Dumitru Banea — Acuzat, martor, aparator in procesul vietii mele — 1995

DUMITRU BANEA 


ACUZAT, 
MARTOR, 
APĂRĂTOR 


IN PROCESUL 
VIEŢII MELE 


Editura Puncte Cardinale 


DUMITRU BANEA 


ACUZAT, 


MARTOR, 


APARATOR 
ÎN PROCESUL VIEŢII MELE 


Editura Puncte Cardinale 
Sibiu, 1995 


Coperta: Ştefan Orth 


ISBN 973-95932-0-8 


CUVÂNT ÎNAINTE 


De ce ? De ce scriu aceste rânduri ? Vreau să apară 
numele meu pe coperta unei cărți ? Nu ! Voi câştiga bani ? Nu! 

Un om ajuns la anii mei trebuie să-şi cunoască atât 
puterile cât şi posibilităţile. Nu recunosc că e o necuviinţă din 
partea mea numai gândul de a “scrie o carte”. Am citit multe cărți 
şi mă plec în genunchi în faţa acestor scriitori care, în bejenia 
vieţii noastre, ne-au luminat puţin - ca un fulger - viaţa. Simt că 
sunt aproape incapabil să scriu o carte, vorbesc absolut cinstit. 

Atunci adevărul, purul adevăr (căci adevărul nu-i 
absolut): din marea dragoste ce o am faţă de tineretul ţării, căci 
numai lui mă adresez. 

Dragi tineri, atâtea cărţi, imprimate, ziare, revisteaţi citit 
şi ați auzit desigur şi propaganda laşă spusă la ureche despre noi, 
legionarii, încât voi aproape că vă cutremuraţi şi căutaţi să ne 
priviţi ca pe nişte criminali ieşiţi din albia neamului nostru bun. 
lată, fără nici o ură sau părtinire, mă angajez să fărâm acest zid 
chinezesc cu care ne-au înconjurat toți, atât politicienii din 
trecut, cât şi comuniştii. Aceştia din urmă au o justificare, 
întrucât “Garda de Fier” a fost o organizaţie care a avut ca scop 
lupta contra hidrei comuniste. Chiar dacă noi, legionarii, n-am 
avea alte merite, lumea nemurdărită a neamului, lumea de bună 
credinţă, nu ne poate lua acest merit că suntem primii care în țara 
noastră am luptat făţiş şi am arătat adevărata faţă a comunismului. 
Azi, neamul s-a lepădat, ca de un cojoc plin de păduchi, de 
comunism. Deci o luptă am câştigat-o; dar cu ce jertfe ? Cu mii 


5 


şi mii de morţi în beciurile securităţii şi cu un milion de ani de 
temniţă. SE A 

Vei zice, drag cititor, că până încă nici n-am început a 
scrie, exagerez. Nu ! Numai în familia mea, fratele a fost ciuruit 
de gloanţe (în 1939), iar cei legaţi direct de familie am făcut 
împreună 100 de ani de temniţă. Dacă minciuna şi ura s-au 
întrecut să să ne desființeze ca oameni iar noi am folosi aceleași 
arme, ar fi nedemn. Să fim înțeleşi de la început ! Cele ce le voi 
scrie vor fi numai fapte adevărate. la care am participat şi pot fi 
dovedite cu suficiente mărturii. Să mă ieri cititorule, dacă poate 
unele lucruri le voi diminua. De ce ? E bine să nu se cunoască 
toate grozăviile care s-au comis, nu numai asupra noastră, pentru 
că și alţii au iubit acest neam şi alţii au suferit: ferească-ne 
Dumnezeu să zicem că numai noi! Deosebirea este că unii au fost 
persoane izolate, iar noi, organizaţia întreagă. Bestiile cure au 
comis fapte sub demnitatea omului întinează neamul. Ele au lost 
drojdia neamului, nu Neamul ! 

Şi acum. drag cititor. te rog iartă-mi lipsa de talent literar 
şi chiar unele abateri de la un plan unitar de expunere! Nu am la 
îndemână biblioteci, ziare, reviste şi rar mai apelez și la câte o 
mărturie scrisă. Scriu din memorie, încercând să redau purul 
adevăr, căci port aşa de mulți ani în spate ! Vă rog deci, dragi 
tineri. să mă însoţiţi în continuare pe tot parcursul acestor 
destăinuiri pe care le voi face. 

Dacă unii dintre cei care vor citi această carte vor 
cunoaşte şi vor accepta adevărul, înseamnă că munca mea n-a 
fost zadarnică. 


lată ce am găsit scris într-o pagină de carte: 


"De mai bine de un veac, neamul românesc trăieşte în 
minciună, indopal cu idei false şi necondiționat în raport cu 
Wecutiil. Natural, pătura socială care a suferit mai mult în urma 
acestei acțiuni constante a fost tineretul. Rari au fost cei ce au 
avul, din fericire, prin vreun fund de pod o curte pusă la index de 
oficialitatea comunistă şi scăpată astfel, ca prin mimine, de la 
hecalomba rugului roşu. 

Ş Ura aceasta demenţială a izbit în toate directiile şi pe 
[oare tărâmurile. Dar nimic n-a depăşit în răutate minciuna, în 
mişelie, în perseverenţă, ura îndreptată impotriva ML. împotrivu 
6 


sie Pe e Dinamica A Saci îi încat ta ae mă Dac e MRI Enea ÎN ii ea li 


U.D.F. Tot ce s-a putul spune şi scrie mai urât şi mai infam, 
pentru a distruge onoarea legionară, a fost spus şi scris. (ML. 
= Mişcarea Legionară, G.D.F. = Garda de Fier). 

Tineretul trebuia împiedicat de a cunoaşte şi aprecia 
această organizaţie spiritualistă şi naționalistă, unică în felul ei 
în întreaga lume. Zeci de cărţi, mii de articole ne-au prezentat ca 
penişte asasini, bandiți, teroriști, oameni fără căpătâi, derbedei, 
vânzători de patrie etc., pentru a se crea o imagine falsă despre 
noi şi ase naşte o duşmănie permanentă față de Legiune. lată de 
ce noi, legionarii liberi, ne străduim să salvăm aces! patrimoniu 
spiritual al neamului şi să-l trecem mai departe, noilor generaţii. 

Noi nu uităm că în lupta ce ducem pentru dezrobirea 
României de sub jugul comunist, tinerele generaţii vor avea un 
cuvânt de spus, precum şi întreaga răspundere. De aceea vrem 
să cunoască adevărul, pentru şti unde se află speranta neamului. 

Vrem să ştergem din mintea compatrioților noştri mai 
tineri falsa imagine ce le-a fost impusă asupra Mişcării 
Legionare...” 


CUPRINS 


1. Cuvânt înainte 

2. Spre laşi 

3. Alegerile de la Neamţ şi Tutova 

4. Echipa morţii 

5. Dizolvarea şi procesul Gărzii de Fier 

6. Moţa şi Marin 

7. Regele Carol al II-lea şi camarila 

8. Cum a domnit şi a abdicat Berilă al II-lea 

9. Trădarea 

10. Asasinarea Căpitanului 

11. De ce n-a plecat Căpitanul în străinătate 
înainte de a fi arestat? 

12. Găman şi martiriul Nicoletei 

13. Congresul de la Târgu Mureş 

14. Straja Țării 

15. Blestemul comunist 

16. Închisorile comuniste 

17. În temniţele comuniste din ţară 

18. Discuţie cu un securist 

19. Piteşti 

20. Colaborarea cu Antonescu 

21. la gogoaşa... neamule 

22. Nicolae Petraşcu 


23. Nemaipomenita moarte a lui Nicolae Petrașcu 


24. Prinţul Alexandru Ghica 

25. Nenea Ilie Băra 

26. Spovedania judecătorului Lechinţan 
27. Legionari... 

28. Ultimele gânduri 

29. Postfaţă 


n n II — 
_ WM — OI N Sin 


[salon 
Mei 


SPRE IAŞI 


Terminasem patru clase de liceu la **Gh.Lazăr”” din 
Sibiu. Fratele lonelera la laşi, student la medicină şi drept. Acasă 
lăsam un frate mai mare ca mine, să-i ajute pe părinţi la munca 
câmpului, şi trei surori mici: Livia, Susana şi Ancuţa. Eu plecam 
absolut în necunoscut spre laşi. Viaţa unui om depinde de multe 
ori de un eveniment. La fel şi viaţa unei ţări; dacă nu prinzi tu. ca 
om, momentul cel bun, suferi o viaţă; aşa şi la un popor, dacă 
momentul imperativului istoric e favorabil şi se agaţă de elebine, 
dacă nu, e rău. Acum când scriu, am aproape 80 de ani iar atunci 
eram de 18. Dacă privesc înapoi toată viaţa mea, nu regret absolut 
nimic, nici cele 18 privări de libertate, nici pierderea a tot ce am 
agonisit o viaţă întreagă şi am pierdut în 1948, nu prin legea 
naţionalizării, ci printr-o simplă decizie a primarului, ştiu, total 
abuzivă şi ilegală, eu fiind, atunci când s-a dat decizia, 
necondamnat. Am rămas pur şi simplu în stradă. Am zis şi eu ca 
dreptul lov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului 
binecuvântat”. 

Nu pot să spun că, deşi eram aşa de tânăr, chiar în tren 
nu-mi puneam probleme. Voi urma comerțul exterior, îmi va găsi 
fratele ceva să-mi câştig existența. Ca fratele meu, nu cred să fi 
existat student mai sărac în toate facultăţile țării; şi mai era şi 
căsătorit cu o studentă tot aşa de săracă. Locuiau pe Sărăriei, 
într-o cămăruţă de 13 m;, unde dormeam şi eu; natural, n-aveam 
pat, ci un covoraş pe jos. A doua zi am ieşit cu cumnata să cunosc 
laşiul. Pe stradă spre Universitate, cumnata îmi spune: “Mitule, 

9 


vine dI.Codreanu (aşa îl numea dânsa pe Căpitan, căci niciodată 
n-a militat dânsa în Mişcare. Ea n-a cunoscut zi cu soare, cânta 
foarte frumos, dar a renunțat mai târziu la cântece de lume şi 
numai în Biserică s-a închinat Celui răstignit, căci şi ea a fost [9) 
răstignită a vieţii). In fața noastră se opreşte un om înalt, îmbrăcat 
în costum naţional, cu ochii albaştri ca seninul cerului. Cumnata 
spune: “Mitule, să-l cunoşti pe dl.Codreanu”. Cum să descriu 
această întâlnire: un tânăr neieşit în lume, în faţa unui conducător 
de oameni. Căpitanul a făcut liceul militar de la Mânăstirea 
Dealului. unde comandantul şcolii a scris în nota caracteristică 
ce se făcea fiecărui elev: “Va ajunge un bun (sau mare) 
conducător”. Şi eu, un “tolomacus transilvanicus”, în faţa lui; 
interesant, nu m-am pierdut. Căpitanul îmi întinde mâna şi-mi 
spune: “Un nou legionar?”. “Da, Căpitane””, răspund iute eu; şi 
aşa a rămas până astăzi. Cred că n-au mai fost multe zile cât am 
stat la laşi şi să nu-l văd, de cele mai multe ori, seara acasă, iar 
ziua la Căminul nostru de la Râpa Galbenă. Aici trăiau circa 
douăzeci de legionari. Interesantă era viaţa noastră acolo, de 
aceea mă opresc puţin. Eram aşa de săraci încât nu e de crezut. 
Sobe nu existau, iar locatarii puneau pe câte o cărămidă câteva 
fire electrice, le aşezau la priză şi venea ceva căldură; o cărămidă 
la cap şi alta la picioare. Rufele le spălam tot acolo. Un brad de 
student bucovinean, pe numele lui Andronic, era în opinci, de-l 
călcau studentele pe vârful opincilor. Fratelui meu, care nu mai 
putea plăti chiria, i-am făcut cu toţii. din garajul unde aveam noi 
camioneta noastră numită “Căprioara”, o cameră destul de mare. 
Am găsit scânduri în pod şi am podit-o, i-am făcut masă, 
bibliotecă, nu-mi mai amintesc dacă şi pat, şi l-am instalat ca pe 
un ““burjui””. Neavând bani să-i punem la bibliotecă hârtie 
albastră, i-am înfrumuseţat-o cu hârtie de ziar. Nu mai ducea 
grijă de chirie. După ce am cumpărat, singuri, pe datorie, o mică 
tipografie de mână, am deprins cu toții şi arta tipografică. Ne 
făceam cărți de vizită, dar nu ştiam ce titlu să ne dăm: totuşi ceva 
trebuia să scriem, de exemplu: Mitu Banea, muşchetar... 

? Şi cum treceau zilele, creştea ca în poveşti mişcarea 
noastră, Să vă descriu, din acele frumoase timpuri, o întâmplare 
pe care n-o pot uita şi care s-a petrecut într-o Duminică însorită 
Ri i i Dee Eu nu locuiam la Cămin, ci la Seminarul Pedagogic 
e Ulei hei a li jbă de ajutor de secretar şi locuinţă: 

ţ odăiță! 
10 


Intr-o sfântă Duminică, mă pregăteam să merg la Cămin. 

Un domn mă agrăieşte în curte: “Nu ştiţi dumneavoastră pe 
cineva de la biroul Seminarului?”. Răspund: “Ba da, eu sunt”. 
“Nu sunteți amabil să veniţi să-mi pot scoate diploma?”. “Cu 
plăcere” - şi mă întorc la birou. Repede îl chestionez ce dorește, 
numele, anul când a făcut Seminarul şi, să nu lungim povestea. 
în cinci minute diploma era gata. Ure scările la di.prof. Găvănescul 
s-o iscălească. "Dragul meu, zice profesorul. nici Duminica nu 
te lasă în pace?”. Pune iscălitura (pecetea o pusesem jos), aşa 
că-i predau omului diploma. Omul radia de bucurie, căci a doua 
zi trebuia să prezinte diploma la minister. Mulţumeşte şi iar 
mulţumeşte şi îmi oferă 500 de lei. “Ce-i cu banii aceştia?”, 
întreb eu aproape disperat. “Sunt ai dumneavoastră şi vă 
mulțumesc încă o dată!”. “Domnule, spun eu pe un ton aproape 
agresiv, eu sunt legionar, nu primesc bani. Sunt bucuros că v'am 
făcut un bine”. Cred şi azi, sunt convins că omul habar nu avea 
ce eram eu - legionar. Nu cred că auzise vreodată acest cuvânt 
spus de mine sonor: “sunt legionar”. Poate credea că fac parte din 
vreo sectă din America. unde sunt sute din acestea. Văzând că 
nicicum nu vreau să iau banii, îmi dovedeşte din nou ce bine 
i-am făcut. Eu zicând din nou “nu”. a plecat aproape furios şi a 
lăsat hârtia pe birou. Am mers la Cămin şi i-am spus lui Strugaru 
ce am păţit: am tăinuit însă suma, care era fabuloasă pentru noi. 
Ela zis: “Arată hârtia că înnebunesc, nu va fi o sută?”. “Nu!” - 
zic eu şi scot un colţişor din buzunar. La vederea miraculoasei 
hârtii, el îmi spune: “Măi, păcătosule. eu te-am crezut băiat 
deştept. dar tu eşti cel mai mare prost din Ardeal! Tu, măi 
tolomacule, în loc să-i mulțumeşti frumos, te apuci să-i spui că 
eşti legionar! Dacă omul băga hârtia asta scumpă înapoi în 
bognelar, cum spuneţi voi ardelenii, mai mergeam noi la Bolta 
Rece. unde au băut Eminescu şi Creangă? Măi băiete, mă lepăd 
de tine dacă mai faci gafe. Fii cu picioarele pe pământ! O astfel 
de sumă eu n-am să văd până nu voi fi avocat”... Şi ne-am 
îndreptat urgent spre pivniţa vestită a laşiului... 


| 


ALEGERILE DE LA NEAMT ŞI TUTOVA 


Legea electorală* cea veche prevedea că dacă un judeţ 
are dreptul să aibă proporțional cu numărul locuitorilor atâţia 
deputați. atunci un judeţ mic precum Câmpulung (Moldovenesc) 
avea numai 2 deputaţi, Făgăraşul 3 deputaţi etc. Deputaţii, deci 
reprezentanţii judeţelor, erau aleşi de alegători prin vot secret 
(vom vedea imediat cum era de liber şi de secret votul). Cum se 
repartizau mandatele, să zicem, în țară la noi? Votează 3.000.000 
de oameni şi candidează 12 partide; fiecare obţine un număr de 
voturi în fiecare judeţ: unii 500, alţii 2.000, alții 8.000 şi guvernul 
20.000. Comisia Electorală centrală din Bucureşti repartizează 
mandatele partidelor; dacă un partid nu întruneşte 2% din numărul 
de voturi, nu primeşte nici un mandat şi voturile lui trec astfel 
automat la guvern. Unde guvernul obține majoritatea absolută, îi 
revin foare locurile de deputați. Aici am vrut să te aduc, cititorule, 
şi să te lămuresc pe deplin. Deputaţii sunt aleşi pentru 4 ani (ca 
şi guvernul), dar acest lucru nu depinde de ei şi de țară, ci de 
Măria Sa, care demite guvernul sau parlamentul la bunul său 
plac! Să mai lămurim ceva. Dacă din $ deputaţi, guvernul a 
obţinut 4, iar unul dintre aceştia decedează, automat urmează al 
cincilea de pe lista lor; dacă guvernul a obţinut toate cele 5 locuri 
şi unul dintre deputaţi decedează, se fac noi alegeri pentru locul 
vacant. 

lată că la Neamţ, guvernul luând toate locurile şi decedând 
000 d si este definitivată chiar când scriu rândurile de faţă (25 Ianuarie 
o câtre un grup de jurişti, deci nu ştiu ce vu prevedea. 


un deputat, se anunţă alegeri pentru locul rămas vacant. Mişcarea 
Legionară hotărăşte să-şi încerce norocul şi candidăm şi noi sub 
denumirea “Gruparea politică Corneliu Codreanu”. Candidatul 
nostru era Căpitanul. De ce “ne încercam norocul”, vă lămuresc. 
Candidatul guvernului avea sprijinul a cel puţin 300 de deputați; 
atunci, în 193.1, un deputat primea 30.000 lei pe lună şi permis pe 
toate liniile C.F.R. Candidatul Partidului Naţional Ţărănesc, cel 
mai popular partid, avea şi el în sprijin vreo 30 de deputaţi, bani. 
maşini. Guvernul avea puterea executivă în mână. Şi legionarii 
cu Căpitanul... o sărăcie lucie! N-aveam nici bani de manifeste 
şi câțiva studenţi fără nici o pregătire politică, să înfrunte pe cei 
mai de sus! Şansele erau minime. Se dezlănţuise o propagandă 
electorală furibundă, mai ales între guvernamentali şi naţional- 
ţărănişti. Se făceau hoţi unii pe alţii şi se mai şi încăierau. 

Căpitanul: nu-mi permite să merg la Neamţ. căci nu 
aveam nici 20 de ani. şi mi-a zis: *Tu să stai la laşi şi poate îţi 
cerem ceva”. Cum au făcut legionarii propagandă? Mergeau pe 
câmp şi, văzând câte un om că îşi încărca un carcu fân, unul dintre 
ei îl înlocuia pe om la lucru, iar ceilalţi stăteau de vorbă cu omul 
şi-l lămureau asupra gândurilor şi luptei noastre. Omul ştia cât 
“plătesc” politicienii şi, în plus. el, țăranul, zicea către sine: 
copiii aceştia sunt curaţi; iar unii dintre ei aveau chiar şi câte un 
copil student. 

Nici un jandarm n-a luat atunci măsuri împotriva 
legionarilor; nu-i luau în seamă. Guvernul şi P.N.Ţ.-ul nu-i prea 
atacau (“au să ia şi ei câteva voturi!”). deci toate bune. Să nu mai 
lungim, ziua de alegeri se apropia. Guvernul aranjează la cel mai 
mare restaurant o “agapă” - să o numim aşa - de multe sute de 
tacâmuri, pentru biruinţa candidatului lor, căci nimeni nu se 
îndoia de victoria guvernului. Orice om cu judecată, chiar fără să 
țină cu guvernul, judeca: “Guvernul a obţinut majoritatea absolută 
în judeţ şi acum nu va lua un loc?”. 

Naţional-ţărăniştii, partidul cel mai popular în România 
la acea dată. au pregătit un banchet cu sute de persoane.* 

La despuierea scrutinului să vezi şi să nu crezi! Nu pot 
din memorie să redau exact; şi m-am angajat că dacă nu voi serie 
numai adevărul (aşa cum îl ştiu eu) să nu se creadă NIMIC, aşa 
că dau rezultatele în mii, fără sute sau zeci: 

* La alegerile din anul 1928 - adevărat. singurele alegeri libere de la primul 


război mondial-au câştigat cu 78% din voturi... : 
13 


Guvernul 7.000 
PNI. 6.000 


Mişcarea legionară 11.000 


Vai de noi! Ce s-a întâmplat? (de cine “de noi”? De 
guvern şi P.N.Ţ. Cum să mai petreci?). 

lar pentru noi, legionarii, această bucurie a fost de o 
clipă. Din această biruinţă, în care nici noi n-am crezut că va fi 
aşa de frumoasă, ce s-a ales? S-au aruncat asupra noastră presa, 
guvernul şi partidele la o propagandă mârşavă, cu toate injuriile 
şi calomniile. Scriau:*O bandă, cuun Căpitan, au înşelatpoporul 
şi au câştigat alegerile”. Din această biruință au rezultat pentru 
noi. până azi, numai suferințe, chinuri, bătăi, moarte... 

Şi mai ales. prin puterea pecare o aveau, ziarele, revistele, 
cărţile. presa evreiască ne împroşeau cu epitete ca “huliganii lui 
Codreanu”. Toţi ne loveau, nu numai politicienii. care au făcut 
toate hoțiile. ca afacerea spiritului negru, afacerea bornelor, 
afacerea Skoda. afacerea băncii Blank (de unde au luat bani de 
ordinul milioanelor mulţi. foarte mulți, din toate partidele; banca 
a falimentat: dacă nu falimenta, cum puteau ei să plătească atâtea 
milioane?). 

De ce n-am fost zdrobiţi? Fiindcă lângă aceşti tineri 
încep să vină, în primul rând, studențimea, țărănimea şi 
muncitorimea română, fără să mai vorbesc de profesori 
universitari, dintre care numesc pe câţiva: prof.lon Găvănescul, 
prof.Corneliu Şumuleanu, prof.Dragoş Protopopescu, prof. Traian 
Brăileanu, prof. Dan Rădulescu, prof.Sextil Puşcariu, prof. 
Dumitru Găzdaru. prof.Petre Panaitescu, prof. Țeposu şi alții. 
Sigur. în mare numărvin țăranii; vom vedea mai târziu ce i-a atras 
spre noi. Mulţi dintre ei erau părinții noştri; apoi ei cunoşteau 
minciuna politicienilor şi de ce jandarmeria şi poliţia ne 
împiedicau să stăm de vorbă cu ei... Și apoi, când auzeau că iar 
eram închişi... 

i Noi, neavând un ziar, dl.prof.univ.Nae Ionescu ne apăra 
în coloanele ziarului său <<CUVANTU L>>, pecare autorităţile 
guvernamentale îl interzic. În jurul prof. Nae Ionescu se formează 
o pleiadă de filozofi ca Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, 
îi icolaea Roşu, fosta Noica, Emil Cioran şi alţii. Unii 

ui cază cu Mişcarea Legionară, alţii se înregimentează în 
i „prof. Nae Ionescu și Mircea Eliade sunt trimişi (mai târziu) 


în lagărul de la Miercurea Ciuc, lagăr “pur” de legionari, zis şi 
“domiciliu obligatoriu”. Deşi n-a primit nimeni acolo nici o 
condamnare, nici de o zi, vom vedea cum vor fi ucişi aici 44 de 
legionari în Septembrie 1939. i 


TUTOVA 


N-a trecut mult timp şi decedează iar un deputat de la 
Tutova. Fiindcă şi aici guvernul luase toate cele cinci mandate, 
hop! noi alegeri. Cum au decurs aceste alegeri vom vedea. Ştiu 
că dumneavoastră nu veţi crede, deşi eu nu voi diminua nimic şi 
nici nu voi umfla. Dacă nici mie, care am fost în campanie de la 
început până la sfârşit, nu-mi vine să cred, dar dumneavoastră? 

Intr-o țară cu o constituţie (orientată după constituţia 
belgiană) cu toate libertăţile democratice şi cu grija față de om - 
îl şi grijeau democraţii care guvernau, că-l puneau la adăpost în 
lagăr sau în temniţă! -constituţia se păstra... în sertare, şi ea, 
grijită... 

De data aceasta, guvernul ia următoarele: măsuri: 
concentrează toată jandarmeria, în plus de la posturi şi legiuni de 
jandarmi din Moldova, şi le dă direcția Tutova; aduce şi din 
Dobrogea pe vestitul căpitan Popescu “Marinarul”, spaima 
comitagiilor bulgari (pe unul l-a împuşcat), să facă exerciţii de tir 
la Tutova. 

Cum să luptăm noi, o mână de tineri, cu atâtea forțe 
politice şi jandarmereşti, cărora la urmă li s-a alăturat şi armata? 
Nu pot răspunde decât aşa: te întăreşte bunul Dumnezeu, ca tu, 
un mic David, să lupţi cu Goliat! Eram aşa de hotărâți să nu ne 
lăsăm înfrânți în lupta noastră dreaptă, încât mai bine muream 
toţi, să rămânem îngropaţi în pământul pe care îl iubeam, dar 
neamul care s-a născut să nu-l facem de ruşine. Eram dacii lui 
Decebal, la Tutova. lar dragostea noastră n-o pot numi decât 


15 


artea. (Maitârziunici nu ne mai îngropau, 


ă. căci iubeam mo j ad) 
rari are Patriarhul. în loc să 


ne aruncau în groapa comună, în țara în c 


ăstorească a prim-ministru). 
ăstorească turma, era prim-ministru). | | 
: i. parcă opt inşi, cu Nicolae Totu, care 


Am purces din laşi. p: e 
era spre terminarea facultăţii de drept. Solid ca un Hercule şi 


şeful nostru - nu ales. ci de drept - hai la Bârlad. unde nu ştiam 
să avem aderenţi medici. avocaţi, profesori, etc., ci pe unul 
Fenichi Mocanu. ardelean, cu un mic restaurant. Seara am ajuns 
la el şi... trage-i băiete la vin. una. cănu trebuia să plătim, Mocanu 
fiind legionar. Am uitat să spun că în tren i-am făcut o serenadă 
şefului cu biletele (care nouă ne lipseau); el a zis: Să trăiţi, 
dragii mei studenţi!” ? şi noi am văzutcă se prinde. Când petreceam 
noi mai în forță, intră doi tineri şi ne spun: **Camarazi, venim de 
la Băcani(o comună nu departe de Bârlad), noi am scăpat, ceilalți 
camarazi sunt zdrobiţi de jandarmi, răniţi şi plini de sânge”. 
Totu. parcă electrizat.strigă: “Sus! şi după mine!” ". Era un ger, 
vorba românului, de crăpau pietrele, scârția zăpada. Noi nu 
vorbeam, căci se făcea ciucure la gură. Mergeam ca lupii, unul 
după altul. înfierbântaţi de vin, şi dornici de luptă, mergeam cred 
în viteza unui cal în trap: cei doi, obosiţi, că făcuseră drumul şi 
încoace, abia se ţineau de noi. Se lumina de ziuă când am ajuns. 
Totu zăreşte biserica şi clopotniţa şi strigă către mine: “Banea, 
trage clopotele în dungă, ca pe vremea lui Ştefan Voevod, să se 
scoale răzeşii!” Nu prea ştiam eu, căci nu trăsesem clopotele 
niciodată. dar răzeşii i-am sculat, încă bine înarmaţi cu coase, 
topoare, furci. Eu am fugit repede să ajung echipa, nu cumva să 
nu intru şi eu în horă. Pe drum vedeam ferestre deschise, la portițe 
oameni ieşiţi din pat întrebau: “Ce-i? Ce-i?”. S-au dumirit ei, dar 
noi, în loc să-i aşteptăm, hai în goană la postul de jandarmi. 
Postul era înconjurat, nu ştiu de ce, cu sârmă ghimpată, că doar 
nu începuse războiul. Cei din apropiere au venit fuga după noi; 
şi aproape de post, ajung şi eu echipa. Ai mei aveau deja “armele 
pe umăr”: gardurile fiind din pari cu nuiele, odată s-au înarmat! 
Am tras şi eu unul. Cum am sărit peste sârmă nu ştiu, căci un cui 
mi-a rupt pantalonii, indispensabilii, şi s-a rupt pielea de-mi 
curgea sânge, dar nu simțeam nimic, căci ghimpele nu intrase în 
carne, ci numai zgâriaseo lungime de aproape 10 cm. (e explicabil: 
se spune că unii soldați răniţi merg drept cu câte un glonţ în piept 
mulți paşi). Am înconjurat postul (clădirea era izolată); uşa era 
is ŞI atunci țăndări s-au făcut fereştile, unele cu cercevele 


cu tot. Jandarmii au tras focuri de armă prin geamurile sparte. A 
venit tot satul, bărbați, femei, fete, feciori, copilaşi; bărbaţii şi 
feciorii înarmaţi în regulă, una, că ştiau ce se întâmplase seara, 
a doua, datorită clopotelor trase de subsemnatul. Unul, mai 
cuminte, a strigat: “Domnişorilor, vă omoară găinarii (ăsta era 
cuvântul la adresa jandarmilor) şi nu ei votează, noi votăm Şi cu 
toții ținem cu dumnevoastră”! O fată sau femeie drăguță mă 
agrăieşte: “Vino de te spală la noi, uite cum îţi curge sângele!” 
Am rugat-o să-mi aducă ac de siguranță, că atunci am văzut în ce 
hal erau pantalonii, să nu-mi pierd camarazii. Am plecat cu toții 
spre Bârlad. Intre timp, cei ce erau grav răniţi. au venit la post, pe 
ceilalți i-am luat de acasă şi la drum! In Bârlad, pe răniții grav 
i-am luat pe umeri şi am parcurs oraşul cu ei. Poate veţi zice: 
miroase a demagogie! Nu aveţi dreptate! Ne trebuia o justificare 
la ce am comis noi. Într-adevăr, Parchetul şi Legiunea de jandarmi 
nu au deschis acţiune publică pentru atacarea postului şi 
distrugerea de bunuri. căci oraşul s-a îngrozit văzând pe umerii 
noştri atâţia tineri plini de sânge şi nu ştiau că ei pot merge pe 
picioarele lor. A fost prima zi când am intrat în foc, dar povestea 
mult mai este. Ne-am făcut un plan de luptă. Să facem rost de o 
hartă, să ne împărțim şi să mergem să lămurim oamenii: ce vrem 
noi şi cine e candidatul nostru. Cine era? 

Aproape toţi legionarii doreau să candideze dl.Mota, 
doctor în drept din Franța; după Căpitan, era cel mai iubit în 
Legiune. Nu s-a putut din două motive: avea multe procese pe rol 
şi fiind om de cel mai înalt caracter, nu putea să-şi părăsească 
clienţii. Pentru ţărani era cel mai slab orator, dar cel mai bun 
pentru intelectuali. Şi atunci a candidat prof.lon Codreanu. tatăl 
Căpitanului, mare orator pentru țărani, luptător neînfricat şi 
maior în rezervă din primul război mondial. Noi îi ziceam “moş 
Zagreb”. Toată viaţa a umblat îmbrăcat în costum naţional 
bucovinean, profesor fiind de limba lui Goethe la liceul din Huşi. 
Intâmplarea a făcut să nu-l întâlnim până la sfârşitul alegerilor, 
mereu noi la sud şi dânsul la nord sau invers. Ce ne spuneau 
țăranii, ne îngrozea: patrule mari de jandarmi, iar noi câțiva 
tineri! Cum să-i înfruntăm? Mergeam numai noaptea, picam în 
sat înghețaţi, zăpada era mare, cădeam prin gropi şi pâraie, unde 
era zăpada şi de un metru adunată. Cred că, plătiţi pe bani grei, 
nici o noapte nu am fi stat. La orice om nimeream, ne primea cu 
sufletul deschis. Doamne, ce ospitaliere moldoveanul! Se ducea, 

17 


c 2 - Acuzat, martor, apărător 


SES ei 


ae 


aducând oameni. rudenii şi prieteni, nu prea mulți, că i pânicăpe d 
în odaie: unii aveau în camera în care intrai găini. 01 e: p i 
înteleeeți. era foarte greu şi ne-am hotărât Sâ! înfruntăm pe 
sd "mi. Venise un grup de 40 de studenţi de la Bucureşti, pe 
jandarmi. 


jos, (ghetele li se făcuseră ferfeniţă, dar le mai dădeau oamenii) 


şi erau cu prof.Codreanu în partea de sus AS iza 
Popescu “Marinarul” îşi concentrează Jan zu “ Arii 
lor, îi prinde la loc deschis şi îi somează să se pre: ii arăi 
fost nişte duşmani ai neamului). In frunte erau pro „Codre pi 
Stelescu, urmaţi de cei 40 de studenţi. Profesor ul, cu sumanul în 
vânt, strigă „la jandarmi: ”Trageţi, măr, IN maiorul lon 
7.Codreanu!'! Jandarmii s-au îngrozit. Căpitanul de jandarmi le 
ordonă: “În aenunchi! Încărcaţi armele şi luaţi poziție de tragere!” 
Nu au tras. dar i-au înconjurat în zăpadă pe cei 40 de studenți. 
Profesorul a plecat să protesteze contra acestor abuzuri 
nemaiintâlnite. Legionarii văd o şură pe câmp, se îndreaptă în 
cordon puternic spre ea. Jandarmii nu se pot opune -afară numai 
de cazul că îi împuşcau - le văd intenția şi în lasă să atingă 
obiectivul“şura”. Noroc că jandarmii erau flăcăi de prin sate, nu 
oradaţi. Aici au stat legionarii două zile şi două nopţi; țărani 
le-au adus, cu săniile, ce aveau şi ei de mâncare. 

Care era situaţia la noi, grupul Totu? Am aflatcă va fi un 
târg mare de animale la Puieşti. Ne-am dus noaptea la Puieşti. 
Nicolae Totu plecase mai înainte la farmacia din comună, unde 
erau două surori* simpatizante ale Mişcării Legionare. Ne-am 
deplasat noaptea la farmacia din Puieşti, cu un curier. N. Totu ne 
spune planul de luptă: noi să nu ieşim din farmacie ca să nu fim 
arestaţi. iarel va merge în târg şi va aduce țăranii la farmacie. Eu 
urma să le vorbesc despre scopul luptei noastre. Bunul Dumnezeu, 
fără să fiu fariseu, m-a înzestrat cu acest dar, al vorbirii libere. A 
ieşit ceas! Oameni din cel puţin 10-12 sate au lăsat târgul şi au 
venit la farmacie, unii cu căruțele, alţii călări -strada gemea de 
lume. Le-am vorbit oamenilor din uşa farmaciei, apoi i-am rugat 
să se întoarcă în satele lor şi să spună că noi numai noaptea mai 


* Mai târziu. aceste bune românce şi legionare au donat Legiunii un teren în 
Bucureşti. unde au fost înmormântați Moţa şi Marin. Pe acest loc. legionarii au 
făcut cărămizi şi. lucrând și la o grădină donată, cred, de marele avocat Didi 
Micescu, cu banii câştigaţi au construit CASA VERDE, unde au fost aduse şi 
înhumate osemintele Căpitanului. Azi. mausoleul şi parte din ceea a fost cândva 
a VERDE e distrus. iar osemintele celor trei martiri au fost împrăştiate. 


putem merge. Una dintre doamnele farmaciste a aflatcă jandarmii 
din Puieşti au cerut ajutoare de la Bârlad, să fim arestaţi. Noaptea 
am plecat, adică mai bine zis seara, am trecut din farmacie pe 
acoperişul unei case mici, cu greu, unul înainte. iar când era 
stabilizat, îi întindea mâna în ajutor la altul. lată că am învăţat să 
ne cățărăm şi pe acoperişuri! Ajunşi la Bârlad. am aşteptat pe 
N.Totu. El a zis că trebuie să mergem cu trenul la Berești. care 
aparţinea judeţului Covurlui, unde erau mai mulţi legionari. 
acolo să facem o baie, să vedem, dacă n-avem “pui” şi să dormim 
o noapte ca oamenii. La Bereşti am fost repartizaţi la familiile 
care aveau posibilitatea să ne primească. Eu am nimerit ca în rai. 
la o familie înstărită şi cu un pui de fată numai bună de măritat. 
Eu, cu niciun leu în bognelar -aşa îi zicem noi. ardelenii, la pungă 
- cu armata nefăcută şi, mai grav, fără vreun certificat care să-mi 
dea dreptul să câştig o pită pentru noua familie (căci am ajuns 
până la jurăminte, să ne legăm amândoi pe veci: m-au legat 
jandarmii). Pe la 11 seara. când eu visam cu fata castele în Spania. 
vine ordinul de la Niculiţă Totu, ca fiecare pe răspundere 
personală să fie imediat în gară, căci vin prietenii jandarmi să ne 
ia. 

Am sărit gardul şi. gara nefiind departe, ne-am întâlnitcu 
toţii şi am ocupat un vagon; nu era ministerial, dar nici noi 
n-aveam bumaşcă. Totu, mai expert, a zis să nu intrăm în Bârlad, 
să ne dăm jos la penultima gară, dar eu mai căpos am întrebat: de 
ce? Suntem 40 de inşi, băgăm poliţia din Bârlad în buzunar şi ne 
plimbăm cu ei! N-am pus la vot, dar a rămas să aterizăm în gara 
Bârlad. Trenul a tras încet, avea povară mare, 40 de legionari; şi 
erau aşa de valoroşi încât (citiți bine!) un comandantcu regimentul 
a înconjurat trenul, nu ca să ne dea onorul, ci ca să ne expulzeze 
din judeţul Tutova, fiind consideraţi musafiri nepoftiţi. Ne-au 
dus într-o încăpere a gării, iar N.Totu a început să discute cu 
generalul prefect (nu mai era un prefect civil) şi cu colonelul 
comandant al regimentului. Ei doreau să capitulăm fără condiţii, 
iar Totu dorea să mai îndulcească ultimatumul. A venit şi ne-a 
spus: “Leilor, e de rău! Ne bagă în cuşcă dacă nu cedăm!”. Ce să 
cedăm! Numai Carol al II-lea a cedat mai târziu Bucovina şi 
Basarabia la ruşi, Ardealul la unguri, Dobrogea de sud la bulgari, 
noroc că n-a mai cerut nimeni; nu s-a tras un glonț pentru 
pământul sfânt al Patriei şi pentru noi s-au găsit (citiţi bine!) sute 
de gloanţe să omoare ce-a avut mai curat şi sfânt această biată 

19 


at topografia gării. In sala în care 
am. ne ţineau de urât vreo douăzeci deja dati iara ai a 
ne şopteşte: “Nu vă uitaţi ŞI fiţi isa (ie sa i umăr i 
festivități: eu o rup ŞI O ocupăm Nol. + A trăznit ee nărul; 
am năpădit în sală şi n-am permis jandarmiloi să Iiuş pă noi, 
dar nici ei n-au forțat, deoarece afară era regimentul. în sală ei Şi 
“Jeuşoriii” la cuşcă. Am scos pe geam drapelul tricoloi al gării şi 
la fiecare tren cântam: “Ştefan Vodă al Moldovei... Oamenii se 
dădeau jos. îşi făceau cruci şi incercau să ne arunce pâine, un măr, 
o sticlă: nimic nu ajungea la noi. căci era o masă de soldați în faţa 
camerei noastre. Nu vedeam nici o posibilitate de scăpare. Mai 
erau şi necesităţi biologice contra cărora nu puteam lupta. 
Generalul. cu care Totu mai discuta, executa ordinul guvernului: 
să fim scoşi afară din judeţ! Ce ne-a făcut să cedăm, am spus mai 
sus. Ni se dădeau bilete clasa 1. numai să plecăm la Băile Felix. 
la Constanta. la Păltiniş. la Sibiu. numai să plecăm! Ni s-au dat 
biletele şi iată că am ajuns să mergem legal cu “țugu” şi încă la 
clasa I. unde nu mai călătorisem până atunci. La ieşirea din gara 
unde am. fost sechestraţi, poporul s-a repezit spre noi: unii 
plângeau, alții ne invitau la ei acasă, dar nu puteam, căci ne 
luasem angajamentul să nu părăsim gara. Mai mulți ne-au dus la 
restaurantul gării. pe care l-am cam golit de alimente şi vinuri; 
unii oameni ne băgau sticle în buzunare. Cu primele trenuri am 
părăsit Bârladul, cu sufletele întristate că am pierduto bătălie. Pe 
mulți legionari i-au scos din judeţ, trecându-i granița judeţului 
păziţi, să nu se mai întoarcă. Seara am fost la laşi. Aici mă aştepta 
o bucurie: pierdusem postul de la Seminarul Pedagogic al 
Universităţii. deci eram, cum zice românul, în plop. Ne strângeam 
la căminul nostru dinRâpa Galbenă: parcă nu eram noi. Cel mai 
bun prieten pe care l-am avut în viață a fost studentul Strungaru 
Nicolae, ulterior avocat. Viaţa. crudă cu noi, ne-a despărțit: a fost 
împuşcat în lagărul de la Miercurea Ciucului. Intr-o zi. 
uitându-mă în ochii lui Strungaru, îi zic: “Măi Strungărene, 
legionari suntem noi sau babe plângătoare? Hai la Tutova!”. “La 
drum!” - a zis el: N-am spus nici fratelui meu, nici Căpitanului, 
căci am fi fost opriţi. Eram cinci inşi şi studentul Savin Constatin 
(noi îi ziceam Tache, ca frații)*. Am mers cu trenul până aproape 
de judeţul Tutova. Zăpezile se topeau. În locul în care am ajuns, 


vatră românescă! Totu a studi 
er 


PPR ne pis 3 ; Se fr 
"In închisoarea de la Aiud a intrat şarpele trădării în el: era lector şi ne teroriza 
să spunem lucruri pe care nici nu am visat să le facem. 


20 


am rugat pe gospodari să ne arate drumul spre prima comună din 
Tutova. A venit şeful de post; noi râdeam, căci eram cinci iar el 
singur. O câmpie plină de apă ne stătea în cale. N-o puteam ocoli. 
Am intrat în apă mai sus decât încălțămintele noastre. Oamenii 
ne priveau; ce credeau de noi, nu ştiu: numai oameni normali nu 
ne credeau. Alt necaz! Strungaru avea dureri groaznice. 
nemaiputând merge. El ne îndemna să ne continuăm drumul. să 
nu ne apuce noaptea în pădure. şi el va veni dimineaţa. Să laşi un 
frate bolnav în pădure era sub demnitatea de om; eu îl ţineam în 
braţe, adică aveam încolăcite mâinile în jurul trupului. să nu cadă 


jos în zăpadă şi apă. Situaţia era foarte disperată. Am hotărât să 


îl ducem pe umeri şi să ieşim din pădure. Gospodarii ne 
informaseră că nu-i departe satul. Am plecat. Ce greu e să duci 
un om în felul acesta: un lemn îl duci mai uşor, pe când omul se 
mişcă! Se înseră. am văzut satul, am bătut la prima poartă. a ieşit 
o femeie, s-a uitat la noi: “Vai, maică! E mort omul dus pe umeri 
şi noi n-avem doctor în sat!” Am întrebat-o dacă e vreun legionar 
în comună: ştia şi ne-a îndreptat nu departe. Noi ne gândeam: 
doctori n-a trimis guvernul. dar jandarmi, da! Am ajuns tără să 
mai întrebăm la casa legionarului. Ce să vezi? Mama lui, soția. 
el şi numai 7 copilaşi! Ne-a primit cu multă dragoste. iar pe 
Strungaru l-am așezat în patul bătrânei. A făcut femeia o mămăligă 
cât roata carului, cu paparadă. Eram cincisprezece guri HNămânde 
(să fim drepți numai treisprezece, cel mai mic nu mânca încă 
mămăligă şi St.'ungaru cerea apă şi noi nu-i dam). Vă daţi seama 
cum am dormit. Oboseala ne biruise. am dormit tun! Dimineata 
omul ne-a informat că în satul vecin sunt mulți legionari şi un 
bătrân care a luptat în războiul din '77, bun gospodar. Ca să nu 
ne dibuiască jandarmii. am stat toată ziua în casă. i, 

Strungaru s-a făcut bine (a avut dureri mari, dar trecătoare). 
Cum s-a înserat, omul ne-a condus la bătrânul din satul vecin, 
ne-a predat şi s-a întors acasă. Bătrânul avea un nuc mare. iar în 
vârful lui era drapelul tricoloravând pe el semnul nostru electoral, 
gardul de fier*. Bătrânul stătea bine materialiceşte şi n-avea 
copii. Noi am intrat în “refacere” (chiar dacă nu ne-am dus la 
Tutova să petrecem). Bătrâna. cu o oală de pământ, fugea în 
pivniță după vin, unde erau înşirate câteva butoaie, iar de 
mâncare rațe şi găini. Strungaru dă ideea: *Măicuţă bătrână. mi 
* Buletinele de vot aveau pe ele semnele tuturor partidelor care candidau şi 
numele candidaţilor: noi aveam gardul... 


21 


se rupe sufletul să tot fugi până-n pivniţă: ce-ar fi să aterizăm 
noi”. Noi am zis că i-a ieşit un sfânt din gură şi în linişte, cu 
moşul în frunte, bunicuța după el, iar noi, garda bătrânului, la 
urmă. După mai multe cale golite, bătrânul zice: “Fecioraşii mei, 
lăsaţi-mă să vă pup!” - şi dă-i cu pupăturile. Hop şi măicuţa! “O 
întelegeam. că n-aveau copii. Unul dintre noi avea un aparat de 
uras în chip”? şi hai la pozat călare pe buţi sau rezemaţi de buţi, 
să nu... cadă. Cu “Gaudeamus” şi în chef, bătrânul a uitat să mai 
dea la vite, sodaci, păsări, declarând zi de post pentru ele. Cea 
mai frumoasă zi din luptele noastre la Tutova se gătea de ducă. 
Venea noaptea și noi trebuia să plecăm, iar bătrânul ne tot îmbia: 
“Staţi feciorii mei. numai o bute s-o golim!"". Ne-am despărțit ca 
la înmormântare. O, voi suflete curate ale naţiei noastre! Pentru 
voi luptăm noi şi voi ați văzut în noi pe copiii voştri. 

Am ajuns la Bârlad. unde N. Totu aranjase cu generalul 
prefect şi a obținut o autorizaţie să poată circula liber. Suna astfel 
(bineînţeles cum îmi mai aduce aminte): 


“Noi. general prefect jud. Tutova, autorizez pe dl. Nicolae 
Totu de a fuce propagandă în întreg juclelul Tutova. 
(iscălit) General prefect 
şi ştampila respectivă 


Ce face Totu? Bate la maşină mai multe autorizaţii, care 
sunau aşa: il 


“Subsemnatul N.Totu, comandantul batali i 

b î , atalionului 18 
Cetatea Albă, autorizat de d.general prefect al Jud. Tutova 
a face propagandă în întreg judeţul Tutova. 


(iscălit) N. Totu etc. 


A varali cu autorizaţii, am plecat la treabă. Cum apăreau 

Jan if otu le prezenta autorizaţia şi noi le ţineam în mână 

se] adă scrisul la mașină și ştampila. “Aşa da - ziceau ei - cu 

a ul n-avem nimic cu dumneavoastră!”. Dar ei au raportat 
ectură şi prefectul, care i ată 

refe . nu eliber. izații, dă 

ordin să fim scoşi din județ. E e a a 


Ne-aui > 4 P 

îm pearl de cost lucru şi iar ne-am despărțit ca să 
să 0 Ara 

i nicu masa şi să nu fim prinşi în grup 


şi scoşi din judeţ, mai ales că se apropiau alegerile. La secţiile de 
votare, fiecare partid avea voie să aibă doi delegați şi doi 
asistenţi, pentru a verifica să nu se fure voturile. Dar în România 
era altfel. Delegaţilor noştri, din diferite motive, nici nu li s-au 
eliberat împuternicirile. Nu mai vorbesc că după scoaterea 
noastră din judeţ s-a zvonit că lista noastră a fost ştearsă şi că 
prof. Codreanu a murit. Pe întuneric, am plecat eu Tache Savin 
în comuna Avrămeşti. stând peste noapte la un simpatizant, iar 
dimineaţa. în fruntea a circa 200 de oameni. am plecata Plopana 
unde se făcea votarea. Am fost opriți de numai 2-3 jandarmi. 
Foarte politicoşi, ne-au întrebat cine suntem. Am răspuns: 
“Delegații la votare din partea grupării politice C.Z. Codreanu!”. 
“Poftiţil”. Noi nu eram, dar doream să ajungem la secția de 
votare. unde aveam un delegat, ca să păzim să nu se întâmple ceva 
cu el şi să ni se fure voturile. Chiar aşa s-a întâmplat! Văzând că 
țăranii sunt opriţi, ne-am întors înapoi: “De ce nu lăsați oamenii 
să vină la vot??. Ni s-a răspuns: “Dar dumneavoastră nu știți 
regulamentul de votare? Să nu se facă tulburări, merg grupuri de 
câte zece!'”. N-am bănuit nimic, habar n-aveam noi de legea 
electorală. Nu vă pot descrie bucuria noastră; ne făceam socoteala 
să ţinem în jurul nostru cel puţin 150-200 tineri, să apărăm urna 
cu voturi până la numărătoare. Nu ştiu cât lucrasem noi, dar prof. 
lon Codreanu îi convinsese de dreptatea noastră şi oamenii erau 
pata de orice sacrificiu, fie chiar viaţa. N-am observat nici că pe 
strada pe care mergeam nu era țipenie de om. Ceva mai departe. 
în faţă, se vedea stâlpul tricolor, deci postul de jandarmi. şi 
n-aveam de ce ne teme: eram liberi şi dezlegați. Mergând noi, 
repet, senini. deodată se deschide portiţa unei curți şi ne înconjoară 
circa 15-20 de jandarmi. Eu am văzut roşu înaintea ochilor; cum 
am putut cădea ca musca în lapte în mâinile lor şi lipsiţi de cei 200 
de țărani?! Nu ne-am împotrivit deloc. Erao prostie să reacționăm, 
să ne trezim, nu cu gloanțe, ci cu o mână sau un umăr rupt. Ei, 
jandarmii, s-ar fi jurat că s-au apărat de atacul huliganilor. La 
3-4 case se găsea postul de jandarmi, iar în fața postului 
cpt.Popescu “Marinarul”, huiduma în greutate de cel puțin 110- 
120 kg. Ne-a invitat civilizat în post (doar era instruit căpitanul) 
şi a început să-și bată joc de noi - inteligent - cum să zic altfel. Se 
bucura de doi distinși oaspeți; a dat poruncă să li se servească la 
meniu varză pe rață, sau invers. "Aveţi tutun din cel mai fin, 
pentru fețe simandicoase, păcat că sunt ocupat şi nu putem intra 
23 


în discuţii...” Eu, i-am spus că va răspunde în faţa: cei lo 
pentru sechestrare de persoane, dar ştiam bine, cât eram de tânăr, 
că pentru noi nu exista lege (numai PU e Dată Și ez 
Căpitanul a trecut apoi în curtea care mişuna de Jandarmi. Savin 
zice: “Ce facem, pentru Dumnezeu? Stăm aşa să-şi râdă namila 
de noi?” “Să cântăm!” - zic eu. Am început să cântăm, cu glas 
tare, să se audă până afară. Jandarmii parcă au căzut pe bec. In loc 
să ne înfunde în biroul dinspre pivniţă, ne-au lăsat în biroul 
dinspre stradă. Oamenii, la cântecul nostru, s-au uitat spre post 
şi au înţeles imediat. Zece dintre ei s-au dus şi le-au spus celor 
două sute: “Fraţilor! Copiii noştri sunt închişi la postul de 
jandarmi!” Hotărârea a fost fulger: “Trebuie să-i scăpăm, ei sunt 
ai noştri, cum să-i lăsăm batjocoriţi de găinari?!”. Au pornit 
absolut toţi, deşi poate nu erau nici pe jumătate cu noi. dar s-au 
revoltat de faptul că ne-au închis jandarmii fără motiv. Pe drum. 
s-au înarmat cu pari de la garduri şi. în năvală. au sosit în faţa 
postului. Jandarmii, luaţi prin surprindere, încercau armele. le 
cădeau gloanţele. tremurau: în astfel de situaţii oricine judecă: 
trag că mi se ordonă, dar omor pe tata sau fratele. Oamenii 
strigau, aruncau căciulile în sus. Impresionant şi frumos. se 
manifestau bătrânii, strigând: “N-am murit la Mărăşeşti, vrem să 
murim aici! Să daţi drumul la feciorii noştri! Uraa! Daţi-le 
drumul, hoților!... Trăiască legionarii!”. Nu se poate descrie, 
înțelege tinere, dacă n-ai fost la faţa locului. Păcat, păcat că 
n-aveam acolo un conducător! În urmele mulțimii vine în fugă un 
căpitan de vânători, cu mulți soldați. Popescu “Marinarul” îi 
strigă să ia poziţie de luptă și să încarce armele. Răspunsul 
căpitanului: “Eu am venit pentru ordine, nu să fac un nou 1907!» 
“Eu comand toate armele!” - îi răspunde Popescu. “Dar nu pe 
soldaţii mei!'"- zice căpitanul. Eu şi cu Tache am începuta striga: 
“Trăiască armata română! Jos găinarii! Să nu trageţi domnule 
căpitan!”. Plângeam la propriu, nu la figurat, când am văzut 
dragostea oamenilor (“mai bine murim, dacă nu-i eliberaţi!??). 
lar s-au suit acțiunile noastre, dar s-au topit în curând. Nici noi 
ŞI Nici țăranii nu ştiam că o altă comună a aflat că suntem arestați; 
Oamenii veneau şi ei la vot. Au rupt sălciile din pârâul care dădea 
SII Al E (s/e postului şi înaintau în linişte să atace postul din 
dl opescu arinarul” se muiase ca varza în bute primăvara. 

amenii nu cedau, ostașii nu ascultau decât de superiorul lor. 


Ve la noi și zice: “Banea. tu Vrei să vezi țăranii care țin cu voi, 


PN 


morţi? Iți dau cuvântul meu de onoare că dacă-i linişteşti să 
meargă la vot, veți fi liberi!”. De unde să ştiu că un ofiţer român 
nu da doi bani pe cuvântul lui?! Am ieşit afară pe trepte şi n-am 
putut vorbi: am fost întâmpinat cu un uragan de strigăte. căciuli 
aruncate în sus (de ce n-am fugit la ei? Sigur, altă prostie! Poate 
muream, nu mai apucam de atunci 18 primăveri de libertate şi 15 
ani făcuţi în dosul gratiilor. Niciodată nu ştii ce îţi rezervă viaţa. 
Dumnezeu i-a dat omului prea multă înțelepciune, de umblă cu 
rachetele să-L caute; omul uită că viaţa lui e de cel multo sută de 
ani, şi până la ultimul punct ceresc descoperit. faci. cu viteza 
luminii, sute şi mii de ani... Dar omului nu i s-a dat să descifreze 
viitorul, nici pentru un ceas. Necunoscute sunt căile Tale. 
Doamne!). Am aşteptat să se liniştească ovaţiile şi, revenindu-mi 
din şoc, le-am spus: “Mergeţi. dragii mei, liniştiţi, şi votaţi cu 
cine credeţi. Dacă nu plecaţi liniştiţi, nu vom fi eliberaţi: dacă 
mergeţi liniştiţi, venim şi noi!” Ce greu au plecat! Judecata lor 
le spunea că nu-i bine aşa; şi chiar aşa a fost. Era dimineaţa, iar 
noi am rămas sechestraţi mai departe, până la miezul nopţii. Intre 
timp. ne-a vizitat căpitanul de vânători şi ne-a spus: “Mare 
greşeală politică s-a făcut că v-au închis. Țăranii fierb. au rupt 
afişele celorlalte partide de pe garduri şi votează cu 
dumneavoastră” (ale noastre nu le rupeau că n-aveam). Delegatul 
nostru, deoarece votarea s-a făcut repede şi urna urma să se 
deschidă peste patru ceasuri, a plecat la un conac să mănânce. 
Acolo (care este adevărul, nici astăzi nu Ştiu), automobilul s-a 
stricat şi el n-a putut fi prezent la desfacerea urnei. Au votat 
pentru noi 902 alegători, iar în procesul verbal s-au scris mare şi 
frumos... 202 voturi! Acestea erau alegerile libere trâmbiţate de 
guvernele respective. Dacă o comună era în majoritate, să zicem 
național-ţărănistă, comuna era declarată de guvernul liberal sau 
gogist, contaminată de boală molipsitoare; jandarmii păzeau să 
nu iasă nimeni la vot, nici să intre în sat. A doua zi după votare, 
trecea molima. 

Am plecat cu căpitanul Popescu Marinarul, într-o sanie 
rechiziționată de el, la invitaţia lui (de altfel nu aveam nici un 
mijloc de locomoţie şi distanța era mare). Ne-a spus: “Domnilor, 
ați învins şi la Tutova!” Nu-l credeam nici dacă jura cu mâna pe 
cruce. Cu peripeții am ajuns la Bârlad, unde ne aştepta 
prot. Codreanu; acesta ne-a confirmat că am biruit, cu o mică 
diferență faţă de guvern, când noi trebuia să avem majoritatea 

25 


zdrobitoare. Cum am biruit dacă n-am avut delegații la unele 
sectii? lată, de exemplu, la Puieşti, cea mai puternică secție a 
noastră, era delegat dI.Cristache Solomon, proprietar, şi incă 
cineva pe care nu-l ştiu. C.Solomon făcea parte din Senatul 
Mişcării noastre; era om de aproape 70 de ani şi cu experiență 
politică. Au venit amândoi delegații noaptea şi au stat în căsuţa 
unei bătrâne. Au fost căutaţi toată noaptea de jandarm i, cărora nu 
le-a trecut prin cap să-i caute la băbuţă. Dimineaţa când a venit 
judecătorul, au ieşit şiei afară din casă şi, cujudecătorul, au intrat 
în sala de vot (nu puteau să-i ridice de lângă judecător), au stat 
până la încheierea procesului verbal şi am avut zdrobitoarea 
majoritate 1.200 şi nu ştiu cât. Profesorul Ion Codreanu, 
reprezentantul nostru, a venit - avea voie, fiind candidat - spre 
Puieşti cu N. Totu, într-o maşină mică. La 2 km. de Puieşti sunt 
opriți de 30 de jandarmi (nu duceam lipsă de jandarmi), care 
le-au spus că intrarea în Puieşti este interzisă. Profesorul şi Totu 
parlamentează cu aceştia, arătând că nimeni şi nici o lege nu 
există să-i poată opri de a merge la secţia de votare. In timpul 
acesta, şoferul legionar apasă pe accelerație şi, în viteză, se 
îndepărtează de gloanţele jandarmilor. Aceştia, luaţi prin 
surprindere, trag în cauciucuri, dar maşina reuşeşte să ajungă în 
Puieşti şi şoferul le spune oamenilor din comună: “Fraţilor, 
profesorul Codreanu şi comandantul Totu sunt arestaţi!” Mulțimea 
din toate satele care votau la această secţie, umple câmpul ca o 
şarjă de cavalerie şi jandarmii o iau la fugă. Profesorul şi N. Totu 
au fost luaţi pe sus şi duşi la Puieşti. Dacă jandarmii nu-i rețineau, 
poate că noi pierdeam alegerile, poate nu aveam mai mult de o 
mie de voturi; oamenii, văzând însă că profesorul a fost reținut, 
au votat cu noi şi cei care ar fi dat altora votul lor. 

Aşa s-au terminat alegerile de la Tutova, cu biruința 
Mişcării Legionare. De ce erau aşa lupte la alegerile parţiale (aşa 
se numeau)? Regele vedea spre care partid se îndrepta lumea şi 
trăgea în cumpănă să-l cheme la guvern. Dar noi, pe atunci, eram 
nu o mână, ci o mânuţă de oameni şi nu puteam face față decât 
la alegerea unui deputat. Dar, prin alegerile de la Neamţ şi 
Tutova, am început să învăţăm lupta electorală şi ne pregăteam 
intâi să creştem şi apoi să dăm lupta cea mare. 


26 


ECHIPA MORŢII 


Câtă cerneală, cât venin şi câtă hârtie s-au stricat cu 
aceste două cuvinte! “Cuiburi speciale de legionari care primeau 
ordine să omoare pe cutare om politic; bieţii legionari nu puteau 
să execute ordinul şi se omorau”. Noroc că n-au avut ordin să 
execute mulţi, că rămânea Legiunea fără legionari şi nu mai era 
nevoie să fie dizolvată de guverne! 

Cum s-a născut “Echipa Morţii” şi câţi demnitari au 
ucis? Am scris că după alegerile de la Tutova am plecat cu doi 
camarazi, studenţii N.Strungaru şi Teodorescu, la Sibiu. să 
organizăm judeţul Sibiu, unde fratele meu lon Banea era şef de 
judeţ. Aici, la Sibiu, era un singur cuib, condus de poetul Nicu 
lancu. Acest bun camarad, în cinstea noastră, a celor trei veniţi 
de la centru - şeful şi o mână de legionari erau la laşi - face 
următoarea poezie. lată prima strofă: 


“Suntem Echipa Mortii, 
Din Moldova azi venim, 
Aruncat e zarul sorții, 

Ori învingem, ori murim ”. 


Deci, dragi cititori ai acestei strofe de poezie, unde este 
cea mai slabă aluzie, cea mai nevinovată îndemnare la crimă? Din 
contră, noi vroiam să murim. Oare, orice luptător, nu zice: 
“înving sau mor”? E adevărat că şi pe camioneta noastră aveam 
scris “Echipa Morţii”. Am arătat lămurit că pe noi, legionarii, 

27 


jud mai nu ne lăsau să stăm de vorbă prin sate SE iata 
vedeau seris pe maşină “Echipa Morţii „0 ni a m pe 
oră. Noi râdeam şi coboram din camionetă, lămurinc oamenii 
cine suntem şi ce vrea Mişcarea Legionară. Cum jandai li cra 
supra-analfabeţi. se repezea Savin şi îi spunea borțosu ui e 
plutonier (parcă era un făcut: “găinarii , cum am mal Spus Că îl 
numea lumea, erau borțoşi): “Domnule şe| sideral, să fii mai 
apetisant, să nu iei aureola de savant; noi suntem băieţi apetisanți 
şi nu permitem acțiuni vexatorii”. EI, zăpăcit, răspundea că nu 
ştie limbi străine. Datorită agresivității limbajului nostru ŞI... 
“limbii străine”, ne mai îngăduia să stăm de vorbă cu oamenii. La 
Congresul Studenţesc din Tg.Mureş, într-adevăr, în plină sală, 
s-au format echipe ale zisei Morți. Pentru “domniţa” Lupeasca, 
şeful echipei era prinţul Alecu Cantacuzino. Intrebare logică: a 
omorât pe cineva sau nu? Ele au fost făcute să băgăm frica in ei, 
să-i salvăm viaţa Căpitanului. Să vă dovedesc acest lucru prin ce 
spunea Armand Călinescu: “Regele a vrut să-mi cedeze 
automobilul blindat, dar eu. ştiindu-l aşa fricos, am refuzat”. 
Dam şi noi “şah la rege”, ca să ne apărăm “regele” nostru. 


aa 


DIZOLVAREA ŞI PROCESUL GĂRZII DE 
FIER 


Regele aduce la guvern în 1933 Partidul Liberal condus 
de I.G.Duca. Se ştie că la venirea în ţară a odraslei regale Carol 
al II-lea, o problemă a constituit-o Lupeasca “roşcată” cu care 
petrecea el. Acesteia. mai târziu, politicienii îi ziceau “domnița”. 
îi sărutau mâna plecaţi, căci ştiau ei bine că o vorbă spusă sus la 
tron îi poate aduce la putere; căci “domniţa” a jucat un rol 
asemănător cu cel al analfabetei “academician doctor inginer”? 
Elena Ceauşescu; de altfel, coincidenţa face să poarte acelaşi 
prenume, Elena. Lupeasca a venit în ţară cu un paşaport fals, pe 
numele soţiei lui M.Manoilescu. Regele nu putea dormi în 
România fără “*domniţă . luliu Maniu a pus condiţia ca Lupeasca 
să nu intre în ţară după aducerea lui Carol pe tron şi, cu toate că 
el personal nu l-a vrut pe Carol ca rege, l-au depăşit chiar oamenii 
lui care, crezând că dacă-l aduc ei la putere, naţional-țărăniştii, 
vor guverna mereu, având sprijinul regelui. Supragreşeală! De 
ce? Nu l-au cunoscut? Ba da! Ştiau bine că guvernul liberal, 
părinţii şi Carol personal, public, în ziare, au anunțat renunțarea 
definitivă la tron. Cei care l-au readus au plătit, căci orice i se 
poate reproşa acestui aventurier lipsit de orice scrupul moral, mai 
hoţdecât politicienii, sperjur, lipsit de un orizont cultural superior, 
afemeiat până la a ajunge să trăiască cu femeile de stradă, în afară 
de simţul politic real pe care îl avea. Cunoştea bine aluatul cu care 
lucra. Deviza lui era: “Divide et impera”; a fărâmiţat toate 
partidele, atât cele istorice, liberal şi naţional-țărănist, cât şi 
partidul Mareşalului Averescu. Cum a procedat? A chemat la el 


29 


fost ministru de interne sub guvernarea 
"condus de Mareșalul Averescu, duşmanul 
reoelui, îndemnându-l pe acesta să se rupă de “bătrânul incapabil 
să conducă ţara”, fluturându-i pe la nas lui Goga o eventuală 
venire la putere. Poetul, deşi era politician versat, a căzut în 
cursă. S-a rupt de Mareşal şi a format Partidul Naţional Creştin; 
fruntaşii din Partidul Poporului- deşi ştiau că nu vor veni la 
putere atâta timp cât Mareșalul Averescu e duşmanul regelui, au 
rămas totuşi cu el. Regele, după ce a reuşit strategia, i-a spus 
poetului: “N-ai popularitate, nu pot să te aduc la guvern! „Vine 
la rând Partidul Liberal, care deţinea puterea economică prin 
fabrici şi bănci. Ei erau vechi şi actuali duşmani ai regelui: doar 
partidul lor şi familia regală l-au expediat în aşa zisul exil. Este 
chemat prof.univ.Gheorghe Brătianu, şi regele îl duce cu vorba 
şi pe el: “Dumneata reprezinţi de fapt Partidul Liberal, eşti fiul 
marelui I.Brătianu. nu mai sta alături de duşmanii mei” (adică 
unchii lui, Vintilă şi Constantin Brătianu). A căzut şi el în 
greşeală, dislocând partidul în două, dar nu a fost adus la 
guvernare, căci regele după ce a văzut că stratagema lui a reuşit 
încă o dată, i-a răspuns la fel: “Ce să fac? N-ai partidul cu 
dumneata să te aduc mâine la putere!”. Şi cu asta, basta! A urmat 
Partidul Țărănesc al lui Maniu, partidul cel mai popular din 
România, din care mai apoi s-au rupt atâtea partiduţe, Gr.lunian, 
dr.Lupu, Al.V.Voevod, făcându-şi fiecare câte un mic partid. 
luliu Maniu se găsea la putere când într-o zi, discutând probleme 
de stat, apare “duduiţa” şi regele îl întreabă pe preşedintele 
Consiliului de Miniştri: “Ce aveţi dumneavoastră, domnule 
Maniu, cu doamna?”. “Nimic!” - a fost răspunsul acestuia. Din 
acel ceas ruptura a fost definitivă. Regele a înţeles, şi Maniu la 
fel, că între ei totul s-a sfârşit: fiecare pe baricada lui. Se pune 
întrebarea logică: De ce Iuliu Maniu, având puterea în mână, el 
fiind prim-ministru al guvernului, avându-l ca ministru al armatei 
pe generalul Cihoschi, omul partidului, nu a arestat-o pe ““roşcată” 
trimiţând-o peste graniță, punând astfel capăt influenței nefaste 
a acesteia, obişnuită să-şi pună favoriţii la putere, să răstoarne 
guverne şi în caz mai grav, şi pe rege? Răspunsul e unul singur. 
Maniu era un democrat convins, nu omul cu mână forte care să 
facă un act nedemocratic. Şi astfel, Lupeasca a domnit în vila din 
strada Aleea Vulpache, păzită bine de Siguranţa Statului. Se 
spc că Statul nu avea bani, punându-se curbe de sacrificiu pe 


pe Octavian Goga, d 
“Partidului Poporului 


popor, dar în schimb, siguranța amantei regelui era plătită din 
bugetul statului, după cum Lenuţa “academiciana” era păzită de 
Securitate, care la rândul ei era plătită tot din bugetul României. 

Regele îl cheamă pe Al. Vaida-Voevod, “leul Ardealului”. 
Avea un trecut frumos. Ela citit în Parlamentul maghiar, deputat 
fiind, ruperea Ardealului de monarhia austro-ungară. Era mâna 
dreaptă a lui Maniu. Să nu mai lungim, îl rupe şi pe acesta de 
Maniu şi astfel Al. Vaida-Voevod îşi face propriul partid. Regele 
a încercat să rupă şi Mişcarea Legionară, dar despre acest lucru 
vom scrie mai târziu. 

Acum să revenim la Duca, adus de Carol al il-lea la 
guvern. La revenirea în ţară a lui Carol, I.G.Duca a scris un articol 
de fond în cotidianul partidului, “Viitorul liberal”, intitulat “Nori 
negri asupra țării”; şi serie textual: “Niciodată nu voi întinde 
mâna acestui om” (n.n. - Recte lui Carol al II-lea). Deci cei doi 
dușmani aveau acum să conducă destinele neamului. Inainte de 
a veni la guvern, Duca face o vizită în Franţa: peste ani. marele 
De Gaulle va spune la Craiova, când ne-a vizitat ţara. în limba 
cronicarilor români: “Durerile voastre sunt durerile noastre. iar 
bucuriile voastre sunt bucuriile noastre”. 

Durerile noastre erau că atunci Franţa era condusă de 
Uniunea stângii. Franța va acorda un împrumut României. 
împrumut condiționat cu dizolvarea Gărzii de Fier. Duca primeşte. 

La Casa Verde, unde locuia Căpitanul nostru, trăia un 
câine pe nume Rarău, la care acesta ţinea foarte mult. Într-o zi îl 
găseşte mort. A fost foarte supărat. Intr-una din zile primeşte 
vizita generalului Gh.Cantacuzino-Grănicerul. Acesta, pentru 
bravura lui din timpul primului război mondial,* era decorat cu 
Legiunea de Onoare franceză şi Mihai Viteazul, cea mai mare 
decorație românească**. Generalul îi spune: “Domnule Codreanu, 
Sunteţi supărat că v-au omorât câinele; vreau să vă fiu eu câine 
credincios!”?. Şi aşa a fost. 

S-au anunţat alegeri de către noul guvern condus de 
I.G.Duca; au candidat multe, foarte multe partide. aşa ca azi, în 
1990 (au răsărit partidele ca ciupercile după ploaie). Candidam 


* În luptele de iu Coti îşi pierde vederea unui ochi. 

** Cine era decorat cu Ordinul MIHAI VITEAZUL. primea drept recompensă 
din partea Statului Român 50 hectare de pământ. avea permis clasa 1 pe CFR 
şi lua masa cu regele la unele sărbători... a 


Nu în toată ţara, căci nu aveam bani”, nici organizaţii 

candida fratele meu, în fruntea listei. El era 

iar în anul 1934, în luna lunie, urma 

nare a Facultăţii de medicină. Eram 

lecat cu Strungaru şi Teodorescu la 

nilor că au votat cu noi. Urmărindu- 

ne jandarmii, am trecut în judeţul Fălticeni, upide am fost a! 

şi depuşi la Penitenciar, acuzaţi de conturbarea liniştei publice, 

lucru care se pedepsea cu privare de libertate. La judecata de 

urgență am fost achitați şi ne-au dat foi de drum spre Sibiu. 

Ne-am pus în gând să organizăm noi trei județul Sibiu. La Sibiu 

nu aveam aproape pe nimeni. La poliţie am spus că Horia 
Codreanu. fratele Căpitanului, care era ofiţer în garnizoana 
Sibiu, va garanta pentru noi. Aşa era formalitatea (pe el numai 
atunci l-am cunoscut). Eu, de altfel, aveam o mătuşă şi un unchi 
în oraş, nu aveam nevoie de garanţii, eram doar în judeţul nostru. 
Am ținut atunci mici adunări prin sate; propaganda noastră 
mergea mulțumitor. Am scris şi un manifest cu Strungaru, 
multiplicat într-un număr mic de exemplare, neavând bani. l-am 
trimis şi Căpitanului un exemplar; după ce l-a citit, a spus: “E aşa 
lung şi prost. ca un manifest cuzist!”. Intr-o seară, la podul din 
Piaţa Cibin, au venit şi ceilalţi fraţi de-ai noştri. Poliţia a vrut să 
ne aresteze (eram cu Strungaru), noi ne-am opus. Lumea s-a 
strâns ca la minune. Erau 18 sergenţi de stradă şi noi doi. Lumea 
se întărâtase şi striga: “Lăsaţi băieţii în pace! Ce v-au făcut? ”. 
Cum eram îmbrăcat în portul nostru popular din zona Sibiului, 
țineam mâna la şerpar şi-i ameninţam pe sergenţi că dacă se 
apropie trag! N-aveam pistol, dar stratagema a mers. La o staţie 
mică de benzină din apropiere, un om ne privea cu mare interes. 
Văzând că vin noi forţe poliţieneşti, până la urmă am cedat. Era 
noapte. Duşi la procurorul de serviciu, acesta a hotărât că nu era 
cazul să fim trimişi în judecată şi am fost eliberaţi. La poliție a 
fost adus şi Teodorescu, destul de bătut: fugind, s-a refugiat 
într-o crâşmă, urmărit de sergenţii care strigau din răsputeri: 
“Hoţul! Prindeţi-l!” - şi beţivii au tăbărât pe el, bătându-l destul 
de grav. A doua zi, am împărțit la țăranii din piaţa Cibin ceva 
manifeste şi omul de la staţia de benzină, care ne urmărise cu 


şi noi. oa 
judeţene. La Sibiu 
atunci licenţiat în drept, 1 
să-şi susțină teza de termi 
amândoi la laşi. Eu am p 
Tutova, să mulțumim oame 


* La depunerea candidaturii într-un judeţ trebuia plătită o sumă mare de bani 
prevăzută de lege. 
32 


atâta interes în seara recedentă, s- '0pi e “a 
“Şi euvreauun naja vreau all dai pia SE 
ână la moarte!” eee ta 
până - “se numeşte Gheorghe Lupean, este deci primul 
adept făcut de noi, gata oricând să-şi dea propria viaţă pentru 
Mişcarea Legionară. Am fost arestaţi din nou și încarceraţi tot 
pentru conturbarea liniştei publice*. Se înscriu trei avocati să ne 
apere, în frunte cu dr.Bidianu, poate cel mai bun avocat din Sibiu, 
care a şi rămas cu noi până la moarte. La Sibiu am găsit un cuib 
numit “Avram Iancu”, condus de Nicu Iancu, student la drept. 
Am fost achitaţi, dar poliţia îi expulzează din judeţ pe Strungaru 
şi pe Teodorescu. Am rămas deci singur, pe lângă mine mai find 
ceva tineri muncitori şi studenţi. La Miercurea Sibiului se găsea 
av.Corneliu Georgescu, ataşat de Căpitanul nostru încă din 1922. 
Deşi avea cursuri, fratele meu lon Banea a sosit şi el de la Iaşi. 
Am plecat în nordul judeţului cu o mână de studenţi şi muncitori. 
Vă dau un singur exemplu de ceea ce am păţit: Ne săseam în 
comuna Sângătin. Când au venit oamenii de la lucru. le-am 
vorbit; au stat până noaptea târziu şi m-au ascultat. Apoi, oamenii 
au primit băieţii, i-au ospătat şi i-au culcat. Eram în total 12 inşi. 
Eu am refuzat invitaţia preotului şi am rămas la cel mai sărac om. 
dar am fost găzduit mai bine decât la cel mai bogat. Dimineaţa. 
după raport, camarazii îmi dau o scrisoare din partea d-rului 
Bidianu, să vin imediat cu toată echipa la Sibiu. Dorind să cunosc 
persoana care a adus depeşa, nimeni nu ştia nimic, persoana 
dispăruse. “Măi băieţi, vom cădea în mâinile jandarmilor! 
Scrisoarea e de la d-rul Bidianu, deci trebuie să meresem. dar 
repet: cădem în plasajandarmilor!”-le spun eu.Ce se întâmplase? 
Jandarmii nu ne puteau împiedica să facem propagandă; ei fiind 
câte 2-3 la un post, pur şi simplu nu îndrăzneau să ne ridice. 
Atunci au. informat Legiunea de Jandarmi: “Echipa Banea, 
echipată cu bombe şi revolvere, etc... etc...7** Prefectul şi 
comandantul Legiunii de Jandarmi l-au chemat pe d-rul Bidianu 
ŞI l-au rugat să-mi scrie să vin cu toată echipa la Sibiu. să ne 
înțelegem asupra itinerariului pe care-l voi parcurge cu echipa. 
D-rul Bidianu a crezut. Scrisoarea a fost trimisă cu un jandarm 
Civil care. după ce a predat-o, a dispărut. Cunoşteam bine 


* w) > A na € = A . 

Legea Mârzescu. 5 ani închisoare. 
** În vi i i Lia ea Ş 

“In lața mea n-am văzut cum arată o bombă şi nici pistol n-am avut. In 1940. 
băieţii de la Prefectura de Poliţie mi-au făcut cadou un revolver. nu să-l poti 


folosi. era enorm. ci ca ornament... 
33 


c3 = Acuzat, martor, apărător 


Se al 


dar nu aveam ce face. Eram sigur că 


scrisoarea este de la d-rul Bidianu şi nu pica ace că Sil 

= sub ameninţări, era un om prea văzut în Sibiu. Deci or on: 
da Sibiu”. Drumul l-am făcut pe Jos: n-aveam pe atunci 
ERlecaIia a EL ai drept vorbind, nici bani. In satul Săcel, 
nici căi de locomoţie şi, drept voroIne, i. ONG cea 
pe drumul naţional, ne aşteptau vreo le el eu gi e ) 
spus. eram 12. Un plutonier AID. apr ape ei cela Al 
primit o scrisoare să VII la Sibiu”. Răspund: red că ALE eşti 
dumneata cenzoral scrisorilor mele!" -şi pur cedem mai departe. 
“Măi băieți. le vom trage chiulul!” - zic eu. La Turnişor. comună 
legată de Sibiu. ne aştepta grosul jandarmilor. căci acolo aveau 
ei concentrați jandarmii: deşi era doar o secție, la Legiune în 
Sibiu n-aveau spațiu. Când ne-am apropiat del urnişor. am tăcut 
la stânga şi ne-am dezbrăcat să trecem Cibinul. Nicu Iancu zice: 
“Nu putem. apae foarte rece şi se pot imbolnăvi băieţii! : Atunei. 
am luat-o la stânga. să mergem pe câmp până ocolim Turnişorul. 
Dar lucrurile n-au ieşit aşa. Un jandarm civil. cu bicicleta. făcea 
levătura cu cei din Lurnişor. Era deja noapte când am ajuns unde 
trebuia să cotim la stânga. Acolo era 0 şură înconjurată de un 
card. Au sărit 36 de jandarmi şi ne-au înconjurat. atară de unul 
dintre noi care a rămas puţin în urmă şi care, auzind 
zgomotul gardului şi văzând atâtea umbre, s-a culcat în şanţ, 
adăpostindu-se. Un major mi s-a adresat, spunându-mi că s-a 
făcut o crimă și are ordin să ne facă o percheziţie. Am răspuns că 
ne supunem. deşi pe noi nu ne interesează ce s-a întâmplat, dar 
că percheziția trebuie făcută cu autorizația Parchetului. Atunci 
majorul a strigat la un plutonier să scoată autorizaţia: nu ştiu ce 
a răspuns acela. dar majorul îi zice din nou: "Ai lăsat-o pe birou! 
În marş după ea!” şi. şoptindu-i mai încet. continuă: *Adu-i pe 
toţi!” Am înţeles. ştiam ce aveam de tăcut, mai ales că un sergent 
jandarm mi-a şoptit: *N-avem ordin să nu tragem!"*. Mă adresez 
legionarilor: “Camarazi, sunteți gata de moarte?””. “Gata!” - îmi 
răspund ei. “Pe ei!”. Am vrut să le rupem încercuirea şi să fugim, 
măcar unii să scăpăm. Nu s-a putut. eram obosiţi. flămânzi şi 
numai 1] faţă de 36. Un răcnet în noapte: un jandarm era cât pe- 
aici să mă lovească cu patul puștii. noroc că unul din camarazi a 
observat şi a ridicat braţul să mă apere. A primit lovitura peste 
braţ, în plin, noroc că osul nu i s-a rupt. Ne-am strâns ciorchine. 
Lu, în mijlocul lor, am răsutlat şi am hotărât să mai încercăm 0 
dată: dacă reuşim să le rupem frontul, vom fugi dispersaţi: pe 
34 


şmecheriile jandarmilor. 


cont prop! Laiu caiet, şanse să scăpăm cât mi mulți. N-am reuşit 
şi n-am mal incercat. Au venit rezervele jandarmilor: unii nici nu 
erau echipați ca lumea, numai cu mantaua nlitară şi hainele lor 
civile, alţii fără manta. Ne era frig şi foame şi am început să 
cântăm. Au încercat jandarmii tot felul de trucuri. să mă lacă 
să-mi părăsesc camarazii. Spre exemplu, vine unul tuva Şi-mi 
zice: "Domnule Banea, am o comunicare. veniti să v-0 spun!” 
Apoi au adus un felinar şi au spus că acolo e prefectul. să merg 
să vorbesc cu dumnealui. Le-am răspuns că să nu mai încerce 
poveşti cu prefecții, fiindcă ei stau la birou şi le dau lor ordine. 
N-a trecut mult şi câmpia s-a luminat de farurile maşinilor. Tot 
ce se numeşte jandarmerie. grade şi trupă. polițiști. comisari ete. 
etc.. toată forța represivă contra a |] copii care erau înarmati nu 
cuarme, ci cu dragostea ce o purtau neamului şi elici strămoşeşti! 

Buzescu, comandantul Legiunii de Jandarmi. se dă jos şi 
strigă: *Banea. de ce nu'te predai?”. li răspund: “Ce. sunt bandit 
să mă predau?”.* Ordinul a tost scurt: “Luaţi frânghiile şi levati 
cinci de Banea şi cinci de Rodeanu!” Deci ei erau informati că noi 
eram doisprezece (în fapt numai unsprezece). Ne-au înghesuit în 
două camioane pline cu jandarmi. Legaţi, cântam. La Chestură. 
am fost invitaţi la beci. Chestura era pe strada Tribunei și două 
geamuri dădeau la stradă. Pe pământ şi unii pe foastăne. am 
dormit buştean, flămânzi şi cu o doză bună de frig. Unde este 
sfânta tinereţe?! Prin faţa Chesturii se plimba un sergent. să nu 


lase lumea să treacă prin faţa ferestrelor noastre. deşi ele nu erau 
înrola e a 


* Cu maiorul Buzescu eram cunoscut. Să vă descriu cum am lăcut cunoştinţă. 
Am lost “invitat” odată la Legiunea de Jandarmi. La o invitatie e arcu să nu 
te prezinţi. Invitatul n-a fost dus în birou. ci direct într-o vheretă ce tinca loc 
de carceră. Mă păzea un sergent: se vedea că n-avea soldati. Eram îmbrăcat în 
costum naţional curat şi frumos. În gheretă era o sobă mică de tuci. lemnele 
erau verzi. că jandarmii n-aveau obiceiul să plătească şi îmi lăcrimau ochii de 
lumul insuportabil. Ce era de făcut? Am tras un picior sobei de i-u sărit eapacul 
ŞI toate hornurile au căzut. Sergentul a fugit spunând că se aprinde baraca. Am 
lost chemat la maior. EI m-a întrebat dacă am auzit de taţii Buzeşti. Am 
răspuns: "Domnule maior. ce legătură are înalta dumneavoastră ascendență cu 
atestarea mea ilegală? lu voi scăpa de aici şi liber mă voi upăra cu toate 
mijloacele pe care mi le pun la dispozitie mintea şi bratul”. A plecat şi a cnit 
un plutonier. bun cunoscut. fiindcă locuia în acelaşi cartier. nu departe de 
mine. şi-mi aduce un ziar şi Ligări şi-mi spune incet: “Vi băcat sperietii în el. 


Mi-a ordonat să vă aduc țigări. ziar şi o calea”, -Du-/ mă la nebunul ăla şi 
Purtaţi-vă frumos! Să nui mă trezesc cu un glonţ în cap”. Amenințarea a prins. 
35 


la suprafaţă ca orice geamuri de pivniţă. Nu ştiam nimic de 
amaradul pierdut aseară. Din şanţul unde se ascunsese, a venit 
Si eu că eu cu întreaga echipă am fost 


la Sibiu şi a raportat fratelui m am f 
“ratele se afla în comuna Noul. vorbea oamenilor când 


un om care venise la Sibiu îl agrăieşte: “Domnule doctor, aţi citit 
“Nu!” = îi răspunde fratele. “Poftim!” ŞI îi dă ziarul. 
Seria “La laşi studenţii legionari s-au baricadat în căminul lor de 
la Râpa Galbenă ".* Armata a înconjurat căminul. Un muncitor, 
Nită a vrut să arunce o pâine legionarilor asediați şi a fost 
împuşcat mortal. în cap. Din gloanţele trase a fost omorâtă fetița 
d-rului Banea. Vă puteţi inchipui ce era în sufletul fratelui meu! 
Leoionarii. mai bine zis studenţii legionari. făcuseră în căminul 
nostru de la Râpa Galbenă. deasupra unui garaj, o cameră. Au 
oăsit în pod ceva scânduri şi au încropit un pat, o masă şi o mică 
bibliotecă drept mobilier. Cum erau săraci lipiţi pământului şi 
nici bani de hârtie albastră nu aveau pentru a înveli biblioteca, au 
impodobit-o cu ziare. Acolo-şi ducea fratele viața. cu soția şi cu 
fetița Liliana. în cea mai cruntă sărăcie. Mergea la cantina 
studenţească şi. fiind preşedintele studenţimii, îi dădeau sufertaş 
pe cartela lui şi pentru soţie şi copilă (iar duşmanii noştri zbierau 
că ne da bani Hitler). Nu le ajuta Doamne! Aflând trista ştire, a 
venit din comuna Noul la Sibiu, să plece imediat la laşi. Aici altă 
bucurie: i se raportează că eu, împreună cu toată echipa, suntem 
în mâinile jandarmilor. Îi dă băiatului un bilet către mine şi îl 
roagă: “Fă să ajungă la Mitu!”. In bilet îmi lasă mie 
responsabilitatea legionarilor şi mă anunţă ce s-a întâmplat la 
laşi. Legionarul cu biletul vine la Poliţie şi, profitând de un 
moment când sergentul care patrula era întors cu spatele, cerând 
publicului să treacă pe partea celaltă, ne aruncă biletul. II citesc 
şi mă îngrozesc. Știam că la Constanţa un student, Virgil 
Teodorescu, a fost împuşcat mortal pe când lipea nişte afişe 
legionare. Acum, la laşi, un muncitor care aruncă o pâine celor 
asediați, era şi el împuşcat. Dragi tineri şi voi, care veţi citi aceste 
rânduri, vă întreb şi întrebaţi-vă în sufletele dumneavoastră, cu 
ce am greşit noi să fim împuşcaţi pe stradă şi să fim prinşi cum 
prind hingherii câinii? De ce nu le ziceţi lor criminali? Pe noi, 
dacă am reacționat şi pedepsit pe cei ce au comis crime - crime 
îngrozitoare -, ne faceţi tot criminali! 

Am citi! scrisoarea băieţilor şi ne-am rugat, păstrând un 


arestaţi. 


ziarele?”. 


* Căminul Cultural Creştin. 
36 


minut de tăcere pentru Liliana (de fapt, noi nu ştiam-că nu era 
moartă, aşa cum se zvonise). Am vorbit camarazilor mei. 
arătându-le crimele de mai sus: *Ei sunt hotărâti. după cum 
vedeți. să ne omoare; deținerea noastră e complet în afara legii! 
Trebuie să ne apărăm libertatea! Cum”? Numai acționând. să-i 
facem să intre în legalitate. Dacă ei îşi bat joc de lege. noi să 
apărăm legea. Vom încerca să-i convingem prin înțelevere să ne 
elibereze. În caz contrar, avem aici două scânduri groase. vom 
sparge uşa, ieşim afară şi ne luptăm. Ei au pistoale. unii dintre noi 
pot fi ucişi dacă se ajunge la această fază critică. Mulţi dintre voi 
mai aveţi un an, doi şi terminaţi facultatea. spre binele şi mândria 
familiei. Dacă vă pierdeţi viaţa aşa. eu nu pot să mă justific în fata 
bunului Dumnezeu şi a părinţilor voştri pentru viata voastră. 
Nimeni n-are voie să-ți ia viaţa. dacă nu ţi-o poate reda. Vă dau 
10 minute de vândire!”. S-a întâmplat ceva de necrezut: doi au 
început să plângă. Imi spun în mine. iată doi slabi. poate că 
ceilalți sunt mai tari. Mă uit la ceas. întreb din nou: “Care 
rămâneţi cu mine şi care plecaţi?”. Am vrut să-i iau pe rând. dar 
Florea Octavian, unul dintre cei care plângeau. îmi zice: “De ce 
ne alungi? De ce ne batjocoreşti? Vreau să mor lângă dumncata!””. 
Mie. care plâng foarte uşor. atunci nu-mi veneau lacrimile. nu 
puteam nici să-i răspund. totuşi trebuie să-i zic ceva. ÎI iau pe 
primul de lângă mine: *Ce zici. murim sau scăpăm”. “Cum ne 
va fi scris! - îmi răspunde el. Era cel mai deştept dintre noi. dar 
fiziceşte cel mai debil. Fiecare a răspuns fără frază: >Nu plec! 
Murim! Sunt gata!” - parcă era ultimul cuvânt al unor condamnați 
la moarte. Am înțeles! Oamenii aceştia, care nu-l văzuseră 
niciodată pe Căpitan, doreau să moară pentru el. Am bătut în uşă. 
dar nu se auzea până în curte. Am strigat la sergentul din stradă 
că doresc să vorbesc cu chestorul. EI a raportat. a venit un 
comisar şi m-a întrebat cu cine vreau să vorbesc. “Cu prefectul 


Judeţului!” - îi spun. M-a dus sus. într-un birou. unde mai erau 


vreo doi comisari şi m-a lăsat cu ei. Telefonul era pe birou. Cred 
Că s-a dus să raporteze chestorului, apoi a venit şi a făcut legătura 
la Prefectură. Părintele județului era un om cu carte, nu era om 
rău, dar tare fricos. Eu cunoşteam partea lui slabă şi m-am adresat 
aşa: "Nu se poate să nu ştie prefectul judeţului nostru că | | tineri 
absolut nevinovaţi, necălcând nici o lege, având dreptul să facă 
ŞI ei propagandă electorală liberă. sunt în beciul poliției. Dacă 
într-adevăr am călcat vreo lege, să ni seemită mandate de arestare 
37 


ină la orele 6 d.m.. când se împlinesc 24 de ore; în caz contrar, 
cz || coşciuge, căci suntem hotărâți să rupem uşile 
alai să ne eliberăm. sau să fim omorâţi! »- şi am ai 
telefonul. Un comisar: “Să nu ameninți pe piele tul pa „Li 
răspund: 7Nu vorbesc cu dumneata, nu meriţi! = ŞI ar p ecat la 
beci, La orele 4 d.m. a venit un comisar şi m-a întrebat cât e 
ceasul. au vrut să-l verifice cu al lor, să nu meargă al meu mai 
repede. L-a orele 6 fără ceva, am fost puşi în libertate, morți de 
foame şi sete. Am plecat fiecare la casa lui. Apoi am pornit mai 
mult sineur. cel mult urmat de un legionar sau doi. Fratele a venit 
şi el. Se apropia ziua alegerilor, 20 Decembrie: din ziua de 10 
Decembrie apăreau buletinele de votare cu candidaţii şi semnele 
partidelor respective. Ce m-a îndemnat - nu ştiu nici astăzi - să 
vin în casa părinţilor mei din comuna Vurpăr? Tot din întâmplare 
apare şi fratele meu tocmai din comuna Ludoş. Dormeam toţi 
într-o cameră. două surori mai mici şi acum noi doi. Neştiind că 
vom sosi şi noi. muma nu făcuse foc în camera cea mare. 
Înspre miezul nopţii. soseşte un unchi, bun legionar. 
intră în casă şi ne spune: “Sculaţi. nepoților. că n-am văzut atâţia 
jandarmi în viaţa mea: e plin satul. Cred că vă ia pe voi!” Ce 
s-a întâmplat? Eu nu-mi puteam da seama nicidecum. E război? 
De ce vin în Vurpăr? De vor veni la noi, am să-mi dau scump 
pielea. Am fugit jos pe o scară care cobora în pivniţă din casă şi 
am baricadat uşa. M-am săltat şi am privit pe geam. Veneau 
umbre spre casa noastră. Am aflat numărul precis după aceea, 
erau 80 de jandarmi. cei mai mulţi grade inferioare, în frunte cu 
un căpitan, adjunctul comandantului, şi un judecător*. Judecătorul 
a stat departe de casă. Jandarmii, în frunte cu căpitanul, au intrat 
în curte și foarte greu au putut pătrunde în camera de jos. Echipaţi 
cu lanterne, au intrat în pivniţă şi de pe scară au ridicat uşa. Când 
s-au strâns circa 4-5, unul dintre ei a strigat: “Mâinile sus!”. “De 
ce să ridic mâinile sus. mă?!” - îi răspund eu. De jos, din pivniţă, 
unde se afla. căpitanul intervine, mustrându-l pe jandarm: 
“Tine-ţi gura, mă!'”, apoi mi se adresează: “Să trăieşti domnule 
Mitu!” Până a sosit sus, erau mulţi jandarmi în casă. Am lăsat 
surorile plângând. Ce credeau ele în căpşorul lor: ce-au făcut 
fraţii lor de-i due atâţia jandarmi să-i închidă?! Un autobuz mare 
ne-a luat, dar n-au încăput toţi jandarmii. Am fost depuşi la 
Penitenciar. Numai la Sibiu am aflat că lista noastră a fost ştearsă 
* Mai târziu a intrat în Mişcarea Legionară. 


38 


de la vot şi Garda de Fier dizolvată: circa 2.000 de legionari au 
fost arestaţi atunci; la Sibiu eram vreo 30! 

In judeţul Făgăraş era cap de listă Nicolae Constantinescu. 
A fost prins în satul Vad şi a fost legat cu sârmă ghimpată de 
mâini şi dus şi el la Penitenciar. El era absolvent al Academiei 
Comerciale. La închisoare, văzând ce se întâmplă în tară, se 
hotăreşte să-l execute pe I.G.Duca, găsindu-l pe drept cuvânt 
vinovat de desfiinţarea ilegală a organizaţiei noastre şi de omorârea 
- cum am scris mai sus - unor legionari şi schingiuirea altora. Am 
aflat, ulterior, că a fost căutat Căpitanul ca să fie executat și, 
necăjiţi că nu l-au găsit. l-au împuşcat şi aruncat în lacul Fundeni 
pe secretarul general al Mişcării, macedoneanul Sterie Ciumetti. 
A fost găsit sub ghiaţă, după 2 săptămâni. Cu ce greşisem noi să 
fim desfiinţaţi, aruncaţi în temnițe? 

După ce au fost triaţi legionarii din toată ţara, am rămas 
52 şi cei din Bucureşti, concentrați la închisoarea Jilava. Pe 
atunci, închisoarea era nu rea, ci foarte rea. Fost fort militar din 
centura de apărare a Bucureştiului, era folosit acum drept 
închisoare militară. Nu existau paturi, ci numai priciuri. Pereţii 
erau urâţi şi plini de igrasie (de aici îşi trăgea - cred - numele). 
Toate ar fi mers, dar WC-ul arăta de nedescris: o subterană mare 
unde erau cărămizi şi pietre mari aruncate în murdărie. Pe toţi ne 
îngrijora gândul la dl.general Cantacuzino, om bătrân, cum se va 
descurca... Cei tineri cântam: “Nu "i temniță să ne 'nspăimânie. 
Nici chin, nici viforul duşman. Eram duşi la anchete peste 
anchete şi timpul trecea. Până la urmă, s-a dat ordonanța de 
trimitere în judecată şi a fost fixată ziua procesului. Pe cei trei 
camarazi, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace şi lancu 
Caranica, îi ţineau separați de noi. Completul de judecată era 
format din cinci generali. lată de ce: fiind inculpat generalul 
Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, s-aţinutcontcă legile militare 
nu admiteau să fie judecat de un grad inferior. Acesta a fost un 
mare noroc al nostru. Dacă tribunalul militar ar fi fost format din 
grade mai mici, aceştia ar fi ascultat de rege, căci nu le-ar fi stricat 
să mai pună un grad pe epolet, deci ar fi fost un mare pericol 
pentru noi. Preşedintele Comisiei de Judecată era generalul 
Dona, iar ca procuror dl.general Constantin Petrovicescu, ajutat 
în articolele de legi de It.col.Hotineanu. Procesul a durat 17 zile 
şi 18 nopți. Am avut pesteo mie de apărători, sigur, unii de formă, 
căci cine ar fi ascultat pledoariile unui regiment de avocaţi?! 

39 


ari avocaţi din România: Grigorie 
tiţie, Didi Micescu, Vasiliu-Cluj, 
Nellu lonescu de la laşi, Lizeta Gheorghiu, Paul Constant şi un 
oeneral care a pledat numai pentru dl. general Cantacuzino. Am 
avut480 de martori, chiar să-i ştiu, n-are rost să-l înşir, ŞI aproape 
toți oamenii politici mari din țara noastră. 

Acum. ceva despre “Nicadori”, cum îi numeam noi pe 


cei trei, prin unirea numelor prescurtate. S-a scris mult în timpul 
procesului în atâtea ziare, dar şi de atunci încoace, unii exagerând, 
altii cu ură, mulţi în necunoştințţă de cauză, din auzite, despre 
asasinarea lui I.G.Duca. Ei fiind ţinuţi separat într-o cameră la 
Malmaison - căci aici se ţinea procesul - subsemnatul, împreună 
cu Strungaru, am rugat sentinelele să ne lase să vorbim cu ei în 
schimbul de la 9 la 12 seara. Aceştia au acceptat bucuroşi: unul 
rămânea să-i facă semn de departe la camaradul lui şi acela bătea 
în uşă când apărea cineva: noi ieşeam şi treceam într-un coridor 
pe unde nu venea nimeni. La fel am procedat în schimbul 
următor. deci am stat 6 ore de vorbă cu ei: am băsădit şi am trecut 
în revistă lupta noastră şi eram bucuroşi că aveam pe Căpitan cu 
noi, căci nu ştiusem trei luni de soarta lui. Ei ne-au povestit real 
cum l-au executat pe Duca, fără floricele: şi aşa vă informez şi eu. 

Am spus mai suscă Nicolae Constantinescu era candidat 
la Făgăraş, primul pe lista noastră pentru deputaţi. Evenimentele, 
adică dizolvarea noastră şi ştergerea candidaţilor noştri, l-au 
găsit în propagandă în satul Vad, de unde a fost legat cu sârmă 
ghimpată de mâini şi dus la închisoare. Aici găseşte între legionari 
un făgărăşean croitor şi amândoi se înțeleg că, atunci când vor 
scăpa. să-lexecute pe l.G.Duca. Sănuuit: atunci când preşedintele 
tribunalului militar, generalul Dona, la interogatoriul luat public, 
l-a întrebat pe Constantinescu: “De ce ţi-ai părăsit camaradul de 
la Făgăraş?”, acesta i-a răspuns: “Domnule preşedinte, orice om 
din ţară ar fi judecat că eu l-am atras pe acest drum, având o 
cultură superioară; şi un alt motiv mai puternic. după cum s-a 
văzut, e puţin invalid de un picior şi eu vroiam să am oameni 
valizi şi de aceeaşi pregătire intelectuală cu mine”. Să înregistrăm 
mai departe. Noi. toţi cinci, stam turceşte pe prici şi Constantinescu 
continuă: “Am aflat că Duca se va duce la Sinaia să-l felicite pe 
Carol al II-lea de Anul Nou. Am făcut nişte petarde, să le avem: 
ele producând panică, vom acționa mai sigur şi mai uşor. Am 
a cu acelaşi tren cu Duca şi suita lui. La coborârea la Sinaia, 


Ne-au apărat însă cei mai m 
lunian. fost ministru de Jus 


s-a dat jos în mijlocul liberalilor lui, n-am putut acționa nici unul 
dintre noi, nu aveam şanse de reuşită. La înapoirea sa. am ocupat 
întreaga platformă a gării şi, fiindcă nu puteam sta toți trei la un 
loc, căci deveneam suspecți imediat, dar şi fiindcă nuera strategic 
(ocupam un spaţiu prea mic şi ratam din nou). De data aceasta 
Duca era ceva mai înainte; fulger m-am repezit, l-am prins de 
mână şi am tras. Auzind Doru focul pistolului, a tras două 
petarde. Duca s-a prăbuşit pe peron; absolut toată suita lui a fugit. 
unde au putut, cei mai mulţi în restaurantul gării sub mese. iar 
alţii prin alte locuri. Eu am ridicat mâinile în sus. Ce privelişte. 
un.om mort şi unul cu mâinile sus! La această linişte s-au trezit 
liberalii-şi, după ce s-au grupat. au venit spre mine; nu le-a fost 
greu să mă ducă Intr-o magazie a gării şi unul a tras asupra mea 
două. trei focuri de revolver, fără să mă atingă. Inţelegerea 
noastră a fost aşa: cel care trage se predă. iarceilalți doi se predau 
la Bucureşti. Pe Doru Belimace l-au prins la Ploieşti. l-au dus la 
chestura de poliţie. unde nimeni - darmi-te el - nu se aştepta să 
primească flori. dar. spune Constantinescu, nici aşa groaznică 
bătaie (căci l-au dat şi pe el jos la Ploieşti). Nu ştiu câți m-au 
bătut, destul că spre ziuă, când m-am trezit, nu mă puteam mişca 
deloc, dar cu mintea judecam; m-am întrebat unde să fie Doru. 
Nu pot să ştiu cât am'stat aşa, am mişcat puţin capul şi priveam 
în gol, când am observat departe de mine ceva umbră pe pământ. 
Am încercat să merg într-acolo; foarte încet am ajuns şi primul 
lucru pe care l-am făcut a fost că i-am luat o mână şi i-am căutat 
pulsul. Mişcă: deci am zis că Doru trăieşte. Unde va fi Caranica?” 
Ne povesteşte el (lancu Caranica): *Eu prin gări mă 
băgam printre vagoane şi spre Bucureşti m-am cățărat pe un 
Vagon, iar la Gara de Nord m-am dus de partea cealaltă a 
peronului şi am ieşit în afara gării. M-am dus, am făcut o baie şi 
apoi la film. Mă gândeam la ei, ştiam că ne vom întâlni cât de 
curând. Seara m-am dus la locuinţa primului procuror. A venit 
fata din casă. Am rugat-o să mă anunţe; <<Nu primeşte pe 
nimeni, vă veţi duce mâine la birou>> - îmi zice ea. <<Du-te, te 
rog, şi spune-i că Iancu Caranica doreşte să-l primească>>. 
Fulger a venit primul procuror. <<Pofteşte, dragă Caranica, 
ocupă loc, te-ai gândit la mine!>> (povestitorul se uită la noi şi 
zice: “Măi fraţilor, de venea un ministru nu se purta aşa”). 
<<Ştiu, i-am spus, să sub protecţia dumneavoastră nu voi suferi 
nimic>>"?. Şi nici n-a suferit nimic. 
+ 


îl 


I.G.Duca a fost dus la Palatul Peleş. unde. în loc să fie 
cel mai apropiat sfetnic al lui. căci a fost prim- 
ministru, a fost depus într-un antreu. Ce te aşteptal de la Carolal 
II-lea? EL n-a uitat că Duca a scris în cotidianul partidului său 
fraza pe care am mai amintit-o. anume că *niciodată nu-i voi 


întinde mâna lui Carol”. IE 
Succesorul lui Duca a fost Gh. Tătărescu. care era numai 


sub-secretar de stat. | aa g ze ERP 

Revin la proces: nu mai înşir toţi oamenii politici şi şefi 
ai partidelor. foşti prim-miniştri. ca de exemplu Mareșalul 
Averescu. luliu Maniu. Al. Vaida Voevod etc. ete.. cărora. după 
ce depuneau jurământul. preşedintele le punea întrebarea: “Cum 
vedeti dizolvarea Gărzii de Fier?Y”. iar răspunsul lorera invariabil 
acelaşi: *Nelegală. inoportună şi abuzivă hotărârea”. 

Între martori apare şi prof.Nae lonescu**. EI fusese 
arestat. dar înainte de trimiterea noastră în judecată a fost 
eliberat. În ziua când a fost arestat. au şi venit să-l vadă amândoi 
mareşalii României. Averescu şi Prezan. la întrebarea 
preşedintelui tribunalului militar: “Domnule profesor, 
dumneavoastră faceţi parte din Mişcarea Legionară?”. răspunsul 
lui a fost clar: “Nu! Am doi copii, ca tată cred că'i iubesc; dacă 
copiii mei vor face vreodată politică. aş dori să facă politica 
Mişcării Legionare”. 

Lao şedinţă de după-masă se întâmplă un penibil incident. 
Soseşte martor Armand Călinescu. omul care l-a trădat pe 
Maniu. numai ca să-l slujească pe rege şi să ne împuşte pe noi. 
Cum am mai scris. la prima întâlnire cu Rex a afirmat că el este 
pentru exterminarea prin orice mijloace a Mişcării Legionare. 
Repet. a fost singurul politician care, în fața celor şase generali 
şi a sălii arhipline de avocaţi şi de lume. după ce a depus 
jurământul, şi-a reînoit afirmaţia, spunând: “De când eram la 
Ministerul de Interne (unde fusese sub-secretar de stat, cum am 
mai spus [n.a.]). mereu aveam incidente cu această mişcare 
Garda de Fier. lată ce scrie în Cărticica Șefului de Cuib la 
paragraful 64 (şi citeşte. căci avea cărticica în buzunar): <<Vom 
introduce pedeapsa cu moartea contra tuturor fraudatorilor banului 
public>> şi închide cartea. Căpitanul, care era primul în banca |. 


tratat de Rex*caşi 


* Carol al II-lea. 

Lăă ne *scu îl vizitice ne C [i E 7 [i i i 

i -Nae Ionescu îl vizitase pe Carol în Franţa. înainte de a veni rege. ŞI erau 
încă în raporturi bune. 


42 


se scoală în picioare - un brad de om pe lângă mărăcinele de 
Armand Călinescu - şi zice: *Citeşte mai departe, domnule!” 
Călinescu citeşte: “Toate pedepsirile se vor face pe cale legală”. 
Această propoziţie a uitat dumnealui să o citească. Aiineia 
generalul Comănescu. cu o voce mai mult decât imperativă. îl 
apostrofează pe Călinescu: *Ce găseşti dumneata rău în programul 
acestei mişcări, că vor fi pedepsiţi cei ce fură ţara săracă”? 
Călinescu vrea să spună ceva. dar generalul îl întrerupe: “Nimic 
nu ascult!”. S-a produs rumoare în sală: unul strigă; “Tot ticălos 
ai rămas!” Sala huiduie. preşedintele sună din clopoțel: “Linişte. 
că evacuez sala!” In murmurul mulțimii. Armand Călinescu a 
părăsit sala: aveam impresia că un şarpe intrase în sanctuarul 
dreptăţii. 

Eram îmbrăcat în costum naţional: tânăr. frumuşel şi 
destul de prostuț. Intr-o zi. în pauza de şedinţă. stam rezemat de 
un perete şi în faţa mea apare şi mă atinge pe obraz generalul 
Constandache din consiliul de judecată. Eu nu mişcam. ca... 
piramida lui Keops. Vă rog să vă imaginaţi un tânăr inculpat în 
faţa unui general judecător! Luat aşa. prin surprindere. parcă nu 
mai vedeam nimic. El. zâmbitor, parcă se adresa copilului său. 
îmi zice: ”La ce te gândeşti, tinerel legionar?”. Mai mult am 
bâiguit: “Gânduri fugare, domnule general”. EI: “Ştiu la ce te 
gândeşti... De Paşti vei fi acasă, ţi-o spune generalul 
Constandache...” (eram în săptămâna Patimilor). Am fugit la 
Căpitanul nostru. l-am luat de-o parte şi i-am repetat cele spuse 
de general. Căpitanul m-a privit drept în ochi şi m-a întrebat 
foarte grav: “Banea, ai mai spus altcuiva?”. li răspund: *Nu. 
Căpitane. am venit direct la dumneavoastră” (credeam că îi aduc 
o mare veste. mai bine zis o mare. mare bucurie). *Iți ordon ca 
până după proces nici fratelui tău, nimănui să nu-i mai spui ce 
mi-ai spus mie! In cazcă vei vorbi. îmi ridic dragostea față de tine 
şi te voi sancţiona! Ai înțeles?”. “Da. Căpitane!”. 

A trecut ziua respectivă, noaptea nu puteam închide 
ochii de gânduri: de ce Căpitanul, în loc să se bucure de veste, 
m-a ameninţat? Unde am greşit? Nu mă puteam consulta cu 
nimeni, îmi era frică să mă gândesc chiar eu la această încâlcită 
problemă. Cum să tai nodul gordian? Enigma s-a dezlegat în tren 
spre Sibiu, spunându-i fratelui meu ceea ce i-am spus Căpitanului 
şi ce frământări am avut. A râs şi mi-a spus: “Dacă un judecător 


se pronunţă înainte de a da sentința, acea sentință e nulă”. 
&R) 


are nu era de justiţie nici el. ca și tolomacul de mine. 
luminat. Căpitanul era avocat şi 
na a te pronunţa înainte de darea 


Generalul. e 
nu ştia acest lucru. Acum erâm 


cunoştea pertect ceea ce însemi 


sentinţei anume, anularea ei. e 5 | , 
Încă o întâmplare pe care merită să 0 descriu. ca să 


vedeţi, dragi tineri. cât de putredă era societatea românească. o 
ruşine pentru neamul acesta. | 

Vine martoră doamna Ciumetti, soția secretarului general 

al Mişcării Legionare. împuşcat de agenții Poliției şi Siguranţei 
și aruncat în lacul Fundeni, în noaptea de 29-30 Decembrie 1933. 
După ce depune] urământul. avocatul Alexandru Constant roagă 
pe preşedintele completului să-i pună onoratei martore întrebarea: 
“Cine a venit la dânsa cu o sumă mare de bani. un milion de tei. 
şi i-a făgăduit. în plus. slujbă bună dacă va tăcea în chestiunea 
asasinării sotului ei?”. Generalul Dona a repetat cele spuse de 
apărare. Răspunsul: >Nu pot să răspund!”. Avocatul roagă din 
nou să insiste pe lângă martoră să vorbească. Acelaşi răspuns: 
“Nu pot. domnule preşedinte!” S-a făcut o tăcere în toată sala de 
s-ar fi auzit şi bâzâitul unei muște. Aşteptam şi ne uitam la 
doamna Ciumetti cum se frământa. Preşedintele o întreabă: 
“Doamnă. nu aveţi încredere în noi? Vă rog. vorbiți. doamnă!”. 
La acelaşi răspuns negativ. avocatul intervine: “Domnule 
preşedinte, deoarece doamna a depus jurământ că va spune 
adevărul şi numai adevărul şi nu va ascunde nimic, şi la toate 
insistenţele dânsa ascunde adevărul, comunicaţi-i ce consecinţe 
grave urmează să suporte. cu ani de privare de libertate”. Când 
președintele îi arată primejdia ce o aşteaptă în caz că nu va 
destăinui adevărul şi va ascunde cine e persoana respectivă, ea, 
fără să se uite nici la persoana respectivă, căci era în sală, nici la 
judecători şi nici la noi, ci privind spre podea. spune: “Dl.colonel 
Hotineanu”. 

Generalii au înlemnit, noi nu ne puteam deschide gura; 
numai domnul general Constantin Petrovicescu s-a întors ca 
muşcat de şarpe spre colonelul Hotineanu de lângă el. Acesta, 
alb. galben, fără culoare. s-a ridicat şi a trecut în sala alăturată ŞI, 
culmea, la şedinţa de după amiază a... reapărut. Noi credeam că 
nu-l vom mai vedea. 

„Nu pot să redau procesul în întregime, dar aş vrea să 
e ic mimi dn ta paicapinău 
je pana acum, puteţi să fiţi, chiar în mic, 


la curent. Aş vrea totuşi să relielez etapele finale ale acestui 
proces, pentru a se înțelege mai bine cum a decurs el. 

Nicolae Constantinescu se apără demn și cu totală 
sinceritate: “Sunt cel mai mare copil dintre cei şapte ai unei femei 
văduve. Am studiat cu greu, sunt licenţiat al Academiei 
Comerciale, am văzut şi citit toate hoțiile făcute și nesancţionate 
ale partidelor politice. Cu gândurile mele curate m-am îndreptat 
spre Mişcarea Legionară. Numai în Căpitan am văzut omul care 
va pune ţara pe alt făgaş. Am fost candidat la Făgăraş. În seara 
zilei de 9-10 Decembrie, am fost arestat în comuna Vad. legat cu 
sârmă ghimpată de mâini şi dus în închisoare. Acolo am aflat că 
noaptea am fost dizolvaţi: de Căpitan nu ştiam nimic. Toţi aveau 
liste, noi nu. Am hotărât să-l suprim pe cel ce era pus să vegheze 
ordinea; el jurase să respecte legile ţării şi el le încălca. Am 
întâlnit pe camarazii mei, Doru Belimace şi lancu Caranica. care 
şi ei doreau săse răzbune pe I.G.Duca pentru uciderea muncitorului 
Niţă, care pentru faptul că a aruncat o pâine camarazilor lui 
asediați în căminul de la Râpa Galbenă, a fost împuşcat în cap: 
pentru studentul Teodorescu de la Constanţa, care lipind un afiş. 
a fost împuşcat. şi pentru dizolvarea organizaţiei noastre şi 
uciderea secretarului general Sterie Ciumetti. Onoratul complet 
cunoaşte faptele; nu regret, nici nu cer vreo circumstanță. 
Daţi-mi cea mai grea pedeapsă ce o prescriu legile ţării. dar am 
o mare rugăminte: dați drumul Căpitanului şi camarazilor mei, pe 
care-i port de luni de zile prin prigoane pentru fapta mea”. 

Doru Belimace spune: “Domnilor generali! Imi recunosc 
vina şi cer un singur lucru: să nu mă dezonorați dându-mi o 
pedeapsă mai mică decât a lui Constantinescu. căci numai 
întâmplarea a făcut ca Duca să treacă pe lângă el”. Tot aşa a 
declarat şi lancu Caranica. Pe ei, pe Nicadori, i-a apărat Lizeta 
Gheorghiu şi marele avocat Didi Micescu. Nu eu, cel mai mic din 
proces, dar toţi generalii, avocaţii - şi nu ducea sala lipsă - 
publicul şi banca acuzării, noi, cei aproape 60 inşi, nici nu ne 
mişcam. Omul acesta n-a ridicat o dată glasul şi nici nu l-a 
coborât; era ca apa care curge lin. A citit din jurisprudenţa din 
Belgia şi traducea din franceză, traducea din engleză, ce pot eu 
să vă spun? În esenţă reieşea că: Nicolae Constantinescu, prin 
Suprimarea lui Duca, n-a făcut altceva decât să pună legea în 
dreptul ei, căci Duca nu numai că a abuzat de puterea ce o deținea, 
dar a încălcat orice lege prin dizolvarea Gărzii de Fier. 


4 


1] 


Căpitanul. ca şefal Mişcării Legionare, a arătat gândurile 
noastre. Am canulidat în alegeri, ca orice partid SA Sul cate Noi, 
legionarii. luam asupra noastră păcatele altora faţă de țară; de ce 
am fost loviți. dizolvaţi, omorâţi? = Ş 

Domnul seneral Cantacuzino a arătat şi dânsul că am 
activat numai legal. În juriul de generali era şi generalul 
Constandache. fost căpitan sub comanda sa. Generalul 
Cantacuzino i se adresează în felul următor: “la spune tu, 
Constandache. (iartă-mă. domnule general judecător, bătrân 
fiind îmi scapă gura). când erai la mine nu te-am învăţat să fii bun 
român. să-ți iubeşti ţara şi neamul? Şi azi am ajuns să mă judece 
ca trădător de țară?”. Pe domnul general Cantacuzino îl apăra şi 
un general în activitate. O apărare scurtă şi absolut obiectivă. 
Arată că generalul Cantacuzino a oprit înaintarea nemților la 
Coti. unde a pierdut un ochi. Pentru actele sale de vitejie a fost 
citat de regele Ferdinand. prin ordin de zi pe întreaga armată 
română. a fost decorateu Ordinul "Mihai Viteazul”. cu “Legiunea 
de Onoare” franceză. "Acesteu - a spus el la finalul pledoariei 
sale - sunt suticiente pentru a-l apăra: eu nu pot să-l apăr mai 
mult”. 

A venit şi rândul domnului general Petrovicescu să facă 
rechizitoriul şi. evident, să ceară cele mai grele pedepse, căci 
aceasta-i meseria procurorului. EI însă trece în cea mai frumoasă 
apărare a noastră. Poate după atâţia ani - peste 55 - greşesc vreun 
cuvânt, dar în esenţă şi în mare. absolut nu: “Priviţi la ei, 
domnilor generali. ei trăiesc numai în dragoste de neam şi ţară. 
Unii au două facultăţi; dacă mâine ţara va avea nevoie de ei s-o 
apere şi dumneavoastră îi veţi condamna la închisoare, ei, cei mai 
buni, nu o vor putea apăra. De aceea. acum, când trebuie să pun 

concluzii. cer condamnarea aspră a celor trei, las la aprecierea 
onoratei instanțe pe Corneliu Codreanu şi pe generalul 
Cantacuzino ŞI cer achitarea tuturor celorlalți”. La această 
atitudine. nemaiîntâlnită, generalul Petrovicescu a fost ameninţat 
de guvern. La ultimul lui cuvânt, a spus textual: “Să nu fiu la 
sfârșitul carierei mele şi al vieţii, să fiu pe o muchie de cuţit, de 
O parte moartea cu durerile ei. dincoace viaţa cu bucuriile ei, nu 
renunţ la cele spuse”. 

Generalii au intrat în dezbatere o zi întreagă. Noi eram 
deasupra camerei de judecată. nu puteam prinde absolut nimic, 


totuşi ne gândeam: când von mai sărbători noi Sfintele Paşti, 
16 


dacă vom lua drumul crucii Celui răstignit?! De fapt, acest drum 
ni-l alesesem noi demult! La celelalte partide, când intrai. te 
gândeai imediat ce vei ajunge: deputat, primar, prefect. etc. La 
noi: bătăi la poliţie, jandarmi. siguranţă, mai târziu securitate, 
cuvânt ce ar trebui să fie definitiv scos din vocabularul limbii 
române.Seara se dă sentința. Dragi cititori ai acestor rânduri. 
urmăriţi-mă cu atenţie. Victor Hugo a scris “Ultima zi a unui 
condamnat la moarte”. Eu mă întreb - şi poate şi dumneavoastră 
- scriitorul acesta. unul dintre cei mai citiţi din lume. după ale 
cărui scrieri s-uu făcut şi filme, a putut el oare să descrie real ce 
e în sufletul unui condamnat la moarte. dacă n-a trăit el acele 
îngrozitoare momente? Părintele Onofrei de la Sibiu a fost de 
două ori spânzurat de unguri: el, da. ar putea descrie pe viu ce 
simţi când te desparți de lumea aceasta. 

Noi, în picioare la citirea sentinței... acele minute 
solemne... credeţi-mă. cum să seriu să înţelegeţi mai bine... parcă 
nu mai eşti în eul tău... parcă altul aşteaptă sentința... clipele ţi se 
par veşnicii... parcă ceva cade peste tine... 

Se citează numele celortrei şi sentinţa sună: “condamnati 
pe viaţă”; toți ceilalţi. achitaţi. M-am uitat la cei din jurul meu: 
absolut pe faţa niciunuia nu era o licărire de bucurie! Nimeni 
n-a luat o notă mai mare ca la examenul acesta. la bacalaureat. la 
licenţă, la doctorat. 

În cartea autorilor I.Ardeleanu și M.Muşat se scrie un 
neadevăr. Sunt silit să pun lucrurile la punct. Se afirmă că un 
general, de la tribunalul militar care a judecat procesul. a fost la 
rege. Adevărul e altul. Prinţul Moruzi. general. inspector general 
al cavaleriei, înrudit cu veneralul Cantacuzino. cere audiență la 
icoe şi roagă să fie primit imediat la Palat (unde te înscriai şi ţi 
se fixa ziua de audienţă). Regele Carol apare şi întreabă: "Ce e 
Moruzi? Ce înseamnă că vrei să vorbeşti urgent cu regele? 
“Sire - îi răspunde Moruzi - . am cerut urgenţă la primirea mea 
tocmai în favoarea Maiestăţii Voastre”. "Ce s-a întâmplat?” - 
întrebă regele. Ce ii răspunde generalul: "Duşmanii Maiestății 
Voastre spun că aţi dat ordin să fie pedepsiţi cei din Garda de 
Fier”. “Nu-i adevărat. Moruzi. generalii să judece după conştiinţa 
lor”. “Ştiu, Maiestate, de aceea am venit să anunt Maiestatea 
Voastră”. L-a prins, cum spune românul, în cleşte pe Vodă. De 
la Palat, generalul vine direct la tribunalul militar şi le spune 
generalilor: “Vin direct de la rege şi a spus să judecati după 


47 


conştiinţa voastră”. Za : =: . 
> ase oenerali români ne-au achitat prin sentința lor, 
a că e dreaptă, că suntem pe albia 


justi stră 

ne-au justificat lupta noastr 
Neamului, şi au dat o palmă acelora care ne-au dizolvat, ne-au 
schingiuit şi aruncat în temniţă. Şi noi eram trişti: da, acesta este 


purul adevăr. Ne lăsasem trei fraţi, trei dintre cei mai buni, în 
temniță pe viaţă: şi ei n-au luat pedeapsa pentru ei, ci pentru 
Legiune. De atunci nu i-am mai văzut; ei au luat drumul fără 


întoarcere. : pâi 
Achitarea noastră a produs în lumea politică un uragan 


nemaiintâlnit. Întâi că guvernul trebuia să demisioneze, fiindcă 
prin hotărârea Consiliului de Miniştri a fost dizolvată o organizaţie 
leal constituită, au fost arestaţi mii de legionari şi împuşcaţi trei 
legionari: unul la Constanţa, unul la laşi, iar la Bucureşti, 
secretarul general al Mişcării Legionare, Sterie Ciumetti, pe care 
asasinii l-au torturat în chip groaznic, ca să dezvăluie unde este 
ascunsşeful Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu. Cu toate supliciile 
la care a fost supus, el nu-şi trădează Căpitanul: prin gestul său 
puteți vedea cât de mult îl iubeau legionarii pe Căpitanul lor.* 
Opoziția, prin presă, făcea presiuni asupra guvernului să 
demisioneze, afirmând că numai guvernul e vinovat pentru 
dizolvarea Mişcării Legionare şi că regele n-a vrut să ia măsuri, 
căci a fost un act care-i aparţinea numai guvernului. Dar voi, care 
citiţi aceste rânduri şi trăiţi prima dată în democraţie, credeţi că 


* lată încă o tragedie întâmplată cu legionarii. Ing.Locotenent Nicolae 
Dumitrescu. asistent universitar. instructor legionar şi membru al Corpului 
MOTŢA-MARIN. care lucra la pirotehnie în armată. dupăasasinarea Căpitanului 
se hotărăşte să-l suprime pe rege. Inventează - să le numim - baterii aruncătoare 
de flăcări. cu o putere nemaiîntâlnită. Despre puterea distructivă a acestora mi- 
a povestit un camarad care l-a însoțit în munţi pe inventator şi le-au experimentat. 
Se aprindea gazul la aproximativ 8-10 metri de la eliberarea din baterii şi focul 
emanant tăia un fag sau un stejar cu un diametru de 50-60 cm.. cum taie 
gospodina cu aţă mămăliga. Cu ele. după eliberarea din lagăre a legionarilor. 
voia să atace palatul regal din mai multe părți. să-l prindă pe rege şi să-l ardă 
de viu. S-a întâmplat însă o explozie în incinta laboratorului situat în strada 
Căpitan Oarcă Nr.23 din Bucureşti. Venind la fata locului Siguranţa (soră 
bună cu Securitatea celuilalt criminal. N.Ceauşescu). a găsit în cartea de 
telefon însemnat numele Ing. Dumitrescu. La percheziţie i-au găsit aruncătoarele 
de flăcări. Cu toate torturile posibile la care a tost supus. nu a vrut să divulge 
compoziţia chimică a bateriilor; i-au smuls limba şi l-au spânzurat în WC. 
Apropos de Securitate: când cineva era omorât la Securitate. îl 
A i pa până la marginea oraşului tespectiv şi îl arunca în şanţ. 
i. șinâ a Securităţii îl lua şi îl ducea la morgă: “L-am găsit omorât de 


s-a întâmplat ceva? Nu! Regele a dat două lovituri: una că 
scăpat de un duşman, fost şef de partid, şi a doua având îhesălecea 
că şi-a câştigat simpatia Mişcării Legionare. i 
Să ne întoarcem puțin la Jilava. Comandant era colonelul 
Izet, de naţionalitate turcă. S-a purtat foarte frumos cu noi; eram 
liberi prin curte, prin închisoare. Până Ia triere eram destul de 
mulți şi unii nechemaţi. La un apel a fost lipsă unul. Domnul 
Moţa a dat ordin şi s-a prezentat un legionar din Bucureşti, în 
locul celui fugit; până i-a venit rândul la eliberare n-a ştiut 
nimeni. Nu ştiam nimic, la început, de Căpitanul nostru. Trăieşte 
sau nu? Intr-o noapte mă trezeşte domnul Moţa şi-mi spune: 
“Scoală câțiva camarazi dintre cei mai buni, să ne rugăm pentru 
viața Căpitanului: în seara aceasta se va prezenta la tribunalul 
militar!” Ne-am strâns vreo 10-12 şi, lângă un zid. ne-am ruoat 
pentru viaţa Căpitanului. A doua zi toate ziarele erau pline de 
informaţii care sunau cam aşa: “Aseară Corneliu Zelea Codreanu. 
şeful Mişcării Legionare, împreună cu colonelul Zăvoianu şi 
prof.univ. Vasile Christescu, s-au prezentat Consiliului de Război: 
în dimineaţa aceasta s-au mai prezentat pr.Dumitrescu-Borşa şi 
av.Victor Silaghi, amândoi ascunşi. Deci se poate începe 
procesul”!* Am fost aduşi şi noi de la Jilava la închisoarea 
Malmaison, în vederea procesului. Eram într-o sală mare. 
Generalul Cantacuzino ne ordonă să facem front, că trece 
Căpitanul. Domnul general comandă: “Gardă, pentru onor 


bandiți” - şi era dus la groapa comună. 

lată cum a murit Maniu. cel mai democrat om politic. A crezut în 
democratiile occidentale şi ele l-au părăsit până şi la alegerile câştigate pe 
drept în anul 1946. cu o majoritate zdrobitoare. lăsându-l apoi să moară ca un 
câine în temniţa Sighetului. Să citim din cartea Ademenirea a lui Romulus 
Zaharia: “Ei bine. ştiţi cum a murit acest om politic? Nu-l mai ținea udul. A 
murit de bătrânețe. A murit într-o puşcărie din nordul Transilvaniei. pământ 
despre care tot discutăm atât. Nu s-a bucurat decât de onoruri modeste. 
Funerariile naționale i-au fost oferite de generoasa natură. Ploua torențial, 
tuna şi fulgera în noaptea când o căruţă trasă de o gloabă l-a dus spre groapa 
necunoscută. Şi cum cei ce aveau de dus la bun sfârşit înhumarea erau grăbiti. 
biciuiau fără milă gloaba care se zbătea între hulube. în timp ce de sub copite 
Săreau scântei... dar şi rămăşiţele pământeşti ale până mai ieri neputinciosului 
bătrân se risipeau pe caldarâmul ud. Şi astfe.| tot rânduindu-l din nou în căruță. 
au ajuns la groapă. Era o mână de humă. Asta a ajuns. falnicul. neîndurătorul 
om politic”. 
: Cei doi menţionaţi, col.Zăvoianu şi prot Vasile Christescu. numai l-au 
insoțit. să nu-l omoare... 


40 


< 4 - Acuzat, martor, apărăto. 


3:Să trăieşti Căpitane! Sătrăiască Legiunea, 
De când am preluat comanda Gărzii, am băgat-o. toată 
e dp Late 4: i-l sărută. Căpitanul se uită la noi, iar noi nu ne 
a ele ii Era slab şi foarte trist. Poate nici el nu credea: 
piloni nu dădeam pe viața noastră. Noi eram ai lui, darel 
al Cata Afla Ca 5 sută de legionari vor să se omoare în 
faţa palatului regal, că văzând această nemaipomenită jertfă, 
recele se va îngrozi şi nu ne va omori. Căpitanul l-a chemat pe 
Furdui. comandant legionar şi şeful studenţimii din întreaga țară, 
şi i-a ordonat: “Te fac răspunzător de toți pe care-i comanzi: unul 


să nu-l pierzi în acte nechibzuite! Acest tiran nu merită jertfa unui 


legionar”. 


înainte!” şi rapoiteaz 


MOTȚA ŞI MARIN 


În Spania începe războiul civil între comunişti şi 
naționaliștii conduşi de generalul Franco. Nu descriu războiul. 
există destule cărţi care fac acest lucru. lonel Mota era 
într-adevăr unul dintre cele mai luminate capete ale Legiunii. Era 
fiul protopopului Moţa din Orăştie. care timp de 30 de ani a scos 
ziarul <<LIBERTATEA>>. care aducea nădejdea în sufletele 
noastre amărâte, ale ardelenilor, că va veni ziua, nu numai a 
libertăţii, ci şi a unirii cu patria mumă, România. De la tatăl său. 
Ionel a moştenit şi credința şi naționalismul. Era doctor în drept 
la Grenoble, fost preşedinte al societății studenţeşti “Petru Maior” 
din Cluj, fiind alături de Căpitan din cel dintâi ceas al Mişcării 
Legionare. Erau şi cumnaţi, lridenta, sora Căpitanului. fiind 
căsătorită cu Ionel Moţa*. Cred că I.Moţa era nemulțumit în 
sufletul lui că n-a dat mai mult pentru Mişcarea Legionară. Avea 
doi copii. Duşmanii Mişcării şi aici au vrut să lovească în noi. 
spunând că a fostirimis în Spania de către Codreanu, ca să scape 
de el, când în realitate Căpitanul s-a opus să plece. Domnul Mota. 
că aşa îl numeam noi, a scris: “Se trage cu mitraliera în biserici. 
în faţa lui Christos.Vreau să mere să lupt în Spania...” Auzind 
refuzul Căpitanului, îi serie o scrisoare: *... ţi fac cea mai mare 
rugăminte din viaţa mea: lasă-mă să plec în Spania...” Şi a avut 
aprobarea, plecând cu ce avea mai bun Legiunea: domnul general 
Cantacuzino, şeful partidului “Totul pentru Țară”: ing.avocat, 
căpitan în rezervă Gheorghe Clime, dr. în drept Vasile Marin, 
E —————————————————— 


+ arela Ș Dan: 
Marele lorga a scris invers... 
ȘI 


» Dumitrescu-Borşa, avocat Nicolae Totu, comandant 
licențiat al Academiei Comerciale, Bănică Dobre, 
comandant legionar şi, ultimul. prințul Alexandru Cantacuzino. 
Cum să plece, căci guvernul lui Tătărescu nu ar fi dat aprobarea 
sub nici o formă: până la urmă, s-a găsit portița de plecare. În 
Spania, şcoala de ofiţeri de la Alcazar, de sub conducerea 
viteazului colonel Moscardo, făcut apoi general, rezista în faţa 
atacurilor comuniste spre uimirea întregii lumi. Domnul general 
Cantacuzino avea o sabie de Toledo - cele mai vestite săbii din 
lume - şi a cerut voie guvernului să-i aprobe ca împreună cu o 
delegaţie să prezinte în dar, drept omagiu, această sabie generalului 
Moscardo. | s-a aprobat, însă imediat cum au trecut granița în 
Cehoslovacia. ziarele au anunţat că echipa va lupta în Spania“. 
Erau toți ofiţeri de rezervă şi ar fi trebuit să lupte cu gradele 
respective. însă au renunțat la grade şi au luptat ca simpli soldați. 
După predarea sabiei, domnul general Cantacuzino fiind prea 
bătrân şi bolnav. s-a întors în țară, ceilalți rămânând să lupte în 
linia | a frontului. La 13 ianuarie 1937, la Majadahonda. în 
apropierea capitalei madrilene, cad eroic Moţa şi Marin, şi sunt 
răniţi în lupte Nicolae Totu şi Bănică Dobre. Morţii, în sicrie 
sigilate. sunt aduşi în țară într-un vagon special. Tot domnul 
general a plecat să-i aducă din Spania. E adevărat că pe drum li 
s-au dat onoruri post-mortem mai accentuate în Germania. La 
Granita României. Căpitanul îi aştepta cu un tren plătit. Pe 
parcursul din Ardeal și până la Bucureşti. făcând şi eu de gardă 
la sicriile celor doi martiri. de la Sibiu până la Bucureşti, pot să 
vă relatez cum a fost. Incă de la graniţă, în oraşele mari, mii de 
oameni așteptau trenul mortuar. Cea mai frumoasă primire - a 
spus Căpitanul - a fost cea de la Sibiu. Legionarii din Sibiu şi 
mulți din judeţ aşteptau întristaţi trenul cu cei doi eroi. Toate 
garniturile de tren au fost retrase pentru a se asigura loc mulțimii. 
Ca să putem păstra ordinea am întins sfori de pompieri, dar 
mulțimea a împins în aşa fel încât n-au ajutat la nimic nici sforile, 
nici cordoanele. Trenul intră în gară în tăcere de mormânt. Slujba 
e făcută de Preasfinţitul Stan. Episcopul Maramureşului. Corul 
Mitropoliei Ardealului dă răspunsurile. Preasfinţitul Episcop 


preot lor 
legionar. 


* In Spunia trebuia să plece şi ratele meu. lon Banea. S-a opus categoric 
Căpitanul. spunând: “Nu pot să rămân tără nici unul: pleacă Moţa şi rămâne 
Banca Oare dacă voia să scape de el. cum insinuează duşmanii Mişcării. îl 
vprea pe Iratele meu? 

s> 


vorbeşte: *...A trebuit să vă expatriaţi şi să muriţi departe de noi 
ca să vă înțelegem şi să vă urmăm...” P.S.Mitropolitul Bălan al 
Ardealului cere ca cei doi eroi să fie duşi în Catedrala Sibiului 
Nu s-a putut, trenul având itinerariul lui spre Râmnicu Vâlcea. 
Cea mai duioasă primire până la Bucureşti a fost făcută într-o 
gară mică (îmi scapă numele). Ce vedem? Câţiva călugări şi o 
mulțime de copii cu lumânări în mânuţele lor îngheţate, privind 
pioşi spre trenul mortuar. Aceştia ar fi fost viitorii legionari de 
mâine, dacă bestia de Carol al II-lea nu ne omora Căpitanul şi pe 
ceilalți conducători ai Mişcării. In scrisoarea pe care a scris-o 
domnul Moţa din tranşeele Spaniei. Căpitanului. îi spune așa: 
“Să faci Căpitane o țară, ca soarele sfânt pe cer!”. Nu s-a putut! 
Toate puterile răului s-au repezit asupra noastră. şi azi am rămas 
câţiva bătrâni din vechea gardă şi tineri mai mulţi. Ei şi numai ei 
vor mai putea aduce pe arena neamului o nouă mişcare de 
regenerare a omului“. 

Trenul ajunge în Bucureşti, unde o imensă mulțime 
aşteaptă sicriele celor doi dragi camarazi. Sunt duşi la biserica 
“Sf.Ilie Gorgani”. de unde se formează cortegiul, după slujba 
religioasă făcută de doi Mitropoliţi şi un Episcop: .P.S.Mitropolit 
Bălan al Ardealului. 1.P.S.Mitropolit Gurie al Basarabiei şi 
P.S.Episcop Vartolomei al Olteniei. Această manifestare. încă 
nemaiîntâlnită în România, în disciplină de fier, într-o ordine şi 
frumuseţe nemaivăzute, au arătat Bucureştiului şi țării întregi 
puterea Mişcării noastre. dar şi hotărârea duşmanilor de a ne 
distruge. Carul mortuar era tras de 80 de fruntaşi ai Mişcării. în 
cămăşi verzi. Căpitanul, familiile morţilor, Senatul Legionar 
(bătrânii) şi gradele legionare urmau cortegiul. câteva sute de 
preoți, apoi studenţimea şi, la urmă, legionari şi simpatizanți. Pe 
ambele margini ale străzii erau încolonaţi studenţii legionari. La 
Vederea acestei manifestații oamenii cu capul descoperit priveau. 
unii cu bucurie, alții îngroziţi de forța Mişcării. 

Cel dintâi care ia atitudine duşmănoasă este N.lorga. Se 
deplasează în grabă la guvern. intră în sala de şedinte şi îi 
apostrofează pe miniştri: *Ce faceţi măi. dormiți? De ce nu luaţi 
măsuri imediate şi severe? Nu vedeți. Codreanu e 
stăpânul Bucureştiului?”, Îi răspunde prim-ministrul Tătărescu: 
Nu vă agitaţi. domnule profesor, e o manifestare religioasă . 
* Văd că democraţia nouă. care încearcă să se instaureze în patria mea, nu e 


cu nimic mai bună decât cea veche... ie 
a 


“Lasă că vedeţi voi!.* 

Am condus pe cel 
ne fie nouă pildă jertfa lor. 
Candela s-a stins! Ei unde sunt? 


* Totlorga spune: 7A venit într-o zi la mine dr.Roşu: băiatul acesta inteligent 
e amorezat de prostul ăla de Codreanu!” Da!. “prostul” de Codreanu n-a lăsat 
pe învățători neplătiţi şase luni. de căutau în traistă la copii o bucată de pâine, 
ca dumneata domnule savant... lată şi câteva caracterizări la adresa lui 
Nicolae Iorga. Spre exemplu. iată cum îl caracterizează chiar Carol al II-lea. 
cu ocazia unei legi administrative făcute de A.Călinescu: “Că toată lumea e 
mulţumită n-aş putea spune. Unul dintre bosumflaţi este Iorga. căruia nu-i plac 
rezidenții: lui Negruzzi îi reproşează barba: lui Dănilă Pop că a luptat 
împotriva ruşilor în marele război şi aşa mai departe. Cu toate acestea a trimis 
lui Călinescu o telegramă în care-l felicită pentru lege. Sucit om!”. Când a 
numit regele consilierii legali. Iorga lipsind de pe listă. a scris în ziarul lui 
“Neamul românesc”. citit de el şi de Munteanu-Râmnic, singurul om care i- 
a rămas credincios: “Uniformele Frontului seamănă cu cele ale lampagiilor 
care aprindeau lumânările în Bucureşti”. Regele. informat. îl cheamă la ordine 
şi-i spune: “orga, te-am numit consilierregal. Mâine te prezinţi în uniformă. 
“Am înțeles. Majestate”; şi a doua zi a apărut în uniforma... lampagiilor. 
Apropos de Munteanu-Râmnic şi partidul lui Iorga. când se țineau ședințele 
de comitet. ziarele îl luau în râs: “Ieri s-a întrunit comitetul. partidului 
domnului Iorga. Şedinţa a fost deschisă de dI.lorga. membri prezenţi fiind 
Munteanu-Râmnie... Fără a lungi, iată o altă caracterizare. care vine de lu 
marele lingvist prof.univ. Sextil Puşcariu şi care spunea astfel; “Iorga. dacă uri 
un ardelean. ura tot Ardealul”. 


54 


i doi martiri la Casa Verde în Criptă, să 
Azi nu mai este nimic la Casa Verde. 


REGELE CAROL AL II-LEA ȘI CAMARILA 


Cităm din cartea lui |.Ardeleanu şi M.Muşat: “/n acest 
ansamblu de transformări, deplasări şi regrupări în Sistemul 
claselor sociale şi partidelor politice unrol deosebit de important 
a revenit monarhului. Imediat după venirea în țară, la 5 lunie 
1930, Carol al II-lea a făcut “curăţenie generală la Palatul 
regul. Vechea cumarilă formată in timpul regelui Ferdinand | şi 
al Regentei în jurul mamei sale avea o orientare proliberală şi 
era potrivnică noului rege. Prinţul Barbu Ştirbei - după cum se 
ştie, cumnat cu L.L.C. Brătianu - care fusese până atunci omul cel 
mai influent din camarilă, datorită relațiilor cu regina Maria a 
trebuit să se autvexileze un timp, pentru a-şi salva viata (la 16 
Iunie 1932, printul Nicolue i-a trimis lui Barbu Ştirbei, cu care 
întreținea pe ascuns relaţii prietenești, următoarea scrisoare: 
“Vrând să îți dau un semn de prietenie, țin să reinoiesc sfatul pe 
care ţi l-am dat de a mai prelungi șederea dumitale în străinătate, 
aceasta fiindcă sunt pozitiv informal că întorcându-te în tară 
viaţa ţi-ar fi în pericol. Știu că unturajul regelui îndeamnă lu 
suprimarea persoanei d-tale fie prin otrăvire, fie provocând un 
accident. în. timpul unei călătorii "), mareşalul. Palatului, 
aghiotanţi şi doamne de onoare, curteni mari şi mărunli cu. fost 
demiși fără menujumente; regina Maria însăşi a suferil jignirile 
fiului său, care nu-i puteu ierta rolul jucat în indepărtarea lui de 
la succesiunea la tron şi îndărătnicia cu care se împotrivise lol 
timpul revenirii lui în țară. Un nou grup de fuvoriţi a apărul la 
Palat. Poziţii deosebit de. influente au dobâniiil, cel puţin în 


Ș 


WI) 


ei din anturajul lui Carol din timpul emigrației în 
a exponenţilor carlismului care acționaseră 
în tară, în componenia ambelor grupuri dominând cavaleri de 
industrie şi elemente aventuriste ca Puiu Dumitrescu, Gabriel 
Marinescu, membrii familiei Wolff-Lupescu, atoiputernici prin 
“Duduia” şi mulți alții. Ulterior, unele stele au pălit Şi au 
dispărut de pe firmament, ca Puiu Dumitrescu, apărând altele, 
cu ascensiuni uluitoare, ca Ernest Urdăreanu, dar noile personaje 
au fost recrutate îndeobşte tot de cele două calegorii preferate 
de regele Carol: cavalerii de industrie şi aventurierii. aa 
Cu aceşti oameni a pornit noul rege la schimbarea vieții 
politice şi economice a României. Prin ei a montal regele intrigi, 
a atăâtal patimi, a cumpărat conştiinţe, a inireținul iluzii, a 
infrânt rezistențe. Sub domnia regelui Carol al II-lea se poate 
vorbi nu atât de o influență a partidelor prin cumarilă asupra 
monarhului, cât de o influență a monarhului prin camarilă 
«supra partidelor. Implicaţiile acestei stări de lucruri apar mai 
limpezi ducă avem în vedere că, spre deosebire de Carol I- care 
consolidase poziţiile Coroanei printr-o politică de echilibru 
între cele două mari partide ale timpului - şi de Ferdinand 1 care 
legase destinele Coroanei de cel mai puternic partid al vremii 
sale - Partidul Național Liberal - Carol al II-lea a transformat 
Coroana într-un centru de distrugere a fortelor politice care se 
afirmau ca apărătoare ale sistemului democratic parlamentar 
constituțional. 
Prezent în miezul acestor frământări politice, Petre 
Ghiaţă scria următoarele: <<Incă din epoca exilului în Franţa, 
fostul suveran nutrind gândul revenirii în țară, îşi precizase în 
rândul prietenilor intimi punctul de vedere în ipoteza restauraţiei. 
Dacă îmi redau tronul - spunea el - voi instaura un sistem de 
conducere de mână forte şi cum îmi cunosc foarte bine țara, cred 
că voi găsi destule elemente ambiţioase, care se vor integra noii 
concepții de guvernare. In fond, această așa-zisă nouă conceptie 
consta in instaurarea dictaturii personale prin utilizarea 
materialului politic existent. Indată după instauraţie, jocul a 
incepul şi s-a desfăşurat din plin, conform planului trasat cu 
anticipație. Și astfel opera de fărâmitare a organizaţiilor politice 
5-a consumat lent, dar fără întrerupere, dizolvând viața publică 
internă, anarhizându-i funcționarea, slăbindu-i coeziunea ŞI 
făcânil-o să alunece pe panta descompunerii> > (94-95). 
36 


primii ani. € 
Occident şi o parte 


„Cum am mai scris, regele a profitat de ambițiile 
oliticienilor şi i-a dezbinat şi învrăjbit, cel mai grăitor caz fiind 
cel al lui Vaida-Voevod, care s-a despărțit de omul integru în 
linia lui de viaţă şi politică, luliu Maniu. Carol a strâns în jurul 
lui cei mai mari magnați ai fierului, aurului. zahărului. lar la 
Banca de Credit Română, care ocupa un loc de frunte printre 
bănci, a treia după Banca Naţională şi Banca Românească, cele 
mai multe acțiuni le avea Carol al II-lea. Să vă descriu, după 
cartea citată, o altă afacere a lui Berilă al II-lea*. lată cum a pus 
mâna pe trei fabrici de zahăr din Bucovina: 

“Va aştepta momentul când grupul român care detinea 
aceste fabrici se va vedea constrâns să achite fără întârziere 
datoriile pe care le-a contractat la Banca de credite din Viena. 
În principiu Banca Naţională refuză să cedeze devize pentru 
reglementarea unor astfel de operaţii. Numai Carol poate să 
obțină aceste devize. Va cumpăra aşadar lu pret de nimic aceste 
întreprinderi, obținând avansarea fondurilor necesare de către 
Creditul Industrial, în fapt decătre Banca Naţională. Beneficiile 
rezultate din prima campanie. permițându-i să ramburseze 
creditele, Carol va deveni, fără să dea un ban, proprietarul celui 
mai important grup de fabrici de zahăr”. 

In cartea Memorii-Jurnale a lui Armand Călinescu. la 
pagina 122, ziua: 17 Decembrie 1932, acesta scrie: 

“Puiu lancovescu îmi spune că într-o noapte era u 
cățiva prieteni pe Sărindar. când regele cu automobilul s-a oprit 
pentru a acosta o femeie de stradă 

Tot din cartea de memorii amintită, la pagina 286, ziua: 
6 Septembrie (Citiţi vă rog, de trei ori, cu ce se ocupa în aşa zisul 
exil ex-prinţul şi brigandul viitor rege): “Eugen Cristescu** îmi 
spune că, cu prilejul descinderii la Barbu lonescu*** s-a găsit un 
document semnat de Barbu Ionescu, ca mandatar al prințului 
Carol şi dr.Gavril împreună cu unguri ca mandatari ai lui 
Rothermere, prin care în schimbul unei cesiuni de teritoriu, la 
graniţa noastră către unguri, se consimte prințului (Carol - Nota 
AES tei tă va at e eta one | 
* Dacă nu Ştiţi de ce îl numesc aşa. vă spun că cu am întâlnit în temniță la Aiud 
pe Berilă 1. de meserie brutar. care a omorât toată familia brutarului la care 
lucra; iar Berilă al II-lea. tineretul țării... 
** Şeful Siguranţei... 
*** Care făcea parte din camarilă... 


E eul i rtant împrumut”. j 

eu) i de ol a lui Armand Călinescu: 
“Cristescu îmi spune că pentru d-na Lupescu s-a cumpărat casa 
din aleea Vulpache nr.2 cu LI milioane, din care două au luat 
comision Puiu Dumitrescu şi Weider - casa s-a cumpărat pe 
numele d-nei Dumitrescu. Apoi peste câtva timpa fost cesionată. 
Ni se spune că Rex o vizitează noaptea. Pleacă de la Palat cu un 
automobil. cu număr schimbat, pe care-l conduce singur, se 
înapoiază la ziuă”. Fă 

Să mai spicuim, din cărți, cum se aruncau banii de către 
camarilă şi murdăriile în care trăiau, în frunte cu vodă Carol: 

“Cristescu îmi spune Că, în ziua dle Sf. Constantin, d-na 
Lupescua fost la moşie la generalul Dumitrescu, lângă Constanţa, 
A asistat la botezul copilului lui Puiu. Solitari in valoare de cinci 
sute de mii. Nudia îti vorbeşte «le fondurile ordinei publice, 
'rebuie să «lea 6 milioune agentiei Sud-ESt, interveni! Titulescu 
şi 300 mii lunar prinţului Nicolae, etc." 

“Cristescu îmi spune căumeori regele culege femei lepe 
stradă. Acestea au aflat şi se adună prin Brezoianu, aşteplând. 
Chestiunea uceasta este. îngroziloare.. Nu se ştie ce se poale 
întâmpla. Ce zicem, dacă-l sechestrau femeile. pierdute. şi-l 
răpeau numai pentru ele, să-i facă în ciuda roşculei - ce ne 
făceau nouă românii fără această mlădilă regală... 

“Astăzi a venil la mine Maxoni, maestru de vânătoare 
regală, pentru ca să examinez o chestiune. == Retezalul> >. Cu 
aces! prilej mi-a vorbit de vânzarea moşiei Zorleni, spunându- 
mică încercurile palatului este mare vâlvă din pricina proectului 
aprobal, se ştie expertiza moşiei, evaluată la 94 milioane, 
devreme ce în realitate, cupă părerea lor, valoarea n-ar trece de 
25 milioane. Se pare că buncherul Bercovici (puţin evreu) era 
amator 5-0 cumpere... 

La pagina 338 din Memorii-Jurnale de Armand 
Călinescu: 

“Lungă întrevedere cu Gavrilă Marinescu la mine acasă. 
Tătărescu a avut inițiativa numirii lui în guvern. Nu a acceptul 
numai după ce Rex l-a convins şi Gavrilă îi făcuse un rapori de 
Vineri. Când s-a întors Rex în Bucureşti, Duminică, l-a chemal 
dimineaţa şi i-a spus, că s-u convins de primejclia Gărzii de Fier 
şi de necesilalea opresiunii. Gavrilă i-a spus lui Tătărescu Că 
primeşte numai cu condiția de a-i aproba planul de lucru. El nui 
58 


a 


merge la parlameni, nici la consiliu, decăt spre a-i da aproburea. 
Apoi să, fie lăsal Sc lucreze liber. S-a primit propunerea. Are de 
gând să suprime pe Codreanu ŞI vreo 30 de gardişti principali. 
Şi-a formal o echipă «e 200 puşcăriaşi cu care va da lovitura 
într-o noaple... 

Tot din aceeaşi carte, pagina 260; 

"Vine. lângă mine Sângeorgiu, care e inf; : mutorul 
regelui. A flu că l-na Lupescu i-ar fi spus Să comunice nutionalilor 
[ărănişti că ducă exclud pe Maniu vor avea puterea, cu maini 
libere... 

Ca să fiţi convinşi cum jefuia Carol al II-lea acest popor, 
prin furturi directe, prin camarilă sau prin cadouri oferite de cei 
care aveau nevoie de el. citez cele de mai jos: 

“Las lunie 1940se împlineau 1) ani de domnie a regelui 

Carol al 1-lea. Complexitatea. situaţiei internationale. l-a 
determinat pe monarh Să anunțe contramundarea manifestărilor 
dedicate acestui eveniment. ==Contrar aşteptărilor - relatează 
monarhul - au avut loc manifestatiuni foarte multe de simpatie 
din toate colțurile şi din toate straturile> >. Hotărârea de a nu 
face mari serbări a fost cum nu se poate mai bine primită de toți 
şi a adăugul la seriozitate sărbătoririi. Regele atribuie o 
semnificaţie aparte felicitărilor din partea legionarilor. << În 
privința acestor felicitări - seria Carol - foarte important este că 
am primit un foarte mare număr de legionari: pare a se fi dal un 
cuvânt de ordine, ceeace îmi că speranța pentru viitor. Unele 
Sunt caracteristice zicând că sunt fericiţi de a Jace aces! gest, 
primind dezlegare de la şefii lor. In acelaşi timp dă de gândit ce 
forță organizată este această mişcare şi, dacă aş putea să o am 
complet la ordinele mele ce minuni aş putea face> >. 

A fost de fapt un joc orchestrat de Mişcarea Legionară, 
să-l prindă pe rege şi să predea guvernarea Mişcării. Eu n-am luat 
parte la acest joc... 

“Nu mai puţin semnificative au fost cadourile primite. 
Din partea guvernului. un cap de Crist de El Greco, din partea 
Băncii Naţionale, o plachetă de aur masiv de 12 kg. în valoarea 
de azi de douăsprezece milioane şi o casetă cu noile monede de 


„aur comemorative. Societatea <<Mica>> - menereuri de aur, 


Primăria Bucureşti, o foarte frumoasă cupă de argint. 
Dombrovski, un portret al nevestei țarului Nicolae, Societatea 


<<Petroşani>> o culie de aur din noile exploatări din Baia 
59 


Eee ae 


deci nesfărşilă de obiecte dle aur... a 
În acesttimp, bieții țărani udau cu sudoarea pământul în 

e secetă „să-şi agonisească puţinul pentruei şi fansiltile lor, 
muncitorii aveau fața suptă de mizerie, iar moţii cerşeau o traistă 
cele mai bogate ţări ale Europei! Tiranul 


de mălai în una din cel S te ai 
Carol al II-lea jefuia prin toate mijloacele: prin bănci, unde era 


actionar, prin furturi din fondurile alocate pentru înzestrarea 
Armatei: chiar şi femeile deochiate plăteau tribut la Măria Sa. 

lată ce mi-a spusun prieten (neavând "Monitorul Oficial Ş 
vă redau şi eu cele auzite): Intr-o zi Carol al Il-lea îi spune lui 
Gută Tătărescu: "-Măi Guţă, nişte miliardari americani îmi 
oferă 2 miliarde lei pe castelele Peleş şi Pelişor ” (oare erau ale 
lui? De unde le-a adus Hohenzollernii?!?). Tătărescu. slugă 
umilă (alttel nu-l ţinea prim-ministru). spune la ai săi: "Auziţi ce 
vrea regele..." Strânge ceva deputaţi şi aprobă 800 de milioane, 
să-i fie date Majestății Sale. 

Cât de bine se aseamănă cei doi tirani - Carol al II-lea şi 
N.Ceauşescu! Amândoi au jefuit necăjitul popor român. 
umplându-şi conturile la băncile străine. în aur şi valută. 


Mare. O serie 


timp d 


NI 


CUM A DOMNIT ȘI A ABDICAT BERILĂ 
AL II-LEA 


În cartea „Jurnalul fericirii de N.Steinhardt, la pagina 
13]. iată cum îl descrie R.Lecca, fost în lotul Antonescu. 
condamnat la moarte şi grațiat de Regele Mihai: 

"Carol pentru mine este cel mui pustiitor flagel care 
s-u abătut vreodată asupra [ării româneşti: mui rău decât Hunii, 
Avarii, Gepizii, Pecenegii, podehiazurile tătăreşti şi şleahticii 
polonezi. decit potop, grindina. seceta, invazia lui Carol-Roberi, 
ciuma lui Caragea, incursiunile lui Pazvantoglu, expedițiile 
punilive turceşti, paşa din Silistra, cuzacii, dragostea puterii 
ocrotitoare după 1774, incendiile, cutremurele, lăcustele, 
revărsările de apă, răpirile de teritorii, prăvălirile de morene, 
fumăritul, surpările de terenuri, ruperile de zăgazuri, filoxera, 
gărgăritu, ocupațiile austriece şi ruseşti, clecăl preturile otrăvite, 
femeile siluite de năvălitori, copiii luaţi ca ieniceri, decât 
prăbuşirile dle tu; nuri, decăt bisericile pângurite 

Din cartea Monarhia în Romenia - 1866-1947 de lon 
Scurtu, pagina 13, spicuim: 

“Potrivit convenției dintre Administratia Casei Regale 
și Banca Generală a Ţării Româneşti, semnată la 2 Iulie 1920, 
Zizi Lambrino primea o rentă anuală echivalentă cu venitul a 3 
% pe an al unui capital de 2.200.000 franci fruncezi, adică 
110.000 franci elveţieni, începând cu 1 lunie 1920. După 20 de 
ani de la data acestei ințelegeri. banca. trebuia să pună la 
dispoziţia lui Zizi Lambrino întregul capital de 2.200.000 franci 


francezi. Pentru <<cheltuielile din trecul> > eaprimea, = odată 


6I 


pentru totdeauna> > Suma «e 300, 000 lei. In schimb, Zizi 
Lambrino se obliga să nu facă nici un demers public şi <<nici 
un UCL VexalOriu Sau dăunălor pentru vreunul din membrii 
fi el>>. Deasemenea, ea a fost 


fumiliei regale, oricare ar CAS 
obligată să predea toate scrisorile primite de la Carol, în 


schimbul sumei de 50.000 franci francezi (Arh.Ist. centr., fond 
Regele Carol II Arh.personală, dosar 23/1919-1927, f.1-3), 

Din cartea Scrinurile regilor de Eugen Teodoru, spicuim 
următoarele: 

“Înainte dle intrarea României în războiul mondial, ox- 
principele Carol II a cunoscul pe domnişoaru Maria Martini 
zisă <<păsărica>>, care eru elevă de liceu şi locuia în 
împrejurimile palatului de la Cotroceni. Această cunoştinţă s-a 
transformat mai târziu într-o serie de relaţiuni intime, din care 
a rezultat naşterea unei fetite... 

În Moldova, în timpul războiului, fostul principe Carol, 
fiind! novoil să urmeze fumilia regală, contracateuză o nouă 
legătură cu dommişoura Zizi Lambrino şi după încheiereu păcii 
şi revenirea în capilulă. principele se duce la Bistrita Năsăuul, 
Aici întâlneşte din nou pe Maria Martini, acum Căsătorită cu un 
anume Leonescu, cusier la C.F.R. 

Relaţiile intre principe şi Muria Leonescu se reiau la 
Bistrita şi continuă câteva luni, ceea ce are ca rezultat naşterea 
unui nou copil de sex masculin... 

Soții Leonescu işi refac menajul în Bucureşti şi continuă 
să trăiască împreună până la terminarea mijloacelor financiare 
de cure dispuneau, când încep să recurgă la expediente, înșelând 
buna credință a mai multor firme din capitală, de pe urma cărora 
reuşesc să sloarcă o sumă de bani cu care fug la Viena. In urma 
intervenjiilor organelor judiciare „Sunt aduşi în țară şi depuşi la 
penitenciarul Văcăreşti unde, după o reținere de câteva zile, li 
se infirmă manilatul. Leonescu este eliminat din funcţiune, fiind 
compromis în uceastă afacere. 

Nemaiuvând mijloace de existenţă, Leonescu divorțează 
de soția sa, lăsând-o impreună cu fetița în cea mai neagră 
mizerie. 

Din cauza acestei stări nenorocite doamna Martini este 
atinsă de tuberculoză pulmonară - atăt ea cât şi fetița. Copilul 
moare din cauza mizeriei, iar prin luna Martie 1927 doamna 
Martini moare, în spitalul de tuberculoşi de la Filaret”. 
62 


„Eleva Maria Martini, apoi doamna Leonescu, zisă şi 
<<păsărica>> nu era expertă în a stoarce banii țării, cum era Zizi 
Lambrino - care a cerut pentru unele scrisori de dragoste ale lui 
Carol al II-lea 50.000 franci francezi, reţinând totuşi scrisorile 
importante, şi II 0.000 franci elveţieni rentă anuală, să-l crească 
pe Mircea, copilul prințului Carol. i 

lată un fragment din scrisoarea prințului către “păsărica” 
lui: “Tu păsărică eşti plecată şi nimic în jur decât gol. Cât îmi 
lipseşti în aceste momente. Și dacă ai vrea să mă primeşti în 
preajma ta, să vorbesc dulce cu tine, Să-ţi spun toate nimicurile 
prin care tu ai putea să citeşti marea nebunie care este în mine”. 

”...Dragă, dragă ființă adorată pe care o iubesc... ”: 
vampirul, după ce o violează şi îi face doi copii, o lasă să moară 
în mizerie, de tuberculoză. 

În timp ce armata română se retrage în acel triunghi al 
morţii din Moldova din calea invaziei nemţeşti, în timp ce 
soldaţii şi ofiţerii români zăceau în bordeie fără foc. fără lumină. 
fără îmbrăcăminte corespunzătoare frigului, lipsiţi de hrană 
consistentă şi bolnavi, dar au puterea să întoarcă soarta frontului. 
aruncându-se la Oituz cu baioneta la armă în cea mai disperată 
luptă cunoscută în istorie. izgonind armata lui Makensen şi 
ocupând poziţiile duşmanului, ce făcea prințul Carol de 
Hohenzollern, colonel de vânători în armata română? Imbrăcat 
ofiţer rus, dezertează de lângă ofiţerii şi soldaţii regimentului pe 
care îi comanda şi fuge la Odesa, să se căsătorească cu Zizi 
Lambrino! 

Acest brigand, acest sperjur, acest om care n-avea nimic 
sfânt în el, continuând seria escapadelor amoroase, fuge după 
război cu o nouă amantă, roşcata Lupeasca, în Italia şi Franţa. 

In loc să fie pus la zid şi împuşcat ca ultimul trădător, 
degradat şi supus oprobriului public, datorită politicienilor 
murdari, corupți şi dornici de măriri nemeritate, imoralul Carol 
ajunge pe tronul României. 

„Doi oameni în această ţară l-au văzut aşa gol cum era: 
luliu Maniu şi Căpitanul nostru. Chemat cândva să colaboreze 
alături de rege, Căpitanul a ales moartea. Strangulat şi împuşcat 
pe la spate, apoi în mormânt ars cu vitriol, iar luliu Maniu în 
temniţa Sighetului, mâncat de viermi de viu. : 

Voi încerca să vă informez cât mai corect cum a abdicat 


Şi cum a fugit din ţară Carol al II-lea. 
63 


După cedarea Basarabiei. Bucovinei şi Ardealului de 

Nord. tara a fost aruncată într-o durere nemaiîntâlnită în Viaţa 
României. Poporul nu mai avea pentru Rege. nici un fel de 
consideraţie şi. singură, numai camarila se găsea în jurul lui. Cine 
a mai pomenit să ţi se sfâşie țara în bucăţi şi să nu se tragă un 
slonț?! Unde sunt găunoasele formule ale lui Carol, prăbuşitorul 
tării. că... “nici o brazdă nu vom da”...? Unde erau articolele din 
ziare: “Nici păsările cerului nu vor putea viola teritoriul României, 
atâta timp cât cel mai mare rege Carol şi ministrul său Armand 
Călinescu păzesc destinele patriei”?! Cântau în tranşee bieții 
noştri soldaţi. cântece făcute de ei, în durerea lor: 

“Plânge, plânge, ardelene, 

Că te-aşteaptă vremuri grele: 

În robia milenară 

Vodă Carol te dă iară...” 


sau: 


"Dac-aş da Ardealul tot, 

Nu ABDIC. ci stuu pe loc. 

Am dal Basarabia toată, 

N-am s-abdic niciodată. 

Dau şi inima mamei din Balcic, 
Nu abdic şi nu ABDIC...” 

Carol. lipsit de orice credit în faţa populaţiei țării şi 
Armatei Române, Horia Sima organizează o lovitură de stat. Aşa 
cum a fostorganizată. nu avea nici o şansă de reuşită. Ce să facem 
noi cu pistoalele în fața tancurilor, tunurilor şi a mitralierelor 
grele şi uşoare? De ce am participat eu, când ştiam că n-aveam 
nici O şansă de reuşită şi ştiam din citite că e foarte greu. foarte 
greu să biruieşti când şi armata e contra ta, fiind la dispoziţia 
călăului Carol al II-lea. pe care îl asemănam cu Ivan cel Groaznic 
sau Henric al VI-lea?! Horia Sima, la întoarcerea din Germania, 
a fost primit în audienţă de către Rege şi făcut ministru. Eu fiind 
întâmplător în București. am rupt legătura cu cei care au acceptat 
să stea de vorbă cu regele, asasinul Căpitanului. Am plecat la 
Sibiu şi am hotărât să rămân în sânul familiei mele destul de 
incercate. Am primit o invitaţie de la profesorul Constantin 
Stoicănescu, comandant legionar din Banat, om integru şi bun 
prieten cu mine. Ştiam că nici un Legionar, nu numai că nu-l 
64 


„ubea pe Gâroli că nu se va vinde pentru nici un tron, ci că se 
urma doar o linie politică, dar nu puteam admite să stăm de vorbă 
cu călăul Căpitanului şi al elitei legionare. a 

Stoicănescu mi-a spus atât: “A VENIT CEASUL SĂ 
ACŢIONAM! DARAMÂAM CĂLĂUL SAU MURIM! Pe linia 
aceasta eram gata să accept. Eu nu mai aveam ce pierde: fratele 
meu, lon Banea, asasinat mişeleşte la închisoarea din Râmnicu 
Sărat (răspunzător direct: Carol al II-lea); figura dragă a 
Căpitanului îmi apărea mereu, El, care m-a onorat cu grade şi 
decoraţii; ţara sfârtecată... ce rost mai avea viața mea? Făceam 
comerț cu lemne pentru construcții și de foc: aveam la Banca 
“Albina” 30.000 lei pe care i-am lăsat surorii mele mai mici. 
Ancuţa, să poată termina liceul şi să ajute pe părinţi. Să nu crezi, 
iubite cititor, că e uşor, când ai atâtea obligaţii morale faţă de 
părinţi. surori, nepoți, să te desparţi: eşti om, ai sentimente. ai 
răspundere. Ce fire tainice are sufletul omului! Când am plecat, 
lăsând-o pe sora mea elevă acasă, m-a urmat până la portiță. 
N-am întors capul până la capătul străzii Bălcescu, unde aveam 
o mică locuinţă. Am crezut că n-o voi mai vedea niciodată. La 
întoarcerea mea, am întrebat-o de a stat la portiţă până i-am 
dispărut din vedere, căci niciodată nu mă conducea până la 
portiţă, dar să mai stea până nu mă mai vede! lată răspunsul ei: 
“Te-am văzut în ultimul timp gânditor, trist, şi simţeam că ceva 
nu e bine...” ă 

Aveam la Braşov cea mai grea misiune. În ultima oră. 
acţiunea s-a contramandat; sigur se credea că nu voi putea ocupa 
un regiment cu câţiva camarazi. M-am bucurat mult pentru că, 
oricât ne-am fi ferit, sânge ar fi curs şi nu era de dorit din nici o 
parte. Nici nu corespundea conştiinţei mele. Am revenit la 
Sibiu... 

Evenimentele au urmat în felul următor. iar nu cum 
le-a spus presa şi lon Antonescu, căruia îi plăcea mereu să braveze 
spunând: “Copiii mei, pe care i-am adus la guvern, au vrut să mă 
asasineze...” Să luăm faptele cu încetinitorul. Antonescu a avut 
legături cu Căpitanul nostru şi sunt chiar fotografiați împreună, 
la Predeal. EI, gen. Antonescu, deşi făcea parte din lumea veche, 
era un om cinstit, avea mentalitatea lui, dar, iartă-mă Doamne 
(căci strămoşii noştri Romani spuneau: “De morți să VOLoRa 
numai de bine”), era încrezut. Credea că Ele “Alfa şi Omega”. 
* În 44. se vedea că zilele lui sunt numărate. Cu toate acestea. era convins că. 


65 


CS - Acuzat, martor, apărător 


a iubit patria şi neamul şi a fostun mare 
duşinanăl regelui Carol al II-lea: Acesta, dupăcea i die BOERa 
să fie pensionat, nu a considerat că măsura se pia E pa 
şi i-a fixat domiciliu obligatoriu la Mânăstirea = rița, unde se 
afla în momentul când noi plănuiam lovitura le răsturnare a 
dictaturii lui Carol al II-lea. Legionarii l-au înştiințat să-şi 
păzească viața, căci în curând, la inceputul lunii Septembrie, se 
va organiza o nouă încercare de răsturnare a tiranului. La 3 
Septembrie 1940, Mişcarea Legionară organizează puternice 
manifestații în Bucureşti, cerându-se abdicarea:regelui trădător. 
Acesta, care, aşa cum am spus în altă parte, avea un simţ politic 
dezvoltat, s-a gândit la Antonescu, uitând de ura care-i despărțea, 
şi l-a chemat să conlucreze. Antonescu, abil şi el, ştia în ce 
situaţie critică se afla regele şi îi cere puteri dictatoriale neavute 
până atunci de un prim-ministru. La aflarea acestei veşti, cei din 
jurul regelui. Urdăreanu, generalul Mihail şi alții din camarilă, îl 
reasigură de devotament şi îi propun regelui să formeze ei un 
guvern absolut la dispoziţia sa şi să-l aresteze pe Antonescu, 
făcând chiar să fie ucis. Comandantul Armatei din Bucureşti, 
generalul Coroamă, ia legătura cu unii legionari din Bucureşti 
(care însă nu puteau vorbi în numele Mişcării Legionare) şi le 
spune: “Nu vă uniți cu Antonescu; noi îl cunoaştem. Eu vă pun 
la dispoziţie armata (era însoţit de un colonel), arestez pe rege şi 
luaţi conducerea țării...” Ce greşeală enormă că nu a fost printre 
legionari unul mai mare, care să se înţeleagă cu generalul 
Coroamă*! Mişcarea Legionară a scos manifeste lipite pe zidurile 
capitalei, cu cele mai grozave acuzaţii privitoare la sperjur, 
desfrânare, pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, 
Cadrilaterului şi a jumătate din Ardealul Românesc, asasinare a 
al ELITEI tineretului legionar şi altele. Pe străzile Bucureştiului, 
ca o mare de oameni, se revarsă coloanele de manifestații 
legionare, care cer la unison abdicarea regelui tiran. Regele 
priveşte îngrozit după perdea şi îl întreabă pe generalul Antonescu, 
care se afla lângă el, ca şi generalul Coroamă, dacă e cazul ca 
armata să tragă în manifestanți. |i răspunde generalul Coroamă, 


A fostun mare Român. ŞI- 


dacă vin englezii, tot el va conduce România, căci, spunea el, “nu au pe cine 
pune în afară de mine...” iar într-o altă ocazie, într-un manifest, scria negru 
pe alb: “M-am rugat lui Dumnezeu pentru țară şi pentru mine...” 

* Mai târziu Antonescu a aflat şi l-a pensionat... 

66 


care, evident, spuligică nu este cazul, iar regele vede că e pierdut, 
Rămânea formula propusă de Urdăreanu, dar regele nu o acceptă 
Oare dacă Mişcarea Legionară nu manifesta atât de vehement 
atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe ale ţării, Braşov 
Constanţa, etc., primea Antonescu puteri de Conducător al 
Statului? Antonescu, povăţuit şi de ministrul Germaniei la 
Bucureşti, Fabricius, schimbând unii militari din conducerea 
armatei* şi bazându-se pe aliaţi - cum era generalul Coroamă, 
care comanda Corpul Il Armată din Bucureşti =, îi cere Abdicarea. 
Trebuie să fim drepţi: şi noi şi generalul am fost pe muchie de 
cuțit. Dacă nebunul forma un guvern condus de membrii mai sus 
menţionaţi ai camarilei, eram EXECUTAȚI. Târziu. însă. a 
înțeles că toată țara era contra lui, manifestându-şi simpatia 
pentru Mişcarea Legionară. Antonescu, pentru a se vedea scăpat 
cât mai repede de Carol, la cerința acestuia, îi spune că îi va pune 
la dispoziţie un tren cu 12 vagoane, căruia îi va asigura paza 
ministerul de interne până la graniță, şi îi va da voie să-şi ridice 
averea şi bogăţiile furate. li dă până în zori termen şi astf- 
noaptea, regele abdică în favoarea fiului său Mihai. Era a treia 
oară când renunţa la tron. Trenul este înțesat cu tablouri de mare 
valoare semnate de marii pictori europeni, furate (cuvântul este 
prea uşor) din palatul regal (care erau de drept ale Statului 
român). Antonescu era informat de noua hoţie a ex-regelui Carol 
al II-lea. Sigur că lui Antonescu îi părea foarte rău că acest 
brigand ducea cu el averea țării, patrimoniul patriei, dar gândul 
că va rămâne stăpânul absolut al României îl îndemna să-i dea 
drum libertiranului şi trenului încărcat de bogății pus la dispoziţia 
lui Carol. Acum, când Antonescu deţinea toată puterea executivă 
in mâna lui, putea uşor să dea ordin şi să-l aresteze pe ex-regele 
Carol al II-lea pentru furt din averea țării, supunându-l judecății. 
A învins însă dorul de mărire al lui Antonescu. Îl cheamă pe Horia 
Sima şi se înțeleg în felul următor: deoarece el, Antonescu, şi-a 
dat cuvântul că îi va pune un tren la dispoziţie de 12 vagoane şi 
pază puternică, pentru a-şi duce averea furată din palat, Horia 
Sima să trimită pe cineva de încredere dintre fruntaşii Mişcării 
Şi la Timişoara trenul să fie oprit, percheziţionat şi operele de artă 
să fie restituite. Lui Carol sănu i se întâmple nimic, fiind cuvântul 
lui Antonescu dat. Aici era la mijloc un alt joc al lui Antonescu. 


EI ştia sigur că legionarii din Timişoara, cu miile în gară, îl vor 
= Sua sigur că legion 


* Gen. Argeşeanu. spre exemplu... f 


ăpi i Şi itei legionare. 

| ălă ăpitanului şi al elitei Ă 
linşa pe Cl plată Trenul a trecut fulger prin gara 
A ras în vagoane. “Duduiţa”, Carol şi 


e Ă a ci U ţ 
oara. Legionarii a i € Aia Iş 
îpâza S-au aruncat pe podine. Totuşi, legionar ii au urmărit 
trenul cu o maşină până la Jimbolia, fără a reuşi să-l oprească, de 


trecut în Yugoslavia. : 
pa Dacă regele ar fi fost executat, Antonescu se spăla pe 


âini: legi ji ăspunzători! 
mâini: legionarii sunt răsp detine sa E 
Se pune întrebarea: Cine a dat ordin să treacă fulger 


a ceea cai aci 
trenul prin gara Timişoara ŞI prin Jimbolia? 
lată o enigmă ce /rebuie rezolvată. 


TRĂDAREA 


Să descifrăm împreună “cazul Stelescu”, deoarece sunt 
poate cel mai în măsură să-l povestesc, fiind în miezul lucrurilor. 

M.Stelescu era elev de liceu la Galaţi atunci când l-a 
cunoscut Căpitanul. lată cum ne spune el însuşi, Căpitanul, de 
acest moment al întâlnirii la Galaţi, când Stelescu îl primeşte în 
genunchi: “Mi s-a părut ceva teatral, dar am zis: e tânăr!”. EI, 
Stelescu, a făcut împreună cu elevii o asociaţie numită “Legiunea 
Sportivă”, înregistrată legal la tribunalul oraşului Galaţi. (Când 
am fost desființaţi, guvernul nu a ştiut nimic de “Legiunea 
Sportivă” - ne vom întâlni mai târziu cu ea). Duşmanii Mişcării 
îi fac statuie lui Stelescu, ba că-i aghiotantul lui Codreanu -sau 
urmaşul lui - . ba chiar nu-l putea vedea Codreanu, fiindcă era 
“deştept”; în fapt, Stelescu nici măcar n-a terminat facultatea ŞI 
nici în judeţul lui n-a fost nimic în sânul Mişcării, decât un 
luptător. La Galaţi erau oameni în vârstă care au organizat 
Mişcarea Legionară, ca de exemplu fraţii Lefter, cel mai mare 
avocat, al doilea farmacist şi cel de-al treilea student. Șeful 
organizației era avocatul Ibrăileanu şi mai erau mulți alții în 
conducere, dar nimeni nu-i poate nega şi contribuţia lui Stelescu 
la organizarea Mişcării din Covurlui: după cum ştiţi. l-am întâlnit 
ȘI la alegerile locale de la Tutova. Mişcarea Legionară scoate 
cinci deputaţi în Parlament: şi, pentru ca să fie şi un imbold 
Pentru tineri, intră şi Stelescu, având 26 suu 27 de ani*. Poate era 


SR Szaieiati i tezele ee 


: | i . - a Area 
Nu puteai candida dacă nu aveai 25 de ani împliniţi... 


ai tânăr din Parlament. Deputaţii noştri nu aveau voie să 

ci numai de opt mii de lei, restul 
fiind depuşi la Mișcare. Noi, legionarii, cumpărasem la laşi o 
tipogratie care trebuia plătită. Desigur, cea mai mică posibilă, cu 
o sută şi ceva de mii, dar bani...ioc! | să 

Căpitanul era deputat. A venit la laşi, la Căminul nostru, 
ne um alunat în jurul lui ca puiuții în jurul cloştii, s-a uitat la noi 
_eram vreo 25- şi ne-a întrebat: “Nu-i casierul nostru aici?”. Nu 
era. Atunci a început să numere la hârtii de e) mie de lei; la 
şaptesprezece s-a oprit şi a zis: “Mulţi bani la noi! ?. Noi eram 
hipnotizaţi; la şaizeci de mii s-a oprit. Era salariul de deputat pe 
două luni. nu şi-a ţinut un leu şi ne-a zis: “Să vă onoraţi 
întotdeauna datoriile!”. M-am uitat la pălăria Căpitanului. Nucă 
era veche. dar era de nepurtat şi mi-am pus în gând: “De ce n-am 
bani. să-i fac cadou o pălărie!”. Când era la Casa Verde în 
Bucureşti. n-avea decât un pat unde se culca. DI.Petrică 
Bolintineanu. un comerciant de vază în Bucureşti*, i-a trimis un 
dormitor. A doua zi Căpitanul i l-a trimis înapoi şi i-a pus în 
vedere să nu repete gestul. 

Stelescu a refuzat să predea banii la Mişcare. Când 
regele a încercat să rupă Mişcarea Legionară, s-a înşelat atât el 
cât şi camarila pe care o conducea, întrucât nimeni nu l-a urmat 
la bani. A găsit totuşi punctul slab în Stelescu, care, cu ajutorul 
financiar primit, şi-a deschis un sediu în Bucureşti, creându-şi şi 
o organizaţie formată din câţiva inşi, sub numele de “Cruciada 
Românismului”, şi un ziar propriu, sub acelaşi nume. Nu l-a 
urmat nici un grad legionar.** N-ar fi fost nimic dacă ne părăsea, 
dar a pus la cale uciderea Căpitanului (cred că asta voia şi 
Palatul). altfel de ce să primească banii? Stelescu a deschis o 
tabără de tineri la Budachi, în Basarabia, împreună cu “Legiunea 
Sportivă”. Acolo, băieţii au pus pe perete fotografia Căpitanului. 
Într-o zi a dispărut, iar Stelescu şi-a început opera prin a-l critica 
pe Căpitan că... are legături cu Lupeasca... Patru din tinerii 
legionari din tabără au plecat pe jos şi au raportat Căpitanului ce 
se petrece în tabără. Un tânăr, pe nume Cotea, elev, s-a angajat 
să-l asasineze pe Căpitan. Un om al camarilei. Gheorghiade, l-a 


cel m 1 Parlament. 
păstreze indemnizaţia primită. 


* e Sa: 7 titi ai i | îi 
] lerdan. un evreu. aproviziona cu pâine Bucureştii. iar nea Petrică, cum Ii 
ZICA) noi. vindea. sigur în cantitate mai mică decât IHerdan. pâine românească...» 
In judeţul Sibiu erau cel puţin 200 de cuiburi... 
70 


dus lao moşiea lui să-l înveţe să tragă cu pi ri 

otrava. Stelescu aranjează să se facu puna în CEZ COfita 
Râmnicu Vâlcea (numai local), ca el să nu fie iba E pie ara 
asasinat Căpitanul şi să poată revendica şefia Mi pe U 
căel suferea în temniță; rămânea ca eventualii studenții iti ul 
să nu se lase arestați, iar ordinul primit “de sus” ca cl să fe 
condamnat doi ani, şi noi -căci am fost Şi eu spectator- la cât Apa 
luni închisoare, dar după uciderea Căpitanului, la apel, să firtoți 
achitaţi. Camarila aranjase toate cele de mai Aus dar ii 
aceasta s-a prăbuşit şi noi greu am scăpat de cele şase luni de 
condamnare. N-am trăit niciodată aşa bine: liberi în închisoare 
iar masa ne-o aduceau comunele din jur! i 
: Stelescu mă invită într-o zi la discuţie prin curte şi printre 

altele îmi spune: “Măi Mitule, unde mai este formula legionari 
ai ceasului întăi, peste voi şi munca voastră nu va trece nimeni?” 
(aşa a spus Căpitanul). Eu nu ştiam nimic din acțiunile lui “Şi 
nu-i așa?” - am întrebat eu. “Nu! -răspunde el. Uite. a dat 
comanda la o tabără de muncă avocatului Ion Victor Vojen!?. 
Foarte bine -am Zis eu -, cei noi care vin în Mişcare să lucreze. 
Dar, după cum văd, tu îl ataci pe Căpitan!”. A încercat să-mi 
dovedească faptul că am înţeles greşit. Nu am bănuit nimic: 
îl ştiam ambițios şi atât. Am observat Într-o zi, nu în curtea 
centrală a închisorii, ci într-una mai mică, pe Cotea vorbind cu 
Stelescu. N-am bănuit nimic. Cotea îmi spune: “Să n-aveţi 
grijă, vine dI.Moţa şi Vasile Marin să vă apere şi veți scăpa!”?. 
ua bine” - am zis eu şi m-am dus la ei. Era ultima înțelegere 
re conspiratori. Urma Cotea să meargă la Bucureşti, să-l 
pie De Căpitan Şi să-i telefoneze lui Stelescu: “Arhimede 
A a Bucureşti, la sediul nostru, în casa domnului general 
poi iai pieuec oricine: student, muncitor, persoane din 
Page, are doreau să-l cunoască pe Căpitan. Cotea se duce să 
fai anal E PE acolo. Nicolae Totu aruncă o vorbă: “Ce mai 
Tora Ga 2 Voi credeți că eu nu ştiu totul? De ce mă cheamă 
Ton Coea sa însăbenits a pas ui Tot cum nl 
stii E ea să-l asasineze pe Căpitan şi că la Gheorghiade acasă 
“Ati ane cu otravă. A doua zi Căpitanul a dat telegrama: 
e iau mort”. Telegrama a venit, dar Stelescu nu era prost, 
oii ask anunțau nimic. Ne trezim cu dl.general Cantacuzino la 
| re a doua zi, două după cele spuse mai sus. Noi eram 


aliniați ş = ode e 
iniați în curte, Stelescu se repede în faţa generalului să-i dea 
71 


03 ae” 200 Se 


Y 0 0 Du ITU POETEI Ir iti are 


raportul. Bătrânul general îi ase Sea a Sa i de 
aortul lui:“Carete numeşti Cai atănase? “Eu, domn general 
o pllide Caratănase. “Din ordinul Căpitanului iei comanda şi 
să nu se întâmple nimic! De orice gest p-ta al leii faţa 
Capitanuluil” “Am înțeles, domnule general! Legionari! Pe loc 
repaus!”-ne comandă el (noi rămăsesem în poziţie de di epți încă 
de la venirea domnului general). La comanda lui. luăm poziția 
aus, Stelescu zice: “Norii negri deasupra capului meu, dar...? 
Atunci Caratănase îl opreşte să mai ZIcă ceva. Eu m-am îngrozit, 
Unii au crezut că nu-i decât o schimbare de şefie. dar cum să-l 
îndepărteze de noi. să nu mai avem contact cu el. care avea grad 
de comandant? A rămas izolat: afară de un student oltean. nimeni 
nu mai vorbea cu el. Am fost transferați la închisoarea din 
Craiova. plină de ploşniţe şi masa de puşcărie murdară şi proastă. 
Ce să facem? Noi am vrut... Cântam: “Nu-i temniţă să 
ne-nspăimânte...” Am venit apoi la Sibiu. Din ziare am citit că 
oeneralul Cantacuzino. cu un grup mare de legionari, au făcut 
percheziţie la locuinta lui Gheorghiade, de unde au ridicat mai 
multe flacoane cu otravă. Nimeni nu i-a deschis generalului 
actiune pentru violare de domiciliu şi sustragere de “bunuri”. Nu 
le convenea un proces cu generalul: şi apoi se aflau prea multe 
persoane sus puse amestecate în tentativa de asasinare a 
Căpitanului şi nu era frumos pentru poziţia şi nasul lor. După 
otrava găsită şi declaraţiile lui Cotea cum a învăţat să tragă cu 
pistolul, un juriu de comandanţi legionari, preşedinte fiind lon 
Banea. l-a judecat pe Stelescu. Juriul l-a găsit vinovat, cu dovezi 
zdrobitoare de încercare de asasinat asupra Căpitanului, de 
însuşire de bani, de acuzaţii nedrepte şi insulte la adresa 
Căpitanului. de sperjur, etc.. eliminându-l pentru totdeauna din 
sânul Mişcării Legionare. Pe sentinţă Căpitanul a scris: "După 
ani de pocăință, îi dauvoie săse întoarcă in mijlocul camarazilor 
lui”. 


re] 


Ce a făcut Stelescu? Nu mai putea da înapoi: cu banii 
camarilei, prin ziarul “Cruciada Românismului”, continuă cu 
injurii la adresa Căpitanului şi a Mişcării Legionare. 

Caratănase face un demers şi vorbeşte deschis cu Stelescu 
înainte de a-l executa: “Măi Mişule. tu ne cunoşti bine. Nu ne 
interesează gazeta ta, sediul tău şi banii tăi de unde îi ai. că noi 
n-avem ziar ca tine. Ai vrut să ne omori Căpitanul. acum îţi pun 
în vedere, vezi-ţi de treaba ta. în caz contrar... ne cunoşti!” 
12 


stelescu a Corin aţă Caratănase ŞI cu cei nouă legionari au 
calculat toate trădările din istoria neamului Şi au hotărât să 
pedepsească trădarea, această ruşine pe neam... = 

Cunosc şi eu destule; dau numai două: Domnitorul lon 
Vodă al Moldovei fiind trădat de Ieremia Movilă, a fost sfâşiat 
în patru părți de patru camile, pornite în patru direcții diferite. 
Apoi, am citit în cartea scriitoarei de origine austriacă cu 
pseudonimul Bucura Dumbravă, intitulată Haiducul, următoarele 
lucruri pe care nu le-am uitat niciodată. Iancu Jianu avea în muntii 
Olteniei, într-o peşteră, un prieten care locuia acolo de treizeci de 
ani. unde în vremuri de bejenie găsea azil. Într-o seară. haiducul- 
boier poposeşte iar la peşteră. Zisul bun călugăr îi povesteşte că 
şi în Ardeal a fost un ţăran care s-a ridicat în fruntea țăranilor 
pentru a câştiga drepturi pentru iobagi, se numea Horia. lancu 
Jianu care era instruit -ştia greceşte şi turceşte -, îl întreabă mirat 
cum s-au întruchipat în acest om, țăran, toate durerile unui neam 
şi dacă a biruit. “Nu. îi răspunde călugărul, a fost prins şi tras pe 
roată”. “Cum a fost prins?” - întreabă lancu Jianu. “L-au trădat 
fraţii lui români!”.“Şi ce s-a întâmplat cu trădătorii?” - îl 
chestionează mai departe lancu Jianu. “Au fugit în lume...?. “Şi 
câţi ani sunt de când l-au omorât pe Horia?”. “Treizeci de ani” - 
răspunde călugărul. Atunci lancu Jianu, se repede la puşcă. dar 
călugărul se aruncă în prăpastie, căci el era unul din trădătorii lui 
Horia şi n-au fost suficiente chinurile remuşcării timp de treizeci 
de ani, ci moartea. Deci, nici treizeci de ani într-o peşteră de 
munte nu au fost suficienți pentru ispăşirea trădării celui tras pe 
roată... 

S-a scris mereu de presa interesată că Stelescu era 
concurentul lui Codreanu. Cea mai mârşavă propagandă! Era el. 
Stelescu, omul - dacă ar fi fost omorât Căpitanul - să-l alegem? 
O, Doamne, nici nu puteam gândi! După cum şi Horia Sima a 
ajuns şeful Mişcării când? Atunci când toată elita legionară a fost 
asasinată. lar privitor la Stelescu, ce dovadă mai bună avem decât 
cănu l-a urmat nimeni?! Caratănase şi cu cei nouă legionari. după 
ce l-au avertizat să-şi vadă de “Cruciada” lui, l-au executat, să 
stârpească trădarea din sânul neamului. Odată cu el, a pierit şi 
“Cruciada”... 


ASASINAREA CĂPITANULUI 


Scriitorul Constantin Gane, în documentata şi frumoasa 
lui carte Trecute vieți de Doamne şi Dommiţe, în volumul 1, 
serie: “Nu-mi polcontinuacartea, căci a fost ucis Căpitanul meu 
şi al Neamului. 

Dragi tineri! Voi nu ne puteţi înțelege: noi, legionarii, nu 
am fostun partid politic. Mişcarea noastră a avut diferite numiri: 
“LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL”, “GRUPAREA 
POLITICĂ C. Z. CODREANU”, desfiinţate de guvern, de 
asemenea “GARDA DE FIER”, iar în 1937, partidul “TOTUL 
PENTRU ŢARA”. Eram obligaţi să mergem, în alegeri, ca să nu 
fim acuzaţi, fiind organizație semi-militară cu ierarhie, grade, 
decoraţii, că am putea da o lovitură de stat, fără a ne mărgini la 
un scrutin electoral. Să fiu mai explicit: generalul lon Antonescu, 
fiind ministru de război, îi propune Căpitanului o lovitură de stat 
- Armata şi Mişcarea Legionară. Răspunsul e prompt: “Nu vreau 
să ajungem la Guvern prin lovitură de stat, ci numai când 
poporul, prin votul lui, ne va aduce”. 

Codreanu ar fi spus că îşi dă seama că se va mai repeta 
o încercare de executare a lui din partea camarilei, ceea ce îi era 
indiferent, deoarece misiunea lui este îndeplinită. 

„Oricare ar fi părerea pe care o poţi avea, nu se poate să 
nu fii impresionat de astfel de atitudini. Într-adevăr, ceva mare! 
Ce păcat că un astfel de om nu a avut alt rost în această țară. Da, 
noi, legionarii, n-am fost un partid; noi am avut o religie a 
noastră: un Dumnezeu în cer şi Căpitanul pe pământ. 


"4 


Acum să scriem despre asasinarea Căpitanului: însă n 
eu, căci nu ar avea suficientă Valoare în sufletul tău drag For 
şi m-ai putea învinui de părtinire. Nimeni, absolut nimeni. nu 
poate descrie mai bine decâtcel care l-a asasinat. Nu comunicatul 
“curat murdar” pe care l-a dat Guvernul şi slugoii asasini ai 
camarilei lui Carol al II-lea. Redau, cuvânt cu cuvânt, declaraţia 
jandarmului Sârbu, dată Comisiei de Anchetă a Curţii de Casaţie 
din Bucureşti în Noiembrie 1940, declaraţie reprodusă în volumul 
de memorii intitulat România şi sfârşitul Europei al lui Mihail 
Sturdza.* pg.131-132-133: 


“Am plecat în noaptea aceea din Bucureşti cu două 
maşini dube delaprefecturade poliţie. Eram însoţiţi de jandarmii 
maiori, Dinulescu şi Macoveanu. 

Ajunşi la Râmnicul-Sărat, am tras la Legiunea de 
jandarmi. Aici Maiorii Dinulescu şi Macoveanu au luat contac! 
cu maiorul, de origină evreu, Scarlat Roşianu, Comandantul 
Legiunii de Jandarmi din Râmnicul-Sărat. 

In lipsa unui ordin precis, jandarmii n-au mai luat pe 
legionari. Am fost băgaţi toți jandarmii în maşini. Imediat ne-am 
intors spre Bucureşti, dar în acelaşi timp soseşte din urmă 
maiorul Dinulescu care ne-a dat ordinul răstit: înapoi la 
Râmnicul-Sărat. 

Ne-am întors, dar ne-am oprit în comuna Bălțați, la 
cățiva kilometri de Râmnicul-Sărat, unde am fost cantonaţi pe 
timpul nopții. Aici ni s-a dat vin de băut, ţigări scumpe şi gustări 
alese. 

In zorii zilei. am pornit spre Râmnicul-Sărat. 

: Ajunşi în închisoare, am fost băgaţi toți jandarmii 
într-o celulă, unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dal 
Instrucţiuni asupra modului cum aveam să executăm pe legionari. 

Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-au aruncat un 
Ştreang după gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa 
astfel. 

„Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit 
apoi câte unul afară, în curtea închisorii, şi fiecăruia i s-a dat în 
seamă un legionar. 

Mie mi-au dat pe unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai 


* Româpiia şi sfârşitul Europei. Editura <<Dacia>>. Rio de lanciro - Madrid. 
1966, 356 pagini. 
i 75 


NR MR ANC PARA A N a 


) N UP APERE 5 AED E E ADITIV pnzvau. 


ea 


orneliu Zelea Codreanu. 

I-am dus apoi la maşini. Aici, legionarii erau legaţi cu 
banca din spale, iar cu picioarele de partea de jos a 
şa fel că nu se puteau mişca nici într-o parte 


/ârziu Că acesta era Căpitanul C 
mâinile de 
băncii din față, în a 
nici într-alta. 

Aşa au fost legal 


in cealaltă. caii 
Eu um fost în prima maşină, în cea cu zece legionari, în 


spatele Căpitanului, şi, fiecure jandarm era aşezat în spatele 
legionarului ce-i fusese incredințal. i 

În mâini aveam ştreangurile. Am pornit. În maşina mea 
era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveunu. 

Era 0 tăcere dle mormânt, căci nu aveam voie să vorbim, 
nici între noi jandarmii şi nici legionarii intre ei. 

Ajunşi în dreptul pădurii Lăncăbeşti. maiorul Dinulescu 
cure stabilise cu noi. printr-un cod de semnale, momentul 
execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna sa electrică, 
stingând-o şi uprinzând-o iarăşi de trei ori. 

Era momentul execuţiei. dar nu ştiu dece n-am execulal 
niciunul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, S-a dul jos, 
şi s-a dus la maşina din spule. 

Acolo. maiorul Macoveanu fusese mai culorilari 
legionarii erau executaţi. 

Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a 
şoptit: <<Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor 
mei>>. Dar în aceiaşi clipă, mai inainte ca el să fi terminal 
această rugăminte, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scară 
maşinei şi păşind înăuntru cu revolverul în mână a rostit printre 
dinţi: << Executarea! >>. 

La aceasta jandarmii au aruncat Ştreangurile... 

Cuperdelele trase maşinile au continuat drumul pună la 
Jilava. 

Când am ajuns. erau orele 7 dimineaţa. Aici ne așteplau: 
Colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii. colonelul 
Gherovici, medicul legist, locotenent-colonel Ionescu şi alții. 

Groapa era făcută. 
= Truşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi apoi cu fata 
în jos şi împuşcaţi în spate, pentru a se simula astfel impuşcurea 
pela spate în timpul evadării de sub escortă. 

După uceasta au fost aruncaţi în groapa COMUN. 


i zece legionari într-o maşină şi patru 


70 


aa G deva săptămâni insă, aceiaşi jandarmi. tot noi, am 
fost aduşi din nou la Jilava, şi desfăcând groapa, am aruncat 
peste eio soluție dizolvantă şi arzătoare, cincisprezece dami f 
de vitriol. tg 

După aceasta am fos puşi Să dăm declaraţii. cum că 
legionarii. fugind de sub escortă au fost împuşcaţi. 

Apoi am fost adunaţi într-o încăpere a închisorii Jilava 
unile Colonelul ne-a ținut un discurs, spunându-ne: "V. aţi făcut 
«latoria, voi nu sunteţi asasini de rând”. 

La câteva zile după aceasta, eu am fost chemat în 
cabinetului colonelului Gherovici, care văzându-mă mi-a Spus: 
<<Tueşti voinic, ai fi putut Să omori trei deodată> >. Mi-a întins 
apoi o hârlie pe care aveam s-o semnez spunând că am primit 
suma de 20.000 lei drept ajutor de boală. L-am răspuns că <<nu 
sunt bolnav, domnule Colonel!>>. Colonelul mi-a răspuns: 
<< Mă, Sârbule, nu vezi cât arăţi de rău şi să-ţi păzeşti gura, căci 
altfel ţi-o astup cu pământ> >, arălându-mi cu mâna un pistol 
Muuser pe birou. Am fost trimis apoi ca şi ceilalti jandarmi în 
concediu . 

lată şi opinia istoricului italian Mariano Ambri: 


“De această dată cel care a hotărăl ce răspuns să i se 
dea Legiunii a fost regele în persoană: un răspuns care trebuia 
să fie definitiv. O săptămână mai târziu, print un comunicat 
oficial, se anunța că Codreanu fusese împuşcat <<în timp ce 
incerca să fugă>>. EI, cei trei asasini ai lui Duca şi cei zece ai 
lui Stelescu, potrivit comunicatului dat de guvern, erau în curs 
de afi transferați la o altă închisoare; când camionul descoperit 
in care au fost transportaţi a fost atacat de un grup de legionari 
care voiau să-i elibereze. In timpul schimbului de. focuri, 
prizonierii au izbutit să sară din camion, dar au fost ajunşi cu 
loţii de gloantele poliţiştilor. Nu se menţionau morti sau răniți 
în rândurile atacatorilor, nici din cel al polițiștilor din escortă: 
hotărât lucru, focurile de armă au fost selective! Relatarea 
faptelor era atât de absurdă şi plină de lacune, încât a trezit 
Suspiciunea că guvernul nu voia, de fapt, să fie crezul, şi că 
intenționa să-i lase a înţelege atât pe legionari, câtşipe prietenii 
Săi români şi străini, că Codreanu şi oamenii săi fuseseră cu 

ună ştiinţă executaţi sumar, pentru a-i descuraja pe alții şi 


Pentru a demonstra că guvernul încă mai avea ultimul cuvânt. 
77 


(Se pure că. in realitate, conducătorul Gărzii de Fier şi cei 
iai săi au fost legaţi, strangulați şi apoi 


(reisprezece Canuraz 
ciuruiți de gloante; cadavrele lor au fost aruncate într-o groapă 


comună, nu departe de Bucureşti). . 


Ne oprim aici. Cele de mai sus sunt transcrise din cartea 
lui Mircea Muşat şi lon Ardeleanu: România după marea Unire, 
vol.I, partea a II-a: 

Dragi tineri. mă adresez mai ales vouă, studenţi care 
aveţi un orizont mai larg de a vedea, de a pătrunde lucrurile, mai 
ales că studențimea de atunci a format piedestalul Mişcării 
Legionare. Toate centrele universitare din țară şi comitetele 
studenţeşti erau legionare. Și au plătit îngrozitor lupta lor. căci 
niciodată în decursul istoriei bătrânii, legându-se de puţinele zile 
ce le mai aveau. n-au vrut să-şi dea viaţa şi aşa trecută, ci numai 
voi, tineretul. Toţi şefii studențimii din țară au tost bestial ucişi 
şi unii - citeşte bine -arşi de vii. Acestea le voi dovedi în decursul 
celor pe care le voi serie la timpul potrivit. 

Să ne oprim puţin la uciderea Căpitanului şi a celor 
treisprezece camarazi. Era o necesitate de stat uciderea lor? Nu! 
Atunci de ce au fost ucişi? 

Am spus de la început că Mişcarea Legionară a avut pe 
toată lumea duşmană: masoneria, evreimea, comuniştii, partidele 
politice; numai I.Maniu ne-a văzut aşa cum eram şi suntem şi 
astăzi, cei care mai trăim. Dar în fruntea tuturor duşmanilor, în 
Everestul lor, se afla bestia de Carol al II-lea, Armand Călinescu 
şi Nicolae Iorga. Făţiş, noi am luptat contra primilor doi şi 
N.lorga şi-a murdărit numele luptând în mod laş contra unor 
oameni care l-au stimat. Eu nu-l voi ataca, nu sunt Mircea Eliade 
care, student fiind, l-a atacat; apoi mulţi, foarte mulţi alţii, dar de 
măsura lui, nu eu, un muşuroi faţă de un titan. 

Pe regele Carol al II-lea, acest criminal care nu se poate 
asemăna decât cu fratele său întru crimă, N.Ceauşescu, să încercăm 
să-l arătăm țării gol-goluţ, aşa cum era, nu cum l-au descris, în 
volumele apărute (/0 ani de glorioasă domnie a celui mai mare 
rege, Carol al II-lea) şi ziarele, în timpul începerii celui de-al 
doilea război mondial: “Nici păsările cerului nu vor putea viola 
teritoriul României, atât timp cât marele rege şi sfetnicul său, 
Armand Călinescu, conduc destinele acestui popor”. Era adevărat, 
afacerea Skoda, fabrica de armament care trebuia să livreze 


78 


României armament modern: o afacere o 
Soldatul român, neînarmat modern, c 
cauciuc în picioare, bătut de grade mici şi cu ciorb ărâ 
trebuia să-şi apere țara, iar ofițerimea îmbrăcată cu : i ala 
cele mai pompoase din lume. Aşa stătea țara înainte je, cf 
al doilea război mondial. Vom ajunge şi acolo: acum Să fab F: 
paranteză şi să-l descriem pe prințişorul moştenitor asi e 
României. Tatăl său era Ferdinand de Hohenzollern, ia dea 
lui, Maria, era înrudită cu casa regală britanică. Deci Hendea 
şi Maria au avut primul copil pe Carol, pe care prof.N Iorga îl 
caracterizează: acest tânăr frumos şi inteligent”. a, 

Nu exista în această ţară, dragii mei, un om politic 
conducător de partid, să-l fi aprobat pe acest declasat. nu ca print 
moştenitor. sau rege. ci ca om. Să rulăm filmul cu ex-regele 
României. Incepe războiul prim din 1916: prințişorul moştenitor 
într-o cârciumă, cu două femei - nu era suficient una - pe 
genunchii regali. Armatele germane înaintau. Ofiterii raportau: 
“Alteță regală, vin nemții!” Răspunsul: “leşi afară!”*, Se 
îndrăgosteşte - căci era iubeţ tare - de Zizi Lambrino şi fuge cu 
iubita la Odesa, unde se căsătoreşte legitim cu ea, rezultând un 
copil. Ingroziţi, atât părinții cât şi guvernul liberal de pe atunci, 
îl suie pe prințişor într-un iaht, cu generalul Găvănescu, şi îl 
expediază în Japonia, s-o uite pe Zizi şi copilul. 

In timpul războiului din 1916, românii din Ardeal, în 
marea lor dragoste față de patria mumă - aşa numeam noi, 
ardelenii, mica Românie -, fugeau în țară şi se înrolau voluntari. 
fiecare după pregătire. Imperiul austro-ungar, evident, îi 
condamna la moarte pentru. trădare şi trecere la inamic. Din 
românii ajunşi în triunghiul morţii, în Moldova, mulți ardeleni au 
trecut cu Legiunea franceză în Rusia, unde începuse revoluția 
comunistă, şi au ajuns după ani grei de suferință, până la capătul 
lumii, la Vladivostok. Sub nici o formă nu pot sări -ca o paranteză 
- Peste destăinuirile unui sublocotenent, ardelean din Munţii 
Apuseni, care a participat, mai clar zis, a văzut cu ochii lui, 
(49 ulia Gofiunjstăe l-am citit mărturiile pe când eram fugit de 

Şti într-o casă, la pădure. Sunt aproape sigur că se numea 
hişe. Cartea am ars-o, ca să nu fie găsită la mine, căci era mai 
ez loa ale sai un exploziv. lată o frază pentru iubitorii de 
Ism: “Nu doresc să mai vadă nimeni ce ochii mei văzură, 


neroasă a politicienilor! 
U OPinici. (nu toţi) de 


* Ş 
Vezi memoriile lui Averescu... 
79 


Dea 


chiaburi (aşa numeau comuniştii pe cei care 
avezeavers) ni stradă, jos, şi drojdia societăţii omeneşti, acum 
elita comunismului, aşteptând la rând să le violeze; preoți agățaţi 

de maţe în pomi, case în flăcări...” că 
“ Sau, citiţi din cartea lui Panait Istrati, numit şi “Gorki al 
Balcanilor”, fost vicepreşedinte de onoare al partidului comunist 
din Franta, intitulată Spovedania unui învins. A plecat pe teren 
în U.R.S.S., să vadă cu proprii săi ochi rezultatul comunismului 
pe care îl proslăvea, şi s-a întors îngrozit de ceea ce a văzut, 
scriind cartea demascatoare de mai sus la adresa comunismului. 
Nu ne permitem să o mai lungim; deci să ne întoarcem la 


femei şi fete de 


oile noastre. i 
Guvernul a trimis pe Voicu Niţescu să-i aducă pe cei 2- 


4 mii de voluntari ardeleni în țară, cu un vapor de la Vladivostok. 
Ei. voluntarii, aflând că se vor întâlni cu prinţul moştenitor, care 
se afla şi el la bordul vasului, au făcut steaguri tricolore şi coruri 
cu “Deşteaptă-te române”, “Treceți batalioane române Carpaţii” 
şi altele. Au făcut toate din dragostea de tot ce e român, dar 
prințul, ocupat cu jocul de cărţi, n-a vrut să iasă pe punte şi 
să-i salute cum se cuvine pe aceşti nefericiţi ofițeri şi soldaţi, 
cărora mai târziu le va fi rege. 

Între aceşti voluntari se afla şi Ghişe, care a fost apoi 
repartizat în Basarabia, într-un târguşor, unde nu avea asistenţă 
medicală. El. fiind destul de bolnav, face 8 cereri la Marele Stat 
Major, cerând oricare alt orăşel din țară, numai să aibă asistență 
medicală. N-a primit nici un răspuns. “Totuşi - zice el - Statul 
Major şi-a adus aminte de mine şi m-a degradat, motivând că o 
putere străină m-a făcut locotenent”. La această lovitură 
nemaiîntâlnită, demisionează din armată şi se retrage lângă 
consătenii lui, unde a rămas cu sufletul curat. lată cum l-a 
răsplătit țara mamă pentru dragostea lui de a muri pe pământul 
liber al României! În loc să-l avanseze la căpitan, îl degradează. 
Oare francezii erau un trib din Africa, mă rog, de ce nu l-au făcut 
românii locotenent? Iată întrebări.dureroase. 

Vă transcriu din cartea lui Sică Alexandrescu, General 
lu patru ani. Să nu ziceţi, dragi tineri, că ne bârfim REGELE: 


“Miss Lighean deține secrete legale. : 
Era o fată plăcută, cu părul roşcal, cu ochii verzi. 


* Legiunea Străină franceză... 


80 


Frumoasă HU Se poale Spune că era. nici ur ; 

Da. Slujba, pe cure să alesese i, 20, „dar bine făcuă 

incepând de la ora cinci după prânz şi Diiat cr E SE DIIrUzA 

şi-n jos. pe strada Regală şi pe Calea Victoriei chief pc 

inapoi. Din când în când. plimbarea se E 5, sea z 

jumălule dle oră. Fatu dispărea, ca să upară din fa : a i 
ilinerariul.. Notă specială: semăna, mai bine zis ij i . 
fuimoasu doanmă Lupescu, căreia politicienii ic tor ; ăi 

zică “"dommniţa”: şi din aceeaşi speță de femei: plant Sate 

vOluplOaSă, roșcată, aperisantă. | i poe 

i La Cercul Artistico introduse Stăncescu. nenea Stanciu 

Înlr-O Seară m-am pomeni cu el: 

- Sică dragă, o cunoşti pe domnişoara? 

- Nu! 

- Mă mir. E destul de cunoscută. Dă-mi voie să ti-o 
prezint, Miss Liohean. i 

- Nu ţi-e ruşine Să vorbeşti aşa? replică futa cu părul 
rOŞCUl. 

- De ce? Nu fe cheamă aşu? Nu-ţi zice aşa toată lumea? 

- Imi zice, clar... 

-Lasă că domnul preşedinte nu se supără. ştie de ohumă. 

De câtva timp Cercul Artistic îşi pierduse independenta. 
Fusese înghiţit de trustul caselor de joc al lui Leon Schurber. 
care-l avea stăpânpe atorputernicul general Gavrilă Marinescu, 
care la rândul lui avea şi el stăpân pe cineva mai sus-pus. O să 
ne comingem îndată. 

S Mulţi judecători mari din Bucureşti se simteau bine la 
CI ubul Actorilor, unde adeseori încingeau între ei partide foarte 
serioase «de chemin-de-fer. Lui Leon Schurberg, partidele astea 
ui provocau insomnii, cdlorea ca uceşti mari jucători să fie clienţii 
lui. Prin diverşi interpuşi, ne-a făcut fel de fel de oferte, ca 
SC-i cedăm lui administrarea Cercului Artistic, să-l integreze în 
trustul scut. Am respins propunerile, am rezistat, am rezistat 
până când ni S-a spus de-a dreptul că ar fi cuminte să cedămi, 
fi indcă protectorii lui Leon Sehurberg au destulă putere ca să 
îchiclă cercul. Ne-am comvins că este aşa şi am cedat. Acum 
Cercul Artistic nu mai era decăl o simplă formă a unei case de 

Joc, din multele case de joc ale lui Schurbera şi ale patronilor lui. 
Î ar comitetul Cercului, care-şi primea jetoanele de prezență ca 


SI mai înainte, nu mai avea nici o putere. 
81 


€6 - Acuzat, 'martor, apărător 


a 


rele ei adevărat Margareta, din 
făcuse obicei să-şi incerce, din 
] Artistic. O găsesc într-o seară 


Miss Lighean, pe nun 
seara când venise Stanciu, 1Şi 
când în când, norocul la Cercu 
stând de vorbă cu Ghibericon. 

_ Vino-ncoace, Sică. Vino, că Margareta povesteşte 
ceva... qi să rămâi cu gura căscată. 

Fata a aruncat o privire de reproş lui Ghibericon, 
prieten vechi şi... intim Cu ea, şi s-a ridicat să plece... 

- Nu-ţi fie teamă. Cum n-o să iasă nici un cuvânt de la 
mine, despre tot ce mi-ai spus, LOL şa n-o să iasă nici de la Sică, 
Nu-ţi fie teamă. Stai şi istoriseşte mai departe. 

- Nu mai am ce să spun... 

-Mai ai tu ce să spui şi, dacă te rugăm frumos, o să ne 
spui. Dar mai întăi să-i povestesc şi lui Sică începutul. Dragă 
Sică, Margareta asta drăgălaşă nu e o fată ca oricare alta. E, ca 
să zic aşa, furnizor al Curţii Regale. 

-Să ştii că mă supăr, interveni Margareta. Şi se ridică 
iar. i 
- N-ai de ce să te superi, dimpotrivă. Stai jos. Ii fac 
reclamă. Domnule, ce mai, din când în când, o place regele, care 
ştii ce reputaţie are în privinta asta. Se-ntâmplă uneori, când o 
zăreşte pe fereastrapalatului trecând prinfaţa hotelului English, 
să trimită un aghiotant după ea, să suplinească pe madam 
Lupescu. Aşă s-au petrecut lucrurile şi aseară. 

- Aseară, devreme, pe la şase, preciză fata. Nici nu se 
întunecase. : 
- Ei bravo! Spune tu mai departe, că ştii mai bine. 

- A venit un ofițer, băiat drăguţ, şi mi-a spus despre ce 
e vorba; am plecat cuel şi m-a vârât în palatul din dos, pe strada 
Imperială, caşi în alte dăţi. În sfârşit când mă îmbrăcam, şi după 
ce pusesem mia de lei în poşetă, nu ştiu ce mi-a venil şi am spus 
aşa, casă mă aflu în vorbă: “Vai, ce bine-mi prinde mie asta, că 
mâine am de plătit chiria. Acum mă duc liniştită să mă cule . Şi 
am plecat. Asta e tot. 

- Nu uita că mie mi-ai spus şi ce s-a întâmplat dincolo de 
aces! lol. 

- Și tu ai uitat ce mi-ai făgăduit? Aşa te ţii de cuvânt? 

| - Bine mă, fată dragă, ţi-am făgăduit şi-ţi promit din nou, 
şi pentru el şi pentru mine. De la noi nu află nimeni un CuvânI. 
Vorbeşte fără frică. Nu vrei? Bine... Pe la unsprezece, regele era 


82 


iar la fereastră şi a văzut-o din nou plimbându-se ; 
Victoriei. A trimis iar s-o cheme. Toi ofiterul ăla a Cai aș 
| - Nu. Altul. Simpatic şi el. Pe drum chic s-a legat de 
mine. 
-Ei şi? 
-Și HINI€, CA am ajuns iar în faţa regelui. De astă dată 
într-un birou. 
- Şi ce [i-a zis? 
= M-a întrebat aşa: << Când ai plecat, spuneai că te duci 
să le culci. De ce-ai minţit? Ce cauţi iar pe stradă? ">> 
<< Măria Ta, zic - că aşa-i zic în intimitate - Măria Ta ara ie in 
iar, de nevoie, fiindcă am pierdut toți banii! ">>. (i sa 
pierdut? Ți-au căzul din poşelă? > >. <<Nu, la joc i-am pierdut 
la baccara>>. <<Unde?>>. <<Sus, la coana Victorita În 
drum spre casă am văzut lumină la club şi m-am gândit că osă 
câștig; am pierdut tot ce aveam> >. <<Coana Victorita? Unde- 
i asta, coana Victorita? Ce e acolo? ''>>. <<Ce să fie, joc de 
cărți, sus, la etajul întâi, pe Academiei colț cu Edgar Quinet> >. 
Nu ştiu de ce se enervase rău de tot. A scos din sertar un caiet cu 
scoarțe tari şi l-a răsfoit supărat. A sunat, a intrat un ofiter - 
altul, nu cel care venise după mine - şi a'urlat la el: <<Gavrilă 
Marinescu, acum, imediat!"'>>. Ofițerul a ieşit val-vârtej. <<Tu 
stai aici, Să nu te mişti de aici!>>, a strigat la mine şi a plecat 
furios. Eu m-am aşezat pe o canapea. Am stat, amstat, nu ştiu cât 
oi Ji stat. Poate un sfert de ceas, poate mai mult. Înghetasem de 
spaimă, deşi nu mă ştiam vinovată cu nimic. A sosit generalul 
Gavrilă Marinescu, s-a uitat lung la mine: eu, sub privirea lui, 
m-am ridicat în picioare. N-a apucat să spuie o vorbă şi a intrat 
regele, care a-nceput să urle la general: 
-Ja ascultă, Gavrilă, ce e în strada Academiei colt cu 
Edgar Quinet, la etajul întâi? 
- Ce să fie Maiestate? Nu ştiu! 
- Mini! Nici pe coana Victorița n-o ştii? 
- Coana Victoriţa? Strada Academiei? Nu ştiu, Muiestate. 
„ -Nuştii? Intreab-o pe dumneaei unde şi-a pierdut banii: 
Şi ai să afli! 
: Gavrilă, care-ncremenise în faţa biroului, se-nloarse 
către mine cu nişte ochi speriaţi. Fruntea-i era numai broboane 
de sudoare: 


- Ce e acolo, domnişoară? 
Na 


PD DAT REZ JEEIT a 39 aaa, 


[acelui ee ere Tit aj 


_ Clubul lui coana Victorita. 

_ Auzi. Gavrilă? Un club -Coana Victorita! Și tu nu ştii! 
Caulă-mi aici pe coană Victorița şi clubul dumneaei din strada 
Academiei! - şi ada do-azvărlita cu caietul cu scoarte tari, drept 
in obrazul generalului. 

Gavrilă a ridicat caie 
marginea biroului. 


-Maiestate... 
um vroisămăorbeşti, să spui cănu ştii nimic! Cafenelele 


ulea nenorocite din Calea Griviței, de cinci sute de lei pe zi, aţi 
ştiut să le înşiraţi aici. şi de cluburile mari. din inima oraşului, 


tul de jos. l-a pus cu respect pe 


vu Ştii! 
-Maiestute, inspectorul Ponova e-nsărcinal cu 


supravegherea Tuturor... Dati-mi voie să mă informez... Să 
EAI-G0L0 

- Cercelează și să-mi aduci răspunsul. că fac moarte de 
om! Acum înclată. într-o clipă. Nu mă mişe d-aici. Te-aştepri 

- Să trăiţi, Muiestule! 

- Generalul s-a răsucil pe călcâie şi a ieşit furtună. A 

- Și tut te-ai văzul iar. tete-a-tele. cu Menestalea? 

- Nu. Ghibercio, că nu-i mui ardea acum de tele-d-tete. 
Eru foc. Și n-am prea înțeles de ce. Nici nu s-a uitat la mine. A 
ieşi! trântind uşa. Eu, moartă de frică. nu mai ştiam ce să fac. Am 
incremenil iar pe canapea. Mult. După nu ştiucătă vreme, regele 
a intrat tot pe uşa din spatele biroului, tot aşa dle supărat. urmal 
de Gavrilă. A pus mâna iar pe caiet, urlânl: 

-Vasăzică. ce incredere pol să am eu în catastiful ăsta? 
Cine ştie câte Victorite lipsesc de aici?! 

- Ponova a mărturisit, Maiestate, că el a luat banii de la 
Victoria. E singurul caz. Se jură pe mă-sa şi pe tat-su. Trei mii 
de lei pe zi. Atâl. E un mic tripou înghesuit în patru odăițe. 

- Cum e donmișoară. acolo? Spune! 

- E cum Strâmi locul. Intri, te dezbraci, în dreapta e 0 
cameră unde se joacă poker. și masa de chemin e în odaia mare, 
cin funul 
- Pe Ponovu îl dai afară! Mâine faci o verificare atentă 
a tuturor caselor. împreună cu Leon Schurberg. Răspundeţi 
amâniloi! Că m-um Săturat de căt mă furaţi! Tripoul Vi ietoriței 
il închizi. Vii la mine seară. Hai, plecaţi! la-o şi pe dumneaei 

Generalul m-a luat cu el. M-a dus la prefectură, unde 
54 


m-a descusul UN Ceas. L-am Spus Cum s= întâmplat. S-a convi 

că n-am nici O vină, CĂ n-am ascuns nimic, şi mi-a i d ai 

Azi m-a chemal Cin nou, să-i Spun de că! timp mă d iau. 

Victorita Şi mi-a Porunci! Să nu vorbesc. cu “pri dacă e 
omoară. Vezi în ce am intrat? Și acum voi... piine, 

Nu fi îngrijorată, Margareta, n-o să vorbim cunimeni 

lar lu n-ai de ce să te temi. î 

Miss tg IC): « pierit în dezastrul de la Carlton. Acolo 
locuiu. A lua cu ca secretele regale, pe care le detinea fără să 
Jo «leu de rost şi pe care le-am păstrat Şi eu până azi ai, E 
rău să afle Ioulă lumea cu ce se îndeletnicea capul coca db 
peronul țării. chipă ce fel de venituri alerga. Nu se multumea cu 
cele patru mari case «le joc, ce produceau zilnic milioane 
auministrate de Leon Schurbere şi Gavrilă Marinescu. cu un fel 
de vătuți ai Maiestăţii Sale. Spre dezolarea bietilor comisari si 
subcomisari din muhalale, pusese un soi de dijmă pe toate 
localurile umile se practicau jocuri de noroc, începând 5 
'ripourile din inima oraşului şi mergând până la cete mai imune 
cafenele din cartierul Gării sau din Obor, unde jucau barbu 
«lerbedeii. Confirmarea acestor îndeletniciri regale ne-a 
«dus-o Margareta, Miss Lighean, care nu înțelegea ce are Măria 
Sa cu coana Victorita”. 

ş Aici se termină pasajul din cartea lui Sică Alexandrescu. 
General la patru ani. Carol ăjefuit până şi pe bietele prostituate 
din Bucureşti. A fost silit “săracul” şi să dea! A venit o artistă 
frumoasă străină; avea boală la străine. Fiind invitată la Palat, 
regele, marele rege, a violat-o asemenea unui cioban sau pădurar 
care prinde o ţigancă în pădure. Artista, îngrozită de monstru, s- 
a exprimat “că va spune la toată lumea ceea ce i s-a întâmplat în 
România ”. Regele a teletonat lui Gavrilă, prietenul intim de 
hoţii, chefuri Şi toate murdăriile*: *Dă-i, Gavrilă, un milion, să 
tacă! : Şi Gavrilă dă. că nu dă de la tat-su. ci tot din milioanele 
de mai sus, pe care le-aţi văzut cum curgeau. 

Cel mai mare rege ce l-a avut omenirea, ce a mai tăcut? 
A plecat cu mama lui, regina Maria, să-l căpătuiască cu o 
e să-şi mai uite de alde Zizi. Au aterizat la regele Greciei: 
-a făcut uşor, căci mlădița domnească era viitorul rege. 
Toate bune până aici. dar... la naşterea lui Mihai. alt viitor 


pa se îmbătau. se tutuiau şi odată i-a spus lui Gavrilă: "Ce vrei să iasă 
r-un tată betiv şi o mamă e...ă? Am ieşit cu.” 
83 


ese : 


2 SM QC ADS PETE ENTRE RE E PET ce 


că 


090% e Ar? RED PE Asa aaa a sapa a 


=> 


= 


tei Românii. Guvernul nu vrea să-l recunoască 
sla lui Carol al II-lea, fiindcă nu se născuse în 
termen; să zic aşa, cum se naşte normal. Unul mai deştept din 
suvern, spune: “Ce tot învârtiți cum să tăiați nodul gordian, 
Mihai s-a născut normal. Socotiți seara când a fost să-şi vadă 
mireasa şi rezultă nouă luni”. Deci procedase şi aici în postura de 


moştenitor al bie 
pe Mihai ca odra 


cioban... i 3 ee SEE i 
Alta, pe care 0 ştiu mai toți vârstnici, să o ştie şi 


tineretul: când Carol s-a bătut cu Nicolae, fratele mai mic, în 
încăierare. ca borfaşii care joacă barbut, un glonţ a nimerit în 
burta mamei care-i născuse. ile 
lată. dragi tineri. cu cine ne-au fericit politicienii noştri, 
care au zis “musai” să aducem un prinţ străin. Vom mai vorbi 
despre Măria Sa. La 30 Decembrie 1947 a fost abolită monarhia. 
În cazul readucerii ei. eu niciodată nu voi vota pentru monarhie, 
căci într-un stat democratic. preşedinţii pot fi schimbaţi pe calea 
urnelor la fiecare 4 ani. 
lată ce zice marele Caragiale: 
“Eşti mâncat de cămătari 
Cum e lemnul vechi de cari 
Şi țara de prinți coțeari...” 


Şi alta: 


“Da, regii-şi pierd mărirea! În piepturi astăzi bate 
Dorinţa cea sublimă de sacră libertate; 

Urăşte lumea sceptrul. A fi supus e trist. 
Decât să servi un rege, durere nu-i mai mare”. 


i 


lar marele poet George Coşbuc, în poezia-manifest Noi 
vrem pământ, în care se vede pe faţă, nu transparent, atacul la 
rege... (“Ciocoi pribeag adus de vânt”), zice: 


“Ai venit la noi golan, 

Fără ţară, fără-un ban, 

Fără neam şi nume 

Şi-astăzi, câine-al meu duşman, 
Vreai s-orbeşti o lume...” 


Să continuăm firul, după asasinarea Căpitanului, tot 
86 


E — 


urmând cartea lui Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu: 

“NM Nagy. Talavera, referindu-se. la rehăfiă af 
de-al-III-lea Reich scriu: <<Uciderea lui Codreanu l-a înfiat 
pe Hiiler, în primul rând pentru că se gândea că lumea ar putea 
crede că regele Carol înfăptuise omorurile în întelegere cu el 
Hitler a ordonat ca toate ordinele şi medaliile pe care Carol le 
împărțise cu generozitate la germani - şi în special lui Găring,să 
fie înapoiate Ambasadei române. El a dat mână liberă presei 
naziste să-l ponegrească pe Carol şi, în cele din urmă, ministrul 
germana primil instrucțiuni să protesteze oficial la Bucureşti> >. 

Asasinarea legionarilor a produs unele disensiuni între 
rege şi membri ai guvernului. Astfel N. Petrescu-Comnen, care 
cunoştea spiritul care domnea în al II-lea Reich, a considerat că 
s-a făcul o greşeală cu urmări grave pentru <<tendinţele de 
apropiere a României faţă de Germania”. E aprecia că acest 
act va determina o încurajare a politicii agresive a Germaniei şi 
un prilej de manipulare a statelor revizioniste îndeosebi a 
Ungariei împotriva integrităţii teritoriale a României. lată ce 
scria N. Petrescu-Comnen în Memoriile sale: <<Joi, 1 Decembrie 
fui informat de un prieten că în noaptea precedentă 13 legionari. 
în frunte cu Codreanu, pe când erau transportaţi cu camioanele 
automobile pentru nu ştiuce confruntări de la Râmnic la Bucureşti, 
încercând să fugă de sub escortă, fuseseră împuşcaţi. Fugeau de 
sub escortă şi ei erau legaţi de mâini şi picioare! Ce ziceți? 

Pusei imediat pe şeful meu de cabinet să verifice, la 
Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dacă ştirea era adevărată. 
Răspunsul fu afirmativ. În mod. intuitiv, am avut imediat 
sentimentul că se comisese mai mult decât o crimă, o greşeală ce 
avea să aibă urmări dezastruoase pentru țară şi pentru 
Ssuveran>>. 

Tor el, ministru de externe, spune: <<Oricum o tragică 
greşeală a fost săvârşită atunci, pe care o ispăşim azi, țara şi 
atâți nevinovaţi> >. 

4 Presa din lumea întreagă înfierează uciderea fără 
Judecată a Căpitanului şi a celorlalti legionari. dă 

La Budapesta, în acel timp, se aflau Gafencu şi Ti ilea, 
Foşti miniştri, actuali şi viitori miniştri, lao agapă cu mulți înalți 
demnitari unguri. DI. Raoul Vasile Bossyspune: S-a întunecal 
agapa de tragica veste a atentatelor de la noi şi a omorării fără 


Judecată a lui Corneliu Codreanu şi a altor treisprezece> > 
87 


Eee 


Ducu şi Stelescu -Nola autorilor: M. Muşat şi 
J.Ardeloanu). ESte « oschiderea unei ere Scingerouse, CUM nu 
Ş-u mai CUNoscul clomult în istoria noastră şi cure ne va cufundu 
tara în crude Iulburări. interne, preluliul. intrării noastre. în 
ră=boişi al tuturor nesfărşitelor nenorociri «le poporului român, 
cu sfărtecări ale foritoriului naţional. Aa 
Am arătat mai sus reacția Germaniei. Italiei şi mai ales 
a Poloniei. Un prieten de temniţă, Petre Pandrea. om de o 
frumoasă cultură*. cel care a apărat pe lelea Ana Pauker în 
procesul de la Craiova. cum şi pe mulți alți comunişti. acum era 
condamnat pentru faptul că a vrut să apere pe conducătoarele 
Mânăstirii Vladimireşti şi pe un legionar. La eliberarea sa. se 
scrie despre el în * Magazin istoric”. de nu-ți vine să crezi. pozat 
cu soția prin Berlin... om de cultură rară... socialist doctrinar... ce 
păcat că dintr-o eroare judecătorească a fost întemnițat! Petre 
Pandrea îmi povesteşte cum s-a întâlnit cu lelea Ana Pauker - 
cum îiziceam eu -după detronarea ei ca ?regină” a României. prin 
centrul Bucureştiului: “Avea. Mitule, nişte ciorapi târnosiți, o 
sacoşe cu ceva morcovi. cartofi. Şi am vorbit franțuzeşte. să nu 
ne audă trecătorii. Ce paurdară e revoluţia asta comunistă. a zis 
dumneaei...?. Dece n-ai întrebat-o -am zis eu -. tot murdară era 
când erai tu <<regină>> şi aveai 18 haine de blană şi vilă la 
Snagov?”. Şi a scos-o cu hăinuţele de pe ea. Atunci nu ştiam că 
astalaltă haimana din Bucureşti. soția vampirului Ceauşescu. 
avea 20 de palate şi plante exotice lângă palat şi că în fiecare 
seară. şi în America. i se ardeau hainele purtate. Ce blestem a 
căzut pe această grădină de ţară. să ne guverneze tiranii şi 
“academicienii”! 
lată mărturiile lui Petre Pandrea. el, care era ateu: 
“Măi Mitule. n-am văzut în viața mea şi cred că poate fi 
model în lume Mănăstirea Vladimireşti din Moldova noastră. 
Nici capetele cele mai luminate în economie şi gospodărie nu 
puteau face ce au făcut măicuţele acestea. La hramul mănăstirii 
se da o masă la 20.000 de oameni. gătită, la mulțimea fără număr 
ce coboară sau suie la mânăstire. Au liceul lor. au brutăriile lor. 
au disciplină cum era în armata lui Friederich cel Mare, au stupi 
fără număr. şi ele (măicuţele -Nota autorului) la fel ca albinele, 
fiecare munceşte la locul ei, slujbele de zi şi de noapte se fac 


(ucigașii lui 


PE e e aa e cele 
* [| ora închie cir i pi 3 i i | ? ii îi i 

EI era închis şi condamnat 5 ani. deşi total de stânga în concepții. Mind şi 
cumnat cu Lucrețiu Pătrășcanu... 


alai 


a 


matematic; GOLUliURotD parcă te inalță. lată de ce m-am hotărat 
să le apăr. In procesul făcut de guvernul COMUnIst. S-a uni 
ruşinea noastră - şi lerarhul bisericesc care ela AA 
Cine conduce această mănăstire? Maica Veronica ae ss, 
maica Mihaela. secretara şi sufletul acestei frumoase mănăsti.i 
şi părintele loan, model de preot...” 

Cine era Maica Mihaela. sufletul şi conducătoarea de 
fapt şi de drept a acestui sfânt aşezământ bisericesc? Ira sora lui 
Iordache Nicoară (bădiţa Nicoară). conferențiar universitar Și 
unul dintre cei mai iubiţi comandanti din Mişcarea eee nără Se 
afla închis în lagărul de la Miercurea Ciuc și a fost executat după 
omorârea lui A.Călinescu. In timpul prigoanei. la o serbare din 
Bucureşti. unde la tribuna regală se afla şi Carolal 1-lea. pecând 
ea. Mihaela. era încă elevă. a strigat din tot sufletul: “Cred în 
nevinovăția Căpitanului. cum cred în lisus Christos!” Sluoile 
călăului. poliţişti. agenţi şi gardieni. s-au repezit la ea cu furie şi 
au aruncat-o în cap intr-o maşină deschisă. câțiva dintre er au 
sărit sus şi direcţia beciurile poliţiei. unde. cei care au trecut prin 
aceste beciuri cunosc tratamentul “uman” ce ţi se aplică: la ieşire. 
dacă nu luai drumul temnitei. te uitai în oglindă şi nu-ti venea să 
crezi, tu eşti sau altul?! 

Petre Pandrea se hotărăşte să apere Vladimireştii din 
dragoste pentru adevăr. Văzând “partidul” ce vrea P.Pandrea. 
l-a trimis la Aiud pentru cinci ani. timp în care poate pregăti 
apărarea Vladimireştilor. Omul acesta de o cultură rară. doctor 
în drept şi economie politică la Berlin. scriitor fecund de studii 
despre drept şi cu numeroase volume de eseuri publicate etc. 
plăteşte aşa scump. Să fim drepți. totaşa erau condamnati preotul 
loan la 20 de ani (sau 25), maica Mihaela la 25 de ani şi stareţa. 
care până la urmă o cam încurcă. 15 ani: anii nu-i dădeau 
manechinii de la tribunal. ci securitatea. Pe părintele loan l-au 
trimis la Aiud. unde era şi subsemnatul. Cinste lui P.Pandrea 
pentru frumosul lui gest de a apăra Vladimireştii! 

Să încercăm acum să rezolvăm două probleme. Prima: a 
fost, din punct de vedere politic, necesară uciderea Căpitanului? 
Absolut, nu! 

Din tot ce s-a scris în toate actele diplomatice. azi 
nemaifiind secrete. din memoriile oamenilor politici. din ziare, 
ete. reiese că Hitler, în discuţiile avute cu regele României, atât 
el cât şi Găring, nu i-au cerut lui Carol să aducă Garda de Fier la 

89 


Eee 


mândoi conducătorii celui de-al III-lea Reich au cerut 
numai ca fruntaşii Mişcării Legionare să nu fie tratați ca deţinuţi 
de drept comun, ci ca adevăraţi condamnați politici, adică ceea 
ce în fapterau. Părerea mea personală - poate nu văvine să credeţi 
- e că pe Hitler nu-l interesa că Garda de Fier nu este la putere, 
ci îl interesa petrolul românesc, absolut necesar pentru avioanele 
şi tancurile germane, grânele şi vitele României. Pentru războiul 
pe care-l pregăteau, dându-le noi cele de mai sus, le dam chiar 
biruinţa armatelor Wehrmacht-ului. În întărirea celor de mai sus, 
să menţionăm că în August 1944, după ruperea României de 
nemți şi trecerea armatei române alături de aliaţi, mii de avioane 
germane au fost distruse la sol, nemaiavând combustibil de 
alimentare. Acesta este purul adevăr: ei - nemţii - ţineau Garda 
de Fier numai ca o sperietoare pentru Carol al II-lea şi politicienii 
români. Chiar Carol şi politica externă a României, ulterior, se va 
apropia tot mai mult de Germania. O minciună grosolană a fost şi 
aceea că odată cu asasinarea lui A.Călinescu, armatele Wehrmachr- 
ului vor ocupa România. Dacă noi, legionarii, am ajuns să ne 
vindem țara, nu nemților, ci oricui, atunci nu merităm decât să 
fim crucificaţi la răspântii de drumuri şi să rămânem urâţi pe bună 
dreptate ca trădători de neamşi ţară. Citiţi bine, au fost descoperite 
multe echipe formate să-l asasineze pe Armand şi rege, înainte de 
Miti- Dumitrescu*. Acest lucru nu-l zicem noi, legionarii, ci 
comunicatele guvernului, ziarele. Atunci şi numai atunci a sosit 
ceasul lui A.Călinescu. Nu ca să facă pe plac nemților sau... 
turcilor, ci pentru că ne-au ucis Căpitanul. Am spus la început că 
nu păstrez o ordine în cele relatate. Cer din nou, pentru ultima 
dată, scuze. A fost Mişcarea Legionară cu nemţii? Absolut, da! 
Ne aflam circa 20 de inşi - grade şi funcţii - când Căpitanul a spus 
următoarele **: “Mă uit la balaurul acesta cu 18 capete de lângă 
țara noastră***, care vrea s'o înghită, şi la al III-lea Reich: din 
două rele am ales pe cel mai puţin rău. Mergem cu nemţii!” In 
concepția noastră legionară, fiind cei mai mari duşmani ai 
comunismului, cum puteam să mergem cu bolşevicii? La 0 
întâlnire Maniu-Codreanu, şeful partidului naţional-ţărănist îi 
spune lui Codreanu: “O singură greşeală aveți, alianța cu 


putere. A 


* Avocat, şeful echipei care l-a executat pe Armand Călinescu. 

** Pe perete, în biroul lui din casa d-lui general Cantacuzino-Grănicerul, era 
afşată, destul de mare, harta Europei. 

i E vorba de Rusia Sovietică... 


a 


ia”. Răspunsul lui La A 
Germaniei ASE Mi CI godieaplă Domnule Maniu, noi nu 
suntem legaţi « ț 1d vol vedea că interesele patriei mel 
sunt lezate, mă despart de ei”. Acestea se ştiu de atunci: nu le citi 
voi, cei tineri. Veţi vedea mai târziu, cu fapte, nu cu vorbe 3 A 
am luptat noi, la ruperea Ardealului prin Dictatul de la pa 
1941, la 21-23 Ianuarie, nemţii părăsesc Mişcarea Legionară ; 
armata germană, din ordinul lui Hitler, trece de partea ară 
Antonescu. De ce? Fiindcă ei, nemţii, ştiau că nu ne pot manevra 
pe noi, legionarii, ca pe un satelit al lor; şi ne-au părăsit. La ei 
conta exploatarea bunurilor României, nu Mişcarea Legionară 

A doua problemă, e destul de complicată şi până azi 
nerezolvată. Cei care vor veni din străinătate, care sigur posedă 
informaţii pe care noi nu le avem, ne vor lămuri. Nu repetăm cele 
scrise, ci completăm; din nou iată ce scriu M.Muşat și |. Ardeleanu: 

“Spre surprinderea Berlinului şi a multor politicieni din 
țară, Carolal II-lea a dat ordinca în noaptea de 29/30 Decembrie 
1938 să fie lichidaţi Corneliu Z. Codreanu şi alți 13 legionari. În 
comunicatul Parchetului militar al corpului II Armată se arată: 
<< Parchetul Militar al Corpului II Armată ne informează: În 
noaptea de 29-30 Noiembrie a.c. s-afăcul transfer de condamnati 
de la închisoarea R.Sărat la Bucureşti- Jilava. În dreptul pădurii 
ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti-Bucureşti, pe la 
orele 5 automobilele au fostatacăte cu împuşcături de necunoscuţi 
care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de 

faptul că transportul se făcea cu automobile Brek tip jandarmi, 
deschise, pe timp de noapte şi ceață deasă, au sărit din maşini, 
îndreptându-se cu vădită. intenție de a dispare în pădure. 
Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă. Au fost 
impuşcaţi: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani 
muncă silnică şi şase ani interdicție, Constantinescu Nicolae, 
C aranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra 
lui I.G. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viață, Caratânase 
Ion, Bozântan Iosif. Curcă Ştefan, Pele loan, State Gr.loan, 
Atanasiu loan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului 
comis asupra lui Mihai Stelescu, condamnaţi la muncă silnicăpe 
viaţă, Georgescu Ştefan, Trandafir loan, condanmați la câte 
zece ani muncă silnică pentru asasinat asupra lui Stelescu. 
„> Atâtparchetul militar al Corpului ll Armată, pe teritori ul 
caruia s-a întâmplat cazul, cât şiparchetul civil, fiind înştiințate, 


du venit la fața locului şi au constatat în mod oficial moartea 
91 


5 


color numiţi mai sus. de către medic. prin i neheierea le proces 


a A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai 
«leparle în cercetarea cazului. 

Comandantul militar, după propunereu parchetului şi 
pentru morive de ordine publică a aprobat ca înmormântarea să 
se fucă la subcentrul militar Jilava, fupl ce s-a executat în 
dimineaţa zilei de 30 Noiembrie a.c.. prin îngrijirea închisorii 
militare Jilava> >. 

Acum e acum, cum zice românul. Să analizăm puţin în 
lumina faptelor. Presa poloneză redă adevărul celor întâmplate. 
adevăr pe care îl vede şi un copil de clasa a II-a. Ce scriu 
polonezii? Comunicatul dat de Ministerul de Interne român. 
să-l creadă A.Călinescu! Cine a mai auzit să fugă 14 deţinuţi 
noaptea prin pădure şi să fie împuşcaţi toţi?! Toate ziarele 
poloneze. cu lux de amănunte, se referă la uciderea în mod 
aroaznic a legionarilor. Şi voi. dragi tineri. citiţi comunicatul 
şi-l analizati. Dacă în comunicat serie că a fost ceaţă deasă. cum 
au putut ciracii lui Călinescu să-i împuşte pe toți? Dacă au fost 
atacați de legionari, să-şi scape Căpitanul şi camarazii. cum de 
n-au împuşcat un singur poliţist, căci grupul de legionari nu va 
fi venit cu mâna goală să lupte contra jandarmilor? De ce n-au 
împuşcat jandarmii cel puţin un legionar din grup. pe când pecei 
14. care erau legaţi de mâini şi de picioare în maşini şi au reușit 
- minunea minunilor să se dezlege toți 14 şi să fugă prin pădure, 
pe toţi i-au împuşcat? De ce pentru motive de “ordine publică” 
au fost aruncaţi în groapă? Doar regele Carol era cel mai iubit 
rege de către popor (la fel ca Ceauşescu)! Noi eram nişte 
“descreierați şi asasini”, deci de ce atâta frică a autorităţilor? 
Pentru că aceşti “descreieraţi” au luat 40.000 de voturi numai în 
județul Arad. Cine erau descreieraţii? Tineri, unii cu două 
licenţe. Constantinescu absolvent al Academiei Comerciale, 
Doru Belimace era pe terminate la două facultăți. Caranica anul 
ultim. lar la cei zece: Iosif Bozântan, avocat... și cred că numai 
unul dintre ei era muncitor. De ce scriu acestea? Veţi citi multe, 
unde veţi găsi scris despre legionari numai aşa: “fără profesiune”: 
sau ca să dau numai un exemplu. unul singur, despre reaua 
intenție cu care sunt înfățişaţi, exemplu elocvent: “ministru de 
interne, legionarul Petrovicescu”, când în fapt el era general de 
divizie! Arme murdare ale slugilor regelui. 

92 


Am ajuns la marea întrebare care nu este rezolvată. Cele 
două maşini cu jandarmi plecaţi să ridice legionarii de laR Sărat 
conduse de maiorii Dinulescu şi Macoveanu. ajunse la R Sărat 
nu-i ridică. după cum aţi citit. ci se întore înapoi. Ce ordin a 
survenit şi cine l-a dat. când ei au plecat tot la un ordin superior? 
Vine maiorul Dinulescu din urmă şi-i aduce înapoi la executarea 
legionarilor. Ce nou ordin au primit jandarmii? Suntem în faţa 
unui. mister? Il vom descoperi oare? Omoară-i! Nu-i omori! 
Omoară-i! lată ce s-a aflat. adevărul nu-l ştie nimeni încă. poate 
că în curând osă-laflăm: Urdăreanu. mareşalul palatului. împreună 
cu A.Călinescu şi N.Iorga autrimis maşinile fără să ştie Maiestatea 
Sa. crezând că se va bucura ce slugi are: i-au spus ulterior. darel 
n-a fost de acord şi maşinile s-au întors. Mai în noapte. beat. căci 
se îmbăta cam des Măria Sa. şi să nu-şi supere slugile. a zis către 
A.Călinescu: "Impuşcă-i, mă. omoară-i. că de aceea te-am numit 
prim-ministru!...” Şi A.Călinescu a executat dorința Maiestăţii 
Sale. Să nu preşiţi să credeţi că Măria Sa nu vorbea aşa. Pe poetul 
şi primul ministru Octavian Goga, care a venit în audienţă să-l 
informeze pe rege: "Am fost. Maiestate, la Codreanu şi a spus că 
Mişcarea Legionară se retrage din alegeri” (deci o bucurie pentru 
partidul lui Goga şi o veste bună pentru Maiestatea Sa). l-a prins 
de piept şi a zbierat: *Cine te-a trimis la Codreanu?”. L-a dat pe 
uşă afară (ca pe Gavrilă Marinescu când se îmbăta rău) şi i-a cerut 
imediat demisia. 

Deci nu de frică. în caz că biruind nemţii va veni la 
guvern C.Z.Codreanu. ci din ura ce i-o purta regele. A.Călinescu 
și N.lorga. a fost asasinat Căpitanul. In seara dinaintea nopţii. 
când a fost omorât C.Z.Codreanu. N.lorga vorbeşte la radio şi 
spune: Vânătorul înțelept trage în capul haitei. şi haita fuse”. Ce 
indemn mai grozav decât să-l omoare pe Codreanu?! Cum s-a 
intâmplat, de noaptea a fost executat? Vă rog. faceți 
dumneavoastră legătura. Cum vă explicați că omul acesta atăt de 
deştept. de inteligent, tace tineretul țării “haită”? Oare studenţimea 
din întreaga tară “haită” era? Pentru el, da! Citiţi ce scrie el: 
“M-am prezentat la Ministrul Învăţământului şi am cerul să nic 
Pensioneze”, “De ce dl. profesor? = îl întreabă acesta. Eu nu 
Pot preda la cățiva studenţi!” = răspunde lorga. "Dur, ud 
Profesor. în Germania sunt profesori Şi da un Numar. Mic de 
Studenţi”. “Vreau să demisionez! Eu, Care scriu aceste rânduri 
- muncitor - nu îndrăznesc să atac un titan: mă Vol folosi mereu 

93 


PSD CUIERE IT IE Sata pet 


23 ÎNRRGDIRI RE7,E ZEDEuTA 1 


E 


de ceea ce spune el însuşi despre sine şi de ceea ce zic alții. Nu 
mai mergea nimeni la cursurile lui; el singur ada Uri S sa acest 
fapt. Marele epigramist Păstorel Teodoreanu scoate o mică 
broşură în anul 1938, intitulată Strofe cu pelin dle Mai, contra 
Iorga Neculai. Nu le dau aici, ar răpi mult loc. Dar în cartea sa 
Tămdie şi otravă, Păstorel Teodoreanu zice: “Mă aflam la laşi 
în timpul primului război mondial, m plimbam cuprietenul meu 
Făgetel. Era seară și văd o biserică deschisă şi um preot cu o 
barbă până-n brâu. Ca orice om cu păcate şi mai ales că puteam 
pieri în război, hai să mă spovedesc. Popa mă întreabă: = <Crezi 
in N.lorga?>>. <<Nu cred părinte!>>. <<De ce?>>. <<EB 
zălud! E sări!/>>. Alunci popa zbiară: << Păcătosule, am să 
vorbesc să te pună la zid! Să te împuște! Să nu crezi în Apostolul 
neamului, N. lorga?> >. Amzbughit-o pe uşă afară. Prietenul mă 
întreabă: <<De ce astrigat lorgalatine?> >. <<Care lorga? >>. 
<<Popa, măi băiete, e lorga, s-a îmbrăcat popă de frica 
nemţilor>>. 

Istoricul lon Horaţiu Crişan, în documentata sa lucrare 
Burebista, spune că geto-dacii, după marele Pârvan, ar fi fost în 
număr de un milion (după recentele săpături se adeveresc spusele 
lui); Daicovici dă 500.000; dl.lorga 50.000. După regulile militare 
din lume, din populaţie se iau 10 % luptători, deci Burebista, 
după dl.lorga. avea 5.000 de soldaţi! Istoricul Herodot spune 
despre geţi că sunt cei mai drepţi şi cei mai viteji dintre traci, iar 
despre traci că este poporul cel mai numeros din lume, după cel 
al inzilor. Armata lui Burebista, spune istoricul Strabon, se ridica 
la 200.000. A înfrânt pe celții foarte războinici, pe bastarni şi 
sarmaţi, în sud nimiceşte pe celți; iar pe boii de sub conducerea 
regelui Cristaseros şi pe taurisci i-a nimicit cu desăvârşire. Pe 
timpul marelui rege existau 4 mari state. Cel mai puternic era 
Imperiul roman. In Asia Mică, regele Mithridat VI Eupator 
întemeiase şi el un stat puternic. În apusul şi nordul Europei era 
Ariovist, care unea triburile germanice. La Carpaţi, în sud şi nord 
de Danubiu, era marele imperiu al lui Burebista. 

„O întrebare se pune: cum a putut Burebista cu 5.000 
(cinci m ii) de luptători să facă aşa un imperiu? Dar a zis dl.lorga 
ŞI nimeni nu poate contesta ce zice el! 

Când marele Pârvan scoate Getica şi Dacia, lorga scrie: 


) Pseudonimul literar al scriitorului Alexandru O. Teodoreanu (1894-1964). 
ratele romancierului Ionel Teodoreanu (1897-1954)... 
94 


Dr OS 


“pici un rând despre mine”! Istoricul nu studia biografia lui 
Iorga, ci descoperirile arheologice! 
Tot el (N...) scrie: “Ma invitat la serbarea de mâine, 
regele. Nu merg. Nu sunt obişnuit să stau în banca a doua”. 
Ce să mai vorbim despre guvernarea lui orga! În lume 
nu s-a văzut o guvernare mai nenorocită; asemănătoare cu a lui 
Ceauşescu. Invăţătorii care, în profesiunea lor nobilă dea lumina 
copiii neamului, n-au fost plătiţi - vă rog să citiţi bine - șase lumi, 
unii dintre ei numiţi în Basarabia, ei fiind ardeleni, ajunseseră să 
se uite în trăistuţele elevilor după pâine! Nu e o figură de stil, nu 
eo frază scrisă din răutate, e purul adevăr. lar invalizii de război. 
manifestând ca să-l facă pe dl.lorga să-și aducă aminte de ei. el 
a dat ordin să-i stropească cu pompele de apă. Regele, aflând că 
nici armata nu-i plătită la zi, îl trimite pe lorga după un an “la 
plimbare”, dându-i şi un colan să şi-l agaţe de gât. Să lăsăm să 
vorbească dl.lorga, la sfârşitul cărții sale O viară de om, capitolul 
“Congresul învăţătorilor”: 
“Păcate grele... Un congres al acestui corp s-a adunat 
în Mai ca să arunce. injurii nemaiauzite asupra tiranului, 
flămânzitor al colegilor săi. Ce ipocrizie şi ce decădere! Am ieşit 
din această osândă fără un cuvânt de multumire pentru căt 
servisem, fără un cuvânt de atenţie pentru căt jertfisem, iar în 
alegerile făcute de țărăniştii urgisiți în 1931 şi de rege şi de 
popor, d, Argetoianu, om popular, a putut să intre în cameră, iar 
eu, de la care venise tot răul fiind, cum ascris în glumă un ziarist 
prieten, “cel mai prost om din România”, şi adaug: cel mai rău 
şi cel mai hărăpăre!, ba chiar designat şi instanțelor judiciare 
pentru zecile de milioane, ce mi le-am însuşit, rămânea să mă 
folosesc de articolul din Constituţie care-mi dădea un loc în 
Senat, unde când amridicat într-un târziu glasul, nu mis-acrutat 
nici 0 injurie, iar în Cameră s-a cerut „de un V. Haneş, anularea 
Printr'un articol unic a tot ce făcusem pentru şcoală". 
Deci cuvintele de mai sus sunt scrise de N.Iorga. Nu 
numai tinerii, ci foarte multă lume nu cunoaşte cum de s-a 
bucurat N.Iorga de un loc în Senat şi de ce n-a reuşit un mandat 
in Parlament, unde erau în jur de 400 de deputați. Nu există în 
analele Parlamentului cazul ca un fost prim-ministru, la căderea 
de la guvern, să nu obţină la noi un loc în Parlament: lată că 
țeara” a făcut excepție. În Senata intrat fărăa fialesde AISa Mali 
CI în baza unei legi care prevedea că dacă eşti ales - nu sunt sigur. 


93 


cred că de 10 ori - deveneai senator de drept. 

Istoricul A.D.Xenopol. fostprofesoral studentului lorga 
şi primul istoric care descrie istoria țării noastre în 14 volume, 
iată ce-i serie lui lorga: 

“Nu înțeleg purtarea d-tale faţă de mine. Ce ţi-am făcut 
cu să te unini de mine în răspunsul d-tale lui lanoviceanu, care 
nu mă privea Întru nimic şi cu care nu aveam nici în clin nici în 
mânecă? Ducă doreai să-ţi aduci osunale. n-aveui decăr să'o 
fuci. dar cu ce ţi-am greşit cu cu Să mă aluci iarăşi? Te rog să 
incetezi cu această purtare. pe cure singur cred că vei culifica- 
0 precum merilă şi te mai rog să fuci o rectificure lu articolul 
«l-tale. Dacă nu o vei fuce, o voi |uce eu, aş cun poate nu-ţi vu 
plăcea. În sfărșit. m-am săturat de purtarea unui om cure, după 
ce uită tot ce-mi datorește. mai găseşte şi prilejul de a fi 
necuviincios. 

Tudor Arghezi surprinde una dintrăsăturile caracteristice 
ale personalităţii lui lorga: dorința de a (i şetul unui partid: 
“Unde-i domnul lorga mui lipsit ce orice talent şi mai zadarnic 
«ec! in nationalism (...) lar dacă e să împingem cu o pulmă mai 
departe discuţia e să căutăm fondul real ul nutonalismului (...) 
apoi nu ne-ar fi greu să trugem lu răspundere tot vanitatea de 
ulfelomenească a domnului lorga. dea fi de toate şi fără de asta 
şi om politic şi şef Nici un partid politic existent nu s-ar fi grăbit 
săpoftească pe domnul lorga la şefie. Dacă la suirea:sa pe tronul 
emfazei. domnul Iorga ar fi găsit un partid naţionalist formal. 
acest profesor de metempsihoză, ar fi întemeiat şi un alt purlid, 
orice fel de partid, chiar şi al Măinii Negre, numai clânsul şef să 


fie”. 

Aici stă toată hiba. Artrebui să se scrie volume întregi cu 
omul politic lorga. A bătut la uşa tuturor partidelor din România 
şi dorea ca el să fie preşedinte. Absolut toate l-au refuzat. 
A.C.Cuza. Maniu, Mihalache. Averescu. etc.. refuzându-l. i-a 
înjurat pe toţi. Unii au răspuns, alţii n-au vrut. Intâlnindu-se cu 
A.C.Cuza la un hotel în Bucureşti. pe scări. lorga îl salută şi zice: 
“Ce mai faceţi. domnule profesor?”. Cuza îi răspunde: “După 
cum vedeţi. eu sui şi d-voastră coboriţi”. 

1 In Parlament, lorga furios îi spune lui Cuza: “Ai adus 
ciurdaru în Parlament''*. A.C.Cuza răspunde: “Auzi, Robule. că 


* I vorba despre deputatul Robu... 
96 


c7- 
? Acuzat, martor, apărător 


eşti ciurdar, vezi ia-l şi pe Iorga!” 

Toate necazurile, vom vedea mai târziu, vi 
Căpitanului din ura fără margini a acestui om. Noi le Z asupra 
iubeam Căpitanul. Nu găsesc alt exemplu mai Pe al ne 
cum iubesc japonezii pe împăratul lor. Nu l-am fi Erie pi 
Jorgii din lume... u toți 


DE CE N'A PLECAT CĂPITANUL ÎN 
STRĂINĂTATE ÎNAINTE DE A FI ARESTAT? 


lată o întrebare la care îmi este imposibil să răspund. Ar 
fi urât să pun în gura Căpitanului un singur cuvânt pe care el nu 
l-a spus şi nici să interpretez eu gândurile lui. Din câte ştiu eu - 
nu dau ca literă de lege - Mussolini, prin ministrul său la 
Bucureşti, Ghighi, i-a oferit ospitalitate în Italia. Chiar şi noi, cei 
mai mici, ştiam că regele, Armand Călinescu şi Nicolae Iorga vor 
dezlănțui o prigoană sălbatică, până la exterminarea noastră. 
Toată lumea se aştepta la lupta dintre rege şi Mişcarea Legionară. 
lată ce scrie Pamfil Șeicaru: “Regele s-a angajat într-o luptă aşa 
de crâncenă cu Garda de Fier încăt chiar dacă va ieşi biruitor, 
adică va distruge Mişcarea Legionară, el va fi foarte slăbit, iar 
poziția PNȚ se va găsi întărită”. Să lăsăm să descrie Mihail 
Sturdza episodul intenţiei de plecare a lui C.Z.Codreanu în 
străinătate: 
“Guvernul a început prin a da Căpitanului paşaporiul 
pecare il cerea. După răzgândire însă şi după noi ordine primile 
din ascunse hrube, al căror mandatar principal în România eră 
regele Carol, autorităţile polițieneşti i-au retras paşaportul, în 
ajunul chiar plecării. Căpitanul rămânea prins în capcană 
regală, victima desemnată a înscenărilor, proceselor şi uciderii, 
la aceste hrube; care hrube îlosândiseră de mai înainte şi pentru 
care se pregătise tot noul apara! judiciar şi executiv al țării. 
Căpitanul ar fi putul totuşi să plece. 

La insistenta mea îndemnare, primise, cel puţi teoretic, 
propunerea unei pregătite evaziuni. În noaptea hotărâtă eri 


98 


şieplal în casa surorii mele. De acolo soția mea, care voohe 

eu cu nerăbdare, l-ar fi condus cu automobilul la Ti fc i fa, 
mătuşii mele Alisa Rosetti - senatoare legionară -, de da ul 
dinceidoinepoțiaiei, aviator de profesie, l-ar fi Iza DA at 
Polonia şi libertate. Arczicziewski, ministrul Poloniei. la 
Bucureşti, mă asigura de mai înainte de buna primire ce-i mu 
rezervată Căpilanului. Căpitanul nu a plecat. Nici în acea 
noapte, nici înzilele următoare, în care alte proiecte elaboraseră 

S-a utribuit schimbarea de intenţie a Căpitanului celor 

ce-i spusese şeful unei mişcări naţionaliste letone, Gustav 
Celmina, care-l vizitase. la sfârşitul. lui Februarie. despre 
umilintele încercule de el în viața lui de refugiat în Germuniu. 
Într-adevăr, aceasta ar fi putul să aibă o. influenţă asupra 
Căpitanului. însă nu cred să fi fost singurul sau principal ul motiv 
ul hotărării sale de anu mai pleca. Cunoscând pe Căpitan. cred 
că factorul decisiv a fost următorul: cu ordinul de demobilizave 
ce-l dăduse mişcării şi cu consimţământul guvernului de a-i 
uşura plecarea. cuultecininte cuo încetare de ostilităţi poruncită 
de el şi admisă de guvern, Codreanu putea crede că işi lăsa 
legionarii la adăpostul altor prigoane. Când i s-a retras însă 
păşăportul, apriceput că guvernul înțelegea să continue lupta şi 
căo nouă prigoană se pregătea, În aceste împrejurări nu s-a mai 
crezul îndreptăţit să se despartă de ui săi; plecarea pentru el ar 
fi fost o dezertare. 

& Intâlnind pe Căpitan la sediul Legiunii. la câteva zile 
după noaplea în care se pregătise plecarea. um sugerat o nouă 
incercare, făcută cu preu multă insistenţă, menţionândcă Polonia 
era hotărâtă să-l ajute, ducă aceusta ur fi fost calea pe care o 
alegea. Căpitanul -u răspuns cam brusc că: <<Nu-i plac 
sugestiile> >. N-am plecat supărat; dar încă în convalescențu 
recentei mele operuţii, m-am întors ucasă şi m-am pus în pat. 
Căpitanul, văzând poate că mă simţeam puţin jignit, veni după 
un sfert de oră la căpătăiul meu. Am vorbit lung şi adânc. Am 
Sţit încă o dată ucea căldură şi mumsâietoare strălucire care 
emana din neprihănitul său sufle! a dm cele ale sfinților şi 
aleşilor de adevăruri. 

_ Strângerea noastră ce mimi lu plecarea lui, a Jost 
ultima pe care ne-am mai dat-o... 
Ce rezultă din cele de mai sus? Câtă lume se punea la 


dispoziţie să-l salveze pe Căpitan! EL nu mai cra Căpitanul 
99 


—.—..—.———. 


nostru, al legionarilor, ci Căpitanul Neamului, cum îl numea 
scriitorul Constantin Gane. Toţi cei de mai sus, prinți, aviatori, 
ce câştigau dacă-l treceau granița la polonezi? Cât aur le dădea 
Căpitanul in schimb pentru viața lor? Oamenii se mai Vând, dar 
viata nu şi-o dă nimeni pentru bani. Oare nu exagerez, când vă 
dau a înțelege că toţi, absolut toţi cei care l-ar fi ajutat să treacă 
oranița, erau predați morţii? lată, să vă dau cel mai tragic 
exemplu. În lagărul de la Vaslui, lagăr- să zicem aşa - numai cu 
persoane cu funcții şi grade legionare, au fost aduşi doi căpitani 
de grăniceri, amândoi şefi de promoție. Unul i-am pierdut 
numele, dar celălalt era frate cu Puiu Gârcineanu, avocat şi 
scriitor, unul dintre cei mai îndrăgiţi legionari. Au fost împuşcaţi 
căpitanii amândoi şi Puiu Gârcineanu. Vina lor? Au înlesnit 
trecerea prof. Nicolae Petraşcu în Polonia. pe la graniţa avută în 
arija lor. Dar cei care lar fi trecut pe Căpitan? 

Suntoameni care pentru adevăr, pentru un scop nobil, îşi 
riscă viața, dar sunt şi mulţi fricoşi, pe care nu-i interesează 
nimic, nimic, decât să treacă luna, să ia bănuţii şi să fie cu burta 
plină. Eu îi deplâng pe aceşti neoameni, căci dacă n-ai un ideal 
pentru care să lupţi, înseamnă că eşti în afara vieţii. Cum se mai 
putea face revoluţia din 22 Decembrie 1989 cu nouă oportunişti? 

O minciună e afirmaţia că cei care l-au executat pe 
A.Călinescu au venit din Germania; numai avocatul Miti 
Dumitrescu a venit din Germania; în rest, toți ceilalți erau de la 
Ploieşti. Apoi, să nu se umble cu poveşti vânătoreşti; nici chiar 
cel care face asemenea afirmaţii nu crede că el, şeful echipei, va 
fi avut poate legătură cu Canaris, sau că era vorba ca odată cu 
uciulcrea lui Călinescu să vină nemţii şi-să ocupe România! 
Aceste poveşti, nici la grădiniţa de copii nu prind, fiindcă Traian 
Pupescu, unul dintre atentatori, spune la radio,* către țară, după 
ce l-au pedepsit pe A.Călinescu: “Primul ministru Armand 
Călinescu a fost omorât. El a fost executat astăzi de o echipă de 
legionari. Căpitanul a fost răzbunat”. Acelaşi lucru îl spune în 
fața microfonului însuşi Miti Dumitrescu**: “Suntem fii de 
români din Prahova şi am îndeplinit o necesitate dureroasă. Am 
pedepsit pe acela cu a cărui învoire a fost ucis cel mai mare 


* Radio Bucureşti, 21 Septembrie 1939, puţin după orele 2 p.m. 

** Mii Dumitrescu - legionarul care n-a purtat nicio clipă cămaşa verde de 
Mihai Tase, Ediţia [, Ploieşti. 1940: ediţia a II-a: “Colecţia “OMUL NOU”, 
Salzburg. Austria, 1952, 

100 


__ 


2 în 


anioni IS] Zelea Codreanu... » după care emisia sa 

Dacă noi am fi pregătit o mişcare în țară, în toate 
judeţele, atunci da, s-ar fi Putut pune întrebarea justificată Şi 
pentru noi şi pentru nemți, căci ei, nemții, puteau intra în țară sub 
motivul că nu pot tolera tulburări în apropierea granitelor 
(ocupaseră Cehoslovacia şi Polonia). Dar nimeni. până astăzi 
n-a dovedit că în afară de ei, legionarii care l-au executat pe 
Armand Călinescu, știa massa legionarilor ceva. Nici cei mai 
înverşunați duşmani nu pot dovedi că cele scrise de mine nu sunt 
pe linia adevărului. De altfel, nemţii, deși sfidau orice lege. nu 
puteau să ocupe România pentru uciderea lui Călinescu. aceasta 
fiind o răfuială internă între Mişcarea Legionară şi Rex: nici 
n-au mişcat nimic, 

Pentru că mai târziu tot vom vorbi. să încercăm acum să 
justificăm, palid desigur, toaterăzbunările noastre asupra acelora 
care au colaborat direct la uciderea Căpitanului şi a elitei legionare. 
Nu noi am început crimele, ci ei. Zarurile au fostaruncate: nu noi 
am trecut Rubiconul, ci ei. Deci cine va birui? Ei luptau cu toate 
armele de distrugere a omului. Noi n-aveam nici o armă de-a lor. 
ci numai dragostea de Neam şi Căpitan. Noi n-am avut. n-am 
putut avea arma lui Gandhi „*non-violenţa”, recunoaştem: şi 
când nu mai puteam, izbeam şi noi. Apoi, unul dintre iluminaţii 
Mişcării noastre a fost lon Moţa, care atât şi-a iubit Căpitanul 
încât, ca să-l apere, oricând şi-ar fi dat viaţa (după cum şi-a 
dat-o în Spania); las'că nu ajuta cu nimic viaţa lui la potolirea 
setei de sânge a lui Carolal II-lea şi domnul Mota (aşa-l numeam 
noi) a lăsat testament legionarilor: “Dacă cineva ne va omori 
Căpitanul, oricine ar fi el. să-l răzbunati, camarazi! Să urle prin 
veacuri răzbunarea vousIră!” 

Veţi zice: îndemn la crimă! Nu sunt de părerea 
dumneavoastră. De ce? El nu zice: “omorâţi, legionari!” el nu 
indeamnă la crimă, ci, dacă alţii fac crimă, ridică viaţa Căpitanului 
nostru, numai atunci! Când mai târziu a fost întrebat (căci 
Mişcarea Legionară n-a fost de acord cu omorârea lui lorga), iată 
ce răspunde. inginerul Traian Boeru: “Am executat ordinul 
domnului Moţa”*. Eu am zis, şi iar zic şi azi, ce greşeală enormă 
a fost uciderea lui lorga (căci el murea la Canal), deşi a fost cel 
Mai înverşunat duşman al Căpitanului şi nu s-a lăsat până n-a fost 


* 
lon I.Moţa murise în urmă cu trei ani. 101 


DEEE rea 


omorât. Va fi şi pentru noi o pată ce am făcut. Dar pentru el? 


entru lorga? a ă. 
i Unerudit profesor teolog, părintele Galeriu, spune despre 


cei ce au murit în revoluţia din 22 Decembrie 1989; “Ei au murit 
aşa afost săfie. dar suni nemuritori pentrujertfu lor ji e: intreb: 
oare ai noştri, morții noştri scumpi, nu sunt nemuritori: Ba da! 
Unii dintre noi abia aşteptăm să mergem la ei; numai acolo vom 
oăsi adevărata linişte, lângă el. Ă 
R M-am întrebat: de ce ne-a urât atât lumea?! Nu ne 
potriveam. Că am făcuterime, chiar dacă sunt scuzabile şi drepte. 
De ce ne acuzaţi drept hoţi? Arătaţi-mi un singur primar, prefect, 
ministru care să fi fost dat în judecată că a furat un leu? De ce scrie 
mereu că ne-a dat Hitler bani? Cui? Când? Unde?! | 
La început aveam o camionetă şi mergeam cu ea câţiva 
inşi în propagandă; unde se strica, acolo o lăsam, până adunam 
bani să purcedem mai departe. Oare, dragii mei, cei care mureau, 
mureau cu banii lui Hitler în buzunar? Ce-a făcut Hitler, dacă cei 
ce l-au asasinat pe Călinescu au venit din Germania şi erau 
“agenţii nemților"? (aşa scria presa şi duşmanii noştri). lată ce 


scrie Hillgruber: “Guvernul Reichului, nici pe cale diplomatică. 


n-a intervenit în favoarea legionarilor şi nici nu a luăt atitudine 
împotriva măsurilor guvernului român. 4 rea 
lată datele oficiale. nu ce zicem noi, de câţi legionari au 
fost executaţi. i 
Ordinul dat de generalul Argeşeanu, făcut de rege prim- 
ministru pentru 7-zile. sună asa: “Către prefecturi: Prindeți şi 
executaţi minimum 3 legionari «le fiecare judeţ -Nota editorului) 
şi expuneți cadavrele în piele publice”. Aţi mai auzit aşa ceva, 
în vreo ţară din lume? Să te ia din casă, ţăran, preot, profesor, 
inginer, şi împuşcat! Voi da numai 2-3 cazuri, căci altfel ar fi 
necesar de scris o carte întreagă. Cei 9 legionari care l-au 
pedepsit pe Călinescu, de la locul crimei s-au dus la postul de 
radio, iar de acolo s-au predat la cea dintâi chestură de poliție, 
anume să-şi recunoască fapta, căci ei puteau fugi, dar s-au gândit 
că s-ar putea lua măsuri să fie duşi şi împuşcaţi oameni nevinovați: 
Aşa credeau ei. nu şi regele cu oamenii lui! Cei 9 legionari au fost 
duşi în beciurile poliţiei, omorâţi cu răngile 'de fier, apoi 
transportaţi şi aruncaţi pe locul unde a fost asasinat Armani 
Călinescu, iar seara au fost ridicaţi şi duşi unde nu ştie nimeni: 
Afară de ei, au fost împuşcaţi, de asemenea, legionari, care se 
102 


n . 


găseau în lagărele de la Vaslui (32), Miercurea Ciuc (44), de la 
inchisoarea din Râmnicu Sărat (13) şi de la spitalul din Braşov 
(7) [au fost luaţi de pe paturi din spital, deci nici bolnav nu ză ai 
de furia bestiei umane Carolal II-lea], plus 3-4 legionari de ruta 
din fiecare județal țării. Intre cei ridicaţi din spitalul Braşov a fost 
şi Traian Cotigă, fostul preşedinte al “Uniunii Nationale a 
Studenţilor Creştini din România” (U.N.S.C.R.). Jandarmilor 
care au venit să-i ridice, le-a spus în sala spitalului: “Să spuneţi 
regelui cum ştiu să moară legionarii Căpitanului, căci acolo ne 
duceţi”. Unul n-a murit, avocatul lon Herghelegiu de la Piatra 
Neamţ; s-a suit într-un pom, a fost găsit şi împuşcat din nou. 
Mihail Sturdza scrie în notele lui: “La ordinul lui Carol 
aufostucişi, uneori în modul cel mai barbar, peste 400 legionari, 
in fiecare reşedinţă de judeţ, în fiecare oraş, în fiecare închisoare. 
Unii dintre ei au fost aruncați de vii în crematorii: tânăra 
Eleonora Bagdad a fost luată de pe patul de spital. unde se afla 
in convalescență după o boală îndelungată; profesorul lonică a 
scăpat o dată de la execuţie când, grav rănit, S-u ascuns după 
cadavrele tovarășilor săi căzuți victime. A fost prins mai târziu 
şiexeculal. Cadavrele celor asasinați au fost lăsate în intersecţii 
mai multe zile ca pe vremea lui Gingis-Han. În Bucureşti, 
consilierilor regali li s-a cerut să defileze în uniformele lor 
absurde pe lângăcadavrele celor 9 legionari care îşirăzbunaseră 
Căpitanul şi atât de mulți camarazi ai lor. Unii dintre aceşti 
demnitari, precum Argetoianu, care a fostpromovat în funcția de 
prim-ministru, s-au lăsat chiar fotografiați în timpul acestui 
spectacol. 

Toţi legionarii care fuseseră cu Codreanu în închisoarea 
de la Râmnic, printre care se aflau, cu excepția unuia, toți 
luptătorii din Spania, au fost masacrați în curtea închisorii. Au 
fost asasinați şi doi fraţi ai lui Codreanu. Măcelărirea florii 
/ineretului român a fost încredințată unor colonei din armată. pe 
care Carol îi numise prefecţi de ținuturi; Argetoianu, care l-a 
inlocuit pe generalul Argeşeanu (călăul şef; numit imediat după 
asasinarea lui Călinescu), în funcția de prim-ministru, a anuntat 
Haţiunii şi lumiică <<vastărpi şi sămânța acestor netrebnici> >. 

Tot în cartea lui |. Ardealeanu şi M.Muşat, cităm: 

“N. MTalavera relata că în zilele imediat următoare 

«sasinatului, dinordinul primului ministru, generalul Argeşeanu, 


du fost impuşcaţi: Clime, conducătorul partidului <<Tolul 
103 


pentru Țară>>, Polihroniade, expertul în politică exIernă a 
Legiunii, care-şi câștigase dubiosul nume de Goebbels al 
României, prințul Cantacuzino (fiul), strălucitul avocat Tell 
Totu şi Dobre, tovarășii de arme ai lui Moța în Spania. poate cel 
mai admirabil om al Legiunii după Codreanu, transilvăneanul 
Ion Banea, profesorul de inginerie Ionică, poeții V.Cârdu şi 
C.Goga, conducătorii studenţilor, Furdui, Cotigă, Antoniu şi 
V Rădulescu şi conducătorul tinerimii, Istrate, ca să-i numim 
doar pe cei mai de seamă”. 

Eram în lagăr la Vaslui cândau venit jandarmii şi au spus 
celor 32 de legionari să se pregătească, fiindcă vor pleca din 
lagăr; între cei 32 citați erau fraţii Gârcineanu, bădiţa lordache 
Nicoară (conferenţiar universitar), preşedintele studenţilor din 
laşi. Tudose, student inginer. Era noapte, n-am văzut, i-au legat 
de mâini şi în fața lagărului au fost împuşcaţi. Dimineaţa ne-am 
suit în podul clădirii şi am privit masacrul: nu-l pot descrie. 
Teodor Tudose, preşedintele studenţilor din laşi a scăpat, dar mai 
era un cordon de armată; a fost prins, adus înapoi şi împuşcat, 
căzând peste fraţii lui. In lagărul de la Miercurea Ciuc era 
consăteanul lor, avocatul Strungaru, care a fost şi el împuşcat 
împreună cu ceilalţi. De atunci n-am mai avut nici un prieten ca 
Strungaru... , 

Mântuitorul a zis: “In casa Tatălui meu, sunt multe 
sălaşe”. Poate i-a primit şi pe ei. Mai târziu, şi până astăzi, n-am 
întâlnit suflete aşa curate. Pentru ei am o obligaţie să scriu aceste 
rânduri şi pentru vieţile chinuite ale Căpitanului şi fratelui meu. 
Nu mă pot duce să aprind o lumânare şi să vărs un ocean de 
lacrimi, căci şi mormintele lor au dispărut. 

Mi-e frică să scriu cele ce urmează; şi totuşi scriu. Oare 


bunul Dumnezeu, care e munte de iubire, cum de i-a părăsit peei, 


care credeau în EI? Mă gândesc că “necunoscute sunt căile Tale, 
Doamne” şi la marele Coşbuc, care zicea: “Dacă morcei buni aşa, 
cum mor cei mişei?”. : 


Toată lumea politică din ţară vedea că regele Carol al Il- 


lea mergea spre o dictatură personală şi la distrugerea Mişcării 
Legionare. Partidelor politice le convenea mai bine dictatura 
regală decât biruința Mişcării Legionare. Căpitanul ştia că, la 
refuzul lui de a colabora cu Berilă al II-lea, pe el şi pe noi ne 
aştepta moartea. Aici e toată măreția lui şi a Mişcării Legionare: 
EI a acceptat mai bine moartea decât să colaboreze cu tiranul: 
104 


o & 


Noi. legionarii, nici unul nu l-am 
despre noi; de ce nu scriu că ne-am părăsit Că 
dumneavoastră un singur caz în care cei de | 
unde erau conducătorii Mişcării Legionare, s- 
Căpitanul lor şi al Neamului? Nici după ce l-au omorât e el şi 
e cei 13, ei n-au dat declaraţii de desolidarizare, să se plec i 
picioarele tronului, cum a dat pr.dr.Gr.Cristescu în lagărul de la 
Vaslui şi care, ieşind afară, a scris: La picioarele tronului. Noi 
țineam post negru şi ne rugam pentru Căpitan, şi el mânca cu 
carne; s-a izolat de noi, el,care ne avea în grijă faţă de Dumnezeu 
Noroc că din cei 123 de doctori, numai el şi vreo câțiva slabi 
ne-au părăsit. Numai în închisoare se poate vedea valoarea 
omului sau defectele lui. Chiar ministrul Justiţiei, beţivul de 
lamandi, recunoaşte că “în lagăre doctrina legionară se întăreşte 
în loc să scadă”. 
La 21 Februarie 1938, Căpitanul adresa o circulară către 
legionari, ziarişti. autorităţi şi publicul românesc, în care arăta: 


părăsit. Toţi scriu numai rău 


pitanul? Aţi citit 
a Râmnicu Sărat, 
au desolidarizat de 


CIRCULARA Nr. 148% 

“Am convocat încă de acum o săptămână pe ziarişti 
pentru miine, Marţi, 22 Februarie a.c., ora 8 seara, în scopul de 
a încerca să fac unele declaraţii politice privind atitudinea 
noastră cu partid, în fata noilor împrejurări. 

Deoarece Miercuri, 23 Februarie, este ultimul termen 
pentru facerea declaraţiilor de către funcționari şi înaintarea 
demisiilor din partide. mă văd silit a face aceste declaraţii 
astăzi, pentru ca ele să ajungă în timp util membrilor noştri. 

Iată aceste declaraţii, pe care le fac în numele forului 
conducător al Mişcării Legionare: 

Anunţăm pe membri, că începând cu data de astăzi, 21 
Februarie 1938, Partidul << Totul pentru [ară> > nu mai există. 


Intreaga conducere a căzut de acord, că ratiunea de 
existenţă a Partidului a încetat. 

Toţi cei legaţi până în prezent juridiceşte de acest 
Partid, funcţionari de Stat sau nefuncţionari, sunt deslegați de 
toate aceste legături, luându-și completa libertate de acțiune. 
* Fragment reprodus din lucrarea Circulări şi Manifeste (1 P-l 935) de 
Corneliu Zelea Codreanu. Editura “Ion Mării”, Colecţia “EUROPA”. Munchen. 
1981. pag.272 - 275. 


105 


Toate funcțiunile, Şefi de regiuni, de județe etc., sunt desfiinţate. 
Sediile se închid şi se dau proprietarilor. 

Motivele care ne-au determinat la aceasta hotărâre 
sunl: 

Decretul Regal Nr. 870 din 17 Februarie 1938, cuprinde 
următoarele dispoziţii: 

a) Funcţionarii Statul. i nu pot face politică, nu mai pot 
face parte din partide. 

b) Cei ce nu sunt funcţionari, adică restul de cetăţeni, 
dacă acționează politiceşte, sunt sancționaţi. 

c) Conducerea este saneționată dacă mai dă circulări 
ordine, dispozitiuni. 

Deci suntem aruncaţi din raportul de Drept, în ruportul 
de Forţă. Pe acesta, însă, noi nu-l primim. Noi am înțeles să 
acționăm în cadrul legii, manifestându-ne credinţele noastre. 

Ducă aceasta n'o putem face, şi dacă orice manifestare 
de credință ne este interzisă, rațiunea de existență a partidului 
nostru a încetat. 

Noi nu voim să întrebuințăm forta. 

Nu voim să întrebuințăm violenţa. 

Ne este suficientă experienţa din trecut, când fără voia 
noastră am fost atraşi pe calea violenţii. Laorice violentare, noi 
nu mai răspundem în nici un fel: Suportăm. Și chiar atunci când 
întreaga națiune română este tratată ca o turmă de animale 
inconştiente. 

Lovitură de Stat nu voim să dăm. 

Prin esența însăşi a concepției noastre, noi suntem 
conira acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de 
natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruința noastră dela 
desăvârşirea, în sufletul naţiunii, a unui proces de perfecţiune 
omenească. 

„Nu vom întrebuința aceste mijloace, pentru că tineretul 
de astăzi are prea adânc înfiptă conştiinţa misiunii sale istorice 
şi a răspunderii sale, pentru a face acte necugetate, care să 
'ransforme România într-o Spanie însângerată. 

Generaţia noastră întreagă vede bine mănuşa care i 
S-a aruncal. 

Mănuşa aruncată va rămânea, însă, JOS. 

Noi refuzăm s-0 ridicăm. 

Ceasul biruinţii noastre încă n-a simat. E încă ceasul lor (...) 
106 


d SE 


Închizârid această tristă pagină, rămânem legi. în 
dhihul lui Mota, Marin, şi a celorlalţi morți ai noştri, care se 
roagă pentru noi lui Dumnezeu. 

Credeţi, camarazi din sate, oraşe, din munti şicâmpii, în 
viitorul legionar al României, pe care nici ura, nici uneltirea 
vicleană şi nici moartea nu-l pot impiedica. 

CORNELIU ZELEA CODREANU 
Bucureşti, 21 Februarie 1938". 


Abia de acum încolo începe ofensiva regelui, a lui 
A.Călinescu şi a lui N.lorga pentru omorârea Căpitanului şi 
distrugerea Mişcării Legionare. 

Autorităţile dau ordin să ni se închidă sediile şi - ce e mai 
grav - toate unităţile economice legionare. 

In legătură cu comerţul, câteva cuvinte. Lumea ne acuza 
că suntem contra jidanilor şi îi vom distruge. Minciună mai mare 
nu există. Eram contra evreilor; cum eram contra comuniştilor, 
acesta-i purul adevăr; dar nu să-i asasinăm (nici nu puteam căci 
erau până la două milioane). Să explic, aşa cum pot eu, nu 
doctrina, ci cum vedea însăşi Mişcarea rezolvarea problemei 
jidoveşti. Să o luăm de la filozoful Conta, care spune clar: “De 
nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune”. 
Şi marele Eminescu era antisemit, nu mai vorbesc de eruditul 
Bogdan Petriceicu Haşdeu, înfocat duşman al jidovimii. 
Toţdeauna când susţii ceva în viață şi nu poți dovedi, teza ta cade; 
citiți dar, deşi o veţi găsi foarte greu, cartea Protocoalele 
ințelepților Sionului tradusă de lon Moţa. În biata noastră țară 
erau două milioane de evrei, mulţi numiţi galițieni, veniţi în țara 
noastră ca lăcustele, cu o sarsana în spate; se înmulțeau ca iepurii. 
Din cei 105 mari negustori înscrişi la Camera de Comerţ din 
Bucureşti (te rog, citeşte atent, dragă cititorule), 6 erau români, 
lar restul evrei, armeni şi greci! Deci toată economia, munca 
acestui popor răbdător, era în mâini străine. Cum. procedau 
evreii? Mergeau la cafenea unde se întâlneau, iar bietul țăran 
moldovean sta în târg cu carul plin de grâu toată ziua; după un an 
de muncă voia să câştige şi el un ban. Nu venea nimeni! să-! ofere 
ceva pe munca lui. Ce se întâmpla la cafenea? Cel mai bogat 
dintre evrei spunea celorlalți: “Ascultă, mă jidan prost, dacă dai 


mai mult de doi lei pe kg. de grâu, te distrug, dau patru lei şi gi 


şi tu de foame. De ce să nu câştigăm toţi o pâine? Ce, tu ai milă 
de gvim?* Stai aici la cafenea, că n-are cine-i cumpăra grâul *, 
Către seară plecau şi, să nu mai lungim vorba, bietul țăran vindea 
cu doi lei; îi părea bine că nu se întorcea cu carul plin acasă. 
Politicienii români au vândut după Marea Unire jidanilor, şi cu 
un leu bradul, de au rămas golaşi munţii Bucovinei. Unde eşti 
poetule care ai cântat aşa de frumos Bucovina, să vezi munţii goi? 
Tu ai spus: 

“Cine-a îndrăgil străinii 

Maânca-i-ar inima câinii. 

Mânca-i-ar casa pustiu 

Și neamul nemernicia... 


Alta: 
“Și apoi în sfatul țării se adun Să se admire 
Bulgăroicuceafu groasă, grecotei cu nus subţire. 
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, 
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Truian! 
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi, 
Să-ajungă-a fi stăpână şi pe tară şi pe noi... 


Ce viaţă ai dus Tu, luceafăr al poeziei româneşti, că. 


plecai noaptea îngheţat la un prieten să stai lângă o sobă şi jidanii 
duceau cu şlepurile grânele şi lemnele noastre peste mări! 

Oraşele, mai ales în Moldova, Bucovina şi nordul 
Ardealului erau pline de comercianţi evrei, mari şi mici. 
Universitățile erau pline de evrei, mai ales la medicină. Unde ai 
Văzut evreu să are şi să sape? Banca “Marmorosch Blank” era a 
lor; ziarele de mare şi mic tiraj: “Lupta”, “Adevărul. 
"Dimineaţa "erau evreieşti şi în ele ne ponegreau drept “huligemii 
lui Codreanu”. Intre anii 1930 şi 1940, au avut “regina” lor: pe 
Lupeasca. Mai târziu, altă “regină”, Ana Pauker. Fabricile care 
produceau unelte agricole erau în mâinile evreilor. 

Nu scriu aceste rânduri cu răutate. Sunt evrei care au 
plecat din Sibiu în Israel, care mi-au scris cum au ajuns şi m-au 
întrebat de sănătate. N-am permis să i se facă nici unui evreu vreo 
nedreptate. Mai târziu, unul a vrut să-mi vândă fabrica lui de 
arpacaş. Știa că n-am bani și a spus că-mi dă bani să mergem la 
Tribunal să facem actele, că dacă i se întâmplă ceva, să nu poată 


Sa folosit de evrei la adresa noastră. moşteni ai acestui pământ... 
8 


III 


zice el că l-am forțat să-mi vândă; el va conduce mai departe. cu 
51% din venit. Nu numai că n-am primit, dar l-am rugat să steă 
în banca lui. Oare cei care au murit în chinuri groaznice dintre ai 
noştri, au murit pentru ca noi să facem pe mormintele lor afaceri 
cu evreii? Prefectul legionar de la Iaşi a aflat că tatăl lui a făcut 
afaceri cu jidanii şi s-a împuşcat în prefectură. Oare puteam face 
compromisuri noi, care, la moartea lui Moţa şi a lui Marin. căzuți 
în Spania în luptă cu comuniştii, când au fost aduşi la Bucureşti, 
am depus următorul jurământ: 
“Mota şi Marin, 

Jur înjața jertfei voastre sfinte pentru Cristos şi Legiune, 
sărup din mine bucuriile pământeşti şi în orice clipă să stau gata 
de moarte pentru Cristos şi Legiune. Moţa şi Marin. jur! ”... 


“La începutul lunii Martie -scria Zaharia Boilă - mă 
pomenesc cu un curier trimis de Corneliu Codreanu, acesta 
comunicându-mi că: <<Căpitanul doreşte să mă vadă, dar nu 
la Cluj, ci la Bucureşti şi întâlnirea trebuia să fie aranjată în mod 
discret, ca Palatul sau guvernul să nu afle ceva despre această 
întâlnire>>. Mărturisesc că am fos! foarte curios ce anume voia 
să vorbească şeful Mişcării Legionare cu mine. În ziua de 1] 
Martie 1937 întâlnirea a avut loc la Bucureşti, încasa inginerului 
legionar Ionică. Corneliu Codreanu, care nu făcea multă 
diplomaţie, mi-a spus că <<ar dori să aibă o întrevedere 
serioasă cu Maniu şi n-a crezut de bine să se adreseze lui Maniu 
direct, ci numai să sondeze terenul şi ca întâlnirea să rămână 
secretă>>. Mare i-a fost mirarea când i-am comunicat că de 
Patruzile Maniu a plecat la Viena, de unde se va duce în Franţa, 
unde va rămâne timp mai îndelungat. Codreanu, după ce s-a 
necăjil puțin că n-a fost exact şi la timp informa! despre această 
plecare - fireşte de serviciul său de informatii - a spus textual: 
= Chestiunea este serioasă şi nu suferă nici o amânare! (...) 
Aveţi dumneavoastră posibilitatea să transmit o scrisoare 
confidențială, fără ca scrisoarea să cadă în mâinile serviciului 
Secret al regelui? >>. 

I-am răspuns că este o astfel de ocazie, deoarece peste 
două zile pleacă la Viena Aurel Leucuţia, care va rămâne toi 
timpul cu Maniu. b 

După ce l-am convins că Aurel Leuculia este un om 


discret, taciturn, de absolută încredere, Corneliu i atit 
1 


um epul să-mi dea lămuriri mai ample asupra fondului chestiunii. 
L-am rugal să-mi permită să-mi iau notite.  Redau această 
convorbire în formă de dialog, pentru că o socotesc foarte 
interesantă. 

Codreanu: Pe mine m-a condamnat la moarte regele 
Carol al II-lea (O clipă l-am privit uluit şi am avut impresia că 
halucinez). 

Eu: Pe dv.? Regele Carol? Este le necrezul! 

Codreanu: Și totuşi aşa este. Am informaţii din cea mai 
bună sursă, asupracăreia nu încupe nici o îndoială sau bănuială. 

Eu: Jertaţi-mă, dar humea, mai ales în urma evenimentelor 
din vara trecută, şi-a câştigat convingerea că intre regele Curol 
II şi Mişcarea Legionară există cele mai bune raporturi. 

Codreanu: O fi uşa, dur vezi, între timp s-au întâmplul 
lucruri despre care lumea nu ştie şi d-tale ţi le spun, deşi sunt 
strict confidențiule, dar trebuie să le transmiți lui Maniu. căci 
numai astfel se explică inverşunatu lui dușmănie față de mine. 

Mai acum câteva săptămâni am fost chemal în audienţă 
la rege. Ea avut loc noaptea, într-o casă particulară (probabil 
la Malaxu). Regele mi-a spus că simpatizează mult cu mişcarea 
noastră şi are de gând să demită guvernul (Tătărescu), să 
înlăture din mecunismul. politic partidele. să inaugureze 0 
guvernare absolutistă, personală, bazatăpe Mişcarea Legionară. 
Regele mi-a cerut să-l proclam <<căpitanul mişcării> >; euvoi 
fi locotenentul tău şi mă va numi şeful guvernului. 

l-am răspuns că sunt încântat de bunăvoința cu care 
priveşte mişcarea noastră şi sunt extrem de măgulii de aprecierile 
sale favorabile. chiar exagerate, pe care le-a exprimal fală de 
persoana mea, dar că totuşi nu pol să-i primesc oferta. Eu socol 
că nu sunt suficiente elanul şi disciplina pentru a ne asumu 
răspunderea guvernării. că noi nu suntem încă pregăriți, că nu 
avem experiență, iar în ceea ce priveşte chestiunea şefiei noi 
considerăm pe rege ca un fuctor suspus. arbilru peste noi toți, 
dar nu-l putem considera un şef de mişcare sau partid, că 
legionarii mi-au jurat mie credinţă şi nu altuia, că această 
credință, acest ataşament nu poate forma obiect de traficare 
politică. Carol al 11-lea a incercat să mă convingă că văd greşi! 
lucrurile, dar deşi mi-a vorbit mult, aducând diferite argumente 
în menţinerea tezei sale, nu m-a putut convinge. 

Eu: Acumvă înțeleg perfeci şi cred că într-aclevăr rege le 
110 


O StRe 


DIE 


y-a devenit un duşman neimpăcat. L-aţic iul în gândi 

cea mai intimă şi v-uţi pus de-a AR Lia aa lira 
A e e A ACI NU planurilor sale 

secrete. Totuşi nu cred că ar îndrăzni să recurgă la o sancti 

extremă. Doar Maniu a făcut acelaşi lucru şi cred că d i 

organizația legionară Sunteţi pus mai la adăpost (...) aia 

Codreanu: Să nu crezi, Maniu,da, este duşmanul lui. dar 
numai duşman. Pe când pe mine mă consideră rival Regele 
crede sau presupune că noi, legionarii „suntem peniru un regim 
fascist, ca şi el in definitiv. Două săbii nu încap într-o teacă. Cât 
(imp mişcarea NOGSIră va exista şi se va dezvolta nu poale fi 
vorba de înscăunarea dictaturii regale. Deci. înlăturarea. nu 
atăt a mişcării, cât a mea personal, devine indispensabilă. 

Eu: Și legionarii vor admite aşa ceva? Vor tolera ca 
regele Carol II să vă extermine fără nici o vorbă? 

Codreanu: Băieţii sunt buni, disciplinaţi şi țin la mine. 
Sunt sigur că m-ar răzbuna, dar de acum încă. în public, nu pot 
vorbi deschis despre această problemă. 

Carol II însă sperase că împotriva mea şi impotriva 
noastră va avea toată opinia publică așa-zisă “democratică” 
din occident, fireşte pe comunişti, toți oamenii de stânga şi bine- 
nțeles partidele politice de la noi, care abia aşteaptă să scape de 
un concurent periculos. 

Tocmai ținând seama de aceste considerente vreau să 
mă aliez cu Maniu. Cred că dacă regele ne ştie aliaţi nu va 
îindrăzni să se atingă de noi. 

Eu: O alianţă cu Maniu? (...) 

Codreanu: Da, ştiu că merge greu. Atât eu în mişcare, 
cât şidl. Maniu în partidul d-sale, vom întâmpina mari obstacole. 
Intre noi doi sunt deosebiri enorme de ordin tactic şi ideologic. 
i otuşi pe o chestiune ne întâlnim: în lupta contra regelui Carol 


Eu: Dv. uitaţi un lucru. Maniu numai este şeful partidului. 
Șeful este Mihalache, pe care dv. l-aţi condamnat la moarte, ca 
şi pe V. Madgearu, care este secretarul general al partidului. 
L-aţicondamnat pe Titulescu, cucare Maniu este perfect solidar. 

Codreanu: Condamnările acelea nu au decât un sens 
teoretic sau, dacă vroiti. simbolic. De altfel, asupra lor putem 
reveni. 

Eu: Și vă rog să nu uita! 
Sunt de acord să ducă lupta contra regelui, 


ică nu toți fruntașii din partid 
„alături de Maniu: 
MU 


«loar tocmai pe acest punct s-a produs sciziunea în partid şi a 

părăsit Maniu şefia. geo o e, 
Codreanu: Toate acestea le ştiu, dar mai Ştiu că opinia 

publică din partid este alăturea de Maniu, care nu va renunţa la 

atitudinea lui. Şi atunci O tovărăşie cu mine i-ar fi cred utilă, 
De altfel eu fiind pregălil pentru orice eventualitate. am 

lăsal un testament politic, scriind acolo:<<(...) Dacă eu nu voi 

mai fi, mergeţi la Maniu, care e singurul în a Să n iu, >, 
Apoi, văzând că tot mai stau la îndoială asupra Ă 

posibilității unui asemenea acord, Codreanu a mai adăugat: GAMAN ȘI MARTIRIUL NICOLETEI 
-Vă rog pe dv. să comunicaţi toate căte le-am discutat 

clomnului Maniu. D-sa este meşter în formule cred că va găsi 


formula potrivită... "* | 


Miron Cristea, Patriarhul României, a fost numit de 
formă de către Carol cap al guvernului, dar adevăratul şef al 
acestuia era A.Călinescu, care, în mod oficial, după moartea 
patriarhului, devine prim-ministru, apoi ministru de război, 
ministru de interne şi ministru al învăţământului. Se pune 
întrebarea: Oare şeful Bisericii Ortodoxe nu vedea că țara 
mergea spre dezmembrare?! 

In loc să se ia măsuri pentru înzestrarea armatei cu cel 
mai modern armament, ca să putem apăra patria, el, guvernul, lua 
toate măsurile pentru distrugerea Mişcării Legionare. Când am 
descris asasinarea lui A.Călinescu, am înfăţişat măsurile ce s-au 
luat. lată încă una, pe larg: 

Cazul elevului Găman de la Olt care poate e unic în 
cruzime. E luat din beciul poliţiei şi dus noaptea la marginea 
oraşului, unde este împuşcat cu 12 gloanţe de revolver. Elevul nu 
moare, dimineaţa se trezeşte în nişte buruieni, nu se poate ridica, 
fiind grav rănit, dar se târăşte încet spre oraş. La marginea 
orașului, la primul cetăţean, cere apă. Omul, se uită atent la cel 
care se târîia şi prin haine îi curgea sânge, şi crede căa fost atacat 
de nişte bandiți, nu de bestii. Omul cu suflet, vrea să aducă o | 
trăsură să-l ducă la spital, impresionat şi de fața de serafim a 
levului (era unul dintre cei mai frumoşi adolescenți). Se adună 
Oamenii în număr mare, privind îngroziți la tânărul care se pla 
* Din România după marea unire de Mircea Musat şi lon Ardeleanu, vol.I. SL ioarțea, Nuri puijcău varii i AVERE Ca URA vină 
partea a II-a. pag.695-697. i <vul Găman, dar cine I-a împuşcat? Intre timp; fi 
112 


c8- 


A Acuzat, înartor, apărător 


trăsura să-l ducă la spital, sosesc călăii Poliţiei. Nici ei nu credeau 
că n-a murit, fiind străpuns de 12 gloanţe, şi voiau să-l împuşte 
din nou. 4 i 39 : 

Dragi cititori, tot ce scriu nu sunt versiuni auzite de ici, 
de colo, ci de la mama şi de la sora elevului Găman, care au stat 
la mine la Sibiu, când fata fiind bolnavă, am dus-o la tratament 
la prof. univ. Ţeposu, care era şi el legionar. Am fost apoi 
personal la familia lui Găman, în Slatina, am primit o fotografie 
a lui pe care, cu toate riscurile, am păstrat-o. Azi, când scriu, ea 
se află în albumul meu. El şi-a dat viața şi eu să nu risc nimic? 

Cred că jertfa lui şi a Nicoletei - Şefa Cetăţuilor de Fete 
Legionare - se ridică peste jertfele Legiunii şi le putem numi 

jertfe sfinte . Să urmărim ce s-a întâmplat, 

Văzând poporul adunat că poliţiştii vor să-l împuşte în 
plină dimineaţă şi în stradă, au sărit la poliţişti, unii cu umbrelele, 
alții cu ce au găsit prin curţi, femeile blestemându-i pe călăi care 
se văd siliți să fugă. 

Trăsura îl duce la spital, unde directorul spitalului încearcă 
să-l salveze. El nu ştia să învie pe cineva de şapte ori, nu ca Lazăr 
din Biblie, înviat doar o singură dată! Pe masa de operaţie 
doctorul observă că nu mai poate fi salvat: numai tinereţea lui şi 
dorinţa de a trăi îl mai ţin în viață. Mama lui ?! veghează pe patul 
de spital. Ea îmi povesteşte mai depane: “Eu nu încetam din 
plâns şi el îmi zice: <<Nu mai plânge mamă, mai ai copii. Eu mă 
duc la Căpitan...>>. Vă daţi seama, voi care veţi citi această 
tragedie a frățiorului de cruce Găman? EI, în groaznica lui 
situaţie, se bucura că se duce la Căpitanul pe care nu-l văzuse 
niciodată! Numai în sânul bisericii s-au mai văzut asemenea 
exemple, dar aceia mureau pentru Dumnezeu. Noaptea au venit 
călăii să-l vadă. Ştiind poate de la directorul spitalului că nu va 
mai trăi mult, au plecat, iar seara, târziu, frăţiorul Găman s-a dus 
în lumea unde nu este durere, nici suspinare. i 

Nu s-a permis să-l înmormânteze ca om, ci fără preot ŞI 
cruce, la marginea cimitirului, unde s-a pus un par pe care scria: 
“Aşa vor pieri trădătorii de țară””! EI, frăţiorul de 17 ani, era 
trădător de țară! Cum îi mai rabzi, Doamne? Grozăvia acum ia 
proporții. Mama a plâns trei zile pe bulgării care acopereau 
corpul dragului copil. A treia seară, când vine acasă, fata îi spune: 
“Mamă, te cheamă directorul spitalului!” “Nu pot, draga mamei, 
să merg...”. “la ceva în gură și eu te ajut să mergem...” 


114 


met SON 


DIR 


[13 îmi . 
i Aşa a făcut - îmi spune fata - ŞI eu o duceam la braţ 

arcă era o stafie, atât slăbise în trei zile plângând pe mormânt. 
Am ajuns la spital. Doctorul ne-a primit imediat şi pe mine EA 

oftit afară. Eu - continuă sora lui - am zis că nu ies şi pa 
întrebat dacă vrea să-mi omoare mama”. Doctorul era om cu frica 
lui Dumnezeu, dar Voia ca spovedania lui să fie auzită numai de 
mama aceluia căruia a încercat să-i salveze viața. “Mamă bună 
- îi spune doctorul - poţi să fi tare la ce-ţi voi spune?”. “Nu ştiu 
domnule doctor, ce-mi spuneţi?!”. EI, o mângâie ca pe mama lui 
şi îi spune: “Copilul nu-ţi este în mormânt: nu mai plânge pe 
mormântul gol”. Imi spune mama: “Am căzut, domnule Brie 
jos şi nu am mai ştiut de mine”. Doctorul, îngrozit, fuge în birou 
să aducă medicamente, să o trezească pe nefericita mamă. Fata 
îşi vede mama pe jos şi strigă la doctor: <<Ce ai făcut cu 
mama?>> Nu-mi amintesc ce cuvânt urât am zis - îmi spune fata. 
După ce-a aplicat mamei frecţii şi medicamentele necesare. 
trezindu-se aceasta, îl întreabă pe doctor unde îi este copilul: 
“L-au scos noaptea din mormânt. i-au legat o greutate de gât și 
l-au aruncat în Olt. Apele l-au dus şi acum se află în judeţul 
Caracal. Du-te, mamă, şi vezi de el...” 

De unde ştia doctorul? S-a telefonat la spital că s-a găsit 
un cadavru de tânăr cu multe pansamente şi s-a întrebat dacă 
n-a fost cumva la spital. Tocmai aici se vede sufletul directorului 
spitalului, căci el putea să tacă, dar a informat-o pe mamă. 

“Am plecat - îmi spune îndurerata mamă - şi l-am găsit. 
Apele Oltului l-au aruncat într-un nămol. Eu am pierdut pantofii, 
ciorapii, vă închipuiţi, singură prin nămol. Am găsit în satun om 
pe care l-am plătit să-l păzească, am puso prelată cu patru pietre 
grele, să nu-l mănânce câinii sau alte animale. Am plecat, așa 
cum eram la Procuratură, dar procurorul de serviciu. tot slugă 
murdară a tiranului. îmi spune: <<Nu pot să te autorizez să ridici 
cadavrul, că nu-i din judeţul meu>>.* Am venit la procuratura de 
la noi, dar acolo mi s-a spus că nu e cadavrul pe teritoriul 
respectiv. Ana şi Caiafa. Am plecat din nou, omul nu-l păzea, am 
închiriat un car să-l aduc. Satele ştiau toate, erau ieşite în drum 
ca în vremuri de bejenie. La o mânăstire - i-am uitat numele-. 
m-a oprit starețul şi mi-a spus: <<lară vrei să-l îngropi tără 
slujbă? Lasă-l, mamă, la noi, nouă nu ne este frică decât de bunul 


*cC . ra sosit i 
Cum găseau ei argumente şi legi! Dar când au împuşcat un preot icşit în 
odăjdii pe stradă, nu a fost nici o lege... (Nota autorului). AS 
s 


Dumnezeu>>. Toţi călugării. plus oameni mulți, au luat parte la 
slujba înmormântării şi l-am închinat Domnului lisus Hristos... 
şi-a încheiat ea trista mărturisire. 

Acolo se află frăţiorul Găman, cu trupul ciuruit de 
gloanţe... şi în albumul meu, cu chipul lui frumos, dar trist; nu 


cumva prevedea tragicul lui sfârşit?!... 


Să descriu cum a fost chinuită şefa fetelor Legionare din 
România , Nicoleta Nicolescu. 

Activitatea ei în Mişcarea Legionară e uimitor de mare: 
ba la Tismana să facă de mâncare la legionarii care construiau un 
drum. ba trimisă de Căpitan prin ţară cu ordine, ba să organizeze 
fetele. Eu am întâlnit-o în procesul Gărzii din 1934, cu încă trei 
fete de-ale ei. 

A vrut ca împreună cu Victor Dragomirescu, secretarul 
Corpului *Moţa-Marin”, unul dintre cei mai aleşi legionari, să 
fugă în Macedonia şi, când va înceta prigoana, să lupte mai 
departe pentru Mişcare. 

Sunt depistaţi de organele Siguranţei. duşi în beciurile 
Siguranţei, şi ea, Nicoleta, e torturată şi violată în chip bestial cu 
un baston. Atât Nicoleta, cât şi Victor Dragomirescu, sunt pur şi 
simplu zdrobiţi şi duşi să fie arşi la crematoriu. 

Oamenii care făceau acest serviciu au refuzat să-i ardă. 
pe motiv că nu-s morţi. Atunci călăii i-au aruncat ei înşişi în foc. 

Fiind subsemnatul întrebat la securitate dacă aprob 
crimele făcute de legionari, am răspuns: “NU”. “Ştiam noi - au 
zis ei - că nu aprobi crimele pe care le-aţi făcut”. Am răspuns: 
“NU le aprob. că n-au putut prinde camarazii mei pe toți care au 
comis astfel de crime (ca cele de mai sus). fără să fi făcut oamenii 
nici cel mai mic act de violență”. 

M-au întrebat destui, văzând ce se întâmplă sub regimul 
tiranului Ceauşescu. dacă nu mai avem vreun Caranica sau 
Belimace, să-l execute pe Ceauşescu. Am răspuns: “De ce mă 

ispiteşti? De ce nu te duci dumneata? De ce netrimiţi pe noi, căci 
noi am lovit numai în aceia care ne-au lovit îngrozitor, iar în loc 
să ne apărați, să justificaţi actele noastre, ne-ați făcut criminali. 
Fă-te dumneata Caranica, te văd destul de puternic, şi noi nu vom 
zice că eşti criminal...” i 

Plecau... rumegând spusele... 

116 


OA CRRUR 


CONGRESUL DE LA TÂRGU MUREȘ 


S-a scris mult despre “Congresul Legionar de la Târgu 
Mureş” şi despre “dezordinea” de acolo. De fapt, el s-a ținut 
intr-o disciplină de fier. lată o singură dezordine: un student - 
nelegionar-a mâncat şi n-a plătit la restaurant: a fost prins şi bătut 
la fund să-i vină mintea la cap, ca pe viitor să plătească mâncarea. 
S-a trâmbiţat că guvernul a pus la dispoziţie trenuri, a dat bani, 
etc., etc. Să spunem adevărul şi să vedem cine-l contestă. Pentru 
studenţimea ieșeană nu s-a pus la dispoziţie nici un vagon, necum 
un tren. Au purces în gară în rânduri mici, cu un mecanic, cred 
legionar, au tăbărât în trenul care făcea ruta laşi-Paşcani şi care 
fiind absolut gol, s-au instalat în el, iar preşedintele studenţimii 
leşene, Tudor Tudose, şi cu studentul Nicolae Strungaru, ambii 
din Parteşii de Jos, jud.Suceava, s-au postat la câte o uşă a 
locomotivei, ca să nu fie mecanicul sancţionat de superiorii lui 
(ci să spună că a fost silit să conducă; apoi în gările prin care 
trecea i s-ar fi cerut să nu meargă mai departe, fiind singur), şi 
s-a luat direcţia Târgu Mureş. Pentru ca să se oprească trenul 
fulger al studenţilor, autorităţile au hotărât ca la un pod să se 
ridice traversele. Ceferiştii s-au opus: “Sunt copiii noştri, nu-i 
putem omorî”. La Lunca Bradului întâlnesc ieşenii trenul cu 
studenții de la Bucureşti, fără locomotivă. În loc să ajungă la 
congres... se uitau la traverse, care de stejar, care de ciment. Na 
congres! Na plecare! Nu ştiau cum să se întoarcă înapoi la 
Bucureşti. A venit trenul cu cei doi comandanți, Tudose și 

trungaru, au agăţat şi trenul acestora şi direcția Târgu Mureş, de 


117 


data accusta incet. nu fulger, căci la o singură locomotivă erau şi 
vagoanele de la laşi şi cele de la Bucureşti. 

Aşa s-a putut ţine congresul, nu cum s-a minţit în ziarele 
şi cărţile apărute de-atunci încoace. 


STRAJA ȚĂRII 


Văzând regele Carol al II-lea că tineretul român se 
îndrepta spre Mişcarea Legionară, s-a hotărât să-şi formeze 

propria organizaţie - “Straja Ţării”. La conducerea ei este numit |! 
maiorul Sidorovici. Ea cuprindea elevi, tineri, studenţi. Cu toate |. 
i avantajele date de stat şi mai ales cu uniformele care plac | 
tineretului, Straja nu prinde la tineret. “Marele Străjer” nu poate | 
fi altul decât regele. lată ce cântau străjerii: |; 


"Să trăiască Vodă Carol, 

Ce) mai mare străjerel, 

Să ne dea câte-o lupească | 
Şi să fucem toți ca el. 


lată cum vede un istoric străin, N.M.Talavera, Straja: |: 

“Dorind permanent să atragă tineretul de partea lui, ji 
Carola întemeiat în 1933 propria organizaţie de tineret, <<Siraja [i 
Tării>>, care a deveni! obligatorie pentru toți tinerii. Această |: 
organizaţie nu va întrece insă Legiunea, fiindcă imaginea lui Ij- 
Codreanu avea mai mare priză la tinerel. ș 

Carol n-a putut ridica din Strajă nici un tânăr ca să-l 
poată folosi în politică. Straja s-a născul moartă... 


BLESTEMUL COMUNIST 


23 August 1944. In preajma acestei date, România se afla 
într-unul din cele mai grele momente ale istoriei sale. Regele 
Mihai. deşi tânăr, îşi da seama de catastrofa ce aştepta biata țară. 
In al doilea rând. îl ura pe Antonescu. care la rândul lui nu da doi 
bani pe Rege. 

Incă de la primul consiliu de miniştri. atunci când 
Antonescu era împreună cu Mişcarea Legionară, la sfârşitul 
şedinţei Antonescu a spus: “Şi Regele ăsta e un prost”. 

A vrut apoi să se mute în Palatul Regal, dar Mişcarea 
Legionară l-a atenţionat că' se compromite regalitatea, şi a 
renunţat. 

Ulterior, Antonescu a epurat o mulţime de generali care 
erau de partea regelui Mihai.Regele mai avea doar pe generalul 
Sănătescu ca aghiotant regal. 

Adevărul despre actul de la 23 August îl vor scrie 
istoricii de bună credință, dar vă rog să credeţi că Adevărul e 
unul, nu minciunile pe care le-au scris comuniştii, că toate 
acțiunile întreprinse au fost opera partidului comunist. 

Insuşi Stalin a declarat că în România au fost 500 de 
comunişti (şi din aceştia numai 25 % erau români). 

Cât de Români erau comuniştii, vă rog să citiţi cum am 
citit şi eu (păcat că n-am cartea la îndemână să vă citez textual): 
să nu cumva să existe comunist care să permită şi să facă 
propagandă că Basarabia a fost vreodată românească, ci că 
România a răpit-o de la Soviete! 


120 


DO 


Regele a lucrateu luliu Maniu, c 
din jurul său. S-a lucrat pe două canale. 

„A trimis pe prinţul Bibescu la Ankara, să ia legătura cu 
englezii și americanii, iar al doilea canal era prin Suedia. La 
Ankara şi Cairo, englezii şi americanii ne trimiteau la ruşi; n-au 
mişcat nici un deget pentru România. Armata sovietică înainta 
victorioasă şi ne-am trezit cu ruşii la laşi. 

Atunci s-a lărgit cercul din jurul Regelui, fiind chemati 
şi comuniştii şi socialişti. La o întâlnire a celor patru partide, 
luliu Maniu îi întreabă pe delegaţii comuniştilor: “Voi. dragilor, 
pe cine reprezentaţi?”. Căci luliu Maniu ştia că într-adevăr toată 
(ara e în spatele lui. Deşi lovitura de stat urma să aibă loc numai 
la 26 August, Regele îl invită la Palat pe Antonescu în după 
amiaza zilei de 23 August şi îl arestează. 

Acesta ripostează. văzându-l pe Sănătescu: 

“Sănătescule, eu vin la voi ca oaspete şi voi'?... “Luaţi 
mâna de pe Mareşal!”- spune Sănătescu militarilor, dar intervine 
altul şi Antonescu este dus în camera de oţel. în care îşi ținuse 
înainte Carol al II-lea bijuteriile. 

Se telefonează după Mişu Antonescu să vină la Palat şi 
este băgat şi el în cursă, să-i țină de urît Mareşalului. Aşa s-a făcut 
lovitura de stat de la 23 August 1944, iar armatele române trec de 
partea ruşilor. 

Până la încetarea războiului, armata română pierde în 
mai puţin de un an mai mulți oameni decât în fiecare dintre 
ceilalți trei ani de război împotriva comunismului! Aceasta e 
soarta ţărilor mici şi neînarmate! 

Să vă dau unele cifre care arată cât ne-a costat această 
nouă postură, cu noii aliați. Citiţi bine: 121.783 tone de grâu; 
78.175 tone de ovăz şi orz; 34.303 tone de porumb, în valoare 
totală de 1.398.482.000 lei. S-au mai dat: materiale diverse în 
Valoare de 142.605.000.000 lei; produse petroliere: 
21.931.000.000 (benzina o plăteau ruşii numai cu câțiva bani 
litrul) şi, în sfârşit, s-au prestat munci şi s-au făcut lucrări 
speciale militare în porturi şi gări, în valoare de 5.367.000.000 
lei, toate aceste prestații totalizând suma de 236.328.247.000 lei. 

După un timp, partidul socialist condus de Titel Petrescu, 
fără voia lui a fuzionat cu partidul comunist. S-au găsit destui 
care să fie cumpăraţi de comunişti şi li s-au trecut pe Su e 
diferite funcţii drept recompensă. Titel Petrescu a leşinat în 


u Brătianu şi cu generalii 


121 


5) 


braţele unui credincios al său. Comuniştii aveau deja cartel cu 
Frontul Plugarilor condus de Petru Groza şi au început cea mai 
deşănțată propagandă că vor da pământ țăranilor. Toţi duşmanii 
Mişcării Legionare ne-au acuzat că am avut în programul electoral 
formula “omul şi pogonul”; ce groaznică minciună! Oare dacă 
ziceam noi aşa, venea vreun ţăran la noi, căci chiar 5 copii dacă 
ar fi avut, ce făcea el cu 7 pogoane de pământ?! lată cum au 
acţionat în mod real comuniştii: au făcut nişte diplome frumoase 
de împroprietărire, au luat pământul saşilor, pe care în vagoane 
de vite i-au expediat în Rusia Sovietică, au confiscat pământul 
oamenilor gospodari, pământul bieţilor bănăţeni (cei mai 
gospodari) şi i-au trimis în Bărăgan, pe pământul gol, cu un puț 
de apă la 8-10 km. distanţă. 

Mai târziu au confiscat toate fabricile, toate casele mari, 
au luat aurul şi salbele de la gâtul fetelor, şi au dus la Canal tot 
ce a avut țara aceasta mai cu cap, pierind acolo o mare parte din 
intelectualitatea Ţării. Daţi-mi voie să vă relatez şi din amintirile 
mele. Prin anul 1946 am avut o întâlnire cu nepotul domnului 
Maniu, Zaharia Boilă. Vă redau, cuvânt cu cuvânt, discuţia 
purtată: “Domnule Banea, dacă doriţi, noi nu vă violentăm 
conştiinţa, să daţi o declaraţie din care să rezulte că în vremurile 
acestea grele prin care trece ţara, ar fi bine ca toți Românii, 
indiferent de orientarea lor politică, să stea în jurul domnului 
Preşedinte (aşa îl numea pe dl.Maniu). Dacă dumneata dai 
această comunicare, vei trece sub protecția domnului preşedinte”. 
“Bine - am spus eu - dar domnul Maniu sub a cărui protecţie 
trece?”. Recunosc că răspunsul meu a fost puţin dur. El îmi spune 
mai departe: “DI.Preşedinte a trimis un mesaj lui Stalin”. 
Răspunsul meu a fost obraznic, şi-l regret şi azi: “Dacă Stalin n- 
a avut hârtie, s-a folosit de el. Domnule Boilă, pe Stalin nu-l 
interesează ce scrie sau ce gândeşte dl.Maniu'”. “Dumneata - 
zice dI.Boilă - crezi că nenorociţii ăştia vor conduce ţara?” 
(tocmai atunci treceau într-adevăr pe stradă şi strigau lozinci, 
nişte... nu ştiu cum să-i numesc: oameni fără prea sigură meserie). 
Eu îi răspund însă: “Da, aceştia, căci aceştia sunt oamenii lui 
Stalin, nu dl.Maniu, dumneata sau eu”. 


* Canalul Dunăre-Marea Neagră din Dobrogea, cunoscut şi sub numele de 
“CANALUL MORȚII”, lucrare faraonică, având ca rol primordial exterminarea 
deţinuţilor politici şi care trebuia să devină ”cimitirul reacţiunii”. după chiar 
spusele călăului Gheorghe Gheorghiu-Dej... : 
122 


Boilă continuă mai departe: “Dumne 
Noi avem legături strânse cu englezii Şi am 
Boilă - îi-răspund eu -, aţi citit poezia De 
început să se enerveze Şi-mi spune: “Sia 
legătură are?”. “Domnule Boilă, când ero 
de romani şi berbecii lor băteau în cetăţii 
sus, romanii bat în cetăți>>. Englezii Şi americanii sunt 
Uite cum defilează Ivan! Şi pe ăsta nu-l maj see i sn 
Europa”. "Aşa vezi dumneata lucrurile?*? - îmi if d 
“Da - îi răspund -, mergeţi acasă şi vă faceţi bagajul. ne Ce 
în puşcărie şi acolo, ca doi ardeleni, avem timp să băsădim “Nu 
pot să ştiu ce gândea când ne-am despărţit, dar ca să vezi şi să î 
crezi, ne-am întâlnit în faimoasa puşcărie “Ghencea”. la ăr d 
triere a politicilor din ţară. S-a repezit la mine -eu nu îndrăznea, 
aşa ceva, dânsul era mai în vârstă faţă de mine, fusese directorul 
presei naţional-ţărăniste, pe când subsemnatul doar un luptător- 
m-a sărutat şi mi-a zis: “Dacă voi fi vreodată liber şi voi putea să 
scriu, voi scrie cum ai despicat dumneata viitorul şi cum l-am 
văzut noi, un partid cu dl. Preşedinte Maniu”. 
Ulterior am auzit că a decedat, nu ştiu când şi unde. Nu 
e nevoie să vă mai scriu eu alte binefaceri comuniste, căci ştiţi şi 
voi, dragi cititori, rezultatul când vă duceați după o pâine la 
magazin sau un litru de lapte, în bogata şi frumoasa noastră Ţară! 
„S-au ars cărțile lui Eminescu, Goga, Coşbuc şi alții, şi 
s-a trimis maculatura insalubră a ucenicului de cizmar la toate 
bibliotecile din țară, spre ruşinea atâtor intelectuali “spălați”, 
care l-au elogiat! 


atanu citeşti ziarele? 
ericanii”, “Domnule 
cebal către Popor? A 
Ir că am Citit-o, dar ce 
ul Rege era înconjurat 
e lui, a zis: <<Zeii sunt 


ÎNCHISORILE COMUNISTE 


Despre Canal a scris şi ing. Tache Funda nişte articole de 
ziar. Chiar să nu fi scris, întrucât eu n-am fost la Canal, las'să facă 
acest lucru pe aceia care au trăit tragedia Canalului. 

Din multele închisori prin care am trecut, scriu numai 
despre câteva. 

Am fost ridicat din comuna mea, Vurpăr, şi dus la 
Securitate, unde un ofițer s-a uitat la mine şi a zis: Tu nu eşti rău, 
mă! Eşti harnic?”. N-am spus nimic. “Te duci la lucru numai 60 
de luni”. Pedeapsa se dădea în luni. De la Securitate am fost 
transportat la penitenciar, iar de acolo în lagărul de la Ghencea, 
unde am fost triaţi şi subsemnatul a fost trimis să lucreze la câmp. 
Toamna am fost expediaţi la penitenciarul de la Galaţi, unde 
trona ca director vestitul Maromet, la origine ture sau Dumnezeu 
ştie, numai român nu. Am fost repartizaţi într-o cameră mai mare, 
104 inşi. Ne culcam pe podine şi aveam vreo 6-7 tinete. Cei care 
nu ştiţi, vă informez că erau un fel de ciubăraşe unde ne făceam 
necesităţile biologice. Când se umpleau. curgea urina pe sub noi. 
Vă puteţi imagina cum miroase urina după 2-3 zile, şi noi eram 
oameni, nu animale: medici. doctori în filozofie sau matematici, 
licenţiaţi, avocaţi, muncitori, ţărani, etc. Şi unei dobitoace îi scoţi 
gunoiul şi îi aşterni paie curate, dar la un om! Ţin să specific că 
nu încăpeam în spaţiul acela, aşa că hârdaiele de murdărie nefiind 
cu nimic separate de noi, îţi făceai neputinţele biologice lângă 
capul unui suflet de om; le mai făceam noaptea, când oamenii se 
culcau. Cred că infernul lui Dante era un rai. Într-o zi s-a găsit la 


124 


e “AO 


--—-—--—_— 


„ercheziţie - căci în fiecare zi ni se făcea percheziţie - u 
A fost informat Maromet, care a venit şi a dat sentinta E sii 
rău): “La ăştia nu le daţi de mâncare azi, mâine şi catia âit 
vom mai vedea”. Eu, care eram veteran în domeniul pinscăcii| i 
nu am putut crede că, dacă se găseşte un cuțit la o persoană ate 
fi pedepsită [0) colectivitate de 103 oameni, dar la ip j 
imposibilul. posibil. Trei zile n-am primit absolut nici o rai 
După aceasta, ne-au aşezat în celule. Eram doi români. şi doi 
unguri. Masa, pe bază de varză: varză hidratată. | 

Dacă gospodinele n-au citit în Cartea de bucate a Sandei 
Marin. le informez eu: se taie varza mărunt, se pune în bute. sare 
cât de multă. şi se bate cu maiul sau cu un lemn gros. tot aşa. până 
se umple butea... 

Seara. mai ales când primeam varza. care nu conţinea 
nici un fel de nutremânt - dar sare avea destulă -. îți venea pe gât. 
în gură. şi-ţi producea o salivă care îţi ardea toată gura. Noaptea, 
dacă ai fi avut vreo lamă sau vreun cuțit. ţi-ai fi desfăcut burta. 
atât era de atroce senzaţia. Intr-o noapte. un gardian care avea 
suflet. deschide vizeta* şi ne zice: “Fraţilor, să nu mă spuneţi. că 
primesc 20 ani de temniţă. vin să vă aduc puțină apă'"**. A venit 
cu o stropitoare, a băgat pe vizetă gura stropitoarei, evident fără 
sâtiță, şi primul. un ungur, a băutaproape jumătate din stropitoare. 
Miliţianul i-a spus: “Omule, vei muri”. Răspunsul: “Asta şi 
vreau”. “Bine - a zis milițianul - dar de unde pot să vă mai aduc 
apă? Eu am crezut că voi astâmpăra setea la toți”. Era imposibil 
ca bietul om să ne poată ajuta pe toţi. 

Dacă ploua cumva afară, era ceva de nedescris. Să auzi 
stropii de ploaie şi ţie să-ți ardă măruntaiele! Am citit undeva că 
unor deţinuţi. în China, li se punea un butoi cu apă deasupra 
capului, erau raşi în cap şi, picătură după picătură, apa din butoi 
era lăsată să se prelingă în capul nenorocitului om; după câteva 
zile, omul înnebunea. Aşa era şi la noi în penitenciar, să n-ai strop 
de apă. 

Tot din comuna mea, Vurpăr, am fost ridicat într-o Luni 
de două maşini încărcate cu securişti şi dus la Securitatea din 
Sibiu. Am fost dus în pivniță. Cum era această nouă locuinţă a 
ÎTI ca e Se St 


* Ce î e : . Ti = la sob: ri a 
Ce e vizeta? O porțiune mică. cum ar putea fi uşa de la sobă, prin care 
gardienii inspectează celula şi ţi se introduce mâncarea... pată 
Wera voie să avem strop de apă în celulă; primeam numai când ni se serve 
Masa. 


125 


mea”? Şi azi se poate vedea. Avea o uşă de brad de circa 5 cm. 
grosime. Se încuia pe dinafară, cu lacăt, nu cu cheie. Era mai mult 
decât beznă, nu vedeai absolut nimic. Când m-am văzut înăuntru, 
am început să păşesc cu mare grijă, ca să nu calc pe vreun şobolan 
mort. Nu era, căci cred că nu putea trăi acolo o ființă omenească 
sau vreun animal. Am pipăit pereţii: erau - nu umezi - ci cu ceva 
vâscos pe ei. Am dat de un pat; erau patru picioare şi deasupra o 
uşă de la un coteț de găini. M-am aşezat pe pat şi am vărsat, cred, 
un lighean de lacrimi. Nu că am fost introdus acolo, ci datorită 
faptului că tatăl meu îşi pierduse vederea și mă gândeam la 
chinuita lui viață; nu cred că există durere mai mare decât să 
n-ai lumina ochilor. Oare puteţi crede ce scriu? Am stat pe pat 
până seara. La schimbul de seară se deschide, încet, lacătul şi 
securistul plutonier mă întreabă: “Cum te cheamă?”. Tot încet îi 
spun: “Dumitru Banea”. “Aici vei muri! - îmi spune el; dar am 
auzit că ai făcut la mulţi bine; poate îmi vei face şi mie într-o zi. 
Şi să mănânci, că de nu, mori!'”. Credeam că îşi bate joc de mine. 
Nu! A avut grijă de mine ca un frate, altfel nu mai citeaţi 
dumneavoastră ceea ce scriu astăzi. Am stat 67 (şaizeci şi şapte) 
de zile în acel beci nenorocit. Acolo te urinai, nu deranjai 
securistul să te scoată la W.C., numai pentru alte necesități 
biologice. Nu pot să ştiu, după câte zile n-am mai putut mişca 
mâna stângă decât foarte puţin. Când era de serviciu şi când 
putea, mă scotea plutonierul noaptea de “mâncam” aer. Ridica pe 
- jumătate uşa pe care se ieşea afară din subsol şi eu veneam pe 
trepte, cred că înțelegeți cum era. Intr-o noapte“, un ofiţer venit 
să ducă sus la anchetă un deţinut, era cât pe-aci să ne prindă. 
Plutonierul m-a tras repede jos. “Ce-i cu ăsta?” - a întrebat 
ofițerul. “A spus să-l scot la W.C.”. “Du-l la loc, să nu-l mai 
scoți!”. Mâncarea era foarte slabă, dar eu primeam gamela 
aproape plină, bineînţeles când pica de serviciu plutonierul meu. 
După trecerea a 60 de zile, situaţia mea s-a înrăutățit. În a şaizeci 
şi şaptea zi, nu mai puteam vorbi decât foarte greu; şi ce era mal 
rău, nu mai puteam răsufla, ci horcăiam încet. M-am rugat (era 
tot el de serviciu) să mă scoată la medic. Să mergi la medic era 
ceva, cum să zic, o favoare prea mare; totuşi, a venit şi m-a dus 
la doctor. Când am ajuns în biroul elegant, cu ferestre mari, am 


* Anchetau numai noaptea; cum anchetau, vor scrie alții. Eu n-am fost torturat; 
dar fiind dus în camera de tortură. nu ştiu, nu-mi explic ce m-a făcut să ZIC: 
“Incepeţi!”. S-au uitat la mine şi m-au dus înapoi... 

126 


a OS 


îi 


rămas statuie. Intâi, eu veneam din infern în vi 
era de unde veneam. Miroseam îngrozitor sic 
Doctorul era un cunoscut, dar îl păzeau do; secu 
ceva nu i-a fost dat să vadă în viaţa lui. Deşi eu p 
atunci parcă mi s-au cimentat şi lacrimile. Arăt 
preistoric, ci ca unul Venit din altă lume. 

„M-am aşezat în fața medicului, să nu mă vadă la față 
securiştii, şi i-am arătat cu mâna dreaptă spre plămâni (stâ i 
n-o puteam ridica aşa sus). Din ochi şi mişcând puţin tipi 
mi-a făcut semn că nu. A vorbit apoi doctorul că-mi dă n te 
frecţii, vitamine puternice şi eficace. Eu, cât de încet pica 
vorbi, i-am Spus că n-are cine îmi face frecţii. Doctorul 
văzându-mă în starea gravă în care mă aflam Şi la gândul că poate 
ne mai vedem în Viaţă sau având o scânteie din Dumnezeu în e] 
a încercat să mă ajute. Poate că şi securiştii, văzându-mă în ce hal 
eram, căci un om cât ar fi de păcătos are şi o părticică bună în el 
(deşi nu-mi vine să cred că ei auzeau), ci cred că tot doctorul 
m-a ajutat. La zece minute după ce am fost dus în iad şi mă 
gândeam cu groază că mi-ar trebui o lumânare să mi-o aprind 
singur, lăsându-mă în paza Celui peste noi, aud lacătul. Am fost 
scos şi dus într-o - s-o numim - celulă, unde-şi ducea amarul 
dr.Stavrescu, fiul generalului comandant de armată Stavrescu. În 
loc de geam, aveam o scândurică pusă oblic şi ne venea puţină 
lumină de la un bec îndepărtat. Crede-mă, frate, că nici să fi fost 
la Athence Palace în Bucureşti şi nu mă simțeam aşa bine ca în 
celula aceea “revărsată” de lumină, după atâtea zile petrecute în 
intunericul absolut din pivniţă. 

O mică informaţie de la dr.Stavrescu cum se arestau 
atunci oamenii. 

“Intr-o seară - îmi spune el - vin la mine doi tipi şi-mi 
spun că-mi aduc o scrisoare. O iau şi opun în buzunar, dar trebuia 
să merg la W.C. Când revin în cameră, alți doi tipi care-mi spun: 
Sunteţi arestat, faceți parte din Sumanele Negre *. Aţi primit 
acum 0 circulară, nu puteți nega, avem martori!>>. Am scos 
Scrisoarea nedesfăcută şi le-am înapoiat-o. S-au uitat unul la altul 
ȘI au plecat. Trucul lor nu s-a prins...” a În ca 

Au revenit după alte zile alții şi l-au invitat să dea o mică 
declaraţie! aceasta era formula: şi “declarația” ținea zece, 
douăzeci de ani... 


+ P , i Îş 
O organizaţie care aparţinea de luliu Maniu... 127 


ță, căci mormânt 
plin de mucegai. 
rişti. Cred că aşa 
lâng foarte uşor, 
am, nu ca un om 


Am văzut la TV cum se plânge d.Iliescu că a fost mereu 
urmărit de Securitate. lată cum îşi pierde un om, pe care îl 
apreciam, toată omenia. A fost el un anişor, numai un anişor în 
mâinile celor dintr'un partid ca al dumnealui? Oare ştie el ce 
înseamnă izolarea, care nu se dădea decât foarte rareori 3 zile, 
începând de obicei de la 8 zile în sus? Nu doresc nimănui să 
ajungă acolo. lată, i-o descriu. De ce te trimeteau la izolare? Dacă 
se găsea un ăc la tine, era grav; dacă se găsea o mină de creion, 
era ceva foarte, foarte grav; dacă se găsea un chibrit sau un muc 
de țigară, la izolare; sau dacă vorbeai ceva mai tare în celulă; sau 
ce-am păţit personal: mi s-a spus că nu eram în celulă, că nu 
m-au văzut! Aţi mai auzit aşa ceva! Oare unde eram? Și m-au 
trimis la izolare. De la izolare câteodată se ajungea la spital, iar 
de acolo te îmbălsămau în cutii(mai bine zis îţi făceau casa 
mortuară din cutii de marmeladă) şi luai drumul fără de întoarcere, 
la groapa comună: ziceau securiştii dumnealui, că doar nu erau 
ai mei: *o pâine mai puţin...” 

Ştie domnul Iliescu, care a fost “foarte prigonit”: a fost 
numai ministru, numai secretar de partid, conducătorul unor 
judeţe şi apoi şef la Ape, cum te duceau în celulele izolării cu 
mantaua în cap?! Acolo îţi făceau o percheziţie corporală, să nu 
ai cumva o flanea sau izmeană dublă (acelea le lăsai la uşă); te 
“pofteau” înăuntru, celula era cu ciment pe jos, bineînţeles fără 
sobă. numai tineta de murdărie fără capac.Ca nu cumva să îţi fie 
cald. chiar şi în luna Februarie aruncau o găleată de apă pe 
ciment. Te învârteai, săreai un ceas, rareori mai mult, şi te aşezai 
uşor- să nu spargi cimentul - şi înlemneai. Seara, altă bucurie! Ţi 
se dădea o pătură. Ce fel de pătură? Reforme de la armată, ca la 
cai. Eu, care de abia îmi mişcam mâna stângă, am împăturit 
sfertul acela de pătură şi m-am aşezat tot în dungă, pe mâna 
bolnavă, acoperind-o pe cealaltă, că dacă mă voi elibera săam cel 
puțin o mână sănătoasă. Ştie dl.Iliescu, care a fost “aşa de 
prigonit”, că ani de zile ni s-au dat 65, nu 75 de grame de pâine 
pe zi? V-am văzut la televizor şi au văzut toți cei care au deschis 
televizoarele, când aţi ieşit cu dl.Roman de la biserica unde se 
oficia slujba pentru cei căzuţi ca să ajungeţi unde sunteţi, cum 
râdeaţi în stradă ca de un banc bun. Să nu credeţi cumva că vă 
acuz fiindcă ţin cu vreun partid; absolut cu nici unul. Eu cunosc 
partidele şi nici nu fac propagandă contra lor. Ştiu că pe tineretul 
acestei țări îl duceţi cum vreţi, fiindcă el nu ştie ce-i democraţia. 


128 


i 


DO RR 


dar demogogia! 

Într-o noapte m-am trezit, d-le Iliescu 

zicând: “Pâine!”... aa 

Atunci să spui că ai suferit, d-le Iliescu. si nic: Sa 

poate suferința a dat-o Cel de sus pentru a ne îi e atlncis că 

Un coleg de muncă cu care lucram împreună A ala 

“Independenţa”, iată ce mi-a declarat: Iitofia 
“Eram tânăr, d-le Banea, n-am ştiut de Maniu. de Brăti 

de Codreni. copil sărac din Răşinari.Când a apărut Frontul 

Plugarilor. apoi Partidul Comunist, nu numai că m-am alura 

dar eram în stare să mă lupt cu oricine pentru p.c.r. Azi mă 

îngrozesc unde au adus ai mei ţara şi am ajuns acum. matur să 

judec că dacă la comitetul central al p.c.r. ai mai putea pătrunde 
să pui gaz pe ei, să le dai foc. şi Bunul Dumnezeu te iartă”. 


ȘI m-am auzit 


c9- 
Acuzat, martor, apărător 


|! 
|> 
|: 
E 
| E 
Ş: 


ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE DIN ŢARĂ 
(şi, Doamne, multe erau şi pline stup!) 


Toate temniţele din lume au fost făcute pentru criminali, 
borfaşi, hoţi şi pentru cei certaţi cu legile țării respective. Sigur 
că aceştia nu erau tratați ca la hotel, pedeapsa cea mai grea fiind 
privarea de libertate, încolo- cărți, reviste, țigări, masă omenească, 
pachete, legături cu familia, etc., etc. 

La noi, acestetemniţe au fost pentru exterminarea omului. 
Orice mijloc bestial experimentat pe trupul lui era permis, plus 
orice schingiuire. Oare va putea cineva, se va naşte scriitorul care 
să poată descrie, viu, starea sufletească a osânditului pe viață care 
se zbătea pe ciment, la izolare, fără cea mai mică haină de ajutor 
la corpul îngheţat şi care era băgat acolo aproape întotdeauna 
nevinovat? V-am dat mai înainte exemplul meu personal de felul 
cum am fost introdus la izolare şi motivul pentru care mi s-a 
administrat această izolare: cică “nu am fost în celulă”. Răspunsul 
meu -absolut autentic: “Unde am putut fi, trăzni-v-ar Dumnezeu!. 
Aşa aţi făcut şi cu Stalin, i-aţi ridicat statui şi în cătune, şi acum 
nu-l lăsaţi nici în mormânt!”. “Gura, banditule! Te învăţ eu!?. 

De unde curajul la noi, în acest infern comunist? Cred că 
puterea credinţei, şi numai ea, ne da curajul de a suporta şi 
chinurile şi moartea, senini. 

Eram în depozitul Securităţii, la Codlea. Afară, la aer, 
din celula cu zece deţinuţi, ne scoteau foarte rar. Justificarea: 
“n-am personal, e ploaie, avem şedinţă”, etc., etc. În țarcul în care 
ne plimbam, deşi din aceeaşi celulă, trebuia să mergem cu capul 
in Jos, cu mâinile la spate, fără o vorbă. Într-o zi, gardianul din 


130 


turelă ne-a strigat: “Nu e voie dezbrăcați!?, Să punem cămă ile 
penoi. l-am strigat: Nu, mă, nu execut ordinul tău: ne ţineţi săle 
o săptămână în coteț 10-12 inşi şi când ne scoateţi vreau, dacă 
e soare, să stau zece minute fără cămaşă să vină razele peste mine 
dacă nu-s tuberculos; dacă-s tuberculos stau îmbrăcat să nu crăp 
să crăpaţi voi. A fluierat ŞI imediat a venit un ofiţer cu gcalați 
după el. ofiţerul cu pistolul în mână și trupa cu armele. Am 
refuzat să iau cămaşa, am spus cele de mai sus și am adăuoat: 
“Trageţi, mă!”. Gestul meu i-a pus pe gânduri şi. culmea. fai 
pățit nimic. Dar numai eu ştiu cât am tremurat câteva zile când 
se deschidea celula, fiindcă “voi n-aţi fost cu noi în celulă”. cum 
spune poezia prof.Radu Gyr! 

Bunul meu prieten, dr.Sandu Barbu, a fost dus să spele 
W.C.-ul. A spus: *Să-l spălaţi voi. analfabeţilor, eu sunt medic!”. 
Nu l-a costat mult această atitudine - citiţi, vă rog. bine: a fost 
dezbrăcat. numai în cămaşă şi indispensabili, fără căciulă, băgat 
într-o gheretă de:scânduri şi ținut în zăpadă 3 zile şi 3 nopți. apoi 
mereu la izolare. câte 10 zile!* 

Eram parcă legaţi, patru fraţi de cruce. dr.Barbu, studentul 
N.Corcodel, lon Cândea din com.Sărata, jud.Făgăraș, Mitu Banea. 
Am hotărât să luăm calea codrului, în Munţii Făgăraşului. Nu 
puteam admite regimul bestial comunist. Decât temniţa, mai bine 
moartea! Am plecat în munţi. Ne-a plouat 2 zile şi 2 nopţi, ploi 
de munte... N-am putut face adăpost, nici n-am găsit o grotă. 
Ne-am întors în Sărata, urmând să ne întâlnim din nou. Soarta a 
vrutaltfel. lon Cândea a fost împuşcat groaznic: o vecină l-a părit 
Securităţii. Aceştia au înconjurat: tot, s-au suit pe gardurile 
grădinii. prin pomi, pe şură. El se afla în casă, a simțit şi a fugit 
să pună mâna pe-armă. leşind din casă, au tras în el ca la asediul 
unei cetăți. A căzut într-o baltă de sânge, ciuruit de gloanţe. O, 
femeie trădătoare, cu ce te-ai ales? Ai luat viaţa unui biet român! 
Doamne, ce viteaz era Onu Candii, cum îi ziceam noi! Un bun 
român a zis (nu citiţi cuvintele la adresa mea): “Dacăar fi numai 
9 sută ca dl.Candea şi M.Banea, răzbim comunismul”. 

_„ Corcodela plecat în Germania, despre dr. Barbu am seris 
ma! sus ce s-a întâmplat cu el, iar subsemnatul... deapăn aceste 
triste amintiri. 

. Ne apropiam de procesul meu de la Braşov. 
infirmeria penitenciarului Codlea, cu başmufiiul 


? După eliberare şi-a pierdut minţile. 131 


Mă aflam la 
(episcopul) 


OO 


turcilor din Dobrogea. Am fost transportați cu duba mai mulți 
inşi. dar pe mine mă judecau separat. Ajunşi la Tribunalul din 
Braşov, duba a tras în aşa fel încât să nu fim văzuţi, noi, bandiții, 
de nimeni. Sora mea, Livia Petraşcu - care a făcut şi ea 7 ani 
necondamnată, lăsând doi copii mici, mici, singuri-singurei în 
miez de noapte - cunoştea toate şmecheriile Securității şi a aflat 
o'uşă prin care ne puteam vedea. Când am trecut pe un coridor 
dosnic. am văzut-o cu muma mea. Nu o vedeam, dar a ciocănit în 
geam şi am întors capul: escorta m-a observat: “Banea, de ce te 
uiţi, ştii că nu-i permis!” Sora mea, Livia, era frumoasă, privirea 
ei senină şi plină de dragostea luminat faţa mea, dar mama... mai 
bine n-o vedeam... mi-a răvăşit tot ce aveam bun în mine, 
pârbovită de spate. cu figura, iartă-mă Doamne, de Cristrăstignit! 
Doamne. Bunule: pe noi, care am vrut, nesiliţi de nimeni, să 
mergem pe drumul Căpitanului. pe drumul jertfei supreme. 
pedepseşte-ne. dar ai milă deea! Primul ei copil. doctor şi avocat, 
împuşcat la închisoarea Râmnicu Sărat. cu hainele făcute de ea, 
căci fratele a umblat întotdeauna în costum naţional; bărbatul 
Liviei. prof.Nicolae Petraşcu. condamnat la muncă silnică pe 
viață: eu în temniţă, copiii Liviei rămaşi să-i crească ea, cu 18 lei 
pensie de la colhoz: sora cea mică, Ancuţa, farmacistă, aşezată şi 
ea în temniţă. Tatăl meu, orb, au venit securiştii după el, dar 
primarul comunei, îngrozit de tragedia familiei; le dă următorul 
sfat: “Nu-l puteţi ridica fiindcă n-are vedere”. Securiştii spun: 
“Mai sunt orbi în celule”. “Dar până acolo, cum îl duceți?”. “Şi 
nu vede deloc?”- întreabă ei. “Nu!”- răspunde primarul; şi aşa a 
scăpat tatăl meu. Într-adevăr, nu vedea. > 

Intrebarea securistului m-a făcut să uit că sunt om. În 
orice împrejurare se va afla un om, să nu-l'stăpânească ura; eu 
n-am putut; am zbierat: “M-am uitat, ticălosule, să văd pe mama 
care mi-a dat viață; voi n-aveţi nici mame, trăzni-v-ar 
Dumnezeu!..:” şi nu-mi aduc aminte ce a mai ieşit din gura mea, 
fără judecată. M-a pus în cătuşe şi m-a dus în dubă. 

N-au trecut 10 minute şi mă trezesc în dubă cu Virgil 
Mateiaş, fostul perfect legionar din jud.Făgăraş. Securiştii mă 
dezleagă de o cătuşă şi-l agaţă de mine. Eram buni prieteni: “Ce 
ai făcut Fişpane - aşa le zicea la prefecți pe timpul ungurilor - de 
te-au adus să-mi ţii de urît?”.““Am fost la W.C., măi Mitule, şi am 
zis: daţi-mi hârtie sămă şterg la c..., că ziceţi că sunteţi civilizaţi!”. 
Am fost duşi amândoi în coridor, unde erau birourile procurorilor 
132 


i 


militari; am intrat la cel dintâi procuror Şi l-am întrebat: “C 
suntem noi, domnule procuror, hoţi de cai, criminali găinari de 
ne-au pus în cătuşe?”. “Dar ce au cătuşele, măi ovar ă TI 
“Au vrut să evadeze” - răspunde analfabetul de miliţian aa 
luat şi noi în “tromboneală”, mai ales Mateiaş, că era bun jurist, 
dar procurorul a spus: “Eu nu vi le-am pus, nici nu vi le iau”. Am 
ieşit afară din cabinet şi am zbierat din nou; n-am făcut uz de 
cuvinte academice. lese Preşedintele. Tribunalului Militar şi 
după discuţii, am fost uşuraţi de brăţările de la mâini. 

Ce urmează: les doi ţărani, din comuna Mândra 
Făgăraşului. din cabinetul unui procuror militar. iar escorta le 
ordonă: “Faţa la perete şi mâinile sus, executarea!” Eu, văzând 
scena. aceasta, mă revolt din nou şi întreb; “Ce aţi făcut, măi 
fraţilor. de v-au pus cu mâinile spre cer?” “Domnule - răspunde 
unul din ţărani - ne-au bătut jandarmii până n-am mai ştiut de noi 
şi ne-au pus să iscălim nişte procese contra lui Dan din satul 
nostru*. Numai acum, când am auzit ce a scris Şefu', băgăm omul 
la puşcărie (el era băgat de vreo-8 ani. dar urma procesul). şi ne 
este frică, că avem-copii şi ne bate Dumnezeu!” “Să nu iscăliți. 
fraţilor, ţineţi-vă bine, că n-au ce vă face!”. Escorta a spus să-mi 
țin gura; eu amzis: “Taci tu, mătrogloditule!” şi după vreo câteva 
ore au scăpat oamenii şi s-au dus acasă. 

Ce curat e sufletul ţăranului şi cum se teme el de 
Dumnezeu! Şi la temniţă au fost superiori ţăranii; ei au fostmodel 
de comportament în faţa bestiilor. A 

Am intrat la proces seara târziu. Încadrarea era de la 3 la 
15 ani - “fascizarea ţării”. E adevărat, am prins un climat politic 
favorabil, se credea că mergem spre destindere. M-am apărat 
foarte concis şi am răsturnat orice acuzaţie. Se găsea în dosarul 
făcut la Securitate. un manifest al meu făcut la 20 de ani, în care 
Spuncam între altele: “Priviţi la moţul care cerşeşte o traistă de 
mălai în ţara cea mai bogată din lume. Priviţi la muncitorul cu fața 
suptă de mizerie...” Cum pot fi acuzat eu; fiu de țăran român, de 
fascizarea țării, cu astfel de gânduri? Lupta mea întreagă e pentru 
muncitorul necăjit şi bietul țăran care, neavând unelte moderne 
să-şi lucreze pământul, să aducă rod superior, să ducăo viaţă mai 
luminată, trăieşte în aşa mizerie, de multe ori n-are banii necesari 


i Şeful legionar Dan din Mândra era cel mai bun gospodar din sat şi cel Ti 
Iubit. A cumpărat două garnituri de treierat cereale şi a girat cu averea lui 


Pentru ele: şi nu le-a ţinut el. ci tot satul era proprietar. 133 


TPI ED PI pa 97 pap 


i 
j 
Ş: 


veni st 


pentru petrol şi un pac de tabac. La 12 noapteasedă sentinţa. Sunt 
condamnat la trei ani închisoare. Eu făcusem deja trei ani Şi 
jumătate. Preşedintele completului îmi spune: “Banea, ai stat 
destul în închisoare; uite, acum (era miezul nopții) stau şi am dat 
ordin să se bată sentința la maşină; o voi da escortei. ca dimineaţă 
să fii liber”. 

Acum să vedeţi ce urmează. Ajung pe la unu noaptea la 
infirmeria închisorii Codlea. Başmuftiul mă întreabă: “Banea, 
dragul meu, cum a mers procesul? Eu m-am rugat toată ziua lui 
Allah şi Mahomed să scapi”. “Vă mulțumesc mult, Başmuftiule, 
şi eu am rugat pe Mântuitorul nostru. Şi iată, am scăpat!”. Zicând 
acestea, bătrânul episcop m-a îmbrățișat. 

Dimineaţa sunt chemat la cancelarie, unde mi se dă foaia 
de eliberare şi boarfele ce le aveam la magazie, şi pe-aici ţi-e 
drumul, Mitule! Odată cu mine a mai fost pus în libertate alt 
“bandit”. judecat la altă secție. Îl întreb: “De unde eşti??. “Din 
Braşov” - îmi răspunde omul. Mă bătea gândul să mere la Braşov, 
unde aveam un nepot, să-mi dea ceva lei. căci de mă băteai trei 
zile nu sărea leul din buzunar, să pot merge până la Sibiu, să nu 
călătoresc clandestin; eram eu “bandit”, dar nu şi infractor. Dar, 
ce să vezi, vine un ofiţer fuga şi-l întreabă pe braşovean: “Cum 
te numeşti?”. Acesta îşi spune numele (nu-mi mai amintesc cum 
îl chema) şi la auzul numelui acestuia, se întoarce către mine: 
“Dar tu?”. “Mitu Banea'- răspund. “Vino înapoi, ai fost eliberat 
din greşeală...” Să nu mai lungim povestea. în cinci minute am 
fostcu încarcerarea în regulă şi din nou la infirmerie cu Başmuftiul. 
Cine spune că în România comunistă exista cea mai mică 
legalitate. minte. La vederea mea; Başmulfitiul zice: “Ezus Maria, 
asta numai la România merge!” 

Mă hotărăsc să înfrunt cu demnitate această 
nemaipomenită batjocură comunistă la adresa unei ființe umane. 
Am bătut în uşă să vină medicul: era un om cu suficientă 
înțelegere. Dar ce putea el face? Fiind la infirmerie, a venit, l-am 
avertizat că intru în greva foamei şi-l rog să nu mă alimenteze 
artificial, că voi face un act necugetat. Fiind numai amândoi în 
fața uşii infirmeriei, am înțeles că mă va ajuta. A raportat 
conducerii închisorii. Era obligat omul. M-am trezit cu directorul 
şi adjunctul: “Ce, faci iar scandal, unde te trezeşti?!” “Nu-mi 
răcesc gura cu nişte temniceri!” - îi răspund. Au plecat. La cel 
mult un sfert de oră, intră iar cei doi, împreună cu un căpitan; 
134 


..— ———— 


într-o uniformă necunoscută mie. Mi se adresează: “Stii cine 
sunt?”. Răspund CIUSHlzi Nu!”.*Gradele şi uniforma mea nu-ți 
spun nimic? „Nut “răspund din nou. “Sunt procuror militar”. 
Ce-i răspund: “Domnule, dacă vă iau de gât şi mă îmbrac eu cu 
hainele şi galoanele dumneavoastră, sunt procuror militar? Să 
zicem că dumneavoastră, într-adevăr, aveţi această funcție 
respectuos vă întreb: de ce nu arestați pe aceşti domni (directorul 
şi adjunctul) pentru abuz şi sechestrare de persoană? Domnule 
magistrat, astă noapte, Tribunalul Poporului nu numai că dă o 
sentinţă de condamnare de trei ani, şi eu am făcut deja trei ani şi 
şase luni, dar dă dispoziţie să se bată la maşină sentinţa, să nu mai 
stau nici un ceas în temniță; vă râd şi curcile, domnule procuror!?”. 
EI, procurorul, insistă şi-mi spune că eu sunt cu un picior afară 
din temniţă, dar îi răspund: “Până la anii mei n-am auzit că un om 
poate fi în postura aceasta!”. “Crede-mă, vei fi liber!”. “Nu. 
domnule procuror, nu ne putem târgui ca lăcătarii când vând un 
cal. unul dă, altul lasă! Cum justificaţi abuzul ce se face, de 
aruncare din nou după gratii a unui om liber?”. Nu mai ştia ce 
să-mi răspundă. Făgăduia mereu că voi fi pus în libertate. Bietul 
Başmuftiu mă ruga să accept târgul, el era indignat de acest 
procedeu murdar, mă vrea liber, dar şi să se despartă de mine îi 
părea rău. Am cedat; nici nu aveam ce face, căci un act necugetat 
mă aşeza legal din nou în celulă. 
Tot de la Codlea: 
Intr-o zi vine medicul închisorii, un sas bătrân şi fricos. 
Asistă la servirea mesei, arpacaş, dar aşa de slab că, cu submarinul 
de umblai prin gamelă să prinzi boabele, un fel de lipici pentru 
lipit afişe electorale sau reclame de film, şi nu găseai. 
S Eu, care aveam mâncărime de limbă, îl apostrofez: 
Cred că ai auzit de procesul criminalilor de război de la 
Niirnbere. Dacă aţi hotărât să ne ucideţi cu porcăria aceasta de 
mâncare şi cu gogonele fierte, pe încetul, sunteți de două ori 
criminali”. “Fă-i acte” - a zis doctorul. Am răspuns: “Ce acte 
să-mi facă, ori vreţi să mă daţi afară din închisoare?”. 
38 De la incident, la vreo lună, ce-mi spune din nou doctorul: 
In definitiv, ce vrei Banea să-ți fac, eşti numai piele şi os; n-am 
unde să-ți fac o injecție”. După perioada slăbirii totale, se umflau 
Pictoarele de nu mai puteai merge. Ofiţerul politic rapa 
aJutorul nostru cu medicamentul: să stea banditul o jumătate ce 


x e i S = i vi, 
oră pe pat întins, căci n-aveam voie 17 ore să stăm, chiar Si 
ă 3 


A 
Ș 
i 


intinşi pe pat. Dar cum proceda clasa muncitoare cu bandiții? Ce 
ne dicta “caraliul”: “Când ciocănesc în uşă, te întinzi pe pat, când 
ciocănese din nou, te scoli”. Pornea din capul coridorului şi 
mergea ciocănind. La terminare, bătea din nou: “Scularea”. Cred 
că sunteţi lămuriţi. cum se face şi la armată, culcat, sculat, 


In procesul de înaltă trădare al mareşalului Antonescu 
e adus martor şi generalul Petrovicescu, fost ministru legionar în 
ministerul de interne şi care fusese coleg de promoţie cu 
Antonescu. Ce-i spune mareşalul: *Petrovicescule, în privința 
voastră. a legionarilor, am greşit”. Răspunsul generalului C-tin 
Petrovicescu e prompt şi concis: “Acum nu se mai poate face 


EL] 


nimic, totul e pierdut!... 


0 ZE ea 


——.—.—.—— “e 


DISCUȚIE CU UN SECURIST 


Mă găseam în biroul unui securist, la Braşov. Din celulă 
te duceau totdeauna cu ochelari negri. Când suiai vreo treaptă, te 
loveai îngrozitor la picior, iar securiştii ziceau că nu vezi, eşti 
orb?! Securiştii nu erau niciodată în uniformă şi nu le ştiai oradul 
sau numele. În discuţiile avute, văzând căe atent la ce-i spuneam, 
am îndrăznit să ridic o problemă. “Domnule anchetator - i-am 
spus -. am citit o carte cu viața lui Dimitrov în Germania. Trăise 
sub nume fals şi era fugit din Bulgaria. Se plângea că nu are 
destule dulciuri în hrană (la închisoare), că i s-a pierdut un pachet 
din Bulgaria, că e împiedicat un avocat din Franţa să vină să-l 
apere, că nu-şi poate ridica banii de la bancă, să-şi îmbogăţească 
hrana”. 

EI, securistul, era atent şi zâmbea. Eu, încurajat de 
atitudinea lui, vorbesc mai departe: că nu ştiu de părinţii mei, 
trăiesc sau s-au dus într-o lume mai bună. că eu nu mă simt 
vinovat cu nimic, nu sunt fugit ca Dimitrov, ci sunt în ţara mea, 
că sunt anemiat total, de ce sunt tratat aşa? 

2 “Pentru că eşti bandit! Şi te asigur că von ni 
prin orice mijloace. Tuvreisăte asemeni cu Dimitrov? Nuam 
răspuns, ci cu un om”. “Vrei să te fac să ştii unde eşti?” - m-a 
ameninţat el. “Ştiu unde mă aflu - i-am răspuns - am Citit la 
poartă...” S-a uitat mirat la mine: “Ce ai citit la poartă. - Toţi 
care intraţi aici, lăsaţi orice speranță la poartă” - is Sete A 

Mă, tu nu eşti prost! Dacă mă duc acum la poartă, pe P 


: Ș Cata : 2 chisoare”. Eu. Care 
care-l trag înăuntru e pasibil de 10 ani închisoare”. Eu 
13 


om termina cuvoi 


aveam mâncărime la limbă, am zis: “Aşa aţi făcut legile...*“A 
mă! Să apărăm republica de bandiți, iar privitor la tine vei i edea 
în curând cât eşti de nevinovat”. Şi, spre durerea mea, am Văd 
că într-adevăr s-a ținut de cuvânt, deşi apărătoarea din oficiu 
(evreică şi membră de partid) a avut îndrăzneala să ceară achitarea 
mea, spunând că nu ea, ci legile Republicii mă absolvă d 
condamnare; şi am fost “achitat” cu 12 ani ruşine (scria în 
sentință: “închisoare corecțională”). Însă le-am tras chiulul i 
m-am corectat. 0 

| Azi, se miră unii când la un securist care a ridicat viaţa 
unui om, i se dau 18 ani. 


CD 


PITEȘTI 


Am'spus că nu voi serie despre Piteşti: las să scrie cei 
care au trecut pe acolo. căci mintea unui om normal nu poate 
înțelege “fenomenul Piteşti”. Am dat între timp de trei lucrări, 
apărute bineînţeles, în străinătate (Franţa, Spania, Canada). Eu 
am fost şi rămân pe poziţia ca să nu scrie nimeni despre ce s-a 
întâmplat la Piteşti. Cărţile care au apărut sunt scrise de oameni 
care au o altă pregătire intelectuală decât a subsemnatului 
“Bandit” (cum eram noi numiţi). In speranţa că veţi ajunge să 
citiți şi dumneavoastră aceste lucrări, fur o pagină, două, din 
Întoarcerea din infern* de L.Cârja sau Piteşti** de D.Bacu. 

Grozăviile Piteştiului se extind la Gherla, Canal şi alte 
închisori. Reeducarea forțată a deţinuţilor politici s-a început cu 
ajutorul studenţilor Țurcanu, Levinschi, Bogdanovici şi alții: 
totul s-a făcut şi pornit de la Nicolsky, evreul rus care de fapt 
conducea ministerul de interne român, colonelul Zeller şi alții. 
Ei, studenţii, pe propria piele au învățat metodele asiatice 
comuniste de distrugere fizică şi mai ales psihică. Trei mii de 
studenți au trecut prin “demascare”, au fost mutilați trupeşte şi 
sufleteşte, Actele bestiale au fost aplicate întâi pe pielea lor, iar 
apoi le-au aplicat ei fraţilor, poate mai îngrozitor. Să dăm un 
exemplu: cel care trebuia reeducat şi trecut prin demascare, era 
tras pe podină şi bătut toată ziua. Ceilalți deținuți, programați ŞI 
PE —OO——————————— 

* Intoarcerea din infern de lon Cârja. Vol. |. Editura “DACIA”, Madrid. 1970: 
Vol.I, Editura "ACȚIUNEA ROMÂNEASCĂ”. New York, 1972. iz 
*? Piteşti . de Dumitru Bacu. Ediţia I-a, Colecţia *DACOROMANIA - 
Madrid, 1963. 139 


ei pentru demascare în viitorul apropiat, erau la rându-le bătuţi 
o dată sau de două ori pe zi. Au fost oameni care au rezistat şi 
morții. Pe cel de pe podină se repezeau până la 8 inşi. În acest 
supliciu urina sânge, iar fecalele i se puneau în gamela cu hrană: 
să le consume şi gamela s-o spele cu limba. Mâncarea fierbinte 
de la hârdău trebuia s-o consume în felul următor: gamela se 
punea jos pe podină, iar el ghemuit ca un câine, în genunchi şi pe 
mâini, băga capul şi consuma lătura, arzându-şi buzele şi gura. 
Noaptea, durerile erau teribile şi nu aveai dreptul să întinzi o 
mână să-ţi alini rănile, căci erai imediat bătut peste fluierele 
picioarelor şi nu aveai dreptul să răcneşti. Mâinile trebuiau să fie 
încrucişate pe piept*, în alt fel erai lovit de cel care te avea în 
pază. Bătăile țineau până când omul devenea animal, devenea 
imun la bătăi şi fără suflet. Numai la Piteşti au fost omorâţi în 
chinuri 15 studenţi: după cinci luni. unul fiind dus la baie, a sărit 
în cap de la etaj pe scări, scăpând de iad, alții şi-au tăiat arterele, 
unii au înghiţit sticlă, etc. In cărțile pe care le veţi citi sunt date 
numele tuturor, facultăţile. părinţii, locul natal. lată ce se scrie 
într-una din paginile lucrării Pireşti de D.Bacu: ai 


"Ultima fază a demascării şi ultima lovitură era 


destrămarea studentului însuşi, făcută cu propria lui gură în faţă. 


intregii celule: în urma ei, studentul nu mai era capabil de o 
inițiativă, fie chiar simbolică, fiind în situaţia de a-i fi ruşine să 
se uite în interiorul lui, în propriul lui suflet, pe cure şi-l deforma 
intr-atâta, încât privindu-l, îl cuprindea' groaza. Era 
autobiografia”. : 

La altă pagină: 

“Multă vreme după demascare, în închisoarea Gherla, 
mergând într-o zi la baie, cu un grup de deţinuţi, am observat pe 
trupul unui tânăr nişte urme ciudate. Păreau un fel de brazde 
verticale trase de-a hingul spatelui. Cicatricile formate erau 
roşii şi hidoase. Am întrebat pe un Student pe care-l cunoscusem 
inainte şi care era de mai multă vreme în închisoarea Gherla 
dacă cunoştea cauza acestor deformări. ciudate. Mi-a spus: 
= < Este studentul de la Medicină din Cluj, Pop Cornel. Semnele 
de pe spatele lui sunt urme lăsate de demascări. A fost printre cei 
mai greu solicitaţi pentru că era una din speranţele grupării din 
piei să SE va ata PA 


* Și eu. care-am trecut prin Piteşti. şi azi când mă trezesc din somn. în ciuda 
mea. am mâinile pe piept: aşa trebuia să dormi şi la Securitate. iar obiceiul 
s-a înstăpânit în mine... 

140 


OO 


cure făcea parte a Pe chipul pr ietenului Se aşternu un nor de 
(pistele amestecul cu teamă. Trecuse şi el pe <<acolo>> şi, 
deşi fusese nun! > <guguştiuc>> (adică total inofensiv), orice 
vorbă despre Piteşti îl făcea Să se cutremure. Înzilele acelea Pop 
Cornel era considerat în inchisoarea Gherla ca unul dintre cei 
mai peric uloşi denunțători, folosit de directorul Goiciu mai ales 
în rândul cdeținuţilor de origine macedoneană, pentru că Pop 
avea dinainte de arestare 7) deosebită prietenie penru ei, pe care 
o specula acum în folosul comuniştilor. Astăzi, Pop Cornel nu 
mai trăieşte. Victimă şi călău pe rând, fără să vrea, afost tradus 
în fata unui Iribunal militar comunist din Bucureşti. judecat cu 
uşile închise şi condamnat la moarle de cei care l-au pus să 
schingiuiască, după ce l-au adus în stare de robol... 
Fiecare Sludent în parte are dramu lui şi eroismul său 
mul. Fiecare student în parte are vina lui. Inlănțuirea aceasta 
ciudală de vinovăție şi victorie: concomitent, constituie unul 
dintre cele mai rare aspecte ale problemelor etico-psihologice. 
Este oare vorba despre o metodă ştiinţifică operând în filozofia 
morală la răsturnarea şi anularea etosului uman? Sau afectează 
anul patologic? 
i aa Ca a poate fi dat transportul de studenţi din Cluj, 
în mare majoritate de la facultatea de drept. Au fost debareati în 
inchisoare pe data de 2 sau 9 Iulie 1950. Primre ei cațiva 
studenţi pe care i-am cunoscut ulterior. Glodeanu, Inocenţiu, 
Suciu Silviu, Hosu, Pâtea, etc. Au fost duşi in camera 4 spital 
(cameru de tortură). Nici nu li s-a lăsat timp să se odihnească, 
nici să culeagă. informaţiile obişnuite. Grupul a reacționat 
violent. S-au bătut ore întregi. Până la urmă, numărul cu mult 
mai mare al reeducatorilor a impus norma =eticei> > pe care 
0 apărau şi schingiuirile au fost la înălțimea cazului. Din cei 
patru pe care i-am cunoscut, trei aveau deja plămânii atinşi.. 
De ce n-am vrut eu să se scrie tragedia Piteştilor: Sala 
se ştie că oamenii au comis acte atât de degradante, ce nu poX i 
înțelese şi comise de un om ce aparține neamului  eălața 
încerc să justific, ci întăresc: nu! nu noi românii am uite as di 
bestialități, ci bestiile comunismului asiatic, iar cei, eta 
fost Ana Pauker, Burah Tescovici (alias Teohari E E eerUn 
işinevski, secuiul Vasile Luka, ete. Aveau ai Dulb&roei 
cu neamul nostru? Nici o atingere! lar Nicols . 4 tă al 
Zeller, Koller, străini total de neamul lui ja ră e 
adus şi aplicat bestialităţile asiatice la no! în o Mi 


D= 
POPA PRE lan EI URI N."4 


ia 


teapa e au UT pă 


COLABORAREA CU ANTONESCU 


După cele scrise mai sus; nu se poate pune în cumpănă 
cine pe cine a adus la guvern. Prin decret regal, Horia Sima a fost 
numit şefal Mişcării Legionare, iar statul a devenit “Stat Naţional- 
Legionar”. Se formează guvernul. Acest guvern este cu cei mai 
puţini miniştri de la 1918 încoace şi fiecare ministru legionar nu 
primea salariu decât 20.000 lei. în timp ce pe vremea celorlalte 
guvernări un simplu deputat avea 30.000 lei pe lună. lată miniştrii 
din scurta guvernare zisă legionară (de fapt n-a fost aşa; de aici 
a şi apărut ne înțelegerea între Mişcare şi Antonescu); şi nu ne-a 
fost ruşine cu ei, deşi Mişcarea a fost decimată de aproape toată 
elita ei, în frunte cu Căpitanul: N oii 


-Vice-Preşedinte al Consiliului de Miniştri - prof. Horia 
Sima; : 

- Ministru de Interne - General Constantin Petrovicescu, 
fostul Procuror General în procesul Gărzii de Fier din anul 1934: 


Procuror; 

- Ministru de Externe - diplomat Mihail R.Sturdza; 

- Ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor - 
prof.univ. sociolog Traian Brăileanu; 

- Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Ocrotirilor. Sociale = 
Vasile laşinschi; 

- Subsecretar de Stat la Ministerul Finanţelor pentru 
Inventarul Avuţiilor Publice - prof.univ. lon Protopopescu; 
142 


- Secretar la Ministerul de Interne - Dr.Victor Biriş, fost 


a 


- Subsecretar de Stat la Economie, per 
populaţia evacuată - Av.Corneliu Georgescu; 

- Subsecretar de Stat la Presă şi Propagandă - 
Alexandru Constant; 

-Subsecretar de Stat la Finanţe - Constantin Papanace: 

- Subsecretar la Preşedenţie pentru Probleme Doctrinare 
_ Horia Cosmovici; 

- Subsecretar de Stat la Agricultură - Petre Nemoianu; 

- La Comisariatul Refugiaţilor (nu era minister) - Comisar 
General Dr.Ilie Colhon; i 

- Director General al Poliţiilor - Alexandru Ghica; 


htru Colonizări şi 


prof. 


Rector al Universităţii din Bucureşti este numit prof. 
univ.Petre P.Panaitescu, iar în alte funcții alții, pe care nu-i mai 
ştiu. Cu acest buchet de intelectuali şi oameni de onoare, se 
începe aşa zisa guvernare, când n-am avut timp nici măcar să ne 
îngropăm morţii noştri. A fost şi cel mai sărac an al agriculturii 
de la primul război. Am avut grijă să dăm la o treime din țară - 
refugiații din Bucovina; Basarabia, Dobrogea, Ardeal - locuri de 
muncă, o pâine. Oare puţin lucru e acesta? | 

Într-o noapte sosesc la Bucureşti și trag - cum zice 
românul - la cumnatul meu, prof.Nicolae Petraşcu, Secretar 
General al Mişcării Legionare. Era noaptea târziu. Locuia pe 
str.Argentina, în chirie la un pensionar, la primul etaj, unde avea 
două camere mici şi o bucătărie ca un dulap. Mai fiind acolo o 
soră a mea, n-am avut unde mă culca, de a trebuit să caut noaptea 
alt loc. Pentru N.Ceauşescu erau toate maşinile la dispoziție, 
toate vilele şi palatele. Ca să-şi aducă cumnatul meu puținele 
lucruri de la Sibiu la Bucureşti, a găsit un camion care ducea la 
o fabrică cele necesare şi, la înapoiere, i-a adus şi lui aşa zisa 
mobilă. Noi n-am uitat jurământul de a trăi în sărăcie. Bani 
aveam... de n-aveam ce face cu ei! Ne “dădeau”: regele, nemții, 
Auschnit, Malaxa, etc., ete. Bani schimbaţi în gloanțe, temniţă şi 
moarte! “Bani”? mulţi... La-o lună de la lovitura de stat, FHozia 
Sima dă dispoziţii pentru o concentrare de forțe ale Mgeăriaia 
Bucureşti. Cu doi ani înainte se publicase în ziare că u sea 
rămăşiţe ale Mișcării au fost distruse. Prin această ee Sa 
Voiam să arătăm țării că au înviat însutit rămăşiţele Miş 


: : nem noi: 
egionare. lată ce scrie un duşman al nostru, nu o spu 


143 


“A reuşit Garda de Fier în încercarea de a-şi refuce 
popularitatea? Cercetareapresei timpului şi mai ales vizionarea 
jurnalelor de actualități care înregistrează manifestaţiile 
organizate de Mişcarea Legionară la Bucureşti în ziua de 6 
Octombrie 1940, cu prilejul implinirii a 30 de zile de la biruinta 
din 6 Septembrie 1940, şila laşi înziuade 8 Noiembrie, cu ocazia 
sărbătoririi zilei Sf.Arhanghel Mihail, patronul Mişcării 
Legionare, ne-ar conduce spre afirmaţia că Legiunea reuşise 
să-şi refacă baza de masă. Intr-adevăr, cu ocazia acestor douti 
manifestații pregătite din vreme şicu minuţiozitate de conducerea 
Gărzii, zeci, poate chiar sute de mii de oameni, bărbaţi şi femei, 
tineri şivârstnici, îmbrăcaţi în cămăși verzi saucostume naţionale, 
au defilat în Bucureşti şi laşi Sub steagurile Legiunii”. 


Ce s-a întâmplat însă cu defilarea legionară din Bucureşti 
de la 6 Octombrie? Antonescu. informat fiind că geme Bucureştiul 
de legionari, îl cheamă pe Horia Sima şi-l întreabă: “Ce înseamnă 
aceste concentrări de forțe legionare? Vreţi să mă daţi jos?” “Nu 
domnule general, vrem să arătăm duşmanilor forţa Mişcării”. 
“Bine, - zice generalul - atunci să-mi depuneţi jurământ de 
credinţă şi eu voi apărea în cămaşă verde la tribună”. Gradele din 
Bucureşti se consultă şi hotărăsc că, dacă generalul din simpatizant 
devine legionar, cunoscându-i trufia, să depună acest jurământ. 
Generalul s-a folosit de aceasta într-un mod absolut murdar, 
într-o şedinţă avută la Hitler, unde el, Hitler, venise însoţit de 
ministrul de externe Ribbentrop, iar Antonescu, după toate 
uzânţele diplomatice din lume, trebuia să participe cu ministrul 
de externe legionar, prințul Mihail Sturdza; l-a împiedicat pe 
acesta din urmă să participe şi l-a ţinut la uşă ca pe un valet. De 
atunci, Antonescu - el, nu noi ='se pregătea să ne înlăture de la 
posturile pe care le dețineau unii legionari în guvern. Noi - când 
Antonescu a plecat în vizită în Italia = puteam să-l înlăturăm, căci 
puterile în Stat fuseseră încredințate lui Horia Sima. Puteam 
spune să rămână unde vrea el, mai ales că şi în Italia a vrut să-l 
convingă pe Duce că de fapt el este şeful Mişcării Legionare. La 
plecare, Ducele i-o spune, cam nepolitic: “Domnule general, vă 
rog să transmiteți şefului “Mişcării Legionare, Horia Sima. 
salutările mele!?... 

, In 18 Octombrie are loc deshumarea legionarilor ucişi la 
Râşnov, iar la 24 Octombrie a celor ucişi la Vaslui, care vor fi 
144 


ca aia PR 


DOOR 


reînhumați la Predeal, înziuade27 Octombrie 19 
la care participă peste 7.000 de legionari, 
Antonescu. , Ă 
La 24 Decembrie 1940, Inalta Curte de Casaţie luând în 
discuţie în şedinţă publică revizuirea procesului politic în care 
Tribunalul Militar al Corpului II Armată, secţia |, a condamnat 
e defunctul Corneliu Zelea Codreanu prin decizia nr.26! din 27 
Mai 1938, rămasă definitivă, declară fără valoare hotărârea de 
condamnare şi reabilitează memoria lui Corneliu Zelea Codreanu, 
constatând că faptele au fost greşit stabilite şi condamnarea 
greşit aplicată. 
E Mişcarea Legionară face demersuri la Berlin să fie 
înlocuit ministrul Fabricius de la Legația germană din Bucureşti. 
Vă închipuiţi că schimbarea unui ministru al Germaniei nu putea 
fi făcută fără aprobarea lui Hitler. Se aprobă şi este schimbat cu 
baronul Manfred von Killinger, “un vechi prieten al meu”. cum 
îl numeşte Hitler. Acest fapt îl pune pe gânduri pe Antonescu. El 
amână răfuiala cu Mişcarea Legionară. Să vedem cine a provocat 
rebeliunea: Antonescu sau Legiunea? Repet, din nou. că ceea ce 
scriu vreau să şi dovedesc. Antonescu nu se împăca cu colonelul 
Zăvoianu, comandant legionar, Prefectul Poliţiei Capitalei. fost 
directoral ziarului <<DACIA>>, vrând să-l înlocuiască. A trimis 
un colonel (sau general) cu o tanchetă, să-l schimbe pe Zăvoianu. 
Legionarii de la Prefectură au început să cânte “Sfântă tinerețe 
legionară ”. Colonelul Şi-a dat seama că nici cu două regimente 
nu-l poate schimba pe Zăvoianu şi-a zis: “Dragii mei, să trăiţi, eu 
militar fiind, am venit la ordinul lui Antonescu” - şi s-a întors 
să-i raporteze lui Antonescu. Acesta s-a făcut că nu ştie nimic. 
După o bucată de timp, se plânge lui Horia Sima şi-l roagă 'să 
numească altă persoană la Prefectura Poliţiei. deoarece nu se 
impacă cu colonelul Zăvoianu. Horia Simail înlătură pe colonelul 
Zăvoianu. un stâlp al Mişcării Legionare, numai ca să-i satistacă 
cererea lui Antonescu. Nu trece mult şi Antonescu, conform 
Planului său. vrea să-l schimbe din funcţie şi pe prințul Alexandru 
(Alecu) Ghica, Şeful Siguranţei Statului. Cei de acolo au pus 
Mitralierele în poziţie şi iar s-a făcut cale întoarsă. Noi nu apăram 
funcţiile, ci demnitatea de legionari. La Ministerul de Interne era 
I.gen.Petrovicescu, cunoscut bun cu Antonescu, care chiar s-a 
Ucurat că în Interne este un prieten de-al lui. Numa: că 


sen.Petrovicescu era total de orientare legionară. Şi iată că A 
A 


1940. La ceremonie, 
1a parte şi generalul 


* 10 - Acuzat, martor, apărătoc 


ziua răfuielii. Antonescu nu era omul să tolereze pe cineva care 
nu-i da ascultare“. 

Inainte de rebeliunea din 21-23 Ianuarie 1941, la 19 
Ianuarie, un maior neamţ, pe nume Dăring, e împuşcat de un grec 
pe nume Demetrios Sarantopulos, în fața hotelului *“ Ambasador:: 
din Bucureşti. Atentatorul este arestat imediat și cercetat de 
organele legale, dar Antonescu, ca pretext, destituie imediat pe 
Ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, pe Alecu Ghica, 
Şeful Siguranţei Statului, şi pe Av.Radu Mironovici. Prefectul 
Poliţiei Capitalei după înlocuirea cu Zăvoianu. Nu numai atât, 
dar trimite ordine tuturor prefecților de judeţe să vină la Bucureşti 
la o consfătuire şi, pe când aceştia nici nu plecaseră bine la drum, 
sunt destituiţi din funcţiile pe care le dețineau în mod legal. 

Deci, cine a provocatrebeliunea? Legionarii, e adevărat, 
auocupattoate chesturile de poliţie; nu mai vorbesc de Prefectura 
Poliţiei, unde era prefect Radu Mironovici, cu aproape 3.000 de 
legionari, Prefectura de Ilfov, unde era Prefect legionar 
comandantul E.Popa. apărând aceste instituţii ale Statului: 
subsemnatul am venit în ajutor lui Emil Popa. S-au ocupat toate 
pompele de benzină, iar legionarii de la S.T.B. au blocat străzile 
cu vagoanele de tramvai. Circulau maşini şi, din megafoane, se 
adresau publicului: “Vrem guvern legionar! Vrem capul lui 
Rioşeanu!**”. Vărogsă mă credeţi că nicicând o capitală n-a fost 
cucerită aşa cum a fost Bucureştiul în mâinile legionarilor. 

Problema era: cu cine vor ţine nemţii? Ei, cei aflaţi în 
Bucureşti, erau cu Mişcarea Legionară. Până n-a venitordinul lui 
Hitler ca armata germană să treacă de partea lui Antonescu, 
legionarii mergeau în maşini cu nemții şi cântau: “Sfântă tinereţe 
legionară”. Ce l-a determinat pe Hitler să treacă de partea lui 
Antonescu? Unele acte de “indisciplină” ale legionarilor faţă de 
nemți. Raportul saşilor din Ardeal, că Mişcarea Legionară nu 
deține economia românească, cea care îi interesa cel mai mult pe 
nemți. De ce a făcut grupul etnic german acest raport? După ce 
că aveau aproape întreaga economie în mâinile lor, în Ardeal, 
voiau să pună mâna şi pe averile evreieşti din satele Ardealului. 
Mişcarea s-a opus. 


* Pe col.Zăvoianu. mai târziu. îl trimite în faţa plutonului de execuţie, iar pe 
generalul Petrovicescu. la temniţă... 


** Alexandru Rioşeanu. omul de încredere al lui Antonescu şi al jidanilor... 
146 i 


AIE 


«i 


00 a 


Deşi Antonescu aduce la Bucureşti din Argeş, forțe 
militare, îşi dă seama că nu poate înfrânge Mişcarea. Vo, 
demonstra cu probe zdrobitoare cele Susținute de mine. Cităm 
danucApiSA SELO PRE ON duşmani ai Mişcării Legionare, lon 
spălățelu şi Mihai Fătu: 


“In seara zilei de 21 Ianuarie, Ion Antonescu lansează 
un apel în care cere ca în 24 de ore să se restabilească ordinea. 
Este interesant de remarcal că, în acest apel, Antonescu încă nu 
condamnă public pe legionari pentru dezlănțuirea rebeliunii. În 
aceeaşi seară, prin delegația (în sens de formațiune) legionară 
General Cumacuzino-Grănicerul *, încep tratativele de mediere 
intre Antonescu şi Horia Sima. Unprimpas întreprinde prof univ. 
P.P.Panuilescu, rectorul. Universităţii Bucureşti, şi prof. 
V.Chirnoagă, rectorul Politehnicii, ca mandatari ai lui Horia 
Sima. Ei propun. lui Antonescu 0 împăcare, cu acceptarea 
următoarelor condiţii: toate trupele să fie retrase în cazărmi, 
după cure se vor retrage şi legionarii, urmând să se constituie un 
guvern, format din legionari desemnaţi de Horia Sima. Rezultă 
că, deşi conducător al statului, Antonescu nu mai avea dreptul 
să numească miniştri. În discutia cu delegaţii familiei 
Cantacuzino, generalul se arătase dispus să cedeze in fata unor 
pretenţii ale lui Sima dar nu să-i dea mână liberă să numească 
miniştri peste capul lui. Răspunzând unuia dintre delegaţi. care 
i-a propus totuşi ca Horia Sima, să-i prezinte o listă de guvern, 
Antonescua spus: <<Bine, domnilor, întindo mână prietenească 
d-lui Horia Sima. Să-mi aducă o listă de 20-30 legionari şi să 
alegem din ei guvernul. Duceţi-vă o delegaţie la Horia Sima şi 
aduceţi-mi o listă>>".. 


Horia Sima n-a acceptat; el voia repunerea în funcţie a 
celor trei demişi (R.Mironovici, A.Ghica şi Petrovicescu) ŞI 
guvern 100% legionar. Vă întreb pe dumneavoastra: nu era 
lon Antonescu, în momentul în care a acceptat să ise aducăo listă 
cu 20-30 personalităţi legionare şi a întins o mână prietenească 
lui Horia Sima, în mâinile legionarilor? lată însă ce s-a întâmplat 


ŞI am pierdut noi, nu Antonescu, chiar dacă am avut totul în 


TUȚI———————— FE Stă ilie 
* Vă informez eu ceea ce nu ştie Spălățelu. anume că numai în această fam 
Crau patru generali legionari... 147 


mâinile noastre, iar Antonescu rămăsese doar cu Mişu Antonescu, 
Să urmăm mai departe. Dacă Antonescu nu era avid de putere, 
lăsa conducerea Mişcării. N-a vrut. Noi aveam dreptul, într-un 
stat numit legionar. să avem guvern legionar, să poarte amprentă 
legionară şi de ceea ce făceam, să răspundem. În timpul aşa-zisei 
rebeliuni. regele Mihai a venit de la Sinaia spre Bucureşti, dar, 
la marginea oraşului, a fost trimis înapoi de către Antonescu, prin 
oamenii lui. 

lată însă ce i-a adus apă la moară lui Antonescu. 
Comandantul armatei germane din Grecia transmiseo radiogramă 
lui Hitler. că. datorită evenimentelor din România, armata 
sovietică poate intra în România şi prinde armata germană 
descoperită. In urma acestei radiograme, Hitler dă dispoziţie ca 
armata germană să-l sprijine pe generalul Antonescu. În această 
situaţie, dacă noi. legionarii, nu depuneam armele, însemna 
război civil. Ribbentrop. ministrul de externe german, îl 
informează pe Fabriciussă-l povăţuiască pe Antonescu să formeze 
tot un guvern legionar. Dar Antonescu, care înainte spunea că 
facem un guvern pur legionar. odată cu sprijinul primit de la 
Hitler. s-a pronunțat că va da ordin să-i împuşte pe toți legionarii. 
In audienţă la Antonescu vin dl.comandant V..Iaşinschi şi ministrul 
economici Germaniei în Balcani. Nemţii ne-au cerut să încetăm 
rezistenţa şi nimeni nu va fi sancționat, afară de cei care au făcut 
actele penale. Noi nu am ieşit din instituţiile pe care le apăram. 
Sigur că derbedeii capitalei au distrus multe lucruri (cum fac şi 
acum. în Februarie 1990) şi duşmanii le pun în sarcina Mişcării. 
Vreau să mai specific ceva: în cărțile apărute, noi legionarii 
suntem catalogați toți “fără profesie”. Pot să vă dovedesc 
minciunile lor, ştiindu-i eu bine pe unii înfățişați drept “fără 
profesie”. Octavian Marcu era absolvent al şcolii normale, 
născut în comuna Tău, jud. Târnava Mică. Am fost în casa 
el 


* De care nu s-a despărțit până au fost executaţi (1946). poate chiar în locul 
in care fusese executat din ordinul său col.Zăvoianu şi ceilalţi legionari. în 
lunic 1941. Toţi cei care auzeau de cei doi Antoneşti. se întrebau ce rudenii 
sunt. Despre Mihai Antonescu nu pot scrie rău. chiar dacă nu a fost tocmai 
cinstit în comportarea lui. Odată. când era ministru de justiție, mi-a spus căi- 
ar face mare plăcere să iau masa cu el. Desigur că fără să ştiu ceva urma. totuşi 
l-am refuzat, EI. M.Antonescu. era conierențiar la Facultatea de Drept din 
Bucureşti şi îl apărase pe lon Antonescu în procesul de bigamie pe care i-l 
intentase Vodă Carol. prin şeful serviciului secret, Moruzov, de atunci 
rămânând prieteni nedespărţiţi. 

148 


reala Pre 0 9EE 


MO 


părinţilor lui de 2-3 ori. Era una dintre ce 
nu numai din Tău, ci şi din jur. Aveau 
treierat, pădurea lor, pământul lor, ete. De 
cu 1800 lei pe lună? Oare îl putem numi fără profesie? După ce 
el participase la executarea celor din celulele de la Jilava, după 
rebeliune l-am întâlnit la Sibiu. I-am arătat că Antonescu îl va 
executa, deşi el nu făcuse altceva decât să pedepsească nişte 
criminali odioşi, despre care însuşi Antonescu a spus că şj-au 
meritat soarta: “Te duc la comandamentul german şi cu primul 
transport pleci în Germania”. “Nu plec!” - mi-a răspuns. Eu 
totuşi, ca să-i scapviaţa, l-am plimbatpână la hotelul “Bulevard”. 
unde la etaj era instalat comandamentul german. Acolo mai era 
un legionar din Timişoara, care citea un ziar. Am zis: “Vezi. 
Marcule, sunteţi doi”. “Domnule comandant. nu plec! Eu sunt 
împăcat; am răzbunat pe Căpitan!” - mi-a răspuns el. Am rămas 
împietrit. Să nu rişti tu nimic; a doua zi sau a treia zi era în 
Germania, tânăr, voinic, găsea pe cei refugiaţi şi putea să-şi facă 
o familie, să trăiască în libertate! lată că noi nu aparţineam acestei 
lumi! A avut o atitudine ieşită din comun şi la proces: condamnat 
la moarte, a fost executat în vara anului 194| 43 

Stelian Stănicel, numit şi el tot “fără profesiune”, era 
avocat şi fost secretar al Prefecturii de Poliţie Bucureşti. Socariciu 
Eremia era licenţiat în drept. Ilie Stângă era avocat; a fost judecat 
ŞI necondamnat cu devizele, căci tocmai el fusese comisar cu 
devizele. Găină Ovidiu*, fost şef de cabinet al generalului 
ministru Petrovicescu, studiase filozofia la Universitatea din 
Cernăuţi; se putea oare ca tocmai în această funcţiune să fie 
numit unul fără profesiune?** 

Antonescu nu reuşeşte să se înțeleagă nici cu “grupul 
Codreanu”, cum îl numesc toți duşmanii Legiunii. Să lămurim şi 
această problemă. N-am fi protestat noi, legionarii, că nu i se da 


le mai înstărite familii. 
moara lor, maşină de 


* Găină Ovidiu. alias Stan M.Popescu. şi-a continuat studiile de filozofie în 
>Ctmania şi cele de specializare în psihologie la Universitatea din Viena. 
Stabilit în cele din urmă în Argentina. activează ca prof. univ. în cadrul mai 
multor universități argentiniene: Universitatea del Salvador din Buenos- 
Aires, Universitatea Catolică Argentina, Universitatea Nacional de la Plata: 
i tăcut. parte (Şi ulterior a condus) Ministerul Educaţiei din Argentina. 
“prezentând Argentina la numeroase congrese de psihologie. fiind considerat 
9 autoritate Supremă în domeniu (Nota editorului). 4 Nil 
Dar cu nu mă mir de nimic dacă în cartea lui. Stelian Neagoe serie despre 


'tatele meu Ion Banea că în 1937 era student la laşi i stă ep 


Ce să meargă învăţător 


o funcție onorabilă tatălui Căpitanului, vechi şi neînfricat în 
Mişcare? Bătrânul profesor căzuse într-un misticism religios, 
fără să mai raţioneze politic. Apoi Decebal, unul din frații 
Căpitanului, l-am auzit eu cu cele două urechi în 1934, la Jilava, 
că el n-are nimic cu familia Codreanu şi cere să fie eliberat (şi a 
fost eliberat înainte de proces)! Antonescu avea informaţiile lui. 
Cu toate că el, Antonescu, a anunţat că va face adevărata Legiune 
a lui Banea „Totu, etc., n-a reuşit să găsească aderenţi în Mişcare*, 

Antonescu. văzând că nu poate rupe din Mişcare, instituie 
un guvern de dictatură militară. Ciracii lui Antonescu se întrec în 
a aresta legionari: în Capitală şi în țară sunt închişi 6.000 de 
legionari. 

Am pomenit mai sus de unele “acte de indisciplină” față 
de nemți. Prin luna Noiembrie 1940, când noi încă mai eram la 
conducere, se organizează o adunare la Mediaş, în care a fost 
delegat subsemnatul să vorbească în numele Mişcării Legionare. 
lată ce s-a întâmplat: Au fost prezenți aproximativ 5.000 de 
oameni, nu numai legionari, ci mai ales saşi, înrolați în organizaţia 
lor cu drapele şi uniforme (care mă salutau cu salutul “Heil 
Hitler”). La acest miting era prezent şi Andreas Schmidt, şeful 
grupului german din Ardeal (eu nu ştiam, de fapt nici nu mă 
interesa). Saşii înnebuniseră, avându-l pe Hitler protector, 


Codreanu. în timp ce în anul 1934 lon Banea termina facultatea de medicină. 
devenind doctor, iar din 1938 era avocat înscris în baroul din Iaşi! Tot acest 
donin scrie că legionarii au tăiat urechea rectorului T.Bratu din laşi: cei trei 
studenţi legionari arestaţi au fost eliberaţi. nefiind nici o probă contra lor. 
Una mai gogonată! Tot dl.Neagoe scrie că Nicolae Petrașcu, fostul 
preşedinte al studenţilor din laşi care a furat bani societăţii, este viitorul 
Secretar General al Mişcării Legionare. în timp ce prof.N.Petraşcu a studiat 
la Bucureşti şi n-a fost în viaţa lui în laşi. decât la 8 Noiembrie 1940, la marea 
adunare legionară de acolo. Neagoe poate fi chemat în justiţie. În 1938 serie 
că*Generalul Cantacuzino a scris o scrisoare de ameninţare regelui ”. Generalul 
se odihnea atunci demult în mormânt! A mai scris cineva de dincolo? 
* Mai erau în acel moment în afara Mişcării trei dintre adevărații fruntaşi: 
dr.Noveanu. fost ministru. dr. Bidianu. fost subsecretar de stat la Ministerul de 
Finanţe şi marele avocat Radu Budişteanu. fost ministru al cultelor: Dei 
aceste adevărate valori ale Mişcării au rămas în 1940 în afara guvernării, no 
fiind deficitari în oameni de talia lor? Când ei făceau parte toţi trei din guvernul 
Gigurtu. Horia Simaaaflatcă va trebui să facem schimb de populație în Ardeal 
cu ungurii sau vom ceda la graniţă o fâşie din trupul Ardealului şi a cerut celoi 
trei să demisioneze. ca să nu facă parte din guvernul care va ceda din Ardeal. 
de demisionat: acest gest i-a îndepărtat de Mişcare. 


) 


n 


Spuneau mai târziu că, după ce a dus Antonescu 
urmează romanii. 
La sfârşitul vorbirii mele, m-am. adresat lo: 
“Dumneavoastră vă întindem 'o mână prietenească di fi 
uitaţi că sunteți musafiri pe acest pământ. Ne dă dreptul să a ra 
cu pas de stăpân tot sângele vărsat de la Decebal până azi re 
meleagurile României şi oasele frânte de roată ale lui Horiaula 
Alba-lulia. Numai în această postură vă întindem mâna lar 
privitor la Tratatul de la Viena, care ne-a rupt E Că juuiistate 
din Ardeal, mă întreb şi întreb pe toţi de fată, cine poate da ce 
nu-i aparține? Jurăm în faţa lui Dumnezeu şi a dumneavoastră că 
nici nu vrem să ştim că a existat tratat la Viena. lar fraţilor noștri 
care sunt cedaţi ungurilor, care fug ziua și noaptea spre Ardealul 
liber (numai din judeţul Năsăud au venit peste 20.000). le jurăm 
să-i aducem cu arma în mână înapoi la vatra lor, dacă nu. să 
murim!”. Sfântă tinereţe şi destulă prostie din capul meu! Eu nu 
ştiam că n-am voie să-mi apăr patria şi neamul meu! Dr. Mureşan 
unul dintre cei mai buni medici din Ardeal, mi-a spus: “Vino să 
mâncăm la <<Goarna vânătorului>>, că azi nu mănâncă saşii din 
Mediaş”. 

Andreas Schmidt, şeful saşilor hitlerişti din Ardeal, s-a 
dus imediat la Bucureşti şi a raportat luiAntonescu “ce a vorbit 
a pila, la Negilas e Nici să fi vorbit Churchill în Camera 
del N E par i fostmai grav! Antonescu a luat foc, l-achemat 
că d Busta ima şi i-a reproşatcă am înnebunit (noi, legionarii), 
ca da au cu nemţii. Eu am răspuns, când mi s-a !rnsmis, 

maneşte şi ceea ce am simțit. Nemţii m-uu trecut 


pe țigani la Bug, 


A 


insă pe lista duşmanilor, mai ales că eram, vezi Doamne, grad în 
Sif ei ase nu bănuiam nimic. Intr-o seară, în centrul 
aERIEaI cd Ea 9) fată destul de frumoasă şi, interesant, mă 
«a aleşte ea: “Ce mai faceţi, domnule Mitu?”. Eu răspund: 
două fă SA depârieza Nu ştiu la cât ti mp, tot aşa mă opreşte cu 
pe, 0 i (ză atăcă am intrat la bănuială: cum de nu 0 cunosc 
epitiaiae rumoasă fată, căci credeam că e dintr-o familie 
parcă-imi ŞI eu voi fi fost în casa lor când ea să fi fost copilă; dar 
pia PI St sufletul că nu-i lucru curat. Vorbesc la Poliţia 
Sg da că voi veni cuo fată, ea sigur işiva lăsa poşeta pebirou, 
merge și in aşa fel încât să se poată controla; în caz contrar, unul 
eat ŞI impuşcă în coridor (cu dopuri), eu voi fugi cu ca să 
ce se întâmplă şi în acest timp unul din camarazi să-i 

151 


controleze poşeta. Aşa s-a întâmplat. În poşetă se găsea o batistă 
«le mătase chinezească şi o carte de vizită: Dumitru Banea, Sibiu. 
Bălcescu 26. Nici un act şi nici un ban! Cei din Poliţia Legionară 
erau: unul doctor în medicină, altul învăţător, un altul stiide 
habar n-aveau de poliţie. Dacă mă adresam unui poliţist de 
meserie, în trei zile îmi raporta şi dacă o doare o măsea: : 
respectiva. Am încercat să rezolv singur dilema şi n-am felie 
Când am întâlnit-o din nou. am invitat-o în maşină, să o conduce 
acasă; şi urma caa doua zi să trimit poliția la domiciliul ei. Pentru 
cei care cunosc Sibiul, descriu: am mers către terenul de fotbal 
am trecut 2-3 case de clădirea cu etaj unde cobori spre biserica 
“din groapă” şi dânsa m-a rugat să opresc. Am coborât amândoi 
La colţ s-a oprit. Am întrebat-o: “Aici locuieşti, duduiță?”. l-am 
dorit “noapte bună” şi am plecat spre maşină. A m auzit ceva uşor 
în spatele meu şi. când m-am întors, am văzut-o fugind după colț 
Am tăcut greşeala că n-am fugit s-o prind. ci m-am dus la maşină. 
Până am întors maşina şi am ajuns după colțul unde dispăruse. 
n-a mai fost nimeni pe stradă. In dreapta se afla o grădină mare. 
A sărit în acea grădină. Mai mult n-am mai întâlnit-o. Aşa 
folosesc toate serviciile de spionaj din lume, femeile cele mai 
frumoase.... i 


000 


IA GOGOAȘA ...NEAMULE 


Imediat după-aşa zisa rebeliune, a apărut cartea scrisă de 
linguşitorii lui Antonescu, numită, Pe marginea prăpastiei, 
îndreptată contra legionarilor şi cu laude exagerate la adresa 
“salvatorului”?. României -Antonescu. 

Pe coperta din spate sunt fotografiați un grup de bărboşi 
lăcătari, cu lăcătăriţele şi puradeii lor, toți cu mâinile în sus, cu 
explicaţia scrisă: "'Legionari predându-se ”. La vederea acestor 
lăcătari şi a explicaţiei scrise, Antonescu dă ordin de interzicere 
a cărţii. Căci doar şi el purtase cămaşa verde şi nu s-a găsit între 
“legionarii” de pe copertă! S-a găsit în schimb fotografiat între 
adevăraţi legionari, la marea adunare de la laşi, în ziua de 8 
Noiembrie 1940, unde duşmanii au scris că au fost prezenţi 
200.000 de legionari... 


i Tot atunci, iată ce “documentar” a apărut pe ecranele 
cinematografelor din toată ţara: cum jegionarii au dat cu gaz şi au 
ars doi soldaţi români. La vederea acestor grozăvii, ți se făcea 
părul măciucă, vorba românului! Numai că aşa zişii soldaţi erau 
morţi... 
Prof.A.C.Cuza s-a exprimat odată aşa: “Nu aprob, nu 
dezaprob, ci constat”. 

Noi, dragi cititori, să rezolvăm ac 
murdărie aruncată în spatele Mişcării Le 
aproba, nici dezaproba; constatăm şi acuzăm. 


castă nemaipomenită 
gionare. Noi nu vom 


153 


Să derulăm filmul: agenţii Siguranţei au ridi 
cadavre de la Morgă, le-au îmbrăcat în uniforme ij 
profanare!) şi le-au dat foc în stradă. “Soldații” i, pi (câtă 

: Intrebarea se pune: nu cumva încercăm i. na ISI 
legionari? Nu! Orice crimă, nu e perfectă; poate t Pre RABE 
la iveală adevărul. Adevărul în această mişelie e ET SI ălasă 
ca să al noi să-l mai arătăm. BEA Adevărat 

A fost prins vreun legionar făcâ 
condamnat? NU! Dar dacăa fugii de la ei Space ȘT 
lucid. Din ce regiment făceau parte soldaţii? Baa aude 
înar Î A d 
narmaţi, cum de iau împușcat cel puț tul 
E pia gi acăau fost neinarmaţi, cum de s-a întâm pi 
ie Sha ALA „Căci ei, soldaţii, nu la figurat, ci poate IE 
Ra ul e ce să-i ardă? De ce? Acei soldați ari ia 
Sela i d, aiel un domiciliu ca orice om din [nea 
scite lipite in sat? Nu aveau părinţi? Cum se chemau 
Fig elite pun se chemau; sau n-aveau nume? Au 

Credcă sunteți lă iți câtă ură 
e eta pi oii 4 cată ură, câtă mişelie contra unor 
iati Bi Veta it unul Dumnezeu, s-au jertfit pentru 
re ei ora pământul unde au văzut lumina zilei! ŞI 
puteam apăra contra acestor mişei, care înscenau aceste 


5 . n p 18! NIți 


două 


(> Şi 
căm 
fost 


a IIS 


NICOLAE PETRAȘCU 


S-a născut la.10 Noiembrie 1907. în comuna Sâmbăta de 

Sus, judeţul | ipăraş. judeţ cu români vrednici şi gospodari. Incă 
de pe timpul când Ungaria a ocupat, vremelnic, principatul 
Transilvaniei, aveau un deputat român. în Parlamentul de la 
Budapesta. lar în anii 1947-48, au dat mult de furcă Securităţii 
comuniste, cu partizanii conduşi de ing.lon Gavrilă-Ogoranu şi 
Haşu. 
Părinţii, ţărani agricultori, au avut trei copii: Nicolae, 
Gheorghe şi Vasile. Gheorghe rămâne să conducă gospodăria, 
iar Nicolae urmează liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde 
întâlneşte pe eminentul elev, notat numai cu 10. Horia Sima, şi 
nu numai căajung amândoi în Mişcarea Legionară, dar mai târziu 
îşi leagă viaţa unul de celălalt. Nicolae se înscrie la Litere în 
Bucureşti, iar Horia Sima la Filozofie. Fratele mai mic urmează 
şcoala normală, făcându-se învăţător. Toţitrei fraţii ajung legionari 
şi plătesc şi ei cu închisori sau lagăre. 
Pe prof.Nicolae Petraşcu l-am cunoscut la Sibiu. unde 
funcţiona ca profesor de limba română şi franceză la Școala 
Normală. Ne împrietenim şi-mai târziu se căsătoreşte cu sora 
mea, Livia, Am mers prin zeci de sate şi comune împreună. 
Activitatea lui în Mişcarea Legionară este enormă. În anul 1936, 
într-un grup de legionari, Căpitanul îi întreabă unde s-ar putea 
tipări cartea Pentru legionari. mai binezis,cine îşi ia răspunderea 
tipăririi ei, căci cartea apărea în clandestinitate şi riscul confiscării 
ci era enorm. Prof.Petraşcu ia răspun 


derea tipăririi cărţii. La 
135 


Sibiu, la cenzura militară era colonelul Davideanu 
Mişcării Legionare. A pus ştampila la începutul c 
dar n-a trecut-o pe lista de cenzură. La tipografi 
patronul era legionar, dar avea şi doi lucrători s 
vadă că totul este în regulă, el le-a arătat tocm 
și le-a adresat rugămintea unor ore su plimenta 
repede cartea, şi se va da o masă la sfârşit. 
ştampila cenzurii, au crezut că totul este în ordir 
o ridicam şi o duceam în diferite locuri. 
tipărită, am expediat-o prin ţară în locuri s 
apărut, la librăria “Cartea Românească” 
exemplare. Guvernul liberal al lui Guţă Tă 
imediat în şedinţă. Bomba explodase: “A apărut cartea lui 
Corneliu Codreanu, ce-i de făcut?”. “O confiscăm!”, După 
dezbateri au zis: “N-o putem confisca, fiindcă n-avem de unde: 
Şi apoi se va citi mai grozav”. Aşa a apărut cartea Peruru 
legionari. 

După procesul Căpitanului din 1938 şi condamnarea lui, 
tot clandestin şi de data aceasta, apare cartea Adevărul în 
procesul Căpitanului, scoasă tot la Sibiu. A fost descoperită 
tipografia şi au intrat oameni la puşcărie. N.Petraşcu, prin 
Bucovina, fuge în Polonia şi de acolo în Germania (unde conduce 
un lagăr de legionari; așa ne “iubeau” nemții, trimiţându-ne în 
lagăre). In 1940 vine prin Banat, împreună cu Horia Sima, cu acte 
false făcute într-o comună de români din Banatul sârbesc. Înainte 
de a trece clandestin graniţa în România, se despart, să nu fie 
vizaţi, dar sunt prinşi. N.Petrașcu e încarcerat într-un turn, 
într-o comună; sare din turn, dar în cădere îşi rupe umărul şi este 
dus la spital la Lugoj, unde e păzit de jandarmi. Printr-o doctoriță 
legionară aflu şi trimit un inspector legionar din cooperaţie, pe 
nume Ludoşan, legionar necunoscut de autorităţi. El cade aproape 
de spital şi e dus imediat acolo, unde doctorița îl bagă în sala de 
operaţii şi totodată îi spune ofițerului de jandarimi să dea ordin 
să-l aducă pe Petrașcu. In sala de operaţii nu intrau jandarmii, aşa 
că puteau amândoi să băsădească. N.Petraşcu nu are suficientă 
încredere în omul de lângăel; cunoştea toate trucurile Siguranţei 
şi cere să merg şi eu. Eu strâng, câţiva legionari de nădejde, 
hotărâți să-l scoatem din spital şi să trecem în Banatul sârbesc, 
unde aveam mulţi legionari. Dar evenimentele au decurs fulger, 
* O coală are 16 foi... 

156 


> Un prieten a] 
ărții şi la fine 
a “Veştemean”. 
ocialişti. Ca să se 
ai lor manuscrisul 
re, să apară cât maj 
Oamenii, văzând 
ne. Fiecare coală* 
Când cartea a fost 
igure şi într-o zi au 
din Bucureşti, 10 
tărescu s-a întrunit 


Pasul CERB dag 


- vas de melc. Horia Sima ajunge la Bucureşti prin Moruzov, 
LL să iciului secret al armatei şi omul lui Carol al II-lea. 
eful = fi tului că nemţii tocmai trecuseră linia “Maginot” şi 
eee în în feriti Franţei ca la manevră, regele vede pericolul 
a că prin Horia Sima o apropiere de Mişcarea Legionară 
ant pe care le-am descris). Când ajung eu cu leii mei la 
(E ini Ale mergeau deja spre făgaşul nostru. Urmează o 
ie „re între Mişcarea Legionară şi rege. După 6 Septembrie 
est Petrașcu ocupă slujba de Secretar General al Mişcării 
A rara După rebeliunea lui Antonescu din Ianuarie 194]. 
ia 3 din nou în Germania. In anul 1944, după 23 August, e 
e tat cu o echipă de legionari în Ardeal*. Echipa a fost 
tată cu scopul de a comite acte de sabotaj şi să încerce prin 
Pta să schimbe iar frontul în favoarea nemților, dar ei inu 
ai că erau conştienţi că nemţii au pierdut războiul. dar şi 
datorită tratamentului din Germania, unde nemţii îi țineau ca o 
netirițare la adresa lui Antonescu. prin lagăre. au hotărât să 2 
ită lut nimic. 
e Egal situația comuniştilor de la putere era grea. 
elemente de tip Gheorghiu-Dej, Zăroni, Ceauşescu aa aduşi i 
putere prin forța armatei sovietice. Intrucât partidu naţiona 
țărănesc mai ales, dar şi partidul liberal erau încă puternice, acest 
lucru îi determină pe comunişti să facă un pact cu cei mai pia 
duşmani ai lor, cu legionarii. Să analizăm cinstit ia a 
guvern, având în spate puternica armată sovietică, eşti si i - 
apelezi la legionari, care erau afară de lege, unii dintre clu 
parașutați: oricine ar fi executat pe paraşutişti în stradă, a 
teamă de lege! Comuniştii nu dădeau doi bani pe popularitatea lui 
Maniu său a lui Brătianu, partidele aveau milioane de aderenți, 
dar n-aveau oameni de sacrificiu. Avocatul Vică Negulescu şi cu 
N.Petrașcu, care reprezentau Mişcarea Legionară în ară, profită 
de slăbiciunea comuniştilor şi cer conducerii să-i elibereze pe cei 
din închisori şi să legalizeze situaţia celor paraşutați, prestat ŞI 
să înceteze deportarea plănuită a legionarilor în Rusia sovietică. 
Comuniştii acceptă condiţiile şi, doi-trei ani, scăpăm de Beiioanei 
In 1948, văzând că la insistențele lui comuniştii, care s-au ine 
între timp, nu eliberează pe legionari din închisori, pă i 
Ordin de organizare a Mişcării Legionare. Securitatea află şi la 


: i : icănesc . în cădere. 
Y Din această echipă face parte şi prof.Constantin Sera ea ae e 
IŞrupe amândouă picioarele şi cade în mâinile ruşilor: l-a înghițit p 157 


De 0 0 0 aa 


un timp, ca să poată aresta cât mai mulți legionari. Umplem di 

nou temniţele României. Nicolae Petraşcu este condamnat d 
viaţă şi dus la Jilava, unde, lângă direcţia închisorii, se arani i 
nişte celule zise “ale morţii”. Acolo piere Vică Negulesera ah 
din fruntaşii noştri, iar Nicolae Petraşcu e ţinut în aşa ro AR 
chinuri, încât dintr-un falnic român aj unge un om au 
decaleifiindu-i-se oasele. Mai târziu mi-a povestit că, pentru A 
întoarce pe prici. îi trebuia o oră, două. Odată cu ingenaiă 
reeducării noastre la Aiud, este adus şi el. Când l-am ăia 
într-o sală mare, nu puteam crede că omul acela mic. care se 
sprijinea într-un fel de baston, era el. După eliberarea noastră din 
Aiud, după ce a lucrat un timp ca funcţionar mărunt, i s-a făcut 
lo) pensie de 600 lei şi îşi ducea chinuita viaţă în mijlocul familiei 
Soţia lui trăia (a fost închisă şi ea şapte ani, fără a fi condamnată); 
era acum casieră la o farmacie. Aveau doi copii: pe Mihai, 
inginer. şi pe Horia, medic veterinar şi licenţiat în drept. 


| 


NEMAIPOMENITA MOARTE A LUI 
NICOLAE PETRAŞCU 


Poate nu scriam aceste rânduri dacă moartea lui nu m-ar 
fi cutremurat şi pe mine, care slavă Domnului, am trecut prin 
multe necazuri. şi suferinţe. Intr-o zi (în 1968) soseşte de la 
Bucureşti un anchetatorde la ministerul Securităţii, căci poate nu 
erau destui securişti la Sibiu. Nicolae Petraşcu a fost “invitat” la 
Securitate. La întrebarea mea, ulterior: “Ce mai vor cu tine? Cum 
se poartă?” (ultima oară când am vorbitcuelera într-o Duminică), 
ce-mi răspunde (redau textual): “Rău! Dacă n-ar fi Livia...” 
Mi-a arătat gâtul şi mi-a făcut semn că şi-ar tăia gâtul. “Te va 
chema şi pe tine”. Marţi am primit un telefon de la Mihai, băiatul 
lui: “Veniţi pe la noi! S-a întâmplat o nenorocire...” Sora mea cea 
mică, Ancuţa, farmacista, era căsătorită cu Nelu Bânda, licenţiat 
al Academiei Comerciale (fost şi el 15 anişori în temniţă: ea mai 
puţin). Amplecatcu Nelu/la familia Petraşcu, acasă, la bloc. Cum 
să scriu cele văzute, când eu nici azi nu cred? Dar ce s-a întâmplat 
înainte şi, mai ales, cum s-a putut întâmpla? Repet, cum veți 
putea crede dumneavoastră dacă eu, cumnatul lui, şi, văzând cu 
amândoi ochii, nu cred că s-a putut întâmpla? lată prima mea 
impresie, odată ajuns acolo: 

Ă Baia era plină la jumătate cu apă călduţă şi roşie de 
sânge, arterele tăiate la ambele mâini şi moartea nu venea. Apoi, 
presupuneam, a' luat un cuţit din bucătărie şi I-a sprijinit de 
perete, căci, cu arterele tăiate, nu putea să-l înfigă în inimă; de 
impins nu l-a putut, slăbit cum era, căci cuțitul n-a făcut gaură 
mare şi nici n-a ajuns la inimă, să scape mai uşor (îmi aduc aminte 

159 


a e ao 7 cc III 


de poezia lui Coşbuc, Regina ostrogoților, aşa şi din el, n-a put 
să se scurgă viul tot). A luat o sfoară şi s-a spânzurat în baie E 
sfoara fiind slabă, cu toată puţinătatea trupului lui, s-a rupt: iz. 
dus din nou în bucătărie şi a tăiat (cum a putut?) cu mâinile fără 
vlagă un fir de la radio şi s-a spânzurat din nou. Aşa presupunear 
că s-a sfârşit N.Petraşcu. 

Am întrebat pe dr.Ivan, medicul legist, la reconstituire 
dacă e vreun câine de securist de față. A spus că nu, dar era chiar 
cel care l-a anchetat pe N.Petrașcu, sigur, în civil. Nu-i iert 
niciodată doctorului Ivan laşitatea lui. Mai târziu a suferit şi el 
din partea Securităţii. Intrebând familia dacă bănuieşte ceva în 
legătură cu moartea lui, sora mea (soţia lui) şi fiul au spus că nu. 
Am intervenit eu, spunând: “De ce se mai pun întrebări? Câinii 
de securişti l-au omorât...” j 

Ce se vorbeşte de mai mulți, în legătură cu moartea lui 
N.Petraşcu? 

A fost văzut la Sibiu un colonel de Securitate din 
Bucureşti, care activase tottimpul la Securitatea din Sibiu. Sora 
mea şi nepotul au spus că la venirea lor acasă l-au găsit pe 
Petraşcu mort în baie şi geamul de la cameră deschis. Pe acel 
colonelnu l-a mai văzut nimeni după aceea. Intrebarea logică: Nu 
a venit odată cu anchetatorul? Colonelul cum de a dispărut? 

Azi s-ar putea afla dezlegarea acestei tragedii? Sigur că 
da: şi totuşi nu se poate. De ce? Judecătorii care în trecut au 
condamnat - nu exagerez = de ordinul zecilor de mii (poate sute), 
oameni total nevinovaţi, sunt tot pe posturile lor. unii chiar 
avansați. Securiştii se plimbă liberi. Dacă n-au participat la 
crime, nu numai în timpul Revoluţiei, dar şi cu zeci de ani în 
urmă, au știut totuşi de ele şi nu există aproape nici unul care să 
nu fi schingiuit sau bătut până la un pas de moarte pe cei care 
intrau pe mâna lor. 

Cum au condamnat judecătorii, dau un caz. Un om cu 
pălărie de vânător cere unei femei să-i vândă un kilogram de 
mere: “Îţi dau maică, cum să nu-ţi dau. chiar îmi trebuie nişte lei 
să-mi cumpăr gaz, nu vrei mai multe?”. A fost condamnată la 
patru ani temniță, fiind învinuită că respectivul era partizan. Că 
a fost partizan, ştia Securitatea, biata femeie poate că şi dacă avea 
omul pe piepto tablă pe care ar fi fost scris “Partizan”, sau nu ştia 
să citească, sau nu ştia înțelesul cuvântului “partizan”. Cine 
atunci, în libertate, ar lua acest caz în cercetare şi să se afle 


160 


adevărul asupra morții lui N.Petraşcu? Dacă lucrând cu mănuşi 
de gumă, ca să nu se vadă amprentele, l-a executat pe N.Petraşcu 
cel venit din Bucureşti? Timp era suficient până veneau ai casei 
de la serviciu, în plus păzeau şi în exterior, să nu apară nimeni 
până ar fi operat ei. Un fapt precum cel de jos, dă de gândit. 

În luna Februarie a acestui an (1990), deci la două luni 
de la Revoluţie, se prezintă la sora mea, Ancuţa Bânda (soțul 
nefiind acasă), un elev de la Şcoala Militară, cu cheile familiei 
Bânda, str.Croitorilor nr.8, telefon... Elevul a spus că le-a găsit 

e jos la sediul Securității, cheile având un carton pe care erau 
scrise datele; băiatul mai avea cheile de la dr.Maniu, dar era ruptă 
adresa. Cred că e clar pentru orice om de bună credință că 
securiştii aveau cheile de la locuinţele noastre. Oare pentru ei nu 
există “violare de domiciliu”? De ce n-ar fi şi ei pedepsiţi, doar 
ei ştiau bine legea, nu ca femeia care a luat patru ani închisoare 
pentru că a vândut unui necunoscut nişte mere? 

Nu e cazul să ne răzbunăm, căci atunci când te răzbuni 
pecineva goleşti totce ai în suflet curat. Nu răzbunare, ci o sfântă 
şi dreaptă judecată! Ei, securiştii care au întrecut în torturi pe toți. 
Eu am văzut camera de tortură şi uneltele (aţi văzut şi 
dumneavoastră poate la T.V. cum au fost torturate victimele de 
la Timişoara). 

Despre morți, străbunii noştri romani spuneau să vorbeşti 
numai de bine. Securiştii sunt ca nişte morţi vii. Dar cum poți să 
vorbeşti despre ei, când te gândeşti cum s-au pregătit să lupte cu 
propriul lor neam, neamul care nu, dorea, flămânzit cum era, 
numai pâine, şi libertate: 


“Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, 
Nu pentru o rumenă bucată de pâine, 

Ci pentru văzduhul tău liber de mâine. 
Ridică-te Gheorghe, ridică-te loane... "* 


_Şi s-au ridicat. Îmi vine să cred că jertfele au fost 
zadarnice, căci ei nu s-au ridicat jertfindu-şi viața numai pentru 


e ial on te A ae fă 
aidieale Gheorghe, ridică-te loane de Radu Gyr. Pentru acest poem Radu 
d yr a fost condamnat la moarte şi țintuit timp de un an în lanţuri, până la 

omutarea pedepsei în muncă silnică pe viaţă [vezi mărturisirea d-lui Zaharia 
î arincasa din “Nota asupra ediției” la volumul Radu GYR - Poezii (Sângele 

mniței - Balade), vol.]., Editura “Marineasa”, Timişoara, 1992]. 
: 161 


ci- 


ii Acuzat, martor, apărător 


N mii n 


ca să cadă tiranii, ci şi contra sistemului asiatic comunist, cap 
ducea pe om la dezumanizare, dar şi azi comunismul e în floar i 

Undea greşit prof.N.Petraşcu, nu ca om şi legionar ci N 
secretar general al Mişcării Legionare? În posturi de acest ea 
sau în diplomaţie trebuie puşi oameni care, în afară de inteligență 
și inimă, au încă ceva. Cum am putea numi acest lucru care nu are 
o definiție precisă? Să-i zicem un “ce” pe care nu-l au toți 
oamenii. Nişte exemple: 

Napoleon se afla-cu armata în Prusia. Trimite în cel mai 
strict secret o trăsură închisă, s-o aducă pe contesa Walewska la 
el. Ofițerii care au în grijă securitatea ei, nu ştiu cine e. Talleyrand 
era la Paris, dar omul acesta ştia. E chemat de Napoleon în Prusia 
şi, după ce-i dă instrucțiuni, Napoleon îl expediază imediat 
înapoi. Talleyrand îl roagă pe Napoleon să-i permită să sărute 
mâna contesei Walewska. Napoleon rămâne statuie; de unde ştia 
acest nemernic că ea, contesa, e aici? Talleyrand poseda acel 
“cet: 

Ministrul Japoniei discuta foarte amical cu ministrul 
S.U.A., spunându-i că popoarele trebuie să trăiască în bune 
relaţii, să se ajute reciproc, tocmai ce dorea America. Dar iată că 
ministrul Japoniei scoate ceasul, se uită la el şi spune:“Excelenţă, 
să-mi permiteţi să mă retrag, țara mea din acest moment intră în 
război cu ţara dumneavoastră”. 

Cum să numim acest “ce”? Murdărie politică? Dar e un 
rău necesar. Acest rău necesar i-a lipsit complet lui N.Petraşcu. 
El a rămas un om total cinstit sufleteşte, un om cu putere de 
muncă şi jertfă până la dăruirea vieţii. Micile noastre familii 
le-am dăruit marii familii, Neamul. 

După paraşutarea lui Petraşcu în Ardeal, a'stat un timp 
ascuns la un bun legionar ,care îşi risca viaţa adăpostindu-l. Sora 
mea, Livia, care era tot atât de legionară ca şi el, se plimba cu cei 
doi copii ai lorpentru ca el, ascuns după perdea, să-i poată vedea. 
Copiii proestau: de ce îi tot plimbă pe strada aceea? EI voia 
să-i mai vadă pe cei legaţi de el, pe cei pe care îi jertfea. Oare nu 
suferea groaznic ca om? Mare, mare păcat că neamul nostru 
şi-a pierdu. din virtuțile dacilor lui Burebista şi au ajuns fără 
credință în Cel martirizat pe Golgota, în cel sfârtecat pe roată la 
Alba-lulia, în cei arşi de vii la crematoriu, Nicoleta Nicolescu şi 
V.Dragomirescu... 


162 


PRINŢUL ALEXANDRU GHICA 


Nu pot, nu-i falsă scuză, să scriu despre acest om, titan 
în suferință; voi încerca totuşi să vi-l prezint: 

Intră în Mişcarea Legionară nu atunci cânda venit valul 
spre ea, ci mai devreme. Despre cultura sa, nu sunt eu îndreptățit 
să scriu. j | î 
În guvernarea legionară este numit Directorul Siguranţei 
Statului. Semăna mult cu Căpitanul, ba, când acesta era închis la 
Jilava, a vrut să-l înlocuiască, ceea ce Căpitanul a refuzat. După 
rebeliune, este condamnat la 25 ani temniţă. ÎI întâlnesc, adică 
aud în 1948 că e la Aiud. Când ajung din nou la Aiud, prin 1962- 
63, era la Zarcă. Era locul cel mai greu pentru deținuții Aiudului. 
Celularul avea 312 celule. Zarca era de pe timpul ungurilor şi 
avea faimă mare, criminalii fiind aduşi la Aiud în Zarcă. In 
momentul când a început reeducarea, în sala cea mare a fost adus 
şi prințul Ghica. Colonelul Crăciun, directorul penitenciarului, 
ne anunţă că va începe a doua zi reeducarea şi se vor spune şi 
vorbe tari; cine nu-i de acord, poate pleca. Aud un glas sonor şi 
văd o mânăridicată în sus. Era Ghica. Colonelul Crăciun, nervos, 
începe să strige: “Poţi pleca! N-avem nevoie de prinți!”. 

lată greşeala mea: nu l-am urmat pe acest om în Zarcă. 
O remuşcare şi o ruşine planează pe conştiinţa mea până îmi voi 
incredința viaţa Celui Atotputernic. Cem-a îndemnat la acest 
act? Frica de Zarcă? Absolut nu! Această pată nu mi-o pot ierta 
niciodată. lată pentru mine o palidă justificare: Conducerea 
legionară de la Aiud a hotărât o cedare față de reeducare. Nicolae 


163 


e ERE ZERIS ae a ENE 


Petraşcu, dr.Niculescu (care se afla închis de 24 de ani) şi 
figuri de frunte ale Mişcării, s-au supus. Eram izolat sa (5 
şapte luni în celulă, nevoind să mă murdăres. În plină dr de 
reeducare, la presiunea aşa zişilor lectori, am zis că nu ză e 
nimic şi mâinile mele nu-s pline de sânge. Colonelul Cries al 
spus că îl va aduce şi pe Ghica în sală. Acesta a rezistat E0A 
ademeniri şi la amenințări. Era desenat pe afişe a S 
coroană pe cap, mâncând bunătăți din pachetele primite, în E 
ce camarazii lui se uitau la el. El, munte de credință în Că ita 
şi Legiune, pe care nu-l interesa decât linia lui, conştiinţa li În 
primul rând că nu se primeau pachete, iarapoi că, un om ca prin ul 
Ghica, dacă ar fi primit pachet, l-ar fi dat camarazilor lui până 
la eliberarea sa a refuzat să participe la reeducare şi a ieşit | 
ca o lacrimă, acest nemaipomenit om şi legionar. 

Au fost oameni care după primele 24 ore au cedat, dar să 
stai 24 ani, ultimii 18 în condiţiile în care te puneau asiaticii 
comunişti... Şi insultele, înfometarea, izolarea şi lanțurile; mai 
ales când ajungeai la izolare, de acolo ieşeai ori la spital - adică 
grav, grav bolnav - ori la cimitirul temniţei. 

Prinţul Ghica le-a înfruntat pe toate şi a ieşit aşa cum a 


curat 


intrat. 


NENEA ILIE BĂRA 


Nu încerc să fac acum portretele legionarilor, căci ar 
trebui sute de cărţi, dar nu pot să neglijez să scriu două-trei 
rânduri despre Ilie Băra, țăran născut în comuna Vurpăr şi 
rudenie cu noi. 

Având cheltuieli cu casa nouă pe care şi-a construit-o în 
Vurpăr, s-a angajat la Pirotehnia Armatei în Bucureşti, să câştige 
ceva lei. Până n-a plecat la Bucureşti, făcea parte din Mişcarea 
Legionară; acolo atrage muncitori în Mişcare. Rebeliunea îl 
prinde în Bucureşti. Nu a avut armă, nu a lovit pe nimeni, nu 
l-a acuzat nimeni. Ca să primească 20 de ani, justiției militare îi 
trebuia o justificare pentru sentință. S-a omis total ce a făcut şi 
a fost pedepsit în locul celor care trebuiau pedepsiţi. A rupt 
săbiile la trei ofiţeri. Aceştia, dacă apăreau în instanţă, nu se 
puteau justifica cum de un civil, fără să te amenințe, fără să te 
lovească, îți rupe sabia pe genunchi, cum ai rupe o surcică!? 
Ofițerii trebuiau să fie martori. Erau degradați; ei predaseră de 
bună voie săbiile în timpul rebeliunii, fiind siguri că va învinge 
Mişcarea Legionară şi nu Antonescu. Pentru faptul că a participat 
la rebeliune, Ilie Băra a primit douăzeci de ani condamnare. 

stepa La Aiud în cei 16 ani şi la Suceava în cei 4 ani, a avut 
atitudine de onoare. Toţi legionarii îl respectau. Un profesor 
legionar a spus: “Dacă l-ai putea introduce pe nenea Ilie într-un 
tun şi ai trage în Moscova, praf ai face-o!” 

£ Când să-l elibereze, l-au întrebat la cancelarie: “Ei, nene 
Ilie, cum ieşi din închisoare?”. Răspunsul: “Legionar, căci aşa 


165 


e paote ee 2 E III a 


am intrat”. Pe loc îl mai condamnă cinci ani admini 
trimis la tăiat trestie. După trei ani şi jumătate, se 
“administrativul” şi se eliberează după douăzeci şi 
jumătate. La întrebarea mea: de ce şi-a pus minte 
n-a răspuns că “Am făcut pedeapsa şi mă întorc liniștit | 
mea”, iată ce-mi răspunde acest țăran de cremene: pi ? a 
Mitule, dacă mă duc la nepotul meu Ionel (e vorba de frafolei A 
Ion Banea, împuşcat la Râmnicu Sărat) şi mă întreabă: “A i tradat 
) 


nene Ilie?”, eu pot să-i răspund: “N 
cae : “Nu, n -ai 
aşal” p » nepoate, tu m-ai crescut 


strativ şi este 
desființează 
trei de ani şi 
a cu călăii şi 


> Oare cei ce citesc aceste rânduri, ce ar putea răspund 
după 20 ani de infern? Și trei ani şi jumătate de muncă fă i 
Demult s-a întâlnit cu fratele meu; cei mari şi buni s | due 
la Cel ce i-a creat, cei mici şi slabi rămân... Să 


| 


SPOVEDANIA JUDECĂTORULUI 
LECHINŢAN 


În anul 1948 ne aflam pe podinele închisorii din Sibiu 
circa 70-80 de legionari; noi. “bandiții”, n-aveam paturi. Judele”, 
cum îl numeam noi pe Lechinţan, ne face următoarea mărturisire: 

“Eram Preşedintele studenţilor în Drept din Cluj. Uram 
pe legionari, nici numele nu-l pomeneam. Mă duceam la toate 
conferințele care se ţineau în aulă sau în sălile mari, căci doream 
să-mi îmbogăţesc cultura. Într-ozi, citesc pe afişe că vaconferenţia 
Ion I.Moţa. Ştiam bine că e fruntaş al Mişcării Legionare. M-am 
dus la conferinţă să văd ce vor, ce gândesc duşmanii. Când a 
apărut Moţa pe scenă, ca tip mi-a plăcut, avea o figură de serafim; 
îi vedeai liniştea sufletească pe faţă, un om parcă din altă lume. 
L-am ascultat atent: vorbele lui nu înmugureau, ci despicau 
adevăruri. Asistenţa a început să bată din palme, eu mă forțam să 
mă rețin; am pus mâinile la spate, ca nu cumva să aplaud. Pe la 
Jumătatea conferinţei, din instinct, băteam din palme şi gândirea 
mi se limpezea. La sfârşit, în ropote de aplauze, întărite şi de 
mine, am părăsit sala tulburat. Am mers în neştire toată noaptea 
pe străzile Clujului, puteam fi arestat ca vagabond. Când omul 
este propriul său judecător, e foarte bine. M-am întrebat: de ce ai 
urât aceşti oameni, tu, Grigore Lechinţan, fiu de la cea mai curată 
brazdă? Cum de nu te-ai aliniat lângă ei de la prima trâmbiţă?; Nu 
numai că nu te-ai aliniat, dar i-ai şi duşmănit. Oare acest-păcat ți 
se va ierta vreodată? Dimineaţa am luat următoarea hotărâre: mă 
voi duce la dr.Banea, şeful legionar al Ardealului. Am văzut pe 
stradă un student în cămaşă verde. M-am adresat lui, de parcă 


167 


auz aa... RENE e INI 


eee era 


eram de o mie de ani legionar: <<Camarade, 
locuieşte dr.Banea?>>. Mi-a dat adresa. La 
sunat; în momentul acela, tocmai era pregătit să plece. Am s 

cine sunt şi că doresc să-i vorbesc. M-a poftit în casă e 
descărcat amândoi şi am încărcat multe probleme până la a 
d.m. Şi-a întrebat soţia dacă se poate servi masa. A spus ea că da 
dar cu am văzut bine că nu eram program : 


văzul at pentru masă şi era şi 
destul de săracă. Am mai observat că mobila, dacă o putem numi 


aşa, era parcă adunată de la mai multe anticariate: una albă alta 
gri. Omul acesta trăia departe de materie. Ne-am despărțit 
unindu-ne pentru totdeauna. : 

Aceşti doi oameni, dl.Moţa şi dI.Banea, m-au făcut să 
merg pe drumul lor. Azi ei nu mai există. Au plătit credința şi 
dragostea de Neam şi Ţară, cu viaţa. Şi eu sunt gata să plătesc, 
chiar cu viaţa!” 

Şi a plătit groaznic. S-a întors de pe front fără o mână, 
lăsată în stepele Rusiei. Instanţa l-a condamnat la 15 ani temniță 
grea. In celulă, singur, nu-i adevărat! Mereu cu Dumnezeu în 
suflet şi cu cei doi domni în gând! Ce groaznic să-ţi speli rufele 
cu o mână să-ți duci tineta grea de murdărie tot cu o mână!... Dar 
ce frumos să fii curat, să fii gata în orice minut să te duci împăcat 
la Cel ce te-a creat şi mulțumit că nu ai părăsit Ţara şi Neamul! 
Păcatul judelui că ne-a duşmănit, l-a plătit; şi asemenea 
Apostolului Pavel din Tars, s-a întors cu toată dragostea spre 
Mişcare; şi abia aşteptăm noi aceştia, bătrânii, să mergem la cei 
dragi ai noştri. 


Poți să-mi spui unde 
orele 8 dimineaţa am 


pe rc NIN e ua SS A N 


| 


LEGIONARI... 


Copiem din cartea Închisoarea noastră cea de toate 
zilele de lon loanid, de la pag.133, vol.]l: 


“La Baia Sprie. s-a pelrecul un fenomen ie aa ia 
care mulți deţinuţi îl consideruu ca fiind motivul principal, care 
a determinat Ministerul de Interne să ia măsura noilor repartizări 
] i iare. Ş 
i: postale s-a întâmplat: cu ocazia pregătirilor de desfi ințare 
a lagărului, de la Baia Sprie, deținuții au fost adunaţi in curtea 
lagărului unde o comisie alcătuită din ofițeri de Securitate aaa 
să stabilească componenţa loturilor destinate transferului. Li 
s-a ordonat mai întâi legionarilor să se grupeze Intr-o parte a 
curţii. Odată această - separație făcută, unul din ofițerii din 
comisie, căruia i se pusese în față o masă cu Ioate dosarele 
deținuților din lagăr, a trecut la verificarea identității fiecărui 
condamnat. A început cu teancul de dosare purtând menţiunea 
<<legionar> >. Luând pe rând fiecare dosar. striga numele 
respectivului deţinut, care trebuia să strige <<prezeni>>. sa 
iasă din rând şi să se apropie de masă. Urmau apoi ghişruilela 
întrebări: Prenumele? Data şi locul naşterii? Tara! Mama: 
Condamnarea? După ce ofiţerul constata că răspunsurile 
corespund cu datele: din dosar, deţinutul interogat era trimis 
într-una din barăci şi erastrigat un altul... C ând şi ultimul dosar 
de legionar a fost verificat, pe locul din curte unde, fuseseră 
adunaţi cei din această categorie, mai rămăsese incă un grup 


169 


cae ai de iza 


destul de importani de dețin USI 

Uimil, ofițerul i-a întrebat. z 

_ Voi sunteți tot legionari, bă: 

- Da!, i s-a răspuns. | 3 

A ala către plutonierul de la grefă, ofițerul i-a 
reproşatcănu i s-au adus toate dosarele legionarilor. Plutonierul 
i-a replicat că absolut toate dosarele deținuților se află pe masă, 
Bănuind că dosarele legionarilor nestrigați se rătăciseră in 
celălalt teanc, ofiterul a inversat procedeul folosit până aici. 

Făcând semn unuia din deținuții din grup să iasă din 
rând. l-a întrebat cum îl cheamă şi a începul să-i caute numele 
în teancul de dosare ale “nelegionarilor ”. Găsindu-i dosarul. a 
urmat interogatoriul obişnuit. Toate datele declarate de deținut, 
corespundeau celor consemnate în hârtii. 

Nedumerit, ofițerul a răsfoit de mai multe ori dosarul şi, 
in cele din urmă, i s-a adresat deținulului care aştepta: 

- Aici nu scrie că eşti legionar! 

- Eu nu şliu ce scrie la dumneavoastră, domnule ofiţer. 
dar eu ştiu că sunt legionar! 

- Dacă ai declarat la anchetă că eşti legionar, ar trebui 
să fie scris şi în dosar! 

- La anchetă n-am declarat! 

- Cum n-ai declarat? De ce ai ascuns bă, < <organelor 
noastre>> adevărul! s-a răstit la el ofițerul. 

- Pentru că atunci nu eram legionar! 


Spre consternarea întregii comisii, deţinutul a declarat. 


că, de când i-a observat şi cunoscut mai îndeaproape pe legionari 
în inchisoare, şi-a: însuşit conduita lor şi se consideră şi-el 
pi Prin atitudinea lui, de aici înainte va încerca să se 
vei d de a ft pare d Vita nai 
pentru a se Bia ţ W fegionar: Revenindu-şi din surpriză Și 
făcute în faţa întreg al pei i la e alâiste acesta TI 
care vorbis atm Eu ui țagăr, ofițerul l-a trimis pe deținutul 
se apropie. Dar fiecare dea pa malo ul XC SI 
a spus acelaşi lucru: [1% eumafosi chemare identifi Ce 


- Am devenit legionar în inchisoare!” 
Dragi Tineri, 


m colindat = pi ge 
170 16 lagăre şi inchisori, deci am puțină 


ulm i e 


i. 


experienţă; ce bine ar fi să pot descrie unele fenomene! 

Unul din marii scriitori ai Italiei, Giovanni Papini, în 
cartea sa GOG se întreabă: “Cine eşti tu, te văd, eşti sănătos, bi-ue 
îmbrăcat, faci serviciu, pari om întreg, dar eu tot nu te cunusc... ” 
Este în om câte un morb al răului, ascuns bine în Fuui său, care 
apare tardiv, dar apare, pe care este foarte greu sa-l depistezi în 
viaţă, uşor însă în lumea temniţei. 

Nimeni nu mă poate convinge că "Omul? îl poți cunoaşte 
în “Eul” lui, afară. NU! Numai în temniţă îl cunoşti într'adevăr! 
Acolo este şcoala verificării oruului! 

Acolo, în infernu! comunist. când nu-l vedea nimeni 
“omul” îţi lua bucăţica «e pâine, care era viaţă. 

Tot acolo era alt om, care fără să-l vezi, să-l ştii măcar, 
îţi lăsa o bucăţică de pâine; nu din pâinea lui, ci din viaţa lui. 

Totacolo. omul Mircea Vulcănescu îl acoperea cu trupul 
lui (în timpul unui îngheţ nemaipomenit) pe un copil. Să moară 
el - să trăiască copilul”. 

Tot acolo, fratele tău de suferinţă te vindea ofițerului 
politic că eşti duşmanul regimentului, pentru un turtoi sau o 
ciorbă de varză în plus. 

Cel mai greu în temnițe, lagăre, Canal, au dus-o legionarii. 
La Canal aveau totul separat, lagărul lor, “LAGĂRUL MORŢII”! 

, Şi iată, într-adevăr, o minune: Nu un tânăr, ci un grup, în 
IADUL COMUNIST, se fac LEGIONARI! 

Vă las pe dumneavoastră:să explicaţi acest fenomen. 

Căpitanul nostru a murit împăcat, ştiind că MISIUNEA 
LUI, în mijlocul Neamului, n-a fost zadarnică! 

Cei de la munca forțată de la Baia Sprie au spus: 
“Prezenţi suntem Căpitane, pe drumul Golgotei Neamului Nostru; 
primeşte-ne şi pe noi în Oastea Ta!” 

Oare este greu să zică astfel şi cei de afară? Rămâne să 
vedem! 

Şi pentru încheiere, un exemplu absolut: Cine mai citea 
azi Jurnalul Fericirii de părintele Nicolae, dacă tinerii legionari 
din închisoarea: Tg.Ocna nu-i dădeau pâinea lor ca să poată 
supravieţui?! 


(77 


ULTIMELE GÂNDURI 


Gabriel Bălănescu, legionar cu o frumoasă cultură deo 
atitudine morală peste ce poate un om, în suferință imun are -să 
zicem - norocul (ferească Dumnezeu pe oricine de aşa noroc) să 
fie azvârlit gol, dar cu lanţuri la picioare, în “garsoniera” lui 
Eugen Cristescu, fostul Şef al Serviciului Secret al Armatei. E| 
era ținut la Securitate cu masă mai bună, într-o garsonieră deși 
era condamnat pe viaţă şi ştia că va fi exterminat; securiştii voiau 
să-i smulgă toate secretele, dar el se lăsa greu, ca să mai trăiască 
lată ce i-a spus acesta lui Gabi, pe scurt: până să-i impună armata 
sovietică, la putere în România au fost 1.152 de comunişti, dintre 
care Jumatate erau agenți ai Siguranţei, adică plătiți de €l.sE 
Cristescu; revenea cam un comunist la 20.000 de locuitori Toţi 
politicienii au fost miopi, nici unul nu a văzut clar ce înseamnă 
comunismul. Unul singura văzut, a mărturisit Cristescu: Corneliu 


Codreanu, Căpitanul Mişcării Legionare. La: întrebarea. lui . 


mean de [e Ea Prigonit pe legionari? ia spus că regretă şi 
“Aţi fost acuzaţi E: E orța necesară comunismului, adăugând: 
personalam aribite dt. egionarii, că ați omorât evrei la Abator; 
unul sinaur î at: nicrun evreu n-am găsit asasinat la Abator; 
a sta icre, ucis de vagabonzii din Bucureşti”. 
Puteam cu scrie, dragi români, ceea ce scriu dacă 


L 8 ?. 


De ce cred eu că 


ciului de Siguranță fost introdus Bălănescu la fostul Şef 


aaa OQU, 
ă? Să vadă Cristescu ce-l așteaptă dacă 


nu vorbeşte şi, invers, să vadă Bălănescu cum va fi tratat dacă va 

ceda (dar erau amândoi prea experți în metodele bestiale 

comuniste, anticipând cu realism jocul murdar al Securităţii). 
lată ce-i mai spune Cristescu lui Gabriel Bălănescu: 


“Am fost în lotul mareșalului Antonescu şi am stat cu el 
până în clipa în care l-au dus la execuţie. Cu o oră înainte, 
respingându-i-se cererea de grațiere, a venit mama lui cu un 
buchet mare de trandafiri roşii şi, dându-i buchetul, i-a spus: 
<<Eşti nedemn de numele meu! De ce ai făcut cerere de 

! grațiere? Dumnezeu să fie cu tine'>>.Şi bătrâna a plecat mai 
amărăâtă de cererea de gratiere.a fiului său decât de execuţia 
care ştia că urmează. Mareşalul. a venit în celulă, a aruncat 
buchetul pe pal şi mi-a spus: <<Ce zici. Cristescule, nu crezi că 
era mai bine să ne fi înțeles cu tinerii aceia?>>. Şi ușa s-a 
deschis şi l-au luat”. 


Mulţi, foarte mulţi au regretat că au lovit în noi şi s-au 
scuzatapoicănu ne-au înţeles şi nu ne-au cunoscut. Eu mă întreb: 
de ce n-au încercat să ne cunoască? Românul spune: “O vorbă 
bună trebuie să o tragi cu tancul, o vorbă rea aleargă cu avionul”. 
Mai dau un exemplu, iertată să-mi fie referirea la persoana 
mea. Eram la Ghencea. Un fost mareşal al palatului era izolat în 
capătul barăcii, într-o -să-i zic-cuşcă. Condamnaţii administrativ, 
| eram liberi în curtea barăcii; mă duceam acolo, iar cu o bucată de 
| fier forțam uşa de jos şi băgam un mic pachet cu ce puteam rupe 
de la hrana mea zilnică. Sigur că m-a întrebat cine sunt şi de ce 
îl ajut, doar ştiam ce urmează dacă voi fi prins. l-am răspuns: 
“Sunt legionar şi fratele dumneavoastră însuferință”. Răspunsul: 
“Ce suflete nobile sunteţi voi, legionarii!"? - şi acelaşi reproş - 
“Păcat că nu v-am cunoscut!”. 

| Petre Pandrea, cu care am stat mult timp în celulă (ne-am 
împrietenit, m-a rugat să-i spun Petrică; sigur că n-am acceptat, 

| era un om cult, studiase dreptul şi filosofia în Germania), iată 
ce-i spune şi el lui Bălănescu, cu care a stat în celulă: 


| “Planează asupra legionarilor o mare acuzaţie, aceea 
| Va . . . .. - a a . 
| că la abator, la rebeliune, au ucis evrei şi i-au agăţat în cârlige. 


* Din volumul intitulat Din împărăția morții de Gabriel Bălănescu, Editura 
<<DACIA>>, Madrid, 1981, pag. 101. 
173 


Ei bine, nue adevărat şi asta o spune Petre Pandrea, care v-a fos 
adversar şi vă mai este încă. Am făcut parte dintr-o comisie 
internațională de ziarişti englezi, francezi şi americani, care au 
făcut o anchetă la abator. Nu am găsit nici un evreu agăţat de 
cârlige, dar am găsi! unul ucis nu departe de abator, adus din 
locul în care a fost ucis şi băgat Intr-o gură de canal. Cine l-a 
ucis? Nu se putea şti, dar bănuielile cădeau asupra unei bande 
de ţigani, care operau în acele zile de revoluţie şi Hesiguranță. 
AStăzi este uşor să le deu toată lumea în cap legionarilor, care 
nu pot vorbi. Eu vă voi apăra ”. * 


Sistemul bestial la care am fost supuşi este peste gândirea 
omului. Numai cazul de mai sus, cu lanţuri la picioare, gol puşcă 
aruncat în altă celulă. Sau la baie: la 3 luni, 3 minute. 30 de 
“bandiți”; să laşi lanţurile afară. Când ieşeam afară iarna. cu 
săpunul şi apa fierbinte pe noi - era aşa de fierbinte încât îți ardea 
pielea - ne opream pe cimentul înghețat, să ni se bată lanţurile cu 
ciocanul, care nu de puţine ori se oprea în fluierele picioarelor. 
Percheziţiile, în pielea goală, afară, cu hainele în braţe. Bătăile, 
murdăria... Când se va scrie câți oameni de cultură rară, ofițeri, 
țărani, muncitori şi mulţi studenți au trecut pe “acolo” şi au fost 
degradați în modul cel mai barbar? 

„Cine erau cei ce ne chinuiau şi ne omorau în numele 
clasei muncitoare? “Te-ai ridicat, banditule, contra clasei 
muncitoare! Vine Dumnezeul tău, banditule, să te scape? Sau 
americanii? Văbăgăm sub pământ pe toţi! Care crăpi, o pâine mai 
puţin” (dar nu era vorba de o pâine, ci de 65 grame pe zi)! Ei erau 
scursura satelor şi drojdia haimanalelor din oraşe; ei aveau 
“origine sănătoasă”. Dau numai două exemple: 

Preşedintele Sfatului din comuna mea, Vurpăr, era un 
țigan cărămidar, adus din Ocna Sibiului, iar candidat de deputat 
pe lista partidului era un hamal, pe numele lui Fleacă, în 1946. În 
satul Dudu, unde eram la muncă forțată, comandantul a fost 
păzitor la vaci şi a devenit ofiţer. La ce te puteai aştepta de la 
aceşti paraziți ai societăţii, născuţi unii chiar lombrozieni, iar 
acum cu stele şi funcţii, îndoctrinaţi cu marxism? Unii ca aceştia 
au făcut cele mai mari bestialități, 

ȘI totuşi, unii au rezistat. Când 


= unii au credeam că și Bunul 
umnezeu ne-a părăsit, dădeam peste câte un munte de credință 
* Din împărăţia morţii de Gabriel Bă! 


174 ănescu. pag.512, 


„Sc PE Pe oaia E te e e SM CANNSE 


- cum era Radu Gyr sau prințul Al.Ghica - şi martirajul lor îţi 
înnoia credința, te întorceu de la marginea prăpastiei şi, asemenea 
unui om care nu mai gasea ieşirea din pădurea cu fiare sălbatice, 
te trezeai într-o poiană însorită. 

lată o vitamină de întărire pentru chinuitul trup şi suflet 
care se afla în infern; nu al lui Dante, ci mai groaznic, în cel 
comunist: 


IISUS ÎN CELULĂ 


"Azi noapte, Iisus mi-a intrat în celulă. 
O, ce trist, ce înalt eră Christ! 

Luna-a intrat după El în celulă 

şi-L făcea mai înalt şi mai trist. 


Mâinile Lui păreau crini pe morminte, 
ochii adânci ca nişte păduri. 

Luna-L spoia cu argint pe veşminte, 
argintându-l pe mâini vechi spărturi. 


M-am ridicat de sub pătura sură: 
-Doamne, de unde vii? Din ce veac? 
lisus a dus lin un deget la gură 

şi mi-a.făcut semn să tac... 


A stat lâugă mine pe rogojină: 

- Pune-Miperănimâna ta. 
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină, 
parcă purtase lanţuri, cândva... 


Oftând, Şi-a întins truditele oase 

pe rogojina mea cu libărci. 
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase 
lungeau pe zăpada Lui vărgi. 


175 


Părea 


celula munte, părea căpătână, 


şi mişunau păduchi şi guzgani. 
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână, 
şi am dormit o mie de ani... 


Când m-am trezit din grozava genună, 


mirose 


au paiele a trandafiri. 


Eram în celulă şi era lună, 


numai 


Iisus nu era nicăiri... 


- Doamne! şoptesc. Beznă. Tăcere. 
De nicăieri nici un răspuns. 

Doar razele reci, ascuţite-n unghere, 
cu sulița lor m-au împuns. 


- Unde 


eşti. Doamne? -am urlat în zăbrele. ? 


Din lună venea fum de cățui. 
M-am pipăit şi pe mâinile mele 
am găsil urmele cuielor Lui...” 


: lar tu, tiner 
trăite, nu auzite de mi 
ŞI crede din tot suflet 


Radu GYR 


e, de Vel ajunge să citeşti aceste rânduri, 
ne, intoarce-te şi tu de pe drumul Damascului 
ul tău ce aicitit, nu minciunile care ți-au fost 


şoptite sau scrise despre noi. Ai putea vedea şi înțelege de ce am 


fost şi suntem şi azi huliţi, pr 
anii 1930-40, când pe tronul Româ 
trăind în cel mai murdar desfrâu, 


pierdute - drojdia so 


concubinaj, dărâma sau aducea guv 


176 


igoniți. Mai ales ce s-a întâmplat în 
Ni! s-a suit un descreierat 
rdar până şi cu ultimele femei 
cletății. Roşcata Lupeasca, cu care trăia în 


: guverne la putere. Cei din jurul 
ma! neruşinate afaceri bancare, băncile în 


u invitaţi în lupanarul “domniţei”. Văzând 
ei de unde şi cât puteau. 


Contra acestei lumi s-a ridicat Căpitanul şi Mişcarea 
l.egionară. 

ŞI. contra lui, contra acestui munte de iubire şi credintă 
pentru binele Neamului care a fost Căpitanul Corneliu Zelea 
Codreanu, s-au ridicat toţi murdarii acestei ţări, în frunte cu Carol 
al II-lea, Armand Călinescu şi Nicolae orga. iar roşcata Lupească 
i-a cerutcapul, precum lrodiada a cerut capul lui loan Botezătorul. 

Cum a fost strangulat, împuşcat mort, ars cu vitriol. aţi 
citit; îngropat în pustiul Jilavei, groapa a fost acoperită cu o placă 
aroasă de ciment de greutatea a două vagoane. 

De groază că va învia! 

După el a fost martirizată toată elita legionară. Dar el 
trăieşte și va trăi, cât va trăi neamul pentru care şi-a dat viaţa cu 
seninătate. Nu te speria că eşti singur! Mai are Ţara destui oameni 
buni şi curaţi, pe care tina comunistă nu i-a atins şi nici babilonia 
de azi nu i-a atras. Poate anume au rămas pentru vremuri şi mai 
grele. Ce faci fără un ideal? Ce rost are viața dacă nu o trăieşti? 
Studențimea a fost întotdeauna făclia vie a Neamului. Horia a 
fost un necăjit de țăran, dar prin lupta lui (şi mai ales prin 
crucificarea lui) a intrat în istoria noastră, după capul meu. ca cel 
mai mare erou. Singur a pornit; poate a avut o chemare, fără să 
ştie nici el, apoi a găsit pe cei care l-au urmat. Fii sigur că nu eşti 
singur; sunt mii de suflete curate. Găseşti un prieten, el aduce pe 
altul şi când veţi fi o mână, veţi găsi şi conducătorii... 


“Din mulțimile oarbe unu s-alege... 
gândul lui: rege... 

vorba lui: lege... 

vrerea-i: platoşe de neînfrâni... 
pasul lui: cutremur de pămânl... 


veacul, sub trăsnete, în sbatere greu. 
fi zice cum vrea, 
îl botează cum vrea... 


la masa de lucru adună: 

azurul văzduhului lângă furtună 

şi lângă-o inimă mai bună ca o pâine: 
cruzimi de tigru, auzuri de câine... 


177 


c 12 - Acuzăt, martor, apărător 


noua lui limbă 

fața țării o schimbă: 

grâul creşte din glia săracă. 

fetele se fac mui frumoase, să-i placă 
flăcăii, pentru el, 
se-mbracă-n muşchi mai tari ca de-oțel... 
penlru O ruză din privirea-i, ruplă. 

oricine-i guta, pentru el, să cadă-n luptă... 
bărmânii sătui de viaţă, ar vrea să mai Irăiască 
să stea drepți la vorba lui împărătească... 


puşcu, tunul, tancul, cu botul în tină 

i se închină... 
pucea-i nai pace, războiul - mai crunt... 
pentru el sunt toare-aşa cum sunt... 
ochii lui cu mii de uitături de-odată 
străfulgeră şi scoală în picioare ţara toată... "* 


ARON COTRUŞ 


Aşa cum am scris la început, eu suntmulțumit dacă oricât 
de puţin aţi înţeles lupta noastră; morţii noştri dragi s-ar bucura 
că jertfa lor nu a fost zadarnică. 

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, încheiem lucrarea. 

Am scris din suflet, din memorie, din texte, atât cât 
m-am priceput; nu am exagerat şi nu am diminuat. 

Nu am permis nimănui, fie el de zece ori mai pregătit 
decât mine, să adauge un cuvânt sau o dorinţă a lui. Cer din nou 
iertare cititorului şi nu vreau să fiu fariseu, nici încrezut; cele 
scrise nu poartă un “nume”, ci sunt scrise de un muncitor ce are 
defecte, dar şi o calitate: cele scrise sunt rupte dintr-un suflet 
curat şi chinuit, care nu a putut da mai mult. 

Intotdeauna am încercat să dovedesc cele scrise. Vă ofer 
încă o dovadă de cele ce s-au întâmplat cu toți deţinuţii politici 
care au trecut prin INFERNUL COMUNIST timp de 45 de ani: 
Puţinii care mai trăiesc dacă-i întâlneşti, tu tinere, unul, fi 
convins că ai în faţa ta un OM. Un proverb zice: “Un zâmbet sâu 
9 vorbă bună spusă unui bătrân este a-i dărui o zi mai mult În 


PER Si e A ge me i a ce 
pi poemul /ară de Aron Cotruş. Editura “*Rânduiala'!, Bucureşti: 1987, 


iață”: zâmbeşte-i tu. tinere. unuia scăpat din INFERNUL 
viaţă 

MUNIST! : i 
E Să întăresc cele spuse mai sus: In 1948 am fost trimis 
evinovat în temniţele Aiudului. Curtea Supremă de Justiţie 
Militară din oficiu, a dispus eliberarea mea după un an şi opt 
luni Priviţi cum eram când am intrat şi cum arătam când am ieşit: 


P.S. - Fotografiile au fost lipite în acest spațiu şi date la ziarul "Radical". dar 
au fost... pierdute. Diferenţa era grăitoare... 


Mama mea s-a îngrozit la vederea mea şi a zis: “Nu vei 
fi tu, copilul meu?”. Ea sta să nu mă recunoască! Am vărsat o 
lacrimă de bucurie că ne-am văzut şi foarte multe pentru fiul ei. 
cel mai mare, fratele meu, care nu s-a reîntors niciodată. Acum 
nu mai este nici mama, s-a dus la el. A fost primul ei copil, din 
cei nouă, până la groaznica asasinare de la închisoarea din 
Râmnicu Sărat, la data de 22 Septembrie 1939, când au fost 
executaţi, în toată ţara, aproximativ 400 de fruntaşi ai Mişcării 
Legionare. A fost ultimul. de acolo, dus la execuţie. Cei trei 
supraviețuitori au spus că ultimele lui cuvinte au fost: “Doamne. 
nu le socoti lor acest păcat!”. Ea. mama, l-a dus la şcoala de la 
Sibiu, în căruţă. cu străjacul şi cu cele ale gurii, la gazdă, să înveţe 
carte: şi a învăţat. poate prea mult, Din faşe. ea. muma lui. i-a 
făcut haine româneşti. până la sfârşitul vietii. căci el totdeauna a 
umblat în costum naţional. Cum creştea copăcel. copăcel, creştea 
şi dragostea ei, văzând cum învață: mereu îi spunea: “Să înveţi, 
dragul mumii!”. În 1924-25 muma îi pune în casa dinainte. cum 
ziceam noi ardelenii, tabloul cu prima promoţie de absolvenţi 
(bacalaureaţi) ai liceului *Gh.Lazăr” din Sibiu. La propunerea 


lui, colegii sunt de acord să se scrie pe tablou versurile din marele 
Coşbuc: 


- 


179 


rr AT CI IEEE RT aa 


“Cu vesele glasuri de tinere firi, 

Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri 
Spre soare ni-e gândul, şi mergem spre el 
Lumină ni-e ținta şi binele ţel... * 


Atât sora cea mică, cât şi fata lui, Liliana. reu 
la tabloul de bacalaureat aceeaşi strofă. 

Pleacă la facultate, spre laşi, unde îl chema lupta 
naționalistă. în fruntea căreia se afla Corneliu Zelea Codreanu 

Să cernem împreună, dragi cititori, din pretaţa tezei de 
doctorat în medicină generală şi chirurgie, prezentată şi susținută 
i, lunie 1934 de lon Banea. care era de doi ani licenţiat şi în 

rept: 


Şesc să pună 


"Am pornit Să învăţ carte din sărăcia neagră u sutelor 
clipă de clipă, cu greutăţile vieţii. Am ecducat în Spiritul de 
ordine, disciplină şi iubire de Patrie, pe camuruzii moi. a căror 
conducere am avut-o mai mulți ani în laşi. răspândind acecuşi 
sămânță şi in diferitele societăţi student eŞTi, care m-au ridicul în 


fruntea lor. Cu credinţa în Dumnezeu. a cărui putere nebănuită 


am Simţil-o de atâtea ori coborând ca un har inăltător peste 
sufletele noastre, în clipele de sbucium şi deznădejele. şi cu 
incredere în lupta noastră. am mers înainte. Dar frământările 
acestea m-au făcut să nu uit niciodată îndatoririle de student şi 
rostul pe care îl am în Universitate. Împovărat Şi cu grija 


familiei. am studiat şi am făcul acest lucru cu dragoste. Acum, 


cena Ioată viaţa de student - aşa cum a Jost ea, pentru mine 
plăcută - rămâne în urmă, gândul meu adună cu dragoste, 
intr-un tablou fi-umos, pe toţi aceia care m-au iubit, m-au ajutat, 
mi-au dat educaţie, sau în alt mod s-au încrustul în viaţa meu. El 
se indreaplă cu multă induioşare spre Scumpii mei părinţi cure 
S-du necăjil aşa de mult în amarul vietii lor chinuile. cu să 
mi-O fucă pe u meu mai uşoară, asigurându-i că le voi păstra 
Nemarginilă recunoştinţă ŞI iubire filială... ” 


Ce face - 
Mişcării Legionar 
stabileşte în Cluj. 
la Facultatea de D 


după terminarea studiilor - acest titan al 
e? Revine în Ardeal. unde s-a născut. şi se 
Dar Ardealul era al lui luliu Maniu. Se înscrie 
'ept pentru doctorat, gândul zburându-i şi spre 


Na, 19) ntru U | . 


Şi începe lupta pentru aducerea Ardealului la Mişcarea 
Legionară. Aşa cum numai el ştia, prin penetraţie: azi un student, 
mâine un ţăran, apoi un muncitor, un intelectual; rezultatul: în 
alegerile din 1937 Ardealul devine legionar! Iar în cântec se 


spune clar: 


“Jar seara -n jur, pe lângă focuri, 
Cu'n vremurile strămoşeşti, 

Tot despre Căpitan şi Gardă, 

Ne spunea Banea la poveşti...” 


Văzând puterea lui de lucru, cristalul sufletului său, se 
porneşte la vânătoare: liberalii îi propun Ministerul Sănătății. 
dacă părăseşte Mişcarea Legionară şi trece la ei: Cuziştii. prin dr. 
Dănulescu, îi propun şi ei un minister. Lumea nu-l cunoştea bine 
şi voia să-l vâneze. Ce lume mică, egoistă, murdară! EI "se 
vânduse” de mult lui Horea. tras pe roată la Alba-lulia, punând 
şi copilului numele acestuia. A acceptat groaznica moarte, în 
locul trecătoarelor măriri! Fiind, prin sorgintea sa ţărănească, 
nepot direct al celui tras pe roată. nu putea să nu-i urmeze in 
martiraj. Dar aripile i-au fost frânte de tiranul Carol al II-lea. 

Cu drepţii primeşte Doamne, în grădinile Tale. pe cel 


mai bun şi curat dintre noi! 


Vurpăr, 15 Aprilie 1990 


POSTFAŢĂ 


Citind cartea lui Mitu Banea. mi-am amintit de cursul lui 
Mircea Eliade de pe lângă catedra de filozofie a lui Nae Ionescu, 
in care dezbătea problema răului şi a mântuirii din prisma 
religiilor. Deci. și a suferinței. 

lată ce scria: "Există atâta suferinţă în jurul nostru, încât 
un om simţitor, dacă s-ar gândi într-una la ea. ar trebui să se 
sinucidă...” 

Mai departe: “Nu ştiu prin ce miracol uită oamenii 
oceanul de suferinţă din jurul lor”. 

Și atunci ce putem face? De ce nu facem? 

“Binele (adesea cainizat - n.n.)e o chemare, un entuziasm, 
0 incercare de a ne uita pe noi, gândindu-ne la ceilalţi şi găsind 
ceva de făcu”. 

Ce a făcut Banea. ne _povestește”. dacă poveste poate fi 
drama unei întregi generaţii. O istorie vie. văzută din lăuntrul ei, 
hu aşa cum, cu o încrâncenată obstinaţie, a fost mereu rescrisă 
“de-a-ndoaselea”, 


Mă ispiteşte gândul de a asemăna fenomenul legionar cu 


Jansenismul-Port-Royal (Pascal, Arnault. la mere Angslique, 


M.de Saint-Cyran etc.). fiecare amenințate de forțele răului. 


NU mă pot opri. aici, fără să evoc gestul unui gardian. al 
Cărul nume, din păcate. nu-l] știu. EI ne supraveghea în nopţile de 
lucru din închisorile Aiudului. Într-o seară a venit. ne-a dat la toţi 
cate un pachet de țigări şi ne-a spus: "De mâine plec, căci nu mai 
- ŞI nu l-am mai văzut, dar mi-l: 


pot să văd atâta sulerință” 
182 


ra mereu. E Ze as Arie 
DA această carte e un strigăt, cu întrebarea sfredelitoare: 


2 ă 9 
i a a etate perle spulberate de pe jeraticul 
ieţii Dida că Mitu, luptătorul, spadasinul yerbalea 
Vieții, i | început ceea ce episcopul Micu-Klein scria. vizionar, 
ia EA fiu aul de la Roma - unde a stat ca prizonier al Papei 
Cea 5 de ani: “La judecata de apoi nu poţi învia decât din 
vre - 


pământul patriei”. 


Sibiu, Mai 1994 


Aurel Cioran 


Tiparul Cxecutat la POLS 


Sa cete Ut e Aa 


IB S.A. Sibiu 
sub c-da 5 A 60 


E - e i 
TOP ———OEO£=— 


Autorul acestei cărți, dl. Dumitru (Mitu) Banea 
(n.1911), este fratele fostului şef legionaral Ardealului, dr. lon 
Banea (ucis în 1939 în lagărul de concentrare de la Râmnicu - 
Sărat) şi cumnatul fostului secretar general al Mişcării 
Legionare, prof. Nicolae 
Petraşcu (asasinat de Securitate 
în 1968). 

DI.Dumitru Banea, el însuşi 
comandant legionar, a trăit în 
sânul evenimentelor şi adeseori 
a participat la ele din plin, fiind 
recunoscut pentru curajul, 
dăruirea şi rectitudinea de care a 
dat dovadă, atât în libertate, cât 
şi în detenţie. Deşi nu are multă 
carte, este un povestitor care te 
cucereşte prin forţa simplităţii 
mărturisitoare, o minte ageră, 
un suflet curat, o vie conştiinţă 
românească şi creştină. Paginile 
sale, scrise fără preocupare de 
compoziţie şi stil, dar în numele 
adevărului şi al dreptăţii, redau în linii sumare, dar pregnante, 
culoarea epocii, esenţa caracterelor omeneşti, sensul faptelor 
Istorice. : 

DI. D. Banea nu a vrut atât să scrie o carte, cât să-şi 
îndeplinească o datorie: aceea de smerit mărturisitor al 
idealurilor şi jertfelor unei generaţii. 


Lei 3000 ISBN 973-95932-0-8