Curierul anul IV, nr. 15, aprilie — iunie 1984

Anul IV, Nr. 15 


Aprilie — lunie 1984 


Director: Gabriel Balanescu 


Redactia si Administratia: P. O. Box 95 * SANTA CLARA, California, 95052,* U. S. A. 


Prof.dr. STAN M.POPESCU 


ISVORUL URII CONTRA 


LEGIONARILOR 


+ 


Lumea legionară din exil a ajuns să fie ținta 
atacurilor lumii comuniste din țară și din ţările li- 
bere. Toate eșecurile economice, tot dezastrul ad- 
ministrativ, tot haosul social și întreaga destră- 
mare morală și spirituală a României, regimul co- 
munist încearcă să o atribue existenţii legiona- 
rilor... Toate prigoanele și miile de morminte sunt 
dovada vie a urii comuniste contra legionarilor. În 
mod straniu însă, încă dintru început, — dela ins- 
taurarea “de facto “ a regimului comunist — a €- 
xistat o ciudată relaţie și “sincronie“ între comu- 
nişti şi partidele liberale când era vorba de legio- 
nari. Cititorul este invitat să-și amintească de e- 
venimentele petrecute în anii 1946-1948, când 
Teghari Georgescu și Lucrețiu Pătrășcanu, foști 
miniștri de Interne și Justiţie ai Anei Pauker, o- 
feriseră lui Nicolae Petrașcu “pacea“ dacă legio- 
narii din munţi predau armele și se integrează pro- 
cesului muncii Și vieţii normale, în schimbul eli- 
berării celor 80-90 de legionari cari căzuseră în 
mâinile poliției comuniste din neprevedere. Ei bi- 
ne: în nici un moment, Nicolae Petrascu nu are 
usit sa obtina eliberarea miilor de legionari condam- 
naţi de către regimul lui Antonescu. In mod mis- 
terios, Ana Pauker și Teohari Georgescu (inspirați 
probabil de înțelepciunea “tătucului“ Stalin, sus- 
țineau că legionarii condamnaţi de Antonescu nu 
intrau în aranţamentele “păcii“, deși, în acel mo- 
ment, tot regimul antonescian lusese condamnat, 
iar Antonescu executat. 


Tratamentul de prigoană acordat legionarilor a 
crescut şi mai mult în deceniile următoare, iar pe 
măsură ce se înteţeau măsurile de anihilare lizică, 


ÎN 


în mod paralel se producea o stranie osmoză şi o 
ciudată convergenţă de opinii între unele partide 
de nuanţă liberală şi comunismul din România : de 
câte ori era vorba de a critica şi ataca Mişcarea 
Legionară, atât liberalii cât şi comuniștii între- 
buinţau aceleași argumente. Când era vorba de un 
act sau aptă legionară, care afirma creaţia cultu- 
rală a legionarilor din exil, atât autorităţile comu- 
niste cât şi refugiații liberali se găseau pe ace- 
ași baricadă pentru a-i ataca pe legionari. 


Ar Îi greu de înţeles această solidaritate şi a- 
lianţă între lumea comunistă şi demoliberală, dacă 
vom trece peste câteva realități și evenimente is- 
torice, și vom lace simple" afirmaţii. Există însă 
o perlectă înlănţuire între laptele cari caracteri- 
zează evenimentele internaționale şi ciudata lo- 
godnă a loștilor adversari în deceniul 1950-1960. 

Odată cu politica de convieţuire a Statelor Uni- 
te cu Rusia Sovietică, introdusă de Eisenhower, 
şi cu dezavuarea măsurilor de pedepsire a spioni- 
lor comuniști de către comisiunea senatorului Me: 
Carthy, diplomaţii americani s'au lăsat seduși de 
lrazeologia și retorica prelabricată a lui Ceaușes- 
cu. Acesta, cu aprobarea tacită sau expresă a lui 
Gromycko, care începuse o campanie de discursuri 
dând a înţelege că era dispus să urmeze paşii de 
autonomizare politică a lui Tito. Datorită inge- 
nuității diplomaţiei americane (cu nuanţe de se- 
nilitate puerilă), Ceaușescu a reuşit să obţină 
succese răsunătoare, Îiind considerată România 
de către Statele Unite ca naţiune lavorizată în re- 
laţiile comerciale. 

Aceste lapte au lost însă însoţite de o întreagă 


Cc) 


ien 


— 


orchestrație de evenimente, provocate de lerma 
convingere a guvernelor Statelor Unite că pacea 
ar putea Îi conservată, iar războiul rece putea Îi 
înlocuit, în mod treptat, printr'o acţiune susținu- 
tă de intensificarea relaţiilor economice, linan- 
ciare şi comerciale între cele două blocuri. Cu 
alte cuvinte, fabricanţii de idei ai laboratoarelor 
din Harward reuşiseră să găsească lormula: în- 
locuirea războiului rece cu un fenomen de cathar- 
sis pragmatic: competința pe plan comercial-e- 
conomic. 

Cum se explică succesul acestei politici? 
Răspunsul e simplu: atât demoliberalismul cât 
şi comunismul sunt două ideologii materialiste. 
Ca atare şi-au împărţit lumea în slere de iniluen- 
ță economică, şi implicit s'au întâlnit pe aceeaşi 
baricadă anti-religioasă şi anti-spirituală- Aceas- 
tă descoperire a idealurilor comune a contribuit 
la “redeseqperirea“ legăturilor “familiare“ care 
existau între liberalism şi marxism, deci la con- 
vergenţa și identitatea de simţiri, aspirații și [i- 
nalităţi, cari leagă strâns destinele celor două 
ideologii ateiste. 


Cititorul este invitat să observe paralelismul 
care există în ultimele două decenii între “flexi- 
bilizarea“ măsurilor contra comuniștilor în lumea 
tradiţiilor occidentale și deschiderea porţilor 
comerciale sau a manifestaţiilor peri-culturale 
occidentale spre lumea comunistă. Intr'un [el sau 
altul, se tinde tot mai mult la aceea ce s'ar putea 
denumi “ca toţi să fie o apă şi un pământ“. Nu e 
de mirare, când se aude tot mai des — din partea 
mass-mediei comuniste -— ţipete de apararea de- 
mocratiei, atunci când epigonii lumii tradițional 
conservatoare mai îndrăznesc să intervină în u- 
nele ţări pentru a le apăra de trupele mercenare 
a lui Fidel Castro sau a Comitetului Central al 
partidului comunist din Moscova. 


In acest scurt articol am menţionat numai ca- 
teva din motivele cari explică ciudata îngemâna- 
re şi simbioza între șefii “democraţiilor reprezen- 
tative“ (sau liberale) și aceea a “democraţiilor 
de masse“ (sau marxiste), dar credem că sunt su- 
liciente pentru a sugera și lămuri secretul urii 
contra legionarilor. Amândouă taberele — demo- 
liberali și comuniști — s'au unit, în primul rând, 
ca o consecință a vechii relații de rudenie din 
secolul trecut, când “mama“, (democraţia libera- 
lă) a dat naștere “[iicei“, (mișcarea comunistă). 
In al doilea rând, iraționala ură contra Legiunii 
izvorește din uimitoarea asemănare între idealu- 
rile demoliberale - comuniste pe de o parte, și i- 
dealul eristie al Mântuirii sufletelor prin crești- 
nism a Legiunii, de altă parte. 

Legionarii reprezintă, pentru comuniști și pen- 
tru demoliberali, o supărătoare prezență. Dușma- 
nii Bisericii Creștine au luat măsurile necesare 


pentru compromiterea catolicismului și a protes- 
tantismului, prin cunoscutele infiltrari în grupul 
înalților prelați, cari au îmbrățișat teologia elis 
berarii ca nouă evanghelie, Au reuşit să supună 
voinţii milițiilor comuniste bisericile ortodoxe, 
obligând preoţii să se roage pentru sănătatea și 
vietoria reprezentanţilor Satanei, chiar în altar, 
dar nu au reuşit să scoată din sulletele ființelor 
legionare anagogice, credința în Dumnezeu şi vo- 
inţa nesdruncinată de a urma calea Icoanei. Nu 
au reuşit şi nu vor reuși să îndepărteze legionarii 
de la nestrămutata aspirație de a urma drumul 
Golgotei, pentru învierea României. lată deci u- 
nul din izvoarele principale ale urii contra legi- 
onarilor; prezența legionară și neclintita lor ho- 
tărîre de a urma linia trasată de Căpitan și de 
Moţa. Din poziţia comodă a existenţei, atractive- 
le avantagii ale unei vieţi de bunăstare materia- 
lă şi de perspective de îmbogăţire, aceste două 
lumi progresiste, pozitiviste Și materialiste pri- 
vese supraviețuirea ideii legionare ca o adevăra- 
tă sfidare. lată de ce demoliberalii români se gă- 
sese pe aceeași baricadă de atac cu comuniştii 
din ţară, când e vorba de legionari. Iată de ce își 
schimbă “informaţiile“, desgroapă vechile inlamii 


născocite în laboratoarele ziarelor Dreptatea, 
Adevarul si Lupta, și a ministerului de Interne a 
lui Carol II şi Antonescu, inventează noi sama- 
volnicii și inlamii, se copiază unii pe alții și 
publică “lucrări științifice“, numai ca să demon- 
streze cât de răi au lost și sunt legionarii, și cât 
de curați, de fără de pată, de transparenți şi de 
buni sunt dânșii, [ii ai lui Satana. 

Cei ce cultivă ura ca principal sentiment în 
viață, cu multă ușurință se întâlnesc și se înlră- 
ţesc atunci când apare un obiectiv comun, și care 
îi stânjenește, din cauză că cultivă iubirea ca 
cea mai înaltă ţintă spre drumul Mântuirii. 


HUREZI — EGLISE DU MONASTERE 


i ă 


| 
| 


EILON VERCA 


BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ IN SERVICIUL 
„PĂCII SI PENTRU O NOUĂ 


„ORDINE SOCIALA IN .....VE ST. 


Ziarul destinat exilului “Telegralul Român“, 
Nr. 31-32/1983, Foaie religioasă editată de Ar- 
hiepiscopia ortodoxă română a Sibiului“, într'un 
articol întitulat “Despre pace, dreptate și respon- 
sabilitatea bisericilor“ ne relatează faptul că în- 
tre 24 lulie și 10 August a avut loc la Vancouver, 
în Canada, a VI-a Adunare generală a Consiliului 
Mondial al Bisericilor. La această adunare au par- 
ticipat peste 300de delegaţi ai bisericilor din lu- 
mea întreagă. Și cum se desbăteau probleme de 
“mare interes religios“, biserica ortodoxă de la 
Bucureşti n'a scăpat ocazia să lie bine repre- 
zentată. Nu mai puţin de 15 ierarhi, în runte cu 
Prea Cucernicia Sa Dr. Antonie Plămădeală, Mi- 
tropolit al Ardealului. 


Prezenţa acestei numeroase delegații nu s'a 
limitat, cum s'ar crede, în a înregistra desbate- 
rile, ci a făcut propuneri cari au surprins prin Spi- 
ritualitatea lor strâns legată — și era normal — 
de probleme mai pământești. Astfel, nu s'ar putea 
spune că în ţara socialismului pur biserica nu 
este preocupată şi de starea materială, nu numai 
a enoriașilor români, ci chiar şi de aceea a bie- 
ților săraci din lumea întreagă. 

Prea Cucernicia Sa Dr. Plămădeală recunoaște 
că “lumea de azi trăește sub amenințare şi Încă, 
că trebueşte sa renunte la forta bruta şi să încer- 
căm să ne convingem unii pe alţii, că trebue să 
redevenim umani“. Dacă aceste îndemnuri ar [i 
lost rostite de pe amvonul Mitropoliei din Sibiu, 
ar Îi avut un sens bine definit şi Prea Sfinţia Sa 
ar fi avut oarecari neplăceri din partea ierarhiei 
superioare. Și cum românul are o bună memorie, 
i-ar Îi apărut imediat în [aţă adevărata “lorță bru- 
tă“, exercitată cu atâta sălbăticie la Piteşti, A- 
iud, Gherla... prelungită la Canalul Dunării şi a- 
poi pe întreg întinsul ţării, până în zilele noastre, 
transformată întrun câmp de teroare și loame de 
către indivizi străini de neamul nostru şi pen- 
tru care sunt puţine șanse să devină mai umani. 

“Oamenii“, continuă Prea Sfinția Sa, “nu-şi 
pot rezolva conflictele prin dialog, ci trebue să se 
bată, să se omoare ca să-și impună dreptatea. 
Sau să-și impună puterea de stăpânire uneori im- 
potriva dreptăţii. Acela are dreptate care ucide 


3 


ma! multe vieţi omeneşti. Viaţa omenească a a- 
juns moneda cu care forța își justifică dreptul.“ 


Câtă înţelepciune izvorește dintr'o astlel de 
cugetare cu atâtea înțelesuri. Numai că mă în- 
treb dacă Slinția Sa s'a gândit la dreptul acelora 
care au exterminat un milion de români, pentru a 
justifica dreptul de stăpânire peste teritorii care 
nu le-au aparţinut niciodată dealungul veacurilor. 
Dacă așa se măsoară dreptatea, prin numărul de 
vieţi răpuse, atunci Prea Slinţia Sa a pus degetul 
pe rana încă sângerândă a neamului nostru, după 
aproape patru decenii de împilare. 


Vorbind de “pacea care nu se poate [ace lără 
dreptate socială“, nu s'a gândit, poate, la acele 
cozi nesfârșite în laţa magazinelor de alimente 
indispensabile vieţii biologice; de cu seară, în 
speranţa ca a doua zi, în zori, să poată spera o 
fărâmă de pâine, un strop de ulei, să-și potolească 
foamea cronică, în timp ce magazinele rezervate 
Stăpânirii abundă de bunătăţi, slidând mizeria. 

“Cât va mai exista nedreptatea, inegalitatea... 
slerele de iniluență și amestecul cu lorţa în tre- 
bile altora, nu va Îi pace“, reia marele prelat. 


- “Impărțirea între bogaţi și săraci, în privilegiați 


şi în asupriţi.“ 

Cât adevăr răsună în aceste cuvinte rostite de 
către un servitor al bisericii, dacă cei asupriţi, 
cei săraci, cei agresaţi în permanenţă de forțe 
Străine ar percepe, de departe, ecoul lor. 

“In vederea asigurării securității reciproce e 
nevoe de un echilibru de forțe“. Președintele Fran- 
ţei a ilustrat cu mult umor raportul actual de forţe: 
“Pacilismul în Vest şi rachetele în Est“, tradus 
mai clar prin această gigantică olensivă a “paci- 
lismului“, mecanism din care Prea Slinţia Sa re- 
prezintă o minusculă piesă, deslănţuită cu mii- 
loace impresionante, de la Bonn la Roma, de la 
Amsterdam la Paris, trecând prin Bruxelles şi 
culminând cu Vancouver, unde 300 de voci ale 
“bisericilor” au adresat un puternic apel la des- 
armare... Vestului, 

Pentru a da dovadă de sinceritatea intenţiilor 
de pace care a mobilizat mulțimile, de ce acest 
“mars triumfal“ nu ar lace cale întoarsă de unde 


DB 


a i si o e N ID 


a purces, cu acelaş entuziasm, condus de prelați 
biseniilor stât din Vest cât și din Est, și la ca- 
re, de ce nu, să se alăture şi părintele Calciu, 
traversând, de astă dată, capitalele din Rasărit: 
Pankow, Varşovia, Praga, cu un mie «ol prin 
București și Solia, şi culminând cu coresponden- 
tul lui Vancouver, capitala însăşi a Uniunii S0- 
vietice ? Atunci întradevăr, “echilibrul de lorţe“ 
ar lua adevărata dimensiune. 

Da, Prea Sfinţite, dacă ai [i pătruns de acelaș 
impuls interior, ai face ca acest apel patetie să 
fie adresat celor asupriți, batjocoriţi și schin- 
giuiți din altarul bisericilor noastre, așa cum a 
făcut-o părintele Calciu, știind că-l așteaptă via- 
ţa de martir, veţi servi cu atât mai mult umani- 
tatea, biserica si pe Dumnezeu. 

“Dreptatea socială nu poate Îi realizată decât 
printr'o nouă ordine economică internațională“. 
Se simt ușor miresmele internaţionalismului mar- 
xisant în cuvintele noului trimis. Oratorul nostru 
vede instaurarea nouei ordini în lume “prin parti- 
cipare, rugăciune, dar mai ales printr'un program 
de educatie pentru pace Şi dreptate socială. 


Rugăciunea, desigur, este în rostul bisericii, 
dar mai ales educaţia tinerelor vlăstare, speran - 
ţa de mâine a neamului nostru, în spiritul credin- 
ței strămoşeşti, şi nicidecum în cel marxist-le- 
ninist. 

“O nouă ordine morală în viața personală și în 
cea publică și internațională“, ar Îi o nouă misi- 
une a bisericii. Dar atunci, până acum biserica 
și-a neglijat misiunea? Sau este vorba de un ca- 
muflaj discret, o acoperire a intrusiunii permanen- 
te în viața individului, a naţiunilor? 

Se pare că “ordinea de până acum... a dus la 
îndepărtarea de Dumnezeu“. Ingădue oare Dumne- 
zeu ameninţarea ce planează asupra noastră? lată 
o întrebare la care capul bisericii, în adâncul 
conștiinței sale, ar Îi imperios urgent să și-o pu- 
nă. Sfânta scriptură ne avertizează, pe noi, umilii 
creștini, că “nu putem servi la doi stăpâmi“. A- 
cest avertisment se adresează cu atât mai mult 
slujitorilor de altare! 


“La nivel social și politic, se mai practică 
încă exploatarea muncii, discriminările, zonele de 
influența, setea de hegemonie“. Bietul muncitor 
român, după o muncă de 8 ore pe zi, completată 
cu şedinţe de îndoctrinare până la îndobitocire, 
6 zile pe saptămână, iar Dumineca, ziua odihnei, 
închinată şi grijei 'sulletești, sfârșește în muncă 
“voluntară“. Unde oare în lumea liberă, de care 
Prea Slinţia Sa se îngrijește atât, mai dăinue o 
astfel de inumană exploatare? Zone de influențe, 
traduse prin zone de oprimare până la exterminare. 
Setea de hegemonie ? Indreptaţi-vă, părinte al su- 
fetelor, privile spre răsărit pentru cea mai crun- 
tă concluzie. 


“Lipsa de respect pentru tratatele asumate 
liber“? 

Desigur, 23 August 1944 a fost asumat liber 
de către eminenţii reprezentanți ai poporului ro. 
mân, în lrunte cu Majestatea Sa, regele ţării, In 
buna lor credință, ar li dorit ca respectul zisului 
tratat, dacă a existat unul, să fie respectat şi de 
partea adversă. Din nenorocire, o [lagrantă lipsă 
de respect [aţă de acest presupus tratat și Prea 
Cucernicia Sa, în nu mai puţin eminent al cuvân- 
tului, o știe prea bine şi de aceea a predicat-o 
dela Vancouver, distanță mult prea mare pentru 
ca bietul iobag roman să-i poată auzi ecoul Yalta, 
Teheran, Potsdam, atâtea tratate care au pecet. 
luit piatra de mormânt a atâtor popoare, nu au lost 
decât tratate “asumate liber“, pentru a Îi călcate 
în picioare a doua zi de la semnarea lor. 


O rugăminte, Prea Sfinţite: îndreptați-vă de- 
getul arătător înspre Răsărit, peste Țara Basara- 
bilor, a Muşatinilor, şi a frumoasei Bucovina și 
Sunt sigur că nu veţi greși direcția imposturii. 

“Să restaurăm în conștiința și în viața indivi- 
zilor și a popoarelor valorile morale, care susțin 
demnitatea omului [aţă de el însuşi şi lață de 
Dumnezeu.“ Fie ca aceasta predică sa [ie auzita 
de toţi aceia care i-au 'baluit imaginaţia până la 
desfigurare, şi ca poporul nostru să-și regăsească 
liniştea, de vremi uitată, să se învrednicească 
iarăşi de binefacerile Celui a toate stăpânitor. 


Ca încheiere și pentru a înlătura orice inter- 
pretare nedorită, mi-aș îngădui să cer Prea Slin- 
ției Sale să intervină ca predica rostită la Van- 
couver să lie trimisă tuturor bisericilor din ţară 
pentru a Îi citită credincioșilor de către preoţi 
din altare, ca împreună să înalțe rugăciuni Ceru- 
lui întru pogorirea adevăratei păci, după care jin- 
due neamul nostru de atâta amar de vreme. 


Dar dacă în dosul sfintelor odăjdii se ascunde 
o altă ideologie decât aceea a lui Hristos? 


Verca Filon 


ANA MARIA MARIN 
= 


REFLECTII 


“Ne este oare atât de dragă viața, și pa- 
cea atât de dulce, încât le-am cumpăra în 
schimbul unor lanţuri de sclavi ?... Ignorând 
drumul către care se îndreaptă omenirea, mă 
rog Ție, Doamne, dă-mi libertatea sau moar- 
tea ! (John Steinbeck). 


lată-ne ajunși în anul 1984 și cartea scrisă de 
George Orwell în 1949, este o proleţie care încă 
nu s'a realizat. Era pe drumul cel bun, dar o în- 
târziere nu-i scade din valoare. Nu poţi spune că 
e o carte “ştiințilico-lantastică“. Prea e aproape 
de realitate. Lozinci întrebuințate de Londra, 
ajunsă comunistă, par prinse pe viu. Lozincile ca- 
re mai serviseră pentru spălarea creerilor din est: 
“Război înseamnă pace“, “Libertate înseamnă 
sclavie“, “Ignoranţa constitue forța“. 


Londra în 1984 nu e încă comunistă, dar dacă 
toate merg planilicat, ca până acuma, nu e exclus 
ca într'un timp nu prea îndepărtat să devie. Cartea 
lui Orwell e marea oglindă în care Occidentul se 
poate vedea după ce autorul a făcut o incursiune 
periculoasă în spatele oglinzii. 

Alunecarea oazei de libertate spre stânga se 
datoreşte faptului că informatorii sunt trucați. Pre- 
sa, Radio-ul, Televiziunea, şcoala laică, toate 
sunt de stânga lie din convingere, (vezi socialis- 
mul utopic), ie din rea credință. Un cetăţean liber 
Și neutru, care vrea să înțeleagă ce se petrece în 


lume, este zilnic bombardat de interpretări mar- 
xiste ale evenimentelor; el poate reacţiona în două 
leluri : sau citește pe dos, şi e pe calea cea bună, 
sau ia ca bună interpretarea, ca să lie și el în 
rândul oamenilor. 


Cele zece milioane de emigranți, care părăsin- 
du-și casa și ţara și negăsindu-și, în cele mai 
multe cazuri, alta în schimb, ar putea să ajute lu- 
mea liberă să înțeleagă. Din nefericire, prea puţini 
îi aseultă, şi din cei ce îi ascultă prea puţini îi 
cred sau îi înțeleg. Ei sunt adevărații anticomu- 


niști, pentrucă sunt cei ce au trăit direct impos- 
tura. 


Această ideologie utopică, care de mult nu mai 
este o ideologie, ci o voinţă de putere ajutată de 
teroare, se întinde dealungul planetei, preferând 
punctele strategice, ca o boală molipsitoare. Gân- 
diți-vă la “ciumă“, o boală de care sau scapi, i- 
munizându-te după ce ai avut-o, sau mori chinuit 


Aer 


Şi anonim, îngropat în groapă comună sub acid 
sulluric, fără cruce la căpătâi. Cum leacul nu a 
fost găsit și cum prevenţia e iluzorie, Lume Libe- 
beră, cum ai putea să te aperi? 


Franţa, în pericol de a deveni Democrație Po- 
pulară, scrie; se opune, se sbate, ironizează ve- 
chile ei arme de luptă. Să lim drepţi, și-a amintit 
că există conservatori ai libertăților, oameni cari 
țin la rădăcinile lor naţionale și cari nu găsesc 
că oamenii ar fi egali. 

Louis Pawels, directorul marelui hebdomadar 
Figaro Magazine, este unul din aceștia. Opoziția 
[ranceză şi-a ales Cultura, care totdeauna a lost 
son violon d'Ingre ca teren de luptă. Pawels scrie 
o carte despre libertate, Vouloir la France, găseș- 
te interdependenţa libertăţilor;  Prince-Ringuet 
caută Filtru magic care să scoată economia etati- 
zată din faliment, dar adevărul este alături de cei 
care au înţeles că materialismul nu poate Îi înlo- 
cuit și învins decât prin Spirit. Și oamenii de ști- 
inţă și lilosolii au nevoe de spirit ca să înțeleagă 
VIAȚA, și produsul cel mai evoluat al creaţiunii: 


OMUL. 


Acest spirit trebuia căutat cât mai departe în 
timp, în Evanghelii și în scrierile Părinților, Bise- 
rica actuală [iind și ea uneori atacată de “virusul 
comunist“. Din ce adâncimi, sau din ce înălțimi 
trebue să chemi spirite într'ajutor când lumea e 
invadată de mass-media, care strigă pe multe voci 
cam așa: lisus vrea egalitate intre oameni; mar- 


xismul trăeşte această egalitate (adevărat că la 
nivelul cel mai de jos); formula comunistă este 


Singura care poate scăpa viaţa dela distrugerea 

nucleară; totodată, buna stare dispărând, dispare 

şi sentimentul de culpabilitate [aţă de tiers monde. 

Concluzia discursului marxist ar Îi: mai bine roșu 

decât morţi, uitând de milioanele de morţi din gro- 
pile comune, şi mai important decât atâta, de moar- 

tea spirituală. 


Vreau să citez măcar trei cazuri din noianul de 
agresiuni cerebrale la care se dedă stânga prin 
mass media în ţările libere din Occident: 


1. La un congres convocat de biserica ecume- 
nică cu scopul de a strânge ajutoare nu pentru bi- 
serică, care merge bine (dovada o [ac actele des- 
coperite în Angola), ci pentru El Salvador, ţară 
căzută pradă unui sângeros război civil. Asis- 


5 =, 


tență nesperat de numeroasă, donaţii abundente 
pentru ca sărmanii gierilleros să-și poată cumpa- 
ra armele necesare cu care să 1nvVinga. 


2. Tineri reporteri de talent, sunt trimiși de 
ţările francofone în jurul lumii (la course autour 
du monde) de unde să aducă reportaţe cât mai 1- 
nedite pentru ţările lor. 

Primul clasat anul acesta, Frederic Lalfont, un 
tânăr de mare talent, face un reportaj despre Na- 
mibia, nu fără greutăţi, şi cade în junglă peste un 
câmp de antrenament al Boşimanilor cari vor lupta, 
în contul Alricanilor, contra Angolezilor Swapo. 
Reportajul foarte bine condus şi foarte apreciat, 
se termină cu o întrebare suspin: De ce tocmai 
Angolezii Swapo, tot atât de negri, și conduși 
contra celuilalt trib tot de albi, de data aceasta 
de către sovietici prin interpuşii cubanezi. 

3. Directorul lui Figaro Magazine ne inlormea- 
ză întrun editorial, că în bibliotecile școlilor la- 
ice din Franţa a apărut o carte care este recoman- 
dată cu căldură elevilor. Cartea se numește Ren- 
dez- vous avec le socialisme, cu autorul ei Pierre 
Roudy, soțul ministresei la “Condiţia lemenină“, 
și prelaţată de președintele republicii. Deci nici 
un echivoc: ea desvălue copiiilor ororile capita- 
lismului. Citate; Lucrătorul lucrează două zile pe 
săptămână pentru familia lui, două zile pentru ca- 
pitaliști și ultimele două zile pentru investiţiile 
capitalismului, care vor duce lucrătorii la șomaj. 
Familia socotește copilul o proprietate, de aceea 
divorțul e un lucru de dorit, eliberând copilul. Ar- 
mata este un lucru odios, iar eroismul o păcăleală. 
E trist. Imi aduce aminte de pionerii dela noi, ca- 
re Sărutau chipul conducătorului de câte ori apă- 


rea pe ecran. Părinţii nu îndrăzneau să-și lămu- 
rească odraslele, fiindu-le frică de delaţiunea do- 
mestică, o sursă importantă de informaţii. Bravo 
Franța, “le lavage de cerveaux a commence par 
les plus tendres souches“. 


In timp ce Franţa e amenințată cu reducerea la 
“democraţie populară“, nu pe calea armelor, ci pe 
calea culturii, a cărei regină S'a văzut mereu, un 
grup de emigranți români cu modestie îi amintesc 
că acum 62 de ani la prima încercare a rușilor so- 
vietii de a pune mâna pe ţara lor, ei descoperi- 
seră minânile pe care dl Pawels, d Glucksman, 
gruparea “Vouloir la France“, dl Volkolf și mulţi 
alții le descopere acum. Aceşti români erau naţio- 
nalişti (nu se cunoștea încă termenul de “rădă- 
cină“), erau conservatori ai tradiţiilor și libertă- 
ților, erau credincioși și, bineînţeles, și demo- 
crați. 

Mișcarea lor purta numele de Legiunea Arhan- 
ghelului Mihail. Erau tineri și aveau un conducă- 
tor. “Căpitanul“ și cu legionarii lui au fost uciși 


pe rând de aceleași forțe care astăzi amenință 


Franţa şi libertatea în lume. Acești oame 
şi-au dăruit viaţa pentru o idee, au fost mulți si 
dinamici, au înţeles că la zidirea fiecărui idea] 
trebue să [ie la bază un sacrificiu; au avut pr 
nițiunea timpurilor care vin. 
Vrem să transmitem mesajul acestor martiri în 

lupta lui 1984 cu răul: Nu vă fie lrică de Ruși 
Bismarck ştia să-i trateze, Faceţi ca el! “ 


Cred că actualul președinte al Americii a înde. 


părtat în toamna anului 1983 pericolul războiului 
de Europa prin tenacitatea lui. E unul din cei care 
se pare că a înțeles. 


Ana Marie Marin 


Stan Găbrean: “Rugăciunea marti- 
rului“. Ilustraţie pentru cartea 
“Din împărăţia morţii“, de Gabriel 
Bălănescu. 


A 


EDS LA EUPI3 DSL 


NI care 


€mo. 


. e 


Ei 


O_S 


Odată cu dispariția lui Petre Ţuţea, câteva 
sute de manuscrise preţioase ale sale s'au pier- 
dut. Puţine au fost salvate de prietenii și admira- 
torii săi, printre care și caetul de esseuri din ca- 
re am publicat într'unul din numerele trecute ale 
Curierului esseul “Teatrul seminar, prolog“. Mai 
jos reproducem un fragment din esseul “Bios*, 
dintr'un manuscris bătut la mașină și corectat de 
autor, la 6 lanuarie 1971. Tomul manuscris este 
copertat. Din păcate, sunt pagini în care timpul 
şi infiltrațiile de lumină au șters unele rânduri, 
fie în părțile superioare ale paginilor, „lie în cele 
de jos. Tomul este întitulat cu modestie “Frag- 
mente“. 


Petre Ţuţea a fost una din cele mai strălucite 
inteligențe ale României dintre cele două răz- 
boaie, cu o impresionantă cultură enciclopedică, 
aparţinând ca autoritate familiei de gânditori Mir- 
cea Vulcănescu - Mircea Eliade - Emil Cioran. Re- 
tor de clasă mare, “discursurile“ sale filosofice 
atrăgeau toată protipendada intelectuală a Capi- 


Trebue să lixăm poziţia omului în cosmos, în 
toate dialogurile fiind vorba de viața lui. Imi 
place metafora lui Teilhard de Chardin: “Omul 
este o inflorescențţă terminală a naturii“. In orice 
obiect real, izolat sau lăcind parte dintr-un an- 
samblu, momentul static şi cel dinamic lac să se 
întilnească în el timpul și spaţiul. Să ne gîndim 
la punctul de reper, liindcă este vorba de orien- 
tare, fără de care adaptarea este oarbă, sau în- 
timplătoare. Este vorba de știință, adică de ex- 
perienţa umană formulată în concepte şi judecăți. 
care trebue să tindă spre exactitate, chiar dacă 
omul aproximează în formularea judecăților asu- 
pra realului. Ştiu, că nu putem înlătura niciodată 
ipotezele, părerile și credințele, fiindcă marșul 
omului în cosmos, teoretic privit, pare nesfârșit. 
Totuşi trebue convenit asupra unui aspect unda- 
mental al conştiinţei omului modern şi anume, a- 
supra stăpinirii conştiinţei teoretice în toate do- 
meniile de activitate umană: în ştiinţă, în artă 
ŞI în tehnică. Este prozaismul lumii noastre, o- 
mul interesîndu-se de adevăr, adică despre ce 
este vorba, legea înlocuind lorma gratuită, exer- 
cițiul mintal pur, sau plăsmuirile închipuirii. Ne 
putem întreba dacă este bine sau rău, plăcut sau 
neplăcut, dar suntem cbligaţi de știință, care se 


talei, în saloanele ei. Inainte de a intra în inchi- 
soare (1948), a scris puţin și nu întrunea decât 
atenţia specialiştilor, întrucât părea că lraza 
scrisă îl încorsetează. Debordând de concepte, 
scrisul îi era greoi și încărcat de atâtea semni- 
ficaţii, încât era de neînțeles pentru prolani, şi 
uneori greu chiar și pentru specialiști. După ce 
a ieșit din închisoare (1964), a scris mult mai 
limpede și foarte mult, peste o sută de manuscri- 
fiindu-i confiscate de Securitatea comunistă la 
irecventele percheziţii. 


In cuprinsul [ragmentului sub forma unui dia- 
log, pe care-l publicăm aici, am lăsat spaţiul alb 
unui rând care era ilizibil. Esseul a fost publicat 
de revista Familia, dar a suferit cenzura “autori- 
tăţilor intelectuale“ de partid. Il reproducem de 
pe manuscrisul corectat de autor. 


Redacţia 


întinde peste tot, să ne mulţumim cu constatarea 
unei stări spiritual-istorice. Este greu să visezi 
în această lume, chiar dacă te relugiezi în zona 
artelor. Aşadar, în acești termeni se poate vorbi 
de stil. În ce stil concepi desfășurarea dialogu- 
rilor? Aceasta este prima întrebare. 


Ţin să spun de la început, că lumea poate fi 
gindită categorial, sau în sistemul ştiinţelor. Eu 
folosesc stilul categorial, liind mai potrivit cu 
contemplarea lilozolică a vieţii şi a lumii. Von 
Goul Oulilienfeld, economist german, pentru a 
lixa obiectul disciplinei sale, foloseşte, dacă 
mi-amintesc bine, o lormulă cromatică. Își închi- 
pue existenţa ca un munte colorat cu lişii de di- 
ferite culori. Una din ele aparține economiei po- 
litice. Lumea poate [Îi gîndită abstract, în sensul 
pur, Sau în imagini. Nu mă gindesc la natura ima- 
ginilor, ci la expresia vie, sensibilă, a adevă- 
rului. 


Se ştie că întemeietorul doctrinei categoriilor 
este Aristot. Eu lolosese şi alte categorii, pen- 
tru cunoașterea vieţii şi a lumii. Dar, vor Îi pre- 
zente în expunerile mele şi aceste categorii, lu- 
ate de la Aristot, Descartes, Spinoza şi Kant: 


substanța, calitatea, relaţia, locul, timpul, sta- 


rea, lucrarea, averea, suferința şi categaiile mo- 
dalităţii, la Kant posibilitatea, imposibilitatea, 
existența, nonexistența, necesitatea Și hazardul. 
Ţin să subliniez o importantă categorie a relaţi- 
ei, die Kategorie der Wechselwirkung, necesară 
pentru înțelegerea întregurilor şi a unei “relative 
adini a lumii“. Această categorie a acțiunii re- 
ciproce este astlel definită de Kant: “Toate sub- 
Stanţele, întrucît pot li percepute simultan în 
Spaţiu, sint în permanentă acțiune reciprocă”. 
Voi lolosi dileritele științe sau discipline ale 
minţii omeneşti atunci cînd va Îi necesar. Apoi, 
în materie de stil, mai putem adăuga citeva lu- 
cruri care țin de poziția omului activ şi de a ce- 
lui pasiv. Aşadar, depinde de cine porunceşte: 
rațiunea, sau imaginaţia. Cu alte cuvinte, sintem 
caligrali mai mult sau mai puțin iscusiți ai unor 
legi care ne transcend, sau creatori de lumi la 
nesfirșit. Aș vrea să prezint totul sub forma unei 
țesături subtile, în care să se împletească: ca- 
tegorii, noțiuni, judecăți, legi, norme, sisteme, 
discipline, metode, tehnici de cercetare, obser- 
vaţii, experimente, raționamente, întreguri, părţi, 
Structuri, Îuncţiuni, conjuncturi, haos, ordine, 
ete. Faptele cercetate îndeplinesc luncțiuni tre- 
zitoare și ilustrative. Adevărul ascuns în lucruri 
trebue obținut prin elort. Deși lumea nu este o- 
pacă, dovadă laptul că sîntem în stare s-o des- 
cilrăm, ea trebue întrebată și uneori silită să 
răspundă. 

Pinda este obositoare și de multe ori sterilă, 
— metodologic vorbind, observaţia — şi de aceea 
trebue completată cu experimentul. Cine trăiește 
sub stăpînirea dogmelor nu se lasă [urat de is- 
pitele experienţei eter deschise. Ingrădirea are 
un efect liniștitor, Neliniştea produsă de nevoia 
alegerii între două lumi, una închisă și alta des- 
chisă, l-a stăpînit și pe Joseph de Maistre cînd 
a întocmit “Les soirees de Saint-Petersbourg“. 
EI a ales stilul dialogului platonic, deși uneori 
se livrează cu plăcere laptelor socotite de el re- 
velatoare. Fiecare lragment din universul lui mo- 
ral stă sub cupola îngheţată a unor idei. Este un 
mod fundamental de a vedea viaţa și lumea, pro- 
dus de nevoia de certitudine. Numai așa se poate 
vorbi de legi obiective ale naturii — termeni am- 
bigui, fiindcă conlundă obiectivitatea cu obiecti- 
citatea, adică conștiința activă biruitoare prin 
strălucirea și precizia punctelor sale de vedere, 
cu conștiința oglindă — sau de legi pur și simplu. 
Există şi stilul “oriental“ din “0 mie ȘI una de 
nopți“, stilul naraţiunii deschise, al închipuirii 
revărsate în cascadă de imagini. Joseph de Mais- 
tre nu-și pune problema opțiunii, care implică o 
decizie, la el liind vorba de roadele binecuvîn- 
tate ale bunului simţ, pe care-l conlundă uneori 
cu simțul comun, singurul în măsură să ia con- 
tact cu adevărul revelat. EI vorbește și de intu- 


R.C. Fiind vorba de viaţă, și în primul rînd de via- 


iție. Se poate totuși spune, că misticii, decid, 
nota dominantă a spiritului lor [iind voința leȘirii 
din impas. Apoi, nu totdeauna opțiunea alterează 


realitatea, mai ales dacă ținem seama, că omul 


singur nu poate ri peste punctul său de vedere, 

cum nu poate sări peste umbra proprie, aşa pu- 

tîndu-se vehicula adevărul. Sombart, într-un stu. 

diu privind spiritul timpului nostru, face urmă= 

toarele afirmaţii: “Se poate spune despre mine, 

că sînt unilateral. Accept. Se poate spune că Sri ] 
exagerat. Accept, fiindcă vreau să dau relief con. 

vingerilor mele. Se poate spune, că sînt injust, 

Nu mai accept, orice punct de vedere motivat şi 

bine formulat fiind îndreptăţit să circule“. Limi- 
tele poziţiei lui Joseph de Maistre şi stilul gîn- 
dirii lui, sînt oarecum lormulate în acest text: 
“M. le comte, il puvait bien vous arriver, comme 
ă la sultane Schehcrazade de n'en &tre pas quitte 
pour une soirâe; je ne dis pas que nous allions 
jusqu'ă mille et une il y aurait de l'indiseretion; 
mais nous y reviendrons au moins plus souvent, 
que vous ne l'imaginez“, spune senatorul conte- 
lui, bucuros de discuţia care a luat naștere pe 
barca ce-i purta pe Neva. De altlel, omul are po- 
sibilitatea de a identilica lipsa de măsură, chiar 
dacă formele gindirii şi simţirii nu acoperă reali- 
tatea. 


aţa omului, ar Îi interesant să lixăm cîteva pozi- 
ţii privind conștiința teoretică. Fără să exage- 
răm, cum ace Haeckel, care numeşte “antropism'“ 
considerarea omului ca scop linal al creaţiei, cât 
şi opoziţia între om și natură, pe care el o pri- 
vește ca nemotivată, şi nici în sensul relativist 
al solistului Protagoras, a cărui poziţie este cu- 
prinsă în principiul: “Omul este măsura tuturor 
lucrurilor“. Sau, în sensul și mai radicalei pozi- 
ţii a lui Gorgiss: “Nu există nimic. Dacă totuși 
ar exista ceva, ar Îi incogniscibil. Dacă ar exis- 
ta ceva și ar Îi cogniscibil n-ar putea [i comuni- 
cat altora“. Lui Kant îi convin poziţiile medii, 
numai așa putîndu-se realiza o împăcare a omu- 
lui cu natura, semnele lucrurilor oglindite de el 
dovedindu- și valoarea prin eficacitate. Acest lu- 
cru este dovedit de utilitatea ipotezelor în ştiin= 
ţa modernă. Este justă poziţia soliștilor că sem- 
nele lucrurilor nu se confundă cu lucrurile desem- 
nate, Aceasta este o chestiune de bun simț. Și. 
Kant constată acest lucru, dar nu trage con cluzii 
sceptice; “Scepticismul este un loc de odihnă; 
dar nu un loc de locuit pentru rațiune“. Așadar, 
nu agnosticism, sau negativism, ci afirmarea ade- 
vărului relativ și eficace, legat de natura umană, 
care tinde spre absolut. Dacă îl alirmă, omul se 
Situcază arbitrar în lumea dogmelor, a rațiunii 
pure, a intuiţiei pure, care țin de credință ȘI V0- 
inţă. Natura umană trăește un paralelism drama- 
tie cu natura lucrurilor, tensiunea polară între 


subiect și obiect liind permanentă și obligându- 
ne la stabilirea unui subiect gnoseologie pur, o- 
pus obiectului. Doctrina lucrului în sine a lui 
Kant este o concluzie istorică a lrământărilor 
omului, a cărui rațiune stă în cușea simțurilar. 

Acestea, cînd îl servesc, cînd îl înșeală. Kant 

se întreabă: “Se poate cunoaște natura fără 
rest?“ Sau: “Ce pot să ştiu, ce pot spera și ce 
trebue să lac?“ Dacă gindim universul de valori 
arborescent, atunci trebue să-i căutăm rădăcinile. 
Voltaire alirmă, că se află în bunul simț. Bunul 
simţ nu trebue conlundat cu simţul comun, acesta 
din urmă liind izvor de adevăruri, dar și de erori. 

“Fenomenele sunt reprezentări pe care le produce 
în noi lucrurile în sine, prin faptul că excită sim- 

ţurile noastre. Insă ce pot fi lucrurile în sine, nu 

Ştiu, și nici nu am nevoe să ştiu, pentru că mie 
nu poate să-mi apară niciodată un lucru altfel 
decît ca lenomen“ (Kant). Haeckel este mai tran- 
Şant. El nu se lasă încurcat cu această treabă 
mistică. Fiind mai puţin [ilozol, el practică un 

fenomenism pur, ancorînd biologie în coaja lucru- 
rilor. El înlătură esența lor, care naște insolubi- 
la problemă a opoziţiei dintre esență și existen- 
ță. Filozofia realului a pus, pune şi va pune me- 
reu această problemă. Și oamenii de știință decid 
în actele de cunoaștere, nu numai lilozofii. De- 
sigur, nu pot Îi epuizate poziţiile spiritului, mai 
ales dacă gindim lumea pe probleme și nu o în- 
corsetăm în sisteme, sau în discipline. Dacă re- 
ducem totul la scara umană, atunci acceptăm con- 
cepția unor procese dialectice etern deschise. 


P.T. Dilicultatea principală constă în faptul, că nu 


putem avea o știință unică, lumea [iind defalcată, 
lie arbitrar, din incapacitatea de a descoperi uni- 
tatea ei, [ie din cauza structurii, sau naturii o- 
biectelor cercetate. Pluraliştii sînt preocupaţi de 
realul în mișcare și lor li se poate aplica formu- 
la lui M. Schlick : “Trebue să rămînă oarecum loc 
pentru adevărul, că există o infinitate ale cali- 
tăţilor, fiindcă lumea nu este rece și monotonă, 
ci multilormă și plină de veşnică schimbare“. A- 
Șadar: pluralism, mișcare, schimbare, devenire 
Şi multiplicitatea formelor. Moniştii caută unita- 
tea, pentru a descoperi armonia [izică şi spiritua- 
lă, sau din curiozitatea legitimă de a descoperi 
cauza unică a lucrurilor. 


R.C. Totuşi, se pot lixa cîteva poziții lundamen- 


tale, care stăpînesc științele naturii ŞI Ştiinţele 
sociale. Aceste poziţii stăpânese Şi tehnicile 
fundamentale ale existenței. Tehnica este “arta 
în sensul larg al cuvintului, prin ea omul putînd 
translorma produsele naturii în bunuri ale cultu- 
rii“, cum s-a spus, Cîndva ai făcut distincţia în- 
tre artă şi ştiinţă. Arta, spuneai atunci, se deli- 
neşte prin rezultate, ca sinteze de discipline 
Varii, în timp ce știința se defineşte prin obicet 
produs al abstracţiei izolatoare. Formula priveşte 


artele utile şi pe cele [rumoase și toate științele 
şi disciplinele minţii omenești. 


P.Ț. Să încercăm, fără intenţia unor delimitări. ri- 


9 


guroase, să lixăm citeva poziţii. 


Șuinţa realului, ca știință a legilor. In acest 
caz, omul trăește într-o ordine prestabilită, care 
îl transcende, legile fiind incluse în substanţa 
lucrurilor cercetate. Realismul contopește reali- 
tatea cu adevărul, sau în alţi termeni, se suspen- 
dă prin decizie paralelismul adevăr-realitate. 
Sistemul de referință este mutat în obiect, su- 
biectul cercetător nemai avînd privilegiul de a 
sta în centrul acestui sistem, bine înțeles dacă 
relativismul poate castitui un privilegiu. Aci 
domină certitudinea și limitarea. Existenţa aşa- 
ziselor legi obiective nu îngădue arbitrariu — 
uncori considerat “binelăcător“ — și deci decizia 
cercetătorului, ci simpla lui constatare, subordo- 
narea lui prin mularea spiritului pe obiect și prin 
formularea adecvată a acestuia. A accepta uni- 
versaliile ca reale, inseamnă a admite facultatea 
omului de a gîndi şi cunoaște lucrurile... 
de neliniștile conştiinţei teoretice produse de 
concret. Concepţia esențelor este un dar Spiri- 
tual făcut omului pentru a ieşi din timp. Indivi- 
dualul poate purta esenţa, dar nu se confundă cu 
ea, decit în viziunea religioasă creștină a vieţii. 
La scară umană, gindirea este țesută din repre- 
zentări. Istoria științei confirmă această poziție 
gnoseologică, conceptele noastre fiind unități 
abstracte de cunoaştere, rezultate din formulări 


formulări aproximative ale realităţii. Nu putem 
defini lucrurile, ci noţiunile lor, simţurile ţinîn- 
du-ne în plasa semnelor. Aci se potriveşte obser- 
vația lui Kant: “Filozofia mişună de definiţii 
greşite“. Acordul dintre gîndire și lucruri este 
Iructul vocației, pregătirii şi uneori al norocului, 
iar desacordul, al incapacității, sau al nenoro- 
cului. În această viziune a vieţii şi a lumii e- 

roarea are sediul în om. Aci întîlnim lucruri izo- 
late și natura ca întreg. Făcînd parte integrantă 
din natură omul afirmă, sau speră să realizeze 
liniștea, acea împăcare a lui Spinoza, izvorită 
din acordul lui cu lumea şi cu absolutul. Sau cum 
Spun stoicii: “A trăi în acord cu natura“, Dar o- 
mul vrea minuni. Oricine poate constata zilnic a- 
cest lucru. Nimeni nu poate scoate din substan- 
ţa lui credința în minuni, sau pasiunea de a [ace 
el însuși minuni. Această pasiune taumaturgică 
îi oferă iluzia scăpării din situaţiile fără ieşire. 
Vorbind în limbaul lui Joseph de Maistre, dacă 

minunile ar copleşi lumea, ordinea ar [i înlocui- 

tă cu haosul. Și totuși, rugăciunea este chemată 
să uşureze situația omului supus asprimii legilor 
naturii. “Point de religion sans priere“, spune 
Voltaire. Și Joseph de Maistre, care îl citează 
Şi care nu vrea să se înece în miracole, trage din 
alirmaţiile lui Voltaire concluzia necesară: 


DB 


“Point de priere, point de religion“. Funcţia e- 
liberatoare a rugăciunii [ace parte din seria pa- 
radoxurilor gîndirii religioase, Dar și la seară 
umană Şi în imanență paradoxul și absurdul sînt 
la locul lor. Şi în modul gindirii imanentiste sc 
încearcă o ieşire din înlănțuire: construcția au- 
tonomă a universului moral, utilizarea legilor na- 
turii pentru stăpînirea ei, libertatea spiritului 
cercetător în crearea ipotezelor de lueru, con- 
strucţiil e imaginare, şi orice lormă de ieşire din 
robia simţurilor şi a lumii înconjurătoare. Fie că 
omul rămâne în cl însuși — interiotitate — [ie că 
iese din el însuşi —exterioritate — el trăeşte i- 


luzia libertăţii. Deosebirea între omul religios și 
cel teoretic (filozolul şi omul de Ştiinţă) cînd 
este vorba de lixarea poziţiei omului în cosmos, 
constă în calea prin care se încearcă ieșirea din 
înlănţuire: cel religios apelează la forțe supra- 
naturale şi vrea să scape atunci cînd doreşte, 


cel teoretic se mulțumește cu eliberarea în etape, 


sedus fiind de eficacitatea limitată a ipotezelor 
sale şi de cuceririle sale, care sint iluzorii dacă. 
le raportăm la inlinit. Aici intră și arta realului. 


PETRE ȚUȚEA 


10 


GH.BADEA 


CEATA .DIALOGULUI SA MĂRIT. 


Există români în afara hotarelor care n'au nimic 
cu exilul, dar se amestecă printre exilați, produce 
conluzii şi slujesc ocupantului dela Bucureşti. 
Există însă români care n'au [ăcut nicio concesie. 
Au rămas ce au lost; luptători anticomuniști. Mai 
este însă şi o altă categorie. Categoria celor ce 
au schimbat calul. Primul călăreț, — nu pot să-l 
numesc “călăreț cu schimbul“ — a lost Constantin 
Drăgan. Singura calitate pe care a avut-o: a făcut 
bani. Cu banii și-a câștigat drumul spre București. 
In primii ani de exil a finanțat o “publicaţie anti- 
comunistă“. Pe urmă a devenit campionul “dialo- 
gului“, și în sfârșit, publică reviste cu iz antirus. 
Dela “schimbarea calului“ a devenit profesor, a- 
cademician, oaspete al celor fără onoare, și chiar 
director de institut. Când afli, dacă eşti neinlor- 
mat, scoţi pălăria. Când descoperi însă că s'a 
transformat în “cal troian“ al slugilor dela Bucu- 
reşti, desigur că nu poţi decât să-l condamni și 
să-l dispreţueşti. In exil a lost respins. Chiar și 
de dl “Ion Raţiu dela Londra“. La o întâlnire or- 
ganizată de dl Raţiu, Constantin Drăgan, care ve- 
nise și el acolo, a lost împiedecat să vorbească, 
cu toate că mulți dintre participanți aveau, şi poa- 
te mai au legături cu ambasadele române din străi- 
nătate, sau Sunt turişti prin România. Probabil că 
lucrează pe diferite niveluri și nu se cunosc. Pe 
Constantin Drăgan exilul l-a combătut şi-l comba- 
te. In Statele Unite am avut ocazia să vedem cum 
o publicaţie și-a schimbat culoarea şi a devenit 
un fel de organ informativ, dar nu al exilului. Se 
face reclamă pentru “Tarom și călătorii în țară“, 
şi se îndeamnă la “dialog“. Redactorii ziarului 
Sau dus și ei în România ca să-și întărească con- 
cepţiile despre democraţie. Am avut chiar ocazia 
să constatăm și să vedem un preot care dorea dia- 
logul cu servitorii Moscovei dela Bucureşti. Preo- 
tul voia ca “Societatea academică dela Roma să 
colaboreze cu academicieni ne-epurați şi vopsiți“ 
dela Bucureşti. Românii din exil au preferat, la 
acea vreme, să “sisteze activitatea culturală, de- 
cât să colaboreze cu cei din România“. Unii sus- 
ţin că preotul cu pricina ar Îi lost trimis în sur- 
ghiun în Statele Unite. Acolo însă el şi-a continu- 
at activitatea. Preotul Octavian Bârlea, — de a- 
cesta este vorba — a iniţiat în Statele Unite înfi- 
ințarea unei asociaţii româno-americane, la care 
să colaboreze şi ambasada comunistă din Washing- 
ton. Creștinii greco-catolici au protestat. Spunea 
Sfinţia Sa că a lost în România în misiune trimis 
de Congregaţie. N'am aflat însă dacă şi iniţiativa 


înfiinţării asociaţiei româno-americane a lost [ă- 
cută tot în urma unei misiuni oficiale. Insfârșit, 
revine în Germania. Nu avem dovezi că mai urmă- 
reşte dialogul. Ajută însă mulţi exilați. Pe par- 
curs... (vă rog să-i iertaţi expresia populară învă- 
țată dela progresiştii socialişti), oamenii au mai 
obosit, și ca să-și mai întărească lorţele fizice, au 
dat o fugă prin România de unde au venit “întă- 
iţi“, Alţii s'au dus și se duc pe tăcute. Le este 
rușine să se arate, Alţii au rămas printre noi, dar 
tot pe tăcute și pe nevăzute au “schimbat calul“. 
Urmărind cele 140 de numere pe care le-a editat 
un mare exilat, scoţi pălăria şi-ţi dorești mulți în 
felul lui. Dar spre apropierea numărului 150 con- 
staţi o oarecare schimbare. Directorul ziarului nu 
se mai ocupă de sulerințele poporului român și 
scoate din ziar rubrica “Știri din Țară“, unde era 
aspru condamnat regimul ilegal din România. Și 
ce să vezi în numărul 150? “Vânjosul“ anticomu- 


nist îndeamnă gloata din exil să nu mai atace pe 


“iubitul fiu al poporului“ din București, fiindcă, 
săracul, este și el prizonier ca tot poporul român“. 
Deci clar: exilat fiind mai dreptul să-l ataci pe 
călăul neamului. Tu trebue să-i acorzi călăului — 
căci așa doreşte dl lon Emilian — circumstanţe a- 
tenuante. 


Să nu ne mirăm de “schimbarea de cal“ a fostu- 
lui soldat anticomunist fără “simbrie în dolari“, 
dar cu Îrumoasă simbrie în “franci francezi“ și în 
“mărci germane“ dela serviciile de inlormație Îran- 
ceze şi germane. S'ar putea să [i lost pe linia de 
plutire numai până când a picat marca și Îrancul. 
Fără acestea a rămas în vânt, şi probabil că a Îă- 
cut apel la ajutoare din partea preotului colabora- 
ţionist. Amândoi locuesc acuma la Minchen sau în 
apropiere. S'ar mai putea ca directorul ziarului 
să [i [ăcut apel la mărinimia milionarului din Ita- 
lia, “prolesorul“ Constantin Drăgan. Nu ştim dacă 
a avut loc vreo întâlnire între Drăgan şi Emilian, 
dar am văzut urmele lui Drăgan în Stindardul. Și-a 
făcut apariţia un colaborator distins la Stindardul. 
Un fel de “colaborare“ a elementelor “colaborațio- 
niste“ cu elementele “intransigente“. După aceea, 
reclamă pentru o carte apărută în editura lui Con- 
stantin Drăgan “anti rusul“, şi, în slârşit, în nu- 
mărul festiv al Stindardului să citim “îndemnul 
să nu mai combatem pe șelul teroriștilor din Ro- 


mânia“. DI lon V. Emilian ne îndeamnă acum să 
nu comitem crima de a combate pe “sărmanul cap 
din România“. 


E AER IAT E RINA 


Primim din partea dlui A. Năstase câteva amin- 
tiri din ziua asasinării Căpitanului, cu atmosfera, 
implicaţiile şi un “accident“ al timpului. 

Amintirile dlui A. Năstase vor să [ie nu numai 
nişte simple amintiri, dar și o lecţie de cum trebue 
Şi cum nu trebue să [ie UN OM. 


CUM TREBUE SA FIE UN ON. 

La 30 Noembrie 1938, la ora prânzului, s'a a- 
nunţat la radio că 13 legionari, plus Corneliu Co- 
dreanu, au lost împușcați, “încercând să lugă de 
sub excortă“. În acel moment eram pe coridoarele 
Şcolii Politehnice din Bucureşti. Sguduiţi de a- 
ceastă ştire tragică, oamenii pe care-i întâlneam, 
profesori sau studenți, nu erau capabili să articu- 
leze un cuvânt. M'am îndreptat către laboratorul 
profesorului Eugen Chirnoagă, și am bătut la ușă. 
N'a răspuns nimeni, cu toate că ușa era deschisă. 
Am intrat, totuși. În fundul laboratorului, pe un 
seaun, cu capul între mâini, aplecat pe masă, plân- 
gea profesorul Eugen Chirnoagă, și striga ca pen- 
uru sine: “Tâlharii, au ucis pe cel mai bun fiu al 
țării“. Mam sfiit şi am încercat să plec. Din ne- 
atenţie însă am atins un scaun, care a lăcut sgo- 
mot. Profesorul a ridicat capul, având faţa plină 
de lacrimi. Ma recunoscut şi mi-a făcut semn să 
rămân. Apoi m'a întrebat: “Cine va răzbuna mișe- 
lia asta?“ După ce a repetat întrebarea, mi-a făcut 
un semn discret să-l las singur, adăogând: “ Mai 
treci pe-aici peste câteva zile“. A urmat apoi tot 
ceeace este bine știut. - i 


După un timp, prigoana lui Antonescu. Stăteam 
ascuns. La 19 Mai 1941, seara târziu, în apropie- 
rea unui parc, în timp ce mă deplasam să găsesc 
o altă gazdă, îl întâlnesc pe profesor. Era singur, 
parcă dus pe gânduri. Il salut, M'a recunoscut: 

“Incă ești pe aici?“, mă întreabă. N'ai văzut 
că te caută şi prin ziare?“. 

“Ba da, am vaăzut, îi răspund, dar poimâne plec.“ 

S"a bucurat şi întinzându-mi mâna de adio, mi-a 
spus răspicat: 

“Dumnezeu cu d-ta și cu toţi ceilalți. Să nu vă 
uitaţi neamul, datina si credinta. Să [iţi mereuu- 
niţi în crezul lui Corneliu Codreanu. Mă voi gândi 
la voi cei ce veţi scăpa. Fiţi încrezători în viitor, 
pentrucă aveţi și pe Şel cu voi, de care știu sigur 
că a trecut cu bine graniţa, și este mare lucru că 
va Îi cu voi. Știu ce spun.“ 

Din lagăre și peregrinări, am auzit că proleso- 
rul a lost chinuit și batjocorit, dar n'am auzit să 
se [i abătut cu ceva dela legea pe care jurase, 


12 


până la moarte, sau că ar Îi făcut vreun pas ală- 
turi de unitatea Miscarii Legionare. 

Aşa a lost Profesorul Eugen Chirnoagă. 

UN OM. 


CUM NU TREBUE SA FIE UN OM. 


Prin “Imnul românilor secuizaţi“ (a cărui me- 
lodie aparține lui lon Mânzatu), Horaţiu Comani- 
ciu şi-a căpătat stima și a fost iubit de tot tine- 
retul legionar din Transilvania, în special de cei 
din regiunea secuizată. După dispariţia lui Ar- 
mand Călinescu, au fost uciși de autorităţi, lără 
nicio sentință şi lără nicio judecată, câte trei din 
fiecare judeţ al țării, apoi aruncați în pieţele pu- 
blice, Horaţiu Comanici a fost şi el căutat să lie 
executat, dar nefiind găsit, a fost ridicat un tânăr 
student la Drept, pe care-l cunoșteam bine. Era 
un idealist care credea cu convingere în necesi- 
tatea jertfei personale. Se numea Duma. 

Când l-au ridicat jandarmii, au spus părinților 
lui Duma că merge numai pentru câteva întrebări 
formale, care trebuiau puse lui Horaţiu Comanici. 
Studentul Duma şi-a dat seama de ce este vorba, 
şi a spus familiei la plecare; “Mă duc cu plăcere 
în locul lui Comanici. DI Comanici ar Îi procedat 
la fel. El va conduce lupta cu succes, mai departe.“ 

Tatăl lui Duma își aducea aminte că-l doțenea 
adesea pe [iul său când lredona cântecul lui Ho- 
raţiu Comanici: 

O, vino la noi Căpitane, 

Ne sbatem în trudă și-amar, 
Pierdut-am și limbă, şi lege, 
O, vino, renaște-un altar! 


De-aceea îţi trimitem jurământul, 
Că te-om urma cu pas lanatizat; 
Pe drumul de-arhanghel al dreptății, 
Crai nou pe cerul nostru'ndurerat.“ 


In 1937, tatăl lui Duma a venit la mine să mă 
întrebe între patru ochi, cine este acel Căpitan de 
care era așa entuziasmat [iul lui. Parcă-l văd, a- 
cum, după 47 ani. Mai avea puţin până la pensio- 
nare. l-am dat explicaţii scurte despre începutul 
Mișcării Legionare și despre suferințele le giona- 
rilor, dar i-am vorbit și despre credința noastră 
nestrămutată că acest OM, Căpitanul nostru, va 
face o altă Românie decât cea de atunci. Auzise 
— după cum mi-a mărturisit — pentru prima dată 
toate acestea și l-au trecut lacrimile. 


Au trecut prigoanele cele mai nimicitoare ale 
Pg. 14 


REINVIEREA 


SPIRITUIEUI SREELEIOS 


—— 


Opiniile pe care le consemnăm aici au fost ex- 
primate nu în vederea apropierii Crăciunului, și 
nu au, așa dar, un caracter circumstanţial. Exact 
cu trei luni în urmă, ziarul londonez The Tim es 
își întitula unul din comentariile apărute în numă- 
rul său din 17 Octombrie 'The tide turns for reli- 
gion against secularism' — (Fluxul se întoarce în 
favoarea religiei şi împotriva secularismului). Sin- 
tetizând evoluţia vieţii intelectuale, în primul 
rând din Marea Britanie, autorul este de părere că 
retragerea lentă a religiei, concretizată în pierde- 
rea continuă a unor poziţii deținute și a unei 
părţi a prestigiului, sub loviturile de berbec ale 
gândirii secularizante, a atins probabil punctul 
final. De acum încolo, evoluția conlruntării dintre 
cele două părți se va deslăşura într'un sens in- 
vers. 


Starea de spirit este caracterizată printr'un a- 
mestec de încredere și ezitare. Gânditorului i se 
pare că este încă prea devreme pentru a putea 
vorbi de o trecere la contra-atac a religiei. El 
consideră însă că a venit deja clipa când armata 
învinsă şi resemnată la retragere, începe să-și 
dea seama că din urmăritori n'au mai rămas decât 
Irânturi, incapabile să mai repurteze o victorie, 
dacă bătălia ar avea loc a doua oară. 


Autorul recunoaşte singur că a recurs la o me- 
taloră pentru a sugera cât mai exact posibil ra- 
portul actual dintre credinţele și instituţiile re- 
ligioase, pe de o parte, şi lorțele secularizante 
— umanistice și agnostice — pe de altă parte. Un 
simptom vizibil este laptul că oamenii aflaţi în 
tabăra religiei încep să lie convinşi că sunt în 
stare să schimbe situația existentă. Nimic n'a 
slăbit mai puternic segmentul religios al socie- 
tăţii decât acceptarea înlrângerii, chiar dacă do- 
vezile în favoarea existenţei acestei înfrângeri 
n'au fost niciodată concludente. 


Dar există şi un alt simptom. Este vorba de redes-" 
chiderea de către teologi și filosofii pro-religioşi 
a unor chestiuni care — doar cu o generaţie în ur- 
mă — Îuseseră considerate ca delinitiv închise, 
sau ca lalse probleme. Poziţiile adoptate de ad- 
Versarii religiei au fost sdruncinate profund de 
însăși evoluția ideilor desbătute în propriile lor 
rânduri. Așa zişii lilosoli seculari, care ignoră 
planul transcendent, s'au văzut constrânşi să re- 
examineze existenţa unui plan metafizic, liindeă 
aceasta a lost direcția în care a pășit lilosolia, 


13 


în virtutea unei logici interne. Oamenii de ştiinţă, 
ŞI în special acei care au trebuit să mediteze a- 
supra contradicţiilor vădite în comportamentul 
particulelor subatomice, își dau seama că trebue 
să formuleze presupuneri de natură metafizică cu 
privire la natura energiei și a massei, cu alte cu- 
vinte, despre natura ființei. Aceste presupuneri 
au devenit indispensabile ca instrument de la- 
borator. 


Tocmai teologii, cea de a treia categorie de 
gânditori în acest domeniu, opinează autorul, au 
sesizat cel mai încet sensul în care evoluează 
actualmente gândirea — după filosofi și [izicie ni 
Una din cauze ar fi tocmai lipsa de interes a teo- 
logilor pentru ştiinţă și ignorarea ultimelor rezul- 
tate ale cercetărilor științifice. In trecutul recent, 
religia a renunţat la suportul metafizic şi rezul- 
tatul a lost neputința ei de a rezista în faţa scep- 
ticismului agnostic. Simpla credință în Dumnezeu, 
însoţită de convingerea că aceasta este sulicientă 
prin ea însăși, lără un suport filosofic, n'a putut 
rezista valului de îndoială filosofică. 


O situaţie nouă a rezultat în urma faptului că 
fizicienii nu pot evita abordarea metalizicii, Ori 
cât ar părea de neaşteptat la prima vedere, Îizi- 
cienii trebue să-și pună întrebarea dacă particu- 
lele subatomice pe care le studiază există cu a- 
devărat, deși sunt percepute cu ajutorul instru- 
mentelor de laborator. Or, metafizica înseamnă, 
în fapt, studiul realității, cu alte cuvinte, al ca- 
lităţii de a [i a tuturor lucrurilor. A gândi meta- 
[izic înseamnă a te întreba, ce aserţiuni adevărate 


„pot Îi formulate în legătură cu faptul că lucrurile 


există pur şi Simplu. 


Acum două săptămâni, tot în The Times, pro- 
fesorul universitar de lizică, Russel Stannard, 
lăcea o comparaţie între paradoxurile din fizică, 


„a căror existență nu poate Îi negată, şi parado- 


xurile care constitue o trăsătură esenţială a creş- 
tinismului încă din primele timpuri. În mod ne- 
aşteptat — cel puţin la prima vedere — autorul 
constată o identitate între soluţia propusă de [i- 
zicianul danez Niels Bohr pentru a ieși din dile- 
ma lundamentală a Îizicii — rezultând din natura 
aparent contradictorie, între altele a luminii — şi 
răspunsul dat de teologii creștini nu numai vechi, 
ci Şi recenți, paradoxurilor, în legătură cu natura 
divinității și natura lui Christos. 


Semnilicativ este laptul că această redescope- 
rire a metalizicii — unul din aspectele inversării 
raporturilor între religie şi spiritul a-religios -— 
are loc tocmai în Anglia, țara poporului a-meta- 

| fizic prin excelență. Cât priveşte apropierea din- 
tre paradoxurile [izicii şi cele ale creștinismului, 
S'ar putea ca unii din cititorii noștri să-şi amin- 
tească de gândirea lui Lucian Blaga, expusă a- 
cum aproape 50 de ani, în primul rând în 'Eonul 
dogmatic”, prima lucrare din "Trilogia cunoașterii”, 
care este ținută şi mai departe sub obroc de re- 
gimul comunist, spre deosebire de "Trilogia cul- 
turii”. 


Dar terenul pe care ne-am mișcat până acum 
este poate prea abstract, prea îndepărtat de rea- 
litatea curentă. Fenomenul pe care l-am expus — 
reînviorarea religiei și implicit a bisericii — este 
un lenomen care poate Îi urmărit pe numeroase 
planuri. Ocupându-se de situația bisericii cato- 
lice din Franţa socialistă, Le Monde vorbea în 
numerele sale din 3 și 4 Decembrie, de 'descris- 

| pare” a episcopilor, tocmai după venirea la putere 
a lui Mitterrand. Aceștia nu mai ezită să-și ex- 
pună clar opiniile lor, ca întrun fel de întâlniri 
pe terenul de duel cu [actorii politici responsa- 
bili. Ziarul parizian afirmă că societatea [ranceză 
m'a pierdut simțul sacrului, deşi credincioşii ca- 
tolici practicanți constitue o minoritate. Biserica 
este concomitent ignorată, dar şi solicitată de 
societate. 


Să ne aruncăm însă privirea spre statele co- 
muniste, a căror conduită [aţă de religie și de 
biserici este contradictorie. Dacă religia ar fi 
condamnată la dispariție de evoluția inevitabilă 
a societății, cum se explică — pe de o parte — 
intensilicarea extraordinară a persecuțiilor reli- 
gioase, — iar pe de altă parte — încercările de 
compromis cu bisericile, Un exemplu în sprijinul 
ultimei constatări. După cum regimul comunist 
din România l-a transformat pe Mihai Viteazul 
într'un strămoș în linia directă al preşedintelui 
Ceauşescu, comuniştii din RDG au descoperit că 
Luther nu a fost un argat al capitaliștilor — așa 
cum se afirmase până de curând — ci un precursor 
al revoluţiei marxiste. Schimbarea de atitudine — 
probabil temporară — laţă de biserica protestantă 
din Germania răsăriteană, a lost întregită cu o 
încercare de apropiere faţă de biserica romano- 
catolică. 

In ce priveşte agravarea persecuțiilor, într'un 
reportaj din 3 Octombrie, ziarul lrancez Le Figa - 
ro se reliela că o serie de documente recente do- 


14 


vedesc că în Uniunea Sovietică s'a înăsprit per- 
secuţia împotriva creștinilor. De fapt, nu numai 
împotriva creștinilor. Recent, una din marile a- 
genţii de presă relata că situaţia Evreilor este 
tot atât de rea ca în Germania hitleristă. lar la 
un simpozion organizat în prima săptămână a lunii 
Decembrie la Passau, participanţii au expus nu 
numai persecuțiile impotriva creștinilor în țările 
comuniste europene, ci și metodele la care recurg 
în acelaş scop statele din Alrica, intrate sub in- 
Iluența Uniunii Sovietice, ca Mozambic, Angola 
și Etiopia. 

Există și un alt aspect care trebue relevat. 0- 
cupându-se de situaţia din Yugoslavia, Carl Gus- 
taf Strâhm relata în Die Welt că partidul comunist 
se teme de o erodare de pe urma religiei. Ziaris- 
tul vest-german reproducea o constatare a Comi- 
siei disciplinare a Uniunii comuniştilor iugoslavi 
care examinase numeroase cazuri de participare 
a unor membri de partid, la ceeace în limbaj oli- 
cial se chiamă 'rituri'. Nu este vorba de o situ- 
aţie specială, existentă doar în Yugoslavia. In- 
tr'un reportaj din 19 Octombrie, International He- 
rald Tribune reliefa că în Uniunea Sovietică pre- 
oţii ateiști co-există cu comuniștii, care cred în 
Dumnezeu şi Îrecventează biseric 

PARALELA 


dementului Carol II, a urmat cea a unui alt dement, 
generalul Antonescu. În fine, vin și timpurile de 
după război, înainte de a se instala solid bolșe- 
vismul în România, și-l găsim pe dl Comanici co- 
chetând cu Partidul Naţional Țărănesc, cu dela 
sine putere, dar în numele Mişcării Legionare. A- 
mănuntele sunt cunoscute. In exil, dl Comanici 
este cooptat şi acceptă să [ie în Comitetul de con- 
ducere al Partidului Naţional Ţărănesc. EI care 
fusese şelul Cancelariei din partea Mişcării Le- 
gionare pe lângă Presidenţia Consiliului de Mi- 
niștri, și care se bucurase de atâta încredere din 
partea Comandantului Mișcării Legionare. 

Nu de mult, am primit prin câţiva intermediari, 
salutări și urări din partea rudelor martirului. le- 
gionar Duma, dar și întrebarea dacă este adevărat 
ce se şoptește în țară, că dl Comanici nu mai este 
legionar nici un pic. 

Unele rude ale lui Duma martirul, care lusese 
lichidat de satrapii lui Călinescu din Partidul Na- 
țional Țărănesc, lac eforturi să vină pe aici, să-l 
caute pe dl Comanici și să stea de vorbă cu el, 
între patru ochi. 

Faptele lui portretizându-l, di Comanici este 
un NE OM. 

Va fi altfel la Naţional Țărăniști ? 

Le va face şi lor un cântec? 


A, Năstase 


Persecutiile ase in Romania, 
In ultimul număr al publicației Stim- 
me des Glaubens (cca credinţei), 
cu data de 1 Noembrie, Bernhard 
Muller, după toate probabilitățile 
german din România, stabilit în sud- 
vestul Germaniei, publică la rubrica 
“Sub biciul comunismului“ o scurtă, 
dar substanţială expunere a perse- 
cuţiilor la care sunt supuși credin- 
cioșii din România, Pentru cei care 
nu cunosc “adevăratul chip al comu- 
nismului român“ — acesta este titlul 
expunerii sale — întrebarea cu care 
îşi incepe autoruk relatarea este fire- 
şte, șocantă, sau cel puțin stranie; 
De ce nu poate pastorul Wurmbrand 
să deschidă un frigider ? 


Răspunsul ne este însă neașteptat; 
Pastorul protestant a petrecut 14 ani 
din viața sa în închisorile comuniste 
din România. Acolo a fost supus unor 
chinuri inimaginabile, între altele și 
aşa zisei torturi a frigiderului. Şi a- 
utorul citează cuvintele lui Wurm- 
brand: 

“Creştinii au fost vâriți în conge- 
latoare de frigidere. Eu însumi am 
fost închis într'o astfel de celulă în- 
gheţată, lipsit aproape de orice îm- 
brăcăminte, Medicii închisorii ne su- 
pravegheau printr'o vizetă, până când 
percepeau primele simptome ale rigi- 
dităţii mortale. La semnalul lor de 
avertisment, gardienii se grabeau să 
ne ia în primire și să ne reîncălzeas- 
că. Indată ce corpul se încălzea pu- 
ţin din nou, eram băgaţi din nou în 
congelatoare, şi totul se repeta d'a 
capo al fine! Desgheţ, apoi răcirea 
până când mai rămâneau un minut 
sau două până la moartea prin în- 
gheţare, după care iarăşi desgheța- 
rea. Și aşa, la nesfârşit, Uneori nici 
astăzi nu mai pot suporta să deschid 
un frigider,“ 


Pastorul Wurmbrand trăește actual- 
mente în Occident şi descrie această 
tortură în cartea sa “ Torturat pentru 
Christos“, care a trezit un interes 
deosebit. Mulţi oameni din Germania 
occidentala au aflat de persecuțiile 
actuale impotriva creștinilor în țările 
Comuniste doar din această carte. 
In asesă context autorul notează tex- 
tual: 


“Deși România, patria lui Wurm- 
brand, este socotită de unii obser- 
vatori politici printre țările cele mai 
libere din blocul răsăritean, realita- 
tea este cu totul alta. Acţiunile pro- 
prii în domeniul politicii externe ale 
şefului de partid român Ceaușescu, 
nu pot ascunde însă că acest guvern 
practică în domeniul intern o politică 
total stalinistă și că întreține unul 
din cele mai rafinate sisteme de de- 


nunţători din lumea comunistă şi o 


poliție secretă, securitatea apri 
C r oape 
atotputernică,“ Sia 


Autorul iși imaginează consterna- 
rea cititorilor, pe care îi previne că 
n timp ce ei îşi văd liniștiți de tre- 
burile zilnice, creștinii din România 
Sunt supuși suferințelor şi că viața 
unora este în pericol între zidurile 
închisorilor, In această ordine de 
idei este citat cazul preotului orțo- 
dox Calciu-Dumitreasa, Când l-au 
condamnat la 10 ani de detențiune 
grea in anul 1979, judecătorii I-au 
ameninţat că îi vor astupa gura cu 
pământ, Preotul, adaugă autorul, știa 
prea bine ce chinuri vor însemna 
pantru el aceşti 10 ani. Deși nu i se 
găsise vreo vină, el mai fusese de- 
ținut în închisorile comuniste între 
1948-1964, când a fost torturat bru- 
tal pentru credința sa în Christos. 


Inainte” de condamnarea din 1979, 
preotul Calciu-Dumitreasa protestase 
în predicile sale împotriva demolării 
bisericilor, a atitudinii dușmănoase 
a autorităților față de călugări și îm- 
potriva  discriminărilor religioase. 
În vara anului 1979, preotul a fost 
adus la Aiud și inchis într'o celulă 
fără lumină și fără ventilație şi ne- 
încălzită niciodată. Din cauza mal- 
tratărilor și a tratamentului cu dro- 
guri, starea sănătăţii sale este alar-. 
mantă. Într'un apel adresat creștin i- 
lor din toate colțurile lumii, apel 
scos din închisoare pe căi ocolite, 


profesorul de teologie cerea încă din 
1980 intervenții în favoarea sa. 


Conducerii române i-au fost înain- 
tate numeroase proteste din Occi- 
dent, unde au avut loc de asemenea 
numeroase acţiuni în favoarea lui 
Calciu-Dumitreasa. Ele au avut un 
succes cel puțin limitat, întrucât 


preotul a fost transferat într'un spi- 


tal de închisoare. Situaţia lui nu s'a 
îmbunătățit prea mult. In cursul verii 
1982, alți deținuți au văzut că purta 
cătușe la mâini și la picioare, și că 
slăbise atât de mult, încât nu mai 
cântărea decât 38 kilograme. Astăzi, 
reliefează Bernhard Miller, nu se 
mai ştie cu siguranță nici măcar da- 
că mai este în viață. 


In continuare autorul menționează, 
ceva mai puțin amănunţit, că și alți 
credincioși ortodocși, baptiști și ca- 
tolicii sunt urmăriți intr'un mod ase- 
mănător. Nu este omisă nici desfiin- 
țarea Bisericii Române Unite. Situa- 
ţia acestei biserici precum și proble 
mele ridicate de politica regimului, 
comunist sunt expuse mult mai amă- 
nunțit într?o scrisoare adresată con- 
ducerii de stat a României de un 


15 


PANOPTICUMPANOPTICUMPA 


grup de credincioşi catolici originari 
din Banat şi Transilvania. Acest me- 
moriu a fost înaintat de autori mai 
multor organizaţii internaționale, că- 
rora le-au solicitat sprijinul pentru 
realizarea dezideratelor respective. 


In memoriul menționat este relevată 
o situaţie paradoxală, și anume că 
credinciosii catolici de naţionalitate 
română nu au altă posibilitate pen- 
tru a participa la un serviciu divin 
conform conlesiunii lor decât dacă 
frecventează biserici în care litur- 
ghia este celebrată într'o altă limbă 
decât cea românească, şi anume în 
majoritatea covârșitoare a cazurilor 
în limba maghiară, Autorii memoriului 
nu se ridică impotriva folosirii limbii 
maghiare pentru serviciile divine, ci 
împotriva interdicției edictate de 
autorităţi ca preoții din parohiile 
cspective să folosească şi o altă. 
limbă, ţinând seamă de dorința cre- 
dincioșilor. 

În urma migrațiilor interne, în u- 
nele parohii catolice din Transilva- 
nia credincioșii catolici de naţio- 
nalitate română sunt mai numeroși 
decât confrații lor de limba maghia- 
ră sau germană. Dezideratele aces- 


tor credincioși sunt destul de mo- 
deste și respingerea lor de către re- 
gimul comunist este stranie. Aces- 
tea sunt: 


Introducerea limbii române în toa- 
te bisericile catolice din Transilva- 
nia și Banat, care sunt frecventate 
şi de credincioși catolici români, 
bine înțeles alături de limba uzitată 
până acum. Un al doilea deziderat, 
tot atât de firesc, este constituirea 
unor filiale catolice de. limba româ- 
nă în parohiile romano-catolice din 
Transilvania și Banat. Explicabil 
este și cel de al treilea deziderat: 
numirea de preoți români în Transil- 
vania, Banat și Moldova, care să 
înțeleagă sufletul credincioşilor 
catolici români și să-i păstorească 
în limba română, 

Autorii ţin să sublinieze în mod 
insistent că doleanțele lor nu au un 
substrat politic, ele isvorând numai 
din dragostea sinceră pe care o au 
faţă de patrie, de limba română și 
de credinţa lor. Ei adaugă textual: 
“Așa cum în viață și în muncă sun- 
tem alături, la fel putem fi alături 
şi la altarul aceleaşi biserici cato- 
lice, fiecare comunitate folosindu- 
se alternativ de limba sa maternă.“ 


PANOPTICUMPANOPTIICUMPA 


Citiţi Din imparatia mortii, de 
Gabriel Bălănescu. Este o boga- 
tă frescă a închisorilor comunis- 
te din România, și a condițiilor 

olitice create de intrarea trupe- 
or sovietice în țara noastră, 


Cartea poate fi cerută și la re- 
| dacţia revistei Curierul, POBox 
95, Santa Clara, Calif. 95052. 


“Tara şi Exilul“, An. XX, Nr. 1- 
2, Noembrie-Decembrie 1983, Cu- 
rierul Mişcării Legionare. Director: 
Gheorghe Costea. 

O revistă sobră, cuprinzând știri 
şi comentarii cu privire la evenimen- 
tele politice importante din lume şi 
din țara cotropită. In acest număr, dl 
Horia Sima, Şeful Mișcării Legio- 
nare, semnează editorialul “Etape le 
de distrugere ale statului român“, 
din care cităm concluzia: “In retro- 
spectiva timpului, cei 20 de ani de 
guvernare românească între cele do- 
uă războaie, este jalonată de lupta 
nefirească şi absurdă ce-au dat-o 
toate guvernele și regimurile contra 
Mișcării Legionare, pedepsindu-o 
pentru patriotismul ei, pentru vigi- 
lenţa ei permanentă contra primej- 
diei din răsărit. Lipsit de [râna le- 
gionară, Statul român s”a rostogolit 
în infernul bolșevic, târând dupa el 
şi pe făuritorii dezastrului.“ 


a a 


Yuri Andropov, cel de al patru- 
lea în succesiunea lui Stalin, a mu- 
rit. Au urmat și sunt continuate spe- 
culaţiile. Va fi mai bine? Va fi mai 
rău? 

Nu va fi nici mai bine, nici mai 
rău. Credem că nimic nu se va schim- 
ba. Dispariția lui Andropov de pe 
scena politică a Sovietelor nu poate 
avea decât o semnificație, proectata 
în special de moștenitorul lui, Cer- 
nenko, fiind unul din ultimii epigoni 
ai vechei gărzi sovietice. De acum 
se pare că-și fac loc funcționarii de 
partid. Forţa politică sovietică se 
diluează, cedând puterea treptat ce- 
lor care în mod fortuit își regene- 
rează cadrele: armata. In Uniunea 
Sovietică nu s'a schimbat nimic po- 
litic din 1917, adică de 67 ani, şi 
nimic nu se va schimba, pentrucă 
formulele de conducere ale revolu- 
ției sunt anchilozate, iar aparatul 
represiv (perfect organizat), rezistă 
încă. In haosul instalat odată cu pu- 
terea populară, bolșevismul “a răs- 
puns admirabil spiritului nihilismu- 
lui rus“, (Berdiaeff), Nu există sal- 


vare, crede Berdiaell, in atara unei 
regenetări spirituale, care dă sufi- 
ciente semne, încă subterane. 

Joseph de Maistre spunea că popo- 
rul trebue să absoarbă fructele ama- 
re ale revoluţiei, până la săţietate 
şi desgust, ca revoluţia să se devo- 
reze pe ea însăși. 


lată ce trebue să așteptăm noi! 
Nu schimbarea domnilor! 
* * * 


Intr'o întrunire oficială, unde 
toate reprezentanțele grupărilor 
etnice au fost invitate să parti- 
cipe, primul ministru al guvernu- 
lui polonez în exil (Londra), dl 
Kasimir Sabbat a onorat pe Dr. Ale- 
xandru Ronnett cu Crucea de aur a 
Poloniei pentru merit. Prin aceasta 
au fost apreciate eforturile dlui Dr. 
Alexandru Ronnett pentru eliberarea 
țărilor din comunitatea n aţiunilor 
captive și stăruința sa pe plan in- 
ternațional pentru securitate și drep- 
tul de autodeterminare. Acţiunile d- 
lui Dr. Ronnet s'au desfășurat în 
special în favoarea României și a 
celorlalte națiuni din răsăritul Eu- 
ropei, și în general înfavoarea tu- 
turor națiunilor strangulate de tira- 
nia comunistă. 

Stăruința dlui Ronnet, incontesta- 
bil foarte mare, a fost recunoscută 
de guvernul polonez, precum și lupta 
d-sale de peste 40 ani pentru princi- 
piile de je ara a popoarelor. 

Toate grupările etnice l-au recu- 
noscut pe Dr. A. E. Ronnet ca re- 
prezentant al lor. 

Decorația a fost înmânată de o de- 
legaţie specială în numele Primului 
ministru al guvernului polonez în 
exil. 


os Angeles, Calilornia, a 
încetat din viață, în ziua de 14 Fe- 
bruarie 1984, Vasile Zguroiu. Era 
un om voinic, foarte muncitor și care 
inspira bună voie, încredere în viață 
și prietenie. Locuința doamnei E le- 
onora Zguroiu și a soțului ei, Vasi- 
le Zguroiu, era cea mai populară 
casă de români din Los Angeles, pe 
unde treceau toţi refugiații pentru a 
fi alinați sufletește, dar și ajutaţi 
material. Vasile Zguroiu nu era gu- 
raliv. Vorbea încet și apăsat. Ochii 
îi scânteiau, iar vorba și fapta lui 
formau un tot inseparabil. 


Din Los Angeles a dispărut un ro= 
mân care n'avea dușmani și un prie- 
ten care n'avea egal. 


Dumnezeu să-l odihneasc 


Carpaţii — Aprilie - Septembrie 1983. 
Ca de obiceiu, un număr foarte bo- 
gat, aducând colaborări pe teme foar- 
te diferite și excelent prezentate. 
Numarul de care ne ocupăm aici, re- 

aduce în discuție “cazul Pantazi“. 
DI Căpitan N.S, Beldie semnează 
“Un răspuns d-lui Pantazi“, care 

este pe cât de reținut în vocabular, 
pe atât de neinduplecat în oglindi- 
rea adevărului, Referindu-se la opi- 
nia foarte puerilă a dlui Pantazi, că 
Generalul Antonescu a greșit ne- 
întrunind parlamentul ales liber 

în 1937, dl Beldie scrie: “Dl Pan- 
tazi vrea să întrunească deputaţii 
care fuseseră aleși în 1937, dar iată 
că aceasta nu mai era cu putinţă ; a- 
proape toţi deputaţii Gărzii de Fier 
fusesera ucisi“. Referindu-se la tem- 
peramentul Generalului Antonescu, 
dl Beldie scrie: “Generalul era atât 

de orgolios, până a confunda neamul 
cu persoana sa, ceea ce i-a fost la- 
tal.“ 


“Recomandăm — scrie dl Beldie — 
dlui Pantazi cartea “Sărata“, de Ni- 
colae Roşca. Ar putea sta de vorbă 
cu propria-i conștiință. Va vedea 
cine s'a înverșunat cu ardoare pen- 
tru dispariţia legionarilor. Dar cu 
lichidarea neîntremptă a celor din 
ţară, prin condamnări. la muncă sil- 
nică sau la moarte, n'a fost tot Ge- 
neralul Antonescu?“ 


Intreg articolul dlui Căpitan Beldie 
este scris foarte documentat și în- 
tr'o rațiune din care dl Pantazi va 
ieși şifonat până la ridicol. Ştim to- 
tuşi că inspiratorul, instigatorul și 
autorul principal este “Cavalerul 
ordinului Mihai Viteazul“, cum îi 
place să semneze scrisorile, dl Ion 
V. Emilian, partizanul recent al “di- 
alogului cu ţara“, Ce nu face omul 
pentru bani, care pentru di Emilian 
sunt o veche și discretă pasiune. 

DI Filon Verca se ocupă, la rândul 
său, de “Apărătorii Mareșalului“, 
răspunzând tot dlui Ion Pantazi. Cre- 
dem că i se dă prea mare importanță 
dlui Pantazi. In realitate, dl Pan- 
tazi poartă numai păcatul ignoranței 
şi al spiritului său subiectiv, și, ca 
urmare, concesiv.. Poate că este și 
cam veleitar, Cert este că instiga- 
torul este noul “pion“al “dialogului 
cu țara“. DI Pantazi, credem, este 
victima propriei sale puţinătaţi mo- 
rale, . 
ui Filon Verca sfârșește articolul 
său reprobator astfel; “Confratele 
de ieri loveşte cu aceeași cruzime 
şi răutate. S'o fi întrebat oare, cine 
surâde cu satisfacţie, fericit de a 
fi provocat o nouă spărtură în frontul 
rezistenței românești ?“ 


In fine, dl Traian Popescu, în “In- 
consecvenţele Mareţalului“, îi face 
un excelent portret lui Antonescu: 
“Aspru pentru a întări disciplina, 
Dur pentru a o menţine, și nedrept 
când vederile sale erau contrazise 
de oameni sau evenimente. Era te- 
mut, dar nu iubit de subalterni, cari 
îl porecliseră “câinele roșu“, pen- 
trucă urmărea până la nimicire pe 
cel care se împotrivea vederilor lui. 
Ranchiunos, devenea rău până la 
cruzime, “reabilitatea post mortem“ 
a legionarilor trimiși pe front, în e- 
chipele speciale create la Sărata fi- 
ind exemplificarea acestei. cruzimi 
alimentată de despotismul său con- 
genital.“ 

Din cauza spaţiului restrâns, re- 
gretăm că nu putem stărui indeajuns 
asupra întregului conținut atât de in- 
teresant al acestui număr din CAR- 
PATII, la care mai semnează D-na 
Ana Maria Marin, și D-nii Nicolae 
Roșca, Faust Brădescu şi Vasile 
Martea. 

xx x 


16 ani dela moartea prin auto- 
combustiune a lui Jan Palach, în 
Cehoslovacia. A 

“Era Joi, 16 lanuarie 1969, puţin 
după orele 12. Lângă muzeul naţio- 
ară Praga, care domină bulevar- 
dul Vaţlav, principala arteră a capi- 
talei, un macagiu de tramvai vede 
aprinzându-se deodată o torță vie 
pe alea care înconjoară muzeul. Era 
un tânăr, al cărui nume va deveni 
apoi, în întreaga lume, simbolul re- 
zistenţei cehoslovace împotriva o- 
presiunii, Nu se va afla .niciodată 
cum a ajuns acolo, cum s'a înmuiat 
în benzină și s'a imolat prin foc, ca 
un bonz vietnamez, într'o sinucidere 
atroce și spectaculoasă, străină de 
tradiţiile Europei.“ 

Am citat cuvintele cu care încep, 
în ziarul parizian LE MONDE, evo- 
carea acestui sacrificiu, doamna 
Amber Boussouglu şi Jean Tessar. 
Deşi i s'au acordat imediat îngrijiri 
medicale, Jan Palach, în vârstă de 
21 de ani, student la universitatea 
din Praga, a decedat trei zile mai 
târziu, în Dumineca de 19 Ianuarie 
1969. Era — după cum rezultă din 
portretul schițat de Zdena Tomin, 
membră a organizaţiei pentru drep- 
turile civice “Charta '77“, în numă- 
rul din 18 lanuarie 1984, al cotidia- 
nului THE TIMES, un tânăr cu totul 
obișnuit. Nici nu era măcar un lider 
studenţesc, ci doar unul din miile 
de tineri anonimi, ajunşi la maturi- 
tate în anul speranțelor promițătoare 


1968. Există totuși un moment re- 
marcabil în antecedentele lui Jan 
Palach, pe care îl reproducem din 
ziarul britanic menționat; 

“La fel ca atâţia alţii dintre noi, 
el a sprijinit cu entuziasm mișcarea 
spre un socialism democratic, în 
frunte cu Alexander Dubcek. EI a 
apărat această idee în compania u- 
nor tineri ruși într'o tabără de ti- 
neret în apropiere de Leningrad, un- 
de a prestat o lună de muncă volun- 
tară în cursul verii 1968. In luna 
August se întorsese la Praga. Poate 
că l-am întâlnit, poate că nu. Eram 
amândoi printre miile de oameni ca- 
re umpleau străzile. In cursul unei 
săptămâni triumfale, rezistând cu 
autodisciplină perfectă, cu unitate 
şi cu încredere unei prezențe mi- 
litare copleșitoare. In cursul primei 
săptămâni — este vorba de prima 
săptămână după invadarea Cehoslo- 
vaciei — a existat o cooperare rară 


între muncitori, studenţi și intelec- 
tuali. Căderea lui Dubcek ne-a rele- 
vat adevărul amar, că autoritarismul, 
comunismul de tip sovietic, nu pot 
utiliza acest gen de unitate, şi nici 
să o tolereze până la urmă.“ 


In seara autocombustiunii, la Pra- 
șa au fost distribuite circa 1.000 de 
oi volante, în care era reprodusă. 
scrisoarea lăsată de Jan Palach pen- 
tru a explica sensul actului său: un 
protest împotriva violenței brutale 
a Uniunii Sovietice, care — în pofi- 


„da normelor de drept internațional — 


a pus capăt cu tancurile sale ten- 
tativei cehoslovace de a crea un so- 
cialism democratic și uman. Insă 
Jan Palach a mai ţinut să-și expri- 
me desacrodul cu conducatorii co- 
muniști ai țării care suportau, fără 
să reacționeze, presiunile ocupan- 
tului sovietic. Este, — după cum 
subliniază ziariştii citați în LE 
MONDE, — interpretarea dată de 
mulți torței vii. E evocă letargia 
politică de care au fost cuprinse 
largi pături ale Cehilor şi Slovacilor 
după desamăgirea provocată de re- 
formatori. Este vorba de surpriza 
exprimată de Dubcek în noaptea de 
21 Ianuarie: “La asta nu mă aștep- 
tam, tovarăşi !“, deşi timp de patru 
luni 30 de divizii blindate pregăteau 
aşa zisa “vizită frățească“ în Ceho- 
slovacia, în văzul întregii Europe. 


Continuăm cu următorul citat: 

“In mai multe rânduri, ofiţeri ai 
forțelor de intervenție sovietice, re- 
voltaţi de misiunea impusă, s'au 
prezentat autorităţilor cehoslovace 
pentru a-și exprima dorința de a lup- 


17 


PANOPTICUM PANOPTICUMP 
ei nina 


ta alătun de ele. Sunt primiţi cu ri- 
dicari din umeri. In unele cazuri, 
Cehii asistă la sinuciderea în pu- 

lic a acestor aliați respinşi, Este 
cazul militarilor bulgari, care ocu- 
pau Slovacia centrală, Soldaţii un- 
guri ai lui Kadar, însărcinaţi să in- 
tervină în sudul Slovaciei, implora u 
plini de rușine pe ungurii care popu- 
lează această regiune, să-i ierte. 
pentru această înăbușire a libertă- 
ților lor, de care nu se bucurau frații 
lor de sânge.“ 

În scrisoarea de protest, adoptată 
de studenţii facultăţii de filosofie 
după moartea lui Palach, a fost ex- 
primată pentru prima dată neincre- 
derea bănuitoare faţă de oamenii 
pe care până atunci îi priviseră cu 
cel mai profund respect; pre ședin- 


tele Svoboda, primul ministru Dub- 
cek, Cernik Smrkovsky și alții. Des- 
amăgirea s'a adâncit pe măsură ce 
reformiștii contribuiau la consolida- 
rea regimului comunist dogmatic, 
pentru a ceda apoi locul adversa - 
rilor dogmatici. 


La funeraliile lui Palach, simbol 
al acestei desamăgiri, dar și al unei 
speranțe, au participat o jumătate 
de milion de Cehi și Slovaci, cărora 
sacrificiul lui le-a redat de mnitatea 
în înfrângere. In pofida represiunii 
tot mai perfect organizate în anii. 
care au urmat, ghiața profundă a nor- 
malizării a fost spartă opt ani mai 
târziu, de mișcarea pentru drepturi- 
le omului “Charta '77“. De atunci 
încoace, membrii săi au fost ares- 
taţi şi condamnaţi cu multă tenaci- 
tate, fără ca mișcarea să poată fi 
distrusă. La câtva timp după ares- 
tarea unuia sau a mai multor purtă- 
tori de cuvânt, se află că această 
funcţie a fost preluată de altcineva. 

Alături de “Charta '77“ există și 
alte forme de rezistență. Sute de 
tineri din Praga, Bmo şi din alte 
orașe cehoslovace au semnat petiţii 
împotriva amplasării unor noi rache- 
te sovietice în țara lor și împotriva 
înarmărilor nucleare ale ambelor su- 
perputeri. O atitudine asemănătoare 
a fost exprimată şi de Comisia pen- 
tru pregătirea unor sindicate libere. 
Intr'o scrisoare adresată conducerii 
sindicatelor oficiale, aderenții li- 
bertăţii sindicale s'au distanțat de 
poziția unilaterală a celor dintâi, 
care resping amplasarea de rachete 
americane în Europa occidentală, 
dar sprijină instalarea de rachete 
sovietice în Cehoslovacia şi RDG. 
Un semn de nesiguranţă a regimului 


sunt și încercările de intimidare a 


A ——————————————————00 


credincioşilor catohei din C eho- 
Slovacia 


In “Lupta”, Nr. 7, din 15 Dec. 
1983, la “Revista presei“, în prime- 
le două note semnate de un “gaze- 
tar“ bine cunoscut prin veninul său 
distilat împotriva Mișcării Legiona- 
re, îşi disimulează prima notă de o 
micuță casetă despre “Problema or- 
tografiei“. De ce această manevră? 
Pentrucă celebrul “gazetar“, debor- 
dându-și existența sa politică mi- 
nusculă, are conştiinţa lăudabilă a 
meschinăriei sale, aducând astfel 
un elogiu adevărului, fără voia sa. 

Mişcarea Legionară a fost rând pe 
rând agenta Moscovei, agenta lui 
Hitler, agenta F.B.L.-ului, agenta 
serviciilor engleze de spionaj, a- 
C.A ului, dar gama nemermiciilor 
nu s'a sfârşit. “Gazetarul“ nostru, 
ingenios, are o găselniță pe care 
a rostit-o pe-o coardă zdrăngânită, 
la gazetă; Mişcarea Legionară a 
mai fost și agenta lui Carol II. Cu 
ajutorul Mişcării Legionare, care l-a 
răpus pe Duca, regele Carol II a re- 
uşit să captureze cheia seifului în 
care Duca păstra dosarul afacerii 
Focker, dosar care-i fusese predat 
de Brătianu înainte de a muri, dosar 
compromiţător pentru Carol. De ce, 
şi de unde această concluzie? Pen- 
trucă Regele nu l-a reținut pe Duca 
la Palat să doarmă, pentrucă Duca 
a trebuit să doarmă din această ca- 
uză în tren, pentrucă peronul gării 

Sinaia era intenționat nepăzit, și 

pentrucă Doru Belimace, Nicky Con- 

stantinescu și lon Caranica ştiau — 
desigur informaţi de Majestatea Sa — 
ora exactă când se sfârșește audi- 
ența de lucru și deci ora exactă 
când Duca se afla pe peronul gării, 
în voia valurilor. Numai astfel putea 

Majestatea Sa să-și însușească che- 

ia şi dosarul Focker, Carol II îi șop- 

tise lui Corneliu Codreanu, cu care 
se afla în război pe viaţă și pe moarte. 

Pentrucă Majestatea Sa n'avea oa- 

meni de mai multă încredere decât 

pe cei mai neinduplecaţi adversari 
ai săi, 

Nota “gazetarului“ savant și ridi- 
col, sfârșește cu un citat din Gior- 
dano Bmno: Se non e vero, e ben 
trovato. 

Nu știm dacă trebue să ne amuzăm 
de gugumânie, să-i condamnăm ci- 
nismul, sau să deplângem senilita- 
tea agresivă. 

* + Lă 


In numărul trecut al revistei noa- 
stre s'a strecurat o preşală. Dl Ge- 
orge Popa, corespondentul nostru, 
nu locueşte în Sydney, Australia, ci 
în Victoria, Australia. Mulţumirile 
noastre pentru zelul cu care difuzea- 
ză revista Curierul sunt adresate 
deci dlui George Popa, cu adresa; 
P.0.Box 120, Apollo Bay, 3233 Vic- 
toria, Australia. Cerem iertare dlui 
George Popa pentru această greșală. 

Lă Lă + 


Asia este în marș pentru cucerirea 
economică a lumii. Aceasta este te- 
za prezentată de Roger Holeindre în 
ultima sa carte. După o lungă ședere 
în Extremul Orient, a putut observa 
realitatea şi a putut constata că Ja- 
ponia, Coreea de Sud, Taiwanul, Hong 
Kong şi Singapore sunt actualmente 
pe punctul de a extinde dominaţia 
asupra economiei mondiale datorită 
muncii şi disciplinei, pentrucă au 
ştiut să transfere în era industrială 
valorile tradiționale ale propriei lor 
civilizaţii, în care “ierarhia îndato» 
ririlor precede ierarhiile de drep- 
turi“, 

Occidentali. ar trebui să ia lecţii 
serioase dintr'un astfel de exemplu. 


Cea e EL 


Caetele Samizdatului publică în 
traducere franceză informaţii și ar- 
ticole provenind din presa clandes- 
tină a URSS-ului, Numărul 96 este 
consacrat în particular unui foarte 
greu dosar asupra persecuțiilor reli- 
gioase în URSS. Aceste caete pre- 
zintă în ultima ediție (1983), lista 
prizonierilor politici din Uniunea So- 
vietică (numai în limbile engleză și 
rusă), într'un volum de 290 pagini, 
şi care furnizează elementele preci- 
se despre 900 prizonieri politici, cu 
biografia, locul de deţinere, adrese- 
le E sili i şi fotografii. 


Ş_ ss 


Valencia. Din ordinul primarului 
socialist al orașului Valencia (Spa- 
nia), muncitori mascaţi, întrebuin- 
țând un camion al cărui număr matri- 
col a fost șters, au dărâmat statuia 
Generalisimului Franco, aşezată în 
piața centrală a orașului. 


Cei care au fost în România anilor 
1945-1948, âși amintesc de demolă- 
rile statuilor semnate de sculptori 
cu renume mondial, își amintesc cum 
a dispărut din fața Palatului regal 
statuia intregitorului României ? 


Socialiştii și comuniștii merg mâ- 
nă în mână în obiceiuri și Îmalităţi, 
aducând odată cu guvernările lor 


18 


PANOPTICUMPANOPTICUMPA 


foamete, sărăcie morală, spirituală , 
şi materială, distrugeri și haos. 


Le strigăm popoarelor care sunt 
incă libere: Luaţi aminte! 


ial at i 


Santiago de Chile. Americanii in- 
tervin din ce în ce mai oficial pen- 
tru a determina pe generalul Pino- 
chet să părăsească postul. D-l 
Schweitzer, ministrul chilean al afa- 
cerilor externe, a calificat “de prost 
gust ingerinţele în afacerile inter- 
ne“, intervenţia unui consilier de la 
Departamentul de Stat american. 


E cai) 


Lausanne. Revista masonică Alpi- 
na, rezervată afiliaților Marei Loji 
elveţiene cu acelaș nume, consacră 
un lung studiu în numărul său din 
Nov. 1983, rolului jucat de franc- 
masoni în creerea Statelor Unite ale 
Americii. Francmasonii au partici- 

at într'o măsură preponderentă la 
gi din marile evenimente ale a- 
cestei perioade. Se spune că din cei 
cincizeci și șase de semnatari ai 

Declaraţiei de Independenţă, cinci- 
zeci erau francmasoni. 


E IP 


Ziarul “Die Welt“ relatează urmă- 
toarele: In toamna anului 1978, ge- 
neralul “Pacepa ar fi declarat că a 
primit contra plată documente și ra- 
poarte de la un înalt funcţionar al 
Ministerului de Externe, care apar- 
ținea Partidului Social Democrat. 
Din datele livrate de Pacepa, procu- 
rorul general a tras concluzia că 
funcţionarul suspect se numește 
Brouder-Grâger. Acest funcționar ar 
fi fost avertizat de Egon Bahr (un 
prieten, susținător al Sovieticilor) 
și la parcheziţia făcută la domiciliul 
său nu s'a găsit nimic compromiţă= 
tor. Actualmente, funcţionarul res- 
pectiv lucrează la Ambasada germa- 
nă din Mexico. 

- * * 


arul “Die Bild“ publică un inter- 
view cu sovietologul Wolfgang Leo- 
nard. La întrebarea pusă de ziarist, 
ce crede despre militarii sovietici, 
Leonard răspunde; “Militarii se îm- 
bulzesc în Îaţă și nu se mărginesc 
să fie numai 'făcători de regi” în 
spatele cortinei. Prima dată în is- 
toria Uniunii Sovietice se prezintă 
cu declaraţii referitoare la politica 
externă. Aceasta inseamnă: puterea 
partidului și tradiționalul lui. “rol 
conducător“ în Uniunea Sovietică a 
început să se lărâme.“ (Dăm aceas- 
tă părere pentrucă a început să cir- 
cule printre sovietologi părerea că 


PANOPTICUMPANOPTICUMNO 


in curând militari! vor alunga parti- 
dul și că aceasta ar fi drumul cel 
mai scurt și mai sigur la prăbuşirea 
Uniunii Sovietice), 


+ +» 


Care va Îi cursul politic pe 
care îl va adopta Moscova pe arena 
internaţională în cursul deceniului 
actual? 

In deagatațiile occidentale, șefii 
de stat sau de guvern nu pot adopta 
întotdeauna cursul care li se pare 
cel mai indicat. Ei trebue să ţină 
seamă de opinia publică și capaci- 
tatea lor de acțiune depinde de mă- 
sura în care reușesc să obţină spri- 
jinul acesteia. Politica lor, indife- 
rent de conţinutul ei concret, va fi 
întotdeauna supusă unor critici vi- 
rulente. Pentru a influența cursul 
conducerii, criticii încearcă să in- 
fluențeze opinia publică şi să cre- 
eze în felul acesta o presiune pen- 
tru a determina o modificare a po- 
liticii practicate într'o problemă 
sau alta. Deosebit de pregnant este 
acest proces în Statele Unite, unde 
»olitica preşedintelui Reagan în di- 
ierite domenii este supusă unor cri- 
iici virulente — fără însă a-i şubre- 
zi autoritatea sau popularitatea, 

Recent, într'o cuvântare prezenta- 
ă în prealabil ca o incercare de re- 
zonciliere diplomatică cu Uniunea 
sovietică, preşedintele Reagan a 
opinat că cei care sunt de părere că. 
n lumea de azi pericolul de con- 
lict s'a agravat, se găsesc într'o 
»rofundă eroare. Profesorul Seweryn 
Bialer, care predă ştiinţele politice 
la Universitatea Columbia, a încer- 
sat în două articole apărute în Washing- 
ton Post, să dovedească contrariul. 
După părerea sa, Sovieticii, care au. 
suferit o serie de înfrângeri, pân- 
desc o şansă pentru a-și reafirma 
statutul ințeig [ioni şi pentru a-i 
administra o lecţie președintelui 
Reagan, Autorul socotește așa dar 
posibilă — fără să o spună explicit — 
o reacţie iraţională a Moscovei, pro- 
vocarea unui conflict. 


Autorul a fost recent la Moscova, 
de unde a revenit cu impresia că 
acţiunile preşedintelui Reagan în 
diferite domenii au contribuit la im - 
pingerea Uniunii Sovietice într'un 
colț, după cum se exprimă el tex- 
tual, cu alte cuvinte, intro poziție 
nefavorabilă, din care nu poate ieși 
prea ușor, întrucât capacitatea ei 
de manevrare este restrânsă. Sovi- 
eticii — adaogă textual profesorul 


de la Universitatea Columbia — se 
simt supuși unei presiuni dure, din 
următoarele cauze: politica dură a 
Americanilor, eșecul strategiei uti- 
lizate pentru a împiedeca amplasa- 
rea euro-rachetelor americane în 


Europa occidentală, gravele probleme 
economice interne și incertitudinile 
existente în privința echipei de con- 
ducere de la Kremlin. 


Starea de spirit a interlocutorilor 
săi de la Moscova este schiţată cu 
următoarele cuvinte:“Am întâlnit la 
Moscova oameni combativi, furioși. 
In rândul elitelor politice s imțămin- 
tele sunt aproape de turbare.“ Dar 
tot el adaogă că Sovieticii aşteaptă 
rezultatele alegerilor prezidenţiale, 
După părerea sa, este posibil un. 
nou război rece, în care Statele U- 
nite nu vor fi sprijinite de țările 
vest-europene şi nici nu vor bene- 
ficia de e superioritate militară. 
Faptul că președintele Reagan n'a 
făcut — evident, din perspectiva 
Sovieticilor — propuneri concrete 
pentru reducerea tensiunii, aruncând 
în schimb asupra Uniunii Sovietice 
vina pentru tulburarea relaţiilor din- 
tre cele două super-puteri, îi înfu- 
rie. 

Profesorul Seweryn Bialer afirmă . 
în continuare că în pofida incerti- 
tudinilor privind conducerea regi- 
mului, oamenii în posturile cheie. 
sunt conștienți că se găsesc, în do- 
meniul politicii externe, în fața unor 
opţiuni, pe care el le caracterizea- 
ză drept 'agonizante”. Ei s'ar putea 
hotări să .se retragă, pentru câtva 
timp, dintr'o aventură internaţională, 
sau ar putea deveni mult mai dificili 
şi ambiţioși. Occidentalii ar trebui 
să înțeleagă că Uniunea Sovietică 
a intrat într'o nouă fază, pentru care 
la Moscova se utilizează noțiunea 
de 'peredășka”, o întrerupere, o re- 
tragere în tranșee, caracterizată 

rintr'o anumită pasivitate în pro- 

lemele internaţionale. Inţelegând 
dilemele în fața cărora se găseşte 
Kremlinul, Occidentul ar putea fi 
mula în diferite domenii, poli 
care ar putea încuraja Moscova să 
adopte căi mai puțin periculoase. In 
sprijinul acestei opinii, autorul in- 
făţişează următoarele considerente : 


— Sovieticii au abandonat orice spe- 
ranța de a putea ajunge la aranja- 
mente cu preşedintele Reagan şi 
preferă să aștepte o posibilă coti- 
tură în politica americană. Evident, . 
este vorba de aranjamente convena- 
bile Moscovei, lucru trecut sub tă- 


19 


cere de autor. 


— „Ei se tem de o supralicitare a 
posibilităţilor de care dispun în do- 
meniul exterm, dată fiind situaţia 
din Polonia, povara subvenţionării 
Europei răsăritene și a Cubei, an- 


aan caca ta Afganistan, Er nec 
e investiţii economico-politic o-mi- 
litare în Africa şi dificultăţile in- 
terne. 


— Ei preferă să nu tulbure proce- 
sul de destindere cu Europa occi- 
dentale, care le acordă credite și 
beneficii comerciale. 


— Intr'o perioadă când Moscova 
este lipsită de un conducător pu- 
ternic, tendința echipei conducătoa-. 
re de bătrâni este de a evita o con- 
fruntare intemaţională. 


Trecând în revistă argumentele a- 
vansate de profesorul Bialer, te în- 
trebi dacă ele fac verosimilă teza 
sa că președintele Reagan comite o 
eroare când combate părerea că ris- 
cul de război ar fi în creștere. Au- 
torul vede însă pericolul ca perioa- 
da "peredâșka” — de pasivitate, sau 
de perplexitate, am zice noi — să 
facă loc, peste doi sau trei ani, u- 
nei perioade de ofensivă politică. 
Să revenim însă la viziunea schițată. 
de expertul politic de la Universi- 
tatea Columbia: 


Dilema sovietică este următoarea: 
Din punct de vedere intern, Uniunea 
Sovietică a intrat într'o perioadă de 
declin material și spiritual, la [el 
cum a intrat în declin şi imperiul 
său est-european. Vechile formule. 
care au asigurat creşterea economi- 
că, au încetat de a mai funcționa. 
Situaţia din Europa răsăriteană re- 
prezintă o criză de sistem. Aceste 
probleme ar putea conduce la o nouă. 
rundă de tulburări violente în impe- 
riul sovietic, și Sovieticii par să fie 
incapabili să le facă față. Incă de 
pe acum și sunt constrânşi să dimi- 
nueze subsidiile acordate statelor 
cliente. 


Cu toate acestea, Moscova se gă- 
seşte încă într'o perioadă agresivă 
de aspirații expansioniste şi sar 
putea să găsească prilejuri ispiti- 
toare de a interveni în Lumea a III-a 
şi de a obţine o influență sporită a- 
supra aliaților Americii. Dacă So- 
vieticii vor continua să majoreze 
cheltuelile militare întrun ritm tot 
atât de rapid, sau chiar mai rapid 
decât au făcut-o în deceniul trecut, 
acest fapt va determina o stagnare, 
sau chiar un regres al cheltuelilor 


pentru bunurile de consum și 0 redu= 
cere a investiţiilor, care au o impor- 
tanță crucială pentru modernizarea 
economiei sovietice. Pentru prima 
“dată in perioada post-staliniană cre- 
şterea cheltuelilor militare a deve- 
nit o barieră insurmontabilă pentru 
majorarea producţiei de bunuri de. 
consum și a investițiilor în agricul= 
tură și în industrie. Conducerea so- 
vietică va trebui să opteze între 
cheltuelile militare pe termen scurt, 
în scopul satisfacerii aspirațiilor de. 
ansamblu şi efectuarea unor. inves-. 
tiții în întreprinderi militaro-industri= 
ale în vederea creerii unei baze pen- 
tru viitoarea creștere a forței milita 
re, 


Conducerea sovietică este conști- 
entă că se găseşte într'o criză de 
legitimitate. Seweryn Bialer înţele- 
ge prin legitimitate în acest context 
măsura în care publicul larg și mai 
ales elitele îşi însușesc obiectivele 
trasate de conducere și conlucrează 
la realizarea lor. Nici realizările 
regimului și nici tradiția nu mai sunt 
suficiente pentru a legitima siste- 
mul. Amplificarea potențialului mili- 
tar nu consolidează legitimitatea re-. 
gimului — opinează autorul — fiind- 
că obiectivele externe ale conduce- 
rii nu sunt acceptate în totalitatea 
lor, iar tineretul se distanțează de 
armată. În această situaţie, singura 
posibilitate pentru conducere de a 
determina o strângere a rândurilor 
în jurul său, este provocarea unui 
război rece. 


Aron Grămadă 


Vladimir Bukovsky, emigrant rus, 
care a petrecut 12 ani în gulagurile. 
sovietice, răspunde la câteva între - 
bări ale ziarului Le Figaro: 

Intr. Acum, că aparţineţi lumii li- 
bere, ce sfaturi puteți da Occiden- 
tului ? 

Răs.: Deşteptaţi-vă ! Cea mai ma- 
re slăbiciune a Occidentului este că 
nu înțelege că cea mai bună metodă 
de a se împotrivi expansiunii sovie- 
tice, este să o pui în poziţia de de- 
fensivă. 

Intr.: Cum ar putea Occidentul să 
devină ofensiv ? 

Răsp.: Folosind aceleași arme pe 
care k folosește Uniunea Sovietică, 
adică ridicarea unei imense masse 
de antipacilişti, prin care să se do- 
vedească lumii libere, prin puterea 
ei proprie, că pacifiștii nu sunt în 
mod irefutabil de partea adevărului 


istoric. Manle desbateri academice 
nu mai sunt suficiente pentru a anu- 
la efectul pacifiștilor. Pentrucă es- 
te o propaganda care se adresează 
subconștientului, făcând să nască 
în individ o teamă complet irațio-= 
nală. 

Intr.: Ce s'ar întâmpla însă, dacă. 
Occidentul s'ar angaja ferm de par= 
tea naţiunilor captive? Se vor pro- 
voca tulburări care vor crispa mai 
mult Uniunea Sovietică ? 

„Răsp.: Eu cred contrariul. Cu cât 
imperiul sovietic va fi mai agitat 
prin contestaţii, cu atât militarii vor 
deveni mai puternici în sânul siste- 
mului. Sunt convins că liberalizarea 
va trece printr'o fază de dominație 

a puterii militare. 

Intr.: De ce? 

Răsp.: Pentrucă militarii, pentru a 
fi stăpâni absoluți, vor trebui să. 
lamineze cei doi stâlpi ai sistemu- 
lui: partidul și KGB-ul. Sistemul, 
privat de aceste două mari puteri, 
nu va dura mult timp, deci ar fi o ra- 
țiune a speranţei. 

Intr.: Dar ofițerii superiori sunt 
toți membrii ai partidului și Coman- 
damentul militar este dublat de un 
dament politic, și KGB-ul suprave- 
ghează totul. 

Răsp.: Este exact ce spuneți, însă 
militarii reprezintă un pol specific, 
o forță care are propriile ei interese. 
De aceea cred că o dictatură mili - 
tară ar fi o fericită ocazie de a spe- 
ra, pentrucă după ce militarii vor e- 
limina pe ceilalţi doi concurenţi, se 
vor dovedi incapabili să guverneze. 


Intr.: Comerțul cu răsăritul, după 
anumite teze, ar contribui la libera- 
lizarea societăţii comuniste. 


Răsp.: Comerțul ar putea liberali- 
za numai societățile  “deschise“ 
(ouvertes, în text), lucru ce nu-i va- 
labil într'o societate totalitară, un- 
de circuitele de distribuție depind 
exclusiv de Stat. Este doar un inte- 
res profesional care justifica aceste 
teze. 

Intr.: Unii împart conducătorii so- 
vietici în “ulii“ (faucons) și “porum- 
bei“, care se înfruntă. 

Răsp.: Este ridicol. Desacordul 
nu este decât de ordin tactic, nu de 
finalitate strategică. Vă amintesc 
că pentru a face carieră în sistem, 
trebue neapărat să fi rapace. Intran- 
sigența doctrinară este cel mai si- 
gur instrument pentru orice promoție. 


Intr.; Respingeţi ideea că Uniunea 


ANOPTICUMPANOPTICUMPAN 


Sovietică ar ki o putere detensivă ? 


Răsp.: De decenii conducătorii Krem- 
linului au inculcat ideea de “încer- 
cuire capitalistă“, pentru a-i menţi- 
ne sub călcâi. Ceeace este mai tra- 
gic, este faptul că unii dintre occi- 
dentali, pentru a justifica propria lor 
pasivitate, se lasă convinși de acest 


argument.“ 
gu FILON VERCA 


Abonamentele pentru 


CURIERUL 
USA și Canada: ș 15 USA. 


Europa și America latină $ 20.. 
Australia, Asia și. Extremul 0- 
rient:; $ 22.- USA. 


Redacţia și administrația re- 
vistei Curierul, inclusiv abona- 
mente, donaţii, expediție, va Îi 
pe viitor, la P.O.Box 95, Santa 
Clara, Caliiornia, 95052. 

Orice corespondență privind 
atât redacția cât și administra- 
ţia revistei (distribuţia), va fi 
expediată la adresa de mai sus. 


Romani, faceți publicitate prin 
Curierul pentru magazinele Dvs 
sau pentru anunțuri de familie. 
Cereţi-ne lista de preţuri și faceți 
Dvs formularea anunţului. Indica- 
ți-ne modul în care doriți să apa- 
ra anuntul. Paginile rezervate 
anunţurilor sunt ultimele două.