Viata Rom. (R.), 1926, 18.3

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

rea ui
Proprietatea Bibliotecii
Universităţii laşi
EE

IK UIN EE

E ged be ent?
Ven

COURTES:

1926. ANUL XVII

D geb DA e E En

> P y"
21) {

e a $

UNIVERSITA

Viaţa Rominească

REVISTĂ LITERARĂ ȘI ŞTIINŢIFICĂ

SUMAR :

T. Arghezi . . one . Inehisoarea (iV).

Al. A. Philippide. . + Declamalie,.

loan D. Gherea . . Două aspecte ale eului (Fantezie filozofică).

lon Marin Sadoveanu Metamorfoze (Poem dramatico într'un act şi un
prolog).

O. G. Lecca. . . . „Neamul rominese (Formarea lui şi influențele
strălue. Sinteză e!nalogică).

Demostene Botez. . . Obsesia,

Dan A. Bădăreu . . n Cauzalitate şi finalitate In logică.

|. Simionescu . . . „ Nieulat Milescu.

Cezar Petrescu . . Intunecare.

Mihai D. Ralea . . Democraţie şi ereajie.

Consi. |. Vişoianu . Cronica externă (Tratatul dela Berlinu).

Dan D. Hurmuzescu Cronica economică (Situația financiară a Frans
jei,- Raportul experților).

P. Nicanor A Co.. e Miscellanea („Chemarea” Institutului rominese
oi Acjiunii naționule, - Critică psihologică şi
critică estetică. — Coincidenje),

Recenzii: Lens Deudet: leun Jet: Peste ocean. M. NK Aar
Adleri Heilen der sozialen Ke J. Stalin a md der Leninismun X, kant: Die interse-
tonale und Sowy asian, F mirei. Constantin Kirite : istoria ràrbolului pentru intregirea Mu
mine (uf cuiul. Octar Botez. — L Jndriéëzeug-: tnni asupra rezaveulul dein Viici-Teln
Constantinescu: lași. = Uusinve wudier: Les techniqnes : qitiyue et de I'histoire Dttérat
falure française. Lo N. Stistsca.— Emile BEriħhier Lage de la Phil

Rewista Revistelor: t prietin al Zut Ninon Mari il (Georges
Mongrelicn. Race de Fronccj.—. Amici st inamici al lui Amie (Albert Thibamtet Woavellr Reone /
use! .— „Privire asupra Lui Saitite-Denre™ (Mercure de d Jr aAMlevăratul aspect al Awstriei” Mo
gatur Iguact Seipel, La Revue Mondiale). —,Lecțiize plehiscitniui german iC Loutre, L'E grope Aunzeliei

Examen de conpțisnță în pgeperaţia nouă” /Regiamin Crâmieux
ŝionale Im epoca noastr: (Georg Steinhausen. Prenssi

y Cire. Le A li OPPE) —e Dreptul şi kevoluția Tehitnov. L Europe Noua),

(Romupe.=—Literaturà general L.—Jataţie —rijorniie—

IAŞI

Redacția și Administrația: Strada Alecsandri No 3
1926

VIAȚA AUMINBAaCA apare lumar en cel puţin po pagini. —Abosamentul In țară un an 400 tel-
jumátate an sso lei, Rest 49 lei Pentru sträinätate: un an Go lel; jimitste de sa zòo jei. Numi-
ulo lei. Pentre detalii a pe vedea pagina urmâteare.

Reproducerea opritå

VIATA ROMINEASCA

REVISTĂ LUNARA
laşi, Strada Alecsandri No. 10-12,
ANUL XVIII

CONDIŢIILE DE ABONARE

Abonamentele sint: semestriale şi anuale.

Cele semestriale se socotesc dela No. 1 până la No. 6 in-
clusiv, sau dela No. 7 pănă la 12 inclusiv,

Cele anuale dela No. | până la No. 12 inclusiv.

Abonamentele se pot face la 1 lanuarie pentru un an sau
jamătate de an ; dela | lulie pentru o jumătate de an, — trimiţind
suma prin mandat poştal.

Relnolrea se tace cu o lună înainte de expirare, pentruca
expedierea Revistei să nu sufere intrerupere.

Preţul abonamentului pe anul 1925 este:

IN ȚARĂ:

Pentru Autorităţi, Instituţiual, Societăţi şi intre-
prinderi comerciale, financiare şi industriale, pean . 500 lei

Pentru particulari :

Da Sé ii ns 3 în Size së lei

Pe jumătate an eise pa se caruia ua RE Aa

Up mnn i d Si paie JS 3 Si ta A Di
IN STRĂINĂTATE:

Pe i o e ei e e e E e wn gece, ei OUO d

Pe jomătate an . . . in E 4 i 3 909

Un număr size

Abonaţilor li se acordă o reducere de 10 la sută din pre-
tul volumelor editate,

Pentru siguranța primirii regulate a Revistei D-nii
abonaţi sînt rugați a trimite odată cu abonamentul şi
72 lei anual costul recomandării pentru ţară şi 180 lei
pentru străinătate.

Colecţii complecte pe anii 1920, 1921, 1922 şi 1923, se gă-

sesc in depozit la Administraţia Revistei c
colecţia, iar 1924 şi 1925 cu le! 300 ran plete de 200 lei

Administrația.

Viaţa Romînească

Viaţa Romineascä

Revistă literară și științifică

VOLUMUL LXVII
ANUL XVIII

IAŞI

INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE ŞI EDITURA
„VIAȚA ROMINEASCA“
1926

ZSaggeëegssssgasgrpas r.

ie anul 1933
vaii i Îi

Biz Dep TIE
SUL O;

f
|

SA Mee satirom soree

Intrat fnnfnta i

Inchisoarea

——

Proiectul de evadare este îndeobște descoperit la timp,
şi citeodată chiar în momentul anterior conceperii lui. Apa-
nagiul bunei vigilențe consistă tocmai în a urmări un gînd şi o
acțiune înainte de-a se fi ivit. Orişicine știe să audă clopotul
după ce a sunat; meşteşugul este să-l percepi cu o clipă mai
de vreme. De aceia unui funcționar al ordinei i se cere preve-
derea, ca un asociat al chibzuinții. Neavind ce chibzui, el pre-
vede ca sä parvie să chibzuiască și lipsindu-i alimentul pentru
prevedere el chibzuieşie ca să-l facă existent.

Autorul proectului de evadare este supus unui interogator
imens și „descusut““ şi, ocolit de logica urziioare a personalu-
lui superior, el simte cum se stringe năvodul împrejurul lui
şi-l sufocă. Un hoț integral şi sincer, care mai conservă erois-
mul şi romantica de a se lăsa văzut şi prins, apare în șocietr-
tea noastră ca un peşte gigantic, impins de naivitate în ape-
le mămoloase şi dulci.

Pentru vu cercetare autorizată, directorul își lasă pălăria în
mina gardianulul și cere şapca de amiral. Indată ce capul se
simte acoperit cu tiara simbolelor mari, piciorul calcă sigur
şi documentat şi persoana directorului se indreaptă către infrac-
tor ca un fierăstrău circular cu motor,

Faţ: de eveniment, cancelaria intră în febrilitate. Subal-
ternii circulă des între dormitorul celui anchetat și între un
punct în spațiu, poarta mare sau cişmeaua, ca nişte căutători
de soluții. Ei se simt însărcinați să complice cazul şi să con-

6 VIAŢA ROMINEASCĂ

struiască. Arhivarul a inventat o idee care trebuie verificată.
Greficrul vede mare şi cu orizont. Contabilul calcă "n tocuri,
ca un cancelar, care ezită un moment să semneze un tratat inter-
naţional; copiștii sint consilierii intimi. In mijlocul curții su-
ride cu buzele întoarse, gura deschisă a sanitarului răscăcărat:
ajutorul medicului nu cunoaște evenimentul, întreabă nerod și
primeşte răspunsul de universală pricepere și publicitate a gre-
ferului-ajutor, ajustat bărbiereşte, în colțul buzelor, de-o mus-
tață redusă la virgulă sin cap, la cărare cu valuri ondulate spre
timple. Dacă vreunul dintre funcționari, mai simplificator și
mai puţin pasionat de carieră, și-ar permite să puie la îndoială
ipotezele ai fanteziile camarazilor, el ar fi excomunicat ca lip-
sindu-i patriotismul profesional.

Pentru orice act neregulamentar se analizează, ca o com-
plicaţie esenţială a fiecărui caz, complicitatea. Desigur că in-
tractorul arc complici, complici intre hoți, complici în personal,
complici între sentinele, complici în București și în toate capi-
talele de județ și o complicitate mare organizată în străinătate.

Competința normală a unui funcționar de închisoare nu
poate niciodată admite ca unui deţinut să-i vie dela sine o idee
și ideea fugii. Pe cale naturală, hoțul nu poate să cugete. E
nevoie neapărată de o inspiraţie, de o colaborare, de o infiuență
din afară, pentru ca hoțul să capete un punct de vedere; cine
poate şti ce se ascunde înlăuntrul forțelor secrete care l-au pus
să evadeze! Onoarea meseriei cere ca misterul să fie demas-
cat și comandă o deslegare deplină și rapidă, S'ar primi chiar
ipoteza că pușcăriașul a fost plătit cu bani străini ca să evadeze,
să evadeze la o zi fixată, care ar fi coincis, dacă planul nu erg
contrariat printr'o neașteptată descoperire, cu cine poate spune
ce perturbări,

Măsurile cele mai întinse şi mai radicale au fost luate
numaidecit. Ca să se curme semnatizările posibile, ceasornicul
din clopotniță a fost oprit cu limbile-i de aur lipit pe cadranul
de chinoroz. Trompeta nu va mai cînta stingerea, la corpul
de gardă. Se spoiesc trotuarele cu lapte de var. A fost în-
chis robinetu! de apă cu checa cea lungă, din pămînt: se poate
evita o sosire de bilete și materiale pe țevi. Tonul general
este şoapta. De zece zile funcționarii se salită francmasonic,
fără cuvinte, trecindu-şi repede mina pe cozorocul sel, ca și
cum ar izgoni o muscă ce-i ciupeşte de trese. Gunoaiele din
cimp sint aduse inapoi şi li se face o cercetare în interior. ;

ÎNCHISOAREA 7

— Se petrece în mijlocul nostru, își zic funcționarii, o
acțiune clandestină.

Dacă la anchetă deţinutul răspunde:

— Să trăiţi, domnule Director, nici n'am avut de gînd să
fug.

Judecătorii il opresc răstit:

=- Minți! avem dovezi. 1

Dacă räspunde:

— E-adevărat, am dat să fug.

Magistraţii cancelariei îl pun la locul lui:

— Minţi! Nu De ţi-a venit să fugi. Spune cine te-a în-
văţat, dacă vrei să scapi.

Dacă inculpatul tace, conclavul formulează:

— Avem - de-aface cu un pervers, care ascunde adevărul
şi caută să inducă Justiția în eroare,

— Spune tot ce ştii, îndeamnă Directorul; dacă nu spui,
ştii ce te așteaptă!—și degetul lui arată spre infern. Iti dau o
noapte să te gîndeşti...

leșind dela anchetă, directorul cste excedat ca de o po-
voară mondială. Ca Jozue, opritorul de soare, el şi-ar întinde
mina în sus și ar porunci:

— Stingeți-vă stele ! f

S'au luat la examinare, în mod ştiinţific, antecedentele
deținutului, ascendența lui. Degetele dela mini i-au fost com-
parate cu degetele dela picioare, podul palmelor cu călciiul,
umărul fesei cu umărul obrazului, amîndouă stropite cu aluniţe.
Medicul legist a descoperit în palmă o linie turburătoare și
îndărătul craniului un nod ca un cartof. Urechea, prea depăr-
tată de timplă, se găsește lipită mult dedesubt.

— Unde ai fost tatuat, întreabă medicul brusc, desvămind
de-asupra CD stingi un inel de logodnă și numele Margaretei
intipărit în piele.

— Face parte dintr'un comitet! închee medicul legist: e
un subiect foarte primejdios.

Happ de conjectură, funcţionarii s'au strins în mijlocul
curții, pe lingă medicul legist, care reeditează ticul cugetător
fotografic, al ţinerii 'n palmă a bărbici.

— Dacă se primeau ideile mele de către diversele guverne
demagogice şi timorate, nu am fi ajuns aci, se plinge Legistul.

E, E

Totul merge din ce în ce mai riu, nu mai sintem siguri nici în
inchisori, unde altă dată domnea perfecțiunea. E clar că ne
așteaptă un cataclism.

Şi profetic, el închee, deocamdată, ca un lisus:

— Cine are urechi de auzit să audă!

Rugat și îndesat de curiozitatea respectuoasă a directo-
rului şi funcționarilor, doctorul își expune ideile zădărnicite de
miniștrii demagogi.

— După toate rezultatele științifice experimentale, se cere
ca fiece individ ce se naște să fie reprodus din profil, dia faţă,
din ceafă şi în diversele lui atitudini fiziologice, odată pe săp-
tămină pănă la virsta de un an; odată pe lună pănă la şapte ani;
odată pc an pănă la 18 ani și odată pe zi dela această virstă
înainte. Cu începere dela virsta serviciului militar, individul tre-
buie obligat si poarte toate crochiurile și fotografiile cu el, pre-
tutindeni, pentru a face dovada concordanţelor şi a continuității
și pentru a se stabili fără greutate filaţiunea, consecința și
similitudinca fenomenelor sociale și penaie. După codul penal
fiecare nov născut este un viitor infractor, pe care organele de
ordine trebuie să-l aibi în vedere și să-l urmărească,

Orice nou-născut trebuie numerotat pe pulpa piciorului sting
și obligat ca, dela 18 ani, să poarte intercalat în şiola Dann,
nului şi în dreptul numărului de ordine, un geam de sticlă sau
de celuloid transparent. Evident, numărul este trecut ia regis-
trul Controlului General și orice agent al forţei publice poate
să noteze cifra indivizilor suspecți, ap'ecindu-se puţin și citind-o
pria pantaloni,

Un rol important îl joacă în viaţa juridică semnele parti-
culare. Cui nu are semn particular, trebuie să i se pricinuiască
unul, conform indicaţiilor respective din registru, vizibil şi uşor
de identificat. Pentru clasificare penală, copiii este de dorit
să fie însemnați după avere. Sărăcia fiind unul dia marile dru-
muri penale, pruncilor săraci de tot li se va rupe, de pildă, pi-
ciorul între şold și genunchi, prin îndoirea înceată a mădularului
inlăuntru, pănă la trosnire. Se bandajează și se lasă delic-
ventul sä se vindece, Apoi, i se va repeta ruptura, frin-
gind piciorul invers, pentru ca în viitor, individul să şchioapete
acgreşit. A fi şchiop, ciung, cocoșat sau olog, constituie și un
remediu social preventiv, întru cit ingreuierea mișcărilor şi di-
ficultatea de a se tiri către crimă, fac să tacă pomirile asasine
ale clasei de jos.

BBE orbe: A
NIVERS:TĂȚIII

Copiilor de hoţi li se va crapa lumina ochilor cu virful u-
nui- briceag. operație ce ar intra în competința proprietarilor de
imobile urbane, în casa cărora se va naşte delicventul, Mun-
citorii cu braţele vor fi obligați să poarte în spinare o tabli pă-
trată de tinichea cu bretele (1 m. "1 m). Muncitorii intelec-
tuali vor purta-o de mucava. In ce privește adversarii guver-
nelor cuminţi, ei vor fi împușcați.

— Dă-mi toate acestea, exclamă medicul legist și iți ga-
rantez o admin'strație ideală.

— E-adevărat, punctează directorul. Exact aceleaşi opinii
le profeseazi și nașul meu, care ma cununat. E doctor în po-
liţie științifică, dela universitatea din Grenoble.

— De altfel poliția științifică o au în singe toți oamenii
de treabi, toți oamenii cinstiți, cu un venit net dela 5 miloane
în sus. Ca doctrină, ca prescurtează și confundă toate celelalte
ştiinţe vasale. Pentru poliția ştiinţifică bot cetățenii sint de-
licvenţi deopotrivă, afară de Directorii Generali, de Directori,
de Subdirectori, de Agent! și de Inspectori, modelele statornice
ale omenirii civilizate. Idealul nostru este să substituim ordi-
nel capricioase a naturii o ordine rațională, dem de gradul
de cultură, pe care l-am atins. Animalului-om i s+ va substitui
chitanța, recipisa, cărțulia, certificatul și pașaportul. Pe mine
nu mă intereseazi problematicile virtuţi morale și facultăți in-
telectuale. Cind mă voi intilni cu Da Vinci îi voi spune: a-
rată-mi întăi actele și pe urmă să stăm de vorbă; iar dacă fi
lipseşte numărul sau biletul de identitate pe Da Vinci îl trimit
în arest preventiv, până la clarificarea situației lui generale.
Repet, statul ideal nu va fi realizabil decit atunci cind fiecare
ins va purta în circă o raniță cu legitimări, dovezi, bilete on-
lorate, tipare digitale, numere de intrare și de ieşire, verificate
la fiece control, fie de chelneri, fie de portarii de hoteluri, fie
de către cruperi, dansatori și alți adepți ai poliției științifice.
Poliţia științifică este idealistă.

In concepțiile noastre, care nu se vor putea realiza decit
cu timpul și întrun stadiu de perfecțiune, dat fiind că o giiinți
întimpină intotdeauna dificultiți, intră toate măsurile de sigu-
ranță. Ați văzut cu toții în ce desordine trăiește eolectivitatea
“Ori și cine poate ieși din casă, fără justificare ai se poate în-
toarce acasă, atit în timpul zilei ct și al nopții, ori de cite pri
voiește. Acest agent de destrăbilare, al voinţii trebuie anulat.

ke, gp, d pi O va B adad

10 VIAȚA ROMINEASCĂ

In anarhia actuală, autoritățile, orbite de teorii falşe şi de sen-
timente bolnăvicioase, încă nu au inființat biletul de voie de
ieşit în oraș, emis la poartă de un agent călăreț. La încruci-

şarea străzilor nu funcționează nici un cordon de jandarmi și

nici un ghișeu pentru eliberarea permiselor de trecere de pe un
trotuar pe altul și dintr'o mahala într'alta. Ați văzut însă tre-
ciitori uitindu-se, aşa, în sus: mă rog este nevoi: ca trecătorul
să se uite în sus? Alții se opresc în loc: de ce se opresc im
loc? Dimpotrivă, alții circulă prea iute: este admis? Cetățenii
cată să aibă o ținută cuviincioasă.

Cum sii calificăm şi cealaltă desordine, a costumului, croit
fără viza Poliţiei ştiinţifice? Noi ne străduim actualmeate, să
obținem la un congres uniforma bunilor cetățeni, care vor putea
să fie deosebiți dela distanţă,

Până la descoperirile adevărurilor şi noțiunilor sistema»
tizate într”o enciclopedie ştiinţifică, acministrația se făcea să!-
batic, empiric şi intuitiv. Se vorbea de tact, de inteligenţă, de
talent, de-o sumedenie de calificări neconforme şi absurde. Se
numeau prețecţi oameni cunoscuţi prin dibăcia și buna lor echili»
brare socială. Noţiuni fanteziste și obscure. Tecnica noastră
este fără greș. lau pe cine-mi place e î! fac într'o lună de zile
savant în poliţie științifică și el se compcriă admirabil. li pun
in față registrul cu locuitorii numesotaţi și pe aceștia îi imping
să defileze la vitrină, prinir'un cozidor îngust, ca la Cassa de
bilete; adeptul îi confruntă cu registru! pe baza celor 12521 de
acte indispensabile oricărui locuitor. Pe lingă registre, îl pre-
văd pe profesorul de energie științifică cu o brigadă de savanţi
mai mici, armaţi cu funii şi cauciucuri, ca să adune lumea; cu.
un beci şi cu un automobil de mare viteză peniru transportarea
suspecților mai departe. Inşii cu hirtii puține vor fi, evident,
expetiaț: la ocnă.

Şi nu ţi-am vorbit încă nimic de vederile poliției ytiinți-
fice în interiorul căsniciiior şi în aşa zisa viaţă privati, ca-e pen-
tru noi este o eroare: nu există viaţă privată, viaţa e pubo ai
deschisă. Trebuie să parvenim ca în toate casele cu doi inşi,
soț şi soţie, cu doi sau cu mai mulţi fraţi, jumătate dia aceștia.
să înveţe poliția ştiinţifică pentru a face controlul zeiorlalți; alt-
tel zis, noi vrem naţia ştiinţifică. Şi trebuie să izdatim să 2-
vem de partea noastră din fiecare număr de 50 de profesionişti,
cîte 25, printre profesori, popi, ingineri, etc.

_— mm... .n...

RW A

ÎNCHISOAREA 1

Cuprindeţi dumneavoastră cu mintea toati îsemnătatea
efectelor obținute într'o societate atit de minunat organizată?
Poliţia științifică nu mai aleargă să prindă hoţii și banuiţii, care
astăzi refuză, cum ar fi moral, să se predea. Ea știe din eter-
nitate cine va fiptui o crimă, fără să se frăminte în ipoteze, căci
ține rubrică specială de suspecți. Sa ficut o spargere? Suspec-
ţii sint chemaţi după registru și spinzuraţi, cu certitudinea că
unul dir ei este făptuitorul.

Dar, vă mai spusei, totul se găsește încă în siare de ideal.
Imediat ce Statul ne va putea destina o subvenție de 10 miti-
arde, puterea noastră se va manifesta în toate aplicări'e ei,
matematic.

T. Arghezi

Doug aspecte ale eului

Fantazie filozofică

Intr'un pasagiu foarte citat, Hame se miră cum un fasci-
col de date Sapnis cu totul disparate e reunit prin legături
invizibile tatr'an eu unic. Dacă cercetăm însă ce e acest eu şi
ce sint acele date ale conștiinței, faptul ne va apărea foarte ex-
p'icabil şi alte probleme misterioase îl vor lua locul ca fiind
demne de mirare. Intr'adevăr, tot ce pot cunoaşte, tot ce poate
fi dat, sint stările mele de conştiinţă în sensul cel mai larg al
cuvintului, De drept, tot ce există e în mine şi prin mine. Ast-
fel, dacă eu e suma întregei realităţi, evideat că celace leagă e-
lementele lui disparate unificindu-le, e însuşirea lor comună dea
exista. Nimeni nu se îndoeşte că „tot ce există“ poate fl sub-
sumat unei singare noțiuni. Insă celace cu adevărat e minunat şi
misterios e că, pe cind de drept eu ar trebul să fie identic cu
tot, de fapt conştiinţa admite existența independentă de eu, e-
xistenta obiectivă, non-eul.

Opoziția între aceste două iuterpretări contradictorii şi to-
taşi simultane e la rădăcina teoriei cunoștinței, poate chiar a to-
tregii filozofii, Din această antinomie iniţială izvorăsc nedume-
ririle şi problemele filozofilor.

Bergson vede o latură a misterului şi o enunţă în „Matière
et mémoire“ astfel; „Le problème pendant entre le réalisme et
Videalisme, peut-être même entre le matérialisme et le spiritua-
lisme, se pose, selon nous, dans les termes suivants: D'où vient
que les mêmes images peuvent entrer à la fois dans deux sys-
tèmes différents, Don où chaque image varie ponr elle-même et
dius la mesure bien définie où elle subit l'action réelle des ima-

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 15

ges environnantes, l'autre où toutes varient pour une seule, et
dans la mesure variable où elles réflechissent l'action possible
de cette Image privilégiée (qu'est mon corps)?“

Dar, după cum am spus, aceasta nu e decit o latură a
problemei complecte, care consistă in contrastul paradoxal din-
tre, celace s'ar putea numi, starea de drept şi starea de fapt a

țel. Majoritatea sistemelor filozofice pleacă dela una din
cele două stări pentru a deduce pe cealaltă. Bergson insuşi plea-
că dela lumea exterioară —totalitatea imaginilor o numeşte el—
lar percepția o defineşte printr'o diminuare sui generis. E dru-
mul materialist. Astfel „latre a fi şi a fi perceput mar H decit
o deosebire de grad“. „Percepam“, zice Bergson, „obiectele a-
colo unde sint, nu în nol, şi prin această afirmaţie nu facem
decit să ne întoarcem la convingerea naivă a simțului comun“,
Dar tot sinţul comun îm! spune că eu percep obiectul, că deci
Rate datelor simţarilor mele iau cunoştinţă de existenţa lui, ŞI
intre aceste două convingeri egal nestrămutate ale simțului comun
se află contradicţia, cu toate că aceasta ne e prea familiară pen-
tru ca simţal comun s'o observe. lar filozofia e, în mare parte,
nr. cat ag omenesc Împotriva propriei sale discordanţe con-
stitative,

Să descriem intervalele care despart eul nostru de fapt de
cl de drept, radical subiectiv şi universalizat. Pentru a trece
dela cel dintăiu la al doilea, prima etapă trebue să fie anularea
interpretării spaţiale a senzaţiilor. Impresia datorită unul obiect
albastru ar trebal atunci exprimat prin fraza „văd culoarea al-
bastra“ şi nu „văd un corp albastra“, ŞI chiar acest „albastru“
nu va fi cel cunoscut de nol, el nu va avea nimic din însuşirea
extensivităţii. Complect nelocalizat spaţial, el nu va fi decit în
mine, aşa cum e un sunet cind toată atenţia se îndreaptă numai
asupra lul, şi de loc asupra direcţiei de unde vine.

Dar expresia „văd culoarea albastru“ lasă să subsiste încă
daalitatea între spiritul care percepe şi Insuşirea percepută. Tre-
be aşa dar să ne inchipuim însuşirile lucrurilor devenind insti-
siri trecătoare ale eului. Culoarea „albastra“ spre exemplu va
jica acelaşi rol faţă de subiect ca oboseala In propoziţia „sint
obosit”, Eal ar deveni aşa dar substanța absolută şi unică lar
toate datele conştiinţei atributele el, Dar tocmai pentracă ar fi
unică ar deveni inatilä. Nevola de a Interpreta toate elementele
canoştinței ca moduri trecătoare ale unul subiect universal nu
s'ar H impas spiritalui şi singara realitate ar Hrämag un curent
de fenomene psihice impersonale, urzeală mişcătoare cu totul su-
perficială în sensul că n'ar fi fost lipită de nici un substrat.

După cum vedem, universalizarea eului ar echivala cu a-
nihilarea lui; tot şi nimic sint aici extreme care se ating. Dar
perceperea obiectului albastru devine un act impersonal, fără o-
biect nici subiect. Cea mai potrivită expresie a lui va fi, dacă

facem apel la o limbă cu un mod impersonal mal clar ca al
nostru: H fait bleu“,

16 VIAŢA ROMINEASCĂ — — — — mn

truca eul

caşi cum ar fi necesar, pen

A EE să se Sopro SEN

d el, să inceteze de-al asconde, să fle în en au p Sange
le blectelor exterioare, nu nemai ale conştiinţe ȘI D tb

ie din care alcătuim prea eri predeal da or

lul, sensaţiile.
neaga ab geer pein subiectul și obiectul, idela de eu caşi

de non en,
+

fară construind
sensațiile pe care eu le proectez in a
cu Besch, e, se petrec în mine. Nu e deci cr ri re
presupunem că percepţia iniţială ch enert LA ES de: eh
| tirziu spaţiul adică exterior i
ca igo ie ee se omorat vor, eg? - pare
spune despre conştiinţa Impersona e EE
care tinde conştiinţa, prin natora şi logica V errecht
dacă nu de fapt, poţi admite ca pro `
eer à debutat conştiinţa. Străbunii omului pe scara în
ologică, deci animalele inferioare de azi, interpretează poate

realitatea în chip nespaţial şi impersonal. ȘI vom vedea că mai :

i pledează în acelaşi sens.
ii i ec deg putea aduce o primă obiecţie: SE date
posibilă viața animalelor sint percepțiile şi mal re Se SH
executate de animal in chip adecvat cu percepţia. A e Sch
interpretează datele conştiinţei nespaţial şi impersona LEE
ea oare să găsească mişcările potrivite cind percepţia e E Sa
atit de deosebită de a noastră? Va trebul deci să e) 5
percepția impersonală şi să cercetăm dacă toate distincţ = i.
care noi le constatăm spaţial în lumea exterioară, ar pata a
cate Interpretind sensaţiile nespaţial și impersonal. Cu a nl
vinte: Dacă presupunem că flinţa noastră hipotetică ar pu
să exprime ce simte, am avea un limbaj nespaţial spre ng
bire de al nostru, care e spaţial. Să cercetăm pănă la o Ra
lumea exprimată în unul din limbajuri poate fi Hee: fa] pa
lalt limbaj. Atit timp cit toate percepțiile şi reacţiani de
a celor care cunoaştem spaţiul, pot fi exprimate și distinse un
de alta în limbajul nespațial, atit timp spaţiul nu e o rapa ari a
esențial necesară. Prin urmare cercetarea noastră caută
răspuns întrebării: In ce punct al experienţei interpretarea spa-
țială a sensaţiilor devine o necesitate vitală ?

Ancepem cu analiza percepţiei vizuale a unel suprafeje.
Ce eich locale a lnl gurii ne spune că, după cum

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 17
e E ALE EULUI

excitarea se exercită asupra unui sau altul punct al retinei, avem
sensaţii deosebite prin nuanţe specifice, pe care autorul teoriei le
numeşte semnele locale ale acelor puncte. Dacă urmărim cu a-
tenţie pe psihologii care s'au ocupat cu chestia spaţiului, vom
vedea că sint cu toţii de acord în a admite semnele locale, In-
tr'adevăr, n'ar fi de înţeles de ce am localiza în puncte exteri-
oare deosebite două sensaţii vizuale corespunzind punctelor A și
B ale retinii dacă sensaţiile ar fi complect identice, Celace deo-
sebeşte pe psihologi între el e că nu sint de acord asupra ori-
ginii semnelor locale, precum şi că nu întrebainţează acelaşi cu-
vint pentru a vorbi de ele.

Fiecare punct (in sens fizic, nu matematic) de pe retină re-
prezintă aşa daro sensaţie vizuală elementară, caracterizată prin
semnul său local. Pe de altă parte ştim că percepţia unei su-
prafeţe se face prin intermediul unei pete corespunzătoare pe
retină, Chiar dacă suprafaţa va fi uniformă ca lumină şi colo-
raţie, ființa cu percepţie subiectivă imaginată de noi va distinge
multiplicitatea sensaţiilor elementare graţie semnelor locale, Bi-
neînțeles, nici una din ele nu va fi proectată in afară şi locali-
zată in spațiu. Suprafața va fi lipsită de superficialitate adică
de exterioritatea unul faţă de altul a elementelor el. e pa în
suprafeței ar fi asemenea percepţiei unul acord cu foarte molte
note, ind pata de pe retină se măreşte, sensaţii elementare
nouă îmbogăţesc acordul, Aşa dar unei mărimi date a suprafeţei
II va corespunde, pentru ființa cu percepţie nespaţială, o anumită
multiplicitate de sensaţii elementare vizuale simultane. Cind su-
prataţa işi schimbă forma, acordul variază prin faptul că o parte
din note sint inlocuite ca altele; căci e evident că în acest caz,
pan Ze pe retină schimbă unele din punctele asupra cărora se
ntinde,

Dar să presupunem că numai un anumit punct al supra-
feţei interesează ființa. Va putea ea izola sensala elementară
respectivă în haosul acordului întreg, cînd sensaţiile toate nu vor
mai fl simbolizate prin punctele distincte ale unei suprafețe?
Lucrul nu e de loc imposibil; se ştie că anii muzicanți exerel-
taţi pot distinge fiecare notă dintr'an acord complicat al orhes-
trei şi să spună cărui insrument e datorită fiecare. Nu-i mai
puţin adevărat că e mai comod să le al toate deodată şi fiecare
în parte reprezentate prin suprafaţă. Aceasta joacă deci rolul n-
nei diagrame care ar reda grafic continultatea variaţiei semnulc!
local. Sau, suprafața e asemenea acordului cînd nu-l mai per-
cepem cu auzul ci îl putem urmări disociat în partitură prin
semnele convenţionale ale fiecărei note în parte.

Vom trece acum la percepția tridimensională, la percepția
vizuală a unal obiect în spaţiu,

Percepția unui obiect se face tot prin intermediul petel de
pe caşi cea a suprafeţei. Am văzutcă ființa imaginată de
nol ar distinge o pată mare de una mică. Dar noi, cel cu per-

18 VIAŢA ROMINEASCĂ____
` E

depinde nu nu-
cepție spaţială, ştim că mărimea petei retinlene dep obiecti e

istanţa la care
obiectului ci și de d Două crite-
sta de nol. Această distanţă e a trela, dimensiune, ipe” vizoale,
IL mai ales fac posibila măsararea ZA pan mial. apropiat,
Primul: după cam obiectul € Ae opresiune mai mică sau mai
hii ochiului trebue să exercite apr ege, A
muşc ra cristalinului, pentru ca vedere ge
mare SR “depärtări date a. obiectului îi coresp RD Da te
ec? A celor dol ochi, poren i nda dereen
ări, aceste sensaţii m , a
gen? asch viet o nuanţă specifică cărei continuitate
interpretată cà a a trela Gae Zeng ființa noas-
lle se vor è s
ă, cu raa i că interpretarea spaţială nu a aire d a
tr der acord de sensaţii vizuale va fi ppt aparate ajotie
Kan a sensaţii musculare deosebite, Aceast Eege
SS ai ți de cea mal mare importanţă pentru care deeg
i pentru nol de altfel. Ea ii va eent sp kg că facă
cum pă gi mea şi nonă, OI pași sau clte săritur Sia ec we
nc a atinge obiectul, Ca deosebire că pentru SÉ aaen
Păritarile vor fi grupe specifice de sensaţii paza e sesch
obiectul nu va exista ca atare, lar atingerea luf v
za Are e am spus despre perceperea tee?
caracterizat printr a , >
ee ge? localizăm pente vg Se pia Go Cou
c într'altal. ŞI alci ființa
et gert cb cu a IR sea ca, st rang
ci prin urmare perce
n E adela tără ca Slip ae pe care le facem nol în
taia să devie imposibile. i
iz =: dar rămlae er pl e ada = echt Ge egen
1 le sau tactile ale ființei cu deg
Geo pe că acestea sint soana poreclă Dese? =
3 u citva celor auditive, e
dee EEN de sensaţii, pe scart, sensaţii nespaţiale. £
wë ~a) - SE
"e
E Snunchia
“Stuart MIll defineşte un corp material ca pe un m z
de a der legate avant întra ele, dintre care e bnie mt
tuile, calilalța posibile, posibilitatea acestor din urm e ee
dusă, în urma unei lungi experiențe, din patati SN să ES
tiiu, Această definiție ignorează calitatea însăşi de e ec weng
iai definite, extarloritatea, existența independentă ee pal
estivitatea corpalal material. Dar tozmal prin această lipsă,
A d

DOUĂ ASPECTE ALE RULUI 19
—— iu 19

Deia se potrivește cu felul cum ar fi dat obiectul fiinţei cu
conştiinţa impersonală. Trebue adăogat numai că pentru aceasta
sensaţiile însăşi ar D şi ele nespaţiale şi impersonale, Aşa dar
pentru ființa noastră corpul material ar fi un complex de sen-
saţii radical subiective, dintre care unele fiind date, (acestea sint
de obicelu cele vizuale) altele—tactile, olfactive, de gust etc.—
devin posibile, condiţia realizării acestor din urmă fiind anumite
serli de sensaţii cinestetice despaţializate (mişcările).

Se admite adesea, că sforțarea e elementul safietesc care
implică in chip logic existenţa non-ealui. Dapă cei ce împăr-
tăşesc această părere, storțarea trebue să albă en obiect asupra
„cărala să se exercite; ea presupune existența unel entităţi care
rezistă voinţei mele, şi aceasta e prin definiţie non-eul. Dar a-
jange să amintim, ca să ne convingem de contrariul, că sforţa=
rea pur psihică, acea ps care o facem spre exemplu pentra a
rechema în minte o Imagine, nu implică de loc un principia care
să | se opue. Ca purtători de cuvint ai ființei imaginare am pu-
tea spune, traducind fenomenul in limbaj impersonal, că e ne-
voe de o anumită stare impersonală (Impresia sforţării) pentru
ca o anumită altă stare (amintirea imagini!) să se repete. Opi-
nia de care vorbeam e o ilazia care se exolică prin acela că,
pentra noi care percepem spaţial, sforțarea musculară are tot-
d=auna drept corelat ideia unor obiecte materiale. De fapt stor-
tarea e un mănunchiu de sensaţii masculare supuse voinţei şi
pitind avea nuanțe afective diverse,

In ce priveşte sansația afectivă, o durere de pildă, ne-o
putem foarte bine închipul ca insuşirea unul ep identificat cu tot
şi impersonalizat, pentru care „mă doare“ Sar traduce prin im-
personalal „e rău“,

In schimb ideia nnal voințe impersonale va părea desigur
din cale afară stranie, Dar trebue ținut samă că na e vorba de
o voință in afară şi independentă de orice conştiinţă ci in cu-
p'insul anei conștiințe d:personalizate. Traducerea cea mai a-
propiată —pe cit se pot exprima pentru noi impresii atit de stră-

ine nonă—a unul asemenea act volițional ar fi: „se vrea“ sau
ma! bine „trebue“,

dë

Dacă vom considera acum un act mai complex, fuga film-
ġel imaginate după o pradă spre exemplu, vom vedea că putem
să-l despațializăm, adică să-l disoziem complect în elemente sen-
soriale Inextenslve,

Prada însăși e un corp material şi ca atare disociabil după

EE eegen

dat îi-
orp se depărtează va fi
cei “2 sensajilor vizuale, a fiata, ale
de cite orl se petrec aceste b s
er tree mişcare, urmărirea pradei. pete ca să al
joc complexa de scnsaţii care constitue prinde joile un com-
greaca Au Popa i, în încheeturi şi tn plele,
sediul în maşchi, în
ES S tasr e se intinde ba sree miekat AS
tă aşa că ne vali m
lor nn e ianei bine înţeles, pentru fiinţa uter a n cà
prea să iza mişcări in spaţiu cl vor fi numai condiţii ne
ii dorite.
ZS ës eit e nu-şi schimbă direcţia nici ue or na
` Are pe a sa; seriile de sensaţii ënger cons e
ind Sei sau săriturile se vor urma aceleaşi ee i în ere
Schimbarea direcției va insemna pentru fiinţa ei et Zéien
de sensaţii cinestetice fen? specie. en Se end spe
tuarea acestei ser o i , S
redata ; în limbajul spaţial am zice: SE a S gf
oe, gen seen E Gees eiser clare, Bine
readuce imag 3
fahe Ri ciprian. ten $ eier Been ege
t ființa că variaţia vizuală in
ali brie cara rel Aia prinderea să egener ar dnei
controlor al mişcărilor potrivite cu scopul urmărit poate
şi de miros sau de auz.

am văzut. Fapt
ințel prin variația spe

edi
In Prolegomena Kant aduce un argument pentru a dov $
că ee nu sint „lucruri în sine“ şi acest argu-
ment pare a dovedi la prima vedere, că ființa noastră n vd La
tea face anumite distincţii care, nouă, ne sint familiare. lată-l:
„Cind două lucruri sînt complect la fel in toate părţile care
le constitue şi In toate însuşirile calitative şi cantitative, a 8
bul să urmeze că în toate împrejurările unul poate fi pus în lo
cul celuilalt fără ca această substituire să aibă drept urmare cea
mai mică deosebire observabilă... Totuşi, ce poate fi mai iden-
tic cu mina mea decit imaginea el în oglindă ? ȘI cu toate a-
cestea ele nu sint substituabile; căci dacă una era mina dreaptă,
cea din oglindă va fl o mină stingă... Cu toată asemănarea lor
perfectă, mina dreaptă nu poate fi închisă în aceleaşi limite cu
cea stingă; nu putem îmbrăca mănuşa unei mini pe cealaltă
mină, e e soluția? Aceste obiecte nu sint reprezentări ale
lucrurilor, aşa cum vor H fiind ele în sine... ci reprezentări sen--
„ soriale a căror condiție e o relaţie dintre nişte lucruri necunos-
cute în sine şi sensibilitatea noastră. Spaţiul e forma intuiției

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 2!

externe a acestei sensibilităţi, şi definirea unel
posibilă numa! prin definirea relaţiei dintre acea parte Şi spaţiul
întreg... Ca alte cuvinte, partea e posibilă numa! prin intreg,
Cceiace n'ar potea să albă loc pentru lucrori in sine ci numai în
ce priveşte reprezentarea lor. Da acela bici nu putem descrie

părți din spaţiu e

d dreaptă care se reduce la o intuiție spațială imediata“,

Dar dacă e într'adevăr aşa, dacă „dreapta“ şi „stinga“
siat cu adevărat date specific spaţiale, Independente de sensaţii,
atunci fiinţa presupusă nu va putea deosebi anumite obiecte u-
nele de altele, spre pildă mina dreaptă de cea stingă, pe care
nol cu percepţia spațială le distingem. Prin aceasta ea ne-ar fi
esențial inferioară. Dar să analizăm percepțiile mănușii sting!
şi a celei drepte din punct de vedere al sensaţiilor.

Dacă vom urmări cu privirea degetele fiecărel mănuși, va
trebui, peotra a avea acelaşi serie de sensaţii vizuale la una
ia cealaltă, spre exemplu ca să vedem pe rind degetele dela cel
gros la cel mic, să rolim Capul sau ochii dela dreapta spre
stiaga într'un caz, dela stinga spre dreapta în celălalt. Aceste
mişcări sint reprezentate prin două serii de sensații cinesietice
inverse, şi e evident că le putem distinge una de alta după
cum deosebim o gamă care urcă dela bas spre sopran de cea
care coboară dela sopran spre bas,

Chiar dacă nu mișcăm ochiul sau capul şi dacă vom con-
sidra astfel sensaţiile vizuale provocate pe rind de cele două
mănaşi, vom vedea că şi atunci ele pot fi distinse una de alta.
Intr'adevăr, percepțiile vizuale ale mănaşilor vor fi determinate
fiecare de cite o pată pe retină (spre simplificare considerăm
viziunea monozalară). Cele două pete vor fi egale ca formă dar
panctul A al unela va corespunde punctului B ai celeilalte şi
viceversa. D: Gan, Imaginza degetului mic al unei mănuși va
cădea pe retină in locul ocupat de degetul gros al celeilalte şi
invers. Panctele retinel corespund după cum ştim unor sensaţii
elementare caracteristice pentru fiecare, şi astfel cele două Ima-
gini vor fi distincte,

E drept că descrierea deosebirii dintre mănuși nu se poate
face, in limbajal curent, decit spațial. Cauza e însă că limbajul
curent însuşi e spaţial. Daag obiecte asemenea unul altuta şi
deosebite numa! prin mărime nu pot fi diferențiate decît tot prin
termenii spaţiali „mare“ şi „mic“, şi cu toate acestea deosebirea

` „dintre ele poate fi descompusă şi ea, după cum am văzut, în e-

lemente sensoriale,

De altfel dreapta şi stinga, departe dea fi noțiuni pur spa-
tiale, sint caracterizate foarte hotărit prin deosebiri de sensaţii.
în primul rind mişcările miali drepte, adică seriile de sensaţii ci-
nestetice corespunzătoare, sint evident diferite de acele ale mi-
ni! singt, Dar şi o sensație tactilă e deosebită, pentru nol caşi

VIAŢA ROMINEASCĂ
22 =

—

D i a =

in-
a produs şi nu stăm la
vada e că o` localizāäm acolo unde & o: brațul sting sau cel

doială spre exemplu, dacă ne-a E ja DEL eat den

sensaţii n La e
geg EZ, semne locale disting pe ce
sime

din stinga. iace susține Kant
dreapta de cae, aceasta nu inseamnă câ, Hai pledează şi

ji noastre,
formă a sensibilităţ
EE e e să rezulte spațialitatea sri og
Geert atirmaţie care va fi şi concluz

ial incapabilă

conştientă ar H oare esenţ am

Gries ca Pe WR cantitate? Evident oh poe e d e?
Si i aech iilor ei în chip util, îi va fi de sne e renta
anomie atari telun, verona, G Sanitate sa intervie; Dar
Anpa amumi RE opusa ne va face să înţelegem mal bine
contra re ger se ii negativ la întrebarea beri a $
ue Les données immédiates de la const genge E
SKS nstreze că mărimea intensivă, echte sune e?
re pie urmare, constitue o alterare a datelor n een fN
ec Dapă el o sensaţie spre exemplu nu poar y dn be
d Kë A E A
—intrucit ac z

ech tate dee pole asimilăm sensaţia unor éiert a
ege ei din spațiu de pildă. Dar ştim art eg een
ec impresiile extensive au devenit toate po de o piata.
ege aie gien să le asocieze cu nici un fel de En De eng
" " Ebbinghaaa citează următoral fapt: du re Aaen
sint împărțite în stele de mărimea l-a, de er ege éiere
lată cum s'a făcut această clasificare: Dacă priv Avesta da
A B, C, etc, alese potrivit, observăm că eech H EE
avem impresia că e acelaşi interval de ip BA Dee a
C. Cele mai strălucitoare se zic că sint de măr Sa apr
anumit Interval în minus avem cele de apere E Mineri E
laşi interval în minus cele de mărimea 3-a e ai a “imediat
scara de variaţie a unei sensaţii percepem în ma regate

intervale egale, atunci cantitatea ii poate H ap

ech bservaţiile asupra
caz cu totul similar (vezi obs sd

eren e Desai din cartea citată) Bergson îl dă o în

DOUĂ ASPECTE ALE PULUI
DOUĂ ASPECTE ALE putu

terpretare care, adaptată exemplului! nostru, ar suna
Se ştie că pentruca variaţia unei sensaţii să poată fi percepută,
trebue ca excitaţia să se schimbe cu o anumită cantitate minl-
mum, şi care, de alifel, e în raport constant cu excitaţia iniţială,
Astfel excltaţia variază in chip discontinuu, prin săritari. Două
intervale dintre strălucirile stelelor ne par egale, pentrucă, dacă
Gees e ar varia continuu între limitele intervalelor, sensaţia ar
tace de fiecare interval acelaşi număr de sărituri,
Dar aceasta e o explicaţie de ce avem impresia de egali-
tate şi nu un argument impotriva ei. Impresia ciară a egalităţii
unor intervale în domenial sensaţiilor e un punct de sprijin foarte
important, Oare impresii similare nu joacă roluri însemnaţe în
măsurarea cantităților extensive? O unitate de măsură, să zi-
cem metrul, ne face mai întălu impresia “că e invariabil, şi pe
urmă abia admitem prin convenție că această impresie cores-
punde unei realități absolute.
Marea deosebire a cantităţii propria zise, extensive faţă de
cea intensivă e că o cantitate spaţială e mat mare decit alta a-
tunci cind poate să o cuprindă. Cum se poate, se întreabă Berg-
son, ca o intensitate să cuprindă pe alta?
Dacă vom defini diferenţa de mărime prin acela că o can-
titate mal mare va conține una mai mică, atunci e evident că o
sensaţie nu va fi cantitativă prin ea însăşi. Dar două sensaţii de
intensitâți deosebite pot fi considerate ca fiind capetele unui In-
terval, şi acesta va putea fi cu adevărat mal mic sau mai mare
decit altul similar, câci va putea să fle cuprins în el sau să-l
cuprindă.
Bergson ne spune că dacă m'am asimila variația intensită-
ților sensaţiei unei variaţii cantitative Spațiale, gradele sensaţiei
ar fi pentru nol asemenea cu nuanțele spectrului, trecind dela
roşu la violet. Dar e evident că în cuprinsul spectrului, interva-
lul roşu-albastru e mai mic decit Intervalul roşu- indigo pentrucă
trecem prin mal puţine nuanțe in primul decit în al doilea şi
pentrucă, prin aceasta, anul e cuprins în celălalt, E drept că
în acest exemplu există și alte dromuri mai lungi sau mal scurte
pentru a trece dela roşu la albastru sau la indigo; aceasta în-
seamnă că culorile nu formează continultate cu o singură di-
menslune cum ar fi o linie spre exemplu, cl cu mai molte, Dim-
potrivă Intensitățile aceleiaşi sensațil sint, prin natura lor, ega-
lonate de-a lungul unei singure dimensiuni. După părerea lui
Bergson intensitatea upel sensații ne pare un fel de mărime
pentrucă simbolizează, fără ca să ne dăm exact seama de a-
ceasta, cauza el din spaţiu, fenomenul fizic care o produce şi
care singar e susceptibil de variaţii cantitative adevărate. NI se
pare mai curind că impresia de mărime pe care ne-o dă inten-
sitatea sensaţie! e datorită faptului că ea ne simbolizează un in-
terval mal mare sau mai mic de nuanţe care desparte acea sen-
sajle pe punctul nul, de inexistența sensației, Un albastru mal

cam aşa;

24 VIAŢA ROMINEASCĂ ` `
li” oarecum,
face impresia că intrece, că e „mal mb
eat Pa, zer Se palid. Aici cauza exterioară S DE gg
un caz la celălalt ; singura explicaţie rămine că albastru

bă, a-

it printr'an interval mai mare de culoarea albă,
denger d culoarea albastră dispare ca atare, pupic
ză că atunci cind atribalm mărime unel sensaţii admitem i pa
inconştient o definiţie după care „mal mare inseamnă ma S

părtat de punctul nul respectiv, chlar dacă depărtarea nu se m
soară spaţial. Dar chlar dacă ne-am lusuşi definiţia jul Bergson
cantitatea ar rămine totuşi o noţiune adecvată lumii subiective,
insă numa! pentru intervalele dintre sensaţii, nu şi pentru sen-
sat însăşi.

Fiinţa cu percepţie nespaţială va ințelege în acest chip și

ile care sînt extensive pentru noi. O suprafaţă nu va
gaere in sine pentra ea, cl ultimul element dintr'en lanţ de
complexe sensoriale, lanţ care la celălalt capăt se termină prin
dispariţia sensaţiilor ; jar sensațiile însăşi vor fi deosebite una
de alta doar prin nuanţe caracteristice.

Intervalul dintre două sensaţii e o multiplicitate succesivă
de nuanțe., Dar şi multiplicitatea stărilor de conştiinţă e negată
de Bergson, aceasta in al doilea capitol al lucrării citate. Să re-

Am argumentarea lul:
pii Se de de obiceiu că ideia de număr poate laa naştere
in durata pură şi că spaţiul nu joacă nici un rol în această o-
peraţie. Celace provoacă această iluzie e faptul că putem nmu-
măra fără să ne gindim la spaţiu. Dar dacă o sumă se obiine
considerind succesiv o serie de termeni, nu-l mai puţin adevărat
că fiecare din ei trebue să aştepte, să continue a exista, cind
trecem la termenii următori, ŞI cum ar aştepta dacă n ar fi decit
o clipă a duratei? Și unde ar aştepta dacă nu in spaţiu RK

Astfel fiind, există donă feluri de multiplicităţi. Cind e vor-
ba de oblecte exterioare numărul li se aplică în chip natural.
in ce priveşte fenomenele de conştiinţă însă ele n'ar putea lua
aspectul unui număr, fără intermediul unei reprezentări simbo-
lice spaţiale, Ascultind sunetele unul clopot, sau las fiecare din
aceste sensaţii să se organizeze cu cele precedente intrun grup
unitar, şi atunci n'am decit impresia calitativă pe care acest
grup îl face asupra mea; sau număr sunetele, și atunci va tre-
bul să le despart unul de altul şi această disoclaţie se va tace
intrun mediu homogen şi stabil. Acesta e timpal, esenţial fugi-
tiv şi heterogen prin el însuși, alterat prin acela că l-am asimi-
lat spațiului. Cici durata, privită ca o dată imediată a conşti-
ințel, e forma pe Care o ia succeslunea stărilor sufleteşti cind
nu stabilim o separație între trecut şi prezent. Atunci, aducîn-
du-ne aminte, stările noastre anterioare nu le juxtapunem ca pe

puncte cl le organizăm cu starea prezentă, după cum ne
amintim topite una într'alta notele unei melodii.

Eul e in contast cu lumea exterioară prin suprafața lal.

OR -

EEE EE (5

Aceasta e pervertită cea dintăiu, şi de acela vi
a =
perticială se desfăşoară Intr'un fie ria e ergoe
= citeva clipe, ne vom inchide sufletul fa intiaenţele din afară
acă nu ne vom mai gîndi la obiectele exterioare, atunci nu vom
ma! măsura, număra și diviza durata, ci vom simţi-o trecînd
a a j nigy peia tn lul Bergson în favoatea -acestei teorii dez-
biet SC engt gäe de n conscience”, ne pată
e rämine stabilit pentru cunoştinţa hu-
mană că tendința naturală şi imediată omelul :
durata în chip bergsonian.' Dar nu urmează de ia nie
rea spaţiului e o condiţie absolut necesară pentruca alterarea
eebe continuității timpului, să albă loc. Această condiţie ar
= mal curind acţiunea, mal bine zis afectivitatea şi vointa spre
end de intelectul dezinteresat. După Bergson o dată psiho-
(Ogică, adăugindu-se serie! de stări sufletești anterioare, va mo-
fica, în conştiinţa ființei cu percepţie nespaţială natura as-
pectul, oarecum ritmul grupului întreg, dar nu va. fi percepută
ca o unitate deosebită. Si presupunem că ultima dată psiholo-
gică ar H mirosul hranei şi că ființei il e foame. Na £e înțelege
de ce sensaţia olfactivă atit de interesantă nu ar atrage toată
atenţia asupra ei, de ce flinja nu ar -potea face abstracție de
trecutul imediat, de ce mirosul hranei ear putea H izolat Acţiu-
nza atenţiei, in special cind e condnsă de sentimente poternice
constitue prin definiție o disoclare a masel constiintei, căci in
miri strimt ea izolează de celelalte, datele psihice intere-
spa. e greu să admiţi că atenția nu e posibilă decit gra {le
ntr'un chip asemănător se vor disocta -
presii simultane ale ființei. Spre exemplu, Ri ig ee?
eene vizuale, tactile şi olfactive namal ultimele sînt subliniate
et) acestea se vor desface de celelalte şi le vor lăsa în
i Vedem dar că foamea sau alt sentiment i
juca rolul spațiulul ; graţie ei timpul va perie deen ek Les
SEN în care fluxul continuu al conştiinţei să se disocleze
ineînţeles însă că pentru noi această operaţie e mai uşoară i
probabil mai complectă decit ar fi pentru ființa cu percepție in
extensivă ; nol avem doar drept modele spaţiul ca mediu homo-
gen şi în el grupe de obiecte date simultan ca multiplicități e-
vidente, naturale. Astlel, pe măsură ce fiinţa ar fi mai puţin so-
licitată de sentimente, țesătura mișcătoare a stărilor el de con-
stiință ar realiza durata bergsonlană. Dar şi alci cunoaşterea spa-
tlolui are o utilitate relativă. Ea uşorează rezolvarea problemelor
care, ma! cu greu, ar fi fost regolvate şi fără dinsa,

În rezumat, concluzia analizei de pănă alci e că orice dată

26 VIATA ROMINEASCĂ _____——

ihică, pasivă sau activă—sensaţie său mişcare—poate îi ca-
beri că işi poate găsi local distinct, într'o conştiinţă radical
subiectivă. Prin urmare fiinţa presupusă de noi ar pulea să trâ-
asch fără o interioritate esenţială faţă de cele cu percepţie spă-
țială. Totuşi, simbolizarea tuturor sensaţiilor şi mişcărilor prin
pancte exterioare nouă și unal faţă de altul face mult mai co-
modă minulrea lor în minte, distingerea lor, $i deci calculele pe
care le facem în gind şi a căror elemente sint aceste senga) și
mişcări, Combinarea şi organizarea lor intr'un cadru fix care să
je reprezinte are o valoare mai ales mnemotehnică. De ce acest
cadru are trei dimensiuni a arătat cu mare subtilitate, deşi in-
complect după părerea noastră, Poincaré.

După Poincare experienţa nu dovedeşte că spaţiul are tre!
dimensiuni, ci ne arată că e comod să i le atribuim. Din întrea-
ga experienţă raportinda-se la lumea exterioară el dă precădere
mişcărilor, adică sensaţiilor cinestetice. Intradevăr, informaţiile
pe care nl le dau vederea, auzul, pipăltul şi celelalte au drept
scop unic să facă posibilă alegerea acţiunilor folositoare. Acţiu-
niie, în cazul nostru mişcările, sint ținta finală, şi de aceia ele
trebue să joace rolul principal în opera de colaborare a simţu-
rilor, care e elaborarea spaţiului.

Toate mişcările noastre, adică toate serlile posibile de ser~
sații cinestetice, formează o continuitate foarie complicată şi cu
un număr foarte mare de dimensiuni. Dar anumite experienţe,
care reuşesc dese ori deşi nu totdeauna, fac posibilă simplifica-
rea el. Să presupunem că unni din degetele mini! percepe o
sensaţie tactilă. Vom constata că dacă executăm mişcarea S şi
apol mişcarea S’, sensațla tactilă revine de cele mal multe ori.
Nol care cunoaştem geometria, spune Poincaré, zicem că mişcă-
rile S şi S' sint inverse una alteia și astfel degetul a revenit la
poziţia inițială și va H din nou în contact cu obiectul pipăit a-
dineaori, dacă acesta nu se va ți mişcat în răstimp. Astfel miş-
cările de tipul S-|-S' le socotim ineficace, nule, şi nu le mai nu-
mărăm printre elementele continuității iniţiale. De asemenea, nol
care ne-am construit spaţiul, ştim că există un mare număr de
mișcări, care firşesc toate prin a duce un deget în acelaşi punct,
unde va fi in contact cu acelaşi obiect exterior, dacă acesta nu
se va H mişcat în răstimp. Cine e abia pe cale să-l constru-
lască va putea numai să constate că numeroase serii cinestetice
sfirşesc, de cele mai multe ori, prin a ne da aceiaşi sensație tac-
ua, Dar atita e de ajuns ca să socotim seriile acestea ca echi-
valente. Grupul lor se va unifica în mintea noastră şi va repre-
senta nn singur element al continuității cinestetice, adică un sin-
gur punct în spaţiu. Acum spaţiul corespunzind degetului va a-
vea trei dimensiuni. Experienţe similare, care şi ele reuşesc foarte

des dar nu totdeauna, ne vor induce să admitem că spațial de-
getulul A corespunde punct cu punct celui al degetului B, că a-
ceste spații sint identice ete..

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 27

Concluzia e următoarea: „Sil
Š a: experience ré i
im E Sege mur espace ; si elie ne ien ax Gg
w'on accuse d’avoir bougé ; z
tres termes si elle ne réussit pas on | Aprite
i donne on c d -
ce... Si nous avions voulu vérifier oi it apel ară aie
tres lois, nous )
aussi y parvenir, en donnant iaire. è porie padkos
k j , coups de pouce
E E pi Jonon justifier ces igs de presage
au plus aurait-on pu nous dire:
coups de pouce sont legitimes sans d picta
à quoi bon faire bouger si souvent | aper reent Ki
SE SE es objets exterleurs ? En ré-
d prouve pas qot l'espace a trois di-
mensions; elle nous prouve qu'il est co ie
` mmode -
buer trois, parce que c'est ainsi que le ee Sei ! Weg esp
i rr réduit au minimum“. fai
ept că rolul principal în stabilirea trid
ag trebue să revie mişcărilor, dar partea a
i e ien cale afară sieärä in teoria. lui Poincaic, afară de
ape e ame său ara Două elemente sensoriale ne mai par
ctiv şi Important aci. In primul rind
CN Pioren drept exemplu experienţa tere Ee
Ae n număr de serii de senzaţii cinestatice se identifică
ee Gei in 3 şi ajung a reprezenta un singur punct, pentrucă dese
che o ërem teg nu se mişcă) toate aceste
sensaţie tactilă, Dar ochi
ege sole braţului, şi toate seriile se termină nu rd era
dă orl—cu aceiaşi sensaţie iaciilă dar şi— totdeauna —cu ace-
a aeset epave de deget Se va zice poate că o-
t rula e vorba să se exercite ac
noastră, e elementul principal al experienţei Cen
cind experienţa „nu reuşeşte“, cind gi ue x dem enata
s tul ext
sensație vizuale datorite obiectuloi se schimbă ping Dai PON
că nu e o legătură între vedere şi mişcări
ei Be doilea element sensorial Important e, cra ng
sen preia og, aero che Cind stai mal multă
. chiş ră să faci o mişca -
timplă să nu mai ştii exact ce pe
poziţie are unul din braţe, =
exemplu. E suticlent atunci, na o mişcare a b pia
rea interioară a unel mişcări a lvi Arama feriara peer
chilor săi, pentruca nedumerirea ai per perene $
brațului să ne devie-imediat și cu total d? zegin eme?
ă; celace dovedeşte cå
inervările acestea ne pun dr ura bu n ees
semne local
srp a pentru fiecare poziţie a membrelor ee a
rare vea de Poincaré, pe lingă că se termină
sensaţii tactile şi vizuale, se termină şi -
sn semn local de poziţie. Ceva mai mult, orice er z poi
dr -- at O Serle de astfel de semne locale caracteristice pozi-
p'in care trece ea; şi e evident că toate poziţiile brațului,

VIAŢA ROMINEASCĂ `

fie prin imagini vizuale,
trei dimensiuni.

fel s'ar petrece
sibil, „am ver
enslonalitatea,
despre care zZ
se identifică; deci, C
ină în acelaşi punct p
uncte cu una sau

definite fie prin aceste semn
constituesc o continuitate ca
Să vedem acum în ce
cum afirmă Poincaré
tru spaţiu decit tridim
tunel că toate mişcările
lente ca efect final, nu
singar punct (adică
din degete) ci o con
dimensiuni, De alci ar t
miagial a minii sau a o
poziţii a acestora; şi tot a
vor corespunde diverse po
locale musculare de poziţie şi, ce
ar deveni inutile.
Bineiaţeles toate aces
Poincaré ; ele arată nomal c
dimensionalitate spaţiului e cu mu

lucrurile dacă, după
ifica o altă lege“ pen-
1 să afirmăm a-
icem acam că 5
4 ele nu definesc un

tinuitate de p
rebu) să tragem
biectalui exterior îl

sttel, acelulaşi sem

corespund diverse
n local muscular D
Dar atunci semnele

iace e mal grav, vederea insăși

tea nu schimbă esenţial
4 nevola practică de
it mal mare d

a impune tri-
echt rezaltă din

care ne pare necesară in ce
ă la pasagil ca aces
„ttendues” on ne
ent toujours assoc

O altă observaţie
ria lul Poincaré se rapoart
peut vouloir dire
c'est gu'elles se trouv
tions musculaires, Corr

de certaines sensa
lent d'attelndre l'ob

ments qal permettra
după acest pasag
antorulul pare a

e spațiului dar şi
intimă ; extensivitatea.

ncart, opinia
lul explică nu numai pro
spaţiul însuși, adică ceiace îl con-
Aceasta însă nu e cu pu-

intre extensivitaie, care e pentru no!
tridimensional; aceasta re-
1 fapt: Simţurile a căror
pot să perceapă numa!
după ce spaţiul e or-
le, adică corpurile, există cu
simple abstracții caşi
singura realitate cit
le decit o ab-

E o mare distanţă
o dată imediată, şi spaţiul organizat
zeltă în chip evident și din următoru
date sint extensive, plpăltul şi vederea,
nu şi volume. Cut
dmitem că singure volume
suprafețele rămin peniru nol
Aşa dar, celace era
tensivitatea amortă nu ma
hH interpretări! spaţiale.
dmite ca experienţele
extensivităţi inițial amorfe,
rezulta în chip logic din combina
äm extensive dela început.
prin natura lor, să fie hipoteze

liniile sau punctele.

iul Poincaré să dea tridi-
mensionalitate acestei dar nu că ex-
tensivitatea ar putea
zaţiilor, dacă nu le consider
empiriste ale spaţiului nu pot,

Caracteristică din acest punct de vedere e teoria lut Wundt:

E DOUĂ ASPECTE ALE BULUI 29
Semnele locale ale sensa
țiilor n’
timp cit datele fiecărui simţ rămia ege Geng
H m=

binarea lor in conștiință onsti
Ve căreia e feet A tue o „sinteză creatoare“, gra-

ti „Această
im daëee, un fenomen inexplicabil. eech K un fapi ul-
deosebită d A ui cu hidrogenul obţinem apa, a o R po
a fost posibil acest i ng Be, E n frane ali reen
Amrein e faja unei p A cetera Aren e
o continuitate rude e plan putem considera sunetele ca f ei
brul, a cărul ge dimensiuni : înălțimea şi intensitatea T
va juca un rol nuitate e mai puţin evidentă şi de altă A m-
cepem. o sa e dtge cu coloraţia planului, De ce ură,
pipăind-o ? Na aţă cind o măsurăm cu privirea sau o e lz
E incat DEE
m diferenţa 1 : 2
două percepții ne vom opri ege cupe eat: între aceste

we Ya an sint elemente intr'adevăr ireductibil spaţiale

Poincaré nu pres că toate experienţele de care vorbe

gel spaţial „Presupun de loc cunoaşterea acestor ele ne

socotegte pa D gie insuşi . ne spune în repetate vinduti bei
Saile ca inextensive inainte de construirea datt

Urm
a ei peris pi ființa cu conştiinţă impersonală imaginată de
E e întoarcem după această lungă di

capabilă de acele experie Gate Der ës

ele concluzii asemănătoare nfe şi că ar putea să tragă din
cu al

vierge pentru ca să facă aceasta. e SDE eiar. ne

siata, că un număr de sensa ea şi ea spre exemplu con-

ţii cinestetice se te

eene? grasa prin acelaşi semn local de Poliţie și Sc? ez
toate aceste sajli vizuale elementare. In mintea ei dease open
gies: sensaţii cinestetice se vor contopi într'un si menta
ei äer pn punctului nostru şi pe care Lem palea ni et
geste geng me exact vom explica astfel lucrurile: O eta
tegen E vizuală fiind dată, experienţa ep arăt e oe
op. Acest eng cinestetice se termină cu aceiași kat? rue
în ai e tr elemente senzoriale se contopesc în pse dn og

pseudo-punctele vor forma o continui pseudo- punct,
mensiuni, pseado-spaţial. nuitate cu trei di-

aţiile dintre elementele

psendo-s

ce d ce mal rit Ke
să

mare în viaţa psihică a ființei, fără ca prin Bee

pie cu un pas de spațialitat

a ea în senzul nostru.

get el pei miză e Eni ser
tertoritate, de extensivitate, de obiectivitate CT WEE

30 VIAŢA ROMINESCĂ d Se

m
—

imultane cuprinse
d gescht Eë intervalelor din-
ze? ar putea, în teorie cel puţin,

construiască din datele ei impersonale o şi

seau“, Conştiinţa e
nuă şi îritantă, D
rate asemănătoare u See
dintr'un coşmar. Eul $ e `
perioară în conştiinţa el, împ

ă în i
engen ege Cred că ați recunoscut după aceste tră
ma

ți Dumnezeu. Dar—
ba: fiinţa noastră ar E a as
oltari de eant ticma ie va părea ausi bieten ei
umnezeu se 2 e
DABI AS Ken o lar vreau să vorbesc de E E
xemplare Chiar. iea Intr'adevär că, după toate probabilitățile, ne
peer ză de conştiinţa impersonală pe mâsu
ë-
wem eegen dovedesc că impersonalitatea feitan ee
ous stabii 7 magie, forma, Tinje. Eal tinde, prin logica
ă din ese e ca în
rir er e Gi să inghită tot ce nu e me i be că
A iri moară ca eu reâpărind ca tot. Feuer en, Woner en-
Hong ec e omul das pănă la ultimele seh aa sil tr prize
eeng preced pledează, după cum vedem, În

Gid

a
lată acum care a fost, CA? ieri e, GC
desbinat anltatea arm '
e? et sau mai bine zis în eu şi non-eu. Een
eu ş latre toate corpurile din natură, adică într sn eg
hlarile de sensaţii actuale și posibile, fiinţa d uite £
A rsovală va distinge unul ca avind insuşiri cu ma eerror
a ul el. Intre deosebirile acestuia faţă de celelalte care ii
` matei mal ales următoarea: O mişcare a nisi ae SES ei
at fi pe deoparte, pentru sea ger a apei ei iar Kaesch
atitea altele in natură, p= de alta , aparea
j nță; sunetul vocii ei va pe
` — Wi ee Weg alitor altora, pe de alta o ne-ai A
Bee? r toracelui şi a coardelor vocale. Astfel impresi e eg
wala si posibile constituind un corp oarecare, H se u ia
al trupului propria un număr de impresii de a e

DOUĂ ASPECTE ALE PULUI 31
ee a a

Să numim aceste două feţe ale trupului propriu, respectiv jumă-
tatea obiectivă şi cea subiectivă a cunoaşterii lul (deși, evident,
aceşti termeni, cu mg e pe care li-l atribuim

noi, n'ar avea
nici un sens pentru flință). Dar ființa va intilni în experienţa

el fenomene foarte asemănătoare ca cele din jumătatea obiectivă,
neintovărăşite însă de fenomenele respective din jumătatea su-
blectivă. In limbajul nostru am zice că fiinţa percepe trupurile
altor animale,

Chiar după canoaşterea acestora, fiinţa ar putea, fără in-
consecvență, să menţie interpretarea impersonală a percepţiilor,
interpretarea firească a conştiinţei. Ființa var märgini deci să
constate că mişcările, ca date vizuale spre exemplu sint, unele
şi în anumite împrejarări, întovărăşite de sensajii cinestetice şi
de voliţiune, iar altele, foarte asemănătoare celor dintălu dar nu
identice cu ele (căci putem chiar cu ochii numal să deosebim
mişcările noastre de ale altora) se efectuează fără acele Intovă-
răşiri. Logic nu e nici o necesitate pentru dinsa să deducă de
aici că primele mişcări sint ale el, cele de al dollea ale altora.
Necesitatea, practică dacă nu logică, a unei interpretări nouă
începe atunci cînd animalul inferior, pe care îl reprezintă acum
fiinţa, Intră în relaţii oarecum sociale—dind cavintului un sens
foarte larg—cu alte animale. In relațiile acestea, să le numim
primitiv-sociale, fle ele de alianţă sau de dușmănie, animalul va
avea o vădită superioritate dacă va şti să interpreteze acţiunile”
eeng ca urmări ale unor intenţii, dopă cum sînt şi acţiu-
nile lui,

Lucrurile se petrec probabil astfel:
ființei că unele mişcări, pe lingă că sint asemănătoare cu cele
voliţionale, se mai petrec cașicum ar fi și ele voliţionale, caşicum
ar urmări scopuri asemănătoare cu ale ei; şi că dacă le soco-
teşte cașicum ar avea un substrat de voință şi de intenții, altele
decit voinţa şi intenţiile el, va putea să cunoască dinainte pănă
la un panct acele mişcări şi să se folosească de această canog-
tință. In orice caz le va prevedea mult mai exact decit dacă n'ar
avea la îndămină deci! experiența neinterpretată astfel, Dar chiar
subt această formă hipotetică, chiar prin faptul că ființa con-
cepe numa! noţiunea unor stări de conştiinţă în afară de con-
ştiinţa el, dinsa crelază pe de o parte idela acestei conștiințe
proprii a eului, şi pe de alta ideja unel date care să tie aliceva
decit o tasușire a eului, non-eul. Etapa a doua, trecere dela hi-
poteză la convingere, e mult mai ușoară și nu comportă o re-
voluționare a conștiinței ca cea dintăia.

Atribuirea unui substrat psihic unora din mişcările obser-
vabile nu presupune, bineinteles, şi Interpretarea lor spaţială;
dovadă e că Berkeley a putut să construiască cu perfectă con-
secvenţă și coherență un sistem filozofic, după care nu există
decit „suflete“, lar lumea materială mare realitate proprie, Dar

experiența dovedeşte

VIAŢA ROMINESCĂ ___———————————
VIAȚA RO

——

— Itane cuprinse
succesive şi simu din-
Odată izolate elemen Seja eegen grație intervalelor din-
de den 8 ei, P imaginată de noi ar putea, lingă a eului-tot,
e SC din datele el a leg os e sigur însă e
să-şi constra de psihologie şi de fizică. filozotia şi sisteme
o combinaţie LU n'ar putea să inventeze filozofia, Aeebinett
îi în e Caci alera întreagă a la apa mar pe de o parte pe
tilozotice, ră. Ființa acela nu ' n faible ro-
ci armonică d anița xistență a orice, pe de alta „u ie conti-
tacolul, condiţia de ex Ce fi, ca a noastră, o antinom despe-
keng Gare hipoteze şi de mizeria ra
ser 1 emänătoare unor îmcereliri, Geet printr'o sinteză SE
r t şi non-e totul gar
dintr'un coşmar. Eul $ ăcată în sine însăşi, i
E şi conata Sina atr'atit incit afirmaţia contrară n'ar
e

te tră-
vea nici un senz, Kee, Dar—
SCH wietere ete pure pl credincioşilor —e pro-
4 afirmaţie va » în foarte multe e-
ştia că aceast de Dumnezeu se găseşte, în m masei
babil că acest fel int: vreau să vorbesc de animale
- ne
SEH So ec) totr'adevăr că, după toate NEEN e, e
caserie Sa conştiinţa impersonală pe măsur
apro e
ea rc dovedesc că impersonălitatea eier) zii
bra stabil a conştiinţei, forma suni “Eul tinde, prin logica
ron ke ce rezultă din esența naturii sale. Eu e el. "pentru ca fa
ae a întimă, să taghită tot ce ra bach spunea că
i moară ca eu reâpărtad ca ned oct. më:
ul das pănă la ultimele H eg
are eced pledează, după cum vedem, în același se

éi

lată acum care a fot, dapă E, RE
desbinat unitatea armonică a eu! '
da aito sau mai bine zis în eu şi non Ges tre toate mănun-
e! S Tatre toate corpurile din natură, adică Ee conştiinţă im-
chlarile de sensaţii actuale şi posibile, ființa totul deosebite :
esonală va distinge unul ca avind Weg on i corpuri ne
Ara ul el, Intre deosebirile acestuia faţă de ele? te eh eege
` eeacă mai ales următoarea: O mişcare a pe stets ca
ar H pe deoparte, pentru SCH Map eech Sie: Berai ata
o tură, pe de alta u o
urce em de voință - Steeg ege Be va fi pe a d pr dez
eg. i t analog atitor altora, pe S
ec Kéier și a coardelor vocale. Astfel impresiilor, eg
Er, A constituind un corp oarecare, li se bi a tnai
şa catal trupului propria un număr de impresii de a e

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 3

Să numim aceste două feţe ale trupului propria,
tatea obiectivă şi cea subiectivă a cunoaşterii lui
acești termeni, cu înțelesul pe care li-] atribulm
nici un sens pentru ființă). Dar ființa va intilni
el fenomene foarte asemănătoare cu cele din jumătatea obiectivă,

nelntovărăşite insă de fenomenele respective din jumătatea su-
biectivă. In limbajul nostru am zice că fiinţa percepe trupurile
altor animale,

Chiar după cunoașterea acestora, fiinţa ar putea, fără in-
consecvență, să menţie interpretarea Impersonală a percepţiilor,
interpretarea firească a conștiinței. Fiinţa s'ar mărgini deci să
constate că mișcările, ca date vizuale spre exemplu sint, unele
şi în anumite împrejurări, întovărăşite de sensaţii cinestetice şi
de volițiune, lar altele, foarte asemănătoare celor dintăiu dar nu
identice cu ele (căci putem chiar cu ochii numai să deosebim
mişcările noastre de ale altora) se efectuează fără acele întovă-
răşiri. Logic nu e nici o necesitate pentru dinsa să deducă de
aici că primele mişcări sint ale ei, cele de al doilea ale altora.
Necesitatea, practică dacă nu logică, a unei interpretări nouă
incepe atunci cînd animalul inferior, pe care il reprezintă acum
fiinţa, Intră în relaţii oarecum sociale—dind cuvintului un Seng
foarte larg—cu alte animale. In relațiile acestea, să le numim
primitiv-sociale, fie ele de alianţă sau de duşmănie, animalul va
avea o vădită superioritate dacă va şti să interpreteze acţiunile”
piese ca urmări ale unor intenţii, după cum stat şi acţiu-
nile lui,

Lucrurile se petrec probabil astfel: experiența dovedeşte
ființei că unele mişcări, pe lingă că sint asemănătoare cu cele
voliționale, se mai petrec caşicum ar fi şi ele voliţionale, cașicum
ar urmări scopuri asemănătoare cu ale ei; şi că dacă le soco-
teşte cașicum ar avea un substrat de voință și de intenţii, altele
decit voinţa şi intenţiile el, va putea să cunoască dinainte pănă
la un punct acele mişcări şi să se folosească de această canog-
tinţă. În brice caz le va prevedea mult mai exact decit dacă mar
avea la îndămină decit experiența neinterpretată astfel, Dar chiar
subt această formă hipotetică, chiar prin faptul că flința con-
cepe numa! noţiunea unor stări de conştiinţă în afară de con-
ştiinţa el; diosa crelază pe de o parte idela acestei conștiințe
proprii a eului, și pe de alta ideia unei date care să fie altceva
decit o însuşire a eului, non-eul, Etapa a doua, trecere dela hi-
poteză la convingere, e mult mai ușoară și nu comportă o re-
voluționare a conștiinței ca cea dintăia.

Atribuirea unui substrat psihic unora din mişcările obser-
vabile nu presupune, bineînțeles, şi interpretarea lor spaţială ;
dovadă e că Berkeley a putat să construiască cu perfectă con-
secvenţă și coherență un sistem filozofic, după care nu există
decit „suflete“, far lumea materială mare realitate proprie, Dar

respectiv jumă-
(deşi, evident,
noi, mar avea
în experiența

VIAŢA ROMINBASCĂ

32 =: = o O

le logică din

erpretarea spaţială nu se poate deduce pe ca )

dacă Ma ea devine Léck cu mult mai necesară ain donnaat

Experlenţa primitiv-soclală dovedeşte ființei c SCH mată A

rări identice semenele el percep complexe de sensaţii la fel cu
ale el şi că aceste complexe le garantează acestora posibilitatea
altor sensaţii, Iarăşi ca şi ale el. Astfel vedem sensaţiile depăr-
tindu-se din ce în ce de punctul lor de plecare şi devenise tot
mai abstracte: la început ele sint date actaale, Insuşir ale
eulal-tot ; apol pot fi numai posibile, ca condiţia ca alte sen-
zaţii să fie actuale; pe urmă fiinţa admite existenţa unor sensaţii
analoage cu ale el dar în cuprinsul unei alte conştiinţe ; în fine,
acestea din urmă pot garanta la rindul lor posibilitatea de realizare
a unor alte sensaţii, date astfel şi virtual şi în altă conştiinţă decit
a ei. Prin aceasta obiectul a ajuns să simbolizeze un mare număr
de fenomene reale sau posibile, legate între ele prin leg! complicate.
Ar îi deci foarte comod pentru gindirea fiinţei, ca oblectul să se in-
dividaalizeze, adică să devie un corp in sensul nostru de azi. Pen-
tro aceasta trebue să mal facem un pas şi cel din urmă în in-
depărtarea obiectului de subiect: Trebue anume să-l atribaim o
existenţă proprie, independentă de sensaţii, trebue să presupu-
nem că el continuă să existe chiar atunci cînd nimeni nu-l per-
cepe prin simţuri. Dar e evident că această obiectivare e con-
diționată de apariţia prealabilă a ideii de spațiu. N'am putea
concepe fiinţa acelui obiect care n'ar fi dat nici actual nici vir-
tual în niclo conştiinţă, dacă n'am avea spaţiul drept receptacol.

Acestei cerințe de ordin practic i se adaogă o alta mai
imperioasă încă, de ordin logic: Prin faptul că fiinţa admite
multiplicitatea conştiinţelor, ea afirmă o multiplicitate de totali-
(00 absolute, o pluralitate de universuri coexistente, Dar e evi-
dent că această concepţie e contradictorie, realitatea integrală
na poate fi decit una. Rolul acestei realităţi unice îl joacă uni-
versul material, lar percepțiile noastre nu sint decit câpil par-
țiale şi trecătoare ale acesteia; şi ştim că existenţa în afară de
orice conştiinţă nu o putem concepe decit graţie spaţiului.

Prin aceasta conştința nn se desbară cu totul de conira-
dicţie ; căci eul contincă a fi pentru noi, de drept, totalitatea rea-
Int care, de fapt, s'a emancipat de subt tutela noastră, iar sta-
rea da drept şi cea de fapt sint incompatibile. Totuşi iraționali-
tatea cunoştiinței ar fi incă mai accentuată dacă am admite plu-
ralitatea conștiințelor tără să postalăm existența lumii materiale
ca trăsătură de unire între ele.

Nu trebue să se creadă că cele de mal sus au pretenţia
de a reprezenta explicația personalizării conștiinței şi spaţiali-
zării percepţiei, Am văzut că In ce priveşte spaţiul el nu e in-
tru nimic cuprins în idela de sensaţie. Dar din nimic nu poate
jeşi—logic cel poţin—nimic. Prin combinarea unor anumite ele-
mente nu poți explica apariţia unul element esențial deosebit,

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 33

oricit de folositoare ar fi prezenţa acest E
ula. Tot
echte Ben pet m ca rezultat dor ri la =
kb vantaj nu poate explica saltul în altă lu
oarecum a conştiinţei iniţial impersonale, Deacela, d e
cz pier eg bg une! succesiuni reale gsie rise
` tem ca această evoluție să fi
ech să Leen că dela inceput Zeite primitiva. neg
e mee e personalitate şi sensaţiile primitive o vagă tendință
considerăm ah eege. e a Dem: 1 i leon
tiința Dr apere fără să o atingă eg sii arterei reia
reptul, nevoia de a raţionaliza cunoştin H
pas i e eng EE E de pana
A e ani, multor oameni
ES? wë: imagineze antipodele. Transformarea sa? e cor:
Se Da oi, mie mata A picat pe vremi
e rdă, ca pe
Le Gel wm: d A ec şi ang s'au impus Gg Dar os
` acestea din urmă
ie nn Fee gl EE ci de mori nea edi
unoscute, cu n ate deasemenea cu ` A P
e rau direcţii privilegiate; ele au fost Burrell april mor
ren? şi prin aceasta relativizate; modelul după care trebuia
en? eg nd Meesch Seen ite Ge exista. Deaseme-
1 "n “, sint noţiuni curente
prada » învăţăm a le aplica azi în chip cu total Gegen
Gei sesch noi, spaţiului şi timpului, conform teoriei rela-
esenta mata inerea i be pr mel alti M afari do
ouă: Ide
conştiinţa ei, şi cea a spaţiului, en gege,

Un indiciu că experienţe de ordin social
pre opri ră erei elt Ap şi că reia map eee ordin
ontina c o consolideze
esch următorul : in sistemul nostru de conştiinţă Seng Gr
= uată in întregime e exterioară imuabil şi definitiv. To-
e Da parie, ep efon oarece ara arene
, mp date subie
= cre e? aceste fenomene cu două feţe, Meer ma m
puna e : un daltonist care vede galbene lucrurile de culoare
Kë zicem nol, o impresie care nu corespunde realităţii,
Sa m necesară pentruca percepția să constitue date oblec-
e ca ea să fie asemănătoare cu percepția majorității
Kur eh Evident, o condiţie de natură socială.
wf drept că daltonistul, chiar dacă va şti că e supus unet
ber, nu se va putea impledica să perceapă culoarea galbenă
insuşire a obiectului, Cu toate acestea se dovedește aci

ER VIAŢA ROMINEASCĂ
i poate să sublecti-
influenţe! sociale care dacă nu ma
ege Geet decretează totuşi această subiectivare
şi o impune chiar convingerii celui interesat.

tivistă a spaţiuloi sensaţiile sint extensive

ar | noastre individuale; spapialitatea Rehe
deci o însuşire inerentă lor ; ele nu şi-o capătă graţie ex a

le inşile. Chiar dacă vom admite această

sau combinațiilor fatre ele 198 Cola Voten dotați re m

rie, mal raţională decit cea e
eric? dacă arina au fost astfel și la speciile care au prece-
dat omg, dacă, cu alte cuvinte, extensivitatea e o însuşire esen-

sensaţiilor. i
P Sen ron o Get prezumție în favoarea uneia sau a cë-
jeilalte alternative cunoscind dacă datele tutulor simţurilor sint
pentru nol extensive sau nu. Pentru a răspunde la această in-
trebare cred că introspecţia e suticientă. Simţurile indisca-
tabil spaţiale fiind pipăitul şi vederea, să analizăm din acest

nct de vedere auzul, spre exemplu.
a In primul rind va trebui să facem abstracţie pe cit se poate

de asociaţiile spaţiale ale sunetelor. Ştim că orice sunet are o
cauză în spaţiu şi sintem tentaţi deaceia să-l localizăm în punc-
tul „de unde pleacă“. Dar aceasta e o operaţie intelectuală şi
na o dată imediată. Să presopunem că cu ochil închiși, ascultăm
sirena depărtată şi uniformă a unei fabrici, fără să ne preocupe
cituşi de puţin nici cauza sunetalui, nici direcţia de unde vine.
Nise pare evident că în acest caz sunetul nu va avea nimic spaţial.
Na va fi localizat nici în afară de nol nici în ureche. Cu cît ne
vom adinci în ascultarea lul, cu atit sensaţia se va apropia de
„însuşirea impersonală“ a fiinţei presupuse, După cum vedem
conștiința Impersonală în sensul nostra na e cu totul inimagi=
nabilă. Chiar unele din simţurile noastre ne pot servi, cu oare-
care aproximaţie, fragmente dintr'insa,

Lucrul e şi mai evident în ce priveşte mirosul. Sensaţia
olfactivă de asemenea nu numai că nu o localizăm în afară decit
a posteriori, prin asociaţii de idel. foarte evidente, dar nu o lo-
calizăm nici măcar în punctul iritat, pe mucoasa nasului, Acest
aj dotlea fel de localizare se face în chip imediat numai cind
sensația devine neplăcut de puternică, Dar atunci na localizăm
sensația olfectivă ci pe cea afectivă, na mirosul ci usturimea. la-
tr'adevăr, e necesar ca direrea să fie totdeauna localizată, pen-
tru ca mişcările să poată interveni eventual, îndepărtinda-i cauza.
Câci mişcările fiind cu deosebire percepate spațial, sensațiile care
au nevoe de ele trebne să vorbească acelaşi limbă cu diasele, să
fie şi ele spațializate,

Dapă teoria
dela inceputul experienţe

Am văzut că acțiunile fiinţei imaginare ar putea fi aceleaşi,

EMEA mu seg `

indiferent dacă percepţia el ar fi extensivă
raze că nu e posibilă o experienţă SE eg
a ES ebe d eg DEE său nu spaţiul. Nu se pot face
Dä decit hipoteze bazate mal ale
Asttel animalele superioare sint prea ff wl Bund eng e
pa, ante a centre nervoase, ca condiţii de viaţă, pentru ca cineva
„ae admite că le-ar lipsi o formă a percepţiei atit de uni-
zei F Sorina A o in ce privește animalele inferi-
S n ne par a arăta că ăsu
acea inferioritate E mpesa
= EE S accentuează, percepția spaţială se apropie
spre cel dintăiu indiciu, care e oarecum
iti Së e enzeg şi percepția fura: Sha
É em tentaţi să admitem că sint anteri
cronologic, Din faptul că aceste forme ale conşi prana
H -
me sint forme de echilibru stabil sufletesc, e a ae
tue RS inec psihică rudimentară,
e în siat următoarele: 1) Simţol
al s pit? fen ch cel olfactiv. See) beiled
un mazăre, sint mult mai vol
eeng interioare. Cind apare întăiu pătura perie sarea dem
a reptile, eae unorgan exclusiv al mirosului după Edinger Dar
ven e între simțari cel cu localizarea cea mal vagă, 7
í ) Viața primitiv socială, relaţiile dintre animale, devin tot
ra Sam eben Al re ot pile animalele sint mai infe-
pasi E iezii Satet, n ispare şi principala utilitate
admis în genere că viaţa intelectuală a ani
ferloare e foarte simplă. Dar am văzut că evit gena eri a
oma un sistem complicat de simbolizări şi interpretări, fapt
sr la care nu ne mai dăm samă fiindcă atit nol cit mai ales
o banii noştri am trăit în prea lungă familiaritate cu spaţiul
A mi heir ia eegen a a percepției e mult mai simplă, mai
ames şi deci cu mult mai potrivită pentru animalele infe-
Să vorbim acum de etapa precedentă a
cesteia,
ore sia 7 impersonală şi cea personală, şi după ea eh
` Dia admite existenţa fenomenelor psihice în afară de conşti-
ina vi ȘI aci cele mai multe din acţiunile animalelor nu dove-
eg nimic. Spre exemplu: un animal stind la pindă in aştep-
ares pradei evită de a face orice zgomot. Acest fapt se poate
ae ca tot atit de bine în două feluri: Ori animaluliţi dă sama
e Îsi ce oi soda aici cum aude şi el, și va evita
menu obicelul lui; ori, o experi
ancestrală şi personală îl spune că de cite ori ech Et,
See E ie pă altele de potolire a foamei nu
r anumite
să sunete sensaţii vizuale şi unor altora voli-

36 VIAŢA ROMINBASCĂ —_

KR dente: dacă, de

de simpatie sau de
nimal semne sigure itä fiinţă, pu-
pildă observăm la un a do-human față de o a 7
ară în SS eege e vermei aitor conştiinţe asemănătoare
tem conc

eg a par că tind să ne conducă la acelaşi

eg ; umentele
ga para animalele inferioare; toate arg e
rage iri pazei dela punctul (1) se potrivesc şi în caz

de față, cu deosebire că argumentul dela punctul (2) are o mai
e v
mr temere E celace numim starea de chte? ancien it $
Geng s'a făcut probabilin chip progrev. ce) Äerer Zo
"ee ile practice şi logice nu se prezentau an nominate raci
proză ise aşa cum se prezintă ființei noas nn je
gri Ch dificultăţile se traduceau probabil prin ell
di Dese iar efectele acestora se realizau pe grea
en gin sute de generaţii. E drept că limbaje gp? Zë tg
e ec defini astfel de stări intermediare, ba chiar eg erg
on H 4 le închipolm bine. S'ar părea că o meupe “pn
H decit on un accident al sufletului, © stare Se e Be e
te exterioară mie, Dar această situaţie, pe gt
e ă logica azi, poate fi termenul unel lungi ev paan
desch ţia e obiectivă atunci cind e acelaşi la rari ei ră
hilor W cum această majoritate poate fi mai ee: ëch Gage
Sp Set şi azi încă obiectivitatea poate fi relativ gie?
mame sens. Epreuve
. are, cu timpul, deve
age în diametral opusă subiectivităţii.

Dar pe acest Läim avem şi acţiuni conclu

Lé
H k

i care e nimi-
făcut cunoştinţă cu un cu infinit mare $ e
cit Dee lni SC Vom cunoaşte ect un cu redus
un infinit mic şi a cărui realitate e problematică.

Ce ne garantează, mal bine zis, ce defineşte rr arăt
nul obiect ta cupriosal,experlenți DE a continuitatea to-
s'ar părea că acea Zeie rg

. Dar lată an exemplu în flagran
SE uch. Luăm o cantitate D ech H her ` Ze
m o substanţă cu însu š
r oe d e Vom că vaporii sint tot apa de epuer Ba
altă formă pentru ca să dăm fenomenului ge ag
terpretare "a identit tii ans met pete e ca, pe deoparte en E
e se poată petrece gradual, subt supravegherea noastră, p

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI 3?
n E a aa E N

de alta ca, în condiții date, să fie posibilă şi transformarea con-
trarie, a vaporilor în apă, in exemplul nostru,

E evident că ar fi tot atit de potrivită şi ' Interpretarea
opusă : dacă am admite că în anumite condiţii apa dispare şi
că pe acelaşi măsură apare în locul el o altă substanţă, vapo-
rii, n'am fi de loc în contradicţie cu experienţa. Am putea chiar
descrie fenomenul în toate amănuntele, în limbajul potrivit aces-
tei interpretări a dualității substanţelor. Aşa dar din punct de
vedere al experienţii nu e nici o deosebire dacă privim apa şi
vaporii ca una şi aceiaşi entitate sau ca două entități deosebite.
Uade e atunci de fapt deosebirea între aceste două interpretări ?
Şi mal ales, ce sens are afirmaţia că două substanțe cu insu-
şiri complect diferite sint aceiași substanţă ?

acă vom analiza actul intuitiv prin care anificăm apa cu
vaporii, vom vedea că identificarea se face atribuind materiei o
individualitate. Şi atunci, evident, la fel va trebui explicată con-
tinaltatea în timp a oricărul corp. Zicem că un corp e totdea-
una el însuşi pentrucă îl atriboim, fără să ne dăm precis sama,
un eu, deci o permanenţă asemănătoare cu a noastră.

Mai e un alt gen de identitate obiectivă: Un viriej schimbă
într'una aerul pe care il cuprinde în mişcarea lui giratorie, şi cu
toate acestea el persistă în a rămine acelaşi virtej pentru noi.
Aşa dar în două cazuri cu totul deosebite atribulm identitatea :
cind presupunem că părţile componente rămin aceleași—aceasta
ar fi identitatea propriu zisă—și cind se menţin însuşirile.

Am spus că identitatea cului, sitgura identitate adevărată
originară, serveşte de model pentru crelarea identităţii fenome-
elor exterioare. Să incercăm a afla ce inteles are această l-
dentitate fundamentală.

Ne gindim oare la identitatea corpului nostru cu el însuşi,
cind constatăm că eul e acelaşi în timp? Dacă ar fi aşa ne-am
învirti într'an cerc viţios, căci am văzut că în realitate lucrurile
se petrec invers: ne gindim la identitatea eului cînd postulăm
identitatea unui corp ; şi trupul omenesc n'ar avea de ce să facă
excepţie la această regulă. Dimpotrivă, se ştie că toate sub-
stan compunind trupul viu se primenesc în decursul timpu-
iui, aşa că după o epocă destul de lungă nici un atom din trup
nu mai rămine „acelaşi“ ; şi această convingere nu o impledică
intra nimic pe acea a identităţii ini. Am văzut ce-i dreptul
că şi un virtej rămine pentru noi identic cu sine, cu toate că
cuprinde tot timpal alte elemente. Dar trupul omenesc poate să
schimbe şi iasuşirile oricit de mult, fără a inceta dea H acelaşi.
Aşa dar identitatea lui, nefiind definită nici prin permanenta
elementelor constitutive, nici prin acela a iasușirilor lul, nu poate

A ROMIMBASCĂ ` mm
38 WS,

fi xplicată decit prin identitatea eului spiritual de care e legat
e
cop är e p himbă
D n ănă la bătrineţe
de Preta pri de mult incit nici ele nu pot constitui identi-

m se A memoria ; ea pare intr'adevăr a H principiul iden-

cu cel din trecut,
tificării. „Eu“ cel de azi aşi fi deci ët d d geseet
trucă memoria poate, pănă la on punct, por desi
en cest trecut, făcinda-l contemporan cu mine, r iata
ai toate acestea e în fiecare din mr convirger D
ia aceasta.

waerd Cr ae a vorbi și de a gindi de toate zilele putem găsi

le acestei convingeri. d
eg „ași vrea să fiu in locul Legerf Ze
ceasta poate avea mai multe înţelesuri: dacă = e că A pleca
dorinţa de a te afla intr'o ppo ener se Ze reen SCH

|. Dacă vrei să a

por or ct dorinţa eege rg gege f =

stora nu atinge s
E tat socotește, evident, că va rămine me i eene?
schimbarea. Dar dacă doreşti să-ţi inlocueşti şi amintir Geer
are, ca alte cuvinte, fraza : „Aşi fi vrut să Hiere nd de ora
dela un capăt la altul, şi el z a patax) e mer ră mt een
vere această dorință nare nici un sens. , Ae

int schimbate cu altele, ce in
componentele unel individualităţi s Au fer
fl vorba de acelaţi eu
teles are să vorbeşti caşicum ar E Pe
dorin ca cea de mai sus logica ar tre a geet
| tău oziția lni în spaţiu, însuşirile ş

t isi orb ră e ie ar fi schimbate cu zi A 2
invers, totul ar fi caşi acuma, nimic nu ar fi schimbat, e a
toate acestea na te poţi dezbăra de impresia că dorința ~ m -
sus are o ţintă foarte bine definită pentru intuiție, fără să poj
explica în ce consistă.

ne inchipuim două grămezi de pietre, una aşezată în A
alta i Să mm priit că toate pletiele din A sint aduse pe
rind în B iar cele din B în A. Grămezile vor fl aceleaşi ca cele
dela inceput, şi îşi vor fi schimbat intre ele cumzi poziţiile din
spaţiu. Dacă readucem prima grămadă în A şi pe a doua in
B totol va fi ca la început, nimic nu ne va mai indreptăți să
vorbim de vre-o schimbare între grămezile de pietre. Lucrol e
atit de evident şi dela sine ințeles, incit ar părea absurdă chiar
intrebarea dacă, procedind astfel cu doră complexe oarecare,re-
zultatul e acelaşi sau nu. ȘI totuşi într'un singur caz, intrebarea
aceasta se impune şi rămine fără răspuns. Să vedem, într'a-
"devăr:

DOUĂ ASPECTE ALE FPULUI 39
i Pool si i

Presupunem că deştepiindu-mă dimineaţa şi lăsind gindul
să se întoarcă în trecut, aşi găsi aci o parte dinamintirile mele
inlocuite cu altele, trălte în realitate de alt om, Bineînţeles, ep
nu mi-aşi da samă de aceasta cl aşi H convins că acele fapte
fac cu adevărat parte din trecutul mev. Totuşi ași fi încurcat
şi uimit prin acela că amintirile mele sint în contradicţie unele
cu altele, nu se potrivesc, nu se imbină între ele. Să mal pre-
supunem că, pe cind aşi incerca să fac ordine în memoria mea,
celelalte amintiri cu adevărat ale mele ar fi inlocuite şi ele pe
rind, pănă la cea din urmă, prin faptele din trecutul celuilalt
om, şi tot astfel ar fi înlocuite toate însuşirile. mele sufleteşti.
Acum memoria mi-e unitară, şi pot să o măsor dela un capăt
la altul fără să mă impledic. Singurul lucru care mai mă poate
mira, câre nu e în concordanță cu noua memorie, e trupul men
şi odaia în care m'am deşteptat. Dar să ne inchipuim că şi tru-
pul devine identic cu acei al celuilalt om şi că ocupă și acelaşi
loc în spaţiu ca acesta din urmă. Presupunem în fine că ace-
laşi evoluţie în sens invers o sufere acela pe care l-am numit
„Celălalt om“ ` toate componentele individualităţii lui sint înlo-
coite cu ale mele,

Acum paralelismul e perfect intre modificările suferite de cei
doi oameni în modificările celor dovă grămezi de pietre. ŞI în-
tr'adevăr, pentru orice observator exterior no s'a schimbat nimic.
Chiar cele două persoane interesate nu vor putea constata nici
o schimbare, Și cu toate acestea intaiţia de care vorbeam imi
spune că s'a petrecut o transmutare fundamentală, că cele două
persoane se înşeală cind cred că au trăit faptele pe care le re-
prezintă lor memoria, şi că fiecare va trăi de acum, mulțumită
acestei transmutări, întimplările hărăzite celuilalt.

Aşa dar acea intuiţie afirmă că există o esenţă a eului con-
stidoindu-! identitatea, independentă de trup, de însuşirile psihice
şi de memorie ; căci toate aceste fiind inloculte volu spune to-
tuşi că e vorba de acelaşi om căruia Lan fost schimbate trupul,
insașirile și memoria. Chiar dacă ași spune: „Eu m'am transfor-
mat în alt om," eu rămine subiectul acestei afirmaţii lar intuiţia
imi spune că aci nu e vorba rumal de un fel de-a se exprima;
şi celace e unic și misterios aici, celace face să nu tim de loc si-
gori de veracitatea acestei intulţii este că obiectul ei, eul inde-
pendent de trup, însuşiri şi memorie, nu e dat de alminteri în
nici un fel, nu există nici un detaliu sensibil care să-l reprezinte.

Nietzsche spone că, combinaţiile posibile ale materie! fiind
în număr finit, combinaţia reprezentind lumea noastră se va fe-
peta după un număr imens de miliarde de secole, şică deci, fie-
care din noi are să-și retrăiască atunci viața în chip absolut i-

VIAȚA ROMINEASCA —

ebarea ` „Voiu
dentic cu cea de azi. Sintem tentaţi să ponen ra E ca
fi eu acela care Imi vol retrăl viaţa sau ri deosebite
wiet La geet KE patem da eg cnini iadependent :
după cum ne indoim său nu de o E nde că în M
eg S ege p Lan Co? äech deosebite, E
KE n inte de faptele trăite de mine; $
dublul mea nu-şi va aduce amin ër AL
life! viaţa lui psihică nu v
wë Bref eru g cele amintiri. Dacă însă
dentică cu a mea, intrucit eu nam a S e
dăm crezare Intuiţiei eulul Independent, răspun ID e
: Omul acela va fi ldentic cu mine sanu nu, dup D x
osia de emotia psihice Cm atatia eră ged ger Zell b bg
i eu sau nu, cl, de sigur,
ere? age ode best individualitatea ne referim în vorbi-
cind zicem „eu“.
ýs g eh însăşi punerea intrebării—dacă eu volu fi sau rca
acel om hipotetic—e o urmare a convingerii intime despre rea E
tatea independentă a eului. ŞI chiar faptul că Nietzsche e "a
vins că am avea -aface cu acelaşi om, deşi cele age is n
sint legate prin memorie, Gären? că era stăpinit, fär -şi
a, de această convingere.
mm “Argumentarea lui Nietzsche se bazează, în teoria sveni
reintoarceri“, pe infinitatea timpului. Putem să aplicăm $
acelaşi argumentare şi spaţiului : Spaţiul fiind şi el infinit, d
combinaţiile materiei finite ca număr, se mal găseşte, la o
părtare îndeajuns imensă, o lume la fel cu a noastră, încare un am
asemenea mie trăeşte o viaţă absolut asemenea cu a mea,
facem abstracţie de corpurile celor doi oameni, şi să considerăm
numai cele două şiruri de fenomene sufletești constituind vieţile
lor. Ce ne îndreptățește să vorbim de donă şiruri psihice ? Tim-
pul nu le distinge, căci presupunem că detaliile respectiv asemă-
nătoare sint simultane ; nicl spaţiul, căci am făcut abstracţie de
trupuri, deci de toate elementele spaţiale ; în fine, o altă distinc-
ție între ele iarăși nu poate exista, căci am presupus că şirurile
prin ele inșile sint absolut asemănătoare. Trebue așa darsă ad-
mitem că nu e vorba de două şiruri de fapte psihice cide unul
singur. Mal bine zis, avem atace cu un fenomen dublu din
punct de vedere spaţial şi unic din panct de vedere nespaţial.
Dar intuiţia, instinctul nostru profond şi intim, se revoltăși pro-
testează cu violență, Ea pretinde că eu simt suferințele şi plá-
cerile mele de partea mea, dublul mea simtealtelela fel de par-
tea lul, şi că dualitatea e reală mu numai aparentă. Dar cele două
şiruri fiind absolut asemănătoare ca elemente constitutive, nepu-
tind fi distinse prin nici un detalin sensibil, ele n'ar putea fidi-
ferențiate decit prin acela că sint cuprinse de euri deosebite, in-
dependente de elementele ce constituesc Individualităţiie. Prin
urmare intuiţia afirmă ce afirma şi adineauri, numai cu mai
multă hotărire : realitatea independentă a eului.

DOUĂ ASPECTE ALE EULUI

Astfel prin presupuneri şi combinaţii de idei
adevărate experiențe Intelectuale, orare aim această latultie SCH
afirme cit mal clar convingerea. Să o crezi San nu insă eo
chestie de gust, de temperament şi de educaţie filozofică; argu-
mente serioase într'un sens sau in altul sint greu de găsit. Pa
deoparte eul independent, obiectul unel intuiţii atit de tenace, e,
după cum am mal spus, complect imaterial, nu corespunde nici
unei reprezentări sensibile, e esenţial insezisabil şi fantomatic.
Pe de alta, problema pusă e unică în felul el, încit nu putem

face
en Ape la nici o analogie care să ne indice dram al spre re-

Eul independent are analogii cu celace s'a numit
Bi caer ge ig de care era ere ra
tul nostru de vedere, vedem ce relaţie e intre ele din punc-

Ştim că ideia identităţii unui cor

tul că îl atribulm în chip inconştient
Independent este acela care

p material rezaltă din fap-
race T Cum eul

ntitatea noastră -
gur că un asemenea eu atribuit corpului îl defineşte şi identita.
tea lal. Dar natura factice a acestel operații e dovedită prin
uşurinţa cu care ne lăsăm convinși de inexistenţa substanţei
materiale : Un corp oarecare, o platră spre exemplu, are un nu-
măr de însuşiri: culoare, greutate, formă, volum etc.. Prin acest

de a ne exprima părem a presupune că piatra care posedă
aceste însuşiri e o entitate independentă de ele—substanţa, Dar
e evident că dacă eliminăm în minte toate insuşirile nu mai gä-

sim nici un rezidau, nici un el
materiale. In zadar element reprezentativ al substanțe!

am căuta experiența intelectuală care ar sili
intuiţia să afirme contrariul ; şi niclodată o frază ca: „aşi vrea
ca scaunul acesta să fie o masă“ nn va putea fi spusă în sen-

sul pe care am văzut că îl i
fiu cutare om.* poate avea cealaltă: „aşi vrea să

Intulția de care e vorb
decit cel natural el, Individoai a Insă supra unui alt domeala

idaali
e e cei ualitatea proprie, işi pierde orice pu-

Dacă veracitatea Intalţiei eului independent nu e controla-
bilă, în schimb originea ei poate fi explicată în legătură ca
cele spuse despre primul aspect al eului, Conflictul intre ran.
unea ce nu poate admite realitatea unei entități care să nu fie
reprezentată prin nici un element sensibil, şi intuiţia care afirmă

ATA ROMINEASCĂ
42 VIAŢ

intre inter-
totuşi O astfel de realitate, ne pare a fi on conflict

ept a conştiinţei. e
wee: er er deg? stricăm armonia iniţialăa eu
m

u sint

tot recunoscind existenţa Legenden mg ER 2 Gen

cuprinse "i pr aei aeir agp eraen identitatea we Lee,

dea pănă KSE delen te conştiente şi atunci, înlocuind toate

a celor două feluri e, E cu ca alteia, prima individoalitate
e

" à e
sef Me ră feluri de elemente conştiente sînt lucruri fu

litate cu conşiiin-
te fi pusă pe picior de ega aa gasti
en beer? riste în mod indirect, şi re i Sarns
titadine intelectuală unică in felul el, esenţia

loan D. Gherea

METAMORFOZE

Poem dramatic într'un act şi un prolog
(LSffrait,

(Cei trei cască şi se deşteaptă rind pe

rind. Eros şi Psyhe,
es în singo). ; e

ALCHIMISTUL
(eroitorului)
Tu ?

CROITORUL
Vreau |

ALCHIMISTUL
(armurierului)

Tu?
ARMURIERUL
Cred!

CROITORUL
(alchimistului)

Tua?
ALCHIMISTUL
Cant!
ARMURIERUL

S'aproprie iar marea.
in ea wWascunde Toamna fără s'o vezi...

ALCHIMISTUL

E zarea
Ca un tăiș? E clar?

CROITORUL
Da.

aoo o otomasi l o
ALCHIMISTUL
Apa?
CROITORUL
Vălurele !
ARMURIERUL

Pë ALCHIMISTUL

Vezi, zarea toamna e plină de dantele!
210 Nu e acolo... Aer
Unde-i ?
ALCHIMISTUL
In umbră poate!
CROITORUL
Cine
So caute ta umbră ?...
ARMURIERUL
Şi umbra o poate ţine?
ALCHIMISTUL
Uşor ! Tu dă-mi o floare!
CROITORUL
E bună?

ALCHIMISTUL
Minunată |

Să căutăm, colega...
ARMURIERUL
Să căatăm!
(Alchimistul scoate din buzunar o balanță minuscula. Toţi trel

pază 05).
Ke ALCHIMISTUL

Indată.
Eu ţin balanţa'n soare. Tu, floarea, Vezi să cază
215 În talger umbră'ntreagă... Se dezechilibrează |
Eu pun o greutate în talgerul celalt:
Balanța oscilează, şi-ajunge cu un salt
Să fle iarăşi dreaptă. .
ARMURIERUL ŞI CROITORUL
Ei?
ALCHIMISTUL
Na s'a liniştit!
ARMURIERUL ŞI CROITORUL

Ce crezi?

METAMORFOZE 45
=T ER
ALCHIMISTUL

(celind balanja)
Eu cred că'n ambre nicicind nu s'a oprit!
CROITORUL
229 Se vede?
ALCHIMISTUL
Da!
ARMURIERUL
Eşti sigur ?
ALCHIMISTUL
O pulbere de aur. Beien Ze leg PS
Avem aci o umbră—ca ea atitea sînt:
Eclipsa unel frunze pe-o parte de pămint!
ARMURIERUL
Ce ştie el?!
ALCHIMISTUL

O rază! Să-ţi spun cite carate ?
223 Ce vrei! En... Sint Mën, CG specialitate !

Invidia |
CROITORUL
(intervenind)
lar ceartă !
ALCHIMISTUL
(eroitorului)

Nu fiindcă's alchimist
La Curtea Primăverii și umanitarist
Dispreţuesc pe domnu’ cu-unelte de to
Armurier! (O slujbă de permanentă ară |)
230 Şi nici Hindcă-am alături pe un artist minor
e tine, da amice... acolo, un croitor,
Mă supăr! Fiecare cu rosturi numărate |
Dar vreau şi-acum, colega, să-mi spui că n'am dreptatej
(Uit?adu-se în jur cu nedumerire)
Pe unde-om fi? Pe-alcea să mai fi fost nol oare ?
CROITORUL
235 Eu cred că nul
ALCHIMISTUL
Colega să cercetăm |
ARMURIERUL
(eare între timp a robotit printre fiori)
Trădare |

a VIATA ROMINEASCĂ —

ALCHIMISTUL

e?
“a CROITORUL

(roboteşte şi el)
Exagerează | Nu-l ştii că-l bun de gură!
ARMURIERUL
Un cărăbuş se plimbă pe-aci —fără armură |

CROITORUL
(acelaşi Joc ca armurierul)

Trădare !

ALCHIMISTUL
Ce e?
ARMURIERUL
Mofturi! Nu-l ştii fricos din fire?

CROITORUL

Trifoi cu şase frunze !
ALCHIMISTUL

Blestem !
ARMURIERUL şi CROITORUL
Ce e mesire ?
ALCHIMISTUL
249 Un muşeţei gigantic! Dimensiuni solare
La toată flora-aceasta...

CROITORUL
(cuprins de frică)

Dar unde sint?
ARMURIERUL
Trădare!
ALCHIMISTUL
(mai calm şi logta)
Trădare|! Ergo pugno! Dar cred că se cuvine
Nainte de-orice faptă, să cercetăm mal bine:
Avem aici un fenomen de fiecare an,
245 Sau ne găsim în față cu-un caz extramundan?!

CROITORUL
(aprabă)
Extramundan |
ARMURIERUL
Tăcere!
ALCHIMISTUL

Din regiuni terestre
Cum ne-au adus pe-aicea colega?

METAMORFOZE

ŘS [0

VOCEA LUI FIR DE FUNIGEL
De căpestre!
ALCHIMISTUL
Non dubito! O voce! ŞI cine-l?
. VOCEA LUI FIR DE FUNIGEL
Eu!
ALCHIMISTUL
AU fost atanci 1 Raşine, bătrine SR ce
ARMURIERUL
250 Te rog fără insulte!

CROITORUL
(coneiliant)

Dar cearta e'n zădar |

ALCHIMISTUL
(ormurierului)

Nu mai ascalţi de mine?
ARMURIERUL
Cirpaciu elementar |
ALCHIMISTUL
DI vos!
ARMURIERUL
Crezi că mă speriu, spanind etsiamsi
In loc să zici ca mine şi ca-acest prost, deşi ?
CROITORUL
(sufocat de indignare, armurierului,

Măceş! Boz! Rog! Păianjen! Arac! Spin! Cri
255 Mëtteg! Bd Sne ni Araci Spa! Crisantemă!

ALCHIMISTUL
(pe gînduri)

Cumplită anatema !
Am adormit desigar!

CROITORUL
(ingonuu și concedant)

Să fie şi cum zici!
è ALCHIMISTUL
Căci cea din urmă oară fäceal nişte ochi miel

Cind te-am văzut! ȘI parcă prin vis mi-aduc aminte
Că storăla colega...

CROITORUL
O luase înainte!

43 mat ROMINBASCĂ o oou
ARMURIERUL

260 Nu zic, dă se prea poate !..
ALCHIMISTUL

ŞI ne-a furat dormind !

Sintem faraţi. Ştiţi asta ?
ARMURIERUL
In mine se aprind
Minii nebănuite, că nol sintem faraţi !
ALCHIMISTUL
Și vol, ca elemente să nu vă deşteptaţi !
ARMURIERUL
Sintem furaţi !
CROITORUL
('remurind)
Mi-e frică!
ARMURIERUL
Ce plisc ! Mai ţineţi-l!
CROITORUL

265 Sintem foraţi! A! lată-l!
ARMURIERUL
In gardă.
TOTI
E un copil!
(Psyhe iese dintre flori, dar intimidată nu îndrăzneşte să se a-

propie e bătrîni. EI înaintează spre ea, Încet, şi o lau în mijlo-
cu or).

ALCHIMISTUL
O! Puer, unde sintem!
PSYHE
3 in stele!
ARMURIERUL
De-l aşa

Şi-aci, eu cred, se poate piti pe undeva
Vre-un călător ?!
PSYHE
Desigur, dar numai să fi fost,
Cum n'a fost incă nimeni să ceară adăpost.
. re tiiran e
chimistului
270 El ştie tot! voga
ARMURIERUL

Sa vede,

ech,

METAMORPOZE

CROITORUL
Nu ne cunoaşte!
ALCHIMISTUL
Crezi ?
ARMURIERUL
Oricum eu cred că-i bine să îl infricoşezi
Puțin... De pildă, iată: să-i spun eu cine sint!
CROITORUL
E slab, colega |... Alege şi tu ceva mai crunt,
Să'ngheţe 1... Ce ar fi oare dacă Last spune eu
215 Că sint...
ALCHIMISTUL
La naiba, frate! Ce vă certaţi mereu ?
Lăsaţi-mă o clipă. O, puer, ştii tu?
PSYHE
Ştiu.
Voi sinteti Primăvara...

ALCHIMISTUL
de zeit SS
exept e şi sglobiu
lui Ps şi

Un yae
Da, ne-ai phicit ] Dar spune-mi să văd de știi or! nu
Din noi care-l mai mare?
PSYHE
ŞI el, şi el, şi tu !
ALCHIMISTUL
280 Aşa e!
CROITORUL
Dar văd, bine tu tot nu ne cunoşti!
ARMURIERUL
Nol sintem vechi maeştri...
ALCHIMISTUL
Ab.
VOCEA LUI FIR DE FUNIGEL
Şi foarte progil !
CROITORUL
De-ţi place cumva arta din frunzele uşoare
Vei şti că nu oricine Îţi tae pentru-o floare
Un guler, o manșetă, un evantai, o pană,
285 Atit de somptuoasă şi atit de diafană!

Eu am mătâsuri rare, mai mol şi mal aprinse
Ca purpura... La mine stau stofele întinse:

50 VIAŢA _ROMINEASCĂ

DO m RA ———
Azururile limpezi, bogate catifele
Täite'n arabescuri... Tipare de zorele
290 ŞI robe şi hlamide de maci şi de lalele
Răsar din valul stotei, subt ERT
Paterea neinţeleasă pe care-o poar ru
Ce leagă-un ai de fluturi şi'mbracă trandafirul
Eu o păstrez l... S'o tae cunosc numai o lamă:
295 E Toamna care'mplintă pumnalul de aramă.
l, după tà tare se retrage eljiva
paşi eier Sieger afine Ad fie de Funigel, care stä as-

:uns, li atinge pleoapele cu o frunză golbenă, de toamnă. Croitorul
eg de tadată Păpădit de somn, se elatind, cade jos şi adoarme).

ALCHIMISTUL
(lui Psyhe, colinulnd prezentările)
Minunea e'ncepută, în flori se-ascunde drumul
Dar mai lipseşte încă din ele...
PSYHE
Ce ?
ALCHIMISTUL

Parfumul !
Te-al întrebat vreodată de unde stringe floarea
Parfumul ei d
PSYHE
Din rouă!
ALCHIMISTUL

ŞI roua ?
PSYHE

Din răcoarea
300 Seninalui albastru ce e punctat cu stele!

ALCHIMISTUL
Nu mă cunoşti!
PSYHE
Maestre...
ALCHIMISTUL
Puterea vrajei mele

E arta ce ascunde-n potirele curate

Steluţa nevăzută, cu raze'nbălsămate !

Din apă şi din humá, subțirile izvoare
305 Duc sacal, în grădină prin fire capilare

Şi-n floarea legănată ce umbra-şi cizelează

Ajansă, seva fină se volatilizează |

Un crin, e o fintină prin care sar parfomari!

In iarba atit de simplă se tale-atitea drumuri,
310 Şi-un drum dacă se rupe, ce duce'nspre vre-o floare

Cocarda une! roze se stinge'ncet şi moare!

Misterios e cimpul şi-adinc e ca și marea,

Căci eu, deţin în sceptru, parfumul și culoarea !

(Acelaşi Joe ca şi Croitorul. Acelaşi paşi spre fund, acelaş!

poză, cînd frunza fermecată a lui Fir de Funigel îi adoarme deodală.
Şi Alchimistul cado fair un somn adinc).

ARMURIERUL
(câtră Psyhe, continulnd)
Dar nu ştii ce se-ascunde la umbra frunzei sure
315 Cind Primăvara intră cu freamăt, în pădure?!
Atunci o forfotire acopere pămintul,
Pe-un fluture ce'nvaţă să zboare-l nalţă vintul,
l-omida-şi cere haina cusută pe inele!
n panoplii, în scrinuri, în cuferile mele
32) E-o'nvălmăşeală'n care îşi cere fiecare
Pumnalul sau chitara cu care va apare
Un cărăbuş: vrea scutul, şi casca şi antene
Un lcuriciu: o lampă. (O arde prin poene
'ntr'adevăr amorul il schimbă In steluţă !)
325 Stilet îmi cere viespea. Stilet, dar care cruţă
Pe un amic, albina... lar greerul imi cere
Chitara, şi în larbă e-o boabă de durere!
Eu le impart!., lubita, pe-un ghiocel în floare,
Priveşte peţitorii care se luptă'n soare
330 Sau cîntăreţul care i-a'mbrățişat balconul...
Căci pentru ea vor spada, chitara, lampionul!

(Acelaşi joc ca ceilalii doi, Cljiva paşi spre fund; Fir de Fu-
nigel incearcă să-l adoarmă și pe Armurier.

Dar acesta H prinde
mina, și H trage după el, pe Fir de Funigel, pănă în faţă).
Visez sau e o mină?... Şi-o frunză de aramă!
Ce-o fi şi mal departe?

(Căutind faţa lui Fir de Funige!).
FIR DE FUNIGEL

Te rog, nu lua in seamă!
ARMURIERUL
Bărbia ascuţită şi nasul subţirei,,
335 Mă prind pe-o roză'mvoltă, că-i Fir de Funigel!
FIR DE FUNIGEL

(smuneindu-se)
EI da! Eu sint!

ARMURIERUL

(dindu-! peste mină. Frunza cade. Psyhe se repede,
şi o ascunde în sin)

Jos frunza!
FIR DE PUNIGEL

De ce te temi stăpine ?

52 VIAŢA ROMINEASCĂ

O aplicaţiune pe pleoapele-ţi bătrine
Cu Zeit prin dle umil vrăjitorească,
N'a isbutit, maestre, să te călătorească
340 Pe-a somnalui aripă!... Dovadă-a ta prezenţă.
Te felicit, mesire, de-atita rezistenţă !
ARMURIERUL
(ongf font
Intr'adevăr sint tare şi de temut!.. O ştii!
Pe dü duşmani răpus-am în luptă dreapiä ?
FIR DE FUNIGEL
MU |
ARMURIERUL
De cite ori luptat-am noi doi?
FIR DE FUNIGEL
De mii de ori!
ARMURIERUL
345 Aproape pretutindeni! În munte, în cring, în fiort
Și astăzi printre stele.. Eşti gata?
FIR DE FUNIGEL
(uitindu-se cu grijă în jurul său)
Ce să spun ?
Aşi fi, dacă-i nevoe...
PSYHE
(se apropiu de Fir de Funigel şi-i vorbeşte în şoaplă)
Nu te sti, porneşte!
Am luat-o!
i arată frunza)
lată...
FIR DE FUNIGEL
Bine...
PSYHE

Căci Psyhe te lubeşte |
FIR DE FUNIGEL
Păstrează frunza | In minte eu port un plan mai bun
A (aparte)
350 Cobor ca măestrie mirajul ca o punte
Pe care fără voe cu toţi vă veţi urca
Cu vorba şi cu gestul eu fac să crească-un munte
ȘI veţi cădea cu toţii suind năluca mea
Armurierul
Eşti gata? (Armurierulut)
ARMURIERUL
Gata!

METAMORFOZE 53

FIR DE FUNIGEL
Fie! La luptă, cavalere |
335 Pe naltul pisc de colo... i
(arată spre movila din dreapta)
ARMURIERUL
Ce pisc?

FIR DE FUNIGEL
(continulud ideia)

E-o adiere...
Ea bate'mbălsămată, din tufe de năvalnic
Şi-įl leagă chiar în luptă o ranë... Cit de falale
Ostaşul tot iubeşte această-aeriană
ŞI fermecată zină...
360 Pe cuime...
ARMURIERUL
Care culme ? Nu văd deci! o stană!
FIR DE FUNIGEL
Dar urcă după mine! Ori, nu cumva ţi-e frică
Prin muntele acesta prăpăstios, de mică ?
ARMURIERUL
E-o bat moviliţă!
FIR DE FUNIQEL
O! Palidă părere!
E un ghețar! Fogi oare de luptă cavalere?
ARMURIERUL
363 Pe viaţă şi pe moarte!
FIR DE FUNIGEL
Sus, colo, spadă'n spadă!
(Porneşte în goană pe movild, cu Armurierul după el)
PSYHE
(furată de iluzia creată de Fir de Funigel)
O, Doamne! Ce prăpăstii! Fereşte-l să nu cadă!
EROS »
(intră încet din fund. E mult mai släbit)
Nimic nu se clinteşte, doar Toamna-l’ngelätoare !
E stinca noastră Psyhe, la fel, precum o ştii...
E3 nu e nici mai mică și nu e nici mai mare.
PSYHE
(strigind lui Fir de Funigel ca unul om din depărtare)
3170 Nu te increde'n drumul cu trepte argintii!
E scorburos..

e eg

54 VIAȚA ROMINEASCĂ
EE EE a

EROS

Adie al nebuniei vint!
Ursita se'mplinește—e glas de pe pămiot.

(Bir de Funigel, urcă şi coboară mereu, cu Armurierul după el,

în aceiaşi carare Încolăcită).
FIR DE FUNIGEL
(Armurierului)
Ce spui ?
ARMURIERUL
E greu urcașul și montele-i înalt!
FIR DE FUNIGEL

O vale... o clină dulce.. şi pieptul de bazalt...
375 Apoi o altă clină...
ARMURIERUL
(gifiind)
Imi tae răsuflarea !
FIR DE FUNIGEL
Primejdios e locul! Să na greşeşti cărarea |
(Se opresc o clipă)
Priveşte'n jos, mesire! Vezi zidul de granit
Ce-l mingile doar șoimul cu zboral lui svicnit ?
Pe codrii-adoarme-Apusul co lungile lui gene
38) De aur... fumul urcă inel după inel...
Prundiş îţi pare turma uitată prin poene...
i e atit de-aproape o lună de oțel!

Toamnă |
ARMURIERUL
Priveşte prin adincuri pirăul alb cum sare!
385 Prin minţi el este crainic de primăvară-m! pare?!
FIR DE FUNIGEL
Te'nşeli cu Primăvara! Dar mulţumit tot sint
Că te socoți pe munte, pe-o palmă de pămint!
Aşa dar jos, e Toamnă!
ARMURIERUL
E Primăvară-ţi spun!
PSYHE
(cu mina streşină la ochi)
il văd, pe culmea aalt, abia cit un lăstun!
ARMURIERUL
390 Nainte! In luptă dreaptă va fi sau nu să ştim
Din noi care-i mai tare ! Spre piscuri deci...
FIR DE FUNIGEL
(fâcind loc ormurierului să treacă Inainte)

Poftim !
(Dispar după movilă)

METAMORFOZE 55

PSYHE
O, du-te Eros, urcă, vrăjeşie pentru el...
Mă tem să nu-l răpună pe Fir de Funigel!
EROS
Dar el te minte, Iarăşi! ȘI nu pot să te las
305 Să te cobori cu'n démon... În viaţă de-ai intra
Cu Funigel alături, tristeţea-l soarta ta,
Un dor fără de margini şi-o lacrimă în glas!
PSYHE
Mi-e drag!
EROS
Sosi-va clipa in care să cobori!
Porneşte cu moşnegii făuritori de flori.
400 EI singuri, jos, pe lume, deschid de mii de ani
A bucuriei cale...

PSYHE
Na-i vreau!
EROS

Na sint sărmani
Ci numai buni!

PSYHE
(core a vdzut pe Fir de Funigel și pe Armurier reapărindy
O! lată-i!
EROS
lji sint întunecate
De umbra Toamnei triste, privirile curate !

ARMURIERUL
(lui Fir de Funigel)
Ajans-am ?

FIR DE FUNIGEL
Incă=o clipă...
PSYHE
(lui Fir de Funigel)
Tot te aştept să vii!

ARMURIERUL
(lui Fir de Funigel)

405 Pe unde este drumul ghețarului ?
" FIR DE FUNIGEL
Pe-aci!
(Es amindoi în dreapta) .
(Eros tot mai slab, cade în genunehiu. Psyhe aleargă înspre el).

PSYHE
Ce-ai ?

56 VIAŢĂ ROMINEASCĂ
EROS
Nimic... Ascultă I..
PSYHE
Ştiu, te-am supărat!
Plingi ?
EROS
De bucurie...
PSYHE
Nu e<adevărat |
EROS
Se dezleagă vraja...
PSYHE
Deci ne despărţim ?
EROS

Da. Dar fil cuminte... Să nu chinuim
410 Sufletele noastre în zadar...
PSYHE

Eros,
Vreau să vii cu mine, vreau...
EROS

E de prisos!
Nu se poate 1... Astăzi se va deştepta
Pasărea ce doarme... şi aripa sa,
Va întinde pinza luntrii... vei pleca l...
415 Eros sfirgeşte...

PSYHE

Singură pe drum
Ce pot lua cu mine dincolo?

EROS

Un tipar de aur prin care să treci
Lungul şir de zile...

Dragostea măruntă, ochiul unel fiori
420 Apele oglinzii... Tu nu sui— cobori!
Inimile'n viaţă se ascund în fier

In cristal, în ape, în pămint, în cer.
Ca şi tine, toate, luptă neîncetat!
E-un duşman copacul; piatra a uitat
425 Că a fost odată flacără... şi vor
Nimeni să nu vadă sufletele lor
Toate te sflyie, toate te lovesc!
PSYHE

Totuşi dinainte simt că le iubesc!

METAMORFOZE i 57
b beienee eege,
iți aduci aminte cum mă invăţai
430 Să iubesc pămintul ? Imi spuneai: „Un scai
Dacă ţi-e prietin, dintele-l de oţel
E ca şi o spadă!“,.
EROS

Să te'ncrezi in el!
Cetăţul închise, lucrurile vor
Dragostei să'nchine sufletele lor!
435 Să iubeşti şi toate se deschid pe rind...
| PSYHE
Le iubesc!
EROS

lachină celor mici un gind!
Mergi spre orice flință—cum te-am învăţat...
Din infinitatea vieților din jur
Dragostea din floare dacă te-a chemat
440 Nu ulta că astfel te'ntovărășesc,
Sint în orice lucru, vocea...
PSYHE

Le lubesc!
EROS
ia capul lui Psyhe între mini)
O! Izvoru'acesta cald şi'ngemănat!
Ochii tăi sint limpezi.. Să nu ţi-l omori,
Sá nu-ţi plerzi din gene ploaia de culori !

(Prin fund trece iute Fir de Funigel şi se ascunda după un bos-
hei, Psyhe l-a văzut şi spune cu bucurie)

PSYHE
445 Funigel soseşte !
EROS
Fie blestemat!
PSYHE
(corijIndu+se)
A fost doar o umbră...
EROS

Giadul tău, o şila,
Intovărăşeşte demonul tirziu |
Dar încearcă Psyhe, ca din lupta lor
Să-ţi alegi tu soarta printre muritori!
450 Clipa morţii mele, braţa'nvingător
Ti-o pecetiueşte'n suflet, în culori
Şi lumini—saa umbră, negari şi fiori 1..
lată — Armarierul se întoarce'afrint!
(Armuriarul intră abătut de după movila pe care se aşeaz4).

58 VIAŢA ROMINEASCĂ -
DO —

PSYHE

(eu bucurie)

Oh!
EROS
E mîntuirea! Eu de-acum te las.
455 Leagă-ţi de treime neincercatul pas

E o călăuză bună pe Pămint!

PSYHE

Nicăeri prin viață nu te volu vedea ?
EROS

Nu. In somn de moarte adormit rămin
Pănăce în slavă se va inchega
460 ŞI, căzind din mina Naltului Stăpin

uflet spre grădina mea.
Va abara. Alt Șațiat 99 visite şondind spre singa).

Cade-o brumă rece peste pleoape'ncel...
E aproape clipa... Du-te !... Nu uita,..
Cind va bate-aripa... luntrea... pasărea
(Ese prin stinga, Psyhe rămine în genunchi, cu capul în mini,
citeva clipe. Apol deodată sare grăbită, aleargă Inspre Armurier, pe
care-l trage până In faţă).
PSYHE
465 E rindul tău, vräjeşte !
ARMURIERUL
(pe ginduri)
Tot nu mă dumiresc
De vicleşugul Toamnei]... Colea...
PSYHE
lți poruncesc,
E ultima clipită l...
ARMURIERUL
„Stă Fir de Funigel,
Şi fără îndoială că eu stam lingă el!
Movila, tot movilă. Cum de-a crescut din ea
470 Un munte ? Cine ştie!
PSYHE
O, Doamne ! Nu mai sta.
De tine-mi leg arsita.., O clipă doar mai am...
Invinge-n clipa-aceasta...
ARMURIERUL
(același juc)
Mă'ntreb de ce stăteam ?
PSYHE
Urzeşte-mă cu soare şi nu-l lăsa să vle
Deşi mi-e drag 1... Priveşte, e viaţa mea în joc!

AR WW

METAMORFOZE

ARMURIERUL
475 Nu ne grăbim. Nainte avem o veșnicie
Si tot luptăm... Prin stele nol m'am avut noroc |
(Psyhe plinge. Se întunecă. Apar
stelele şi răsare luna).
Din zări lipsi amurgul. Cindată inserare!
Prin constelații stranii! nu pot să socotesc
Aud în mine totuși an glas dumnezeiesc
480 Și-un cintec în hlamida-mi ce-l toată o vibrare!
PSYHE
O, Eros, lată-mi soarta...
ARMURIERUL
Se'ntoarce carul mare
Cu oiştea spre mine... Parcă-mi vorbeşte carul l...
N’o fi tirziu 2... De grabă, ce spune calendarul!
PSYHE
Te rog!

ARMURIERUL
(eercetind cu febriiitate un astrolab)
Stea de crăițe—e pentru postal mare...’
485 Stea verde—pentru moguri,.. şi stea de firicel
De iarbă—nu-i departe—stea... stea... de ghiocel |
Se trec zilele babii și Martie nu vinel
Eu lapt—ei dorm—Pămintul aşteaptă—ce rușine !
năpuslindu-se asupra Alchimistu-
lui şi Croitorulu!).
Scoalaţi ! Sculaţi! Năpasta! Tràdare !
CRO!ITORUL
(cdsc!nd)
Ha! Ce streche !
ARMURIERUL
(Alchimistului, care s'a deşteptat)
490 Nu mal sosim la vremel
ALCHIMISTUL

Cum ?
'ARMURIERUL

Trage-l de ureche
Deşteaptă-l şi la lucru...
(arătlnd coliba)

Aci! Ştiam eu bine
Cind cîntă'a falduri haina, e rolul de albine
Ce-învle, iar Pămintul ne cere...
CROITORUL
(după ce l-a lămurit Alchimistul)

Nu se poate!

60 VIAȚA ROMINEASCĂ `
AD te ae |, Rec,

ALCHIMISTUL

Ba da!
CROITORUL

Imi caut acul
ARMURIERUL
Le-aveţi cu vol, pe toate...
495 Veniţi, cit mai e vreme...
CROITORUL
ŞI foarfeca ?...
ARMURIERUL

ŞI!

(ri Imbrinceşte In colibă)

Ari! tot timpul, cele ce s'au întîmplat. cu luare aminte.

Eu EE Araria şi Inainte ca acesta să dispară în colibă,

il opreşte In prag).
PSYHE

Mle,
O vorbă numai : spune-mi, de Toamna ce'atirzie

Tot să mă tem ?
ARMURIERUL

Cind punem vis în floare şi luciu alb pe unde
Rostogolit pe vinturi, departe, se ascunde

men ch (lulnd din colibă şi Indljind un
crin enorm).
lată semnul etern al spaimii sale!

Fagind, în întuneric tot mai adinc pătrunde

Cind cîntă Primăvara spre slavă osanale !

(Dispare şi el în colibă, din care se aude o muzică dulce, şi un
zumzet ca de albine. Prin geamuri se vede cum luminează Induntru
un foc de faur, la flacăra cărula lucrează Primăvara. Psyhe râm!ne
cu bratele întinse peste ușa colibei şi cu ochii țintă la pinza luntrei
care Începe să se înfioare). PSYKE

Vrăjiți! Aripa albă, pe luntre se'nfioară!
Va bate ?... Noa, Mai lute L..
(uşa colibei se întredeschide şi prin
ea Primăvara aruncă un braj de flori).
OI Florile]... In sfirşit!
55 De-acum sosească clipa... E cea din urmă oară
Că te mai strig, o Eros... Mă duc... Na... N'a murit!

(bătimd cu pumnii în ferestrele co-

ti b
Grăbiţi-vă | Vreau valuri adinci de Primăvară
In care să se'nece inșelătorei Fir!
(uşa se'ntredeschide. Alte flori o
troenesc pe Psyhe).
Mai multe|... Tot mai malte L.. Il ştiu cum se strecoară

METAMORPOZE 61
EE EES

510 In suflete...
(alte flori)

Mi-e teamă |! Vreau scut de trandafir!
(flori, în valuri, se revarsă prin
uşa întredeschisă a colibei),
OI Piatoşe plăpindă cu zimţii de petale !
O milă tăâră margini, din cer, mi-a dăruit
In clipa de pe urmă, puterea vrajei tale...
Inchin de-acum Treimei, un suflet mintult!..
D eeng beren se Lë Ioeet,
zica din ce în ce ma rta'd),
515 Dar simt un gînd prin minte, străin, cum se urmate | ;
Un glas, parcă departe, pe nume m'a chemat...
In sin am o văpaie... Cumplit ea jărueşte,.,
E frunza de aramă...
(Primăverii, cu desnăde/de),
Vrăjiy neincetat!
Mi-e teamă L.. Cine şile ce blestem se ascunde
5-0 În frunza ce se leagă de nevăzute unde ?...
Deşi cind torc moşneșii, în lanţuri fermecate
Incătuşată-i Toamna, aci, simt vrăji uitate,
De ce nu bate-aripa?... Vrăjiţi!... De ce nu bate 3.
Cum ? Aţi tăcut? Vol, meșteri ai nopţii instelate,
325 Voi, care pentru'n codru ştiţi să'mpletiţi o za,
Să'mi nimiciţi o franză!... Niciunul nu mai vrea ?
In clipa cea din urmă cu toți m'aţi părăsit ?
FI bine! O voiu fringe eu singură...
(rupe frunza de aramd)
(Nor, vînt, furtună, întunerte. Apoi, o lumină palidă),
FIR DE FUNIGEL
(răsare pe colind)

Am sosit |
(se aude un suspin dureros. Pinza luntrii bate ca nişte aripi mari),
PSYHE
(îngrozită)

O Eros!
FIR DE FUNIGEL
Mort! Din neguri alerg spre-a ta chemare !,..
530 M'ai dezrobit, copile, de-o tristă'ncătugare
' Pornim ! Cu dromuri grele te-aşteaptă'ntins pămîntul,
Dar şi cu-o bucarie ce nu cunoşti: cuvintul,
Ţi-o las!
(o Inuâlueşte pe Psyhe în mantia
lui, şi pornesc spre luntre|
Căci sint şi zile cind Toamna e poetă...
534 Și-atunci o picătură, în soare, e-o paletă |...
(se depărtează cu Psyhe încet spre fund).
CORTINA CADE INCET

Ion Marin Sadoveanu

Neamul romînesc

rmarea lui influențele străine.
ge a ini și etnologică

(urmare și siirșii)

Slavii

u Slavonii.— Privitor la convidţuirea Siavilor de
Benn rg ni se pare că s'a dat totdeauna apres
mare însemnătate influenţei lor asupra celor din urmă. mp
vorbind, nu ştim aproape nimic despre această rea beti a
ne putem da sama că oa fost BS ici de îndelungată, nici na

de puternic neamul rominesc,. i
SE min beri. pr slavizării în parte a limbii noastre, be
dat ca origină intr'o epocă foarte întunecată a trecutului nostra,
aflarea Slavilor în tot cuprinsul Daciei. Vom vedea mal jos ce
trebue să credem în weg ll CH
care erau aceşti „Slavi“

SE Goţilor a ară să pătrundă, în Moldova şi Țara-
Rominească, Slovenii sau Sclavinii, care se găsesc aşezaţi in păr-
tile noastre in secolul VI,

Triburile slave cunoscute subt acest nume, se trag din ve-
chii Venedi sau Venzi din regiunea Vistulei, care reprezintă e-
lementul de bază al popoarelor slave.* Acest element prea slavic,

* Străvechiul elemeni vencd cura! (preistoric) era de rasă nor-
dic-europeană, deci de un Up originar blond, dolicocefal, înalt. g
Termenul de „slav“ aplica! èz! unui grus de popoare, è mai mult fim
bistic şi cuprinde elemente ale căror fond cinic e de origini deose*
bile.

NEAMUL ROMINESC ` 63
mau 8

imprăştiat pe o zonă întinsă mai ales spre Răsărit, se prezintă
destul de amestecat antropologiceşte la epoca cind e cunoscut lu-
mii romane, -

Sarmaţii, name ajuns generic şi în care se învăloiau pe a-
tanci toate populaţiile din Rusia centrală şi pg: erau un
fond scitic (sau iranian) amestecat cu Slavil- Dn dinspre Apus
(dela care au imprumutat și limba), lar pe de altă parte cu Lit-
vani-baltici, Fini şi mai apoi cu popoare turce,—şi din ei se co-
boară Raşii şi Raten: Venedii sint dar partea cea mal puţin
amestecată a Slavilor. Urmașii lor strămutiadu-se aiurea, stan
schimbat mai mult sau mai puţin caracterul lor cel vechiu,

Popoarele slavice (venede şi intrucitva antice înspre Nis-
tra), pe care le găsim aşezate aici în veacul VI, au pătruns în
vechea Dacie prin pt şi desigur că străbunii lor fuseseră
în atingere şi legături ca Dacii.

Na ştim nimic de viaţa Slovenilor sau Sclavinilor (cum e-
rau numiți atunci), poposiți mal întălu în Moldova de mai tir-
zlu şi la Râsărital Țării-Romineşti, unde e probabil că nu ajan-
Sean pănă la Olt.

Episcopal Iordanes din veacul VI, scriitor contemporan, ne
spune că Sclavinii se intindeau dela Vistula la Nistru şi la Du-
năre. (Tot el ne face cunoscută localitatea „Sclavinum ramu-
nense“, importantă pentru istoria noastră),

Slavii fiind aşezaţi și în legătură cu Romini!, urmele lor se
pierd prin absorbire de cătră aceştia şi In parte prin emigrare
la fraţii lor de peste Dunăre. Dar nu cunoaştem mal bine isto-
rla Slavonilor decit pe a Rominilor din acea vreme. Pănă la o-
cuparea Transilvaniei de Maghiari, istoria întregei Dacii e tot o
pagină albă, cu toate stăpinirile nominale ce i se atribue.

Din punct de vedere antropologic, nu putem determina par-
tea de influență a Slavilor. Venzii şi deci Selavinii se pot privi
ca formind o sub-rasă a marel rase nordice, cu caractere mixte:
păr deschis blond, metocefali, talie mijlocie (caracterele rasei
„vistaliene“ a lul Deniker), pe care le găsim încă azi la popu-
laţiile din regianea Vistulei: Posnania— Galiţia. Putem dar ṣo-
coti aportul depărtat al acestor Slavi ca blond şi mai malt do-
licocefal.**

Ceiace se poate constata din petrecerea Slovenilor e influ-
” Nu e exclus ca „Sarmajli“, de care se vorheșie în antichităţi,
să fi reprezenta! lriburi pure ale vechilor Venedi sau Bálji, întinse

spre Răsării. „Anjii” ar reprezenia astiei în secolul VI—IX, pe „Sar-
mal" dispărați.

Urmașii Anţilor şi Sarmaţilor: Slavii de Răsărit ba au
ene. carâciere generale; iar cei de Apus (Cehi, Sirbi), altele, —loale
xte,

VIAŢA ROMINEASCĂ

imiei ţării. Dar cuvintele a" d
ba noastră au rămas nu namal din vremea c e

zéi Zemmer? ca Rominii, dar şi de atunci pănă în ap ge An

derne prin vecinătate (eram imprejmoiţi cu popoare de lim

slavă), şi prin cultora slavonă (limba diplomatică oficială şi cea

bisericească), de care viaţa socială a Rominilor a fost atita vreme

imbibată. avoneşti au intrat deci în limbă

Mare parte din cuvintele si
pe calea ilterară, impuse fiind prin actele stăpinirii şi prin bise-

—şi au rămas.
res Uele nume de localităţi şi de rlori: lalomitza, Trotuş, Putna,

v. Prahova, Bistriţa, Slănic, Rimnic (aceste din urmă în-
dh E păstrat D vremea Sclavinilor. Dar nume de sate,
derivate dela cuvinte romineşti de origină slavă (precum nume-
roasele : Grădişte, Slobozii, Silişti, Ocne, Pleşe, Racove, Slatine,
Crasne, etc.), nu se pot considera ca rămase dela el, fiindcă s'au
numit astfel mult ma! tirziu şi pănă în zilele noastre. Grădişte,
Slobozie, Slatină, au un sens în limba noastră, după cum aveau
şi alte nume generice ca: Rimnic, Slănic, Răstoaca, etc..

„Toponimia slavă“ se reduce dar in mod simţitor, dacă a-
vea în vedere vocabalarul rominesc de origină slavă, care aser-
vit să boteze localităţi, riuri sau munţi, cu cuvinte care aveau
un înţeles în limba noastră.

enţa asupra limbii şi topon

. Bulgarii— Spre sfirşitol secolaivi Vil, poporul finic (sau
poate amestec tino-turc) al Bolgarilor, veniţi pe drumal invazii-
lor răsăritene, trece Dunărea din părțile Bugeaculvi şi se rás-
pindeşte peste Slavii din Mesia. Elementul lor etnic se disolvă
în scurt timp în masa slavonă de acolo, așa incit Bulgarii de
mai tirziu nu sint decit păstrătorii acestal nume.

Cu acest popor n'am avut legătură de-a dreptul. Trecerea
lor prin Sciţia mică (Dobrogea) n'a atins ţara noastră. Statol
întemeiat de un număr restrins de cuceritori va H un stat slav,

Stăpinirea bulgară în stinga Dunării, de care se vorbeşte
mai tirziu (sec. X) e numai cu numele. N'avem nici o dovadă,
nici inainte, nici în timpul „împărăției vlaho-bulgare” despre o
asemenea stăpinire în părțile noastre.*

Creştinismol la noi era roman. Termenii slavoni au intrat
mai tîrzia în limbă prin atingerea cu Bulgarii (în timpol Asani-
lor), din cauza comunității de religie. Nu era nevoe de o stă-
pinire bulgărească (cum susţine Xenopol de piid), pentru a ex-
plica aflarea firească a acestor cuvinte în limba bisericească a
Rominilor,

* Confuzia istoricilor care o susțin, vine ma! ales de acolo că
multă vreme +ubl numele de „Bulgari“ s'au înțeles de sirăla!, Rominii.
Până tirziu, „Bulgaria“ era io! basinal Dunării de jos. ;

e NEAMUL ROMINESC 65
owes: e

Din punct de vedere etnic n'avem de în
Sch dela Bulgarii cei vechi, lar dela Se Eat aici o e,

In vremile mai apropiate însă, vecinătatea a ad
Daiaăre Se ri de Bulgari, care căutau o viață nai Ge,
> geau urci. Cea mai mare parte s'a contopit în populația
drog Aceste colonii de origină bulgară sint a zate în
e male e d Ee îl (ap
pr exceptie) cu r, în care adevărații R i
al multe colonii de Bulgari, încă
formind sate populate din Bastrabia de Pe prea Lamm

Strbii.—La rindul lor, ceilalți vecini slavi de
Sirbii, cu care am avut mal enn H partea dl gege
ien Se eegen de mijloc, aa trecut peste Dunăre, pe timpul
Der pc e urceșii, în Banat şi Oltenia (Mehedinţi, Dolj), alcăta-
Asimilaţi în vechiul regat, ei păstrează insă
lor etnică in Banat, unde sint în număr mal ret aaa
sută de mil) şi au o situaţie economică înfloritoare.

Maghiarii

Poporul maghiar după ce părăsi ţinuturile n
D umite Etelk
(ln care se cuprindea Basarabia de astăzi şi o parte din Wé
Se ka an l gn pe ă Leien 17 e venind dinspre Răsărit
ve 'au
mezat den, o cimpia Panonlei, unde s'au
ad a pus atunci temelia țării Ungariei, i
De Datas cel Sfint intemelază datei. cn di Ae DA
enen age e anl va avea o organizare paternică şi o soartă glo-
Maghiarii au venit în contact cu Rominii încă dela trece-
rea lor spre cimpla Ungariei, însă nu se amestecă uitare ai de.
cit după ce ajung, subt regele Ștefan, stăpioi ai ținuturilor ro-
mineşti, In Transilvania, caşi în celelalte părţi ale fostului regat
ungar, Maghiarii trăesc de-atunci la un loc cu Rominii.
PE rea i ea eebe este dar de netăgădait: in-
e întipărită în multe din if
sociale şi politice a Rominilor. rau et i y

1" Asupra inrudirli si clasării Siebilor și Bulgarilor pri
KA? mE E A Seenen A d'Seel mal ales, studiu lal Dé reg
» 8 o P
lămureşie multe probleme gebrbteieg- A et gege,

56 VIATA ROMINEASCĂ

Stăpinirea maghiară asupra Transilvaniei, cam şi tendinţa
de stăpinire asupra Țaril-Romineşti şi Io mai mică măsură asu-
pra Moldovei, fac ca istoria ambelor naţiuni să meargă împre-
ună de-alungal veacului de mijloc. Voevozii noştri din Țara Ol-
tului și apol din Transalpina sau Țara-Rominească, au fost in
sec. XIII—XV feodatari, cel puţin cu numele, ai Regelui Ungariei.
Ia Moldova, suzeranitatea creştină va trece la regii Poloniei.

Aceste raporturi feudale latre domnii romini şi Ungaria, ne-
goțul cu oraşele din Ardeal şi transporturile spre Danăre, cos-
tumele, armele, monedele, etc organizarea claselor sociale, dove-
desc influenţa Ungariei, care era singura noastră punte de le-
gătară cu Apasul şi ca civilizaţia occidentală.

Această influenţă socială a precedat pe cea bizantină, care
începe abia după consolidarea unul stat rominesc şi se manifestă
pe teren cultural, în biserică, lar social numai În viaţa de curte.

la secol. XIII Valachia şi Oltenia erau considerate ca părţi
ale regatului maghiar. Cei dintălu voevozi de care avem cu-
noştinţă, stăpini peste munţii şi dealarile oltenești şi argeşene,
apar ca vasali al Regelui ; iar cimpla Ţării-Romineşti, locuită ca
şi Moldova de Cumani rătăcitori, era aoroape pustie și n’a fost
colonizată decit incepind din veacul XIV (v. cap. „Rominii“).

La finele secolului IX, înainte de sosirea Maghiarilor, aşe-
zăminte de stat romineşti filnțau in țara transilvană, Aşa dar
atunci cind feodalitatea se intinde pretatindeni în Earopa. Căpe-
teniile, ducii sau voevozii romini însemnați de notarul regelui
Bela, văd autoritatea lor restrinsă, apol desființată la ocuparea
Ardealului de Maghiari. Voevodul Transilvaniei, adesea de neam
romin, va fi pănă în veacul XVI reprezentantul, locotenentul re-
gelul (dopă cum va fi, în măsură mal mică, Banul Severinului).

Regii Ungariei în veacul XIV sint preocupați ca să aducă
la acelaşi situaţie pe voevozii ereditari din Țara-Rominească, ale
căror tendinţi excentrice, ajutate de situația geografică, vor a-
duce în cel următor despărţirea Transalpinei de regat. —Dar pănă
atunci, legăturile cu Maghiarii, deci infivența lor, sînt vădite,
Regimul feodal, cu caracterul maghiar, a fost şi regimul social
al Ţării-Romineşti și al Moldovei pănă la prefacerile de mai tirziu.

In Transilvania, Banat, Maramureş, localrea alături, ace-
leaşi ocupaţii, înrudirile, etc., au avut insă influențe permanente
și mai puternice, care nu s'au putut şterge cu timpul.

Maghiarii sau Ungurii erau un popor de rasă u
finougriană.* Veniţi în mare număr în Ungaria de o rap

* Termenul „uralo-allaic“ nu înseamnă nimi
Ga reiege E o grupare geografică în ee eg E EE Sg
t Cino-ugrieni, Talari-Turci si Mongoli. Termenul de „linic“ e nu-

rr: eg * ugrianě, Poate vechii Magiriari aveau printre el

+
U
NEAMUL ROMINESC 67

pistrat iatrucitva unele caractere antropologice ale originel lor,
mai ales în unde au putut rămine mai singuratici sau
unde colonizarea Cumanilor a reinoit vechiul lor fond etnie.

Astfel cum se prezintă astăzi, prin neincetatele incrucişeri
în timp de zece veacuri cu alte popoare, Mapbiarii nu mal pot fi
priviţi ca un popor de rasă fino-siberiană. Substratul lor euro-
pean din timpuri străvechi coincide cu al celorlalți locuitori de
pe cursul Dunării mijlocii şi al munţilor Transilvaniei (adică cel-
to-alpin şi traco-pelasgic).

Singură limba, clasată printre cele finice,* puţin infiuențată
din afară, maj reaminteşte origina istorică a unui popor, care,
antropologiceşte, se poate privi azi ca european.

Destul de numeroase cuvinte maghiare au rămas în limba
romină, şi mai ales în părţile de peste munţi. Cuvinte ca: mun-
ca, porunca, oțel, pahar, ponos, viteaz (rămas de pe vremea
cind ambele popoare războlau impreună), neam, meşter, meşte-
Sg, lacăt, etc., sînt vechi în limbă şi unele mau alt echivalent.
Mate vorbe de origină slavă au trecut indirect în limba romi-
nească, împrumutate din cea maghiară,

Atinităţile care au unit pe Romini și pe Maghiari din vea-
curile trecute sint numeroase. Na e locul a face aici legături is-
torice san comparații sociale. Constatăm numai o stare, in care
sentimentele n'au nimic a face. O animozitate, crescută mal ales
după ce Transilvania a trecut Ungariei in secolol trecut, și mă-
rită pria ultimele evenimente, desparte azi pe Maghiari de Ro-
mini. Dorinţa oamenilor cu minte nu poate fi decit ca ea să dis-
pară. E o intrebare insă dacă această neinţelegere, dezvoltată
mal ales în clasele mijlocii şi cele intelectoale, a existat totdea-
una și mai ales dacă nu e contrarie intereselor a două naţiuni
care se pot ajuta şi întregi una pe alta spre binele lor? Dar
asta e altă chestie.

Insemnăm că și din punct de vedere antropologic, Rominli
din Transilvania mail ales, prezintă caractere foarte apropiate
de ale Maghiarilor.

Indicele cefalic m!jlociu la-Maghiari e da 83, adică sub-
brachicefal. Cei din Ardeal îl au peste 83 (adică mal brachice=
fal). ca şi Rominii. Ca înălțime, măsurătorile ne dau media de
1 m. 61. Caracterele morfologice, păr, culoare, sint amestecate.

Secuii (Sz6kelyak).—Un grup de Maghiari, despărțit de
masa principală, ca grâniceri apărători al marginilor regatului,
s'a dezvoltat deosebit, la cotul format de munții noştri, bucuria-

7 Vimbâry a încerca! să considere limbe maghiară ca înrudită
cu limbile turce, ai prin deducție ponorul maghiar ca de rasă turcă,
“Caraclerul ei linic e însă delialiiv lămuri! (Hunfalvy, Simongi, elc,).

68 VIAŢA ROMWWEASCĀ
E VIAȚA ROMINEBASCA_

He privilegii. In războae au dat luptători de
ege? Parerea cå SE: sint rămăşiţe ale Hunilor din veacul V,
nu e întemelată. Wee: A

XII şi XIV mai Romini trăiau printre ei? şi

Dt i de Secul. Din vechime pănă azi, po
Secullor a rămas ca o Dn a colţul Sud- Vestic al Transilva-

trul Rominiei. i
mm Genee rier? şi dialectul vorbit de Secui sint ma-

me 1,250,000 Maghiari și Secoi din Rominia, le dă locat
intăiu printre locuitorii alogeni din ţară.

Turcii Kipciak.

ece i, — Popor nomad de rasă turcă, al cărul adevă-
rat irc e? cunoscut în veacul XI subt cel de Pece-
neg! sau Pacinaţi, nume deformate de Europeeni.

Ei tăceau parte din grupul întins de triburi turce Kipclak
care se intindeau în tot Sudul Rusiei actuale. In parte erau
amestecați şi cu triburi mongolice,

pepe rd de autorii bizantinila a. 834, Peceniiocupă la ara A
tul veacalui IX Atehuzo, silind pe Maghiari să plece spre Apus.
se întind apo: peste Moldova de azi şi ajung in cimpia Ţării Ro-
mineşti şi peste Dunăre, unde au durat pănă în ultimii ani ai
veacului XI, cind neamul lor e nimicit într'an războia cu Bi-
zantinii.

De atunci, Pecenii încep să piară. Mal tirziu, documente
maghiare vorbesc de Bissenii („Bissenes*, maghiar: Besenyt)
din părţile transilvane, resturile Pacinaţilor care s'au stins pricue
Romini, Cumani şi Maghiari.

E gren de lămurit ce a rămas poporului romin dela Pece-
negi, despre a căror fapte ştim prea puţin, şi ce a rămas dela
fraţii lor Cumani, căci par a fi trăit în mai deaproape legătură
cu Rominii. Prin încrucişare, aceşti din urmă au putut căpăta
caractere morfologice (cranii scurte brachicefale, fața, etc.), care
s'au transmis prin generaţii, dar care pot, cum am văzut, vent
şi din altă parte.

In toponimie, dela Pecenegi a rămas puţin : Peceneaga (in
jad. Brăila, Buzău, Tulcea), Peceanu, Piceneagul (munte in Mus-

cel) care amintesc acest neam pănă in zilele noastre. După nu- -

mele unul trib din seminția lor, acel al Uzilor, avem doi afluenţi
ai Trotaşului: Uzu şi Oituz (numele riului şi al unui munte),

Cumanii.—Inrudiţi deaproape cu Pecenegii, pe care îi in-
locuesc **.—Comanii apar în ţările noastre pe valea Danării in

? ele Vladislav vorbește în 1301 de „villas nosiras olachales
in media reen geng d cé?

" E un amestec (in veac. e I şi Ouzi- >
dlake VoRa Unie ) ecenegi şi de Ouzi-Turcomani

NEAMUL ROMINESC 69
Deieren EE

veacul XI, După o îndelungată aşezare în aceste ținuturi, în
care an lâsat urme, ei încep să dispară la începutul veacului XIII.

Toată Țara Rominească şi Moldova (afară pare-se de cea
de Sus) au domeniul Cumanilor pănă la mijlocul veacului
XUI. „Cumania neagră“ e numele subt care fu cunoscută ţara noa-
stră în acel secol. Regele Ungariei, în prima jumătate a veaca-
lui poartă şi titlu de rege al Cumaniei. La 1227, după stăruința
lui, se înființează episcopia de Cumania, în țara Vrancei, unde
se aflau Romiul, Cumani şi Secai. Tot dela acea vreme datează
iostalarea cavalerilor teatonici (1211—1225) la marginile rega-
tului spre Cumania. $

Vine invaziunea mongolă din 1238—9, in fața căreia Cuma-
nil se retrag din Țara Rominească şi Moldova de mai tirziu. O
parte, subt Kater, se refugiază în Ungaria unde se fac creştini
şi unde Bela IV îl stabileşte în ţinuturile Tisei. O altă parte
dintre Cumani, subt Jonas căpetenia lor, trece Dunărea şi dă a-
ES ra oara latin dela Constantinopol împotriva Grecilor

ni.

Cei rămaşi în Moldova de Jos, se amestecă apoi printre
Tátaril-Nogai care H inlocuesc acolo.

Insfirşit citeva cete ale lor, așezate pe la finele veac. XII în
partea munţilor, prin restarile Pacinaţilor şi Rominilor, trebue cău-
taţi printre acei „Biseni“ de care am amintit mai sus.

E neladolos că „Cumanii“ din cronicele occidentale ale tim-
pului cuprind adesea în această denumire pe Rominii care trä-
lau în jurul lor şi cu care porneau impreună după dobindă.
Din lipsa de graniţe netede, deosebirea e greu de făcut.

Credem că la începutul așezării statelor doastre, în Țara-
Rominească sec, XIII—XIV, Cumanil rămaşi la cimp şi pe alo-
curea amestecați cu resturile Siavilor, au fost aduşi in stare de
şerbie (raminle) de cătră voevozii întemeetori şi oamenii lor, care
au format clasa oamenilor liberi (proprietari-boeri),

In toponimia ţării noastre, din Oltenia pănă în Moldova
muntoasă, numeroase localităţi au păstrat nomele Cumanilor :

In Romanați satul Comanca, în Teleorman valea și cimpal
Comancei, în Vlașca şi Buzău Comana; în Brăila Comâneasa;
în Vilcea Comanul şi Comanca; în Olt Comanii ; în Bacău Co-
manul, deal şi munte şi Fruntea Comanului: în Neamţ Coma-
nul cum şi mai mulți „Comani“ și „Camâneasa”) şi de sigur
altele care au perit de-a lungul veacurilor, d

Numele proprii de Coman (şi Comana la femel), destul de
răspîndit la Grant noştri — o moştenire directă dela acest popor.
Numiri ca: Teleorman, Caraiman, Caracal, etc., au rămas tot
dela Cuamani,

Avînd în vedere timpul de cam donă veacuri, cit au stat
in țara noastră și amestecul Rominilor cu ei în epoca cind
aceştia trăiau spre munţi o viaţă patriarhală, elemen-
tul etnic introdus de Cumani în o parte din populația rominea-

WEE, e

scă e destul de insemnat pentru a fi privit ca avindo influență
asupra el, Sintem plecaţi să-i atribuim origina pomeţilor apa-
rent şi feţei largi a capetelor pur brachicetale, şi a ochilor in-
tandaţi, pe care îl găsim adesea în popolaţia satelor noastre.

Tătarii (Turcii mongoli).

Alcătuită în cea mai mare parte din popoaretarce, dar cu
căpetenii din Mongolia, marea năvălire zisă mongolă, face să se
cutremare Europa în întăia jumătate a veacului XII. Împărăţia
Gingiskanului se întindea deia Marea Japoniei la Dunăre!

Expediția în Europa din anul 1241, încredinţată lui Batu
flul lui Dijugi (şi nepot al lul Gingis), dar de fapt condusă de nă-
praznicul Sobutal, a fost una din cele mai sălbatice năvăliri. Tă-
tarii după robirea Rusiei, căzură ca un potop peste Transilva-
nia și Ungaria, unde, după ce le pustiiră, au rămas aproape
trei ani. *

Părăsind cotropirile lor spre Apus, Tătarii se mulțpmesc
apoi cu locurile lor din Sudul Rusiei, în vecinătatea ținuturilor
noastre, Acolo, pănă la Marea Caspică era aşezămintul vechiu a!
Turcilor- Kipciac!.

La desfacerea împărăției mongolice, Batu rămas Kan in
Kipciac, e intemeetorul hordei celei mari sau „horda de aur“.
Peste cițiva ani se desface şi aceasta, iar în veacul XV vor fi
cinci Kanate tătăreşti în Rusia. Dintre acești Tătari, Nogaii sint
acei care dela finele veacului XIII rămin vecinii noştri de dincolo
de Nistru. Tătarii din Crim atirnă de împărăţia turcească oto-
mană pănă cînd trecură subt Ruși (1783), la epoca cind fu desființat
Kanatul Nogal.

Tătarii erau in mare parte Turci (mai ales Kipciaci) ames-
tecaţi cu Mongoli şi cu ale popoare din care fuseseră alcătuite
oştile lui Gingis. Erau dar rămăşiţele apusene ale acestor oști.
Rominli le-au cunoscut dar întăiu dela marea invazie a lui Bai. **
După retragerea lor dincolo de Prut, raitele Tătarilor în părţile
noastre sint obişnuite. Jafurile, răpirile de robi și de turme, caz-
nele, focul și toate nenorocirile ce aduceav, au fost adese ori
năpastea Moldovei pănă tirziu în veacul XVII,

Cetele numeroase de Tătari rămase după marea năvălire
în țara Moldove! şi la Răsăritul Țării Romîneşti, tură înfrîn-
te şi izgonite în mai multe rînduri în secolul XIV, de cătră
regele Ungariei și de Voevozii Basaraba şi Alexandru ai Țării Ro-
mineşti. Acest din urmă zdrobi resturile lor și îi aruncă în Ba-
sarabia, unde citva timp au mal durat salaşe tătăreşti.

” Peniru năvălirea mongolă şi alingerea ca Romini! din T D
pina Lecea—Formation ei développement des Etals ce mel at

"7 Tinutul de origină al vechilor iriburi lătăreşii (Tai
Orientul Asiei, în regiunea de sub! riul Amur, la WE ere ere în

NEAMUL ROMINESC TI

, ` Amintirea Tâtarilor mai cu seamă în urma acestor lupte,
s'a păstrat neștearsă în tradiţia şi legenda noastră popalară, pănă
în zilele noastre, Tătarii sau „Jidovii“, au lăsat numele lor nu
numai legendei, dar şi multor localităţi şi ruine (Ţara Rominească
şi Oltenia). Numiri ca: Tataru, Tătarca, Jidova, se găsesc
răspindite prin ţară.

Deşi mai redus ca al Cumanilor, acest nou aport asiatic a
lăsat fără îndoială oarecare urme in poporul nostra, mai cu ose-
bire pe malurile Prutului şi în Basarabia.

Tătarii care locuesc astăzi în Dobrogea şi Basarabia de jos,
sint cei mai mulţi originari din Crimea, veniţi după 1784, şi mai
tirziu în urma războiului din 1853, |

Turcii osmanli.

lată o naţiune de care istoria Rominilor e legată timp de a-
proape cinci veacuri şi cu care totuşi n'am avut decit foarte
neînsemnate raporturi etnice,

Turcii osmanli sau otomani (după numele lui Osman fiul
lui Ertugrul, intemeetorul paterii turceşti pe urmele împărăției Sel-
jukide), se trăgeau din părțile Karemzolui şi ale Turkestanului.
Ei erau în vechime, o ramură sau un trib din cele mal pure ale
rasei turce, *

Pe vremea lul Mircea, la sfirşitul sec, XIV, Turcii trec pen-
tru întăla dată peste Dunăre, Ţara Rominească mai întălu (1411),
apoi Moldova (1511), devin vasale impărăţiei turceşti, ajunse la
culmea puterii ei,

De obicein s'a exagerat influența rea a stăpinirii turcești
asupra țărilor romine. Nu trebue să oităm că această stăpinire
sa exercitat de departe şi că situaţia noastră era mult mal
uşoară decit a Ungariei preschimbată în provincie otomană (1526)
şi mai cu seamă decit a ţărilor balcanice. Pănă tirziu ne-am
bucorat de o autonomie, datorită și rezistenței unor Domni al
noştri, şi aşezării geografice a ţărilor, peste Dunăre, — dar şi
bunăvoinţei Tarcilor.

Dacă ma! tirziu, şi mal ales in nenorocital veac al XVIII,
țara noastră ajunsese la o adincă decădere, nu e din vina Tar-
lo, ci a domnilor venali și intriganţi, simpli vechii! ai Porții,
toți Greci sau grecizaţi, și a Grecilor,de care erau încunjuraţi.

Războaele purtate impotriva domnilor celor vechi, cum și in-
curslunile Turcilor de mai tirziu, au fost întimplări trecătoare şi
p'au avut înriarire asupra poporului romin. Amestec cu Turcii
el wa avut, flindcă aceştia nici gan ocupat, nici macar nu au
locuit în ţară.

Rămăşiţe dela Turci avem doar în limbă, oarecare cuvinte,

* Kipciaki şi Tălarii, și mai înainte Hunii, find în parte, cum am
văzul, amestecați cu Mongoli ai cu elemente finice.

72 VIAŢA ROMINEASCĂ

u filologi, originea unora din ele ar trebui căutată şila ce-
Mech Sep SS, turcă, ca Tatari! şi mal ales Cumanii.

Astăzi, în caprinsul ţării, avem pe Turcii din Dobrogea, o
populaţie de oameni detreabă, cinstiţi şi credincioşi. Din cauza
deosebirii de religie şi a numărului lor restrins (cam dovăzeci mii),
amestecul lor printre Romini nu înseamnă aproape nimic. De
altfel, din punct de vedere antropologic, Turcii de astăzi au ca-
ractere mixte, care cu greu îi mai pot deosebi de celialţi europeni.

Germanii

Coloniile de populaţie germană sint din timpuri deosebite:
cele vechi, Saşii din Transilvania (S:chsen) şi cele nouă din Ba-
nat, Bacovina, Basarabia, Dobrogea.

Saşii—Geza ll (1145) şi dapă el alți regi ai Ungariei, spre
a forma barguri sau oraşe în Transilvania, au adus şi aşezat a-

colo locuitori germani din părţile Rinului (Rheinland regiu-

nile invecinate, In ţara Birsel (Braşov), el fură aduşi mai ales
de cavalerii teutoni. Andrei Il a consfințit privilegiile Sagilor, a-
şezaţi în scaunele lor.* Ei formează trei grupe, dintre care cel
de jos e mai tosemnat (Sibii, Sighişoara), apoi cel din țara Bir-
sel şi cel de Nord (Bistritza).

Starea înfloritoare a Saşilor se datoreşte vechilor privile-
gii ale lor şi autonomiei de care s'au bucurat pănă în zilele
noastre,

intinzind activitatea lor dincoace de munți, aflăm pe Saşi
în tirgarile din Țara Rominească şi Moldova, inainte de tote-
meërea Statelor. in al XIII şi XIV veac, tirgarile Cimpalung, Ar-

, Baia, Suceava, Neamţu, se pot privi ca așezăminte comu-
nale ale Saşilor. De atunci au rămas la nol pirgarii (birger)
şi judeţul (jadex). Negustorii şi meseriaşii care, la noi, nu al-
cătulaa o clasă deosebită ca în Apus, erau străini, şi la început
aproape numai Saşi.

Saşii sint împărţiţi în vre-o 250comune din Ardeal şi repre-
zintă o populaţie de aproape dovăsute cincizeci de mii. Acest
număr face, avind în vedere situaţia lor economică şi culturală
en ca Saşii să fie un element de seamă în populația Ro-
m bé

Viaţa lor concentrată şi solidară, biserica protestantă, cum
şi alte cauze sociale, i-au, menţinut pănă azi aproape neameste-
al ca Rominii şi Maghiarii, printre care trăesc. Izolarea aceasta
relativă e urmarea firească a împrejurărilor în care acest grup
etnic a fost aşezat in Transilvania.

” „Scauneie* cele vechi erau: Sibi Her tadi), Medias, Si-
Kies, Een been Mereurea EE Co-

ps), toat eschkirch), i a `
uk), cărora |! se adaogă Bisiriiza şi Brasov (Kronui luca ( r. Sche

NEAMUL ROMINESC 73
SARL _ROMINESC `

Numele de „Saşi“ in romineşte vine dela „Sachsen“ (saxoni).
Origina lor nu e insă, cum am văzut, din Saxonia modernă e-
lectorală și regală, ci din vechile ducate ale Lotaringiei de jos
şi al Saxoniei medievale (Westfalia), de unde li se trage numele.

Ceilalți Germani.—/n Banat($vabii). Colonille din Banat stat
aduse acolo după plecarea Turcilor, în prima parte a veacului
XVIII-lea pe timpul impăratalui Carol VI (1717) şi vin din Ger-
mania de Sud (Baden, Wirteimberg, Bavaria), Alsacia, ținutul
Rinului, Austria şi alte provincii ale Impărăţiel.

Aceşti coloni, cunoscuţi subt numele de me (Schwaben),
sint împărțiți în sate bogate, mai ales din ju stat Timiş-Toron-
tal şi la număr sint cam tot atiţi ca Saşii din Ardeal,

In Bucovina.— Populaţia originară ` din părţile Austriei şi
venită acolo după anexarea acestui ținut (la 1775) pănă la ma-
rele războiu, formează grupul german, răspindit în Bucovina prin-
tre Romini si Rateni.

In Basarabia, satele germane sint compuse din agricultori
aduși de Tzari în sec. XVIII şi XIX pentru a coloniza unele re-
giuni ale Rusiei. EI sînt stabiliți în mai multe centre din par-
tea de jos a ţării.

In Dobrogea, Germanii sint cel mal mulţi originari din Al-
sacia veniţi pela 1850, in mare parte din Rusia,

Pretutindeni unde s'au stabilit, coloniile de Germani, au o
stare e cele mai înfloritoare din punct de vedere moral şi e-
conomic.

Ocupaţia austriacă a Olteniei.—In urma războlulai cu Tur-
CH şi a păcii dela Passaroviţ, Banatul Olteniei fu ocupat de Im-
părăţie dela 1718 pănă la 1739. Această alipire vremelnică la
imperiul german n'a avut bineințeles o influenţă etnică însem-
nată, dar totuşi trebue menţionată, Nume germane (ca Hergot,
Rikman, Miler), purtate de Rominii de țară, dovedesc așezarea
acolo a mai multor elemente germane (probabil în legătură cu
cei din Banat).

Ruşii (Rutenii)

Ruşii cu care Moldova are a face sint Rutenii, (Maloruşii
sau Ucraineni), adică cel de Miazăzi, veniţi în timpuri diferite
din Galiţia şi Podolia.

Atunci cind voevodul Dragoş veni din Maramureş, ne spune

Costin, oamenii pe care i-a intilnit întăla în Ţara Moldo-
vel, vorbeau limba ruteană, Intr'adevăr, mare parte din popu-
lafla destul de rară a Moldove! de Sus (cea de jos şi dincolo

74 VIAŢA ROMINPASCA
f it timp domeniul nomazilor Turci), * era for-
Se Ratenii aşezaţi i locerile mai ferite de Tătari, Căci
aceştia ţineau încă ţara dincolo de Siret, pănă cind fură risipiţi
de câtră regele Ungariei şi Domnul Ţării Romineşti la mijlocul
veacului XIV. :
| tea de jos a Moldovei, viaţa rominească („brodaicii“)
era Gemen In schimb, înainte de ivirea Tătarilor
printre Cumanii răzlețì, Rutenii şi Litvanli pătrunseseră de-a
langul Prutalui şi Siretului spre Dunare. Se vorbeşte de un prin-

clpat galiţian în ţara de jos: Birlad-— Galatzi.— In această regl- .

une unde se întinseră, îi găsim și după izgonirea Tatarilor, Vo-
evodul larg Korlatovici e domn al Moldovei cu Basarabia (1373
—78), iar boerimea lvi e mai mult compusă din Litvani şi Ruteni.

Un letopiseţ rusesc din 1345 pomereşte tirgarile din Mol-

dova de mai tirziu: Roman, Aski!, Torg, Bolgorod, Kilia (cetă-..

Vie genoveze), Hotin, iar dinspre munte : Baia, Siret, Suceava,
care vor fi întăile scaune ale Domnilor romini, Aşezarea lui Bog-
dan se făca (1350) în regiunea Sucevei şi Bucovinei de azi, unde
Tatarii nu se intindeau, dar unde se găseau Ruteni. Domnia moldo-
venească Întinzindu-se spre Prut şi Nistru, Ruşii de pe acolo
fură cuprinşi şi ei printre Romini.

Populaţia Moldovei de Sus a fost alimentată şi mai pe
urmă de aşezăminte rutene, care s'au contopit şi ele cu Moldo-
venii. Aşa, după prădarea Galiției (1508), Bogdan-Vodă aduce
in ţară şi colonizează multe familii de acolo.

Infiltraţia Rutenilor, mai ales în Bucovina de acam și
in Basarabia de Sus, s'a urmat pănă în zilele noastre.

Rutenii sint popor de limbă slavă (derivați din Ant şi Po-
ani), avind şi un vechiu substrat sarmato-scitic. Mai tirziu el
au fost inflaențaţi intrucitva de rasa turco-tătară, cu care au
trăit în Sudal Rosiei. Dealtfel! caracterul lor antropologic actual :
brachicefall, înălţimi mijlocii (1.66—1.67), păr închis,—ti deose-
beşte de vechii Slavi vistulieni.

Limba lor aparține dialectelor slave răsăritene : cuvinte de
această origină au rămas în graiul din Moldova.— Un număr de
localități, din ţara de sus mai ales, îşi trage numele dela ei, cum
de pildă cele stirşite în „uţi, ăuţi, ca, uca“. Deasemenea numele
personale în : enco, eşco, aşco.

Influența rusească, s'a menţinut prin colonizare în Buco-
vina, unde Rutenii sao „Huţanii*“ sint elementul cel mal nume-
ros în partea de Nord. In Basarabia de asemeni s'au aşezat
mai mult în timpul cit acest ținut a fost al Rusiei, mai deşi în
partea de sus şi de-a lungul Nistrului. Raşii-mari, colonizați pe
acolo, sint puţini, faţă de Ruteni. Numeroşi „Lipoveni“ se aflăşi
in Dobrogea.

7. cap. Pecenegi și Cumani.

NEAMUL ROMINESC 75,

Polonii.— Tot în Moldova de Sus trebue să ținem samă
de Polonii, care deşi mai puţini la număr, au trecut începind din
veacul XIV, ji s'au amestecat ìn elementul rominesc.

Legă „Domnilor Moldovei cu regatul polon ap ținut
pănă la împărțirea acestui din urmă şi e firesc ca populaţia am-
belor ţări, deşi de religie deosebită, să fi fost în atingere a-
proape ntÎntreraptă.

Ei deng Deech sa g mal puţine elemente in limbă
a huteni, iar influența lor in general asu o i
din Moldova nu se poate Ce ec w id ca réit

Ţiganii se află în Țara Rominească în a doua jumătate a
veacului XIV. Na cunoaştem nici data nici împrejurările în
care au venit, şi nu ştim nimic asupra celor ce Lan adus in
starea neobişnuită de roble, stare în care-i găsim de cind se po-
meneşte de ei în ţară.

Cea dintăiu ent Zeen istorică despre Ţiganise urcă la anul
1370, cind Vladislav Domnul Țării Romineşti dărui mănăstirii
Tismana patruzeci de familii sau sălaşe de „Țigani“. Ciţiva
ani în urmă, Mircea inzestrează mănăstirea Cozia cutrei sute de
sălaşe. Aceasta dovedește că de pe atunci, Țiganii, destul de
numeroşi, erau proprietatea Domnului, a mănăstirilor şi a boeri-
lor, ca mai tirziu. i

In Moldova le dăm de urmă subt Alexandru Vodă, la 1418
cu prilejul unei danii de 30 sâlașe.

Vedem dar că din al XIV veac, Țiganii erau robi în ţările
romine, stare unică in Earopa, în care au rămas cinci sute de
ani. Erau un bun mobil şi personal, care se putea vinde, schimba,
dărui şi pedepsi în voe,

Toţi Țiganii liberi, adică fără alt stăpin, erau priviţi ca robi
domneşti. Aşa erau radarii, lirgurarii precum şi ursarii și Dest
nomazi, care toți plăteau bir, dar puteau să umble slobozi —
Țiganii boereşti erau şi ei: „de vatră“ trăind la curte şi avind
diferite meserii (ferari, lăutari, bucătari);—şi cel de „lae” (sau
nomazi, lăeşi), în aceleași condiţii cu cel domneşti. Tiganii nog-
tri de azi care trăesc în sate şi orașe, meseriaşi şi lăutari,
sint urmaşii vechilor Țigani de vatră liberaţi.

Liberarea lor, începută pe la 1844 pentru cei domneşti şi
mănăstirești, nu s'a sfirşit, prin răscampărarea celor boereşii,
decit la 1856,

Țiganii sint un popor de rasă induă (indo-iraniană), proba-
bil de neam Benjari şi Nat, de care se apropie mal molt, Părăsind
ca paria vechea lor patrie, într'o epocă necunoscută (cam între
al VI—X sec.) an rătăcit prin Persia (de unde ne-au adus mu-
zica lor), Asia mică, apoi în peninsula balcanică, unde se pare că

76 VIAŢA ROMINEASCĂ

au ajans prin al XII şi Xill veac, şi de unde s'au răspindit în
por Zeit? țara noastră, cetele Țiganilor au fost robite, pro-
babil pe vremea primilor voevozi, în împrejurări necunoscute,
dar care se explică prin starea lor sălbatică şi preia vi
Este sigur că, fără excepţie, toți Ţiganii aflaţi ră Kope,
au trecut prin Grecia (Bizanţ) şi Țara Rominească: limba
pretatindeni cuprinde cuvinte greceşti, şi mal puţine dee
Limba Țiganilor e un dialect pracrit stricat ter SS
Ea cuprinde şi elemente lexice persane, greceşti şi altele, 4
mineşte avem citeva țiganisme (cuvinte: a ciordi, şandrama, ba-
, benga, calău, eic.). *
iai Celace am doc e Dean insă, e muzica noastră po-
a maghiară).
gege ră Rara tarile, în Rominia sint Țiganii cei mai nume-
roşi (cam 300 — 350 mil) şi cei mai interesanţi prin trecutul și obi-
iurile lor.
po Influența etnică asupra poporului romin de puțină iosem-
nătate şi greu de determinat. Incuscririle au fost rare din cauza
dispreţalui ca care erau priviţi Ţiganii. Totuşi prejudecata pie-
rind cu încetul, Tiganii dela sate vor stirși prin a se contopi în
populația rnarală, după cum moi s'au amestecat în populația de
jos a orașelor. De altă parte, de atita vreme de cînd trăesc
printre Romini, Țiganii şi-aa schimbat intru cîtva caracterele
primitive.**

Armenii

Incă dela înființarea ţării Moldovei, Armenii apar ca ne-
guțători în tirguri. Mare parte din ei luară nume romineşti, însă
trăiră grupaţi în comunităţi, cu biserica, şoltuzii şi obiceiurile lor,

Cetatea-Albă, Suceava, Siret, lași, Roman, Hotin, Botoşani,
şi apol Bacău, Focşani Galaţi, au rămas centrele lor in Moldova.
io Țara Rominească au trecut în număr mai mic (Bucureşti), iar
în Transilvania îi găsim în sec. XVII, la Gherla (Armenlerstadt)
şi Ibaşfalău. Din veacul XIV pănă azi, nol veniţi din Armenia
şi alte părți unde flinţau colonii de ale lor, au întreţinut persis-
tenţa acestui popor.

Armenii aparțin ca fond etnic, rasei brachicefale a Asiel
anterioare (din care vine rasa alpină eoropeană). Fie că i-am
trage din vechile popoare medice şi hitite (Zaborowski), fie că
le-am lega origina de Asirieni şi Caldeeni (Pittard), ajungem tot

* V. studiul nostru : Lecca — Asupra originel şi istoriei Țiganilor
în rev. „Viaja Rominească“ No. 8, din 1908,

Acesie caractere generale sint: craniul dolicefal, talia mijlo-
che (1.65), fruntea înclinată, timple slrimple, păr şi ochii negri, piele
megricioasă, nas şi lrăsăluri regulale, forme frumoase.

NEAMUL ROMINESC 17
EE EE

la străvechea rasă care s'a dezvoltat în Asia anterioară. Este rasa
numită „asiroidă” de Deniker.
rmenil nu au nimic de a face cu rasa nord'că euro-
peană, nici cu cea mediteraniană, nici cu pelasgii cimerieni (de
și în timpari au primit influenţe străine, iraniene mai ales, ca
limba, etc.)
Caracterul craniului, curat brachicefal (media 84) şi carac-
terele feţei * și corpulai, înlătură prezumția unel vechi origini
europeene, **

Din punct de vedere al influenței etnice, elementul armean,
puţin numeros, limitat la o clasă socială şi aproape neameste-
cat, nu are însemnătate pentru populația rominească.

Grecii

Incepind din veacul XVI şi progresiv, Grecii an pătrans şi
s'au așezat in Țările Romineşti, unde mai ales după căderea Con-
stantinopole! subt Turci, cei dintăiu veniţi dintre ei găsiră adă-
post. Siguranţa şi uşurinţa traiului, biserica ortodoxă şi legă-
tarile ca Bizanțul şi Muntele Atos, incapacitatea comercială a
Rominilor, şi mai tirzia ambiţiunea celor din Fanar, sint cauzele
de căpetenie ale pătrunderii în mare număr a Grecilor în Țara
Rominească şi Moldova,

Fle adunaţi în jarul Domnalui şi luind loc printre boeri, fie
egumeni şi călugări, fie locuind în Great ca negustori, Grecii
cîștigă din ce în ce mai mult loc în viața socială şi economică
a Țărilor Romineşti. In aşa măsură, încit timpul dintre 1650—
1822 se poate numi cu drept cavint „epoca grecească“ a jisto-
riel noastre. Limba grecească era, dacă nu pe deplin oficială,
dar acea vorbită în clasele ridicate ale societății. Pănă acum
70—80 anl a fost limba cultarii literare,*** urmînd celei slavone,

Slaba viaţă culturală a rpozei de care vorbim, s'a ment,
nnt prin cărturarii şi dascălii greci. Dacă a avant insă această parte
bună, influența grecească asupra vieții sociale a celor donă ţări,
a fost rea. Venalitatea, nedreptăţile, lăcomia, disprețul pentra
popor, au adus repede țara la o decădere morală aproape fără
părecha. Această stare nu incepe însă în epoca zisă fanariotă:
veacul XVII în această privință e cam la acelaşi înălțime cu cel
următor.

ȘI în veacni XIX, Grecii au urmat să vie în țară, unde s'au
aşezat şi asimilat in mod neintrerupt.

” Nasul caracleristic convex, pilosilate mare, îmbinarea sprin-
cenelor st părul buclal, buze şi lrăsăluri acceniuale, tendinji la obe»
silate, eritrixm.

* Cum crede d, lorga, în studial „Armenii şi Rominii : o para-
lelă Iatorică“,

** Dentanci o altă limbă sirăină a înlocuil-o, celace dovedeşte
en păcal najionai de care nu ne putem scăpa,

Reeg ant ME uz

di TRI gg T îi iii He
S eg a d
Race En
d se E GH

T
dër dE

E Gd
d 82 (
dee
oare priviloare la

eene: al
(A
sărit (şi parte
o parte a
* Peniru ceti
aici pe
iun

TEER SEH
isa (ii Fe

näm
CH
(acur, rolun

T NEAMUL ROMINESC 81

EE
ca definitivă formula brachicefală, na sintem indreptăţiţi a o a-
tribui numaidecit ca origină rasel alpine.* Mai ales că la fiece
pas intilnim brachicefali disarmonici, alături de dolico-disarmo-
nici. Care rasă predomină în asemenea tipuri ?

Credem că rasa primitivă de bază a majorităţii Rominilor,
cărei aparțineau Cimerieni! şi Dacii, n'a fost nici brachicetală,
nic! brună (v. C. IA. Craniile neolitice găsite la noi sint
dintr'o epocă cind amestecul cu rasele orientale începuse; dar
cele lungi de caracter nordic, predomină. Dolicocetalia ce se mai
observă azi, vine dela aceşti vechi strămoşi, căci afară de po-
poarele germanice şi vende care an trecut pe aici, n'am avut a
face cu alţi dolicocetali,

Rominii de azi prezintă caractere rasiale mixte. Nu e locul
să intrăm in amănuntele deosebirilor egite din incrucişeri. De-
sigur găsim în poporol nostru şi multe tipuri romane-italice, şi
slave, şi germanice, şi mediteranee şi finice. Dar ce ereditate
determină de pildă un brachicefal blond cu ochi albaştri, an
dolicocefal brun şi înalt? Dar ochii verzi, părol roșcat, reminis-
cențe tinice, la un tip european ?

În vremuri preistorice, quaternare, rase dispărute an putut
trăi pe aic! caşi în Europa apuseană. Pană azi găsim în Franţa,
Belgia, tipuri care reamintesc vechi post- glaciari, strămcşi al La-
ponilor actuali, Pe tărimul misterios al eredității nu putem pă-
trunde uşor.

Inregistrările antropometrice singure, fără ajutorul în timp
al altor elemente de cercetare sintetică, ne lasă adesea nedume-
OU, Observațiile asupra oamenilor ne arată oarecum calea, dar
nu duc la o concluzie sigură. Măsurători viitoare pe o scară cit
mai atinsă vor fi de folos. Pentru iămurirea însă deplină a ches-
tiilor de rasă şi de origină, cercetarea mai întălu al tutulor ele-
mentelor care au putot lăsa urme (cem am incercat în acest
studiu), se impune,

Aşi fi dorit să termin zicind că, din vremea de cind o limbă
a unit pe toţi Rominii, o rasă „rominească“ e în formaţie. Dar
rase, În sensol cel firesc, zoologic, cu greu se mai pot forma,

tarile dintre oameni! şi țări au ajans atit de numeroase, de
uşoare, de strinse, incit acest lucru nu mai e ca putință. Ten-
dinja naturală, sprijinită de civilizaţia modernă, pare a fi spre
o unificare a tipului european intălu, şi în vremurile de mai tir-
ziu, omenesc.

* Obedenaru, după mensurajiile ce a lăcul, cel dinlăin, deduce
că Rominii se leagă de acessi rasă celtică. Mulţi antropologi străini
ne consideră ca reprezenleaji ei rasei celio-al ine : Peniru Hovelacque
„Romi:ul, Dacul modern, este Celiul Orleatu ui".

82 VIAŢA ROMINEASCĂ
Incheere

A ciatări, a măsura partea de intervenţie a diferitelor rase
care, după colonizarea romană, s'au perindat, s'au aşezat orl s'au
topit prin ţările noastre, e un lucru cu neputinţă. A nega insă
contribuţia lor la formarea poporului romin, e absurd.

Uneori vedem un ţăran romla, printre alţii, a cărul față
prezintă de pildă caractere neindoelnic mongoloide. Aceste sem-
ne ale unel eredităţi foarte depărtate şi datorite poate unul sin-
gur strămoș, s'au transmis din generaţie in generaţie sau as
reapărut cu mal multă putere în intățişarea omului pe care-la-
vem in faţă.

Poate jumătate din Romîni sint brachicetall sau subt bra-
chicefali, Acest caracter e moştenit pentru cel mai malți din
Earopeni, dela Alpinii sau Celfi (turani), care Inainte de Dach
istorici, au infiuenţat prin amestec, popoarele autochtone, în tim-
pul epocii neolitice. Dar acelaşi caracter poate veni fără îndo-
ială şi dela Turci, Mongoli sau Altaici de pe urma atitor inva-
zluni care au trecut dinspre Râsărit, în timpuri apropiate.

Tipul blond al rasei nordice, tipul oacheşal celei meditera-
niene, tipul alpin celtic, le găsim alături cu atitea altele hibride,
amestecate, care dovedesc cit de greu de descoperit, cit de com-
plexă e origina conglomeratelor etnice pe care le numim „na-

iuni“.

s Ce e dac, ce e roman ? Ce e meridional, ce e nordic, ce e
finic, în populația unul sat bunăoară? Deosebirea caracte-
relor fizice, a apucătarilor, a temperamentului, e supusă unor
caractere generale, încă nu bine definite, care alcătuesc rasa „so-
clală”* din care facem parte,

lată pe lemnarul din satul vecin, care lucrează la mine.
Bunicul săa, un marinar englez, printr'o intimplare sau alta, s'a
insurat şi s'a așezat aici prin dealurile noastre. Fiul său, me-
serlaş artist, zugrăvea icoane ortodoxe, dar mal păstra încă în
port şi ia infățişare ceva din afară. Astăzi, la Costache Z1-
gravu, fiul acestuia, nu mai recunoşti decit un Romina ca toți
ceilalţi, şi la port şi la faţă.

Acesta e un caz dintr'atitea mil, şi de cînd darează popo-
rul nostru, aşa s'a premenit mereu, căci aceste premeniri singu-
ratice sau în cete, siot lucru obişnult și firesc.

Aşa siot alcătulte toate națiunile, Rasă, termen natural, şi
naţiune, termen sociai, sint două noțiuni deosebite.

Fiecare rasă a lăsat urme mal mult sau mal paţin vădite.
Dar influența lor nu se poate lămuri. Am stăralt mai sus asu-
pra faptului că din punct de vedere antropologic, toate popoa-
rele europene de azi sint met aie, Din punct de vedere social
omenesc, nu încape îndoială că cele două elemente: al substra-
talni străvechia şi al poporului clvilizator, au cea mal mare in-
"aire asupra firii unul popor. Tradiţia indelungată, nära-

NEAMUL ROMINESC ER

vurile, mentalitatea, gint legate de pămintul locuit de el, Adao-
sele de mai tirziu le poate influența, fără să le schimbe. Insă
aceste influențe atavice, capricioase şi ciudate, pot lămuri multe
lucruri neta din viaţa unel naţiuni, ca şi a unul om,

Procesul de formaţie al popoarelor fiind pretutindeni a-
celaşi, unitatea de origină nici nu există, nici nu e posibilă, Chiar
ìa țările cele mal izolate prin aşezarea geografică, cum ar fi
Scandinavia, sau Englitera in măsură mai mică, amestecul de
rase e vădit,

Cind spunem că Rominul, Spaniolul, Italianul sau Francezul
siat „latini“, asta însamnă că aceste popoare au între ele un
punct de legătură cu o parte din strămoşii lor istorici comuni,
—cam € limba, Dar atit, latre locaitorul din Latium de acum două
mii de ani și țăranul din munţii romineşti, ce altă apropiere
putem face ?

„Popor de rasă latină“ e o expresie inexactă, falşă. Popor
de limbă sau civilizație romană, — da. Dar pe drept, popor „da-
co-roman“, Îi aceestă denumire e mai malt adevăr, fiindcă ori-
care ar fi asplraţiile noastre politice sau literare, rădăcina, sub-
siratul adevărat pa care stă aşezat neamul rominesc de mai tir-
ziu, e acel popor geto-da: pa care-l află inlălu istoria in mont
noştri şi pe valea Danării.

Paterea de rezistență şi de asimilare a Rominilor e aproape
excepţională. Toate elementele străine au fost absorbite cu u-
şurinţă de el.

Dar ceiace caracteriză mal presus de toate neamul romi-
nesc, în tot cuprinsul țării, este omogenitatea lui neobişnuită,
Dintr'un capăt al Rominizi la celalt, această unlate socială şi de
limbă (lipsa de dialecte) s'a menţinut, cu toate veacurile de des-
părțire politică. E o dovadă că aşezările străine de ma! tirzia,
deosebite după ținuturi, mau atins decit in măsură mică fondul
strămoşesc,

Tabloul elementelor etnice

Adanind elementele care au contribait la alcătulrea popo-
rulal romia sau care au patat să-l influențeze in urină (cu excep-
te elementelor intimplătoare),—le putem grupa in modal nr-
mător:

84 VIAŢA ROMINEASCĂ
Ge E:

Funda- | Dacii (subsiratul)
mentale | Romanii (civilizaţia, limba)
Elemente consti-
tutive Oojii-Qepizli (Trans. Val.)
Slavii (6-9 sec.
Maghiarii (10 - 20 sec. Transilv.)
Cumanii „Qi Ge sec, Mold., Ţ.-

Suprapusa

om,

Ruşi (Moidora), iv)
í ransilv.
Germani ( 48 Banal
Greci (oraşe; Val. old.)
Slavi balcanici (Val,)

Elemente de colonizare |
| Turci (Dobrogea)

Avari (s 7-8 Trans.)
trecãioare
| (invaziuni) | Za roere
Elemente alăturate Tiganii Va
prin infil- ] Evreii (s. 19 20, Mol A
pulin nu- ( Armeni old.)
| Wale | meroase f Poloni (Mold)

O. G. Lecca

Obsesia

Nu-l cunoaşteţi. Sinteți nişte oameni liniștiți pe care nu
vă pindește nimeni, pe care nu vă urmărește pănă la obsesie,
până la sinucidere, chipul lui de Mephistofeles cu ochii albi,

Nici eu nu l-am cunoscut desigur multă vreme și am fost
și eu liniştit. Dar, nu ştiu de ce, am impresia că trebue să vă
urmărească pe fiecare, un tip ca acesta al meu, dar pe care
incă nu l-aţi observat, și ochii jui vă pindesc încă dia umbră,
nedescoperiți.

Cind l-am văzut întiia oară era în tramvai. Mergeam pe
jos în direcția opusă. Cineva din tramvai, —un fost elev de-al
meu,—m'a salutat. Asta mi-a fost nenorocirea, Pălăria ridi-
cată a elevului mi-a atras atenţia, și deodati lingă el am obser-

D'al putea să vo spun cu siguranță, fiindcă nu m'am apropiat
niciodată de el, şi nici el nu a găsit pănă acuma nimerit să
© fach,

Are o musteaţă neagră şi un cioc sărăcăcios, tot negru.
Colţul din dreapta al gurii e veşnic ridicat în sus, ca într'o rin-
jitură sau ris ironic. Ochii au o privire aproape materială, ca
o săgeată de cărbune, deși albul lor este exagerat de mare.
Din cauza asta poate, sau din cauză că de cite ori mă mit la
dinsul, el vrea să aibă aerul că nu mă privește, şi se uită pe
furiș, face impresia că are ochii încrucișați,

88 VIAŢA ROMINEASCA éi
RE EE

Aşi fi vrut să mă scol și să plec imediat. Dar nași fi voit
să-l fac să priecapă că am înțeies totul şi mai cu seamă nu do-
ream să-l provoc, şi plecarea mea care-ar fi coincidat cu oprirea
lui mi se părea o provocare vizibilă.

Bine înțeles, că cl se uita la ming.

Am căuta! deci să rămin pe loc cât mai mult. Cum însă
nu puteam vedea nimic din cauza enervării, m'am ridicat pro-
babil îndată, deşi eu am avut atunci convingerea că stătusem
Chiar prea mult. (De asta mi-am dat seamă mai tirziu).

Am plecat înapoi spre oraș. Cind m'am ridicat, el şi-a
accentuat zimbetul de victorie, ceiace m'a demoralizat L-am
simțit mai tare mult decit mine. Convingerea asta mi-a crescut
ma! ales cînd l-am văzut că e] nu mă menajează, ou simulează
nimic, că se ridică ei el odată cu mine, și porneşte tot spre oraș,
în urma mea.

Am grăbit paşii enervat, fără să mă mai uit în urmă, igno-
rind totul. Am avut o voinţă fermă. (Mai tirzia m'am feli-
citat pentru aceasta),

„Acasă am inceput să raționez, să mă conving că totul se
datorește unei coincidențe, că probabil e o persoană curioasă, şi
atit. Nu vroiam în nici un caz să conced că sint bolnav de
nervi, şi mă plimbam încă agitat prin odae dela ușă înspre gea-
mul dela stradă și înapoi. Aveam mersul apăsat al oamenilor
furioși. M'am oprit un moment în fața geamului, cu minile
în buzunare, privind afară, în vag, fără să văd nimic precis,
cind, pe stradă, chiar pe trotuarul din fața casei, tipul din tram-
vaiu trecu, De data aceasta şi el cu mîinile la spate intrun
mers plin de nepăsare și de linişte, de parcă ar fi parodiat
plimbarea mea din alee. Atit cit am putut să-l văd pe geam,
alipindu-mi chiar capul de marginea din stinga a ferestrei pen-
tru ca să-l pot vedea cît mai mult timp, nu s'a uitat de loc spre
geamul meu, Prin urmare nu ştia unde stau, și mă pierduse
din vedere după ce am pornit repede spre oraş. Această con-
statare mă linişti. Cel putin aici, după perdeaua subțire, ca
după o întăritură eram la adăpost de privirile lui, care nu s'au
mai întors albe, lăptoase, spre mine.

Dar dacă numai s'a prefăcut? F

Am eşit în poartă şi de după stilp am scos capul să văd
dacă nu s'a oprit, dacă nu se întoarce inapoi. El tocmai atunci
făcea colțul străzii Romine, şi l-am văzut bine cum a întors cay
pul, cum a rămas surprins văzindu-mă, cum s'a oprit o clipă cu
același zimbet strimb, şi apoi a dispărut.

OBSESIA 89

Prin urmare se prefăcuse! Prin urmare știa că volu veni
Ta poartă, căci altfel nu-mi explic cum ma văzut, de ce s'a întors.
Mi-am petrecut în minte fel de fel de noteze, mi-am scru-
tat conștiința ca să pot găsi o explicație acestei urmăriri, şi nu
m'am putut fixa asupra nici uneia din posibilitățile presupuse
care în fond nu aveau nici un suport.
Să fi fost bărbatul Suzanei, care se intorsese din Egipet?!
Ar fi fost desplăcut. Am rămas totuși convins că nu poate fi
vorba decit de o confuzie. Omul acela mă confundă cu cineva.
Cu cineva cânta nu îndrăznește sau nu vrea să-i vorbească, cu
cineva pe care Vrea să se răzbune, pe care vrea poate să-l o-
moare, Exageram desigur. Dar venise noaptea, eu uitasem
să aprind lumina şi imaginația mea bolnăvicioasă și detracață
opera mai bine pe întuneric, ca un hoț,

s
23 Ocih, "9.

Astăzi am eșit dela birou obosit. Am avut o decepție în
meserie, şi oboseala a sporit demoralizarea. Am căutat o di-
versiune şi am intrat la cinematograful „Astra“. In sală cra
intuneric şi omul de serviciu m'a condus sigur de el, cu lu-
mina lui electrică pe panta dreaptă, ca într'o mină. Sfirtitul
“aparatului îmi punca pe note gindurile, dindu-le o melodie à
un ritm repetat, care le multiplica la infinit, monoton până la
exasperare.

Auziam muzica numai ca pe-o amintire:

Două zile nu mai văzusem tipul din tramvaiu, și aproape
uitasem de el. Rideam eu singur de tot ce clădisem pe a-
ceastă întimplare. Am avut insă brusc impresia că el este acolo.
Întunericul mă dezarma, și eram agitat, și priveam in toate
„Părțile, în'orcindu-mă pe scaun cind la dreapta, cind la stinga,
scrutindu-mi vecinii, ca în faţa unci primejdii pe care o aștepți
şi nu ştii încă de unde are să vie.

Nam văzut nimic din ceiace se reprezenta.

Cind mi-am întors capul indărât peniru a nu știu citea vară,
omul de serviciu conducea tocmai pe cineva care intrase atunci.
Lumina lui concentrată ca un reflector-miniatură căzu pe obrazul

„meu, albă și supărătoare, făcindu-mă să-mi încrețese faţa şi

“să-mi închid aproape ochii. Apoi lumina devit spre stinga unde

90 VIAȚA ROMINESCA
spectatorul de cărbune se așeză pe-un scaun, şi ciza pe fața:
lui pe care o lumină. Era e

„Avea acrul îngrijorat. Pe frunte trei brăzdături adinci pa-
rodiau cu umbra lor firele de păr negre încleiate pe craniu dela
o timplă la alta,

Cind s'a făcut lumină mi-am impus cu stăruință să nu mă
mai uit la el. Şi am izbutit, cu toate că pentru asta am sim-
tit că suport un chin ingrozitor. Cind a sunat, și cind au în-
ceput să se stingă becurile laterale, n'am mai putut să mă stä-
pinesc; am întors capul și m'am uitat fix la el. Mă priver,
ȘI a avut iarăși surisul care mă persecuta ca o strimbătură lip-
sită de spirit, şi copilăroasă. Și după ce s'a făcut întuneric
am mai întors odată capul. Desigur ca observat,

vi De altfel în ultimul timp am început cu să fiu agresiv în
privire, cu credința că așa il voiu desarma. Aveam curajul
exagerat al omului fricos,

Totuși m'am gindit că trebue să plec, și am pl cat. Cind
am eșit pe culoarul îngust dintre scaune, era întuneric. Pe
lumină m'ași fi îndrăznit să mă ridic și să pornesc, fiindcă a-
tunci ar fi trebuit să iau o atitudine mai hotărită, şi nu m'ași fi
putut decide nici într'un sens, Așa, am simu'at un aer obosit,
și am pășit dibuind prin beznă, numai prin reflexul snopului de
lumină ce se resfira pe pinza albă. Nu am uitat însă să-l pri-
vesc, cu toată oroarea pe care mi-o producea albul crud al o-
chiloe lui, care păreau că nu mă bagă în samă, și apoi San irs
tors după mine ca două sinistre lentile mate.

Cind am ajuns afară am avut senzația unci el;berări. E-
șisem parcă dintr'un laborator în care se demonstrează con-
cret că oamenii sint numai niş:e umbre, în care totul e o com-
binație chimică sau fizică, neințeleasä și savantä, dar vulgari-
zată. Subt cer m'am simțit deodată ca într'o grădină. Ste-
lele păreau sus, albastre și palide, Eram aen ds ferict...

5 Nov.

Ne-am intilnit aproape în fiecare zi, și sînt convins că în
zilele în care nu l-am văzut a fost aşa de dibaciu încît a putut
să mă urmărească fără să-l observ.

Astăzi însă a avut îndrăzneala sau cinismul să se oprească

E: L

OBSESIA gr

la aceiași vitrină la care mä uitam eu. Era vitrina unei librä-
rii. Cărțile rinduite una lingă alta, dreptunghiulare, cu coper-
Die colorate, cu inscripții negre, însemnau pa:că în vitrini hara
unui cimitir, cu lespezi înfiorite, văzat din aeropian. Cercetam
titlurile, autorii, și eram contrariat numai că nu pot pipăi, că
nu pot foileta toate volumele acelea, rînd pe rind, cu deliciul
cu care ași descoperi lucruri de demult. Aveam de gînd să in-
tru chiar atunci înăuntru pentru a-mi face această plăcere, care-i
una din cele mai subtile bucurii din viaţa mea.

Dela o vreme am simțit ca o umbră, alăiurea de mine cerce-
tind vitrina, dar eram prea ocupat cu descoperirea unei cărti
nouă, pe care să n'O cunosc şi care să-mi facă o plăcere. Mi
se întimplă de multe ori să aștept o carte de care sufletul meui
arc ncvoe, şi să vic..

Asta face parte dintr'un misterios echilibru universal.

Cini am vroit să plec mi-am aruncat ochii la vecinul de-a-
Hituri. Era el. Şi, inchipuiți-vă, după ce a mers pănă acolo
incit să vie cot la cot cu mine, işi compusese așa fel expresia
in cit parcă nici mar fi ştiut nici el că eu sint azolo după cumi
nici eu nu știusem pănă atunci (deși dacă-mi aduc bine aminte,
cra cineva care se uita la vitrină cînd am venit cu; l-am văzut
dela spate, și s'ar fi putut să fie cl).

N'am mai intrat în librărie. Am fugit aproape. Din spa-
te, privirile lui mă urmăreau curioase, interogative, albe, rău-
tăcioasc,,

Astăzi l-am văzut cu prietinul meu S.. Erau pe celalt
trotuar în fața mea. Vorbeau împreună și din cînd în cind se
opreau, discuta. dind din mini, ridicînd din umeri.

Faţa lui se întorcea atunci spre mine; rè pentru întăia
oară cind îl vedeam vorbind; și de data aceasta mi s2 păru
simpatic,

Ochii se încreţeau în jur, sprincenele se încruntau câ sprin-
cenele unui copil care nu poate pricepe ceva decit foarte greu,
ochii lui albi dispăreau astfel, retrași în fund, și tipul din trani-
vam era parcă alt om. Cind se opreau ei, mă opream și eu în
fața unei vitrine, pentru ca să-mi păstrez distanța dela care cu

92 VIAŢA: ROMINEASCA

i îi puteam observa foarte bine. Am fost nevoit
GC wl ee vitrină cu ghete ale căror tălpi nouă mi-au
adus aminte de tălpile lucioase și agresive ale morților, într'o
vitrină de frizerie în care era un bust de femee de cemä ca
de panopticum, și peruci... (viziuni de tragedii de dragoste la
un teatru clasic); într'o vitrină de mezeluri în care intestine
de porc decorau geamul cu ghirlănzi oribile de viermi în pro-
Ceait ne.,

Mi-a fost apoi rușine oarecum de acest spionaj conştient
și indelungat. Atunci m'am gindit că dacă o crimă nu s'ar
săvirși într'o clpă ci intr'o jumătate de oră, nimeni n'ar merge
pănă la capăt.

Tipul mia zărit şi el Probabil mă căuta. Un moment
a avul o înfăţişare plină de groază. Am trecut însă repede
inainte, fără să-mi salut prietinul, fără să mă opresc, ca fugă-
rit de cineva.,

De două zile prietinul meu S. mă caută. Cind mă întorc
acasă, servitoarea îmi comunică: „iar va căutat domnul cel
mc" fiindcă ca nu știe cum îl cheamă,

Cind mi-a spus întăia oară, m'am surprins, întrebind-o
grăbit: „Era singur?“

„Bine, dragă, imi spuse S., ce ai tu-cu Demianot, cu cole-
gul meu dela universitatea din Leipzig, despre care ţi-am vor-
bit de-atitea ori. Ştii, m'am întilnit cu el acum trei zile. E aici
de-o lună. Dă un examen de echivalență la udiversitate, Mi-a
făcut o plăcere grozavă, E un băet fermecător. Si

Tu treceai tocmai pe lingă noi. Erai teribil de grăbit şi
furios. Demianol mi-a spus că de cînd a venit în ora; îi ur-
măreşt: zi cu zi, că dacă n'ar fi fost reținut de examene aici,
ar fi plecat demult, că l-ai înebunit. Nu, serios, ce ai cu dinsul ?**

Demostene Botez

Cauzalitate și finalitate în Logică

Rațiunea şilinţitică este caracterizată prin tendința cauzală:
in adevâr, determinarea unor raporturi cauzale su țişarea
unol lanţ de fapte apare ca scopul însuși al ştiinţei pozitive, ca
o cerinţă obligatorie a unel cunoașteri dominate de principiul
transtormist care presupune—după o prea clasică formulă—că
nimic nu se crează și nimic nu se plerde. Totuşi, din momen-
tul în care raționalitatea ştiinţifică asimilează cavzalitatea cu i-
dentitatea pentru a tarna, în chip progresiv, realitatea în tipa-
rul cauzalităţii identificatoare, o serie iutreagă de dificultăți se
ivesc şi nu pot fi Intru nimic dezlegate, Pericolul este deja sem-
nalat subt o formă cit se poate de subtilă de cătră Boutroux în
Contingence des Lois de la Nature: „Cum se poate concepe
că o cauză sau o condiţie imediată ar putea să conţie cu ade-
văr tot ce trebue (opt ce qu'il faut) pentru a explica efectul?
Ea nu va conţine niciodată acel lucru prin care efectul ce deo-
sebeșțe de ea, acea apariţie a unul element noo, condiţie indis-
pensabilă a unni efect de cauzalitate. Dacă efectul este în totul
identic canzei, el se confundă cu aceasta şi nu este un efect ve=
ritabil“.1 Toate propoziţiile mecaniste se lovesc de acest prag
mal puțin una, mai puțin acea lege a lui Ciauzins care aduce
lu fizică aspectul de degradație atit de opus, în fond, mecanis-
mulai, adică conservării energiei, Dacă ordinea fenomenelor este
lreversibilă, dacă trecerea dela un moment la altul are un sens,
ȘI reprezintă o plerdere, o consumare, ge înțelege că flece mo-
ment este ceva nou şi se deosebeşte de antemergător, deşi nu
——_——

1 De la Contingenee des Lois de la Nature, 1874, p. 18.

94 VIAŢA ROMINEASCĂ

este, în sensul fizic, un progres, fiindcă nu este nici o creaţie,
nic! o adăugire. Atita ajunge unor filozofi ca să constate că ten-
dinţa cauzală satisface nevoia rațiunii de a se apropia de rea-
litate de îndată ce renunţă de a privi în chip excluziv raportu-
rile de Identitate pentru care era clădită, Bazele filozofiei lul
„Emile M:yerson se găsesc în credința la această oscilare a ra-
Von! ştiinţifice dela realitate la identitate; 1 forţind valoarea u-
nej atare constatări şi exagerind, în bună parte, importanţa u-
nel înfățişări a procesului raţional pănă a tinde să facă din pos-
tulatul cauzal o lege supremă ce așează evenimentele naturii în
legătari rigide de Identitate, Meyerson va merge pănă a scrie:
„Să presupunem pentru un moment că ştiinţa ar putea să facă
realmente ca postulatul cauzal să triumfe: antecedentul și con-
secventu!', cauza şi efectul se confundă şi devin indiscernabile,
simultane, Şi timpul, el însuşi, al cărui curs nu mal implică
sch mbare, este indiscernabil, inimaginabil, inexistent. Ajungem
la confuzia trecutului, a prezentului şi a viitorului, la un univers
pe vaci imaabil,.. ŞI, bine inţeles, simultan sau mai degrabă an-
terlor, caaza a pierit fără urină. Căci de îndată cese confundă
ca obiectul, de iadată ce este identitate între antecedent şi se-
cuent, nu mal este cauză“,2
Logicianul nu poate insă să nu vadă lucrurile altfel: In faţa
logicei, conţinutal giudirii pe de o parte este mal puţin impor-
tant decit mecanismul ei, și evenimentele incătuşate joacă un rol
mai mic d:cit îacătuşarea însăşi. ȘI așa stind lucrurile, ne vine
greu să iajelegem că logica ar putea să considere raporturile
cauzale ca raporturi de ideatităţi, dat fiindcă identitatea ar sta
aici, cel mult, în subztauţa gîndirii, şi ar fi sabstanţială, lar nu
formală. Oricare ar fi, prin urmare, temerea noastră dea cădea
In excesul logisticlenilor, vom prefera să opunem cauza şi efec-
tul, fiindcă în afară de problema atit de dificilă dar atit de
străină logicei, a chipului în care evenimentul-cauză se comportă
faţă de evenimental-etect, există certitadinea că efectul şi cauza
se opun ca un condijional fats de condiţie. Coasiderind lucru-
rile din acest punct de vedere, ne vom putea sustrage conse-
cințelor fatale ale filozofiei lui E. Meyerson; mal malt, raţiunea
omenească fiind una, şi logica avind dreptul excluziv să-i sta-
dieze modalităţile, concluziile logicei în ce priveşte raţiunea vor
avea căderea să reacționeze asupra tuturor concepțiilor şi teori-
ilor filozofiei pure. Szopul rațiunii poate fl—va spune logica—
acea totalitate, acea unitate determinată de Höffding, scopul ra-
Gun! poate H de a introduce realul în calupul identităţii, şi lo-
- gica, Ind o ramură a filozofiei, nu poate renunţa de a examina
aceste considerații pe care filozofla pară i le impane. Ca atare,
deci, logica se zbate în dificaltăţile și contrazicerile semnalate de
Meyerson : cauza şi efectul, privite de ea ca evenimente în le-

1 CI. Identité ot Râalitd, 1942 şi La Dâduclion relalluiste, 4923.
2 Identile et Réalité, p. 230,

CAUZALITATE ŞI PINALITATE ÎN LOGICA 93

gitură, vor apărea pe planul identităţii cerut de rațiunea stet.
fică, pe acel teren plat în care trecerea nu este nici sulre, nici
coborire. Dar, dacă logica nu st poate izola de filozofia pară,
nici filozofia pură nu se poate izola de logică. ȘI atunci, dapă
ce logica va fi pătruns în domeniul filozofici pentra a examina
scopul raţiunii, îllozofia va pătrunde pe terenul logicei, al cărei
obiect propriu este studiul mecanismului, modalității raţiunii.
kd

Mecanismul este desigur subordonat sco ŞI raţiunea
apare Că un instrament a cărul structură este apropiată Gen
pe care o indeplineşte. Dar să nu ne iluzionăm asupra acestui
punct ` dacă materialul brut ce este introdus intr'o maşină spre
a fi transtormaț, constitue o parte din datele problemei pe care
maşina o rezolvă, ceiace interesează in chip cu totul capital este
na lacrul din care se fabrică, ci lucrul fabricat; nu argila, ci că-
tămida ; na sirma de oțel ce intră în uzină, ci ăcele cu virful şi
cu urechile lor, ce les din uzină. Maşina, instrumentul de trans-
formare, trebue construit ln aşa fel ca să poată utiliza materia
brută ce-l este procurată ; dar trebue construit, mai ales, în ve-
‘derea produsului pe care îl obținem. Ceiace este important—re=
venim asupra idei! noastre—nu este de a utiliza oţelul ce se gă-
seşte pe plajă: cl de a fabrica ace, sau boldari, sau peniţe.
Celace vrem este materialul fabricat şi nici materialul brut care
se găseşte inainte de volnța noastră, nici transformarea materi-
alului brut, cheltuială de energie de care ne-am dispensa dacă
obiectul pe care il confecțlonăm s'ar găsi de-agata În natură,
Ochiul, considerat ca instrument de cunoaştere, este el-insuşi în
situația oricărel maşini: funcţia organului optic este să ne dee
sensaţii vizuale, transformind excitările ce-l lovesc. ŞI cînd tre-

cem la cugetarea omenească, lucrul nu devine mai puțin limpede: -

rațiunea poate fi comparată şi ea cu o maşină industrială a că-

ral material brat ar fi lumea in sine, şi a cărul produs ar fi lu-

mea canoscută, Insistim asupra a:estui aspect
de o prejudecată profun dhiară dăcinată a Gegen eet
Pa care îndatorirea Idea a raţiunii este de a reda o imagine
md E erg een cunoştinţa vrea să pătrundă
menu
pesta na atinge inati D şi este infirmă în măsura în
14, Să examinăm mal în deaproape fanctia i
rațional, S:opal raţiuni! este citaoapterea. wii gege
ceasta, noi insistăm asupra cuvintului: cunoaştere, mai mult de-
el See caviatului: lume, Canoașterea, în adevăr, poate fi un
- E ar poate fi și un prodas, un rezalial. ȘI dacă, în rapor-
ră seng: cunoaşterea ar trebui să fie considerată ca aci,
M o ge că în expresia: „scopul rațlunli este cunoaşterea
mi, termenul „cunoaştere“ ar jica rolul pe care îl are, de
termenul „contesțiane“, în expresia „rolul cuptorului de

96 VIAŢA ROMÎNEASCA
a EE 29

cărămidar este confecţia cărămizi“, Cunoaşterea ar apărea
ca operaţia simetrică confecţiei, precum lumea s'ar arăta un
produs corespunzător produsului cărămidă, O atare asemuire
arată cit este de absurdă prejudecata care ne invită să căutăm
în noi o lume deformată, o lume produsă de actul curoaşterii, o
imitație, un viz-a-vis al realității exterioare, o lume de objecte-
Imagine corespunzătoare unel lumi de oblecte-realităţi. Lumea
nu poate fi un produs al cunoașterii, fiindcă cunoştinţa este un
produs al lumii. Şi între lame şi cunoaşterea el, apare acel
profund abis Ce desparte un eveniment material de un eveniment
psihic. Putem, desigur, să acceplăm principiul că între ordinea
raţională şi ordinea naturală: există o relaţie: dar asta nu în-
samoă să putem conchide de aici că un veritabil univers al fe-
nomenelor se ridică în fața universului numenelor. Orice ar
crede Schopenhauer, kantismul na conchide in acest sens. In a-
devăr, dacă el ar face-o, ar trebul să presupunem că în filozo-
fia kantiană, raportul dela numea la fenomen este privit subt
categoria cauzalităţi!, sau, cu alte cuvinte, că numenul apare ca
o cauză al cărui efect este fenomenul, Nimic nu autorizează o
asemene părere: categoria cauzalităţii este interioară fenomena-
Htăţii, şi nu putem spune, fără absurdiiate, că filozofia kantiană
admite un raport de cauzalitate între fenomen şi pomen, vn ra-
port de cauzalitate exterior fenomenului său-— ca să întrebuințăm
expresia lui Kant—exterior lumii fenomenale. Nu are sens să

spunem că raportul cauzal, precam şi intulțiile pure de timp şi

spaţiu trec dincolo de marginile fenomenului, de oarece calego-

riile (printre care şi cauzalitátea}, tot atit cit şi intuiţiile pure

sint tocmai formele apriorice în care se orindnesc datele cu-

noaşterii, şi nu are sens, prin urmare, să proclamăm că lumea

numenală este cauza lumii fenomenale. Totuşi noi, pretinzind

să simpliticăm doctrina kantiană pentru nevolle noastre actuale

fără a o depăşi insă, vom fi conduşi să suprimăm opoziția chiar

între lumea numenată şi lumea fenomenală, deosebind nu două

lumi, cl o lume şi o cunoaștere a lumii.

Precauţia utilă unel atare deosebiri am luat-o întroducind
termenii comparativi de mai sus pe care îi putem uiiliza o ul-
timă oară. Raportul între cunoaştere şi lume ne apare—dopă
com am văzut—cam ca raportul între cărămidă şi arglia din
care cărămida este făcută, sau ca raportul între ac şi sirma de
oțel din care sint făcute acele; in relaţia noastră, lumea este
cam ca materia brută şi canoașterea un produs. Ceiace putem
noi utiliza În compunerea judecăților este acest produs, nn şir
de elemente psihice, iar nu universul numenal care este cu de-
săvirşire extra-psihic, şi, ca atare, nu se poate potrivi construc-
ție! noastre interne, Ajunşi alci fenomenul nu mai este o Imi-
taţie a numenului, ba chiar devine incomparabil namenului: cu-
noştința nu imită natura, 1

1 Ipoteza noasiră pe care am apara!.o in mal mulle rînduri (ef,
în special Essai sur lo Pensée, lar, în Revue Philosophique, 1925, ar-

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICĂ 97

bine înţeles că, în cele ce urmează, noi rezervăm că
tot ce se referă la realitatea e ent e e Zeiëegrcien

rtă exclusiv asupra construcţiei noastre rne precum
sapra naturii judecăților de cauzalitate privite ca bază a rațiu
ştiinţifice în general, şi a raționamentulul inductiv în special, /
vedere, se cuvine, în primul loc, să ,

Din acest punct de
se poate spune că raporturile cauzale sînt

căntăm în ce privinţă

Considera elimi e care precedă ne dau un curaj,
deosebit, Ge în poziţia ceă mia! privilegiată: ele ne in-
chid, în adevăr, cu desăvirşire intran sistem bine ordonat, a că-
rul folos primordial este de a fi clasic şi, ca atare ogor de ac-
ceptat, şi al cărui profit secund este de a ne scoate din obsesia
în care ne-ar fi azviriit consideraţia că în lumea absolută legă-
turile de identitate nu pot avea nici op sens, fiindcă nu potex-
plica evoluția în timp, adică istoria universolui. Rămine deci

legături de identități. Să alegem, pentru a ne sprijini argumen-
tația, un exemplu tip de relație cauzală y să discutăm acest
p

exemplu: cînd prezint flacării unel läm

Bunsen o masă de

fosfor solid, constat că fosforul, ajuns lao temperatură oarecare,

ticolul inlitulat Sur Je Nature des Imoges) şi cere se referă la nalura
imaginilor ne orală, din al! punc! de vedere, în ce rapori se allă
obiectul: imagine şi obieciul-realitate, şi ne dă, în această privinţă, un

des

spa aproape nessieplal, Imaginea,
„ce din leza noasiră, se allă mal

molui decit de excitările ce ne parrin

cu reaciianea nonsiră întreagă,

eu 2guduirea pe care

fugă a circullului nerros şi
lemperatura ambinnlă se coboară,
sliință nu apare deci! odată cu tre
cile ori se lveşie tremur
orul aduce cu e! iluzia e
rile termice, se pelrece cu

tegoriile de reacțluni
ginilor inleleclunale

moliilor (Theory of Emollan,
se aşează În succesiune
relație cu aceasia. „Văd
urs - mi-e frică- tremur,”

așa precum ni s'a părul că se

aproape de răspunsul organis-

molară, ca este În legătură

embrionară sau numai proeciată şi nu

ne-o dă universul; ca ereşie pe ramura ceniri-

nu pe rămura ceniripetă. Cind, de pildă,
frigul pe care-I resimțim în con-
murnlal, Dovada ele că ori de
alul, cum se înlimplă în cazul unei emoții, fi-
á resimiim frigul, Ceiace se petrece cu simin-
ioale simțurile, în raport, bineînțeles; cu cas

proprii fiecărui simi. — Teoria noasiră asupra ima-
poale fi apropiată cu teoria lui Jamea asupra e-

1890) ; emoția conştienlă, peniru James,
a lemporală după reacjiunea corpului şi În
un urs lremur- mi-e frică" și nu „Văd un
Nol zicem înir'o ordine de idei analoagă :

„Temperalura scade lremur - simi irigul" și nu „Temperatura scade

sim! frigul - iremur.

Rezultă din felul nostru de a considera lucrurile că imagina se
line fonrle departe de excitarea nervoasă, pulem spune, pe povirni-
sul opus, Ea intovărășeşie descărcarea netvoasă de renciiune, şi dacă
samănă ceva, somănă cu actasiă descarcare, lar nu cu excitările,
sau, mal ales, cu universul fizic. ŞI încă asemănarea pe cere o desco-
perim nu este de prezumal, ea însăşi, decit în măsura in care un fapt
psihic. edică imagina, se poale asemul en o descarcare nervoasă, a-

că cu un fapt lizio'ogic sau material,
nu apare decit in momentul în care ciocănrlul Jore sie coarda : el n'are

nimic comun ca proprietățile

Toi aşa, înir'un plan, suneiul

degetului ce loreşte clapa, nici cu pro-

prietălile chapel, nici cu proprietājile ciocănelului, der are ceva din
parte din răspunsul planulal la

Proprietățile corzii.
solicitarea unei forje

Sunelul esie o
ce vine dinalsr

98 VIAŢA ROMINEASCA

—————————————— N

se topeşte. Ze, atunci, că fosforul solid s'a transtormat,. prin
fuziune, în fosfor lichid. Dar, dacă lau sama la forma expresiei
mele, constat cu uşarință că ca nu formalează un raport cau-
zal. În adevăr, dacă vreau să exprim, în cazal de faţă, o legă-
tură de cauzalitate, trebue să spun că, in relația mea, căldura
cheituilă de becul Bansen este cauza fenomenului de topire a
fosforului, şi că fuziunea fosforului. este efectul, Considerind a-
cum ambele relaţii, constat că prima este o relaţie de identitate,
In adevăr: fosforul din momentul iniţial (în stare solidă), şi fos-
forul din momentul final (în stare lichidă) sint unul şi acelaşi!
lucru, o acelaşi cantitate de fosfor care a trecut dela starea so-
lidă la starea lichidă: dar este vizibil că celace joacă, in reali-
tate, în acest raport este priatiplul subtanţel, principio, după
cam se știe, cu totul exterior cauzalităţii. Același corp, subt o-
chii noştri, ia aspecte deosebite. Dacă, prin urmare, ştiinţa este
intotdeauna silită să conchidiă la identitate, faptul se datoreşte
acastul princip'u de sabstanţă, care-i comandă, care prezidează
tuturor cunoştinţelor noastre. Asta nu însamnă iasă că raportul
cauzal este determinat d: raportul de identitate, saa—mai ales
—că unul şi altul se contundă. O judecată de substanţialitate își
are, deci, principalul ei caracter în faptul că enunţă o identitate
a unui lucru subt formele deosebite pe care le îmbracă. Propo-
ua moastră, în prima el formă, este de acest tip.

Relaţia noastră, sabt ultima formă, se prezintă cu totul în
alte condiţii. Ea nu este o relaţie d: identitate, Rațiunea acestei
d:os:biri se de;cogzră lesne. 13 adevăr, in paragraful precedent
an manifestat păreraa că un raport de identitate se sabordo-
nează principiului sabstanțel, constatind că un același Corp se
prezintă sabt aspecte mereu nouă, fără de a inceta să fie unul
și acelaşi corp. ȘI se poate spune că un raport de identitate
poartă acest nume pentrucă exprimă identitatea unul obiect în
cluda transtormărilor al căro: teatru este acel obiect. Nu tot a
se întîmplă cu raportul subt forma cauzală: căci nu trebue să
plerdem din vedere că o propoziție cauzal! se referă nu la 0-
biecte, cl la evenimente.i Ei au poate constata identități între
lucruri, fiindcă—ln primul Ibc—nu se ocupă de lucrari: ca nu
are ca scop de a nota identitatea mereu postulată a unui obiect
ce suportă transformări, cl tocmal de a nota transformările ele-
inşile. Plecind de alei, trebue să fecunoaştem că o relaţie cau-
zală se referă la o acţiune, la un act, și nu la cele două stări
ale unul acelulașt lucru. Aşa fiind, dacă relația cauzală nu con-
trazice principlul identități, ca se formează totuşi cu totul deo-
parte de acest principiu, în afară de orice preocupare relativă
la unitatea substanței. Opina acelor logicleni după care princi-

i Formala esie aproape renrodusă din Wandi, L ik
Ed. 2-a: Die Verinderung isi also Bedingung dea réel? Wen?
bezieh! sich nicht auf Dinge, sondern au! Erelgniase," 8

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICĂ 99

iul cauzalităţii şi principiul substanțialității fac „double-emplai*
Zu se pare, ip cu desăvirşire eronată: ambele principii cola-
borează în logica inductivă, ambele prezidează la ordonarea no-
țiunilor dar fără a se confunda,

Atit timp cit toate părţile care cuprind lumea rămia ne-
schimbate, sau prezintă mereu acelaşi trecere neschimbată (chiar
în aparenţă), atit timp cit riurile curg cu mereu acelaşi iuţeală
între dealuri nemişcate, atit timp cit oameall muncesc ln Gheä
şi in pace ogoarele, nimeni na pronunță şi nu caută raporturi
cauzale : numa! o revoluţie sau un războlu cer o explicare pe
bază de cauzalitate, numai nărulrea unul deal pune omenirii o
intrebare la care ea caută să răspundă, ȘI, luind lucrurile mai
în larg, „perseverarea“ unel substanțe intr'o formă veşnic iden-
tică nu dă loc la stabilirea unul raport cauzal care ar trebui să
n'albă aici nici un conţinat. Aşa dar, este necesar ca o substanţă
să suporte o modificare pentru ca nexal cauzal să poată fi con-
Saal ȘI, ca să intrăm deindată în punctul de vedere pe care
vrem să-l exprimăm, trebue să spunem că relaţia cauzală, la
drept vorbind, ananţă modificarea unei substanţe prin altă sub-
stat, În adevăr, un obiect nu se modifică, nu se transformă
decit atunci cind an alt obiect acționează asupra primului : fos-
forul brut se topește la flacăra unei lămpi Bunsen: suprimaţi
lampa, îndepărtați corpul ce liberează căldură şi fosforul rămîne
sau redevine solid, Evenimentul pe care jidecata cauzală 1 no-
tează este, prin urmare, o acțiune a unul corp asupra altul corp.
“Sintem departe alci de judecata chemată a constata o identitate
de substanță: celace leagă relaţia noastră nu sint două forme a
unel acelaşi substanţe, cl două substanțe deosebite, ceiace ca-
racterizează, ca alle cavinte, tendința cauzală a spiritului şiiin=
tific este dorința de a arata că acţiunea unel substanţe— acţiune
numită cauză—orodace o modificarea alte! substanțe-moditicare
nimită efect,—Se zice, ca atare, că parte din căldura liberată
d: lampă este cauza a cărul efect este topirea fosforului. Dacă
dac! felul acțiunii participă la natura substantiae causantis, fe-
lu] modificării participă la natura substantiae causatae : flacăra
jimpli Bansen, în adavăr, topește fosforul, dar provoacă com-
bastlun=a (d nu topirea) unei bucăţi de lemn. Acest din urmă
aspect al problemei ne dace, prin armare, la concluzia firească
după care un raport cauzal ne împinge ca atit mai puțin la e-
nanțarea identităţii unei snbstanțe saq a vre-unei calităţi a unel
subitanțe ca cit cleştele cauzal cuprinde două substanţe—una
mhi'ticatoare şi alta moditicată—ca cit cel dol termeni al rela-

1 Ohleclele ce s'au nemişcale ne pămin! nu încetează, lucrul
esie prea evideni, de a F aclionale de atracția pămialulu!, care este
incă o cauză ce aduce echilibrul inluror aceslor obiecte, Totusi, dacă
loaie obieciele ar sia veşnic nemişcate inir'un ech!libru etern, este
indolos că legea graviiăței ar DD fosi vre-odală descoperită, Cide-
rea unul măr face că airacția derine sensibilă și duce singură, la les~
en lui Newioa.

100 VIAŢA ROMINEASCĂ

tiei noastre se referă unul la o substanță (la o acţiure a sub-
stanței A) şi celalalt la altă substanţă (la o pasione a stbstan-
tel B). Nexul cauzal îl exprimăm, prin exemple, zicind că a-
tracția pămiatului este cauza căderii unei pietre, şi că lovirea
cu un cuţit este cauza scurgerii singelui doten organism vir.
Acum, dacă luăm atenție la concluzia noastră, constatăm că,
deşi obținută pe altă cale, ea se potriveşte curezultatele reflexii-
lor mai multor logicieni cem ar fi de pildă Sigwart1 care recu-
moaşte că propoziţia lui Mayer: „causa aequat effectum” nu
poate fi interpretată, în nici un caz, ca exprimarea unvi raport
de identitate, miscarea şi căldura nefiind întru nimic identice ci
numai comparabile pe baza acţiunii lor,

Trebue să reținem această afirmaţie a lui Sigwart cu atit
mal molt cu cit logiclanul german conchide plecind—contrar
nouă—dela o cauzalitate substanțială, adică dela o cauzalitate
ce pune în joc natura insăşi a substanţelor, dela o cauzalitate ce
n'ar nota evenimente ca atare, ci s'ar referi la lucruri. 2 in ce
ne priveşte, am sprijinit teza, după care judecata caczală nu se
Inchide în Identitatea substanţelor, pe argumentul principal că
raportul cauzal—precum am văzut—nu enunță transformările u-
pel substanțe contemplate in întreaga exclusivitate a el, ci a-
rată modalitatea transformărilor privite in ele-inşile ca acţiuni!
sau ca pasiuni. Trebue insă să complectăm această afirmare a
noastră, recunoscind că am avut precauţia în cele ce precedă
să facem o parte consideraţiilor asupra naturii substanţelor şi,
prin aceasta, ne-am apropiat considerabil de cauzalitatea sub-
stanțială. Ajunşi la acest punct toiuși, nu am putut să nu ob-
servăm că alcătuirea unul nex cauzal presupune doi termeni ce
se referă flecare la o substanță deosebită, celace insamnă că
chestiunea privită chiar din acest punct de vedere ne lasă să in-
trevedem faptul capital pentru nol că, intran raport cauzal,
cauza şi efectul nu pot fi privite în nici un caz ca expresiile a
două forme îmbrăcate de una și același substanță. Intrunind a-
cum ambele poziţii, rămine să spunem În concluzie că raporiui
cauzal nu este un raport de identitate de substanță, fiindcă după
concepția cauzalităţii actuale, el nici nu are ca obiect una sau

mal multe substanțe, cl acte determinante şi modificări determi- -

nate (cauz/s=căldură, efec =—fuziune), lar, dacă, conform con-
cepţiel cauzalităţii substantiale, privim substanțele ca ascunse
sobt aceste acţiuni şi modificări, dacă le luăm ca indisolubil le-

1 Lopik, i, p- 179, Ed. 4-a,

2 „Aber daraus ioo nicht, dass nun der Cansalbegriii sich nicht
dul Dinge, sondern avf Ereignisse beziehe. Denn Ereignisse oder Vor-
gănge sind doch Veränderungen an Dingen; das Begriii der Verën-
derung lässt sich ohne den des Dinges oder des Cegeaslands über-
haupt nicht denken; wenn eln „Ereignis” oder ein »„Oeschehen" Urs-
che sein soll, so Isi es doch sicher die Beweguna oder Veränderung
eines Dings..,* (Sigwar!, Logik, Anmerkung zu & 75, Ed. dai - Vezi şi
Prelaja lui Heinrich Maler la ediție 3-a e Logicei lal Sigwart).

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICĂ 101

gate de intimplările a căror teatru sint, de intimplările ce sint
calităţi ale lor, constatăm că raportul caozal întrunește, prin cel
doi termeni al săi, calităţi a două substanțe deosebite. ln nici o
ipoteză, deci, cauzalitatea nu identifică un lucru, o substanţă
subt două aspecte din două momente ale istoriei acestul lucru.

Mal există însă un aspect al problemei In virtutea căruia
me putem întreba dacă Identitatea nu joacă un rol in legătura
cauzală. Lăsăm deoparte, fireşte, chestia de a şti dacă nu cumva
raportal cauzal sprijinit pe postulatul identității lumii, nu in-
clade ceva din această identitate a lumii. Ar fi, aici, să confun-
dăm două lucruri: identitatea conţinuturilor raportarilor cauzale
şi Identitatea celor două termene legate de raporturile cauzale,
Prima identitate există de netăgădait prin însăşi credința în
determinismul universal, credință ce constitue baza indacției ba-
coniene şi care se exprimă zicind că „aceleaşi cauze au aceleași
efecte”; dar, trebue go remarcăm imediat, această Identitate,
sinonim cu repeţirea necesară în sinul universului, nu este de ge-
nul identităţii puse în discuţie în studiul nostru. Căci celace vrem
să demonstrăm este că, în nici un chip, cauza nu este identică
cu efectul într'un raport cauzal, lar nici de cum că, odată un
raport cauzal enunțat, acesta nu se potriveşte tutoror cazurilor
identice : o repetăm, această potrivire, această uniformitate din
urmă este condiția însăşi a cauzalităţii stabilite pe inducție, şi
ea na poate fi pusă în dubiu, Să nu confundăm deci problema
pe care am discutat-o mai sus și pe care credem că am rezol-
vit-o în sensul că ni s'a părut că o cauză şi un efect nu sint
dol termeni ce se leagă în identitatea nnel substanțe, co proble-
ma zisă a anitormităjii naturii pe care o lăsăm ca totul înafară
şi cate presupune că la cauze identice stat efecte identice sau,
celace este acelaşi lucru, că un același raport cauzal se mani-
festă mereu în chip identic, adică în chip necesar. Una este a
spune, în adevăr, că atracţia pămintalui, este sau nu este privită
întrun raport de identitate cu efectul sdu, căderea corpurilor,
şi alta este a spune că această atracție acționează sau nu în
chip identic asupra tuturor corpurilor, comunicindu-le o mişcare
de același direcţie și de acelaşi accelerație. In primul caz, iden-
titatea ar fi interioară judecății cauzale şi ar constitui, ca să zi-
cem așa, mental care asigură legătura termenilor, în al doilea
caz Identitatea ar fi exterioară şi mar prezida la construcția
vre-unul raport cauzal, ci la construcția lumii pe temelul cauza-
HU mereu verificate., Na vrem să spunem desigur, —și cu asta
ne luăm toate precauţiile—că un răport cauzal se poate stabili
in afara oricărel preocupări asupra identități lumii. Nu este de
ajuns ca un fenomen să albă loc o singură dată ìn legătură cu
alt fenomen pentro ca să construim un raport cauzal între am-
bele fenomene ; ne trebue, chlar dacă reportul nostru se bizae
pe un singur caz observat, certitadinea că repeţirea „à liden-

]

102 VIAȚA ROMĪNEASCÀ

tique” a primulul fenomen va trage dopă sine repețirea „à Pi-
dent one" a celui de al doilea. Ştiinţă nu se poate face decit cu
acest pref, şi raportul cauzal, unealtă a ştiinţei, este condiţionat
de această certitudine. Am putea chiar me'ge pănă a spure că
celace diferenţiază o legătură caozală de o legătură fortaită este
faptul că primul este privit ca necesar şi universal şi este reji-
nut ca atare, astfel ca o observaţie a unui eveciment natural
este punctul de plecare ce duce la stabilirea orni report cauzal
dopă cum acea cbservare este judecata necesară sau nu, după
cum se intovărăşeşte de părerea că aceleaşi evenimente, în cir-
cumstanțe identice se vor produce sau nu din nou Totoşi,
dacă totul se leagă în logică, asta nu insamnă că totul se con-
fundă : şi caczalitatea este, ce] puţin în două feluri, legată de
Identitatea substanței: într'un fel pe care l-am văzut mal sus
cind am spus? că principiul cauzalităţii şi principiul substanţia-
lităţii odihnesc unul pe altul, şi inir'on al doilea fel pe care l-am
văzut chiar acum. Celace noi punem în dubiu esie deci pumai
faptul unei interpenetrări intime inaccesibile analizei a postula-
tului identităţii lumii, a principiului identităţii substanței şi a cau-
zalităţii,
Această lungă paranteză fiind închisă, revenim la problema
ce ne preocupă în această secţie a studiului nostru, acea de a
şti dacă nu cumva: termenii cauzalităţii constitue o altă legăteră
de identitate încă nemenţionată, dacă—ca alte cavinte—nu cumva
o judecată cauzală este celace numim în logică o judecată de i-
dentitate. O rapidă investigaţie ne va lămuri pe deplin, credem,
| asupra acestui lucru. In adevăr, judecăţile zise de identitate sint
bine cunoscute, bine definite în natura şi în forma lor, şi tot ce
nu participă la această natură și la această formă nu poate fi
o judecată de identitate. O atare judecată este de tipul: acesta
este tot una cu acela. Cind zic: acest om este Ahiles zic, in
realitate, că omul pe care H văd în fața ochilor şi omul numit
Ahiles sînt unul şi acelaşi om. |mţelegem, prin aceasta, cit de
mic este cimpul acestor judecăţi de identitate care, din punct
de vedere psihologic, echivalează cu o tei pie Desigur re-
venind pe tărimul logic, nu trebue să exaperăm stricteța unei
asemenea identiticări: ne pare, din acest punct de vedere, indu-
bitabil, că o judecată, ori care ar fi ea, nu se poate forma decit
prin aşezarea impreună a doi termeni discernabiil. Aşa fiind,

LD |. Peirovici, în cursul său de Logică, insistă cu drepiale asu-
pra faplului că repelirea experiențelor nu este un elemenat constitutis
si raporlarilor cauzale. Una rapor! cauzat se întemelază pe o sinrură
experienlă ; celace lormează rădăcina în lumea reală a unul raporl
repula! cauzal esile locmai credința că rebețirea circumslanjelor ar
crela același eveniment şi, prin „ricochel“, credinja că repejirea ex-
periealei esle inulilā. Alicur, dacă raporiul cauzal nu s'ar crela de

a prima experiență, de ce s'ar crea el ja a doua sau la a irela sam `
la a x-a faţă de intinitatea cazurilor în viitor? Ce aduce nou expe-

riența No. x?
2 P. ó.

CAUZALITATE ŞI PINALITATE ÎN LOGICA 103

dacă ne gindim bine, judecata: A este A nu se poale constitui
decit fiindcă subt această jadecată, în realitate eliptică în forma
zi, se ascunde judecata complectă: A cu No. | este A cu No. 2,
Saccesul unei judecăţi de identitate este tocmai condiţionat prin
faptul că, în închegarea unei operaţii mintale de un tip aparte,
facem indiscernabili dol termeni ce cu un moment inainte erau
discernabiii. Exemplul precedent era particular de elocvent, în a-
cest sens; zicind: acest om este Ahiles, nu fac decit să enunţ
părerea că omul pe care it am astăzi în fața mea este același
pe care l-am văzut eri şi care mil s'a spus că îl cheamă Ahiles.
Termenii mei se opun, prin urmate, printr'on atribut temporal:
omul de azi este acelaşi ca omul de eri. Ori, dela Leibnitz în-
coace cel puţin, logicienii sint de acord în părerea după care
este de ajuns ca donă subiecte să aibă un singur atribut denge
bit pentru ca să fie discernabile. Aşa,—am putea spune,— iată
două bile albe de biliard așezate pe masa verde avind exact a-
celaşi culoare, exact aceiaşi formă sferică şi exact acelaşi mări-
me : ele sint discernabile, fiindcă tocmai am proclamat că sint
două. Dar, trebue să fim foarte atenți înainte de a emite păre-
rea că ele nu diferă prin. nici on atribut. In adevăr, ele sint i-
dentice ca formă, mărime şi culoare : insă trebue să remarcăm
că ele nu ocupă acelaşi loc în spațiu şi că acesta este elemen-
tal care ne face să le deosebim ; în termenii logicei atributive
s'ar putea deci spune că cele dorë bile de biliard au op atribut
necomun constituit prin faptul că coordonatele bilelor la limitele
mesel de biliard nu sint aceleași Dacă sceastă din urmă deose-
bire ar cădea, vedem în chip mintal, din vina de a nu le mał
D lăsat nici un atribut necomun, cum cele două bile s'ar apro-
pia deodată, s'ar pătrunde și ar deveni indiscernabile, dar n'ar
mai H decit una şi același bilă. Două subiecte deci, ca să poată
fi considerate ca atare, trebue să difere prin ceva, şi numa! fi-
indcă sint două pot să constitue termenii une! judecăţi. Am a-
vat, prin urmare, perfectă dreptate cind am spos, ceva mal Sus,
că judecata referitoare la Ahiles nu este posibilă decit în mä-
sura in care distinge omul de ert şi omul de azi. ŞI termenii `
une! judecăţi de identitate au această calitate, paradoxală în a-
parență, de a nu fi identici,

Dar na putem impinge lacrorile mai departe pe această
cale : cheia unel judecăți de identitate, miracolul pe care mintea
omenească il săvirşește cind o formează, este constituit prin fap-
tul că cele două noțiuni închise în termenii săi se suprapun con=
fandindu-se ca dovă triunghiuri egale sau ca cele donă bile de
biliard de mai sus. Trecerea pe care o asigură o judecată de
identitate este dela neidentici discernabili la identici Indiscerna-
bili, Dacă, prin urmare, operația găsește, inalntea pasulvi pe care
H asigară, doi termeni distincți, sfizital şi scopul el este absorb-
țiunea celor donă concepte unul prin celalalt. Spiritul care săvir-

104 VIAŢA ROMINEASCA

geşte operația sabințelege că vrea să omită atributul necomun in
avoarea celor comune, el priveşte acest atribut ca neglijabil şi
il iadepărtează. Omul de eri numit Abiles şi omul de azi devin,
numai cu acest preţ, un acelaşi om. De altfel, caracteristica, pe
care o semnalăm în treacăt, nu este particulară exemplalui nostru:
atributul ce cade în judecata de identitate, a cărui mecanică ni
s'a părut că se bizue pe o recunoaştere, este mai intotdeauna un
atribut temporal, (A este aceleaşi A pe care l-am cunoscat în
momentul cutare) sau spaţial (A este acelaşi A pe care l-am
văzut in punctul catare), sau mixt spaţialo-temporal (A este
acelaşi A din panctal cutare şi momentul cutare). La drept vor-
bind, identificarea nu se tace topind cel doi termeni Întz'unul, ci
redacând pe cel dintăiu la cel de al doilea, cu gindulcă reducem
necanoscutul, lucrul perceput sau conceput în momentul prezent,
la cunoscatul fract al investigaţiilor trecute, omul văzut acum, la
omul cunoscut întotdeauna subt numele de Ahiles. Celace revine
a spune că identificarea, pe lingă caracterele de mai sus, mal are
pe acele de a redace particularul la universal, legind un singur
moment prezent de momente trecuie multiple. Se înţelege uşor,
aşa fiind, că o judecată de identitate oarecare se poate recons-
titui la infinit, fiecare recunoaştere sporind termenul al doilea in
care primul termen vine să se rezorbe.. Astfel, omul îinifinit in
ziaa 5-a a lanet lui Hecatombeoneste identificat cu omul numit
Ahiles intilnit în cursul luni! lui Pyanepsion: unul şi altul sînt tot
Ahiles. Dar [omul întilnit în ziua 12-a a lul Hecatombeon] este
iarăși (acelaşi Ahiles, pe care l-am mai văzut acum în două rin-
dari, în cursul lui Pyanepsion şi la 5 a lol Hecatombeon). Am
aşezat alci latre eirlige | ] termenul întălu, și între paranteze ( )
termenul al doilea: constatăm că termenul al doilea se găseşte
sporit faţă de cel din jadecata precedentă. In fine [omui intilnit
în doa a 29-a a lal Hecatombeon] este (acelaşi Ahiles pe care
l-am mai văzut acum Io trel riaduri, în cursul lui Pyanepslon...
etc. Jr termenul al doilea se găseşte şi mai sporit de această
dată. Am putea să mergem aşa la infinit, orl decite ori intilnim
pe omul numit Ahiles, şi să zicem, de pildă, că omol intilnit în
anul al 3 lea a celei de a IV-a Olimpiade este acelaşi Ahiles pe
care l-am mai recunoscut în nenumărate rînduri în anil trecuţi.
lată caracterele predominante ale unei judecăţi de identitate.
X Trebue să recunoaștem acum că nimic nu samănă mal puţin ca
o atare judecată decit o judecată cauzală. Celace ni s'a părut
esenţial la jadecata de identitate precedeniă era fenomenul con-
topirii a două noțiuni discernabile Intro singură noţiune prin
intrarea noţiunii făcînd obiectul primului termen in noţiunea mal
generală făcînd obiectul celui de al doilea termen. În această pri-
vință, propoziţia: a este acelaşi lucru ca A, insamnă: a dispare
in A. Spirital ia contact cu a şi cu A, şi nu mai reţine, la sfişitul
operaţiei, decit pe A care inglobează acum şi pe a. Acelaşi ope-
raţie are ea loc cu prilejul unui judecăţi cauzale ? In ce chip se

CAUZALITATE ŞI PINALITATE ÎN LOGICĂ 105

imperechează alci acel doi termeni ? Dacă sint distincţi la Ince-
putul operaţiei, ei nu se confundă la stirşitul el. Cauza obiect al
primalui termen este ca desăvirşire lreductibilă termenului al doilea.
"Privind-o dintr'un anumit punct de vedere, am spus mal sus t
că prima este o calitate a unei substanțe, şi cealaltă o calitate
a altel substanțe. A le împreuna, ar lasemna oarecum a aduna
merele ca fluturii. Dar nu considerăm numai substanțele, ci ra-
portal cauză-etect; vom vedea lucrurile şi mal limpede. Să diso-
ciem, Ìn adevăr, o judecată cauzală. Fie judecata următoare: `
căldara solară dilată fierul. Căldura alci este o acţiune a sub-
stanje! numită soare, acțiune a cărei efect este dilataţia unei
substanțe numită fier. Ce departe sintem de astădată de forma
expresle|: acesta este Ahiles. Termenul intălu, iatr'o judecată can-
zală se balansează cu termenul al doilea fără a seputea reduce,
ŞI jadecata întreagă enonță că on lucru este autorul unul eveni-
ment în sînul altui lucru, Termenii formează un echilibru şi stau
de ambele părți ale verbului precum donă talere ale unaicintar:
scoateţi unul şi celalalt cade la pămint: căci nu se poate concepe
un efect izolat, un efect ce mar avea nici o cauză, şi nicio cauză
izolată, o cauză fără efect. Primul incă este mal privilegiat, pen-
tracă un eveniment izolat ar putea îi cunoscut ca o pură in-
timplare, dar o cauză stearpă, o acțiune ce nu este una, nicinu
se poate înțelege; în adevăr, de unde ştim că soarele imparte
căldară, dacă nu îilndcă dilată mercurul din termometru, ferul
şi alte metale, fiindcă dă plantelor puterea de a creşte, fiindcă
-excită simţurile termice ale omalui, îl face să transpire, etc, etc, ?
“Cauza, filnd acţiune, nu se manifestă decit prin efectele sale.
Acest lucru însamnă că o judecată canzală comportă în mod
obligator două elemente care nu există decit unal prin altul,
flindcă stan faţă în faţă. Dispariţia unuia adoce dispariţia celui-
lait. Și fără a mai continua cercetările, se vede că, în asemenea
condiţii, ar îi evidamente absurd ca să credem că un termenar
putea să sară peste termenul copulativ pentru a se coniopi cu
ultimul termen, ca într'o judecată de identitate. O atare operaţie
logică, dacă cumva ar fi făcută posibilă prinir'o structură excep=
țională a termenilor DU în faţă, ar aduce cu sine dezechilibrul
cintarului prin aşezarea ambelor talere, fără contragreatate, în
acelaşi parte a piciorului. 2 Cauza fiind, precum am spus, factor
de efect, și invers, n'am mai avea nimic, silinda-ne să avem na-
mal cauze, san numai efecte. 3

1 Vezi p. 7-8

2 Compunerea unui rapori cauzal cu echilibrul unei balanțe se
poale duce mai deparie deci! o cer acvolle noasire acluale. În ra-
Porturile cantlialive, caniitățile de cauză se modiiică cu cantiišjile de
aleci, deși -să nu ullăm a o adăuga-—nu întoldeauna în acelaşi sens
ca în cazul balanjei,

3 Este aproape inulil să semnelăm că o judecată cauzală poale
fi ea insăşi obiectul unei judecăți de ideniitale ca orice canoșiiaji, de

106

VIAȚA_RONINEASCA

Dacă raportul de cauzalitate nu esite un raport de identi-

tate, dacă forma sa, ca

judecată, nu este acela a unei judecăţi

de identitate, sintem evidamente ispitiți să reloăm cer

lucrorilor pe alt plan, Întrebindu- ne dei nu cumva Amara
atit de defăimată a secolului al 19-lea ne dă cheia problemei in
timp ce ne permite â declara că raportul cauzal este un raport
de secuență, un raport între două elemente ce se prezintă sug-
cesiv, şi din care elemente unul este numit antecedent, şi celalalt

secueni.

Examenul atent al
aceste raporturi nu sînt
cel puţin tot atit de des

raporturilor cauzale ne arată însă că
Intotdeauna raporturi de secuenţă ci sint
tori raporturi de ccexistență. Cind o

şină de cale ferată este expusă razelor solare ,

puternice dintr'o
zi de vară, ea işi măreşte volumul în timp ce p'imeşte şi reţire
căldura soarelui, şi pe măsură ce primeşte această căldură ; mă-
rirea volumului este modul său propriu de a primi căldura, Nu

cârw'a efectal ar fi încă n
rul căruia forța (cauza ad
de lege (ad'că efectul) să
de pildă, că dacă o forță
pe un timp L începlad ja

ul, deşi cauza s'ar manifesta, în Interio-
ică) lucrează, fărăca modificarea cerută
se producă. In mecanică se sobințelege,
vine să comunice unui corp o mişcare
o epocă t = fọ și mintuind lao altă

epocă t =, mişcarea va căpăta o accelerare ce începe a se

manifesta în momente! t,

stă nemişcată intr'un prim Interval de timp (oricit de
acest interval) pentra ca să satisfacă pe schie) de ela gen
doresc ca întălu să vie atracţia (cavza), şi, pe urma, mişcarea

altminteri. Ori de cite ori :
noscută și apropiată z etc ZA "ect cauzală joacă, ea esie recu-

pe care l-am deseri
cesta eslile acela Kc a E ee Ga Se e Ae

letație, Nu irebue însă să facem o confuzi

consemnală in eceasiă notă,

lile de cauzalitate și de ideniilate, ci numai că un rapor! cauzal poale

D identificat.
1 Numilă şi legea lui B

şi dispare in momentul t, d iar nu în
anula în momentul ts . .. Toate aceste

observaie anterior, după mecanismul
dă, acest eveniment esle un coz de di.

e grosieră; consiliat $
nu implică nici o analogie inire eben

oyle,

CAUZALITATE ŞI PINALITATE IN LOGICĂ „107

măreşte presiunea în chip proporțional. Astfel că se poate spune
indiferent că variațiile de volum sint cauza variațiilor de pre-
siune, sau că variațiile de presiune sint cauza variațiilor de vo-
lam. Ce este aici antecedent şi ce este secuent ? Dacă am pre-
supune că modificarea volumurilor este antecedentă, această mo-
dificare putind fl efect, am avea un antecedent efect, şi logica
tradițională ar fi în mare încurcătură.
La lamina celor ce preced şi În special a ultimului exemplu
— şi exemplele, de altminteri, nu lipsesc — vedem ce trebue să
credem, în ultima analiză, despre afirmaţia lui Malorescat: „In
tormularea metodei concordanței și a diferenţei, not am introdus
nota succesiunii ca o notă esenţială, Mulţi logici (Mill, Bain, etc.)
şi mulţi naturalişti o lasă la o parte: căci aceştia voesc cu orice
preţ să introducă o lege naturali d în coexistențe fenomenale;
și fiindcă legea naturală nu se poate înțelege decit prin raportul
cauzal, vor să introducă in fel decauzalitate în cele toexistente.
Dar aceasta nu ne pate admisibil; căci unde nu e stecesiune, \
nu e cauzalitate“. O atare judecată ni se pare ar fi o eroare: h
cum am văzut, un raport cauzal poate să fie de coexistență şi
legătura dela antecedent la tecuent nu este nici de com semnul
unei legături cauzale.

De altfel, succesiunea invariabilă nici ru constitue cauzall-
tatea și nici nu poate fi paralogism in raţionamentul induciiv
mai periculos decit acel exprimat prin formala: post hoc, ergo
propter hoc. Astfel, credem noi, se poate reduce la nimic acel
paradox celebru al logicienilor din veacul al 18 lea, pus la modă
de Thomas Reid, care se referă la conexiunea între noapte şi zi.
Nu există succesiune mai veche, mai luvariabil şi mal regulat
observată decit acela a nopței urmată de o zi. Totuşi, nimeni
n'ar avea idela vreodată să spue că noaptea este cauza zile,
sau, considerind, că şi ziua precedă noaptea, să proclame că ziua |
este cauza Don, Un raport de cauzalitate nu este Intotdeauna ||
un raport succesoral; un raport de secuenţă cit de invariabil, nu
este nomaăidecit un raport cauzal;lată rezultati | la care ne oprim
şi care ne sileşte să ne aşezăm Iarăşi într'o nouă poziţie.

Raportul cauzal nu are caracterul de a fl nici de identitate,
nici de succesiune, El este însă, desigur, un raport de echiva-
lență. In ce sens trebue să înțelegem această echivalență şi în
ce limită putem nol gie acceptăm 2 ` lată problema care se pune
de astădată. Problemă de o extremă delicateță, dacă ne gindim.
la toate inţelesurile ce se pot ingădui formulei „causa acqvat ef-
fectum". Desigur, o mare parte din aceste inţelesuti pot fi inlă-

te fără o prea mare sforțare, In primul rind, am văzut că
echivalența nu poate H acceptată ca o formă de identitate, și
n'avem să revenim asupra acestul punct. In al doilea rind, dacă

i Logico, p. 165 a Edit. VI-a.

108 VIAŢA ROMINEASCA

O Cauză şi un efect se comportă
alta, op se poate pierde din vedere că o cauză
de un efect
se poate
1 este dat in
dilată o şina de metal, şi topește o
„aceleaşi cauze au a-
celeaşi efecte“ trebue înţeles într'un anumit fel. Pänz la an punct,
revenim pe

care acelesi cauze
stanțe, şi am presupane,
eee d Ga nu pomeneşte de
su , Dar, rin tat

membralai subinţeles, nu ne satisface. la adevăr, V Ben SC

deci, nu se dilată niciodată şi, prin aceasta,
ge? za substanța numită fier;
cum substanță cu comportări deosebite, prezintă ambel,
se numeşte în fizică un punct de pom mg mean o
reluind limbajal cu notații schematice de mai
a spune că A cu B poate fi cauză de Ê dar şi de + în anumite
condiţii. Se vede, prin urmare, cite dificultăţi prezintă principiul
ee căuzel cu efectul; şi totuşi, ne grăbim să adăugăm
a nu ajunge să răstoarne convi s
Serien Dgerea că raporturile cauzale
Este prea

corpurile simple i trec prin cele trei stări
temperatură şi de

sts, sintem reduși

Celace variază, la corp sint
temperatarile critice caracteristice, şi intreaga Gees e feno-
menelor observate
acestor corpuri se poate simplifica şi reduce intro

1 ŞI cele compuse cind căldura nu le descompune.—ln ce ri-
veşle corpurile simple, cărbunele n’ t `
de E lac G Ss na pulu! să De lopit pănă acum,

în anume condiţii ana faţă de

CAUZALITATE ŞI FINALITATE IN LOGICĂ 109

călzit, va termina prin a deveni lichid, şi orice corp lichid, in-
călzit, va termina prin a trece în stare de gaz, La capătal a-
cestei simpiiticări, regăsim necesitatea: temperatura la care un
corp trece dela o stare la alta depinde de acest corp ; dar celace
nu depinde de ei, celace apare necesar, este trecerea şi ordinea.
in care cele trei stări edă: o dublă specie de necesitate
se descoperă, deci, în natura lucrarilor : una le ţine pe toate în
cleştele el: cealaltă priveşte pe fiecare corp în parte, şi în acest
din urmă sens zicem că fosforul se topeşte necesarmente la 44°.
Dacă trecem dela fuziune la alt fenomen cum este acel al
dilataţiei, constatăm că numai unele corpuri prezintă fenomenul
de dilataţie, constatăm adică cum că numai unele corpuri solide
işi măresc volumul cu cit se apropie ma! molt de temperatura
de fuziune: alte corpuri solid: păstrează acelaşi volum, oricare
ar fl temperatura lor, în tine apa scade de volum cînd trece
dela starea solidă la starea lichidă, Singura necesitate ce se i-
veşte in raport cu legea dilataţiei este deci acela pe care am
numit-o de specia adoua: unele corpuri se dilată, dar, aceasta,
în chip necesar,

Reese prin urmare, d'n examenul ce precedă, că un ob-
servator va inregistra comportări foarte decstbite la corpurile
diverse pe care le va iacălzi rind pe rind şi, dacă intinde ex-
periențele la realizarea altor cauze decit căldura, tabelurile de
proprietăţi fizice şi chimice ale corpurilor ne sint martore că ei
va descoperi efecte ce vor varla ca corpurile tratate: unele se
vor arata solubile in apă, altele solubile în solfura de carbon,
unele avide de oxigen, altele avide de azot, etc. etc,

lată ce rămine din principiul uniformităţii naturii şi din a=
cel dupi care aceleaşi cauze au aceleași efecte, Condiţiile acce-
sorii subințelese pot fi att de numeroase şi de complexe că o
lege cauzală este necesară, dar ea poate să nu joace decit în
anumite cazuri, adică față de nnele subitanțe influențate şi în
condiții determinate. Apa nu dizolvă toate corpurile, dar pe a-
cele ce le dizolvă, le dizolvă în mod necesar. Ajunși aci, tre-

bue să avem îndrăzneala să tragem o concluzie lremediabilă : |

principiul că „aceleaşi cauze au aceleaşi efecte“ este tot atit de
adevărat cași principiul Invers după care aceleaşi efecte au a-
celeaşi cauze“, Cauzalitatea răsturnată include, in adevăr, con-
diții analogeyacelora pe care le-am găsit cauzalităţii drepte, ai
nimic mai malt, Căci, în special, dacă la cauzalitatea dreaptă e-
fectul depinde de substanțe ce suportă Cauza, la cauzalitatea
răsturnată cauza depinde de substan ce produce efectul. Este
Cunoscut, de exemplu, că în chimia ndustrială există mai multe
"procedeuri prepau a obține un produs. Astfel, albumina uscată
se prepară tratind o soluţie de albumină în apă fle prin căldură,
tie prin alcool, fie chiar prin unele acide, Într'un asemenea caz,
Cavzalitatea răstrrnată nu ne permite să plecăm dela prodosaj

110 VIAŢA ROMINEASCĂ

considerat ca efect, pentru a ne ridica în mod necesar la ch’

de prodacţie adică la cauză. ŞI bazați pe constatarea că alcoo-

lal precipită intotdeauna albumina din apă, iar că albumina
este intotdeauna precipitată de alcool, logiclenii vor considera
legătura de cauzalitate răsturnată are o rigoare inferioară ce

na
că
nu

se poirivaşie cu acela a cauzalităţii drepte. Propoziția noastră
dapă care prinziplul „aceleaşi efecte au aceleaşi cauze“ are o

valoare egală ca principlul
na poate deci stirni, la prima vedere, decit o mare nedumeri

Totuşi, indrăzaim să facem acest pas
dițioaală. ia adevăr, bazaţi pe considerentele precedente, ni

„aceleaşi cauze cu aceleași efecte“

re.

oprit de logica tra-

pare că patem opina că raportul de cauzalitate răsturnată este
promovat malt în urma raportului de cauzalitate directă fiindcă
i se pane com ca ai ma! grele. Primul Inferă dela acţionat
|Ja agent, al doilea dela agent la acţionat. Ori, se admite în ge-

neral, după cam am văzut, că intr'an
ţionatului trebue să ne fie dată, şi, de

raport direct natura ac-
asta spunem că alcoolul

coagulează albumina. De ce atunci nu s'ar admite ca, iatr'an
raport răstăriăt, matita agentului să ne fle dată şi să ne decla-

rām tot aşa de satisfăcuţi cind enunțăm legea (necesară, să
ultăm) că albumina este coagulată de alcool?
mina na este coagulată numai de alcool, dar asta

Știm bine: albu-
nu ridică ni-

mic din rigoarea și—incă odată—din necesitatea legăturii pe care
o ştim, Precum ştim tot aşa da bine că alcoolul nu Incheagă nu-

mai albumina
directă de mal

și na cagetăm totuşi că legătura de cauzalitate
EI este mal puţin riguroasă şi mal puţin nece-

sară din acest motiv. Dacă n'am pune deci condiţii subiațelese
unai raport de cauzalitate dreaptă, acest raport ar deveni ab-

surd căci aceleaşi canze „n'ar avea“ aceleaşi efecte. ŞI de ce,

în

acest caz, n'am acorda aceleași clauze subințelese şi raportului

răsturnat pentru ca nici el să nu fle absurd?
Namai ca acest preţ, dacă ne gindim bine, raportul de
chivalenţă ar putea să subziste în sinul Cauzalităţii. Fiindcă,

mod indubitabil, ca doi termeni să fie echivalenți, trebue ca tre-

cerea dela unul la altul să se poată face în ambele sensu

ri.

Dacă scrim sabt formă schematică raporturile cauzale de mai
Sus, avem, pentru raporturile drepte, o expresie ce s'ar putea .
întoarce în modul următor: a din A asupra lal B produce efec-

tol b, sau, mai bine, în modal: a din A produce efectul b la
Această expresie corespunde dezvoltării cele! mai complecte

raportului drep!:. Pentra mal multă Siguranță, putem s'o încer-

căm pe un exemplu simplu, şi atunci,
precum urmează: CA4!dura (a) soarelu! (A)

corespondența devine
produce dilatația (e-

' fectul b) la gings (B). Legătora de echivalență cere, în chip In-
discutabil, ca trecerea precedentă dela grupul aA la grupul bB
să poată fi făcută şi în sensul Invers, astfelca să zicem în lim-

bıj schematic: 4 la

acest din urmă raport nu trebue înţeles cași cum ar fi scris:

B este produs de cauza a din A. O repetăm,

CAUZALITATE ȘI PINALITATE ÎN LOGICĂ 11

la B este produs numai de cauza a din A, precum nici rapor-
tul direct nu trebue înțeles cași cum ar H scris: a dio A numai
asupra lul Æ prodace efectul b, sau: a din A prodace numai
efectul b la B (şi niciodată efectul e la C, efectul d la D, etc).
Totuşi, nu putem să pierdem acest lacru din vedere, dacă
raporturile cauzale directe şi răsturnate se pot transforma to-
totdeauna unul intr'altul prin trecerea termenilor unul în locul
altuia şi printr'o modificare — tntotdeauna acelaşi—a termenului
copulativ, dacă se poate conchide, de alch, că termenii stat echi-
valenţi, dacă, mai ales, se poate vedea, din cele ce precedă, că
raționamentul logic are, în ambele raporturi, o valoare egală,
totuşi, zicem, între raporturile directe şi cele răstarnate subzistă
un Oarecare număr de diferențe. S'ar părea, la prima vedere,
că diferenţa cea mai demnă de a fi notată se prezintă în efica-
cltatea raportulal drept, adică ia valoarea ştiinţitică a acestuia.
Nimic mal falş decit această aparenţă. Desigur, ştiinţa tn-
trebuinţează cu precădere raporturile directe și transformă legile
naturii exprimindu-le tocmai subt formă de raporturi directe,
Dar trebue să nu uităm un lucra: un element nu devine cauză
decit în preajma vre-unal efect, căldara, de pildă, chiar privită
ca agent virtual, nu poate fi considerată ca o energie de sine
stătătoare și izolată, ci numai ca o energie capabilă de a pro-
voca dilatarea unor corpuri, combastiunea altora, fuziunea al-
tora, etc, etc., S> poate chlar spune că o cauză nu este obser-
vabilă decit în măsura în care dă naştere la efecte. Nu ne tre-
bue mal malt ca să recunoaștem că efectele ne descoperă cau-
rela lar nu cauzele efectele, şi că cercetarea ştiinţifică, în stadial
tău creator, procedează prin stabilirea de raporturi răsturnate,
căutind cauzele fenomenelor inregistrate. Celace vrem să stabilim
ia ştiinţă, celace na cunoaştem intotdeauna, ceiace ne opreşte în
loc sint cauzele : cauzele cutremurelor de pămînt, cauzele ploii,
cauzele cancernlui, și aşa mai departe. Catremural îl vedem,
cancerul Îi vedem: celace căutăm este cum este produs cance-
rul. ȘI din don in care von şti că boala numită cancerul ezte
produsă de cutare factor, vom fi în posesia unel noi legi ştiin-
țfice. lasăşi forma expresie] precedente, în care termenul co-
pulativ se enanță prin cuvin'ele : este produs, şi în care elemen-
tul caază (astăzi In alb) se află în al doilea membru, însăşi a-
coastă formă este clasica înfăţişare a unul raport cauzal răstur-
nat, Orl, dacă savanții fatrebuinţează in mod carent cauzalita-
tta răstarnată însamnă, ta chip indubitabil, că ei îl acordă o in-
credere pe care logicienii, la rindul lor, ar patea s'o ingădue.
Canchidem, din considerațiile precedente, că echi valența in-

tre cauza și efecta! cuprinse într'an raport cauzal trebue inter-
pretată In sensul că trecerea dela un termen la celălalt este tot
atit de riguroasă, oricare ar fi ordinea în care formulăm legă-
tara ambilor termeni, Alteum ştiinţa şi-ar plerde orice posibili-

112 VIAŢA_ROMINEASCĂ

tate de intăptulre şi orice rost. Zicem chiar orice rost. Cäel ce
valoare ar mal avea un instrament ca termometrul dacă n'am fi
convinşi că în chip necesar sulrea coloanei de mercur (efect) co-
respunde ca mărirea temperaturii amblante (cauză)? ŞI ce va-

loare ar mai avea un tratament medical dacă n'am şti iarăşi câ

dezordinile organice pe care vrem să le curmăm sint produse în
chip necesar de un factor pe care tratamental este tocmai me-
nit să-l înlăture ?

Aceste toate fiind spuse, rămine să vedem careeste natura

acestei echivalențe între fenomenul cauză şi fenomenul efect. Nu

putem să ne gindim la o simetrie, celace poate fi explicat pe
scurt zicind că o simetrie ar implica o Interschimbare a terme-
nilor : ar fi indiferent să aşezăm cauza înti'un loc sau în celă-
lalt în raport cu termenul copulativ. Ori, tocmal se întimplă că
după ordinea de aşezare a cauzei și a efectului structura ver-
balui se schimbă, celace însamnă că această ordine nu este in-
diferentă. Dacă am exprima raporturile cauzale în limba latină,
am putea spune că verbul, în cazul unul raport direct, este ac-
tiv, şi că este pasiv în cazul contrar. Astfel, ar trebui să spu-
nem: calor dilatat ferrum şi ferrum dilatatur calore. Poziţia
noastră se acordă însă numai cu cazuriie simple. Există, în par-
ticalar, o expresie tip a jodecăţii cauzale, «xpresie extrem de u-
zoală, a cărei studiu logic nu l-am putut intilni nicăeri, şi care
reprezintă, în ochii noştri, un raport de cauzalitate răsturnată
deghizat, Un atare raport îl putem analiza în exemplul: -cauza
dilataţiei este căldura. Se știe că un raport de cauzalitate directă
s* poate defini zicînd că, din punct de vedere gramatical, el
are un subiect ce nu este decit cauza şi un predicat ce este e-
fectul, pe cind un raport de canzalitate răsturnată ar fi, după
acelaşi criteriu, o jadecată in care —de data asta —efectul ar H
subiectul și cauza atributul. Ce se intimplă însă dacă, vrind să
aplicăm regula noastră exemplului precedent, ne propunem să:
vedem cărvia din aceste dovă tipuri de cauzalitate îi corespunde ?
in propoziția: „cauza dilataţiei este căldura“, subiectul judecății
este cuvintul: „cauza“, lar atributul este cavintul: „căldura“.
Nici anul, nic! altal din aceste două cuvinte nu se referă evida-
mente la efect. Criteriul precedent după care deosebim judecă-
tile drepte şi jadecăţile răsturnate se dovedeşte, prin ormare, In-
operant în cazul ce ne preocupă.

Ce s'ar intimpla insă dacă am modifica oarecum criteriul
tradițional, lăsînd mai puţină răspundere gramaticel, şi ment,
nindu-ne pe un teren pur logic? Să încercăm, de pildă, să in-
treboințăm o formulă care să se resimtă de influenţa celei vechi,
dar care totuşi să ne dea o libertate mal mare. Vom zice acum:
intr'un raport de cauzalitate dreaptă, efectul este o determinată
a cauzei, san, dacă vreţi, cauza determină efectul—cel puţin în
aparență şi in ordinea termenilor—pe cind, într'o judecată de
cauzalitate răstarnată, efectul determină cauza. Așa făcind, re-

—

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICA 113

venim la cele ce au fost spuse mai sus ciud am observat că ju-
decăţile de cauzalitate ne asigură o trecere in ambele sensuri
după cum considerăm că efectul sau cauza ne sint date din pri-
mul moment, şi după cum căutăm cauza sau efectul care || se
potrivesc. Mersul dela cunoscut la necunoscut, specific cercetării
ştiinţifice, este astfel asigurat prin relația cauzală, in două chi-
puri. Ori cunoaştem cauza şi vrem să determinăm efectul, ori
cunoaştem efectul şi vrem să determinăm cauza. Astfel, in re-
iaţia: căldura provoacă dilatarea unor corpuri, termenul „dila-
tarea unor corpuri, este ceiace descoperim ca însușire a căldu-
rii, í o determinaţie a el, ca atribat—de data asta nu în înțeles
pur gramatical, ci in înțeles filozofic, —Pe cind in relaţia ; dila-
tația este provocată de căldură, celace vrem să cunoaştem este
cauza unui fenomen dat dinainte, ceiace este o determinaţie, o
iasaşire, o proprietate, este căldura pe care o recunoaștem ca o
cauză a dilataţiei, dilatația este un concept conţivind diferite note
şi, printre aceste note, figurează şi factorul care o provoacă.
Nu mai sintem acum dezarmaţi în ce priveşte exemplul
nostru de mai sus. Este destul să ne întrebăm care este, în ju-
decata noastră, termenul pe care dorim să-l cunoaştem în raport
cu termenul dat dinainte. Orl, în judecata: „Cauza dilataţiei
este căldura” apare in mod indubitabil că termenul dat dinainte
şi care suportă afirmaţia, termenul despre care cugeiăm este di-
latația. Celace afirmăm nol, in definitiv, este că dilataţia are o
câuză, anume căldura. Dar, in ce priveşte rostul termenilor în
legătoră cauzală, nu putem decit să fim de acord că dilataţia
reprezintă efectul ai căldura cauza. În cazul precedent, prin
urmare, jidecata enunţă o insușire a unui efect, o notă a con-
ceptalui reprezentat în efect, notă ce priveşte modal de produc-
Ve a efectului. Ne aflăm deci în fața unei veritabile judecăţi cau-
zale răsturnate de o formă extrem de răspiadită şi care se de-
ghizează ochilor logicienilor numai fiindcă logica imparte jude-

căţile drepte şi răsturnate referindu-se la rolul gramatical al ter- -

menilor,

Poemele `

A ;
Se ințelege uşor, celace ne preocupă in primol rind în stu. $?
diul de față, nu este să reabilităm cavzalitatea răsturnată, atit `

de calomniată. Prin celace precedă imediat, am încercult aproa

In mod desăvirşit problema referitoare la natura echivalenței d
care vrem s'o determinăm la raporturile cauzale, şi, din acest
punct de vedere credem că nu ne-am perdut timpul. In adevăr,
dacă cele de ma! sus sint exacte, cauza şi efectul își fac faţă in
judecăţile cauzale, în sensul că trecerea dela una la alta se face

1 O repelăm Iarăşi, cel pulin in eparen ï; în cele ce precedă
sm arălal deja că fenomenul căldurii BA ne jien fi Betten
en eren w inoforă deci, de efectele el, lie asupra sim-

e directe, île asupra uno l .
toacă modificări percepule. a SE

114 VIAŢA RIMINPASCĂ
EA

tot atit de riguros, fie că plecăm dela cauză, fie că plecăm dela
efect; nu însamnă insă acest lucru că verbul ce separă cauza de
efect era rolul unui semn de egalitate ca, depildă, Intro expre-
sie algebrică unde x=s se poate scri şi s=x, fără ca termenul de
legătură că fie modificat cituşi de puţin. Termenal de legătură
al judecăților cauzale, adică termenul copulativ al acestora se
modifică, după cum am văzut, îndată ce ordinea termenilor în
relaţie se inversează. Faptul nu poate să ne mire, căci dacă ar
fi altfel, dacă termenal copulativ ar fi indiferent la schimbarea
termenilor, ne-am afia în faţa unui raport în care cauza ar fi
identică cu efectul: celace am demonstrat a fi, credem, absurd.
Este drept, dacă considerăm legea lui Mariotte, expresia: „in
sinul unul gaz, modificările de presiune produc modificări de
volum Invers proporţionale la temperaturi egale“ poate să devie;
în sinul anai gaz, modificările de volam produc modificări de
presiune Invers proporționale la temperaturi egale“. Membrii u-
niți de termenul de relaţie pot să treacă unul în locul celuilalt
i invers fără ca acesta să se modifice. Decit în exemplul de
aţă, efectul din prima expresie trecut în membrul întăta din a
doua expresie, se transformă în cauză şi invers; nu mai sintem
ia faţa aceluiaşi raport cauzal, lucral vizibil, fiindcă celace intere-
sează in cazul nostra este că nici cauza nici efectal nu mai
sint aceleaşi, şi numai legea fizică din care scoatem ambele ra-
porturi le este comună în timp ce enunţă că presiunile şi volu-
mele unei mase de gaz stau într'o anumită relaţie. Ceiace în-
samuă că exemplal de faţă na este o derogare şi nici o excep-
ție dela principlal pe care îl sustinem. Dimpotrivă, zicem : „cer-
cetarea liberă produce Silo" şi „știința este produsă de
cercetarea liberă“ ; în ambele expresiuui „cercetarea liberă“ re-
reprezintă cauza şi „știința“ reprezintă efectul, şi vedem u-
şor că intervertirea ordinei termenilor are ca rezultat mo-
dificarea ve:bulai ce din activ devine pasiv. Rezultat ce-o
repetăm—nu trebue să ne surprindă fiindcă altcum am reveul la
ideia pe care am alungat-o din spiritul nostra după care echi-
ane ` legăturilor cauzale s'ar reduce la o Identitate pură şi
simplă.

Rămine deci că echivalența pe care vrem s'o determinăm
se prezintă ca an fel de corespondență a termenilor faţă în faţă.
Acest lucru devine foarte Er cind considerăm raporturi canti-
tative şi studiem modul în care se comportă efectul şi cauza.
Fiecare cauză variind ln cantitate, efectul variază în cantităţi
corespondente, A nu mecesarmente egale. ln acest sens se poate
vorbi de echivalental mecanic al căldurii, 1 de coeficlentele de
dilataţie ce corespund, la fiecare corp, cu ridicări de temperatură
de 1, etc.. ete. ŞI dacă, iatr'o atare privinţă, expresia după

1 Rapori constani, egal cu 425, care exisiă intre un lravaliu pro-
dus și caniilatea de căldură chelluită în vederea lravalialul,

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICĂ 115

care o căldură echivalează cu o dilataţie ar fi ininteligibilă, ex-
presla după care o cantitate de căldură echivalează cu o can-
titate de dilataţie este, dimpotrivă, cu desăvirşire corectă. lată,
în consecință, de ce am crezut nimerit să scrim că echivalenţa |
termenilor cauzall nu poate H privită mai malt decit ca o cores-
pondenţă, Cauza corespunde cu efectul, şi efectul cu cauza; o
anamită cantitate de cauză corespunde cu o anumită cautitate de
efect, şi o anumită cantitate de efect cu o anumită cantitate de
cauză. La atita se reduce echivalența din sinul cauzalităţii. O
anumită cantitate de travaliu mecanic distrus produce o anumită
cantitate de căldară, totdeauna aceiași; în schimb, această can-
titate de căldură cheltaită reproduce cantitatea de travaliu me-
canic necesară dobindirii acestei călduri; tot aşa, micşorarea vo-
lumulul unei mase de oxigen are ca efect mărirea proporţională
a presiunii sale, 1 şi invers, comprimarea aceleiaşi mase pro-
voacă o micşorare proporțională a volumalai. Echivalenţa cauzală
merge deci, precum am mai văzut, pănă la cau-
ze! şi a efectului. Acest punct trebue rețin ndcă vafi oti-
lizat în cele ce urmează. Dar mai trebue reţinut că noi nu nă-
dăjdulm că am putea merge mál departe pe această cala a e-
chivalenței. —
H

In adevăr, ce face că un fenomen este efect şi op cauză,
şi ce ne face să recunoaştem, in cazurile de reversibilitate in
special, că elementol-cauză a devenit element-efect? lată, în de-
tinitiv, problema pe care o agilăm, la chip formal sau Implicit,
dein incepatul stadtului nostru, şi la care sintem încă în impo-
sibilltate de a răspunde. Toate cercetările noastre de pănă a-
cum mau făcut decit să ne fixeze asupra faptului că trebue să
căutăm resortul cauzalităţii pe un teren netradijional. Acest In-
cra, o înțelegem, nu s'ar fi intimplat dacă, de pildă, am H cre-
zut posibil să acceptăm ideia că raportul cauzal este un raport
de secuență, In care caz cauza s'ar H distins de efect prin ante-
rioritatea ei In timp.

Un efect corespunde intotdeauna cu o cauză: »¢x nihilo ni-
hii“, Dar, ig nici un chip, cauza nu se coatandă cu efectal, în
foad, operația răsturnării cauzalităţii ne arată cu cilă măestrie
stim să convertim relațiile noastre, să dăm verbului, după nevoi,
forma activă sau pasivă, să reconstitulm mecanismele, etc., Dacă
etectul au s'ar deosebi de cauză în mod atit de lămurit, n'am
cădea nol veşnic în mrejele spiritului de simetrie, şi dacă prin-
ciplul e=h'valenţei intre cauză şi efect ar fi conceput într'un sens
mai larg decit acel pe care am înțeles să-l dăm, adică în sensul
une! identități şi nu a unei corespondențe, nu ar H omul de ai.

1 Se ştie, totuși, că legea lui Marlolte nu este riguroasă decii
in laleriorul unor limite de temperatură şi de presiune, şi că în afară
de acesle limite legea devine apropială.

—

_— exclusiv pe principiul Identităţii, ar fi a descoperi lumea e

116 VIAŢA ROMINEASCĂ

ință victima permanentă a iluziei pe care I! dă un criteriu atit
de larg, dacă ar fi acceptat ?
| In realitate, cauza şi efectul se leagă aşa precum am vä-
ugut. Dar, precum vom vedea, tie se opun una alteia. Căci, după
cum am spus Ìn paragraful precedent, trebue să existe cel pu-
țin un element caracteristic care să ne facă să deosebim o cauză
„„ de un efect, şi—să adăugăm acum,—trebue pe de altă parte, să
i existe un criteriu de discernare care să scoată din planul cau-
j zalităţii necesare toate elementele fortuite şi accidentale, Sà nu
uităm, în adevăr, că necesitatea unul raport nu se constată ci
f se inferă. Cum am spus'o pescart, repețirea, ea însăşi, cît de frec-
` ventă, nu formează baza certitudinii inductive. Un fapt, o sin-
gură dată observat, poate să fie privit ca un simbure în jurul
căruia se formează 0 lege necesară și a fost destul ca primul
aeroplan să „decoleze“ o singură dată, pe o distanță de ciţiva
metri, pentruca zborul să devie o realitate pentru om. Dimpo-
trivă, o înanşire poale să întovărășească pe un concept un mare
număr de ori fără ca să ne aşteptăm ca s'o mal în!linim în vl-
itor legată de acel concept, Toate hărţile Europii, pe care le-am
văzut, au fost poate în culori şi au reprezertat Rominia în verde;
totuşi, in mintea noastră, figuraţia cartografică a Rominiei nu
se leagă in chip necesar cu o atare culoare Zicem, in acest caz,
că a fost o coincidență că autorii atiasurilor pe care le-am con-
sultat au colorat Rominia în verde şi Ungaria, de pildă, în gal-
ben, şi ne așteptăm ca, în primul atlas ce ne va cădea în mină,

distribnația culorilor să fle cu desăvirșire alta.
„Totul, în adevăr, nu revine, veșnic cu toate aceleaşi insu-
Sir Căci dacă in favoarea

BEER legăturilor de natură mi-
lează principiul identității sau acel al uniformității naturii,
nu putem să nu facem un loc, pe de altă parte, şi principiului

indiscernabilității identicilor pe care l-am văzut în cele ce pre-
cedă. i In conformitate cu acest din armă principiu, două con-
cepte A; şi As trebue să Conte note ce nu se reproduc fiindcă
altcum ele n'ar fi decit un singur concept A, punct de conver-
gent a tuturor atributelor din A, şi As; ca alte cnvinte, A, şi
A» s'ar confunda dacă n'ar avea atribute necomune, Faptul, deci,
că în univers nol cunoaștem miriade de obiecte singulare, in-
samnă că aceste lucruri sint discernabile, insamnă adică cum
că ele coţin şi atribute necomune. A se fonda, deci,. în chip-
“Nu putem deci să înferăm întotdeauna că X şi Y, care au atri-
butele a şi b în comun, vor avea, în comun, şi atributul c pe
care unul din ele H prezintă ; două corpuri pot fi solide, Inso-

1 P. ii
2 Atribulul de (np el însuşi n'ar fi sulicieni, în accs! caz, cãel
am li in prezenja unei subsianje unice și imuabile care s'ar r
ia loale limpurile, adică iarăși în faja [Subslanței eleate imuabile și
elerne.

*CAUZALITATE ŞI PINALITATE ÎN LOGICĂ 117

fabile în apă, avide de oxigen; totuşi, dacă unul din aceste două
corpuri este dilatabil, nu insamnă că gd celalalt este dilatabil.
Conchidem, prin urmare, din acest temperament pe care
îi găsim postalatalui aniformiittii nateli, că o legătură poate
fi necesară, dar că ea poate, ată, să fle numai fortoită. |

osebim o legătură cauzală, adică necesară, deo conexiune intim=!
plătoare pe care putem să ne aştemptăm ori și cind s'o intil-
nim cu ocazia unei observaţii a naturii? lată problema care
se pune de astădată, Unele raporturi sint recunoscute ca ab-

Cam ştim, atanci, că un raport este de cauzalitate, în cetelde- |

surde, imediat ce vrem să le enanțăm ca raporturi necesare, al-

tele ni se arată ca riguroase. De ce şi cum? lată un raport,
dela prima vedere, absurd: donăzeci de oameni ce au fruntea
bombată se numesc Tanase,—observaţia am făcut-o pentru fe-
care ia parte ; nol vom indace de aicică pe toţi oamenii cu fruns
tea bombată îl cheamă Tanase? Desigur, nu. ŞI de ce? Fiind-
câ—ae va răspunde—torma frunţii nu poate îl cauza numelui
unei persoane. Dacă luăm insă sama, observăm că preocupa-
rea noastră este tocmai dea pi cind se poate hotări că un lucru
esie cauză de altul, şi răspunse! precedent, prin urmare, nu se
potriveşte întrebării,

Dar să mergem mai departe: am recunoscut mai sus că
orice raport de cauzalitate este o legătură necesară, Reciproca
nu este însă exactă. Vrem să spunem că legătură necesară nu
este numaldecit o legătură cauzală sau, cu alte cavinte, că ne-
cesitatea na este nici ea semnal cauzalităţii. i Este destul, ca
să dovedim acest lucru, să discutăm pe scurt citeva exemple.
Se zice, de pildă : tot ce trăeşte trebue să moară, şi se leagă
viaja cu moartea în chip necesar. Este uşor de văzut că, În
ar CS ger sintem în KEEN necesităţi empirice, căci nece-
sitatea logică presupune a itatea contrariulu aici con-
traral na este contradictoriu. Totuşi, În RE empirică
nu recunoaștem, orice am face, un raport cauzal: viața, în ade-
văr, nu este cauza încetării el, nici incetarea vieţii nu este cauza

vient, Moartea natarală este consecința uzurei organice în tot

langal vieţii ; nu prodasul, efectul, consecința vieţii, ci, mal de-
grabă, un faliment al ei. Ua alt exemplu: ori şi care cetate tre-
bue să posede o poartă de acces pentru garnizoană. Legătura este
larăși necesară, fiindcă o cetate de zid neprevăzută cu o Intrare
ar reţine prizonleri pe însăşi apărătorii el, redaciadu-i la foa-

1 Concebiul de necesar poale fi luai în mai mulie s$
opune, de pildă, o necesilale ce derivă din principiul de meng De
ce se numeşie necesilale logică sau de drept şi o necesilale empirică
E de fap! care implică imposibilitatea ca un fapt, să nu fie, de in-
ui ce se produc circums'anțele în care se produce. In disculia noa-
siră, se înțelege că necesilalea empirică este singură în joc, Despre
aceaslă necesilale, se admile ia mod cureni că ea relevi de priacl-

KS de Gëss, in conira acestei alirmări ne ridicăm noi in stu-

118 VIAŢA ROMINEASCĂ e

mete ; dar nici aici—pentru aceleaşi motive ca mai sus—nu sin-
"tem în faţa unel necesităţi logice, ci în fața unei necesități de
fapte. T —continoăm analiza expresiei după procedeul pe
care l-am aplicat cazului de adineaori— relaţia noastră nu este cau-
zală, de oarece nu avem în prezență o cauză şi on efect, şi ru
vrem să constatăm, formulînd relația, nici că cetatea este cacza
porţii, nici că poarta este cauza cetății, Poarta este construită
pentru a permite trecerea dintr'o parte în cealaltă a zidului, ea nu
este o subordonată cauzală a zidalui, un efect al zidului, ci o
spărtură, un punct slab al său. In fire, un al treilea exemplu
ne-ar H oferit prin relația atit de celebră în filozofie şi deja ci-
tată de noi , care se bazează pe succesiunea necesară a zilei şi
a nopţii. Nici aici nu regăsim un raport cauzal, Apariţia soa-
relui este cauza zile! şi dispariția sa la orizont cauza nopţii ;
ziua nu este caoza nopței, şi nici noaptea cauza zilei, ci fiecare
din ele este incetarea celeilalte,

Să revenim însă asupra tuturor refiecțiilor ce precedă ren,
trn a termina cu o concluzie firească toată această primă parte
a studialul nostru. Concluzie— mai avem nevoe sin adăvgim ?
"CR desăvirşire negativă. Căci dacă am recunoscut că o jude-
cată cauzală posedă insusiri specifice care ne fic s'o deose-
bim de ori şi ce altfel de judecată în chip imediat, în chip a-
proape intultiv, nu este ma! puțin adevărat că ni s'a părut a
putea demonstra că semnul canzalităţii nu stă nici în necesi-
tatea raporturilor cauzale, nici în identitatea termenilor cauzali,
nici în simetria sau echivalenta Ter; nici, infine, şi mal ales, în
legătira dela antecedent la secrent. Rămine, acum după ce am
indepărtat acest bagaj al filozofie! curente, să reluăm lucrarile dela
izvoare şi să procedăm la analiza directă a jedecăţii cauzale
pentru a vedea dacă nu cumva vem găsi, în cursul aceste! cer-
cetări, specificul cauzalităţii, å

(Sfirşitul tn numărul viitor),

1 P; 15.

Niculai Milescu

Străinii ne-au relevat puternica personalitate a acestul Mol-
dovan pribeag. Pe cind la noi mai e încă socotit ca „Me=
nit să fie compilator în toată viața”, un cercetător englez, spune
despre el: „Situaţia şi faima loi rămin unice. Cea scris, pen-
tru vremea lul, e fără samân în istoria literaturii ruseşti“. 2 La
nol nu era cunoscut, pănă la o recentă lucrare, 3 decit din stu-
diul lul E. Picot 4 şi dintr'on inimos articol mal lung ai lui
Hasdeu 5 ; dim scrierile lu! s'a tradus, după manuscris grecesc,
namal o parte din călătoria pănă'm China. 6 In rusește există
numeroase studil asupra lui Milescu, incă din 1895, lar operele
lui stat in bună parte tipărite, unele în ediţii costisitoare,
Nu le-am cunoscut. pănă ce nu ni le-a arătat Baddeley, Intro
carte luxoasă, de 250 de exemplare numerotate ` jumătate din
volumul al 2-lea, cuprinde exclusiv relații asupra lui Spathary,
Mileseu al nostru.

1 In perie, din volumul „Oameni aleşi", ll, Romiali, sabi lipar la
Carlee Rominească.

2 J. Baddeley, Russia, Mongolia, China, 2 vol., London, 1919,

3 P. P. Ponallescu, Nicolas Spalhar Milescu, Paris, 1925, (Ex-
iras din era ag de l'Ecole Roumaine en France, 1 ère Pariie), 180
pag, Vezi şi /. Simionescu, Niculai Milescu In China, Canosștinje
folositoare. Seria C, No. 24,

4 E, Pical, Notice biogranhique ei bibliographique sur Nicolas
Spaihar Milescu, Paris, 1893 (Exir. d, Mélanges orleniaux).

5 B. P. Hasdeu, Viala şi opera lui Nicolae Spatarul Milescu,
Darul „Traian, Bucureşii, 1570,

kO. Sion, Analele Acudemlei Romine, 1880. De cind am scris
aceste pagini, a apărul: Călătorie în China trad. de Em. C, OQrigoraş.
Casa Scoalelor, 1926, Lei sp.

120 VIAŢA ROMINEASCĂ

Picot se ocupă mal malt de scriitorul plin de erudiție.
„Puţini oameni aa o viaţă atit de zbuclamată şi s'au făcat,
celebri prin însaşiri atit de felurite ca Nicolai Spatarul din Mi-
leşti. El aparţine în același timp istoriei literare a Moldovei
Greciei, Rusiei şi Chinei.“ Baddeley relevă in special energia
şi iscusinţa exploratorului, care săvirgeşte cea dintălu cercetare
științifică în Extremul Orient. lasemnârile zilnice ale lui Mi-
lescu şi mai ales generalizările celor observate migălos de ei,
prin stilal neobișnuit de violu şi limpede, colorat şi precis în care
sint scrise, constituesc, după Baddeley, o contribuţie serioasă la
intemeerea literaturii laice ruseşti,

Milescu era o fire complexă, neobişnuită, nu ori cind in-
tilaită chiar şi pe aiurea. Fie din mäestrita schiţare a vieţii lui,
expresivă tocmai prin simplicitatea trăsăturilor, lăsată de
Neculce, fie din cunoaşterea amânunţimilor, scoase din in-
semnările lul proprii, îi putem destrăma tesutul sufletesc aproape
pe deantregul. Insăelind tot ce se ştie despreel, neapare ca o
natară cu totul deosebită de a contemporanilor săi.

Cind am sfirşit notele adunate din tot ce am găsit despre
el şi am căutat să mi-l inchipul, în cadrul vremii, în mani-
festaţiile lui variate de pretutindeni, fără să vreau imi răsări
înainte, ca comparaţie, 'svăpăiata figură a lui Benvenuto Cellini,
aşa cum reiege din autobiografia socotită atit de interesantă, în
cit a fost tradusă şi de Goethe. Principatele Romine şi Orlen-
tul din veacul al XVil-lea, samănă în oarecare măsură cu starea
de svircoliri politice din Italia veacului al XVI-lea, pentru ca şi
cadral de mişcare al personalităţilor să nu fle prea deosebit.

„Rog pe cetitorsă nu mă blasteme, că dau la iveală o lacrare
la care se poveatec unele isprăvi, fie de ale autorului, fie ale
contimporanilor săi, din care s'ar putea lsa pilde rele.“ Aşa pre-
cuvintează cel dintălu editor al Memoriilor ful. Cellini, tipărite
cu malt după moartea acestuia. În ele este vorba de bătăi, incer-
cări de omoruri, dar şi de fapte bune, ori de independenţă fajã,
mai ales, de cel mari. Şi la Milescu este vorba de trădare faţă de
Ștefăniță Vodă, dar şi de neslugărnicie şi spirit de iniţiativă. Cel-
lini, ca și Milescu, e un veşnic rătăcitor. Exilat din Florenţa,
trec? la Siena, apoi la Bologna, Pisa; ajunge la Roma, ca să se
întoarcă iarăşi! la Fiorenţa. Acelaşi neastimpăr H aflăm şi la
Milescu, cind in laşi, cînd la Bacareşti ori Constantinopol, spre
a se înturna din nou în Principate. Din cauza multor peripeții,
Cellini ajunge la Paris la Curtea lul Francisc |. Milescu, depe
urma pățaniei cu nasul tălat, își ia lumea'n cap; colindă Europa,
spre a se adăvosii la Curtea Țarului Alexei, de unde apucă dru-
mal lung la Peking. Cellini e dirz cu Cardinalii din anturajul
Papilor. Cu episcopul de Salamanca se ceartă rău, pentru ne-
plata ungi juvaet. Milescu nu cedează marelui Mandarin trimis
spre întimpinarea lul, iar la întrebarea Imparatalui Chinei, des-
pre numele unci stele, răspunde răstit, că e! n’a fost în cer ca

ZE - _ "wë meer,

NICULA! wesent EE

să afle cum se cheamă stelele. ŞI totuşi Benvenuto Cellini, prin
opera sa pozitivă, e citat la loc de cinste între artiştii Renaşte-
rii, pe cînd isprava serloasă a lul Milescu, nu e valorificată de
cit la 250 ant după ce a fost săvirgită,

Istoricul explorărilor siberiene, din cărțile străine,vorbeşte de
an şei de hoţi de pe Volga, Timofeef, care a trecut Uralii, ca
să-și Ispăşească păcatele și a ajuns pănă la Obi; se pomeneşte de
Baicov, „*azacul iscusit“, care a tăcut o recunoaştere până la
Peking, dar fără nic! un rezaltat. Despre Nicolai Gavriloviei
Spathari, pe care Chinezii l-au botezat, io felul numelor lor,
Mi-ko-lai, nu se pomeneşte nicăeri nimic. Lămarirea e dată de
Baddeley. Nu se putea lerta ca un „Moldo-Valah* pripăşit în
Rusia abea de vre-o patru ani, să facă isprăvi aşa de mari. „A
fost nenorocul Spatarului şi nici de cum greşala lui, că datorită
mai intăiu getozilei politice şi naţionale a Ruşilor, mai mult decit
neglijenței şi Indiferențel lor, scrierile lul geografice au rămas vre-
me de donă veacuri, îngropate în arhivele din Moscova, spre a fi
salvate şi aduse la lumină numai în anii din urmă decătră pri-
etinul meu Arsenief.*

Că a fost un om învăţat, cum puţini erau pe vremea lul
na numai in Rasla, că a avut spiritul de întreprindere a unui
Marco Polo. curajul de explorare a unul Stanley şi iscusința di-
plomatică de a trece peste piedicile şireţilor mongoli a unul Sven
Hedin, ne sînt relatate din însemnările călătoriei lui, ca şi din
„Mtestatele“, celor cu care venea în contact,

La Curtea lal Carol al Xl-iea din Saedia. nu face figură
proastă, “Ministrul lui Ludovic al XIV-lea la Stockholm, A. de
Pomponne prietinul d-nei de Sdvigné şi mai tirziu Ministru de
externe, rămine inmărmarit de isteţimea şi adincile cunoştinţi ate
boerului nostru, „le selgneur moldave“. „Nici nu mi-aşi fi pu-
tut inchipui că un om din apropierea țării tătăreşti, să cunoască
atitea limbi! şi să se priceapă la toate, cind stal de vorbă cu el.“
Urmarea acestor raportari, fu tasărcinarea dată lui Miles:u, de
a răspinde p-otestantului Ciaude, într'o chestie subtilă reli-
Rloasă, Aşa a luat naștere lucrarea „Enchiridion sive stella o-
rientalis occidentali splendens", „Manual sau stea răsăriteană
strălucind ia apus“ de „Nicolao Spadario Moldavolaceone, ba-
rone ac olim generali Wallachiae“ tipărită la Paris în 1669.

Patriarhal Dosotel! al lsrasalimului, îl recomandă Țaru-
lai Rusiei, în felal următor: „Unul asemenea Jii nici nu s'ar mai
gis!. Dımnezen i-l trimete. Dă | cinstea cuvenită unul bărbat
zelos, Invățat şi Ințelept.*

La Curtea din Peking impune prin faptal că vorbeşte la-
tineşte cu Verbiest, şeful mistonarilor lesuiţi. Impăratul afiind
de această minane, trimete anume pe o rudă de aproape, să a-
siste la convorbire, ca să se convingă că nu e poveste, ce | s'a
spus, lar în audiență pune să-l intrebe, că „unde a învățat, de
Ştie Hlozotie, matematică şi trigonometrie,"

1:22 VIAŢA ROMINEASCĂ
DS VIAŢA ROMINEASCĂ

Numele lui e cunoscut din Peking, unde a rămas de po-

miră cu spiritul lui de mindrie şi independență, pănă la Paris,

din Stockholm şi pănă'n Țarigrad, prin el însuși, prin lucrările
sale, cît şi prin relaţiile ce le avea. Leibnitz se interesează de
rezultatele călătoriei sale în China, după recomandarea lui Wit-
sen, burgmaisrul A msterdamului, care era în corespondenţă cu
Milescu. „Spatarin trăeşte şi e un om înțelept“ scrie el cătră
marele filozof. * Mai toţi Apusenii ajunşi pănă la Moscova şi care
se interesau de chestia orientală, trebuiau să vie in contact cu
Milescu, Saxonul Rinhuber, Intro scrisoare cătră Ducele de Saxa,
vorbeşte leng de „Nicolaus Spatarius moldavus, vir et paly-
glottus et polypragmon (foarte învăţat)“.. Foy de la Neuville
trimes de ambasadorul lul Ludovic al XIV-lea in Polonia, să cu-
noască tratativele raso-suedeze, e intovărăşit pretutindeni de
Milescu „lequel était à la verii€ homme d'esprit et d'ure con-
versation agréable.“ Un capitol întreg din cartea ce o scrie, se
sprijină pe convorbirile avute cu învățatul moldovean, după cum
şi jesnitul Philippe Avril în cartea sa „Voyage en divers Btots
d'Europe et d'Asie” tipărită la Paris in 1692, reproduce multe
din relatările lui Milescu, diad şi harta alcătuită de acesta. Do-
vadă de legăturile largi, ale hi Niculi Cirnu cu mulți învă-
taţi de pe acea vreme, siot şi manuscrisele diferite ce se găsesc
în biblioteca din Upsala, ** dăruite învățatului suedez Sparwen-
feldt, „ex dono nob, Nic. Spathary Moldo-walacchus“, ca a-
mintire a relațiilor personale din Moscova.

Ori cu cine vine in contact Milescu, lasă impresia unul
om nu numai inteligent, der cu o cultură adincă, variată, căpă-
seri din setea de a cerceta prin sine cit şi de a se instrui prin
cetire.

Avea cunoştinţi temeinice şi varlate, mal intăiu printr'o in-
strucție solidă, incepută la „marea şcoală“ din Constantinopol, anul
din focarele Renaşterii ortodoxe, la care învăţă şi D. Cantemir.
Baddeley şi Hasdeu spun că Milescu a urmat şi la Padua, Ma-
tematicele și Șt. Naturale. Spatarul datorește de sigar Et:
le! din Constantinopol relaţiile din această epocă (1645—1650),
cunoştinţele sale clasice şi erudiţia, nu numa! asopra autorilor
grecești şi latini, cl și asupra teologiei ortodoxe, Vorbea minu-
nat latineşte, ştia slavona, turceasca, italiana şi cunoștea bine
istoria, mal ales cea bisericească“ (P. Panaitescu |. c. p. 44),
Avea însă şi o aleasă coltură ştiinţifică ; dovadă nu e numa! ce
scrie un grec, despre el, că era »tavant în filozofie, matema-
tecă, astronomie“, nu numai întrebarea Impăratului Chinei, po-
menită mai sus, dar mai ales pregătirea ştiinţifică a călătorie!
sale, luind cu sine și instrumente geodesice, intre altele şi un
astrolab, prin ajatorul cărora a putut să ridice harta drumului:
spre Peking.

"D Panaitescu Le, p. 155,
** N, lorga, înir'o recenlă comunicare la Academia Romină,

NICULA! MILESCU 123

Pregătirea expediţie! sale denotă o preocupare ştiinţifică
neobişnuită în acele vremuri. Nu a plecat pănă ce nu s'a do-
cumentat, cetind tot ce se scrisese asupra Chinei. Intilnind ta
Tobolsc pe celebrul panslav, croatul Krijanici îl pune să-i tra-
ducă din olandeză lucrarea iul Van Horn asupra Chinei, după
cum printre membrii expediției sale se găsește un medic, un
„alichimisi”, un cunoscător de pietre preţioase. E o expediţie
după tipul celor moderne,

Spirit întreprinzător, ştiinţific, este şi un fin observator, cit

şi un adevărat cercetător. Din Moidova, îşi arată aceste mari
calităţi. Cind domnitorul Gh. Ghica N trimete cu o mie de ọṣ-
teni, impotriva lai Gh. Rakoczy al U-lea, Princepele Ardea-
lulut, drumul îl mină pe la Mănăstirea Neamţului, Cit a poposit,
a cercetat hrisoave, şi astfel a scris cea dintălu lucrare: „/sto-
ria despre sfinta icoană a prea sfintei noastre stăpîne N ăscă-
toare de Dumnezeu Maria“ (1555) Spiritului lui de observație
datorește Jurnalul Câlătoriei sale în China, documentarea riguros
ştiinţifică, pe care s'a bizoit Baddeley, ca să îndrepte harta unor
cercetători din veacul al XX-lea. Acest dar firesc, rar, lămu-
reşte varietatea cuprinsului scrierilor sale geografice, celace le
face Interesante, chiar azi, Observă tot; de acela nu dă nu-
mai descrierea locurilor, verstă cu versiž, ei însamnă şi obice-
tarile triburilor din drom, ca şi a intense! vieţi din capitala Ki-
tailor.

Spiritul ştiinţific ilmanifestă şi prin generalizările ce le face
din vreme în vreme chiar din drum. Se opreşte In loc și priveşte în
armă, aspectul intregii regiuni. Ce a văzut el, impleteşte cu ce a ce-
tit din alţii şi dă capitole asupra floviului Obi orl Jenisel,
Rapoartele sale, trimese De țarului, fie protectorului său Mat-
veief, sint frumoase pagini de literatură geografică.

Intors din China, nu-l mulţumeşte Jurnalul de călătorie, prea
legat de amânunţimile drumului făcut, în mare parte acelaşi cu
al transsiberianului modern. Adună ce au mai găsit alţii, între-
Reşte din „bibliografia“ timpului şi “astfel dă Deserierea Chi-
nei, molt folosită pe vremea lol, dovadă numeroasele copii răs-
lețite în bibilotecile publice ruseşti. 1 s'a adus irvinulrea că Ju-
crarea aceasta n'ar fl decit reprodacerea cărţii lui Martini, a-
părată în acel timo. Expresiunea de „Plagiat“, lotrebuințată de
d. Paneifescu, in documentata sa lucrare, e prea aspră. Insuşi

ddeley, care arată asămănarea dintre textul lui Martini „Si-
tus provinciarum imperii Sinici“ şi opera lui Milescu, atrage
atenția că în aceasta din urmă se găsesc multe capitole in-
tregitoare, rezultat al observărilor proprii. Nu poate fi vorba de
Plagiat, ci de o compilare, aşa cum se obişnueşte şi azi în lu-
crările cu conținut general asupra unor ținuturi cu larg cuprins,
Temelul lucrării se bizale pe ce a văzut el; Întregirea e din ce
sa scris pănă la el, ori din ce a aflat dela alţii. Dacă n'ar fi

cit descrierea complectă a Amuralal „necunoscut nici de cej

124 VIAŢA ROMINEASCAĂ

vechi nici de cel moderni geografi”, pe lingă alte capliole, şi
încă Descrierea Chinei, ar purta şi tiparul originalității,

Dar coltura adevărat enciclopedică a acestui boier moldo-
van, legată de o inteligenţă ce trebue să fi trecut de obişnuit,
se vede şi din lista celorlalte lucrări săvirşite, Sint vre-o 30 la
număr şi din domenii diferite. Dela acel Enchiridion, de doc-
trină teologică şi pănă la o încercare chiar de Şt. Naturale, dela
dicţionarul ruso-greco-latin, pănă la Istoria Rusiei incepută după
dorința țarului Theodor Alexievici, dela Biblia în romineşte, pănă
la diferite traduceri din greceşte in latineşte, arată pricepere,
ştiinţă dar şi o hărnicie neodihnită, cheltuită şi în traducerile de
documente, fiind slajbaş de samă în ministerul afacerilor străine
ruseşti, loc de mare încredere, ce nu putea fi dat ori şi cul,

| se mai aduce binatul că ş'a uitat ţara. Aparenţa nomal
e aşa, In realitate nu s'au şters din inima lui nici ţinuturile prin
care a copilărit, după cum oa ultat nici soarta nenorocită a
Principatelor subt jag străin. Chiar din dramu-l depărtat işi
aminteşte de framoasele dealuri ale Moldovel, cît şi de Dunărea,
fluviul larg, evocate de ţinaturile pe unde curge Jen'sselul,

D. Panaitescu a arătat, cu numeroase date, partea politică
din indelunga activitate a lui Milescu în Rasla, în legătură cu
soarta Principatelor. „A păstrat legături cu boe:imea din Prin-
cipate, lar Rominii îl socoteau ca unul de ai lor şi ca reprezen-
tant la curtea Ţarului”, Prin mijlocirea Iul, Mitropolitul Dosof-
tel capătă tiparnițele, cu care ga tipărit traducerile romineşti
din perioada de trezire a interesului pentru limba poporului.

Pe rudele sale le chemă pe lingă dinsul. Unii din urmaşii

lai au ajuns să capete și rangari de boerle, Din aceştia e foarte
probabil că se trage şi /Metșnicof, a cărui soţie era de viţă moldo-
venească dn B'isarabia; învățatul rus adesea îşi exprima, față de
prietinii säi romini, bănulata că în ascendența sa numără pe
Milescu, al cărui nume mai cunoscut era Spatar (Metş==spadă).
Urmaşii lul direcţi, sirănepoţii fiului său de al doilea, N kita, tră-
es Da în 1910, boernaşi în ţinutul Kaluga, cu numele Spa-
fariet.
După ce străbătu Europa centrală în lung şi In lat, dela
Constantinopol la Stockolm, dela laşi la Paris, într'o vremechiar
cind călătoria prin Europa era o adevărată expediţie, Milescu
ajange tocmai în Extremul Orient, poposind indelang în capitala im-
părăției Kitai, spre a-şi dace apoi mulţi ani viața la cartea Țarilor
din Moscova. Nu sint diumuri de aventurier,

La început face serviciul de diplomat, fie chiar servind unul
domnitor din micul Principat al Moldovei. Mal tirziu e explora-
tor, în înţelesul cel maf adinc al cavintolui, întru nimic mal pre-
jos de exploratorii moderni ai ținutarilor asiatice,

Neogniat viaţa întreagă, e de o activitate febrilă în diferite
domenii. Cə cunoaştem că a scris, no e tot rodul muncii lui,
de oarece slujba ce o avea Îl făcea să fie mereu preocupat şi de

KA Ri A A > Errep
KC

NICULA! MILESCU 125

încurcata politică orientală, pe care o cunoştea in adinc, sfatul
lui fiind căutat.

Prin inteligența lui vioae, prin cunoştinţele felurite ce le
avea, ori unde se duce, ori cu cine vine in contact, deşteaptă
uimire, lar tovărăşia lui nu e ocolită, La Toboisc cit stă, o lună
şi mai bine, cărturarul Krijanici scrie că „nu era zi în care să na
miniace la amiază şi sara cu Milescu“; în Peking se întreţine a-
proape numai cu Verbiest, căpetenia lesuijilor, dela oficiul de
astrologie al Impăratului chinezesc.

In intregime luată viaţa lul, Milescu este personalitatea cea
mai reprezentativă a Moldove! din veaculal XVII-lea, ca şi D. Can-
temir din veacul al XVIII-lea. O comparaţie între unul şi altul nu
poate fi facută. Unul, e tipul omulai neastimpărat, energic ma!
mult ln acţiune, celalalt e tipul savantului cărturar. Unul se com-
plectează pe altul, spre a da Icoana întreagă a însuşirilor dife-
rite, adinci, ascunse în energia moldovenească.

ste

N. Milescu s'a născut in 1636, după mărturisirea proprie.
E de origine curat moldovenească, măcar că el scrie într'un loc:
„Hon Solum religione sed etiam natione ac idiomata graecum“.
Era obiceiul pe atunci, ca să se socoată cineva mal breaz, dacă
arăta o ascendență străină, mai ales la o fire mândră ca a lui
Mi'escu. Dacă ar fi fost de origine greacă, nu gar fi anunțat-o
numa! în ocazii solemne. In toate pârțile însă e cunoscut ca
romin, D. Pomponne îl numeşte într'una „felgneur moldave" ;
voevodul din Smolensc Il zice „boernaş valah“, pe cărțile dăruite
lui Sparwenfeldt stă pomenit „ex dono N. S. mrldo-walae:ho*
iar R'enhuber îl numeşte „moldavus*. Avea rude in ținutul Vas=
Joint, tar fratele său Apostol a fost şi el Mare Spatar.

Asupra vieţii lui din copilărie nu se ştie aproape nimic,
Atit e precis că a invăţat la Constantinopol. centrul cultural cei
mai de samă din Orlent, pe acea vreme. Om învățat, cunoscăe
tor de malte limbi, ajunge grămatic subt Gheorghe Stefan în
Moldova, e boerit ca Spatar de urmaşul acestaia Gheorghe Ghica,
innintează ca Mare Spatar cind acesta trece în -Muntenia, Se
intoarce în scurt timp îndărit în Moldova subt Ștefâniță-Vodă,
spre a ajunge reprezentantul diplomatie (Capuche hale) al lul Gri-
gorie Ghica, in Constantinopol, Dela- 1653 pănă la 1664, e in-
tran necontenit dute-vino, celace arată firea lui neasiimpărată,
ca şi nestatornicla vremarilor,

Nu mal vine în țară după mazilirea lul Grig. Ghica, ci
apucă drumul pribegiei prin Europa, ducindu-se după fostul său
domnitor Gheorghe Ștefan, retras în Germania. Motivul aces-
tel călătorii bruște e în negură, Se poate să fie la mijloc şi in-
terese mai generale, în legătură cu domn! şi domnie ; se poate

126 VIAŢA ROMINEASCA
Ge, RORNINEASCA

să fie iasă şi interese mai intime, S: ştie că Gheorghe Ștefan
trăia cu o femee Sfefania, de o frumusețe uimitoare, retrasă
apol în Rasia, unde fu o clipă vorba să ajungă țarină. Cei care
cunosc mai bine tainele sufletului omenesc ar putea pune'n le-
gătură gu numa! statul la Stettin dar chiar drumul lui Milescu
în Risia, ca frumoasa concubină a lui Gheorghe St. on,

In Europa, Milescu se află ciad la marele elector de B anden-
burg, cind la Stettin, cind la Paris, cind la S:ockholm, apărind
Interesele fostului său stăpia. Dapă moartea acestuia, încearcă
să revie în Moldova pentra scurt timp. Pe urmă (1663) in-
sepe pribegia cea mare, care-l indepărtează pentru totdeauna

e ţară,

Din Constantinopol, unde îşi stabilise relation! alese, între
altele cu Patriarhul Dosotei al lerusalimului, apucă drumul spre
Rusia, ocolind Principatele R>mioe. Urmele lni se cunosc. Trecu
prin Belgrad, poposeşte la prințul ardelean Francise I Rakoczy,
se opreşte la Lemberg, e primit in avdiență de Regele Poloniei,
care-l reţine la curtea sa aproape o lună, iar de alce prin Smo-
lensk se îndrumă spre Moscova, cu scrisori secretie cătră țar şi
cu recomandări câtre Ministrul Matveief, a tot puternic.

In această perioadă din viaţa lul, i se întimplă o nenoro-
cire, urmarea firii lui neastimpăraie, dar și a goanei după dom-
nla Principatelor pusă la mezat, ori căpătată prio intrigi,

Din admirabila] portret, măestrit deşi scurt, pe care Ne-
culce il tace despre Milescu, reiese limpede firea mindră şi js-
teață a boerului moldovan; cunoscindu- şi supericriiatea intelec-
tuală şi culturală faţă de contemporanii săi, nu e de mirare că
l-ar fi trecut şi lui prin gind să ajungă domn.

„Era învăţat şi cărturar“ scrie Necul:e ; „era mindru şi bo-
gât şi imbla cu povodnici inainte domnesci, ca buzdugane şi cu
păluşe, ca soltare, tot sirmă, la cai“, E ceva din cusururile bo-
erilor moldoveni, de pe arma cărora însă s'au păstrat atitea pa-
late presărate pe moşiile lor,

Rămine mindru pănă la moarte. Nu se lasă lesne cu capul
plecat, S2 intitulează mereu „Ambasadorul Țarului“, Cind vine
in faţa Mandarinului ce | se trimete la graniţa chineză, nu vrea
să facă el pasal dintăiu pentru salat: Dapă tirgaeli iadeluagi, se
intilnesc pe un teren neutru, an cort, pus intre locziuţele amin-
durora.

La curtea chinezească nici nu vrea să audă de protocolal
riguros al curţii. „Ambasadorul Ţarului“, nu vrea să fugă la
audienţă, după obiceiul chinezesc, nici să se ploconească de nouă
ori ia faţa Hanului. Marge incet, ceremonios, şi se inclină de trei
ori. La audieuţă apare imbrăcat la haine atit de scumpe, nu-
mai blănuri de samur şi ermină, incit impăratul pune să-l facă
portretul, iar cei din jurul împăratului, rupind stricteţa etichetei,
dau basna in drumul lui ca să-l admire.

Roi vorbă că mindria La fost nefastă, în China ca și in

NICULAI MILESCU 127
_NICULAI MILESCU 127

Moldova. Ne vroind să primească darurile împărăteşti, in ge-
nanchi, după obicelu, e lăsat în ploaie drept pedeapsă, să aş-
teple vre-an ceas, și apoi a trebuit să plece iute-iute din Pe-
king. A rămas de pomină, Intr'un edict imperial din 1712, stă
scris: „Odată, cind Mi-ko-iai din această împărăție (Rusia) veni
in China, avu o purtare foarte rea şi blamabilă“,

In Moldova, mindria şi dorul de mărire, i-a adus latimpla-
rea cu tăierea nasului, de care vorbeşte Neculce, Măcar că
era aşa de prietin cu Stefăniță- Vodă, incit „tot la masă îl
punea şi se gluca în cărți cu dinsul, şi la sfaturi“, lui Milescu
ìl trece prin cap să uneltească impotriva lui. Cuvintul de tră-
dare e prea greu, pentru nişte vremari cind era în obicelari u-
neltirea împotriva domnilor. E de ajuns că Milescu a fost prins
şi pedepsit cu tălerea nasulul. Ştefăniţă- Vodă ținea atita la Mi-
lescu, incit „nu an vrut să-l lase pe calău să-i tale nasul cu cuțitul
iui calão, ce cu hangerul lul Ștefăniţă- Vodă Lan tăiat nasul,

Neculce spune că subt Ştetăniţă- Vodă | s'a tălat nasul. D
Panaitescu dovedeşte că subt (ie. Vodă. E indiferent. Principa-
lul e, că de atoncii se spune în țară Nicalai Cirnu, de unde
poate şi Poiana Cirnalui, un sat din ținutul Vaslui, în apropiere
de granița câtră laşi,

Neculce ma! adăugă că M lescu e lecait in țara nemţască,
de urma pedepsirii, E așa de plastică descrierea Încit merită să
lie reprodusă. „După aceia Neculai Cirnul a fugit în ţara nem-
tească și au găsit un doftor de-l tot slobozea singele din obraz,
şi-l boţia la nas, şi aşa din zi In zi singele se inchega, de l-au
crescut nasul la loc, de s'au tămădait; iară cind au venit în
ţară, la domola lui Dies Vodă, numai de abla s'au fost cunoscind
nasul că-i tăiat“,

Se poate că şi această ruşine pătimită, să D tăcut parte din
motivele pribegiei lui din tară.

La 1671 ajange la Moscova, Aice repede ştie să capete
favoarea lui Matveief, şetul ministerului de exterue şi mogul ţa-
rinel, | se dă o slujbă ca traducător din greceasca veche şi mo-
dernă, latină şi moldovenească, cu leafă de 100 ruble pe lună,
„SUMĂ mare pe acea vreme şi care nu se dădea decit rar func-
jonarilor* (P. Panaitesca). Canoștințele Iui vaste, repede H fä-
cură impus, avind ca elevi pe fiul lul Matveief, unul din intelec-
tualii cei mal de samă de pe vremea lul Petru cel Mare, apol
pe prinții Goin şi Tşerkaski

pă Neculce, Milescu ar îl avut de elev şi pe Petru cel
Mare, Cind a ajuns acesta Impărat, Milescu era in Siberia, în
Surghiun. „Atunci Petru Alecsievici Împărat îndată au chemat
senatorii şi au intrebat zicind: „Unde-este dascălul meu cel ce
m âu învățat carte? Acam curind să-l aduceţi“.

Die sale l-au impus, Repede e loaintat in grad, e ad-
mis În curte, e între privilegiaţii cărora H se permite să sărute
mina Țarului,

128 VIAŢA ROMINEASCA
—————————— nn E EES

Aşa se explică misiunea ce | se incredințază, de a cerceta
drumurile cele mai lesnicioase ca legătoră intre Siberia şi China.

Trebue să se ştie că in veacul al XVil-lea S beria era prea
paţin cunoscută de Ruși. Abia se încearcă pas cu pas ocuparea
ei. Oraşe ca lenisei, Tobolsc sint de curind intemeiate, de Cazaci
mal întreprinzători, iar ţinutul Amurului, loc de conflict intre
Mongolii şi Cazaci, încă nu e explorat.

Inaintea lui Miiesu, prea puţini au făcut drumori lungi
inspre Extremul Orient. Nici unul n'a procedat atit de meto-
dic şi ştiinţițic ca el; e cel dintăla dintre exploratorii Siberiei şi ai
Chinei de Nord, dela care se cunosc date mal amănunțite asu-
pra locurilor şi a oamenilor.

Audienţa la Țar, de despărțire, a avut loc în ziua de 25
Februar 1675; plecarea din Moscova e la 3 Mart; în Tobolsk,
inceputul adevăratului dram şi locul de compleciă aprovizionare
ajunge la 30 Mart, La Moscova se reîntoarce la 3 lanuar 1678, Ca-
lătoria ţine astfel aproape 3 ani incheiaţi.

Işi închipue oricine, că un asemenea drum lung de pesie
€000 km., în linie dreaptă, în veaculal XVil-lea, nu era nşor, cînd
abea ma! anii trecuţi o expediţie spre Everest, a călcat prin ţinu-
tori din Tibet, neumblate incă de Europeni, O bonă parte din
călătorie a făcut-o pe apă, tot în susul riurilor siberiere ; altă
parte călare ori pe cămile, străbătind munţii ce despart Siberia
de Mongolia, trecînd prin capătul estic al Deşertulul Gabi,
peste înălțimile ce despart China de Mongolia, caşi zidul chi-
nezesc pe atunci încă In picioare, A trebuitsă ocolească greniăj!
mari, în care se cere repede hotărire şi curaj. A trebait să in-
vingă mai ales bănultoarea fire mongolă, şiretenia recunoscotă
a Chinezilor, de care chiar Sven Hedin, in timpurile moderne
adeseaori a fost biruit.

Intr'o Duminică, la 2 Mai 1675, pornește din Tobolsc apu-
cind pe Irtici, în sus. Expediția toată era încărcată pe calcori
mari, cu lopeţi, vislite de oameni rechizi "onst de prin partea locelui,

De pe Irtici, cirneşie spre Sud Est, pe fluvlui Obi, anevole,
căci sloiurile de _ghiaţă încă mai pluteau pe faţa apei, emflată,
„A inecat cîmpurile și pădurile, întinzindu-se ca un lac, Si vre-
mea era rea, cu furtuni, ninsoare şi ploaie“. Trece printre Tatarii
cu bordee săpate în pămînt, printre Ostiacii „cu meceturi in care
sint idoli sculptați, de argint, aramă şi lemn“. Într'un raport
trimes de pe alci, dă descrierea basenului întreg al marelui fluviu.
„Geografii nu-l cunosc decit numele Şi agora lui, unde se varsă
in Mare. Care sint izvoarele lui şi ce popoare trăesc pe țărmo-
rile lul, nu le ştiu ci descriu, fois. orașe şi noroade, care nu se
găsesc nici decum în regiunea Obului“.

Din Obi, trece în afluentul acesti la, Keti, tot printre Os-
taci. „Acesta e poporul numit Ichtiofagi de cătră istoricii greci
şi latini, deşi nu-l cunoşteau decit din auzite. Unii Ostiaci minincă
peştii chiar crazi; alţii H usucă sau îl fierb. Sare “a pine el nu pun.

z E EN AAGE
B'EI TOTEI |
re TOI
UNIVERSITAŢIII

129

Peştele îl vinează nu numai mincare, ci din unii fac
îmbrăcăminte, încălţăminte, slujindu-se la cosut cu maţele de peşte“,

Părăsind calea apei, ca să ajungă la lenissei, trece prin iF
nuturi mocirioase, numai bălți şi pirze. Face drumal în 2—3 zile,
spre a poposi in cetatea lenissei, aşezată în loc „foarte mindro,
care-mi aduc aminte de dealurile din Moldova, iar lenissel de
Dunărea un riu mare şi frumos.“ Cite a indurat în aceste citeva
zile de drum, printre bălți şi stuh, se poate deduce din puţinele
vorbe ce le scrie. „Ținţarii şi muştele ne-au chinnit, nelăsindu-ne
nici să dormim, nici să mincăm*, Se resignează, căci „acel care
au apucat a Intra într'o luptă desnădăjduită, nu cată ja grentăţi
ci se gindesc numai ca să urmeze pe conducătorul lor®,

O parte anevoloasă din drum, e între lenissei şi Baical.
Riol Tungusca, are patul numa! stinci şi repezişuri. A le înfrunta,
călătorind în susul apel, cred că cere măcar atita curaj cit şi din
partea lul Stanley, care a luptat cu repezişurile Congolui, minat
lasă în jos de valuri, La fiecare cotitură mai strimtă, în nablapti
iuţiţi de strinsura stincilor, vasele erau amenințate să fie strivite
de păreţii de basalt, numai stilpi, unii lingă alții. Trebulau trase
in susul apel, din colţ în colţ,

„lar cînd a venit la altreilea cataract, acolo unde se rupseze
odgonul, s'a ințepenit pe o stincă şi mult am muncit ca să-l
desprindem deacolo. Cu mila lui Dumnezeu, cu ajutorv! credinței
şi norocul marelui Impărat, ridicind vasul de pe stincă, l-am In-
dreptat pe apă cum se cuvine și am trecut cu sănătate“. Vreme
de 51 de zile a dorat drumul pe sălbatecul riu, ce curge năvalnic
din Lacul Baical, printre sate de Bratci şi Tenguzi.

La 22 Septembre e la marginea marelul lac Baical, „care
nu s'a văzut nici de cel vechi, nici de cel moderni geografi. Au
descris despre lacuri şi bălți mult mai mici, iar despre Baicalsca,
care este atit de mare, nu au pomenit nimic“, ȘI cercetează
țărmul pas cu pas, plrăa cu pirăv, străbătind în lung şi lat
pinza de apă, ma! întinsă decit faţa Moldovei,

Paginile în care descrie lacul, ar merita să fie trecute în
cărțile noastre de celire,

Prin gura riului Selenga, pătrunde în ţinutul Movgolilor
„DOmazi, care n'au sate ci rătăcesc in stepe după vitele lor“,

De alci Inainte incep grectățile venite din partea osmenilor.
Mongolii sint neincrezători, bănuitori, Caravana, formată din că-
mile şi cai, înaintează Incet, căci Jarpa a pus stăpinire pe locuri.
„Am stat la Argon toată ziua, ca să se odihnească vitele, ca să
le mai adăpostim și să le hrănim, fiindcă atit call cît şi cămilele
stătuse şi ologise, încit a trebuit să le facem papuci de papură“,

Incetineala dromulvi îl dă răgaz insă să se informeze. Ast-
fel vorbeşte despre Indii, din cotro vine Lena; asttel despre
Amur, pe drumul căruia te indrept} spre Japonia „de unde se
scoate argint din sute de locuri“,

Cămilele cad de oboseală; cail pică de greutatea drumului,

130 VIAŢA ROMINEASCA |

sI ROS E Ee "es NICULAI MILESCU 131
Piedicele se intejesc, căci Joer (ott incep să fie ostili. Aşa ajunge

insfirşit la 13 lanuar 1676, la graniţa Chinei. „Alci este mar- Dramul greg, a apropiat cele donă căpeieni), atit de de-
ginea şi sfirşitul S beriei, la izvoarele pirăulai Uiucea, e bt dealul pâ:tate ca origină şi așa de diferite ca fire, apli jot Mileatu
Kitaicesc, numit Tartarganginsk*, Acel „Slavă ție, Dumnezeule“, ciată in dram „Danăre, Danăre“, lar mandarinului atita ce La
cu care iachele prima parte a Jarnalului său de călătorie tradus p'ă:ut cio incit roagă să! mai repete. Ce trebae să se
după greceşte de G. Sion în Analele Academiei, se referă şi la fi pitrecat la sufletul ulanului, aducindu-şi aminte de unde
rugăciunea ca Siberia să se întindă cit mal departe, pănă la a pornit şi unde se pipa |

marginile pămiatului, dar e și oftatul de uşarare pentru biruinţa La 10 Mal 1676, trece pe subt una din porțile marelui zid
drumului grea. chinezesc, Cit de precis e stilul lui Milescu, se poate vedea

Trecind granița, trebue să se pue în pază impotriva şire- din descrierea zidului, în comparaţie cu a altor călători : „zidul
teniei chineze. H iese iaainte, e dreptul, o gardă de onoare ; âpro- arece peste dealuri p ek, peste prăpăstii și văl. Sint numeroase
vizlonările se fac deodată ca bunăvoință. Chinezii însă sint ct- turnuri departe unul de altal de 100 sajene: temelia e de piatră
rioşi să ştie ce caută prin meleagurile lor. Drept convingere cioplită grosolan, pe urmă zidul de granit iar coama de cără-
cer, să li se arăte scrisoarea Țarului. Milescu le spune să nu se mizi, Spun Ahinezii, că atunci cind a fost ridicat, n'a rămas
amestece unde nu le ferbe oals; drept urmare e oprit în drum. pietre 1a minți, năsip tn pustiuri, apă în dort alei copaci în
Trebue să, aștepte un trimes al Impăratului Chinei, care nn prea păduri“,
se grăbeşte să vie. ȘI astfel zăboveşte citeva săptămini pănă pe Dincolo de zid, e țara belgugului. Cimpurile sint caltivate,
la sfirşitul lunii Februar, cind soseşte mandarinul, anume pentru | satele dese, grădini pe coaste de dealuri şi temple, temple mari,
a-l însoţi la P.king. peste tot. ŞI aga mergind în alai, stindarde galbene impărăteşti

Cit a poposit pe ţărmul riulii Naun, nu a stat degeaba. Ob- deschizindu-le calea, ajung în Peking la 15 Mai. „Despre Pe
servă şi notează. Nici după sosirea marelui funcţionar, pleca- ci e de mare şi frumos, mal ales despre Oraşul roş sau partea
rea nu se face imediat. Trec zile şi zile pănă ce s'au terminat imperială, unde e palatul, voiu scrie în cartea în care Imperiul
parlamentările, care să facă primul pas spre salutare. Manda- | chinezesc va fi descris mai pe larg“. E cea mal bună dovadă că
rinul cerea ca Milesca să-l facă vizită Intălu. „Ambasadorul“, | Mileseu purta in gind să scrie „Descrierea Chinei", inainte de
spune că lal i se cuvine să fie salutat iatătu de gazdă. ln vremea a fi cunoscut lucrarea la! Martini. Planul lucrării sale era con.
aceasta, ca şi la congresele diplomatice, relaţiunile între cel doi cepat; cel mult s'a servit ca sprijin de cartea lesaitului Martini,
ambiţioşi, sint „foarte cordiale“, Pr care nu o căpătă decit în Peking.

Işi trimit daruri unul altuia. Mandarinul a gustat întălă oară d'Saach partea cea mal plină de pitoresc şi de humor din
vodca şi l-a plăcut mult. In acest chip caravana cu Milescu face Chal lul Milescu E descrierea timpului cât a stat în Peking,
Paştele prin aceste țlautari. Creștinii petrec cintind şi clocnind Yre-o trel lani şi ceva, Toate peripețlile, pănă ce a aj ns să tri-
03ă roşii în mijlocul „celor care aduc daruri idolilor, în sunete. piată dacarile şi scrisoarea Țarului, descrierea palatului impe-
de tobe şi timbale“. rial, fastul ca care s'ai săvirgit cele două audiențe, obicelurile

Instirşit la 17 April vine ordin dela impăratul, să fie lăsat ZS ale Chinezilor, bosriile lor, totul e redat atit de plastic
a po:ni spre Peking. Caravana se pune in mişcare, In afara celor Și Colorat. Tacit în adevăr se cetește ŞI azi cu plăcere, „Pen-
130 de oameni ce-l iatovărăşesc, sint tot pe atiția Chinezi. E un tra timpul cit a seris, stă fără comparaţie în istoria literaturii ru-
şirag lung de cămile și cal ori decare ca două roate, trase de boi. a; mai mult, dacă lăsăm la o parte China, e fâră compa-
Urcă manţi, trece ape repezi și limpezi. La o mănăstire ÎŞI arata sajle Krag ta literatara lumii“ (Baddeley),

Superioritatea de apusean, diad medicamente unul Lama, ceiace inte SD portarea lui dirză, adesea arogantă, volnd să repre-
il măreşte vaza in faţa Chinezilor, căci Lama e unul din cel ma! zinte cu demnitate pe puternicul impărat care Ce trimes, indis-
mari, „in fața lai se inching norodal de şapte orl ca şi cînd ar fi EE chinezi. „Vreal să ne sileşti să ne schimbăm obiceiurile“,
zeul în carne şi oase“, Păşesc prin coada deşertulai Oobt, din Zu pune. Urmarea e că trebue să plece cam cu nepusă'n
noa străbat maat, spre a scobori ta ținatari cu case de piatră, masă, la 1 Septembre, fără răspuns la scrisorile Ţarului.

ca temple îaalte, cu statul la marginea drumurilor. Tot ce vede Drumal îndărăt e făcut ca grabă; la Noembre 1676 popo-
notează, e dreptul, mal pe scurt, ca să nu dee de bănuit lui e mal îndelung la Selengisk, aproape de Baica!. Jurnalul e
Askiniasa Ma-La, marele funcționar. „Am văzut an templu chi- va i ca plecarea din Peking, așa iacit nu se cunoaşte taina
nezesc de piatră, care cuprinde idoli ciopliți şi zugrăviți, iar tn i i lui, Ajuns la Jenissei, află veşti rele din ţară. Țarul A.
mijloc un alt idol mai mare ce ţinea o sferă ia mină ; ai crede ia à murit, iar în locul său e Teodor Alexievici. Protecto-
că e globul imperiului“, rul său, Matvelef, e mazilit, trătat drept vrăjitor. Știindu-l fără

apărător, duşmanii ii săpă şi pe el. Cel mal rău e însuşi to-

132 VIAŢA ROMINEASCĂ

varăşul său de drum Milovanof, care-l ponegreşte ba că a dat
Chinezilor o hartă a Rusiei, ba că a vindut din darurile trimese
de far, ba chlar l-a adus drept învinulre că a dăruit o Icoană bi-
sericii catolice din Peking. Nu mal şilau ce se mai născocească,
după com l-au acuzat că cetea cu Ma'weief cărţi de magie,

In orice caz neplăceri a avut; după Neculce chiar a stat și
surghiunit in Siberia „lar senatorii dela Mosc Lan eșit întru in-
timpinare şi Lan Inat acele daruri şi tot ce au avatși l-au făcut
sargon la pas şezut cițiva ani surgun la Sibir“, Fapt
este că abia mai tirziu i se răsplăteşte osteneala din China, din-
du-l-se şi funcțiunea ce o avea înainte de-a pleca, probabil şi
pentru că nu era atit de lesne să | se găsească un locțiitor,

Călătoria întreprinsă, l-a mărit faima de care se bucura mai
inainte. Tot Neculce e acela ce redă foarte plastic, de şi în chip
naiv, vaza de care se bucura la curtea noului ţar Petru cel
Mare: „Şi cind au ras barbele impăratul Moscalilor, atunci cind
gas EE portul, atanci singur impăratul l-au ras barba cu
mina lul“,

Treizeci de ani dela întoarcerea sa din China, Milescu a
funcționat la Ministerul de externe. Nu mai era un simpla tra-
ducător, ci un factor important În indrumarea politicei rusești in
Principate şi Orient. *

A trăit cinstit de toată lamea şi căutat, pentru vastele ici
cunoștinți, nu numai de localnici, dar și de toţi străinii care ve-
neau prin Moscova, De pentru informaţii, De în misiuni diplo-
matice. Așa se lămureşte cum numele lui echt at adesea în scrie-
rile acestora.

Cind a murit (1708), „mare cinste La făcut impăratul şi
mare părere de rău a avut după dinsul, că era trebuitor la a-
cele vremi” (Neculce),

I. Simionescu

Profesor la Universilalea de lași.

larg, cu compellață în ullimul capitol din pomenita lucrare a d-lui

* Parles aceasta din aclivilalea lui Milescu, este iralală pe
naol!esțu, g

Întunecare*

In iarna anului 1925, Radu Comşa simți un junghiu în gra-
tiile coastelor, în semnul rănii de multă vreme uitat.

Durerea stărui o sâptămină răscolită fără pricină, pe urmă
tot fără pricină se potoli. Nu mai gindea la ca, cind ume-
zeala primăverii o stirni din nou, incleştindu-i dureros și in-
cheeturile penunchilor

— Nu € nimic prea grav, vorbi medicul zgiriind cu tocul
automat o rețetă cu ieroglife indescifrabile. Urmezi aceasta
și în două veri de Techirghiol, cu băi și soare, eşti voios ca!
un fante...

Ridică ochii la cicatricele din obrazul pacientului şi își dădu
seamă că gluma cu „fantele“ n'a fost la locul ci. Rectifică,
trecînd dela tamiliaritatea glumeață cu care-si trata întotdeauna
clienții, la tonul profesional:

— O cură de doi, trei ani de Techirghiol... Deocamdată
trei linguri de poțiune pe zi. Evită în special umezeala. Alt-
fel te așteaptă o endocardită...

Arătind spre cicatrice;

— De ce nu încerci o grefă?... Treci intr'o zi pe la Ju-
vara, el cu plastica lui, te muleazi din NOU.

Medicul îl împinse politicos dar grăbit, spre ușă, fiindcă
în anticameră aștepiau mulți.

Radu Comşa duse rețeta la cel dën) farmacist care des-

cifră ieroglitele cu o ușurință miraculoasă, so-bi conştiincios

* Epllogul romanului cu acesi nume, sub! tipar.

134 VIAŢA ROMINEA SCA
O VIATA ROMINEASCA ` `

trci linguri de poțiune pe zi, se feri de umezeală; durerea dis-
păru. j

La începutul lui Iulie își făcu socoteala economiilor. Erau
puține. Gazetele anuntau că în staţiile baineare e o scumrete
de jaf, se hotări să se ducă în Moldova la odihnă, la una din
mănăstirile Neamţului, unde auzise că locurile sint pitoresti,
Viaţa e eltină și are să găsească cea mai desăvirșită liniște.
Alese mănăstirea Agapia. Nu mai fusese niciodată. Mânăs-
tirea îi plăcu în valea îngustă, impresurată de păduri cu brad
coborind pănă în zaplazul ogrăzilor; casele albe cu cerdac bă-
trinesc; forile de bună dimineaţa intinse pe sfori pănă în stre-
şinile de șindilă. Adusese un geamandan de cărți. Maica de
gazdă păşea în virful picioarelor, dopotele și bătaia minuită a
toacei adinceau tăcerea.

Radu Comşa respiră într'un inceput de impăcare cu viața.

Insfirșit găsea astimpăr; pustiul de aici îl lăsa numai cu
e]. După citeva zile, nimeni din tineretul voios de pe valea
pirăului, nu mai purtă decit o relativă grijă, domnului cu sem-
nul urit din obraz, care pornea de dimineață în pădure, din-
colo de stinci, pe potecile cele mai neumblate, cu o carte suh-
suoară,

O fată sburiită, cu ochii drăcoşi şi cu veselia celebră pe
pajiştea unde se juca crochet, îl boteză domnul Morocănilă.

„A trecut domnul Morocănilă la cruce... Se întoarce dom-
nul Morocănilă dela stinci, să ne pregătim fetelor de masi...
înseamnă că e ora 12 jumătate!

Radu Comşa trecea şi se intorcea cu plăminii purificați
de balsamul rişinei, cu o odihnă împrospătată în trup și în suflet,
fără să știe că e domnul Morocănilă şi cronometrul vilegia-
turiştilor, `

Dar după o säptäminäă, purceseră ploile. Mărunte şi mu-
cede, de cincisprezece ori pe zi. Scama norilor atirna de vir-
ful brazilor, Soarele încerca să străbată o jumătate de ceas,
se ineca în neguri ostenit. Pajiștea de crochet rămase pustie.
Maicele treceau gheboşate subt umbrele la vecernie. Cinii se
furişau pe lingă garduri cu blana leoarcă, privind cerșitor la oa-
meni. Se lăsă frig umed care pătrundea în oase, işi luase
numai haine de vară. Se mută de pe un pat pe altul, sgribu-
lit, cu pardesiul între umeri, ca un moșneag în care a intrat
ingheţul morţii.

e ee E S Deg d 7277 >
r: - È

ÎNTUNECAREP 135

— Aşa-i Agapia noastră!'—tingui cuvioasa Velasia cu mina
osoasă ca moaștele la gura cu buze subțiri, aducindu-i ceaşca
de lapte ferbinte.

Asezn tablaua verde cu doi trandafiri bizari pictaţi pe

fund; unul albastru și altul violet:

= Ari Agapia... Cind începe ei pioaic, putrezesc și
pietrele... Dänn acum trăgeam ciopotele şi făcaam rugăciuni
să ne milostivească Domnul cu o leacă de ploaie; acuma ne
rugăm să o oprească. Mosafirii dela Maica Epraxia măcar
mai ba! cărțile. Mat stai numai singur, ești mai schimnic de
át noi.

Radu Comsa, într'o dimineață, nu se mai putu ridica din
pat. Junghiul își înfipse cirligul în coastă; gentinchii trosneau
cînd încerca să-i miște. Rămase două zile cu plapoma roşie
până în bărbie, cu fața în sus, privind țintă la icoanele afumate
din părete, încununate cu şiraguri de mărgele si flori de cau-
ciuc, de bilelu.

Pe fereastra strimtă lumina pătrundea vinătă și tristă,
Noaptea tilia vintul pe lingă păreţi ca o pasere cu aripi prea
grele. Maica Velasia scoase borcanele cu dulceţuri din sobă
şi de deasupra caerele de lină: făcu foc. In mijlocul verii avu
senzația de jarni, cu trosnetul lemnelor și flacăra jucînd dila-
tată pe păreți.

A trela zi, chemä un medic.

Doctorul Mazilu, de douăzeci și cinci de ani, în fiecare
inceput de Iunie debarca aci dinirun Jandou vast şi prăfuii, cu
o familie numeroasă, de copii, nepoți, nepoate, slugi, căţei și
pisici, ca să îmbarce în același landou prătuit şi vast, copiii, ne-
poții, nepoatele, slugile, căţeii și pisicile, abia la cfircitul lut
August. Cunoștea toate maicile cu specialităţile lor, după cum
le cunoştea metehnele; de aceia pătu că a venit să se intereseze
mai mult de un anume serbet al cuvioasei Velasia, decit de bol-
navul din pat, d

După ce îinfipse o linguriţă straşnică în şerbetul de to-
porași şi ban două pahare brumate de apă—,unde se mai gă-
sește apa dela Agapia? —plescăi din limbă, ștergindu-ei mus-
tățile stufoase, îl pipăi pe Radu Comşa, il ciocâni, îl ascultă, fi
puse termometrul subțire și rece, subt braț.

Se ridică cu un suspin, fiindcă era gras şi se pleca anevoie.
işi strinse termometrul în tocul de nichel.

135 VIAŢA ROMINPASCĂ

=- Dumneata ai nevoe de Techirghiol și de soare... A-
gapia. nu-i o afacere...

Pe urmă cerind parcă scuze în numele Agapiei:

— Foarte bun aerul aici. Eu de douăzeci şi cinci de ani
vin... Linişte, pădurea coica. Loc ideal pentru odihnă. Dar
nu face pentru dumneata. Docioria dumitale e saiicilatul, soa-
rele și nămolul, nu ploaie... Deacum, dacă a început să poste,
o ţine o lună. Ai văzut pe Ciungi? Este un munte aici, care
se cheamă Ciungi. Acela-i
pe Ciungi, slabă nădejde să vcdcm soarele îndată...

Se opri, să cerceteze pentru a cine ştie citea oară, cu
minile la spate, o icoană din pärete. Işi puse ochelarii, şi
după ce-o examină amănunțit, vorbi cu ochelarii în mină:

— Aista-i lucru vechiu... O are maica dela Raluca Stur-
zoaia.„. lcoană rară şi scumpă dela Sfintu-Munte.

iși aduse iar aminte de bolnav:

— Trimitem să ne facă o reţetă la Tirgu-Neamţ, In cite-
va zile ai scăpat de criză. Cum te poți mișca din pat, mu
mai sta o zi. Puşcă la Pașcani și de acolo ia trenul direct la
Techirghiol... Acela-i locul tămăduirii.

Se așeză la masă și scrise rețeta pc o foaie de carnet:

— Sint sigur că nu cunoşti pe aiment, Ştiu că acum
vii întăia dată. Noi de aici cunoaştem pe fiecare cind vine şi
cind pleacă. Leși aşa dar, s'o trimet tot cu la tirg; cu aid
sint ca la mine acasă, Mă cunoaşte toată inănăstirea, dela
cuvioasa stareță până la cel din urmă vatav...

Mai cerceti o scoarță bătută în părete:

— Aistai un lucru nou!—constată, fiindcă știa cu dea-
mănuntul zestrea fiecărei maici. Un lucru teribil. N'am vă-
zut nici la maica Filofteia așa lucru fain...

La plecare nu vru să primească onorariul.

— Mă ofensezi, domnule Comşa. Aici sintem toți ca în-
tr'o familie... Imi pare rău că trebue să pleci. Altfel ai fi vazut
ce fel de oameni sintem noi, ceștia care venim la Agapia, O
familie care se imprăştie tot anul în țară și vara se adună să-și
repare puterile... Mai o excursie, mai un pocheraș ori un
maus; tincretul mai reach, se mai pune la cale un mariaj, —
eu aici mi-am măritat două fete—mai sint oleacă de nopţi cu
Doctorul Mazilu își puse la ușă galoşii şi pregătindu-se
să deschidă umbrela, se intoarse din prag:

”

meu. Cind e negură

e ÎNTUNECARE 137

— Ne-am ințeles, vasăzică... Techirghiol, nămol și soare.

Apoi se intoarse cătră maica Velasia, cca cu nasul înco=
vrigat şi buzele tăiate subțire cu briciul, în pielea de pergament:

— Te ruga nevastă-mea măicuță, pentru nişte şerbet.. Trei
oà de trandafiri...

După o săptămină, Radu Comşa cra la Movilă. li părea
rău după liniștea dela Agapia, care făgăduia să fe att de de-
plină, cu toate amenințările familiei despre care vorbise doctorul
Mazilu.

Făcuse popas la București o zi, să caute bani; economiile
lui Wajungeau, Se împrumută, Dintr'o parte două mii, din-
iro parte trei mii, din altă parte alte trei mii; era deprins
acum. Se bucură că a găsit o cameră Ja o vilă nouă del pe-
riferia terenurilor; era întradevăr cu păreții subțiri dè se auzia
une vecinul, dar era dun, Descoperi şi un restaurant mo-
des pl x d

Bucuriile lui erau acum mediocre și vulgare, și EN
duise însă un lux: cumpărase un chaise-longue pe care Îl lăsase
pe plajă, jos, la „Turci“.

După nouă ani locurile nu mai erau de recunoscut. În
peisagiul prăfos crescuseră cu spontaneitatea ciupercilor veni-
noase, nenumărate vile cu acoperișul de țiglă roșie. Era o for-
fota de iarmaroc în baracile dela şosea, cu miros de carne de
oaie, movili de legume și fructe, undelemn şi peşte; murdărie
și odoare de vecinătate a Orientului. Automobilele şi autobu-
zele sc vinturau în virtejuri din care oamenii ieșeau ging pe u-
meri $i p? gene, ca dintro moară, Frunzele salcimilor atimau
moarte subt stratul de colb. Copacii păreau mineralizați. Ar-
Sta juca apa morților peste cimpuri cu vegetația arsă,

„La marginea terenurilor parcelate, subt scheletul șchelelor
se ridicau alte clădiri, eu o înfrigurare de coloniști tăbăriți in-
tr'o singură noapte, Intro Californie unde s'a descoperit o mină
plini de fabuloase făgăduinţi.

In nămolul lacului se zvircoleau larve omenești cu betejeli
grele și hide. Se tirau pe poteci copii în cirji. La mesele zo-
ioase ale birturilor cftine, în biziiala muștelor, mincau cu mini
schilodite de cicatrici şi cu degete amputate, exemplarele ulti-
mei. mizerii omenești.

Dar marea, îndată ce te apropiai de țărm, ficca toate aces-

138

VIAŢA. A

————

tea uițate şi iertate, consolind de dezolarea pe care o aduse-

seră

oamenii. „Acolo se soreau copii cu piclița arămie, hoho-

tea altfel de lume, voioasă, indestulată Și gureșă.

Radu Comşa află ceiace nu mai observase de multă vrè

me, că hainele lui sint demodate, sărace, scurte și strimte, cu

pete

scoase la iveală de praful incontinuu din aer, cu marginea

cusăturilor roasă,

treagä.

feur

vede

Cumpără benzină și le curăţi singur, o după amiază in-
Cind eet, hanele erau curate, dar mirosea ca un $0-
în permisie.

Pe terasa Casinoului, la șapte, tind de pe faiezä marea se
schimbindu-și culorile de sidef albastru și vioriu, îşi ciuă

un loc la o masă dela margine.

Che nerul abia răspunse la chemare; îi trinti dinainte ceas-

ca de cafea şi paharul de sirop, ca o datorie împlinită în silă.
Cafeaua era lungă, prea dulce și rece; siropul cald. Terasa

însă lărmuia de lume.

părul

In sala casinoului urla jazzbandul.
In faţa lui Radu Comşa, se afla la o masă o doamnă cu
oxigenat şi doi domni: unul cu părul lins, cu infățişare

sportivă, tinăr de tot, în pantaioni de flanelă şi cămașă de mi-
tase gălbuie; celălalt mai în virstă, tot corect, cu figura osoasă,
nările subţiri, mustăţile rase, fruntea inaliă; frumuseţe bărbă-
tească după care întorc femeile ochii pe stracă—dar cu mineca

dreap
vada

Fäcu
tinăr:

pe Pi

tă, goală dea umăr.
și să-i asculte. i
Doamna deschise poșeta, își pudră nasul, îşi roşi buzele.
un semn, din sprincenele subțiri arcuite, cătză cel mai

Fără să vrea, Comşa fu silit săi

ak i
— Domnule Pastion, wtmult.. Emil, te rog păzește-l tu
ki, și dacă-i aduce Ia, ele, ai grijă... vezi să nu fie ferbinte,

suflă-i tu. Piki, stai mumos la taticu tut..

Domnul fără mină luă resemnat pe genunchi, cu miaa sä-

nătoasă, cățelul alb, cret, mătăsos, mic cit un pumn, cu zurgaläu.
de metal galben la git.

— Mumus Piki!—il strînse doamna de bot, induioşată de
despărţire. Are să-ți dea tăticu păpică, pe urmă tutu are să

facă dodo cu nunt..

tocuri:

Se intoarse, răsucindu-se pe tălpile moi ale pantofilor fără

— Haidem, domnule Pastion!

ÎNTUNECARE E,

Piki îşi linse cu limba roşie botul și privi licrimos la nunu
care plecă să danseze cu domnul Pastion.

Domnul lăsat singur, desigur soțul, rămase cu mina sănă”
toasă pe spinarea cățelului, privind cu ochi ginditori în nemăr-
gin'rea albastră și calmă. Fu o părere sau adevărat-—dar Com-
șa văzuse pe figura omului, coborind o umbră ca o mihnire-
ascunsă, o tresărire îndată biruită. Avea la butonieră semnul
roșu, ca o picätură de singe închegat: Mihai Viteazul. Dar
cine mai lua seamă acum a aceasta; ce însemnătate avea o bu-
cățică de cirpă?

Ochii lor se întilniră o clipă, se incrucișară cintărind stă-
mitor infirmitatea celuilalt, apoi cu pudoare priviră în altă parte.
Fiecare își aminti ceva uitat, neștiut de nimeni din toţi de aici:
ceasul cind unul şi-a lăsat acolo mina, celălalt și-a sfărămat 0-
brazul şi coastele, Ochii reveniră căulindu-se, grei, cu un im-
perceptibil semn de înțelegere, ca intre doi complici care nu
trebue să pară că se ştiu, Pe urmă priviră la tremurul lumi-
nos al mării, ușor ca o albastră Cart,

Chelnerul aduse serviciul de cafea cu lapte, feliile de co-
zonac. Piki se mișcă plin de neastimpăr, sări pe masă, își
scutură zurgalăul dind nerăbdător din coadă, Domnul fără
mină turnă laptele, suflă să se răcească, prepară pateul pentru
căţel. Cu mina liberă îl hrăni din linguriţă, îl şterse pe urmă
la bot cu batista lui dela piept Apoi Piki mai voi altceva,
Domnul îi prinse cureluşa în cirligul sgardei, se depărtă cu d
dincole de marginea teracei, Dag? ua copas aşteptind. Piki
miros: întăiu, mirosi după; scurmă cu precauţie de higienă ata-
vici țărna, cu labele de dindărăt şi pe urmă cu cele de dinainte,
Domnul cu insigna lui Mihai Viteazul și cu mineca dreaptă spin-
zurind, se intoarse la loc după această indeletnicire a timpu-
rilor de pace, îl urcă pe genunchi. Cind intilni iarăşi privi-
rea lui Radu Comşa, păru că-și cere iertare: „lnțelege... viața e
altăceva. E aceasta!,,. Crezi că eu n'am nevoe să mă stăpi-
nese ca să nu-l inşfăc de ceafă și să-l arunc peste ripă in
marei,

Aprinse o țigară, cu o brichetă specială pentru infirmii
Cu o singură mină. Fumă cu gindul în altă parte. Piki supă-
rat pe fum, strimbă din nas, își mută în altă parte “capul. Dom»
nul făcu vint cu mina să risipească mirosul, ca unei persoane
foarte delicate ce era.

140 VIAŢA_ROMINEASCĂ |

Peste ce necunoscută și resemnată suferință am dat oare?
—se întrebă Radu Comşa, urmărindu-i cu simpatie privirea că:
tind goală pe linia curbă a zării. Dar un presentiment îl făcu
îndată să întoarcă ochii: | se păru că pe alee, spre hotel,a tre-
cut Luminiţa: s'a întors o clipă și a trecut... Numai o părere...
Ceata cu pelița brună, mersul același, doar trupul mai plin, de
femee, Dar a fost numai o părere. Cind se răsuci la loc,
surprinse privirea domnului invalid asupra lui... Amindoi a-
ur un sentiment de jenă.. Se spionau să vadă care mai poate
descoperi ceva de invidiat la celălalt.

Doamna cu părul oxigenat și cu trupul șerpuind liber în
haina străvezie, apăru urmată de tinărul cu părul Ins, care căl-
ca elastic în pantofii cu talpa de asbest, temponindu-şi fruntea
cu batista, Imediat doamna apucă gentulița, scoase oglinda
și putul, repară ravagiile înădușelii şi ale dansului. Numai după
ce sfirși, își aduse aminte de Piki care scîncea nerăbdător, Ri-
dică obrazul cu culorile renovate, frumos dar vulgar:

— Ce e Piki, Pikiki? Vrea Pikiki să vină la num? A
mincat mumos tutu şi ma fost iacom să capete bobo?.... Aide
Pikișor la mumut...

Pikișor care mincase mumos, nu fusese lacom să capete
bobo și făcuse chiar și caca, se căţără alintat în braţele fui nunu.

Domnul îşi şterse cu unica mină perii de pè genunchi.
Celălalt, tinăr, respiră cald în sinii doamnei oxigenate, subt
cuvint că îl desmiardă pe Piki. Căţelul îl linse pe mină recu-
noscător. Soțul îi învălui pe tustrei, intro privire rea nu-
mai de-o clipă, dar care ar fi fost destul dac'ar fi avut ucigaşă
putere să-i petrifice laoialiă ca un grup al celei din urmă mi-
zerii conjugale.

— Uite cum te iubeşte pe dumneata, domnule Pastion!

se bucură doamna oxigenată, ferincu-și capul cind vorbea, fiind- `

că Pikiki se inăițase pe pieptul ci, cu o labă intre sini şi voia
să o lingă pe buze. Simte îndată cine îl adoră. Pe Emil nud
poate suferi. Sint sigură că Emi! ii maltratează cind lipsesc
eu... S'a făcut un sălbatec Emil; un ipocondru..,
luat, numai un an inainte de războiu, cine mai dansa ca el?
Cine mai conducea mașina ca ci? Cine „nai juca tenis ca el?
Acum abia l-am scos dela țară să mai vedem și noi lumea...

— Nu dansaţi? Nu înțeleg de ce, dacă via plăcut!...—se
miră domnul Pastion, aștzindu-şi cu un zîmbet amabil, cravata
de matase, deranjață,

Cind ne-am

INTUNECARE 148

Cobori ochii la mina absentă a celuilalt, și după o ezitare:

— Se dansează foarte bine şi numai cu o...

— Se dansează foarte bine şi numai cu o mină, domnule
Pastion!—vorbi soțul, Știu. Se dansează şi fără cap, numai
cu peoare. Dar pe vremea mea, iubite domnule Pastion, dan-
sul era altceva decit mizeria de acum şi de aceia îmi plăcea,
cum imi plăcea sălbatec toată viața. Era dansul atunci un
ritm, o exaltare, o armonie a gesturilor, o plăcere. Se vedea.
pe figuri grația.. Acum ce se poate vedea întrun dancing?
Ce te pasionează pe dumneata ai pe Mary? Pe o pistă, cite-
va perechi de automate, cu figuri tapene de lemn, învirtindu-se,
agitindu-se, lunecînd și desfăcindu-și picioarele cu o indeferen-
tä invers proporțională cu urletele disperate ale muzicei acestea.
de negri... Nei nu se uită unul la aliul. Parcă sint condam-
nat) să danseze, nu dansează de piăcere. Indeplinesc un ritm
monoton. C'est une danse marne ca toate plăcerile de după
război...

— Acum vezi și dumneata, domnule Pastion, ce idei preis-
torice are! Nui mai place nimic... Are dreptate Pikişor să
nu-l mai poată suferi.

Piki auzindu-și numele, dădu vesel din coada birligată și
pruiitind de neatenția lui nunu, îi șterse o limbă pe buze.

Domnul fără mină privi peste ape, cu tot desgustul rămas
Cin drojdia tainei a şasea.

Tinărul sportiv vrind să cîştige bunăvoința soțului, in-
trebă cu politicoasă solicitudine, schimbind vorba.

— Vá fac bine băile? Vă simţiţi altfel după...

— Dumneata crezi că aştept acum să-mi crească mina?—
intrebă “retezat domnul cu semnul lui Mihai Viteazul,

Tinărul cu părul lins, convingindu-se definitiv că soțul mare
conversație, renunță la orice obiigaţie de politeță ai se plecă
să respire căldura din sinii doamnei oxigenate, subt cuvint că
il mingie pe Piki.

Jazzul incetase; începuse orchestra. Glasu-ile se domoliră,
fiindcă și cei mai deşeri îşi simțeau privirea chemată de odihni-
luarea mârcție a apelor. Marea albastră prindea in culorile
asfinţitului irizații viorii.

Departe un vapor alb, se intorcea dinspre Constantinopol,
Asia Mică, Fgipet. Muiţimea în subțiri vestminte multicolore,
după o zi de wat, aspira briza amărie, îndopindu-se cu lichide

142 VIAŢA ROMINEASCĂ
E, en EES

răcoritoare, cu mulțumirea că se află acolo, privilegiați cu toate
grijile uitate, să asculte vioarele unci orchestre, cu marea, sclavă,
întinsă la picioare,

Din capătul potecei de subt faieză, urcă inoportun în mij-
locul acestei desfătări balneare, un posomorit convoiu. O co-
lomie de orfane în hainele lor cenușii, Inçirate patru cite patru,
copilele cu obrajii pămîntii, pășeau ruşinate printre atit de vo-
ioși și superbi spectatori. Aveau uniforme vărgate, gri cu alb
Și cu negru, dind la un loc vinătul dureros al hainelor de tem-
niță. Giturile diforme în bandagiiic murdare, cicatricile care
boţiseră carnea, sluţiau o biată umanitate sti'cită în mugur, de
suferință şi de urițenie. Toţi întoarseră ochii dela copilele des-
figurate de boală, privind peste capele sau căutinda-și de luc u
în pahare şi farfurii. Cele din urmă se ti-au în cîrji, rezomat-:
de altele, făceau salturi de animate care şi-au pierdut un pidor
în căpcăni. O supraveghetoare păsira ordinea, Nu era ne-
voe. Orţelinele erau strinse în mizeria lor şi mute.

Orchestra se oprist fără să știe nimeni de ce.

Cind fură departe, în norul de colb stirnit de picivarele
slabe și şchioape, asfințitul vărsa o lumină sanghinolentă de
abces. Apoi viorile continuară, iar oamenii vorbiră mai tare,
eliberați.

— Ar trebui să le interzică să treacă pe aici.. Ip striză
pofta de mîncare! —declară dezgustat tinărul în cămașă de mătase.

— Ați văzut cum se agita Piki? Abia l-am pu'ut ține.
Așa e tutu, nu poate suferi săracii... E în războiu cu democra-
Da, Pkkt

Piki linse pudra de pe nasul stăpinei, privind-o în extaz
de adorație cu ochi lăcrimoși,

Domnul fără mină, mătură cu unica palmă apăsat, de pe
masă, fărimituri nevăzute,

Radu Comşa plăti și se ridică. Merse să mînince la bit-
tul cu grătar şi țambalagii, pe malul lacului unde se amestecă
mirosul grăsimii de berbec sfiriită cu duhoarea clocită a nä-
molului...

A doua zi, vlăguit de baia ferbinte, rătăcea pe ţărmul
mării, călcind pe linia îngustă unde nisipul ud de valuri e tare
și elastic ca guma subt paşi. Culese citeva scoici, cu plăcerea
simplă de om sărac care se mulțumește cu ce-i aruncă valurile.

INTUNECARE `

Hainele lui albastre ficeau urit aici şi ghetele negre, cu tocuri
veufundindu-se în nisip. Câută un loc mai indepărtat, dincolo
de cel din urmă grup întins să se sorească. Nu ridicase ochii
cind trecu pe lingă acest grup, cu privirea în pămint. D înăiţă,
cind un copil fugind, izbi peste el, se împiedică şi căzu... M
ajută să se ridice: un băețel de patru ani, aproape gol, cu o
cingătoare de matase neagră la mijloc, cu părul negru în cârli-
onfi. Copilul rise scuturindu-și palmele de nisip, şi cuminte,
ceru pardon. Vizu că domnul carei ridicase avea un pumn de
scoici culese, se uită lung la ele, cu lăcomie în ochi.

Radu i Je dărui, așa cum dăruește un om sărac o plăcere
care nu ba costat nimic.

Copilul întinse mina, o opri la mijlocul drumului.

— lade, micuțule!,.,

— Nu pot. N'am vor să primesc nimic dela nimeni,
ridică hăcţelul cehii frumoși și mari,

— Mihai! chemin un glas care opri lui Radu Comşa bătăile
inimei în piept.

Copilul fugi în chemare.

— Aici sint, maman!

Atit văzu Radu Comşa: pe Lumina goală în tricoul de
bac, cu obrazul ei arămiu luminat de albul dinţilor întrun ris,
o fetiță alături vinturind nisipul cu o găleată şi celălalt copil,
“are se numea Mihai, (desigur în amintirea lui Mihai Vardaru),
alergind spre ea cu pumnul întins.

Luminiţa se opri din ris. H recunoscu. Ti fu rușine ci
© vede așa, aproape goală: acesta cel dintiăiu gind. Pe urmă...

Cind Luminița fu învelită în mantaua spongioasă, Radu

_ Comşa era departe, cu capul în pămint, călcând pe marginea
țirmului unde nisipul ud e elastic și neted, și nu se deschile
så înghită.

— Min ridicat de jos și mi-a dat scoici, lămuri Mihai de-
șertind pumnul jos, pe nisp. E ui domn bun.

„— Mie mu mi-a dat, e un domn Ian, protestă fetița cu în-
doita ci logică, de femee şi de copil.

— Tt le dau pe toate, Mimi. Uite.. la-le Mimi!—indem-
n ctt generozitate Mihai, ajulind-o să le culeagă de jos.

Așa fură încă odată dăruite, scoicile culese de Radu Comşa.

Luminița rămăsese în genunchi, cu minile infipte in ni-

144 ~ VIAȚA ROMINEASCĂ

sip. In privirea ei neclintită, copilul crezu că ceteşte încrunta-
rea unei mustrări. Se apropie acățindu-i-se de git, frecindu-si
lingușit obrazul cu pelița fină, de obrazul Luminiţei.

— Maman, zău că nu sint vinovati.. N'am cerut...

— Ce?—nu înțelegea Luminiţa.

— Nam cerut scoicile, Mi le-a dat singur, domnul acela
cu bubă în obraz... Mata știi că cu nu cer niciodată. Poate
să spună și Miss.

Dar de ce ne stringe aşa maman? De ce-i stringe Lumi-
nija alături, acolo în genunchi, unul deoparte şi altul de alta;
îi stringe cu capetele lor la piept unde se amestecă buclele bala-
ne aie lui Mimi cu cirlionții negri ai lui Mihai? Cast cum i-ar
apăra de amenințarea unei priviri rete, îi. stringe... Şi de ce
pe urmă îi răstoarnă pe nisip și îi rostogolește cu o nevoe ners
voas de a face ceva, de a musca din minile lor moi, numai să
alunge orice gind, oricare?

— Maman, ce veselă ești mata astăzi!

— Maman se veselă esti mata altăzi, repetă și Mimi, ridi-
cind lopata at aruncind în suprem entuziasm o jerbă de nisip,

Radu Comşa e departe de tot, abia sc vede pe o stincă
inaintată în apă, gheboșat pe piatră, confundat cu piatra.

Duţă amiază cerul s'a acoperit. Marea e gri verzuie și
rece privirii ca o placă de zinc, iarna în ger.

Radu Comşa întins pe scaunul de pinză, de două ceasuri
ceteşte, Intoarce foile şi gindul îl fură. Marea îi cheamă ochii
la posomorala ci opacă şi moartă, ca o altă mare decît acea de
dimineaţă, devastată.

Din cînd în cind ia pagina dia urmă, din nou; a văzut nui-
mai cuvintele, nu le-a cetit. La dreapta, lingă baraca Turcilor,
citeva bărci şi-au înfipt în țărm boturile negre; cadavre de gi-
gante cetacee. Mirosul de alge stagnează; nu-i măturat de
nici o suflare. Pescăruşii zboară deasupra capului ca meca-
nice paseri de lemn vopsite cu lac alb. In văzduh pluteşte grei
presimțirea unei furtuni, dar care are să se descarce tirziu,
peste două ori trei zile. Vintul a căzut. Norii pe cer imobil;
valurile abia se clatină uleioase, +

« Toutes les douleurs ne nous grandissent pas, ne nous aug-
mentent pas. Il y en a E steriles, des dessechantes, d'inavoua”
bles. Celles-la ge sont que misère ei qu'appauvrissement...>

ÎNTUNECARE ` Lë

Radu Comşa întoarce foaia, ochii fug peste rîndurile negre.
Acolo filfie spre linia sură a zării, două paseri albe depărtin-
du-se avințai de țărm, ca doi porumbei mesageri cu o veste
bună spre necunoscuta insuli cu naufragiați.

«En verile, qui les voudrait partager avec nous, alors que
nous n'osons pas même les laisser paraitre 2.»

Copilul Luminiței se numește Mihai. Are întradevăr o-
chii lui Mihai Vardaru copil, aşa cum îi mai păstrează fotografia
Cora şi Ralu, în capela lor funerară, Şi glasul, are mlädierea
din glasul lui Mihai,

“Le Christ iw-même pourrait nous demander de baiser le
lépreux au visage: Mais quelle charité se dévonerait jusqu'à em-
brasser notre honte et notre avilissement 2...»

Cartea a cäzut pe genunchi. Din larg paserile mesagere
se intorc. Filfie acum din aripi svicnit și tragic, ca anunțătorii
furtunilor, Naufragiații din insula uitată au pierit și—acolo bin-
tue furtună pustie,

O doamnă sprijinită in baston, se apropie călcind cu
precauție, urmată de un băiat cu fes care poartă subsuoară un
scaun. Arc părul și obrazul acoperit de un văl albastru, ridi-
cat până la gură: se vede numai bărbia ovală de culoarea caisei
și buzele fin desenate, dar fără nici un strop de singe. S'a o-
prit rezemată să aleagă un loc.

— Aici, dragă Selim !—se hotărăşte, arătind cu bastonul.

Selim întinde scaunul, când a siirșit ridică fața neagră
de pui de tatar cu fesul decolorat pe ceafă, așteptind bacșiș cu
sm gata, scorojită și numai cu palmele roze ca laba de mai-
mut.

„Bolnava se așază cu precauţie, ridicind piciorul anchilozat,
potrivește o perină dedesubt să-l păstreze orizontal. ` Pregă-
tește o carie, în care atimă un semn de mătase; înainte de a o
deschide, ridică voalul să știe cine-i este vecinul, Radu Comşa
a recunoscut ochii bizantini, părul greu, blond-cenușiu, peptă-
nat strins și despărțit de dunga albă la mijloc: Elena Bibov—
Elena Măinescu.

Și Elena Măinescu l-a recunoscut după o ezitare.

li face ca semn, chemindu-l obosită dintr'o îndepărtare
ag nu mai mișcă acum decit umbreie altor ființi, care au

— Domnule Crment

SS e Aproape să nu ne mai recunoaș-
em, nu?

146 ____ VIAȚA ROMINEASCĂ

Radu Comşa ridică la buze degeteie subțiri şi lungi, ca
degetele icoanelor. i

Elena are un început de zimbet trist, dela care e absentă--
un suris clișeu politicos de conversație.

— Fugi, cum văd, și dumn ata de lume, domnul: Comşa...

— E mai liniște aici... Ceteam...

— Şi eu tot pentru...

Apoi, fiindcă nu există femee care să vadă o carie și să nu
simtă irezistibil nevoia de a o cere împrumut, nu se abătu dela
această orinduială:

— Dacă se întimplă să At cumva cărți mai multe a'ci, dəm-
nule Comşa, am să apelez la dumneata... Pe mine marea mă
enervează... Sufzream de muit de insomnie, dar ca aici!...

— Oricind.... cu plăcere, se oferi Comşa. Scarlat Ma.
nescu nu e aici?—întrebă, deși îi era perfect indiferent dacă
Scarlat Măinescu se 'află ori nu aici.

— O! cit despre Scarlat, domnule Comşa!... Ne vedem
atit de rar!.. EI nu se poaie despărți de Bucureşti... lar eu
cu boala mea nu sint o femee care să poată reține un om ca
Scarlat.

Pregăti cartea...

— Urită marea astizi...

— Da, foarte urită... Mare în care să mu te ned

Conversația se împotmoli.

Elena deschise cartea. Radu se aşeză la loc, deschise
și el la paginii, dar nu ceti. Nu cetea nici Elena Măinescu, nu-
mai nu r'dica ochii să nu-i oprească atrași de obrazul lui Comşa.
Dacă ar fi fost dela început cu partea aceasta de figură, cu cica-
tricile respingătoare, nu l-ar fi recunoscut. Nu l-a mai văzut
niciodată, din iarna războiului dela lași... Sint cifi ani? Şap-
te... nu, opt. Opt ani... S'au petrecut toate, parcă în alt veac.
O înțelege abia acum pe Luminiţa.

Isi aminti deodată: „Numai de n'ar veni Luminiţa aici!“,
A spus că poate să treacă după amiază, cu copiii. Ar fi o îns
tiinire!... Și el nu bănuește nimic: cetește. Nu ceteşte; ma
auzit foaia întorcîndu-se, Desigur, caşi dinsa priveşte literile
fără să le vadă. Are haine sărace, e imbătrinit timpuriu, din ice-o
fi trăind? Toată înfățișarea îi e de declasat.. Ca și dinsa
a întins minele după o inselare, o ispășește. S'a m'şcat,. Ce-

teşte întradevăr? Nu. Işi roade unghifie. Poate gindește la

” În es

INTUNECARE 147

ca, îi vede viață cu aceiași mi cu care i-o vede şi dinsa pe-a
iw. Sint amindoi am. în ungherul acesta ascuns, fugind de
lume, sitt! ca obiectele scoase din uz.

Lunecă o privire, aşezindu-și piciorul dureros. Radu Comi-
șa astupase pagina cărții cu mina și se uita în nisip, su bărbia
în piept, cu cealaltă mină spinzurind. Dar nu gindea la prie-
üna Luminiței cu milă, Işi spunea nimai că dihsa îndură cela
ce trebue si plătească orice femee, cind își întovărășește viața cu
indivizi de speța lui Scarlat Miinescu. Desigur se simte nc-
drett. învinue soarta, UIG că şia deds-o singură... Pe
urmă sc gindi că dacă n'ar fi tăcut el, poate soarta Elenei Bilbov
ar fi fost acum alta,

N'avu vreme să-și isprăvească gindul.

Tăbări o ceată veselă coborind poteca falezei cu risete
sonare de copii. Nici aici nu poate avea liniște!... De mini
are să se mute la un kilometru, acolo unde nu mai ajunge ni-
meni. i

Copiii năvăliră trintind gălețile şi lopeţile pe nisip.

— Mihai! Mimi! Nu datt întătu bonjur Tanti-Etepei ?—mus-
Im cu blindeţe un glas de bărbat la spatele lui Radu Comşa,

Copiii se intoarseră supuși la scaunul Elenei Măinescu și
„intinseră minuşițele atit de pirlite de soare, incit păreau ine-
grite cu tinctură de iod, Elena îi desmierdă pe creștet, ferin-
du-le părul din ochi să le desvelească fruntea,

— ȘI tu, Mioara?—intrebă un glas feminin.

O fetiţă cu trup, mini, cap și gură de miniatură, înaintă
cu sandalele mici ca de păpușe, deschizind braţele grăsulii cur-
mate:

— Bonzu' Tanteien!

Elena o ridică în brațe, îi săzută obrajii, ochii cu genele
fiizate, cu nesațiul maternității ci osîndită că rămină pentru tot-
deauna sterilă.

— Luminiţa nu vine, e indispusă... anunță g'asul bărbătesc
ce mustrase adincaori copiii.

Erau doi acolo care-au respirat eliberați do povară.

Radu Comşa se gindise să plece, îndată co-a recunoscut
copilul de astăzi dimineață, dar n'ar fi voit să pară că fuge. El
mare de ce fugi. Deschise cartea hotărit să cctească. Va rămîne
zece minule, pe urmă are să plece firesc, fără să intoarcă 10-
<hi la et...

148 VIAȚA ROMĪNEASCA

— Ce mai găseşti tu să cetești atit, Eieno?—intrebă un
glas moale, pe care Comşa il recunoscu al Laurci Vardan. „

Elena arătă coperta albastră a cărții: autorul cu teoriile
la modă de trei ani.

— Freud?—se zbirli glasul Laurei Vardaru. Dar eo o-
roare, Eleno! Cum pot admite că Mimi îl iubește mai mult
pe Radu, iar Mihai mai mult pe Luminița, fiindcă așa vrea doc-
torul Freud prin complexul lui Oedip şi alie asemenea mon-
struozități? Ajungi să te dezguști de cele mai nevinovate sen-
timente ale copiilor... Şi pe urmă cum să cred că toats vbu-
rile absurde sînt realizarea unor dorinți ale noastre, secrete?
Toate interpretările acele scabroase, de care roșeșii!... ` Near
fi rușine să mai gindim la ceiace visăm... Altceva, Eleno, da-
că găseşti, cu plăcere... Dar Freud, mersi!

— Altceva are si ne dea. domnul Comşa... Domnule Comşa!

Elena nu-i pregătea lui Radu Comşa un supliciu, din ne-
delicateță ori fără să fi gindit inainte, Işi spunea numai că de
vreme ce Radu Comşa se află aici, mine ori poimîne tot se va
pomeni neașteptat față în față cu Laura Vardaru, cu bărbatul şi
copiii Luminiţei, cu Luminiţa chiar... Şi ușura acest ceas penibil,
alegindu-l ea.

— Domnule Comşa!

Radu Comşa se ridică, tepădind cartea pe pinza scaunului
și blestem'nd clipa cind a ales acest ungher „retras*.

— Pe Magda o cunoști mi se pare, domnule Comşa... Cind
era numai Măgduţa Dobreanu. Acum: doamna maior lonaşctr,
Domnul maior lonașcu. Domnul Radu Şerban... Și acestea mä-
runte, generaţiile viitoare,

Radu sărută mina Laurti Vardaru, grasă și albă, mîna Măg-
duţei mirosind a lavandă; strinse mineie celor doi bărbaţi. Toţi
trecură cu indiferență peste cicatricile din obraz, ipnorindu-le,
Cum au părut că mu iau samă nici la haincle cu petele fre-
cate, mirosind a garaj de automobil. i

Tanti Laura era cu părul albit, făcuse gușă, respira greu,
Tmturindu-și vint cu lo batistă cit un lat de palmă; Magda
abia era mai femee decit fetița de pension pe care o îndrăgise
cindva Mihai Vardaru; părea mamă în glumă a unui copil fa-
bricat numai ca să aibă o păpușă vie. Maiorul de cavalerie
Ionașcu își scutură cu bobirnace de pe tunica de vară un fulg
invizibil, pe urmă contemplă marea în poziție de ostaş în re

ÎNTUNBCARE 149
o E EE
paos. Cu un picior înainte și cu arătătorul mini drepte înfipt
între al treilea și al patrulea nasture al uniformei... Bărbatul
Luminiţei se așezase familiar pe un braț al scaunului unde sta
Flena, balansind un picior, cu pantalonul de şeviot alb, ridicat
sus, läsind să se vadă ciorapul fin, tot alb. Acestea le văzu toate
dintr'o singură privire Radu Comşa, iar tăcerea dură.

— Nam. spus mersi pentru scoici!—recunoscu Mihai pe
domnul de dimineață, cind fugise fără să mulțumească. Mersi
pentru scoici!

— Ce scoici? — întrebă tanti Laura, dezvelindu-i fruntea din
păr at privind nedumerită, pe rind, la copil şi la Radu Comşa,

— Mi-a dat domnul un pumn de scoici frumoase, azi di-
mineață, explică Mihai cu exces de gesturi în care se recunoștea
ncastimpărul Luminiței.

Și arătind spre sora mai mică:

— Eu le-am dat pe urmă lui Mimi, tanti.. Dar Mimi
le-a uitat pe plajă... Aşa e ca întotdeauna, Nu se ţine ni-
mic de dinsa! Vrea tot ce vede, plinge şi după aceia uită,

»E doar copilul Luminiţei', gindi Comşa.

— Ba nu le-am uitat, să știi tu! Le-am lăsat că așa am
vlut, Erau niște scoici ulite!—se apără Mimi, uitindu-se cu in-
dignare la Mihai, fiindcă scomea asemenea calomnii și cu dis-
preţ la Radu Comşa, fiindcă îndrăznise să se arate generos cu
scoici atit de ole,

— Acum la joacă!... Haideţi, copii!—bătu din palme cu
voioşie silită Laura Vardaru, îndemnindu-i să se depărteze nu:
mai fiindcă surprinsese privirea lui Comşa asupra copiilor şi
ii bănui gindurile răscolite.

Radu Comşa constată că gușa Laurei Vardaru, cind res-
piră, se umilă și se desumflă ca piclița de subt bărbia şo-
pirlelor,

Copiii mutară lingă apă lopeţile, găleţile şi corăbiile de
Mihai täie planul unei fortărețe în stil mare,
— E ora cind toţi copiii de pe plajele Europei fac castele
de nisip... ca să aibă marea ce spăla pănă mine dimineaţă!
rise ușor Magduţa, așezindu-se la picioarele Elenei, pe nisip
şi ridicind obrazul despre care Luminiţa spusese odati că în-
cape Intro oglindă de buzunar. Dar risul era numai pe buze:
gîndul învălui o clipă fugitiva amintire a lui Mihai Vardaru, o
dimineață de iarnă cu mult soare sciipind în năm.ţi, o grădină

lemn.

150 VIAŢA ROMINEASCA Gel

cu albi copaci în neclintire ireală, scrisoarea de mai tirziu care-i
ajunsese prin Luminiţa, dela Radu Comşa, într'o carte unde-a
găsil-e ca din întimplare.

Umpluse un pumn de nisp și îl lisă să se prefire în fire
subțiri, ca întrun ceasornic de nisip care măsura in secunde
anii OU au trecut. Cind mina fu goală, mătură movilița ca
un mic mormint pentru o pasăre, scutură părul și redată viet,
chemă alături:

— Jack, vino aici!..,

Maiorul lonașcu se 'așeză docil pe nisip, ferindu-și ciz-
mele să nu le zgirie în scoici...

Laura Vardaru, rupse tăcerea stinjenită.

— Vorbeam de Freud, domnule Comşa. Şi spuneam că
prefer teoriilor acestora nemțeşti și fără nici un haz, cheia vi-
surilor din care cind eram copil, dădaca imi arăta că dacă am
visat struguri, înseamnă că am să pling şi dacă am visat icoana
sfintului Gheorghe, însamnă că am să mă mări: cu un cavaler
mai mult sau mai puţin cruciat, cum de alitel s'a întimplat spre
neșansa lui Pol. Erau mai naive aceste tălmăciri, dar cu sim-
boluri mai poetice. On ne peut pas vivre dans l'absolu, Tute,
leg prea bine, dar nu înțeleg să cobori visul, adică ceiace e mai
imaterial în noi, la o realitate atit de respingătoare... N'am
dreptate, domnule Comşa ?—închee, făcîndu-şi vint cu batista
de mătase mauve,

— Mărturisesc doamnă, că n'am urmărit nimic din toate
aceste teorii foarte la modă...

— Observi ce vremuri am ajuns, domnule Comșa?—nu pulu
rezista Laura Vardaru. Căutăm moda la Nemţi!... Ciudat re-
zultat al războiului! Mä Iert că te-am întrerupt.
= — Spuneam că nu m'au interesat, urmă Comşa, fiindcă
acum nu mai visez niciodată. Cu șapte-opt ani înainte, a-

veam ¢ acevărat o viață dedublată, VWisam mai mult deci: era /

permis să viseze un om serios. Dar atunci nu stia nimeni că
există un dr. Freud, incit imi expiicam şi eu visurile cum mă
ajuta mintea... Adică în afară de realitate...

Radu Comşa surise; buza cicatrizată dezveti caninul în
rinjet, Vorbise, gincindu-se intr'adevăr numai la visurile lui,
care de şapte ani nu mai veneau, caşicum ceva înlăuntru fusese

stins, Dar tanti Laura, Ejena și Magda, înțeleseră răspunsul

altfel. Radu Comșa făcea o aluzie obscură la altceva, in ur-
mă cu acum șapte ori opt ani—cind „visase mai mult decit era

i ÎNTUNECARE 151

îngăduit unui om serios“, Găsiră nedelicată această aluzie și
îl condamnată, aruncind tustrele o privire de desaprobare stri-
golului apărut între dinsele, dintro viață despre care nimeni
nu pomenea nimic, demult, printr'o mută înțelegere. Deve-
nise așa dar acest Radu Comşa, un om înveninal așa cum îl
arăta cicatricile: om însemnat?

— Eu nu cred că dumneata ai dreptate, vorbi bărbatul,
Luminiţei, privindu-l o singură dată, la inceput, indiferent, și
adresindu-se pe urmă numai celorlalți, fiindcă Radu- Comşa îi
păru un tip fără nici un interes. Nu se poate să nu visezi,
E cert că omul visează de cum închide ochii pănă se deşteaptă.
Numai că nu-și amintește ceiace a visat Coiace ar fi intere-
sant în cobcepția doctorului Freud și ceiace observ că n'a ştiut
să exploateze, ar fi o teorie nouă care ar rezulta asupra tim-
pulai.

— lar ne vin la alt Neamţ acum; la Einștcin!—se sperie
tanti Laura, în curent întotdeauna cu toate teoriile, ca să aibă
ce combate etem indignată,

— Nu tanti Laura, continuă bărbatul Luminiţei, dacă ai
răbdare, răminem numai la Freud... Freud spune că visurile
cele chiar dinainte de a ne trezi subt impresia wiwi zgomet, mu
sint decit sforțările noastre inconștiente, prin somn, să dăm
altă interpretare zgomotului inoportun periu a mai cistiga încă
puţin timp de odihnă...

Bărbatul Luminiţei se asch pe nisip, potrivindu-și dunga
pantalonilor. și încrucişind picioarele ca osientații. Radu Com-
șa simțea nevoia să plece, și nu îndrăznea de teamă să on
pară că a fugit.

— Cred că nu vă plictisesc, se pregăti pentru o poveste
lungă Radu Șerban. Toată lumea vorbeşte de Freud. Să vor-
bim de Freud. Mă gindeam chiar astăzi dimineaţă după un
vis al Luminiţei... 200 că am găsit aici o vilă comodă, dar prea
strimtă. Numai trei camere, Am aranjat camera copiilor, cu
Miss, dincolo de sofragerie să nu ajungă la noi zgo-
motele.. Luminița doarme foarte ușor, destul să audă pași
şi se deşteaptă. În camera noastră avem un singur pat dublu,
mu se poat: mișca unul fără să simtă celălal:. Azi dimineaţă
cind mă trezesc—(Luminița e intotdeauna mai leneșă) —mina
mea dreaptă era prinsă subt ca.. =

Bărbatul Luminiţei işi privi cu un suris echivoc pantofii
de olandă.

152 VIAŢA _ROMINEASCA i

— Era subt dinsa, şi de aceasta chiar, visam mi se pare
că eram Mucius Scevola şi imi ardeam mina in jaratec să do-
vedesc nu știu ce bravură. Dar visul meu m'a:e importanță...
Mişc mina incet, să o soot.. Luminița se întoarce cu fața în
sus și suride continuind să doarmă—eca e veselă şi prin somn...
Atunci izbucnește un zgomot în solragerie; servitoarea răstur-
nase tava cu ceștile de cafea. Luminița sare speriată, se freacă
la ochi. Somnoroasă încă, imi spune: „Ce vis stupid Radule!
Bine că m'am trezit!“ Fiindcă eram tocmai subt impresia căr-
ţii lui Freud, mă prinde curiozitatea să văd cât de stup.d a fost
visul Luminiţei. Şi imi povesteşte ua adevăral roman, un film
de călătorie, peripeții de foileton... Vă plictisesc?

— Nu, nul—protestă maiorul lonaşcu. Un vis al Lumi-
Diet nu poate să fie decit un vis plin de toate nostimadele...

Dar cele trei femei îşi căutară ochii. Intreaga poveste
cu toate amănuntele intime, în auzul lui Radu Comşa devenea
grotească. Tanti Laura încercă să o întăture:

— Ajungi la teoria timpului, lasă visul,

— Nu se poate, declară bărbatul Luminiţei, incăpăținat
și metodic, deprins să ducă intotdeauna la sfirșit, cciace a în-
ceput Färä vis nu pot explica ideia mea. Am să vil rezum
numai. In această secundă așa dar cit a durat zgomotul din
sofrageric pănă s'a trezit Luminiţa din somn, a visat: că eram
la București, acasă, că ne-am hotărît după iungi discuții să
plecăm la Paris să vizităm expoziția de arte decorative—ceiace
de altfel am proectat în realitate pentru Septembre. (Nerăb-
dătoare ca în totdeauna, Luminiţa a anticipat voiaju:). Insfirșit,
în visul ei ne facem bagajele, ne urcăm în tren; urmează amä-
nunte de drum, pcisagiul, vagonul restaurant, vagonul de dormit;
ajungem la Paris, ne instalăm la otel, vizităm o săptămină ex-
poziția, cumpărăm chiar o garnitură de mobile, ne ducem la
teatre, întilnim cunoscuți, ne convinge unu! să trecem prin El-
veţia la întoarcere, îl ascultăm; ne oprim la Geneva, la Zurich,
la Lausanne, întilnim alți cunoscuţi și după tot soiul de peripeții
plecăm în fine spre casă... Intr'un tunel trenul deraiază... Zgo-
mot, țipete.. Explodează locomotiva... Călătorii fug opăriţi,
gem striviți subt vagoane. Luminița lnş.naiă se deşteaptă în
braţele mele; o smulsesem de acolo şi fugeam spre eșire... De-
venisem cu accastă ocazie și crou... Acesta e tot visul Lumi-
niţei, stupid să zicem, și absurd...

. INTUNECARE 153

——

— Mä aşteptam la ceva mai nostim... Ne-a jucat o farsă
de astădată Luminița!—exclamă dezamăgit maiorul lonaşcu.

— Tu ai fi vrut să viseze cursele, un Derby ceva, Şi calul
care are să câștige, Jack!'—il mustră Măgduţa, desvăluiud aşa
un tăinuit motiv de neînțelegeri conjugale.

— Vă spun că nu visul interesează, reluă soțul Luminiţei,
Interesează ce rămîne din vis cind îi supunem metodei lui
Freud, După doctorul Freud, toate aceste peripeții care sint
materialul unui vis să dureze o noapte întreagă, măcar „cit lec-
tura unui Beadecker, au fost provocate de zgomotul din 50-
fragerie care a durat o secundă. Mărturisesc că explicația lui
Freud e incomplectă. Căci explicația nu ţine socoteală a vi-
sul acesta foarte lung și foarte detailat s'a destășurat inainte
de zgomotul care după Freud La provocat. Deci sintem îna-
intea unei răsturnări în timp: efectul precedind cauza, Efec-
tul adică visul, precedind cauza, adică zgomotul neașteptat. A-
veți să spuneţi că un vis care ni se pare foarte lung, poate să
nu dureze decit cîteva secunde, Dar chestiunea rămîne nes-
chimbati: cauza urmind după ee, Aici cred că e adevărata
chee a visurilor pe care n'a încercat încă s'o deslege nici Freud,
nici nimeni. Visul scapă noțiunilor de timp și de spaţiu, iar
omul prin somn degajindu-sc de impresiile succesive ale lu-
mei fenomenaie, se pare că se lipseşte foarte ușor de prejude-
cata timpului și a spațiului, ca să trăiască într'o lume unde e-
ternitatea devine instantanee...

— Foarte interesant, car mu pricep nimic, mărturisi de-
“zolată tanti Laura, făcindu-și vînt cu batista şi uitiad că adineaori
dorise să sc curme această discuție. De ai explicația ta
se poate să nu fie explicația cea bună. i

— Explic conform cu metoda iui Freud, despre ea vorbim!
—ridică ochii bărbatul Luminiței, surprins că nu pot fi pricepute,
lucruri atit de simple

— Lasă-l pe Freud. Sau chiar poftim, să-l acceptăm pe
Freud! Nu e mai simplu să adrhiţi că visu! Luminiţei a fost
provoca! de prezența minii tale subt ca? Aceasta i-a dat
senzaţia de siguranță in toată plimbarea voastră prin vis la
Paris, Geneva, Lausanne etc.. Și numai cind a izbucnit zgo-
motul, Luminiţa s'a deşteptat, adăogind visului în curs o catas-
trofă de cale ferată, să pună capăt călătoriei plăcute şi tu să o
poți salva, ducind-o pe brațe, dindu-ţi ocazia să devii fără

154 VIAŢA f
Ee A. Le.

riscuri și erou, Fără zgomotul din solragerie, căiătoria continu:

prin Vis, ca orice călătorie normală din realitate, coborindu-vă
amindoi în gara de Nord. Mi se pare mai simplu...

— Nu, tanti Laura, stărui cu neclintită incăpăținare bărbatul
Luminiţei. Nu, căci chiar dacă facem abstracție de restul vi-
sului și reținem numai catastrofa provocată de zgomotul din
sofragerie, rămin două fapte.” Mina mea sèsafla subt Lumi-
nita înainte de a interveni zgomotul. Cind a spart servitoa-
vea ceștile, tocmai credeam că am izbutit să o scot fără să n
deștept "dm somn, In visul ei, întăiu survine catastrofa de cale
ferată și după aceia o duc pe braţe. Deci o intervertire a oro-
nologiei, iar dacă întradevăr visul n'a du at decit o sccundă,
cu atit mai mult ne aflăm în fața unei simultanectăţi, în care dis-
rare tim, u! în eternitate.

— Pricep din ce în ce mai puţin!—suspină desnădăjduită
tanti Laura. ` Miau scos din minţi Nemţii Aen). Freud, Ein-
Stein — nu știu de unde au mar apărut... E răzbunarea în-
vinşilor,

— Nu m'au scos din minţi de fel, tanti Laura, se apără
bărbatul Luminiţei <ăpind groapă în nisip cu călcăile pantofi
ke, Există o idee în aer, mă interesează și atit. Nu mă
impiedica să-mi văd de treburi și să trăiesc viața cum se cm
vine: trăită, chiar să revin. la mintea copiilor cind in aceasta
găsesc plăcere... sfirşi, sărind în picioare sprinten şi scuturiu-
du-și nisipul de pe haine.

Aruncă pălăria de pac ca un disc pe nisip, iar după doui
minute se afli lingă copii, nivelind cu lopata minusculă tot ce-a
ridicat Mihai, Mimi și Mioara din fortăzeața lor și începind o
construcție nouă, cu plau mai vast.

Radu Comşa se temea să plece la gindul privizilor care a-
veau să-l urmărească depărtindu-se. Se temea de reflecţi le lor
cînd d nu va mai fi acolo, sau numai de ce vor gindi, chiar fară
să rostească nimic. Asculiase trăgindu-și minicile scurte pes-
te manşete, sugind cu aer hepăsător dintr'o țigară care mi
trăgea, ca dintr'un creion.. Dar se felicită că cl care nu fi
mează decit rar, și-a luat de astădată porițigaretul. ` Altfel,
fără această țigară, şi-ar fi ros unghiile. Ochii lui îi cântărizeră
pe toți, fără iubire. Nici pentru unul nu găsea îndurare. Lau-
ra Vardaru cincantenară pubavă, cu gug de gușter, cu aceleași

simboluri ale ei poetice şi cu aceleași mofturi: „on ne pent pus.

WA awe wi A < x — VE

` as
EL —— E

vivre dan: l'absolu“. Generalul Pavel Vardaru trăia acel în
absolut, cu lichioruriie și cantatricele de cabaret! Magda, tin-
gă maiorul acesfa insuportabil, cu gitul strins in gulerul tuni-
cii: fack!—nume ridicol de papagal. In capul d fără creer, ca
o capsulă, nimic ma rămas din amintirea lui Mihai. Mihai Var-
Caru nu mai există aici pentru nimeni, e un nume; l-au trecut
altui copil și atit, s'au achitat! Toți l-au uitat” Timpul e fără
mia, Vindecă toate?.., Nu! Ucide toate, Și imbecilul cè-
lălalt, cu teoria lui Freud!.., Aduce în cati OPONIS
i nte din intimitatea ior conjugală, cum
ga ch pom ec ca să viseze că e Mucius Scævola şi
dinsa să viseze alte idioţi... Un ajuns şi nimic mai mult;
marionetă în miile lui Alexandru Vardaru; el l-a ales deputat,
el i-a dat catedră universitară—că a rostit doui cuvintări mai
curățele în Cameră, ce mare iucru? Cine nu poanie flecări două
ceasuri în Cameră? Și odraslele lor nesuferite, alintate, co-
pii de pislä în care ca iasca se va usca mine locul unde altora
le rămîne o în mă. s

Privi la grupul dela mazginea măiii, cu duşmânie.

Radu Şerban, în genunchi pe nisip, tipărea cu lopata me:
terezele unui fort, Uitase teoriile lui Freud; cra numai cu or:
piii lui, cobosit la bucuriile lor. Mihai il ajuta cărind apă cu
găleata. Mimi supraveghea lucrările cu o mină la spate: „Ai
uitat glădina! S'aducem floli pentlu glădina plinţesei“... Mi-
oara, copila în miniatură a Măgduţei, aduna scoici ovale pentru
ferestre,

— Un crab... Papa, am prias un rac de marel..

Mihai alergă dela marginea apei tinind un crab de labă
și aruncindu-l jos. Se chingi să-l vadă de aproape. Crabul
strinse întăiu labele, pe urmă începu să se tragă indărăt și intr'o
parte, vu mişcări desordonate de paianjen.

— H duc inapoł.. la copiii lui!—se hotări Mihai, apucin-
du-l cu precauție de labă și fugind să-l svirle in mare.

Asticl, la marginea aceleiaşi ape, alți și alți copii, găseau
aceleaşi bucurii, repetau același gest și aproape aceleaşi cu-
vinte.

Radu Comşa se uită la omul din mijlocul lor cu scirbă.
Se preface desigur că află bucurie jucindu-se cu dinşii numai
din fățarnicie.,. Cum s'a prefăcul adineaori că-i este indife-
rent cind l-a intilnit aici, Fară îndoială, că știe că intre el și

156 VIAȚA ROMINEASCA

VIATA _ROMINEASCA
Luminiţa... Nu se poate să nu ştie. Asemenea lucruri se a-
flă întotdeauna... A crezut că el, Radu Comşa nu va înțelege
ce se ascunde subt această nepăsart. Se preface că îl izporă,
dar e gelos pe trecutul Luminiței. Orice bărbat e gelos pe
trecutul femeii, mai mult decit de prezent... Spionă să vadă
dacă celălalt nu-i aruncă vre-o privire furișă,

Dar Radu Șerban hohotea fără nici o grijă și fără nici o
bănuială, fiindcă Mimi i se urcase călare pe gît și îl mina cu
o lopată:

— Hi, cal!

— Mimi, lasă-mă să termin. Fii cuminte, Mimi!...

— Domnule Comşa, întrebă Laura Vardaru, cind să tri-
mit după cărțile pe care i le-ai promis Elenei?

— Oricind, supse Radu Comşa din țigara-creion, pe urmă
işi dădu seamă că vorbise cu ea în gură şi o aruncă în nisip.

— Şi uitam să întreb: unde?... Unde locuești aici, dom-
nule Comşa?

Lui Radu îi fu ruşine în primul moment să numească vila
săracă undc stătea. Dar aruncă îndată numele ca o provocare.

— Vila Mavrichi,

Laura Vardaru ridică sprincene!e și umerii nedumeriți: nu-
mele nu-i spunea nimic.

— Nam auzit încă de vila aceasta... In ce parte:

— O chichineață la marginea din stinga a băilor!—se gră-
bi să lămurească maiorul Ionașcu, de obiceiu monosilabic. Imi
amintesc fiindcă tocmai rideam alaltăeri cu Magda și cu Lumi-
nița; are o firmă mai mare decit casa,

Intr'adevăr „Vila Mavrichi“, cu năreţii subțiri și scundă
ca o provizorie construcție de carton ia marginea cimpului, înăl-
ţa printr'c orgoiioasă fantezie a domnului Mavrichi, o firmă

“oraşelor. Radu Comşa privi înveninat la maior. Vru să ducă
mina la gură să-și roadă unghia, și numai cu greu se rețin.
Insă tanti Laura interpretă altfel lucrurile, zimbind și amenin-
find cu degetul grăsuliu:

— Inţeleg, domnu:e Comşa, domnule Comşa! Te-ai exi-
lat tocmai acoio ca o protistare împotriva celor care... Iusfirşit,
ideile dumitale de bolșevic!

Pentru Laura Vardaru orice om care nu era inscris în parti-

INTUNECARE 157

dul lui Alexandru Vardaru, era bolşevic. Radu Comşa aruncă
o itătură duşmani și tantei Laura.

— Ba nu așa, tanti Laura.. vorbi încet Elena Măinescu,
sprijinindu-se în braţele scaunului să-şi îndrepte piciorul amor-
fit. Dau perfectă dreptate cuiva să fugă de bilciul unde stăm
noi... Să caute linişte depiină,.. Aici urlă orchestrele și tz-
rafurile pănă la miezul nopții. Eu cel puțin am uitat ce e
somnul,

Radu Comsa gindi că într'adevăr, acolo, la Vila Mavrichi,
în cimp, majung urletele tarafurilor și jazzului, dar nu poate
închide ochi toată noaptea, fiindcă aude prin părete tusa uscată
a vecinului. La amintirea acestei mizerii, privi fără prietinia
și la Elena, cruciticată pe scaunul ei de infirmă, cu ochii schitt
in orbite și cu cearcăne viorii subt pleoape.

— Mi-ar plicea să stăm odată la mată, la birturile acelea
dela drum'—fzi rosti Magda o dorință veche. De când îl rog
pè Jack! Mi se pare atit de pitoresc., Sä facem într'o seară
0 escapadi,..

— Da!—se uită acru Comşa a cinza—aşi vrea şi eu să
të väd cu penele de sticlete, în socurile de acolo și în sfiriiala
de untură Te-a: vindeca repede de pitoresc!

Astiel, Radu Comşa isprăvi cu toţi,

— E timpul să trecem pe la Luminița!—hotiri Laura Var-
daru, privindu-și ceasul cu brățară. Copii!... Radu... Radule!

Radu Comşa se seuțură "a chemarea numciui care nu era
numai al lui—care pentru aceștia, nu mai era acum numele lui.

Radu Şerban părăsi cetatea, scuturind hainele copiilor, a-
dunind uneltele. Veni cu ele în mină, Era cu fire de nisip
în pār. Culese pălăria de jos. Copiii intinseră minile, Ju-
indu-și ziua bună cuminți—Radu Come gîndi, cu aerer: „dre-
satil“ Laura Vardaru sprijini de braț pe Elena. Maiorul se
oferi să ducă scaunul.

- La revedere, domnule Comşa... Cred că ne mai întiln'm
pe aici!—ii strînse mîna bărbatul Luminițci, aruncînd fără nici
o intenție formula banală a oamenilor cae s'au cunoscut într'o
stație balneară unge ştiu că vor da ochi, fără să se caute, și a
doua zi. Porni cu un copil atimat de fiecare braţ.

„Cind te voiu mai întiini, am să intorc capui!“ — decise
Radu Comşa întinzindu-se pe pinza scaunului și deschizind car-
tea. Respiră. Crezuse că n'au să mai plece. Mine are să

158 VIAŢA ROMINEASCĂ

se mute la un kilometru. In celălalt capă:, sore Tuzla, unde
nu mai ajunge nimeni. Căută păgina la seran.

«Je te reparlerai de toutes ces choses; il faudra bien parler
encore de lavenir si nous voulons Paborder sans aveuglement,
sans honte et sans horreur».

Pe marea vinătă, subt lamele de nori nedlintiți, amurgirea
se lasă mucedă.

Două paseri albe—aceleași ori altele?—inaintează spre za-
rea unde ceața a pus o bară de funingine, Şi nici un val. Apa
sleită trebue să fie acum grea ca plumbul.

“La majorité des hommes soufrent d'une espèce d'abandon ;
ils souffrent de m'être pas possédés, de s'offrir toujours en vain».

Mesagerii albi se întorc din zarea deșartă. Bal extenuați
din aripi, de acolo unde n'au mai găsit nimic, chiar insula s'a
scufundat: un gol vinăt și alt n'mic,

Cartea lui Ridu Comşa a lunecat de pe genunchi. In faţă
pe plajă, între linia apei și el, e cetatea de nisip; intactă și cu
ferestrele de sidef lucind așteaptă bucuria copiilor de mine.
Intoarce ochii și ochii revin.

Cetatea are metereze rotunde, uq șanț de jur împrejur cu o
punte, E și turnul de pază așa cum la închipuit Mihai, ȘI
spÎnzurătoarea de trestie pentru spioni. Şi ferestrele de sidef
cum le-a voit Mioara, de unde să privească prințesa bătălia. Și
grădina cu fire de alge a lui Mimi, unde să se plimbe prințesa
cind bătălia s'a sfirşit: „Am uitat glădina pentiu pliațeză“...

„Mini, desdedimineață venim cu maman, s'o isprăvim!—
spusese Mihai, admirind-o încă odată, cu mindric, înainte de a
pleca şi înconjurind-o cu lopata în mină să-i netezească vre-un
colț nemistrit. lar din mers se mai întorsese să o privească,
neîndurindu-se so lase vintului care poate va impinge peste
noapte valurile până acolo, să lingă nisipul și să înghită tot.

Nici un val mu se dänteste, vintul a murit undeva—fii fără
teamă Mihai, bucuria ta fragilă va supravețui pănă mine!

Ce putere rea îl ridică pe Comșa? A aruncat cartea p:
scaun. Merge pănă acolo și cu o aruncătură dușmană de pi-
cior dărimă turnul, răstoarnă meterezele, apoi cu talpa, metodic
netezește pămintul, amestecind scoicile cu firile de alge, apă-
sat, da, să nu mai rămină decit o movilă de nisip călcată. Cind
a sfirșit își șterge fruntea și priveşte ca un răufăcător imprejur,
abia atunci temindu-se să nu-l surprindă cineva. Și într'adevăr,

cineva vine, l;i ia înfăţişarea nepăsătoare, a unui om care

INTUNECARE 159

se plimbă cu minile la spate să respire în singurătate, bine-
licătoarea odihnă a mării...

— Ştiam că eşti aici... Mi-a spus doamna Laura Vardaru...

Virgil Probota îi căută amindouă minie să le scuture
cu toată dragostea prietiniei for vechi, Dar minile lui Radu
Comşa rimaseră moi și neinsuflețite. De unde a mai venit și
acesta? Toți se adună astăzi aici? Cind au să-l lase odatii,
În pace?

— H recunoşti pe Dinu?

Copilul îi pare urit, cu gâtul subțire în gulerul uniformei
de Ween cu vipușcă galbenă, cu capul gol, tuns. Are ochii
cu fire de aur și fruntea bombată a Mariei, dar ii pare urit.
Timid copilul întinde mina domnului acestuia străin: astăzi Ra-
du Comşa a intilnit toti copiii alioa.

Dinu se uită pe furis la cicatricele din obrazul lui Comşa,
pe urmi plecă ochii, fiindcă intot“eauna copii fug instinctiv de
urițenie şi de suferință.

— Să stăm jos, Raduie..

Virgil Probota pipăi nisipul cu mina.
re E cald încă. Putem sta. Şi să vorbim, Radule.. A-
titer veacuri sint de cind nu ne-am văzuți...

- Vorbi Virgil Probota. ` Bad: fu stitt să asculte. Unul vor-
bi întăiu numai despre el, cum vorbesc întotdeauna oamenii numai
despre ei. Cetăiait asculiă, gincindu-se numai la el, cum gins
desc intotdeauna oamenii numai la ci. Bunăvoia lui Virgil Pro-
bota, s'rinzea ca o ofensă dezo'area lui Comşa, mal ermetic ghe-
muit în el i

Dinu merse chiar la marginea apei, ṣi întins cu fața în
jos, cu obrajii în pumni, privea nesățiós sesul apti.

In acelaşi loc, Mara Probota, a um nouă ani, stătuse tot
aşa, odihnindu-și ochii osteniți pe caimul plat al aceleaşi mări,
I inu Îi adusese un crab atirnat de picior, ca adincaori, Mihai
copilul Luminiţei. Dar lizeanul cu părul tuns și cu Kä fe gal-
berii la uniformă, nu le putea ști acestea, nu și le amintea. Co-
pii uită—viața lor e inainle. mu indărăt. Amintirea era ştear-
54, Cum au fost şterse pentru totdeauna numele lor în nisip și
cum marea de-acum, aceiași, nu mai păstrează indiferentă și veş-
me Prmenită, amintirea mării de-atunci.

l Daca ochii lui D'nu, castanii cu fire de aur ca ochii Mariei
se imvăluiră de-o tristeță copilărească o clipă, tristeța fu itt-

EE EE Eeer,
mai fiinucă așa privind întinderea sură a apei, se închipui că e
indianul Thalcave, Ia capătul ultim al Patagoniei, privind cu
mina streșină la ochii painjeniți, orizontul unde a dispărut pen-
tru totdeauna barca în care se află prictinii lui, copiii Căpita-
nului Grand. P e

Astfel tristeţile nefericirilor imaginare ascund tristețile Dr
vindecare, ale vieţii celei adevărate.

— Pot spune că acum sînt mulțumit, declară Virgil Pro-
bota, Iengindu-se pe nisip, într'un cot și trăgindu-și haina de
subt el,

„Maria nu mai este și el poate fi mulțumit“, gîndi scârbit
Comşa. Şi îndată după aceia: „Am devenit avocatul din oficiu
al morţilor. Adineaori pentru Mihai Vardaru, acum pentru
Maria“...

— Clujul era ideal pentru un om ca mine, continuă Vir-
gil Probota, Am laboratoriu admirabil înzestrat. Mi-e destul.
Restul nu mă interesează. Cind ies dintre microscoapele și
fiolele mele, mă surprinde că atita lume se frămîntă pentru ni-
mio, fără nici un interes, și îi compăiimesc. Dinu fnvaţă bint.
Poate ceteșie prea mult, dar îi supraveghez lectura. Carios
zitatea ¢ un indiciu... Nu trebue contrariată, ci numai cap
tată, canalizală, Nu-i tolerez excese: nici prea mult sport om `
a degenerat obiceiul acum, nici numai carte, falşilicacea livresc
a vieții, cum era obiceiul pe vremea noastră... Acum e vorba
să ne mărească salariile. Cu puţină chibzuială se poate trăi,
măcar că se vaicără toţi...

Radu Comşa își cintări prietinul, cu înfățișarea lui de om
satisfăcut, în hainele noi, în care se mişca stingaciu, Observi
că a început si prindă burtă și că a chelit complect.

Această constatare nu-l nemulţumi.

— Am venit pentru o săptămînă numai, şi mai mult pene
tru Dinu. Imagincază-ţi că uitase cum e maen. E adevărat
că la patru ani, cînd a fost el, ce putea înțelege?... Pe urmă
mă întorc iar la laboratorul meu; eu lucrez și vara. Pot spune
thiar că lucrez mai bine: e liniște, nu mă deranjează nimeni.
Cind obosesc, deschid fereastra... Pomii sint la doi pași.
După un sfert de oră mă întorc recules... Prepar o lucrare se
rioasă. Am citeva comunicări la revistele de specialitate, des
pre care s'a făcut oarecare caz.. La sfirșit tot străbați. Via
nu e ant de ingrată. Păcat numai că...

e ATA KE
ÎNTUNECARE_ 161

Virgil Probota se opri, uitindu-se cu ochii lui roșcați,. la
locul unde Dinu căuta neclintit în zarea ce-a acoperit copiii
căpitanului Grand, Era marginea de plajă, pe care o alegea
aitădată. Maria cu Dinu. Unde i-a găsit în dimineața ultimi
a lor, aici. Poate la aceasta se gindea, -Poate la altceva. A-
cum, acolo era numai nisipul, marea st alt Dinu,

Reluă:

m Toţi sfirşim. prin a accepta viaţa... Adaptarea e un
principin de existență, O condiție...

„Acum incepe cu mania lui—gindi Comşa—o teorie. bio-
logică. Am auzit adineaori o disertaţie asupra lui Freud, s'o
suport și pe aceasta“, Şi își surise singur, cu rinjetul des-
velind caninul,

Dar Virgil Probota nu începu cu mania lul. Se întoarse
la Radu, punindu-i mina pe genunchi si întrebindu-l:

— Și tu...

— Eu, cum mă vezil—rosti amar Comşa, observind că
prielinul abia acum și-a amintit de el.

— Eşti cam laconic, Radule...

— Precum vest.

„Vorbeşte exact acum, ca Dan Scheianu— gândi cu sinceră
mihnire Virgil Probota. Cine ştie ce secrete umilinți înăbuși
în cl! E un nefericit. Trebue scăpat din această pierzare“,

= — Radule, rosti cu frăţească pomire Virgil, de ce nu-mi
spui? |

— Ge să spun? — rise fal Radu Comşa, dezvelind „colțul
caninului în rinjet. Aștepţi o spovedanie? Să-ţi înşir—ce? Po-
vestea mea € aici, aici şi aici!-—arătă pe rind obrazul insemnat,
haina cu țesutul minicii destrămat şi fruntea. Oricine poate
ceti, iar unii de aceia fug!

— Suferința ta, Radule, e aici... spuse încet Virgil Pro-
bota, atingindu-i pieptul. Inima ta e bolnavă,

— În orice caz n'ai să mi-o tămădui tu în laborator...

Nici n'ai să mi-o întinzi la pila electrică, ca mezenterul
broaștelor—adăogă mai tirziu ca să-l jignească,

Și îndată incepu să-și roadă unghia pănă în carne.

Virgil Probota, desenă cu apărătoarea de nichel a creionul
lui, figuri geometrice în nisip, ștergînd și constmind altele,
Varbi fără să ridice ochii, cum s'ar fi destăinuit pămîntului,

— Imţeleg ceva, din dezolarea ta, Radule,. E înrudită

162 VIAŢA ROMINPASCĂ

cu a noastră, a tuturor... N'a scăpat nici unul din generaţia
noastră... Atit doar, că fiecare se mărginește la el, ori la
profesia lui, nu observă că sintem atinşi de o boală generală,
care n'a cruțat pe nimeni pănă acum. O temere, o îndoială...
parcă uneori o mustrare... Citeodată, în laboratorul meu, de
acolo, din Cluj, cînd obosesc, deschid fereastra și întorc spatele
mesei de lucru. Atunci mi cuprinde și pe mine îndoiala. Știu
că sîntem mii, în mii de asemenea laboratorii. Neînsemnaţi.
Mediocrități osîndiți mediocrităţii. Dar gindul nu mă umilește.
Cel mai obscur ucenic e astăzi de un folos, dacă deține o mi-
nusculă parte măcar de adevăr. Ni sc aruncă învinuirea că
slujim o civilizație de ingineri și de laboratorii. Dar labora-
toriile și inginerii au lărgit spațiul și au mărit timpul... Acum
cunoaștem materia pănă în electroni. A zbura, a devenit o în-
deletnicire comună pentru orice plutonier de aviaţie, cu frații
rămași la păscut porcii. A asculta un concert dela Londra ori
Paris, în camera ta, găsesc cu toții firesc... Și asistăm numai la
un început. Restul e scormonit de mii de furnici. Acum, cînd
vorbim, poate undeva într'un laborator ori într'o uzină, se în-
faptue miracolul care va răsturna legile și va schimba faţa lu-
mii... Dach un Aristot, un Platon, un Socrat ori un Democrit,
ar fi chemaţi să participe un singur ceas la ceiace noi trăim
foarte firesc, și-ar pierde siguranța cu care interpretau lumea,
viritä în citeva sisteme logice, cind lumea era limitată la o Im:
fimă porţiune geografică. Am cîștigat pe lingă toate, o no-
Dune care nu exista: aceia a planetei, Ştiu că de cealaltă față
a globului, oameni trăiesc și lucrează şi au plăceri ori suferinți
idențice cu ale mele; sint în permanent contact cu ei; în zece
minute aflu, culese din spațiu, știri dela ei, și ci, le află dela
mine, Am noțiunea unei solidarități cu destinul lor, nu-mi sînt
indiferenți, nu trag zid să mă despart de dinșii: seceta ori foa-
metea pe care o îndură ei știu că se repercutează în viața mea
de fiecare zi, în prețul pinii pe care o cumpăr și ûn birul pë
care îl plătesc... Tot ce există pe pămint ori subt pămînt, a
fost scormonit la iveală, pus la dispoziţia celorlalţi. Ei au pt-
teri nefolosite și bogății nebănuite de nimeni. Acum stau la
picioarele tuturor. Omeneşte ai citeodată drept să te simți
mindru de veacul tău... Și lumea e totuși nefericită. Din ce în
ce, nu știe ce vrea și nu se mulțumește cu ce are...

INTUNECARE 163

— Mi se părea adineaori că arătai a fi foarte mulțumit! —
Întrerupse cu acreală Comşa.

Virgil Probota nu-l auzi. Continuă: | /
i fe Ceteam o anchetă... Chiar eri. Au răspuns savanţi
și militari, din Europa, şi din America, și Japonezi, de care Se
tem deopotrivă Europenii și Americanii. Toţi vorbesc despre
un războiu viitor ca despre o fatalitate inevitabilă, Cel mult
îndrăznesc să spere că va fi deocamdată aminat. Și toți știu,
că un războiu viitor are să însemne o exterminare în masă a
oamenilor, pe lîngă care războiul ce-a fost, mine o joacă de
copii. Se vorbeşte despre crepusculul rasei albe. Despre ce-
letalte continente, care se vor ridica să ne extermineze cu ars
mele creiate de noi... Şi cine mai știe încă ce alte amenințări,
me mai pindesc?... Atunci mă cuprinde o îndoială. Nu slu-
jim oare o minciuni? Nü sîntem cumva complicii unei înşelări
care pregătește omenirii, alte suferinți, mai teribile? Na pit-
nem În mina unci umanități iresponzabile armele cu care să se
sinucidă 3.

Virgil Probota se îndreptă în capul oaselor pe nisi , virt
creionul în buzunarul dela piept şi privi acum zarea ën vi apei,
dinspre care înainta noaptea.

, — Mă uit la copacii care înfățișează natura și gindesc
prin ei. Mi se pare atunci că miracolul nostru de care sintem
mindri e un miracol trist: am dena'urat natura, am făcut-o ig-
nobilă şi criminală. Oamenii cunoșteau plăceri simple și dezin-
teresate, Acum fericirea e plătită și artificială, Bucuriile noas-
tre sint tarifate. O pădure e a cuiva, nu a pămîntului Şi
peștii riurilor au acum un stăpin. Civilizaţia e exciusivită,
pen ca să pot spune despre ceva că e al meu şi nu-mi face
plăcere decit pentrucă e plătit. Și fiindcă plătesc și plătind
pot obține orice, devin insaţiabil, vreau mereu alt şi altceva, iar
satisfacţiile noastre sint triste şi incomplecte,.

Le tepi se ridică în picioare,

adu Comşa îl eist grotesc, în hainele i

al progresului, perorind în fața mării, Ge ein se
milenii, atitea, fără nici o turburare. Dar Virgil Probota nu
bănui aceste ginduri ale prietinului, vorbind mai departe:

— Şi tot copacii aceia, îmi dau atunci răspunsul. Mi se
pare că Ham spus. Sint ten tei bătrîni, Cind au fost sä-
BD acolo, omul nu putea sbura și nici nu putea culege gin väz-

166 VIAŢA ROMINEASCĂ

ciunea lui de copil: se mira că cineva va fi putut fi vreodată:
prietin ce asemenea om,

Radu Comşa fu iarăși singur. Il împresu:ă amurgirea fu-
murie. Cerul noros se lăsase pe mare, de unde nu se mai în-
torcea nici o pasere albă. Sar fi spus că în apa vinătă, a mu-
rit acum, lăsindu-se la fund, tot ce fusese însuflcțit. Cetatea
de nisip era numai o movilă de nisip, pe plaja netedă boting
o cicatrice,

II scutură frigul.

Strinse scaunul. Tl gd la baraca de seinduri, se îndreptă
spre birtul lui cu miros de untură sfiriită, ocolind lumina.

Se încrucişă în drum cu o pereche rezemată în băț, cu
frunțile apropiate: doamna cu părul oxigenat, siăpina lui Pikiki
și domnul Pastion. Pe urmă, după zece pași, întilni sotul
fără mină, cu Pikiki legat în curelușă, pășind cu ochii în pă-
mint, în înoptare, pe poteca prăfoasă...

N'avu nici simpatie, nici înduiioșare pentru el Ba, își
spuse că un or: care acceptă aceasta, nu merită să fi pierdut
cindva o mină „acolo“.

Se izbi cu pieptul într'o imprejmuire de sirmă. Ocoh
pe-o alee. O fereastră luminoasă îi atrase ochii. Vru să pri-
vească în altă parte și ochii erau chemaţi de căldura bună ṣì
intimă, a luminii aprinse. Fereastra era deschisă. Lampa a-
tirna deasupra mesei. Doi copii, doi părinți, o familie: —ceia
ce se află în ceasul acela, după toate ferestrele luminate.

Inaintă încă şi se opri cu ochii lărgiţi, cu mina sprijinită
in trunchiul unui salcim.

Luminiţa, cu un copil la dreapta și altul la stinga, le impăr-
ter in farfurie, „Celălalt“ intors cu spatele spre intunericul
de afară... Mihai înălță ochii, ciătinindu-și cirlionții părului:
se înţelegea fără să se audă vorbeie, că Luminiţa îl mustră
pentru ceva şi cl se apără. Mimi, cu şervetul după git, se vită
la lampă prin scăunașul de cristal..

Omul întors cu spatele vorbi ceva, Luminiţa rise.. Pe
urmă, rămase cu ochii uitaţi, în inoptarea de afară, mută vasul
de cristal cu fiori, din calea privirii. Gîndeṣte ceva striin,
o clipă e absentă dintre ceilalţi. “Bărbatul i-a pus mina pe mina
ei. A tresărit şi ride: „Nimic, nu en la ce gindsam... Mimi,
lasă scăunașul şi minincă“.,,

Mimi numai frunzăreşte. Mihai a terminat şi a pus fur

INTUNECARE 167

culița atäturi. Explică ceva gesticulind aprins, cu minile dea-
supra mesei, Degetele Luminițtei ii mingie părul, s'au intilnit
cu degetele bărbatului pe creștetul copilului, care e al lor.

Mina lui Radu Comşa s'a înfipt întrun ghimpe din trun-
chiul salcimului, dar nu o mişcă. Durerea îi face bine.

Priveşte lă o viaţă, a lui, care i-a fost jurată, >

Luminiţa a vorbit, S'a auzit cuvintul rostit, numai după
mişcarea buzelor:

— Radule!...

A răspuns celălalt. :

Ce ușor i-a fost! „Radule!* —numai a schimbat ceva și
viața durează... Cum o wrăște! Cum a putu: să creadi vreo-
dată în ea. Luminiţa iar ride, E abia mai femee decit atuna.
Peste ea wan trecut anii... N'au Daat nici un semn... Își
desmiardă copilul: cum poate desmicrda copilul altuia?.. Dar
ve ginduri stupide... E numai copilul ei, al lor, al acelora...
El e cel care stă aici, și nu se poate desprinde ca un cerşitor,
privind la fereastra unde e lumină şi cald înlăuntru și unde nu
e primit. Lampa a clipit, sa clătinat, Sint nenorociri care pot
veni neașteptat, să curme cea mai cdnă și durabilă fericire:
explodează o lampă, cade de sus şi se aprind toți, se sfarmă
automobilul intrun zid, mișună gazetele în fiecare zi de ase-
menea fapte diverse... Dach s'ar aprinde toți, ar sări in fii-
câri să salveze unul? Dacă i-ar găsi eubt mașina sfărămată,
s'ar pleca să ridice unul?..,

Dar lampa varsă înainte lumina ei caldă și bună, Cei
dinăuntru mau cum presimți, că s'ar putea intimpla vre-odată
ceva să rupă tihna lor fericită. Totul e sigur și simplu,

Se zbate un fluture imprejur și a căzut cu aripile dogorite
pe faja de masă, Mihai a intins mina după zvircolirea lui, iar
Mimi îl vrea ca. Luminiţa l-a luat să facă pace, La ridicat în
virful degetelor și s'a dus lu fereastra deschisă, să-l arunce a-
fară. L-a pus în palmă și a sutat asupra Int, Fluturele şi-a
palpitat aripile cu restul de viață. Și Luminiţa s'a opiit, cu
minile rezemale în pervaz, să privească în întuneric, E in-
ramață de lumina molcomă dinlăuntru; în fund se văd buclele
copiilor: un cap bäian, unul negru...

Luminiţa s'a plecat încruntindu-și sprincenele, să străbată
mai adinc întunericul. Parcă e cineva: o umbră... Un necu-
noscul rezemat de un copac... Un cetşitor, un vagabond... A

- $

168 VIAŢA ROMINEASCĂ

fost numai o părere... Nu mişcă. S'a dätinat o creangă şi ca
a crezul că e un om. O părere şi alt nimic,

Se întoarce așezindu-și din mers, firele de păr în care lu-
ceşte lumina,

Cind înoată cineva prea departe, în larg, cum înoată im-
prudent Luminiţa, se poate ușor intimpla să-ș”, piardă respirația
şi să nu sc mai întoarcă niciodată.

Gindul s'a ales din ultima drojdie de umilire, de ruşine
şi de dezgust. Radu Comşa a dus mîna plină de singele in-
țepăturii de spin, la ochi, la obraz. Ce-a mai gindiţ? Până
unde a ajuns? Ce fiară hidoasă pirotește în el? Tot ce-a făcut
astăzi, a fost numai să urască. In bucuria tuturor, a acus su-
îletul lui înveninat. Pe nimeni nu La cruțat. Pe nimeni
nu l-a iertat. Nici pe copii, Bucuria lui a fost să le strivească
bucuria or. Şi-acum a dorit şi aceasta...

Mina astupă ochii. Intilneşie semnele țăiate în carne, ca
un stigmat în afară, al hizăniei din lăuntru. Şi mina s'a retras
de atingere cu oroare. Acesta e tot adevărul pe care îl înțe-
lege acum: Rana a venit numai să pună în afară, semnul hiză-
nici care dormita în el, dinainte. Să-l deosebească între toți...

— A gemut cineva, afară?

Copilul Luminiţei, ridica! în virful picioarelor, să ajungă
pănă la pragul ferestrei, privește cu ochii lui mari şi nevinovaţi,
In întunericul unde cutreeră duhurile cele urite și rele,

— Un om fugel..

Da, un om fuge cu obrazul ascuns în mină, printre spinii
care-l plesnesc. Fuge spre margine, dincolo de tot, de ziduri,
de oameni și de lumină, unde intunecarea a pus stăpinire,
Fuge alungat de el însuși, cu inima svicnind În gratiile coastelor
unde s'a deșteptat durerea. lat cind a ajuns în cimp, îl cheamă
lucirea lacului cu apă sleită și neagră, ca lacul pustiu și bleste-
mat, Astaltit... Se împleticeşte, se ridică şi fuge între spini,
pănă cade “undeva, cu sîngele obrazului în nămolul plin de du-
hoare. ` lar apa de acolop e atit de grea şi biestemată, încît pu
primeşte trupul nici unui înecat, Al

Cezar Petrescu

t TOI

“div dar cu atit mai fervent, nu gint

Democraţie şi creaţie

Discaţia asupra legitimităţii şi limitelor democrației, pe care
un val de modă a făcut-o actuală şi prin gazetele noastre, nu
e așa de nouă cum cred cel mal mulţi. Ea nu e nici invenţia lul
Lenin, care, In a sa „Stat şi revoluție“ a repetat vechi oblec-
tuni şi na e nici a lui Mussolini sau a doctrinarilor pe care şi
i-a- inventat din ordin.

Chiar subt forma aceasta, problema e cu mult mat veche,
Inainte, sa discutat mai mult asupra valorii filozofice a demo-
crației, S'a combătut concepția egalitară, care n'ar fi existind
nicăeri în natară, s'a combătut, în numele darwinismului, noția-
nea de fraternitate, lar subt egida socialismului, pe acela de li-
bertate,

Toate argumentele aduse pe vremuri contra guvernării de-
mocratice se grupau în jurul Idell că aceasta ar fi în contradic-
Ve cu ştiinţa, Era pe vremea lol Guizot, Taine sau Tocqueville, *__
Astăzi democraţia e acuzată de alte grave păcate. Luind ma! a-
les de exemplu parlamentul francez, | se impută o toțală nepu- `
tinţă de organizare şi guvernare. Prin importanța excesivă dată
politicii încurajată mal ales de democraţie, celelalte funcțiuni ale
societății, economia orl administraţia, sufăr, ȘI aceasta fiindcă
selecțiunea valorilor nu se face după competință d după popu-
laritate, celace e altceva. Politica, apanajul regimurilor egati-
tare, paralizează, în lupte sterile, forţele de progres ale națiuni-
lor. Democraţia, prin incompetință, prin rivalitate, instabilitate
şi lipsă de continuitate, suprimă creația. Ea nu produce, ci,
prin luptă stearpă, uzează. TA

Toate aceste constatări pe care le găsim astăzi în doctrina
lui Ch. Maurras, şi de care publiciştii noştri iau cunoştinţă tar-
it Suggerate, după cum war
crede, de desfăşurarea recentă a faptelor, Ele existav,—Mavrras
le-a formulat el însuși acum treizeci de ani,—chlar pe vremea
clad, departe de a fi în declin, cum se pretinde, democraţia era
10 floare, în deplina prosperitate a forțelor sale. Ma) molt, ele
RER, 8. Ae e a $

IL t P ` ng ell ta
= C. Bouglė, La Dimoszralie devani la sclence, Paris, 1905.

` Imediat sclavii noil științe, ca a

- WO indiscutabile. C

170 VIAŢA ROMINEASCĂ
Kn O

existau incă pe vremea cind democrația nu era încă bine sta-
bilită, celace dovedeşte că neajunsurile care | se impută, nu sint
legate de însăşi ființa acesteia,

Toată semnificaţia opere! lul Saint-Simon, dar mai ales a
discipolilor săi Bazard, Enfantin, Perèire, Michel Chevalier etc,
se reduce la o vie protestare contra politicii şi acţiunii el ste-
rile. In mare parte politehnicieni, aceşti utopici practici, visan
la o societate pur economică, care să fle administrată de un
consiliu tehnic, în felul cum sint administrate azi unele societăţi
Industriale, Era epoca entuziasmalul pozitivist faţă de cuceririle
mașinismului şi ale finanţe!. Se spera într'o armonizare a inie-
reselor în fața progresului tehnic, a producţie! mereu crescînde,
Fireşte că atanci politica cu luptele şi dezbinările el nu mal a-
vea nici un drept şi, mal ales, nici o atilitate. Colectivitatea pt-
tea fi condusă cum sint conduse societățile pe acţiuni : de un
consiliu de administraţie. Guvernul şi parlamentul, deveneau, e-
vident inutile.

Proudhon, care nu era nici Inginer, nici bancher, dar care,
pe lingă că avea ceva dintr'o anumită psihologie ţărănească, de
bănuială faţă de şiretenia arbanului, a avocatului şi a politicia-
nului mal ales, ca autodidact, se „epatase*“ de economie politică,
de SR ce La cunoscut, Do virstă tirzie, farmecele şi mis-
terele.

Raralul dezadaptat şi sociologul novice a susținut, caşi
saint-simonienii preponderența economie! asupra politicii, A voit
şi el desființarea guvernelor şi a parlamentelor, pentruca să fie
înloculte de acea faimoasă bancă de schimb mutual, după sta-
tutele căreia, dacă eral clubotar, dădeai ghete şi căpăta! legume
(Proudhon era vegetarian!).

Pe urmă democraţia şi instrumentele el, guvernul şi paria-
mentul, s'au dovedit, d măsură, ce inainta secolul XIX, ca rea-

ticile s'au rărit. K, Marx a dat şi el un
drept de intăletate economiei, dar n'a cerut desfiinţarea politici,
S'a mulţumit numai să demonstreze subordonarea el la intere-
sele materiale ale claselor.

Cătră sfirşitul secolului, politica mistică de absolut, în ge-
nul lai „tot sau nimic“ a şefilor CHE dusese proletariatul din
punct de vedere al nevollor imediate, la un impas. Contra po-
liticianilor socialişti, impreguaţi de utopie intelectuală, spiritele
modeste şi practice din sînul muncitorimii, au admis compromi-
sul, În locul lui „tot“ el an preferat pentru moment „ceva“,

Aşa s'a injghebat în Anglia și Franţa politica realistă și e-
minamente practică a sindicalismului, Sindicaliştii dezgustaţi de
dise nsianile interminabile dintre socialişti căiră sfirşitul secclu-

* Aulodidacjii cind pna mă America la o virsiä inainiată, devin

acel care se amorezează la bălrinețe.
Inginerul de poduri şi şosele, G. Sorel, trăit 30 eni în provincie, a
descoperii ca și Proudohn cind s'a reiras la pensie in Paris, economie
politică. Dar atunci a devenii din biurocra! paşnic, revolujlonar fanalie.

Lë.

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE DI,

lului trecut, cind Alemanişti, Broussişti şi Guesdiști, se divizase
şi subdivizase la infinit, aa cerut o organizare pur profesional
a proletarilor, Io afară de politica democratică a timpului. Can-
didatul sindicalist la alegerile din 1881, Joiffrin serie: „Volm să
lăsăm la o parte această veche politică burgheză care constă in
a vota pentru avocaţi, medici, literați, rentieri“,

Har ap ze: inceput, a fost F. Pelloutier cu ale sale-
„Bourses de Travail".

Ideile sale au fost reluate de un Hubert de Lagardeile, de
Pouget, de un Ed, Berth, în generai de grupul dela revista
„Mouvement socialiste“ şi care au opus în teorie două noţiuni,
după el antipodice: „le citoyen“ şi „le producteur“,*

Un pensionar, intelectual autodidact, Georges Sorel, apucat
de un brusc „regain de jennesze“, a exagerat enorm aceste i-
del, construind o întreagă filozofie antidemocratică şi antipolitică,
bazată pe violență, pe organizare profesională şi pe desființarea
statului. Ciţiva tineri entuziaști, decepţionaţi in idealismul lor de
felul cum a degenerat în politicianism vulgar dreyfusismul in-
tegra!, au format în jurul lui Ch. Pegiy (Dantet Halevy, Fraţii
Tharaud, J. Benda etc.) un cenacia care susținea Idei mai mult
si ma! poțin inrudite în această privință cu acelea ale lvi G.

ore] zg

Toate aceste idel, la care trebue să mai adărgăm şi doc-
trinele de circumstanţă, improvizate tocmai ca să scuzeze anumite
evenimenie, ale lui Lenin şi Trotzki, veneau dela extrema stingă.

Influențat de grupol dela „Cahiers de la quinzaine“, gă-
sind o bază în organizarea acelor Ets généravx“ dinaintea lal
Ludovic XVI-lea, voind să dea o temelie regalismulu! său prin
critica regimului republican şi democratic, poetul Ch. Maurras,
a confecţionat o întreagă doctrină, foarte înrudită cui a sindica-
lstolul revoluționar G. Sorel, Se denunța anume impotenţa fun-
clară a democratismului, bazată pe ideia lipsei lui de continul-

tate şi competinţă,

Aceste idel au fost vulgarizate apol de publicişti ca Jac-
ques Bainvilir, de economişti ca Georges Valois sau de pamfle-
tarul Léon Daudet, toți adepți al naţionalismului integral. Un
ziar „Action française", servește această idele, Fără să cunoască
sabtilităţile literare ale maurassismului, conduşi mai ales de e-
venimente, ajangind la formule politice practice complect opuse,
Lenin și Mussolini, au îmbrățișat şi el atitudinea antidemocra-
tică şi antiparlamentară.

* Vezi lucrarea mea, „Idée de révolution dans les docirines
socialistes" capliolul ullim, care conline şi o bibliogralie compleciă a
chesiiei: cf. C. Bougle, Entre citoyens el producteurs, Rev. de Mela»
phinique, 1920. Pougel, Les bases du syndicalisme, p. 10. Maxime
Leroy, Syndicais el services publics, p. 28, 29, 79.

" Peniru cercul Peguy vezi ]. el J. Tharaud, Notre cher Peguy, y
2 vol, Paris, 4926, ——

172 VIAŢA ROMINEASCĂ
———————————————— A ȚA_ROMINEASCA

Tuturor acestor doctrine şi atitudini antipolitice, totuşi așa
de politice, le trebuia o justificare mal largă, o concepţie filo-
zotică care să le suație, Aceasta a venit din America,

Se, ştie că raționalismul caşi pozliivismul sint strias legate
de victoria democraţiei. Cu ajatorul ştiinţei care stabileşte fe-
nomene medii, generale, cu ajutorul maşinismulni care e o apli-
Gäile a acestela, plecind dela idela că superiorul se explică prin
inferior, s'a înfăptuit sociologia democratică în secolul trecut,

Rațiunea a fost valoarea supremă pentru toți cei care au
pregătit marea revoluţie dela Rousseau şi Mably la Condorcet,
lar marea revoluţie prin Robesplere l-a instituit un cult suprem,
Acest idol trebola mal intăiu dărimat ca să se sorpe în urmă
însăşi doctrina egalitară.

Intro ţară de „brasseuri“ de afaceri, de realizări, de co-
mercializare permanentă, unde oamenii de acţiune n'au timp
pentru speculație ori contemplaţie, era firesc ca raţiunea să fie
dispreţuită ca o valoare cadacă, Lumea americană dela sfirşitul
secolului XIX a produs ca o legitimare teoretică, pragmatismul,
| stelectualismul şi raționalismul erau dispreţuite, Omul e înalte
de toate un animal practic, activ, Voința, acțiunea, trebue să
treacă înalatea cugetării dezinteresate. Știința nu e decit un ir
strument de adaptare, Abatracţia teoretică e o absurditate. Ade-
vărul, el însuşi, nu e aliceva decit o încoronare prin succes a
onei ipoteze facunde.

Aplicațiile politice ale acestei filozofii se ghicesc foarte w
$r. „Prodactorul“, adică omul practic e opus „cetăţeanului“ care
apără himere orl abstracţii.ca libertatea ori egalitatea.* Pe de
altă parte democraţia se sprijinea pe o sociologie determiniată,

Aest regim da gavernare nu putea să apară decit datorit anu-
mitor legi de structură socială. Volantarismul pragmatist după
care acțiunea e creatoare de evenimente, permitea orice aventură
dictatorială, Era deajuns să vrei ca să poţi. Oricine îndrăznește
reuşeşte, lată învăţămiatele sociale ale filozofiei americane.
Gorges Sorel şi după diosul fascismul le-au acaparat ca să dea
sistemului lor un fundament teoretic.

După cam se vede, Izvoarele criticii antidemocratice sint pe
cii de multiple pe atit de disparate. Legendele îşi împrumută de
unde pot elementele.: Legenda după care democraţia e un re
gim steril lipsit de. suflul creator, a imprumutat elemente dels
saint-simonieni, dela sindicalişti, dela pragmatişti, regalişti, drey-

asarzl integrali, bolșevici şi fascişti. Toate aceste doctrine ași
de dușmănoase între ele se împacă de minune cind e vorba să
condamne regimul democratic.
„Vom vedea, îndată intrucit criticile aduse sint fundate,

L d ' |
kd +

Mu inainte ne trebue însă o clarificare prejadicială. Ce

” =" Cetăjeanul: co celăjean e Loditerent prin matură față de pro
blemele economice fiindcă el a fost forma! de politică peniru polere“.
“Leroy, op. cii., p. 29

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE

ei, det eg

trebze să înţelegem prin democraţie ? Cind condamni un regim
în mod Zou wg dreptul să-l pul în sarcină decit propriile lui
defecte, dar nu şi acelea ale regimurilor Ioredite,

De aici necesitatea unor definiţii şi delimitări. Cu sigu-
ranță că astăzi, după o experienţă de mai bine de un secol, ni-
meo! nu mal împărtășește entuziasmul naiv al primilor teoreti-
cieni democrați, Nimeni nu ma! crede ca Rousseau că acest re-
gim coincide cu idealul însuşi. Moi nu mai înțeleg astăzi mar-
tiral unui Barbts ori Bianqui, convingerile simpliste şi dirzexale
republicanilor în felul lui Raspail; puțini mai impărtăşesc elauu-
rile mistice de adoraţie a democraţiei ale unul Seyès ori Robes-
pierre. O lungă practică ne permite să fim mal circumspecţi, mai
critici, mal rezonabili. Acum putem încheia un bilanţ pozitiv, cu
profituri şi pierderi, Ie local admiraţie! pare și simple trebue să
facem loc unel constatări ştiințitice mal porderate.

Ştim în zilele noastre că regimul democratic modern se i+
dentitică cu desființarea unul regim economic, şi cu înlocuirea
lul prin altul, Această operație e datorită victoriei în stat a unei
clase. In locul producţiei locale, fărămiţată de bariere fecdale, în
locul economie! nı bane și feudale strict limitată Ja un schimb între jä-
rani! învecinați unui oraş şi corporaţiile acestula, producţle compri-
mată de prețuri maximale și de interdicte de tot felul, se for-
mează încetul cu inceta! economia naţională și internaţională.

Aceasta e opera capitalismului, care, subt forma comerelală
şi bancară se lacheagă în unele țări chiar din secolul al XIll-lea.*

Economia naţională şi Internaţională, din ce in ce mal pt-
ternice subt infloența capitalismalui, elimină peste tot vămile feu-
dale și urbane şi lasă o libertate totală comerțului op numa! pe
toată întinderea unei țări, dar leagă, prin tratate de comerţ in-
seşi țările între ele. Doctrina libertară „laisser falre, laisser pas-
ser“, libera concurență, desființarea corporațiilor cu regimul lor
de fler de cătră Turgot, abrogarea îndatoririlor feadale prin ma-
rea revoluție, desființarea titlurilor de noblețe, sint simple coro-
lare ale tricmtului economiei naţionale. aceasta, ea Insăşi o con-
secinţă a expansiunii capitalismului. De această structură eco-
nomică şi de victoria ei și-a legat destinul o clasă socială, bor-
ghezimea. Regimul politic și juridic care consacră revoluția bur-
gheză contra noblefel feudale şi municipale e democraţia.

Principiul cardinal după care se conduce această formă de
gnverrămint e libertatea, Libera circulație a avuţiilor, degajate
de frinele feudale și etatiste, libera dezvoltare a oricărei per-
soane, indiferent de clasa din care face parte, iată revendicarea
pur burgheză satisfăcută prin revoluția din 1759. Dar la răr-
turnarea vechiului regim au luat parte mal multe clase. Burghe-

zia opoziționisiă a utilizat forţele poporului, ale țăranilor și Be
letarilor, Ca să-i ademenească, din demagogie şi constringere, bur-
ghezia a inscris în programul el, alături de cuvintul libertate, care o

- Vezi W. Sombart, Der moderne Kapitalismus, vol. E

174 VIAȚA ROMINEASCA

interesa in primal rind, şi p? acelea de egalitate și fraternitate |
luptă. Compoziţia parti `

care satisfăceau mai ales pe aliaţii de

del
ege SE? marel revoluţii și istorica! luptelor d

Dealungul secolului al nouăs
prezecelea, ali '

ën Burghezia bine consolidată era destui Pre:

"zer gg de concursul muncitorilor. ge:
Carol X npa din lalie 1830, care a răstarnat autocratismul jet
Deag și acela ca concurat ET ale nobiejel, a fon

r tului. f

EE o primă deziluzie. Din vietoria dE e
laţiile Intre ee biet l aert complect re-
nainte se constit pha lucrători, care, de alei
comunist", îşi Sec ag SE ege ege

am
formulele egalitate și fraternitate stat e eege io Wë

Ele se desprind din ideala! dem

ocratic i

Sa mu acestuia. Democraţia buraletă le al. malarie

La eg cind în cînd, dar pe nedrept. Adevărat

pa Mbona ir realizat de toate instituțiile demo ace
EN în jarul acestei noțiani trebue definită democraţia,

= e d po tic al acestui regim a evoluat tot tim

ege . Amorf şi neclar la inceput, el

ncetal, ajungind, în adevăr precis abia cătră sfirşitul ae,

e clasă arată

iatrebuinţează
ul punct care

RES Cent
ceste două idel m'aa fost imbräți
ate d
d ge din cauza allanţei el e weie de
rider zibil şi intenționat neglijate orl chiar sabotate dea-
miaran ppa Tan us egen socială, de legislaţie avrieră, de a-
reu crescindă a socialismului elor Kee citea
ar ele le-au concedal forțat şi nizi decum benevol

dea în el şi eiementele straie de confuz nediterenţiat şi cuprin-
care e vorba, el

il dia mpi star le că iu d

(Filozofii sociali conservatori tasta E ori a fraternității

natură nu există egalitate or! fraternita

tea pè nedrept aceste r inoghi-
mențină alianța ca oikia, tasona A avea incă interesul să

"A. Lichienbergar, L S
Paris, 1899 yi A. H e ocialisme el la Rérointie f .
Paris. 4909. șI A. Aalard. Histoire politique de la Rêvolulion Deg zc

DEMOCRAŢIE Şi CREAŢIE ES

in fapt al măsurilor luate în vederea egalizării economice şi a
iafrăţirii claselor, Dar democraţia nici nu vola aceasta, lar cind
ceda insistențelor aliatului (pănă la 1848) sau inamicaloi politic
(după 1870) o făcea de nevoe,

N'avem dreptul să Impităm unul regim altceva decit celace
a volt să facă. Nu poţi acuza pe cineva de alte defecte decit
de acelea care-l aparţin, nu poţi să-i discuţi, fără să te abaţi
dela corectitudinea ştiinţifică ori bună credinţă, alte principii de-
cit acelea în care crede.

Idela centrală, postulatul vital al democraţiei e idela de li-
bertate, |n jurul şi pe baza ei trebue limitată şi definiția acestal
regim,

ji Pe lingă triumful economiel capitaliste care nu se putea
intăptui alitel decit fără piedici şi restricţii, ideia de libertate s'a
format incetul cu încetul prin degajarea individului de mediu,
prin apariția personalității. După cum se ştie, societăţile primi-
tive prezintă o perfectă omogeneitate distructivă. Contormismul
sever nu permite ca individal să se degaje din masa comună a
colectivităţi. Toţi membrii grupului sint la fel. Ei nu au nici
măcar nume deosebit,

Cu creşterea volumalui, a densităţii (prin apariţia oraşelor),
a mobilităţii (prin activarea transportarilor), a eterogeneităţii
(prin imixtiunea străinilor), individal se degajă incet-incet ca o
valoare autonomă din confuziunea mediului. Difuzarea culturii in
masele largi a ajutat mult la aceata. Societatea medievală a
secolulul al VIII lea ori IX-lea, din panct de vedere al structurii,
era identică cu orice trib primitiv. Patru sau cluci secoli de
t-ansformări ia genul celor indicate ma! sus a adus apariţia con-
ştiinţei individuale, Panctul calminant al formării personalității
il atinge revolația franceză şi ecoul său etic, morala kantiană,
Valaja autonomă şi libertatea ei stau la baza acestei morale, In-
dividal, după cum se exprimă filozoful dala KO lgsberg, ajunge
un scop în sins și nimănul nu-l e permis să-l întrebaințeze ca
instrument, să facă dintr'insul un simplu mijloc.

Suveranitatea şi libertatea absolată a individalui, iată mo-
rala democratică supremă. Se înțelege dela sine că odată ajuns
la conştiinţa de sine, la lumină şi la nevola de libertate, indi-
vidul na mal poate suporta tirania absolutistă a unui Cezar sau
a Mel clase, El îşi cere drepturile la viaţă. Dacă, dapă cum
spine La B-uyire, pe timpal lul Ladovic al XIV-lea, ţărani fran-
cezi, din mizerie extremă păşteau iarbă ca animalele şi totuşi

na. sa revoltau, e că na simțeau nevola libertăţii, nefiind incă In-
dividaalităţ! degajate de masa colectivă. Dar pe de altă parte,
istoria nu cunoaşte tiranle saporiată benevol de lndivizi conști-
Sa, Pa măsură ce numărul oamenilor luminaţi creşte, regimu-
rile antocratice devin fatal imposibile.

Dacă egalitatea ori fraternitatea sint sirăine mal mult ori
mal paţin demzraţiei, Idela d+ libertate constitue lsăşi raţiu=

"H VIAȚĂ ROMINEASCA

nea de viaţă a acestui regim, Democraţia, nu è, așa dar, d
forma da guivernâmint care asigură autonomia şi eegen

ei general d vag trebue precizată tacă. Spuneam că: -
ceputurile el democraţia era ambițioasă, Afişa Gesch or A

Garanţiile constituţionale principiul separaţiei puterii
sistemul bicameral, toate a e tacă éi
reeche aer cestea la un loc tind să satisfacă de-

lată-ne lămuriţi asupra acela te avem dreptul să
ia democrație. In limitele acestei definiții să emer See
care ne preocupă şi anume dacă acest regim este compatibil cu
creaţia, cu producţia de care, ma! ales astăzi orice societate are
Devoe, Sau dacă nu cumva democraţia paralizează prin luptele e!
intestine, prin disoluția și anarhia din sino! el orice principiu or-
ganizator şi productiv. Mai alea că, oricare ar H rezultatul aces-
tei anchete, oricare ar fi Ideia care ne vom face-o despre posibl-
Iltăţile viitoare ale democraţiei, acest regim există, se impune-
cu necesilatea unul fapt, peste care, Te că-] lubeşti san nu, nu

In adevăr, tată ce ne spune în această privirță unul di
cel mal eminenţi şi în același timp mai ponderati Go mai geg
țin suspecți în ochil antidemocra ilor) din constituționaliştii fran-
cezi: „În rezumat, adeziunea la democraţie e o afacere de sen-
timent. Ea nu se impune. Dar fie că iubeşti, fe că cu inbeșii
democrația, nu există decit un Singur mod rezonabil de a o con-

sidera; este de a-ţi da seamă bine, că ea '« un fapt, un fapt.

necesar, ineluctabil, ca alternanța anotimpurilor sau

unlle astrelor: toţi indivizii majori si Gre tO: MAG
tate pretind să exercite o infiuență asupra conducerii “Şi :
e o tendință ireversibilă, - aşi zice chlar fizică, caşi ten-
dinja corpurilor de a cădea cătră centrul pămintolui de pildă,
Democraţia e un fapt. Ea poate zice: «sum omg ams
Năzainţa democratică e generală, e irezistibilă. Poţi eo regreț
după cum regreţi reintoarcerea lernei şi cu acelaşi inutilitate.

EEN EC părere, H. Kelsen, Wom Wesen und Wert der De-
_** Pentru alle deliniții ale democrație! : W, Hasbach Die moder-

ne Democralie, p. 135; James Br ce, Les dé H

P- 33: Steften, Das Problem deg Dee aa i se moderate e

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 177

Este absolut în zadar să ne dedăm in legătură cu aceasta la o
filozotie de oftatari. Mai bine e să te adaptez! să te acomodezi, să
pertecţionezi, pecht posibil instituţiile astfel ca să tragem din ele
cel mai mare bine, sau, cel puţin, cel mal mic rău posibil“,
Perfect de acord cu acest mod de a vedea, studiul de față
nu va face decit să constate, să explice sau să elimine obiecţii

netundate, lreale.

Imposibilitatea de creație a democraţiei se reduce la urmă-
toarele două puncte: a) Sistemul reprezentativ al democraţie! ba-
zat pe criterii pur politice nu numai că nu încurajază compe-
(info, dar o sabotează ; b) chiar dacă parlamentele democratice
ar selecta oameni competinți, ele n'ar putea produce nimic din
cauza Îndividualișmului lor excesiv, din cauza disensiunilor din-
tre grupuri care intreţin o permanentă instabilitate a ministere-
lor şi prin urmare o lipsă totală de continuitate în legiferare şi
administrație, **

Să examinăm pe rind aceste două acuzațiuni, aduse demo-
craţiei.
Acum vre-o cincisprezece anl, criticul literar E. Faguet scri-
sese o btoşură plină de spirit, „Le culte de i'incompâtence“* prin
care dăduse alarma asupra unuia din cele mal fundamentale vi-
cil ale democraţiei, De atunci încoace, cel cițiva publicişti adu-
naji în jarul lul Ch. Maurras și al ziarului „Action française“,
repetă, subt o formă sau alta, în toate articolele lor aceste crj-
tici. Dar nu numai din rindorile partidelor de dreapta se ridică
obiecţii în această privință. Profesorul L, Dugait și-a însuşit în
unele privinţi acest mod de a vedea. Cu o formulā deosebit de
pregnantă, publicistul şi parlamentarul francez Ch. Benoist a re-
zumat astfel tendința democrației de a incaraja incompetinţa :
„N'importe qui étant bon à n'importe quoi, on peut, n'importe
quand le mettre n'importe où“, rer

Propaganda politică vizează înainte de toate popularitatea,
Un politician care reuşeşte să devie cunoscut In circumscripţia

sa, Indiferent de priceperea or! calităţile pe care le are, va in-
tra În parlament. Cutare tehnician, specialist, ori măcar om de
cultură generală, inapt însă la demagogie va rămine pe
dinafară. Asifel parlamentele—și din ele se recrutează şi mi-

=J, Barihâlemy, Le problème de la comptience dans la Demo-
cralle, Paris, 1918, p. 20.

** Acesle idei formează mai ales obiectul doctrinei lui Ch. Maur-
ras. În afară de operele acestuia, vezi: Thibaude!, Les idées de

harles Maurras, ed. Nouvelle Rerue Francaise,
Cita! de L Barihelemy, op. cl, p. 4.

178 VIAŢA ROMINBASCĂ

nisterele,—ajang să nu mal reprezinte expresia calturii şi capa-
cităţii unei ţări. „Fie că e exact sau nu, că în ţările europene `
nivelal Intelectual al parlamentelor a scăzut aşa cum se spune
in e Bee S ie? bg fără îndoială, că tot celace e
mai bine ca inteligen talent printre cetățeni, nu se

nicăeri în aceste ee op er

Dar un regim incompetent nu poate produce şi nu poate
remedia nimic. In faja celor mai urgente şi grave probleme, gl
se mulţumeşte să pronunțe discursuri răsunătoare sau să râs
pundă cu legi rău făcute. Incapacitatea lul e evidentă. Darse-
lecţianea făcută prin politică, adică prio popularitate demagogică
nu poate fi alta. Aşa dar răul e profund, El are oarecum (rg
etaj:, porneşte de jos dela alegători, se întinde la parlament și
dela aceştia la miniştri.

Aşa dar incompetință peste tot. latălu în corpul electoral
weg trimite reprezentanţi io parlament, apol printre parlamen-
tari, în fine priatre membrii care compun guvernele. Să anali-
zăm pe riad adevărul acestor afirmaţii.

Incompetința alegătorilor constitue una din cele mal o-
b'şnuite obiecţiani contra votului univeraal. Taine, un adversar
hotărit al acestui mod de a vota, il compară cu... „un chancre
toujours coulant”, Montesqalea, din contra crede că nimeni nu
e mai lodicat să aleagă bine ca poporul. „Poporul e admirabil
în a alege pe acel cărora trebue să le încredințeze o parte din
autoritatea sa“, ?*

Rousseau e de același părere: „Poporul se inşală mult mal
puţin asupra alegerii decit un prinţ. Un om de merit e tot așa
de rar într'un guvern absolutist ca un prost într'un minister re-
publican“, sgr

Majoritatea teoreticlanilor democrați identifică de obicela
o naţiune care-şi alege reprezentanţii cu o famille care tatr'on
proces Își alege cel ma! ban avocat (Fagaet).

Cu toate acestea, în realitate, lacrurile nu se petrec chlar
aşa, Alegerile se fac de obicela în baza unul program. Dar ft,
din masa mare a alegătorilor pricep sau pot judeca acest pro
gram? D'ifuzianea prese! cotidiane în adincurile poporalai re-
mediază de o bucată de vreme acest inconvenient, Dar cl ce-
Lien! cetesc ? E drept malt mal malt astăzi ca acum Diren
ori cincizeci de anl. Totaşi numărul lore încă insuficient, ȘI se mai
pune şi chestiunea peste ce fel de presă cad,

Ținind seami de toate aceste rezerve, în parte fandate, tre-
bue să ob;ervăm totaşi că progresele culturii cel puţin în ţările
civilizate sint din ce in ce mai mari, Lucrurile au ajunsaşa,!
un profesor ca J. Birthslemy, care nu poate fi acuzat de pres

* J. Bryce, Les democralies modernes, |. H, p. 377.
** Montesquieu, Esprit des lois, Cartea Il, Cap. Il.
"* Contrat social, Carlea IV, Cap. VI.

"waea 19

multe inclinaţii stinga, constată: „La moyenne intellectuelle
EH de Se m'est pe An pas plas basse que celle
d'une bonge 3, des flecteurs censitalres de la monarchie de

ulllet”, $
J este observaţii făcute, nu rămine mal puţin adevărat, că
in H regimului democratic şi în interesul bunei sale func-
ţionări se impun anumite puncte de reorganizare a sutragialui
anlversal,

Legiuitorul a indicat în unele țări diferite măsuri, diferite
bariere, după care s'ar putea face oarecare selecţiuni mai com-
petinte de cătră corpul electoral. Care sint acelea ?

Dapă cum se ştie s'a propus cenzul,

Constituţie din 1791 și acela din anul Il ca toate căerau
aşa de înaintate au pus principiul cenzalui. Bolssy d'Anglas în
raportul său ia Constituţia votată de Convenţlune susținea că da-
toria unel (ee eei e să fie bine reprezentată, Dar aceasta nu
se poate decit dacă se trimit în parlament persoanele cele mal
instruite, mai cultivate dintr'o ţară.

La rindul lor acestea nu se pot recruta decit din clasa Oa-
menilor avuţi, care şi-au putut plăti o lungă instrucţie, care, după
expresia lul Aristot „au avut timpul să fie virtuoşi*.

Trebue de recunoscut, cel puţin după unii autori, că par-
lamentele cenzitare se prezintă, din punctul de vedere al compe-
tinței tehnice ca mult mal bine; dezbaterile conservă o anumită
ținată, discursurile sint scrise şi bine compuse, Ignoranţa nu se
etalează, procesle-verbale pot fl consultate şi azi cu oarecare
prof, Sg

La toate acestea se opune însă o întreagă situație de fapt.

O Cameră cenzitară nu mai poate satisface astăzi starea de
spirit publică, Spirite eminente şi perfect competente ar rămine
pe din afara parlamentului fiindcă sint lipsite cu totul de avere.
Astăzi, coatrar celor afirmate de Boissy d'Anglas, există o mul-
fime de intelectuali şi poata din cei mai excelenți care sint re-
crutați din clasele cele mal paupere. la afară de aceasta un par-
lament bazat pe een gar putea satisface marea masă a popo-
rului care doreşte să fie direct şi nu indirect reprezentată. şi
istoria n3 cunoaşte precedente după care un drept Istoric cişti-
gat să fle retrocedat, ȘI după cum am văzut mai sus, democra-
ţia e on fapt de care nu putem să na ținem seamă. Cenzal tre-
bue astfel înlăturat dintre soluţii.

Unele ţări au pus ca o condiţie a dreptulai de vot minl-
mum de instrucţie. Constituţia anului II Îl cerea. La fel unele
ţări din Statele Unite ale Americel sau pentru alegerile admi-
aistrative, Belgia.

Se cere acolo posesiunea cetitalui şi a scrisalul pentra a

* Op, ett, p. 35.
Ibid., p. 39.

180 VIAŢA ROMINEASCA l
REENEN

avea dreptul de vot, Această limitare aduce, fără indolală, oa-
recare foloase. Sint şanse ca deputaţii să ție ceva mai bine aleşi.

Dar oare simpla cunoaştere a cetitulai șia scrisului e sufi-
clentă în a selecta talentele şi compelinţa ? Dar dacă ridicăm

acordindu-le mai multe voturi celor care au anumite merite, Aşa

labile obiecțiile aduse cenzului) au cite un vot în plus. Intelec=
tualul, care posedă diplome superioare, are dovă voturi. Nimeni

putea alătura competinţa profesională şi desfiinţa de pildă votul
acordat proprietarilor. Cu anumite modificări principiul e, oricum,
interesant. El poate Suggera unele corective neajunsurilor de astăzi,

La aceste mijloace de ameliorare ale votului oniversal cătră
un regim de mai bună selecţionare a competinţei trebue să mai
adăugăm organizarea opinlei publice, In țările de mare civiliza-
ție libertară carentele ieşite din masele publice corectează şi
indreaptă în diferite ocazii voinţa corpului electoral, ** Cu cit
această opinie e mai conștientă, cu cit indicaţiile ei sint mai si-
gure, ca atita rezultatul votului e mai plin de calităţi. Ca cineva
să se bucure de asentimentul mulţimii trebue să fie cunoscut şi
să se bucure de o anumită reputaţie, să fie oarecum lansat şi
in asentimentul opiniei publice. De aceia scrutinul de arondis-
ment ca în Franţa nu va duce la un parlament competent. Cu
cît circumscripţia electorală e mai mare (citeodată nu e deajuns
nici un singur judeţ) cu atit şansele unul personaj mediocru sint
mai mici. Un altul capabil şi reputat e cunoscut însă de o pro-
vincie întreagă.

Problema alegerii competente nu va putea fi rezolvată
complect însă decit printr'o reformă în moravuri, printr'o edu-
cație politică. Dar aceasta nu poate H decit tot opera democraţiei.
Educaţia politică se face printr'o lungă învățare a libertăţii şi
demnităţii politice, Ca să poţi voia bine, trebce să fiavut multă
vreme libertatea de a decide cum vrei de votul tău. Ca să et
să înoţi, trebue să te scalzi des. Dar aceasta nu se întimplă decit
nomai în regimarile democratice, „Din nenorocire, democraţia

(E e ies SES, p 4i.
nanles, Kritik der dilen'i-hen Meinung, Berila 1922. CI, F-
Wieser, Das Geseit der Macht, 1926. "EN

t
i
i
i

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 181

este în general condamnată să-şi facă ea singură propria el
educaţie. Guvernele despotice au foarte rar voinţa sinceră de a
prepara guvernanţii pentru o colaborare viitoare“ *,

Adversarii democraţiei, acei care găsesc că excesul de po-
litică care gare în vedere decit popularitatea prin demagogie
viciază pănă a-l face imposibil, regimul parlamentar, cred câ un
sistem bazat pe reprezentarea profesională ar Introna în locul
vorbăriei politice competința tebnică.** Sismondi încă din 1819,
ajunsese la următoarea constatare care îl apărea ca un fel de
lege : „Cind o corporație trebue să aleagă unul din membrii să!
ca vo reprezinte, ea nu alege niclodată pe cel mal rău“.

Avocat nu-şi aleg niciodată pe cel mal mediocru dintre el
ca decan; senatorii inamovibili, aleşi tot de senat In Franţa sînt
de cele mai multe ori parlamentari excelenți; la fel rectorii şi
decanii facultăţilor.

Pentru a soluţiona problema competințe! corpulai electoral
grav atinsă de votul universal, n'avem decit să punem pe fie-
care să voteze în breasla lul: acolo va vota bine și conştient,
flindcă întălu se pricepe şi al doilea e interesul lalin joc ca să
fle bine reprezentat. Avocat, medicii, croitorii, agricultorii, pro-
fesorii vor avea fiecare reprezentanţii lor autorizați, In locul de-
putatulul enciclopedic, diletant, care ştie și face de toate va apare
tehniclanei specialist care va fi totdeauna competent să solațio-
neze o chestiune oricît de grea, dacă cade în domeniul său, Sg

Această reformă, așa de mult trimbiţată de acei care vor
să înlocuiască parlamentul politic cu unul tehnic, n'a căpătatpănă
acum nicăeri nicl o aplicare, decit una foarte slabă (pentru agri-
cultură, comerţ şi industrie) în senatul nostru şi în cîteva din
camerele statelor particulare din Germania. De altfel e mai mult
decit probabil, că aplicarea ei nu va aduce rezultatele care se
așteaptă d aceasta pentru mal multe motive:

1. Nu e deloc sigur şi nu avem nici un motiv să credem
că dacă alegătorii vor U organizaţi in colegii! profesionale, vor
voa tehnic. Din contra e sigur că ei vor vota tot politie. Se va
alege tot cel mai abil, dar nu cel mai capabil, sau, cel capa-
bil nu se va alege, decit într'atit intrucit va fl şi abil. Popu-
iaritatea, afabilitatea şi gentileța candidatului, ştiinţa sa de a
specala simpatia ori interesele camarazilor vor fi acelea care
vor decide ca şi în regimo! politie.

” Barihtlemy, op. cit, p. 35.

"7 La aceşila irebue să adăugăm și pe sindicalişti, Vezi: Orliiue-
thes, L'action syndicaliste, 1908, pe prolesoral L, Dugul! şi pănă la un
punci pe sociologul F. Durkheim: vezi prefața la ed. IIe ini Diet,
Sion du Travrall social“,

"* Vezi în această priviniă afară de opera lul G. Sorel, Ch, Maur-
res şi ale sindicalistilor în general, Ch. Benoisi: „La crise de l'état
rne", Paris, 1905; Pour la réforme electorale, 1907 ; L. Duguit,
Traité de droli conslitullonnel, 1911, |, 1, p. 338; Walier Rathenau,
er neue Sinai, 1911; Maxime Leroy: Vers uue DEEN heureuse,
Se 1925 și Herrfahrd!: Das Problem des berulstăndischen Vertrelung,

182 VIAŢA ROMINEASCA
OO

Dovadă e că alegerile de la Camerele de comerţ şi ladas-
trie, de la cele agricole şi eparhlale de la care se a aptă alte
criterii de alegere şi altă conştiinţă electorală, dan, la nol, ma-
jorităţi gavernului, mal mult chiar decit votul universal. Dar şi
în alte părţi, De pildă colegiile manicipale din Franţa. Se prezu-
mă că un alegător cunoaşte, cind votează pe primarul său, ne-
voile micii sale comune. Aceasta nu impledică ca să nu fie aleşi
cel mai incompetenţi primari. Nimeni nu se întreabă dacă e bup
ori rău gospodar. După cum ne spune Barthelemy, alte consi-
derente importă : dacă e religios ori nu, În care partid politie
e înscris, dacă e bogat ori sărac etc., etc..

Psihologia omenească e molt mai complicată decit se crede.
la unii oameni, ambiția şi nevoia de putere sint mai tari decit
interesul, decit profesia, decit instinctul de conservare. Dar a-
cestea sint aptitudini politice şi nu tehnice.

2. Un specialist excelent în meseria ivi poate fi mai mult
decit mediocru atunci cînd trebue să se pronunţe asupra intere-
selor publice. Poţi să ai talent in profesia pe care o exerciţi şi
să n'al nici o pricepere in conducerea afacerilor generale.

Cameră compusă din tipograti, profesori, negustori de
vite, bărbieri şi medici va fi Inferioară din punctul de vederea!
conducerii afacerilor publica Parlamentului actual. Talentul
politic e altceva decit cel tehnic.

Un profesionist plin de talent din punct de vedere pur
tehnic poate foarte bine să nu-şi dea seamă care sint măsarile
legislative sau administrative cele mai avantajoase pentru pro-
fesia sa. „Poţi fi capabil să pul la punct perfect un cronometru
şi să nu-ți dai seamă care sint cele mai favorabile condiţii pen-
tru industria ceasornicarilor“,

Dar chiar dacă un profesionist şi-ar da seamă de intere-
sele breslei lui, e absolut sigur că va ignora care sint măsurile
de ordin social general care trebue luate în interesul naţiunii în-
tregi. E sigur că miopia şi egoismul profesiei sale îl vor face
să ignoreze veleităţile şi nevoile celorlalte profesii. „Cind se va
da curs tuturor acestor Interese contradictorii, cind statul va vol
să fie protecţionist cu producătorii de materii prime, Hber schim-
bist cu industriaşii, cind se va da satisfacţie editorilor care cer
un mare impozit asupra gi wi străine ca să le vinda scump
pe ale lor, se vor satisface oieanţele sfeclei şi recriminările vi-
fei de vie, cînd cu un cuvint se vor satisface cel mai mare nu-
măr de interese particulare, atunci țara va fi ruinată şi interesul
general sacrificat. Trebue deci nespecialişti, netehnicieni, pen-
tru a defini interesu! general deasupra sume! intereselor parti-
culare, sau mal degrabă trebue indivizi a căror specialitate să
fie tocmai înțelegerea interesului general: adversarii îl numesc
politiciani, amicii oameni de stat“, *

” Vezi peniru aceste puncie: Barihelemy, op. cit, p, 47.

Maes

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 183

va
3. Anatole France, cu ironia sa obişnuită, ne rin Lego
ci botar care e convins că toate penorocinie et M
pr e? tului că ţara aceasta uu e condusă de est a t
Se Srofesioniit gindeşte la fel. Inchipoiţi-vă Sti =
beis n ar fi acest faimos parlament de compe! ni tăi
24 WE A că toate acestea sint cerute în regel eg
ck a omogenităţii şi a posibilităţii de E
ductie | Doar sindicalişti! au inventat SCHT Ba Ee
sac al ca să distrugă unitatea juridică şi politică a $ gira Leiga
vor desființat in asemenea condiții disolvarea sta ora
ke H iminenta. in 1917, s'a adunat la Paris un ant Ae
sgr rer? După primele E miră eg pna
tabere. Fabrican
rd tr sie străine, lar tipografii vroiau liberul import
è pr iri o precoce şi sumară idee de celace ar D un
gege asupra scăderii nivelului ipiaiecto „Dă
care ar aduce-o aceste Camere de eifreg o ape orară ER
bere e Enge Zeen el pe reprezenta
clantul de co j a
ra aN eana şi vor fi grai en undeet e, 8
t s'a spu d
a "e pre pe bi distrugerea inteligenței. Ste, crai
i sint la modă chiar printre Intelectuali, dar Hee ehn
vele sufragiulul universal nu pot veni decit tot de a, oeo e
O adevărată şi sinceră educaţie politică va pa KS =
tinței în corpul electoral. Acesta e singuru der? DN... cual
i După problema competinței ber electoral să e
3 arlamentarilor. 3
ză m. gi eet E pe E ee? eg: KE
mentarilor din cele mai multe ţări. Ceiace pt ard e pe
infinită a discursurilor care nu numat c
dica per Al mersul sarmas N Lag de multe ori
totul o mişcare legislativă.
S gogo Sos de Fasié unde E ca d Line
să. Dar chiar în ţări ca Anglia, c
eege e considerată În scădere față de celace
ase decenii. i
gii Keier na wi mal au aceleaşi m ra ege, E
le sint rău studiate, raportur n
ege ae ori triviale, nivelul moral şi intelectual cu ui oe
jos ca în vremea clasică a parlamentarimulul. De ace Ke
discutabile mărturii, indică ve Épp inoan anc? eg vs
a de mult ca altădată, guv $
p“ gi beet incredere pe care a acordat-o om
In Anglia bunăoară iși constitoia o Istorie tbat Va s
vätätar Ue Hallam sau Macauley și filozofia politică din ne a
Bagehot. Acelaşi lucra în Statele-Unite, unde generaţia actua

184 VIAŢA ROMINEASCA

mal împărtăşeşte față de instituţiile sale entuziasmul pe care-l
profesau Americanii între 1820 şi 1850.* in Ger
semeni se cere „nu un parlament de vorbă ci unul de lucra“, ee
Na mal vorbim de Franţa. In neral, se impută acestor par-
lamente, lipsa de valoare individuală a membrilor lor, Cea mal
mire parte dintr'inşii sint avocaţi. Dar Herbert Spencer Susţi-

nea că avocaţii cind sint deputaţi au tot interesul ca legea a |

fle neclară, pentrucă din obscuritatea el se nasc procese
aceasta rentează profesiei lor. Tendinţa cătră discuţia infinită,
cătră oratoria sterilă apare astfel ca prima consecință a aceste]
structuri parlamentare.

Teancuri de legi stau nevotate fiindcă nu le-a venit rindul,
Altele sint votate, iasă sint insuficient studiate, rău redactate,
contradictorii. Adeseori un simplu aliniat se contrazice cu cel
următor, Alte ori se rela legi fictive care nu corespund si-
taaţiilor reale, adevăratelor nevoi ale țării. Remediul nu cores-
ponde răului fiindcă deputaţii, lipsiţi de competință votează gra-
tait legi inaplicabile, ori de A tehnică defectuoasă, de o redac-
fione ininteligibilă.
individuale. Un deputat oricit de puțin e pregătit, dacă găse-
şte cijlva colegi cu care face o majoritate relativă, poate de-

une un proect de lege. Sistemul retuşărilor permite ca să se
egifereze succesiv dar contradictoriu aceiaşi materie. Unele leg!
nu pot fi aplicate fiindcă cuprind por şi simplu Inepţii fără
senz.

Aşa dar cele două mal mari defecte care se impută pärla-
mentului sint: 1, valoarea individuală a membrilor scăzută pănă
la o mare lipsă de competinţă ; 2, elaborarea defectuoasă a legii,
Cel de al doilea punct e un simplu corolar al celui dintăin,

In ce priveşte primul, el confine o mare doză de exage-
rare. Sintem totdeauna înclinați să idealizăm trecutul şi să consi-
derăm personalităţile care ne-an precedat ca molt mai mari de-
cit cele contemporane. E o chestie de perspectivă. Cu toate acestea
dacă am face un bilanţal paria mentarismului celui ma! criticat, alce-
lai din Franţa, ne-am da seama că o Cameră care în jumătate
de veac a produs pe Gambetta, Jules Grevy, Jules Ferry, Frey-
cinet, A, Ribot, Clemenceau, Cat Waldeck-Rovsseav, Mille-
rand, Briand, Viviani, Leon
Leygues, Barthou, Calllaux, Albert de Man, Herriot etc., etc. nu
e de loc inferioară acelela care a produs pe Thiers, Guizot, Ben-
jamin Constant. Dezbateri ca acelea asupra asoclaţilor, a sepa-
raţiei bisericii de stat, sint, după cum se exprimă Barthélemy,
din acele care onorează tribuna franceză,

În ce priveşte acuzarea adusă parlamentului că conţine prea

= éi op. éi p. ée su EE? i
ax We arlamen! un eglerung in neugeor nelen,
Deuichland, 1918. ` ze F

Vezi exemple nenumărale în Barihâlemy, op. cil., p- 71 şi urm.

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 185

ea na ni se pare iarăşi prea fundată. Dacă elaborarea

a: Deeg ` gliese indatoriri ale onnl piper ni-
meni nu poate fi mai competent in redactarea și pg A an
un om de Drept. Alături de profesorii dela facultatea de De
cel mai indicaţi să fle constroitorii de legi sint tocmai gap ;
Dar aceştia nu siot utili namal în ce priveşte forma legi i j-

şi în ce priveşie fondul, Chestiunile care se discută mai des
in parlament sint cele sociale şi economice. Cel mai aproape,
de acestea prin formaţia culturii lor sint avocaţii, a pam
panie contra avocaţilor se termină printr'o campanie contra in te
tualilor. Am văzut ma! sus inconvenientele pe care le-ar ste uni par
lament de specialişti tehnicieni prin ingustimea punctalui dë
dere din care aceştia s'ar pune. intelectualul — şi printre aceș y
şi avocatul, —au o cultură generală cu orizonturi mai vaste ş
mal variate decit un industriaș ori meseriaş. Ei stau eat
la răscrucea din care picacă ma! multe interese. Tendinţa prag
matistă care vrea să dizintelectualizeze parlamentele prin intro-
ducerea profesioniştilor ar dace la o dezorganizare şi etate
Un cu mult mal mare decit acela la care asistăm astăzi.

Dacă e adevărat că legile sint rău constralte, rău elabo-
rate şi redactate, aceasta nu e fără remediu, Si acest Aia ia
poate fi luat chiar din posson eama at ără a recurge la

! la suprimarea parlamentulol,
EE instituție prezintă vicii de funcţionare nu e pe:
de desființat insăşi instituţia, nu e nevoe să arzi moara ca s
piară şoarecii. E deajons să suprimăm relele de care suferă,

Pentru a ameliora legiferarea, există un mijloc foarte efi-
cace: reorganizarea ai extinderea poterilor Consiliului de stat.
Napoleon crease Consiliul de stat cu o adunare de ju-
rişti, numiți de şeful statului pe baza competinței lor. Această
'nstituţie e acela care trebue să alcătulască legile sau reformele

a,
Reech pot îi modificate, de parlament, însă consultarea
Consiliului de stat trebue să fie obligatorie. Un proect de revi-
zuire a Constituţe! depus de guvernul Charles Floquet în 1888
ta.
ger pe ER Funcționarea actoală a Consiliului de stat
în diferite ţări e cu totul insuficientă. Trebnesc create secțiuni
legislative, care să servească, nu numai la documentarea mate-
rialului legislativ dar chiar la elaborarea lu! totală.

Alături de aceasta ar trebul intiinţate, pe lingă fiecare mi-
nister, comisiuni de tehnicieni specialiști care să prepare subt
direcţia unul jurist profesor materialul unni proect de lege. A-
ceste comision! ar pune în fața parlamentului legi bine studiate.
în fine limitarea legilor pe cale de inițiativă parlamentară fără
consultarea consiliului de stat ori a comisiilor de specialiştii se
impune iarăși. lată citeva corective, ŞI probabil că se pot găsi
malte altele. Cu ajutorul lor tehnica parlamentară ar funcţiona
desigur mult mai bine.

185 VIAŢA ROMINEASCĂ

In ce priveşte acuzarea de limbuţie adusă parlamentelor în care
discursurile bine făcute impun, mi se pare, la fel, puţin fundata,
Di nea e absolut necesară oricărei creaţii. constitue o-
peraţia critică de punere ia punct, de adaptare a legi! la opinia
pablică, la tradiţie, la moravuri, la logică. Cu cit o discuţie e
mal amănunţit tăcută cu atit e şi mat fructuoasă. Nu numal din
punctul de vedere al calităţii legii, dar şi din acela al interese-
lor naţiunii. „Cu toate recriminătile contra limbaţiei parlamen-
tare, nu încetăm de a repeta: nenorocire ţărilor în care setace,
Agitaţiile democratice sint mal salubre decit calmal mlăștinos ab
despotismului. Vorbăria parlamentară are multe inconveniente
desigur. Trebue so preterăm insă conspiraţiilor tăcate din re-
gimurije de tiranie“, Această vorbărie aduce la cunoștința celu?
mal umil cetățean cele ce se pregătesc pentru conducerea țării lui.

Parlamentele aşa cum se prezintă astăzi, adeseori sabt forma
„amatoristă* şi diletantă. pot fi mult ameliorate din punctul de
vedere al competinței. Şi cu toată mania lor de disceţii, ele an
creat după cam vom vedea mai departe o legislaţie mai impu-
nătoare şi mai eficace decit acela a multor guverne autocrate,

Pentru a termina examenul problemei competințel! in de-
mocraţie, după competința alegătorilor şi a aleşilor, ne rămire
să cercetăm pe acela a minişirilor.

Un profesor poate H ministru de Instrucție, lar un avocat
de lucrări publice, Infine un literat ministro de Industrie şi co-
mer, Această aptitudine a omului politic de a trece dela un
minister la altul indiferent de competințe, (ceiace s'a numit „la
valse des portefeuilles") a fost iarăşi aspru criticată de adver-
sarii regimului democratic. Butada Toi Ch. Benoist; citată
mai sus: „N'importe qui étant bonă n'importe quoi, on peut n'im-
porte quand le mettre n'importe où", a fost pronunţată mal ales
relativ la amatorismul ministerial. Pentru ca cineva să ajurgă
ministru nu e nevoe să fle cine ştie ce specialist: o anumită a-
bilitate, talent de intrigă şi talent oratoric îl ajung.

Aceasta ar fi situația guvernelor democratice, E inteme-
iată această critică ?

O comparaţie cu celelalte regimuri politice ne va edifica,
Puţine guverne au consacrat ma! mult incompetinţa ca acelea
ale Restauraţiei. Majoritatea miniştrilor erau en A Talleyrand
fost episcop, Louls fost diacon, Montésquiou, Fouché etc, etc.
la fel. In timpul monarhie! din lulle asistăm mai ales la gu-
verne de militari, foarte frecvente de altfel în toate guvernele
autozratice. Dar e oare mai compelent ca tehnician an general
decit un avocat ?

Subt Ludovic al XVili-lea, în plin regim absolatist, prefectul
de poliție devine ministru de marină. Un alt prefectsabt Carol
al X-lea devine larăşi ministru de marină. M-r de Chabrol tot
subt Carol X, trece dela direcția înregistrării la minister! de

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE SÉ: d

război, la cel de finarţe şi apoi la justiție, M. Capelle secre-
tar genera! la interne devine ministro de lucrări publice etc., etc..
ŞI exemplele se pot înmoiţi la înfinit.*

Dar e oare indispensabil ca un ministru să fle numai de-
cit un tehnician, un specialist ? Care sint calităţile care se cer
unui ministru ?

In orice lnstitaţie, în organizarea oricărul serviciu trebue o
colaborare Între competința tehnică şi inteligența generală. În
diplomaţie de pildă, personalul tehnic de carieră, e necesar. Dar
afacerile mari sint totdeanna tratate de un trimis extraordinar,
care are Inteligența aşa de suplă incit trece peste anumite pro-
tocoluri, Ca să fii secretar de legaţie trebue să al stagiu, ca
să fii ministru nu-ți trebue niciunul, Instituţiile engleze sint con-
duse de alianța între un grefier care ştie dreptal şi un judecă-
tor de pace care e un nobil cu bun simţ şi inteligenţă naterală,
Numai simpla inteligență în direcțlunea unei instituţii poate duce
la incapacitate, dar şi biroucrația tehnică duce la formalism și
la rutină, **

Mal ales Germania a încercat printre primele țări să cheme
la minister oameni de afaceri. Tipul cel mai caracteristic al o-
mului de afaceri ajuns ministru și care nu răspunde chemării
fiindcă nu are educaţie politică e Heltterich, ***

Ajuns încă tinăr director la Deutsche Bark, el a fost chemat
ministru de finanțe. Pănă alci talentele sale tehnice aveau o ìn-
trebuințare. Dar ambiția politică l-a făcut să ceară postal de
vice-cancelar şi ministru de interne. Lipsit de sopleţă, de tact
autoritar şi violent, ela indispus şi Reichstagul şi opinia publică.

In timpul războiului Franța şi Anglia deasemeni an făcut
apel la chien oameni de afaceri, Incredințindu-le ministere. Dar
incercarea nu pare să fi fost nici acolo prea fericită.

Intălu, opinia publică a fost foarte des alarmată de legăturile
dintre govern şi lumea afacerilor, Bănulala unor legătari venale
n'a întirziat să se formuleze. Jarnalele englezeşti din perioada
războlulal se plingeau că niclodată nu s'a simţit mal tare in
sfera guvernamentală „influenţa sinistră a oamenilor de afaceri”,
Afară de aceasta, unitatea cabinetalui a dispărut. Cind nu există
unitatea politică fiecare trage intr'o parte. Lord Curzon, declara:
că in timpul războiului cea mai mare parte din şedinţele consi-
lului de miniștri erau întrebuințate ca să rezolve conțiictele şi
supărările dintre miniştri pe chestiuni de vanitate. Unii din mi-
niştri, preocupați numa! de gestiunea tehnică a departamentului

lor erau incapabili să răspundă la o Interpelare referitoare la
politica generală a guvernului: aceasta le era indiferentă şi com-
plect străină.
* Barihclemy, p- 126.

Că id., p- 132.
TS ac pi a fosi rensiiä însă cu W. Ralhenau. Dar ecesla

avea și talent politic.

188 = VIAŢA ROMINEASCĂ
geg na ee

Cijiva paublicişti au indicat un alt remediu la incompetinţa
miniştrilor, un remediu în fiinţă mai ales in țările autocrate di-
nainte de războlu, Rusia, Austria, Germania: guvernele de func-
ţionari. Max Weber crede că: „Intr'an stat modern adevărata âu-
toritate şi conducere nu stă nici în discursurile parlamentàre, nici
în ordinele monarhilor, ci în mìnile biroucraţiei. .

Ei H aparţine viitorul.* De fapt colncidenţa regimurilor
biroucratice cu cele autocrate arată destul de bine că a-
ceastă erarhie de birouri constitue o potere abuzivă de care de-
mocraţia trebue să se teamă. Austria veche cunoştea perfect a-
cest regim, Dar şi Germania, de la căderea la! Bismarck a fost
mereu condusă de funcţionari: Bethman-Holweg de carieră ad-
ministrativă, Bülow diplomat, Hohenlohe la fel. Dealtfel In Ger-
mania opinia curentă era că guvernarea e exercitată de monarh
cu ajutorul funcţionarilor şi ofițerilor (H, Delbrück). Felul cum ap
condus în Germania războlul aceste guverne de funcţionari se
vede astăzi: organizaţie minuțioasă dar greşeli politice şi diplo-
matice din cele mal grave, Dealtfel unii autori au văzut-o bine.
Hugo Preuss (Das deutsche Volk und die Politik, 1915) arată
clar că inaptitudinea Germaniei de a avea oameni politici se da-
toreşte recrutării miniştrilor din rindurila funcționarilor. Lipsa
parlamentarismului a fost nefastă Germaniei, Personalităţi de
mina a doua ca Michaelis au putut ajunge cancelari în momente
grele numai fiindcă aveau un long stagiu in birouri. Astfel unul
din cele mai mari defecte ale guvernelor de funcţionari e geron-
tocrația. Tinerii capabili şi plini de promisiuni trebue să-şi plardă
cea mai bonă parte din energia tinereţii în posturi obscure.
„Dar talentul omulul de stat nu se ciștigă prin vechime. La
vrista în care participă cu strălucire la destinele Angliei, Robert
Peel ar fi fost în Germania cel mult consilier de prefectură, e:

Domnia biroucraţiei duce la anchilozarea statului, la forma-
lism, stagnare, paperaserie, inerție etc. Lipsit de responsabilitate
în faţa parlamentului, un guvern de funcţionari e pe deasupra
incontrolabil și Uber de a comite abuzuri, Activitatea tehnică
trebue controlată de cea politică, Fără de aceasta ea devine ori
rutinară, îngustă şi limitată ori abuzivă şi despotică ca în Rusia.

Trebue să mai adăugăm că guvernele de funcționari nu
păstrează nici ele continultatea şi competința. lată de pildă Ra-
sia. In mai puţin de o lună (Decembre 1915-—lanuar 1916) ea a
văzut succedindu-se trei ministere: Galitzin, Stürmer, Trepotf.

türmer care a făcut carieră administrativă a fost numit la un
Minister unde ar fi trebait chemaţi diplomați, la afacerile străine ;
Pokrowsky consilier la Curtea de conturi e numit și el mai tir-

* Max Weber, Parlameni und Regierung im ne
move E el d, A a SE, Wesen Sod Waride, aolen,
: „P as ` Die moderne Democralie, pag. 185.
Barihélemy, p. 172, 174 şi 175. Ae

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 188

ziu la afaceri străine, In Austro-Ungaria, un diplomat, Gratz e
numit la finanțe, etc., etc..

După cum parlamentele de profesionişti Inspiraa în mod
linzoriu speranţe neindrep'ăţite de a corlja incompetința, la fe!
guvernele de oameni de afaceri orl de funcţionari sint viciate de
grave inconveniente, cu mult mal grave desigur decit ministerele
parlamentare, Ştiinţa conducerii formează o ştiinţă şi un talent
special, Ua tehnician sau un biroucrat nu poate s'o atingă decit
foarte rar, fiindcă gang educaţia specială care dă comprehenziunea
interesului general, echilibra! intereselor, psihologia mulţimii, tac-
tul şi cunoașterea oamenilor, cu un cuvint minulrea materialului
uman în ambitiile sale cătră putere.

Competinţa nu e suficient de organizată în democraţie de-
sigur. Dar am văzut că nici remediile reacționare, crezute adevă-
rate panacee, nu sint în măsură să amelioreze situaţia. In fiecare
instituţie sînt dovă feluri de vicii: de principiu, organice şi de de-
talio. Democraţia sufere cel mult de acestea din rrmă. Dopă cum
am văzut remedii democratice se găsesc, Cu ajutornl lor com-
petinţa va fi mal organizată şi creația mai fecundă. Să regene-
răm parlamentele. Sint o mulţime de mijloace pentru aceasta. Tot
ele sint cele mal bune pepiniere de ales competințele. Acolo se
dovedesc talentele omului de stat, care nu trebue să fie numai
un specialist ci să aibă acel talent unic de conducere pe care
nu-l poate avea decit el.

Nu e deajuns lasă ca parlamentele şi guvernele democratice să
soluţioneze problema competinţel. Ajunşi aici, după unii, s'ar des-
chide un nou impas. Chiar dacă deputaţii şi miniştrii ar fi pricepuţi
şi capabili—zic adversarii democraţiei,—ei n'ar putea produce
mare lucru fiindcă, din exces de individualism, din cauza dezbi-
nărilor şi luptelor intestine, a rivalităţilor dintre grupuri şi gru-
palete, din cauza intrigilor și ambițiilor por politice, ministerele
ar îl veşnic răsturnate, Înainte de a avea timpul să întreprindă
ceva serios,

Instabilitatea şi corolarul el, lipsa de continuitate, apasă
greu asupra democraţiei ca on fel de blestem. lată bunăoară ce
sa petrecut în Franţa in ultimii ani: nici an minister oa putot
aduce o soluţie financiară nevoilor teribile prin care trecea a-
ceastă țară, fiindcă ministerele nu durau cfteodată decit citeva

zile (cabinetele Marsal şi Herriot), de cele mal multe orl ce?
mult citeva luni, Ori, ce continuitate se poate înfiripa, ce sis-
tem se poate urmări consecvent în citeva luni de zile ? Dar nu
e namai instabilitatea ministerelor. Ch. Maurras merge mal de-
parte. După el sistemul republican, co schimbările din şapte în
şapte ani, e incapabil să urmărească o politică externă susținută,
fiindcă aceasta e o chestie de langă durată. Chiar dacă demo-

190 ot ROMINEASCĂ

crația ar rezolva problema co L l-a ămine
viciu E reen şi lipsa SS o Aë gie ët:
e fapt toate aceste afirmaţii sint bazate pe simple impre-
sii. Pentru a vedea lipsa lor de temelu, nu avem deci! să veriti-
câm faptele, lată trei instituţii care cer prin excelenţă continul-
eeh , Kerger politica externă şi legislaţia. Consideraţi
rama S trajia ţărilor democratice, din punctul de vedere al con-
ranja are pretecţi şi subprefecţi inamovibili. Cel diniăiu
Sech in mare parte de guvernul Combes,au rămas şi urce
; zi, după douăzeci şi ceva de ani, acelaşi. Gospodăria lor merge
oarte bine și dacă se plinge cineva de ceva e de excesul de
centralizare. Dar aceasta e incă o rămăşiţă a guvernelor mo-
BE A şi in orice caz nu democraţia e de vină. In An-
glia, judecătorii de pace care au şi competinţa administrativă
conştituesc gloria acestei ţări: cinste, muncă, dreptate, i
i Asupra stabilității administrației, deci asupra posibilității
or de creație continuă, iată ce ne spune profesorul Bryce spi-
rit mal de grabă conservator, în orice caz nu prea indulgent cu
neajunsurile democraţie!, fost ambasador al Angliei ia Washington
E? za că în diplomaţie se găsesc puţini amici ai democraţiei) şi mi-
za wie a guvernul de dreapta : „În cele şase țări studiate (Franţa
ze a, Elveţia, Noua-Zelandă, Australia, Statele- Uite) perso-
e ze care asigură munca departamentelor, prin urmare acel care
- ministrează țara, e menţinut în afară de politică şi rămine iu
egene (afară decit într'o oarecare măsură in Statele-Unite)
agoe, bn rain gei parlamentare şi a schimbărilor
Ă e state agenţii civili
al ză Dea, ag şi intru pati Zo irsch
€ monarhie din Europa, şi bin
rime pret din Rusia ţaristă gege Äech ra pal
pi nä jos, Bineinţeles, nicăeri nu sint așa de bine dotați ca în
roucraţia germană (Democraţia germană n'a scăzut de loc a-
ceste calități biroucratice, N, AA Democraţia a înzestrat Franţa
a o administrație superloară—chiar dacă nu e mal puţin costi-
ae Diere care servea inainte Monarhia, lar Anglia cu o
vg SEN cu mult ma! bună decit aceia a oligarbiei dinainte
dl . In slujbele înalte, serviciul britanic, numără mulţi func-
ER cereri are şi, În toate gradele lerarhice, agenţii secundea-
en an a! H şefii lor, indiferent de partidul la care aparţin“,*
ege niky t mai ales criticat in guvernarea democrajiilor
E G externă. S'a spus că diplomația presupune dis-
SE givernele democratice vor denunțarea și publicarea tra-
Se a orice caz aprobarea lor prin dezbateri parlamentare. Apoi
E SC E cere continuitate şi democrațiile schimbă adese-
aia p - = dispoziție, In fine în ce priveşte selecțiunea per-
ului diplomatic, un monarh pricepe mal bine capacităţile

* J. Bryce, Les dâmocralies modernes, !. 1f, pe 399.

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 191

indicate în această privință, ca mulțimile care nu cunosc şi nu
înțeleg să EE adevâratele calităţi. Ele aleg funcţionarii
după talental Jor oratoric ori după abilitatea lor faţă de slăbi-
clunile populare. Schimbarea ministerelor strică complect conti-
nuitatea tratatelor. Am văzut că monarhiştii francezi sînt con-
vinşi că chiar schimbarea preşedintelui republicii din ges in
şapte ani şi taptal că succesiunea nu e ereditară, s cons-
tanțel politicii exterioare.

Contra acestor considerații teoretice, realitatea faptelor o-
pune o puternică dezmințire, lată pentru Franța constatările ace-
luiaşi Bryce: „Schimbările repetate de ministere n'au afectat in
mod serios politica externă. Democraţia s'a arătat în avantajul
său luptind ferm contra spiritulai de partid şi contra inconstanţe!
cabinetelor în funcţiune. Fireşte, total nu s'a intimplat fără cioc-
niri între miniştri şi comislanile parlamentare ; în general însă,
secretele (diplomatice) erau bine păstrate şi poporul păstra o
tăcere pe care o simţea necesară. E dela sine înţeles că din cind
în cind s'au comis greşeli, dar care, luate în total, au fost ca
mult mai puţin grave ca cele două greşeli care au caracterizat
stirşitul domniei lul Napoleon al Ili lea: expediţia în Mexic şi
războlul contra Prusiei. In fine, după cum arată rezultatele, a-
ceste greşeli au fost cu mult mal puţin dezastroase decit acelea
care au cauzat ruina celor trel mari monarhii a căror politică ex-
terloară era în minile unei biroucraţii milităreşii: Germania,
Austria și Rusia“.*

In Anglia democraţia, adică opinia maselor, a oprit în trei
rînduri tentațiile gavernelor de a declanşa războae. Odată, în
timpul războlului american de Secesiune, a doua oară, în răz-
bhial anglo-boer 1901, cind trecînd peste sentimentul popular,
“a vărsat atita singe. A treia oară, în fine, la 1876 clod Lord
Beaconsfeld ar fi vrut să intre în războla alături de Turci. Dacă
n'a făcut-o e fiindcă s'a opus sentimentul maselor. „Mărginin-
du-ne să rezumăm politica externă urmată In cursul acestor ul-
timi ani da cătră cele trel mari naţiuoi democratice, vedem, din
examplul Franţei, că e posibil unel democraţii să-şi menţie o
continuitate de vederi în politica sa externă: s'a lăsat diferiților
miniştri saccesivi sarcina de a urma execuţia detaliilor, fiindcă
în substanţă, națiunea Întreagă era de acord asupra marilor ll-
nil cara trebuiau urmate. Cazul Statelor-Unlte probează că o:
pinia publică. —omnipotentă în această țară, —are deobicelu drep-
tate în ce priveşte scopurile pe care şi-le propune şi că tinde
din an în an să fle mal cuminte şi mai moderată. ŞI dacă cltăm
şi cazul Angliel, constatăm că evenimentele au dat de mal multe
ol dreptate opiniei! masel naţiunii, decit atitudinii clasei relativ

* Bryce, op. cil, |. Îl, p- 415.

192 VIAŢA ROMINEASCĂ

restrinse căreia | s'a incredinţat

condacerea afacerilor. Putem a-

cum să formulăm o concluzie asupra competinței De
in politica externă. Puneţi rezultatele ob ge Zë en?
țări pe care le-am examinat In faţa acelora in care nici o cla-

tară, erau pentru aceşti potentaţi, cantități neglijabil
e. Aces
guverne nu se arătau scrupuloase în eroină pr aa şi éi

şi naţională nu i-ar ti imple-

decat să recurgă la metodele care păreau că
promit succesul,
zh ți situația în care se găsea Rusia în 1917 cind s'a pră-
Sp autocraţia, acela a Germanie! şi a Austriei in Octombre
ae şi comparaţi-le cu acelea ale celor trei ţări libere in ace-
aşi momente critice. Tentaţiile şi piedicile care încanjură şi per-
mâne: scopurile şi metodele diplomatice in țările guvernate de
esp sau de oligarhil, diferă adesea de tentaţiile de care tre-
ue să se ferească guvernele populare. Dar în cazurile de care

am vorbit mal sus, caşi în multe
periculoase“, *

altele ele se arată cu mult ma?

Ne mai rămine de examinat legislația. Exemplul Franţe!

ar părea concludent. Trebue să

observăm insă că excesul de

individualism, de luptă şi rivalitate parlamentară de c

sa Franţa, nu e un efect al democraţiei sau al e iuli D <a
d ée? ui T instituție politică. Aceste aptitudini sint coeficențti de

a „ Un parlament are aceiaşi fizionomie şi aceiași psihologie

4 poporul care-l produce. Franţa e o țară care iubeşte discuţia

şi controversa, Aceasta se manifestă oricind, în orice ocazie

nu numai în parlament. Un simplu cetățean se simte dator să

discute orice măsură, orice ordin
de vină, e că ea dă 'alte rezultate

Ca dovadă că nu Insti e
în Belgia, Anglia ori E

ŞI dacă Intro mică măsură

parlamentarismal f Í
trăsături de psihologie etnică, corectivele fudicaie mal ëng
tru perfecţionarea regimului parlamentar sint suficiente ca

remedia.
In rezumat, din acest scurt

examen al celor trei instituţii

mai principale din orice ţară, administraţia, le isla

externă reesă că acuzarea de lipsă de e Îi ara Va arata
dcalism excesiv adusă democraţiei e lipsită de » in multe
privinţi acest regim a arătat o continvitate cu mult mai solidă,

fiindcă era bazată pe rațiune, pe

bun simţ şi pe interesul naţi-

unilor, decit acela a regimurilor despotice supuse tuturor capri-

cillor ori proastelor dispoziţii ale
nui tiran.

* Bryce, op. cit., p. 420 424,

unui monarh absolut ori ale u-

DEMOCRAŢIE §! CREAŢIE 193

IW e

Dacă democraţia ar fi un regim in adevăr incapabil de
prodacţie, ar urma că după un secol de funcționare, acest regim
să fi suprimat orice progres în ţările în care s'a realizat, ar
urma ca ţările democratice sau să se găsească în același stadiu
în care erau în momentul căderii absolutismului, sau chiar să fi
decăzut de atunci. Oricine işi poate da seamă insă printr'o sim-
plă constatare că ţările democratice sint astăzi în fruntea po-
poarelor, lar ţările despotice pe ultima treaptă a ierarhiei. .

Determinarea progresului, adică găsirea onoi criteriu clar
şi sigur pentru a indica inaintarea unel societăţi, e una din cele
mal complicate şi mal deficile probleme ale sociologiei, Cu toate
aceste dificultăți putem să ne dăm samă, măcar empiric de à-
chizițiile incontestabile făcute de umele socletăţi actuale faţă de
cele de acum o sută de ani.

In primul rind, vine, tără îndoială cultura cel puţin în ce
priveşte cantitatea el; în ce priveşte dilnziunea ei in mase cit
mai largi, progresul e incontestabil. Procentul de analfabeţie cu
malt mai scăzut. In schimb absolvenţii de şcoli secundare, de
şcoli tehnice, de universităţi sint număr infinit mal mare. Cal-
tura nu male un apanagiu şi un instrument de clasă, Oricine
poate ridica pănă la culmile cele mai Înalte. Şcoala primare,
obligatorie, liceul facultativ au pătruns pănă în cele mai sălba-
tice colţa:i ale continentelor.

S'a spus însă că celace a cişiigat cultura in caniltate a
pierdut în calitate. Inainte erau mal puţini cameni lominaţi, In-
strucția acestora însă era adincă şi organizată. Ei erau capabil!
să prefacă mal uşor elementele învățate în opere de invenţie
creatoare. Cultura actuală e pasivă şi mecanică. Egalitatea care
nivelează, şterge şi deosebirile individuale, suprimă personalita-
tea şi originalitatea. Sistemul egalitar omoară creaţia culturală,
fiindcă nu e posibilă intelectealitate și ştiinţă adevărată fără in-
dividualitate.*

Dar democraţia urăşte Individualităţile proeminente, ea lu-
beşte caracterele medii, mljlocille mecanice, masele uniforme.

Caracterul său e, cum s'a zis, antieroic, „Din lupta contra
titanilor, contra îndărătnicie! şi capriclilor oamenilor puternici şi
a eroilor s'a născut gindirea democratică, In lupta pentru uma-
nizarea voinţelor naturale şi uzurpatoare, cit şi supranaturale ori
dumnezeeşti a devenit ea mare*.**

A devenit o banalitate afirmaţia că creaţiunile mari artis-
tice nu pot apărea decit subt un regim autocrat, fie el acela al
ini August, Ludovic XIV, Elisabeta, Napoleon etc.. Arta e un

* H. Kelsen, Wesen und Wert der Demokralie, p- 77.
** D. Koigeii. Die Kultur der Demobralle. p. 4.

194 VIAŢA ROMINEASCĂ

lux. Ea nu poate să apară decit in medii unde se cultivă luxul,
unde se apreciază originalitatea şi geniul, unde valorile spiri-
tuale trec pe primul plan.*

Dacă se aminteşte totdeauna de domnia absolută a unui
August ori Ludovic al XIV-lea ca creatoare de valori artistice,
nu trebue de uitat nici epocile de paternică democraţie care to-
tuşi au stimulat arta și cultara. Grecia antică, a cărei civilizaţie
e considerată de unii ca neintrecută pănă astăzi, e produsul unni re-
gim democratic; romantismul francez e ecoul revoluţiei franceze.
Artistul nu e totdeauna un bufon şi nu-şi manifestă totdeauna operele
ca o paiaţă care distrează spleenul unui despot blazat. Nici un regim
nu poate stimula— contrar celor afirmate de Koigen —personali-
tatea, ca regimul liberator al democraţiei. Omul devine în demo-
craţie respectat, ca atare devine un scop în sine, se consideră ca
un punct de vedere care trebue admis ca oricare altul. E. Renan
şi după el critical Faguet, au arătat perfect cum libertatea e re-
gimul care convine cel mai bine invenţie! ştiinţifice şi producţiei
intelectuale. lacrezători într'insul, considerindu-se egal cu oricare
altul, cel puțin fiindcă formal are aceleaşi drepturi, un cetățean
al democraţiei e stimulat să-şi spue cuvintul, să-şi dezvolte ap-
titudinile proprii, să-şi perfecţioneze specificitatea individuală, Nici
o constringere nu-l opreşte de a se manifesta, Din acest regim reese
toleranța faţă de sentimentele şi de ideile celor de alături. Poate
să fie adevărat că marii monarhi care vor să fie distraţi, întreţin
ia jurul lor o serie de artişti și ginditori, Dar în asemenea medii
nu se dezvoltă decit un aspect al artel: tendința cătră amuza-
ment. Apoi opera de artă trebue să albă o anumită etichetă, o
ţinută. Ea e strivită în reţelele oficiale care dau tonul, Oare e
mal propice pentra producţia artei un regim ca acela în numele
căraia Voltaire a fost bătut cu bastonal în plaţa publică fiindcă îşi
permitea să albă spirit, ceiace supăra pe cutare conte Imbecil
autor şi el de fade versuri, decit regimul democratic în care fle-
care poate spune ce vrea şi e ascultat dacă are talent?

Oare inchiziţia, cenzura lul Metternich, politica ţaristă care
destitula dela universităţi partizanii darwinismului şi numea în loc
comisari, pentruca ştiinţa să fie mai dean, să fie regimuri pro-
price creaţiunii spirituale? In Franţa, producţia spirituală a scă-
zut de cind domneşte democrația ? Poate foarte bine Maurras să
injure romantismul, un Victor Hugo, Lamartine, Balzac, Flaubert,
nu sint intra nimic inferiori lui Molière ori Racine. Mediocră în
pictară pănă în secolul al XIX-lea, Franţa a cîştigat în decursul
acestui veac prin renașterea clasicismului, romantism şi impresio-
nism poate primul loc faţă de celelalte țări. Afară de Shakespeare,
toate numele mari ale literaturii engleze se leagă de regimul de-
mocratic, dela Dickens la Welts, iar în Rasia formidabilele ta-

* Vezi verilicarea istorică în Bryce, op. cih, |. I, p. 572.

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 195

iente dela Doitoewski și Tolstol la Gorki, sint acelea ale luptă-
torilor pentru o viaţă socială mal dreaptă.

Se invocă pentru teza contrară America. Dar lipsa producţiei
intelectuale acolo e datorită în timpul unei bune părţi din secolul
trecat, eterogenităţii populaţiei, luptei feroce pentru traiu, absenţi
une! limbi literare unitare, etc. Cătră sfirgitul veacului, adică cind
democraţia se iatăreşte, America produce alătur: de Longfelow și
Whitman, pe Willlam James și pe Edgar Pop,

Să mai vorbim de progresele științei? Se cunosc legătu-
rile democraţiei cu raționalismul științific. Tot ce s'a produs
într'an singar secol, în ultimul, întrece sforțările tuturor secole-
lor anterioare la un loc, ln timp ce antocraţia oprea ca peri-
culoasă orice invenţie şi trimetea la inchiziţie, pe rug orl macar
în închisoare ori exil pe savanţi, democraţia a plătit cu sume
formidabile brevetele de invenţii, a ajutat cu burse, cu enorme
subvenţii acordate laboratoriilor, toate aspiraţiile cătră producţie
şi noutate. Democraţia s'a identifcat cu ştiinţa.

Tot ei îi datorim urlaşul progres tehnic efectuat în ulti-
mul timp. Desigur nu democraţia a inventat tehnica şi mași-
nismul, Bar revoluţia indastrială apărută mai întăiu în Anglia a
fost mereu favorizată prin regimul juridic şi politic, Garanţia,
securitatea, libertatea pe care o acorda codul democratic acestor
intreprinderi, stimulentele pe care le acorda ştiinţei, faţă de care
mașinismul nu e decit o aplicaţie, toate acestea au das la perfecţia
şi contortal pe care-l avem astăzi. Dacă junkerii prusaci im-
pingeau la începutul secolului trecut pelucrători să sfarme maşinile,
dacă oligarhia rusă se opunea pe cit putea la expansiunea in-
dustrială, dacă aceste tentative ar fi fost lăsate să se manifeste,
onorații teoreticiani ai autocrației nu s'ar mal lumina ag cu
electricitate, n'ar face călătorii în tren sau automobil şi nu ar
asculta neturbaraţi la nopi lor, un haut-parleur“ care le a-
dace ultimele concerte dela Paris ori Londra.

Dar creațiunea formidabilă a democraţie! e în organizarea
vieţi! economice, Politica de Hber schimb, de interdependențe
intre ţări, organizarea internațională a creditului, a transporturi-
ior e acela care a făcut posibil tot progresul actual. Dacă un
țăran din Bretania se îmbracă cu lina din Australia şi îşi vinde
produsele in America, dacă griul nostra merge la Roterdam şi
noi cumpărăm maşini din Germania fabricate cu cărbuni din An-
glia, toate acestea sint posibile fiindcă există liber-concu-
renja şi libertate comercială.

Altfel ne-am svircoli în economia feudală, ne-am Imbrăca
cu piaza țărănească făcută la gherghef aici şi am face cură de
lapte, onă şi mămăligă, ȘI dacă n'ar H miturile naţionaliste şi
şovine, antice mitologii susținute de politica reacționară şi ante-

democrată, care închid graniţele traficului economic, progresul,
pentru toate ţările, ar fi mal mare. Contradicţia între mitologia
şovină, locală și autohtonă care e o simplă credință şi in-

196 VIAŢA _ROMINEASCA

terdependenţa economicăinternaţională care e o realitate, opreşte tä-
măduirea dezastrelor marelui războlu mondial, Dar cultivarea mi-
tului şovin în dauna producţiei economice nu e opera democra-
tiei ci a adversarilor el. *

Dacă administraţia şi justiţia au fost funcţii în care pănă la un
punct şi vechiul regim s'a arătat productiv, cultura și tehnica sint cre-
ațlunile democraţiei. Alături de acestea trebne menţionat Riran-
diosul capitol al legislaţiei sociale. Nu mai vorbim de leglie de
asistenţă necunoscute altor regimuri. Dar tentativele făcute de a
impaca munca şi capitalul, în special de a ridica condiţiile de
train ale muncitorilor, nu are numai o semnificaţie justiţiară, ci
şi una pur utilitară. Amellorind viaţa lucrătorulul se face din
el un instrument de muncă perfecționat. Politica socială, prin
acea curioasă lege a eterogeniei scopurilor, caracteristică socio-
logiel, urmărind filantropla a ameliorat producţia. Printre alte
condițiuni a rendamentului maxim al muncii, trebue pus în pri-
mul rind buna stare materială a muncitorului. ** Organizarea
ştiinţifică a muncii alături de taylorism şi de selecționea profe-
slonală, trebue să pornească dela aceasta. Aceasta au inţeles-o
oameni ca Ford sau Siinnes, care, urmărind propriul lor interes,
au îmbunătăţit starea muncitorilor.

ŞI cind e vorba de producţivne, nici cn regim n'a favori-
zat-o mai mult prin politica lui pacifică, Creaţie fără linişte şi
securitate nu e posibilă, Desigur democraţia n'a putut înlătura
războaele. Nu mal există ca mal inainte insă starea acela per-
manentă de „guerilla“, de lupte civile, de devastări, de invazie.
Prin ideologia pe care o susține şi prin începuturi de realizări
de instituţii în geno! „Societăţii Naţiunilor“, ea prepară un vii.
tor WH şte.

m văzut mal sus cite războae a evitat opinia dem -
For mi eter Cotten we: a insingerat base patru onge
ost mal degr treţinut de oare autocrate
Austria decit de ţările otet P secta

In această ordine de ide! trebue menţionat, alăiuii de crea-
(inte maeri ale peer: lei, pe zcelea morale. Această forma

e guvernămin o au i 3 o
eeh. şi mbogăţit domeniul etic cu

Umanitatea, mila, comp: timirea, filantropia între indivial
şi popoare erau rare excepţii inainte de regimul democratic. Azi
ele sint un capita! de educaţie curentă. $i, fără indoială, dacă
vrea să dăinulască, omenirea va merge în direcţia lor.

Deia tehnică la morală, dela ştiinţă la economie, opera de-
mocrajiel e vastă şi fecundă. Comparaţi ritmul istoriei din an-
tichitate pănă la inceputul sec. al XII, cu acele dela Napoleon
până azi: optsprezece secole de dibeiri lente, de incercări de

” Aceasiă idee a fos! remarcabil iratală in recen!
F. Delaisi: Les coniradictions du monde ebay ra ere pear TES
SEN dsa ranowiich, Le rendemen! oplimem du Iravail ourrier,

* Vezi și E, Herrloi: Créer, 2 vol, Paris, 1920,

DEMOCRAŢIE ŞI CREAŢIE 197

malte orl ratate, în care omenirea înaintează cu greu. ŞI pe urmă
într'ua singur secol invențiile morale şi materiale se precipită
una peste alta dela an la an. Deosebirea de viteză intre ve-
chlul regim şi cel de azi, e ca dela degen la automobil,

Progresul modern se face in tempo nervos şi precipitat.
Prin libertate şi pace fancţianile productive ale omenirii şi-au
căpătat jocul lor natura!. Stimulate, ele dau rendamentul ma-
xim. Fără pici o manie de modernitate, considerind numai as-
pectul creaţiilor de tot felul, se poate spune că epoca democratică
n: găsește nicăeri precedent istoric.

*
+ La

După toate acestea nu inseamnă că Democraţia nu are multe
neajunsuri. Dar în politică absolutul e totdeauna un neajuns. Acolo
trebue să alegi din două rele pe cel mai puțin rău. Cum spu-
nea Richelieu ; „la politique c'est Part de choisir entre de grands
Inconv&nlenis*, Intre oligarhie sau antocraţie şi democraţie, a-
ceasta din urmă oferă minimum de inconveniente, De acela o
preferăm,. Fäcind aluzie la regimul oligarhic Cavur spunea:
„Oricât de Imperfectă e o cameră legislativă, o anticameră e cu
mult mai rea“,

In fond, toate acestea sint simple discuţii teoretice. Ele n'au
de scop decit să dea o bază raţională unei realităţi de fapt. Demo-
crația există : acesta e faptul ineluctabil. Amici san duşmani ai
democraţiei trebue să ne resemnăm. Luminarea maselor aduce
cu ea implicit pretenţia la controlul şi guvernarea colectivităţi.
Aceasta e o lege aproape fizică, ca şi gravitatea. Ea nu se poate
evita. Masele adinci ale societăţii, conştiente de dreptul lor la
viață nu vor abdica de bună voe drepturile lor, fiindcă Ch,
Munrras sau alt sobtil literat găsesc că alt regim e mal bun.

Tot ce ne rămine de făcut e să organizăm și să perfec-
țlonâm acest regim pentruca să ne dea tot ce poate da, Dar
remediile, ca să fie fecunde, trebue să pornească tot din inspiraţia
democratică. Alttel-nu vor fi primite sau vor da un rezultat
hibrid mal plin încă de Inconveaiente decit cel actual.

Mihai D. Ralea

Cronica externă

Tratatul dela Berlin

La 24 Apri! 1926, Germania şi Rusia au semnat .
nou tratat de alianţă. Coalirmind e cel deia Rapallo eng eng
veşte relaţiile economice, ele au pronunţat incăodată termenul de a-
miciţie, căruia l-au dat mal ales o semnificație politică, în actualele
Imprejurâri. Fără nici o noutate în intinderea lui formală şi nici o
clauză extraordinară față de cuprinsul obignult al tratatelor interna-
Honaie, acest act public a preocupat adinc cercurile politice şi şi-a
RAR Lë laconjur, Importanța istorică.

va a care a fost Iscălit i-a atribuit un cara A
Gestul de ostilitate făcut la Rapallo şi repetat la Geer ee
Kant alone bunăvoința necesară colaborării pacifice,

n ziua în care a propus allanța renană, Germania a reintrat
in viața internațională şi a dobindit inițiativă in politica eeng La
Ces şi pe urmă, Occidentul, subt auspiciile Angliei, a inconjurat

ermania de nenumărate precauţii pentruca să o apropie de politica
proprie şi să lase Rusia "nico situație de izolare, care să-l dove-
dească incă odată necesitatea unei colaborări europene în cadrul tra-
diției burgheze. Societatea Naţiunilor trebula să rezerve un loc în
consiliul său unul nou membru, Puterea aceste! Instituții ar îi cres-
cut, competința I s'ar fi atins cuprinzind odată cu noile probleme şi
ta unul nou punct de vedere. Ar îl pierdut siguranța calmă a a-
plicării unor dispoziții prestabilite, dar ar îi dobindit şanse nouă in
protecția pe care trebue să o acorde operei de evoluție legală a vie-
ți internaţionale. Pentru motive pe care le-am înregistra! în altă cro-
nică, Germania n'a fost incă admisă şi pactele dela Locarno m'au in-
irat în vigoare. Celace s'a numit „spiritul dela Locarno" n'a influ-
ențat tratativele dela Geneva şi tendința pe care o cuprindeau a iost
Ingelată de Germania, care, nu numa! că nu s'a desprins de sugzges-

CRONICA EXTERNĂ = 199

tiile ruseşti, dar, intre timp, a semnat acest nou tratat de alianţă,
invoctad poziţia sa geografică şi chiar „spiritul dela Locarno".

Unde este orlgina acestul tratat ?

In politica antiengieză a Sovietelor ; in duplicitaiea Germanlei,
care şi-a regăsit un aliat în lupta contra tratatelor şi în însăşi po-
litica deia Locarno, care, abandunind formula de pace a unul pact u-
ale, a consacrat allanțele particulare şi le-a atribuit o valoare Inde-
pendentă.

Rusia sovietică a câutat totdeauna să alieze nemulțumirile eu-
ropene la reacţiunea proprie contra organizării continentului subt au-
toritatea engleză. Impotriva storțărilor Marii Britanii de a izola So-
vietele de statele din Europa și de a le limita astfel resursele de
viață la mijloacele proprii, guvernul rusesc a grupat toate victimele
expansiunii britanice şi statele stinjealte in existența națională de dis-
poziţiile tratatelor. Inainte de a piecala Locarno, reprezentanții Ger-
maniei au primit vizita tul Cicerin, care le-a reinolt făgăduelile de
colaborare economică Io schimbul unel politici indreptată contra $o-
cietății Naţiunilor şi deci a Occidentului. Perspectivele reale ale unei
adinci pătrunderi comerciale in imensele domenii ruseşti sint pentru
Germania, lipsită de coloali și debugeuri, avantagii de primul ordin.
Apoi, posibilitatea de a sprijini pe duşmanul ordinei europene ln ma-
nevrele de intimidare față de Aliați, oferă lul Stresemann o situaţie
pe care acest moştenitor al lul Bismack o poate folosi numaldecit, Rusia
reugea asifel să slăbească forţa engleză: inăuntru, diviziunile opinie!
il sporeau greutățile economice şi-l risipeau prestigiul unel reprezen-
tări unitare; In afară, concurența Franţei pe continent nu ar îl fost
micşorată de acest „echilibru* franco-german, pe care îl ergin admi-
terea Qermaniti in Societatea Naţiunilor, Complicaţiile coloniale, li-
tigiul Mosul-ulul, tratatul cu Turcia, alarma din China trebulau să
slujească deasemenea scopul rusesc, Cicerin propagind Qermanlei un
tratat politic, afirma dintrodată toate acestea cu puterea unei tm-
presionante sinteze.

Germania, accepiind să semneze pactele dela Locarno, a Injeles
să reintre In planul activ al Marilor Puteri. Membră a Societăţii Na-
țiunilor putea invoca, pe baza articolului 10 din Covenent, taculta=
tea acesteia de a modifica dispozițiiie tratatelor și obținea dreptul de
veto în hotăririle Consiliului. Regimul ocupaţiei de pe Rhin se ame-
liora şi | se garanta evacuarea parțiată a zonelor celor mal Impor-
tante. Dar nu se hotăra totuși să lndepărteze orice tendinţă de rul-
nare a tratatelor. Ea subscria numai la prerogativele legale pe care
| le asigurau dispoziţiile pactului şi prezența sa in Consiliul Societăţii,
Germania retace politica lul Bismack cu duplicitatea şi violența sa.
La Rapallo şi la Berlin, guvernul Reichului s'a lospirat de acea me-
odă şi, întrebuințind tendinţe contrare, le-a subjugat, prinir'ua gest
brutal, scopului său ostil. Cu ocazia acestul tratat, mal ales, Strese-
mana a repetat Ío infringere celace Bismack executa ln triumf. ŞI, în
fața unei Germanii violente şi războinice, Europa caută explicaţii în
propriile sala infirmităţi. Fiindcă Inaintea opialei mondiale ca și În
obiecțiile legitime ale reprezentanţilor aliaţi se ridică cu vehemeaţă
acelaşi răspuns: tratatul dela Berlin işi găseşte baza jaridică şi orl-
gina formală ia Insăşi pactele dela Locarno. Celace se reproşează A-
liaților nu este lipsa unul răspurs violent, a unul obstacol de fler, cl
siăbiciunea lor vinovată Te afirmarea şi aplicarea Imperativtlor de

200 VIAŢA ROMINEASCĂ
—————— 2

pace, Protocolul dela Geneva a fcst ruinat și restaurarea sa indicată
pe calea pactelor regionale este aproape Inlâturată din cauza pacte-
lor dela Locarno cărora U s'a dat un caracter defialtiv şi un scop In
sine. Ele nu mal sint un mijloc, o realizare parțială şi trecătoare a
protocolalui, ele nu ma! tind cătră gruparea unanimă a popoarelor pe
baza uaor obligaţii egale, Pactele dela Locaroo au reabilitat vechile
alianțe şi au reconstituit blocul Marilor Puteri la fața statelor mici
şi mijlocii. Au dat exemplu! une! politici egolste de organizare parti-
culară şi au eşit oarecum din cadru! Socletăţii Naţiunilor, a cărei
virtute esențială este universalitatea, Competinţa el s'a restrins parcă
la chestiile de importanță secundară şi mulți se pot intreba dacă ra-
țlunea sa lasăşi: organizarea păcii nu i-a fost sustrasă,

Locarno nu numai că a fost ridicat fn fața Genevel, dar, prin-
tr'o Interpretare abuzivă, s'a slăbit acolo Ințelesul articolului 16 din
Covenent şi s'a nimicit solidaritatea obligatorie a popoarelor în re-
presiunea agresiunii, Colaborarea lor necesară, In raport cu forțele
proprii și io afară de orice considerații decit cele datorite operei de
pace, a fost sfárämată de explicația dată articolului 16 la cererea
Germaniei. Aprecierea Societății Naţiunilor nu mal rămine suverană ;
decizia sa se loveşte şi se fringe de hotărirea flecărel naţiuni, care
poate opune pretexte imperativalui pacitic,

In adevăr, prin scrisoarea dela Locarno, Aliaţii dectară că obil.
Saile rezuitind din art. 16 vor îi exercitate de membrii Societăţii:
„dans une mesure out Soit compatible avec sa situation militaire et
qui tienne compte de sa position géographique”,

De unde, in toate celelalte pacte, asistenja şi ajutorul sint ga-
rantate mecanic În virtutea articolului 16, fără explicaţii și reticenţe,
Germanik cere şi obţine o interpretare specială, care Ii acordă drep-
tul să apreciezo intinderea ajutorului său şi chlar oportunitatea lui.

lată cum, după ce s'a consacrat derogația definitivă dela prin-
ciplul nule al protocolului, s'a disolvat chiar formula fundamentală,
care rămăsese siagura garanție morală şi juridică a colaborării noa-
nime la respectul păcii, Siăbiclunea Aliaților consistă in această di-
versitate In aprecierea definitiilor de pace: prestigiul el se risipeşte
şi valoarea lor educativă st diminuează inainte de a pătrunde în con-
ştiinţa mondiali, Ela sint tratate intr'ua chip patadoxal căci, pe de
o parte, sint considerate atit de gingaşe şi premature incit sint înlă-
turate fără govăială, lar, pe de altă parte, sint găsite atit de pline
şi consolidate incit pot suferi orice concesii,

Tratatul dela Barlin deci şi scrisorile anexe nu puteau surpriu-
de extraordinar pe reprezentanții dela Locarno, El consimiiseră chiar
o spărtură în armătura jaridică a Societăţii Naţiunilor pe care avea
să se sprijine noul tratat, Intenția Germanie! era clară şi chiar măr-
tmrisită. Scopul său se indrepta desigur câtră o alianță cu Ruşii, care
trebuiau menajaţi în celace priveşte aplicarea eventuală a sancțiuni-
lor prevăzute în pactul Societăţii Naţiualior in cazul unel agresiuni.
Articolul 3 al tratatului dela Bertin prevede chiar o Ipoteză cind co-
laboratea Germanie! la opora Societăţii Naţiunilor nu ar fi obținută:
säll, a l'occasion d'un confiit de la nature prévue à l'article 2, et à
ua momest pendant jequel aucune des parties contractantes ne serait
impliquće daas op confiit armé, une coalition ctalt fondée par des

tierces pulssantes en vuo d'imposer A luse des parties contractanfes
le boycottage economiqae et financier, l'autre partia contraciante ne
pariiciperalt pas a une telle coalition",

CRONICA EXTERNĂ 201

Condiţiile şi reticeoțele din text nu dovedesc decit că dreptul
de better wer? este substituit dreptului de deciziune ai So-
cietăţii Naţiunilor, Scrisoarea d-lul Stresemann din 24 April, adresată,
ca anexă a tratatului, ambasadorului sovietic la Bertin, precizează
de altfel această pozițiune: „ll faut considerer ceci, que la question
de savolr si, dans un conflit arme avec une tierce pulssance, l'union
des republiques socialistes soviétiques esti agresseur, avec Stiet d'en-
gager l'Allemagne, ne peut ctre résolue qu'avec l'approbation de cette
dernière et que, de ce falt, une accusation éventuellement portée par
d'autres puissances contre l'unlon des républiques soclalistes sovi€-
tiques et qui, de (avis de VAllcmegne, ne serait pas justifiée pci
gerait pas celle-ci A participer A des mesures quelconques motivées

cle 16“,
sia prea de a Intra în Societatea Naţiunilor, Germania se libe-
rează de obligațiile stricte şi de riscurile legitime pe care panu eg
damental | le-ar impune, Opinia germană va H nutrită cu alt p;
aie decit cea justă și Socletatea Naţiunilor va avea o figură spec o `
pentru poporul german, Propaganda pacitică va fi astfel deose
intrepriasă in țările europene şi instituţia dela Geneva va bi BS
multe imagini după poziţia geografică n privitorului Vrun ră e
Germanieţ şi-a păzit deci o nouă aplicaţie şi este justificată de ee
cei care au interesul ca o singură doctrină să fundeze noua or
europeană, Psihologia germană ar fi cerut din contra o altă pare
ia care obligativitatea şi forma Imperativă să îl dominat, Art os
16 ar fi trebuit să fle strict interpretat şi poporul iară A zu
că la Geneva şi numal la Geneva se ordonă aplicaţia lul. er ki s-
toria acestul popor mărturiseşte că Germanul se adaptează ma ES
la o doctrină riguros formulată şi strictă in aplicarea el page? `
Wilhelm I a spus: „cine vrea să guverneze Germania taus cs
cucerească“, Germania trebue cucerită prin propaganda pacitică, H
Zei d, Stresemaan va continua jocul contradicțiilor formale şi al eră
cesiilor aparente pentruca să poată urmări, subteran planurile vae
ale restaurării bismarkiene, Ce tasemnează acest tratat decit o = H
tură de forţă dată ordinel curopene subt forma biajină a apear : a:
iurea a metodei dela Locarno ? Calculat în formă, ticiuit dup S
menți pactelor aliate, cu aspectul unul tratat de cripta En
fața unei agresiuni străine, el rămine totuși un Instrument ap Ama
organizare războinică a celel mal mari și mai suspecte părți din D
gäe tratat a fost

a reținut de asemenea paradoxul că acest
DS partidele germane de dreapta, merne şi nec
țlonare, care, dacă nu vedeau în el un pas câtră revanșă ș near
rarè Imperialistă, au acceptau o nouă alianță cu guvernul bo e E,
Propaganda comunistă a luat proporții insemnate în Gurmania și fi
mu! deschis de convenţia dela Rapalo era suficient pentru arce
bolşevică. O nouă concesie trebuia răscumpirată de un nou les
“tratatul deln Berlin îl oferea în ochii sumbri ai partidelor din dreapta,

je-am consacra
Ar (| de prisos să scrim aceste cronici dacă

Ea războtalce. Un trecut indelungat și mentalitatea adesea
limitată namal de faptul istoric dau omului politic o neinvinsă tochi-

E n VIAŢA ROMINEASCĂ

nare cătră această iatreprindere. In opera de reinoire l
. nter
pe: saiia. ra et: creier logică, sufletul e ere pe
ste inchinată educaţiei pacifice

Vire gent esențială a păcii. punea tr cord

ü tratatul dela Berlin, oricine poate vedea amenințării -
lului. Germania, aliată cu Rusia, Turcia şi Finlanda, Sikis ene
tulbura destinele Europei. Impotriva acestul pericol, se va lupta nu
Genen cu organizarea puternică a statelor periciltate, dar şi cu forti»
méng propagandei pacitice şi a Societăţii Naţiunilor, ŞI poate chiar
pr n această alianță să se apropie Rusia de viața Europei și să-şi
oge ambițiile de idealul de pace. Io instinctul de conservare al Oc-

cldentuloi cagi In avintul de transformare al d
ol
găs! izvoarele unel nol ordini europene, EE

Paris, tulie, 1926
Const. I. Vişoianu

Cronica economică

Situaţia financiară a Franţei. Raportul experţilor

Marea criză financiară prin care trece Franța, pare neagteptai®
pentru multă lume la o naţiune victorioasă şi repulată pentru bogă-
Us ei. Victoria lasă a costat scump; ea se soldează pentru țară cu
1.600.000 de morți, Incă odată pe atiția mutilaţi și incapabili, regiu-
nea cea mai bogată distrusă, industria dezorganizată lar pentro stat
cu o datorie externă de 260 miliardei și una internă de aproape 300
din care, val, 92 miliarde sint datorie flotantă şi 40 pe scurt termen, 2

O aparentă prosperitate economică arată a îl, la omal amänun-
pHa analiză, pur și simplu rezultatul depreclerii continue a francului,
care provoacă un decalaj sensibil intre preţul de producţie interior și
valorea internațională a diverselor produse franceze, Activitate pur
artificială, căci dacă calculăm In aur, vedem că industria franceză
trăeşte din fondul el de rulment pe care I! minincă cu incetul, Unele
intreprinderi şi-au distrus astfel pănă la BO la sută din capitalul aur. >
De altă parle o balanță comercială defavorabilă, (120 miliarde defi-
cit In ultimii zece ani) provocind o cerere continuă de devize străine,
grăbeşte devalorizarea franculul care la rindul el provoacă un senil-
ment de instabiiltate şi o primă la speculă, puţin prielnice muncii 1i-
niştite și spiritului de economie, calități fundamentale ale burgheziei
framceze.—Ca să complectăm tabloul trebue să menționăm faptul că
datorită spectrului soclalist, marea masă a capitalurilor mobile au pă-
râsit Franţa, astfel că fostul bancher al lumii a ajuns să albă nevoe
de bani străini pentru propriile sale intreprinderi, Această enormă a-
vaziune a capitalurilor e de altfel cauza deficitului actual al balanței
comerciale, O serle de guverne cu majorități nestabila şi aproape o
duzină de miniştri de finanțe care și-au succedat în ultimele șase

1 Exact 50.850 milioane franci aur după Oermaln Marlin (Le
Finances publiques de la France e! la Fortune Privée“, pg, 195).
Toale sumele sin! socolile în franci pe dala de 15| VII | 26.
3 Aneza la raportu) comilelului experjilor.

204 VIAŢA ROMINPASCĂ

luni nu au putut decit să incurce mal mult situatia de a -
zauralui și maj ales să conviogă opinia publică pi, Aare n era
Micile măsuri pallativa dovedindu-se iovtile, se cerea un plan mare
de reconstrucție ficanciară, Alcătulrea acestula nu putea fi incredia-
tata decit unul comitet de experți, de tehnicieni adevăraţi, în tine,
Sercent, Rist, Jèze şi alţi economiști şi mari bancheri se pun pe lu-
cru şi după cincisprezece zile publică un raport remarcabil prio cla-
ritatea şi logica construcție! sale. Să-! analizăm scurt:

Caracteristica crizel actuale: instabilitatea monetară deci sco-
E eg al oricârul plan de refacere fivanciară: stabilizarea fran-

Pentru a o face posibilă trebue mai Intălu preparat terenul prin:

a) Echilibrarea balanței comerciale mett gie In Franța See
taturile evadate care îl făceau prosperitatea şi incurajind spiritul de
intreprindere şi de muncă a micilor producători, care incep să île a-
tinşi de gustul sprculei. Aceasta se va obţine dindu-le iarăşi imere-
dere printr'o serie de măsuri dintre care cităm: desființarea progre-
sivă a legilor care stinjenesc libera circulație a capitalurilor, reduce-
rea cotel exagerate de impozit pe succesiuni (in unele cazuri ajunge
la 80 la sută din moştealre) şi de impozit general pe venit, destiia-
tarea măsurilor vexatorii cum e carnetul de cupoane, ètc., altfel zis
imlăturarea oricărei amenințări de spoliaţiune a banului productiv,

b) Realizarea unui echilibru budgetor real prin desființarea
sistemulu! „des douzitmes provisoires*1 votindu-se budgetul odată pe
tot anul, şi incorporarea Intrinsu! a aşa ziselor „conturi speciale” 2
care eran pănă acum în sarcina tezaurului, Budgetul actual nu este
decit Inte'un- echilibru fictiv dat fiindcă aproximativ 58 la sută din
cheltueli vor spori fatalmente din cauza scăderii francului lară din in-
casări numai vre-o 35 la sută sint susceptibile de a spori in acelaşi
măsură, Singurele Impozite capabile de a da o plus valută imediată
compensatorie sint acele Indirecte, de unde necesitatea sporirii lor 3
spre a crea 2i; miliarde de resurse noi pe 1926 şi 5 pe 1927. In plus
o serie întreagă de măsuri reajustind şi amellorind impozitele exis-
tente, mal ales pe cele directe, crearea de economii printr'o vastă
reformă administrativă, lichidarea stocurilor şi proprietăţilor inutile
ale statului şi ameliorarea productivității monopolurilor.

e) Salvarea tezaurului grav amenințat 4 mai ales de posesorii
„de la Defense Nationales (49 miliarde) care la prima panică pot să
ceară rambursarea şi astfel să pue statul francez |n stare de fall-
ment, Orice consolidare torțată a bonuriior e de Inlăturat ; Republice
Franceză trebue să rămie un debitor onest dacă au vrea să-şi pilar-
dA creditul de care are mal mare nevoe chiar decit de bani. Pestro

t Todes? de geren gieizee pe fiecare lună.

/ conturi sint: chelluelile peniru căile ferate al -
EE avansurilor Băncii Franţei şi amoriizările partiale erg
ECH a p dd, pe transporturi, dela care experții! agiegantz un sur-

4 La 1 lelie 1926 tezaurul nu dispune decit de 500 mili

ape dece incă grație lichidării impresiei orga care: teorelio n
trebuia alins față de o datorie fiolantă de 92 ai una pe scuri termen
de 40 (Declaraţiile d-lul Caillaux, Ministru de Fisanțe, la 7, VII | 26),

CRONICĂ ECONOMICĂ 205

a da încredere purtătorilor de bonuri (B. de la Defense şi B. du Tré-
sor) administrarea acestora se va încredința unul organism autonom i
care va căuta să le lichideze oterind preschimbarea lor, In condiții a-
trăgătoare, contra titluri de stat existente, Pentru a putea rambursa
pe cele care n'ar accepta aceste condiţii va dispune de următoarele
fonduri:

1. O anultate budgetară egală cu dobinda bonurilor pe acel ap
plus cel puţin 500 milloane pentru amortizări.

2, Un fond inițial de vre-o 4 miilarde cu care l-ar credita Banca
Franţei în nnmele Statului, sumă destinată să inspire destulă incre-
dere purtătorilor de bonuri spre a og ti atinsă,

3, Veniturile monopolului tutunurilor reorganizat şi e! într'o in-
stituţie autonomă, venituri pe care le va putea sconta chiar în caz
de nevoe la Banca Franţei.

Tezaurul astfel descongestionat, scăpind şi de așa zisele con-
tur! speciale, care am văzut că vor fi incorporate in budget, va dis-
pune de un fond de rulment de 5 miliarde pe care şi-le va procura
singur emiţind obligaţii anuale pănă la concurența acestei sumt.

Graţie acestei serii de măsuri increderea publicului va H resta-
bilită, tensiunea excesivă va dispărea şi se va putea proceda la sta-
bilizarea care singură va putea soluţiona in mod definitiv criza. O-
peraţia va fi incredințată marelui institut de emisiune al țării (după
cum au procedat și celelalte țări care şi-au stabilizat moneda), Banca
Franţei va trebui să dispue pentru aceasta de largi credite In devize
străine şi aur. De menționat în treacăt că pentru obținerea acestora
in cantitate suficientă, Franţa va trebui mal intăiu să ratifice acor-
durile asupra datoriilor contractate faţă de Anglia şi Statele-Unlte,
lucru cărula majoritatea opiniei publice franceze îl este foarte ostil.

Stabilizarea va comporta trel timpl :

| Perioada de pro-stabilizare : Avansurile Băncii câtră stat o-
prite definitiv la suma actuală, plafonul de circulaţie suprimat pormi-
tind emiterea de noi bilete pentru a cumpăra devize și aur tiè la cx-
terior fle în Interior. Durata cit mai scurtă.

II Perioada stabilizării de fapt: Banca şi-a ales un curs aur
peatru biletele el şi grație devizelor de care dispune face faţă ori-
cărei cereri de schimh pe acest curs.

mt Perioada stabilizării legate : O serie de legi transtormă a-
ceastă obligație potestativă intr'una legală reglementină valoarea aur
a noil monezi după cursul adoptat de Bancă.

In (la experţii se ocupă de criza economică ce va urma ca
consecință inevitabilă a stabilizării. Intr'adevâăr, cum scriam la ince-
putul acestui articol, prosperitatea Industriei franceze este pur fac-
tice provocată fiind de scăderea continuă a lrancului, Preţul extern
se ridică mereu în franci hirtie, iar costul vieţii şi deci al salariilor
urmează foarte incet, Dacalajul e foarte sensibil: la 15 luile ingi-
cele vieții corespunde Ilvrei la 125 iar aceasta e la 200. Stabilizarea
avind efectul vaselor comunicante, va ridica prețurile interne la va:

1 «Calsse de gestion des B, de la Del. Na: care ar îl edmi-
nisirală de Casna de Depuneri și Consemnajiuni sulicieni organizslă
in aces scop,

loarea Internațională de unde scumpirea bruscă cu peste 60 la sută
și deci criză industrială cumplită amplificată de o scumpire fatală a
scontului şi un şomaj generalizat, Producţia grav bolnavă, randamen-
tul impozitelor directe va scădea considerabil, iar cele Indirecte vor
fi sensibil atinse de mizeria clasei muncitoreşti rămasă fără de lucru.
Acestea toate insă sint nenorociri inevitabile care vor merge agra-
vindu-se cu cit desiegarea crizei actuale va fi întirziată. Experții
propun o serie de măsuri pallative pentru a atenua și scurta durata
acestor efecte indirecte ale stabilizării. Pe scurt aceste măsuri
sint; un regim de economii severe atit pentru stat cit şi pentru par-
ticalari, incurajarea și dezvoltarea producţiei naționale dind incredere
capitalului, sporind doza de muncă a fiecăruia şi reajustind tarifele
vamale. Cam aceleaşi idel le găsim în decretele lui Mussolini asupra
restabilirii situației economice a Italie! (atirgitul Iul funie al acestul
an).

S'au adus mal multe critici raportului experților, una singură
însă e serioasă și de altfel asupra ei s'au unit toți adversarii Iui:
necesitatea de mari credite În devize străine pentru obținerea cărora
vor trebul ratificate acordurile asupra datoriilor cu Angilia și Statele-
Unite. Nol imprumuturi străine înseamnă sclavie economică, iară a-
cordurile, în special cel american (Bereoger.Mellon), sint socotite,
cu oarecare dreptate, cămătăreşti.

„Franța trebue să se salveze singură* spune d. Louis Maria
(dreapta), „prin nol fnşinn* strigă socialiștii prin glasul d-lul
Leon Bium. Planului experților aşa de bine construit şi așa de stu-
dat în amănunte, l-au fost opuse aproape o duzină de sisteme perso-
Bale de cătră diferiţi politicieni cu oarecare cunoştinţi financiare
care au luat cuvintul io discuția ce a urmat prezentarea lul la Ca-
meră.1 Mai toate acestea nu aduceau lasă decit soluții parțiale, u-
nul singur prezintă un sistem de ausamblu: e planul socialist expus

„de cătră d. Leon Blum, lată-l pe scurt.

Impozite directe singurele juste ai care nu apasă pe muncitori.

Consolidare forțată a bonurilor, binetaţeles, in condiţii oneroase
pentru acestea şi foarte favorabile pentru tezaur,

Exproprierea parțială a capitalului pentru a-și procura în in-
terlor fonduriie necesare stabilizării,

Fără a discuta valoarea teoretică a acestul sistem sau posibi-
litatea practică a aplicării lul, trebue să remarcăm că pleacă dela o
concepție financiară cu totul diferită acelei a experţilor. De o parte
avem metoda burgheză, care guvernează finanțele publice cum îşi ad-
ministrează on bun negustor fondurile: muncă, economii, plata la timp,
credit intact, —de altă parte sistemul revoluționar care vrea să piä-
tească datoriile societăţii cu banii pe care existența acesteia a per-
mis unora dintre membrii el să.! adune, lotre aceste două concepţii
Franța va trebui să aleagă cit mal curind; să sperăm că va alege
pe cea bună,

Pàris, 18 fulle, 1926 Dan D. Hurmuzescu

"gp 1 Pianul expus de cătră d. Caillaux e in lrăsăluriie sale genee,
role planul comitetului experților,

Miscellanea

„Chemarea“ Institutului rominesc_al,Acţiunii naţionale

latr'an articol din „Cuvintul“ din 28 August D. P. Șeicaru
scrie următoarele: „Dacă partidele național și țărănist sint mai
populare este o dovadă că au avut mai buni, mai harnici elec-
tori capabili să creeze acea EE a omului simplu prielnică cu-
rentului de partid”. Aşa dar indiferent de substratul social, de
structura mediului, de pregătirea sufletească a membrilor care-l
compon, on partid se impune numai fiindcă angajează 8 rech
vestiți, avocaţi demagog! orl electori harnici, care „amețesc” lumea
pănă o „conving“. lată o sociologie simplă şi comodă ca o plimbare
ca trăsurala şosea, în virtutea căreia oricine dacă îşi angajează
buni misionari poate crea curente, partide, stări de opinie pu-
blică. La o asemenea infiuenţă a indivizilor asupra societăţii—
simplă pastă maleabilă care primeşte, fără reacțiune, orice,—nu
s'au gindit, fără indolală, nici Mussolini şi poate nici Napoleon
care nu credea nimic imposibil.

Inarmaţi co această metodă dopă care curentele „se fac“, nu se
pasc, bn grup de talentaţi beletrişti care militează în jurul redacţiei
ziarului „Cuvintul“, au rezumat subt titlul „Chemarea institutolui
rominesc al Acţiuni! naţionale” manifestul program al grupului
„Action francalse” dela Paris. Poeți sau scriltori în mare ma-
joritate, creatorii noului curent s'au amorezat de tehnicitate şi
specialitate. EI vor desființarea democraţiei, mai mult, a politicii
şi înlocuirea ef cu conducerea profesioniştilor şi a specialiştilor.
Manifesto! conține namal adevăruri axlomatice, simple sentințe
infallibile, indiscotabile, Această sobrletate nu e lipsită de oare-
care grandomanie. Gindiţi-vă la „Manifestul comunist” ce sim-
plu şi ce lipsit de explicaţii şi dezvoltări e redactat,

208 VIAŢA ROMINEASCĂ

Ca publicişti imparţiali ne permitem citeva comentarii in
marginea acesiel „Chemări“. Semnalăm dela inceput o greșală
de metodă. Inspiratorii programolui de ma! sus confundă răţio-
nalo] cu realul (Hegel le-a identificat, dar in favoarea realulei),
logicul cu psihologicul. Admitem pentru moment că tot ce còn-
tine manite:tal e exact, adavărat, util. (Am arătat în altă parte
a revistei opinia noastră relativ la această problemă şi revenim
şi mal departe). Ei şi? Cind voeşti să lansezi o mişcare, un cu-
rent, fără indolală, voeşti să al succes, să reuşești. 3

Dar orice reuşită e condiționată nu de adevărul pe care-i
conţine ci de publicul căruia te adresezi. El trebue să se con-
vingă de eminenţa soluțiilor, Mentalităţii, structurii lui sufleteşti
te adresezi, O idee poate fi excelenta. Dar dacă el se in-
dărătniceşte să oo găsească la fel? Ce poţi să faci? Structu-
rile psihice ale mulțimilor nu sint logice. Ele conţin o serie de
materiale amorfe şi nediferențlate a căror rezultantă, bună-rea,
are meritul că există. Se cunoaşte metoda socialiștilor utopici
dinainte de Marx.

Oricine găsea un plan pe care-l credea minunat pentru re-
facerea societăţii se grăbea să-l comunice colectivităţi!, invi-
tind-o, subt sancţiunea lezăril proprinlui ei interes, să se con-
forme. Dar aceste proecie aveau o valoare individuală (variau
dela reformator la reformator or! dela grup la grup) şi una so-
cială. Se intimplă, vedeţi, lucru corios, ca societatea să nu le
adopte Imediat, fiindcă nu se regăseşte în ele, Marx a inversat
problema. Na iniţiative individuale, nu planuri gratuite care fatal
diferă după fiecare ginditor care le concepe, clințelegere exactă a
grupului social. O mişcare nu se improvizează. Ea se naşte or-

ganic din trebuinţele anonime, difuze, imperceptibile ale mase- `

lor, Cind o asemenea mişcare se presimte, se schițează, cind e
condiţionată obiectiv de realităţile sociale ale momentulei ea poate
fi captată, canalizată, condusă de ginditori. Istoria Întreagă do-
vedeşte adevărul acestei metode. Verilicaţi-o acum la cazul de
care ne ocupăm. Aji auzit d-stră în masele largi ale poporului
rominesc, ați auzit plingeri dela Baia de Aramă ori dela Podul
lloaei, dela Caracal ori dela Hotin, că funcţionarul, preotul, tä-
rann) ori negustorul s'au sătorat de „cetăţeanul enciclopedic“ și
că vor „tehnicianul specialist“, că se leapădă ca de un blestem
de politică şi că vor economie și competință, că s'au dezgus-
tat de „suveranitate naţională“, și că doresc ierarhie, misticism,
renunţind la libertatea multă- puţină pe care o au ca la o pacoste ?

Dacă protestează vreodată aceşti onorabili şi modești oameni
e ca să ceară mărirea lefurilor, măsuri contra scumpirii traiului,
respectarea alegerilor, libertate. Dar atita tot.

Cred că puţini au auzit asemenea doleanțe. Ele nu există
decit în intenţiunile, —de altfel cu atit mai simpail:e cu cit sint
mai sterile,—ale eminentului grup de literați care au lansat ca o

bună vestire „Chemarea“. ŞI cum ar găsi ecov, un program
croit pentru organismul francez şi aplicat, la noi aşa din senin,
prinitr'o simplă traducere neadapială. Inchipulţi-vă pe cineva
care ar traduce codul penal olandez de pildă (lucrul s'a intimplat)
şi care în graba redacţiunii ar conserva articolul care pedepse-
şte pe acei ce vor atinge digurile de apărare contra mării, sau
codul brazilian şi ar păstra cutare normă relativă la culiivarea
cafelei.

Puțin înainte de jumătatea secolului trecut, un boer, Bâlă-
ceano ciştigat trup şi suflet de doctrina lui Fourier s'a gindit
s'o aplice la nol în fară: Zis şi făcut. In consecinţă a creat lingă
Pioeşti o „talansteră“. Pănă să stringë alți adepţi, a silit pe toţi
robii de pe moşia lui să adere la mişcare. Ei trebulau să fie
primii pioneri al progresului. Dar instalaţi în „falansteră“, a-
cești proaspeţi foarierişti n'au înţeles senzu! profund al doctrinei:
au furat ferestrele şi uşile, au devastat falanstera şi au fugit
peste noapie în toată lumea.

Dorim din toată inima, bine înţeles, un alt viitor „Institu-
tului naţional“. Totuşi istoria trebue meditată puţin.

Acestea relativ la metodă, Dacă o mişcare trebue să se
adreseze realităţii şi dacă realitatea e alta ia nol, orice discuţie
asupra valorii programului devine inutilă. Totuşi din pură ma-
nle cărturărească să ne mal permitem citeva comentarii şi asu-
pra conținnatalui „Chemării“. Am văzut realitatea lui; să vedem
acum „adevărurile“ pe care le crprinde.

„Pornind dela o valorificare ştiinţitică,—deci tehnică şi ab-
stractă a Individului—democratismul a creat conceptul artificial
de om, pretutindeni la fel, egal cn el însuși... Rezultatul a fost
peste tot acelaşi: smulgerea din mediul Io concret şi natural,
ignorarea sau neglijarea resorturilor intime şi personale... etc.,
ete.“ Dar conceptul de „om abstract“, „în sine” pe care l-a crelat
democraţia e on minimum. Aceasta înseamnă că oricine, oricit
de decăzut ar fi, tot conţine în el o esenţă omenească caretre-
bue respectată. Romanii şi Grecii nu consideran sclavii ca oa-
meni. La fel, feudalii pe iobagi, Abstracția „om“ are în demo-
craţie o accepţie defensivă. Ea a fost opusă unor feroce iîncăl-
cări dincolo de ce putea permite umanitatea. Ea are o valoare
minimală: indică un stadiu subt care nimic nu mal e permis in-
tr'o lume civilizată.

Atita tot. la colo „speciticitate", „resorturi intime şi perso
naie“, „mediu coveret şi natural“ an fost, slava Domnului, sufi-
cient respectate de democraţie. In orice caz le-a respectat mat
mult Democraţia decit le respectase vechile antocraţii, sau decit
le respectă fascismul şi bolşevismul din care se inspiră in mod
egal „Chemarea“.

Altă vină a regimurilor democratice e: „înlocuirea legătu-

210 VIAŢA ROMINEASCĂ

rilor organice şi deci ierarhizante dintre membrii acelelaşi na-
tion! printr'unele de natură pur contractuală...“ Ce inţelege in-
stitatul acțiunii naţionale prin legături ierarhizante? După ce
criterii trebuesc stabilite ele ? După tradiţie şi nobleţă? Dar ce
ar zice intelectualii dela „Cuvintul“, printre care cea mal mare
parte nu au un blazon feudal la origine, dacă ear admite a-
cest principiu, după care în loc să-şi exprime liber opiniile la
gazelă, el ar fi trimeşi acolo unde i-ar așeza automat „ierarhia
socială“—adică la cine şiie ce obscure ocupaţii? Sau e vorba
de ierarhie intelectuală ? Dar aceasta e baza insăşi a democra-
tiei, Feclorul de circiumar, Millerand, dacă a avut merite a ajuns
preşedinte de republică şi oricine poate face la fel în asemenea
regim. Exemple se pot găsi mil. Democraţia nu exclude decit
ierarhia „apriori“, lerarhie de singe, ereditară, bazată pe drep-
turi absurde şi neverificate,

„Abstractizind şi artificializind viaţa naţională, plerzind le-
gătara cu concretul, adică cu istoria, cu tradiția vie, cu conti-
noltatea în timp a naţiunii democratismul n'a întrebuințat decit
acest din urmă fel de lege”.

Namai discutăm aici care ar fi folosul ori inconvenientul
pentra ţările care au un trecutsă-l reinvie în politica lor actuală. Lu-
crul în orice caz econceptibil. Dar, dapă cum am spus de atitea ori
in această revistă, trecutul nostru ne aparţine prea puţin. Ce
inseamnă tradiţionalismul în Rominia ? Revenirea la cultura gre-
cească ori slavonă, ori turcească ?—flindcă cea rominească e prea
recentă ? Ar fi, (şi pentru un institut de acţiune naţională lucrul
e grav). să ne deznaţionalizăm. -

„Cetăţeanul a fost declarat prin naştere enciclopedic des-
chizindu-se prin aceasta poarta tuturor primeidiilor. Intran ar-
ticol publicat mal sus în acest număr al revistei, am arătat pe
larg inconvenlentele parlamentelor și guvernelor de specialişti.
ȘI aceasta în ţări unde diviziunea muncii e extremă. Dar ce caută
asemenea deziderate la nol unde diferențiarea ocupaţiilor şi a
profesiilor e încă rudimentară.

Sintem încă în multe privinţi în faza economiei familiare
în care omul face de toate ca să-și hrănească pe al săi. Am a-
rătat de asemeni mai sus că numa! „cetăţeanul enciclopedic“,
poate înțelege interesul general, pe cind specialistul reflectează
totdeauna egoismul breslei, al meșteșugului sau al castei,

Existenţa acestul „cetăţean enciclopedic“ a dus la creaţiu-
nea de partide politice care ap dovedit, în cazul cel mai bun
unilateralitatea lor şi Imposibilitatea de a stăpini imprejarările
politice“. Dar parcă adineauri era vorba tocmal de universali-
tatea lor enciclopedică, La distanță de trei rînduri, redactorul
„Chemării* uită ce a spus mai sus.

Sau poate onilateralitatea guvernelor e bună şi atunci par-
tidele politice denunțate ca atare nu sint rele. Să se lămnreas-
că mai întăiu, teoreticienii, ca apol să poată Inţelege şi publicul
ce vor,

MISCELLANEA 2il

Crima cea mare a democrației e, după cum se ştie, par-
jamentarismul, Acesta e plin, după „Chemarea“ care îl consa-
cră citeva rindari, de toate păcatele. Printre alte defecte—cea
mal mare parte sint cele examinate În articolul de mal sus,—i
se reproşează: „ruperea unităţii organice a statului prin disocia-
rea puterilor...“. A

Remedial „Chemării“ la toate aceste inconveniente e crea-
rea parlamentelor de specialişti şi tehnicieni profesionali. Dar
oare cind în locul numai a trel puteri cite are democraţia, fie-
care breaslă, fiecare tagmă va fi ridicată la rangul de putere ce
va deveni „unitatea organică a statului“ ? Răspunsul nu poate
fi indoelnic: anarhie pară, atomism de interese egoiste strivin-
du-se unele pe altele. Ideia ridicării la rangul de putere
in stat a diferitelor profesiuni e de origine sindicalistă.
A susţinut o Pelloutier, Pouget, Greftuelhes, E. Berth şi G. Sorel.
Dar aceştia au inventat-o tocmai ca să pue ceva Io locul statu-
lul pe care volaa cu orice chip să-l desființeze. Organismul e-
tatist I] se părea cea mai mare piedică la descentralizarea sin-
dicalistă. ȘI fondatorii |. A, N. utilizează fără să ştie argumen-
tele produse de sindicalişti contra statului ca să probeze... „onl-
tatea organică a statului“, Lucrul se explică aşa : ei au cetit pen-
tru doctrina susținută lacrări „de seconde main“, adică Maur-
ras, fără să meargă direct la izvoare. F doar „lastitutul“ pe
lingă talentaţi literați are ml se pare cițiva doctori cărora
ar H patat să le dea lasărcinarea de a studia istoria doctrinelor
pe care le iubesc.

Se mai fac în „chemare“ şi afirmaţii ca acestea:
mentalitatea democratică atăcind categoria producţiei a a-
junsy la disjangerea termenilor capital-muncă şi la opunerea
lor. Numai cine nu cunoaşte istoria formaţiunii proleta-
riatului în secolal al XIX-lea (pentru care recomandăm citeva
surse, care după cum se vede, na strică: E. Levasseur: Histoire
des classes oavritres; Herkner: Arbeltertrage, 2 vol. Sombart:
Sozialismus und sozlale bewegung; Jaurès şi alţii: Histoire Socla-
liste) poate susține aşa ceva. Conflictul capltal-muncă e o reali-
tate socială !zvorită pe urma apariţiei maşinismului şi capitalis-
mului industrial, Democraţia a căutat tot timpul să-l evite sau
să-l solgţioneze prin conciliere dealungul secolului al XIX-lea.
Də aici legislația uvrieră care ameliorează starea muncitorilor a-
cordată de guvernele radicale, de alci doctrina radica!-soclalistă

-care vrea solidaritatea în locul luptei de clasă etc. etc.. Dar

după 1548, constitulți în clasă aparte proletariatul refuză toate
avansarile democraţiei. Ni se mai spune ceva mal jos că demo-
crația a degenerat în feudalitate bancară şi că din cauza el, „în-
tre capital și muncă a ` intervenit banca ca regulator“... Ce in-
seamnă asta? Banca arbitru intre lucrători și patroni? Unde
au văzut aceasta redactorii „Chemării“? Banca susţine totdea-
una pe patronii pe care-l finanţează. Dar aceasta mare aface nl-
mic cu democraţia care caută să atenueze pe cit poate politica

212 VIAŢA ROMINEASCA

acăparatoare a băncilor. E cazul partidului radical socialist din
Franţa, a diferitelor partide ţărăneşti din diferite ţări etc. etc..
Dar, e tot aşa de adevărat că feudalitatea bancară de comun
acord cu marii Industriaşi, susține politica lui Mussolini din care
se inspiră „Institutul A N“.

„Regimul democrat şi parlamentarismul siot organizaţii ab-
stracte impuse în chip artificial naţianii şi statului“... Desigur,
cînd un regim funcţionează mal bine de o sută de ani, cind a-
proape toate ţările giobnlui Lan adoptat, inseamnă că a fost
„impus“ şi încă artificial. O eroare nu poate dăinui. Un individ
se inşeală, dar un popor, majoritatea popoarelor nu se peate in-
şela şi incă o sată de ani în şir, Ceva care prinde aşa de una-
nim nu poate fi ceva artificial. Un literat poate să creadă că
carentele sociale se pot improviza prin bunăvoința a citorva, că
ele se pot „impune“ artificial prin agenţi electorali. Un soclolog
ştie bine insă că există un strict determinism social şi că nimic

ratuit nu se întimplă în societate, după cum nu se întimplă în
izică ori Chimie.

„Regimul democratic a crelat libertatea, legalitatea, ideia
de naţiune? Nu. Naţiunile au existat întotdeauna şi anume în
legalitatea naturală pe care le-o asigura desfăşurarea organică a
vieții lor“... Dar nu e de loc adevărat că naţiunile zu existat
totdeauna, nici măcar în „legalitatea natorală pe care le-o asi-
gura desfășurarea organică a vieţii“. Cuvintul „patrie“ se pome-
neşte întăia oară în sec. XVIII, Jeanne D'Arc luptă „pour son
roi”, şi nu pentru țara sa. La fel Tarenne şi Condé, Ce ideena-
țiune putea fi cind țările aveau o realitate por feudală, după
care impăratnl Ausiriei deţinea prin moştenirii personale Flandra
şi Spania sau Anglia care deţinea provincii in Normandia?

Am vrea însă să şiim cum datorit „desfăşurării organice a vieţii
lor“ indivizii subt Ludovic al XIV-lea, ertt Metternich, subt Ni-
colae || se găszau liberi, cum datorii aceleiaşi formule magice,
„les lettres de cachet“, inchiziţia, deportarea şi confiscarea ave-
rii pe prezumţii, executare fără judecată, dădeau Iluzia legalită-
DI și a libertăţii. E aproape comic: Regimul democratic a creat
altceva: a creat conștiința națională, conştiinţa legalităţii şi a li-
bertăţii, dar a creat-o prin lipsă; aşa după cum boala ne face
să cunoaştem ce e sănătatea“. Nu vedem com poți avea cunoş-
tioja unni fenomen fără fenomen. Doar Şiim cu toţii că din ni-
mic nu poate rezulta ceva Dar fiindcă e vorba de con tiinţa ll-
bertăţii, apol toma! aceia importă. Numai ea te poate face să-ţi
aperi şi să-ți valorifici dreptul. Numai ea ne-a dat întregirea
neamului, Trăim doară de o mie de ani. Dar pănă la 1840 nu
i-a venit nimănui în minte că putem forma cu toții unul și ace-
laşi popor. Insăşi definiția naţiunii e în foncţie de această „con-
ştiinţă”. Indepărtaţi-o și totul se nărne.

Am potea prelungi la infinit această analiză de detaliu a

vot

E Eege n

„Chemării* lastitutului rominesc de acţiune naţională. Dar ar

dura prea mult şi cetitorul vrea să știe ce vrea, în fond, acel
lastitui* ? EN

D Convinsă că „democraţia lichidează“, „Chemarea“ vrea să-l
grăbească sfirşitul. De acest regim era legată mania de a face
politică. Chemarea vrea destiinţa:ea politicii şi inlocuirea el prin
competenţe economice şi tehnice şi prin simplă gospodărie.

Dar se poate separa oare politica de tehnică şi economie?
Dacă există o lege sigură in sociologie apoi e acela după care
diferitele funcțiuni sociale sint interdependente. O transformare
în politică se resimte imediat şi in economie şi invers. K., Marx
el insaşi, dind o importanţă excesivă poate economicului, a a-
rătat totuşi dependenţa lui de celelalte fancţiuni sociale. De fapt
politica nu e decit o expresie a economiei, Scoateţi-o din socie-
tate; economia, ea însăşi se modifică dind un rezultat pe care
nu-l putem prevedea.

We dedoaraie a adus politica. Ea a existat totdeauna în
structura sufletească a omului, De acela ne indoim că politica
se poate elimina din moravuri, fără să transformăm cu totul
psihologia omenească. Nu se poate suprima politica fără să
scoţi din om ambiția şi nevoia de glorie. Dar această voinţă
cătră putere caracterizează pe oamenii din toate timpurile şi din
toate locuriie, Ea e aşa de adinc sădită in om, că adesea e mai
tare decit instinctul de conservare. Sint oameni mai mult am-
biţioşi decit interesaţi. Copilul certat nu minincă sau vrea să se
imbolnăvească, deşi ştie că age eg răv, numai ca să-și

orgoliul, răzbunindu-se pe părinţi.
"T'geet dela „Cuvintai“, talentaţi şi focoşi polemiști
sint înainte de toate temperamente politice. A lupta cu înverşu-
nare contra democraţiei, a face acțiune de regrupare contra el,
lansind manifeste şi creînd ligi, nu inseamnă oare a face poli-
tică ? E înscris în firea ée că chlar distrugerea politicii
A se facă prin politică.
ninti Cosimo dela „Cuvintul“ fac... „proză“ fără să știe.

Critică ologică critică estetică.

4 ecent articol asupra lui Salnte-Beuve (opera pos-
ien „Mes poisons“ a stirnit o mare vilvă) publicat
in „Adevăral literar“ d, P. Zarifopol rela discuţiunea intre critica
psiho-soclologică care explică opera de artă prin biografia au-
toralui (fatal influențată și mediul social în care trăește) şi cea
estetică care degajează In sine procedeul şi mecanismul creator
a! artistelui, Cea dintălu, care adesea cade în simple mahalagisme
din viaţa autorului, în foarte vagă legătură cu opera, i se pare cu
mult mai comodă şi mai facilă. Pecind găsirea specificului estetic,
acela ce face farmecul unic al operei e cu mult mal greu de

214 ` mut ROMINEASCA

găsit. Acum vre-un an s'a publicat și aici, la această rubrică o
notă intitulată em oală care susţinea fde] apropiate celor ale
d-lui P, Zarifopol. Dar gen pare a crede că critica psihologică
e inutilă, că luminile pe care le aruncă ea sint suspecte. E a
devărat că opera de artă e un moment excepţional in viaţa ar
tistului, Faţă de meșieşugul său cotidian e o zi de sărbătoare
foarte puţin asemănătoare cu celace e deobicelu artistul, adică
un simplu om. la momentele sale de creațiune un autor e mal
puţin om şi mai mult artist. Opera are o valoare estetică în
sine, ea se deslipeşte de viaţa artistului ca să-și trăiască singură
mai departe destinul propriu. Realitatea ti e autonomă şi merită
să fle înțeleasă independent. Punctul de vedere pur estetic se
afirmă cel mai legitim. Toate acestea sint într'o anumită măsură
perfect adevărate, Dar să nu exagerăm.

Cum va proceda esteticianul pur? Va analiza şi indica
procedeul de creaţie al artistului, se va menţine la chestiuni de
„mâtler*, aşa de pildă cum a făcut pentru pictură E. Fromentin
sau Baudelaire, adică va comenta opera pur profesional, Dar ce
inseamnă tehnică ? Un grup de senzaţii, de imagini vizuale ori
motrice şi toate acestea colorate de o anumită specificitate in-
dividuală. Cntare, după propriul său temperament vede pur re-
tinlan ca Cezanne, insistat şi conturat ca Ingres, feld şi vapo-
ros în felul Ini E. Carrierè La unul, după energia specifică a
ochiului, sau după o particulară optică de conirast vede mal molt
într'un anumit verde, albastru ori galbăn. Psihologia contemporană
cu drept cuvint crede că structura sufletească e un tot indivizibil,
colorată pănă la cele mai elemen'are senzaţii de o tonalitate in-
dividuală. A degaja o tehnică din punct de vedere estetic, in-
seamnă a indica celace ¢ unic in legile sufleteşti după care se
incheagă creaţia. E acelaşi individ acela care bea cafea orl fu-
mează tatan de un anumit gust, se culcă la o anumită oră, are
anumiţi prietini etc. ca acela care crelază o operă de artă. In
tegralitatea vieţii sufleteşti e indivizibilă şi diferitele e! funcțiuni
interdependente. Unele se explică prin altele fiindcă formează un
tot unitar. Na se poate separa prea mult creația de restul vieţi!
fără să cazi în pură abstracţie.

Dar oare estetica operei, nu e pănă la un anumit punct şi
estetica personalității ? Mai puţin concentrat, mai vag, ma! a-
mestecat cu alte Infloențe, on om are aceleaşi calităţi și defecte
estetice, in viaţă caşi în operă. Unul e spiritual dar vulgar, mes-
chin dar lucid, altul sentimental și de prost gust, ori cerebral
şi uscat, ori generos și spontan. Toate acestea au aproape a-
celaşi semnificație şi în viaţă şi in operă. Caracterule același cu
diferite modificări. Nu poate fi altfel.

Un exemplu ne va lămuri mai bine. lată Grafologia. E o
disciplină azi ştiinţific verificată. Oamenii care-şi schimbă per-
sonalitatea în urma unei boli își schimbă şi scrisul, Pe de altă
parte nu e vorba alci decit de senzaţii, adică de ceiace e mai

MISCELLANEA 215

impersonal in om. Dar dacă caligrafia ne trădează caracterul
fremos ori urit, dece nu ni l-artrăda creația artistică ? De faptopera
e o anumită caligrafie. Din ea se poate ceti fondul sufletesc şi invers.
In fond aptitudinea cătră frumos are două feţe, una interioară, neex-
primată, virtuală şi alta exprimată, realizată estetic, după cum lentila
are o faţă convexă şi ana concavă, Gesturile cotidiane ale nnui
autor par că nu seamănă cu plăzmulrile lui artistice: sint mai
impuse şi mal imprăştiete. Mai intră poate şi alte influențe care
le derivează, Pentru un ochiu ascuţit şi sagace ele au însă ace-
laşi gen de urit ori frumos cași cartea care a scris-o ori desenul
pe care l-a creionat. S'a făcut puţin pănă acum estetica perso-
nalităţii, adică interpretarea din punct de vedere al gustului a
acţiunilor cuiva, Mi se pare că Romanii aveau pentru caractere
o anumită estetică (e drept foarte îngustă) și anomite civilizaţii
feudale la fel,

Bineînțeles nu e nevoe pentru aceasta să cazi în mahala-
gisme orl în detalii biografice inutile atunci cind comentezi o o-
perä de artă. Ca in toate, e chestie de mal mult ori de mai
puţin.—M. R.

Coincidenţe

Acum ciţiva ani profesorul de sociologie din laşi, dP An-
drei, punea in lumină in această revistă coincidenţa dintre con-
cluziile ia care ajunsese d. I. Petrovici, în „Teoria noțiunilor
publicată în 1910, cit priveşte definiția logicei şi raportul dintre
conținut şi sferă, şi concloziile inlemelate cu aceleaşi argumente
mai apoi de d. Ed. Goblot în al său „Traité de Logique“ din
1917. Lucrarile s'au schimbat de atunci în aşa fel incit astăzi
trebue ca recenzentul de eri, d. P. Andrei, să fle pus alături de
logicianul francez Goblot.

Intiinirea dintre filozoful francez şi cel romin se străvede
intr'o chestiune de mare însemnătate pentru cugetarea omenea-
scă, anume Ìn „problema judecăților de valoare“. Deşi folosite
in morală, estetică şi economie, logicianii au desconsiderat me-
canismul acestor judecăţi, etichetindu-le drept simple aprecieri
subiective de ordin individual. Dacă judecata existenţială „ză-
pada e albă“, poate fi socotită ca universal valabilă, dimpotrivă
indecata „zăpada e frumoasă“ nu se bucură de aceleaşi drep-
turi obştesc recunoscute.

Pentru a scoate judecăţile apreciative din impasul psiholo-
gicist s'au făcut o samă de strădanii In direcţia logicei formale.
Dintre acei logiciani care au atacat această problemă trebue menţio-
nat fără indolală Ed. Goblot. Ezitind oarecum în „Tralté de lo-
gique” asupra caracterului general constitutiv al apreciativei, după
ce+şi lărgeşte sfera cercetărilor prin studiul „la Barrière et le
Niveau*, Goblot schiţează în articolul „Exerciţii logice, asupra
judecăților de valoare“ (publicat în Revne philosophique” No. 5

216 VIAŢA ROMINEASCĂ

—6 pe Mai—lanie 1926) caracteristica acestor raporturi de va-
lorificare, Intru cit acest articol a fost rezumat în această re-
vistă (No. 5—6 pag. 343 din 1926) rămine să punem in evidenţă
numai acele părţi care ne interesează.

Goblot e de părere că valoarea are un temelu logic, că e
mal presus de libertatea de preferință individuală. Judecata re-
zultată dintr'o apreciere, numită de doen! „jugement de compe-
sation“, joacă rol de existențială în raţionament: „Il en résalte
que la préférence pent se produlre de deux manières:

Ou bien une comparaison se falt d'abord dans la pensée:
un piaisir est jugé plus grand qa'un antre. L'action suit le ju-
gement. Qa'il s'agisse, par exemple, d'un placement d'argent, je
prends des informations, je me documente, je consulte un finan-
cier, je fals des calculs. Finalement, || résulte de mon enquête
qu'un placement est plos avantageux qu'on autre, je le préfère
parceque je l'al jugé meilleur.

Ou bien un conflit s'engage d'abord en dehors de la pen-
sée, entre deux tendances, Pone d'elles l'emporte et le jugement
de valeur ne falt que constater la préférence. Qu'il s'agisse de
déguster et de comparer deux vins, je ne raisonne pas, je goûte.
Et je juge Ton meilleor que l'autre parceque je le préfère“,
(pag. 334).

Spre surprinderea unora trebue să amintim că d. P. Andrel
stabilise din 1917, deci cu 9 ani înaintea lui Goblot, fundamen-
tul logic al judecății de valoare. In lucrarea d-sale „Filozofia
valorii”, lucrare de teoria cunoașterii litografiată în citeva exem-
plare, găsim următoarea afirmaţie la pag. 104:

„lnir'un cuvint cercetarea psihologică a valorii a dus de
cele mai multe ori la un psihologism, care a Impedecat adevărata
întemelere a valorii.

Generalitatea valorii vom incerca a o stabili pe baza con-
sideraţiuniior logice şi de teoria cunoaşterii, De acela logica va-
lorii este, pentru nol, adevăratul și singarul punct just de inte-
melere a valorii. Psihologia valorii ne-a servit nomal pentru a
explica fenomenul trăit al valorii“.

Acolo insă unde apropierea dintre Goblot şi d. P. Andrei
devine o identitate este în obiectivarea preferiaţii individuale în-
tr'o judecată de valoare general recunoscută. Amindoi sint de
părere că obiectivarea e dată de viața socială. Admiţind că „la
préférence est aux jugements de valeur ce que le discernement est
aux jugaments d'existence” (pag. 333)—Goblot susține: „une pré-
férence individuelle ne nous apprend rien de la valeer des cho-
ses ; elle ne nous renseigne que sor le goût de celui qui préfére,
L'objactivite est un phénomène saclal ; cela estanssi vrai de i'objec-

MISCELLANEA 217

tivité des valeurs que de celle des existences et de celle des vé-
its”,
Partizan al dublolui mecanism, după care subiectivul se
transtormă în obiectiv şi înfățişindu-se pe urmă ca atare, d P.
Andrei susținea încă din 1917 că „fără a reduce realitatea numai
la un travaliu logic, nol recunoaştem însă—şi aceasta este tema
fundamentală a acestei lucrări—că intreaga noastră conştiinţă,
este numai o recunoaştere a unel valori, că toată cunoştinţa e
un proces prin care nol constatăm valori” (pag. 173). — Ştefan

George.
P. Nicanor & Co.

Recenzii

Léon Daudet, Le râne éveillé, Bernard Gras
` sèl, 7
TS Ca scriitor şi ca om de acjlune, tiul sp riluatului Ze de-
ciosului romancier, se bucură mal muli de un succes de scandsl
ES sanus seri. ta Alphonse era lemperală de un lin surts şi o no-
ën asa, a deveni! la Léon şarjă uneori bulonă, alteori violentă
arlea cea mai amuzaniă din opera lui, nu si .
BE Geet gear S er 7 Age zé e mai letdueuse pin caer p ăia
moravarilor Spalat ume de „Souvenirs“, care vor să fle o istorie a
con Daude! preleră desenului caricalura şi e
schila porirelul fizic al adversarilor (politician! ee ai
medici alei, caşi oameni de (iere din loale taberele) in care unele
irăsăluri sulleteşii sin! delormale şi exagerale cu o irezistibilă vervă
de un arlisi injasi şi uneori lero-e, dar de o rară vigoare. i
In „L'Hérédo“ și „Le monde des Images”, el a incercal iasă all
äs să dea regalismului, căruia amicul său, Maurras îi procarase
soirias filozolică, o bsză psiho-patologică. Deși nu sin! lipalie de
observajli ingenioase şi de aplicaţii literare, care dovedesc o vastă şi
varială cultură, teoriile lui in acesi! domeniu nu sint mai mul! decil
nișie prelenjioaze și ades pliclisiloare diva alili psendo-şiliajilice,
gesch Ajuns iasă in pragul bălrineții, Léon Daudet a dat de curind la
tea E Rae suggesiivă și subrianțială, care ne dezvălue unele
Pëtz „ Încă necunoscule, ale aceslei complexe şi bizare persona.
Timp de mai bine de ua secol, delo Maine B
Delacroix, s'eu scris nenumărale studii ca dn, ae i atei i
toji cercetălorii s'u ocupat de visurile pe care omul le are în
EE somnului. lirmind iasă calea inirezărilă de cijiva scriitori (Al-
E Sans Daudet a zugrăvii, de pildă. lluzioniști ca Tarlarin sau Delo-
i ei Léon Daudet a observai, că nu visăm numal in somn ci adesea
A limpul zilei și uneori chlar în ocupațiile noastre cele mai serioase
egen prada unor imagini, Impresii, franje de amintiri, care reunite
și condensale in cursul somnului şi a neactivilăjii voinjii şi Judecății,
rä visurile noasire. „Unde de impresii, suvenire, raze, dorin!
aleargă dela perileria senzojiei şi a cunoșiinței călră un ceniru de
Condei: în es entree şi se fixează, peniru a disbren
bk ocul titor ùnde concentrice a
idenlice, în ceiace priveșie riimu! alluxului”. DXTeNRE NS: alerta, dar
In celace prlveşie tema esențială a acestor slări nedecise şi

RECENZII 219

lugilive, pe care le alribue memoriei hereditare, Leon Daudet emiie
următoarea ipoteză : „Cind suspend!nd judecala și făcînd vid în spiri-
ul nosiru vedem alergind iindele compozite ale visului omului ireaz,
ele se reduc la o lemă centrală, pe care o putem fixa şi asupra că-
reia se exercilă atunci, mediinlia noasirë. Această temă e de obiceiu
chesiia duratei, a vieții și a morții, a supraviețuirii posibile. Ea nu are
nimic speciile sexual şi e dincolo de orice varlaniă a dorinții, sus»
ceptibilă de a fi inlormelă san înglobală de un raflonament, pririlor
le dorință“.

Acensiă hipoleză, pe care L. Daudel o prezintă ca un adevär ab-
solul, e ei pai discutabilă și atacurile lui violente împotriva doclri»
nei lui Freud, nejustilicale. Căci molivele visurilor, pe care le avem
în stare de lrezie sini variate şi între ele inslinclul sexual are, faptul
pare de nelăgădul!, un rol important.

L. Dandet nu face probabil decit să generalizeze, ces! Freud de
alifel, impresiile lul personale,

Dar fenomenul psihologic pe care-l descrie așa cum se intil-
neşie mai oles în viaja oamenilor simpli şi închişi; plugari, marinari,
mineri prezintă fără îndoială, un mare Interes, Căci „odată cu hrana
şi îmbrăcămintea, visul e nevoia primordială a omului“,

Liberindu-ne de presiunea lumi! exterioare șia simturilor, el
ne permite, susline L. Daudet, să atingem o stere de disiraciie, care
după împrejurări, cind ne lăsăm invadaji de eg poale deren un disol-
vani, cind a concen!răm și o conducem, ne deschide dimpolrivă, ca-
lea meditaliei metafizice, „Acei care o depăşesc lie prin dar, fie prin
cullură, lie printr'o mare durere sau o eluzia intensă, se ridică la
misticism şi la rugăciune. Darul divin al spirilului pare a fi dai omu-
lui pentru a-i permile să-şi lranslorme durerea in serenilale şi apoi
în splendoare, adică în contemplație”.

In legătură cu fenomenul stadial, L. Daude! consacră pagini de
analiză prolunde, și subliie, durerii, milii, iricii, aspirajiei amoroase,
care nu se reduce, după ei, la instinctul sexual, cl e nevoia impe-
rioasă de devojiune şi comuniune a sulletului. Exemple concrele din
experienla lui personală şi amintiri, din care unele, cum sini acele
despre Alphonse Daudet sau Misiral, delicioase, ilusirează alirmajiile
sale.

Pamiletarul esiy și dalracior, deprins să vocilereze, geslicu-
Had sălbatic impoiriva erorilor at siupidităților secolului (kaniism, e:
volujionism, scienlism etc.) face loc atanci, psihologului, moralistalai
insela! de divin și mai ales omului, care vorbeșie dela o mare indie
țime şi cu un accen! de vibrantă sinceriiate.

Carte de filozolie gi analiză psihologică, dar core nu propune
consiruciii bine delinite, nici sisiem, scrisă lemiliar, liber, luminos,
confesiune a unui spirit vioiu şi bogal „Le rêve éveillé", ml se pare
una din operele cele mal atrăgăloare şi mal semniticalive ale litera»
turli franceze de astăzi.

Ociav Botez

“
= +

Jean Bart, Pesie ocean, ed. png pe ci București.

La o lungă distanță de „Jurnalul de d", d. Jean Bari, publică
iarăşi o serie de nole de câlălorie. E foarte interesant din punci de
vedere al evoluliei unei cariere de seriilor de si=bilii o paralelă inire

imul şi al doliea volum. Fireşte peniru a înțelege bine forma cur-
el descrisă prin aceaslă lranstormare, lrebuesc celile toate nuvelele
pe care le-a scris dan inire cele două memoriale de călălorie. ln
primul, autorul, muit mai tinăr, e alras de nalură. E mai liric, mai
avinla! în descriere, mai enluziasi În faja minunilor, mal curios în faje
mislerelor. la al doilea, autorul e aliul,

220 VIAŢA ROMINEASCĂ

Nalura joacă un rol secundar, sau nu-l preocupă deci! înir'atit

Omul cu organizaliile şi pro-

muli, Obserr
a unuia care a văzul şi a auzit maite al eg ee

din întelegerea adincă a

iniru ci! ere relajiuni
ducțille lui îi Gene Bnp

prize. În schimb malurilalea lui
așezărilor şi a instituțiilor. poeta Încă le ete, de bord"

mai multă ariš inir'insa, fiindcă acolo iralează lucruri ng
Wie: pe cind in „Peste ocean“, omul de cultură care e d Ee SE

Zenl loc la observaţiuni, la documeniajie,

în plus, nu ştiu ce lon epic in descriere
timplare înir'o pagină d ;
aria s sien p >p nă de roman. Asifel
ean Bari. Cind locueşii proviacle, nici-
genă el a th gt Inireţii ceia erei d Biere
sul, unose pe cin
poria altă leclură delt Baedeker. Adi en E
minunile Americel dela pretențiosul Fourge! la jovialui Hurei. Mărtu-

risesc nici una nu mi-a dal salisfaciiil

an SC de acțiile complecie ale cărții d iui

Ara air aert, pres din Yelowstone, Viaja de mare Oraş as
M. R,

Max Adier, Helden der sozialen R
4. Stalin, Lonis und der Geteste, 1926.

Es? K. Kautsky, Die /nternationale und Sowyetrussland, Berlin,

Unul dintre caracterele fundamentale al
Deseret o een ee llcarea eebe le
nireagă, excluzindu-ze cil mai mul! intervenția ind i
Marx, ca și Durkheim, nu explică a ppt re
prin socieiale. Şi cu Iloaie pyriet Ge E DE seg
ei dë zeg indivizilor in procesul de
ne înțeles că în acesie cazuri chiar, ei Iri
mane sil rol decil acela de a sjula sau ba Lok prd 2 Zeg er
al cărui fundament îl consliiuesc procesele economice. Nelâgă it
că individul este subi inlluența puternică a socielăjii, care i Sis
ege, eră gen ZE ari nu e mai pulin adevăra! că în evo-
so
Papi un rol pdha oimă socială existentă la alta nouă, individul
erenjierea individului, inovejia aceasia e molor D
Aere inovalie se liplzează apol, se speciali:ează. er char ri sac
erch Segen? GE? prore ëch Individualizare-sociali-
d ceas rivinlă o fageni j
văzul d er De pitt ed şi la imilalie price Dolar ură SSC Se
a socială au un mare rol dilerileie ge H. i
ratare să ajute sau să determine noua Reeg to docielili și
eier generație îşi are reprezentanji! şi conducătorii ei. Aceşii coa-
ucători au adesea o soarlă iragică, de oarece ei, considerindu-se ca
saprezentenți al unui scop inalt, supecior, își sacrifică Viața chiar Ei
siai eroi penlrucă splrilui lar, viaja lor serveşte la crearea de curen!
sociale şi la producerea de lranslormări. Eo
Max Adler vede in Kari Liebtaecht şi în Rosa Luxemburg dol

transiormore socială ;

la explicaţii d
Pulia de ştilală. E greu de clasificat genul acestor engm Lie Se, Se

le de ]. Herei ren vivacilalea variația
k şi culoarea c

Dar are in plus față de acesta care nu era decil rr gët
aduce arlislul E. Botez: arta pelsajalui, pătrunderea rsihologică şi,

= ee o simplă in-
consirullă, cart
opera acelui scriitor, ascuţii şi eeneg y
urgentă
grote age
nav, nu pulea su-
Asiiel am celil mulie cári dee

arxişiii sint nevolji de multe ori `

RECENZII § 24

adevărați eroi al socialismului, sl căror stirşii tragic a devenii un sim-

bol peniru mișcarea revoluționară. Personalitatea lor e cu alif mai

mare cu cil ei au fost în slare să reziste palriollsmului social si im-
erialismului, care à alras pe soclalişiii din toate lăril» în limpul răz-
olului.

Liebknech! e singurul socialist care a refuza! să voleze—la 2 De-
cembre 1914—cre iile de războlu in parlamentul german, molirind ho-
rien se pe baza conslderenlului că acel războlu nu e fosi războiul
poporului, ci „un rizboiu imperialisi*, un războlu nu defensiv, ci de
cucerire.

E cunoscut modul cum a justifica! volul Hägo Hasse care a re-
conoscut că războlul e datorii politicii imperialiste, dar de oarece pa-
irio e în pericol -ṣi de oarece Inlernaționala dă liecărul popor drep-
tul de a se spăra și de a avea independență najională—c neroe de a
se vola credite de războle.

Rosa Luxemburg a fost o cunoscăloare subtilă a marxismului, o
leoreliclană, dar și o Sglisioare, care a murii în lunia peniru socia-
lism. Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg reprezintă două lipuri diferite
de om: dacă primul era un impulsiv și un senlimenlal, R. Luxemburg era
o rajionalisiă, calculată, rece, dar holărilă. Deși iemperamenie dite-
rite, amindoi s'au găsi! laolallă în politice sparlachistā; amindoi aw
lăcul greşeli în agiiajia lor, nu peniru că nu eu cunoscut siluajia po;
mich a țărilor europene, ci penirucă au avut psihologia caracterislică
a revoluționarului, care crede că în calea planurilor sale idealiste nu
poate fi vorba de rezisienja nici a lucrurilor, nici a oamenilor. Dacă
acesle două personalilăji au aval un rol de conducători in mișcarea
socisl!slă germană, un alt erou al revoluliei sociale mondiale cum îl
zice Max Adier ` Wladimir Iijitsch Lenin, a dobindii o Importanță
mondială.

Max Adler vede în Lenin, în primul rind, un realist polllic şi un
duşman al frszeologiei; el a foz! un revrolulionar desăvirșii, un om
care o simți! menirea de reroluționar. Penlru comunişii or:ce prole-
iar trebue să aibă, în toate zilele şi im toale ocupațiile sale, ura şi
disprelul institui lor burgheze și Lenin era modelul unui asilei de
tevolujionar prolelar, căci! ură din solie! capilalismul şi imperialia
mul; de aceia grija lul cea mare a fost de a eviia cil mal mul! bur-
ghezirea gIndirii şi simţirii. Cu losile acestea, Lenin, care e iăcul
din rerolulla socială menirea vieții sale, nu e avul intransigența lans-
liculul, nu s'a închi= în anumile formule, incăpăjinindu-se, ci a avul
cursjul să revină asupra unor idei, a căror aplicare i s'a părul! impo-
sibilă sau dezastroasă tex. cu soc'alizorea absolută a pămintului, ba a
admis chiar o nouă politică economică), Lenin are o imporianță mare
pentru îniregul proletarist mondial, căc! „lanțurile, pe care le-a sfär-
ma! ei în Rusia, erau lanturi pregătite şi peniru noi“, sice Adier.

In concepția sa socială Lenin este marxisi. Ceiace este nou, desse-
bil de marxism in bolşevism, este leninismul (Stalin). E drepi că Le-
nin & aplica! marxismul la Ruși. Multă wreme Rușii nici n'au înțeles
adevăralul spirii el marxismului, N. Danlelsohn, care a tradus „Ca:
pitalul* în rusește şi a analiza! vieja economică rasă din punct de
vedere marxist, nu înțelesese conceplia soclologică a lui Marx, Abia ln
1882 Plechnanow, Axebrod arătă ndevăralul spiril al marxismului (vezi
'agoje f, Vom Marx bis Lenin). Dacă insă Lenin nu ar fi făcut altceva
deci! să aplice în praclică marxisma!, alonci leninlsmul ar D „un le-
nomen pur național și numai nujional, un fenomen pur rusesc şi numal
rusesc“ ori leninlsmul ere o sieră mai Înlinsă decit cea najioneia.
Edouard Berih (Ouerre des Elais ou guerre de: classes, 1924) observă
cu dreptaia că revoluția rusă esie fiica lul Marx, căci „era în desiinui
Rusiei cu geniu universalist de a se lace hereldul și soldalul ideii
marxisle germane stu, cu alle curinle, al ideii muncitorești, dupăcum
Franja cu geniu Loi așa de sociabil și capabil de simpalie universa

222 ________________ VIAȚA ROMINEASCA

listă, o fosi la sfirsitul secolului al 18-lea heraldul şi soldatul ideii en-
glezeşii, adică al ideii burgheze (op. cit, pg. 27 }

Lenia a dus însă marxismul său deparie, căci aslăzi, cind pre-
domină imperialismul şi revolujia proletară, alla esie infălişarea mar-
xismului decil în secolul trecut prererolujionar, cind nici imperialismul
nu ajunsese la dezvoliarea lui de acum şi nici prolelariatul nu era
people peniru revoluție. Dacă leninismul are un pronunja! caracler
E EES aceasia se datorește faplului că el a rezulia! din revoluția
proletară.

Aplicarea marxismului a devenii posibilă acum din cauza impe-
rialismului, care esie „un caplialism muribund“, şi care ascule toate
con!radicțiile capitalismului, ducind asifel la revoluție. Contradicjlile
active şi fatale sint urmăloarele irei: 1) Intre capital şi muncă, In-
in'adevăr imperialismul, carecieriza! prin puterea monopolizaloare a
irustului şi a băncilor, nu poale fl stăviiii nici prin parlameni, nici
pria asociații; numa! clasa muncitoare, prin organizarea ei, il poale
rezista, numai clasa munciloare prin revolutie îl poale înlringe. 2) A
doua contradicjie esie dintre consorțiile financiare şi statele imperia-
liste. inire aceste grupe de inierese e o luplă peniru acapararea de
materii prime și de teritorii sirăine ` de aici războiul de cucerire. Ori,
acesi războlu produce slăbirea imperialismului și a capiialismului în
„genere, grăbind revoluția prolelară. 3) Insfirşii coniradicția dintre
statele civilizate şi colonii sau semicolonii. Lenin face legătură in-
ire libertatea najională și liberarea colonială ; orice mişcare națională
sau colonială, dacă loveşte in capitalism, esie revolujionară. În a-
cesi scop trebue să se facă, prin propagandă, educaţia luluror celor
oprimaji din loate |ările. Exploalarea coloniilor necesilează o adevă-
reală operă de civilizare, care duce in mod falal la deşieplarea con-
șiiintei naționale și la ideia de aulonomie. Asilei mişcarea revolujio-
nară crește și se inlinde prelulindeni.

In acesle condijiuni şi inir'un aslleliu de mediu plin de conira-
die! avare leninismul. In Rusia capitalismul a fost unii cu jarismul,
care era de fent „un imperialism leudal-militar“. Rusia a lost rezervoriui
capilalismului din Occidentul Europei, pe care țarismul l-a prolejai, iar
armata rusă a lupta! in războlu peniru capilalismul francez, englez elc.
DR GC lupta conira |arismului a fost o luplă şi în conira capila-

smului,

Imperialismul, prin forma de economie mondială pe care o in-
iroduce, Înlronează preiulindeni sclăvia financiară şi mizeria, și aces-
lea bregălesc revolulia socială. Unde poale izbucni revoluția aceasta ?

a răspuns, in conformilale cu marxismul, că nu poale fi vorba

de revoluție decil acolo unde indusiria e mai dezvollală, unde e ca.
Pi'alism mal mul! şi unde prolelarii lormează marea majoriiale a po-
puiajlei. Lenin se abale dela aceasiă dogmă marxisiă, susjinind că fron,
lul capitalismului poate fi spart acolo unde lanțul imperialismului este
cel mai slab” (pg. 36), Ori, în anul 1917 acest front a fosi mai slab in
Rusia și de aceia acolo s'a lăcul rerolujia prolelară, deşi industria nu
era lot așa de iniloriloare ca În alte dări. Prin urmare peniru Lenin
rerolujia se poale face acolo unde e conşiiinia de nevroe mai mare şi
imperialismul mai slab organizal. Dar o revoluție socială, peniru a
duce la bun slirṣil, irebue să se generalizeze, să se lalindă şi în alte
țări. Lenin susjine că prolelarialul rus are misiunea de a Începe o
serie de revolujii, de oarece soaria revoluliei ruseşti depinde de
revolujia mondială in genere şi de cea europeană in special, Trolzki
alirmă categoric că dacă nu se intimplă o revolujile mondială, atunci
aceasta e un semn că intreaga culiară europeană e pe cale dea peri.
(Arbeit, Disziplin und Ordinny).

Leninismul apare ca o icorie şi o praclică a diciaturii proleia-
riatului dealimialeri pentru Lenin teoria şi praciica revoluționară for-
mea-ă o unitate indestraciibilă. Dicialtura prolelariatului este in pri-

RECENZII 223

mul rind un instrument al revoluției proletare, căci ea e organul și
punclul de sprijin în lupia coaira butgheziui răsturnale, care încă rä:
mine lare de oarece ca mai păslrează avanlaje din lrecul şi apol o
ajută capitalul inlernaționai. Prin dictalură se înlătură orice mişcare
de refacere e capilalismului și lol prin ea se ginn: a la desliinlarea
clescior sociale. Dicialura prole:iazialului mai insamuă însă și stăpi-
nirea proletarialului în mod eleciiv. „Dictatura prolelurialului nu este
numai o schimbare în conducere, ci şi un nou slal cu organe nouă la
ceniru şi în provincie, stalul proletariatului, care se naşte din siără-
mâturile vechiului slat burghez” (57). »
Tactica leninislă esie revoluționară, căci rerolulia e nu numai
un mijloc de disirrgere a stalului burghez, ci și de conservare şi in-
*oluție:, A:
manti L Boden leninisiă, analizală de Sialin, e inir'adevăr deosebiä
de marxism, de oarece marxismul este un evolujionism economic, care
admile posiblialea transformării societăţii în lolalilalea el numai prin
schimbarea raporiurilor și formelor economice, pe cind leninismul s-
firmă atoipulernicia revolujlei politice. Radek a spus precis că lrece-
rea dela capilalism la socialism începe atunci cind soclelaiea capila-
listă aduce alit de mullă suferință asupra poporului inci! nu mai popio
exista viala liniştită şi massa proletarialului nu mai posie suporta. e:
niniamul a inlocuit teoria economică a revolujiei prin o conceplie psi-
hologică politică a revoluției. Bolşevismul leninisi duce, cum just ou
observat Kelten şi Cunow, la Bakuninism, de oarece loale funcțiunile
de stat devin simple anoliupi E Ki Eben A ZS coniro! exercilal
mărea majorilale a populației, lără nicio è e R
ms ig E de criliea fundameniului său leorelic, biegeiesg e ot
tical şi din cauza neconcordanjei dinire scopurile sale inițiale pis:
zulialele ajunse. Inir'adevăr, el nu a realiza! ceiace se aşiepla d à
dinsul, căc! nu a introdus un regim socialist de produclie şi ma
lumit marea masă a poporului. Teroarea bolşevică, zice reg Zeg
a produs binele general, ci „o mizerie rescindë (pg, 14). De K
cratis, care s'a crelal ajulală fiind de capitalism, se disiruge SE
complect în Rusia. Înir'adevăr, capitalismul s'a întins ai a esst ech
exploalarea prin comert. drumuri ferate elc, dar el, fără voe, a ër
la viață puleri, care au dus la democrajie. Dela războlul mo BS
incoace şi mal ales dela instalarea bolşerismului in Rusia nu Zi R
ponie vorbi despre democrajie. la contra despolismului bolşevic m
Kauisky cu foalà energia, pe molivul că bolşevicii au deren) uge -
adevărale! rerolulii. EA că niciodală n'a fosi mal mult ag =
democrația, in secolul nosiru, decit acum dupà războiu. bolşer ama
nu se împacă de loc cu adevărala democrajie, de teama eeh zap %
iar reaciionarismul zugrumă democralia de leama boişevismului. La
aceasla lrebue să adăugăm lendința de liranie și de absolulism, care
e comună aceslor alit de opuse curenle, Se pare că in vremile noasire
democrația reală, adevărată nu mai este înjeleasă, nn cunoașiem de-
S | Charybds.
T P. Andrei

+
s D

Constantin riosca, Istoria războiului peniru Iniregirea
i (4916—1919), Vol. |.
E Ge paria Adreea E inseamnă în cele mul mulle cazuri
a pleda peniru o cauză, și oricît de pulernice sini dovezile pe care se
razimă în expunerea ss un autor, el nu reuşeşte decit rer, să ne dea
impresia sincerităjii şi mai ales a obieciivilăjii şiiinjilice.

Lucrul e insă mai greu de alins, cinde vorba de un eveniment ca-
pital, cum e războlui nostru de reiatregire, formidabilá incercare, In
care un nesm înlreg şi-a riscal exislènja și de care sial legate alilea
patimi, erori, episoode eroice sau dureroase.

224 _____NIATA_ROMINEASCĂ

Lucrările de detaliu consacrate subiectului d Atert
numai anumite aspecle și cu rare excepiii, au wéit mult e Geer
tour a m regentă eeben KR de războin cuprind adesea
, nlerprelarea fa
pa Ei - Gr Pie rămine, cu necesiiale în
gura lucrare de sinleză, serloasă și lzbulilă i H
mac fn Leet? Gi t ea = aaa specii sau E
k olesor de i ` H
lionar superior. D eng a, nji nalurale, care e şi un distins fuac
ublica!: la sfirşilul abului 1921, în două vol l .
lui, poale ec men Rominiei* a avu: un Bonne air Aë
n r'o nouă ediție orită și
- WE ata e, a N și complecială în irei volume, din care
e pagini ale volumului sini consacrate origine! DH
gălirii războlului, campaniilor din Carpaţi şi Dobrogea. E eg
rică a Irideniei romine e expusă cu vigoare și ciarlinie. Siarea de
rd d d = Leg p eege = x curenlele care o stăpi-
D „Ge n fein a vi
prea SS, Lë n pomparea a Get egene
obila figură a regelui ol şi coniliciul suflet i- -
bit sfirşitul sint infălişale cu pălrundere şi Aurie ce Stier ZE?
Operajiile militare din Ardeal şi Dobrogea sinl descrise, pe in-
jelesul tuturor, cu amănunte tehnice simplificale şi schemalizale. De-
laliul pitoresc sau dramatic e tiu redai cu mijloace sobre care nu su
ee relorismul banal şi frazeologia vidă, obişnullă în asemenea
Deşi ñutorul se lereşie în general de a aprecia acllunea per-
tel și de a cerceta răpunderile, judecata și sentinjele deiiaiive
iind încă premature, el spune :u curaj adevărul, cind e vorba de
infrîngerile dela Sibiu și Brașov şi ma! ales de dezasirul dela Turtucaia,
ale cărui consecinți au fo:! hotăritoare în prima fază a războlului.
ăia Bel geet veier destinală în primul rind linerimii, şi unul
D
formarea ra în Léin uggerarea preocupirii pelriollice, copi
o lericire insă, că d-sa nu a nesocolil vorbele lui
Coulanges, care recomanda istoricilor de un oil acorzi een
să mu uile niciodală că pairiotismul e o viriule, istoria insă o stiință.
Şi jnl de ce aceostă carie de bogală şi exactă inlormalie, abil com-
pusă şi scrisă cu remarcabile insuziri literare de un spiri! limpede,
te ege poate d re totdeauna cu folos, şi uneori
ilorul de orice calegorie. E H
duciii, care merilă in adevăr o răspiadis a largă. eg Azul

Octav Botez

D
M
ké H

L Ardrieşascu, Cons/derajluni dsupra lezaurului dela Viiol-

Trin, Analele Acad. Romine, 42 og. 1 Plaașă, iucareşii, 1925, tei
Asemenca tezaurului dela Pelroasa şi a celui nou dela Curiea

de Argeş, s'a descoperii in Decembre 1924 liagă Plevaa (Bulgaria)
un tezaur mul! discula! de arheologii bulgari Filov, Kazaror și Crolici,
care l-au pus — „lâră nici o analiză siilisiică”- in seema unul set bul-
sr din veacurile VII—VIII. Afirmația lor palriotică, prudentă de all-

el, poale fi uşor combătulă. Tezaurul, de aur in greulaie de 12 kgr.
130 gr, se compune dinir'un mare vas-craler, o ceaşcă cu loariă, doaă
era Haeret aena EE E vase comunicenie, interesan!e prin

D ală, şaple capace cu ornemeni !
orgini și cu minere in formă de Duib dia bronz, TEE

RECENZII Ge, ` `.

Indreplarea lul spre o origină orienială, dată de Filor pe bata
întrebuințări! aurului e superficială, Exlulau din cele mal vechi Him-
puri, chiar epoca aramei, patru regiuni bogate in folosinta aurului, in»
ire care Macedonia cu Tracia și Ungaria cu Transilvania. Dels po-

lajiile egeice la greco-romani şi barbari sen găsi! lezaure de sur în
nireaga Europă; năvălirile constilue chiar o „epocă de aur” în ade»
văratul sens al curiniului (Sophus Miller). Obleclele sin! de aur me-
ale, dar tehnica lor e inferioară: nu preziniă nimic complicai, doar
nişte cercuri concentrice în relief. D. Andrieşescu a studia! nume-
rosse iezaure medievale la Berlin, il credem deci pe cuvin) că nu
ne produce nici o comparalie. Ameslecul incrustațiunilor de argint
şi aramă cu aurul dovedeşie o epocă mai veche, asemenea epocii
miceniene. Dacă tehnica ne duce pănă alc!, formele indică o dalare
şi mai veche. Aşa zisele capace „ale unor vase care lipsesc” (Pro-
lici) nu sini altceva deci! bucle de cenlară de felul celor ce s'au mai
găsi! în Germania şi Scandinavia, aparlinind perioadei a doua a epocii
de bronz, cam inire 1700—1300 a Hr. Buclele dela Vilci-Trin „umplu o
mare lacună“ inire similarele găsiie în restul Europei, sini cele mai
marl şi mai prețioase. D

Vasele reproduc in aur lorme mai vechi ale ceramicei, caș
bronzul; cu mențiunea că peniru întăia oară în S. E. Europei vasele
de lut sini prelucrale în aur la acest tezaur. O serie de exemple luale
din to! cuprinsul carpalo-danărean întăresc alirmalia; vasele comuni-
cante imită aşa numitul vas de lul „bivociu“. Ia sfirşii ornomeniarea
duce la acelaşi concluzie. Origina ornomentului spiralo meandric, ce
care sin! împodobite buclele și vasele comunicanie ca nișie pere,

irebue de căula! în culiura dunăreană din epoca neolitică, care cul-
minează în cullura miceniană e epocii de bronz; vasul iriplu repre-
zintă otnamenial maniera mal nouă corespunzind cullurii eneolllice
dela Nipru la Butmir, S ;
Prezenlind acesi memoriu Academiei, d. Pirvan adaogă Loire
nolă păreri proprii în ce priveşie dalnrea. Tezaurul apariine nu epo-
cii bronzului dinainte de 1500, ci ultimului sfert al mileniului ai doilea;
și nu din inspirația proprie a populajiei locale, Nord:dunărene, ci da-
lorită unei influențe miceniene dela Sud. D-sa se bazează pe compa-
ralla izbitonre cu vasele dela Fizeşul Gherlei şi cupele dela Bihor,
înrudită ca spirit şi forme cu cele dela Viici fein, D-sa se sprijină doar
pe „si lizarea de o rară dislinciie și sobrielale” superioară cullurii
dela Vailina, pe asemănarea lorților ceşiilor cu ale cupelor italice din
epoca Halisiaii şi pe ralinarea gusiului din regiunile miceniene, su
eriosră populaliei Trace. 3
e Dupå absergatttie d-lui Pirvan parcă şi d. Andrieșescu s'ar ;,
molips t de „pairiolismul” colegilor bulgari, atribuind sirămoşilor ira o
o civilizejte elit de veche 1500—şi de rafinată prin bogăția tezaurului
de aur; dan nu contestă „originalilalea civilizației indigene dela Du»
năre şi din Carpaţi în a doua Jumâlale a mileniului al il-lea a Chr.“
dar Tracii sini bronzieri, iar aurari sint Egeenii mal culji. Nol incil-
näm a indrepțăji pe d. Andrieyescu ; oare amialirea legendară a lezau-
tului Colchidei, undeva ls Nord de Dunăre, să nu fie legală de-o artă
ma! raiinală a civilizației cerpato-dunăreană ?

Cercetările din Andrieşeacu sial lâcuie după regulele şliinței
arheologice, lixale mai precis de V. H. Balle, adică siudiind tehnica,
formele şi ornamenlarea fiecârul obieci. Dar ni s'a părul carlos fap-
tal că loste considerajilie sia! trase numai după descrierea lăculă de
cercelătarii bulgari, care ou văzul tezaurul, și după fotografili publi-
cale în diferite ziare şi reviste balgaro-germone. ŞI în lreacâ! lie
spus: deși lajă de lucrări anterioare - ne amintim de leza de doc-
ioral din 1912-_ob:ervăm un progres, d-sa mal perzistā uneori înir'o
formă greose, dalorlið frazei incărcale ; de curiozitole am număral
cele 199 cavinle ele frazei din mijlocul paginei 7.

226 VIAŢA ROMINEASCA

Tezaurul dela Vilci-Tria va da nașiere une! iniregi literaturi —
afirmă pe drep! d. Pirvan. Dar merilu! d-lui Andrieşescu rămine de
a fi incadrat în loc —Sud-Esiul european-—și timp mai larg — epoca
bronzului, una din cele mai valoroase producții artisiiee sa populației
dese ce rezidă la baza actualelor neamuri din Oalijia pănă'n

P Constantinescu— laşi.

Gustave Rudier, Les fechniques de la otitique =

ire littórairəs en littérature française moderne (Opera ge
cademia franceză), Oxtord, Imprimerie de l'université.

Folosindu-se de cercetările celor mai de seamă crilici şi islo-
rici literari francezi, precum și de propria sa experieniă, autorul lu-
crării de fajä o reunit înir'un tot probleme și metode de lucru, ce e-
veniun’ se pol pune acelor ce se îndelelnicesc cu studii de literatură.
Cartea este adresată, în deosebi, sludenjilor. Ea gare eleniia de
a forme istorici, nici, mal ales, erlilei literari, ci de a Buet pe in-
cepătorii ce vor să lucreze înir'un domeniu, in care—spre a lace ceva
serios—se cere ali! cunonşierea sigură a unel metode de lucra, cit și
un taleni natural, însoji! de o serioasă culiură şi o bogală experi-
e Ka sax oac bg: ară ée are merilul, locmai de a

s D un e

Gë OH p u-ne la îndămină pe cea mull mei

nainte de a sludia principalele probieme de crille
se dau nojiuni introduciive, destul de însemnate, lee BE ni
FA istoria literară; definiția şi obiectu! fiecăreia, raporiul intre ele
olosire: bibliogratiei, n manuscriselor, a imprimatelor, a documente.
lor, studiul cauzelor elc.. In cîmpul acesia varia! și adesea destul de
greu de recolial, autorul recomandă o metodă ctt met științifică de
cercelare, bazată pe fapte şi documente sigure. Este meloda istorică
de reconsliluire a ireculului literar, care se aplică, cu predileciie de
mai bine de trei decenii, în studiul literaturii franceze. Aceasia, fl-
ma ol se Toloa ay E e de sinteză, de filozotie literară după

runallăre, ý
mod mai numeroase, EE nu po! fi posibile, deci! bazate pe al:
ce se respinge insă, cu cerlitudine, ca cev:

alară de orice melodă şilințilică, este im reslon sal Drm gr poe 2
căuta inir'o crilică ce-şi propune să urmărească, pe cil omeneşte este
posibil, adevărul, ce trebue căuta! in laple şi documenie. ŞI nu rare-
ori, în direcția uceasia, imaginația şi vorba goală su jacat mai mare
rien exactiialea știinjiiică. Intrind în domeniul propriu zis al cer-
celăriior sale, aulorul se ocupă de o primă problemă, ce !lrebue să-și
goas ` ven Hierară, și anume, critica pe care o numeșie de atribu-
ție. Ea are de scop să descopere jisrahatea unei opere, al cărei

aulor e necunoscul (ex,
pas td pam Ce A oi äech) en Deg și în genere operele

tabilire a textelor, in forma vollă LEE apol crilica de ros-

de autor, Foarte inlere:aniă esie

L. Cažamian, L'Evrolulion psycholo ,
gique ei la liilcrature en An.
gleterre 1660—1914, Paris, Alcan,
a temel lu! Taine „reinoită Aad ia a eare S

RECENZII — 227

a. mmm = n

expunerea metodei, după care lrebue să fle alcălulle ediţiile crilice,4
deși chestlunea—În ce priveşie fixarea textului de bază—nu este des-
tul de clar irala!ă, poale fiindcă ṣi problema e dificilă, uneori chiar
„Imposibil de a fi rezolviiă“. Mai importantă deci! cele de mai sus
este critica Izvoarelor. Fiind demonsira! astăzi că mai fiecare operă
literară are ceva imprumutat (subleci, idel, senlimenie, formă etc.).
criticul literar lrebue să cunoască aceste probleme, inainte de a siu-
dia opera in sine, căci numai asifel îşi poale da seama de ce este
original el scriitorului și poale delini falentul acestuia, Indiclile, după
care pulem ajunge să cunoaștem izvoarele unel opere lilerare, pol fi
externe (declaraţii ale scriilorului ori ale allor persoane, corespon-
dență elc.) şi interne (comparație ce face criticul inire opera siudială
şi allele cu care se aseamănă). Chealia esie insă exirem de dilicilă.
Trebue să se facă deosebire inire apropierea înlimplăloare numai, şi
adevăratul Imprumut, care singur conslilue un izvor. Canoscind iz-
voarele, ajungem la problema cea mai imporianiă, fiindcă, in esenţă,
le cuprinde pe loale celelalie. Aceasia este numiiä critica genezei,
injelegind studiul evoluției mecanismului mintal al scriilorului în cre-
area operei sale. Rudler crede că se ajunge la aceasta, prin /nventu-
rierea senzațillor, sentimentelor și ideilor din opera studiată, deler:
mină apoi tipul de inteligență, procedeul de elaborare şi de compo-
ziție, în genere arta scrillorului. y

În fine, urmează critica influențelor, care sludiază electele o-
perei de arlă, adică Influențele exercilaleori sulerile. In fond, este siu-
diul Izvoarelor, privit insă, în mod invers. Influențele se exercilează,
mai ales, de operele marilor scrillori : Shakespeare, Rousseau, Qoe-
ihe eic. Ele se datoresc călăloriilor scriitorilor (ex. Voltaire), tradu-
cerilor zi reprezentărilor lealrale, propagandei prin ziare şi revisie,
eliç. e
Un capilol special din crilica Infiluenjelor îi formează aşa nu:
miia literatura comparală, care este concepulă ca „Istorie a schim-
burilor ori interpeneirajlunilor lilerare inire popoare”, ori, În sens
mai larg, „istoria cureulelor Inlernajionale“,. A luwal nașiere lirziu, 2
Îlindcă cuprinde probleme complexe şi fiindcă constiluirea ei a de-
pins de dezvoltarea studiului literalurilor naționale.

Toi crilică de influente este şi critica soclologică, care însă nu
se va ocupa cu iniluenja unel opere asupra alleia ori a unel lilera-
iuri asupra allele (cum face literalura comparală, cl cu raportul din-
Ire literatură şi soclelale ` condițiile vieții şi moriii literalurii În so-
clelale (laleniul scriitorului şi gusiul publicului), raporturile inire li-
leralură și moravuri (organizarea socială Iniluenjează literalura) etc..

Cam te acelaşi fel este și crilico, pe care Rudler o numeşte
psihologică colectivă. Ea se bazează lol pe cercetarea rellexului so-
cielălii în lteratură, de unde apol se conclude asupra psihologiei et-
nice,

Problema esie însă loarle delicală şi e riscani să se lragă con-
cluzii numa! din literalura unul popor. Trebue să se |ină seamă de
igale celelalle studii sociale, polilice, Juridice, religioase, șliințifice,

t La noi asemenea ediţii lipsesc. În lil. franceză sint numeroase.
Vezi ca model: V. Hugo. La Legende des siécles, ed, P. Berrei, Ha-
cheile ; Les Conlemplalions, ed. ]. Vianey, Hachelte ; Lamartine, Pre-
mières méditations ed. O. Lanson, Hacheile și in deosebi, Voltaire,
men philosophiques, pe care Rudler o numește „regina edițiilor
Tranceze*,

2 in Franja, calea e deschisă de Joseph Texte şi continuală de F.
Baldensperger, Paul Hazard şi ali, ci. și Georg Brandes, Les Princi-
paux couranis de ia liit. au XIX-e siccle, 1852-1891,

228 VIATA ROMINEASCĂ

spre a se pulea ajunge la concluzii apropiate de adevăr. Să nu se
uite că lileralura esie Iniluenjală de socielale, lără a fi Intocmai „ex-
presia socielății“. Ba, adesea, ea esie inversul soclelăjii. 4 Apol du-
cerea la un bun siirail a cercelărilor de aces! gen cere intiinirea rară
a unui dislins sim} istorie cu cel psihologie şi filozofic de acelaşi ca-
litate. În fine, lrebue să lie bazale pe siudii anterioare, de analiză.

In opera de lală, autorol indrumează locmai spre siudiile spe-
ciale, de ansliză literară, din care apol, in mod natural, Irèbue să
răsară cele generale, de sinteză.

Bibliografia, de o bogălie deosebită și împărțită sislemalic, după
problemele cercelale, poate îi de folos, nu numai studenților, dar si
istoricilor şi criiicilor lilerari cei mai experimeniali,

Const. N. Stânescu

H
. +

AN apia Bréhier, Histoire de la Philosophie, Felix Alcen, Pa-
ris,

Propunindu-și să scrie o isiorie a filozofiei dela începul pără
în zilele noasire, Brâhier publică acum o primă fasciculă (de 262 pè-
gini) aşiernind nuniai perioada elenică, precedală de o prejioasă in-
lroducere. In introducere aulorul disculă cu mullă serlozilale positu»
latele pe care le presupune orice istorie a gindirii omeneşti. Ele sin:
1) Originile şi lruntariile liiozoliei. 2) Dependenţa dinire filozolie și
alie discipline Inleleciuale şi 5) Mersul filozofiei marchează un pro-
gres sau o evolujie Ce? D spunsurile lui Brehier sînt inlere-
sanie atil prin ele înșiie, cil mal ales peniru o ilustrare în plus a dis-
cordanjei dinire „je voux el je peur" de care vorbea Ribot în „Les
maladie: de la voloniă”, Asllel se alirmă că „une histoire de la phi-
losophie n'a pas le drol! d'ignorer la pensée exlrâme-orientale” (pa-

ina 7) dar aulorul incepe cu Thales din Mitel. in ei doilea rind
"histoire de la philosophle ne peul pas äre, si elle veul dire fidèle,
l'histoire abstraite des idées ol des sysfâmes, séparés des intentions
de leurs auteurs el de l'atmosphère morale oi sociale où ils sont
nés" (pag. 8) şi cu loale acestea nu se gësesie nici un rind din care
să lranspire viaja polilică și cullurală a Qrecilor. In el lreiiea rind
după critice punciului de vedere analilic susținul in istorie de Renour
vier; du ă ce arată iasemnălalea Jui Comte şi Hegelin această disci-
plină arătindu-ne că JI sont appris d prendre le passé intellectuel
tout d fait au serieux el oni compris mieux que doulres lu solida-
ritė intellectuelle des gântrations* (pag. 55) Brehier loluşi fece din
[ilozolia veche un bazar de sisleme aride și disparate-

Prima lasciculă cuprinde: Presocralicii (capii. 1), Socrale (ca-
pil. 11), Platon şi Academia (capii. ID şi se termină cu „Arisiolel
şi Liceul” (capii. IV).

După cum se observă, clasilicarea nu-i de loc originală iniru»
ci! ea a fosi edoplată demuli de Zeller in „Die Philosophie der
Griechen". Deasemenea irebue de remarca! absenia lul W'indelbund

Pi Dalden:perger, La Lit!crature, Cr-alion, succés, darte. Pa.
ris, E. Flammarion, ed, 2-a, 1919.

mg - - —
O

RECENZII 229

din bibliografia generală peniru anlichilale și a lal Boutroux peniru
perioadele socralice şi platonice,

Cu loală economia lipsită de armonie, prin urmare tocmai ieme»
lla unel lucrări elemeniare ca acessta, siudiile despre Platon și Aris-
Jote! merită o deosebită alenjie.

Dacă V. Hugo putea fi feliciia! penirucă depăşise prelala asu-
pra romaatismului, Bréhier dimpolrivă e deparie de a ne prilejul sa-
țistaciia de a-l vedea realizind numai frumoasele adevăruri eşteraule
în introducerea sa din „Histoire de la philosophie”.

Ştefan George

Revista Revistelor

Un prietin al iul Ninon de
Lanclos : Marqulizul de
Viliarceaux

Pierre de che" senior de Vilj-
larceaux, Onervilie şi Reuilly se
căsători în anul 1616 cu Anne.-0-
livièr de Lenville, fiica lui Jean
de Lenvilie şi a Madeleinei de
V'Aubespine. Principala sa ocu-
palie era de a căula rădăcini lol
mal profunde arborelui său gene-
alogic, pe care se sirăduia de alt-
fel să-l imbogățească și, este pro:
babil că fără c moarte premalură,
survenită în urma unul duel, ar fi
lăsat mai muli decit pairu copii.

| mai mare din aceșii Patru
copii, Louis, născu în 1619, era
un băile! frumos şi deșiepi care
de mic dădu dovadă de un spirit

Independeni și avenluros,

La virsta de douăzeci şi unu de
ani, mama sa voi să-l căsătoreas-
că cu fiica d-nei d'Espinay. Louis
de Viliarceaux nu văzu aici decit
ocazia unei aventuri pe care o li»
chida in dauna contelui de Cas-
telneau- Mauvissitre, pe care tinā-
ra fată il ia în căsătorie.

Puțin mai lirziu, amorezat de u-
na din domnişoarele de onoare
sle reginei, Denise de la Fontaine
d'Esche, incearcă aceiași melodă
Care de dala asta însă nu reuși.
Tinăra lată nu vro! să osculie nl-
mic aliceva deci! o propunere se-
rloasă de mariaj. Tinărui marchiz
fonrie smorezal, se căsălori deci
în anul 1643 cu d-ra d'Esche, care

il aduse o lrumoasă zesire de
15.000 de livre. Pasiunea grozavă
care 0 avea peniru soția za, nu l-e
impledical însă de a fi un ioarie
rău soj.

Deși prin serviciile aduse la
Curte, precum și prin relațiile ne-
vestei sale, capălă mulle misinni
bănoase și dobindi o situație din
cele mai sirălucile. Obicetarile
sale de liberlinaj şi de des!riu îl
făcură să i se pară viaja de Curie
şi viaja de familie lastidioasă DI
lipsită de neprevăzul. Şi astfel
frecventa pe ron și mal cu
samă acea celegorie de poell mal
mărun|i, plini de veselie, pe care,
de altfel, îi aprecia mai muli de»
cil pe poeţii adevăraji,

Boisroberi, cu care se imprle»
lini, îl prezeniă lui Ninon de Lan»
clos, femeia plină de grafie ai
spiril, al cărei caracter nesocollt
şi avid de liberiale, se potrireșie
ali! de bine cu al său.

De indată ce se cunosc, Ninon

nclos recunoaste în Villar-
ceaux, omul pe care îl va lubi și
pe care il așiepia. Peniru a fi mal
deplin unul celuilalt, părăsesc
arisul şi işi adăpostesc amorul
in castelul amicului lor d. de Val-
liquerville, lîngă Meulan.
PS. oe se Des aslial in cea
mecăloare singură! -
roasă. Că omg
Aces! amor, care dură mai bine
de zece eni, fu singura parle se-
rloasă a vieții acesior două frivole
personagii. Pentru a îi veșnic

STA e

lingă obieclul dragosiei sale, Mar-
chizul îşi sacrifică interesele de
avere sau de carieră, iar cind,
lirziu, se retrage În caslelui său
din Viilarceaux, bălrin, obosi! și
dezgqusia! de o viaţă consacrată fe-
meiior şi vinălorii, singura ża
mingiere esie de a reirăi orele
lermecâloare, pelrecule cu 35 de
ani mal de vreme şi cu singura fe-
mee pe care inir'edevăr a lubil-o.
in amintirea acestor clipe, solicită
şi objine scrisoarea de legiiimare
peniru fiul care-l avusese dela
dinea,

Aces! arlicol seris în inalregime
dapă documenie autenlice şi ine-
dite, are savoarea epocii in care
omul desăvirși! semăna cu mar-
chizul de Villarceaur.

(Georges Mongredien. Revue de
France, Juliet).

Amici şi inamici ai lui
miel

Lumea literară s'a ocupat muil
in ullimul limp de Amiel, D. Ro-
bert de Traz, in „Essais el Ana»
lyses", a dal unul din cele mal
ponderale, mai line şi in acelaşi
limp mal exacle arlicole din cile
s'au publical cu ocazia cenlenn»
rulul celebra! în 1921. D. de Traz
reprezinlă paries essaialului şi a
anelisiului. Pariea marii blograiii
inteleciuale esie reprezonlaiă de
d. Bernard Bouvier, care a publi-
cal aslă iarnă caries cea mal come
pleciă care se ponle aves, rela:
tivă la viaja şi opera lui Amiel,
Opera sa ele alcăluilă dinir o
serie de conieriale nule la unl-
versilalea din Upaai, şi publicale
de fundaţia Olăus Pelri. Opera
d-lul touvier constilue un comple-
meni indispensabil edijiei sale a
Jurnalului latim, pe care îl va pu-
biica în curind și din care a ex-
iras un mate număr de pasagii i-
nediie, grație cărora, caracterul
şi locul pe care-l ocupă Amiel,
apar in lumina ior adevărată.

Tol un genevez, d. Leon Bopp,
care, dacă n'a pulut utiliza Jurna»
iul Înlim, a utiliza! citeva din nu-
meroasele documente inedile u-
or de găsii în familiile din Qe-

nera.
Partea dlui Bopp esie parica

REVISTA RRVIETELOR 231

Hlozoiului. Fost gier al seopiei
normale superioare, lucrarca sa
a fosi prezentală ca teză de dor.
loral și lucrată in legătură cu
profesorii Delacroix și Bransch-
wig. O asiici de carie nu fusese
încă scrisă şi era poale indispen-
sabiiă. f

D Bopp trece drepi un inamice
al lul Amlei. Acensiă afirmajle
esle poale cam exagerată. Ade-
vărul esle insă că acesia din ur-
mă nu-i inspiră mare simpatie, ail
reproşează “© lipsă de sinlezë t
faculialena de a lubi. Dacă ace”
lucru ar fl adevăra!, nlunci d-
Bopp ar li un mic Amiel, căci d-s8
si-a tratat subiectul cu un miaimum
de sinteză a lubirii,

in tot cozul, telul cum se pasi-
onează lumea peniru sau conira
iul Amiel, ne face să ne inirebäm
ce Însemnează, pslhologió, a lubi
său a nu lubi pe Amiel.

Cel mai inslcuctiv răspuns il
găsim în Brunelltre, care denunță
ca o manie palologică și cao
mare absurdilale fapiul de a nota
intr'un cael inlim, lot ce s'a pu-
tut intimpla fie pe siradă, fle in
mintea sau sulletui d-iale.

Brunelicre era un lulonez,
penira care alit timp cii nu vor-
beșie, nu gindeşte. Amile! dimpo»
lriră, un lip interior, ièr procesul,

lei esie procesul nu a unui om
ci al unui anumii gen de viaţă.
Procesul exleriorului coaira Inte-
riorului : revendicarea drepturilor
exteriorului impalriva vegelaliei
copleșitoare a inleriorului. D.
Bopp a condus procesul in mod
ioarie inteligent. D-sa ne dă un
porireli psihologic el lul Amiel,
care se reduce la o mulliplicilate
şi o disolujie compleciă; Amiel
n'aves o religie ci mal mulie re-
ligii, nu o morală ci mai muile
morale, nu o filozolia ci o infial-
iale adesea conlradiclorie, Dar u-
nilatea și mulliplicilalea caracte-
rizează de o polrivă fenomenele
vieții şi ale individualităţii,

După leclura cărţii d-lui Bopp,
sintem feniaji să ne fâurim o teo-
rie despre Amièl, nu opusă ci come
plimenlară în care unitatea și mul-
Hpliciiaiea apar rind pe rind.

Cind vom cunoaşie adevăralul
Amiel, pe care numa! publicarea

232 VIAŢA ROMINEASCĂ

Jurnalului Inte ni-l poate dz, a-
en? vom pulea formula o l asa
Ceiace este insă adesea jen
la inamicii lul Amiel (şi di SE
esile mai degrabă un emic al ina-
micilor decil un inamic propriu
zis) constă in facililalea și nein,
raleia atitudinii lor. O lume Amiel
n'ar fi posibilă. Aceasta este si-
gur și de aici poale naivitatea de
a-i reproşa de a nu fi un om ca
loji ceilalți. Un om care gindea în
loc de a vorbi, visa în loc dea
lucra, care scria în loc de a pu-
biica, și care a fosi preocupat de
ideia de n funda o familie fără
să o fi realiza! vreodată- nu pu:
alea li simpalizai de mulțime. Àn-
lipatia mulțimii conira individului
ecrei, conira omului care-şi a-

Parline este fosrie more.

ŞI cu loaie acestea nu exisiä
indire lără specialişii al gindirii,
er specialiştii gindirii nu pol e.

xisia fără maniacii giadirii,

Gindirea lui Amiel era muliila.

lerală. Mcurras spunea de d, Thl-
baudst că esile bilateral- lată una
din sursele amiciţiei pentru Amiel
—şi dacă, după poriretal inamicu-
lui, nu ne dă un porirei al omi-
SEPI e Paturi „torul se leme
D n ur .
prea muli, E mam
(Alber! Thibaude!. Nouvelle Re-
vue Française, Juillet, 1926).

Privire asupra lui
Sainte-Beuve

Dacă umbra lui Sainle-Beuve ar
avea facultalea de a contempla
cele ce se peirec pe pămin!, ar fi,
desigur, salistăculă de pasiunea
violeniă, stirnită în anul 1925, prin
Pubi carea „Caeielor sale inlime“,

La drept vorbind aceaslă ultimă
„Ccampanie” a marelui crilic, are
te portua de scandal, care

„nu e H `
placă e nalură să-i dis
ceasiă palimă a gloriei
care Sainte-Beuve o Sval nir iler
ca oricare allul din contempore-
nli săi, este caracterislică seco-
lului. Ne pulem chiar întreba da.
că in spalei» acelui „mol du siè-
cle", a reveriei dezabuzale sau a
dezgustului apareni peniru viață,

na se ascundea, la marii
tici, o formidabilă ambiție. nera.

ută.
Sainte-Beuve accepta posibilita-
e e? acestor bei ett,

care zugrăvea pe loji contem-
poranii săi. Simpatia cu care pri-
vea „Memoriile“, admirația peniru
opera lui Saint. Simon, care știuse
să orăle așa cum erau, pe toale
personagiile marelul secol, atesta
valoarea pe cere o acorda unei
astfel de lucrări.

Dar în porireiele lul Sainte-
Beuve, căularea adevărului nu era
de mulie ori decit un prelexi pen-
tru a pulea spune răatëji ṣi pen-
iru a pulea răzbuna resentimente
personale.

Susceplibll, bănuitor, amar, ca-
racterul lui Sainte-Beuve era lipsit
de amenilale. Spunea adesea că
posedă darul falol de a pălrunde
şi de a descllra secrelui sufietu-
lui omenesc —despre care avea, de
altlei, o părere destul de pesi-
mistă,

Trăsălura fundamentală a carac-
lerului său era însă o pulere de
ură a cărel lenacilale e vredalcă
de a Íi remarcată. Plăcerea răz-
bunării area peniru el o savoare

neprejuilă. O nemullumire gene-
rală, al lui Sainte-Beuve conira
contemporanilor săi, esle ca în
1337, epoca la care apariția ro-
lumului său,Pensce d'Ae, fu
peniru mareleerilic iamorminlarea
cariere! sale de crealor. Toji amicii:
Lamsrline,, Béranger, Vigny, care
beneficiase de orlicolele sale, il
lăsară să se afunde fără să-i dee
o mină deajutor,

Nemuljumiri parliculare conira lui
Hugo, al cărul orgoliu nu voi să-l
acorde salislaciia de a juca fală
de dinsat rolul pe care Boileau
îl jucase față de Racine, sau con-
tra lui Balzac, care, jigni! de un
örlicol a! lul Sainte-Beuve, relä-
cuse ca să se răzbune „Volupie”,
său Cousin care beneficia de lu:
crările sale lără să-l menjloneze,

Toate aceste faple explică to-
nul acerb şi vădila sa intenție de
răzbunare.

Perseverența şi lenacitalea e-
ana EE descopere În

ui sulletului său o

de smăriciune. AER

REVISTA REV:STELO? 233

Explicajia o găsim În exagerala
sensibiliiaie a lul Sainte-Beuve,
ca care loarie uşor putea fi jig-
nit în obișaullul comerț al vieții.
Ci! de uşor, cu un asifei de lem-
perameni, poji găsi oameni gro-
sier! şi lipsili de teci. Cu un esi-
fel de caracier peniru core cea
masi mică suferință lasă urme pro-
lunde de amărăciune. era foarte
greu să adopii cea mai ingrală
meserie: acela te literal, care, În
limpurile moderne nu cunoaşte o
medie inire marele succes, bine
retribui! şi extenuania şi veșnica
sirădulață peniru pinea zilnică.
Cind după eşecul în literalura be-
letrisiică, Sainle-Beuve se consa-
cră, de olifel bucuros, crilieii li-
lerare, sufere de nepulinja de a
realiza lajă de liieralură misiunea
inel pe care Boileau, de piidă,

rin protecția lui Ludovic al XIV-

ea, o indeplinise fală de scrillo-
rii secolulul ai XVII-lea.

In cariera sa de om, nu fu de
aliiel mai norocos, Aces! mare
volupios esle omul cel mei relu-
zel in amor din ciji se cunosc,
Singura femee care-l accepla lu
Mme Viclor Hugo. Dar în alară
de loate aceste molire, o logică
ascunsă a mişcării romantice a-
trăgea în mod nslurel privirea
criticului şi îl ticen să Iresch de
la operă la persoana autorului.

In sufletul lui Sainie-Beuvre, O-
mul lubitlor de adevăr, omul invi-
dios şi vindicaliv eren de acord
peniru a smulge masca celor din-
ire scriilori pe care îi sim}ise lu-
necind pe panta şarialanismulul,

Viilemaln al cãtul taleni favori-
zat de senlimenie frumoase, as-
cunde sulielul cei mai sordid și
mal rău. Chaleaubriand un impos-
tor, Lamariine, cel mai desărirşii
sarialan poliiie şi Industriaș lle-
rar. Pierre Leroux, Balzac, Hugo,

oale pe acesta l-a demasca! mal

îrziu - [urā zugrăviți lără crujare.
Sainle-(euve priveşte prea mull
conlemporanii săl in lumina
leoriei lui La Rochefoucenld leo-
rie care l-a lăcul să vadă în ju»
rul său numai naluri calculale al
meschine.
Principiul lundamenial al me-
iodei lui Sainte-Beuve este iden-
iltatea perfeciă care există inire

scrilior şi opera sa. Cind realila:
tea dezmințea teorie, cind au-
iorul nu corespundea operel sale,
atunci fäcea slorjäri supraumane
ca să ofere o explicalie din care
teoria să rămină loluși in picioare,

Oreşala lui Sainte-Beuve con.
stă' în faplal închipoirii lul că o
perfectă ideniilale trebue să e-
xiste inire eu-! pe care-l pulem
desprinde în viaja curentă a unul
om şi eu-l revela! prin opera acè-
luiaşi om.

Obera de arlă izvorăşte mal de-
grabă nu dintr'o dorinţă de a se
exprima ci din acela dea secom-
plecta. De aile viaja pres mul-
lor aulori confirmă aceaslă diver-
genlă.

Sainte-Beuve rimine totuşi un
mare spiril, care a sin să des:
copere o problemă mare căâlră
care inteligența sa revine veșnic
dornică de o solujie.

Cartea postumă a marelui crilic
irancez conslllue o admirabilă lec-
lură.

(Mercure de France, lunie, 1926),

Adevăratul aspect al
Austrie

Plecîind dela ideia unel păci u»
niversale, înjeleasă in sensul u-
nei colaborări voluntare inire
toale naliunile în prolilul umani
täpi —idee de care noua Àusirie
este pătrunsă şi slăpinilă, eulorul
acestui ariicol, Monseigneur Ig-
nage Seipel, arată Insele prin
care a irecul fosta împărăție heb-
sburgică, peniru n ajunge le a
cesi rezulial cere de alifel n'er
pulea D înțeles lără o preala-
bilă expunere.

Austria acluală eslile o loră cu
desăvirţire nouă şi, care, dela
iondarea ei a trebuit sā in pë rind
orlenlări cu lotul deosebite una de
cealal!ă.

In 1918, după deznodăminalul de-
zasiros al războiului, Ausiria se
proclamă Republică democralică,
alipită de Germanio, nu însă ca
slal independeni, ci ca o parie a
Republice! germane. Tralalui din
Sainil-Oermaln interzise această
alipire precum şi dreplul de a se
chema Ausiria germană. Apoi de:
limită teritoriul acestei jàri nouă,

234 VIAŢA ROMINEASCĂ

——————— ATA ROMANEASCA OOOO OG

delimilare care de fapi nu s'a sta-
bilit deliniliv decit abia in 1924.

Vechea Ausirie cuprindea 17
„Kronlânder” sau țări, apartinind
coroanei, care aveau parlamente
aulonome, supuse doar sancjionă-
rii imperiale. i

Odată această formă de guvern
dispărulă, autonomia provinciilor
devine deplină şi, de aici marile
dilicullăți pe care le inlimpină le-
gislajia fiscală, dorlloare de a
concilia repartiția veniiurilor cu
necesilățile pubiice și economice
mg / noului siai.

e asemenea silusjla specială
şi rolul parlidelor politice in Ans
irie, sint în sirinsă legătură cu is-
toria țării. In vechea monarhie a-
proape loale purtidele eran notio-
nale. Aclualmeale, unitatea najio-
nală fiind aproape omogenă, re-
pariiția depulajilor se efeciulază
pe lerenul concepliilor politice,
morole şi sociale. Sin! pairu par:
lide în Ausiria iar conilieiele de
concepiii capătă adesca un ca:
racier riolenl.

In aceste condiții, era firesc
ca Austria să se vadă adusă de
imprejurări la marginea prăpas-
liei: pe de o pariè nesiguranța
polilicii, timpul considersbil pler-
dut in aşteplarea unei holăriri a
Europei, limp cere l-ar fi putul în-
irebuinja la propria sa ridicare,
pe de alia necesiiatea de a adop-
ta o nouă poliiică economică, in
tapori cu jara care incelase dea
mai svea, din punct de vedere e-
conomic, coeziunea şi perfectul e-
chilibru de care se bucurase fos-
lui Imperiu. Fronlierele acesiei
țări nu erau însă delimilele, iar
dezordinea în inleriorul țări! era
dia ce în ce mai mare Sialul,
peniru a erila pericolul bolșevis-
mului din ce in ce mai amenință:
tor, peniru a înlălura iurburări so-
ciale născute dinir'o prea mare
ce: A fost nevoii de mulle
ori să iacă concesii care depășeau
mijloacele sale şi să recurgă la
inilajie, cauza prăbuşirii calastro-
ia. a coroanei.

easta era siluajia nefericilei

Austrii la 1922, ER

Moiivele, grajie cărora perico-
lul a putul îi înlătural, sint urmă.
toorele :

10 politică de realiiale; privi-
rea siluejiei prezenle fără ilazio-
nare.

2 Recurgerea la Socielaiea Na-

pe care a admis-o sincer,
animală de idealul unei păci dn.
rabile. şi a unei colaborări reci-
proca inire popoare, cu deosebire
jusiiiica!ă, în momenlul cind unul
din acestea se găseşie in imposibi-
Gare de a eși singur din incurcă-

3 Renunjarea ia orice suscepti-
bililale ori considerație da pres»
ligiu ameninjale de faplul că re-
cunoşiea singură necesilaiea une!
intervenjii internajionale.

4 Respeclaren absolulă a celor
90 de clauze prevăzale in înțele-

gerea cu Soclelalea Najiuniler.

Rezulialul este că finantele pu-
blice sini in ordine. Banca de e-

misiune perieci independentă, nici
o lenialivă da a recurge lao po»
litică de intiajie chiar deghizată.

Dar siluajla economică este de-
parie de & fi iol aşa de inflori-
loare ca cea linenciară., Şi aceas-
ta peniru diferile motive: gesiiu-
nea financiară a gurernului fede-
ra! ceniral şi a guvernăminlelor
provinciale nu esie sulicieni uni-
licală, echilibrul inire indaioririle
sociale şi producție nu este încă
pe deplin realizai, couze, de all-
fel, care pol îi inlălurate odală.

Austria cea nouă, aşa cum se
prezintă acum, ne îndreptățește să
credem că va prospera. Şi dacă
o comparăm cu losia monarhie
dinalaiea războiului, conslalăm
că aceasia din urmă are, pe lingă
celeislie caraciere najlonale pe
care le conservă, două carnclere
nonă: dorinja profundă a unei

ci adevărale și convingerea so.
idarităjli şi a interdepesdenjei
popoarelor. ŞI animată de aceste
două idei, noua Ausirie vrea să
pariicipe. la politica mondială.

(Monseigneur Ignace Seipel.
Le Revue Mondiale, Juillet),

Leciliie piebiscitului
german

Piebiscitul dela 20 lunte, care
irebua să decidă de soaria pro-
prietăţilor dinastiilor germane nu
a -adus o solujie. Resulialul seru-

CX be ef

REVISTA REVISTELOR ` 228

Haulul e echivoc. După cifrele
date de egeniia Wolff: 14,889,703
voir) au fosi peniru expropiere,
542,00 conira, 514,000 buletine
nule şi 25,478,418 abţineri, mumă»
rul tolal al eleclorilor alingind 59
milioane.

In alți termeni, 57 la sulă din a-
legălori au volal deposedareaprin:
cipilor, iar 59 la sută nu au ului
sau nu gu voli să şi exprime opl-
nia. Acest nnmăr exiraordinar de
abjineri, se explică, prin pulerai-
ca propagandă monarhisiă și re-
acjionară, care a interzis parlici-
parea la scralin. In unele provin-
cii s'au semnalal chiar amenin=
järi: concedierea salariaților, boi-
cotarea antreprenorilor. Guvernul
prusian şi cel badens au fost ne-
voite să anunțe sancțiuni impo-
iriva acestor lenlalive de presiu-
ne cieclorală. În unele siale, a:
sociațiile naționalisle au organil-
zal excursii graluite, peniru a in-
depâria cil mai mullă lume posi-
bilă de locurile de scruiin. Dacă
plebiscitu?! figurează în Constitu-
lia germani, el nu a inirat însă in
moravuri şi cu 59 la sulă abiineri
nu se poale desigur prelinde că
un popor s'a exprima! liber. Dacă
linem samă de eteclul produs de
publicarea în milioone de exem-
plare a scrisorii privale a prezi»
deniului Hindenburg, ca şi de de-
claraliile antlipiebiscilare a unor
membri ai guvernului (Marx, Sire-
zemaan, înțelegem bine că a-

ceaslă primă consallație populară

a pus in acliune în loale provin:

cille şi cu deosebire la |ară, loale

forțele anlidemocralice și toate
presiunile reacționare.

Citeva rezuliale parțiale irebue
rejinule. Berlinul, care are 1,467,237
alegălori și alegăloare a răspuns
cu 942,634 da şi cu 31,077 nu. Ci
irele lransmise din regiunile ca-
tolice arală că, în general, cu tot
consemnul negatir al partidului
centrisi, numărul voturilor peniru
expropiere a fost dublu lajă de
acel obiinul de partidele comunisi
şi socialisi, in alegerile legisialive.
Masele electorale catolice se a:
propie dar de socialism, fără in-
dolelă, din cauza şomajului şi a
crize! economice,

Poporul german neexpropriin-

du-şi principii, chestia revine in-
nainiea Relchsiagului. Deşi cabi-
netul imperiului e de părere, că
legea care lrebue să reglemen-
teze aces! litigiu, nu e de natură
n modilica Conatilulia și va nulea
fi volală cu majorilale simplă, ne
pulem întreba, unde va găsi a-
censlă majorilale simplă ?

Soclalişiii nu vor consimţi, da»
sigur, la îndulcirile texlului, recla-
male de populişii. Poate că Reich-
stagul va Îi dizolva! la loamnă sau
dosarul chesilei, clasat, în mod
provizoriu. In orice câz, plebisci»
iul fără de rezultel, nu face detit
să complice situația şi cum inite
cei 23 milioane care s'au ablinul,
sint desigur citeva milioane de
partizani al expropleri!, reduși la
iicere, guvernul se va păzi de a
provoca nol alegeri legislative a-
vind drept lemă, soarla bunurilor
vechilor dinastii, căci stinga ar
eşi probabil, întărilă, dinir'un
scrutin liber.

(C. Louire. L'Europe Nouvelie).

„Les Cahiers du Mois” publică
examenele de conştiinţă a 27 ti-
ner, inire douăzeci şi treizeci de
ani, mai jot oameni de filere, ler
revista „Philosophies*, condusă de
Pierre Morhange exprimă sub! o
formă dogmalică și polemică, in
acelaşi timp, aspiraţiile şi doctri-
nele unei pării din acelaşi geng:

aile,

ărlurisirile acestor lineri, care
nu au luai parte la războiv, dar
au devenii conşiienji în haosul
care a urma! armisiijiului, sin! in-
leresanle. Cer Hugo, Vigny, Mi-
chelei, Belzac acum o sulă de ani,
ei au crescul in zgomolui lunului
şi ajunşi oameni, au găsii insin-
lea ior, ruinele regimului vechiu
şi schița nedecisă și amenainială a
unui regim now. Lor, le apariire
instaurarea ordinei necesare.
iniă de ce, în [aja unei sarcini a-
tii de formidabile, ei siai cuprinși
de groază, se indolese de lol ai
In primul rind, de ei inşişi. „Căci
problema care se pune azi inain=
tea lor, e mull mai complicală, ce
aceia de acum o sulă de ani. Ceia

236 VIATA ROMINEASCA

ce se punes alunci, era alegerea
care irebula făculă între

şi inovalie, în politică și în litera-

tară. Dar lradiția, caşi inovația

formau și una și olla, un lo! sọ-

lid, la care fiecare se pulea alipi,

fără teamă că va intilni în cale

vidul. Chiar cel mai disperaţi din-

Ire romaniici nu se indoinu de om,

ei conslalau numai inadaplarea lor

față cu lumea.

Deszorieniarea din 1925 e mai
gravă. Tinerimea de azi caulă să
găsească, inainle de loale, retig-
nea prolundă a vieţii, sensul e-
xisteniei „pariea eternă din noi
înșine“, Tinerii de ezi, nu sini ca
cèi de acum o sulă de ani, nişte
Inadapiaj! sociali, ci nişte inadap-
taji metafizici. Căci realitatea po-
litică et economică a lumii, beza-
tă inainie de războlu pe regulari-
lalea schimbului şi stabilitatea re-
lativă a instiluj ilor şi bogățiilor a
fosi disirusă şi o mobililate per-

eluă i-o lue! loc. Realiialea re-

igioasă, decind nu se mal con-
fundă cu rajiunea de sial, a per-
du! muli din forla ei de antrena.
re, fiecare individ, în loc de a o
găsi olerilă ca în epocele mari
ale credințe!, irebue so regă:
sească in el insuşi și în afară de
el, peniru uzul său personal. No-
Hunea însăşi a omului, disoclală
şi sculundată în marea inconşii»
enlului, pare amenințată de nau-
fragiu,

Fi ndcă nici o realllale nu se
mai impune, prin forja tradiţiei
sau prin acea a inovajiei, fiindcă
toale realilățile sin! astăzi posi-
bile, problema alegerii esie acea
care primează, dar alegerea im-
plicind o renunțare la posibilile
întăturale, o chesiie prealabilă e
de rezolvat; lrebue să facem o
alegere ? Trebue să renunțăm la
o posibi'litale oarecare ? Exista
altă realitale deci! momentul? I-
dealul mu e de a răminea perpe-
tuu disponibii? Lupta disponibili.
DI, scumpă lui André Oide (ma-
esirul inconlesia! al acestei tine-
rimi) şi a alegerii în sinul exis-
tenții, lupla, pe terenul spiritual a
anarhiei și a ordinei, lală zbuclu-
mul fundamental, pe care ii reve-
Ke acesie examene de conșii-
njo.

All caracler imporian! al noli
generaţii e alături de lipsa rațiu-
nii de a iräl, apelilul ei de viajă.
Sportul, eren de a eivilge
de limpuriu erisienie materială,
forța tinereții o împiedică să ab-
dice. Coniradicjla dinire ordine
și libertale, o regăsim între nihi-
Hemul teoretic și afirmația prac-
licã. „Ceiace isce tragicul aces-
lei epoci, scrie Allred Coning, e
un pesimism fonciar, insojit de o
luc'dă furie de a irâi*,

Soluţiile pentru n rezolvi acens-
lă dublă antinomie, unii ie găsesc
în calolieism, alții în marxismul
misiic și revolujlonar,

Dar această renunțare la neli-
nişie, aceasiă goană spre certilu-
dini, depinde mai muli! de tempe-
rameni şi nu e un simplu produs
al rațiunii.

Siateza la care visează genera:
lia nouă, nu lrebue s'o căulăm
desigur alci. Schija ei neprecisă,
manileslările incă limide ale unei
elici şi estetici a acestui timp le
găsim mal degrabă, ici şi acolo,
Înir'un elan câlră acliune. Nu că-
liră un pragmalism orb, care e
partizanul acțiuni! pentu acliune
ci cãiră acțiunea, peniru și prin
cunoșiință. „Punctul de vedere al
acjiunii e singurul, scrie Ramon
Fernandez, de unde pulem privi
omul individ, in acelaşi timp in
ansamblul ai ia realiialea lui ori-
ginală”.

Jean Prévost declară de ase-
meni: „Ideia, la care Un mai mult
e că fiecare ar lrebui să se cu-
noască numal prin rezullalele lul,
SS ua marilor sincer şi dezinlere-
sal“.

Asifel din eaceaslă anchetă, li-
netli pe care gralia calolică sau
acea marxistă nula alias, pol in-
trezāri cileva nojlunl linisiitoare,
făgăduinţa şi primele lincamenle
ale unui nou humanism.

(Benjamin Crémieux, Nouvelles
Littéraires, lulie).

Asupra specializării pro-
fesionale în epoca noastră

Specializarea prolesională è u-
nul din rezullatele raporturilor
culiurale şi economice, dia ce in
ce mal complicale, ia a doua ju-

FIE

REVISTA REVISTELOR d 237

„les. Că de biurou si oameni de rezori, și
gh KR chen extin- rareori numai, perionakie puter»
le țări, nice sau caratlere, :

eren mb SES poa spunea, ai de
spiritului ger- uzilelă in Prusia, n -

Se ee egali Zeg Bb late de semă, căel valoarea proc:
colul al XVII, tipul învățolului pe: ticã a cuiva alirnă de alți factor

dan! şi a avul lotdesuns, odată cu decit cunosşlialele, ; al:

conșliinelozilalea, o EECH incli- gn deg, ge een oe noi

nare spre lucrurile mărunlc. e "eh apar a

i fesională eo lorilor și a luncjionar s

wi deviare deis idealul omu- sigur o garanție puan eren?

lui deplin, aṣa cum acesia era In: rea celor chemali, pe e it

jele= in secolul al ere ca o n Dër Weg GC cele

moşlenire a antichității şi a renaş* eecht érR x
iul ideal mail incemnale, e o dova r

EE ay in con- aces! domeniu nu è EE
lradicție cu realilalea omaneasaă notez ir GEES: cu o preg

Înconțurătoare, cu deosebire a. DEE

Holderlin deplingea à- (Georg Siein .
Keng ëëseeiee, iar Börne sehe Jahrbücher).

S ilion de Germani
e im È pepene oameni. Cei- Abel Hermant, Pilaton
Dincolo de disputele filologilor

laiji siat croitori, ierg aal-
ai Wi agoe? pere: ee şi iaterpretările cazuislice SS e
cia . reprezială nimic“. lozolilor, irbeșie incă ip S
j S eeitbtesggeg a devenii insă co. lon. Pentru a ie spropie de rage
vîndiinare odală cu dezvoliarea lrebue să imiji geed Ki KS
acii, a tehnicei, a praclicei și Socraies sau magia ferm CH sim
o ailalalo exacie, care se ba- a lui Renan, la Dia cai ën
seacă pe cercelările de Giele, Ioeonde nai, dch de un Zut
tren ge e e țilisiic, de un post dola! cu
lins iasă de o anumită iaguslime ef, ilisiic, n eretică
taiea de a Íi prezeul în
a spiritului. ŞI această inguslime ca ip andede ape tr Ada
creșie in profesiile care absorb secol. GE e
mului chii Alhene, nupoale 4
reper a, POAN er: cursiv, ea irebue Gë Lë zë
get, Se de şiiință. na e E E eene i
s ose» [iunea să iec >
vc ar pres eta e En voi deia imaginei, r adevårul să aibă
voltată are drept rezullal: meca- lăiuşuri de ES? ët? eet
I rea şi lehnicizarea spiritului, Asemenea lui. d E
rare otet simjului de ansamblu, Ss Zonen = rm p rdețerene
lea E SES Gg face să rău oitavo oooi ma
"Ae i t urui marelui Platon. Ceioc -
i perros eege g r rainen mai ales Liege: bat
ga tiimțitie, e un spirii de duzină, in vasta şi di ersa ier? eng
o ii de darul creajiei p al sine logilor este fár îndoia ZS ar
een E un om fragmeninr, care fera de larmec pe iech gek:
sale H primejdios, cind în. pen EE Ee rege oke? E
e u a pli
E pi pc pete medie aux cent actes divers. Deg
Gem ze țaumilă lui oare Iaa prea A
i ul Germe- iatea s devenit peniru noi: -
wëlt rar o reach vg apr der Sae n mal simpli şi
inistrației mai pr R A
gta e pna Ka aceaslă (Chariy Clerc. La Reuue Hebdo
epocă, au los! mai ales specialişti madaire),

238

Dreptul şi Revoluţia

Existenţa unel economii capita-
lisie, supraveghială de Sial, pe
lingă cea socialisiă, ridică pro-
blema intreprinderilor sirăine şi
garanţiile juridice pe care le o-
leră Rusia sovielică (U. R. S. $.).

Neiadoelnic, se poale alirma că
orice organizare economică rec-
lamă un sistem juridic, sau mai
bine spus îl presupune. Partizan
sau nu al morxismului lrebue să
orase w = md ER E mariă
sas schim epl de proprie:
we şi conlraci. Revoluția nu poale
desființa dreptul civil atii limp cht

usia alrage la ca pe sirăini, in-
vilindu-l să aducă Inițiativa, capi»
lalurile și experiența lor. Ualunea
sovieleior definind drepiurile in-
dividului prin lege, lundameanlin-
du-se deci pe legalitate, oferă
sirălnilor anumile garaajii juridice,
punindu-l la un nivel de tralamenl
cu băștinașii.

In 1922 au fost instituite „codu-
rile de audiență", -un sistem de
tribunale cu magisirați avocați.
Străinii pol invoca oricind sculul
legii dind in Judecată Sialul şi
instituțiile regionale, pealrucă pri.
mul arlicol din codul civil pre-
vede că „dreplurile civile sint pro»
tejate de lege, afară de cazurile
cind sin! exercitate conirariu sco-
purilor economice și sociale“,

Profesorul Makarov, un serios
cunoscălor el legislației referi-
toere la sirăini, rezumă asilel in
cariea sa îniilulală „La situation
juridique des étrangers eu A. R,
S. 5.7 problema dreptului impus
de revoluție: „In domeniul activi-
täjii economice, sirăinii siai su-
puși de obieeig la uceleaşi dispo»
mg legislalive ca şi celăjenii

rii,

„Cit priveşie aclivilalea eco:
nomică a sirăiniior în Rusia so.
vielică, conceplia juridică ce pre-
valează esie egalilalea de trata:
ment cu celățeaii țării“,

, Tehienov. L'Europe Nou
velle, lunie, 1926),

VIAŢA ROMINEASCĂ

Paul Valery, estet filozof

Paul Valéry depăşeşte domeniul
poeziei prin preocupările sale de
ordin filozofic-estelic. Creajia sa
vădeşie pe lingă imaginație, și
multă Inteligență. Rajlunea con-
siringe materialul fanleziei în a-
numite formule lapidare, lar ima»
ginajia ia rindul ei concretizează
de cele mai multe ori absiracțiile
făurite de intelect., la privința a-
ceasia, s'ar putea uae că Va-
léry, asemenea lui Mailarmė, ca-
uiă în poezie un sa e peniru
ideile sale estetice. S'ar pales
crede că poetul poemelor „Char-
mes“ vizează o frumuseje gindită,
reducind esieiica la oficiu de an-
licomeră a melalizicii. A lele
par să dezvālue un poel cintind èx-
presia geometrică din cartezianism
sau plalonism- In magnifica pano»
ramă pe care o înlitulează fupali-
nos, Valery pune ia lumină opo-
zilia diatre conairucție, crealie şi
cunoștință. Opoziția aceasia pe
care Sacrales o neglija in Phedra,
este o anlinomle ireductibilă. Con.
ceplia frumosului Idee prototipică,
veşnică şi imalerială, așa cum o
ropunea Plalon în coniras! cu
umea devenirii nu mai poale fi
şusținulă. Artistul, după Valery,
lace o categorie indispensabilă
din lrumusețile materiale, el nu

ate neglija subt nici ua motiv
ormele şi aparențele. In gradul
cel mai înali de abstracție, erta
își păstrează aspeclul armoniei
materiale, intrucii „figurile geome-
irice care sint simboluri solicită
parliciparea văzului, pipăitului și
auzului, tot așa de imperios după
cum cere rajiunea, numărul şi cu-
vintul“ Cunoştinţa de alife! negli-
Jează utiliiatea, frumusetea ai du.
rais, prin urmare locmai scopu-
rile proprii ale ariei. Esietica fi-
lozolică a lui Valéry înglobează
aria ia viață, iîndepăriind orice

laclor absolul: de aici provine
clasicismul operelor sale.
(Jean Royâre. La vie),

Mişcarea intelectuală în străinătate

Henri Béraud, Le Bois du
Templier Pendu, editions de France.

Marele reporter, care eslile d.
Heart Bêraud, apare in ullima sa
operă ca un vizionar şi ne arală
superslițiile, mizeriile, revoliele şi
smorurile satului său daulinez,
Romanul acesia nu seamănă de
loc cu celelnlle scrieri anlerioare.
Este o carie curioasă şi pasio-
nani. e

Francis de Miomandre,,L a:
mour de Hi-ile Duoerrier*, ed. Fe-
renezi.

O avânlură simplă şi emolio»
nanlă, o ncințelegere amoroasă
minuțios și delicai analizată.
toale cărjila lui Miomandre, acest
ultim roman este plin de fantezie,
gralie şi finețe psihologică.

Lucia Doiarue Mardrus, Em-
belissez-nous, Ed. de France.

D-na Delarue Mardrus oleră su:

rorilor sale tol felul de melode şi
de rejete peniru ga de mai mullă
sirălucire frumuseţilor naturale ai
penirua da iormec defectelor, care
nu sint viji. Găsim in cariea sa
fructul savuros al ingeniozilății sale
de „liică a Evei" subiililalea sa
psihologică ai marele său talent
de scriitoare,

Maurice Magre, La Luxure
de Grenade, Ed. Albin Michel.
Această carte simbolică, bogată
în idel şi în culoare ne descrie
sfirşiiul regatului! andaluz al Mau.
rilor in secolul ol XV-lea. Reamia-
ieșie ades pe Salambo alui Fieu-
beri, ori Bizance a lui Jean Lom-
bard. E
“Octave Aubry, „Le lit du roi”,
Ed. Fayard. 3
Acest „roman Lelorie", care e-
vocă alil de bine ai cu alila origi-
nalitate secolul al XVIII-lea fran-
cez esle in acelaşi timp roma-
nul d-şoarei de Romans, o mică
burgheză, care dalorilă inllueniei
avenlurierulul italian Casanova de-
vine amanla lul Ludovic al XV-lea
şi rivala d-nei de Pompadour.
Dimitri Merejkowshy, „Le
roman de Leonard da Vinci. La
sterg wm des dieux”. Edilions
ssard, Paris, ,
pe, ee, d-lui Dumesnii de
Gramoal! esle integrală şi conformă
texlului rusesc. Este prima ira-
ducere a celebrului roman istoric
făcută în asilei de condijiuni și
esle aproape un ali roman. Opera
esie în irei volume şi 950 pagini.
Rent Bertai, „La passion du
Curé Hernoquln”, Ed. Perrin el
C-nie, Paris

240 VIAŢA ROMINEASCĂ

Acesi roman în care ironies se
ameslecă cu emolla, ne aral cal-
varul unui am care a volt să spere,
cind se pare că nu mai era nici
U aperenlă.

Cyprien Halgan, „Les puits de
Jaques Veyral”, Ed. Perrin et C-le,
Paris.

Nopi! de groază, nopli paslonen-
le și neliniştiloare ai insfirşi! reine
eren unui om,

D. Cyprien Helgan esie autorul
remanelor : „Le Goeland perdu”
şi „Le 'ragique amour de Mme
de Pradon".

André Maurois, „Bernard
Quesnoy”, Ed. Nouvelle revue fron:

caise.

D. Andre Maurois pere a fi
tios cu ultimul roman, apo-
geul lalenlului său, Operă pu-
lernică, în care personagiie lră-
esc nu nomal © vială senlimenislă
dar şi o viață socială activă. D.
Maurois are darul de a inleresa
pe leclor prin expresiuni |uzie,
prin idel şi prinir'un remarcabil
sim| palhologic. Acesi autor ne
dăduse deja cileve cărți care ne
îndreplălenu să credem în calilă+
lile sale de romancier. „Bernard
Quesnay” confirmă în mod sirălu-
cil impresia noasiră.

Louis Barthou, La general
Hugo, Ed. Hachette.

Aceasiă carle aparjine acelui
gen de corespondenjà comenlală
in care excelează d. Barihou, și
èparjine in acelaşi limp si roma-
nului, prin verva şi viaje de care
esle impregnati. Opera d-lui Bar-
thou esie romanul unul om com-
secade, de mulie ori slingaclu in
dubla sa carieră mliilară și conju-
gală. Un mare număr de scrisori
inedile compleciează memoriile
generalului, precum și raporiurile
dinire acesta şi fiul său, Victor
Hugo.

Maurice Renard, „L'/nolta»
Hon d la Peur', Ed. Près, Paris.

Volumul de fajă esie primul in
care d. Maurice Renard işi menține
prodigioasa sa imaginajie în limi»
tele vieţii reale, in care jocul său
produce lără violențe efecte gro»
287 de dramalice,

Suzanne de Callias, Lo dou-
E pue de Clarisse, Ed. Henri Par-
ville.

Povestea, foarle agreabil istort-
silă, a unei Unere feie, care-şi des-
copere darul de „double vae” is-
leni pe care și-l dezvoliă, ojulată
de un Hindou-e.

D-na Souzenne de Calliaa are
simțul vieții şi prejioase calilăji de
obserralonare.

Portretul amorezului eroinei sale
are cu deosebire o mare valoare
psihologică.

Lucie Delarue Mardrus,
Bäss au vent, Ed. Frerenez ei
Us,

Dinire loalea romanclerele fran-
cere contemporane, d-na Delarae
Mardrus e aceia care se sprople
cu mai mult de George Sand.

Aceiaşi curiozitale peniru erle
si in special pentru muzică, pe
care aulvarea lui Consuelo o area
alăluri de preocupări sociale şi u-
manliare o găsim lo sutoarea ro-
manului „Ornine au veni”,

Cu prilejul acestei opere, d-sa
ne inlroduce in mediul artistic al
unul sculplor, a cărui lală lăsală
în cea mai deplină liberlale, se des-
copere un geniu şi duce la cea
ma! mare sirâlucire ialenlul lalălui
său, cere nu fusese de lapi, deci!
o silabă „ebauche" a genului zën,

D-na Delarue Mardrus este roos»
seavisiā in concepții. D-sa caşi au-
torul „Conilraclului Sociai* crede
că omul in starea nelurală e bun
și că lol răul tine dela civilizatie.

Teza are apăriiori şi delraclori;
romanul d-nei Delarue Mardrus,
credem însă, pe bună drapiale, nu
poale area deci! admiratori,

Thomas Mann, ,Semühusgen“,
S. Fischer Veriag. Berlin,

Bem: hungen „storjări” esia (lol
acesiei serii de esseuri care elcă-
luesc ullima operă u marelui auior
a lui „Buddenbrooka* ssu a lui
„Zauberberg. Sint slorțările pe
cari spiritul le-a făcul ca să in-
vingă nalura şi care au tronstormat
pe vechiul Thomas Mann, în celá-
jeanul |.minal, dezbrăca! de orice
prejadecaiă anli-umanistă, liberat
de pesimismul schoepenhauerian
şi de romantismul wagnerian, pre-
cum şi de periculoasele seducț'ual
ale colosului rusesc sau a nirtanel
orleniale, care caercilaze o aţa de
mare lafivenjă asupra adolescenjii
si linerejii sale,

__ MIŞCAREA INTELECTUALĂ ÎN STRĂINĂTATE 24)
EE

Moralistul coaşiieni şi scrupulos
de a vedea clar in sufletul lui şi în
sufletul lumii degaja! de orice ex-
cluzivism imbrălișează cu simpalle
linăra republică germană şi își ia
locul său de bun german şi bun
european in această soclelale oc-
cidenială și demoecralică de după
războlu pe care o exprimă printr'o
formulá loarle originală.

Bn ger: ein a,
„Arceval y los Ingleses, (Calpe.
Madrid). (Calp

Arceval y los Ingleses esie o
carie compusă din nole diverse,
din dialoguri și dinir'o Dcliune ro-
minească, compoziție care reamin-
leșie pe acela a lui Thomas Oram-
dorge a lui Taine. Esie plină de
reliexiuni ingenioase, care ades
subl o aparență de simplicilale se
descoper foarie profunde.

O analiză foarte fină a spiritului
englezesc în opozijie cu cel spe-
cific spaniol în capliolul „Dialo-
guri a palru spanioii la Londra“
ese remarcabilă și de un plloresc
îmcintătar.

Violet Hunt, „More Tales of
Tho (Uneosn", Heinemann, Londra.

Aparijlunea unul volum de „Con-
les inqutetis” cincisprezece ani în
urmă, a făcu! din Miss Violet Hant,
o seriiloare cunosculă şi bine a-
precială, Aceanlă nouă carie, este
lol o colecție de poveşii exiraor-
dinare, care uneori depăşesc limi-
lele verosimilulai.

Talenlul său de povesliloare, le
lace însă să-l erji acesle incural:
uni În domenial miraculosului,

John Galsworthy, „Tho White
Monkey" (maimufa alb), Heine-
mann, Londra.

Tillut simbolic al ullimulul roman
al lui Golsworihy, esle lua! dinir'o
pictură chinezească care repre:
zintă o maimulă albă, mincind
irucie şi zvirlind cojile în jurul său
lără altă preocupare deci! acela a
plăcerii sale, Această piclură esie
imaginea lumii actuale moderne în
care fiecare îşi urmărește plăce-
rea liră a se gindi că ar pulea
prejudicia allora.

Acest roman esile o operă demnă
de creatorul familiei Forsyte, fs-
mille care reamintește pe acela a
Rougon Macquari-ilor a lui Zola.
Sillul însă de o înaliă ținută, pre-

cum și humorui specific anglo-
saxon îl deosebește araniajos de
aulorul francez.

Literatură generală

Ananda K, Coomaraswamy,
„Pour comprendre l'art hindou”.
Edilions Bossard.

D. Ananda K. Coomaraswa-
my, conservalorul colecjillor de
örlă indiană şi musulmană la „Mu:
zeul de Belle-arie din Boston” a
publicat o carte de un mare in-
leres, care dalorilă lraducerii d-lui
Jean Buhol ne poale iniția au
numa! în arla dar chiar în ci-
vilizațla indiană. Pentru cel pe
cara asemenea chestiuni ii intere.-
seară, această carie lipsea.

G. K. Chesterton, „La nou-
vølle Jérusalom", Ed. Perrin ei
C-ie, Paris.

Această carie tradusă din limba
engleză conslilue silrea unel
călătorii pe care Chesterton a fë-
cal-o la lerusalim, puțin timp după
conteriirea sa la catolicism.

Jaques Sindral, Ta/levrand,
Ed, la Nouvelle Revue Française.

Mai degrabă decit o biografie,
pulem considera carieg d-lui Sin-
dral ca un porirei—făcul în ace-
laşi limp din punct de vedere is-
loric şi din punct de vedere psi-
hologic, `

Aulorul face din Talleyrand, di»
plomalul legendar, rece, inleresat
şi plin de spirit, un personaj u-
man cu ọ viață secretă bogală în
sensibilitate. Din studiul politicii
lui Talleyrand, d. Sindral des-
prinde o paralelă inire Napoleon
şi marele om de sial austriac.

Politica actuală esie și ea fude-
cală în această carte, lar Sfinta
Alianţă sugerează Societatea Na.
Vunilor. Din studiul variațiunilor
arlei diplomalice dela Talleyrand
aulorul se inlreabă care ar îi los!
altitudinea acesiula în perloada de-
mocralică acluală. `

at Th. Eckstein, Dos-
toiewski d la roultete. Ed N.R.F,

Textele și documentele care
consiilvesc acest volum, ne dau o
idee exaciă de felul in care au
livat naştere romanele marelui mal-
siru, Aceste documenie “vor siuj;

242 miri VIAŢA ROMÎNEASCĂ `

la o biografie cu mul! mal echi-
tabilă, ca loale acele, bazale pe
textele insulicienie care le aveam

mă acum. Documenlele şi de-

He biografice, pe care le gë-
sim in această carte oduc impor:
tanie coairibuțiani la noua imes-
gine a lui Doslolewsky şi a pasio-
ni! sale, abla comprehensibilă, pen:
iru Jocurile de noroc.

Leon Traich, „/7/stolres pour
la plage". Ed. N. È. R.

În aşieplarea orei de bae, inire
două „bacarsle” la cazino, ce o-
cupaliune mai bună pe plajă decil
să spui poveşii ?

Carlea d lui Leon Treich este o
foarie amuzantă colecjie de anec-
dole pe care le veți auzi la loale
plăjile la Brigihon, Deauville, Os-
lenda, Biariiz; pe coasa de azur,
în stațiunile ale" ca și în stallu-
aile eltine.

Fernand Fiauret, „Le Cem
drier’, Ed. N. R. F.

Primele irel povesliri în stil ar-

in acel siil in care Fernand
leure! işi Încearcă și-și probea-
ză marea sa virluozilate. Ullimele
irel, povesliri moderne, care stili-
ëch, elernului 4 ag
e povestiri însemnate cu pece-
ea d par si) care şile să viseze
is onizeze.
` e Lo eissancte a Rilke" =
Collection Les cahlers du mois",
Ed. Emile Paul.

Paul Valie, Edmoad oux,
Francis de omandre, Maurice
Merlinde Gard, Jean Cassou, Felix
Berinux, Jaques Benois! Michin,
André Germain, Genevieve Blan-
quis, Maurice Betz şi diverși au-
lori Poienile e scos ge ep
magiu marelui poel german, e
tul „Proust liric“ care ele Rei-
ner Maria Rilke.

Gérard Bauer, „Eloge du dé-
sordre*, Edilions Hachelte.

Acea parndozais și incinlăloare
colecile a. < care a reu-
Sn de a numele jul André Beau:
aler, roel Boulenger, Eugiae
Marsan, Francis de Momandre,
Paul Souday elc... apologistil fri-
volilății, snobismului, curiozitălii,
ienei, urijealei, egoismului, s'a
Imbogăți! cu noul volum al d-lui
Bauer. Aceasiă operă de dimen-
sluni minascule esle o mică capo»

doperă de humor, de surprinză-
ioare logică şi de puncle de ve:
dere originale şi personale.

istorie

Emile Gabory, „La vie ei la
mort de Gilles de Rai: (di! A toll
„Borbe Blue”), Ed. Perrin.

Cartea d-lui Oabory este o operă
de mare valoare. D-sa a uzal în
alară de documenie originale şi
de piese din Procesul lui Oies
de Ka fostul lovarăș de orme nl
lui Jeanne D'Arc acuzat şi ars pe
rug peniru erezie, magie, sodomie
şi asasinale.

Moarlea marelui senlor nu apare
ca o etoare a justiției, ci ca sanc-
jiane àa une! vicți pe care nebunia,
mania grandorilor şi vijiul inver-
siunii sexuale au condas'o la crimă.

Marcei Boulenger, „Le Duc
de Morny, Prince français”, Ha:
chete.

Ducele de Morny, a găsit în d.
Boulenger cel mai indicat biogra!.
Nimeni mal bine ca dinsul, n'ar li
sila! să pună în valoare loală ele-
ganța nuul personaj ca marele sc.
nior ai om polilic al Imperiului el
dollea.

D. Boulenger, se inireab care
ar fi fost soarta Fronte, în cazul
cind ducele de Moray n'ar DH dis-
părul prematur deng scenes poli-
lică a țării sale. În orice caz, este
legilim să credem că un evenimen!
ca Sadowa er D KW pe consi-
lierul lul Napoleon al IMl-lea să-si
descopere ideile sale polilice care
credem că ar fi los! elicace.

Fiiozotie

Paul Altramare, „La religion
e! la vie de l'esprit", Felix Alcan.

O operă succinlă asupra unui
subieci imens. Iată o dovadă a u:
nel mar! slăpiniri de sine.

Autorul lralează religia în mod
[Hozotic, nu | fără o oarecare
pietale, respec! și recunoştinlă
pealrulol ce-idatoreşle umanilatea.

James Leuba, Prolesor de
psihologie la Bryn Mawr College,
„Psychologie de mystieisme roli-
gieux*, lradus de Luclen Herr, Felix
Alcan.

— MIŞCAREA INTELECTUALĂ ÎN STRĂINATATE ` 243

Psihologul american Leuba, are
o gn "nd de un rozilivism mal
pulin radical ca acel n lu! Alira-
mare. El ar dori o ştiinţă care nu
s'er subslilul religiei şi ar cola-
bora cu aceasta. Ambii aceşti au-
lori şi asupra arestul punci sint
dè acord, admil o explicație a mis.
Heismului în care nu ar inlerteni
conuniiotea unei fiini! iranscen-

enle,

Stiintă

Pierre Jean, „La psychologie
organique”, F. Alcan.

Acum, cind loale sforjärile şti-
injei contemporane se indreaplă
călră o explicefiune fizico-chimică
a fenomenelor vitale, D. Pierre
Jean autorul „Psihologiei orga-
nice” susține, nu fără taleni, o leo-
rie psihologică a vieții. Argumen-
larea aulorului se bazează pe ico-
rii demult formulatie, cărora nu le
adaugă nimic, deasemeni cunoş-
liùjele biologice ale d lui Pierre
Jean, ny inspiră o tolală incre-
dere,

Lucrarea d-sale rămâne însă, o
operă inleresenlă, cu loale aceste
Te zervre,

Jaques Loeb, „Les bases
physico-chimique de la regenera-
lion”, tradus din limba engleză de

Moulon, Ed. Onulhler Vil-
lars.

Această carle educe o nouă conr-
ltbujie la discejle între organi-
citi ca Driesch și mecanișii ca
Jaques Loeb. Numeroase exemple
de mutilare de organisme rege-
nerale prin această operațiune,
pledează cu succes in favoarea
lezei sale.

Geogratie

Roald Amundsen, „in ovion
vers le põle nord”, lradus ai a:
daplal de Ch. Rebol, un vol. 12,
Albia Michel.

ia momeniul de fal, căpilanul
Roald Amundsen, călătoreşte in di-
rigeabilul Norge şi a sbural dea-
supra polului Nord.

Amundsen, a făcul anul lrecul o
lentatiră, care l'o adus numai la

SI O latitudine. Poveslirea aces.
tei tenialivre, pline de aventuri in-
leresanie şi in acelaş timp Insirec»
tive, o găsim in carica irndusă de
Charles Raboi,

Politică

Georges Popoit, Ia schi.
ha*, P) n Nourri!”

Cartea d-lui Popol! esie un do-
cumeni irăil. Aresia! ta „holel de
Savoie” unde descind siräinii vi-
zitatori al Rusiei Sovielice, el făcu
cunoștință faimoasei „Teheka” ins-
lituje care cumulează ororile In-
chizițlei, a Consiliului celor Zece
și a Teroarii. Este o pulere ocullă
in faja căreia se închină Trojchi,
Redek, Cicerin și chiar Lenin. Se-
fui Tschekă-ei este de fapt ade-
văralul dictator al Rusiel,

Porirelele cilorva din conducă-
lorii aceslei instilujii precum si
discripția execulillor lăcule sini
remarcabile,

G. Zinoviaw, Histoire du parti
Communiste russa.

Această carie esile lraducerea
din ruseşie a unor serii de prele-
geri tăcu'e de Zinoview „linerimli
comunisie” din Moscova.

Cu lo! caraclerul său tendenjios
aceasiă carle conline mulle dale
inieresanie asupra istoriei paril-
dului bolşevic, asupra luplei din.
ire bolzevici şi menşevici, eic

Les faussaires contres les
soviets.

Aceaslă broșură de 126 pagini
conține ioale falṣurile care, după
părerea CGuvernăminlului Sovietic,
au fosi comise contra regimului
bolșevisi, de cătră diferitele țări.

duiles Cambon, „Le Diplo-
moie", Hachelle.

Caricea d-lui Cambon esle o pro»
lestare conira severei caracleri-
zári a lui La Bruyère, core irala pe
ambasadori de camelioni. Autorul
ne oferă Gorireiul destul de măgu-
iilor a) diplomalului in care dealt»
fel il pulem perfect serpents.

Auxion de Kuffé, „La Chine
et! le Chinois d'aujourd hul", Ed.
Levraultl.

O carie scrisă cu mullă vervă
şi in intențlunea de a denunța
noul pericol gaiben. Aulorul care

244 VIAȚA ROMINESCĂ

a locuit limp de 20 ani in China,
esie convins că aceaslă |ară se
indreaplă călră peire sub! impul-
slunea bolșevică. Aceasia il face
să găsească prelenjiunea Chinezii-
lor de a face imposibilă viaja a-
celor 30 —40.000 de mii de sirăini
care locuesc la ei în limp ce9
milioane de Chinezi irăesc respec-
léji şi liniștiți la aceiași străini, cu
ali! mai exlravoganiă.

D. d'Auxlon ne dă opol un por-

irel loarie puțin măgulitor al Chi-
nezulul modern.

China care în realilalea nu are
o armală H nici un guvernămini,
ar putea fi ușor readusă la or-
dine (şi aceasta, peniru binele ei
lol atit ca şi peniru binele celor:
laifi), postind cite două regimenie
de fiecare najiune europeană la
[lecare punc! siralegic, măsură
care, in scurl limp, ar restabili li-
pişiea in această lară de 100 mi-
lioane de indivizi.

Bibliografie

In diferite edituri și tipografii :

St. Mihaileanu-Stempo, Nid Galantonul, comedie În Irel

acle, Ed. Casei Şcoslelor, Bucureșii, 1926.
imion Beil, Din Bucopina vremurilor grele, schije istorice,

Cernăuli, 1916, Pretul 50 lei.

Serban Voinea, Marxisin oligarhi, Ed. Brënizienaun, Bucu-
reşii, 1925, Prelul 100 lel.

Maxim Gorki, O spovedanie, Ed. Brănlgleanu, Bucuresti, 1926,
Prejul 55 lel.

Panen umărul ! Dore de samă a Soc. Asira, Sib'u, 1926,

Gromosiav Miadenetz, Cuoperalia şi clase muncitoare,
Bibi. rev. „Cooperalia”, No. 4, Bucurestii, 1926, Prelul 20 tel.

Saver ispravnic, Spre olle orizonturi, Ni" şi „Voit, Arad,
1926, Tip. Diecezană, Pretul 60 lei.

Şerban Drutzu şi Andrei Popovici, Komlali În Americu,
Edil. „Carica Rominească”, Bucureşii, 1925,

Reviste primite la redacție

Kenue internationale du travail, Jaillet, 1926; Cosinzenra, Na. 2?
—32: Viata literară, No. 20; Contemporanul, No. 68; Universul ig
rar, No 27—32; Sucielalea de mine, No, 27 - 32; Adevarul literar, No.
294—296; Ritmul uremii, No, 6-7; Gindirea No 4—5: Cetatea lite-
rară No.9 10; Rominia militară, No. 5-6; Transilvania, No. 7; Ar-
hivele Olteniei, No. 25 -26; Convorbiri literare, lunie; Wolura, No, 2:
Viața agricolă, No. 15-14; Olasul minorităților, No: 7 S: Răzeşul,
No. 6 7: bein Europeană, No. 192; Noua reoiald bisericească, No.
3: Familie, No. 4 5: Foala Tinerimei No. 15; Revista funclionarilur
publici No. 7 8; Cimoul, No, 15-16; Democrația, & -7; Câminul. Na.
7; Grafica Romtað, No. 42 - 43; Hevisla şiiinielor veterinare, No. "7:
Cultura creştină, No. 4-6; Tudor Pamfile, No. 5-8; La Fédération
Halhanique, No. 19 ; hesumă Mensue! des travaux de la Société des
Nations, No, 6; Buletinul Camerei de Comer) din Turnu- Măgurele,
No. 5-6; Viața Cooperatista, No. 5-6; Buletinul Camerei de Co-
meri Timişoara, No. 4; Lamura No. 5-6.

b BANCA IAGIL On

Societatea Anonimă pe acțiuni
CAPITAL 253.000.020 LE!
LAŞI, STR. ȘTEFAN CEL MARE No. 47.
Sucursale : Chişinău și Galaţi

Face orice operațiuni de bancă în general: Cum-

părări şi vinzări de efecte publice, avansuri pe de-

pozite de efecte publice și orice transacţiuni tinan-

clare; conturi curente şi emisiuni de scrisori de

Credit pentru orice țară; participaţiuni industriale
și comerciale.

„BANCA MOLDOVA“

SOCIETATE ANONIMA
Capital şi rezerve Lei 110.000.000

CENTRALA IAȘI:

SUCURSALE ; Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Kișinău,
Bălți, Cetatea Albă (Akerman), Or-
heiu. Leova, Reni, Tighina.

AGENȚIE: Tarutino,

AFILIAȚIUNI. Banca de Credit din Piatra-N,, S. A.

Piatra N., Banca Soroca, S. A., Soroca.

Antrepoziie— laşi, Roman, Bălţi, Reni. Face ori ce opera-
bunt de bancă, Primeşte bani spre fructificare contra
scrisori de depunere şi carnete de economie.—Emite cecuri
şi face plăți în toate oraşele mari din Rominia Mare,
America și Europa.
Secţiuni speciale pentru mărfuri şi cereale.
"Închiriază Safes în tezaurul Băncii.

mm |

BANCA DACIA

SOCIETATE ANONIMA —I|AŞI

Capital Statutar Lei 60.000.000
Capital Social „ 25.000.000 deplin varsat
Rezerve » 7.000.000.

CENTRALA IAŞI. SUCURSALA CHIŞINĂU
AGENȚIA BUCUREŞTI.
Face orice operaţiuni de Bancă şi Comerţ.
Primeşte bani spre fructificare,
Eliberează livrete da jEconomie,
Emite cecuri şi face plăți în toate oraşele din Ro.
minia Mare, America şi Europa.

Secjiuni speciale pentru mărturi, cereale, vinuri.
inchiriază safes In tezaurul Bâncei.

(MICA

| SOCIETATE ANONIMĂ ROMÂNĂ MINIERĂ

-BUCUREŞTI -

Strada Romină 36—38. Telefon 24/92

Capital Social : Lei 87.500.000

Rezerve : „20.141..67,0

Minele de aur: Brad, Băița, Stânija.

Mina de Cărhuni: Tebea.

Carierele: Albeşli şi Mateiaşi (Mugcel).

VINDE: Cărbuni, piatră de construcție și
var ars.

Face ori-ce afaceri miniere.

i i i i a Pi a e ee a

er REGELE Tue on i

Feriti-Và de imitatiuni

BIBL’ ed E |
IR KA i

D
Ki
"€

e [eng sr ao

Bietul unchu meu! Sa

sfărșit cu dânsul sârmanul H

Nicidecum cucoane Jorgule, decând a luat
VITAL SYRUP i-sau redeşteptat puterile e Sea

PENTRU AUTORI

Se aduce la cunoștința autorilor că manuscrisele primite
la redacție, nu se înapoează; în schimb, acei autori ale căror
lucrări urmează să se publice în revistă, vor fi înștiințaţi, despre
aceasta, cel mult într'o lună dela data primirii manuscrisului.

Redacția îşi rezervă dreptul să tipărească articolele cind
va crede de cuviință, conducîndu-se numai după considerații teh-
nice şi editoriale.

Odată cu trimiterea manuscrisului, autorii sînt rugați să
ne comunice şi onorarul dorit ; în caz contrar, acesta se va fixa
de cătră Direcțlunea Revistei.

Autorilor care nu locuesc în lași nu li se pot trimite co-
recturile şi prin urmare sînt rugaţi să-şi redacteze manuscrisele
definitiv şi cite.

Pentru tot celace priveşte redacţia : manuscrise, reviste,
ziare, cărți etc, a se adresa la Redacţia Revistei „Viața
Rominească“, strada Alecsandri, lași.

Din editura „Viața Rominească“ lași R 1926. ANUL vu

EI AI
G. IBRĂILEANU |

HR CRITI
sec i Um | Viaţa Rominească

Srpremake. NO. 9.

| C. STERE |

Seriitori Ce DS
ori romini şi străini (Balade vesele și iriste) | cei pote

—— E SUMAR: UNIVERSITĀȚI:
MIHAIL SADO eee E Se es IA:
Pildele lui VEANU MIHAI CODREANU lou De e elen TE e Elegie; AŞ
| e ui Cuconu Vichentie Cîntecul Deșărtăciunii D V peer ae Pa aa ia ali deng
rada Lăpuşneanu | Statui ediția H Mihai Codreanu . . - . Îmgerul Măsurii.- Zeiļa veche. - Netrebnicul,
| Cocostireal Albastru | Marele Premiu Nej 14 AL. A. Philippide. . . . . > Considerajii confortabile („Faroyrafie artisti»
E SS e et e ee d 100,000 lei ional de câ“ sau vorbe despre romanul romin contem-
emgeet f Lë d ie pentru poezie. poran).
BIBLIOTE + EE Bee e "e =, aa REN şi finalitate în Logică,
ET i AEP Š x niel.
ET SEEP Dimostene Botez - A ui Veneţia,
UNIVERSI à rmi E D. i. Suchiann Se . . . Contribuţie la preistoria „plus-valutei”,
LEST ` PREŢUL 80 LE] e okee Oval E Cronica Iilerară € Lo Medeleni”.
"EE etru Suciu . . - e e Cronica sociala (Slructura pronrieiëit! noastre
"` "Sage „a aurure].
` P. Nicanor A Co. , . . +. + Miscellanea (Parlamenlarism şi anti». — Inferi»
m! arltatea democrației, — Pentru cetilorii lui
RADU ROSETTI DEMOSTE — = | Proust. — fontei).
| NE BOTEZ
| Păcatele S retratar La 4 mai U i
i 1 Sulgerului Floarea Pămîntului i Ee e E er i Ri d Wii Zeen WE arte păr to Vera e edy
(Premi: A6 poezii je bu Mominia. Petre 1 Uhiaţă-—(Churiea hiomdei : Le merutaiite primirivu. W- N. Mamers = Pani
| Cu Pal ul 3 atā de Academia Romină) (eioi La fornaticn historimau de î'ecuumte politie, Piire L hi ță.
A Kl volume | Povest ees e sAmttieşi inumastt ius Sigi beuzg? ta. Thibaedet. Nunmeile Keeec Fran-
—————— ca Omului poezii e fa GE et. AA lire + pi d ee d Zebek Kong p e orban Aa p Aae ai Arma AR grd v ne ară
i a doare peal. Merrare de France. —ae e Eotetai Ienri Muzber. Le Monde Noueeuui.
| Mimearea intelectuală în sirãinātate: (mg "rm Literatura minetti, = Potiticd
Dr. C, 1.PARHON 4 M. GOLD | PATATO A aa Sibiiogratie,
STEIN C. HOOAŞ
True d'Endocrinologie: Pe Drumuri de Munte |
L La glande Thyroi + qk 18 Mani N |
Se de IL. Amintiri die Cie,
z . I dinir’o călătorie
| Pi A Kë
AL. A. PHILIPPIDE | Q. GALACTION i
"AUR S] po E
| STERP | e RĂBOJI Redacţia şi Administraţia: Strada Alecsandri No 3
| | BRADUL VERDE | 1926

VIATA ROMINNASCA apare jenar cu ca] puţin ate pagini —Abonamentul În ţară un an 400 ei,
C ab jamâtate an zo lei. Nm irul ae lel Pentru străimbiate: un an freie? jumhtate de sa 300 Wi, Nemi-
i X rui bu lei. Pentre detalii a se vedea pogina următoare,
Renrodnerrea arid.

LE)
$

Elegie

Pentru Pia şi Aiexonduz Alimânişleanea

De treci Baia de Aramă, de departe vezi albind

— Stai Căline — nu pădurea ci toți munţii de argint.
lată Piatra ca o cloşcă, iată puii ei: Cloşanii —

Şi deodată uiţi Florica şi deodată uiţi Miorcanii

Si deodată intri 'n țara basmului ce! credeai mori,
Unde totul îşi păstrează vechiul suflet, vechiul pori,
Tinăr ca un riu de munte, proaspăl ca un cer pe ape...

Vale, inimă închisă pe treculul ce-o încape,
Vale-a Motrului, ursită ca Domnița din poveşti
N i doarmă neschimbată până o desvălueşti,
Vale- i aşa bine printre munţi că niciodată
Sborul vremii de pe culme umbra sură nu'și arată:

fat

Cum să vină cind şi astăzi, cînd de veci, neveste torc
De-a călare, şi din munte tot în Dacia se ntore.

Cum să vină cind se nalță glasul morii ca o rugă
Cătră zeul trac ce mişcă apele de la irugă

Şi din scoc le ndpusteşte peste roata ei de lemn.
Cum să vină pe pămintul unde şi-azi păginul semn :
Bradul morţilor şi-usucă dorul verde pe morminte...

Azi ca eri se duc cosaşii cu lauta inainte

Chiotind pe drum de clacă, prin finețe, de te miri
Incotro pornesc pandurii celui de la Vlădimiri.

Azi ca eri bisericua stă în inima poenii —

Pustnic alb propti! în birnă işi aşleaplă poporenii,

Azi ca eri să-i ia la nuntă, azi ca eri la tintirim...
„Moşule, castanii ceia cin 'i-a pus 7 — la, Nicodim
Cind monahii lui veniră să se aşeze la Tismana“.

Tot trec fele din Tanagra, sus pe cap purtindu-şi cana
Sau urciorul plin de cerul râsturnal mir un isvor,

Si sub fagi, la umbră deasă, spune n fluer un păstor,

Fluer ciobânesc şi Motet. riù şi suflet. ce descintec
Va trezit în pacea serii murmurind acelaşi cintec ?
Ce descintec curge'n mine? Cum se face 3. Se desfac
Cunosculele privelişti în bătrinul tău conac.

Nam mai lost aici şi totuși mi-amintesc de altădată
Și îmi aflu cu uimire fara mea adevărată

Cum descopere copilul basmul presimti! demult.

Demult.. Cine-a rostit vorba ucigaşă ? De demult...
Ca o pasăre de noapte, umbra sură iat'o, creşte,
De pe culme peste vale se coboară, se lățeşte —

A Se n BI TR Ke, D ak Ke. AN

ELEGIE 251

Oameni albi şi case albe ca mioare, nor mai fi;

Port şi datini o să piară an cu an şi zi cu zi.

N'or mai prinde in oprege trupul svelt ca un mesteacân ;
N'or mai duce după spate pruncul legānat in leagân :
No mai luneca marama nor subțire pe obraz

N'o să-şi mai inlinză pinza aripi albe lingă iaz.

Vezi, bunica şi cu fiica şi nepoata n'or mai toarce,
Intr'o moară de pe Motru, trei Marine — ca trei Parce —
Firul linei, firul soartei ne ndurate ce ne ia...

Ruga noastră, nici suspinul, să le ție n or putea —

Țară veche, țară bună, mul! te-om plinge, mult teom cere...

Suflete, de ai credință — brațule, de ai putere,
“Bale apa inspumală cu nuiaua de alun —

Cer si riuri, munli at codri, strins să-i legi, să mi-i aduni.
Să mii dai să pot cu poflă de copil, cu dor de Joteu

Să te fur. vrăjită vale, şi mai repede ca Motru,

Care scapără prin pietre şi tol scapă, să te duc |
Strinsâ n sullei, strinsă n brațe, ca o pradă de haiduc.

“Cloşani, Angust 1926,
Ion Pillat

9 7 LA gé VI FIA N

Zina Fumului

Am descoperit povestea aceasta pe cind făceam o călătorie
în saltarele mesei mele de lucru. Străbăteam printre vraiuri de
foi răzlețe, —invitaţii la bal, chitanțe, cărți de vizită. Drumul a-
junse apoi anevoios. Păturile indesate se desfăceau greoiu, în
blocuri mari de plicuri vinete ca ardezia, în Dat galbene, vărgate
Cu șiruri de cuvinte negre. Pătrunsesem printre anii stratificați
şi contemplam peisajul geologic al uițării. In fundul povirnişu-
lui de hirtie, se arătă dosul unui ceasornic, ca un lac de nichel
pe care pluteau frunze aspre, pete de rugină. Era ceasul dela-
unchiul Constantin. ` ML) dăruise cind am trecut in clasa treia
de liceu, şi-l purtam întrun buzunăraș făcut anume la pantalonii
de uniformă, Nici un alt coleg mavea ceas de nichel. Prestigiul
meu cresceu, ajunse un triumf, o glorie: eram omul cu două inimi
Una—instrumentul de precizie ascuns în buzunarul dela şold—mă-
cna orele pentru toți neräbdätorii. Tic-tacul vesel îmi da mo-
nopolul Timpului, pe care-l impărțeam ochilor avizi din băncile
del spate, prin semnalizări cu degetele, cu palmele, cu coatele,
până ridicam un braţ drept in sus, ceiace insemna: sună! Pro-
fesorii mau descoperit rostul neastimpărului meu, şi un an intreg
am putut fi, fără primejdie, idolul a patruzeci de capete tunse,

In clasele superioare s'au inmulțit ceasurile de buzunar sau
cu brățară. Maşina vitează dela unchiul Constantin iși pierdu
faima, rămase să lucreze numai pentru mine, Multe am tăinuit
m acest tovariș nedespărțit al adolescenței. Acul care bătea

ZINA_PUMULUI Ai 253

secundele se invirtea pe roata cu şaizeci de spiţe şi arunca di-
pele ca mingi sburdainice, ca stropi minusculi dintro melodie
duice și naivă. Căci timpul era tinăr, vesel, nepăsător. Era un
izvor mic și limpede, Susurul lui îmi legăna sufletul, îi fura cîte
o floare și lin, o ducea departe, până nu mai însemna decit o
petală de umbră, un atom albastru, nimic...

Mina mea fierbinte s'a intins cu pasiune, dar ceasul dela
unchiul Constantin își intoarse spre mine ochiul alb şi rece. Ca-
dranul nu mai avea ace; smalțul era crăpat, cifrele jupuite. L-am
zguduit ușor și l-am dus la ureche, cum ficeam altădată. Intre
rotițele înghețate se trezi un zvon trist, ca Gritt greerului, In-
viau din adincuri clipe de cenușă, cele din urmă ale tinereței mele
dintăiu, și ale ceasornicului, Acest sfirsit şi alte intimplări vechi,
alcătuesc povestea pe care am descoperit-o în mine, căutind prin
saltarele cu lucruri uitate.

Era pe vremea cind incercam să mă fac inginer. Abia sfir-
șisem liceul. Sforile întinse inaintea mea de profesori, de pă-
rinți sau de binevoitori, mă țineau încă lingă țărm, deși mi se
părea că înot în plină libertate. Cariera In modă—există tot-
deauna o asemenea carieră —nu-mi mulțumea setca de viați. Aşi
fi vrut să cuprind infinit mai multe lucruri decit îmi îngăduiau
tablele de logaritmi și epùrele. Simțeam că drumul meu nu se
impacă cu „podurile și şoselele'*, că va fi o clădire fără socotea-
lă, cu ramuri pornind spre cer, cătră inima lui Dumnezeu, cu al-
tele sfredelind pămintul pănă la iad. Totuși n'am îndrăznit să
inşel decit pe jumătate nădejdile celor care-mi doreau binele. Subt
cuvint că vreau să mă lămuresc asupra mcseriti, am aminat cxa-
menut de admitere în Scoalž, si-am intrat la un Birou de între-
prinderi tehnice din București, „Făceam practică''—așa numeau
cu mindric ai mei, visările nesfirşite din fața planșetei acoperită
cu hirtie lucioasă de cale. O fereastră largă și înaltă îmi oferea
la picioare orașul. In fund aveam platoul Cotrocenilor: perdele
de copaci vizuţi din coastă, unul peste al:u!,—decor redus ca pèn-
tru un privitor dela galerie. Pe scenă era zilnic același specta-
col: se ridica şi se scobora un balon captiv. Din depirtare, e-
normul sac umflat părea măreț și comic, ca un elefant sburător.
Pe-atunci însă toate lucrurile avenu înțelesuri adinci, misterioase.

254 VIAŢA_ROMINEASCA
Farma dor își păstra învelișul de materie, dar conținutul era me
lancolie pură, melancolie elastică, adormitoare ca putul care um-
ple pernele, 4

Găsisem mulie asemănări între soarta balonului captiv și
soarta mea,—in viitor. Furia primei dezlănțuiri a Eului abia e-
şit din adolescenţii, era atit de grozavă, iacit se descoperta pre-
tutindeni, In asemenea stare, cra firesc să-mi potrec luni intregi
cu coatele pe planșetă şi cu gindul ratăcind prin univers. Rare-
ori, cind se intuneca, trăgeam citeva linii pe hiriia albăstrue, care
mă privea rece şi ironic, —cași şeful biroului. Intro zi, pe la siir-
Șitul lui April, acesta veni pentru întăia vară eu fofa luminată la
mme, Şi-au zise:
pet Nu-i păcat să-ți pierzi vremea aici? Te observ demult
Și m am convins că nu ești un element de birou...

Inginerul se opri, incîntat: ținuse un discurs neobisnuit de
lung. Din alte motive, m'am simţit și eu deodată bine dispus,

— Desigur! —exclamai cu convingere, Aveţi perfecti drep-
tate, ` Mat înțeles de minune.
o Pe faţa prăsulie se săpară trăsăturile energice din tinerețe,
Glasul șefului căpătă un timbru cald,

— Dumneata ești element. de Santer, Acolo te misti in
voe, conduci oameni, ai răspundere...

— Da. Sint element de șantier, întării fără şuvăire,

Inginerul mă luă de braț ca pe un camarad şi mă duse in
fața hărţii.

— Vei merge la lucrarea din Moldova. Traseul liniei fe-
rate trece printre nişte dealuri cam greu de tăiat, dar lucurile sint
frumoase, Vei sta la Valca-Fumului...

Zile întregi m'am pregătit pentru noua mea însărcinare, In-
runtan intăia oară singur o viață necunoscută; deci pusesem
printre bagaje tot soiul de lucruri fără rost, care-mi închipuarm
că-mi vor fi de mare fulos acolo. Cuvintul acesta căpătase su-
prafaţă și grosime, avea trei dimensiuni, —plus toate culorile, toa-
te sunetele, toate intruchipările ncvăzute şi neștiute. Era ca pi-
minturile mnomă spre care se avintă navigatorii. Era locul minie
nat unde mă prefăceam în cirtuaciu și vislaș pentru alţii, —deși

Aad s i
mb Ad E tege ` ` e e, Ama * e ADA aa A

ZINA FUMULUI 255
nu știam să ridic la vint nici pinzeie mele, Ce-mi păsa? In la-
dä, peste muzeul unde se aflau la un loc o colecție de reviste
ilustrate cu © sonerie electrică, șăpei și gulere scrohite cu jucă-
rii de sticlă, pe culcusul moale al hainelor de catifea italiani, a-
șezasem, strălucind în tartajele cu roșu şi aur, „Vieţile“ lui Plu-
tarh. Virtuţi, gesturi eroice, acte sublime aşteptau rinduite în
pagini, ca nişte doctorii în rafturi, să-mi fie de ajutor la nevoe.
Astfel inarmat, am coborit într'o dimineaţă din finul unel căruțe,
in curte la mos Grigore din Valea Fumului,

Nimeni nu-şi adusese aminte ziun venirii mie, În gara
unde m'am oprit, nu aștepta un delegat special, cum îmi inchipu-
iam. Mos Grigore mă luă cu căruța lui, mestecind vorbe neti-
murite, Cind află cu ce treabă veneam în sat, sc arătă bucuros
să mă găzduiască chiar el, în casa cea mare, clădită anul trecut.

La linia dumneavoastră, ciștigăm şi noi frumoase parale,
grăi mosneagul drept incheere a intelegerii noastre. Și opri a-
supra mea niste ochi albaștri tari ca oţelul, stripunpindu-mă cu
ci până în spate, Mos Grigore era un țăran de vre-o şaizeci de
ani, incă în plină putere, Ochii lui, la fel cu ai celorlalti oameni
din sat, nu se potriveau cu ai mei, care eram tirpovăţ, In ochii
lui moș Grigore nu pluteau ginduri lenese, ci sirăjuia o lumină
limpede, rece, izvorită din instinctele omului primitiv.

Casa cea mare, aşezati in fund, pe partea cea mai ridicati
a curții, trebuia să aibă două odăi, tindă și prispă. Gata văruită
era numai una din încăperi; cealaltă avea acoperiș și podele. Pa-
tru birne de lemn puse în picioare la cle patru colțuri, mărgineau
păreți închipuiți, care aduceau pănă subt streşină cerul, tăiat în
pinze de cort albastru. Două familii de rindunele trăiau aici;
cuiburile stau lipite pe grinda podulu ca niște buzunare de pistă
cenușie, umflate cu mărgele de ciripit. Am intrat alături, în o-
daia cu păreți de pămint și var siniliu, Era locul cu miros de
sulfină unde se aduna an cu an zestrea Floarei, copila cea din
urmă a lui Moş Grigore.

Mi-am așezat lada în fața cetății de perne şi scoarțe, si-am
pornit spre administrația lucrării, la celalt capăt al satului, Pe
drum mă intovărăşea Floarea, fată de șaptesprezece ani, cu ochii
lui. Moş Grigore, cu părul împietit în coade groase și rumene ca
pinca de secară.

Satul era împrăștiat pe coasta dealului, Codrul de stejar
cobora pănă lingă ogrăzi. In partea cealaltă a văii se ridicau ia-

256 VIAŢA ROMINEASCĂ
[Pa EECHER

răși dealuri și păduri. Casele mici, acoperite cu stuf, nu arătau
veselie, nici belșug. Dar pomii infioriţi şi soarele de April rideau
peste scundele așezări omeneşti. Deasupra clopotniței de lemn
auriu, o barză intindea aripi largi: cruce albă care cobora lin din
ceruri.

— Am ajuns, zise Floarea.

H Intrarăm într'o curte unde se aflau grămădite vagonete, ma-
şini de cernut pietrișul şi tot felul de unelte pentru tăiat pămin-
tul. După un atelier de fierărie, venea „cancelaria“!, aşezată în
două odăițe, De partea cealaltă, o căsuță roză, învăliță cu viță
sălbatecă, slujea drept locuinţă administratorului Mareş.

Intraiu în cancelarie, unde găsii pe contabilul Ghinu şi pe
desenatorul Piliuţă, Administratorul lipsea, iar inginerul care
conducea lucrările, știind că sosesc, plecase la celalt capăt al li-
niei şi-mi lăsase instrucțiuni să conduc singur șantierul.

Domnul Ghinu, după ce-şi sprijini bărb a în piept, mă privi
pe subt sprincene cu neincredere.

— Vi s'a dat şi un cal pentru serviciu, vorbi el cu fălcile în-
cleștate, parcă-l dureau toți dinții. UL puteţi lua chiar acum,

Piliuță se apropie grăbit din fundul odăii:

Co Sg cu să-l aduc dela grajd. Aleg la magazie și o

La întoarcere, Floarea mergea înainte, ducind de căpăstri
pe Arap, Eu veneam în urmă cu Piliuţă.

— ge dela București... zise visător desenatorul.

— a.
y3 Am fost şi eu anul trecut. E frumos pe-acolo. Aici
a nois

In câteva minute aflai mai mult decit trebuia, despre mers
trebilor în Valea Fumului, despre ciudățeniile arie i T
täțile lui Ghinu, Priveam la tinărul scurt, cu fața ca luna plină,
cu mustăcioară galbenă şi buze roze, şi mă miram cum izbutfse

să spue atitea lucruri grele şi urîte, cu vorba lui lată, sucită, în-
trun răstimp atit de scurt,

H
A doua zi m'am sculat odată cu rîndunelete, și mi se părea

că-i grozav de dimineață. Dar moș Grigore plecase
pe ogor mai
devreme, iar Floarea îi pregătea mincare la vatră, lingă casa cea

ZINA PUMULUI 257
mică. Vreascurile trosneau, imbrățișate voluptos de flacăra sub-
țire. Fumul se ridica șovăitor, tremura în răcoarea zorilor.

Een pe prispă, imbrăcat cu hainele de catifea italiană. Co-
coșul, care privea măreț din prag, fugi într'o parte speriat. Apoi,
ca să-și vină în fire, bătu din aripi și cintă.

Câluţul cel negru, legat I.ngă poartă, intoarse spre mine ca-
pul cu urechi intrebătoare.

— Cine-a pus şeaua ?

- Eu, răspunse Floarea. Să m'ai nici o grijă, că l-am a-
dăpat.

Aşadar Arap trebuia si bea apă la vreme...

— Cu bine, Floareo.

— Cu bine.

Incălecai şi pornii spre șantier, pe șoseaua care ieșca din sat
și se îndrepta șerpuind pe coastele dealurilor pănă se pierdea în
pădure. După o bucată de drum, la o cotitură, m'am oprit să
privesc indärăt, spre sat. Ceața de pe codri luneca, se intindea
ca un lac de porfir deasupra văii. Din fiecare casă se inălțau
pănă in tavanul plutitor, coloane zvelte de fum albastru.

Seara, cind m'am întors dela lucru, Cam oprit în acelaş loc.
Un alt văl cobora din suflarea pădurilor, dar acum era ca aburul
luminii de lună. Şi iarăşi se inălțau fumuri dela toate casele, —
palmieri albi, înfrățiţi prin ramuri...

„Aproape de sat, zării şi rădicinile de flacără, încolăcite în
jurul ceaunelor negre.

Directorul din București avea dreptate, Puteam folosi mai
"mult pe şantier, pentrucă aici munca o făceau alții. Eu nu tre-
buia decit să vin la ceasuri fixe şi să mă plimb printre lucrători.
Din cind în cind măsuram, mișcam jaloanele, luam cite-o hotă-
rire,—toate acestea însă erau prevăzute în instrucțiile pe care le
primisem.

Linia intrase în pădure şi urma un traseu oblic, urcind me-
ren, pănă aproape de muchea dealului. Copacii fuseseră tăiați,
locul curățat de rădăcini. Acum se lucra terasamentul, se săpa
și se nivela pămîntul pentru drumul de fier. Şantierul era un tu-
nel larg, cu păreți verzi, de frunză; deasupra, cerul boltit; în fund,

SE eeng tăiată „in deble” ca o fereastră deschisă cătră
Primăvara iși lua avint Pe stejari, buchetele” viscului ier-
Hatic, dimineață după dimineață se inecau mai adinc în cascada
roser „Jos, prin podul de foi putrede, răzbăteau ierburi cu
a an al gäe S we loc în loc, arcuri grațioase de pecetea
aE se legänau clopoței albi între stegulete de
j Pocenile wnpleau sie bucurie inima nesățioasă a lui Arap.
Mäsuram dragostea lui pentru codru, după galopul în care se a-
Mate dimineața câtră șantier și mersul potolit dea intoarcerea
rof casă. Parcă se împărtășea şi el din taina amurgului, Plin
€ respect, lăsam pe Arap să-și miște în vue urechile și nările
celace socoteam că esa felul lui de a medita. l
Ora fumurilor de seară mă cuprindea intr'o vrajă ușoară, un
fel de somi-conștiență în care împietrea lumea întreagă. Numai
drumul era o bandă cenușie ce luneca, ducindu-mă spre zat îm-
Preună cu calul, printre copaci și lanuri. In plimbarea aceasta
minunati intilneam o fiinţă albă și subțire, cînd subt marginea
pădurii, cind rătăcind, printre sămănături, Odată am väzut-o
stind În picioare pe trunchiul unui copac duborit de furtună. vin,
tul trecea peste ea ca o apă lină, ridicind ușor umbra castanie a
petelor. Privea cătră sat, nemiscată. Cine era? Arap nu pu-
tea vorbi, ca în basme. Mi-am răspuns singur: era zina Fomu-
lui, care fermeca zorile şi amurgul,
| Scara m'am simţit parcă mai bogat: găsisem o cale pentru
ginduri; creasem o făptură nouă.

Au urmat două zile ploioase, Lada, uitată â i
uşurată de felurita ci încărcătură. seal sania per e
ti in odaia unde stăpineau pănă atunci prosoape cu flori de amici,
Mä intrebam ce rost au toate nimicurile aduse de mine și mă
simţeam străin, artificial, ridicol intre cei patru păreți care mai
Pâstrau parcă în varul: lor siniliu, ceva din largul bolţii cereşti
Floarea insă privea cu alţi ochi minunile dit ladă, Cind am
scos. la iveală o păsărică de faianță, cu coada din fire de sticlă
a rămas privind cu ochii mari şi gura deschisă. Dorința îi Së,
grăvise pe față un chin de om infometat.

ZINA FUMULUI 259

— Asta ţi-o dau ţie. Floareo, zisei eu, și-i intinsei păzârica,

— Mie, gingaăvi fata, ridicind mina cu teamă. i

Lui păsărica şi se făcu nevăzută. Gindul împlinit pè nt-
așteptate œ zăpăcise. Dar a doua seară, and m'am intors dela

lucru, am găsit subt pernă cireși şi prume, verzi: Floarea îşi arăta

recunoştinţa.

Tot din cauza ploii, care mă silea să stau în casă, mi-am
adus aminte de Vietii: lui Plutarh şi am deschis întâiul dintre vo-
lumele roşii, cu inscripții de aur. Traiul simplu din jurul meu,
pilda muncii lui Moş Grigore, m'au ajutat la inceput să înțeleg
farmecul aspru al virtuții spartane, Apoi soarta oamenilor mari
—prin care se străvâd întricoșatele ciudățenii ale Destinului mn
cucerit. Ceteam În toate serile, cind nu mă intorceam prea os-
tenit dela lucru. Ba citeodată puneam pe Plutarh în buzunar și-l
inani pe șantier. In orele de repaos, după ce prinzeam, räzřo-
iam prin carte. Aproape de pămintul mut, fraza scrisă nu mă it-
dormea. Efectul ci avea ceva răscolitur, ațița pindirea aţipită.

Pe pajiște aveam deoparte bătrinul ceas dela unchiul Con-
stantun, iar de alta capul lui Arap care, caşi cenzornicul, rontäis
in candenţă ierburi vremelnice. Rupeam o foare la intimplare
și o cercetam, Dup! paginile din Plutarh, era un îşi de exerci-
tiu pentru aplicația sublimului la făpturi umile dar naturale.

Ținind pe palme potire albe, degetare albastre, discuri roze,
le încârcam cu ginduri grave...

„„Florile sint cea mai artistică soluție la problema iubirii,
incheiam eu sentenţios. Forța lor de afirmare a vieţii e geit:
trecuta...

in iazul violet, staminele de aur se inălțau încovoindu-se u-
şor, ca havuzuri poleite de soare, ca erupția veselă a sevei din ră-
dăcini.

Primirea rece dela inceput, făcuse să nu mă gindesc de loc
la cancelaria administrației, Imi petreceam viața între șantierul
din pădure şi prispa casei lui moș Grigore. Cind aveam nivoe
de ceva, trimeteam la cancelarie pe Floarea. "De vreo două
ori, s'a întors cu Piliuţă. Fața rotundă a desenatorului se o-
filea. Ochii priveau Intro parte, trăsăturile nu se mai țineau
imbinate unele îintr'altele ci cădeau în jos, cași cum puterea care
le stringea la un loc slăbise,

A dial | NN

260 VIATA ROMÎNPASCA
De i iara e,

— Ce se mai aude, Piliuţă ?
Desenatorul clătina capul și privea pierdut în depărtări, Răs-
pundea numai după ce gusta de-ajuns din poza lui plină de patos.
e mg onge gen plină de mizerii, începea lat și pe nas,
—nu Se aude nimic WW i invidiaşi
"re a a Age nălțător. Se găsesc numai invidiaşi,
Fruntea i se încrețea, apoi se descrețea ca o armonică în-
tinsă şi comprimată de gînduri încilcite.
Pentru Piliuţă toți oamenii erau răi. Totuși căuta să se a-
propie de mine. Voia parcă, să mă ia tovarăș la fapte mari, în-
tunecate, tragice,

Cind s'a întors administratorul Mareş, m'a rugat să vin jos,
la cancelarie. Era intr'o Simbătă. După amiază încheiasem lu-
crut de vreme și oamenii coboriseră în sat, la plată. Piliuță îi
striga după listă, iar Ghinu le număra banii la pervazul ferestrei,
ca în dosul unui ghișeu. Priveam tabloul acesta din căsuţa cu
ziduri roze, unde mă poftise administratorul. Odaia în cart ṣe-
deam de vorbă avea o masă pătrată la mijloc, câteva scaune, un
pat lingă părete și o mică oglindă rotundă între cele două fereşti.
Pe un raft cu poli îmbrăcate în hirtie subțire, citeva cărți, lu-
cruri mici femeeşti, un buchet uscat de flori.

Administratorul Mareș avea un fel de semeție sdrobită. Era
înalt, uscat ` Ochii intunecaţi ardeau; peste faţa negricioasă par-
că bătuseră toate vinturile vieții.. O biindeţe neprefăcută, de om
definitiv resemnat, trezea respect și dragoste. Nimeni nu in-
drăznea să-l supere, pentruci răul se întorcea impotriva celui ca-
re-l făptuia, cum se întoarce lemnul izbit de piatră,
| Cu mine se iîmprieteni repede, dar nu prea aveam ce vorbi
impreună. Amindoi ne îndreptarăm privirile afară, unde se fră-
minta mulțimea lucrătorilor. Cind mi-am întors ochii, în mij-
locul odăii sta o ființă cu plete castanii. Era îmbrăcată în alb
și ținea între două degete codița arcuită a unci margarete. O
clipă, luminile albastre se opriră asupra mea, apoi se întoarseră
iar în jos, cătră floare,

Mareș îi luă mîna, i-o mingie și după ce mă prezentă, zise

cu glas îndulcit, puţin sfios:

— Adriana, vrei să aduci cafea pentru musafirul nostru?

— Da tată, aduc numaidecit,

Adriana îmi zimbi:

ZINA FUMULUI Zct

— Mă em un moment.

Intăia oară întilneam o ființă la care grația și farmecul fe-
meesc nu erau amestecate cu zorzoane felurite, ciopoței stridenți
şi obositori. Cind s'a întors, deși s'a așezat pe același scaun mi
s'a părut că sintem mult mai aproape unul de altul.

In curte, toate socotelile se sfirşiseră. Inainte de plecare,
oamenii întindeau o horă. La chiotele lor, Adriana se duse să
privească pe fereastră. Sta nemişcată, cu ochii apntt: undeva
departe, peste invălmăşeala lucrătorilor, Deodată ființa pe care
o creasem în ora fumurilor de seară și care dormea subt fruntea
mea, lunecă lingă Adriana, se contopi cu ca, Cum nu gicisem
pănă atunci că vorbeam cu Zina Fumului?

Piliuţă intră, cu obrajii roşii, abia trăgindu-și suflarea.

— Am venit... ingină el—sä vă spun... am făcut plata.

— Foarte bine, Piliuţă, răspunse Mareş.

Piliuţă privea în jur, aiurit.

— Vă rog să mă ertați... vam supărat...

— Nu-i nici o supărare. ţi mulțumesc, Piliuţă,

— Credeam... spuneam... bună seara,—strigă cu desnădejde
desenatorul şi se făcu nevăzut.

Adriana izbucni în ris. Apoi căzu pe ginduri şi rămase
trista toată seara.

La plecare, Mareş imi șopti:

— Vino, te rog, cit poţi mai des pe aici. Sintem foarte
singuri.

A doua zi, Duminică, m'am sculat mai tîrziu, spre mirarea
Floarei, care socotea că nu trebue să pierzi o singură clipă din
sărbătoare, şi deci se trezea mai dimineață ca oricind. De altfel
avea multă treabă: întăiu isprăvea sucrui gospodăriei; pe urmă
se pregătea pentru petrecerea de Duminică. Venca, se ducea,
căuta prin șură, prin podul cu fin, în grinda casei mici, Dar mai
cu seamă umbla în casa mare, unde erau fustele, catrințele, că-
mășile înflorite.

Eu ceteam din Plutarh, trintit pe-un sac de iarbă cosită, în
odaia cu pret de cer. Rindunelele, fulgere de oţel, săgetau din
azur spre cuib, ca niște ginduri de departe,

Povestea intimplărilor din viaţa lui Thczeu mă opri îndelung.
Imi plăcea cum începe patima Ariadnei:

ek ES A SEA KS. v

€ 5 Bee. Fa g dg, Ana - P ke" ag?
Lé d wë A
i =

232 VIAŢA ROMINEASCA
„o CEE NE E A e 7, A

„Filozofii mau definit rău iubirea, când au zis că este ca
un fel de mijlocire a zeilor, vrind să mintaiască și să păzească u-
nele sullete tinere“.

Indată după amiază, cînd inii luai din nou în stăpinire odaia,
Floarea mi se infățișă, bocănind cu phetele pe care nu lè mhi pu-
sese dela Paști, Pierduse din sprinteneală. ` beleen sfios spre
pămint, cași cum făptură i se schimbase odată cu hainele.
clei Miîndri mai ești, Fluareo, zis eu, clătinind capul cu ad-
miraţie. |

— Bil. îmgină fata și îşi tisă tărbia în piept. Dintr'odată,
cași cum şi-ar fi amintit ceva, ridică obrazul îmbujorat şi zise:
Mergi? , rẹ
Unde?
— N'ai spus o vrei să vezi vada nöasträ?
— Ba da, insă nu azi.
Päi dacă eu n'am timp altădată.
— Lasă, Duminica viitoare. Azi țrebue să mă duc jos, la
cancelarie,
Gindul acesta îmi venise chiar atunci și se înfipsese pu-
ternic, ca o hotărire veche, nestrămutată.

Dar nici Floarea nu voia să se despartă așa uşor de gindul
ci

— San pirguit dresile

— Duminica viitoare au să fie coapte bine.

Mie-mi plac așa, mai verzi, murmură Floarea, ca pentru
dinsa. Apoi iarăşi, cu îndrăzneală:
— La noi în livadă este-un cuib de epuri,

— Zău?

— Dacă mergi, ţi-l arăt,

Ispita i se părea de neinvins. Se îavirti pe călcăe, pomi
sprintenă spre ușă și acolo, cu mina pe clams, se opri în-
trebătoare.

Nu, Floareo, nu pot. Am de lucru la cancelarie,

Niciodati nu mi se mai intimplase să mia! așa de simplu,
fără nici o remuscare, fără nici un scop. i

Mina Floarei căzu de pe clampă. Peste ostrovul ei de viață
se oprise un nor întunecat, ”

— Atunci, nu mergi în livadă?

= Nir,

— Eu mă duc.

ZINA PUMULUI 263
N E a

Bine.

Floarea et, fără să mai spună nimic, După un răstimp, se
arătă. iarăși.

— Mä duc la horă, cu o vecină.

— Şi-ai să joci?

Mata crezi că cu nu ştiu să joc?

Priveam cum crește necazul Floarei. Aşi fi făcut tot s'o min-
gii, numai ce dorea ea: să merg în livadă, nu voiam.

Am inchis ochii, cași cum cram gata să ațipesc. Floarea
mai about o vreme nemișcată, apoi se depărtă pe virful degete-
lor. Ca printr'o minune, ghetele ci pline de sgomote barbare,
se supuseră în tăcere, .

Toata lumea plecase la crişmă sau la scrinciob, Curtea cea
mare din vale era pustie, Mi s'a părut că zăresc numai ochii lui
Uhinu, pindind de după geamul cancelariei.

Trăsesem minerul clopotului prins la ușa lui Mareş. Paz-
nicul leneș tresărise speriat. Il ascultam vibrind înăbuşit şi-mi
inchipuiam cum aleargă prin casa cu ziduri roze. Alături, se des-
făcu neașteptat fereastra în două scuturi cu luciri de oglindă. In-
tre ele stau întinse, în semn de pace și despărțire, două mini pa-
lide Deasupra, se apleca fața Adrianei,

- Bună ziua, Vin să-ţi deschid numaidecit,

M'a primit în acelaşi loc ca în ajun: cra odaia ci. Mares
plecase întrun tirpuşor din apropiere şi trebuia să se întoarcă
“pre seară, Vestea aceasta mă opri nchoʻärit în prag. Nu e-
ram om de lume, Mai ales nu invățasem să mă port cu femeile,
Imi dădeam seama că nu Ie interesez și mă siuteam stingherit în
fața lor. Cind am auzit că lipsește Mareg, mam temut o clipă
de stingăcia mea. Dar la întoarcere, mă simțeam mulțumit de
ieul cum eșisem din încurcătură, Meritul nu era al meu, ci al
Adrianei. Ea nu se lăsase ispițită de jocul acela crud cu care fe-
meile obișnuesc să se răzbune pe oamenii obositori,

Eşti fericit, spuse Adriana, după o lungă tăcere.

= fit?

intrebam mirat peste măsură, cași cum mi-ar fi făcut o ne-
dreptate,

— Poţi trăi singur, fără să simţi nici un rău.

264 VIAŢA ROMINEASCĂ =
EES

— Asta-i adevărat.

— Ce maşi da să fiu în locul dumitale...

Adriana se posomorise. O priveam nedumerit: după mine,
toate ar fi trebuit să fie altfel decit "e vedeam. Pe Iingă lipsa
mea de orice cunoștință a vieții, judecata îmi cra subjugată acum
de lumea eroilor lui Plutarh, unde oamenii nu se impiedică nici-
odată în uritul şi golul zilelor, O milă generoasă mă cuprinse
pentru Adriana. Cu avint din inimă, începui o predică plină de
cuvinte mari, Vorbeam despre menirea noastă pe pămint, des-
eri frumusețile naturii și inălțimile la care poate să se ridice spi-
ritul.

Sprijinită cu tața'n palme, Adriana mă asculta şi chipul i se
lumina. Dar tocmai cind îmi închipuiam că am izbutit s'o conving,
işi lăsă capul pe spate și izbucni înir'un tril limpede. Risul cres-
cu, se prefäcu în torent sgomotos, care trecea peste mine cu dug-
mânie. Ovalul feței işi pierduse armonia şi dilicateța: parcă îl
izbise un pumn brutal. În cele din urmă, Adriana se opri. işi
ascunse obrajii în palme și rămase așa mult timp.

___— lartă-mă, te rog, rosti ea ridicind ochii întristați spre
mine.

— N'am de ce să te iert, răspunse! cu glas inăbuşit,—nu
m'ai putut supăra

— Nu trebuia să rid.

Simţii o mingiere ușoară pe mină.

i Crede-miă, n'am ris de dumneata, Ştiu că ai vrut să
spui lucruri mai simple, mai potrivite cu mine,

Nu voisem ce credea Adriana, dar acum imi dideam seama
că discursul meu nu prea avea rost şi nemulțumirea mi se pre-
Loo în umilință,

„__ Accidentul acesta ne imprietini. Adriana îmi povesti rătă-
cirile alături de Mâreş, din noaptea cînd au plecat din orăşelul lor
de peste munți. Am înțeles că fugiseră de subt sfărimăturile u-
Hei vieți care se năruise dintr'odată, Despre mama ci vorbi mult,
Imi arătă și o fotografie, Mingiia portretul, îl stringea la piept
cu patimă, f

— Trăeşte?

Adriana tresări,

"A plecat... Nu, Trăeşte peniru mine, irăește pentru
bietul tata... şoptea ca cu ochii pironiţi în goi. |

Dese ori mi-a vorbit despre mama ei, dar m'am putu!

ZINA FUMULUI 265

să aflu niciodată mai mult. Nu știu de ce, mi-am închipu't că-și
pusese singură capăt zilelor. Cu credința aceasta am rămas pănă
azi.

Ceva nou se petrecea fără ştirea şi fără voia mea. Acasă
nu mai păseam timp să stau de vorbă cu Floarea. Nici Plutarh
mavea trecere, In schimb, căutam singurătatea, mă bucuram de
ca ca de-o descoperire nouă, încintătoare.

Toropit de visări, mă așezam pe sacul cu iarbă cosită din
odaia fără păreți și ascultam cum se distramă în noapte, sgomotul
satului, intunericul boltit era un filtre care cutegea toată larma
vietăților în preajma culcării, Spre miezul nopţii, amorteau cele
din urmă zvonuri. Şi stelele începeau să licărească, ca nişte cris-
tali rămași pe fundul boltit al intunericului, Din cuiburile ador-
mite, de subt grindă, venea arare, ca un oftat uşor, piuitul rindu-
nelelor.

Simţeam o nevoe nouă, care cînta în inimă cu suncte de fa-
got, pătrundea printre rădăcinile nervilor ca pioaia călduță ;—sim-
team nevoia să mă gindesc că sint fericit.

Cind întilneam pe Adriana, această fericire din orele de sin-
gurătate intra ca apa "n nisip. O acoperea neliniștea şi delicioa-
sa uitare de sine din preajma mării. Ne vedeam des. Mä du-
ceam la curtea din vale, sau o înttneam pe drumul spre sat, plim-
bindu-se la ora fumurilor de seară. Opream, descălezam, şi por-
ncam alături unul de altul. fn urma noastră, Arap bătea tactul
cu copita și clätina filozofic din cap. d

Ficeam tot ce mă pricepeam impotriva uritului de care se
plingea noua mea prictină. Mā rugase să-i împrumut niște cărți.
l-am trimes, în aceiași seară, prin Floarea, un pachet cu romane
şi reviste. Mai tirziu, am întrebat-o dacă i-a plăcu! ceva. Nu
pol să cetesc. Adriana ridică din umeri:

Nu stiu. În toate cărţile c-acelaşi şi-acelasi Inc Eu cred.

că oamenii care scriu sînt mai trişti ca viața.

— Cartea c cel mai bun prietin al omului, începui eu pe ton
grav,

Mă avintam cu fraze sunătoare, Dar Adriana nu asculta.

— Trimete-mi-o mai des pe Floarea, zise ca, Nu-ţi inchi-
pui ce mult îmi place gazda dumitale,

— Şi ea mi se pare că te-a îndrăgit.

266 VIAŢĂ ROMINEASCĂ

lmi amintisem în adevăr, că fata lui moş Grigore mă între-
base dacă nu mai am ceva pentru Duduia din vale.

Cind mă duceam la Adriana, treceam şi prin cancelarie, så
dau buni ziua lui Piliuţă și lui Ghinu, Intrarea mea producea
totdeauna același efect. Piliuţă arunca o privire cătră Ghinu, cași
cum ar fi zis:

— A venit!

lar casierul răspundea, tot din ochi:

— Ce spuneam cu, prostule?

Uhinu era calăul lui Piliuță, Infăţişarea îl predestina pen-
tru acest rol, Inalt, uscat, purta între umeri un cap enorm. Fa-
ţa îi era copleșită subt o tufă de păr negru, ca o bucăţică de cea-
ră lipiti pe un bulgăre de smoală, Cind ridea, arăta între gin-
ginele vinete, niște dinți galbeni-verzi, acoperiți cu un fel de
muşchiu, ca cel de pe zidurile igrasioase. Deşi mavea mai mult
de treizeci de ani, purta haine bătrineşti, pătate, neperiate; gu-
lerul și manșetele erau de cauciuc ; un ciorap ieşit de soare îi
slujea drept cravată.

Nu era de loc prost Ghinu, iar cind voia, —foarte rar, —pu-
tea să se facă plăcut. Piliuţă spunea că nu imprumuta nimănui
un ban, măcar să știe că piere, Stringea comoară, ca avarii. A-
şa trebue să-i D fost şi sufletul: nu cheltuia nimic, păstra pentru
sine tot, cași cum sgircenia i-ar fi putut folosi la ceva. Simpa-
tia mea se îndrepta cătră Piluţă, care risipea zilnic tot ce-avea
mai bun. Într'o zi mă așezasem pe-un scaun alături de dinsul
şi cercetam schița de pe planșetă. După ce aruncă o privire fu-
rișe spre Ghinu şi se încredință că m'ascultă, desenatorul îmi sp:

— V'aşi cere un sfat.

— Bine, Piliuţă. Vorbeste,

— Dar vă rog—și ducind un deget la buze: —cel mai mare
secret,

— N'ai nici o grijă, Ce-i?

Piliuţă privi cu melancolie spre fereastră,

— Ce frumos e cerul, grădina, pădurea...

iși frâminta minile una de alta, Nu ştiam cum să-l îndemn:
așteptam să se hotărască singur,

Er "A Tei ée: MEET TA gx EE A

ZINA PUMULUI 267

— „„Frumuseţile naturii... nu vă plac?

— Firește că-mi plac, Piliuță,

— Plac oare la toate persoanele?

— Așa cred.

Piliuță începu să se roșească; la sfirşitul vorbirii, era cu o-
brazul și urechile în flacări,

— intrebam, pentrucă m'am săturat de liniile astea tapene,
parcă's moarte, Aşi vrea să pot zugrăvi copaci, casc, oameni...
Ași vrea să mă fac pictor.

— Foarte frumos. Dar cum?

Piliuță privi la mine uluit.

— Cum?—cu pensule şi vopsele... după natură.

— Şi dela cine ai să înveţi meșteșugul?

- Natura e cel mai bun învățător, vorbi răspicat desena-
drul, și mă privi în ochi cu încredere și mulțumire de sine. | se
părca ca nu mai am ce să-i răspund, cum nici el nu mai puluse
scoate o vorbă cind auzise fraza aceasta rostită de un elev la
Belle-Arte. N'am vrut să-i opresc avintul cu alte obiecții, de
alifel ce mi-ar fi folosit să-i stric o iluzie la care ţinea atît? Ghinu
insă nu judeca la fel. Cind prinse de veste ce ginduri are Pili-
uţă, se plinse lui Mareș că desenatorul „face pe artistul“ și mu
mai Iucreazi nimic, Administratorul nu dăcu nici o urmare plin-
gerii. Piliuţă trăi zile de visuri mari: va ajunge celebru şi bo-
gat; toate femeile îl vor iubi; una singuri insă, pe care o știe
numai el, îi va fi stăpină,..

Odată cu gindurile, lucra şi mina. Echerele, rigicle, sugă-
toarea se acopereau cu schițe de arbori, case, pasări,—lucrate în
citeva linii băţoase, uşa cum văzuse tăcind pe elevul dela Belle-
Arte. Cind prinse de veste contabilul, Piliuţă nu mai avu o di-
pă senină.

— Vrem să fim pictor, de ce să nu fim? începea pe nas Ghi-
nu, Ochii lui mici țintuiau cu lumini otrăvite pe desenator,

— Ai început de dimineață, murmura victima,

— Domnul artist a spus ceva?

— Te rog să nu te mai legi de mine,

— Eu mă leg de tine?

— De ce mă faci artist?

— Ce, nu-ţi place?

— Poate să audă cineva...

Buzele lui Ghinu se stringeau malitios:

— Adică cum, mă rog, cineva,

e
E TENTI T Nr " WT H". ăi 4 we Pr | 8

— Asta mă privește.
— Da? Atunci și pe mine mă privește că dumneata distrugi
mobilierul. Nu vezi în ce stare ai adus echerele și riglele?
Dar toate răutățile și toate îințepăturile erau zadarnice, Pi-
ut stăruia parcă şi mai îndirjit pe calea cea nouă,
Taina tăriei lui am descoperit-o într'o zi cînd plecase din
cancelarie. MA așezasem la masa desenatorului şi scriam un
raport.
— ai isprăvit? întrebă Ghinu, cînd văzu că las jos condeiul.
Omul cu capul de smoală şi ceară se ridică de pe scaun şi
Veni spre mine cu pași elastici, de animal care pindeşte, Se o-
pri și întinse un deget cäträ hirtia de pe masa lui Piliuţă,
j Erau nişte desene făcute cu creionul ros și albastru, Toate
Voiau să reprezinte același cap ciudat, cu ochi şi păr albastru, cu

obraji rumeniți. Desenurile aminteau capetele de îngeri zugră-
vite în schituri,

— Văd, răspunsei cu. Şi adăugai cu sinceritate: Piliuță are
fantezie.

Ghħinu își arătă dinţii:

— Ce are?

— Fantezie,

— N'are nimic. E înamorat.

Priveam nedumerit, cînd la chipurile albastre, cind la omul
cu capul de smoală.

Ghinu urmă:

— Face mereu pe domnişoara Adriana. Parcă-i nebun.
F — Asta-i domnişoara Adriana ?—întrebaiu, arătind unul din
esene,

— Da, răspunse Ghinu, cu convingere și gravitate,

Răsfoiam tot mai rar „Vieţile“ lui Plutarh, Acum mă o-
bosea atita măreție, Ciutam ceva asemănător cu întimpțările din
jurul meu, şi nu găseam. Faima, depărtarea timpurilor apăsase
peste eroi că un teasc, le storsese singele, Pentru povestitorul
de mai tirziu, nu rămăsese din ei decit hainele strălucite, citeva
legende, o ultimă grimasă. Adevărata viață, oricit de mare ar

ZINA ren 208

fi omul, este alcătuită dintr'o seamă de lucruri mici legate între
dinseie ca inelele șarpelui. In cele din urmă am renunțat defi-
nitiv ja vieţile semi-zeilor, Viața mea proprie mă cucerise. bn-
tre suflet și restul fiinţei, golul dispăruse. Simteam porni:i prit-
tine sau vrăjmașe cutreerind prin mine, cotropindu-mi mintea şi
măruntacle.

Luptam. Ceva căuta parcă să scape din stăpinirea mea, şi
mä împotriveam cu înverșunare, Se iveau mereu dureri și bucu-
rii fără noimă, piedici bruște, dorinți violente, o nesfirşită fierbe-
re, un amestec uluitor.

Era o stare foarte complicată, ca tot ce porneşte din cuibu-
rile unde-şi fes și îşi încurcă pinzele painjenii gindurilor,

Lumea dinăuntru cu lumea din afară se contopeau, Arap
devenise un duh prietin, care-mi gicea dorurile; fuioarele fumu-
rilor de pe vale se despleteau la mine în suflet, Se înfăptuia mi-
nunea simțirii, care topește materia brută, o preface în fluid și
o face să pătrundă "np suflet.

Intro noapte, prin somn, cînd cad îngrădirile și se destac
incheeturile vieții, am trăit înțelesul tulburării mele. M'am vă-
zut în vis, Eram intr'o peșteră? Deasupra, bolți de cremene,
Pămintul, cu toate ale lui, se prefăcuse în sgură; riurile duceau
ape de întuneric. Mă mișcam totuși fără teamă, îmi îndreptam
pașii ori încolro, pentrucă aveam o lumină de călăuză. Și lumi-
na era chiar în inimă. Dar din aburii nopții se ridică şi lunecă
spre mine Zina Fumului, Lumina din inimă trecu în minele ci,
ca o candelă, şi se depărti grăbită. Rămăsesem orb. Cu bra-
tele întinse în gol, pomii incotro se zbătea bobul de lumină. Zina
Fumului fugea, fugea mereu, şi eu alergam tot mai tare, tot mai
zadarnic,

Atunci m'am trezit.
până la capătul nopții...

„„Sfirşisem o luptă. Ceiace se zbătea cu neliniște în mine
scăpase, și fugea ca o umbră în urma Adrianei,

Așezat pe marginea patului, meditaiu

Arap pornise în galop cătră şantier. Sorbeam răcoarea
dimineții şi senzația vitesei, —băutură minunată care-mi dădea i-
luzia că mă depărtam nu numai de sat, dar ai de mine însumi,

270 VIAŢA ROMINPASCĂ

Dela o vreme, calul obosi. Pasul lui din ce în ce mai rărit, mă
impingea ca un val cătră țărmuri de realitate. Gindurile ince-
pură să se joace iarăși, ca o sut! de veveriți cu o singură nucă.

Pătrunsesem în codru și mergeam de-alungul liniei. Soarele
Venea din spate, trecea peste mine, iși rupea razele în crengile
stejaritor și din pulberea lor făcea fund de mozaic șantierului pe
care oamenii, lungi, subțiri, albaștri, păreau impietriţi în jurul va-
goncetelor. Mā închinaiu în fafa acestei icoane, Dar mintea mi
se Domp: ciudată lege, îmi ziceam, Natura este perfect indi-
ferentă. Işi desface curcubeele și cozile de păun, fără să-i pese
de ochii noștri. En schimb noi o iubim, evlavioși, toată viaţa. De
ce nu putem face așa şi cu semenii noștri? lubim uneori din
umbră, iubim adinc, definitiv, Dar în suflet păstrăm nădejdea
că odată, toată eflorescența dragostei noastre va fi văzută de o-
chii adoraţi atita vreme în taină. Forța acestei credințe nu poate
fi învinsă de faptele cele mai hotăritoare,—nici chiar de moarte.
Căci pentruce am născocit viața viitoare, dacă nu din nevoia de
a ne descoperi acolo, și a ne apropia în voe de sufieiu! care pe
pămint se ferise necontenit din calea noastră ?..

Ajunsesem. Un lucrător luă calul şi porni să-i caute um
loc bun de păscut. La întoarcere, omul nu-și luă locul în echipă
ca de obiceiu, ci veni din nou la mine,

— Ce-i, Toadere?

Lucrătorul arătă cu mina cătră un luminis.

— Duduia dela curte e-acolo. Mi-a spus să vă vestesc.

Pe fața lui nu era nici mirare, nici veselie, nici teamă, nimic
din nesfirșitul lanț de simțiri care-mi treceau prin inimă, ca niște
săgeți, gonind una după alta,

— Duduia așteaptă... repeti Toader, bănuind că n'am pri-
ceput

— Bine... izbutii insfirșit să răspund.

Luminișul era un drum lărgit și acoperit cu iarbă. Zării
pe Adriana din depărtare, printre copaci. Sta lingă Arap și-l
mingiia, M'am oprit la ciţiva pași. Adriana inmărmurise: Con-
templa un vis care răsărise chiar atunci pe coama lui Arap, Nu
indrăzneam s'o tulbur. Tirziu, intoarse încet capul ` Ovalul pa-
lid îmi apăru așa cum era în singurătate, cînd mici un ochiu nud
privea. Numai o clipă, zării expresia chinuită a trăsăturilor. Con
gest ușor, caşi cum ar fi scuturat o pelerină de pe umeri, Adria-
na păși cătră mine. Cind fu aproape, izbucni în ris.

— Dac'ai şti ce figură ai!

mul i ee ` b kä e
— La Wi dëi gf, à î de, a dë "T - "8 gg

ZINA PUMULUI 271

Şi rise mai departe, rise mult, în säin, dureros.

— Adriana!

Strigasem tare, cu spaimă,

Adriana se opri și mi privi drept în ochi,

— Ce te uiţi așa la mine? vorbi ca încet. Și urmă cu a-
celaşi glas şovăitor:

— Ți se pare ciudat Cam venit până aici?

— De loc...

— Wam plimbat dis-de-dimineață, prin romă...

Pantofii îi erau uzi de tot. Cine ştie de când rătăcea. Poa-
te nu dormise toată noaptea.

- Ce mai faci? N'ai venit demult pe la noi.

Voiam să vin astăzi.

— Nu ţi-i urit?

— Nu. Ba da...

Incurcătura mea o înveselea, Mä luă de mină, mindră că
este cineva mai slab decit dinsa.

— Ce stai aşa mohorit? Hai să ne mişcăm puţin,

Pornirăm pe drum în sus, spre adincul pădurii, Täceam.
Subt picioarele noastre, frunzele fişiiau neobişnuit de tare, parcă
tipan.

— De ce-ai venit? intrebaiu după o vreme. :

Adriana se opri şi mă cercet amänunțit, Apoi porni mai
departe,

— De ce-ai venit? şoptii iarăși, aproape în neștire.

— Mici urit, se tingui Adriana, Spune-mi ce să fac, ce să
fac?

— Lucrează, coast... începui să repet ce auzisem dela alții.

Adriana clătina din cap,

— Am încercat de toate. Zadamic. Răul e aici, în minte,
in inimă,

— Atună,..

Urmă iar un lung răstimp de tăcere. Așteptam fără suflare
sfîrşitul spovedaniei. Nu 'ndrăzneam nici să întreb, nici să-mi
privesc tovarășa în față. Pașii îmi creșteau, se indeseau, de-
veneau o adevărată fugă,

— Stai, te rog, nu mă lăsa singură... a

Adriana rămăsese în urmă, fără puteri. Mam întors. O-
chii ci albaştri, imenși, se opriră asupra mea. O mină cu degete
subțiri se plimba prin pletele castanii. Era iarăși Zina Fumu-
lui. Cu glas adinc, zise:

nn ER ROMA O O OOO

i ui imi ești prictin?
na palidă lunecă din plete şi mi se asceză r.
căzut în genunchi. erch sfori

— Fă er vrei cu mine... te rog... porunceşte-mi,

Gestul meu cra absurd. ` H făcuse impins de aceiaşi pu-
tere care, în unele clipe, făcea să mă gindesc cu invidie la pămin-
tul călcat de pantofii Adrianei,

— Sobală-te! Nu ţi-am cerut asta!

O spaimă neașteptată îi tremura în vorbe,

MĂ ridicai cu greu. In mine se năștea o tristeță um.

— Să ne intoarcem.

Mă simțit dus de braț. Lingă șantier, Adriana zise:

— Nu vreau să fii supărat pe mine,

— Eu...

Un sărut neașteptat opri în minte restul gindului. Era un
sărut pe gură, cald, sălbatec, aşa cum nu cunoscusem pănă atunci.
Răsunetul lui mă cutremură. Cind mi-am venit în fire, Adriana
se făcuse nevăzută. ` Sprijinit de-un copac, imi acoperii faţa a-
prinsă,

Intimplarea din codru mă infrigurase. Simţeam că ași pu-
tea fi folositor, dar nu știam cum. Pe urmă, de ce a venit A-
driana atunci, în zori? Şi pentruce s'a petrecut, ce s'a petrecut?
Nu puteam ințelege nimic, afară de propria mea tulburare, O
umbră de credință în lucrurile tipărite, îmi amintise vorbele lui
Plutarh: „Filozofii n'au definit rău iubirea, cînd au zis că este ca
un fel de mijlocire a zeilor, vrind să mintuiască şi să păzeasci
unele suflete tinere“...

Eram menit să mintuese și să păzesc pe Adriana. Gindul
prinse repede rădăcini, și cind într'o seară, Floarea veni să-mi
spună in taină (deși cram singur) că Adriana așteaptă afară, mi
s'a părut ceva foarte firesc, Am poltit-o înăuntru. Adriana in-
tră fără să zică nimic, se aşeză jos, își puse capul intre mini şi
rămase nemișcată. Odată cu ca venise tăcerea neagră, apăsă-
toare, care stingea lumina lămpii. Cu nimic n'ași fi fost în stare
VE adincimile mute, Aşteptam să se coboare iarăși viața
intre noi.

ZINA PUMULUI 273

E a EE deelen

O întrebare se născu însfirşit:

— Mă iubeşti?

— Da,

Răspunsesem dintr'odată, simplu, rece,

— Nu trebue, nu merit,

Glasul Adrianei șucra, Deodată sări în picioare.
— Mă duc.

— La mama,

Am apucat-o cu spaimă de umeri, ara aşezat-o jos, i-am o-
ferit tot felul de lucruri, ca unui copil speriat, Apoi începui să-i
vorbesc cu căldură despre ea, despre tatăl ci, despre ce ştiam că-i
este drag. La toate îmi răspundea, psalmodiind același şi ace-
lași gind: „Vreau să mor“,

Amuţisern. li țincam piept numai cu gesturi din mini.

— Nu'nţelegi că moartea-i mai bună? E frumos să închizi
ochii... Să nu mai știi de nimic... Te plinge lumea întreagă...
Spune, m'ași fi frumoasă în sicriu?

Imi era cu neputinţă să născocese ceva, li vedeam ovalul
palid, divin în liniştea morții,

Adriana se ridică, gata de plecare. incotro?

— M'am gindit la ceva—vorbii deodată cu tărie.— Tot iți
place Floarea, Nu vrei s'o ici jos, la curte? Ti-ar ține de urit,

Adriana ridică din umeri: mavea nici un fel de dorinţă, Du-
pă un răstimp, întrebă:

— Unde-i Floarea?

Eşii în curte s'o caut, Mi-era teamă să nu se fi culcat. O
găsii trează, stind nemișcată pe prispă,

— Floareo, tu ești?

Eu.

— Vrei să dormi in astă noapte cu duduia Adriana?

— Dacă zici aşa, vreau...

Se ridică şi veni după mine, Adriana o mingie pe frunte
și pe obraji. Apoi îi cuprinse mijlocul cu un braț şi porniră a-
mindouă în jos pe șosea. Le intovărășii, mergind în urma lor,
ca un paznic, Casa lui Mareș era întunecată. La fereastra can-
celariei tremura o geană galbenă. Ghinu veghea.

TF - ME să Kee Ak, canu WW" HES
` „ui P îu

274 VIAŢA ROMINEASCĂ

A doua zi așteptaiu pe Moș Grigore să se 'ntoarcă cu că-
rufa dela tirg. Se ficuse tirziu de tot și nu se arăta nici Fbarca,
să-mi aducă vești dela Adriana, nici tatăl ei Floarea veni in-
sfirşit pe la prînz și se minuni că nu plecasem la lucru. incepu
© poveste lungă, cu repetări nenumărate, despre timpul petrecut
lingă Adriana. Nu puteam gici dacă prictina mea se mai liniștise
Şi grija mă intuneca, Rumenă, fata lui Moș Grigore alerga de
la casa cea mică la prispa casci mari, ridea, îmi aducea mere va-
ratice, iarăși den, Nu ştia ce să mai facă să mă înveselească.

"Im. strigă ea, încremenind cu mina la gura cămăşii

— Te-a mușcat o viespe?

— Tart-s năucă. Am nitat ca pămintul.

Floarea scoase din sin un plic purtind pe el scrisul mare și
drept al Adrianei,

— Dă mai repede, spusei răstit, smulgindu-i-l din mină.

Floarea rămase cu brațul întins, parcă cerşea iertare.

— Era pentru deseară... Nu ştiam că te găsesc acasă...

Adriana îmi scria că-i liniștită. In post-scriptum adăuga:
„Uită tot ce-a fost aseară, Mai ales te rog să nu spui nimic ta-
tei. l-ai face un mare rău“,

Abia după ce isprăvii de cetit ultimul cuvint, luai seama la
sunetele necăjite care mai întirziau încă în auz, și ridicaiu privi-
rile câtră Floarea. Lacrimi îi lunecau pe obraji. Nu înțelegenm
Gan poate fi așa de supărată, cînd cu mă simțeam plin de încre-

ere.

— Plingi, Floareo?... Hai, rizi! Nu-ţi stă de loc frumos
așa,

Ca prin minune, lacrimile cu dira lor, se uscară, Fața Floa-
rei se lumini ca o oglindă a feței mele.

— Ascultă, Floarea, ai ceva de lucru?

Fata mi privi o vreme pe furiș: nu știa cum să răspundă

mai bine. Tn cele din urmă se hotărî.

— Nimic...

O apucai de subt bărbie și-i ridicai obrazul în sus. Dar
pleoapele cădeau grele, acoperindu-i ochii cu încăpăținare.

— Ai să faci ce ţi-oi spune?

Aceste cuvinte o siliră să se uite drept la mine. În dosul
pupilelor se arătă străjuitorul sălbatec, moștenit dela Moş Grigore.

ZINA FUMULUI 273

— Da, răspunse Floarea, şi oftă inăbușit.

— Ştiam eu că eşti bună și cuminte, Uite ce te rog: vrei
să duci un bilet la curtea din vale și să rămi acolo, cu duduia
Adriana?

Fără să mai aştept răspunsul, m'am dus să fac scrisoarea.
Spuneam: „Îţi trimet pe Floarea, să-ți țină de urit”,

Peste un ceas, intră și Moș Grigore cu căruța pe poartă,
l-am eet în cale prictinos, L-am ajutat să descarce și să dejuge
și l-am lămurit de ce lipseşte Floarea: Marcș mă rugase inainte
de plecarea lui la Bucureşti să găsesc o tovarăşă pentru Adriana.

Moş Grigore își dădu pălăria pe ceafă, se scarpină după u-
reche şi tuși. In vremea aceasta cintărise toate.

— Bine. Să fie cum zici dumneata,

Floarea se obişnui repede cu noua ci viață. Facea bucuros
de citeva ori pe zi drumul din vale până la casa lui Moş Ori-
gore. Avea un rul, căpătase însemnătate în ochii mei, mo mai
uitam ca altădată, cu săptăminile. In fiecare dimineață, înainte
de-a pleca la lucru, o întilneam la poartă, roșie de graba cu care
alergase si mă prindă încă acasă, Tar seara, cînd pleca la A-
driana, avea totdeauna să întrebe ceva, să ccară vre-un lucru ncaş-
teptat, absurd. Despre prietina mea nu știa insă ce să-mi spu-
nä. Cind o întrebam, amuţea, nedumerită. Videnia ei nu-mi
displăcea, Dimpotrivă, indreptățea desele mele vizite la casa cu
ziduri roze. Dela o vreme, Floarea își schimbă purtarea: Acum
vorbea mult despre Adriana, Veștiie pè carc mi ie da erau bune.
Cu o tainică părere de rău, mi-am rănit drumurile în vale.

Inti'o dimineață, n'am mai găsit pe Floarea la poartă. Moş
Grigore plecase decuseară la o moară din alt sat Era firesc ca
Floarea să nu mai facă degeaba drumul pănă la deal. Nici spre
scară, cind m'am întors de la lucru, mam găsit-o acasă. Duse-
sem singur pe Arap la adăpat, îl legasem în grajd, îi ținusem o
mică cuvintare plină de nădejde și acum nu ştiam ce să fac cti ne
liniștea mea, care nu încăpea in odae, nu adormea pe prispă, nic
nu se hotăra să pornească la drum,

Sunete înfundate, ca niște pumni izbind în spinarea pămin-
tului, se apropiau grăbit. Era Floarea. Venea întrun suflet,

yes SUA TEN TE T TET
l t 4 j TE

270 VIAȚA ROMINEASCA
———————— [O a o
— Hai la curte, conașule, zise ea abia răsuflind, —hai, că-i

E Ae repezindu-mă pe poartă ca un nebun.
rea mă ajunse din urmă și mă sili să-mi încetinesc mer-

rău,

sul,
— Nu-i nimic, repeta ea.
— Trăeşte?
— E sănătoasă. S'a täiat o Iccuţă cu'n foarfece la mină.
— Tu ai lăsat-o să se tae, strigaiu cu asprime,
Floarea må privi, mută de durere: de ce cădea vina pe ea?
St — Puteai să-i smulgi foarfecele din mină, urmaiu tot mai În-
S
— Mia trimes să-i aduc un pah i "am i
Eech pahar cu apă. Cind m'am in-
— ŞI cum s'a întimplat?
— Cum? A primit o scrisoare, de cimineață. A cetit-o şi
iar a cetit-o. Pe urmă a rupt-o în fărime şi-a dat-o pe foc. N'a
vrut să minince nimic. Părea supărată, dai nu plingea. Pe ur-
mă, după amiază, a stat cu mine de vorbă, Era bună ca mielul.
Pe urmă a vrut să lucreze, M'a trimes să-i aduc apă. Cînd
m am întors, ținea mîna întinsă și se uita cur țişneşte sîngele.
Deslușirile Floare schimbară perdelele din suflet, aduseră
umbre groase, opace, Câlcam greu, inchecturile mi se rugineau.
Am intrat la Adriana cu fața grovň, ca un om nedreptăţit,
ren CR să ceară socoteală, In odae era intuneric. La sgo-
ee ac pașilor noștri nu se mișcă nimic, nici un sgomoi nu ne ieşi
— Aprinde lampa, şoptii cătră Floarea.
8 Cind sc făcu lumină, chipul Adrianci se arătă alb, nemișcat.
Şedea pe scaun, cu mina rănită întinsă pe masă. Flacăra lăm-
i crescu, o facu să clipească. ` Atunci intoarse ochi! şi-mi zîm-
1, ca unei amintiri. Zimbetul acela șterse personajul teatral
care se arătase'n mine cu citeva momente mai inainte. Eram
acum numai o durere lingă izvorul ei,
KE De ce?—murmuraiu, arătind mina legată stingaciu cu o
Adriana nu răspunse nimic, Ochii ei căutau ceva.
Floarea șopti:
— Vezi? Vrea foarfecele, să se mai tae odată.
Setea de moarte a Adrianei întări dorul meu de împotrivire.

ZIRA FUMULUI a TNN a

Devenii energic și întreprinzător. Am pus să lumineze toate in-
căperile, am cercetat amänunțit și am inlătarat orice lucru carrear
fi putut să fie folosit ca armă. In odac în Mareş am descoperit
o mică farmacie, de unde am luat cele trebuitoare pentru a pansa
rana Adrianei. Am dezlegat batista. Aproape de încheetura
minii, acolo unde se ia de obiceiu pulsul, era o dungă groasă,
de un roşu brutal. Ce putere grozavă trebue să fi avut di getele
care-au putut face un semn atit de oribil, pe brațul aceh minunat!

— Pentru ce, Adriana? i

— Aşa!

Cu cealaltă mină, Adriana își apucă brațul rânit, îl privi cu
atenție, cu mirare, cu veselie, CGiăsise ceva nou, un lucru care,
în definitiv, o distra, îi mulțumea nesecatul dor de amuzament dn
sufletul ei de femea

O nădejde licări : poate trecuse minutul ecl greu. Poate
disperarea sc sfirşise, în clipa cind vizuse curgind sîngele.

Nici nu îsprăvisem de legat hundajul, și Adriana adormise,
cu capul sprijinit pe umărul Floarei.

Aşi fi vrut să fac o faptă îndrăzneață, că arăt că nu-mi pasă
nici mie de moarte, Dacă mi-ar fi spus că-i folosește, mi-ași fi
tăiat şi eu mina, mai adinc, pănă dincolo de arteră. Așa Lat fi
putut dovedi că iubirea mea merită să stea alături de iubirea pe
care o risipea pentru cine știe ce mer, Căci însfirșit, semnele
furtunii din urmă făcuse să bânuesc multe. ` Im îinchipulam că
uritul Adrianei era o nenorocire mare, ascunsă cu spaimă de o-
chii lumii. Nu doream să cunosc partea aceasta de trecut, mă
feream instinctiv de orice desluşire. Toată voința mi se încorda
cătră viitor. Acolo, în imensa banchiză a zilelor netopite de vre-
me, închipuiam pentru Adriana o viață nouă,

Mergeam agale prin întuneric spre casă, pe calea cunoscută
bine, cu pietre și şanţuri prietine. Defa o vreme auzii în urmă
pași grăbiţi. Eram gata să-mi inu vint de fugă, dar teama să
nu par lipsit de birbăţie învinse panica, mă opri pe Inc. Astfel
am căzut in mîinile lui Ghinu, care se apropia cu pasul lui elastic,
de animal li pindă. Acum cra în fața mea, nemișcat, Pornise
grăbit, fără haină şi fără pălărie. Subt tufa neagră de păr, fața
avea un fel de fosforescență galbenă, ca o mască de pucioasă.

de WË" T D / it A =]

278 VIAŢA ROMINEASCĂ

————————— [FA Dos i _

Plimbare, incepu el cu glas liniștit, măsurat. Vo-
puțin aer pe şorea, că mă înăduş destul toată ziua

— Erami la
iam să mai iau

în cancelarie, Dacă-mi dai voe,

te intovărășesc o bucată de

— Bucuros, răspunsei fără să mă mise din loc.

Lui Ghinu această intirziere nu-i displăcu. Păși spre mine
până fu aproape de tot. Apoi incepu, în şoaptă:

— Ştii ce s'a întimplat azi la Mareş?

— Nimic!—tätai eu scurt.

Ghinu mai făcu un pas inainte.

— Va Să zică nu știi. Să-ţi spun eu, e interesant.

— Nu m'amestec în casa altora.

— Foarte frumos, foarte bine.

“dumneata. Dar asta te privește și pe
— Pe mine?
— Eu așa cred. Dacă-mi dai voe, am să-ți >
avem și noi ochi, avem şi urechi... a ți spun un lucru:

— Te rog, nici o intrigă,

Mă impotriveam destul de slab.
glasul cu care vorbea lui Piliuţă,

— Nu mai scot o vorbă, zise supărat contabilul. Eu vreau
sii fac un bine...

— Ce bine?

— Dacă m'asculți, ai să vezi şi dumneata...

Apoi repede, parcă mar fi luat de piept:

D Dumneata ţii la fata lui Mareş. De altfel și ea, dacă nu
mă'nșel, Ha spus multe, te-a prins în mreje, ca pe nenorocitul
de Piliuță. Cu el barem n'a schimbat decit trei vorbe, dar ză pă
citul și-a perdut mințile, Nu mă mir, duduia Adriana e în stare
să întoarcă multe capete, şi chiar la oameni serioşi.

— Ce-ti pasă dumitale, strigai, gata să-i sar în git,

— lmi pasă, pentrucă fata a vrut să-și tae vincle azi.
- Minţi!

Ghinu își lua pe nesimtite `

— Ba nu, Știi mai bine decît mine. ~ti închi
că pentru dumneata a făcut asta. Ee fen rg
beşte pe altcineva, carea plecat și nu mai vrea să ştie de dinsa.

Cu vorbe urîte, Ohinu povesti pe nerăsuflate, parcă se temea
să nu uite ceiace trebuia să spună numaidecit. In timpul iernii,
Adriana cunoscuse pe proprietarul dela un conac vecin. Venea

cu automobilul și făceau deseori plimbări împreună. Era om fru-

ZINA FUMULUI 219

mos, trăit mult prin lume. La sfirşitul lui Mart a plecat pe neaș-
teptate. Adriana era aproape nebună. A primit apoi o scrisoa-
re, și s'a mai liniștit. Azi a venit alta...

— Doamne fereşte, inchee răspicat Ghinu-—doamne fereşte,
su ştiu dacă n'ar fi mai bine să moară, decit...

Mai mult nu auzii. Ghinu se făcuse nevazut.

Obişnuit, cuvintele altora intră pe urechi şi se opresc în cap,
unde o sitä le alege: unele sint date deoparte, altele se duc în
mină, în picior, își caută locul hotărît lor dinainte, Acum, vor-
bele lui Ghinu treceau din urechi în inimă, izbeau greu ca bolo-
vanii, sfişiau ca plumbul de puşcă.

In noaptea aceia n'am izbutit să ajung acasă. Rătăcii pe
şosea în sus și'n jos, mă afundaiu în pădure, pentrucă voiam să
strig, să urlu, Dar nu puteam decit să suspin.

Până atunci, bănuelile nu m'au chinuit: erau ale mele, le
cream cu închipuirea, le măream sau le micșoram dupi puterea
mea de rezistenţă. Iubirea plutea vag, luneca în urma sau ina-
intea Adrianei, părăsea oricind sufletul în călătorii delicioase. In
noaptea aceia, o putere străină o ferecase înlăuntru, o ancorase
cu vorbe care se înfigeau tot mai adinc în inimă,

Pitrundeam în alt univers. Febra gelozici imi da o sete i-
mensă de a cunoaște. Voiam să văd oameni, să umblu pe drumun,
prin oraşe, prin case, să caut adevărul veșnic ascuns, veșnic altul,
Un fluture negru se aşezase pe sullet, și bătea din aripi neincetat,
ore întregi, până stingea cea din urmă licărire de înțelegere,

Se arătase o geană roșă spre răsărit, cînd am ajuns lingă
curtea lui Moș Grigore. Casa cea mare se gicea pe deal ca fan-
toma unei corăbii, sfișiată de vinturi, răsturnată de valuri. Mi-era
eum de inecul singurătăților, lmi trebuia alături o ființă care
să bată ritmul vieţii și pentru mine. Un sunet candeţat, aproape
melodios, venca din apropiere: Arap ronțiia în grajd. Am dat
deoparte închizătoarea. Ochii, oglinzi vinete, sticliră, Arap
strinută prietinos.

— Nici tu nu dormi, îi şoptii bătindu-l pe fruntea preiun-
gită dela urechi pănă la bot,

In fundul grajdului era un fel de ladă mare, plină cu fin.
M'am intins acolo, gi'n cele din urmă am adormit,—c'un fir de
iarbă între dinți...

„Am tresărit din somn: Floarea era lingă mine şi mă privea
cu ochi mari de mirare. Nu zise nimic. Ca pentru un bolnav

280 VIAȚA ROMINEASCA - |
ees ern: implin cască ce credea că-i mai bun pe lu-
2 cr popaşoi în lapte, îi fripse pe cărbuni și mi-i a-
use în sin, cu mare taină. Mos Grigore nu-i da voe să strice
pormmbul crud. Am luat știuleții, și pentrucă mă frigeau, i-am
mg alături, pe prispă. Nu m'am întrebat însă cum îi purtase
oarea în sin. Peste puțin fi şi witasem. O ceată de găini, în

frunte cu o i i zi i
weie GE gălăgios, ciuguliră toată ziua din boabele cu

— Dumneata eşti? Te-am prins: i i
iea prins: nu mai scapi, Te on
Inaintea mea sta un om mărunt, cu ici
> mustäcioară, r tă,
Purta haine de hucru şi jambiere. La cițiva paşi în eeh ER
D privea cu un fel de respect silit. Necunoscutul avea comanda
supremă a întregii întreprinderi,
Trăsura aștepta la poartă. M'am ă
A supus fără să spun
TA Imi fäcuiu un pachet cu ce-am găsit mai intăiu n gë
$ i Piliuțä îi dădui de grijă să lămurească pe Floarea și pe Moș
ngore. Desenatorul rămase nemișcat, casi cum trebuia să
urmeze ceva esențial. Urmă o lungă tăcere l-am į i
geg AET. DA gă tăcere. l-am intins apoi
Incheindu-şi mantaua de doc alb, inginerul îmi tămuri noua
BA însărcinare. Mergeam la Piscul Ursului, cincizeci de kilo-
metri depărtare, în mijlocul pădurilor sălbatece. Cel mai apro-
p cătun era la o poștă de șantier. Ploi torențiale stricaseră
erasainentul prea de curind făcut şi trebuia să-l drepem în grabă,
PRE tra dat pen să inceteze lucrul la Valea Fumului, urma
şu! met cu glas sacadat de general. O parte din o i
pleacă spre Piscu-Ursului. A Ka geg
eneen, m dat ordin să li se aducă corturi,
Inginerul inşiră încă multă vreme
i frazele pe care le r
tase pănă atunci de zeci de ori, cu mare mulțumire de el
ai dar nu-l auzeam. Ochii se plimbau pe umbra increțită
a raita de pinză, care-i împărțea obrazul în miriști și arâturi
rotunde. Gindurile se desmorțeau, intram iarăşi în frigurile de
noaptea trecută. De ce-am plecat? Cum am putut s'o -
eg eg Adriana? Piliuți nădăjduise că-i voin da micar un cuvint,
~} ducă el, cu grabă, cu credință. Nu i-am spus nimic. Adriana

wf WW: TES ef sia WT N £

ZINA PUMULUI 281

va înțelege... Lașitatea mea era tot aşa de urită ca purtarea
de spion a lui Ghinu. Și totuși lăsam să mă ducă trăsura de-
parte de Valea Fumului. Nu mă fercam de Adriana. Fugeam
de durerea mea, așa cum fug, cu hainele aprinse, oamenii scă-
patt din incendiu.

La un popas, am scris Adrian) citeva rînduri, Era mult
mai simplu să mă întorc la Valea-Fumului. Inginerul nu mă ți-
nea legat, nici nu mă pindea cu arma încărcaă. Aşi fi putut să-l
părăsesc oricind, dar l-am urmat supus, pănă la capăt. Voința
lui, ca un compres rece, mă liniștea,

După o zi, inginerul părăsi Piscul-Ursului, Pleca vesel,
încrezător. „Mă studiase" spunea el. Tăcerea mea ascultătoa-
re arăta un om serios, disciplinat, care ştie ce vrea, „Dacă vei
stărui pe această cale, vei ajunge departe“, imi zise d, stringin-
du-mi mina de pe scara trăsurii gata de drum.

Au urmat zile de chin spăimintător. Frămintarea liuntri-
că era aşa de grozavă, încât ochii mau reținut nimic din locurile
pe unde am umblat. Despre Piscul-Ursului ştiu numai că-mi ri-
dică un nod inăbușitor în piept. O teamă nclămurită înegrea
clipele. Din cind în cind, mă zvircoleam subt lovituri de mu)
şi nu puteam si prind brațul nevăzut care-l minuia.

A trecut așa o săptămină. Nu lucram de Le Ore întregi
mă plimbam pe marginea şoselei, cu nădejdea că voiu intilni e
căruță cătră Valea Fumului. în cele din urmă am pornit pe jos.
Dupi citeva ceasuri, am intilnit un cârăuș. Gaii lui mergeau bi-
ne, dar se opreau în fața fiecărui han. La cel din urmă, apro-
pe de sat, m'am dat și eu jos să mă desmorțesc puțin. Era cald,
M'am așeza! înăuntru, la răcoare. Cărăușul rămase afară, de
vorbi cu lon Pădurarul, din Valea Fumului. Yorbele lor veneau
pănă la mine prin ușa deschisă. Un glas plin şi cumpănit po-
vesten;
Am îngropat-o eri. Femeia mea plinge și azi, parcă şi-a
eşit din minți. Ce i-a venit să intre la noi în casă, nu pricep.
Mai fusese ca şi altă dată așa, în treacăt. Da” acu, două zile la
şir. Eu, cu slujba la pădure, Acasă, numai Maria cu vitele. Vi-
ne fata întăia oară și stă, și vede pistoalele în părete, și întreabă,
dacă-s încărcate. Vine adouazi şi-i aduce nevestei o basma,
un şirag de mărgele. niște cutiuțe. Şi stă de vorbă liniştită. Spu-
ne femeia că era albă tare la faţă, cu ochii mari deschişi, parcă

282 VIAȚA ROMINEASCĂ

mo vedea bine; și parcă era mai frumoasă ca oricind; pirla, se
vede, cununa morții pe frunte.

„Ese Maria in curte să vadă de paseri și aude detuninudl.
Cind intră'm odae, fata zăcea la pămînt; din timpla dreaptă cur-
ger o şuviță de singe. Nu-i tremurase mina; io ținuse nedin-
tită ceasul rău...

„Am avut mare necaz. Tatăl ei, administratorul, şi-a luat
lumea'n cap...

Mă durea în urechi. Cuvinte de otravă picurau, alungau
singele din vine, goleau trupul de viață. M'am ridicat e am por-
nit singur spre sal.

Zina Fumului a murit. Ciudat, Gindul acesta, repetat de
nenumărate ori, nu se putea statornic în suflet. Era mai mare
decit locul pe care-l găsea acolo.

Nu numai înțelegerea îmi era paralizată, dar şi simţirea. Mă
durea pierderea Adrianei. Nu mă zdrobea însă, Nenorocirea
venise prea tirziu, nu putea lua proporțiile pe care le-ar fi avut
vu cîteva săptâmini mai devreme.

Cărarea năpădită de româniță în floare, mi-a amintit medi-
tațiile mele dela începutul verii, O altă lume îmi deschisese de
atunci porțile. Și acum mă întrebam de ce iubirea, cea mai pu-
ternis afirmare a vieții, a dus în mormint pe Adriana. Cire fă-
cuse în jurul ei așa de grozav pustiu, încit setea sufletului on i
s'a mai putut stinge decit cu băutura mortii?

Lé
+ e

Era noapte cnd am ajuns acasă, Floarea mg scoase un cu-
vint. Umbla în preajma mea ca un cine bătute Gicise îndată
că aflasem de moartea Adrianei, și se temea să n'o judec ai să
n'o învinovățesc. Dar n'am făcut nici zeta măcar. După o ju-
mătate de ceas pornii din nou la drum.

Floarea veni înainte la poartă,

Te duci..

— Pană la cancelarie. Noaptea asta dorm la voi...

— Și mine?

— Plec de tot...

De unde răsărise răspunsul acesta hotărit? Poate dacă nu
mă întreba Floarea, îmi venea în minte altceva. Ea mă îndirjena
întotdeaana.

Pornii eat locuința lui Dap —o cămăruță aproape de can-
celarie, În casa unei bătrine. Am intrat fără să mai ciocănese la

ușă. Piliuțä sta lingă lampa, cu fața pleca.ă asupra unet foi de
hirtie, Înălţă încet fruntea boat de crețuri.

— Te aşteptam, vorbi el rar. Trebuia să vii mai demult...

Stam în picioare, El, jos, pe scaun. Mise părea tojuși că
ridic ochii iz fundul unei prăpăstii, spre culmea de unde Piliuţă
putea să privească zările subt care zbura îngerul Morții.

— Pilinţă, spune-mi...

Desenatorul indreptă spre mine ochi impaenjeniţi. Am ve-
nit alături de dinsul, i-am pus minile pe umeri.

— Spune-mi, Piliuţă...

Imi răspunse un plins hohotit, cu gemete grele.

Cue înroşite mi se înfigeau în cap. Cind tăcerea înghiți
tinguirile, Piliuţă urmă:

A murit. Nu-ţi pot spune mai mult...

Imi incrucişai brațele pe piept, Pil.uţă se ridică. mă luă cu
sila și mu puse în locul lui pe scaun.

— A murit, se întoarse cl iarăşi. Ce mai inscamnă Piliuţă 7,
Nimic... Nimic., De ce mai trăesc? Vream să fiu pictor... A-
cum Simi că m'am să mai pot face decit asta...

Piliuţă se opri şi privi lung hirtia de pe masă. Citeva linii
vinete voiau să fie desenul unui cap.

— L-ai văzut?

Tresării:

— Pe cine?

— Pe Ghinu.

Ridicaiu capul cu teamă. Chipul lui Piliuţă se lumină de o
bucurie fugară: înţelesese că și mie imi turnase plumb topit în
suflet.

— Otem își freacă minile. E vesel. Nu spune nimic, dar
ride, ride pe-ascuns, E A

Desenatorul se repezi cătră mine cu pumnii strinși:

Ar merita să-l ucid, Dacă nu era Ghinu...

— Şi el o iubea... articulaiu eu.

Piliuţă se clătină. Capul îi căzuse pe piept. fără viață, par-
că îl lovisem cu o măciucă în creştet, Apoi incepu să strige cu-
vinte fără şir.

— Linişteşte-te, prietine...

— Crezi că-mi pasă? Nu-mi pasă de nimeni, nu mă tem de
nimeni... Mä doare... Am ingropat trei frați, și-abia am plins.
Am văzut atiția morți: ce-mi pasă? Acum mi se sfarmă mărun-
‘tacle, mi se distramă carnea de pe oase...

284 VIAŢA ROMINEASCĂ

— Lasă, Piliuţă, te rog...
„ Desenatorul amuţi. Deznădejdea mea alungase golul din-
Cind l-am părăsit amorțise, plecat peste hirtia cu linii vinete.

Viață, iubire, moarte. lubire, viață, moarte. Viață, moar-
te, iubire, Aceste abstracțiuni jupuiau lucrurile de haina lor,
creșteau cum crește cristalul de ghiață rostogolit pe un cimp de
zăpadă.

Viaţă, iubire, moarte... trei bile se ciocneau mereu, şi nu
ştiam să le mai deosebesc una de alta...

La fereastra cancelariei mişca o lumină. Am intrat pe poar-
ta deschisă zi şi noapte, și m'am apropiat în virful degetelor. Ve-
deam bine: lată, e Ghinu, cu un sfeșnic în mină. Ce caută la ma-
sa lui Piliuţă? Scoate cu mare băgare de seamă hirtia care în-
velește planşeta. Pune în loc una nouă. O prinde cu grijă în
tinte. Desface hirtia cea veche, o privește mult, de aproape, a-
poi cu capul răsturnat pe spate.

„E chipul Adrianei, desenat de Piliuță, Vrea să-l nimi-
cească', imi zic, spăimintat de-atita cruzime.

Ce văd? Ghinu stringe la piept cu patimă ingerii albaștri ai
destnatorului, Cu mare grijă, păturește hirtia şi trece alături,
eng are patul şi cufărul. Se uită cu grijă imprejur. Stinge lu-
mina.

ID giceam cum caută prin întuneric locul Gift, să ascundă
cu mini de avar cea din urmă iluzie...

Ajunsesem în curte la Moș Cirigore. O umbră mergea în
urma men Simţisem cum se deslipește de lingă poartă, ştiam că-i
Floarea, dar n'am luat-o în seamă. Aproape de casa cea mare
mam oprit: căutam cheia.

— E la mine, șopti Floarea.

— Puteam să dorm pe prispă. Nu trebuia să aştepţi până
acum,

Floarea izbucni în plins.

— Ce ţi-am făcut, Floareo?

— Nu-ţi place nimic dela mine.

— Du-te şi te culcă. Pilingi de somn.

— Nu mi-i somn.. Pleci mine?
dÄ — Plec.

ZINA PUMULUI E

Floarea începu iarăși să plingă. M'am apropiat s'o mingii.

Ea își lăsă capul pe umărul meu.

— Ce'nseamnă asta?—o mustrăiu blind. Vream si dau în
lături, binișor. Am luat-o de mijloc și-am strins-o la piept. Floa-
rea ţipă inăbușit.

Ce-i?

— Ma doare, murmură fata, punind mina pe picpt.

— Te-ai lovit?

— Nu... Atunci cînd ţi-am adus popușoiul...

Desfăcui cămașa. Prin întuneric se deslușeau pe sin urme
umflate și prelungi, ca de biciu cu limbi de foc

— Vezi ce pățești dacă pui poziuşoi aprins in sin?—ziselu a-
proape supărat.

Floarea nu mai spuse o vorbă. Plecă, parcă o alungasem,
Faptuisem o mare cruzime. Atunci insă m'am băgat de seamă
nimic. Voiam liniște, o mare de linişte, să mă cufund pe veșni-
cie. M'am întins în pat, fără să mă dezbrace, Cu pleoapele strirt-
se, chemam intunecimile să se rostogolească asupră-mi, să astupe
şuviţa aceia de viaţă care mai curgea încă în mine. Un greer
țiriia obositor. Dela o vreme adormi, Un alt sunet răsări duș-
mănos la capul meu, cași cum greerul s'ar fi ascuns subt pernă.
Am intins mina: era ceasornicul dela unchiul Constantin. L-am
pus la loc. Dar peste puţin porni iarăşi să tae timpul în bucă-
tele, să repete cu nepăsare egalitatea clipelor. A doua oară m-
na căută subt pernă, prinse ceasul și-l trînti Ja pămint. Cu tocul
ghetei, îl strivii ca pe a ginganie.

Ucisescm vremea. Orice zgomot încetase, orice mişcare se
oprise. Ințelegeam insfirșit moartea...

„Din nou porni să bată ceva. De astădată dușmanul era
în mine: îmi auzeam tic-tacul inimii. ȘI iarăși mam mai înțeles
nimic.

H $ S

Dealuri sure acopăr povirnișul de hirtie al povestei, îngroapă
grecrul cotropitor de clipe, ucis cu atiția ani în urmă. Deasu-
pra, plutesc pulberi ușoare: întăiu, chipul fugar și nestatomic; a-
poi Adriana cu brațele întinse în gol; capul aiurit al lui Piliuţă,
masca galbenă a lui Ghinu, și cu, cu Floarea plingind, în urmă.
Infăţişări ale aceleiași dureri, fețele iubirii se învirt în cere.

Era ora fumurilor de seară...
Stejar Ionescu

Coueismul *

„Nu voinla, ci imaginajia ne pune
în mişcare”,
Coué

Pela sfirgşitol lui Mai 19.5 a apărut in principalele revist
şi ziare de pretutindeni următoarea Sor E cu Sege
nitate RA ga

Biet? am fost rugat să-mi! dau părerea asupra valo-
rii actuale şi viitoare a /nstitutului Coué de Educajle psihică
din Paris, am onoarea să declar cele ce urmează: Institutul este
cu deosebire foloşiter din punct de vedere al cercetărilor ps hice,
pentru că se sprijină pe temelia pusă de Noua Școală de Patho-
Ela aa e E se bucură de aprobarea mnor re-
numiţi psiho n Anglia precum şi din al -
et d Americar.: e şi din alte părţi ale Euro

«Rezultatele obținute de Coué la clinica din Nancy, ca şi acele
obținute la cea din Paris, în vindecarea Siet heien
oni şi în uşurarea boalelor organice, au minunat lumea ìn-

«Aceleaşi rezultate se obțin la Londra şi în alte părți în
clinici alcătuite după modelul acelei dela Belt, Wise
vocată de Institat este de o importanţă ştiinţifică internaţională
din punct de vedere al ameliorării boalelor ale căror suferinţi
mau fost pănă acum indeajuns uşuraie».

«Institutul dela Paris merită incurajarea guvernului francez,
pentrucă ajută și va ajuta incă şi mal malt la răspiadirea în

” Acest arlicol esie o parie din /ntroduearea, care va intovărăși

Së eg ve curs de imprimare) a cunoscutei broşuri a ful Cové

COUEISMUL 287

lume a unei m:tod: iatemziate pe legea rezultatului opus sfor-
țării, formulată pentru intăia oară de Coué şi recunoscută drept
un adevăr simpla de o importanță capitala».

« Simplicitatea metodei lui Coué, protesată gratuit de câtră
Institutul Coué din Paris, metodă ce este la îndămina spirite-
lor celor mai puţin cultivate, face din acest Institut un centru
de filantropie care merită susținut din toate puterile».

„Montagu S. Monier- Williams, M. A. Uni-
versilalea din Oxford, membru în colegiul re-
gal de chirurgie al Angliei licenjlal al cole-
ES regal de medicină al Londrei, medic al

linicei de Educajie psihică din Londra (Che!-
sea) unde se aplică meloda Cout, membru
onorar al Suclaliţii Lorene de Psihologie apli:
cală. 15 Mai 1925",

ŞI, savanții de pretutindeni, despre care aminteşte Monier-
Williams, sint protesori universitari, sau conducători de clinici,
sau celebri practiciani,

Dar, cel mai impresionant certificat al coueismului, esie
chipul in care s'a stins Coué. Bunul apostol a fost sănătos, violu,
lucid, tinăr, pănă în ajunul morţi! sale şi totuşi a murit de o
totală uzură, datorită surmenajului din ultimii anl. (Aşa afirmă
acei care au vorbit la mormint, acel care au scris despre ulti-
mele lui zile, precum şi însuşi d-na Coué, intr’o scrisoare ce mib a
făcut cinstea să-mi adreseze, în calitatea mea de membru also-
cletăţii Lorene de psihologie aplicată, însărcinat cu alcătulrea
ediţiei romineşti a „Stăpinirii de sine”).

Gindinda-ne bine, ne dăm seamă că nici n'ar putea muri
altfel acel care practică ca neclintită credinţă şi fără intrerupere
„metoda”. Viaţa uzează organele, aceasta-i legea Dit: dar o
anumită atitudine mintală, prin misterioasa putere a Inconştien-
tului, le poate înviora şi astfel le înlesneşte și prelungeşte re-
zistența.

Fără „metoda“, boala iși face repede loc în vre-un organ
oarecare, după legea celel mai slabe rezistențe, şi îmbătriuii.]
sau Surmenatul moare, de o boală organică, cu cijiva anl mai
degrabă şi asistind la decrepltudinea Dieu! lol.

Toţi acei care au murit in felul lui Coué—de pildă Sarżh
Bernhardi—înainte de coueism şi de cind lumea, au practicat
intuitiv, instinctiv, principiile „metodei“. Căci legea pe care Coe
a descoperit-o, unii au trăit-o şi o trăesc (doar nu se poate desco-
peri decit celace există).

Coué ma făcut decit să pună acea lege la dispoziţia tutu-
ror, adică a mare! majorităţi care m'are norocul să o trălască
instinctiv, sau care go trăeşte decit mal mult sau mal Drohn
necomplect. Pasteur nu este mal puțin mare şi binele ce-a fā-
cut omenirii nu este mai puţin preţios, pentrucă şi înaintea lul
au putut fi unii care să nimerească vre-un fel de profilaxie pas-

238 VIAŢA ROMINEASCA

teurlană a unor boale. lius nu este mai poţin Dumnezeu, şi bi-
nele adus de creștinism mal mic, fiindcă profetul Isalla practica
şi propovăduia, in mare parte, morala creștină.

Coueismul provoacă, în rezumat, această întrebare: Cum
se poate ca gindind—cu convingere, ca excluderea oricărui alt
gind, fără sforțare, dar în fine nomal gindind— să infiuențăm,
să ne moditicăm funcțiunea organelor și apoi însăşi starea lor?

S'au scris volume—(de cercetat mal ales prof. Baudouin)
—pentru încadrarea coueismului în ştiinţa oficială. Vom incerca,
nu un rezumat al teoriilor ce s'au alcătuit, ci o reamintire a da-
telor problemei.

inceput irebuesc EE concepțiile pur materialiste,
ale materialismului clasic. Lucru destul de greu pentru gene-
raţii crescute la umbra pozitivismului. Cel mulți, care, ca mine,
au inceput să gindească într'o atmosferă dominată de Comte
şi Büchner şi s'au lasat seduşi de comparația cu sufletul ceasor-
nicului, ajung cu greu la animism, deşi sint nevoiţi să recunoască
adevărurile couelsmului. Căci, să nu ne speriem de cuvinte:
noua psihologie, duce drept la animism, sau macar la un neo-
animism conciliat cu vre-un neo-monism,

Secolul trecut, orbit de luminile pozitivismulul, a făcut ab-
stracție totală de tot ce s'a gindit şi s'a incercat subt numele
de animism, ca şi de ocultism sau alhimie, ca de tot ce nu
putea fi matematic pipăit. Fâră ecou rămineau argumentele ce-
lor care se îndolau, ca și afirmaţia lul Berthelot, că nolle teorii
asupra naturii materiel, sint profundele vederi ale primilor alhi-
mişti. Fără ecou aparent, căci orice Idee modifică filozofia o-
menirii, macar atit cit fiecare miligrad de căldură mai mult
modifică preslanea aburula! din cazan; dar nimic nu se vede,
pănă clod nu izbucnește mişcarea sau explozia, sau pănă cind
ideia nu s'a transformat în credință, şi atunci răstoarnă
idolii la care s'a inchinat pănă eri, Mintea—spunea Lother—
este ca un om beat calare: |] îndrepţi într'o parte, cade în
cealaltă,

O putere deasupra materiei, căreia să-l schimbe legile pănă
acum cunoscute, aşa cum arată coueismul, adică ceva care a-
pare cel puţin, ca de altă origină decit materia, adică existenţa
safletului, să amintim că este admisă de un ditor din cei mal
cu multă autoritate astăzi, de Bergson. Intr'an interview (citez
din memorie) marele filozof spunea: Snfletul depinde de creer
ca o haină de cuerul ce-o Une De unde nu rezultă că haina
căzind din cuiul putrezit, n'ar mai exista nici ea.

Prin urmare, dela mecanismul de ceasornic ajungem Ía scin-
tela divină, care se adaugă trupului şi face cu el... minoni. Dar
poate, numai dela o exagerare la alta,
ý Ban tg: woe iy era o răsturnare de valori:

Sen), intuiţia ; în locul voinței, Imaginaţia:
cul conştiinţei, inconştientul, z S SE

|
'
|
|
d

COUEISMUL 239

Nam putea arata mai bine care siot proporțiile ce se pre-
conizează, decit pornind dela comparaţia lui Renancă inteligența
nu-i decit o spumă la suprafaţa instinctelor amplificind-o
după Com urmează: Sufletul este o fiertură veche, de cind este
viaţa pe pămint, la a cărei suprafaţă, tirziu de tot, aproape de
apariţia omului a eşit poţină spumă. Valoarea acestei spume
este minimă, ca şi a aceleia ce se ridică într'o țingire în care flerbe
dulceaţă de smenră ; este de un alb murdar, areun gustde înăcrit
şi conţine toji vermii fructului; totuşi nu | se pot nega oarecare
calităţi nutritive.

aceste baze, Cind se vor trage cele mai indepărtate
concluzii, noua psihologie va clădi o lume nouă şi mal bună,
iar namele Bergson și Coué vor fi acele ale unor binecuvintaţi
precurso'i.

Coueismul dovedeşte superioritatea inconştientula! asupra
conştiinţei ; captează tezaarul de puteri nebănuite al inconştien-
tului, atilizindu-l în chip conştient; şi reduce inteligența lao
fıncțle oarecum mecanică de aparat care să declangeze uria-
şele forțe inconştiente.

Dar ce este Inconştientul ?

Un profesor de electricitate dela Paris, celebru flziclan, la
o deschidere de cursuri spunea: Ar fi natural să incepem prin
a ne intreba ce este electricitatea. Vă voju răspunde că habar
n'am! ȘI chlar dacă bănuesc ceva, nu prea ar H de folos să per-
dem vremea căutind adevărul acesta. Să-i studiem mai bine
însuşirile, manifestările, transformările.

Evident, unor prea complicate, adinci! si cu pretenţia de
complecte cercetări asupra Inconştientului, li s'ar putea aplica
ironla lui Anatole France la adresa teologiei al cărei obiect spu-
nea el, că este de-a studia cu o minuțioasă exactitate Incog-
noscibilal.

Reluind vechea comparaţie că sufletul ar ti ca un aparta-
ment cu două camere, una Conştientul şi alta Inconştientul, vom
spune că noua psihologie stabileşte intre ele un mijloc conşilent
de comanicaţie, cu următoarele două binefăcă.oare țeluri: a) cap-
tarea imenselor puteri ale Inconştientului, pentru a fi conștient
ațilizate, adică stăpinirea şi conducerea imaginației, criace se
face prin autosuggestia noii şcol! dela Nancy (couelsmul) și b)
Extirparea din Inconştient a celace este acolo morbid, otrăvitor pentra
viaţa psihică şi fizică a omalul, celace se face prin psihanaliză
(Freudismul).

inconştientul, prin marele simpatic și prin nervii vazo-mo-
torii, regulează viața animală a corpului, Aceasta este definitiv
admis. O simplă reprezentare—recunoştea chiar Charcol—poate

să fie pricina unel bol! fizice. lar Bernheim: suggestia lucrează
asupra organului prin intermediul funcţiei lol.

Inconșilentul lăsat fn pace își îndeplineşte orbeşte fancţiu-
nea lul de regulator al vieţii vegetative şi atita tot. Conştiinţa
are rolul de a-l da şi dinsa directive; dar personaj pretenţios şi

290 VIAŢA ROMINEASCĂ

mai totdeauna copil rău și rău crescut, adesea ori i le dă alan-
daia, inconştientul, primind indicaţiile Congiiinţei le execută cu
preciziuue, dar, evident, fără nici un fel de discernămiat. EI este
ca o sferă pe o tavă, care simte cea ma! ușoară înclinaţie dat
tăvei şi odată direcţiunea laată, alunecă pănă se izbeşie de bor-
dara ei. Dar cu orbească supunere se intoarce din drum cind
dăm tăvei altă inclinaţie, fle abia perceptibilă... ŞI
de aceia nu pot îl oameni de acţiune acel ca spirite prea analitice.

Acel care jadecă, şovăesc, doresc, speră în toate fețarile po-
sibile asupra unuia şi aceluiaşi locru, dau Inconştientalui lor, a-
proape deodată-—exact deodată nu se poate, o lege psihologică
se opune—zeci de ordine contradictorii, pe care acesta na le
poate executa, fiindcă | se dau fără rost. Nu le poate executa,
dar absolut pe toate le înregistrează în vederea imperativul i
unei alte legi care spune că orice imagine tinde să se realizeze.
Le înregistrează şi spre a lor Infăptulre îndreaptă, dia umbră și
fără ca nol să ne dăm seamă, toată activitatea noastră, punind
în serviciul acestui ţel chiar funcțiile noastre vegetative. Astfel
se realizează la intimplare cite un ordin, nici cel mal potrivit
nici cel mai dorit. Mica sferă pe o tavă tremurată în toate pār-
tile, sfirşeşte totuşi prin a atinge o margine, dar la intimplare.
Aşa se explică anarhia unor vieţi ce ar fl putut fi frumoase şi
tecunde,

Suggestia este o Idee care se transformă în act -
heim). * Sau 8 mai bine: „Realizarea subconştientă a SA ta
(Baudouin). Acest autor adaugă: suggestia astfel înţeleasă, este
o formă definitivă a activităţii psihologice şi care astfel la loc
eum? Caii nel Ee instinct, obicelu, voință, Suggestia
este Tou de voință, celace complexul este fa
intuiţia de inteligenţă. D KS Tee

Soggestia este de mal multe feluri:

Suggestla spontană, care se produce dela sine şi de obi-
celu cind este mai putin dorită. (De pildă: Cunosc pe cineva
care poate susține în franțuzeşte fără greşală, orice fel de dis-
Co: cînd insă ar fi în faţa uneia din acele persoane ridicole,

” „Idee“ esle intrebuinja! aici îniz'un înleles mult mal

al vorbirii curente, Însemaind „imaginea“ psihologică. “Ter ech

imayinatie, în limbaj psihic esle de asemenea aliceva deci! în filozo.

ile, fiindcă inseamnă: Tot ce este coaşiijajă, adică tot ce imaginăm

(idee, nojiune, imagina vorbirii curenie) și -cum zice P. Myré—tol ce

se coul cu memoria,

cuvintele: beten Seat, te 08 GE vom iatrebalata
şi nație nam a s psihologic, adică

cileodată în loc de „idee“ și niciodată cu înțelesul v =

jle“ ra în vorbirea dp eg beid

COUPISMUL ECH

dn inalta noastră socletate pentru cate o greşală de limbă fran-
cotă declasează, atunci la fiecare frază face greşeli elementare,
ee chiar accentul limbii, pe care de altfel îl are foarte
corect

Suggestia provocată de cătră cineva, cu prestigiu firesc
sau ocazional; sau de cătră medic prin hipnoiizare,

Suggestia conştientă adică Autosugestia.

Orice suggestie se reduce la Autosuggestie.

Numai o imagine acceptată declanşează mecanismul de rea-
lizare. Acceptarea poate fi instantanee ca În sugestia spon-
tană, poate fi impusă de un altul prin convingere sau fascinare,
sau prin dezagregarea centrului O de poligon (somn hipnotic);
mai poate fi conştientă, adică autosuggestia propriu zisă şi de
cate ne ocupăm aiei.

Autosuggestia se prodace prin jocul următoarelor mai prin-
cipale legi psihologice :

1. Orice imagine tinde a se realiza, Cel mal mic gind
nu se pierde, el lasă o urmă în /nconștient, care va lupta, cu
indărătolcia inerţiei, pănă la moartea individului (poate şi după..),
ca să-l intăptalască, înfringiad rezistența gindurilor contrarii ce
şi ele tind la realizare. ŞI după cum nici un om nu scapă ima-
colat din lupta vieţii, tot aşa, nimic imaginat nu se realizază
nealterat de lupta cu celelalte gladuri. Citcodată nu se reall-
zează deci! cu totul transformat, sau realizarea constă numai în
transformarea ce a provocat-in felul realizării celorialte idel,
(Teoria sublimării, a refalării, etc).

Dacă am tațeles bine spiritul acestei legi, atunclea nu este
exact formulată. Cuvintal „tinde“, nu implică numaldecit rea-
lizare, căci celace numat tinde, poate şi nici să ajungă. lar pe
de altă parte, lipseşte ideia de transformare, De acela aşi pre-
fera: Orice imagine tinde să se realizeze integral; şi_oricti
de puțin sau macar transformată, tot se realizază. Ca tor-
mulă este poate prea lung, dar să fim cel paţin lămuriţi, că na-

i aşa trebue ințeleasă legea.
" 2 Se pese imaginea care predomină în spirit. A-
ceastă lege este consecința celei precedente şi se explică mal
bine în lumina teoriei monoldeismaului lui Ch. Richet.

3. Convingerea determină suggestia numai prin aceia că
neutralizează suggestii.e contrarii.

Suggestia prin convingere este sistemol celebrului dr. Du-
bois, care tratează pe această cale neurastenia, şi cu mult suc-
ces. Din nenorocire sistemul este precar şi periculos: Cind bol-
navul nu poate îl convins, boala sa va fi considerabil agravată;
şi apoi, nici nu sint prea malji acel cu care se poate raţlora.

Şcoala nouă dela Nancy însă, a găsit și perfecționat alte
că! pentra neutralizat soggestiile contrarii,

O imagină poate fi făcută predominantă in spirit, prin:

292 VIAŢA__ROMINEASCĂ

a) Concentrarea atenţiei asupra el, Insă concentrare fără
“sforțare, ceiace se realizează printr'o fascinare artificial provo-
cată : izolare, destindere trupească, afirmare cu monotonie a
ideii date, destinderea spiritului într'un fel de apatie mintală,
şnuüral cu noduri (vezi Coué pentru procedeari şi Baudouin pentru
«explicaţii savante

b) Emoţia care ar întovărăşi imaginea. Dorinţa, frica,
speranţa fac cu uşurinţă să predomire o imagine, cind ou fac să
ofge imaginea nereuşitei imaginei dorite, temute sau nă-
dă e.

c) Obiceiu, adică prin exerciţiu repetat şi executat mereu
tot mal puţin conștient,

d) Imitafie. Legile Iul Tarde văzute in lumina noil psi-
hologli, capătă o surprinzătoare amploare pe care vom iocerca
s'o analizăm intr'un capitol special.

e) Repetire. S'ar putea spune că repetirea singură poate
să aducă predominarea ideii propuse, fiindcă, cu încetul, o face
să intre în spirit pe cale oarecum mecanică şi ea îi creiază a-
colo celelalte condiţii necesare.

Această lege este una din virtuțile prin care operează for-
müla lui Coué („In fiecare zi sint tot mai bine şi din toate punc-
tele de vedere“). Prin carea operat la Roma formula leol Caton
{Ceterom censeo Carthaginem esse delendam”). Este recoman-
dată în cărţile sfinte ale vechii Indii. In Japonia, filozoful cn-
noscut în ştiinţă, Tu-Se-Ka- RI supranumit „Marele preot al
Inaginajlei*“, a recomandat o formulă analoagă: „astăzi toate
îmi merg mai bine“,

Dar a face să predomine o imagină, inseamnă a conduce
imaginaţia cu inteligența. A conduce adică o putere formida-
bilă cu o alta foarte bicisnică. Lucrul se poate totuşi, după cum
prin „trucari” de jiu-jitzu un copil poate doboii un atlet. Des-
coperirea acestor trucuri şi sistematizarea lor este marele merit
al ioi Cozac, după cum încadrarea lor In ştiinţă va D al psiho-
logiei secolului acestola,

3, Legea rezultatului opus sforțării, sau cum o numeşte
Baudouin, a efortului convertit. Această lege este principala,
genlala descoperire a lul Coué. Este temelia coueismului şi pe

înțelegerea ei şi pe aplicarea ei pănă In cele mai jndepărtate
consecințe, se va reface atltudinea omului în lupta vieţii, adică
se va schimba aspectul lumii.

Cou formulase astfel legea: cind voința şi cu imaginaţia
sint în conflict, imaginația invinge totdezuna, fâră excepție, pu-
terea el fiind în proporție directă cu patratal volnţii; iar cînd
sint de acord, puterile lor nu se adună, ci se moltiplică una
prin alta,

Prezentind legea cu atita rigiditate matematică, Coué a in-
lesnit critica, cu toate că a avut grija să spună singur, că for-
mula nu-l decit un mod de a vorbi mal plastic şi nici decum o

COUEISMUL 293

adevărată preciziune matematică, Totuşi rămine în mintea ceti-
torulai impresitinea de neexactitate și mai ales din pricina cu-
vintului imaginaţie, care este aproape amfibologic, Desigur nu-i
vorba de conflictul dintre voință şi divagările spiritului vagi In-
chipulri, fantezii...; ci de imaginea psihologică, de ideia izo-
lată, de ie anca precisă şi ERR ce ne-am face-o
exact acelaşi lucru pe care- m.
Ke clasicul pepaes cu ciclistul începător, acesta işi ima-
neputința evitării bolovanului pe care voeşte să-l evite.
umai astfel de conflicte, bine gene? pă mg lucrari ce te
rtect, are în vedere legea lul Congé, d
pagi y ziel însă că „imaginația“ în acest înţeles, s'ar
putea exprima mai clar în romineşte, printr'un alt cuvint vat,
prin „credință“. Ciclistul crede că nu va putea evita koowa:
pe care yoeşte să-l evite. Aşa fiind, poate era mal bine dac
atorismul lui Coué, pe care l-am pus în capul articolului, il trado-
ceam astfei: „Nu voința, ci enn ne REES , Este
Hinţitic, dar desigur mult m A
e ech det incalculabile armările legii lul Copé. Vo-
inţa ! Nobila, a tot poternica voință este deironată! Na este
dar decit o jucărie în puterea imaginaţiei. Cite se vor explica
deacum şi cite se vor îndrepta! Celace cunoaştem subt ear e
de oameni de mare voință, nu sînt în realitate decit oamen `
mare incredere în ei. Celace vor, ei întăptuesc nu peniru că
voesc cu străşnicie, cl penirucă şi numai dacă, îşi eege
in acelaşi timp că pot, că lucrul e realizabil ușor pentru ei; VW
atunci reuşesc chiar de voesc cu indolenţă, chiar de nu ung of
pabili decit de storţări de voință sub- mediocră. Inconştientu 2
fäptueşte, pe căi de el cunoscute, lar cu opera lul se teg? : d
voința. Aşa fiind, voință eroică, napoleoniană, se poate Es e
la oameni care gau reuşit mal nimic în viața lor; dar ace pe:
tin pe care l-au înfăptuit este o minune, dacă ţinem eee ch
au fost chinaiţi de o pir der dest, de Mrorere in el,
dotală filozofică, de sce , ete..
Gg e Geer? infringe voința, Coué nu ne explică; e)
face mal mult, ne dovedește repede și peremtoriu prin „experi-
ențele premergătoare“. * Baudouin tace o luminoasă td zb
cu o conductă de gaz, care ar alimenta două becuri, unu éi
chis şi altul aprins. Oricit de mult gaz se va împinge în ni
ductă, nu se va reuşi aprinderea becalui închis, cl din SA i v -
mări flacăra celui aprins. Tot aşa, storțările de-a stăpini „risv
nebun“ nu fac decit să mărească risul,

t inic repetate la Clinica din Nancy și descrise în
Se, K zeng ep enrian fr lată E Arne rit gi prea
e eslioneară, sau se las
eg EE GE de eg DD va mai” pulea ridica de pe masă.
oricite slorțări de voință va face.

e Ati VIAȚA ROMINEASCĂ

„Risul nebun” este op elocvent şi ironic r acelor
câte m'ar vol să accepte legea lal Coué, e eta Na-
poleon mg la antet Gen cei

calea deschisă de Coué, nouă ni se parecă „re-
zultatul opus sforţării“ este consecinţa släbäcionii g grosolânie!
aparatului numit inteligență.

Este stabilit că Inconştientol este mal abil decit Conştiinţa.
Chiar dacă geniul m'ar fi decit muncă conștientă acomulată, nu-i
mal puţin adevărat că cuvintul deciziv răsare in spirit deodată,
pete KC din yet Ls In artei fizic lucrul este ewi-

re : m rea reflexă esie

ar da gest SCH esie mai precisă decit

ar omul —in prostia lal—mindru de inteligența lui, ambi-
ționind să-şi conducă conştient viața pănă in pe à E re a-
mânante, ignoriad puterile inconştientului şi nepotind să se laude
cu ele, fiindcă nu-şi poate atribui nici un merit pentru abilita-
tea lor şi mal ales avind o explicabilă neincredere in ceva atit
de nebulos şi de insezisabil cum este Inconștientul, este firesc ca
vrind cu tot dinadinsul ceva de care l-ar atirna fericirea sau
viața, să-şi incordeze arma pe care o poate manevra mai sigur,
negiijiad pe acela care, deşi mai bună, îi este mal sirăină. Să
presupunem un primitiv, care ar vedea înaintind spre el, co
de omor, un civilizat cu o subţirică spadă de duel în mină. Pri-
mitivul nu se va repezi, avind alegerea, nici lao armă similară
nici la un pistol despre a cărul intrebuinţare habar gare, ci la
voinic ciomag noduros. i

Cind In nolanul de imagini din Inconştient ce-şi caută rea-
lizarea, două opuse ajung preponderante, va fi învinsă acela în
slujba căreia se punea inteligența (voința); fiindcă aceasta, ne-
încrezătoare în mijloacele Inconştientului, îl va impiedica să o
realizeze, fără ca dinsa să o poată realiza. Voința, vind frinele
realizării imaginet din minele Inconştientului, duce acea imagine
la înfriagere sigură și la victorie uşoară imaginea opusă, EN
putea H altfel, fiindcă Conptitnta s'a apucat de o meserie pe
care n'o cunoaşte, iar Inconştiental rămine liber să şi exercite
aimen lul asupra imaginei opuse liberată de concurența ce-

Această teorie ni se pare că lămurește mal bine legea. Să
laăm exemplul cu biciclistal începător: acesta nu-şi imaginează
propriu zis că va da peste obstacol, ci nomal se teme că va da.
Se teme şi atunci no vrea să-şi părăsească soarta în mioile u-
nul personaj misterios: inconştientul! —care îi pretinde pentru
a-l servi, să renunțe la „demnitatea lui de ființă conştientă“. Se
teme, vrea să nu cadă, vrea cu tărie, cu eroism, se Incordează
și incearcă să-şi ție un perfect echilibra calculfnd (risum tenea-

tis!) cele mai fine nuanţe de mişcare necesare echilibralal.

Sau exemplul cu acel care merge bine pe o scindură, dar
de pe acelaşi scindură cade sigur dacă ar H ridicată la inălţi-

COUEISMUL ~ 295

më n D Bech

mea unei biserici. (Pentru suprimarea discuţiei asupra celace este
ameţeala prăpastiei, ne putem închipui că scindura este cuprinsă
intr'un plan de hirtie care Impiedică vederea adincimii, nu însă
şi a căderii). Să presupunem că scîndura ar fi inalțată treptat.
Omul nostru va trece pe ea cu pas sigur şi la jumătate de me-
tra deasupra pămintului, şi la un metru; dar de aici în sus si-
garanta va îi în proporţie cu teama, căderea devenind sigură
dela înălțimea dela care își va imagina că prăbuşindu-se moar-
tea este sigură, Și exact în același proporţie va creşte voința şi
storţarea intelectuală de-a nu lăsa Inconştientulni, nici mişcarea
şoldalui, nici a genunchiului, nic! felul de a pune talpa pe pă-
mint, nici echilibrul pe un picior in facerea pasului, nimic, nl-
mic...
Din toate acestea rezultă pentru nol, că legea efortului
convertit ar putea H formulată mal bine astfel:

Cind două imagini opuse domină spiritul, fiecare tinzind să
se realizeze prin învingerea celeilalte, va fi învinsă acela ale că-
rei mijloace inconştiente de realizare vor fi paralizate de mlj-
loacele conştienre pe care voinţa le substitue celor dintălv.

inteligenţa dar, trebue să fie redusă la rolul de-a face să
predomine în suflet idela dorită. Rost cu aparenţe modeste, însă
filad de o incomensurabilă utilitate, Inteligența s'ar putea mol-
tumi cu el, Adică prin trucurile inventate de Coué şi apol prin-
tr'o caminte atitudine mintală, Inteligența să facă să predomine
în suflet imagini bine alese, ca acelea de sănătate, de vindecare,
de succes, de armonie, de veselie etc., şi apol să le lase pe
sama Inconștientului, ea căutindu-şi de munca zilei. Inconştientul
le va realiza, căci asta-i este menirea: să infăptulască Imaginile
predominante,

D. V. Barnoschi

Ingerul Măsurii `

Vrind să 'njeleg enigma firii mele,
M'am coborit cu mintea 'n nepătruns
Şi-o voce din adincuri mi-a răspuns:
„O ştie Cel de dincolo de stele“.

Atunci în sbor m'am aruncat spre ele

Dar cînd mă socoteam aproape-ajuns,

Cu fulgere 'ndrăzneala mi-a străpuns
minatorul peste toate cele.

Am vrut să smulg misterul din mister,
ar Dumnezeu ma prăbuşit din Cer
Cu-atotputernica "1 învățălură.

De-alunci oricărui om de pe Pămînt,
li cîntăresc zadarnica măsură
“In clipa cînd spre Domnul iea avint.

ZEIȚA VECHE

Zeița veche

Platon, învăţătorule. subtil
i plin de cumpănită 'ntelepciune,
o! serioasă-i Poezia? spune...
Ori simplă jucărie de copil?

Crezi tu că Ea mai poate [i azil,
Cînd suferinţa vieţii ne răpune?

lti mai adori frumoasa ta minune ?...
Ori o socoţi ca lucru inutil?

Bătrinul grec care-a uimit Helada,
parca barba albă ca zăpada
i mă privi cu zîmbet indulgent:

„Zeiļa veche dăinueşte pururi
Şi'n forme nouă de-i găsiţi cusururi,
Vă duceți în absurd din evident“.

Netrebnicul

Din mine şi spre mine-mi simt temeiul
Furat de însumi eu şi dus în vag,
Precum tiganul propriul desag

Şi-l fură ca să-şi facă obiceiul.

Prin vetre las cenuşă ca şi leiul,

Ori las jăratic cînd sunt lemn de fag;
Dar tuturor le ard SEN drag

In candela destinului, uleiul.

Eu nu sunt eu, ci Timpul, gospodar
Netrebnic ce-mi mănînc ca un măgar
Cu lăcomie 'ntreaga mea recoltă...

d cu 'ndărătnicie fără scop,
n toate stelele mă svîrl pe Bola,
Spre-a mă distruge 'n ele strop cu strop.

Mihai Codreanu

Consideraţii confortabile

„Fotografie artistică“ sau vorbe despre romanul
romin contemporan

Aşi vrea să Iocep prin a spune citeva vorbe despre can-
titatea de miraculos necesară oricărei literaturi, Cogetam la
„Peau de chagrin“ a lol Balzac. ȘI îmi venea a crede—gindin-
da-mă la romancierii tineri din toate țările și din toate vremu-
rile—că, pentru prima mare lucrare in proză pe care o dă un
talent ajuns în pragul maturității, miraculosul, subt forma iul
cea mai blajină, adică atit cit trebue pentru a desprinde din re-
alitate ceiace durează în afară de actualitate, este un element
util —şi util ia multe privinţi. Citeva precizii. Nu laţeleg, aici,
prin miraculos, miraculosu! epic sau ceva analog. Aşi vrea să
indic, poate, ceva în sensul miturilor de care — spune Georges
Sorel în „Réflexions sur la violence“—are nevoe orice massă în
prada unor zvircoliri sociale pentru a evolua spre o schimbare.
Sau — mai precis—injeleg, intr'o operă literară, prin cantitatea
de miraculos necesară, abstragerea din realitatea curgătoare a
unul simbol (de orice patură şi Independent de orice criterlum
moral sau social), abstragerea realizindu se cu prilejul povesti-
rii şi prin cursul normal al lucrurilor celor mal neînsemnate şi
mai banale. (Aşi mal insinua, pentru a nu da loc la pretențioase
neinjelesuri, că nu văd în simbol, in accepţia pe care i-o dau
aici, decit, tocmai, celace, în afară de actualitate, durează...)

Pentru prima proză mare a unul romancier tinăr acest pro-
cedeu ml se pare util. lată de ce, ln pragul maturității, un tā-
lent, ieşit din perioada lirică a primei tinerețe, şi care n'are

CONSIDERAŢII CONFORTABILE 299

nici-un sprijin interior in fața realităţii, riscă mult, fle să devie
„fotograful artistic“ al acestei realităţi, fie să se piardă în re-
petarea visurilor învăţate pe de rost in epoca primelor elannri,

Alternativa este stearpă, deopotrivă. Ştiu bine că nu orice
taleat este sprijinit de un ideal moral sau de o credinţă. ŞI mai
EI că o anumită cantitate de talent este, intotdeauna, suficientă,
GE mi-ar plăcea să vorbesc alci mal mult despre talentul-ca-
litate,

In cazul acestul fel de talent nu văd decit desprinderea de
simboluri (in sensul foarte genera! dat mai sus) pentru a putea
organiza o adevărată maturitate, pentru a se dezrobi din elanu-
rile preconcepate, pentru desvăţarea de livresc şi pentru deprin-
derea unei discipline artistice originale. Nu e lucru uşor, în lite-
ratară să indrăzneşti a privi adevărul în față şi să interpretezi
realitatea prin propriile tale mijloace. Chiar cel mai tari (un
G the, un Balzac, un Tolstoi) nu au ajuns la asta decit tirziu.

Tehnica romanului cred că stă ma! mult în eliminare decit
in acumulare. Chiar dacă romanul presupane o acumulare prea-
labilă de observaţii, adevăratul romancier în momentul cind se
aşează la masa de lucru are mai mult de aruncat decit de ima-
ginat. Ponson du Terrail este un exemplu clasic. Unei perioade
de observare frenetică, furioasă, li urmează, trebue să-i urmeze
o perioadă de organizare. Nimic mai folositor, alci, pentru ro-
mancierul tînăr deci! tehnica interioară a elaborării simbolului.
Și—să fim ințelegi. Na căutarea cu orice preţ a simbolulai, Ci
desprinderea din realitataa-fluviu ncatatornic, a firelor de aur
adase de departe, din munţi. „Le génie a pour mission de cher-
cher à travers les hasards du vrai ce ot doit sembler probable
à tout le monde“ spune Balzac, Intro frază citată de Andre
B:llessort in „Balzac et son oeuvre“. (ŞI să inloculm „le génic“,
care dă loc la atitea neinţelesuri, cu talent, mai aproape de go,

Na vreau sá împing prea departe definirea acestei des-
prinderi de simboluri. Discuţia ar f', cred, adincitoare fără re-
zultat. Mă volu mărgini la strictul necesar. Nu vreau să înţeleg
prin cuvintele de mai sus nici-o preocupare esoterică în sensul
simbolismalai francez de acum treizeci de ani. Simboliştii dega-
jau dintr'o lume personală, identică ca propriul lor suflet, celace
numeau el simboluri. Atenţia lor era îndreptată spre propria lor
himeră. Îşi întorceau ochii cu desgust dela realitate, ŞI simbo-
lurile lor nu erau decit sugzerări intortochiate de impresti fogitive,
grele de prins și grele de definit, tocmal din pricina existenţei
lor efemere. Lucru remarcabil: in nici-o generație literară nu an
apărut mai puţine opere simbolice ca în generația „simbolistă“

* Peniracă nu ezili să cobor celnce afirmă Balzac ce normă ab-
solulă pentru geniul lui, la rangul de încercare, de sirădulnță, de i-
deal peniru ceiace obişnuim, arbiirar, să numim folent.

308 VIAŢA ROMINEASCA
DEE E EA

franceză dela stirşitul veacului trecut. Celace au neglijat a fost
tocmai lumea din afară pe care o detesiau—și care este unică
zămislitoare de simboluri. „La portie symbolique d'une oeuvre
est d'autaut plus haute que la matière de cette oeuvre paralssalt,
dans sa définition et dans son concept, comporter molins de pos-
sibilité de symbole, d'autaut plus haute que le symbole jalllit
plus directement du particulier, des moyens propres àun art,
sans l'intermédlare d'une généralisation intellectuelle“. Cuvintele
lul Albert Thibaudet (Le liseur de romans) stggerează ch netre-
bue pentru a lămuri ce înţelegem, aici, prin simbol, Cel mai mare
simbolist al evalui modern, în roman, e Balzac,
acum :

omancierul ajuns în pragul maturității este însuși ro-
manu! romin de azi... `

Literatura romină, nevoită—aşi spune constrinsă cu forța—
de evoluția socială a celor nici o sută de ani de desăvirşire pa-
țlonală, a ajuns, cu salturi şi tumbe, la perioada unei stabilizări,
corespunzătoare unul inceput de maturitate (dacă precoce sau
nu, Chestia este provocatoare de polemici şi secundară atita timp
cit bie criterium în istorie literară este, cred prin natură, va-
labil).

Nu vreau să ştiu în ce măsură generaţiile literare romine
din trecut au fost în faza romantismului, naturalismalui, simbo-
lismolui, Ştiu insă că generaţia actuală— şi vorbesc de generaţia
prozei literare, acela a poeziei lirice scăpind, tot prin natură, de
multe zăgazuri — ştiu că generația actuală tinde să se restringă,
tot mai mult, în „fotografia artistică“. Tinde, Fără îndoială, vin-
tari vin din generaţii trecute cu miresme eminesciene, cu pul-
bere simbolistă, cu selfină coşbuciană, cu poezia naturii trans-
tuzată unde nu are ce căuta, în ciuda celui mal elementar simț
de observaţie... Acest fenomen de invălmăşeală între trecutul și
prezentul literar, obișnuit în toate Jocurile şi timpurile, trebuia
să se producă cu atit mai puternic în literatura romînă unde
toate şcolile, toate teoriile şi toate mărfurile literaturilor occiden-
tale circulă fără destinaţie.

Se pare totuşi că literatura noastră a început să dee semne
de maturitate. Maturitate sui generis, făcută dia diformităţi și
evoluţii normale, din capete sănătoase pe picioare strimbe, din
orbi atleți și Adonişi paralitici...

Maturitate insă care cere—impetios— romanul,

Roman care tinde să se restringă azi în fotografia artistică
—eu mal multe san mai puţine variaţii pe coardele vinturilor
pomenite mal sus. De ce? Romancierii noştri sufăr de prea
multă artă? Adevărul este că literatura noastră e ameninţată
de un sterp sibaritism moral, care atinge delaolaltă şi pe lite-
raţii noştri ciobani şi pe tirgoveţi. ȘI, iarăşi, de ce? Am im-
presia că tinărul roman romin sufere de prea maulte—procedee.
Rasism, proustism, clobănism. estetism... Deschideţi ferestrele !

CONSIDERAŢII CONFORTABILE 391

ie. Prea mulie
în Romina in general de prea multă teor

învăţat multe, fără indola 4 E gies Dër
la născut, moare p

i svăţate. Romanul nostru, de a ăn lun p dim ën

literatură, aproape eram să spun er, gege

sibaritismul procedeelor învăţate pe d ne neS

itism. Romanul nostru,
alte lucruri, la noi, de acest sibar eier
i tea da? Nimeni nu ne p

la propriile lui mijloace, ce ar pu E EE

incă acest lucru. Navela romineasc aire Die e
- i şi Sadoveanu—trăeşte ş

Pătrăşcanu, Brătescu- Voineşt ce Benn dënne

tri merev. Literatura romină a Anu

ger nu S'au produs pănă acom, la ech ee

periențe. Experlenţe îndrăzneţe, experiențe măestre, p
izbutite ?

citi artistică este fie semnul une! pubertăţi literare

amemăniătoarg, rege îi SEA éi opera
pn, gege E ei veier "e e p
sura Mauatie este Indispensabil dezvoltării unul talent şi intru-
BEE
aroganta oboi mec Mele aa. ue romanul romila de

ìne, ar putea exista.
wg Cr peer pe fereastră aparatele fotografice...

Al. A. Philippide

Cauzalitate şi finalitate în Logică'

Unde trebue căutat
ment specific face pe bal, pă mă E Eege,

adică o judecată ce leagă o cauză

aproape suggestiunile log!
simplă atitadine ee viel atente, aie lăsat la urmă cea mal

mişcare repede

„ termenal copulativ. Astfel, o le
X şi Y, se poate enunța subt "ër

| | doi factori sin sintem in posesia unei regule generale după care

ne învaţă, ca alte n criteriu care ne apare dela prima vedere. EI

Y=, ori de cite ori putem
| mă! e ME intoarce relația noastră s i
i Produce pe Y*. Ca să relevăm exempl ă subt forma:

nopţii sau invers, fii
produce ziua” sau re În regen

rel necesitate ni se pare, de altfel
ecedent— după care pe-

* Vezi „Viata Rominească”, No. 7—8, 1926.

CAUZALITATE ŞI PINALITATE IN LOGICĂ 303

oamenii cu fruntea ingustă îl cheamă Tanasă, n'ar putea să
ție considerată ca o legătură cauzală (oricît de mult ne-ar con-
firma experienţa în permanenţa conexiunii între acel nume şi a-
cea formă a frunţii) fiindcă ni s'ar părea ridicol să afirmăm că
numele de Tanasă produce fruntea îngustă. la altă privinţă in
fine, legea chimică după care sulfura de carbon formează cu a-
erul nn amestec detunător nu se poate nici ea converti intr'o
relație cauzală care să lege sulfura de carbon, aerol şi ameste-
cul detunător, fiindcă larăşi nu se poate enunța judecata, „stl-
fara de carbon produce detonarea aerului”, şi nici „aerul pro-
duce detonarea sulturei de carbon“, Mal trebue un elemert,
scinteia, pentru ca să se producă explozia amesteculul.t Dimpo-
trivă, în legea dilatării corpurilor se găseşte, orlcit de îndepăr-
tată ar fi forma subt care o enanţim de acela a unel legături
cauzale, un raport între căldură şi măririle de volum ce se poate
exprima zicind: „căldara produce dilataţia unor corpari”, un ra-
port, deci, de cauzalitate.

Desigur, am spus că raporturile cauzale răspund regule! ge-
nerale după care ele trebue să conție doi termeni a căror natură
să fie de aşa fel încit judecata „X produce pe Y“ să fle ade-
vărată, SL adăugăm acum, ne este indiferent de a ṣii care este

| ateu unei atare certitudini, fiindcă această cercetare ne-ar face

să ieşim din domeniul logicei. Trebue să fim cu desăvirşire a-
tenţi la acest lucru: noi căutăm SANS a cauzalităţii, şi ru
factorul de justificare al el, nol căutăm diţiile unni fel al gin-
dirii omeneşti, şi nu baza unei cunoștințe ce se Impune spiritalvi
nostru, căutăm intr'un cuvint, o regală şi nu o lege genetică.
Căutăm dacă se poate spune său nu că ziua prodnce noaptea
şi nu căutăm de unde vine că se poate sau nu se poate spune
acest lucru.

Cele ce preced se e concretiza intr'o formolă scurtă: în
judecăţile cauzale, verbul este acela care indică eficiența, ȘI deşi
caozalitatea nu este sclava unul singur tip de expresie, toate e-
nunțările se pot transforma într'o expresie de forma „X produce
pe y” care poartă intr'insa marca specifică a gîndirii cauzale.
Ori şi cit am varia exemplele, faptul se veritică în chip riguror,
şi nu credem că este util să insistăm ma! mult.

Să continuăm insă analiza noastră şi să vedem acom in ce
mod se comportă termenul cauză şi termenul efect deoparte şi
de cealaltă a verbului, Intro jadecată cauzală, zicem, verbul
exprimă eficienţa, sau, dacă vreți, el exprimă că acţiunea pri-
mului termen, în raporturile drepte, trece asupra termenului al

i Trebue să spunem că sintem de acord cu părerea d-lui Gobloi
după care o lege induelivă nu este intoldeauna un raport cauzal. Ni
se pare numai că exemplele lui Ooblo! mu sint alese în mod loldeauna
fericit. CL şi Sigwarl, Logik. IL p. 525 din ed. IV-a.

membrul anterior v.
cind toate lo erbalui siat rezervate el
mi pat EE tt at
E i acesiel şine; caldura din siani pă
ücte pe care le-am et dată două raporturi e
H on punct şi o virgulă Scris unul după altul separind cauzale
biectul celui de al = + Remarcăm cum că Peg ndu-le prin-
iatregime în oilea membru din pri enul făcind o-
primul memb primul raport, a trecut î
cu ce preţ? Din pasi ru a celui de al doilea ra ut în
cat fenomeno Seria v el a devenit activ, din feno port. Dar
„efect el a devenit cos ȘI, în acelaşi timp, putem ra orbe
a raport cauzal pi
primată ' presupune, pria
EE
de producere a cel condiția necesară— erai
allait. ŞI est şi nu exclazivă—
cauzală apare în const este caracteristic faptul că Je
treacăt, şi revenim ac rucţia Insăşi a expresiei. A gătara
um asupra ~ Am spus-o in
forme, multe forme, un » jodecata cauzală
Dar toate aceste forme sint ec wd ae Zi de
Li + pe

a spune că un baston d
prietatea) de a atra tre gien abat
ge fragmente rtutea (sau pro-
sau că electrizarea unui baston E eg ee pier ni
| atracţia

şi a spone că în-

tla fragmentelor de hi
tla care f rtie, In sensal car
E fondal judecăți, nu este Intra nianie denans
donarea termenii nd trecem dela o expresie la. al mic depăşită
tra de îndlermeoilor este schimbată in grija ca, din Ge ler:
EE mal acu De
lente expresia: di ; Precum în algeb 3 X-
: x—a=y-+b şi expresia: xo 1 sint echiva-
SE Ara expresii prin er on ema y=a-+b, 1 şi înlo-
nt tipan fi oprită nici în algebră nfe, nu poate fi o-
după cum se explică fa Ké „A produce pe B“, expresi
orice raport canza n paragrafal precedent, se presle la care,
smul logic al e l, această construcție, zicem poate readuce
auzalităţii. in ea, cauza şi pa = tot meca-
se opun ca

1 Se vede în cht
echiral p lămurit, pent
de a Geen e. dela prima la a te expresii algebrice
galităjii și lermeai! Gë i E Gate ră
e n D
Se u aste deci EE EE fa
' expresia

CAUZALITATE ŞI PINALITATE ÎN LOGICĂ 303

o condiţie şi o condiționată. ŞI din ea rezultă că ceiace numim
căuză revine la ceiace produce un lucru, iar celace numim efect
um pen-

revine la ceiace este produs de un locru. è Vedem ac
| nu pot fi privite ca identice:

tra care motiv cauza şi efectu
ele se opun ca un lucra ce produce față de un lucru produs, u

D
Această opoziţie are cevoe de a fi studiată deaproape şi |
stabilită în chip cît mai precis pentru a evita numeroase erori.
ȘI, cu aceasta, revenim la problema” căuzalității substanţiale la
care am mai făcuto aluzie in primele pagini ale acestulstudiu. 2
Uaozalltatea presupune că un agent anumit produce o modifi-
care a unul pacient: acest lucru se înțelege uşor. Dar ceiace se
înțelege mal greu şi pretează la o grosieră confuzie este că o
deosebire trebue făcută între cauză şi agent, pe deoparte, şi in-
tre efect şi pacient, pe de alta. Cind pretindem că focul pro-
dace combustia lemnului, în adevăr, nu pretindem că lemnul,
paclent ce suportă focul, este în acelaşi timp şi efectul. Efectul,
cl, este combustia. ŞI nu focul este cauza şi nici chiar oxigenul
din aer, Ar fi să întrebulnţăm aici expresiile noastre într'an Ip:

teles cu totul impropriu. Se zice, desigur, că o grădină produce
e altceva decit totalitatea u-

fiori în sensul că o grădină nu est

nor plante ce dau flori, şi nu este vorba alci de enunțarea anul
raport cauzal; Dar nu putem spune că A produce pe Bin gin:
dul că A este cauză de B şi credem, in acelaşi timp, că relaţia
noastră indică cum că A s'a transformat in B. Un raport cau-
zal s'a tațeles Intotdeauna ca o_inrlarire a unui agent prin dez-
voltarea unei energii asupra unul pacient pe care TI transformă.
Cejace insamnă că o legătură cauzală trebue, în fond, să conţie
indicaţiile a patru elemente deosebite: agentul se prezintă odată
cu modul său de acţiune—cauză propriu zisă—şi pacientul cu |
modul său de paslune—efectul propriu zis.— Astfel, în exemplul:

1 Să aminlim, cu mceaslă ocazie, că logicienii francezi din seco-
Iul nostru (Lacheller, Etudes sur le Svilogisme {1907| ; Luquel, Essai
d'une logique systématique et simplifiée, si; Gebiet, Essai sur le
Classification des S iences [1898] şi Traité de Logique [1918]) lasă din
ce în ce mal deoparie, în studi!le lor, propozițiile zise de inherență,
peniru a cercela natura propoziliilor pe care le deosebesc subt deng:
migea de propoziții de relație. Un exemplu de o alare, propozijie ar
fi: „Dunărea curge pe o distanță mal mere deci! Rinul“. Proporiliile
de acesi lip nu exprimă alribulia unel însuşiri subiectului, ci, mal mult,
o relație inire două subiecle (ln exemplul precedeni, +ubieciele sin!
Dunărea şi Rinul). Mai departe, iermenul copulaliv nu mal este alci
verbul a fi, ci all verb oarecare ce ex Imă tocmai relația. Noi sub-
scrim la această docirină in limp ce, după cum sa văzul, admilem că
verbul exprimind vele aa apnee e @ Ss verbul a produce (sub!
orma aclivă sau pasivă nu verbul a fi.

i ț mai bere ef subalanțiale a făcut, în ultimele deceall,
ecal numele celor mal reps-

2 Problema ca
dezbaleri care au amest
interveni. Cf.

obiectul unor vii
CN
Leer EEN eg
DA
UNIVERS: AI

206
AA ROMA O

căldura soarelui
a produce dilatar
ar Sak radiere în chipul ermit enai ini ue
ergia agentulai utilizată pentru transformare, aie

A g p

mă, şi na

- KEE Dell vie să Insistăm prea mult, Să rațlonăm d

sa ete d p d eg Lë vg baciiilor Jui Koch Sre

m că acțiunea bacililor c Per paote aa

juc I rează cev

ée gel nu este decit o Wee (ere

sint plămini unele miar pui, miei. Ze Ke en

rr reen GR articulaţii, unii ganglioni sau pief T

e aur R lor lui Koch are ca efect boala ro Ven

p SE Ja iere cu expresia :—are ca efect

“A repara i K 5 = că, In definitiv, pacientul se Pe „e

ore, ko e a propria zis, primul fiind repr e

rien ei şi al dollea prin infecția eur
Mai mult ca ori şi ce însă, cazurile ce ne scot din tipul

1 Nu avem în vedere
„Be
namente suceini, decit legālarila Ern, e sl) emi.

toar
e loeuliorilor ținuturilor de subt equator riasin Rt: este dăună-

prinzind energia-cauzā și
oare, cele d Pasiunea-eleci n sus, cu-
de CT Äert elemente din cuplu ne mai fiind Tatas wä We

ali

CAUZALITATE ŞI FINALITATE IN LOGICA 307

clasic, deşi nu dovedesc nimic nou in ce prlvegie coexistenţa, in
raporturile cauzale, a elementelor descrise mai sus, mal mult ca
ori şi ce, zicem, cazurile de excepţie grăbesc concluzia noastră.
Ele ne arată, in adevăr, că subt închegarea cauzală se înfăji-
şază, printr'o formulare mal mult sau mal paţia dezvoltată, o
transormare necesară, totuşi, dacă transformarea este, de bună |
samá, un eveniment, legătura cauzală nu poate închide decit un |
eveniment al cărul teatru să fle o substanţă. O transformare pre- `
supune, în adevăr, in chip indubitabil un lucru ce suportă trans- |
formarea, un același lucru ce trece dela o stare la altă stare, O)
transformare nu poate insemna o dispariţie în nihilim, armată |
de o creație ex nihilo. Ca să reluăm un exemplu văzut mal sus,
un lemn care arde devine cenuşă: dar cennga este o parte din
iemn: între momentul în care am văzutlemnul loind foc, şi mo-
mentul în care am cules cenuşa produsă nu este nici un timp
gol, nici o discontinuitate, nici o suspensie care ar echivala co
un adevărat miracol. Altcum, scamatoriile ar fi şi ele, legături
cauzale şi, căzind în domeniul obişnaitolui, n'ar mai avea nici
un succes in teatre; boscarul aşează pe masă un mototol de hir-
tie, H acoperă cu o batistă, şi cînd scoate batista, hirtia a dis-
părut pentru ca să rămie în loc un canar viu. Dacă sintem de
părere că, în cazul de faţă, există „une stpercherie“, o şărlă-
tănie dibace, este tocmal fiindcă o transformare a hirtii intron
animal no ni se pare posibilă. O mină providenţială, acela a
boscarnlai, scoate hirtla pe furiș şi pune canarul în loc, Nu tot
aşa este cind în locul lemnulai apare, în momentul în care dts-
chidem uşa sobel, un morman de cenuşe. Mina providenţială a
naturii, Damnezea În creaţia contincă, nu scoate lemnul pe horn
pentru a tarna cenuşă în loc, Nol zicem că cennşa este o rå-
mägi a combastianii lemnului: lemnul, arzind, a Ilberat carbo-
nul pe care il conținea şi care s'a evadat în aerul înconjurător
subt formă de oxid carbonic, şi a lasat,ca produs solid al com-

bustiei, cenuşa din vatră.

clamă că lumea are o
la ceva nou: dar ea trebue

apare o constantă, apar ni
care explică în ce

n alt punct de vedere.

facem raportul cauzal di
că dacă tolerăm cauzalității acest sub-
indică cum că o ener-
plicată unul lucru transformă acest lacru, Re-
laţia întrevăzată la inceput, In virtatea căreia căldura unel lămp!
Bunsen topeşte un baston de fosfor, se poate, în acest caz, les-
ne transforma zicind că prin căldura dezvoltată de lampa Ben-
dela starea solidă la starea lichidă. ȘI, reve-

lumina celor ce preced,
strat substanţial, apol o legătură cauzală

gie a unui agenta

sen fosforul trece

edem, de alci, cum cauzalitatea presupune jocul necurmat |
al principialui s.bstanţe! ca an auxiliar al são. Cauzalitatea pro- |
istorie, că fiecare moment este o trecere

să se bizue pe ceva statornic: în
dosul diversităţilor te realităţi fixe
fel lumea nu cunoaşte desființări neincetate

urmate de zidiri neincetate. Putem, acestea fiind spuse, să des-
Potem spune, la

|
|

308

e VIAȚA_ROMINSASCA
TEE d

niad acam asupra celor spuse, înțelegem uşor, de astădată CAUZALITATE ȘI FINANTATE, RE eg

unde reşede identitatea şi unde

titatea nu se pot constata secu Pa
titatea ere ana On şi efect, şi nici ee spala pe ori şi cine de o acuzaţie de plagiat. Putem să spunem
litate fixă; și secuența abstanjei influențate care apare ca orea- chiar că eleganța vnel atare întreprinderi ne devine clară cird
port cu această ben: apare ea iasăți în chip obligator în ra- ne gindim la dificultatea pe care o prezintă şi la măestria pe
care precede acțiunii anţă cind deosebim două momente: acel care trebue s'o posede un cugetător pentruca să nu fie zdrobit
direl de fier încă et şi acel carei urmează, acel al de modelul ilustru pe care a dorit să-l topească pentru a-l tir-
tatației, Atit identitate ne șa şi acel al bare! de fier sapuse di- na din noa în conformitate cu gustul contimporan. i
menul copulativ pegi a deci, cit şi succesiunea nu sar peste ter- Cazul nostru este cu total altul și poziţia noastră mal pu-
doi membri al noroi £ cirmai unul în raport cu celălalt,—cel țin îndrăzneață. Desigur, nu putem nega că o doctrină ca a lui
cesianea rämin G enn Hot cauzale; atit identitatea cit și suc- Lachelier, atit de vastă, deşi inchisă în aşa puține pagini, ar îi
pentracă na fac ee la hotarele celui de al doilea games patut să ne creeze permanente reminlecenke in punctele unde se
(suportă o transfor să proclame că lucrul influențat, pacient ai apropie mai mult de reflexiile noastre, dată fiind mai ales pre-
subt categoria iar în timp, care totuși il lasă să 'dsinulascăi ocuparea studiului nostru de a căuta o trecere dela cauzalitatea
unel sobstanje uni realităţi transformate, sabt categoria deci ` mecanistă la finalism, problemă care pune în joc elementele în-
SENE- a săşi alăturate in Fondements de Induction. Dar o cercetare mai
x amănunţită ne convinge că aceste reminiscențe n'au decit în a-
Dacă luă | parență un es? gre de ear Zen nici wp gn POR nici
m sama bine, | scopul pe care îl urmăreşte Lacheiler, nici spir n care pune
consecinţă a cărei Importanță CE aas omiri ne impinge la o problema, nici solaţiile sale mu sint de matară a constitui un
nc sus că opoziţia între o cauză si un be pa nimănul, Am spus ajutor prea însemnat şi de a forma suggestii numeroase în spri-
ziţia între celace produce şi cela F efect se reduce la opo- jinul unul studiu care, precum am spus-o dela inceput, se pure
| cedent obligator al nopţii, este privită e Produs; că ziuz, ante- pe un teren strict logic.
| n mal din motivul că n'o produce C ca nefiind cauza acestela Nu doară că Lachelier n'ar apărea el însuşi ca un logician,
diţie necesară a unul eveniment pe ging ` deci apare ca o con- intro măsură anumită, în scrierea sa atit de celebră ; căci au-
\ -cest condiționat. V nd efectul este lasuşi a- torul reflectează asupra inducției, problemă eminamente logic.
| îndată, prin urmare, ce acest Dar ne va fi îngăduită o scurtă analiză, în această legătură,
se leagă de cauza care-l produc: prec eveniment este dorit, el care va pune lucrurile la punct, şi al cărei folos, de altminteri,
„mijloc. ȘI, deodată, eficienţa ger A am Scopul se leagă de va H de a reinprospăta cunoștințele cetitorului cu privire la o
Wi Acam jumătate ee celebrul FIER Te se confundă cu operă de filozofie contemporană socoti!ă, cu drept cuvint, capl-
cheller, fate'o carte nu mal Du ebe? rancez Jules La- talá. Inducţia, în ochii lul Lacheller, apare ca an punct de intil- |
Cinduction, a surprins spiritele ri celebră, les Fondements de nire a două legi distincte“: „una după cate orice fenomen este |
broape neaşteptată—pe care o Pa n apropierea—pe atunci a- inchis într'o serie în care existenţa fiecărul termen determină pe
ductiv o temelie comună din caazalite găsind raționamentului In- acea a următorului; alta după care orice fenomen este cuprins
Drumul se găsește astăzi netezit. A te şi din finalitate, totodată. iatr'an sistem, unde idela intregului determină existenţa Gär:
dă că, în studiul de faţă, nol peri fi însă o eroare să se crea- lor“; 2 una care este eficiență; alta careeste finalitate. In vir-
noscută și că, fără a pregăti cit Cé să reluăm o teză prea cu- tutea principiului cauzalităţii, evenimentele se inşiră unul după
ı apropiere, am dezvoltat cu ribas de puţin pe cetitor Ja o atare altul ca nişte mărgăritare pe un fir, Hecare stind in contazta-
atitea întorsătari o teorie pe c vi: » Cu mil de precauţii şi cu mat cu cel care îl precede şi cu cel care-i urmează, lo virtutea
veritabil „coup de theatre“. neam fi E. moment dat, printr'un orinciplulul tinalităţe!, dimpotrivă, aceleaşi evenimente ale lumii
aparțintod lui Jules Lacheller el rezervat go dezvšluim ca se compun în confor:nitate cu un rost căruia il sint subordonate,
mod familiar—cărţile pe față | nd oarecum—ca să vorbim în Ele continuă să fie inşirate în acelaşi ordine, după aceleaşi nor-
beet. o atemegea procedare. ent gel noastre, Na me, Insă lanţul lor are un sens ce intrece legăturile de geass
reacă $ R t i orindueste, „organizează“, celace nu Intră în legătura
drept o încercare de a imbrăca dapă nech e uërg stă 5 Firul pe care stau mărgăritarele

neg zilei, cauzală a două evenimente.
autor mai ke PaSa
or in drepturile sale, In- 4 Cităm Arislole de Hamelin, ca o incercare surprinzător de

renslið a acestui gen.
3 Fondements de |'Induetior, P, 42.
3 „L'organisation n'est donc qu'une forme de la finalilé“ (Lon:

demerts da lInduction, p. 91

210 VIAŢA ROMINEASCĂ

se poate înțelege ca avind o direc Cauz
K alitat -
eng nu-şi poartă deci umbră, ele bg ee degt
EEN ază; dar ele sint departe de a se putea reduce una
eg : Cam am văzut, ele sint „două legi distincte“. 1 Cauzele
şi cauzele eficiente se aseamănă in filozofia lui Lachelier,

„jadecăţile prin care le aplicăm fenomen
elor“ sint hi -
pi preria A şi cate oriee, pestra cauzele SE pet

Aerm ce
un precedent a cărui existență o openee Sat E te
e Si nc e şi fără săi i jaaar
rezumate ale naturii“. 2 Io schimb, şi ai
EEN legea cauzelor eficiente este geg ER
pere a pe Ze d ec prima are o valoare strict ai.
nene 3 Metanul irarri funcția estetică a cagetării o-
oate condiţiile unul fenomen sint tatrunit
Ze eg fără absurditate, că acest foio pen "a
Ai pro acă sau că sat produce în alt mod decum o cer le-
g yas iaa „4 Ordinea teleologică nu are acest caracter:
gea cauzelor finale este „flexibilă și contingentă în fiecare din
ansamblul fenomenelor, dar ea nu ne eneen Prater
E t

eg e Ai mereu compasă din acelei prune y CS Vi
1 ajlonamentul indactiv se defineşte, dar, în fancţie de două
` una care leagă și una care armonizează, și natura posedă

două ordine a căror cîmpuri se int mom
retae în
aceste două legi, numai cugetul omului A miar le ma fee

mənelor: 6 condiţiile fenomenelor siat gindi
In echte impotriva celor ce ar putea eg oare Aloe a
uoştinţele noastre nu sint pure senzaţii şi princ!plile nu pot H

1 Fondem $ Fi
2 wi onts, p 42

le,
cessaire des causes elficlentea; ei une pac indie amara EL

posa ce, “re.
D s loi coniingenie des causes finales" (Fon anra Se
6 Repetăm o parte dinir'o cila

possède deux exiat He precedeniă: „Alnsi la nalur

pose aux phénomènes.” (Fonon ate, k Lee lols que la pensée im-

„_CAUZALITATE ŞI FIJALITATE ÎN LOGICĂ SU

miezul comun şi universal al tuturor experiențelor. la actul de
cunoaștere, gindirea omenească ia, în fond, poziţie faţă de ea-
însăşi, fiindcă cuprinde imediat natura sa proprie şi totodată
raportul pe care-l susține cu fenomenele. Lachelier, de data asta,
se evadează din cimpul logicei în acel al metafizicel, astfel că
nu mai sintem departe de a recunoaşte pe autorol care in altă
parte trebala să scrie: „Si n'avem temere de a suspenda oare-
cum cugetul în vid: căci el nu se poate odihni decit pe elin-
suşi, şi tot restul nu se poate odihni decit pe el: supremul punct
d: sprijin al oricărui adevăr şi a oricărei experienţe, este spon-
taneltatea absolută a cugetului“. 1 ȘI nu sintem departe dea
crede că filozoful francez, în Fondements d: FInduction caută
mal puţin bazele inducției, deci: un teren stabil pe care să a-
şeze o nouă metafizică, o metafizică spiritualistă „realistă, Căci
nu putem spune altceva despre o operă care se inchee,'ca con-
clazie, pe considerentul următor: „adevărata filozofie a natorii
este, dimpotrivă, un realism spiritualist, în ochil căruia orice fi-
inţă este o forță, şi orice forță o gindirece tinde la o conştiinţă
de ea-insăşi din ce in ce mai complectă. Această .. filozofie
este... independentă de orice religie: însă, subordonind mecanis-
mul finalităţii, ea ne pregăteşte a subordona finalitatea la rin-
dul ei unui principiu superior şi a intrece printr'an act de cre-
dap morală hotarele cugetulol în acelaşi timp cu cele ale na-
tarii” 2

Aua ne ajunge pentru a defini, prin contrast, propriul
nostru punct de vedere. In primul rind, nol am hotărit dela în-
ceput că nu vom incalca, în acest studiu, terenul metafizice, so-
colind că o discuţie pur logică poate să servească intotdeauna
de prefaţă unui sistem de explicare universală, însă numai cu
condiția expresă ca cercetările—pentru a servi de martor im-
parţial—să-şi caute oblectal în propriul domeniu al logicei. ŞI
în această privinţă, credem că m'am înşelat aşteptările, stadiul
nostru intreg fiind, pănă acum, o analiză logică stricto senso a
judecății cauzale.

Dar asta încă nu se raportează decit la spirital în care au
fost intreprinse reflexiile noastre şi la metoda de lacru adoptată.
Lucrarea noastră insă—şi faptul este esenţial—mai diferă cu to-
tul de celebra scriere a lul Lacheller prin soluția pe care o in-
dich, Nol n'am intreprins, în adevăr, un studiu al inducției, şi
nu ne-am preocupat nici de cum să găsim local care revine, In
raţionamentele Indactive, cauzelor eficiente și cauzelor finale;
nu puteam descoperi, ca atare, că, io inducţie, cauzalitatea şi
finalitatea, mecanismal şi teleologia işi impart terenul fără a se
confunda, Noi am procedat In chipul cel mai simplu: am const-

1 ħologie ei Métaphysique, p. 158.

2 SE p. 102. =” 1

312 VIAȚA ROMÎNEASCA

derat, og inducţii, şi nici legile naturii descoperite prin metoda
inductivă, ci raporturile cauzale ce se pot de k
for legilor :- şi examinind aceste raportari cu toată răbda-
T ară nici o idee preconcepută, le-am condus pănă intr'en
punct in care cauzalitatea ni s'a părut a se degrada oarecum in
finalitate, caşi cam printr'un mimetism de o natură foarte spe-
clală eficiența s'ar colora în finalitate de îndată ce intră în zona
în care omul apare ca dorințele sale. Un raport de cau
dori devine un raport de finalitate, numa! prin faptul este

dort, lată o constatare, pe care ne vom însărcina s'o sprijinim,

| şi care ne pune intro situaţie cu totul deosebită de acela pe
care o găsim in Fondements de l'Induction.

Marea facilitate pe care ne-o acordă Lachelier este deci
aceia de a fi deprins spiritele să gindească cauzalitatea in lt-
gătară cu finalitatea, întrocit, fidel urmaş 2l lui Kant, a pus
ambele noțiuni în contact, de unde, pănă atunci, logicienii se
temeau, atit le credeau de inconciliabile, să le pve faţă in faţă.
inainte de Lacheller, eral mecanist sau erai finalist; astăzi, ze
exprimă părerea comună, zicind cu Sigwart că scopul se leagă
de noţinnea cauzaiităţii. 1 Dar, şi prin aceasta se ințelege, de
prea multe orl, că finalitatea guvernează numai o grupă de le-
gături cauzale și le cuprinde precum un tot conţine părți din
care se compune,

lată, explicat în cuvinte atit de succințe pe cit posibil,
ceiace ne separă şi ne apropie de teza lui Lacheller, teză prea
cunoscntă ca să nu simţim nevoia de a ne determina poziţia față
Zeen, prea cunoscută iarăși ca reminiscențe din ea să muti
i npins ramuri multiple în mijlocul retiecţiilor noastre, prea co-
noszută în fine şi prea acceptată pentru ca autoritatea el, în sin-
garul punct ce ne serveşte, să nu se întărească şi să ne asigure
In convingerea noastră, să nu ne sprijine în tot lungul cercetă-
rilor noastre. Pasă in contact cu teoria lul Lachelicr propria
noastră teorie nu merge pănă a se umfla cu o realitate novă
sau a se topi în acea realitate, precom o picătură de apă cere
prelinge pe un plan înclinat sar intilni, în drumul ei, cu alta
spre a forma impreună cu ea, printr'on salt brusc, o singură
bilă lichidă mărită, Dar dacă teoria noastră nu mintue prin a
se confunda cu teoria filozotului francez, noi nu uităm că-i da-
toreşte toată |'bertatea de mişcare,

C? L

La drept vorbind, dacă am vrea să căutăm o apropiere

1 „Bleiben wir zunächst hler sichen, so lat klar, dass der zu
realislerende Zweck, als Grund der Formeines Dings und der Einheii
eines aus Teilen beslehenden Ganzen gedacht, dem Causalbegriii
nich! enlgegengeselz! isi, sondern denselben elnschliessi" (Sigwari,
Logik, II, p. 261, ed. IV-a).

. i k S P
WEE A TEE "CH Ambii SE PON dé? Tee p| "e:

CAUZALITANE ŞI PINALITATE ÎN LOGICĂ 313

mai intimă, am putea go găsim într'o carie cu totul recentă,
in Logica d-lui Goblot, 1 scriere ce este ea-insăşi pe punctul să
capete o celebritate bine meritată. D. Goblot, în adevăr, caută
el-insuşi o trecere dela eficienţă la finalitate 2 şi dacă această
problemă l-ar fi preocupat cu precădere, dacă el şi-ar D con-
centrat toată atenţia asupra ei în loc de a narmări clădirea unei
logice complecte, nu sintem departe de a crede că cercetările
noastre ar fi devenit inutile, fiindcă am îl riscat cu siguranţă să
găsim chestiunea golită de tot miezul ei. Treboe să spunem insă,
că în dorința de a aduce un omagiu eminentului profesor fran-
cez, vom avea grijă, in cele ce urmează, să notăm toate sug-
gestiile pe care le putem scoate din opera sa, punctele de ast-
mănare precum şi punctele de divergență.

Reluăm deci, firul problemei. Am enunțat părerea, în cele
ce preced, 3 că un efect se opune unel cauzeca un condiţionat
condiţiei, ca un produs unul agent ce-l produce, Și am consta-
tat că dacă efectul este dorit, urmărit, apoi pu mai vedem in-
ëch acest efect s'ar deosebi de un scop, şi, în acest caz, a-
gentul s'ar confunda cu mijlocul. Cauzalitatea şi finalitatea apar,
prin urmare, ca donă interpretări ale unor aceloraşi evenimente,
finalitatea intervenind atunci cind inchipuim că un nex oarecare
are un rost pe Care mecanismul singur no se preocupă să-l
descopere.

Un atare punct de vedere se izbeşie, şiim bine, de con-
cepția curentă pe care am examinat-o în treacăt adineaori 4 şi
din care rezultă că finalitatea şi cauzalitatea sint doă ordine su-
prapuse, ultima guvernind în mod necesar fiece nex în parte,
pe cind prima armonizează grupurile, totalităţile dind universu-
lui o orientare, un sens. Finalitatea însă, văzută subt acest as-
pect, derivă din nevoia de a scăpa din fenomenalismul englez
din veacurile trecute, atit de supărător pentru spiritul omenesc
avid de unitate, și valoarea unel atare priviri nu poate decit să
scadă în măsura In care ne cbişnulm să gindim în conformitate
cu pluralismul pus la modă, acum în urmă, de filozofia ameri- |
cană. Pe de altă parte, ideia a dovă ordine sprapuse ce no
coincid, conţine ceva svpărător, dacă nu chiar o contrazicere :
căci este imposibil de înţeles cum finalitatea ar putea să cimu-
aech un grup de fenomene, fără ca fiecare fenomen în parte
să se resimiă oarecum de această direcţie pe care trebre s'o pie
în raport cu intregvl; dacă trebue să existe, În adevăr, o armo-

nie intr'o frază muzicală această armonie nu poate să se mol-
mmească să fixeze poziţia primulvi-acord faţă de ultimul, ci

1 Qobloi, Logtque, 1918, Librairie Armand Colin.
2 „La linalile est donc un caracière que revtleni cerlains pro-
Kader ZS WS (Goblat, Logique, p. 338).

4 P. 99- 401,

314 VIAŢA ROMINRASCĂ

trebuz să modeleze fiecare parte din frază şi să stabilească con-
Una) fiecărul acord ia parte; sau dacă o corabie trebue să
meargă dela un port la altul, ea nu poate să-și ajungă ţinta de-
cit fiiadeă comandantul ei o sustrage, metru cu metru, presiu-

nil mecanice a valurilor şi solicitărilor carenţiior marini.
i, în această privinţă, niciodată experienţa nu a patut

' arata omalul un singur caz în care finalitatea să fi adas o de-
formare discernabilă a raporturilor mecanice. Tot ce se intim-
plă, tot ce se iînfăptueşte răspunde in mod adecuat mecanismu-
lui, şi nu este maşină construită de om, cit de complexă, cit de
perfecționată şi cit de apropiată scopului constractorulul, care
să nu coastitae aplicarea unal mănunchiu de legi fizice, fără a
viola pe una singară. 1 Omul este incapabil să dee „un coup de
Dance" universalui şi ordinel universale pentra a și-l face mai
favorabil: cînd el vrea o închegare, o construcţie, el este nevoit
să vrea fiece parte din inchegare, şi această fiece parte este cu
total supusă mecanicei, fizicei, chimiei, etc.. Dar, fiece parte este
supusă finalităţii, în acelaşi timp, fiindcă efectul el este cău
fiindcă ţiatim la dinsa cı la o parte dintr'an tot pe care -
rim. Nu ne putem ilaziona în această privinţă: se găsesc intr'o
maşină organe corectoare: dar scopul lor nu poate fi de a a-
nula o lege, cl de a anula efectele unei legi, * punind în joc o
altă lege: radiatorul nu impledică încălzirea gazelor dintr'un
motor cu explozie, şi el nu poate face ca o reacțiune exotermică
să devie endotermică: însă apa pe care o conţine, absoarbe o
parte din căldara exoloziilor ca orice corp mal rece io contact
cu unul mai cald. Consecințele acestor consideraţii ne apar cu
limpeziciane : o maşină se compune din mecanisme mai mult sau
mai puţin numeroase, avind destinaţia de a se complecta sau de
a se corecta; dar maşina, întregul, nu este ea singură decit un
mecanism compus ce nu este un miracol în raport cu legile na-
tarii, fiindcă nu conţine în nici una din părţile sale un inceput
de miracol.

Răminem totași mia! că finalitatea nu se descoperă în
ch'p lesaicios decit în totalităţi, în grupări ? Această mirare op
este nici decum legitimă. Raportul cauzal nu este el-insuşi atit
de simplu decit fiindcă îl izolăm printr'an artificiu, și logiclenii
au studiat prea adeseori fenomenul numit al cauzelor imediate
pentru ca să avem a mal reveni. Un aparat cauzal este compvs
numai dintr'o cauză și un efect, fiindcă vrem să-l contemplăm în
chip sumar sau, ca să spunem aşa, în chip schematic. O scintee

1 Maşina çu aburi, de pildă, strănepoată a marmilei lui Papin,
resneclă loale legile compresluall gazelor, a lraasiormării energiei, a
rezislenjei malerialului, a frecării, a condensării, elc. elc., și loale or-
ganele ei sint aplicări de legi nalurale, fără ca să descoperim In func-
Hongreg el un singur miracol, un punct în care omul ar fi zdrobit or-
dinea naturii peniru a-i subslitui o ordine a sa mai conformă |elului
cărula mașina corespunde.

CAUZALITATE ŞI FINALITATE IN LOGICĂ ___315

aprinde un amestec detunător şi noi enunțăm legea cauzală în
timp ce decretăm că scintela este cauza exploziei. Dar scintela
trebue să fie prodasă şi apoi condusă în interiorul amestecului ;
dar amestecul trebae format şi aşezat, el-insuși, în locul unde
ciotela vine să-l aprindă. Toate acestea nu ne interesează în
deaproape cind sintem hotăriţi să stabilim raportul cauzal de
mai sus. insă cind vrem să realizăm condiţiile experienţei, nevoia
de a crela aceste antecedente accesorii, aceste circumstanţe in-
direct indispensabile reapare, Vom zice că experimentarea poartă
deja pecetea finalităţii ? Intr'o privinţă, da, fiindcă noi dorim,
oarecum, realizarea experienţei. Trebue iasă să fim foarte pru-
dent în mersul nostra. Finalitatea are Caracteral de a-şi servi
şie-iasăşi de criteriu, ea se sabistitae cauzalităţii şi na se com-
pune cu aceasta, Una este a vrea un fenomen, şi alta a vrea |
realizarea unul fenomen. la primul caz, cauzalitatea dispare
pentru a lăsa locul finalității, iar fenomenul nu mai este un e-
fect al unei cauze, cl un scop la care ajungem printr'an mijloc
cunoscut; în al doilea caz, dimpotrivă, cauzalitatea rămine, fiind
că scopul nostru este tocmai observarea unui raport cauzal. Să
admitem totuşi că experimentarea este un pas spre finalitate,
un compromis între eficienţă şi finalitate. Avem aici un raport
cauzal infâţişat în impreunare cu toate accesoriile sale, şi ne in-
teresăm la aceste accesorii fără de care experiența nu poate
reaşi. Dacă acum mergem mai înainte, dacă intrăm în finalita-
tea pură, dacă, adică, nu mal urmărim experiența pentru a-i `
nota modalităţile, ci pentru a obține, banăoară, un travalia util,
odată ce dorim explozia, dorim şi condițiile obligatorii care con-
tribue s'o producă. ŞI dacă luăm sama bine, creind toate aceste
circumstanţe accesori! destinate numai și numai să realizeze ex-
'plozia, am construit deja mai malt din jumătatea unui motor de
antomobil (in ocurenţa, bine înțeles, că benzina este întrebain-
țată la construirea amestecalui detunător): în adevăr, vom avea
un recipient cu benzină (numit rezervor) legat printr'an tub cu
un aparat chemat a face amestecul (un cărburator), o cavitate
în care să se facă explozia (Cilindral), apol un circult electric
comandat de un dinam la rindul său acţionat ca forță motrice,
o bugle în care se produce scintela, în fine alte aparate mai
mărunte a căror enumerare o omitem. Astfel că, aranciad o prl-
vire inaooi, constatăm că însăși cauzalltatea comportă suma de
circamstanţe accesorii al căror concars obligator adace legătara
cauzală la realitate, dar atenţia noastră nu este interesată la
spectacolul atitor elemente, orice ar fi, exterioare obiectului cer-
cetărilor noastre. Cind intrăm însă în finalitate, aceste elemente
les din umbră şi ni se Impun, fiindcă trebue să le vrem în ace-
laşi timp ca efectul lor devenit scop. ŞI dacă este aşa, o ma-
şină ni se pare o unitate compusă din părţi, fiindcă ea răspunde
anui scop unic, unul scop ce nu reprezintă decit un efect urmă-

315 VIAŢA ROMINEASCĂ
E, O ni

rit ce apare În mod clar în legătură cu tot cortegiul de cauze
imediate şi mediate prin care 11 obținem.
ce înţeles putem vorbi de armonie, de organi-
ţii. Trăsnetul tae un copac, acesta se rès-
toarnă şi se prăvăleşte într'o vale; în cursul rostogolirii loi, co-
pacal dă peste un om şi H ucide: avem aici o serie de legături
cauzale care se determină una pe alta. Tăerea mai multor co-
paâci este dorită, şi înfăptuită la momentul oportun: avem lupta
din codrul Cosminului condusă de genial lul Ștefan Vodă. In
primul caz, nici unul din elementele grupului de legături cauzale
nu este dorit; în al dollea caz, totul este dorit. Dar nici într'an
caz nici într'altul, legăturile na pot fi destăcute unele de altele,
şi an copac nu poate ucide un om pănă nu s'a destăcut de pe
culme. Un scop unic, urmărit în chip excluziv, poate cere mij-
loace multiple, intocmai deci, precum un efect presupune o mul-
titudine de cauze mai aproplate sau mai îndepărtate. Şi deose-
birea între eficienţă şi finalitate nu reșede in multitudinea de e-
lemente pe care aceasta din urmă le pune în jo în vederea a-

' tingerii onei ţinte unice,

Cert lucru, cind ne gindim la finalitate, ne amintim, mai
ales, de instrumentele inorganice construite de om şi de instru-
mentele organice construite de viaţa animală. Unele şi altele sint
complexe : cind vrem un instrument cate să pe permită să plu-
tim pe apa unul riu, vrem şi tăerea unul copac din pădure, vrem
şi un foc care să scobească trunchiol, etc. Dar, în definitv.
toate dipoziţiile pe care le luăm nu tind decit la aplicarea prin-
ciplalui lui Arhimedes și nimic mal malt. Numa! printr'o exage-
rare am putea să punem pe acelaşi plan toate legile ce prezidă
la nişte operaţii accesorii, şi principial iul Arhimedes care ne
permite să plutim. Căci, orice s'ar zice, nu există o adevărată
intilnire acolo unde un scop unic are nevoe de un mijloc vnic,
chiar dacă obţinerea acestui mijloc unic cere sforțări multiple şi
deosebite, adică chiar dacă acest mijloc trebue considerat el-în-
suşi ca un efect pentru obținerea cărula întră în joc o gramadă
de cauze, directe sau indirecte. Dacă finalitatea ar fi o armonie,
dacă ea ar presupune o convergență de legături cauzale, un sis-
tem format din aceste legături, un mănvnchiu sau o serie de e-
ficlențe, ne-am aştepta că acest sistem să existe în interiorul ra-
portului mijtoc-scop. şi nici de cum să acopere o zonă prelimi-
nară. Finalitatea se manifestă, în tot cazul, între mijloc şi scop:
și dacă ea ar include o convergență, aceasta nu s'ar a pro-
duce decit tot în spaţiul dintre mijloc şi scop; celace precedă
mijlocului, celace-i dă ființă acestala n'o interesează.

Putem insă să mergem mal departe. Se vor găsi, desigur,
cazari în care raportul de finalitate să fie strict redus nomal la
un mijloc și la on stop, cazuri, adică, în care mijlocul să m'albă
mevoe de nici o apretare, sau cazuri—cel puțin—in care apre-
tarea se face dela sine şi nu este evocată. Raportul de finalitate,

E
d

CAUZALITATE ŞI FINALITATE ÎN LOGICĂ 317

in asemenea cazuri, nu va cuprinde decit doi termeni în legă-
tură, nimic mal mult, prin urmare, decit un raport cauzal. Un
proprietar puţin scrupulos ar dori, de pildă, că trăsnetul să-i
incendieze un hambar cu grine asigurat pe un preţ mult supe-
dor valorii grinelor şi a construcției. Trăsnetul, cauză a dis-
trugerii hambarului, este aici mijlocal,şi scopul dorit de proprie-
tar este etectul trăsnetului asupra clădirii, arderea el până în
temelii. Ce avem aici mai mult decit acel cuplu analog caplu-
lui cauza! pe care l-am studiatcu deamănuntul, în partea primă
a acestei scrieri? Căci vom zice: trăsnetul este cauza distru-
unui hambar.

wes Nu mai putem păstra, prin urmare, nici o îndoială, finali-
tatea nu este întotdeauna un conglomerat de cauzalltăţi, și pre-
cum semnul cauzalităţii nu era nici identitatea nici succesiunea,
tot aşa semnul finalităţii nu este o grupare de legături cauzale
dispuse într'o unitate după un plan. Finalitatea și cauzalitatea
sint două interpretări posibile ale unel aceleaşi realităţi; una şi
alta au ca oblect principal aceleaşi legături necesare între dol
termeni ce constitue, într'o parte, cauza şi efectul şi, în cealantă,
mijlocul şi scopul. In acelaşi fel, Goethe, privind prin două pă-
rechi de ochelari de culoare deosebită, făcea două lumi dintr'una

singură.

(va urma) Dan A. Bădăreu

„loniîci

—

Cind noii veniți în oraşul i i
plictiseală şi de viață at uge | seri bage SE
fi justificat, ziceau că, dimpotrivă, în S. e foarte bine că în S
este bibliotecă, teatru, club, se dau baluri, că sînt, în fine í. i
pă ee interesante și simpatice, cu care se poate apă

ag sas a recomandau familia Turkin, ca pe cea mai cultă și

Această familie locuia pe strada principală, af
nator, in casă proprie. Turkin, ii Peri me pan
şi frumos cu favorite, punea la cale spectacole de diletanți în sco-
E binefacere, juca și el în rolurile de generali bătrîni și cu
kënt tușea foarte comic, Ştia multe anecdote, șarade şi
Se ée plăcea să glumească şi să facă spirite, și totdeauna în-
mies era așa fel că nu era cu putință să înţelegi dacă glu-
e orbi vorbea serios. ` Soția sa, Vera losifovna, o eent slă-

D și simpatică, cu pince-nez, scria istorioare şi romane şi bu-
curoasă le cetea musafirilor, Fiica lor, Ecaterina Ivanovna
o fată tînără, cinta la pian. Mai în scurt, fiecare membru al b-
men? avea cite un talent deosebit. Familia Turkin își primea.
en rii cu dragă inimă şi le arăta talentele ei cu veselie, cu sim--
plitate sinceră. In casa lor mare, de zid, cra larg; iar vara ră-
coare. ` Jumătate din ferestre dădeau într'o livadă bătrină şi um-

e "SM

1ONICI 319

TEN E E aa EE
broasă, unde primăvara cîntau privighetorile; cind ședeau în casă
musafirii, în bucătărie zingăniau cuț'tele, în curte mirosea a cea-
pă prăjită — şi aceasta, în fiece dată, prevestea o cină îmbelșu-
gată și gustoasă.

Şi doctorului Starţev, lui Dmitri lonici* numai cit fusese
numit medic la Zemstvă şi se stabileşte în Dialij, la nouă verste de-
părtare de S, i se spuse că şi cl, ca om cuit ce era, trebue să
facă cunoștință cu familia Turkin. Odată, iarna pe stradă fu pre-
zentat lui Ivan Petrovici; vorbiră de vreme, de teatru, de holeră
şi la urmă veni invitaţia. Primăvara, într'o sărbătoare, — asta a
fost pe la Inălţare—după vizita bolnavilor, Starţev plecă în oraș
ca să se distreze puțin și totodată să-și mai cumpere cite ceva,
Merse pe jos fără să se grăbească (incă n'avea cai) şi tot timpul
fredonă:

Cind lacrimi n'am băut din cupa vieţii...

In oraș prinzi, se mai plimbi prin grădina publică, apoi nu
ştiu cum îi veni fără să vrea în minte invitaţia lui Ivan Petrovici,
şi el se hotārī să meargă pe la al de Turkin să vacă ce fel de
oameni sint.

_— Buni ziua, mă rog matale,—zise Ivan Petrovici, întimpi-
nindu- la scară. Tare mă bucur, tare mă bucur că văd un oaspe
atit de simpatic. Poftim, am să te prezint binecredincioasei mele.
D spun—V&rocica,—continuă dinsul prezentind pe doctor soţiei
sale: —îi spun că dumnealui mare nici un drept roman să stea la
spital, ci trebue să-și dea timpul său liber societăţii. Nu e așa,
dragă?
— Şedeţi ici,—zise Vera lositovna, punind pe musafir ală-
turi de ea. Puteţi să-mi faceți curte. Bărbatul meu e gelos, e
un Othello, dar noi om căuta să facem așa fel ca el să nu ob-
serve nimic.

— Ei, tu, puică streng hr. mormăi drăgostos Ivan Petro-
vici şi o sărută pe frunte. Foarte bine ai nimerit-o — se adresă
el din nou musafirului :— binecredincioasa mea a scris un romant
maret ** şi astăzi o să ni-l cetească.

— Jancik, — zise Vera losifovna bărbatului ei; dites que Pon

nous donne du thé.

* Fiul lui Foa.
** Joc de cuvinte. N. Tr.

320 VIAŢA ROMINEASCĂ

așa de slăbuță și de drăgălașă. Ea avea încă o infățişare copilă-

boane şi Su pesmeciori foarte gustoși care se topeau în gură.

Pe inserate încetul cu incetul se adunară oaspeţi şi spre fie-
care din ei Ivan Petrovici iși îndrepta privirea lui zimbitoare şi
zicea;

— -Ziua, mă rog.

mirozna de liliac, greu era să înţelegi cum se întări i
se întărea gerul și cum
soarele, care asfințea, lumina cu razele reci întinderile de ză-

ceti cum o contesă tinără și frumoasă făcea în i, spi
| e satul ei școli, spi-
tale, biblioteci şi cum ca iubea pe un pictor pribeag, arti ded
Sé es nu se Le niciodată în viață şi totuși asculta cu
» CU uşurinţă şi prin minte iți treceau tot ginduri
senine, —nu-ţi venea să te scoli de jos, WEE
e ins ge — întrerupse încet Ivan Petrovici..
ar unul din musafiri, ascultind şi fiind purtat de gânduri
deva departe, departe de tot, îngină numai deabea; SE
Tr Da... întradevăr...
recu un ceas, două. In grădina publică din vecinătate cin-
ta muzica şi un cor de cintăreți. Cind Vera losifovna meng
zen ben cinci nare tăcură şi ascultară „Liicinușca“!, pe care
corul, și acest cântec reda cei roman,
apr iace nu era în dar este
— Publicaţi operele dumneavoastră - reviste ?—iîntreb
Starter pe Vera losifovna. en ? i
— Nu,—răspunse ca:—nu le public nicăieri. Le scriu ăi le

* Joc de cuvinte, în loc de prost. N. Tr.

1ONICI 321

„ascund in scrin la mine. Și pentru ce le-ași pubiica?—explică

ca.—Doară avem mijloace.

Şi toţi oftară nu ştiu pentru ce.

— ȘI acum Kotik, cintă-ne tu ceva,—zise Ivan Petrovici fii-
cei sale.

Capacul pianului fu ridicat, fură deschise și notele care erau
puse la îndămină. Ecaterina Ivanovna se aşeză și cu amindouă
minile lovi clapele, apoi le lovi încăodată cit ce putu, și încăodată,
și încăodată ; umerii şi sinii îi tremurau, iar ea lovea cu încăpăținare
tot într'același loc și se părea că m'avea să înceteze pănă ce nu
avea să vire clapele înăuntrul pianului. Salonul se umplu de tu-
net toate tunau: şi dușamelele, şi tavanul și mobilele... Ecate-
ina Ivanovna cinta un pasaj greu, interesant tocmai prin greuta-

za lui, lung și monoton, iar Starțev ascultind își zugrăvea în min-
„ cum de pe un munte înalt cădeau de-a rostogolul pietre și
` cădeau, cădeau şi ar fi dorit ca ele să inceteze cit mai repede
a mai cădea; în acelaşi timp Ecaterina Ivanovna, îmbujorată
laţă de atita încordare, puternică, energică, cu şuvița de păr
© îi cădea pe frunte, îi plăcu foarte mult. După o iarnă pe-
tftä în Dialij printre bolnavi şi țărani, să șezi întrun salon și
Săiveşti la această ființă tinără, distinsă şi, probabil, castă
Și nsculţi aceste sunete zgomotoase şi plicticoase, dar oricum
SUE culte, —era un lucru atit de plăcut, atit de nou...
- Ei, Kotik, tu ai cintat astăzi ca niciodată, —zise Ivan Pe-
Wor au lacrimile în ochi, cînd fiicâ-sa sfirși și se sculă de pe
scâliMăcar să mori tu, Denis, dar alta mai bună nu vei scrie.
i o înconjurară, o felicitară, o admirară, o asigurară că
“demu, mai auziseră o astfel de muzică, iar ea asculta în fã-
cere, :ind ușor, şi toată fața d era luminată de triumt.
“imirabil! Excelent!
—mirabil!—zise şi Starter, dedindu-se încântării gene-
rale.—L ai învăţat mata muzica?—o întrebă pe Ecaterina Iva-
novNa-—conservator?
— la conservator abea acum am de gind să mă duc,
dar EES învăţat aici la madam’ Zavloschi.
+ d at studiile la liceul de aici?
— Si—răspunse pentru dinsa Vera losifovna.—Noi am
luat Profticasă, în liceu sau în pension, trebue să fiţi de a-
cord, ar Pix existe influențe rele; cit timp creşte o fată, ca
trebue să ai subt influența mamei.

322 VIAŢA ROMÎNEASCA
OR i i i

— Dar la conservator tot o să —zi i
i mă duc äise Ecaterina Iya-

— Ba nu, Kotik iubeşte pe mama, Kotik n’ i
tik m'o să ,
pe tata şi pe mama. A SE
— Ba o să mă duc! O să mă duc!—zise Ecateri
a osă l ! rina Ivan 5
glumind. și alintindu-se, și bătu dintr'un picioruș. SET
dë După cină își arătă acum Ivan Petrovici, talentele sale, Ri-
n numai cu ochii, el spuse anecdote, făcu spirite, propuse pro-
zeng comice şi tot el le dezlegă și tot timpul vorbi în limbaju-i
ps şnuit, prelucrat prin lungi exerciții de a face spirite şi,
upă cit se vede, demult intrat în obisnuința sa: maret, nu-i pe-
rost, mersim... *
Dar n'a fost numai atita. Cind musafirii i şi
"i fost ; ” „ sătui şi multă-
miți se imbulziră in anticameră, ca să-și aleagă paltoanele și bas -
Tene o man dinșii se tot tindăia lacheul Pavlușa, sau Pava,
m era el numit aici, un copilandru de vre-o tru i
tuns chilug și cu obrajii plini, PESOSA T
e wn Pava, ia fă frumos!—ii zise Ivan Petrovici,
ava luă o poziție teatrală, ridică mina $ i i
Mä a ri mina în sus şi Fost |
— Morri, nennorrocito!
Şi tofi hohotiră de ris. |
sE distractiv“ —își zise Starter. eşind în stradă. /
e mai abătu pe la un restaurant, bău bere apoi i
see H + apoi por€
jos acasă la Dialij. Mergea și cit tinu drumul cîntă: $ |
Tip glasul, pentru mine, și blind şi grațios...“ |
După ce făcu cele nouă verste şi apoi se culcă, nu still
cea mai mică oboseală, ba dimpotrivă, i se părea că aşi fi
putut face bucuros încă vre-o douăzeci de verste,
„Nu-i pe-rost...“—îşi aminti el, ațipind, și rise /
1i |
Starter se tot pregătea să meargă la Turkin, darfoar te

mult lucru în spital şi el cu nici un chi bag
R D nu-și putea
liber. Trecu astfel mai bine de un an în eer răta-

* Traducere aproximalivă a unui Joc de curi avind.
la bază, k wi
la ba se vodo. Geng cuvintelor rusești de cäirë | ori de

IONICI 323

te; dar iată că i se aduse din oraș o scrisoare într'un plic albas-

Vera losifovna demult suferea de migrenă, dar în vremea
din urmă, de cind Kotik în fiecare zi o speria că pleacă la
conservator, accesele începuseră să se repete din ce în ce mai
des. La Turkin fuseseră toți medicii din oraș; însfirşit veni rîn-
dul şi celor dela Zemstvă. Vera losifovna îi scrise o scrisoare e-
moționantă în care îl ruga sa vie să-i ușureze suferințele. Star-
tev se duse şi după aceia începu să dea pe la Turkin des, foarte
des... El, ce-i drept, ajută puţin pe Vera losifovna, dar ea spu-
nea acum la toţi musafirii că e un doctor extraordinar, minunat.
Numai atit că el nu 'venea la Turkin de dragul migrenii acesteia...

Era într'o zi de sărbitoare, Ecaterina Ivanovna își sfir-
șise exerciţiile ei lungi şi obositoare la pian. Apoi şezură o bu-
cată bună de vreme în sufragerie at băură ceai, iar lvan Petro-
vici povesti ceva de ris. Dar iată că sună; trebuia deci să mear-
gă cineva în anticameră să întimpine pe un musafir oarecare.
Starţev se folosi de momentul de tulburare şi zise Ecaterinei Iva-
novna în şoaptă, emoţionat foarte tare:

— Pentru numele lui Dumnezeu, te conjur, nu mă chinui,
să mergem în grădină!

Ea strinse din umere, cași cum war fi bănuit nimica și mar
fi priceput ce nevoe avea el de dinsa, dar se soi și merse.

— Mata cinți cite trei-patru ceasuri înșir la pian, — zise el
mergind în urma ci:—apoi șezi cu mama și m'am nici un chip să
stau de vorbă cu mata. Dă-mi măcar un sfert de oră, te rog
foarte mult,

Se apropia toamna şi în livada cea bătrină era pace ai tris-
teță, şi pe alei ședeau frunze întunecate. Acum amurgea de
vreme,

— Nu vam văzut o săptămină intreagă,—continuă Starţev:
dacă aţi şti ce este chinul acesta! la să ședem. Ascultaţi-mă.

Amindoi aveau un loc favorit în livadă: o bancă de subt un
jugastru bătrin și stufos. Și acum se așezară tot pe această bancă.

— Ce pottiți?—intrebă Ecaterina Ivanovna sec, întrun ton
de afaceri.

— Nu wam văzut o săptămînă întreagă, nu viam auzit de
atita vreme. Am o dorință pătimașă, mi-e Ste de glasul matale.

Vorbeşte.

Ea îl fermeca cu gingășia ei, cu expresia naivă a ochilor şi

324 VIAŢA ROMINEASCĂ

a obrajilor. Chiar în faptul cum şedea rochia pe dinsa, el ve
dea ceva neobișnuit de drăgălaș, de mișcător prin simplitate și
grație naivă, Și în acelaşi timp, cu toată această naivitate, ea îi
părea lui foarte deşteaptă și cu o dezvoltare precoce. Cu dinsa
el putea vorbi de literatură, de artă, despre tot ce ar fi dorit, pu-
tea să i se plingă de viaţă, de oameni, deși în timpul conversații-
lor serioase se intimpla uneori că deodată ea incepea să ridă fä-
ră motiv, sau fugea în casă. Ca mai toate fetele din S, ea cetea
mult (în genere in S, se cetea foarte puțin și la biblioteca locală
se și spunea că de n'ar fi fost fete și Evrei tineri, ai fi putut să
inchizi biblioteca); asta îi plăcea la culme lui Starţev, el cu e-
moţie o întreba în fiecare dată despre ce mai cqetise în ultimele
zile, și, uimit, asculta cînd ea îi povestea.

— Ce ai mai ent mata săptămina asta, de cind nu ne-am
văzut?—o întrebă el acum. Spune-mi, te rog.

— Am cetit din Pisemski,

— Şi ce anume?

— „O mie de suflete'',—răspunse Kotik. Ce caraghios nu-
me mai avea și Pisemski cela: Alexei Feofilaktici!

— Dar încotro?—se inspăimintă Starter, cînd ea se sculă
brusc și plecă spre casă, Am absolută nevoe să vorbesc cu mz
ta, vreau să-ți fac o declaraţie... Rămii cu mine măcar cinci mi-
nute! Te implor!

Ea se opri, cași cum ar fi vrut să spue ceva, apoi îi strecură
cu stingăcie un bileţel în mină și fugi în casă, iar aici se aṣe-
ză la pian.

„Astăzi, la ora unsprezece noaptea, —ceti Starțev, —să fiți în
cimitir lingă monumentul Demetti.

„Apoi această faptă nu e de loc cuminie,—iîși zise el, viin-
du-și în sine. Ce rost are aici cimitirul? Pentru ce?*

Lucrul era clar: Kotik făcea năzbitii. Cui, întradevăr, o
să-i vie serios în minte să fixeze o întilnire noaptea, departe de
oraș, Inte on cimitir, cînd se putea foarte ușor s'o aranjezi pe
stradă, în grădina publică? Şi bine i şe șede unui medic de
Zemstvă, om deștept și serios, să ofteze, să primească bilețele, să
se tirie prin cimitire, să facă prostii de care dd astăzi pănă și li-
ceenii? La ce o să ducă acest roman? Ce au să zică colegii
lui cind vor afla? Aşa se gîndea Starter, rătăcind prin dub prin-
tre mese, iar pe la zece şi jumătate se luă și se duse la cimitir.

Acum avea o păreche de cai și un viziteu, Panteleimon, în

IONICI 325

vestă de catifea. Luna strălucea. Era liniște, cald, dar cald
ca toamna. In mahalaua de lingă abator urlau nişte cini. Star-
tev lăsă caii la marginea orașului, într'un fundac, iar d porni pe
jos spre cimitir, „Fiecare are curiozităţile sale,—iîși zise el:—și
Kotik e curioasă și —cine ştie?—poate că nu glumește şi yine“, —
el se lăsă în prada acestei speranțe slabe și deșarte, şi ea îl îm-
bătă,
După vre-o jumătate de oră, străbătu cimpia. Cimitirul
se desemna de departe ca o dungă întunecată, ca o pădure sau o
grădină mare, Se ivi împrejmuirea de zid alb, apoi poarta... La
lumina lunii se putea ceti: „„Veni-va ceasul acela... ` Starter În-
tră pe portiță și mai întăiu el zări crucle și monumentele albe de
pe ambele părți ale unei alei largi și umbrele negre dela dinsele
și dela plopi; iar de jur-imprejur departe se vedea tot alb și ne-
gru; copacii adormiţi işi aplecau crengile deasupra locurilor al-
be, Se părea că aici e mai multă lumină decit în cîmp; frunzele
de paltin în chip de labe se conturau precis pe nisipul galben al
aleii şi pe lespezile de piatră, iar inscripțiile de pe morminte erau
clare. Dintru'ntăiu pe Starţev îl uimi ceiace, probabil, mavea să
i se mai întimple să vadă: o lume care nu se aseamănă cu nimic
altceva, — o lume în care lumina lunii e atit de frumoasă şi de
blindă, de parcă ar fi leagănul ei aici, unde nu e viaţă, nu e de
loc, dar în fiecare plop întunecat, în fiecare mormînt se simte pre-
zența misterului, care făpăduește o viaţă senină, frumoasă și veș-
nică. Din lespezile de piatră şi din florile veștede, împreună su
mirosul de toamnă al frunzișului, adie iertare, tristețe și repaos.
De jur-imprejur muţenie; în pace adincă priveau stelele din
cer, și pașii lui Starţev răsunau așa de tare şi de nepotrivit. Și
numai cînd la biserică începu să bată ceasul și el se închipui mort,
ingropat aici pe vecie, atunci i se păru că cineva se uită la din-
sul, şi un moment gindi că asta nu e nici liniște, nici repaos, ci
e durerea surdă a nefiinţei, e disperarea înăbușită...
Monumentul Demetti e în forma unei clopotniţe, cu un în-
ger deasupra; od'nioară fusese în turneu în S, o trupă italiaaă de
operă, una din cintereţe murise și fusese ingropată şi i se pusese
acest monument, In oraş nimeni nu-și mai aducea acum aminte
de dinsa, dar candela de deasupra întrării reflecta lumina lunii și
se părea că arde.
Nu era nimeni, Şi apoi cine era să vie aici pe la miez de
noapte? Dar Starțev aşteptă pătimaş, zugrăvindu-și în închipui-

326 VIAŢA ROMINEASCĂ

re săruturi, îmbrățișări. ` Seu lingă monument vre-o jumătate
de oră, apoi trecu pe aleele lăturalnice, cu pălăria în mină, aștep-
tind şi gindindu-se la faptul că în aceste morminte fuseseră în-
gropate atitea femei și fete, care au fost frumoase, fermecătoare,
care au iubit, au ars nopţile în flacările patimei, dindu-se pradă
dezmierdărilor. Cit de urt glumeşte, cind te gindeşti, natura-
mamă cu omul, cită ofensă e în recunoașterea acestui lucru! Star-
tev se gindea astfel și în acelaşi timp avea dorinţa să strige că
cl nu vrea, că el așteaptă iubire, orice s'ar intimpla; dinaintea lui
albeau acum nu bucăți de marmoră, ci corpuri frumoase, vedea
forme care se ascundeau rușinoase în umbrele pomilor, simţea
căldură şi acest chin îi devenea insuportabil.

Intocmai cași cum ar fi căzut o cortină, luna fugi subt un
nour și deodată totul se întunecă împrejur, Starţev deabia putu
nimeri poarta, —era intuneric ca în nopţile de toamnă, —apoi vre-
un ceas şi jumătate orbăcăi căutind fundacul în care iși lăsase
“caii.

— Am ostenit, de abea mă mai ţin pe picioare,—zise el lui
Panteleimon.

Şi aşezindu-se cu deliciu în trăsură, el îşi zise: „Ah, war

fi trebuit să mă ingraş!“

i Adouazi seara plecă la Turkin să-și facă cererea în căsă-
torie, Dar i se păru nepotrivit lucru de oarece coaforul piep-
täna pe Ecaterina Ivanovna în camera ei. Ea se pregătea să
meargă la club la o serată dansant -

Se întimplă iarăși să şadă mult timp în sofragerie și să bea
ceai. Ivan Petrovici, văzind că musafirul său e melancolie şi se
plictisește, scoase din buzunarul vestei un bileţel și ceti o seri-
soare a unui vechil neamț cum la moșie s- stricaseră toate bä-
lămalele și se dărmase împrejurarea *

„Trebue să-mi dea o zestre frumușică““,—iși zise Starţev,
ascultind distrat.

După o noapte de nesomn se găsea într'o stare de amor-
fire, de parcă i-ar fi dat cineva o băutură dulce și narcotică; su-
fletul îi era învăluit în ceață, dar simțea bucurie, căldură, iar în
același timp o bucăţică rece și greoaie raționa:

raducere aproximalivă i
din siricarea limbii Kassett de cârră Joe de cuviale rusesc, rezulial

IONICI 327

„Oprește-te, cit mai e timp! E o păreche pentru tine? Ea
e alintată, mofturoasă, doarme pănă la două, iar tu ești fecior
de diacon, medic la Zemstvă...“

„Ei şi?—iîși zise cl, Fie!

„Unde mai pui că dacă te însori cu dinsa,—continuă bucă-
ţica: — atunci rubedeniile or să te facă să părăsești slujba dela
Zemstvă ca să stai în oraș“.

„Ei şi?—işi zise el. Fie şi în oraș. Or să-mi dea zestre
şi avem să ne facem instalații...“

Insfirşit, întră și Ecaterina Ivanovna în rochie de bal, decol-
tată, frumușică, curățică, iar Starţev o mînca din ochi și era cti-
prins de atita entusiasm, incit nu putea scoate nici un cuvint, ci
numai se uita la dinsa şi ridea.

Ea incepu să dea bună-seara ca de plecare, dar cl se sculă
in picioare—m'avea pentru ce să mai rămie aici,—zicind că e tint-
pul să plece acasă: îl așteaptă bolnavii.

— Ce să-i faci,—zise Ivan Petrovici:—trebuc să pleci, cu
această ocazie o să duci şi pe Kotik la club.

In curte răpăia ploaia, era intuneric tare, și numai după tu-
sa răgușită a lui Panteleimon se putea ghici, unde erau caii,
Poclitul trăsurii fu ridicat.

— Eu crăp piatra în patru,—zise Ivan Petrovici, așezind pe
fiică-sa în trăsură:—așa să crape ochii caprei, precum am rä:
pat piatra în patru... Minä! Cu bine, mă rog!

Porniră,

— Am fost eri la cimitir, — începu Starţev. Cit de pu-
ţină generozitate și milă din partea dumneavoastră.

— Ai fost la cimitir?

— Da, am fost și v'am aşteptat acolo pănă aproape de
două, Am suferit...

— Sufere, dacă nu înţelegi de glumă.

Ecaterina Ivanovna mulțămită în sine că glumise cu atita di-
bäcie pe socoteala unui îndrăgostit și că e iubită atit de mult,
rise cu hohot, dar deodată ţipă de spaimă, deoarece în timpul a-
cesta caii cirmiseră în loc la poarta clubului şi trăsura se plecă
pe o parte. Starțev cuprinse pe Ecaterina Ivanovna de mijloc;
ca, speriată, se lipi de dinsul şi cl nu se mai putu stăpini și o
sărută cu patimă pe gură, pe bărbie şi o strinse și mai tare.

— Destul,—zise ea rece,

Intro clipă ea nu mai fu în trăsură, iar gardistul de lingă
scara iluminată a clubului strigă întrun ton uricios lui Pantelei-
mon:

328 VIAŢA ROMINEASCĂ
EE EES

— Ce ai stat, cioară? Treci inainte!

Starţev plecă acasă, dar se intoarse degrabă indărăt. Imbră-
cat întrun frac de împrumutat, cu un guler alb și tare care nu
ştiu de ce se tot sucea şi vroia să luncce afară din gulerul haipei,
pe la mijlocul nopții şedea în salonul clubului şi vorhea Eca-
terinei Ivanovna cu înflăcărare:

— Ah, cit de puține ştiu aceia care m'au iubit niciodată!
Mie îmi pare că nimeni n'a descris sincer iubirea, şi nu ştiu dacă
e cu putință să descrii acest sentiment delicat, viu și chinuitor
şi cine l-a încercat vre-odată, acela mo să stea să-l mai redea și
prin vorbe, La ce atitea prefețe, descripții? La ce atita orato-
rie nefolositoare? Jubirea mea e nețărmurită,.. Te rog, te im-
plor, — zise, insfirşit, Starțev: — fii nevasta mea!

— Dmitri lonici, — zise Ecaterina Ivanovna cu o expresie
foarte serioasă, după ce se gindi puţin. —Dmitrii lonici, îţi mul-
țumesc foarte mult pentru onoarea care mi-o faci, te respect
dar...—ea se sculă şi continuă, în picioare:--dar, să mă iert, ca
să fiu soția dumitale, nu pot. Să vorbim serios. Dmitri kant,
dumneata știi că, mai mult decit orice în viață, eu iubesc arta, o
iubesc la nebunie, ador muzica, ei i-am consacrat toată vafa mea.
Vreau să fiu artistă, vreau glorie, succese, libertate, iar dumnea-
ta vrei ca să continuu a trăi în acest oraș, să continuu această
viață deșartă şi nefolositoare, care a devenit insuportabilă pen-
tru mine, Să devin soție —o nu, mă iartă! Omul trebue să nä-
zuiască spre un scop înalt, strălucit, pe cind viata familiară m'ar
țintui în loc pe vecie, Dmitri lonici (ea zimbi foarte puțin, de
carece pronunțind „Dmitri lonici“, își adusese aminte de „Ale-
xei Feofilaktici*), Dmitri lonici, dumneata ești un om bun, nobil,
inteligent, dumneata ești mai bine decit toți... pe dinsa o podi-
diră lacrimile: —mă doare și pe mine, dar... dar dumneata ai să în-
țelegi...

Şi, ca să nu plingă, ea se intoarse şi ieși din salon,

Lui Starțev inima incetä de a-i mai bate neliniștit.

Eșind din club în stradă, mai întăiu işi smulse gulerul cel
tare şi oftă din tot pieptul. li era puțin rus pe și amorul propriu
ii fusese atins,—nu se așteptase la refuz, —nu-i venea a crede că
toate visurile, chinurile și speranțele lui il duseseră la un sfirșit
atit de prostuţ, întocmai ca într'o piesă mică dela un spectacul de
diletanți. ` Şi îi părea rău după sentimentul său, după iubirea a-
sta a lui, atit de rău că îl venea parcă să plingă cu hohot ori să

1ONtCI 329

înștăce iimbrela şi să o rupă de spinarea cea lată a lui Pantelei-
mon, |

Vre-o trei zile mavu chef de lucru, nu mincă, nu dormi, dar
cind ajunse vestea pănă la dinsul că Ecaterina Ivanovna plecase
la Moskova să între la conservator, el se linişti și începu traiul
lui de mai înainte. |

Mai pe urmă, aducindu-și aminte citeodaţă, cum rățăcise
prin cimitir, sau cum cutreerase tot oraşul ca să caute un frac,
se întindea lenes și zicea:

— Cită trudă, zău! 3

IV e

Trecură patru ani. Starțev avea acum în oraș o mare cli-
entejă. In fiecare dimineață primea în grabă bolnavii din Dialij,
apoi pleca la bolnavii din oraș, dar acum nu mai pleca cu o Gre:
che de cai, ci într'o troikă cu zurgălăi și se întorcea acasă noap-
tea tirziu. Se îngrășase, se făcuse mai rău și nu-i mai plăcea să
meargă pe jos, fiindcă suferea de astm. Și Pantelcimon se îngră-
şase, și cu cit creștea în grosime, cu atita suspina mai ie şi se
plingea de soarta sa amară: drumurile îl dăduseră ori a,

Starțev fusese prin multe case și ințilnise mulţi oameni, dar

cu nimeni nu se legase mai de aproape. Oamenii cu conversa-
#ile lor, cu reflexiile asupra vieții și chiar cu înfăţişarea lor il S
ritau. Experiența îl învățase incetul cu incetul că atit timp Ta
joci cărțile cu cineva ori iai o gustare, el e un om pașnic, pas
la suflet și chiar nici nu prost, dar e destul să vorbeşti cu
sul despre ceva necomestibil, de pilcă, despre politică ră ep
ştiinţă, şi numaidecit se încurcă şi-ţi toarnă a filozofie a rii
dioată și de răutăcioasă că nu-ți mai rămîne alta decit să
mini şi să pleci. Cind Starțev incercase să vorbească og ~
vre-un pacient liberal, de pildă, că omenirea, slavă Domnu ui, eg
ge Înainte şi că cu timpul va trăi fără bilete de identitate i
fără pedeapsa cu moarte, atunci pacientul se uita la dinsul ie
doriș şi neîncrezător şi îl întreba: 4 „Care ere ode een Zug
care poate să înjunghie pe uliţă pe cine o pofti?“ lar imp ec
tev la vre-o adunare, după cină sau după ceai, spunea tea
să muncim, că fără muncă nu putem trăi, atunci fiecare o lu a
e mustrare şi începea să se supere şi să discute E
lingă toate aceste locuitorii nu făceau nimic, dar abęolu S

330 VIAŢA ROMINEASCĂ

nu se interesau de nimic și de loc nu era chip să găseşti ce să
vorbeşti cu dinșii. Și Starţev evita conversațiile, lua numai gus-
tări, juca vint, iar cind era prins în vre-o casă, la o sărbătoare
familiară și era poftit la masă, el se aşeza şi minca în tăcere și
se uita în fariurie; și tot ce se vorbea in acest timp, era neinte-
resant, nedrept, stupid, simţea că se enervează, se revolta, dar tă-
cea, și fiindcă totdeauna tăcea posomorit și se uita în farfurie, fa-
sese poreclit prin oraș „leah bosumflat“, deși niciodată nu fusese
leah. i

De distracţii, ca teatru şi concerte, se lipsea, dar în schimb
juca vint în fiecare seară, cu pasiune, cite trei ore înșir. Mai a-
vea el o distracție la care se antrena pe nesimţite, încetul cu în-
cetul, aceasta era ca să-și scoată, seara, din buzunări bancnotele
ciștigate cu practica, și se intimplat uncori bancnote galbene și
verzi * , care mirosiau a parfum, a oțet, a tămie și a untură de
pește, —erau mototolite prin toate buzunările lui la vre-o șapte
zeci de ruble; și cînd se adunau citeva sute, le ducea la „Societa-
tea de credit mutual“ și Je depunea acolo în cont curent.

In toți cei patru ani fusese pe la al de Turkin numai de
două ori, în urma invitaţiei Verei lositovna, care tot se mai căuta
de migrenă, In fiecare vară Ecaterina Ivanovna venea la părinți
pentru citeva zile, dar ol nu o văzuse niciodată, micar; nu știu
cum nu se întimplase,

Dar iată că trecură patru ani, ` Intro dimineaţă liniștită şi
caldă, veni o scrisoare la spital. Vera losifovna seria lui Dmitri
lonici că grozav te dor de dinsul şi îl ruga să poltească numai-
decit pe la ea și să-i ușureze suferințele, şi că s'a potrivit să fie
şi ziua ti de naștere. Jos era un adaos:

„La rugămințele mamei mă asociez și cu. K“.

Starţev se gîndi puțin şi seara plecă la Turkin.

— A, bună-ziua, mă rog!—Îl întimpină Ivan Petrovici zim-
bind numai cu ochii—Bonjurică,

Vera Iosifovna, îmbătrinită de-albinelea, cu părul alb, strîn-
se mina lui Starțev, suspnă cu manieră şi zise:

— Dumneata, doctore, nu vrei să-mi mai faci curte, nu mai
vii de loc pe la noi, eu sint de acum bătrisă pentru dumneata.
Dar iaca a venit tma mai tinără, și poate va avea mai mult noroc.

Dar Kotik? Slăbise, se făcuse mai palidă, mai frumoasă și
mai voinică; dar asta era Ecaterina Ivanovna, dar nu Kotik; nu
mai era ginpășia de altădată și expresia de naivitate copilăreas-

* Bancnole de 3 ș; 5 ruble.

IONICI 334

că, ŞI în priviri, şi în maniere era ceva nou — ceva timid şi vi-
tie cași cum aici, în casa lui Turkin nu saar fi simțit la ea a-
cas

PN De un car de ani nu ne-am mai văzut! —zise ea dind
mina lui Starţev, şi se vedea bine că-i bătea inima cu înfrigurare;
și uitindu-i-se țintă în față, cu curiozitate, continuă: Cam Kr
inai îngrăşat? V'aţi inegrit, viati mai trecut, dar în general pu-
țin viatt schimbat.

Și acum îi plăcu ea, îi plăcu foarte mult, dar nu știu ce îi
lipsea acum, ori avea ceva de prisos—singur n'ar fi putut spune
ce anume, dar ceva îl impiedeca să simtă ca odinioară. Nui
plăcea paliditatea ci, expresia cea nouă, zimbetul searbăd, vocea,
iar dela o vreme nu-i mai plăcea rochia, fotoliul în care şedea, nu-i
plăcea ceva din trecut, cind el cit pe ce nu se însurase cu dinsa.
Isi aduse aminte de iubirea sa, de visurile şi de speranțele, care
il tulburaseră patru ani mai inainte,—şi nu-i era îndămină.

Băură ceai cu cozonac dulce, Apoi Vera losifovna ceti ta-
re un roman, ceti despre ceva care nu se întimplă niciodată în
viaţă, iar Starter asculta, se uita la capul ei sur şi frumos și aş-
tepta cind o să sfirșească.

„Fără talent, —se gindi el:—nu e acela care nu poate scrie
nuvele, ci acela care le scrie şi nu ştie să le ascundă“,

— Nu-i pe-rost,—zise Ivan Petroviz.
| Apoi Ecaterina Ivanovna cîntă ja pian cu zgomot și mult,
iar cind sfirși, multă vreme toţi îi mulțumiră şi se entuziasmară
de dinsa.

„Bine că nu m'am însurat cu dinsa“,—iîși zise Starțev.

Ea se uită la dinsul și se vedea că aștepta să-i propuie să
meargă în grădină, dar el tăcea.

— la să mai stăm puţin de vorbi, —zise en apropiindu-se
de dinsul—Ce mai faceţi? Ce mai e pe la dumneavoastră? Cum?
Eu toate zilele astea m'am gindit la dumneata, — continuă ea
nervoasă: — voiam să vă trimăt o scrisoare, voiam să vin chiar eu
în Dialij şi mă hotărisem si plec, dar mai pe urmă m'am răzgin-
dit — Dumnezeu mai știe ce mai sînt cu acum pentru dumneata.
Cu ațita emoție vam așteptat astăzi, Zău, hai să mergem în
grădină, .

Ei merseră în grădină și se așezară pe aceiași bancă de subt
arțarul cel bătrin, ca şi atunci cu patru ani mai înainte. Era
intuneric,

332 VIAŢA ROMINEASCĂ

— Ce mai faceți?—intrebă Ecaterina Ivanovna.

— la nimic, ca omul,—răspunse Starţev.

Şi nu putu găsi un cuvint mai mult. Tăcură,

— Sint emoţionată,— zise Ecaterina Ivanovna:—dar dum-
ncata nu mai da atenţie. Mi-e așa de bine acasă, imi pare
atit de bine că văd pe toţi și nu mă pot obişnui. Ce de mai a-
a Imi părea că vom vorbi amindoi neintrerupt, pănă
mine,

Acum el îi vedea de aproape faţa, ochii lucitori, şi aici, în
intuneric, ea părea mai tînără decit in cameră, parcă-i revenise
până și expresia copilărească de odinioară, Şi intr'adevăr, ea
se.uita la dinsul cu o curiozitate naivă, parcă ar fi vrut să vadă
mai de aproape şi să înțeleagă pe omul, care udinioară o iubise
cu atita foc, cu atita delicateță și atit de nefericit; ochii ci îi
mulțumeau pentru această iubire, Şi el îşi aminti de toate cite
fuseseră, de toate amănuntele cele mai mici, cum rătăcise prin
cimitir, cum apoi spre ziuă, sfirșit de oboseală, se intorsese a-
easă, şi deodată îl cuprinse o tristețe și o părere de rău după
trecut. In suflet i se aprinsese un focuşor.

— Vă aduceți aminte, cum v'am condus la serata aceia de
la club?—zisc el. Ploua atunci, era întuneric...

Focușorul tot mai pilpiia în sufletul său, şi-i venea acun
să vorbească, să se tingue de viaţă...

— Heil—zise el oftind. Dumncata mă întrebi ce mai fac.
Ce facem noi aici? la nimic. Imbătrinim, ne îngrășăm, dăm
inapoi, Treci zi, vino noapte: trec zilele toate, viața trece ștear-
să, fără impresii, fără gindire... Ziua goană după gologani, iar
scara club, societate de cartofori, de alcoolici, de răgușiți, pe ca-
re nu-i pot suferi, Ce fel de bine e ăsta? dh

— Dar dumneata ai de lucru, ai un scop nobil în viaţă. Ii
plăcea să vorbeşti atita de spitalul dumitale. Eu eram atunci
atit de curioasă, îmi închipuiam că sint o mare pianistă, Acum
toate duducele cîntă la pian, şi eu am cîntat ca toate, și nu er
nimic neobișnuit în mine; eu sint pianistă cum e şi mama scrii-
toare, Şi, fireşte, nu te-am înţeles atunci, dar mai pe urmă, în
Moskova, adeseori m'am gindit la dumneata. Ge fericire e să fii
medic la Zemstvă, să ajuţi pe cei suferinzi, să slujeşti poporului.
Ce fericire! — repetă Ecaterina Ivanovna cu entuziasm. Cind mă

- gindeam la dumneata, în Moskova, te înfățizai în închipuirea

mea atit de ideal, atit de superior.

gës Ai

1ONICI 333

Starţev îşi aminti de bancnotele, care le scotea seara de prin
buzunări cu atita plăcere, și focușorul din suflet i se stinse.

El se sculă să meargă în casă. Ea îl luă de braț.

— Dumneata ești cel mai bun dintre toți oamenii, pe care
i-am cunoscut în viața mea,—continuă ea.—Ne vom mai vedea,
vom mai sta de vorbă, nu e așa? Promitemi. Nu sint pit-
nistă, nu-mi mai fac deacum iluzii și —de față cu dumneata nici
mam să Ant nici n'am să mai vorbesc de muzică,

Cind întrară în casă şi Starţev zări la lumina lămpii fața și
ochii ei trişti, recunoscători şi cercetători indreptaţi spre dinsul,
simţi nelinişte în suflet şi îşi zise iarăşi:

Da bine că nu m'am însurat atuncea“.

El începu să salute de plecare.

— Nu aveţi nid un drept roman să plecaţi nemincat,—zise
Ivan Petrovici, petrecindu-l. Asta c prea perpendicular din par-
tea dumitale. Mäi, ia fă frumos!—zise cl, adresindu-se lui Pa-
va, în anticameră.

Pava care acum nu mai era un băiat, ci un flăcău cu mus-
teji, luă poziţia, ridică mina în sus şi zise, într'un ton tragic:

— Mori, nenorrotitto!

Toate acestea îl iritară pe Starter, Aşezindu-se în trăsură
şi privind la casa cea întunecată și la grădina, care îi fuseseră o-
dinioară atit de scumpe şi de plăcute, cl își aminti deodată de
toate: —şi de romanele Verei losifovna, şi de cintarea zgomotoa-

să a lui Kotik, și de spiritele lui Ivan Petrovici și de poza tragică
a lui Pava și se gindi că, dacă cei mai talentați oameni din oras
snt atit de lipsiţi de talent, apoi cum trebue să fie orașul.

Peste trei zile Pava aduse o scrisoare dela Ecaterina Iva-
novna,

„Dumneata nu mai vii pe la noi. De ce? —scria dinsa.—
Mă tem că te-ai schimbat faţă de noi, mă tem şi mă nor nu-
mai cît mă gindesc la aceasta. Liniştește-mă, vino și spune-mi
că totul e bine,

Trebue să vorbesc numaidecit cu dumneata. A dumita-

e E.T.

Ceti scrisoarea aceasta, se gindi puţin şi zise lui Pava:

— Spune-i, dragă, că astăzi nu pot veni; sint foarte ocupat.
Spune-i că am să vin, ia, peste vre-o trei zile.

Dar cele trei zile trecură, trecu o săptămină, şi el tot nu se
duse. Odată, pe cind trecea cu trăsura prin dreptul casei lui

Turkin, îşi aduse aminte că trebuia să.
Vin, îşi aduse + d buia să se abată mä
minută, dar se mai gindi puțin... şi au se mai bit, e SE
Şi de atunci niciodată n'a mai dat pe la Turkn.

E EE cițiva ani. ` Starter s'a îngrăşat şi mai mult, s'a
al dr greu și merge acum aruncind capul iîndărăt. Cind
iai si ros la față, în troica cu zurgălăi, iar Panteleimon
CH Și roş la față şi el, cu ceafa cărnvasă, şade pe capră și st io
g e cu care se intilnește: „Ține dreapta!“, tabloul S Gë
dalti ape nu trece ut om, ci un zen păgin. In “egal
rea colosală, nici mare cind mai ofta, acum are și moşie
pres. app in oraş, iar acum caută pe a treia, mai avantajoasă
a s a „Societatea de credit mutual“ i se vorbește de ege
insă e trei el, fără multă vorbă, se duce ja acea ca-
ab uz mapa erele nedind nici o atenţie la femeile
a i „ care se uită la cincul oui i
spaimă, pen bățul în toate uşile și zice: no gpl lt
a d : y
E cesta cabinetul? Acesta-i dormitorul? Dar aici ce

Și îi p : >. a
aa in jet ia suflă gren și își şterge nădușeala de pe
Are mult de lucru, dar nu se lasă de
locul dela Zemstvă: D.
e e, doborit, vrea să dovedească și ici și dincolo, Prin Dia-
gen Sen e numit acum numai lonici.—,, Da’ încotro a plecat
k Ge „Să nu chemäm oare la consult pe loniei 2%
T EE n tat e ee
- ; 1 mai su şi s'a făcut i tăios,
Ke Zoe: bolnavii, de obiceiu se înfurie, izbeşte e eg
u CN și strigă cu plasu-i neplăcut:
— Te =
= lt mpa să răspunzi numai la ce te întreb eu! Sä n'a-
E singur. Trăeşte plictisit şi nimi i
! mic nu-l interesează.
E ie Am cit a locuit în Dialij, iubirea pentru Kotik a fost
curie şi, probabil, şi cea din urmă. Seara joacă vint

fitte No. 17, și acuma toți— patronii chubului
“ai Ă D ui, bucătarul, cheln
rii-- ştiu ce-i place şi ce nu-i place, se silesc din răsputeri să-i în

ionici A 2

tre în vot, căci altfel se înfurie fără veste, din senin, $ începe
să izbească cu bastonul în dușamea.

Cind minincă, din vreme în vreme se întoarce şi se amts-
tecă în conversațiile altora:

— Despre ce vorbiți? Ai? Pe cine?

Şi cînd, uneori, prin vecinătate la vre-o masă vine vorba
despre familia Turkin, întreabă:

— Despre care Turkin vorbiti? Acel care are o fată de
cintă la pian?

lată tot ce se poate spune despre dinsul.

Dar Turkin? Ivan Petrovici n'a imbătrinit, nu s'a schim-
bat de fel și ca mai înainte face spirite și povestește anecdote;
Vera losifovna ceteşte musafirilor romanele sale cu aceiaşi bucu-
rie caşi mai înainte, şi cu simplitate sinceră, lar Kotik cîntă la
pian în fiecare zi câte patru ceasuri inşir. Ea a îmbătrinit sim-
titor; boleşte din cind în cind, şi în fiecare toamnă se duce cu
mamă-sa în Crimeia. Petrecindu-le la gară, Ivan Petrovici, cind
pornește trenul, îşi șterge lacrimile și strigă:

— Cu bine, mă rog!

S: flutură din batistă.

(Traducere din ruseşte de T. Holnog)
A. Cehov

VENEŢIA 337

Cu coif de doge ruginii de vreme
Un soare ce tot creşte la Apus
Infige'n mare razele, de sus,

Ca ramele unei cereşti trireme.

Demostene Botez

Veneţia
- Pastel —

Inaintăm în zare can mister,
Şi totul e departe şi aproape;
Senin coboară cerul tot în ape
Şi apele se urcă lin la cer.
Inaintăm în zare ca'n mister.

BIBLIOTEUA

Pluteşte lin San Giorgio pe lagună,
Pluteşte totul ca'n!ro aiurare,

Şi nu ştiu de-i în cer sau e pe mare,
Căci totul e ca'ntr-un miraj de lună.
Pluteşte lin San Giorgio pe lagună.

Ca'ntr'o grădină straniu suspendală
Prin aer leneş tremură culori

De parcă-ar fi buchete mari de flori
In ape reflectate incă-odată,

Ca'niro grădină straniu suspendată.

Contribuţie la preistoria
„plus-valutei”

„Sistemul economic al aborigenilor din Columbia britanică
—scrie etnograful englez F, Boas—este bazat pe un credit In-
tins, cam în felul celui din societăţile noastre civilizate. In toate
împrejurările vieţii, 1 Indianul se sprijină pe ajutorul oamenilor
din acelaşi clan cu el (friends, aliați). In schimb, le făgădueşte
să-l ramburseze pentru acest ajutor. Plata se va face Însă mai
tirziu, la o dată ulterioară“,

„Dacă ajutorul furnizat constă în bogății materiale, acestea
siut prețeluite de indieni în plăpămi, exact aşa cum noi le mă-
surăm În monedă; celace permite restituirea valorii imprumutate,
plus o dobindă oarecare“. 2

Această instituţie curioasă. care consistă dintr'o întrecere
de daruri, se numeşte potlateh. Procedura este solemnă. Potlat=
ch-ul e, mal intălu de toate, o serbare cu caracter religios. Tot
tribal se adună la olaltă. 3 Şi, în faţa tuturora, încep aceste su-
pralicitaţii de generozitate.

Ia momentul „iniţierii“, se purcede la un potiatch enge,
tind din trel serii de distribuții de proprietate. 4 „Distribaţiile
sint întotdeauna făcute d charge de revanche. Ele sint in rea-

1 Adopţie, inițiere, căpălarea unul nume (adică majoriialea le:
ală), căsătorie, frājie arlificială, răzbunare penală, elc., etc. Ci.
aus, Ange Soclologique, XI, p. ui. 1419; 294—297.

2 British ossoelalion for the adoancemen! of science. Reports
on the physical characters, languages, and industria! und social con-
dition S at, western tribes of the dominion of Canada, 12 Re-
pori, p. =n O

3 v, descrierea solemnilăjii în Bulletin de la Soe. de ytogru-
phie de (udbec, articolele lui Barbeau din Augusi-Sepi-Oct, 1911.

4 Einogralii-linguisti iraduc adesea chiar cuvintul „Pollalch*
prin acel de „disiribujie* de proprietale.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTE,* 339»

litate adevărate împrumuturi, a căror dobindă e extrem de că-
mătărească ` 20 la sută pentru o perioadă scurtă; 43 la sută
pentru şase luni; 100 la sută pentru un an, şi adesea 233 la
sută anual”. 1

Dar iată, mai în amănunte, descrierea procesului.

„Interesatul trebue să inceapă prin a acumula bogății pen-
tra a putea subveni la distribuțiile necesare. El va imprumu'a
deci cu 10) la sată să zicem 100 de plăpămi dela membrii ce-
lorialte clanuri, pentru a le distribul în părți egale (cu excepția
şefulu!, cărala i se dă o parte mai mare) membrilor clanului
său, 2 Aceştia din urmă, în cursul lunii următoare, dau la ric-
du-le un potlatch prin care restitue obiecte de o valoare triplă
faţă de cea primită, ŞI astfel,—candidatul se găseşte a poseda
30) de plăpămi. După un an, el va trebul să achite primul său
imprumut de 100 plăpămi, plus alte 100 reprezentind dobinda
de 100 la sută, total 200 plăpămi. La această serbare sint învl-
tate toate clanurile care îl împrumutase*, 3

Dar care este sancţiunea tuturor acestor reguli ? Care e
recompensa acelora ce le respectă, şi care pedeapsa pentru cei
ce le calcă?

Roas ne spune că principala funcţie a potlatch-ului este a-
ceia de „acquiring rank”. Acel care lesă ciştigător dintr'en pot-
latch işi consolidează situaţia socială, ŞI invers: cine nu este
in stare să răspundă la obligaţiile acestea cămătăreşii, Îşi perde
automat locul in societate, Îşi pierde o parte din blazoane, din
titorile de nobleţă, din nume, şi din privilegii. Aceste privilegii
sint, în principal, dreptul de a fimembru din aga-zisele „secret-
socleties“ 4—un fel de castă „high life“ a acestor tribori, apol
dreptul „de a te folosi de anumite cintece“, 3 de anumite dan-
sari, şi acumite măşti care aparțin strămoşului comun și care
posedă virtuţi magice ; însfirşit, se perde dreptul de a fi asistat
de ceilalţi membri al clanului, şi deci imposibilitatea de a mai
lua parte activă la ceremoniile de potlatch, care sint tot ce e
mai important in viaţa acestor popoare. d

Aşa dar, acela ce „nu face faţă angajamentelor“ luate, este,
intr'un cuvint, dezonorat. E scos din rindul oamenilor de seamă,
cu care pănă atunci se considerase egal. El suleră—la fel cu
comerciantul falit din zilele noastre—o importantă capitis dimi-
Dë Seat subt acest aspect „social“, putem constata că „func-

1 Davy: La Fol jure, clade sociologique du problâme du contrat :
la formation du llen contractual, 1922, p. 215 şi urm.. In acelaşi sens:
Frazer, Totemism and Fxogamy, III, p. 262. N

2 Această distribuție, caşi aceia prin care s'a imprumulal anie-
rior se lac, ambele, prin procedura solemnă apollaich-ulul, așa că um
împrumn! presapane © eege de poliaich-uri.

. . Oil. - .
H SI Bref eg v. şi Schuriz, Alterklassen und Männer»
de.
DS 5 Mauss, Essai sur le Don, Année Sociologique, 1923.

340 VIAŢA ROMINEASCĂ

ţia contractului social al lui Rousseau și aceia a potlatch-ului nu
diferă în fond. Potlatch-ul nu-i, la urma urmei, decit un con-
tract social continuat indefinit. Contractul lul Rousseau deter-
mină odată pentra totdeauna ordinea socială. Potlatch-ul o de-
termină fără încetare. Apol, o altă deosebire: contractul lui
Rousseau clădeşte temelia societăţii pe principiul egalităţii, pe
cind potiatch-ul pe principlul ierarhiei, dar pe o ierarhie ieșită
nu din ereditate, ci din concurență. 1

Şi mecanismul central al taturor acestor reguli, este do-
vinda, camăta. Ea stimulează pe cel sfidaţi; ea îngreunează sar-
cina obligaţiilor, determinindu-i să se depăşască pe el înșiși. Ea
inzarajează ambiția aceluia care dă, și care aşteaptă restituiri
duble, triple sau decuple.

Insfirşit, ea ține intreaga societate într'o stare de efarves-
cenţă, care o împloge la fapte mai presas de puterile sale nor-
male, „Un caracter remarcabil al potiateh-ulul—scrle Boas—este
obicelul de a da serbări care întrec cu mult mijloacele celal care
le oferă... Această cutumă exprimă solidaritatea între individ şi
clan, ba chiar între individ şi trib. Dacă un individ cîştigă con-
sideraţie socială, clanul său beneficiază și el de ea; dacă, in-
vers, perde, atunci clanul împarte cu dinsul dezonoarea. lată de
ce clanul contribue la liberalităţile ce urmează a fi făcutecu pri-
lejul serbărilor. ŞI dacă serbarea este dată în onoarea unul trib
străin. tribul propriu va contribui în întregime la aceasta“. 2

Uneori, caracterul cămătăresc al dobinzii apare h!pertrofiat,
Este celace Davy numeşte „sfidarea cu teancul de cuverturi“.
lată în ce constă:

„Cianurile rivale se invită la o mare serbare, în cursul că-
rela unul oferă celuilalt un teanc de plăpămi. Cellalt este obti-
gat, peste un an, să le dableze. Dacă însă preferă şi mijloacele
l-o permit, poate să le dubleze pe dată. In cazul acesta, clanul
cellalt va trebul să le qiadrupleze.—și aşa mai departe, cu o-
biigația pentru acel căruia îi rămine în cele din nrmă teancol
astfel sporit de a se coustitul debitor pentru o sumă dublă faţă
cu acesta din urmă, cu scadenta de un an. Același procedeu de
sapralicitație uzurară poate fi aplicat la bărci și mal ales la bu-
CU de cupru, monedă simbolică, cea mai prețioasă din toate, și
din care cea mal mică poate valora un mare număr de plăpămi.
Totuşi monede sul generis, căci fiecare piesă are un nume,o po-

veste şi o valoare reprezentativă“, 3

Această organizaţie socială nu este limitată la citeva tri-
bari de Plei-Roşii nord-americani. Ele se găsesc la Andamanii

1 Daty, op. Cil. p. 239.
2 Boas, op. cif., 5 Report. p. 38.
3 Davy, op. cil., 249.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTEI* 341
e E, A Reenchen pct aia a E E o;

iosulelor de Nord ale Pacificulai; 1 in Polyneziz, în 2 Papuazia,
dar mail ales in Melanezia. 3 De altfel, se pare că „existenţa u-
nel civilizaţii a Pacificului nu face nici ombra unei îndoeii, şi
explică în parte multe trăsături comune, de exemplu între pot-
iatch-ul melanezian şi cel american, precum şi identitatea dintre
cel nord-aziatic şi nord-american“, 4

latreaga arle de civilizaţie scăldată de oceanul pacific este
strias legată graţie unei instituţii curioase numită „comerţul Kula”
—care are, ca fundament, acelaşi mecanism de imprumut cu
dobindă uzurară,

„Kula este un fel de potlatch în stil mare. Vebhiculind un
intins comerţ intertribal, ei cuprinde toate insulele Trobriard,
o parte din insulele Entrecasteux, şi insulele Amphlett. In toate
aceste locuri, el interesează, direct sau indirect, toate triburile”. 5

Tribul care pleacă în călătorie, se încarcă cu tot solul de
obiecte preţioase, pe care le lasă, în drum, ca prilejul divers -
lor popasuri la oaspeţii locului. În cel mai important dintre Kula,
in marea expediţie maritimă numită „Uvalaku“,—regula este de a
sfirşi călătoria „fără a mai avea nimica de dat, chiar în schim-
bal hainei; şi chlar dacă foamea devine insuportabilă, este in-
terzis a cere. Oamenii afectează că nu vor decit exclusiv să
dea, fără să primească. ȘI numai atunci cind tribul vizitator va
ospitaliza la rindu-l flota tribului vizitat (adică în anul următor)
—cadoarile vor fi inapolate cu uzură“. é

Este probabil că vorba Kola insamnă cerc. 7 Intr'adevăr
din harta făcută de Malinowsky 8 se vede cum circulația obl-

t Brown, Andaman Islanders, 1922, 0. 85 şi urm..

2 Krämer, Samoa Inseln, i, p- 375; Treager, Maori Race. p. 115;
Taylor, The ika a Mani, p. 15; Yenis, An account of New Zealand,
p 159: Sir Edw. Grey, Konga Mateata, Mithology oud Traditions in
New Zealand, o. 152; Turawald, Forschungen auf den Salomo Inseln,
14042, t HI, p. 8 şi urm.; von Moszkowsky, Von Wirtsehafisleben der
primitiven Völker, 1911; von Brun, Wirtschafisorganisation der Maori,
1912; Koppers, Ethnologische Wirtschafisordnung, im Aniropos, 1915
ët, p. 611—51 şi 971—1079. și Somio. Der Güterverkehr in der Uhr-

, Instit. Solvay., 1909, p. şi urm.

paoa > omca Année Soctologique, VIIL 236-261; 382 -391; XL
36 - 93; 93-101; 297-3; XII. 374-375. v, şi Leonhard’, La monnaie
néo-calédonienne, in Revue d'Elhnographie, 1922, p. 328; de acelaşi,
La fâte du Pilou en Nouvelle: Calédonie, in Anlhropologie, p. 230 si
utm.. Părialele Lamberi, Moeurs des sauvages néocalédonions, 1900,
p. 119, 116, 125, 255, 246. v. şi Mauss, Extension du Patlateh en Mé-
lanésie, In Antropologie, 1920. v. și Rivers, History of the melaneslan
Society, 2 vol.; dar mal eles Malinowsky, Primitive economics of the
Tabriand Islander. EEN jostram Lt 1921 şi magisitala sp
; Argonouls of t estern e, k W
ee reg Essai sur le don, forme archaique de l'échange, 1925,
p. ói nolă.

5 Ibidem, p- 65—66.

6 Ibidem, p. 67.

7 Mauss, op. cil, p. 66.

8 Malinowsky, Argonaulr, elc., p. 82.

342 VIAŢA ROMINEASCĂ

ectelor are regularitatea circulară a acelor unul ceas
chiar este obligatoriu ca, de pildă brăţările (mwali) che ai
cala decit dela Vest la Est, lar collerurile (sulava) numa! dela

st la Vest, Există deci—după expresiile lui Malinowky—un
d'r e, sgr şi un „sens-colier“,

e vaste, periodice, ciclice şi obligatorii deplasări de
"bogăţie explică peneralitatea | A
A oeanal gi nstitației în toată intinderea udată
ar se pare că acest sistem de darari făcute înapoiat
cu camătă sint incă şi mal generale, şi că ele se R identifica
până şi în istoria (sau mat precis în preistoria) indo- europeilor:
in contractul asirobabilonian, în nexum roman, în vadium ger-
red î danadhar ma indiană, in „biletele de gemete“ din dreptul
Este deci probabil că aproape toate popoarele au trecut

acest stadiu caracteristic de civilizație, pe care însă l-au dee

voltat prin potlatch crelază o bogăţie fictivă, al că
ar apărea numaldecit dacă toţi orei creditori e Sel sip la

rană: Dacă am vrea să fim plătiți pentru toate crean
descoperi că nu există pe piaţă bani deatul pentruca LR
chtatt, ai ar fi o panică dezastruoasă pentru comunitate...“ 5
Aşa dar—lată două trăsături fundamentale pe care le des-
“coperim În mecanismul celor mai arhaice forme de dobindă :
!. Caracterul pur-tidaciar al circulației de bunari ; şi,
2. Ca sancțiune a tuturor acestor re : modificări (pozi-
tive sau negative, „penale“ sau „Premiale*) survenite în onoare.

1 Capilolul l
ans i GE EE EE dune des dota „one

tapya e
s, op. clt., , BD
4 Davy, ibid., p. 155. mi AA

5 Boas, op. cit., p. 55.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUSeVALUTEI* 343

„Două noţiuni! sint bine scoase în evidenţă, (atit în pot-
latch-u! Nord- Vest american, cit şi) în potlatch-ul melanezian sau
chiar în instituţiile mal evoluate şi mal descompuse din Polyne-
zia: este noţiunea de Credit, de termen,—şi, in al doilea rind,
noțiunea de onoare.” 2

Noţiunea de credit şi de termen, Manss le explică foarte

plauzibil prin lasăşi natura actelor cu prilejul cărora se făceau
darurile reciproce uzarare. Căci „prin definiţie chiar,—un ban-
chat în comun, un talisman pe care primitorul îl la cu sine, nu
pot fi restitaite imediat”. 3 Acelaşi lucra pentru darurile făcute
ca prilejul adopţiunli, căsătoriei, iniţierii sanu ospitalităţii“. Noţiu-
nea de termen e deci ta mod logic implicată ori de cite ori e
vorba de a se întoarce o vizită, de a se contracta o allanţă,
de a se inchela o pace, de a participa la jocuri şi lupte de in-
trecere festive, de a celebra serbări alternative, de a-şi face re-
ciproc servicii rituale, de a-şi face (celace Boas numea) sho-
wiog respect. Istoria economică şi juridică curentă se află in-
tr'o mare greşală asupra acestui punct, Imbibată cu Idei mo-
derne, ea se călăuzeşte după o logică pretinsă necesară şi care
in fond nu-l decit empirică şi tradiţională. De pildă d. Cuq zice 1;
„In societăţile primitive nu se concepe decit regimal trocului,
al schimbului in natură; in cele paţin mai inaintate, se practică
vinzarea cu bani pe-şin. Vinzarea pe credit caracterizează o fază
superioară de civilizaţie“. De fapt, puncto! de plecare este alu-
tea: este darul, fenomen complex, mai ales in forma lui cea
mal antică; ori,—noțiunea de dar o implică pe acela de credit
(uoi subliniem)“ 2 Trocul este un fenomen derivat, ieşit din a-
cel „sistem de cadouri date și inapoiate, şi diferențiat prin sim-
plificare...; căci toate SEN arhaice care supravețulesc astăzi
cunosc instituţia creditului”.

lată deci cum anul din principalele elemente ale dobinzii:
elementul credit (şi deci termen) sint explicate de natura lucra-
rilor, de firea necesară a instituțiilor sociale pe care fenomenul
dobtazii s'a altolt întăiv.

Rămine insă celălalt element al noţiunii de dobindă, ele-
mentul „plus valută“. Dobinda face parte din fenomenul gene-
ral al plus-valutei, care reprezintă—după schema celebră a lui
Marx—o serie de transacţii, avind la capătul de inceput precum
şi la capătul de stirşit o martă identică, şi anume la inceput mai
puțină, lar la sfirşit mal multă.

Ciclul Marţă-Bani—Aliă marfă denotă absența fenomenului

1 Expresia e a lul Fauconne!, La Responsabilité, 1920, p. 42-15.

2 Mauss, op, cil, p. 9L

3 Ibidem, p. 92.

4 Con, Etude sur les conirats de l'epoque de la premiéce dy-
mostie babylonienne, in Nouvelle Revue Historique de Droit Français
el Etranger, 1910, p. 477.

5 Mauss, op. oif., p, 92—93.

344 VIAŢA ROMINEASCA

de plas-valută. Dimpotrivă: ciclul Bani mai puţini— Mărfuri di-
verse—Banl mai mulţi, —trădează existenţa — lui.
Dobinda —stricto sensu—este forma cea mal pur-monetară a
plus-valutei. Dar o bună parte din economişti (în deosebi Kart
Marx şi aproape toţi economiştii englezi) op disting radical!
aceste două fenomene,
Oricum ar fi, este clar că idela de plus valută face parte
integrantă din noţiunea de camătă. Aceasta din urmă inseamnă
esențialmente un supliment de valoare adăogatla ovaloare prin-
cipală. Să vedem dacă mecanismul plus-valutei—pe care l-am
găsit înflorind în societăţile descrise mal sus—nm'ar putea, la rin-
du-i să fie explicat de instituţiile sociale din acele tribari, așa
cum Mauss renşea vo facă pentru cealaltă noţiune fundamen-
tală a dobinzii, pentru noţiunea de credit și termen în timp.

Idela de plus-valută are intr'insa ceva logiceşte contradic-
toriu. £a este o inegalitate și totodată o egalitate. Pentrucă
100 de lei împrumataţi nu sint egali cu 100 iei restitalţi, econo-
miştii şcoalei psihologice spun că trebue să se adaoge un sur-
plus pentru a se reechilibra ecuaţiunea. lată de ce el sint obli-
Sat a vorbi de o „depreciere“ a bunurilor imprumutate faţă de
cele restituite, şi opun valorii obiective a etalonului valoarea:
subiectivă a consumatorului,

O analiză a teoriilor propuse de economia politică moder-
nă pentru a explica această curioasă „depreciere“ —ar atară
din cadrul prezentulai studiu. De acela, reținem doar faptul, ră-
minind ca explicaţia să o cerem tot societăţilor primitive de care
ne-am ocupat pănă acum.

Aşa dar, plus-valută insamnă, într'o privință, o egalitate
economică nouă care corectează efectele unel inegalităţi econo-
mice anterioare. Cu alte cuvinte, creditoral urmăreşte o restitu-
tio in integram a valorilor cedate. ȘI fiindcă, între timp, ceva a
survenit care a depreciat aceste valori, restitația, ca să fle In-
tegrală, reclamă un complement de valoare. e

Acesta este faptul. Inainte de a-l explica, să încercăm ai
urmări peste tot unde îl putem găsi.

Am văzut cum, după toate cercetările făcute în altima!
timp, ar reeşi că potlatch-ul e cea mal primitivă schiță de con-
tract, Dar pe de altă parte, să ne amintim că, potrivit unei teo-
rii aproape unanim admise, contractul este, dacă nu din-
delict, 1 în tot cazol însă apărut în deosebi cu prilejul lor.
Chiar şi Davy, care s'a ocupat cel mal îndeaproape cu institu-
ţia potiatch-ului, recunoaşte că „Wergeldul, compoziţia conseca-
tivă delictelor, a putut prea bine să fle una din primele şi prio-
cipalele ocazii oferiie oamenilor pentru a contracta“. 2

1 v. bibliografia acestel"docirine în Hutelin, Magie et Drott in-
dividual, Annte Sociologiqur, X, p. t și arm.. r
2 Dary ep, cil, p 40,

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS=VALUTEI“ 345

intr'adevăr, cercetarea instituţiilor penale primitive ne pot
aduce malte suggestii folositoare. Se spune, bunioară, că deose-
birea între sancţiunea „represivă” penală şi cea „restitutiva* 3
civilă e că aceasta din urmă urmăreşte o despăgubire pură şi
simplă, pecind cealaltă reclamă, pe deasupra, şi un sopliment de
sacrificiu. În toate „legile barbare“ ale vechilor Germani, in ta-
riturile penale ale triburilor caucaziene, în societăţile africane,
in codul iul Mano, în vechile cutume slave, —pretutindeni pe-
deapsa reprezintă un multiplu al pagubei suferite,—intocmai ca
in potlatch-ul descris de Boas. La Oseţieni, victima unul furt a-
vea dreptul la o despăgubire egală cu de trei pănă la șapte ori
valoarea lucrului furat. 2 Post ne citează cutume sălbatece unde
cota e de 20—27 ori. 5 La Germani taxa era de cele mai melte
ori un moltiplu de 12. 4

De altfel, la origină, şi inainte de faza mal evoluată a ta-
rifelor, sancţianea curentă era confiscarea integrală a averii de-
licventulul. 3

Ceva mai mult,—această confiscare pură şi simplă este, la
popoarele primitive, sancţiunea nu numai a delictelor, dar chiar şi
a ntexecutării contractelor, 6 Acelaşi funcţie de penalitate supli-
mentară a avut-o, în cutumele antice, instituţia arvunei.

Din toate aceste fapte,—o concluzie se degajă. Există in-
tre procesus-ul mental care are loc cu ocazia stabilirii unei sanc-
iuni penale, şi procesus-ul mental care are loc cu ocazia stabl-
leii quantum-uloi une! dobinzi,—o foarte izbitoare analogie. In
ambele cazari se urmăreşte a se calcula o echivalență delicată
de precizat, o echivalență nouă şi reală, diferită de o alta
veche şi pur nominală. Prejudiciul celui care a suferit furtul u-
nul obict valorind bunioară 100 de unităţi din moneda respec-
tivă nu este economicește egal cu 100,—cum s'ar putea crede,
considerind numa! valoarea nominală, ci o sumă mal mare, ma-
jorată cu 100 la sută. 2C0 la sută, etc.. Găsim în aceste jude-
căţi de valoare Izvorite din înțelepciunea colectivă secalară a po-
poarelor aceiaşi preocupare de riguroasă echivalență pe care o
constatăm în cealaltă categorie de „judecăţi colective” cglindite
astăzi în cota curentă a scontului şi a diferitelor preţari de do-
biazi,

„ldela de echivalenţă—scrie Fauconnet—este absolut e-

1 Expresiile acestea precum şi definijin celor două feluri de

sanacțiua! aparțin lui Durkheim, Division du Travail! Social
Kowalew:ky, Droit coulumier des Ossătes, p. 351.

3 Posi, Bausteine d'e!hknologischen Jurisprutenz, p. 289.

4 Wiida, Sirafrecht der Germanen, p. 599, 408, 416, 418, 424. v,
si Brunner, Sippe und Wergeld (in Zeitschrift der Savigny Stillung).
UL p. 15 şi urm..

5 e, Citaţiile după dreplul vechiu ceh şi ras, dapă Kowalewsky,
op. Cit., p. 271 şi urm., geeen şi peniru alte legiuiri arhaice.

é v. p. Osejleni, Kowalewsky, ep. cil, p. 127.

346 VIAŢA ROMINEASCĂ

senţială insăşi noţiunii de sancţiune penată“. „Atit analiza fap-
telor contemporane, cit şi istoria comparată se acordă pentru a
ne arăta că principiul echivalenţei e regula supremă a justiţiei
penale”, î „Unul din pivoturile şcoalei penale clasice—scrie Ga-
rofalo—este „să stabilească proporţia între cantitatea de pedeap-
să şi cantitatea de delict”. 2 Sau, şi mai clar: sancţiunea are
de scop „să restabilească in integritatea sa regula violată”. 3
Căci societatea este „creditoarea crimei“, 4

lastirşit, tot Fauconnet arată deosebirea profundă dintre
mentalitatea expertului și acela a jadecătorolui. Cel dintălu e-
mite judecăţi de realitate, stabileşte Inlănţulri cauzale. Celălalt,
emite judecăţi de valoare: el are de stabilit o ecoaţie perfectă
intre fapta infractorului şi răspunsul societăţii, intre delict şi
sancțiune. 5 Lui îi Incumbă sarcina delicată de a calcola acel
plus de valoare pe care pedeapsa trebue să-l adaoge la valoa-
rea nominală a pagube! provocată de delicvent,

Iusfirşit, vom mai încerca să facem o apropiere.

Se ştie că, la originea „Wergeld“-ului a fost confiscarea
pură şi simplă a intregei averi a delicventului. 6 Această răzbu-
nare „oarbă” şi „nemăsurată* pare a infirma constatările noas-
tre de mal sas. Unde mai regăsim aici acel tact perfect în echi-
valența adeqnată dintre crimă şi pedeapsă ?

Dacă retiectäm insă mai bine, descoperim tocmai o foarte
ingenioasă metodă de perequare, Căci dacă pentru o anumită
intracţie, amenda ar fi bunioară fixată invariabil la cifra 100,—
atunci ea ar fi enormă pentru delicventul al cărei patrimoniu
întreg este egal cu 10), şi cu totul neinsemnată pentru acel cu
o avere de 109.000,—3i aceasta potrivit celei mal pur-econo-
mice legi de „utilitate marginală“. Celace are cu adevărat im-
portanță este nu suma care se la, cl suma care (i; râmtne delic-
ventului, Aşa incit, o perfectă evaluare ar trebui să procedeze
in mod invers, începind prin a confisca totul, şi! sfirşind prin a
retroceda o parte delicventului, Ori, asemenea metode penale se
iatilnesc adesea în trecutul dreptului penal rominesc 7 şi nai
improbabil ca ele să poată fi descoperite şi alarea.

„Deasemeni o evaluare, în acord cu legile „utilității margli-
nale ar fi acela cara ar spori multipiui amendei nu direct pro-
portional, cl invers proporţional cu paguba ocazionată, Dacă de
pildă aceasta e de 100, e suticleni ca amenda să fie 300,—pecind
dacă pagaba e de 2, e insuticlent ca pedeapsa să fle numai de

1 Fauconnei, La Responsabilité, etude de soclologie, 1920,

2 Garolalo, La Criminologie, p. 321 și 324,

3 Fauconael, op. cit, p. 254.

4 Ibidem, p. 315,

5 Ibidem, p. 279—280.

6 v. Supra, p-

7 L Bogdan, Documeniele lul Şielan cel Mare, |, p. 186.

p. 214

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTEI* 347

5, şi poate că va trebui ca in loc de un multiplu de 3 să se a-
leagă unul de 10, pentru ca pedeapsa să fie sericasă şi deci e-
ficace. Ori, o asemenea cutumă o găsim, Intocmai, în dreptul
consuttadinal al Oseţlenilor. 1

Oprim alci cercetarea analogiilor care se pot găsi între
judecata de valoare ce stă la baza sancţiunilor penale, şi jude-
cata de valoare care face fandamentul măsurătorilor din dome-
niul purei economii. Problema aceasta o vom studia poate cindva
separat. Tot ce vrem să arătăm alci este că analogiile de care
vorbeam există. Din toate faptele, precum şi din toate părerile
citate mal sus reesă clar că oarecare identitate de natură se
poate incontestabil observa între logica penală şi logica econo-
miel. E semn sigur de înrudire, şi chiar de o „participare“ pri-
mitivă reciprocă. 2 Tot ce vrem aici să ştim este dacă din ana-
liza primei se pot scoate suggestii pentru explicarea celeilalte,

Mai întălu este publicitatea represiunii, care „se regăseşte
in toate socletățile cu bază de clan“. 3 Execntarea, răzbunarea
nu se face pe furlş—ca astăzi în Corsica, unde supraviețueşte
această instituţie în conflict cu Codul Penal oficial
H Un corolar al acestei particularităţi este perfecta onorabi-
Hate a omuciderii. Ea nu-l nn fapt ruşinos şi reprehensibil, ca
în zilele noastre, ci glorios şi sacru.

Intr'an cavint, ofensa adasă victimei san familie! lui e de

1 „Peniru un cal, un bou sau o vacă se plăleșie lrinlu: peniru
o oaie scxluplu. La Alderi, în cazul inlhiu se plălesie sexiuplul, în ca-
zul al doilea o sumă de 20 de ori mai more” (Culegere a Adnielar
din 1849. ari. 8, irod. rusă, ci'al. de Kovalowsky, op, cif., p. 352 no'a
1. ŞI edăugăm închodală, nu | improbabil că asemenea obiceiuri, ob-
„ervate la Oselieni (unde observația e excepliona! de comodă) să fi
scăpa! etnografilor de aiurea, căci rareori o culumă se ghseșie nu-
mai Izolală la o singură populație.

2 Aceaslă ipoleză găseşie oarecare sprijin în vocabularul penal
care seamănă foarte mul! cù cel economie. Să se observe amb'gul-
lalea unor expresii cn Talion, Viedervrergelluag, Giliig (nceiași rădă-
cină casi Geid) Făsplată. Sancliune „relribulivă”, Wergeid, compo-
zilie“, „Tarif de pedepse“, Mulla (care in vechiul drepi roman insam-
nă pedeapsă propriu zis laică); Expresia: „n lua măsuri” sinonimă cu
a sancţiona, chiar preveniiv, arată calegoric că sancţiunea + esenț'al-
menle o măsurare morală; apol cuvinte ca Zurechnungsliih gheii, elc.
etc. În altă ordine de idel se poale apropia fenomenul penal de fe-
nomenul fiscal. Inir'o privinlă, impozitul nu-l decit o saacliune pentru
că wn celăjean a sărirșii culare ac! (s'a căsălorii, a vindul, a cumpà-
ral, a călălorii, eic.). Împozilul, care e legal de a lol pulernicia Ste-
tului, esie consecinia normală a conirolului Sialului asupra feplelor
particularilor. În principiu orice aci e oarecum ilicit, subt! pedeapsa
de a se plāti o taxă. Oricum, categoria de Ioirgctonl numile conira-
sent sin! oarecum la granila dinire penal și fiscal, după cum o do-
vedește ambiguitatea curintului laxă.

3 v. p. Dreptul vechiu slar, german, caucazian şi cell, cliațiile
din Kovslewsky, op. cif., p. 236 şi urm.

343 VIAŢA ROMINEASCĂ

altă natură decit cea din dreptul contemporan. Din motive de
mitologie destui de complicată, moartea sau mutilarea unui
membru al familiei aducea grave inconveniente de ordin religios
pentru clanul victimă. Intreaga familie suferea on fel de deficit
de protecţie din partea zeilor şi spiritelor el tutelare, Aceasta
o punea intr'o stare de vădită inferioritate socială, echivalind cu
o adevărată capitis diminutio morală. 1 Aşa se explică perfecta,
automata şi necondiţionata solidaritate a intregii familii impo-
triva agresorului,

Intr'un cuvint, oamenii din celelalte clanuri ale aceluiaşi
trib, odinloară egalii, „pairii“ celor din clanul „ofensat“, il con-
sideră pe aceştia din urmă ca inferiori moralmen e din pricina
ofensei suferite, şi atita vreme cit ofensa nu a fost reparată. De
altfel repararea nu trebuia să constee, necesarmenie, dintr'un
contra-omor. Era suficient ca ucigătorul să fle adoptat în fa-
milia ucisului. „in loc de a ucide pe inamic, familia p'avea de-
cit să-l absoarbă. Prin consanguinitatea factice (a adopţiarii
sau frăţiei artificiale) familia putea stabili on întreg sistem de
obligaţii juridice“ 2 care compensau crima săvirşită.

Totul se reducea deci la o reparare a onoarei. Acest sen-
eren) explică caracterul semi-privat al dreptului penal ar-

lată-ne deci readuşi, prin acest ocol, la acelaşi noţiune a
onoarei pe care o găseam la baza instituţiei potlatch-uini, —
punctul de plecare al prezentului studiu. Se poate spune că, în
general, dreptul penal antic nu e alt decit un tarif moral care
stabileşte „preţul onoarei“. „Preţul singeiui“ —cum se zice in
Lage Barbaroram e numai un caz, una din speje. Căci ucide-
rea e cea mal gravă periclitare a onoarei clanulu! din care fă-
cea parte ucisul. Dar celelalte delicte reprezintă, în proporţii di-
ferite, aceiaşi capitis diminutio, aceiaşi dezonorare reparabilă
prin duelul vendettel.

Acum se poate mal bine observa Izbitoarea analogie de
mecanism dintre vendettă şi potlatch. In ambele cazuri un grup
încearcă a pune un altul în condiţie de inferioritate. Procedeele
diferă. Dar animus e acelaşi. şi rezultatul identic, precum iden-
tică este şi reacţiunea de apărare. Aceasta consistă, în amiodocă
ipotezele, dintr'o reparare uzurară. In cazul „compoziţiei“, —sur-

1 Peniru toală aceasiă situație, e. magisirala descriplie a lui
Gloiz: La solidarite de la familile dans le droit eriminel en Grâce,
1904, şi Oerne!: Rechorches sur le ddveloppement de la pensée juri-
diqne ei morale on Grace, 1917, Cam același punc! de vedere esie
susjinul in lucrare mal veche, dar Iacă neinrechită alul Fusiel de
Coulange: La cité antique.

ZS 2 a Etudes sociales ot juridiques sur Teniiguiié grecque.
b De Zi,

3 Care se regăseşie, subt formă de rămășiță, in Iostitoilg due.
lulul, KEN al celui anterior Revolujiei Franceze, cli și celal din zilele
noaslre.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTEI* 349

plusul de valoare se cheamă amendă penală; în cazul potlatch-
ulol etnografii ii numesc dobindă. ŞI Intro ipoteză, şi intr'alta e
vorba de o „plus-valută“, de o rivalitate, şi de aceiaşi intenţie
de See din starea de inferioritate care ameninţă pe cel pro-
vocat. :

Citam, mai sus, on pasaj din Boas, unde se descria un
pottatch, numit al „teancurilor de cuvertari“, și in care, unul din
combatanți snpralicitind pe celălalt, se ajongea lao sumă dublă,
apoi qvadruplă, apol de 8, de 1», de 3Jetc. etc. mai mare de-
cit cea îniţială.

In cazul vendettei se poate descoperi un fenomen destul de
analog. Sə ştie, bunloară, că „Mahomed, după exemplul lui
Moise, a introdus sistemul une! singure represalii, care însă n'a
intrat complect în moravuri; căci discordiile intestine prilejuite
de răzbunările private se transmiteau, fără sfirșit, din generaţie
în generaţie. Aceasta se explică prin faptul că ultima ofensă
devine la rindu-i izvor de represalii nouă... Of'ensatul, san rudele
lui, devin astfel, la rindu-le agresori, şi așa mai departe, din
tată ta fiu, şi din generaţie in generaţie, pănă la complecta ex-
terminare a uneia din familiile dușmane“. 1 Acelaşi lucru se ob-
servă în dreptul germanic. Faida sau Fehde era O intre-ucidere
familială indetinită. 2 Deasemeni se pot găsi supravieţuiri și ves-
tigil în acest sens în vechiul drept ceh. H

Această cascadă de otensări reciproce nestirșite oferă in-
semnate analogii cu indefinita supralicitare de ofense la care
potlatch-ul, în special acela pe care etnografi! îl numesc „pot-
Lach de stidare”—pulea să ducă,

Singura deosebire esenţială este că, În prima ipoteză, 0-
fensa se face prin omor, mutilare sau răpire,—în cealaltă prin
distribuţie de daruri. Dar, dacă reflectăm bine asupra sensolui
foarte special pe care aceste cuvinte Îl au în Soch (Gäile primi-
tive de care ne ocupăm—deosebirile se ş'erg în parte.

Am văzut că minia consecutivă unei crime nu avea deloc
caracterul pe care îl are în socletățile moderne; ca dovadă pu-
tința de a stinge vendetta prin adopțiune, prin primirea crimi-
nalalui ca fiu în clanul victimei. Procedeu care astăzi ar părea
o monstruozitate aberantă. E semn că noționile desemnate prin
aceleaşi cavinte ascund realităţi foarte diferite, şi că indignarea
primitivului în asemenea ocazii este molt ma! susceptibilă de
soluții oarecum „economice“ decit acela a europeanului con-
temporan.

Pe de altă parte, „darorile“ de poltlatch samănă foarte

j 4 Thonissen: Elude sur le droit criminel des peuples anclens,
soi, 1l, p. 270; 259 sl urm.

2 Fe iul e menționa! et de Tarii: Germania, § 21. v. şi Wilda:
Das Strafrech! der germanen, p. 224 şi urm.

3 Kovalawsky, op. cit, P 264-

350 VIAŢA_ROMINEASCA

puţin ca un cadou din timpurile noastre. „Circulaţia bogățiilor
(in cazul comerțului Kula) este neincetată și infailibilă. Nu ai
voe nici să le păstrezi prea multă vreme, nici să fl) prea pri-
pit, nici prea lent pentru a le da inapoi, nici nue permis agra-
tifica cu ele pe altcineva decit pe anume parteneri bine deter-
minaţi, într'un sens de rotaţie determinat, dela Vest la Est
(„sens-brăţară“) sau invers („sens-coller“)*. 1 lată o serie de
piedici aduse la libera beneficiare a darurilor, care răpesc a-
proape tot ce e specific în noţiunea de cadou, şi-l prefac in-
tr'un fel de sarcină de onoare cu grele răspunderi morale.

Ceiace, în schimb, este incontestabil comun tuturor acestor
fapte, e sentimentul onoarei,—care figurează printre poţinele
sentimente eterne şi univserale, susceptibil de a fi regăsite a-
proape identic în toate epocile şi la toale meridianele. Dacă fa-
cem abstracţie de simbolismul diferit subt care îşi reprezintă o-
noarea primitivul Kwakinti şi capitalistul internaţional contem-
poran,—nu mal rămin decit asemănări. Acest simţimint va ft
poate puntea care leagă două mentalități in atitea privinţi deo-
sebite, şi care ne va permite să pricepem rostul adinc al insti-
tuțiilor care ne preocupă aici.

Intracit onoarea, sentimentul de demnitate socială, mai in-
dE astăzi în mecanismul contractelor de imprumut cu do-

Fireşte, nu-l vorba aici de onorabilitatea debitorului in sen-
sul „solvabilităţii” Iscăliturii sau mai precis, nu este vorba de
aceasta decit în mod subsidiar. Problema care ne preocupă este
starea sufletească a creditorului, .

Economiştii disting trei „moduri de a fi“ ale valorilor eco-
nomice. Ele pot exista ca „bunuri diverse“, privite în ele îaşile,
după valoarea lor „de schimb“; mai potexista in formă de „ca-
pital" adică mijloace mediate de producţie; instirșit, se pot pre-
zinta subt forma personalizată a averei,—sau, cu o expresie mat
malt juridică decit economică: a patrimoniului.

Ca avere, valorile, în plus de semnificaţia lor pur econo-
mică, mal an și una general socială. Averea „situează“ pe po-
sesor Intro anomită clasă, privilegiată, sau dimpotrivă „domi-
nată*. Clasa economică este unica „impărțire socială“ în sta-
tele capitaliste moderne. Nu e o castă juridică, dar e mal malt
decit o %implă categorie economică. Anumite prerogative, cel
puţin morale, se leagă de membrii ei. ȘI aceştia au tendinţa in-
stinctivă şi elementară de a-și conserva poziția, dacă nu chiar
de a o fortifica.

De vreme ce posedarea unui important patrimoniu este as-
tăzi principala sursă de „acquiring rank“ e normal ca posesorul
să caute toate ocaziile de a manifesta exterior existența aceste?

1 Mouss, op. cit, p. 70.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTEI“ 351

averi. Un mijloc este consumaţia. Dar nu e singurul. In tot
cazul, există un altul cu mult mai eficace: este plasamentul: a-
dică distribairea de avuţie cu sarcină de înapolere. In felul a-
cesta, averea este arătată, „exibată“ în ochii tuturora, fără ca
astfel să fle perdută,

Totuşi,—ceva este perdat. O pagubă oarecare există. In
momentul cînd acea fracţiane de bogăţie este înstrăinată altora,—
patrimonial este automat micşorat, ibiția de bogăţie se into-
vărăşeşte cu un minus real. Chiar dacă certitudinea rambursă-
rii este perfectă, o diminuare totuși trebue să aibă loc. Diminu-
are temporară, dar reală. Din momentul cedării, şi pe toată du-
rata cesionii, mijloacele generale ale cesionaruloi sint, oricum,
reduse. Indiferent de orice risc al unel neachitări viltoare. si-
tuaţia prezentă e incontestabil inferiozră celei anterioare alienă-
rii. Patrimoniul, averea, sint percepute ca o unitate Îndecompo-
zabilă, Ele reprezintă totalitatea facultăţilor „de a porunci celor-
Lait oameni“. 2 Ori, aceste virtualităţi sint, fără nici o îndoială,
micşorate. Nu-i de ajons că, la scadenţă, soma împrumutată să
reintre în cassa de bani a împromotătorulul, Trebue ca un su-
pliment oarecare să contrabalanseze acea copilis diminutio pa-
trimonială pe care nu o putem tăgădui.

Intr'o socletate unde onoarea, unde demnitatea socială este,
în mare parte, legată de volumul patrimoniului, e firesc ca orice
ştirbire a acestula din ormā săse traducă—fără nici-o metaforă
—printr'o scădere a cele! dintălu, Pentru ca balanța să fie ree-
chilibrată, pentru ca statu-quo-ul economic să fie conservat, tre-
bue un mic complement de valoare. ŞI acest complement se nu-
mește, ia noțiunile capitaliste contemporane, plus-valută, subt
variile sale înfâţişeri, dela cea mai funciar-materială : renta, pănă
la cea mal ideal-monetară : dobinda.

Capitalistul care îşi „judecă“ patrimoniul întrebuinţează
exact acea judecată de valoare pe care economiştii o descriu
subt numele de ntllitate marginală şi totală. Fracţiunea de a-
vere distrasă este raportată la tot, la ansamblul de valori po-
sedate, de avuţii, adică, de dreptori virtuale de a comanda ce-
lorlalţi oameni. ŞI indiferent de orice risc de nerambursare, fap-
tul pur al distrugerii cauzează o minus-valută acelui bun per-
sonal care este patrimoniul, Pagubă ce trebue compensată prin-

' ndentă.
câ Een creşte pe măsură ce durata acelui
hiatus survenit în patrimoniu se prelungeşte. Aşa incit e adevă-

i nțialmente

altfel sînt economişti, care sus|in caracterul esenjia d
ebe posibilităților de consumajie propriu zisă a mp periei şi! 3
Malihus, Principes, p. 218—293 şi 555 369,-—şi inaintea lui Lauderdale,

n. 154—206. A
TEE de atârtellame et l'économie politique, în volumul Le

* Maltcrlalisme acluel, p. 98

352 „VIAŢA ROMINEASCĂ .

rat că timpul măsoară onoarea perdută. Dar acesta” nu-i decit
un simplu instrument metric,—iar nici de cum o cauză a plus
valutei. Adevărata ei cauză am văzut că e o minus-valută a o-
noarei, a rangului social şi al situaţiei morale a celui care, din
averea iniţială, disjange o porţiune.

Astfel privit fenomenel plus-valutei,—identitatea dintre ca-
măta modernă şi acela din societăţile cu potlatch apare evidentă,
Prin distribuție de daruri obligatoriu retrocedabile, locuitorul din
Tiinkit sau Haida face exibiţie de avere, deci de putere; a fi a-
vut nitimul cavint în potlatch; a fi ieşit, din ceremonie, nu de-
bitor, cl creditor, atrage dreptul de a fl mal departe membru
în acele caste privilegiate care sint .contreriile“ sau „societățile
secrete“. Dacă insă darurile n'au fost înapolate, atunci acel ce
l-a făcut va H stinjenit în posibilităţile sale viltoare de a se
prezenta din nou ca rival de potlatch. Şi o asemenea pasivitate
prelungită atrage de drept mai întălu câderea, înlăuntrul „Con-
fcerlei”, la o situaţie socială secundară ; apoi imposibilitatea de
a concara măcar ca debitor solvabil. De unde, în cele din urmă,
ieşirea din castă, şi relegarea în masa anonimă a comunilor mu-
ritori, 1 ȘI cînd spunem „anonimă“ nu este o figură de stil; căci
sancţiunea principală impotriva celor învinşi în potlateh este, în
poas loc, perderea numelui, care devine proprietatea ciştigă-
to .

Subt simbolismuri diferite, mecanismal este vădit același,
în aceste două tipuri de societăţi, atit de asemănătoare prin In-
dividualismul lor caracterizat precum şi prin mobilitatea cu care
membrii lor trec din clasa dominantă in cea „proletară“ (şi vi-
ce-versa) dapă unicul criteriu al schimbărilor neîncetate ce pot
sarveni în acea entitate — pretutindeni identică în esență—care se
cheamă patrimoniul,

O concluzie propriu zisă nu putem incă trage din toate a-
ceste fapte şi interpretări. Dacă însă—de acord nu numai cu is-
toricii, etnografii şi sociologii, dar chiar și cu economia politică
mai înaintată—considerăm valorile economice nu ca actualități,
ci ca virtualități; dacă, pe de altă parte privim patrimoniul sau
„averea“ personală a indivizilor ca un ansamblu unitar, ca un
tot armonic de posibilităţi prezente şi viitoare.—am putea pro-
pane o „teorie“ nouă asupra fenomenului dobinzii şi in genere
al „plus-valutei“..,

Aceasta din urmă ar fi oarecum prețul onoarei sociale a
indivizilor. La inceput nediferențiată de alte instituţii; multă
vreme confundată cu valorile juridice: penale şi contractuale; 3

1 v. Capilolul: Conditions sociales des phenomânes contractu-
els. L'indiuidualisme féodal et commercial et le régime des confre-
ries, În La Foi jurce, p. 317 şi urm,

2 Ele înșile la origină contundale.

CONTRIBUŢII LA PREISTORIA „PLUS-VALUTEI” 353

primind apoi un început de autonomie în instituţia potlateh-u-
ial; 1 diferențiat progresiv în contractele Europei feudale, 2—şi
reuşind, însfirşit, în naţiunile moderne, să-și creeze un adevărat
„Organ propriu“—acela pe care cel dintăiu şi cu un incompa-
rabil talent l-a ştiut descrie Karl Marx.

Astfel pusă, problema poate fi cercetată mai departe. ȘI
singura noastră ambiţie, va fl dea afirma că numai astfel pro-
blema poate fi continuată. Căci numai verificind o explicare la
lumina faptelor din cit mal multe tipuri sociale, cunoscute, în
prezent prin Economie Politică, în trecut prin Istorie, şi în spa-
On prin Etnogratie,—o interpretare oarecare poate pretinde la
valoare de adevăr.

D. I. Suchianu

la si .i, fiind, la origină un fel de „procedură ge:
serală: eet, E eri şi conduilele oamenilor: domes-

ioase, malrimoniaie, elc.
iai AS Suchienu, Despre avuţie. p. 45-65.

wa éi

Cronica literară

„La Medeleni“

D. lone! Teodoreanu a debutat acum şapte ani cu notații
metaforice şi cu „legende“, Dela aceste „jucărie (com le numea
însuși), expresie a primei tinereți, un fel de acordare prelimi-
ară a instrumentului artel sale, d-sa a trecut la schițe și nuvele (din
care o parte alcătuesc volumul Ulița copilăriei), şi ele cu un pronun-
fat caracter de „jucâriie, dar anunţind deja pe romancierul de azi prin
grija detaliului, prin varietatea personagillor şi prin evocarea atmos-
terei de familie. Cel din urmă basm, Ş'atanci, Vacanța cea mare,
Căsuţa păpușilor siot pregătiri sau mal bine exerciţii de roman, sint
preludiile Medelenilor, Sint, întrun sens, ca Oamenii din Dublin ai
lul James Joyce față ču Ulysse, Dar mai cu samă una din forțele
creatoare ale d-lui lonel Teodoreanu se manifesta cu putere in
aceste nuvele: marele său talent de a crea tipuri de femel şi în spe-
cla! (celace este mai greu de creat) tipuri de fete, loana din Va-
canja cea mare, Sonia din Cel din urmă basm, Magda din Căsuţa
Păpușilor, Mira din Ş'atunci nu cedează ca putere de viaţă şi graţie
niciunui tip feminin din Hteratura noastră (afară de Saşa Comâneş-
teanu), lar aceste tipuri, deși foarte deosebite unul de altul, au ceva
comun (afară de loana), au vivacitatea, individualismul, crâneria Qi-
guței,—celace arată predilecția artistică a d-lui lonel Teodoreanu
pentru această categorie feminină,—deşi a creat admirabil şi tipul
cellal!, in Monica,
Jocuri de artă copilăreşti in „jucării“ și „legende“ —apoi ado--
lescentă combinare de „jucării și de creaţie în schițe și nu-
vele—şi iastirşit creație matură, dar incintător de vioae ai tinerească.

CRONICA LITERARĂ 355
în Medeleni, —lată „evoluţia* d-lui lonel Teodoreanu. Această dez-
voltare normală, paralelă cu ordinea experienței sale asupra vieţii și
cu ordinea In care se dezvoltă însăşi literatura în genere, este, a pri-
ori, o garanţie a sincerității sale artistice şi făgăduinţa unei dezvol-
tări normale a scriitorului până la ultimele posibilităţi ale talentului
său,

Acest acord cu ordinea experienţei se observă şi în lnsăşi con-
ceperea şi realizarea Medelenilor, unde d. Ionel Teodoreanu a loce-
put cu copilăria eroilor, pentru a urma cu adolescența și apoi cu ma-
turitatea lor,—căci trebue de accentuat că Medelenii nu sint românul
copilăriei, cl a! une! generaţii, „Roman ai copilăriei" e numai Hota-
rul nestatornic, pentrucă,.. este primul volum alepopeel acestei gene-
taţii. Hotarul nestatornic e tot atit de mult sau de puţin romanul
copilăriei, caşi L'Aube şi Le Matin ale lui Romain Rolland, Le Ma-
tin este „hotarul nestatornic* al unul om; Hotarul nestorornic este
le matin al generaţiei care avea douăzeci de ani la începutul răz-
boiului nostru,

Stăruesc asupra acestul fapt, nu numai pentru a defin? pe d.
lonti Teodoreanu, care nu este „romancierul copilăriei“, ci şi pentru
a defini Hotarul nestatornic, peatrucă acest volum e conceput in
funcție de celelalte, și multe lucruri din ei sint premisele unor „con-
cluzil* dia volumele următoare. De unde urmează că multe din insu-
şirile acestui volum nu pot fi judecate în toată cunoștința de cauză,
decit in perspectiva volumelor vlitoare,

Pe de altă parte, cu toate că Hotarul nesfatornic este o
parte a unui tot, analiza acestei părţi nu ar putea îl de ajuns
pentru a defini arta de romancier a d-lul Teodoreanu, pentrucă Ho-
tarul nestatornic are un obiect foarte special, virsta copilăriei, Acest
obiect a determinat, în chip special, concepția și executarea operei,
deci compoziţia ei.

Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgaşuri cu-
noscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme,—de mo-
rală şi de „sociologie“. Viaţa copilului e spontaneitate, neprevăzut.
Adultul continuă. Copilul Incepe mereu ; acțiunea lui e mereu creaţie
nouă, din nou. Aşa dar, în viața copilului, nu poate fi vorba de e-
venimeate, cl numai de Intimplări, nu poate fi vorba de intrigă, de
conflicte, de peripeții, de inodare și desnodămint. Acţiunea e fără cau-
zalitate evidentă şi obişnuită, fără finalitate cu scadență îndepărtată.

Cu termeni din alt domeniu, am zice că Hotarul nestatornic
mu are „actee (I, Ih, 111...), ci numai scene și tablouri sau, mal e-

336 VIAȚA ROMINBASCĂ

xact, că este nicâtult dintro serie de „momente“ (mă gindesc la
titlul lui Caragiale).

ŞI 'n adevăr, In Hotaral nestatornic personagiile sint de obl-
celu aritate şi nu expuse, acțiunea prezentată și nu povestită. latre-
bulnţind termeni gramaticali, d. lone! Teodoreanu Tei pune persona-
gille mal mult la prezent decit la trecut,

De alci abundența dialogului în Hotarul nestatarnie, Privite pe
deasupra, fără a le cet), paginiie volumului fac Impresia unui exces
de dinlog. Atita dialog latr'un roman al vieţii mature ar fi un defect,
An romanul de intrigă, „cu subiect», cu peripeții, în care acţiunea
merge spre desnodămint, prea multul dialog este un balast şi o frinë.
Dar alci, Im aceste „momente“, dialogul este lusuşi materialul, —şi
însăşi creația. Dialogul are, el singur, menirea să întățișeze perso-
nagiul, să-l realizeze, cași In arta dramatică.

Dar creaţia prin dialog, este creația prin excelență. Această
concluzie, știu, vine In contradicție cu opinia curentă, care pretinde
că d. lone! Teodoreanu este un liric. Dar acest liric (căci esta liric,
sau, mai bine, este şi un liric) e unul Ain cel mal puternici și mal
puţin aubiectivi creatori.

Lirismul din opera d-lui ionel Teodoreanu, clod nu e lirismul
autorului ia fața naturii, ori lirismul personagililor salefirice (pe care
le redă cu obiectivitate, deci cu lirismul lor), este atitudinea creato-
rului față de personagii, adică faţă de creația sa, este răsunetul per-
sonagillor in sufletul său. Dar ateste personagii stat create foarte
obiectiv, adică sint foarte vil și foarte deosebite unul de altul. Ua
subiectiv, adică un om care nu poate ieși din ei însuși, transpune în
el personagiile operei sale și deci toate samănă cu el, sint variante
ale tlințel sale (afară de cele confecționate de el din carton), D. tonel
Teodoreanu, din contra, se transpune e! ln personagiile sale, se di-
versifică în ele, la forma lor, le trăegte,—el pe ele, şi au ela pe el
(Adică are multe posibilităţi sufleteşti şi facultatea de a şi le lămuri
sieşi şi a merge până la capătul lor,—căci, afară de comedie, obser-
văția realităţii joacă un mai mic rol Ip creaţie decit cetirea In pro-
„priu-ţi suflet a diverselor posibilități sufleteşti).

Această obiectivitate se putea observa și In navelele sale, cu
toate că acolo sentimentul aatorului în preajma personagillor era mai
puternic, Dar, incă odată, una e obiectivitatea tipului şi alta e răsu-
netul tipului în sufletul creatorului Iul,

Efectul cel mare produs de opera d-lui Teodoreanu asupra pu-
Diicului se explică, mai inainte de toate, prin această putere de cre-

CRONICA LITERARĂ 357

ste obiectivă, căci doar aceasta e calitatea adevărată a unul ro-
man; celelalte sint ingrediente,

ŞI "o adevăr, In Hotarul nestatornie d. lonel Teodoreanu, „li-
ricul* acesta, are, se poate zice, halucinația vieţii (gindiți-vă numat
ia Oiguţa). Personagille sale | se impun, se impun imaginaţiei sale
cu actele, cu gesturile, cu vorbele lor, Parcă le cinematogratiază și
le fonogratiază. Nu ignorez că aceste personagii trăesc din substanța
vieţii proprii a autorului, ca ia orice creator, dar al impresia că această
substanță se incheagă in personagii după voia lor şi nu a autorului, Per-
sonagliie cresc în sufletul autorului, fiecare conform cu jegile dezvoltării
lul proprii, hrănindu-se din sufletul autorului, ca plantele, orlcit de
diverse, din substanţa aceluiaşi pămint.— Adevăratul creator este pănă
la un punct iresponsabil de creația sa, pentrucă este cominat de ea.
E! numa! o stilizează : Personagiile se nasc și, mal ales, se dezvoltă
după vola şi firea lor proprie. Se zice că Dickens şi Dostoevski nu
ştiau mal dinainte ce-au să mal facă personagiile lor. (ŞI cred că nu
este un singur cetitor, care să nu simtă că aşa se petrece şi cu cre-
area Olguţe!). lar Balzac spunea foarte serios : „Să lăsăm asta şi să
ue intoarcem la realitate, la Ptre Goriot“. Dacă personagiul nu i sar
ii impas, el lui, vorbele Iui Bélzac ar H şarlatanle şi poză,

Dar mal cu samă vilaja copilărească—spontaneitate logică, ne-
prevăzut—nu mi-o pot lachipul redată țără această läsare in voe a
personagluiui să tacă, ei, ce vrea, conform cu logica lui ascunsă,
simțită de autor prin pură intuiție, Şi d. Teodoreanu are In grad in-
nalt această intuiţie, această halucinaţie,— viziunea acestul nepre-
văzut, acestei eterne năacociri a copiilor.

Dar,—şi aceasta se cuprinde In cele spuse pănă aici,—vivacitatea
creației sale nu atirnă numai de acest talent al său, cl şi de realita-
tea pe care a zugrâvit-o. D-sa a zugrăvit cea mai vie realitate, căci
viaţa copilăriei este mal vie decit a maturității, Şi nu numai pentru
că organismul fizic și sufletesc al copilului este mai nou, mal tinăr,
mal neuzat, ci și din altă cauză. Normele în care e logrădită viaţa
omului matur, aorme care nu-l mal constring din afară (asta n'ar fè
nimic ! Coplial e şi el constrias destul din afară, ba poate mal mult),
ci din läuntru, din partea conştiinţei lui,—aceste norme Impuţinează
viaţa, o reduc, o canajizează pe acele fâgaşuri, de care vorbeam un-
deva mal sus. Desigur că normele sint o adaptare a speciei, au de
scop, în ultima analiză, să prezerve viaţa in lungime, să implagă tèr-
menul tatal cit mal departe, dar aceasta prin tacetinirea vieţii, căci
sormele sint regule de economisire a vieţii, ae învaţă s'o cheltulm

338 VIAŢA ROMINEASCA

chibzult, ca să dureze cit mai multă vreme. Sint ua pis-aller. Ex.
tensiune pe socoteala intensității. Aurea mediocritas. Copilăria insă
e cheltulală nebună de viaţă, e risipă dezordonată — pentrucă are de
unde, și pentrucă nu există frina internă. Şi cine redă viaţa copilă-
fiel, cine poate s'a redea, redă, prin chiar aceasta, mal multă viaţă,
o viaţă mai vie. Aşa dar ta forța talentului de creație contribue ai
obiectul asupra căruia se exercită acest talent, ŞI e cazul d-lui Tonel
Teodoreanu din Hotarul nestatornic şi din Dramari,

Şi să se observe cu ce siguranță fi dictează d-lui Ionel Teodo-
reanu instinctul său artistic, (intuiţia sa, hatucinaţia sa) natura aen.
unilor personagiilor şi cit da bine e dozată copilăria persunagulor, a»
tuaci cind, în adolescentele Drumuri, se amestecă cu zorii maturi-
tăţii. Şi cum, odată cu acest amestec, se schimbă, adaptindu-se, şi
„compoziția“ operei.

la Drumuri compoziția are tacă mălt din procedeul „momentelor,
dar deja Incepe subiectul şi intriga, pentrucă personagiile Incep să
fie „marie, ŞI mal cu samă Dănuţ, Din cauza complicațiilor sentimentale,
ei nu mai este copii, Şi acțiunea lui acum ajunge mai şablonată, incepe

-să intre pe făgașuri cunoscute (este amant, cu tot ce-l impune acest i-
postas), păstrind, bine înțeles, incă mult din copilăria, din care ese abia
acum. Olguţa Insă, se comportă cu aceiași spontaneitate logică
caşi în Hotarul nestátornic, Viaţa ei nici în Drumuri nu are Incă
subiect". Nici aici ea nu continuă nimic, crează mereu din nou, şi
parcă din nimic. Olguţa, care la zece ani era, din cauza inteligenței
-$1 volaței ei, mal mare decit Dinuţ,—acum, din cauză că nimic en
angrenat-o Incă în viață (cum pe Dănuţ La angrenat legătura cu A-
dina), a rămas tot copii. ŞI simțim că Olguţa va păstra și de alci
Inainte mal multă copilărie, —acea copilărie care este semnul distinc-
tiv al ființelor de elită, vil, inteligente, curioase de viaţă, spontane,
refractare la conformism, rezistente la anchilozare morală, la meca-
nizarea vieții,

Legea vieții este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate
scurta timpul scurt cit mal avem incă de respirat. (Ss poate dovedi
că și preceptele moralei celei mal înalte şi mai „dezinteresate” se
reduc, ln ultima analiză, tot la această lege). Orice semo, orice pre-
cursor al morții este oribil, și orice semn de viață intensă este facintător,
Şi aceasta è o cauză pentru care gustăm şi lăudăm In artă expresia vieţii
cit maiputernice, Dar viaţa Impuținează viața. Materia nobilă şi elas-
tică se durifică cu vremea. Tesutul devine coajă. Pe partea sufle-
tească, — acelaşi anchilozare și scleroză, şi din cauze organice, şi din

CRONICA LITERARĂ 359

cauza presiuni! sociale, care pune viața in tipare, lată pentruce co-
pilul este atit de inciatător, ŞI lată pentruce d. lone! Teodoreanu
este un scrlitor atit de inctatätor: In Hotarul nestatornicgi Drumuri,
d-sa redă viața cea mai spontană, cea mal vie—și pu numai pen-
trucă zugrăvește deocamdată mai mult copii și adolescenți, ci și pen-
trucă din viața oricui (a zugrăvit şi oameni maturi) alege și redă
celace e mal spontan şi mai viu sau, mal just, fiindcă alege peacele
fiinţi care-și păstrează mai indelung și mal mult „copilăria* (d. De-
teanu, Herr Direktor etc.).

Un tip numai, tipul idealei d-ne Deleanu, este matur, lipsit de
copilărie, ori cedind rar copilăriei.

Conştient sau inconştient de semnificația creaţie! d-nei Deleanu,
d. lonti Teodoreanu dă dovadă prin această creație de o viziune e-
xactă a economiai romanului său. Medelenii siat o mică lume aparte,
o famille in adevăratul inţeles al acestui cuvint. Medeleni sint in-
sfirşit burghezia noastră așezată, superioară. De unde urmează că,
deși perfect individualizate, tipurile din roman au totuşi o pecetia:
spiritul „Medeleni“. lar ființa care reprezintă, care deţine normele
medelenismului este d-na Deleanu (De alci eterna discordanţă dintre
ea și Olguţa, dintre normă şi spontaneitate).

La ea, aṣa dar, nu poate fi deloc vorba de neprevăzut, de dis-
continuitate, de creaţie mereu din nou, ca din nimic,—ceiace-și poate
permite d. Deleanu in mal mică măsură, lar Oiguţa la extrem. D-na
Deleanu, păstrătoarea normelor familiei şi a normelor de viață adap-
tată la exigenţile sociale, nu mai poate avea copilărie. Şi nu are,

Dănuţ și Olguța fac parte din Medeleni, fiecare în felul său, cu
totul al său. In detiaiţia lor, genul proxim e medelenismul şi diferen-
tie specifice sint temperamentele lor. A zugrăvi aceste diferențe, a-
dică a crea ladividualităţi foarle distincte, dar a reuși, în același
timp, a păstra acestor individualităţi şi pecetea genului lor comun,
nu este un merit banal, și d. Teodoreanu are și acest merit,

lar acest merit este cu atit mai remarcabil, cu cit d-sa a avut
de individualizat (inte greu de individualizat ia artă, pentrucă şi în
natură nu sint incă destul de bine individualizate. Căci dacă socie-
tatea nlvelează pe omul matur, copilul, la rindul lui, cu toată viaţa
exuberaută din el, Încă nu e individualizat complect din cauza puți=
nei lui dezvoltări. (Numai! supraomul ui Nietzsche orl eroul ibsenian
ar avea destulă virstă pe de o parte și destulă desrobire de societate
pe de alta, ca să fie individualizat cit poate fj un om pâmiatean).

Omenirea primitivă e msi puţin diversificată. Un om samânt
mal mult cu altul decit fa societățile inaintate. Sălbatecii sint turmă;
oamenii clvilizaţi sint indivizi. Dar copilăria e, intr'ua sens, ome-
nirea primitivă. Divergențele dintre copii stat linli care apucă In di-
recții deosebite, dar abia au inceput să se lungtască, şi deci sint
incă aproape una de alta, ca spiţele roții cind abia au pornit de la
osie. Oricit s'or fi deosebit la cinci ani, dar la trel ani Shakespeare
şi Kant desigur că sămănau mal mult decit la patruzeci de anl. A
distinge bine deosebirile mici, şi a le reda, presupune viziune ascu-
Un, şi individualizarea atit de puternică a micilor eroi ai dAn) Teo-
doreanu este un merit mai mare decit individualizarea unor erol ma-
turi. Acum, cind cetim Hotarul nestatornie, lucrul nl se Garg simplu,
ca toate lucrurile bine reușite.

La impresia produsă asupra publicului de Medeleni a contribuit
şi chipul în care tipurile sint variate și în același timp şi celace s'ar
putea numi raportul estetic dintre personagii, sau dintre coloratura lor.

Zece tipari, oricit de individualizate, dar reprezentind, să zicem,
același temperameat,—va da unui cetitor plăcerea, mai mult intelec-
tuală, a diversităţii la unitate şi a unui talent superior in nuanţări,
dar || va reda, In fond, mal puţină viață, ii va deschide fereastra
asupra usel porțiuni mai restriase de umanitate,

Zece tipuri din categorii sutieteşti şi sociale cit mai indepărtate,—
va da cetitorului şi mai mult sensația vieţii și, ceiacee mal important,
creația va îi mai pitorească, Olguţa, Monica, Dănuţ, d. Deleanu, Herr
Direktor, Mircea Balmuș, Tonel, etc.—atita varietate, atitea feluri de
oameni, tind să epulzeze tot mal mult psihologia umană.

Dar această varietate devine şi mal pitorească, atunci cind joxta-
punerea produce efect estetic prin natura tipuriior ca: Monica şi Olgaţa ;
Oiguţa și Dânuţ; Mircea Balmaș şi Dânuţ ; Tonel şi Mircea Balmuş; d.
Deleanu şi Herr Direktor; Mihăiţă Baimuş și coana Catinca Balmuş, etc.
Că viața reală nn adună numaidecit pe oameni fn acest raport, nu
are atace. Arta—este artă, adică artificiu, și nu realitate, Totul e
chestie de măsură şi tact—cela ce nu aveau in vedere romanticii cu
contrastele lor simpliste, strigâtoare, naive.

Dar platra de incercare a forței de creație este consecvența ti-
pului cu èl insuși dealungul vremii, mal ales cind peraonagiul e dus
dia copilărie la virateie următoare, Să se bage de samă cu ce eet
și tact a iatrodus d. lonei Teodoreanu tulburările adolescenței în su-
feig) poetic ai Monicăi. ŞI cum tulburările acele au luat exact cu-
loarea suilata'ul Monicăi, culoarea „romantismului= el, Sau cum a

CRONICA LITERARĂ 361

amestecat visătoria lul Dănuţ dela zece ani cu izbucnirea naturii lui
dela șaptesprezece ani, amestec atit de bine dozat In alternanţa de
brutalitate şi stingăcie, de sensualism și poezie, şi mal ales in sen-
timentele luj de dragoste, impărțite intre angelica Monica şi mai sub-
stanțiala Adina, și chiar în sentimentul ai purtarea lul Iatä numa! cu
Adina, considerată de ei totodată și ca o Beatrice, și ca o Rosa
la Rosse. Ce patimă chinuită şi chinultonre sparge snfletul a-
celula, pe care-l ştim atit de concentrat la zece ani, atit de deprins
să trălască din risipa propriei sale substanțe sufleteşti! Dar creația
lui Dănuţ are o semnificație şi mal largă. In Dănuț din Drumuri, d,
lonel Teodoreanu-a pictat, adică a Inceput să picteze, caracterul tul-
bure al adolescenţii, amestecul de Idealism şi de Impuritate,—a pus
cu putere problema greu de descifrat a acestei virste ingrate,—ne-u
dat replica naţională a atitor opere străine, in care, deo bucată de
vreme, se tratează această problemă. Dar, in deosebire de mulți serii
tori străial, care pleacă dela problemă, d. lone! Teodoreanu crează
färä nici un gind teoretic, poate chiar fără să-și dea samă de ințele-
sul psichologic şi social al creației sale, ceiace garantează şi mai mult
autenticitatea creaţiei.

Dar tipul cel mal frapant este Oiguţa, atit prin natura perso-
nalității sale cit şi prin cantitatea de viață acumulată pe numele ei.
Dacă în construirea Monicăi şi a lu! Dănuţ, autorul recurge și la a-
naliză,—pe Oiguţa o realizează aproape numai prin acțiune. Oiguţa
este creație pură. Personalitatea ei reese mareu,—se adaogă, creşte
ia mintea noastră,—din faptele el, din născociriie ei, din verva ei, din
necontenita zbatere de viață, pe care d. Teodoreanu, cu un Instinct
infallibili şi cu o generozitate superbă de creator, le acordă eroinei sale
dealungul Hotarului şi al Drumurilor, tără să se desmiată și fără să-şi
deamintă tipul un moment, Așa cum ne-a arătat-o d. Teodoreanu pănă
acum, pănă ia virsta de șaptesprezece ani, îmi pare că Oiguța e
tipul de femee cel mai reuşit din literatura noastră şi un tip tot atit
de reuşit cași alo ini Caragiale. De pe acum, toată lumea vorbeşte
de ea ca de o cunoștiață. Olguţa este o ființă, cu care se compară
fetele din lumea reală: „O Oiguţă*.—ŞI incă tipurile carageallene au
avantajul genului literar respectiv, căci creațiile comice sint mal fra-
pante, prin definiție, Şi trebue să amintesc apol din nou că tipurile
cele mal greu de creat, siot cele de fete.

Pe lingă aceste personagii, pe care le cunoaştem încă de copii,
există in opera acestui „romancier al copilăriel*, o mulțime de per-

262 VIAŢA ROMINEASCĂ

sonagil virstnice, create cu același talent de a insutia viaţa, de a con-
feri Individualitate trangantă tipului, Voin remarca mal ales, pentru
sigurânța cu care autorul se mișcă in sfera creație! sale, pe
Adina, animalul superb, redat mai ales ca atare (căci acesta este ro-
lal ei in economia romanului), a cărei psihologie sumară op este ait-
ceva decit sutietul corpului ei.—Apol d-na Deleanu, „mama“, d. De-
leanu, tatăi-camarad, frate mai marc al Oiguţel și pănă la un punct
copilul ei, epicureu, aproape jemanfișist, om care parcă înțelege to-
tul, chiar cind nu laţelege totul, suporiind greu sentimentul respon-
abilității, aviad intotdeauna resursa unul optimism adhoc în fața
complicaţiilor care l-ar reclama energie; Herr Direkter, moldovean
stilizat d l'Américain dar made in Germany: oceldenialism, auto-
mobil, monociu, self-governement ` magistratul Mihăiţă Baimuș, pen.
slonar cu anticipație, care-şi poartă decența moldovenească în ulița
Pops Man: Cucoana Catinca Baimuș, care lut? în casă subit pri-
virea uşor ironică de blindeță a lui Conu Mihăiţă, femec bună, des-
teaptă, neastimpărată, „originală“, un fei de Oieut de modă foarte
veche.—ŞI Tonel (m...mă...mă Balmuș!) liceanul din grupul Toi Dă-
nuj, dezmăţat, chefilu, chiulangiu, palavragiu, băiat de resurse, „bă-
iat bun“. Tonel acesta—cine este el? E așa de viu, așa de adevă-
tat, aşa de văzul, incit aşi fi aplecatsă cred că d. lone! Teodoreanu
I-a copiat după cineva din viaţa reală, dacă n'aşi şti că un persona-
giu copiat nu trăeşte iclodată Intro operă de artă, căci coplarea
este servilă şi or aripele creatorului, Acest Tonel e unul din acele
tipari din cărți pe care al impresia că l-ai intilnit undeva, şi nu-ţi
aduci aminte unda, Acest Topel e un mic four-de-force de creaţie.

Dar In Medeleni trăesc, fiecare cu individualitatea lui, și tipu-
rile arhi-secundare, personagii care abla apar, cum sint de pildă servi-
toarele Anica şi Profira. Aceasta poate că se datorește şi conștilațiozi-
tății de artist a d-lul Teodoreanu, căci un artist adevărat nu lasă nimic,
nici un detaliu cit de mic, fără să-i dea toată arta de care e capabil.
(Renas admira pe arhitecţii greci şi Proust pe cel medievali, pentrucă
au pus toată arta lor chiar şi în acele părți ale templelorşi catedra-
lelor, care poate nu aveau să fie văzute de nimene niciodată), Dar
nu e nevoe numaldecit de această couștiloțiozitate. Ua creator ade-
vărat nu poate să nu vadă individualitatea, personalitatea oricărula
din tipurile pe care le aduce in scenă fle și pentru un moment. Vede
mereu, Personagiile sale, chiar cele cu un roi lacidental, „joacă“ pe
scenă, E proba sigură a unei mari puteri de creație.

Citeva excepţii... scot regula in relief,

CRONICA LITERARĂ 363

Aşa, Mircea Baimugş, priatinul Iul Dănuţ, suspiaătorui Oiguţai,
mi se pare un tip mal nelămurit, un tip creat parcă mal mult teore-
tic, ca să ocupe un loc în şahul psihologic al Medelenilor, un tip
parcă nu vesit în roman, ci adus de d, Teodoreanu. Ori poate
nelămurițul lui Mircea Balmuş corespunde cu nelămurirea facă aper-
sonaijtății lui Mircea Balmuş ? Oricum, d. lopel Teodoreanu nu ne-a
dat lămurit această ntlămurire.

Dar cu Gheorghiţă, groom-ul lul Dănuţ, ce-a voit să facă d
ionel Teodoreanu ? Un personagiu crediacios, cinstit, firesc, o „Mlo-
iii: in palatul american ai lui Herr Direktor? Acest Gheorghiţă,
nu-mi! place (Ori e oidiosincrazie a mea ?). Nu ştiu ce milogeli, marghlo-
leli, dulcegării, —g'apoi acrisoarea aceia a lui, peeudo-ţărănească, că-
tră d-na Deleanu, compusă de... d. lonel Teodoreanu atit de filolo-
gic, conform cu toate reguiele de transcripție a tonetismului dialec-
tal | (Adevărul e că omul incalt nu-şi poate consemna... fonetismul |).

Hotărit, d. loaei Teodoreanu nu poate zugrăvi satistăcător pe
ţărani. Nu-i cunoaşte, Mare de unde pleca In crearea lor. lată și
Moş Gheorghe... Moş Gheorghe poate stoarce lacrimi multor ochi
frumoşi, albaştri, căprui şi negri, dar Moş Gheorghe este un țăran
cam de carnaval. Prea mult justitică autorul ideia de „moş“, lar l-
dela aceasta insăși e In mare parte o inchipuire.

Eram să ult pe Fiţa Elencu (dlatr'o generaţie defuoctă de „Me-
deleal*) care, latr'o privință numai, explică ereditar pe nepoata el
Oiguţa. E unul din tipurile cele mal frapaate—in bună parte redat
oarecum indirect, prin sentimentale celor care au cunoscut-o şi chiar
prin actele lor: Puria impotriva broaştei, expediţia in contra animaiu-
jul fantastic zugrăvesc şi ele răutatea şi Inima de cremene a Fițel
Elencu—şi ceva din ctiace a moștenit dela ea Oiguţa, şeful expedi-
Hei: Inteligeaţa aprigă, individualismul, independenţa şi... Imperti-

nenţa.

Din toate aceste elemente analizate până alci, d. lovel Teodo-
teanu a creat o realitate nouă: „Medelenii” siot o mică jume deose-
bi, adăogată lı lumea creată de arta noastră națională, lar
oamenii d-lui Ionel Teodoreanu nu stat gol numai peatrucă d-şa
a tacetățeait In poezia romină o categorie socială, până acum abd-
sentă : familja burgheză așezată, beneticiind al pentru sufiet—de In-
jesnirile materiale acordate de Istorie acestei clase. Oamenii d-lui fo-
nel Teodoreanu sint nol şi prin nuanţa lor sufletească, acordată lor
de poetul care i-a creat, la el, realitatea rominească se recunoaşte

364 VIAŢA ROMINEASCĂ

pertect, dar nuanța lor, datorită autorului lor, este suigeneris, Acolo
unde însă un scriitor transtigurează mal mult, unde nici nu se poate
concepe altfel creația decit ca o transtigurare pronunțat personală,—
‘Ia pictura şi poezia naturii,—d, lone! Teodoreanu şi-a creat şi mai
“tranşant lumea sa proprie. După cum se poate vorbi deo natură Sa.
doveanu, tot aşa se poate vorbi de o natură Teodoreanu, O natură,
dacă se poate zice aşa, sensuali, și (n același timp foarte spirituali-
“zată și simțită cu nu ştiu ce elan în suflet, ași zice cu un suflet pur-
tat de aripi, dacă imaginea n'ar îl barocă, Dar această calitate are
si neajunsurile ei: unele accente prea |irice,-—unele adjective și unele
întorsături sintactice, care dau prea pe față, nu sentimentul, ci entu-
ziasmul pentru natură. ŞI mai cu samă abuzul de poezie în termenul
ai doilea al comparaţiei, în așa numitul „termen impropriu“. Căci la
d-sa acest termen nu are numai rolul de „a face imagine», adică de ală-
miri, colora, frapa atenția, ci şi pe acela de a produce un efect poetic,
chiar atunci cind celace are de spus nu cere poezie. Vreau să spun
că uneori poezia- termenului impropriu „nu este în chestie“, Dar,
acest poezism devine tot mal rar in scrisul său,

Cu această ușoară rezervă, care în curind alel nu va mai avea
obiect, trebue să recunoaştem În d. lone) Teodoreanu pe cel mal au-
tentic şi ma! iaciatător poet lu proză ai naturii dela Hogaş, Sadoveanu
și Galaction incoace

In poezia naturii, d, lonel Teodoreanu este mal ales ceiace se
chiamă un scriitor nou, un modern. Observator calm şi minuțios al
vieții omeneşti, d, lonel Teodoreanu este un impresionist în fața na-
turii. D-sa nu pictează, de obiceiu, prin percepții, clprin reprezentări
arbitrare, latuiția sa descopere In lucruri însuşiri ascunse—și repre-
zentarea lucrurilor na poate îl cea obiectivă, „socială“, ci foarte per-
sonală, De aici nevola de a compara mereu, În expresia d-lul lonti
Teodoreanu se ascunde aproapt întotdeauna un „ca“, realizat fle prin
simpla comparație, întreagă ori prescurtată în metaforă, sau prin epi-
tetul metaforic, fle prin mai radicala esmparajie numită transpoziţie
de senasații,

Realist in „roman“, impresionist in poezia naturii—acest ames-
tec de medelenism moldovenesc şi de impresionism modero nu este
unul din farmecele cele mal mici ale prozei d-lui louel Teodoreanu.
impresionist in descriptio și adesea [n expunere, d-sa este tolstolst
Ip crearea vieții umane pria bogăția și minuțiozitatea detaliului rea-
list, şi pria puteraica evocare a atmosterel fa care circulă persona-
gille sale.

CRONICA LITERARĂ _ 365

Dar haina, ln care d. lonel Teodoreanu (ei imbracă toată a-
ceastă creație şi această poezie! Nu există un alt scriitor romin care
3ă-l întreacă in strălucirea acelui „stralu de purpură și de aur“,
„care este stilul artei, Retușarea pe cart o face manuscriselor sale, con-
stă mai ales in stingerea stilului. Culoarea şi strălucirea îl vin dela
sine, Îl obsedează, | se impun. D-sa crează imagini și epitete tot
atit de natural cum produc flori In April zarzarii pe care-l lubeşte
atita (şi de care cam abuzează), ŞI pe urmă, trebue să-și sărăceas-
că, conștient, stilul, Dar bine ințeles, că „stilul* d-lui Jonel Teodo-
rennu nu coastă numai În culoare. Să se observe ce instrument sigur
şi de preţ a tăcut d. Ionel Teodoreanu din limba romină. Şi cum ştie
s'o supună, vo adapteze la tot felul de idel al de seatimente—și s'o
„intelectualizeze*, cum se zice astăzi, fără s'o desmedelenizeze. Nu-
mai graţie acestui stii, d, lonel Teodoreanu a putut să facă pagini
de mare artă din scenele în care dan surprinde indiscretduo lul Dä-
ant şi-al Adinei, scene de o Indrăzneală rară în orice literatură, și
in carea spus totul, (rä, sper, să ofenseze tare nici pe „duduca dela
Vaslui”, Ştiu, aceasta se datorește şi poeziei acelor fapte ; mal sim-
ein: sănătăţii și normalității acelor fapte, Sensnalismul din acele
scene e, În adevăr, grav, nu are nimic din grivoiseric-a cate trans-
formă naturalismu! în pornogratie. Dar, totuși, acest naturalism
păgin nu poate trece fără un stii superior, Cind Anatole France a per-
mis tinerilor săi erol să uite realitatea pe mormintul maestrului Ingro-
pat cu o zi inainte, şi ne-a zugrăvit scena, n'o putea face posibilă în
artă fără o infinită știință şi grație a stliului. ŞI tot aşa Eminescu,
cind ne-a spus goliciunea fetel de impărat şi generoasa furoare cren-
toare a iul Călin.

Creator, poet și artist, d. lone! Teodoreanu are toate insuşiriie să
creeze o lume două, o lume a sa, şi o lume incintătoare. E abia la
început. E in ziua a doua din cele şase.

G. Ibrăileanu

Cronica socială

Structura proprietății noastre agrare

Fiecare țară îşi are structura sa agrară specifică. Cunoaş-
terea acestei structuri este de mare importanţă. Pe proprietatea
agrară se razimă ca pe o chele de boltă, intreg edificiul social-
economic al anul popor.

po cina Ve
Cultura rurală îşi are rădăcibile în proprietatea agrară. De
structura el atirnă starea de cultură sau de incoltură sont po-
por. Este, între una și cealaltă, o interdependenţă aproape or-
ganică. E
Feudalismal a avut structura lul agrară specifică. Prin pri-
vilegii a creat o aristocrațime agrară. A imobilizat pămintul in
sos. A lăsat însă putinţa de pulveilzare in jos. Seslunile icba-
gliale s'au fărimiţat în minoscale porţiuni parcelare în măsura
sporirii poporaţiei rurale. Sus o proprietate mare, latifondiară,
iar jos o proprietate ţărănească pulverizată.

Prin ştergerea iobăgiei proprietateaagrară se descătuşează.
Pămintul ajunge obiect de liberă circulaţie. Liberalismul econo-
mic, de concurență liberă, favorizează capitalismul agrar. Pămin-
tul țărănesc, în lipsa unul credit rural, se concentrează, ca prin-
Iron fel de atracție magnetică, în mina marilor proprietari. La-
țifundille se refac; sporesc.

Burghezia urbană, unde există, ajută la formaţia unei pro-
prietăţi de mijloc. Aşa în Ardeal, regimul nou, bancar, ajută la
formaţia ateste! proprietăți. Unde burghezia lipseşte, acolo la-
tifundiile absorb, nestinjinite, tot mai mari întinderi din proprie-
tatea agrară ţărănească, Aşa a fost cazul în vechiul regat.

la lipsa unel burghezi! bancare, aristocrațimea agrară a do-
minat, cu teroare, toate resorturile vieţii publice. A fost o tară
în plin feudalism ; cu o țărănime pauperizată, neolobăgită. Prin
autocratismul unel minorităţi plutocratice s'a dat țării o structură
agrară disproporţionată, abnormală.

În economia rnarală extensivă limba cumpenii o are pro-
prietatea mică (5—20 jugh.) şi mal ales cea mijlocie (20—100-
jugh.). Acestea trebue să ocope cel puţin 80 la sută din totalul
suprafeţelor caltivabile. Ele sint un fel de dig de salvare. Impie-
dică latifundiarizarea în sus și pulverizarea nelimitată în jos.

Proprietatea de mijloc, mai ales e chemată să occidentalizeze
viața noastră rurală,

CRONICA SOCIALA j 367

in vechiul regat nu s'a cercat, ba s'a evitat intenţionat,
crearea unei proprietăţi de mijloc. Acolo stracturii agrare îi lip-
seşte spinarea. Prezintă aspectul unei alarmante inegalităţi.

Din tabloul ce urmează se poate vedea structura agrară
din Ardeal (1895) şi din vechiul regat (1902) dinainte de războiu.

— LISS S
. Ai ee AE D
Sa Si e
e DA eg EH
o = = > Sr >
e S e SS ses
ke 3 wé H $ 8
Kä 5 en Wi en E
E 923 O. îi 9 1 d
= | R S dé d gr
(Di! 5 a je =
H E
DS =
N f
E =
el e IS 2 ss e
3 E a e e o
z | Serge
e ao ` Fe
H : RANS
> KE a "e SZ
e P e SU Ka? 5 z
zë ` eg >
KE p- ER Ka
e
| ek
| 7a =
| e o o
ES H: E 2
Q m m Fe 3
| 3 Cal Kai Cé ke
K: gen pm. D KH WE WE. z
Cal wë
| a 23g R3
EK SSES S
ža e e a e &
E]
m Nn E
e D
e |
| ©
e SECH
CR S Şes
Lä
ep Eegen en i
pg P Ed Cal
pi x e EES S
Ki z7 e e Za dë E
Se is O A wë "re ~.a
e| 335 IS Z £
RS | ?
za
EEN E:
2 59 >
GL ve S e 3
kä 3 ke e =
Ki
| DS oi Ka RA
vu t
EC e SZ ZS
| Oz KX =

|
|
|
|
|

BN a _ VIAȚA ROMINEASCA | CRONICA SOCIALĂ 369

In Ardeal proprietatea mică şi mijlocie (5—100) jugh.) cu-
prindea aproape 54 la sută din totalul suprafeţei cultivabile. In
vechiul regat însă, cuprindea numa! 26 la sută.

in ce priveşte proprietatea parcelară subt 5 jogh. situaţia,
E în Ardeal, cît şi In vechiul regat, era de-a dreptul despe-
rată.

In Ardeal: 50 ia sută din proprietăţi aveaunumai 6 la sută
din suprafaţă.

Totuşi în vechiul regat situaţia era, după cifre, ceva mai
bună, În Ardeal o proprietate parcelară avea abia 1,7 jugh,, pe
cind dincolo avea 2,7 hectare.

In vechiul regat: 77 la sută din proprietăţi aveau 26 la
sută din suprafaţă. In ce priveşte proprietatea latifundiară, dela
1000 jugh. în sus, situaţia e același, surprinzător de asămultoare.
0.10 la sută de proprietari stăpineav, şi aici şi dincolo, aproape
o treime din totalul suprafeței pămintului.

la Ardeal aveam o proprietate de mijloc rominească mult
mai tare, mai viabilă, decit în vechiul regat. Crearea ei a fosţ,
ajatată, in mare parte, de politica financiară naţională, a ban:
cilor noastre. Prin credit ipotecar şi prin parcelări de moşii s'a
impedecat, pe deoparte, prea marea pulverizare a moşiilor ţă-
răneşti, lar pe de altă parte s'a sporit numărul proprietăţilor
miei şi mijlocii. Acestor proprietăţi este de all se mulțumi aspec-
tul mal occidentalizat al satelor noastre din Ardeal. Războlul
ne-a găsit, în privinţa aceasta, în plin progres. Dovadă cele a-
proape 150,000 jugh. cad. trecute, prin caompărări, inainte de
tăzbolu, în stăpinirea țărănimii noastre ardelene. )

Procesul de creare al unei proprietăţi mijlocii a fost stinje-
nit mult prin împroprietărire. Prin desființarea proprietăţilor
mari, latifandiare, s'a luat cel mal mare izvor de majorare al
proprietăţii mici şi mijlocii. Locul o să 1-1 ia—şi a și început
deja —proprietatea parcelară minusculă. Aceasta, în lipsa de
credit şi de inventar vin, este neviabilă şi Improductivă. De a-

cela pămîntul fuge, alunecă din mina săraculul. E un fel de pro-
ces de faidizare al parcelelor mici de moşii. Acest proces sa
şi început deja, Mulți împroprietăriți şi-au vindut lotul încă in-
nainte de a H trecut în deplina lui stăpinire. ŞI e firesc să île

Grafic, se evidențiază şi mai lămurit structura agrară:

| 0007 — 007
CDI €
(681) (papa

i S așa. Moşia se ține cu bani şi cu vite. Şi săracul nu are nici

una, nici alta. Pămintul îşi găseşte şi În felul acesta, cee drept

4 3 cu încunjur, pe adevăratul şi indreptăţitul ini stăpin: pe ţăranul
treaz, bun gospodar și muncitor, care din proprietatea mică de

: (z061) veBaa myag

astăzi va face proprietatea mijlocie, salvatoarea satelor noastre.
n ve a „ai a alterat, în mod pejoristic, structura
noastră agrară. Situația noastră agrară după împroprietărire e
următoarea:
Proprietate parcelară subt 5 H. . . «> 80 la sută,
vw e Pricä-mijlocie dela 5—100H.. 10, œ
mare dela 100 —500 H. D D . 10 - -

-53

EEEE]

Str
vc eebe? aceasta, în economia noastră extensivă de astăzi,
Viabilitatea unel moșii atirnă de inventar
de
trena! d cht en proprietari ret pi Ve
. at —şi nici nu se cearcă să
been coloana proprietății parcelare subt 5 Ha. dim a Se
a Lee ă pri des Zi Ewe AA în schimb, coloanele ce-
gorii „ Aceasta e
necesitate inevitabilă. Rău va fl atunci Cer pe piere NA

circulaţie—pămintul va ajunge în mina proltorilor străini. Ca- `

|
BEES bancar ne poate aduce şi această surpriză dezastru-

Turda, |0 Septambre, 1926,
Petru Suciu

Miscellanea

Parlamentarism_şi anti-

Unul din seriitorii noștri insemnaţi, contagiat şi el de curentul
aatiparlamentarist traosplantat, ca atitea lucruri, de pe malurile Senel,
constata mai dăunâzi, că toată lumea din Occidente in contra par-
la mentarismului.

Faptul nu este exact, Englezii nu sint antiparinmentariști, Dacă
ar îl antiparlamentarişti, ar desființa parlamentarismul, căci Englezii
nu sint oameni care să suporta un regim care nu je convine. O altă
țară, tot atit de „Occident, este Franţa. Acolo pariamentarismul sa-
țiunii s'a probat In trecutele alegeri, cind antipariamentariştii au cà-
zut İn toată Franța, celace nu sa intimplat niel comuniştilor—așa
că cu mal mult cuvint war putea susţine că Franţa 0... romunistă ce
convingeri,

Dacă in Anglia şi în Franţa (caşi in atitea țări occidentale parlamen-
tare) s'ar fura urnele, sar „contamina“ din senin satele de scarlatină,
s'ar scoate jandarmii in contra populaţiei, etc., atunci Sur putea Sun:
une că în țările respective numai guvernele sint parlamentariste şi
că poporul e Impledecat să-și exprime, la Sieger, antiparlamentar:s-
mul său. Dar Baldwin, Lioyd George, Macdonald; Poincaré, Herriot,
eto. nu Jens la alegeri prin jandarmi, prin urne furate și pria scar-
latină, 1l alege țara, în contra tui Léon Daudet et comp.

Dar scriitorul de caro vorbeam este un om de bună credință și
ei crede sincer că în Cecident lumea e |n contra pariamentarismulul,

Cum se- explică această credință, absolut nejustificată de reall-
tatea taptelor ?

Artiştii sint impresionabiii şi sogpestionabiii, Cetind în fiecare
zi L'Action Française; scrisă de oameni talentaţi, dintre care unii
pamiletari străluciți, impresionat de argumentarea lor şi matales de sti-
Jut lor,aderind la ideile ori atitudinea lor, socotind atitadinea cealaltă

372 VIAŢA ROMINEASCĂ

«ca o lntirmitate,—evidența, pentru el, a adevărului celor dintâla şi zgo-
motul pe care-l! fac ei, îl dau probabli scriitorului nostru impresia că
aceştia au numărul cu el, iar ceilalți sint pumal o minoritate.

Că parlamentarismul are neajunsurile lui... Cine o poate nega?
Dar există ceva perfect pe lume? Că foarte mulți oameni critică re-
lele pariamentarismulul şi vreau reforma lui? Dar aceasta este o altă
chestie, Dela laceputurile lul şi pănă astăzi,e! doar a fost Intro ne-
contenită prefacere, ca toate lucrurile omenești,

Inferioritatea democraţiei

Istoricește, democraţia este ultima tormă de orgaolzație poiltică
a omenirii, Pentra cineva, care nu e pesimist cu exces şi care nu
crede că omenirea este o specie de nebuni, aceasta ar fi poate o ga-
ranție de superioritatea democraţiei asupra tormelor sociale mai vechi,
“Dar se poate răspunde că, pe spirala evolației umant, democrația e
pe o linie de scoborire.

Există insă astăzi, [n lume, mai multe forme alăturea, şi vechi
și nouă. Se poate face comparația. ŞI se pot trage concluzii,

Omenirea se mindreşte cu ştilața, cu Industria, cu arta, —cu
cultura şi civilizația ei. (Ori ne ridicăm și In contra acestora DÉI

Extremele (dela democraţie la nedemocrație ; dela parlamenta-

tism la nepariamentarism) le formau Inainte de rizbolu Anglia şi
“Franţa pe deoparte, Rusia şi Turcia pe de alta,— Franţa şi Anglia
producătoarele în primul rind a bunurilor amintite mai sus ; Rusia şi
Turela neproducătoare de nimic (afară doar de romanul rusesc, căci
“despre... samovar, Turghenev se indoeşte dacă e rusesc sau nu). Se va
zice insă: Anglia, Franţa, popoare vechi, de veche cultură, era fl-
resc să producă cultura şi civilizația moderat, Dar atunci cum se
Mace că popoarele de vechn cultură au Intronat la ele mizeria demo-
crației, şi nu cele barbare ? Atunci nu cumva democraţia e forma, pe
care o adoptă popoarele superioare și numa! popoarele superioare?
Nu cumva democrația e forma care rezultă din fein! de viaţă al po-
poatelor superioare, din structura sufletească, din mentalitatea unor
astfel de popoare ? Şi au cumva aversiunea unora dintre nol pentru
democrație este o pornire în contra superiorității, a culturii, a cl-
“viizației ?

Dar dacă democrația arată, ca un termometru, superioritatea
unul popor (fapte incidentale, ca psecudo-democraţia la un popor ina-
polat, sau dictatura trecătoare la unul relativ inaintat, dar nu de
primul rang în cultură și civilizație, nu lafirmă regula),—aga dar, dacă
democrație și superioritate socială siot uoțiuni care aproape se aco-
păr în vremea de azi, au cumva totuși democrația siăbeşte vigoarea
unul popor în concurența dintre popoare, cum se zice în cercurile să
“ristocratice* ?

Ar îi trist pentru viitorul speciei noastre, dacă aceasta ar fi
adevărat, dacă fa concurența dintre inferioritate și superioritate, in-
ferioritatea ar avea avantaje asupra superiorității și ar distrage-o.
Dio fericire nu este așa, În războiul ruso-japonez, au învins „paria-
mentariştii* japonezi, la războlui ispano-american, aa invins „paria-
mentariştii* american! ; în războlul turco-balcanic, au invins paria-
meatarişti! balcanici. lar lu ultimul războiu, cel mal mare examen de

intrecere pe care l-a dat şi democrația și nedemocraţia, și parlamen-
tarismul și neparlamentarismul, victoria a fost de partea celei mal

MISCELLANEA E M

inaintate democraţii şi a ceini ma! fnalotat parlamentarism. Iar o țară
pedemocrată și neparlamentară, Rusia, deși a fost In alianța Invingă—
torilor, a fost totuși Invinsă. Această nedesmințită concomitență, par-
c'ar îi o lege, arată slăbiciunea țărilor nepariamentare și ne-
democratice chlar in acta concurență dintre popoare, unde in-
vinge forţa. Căci astăzi forța, ca să lavingă, are nevoe de
tot ceiace insamnă democrație, ca politică, diplomație, organi-
zare socială, industrie, ştiinţă, etc.. — ŞI, dacă Germania ar fi fost
cu un pas mal departe în democrație, adică dach Kalserul ar fi fost
ua monarh strict constituțional și oamenii ei politici, mal ales diplo-
watt, mar fi tost selectați de-Kaiser în loc să fie selectaţi de opinia
publică,—cine ştie dacă Germania n'ar fi făcut să se oprească rår-
boiul, ori n'ar îl Inchelat pace mal de vreme, orl dacă n'ar tl reușit să
fle mai puțin învinsă ? Această idee despre rolul netasi al minusulai
de democrație şi parlamentarism În dezastrul Germaniei, nu este a
noastră, Este Idela curentă. ŞI tot o idee curentă este că dezastrul
Franţei dela 1870 se detorește Imperluini dictatorial—dezantru repa-
rat de „democratica“ Republică.

Se zice că in democraţie guvernanţii n'au timp destul pentru
plaauri mari cu rezultate Indopărtate, ŞI ch acest detect arti simţit
mal ales In diplomaţie. Dar ceie două mari democraţii europene, An-
glia şi Franța, aa dus o politică consecventa, au avut diplomaţi mai
buni, recrutaţi prin selecţia, ajungi prin merit, In deosebire de stin-
each biurocraţi pe care l-au avut țările Invinse, ajunși la conducerea
politicii externe a ţărilor lor prin camariie, prin fuste, ori, în carol
cel mal bun, prin singura alegere a monarhului. Războiul din urmă a
arătat că diplomația din aceste din urmă (ri cu „stabilitate“, a fost
inferioară celei din țările democrate,

Dar superioritatea democraţiei se poate proba şi dealungul is-
torie!. Democrația a păstrat dealungul vremii independența și intan-
gibilitatea micului popor elveţian. Democraţia, mal timpurie la ea, a
făcut mărirea Angliei. Lucrurile acestea sint foarte ştiute. Dar In
orice caz, indiferent de care-l cauza şi care efectul, cum de nu văd
antagoniști) parlamentarismului, că patria parlamentarismului, cei mal
vechiu popor parlamentar, este totodată şi poporul cel mal puternic
şi mai fericit de pe glob—atară poate de... Englezii, tot Engiezii, din
America duși acolo cu tradiția parlameatarismolul metropoiei al conti-
nbindu-l În cea malcaracterizată democrație, celace, fe zis In treacăt,
le-a priit bine.

Nol, cart slotem democrați și parlamontariști, nu ne prea emo-
ționăm de moda dictaturii şi a antipariamentarismalui de care sint
bintoiţi cițiva publicişti dela nol.

Democraţia şi parlamentarismul sint prea strins legate de toată
evoluţia societăților moderne celor mal inaintate şi de structura lor,
ca să poată fl în primejdie de a dispărea din lume. Aici nu e vorba
de ce e mai bine sau mal rău (aşa că argumentarea noastră de mai
sas e in definitiv un lux). Alci e vorba de uo fapt natural. Şi mal e
ceva : dela Acado-Sumerieni şi până astăzi, cu eclipse uneori lungi,
cu intoarceri ln urmă, omenirea merge totuşi mereu tot spre demo-
crație, adică spie trezirea interesului cit mal multora pentru lucrul
public, spre priceperea cit mai multora a lucrului public şi spre parti-
ciparea cit mal multora la conducerea lucrului public, deadreptul sau
pria delegaţie. Mal scurt, spre controlul lucrului public de cătră tot

Së

MATA MRONINEASCA

“ma! mulți. ŞI este imposibil ca, cu desvoltarea vertiginoasă a cul-
turii din timpul prezat, cu răspindirea ei fa straturi tot mal adinci,
cu progresul conştiinţei personale şi a individualismului, —este impo-
sibil.să concepem că oamenii vor renunța deacuni inainte la dreptul
lor de a se conduce, ori de a controla, — dindu-și chica pe mina unui
dictator sau a upel oligarhii.

Nol sintem conviugi că acest amestec lo conducerea lucrului
„public va fl din ce in ce mal mare, că democrația va progresa în
proporție geometrică, cum se zice, căci aici Intr'un domeniu progresul
nu se mai face acum în tempo de altădată, Cit a tăcut de piidă
ştiinţa omenească (știința experimentală, acela care descopere secretele
naturi! ca so supună omului) dela Egipteni.pâuă la Lavoisier, este
nimic pe Wogë ce s'a făcut dela Lavoisier incoace. Giadiţi-vă la fi-
zica, chimia actuală, ia invențiile miraculoase (utopille de acum 30
de ani ale lul Bellamy din romanul său „La anul 2000* s'au realizat
deja Io plus). lar proporția In care s'a răspindit de o sută de ani
incoace cultura, adică in care s'au Inmulțit oamenii cu carte, este un
lucru absolut nou pe planetă, Peste o sută de ani știința, cultura
-omenească şi răspiadirea acestei colturi vor ajunge la un grad pe
care nici nu ni-l putem inchipal, căci, incă odată, progresul se
Face dince In ce mal repede. Dar pentru a:f! mal clari, să ne trans-
portăm cu gindul nu peste o sută, ci peste o mile de ani. Incă o
mie de ani după descoperirea radiofonici şi-a tot ce presupune ea,
ca să ne mărginim la un exemplu mal familiar, Cine nu simte
că atunci radiofonul va părea mai puțin miounat decit ni se pare
nouă astăzi chibritul—dacă va mal (| nevoe de el, ca să auzim to-
tul. Cine nu simte că, odată pornit pe calea descoperirii secretelor
naturii şi a subjugării forţelor el, totul e posibil omalui cu timpul ?
Peste o mie de ani Anatole France va pirea un sălbatic, abia
ieşit din animatitate, și cel din urmă European de atunci (afară de
jâloţii din măscare) va fi o fiinţă, pe lingă cart nol scribii de acum
wom vi nişte troglodiţi. ŞI se vor lăsa acei oameni conduși ca nişte
turme

Ar fi o prostie să credem că forma socială de atunci va fi de-
mocrația de azi. Cine ştie, cine poate al ce va fi atunci? Dar ou
este o cuminţenie nici a crede că forma viltorului va fi acela care şi
acum è veche, a omenirii inculie, incă zoologică,

Dar pănă ce va îl -celace va fi peste o mie de ani, omenirea
se îndreaptă într'acolo lu fiecare zi. ŞI a visa pentru această ome-
mire în marş forme şi acum vechi, a la visa ca un idea! de organi-
zare superioară, adică pentru viitor, nl se pare o gindire nici seri-
oasă, nici ştiinţifică şi nici Inalta,

Regaliștii francezi. sint un partid care vre» raintoarcerea rega-
2001, E naturali ca politica lor curentă să cheme in capul lor o jus-
«ilicare teoretică și daci cu caracter general. Dar să ne Insuşim nol
jdeologia lor,—justiticare a intereselor lor de partid,—si laâm acest
advocatus al unor interese particulare de politică curentă de aiurea
drept constatarea şillațitică a legilor evoluției omenirii ?

Dar se citează și un autor autohton, Eminescu, citat de alttel
de vre-o treizeci. de aal de toţi reacționariinogiri. Se reinvie junimis-
mul subt. forma lul acută. E serios acest lucru? Exprimarea teore-
tico-politiză a romantismului ultra, care e „politica“ Jsi Eminescu?
Incă odată, e serios ?; Emineacu—cuni să exprim curioasa Int idee ?—
Eminescu era în contra faptului numit societate actuală europeans.

Ce însamoă a fi în chip teoretic In contra realității umane dintr'un

MISCELLANEA 375

moment dat? Că nu-ţi place—se poate. Dar mal deoparte? Sin ade-
văr, el mergea mal departe: vola voevozi, plreălabl, bresie, etc. Să
zicem c'ar fi frumos şi romantic. Dar ou se poate. E drept, că pe
urmă Eminescu-a inceput să fie constituționalist şi să spună că latro-
ducerea constituţie! (parlamentarismulul |) este un mare merit si par-
țidului său, al partidului conservator.

Antiparinmentariştii noştri se reclamă dela Eminescu volvodai,
şi nu del: Eminescu pariamontarist, adică deia (cronologiceşte) ulti-
mul Eminescu. Foarte romantică atitudine, dar e serioasă ?

Adevărul e că antiparlamentarismul nostru nu e o noutate. E
reinvlerea junimismului care trebuia să apară şi acum,—un juaimism
de nuanţă postbelică. Junimismul a venit după introducerea formelor
nouă şi a parlamentarismulul, cind aceste noutăți s'au ivit intălu la
nol. Acum, cind au apărut noutăţi mai mari, mal nouă, votul univer-
sal etc. trebula să vină din nou junimismul şi a venit,

Țara romlnească va merge mereu Inainte, căci altiei nu se poate (e
legea vieţii), dar va merge mereu în contra unui cureat, care va vol
s'o țină pe loc. E firesc. Aşa se tatimplă Intotdeauna şi pretutindeni,

janimiştii însă erau prudeaţi. (Eminescu, poet, pu putea îl pru-
dent). Ei criticau mereu, dar nu propuneau nimic. Antiparlamentariştii
noştri propun soluţii. ŞI incă prea multe şi chiar contradictorii, căci
monarhismul lor (parcă am îl inrepublică D nu rimează deloc cu dic-
tatura. Şima! complică el chestia şi cu un fel de regim sovietic,

Pe de altă parte vechii junimişti se ridicau impotriva imitație!
organizărilor străine, Antiparlamentariştii noştri, deşi minațide instincte
junimiste, vor să importe din toate părțile, Ei an şi şeti—bărbaţi din
alte țări, care nici n'au văzut-o pe a noastră.

Apol dacă e vorba să imităm, atunci de ce să nu imităm, cum
S'ar zice, pe boeri? Căci boerii popoarelor sint, din toate puacteie
de vedere, Francezii, Englezii, Americanii de Nord, Germanii. De ce
să Imităm pe Italieni, pe Spanioii, pe Greci, pe Rus: şi mai iacolo

pe Afgani, Kurzi și alţi antipariamentarişti? Mal ales cind Italia (ce:
lelate, nu-l aşa ?—nu contează!) pune o problemă foarte specială:
Căzută în anarhie din toate cauzele post-belice, ea a ajuns, prin fe-
acte, dictatorială, reacţia find întotdeauna proporționată cu lucrul
la care se reacționează, ca În oscilările pendulei, ca... lustirşit
cetitorul poate ilustra şi siogur cu exemple această lege fizică. Dic-
tatura,—la noi,—la ce ar reacționa ? La dictatura existentă ?— Anti-
parlamentarismu! nostru la ce ar reacționa ? La neparlamentarismul
apt?
Keng zé pri; za s'a pomenit guvern, pe care să-l incurce parlamentul,
mici a millonimea parte cit in Pranţa,—câci tribulațiile parlamentare
din Franţa stat marele argumant. (Ar avea şi haz ca on parlament
numit de guvern să discute legile guvernului | Ba incă să le şi res-
pingă |) ŞI cu atit mal puţin sa văzut la nol guvern trintit de Par-
jameat (Ar îl ca o tevoltă de pretorieni orl de streliți 1). La noi un
puvera se schimbă exact ca pe vremea luli Ludovic ai XIV-lea, atit
d-lui Maurras.

N: teg pentruce lucrurile merg rău la nol? Dincauza parlamen-
tarismului sau a neparlamentartsmului? Din cauză că guvernele sint
indicate de volața poporului (a „plebei igoare*), ori din cauză că sint
aduse la putere cat Colbert In secolul d-lui Maurras H

Dar tastirgit, parlamentarism şi neparlamentarism,—in societa-

376 VIAȚA ROMINEASCA

„tea modernă s'a probat eficacitatea lor. Parlamebtarismul pur: An-
glia ; neparlamentarismul pur: Rasla, Parlamentarismul: putere, bo-

_gâţie, cultură. Nepariamentarismul : imbeciiitate, mizerie, incultură,
Dacă Rusia era parlamentară, ea n'ar fl suferit cea mal mare trage-
die pomenită de istorie. Acesta este un adevăr experimental,

Salvarea noastră e in transformarea pseudodemocrației noastre,
a pseudopariamentarismului nostru toto adevărată democraţie şi un
adevărat parlamentarism. Aceasta este reacţiunea naturală la noi, os-
cilația naturală a pendulei, aceia care vine acama—şi al cărei rind e
să vină și în Italia.

Este atit de clar... , ,

ŞI apoi olci nu putem face site, căci democrația și parlamen-
tarismui sint regimul politic normal şi fatal al societăţilor moderne.
Orice altă tormă, fa timpurile moderne și în Europa, e o boală, și a
inceput să fie boală și în alte continente, acolo unde societatea s'a
europenizat, ŞI să ferească Dumnezeu ca boala asta să țină mult
Intro ţară, ca In Rusia,

Pentru cetitorii lui Proust

Intr'o notiță diatr'an număr anterior al „V.R.*, spuneam că die
unele caractere ale volumelor intitulate La Prisonnière, ar rezulta că
nici în această parte a operei Proust nu şi-a putut da toată măsura, nu
numai pentrucă n'a mai făcut faimoasele sale corecturi In zaț, căci
murise cind s'a tipărit cartea, ci şi pentrucă, din lipsă de timp, nu
a putut da manuscrisului forma detinitivă. Relevam,-in motița noas-
tră, şi faptul concret că, spre deosebire de toate volumele anterioare,
alei personaglul „je“ este numit Marcel, care e numele lul Proust, dar
adăogam cuvintele : „dacă ne aducem aminte bine.

latr'uan volum recent al d-lui Gabory, găsim confirmarea pre-
supunerilor noastre. D. Gabory, care a fost Insârcinat cu ingrijirea
volumelor „La Prisonnière” pentru tipar, ne spune că Proust nu dă-
duse manuscrisului nitima formă şi că în acest manuscris apare pèn-
tru întăla oară acel „Marcel“ inexistent în volumele anterioare.

Aşa dar „La Prisonniăre= şi „Albertine disparue” nu conțin toată
arta de care era capabil Proust, Diferența am discutat-o cu privire la
„Albertine disparue*, în notița amintită ma! sus,

Ionici

Nuvela lui Cehov, tipărită in acest număr al revistei, al se pare
una din cele mal bune dia intreaga operă a scriitorului rus, căci ni-
căeri, după opinia noastră, acest mare poet tragic nu a exprimat mal
impresionant și mal concentrat inutilitatea vieţii, sau (dacă acest
cuvint pare prea exagerat pentru semnificația operei lui) fatala de-
colorare a giel cu fatalul faliment al năzuinților şi iluziilor ei.

Semniticaţia aceasta este un adevăr de valoare general ome-
nească, căci soarta oricărui om este mal mult sau mal puțin acela a
lui lonici, afară de foarte rari muritori stăpiniți toată viaţa de un
măre ideal știinţitic ori social şi cu sufletul destul de inalt ca să
poată rezista până la capăt,

Dar numai ua scriitor rus, lazestrat și cu un talent special, pu-
tea să dea acestul fapt maximum de expresie, — și din cauza na-

MISCELLANEA 377

turii „sufletului rus*, din cauza lipsei acelel energii sufietegti, care pune
vieţii scopuri simple, tangibile, fără care viața staguează și putre-
zeşte,—şi din cauza împrejurărilor din Rusia autocrată: comprimarea
individului, inutilizarea energiilor lvi. Această Inăbuşșire a creat o
stare morală generală, aşa dar şi pentru cei care nu aveau de su-
ferit prea direct din cauza acelor împrejurări.

Despotism a fost şi alurea, dar la vremea lui. Rusia insă ern o
țară dependentă de Europa în toate privințele, păturile ei sociale
mai răsărite erau „europenizate“, şi unele vibrind de toate idealurile
occidentale, dar regimul el politic era Incă asiatic.

Această situație explică Incă şi mai mult pe scriitorii şi Intelec-
tualii ei, toţi protestatari, și chiar şi pe Dostoevski, care s'a chinuit
o bună parte din viața lui (după ce n'a mai fost „revoluţionar*), să
se convingă de superioritatea moscovitisniului, torțindu-l să exprime
au ştiu ce idealuri... tot europene!

Dezagregarea morală pănă la cele mal caracterizate anomalii,
din Dostoevski; „crăpăclunea de inimă (dacă cumva se poate zice
astfel), din Gorki; despodobirea vieții de tot ce-l poate da interes şi
preț, din Cehov (dar toate acestea sint în toţi) nu se pot explica nu-
mai pria „sufletul rus“. Vechea literatură rusească populară, pe cit
ştim, mare aceste caractere. Cel mult o oarbă și nesatistăcultă sete
de sensaţii tari, din care împrejurările soclale mal nouă au putut
scoate aceste tulburi şi chinuite stări de suflet.

ei 8 vechiului nostru obiceiu de a da cetitorilor aces-
tei reviste literatură străină tradusă, doream demult să le facem da-
rul preţios al lu! lonici, Dar ţineam ca traducerea să fie făcută din
rasegte, ca să fim siguri câ textul ureaza eng rare capodo-

ectat din toate punctele A
pere Vo) rent (căci numai numele lui Cehov este foarte cu-
soacut la nol), care cunosc această nuvelă în rusește sau în tradu-
ceri, au vor fi, credem, prea nemulțumiți s'o cunoască și în traduce-
rea rominească a d-lui Motnog.

P. Nicanor & Co.

Recenzii

|. Petrovici, Ralte prin fară, „Ancora”, Bucareșii
D. L Petrovici este o figură pulin comună în Geff noasiră.
D. |. Petrovici este unul din rarii noştri bărbați polite! re
dintre oamenii de şiiință, care să creeze mal departe șiilață, ŞI
din rarii nosiri oameni! de şliință. care să fie şi un lileralor. ȘI,
volji, unul din rarii noşiri oameni de șiiială, care... să facă șiiință
—ecel pujian să şiim și nol sigar Sg fac șilință, adică să bilnevoiasc:
a ne comunica al nouă In opere de specialilale rezultatele şiilalei lor.
Consacral în primul rind filozotie!, producțiile sale literare sint
mal rare, sial numai nişte „talie în lileralură. Ca să epuisez clasi-
ficarea (cind vorbeşii de un logiclan, eo pollleță să-i adopiezi cu ex-
ces melodele), „cum silu bine că d-sa esie un adevăral specialist în filo-
zolie, (şi cum în politică na mi pricep, mal ales în politica practi-
că), dach cumva un om nu poale fece expediţii în siil mare în două
domenii, urmează că, în filozofie d. Pelrovici făcind adevărate expedi-
tll, dincolo ar trebui să tacă numa! „ralle”. Această concluzie,—recu-
nosc — îorjală, esle,—mărturisesc — şi interesală. Spirilul de corp mă
Nea să-l recita pe d, eet cu putero şi cu gelozie științii, și,
` anjez şi să iralez realității e
s on i e s ei et ealitățile cam subleciiv şi ar
ar să revenim —
ty de e adică să venim în slirşii la obieclu!l acesiei
n scriilor ilustru a spus că laplele stal lucru de rin
idelle sinl lotul. Este exagerat, desigur. llusirul seriilor își pă he
temperamentul său arlisiic, căci exisiă genuri literare în care principalul
nh n age) eg ga că Leer garnek e in ortă produc un sen-
` d e senlimenlalilor și alie
peniru bai, eg: de ed D senlimenle—seanlimeale
ar fapiele acestea speciale, adică spectacolele lumii,
si idei, la orice om Dresie, dar mal cu samă la cel E E
dească, adică să-și pună probleme. Ideile provocale de speciacolal
realității alcăluiesc, în primul rind, fondul genului literar al d-lui |.
Petrovici din frumoasele Ralte prin fară, — şi farmecul lul.

RECENZI 379

in schițele din aces! volum, gindirea esie uneori intrefesulă cu
imaginile spectacolului. Alle ori se juzlapune, considers fiile Kos UH
du-se şi formulindu-se inir'o pririre teoretică. a de pildă în

ea şi în Ruinile Cetăţii Neamţului, in care; după ce piclează sumar
realliatea, SS se Întreabă în ce constă poezia unei poleci și po-

ruine
Cetilorul îşi dă samă de interesul unui asile! de jurnal de câlă-
lorie. Bine injeles, cind consideraliile sin! inieresanie, adică ne den

sonaliiaiea și domnia pepeni re Inmormialat În acea
BS iak la care a at omul politic şi gindilorul, sin! pagini
de antologie. , >>
Dar chiar in bucățile, în care d. Petrovici nu face leorie, gindi-
torul nu este absent. El se trădează prin genul lucrarilor care îl pre-
ocupă, prin aspeclele care-l frapează în lucrari şi prialr'o ușurință şi
repeziclune a descripliei ori a poreslirii, imposibile unei minți robite
de ispile brule ca iere, şi absentă peniru raporturile dinire lucruri.
Aceasiă calilale are reversul el: un ginditor, prin definiție, nu
va avea niciodală la indămină o prea bogală paletă de culori. Dar un
gindiior care descrie—si e cazul d-lul Pelrovici—poale area compen-
saren—in anumile cazuri chiar avantajoasă- de a frapa alenjia prin
impresii înlelectuale, care deschid perspeciire inleligeali! cetilorului.
Vorbind la dreptul, te saluri uneori să călăloreşii—in biurou, cu
carlea în mină—cu atijia creatori de pitoresc (vai, ce pitoresc! de cele
mai multe orl, căci nu pe loji ii chiamă Sadoveanu |). ŞI e o recrealie
plăculă să umbli pe drumuri cu un om Care: subliniază esenlialul
spectacolului, colorindu-l delica!, şi-l interpretează printre riaduri ori
teoretic, —şi literar chiar cind interprelarea e teoretică.
Personal, trebue să mārlurlsesc că micul volum al d-lui Pelrovici
mi-a fäcul şi o plăcere cu tolul deosebilă cu acele pagini, în care am
călătorii din nou în lovărășia d-sale interesanlă prin locurile pe unde am
colinda! adesea cu cărula lui badea Vasile Bunduc din linulul Neamțului.

G. Ibrăieanu

G. Brăescu, Un scos din pepeni, Editura Ancora.

D. Brăescu e fără indolală unul din cel mai buni umorişii ai noş-
iri. Dar nu ml se pare, de loc, cum suslin unii, un continuator al
tul Caragiale.

La acesta, risul era de obicelu corosiv sau amar și iranla ma!
toldesuna distrugătoare. D. Gh, Brăescu e din aliă [amilie de spirite-
ironia lul,—dacă nu e indaloşată şi tandră, colorind vioja cu acea cùl-
dură şi sullu emollonal pe care le înlilmim in unele bucăli ale lui
Patraşcanu sau în „Călătorului îl şade bine cu drumul” al lui Brătescu
şi în unele pagini rabelaislane ale lui Hogas, -e de obicetu lipsllă
de orice flere, binevoitoare ai indulgeniă. Domeniul in care umorul
său se exercilă cu deosebire e fosiul lui mediu profesionel, viata
de cazarmă.

Gradele superioare, generali şi coloneli cu menlalilatea de obl-
ceiu greoaie sau E ținuți să aplice reformele și metodele nouă
sia! eroii de predilecție ai d-lui Brăescu. Spre deosebire de un Toal
Bacalbaşa, core a cunoscul la suprafață și a privil numai sub! un a-
numit unghiu viaja militară, den nu cade niciodală în şarjă sau cu-

380 VIAȚA ROMINEASCĂ

ricalară, Oeneralul, cărula cerindu-l-se ordinul t

pod asa eee praăacarale ger ri snm ys nu i de piei. et (Re:

trage ; A n e om mod care

pati EH cind reproşuri unul ofljer: Ria losia. Eer

Ss es e răz olu", și recomandind indulgenia din motive pedagogice
rșeşie prinir'o sdravănă pereche de palme aplicale unul soldal care

reclamase (Cele ir $
se ja E ~ =: Sé mer d, colonelul care execulind ordinul de

l-aţi dresat de ille generalului: „Nu
n pri cu aprovizionarea familiei şi primește ca dar e ser eta
SE
ee,
in See: Predomină anecdola (In cor D 7, vulgar (Cerrê de dame),
ene nm nr e Caan „are ease CH Ko dia Gen
Metească mal aprofundată, zon mai vest şi de o analiză su-

Octav Botez

s
si GN Setetia; Retragerea, 1926, Edilura revistei „Pagini agrare

Din numeroasele amintiri sau jurnal

Kg e -p prse paee o Lord ei E Lu E Ja
or şi mai ales analize |
iezuite dc be li în are oaia ae
alleori plingăloare sau vagi eluzii umani și Co deg oare vea
presia nesincerității sau a pozei. Amintirile mei mite. iei e
E engl 2» aces! punc! de vedere o arpei ee por run aci ee a
E Ee np Be Impresionanl! și uneori mai tragic ca aceste pèpini
i SW — so ie atit de vii şi de suggeslive, în care calvarul unul re-
sim ` na EE acus pe frontal muntean în ultimele irei săplă-
Go ben e 1916 e iniäjişat subi loate aspectele lui, care au fost
sita Ben e i e unei iniregi armale. Celace e cu deosebire remar-
Biere, destul de inlereson dar pa cas desfășurarea operajiilor mi-

erierea minuțioasă și analiza, pe siocari pături Oe cl SE
EG ch SS o. Kies modul lor prroteteă lge
org Judeca;conducerea armatei, de a-și privi soarta
Scrisă cu sincerilale şi un nobil curaj,

hrăcat de unele
devăralui, proză pipa notează n eeneg numai de pasiunea e-

de prej asupra celal mal dureros momen! al Ce pa, dotumeai sullatese

O. B.

Mihail! Manoilescu, Consider
pozitelor în Rominie, peg. 25, Edit. Ee geg gt

RECENZII 381

Subsecrelarul de Sial dela Fluanţe, publică într'o brong ana-

Viza succiniă a impozilelor direcle şi Indirecte, slabilile prin reforma

financiară a d-lui Vialilă Brătianu.

Teoreliclanul economico-linanciar al guvernului averescan pleacă
in cercelarea sa dela două considerațiuni:

al de prosperilalea clasei ţărăneşti, care este principala pro-
ducâloare şi principala consumaloare a produselor superioare indus-
iriale, atirnă in primul rind avialul economiei najionale, şi

b) — de dezvoltarea pe care o va lua capitalul mobiliar,insirumeni
al indasirializării țării și modernizării aparalalui său comercial, alirnă
posibilitalea de a complecia și înlesni proprielalea națională (pag. 4).

„Ridicarea economică a Rominiel e deci în funcjiune de propa-
irea clasei țărăneşii ai dezvoltarea capilalului mobillar”.

Un sislem de impozite bine intocmit trebue să prilejulască pro»
gresu! acesior doi factori

Răspunde aclualul sistem de impunere acelei cond pluni pri-
mordiale ?

D. Manoilescu demonstrează că „apăsarea fiscală la nol în fară
esie în general mică ; înir'adevăr, bugetul nosiru de 31.750 000.000 lei
pe anul 1925, raporial la numărul de 17.250.000 locuitori, reprezinală
suma de lei „1840, sau Ai lei aur pe fiecare cap de loculior; în
imp ce apăsarea fiscală in celelalle järi, variază inire 425 - 58 lel aur
de ilecare locullor ; numai Rusia Sovielică cu 41,ó tei reprezenlind o
impunere inierioară nouă.

Ţinind seamă că însinle de războlu la un buge! de 600 milioane

ca cel din 1914-15 — impunerea era de 83 lei aur de cap,—,rezullă că
in Pominia este posibilă o sporire cumpănilă a apăsării fiscale, fără
a irosi fortele conlribuabililor”. i

A doua remarcă esențială pe care autorul o face asupra sisie-
mului nostru de impozite „esie faplul că impozitele apasă mull mai
greu decil inainie de războlu, capitelul mobiliar ai în general activi»

lalea economică superioară” (pag, 6).

Astiel, în bugelul anului .914—15, proprielalea agricolă și ur:
bună era treculă cu 20.000 000 lei aur. Comerţul, industria şi capitalul
mobiliar cu 9 200.000, adică 46 la sulă din produsul proprielății imobiliare.

la cadrul legii financiare în vigoare agricullura şi imobilele ur»
bane plătesc 705.000.000 lei; iar comerțul, Indusiria și capitalul mobi-
liar lei 3.640.000 000 -deci 512 la sulă din impozitele proprielății imobiliare.

E necesară deci o reciilicare, care să degreveze aclivilalea
economică superioară, cu alit mal mult cu cil la noi formarea capile-
iului mobiliar, fiind la incepul, cale plăpindă şi are nevole de condi-
luni propice peniru cristalizarea el intr'o formă robustă, așa cum o
intilnim în țările occidentale, cu o indasirie dezvolială, un comer} inter-
naliona! intens şi un capilal mobiler najlona! puleraic şi consolidat.

- xaminarea analilică a impozilelor confirmă aceste poslulale,
iadicind şi solujiile cele mal nimerile peniru reclificările propuse

„de aulor.
| d-lui Manoilescu Inleresează prin elocvenja analizei amă-
SAI cap eur de cifre şi prin suggerările coreciivelor, pe care

le propune. Petre I. Ghia/ă

ries Blondel, La mentaliie primitive, Coleclia „La Cul-

jure Geet Ed. Librairie Stock, Paris, 122 pg- GC i
Nu e o lucrare de proporiii şi nici una de documenialie. cse

său este cl al unel popularizâri și anume al popularizării leorie
d-lui Lèvy Brah! asupra mentalității popoarelor primilive și asupra

luneţiilor acestei menialițăți. Dealimin pusculul este preiaja

ee? Lévy-Bruhl, care E că ti eṣ indicat d i

geastā lucrare decil dr. Cheries Blondel, la Focelloiga diù
boarg; e cărei „laimoase opere EEN Conştiinţei mórbide“ şi

asupra „Psychanalizei akee pe zm
eh D
eh peihologiel conlemporane. 1 ulilizează în cărlicica sa de

cunoație, în privința acestor b care
ar ee Lévy-Bruhl : menialitalea Ge di we e e de
` = EE elvilizală. Ea nu e un st'din al acesleia și nici un ba
Greg „d mame n E o alta. Ea are legile sale proprii, f ile sale
Gott În Acoioliroa Zeie Freie era ei wéi barbi
şi structura soclelăjii moderne. Menialilat ee sec 8 ge
samblul reprezentărilor colective Ori, rnp e ëm nl nr
ee äer ed ganre şi hees dee e
ela această dil i :
Dis primitivă nu e un stadiu inferior al per reia vei rea
Par , ialt deosebirile: Primitivul conlundă celace nol-
Pentru èl: i nea valorează cil modelu
ch realitatea. Mai malji indivizi a fac en Merei S eer e
indiv deg cil mai multe persoane. Primilivul nu deosebeșie et,
pe Apar şi nici nu sezisează contradicţiile ; el nu poale să pri-
menlalității primitive stat pri fre er? en, Late eng
a cärel injelegere ne ajulă la înțelege eg Breng
Deliniţia acestei legi, după Le Leien an gege
licipafiel, care pare să regaleze iul et seggt d pe mei ag
e cur prob d hdi e pe i - urile reprezentărilor la primitivi,
Ee gedreet $ ara zë pol îl într'un mod de
„Reprezentările colective în send e ei e rară m ad
plică o ideniilate intre indivizii ù ul SE, de? SEN
ger eg da a m Fugaru vue grap t c și tolemul lor. Nu
? , căutalilate,
fir etc I loc, dacă nu chiar Acrei De Se
SS sară pan 2 e polare oa şi mistică. Continutul reprezen'ă-
contra zteerllor". ; re ele este prelogică, adică indiferentă
slegoriile gindirii omeneşii via
pe pr cum sini, le intrebuinlăm cit DËS e Kn că
e ger magi A ai E EE colectirilății era Loser >
Saloa € A Sc A MANI pra vaita i asile! se face că cinere
i-a el dela strămoși: şi este ses ai le eh gies gies
a wech lui éste prelogică, adică indiferentă conirazicerii, as
e D aas lui Blondel, scrisă clar ṣì curgător, şi-a alins scăpul: ea
ORT DEE EE da baa
geg fecht nët Be Dreem?
ASS A 3 a servi la o cunoaştere exacië
tg e A gege
N. N. Matheesca

Paul Ghio, La formation histori d
Ba. n Sa A rique de l'éčonomie politique,
le eg: SC Bechen ag d'economie Goiitgesg, pag. 175, Marcel

RECENZU ` 383

Autorul explică formaliunea economiei politice În funcțiune de

elaborarea, în cadrul isioriei, a liberlălii individuale.
nomia politică s'a născul din nevola aprigă de liberiale”. K

Studiul evolujiei morale şi sociale a individului din epoca antică
pănă în pragul epocii moderne, deslașeşie limpede iendinja umanității
călră alcăluirea unul regim, al cărui principiu fandamenial să fie de-
plina libertate individuală.

Incursiunile autorului în siruclura socială a lumii anlice şi pre»
ctzările luminoase asupra aşezăminielor obşleşii din evul mediu, evi-
dențiază Inexistenja li rtāții morale și politice.

Mercanlilismul a inllorii, ca negalie a economiei politice, pănă
căltră mijlocul veacului al XVili-lea, cînd „revrolulia lranceză” veni să
desăvirşească eforiul continuu, permaneni al individului călră concreti-
zarea libertăţii morale și polilice, sub! forma instituțiilor de bază ale
organizării sociale.

„Umanismul, Renaslerea şi Relorma” alcâluesc etapele pregăli*
toare şi firești în procesul de elaborare lentă a mediului colectiv, În
care aparijin economiei poliiice devine le gitimă, inevitabilă, Economia
polilică inlervine alunci, ca un complement natural al libertăjil indivi-
duale, malerializind înir'o anumită măsură opera lreculului și activind

libertatea individuală.
Economia politică demonstrează că sursa bogăției malerisle re-

zidä în „braclica libertăţii”.
Doclrina economică, prin reprerenlanjil săi cel mai de seamă,

conturează Ilzionomia nouei şilinle; aulorul dezvollă cu mullă perspi-
cacllate opiniunile a trei dintre doclrinarii economie! polilice : Adam

“miih, David Ricardo, Karl Marx.

Coalradicţiite lui Adam Smiih sini relevale cu ulmiloare iscu-
int : coniradicții în opera lilozolică inițială, contradicții în cea eco-

tinitivă. ?
weg Ze — atacind problema diviziunii muncii, desprinde lumino*

diversilalea intereselor factorilor producliei, şi conchide lotuşi, fără
nici-o si justificare, că interesele tuturora sinl solidare, „chiar dacă
in fond produsul muncii este sau nu distribuit în mod echitabil” (pag; 425).
Fără ol!ă inchegare logică deci! aulorilalea sa proprie, A. Smith
afirmă, in inchelerea diverselor sale considerajluni asupra muncii, ca-
Malului, valorii, elc. predominanța concepției „Identiiziii naturale a
nlereselor” asupra „divergenjei constanle a intereselor”, teză pecare
totuşi o pledeaz in fiecare capitol al lucrărilor sale. E
Scepiicismul, care respiră din întreaga sa operă, sirecosră in
suflete îndoială în posibllitalea ameliorării așezărilor sociale, priniro

iMbrată şi Jastă disiribuire a bunurilor,
no rea Ri incoerenjele argumentlări! lui Smith prin prisma pro-

luletelor sale economice.

prillor lui indoel! în periecla valabilitate a pos ,
X crie sentenjios: „Adam Smith, filozol perplex,
Ale că. pre țitlal său de glorie nepieri:

a lundal geanta potit
a UA etleurează numal realilalea soclală-economică, pre-
sărind ici și colo nuanțe din problema mizeriei, pe care O acoperă — în
final - cü vigurozitalea unul optimism nejustifical,— David R sn sd e
ech problema în plin, disecind cu indiferență realitates și indicin

Wenger l il, Pro-
lucrălorului — spune Ricardo —esle prejul munci!»

dusul arr pd ert adevăralulul producălor, a cărui semanetalie

esle redusă la cola pe care capilalistul sau proprielarul binevoiesc

să i-o dea” (pêg. 157).

Ricardo cere ca lăsale la libera concurenlă

toale salariile să île

384 ă VIAȚA ROMINEASCĂ

Metafizica lui Ri
ilei, nu WS, Eeer GC E ees wn, gt
ei. wech énger? nu coniează deci! renla, în a cărel cresi
Darid reen Bee Zen ee een SE SAS
D
tivă, aşa se explică dogmalismul sia gre e orez Marti geg
cilre sau instrumeale. LA e

Perfect
aa br) ră încheiere logică a considerajiilor sale, seduce, fără

Nici individualismul i
individualistă n lal David Ser SR `
proprietale asupra produsului muncii,

Karl Mar
Geet smithi y „di propune să deslege problema, lormulind între:

cum te poale ca —
schimb, crelală rrin simpla durată a Lage) Pii no Za gek

care face ca va!
ja produsului pealei od schimb a muncit sd fie mai mică decl! aceia
ucrul se explică prin faplul ch în I
ear bës Li uenoi; Gë nu RROA parea e GEES
Loge de Lech uge plăleşte produsul muncii, ci numai costul
erenla conslilue „plus-val z
KS a e aloarea",
BEE EE Mehrwerih —este acaparală de capilal sub! forma
pier o bb e rea învesiită în noui caplialuri; caracterisii
slă, în faplul că este muncă neretribuilă (pag. 145). x
aloarel rezidă in dilerența dintre costul muncii și

valoarea produsului acestei m
|
De aici anlagoaismul iaire edi două!

mezi dësen care, folosind he ere beet pan oi wt
măr regie NI oap taluri, pe care le Învesteşie în noul inir federi,
pice e El ven? baze și Iscind același proces de luplă serpi o
Se SEH e e EE de loale categoria DE ide
nue o mizerabilă existență. eege gege

Anlagonlsmul acesia se accen

luilază
îi ide nf în aura anii sedere si
= Zeg cu elil principiul geen ees e" Nit
A 2 Bed Coleciiee —dispare din viața socială. ES
tere Zo ue hee aen proprietății”, cum au crezul și l-au
hen 8 ie? ea unei concepill de proprietate a cărei

Realizarea aceslei ideolo

gil o intrezărește

EE SÉ S va achega din ee basch
omite rien dara prille ei vicii și în deosebi de „concentra:

lată pentruce Marx îşi
PE ZE Big opera cu un sirigă! de revoltă

Petre 1. Ghiaţă

dam Smiih, nici exa
zolvă problema dëretalet de

Revista Revistelor

Amicii şi inamicii lui
Sainte-Beuve

La Revue des Deux Mondes pu-

“plică subi (nl de „Cahiers inti-

mes de Sainte-Beuve“, memoriile
secreie ale acestuia in limp ce d.
Victor Giraud, ne oleră acelaşi
lucrare, de data aceasta subt Hiiul
de „Mer Poisons”. Celace ar D
lost interesan! de şliul, dacă d.
“Olraud ar li vrut să ne-o spună,
este dacă aceste caele sint com-
plecte. D-sa însă păsirează o tā-
cere absoluiā asupra manuscrisu-
lui original dela Chaniiily, publi-
cajia fiind fâcută după o copie a-
parținind d-lul Palcologue.

Aceste caele au lăcul lul Salale:
Beuve un pros! serviciu, aducind
o corirșitoare dovadă de răulale
şi invidie in judecala conlempo-
ranilor săi.

D. Thibaude! se întreabă care
sa D atitudinea sa în procesul
Sainie-Beuve. Va fi de parlea ce-
lor care impreună cu d. Souday
s'au jura! să răzbune pe Victor
Hugo, sau de parlea apologislului,
autor al cacieior, d. Lassere.

Această ultimă aliludine se pare
insă să prezinte dificultăți mari. A
considera pe Sainie-Beure ca pe
un bun apreciator al scriitorilor
conlimporani, ar dovedi un spiril
sirimt, In fond dacă rellectăm, cea
mai bună carte de crilică din toată
opera sa, apare io! acest ullim vo-
Jum în care însă psihologul este

superior criticului: Sainte Beuve
incapabil de a se absorbi in o-
pera llierară ca înir'un lucru ab-
solul, poate foarle bine să ghil-
cească și să desprindă „omul” din
opera lui. Parti pris-ul și invidia
însă îl lăceau de mulle or! să afir-
me la intervale de ciliva ani şi de
cele mai multe orl În urma Inter:
vențlunli vre unui succes, conira
rul afirmației anlerioare; de acela,
de acord cu deal! Sonder și Von:
derem, nu-l pulem saluia ca pe
un critic răulăcios, dar drepi.

Sainte teuve ar Îi los! cel mai
mare critic dacă ar fi devansal, in
aprecierea coniemporanilor säi, ju:
decala posterității sau dacă ar îi
continual pănă in 1868 să aducă
scriitorilor aceleaşi servicii pe care
lea adus pănă în 1830.

Lul Sainte-Beuve Însă nu-i con:
venga rolul de crilic, acesi rol
care consia În rolul dea introduce
pe cei mari: şi nu-i contenea pen-
irucă era şi el lol alit de mare ca
cel mai mari. A inlerprela mesa.
iul allora i s'a părut loldeauna Io:
posibili alil timp cind singur avea
propriul său mesâgiu de exprimal.

Aceasia a simiito și a şilut-o-
toată viaja. A simfito şi a şilat-o
insă în umililate, într'o umilitale
rezullală din nepulința de a-şi ex-
prima mesaglul lie in limba poe-
ziei, lie în limba romanului, amin-
două rebele. Adoplă atunci lim-
bajul criticei, care insă îl pla-
să aulomal pe treaple a doua.

29 VIAŢA ROMINEASCĂ

Multe din mizeriile operei sale

zultă din coniradi Se ee

gg mesegiul artistului şi
n

ei AE eme aces! mesagiu a

(A. Thibaudet. N

Prensin ADA, a eue

ali

D (Ge ne este amănunțit
enajul Siricklaud, un =
cele numeroase pren Seane ere i-a
trăia contoriabi!i din venitul mai
een deci! suficient al agenluluide
arsă Siricklaud, cind înir'o bună
zi agenlul dispare părăsind cu o
inditeren|ă cinică lot ce formase
vieja lui de până əlunci și sere:
irage fericit de a fi găsi! în ple-

i: sensul vieții şi a fericirii.
y sugin Însă spre deosebire de
an Gogh, filantrop şi umav, esie
ue) ra ei o indiferență loială pen-
aria S ce nu depinde de el și

mindouă aceste cäril, în af
de valoarea lor artistiek DI dat:

Van G
we Sege eroi

Numele acestor dol pi
rămine inloideauna ră credea
SEH în spiritul nostru şi acea:
e nu din cauza prietinlei ce-i
ega, dar penlrucă amindoi au a-
juns la pictură relativ iîrzio, re:
mafiei peniru a-şi realiza idealul
ch vială u ă şi plăculă, și pen-
uci amindoi s'au sirăduii së er. și In afară de punctele asupra că-
Ee GA utorul picturii, dorința zora, aulori ae perena de
en ra e! lor, dorință cere couelă modelele lor, consiilaese două
din, gsuaaera: în loc de e dès- prețioase documente care ne a-
crte. oi romancieri, d. Marc El. jută la înțelegerea psihologiei a-
d Somersi Maughan, au D. ceslar dol pictori şi prin urmare

NEEN, Coa cel 2 Chati., Mef
ora Ge augin, eroii roma- Poate, 15 Ba += it si

Cartea d-lui M. Elder intilulală

„La vie aposiolique d sig

y e Vinceni n

Ma Aen $ ma KSC Le dia — principiile crilicei dog-
seamă În aspectul ei aposlolle. obieci tel oder? Wa ce

, Elder a simplifical oare
ré său : îl reprezintă pro.
29 uind (7) simaltan amorul uma-
> a şi amorul peisagiului. Cri-

c de arlă şi în acelaşi timp sorl-
llor social, aulorul lui Vingeame
nu pulea să ni-l arăle alife
manul se lermină asupra reinloar-
cesti 9 Eh desabuzal în si-
» cind inr D
manul Int Van Gogh aa me
Ge: sinucidere Grecedeiä de
mara töl mal mari între plec-
E du SÉ CĂ, şi prinir'o evoluție cizii oficiale, senlimeniele ei

EA ei NI iul mentale. liculare. Aceasta e slola Vatd a
Myar do a ee, ër Meouaghan socielății omeneșii, care nu è
e Sa e și ei la rin- mată din indivizi lzolaii, ci din gru»
mă e roz A gas, are urmă- puri ordonale. Dacă nu există un
pence ot. e dit Edi Zwé
P Së EEN Ce? A simbolic; ín această malerie o jurisprudenţă
A Nati ealul urmării Unele judecåji asepraoperelor ire-

pri n-ar p-obmreri er suma culului au forță de uz, căci se pr
"E et EG, GEN BL jeie:
n romanul d-lul Maughan, oper. f r aid p compa.

! ază gloria

viaje dă Persoana lui DS de 2 rajia Te dE ppm a

clasă, a explica. Din aceste irel
funcții necesare Ca me ie
două din urmă nu sint decil con-
secia|! ale celei dialălu.

Criileii mai puțin ambițioși, care
nu sint chinuiji de pasiunea dea
ent dr gel pur G-A r we

o S
vintul gusi. Căci lără el, e ei
crilic ? Desigur nu pulem opri crl-
E? BE KS să erileze

uli gener -
labile peniru KA ep

REVISTA REVISTELOR "RT

Franța două sute de cetilori și un

de tiraj care ate ă sule
de mii, ar (i chiar în ochii celilo:
rului acesiul roman, după expre:
sia lui Villiers de l'Isle-Adam, ca
acea dinire un sceplru şi o păre-
che de panioli.

Pe de aliă parle însă, judecata
singură în malerie Jlerară nu e
desjuns. Ea e o delerminare ara
Hunii, dar au rsliunea apreciază
operele literare, cl acea silere por-
ticolarā a sensibiiilății care se nu
mesile gust-

Trebue să ne lerim de a con-
funde realităji alit de diferile ca
inteligența, legea morală și gustul.
Legile inteligenţii sini comune tu-
iuror oamenilor și legile morale
tutoror fiiajelor raționale. Există
insă legi ale guslulul lot alit de
comune tuluror ? Desigur, viaja €s-
ietică nu se reduce la anarthla in-
dividuală şi ea comporiă curente
comune de gual care pot reuni ge:

nerajii foarle indepăriate (tipu) cel
mal complect! e marea arleră cla-
sich a Occidentului, care merge
dein Homer la Analole France).
Dar acesie curenle Sint mulliple,
frogmenilale după rase, limbi, ge-
neraji! şi ideia unui gusi estelic
comun, sl umanității intregi e oi-
dee himerică, Gusiul oceldenlal
şi cel orienlsi, gusiul francez şi
cel englez, gustul clasic şi cel ro:
manlic constitue opoziții iredacii»
bile ale naturii omeneşti, aalino-

mil estelice cărora crilica nu le

va găsi niciodată o soluție.

Aceasta nu lrebue să ne impie-
dice de a vorbi de un bun şi un
rău gusi, |inind bine înțeles samă
de marile curenle, care divizează

in această malerie, spirilele. A

preiera pe Mussel lui Viclor Hugo,

cum face Taine nu e pealru un
clasic o dovadă de rău gusi, dar

a prelera pe Bérenger lui Musse!

e desigur semnul unul gust infe-

rior. A prelerape Misiral lul Bau-

delaire sau pe Baudelaire lui Mis-

celace nu e, desigur cazul, cind

cel an cu Misiral sau ridică
pe SÉ, nivelul lui Baudelaire.

Ousiul in siare pură nu il intil-
nim nici ia 8 nici la critici,
ci mai degrabă ia unii amalori, pe

care Volialre i-a numi! oameni de
litere care mu scriu şi la cate
exercijlal gustului poale consertă
acea sare supremă, câtre e dezin-
teresarea. Exemplarul lor cel mal
strălacii a fosti Montaigne.

(Alber! Thibaudel. Journal de
Psychologie, 1926).

Expresionismul ia nuvelele
Lui Hermann Kesser

Opera lul Hermann Kesser nu €
încă populară și e apreciată nmu-
mal de un mic cerc de cunoscă-
lori. Totuşi, dela prima lui încer-
care „Lukas Laukhoier”, com-
pusă în 1912, el apare ca un maes»
iru al nuvelei. laloria povesiilă aici,
e evenlura picarescă det tragică
a cîtorva bravi studenți germani,
debareaţi la Paris în anul de gra-
Ge 1572. Buni latinişii şi buni pro-
lealanli dar minuind lot atii de ine
spada, ei işi fac intrarea în capi-
tala Franţei, înir'o zi de August,
chiar in ajunul sfialului Bertolo:
meu. Credeau că vin la pelrecere
şi dau de măcel. Această operă
de minuțioasă broderie istorică e
animată de ua pulernic lirism. „Du
sang, de la volupit et de la mort”,
formula barresiană, i se polrivește
de minune. Nuvela lui Kesser are
deasemeni unele analogii cu „Chro
nique du règne de Charles IX" e
lui Merimee. Dar pe cind acesla

naliză şi descriere, Kesser vede
ca un vizionar in friguri. Dar a-
ceastă viziune lirică, zbuciumată
şi delirantă, prezenlală inlr'o lu-
mină sinistră de calasirolă e lOc-
mai qulnlessenia 8 ceiace va

numil!, cîliva ani mai tirziu, expre-

incepulă înainte de războlu, roma»
mul intitulat „Censul lui Marlin
Lechner", apare un all aspeci e:
senlial si expresionismului ger-
man : aciivismul social, polilic şi
umaaliar, atitudinea unei genera-
yii care rupind cu eslellsmul cele!
irecule, opune acesteia, proiesia
ei de credinlă și gestul el revo-
luțlonar.

Dar capodopera lui Kesser e
„Biciul” scris în 1917. In ea e von-

383

ba de Roma decadenjel, evocată
În viziuni intens colorale. Eroul e
un conducălor de care, spaniolul
Maro, idolul plebei și revolta lui
împoiriva Cezarului anunță pe
Sparlacus şi revolulia germană.

Unele pagini, amintesc prin cu-
loarea și exolismul lor bizar pe
Fiauberi din Herodias sau Salam-
mbă, dinamismul, diferenia
sillului, senlimentul vieţii separă
prolund cele două rile.

In piesele lui de lealru, Kesser
a suferit influența lui Strindberg,
marele educator al expreslonis:
mului german și in nuvela lui re-
cenlă „Sora Henrieta", acea a lul
Dosioiewsky.

Nota dominantă a opere! lul Kes-
ser să Ri a pa- ang curent ex:
presionisl e sirig e groază
viziunea deliranlă, o E

Dar în această căulare febrilă
şi morbidă a paroxismului dureros
. face loc un pulernic acceni de
sinceriiate, particular generației
care a trecul prin chinurile râăz-
bolalui,

Uean Edouard Speult. Mercure
de France, Sepiembre).

Ce e Europa?

Europa din punci de vedere geo-
gesse nu e decit o prelungire a
siei, și o prelungire ale cărei
fronliere răsăriiene au varia! cons-
tani, în cursa! secolelor. Ma! mult
deci! o expresie geo afică, ea e
o expresie cullurală. Europa e ci-
vilizajla europeană adică romano:
-Sermanică şi creșiină. Mal ales
creşiinismul occidental subt dublu
său aspec! catolic şi prolestani.
Comie vorbea cu drepi! cuvint de
civilizajia occidentală. Era o eet,
lizajie comună a cărei universali»
lale avea ca simbol și instrumeni,
universalilalea limbii franceze,
limbă europeană. La ea irebae să
adăogim domina|i+ ideilor engleze.
“Intre această lume și celace nu
era ca, exisia în secolul al XVil-lea
și al XViil-lea, o opoziție netă.
evoluția franceză a fosi! euro-
Dean prin tendințele ei expansio-
nisle ca ai pria Treacțiunele, pe
care le-a provocal.
la 1815, la Viena arem alacecu
o Europă, cu un sistem curopean

VIAŢA ROMINEASCĂ

acel al lui Tallegrand şi Meller.
care de bine, de rău durează
pănă la 188. Dar, două fenomene
lucrează ia disiruyerea sislemalui.
Pe deoparie, expansiunea Eu-
ropeană care începulă in secolulal
XVl-leaia în cel al XlX-lea, o uriașă
amploare. Zeci de milioane de eu-
ropeni emigrează, creind societăți
de acelaşi Ip cu cele pe care ia
urma lor, le-au părăsit in Europa.
Coloniile engleze și franceze, do-
miniunele sint în senz spirilual mai
europene decii multe stale de pe
vechiul sol european. Căci, pe de
aliă parie, în massa continenială
denumită Europa, tolul nu e deo-
polrivă de european. Naşierea sia:
lelor naționsle a complica! harta
cullurală a Europei. Dacă Slavii
de Vesi, Cehil au toate aspirațiile
indreplate spre Occideni, se poate
spune același lucru despre balca-
nici ? Cu toată unilatea Jugoslavă
nu există un conflict Zaire Earo-
peanul Zagreb şi orientala! Bel-
grad ? Se vorbește de solidarilate
europeană. Dar ca e de sigur mai
reală și mai vie inire Londre şi
New-York sau Londra şi Sidney
sau Capelown, decit inire Londra
și Sofia sau chiar Londra și Var-
ie lără e vorbi de Moscova.
lidaritatea britanică se întinde
pesle irel conlinenle ca o reali-
late, care sfidează geogralia sco-
lastică. Acelaşi lucru se GE apu-
ne, in mulle privinjl, şi de solida-
rilalea lalină, Deși America de
Sud e legată de cea de Nord prin
isime și Mexicul e vecin cu Sia-
tele-Unile. America Iberică, deve-
nită in parie (eleng, oslilă heghe:
moniei jankee sau briianice se ia-
loarce mal degrebă spre vechile
melropole, Spania şi Porlugalia,
spre Franja și ltalia. Subt ochii
Boşiri, se conslilue o Romania nouă.
in rezumal, conceptul de Europă,
nu mal corespunde realității. Ea
nu poale apărea ca un tol, decit
peniru cine o privește dinafară și
de deparie. Aceasta, se înlimplă
cu Americanii din Ves! peniru care
Irontierele dintre sialele europene
cu vămile, sold şi antipatiile
naționale sin! nişte invenții ale lui
Salan. Peniruce, se înlreabă ei,
froniiere între Paris și Bruxelles,
Paris și Geneva şi mal ales cerle

REVISTA REVISTEI OR

inire aişie siale mai minuscule ca
Rhode Island sau Vermon! ?

Dar ideia unei Pan Europe e de:
sigur himerică şi primejdioasă.
Căci dacă din această Europă er:
cludem Anglia, lăiem cel mal sp:
tid din cablele care unesc bălri:
nele nalii cu linerele comunilăți
europene de dincolo de ocean, și
dacă o îinchidem Sovielelor, fixăm
definitiv la Est de Varşovia, fron-
tera clvilizajle! noasire, respin:
gind Husia în lumea lalară.

Opunind massele masselor, Pan

Europa unei Pan Americi, unei Asii

sovielizate şi unei Africi pradă e:

liopanlsmului, ea prepară peniru

mini, cel mai grozav dintre rāz-
boaie, acel al lumilor. In aştepta-
rea lui, prolecjlonismele conlinen-
iale, care se ridică în fala celui
american ca şi imperialinmele e-
conomice nu lucrează peniru paea
Desigur conligullalea geogra ică

389

o forță, pe care polilica nu o
sanie Aen şi Rhinul creiază o
solidaritate între Franja și Belgia.
Germania ai Olanda dar această
solidarilale se toriifică, uneori se
corectează, loldeauna se complec-
teară prinir'o lorlă mai mare deci!
acea a fatalilății geogralice, acea
a aliniiăților elective. Exlală în ln:
men spiritului, legături lransrer-
sale, care nu su nimic comun cu
geografia şi numai pe acesle so-
liânrilăți reale se poale întemeia
lumii. S
e ge şi se mai apune incă:
„Fiţi buni Europeni”. A sosit cea-
sul de a reuni in același ligă, pe
deasupra lroallerelor arbitrare ale
continentelor, pe lofi oamenii EE
servind pairiile lor, aspiră să de-
vină buni cetățeni ai umanității.
(Henri Hauser. Le Monde Nou-
peau, Septembre).

Mişcarea intelectuală în străinătate

Poeme

Francois Vielic Griffin, Oeu-
vres, |. H, Et. Mercure de France.
KE

D ar e Vie, i
l'Ombre, En Arcadie, Troia okas
Se Írançaises ai Une Vision du

Aceasiă carie esle suprema ex-
presile a genlului poetic și una dia
cele mal desăvirşite minuni ale 1.
rismului francez.

Claude jonguière, Au son-
fle du Pampero ou ta Vie en Ar-
gentine, Ed. Le Fauconnier.

D. Cioude Jonquière esie un
compozilor ale cărul tablouri vil şi
sugyestive, inleresează mal muli
ca aliele minuțios descrise. Den
Serie un specialor curios si inteli-
gënt, care nolează cu promplilu:
dine şi sensibilitate. Este însă mal
degrabă roiajer deci! poet.

——

Henri Beraud, Le Bo
Templier pondu, , de Zeien
Nici o intenţie de a farda ade-
vărul nu | se poale reproșa d-lui
Beraud în dorința se de a zugrăvi
așa cum esie, pe omul pămintului
pe care totuşi il iubește. Evocarea
-sa prinir'o serie de tablouri pilo»

reşii, este d 5
8 d Ss ew o riguroasă eracii

eer Pourrat, Lo Mauvais
garcon, dr a Nouvelle Revue
i ya
a copil care crește in Hm
războlului şi n te ink SE
rul, forța prietiniei şi mulie alle
lucruri de care nu-şi dă seamă și
pe care loluşi le învală.
Bernard, eroul cărții, esie uman
şi EES mul! generația post-be-
lică. U simţim aproape de noi pă
şi în furiile și în revoltele sale.
mara Senra Nostromo,
Noslrâmo esie considera
una din cele mal ere? >; Se
pulernice opere ale marelui ro»
mancier englez. Esile povestea unui
marinar genovez care debarcă pe
coasia Americei de Sud, in capi-
iala imaginare! Republici Coste-
gunng, unde curajul, îndrăzneala
şi amorul peniru glorie îl pun în
capul unei järi, distrusă de lupte
şi ambiţiuni politice. În jurul unei
comori exlrasă dinir'o mină de ar-
gini, pasiunile și apelilurile, pen-
tru un moment calmate, se derlân-
țuesc mai aprige ca oricind. Nos-
iromo parvine prin violență şi și-
relenie să la comoara și, În timp
ce loji o credeau în fundul mării,
vechiul cuceritor se lransformă
peniru lol restul vieții inir'un Har-
on, sclavul unei bogății sterile.
lături de eroul central, o sumă
de figuri schijete, care evolulazā
Intro almosieră de praf de soare

MIŞCAREA INTELECTUALĂ ÎN STRĂINĂTATE 391

şi de siage, ca niște fantoṣe ele-
mere în faja elernei impasibililăji

a naturii.

Pierre dein Batut, Edmonde
Sâduite, Ed. Montaigne.

D dela Balul va fi desigur în
foarte scurl limp considera! ca
unul din cel mel originali şi mal
sinceri exploralori al sullelului o-

menese.

Un om linăr, de bună lamiie, şi
seriilor apreciat inlilneşte o foarte
tinără tată orfană, Il iubeşte şi ce-
dează; lală subiectul r x
Această povesie veche ca pămin-
tul este armonizală cu sensibilita-
tea de după războlu, în acelaşi limp
indolenlă şi clinică, mistică si per-
versă. Talentul scriitorului dăru-
eşte aceslor pagini un larmec, o
muzicalitate şi o lorță care obligă
pe celilor să se abandoneze ace-
stei lecluri ca unul vis puiernic.

on.

O carte de compozijie relativ
nouă. Principiul, înirebuinjat deja
de Conrad și ciliva alți oulori,
conslă din evocarea unul perso-
nagiu imagialnd o conrorbire a
aitor persoane, animale de senli-
mente diverse relative la perso-
nagiul absenl. Procedeu care pre-
zintă avanisgil dar şi mari difi-
culiăji.

Ciemence Dane a şllulsă inringă
toale diftcultājile şi să ne dea un
romen original şi foarte lrumos.

Literatură generală

Georges eier TN Ä Essai sur
Marcel! Proust, Ed. Le Livre.
Cariea d'lui Gabory nu aduce
niel o coalribulie nouă la cunoaş-
terea lui Prousi. ze ceteșie însă
cu plăcere. D-sa părea că vrea să
facă un invenier al personaglilor
şi al senlimenlelor prousliene. A
renunlai la aceaslă rimă dorință
şi ne dă opinia medie a grupă-
rilor literare distinse asupra lutu-
ror subiectelor la modă sl aceasla

agremenla! de anecdole amuzante.

Jeanne Maurice Pougquet,
Le salon de Madame Armand de
Calllavet, Ed. Hacheile.

Această carie e d-nei Jeanne
Maurice Pouque! consiilue un do-
cumenti psihologic foarte intere-
sant, relativ la influența unei femei
asupra operei! unui seriilor. Desi-
ui că Anatole France, dacă n'ar

intilnit pe d-na de Caillavel sau
dacă s'ar [i pulut! susirage direc-
tiunil sale tiranice, s'er fl afunda!
in lenea şi sceplicismul său natu-
ral și astfel destinul său literar ar
fi fost altul.

Georges Weil, Histoire de
Vidâe laique en France au XIXe
siàole, Ed, Felix Alcan.

Ideia laică conjine o conceptie
filozofică a Independenței și capa-
cității ratiunii amane şi o concep-
jie politică a drepturilor Siatului
şi a celăjenilor în fala Bisericei.

Despre aceanlă ullimă a doua
comcepile iralează d. Georges
Weil, profesor la universllalea din
Caen în cartea sa „Histoire de
l'idée laique en France au Alt
slecle.

Politică

R. Guyot, La premitre entente
cordiale, Ed F. Rieder.

Antanta cordială îranco-engleză
din 4905 1914 a fos! precedată de
alte citeva. D. Guyol, conferealiar
la facultatea de Wiere din Paris,
studiază după documente culese
la Paris şi Londra, cea carea
ovut loc din 1830—1846,

Edouard Chapuisaty La res-
tauration hâ!dalque, Ed. Jeon Bu-
dry ei C-ie.

D. Chepuisai publică o cores-
pondenjă a financiarului genovez
at filohelen jean-Oabriel Eynard,
corespondență referitoare la Bes:
inurajia helenicã”,

COMPILATOR

—_

Bibliografie

—

In diferite edituri şi tipografii :

N. Buharin, Calea spre Socialism şi Blocul Muncitoresc-
Țărăuese, Bibi. „Revista ldeei“, București, 1926, Pr. 20 lei.

Pret, Gh. Toma, Spice din lanul credinței, Constanţa, 1926,
Tip. Comercială „Lucrătorii asociali“, Pr. 20 lel.

Don Pedro Calderon dela Barca, Anul! siint la Roma,
Traducere după originalul spaniol de Dr. Zoltan Matolay, Timişoara,
1926, Pr. 30 lel.

Henri Stabi, Grafologia, cu 206 autograle şi documenie gra-
fologice, Bucureşii, „Cartea Rominesscă”, Pr. 140 lei.

R. Cindoa, LL Nistor şi M. Hakman, Ln/versllatlea din
Cernduji şi loviturile potiticianiste ale d-lui P. P. Negulescu, Cer-
năuji, Pr. 20 lel.

Niebelungii, Gudruna, in romineșie de V. A, Trifa, Tip.
Lumina, Piatra-Neamt, Pr. 50 lei.

Tudor Muşătescu, Vilrinole Toamnei, Pr. 80 lei.

"a mg |. Popescu, Considerajiuni asupra flucluajiei leului,
Cis .

Leca Morariu, De vorbă cu stilistu? Gorun, Cernbuţi, 1926.
Si sl ams Theodor Racoce si chrestomaticul rominesc, Cer»
năuți, 1926.

Nemo, ră or mp 1920, Bucureşti.

Alex. Lepădatu şi loan Lupaş, Anuarul Institulului de Is-
tarie Națională, Lil, 1924—25, Cluj, 1926.

Francisc Gavrileţ, eoria genurilor literare, după nolije dela
lecţiile jinule de d. Mihail Carp, prof. la Liceul Internal din laşi, de
vinzare la di, Francisc Oavrilel, Liceul Internat, laşi, Pr. 60 lel.

N. C. Bejenaru, Șiefan Tomşa II. laşi, InsHt. modern de arle
grafice Şialerman.

gii Huzum, A Io manière de, Focșani, 1926, Prețul 40 lei.
e H E, Văzule şi Irdäite, Bibi. Diminenie", Bucureşti,
rejul 6 lei,

Const. şăineanu, Recenzii, (1924—1926), Bucureşii, Ed. „Ade-
verul“, Prejul lei,

George Dimitrescu, Cintece pentru Madona Mică, 1926, Ti-
parul „Prieliali Ştiinţei”, Craiova, Preţul 60 lei.

vi ulea, De Profundis, poezii, Tipogr. „Corrin*, Alud,

1926, Prelul 50 lei.
|, Greculescu, Domnişoara Celina, roman, Tip. „Unirersul”,
Bucureşti, 1926, Prejui 40 lei.

BIBLIOGRAFIE ` ` l 393

Reviste primite la redacție

evue inlornationale du travall, No. 2—5; Cosinzeana, No. 53 58;

Sënner? No. DR: Universul literar, No. 55—51 ; Socletalea de
mîne, No. 35-40; Adevărul literar, No. 299-302 ; Fât- Frumos, No 5;
Revue Mondiale, No. 18; Cultura Proletar, No. 1; Résumé Moneual
des travaux de la Socrélé des Nations; Oltenia, No. 2; Buletinu
Muncii, No. 7; Reviste ştiinielor veterinare, No- 8: Junimea literară,
No. 7—8; Nouvelle revue française, 1 Augusi; Mercure de Ge
674—678 ; Infrăjirea Rominiei, 19—22 ; Natura, No. 5; age? ZS H
dova, No. 5-6: Țara de Jos, No. 7; Cultura creştină, No. e, e e;
respondenja eccnomică, No. 6-7; Viajo agricolă, No. 15-17; Sech .
torul, No. 5-6; Rominia militară, No. ? 9; Lamura, No. 7 Ri Ze
milia, No. 6; Sinai, Anul |, No. 4; Transtloania, No. 8-9; i doi e
Romină, No. *; Rasegna di Coltura, 1 Sept. 1926; Zorile TÀ pe A
No. 2 : Independența economică, No. 2: Căminul, No. 8; orasi o.
17; Forschungen und Fòrschritte, No, 18: Le Monde tegt ze > pc
15 Sept. 1926; Glasul minorităților, No. 9: Radio romin, } S K E
Biserica ortodoxă romină, No. 7; Foaia Plugarilor, No. 8; Foaia
nerimei No. 16—18; Pagini culturale, No. 2—5.

Tabla de Materie
Li
VOLUMULUI LXVII
(Anul XVIIL, Numerele 7, 5 şi 9)

I. Literatură.

Arghezi 7..—Imchisoarea (IV), . .
Botez Demostene.—Obsesii. , . ,
Botez Demostene.—Veneţia. . . .

Cehov A —lonici (Traducere din rusește de T. Hotnog V

Meigetudeg, "27 Ze e
Ionescu Stejar.—Zina Famulul.
Petrescu Cezar.—Intunecare. . . .
Philippide A. Al..—Declamaţie. ech EK D . D
Pillat Jon. Eiegie.

Codreanu Mihai,—Ingerul Măsurii.—Zelţa veche—

Sadoveanu Marin Lon. — Metamorfoze (Poem drama-

tic într'un act şi um prolog.— Sfirşit.

Barnoschi V. D.—Coneismul. . e,
Bădăreu A. Dan.—Cauzalitate şi finalitate în Logică,

II. Studii.—Articole.—Secrisori din ă și di
străinătate, DES ala

286
93, 302

Gherea D. loan—Două aspecte ale eului (Fantazie
Mipgegiebk, SEIE vw A aaa a a o À
Lecca G. O..—Neamul rominesc (Formarea luf și in-
fluențele străinc.—Sinteză etnologicã.— Sfirşii). .
Philippide A. Al..—Conalderaţii Contertabite („Foto-
grafie artistică" sau vorbe despre romanol romin
Geer e, cd TE Kä e
Ralea D. Mihai.—Democraţie şi creație. . .
Simionescu [.—Niculai Milescu. . . .... o’
Suchianu l. D..— Contribuţie la preistoria „plus-valu-
Biet |. um ww n ew Noe A île: ie

HI. Cronici.

Hurmuzescu D Dan. Cronica ecohomică (Situaţia
financiară a Franţei.—Raportul experţilor, . . »
Ibrăileanu G .—Cronica literară („La Medeleni”). , ,
Suciu Petru —Ctonica Socială (Structura proprietăţii
midație T OLS A ` scie ec. out E oda
Vişoianu l. Const..— Cronica externă (Tratatul dela
Berlin). , în cupa aia i e! mi loa

IN. Miscellanea.

Nicanor P. & Co.— Chemarea" Institutului rominesc
al Acţiunei naționale —Critică psihologică şi critică
estetică, — Colncidenţe, . . . e . . o . e ens

Nicanor P. È Co..—Parlamentarism şi anii-. —Inferio-
ritatea democrațlel—Pentru cetitorii lui Proust.
beet," wi s Ai Ge Ed wen e oii de-ai

V. Recenzii

Adler Max —Helden der sozialen Revolution (P.
Aden. > e e eise bel bilei
Andrieşescu |. —Consideraţii asupra tezaurului dela
Vilci-Trin (P. e ag Aaa A e
Bart Jean —Peste oceaa (M: RÄ . e s ros so»
Sé Charles.—Le mentalité primitive (N. N, Ma-
țheescui Ge Zen E en EN e e en VI rr.
Brăescu G.—Un scos din pepeni (Octav Botez). . .
Brâhter Emile. Histoire de la Philosophie (Şiefan
Med) ` o "A Ier i e; ging eg, ră RR
Daude! Lêon —Le rêve éveillé (Octav Botez), $
Qhio Daaf Lë formation historique de l'économie
liti Petre |. Ghiaţă). i 5 WR ei saca
PE eur e Ar internationale und Sovyetriissland
(P. Andrei). = vecie 7 AR Ee e AW Ge

198

207

371

Kirițescu Constantin.—Istoria războlulal pentru între-
girea Rominiel : 1916—1919 (Octav Botez) . A
Manoilescu Mihail.— Consideraţii şi propuneri asupra
impozitelor în Rominia (Petre |. Ghiaţă), .
Petrovici 1.-—Raite prin ţară (G. Ibrăileanu). d
Rudier Gustave. — Les techniques de la critique et de
histoire llttéralres en littérature française (Const,
N. Stănescu). . AOO A A ana
Stalin ).—Lenia und der Leninismas (P. Andrei).
Zeletin St.—Retragerea (0. B.).

H . $ H H H D

VI. Revista Revistelor

Chassi Charles. Van Gogh și Gaugin, erol de romane
(Mercurie de: France), "AN Ae i
Cierc Charly.—Abel Hermant, Platon. (La Revue Heb-
domadalre). Log ` E ge cr pe E
Cremieux Benjamin.—Examene de conștiință în ge-
neraţia nouă (Nouvelies Littéraires). . . . . . .
Hauser Henri.— Ce e Europa ? (Le Monde Nouveau),
Loutre C.—Lecţiile plebiscitulal german (L'Europe
ggf u Era Eed 2 NEI A A
Mongredien Georges, Un prietin al lui Ninon de Lan-
clos; Marqaizul de Villarcea: x (Revue de France).
Privire asapra lal Sainte-Beuve (Mercure de France),
Royăre Jean.—Paul Valéry, estet filozof (La Vie). .
Seipe! Ignace, Monseigneur.—Adevăratel aspect al
Austriei (La Revue Mondiale). . . . . . . . .
Spealt Edouard Jean. — Expresionismul în nuvelele lui
Hermann Kesser (Mercure de France), . . ,
Steinhausen Georg.—Asupra specializării profesion
in epoca noastră (Preussische Jahrbücher) . . .
Tehenov S.. -Dreptul şi Revoluţia (L'Europe Nouvelle),
Thibaudet Albert. — Amici şi inamici al lui Amiel (Nou- SA AIS
velie Revue Francalse), . . . . . . . . . . = A (ENT ep
Thibaudet Aibert.— Judecata şi gustul (Journal de DE
E n 2 CR E te CH, dee A
Thibaudet Al.—Amicii şi inamicii lvi Sainte-Beuve
(Nouvelle Revue Franţalse). . A SE = PA” m

all

A )

"00

VII. Mişcarea intelectuală în străinătate
YIN, BIDHE RIEA. , e e ene ee ww EE 3092

BANCA IAȘILOR

Societate Anonimă pe acţiuni
CAPITAL 25.009.000 LEI

IAŞI, STR. ŞTEFAN CEL MARE No. 47.
| Sucursale: Chişinău şi Galaţi

Face orice operațiuni de bancă în general: Cum-
părări şi vînzări de efecte publice, avansuri pe de-
pozite de efecte publice şi orice transacțiuni finan-
ciare; conturi curente și emisiuni de scrisori de
Credit pentru orice țară; participaţiuni industriale

şi comertiale,

„BANCA MOLDOVA“

SOCIETATE ANONIMA
Capitai şi rezerve Lei 1170.000.090

CENTRALA IAȘI:

SUCURSALE ` Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Kişinău,
Bălți, Cetatea Albă (Akerman), Or-
heiu. Leova, Reni, Tighina.
AGENȚIE: Tarutino.

AFILIAȚIUNI, Banca de Credit din Piatra-N, S. A.
Piatra-N., Banca Soroca, S. A., Soroca,

Antrepozite— laşi, Roman, Bălţi, Reni. Face ori ce opera-

țiuni de bancă. Primeşte bani spre fructificare contra

scrisori de depunere şi carnete de economie,—Emite cecuri

şi face plăţi in toate oraşele mari din Rominia Mare,
America și Europa.

Secţiuni speciale pentru mărfuri şi cereale.

” Inchiriază Safes în tezaurul Băncii,

a
BANCA DACIA

SOCIETATE ANONIMA-—!AŞI

Capital Statutar Lei 60.000.000
Capital Social „ 25,000,000 deplin vărsat
Rezerve „7.000.000,

CENTRALA IAȘI. SUCURSALA CHIŞINĂU
AGENTIA BUCUREȘTI

Face orice operațiuni de Bancă şi Comerţ.

Primeşte bani spre fructificara,

Eliberează livrete de (Economie,

Emite cecuri şi face pišti în toate oraşele din Ro.
minia Marc, America şi Europa.

Secţiuni speciale pentru mărturi, cereale, vinuri.

Inchiriază safes în tezaurul Bâncei.

MICA

SOCIETATE ANONIMĂ ROMÂNĂ MINIERĂ
— BUCUREŞTI —

Strada Romină 36—38. Telefon 24/92
Capital Social: Lei 87.300.000
Rezerve : „ 20.141,267,05

Minele de aur: Brad, Dag, Stâniia.
Mina de Cărbuni: Ţebea,
Carierele ` Albesti ṣi Mateiaşi (Mușcel).

VINDE: Cărbuni, piatră de construcție și
var ars.

Face ori-ce afaceri miniere.

Bi KL'OTECA
NIVERSITĂ

Ip RESELE Tomei

feriti Na de imitatiuni

Bietul unchiu meu! Sa sfărșit cu dânsul sârmanul!
Nicidecum cucoane Joraule, decând a luat !
VITAL SYRUP i-sau redeşteptal puterile e scâpat.

Din editura „Viața Rominească“ lași:

G. IBRĂILEANU

mëtt IN LITERATURA

Cîntecul Deşărtăciunii
| Statui ediția II

Marele Premiu Najional de |
=

Pildele Iui Cuconu Vichentie
| Strada Lăpuşneanu

Cocosiîrcul Albastru | S 100,000 lei peniru po SC

"ët i
UNIVERS! TA} si

PREȚUL 40 LEI `

| RADU ROSETTI | DEMOSTENE BOTEZ,
volum (Premiată de Acadomia Romind) |

Păcatele Şalgerulni | Floarea Pămîntului poezii
| |

Cu EC ne 3 volume

Povestea Omului poezii |

Dr. C. I.PARHON A M. GOLD: | C. HOGAŞ

ee | Pe Drumuri de Munte |
Traite d'Endocrinologie: L în Muniii Neamului |
L La glande Thyroide MU, Amintiri dinir'o călătorie

O. GALACTION

RĂBOJI
AUR STERP | PE BRADUL Jeno:

AL. A. PHILIPPIDE