintr-o răsuflare... Culoarea îi reveni în obraji. 

— Acum, putem pleca, spuse Malko. 

El îl însoţi pe yemenit pe palier. Incuie uşa şi îl lăsă să 
meargă înaintea lui continuând drumul până la subsolul 
clădirii. Acolo rămase încă cinci minute înainte de a ieşi în 
străduţa laterală. Ring Road avea aspectul obişnuit. 

Malko îşi recupera maşina din parchingul Ambasadei 
Japoniei şi se postă lângă intersecţie. 

Se scurseră zece minute până când văzu sosind un 
Mercedes gri cu o placă CD roşie. Din el se dădu jos un 


179 


bărbat cu caschetă albă care se îndreptă calm către imobil. 
Era Oleg Kopecki, rezidentul KGB-ului în Sanaa. 
x 


* * 


Malko îşi ţinu respiraţia. Până în acel moment nu ştiuse 
cine va veni să recupereze servieta-diplomat a lui Ali 
Nasser... 

Rusul ieşi din imobil peste trei minute, cu servieta- 
diplomat în mână... 

Neştiind încotro se va îndrepta acesta, Malko îl urmă la o 
distanţă respectuoasă. Mercedesul îl conduse până la un 
cadrilater în care se afla El ham El Makasi. 

Malko opri şi el maşina ceva mai departe. 

Până acum. Totul se desfăşurase aşa cum prevăzuse el... 
Oricând însă se putea produce un accident în ultimul minut. 
Deflagraţia îl luă prin surprindere. Explozia fu asurzitoare iar 
unda de şoc îi cutremură parbrizul. 

Oamenii se adunară în stradă, iar maşinile se opriră. Nu 
se vedea nimic... Malko făcu o semiîntoarcere croindu-şi 
cale prin mulţime. O mulţime de militari începuseră să 
alerge în toate direcţiile în faţa clădirii în care se afla El ham 
El Makasi. Flăcări uriaşe însoţite de un fum gros şi negru 
ţâşneau din acoperiş. 

Dumnezeu îşi arătase voia şi făcuse dreptate. Jack Penny, 
Amabeit şi Assageth erau răzbunaţi. 

Malko intră în marşarier şi se îndreptă către locuinţa lui 
Oswald Byrnes. 

x 
x x 


Un Range Rover cu fanionul prezidenţial. Încadrat de 
două motociclete şi o maşină de escortă, trecu de barajele 
ce înconjurau El ham El Makasi şi se opri în faţa intrării 
păzite de maşini echipate cu armament redutabil. 

Malko şi Oswald Byrnes coborâră din vehicul. 

Santinelele păzeau clădirea cu ferestre spulberate şi cu 
acoperişul distrus. Solul era acoperit de un strat de cioburi 
şi un miros acru de exploziv plutea în aer. 

Un ofiţer cu chipul grav îi conduse prin curtea plină de 
soldaţi până la un birou aflat într-o stare jalnică. 


180 


Lângă uşă zăcea un trup decapitat. Era culcat pe o parte 
şi era chircit. Ceva mai departe, se afla un alt cadavru rupt 
în două, de nerecunoscut. 

Incăperea era luminată din plafonul găurit. Toate 
mobilele erau făcute zob, calcinate şi peste tot erau 
răspândite hârtii. 

Malko văzu o caschetă albă pătată cu sânge într-un colţ 
în mijlocul unor rămăşiţe umane. 

— In servieta aceea erau aproape două kilograme de 
exploziv, spuse Oswald Byrnes. Cred că a explodat la simpla 
deschidere. In birou erau doar două persoane: colonelul 
Bazară şi rezidentul KGB. Vedeţi ce a mai rămas din ei. 

Mirosul fad de sânge şi carne sfâşiată era îngrozitor de 
greţos. Cei doi bărbaţi fură nevoiţi să se retragă. Planul lui 
Malko funcţionase mai presus de orice aşteptări. 

— Ce spun sovieticii? întrebă el. 

— Nimic. 

— Dar Sharjaqg? 

— A fost executat acum o jumătate de oră. El se afla încă 
la palat când s-a produs explozia. Ali Nasser i-a spus totul 
Preşedintelui care a acţionat imediat. Sharjaq a fost arestat 
şi a mărturisit. Pe loc a fost lipit de un zid şi împuşcat. Pe 
aici, lucrurile se petrec repede. La radio s-a anunţat că a 
avut loc o explozie accidentală şi că mai mulţi ofiţeri 
yemeniţi au pierit în flăcări. 

Asta era versiunea oficială. Epuizat, Malko visa să facă un 
duş. 

— Unde este Mandy Brown? întrebă el. 

— Se află încă la Zaghlool Mokha. Puteţi să mergeţi după 
ea. Peste două ore puteţi pleca spre Ryad. Avionul 
prezidenţial vă va transporta pentru ca să prindeţi un zbor 
cu Air France. Este bine să nu mai zăboviţi mult pe aici 
Sovieticii ar putea să dorească să se răzbune. 

x 
x x 

La telefon, glasul lui Mokha răsună cald şi binevoitor. 

— Vă felicit din inimă, spuse el. Aţi făcut o treabă 
excelentă. Prietena dumneavoastră, Miss Brown este gata 
de plecare. O veţi întâlni la aeroport. Să nu vă surprindă 


181 


înfăţişarea ei. L-am oferit un costum tradiţional yemenit... 
— Ce frumos din partea dumneavoastră, spuse Malko. 
Sunt dezolat că nu pot să vă mai văd... 
— Eu trebuie să plec urgent la Mareeb, spuse bătrânul 
miliardar. Trebuie să pun la punct o afacere. Ne vom întâlni 
cu altă ocazie, în Europa. Într-una din zilele astea voi merge 


acolo. 
x 


* * 


Interiorul aparatului prezidenţial 727 era un vis: aparatul 
era împărţit în trei compartimente. In spate, era un fel de 
sală de conferinţe cu fotolii în stil Ludovic XV aurite, cu 
aplice, iar apoi era o mică sală pentru servit masa. Ofiţerul 
yemenit care îl însoțea alături de Oswald Byrnes părea 
extaziat. 

— Sper că veţi face o călătorie superbă... 

Reactoarele intraseră în regim de lucru. 

— Unde este Miss Brown? întrebă Malko. 

— A sosit deja, am instalat-o în avion mai devreme. 
Echipajul vă stă la dispoziţie. 

Oswald Byrnes îi strânse mâna. 

— Ne vom revedea curând, îi spuse el lui Malko. 

După ce uşile avionului fură închise. Malko deschise uşa 
celui de al treilea compartiment. Era o cameră aranjată 
feeric, încăperea era luminată indirect şi pe jos era o 
mochetă groasă şi moale. In mijloc, se afla un pat 
somptuos, acoperit cu o cuvertură de vizon bej... Un bar 
asortat şi o combină Akai completau mobilierul scump... 
Acordurile lascive ale unei melodii arăbeşti mângâiau 
auzul... 

Rezemată într-un cot, îl aştepta Mandy Brown. Era 
deghizată în cadână Era complet acoperita de voaluri şi 
avea mâinile şi picioarele acoperite cu brățări de argint. 

Malko izbucni în râs. 

— Eşti superbă, draga mea! 

Fără să-i răspundă, Mandy se întinse şi începu să-şi 
mlădieze trupul ca o odaliscă. El se apropie şi o prinse în 
braţe. 

După atâtea pericole şi cadavre, avea nevoie să se simtă 


182 


viu. El respiră lacom parfumul greu şi aţâţător ce învăluia 
trupul gol de sub voaluri. 

Mâna sa îi atinse faţa şi el se opri intrigat. Din cauza 
decolării, fu nevoit să aştepte câteva clipe înainte de a-i 
ridica voalul de pe faţă. 

Malko rămase încremenit de stupefacţie. 

Latifa îi adresă un surâs languros şi îl întrebă timidă: 

— Nu sunteţi supărat pe mine, nu? 

x 
x x 


În acelaşi timp. Femeia se lipi de el cu tot trupul. Unde 
dispăruse oare  înţeleaptă secretară în impermeabil 
cenuşiu? Gura fetei îi atinse buzele, iar limba ei agilă şi 
suplă ca un şarpe începu să-i exploreze gura. În vreme ce 
degetele ei îl dezbrăcau. 

Când Malko rămase gol. Ea se înclină deasupra lui şi 
începu să îl salute pe fiecare centimetru de trup. 
Răscolindu-i simţurile. Apoi Latifa ieşi ca un fluture din 
cocon, lăsând alături de ea voalurile multe. Cu o privire 
timidă, ea şopti abia auzit: 

— Mă vrei? 

Fata citi răspunsul în ochii lui şi cu un gest docil, se culcă 
pe blana de vizon, oferindu-se ca o floare deschisă, în 
momentul când Malko o penetra. Latifa îi şopti: 

— Sunt încă virgină. 

Malko nu mai avu timp să se mire. Era deja în ea. Uitase 
toate atrocitățile pe care le trăise. Acum respira cu lăcomie 
parfumul acelui trup cald şi se afunda între sânii duri. 

Latifa aşteptă ca el să se calmeze, apoi. Se lipi din nou de 
trup. 

— Cum de ai reuşit să rămâi virgină? o întrebă Malko. Ea 
zâmbi. 

— Când Zaghlool Mokha s-a căsătorit cu mine. Nu aveam 
decât doisprezece ani. El nu a vrut să-mi facă rău şi s-a 
mulţumit numai cu mângâierile mele. Este un obicei des 
întâlnit în ţara noastră... 

Malko o întrebă brusc: 

— Şi acum câţi ani ai? 

— Cincisprezece ani, spuse fata. Sunt deja bătrână. 


183 


Zaghlool număra zilele aşteptând cu nerăbdare să devin 
femeia lui adevărată... Cred că aşteptarea asta îi făcea 
plăcere. Deodată însă s-a hotărât să mă dea ţie... Eşti 
mulţumit? 

— Nu mulţumit, ci extrem de bucuros. Ce vei face însă în 
continuare? 

— Va trebui să hotărăşti tu pentru mine. Mă păstrezi sau 
mă trimiţi înapoi în Sanaa. 

Ea se înclină deasupra lui, atingându-i pieptul cu 
sfârcurile sânilor grei. 

— Vino. 

Undeva, deasupra marelui deşert Rub El Khali, care se 
întinde între Marea Roşie şi Irak. Malko o penetra din nou pe 
frumoasa Latifa. De astă dată nu se grăbi să ajungă la 
climax. 

După ce explodă în pântecele ei cald şi primitor, fata îi 
şopti ca o adiere: 

— Sper să am un copil cu tine. 

x 
x x 


Avionul se pregătea de aterizare. Latifa scoase din 
veşmântul ei o scrisoare pe care i-o dădu lui Malko. 

— Este de la prietena ta. 

Malko deschise scrisoarea. Erau câteva rânduri cu scrisul 
dezordonat şi mare al lui Mandy Brown. 

„Darling, nu fii supărat că te părăsesc. Zag este nebun 
după mine. Vom pleca la Mareeb îndată ce pleci. Are de 
gând să reconstruiască palatul reginei din Saba şi să mi-l 
dăruiască. Este ceva ce nu pot refuza. Love!” 

lată că lovitura de stat făcuse pe cineva fericit. Mandy 
avea să se reîntoarcă din acea aventură cu ceva mai mulţi 
dolari şi cu ceva mai puţine visuri. 

Era Mandy, indestructibila. 

x 
x x 

Latifa îşi acoperise chipul cu marmouk-ul. Vălul opac 
cerut de religia musulmană. 

Nu făcuse nici o obiecţie când Malko îi ceruse să se 
întoarcă în Sanaa cu avionul Preşedintelui. 


184 


Căpitanul bătu la uşă şi intră cu un telex în mână. Malko 
citi textul scurt ce venise din Aden, din Yemenul de Sud. 

„Preşedintele Yemenului de Nord a dejucat in extremis 
un complot al CIA-ei, destinat să îl asasineze. Mai mulţi 
ofițeri au fost ucişi în decursul confruntării. În Sanaa, a fost 
declarată starea de urgență. Ambasadorul Uniunii Sovietice 
l-a asigurat pe preşedintele Abdallah Saleh de sprijinul său 
şi a declarat că Uniunea Sovietică nu va permite 
destabilizarea unei țărişoare paşnice ca Yemenul de Nord.” 

Malko împături telexul şi îl strecură în buzunar. Avea de 
gând să-l pună în ramă şi să-l agate în biblioteca din 
Castelul său. 


SFÂRŞIT. 


185