Curierul anul V, nr. 17, ianuarie — martie 1985

Anul V, Nr. 17 


Redacţia şi Administraţia: P.O. Box 95  * 


ANA MARIA MARIN 


Daruri nepreţuite 


In ziua de 4 noembrie, în toate bisericile catolice din 
lume, s'a citit în cursul Sfintei Liturghii Evanghelia Sfântului 
Apostol şi Evanghelist Marc: ,,Vindecarea Orbului Barti- 
mei“ : 

„„Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea din Ierichon, cu 
ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, 
Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea 
milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a inceput să 
strige: 

„„Isuse, fiul lui David, ai milă de mine!“ 

Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: ,,Fiul lui 
David, ai milăde mine!'* 

Isus S'a oprit şi a zis: „„Chemaţi-l! Au chemat pe orb, şi 
l-au Zis; „„Îndrăzneşte, scoală-te, căci Te cheamă“. 

Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus. Isus a 
luat cuvântul, şi i-a zis: „,Ce vrei să-ţi fac?** „„Rabuni'“, i-a 
răspuns orbul, „,să capăt vederea“. 

Şi Isus i-a zis: „„Du-te, credinţa te-a mântuit."* 

Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după 
Isus.“* - 


În biserica „Notre Dame des Victoires** din Paris, bise- 
rică care se ocupă de operele de binefacere în folosul orbilor, 
după evanghelie a urmat predica. Un theolog cult, preot al 
bisericii, a înlocuit tradiționala noastră ,,Cazanie**, legând 
explicarea ,,minunii* de ajutorul pe care îl dau azi cei cu 
dragoste creştină nevăzătorilor. Azi orbii pot citi, pot scrie, 
pot să se deplaseze şi să se integreze în societate; nu mai 
cerşesc la margine de drum. Uneori, cu ajutorul progreselor 
ştiinţifice, se întâmplă minuni medicale şi orbii îşi recapătă 
vederea. 

Iată că se realizează vorbele Profetului Isaia: „„Ne-a pre- 
luat infirmităţile şi s'a încărcat cu bolile noastre“. 

În decursul anilor, s'a descoperit că ochiul este un aparat 
de fotografiat, că imaginile transmise de pe retină, prin 
nervul optic, ajung în centrul optic al vederii, unde sunt 
percepute, analizate şi recunoscute. 

S'a spus că percepţia este bazată pe cunoaştere şi s'a pus 
întrebarea, dacă putem cunoaşte înainte de a percepe şi dacă 
putem percepe înainte de a învăţa să percepem? Există per- 


D 


SANTA CLARA, California, 95052,  * 


Director: Gabriel Bălănescu 


U.S.A. 


RADU BUDISTEANU 


Puntea de aur 


Ca un monstru ivit din apele mitologului Styx a apărut în 
cadrul Exilului românesc un nou element de discordie: Dialo- 
gul cu România comunistă. 

Adoptind metoda lui Keyserling, să încercăm o analiză 
spectrală a Exilului. 

Ce găsim? 

Trei categorii principale: 

— Exilaţii naţionali; 

— Exilaţii de buzunar; 

— Exilaţii confortaţi. 

In Europa, vechi exilați următor turburărilor politice din 
România anului 1941, suportând şi în refugiul din Germania 
lagărele hitleriste. 

În America, în majoritate, descendenţi, la a treia gene- 
raţie „a familiilor stabilite acolo. 

In Canada, puternică reprezentanţă naţională. 

In general şi inegal repartizaţi, inclusiv în Australia, dar 
cu largă preferinţă tot în Occidentul european, refugiaţi cu 
caracter personal, apolitici, căutînd şi deseori reuşind, în 
anumite profesiuni şi îndeletniciri (medici, ingineri, oameni 
de afaceri) să-şi găsească rosturi mult superioare celor medi- 
ocre avute în ţară. 

Beneficiari ai vizelor de reîntregirea familiilor, cu va- 
rianta căsătoriilor oportune aducătoare de cetăţenii, unele 
contra cost. y 

Diverse apartenenţe partinice transpuse pe teritoriile sus- 
indicate, în special în centrele europene, inclusiv comuniştii 
disidenţi ai clanului Ceauşescu, fideli marxişti, complet în 
afară de aspiraţiile naţionale. 

Persoane ,,rămase'*, fie din misiuni aparent politice sau 
tehnice, fie „turişti“, baza prezumată a tuturor acestor ele- 
mente din Exil fiind buna credinţă, lealitatea faţă de ţara de 
adopţie şi — implicit sau explicit — oroarea de a trăi sub 
regim comunist, pe plan politic, economic sau, simplu, u- 
man. Pentru cei mai mulţi, repudierea comunismului până la 
sacrificiul renunţării la Patrie, cu tăierea rădăcinelor pe care 
Patria le presupune. Heimatlos, ce termen groaznic! Să fim 
înţeleşi: heimatlos, nu Staatenlos. 

În sfirşit, încă o categorie, last but not least: trimeşii, 
infiltraţii clandestini. De aproape înrudiţi cu aceştia, „„di- 


astă 


Wien 


Ianuarie-Martie 1985 


cepţii hereditare şi la animal şi la om! 

Deci omul vede cu creerul şi în afara orbirilor oculare şi 
cerebrale, există „orbirea psihică"! 

Evangheliile sunt în mare parte parabole. Poţi gândi că 
atunci când Isus vindeca orbii, vindeca de cel puţin atâtea ori 
orbirea psihică. 

lată ce spune Isus în Evanghelia de la Matei: „Ochiul este 
lumina corpului. Dacă ochiul e sănătos, tot corpul tău va fi in 
lumină. Dar dacă e bolnav, tot corpul îţi va sta în întuneric. 
Deci, dacă lumina e întuneric, cât de mare va fi acest 
întuneric!:* 

Să povestim deci, ca în folklorul românesc, ceva despre 
acest: „„N'aude, n'a vede, n'a greul pământului, şi uşorul 
vîntului!** Putem socoti ca prim orb psihic pe Narcis. Se vede 
numai pe el, neavând termen de comparaţie, se admiră, se 
iubeşte. Masa din jur e amorfă, n'o vede şi acţionează în 
consecinţă. 

Al doilea orb psihic ar putea fi Shylock, iubitorul de 
arginţi, închinătorul la Baal, cumplit de periculos pentru cei 
din jur. Cei mulţi sunt însă cei ce nu văd nimic, pentru că nu-i 
interesează nimic, sau văd strâmb. Nu văd natura, frumosul, 
căci nu pot recunoaşte creaţiunea, nu văd adevărul pentru că 
minciuna e comodă şi multiplă, nu văd dreptul şi dreptatea 
fiindcă şi-au zăvorit conştiinţa, nu văd aproapele căci n'au 
ascultat niciodată „parabola Bunului Samaritean'*, nu văd 
„VIAŢA“ pentru că văd în „MOARTE“ un sfârşit! Nu-l 
văd, nu-l simt pe Dumnezeu pentru că sunt materie şi pe El 
nu-l pot pune în ecuaţii şi în memoria ordinatorului. 

Se ştie că retina degenerează în obscuritate; în întunericul 
catacombelor-închisori, prizonierii n'au orbit! Este vorba de 
închisorile şi lagărele din estul Europei pentru care Amnesty 
International nu are informaţii; pătrunzînd fiecare în adâncul 
firii lui credinţa şi speranţa i-a făcut clar-văzători! 

N'avede devine, ca'n poveste, de obicei şi N'aude, 
pentru a-şi păstra liniştea egoistă precară. Surd, bineînţeles 
că muţeşte, sau vorbeşte strâmb servindu-se de mijloacele pe 
care mass-media i li pune la dispoziţie. Lipsit de două din 
cele 5 simţuri dăruite lui la naştere rămâne cu ,,mirosul“* şi 
„„Sustul“* de unde atâţi nesătuli, rămâne cu „,tactul** de unde 
orgia sexuală. 

Câteva întrebări cu privire la faptele nevăzătorilor din 
lume (sunt atâtea posibilităţi de exemplificare încât e greu de 
ales). 

De ce Franţa, o ţară cu oameni deştepţi şi culţi, dă ajutor 
duşmanilor ei şi duşmanilor omenirii? 

De ce am aflat într'un târziu că mor de foame un milion 
de oameni pe zi, pe lună. .. datele sunt contradictorii? 

De ce când se ştia că există o secetă, că de 14 ani n'a 
plouat în Sahel, că deşertul creşte zilnic sub ochii noştri, nu 
S'a săpat pământul ca să se găsească apă, căci de apă era 
nevoie. (Dacă era borba de găsit petrol până la ce adâncimi 
S'ar fi săpat... .?) 

Nu costă mai mult, mâncarea dată celor flămânzi, gata 
făcută, decât dacă îi ajutăm să şi-o facă singuri? (Asta în 
cazul că banul ar fi cauza înfometării Africii cum o prop- 
agandă râu intenţionată o afirmă.) 

lată ce fac cei ce nu văd şi încă multe pe care e greu să le 
povestim aici. Căci după n'avede, vine şi n'a greul pămân- 
tului şi uşorul vântului, cum spune înţelepciunea populară. 

Pentru nevăzătorii psihici, neexistând opere de binefa- 
cere care să le stăpânească handicapul şi să-i scoată la lumi- 


2 


nă, să ne aşezăm umiliţi pe marginea drumului şi să strigăm 
cu credinţă: „Rabuni, dă-ne vederea“! .. 
Ana Maria Marin 


a 


Puntea de aur 
e 


plomaţii * spioni şi securişti sau securişti, spioni şi „„preoţi“*, 
care nu pot aparţinea Exilului, ultimii aducând ateismul divin 
al comunismului transcedental. 

Voci se ridică în numele acestui amalgam şi propun 
Dialogul. 

Aşi fi înţeles un dialog între disonanţele Exilului. O 
concordie naţională, o identitate spirituală între cei ce şi-au 
părăsit Patria cotropită de comunism. (Cei care s'au trans- 
ferat teritorial pentru avantagii personale nu pot intra în 
discuţie.) 

Dar nu aceasta interesează. Diviziunea dintre Românii 
din Exil nu numai că se menţine, dar se adânceşte. Anul 
acesta a apărut o nouă grupare afişînd globalitatea, deşi mai 
există alta, tinzând spre aceeaşi finalitate, cu preexistente 
asociaţii şi grupări. Nu mai menţionez agresivele diviziuni de 
presă. 

Noi, Românii, dovedim a fi nu numai individualişti, dar 
anihilaţi între noi, fără pondere, fără măsură, fără spiritul 
responsabilităţii naţionale. N'avem memoria morţilor. A- 
vem moartea memoriei. 

Ce este acest dialog? Acceptarea comunismului în Ro- 
mânia (şi în lume), cu ameliorarea unor metode în special în 
domeniul economic. Nu se combate comunismul. Se combat 
parte din practicile actuale de conducere. Este un fel de 
reactualizare a trotzkismului. De comunism respectivii bâl- 
bâind a dialog nu numai că nu se ating; dimpotrivă: există 
„„români“* din Exil care, public, îndrăsnesc să susţină din 

turburea lor conştiinţă, „,binefacerile'* comunismului în Ro- 
mânia. De ce nu se'ntorc la aceştia? De anti-comunism nu e 
vorba; cel mult de anti-ceauşism. Nu doctrina (ca şi apli- 
caţiunea ei generală) e vinovată, ci trecătorul şi neinsemnatul 
uzurpator, la nivelul căruia nu putem să ne scoborâm în 
aprecierile noastre, pentrucă am anula şi noţiunea de Român 
şi pe aceea a personalităţii noastre, altfel dobândită, altfel 
aplicată, altfel exprimând calităţile şi virtuțile neamului ro- 
mânesc, 

Dialogul pus în circulaţie contestă detaliile de aplicare ale 
comunismului şi ratifică fondul. Aceasta se numeşte Exil 
naţional? Pentru aceasta ne-am părăsit noi Patria? Pentru 
aceasta au murit atâţia? Pentru aceasta s'au jertfit familiile 
noastre? Pentru această mizerie numită dialog? Nu se cu- 
tremură nici o conştiinţă? Nu plesneşte nici o arteră? Nimeni 
nu-şi ridică rug? 

Ce secol al contra-sensului, ce contra-sens al vieţii! 

Ce paradoxală e această viaţă: Exilul propagandist al 
comunismului! Şi totuşi, şi aceşti propagandişti sunt, nomi- 
nal, români! 

Radu Budişteanu 


Prof.univ. STAN M.POPESCU 


Incă ceva despre mişcarea legionară . . . 


În articolul anterior, publicat în această revistă spuneam 
că Naţional-socialismul a luptat pentru ideea reînstaurării 
păgânismului bazat într'o religie sui generis a miturilor ger- 
manice. Intenţia lui Hitler şi a lui Rosenberg nu era să 
înlocuiască dintru început religia creştină, ci să introducă în 
mod paralel noua religie între tinerii din organizaţia „„Hitler- 
jugend'*, ca mai târziu să desrădăcineze în mod complect nu 
numai catolicismul ci şi protestantismul. Pentru ca să-şi 
atingă ţinta, Hitler avea nevoie de o fundamentare ştiinţifică, 
pe care a găsit-o în Alfred Rosenberg. Acesta, un om de 
talent şi cu o vastăcultură (unele capitole sunt de o uimitoare 
asemănare cu anumite pagini din Spengler), în cartea ,,Der 
Mythus des 20. Jahrhunderts** recurge la toate stratagemele 
argumentale şi la cele mai năstruşnice izvoare „„stiinţifice“* 
pentru a demola religia creştină. 

Lucru curios: majoritatea argumentelor anti-creştine, 
Rosenberg le găseşte în mitologia grecească şi în pozitiviştii 
din secolul trecut. Procedează la fel ca şi Marx, Engels, 
Comte, Mill, etc... Întrebuinţează aceeaşi metodologie 
pentru a desavua şi descalifica creştinismul. Ba mai mult: 
Similitudinea între afirmaţiile lui Rosenberg şi acelea ale 
noilor corifei ai ateismului şi pozitivismului este atît de 
frapantă încît e mai bine să invităm cititorul să judece. Iată ce 
spune Rosenberg: „Omenirea, biserica universală şi Eu-ul 
autocratic, desprins de nexurile sanghine, nu mai înseamnă 
pentru noi valori absolute, ci dogme ale unor violări a naturii, 
lipsită de polaritate.. . Alunecarea secolului XIX spre dar- 
winism şi pozitivism a fost semnalul protestării contra idea- 
lurilor potenţelor golite de savia vieţii . . . cari în trecut ne-au 
inundat din Siria şi Asia Minoră (Mică), preparându-ne 
pentru o degenerare spirituală““. Fraze ca acestea se întâlnesc 
foarte uşor în John St. Mill, Auguste Comte, Sorel, sau — în 
secolul nostru — Erich Fromm. 

În prima parte a cărţii lui Rosenberg se ridică osanale 
miturilor cari afirmă că în timpurile preistorice omenirea 
credea într'o zeitate creatoare, blondă, care conducea lumea 
cu multă înţelepciune. Doctrinarul naţional-socialist se inspi- 
ră din Bachofen, care emisese teoria matriarhatului în anul 
1860. Acesta se inspiră dintr'un obicei al liciilor din Asia 
Mică, cari — după spusele lui Herodot — moşteneau numai 
mamă. Erich Fromm, psiholog evreu şi marxist, sa entusias- 
mat ca şi naţional-socialistul Alfred Rosenberg, în teoriile lui 
Bachofen şi in excavaţiile lui J. Mellaart, care a găsit în Catal 
Huyuk nişte oraşe neolitice în 1961 (adică exact o sută de ani 
de la publicarea cărţii lui Bachofen). Marxistul evreu Fromm 
afirmă că toate vestigiile semnalează că în antichitate dom- 
neau femeile, şi că; „aceste excavații au revoluţionat ideile 
noastre în privinţa primelor manifestări religioase, mai ales 
se ştie că religia aceea avea ca centru figura Zeiţei-mame . . . 
Mama, ca zeiţă (foarte adesea identificată cu ,,mama- 
terra'*), a fost divinitatea supremă a lumii religioase, în timp 
ce „sterra“* (pământul)-mama se transformă în centrul 
familiei şi al vieţii sociale“* (Erich Fromm: ,, Anatomia de la 
destructividad humana'“, Editura „„Siglo veintiuno de Espa- 
na'*, 1980, pag. 164-164). 


Deosebirea între Fromm şi Rosenberg nu e prea mare: 
„„Mama, Noaptea, Terra (pământul) şi Moartea, acestea sunt 
elementele cari se deduc din investigația romantic-intiuitivă 
ca substratul unei vieţi a Greciei Antice'* (Alfred Rosenberg, 
„„Der Mythus des 20. Jahrhunderts**, pag. 33). 

Dar similitudinile nu se termină aici. Ar trebui să scriem o 
carte întreagă pentru a arăta cititorului extraordinarul para- 
lelism care există între ideologiile socialist-marxiste. şi 
naţional-socialiste. Rosenberg este obsedat de ideea antire- 
ligioasă, care a fost leit-motivul pozitivismului şi marxis- 
mului din secolul trecut, şi care s'a răsfrint acuma şi peste 
noile ideologii (neo-marxismul şi neo-pozitivismul) cari con- 
duc lumea. 

Cititorul român, obişnuit să cunoască ideologia legionară 
numai din propaganda anti-legionară, şi care nu a citit nicio- 
dată cartea lui Corneliu Codreanu, nici a lui lon Moţa, va 
rămâne foarte surprins când va citi idei ca acestea, care fac 
parte din stilul de credinţă şi viaţă legionară: „Intima noastră 
stare sufletească din care s'a născut Legiunea a fost aceasta: 
nu ne interesează dacă vom birui, dacă vom cădea frânţi sau 
dacă vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge înainte 
uniţi. Mergând împreună uniţi cu Dumnezeu înainte înfrân- 
gerea sau moartea, ea va fi binecuvântată şi va da roade 
pentru neamul nostru“* („„Pentru Legionari'“, pag. 306). 
„„Ne gândim doar la una din binefacerile sfintei Învieri a lui 
Isus. O binefacere deosebit de mângâietoare şi scumpă ini- 
milor noastre în veacul de descompunere a credinței şi de 
înăbuşire sufletească, în care avem amarul de a trăi. E bine- 
facerea convingerii pe care o coboară sfânta credință a 
Binelui dumnezeesc împotriva puterii Răului““ (,„Cranii de 
Lemn: de Ion Moța, pag. 135), sau: „,Cine nu cunoaşte toate 
detaliile ultimelor evoluţii tehnice germane şi nu admiră 
pretinsul progres al poporului german? Ce-i pasă lumii de 
ţipătul de desnădejde al unei Biserici germane? Ce-i pasă 
lumii întregi de moartea unei supărătoare discipline morale, 
de vreme ce beţia satisfacţiilor exclusiv materiale umple 
peste măsură viaţa omului modern, copleşindu-i până la 
înăbuşire toate golurile lăsate de o viaţă nobilă care s'a 
stins**. („„Cranii de lemn'“, pag. 68). 

Cititorul obiectiv, care se desprinde din prea omeneştile 
patimi când e vorba să judece evenimentele din trecutul 
imediat şi actualitate, dacă s'ar osteni puţin numai să răs- 
foiască literatura legionară, şi s'o compare cu aceea naţional- 
socialistă, va rămâne împietrit de uimire constatând enorma 
deosebire. Uimirea va fi şi mai mare, însă, când va citi 
lucrările noilor teoreticieni şi ideologi ai democraţiei liberale 
şi marxiste, pe deoparte, şi „„Mein Kampf'* sau „„Der 
Mythus des 20 Jahrhunderts““, pe de altă parte, deoarece 
asemănarea este izbitoare: ambele se adapă din ura împotriva 
creştinismului, amândouă curentele (în aparență atât de 
duşmane!) curg în acelaş sens şi se alimentează din aceleaşi 
idei luciferice. 

Ciudat! Legionarii cari au fost închişi la Buchenwald 
între 1942 şi Septembrie 1944 nu-şi amintesc de nici o lucrare 
(oricât de scurtă, chiar un mic articol într'o revistă...) 

P9.9 


Rusia şi timpurile ce trăim 


LU 


Decăderea Rusiei (1) 


Un imperiu cade, sau poate cădea din două motive sau cauze 
fundamentale: una: ,,ab intrinseco'*, adecă pentru motive interne şi 
alta: „„ab extrinseco'*, adecă pentru motive externe. Aceste cauze 
pot actua fie separat, fie corelativ, adecă provocându-se una pe alta 
sau lucrând impreună. 

Căderea „ab intrinseco'* e cauzată îndeosebi de o descompunere 
politică, socială şi morală, internă, datorită degenerării sistemului şi 
îmbătrânirii imperiului, sau printr'o revoltă-revoluţie. Căderea „ab 
extrinseco'* e provocată din afară şi în general cauza este un război 
pierdut sau uneori chiar câstigat, dar care produce mari schimbări în 
lume, cum s'a întâmplat cu imperiul englez, la sfârşitul războiului 
mondial al doilea. 

În primul loc, al acestui capitol, intitulat: „Decăderea Rusiei'*, 


vom vorbi de căderea „ab intrinseco'*; apoi vm trata de căderea „ab 
extrinseco'*. Ambele la lumina faptelor sau a posibilităţilor con- 
tigente actuale. 


Vorbind de căderea „ab intrinseco'*, vom arăta factorii interni, 
cauzele şi împrejurările care colaborează, pregătesc căderea şi apoi 
o provoacă şi o realizează. 

În general, am putea sintetiza toate aceste motive care duc la 
decăderea unui imperiu, „ab intrinseco'*, clasificându-le în patru 
grupe, anume: a) îmbătrânirea, b) corupţia, c) luptele interne pentru 
putere şi d) revoluţia. Primele două produc schimbarea, decăderea, 
prin evoluţie, iar ultimele două prin revolta brutală. Evoluţia este, 
prin natura €i, întotdeauna lentă şi se face în timp îndelungat, pe 
când revoluţia este, tot prin esenţa ei, repentină şi sângeroasă. 
Evoluţia poate termina şi termină câteodată printr'o lovitură de stat, 
o schimbare nesângeroasă, dar revoluţia termină întotdeauna 
printr'o schimbare sângeroasă şi brutală căci întâlneşte, în mod 
necesar, opoziţie şi deci lupta este inevitabilă. 

Tot ca principiu general şi fundamental putem enunţa, „post 
factum'*, deci „a posteriori'*, vasăzică prin experienţă şi dovadă 
istorică, a celor întâmplate în trecut, că în realitate, toate imperiile 
au căzut din motive de slăbire internă, de putrezire, a forțelor vitale 
care le susțineau. Asta, chiar dacă, în anumite cazuri, decadența a 
urmat unui război. În aceste cazuri, războiul a fost, de fapt, numai 
condiţia sau ocazia decăderii, dar nu cauza. Deosebirea e mare, 
precum se ştie. Înţelepciunea proverbelor este esenţa, vitamina unei 
învățături trăite, de generaţii întregi, în realitatea istorică, fie 
naţională, fie a lumii, în general. Deaceea, nu pot să nu amintesc, 
aici, una din aceste înțelepciuni — un mare adevăr — sintetizată aşa 
de frumos şi expresiv de un proverb românesc, ce zice: „dela cap se 
împute peştele**! Accentul şi greutatea afirmației cade pe cuvântul 
„cap şi cu asta spune, de fapt, tot; lămureşte esenţa adevărului. 

În studiul nostru, decăderea se referă atât la Rusia ca Imperiu cât 
şi la Rusia ca regim comunist. Deaceea trebue să ţinem seama de 
ambele aspecte sau să vedem amândouă feţele problemei, în fiecare 
din cele patru grupuri-motive, ce vom expune şi examina. 

Să analizăm aşadar, pe rând, elementele ce aparțin fiecărui grup 
bazic. 

Îmbătrânirea imperiului 

Îmbătrânirea este un proces al firii, deci se desfăşoară după legile 
naturii, urmându-şi cursul logic şi inexorabil (stabilit de Creator, în 
planul creaţiei, conform naturii specifice a fiecărei creaturi, fie 
lucru, fie fiinţă). Nimeni şi nimic nu se poate substrage dela această 
lege naturală, deoarece aparţine esenței, adecă firii. „„Panta rei'*, 
spunea filosoful grec. Toate curg, trec, dispar, se desfac, pier sau 


Dr. Ion Dumitru Dan 


mor. Dispar la timpul lor şi în felul lor. Chiar şi materia — cu toată 
„eternitatea ei marxistă'* — se desface, se transformă, trece, 
dintr'un fel existenţial în altul nou, etc. destul să ne gândim la legea 
entropiei, a expansiunii universului, a relativităţii-minor şi a rela- 
tivităţii-maior; destul să observăm lucrurile din jurul nostru. Este 
deci o lege universală şi absolută. Dar să revenim la imperii. 
Îmbătrinirea imperiului rusesc, precum şi a regimului comunist- 
marxist, care-i deţine frânele în timpurile noastre, este, fâră în- 
doială, în plină desfăşurare şi fără întoarcere. Imperiile nu se refac, 
nu se repetă, ci dispar pentru totdeauna. Pentru imperii, ca şi pentru 
lucruri sau fiinţele necuvântătoare, nu există întoarcere, nici înviere! 
Învierea este darul divin şi se dă numai fiinţei create „după chipul şi 
aseminarea:'* lui Dumnezeu. Prin urmare, numai omului. Însă şi 
omului, numai în „ziua aceea'*, ultima din istorie, la ,,sfârşitul 
lumii“, la trecerea în eternitate, când ne vom transforma, „,glori- 
ficându-ne acest corp mortal** adaptându-l noului fel de viaţă — 
viaţa eternă; când ne vom libera de „,cătuşele istoriei'*, pentru a trăi 
în libertatea „„fiilor lui Dumnezeu'*, pentru care am fost creaţi şi 
destinaţi. Ce frumos spune Cicero, marele filosof şi orator roman: 
„„Legum omnes servi sumus, ut liberi esse possimus'*! Noi, oamenii 
toţi, deci, ne aflăm acum sub puterea legilor, a ascultării şi su- 
punerii, ca slugile, ca să putem fi liberi; adecă, fii şi nu servitori! Nu 
suntem noi care stabilim ce e bine şi ce e rău. Aceste lucruri (legi), 
împreună cu esenţa, destinul şi misiunea fiecărei fiinţe, sunt stabilite 
de Creator, de Stăpânul lumii, de care toţi şi toate sunt legate prin 
legi, ce trebuesc observate conform voinţii Creatorului, de care 
depind — deci, nu vedea cu ochii credinţii ci numai cu cei a minţii 
sănătoase, (sănătoase şi nu scrântite!), afirmaţia apasă greu şi devine 
sublimă în conţinut şi putere. Sublimă, chiar în faţa cioplitorilor de 
idoli sau a celor ce petecesc doctrine cu pretenţii de ştiinţă şi „legi 
universale**! 

Rusia, ca imperiu, am putea spune că e destul de bătrână şi 
afirmăm, mai degrabă, că e îmbătrânită rău. Chiar considerând 
„imperiul rusesc“, numai dela Petru cel Mare, Rusia e bătrână. lar 
dacă luăm ca dată de naştere a acestui imperialism, împărăţia pri- 
mului Țar, adecă domnia lui Ivan cel Groaznic 1533-1584, situaţia 
devine şi mai rea, îmbătrânirea şi mai mare, iar ruperea pârghiilor 
cari îl mai susţin, descompunerea, este şi mai aproape. Viaţa im- 
periilor mai de seamă, din lumea civilizată, — zic: din era creştină 
— nu trece, în medie, peste 300-350 de ani cel mult. Vorbim de 
media vitală maximă, nu de certificatul de naştere sau de botez" al 
imperiului. Împărzaul, „Ţarul tuturor Rusiilor** (rusia mare, rusia 

mică, rusia albă, rusia asiatică, etc.), impreună cu „Moscova a treia 
şi ultima Romă(ivala Romei şi a Bizanțului, rivală ce avea ca unic 
fundament orgoliul şi invidia) şi „Ţarul Protector al Ortodoxiei" şi 
„„Autocratul, uns al lui Dumnezeu:“, au trecut. Au căzut doborâţi de 
cea mai sălbatecă revoluţie, doctrină şi rigoare ce cunoaşte istoria. 
„Ţarul“ şi „Sfânta Rusie** au fost îngropaţi şi arşi în 1917 (în 
persoana lui Nicolae II şi Alexandra, cu toată familia imperială, 
paradoxal, poate ţarul şi țarina cei mai cumsecade, mai puţin sânge- 
roşi şi mai religioşi, dintre toţi câţi au guvernat Rusia), de Marx, 
Engels şi Lenin, de regimul, doctrina şi disciplina adusă şi instaurată 
de ei. Apoi au fost prohodiţi de Stalin, succesorul şi Vârhovnicul 
marxismului, de „Ţarul Roşu'*, de noul Ghinghis Khan. Rusia şi 
după al doilea război mondial jumătate Europa şi jumătate Asia, au 
ajuns sub stăpânirea „marelui şi noului mongol“, dar într'o situaţie 
cu mult mai grea şi mai apăsătoare decât cea în care căzuse Rusia în 
sec. al XIII-lea sub Tătari. Năvălitorii mongoli din sec. 13-lea îţi 


lăsau naționalitatea, religia, libertatea şi drepturile, în schimbul unui 
tribut ce li se plătea anual şi apoi se retrăgeau lăsându-te în pace, În 
schimb, ,,noul mongol'*, „noua năvălire“, ruşii „„asiatico-sovie- 
tici“*, îţi iau tot, chiar şi sufletul (impreună cu mintea şi inima) şi 
nu-ţi lasă nimic şi nici nu se retrag de unde au ajuns odată să ocupe un 
loc sau o ţară. 

Aşadar, în locul Ţarului avem azi pe „noul mongol'*, în locul 
Rusiei avem URSS, în locul ,,Sfintei Rusii“ şi a ,,Moscovei a treia 
Roma'*, avem comunismul ateu, doctrina lui Marx et company, iar 
în locul celor ce reprezentau Proslavia rusă, protectoarea ortodo- 
xiei'*, avem azi nişte păpuşi pentru jocul politic şi propagandistic, 
unelte utile în mâna ,,celor fără Dumnezeu'*, care pângăresc sfântul 
altar, spurcă icoanele şi murdăresc sufletele şi inimile cu balegele 
materialismului dialectic şi istoric şi în mod cu adevărat diabolic (dar 
cu colaborarea occidentului „,creştin'*, mai ales anglo-american), 
ţin toate popoarele invadate (citeşte: „„liberate“*) în „paradisul com- 
unist* (citeşte: iadul pe pământ), în numele libertăţii, al emancipării 
popoarelor şi al democraţiei. (Despre greşelile şi nesocotita colabo- 
rare a democraţiilor occidentale la creşterea URSS-ului vezi Jean Fr. 
Revel: Comment les democraties finissent, Paris, 1983; iar despre 
parodia democraţiei actuale şi falsitatea ei vezi Stan M. Popescu: La 
autopsia de la democracia. Un estudio de la anti-religion. Buenos 
Aires, 1984, Ed. Euthymia, 500 pag.) 

Ţarul, prin urmare, cadavru îngropat. Sfânta Rusie, a treia 
Romă. ,,Apărătoarea Ortodoxiei, trupuri, cadavre neingropate, 
neingropate anume ca să poată fi arătate şi „„mişcate:* de comunişti, 
adecă de atei, după bunul lor plac, adecă după interesele politice. În 
realitate, comuniştii le duc spre groapă, cu pompă sinistră şi de- 
zonoare demnă de iadul marxist instaurat în 1917 în Rusia, ajunsă 
„închisoarea popoarelor“*! 

Dar e bine să mai insistăm — şi niciodată nu vom insista 
indeajuns — în natura acestui iad comunist. „Religia este suspinul 
celor oprimaţi'*, care în suferință caută mângâiere în ajutorul lui 
Dumnezeu, care este creat, inventat de omul suferind. , „Religia este 
opiul poporului“ (Marx: Constribuţii la critica Filosofiei dreptului 
de Hegel). „Religia este un fel de vodcă bulgară, în care sclavii 
capitalismului îşi îneacă durerea““ (Lenin: Socialismul şi religia). 
„Lupta contra religiei este... de dreptul lupta împotriva lumii a 
cârei armă spirituală e religia'* (Marx: ibid..). Între religie şi doctrina 
comunistă există „opoziţie absolută“ (Engels: Progresul reformei 
sociale). Aceasta este, în sinteză, doctrina comunismului iar perse- 
cuţia religioasă şi distrugerea bisericilor şi uciderea preoţilor, etc. 
este aplicarea practică, cum se ştie şi cum dovedesc faptele în toate 
țările subjugate de comunism. Prin urmare, nu mai poate fi nicio 
îndoialăcă între Religie şi marxism există o totală contradicţie şi că 
marxismul, mai dogmatic decât însăşi religia, nu va renunţa la 
aceste dogme materialiste, ce aparţin esenței marxiste, niciodată 
De fapt, adversarii cei mai puternici ai marxismului sunt religia şi 
proprietatea privată, care „,alienează:“, adecă îndepărtează pe om de 
el însuşi, de destinul lui pământesc şi-l împiedică să realizeze „„raiul 
pe pământ '* propus de comunişti. (Fulton J. Sheen: Communism and 

the Conscience of the West, cap. 3 şi 4 şi Joseph Hâffner: Christliche 
Gesellschafislehre, partea 2-a, secţia 2-a). Cu toate acestea şi cu 
toată persecuția religioasă care are loc în URSS, fostul cap al 
Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitrop. Sergey, cu ocazia aniversării 
revoluţiei comuniste ruseşti (7 noemvrie 1942), evident din slugăr- 
nicie, felicită pe Stalin — în numele clerului şi al Bisericii — zicând: 
„Salutăm din toată inima şi cu toată plecăciunea, în persoana Ta, pe 
capul forțelor noastre armate şi al celor spirituale, ales de 
Dumnezeu'* (şi aşa vor face toţi capii acestei Biserici pravoslave, 
siluite şi batjocorite, până azi (vezi: Maurice Hindu: Morher Russia, 
cap. XXI, Ed. Hermes). Din nenorocire, ştim că şi la români, la 
bulgari şi la sârbi, Biserica pravoslavă a căzut în acelaş servilism, 
procedând întru toate după învăţătura şi exemplul Bisericii surori 
moscovite-ruse şi aceasta după porunca şi ukazul Ţarului Roşu, 
oricare ar fi numele lui, „„Sun lacrimae rerum“! Bizantinism? Da şi 
nu! Da, întrucât în ambele cazuri, mă refer la Bizanţ şi la Moscova, 


persoanele consacrate lui Dumnezeu şi lucrurilor sfinte, „„ierarhii“*, 
se ploconeau şi se ploconesc nedemn în faţa celor pământeşti, a 
puterii politice, de care nu ştiu sau nu vor să se desprindă. Nu, 
deoarece, la Bizanţ, închinăciunea, „plecăciunea“*, deşi servilă, se 
făcea în faţa unui împărat creştin şi care întrucâtva apăra interesele 
dreptei credinţe, pe când „„ierarhii'* pravoslaviei de azi, dela 
Moscova şi aiurea, se înclină cu profundă nedemnitate în faţa „„celor 
fără Dumnezeu şi fară patrie“*, ce în realitate sunt mai răi decât 
păgânii şi pe care-i servesc în dauna Bisericii şi spre scandalul 
credincioşilor! In schimb, preoţilor, prelaţilor şi aşijderea credin- 
cioşilor care nu servesc idolilor şi nu aduc laudă „„Ţarului Roşu'*, 
care nu servesc ateismul şi descreştinizarea, le este reservată 
Siberia, închisoarea sau groapa. Glorie lor, căci, cum spunea Tertu- 
lian, în vremea persecuțiilor păgâne: „,sanguis martyrum, semen 
christianorum'*. Aşa a fost şi aşa va fi şi acum. Aceşti martiri ai 
credinţii, clerici sau mireni, ortodoxi sau catolici, în realitate trăiesc 
adânc adevărul, marele adevăr ascuns, dar enunțat poetic în minu- 
nata legendă a ,,Curţii de Argeş". Cu sângele lor nevinovat, vărsat 
pentru „lege şi neam'*, pentru Dumnezeu şi Ţară, se plămădeşte şi 
se zideşte Marea Biserică a României de mâine, în unitatea nu numai 
naţională ci şi în cea a credinţei, cu toată certitudinea. Jenfa, 
sacrificiul vieţii lor, e bine primit în faţa Domnului! Quis capere 
protest, capiat! 
Dar cineva ar putea obiecta, impotriva afirmației noastre, zicând 
că imperiul rusesc e mai tare şi mai mare ca oricând şi că niciodată nu 
a fost aşa de extins ca acum. Obiecţia aceasta este, în realitate, mai 
mult aparentă decât reală. Asta o ştiu întâi de toate chiar înşişi ruşii. 
Într'adevăr, precum este binecunoscut — cu nelimitatul ajutor eng- 
lez şi mai ales american — Rusia a putut termina războiul ca 
învingătoare şi apoi, cu acelaş nepreţuit concurs aliat occidental, 
prin diferite acorduri şi tratate, — taxate, cu multă dreptate şi 
obiectivitate, „„infame“* şi de „trădătoare a democraţiei şi a drep- 
turilor popoarelor“ — şi-a putut extinde hotarele mai mult ca 
oricând, ba chiar mai mult decăt şi-ar fi putut închipui însuşi Ţarul 
Roşu, al timpului, Stalin, ,,noul Mongol'. (Vezi: Bohdan 
Chudoba: Rusia y el Oriente de Europa, Ed. Rialp, Madrid 1980, 
pp. 380 ss; J.F. Revel, op. cit. mai ales partea a 3-a şi a 4-a). Noi 
însă ştim că „extinderea: aceasta, injustă şi nemeritată, prin care un 
popor primitiv şi un Stat artificial a ajuns să domine, cu forţele 
armate, jumătate din Europa — ţări cu mult mai civilizate decât 
Rusia şi cu trecut glorios, incomparabil superior asiatismului rusesc 
— de fapt, nu înseamnă nici vitalitate, nici întinerire şi nici întărire. 
Dimpotrivă, este slăbire şi un pericol mai activ şi mai grav pentru o 
fermentare mai profundă şi o descompunere mai rapidă. Cu atât mai 
mult că ţările peste care s'a extins, le ocupă şi le subjugă cu forțele 
armate, exploatându-le în modul cel mai infam (furând, deportând, 
ucigând şi terorizând, etc.), sunt toate antiruse şi au devenit tot mai 
antiruse (iar comuniste nu au fost niciodată, deci devin şi mai 
anticomuniste în acelaş timp). Sunt ca o piatră greoaie la stomac, ce 
nu poate fi nici digerată şi cu atât mai puţin asimilată. Deci rămâne 
ca un adevărat ciment şi cu timpul paralizează fiinţa, se transformă 
în adevărat venin, din ce în ce mai virulent şi mai activ. Astfel, prada 
înghițită cu atâta lăcomie, ea însâşi se răzbună, print'o lege dreaptă a 
naturii. Lege pe care nimeni nu o poate viola fără ca să rămână 
nepedepsit. „„Natura non agit frustra!“* Prrin urmare, această „„lă- 
ţire“* a URSS-ului, — a ursului sovietic — ce pare spectaculară, 
rămâne numai spectaculară, adecă numai aparentă, dar în realitatea 
istorică este dăunătbare peste măsură, Rusiei şi poporului rus, căci 
şi-a înmulţit duşmanii şi şi-a sporit greutăţile. Cine se măreşte şi 
creşte prin extindere — extindere de atare natură, mai ales — pierde 
în adâncime şi slăbeşte în intensitatea forţelor vitale, fără să mai 
amintim de risipirea necesară a forţelor peste toate extinderile subju- 
gate. De fapt, Rusia este singura țară care dispune de armata cea mai 
numeroasă din lume. După anumite statistici neoficiale (căci Rusia 
nu publică niciodată statistici oficiale adevărate!), Sovietele ar avea 
sub arme opt milioane de soldaţi, dintre cari mai bine de jumătate în 
orientul asiatec, mai ales întinşi pe imensa frontieră cu China, care 


5 P9.6 


Sovieticii trişează din nou 


Domnul Hugues Keraly, renumit anti-comunist francez, 
a contactat pe luptătorul sandinist nicaraguan, colonel Eden 
Pastora, elementul militar determinant în răsturnarea lui 
Somoza, pentru a-i pune anumite întrebări. 

Eden Pastora, refuzind alianţa sovieto-cubană, a foştilor 
tovarăşi de ieri, devine cel mai înverşunat adversar al re- 
gimului comunist, instalat în Nicaragua. În acest scop, a 
constituit o armată de voluntari, cu care a eliberat o zecime 
din teritoriul ţării. 

El expune jurnalistului francez, situaţia rezistenţii îm- 
potriva regimului comunist. 

Forţele armate ale rezistenţii ar fi capabile să răstoarne 
comunismul din Nicaragua, cu condiţia de a putea dispune de 
armamentul necesar, începe el. Voluntari dispuşi să se bată 
sunt suficienţi, climatul de nemulţumire, de teroare, instau- 
rat, se pretează la recrutarea de elemente. Ne lipsesc însă 
armele. Nu dispunem decât de 7-8000 de puşti, majoritatea 
din primul răsboi mondial, în timp ce adversarul nostru, 
dispune de armament modern. 

Soldaţii lui, copii de 14-15 ani, recrutaţi din regim, se bat 
cu ardoare, pentrucă li s'a inculcat ideea, că cei din faţă, sunt 
fostele gărzi somoziste, care vor instala din nou teroare în 
ţară. 

Pregătirea militară, efectuată de ofiţeri cubani, este de un 
bun nivel. Dispun de 150.000 de soldaţi, dintre care jumătate 
milițieni şi 15.000 de mercenari. 

Circa 8000 cubani, cu puteri ilimitate. Dintre ei, 3000 
ofiţeri de elită, cu doi generali şi veterani, din cei ce au 
participat la răsboiul din Angola şi Mozambic. 

Materialul sovietic, ultra modern, ca Sam 7, din care am 
capturat câteva exemplare. 

La întrebarea, cine ar putea câştiga partida, răspunsul 
este clar: sovieto-cubanii. În primul rând, ei sunt mai bine 
înarmaţi. Apoi, soldaţii noştri sunt ucişi, pentrucă nu au arme 
şi nu vor fi înlocuiţi. Poporul lipsit de ajutor cade în disperare 
şi prin consecinţă, sursa noastră de recrutare epuizată. În- 
tun an, cel târziu, totul va fi terminat, dacă nu ni se dau 
arme. Avem nevoie de cel puţin 30-40.000 de puşti, pentru a 
face faţă situaţiei. 

Dar, Statele Unite vă ajută? 

Ne ajută dar în cantităţi insuficiente, pentru a putea 
exercita o presiune reală asupra regimului şi a-l pune în 
dificultate. 

Ei vor recunoaşte regimul, dacă acesta se angajează să nu 
transplanteze comunismul în celelalte ţări latine din America 
Centrală, cum ar fi Salvador, Honduras, Guatemala, etc. .. . 

Diplomaţia americană îşi face iluzii, crezând că vor putea 
încercui comunismul în Nicaragua. În acest scop, sunt dis- 

puşi să înceteze orice ajutor dat luptătorilor anti-sandinişti 
din Salvador. Negociază deja acest acord, similar celui con- 
tractat în 1962, în Cuba, când Castro a acceptat ca rachetele 
sovietice să fie demontate, în schimbul recunoaşterii regi- 
mului. Am văzut consecinţele. Sovieticii, prin Fidel Castro, 
au reuşit să se împlanteze în Nicaragua şi mâine în toată 
America Centrală. Ei nu trăiesc decât din slăbiciunea şi 
credulitatea adversarilor. 


de FILON VERCA 


Ortega, echivalentul lui Castro în Nicaragua, negociază, 
ca odinioară dictatorul cuban, încetarea sprijinului militar dat 
rebelilor salvadoreni, în schimbul încetării sprijinului ameri- 
can, dat luptătorilor anti-sandinişti. 

Sovieticii fac doi paşi înainte şi unul înapoi, politica, care 
a reuşit întotdeauna, graţie naivităţii Occidentului. Singura 
retragere a Rusiei Sovietice a fost cea din Somalia, înlocuită 
cu instalarea în Abisinia, poziţie strategică mult mai impor- 
tantă. 

Acest act ar putea fi asimilat unei strategii sau a unei 
diversiuni şi nici de cum al unei retrageri, consimţită în urma 
unui acord internaţional. Sovieticii trişează din obiceiu. E 
natura lor. Cei ce le dau încredere, o plătesc scump. 

Statele Unite nu vor tolera livrarea de arme strategice 
moderne. Nu! Categoric nu! În schimbul acestei concesii 
consimţită de Sovietici, ei vor repeta gafa fâcută cu Fidel 
Castro, în 1962, de Kennedy. 

Cine iese câştigător din acest marşandraj? Nu este greu de 
ghicit, lumea liberă încă! 


. . a. . 
Rusia şi timpurile ... 
devine şi se manifestădn ce în ce mai agresivă faţă de URSS. Rusia 
ştie prea bine că Siberia este teritoriu mongolic şi că a treia mare 
putere din lume, China, are nevoie de spaţiu vital. Siberia constitue 
deci, nu numai o invitare ci 0 necesitate vitală. Este „„Lebens- 
Raumul'* Chinei şi al Mongpolilor, în general. Pe altă parte, această 
extindere şi subjugare nemiloasă, brutală şi asiatică în stăpânire şi 
metode, întăreşte, în mod decisiv, sentimentele naţionale şi sporeşte 
setea de libertate în toate țările ocupate, le face şi mai naţionaliste şi 
mai vitale, mai unite, mai anti-ruse şi mai anti-comuniste, chiar dacă 
sunt guvernate de autorităţi comuniste (impuse tot cu forţa), iar Ruşii 
devin tot mai urâţi şi mai odioşi în inima acestor popoare şi chiar în 
faţa lumii. Ruşii sunt, de fapt, azi: „„călăii popoarelor'*; Rusia: 
„„marea închisoare a naţiunilor'* şi pericolul cel mai mare şi mai 
dinamic pentru lumea întreagă! Dece? Pentrucă dinamita imperialis- 
mului rusesc (vechi exploziv „„ţarist**) şi tritolul sovietico-comunist 
(exploziv al „ţărilor roşii“), sunt mereu gata şi pot fi aprinse în orice 
moment, chiar şi din greşeală, în sens universal. În particular, ştim 
că activează peste tot, în cele cinci continente, sub diferite forme. 
Trecând acum la îmbătrânirea comunismului şi a regimului co- 
munist, constatăm şi, deci, afirmăm că este la fel de evidentă. Este 
îmbătrânit fiziceşte, sufleteşte şi practic. Este îmbătrânit în sistem, 
în aparatul guvernativ şi în toate forţele Partidului. Cu alte cuvinte: 
este anchilozat în toate fibrele esenţiale, în toate forţele vitale, pe 
lângă faptul că sistemul comunist, ca atare, este de mult separat de 
realitatea istorică, politică, economică şi socială, etc. Aş spune mai 
corect: comunismul ca doctrină s'a născut mort, copil avortat; ca 
practică şi experienţă istorică a răspândit moartea prin teroare şi 
foame; dar ca utopie a ştiut crea o preudosperanţă, deoarece a ştiut 
exploata o situaţie reală: injustiţia socială existentă în multe ţări, din 
care, cu propaganda bine ticluită, a făcut steag, steag internaţional: 
„„proletari din toate țările, uniţi-vă!“* Ştim cum au fost uniţi, cum au 
realizat ,,justiţia“* şi care sunt rezultatele! Comunismul este, aşadar, 
moarte şi ură, brutalitate şi luptă; pe cât de antinatural, pe atât de 
artificial. Iată dece nu era viabil şi de fapt niciodată şi nicicând nu a 
putut să se impună decât cu forţa brută. Dar nu numai că este 
îmbătrânit, dar este superat de mult. (Vezi: Bertram D. Wolfe: 100 
Years in the Life of a Doctrine, New York, 1965; o analiză a 
comunismului, la lumina documentelor. ŞI a realităţii.) 
6 VA URMA 


Dr. Alex. SUGA 


Rezistenţa naţională în Basarabia 


Ştirile care ne parvin din Basarabia sunt rare şi incomp- 
lete. Relaţii amănunțite despre situaţia din Basarabia nu ne 
poate da nimeni. În primul rând sunt puţini aceia care vin din 
Basarabia, iar cei care vin sunt atât de înfricoşaţi încât nu vor 
să vorbească. În al doilea rând nu există o circulaţie liberă 
între românii din zona ocupată de Rusia, Basarabia şi de 
restul României. Circulă însă o serie de zvonuri, dar nu pot fi 
controlate. Despre unul dintre acestea se va ocupa relatarea 
noastră, 

Turişti veniţi anul trecut în lumea liberă povestesc că 
dealungul Prutului pe o distanţă de 20 de km, ţăranii ar fi 
părăsit satele din cauza jafurilor soldaţilor sovietici şi a 
locuitorilor de dincolo de Prut. Motivul jafurilor ar fi lip- 
surile din Basarabia. Este cu siguranţă şi un pic de adevăr. În 
Rominia situaţia economică este catastrofală, dar în Uniunea 
Sovietică este şi mai rea. Din Basarabia se duce totul spre 
Rusia şi populaţiei nu-i mai rămâne nimic. Motivul jafului ar 
fi explicabil. Şi explicabil este şi faptul că românii din Mol- 
dova nu se pot apăra de invadatorii jefuitori de peste Prut. 
Cine îndrăzneşte să se opună rusului? 

Cert este însă un fapt: dincolo de Prut există o rezistenţă 
naţională. La începutul deceniului al şaselea a fost chiar ,,o 
rezistenţă armată în Basarabia“. Ziarele vremii au scris des- 
pre aceste revolte însă nu fuseseră localizate. Revoluții ar- 
mate au avut loc şi în Basarabia. Martorul nu poate fi pus la 
îndoială: este fostul vice al KGB-ului, Semion Zwigun. 
Acesta a scris în memoriile sale apărute în 1977 la Moscova 
următoarele: „La începutul deceniului al şaselea au avut loc 
revolte armate în Basarabia“. 

Nu se ştie cine a iniţiat revolta armată. Ştim însă că în 
anul 1964 a luat fiinţă o organizaţie numită „Federaţia demo- 
crativă socialistă“ întemeiată de învățătorul Nicolae Dragoş, 
ajutat de Nicolae Tarnovschi. Majoritatea membrilor au fost 
recrutaţi dintre studenţii Institutului de Artă din Chişinău. 
Nicolae Dragoş şi Nicolae Tamovschi au fost condamnaţi în 
anul 1965 la câte şapte ani închisoare. Printre membrii a- 
cestei organizaţii mai putem cita pe următorii: Cucereanu 
Nicolae, născut în anul 1941, Vasile Potalschi, născut în anul 
1936, Sterie Cemertan, născut în anul 1938 şi Ivan Cerd- 
nicev, născut în anul 1938. Toţi aceştia au fost condamnaţi în 
1964 la câte cinci ani închisoare. Interesant este faptul că toţi 
aceşti condamnaţi sunt născuţi puţin înainte de invazie sau 
după invazie, că au fost educați în spiritul ideilor lui Marx şi 
Lenin şi că nu le-a rămas nimic din ele. Au fost şi au rămas 
ROMĂNI. Aceasta înseamnă că ideile marxiştilor nu mai 
entuziasmează. Şi un stat care nu poate da tinerilor un ideal 
este sortit pieirii. 

Dealtfel Uniunea Sovietică este o relicvă istorică, un 
anacronism în era atomică şi a sborurilor interplanetare. Se 
ştie că toate imperiile imperialiste s'au spulberat şi că în 
curând va urma şi rândul Uniunii Sovietice. Nu se poate 
vorbi de o dată precisă! Dispariţia acestui monstru modem 
este însă sigură. 


Uniunea Sovietică şi respectarea tratatelor 


Agenţia de presă sovietică „„Novosti“* a răspândit o broş- 
ură de 54 de pagini cu un titlu semnificativ: Cine calcă 
tratatele internaţionale? Şi ca cititorul să nu creadă că ţara 
care calcă tratatele internaţionale este Uniunea Sovietică, pe 
copertă, într'un chenar negru se pot citi următoarele: „„Un- 
iunea Sovietică a fost şi va fi de părere că tratatele inter- 
naţionale odată încheiate, trebuiesc să fie şi respectate'“. 
Cuvintele de mai sus nu-s rostite de un oarecare om politic, ci 
de ministrul de externe sovietic, Andrei Gromiko! 

Dacă ar fi aşa cum spune Gromiko, desigur că la ora 
actuală n'ar exista colonii, şi anume state odinioară inde- 
pendente! Nu vrem să facem polemică, dar ne permitem să-i 
punem cţeva întrebări d-lui ministru sovietic Gromiko. 

Oare nu s'a angajat Uniunea Sovietică să respecte dreptul 
la autodeterminare? De ce nu l-a respectat? 

De ce oare a fost trimis la Bucureşti procurorul Vişinschi 
care a ameninţat pe regele Mihai, ca într'un interval de două 
ceasuri să formeze un guvern impus de Moscova? 

Ar putea d-l Andrei Gromiko să numească o singură ţară 
şi numele unui singur om politic ales de popor într'una din 
țările ocupate de Uniunea Sovietică după 19447 

Răspunsul este clar: nu există țară ocupată de Uniunea 
Sovietică, unde poporul este liber să-şi aleagă forma de 
guvernămint şi reprezentanţii săi. 

Acolo unde are putere Uniunea Sovietică, dreptul este 
călat în picioare, țările sunt jefuite şi locuitorii transformați în 
sclavi. Dovada: dincolo de Cortina de fier începe zona de 
groază condusă de tirani! 

Comportamentul Uniunii Sovietice degradează dreptul 
internaţional şi calcă în picioare toate drepturile cucerite de 
indivizi şi de popoare. Este o sfidare a întregei lumi civilizate 
ca Uniunii Sovietice să i se încredințeze misiuni în organi- 
zaţii internaţionale! 


MATHIEU BASSARABA, 


Raport de activitate 
al Asociaţiei ,„Anti-lalta“< 


Raportul de activitate al Ligei „„Anti-lalta'*, primul raport dela 
infiinţare, pune accentul mai mult pe partea organizatorică, inregistrarea la 
Judecătoria din Dusseldorf ca persoană juridică provocându-ne multe greu- 
tăţi trebuind să ducem o susţinută şi îndelungată corespondenţă cu Poliţia din 
Dusseldorf. 

— Prima acţiune după obținerea înregistrării a fost un comunicat pentru 
presă, pe care l-am trimis presei româneşti din exil Şi presei germane. 

— Am salutat cu satisfacţie declaraţiile făcute de vicepreşedintele ame- 
rican George Bush la Viena, în Septembrie 1983, prin care a accentuat că 
Statele Unite nu recunosc Europa de est ca un hinterland al URSS-ului Şi nici 
impănirea Europei 

— După rezoluţia introdusă în Noiembrie 1983 în Congresul american 
de către deputatul din Illinois Tom Corcoran, în care cere guvernului 
Statelor Unite să denunțe acordurile dela Ialta, am trimis o scrisoare de 
felicitare la care, cu data de 29 lunie 1984, am primit o frumoasă scrisoare de 
răspuns, fotocopia acestei scrisori trimiţând-o şi personalităţilor proemi- 
nente din exil 

— Am fost impresionați de corespondenţa dintre domnul Radu Bu- 
dişteanu şi vicepreşedintele Statelor Unite George Bush. Activitatea patrio- 
tică a domnului Radu Budişteanu ne umple inimile de satisfacția de a fi 
români şi de lupta pentru eliberarea României de sub jugul comunist. 

— Am primit multe scrisori de aderare la Liga „Anti-Ialta'* din Statele 
Unite, Canada, Spania, Franţa, Belgia, Austria, Australia, Argentina, 
Brazilia şi Republica Federală Germania. O sarcină de viitor fiind organi- 
zarea acestor grupe. 

| Salutăm şi alte organizaţii „„Anti-lalta'*, în diverse țări europene şi de 
peste ocean. Intre 27-29 Aprilie 1984a avut loc la Bad Homburg un Congres 
intitulat „„Schluss mit Jalta'*, la care au participat luptători „„Anti-lalta“* din 
URSS, Polonia, Letonia, Cehoslovacia, Ungaria, Republica Federală 


Germania şi Afganistan. Cu cât vor fi mai multe asociaţii „„Anti-lalta'*, cu 

atât scopul nostru sperăm să-l obţinem cât mai iute. Atunci vom desfiinţa 

Liga noastră şi vom fi bucuroşi că efortul nostru a obţinut abolirea „„Ruşinei 

mileniului în care trăim'*. 

Între timp un alt senator american, Robert Karstens, s'a alăturat celor 

care luptă contra sclavizării Europei de răsărit. 

— Intre sarcinile noastre de viitor notăm câteva: 

1. Reorganizarea Comitetului de conducere cu noi membri activi şi 
hotărâți în activitatea lor. Ne bucurăm în mod deosebit să avem 
asentimentul domnului Radu Budişteanu de a fi preşedintele nostru de 
onoare, 

2. Cu speranţa că Ronald Reagan va fi reales preşedinte al Statelor Unite 
prin scrisoarea noastră de felicitare îi vom solicita să continue susţinut 
lupta pentru desclavizarea Europei de răsărit. 

3. Iniţierea cât mai multor acţiuni de popularizare a Ligei „„Anti-lalta“* 

Şi a scopurilor ei, lărgirea bazei ei de masă, Cu ajutorul nemijlocit al 
membrilor săi Liga „„Anti-Ialta'* va sta mereu pe baricadele unui crez 
sfânt românesc. 

Adunarea generală a aprobat raportul de activitate şi a ales următorul 

Comitet de conducere: 

preşedinte dr. Victor Malcoci, 

vice-preşedintele dr. Christian Paul Sinescu, 

secretar Nicolai Paul, 

casier Eugenia Dumitrescu 

membri in Comitet Nicolae Craiu, Vasile Mantea şi dr. Alexandru Suga. 

Comisia de cenzori: Maria Ghilescu, Aurel Ionescu şi Christian 

Malcoci. 

Pentru conformitate: preşedinte Dr. Victor Malcoci 


Disputa ortografiei 


Am citit o parte din desbaterea relativă la vechea şi noua 
ortografie românească, în ziarul Lupra-Le Combat, al dlui 
M. Korne şi gândul m'a dus înapoi la primii ani ai studenţiei, 
când deabia se instaurase la putere regimul comunist. Se 
făcea atunci mare caz despre „„analfabetismul“* în care „„re- 
gimul de tristă memorie burghezo-moşieresc-fascist"* lăsase 
bietul popor muncitor. Era pe vremea când oamenii de mare 
valoare, cu înaltă calificare profesională, dacă nu erau în 
închisori, erau siliţi să accepte cele mai simple, cele mai 
umile munci, ca să poată trăi. Avocaţi chelneri sau strungari, 
colonei lustragii, etc. Cei care au trăit acele vremuri le 
cunoaştem. (Să-i ferească Domnul pe cei din democraţiile 
occidentale de asemenea experienţe. La toate avertismentele 
noastre, ei parcă şi-au pierdut auzul.) Toată presa, mega- 
foanele pe străzi, la manifestaţiile de masă, în şcoli şi şe- 
dinţe, se făcea mare caz despre grija şi efortul de alfabetizare 
al „„Partidului'*, despre un procent minim de analfabeți. 
Domnitorul A.I. Cuza legiferase din secolul trecut, învă; 
tământul primar gratuit şi obligator. Şoptită dela ureche la 
ureche, circula următoarea satiră: 

Printre ziariştii streini invitaţi să vadă cum decurge pro- 
cesul de alfabetizare, a venit şi un polyglot. La gară hamalul 
ştia nemţeşte, şoferul de taxi vorbea franceza şi italiana, la 
hotel, bineînţeles, portarii vorbeau mai multe limbi streine. 
Pe stradă, un muncitor dela pavaj, îi cere foc să-şi aprindă 
ţigara şi constată că ştia engleza. Atunci uluit îl întreabă pe 
muncitor: C 

— Domnule, unde sunt analfabeţii în ţara aceasta, unde 
să-i caut? 

— Dela ministru subsecretar de stat în sus, i-a răspuns 


muncitorul. 

Nu cere nimeni dle Mircea Boldeanu (vezi Lupta nr. 9. 2 
lan. 1984) „că peste 22 de milioane de români îşi vor 
modifica obişnuinţele de dragul citorva mii de răspândiţi de 
toate vânturile?** Deosebirile mici de ortografie nu sunt o 
piedică să ne înţelegem cu cei mai tineri. Cei din ţară nici n'ar 
avea curajul s'o facă şi ştiţi dece. Nici nu cred că trebuia 
desbătută acum această problemă. Deabia le-am atras atenţia 
duşmanilor, în cazul că n'au aflat. 

Mulţi nu putem accepta ortografia unui guvern şi a unei 
academii naţionale, impuse ţării noastre de către o putere 
streină, duşmană de secole, mai barbară cu noi acum, ca 
niciodată în istorie. 

Datorită ortografiei vechi, miros, nu numai după con- 
ţinut, cine trimite mânifestele anonime, menite să sădească 
confuzie în lumea exilului. Au mai constatat-o şi unii ga- 
zetari din Occident. 4 

Cine începe cu o concesie, mai face şi altele. Eu nu sunt 
dispus să fac niciuna călăilor poporului nostru, celor care 
m'au constrâns să părăsesc, cu mult regret, spaţiul mioritic şi 
pe cei dragi. 

Vocala â, î, deşi nu sună frumos, mi-e dragă. Ea mă ajută 
să-i depistez chiar pe streinii care vorbesc perfect româneşte. 
Unii dintre ei au făcut totul ca să ajute la instaurarea com- 
unismului, cu toată ospitalitatea noastră, care ne-au terorizat 
la noi acasă, care ne-au falsificat istoria şi limba, pe placul 
asupritorilor, 

C.D. 


Miracolul Crăciunului 


Această poveste a fost scrisă de un copil venit nu de mult 
din RSR. Cum revista CURIERUL a apărut mereu, fie cu 
mult înaintea sărbătorilor, fie cu destul de mult timp după 
sărbători, publicăm această istorioară care vrea să suplineas- 
că lipsurile redacţiei prin absenţa subiectelor religioase do- 
rite. Anca Voinarosky are un puternic fond mistic, iar preo- 
cupările pentru lectură şi artă, îi depăşesc cu mult virsta. lată 
mai jos povestea simplă pe care a scris-o în seara sărbătorilor, 
când toţi cei din jurul ei petreceau in veselie Naşterea 
Domnului. 


* 


Era odată un mic orăşel numit Forni şi locuit de câţiva 
oameni. Între ei trăia şi Julian Carnaway, împreună cu fami- 
lia ei. Familia Julianei avea şapte persoane, în afară de ea. In 
ordine, dela cel mai mare la cel mai mic, erau: Jake, Aurora, 
Christine, Dan, micuța Karine, Mama şi Tata. 

Familia Camnaway era săracă. Stăpânea o casă cu patru 
camere şi o baie. Domnul Carnaway avea un magazin în piaţa 
oraşului, dar din păcate comerţul nu-i mergea bine. Astfel, 
deşi multe necazuri apăreau în calea familiei Carnaway, se 
descurcau atât cât să supravieţuiască. 

Dar să începem povestea. Era ultima săptămână a lui 
Octombrie, şi familia Carnaway era în drum spre Veniville 
Park, pentru ultimul picnic al anului. Acolo, la vale curgea 
un râu neastâmpărat, având pe maluri poiene cu iarbă grasă şi 
verde. În anii 1920, maşinile erau inventate, dar numai cei 
bogaţi puteau săşi le permită, aşa încât Carnaways au trebuit 
să meargă pe jos. Ajungând în parc impreună cu familia ei, 
Coinie, (Mama, aşa cum o numeau ei), aruncă o pătură mare 
pe iarbă. Apoi spuse copiilor că pot merge să se joace, dar cu 
mare grijă, pentru a nu cădea în Manequin River. 

Mama aduse mâncarea dela coşul de picnic la pătură, şi o 
aşeză apoi pe Karine cea micuță, la joacă. Mama îi trimese pe 
Marcus (Tata) după lemne în pădure, să se poată încălzi la 
căderea nopţii. După ce Tata îi pierduse din faţa ochilor, 
Mama îşi aminti că trebuia să spună copiilor de lupul mare şi 
rău, care locuia în pădure lingă râu. Disperată, a luat-o la 
fugă. Avea sentimentul că ceva rău s'a întâmplat. Fugea, mai 
repede şi mai repede, până şi-a găsit copiii. Erau toţi în 
siguranţă şi nu se aşteptau s'o vadă pe Mama cu faţa în- 
lăcrimată. Ea s'a repezit la copii şi i-a îmbrăţişat pe fiecare în 
parte. 

Pe când se întorcea la locul de picnic, Mama şi-a dat 
seama că a lăsat-o pe Karine singură. Îl trimisese pe Jake să 
fugă la Karine şi s'o aducă, ea nemaifiind în stare să fugă, cu 
respiraţia întretăiată. După vreo douăzeci de minute, Jake 
veni înapoi. Faţa îi era albă. Părea că ghiaţa îl năpădise şi l-a 
îngheţat. I-a mai spus mamei cu glas impietrit de Karine că 
nu era de găsit nicăieri! Toată familia S'a adunat în poiană. 
Tata era neliniştit. Nu înţelegea nimic şi nu ştia unde poate fi 
micuța Karine. A rămas împietrit când a înţeles adevărul. 
Intr'o clipă, familia s'a împărțit şi au pornit în căutare. S'au 
înţeles ca într'o jumătate de oră să se întâlnească toţi, înapoi 
la pătură. Au cercetat cu disperare, iar la întoarcere, Julian a 
apărut cu boneţica roşie cu flori albastre a surioarei lor. 
Familia a căpătat astfel bobul de speranţă de care avea atâta 

nevoie. Tata i-a şoptit mamei cuvinte bune, încurajatoare: 
„O vom găsi!** Apoi, ela spus familiei că pleacă în oraş după 
ajutoare, pentru a forma o echipă. Îl luă pe Dan cu el, aşa 
încât împreună să aducă cât mai mulţi oameni. ÎI lăsă pe Jake 
să aibă grijă de restul familiei în timp ce el şi Dan erau 
plecaţi. În lipsa lor, Mama şi Aurora au plecat iară în căutarea 


9 


de Anca Voinarosky 


Karinei, iar Jake şi restul copiilor au rămas să aştepte pe loc. 
Tata şi Dan s'au întors şi împreună cu ei, doctorul Marni, 
Thomas Felchinbower — proprietarul magazinului alimen- 
tar, Mark Evans, profesorul şcolii şi Glen Howards, vecinul 
familiei Camway. În acelaşi timp, s'au întors Mama şi Au- 
rora, fără niciun semn legat de Karine. Toţi bărbaţii s'au 
împrăştiat pentru căutare. La căderea nopţii, s'au dus acasă. 
In tot acest timp, Mama plângea. Se părea că-şi va pierde 
minţile de disperare. Spunea iar şi iar şi iar, că vina era a ei că 
s'a pierdut familia. Tata încerca s'o mângâie, dar în zadar. 
Cu speranţele pierdute, familia Carnaway s'a întors acasă, şi 
copiii au fost duşi la culcare. Era îngrozitor imaginea pă- 
tuţului gol al Karinei. 

Au trecut trei luni şi nici cel mai mic indiciu legat de 
fetiţă. Părinţii şi copiii Carnaway au pierdut orice speranţă că 
O vor mai găsi. 

Copiii erau de-acum în vacanţa de Crăciun, cea mai tristă 
vacanţă din viaţa lor. Au avut brad de Crăciun, dar copiii nu 
credeau că Moş Crăciun va mai veni. În noaptea Ajunului, 
Julian ieşi puţin afară pentru a mai arunca o privire la cer, 
înainte de culcare. Şi miracol. Acolo sus, sclipea cea mai 
mare, mai strălucitoare şi mai minunată stea pe care a văzut-o 
ea vreodată în viaţa ei. Părea că pluteşte pe boltă . ... . Juliana 
urmat-o şi aşa, spre mirarea €i, a ajuns în parcul Veneville, 
apoi în pădure lângă râu. Acolo, într'un mic luminiş, pe un 
pat frumos, stătea Karine! Julian s'a repezit la fetiţa învelită 
frumos şi a strâns-o la piept. Miracolul Crăciunului s'a îm- 
plinit! Julian a privit în sus: steaua dispăruse, dar bucuria pe 
care a adus-o pe pământ era adevărată. Julian a spus cu voce 
tare: „„Dumnezeule mare, mulţumesc pentru minunea Ta, 
pentru puterea pe care mi-o dat în viaţă. Sunt din nou fericită. 
Mulţumesc Doamne. Amin!** S'a ridicat apoi aruncând încă 
o privire culcuşului de frunze în care Dumnezeu o aşezase pe 
Karine şi a pornit spre casă cu surioara ei cea mică, în braţe. 
După câţiva paşi, Julian a privit înapoi. Patul şi luminişul nu 
mai erau. Julian nu s'a putut opri să nu exclame din nou 
»„Mulţumesc Doamne!** Minunea Crăciunului se pogorâse 
pe pământ! 


Incă ceva despre mişcarea legionară... . 


naţional-socialistă care să laude principiile morale ale Le- 
giunii Arhanghelul Mihail. Nici înainte, nici în timpul in- 
ternării, nici după Buchenwald. În schimb, toţi legionarii îşi 
amintesc căhotărirea de a-l asasina mişeleşte pe Corneliu Z. 
Codreanu şi pe ceilalţi fruntaşi legionari în timp ce-i duceau 
legaţi în cătuşe, fusese luată de Carol II imediat după ce se 
întoarse din Germania, de la întilnirea cu Adolf Hitler... 


Aron Grămadă : PANOPTICUM PANOPTICUMPANOPTICUM 


VLAD GEORGESCU: „Istoria româ- 
nilor dela origini până în zilele noastre“. 
»»Tomul'* a apărut sub auspiciile „Academiei 
Româno-Americane de ştiinţe şi arte“, în 
1984, cu un cuvânt înainte al dnei Maria 
Manoliu-Manea. Dna Manea scrie în esenţă, 
că această carte este „„mai mult un început 
decât o concluzie“, pentru ,,0 discuţie mai 
largă, în care opiniile, interpretările, experi- 
enţele tuturor, să se confrunte cu măsură şi 
cumpătare . . ..** Tot Dna Manoliu mai scrie 
că „„nu impărtăşeşte întru totul opiniile ex- 
puse de autor“. Pentruce această notă de pre- 
venire? Vom vedea mai departe. 

În „Cuvântul românesc'* a apărut o re- 
cenzie foarte elogioasă a cărţii dlui V.G., 

urmată de o alta foarte critică semnată de d. 
Niţă Nicolae în „„Libertatea:*. În consecinţă, 
discuţia este deschisă, încercând să partici- 
păm şi noi la dialogul „„mai larg“* recomandat 
de dna Manoliu în Prefaţă. 

Nu este şi nu poate fi vorba de o Istorie a 
românilor, ci numai de un conspect însumând 
ridicola cifră de 379 pagini. Din acest număr 
foarte redus de pagini, numai 227 sunt re- 
zervate „Istoriei românilor dela origini“*, iar 
152 constituiesc o înseilare de date şi fapte, 
un fel de antologie a debitului propagandistic 
comunist, aranjat cu multe subtilităţi politice. 
Acest capitol pentru care d. V.G. a scris „,is- 
toria'* este intitulat „„Dela România Mare la 
democraţia populară (1948-1947)**. Chiar 
din titlu, d. V.G. substitue valorile politice 
tranzitorii unei valori morale majore, de sine 
stătătoare. Pentrucă una este România mare, 
ocupând planul esenţial în care se desfăşoară 
valorile specifice naţionale, morale şi spiri- 
tuale, şi cu totul altceva reprezintă experienţa 
formelor politice, mereu trecătoare. Ca să 
scrii într'un număr atât de restrâns de pagini, 
oricât ai prezenta de sintetic „istoria dela 
origini“, este o cutezanţă, dacă nu chiar o 
iresponsabilitate. Dar să ne întrebăm ce aduce 
nou cartea dlui V.G.? Dela Xenopol, Iorga, 
Giurescu — să nu mai pomenim pe Vasile 
Parvan care prin munca şi geniul său a oferit 
surse de cercetare pentru multă vreme de aci 
înainte oamenilor de ştiinţă serioşi — până la 
d. V.G., este o cale astrală. Să fie numai un 
simplu rezumat? Dacă da, cu ce scop? Puteau 
fi reeditate uşor şi cu o cheltuială mai mică 
opiniile istoricilor citați mai sus. Cu ce in- 
tenţie — repetăm întrebarea — s'a ti 
această „„istorie':. Ce pot corecta „,opin 
istoricului Vlad Georgescu, catapultat în mi- 
jlocul lumii libere de un Institut comunist? 
Care poate fi autoritatea morală a unui om 
care şi-a mobilat bazarul intelectual cu... 
„„Cea mai avansată ştiinţă a tuturor timpurilor: 
„„marxismul'*. Undeva se află cheia ŞI răs- 
punsul acestor întrebări. D. Vlad Georgescu, 
este sau poate fi, o victimă a regimului com- 
unist. Că este, o dovedeşte această „istorie“, 
pentru care nu-l facem pe deplin răspunzător, 
dar poate continua să se manifeste ca victimă, 
să fie tolerat şi încurajat, şi atunci eroarea nu 
este accidentală, ci... dela origini. Istoria 
românilor dela origini a fost scrisă de savanţi 
în urma cercetărilor a zeci de ani, sau a unor 
vieţi total dăruite acestei probleme. Ca să te 
prezinţi în lumea civilizată cu un conspect de 
227 pagini, este intolerabil. lar ca să mai fii şi 


elogiat, este o adevărată conspirație. 

Atunci, unde-l plasăm pe d. Vlad Geor- 
gescu? ÎI plasăm unde se plasează el însuşi. 
D. V.G a urmărit două scopuri care se în- 
trețes: 

1, Să se acrediteze ca istoric; 

2, Să dea autoritate ultimelor 152 pagini, 

care sunt principalul său obiectiv. În aceste 
pagini, d. V.G. are o oarecare vitrină de 
pamfletar, dar insuficient desvoltat. D. V. 
Georgescu a reuşit să fie (şi să rămână şi la 
postul de Radio Free Europe), un subtil şi 
tendenţios propagandist comunist, prin aceea 
că dezvoltă toate tezele comuniste cu privire 
la anticomuniştii cunoscuţi bine din 1919 pâ- 
nă astăzi. Asta în primul rând. Di. Vlad 
Georgescu nu scapă nici un prilej să denigreze 
pe cei ce au ridicat — primii! — baricadele 
luptei impotriva bolşevizării României. De 
atunci, din 1919 şi până astăzi, toate tribu- 
laţiile oamenilor politici români, au pendulat 
între scopurile lor ascunse şi garanţiile Ma- 
rilor puteri, pe care Mişcarea legionară le-a 
denunțat la timpul respectiv ca fiind nu numai 
ineficiente, dar periculoase ordinei noastre 
naţionale şi creştine. Ce face d. V.G., printre 
altele în cartea sa? Încearcă să scormone or- 
ginile întemeietorului M.L. şi afirmă că... 
„sin parte sunt neromâneşti'“. „„Istoricul** nu 
cunoaşte şi n'a auzit măcar de tragedia celor 
ce-şi schimbau numele cu rezonanță prea ro- 
mânească (Codreanu), în cele ale stăpânilor 
trecători, ca să poată scăpa de pârjol ei şi 
familiile lor. DI. Vlad Georgescu, ale cărui 
pagini de „istorie contemporană“ le gami- 
seşte numai cu afirmaţii şi date incontrola- 
bile, deci false, afirmă că Mişcarea legionară 
era naționalistă (VAI! CE PĂCAT GRAV!), 
„antisemită şi antioccidentală“*. Dar nu 
spune şi anticomunistă! 

Mai departe, acelaşi „,istoric** scrie de- 
spre „,cultul conducătorului care nu exista 
până atunci în gândirea sau în viaţa politică 
românească. . . .** Nu scrie despre dragostea 
şi devotamentul cu care au fost înconjurați 
Comeliu Codreanu şi Horia Sima, dela tânăr 
la Bătrân, nici de încrederea oamenilor din 
câteva generaţii, din care foarte mulţi savanți, 
intelectuali de mare prestigiu, şi de cel mai 
mare număr de profesori universitari pe care 
i-a avut vreodată un partid politic în România, 
ci despre „.cultul personalităţii“*, expresie la 
modă în vocabularul comunist. „Cultul per- 
sonalităţii“ îl poate determina un om la cârma 
ării, şi nu unul mereu în opoziţie, iar altul 
mereu în exil. La pagina 157, „„istoricul“* 
revenind asupra unei teme pe care o părăsise, 
citează câteva fraze pe cre le-a scos din tolba 
cu intenţii frauduloase. Nici stilul citatelor, 
nici scopul luptei legionare, nu erau cum le 
prezintă insidios d. V.G. Ceeace era în sub- 
stanţa ei Mişcarea legionară şi obiectivele 
mari, escamotează oridecâte ori se iveşte o- 
cazia, iar dacă ocazia nu apare, o inventează 
cu îndemânare marxistă. Tot capitolul celor 
152 pagini, transpiră atât în vocabular cât şi 
din unghiul sub care pune problemele (noi sau 
vechi), de aburii institutelor marxiste pe care 
le-a absolvit. Perioada de „.civilitate şi libera- 
lism de tip clasic din Viaţa politică româneas- 
că'*, a constat în asasinarea celor care lipeau 
afişele electorale, în sfidarea legilor şi Con- 


10 i 


Situţiei, in răpirea şi otrăvirea adversanlor 
politici, în aservirea economiei şi finanțelor 
româneşti, unor forţe străine interesate pentru 
descompunerea ordinei româneşti pentruca 
apoi să ne poată domina. 


„Mulţi dintre aceşti avangardişti — ne 
asigură d. V.G,, substituindu-se de-acum cri- 
ticului literar — au avut simpatii pentru miş- 
cările de stânga', citând pe Eugen Ionescu, 
Brâncuşi, Enescu, Mircea Eliade, Emil 
Cioran, numindu-i însă ostili... . „oricărei 
dictaturi'*. Insinuarea este evidentă ca şi puţi- 
nătatea argumenltaţiei „istoricului“. În acest 
capitol, ca şi celebrul critic literar Ovidiu 
Crohmălniceanu, suprapunînd planurile cre: 
iază confuzia de care se foloseşte ca să-şi 
acrediteze tezele. La pg. 258, creionând toate 
datele care în mod firesc puteau conduce spre 
o altă concluzie, iată ce scrie „istoricul“: 

»La 14 Ianuarie 1941, Antonescu l-a vizitat 
din nou pe Hitler la Berchtesgaden, unde i 
S-au comunicat datele planului Barbarosa şi i 
s-a dat mână liberă în a-şi lichida adversa- 
rii'*. Ca o consecinţă firească a binecuvân- 
tării lui Hitler pentru acţiunile antilegionare 
ale conducătorului Ion Antonescu, a început 
rebeliunea. Primul act a fost materializat prin 
convocarea la Bucureşti a tuturor prefecţilor 
civili, numiţi în conformitate cu legea pe care 
o semnase însuşi Antonescu, în înlocuirea lor. 
cu prefecţi militari. Ceeace a însemnat o lovit- 
ură de stat. În continuare însă, d. V.Q. nu se 
mulţumeşte cu această constatare şi bate 
câmpii, descoperind la microscop „0 echipăa 
morţii cu scopul asasinării Conducătorului“*, 
dar şi o grupare „,comunizată““, care „purta 
tratative cu P. Groza în vederea stabilirii unei 
colaborări cu comuniştii“*. Asta în 1941! Pe 
cei ce-au făcut parte din „gruparea comuni- 
zantă'”, istoricul le ignorează numele. Nu 
citează cel puţin unul singur. L-a lipsit dosarul 
Securităţii, sau indicaţiile dela Bucureşti. Nu 
i-a găsit nici în „„studiile'* lui Fătu şi Spă- 
lăţelu. Dsa se foloseşte doar de o confuzie a 
cavaleristului Ion Antonescu, suprapunând 
numele lui Dumitru Grozea, care a fost şeful 
muncitorilor legionari, peste al lui Petre 
Groza, „„comunistul de salon'*, cum îl 
numeau tovarăşii săi. Nefericitul Vlad 
Georgescu, păşind din improvizație în impro- 
vizaţie şi din sminteală în sminteală, — iată 
că precum gura păcătosului din poveste, 
spune şi dsa adevărul câteodată, Cităm: „,În- 
trunirile prcum şi organizarea detaşamentelor 
para-militare, au continuat într'un ritm acce- 
lerat. ... fără ca legionarii să bănuiască că 
Hitler (cacofonia aparţine istoricului), îi pă- 
răsise deja şi că soarza înfruntării dintre ei şi 
general fusese hotărâtă la Berchtesgaden. 
Abea întors la Bucureşti, Antonescu a luat o 
serie de măsuri antilegionare. . . .**, etc. (De 
reţinut: după întoarcerea lui Carol II dela Hi- 
ter, a fost asasinat Corneliu Codreanu, iar 
după întoarcerea lui Antonescu, a început cea 
mai cruntă acţiune de disolvare a Mişcării, 
urmată de condamnări la moarte, sau de asasi- 
nate sub toate formele). Fireşte că Mişcarea 
legionară n'a acceptat să i se dea cu piciorul în 
spate după ce îl adusese la putere, pentrucă 
Antonescu nu avea o altă formaţie politică pe 
care să se bizuie, şi astfel M.L. a reacţionat. 
Deci, de aci a început rebeliunea generalului 


Antonescu. Dela măsurile lui, care au 
culminat cu înlocuirea prefecţilor civili cu 
prefecţi militari. Mai departe, la pg. 277, d. 
V.G. scrie, cităm: ,„Compoziţia etnică a 
partidului comunist, a cadrelor de conducere 
mai ales, a continuat să fie mulţi ani nero- 
mânească, ,,în ciuda influxului de legionari 
primiţi în partid in urma înțelegerilor dintre 
Ana Pauker şi unii conducători al Gărzii 
(Noembrie 1944-August 1945) reprezentaţi în 
special de fostul secretar general al mişcării, 
N. Petraşcu. D. Vlad Georgescu este stupid! 
Neinformat, de rea credinţă prea adesea şi 
tendenţios întotdeauna. ÎI invităm pe d. Vlad 
Georgescu să-şi sprijine afirmaţia indicând un 
singur nume, chiar la postul de radio Free 
Europe. Dacă este un om de onoare! Dar d, 
V.G. nu numai că nu este un om de onoare, 
dar face impresia unui trepăduş care pescu- 
eşte în ape turburi. Pentrucă insinuiază că au 
fost legionari chiar „in cadrele de conduce- 
re** ale partidului comunist. O astfel de afir- 
maţie sub pana unui istoric, trebue sprijinită 
pe date şi nume controlabile, precise. Am fost 
prezent în acele timpuri în toată drama pe care 
a trăit-o şeful ad-interim al Mişcării legio- 
nare, cu care aveam contacte frecvente, atât 
în locuinţa lui Vică Negulescu de pe strada 
Alecu Russo, cât şi în alte locuinţe din Bu- 
cureşti. Cunosc pas cu pas toată strădania 
profesorului Nicolae Petraşcu, pentrucă 
foarte adesea se sfătuia cu cei din imediata lui 
apropiere. Grija lui a fost să-şi salveze onora- 
bil trupa, după ce aliaţii au părăsit complet 
Europa de răsărit. Comuniştii nu aveau în fapt 
decât un singur adversar de care se temeau şi 
pe care voiau să-l lichideze: legionarii. În 
linie mare, convenţia dintre Teohari Georges- 
cu (nu Ana Pauker), şi Mişcare era: legio- 
narii, inclusiv cei paraşutaţi şi cei din grupele 
de rezistenţă din Munţi, să se predea cu tot 
armamentul, iar partidul comunist care 
de-acum era statul, se obliga să nu facă nicio 
anchetă, dându-le actele necesare pentru con- 
tinuarea studiilor, sau pentru refacerea fami- 
liilor. Atât! Scopul cu care au făcut această 
aparentă cesiune comuniştii, îl cunoaştem şi 
este pentru oricine uşor de bănuit: mai bine 
supraveghezi mişcările unui om liber, dcât ale 
unuia din munţi şi păduri. În dimineaţa 
imediat următoare acestei înțelegeri, am fost 
convocat de profesorul Petraşcu, punindu-mă 
în temă asupra amânuntelor fixate la această 
„convenţie“*, şi ultimele lui cuvinte au fost: 

— Te duci in Banat şi iei comanda pro- 
vinciei, Datele de pe teren le vei lua dela. . . 
(mi-au fost indicate două nume). Grije mare 
să nu cadă depozitele de armament şi să nu fie 
implicaţi în primele rânduri ale acţiunilor cei 
ce s'au predat. Abea de acum inainte incepe 
adevărata noastră organizare, în toată ţara. 
Dumnezeu să te ajute!"* 

Cum bine este ştiut de cei cu mintea neîn- 
fierbântată de marxism sau veleităţi politice, 
luptele de partizani au continuat încă multă 
vreme. Organizarea Mişcării legionare în 
toată țara îşi urma cursul normal, în special în 
Transilvania (Serban Secu), Banat, şi Mol- 
dova. Organizaţia din Bucureşti (Puiu Flo- 
rescu), era foarte numeroasă, dar mai fără- 
miţată din cauza supravegherii deosebite a 
Securităţii. După arestarea mea la Arad 


(1945) în urma unei confuzii şi a eliberării, tot 
în urma unei confuzii, Securitatea nefiind 
incă bine organizată, profesorul Nicolae 
Petraşcu m-a trimes în Moldova, cu aceleaşi 
recomandări, inlocuind pe avocatul Nicolae 
Pâslaru, care era prea cunoscut la comanda 
regionalei. Paralele cu cele de mai sus, iată ce 
scrie d. V.G. la pagina 306: „„Grupul lui Dej a 
condus cu prudentă pricepere procesul de rea- 
bilitare a vechilor noţiuni de patrie şi naţiona- 
lism, curăţindu-le de sovietism şi internaţio- 
nalism, restituind naţiunii multe din valorile 
ostracizate după 1948. Principalul instrument 
folosit în această campanie de revenire spiri- 
tuală, a fost istoa'*. Deci, Gheorghiu-Dej a 
fost adevăratul naţionalist — după cum scrie 
d. V.G. — şi nu Comeliu Codreanu, Horia 
Sima şi Mişcarea legionară. Doriţi o dovadă 
mai elocventă de stupiditate şi iresponsabili- 
tate? Doriţi o dovadă mai perfectă de insa- 
lubritate morală? Acest „„tovarăş* după ce a 
absolvit Institutele marxiste din cadrul parti- 
dului comunist român, dă lecţii de naţiona- 
lism în lumea liberă, dela tribuna unui post de 
radio american şi de pe scaunul de director al 
secţiei române al acestei instituţii. Să ne mai 
mirăm că un ofiţer al F.B.I.-ului era spion 
sovietic, sau că oamenii din imediata apropie- 
re, deci de cea mai mare încredere ai lui 
Roosevelt şi Willy Brandt erau agenţi comu- 
nişti? 

În sfârşit, la capitolul „Cultul personali- 
tăţii şi socialismul dinastic**, d. V.G. revine 
odată în plus asupra unei teme pe care o în- 
drăgeşte. lată ce scrie năzdrăvanul nostru is- 
toric: „Singura analogie care s'ar putea face 
cu trecutul ar fi cultul conducătorului practi- 
cat în legiune, un cult despre care a fost vorba 
într'unul din capitolele precedente'*. Că d. 
V.G. n'a înţeles nimic din trecutul vieţii po- 
litice dintre cele două răboaie, nu este de 
mirare, şi — în parte — nici vina lui. DI V.G. 
este victima educaţiei pe care a primit-o în 
institutele de specialitate, iar acum îşi face 
ucenicia, Ceeace condamnăm la d. V.G. este 
lipsa de responsabilitate şi gângăveala, într'o 
disciplină pe care vrea s'o manevreze, în mod 
tendenţios. 

Dar, ce crede şi ce poate spune d. Buckley, 
mai ales după apariţia acestei cărţi? 


N.E.P. 


De curând, un bâzâit asurzitor, creiat de 
mass media, şi o polcă cunoscută, un pas 
îndărăt.., doi paşi înainte, ne supără ure- 
chile. 

Turism neaşteptat: un nr. 2 se plimbă prin 
Anglia şi face declaraţii uimitoare, un eco- 
nomist a picat la Pekin şi nu vorbeşte decât 
contracte comerciale, ţările golfului par să se 
înţeleagă frățeşte întru Allah, un prim 
ministru mediteranian foarte activ până mai 
ieri demisionează în grabă, alţi conducători 
de state sunt întrezăriţi în Canare cu intenţia 
de a pune ordine in Maghreb. 

Fapte fără legătură veţi zice! 

Marii Iniţiaţi, văd în toate aceste întimplări 
minunate, nişte sfori trase de ,„Marele 
Frate'*, ca ripostă realegenii Preşedintelui 


vi 


Americii, fără încuviințarea „„Nomenklatu- 
TEL: ue 

Căci, pe lângă conferinţe care vor deschide 
drumul spre o nouă destindere, pe lângă o- 
ferte de pace planetară şi spaţială, se 
petrec fapte contradictorii 

Un „„dumping de aur“" care ar putea ajuta la 
destabilizarea şubredei econimii capitaliste, 
intoxicarea Germaniei prin ecologişti în cartel 
cu DI Willy Brandt, terorizarea Polonezilor 
care au îndrăznit să ridice capul, manevre 
dubioase care ar putea exemplifica o tăere a 
energiei pentru NATO, o creştere monstruoa- 
să a terorismului peste tot, în afara Raiului 
comunist! 

Mari Iniţiaţi sunt cei cari prin minune au 
scăpat din Europa de Est, care tot pn minune 
au fost primiţi în Vest, unde să-şi vadă liniştiţi 
de „„libertate"*, lucrul care pare să-i intere- 
seze mai mult!. . 

În numele lor vă rugăm, să nu credeţi în 
filmul de ficţiune în care trăim! Oameni şme- 
cheri conduşi de duhuri rele vă vor păcăli incă 
0 dată, căci sunteţi buni şi naivi şi nu puteţi 
concepe iadul! Mergeţi pe drumul plănuit di- 
nainte şi reamintiţi-vă de Bismarck 

AM.M 


CU OCAZIA conferinţei internaţionale a 
populaţiei, ultima statistică oficială anunță 
pentru 1984 o populaţie de 4,76 miliarde de 
locuitori. 


ÎNTR-UN INTERVIU acordat postului de 
radio Madrid, preşedintele guvernului spa- 
niol, d. Filip Gonzales, a declarat: „Franco a 
fost protagonistul unui episod foarte dur al 
trecutului nostru, dar el aparține deja istonei 
Spaniei. Nu putem şterge istoria. Mi se pare 
ridicol a căuta să dărâmăm statuile lui 
Franco" 


LONDRA. După cum afirmă BBC, 
URSS cheltueşte în fiecare an mai mult de 
100 milioane dolari pentru a bruia emisiunile 
de radio în direcţia teritoriului său. Ceeace nu 
împiedecă circa 14 milioane de sovietici să 
asculte odată pe săptămână, emisiunile inter- 
zise. Dimpotrivă foarte numeroase emisiuni 
în toate limbile care difuzează prin emițătoare 
foarte puternice de radio Moscova, nu sunt 
supuse niciunui bruiaj din parea ţărilor din 
lumea liberă. 


ÎN URMA pensionării episcopului Trifa 
dela conducerea Episcopiei Române din 
USA, la finele lui Iunie 984 scaunul episcopal 
a rămas vacant. La 20 Octombrie 1984, s'a 
trecut la alegerea unui nou episcop, fiind de- 
semnat să ocupe acest loc, P.S. Episcop Vicar 
Nathaniel. 

Episcopul Nathaniel s'a născut la 12 lulie 
1940, din părinţi români emigraţi în USA din 
Bihor. Studiile teologice le-a făcut în USA, la 
Colegiul Sf. Procopie din Lisle, Illinois, şi 
le-a terminat la Universitatea Pontificală Gre- 
goriană din Roma. 

Transmitem P.S. Sale Episcopului Natha- 
niel urarea pentru o păstorire rodnică, odată 
cu felicitănile redacţiei revistei noastre 


PANOPTICUMPANOPTICUM PANOPTICUMPANOPTICUM 
ÎN E ORE CE RE SEI E PE RE ZE TE ZI 


„PPE ENE A RE NERA CAREI E ERE = SE ESEIST a 70 


RUGĂM  ABONAŢII NOŞTRI SĂ 
ACHITE ABONAMENTELE LA ÎNCEPU- 
TUL ANULUI. ÎNTRUCÂT PRIETENUL 
ŞI SUSŢINĂTORUL „,CURIERULUI' D. 
TRAIAN GOLEA NU NE MAI POATE 
FACE CULESUL CU LITERA DE TIPAR- 
CARTE, SUNTEM CONSTRIANŞI SĂ A- 
CHIZIŢIONĂM MAŞINILE ELECTRONI: 
CE NECESARE ACESTEI OPERAȚII. A- 
CESTE MAŞINI COSTĂ FOARTE 
SCUMP, DAR NE POT ASIGURA APARI- 
ŢIA REVISTEI, DAR ŞI A ALTOR PUBLI- 
CAŢII. AJUTORUL DAT DE ABONAȚII 
NOŞTRI CA ŞI PÂNĂ ACUM, VA FACE 
POSIBILĂ APARIŢIA ÎN CONTINUARE 
A REVISTEI. 

„CURIERUL“ NU ESTE SUSŢINUT FI- 
NANCIAR DE NICIO ORGANIZAŢIE 
SAU PERSOANĂ PARTICULARĂ. 


„„ACAO NATIONAL", An II, Noembrie 
1984. Nr. 9. Revista de luptă anticomunistă şi 
naţională, este scrisă în limba portugheză şi 
apare la Sao Paulo, în Brasilia, sub condu- 
cerea dlui Romulo Augusto Romero. Numă- 
rul 9 din Noembrie 1984, publică integral 
interviul acordat de d. Horia Sima, Coman- 
dantul Mişcării legionare, dlui Georges 
Gondinet, şi publicat în revista franceză Tota- 
lie, numerele 18-19 din 1984. 


- 


„„ŢARA ŞI EXILUL: Curier informativ 
al Mişcării legionare. Septembrie-Octombrie 
1984. Director: Gheorghe Costea. Ca de obi- 
cei, revista apare cu serioase comentarii pe 
temele de actualitate. Scrisă cu nerv şi lucidi- 
tate, „Ţara şi Exilul'* trece în revistă toate 
evenimentele politice care agită cancelariile 
europene din lumea liberă, neomiţând trage- 
dia românilor de acasă. În numărul 11-12, de 
care ne ocupăm, şeful Mişcării legionare, d. 
Horia Sima, semnează editorialul intitulat „A 
treia categorie"*, din care cităm: 

„„Bineîinţeles, asupra comuniştilor există o 
unanimitate de opinie că ei nu pot să facă 
parte din organisme destinate să lupte tocmai 
contra... comuniştilor. Necazul e că aceşti 
comunişti din exil nu sunt totdeuna uşor de 


identificat, pentru a se lua măsurile cuvenite | 


contra lor. Ei se strecoară, se filtrează, apar 
sub alte etichete, din care nu lipseşte nici 
aceea de „„democrat'*. Ar trebui ca exilul să 
dispună de un fel de agenţie centrală de cerce- 
tare şi informare, cum ar fi F.B.I., pentru a 
descoperi pe agenţii camuflaţi ai regimului 
dela Bucureşti”*. Mai departe: „Dar să-l luăm 
pe generalul Antonescu. După „„victoria'* 
dela 23 Ianuarie 1941, după ce a zdrobit aşa 
zisa „rebeliune legionară'* cu ajutorul divi- 
ziilor germane, jubila de bucurie. Salvase 
Statul dela „,desordine:* şi „„anarhie**. În rea- 
litate făcuse un imens serviciu Moscovei, 
golind Statul de substanţa naţională, cu tine- 
retul anticomunist, indispensabil când se plă- 
nuia o cruciadă contra imperiului dela răsărit. 
Să ne imaginăm că lonel Brătianu, când a 
intrat Romania în război contra Austro-Unga- 


riei, în 1914, ar fi dat ordin să fie arestaţi şi 
închişi toţi cei ce susțineau acest război, toţi 
luptătorii pentru Unirea Ardealului cu Patria 
Mamă. Nu ar fi fost dement să'i vedem pe 
părintele Lucaci, pe Octavian Goga, pe pă- 
rintele Moţa, în fundul puşcăriilor tocmai 
când soldatul român trecea Carpaţii? Aşa a 
procedat Antonescu, A arestat floarea tinere- 
tului român tocmai când se pregătea campa- 
nia din Rusia. Moscova a recoltat la 23 Ia- 
nuarie 1941, un mare triumf în România, un 
superb cadou, graţie „„idiotului-util** Anto- 
nescu, care fără să fie comunist şi fără să-şi 
dea seama, a sfărâmat coloana de rezistenţă a 
naţiei contra comunismului, Mişcarea legio- 
nară'”. 

Ocupându-se de alegerile din USA, un co- 
mentator al revistei „„Ţara şi Exilul'*, scrie: 
„Dar cel mai mare respect ce trebuie să ară- 
tâm lui Reagan e că pentru întâia oară un 
preşedinte al Statelor Unite a stabilit criteriul 
moral în lupta dintre lumea liberă şi comu- 
nism. Conflictul cu Rusia, a spus el, nu e de 
ordin economic, ci de ordin moral. El n'a 
ezitat să denunțe Rusia ca un „„Lmperi al rău- 
lui'*. Este un pas important înainte, care va 
mobiliza energiile morale ale lumii libere:“. 


Emigrarea preoţilor germani din. 
România. În comparaţie cu numă- 
rul total al Germanilor care emi- 
grează anual din România — pes- 
te 10.000 în medie anuală în ul- 
timii 5 ani și aproximativ 15.000 
anul trecut — numărul pastorilor 
protestanți din Transilvania care, 
se hotărăsc să trăiască în Ger- 
mania occidentală este, cel puțin 
la prima vedere, infim. Numărul 
pastorilor luterani strămutați a- 
nul trecut din Transilvania în Re- 
publica Federală a fost de 11. În 
ultimii cinci ani, numărul lor s'a 
ridicat la 119. Aceasta a însem- 
nat însă aproape o înjumătățire a 
numărului de pastori parohi de 
care dispune Biserica luterană: 
149. La fel ca alte biserici ale 
minorităţilor naţionale din Româ- 
nia, biserica luterană a Sașilor 
este conștientă că existența sa 
este periclitată, Apelul lansat 
de episcopul luteran Albert Klein 
la sfârşitul anului 1982, cu pri- 
lejul adunării generale a acestei 
biserici, cu lozinca biserica nu. 
emigreaza, a lost ignorat atât a- 
nul trecut cât și la începutul a- 
nului în curs de o mare parte a 
propriului său cler, 

Emigrarea preoților pune în pe= 
ricol nu numai biserica, ci și e- 
xistența Sașilor ca una din mino- 
rităţile naţionale, Rolul bisericii. 
în păstrarea limbii, și culturii pro- 
pri! în cursul istoriei este cunos- 
cut. Ce-i drept, datorită curentu- 
lui puternic în favoarea emigrării 


12 


numărul credincioșilor este în 
scădere. Acum 15 ani, numărul 
credincioșilor luterani era de 187.- 
000. Până la sfârșitul anului 1982 
el scăzuse la 150.000, iar actual- 
mente se cifrează la aproximativ 
139.000. In pofida acestei scăde- 
ri cu mai mult de o cincime a nu- 
mărului _ credincioșilor, preoții 
rămași încă în România nu mai 
sunt în măsură să facă față ne- 
voilor spirituale ale credincioși 
lor. Numărul parohiilor vacante 
este în creştere. Cazul orașului 
Mediaș este tipic, Din cei 4 pas- 
tori luterani ai orașului, 3 au pri- 
mit deja autorizația de a părăsi 
definitiv România și aşteaptă a- 
acadarea vizei de plecare, Se 
vorbeşte că şi cel de al patrulea 
cleric luteran al orașului ar fi fă- 
cut cerere de plecare. 


Până nu de mult, pierderile de 
clerici, în urma emigrării, puteau 
fi compensate prin numărul mare 
de studenţi la academia teologi - 
că, astfel incât parohiile vacante 
puteau Îi încredințate unor pas- 
tori tineri, dispunând nu numai de 
o bună pregătire teologică, ci și 
de fervoarea necesară pentru în- 
deplinirea unei chemări atât de 
dificile. Cu un an în urmă însă 
Departamentul Cultelor din Bu- - 
curești a decis să restrângă dras- 
tic numărul studenţilor admiși să 
înceapă studiul teologiei, justi- 
ficând această măsură prin lipsa 
de fonduri. Conducerea bisericii 
luterane opinează că nu se poa- 
te vorbi de o politică directă sau 
conştientă a guvernului român de 
a măcina mai întâi biserica lute- 
rană și apoi pe această cale în- 
săși naționalitatea germană din 
Transilvania. In sprijinul aces- 
tei opinii se aduc două argumen- 
te: mai întâi, restrictiile puse în 
vigoare de guvernul român în ce 
privește pregătirea unui schimb 
de mâine suficient, lovesc și ce- 
lelalte biserici, lar în al doilea 
rând, se arată că cota cererilor 
de plecare aprobate este mai re- 
dusă în cazul clericilor decât pon- 
derea acestora în totalul solici= 
tanților de autorizare a emigră- 
sia Se oate replica însă că dacă 
acest lucru este exact, nu este 
mai puţin adevărat că, ponderea 
clericilor în totalul doritorilor de 
emigrare este mai ridicată decât 
ponderea lor în totalul Germani- 
lor din Transilvan ia. 

Pentru a încetini emigrarea pas- 
torilor ei, biserica luterană din 
Transilvania a luat ca model o 
măsură aplicată de regimul comu- 


d 


————— (00 


nist pentru a descuraja emigrarea, 
Este vorba de concedierea din 
postul ocupat, 


909 


PARIS. Comunitatea românilor din Fran- 
ţa, împreună cu Bisericile Ortodoxă şi Unită, 
au organizat la Paris comemorarea zilei de | 
Decembrie, data când s'a hotărât UNIREA 
TRANSILVANIEI cu ROMÂNIA, Come- 
morarea a avut loc Vineri 30 Noembrie, orele 
20,30, în sala parohială a Bisericii din AU- 
TEUIL 64 Avenue Theophile Gauthier 75016 
Paris. Cuvântarea festivă a rostit-o d. dr, 
Alexandru Danielopol. 


. 


Frankfurt. După cum anunţă ziarul ger- 
man „Frankfurter Allgemaine“*, guvernul ro- 
mân a acordat Egiptului pentru electrificarea 
țării, un imprumut de o sută de milioane de 
dolari. Un gest mărinimos al guvernului, dar 
pagubele sunt suportate de poporul român 
care suferă cumplit de tot felul de lipsuri, 
incepând cu hrana şi terminând cu lucrurile de 
strictă necesitate (săpun, chibrituri, etc, etc.) 


PEKIN. Pentru prima dată, China com- 
unistă a recunoscut eşecul „marelui salt în- 
ainte“*. Biroul său de statistică a acceptat să 
răspundă unor probleme ridicate de agenţia 
„„Associated Press** Chinezii mărturisesc că 
după calculele lor, 10 milioane de chinezi au 
murit de foame în această perioadă de colec- 
tivizare brutală, inspirată de „„gândirea ge- 
nială'* a preşedintelui Mao. După experţii cei 
mai competenţi, această cifră trebue multi- 
plicată cu trei pentru a ne descoperi pe cea 
adevărată. 


Li 


N. Th. RADVAN: Conrribuţiuni la gra- 
matica română: Ortografie, Ortoepie, Punc- 
tuaţie, Tipărită cu grijă, broşura cu titlul de 
mai sus aduce frumoase contribuţii la scrierea 
românească. D. Radvan păcătueşte numai 
sub raportul ignorării normelor stabilite de 
Academia Română dinaintea „erei'* comu- 
niste. Dela limba folosită „„de bătrânii noştri 
cronicari"*, până astăzi, ca în orice proces 
viu, limba noastră a suferit transformări de 
care trebue să ţinem seama. Creatorul limbii 
literare moderne este considerat cu temeinicie 
a fi Eminescu. Dar şi dela Eminescu limba 
română a evoluat, astfel încât înţelesul să fie 
mai limpede în comunicare, sau în exprima- 
rea unei idei. Avem libertatea să ne exprimăm 
cum dorim, la urma urmei, totul este să fim 
înţeleşi. Dar nu indivizii separați pot fixa nor- 
mele (ar fi o babilonie), ci institutele de spe- 
cialitate şi cu autoritate. Înlocuirea în scrierea 
literei Z cu D, de exemplu, credem că este un 
abuz, chiar dacă cronicarii scriau astfel. Cu 
câteva excepţii — credem noi — Gramatica 
dlui Radvan este folositoare şi indicată a fi 
citită cu atenţie pentru problemele pe care le 
pune. 

Broşura poate fi comandată la adresa: Pro- 
fosor Radvan Neculai Heim „„Alpenrute** 
3792 Saanen B.O. Schwitzerland. 


D. AUREL MANOLESCU din Montreal, 
Canada, ne roagă să anunţăm lansarea unui 
album de muzică veche regională (BASARA- 
BIA), şi a unui disc de muzică etnică româ- 
nească. În scrisoarea expediată revistei CU- 
RIERUL, d. Aurel Manolescu spune că nu 
trebuesc date uitării, „,simţămintele, dorurile 
Şi aspiraţiile românilor aflători între Prut şi 
Nistru'*, excelent prezentate de limba noas- 
tră, şi a melosului popular cu unele inflexiuni 
bizantine", pe care le întregesc atât albumul 
anunţat cât şi discul, Publicarea a fost reali- 
zată cu ajutorul financiar al Ministerului mul- 
ticulturalismului din Canada. 

Preţul albumului este de 15 dolari, iar al 
discului de 10 dolari, la care se adaogă taxele 
de expediţie. Atât albumul cât şi discul, pot fi 
comandate la „„Le Pantenteux Inc.** 975 
Saint-Andre, Montreal P.Q. H2L 3G4 Cana- 
da. Tel. 514-288-0740. 


* 


„Lucruri noi şi vechi“*. Redactor Eugen 
Motz. Publisher Doru Motz. Revista are un 
caracter religios şi este foarte frumos tipărită, 
în Fairfax, Virginia (9304 Annapolis Ct., 
Fairfax, VA 22032), Dispunând de admira- 
bile mijloace de cules litera, tipăreşte în ro- 
mână, rusă, poloneză, franceză, germană, 
spaniolă, portugheză, etc. Din rubrica „„Răs- 
pundem cititorilor'*, cităm această notă: 
„„Cunoaşteţi şi alte persoane vorbitoare de 
limba română, care ar dori să primească re- 
Vista Lucruri vechi şi noi? Atunci vă rugăm să 
ne trimiteţi adresele pentru a le-o expedia 
imediat“. 


„LIBERTATEA“. Redactor Niţă Nico- 
lae. Reproduce articolul lui nae lonescu 
„„Naşterea“*, alături de o frumoasă ilustrată în 
culori, reprezentând Naşterea lui lisus. Re- 
vista face cu fiecare număr un pas înainte, atât 
sub aspect grafic, cât şi al conţinutului. În 
articolul „La icoană", LIBERTATEA evocă 
sadicul asasinat din pădurea Tâncăbeşti (din 
timpul „liberalismului de tip clasic“ al dlui 
Vlad Georgescu), la 30 Noembrie 1938, când 
a fost asasinat Corneliu Codreanu şi alţii 13. 
În fine, reținem articolul „„Pseudo-istoria 
Românilor a dlui Vlad Georgescu'*, semnat 
de d. Ovidiu Vuia, a cărui concluzie o cităm: 
>» »» «Printre lucrurile aduse de ei (emigranții, 
nu exilaţii), cel mai important produs de ex- 
port, cum o arată cartea dlui Vlad Georgescu, 
ar fi învăţătura marxist-leninistă prin aceasta 
joacă poate fără să-şi dea seama, rolul de 
ambasadori ai comunismului în lumea încă 
liberă”*. 

Viena 
Conform unei ştiri publicată de un ziar vienez 
mai mult de 50 la sută din personalul diplo- 
matic al aşa-numitelor „state socialiste** lu- 
crează direct sau indirect pentru serviciile de 
spionaj. (Kurier 1.12.1984). 


Viena 

La Viena circulă zvonul că fratele tiranului de 
la Bucureşti, Marin Ceauşescu, ar fi amenin- 
țat pe fratele său că va cere azil politic în 
Austria dacă va fi rechemat la Bucureşti. Ma- 


13 


rin Ceauşescu este şeful misiunei comerciale 
din capitala Austriei. Misiunea comercială ar 
fi un centru de spionaj reserist. 

(Kurier 6.12.1984) 
Viena 
Misiunea comercială cehoslovacă din capita- 
la Austriei condusă de Premsyl Strugal, fra- 
tele primului ministru ceh, este un centru de 
spionaj. (Kurier 6. 12. 1984) 


După cum se poate constata şi în Cehoslova- 
cia, ca de obiceiu în toate statele socialiste, 
„„nepotismul este la înălțime*“. După cum 
Nicolae şi-a plasat toate rudele în posturi 
mari, aşa şi în Cehoslovacia. 


Paris 

Dumitru Aninoiu, reprezentantul diplomatic 

al României în capitala Franţei şi-a luat rămas 

bun dela ministerul de externe francez. Ani- 

noiu este implicat în afacerile de spionaj din 

Franţa şi pleacă înainte de a fi expulzat 
(Kurier 6.12.1984) 


Paris 

În editura Jean-Claude Lane a apărut o lucrare 
cu un titlu semnificativ: ,„Bienvenue a 
Varmee rouge“. Autori: Pierre Antilogus şi 
Philippe Tretiack. Lucrarea poartă subtitlul: 
„„Le 1 guide pratique du collabo"". Printre 
sfaturile ce se dau viitorilor colaboratori cu 
armata roşie notăm două foarte practice şi 
semnificative; |. să-şi memoreze bine ziua 
când armatele roşii au intrat în Franţa, fiindcă 
această zi va fi caracterizată prin crime, jafuri 
şi violuri şi va fi declarată mai târziu „„săr- 
bătoare naţională, numită şi ziua eliberării“ şi 
2. să nu se înscrie în partidul comunist înainte 
de sorirea sovieticilor. O cane necesară 
pentru toţi „idioţii utili“. 


Munchen 

În traducere din limba engleză a apărut în 
editura „„Scherz* din Minchen lucrarea lui 
John Barron „KGB-heute'*. În original 
poartă titlul „KGB Today: The Hidden 
Hand'* şi a apărut în editura „The Reader's 
Digest Association''. În interval de numai 
câteva luni, cartea lui Barron a apărut în trei 
ediţii şi această înseamnă că lucrarea este de o 
mare importanţă şi de o mare actualitate. În 
anexe se găsesc numele tuturor spionilor so- 
vietici expulzați din ţările libere şi organi- 
zaţiile auxiliare KGB-ului. S'a scris mult de 
rolul nefast al Naţiunilor Unite. Meritul lui 
Barron constă şi în faptul că dă numele „„înal- 
ţilor funcţionari sovietici dela UNO, care lu- 
crează pentru KGB, dar sunt plătiţi cu banii 
cotribuabilului american. 

O carte care trebuie citită cu mare atenţie 


Bonn 

Guvernul german a cerut la începutul lunei 
Noiembrie 1984 ca următorii diplomaţi rese- 
rişti să părăsească teritoriul german: Constan- 
tn Ciobanu, lon Lupu, lon Grecu, Dan 
Mihoc şi lon Constantin. Diplomaţilor ro- 
măni li se impută că în loc de „.activitate 
diplomatică" s'ar fi ocupat cu acţiuni de 
Spionaj. Ei ar fi organizat acţiuni teroriste 
contra unei refugiate din Koln, ar fi făcut 
planuri de atac contra postului de radio 
»„Europa liberă'* şi că ar fi „primit ordin să 


PANOPTI 


CUM PAN 


OP 


TICUM 


PR RR RER ERE PE E PTC EI EEE ZIS 


ducă viu sau mort un refugiat român din Ger- 
mania în România“, 
(Kolnische Rundschau 10.11.1984) 


Liga „„Anti-lalta'* organizează 
la Koln între 18 şi 19 Mai 1985 un 
simpozion cu tema: „Dreptul la 
autodeterminare în lumina declara- 
ţiilor dela Ialta. Perspective. Posibi- 
lităţi. Urmări.“ Adeziuni şi infor- 
maţii dela: Nicolae Paul, Adersstr. 
45. Dusseldorf. Cheltuielile de de- 
plasare, masa şi hotelul cad în sar- 
cina participanţilor. 


Preşedinte Vicepreşedinte 
Dr. Victor Malcoci Dr. Paul Sinescu 


Colectia Studii Romanesti ne tri- 
mite spre publicare o scrisoare pri- 
mita la editura de la dl C. Vasiliu, 
New York: 


Dragă domnule Golea, 

Am primit Transilvania şi Basa- 
rabia si Bucovina pe care aţi avut 
amabilitatea de a mi le trimite cu 
atâta promptitudine. 

Vă mulțumesc că mi le-aţi trimis, 
vă mulțumesc că le-aţi scris, vă 
felicit că le-aţi publicat. Și nu nu- 
mai din partea mea, ci mai ales. 
pentru generaţiile tinere, pentru ro- 
mânii care nu știu, nu ar avea de 
unde și cum să afle, să cunoască 
istoria neamului din ultimii 60-70 
de ani așa cum a fost, nu aşa cum 
e măsluită, falsificată de “media“«. 
de propagandă, de vânătorii elec= 
torali, de dușmanii noştrii de vea- 
curi. 


In 1940 ostaș fiind, m'am. retras 
din Transilvania cu fruntea?n jos, 
cu ochii umezi de lacrimile de du- 
rere şi rușine pentru pierderea fără 
luptă şi pentru nedreptatea ce ni. 
s'a făcut Țării și Neamului de can- 
celariile vestice. 


În Dumineca aceea, când Româ- 
nia fusese confruntată cu Dictatul 


de la Viena, comandantul .aerodro- 
mului din Ciceu-Mihăești-Dej ma 
ales pe mine să ţin o conferință 
la Căminul Cultural din comună 
despre drepturile Românilor asupra 
Transilvaniei. 

Cunoștinţele mele și tinerețea 
mea au pus documentare și căldură 
în prezentarea şi motivarea dreptu= 
rilor noastre milenare asupra Tran. 
silvaniei, moşie străbună; a dato- 
riei noastre faţă de Neam și ară, 
căci noi acolo am fost de la înce- 
put, din negura vremilor. N'am ve- 
nit din stepele Asiei. 


Terminând, am trecut printr'un co- 
ridor de oameni mândri, hotărîți 
să-și apere glia, neamul, dreptatea, 
Țara, viaţa, 

După câteva ore numai am primit 
ordin să evacuăm și în noaptea a-. 
ceea au venit flăcăii satului la u- 
nitate să ne întrebe: Unde vă du- 
ceţi? De ce plecați? Mi-au cerut 
arme și muniții să-şi apere singuri 
Țara, dacă armata lor îi părăseşte. 
Erau trădați, părăsiţi, dar era Nea- 
mul care vorbea din fundul veacu- 
rilor prin acești tineri. 

Se repeta istoria de la 271. 

Rușinat de mine, dar mândru de 
ei, i-am îmbrățișat frățeşte și le-am 
spus să fie cuminţi și să aștepte, 
că ne vom întoarce, 


Apoi mai târziu, aşa cum bine 
ştiţi, ne-am bătut în Est ş Vest. 
Mişelia comisă cu Transilvania s'a. 
reparat, dar s'a menţinut în Basa- 
rabia și Bucovina. 


Studiile Dvs. sunt o replică, două. 
perechi de palme documentate aca- 
demic pe obrazul celor ce le-au 
provocat. Or fi simțit Dnii Lukacs 
şi Moynihan usturimea lor? / 

Moldovean din naștere, port, în i- 
nimă și'n minte pe toți Românii, ori 
unde ar fi, dar mă doare mai ales 
de cei aflați sub stăpânire străină, 
fie dincolo, fie dincoace de Prut. 5 

Aţi cheltuit timp, ați pus străda- 
nie și bani, dar v'aţi făcut datoria 
față de Neam, față de cei ce nu 
pot vorbi, ci numai să rabde şi să 
aştepte ziua izbăvirii care va veni. 


V'aţi făcut datoria și față de ge- 
nerațiile viitoare, căci dacă noi 
ne-om duce în Lumea Liniștii și a 
Marei Tăceri, urmaşii noștrii vor 
afla prin strădania Dvs și a celor 
cari ca şi Dvs lucrează neobosiţi 
pentru a-i face să știe ce afost, 
ce este, cine sunt ei şi care-i da- 
toria lor, sfânta lor datorie. 


V'aş fi îndatorat dacă mă veţi so-. p 


coti printre cei doritori să aibă și ! 
viitoarele Dvs publicaţii, să le a- 
daog celor ce le am și să le las 
urmașilor nostrii, ai tuturor, i 

Al Dvs cu cele mai bune senti- 
mente, C. Vasiliu, 


ee 


Expoziţia lui Gigi Arămescu. Bi- 
blioteca Publică a orașului Coral 


14 


Gables — orașul artiştilor și al li- 
teraţilor — a deschis o expoziție cu 
tablourile și. desenele lui Gigi A- 
Tămescu într'una din sălile somp-. 
tuoasei clădiri ce-i stă la dispozi» 
ție. Expoziţia s”a deschis cu in- 
vitaţii trimise de Miami- Dade Pub. 
lic Library System, ; 


| La deschidere, cu 
| tru artişti, 


L O recepţie pen- 
au venit cca 200 per- 
soane, cărora le-a stat la dispozi- 
ţie un bufet oferit de bibliotecă. 
Cam toți participanții se cunoșteau 
intre ei și erau în termeni familiari 
cu Gigi, o notă de larga apreciere 
de care se bucură artista noastră. 
In invitaţie se spune: : 
Născută la Galaţi, România, a fă- 
cut studii la Grenoble și New York. 
Expozitii: Lowe Museum, Uni- 
versity of Miami; Clemmer Gallery, 
Coconut Grove, Florida; Miami Mu- 
seum of Modern Art, Miami; Fort 
Lauderdale Museum of Fine Arts, 
Fort Lauderdale, Florida; Norton 
Naţional Gallery of Art, Bucharest. 


Colectii de tablouri permanent ex- 
puse sunt indicate la Lowe Muse- 


um, Clemmer Gallery, Miami Muse- 
um of Modern Art, Museum of Fine. 
Arts Fort Lauderdale, Norton Mu- 
seum West Palm Beach, Peabody 
College, Nashville, Tennessee, și 
în ialica musee din Franța, Ar- 
gentina, Venezuela și România. 

O rezidentă a orașului Miami 
de 33 de ani, Gigi Arămescu 
împrumută multe din temele sale 
din colorata moştenire a țării de 
naștere, Operele ei ocupă un loc 
important în arta abstractă din su- 
dul Floridei . Atât dna Arămescu . 
cât şi fratele ei Constantin Ară- 
rămescu sunt reprezentați în multe 
colecții permanente pe întinsul glo- 
bului. 

Expuse sunt 12 tablouri în ulei, 
19 desene și 3 sculpturi ale lui C. 
Arămescu. 


Corespondent. 
+... 


Citiţi Din imparatia mortii, de 
Gabriel Bălănescu. Este o boga- 
tă frescă a închisorilor comuni s- 
te din România, și a condiţiilor. 
politice create de intrarea trupe- 


lor sovietice în țara noastră. 


Cartea poate fi cerută la re- 
dacţia revistei Curierul, POB ox | 
95, Santa Clara, Calif, 95052. 


PANOPTICUM PANOPTICUM 
iii E DR Er O i RR SE RER a a 


DRAPELUL ROŞU NU E ÎN 


PERICOL 


Extras şi tradus din 
„JORNAL DO BRASIL: 
din 1/10/84 — Rio de Janeiro 


Prin fâlfâiala drapelelor roşii (ale URSS- 
ului) la întrunirile din piaţa publică ale Opozi- 
ţiei, comuniştii urmăresc cu persistenţă să 
ațiţe represiunea militară. Extrema stângă 
luptă fără răgaz să provoace convulsiune so- 
cială. N'o interesează normalizarea decât în 
măsura în care poale ajuta să aducă anarhia în 
politică. Scopul comunismului în America 
Latină e de a aţâţa continu spiritele, pentru a 
crea o situaţie favorabilă revoluţiei sociale şi 
prin asta să atragă intervenţii militare străine. 

USA şi URSS se feresc de ciocniri directe 
— cu toată oratoria războinică a respectivilor 
lideri — pentru a scăpa de nevoia de a ajunge 
la războiul nuclear. Acţiunea revoluţionarilor 
şi teroriștilor în general se aprinde cu toată 
forţa tocmai din cauza asta. Luptele periferice 
între cele doua blocuri tind a se intensifica. 
Un lider comunist local a declarat recent că va 


ridica „drapele albastre la întrunirile politice 


ui din piaţa publica, dacă nu va mai putea ră- 
mâne cu cele roşii.** Această atitudine ce pare 
stupidă este explicabilă. Comuniştii nu-şi pot 
permite să îngăduie ca procesul de recucerire 
a legalităţii să se petreacă fără salturi. 

Democraţii sunt cei ce trebuie să se preo- 
cupe şi să se indigneze de prezenţa provoca- 
torilor în întrunirile politice de masse. Gu- 
vernul îi priveşte cu satisfacţie, pentru că 
ajută pe aceia ce vor să menţină „,statu-quo'*- 
ul. În acest moment al istoriei noastre, stânga 
negativă şi coloneii jacobini sunt, în ochii 
acelora ce sunt favorizați de regim, „„tutti 
buona gente'*, din cea mai bună obârşie to- 
talitară, retrogradă. 

Aversiunea Brasiliei (capitala ţării — n.t.) 
faţă de falfâirea drapelelor roşii la întrunirile 
politice din piaţa publică e falsă. Guvernul 
Dlui J. Figueiredo combate stânga „en de- 
tail“* şi o susţine „en gros**. Mult mai eficace 
subversiv, decât „show-ul de zdrenţe roşii în 
piaţa publică este înteţirea statizărilor care 
obligă Erariul Naţional să lanseze pe piaţă 
obligaţii publice cu dobândă de unu la sută pe 
zi şi obligă entităţile financiare particulare să 
învestească aproape toţi banii lor în aceste 
hârtii ale guvernului. Combinația acestor 
două „„ukas'“-uri ale Consiliului Monetar 
seacă ultimele izvoare de finanţare a între- 
prinderilor particulare, cu efecte mai subver- 
sive decât defilarea băieţilor „.îndoctrinaţi“* 
de „teologia libertăţii'“, Pomparea neîntre- 
ruptă a banilor particularilor către finanţele 
Companiilor de Stat, unde huzuresc de bine, 
fiii şi curtezanele NOMENCLATUREI, crea- 
ză tumulturi. Implacabila agresiune a Statului 
contra Naţiunei, prin toate mijloacele şi as- 
cunzişurile ce stau la îndemâna guvernanţi- 
lor, turbură în modul cel mai înalt ordinea 
publică, 


Ce sa mai zicem însă de „„politica extemă 
independentă" a Ministerului nostru de Ex- 
terne. Presupusa lui „lume a treia!" este ver- 
siunea ,,spaniogheză“* (spaniolă şi portughe- 
ză) d opticei antiimperialiste a leninismului 
(vezi „Imperialismul, ultima etapă a capita- 
lismului'* de Lenin). Tema e o enumerare de 
dogme marxiste anticapitaliste, infectate de 
virusul luptei de clasă. Ori, imperialismul, de 
acord cu definiţia lui Raymond Aron în ultima 
sa carte (Les dernres annes du siecle, pag. 53) 
„implică în ocuparea sau dominarea unui Stat 
sau a unei colectivităţi, a unei ţări, de un Stat 
străin'*. Imperialistă aşadar e invazia sovieti- 
că a Afganistanului şi ocuparea de către par- 
tidele comuniste — a cincea coloană a Mos- 
covei — a ţărilor din Europa Centrală. 

„„Bărboşii* dresați de P.C. — aş vrea să-i 
văd de dimineaţă, în faţa oglinzii, încercând 
să imite figura lui Lenin, a lui Trotski, a lui 
Bukarin, a lui Kamenev şi a altor păroşi lideri 
roşii — acei „„bărboşi"* aplaudaţi de opoziţie, 
se dedică aţâţării rivalităţilor între Nord şi Sud 
şi în a ajuta regimurile tribale marxizante a- 
fricane. Nici nu iau notă de Veto-ul imperia- 
liştilor Ruşi contra dorințelor guvernelor, dar 
mai ales popoarelor din Europa Occidentală. 
Nici nu vor să audă de intervenţia militară 
sovietică în Ungaria, în 1956; în Cehoslova- 
cia, în 1968; în Polonia, pentru a instaura un 
regim de dictatură militară, în 198; şi în fine, 
acum câteva luni, de interzicerea şefilor Gu- 
vernului Germaniei Orientale şi a Bulgariei 
de a vizita capitala Germaniei Occidentale. 
„„Dretul'* de întâietate a URSS-ului asupra 
sateliților, exprimat în „doctrina Brejnev'*, 
nu e considerat imperialist de către „„Pimpi- 
neli brasilienses**. Dar, când Reagan a trimes 
o patrulă navală să pună pe fugă cubanii, cehii 
şi bulgarii ce cuceriseră Granada, insulă si- 
tuată la câţiva Kilometri de graniţa noastră din 
nord, S'a dat de ceasul morţii „.presidium''-ul 
diplomaţiei marxizante braziliene. 

Foarte subversiv €, în fine, gradul de politi- 

cianizare a militarilor din Consiliul de Sigu- 
ranţă, autorii proiectului de statizare a infor- 
maticei. Aceşti indivizi vor să părăsească 
funcţia de apărători ai Națiunii — care le 
compete — în locul aceleia de conducători, 
fără mandat, natural. Episodiul exprimă o 
atitudine reveluţionară de netolerat. Dece? 
Răspunsul ne e dat de Profesorul Maurice- 
Pierre Roy în tratatul său asupra „„Les Re- 
gimes Politiques du Tiers Monde": — „Când 
Armata dă veto-ul său unui lider sau parti- 
dului partidului lui, conflictul nu se rezolvă 
de pe o zi pe alta. Animozitatea între Armată 
şi civilii atinşi de veto continuă şi se întăreşte, 
pentru că cei ce au participat la lovitura de stat 
originară au motive să creadă că vor pierde cel 
puţin situaţia ce deţineau, şi poate chiar mai 
mult, dacă partidul exclus ajunge la putere. În 
aceste împrejurări, restaurarea practicelor 
constituţionale devine extrem de dificilă.“ 


15 


Mult mai tulburătoare decât drapelele roşii, 
cum am văzut, e politicianizarea claselor mi- 
litare. Patriotismul militarilor politicianizaţi 
devine un patriotism condiţional, secundar. şi 
Chiar limitat în timp, adică, perioadei în care 
pot exercita puterea în mod discreţionar. 
Comuniştii ştiu asta. Nu ezită să se alieze 
adversarilor de ieri — până şi călăilor — 
dacă, prin acest mijloc, ar putea avansa un pas 
în expansiunea imperiului marxist. 

Otavio Tirso de Andrade — Jurnalist 


Abonamentele pentru 


CURIERUL 
USA și Canada: ş 15 USA. | 
Europa și America latină ş 2055 
Australia, Asia şi Extremul 0- 
rient: $ 22.- USA. 


FEMME DE TRANSYLVANIE 


Intrucât. nimeni din redacția revistei CURIERUL nu cunoaște tex- 
tul studiului domnului profesor STAN M. POPESCU "Autopsia demo- 
crației. Un studiu al antireligiei" apărut în Argentina,la Bu- 
enos Aires în limba spaniolă,reproducem un articol apărut Er GE 


vista UNIREA din Ianuarie 1985 (vol.36,n0.1). Sperăm că 


pentru 


numărul următor al revistei noastre să avem cronica unul specia- 


liste 


STAN M. POPESCU: 
“Autopsia democraţiei. Un studiu al antireligiei. ” 
Editorial Euthymia. Buenos Aires, 1984, 500 pagini. 


Nenumăretele. încercări 
ale Satanei de a înlocui legile 
divine cu cele “omeneşti,” 

rin mijlocirea emisarilor 
ui pe pământ, le prezintă 
rolesozul universitar S. J. 
opescu, în această valoroa- 
să carte a sa, în modul cel 
mai ştiinţific, critic şi obiec- 
tiv. Cele 25 capitole cari ana- 
lizează bancarota democra- 
ţiei ateniene şi desintegra- 
rea ien oegiaftă, moderne 
(care după autor ar fi înce- 
put prin 1880), sunt de o cla- 
ritate impresionantă. Dea- 
ceea, după citirea conţinutu- 
lui cărţii, lectorulrămâne cu 
impresia că a descoperit noi 
orizonturi în înţelegerea 
anumitor evenimente istori- 
ce, cel puţin al celor mai im- 
portante, pe care le trăim în 


“ timpurile noastre atât de 


agitate şi anti-religioase. 
Fie evenimente cauzate de 
lumea iadului comunist, fie 
provocate de corupţia libe- 
ralismului, la fel de egoist şi 
materialist în esenţă, ce are 
loc în lumea zisă “occidenta- 
Nu-ţi vine să crezi că, de- 
cenii întregi, lumea s'a ali- 
mentat numai cu interpre- 
tările istorice şi cu părerile 
psicologice şi sociologice ale 
unor autori — ere în 
rezentarea distorsionată şi 
endenţioasă a trecutului — 


cu scopul de a desprestigia şi 
descalifica valorile culturii 
creştine şi religioase în gen- 
eral. Intr adevăr, opera dia- 
bolică a minciunii şi a răstăl- 
măcirii sau negării adevăru- 
lui a reuşit pe deplin, să pro- 
ducă o confuzie, nu numai 
între creştini ci şi între ne- 
creştini, eliminând, în parte, 
adevărurile eterne şi substi- 
tuindu-le cu duhul ateismu- 
lui materialist şi al laicismu- 
lui de tot felul. 

Citind acest preţios vo- 
lum, “Autopsia democraţi- 
ei,” de Popescu, — autor bi- 
ne cunoscut prin publicarea 
altor studii de natură politi- 
că sau filosofică — şi cuno- 
scând citaţiile, niciodată 
menţionate de către autorii 
anteriori (în special cele ale 
lui Tucidites, Herodot, Isoc- 
rate, Xenofonte şi Euripi- 
de), precum şi interpretări- 
le actuale ale tilosofilor ce se 
ocupă de sensul istoriei şi 
natura societăţii, — cititorul 
vede clar şi profund care 
sunt intenţiile şi tendinţele 
aşa numiţilor “strategoi au- 
tokrator” (adică a dirigenţi- 
lor partidelor politice), care 
servesc iraţionalitatea mas- 
sei-vulgului, servindu-se de 
cea mai infamă demagogie 
pentru a înşela şi a surprin- 
de buna credinţă a cetăţeni- 
lor. Evident, pescuitul se 


practică mai uşor în “ape 
tulburi!” 


Foarte interesante sunt 
argumentele lui Popescu, cu 
privire la confabularea taci- 
tă, organizată de forţele sa- 
tanice ale lui Leviathan, cu 
Scopul de a dispreţui şi des- 
credita tot ce stă în serviciul 
lui Cristos şi mai ales de a 
răsuci şi deforma normele 
morale şi dogmele creştine, 
cu ținta evidentă de a provo- 
ca, anarhie, confuzie si 
chaos, introducând ne-reli- 
gia corupţia, ateismul, cu 

oate consecinţele lor în via- 

ta personală şi socială. Prin 
această vulgară demagogie 
democratică, se  dezinte- 
grează persoana, omul şi 
societatea, împreună cu toa- 
te valorile omeneşti şi 
creştineşti. 


Felicităm pe profesorul 
universitar Stan M. Pope- 
scu, pentru preţiosul studiu, 
politic şi filosofic ce ni-l pre- 
zintă, profund creştin şi 
uman, ŞI-i dorim tot succesul 
la care valoarea cărţii îi dă 
tot dreptul şi sperăm să-l 
aibă, căci ne face cinste 
tuturor românilor, fiind un 
adevărat aport pentru 
triumful adevărului şi al val- 
orilor eterne. 


I.D. 


PD 


ieri