Lazarev — 09 Indrumar de supravietuire UC

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOC)

Cumpără: caută cartea la librării

CONSULTATIE 


25 martie 2003. Afară este o zi minunată, soarele străluceşte. 
Eu mà aflu în birou tinàndu-mà de cap. îl simt greu ca plumbul. 
Mai înainte îmi spuneam: nu trebuie să primesc pacienţi 
individuali. Mă conectez ca pentru o întreagă grupă, fără nici o 
pregătire. Schema e aceeaşi. O pacientă bolnavă de cancer, mi 
s-a făcut milă de ea, am hotărât să o consult. Care este 
rezultatul? Firesc: ea nu a înţeles deloc ce i-am spus. Acum îmi 
crapă capul şi încerc să trag concluzii. 

îmi aduc aminte de telefonul de la Moscova. O femeie a 
căutat telefonul meu şi m-a rugat insistent să o consult. Fiica ei 
moare de cancer. Receptorul 1-a ridicat o cunoştinţă de-a mea 
care mi s-a adresat: 

— îi spui ceva? 

Sentimentele nu-mi permit să răspund. Eu dau din cap în mod 
negativ. Cunostintei mele i se ridică sprâncenele. 

— Poate totuşi îi spui ceva, îi moare fiica. 

— Nu am să-i spun nimic acestei femei. 

lar dincolo, femeia plânge în hohote şi continuă să mă roage 
suspinând. Cunostinta mea continuă să ţină receptorul adre- 
sându-mi o întrebare tăcută. lar eu cedez. Primesc informaţia 
după voce şi ieşind în câmpul femeii, într-o fracțiune de secundă 
totul devine clar. Este vorba despre o ură sălbatică faţă de 
bărbaţi. De ce, când? Pot să nici nu mà uit. 

— Transmite femeii, - spun eu, - că pentru început să 
elimine pretenţiile faţă de bărbaţi. 

El îi transmite ei cuvintele mele. Apoi face ochii mari şi pune 
receptorul înapoi. 

— Ştii ce mi-a răspuns? 

— îmi închipui - răspund eu. 

— Ea a spus: de ce să iertăm aceste lepădături şi ticăloşi? 

— Acum mă înţelegi de ce nu am vrut să vorbesc cu ea? 

Din păcate, la numeroase persoane, toată energia se 

consumă pentru a cere, revendica şi implora. Salvarea se află 

în jurul nostru. Ea există pretutindeni. Dar noi nu vrem s-o 

acceptăm, noi cerem ca să ni se dea, iar când ni se dà o 

aruncăm la o parte şi cerem ceva nou, ceva ,,eficient". Mă 

întorc la telefonul de azi. 


— Aţi fost dumneavoastră la consultatie? - o întreb pe 
femeie. 

— Am fost, dar aceasta a fost o consultatie la telefon. Am 
citit cărţile şi m-am uitat la casete. 

— Bine, ascultaţi-mă cu atenţie. Tot ceea ce o să văd, am să 
vă spun. în câmpul dumneavoastră există moartea a doi copii. 
Din cauza aceasta aveţi probleme puternice în domeniul gine 
cologic. Neacceptare totală a situaţiei traumatizante. Zdrunci 
narea nivelului material şi spiritual o depăşiţi liniştită, păstrând 
iubirea. înjosirea vieţii, a dorințelor, a sperantelor pentru dum 
neavoastră deocamdată constituie obstacole de netrecut. V-aţi 
dezis de iubirea faţă de soţ prin care vi s-au dat supărări şi înjo 
siri. V-aţi dezis de iubirea faţă de soţ pentru că el nu a cores 
puns idealurilor şi sperantelor dumneavoastră. Dumneavoastră 
aţi simţit depresie, nemulţumire faţă de soartă şi lipsa de dorin 
tà de a trăi. Aveţi copii? 

— Da, am un copil, | 

Eu am dat din umeri: poate veni si al doilea. 

— Nu ati învăţat copilul să îşi păstreze iubirea. Pentru el 
orice zdruncinare este mortală. Se va dezice de iubire atât faţă 
de sine cât şi faţă de alţii. De aceea sunteţi bolnavă. Aţi înţeles 
totul? 

în loc de răspuns - tăcere. Eu am aşteptat un timp, apoi am 
repetat întrebarea. în loc de răspuns - o pauză îndelungată. 

— Aşa, pe am de făcut, - în sfârşit s-a încumetat să 
răspundă femeia, - să mă rog? 

— Dumneavoastră întelegeti oare ce înseamnă rugăciunea? 
Aceasta nu este cerşirea sănătăţii de la Dumnezeu. Aceasta 
înseamnă năzuinţa către Dumnezeu şi unirea cu El. înseamnă 
păstrarea legăturii cu Dumnezeu atunci când se rupe legătura 
cu umanul. înseamnă păstrarea iubirii în orice situaţie de boală. 
învăţaţi-vă acest lucru iar apoi, prin rugăciune învàtati-i şi pe 
copiii dumneavoastră. 

— Am cancer uterin, - răspunde femeia, - mi s-a propus 
chimioterapie, dar nu prea am încredere în ea. 

— Chimioterapia înseamnă înjosirea vieţii şi a dorințelor. 
Dacă nu simtiti teamă şi depresie în timpul tratamentului, ea dă 
rezultate minunate. Dar, în cazul dumneavoastră, întrucât 
problemele nu rezidă în dumneavoastră ci în copii, efectul va fi 
mai degrabă slab. 


— Eu simt acest lucru, - spune femeia. - Totuşi, spuneti-mi, 
ce am de făcut? 

Acum tac eu. Deodată am auzit glasul ei în surdină: 

— Ati putea să-i spuneţi soţului meu ce mi-ati spus şi mie? 

Eu am priceput de ce m-a rugat acest lucru. Ea nu m-a 
înţeles pe mine de la bun început şi nu mă înţelege nici acum. 
îmi iau inima în dinţi şi sunt de acord. 
— Bine. Daţi-i receptorul soţului. - Auzind glasul lui încep 
să explic: - Soţia dumneavoastră acum nu mă aude şi nu înte 
lege. Ea este plină de temeri şi frământări. Pentru a ne adresa 
lui Dumnezeu este nevoie să eliminăm tot ceea ce este uman. 
Trebuie să ne eliberăm de frică, să eliminăm frământările şi să 
uităm de regrete. Trebuie acceptat tot ceea ce s-a întâmplat şi 
tot ce se va putea întâmpla. Trebuie să vă eliberaţi de ataşa 
mentul pentru cei apropiaţi, membrii familiei, pentru sine şi 
viaţa proprie şi să rămâi în singurătate interioară completă. 
Pentru a ne uni cu Dumnezeu, trebuie să întrerupem toate legă 
turile, măcar pentru o perioadă scurtă. Soţia dumneavoastră nu 
poate face acest lucru. încercaţi s-o ajutaţi. Nu vă frământaţi 
pentru viaţa ei, eliminati temerile. Nu vă rugaţi pentru sănă- 
tatea ei, pentru viaţa ei. Acest lucru poate numai să dăuneze. 
Rugaţi-vă ca ea şi copiii dumneavoastră să păstreze iubirea de 
Dumnezeu atunci când pierd sănătatea şi viaţa. Eliberati tot 
ceea ce vă leagă de nivelul sentimental, - supărările faţă de 
femei, nemulţumirea de sine s.a.m.d. Să ştiţi să simtiti Divinul 
care vă va însoţi şi vă va îndrepta. 

închid telefonul. Mă doare capul. Am un gol în suflet. Se pare 
că trebuie să ştii nu numai să ajuţi dar să şi primeşti ajutor. Nu 
este voie să-l ajuţi pe acela care nu este pregătit pentru 
aceasta. Ajutorul pentru el trebuie să fie minim altminteri 
pentru problemele lor o să plătesc eu. Nu pot să scap de obice- 
iul de a da omului tot ceea ce ştiu eu. Omului trebuie să-i dai 
atât cât poate primi. Trebuia să-i spun ei: Dumneavoastră aţi 
renunţat la iubire, aţi înăbuşit-o. Dumneavoastră nu aţi învăţat 
copilul să iubească. RetrăiţirVăT viaţa, învăţaţi-vă singură si 
învăţaţi şi copilul. La Durrinezeu nu trebuie sà renunti niciodată. 
Indiferent la ce nivel s-au rupt legăturile cu lumea, cu viaţa, cu 
fericirea umană, legătura cu Dumnezeu trebuie să existe în 
permanenţă. 


Continuu să mă tin de cap, mă uit la curtea interioară 
invadată de soare: pretutindeni băltoace murdare, gheaţă, 
zăpadă în curs de topire. Mi se adresează colaboratoarea. 

— La dumneavoastră la consultatie vrea să vină o femeie al 
cărei copil mic are o tumoare canceroasă, neuroblastom între 
rinichi şi ficat. 

— Cum o cheamă pe femeie - întreb eu. Colaboratoarea mi- 
a comunicat. 

Eu văd în câmpul acestei femei moartea copilului ei. Autoarea 
- mama. Dependenţa ei de nivelurile superioare de dorinţe este 
imensă. Este o idealistă incorigibilă. Critică în permanenţă 
oamenii şi mediul înconjurător. 

— Transmite pacientei, - o rog eu uitându-mă pe fereastră, - 
să elimine judecarea oamenilor. Toţi oamenii sunt copii. Noi 

toţi ne împiedicăm şi învăţăm să mergem. Pentru a păstra iubi 
rea trebuie să înveţi să iubeşti imperfectiunea. Restul află la 
consultatie. 

LUCRUL ASUPRA PROPRIEI PERSOANE 


Ce 


COS vvv5ov 


U 
pa 


vaocoa. obvi ci 


DVD Po € Evo Yor ESB wouv5occoEES5vDEvLEesncw 


5250 0010. 5L10n59.: dn0Lao.Lv-rcvurtunuovaoa.v1055£050 


5L vongcnoiubaciho. SEvES59-_Eob6cn5S.vo.snr>rO0-.oncuvE 


FI 
30 vuLED oro CO 0r o Ud VU Ud vc oL Lv: 00020.55 D000 50 


‘>= Qu BDDOE Cc w”UDUVUBOWVESDOUVBoBDBDUBOLUBDIDoLOBVvEsUw 


— 


VUBOVULEUWUBECBBULDULUBOLZUBL 5o. .d<S5vu5u Sc p£ 


È 
EP E£Eacunoccosunoaicova:i 050 foro lino Vvo 


5 v5.UN65 > foEynosntvroS5osu„u„vonrtunvo6o5Bc EEE 5 


LO VoovEsnw5s.sPtvo- E 9000500 dv dî a (10 £voLtd 


oL omo 0a VIB E-UNO>85ub Oua. oBvEsLivv-.srEvc 


L101Irvua.LvL1xas5cwyidvoc È è c._. E. n05c 55 Tou om2 


> 


` 
= 


lEUn oop vvøtť=0o0oE5 


N 


OC vUuuBnwnUuvvL 


DEO 5C.UN 5p oib . ECE uUVUVU5LLBwnoa5c DE...  UX I DEU 


vco El. £ 05 Don BB. UNO>BUUULVEGOLUVOoa.oBvEvDo 


.D trcOoCcIDNO 


nat. 


voconsizrogtono po 


SUS 


Apoi mi-am spus: Dacà omul nu poate înseamnà cà el nu 
doreste launtric. Dacà el subconstient nu doreste sà lucreze 
înseamnă că nu înţelege ceva, are o atitudine incorectă faţă de 
sine şi faţă de lume. Eu trebuie să-1 ajut. Acum eu îi sfătuiesc 
altfel: începeti să vă depăşiţi pe dumneavoastră înşivă în mod 
treptat. Luaţi o anume sarcină. De exemplu: azi nu voi gândi rău 
despre nimeni. Voi vedea în toate voinţa Divină. 

Chiar dacă procesul durează o fracțiune de secundă, în 
aceasta există un început, dezvoltare şi finalizare. în plan subtil 
în acesta este inclus trecutul, prezentul şi viitorul întregului 


univers. Dacă orice proces are un început şi un sfârşit înseamnă 
că şi universul are un început, dezvoltare şi reîntoarcere la 
punctul de pornire, adică are sfârşit. în fiecare pas al omului se 
ascunde întregul drum pe care 1-a parcurs şi trebuie să-l par- 
curgă, învăţaţi să faceţi un pas şi atunci veţi parcurge întregul 
drum. „Ochii se îngrozesc iar mâinile înfăptuiesc" - spuneau 
înaintaşii noştri. „Frica are ochii mari." Ochii, altfel spus 
conştiinţa noastră posedă o energie prea mică. Pentru 
rezolvarea oricărei sarcini este necesar ca pentru un anumit 
timp să frânăm conştiinţa şi să ne cuplàm la iraţionalism. Asa 
cum spun pictorii, o pictură trebuie începută cu sentiment, 
intuiţie şi terminată cu conştiinţă şi pricepere. 

Eu sfătuiesc femeia care nu poate să accepte comporta- 
mentul soţului ei următoarele: 
— La început să rezolvati numai o sarcină. învăţaţi să vă priviţi 
soţul ca pe un copil indiferent ce ar fi făcut el. Dacă iubirea 
dumneavoastră nu se înfrânează şi nu se clatină nici pentru o 
secundă atunci puteţi să treceţi la dialog şi educaţie. Pentru 
multe femei acest lucru se prezintă în felul următor: „Eu nu 
vreau ca el să bea şi el nu trebuie să facă acest lucru". Adică 
dorinţa ei este de neclintit şi iată că soţul trebuie să se schimbe. 
Educaţia înseamnă ajutor acordat altuia. Dacă soţul bea 
înseamnă că lui îi este rău. Deci, trebuie să te schimbi tu însuţi 
şi să ajuţi să se schimbe şi el. Multe femei nici nu-şi închipuie 
cât de uşor este să schimbi o altă persoană dacă te schimbi în 
profunzime pe tine. Trebuie să faci numai primul pas spre 
schimbare. Pasul nu spre pretenţii ci spre iubire. în univers nu 
există nici motiv nici cauză care ar putea să justifice dezicerea 
de iubire. Noi le creăm singuri pentru noi supunându-ne în faţa 
conştiinţei şi dorințelor. 

înainte, când în sufletul meu s-a născut frica, eu am creat 
situaţii mai accentuate. Cu cât m-a cuprins mai puternic senti- 
mentul fricii, au atât mai mult mi-am închipuit situaţii mai 
groaznice, de coşmar. 
Cum judecă un soţ gelos? La mine a apărut sentimentul geloziei, 
înseamnă că soţia mea mă înşeală. Şi cu cât este mai puternic 
în mine acest sentiment cu atât mai incorect se comportă soţia 
mea. Acesta este principiul gândirii occidentale, întrucât 
conştiinţa este secundară, înseamnă că dacă a apărut o 
oarecare idee sau sentiment atunci acestea sunt născute de 


evenimente petrecute. în Orient există o altă atitudine faţă de 
conştiinţă întrucât acolo ea este primordială. Dacă omul are în 
sinea lui o oarecare idee sau un sentiment înseamnă că 
neapărat trebuie să aibă loc un eveniment analog. Dacă privim 
această situaţie în mod îngust atunci nu este posibil să 
înţelegem dacă au dreptate unii sau alţii. în plan subtil 
primordială este conştiinţa, în plan exterior - situaţia. 
Sentimentul şi conştiinţa constituie situaţia. Aici se poate pune 
semnul egalităţii cu adăugarea unui anumit coeficient. 
Sentimentul devine situaţie iar situaţia se transformă în 
sentiment. Când ne aflăm într-o situaţie nefavorabilă care 
provoacă frică sau supărare iar prin iubire păstrăm unitatea cu 
Dumnezeu atunci încetăm să fim robii situaţiei. Când în suflet 
apare neîncrederea în sine, o frică inconştientă, îndoiala şi 
depresia, noi, năzuind către Dumnezeu şi păstrând iubirea, 
încetăm să depindem de ideile şi sentimentele noastre. în 
aceasta constă esenţa dezvoltării. în fiecare secundă, noi 
depăşim dependenţa de lumea înconjurătoare, de dorinţele 
noastre, de conştiinţa noastră. Dar facem acest lucru nu printr- 
un salt gigantic ci pas cu pas. „Calea este învinsă de cel care 
păşeşte pe ea", - spuneau anticii. Important este sà nu 

se oprească. 

Acum, însă, conştiinţa mea trece la probleme zilnice. Intru în 
birou şi mă interesez de probleme actuale. 

A sunat o femeie. La copilul ei se înràutàteste brusc situaţia. 
Şi tocmai după consultatie. Ea este îngrozită. Crede că nu a 
făcut ce trebuia. 

Mă asez lângă birou şi formez numărul de telefon. Aud glasul 
femeii care îmi povesteşte despre faptul că rezultatele 
analizelor copilului sunt mult mai rele. Doctorii insistă să-l 
interneze imediat şi să înceapă un tratament activ. Eu îmi aduc 
aminte: copilul suferă de o dezvoltare patologică a rinichilor. 

— Ce să fac? - întreabă mama. - Analizele sunt pur şi 
simplu îngrozitoare. 

— Câmpul copilului este normal, - spun eu, - şi există o 
îmbunătăţire evidentă, are loc pur şi simplu o purificare 
obişnuită. O asemenea purificare are loc atunci când oamenii 
citesc cărţile mele sau vizionează videocasetele. Deşi eu vă 
consult prin telefon, credeti-mà, există suficiente informaţii 
pentru a vă aduce în ordine pe dumneavoastră şi pe copil. 


— De fapt enurezisul i-a trecut, - spune cu glas aprobator 
femeia. 

— Vedeţi dumneavoastră, noi doi conversàm de aproxi 
mativ cinci minute iar enuiwisul a trecut. Starea exterioară a 
copilului s-a îmbunătăţit. Şi de făptuirea va avea loc purificarea 
eu v-am prevenit. în legătură cuiinalizele, vă repet încă o dată, 
nu merită să intraţi în panică. Continuati să lucraţi asupra 
dumneavoastră, vorbiţi cu medicii iar peste un timp repetati 
analizele. 

Ea îmi mulţumeşte şi pune receptorul în furcă. Peste câteva 
zile sună o cunoştinţă de-a ei şi îmi spune că rezultatele 
analizelor repetate sunt pur şi simplu minunate. 

— M-a mai sunat cineva? - o întreb pe colaboratoare. 

— A sunat mama fetiţei care era să fie violată. Starea fetiţei 
s-a înrăutățit brusc, se comportă în mod agresiv. 

Ce doreşte mama, - mă minunez eu - ca dintr-o dată, 

fără chinuri, să dispară toate problemele? Pe această femeie o 
deranjează propriile sale stereotipuri. A venit la consultatie la 
vindecător, a plătit banii iar vindecătorul trebuie să o lecuiască 
într-o clipă. După şedinţă trebuie să aibă loc o îmbunătăţire 
clară şi susţinută şi eliminarea problemelor. Ea uită ceea ce a 
citit în cărţile mele: la consultaţie pacientul primeşte o îndru- 
mare, la consultatie are loc accelerarea tuturor proceselor, la 
consultatie întreaga murdărie din profunzime se ridică la 
suprafaţă. 

Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai 
repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea. La început noi 
purificăm sufletul iar în acest caz pot să aibă loc suferinţe fizice. 
Când noi dorim să vindecăm numai corpul atunci mai bine să ne 
adresăm unui chirurg. Deci, cum putem să condamnăm un 
pacient căruia în decurs de o sută de ani medicii i-au confirmat: 
„Eu îţi dau o tabletă, praf, plante şi va avea loc o minune, te vei 
vindeca"! Şi cu cât mai mult se dezvoltă medicina, cu atât mai 
vehement ea convinge despre faptul că trebuie să depună din 
ce în ce mai puţin efort pentru vindecare. 

Medicina a tratat întotdeauna numai corpul fără să înţeleagă că 
prin corp noi influentàm şi sufletul. Religia a tratat sufletul şi 
prin aceasta a influenţat corpul. înainte religia, pentru a ajuta 
sufletul, a permis o atitudine îngrozitoare faţă de corp înfrânând 
necesităţile acestuia şi câteodată chiar distrugàndu-1. Azi 


medicina, pentru a ajuta corpul, pătrunde din ce în ce mai activ 
în structurile sufleteşti, distrugându-le. Creşte pragmatismul iar 
medicina devine din ce în ce mai mult fără suflet. Corpul este 
însă legat de suflet iar sufletul de corp. în medicina occidentală 
corpul se situează de câteva ori mai presus de ceea ce se 
numeşte suflet şi conştiinţă. De dragul sănătăţii părţii mai mari 
se poate ajunge la distrugerea părţii mai mici. întrucât 
conştiinţa este secundară iar corpul este primordial, noi, orice s- 
ar întâmpla, trebuie să salvăm corpul, iar după aceea salvăm 
conştiinţa. Pentru un chirurg acest raţionament este pe deplin 
acceptabil. Cu cât se va simţi mai bine corpul, cu cât i se vor 
satisface mai mult necesităţile, cu atât mai bine va fi pentru 
conştiinţa şi sufletul omului. 

Experienţa istorică arată însă puţin mai diferit. Corpul şi 
sufletul sunt legate dar ele se mişcă în direcţii diferite. Dacă 
ridicăm o şcoală, îmbrăcăm copilul în uniformă şcolară, găsim 
pedagogi buni aceasta va duce la dezvoltarea lui. Dar dacă nu 
oferim copilului bazele moralității care se obţine în primul rând 
prin limitarea dorințelor sale, dacă nu-1 învăţăm să aibă grijă de 
alţii prejudiciindu-se pe sine, atunci principiul fizic, transfe- 
rându-se asupra celui sufletesc, nu dă creaţie ci distrugere. 
Dacă omul păţeşte o nenorocire, dacă el este bolnav acestea 
sunt legate nemijlocit de starea sufletului său. Cu boala se 
poate lupta acţionând asupra corpului şi acţionând asupra 
sufletului. Sănătatea sufletească - mai devreme sau mai târziu 
înseamnă sănătate fizică. Sănătatea fizică nu înseamnă nici pe 
departe întotdeauna un suflet sănătos. Acestea înseamnă 
următorul lucru: pentru a depăşi boala este necesar în primul 
rând să ajutăm sufletul omului şi abia apoi corpul său. 

Sufletul se purifică prin iubire, prin care noi ne unim cu 
Dumnezeu şi prin durerea renunţării la uman. Atâta timp cât 
ajutorul dat corpului nu dăunează sufletului, medicina ajută, 
însă dacă pentru pacient interesele corpului se situează pe prim 
plan - medicina, fie este neputincioasă, fie dăunează sufletului. 
Mulţi, chiar şi acum, se roagă pentru sănătate sau să-şi 
îmbunătăţească propria soartă. Atunci se naşte frica pentru 
propriul corp, pentru propria viaţă, apar îndoielile şi depresia. 
Frica şi aşteptarea sunt strâns legate. Cu cât este mai puternic 
omul, uitând de suflet, concentrat asupra bunăstării fizice, cu 
atât mai puternic aşteaptă el însănătoşirea grabnică, cu atât 


mai mult încercarea de a se însănătoşi este zadarnică. Frica 
este indicatorul necredintei în Dumnezeu şi al dezicerii de 
iubire. 

Eu le explic pacienţilor în felul următor: 

Dumneavoastră vă veţi putea schimba numai prin renunţarea la 
uman şi trecerea sprijinului la Divin. Adresându-vă lui 
Dumnezeu, dumneavoastră trebuie să vă aflaţi într-o stare de 
singurătate interioară absolută. Lângă dumneavoastră nu 
trebuie să se afle nimeni din cei apropiaţi. Nu trebuie să fie 
nimic din ceea ce vă bucură sau din ceea ce vă întristează. De 
aceea, înainte de a vă adresa lui Dumnezeu renuntati la toate, 
atât cu corpul cât şi cu sufletul şi cu spiritul. Când aşteptaţi un 
oaspete, aranjaţi camera în aşa fel încât aceasta să corespundă 
gusturilor şi dorințelor acestuia pentru ca el să poată locui 
acolo. Sufletul dumneavoastră este o cameră. Şi pentru ca să 
intre Divinul acolo trebuie să existe iubire. înseamnă că dacă noi 
dorim să ne adresăm lui Dumnezeu, în suflet trebuie să existe 
sentimentul iubirii. Dacă în el domneşte frica, depresia, regretul, 
contactul nu are loc. Dumneavoastră aţi văzut cum se lansează 
o rachetă? Ea nu poate fi lansată fără combustibil. lar apoi când 
ea se înalţă pe orbită, rezervoarele de combustibil se aruncă. 
Ele încep să încurce. La fel şi noi. La început înţelegem că 
iubirea de Dumnezeu ne dă sănătate, bunăstare şi dezvoltare. 
Noi năzuim spre Dumnezeu din dorinţa de a fi sănătoşi, fericiţi 
iar după aceea trebuie să înceteze să ne frământe sănătatea şi 
bunăstarea noastră.  ../-""" 

Trebuie să simţim că unirea cu Dumnezeu înseamnă fericirea 
supremă. De dragul acestei fericiri năzuim către El. Pentru a 
păşi pe treapta următoare noi trebuie să renuntam la trecut. 
Omul începe să | se adreseze lui Dumnezeu la început pentru a- 
şi salva corpul său iar apoi pentru a-şi salva sufletul său şi 
numai după aceea dezvoltarea unităţii cu Dumnezeu devine o 
necesitate permanentă şi fericire. leri am făcut primul pas spre 
aceasta, azi vom face al doilea, iar mâine al treilea. 

ŞTIINŢA ŞI RELIGIA 

Prin ce se deosebesc sectele totalitare de religiile mondiale? 
Se pare că după comunicarea cu martorii lui lehova, cu militantii 
din secta oamenii lui Muna, pentru a ne restabili, este nevoie de 
un an şi jumătate, atât de puternice sunt influenţele negative. 


De ce oamenii permit să le fie omorât sufletul? Cine ajunge în 
asemenea secte? 

Cu câteva zile în urmă, la Moscova, am oprit maşina pentru a 
putea ajunge în centrul oraşului. Şoferul a fost un om 
comunicativ şi amabil. 

— Dumneavoastră unde mergeţi? - m-a întrebat cu 
curiozitate el. 

— La baie, - am răspuns eu. - De obicei tot ceea ce 
considerăm noi plăcere, dăunează sănătăţii dar baia în acest 
context este o excepţie: este şi plăcută şi utilă. Curios - 
constată interlocutorul meu. - Doriţi să aflaţi 
mai multe despre viaţă? 

— Cu plăcere. 

__Aici în torpedou am o carte intitulată „Dianetica". Eu v-o 
pot vinde imediat. 

__Şi de fapt ce este aşa de deosebit în această carte? 

__Când o veţi citi, o să vă deschidă capacităţile dumnea 
voastră ascunse. Veţi putea să realizaţi liber toate dorinţele 
dumneavoastră. lată că dumneavoastră mergeţi la baie pentru 
ce? Pentru a obţine o plăcere, nu-i aşa? 

— Foarte corect, - zâmbesc eu. 

— lată, creatorul dianeticii, Habbard, a întrebat: „Care este 
esenţa fericirii umane"? Şi tot el a răspuns la această întrebare: 
„ Să simţi o mică parte de extaz". lată, în felul acesta, dacă veţi 
citi această carte, veţi trăi în permanenţă un extaz întrucât veţi 
obţine uşor tot ceea ce veţi dori. 


— O să am mai mulţi bani? - arunc o privire nevinovată 
către el. 

— Vor fi fără doar şi poate, - zâmbeşte interlocutorul meu. 

— Voi deveni mai deştept? - întreb intrigat. 

— Natural. Toate posibilităţile dumneavoastră latente vor fi 
deschise. 

— Şi o să fiu mai sănătos? 
— Obligatoriu, - răspunde el convingător. - Vedeţi, eu 
vorbesc cu dumneavoastră în timp ce scot din torpedou cartea 
şi în acelaşi timp conduc maşina cu viteză mare. Eu pot să 
conduc maşina zilnic doisprezece - cincisprezece ore fără să 
obosesc. Toate acestea demonstrează sănătate. 


Eu privesc istovit prin geamul maşinii Moscova primă- 
văratică. In acest moment trăiesc o frântură de extaz. întreaga 
situaţie îmi aminteşte de o anecdotă cunoscută. Când la un rus 
„nou" întristat vine în zbor necuratul şi spune: 

— „Ce, ţi-e rău"? 

— Nu, mult mai rău, - răspunde rusul ,,nou". - Afacerea nu 
merge, maşina zdrăngăne şi nu e nici o perspectivă. 

— Am pentru tine o veste plăcută, - îi comunică necuratul. 
Poţi să primeşti o vilă la Miami, zece milioane de verzişori în 
Elveţia şi o maşină nouă Mercedes 600 sub fereastră. 

— Asa-asa, - se învioreazà ,,noul" rus. - N-ai început rău. 

Si ce trebuie să-ţi dau în schimb? 

Necuratul dă din umeri: 

— în schimb să-mi dai sufletul tău nemuritor. 

Rusul „nou" se uită chioràs şi suspicios la el şi se scarpină la 
ceafă: 

— Simt că vrei să mă tragi pe sfoară, care e problema? Nu 
pot să înţeleg." 
în primele două cărţi ale mele am descris situaţia legată de 
vampiri. îmi amintesc, un prieten mi-a povestit o istorie despre 
o femeie care îşi ia periodic parteneri de afaceri numai bărbaţi. 
Le plăteşte bani serioşi, mult mai mult decât se aşteptau 
aceştia. După un timp, partenerii de muncă se îmbolnăvesc şi 
mor. „Muierea are un temperament turbat, - a observat 
prietenul meu, - bărbaţii nu rezistă". „Aici are loc un alt 
mecanism, - am răspuns eu. - Ea îi ademeneşte pe aceştia cu 
banii. Sufletul lor începe să depindă de ea. Deci se poate 
vampiriza nu numai sănătatea şi soarta ci şi psihicul şi capaci- 
tatea." „Şi cum. Dumnezeu nu o pedepseşte pentru că ea 
omoară oamenii?" „Dacă există acela care este gata să-şi 
vândă sufletul înseamnă că se găseşte unul care este gata să-l 
cumpere", - am răspuns eu. 

în interior omul poate fi deschis pe deplin numai lui 
Dumnezeu. Despre acest lucru se vorbeşte în Vechiul şi Noul 
Testament. lubirea de Dumnezeu este mai presus de toate. A 
te închina unui om dacă el are bani, dacă e istet şi talentat, 
dacă e frumos, dacă este rudă, dacă are grijă de tine - asta 
înseamnă deja, într-o oarecare măsură, vânzarea sufletului tău. 
înseamnă că acest lucru va fi înfrânat prin nenorociri, boli şi 
altele. 


Şoferul maşinii mă sustrage de la aceste idei. 

— Vedeţi dumneavoastră, pe bord am fixate nişte foi. Và 
dăruiesc o foaie. Pe ea găsiţi adresa şi puteţi intra în centrul 
nostru: veţi fi supus unui test şi vi se va pune un diagnostic. - 
Caracterul dumneavoastră se va schimba în bine. Aveţi 
probleme cu caracterul? Deci, să zicem că nu vă place propria 
persoană. 

— Desigur că am. în primul rând mă irit, - răspund eu. 

— în acest caz eu am pentru dumneavoastră o noutate 
plăcută, - reacţionează vioi interlocutorul meu. - Datorită 
acestei cărţi dumneavoastră, într-o perioadă scurtă, veţi putea 
schimba caracterul dumneavoastră şi să deveniți un alt om. Eu 
însumi am fost teribil de iritabil, aproape că mă apuca furia 
dintr-odată. Acum eu sunt cu totul alt om, liniştit şi răbdător. 

— Interesant, - spun eu răsfoind cartea, - foarte interesant. 

— Cum rămâne, cumpăraţi sau nu cartea? - se interesează 
voios şoferul. 

— E cam complicat, ştiţi dumneavoastră. Eu ieri am muncit 
mult, mă doare capul, aş dori numai să ajung până la baie. 

— Ei bine, cum doriţi, - răspunde fără grijă şoferul conti 
nuând să conducă. 

„Interesant cum arată câmpul lui", - mă gândesc eu. îl 
diagnostichez şi văd o imagine curioasă. Coconul energetic 
general nu e rău, nivelul energiei este înalt. Dar iată că 
structurile subtile ale viitorului arată de parcă ar fi arate cu 
tractorul. Adică acest om bun, plăcut, trăieşte cu iluzii. 
Transformările proprii, schimbările au loc la nivelul de suprafaţă. 
Are loc arderea resurselor strategice. judecând după toate, va 
rezista un timp oarecare şi într-adevăr îi vor merge bine 
afacerile, dar apoi, dacă nu va găsi elevi care să arunce asupra 
lui rezervele strategice ale sufletelor lor, atunci o să-i fie rău. 
Dacă omul încetează să producă şi doar consumă, el este 
condamnat indiferent câtă energie ar fi acumulat. 

Cel mai curios lucru este faptul că deja în maşină a început să 
mă doară gingia puternic. Şi acest lucru a continuat încă un 
timp chiar după ce m-am despărţit de şofer. M-am examinat şi 
m-am minunat: asta îmi trebuia mie? explozia dorințelor, 
concentrarea asupra lor. „Să te gândeşti numai cât de greu este 
să depăşeşti delăsarea, neglijenta din noi - zâmbesc eu. - Cu 


capul înţeleg totul dar sufletul aleargă ţopăind după acest om 
care mi-a promis bani, sănătate, capacitate şi succes". 

Această situaţie mi-a permis să înţeleg cu ce diferă secta de 
religie. Divinul în om nu se poate distinge, el intră în contra- 
dictie cu umanul atunci când are loc închinarea în fata consti- 
intei si a dorinţei, când esenţa vieţii devine fericirea prin 
înfăptuirea dorințelor. 

Eu îmi amintesc bine de momentul când un examinator m-a 
întrebat la optsprezece ani: "Ce înseamnă pentru dumnea- 
voastră fericirea?" Mi-am adus aminte că spunea cineva că 
fericirea înseamnă să te scarpini când te mănâncă, iar eu am 
proferat un adevăr: „Esenţa vieţii constă în satisfacerea 
dorințelor". El s-a uitat la mine straniu dar nu mi-a zis nimic. 
Acum înţeleg de ce. Pentru a percepe Divinul trebuie sà renunti 
la conştiinţă şi dorinţă. Religia învaţă să depăşeşti dependenţa 
de conştiinţă şi dorinţă. Secta, dimpotrivă, merge în întàmpi- 
narea dorinţei. Cine intră în sectă? Oamenii care au o depen- 
dentà puternică de uman. Unii au o dorinţă imensă de a-şi simţi 
superioritatea asupra altora iar în viaţă ei sunt în permanenţă 
înjositi. Un asemenea om se străduieşte să ajungă fie la o şcoală 
ocultă fie la un cerc al contactorilor sau în sectă unde el se 
simte mai înţelept, mai pătrunzător decât alţii: „Eu sunt iniţiat, 
eu ştiu, iar dumneavoastră nu". In loc de depăşirea dependenţei 
de conştiinţă are loc amplificarea acestei dependente. Natural, 
cu timpul psihicul şi destinul se destramă. Omul devine în 
întregime prizonierul complexelor sale. Ce înseamnă complexul? 
înseamnă o imensă şi ascunsă dependenţă de dorinţe şi 
conştiinţă. Unuia îi este frică de toate, altul se află în 
permanenţă în depresii, al treilea nu este mulţumit de nimic, al 
patrulea se supără pe toţi, al cincilea este gelos, al şaselea 
condamnă. Şi cu cât mai mult se adâncesc complexele cu atât 
mai greu trece situaţia traumatizantă. Se acumulează din ce în 
ce mai mult emoţii negative în suflet. O asemenea situaţie e de 
nesuportat, ea poate fi oprită prin boală, prin alcoolism şi 
narcomanie. 

Când omul intră în sectă nu are emoţii negative. Lui i se 
promit numai emoţii pozitive. Omul încearcă acest narcotic şi se 
deconectează de lume. Se întâmplă o minune, nu mai există 
durere, nu mai există conflicte. Are loc o fericire, veselie şi 
bucurie neîncetată. Şi omul nu observă ceea ce se distruge în 


el, - în structurile subtile, se închid canalele iubirii. El ştie un 
singur lucru, că trebuie să păstreze sentimentul fericirii. 
Emotiile pozitive nu se ştie de ce dispar iar energia este din ce 
în ce mai diminuată. Şi iată că atunci când el recrutează ucenici 
noi atunci sentimentul de amplificare a fericirii izbucneşte din 
nou. „Acest lucru se întâmplă deoarece eu fac o faptă bună", - 
se gândeşte omul. Se lărgeşte cercul unor asemenea oameni 
fericiţi, dar omul poate să nu ghicească faptul că el absoarbe 
energia din sufletul lor. Ca rezultat, membrii sectei pot fi 
împărţiţi în două grupe: un număr mic de vampiri şi o cantitate 
imensă de donatori. In economie acest lucru se numeşte 
principiul de piramidă financiară. Aşa cum vedem, el acţionează 
strălucit nu numai în economie 

ÎMBĂTRÂNIREA CIVILIZAŢIEI 

Bună ziua stimate Serghei Nikolaevici! 

în creştinism incestul este considerat păcat. Nu demult eu m- 
am conectat la Internet şi am descoperit o mulţime de pagini 
tocmai cu asemenea conţinut. Oare oamenii nu-şi dau seama ce 
vorbesc, oare ei nu înţeleg că acest lucru este un păcat? 

Rezervele strategice principale ale energiei omului precum şi 
a oricărei alte fiinţe vii sunt îndreptate spre continuarea vieţii 
adică energia principală este cea sexuală. Eu am scris despre 
faptul că în plan subtil sexul şi mâncarea arată la fel. Dacă omul 
nu are o conştiinţă dezvoltată atunci fericirea materială va fi 
pentru el inaccesibilă. Dacă omului i se opresc toate simţurile 
atunci el nu poate să gândească. Eu am amintit de un fapt cu 
privire la înghiţirea limbii de către yoghini. Orice idee 
provoacă o trepidatie imperceptibilà a limbii. Limba este legată 
de emoţiile gusturilor. Copilul palpează cu mâna, atinge jucăria 
cu limba iar emoția se transformă în idee. Fundamentul dezvol- 
tării umane îl constituie energia sexuală. Ea, la rândul ei, provi- 
ne din unificarea cu cauza primordială. 

Cum are loc procesul de dezvoltare a civilizaţiei? Dacă tribul 
trăieşte în pădure nu înseamnă civilizaţie. Dar atunci când 
apare la trib concepţia de lume înconjurătoare, înţelegerea 
legilor acesteia, regulile de comportament legate de această 
concepţie, atunci este vorba deja de o anumită cultură şi 
civilizaţie. La început civilizaţia primeşte o portie de iubire 
Divină. Şi cineva, percepând unitatea cu Creatorul, îşi expune 
concepţia sa despre lume. Aşa se naşte religia. Religia arată 


cum să te comporti pentru a mentine în timp unitatea cu 
Creatorul. în primul rând prin înfrânarea umanului în propria 
dezvoltare. Nu trebuie să existe irosirea portiei cuvenite din 
iubirea Divină. Fiecare concepţie religioasă este asemănătoare 
cu o conductă de apă de un anumit diametru. Consumul nu 
trebuie să depăşească acumularea. Pe măsura dezvoltării 
civilizaţiei, rezervorul de apă se măreşte iar diametrul conductei 
se micşorează. lar atunci când contactul cu Divinul se 
micşorează până la un anumit minim înseamnă că a sosit timpul 
să moară civilizaţia. 

Concurentul principal al Divinului îl constituie bazele fericirii 
umane. Acesta nu este un nivel material, în el există prea puţină 
energie şi nu spirituală ci sentimentală. Tocmai închinarea în 
faţa aspectului sentimental sexual poate duce la accelerarea 
dezvoltării iar apoi la o stingere subită. De aceea toate religiile 
mondiale care au pus bazele civilizaţiei au indicat înfrânarea 
dorințelor sexuale. Aceasta a diminuat dependenţa faţă de 
fericirea umană şi a întărit contactul cu Divinul, adică a mărit 
longevitatea civilizaţiei. Nu înăbuşirea, ci tocmai înfrânarea 
atracției sexuale, a permis transformarea ei, a ceea ce noi 
numim dezvoltarea sentimentelor şi conştiinţei. Energia care nu 
se consumă prin sex se îndreaptă spre spiritualitate, prin capa- 
citàti şi lucrează pentru dezvoltarea omului. 

Atunci când există iubire şi concomitent înfrânarea 
sentimentului sexual, are loc transformarea umanului în Divin. 
Noi provenim din Dumnezeu, noi nàzuim către El şi descoperim 
în noi Divinul, noi ne întoarcem la Dumnezeu şi devenim una cu 
El. în fiecare fracțiune de secundă Divinul din noi se transformă 
în uman. lar umanul, în mod corespunzător, trece în Divin. 
Pentru aceasta, însă, năzuinţa către Dumnezeu trebuie să fie 
mai mare decât năzuinţa către uman, către bazele acestuia, 
adică spre sexualitate. 

în Biblie, păcatul originar se numeşte tocmai sexualitate. 
Aceasta este rădăcina fericirii umane, este un simbol. lubirea 
Divină se transformă în cea umană şi apare sexualitatea. lată de 
ce s-au ruşinat Adam şi Eva cu goliciunea lor. lar şarpele din 
povestirea biblică este ales să ispitească pentru că din timpurile 
imemoriale şarpele este simbolul pericolului şi vicleniei: adică 
procesul de pierdere a Divinului şi închinarea în faţa umanului 
are loc pe neobservate. 


Parabolele biblice sunt pline de idei colosale şi de înţelegere 
corectă. în om sunt foarte strâns legate sentimentul iubirii şi 
răbufnirea atracției sexuale. în plan subtil, se pare cà se poate 
vedea o imagine uluitoare. Noi simţim atracţie sexuală faţă de 
orice ne place foarte mult, chiar şi faţă de obiectele neînsufle- 
tite. Dar tocmai factorii înfrânării ca pereţii vaselor nu permit 
energiei sexuale să se împrăştie ci să se ridice în sus, transfor- 
mându-se în sentimente înalte şi conştiinţă dezvoltată. Cu cât 
omul nu leagă sentimentul iubirii de sexualitate cu atât mai uşor 
umanul se transformă în Divin. De ce în creştinism se vorbeşte 
în permanenţă despre iubirea fràteascà? Deoarece dragostea 
faţă de tată, mamă, faţă de frate şi soră înseamnă pe de o parte 
deschiderea maximă a sentimentului iubirii şi transmiterea 
acestuia, iar pe de altă parte înfrânarea sentimentului sexual. 
Cu cât mai înalt este nivelul dezvoltării omului, cu atât mai 
amplu devine sufletul acestuia şi cu atât mai multă energie 
conţine. 
închipuiţi-vă omul care are o atitudine incorectă faţă de lume. 
Lui i se diminuează rezerva iubirii şi a energiei. Corpul începe să 
se destrame. Situaţia împinge omul către un comportament just 
şi întărirea contactelor cu Dumnezeu. Cu cât mai repede se 
îmbolnăveşte corpul, cu atât mai repede omul încearcă să 
schimbe ceva în relaţiile sale cu lumea. Dacă omul va practica 
exerciţii fizice, se va scălda în apă rece, va folosi vitamine, va 
trece prin cursuri de tratament profilactic şi de însănătoşire, 
corpul poate să se menţină, dar întrucât nu există energie 
începe să se destrame sufletul, poate să slăbească memoria, se 
pot stinge capacităţile etc. Cea mai mare amploare energetică o 
deţine sufletul nostru, emoţiile noastre. Dacă omul îşi va 
antrena în permanenţă mintea, îşi va dezvolta capacităţile, îşi 
va căli trupul fără să aibă o atitudine corectă faţă de lume, 
poate să înceapă destrămarea sufletului lui, adică începe să 
piardă rezervele strategice şi nu cele tactice. Dacă însă corpul 
este legat numai de un singur om, atunci sufletul ca noţiune 
strategică este legat de întreaga civilizaţie. 

în cazul destrămării sufletului se poate trăi destul de mult, 
având o sănătate excepţională şi chiar o soartă bună. Deosebit 
de multă energie se poate obţine prin destrămarea barierelor 
sexuale. închipuiti-và o asemenea situaţie: un om s-a îmbolnă- 
vit, iar al doilea are o sănătate de fier dar acesta a început să 


înjure, să trădeze, să aibă un comportament imoral. Al treilea 
are o sănătate minunată, el nu înjură pe nimeni, nu trădează pe 
nimeni, dar este amestecat în activităţi sexuale, pe deasupra 
cu elemente patologice. Dariată că atunci când oamenii din 
această a treia categorie se înmulţesc acest lucru arată faptul 
că i-a rămas puţină energie civilizaţiei şi atunci începe 
stoarcerea rezervelor strategice. Când sentimentul iubirii 
vizitează sufletul nostru, are loc transformarea acestuia în 
energie. lubirea şi energia se află atât de aproape una de 
cealaltă încât perceperea fericirii apare şi atunci când în suflet 
există o scânteie de energie. Această scânteie poate să aibă loc 
nu numai atunci când noi ne atingem de iubire, ci şi atunci 
când noi distrugem structura noastră, când se degradează 
sufletul, spiritul şi corpul. In Sodoma şi Gomora unul din 
semnele unei civilizaţii uribunde 1-a constituit neabtinerea 
sexuală, adică sex cu rudele, copiii minori, homosexualitate, 
împerecherea cu animalele. Contactul cu Divinul s-a pierdut. Nu 
există iubire. Nu există energie nouă. începe autodistrugerea. 

Eu îmi aduc aminte din nou de o frază din Biblie: „Şi încă din 
cauza încălcării multor legi, în oameni se răceşte iubirea". 
Aceasta corespunde pe deplin timpurilor noastre. îmi aduc 
aminte de filmul „Apocalipsa" care a stârnit vâlvă. Esenţa 
acestuia se rezumă la o singură frază: „Acest om din punct de 
vedere psihic este complet sănătos, lui i-a luat-o razna sufletul". 
Dacă încercăm să înţelegem despre ce este vorba în capitolul de 
încheiere a Bibliei se deschide următorul tablou. Cum va arăta 
civilizaţia pierzând unitatea cu Dumnezeu, privându-se de 
iubire, energie şi în acelaşi timp acumulând posibilităţi imense? 
Cum va arăta civilizaţia al cărei suflet a luat-o razna? Ce se va 
întâmpla cu ea? Se deschide un tablou cât se poate de clar: va 
avea loc autodistrugerea. Când procesele de acest fel decurg în 
mod anarhic atunci putem vorbi de începutul crizei civilizaţiei 
contemporane. Dacă aceste procese sunt susţinute de artă, 
morală, învăţătură, internet, se poate vorbi de un proces mult 
mai profund şi serios. în consecinţă, într-un timp apropiat se 
poate aştepta o criză şi destrămarea acelor fenomene care pot 
recuceri Divinul din noi. Această perioadă de trecere la o nouă 
civilizaţie prin imposibilitatea de a exista în vechile tipare se 
observă chiar acum. 


Cum va arăta această trecere, care va fi nivelul de decădere 
al corpului, al sufletului şi al spiritului, cu cât vor depăşi 
procesele creării procesele de decădere va depinde de fiecare 
dintre noi. 

OCCIDENTUL ŞI ORIENTUL 


Am citit numai prima şi a cincia carte a dumneavoastră. Acum 
o studiez pe a doua. Mă atrage filozofia chinezească şi în special 
Dao De Jing (Tao Te Ching) şi Feng Shui. Nu este un tribut al 
modei şi într-adevăr este interesantă filozofia şi atrage. în 
legătură cu aceasta vă pun o întrebare: cum trebuie înţelese 
următoarele: „înțeleptul desăvârşit năzuieşte către inactiune?" 
Cum să înţelegem în mod practic „inacţiunea"? 
Eu am povestit deja o istorie despre faptul că la un monah a 
venit ucenicul său şi a spus că este gata să îndeplinească orice 
activitate. La început monahul i-a propus acestuia să sădească 
morcovi cu frunzele în jos. Se spune că Serafim Sarovski a 
mutat dintr-un loc în altul zilnic o stivă de lemne. în India acest 
lucru se numeşte detaşarea de rezultatele muncii. în tinereţe eu 
am întocmit lista problemelor urgente pe care trebuia să le 
îndeplinesc a doua zi. Lista mea creştea treptat şi se umplea. 
Când am ajuns la punctul 40 am observat că am început să 
obosesc şi să cad în depresie temându-mă că nu voi reuşi nimic. 
Atunci eu am aruncat toate listele hotărând să văd ce se va 
întâmpla. Nu s-a schimbat nimic. Ceea ce nu trebuia să fac nici 
nu mi-am amintit, iar restul m-a obligat să rezolv situaţia, în 
concepţia mea activitatea este legată de dorinţe, de scop adică 
de conştiinţa care se întoarce în permanenţă la scop. Cu cât 
există mai multă dependenţă de rezultatul final, cu atât mai 
puternic ne temem, ne frământăm, ne supărăm pe cei care ne 
împiedică să actionàm, cădem în depresie dacă nu reuşim. De 
aceea, pentru educarea ucenicilor li s-a propus la început să 
îndeplinească acţiuni fără scop. Aceasta înlătura dependenţa de 
dorinţe. Dacă acţiunea se săvârşeşte fără ataşament ea nu 
dăunează sufletului şi se poate numi activitate adică acţiune 
care se înfăptuieşte din exterior şi nu are loc în interior. Aceasta 
permite să te ocupi de orice activitate şi să păstrezi sentimentul 
Divinului în suflet. 
îmi aduc aminte de un fapt curios. în şcoala iezuiţilor, se pare 
că a existat următorul test pentru alegerea celor mai buni 
ucenici. Unui monah tânăr i-au stabilit o convorbire, să zicem la 
ora nouă. Ela venit din timp şi a aşteptat. Au trecut cinci, zece 
minute dar el nu a fost chemat. A trecut o oră, apoi două, trei. 
Şi în tot acest timp, pe neobservate, cineva 1-a urmărit pe acest 
monah. Dacă a manifestat cel mai mic semn de 


nemulţumire, supărare, el a fost scos din rândul candidaţilor 
pentru un loc de răspundere. 

Cel care se enervează, se grăbeşte, se frământă, nu poate să 
îndeplinească o sarcină serioasă. La vikingi, înainte de luptă, 
ostaşilor li se dădea să bea o fiertură de burete pestrit. Consti- 
inţa lor rămânea curată iar frica şi frământările treceau întrucât 
dispărea dependenţa de dorinţe. în India, în conţinutul băuturii 
sfinte „soma", în afară de lapte se găsea fiertură de burete 
pestriţ. înainte de luptă li se spunea luptătorilor: „Tu ai murit 
deja de aceea ţie nu mai poate să-ţi fie frică, nu mai poţi simţi 
ură şi nu te poţi frământa. Du-te si îndeplineşte-ţi datoria". S-au 
frânat straturile conştiinţei şi dorințelor exterioare legate de 
corp, dar s-au deschis cele interioare, mult mai ample. 

Pentru a te ocupa de filozofie este necesar să vezi unitatea 
ascunsă a tot ceea ce se petrece în lumea înconjurătoare. 
Pentru a percepe unitatea cu aceasta este necesar să ieşi în 
plan subtil dezicàndu-te de cele exterioare. De aceea, filozofia 
adevărată s-a unit întotdeauna strâns cu mistica şi religia. 
Pentru omul din Occident important este organul care naşte 
funcţia. Pentru omul din Orient funcţia importantă este aceea 
care creează organul. De aceea, pentru filozoful din Occident 
este interesant felul cum este alcătuit organul, iar pentru cel din 
Orient cum lucrează acesta şi cum este legat de celelalte 
organe. De aceea, medicina din Occident tratează numai 
organul iar cea din Orient se străduieşte să echilibreze funcţiile 
întregului organism, ale tuturor organelor sale. Deşi meritele 
medicinii occidentale si orientale precum şi ale filozofiei 
sunt de necontestat, cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât mai 
mult înţelegem că pentru a vedea unitatea a tot ceea ce se 
petrece, pentru a trata organismul ca un tot este de mai mare 
perspectivă decât să rămânem la studiul unor organe separate. 

Apropo, problema referitoare la ce este primordial funcţia sau 
organul, într-o oarecare măsură deja a fost stabilită de 
psihologul sovietic, Leontiev. în lucrările sale el a descris 
următorul fapt: dacă organismul nimereşte în condiţii noi, atunci 
câteva organe pot să creeze împreună o funcţie nouă. Şi ca 
urmare a acesteia începe să se formeze noul organ. Astfel, se 
poate spune că sunt corecte ambele expresii. Funcţia creează 
organul, apoi organul îndeplineşte funcţia. Pentru mine, filozofia 
orientală, strategia ei de înţelegere a lumii, se prezintă ca 


funcţie, iar filozofia şi medicina occidentală se prezintă ca organ 
care funcţionează ca ceva ajutător. Principiul inactivităţii 
permite deconectarea funcţiei secundare şi întoarcerea la cea 
primară adică la aceea care a existat până la organ, până la 
lumea materială, acolo unde lumea a fost un punct unit, 
strălucitor. 

DIVERSE 


Cum se poate învăţa metoda dumneavoastră? 

Esenţa metodei mele constă în dezvoltarea gândirii. înainte 
am crezut în mod naiv că se poate găsi cartea sacră sau se 
poate intra în contact cu o oarecare fiinţă extraterestră care îmi 


deschide toate tainele universului. Apoi am înţeles cu uimire că 
a cunoaşte tainele este jumătatea problemei, trebuie însă 
înţeles ce anume ai descoperit. Toate tainele universului sunt 
dezvăluite în jurul nostru. Pur şi simplu noi nu le observăm şi nu 
înţelegem esenţa lor. Eu m-am sculat de dimineaţă şi mi-am 
turnat ceaiul. Am mâncat un sandvis şi am coborât în stradă, am 
cumpărat ziarul, am plecat la lucru. în această situaţie, ca şi în 
orice situaţie, cel mai neînsemnat eveniment deţine întreaga 
taină a universului. Taina se dezvăluie pe măsura dezvoltării 
noastre. 

înţelegerea evenimentului înseamnă cuprinderea în acelaşi 
timp a trecutului, prezentului şi viitorului. A prevedea viitorul nu 
înseamnă însă şi înţelegerea esenței celor întâmplate. Pentru 
cuprinderea concomitentă a trecutului, prezentului şi viitorului 
este nevoie de energie. Cu cât posedăm mai multă energie 
psihică, cu atât mai amplu putem să gândim. Energia psihică se 
stinge dacă nu este alimentată de iubire. înseamnă că este 
imposibilă cunoaşterea lumii fără amplificarea iubirii în suflet. 

Ne întoarcem la diagnosticarea mea. Eu văd deformarea 
structurilor de câmp. Cruciuliţele, romburile, câteva zeci de 
situaţii. Făcând observaţii cu privire la deformările de câmp se 


pot trage concluzii: în cutare şi cutare situaţii are loc deforma- 
rea câmpului care poate duce la îmbolnăvire. Dacă se anali- 
zează câteva mii de situaţii, se poate compune schiţa comporta- 
mentului şi atitudinii corecte faţă de lume. Esenţa descoperirii 
mele constă în faptul că după mulţi ani de căutări concentrate 
într-o anumită direcţie eu am văzut structuri de câmp primordi- 
ale faţă de relaţia cu obiectul, deşi ştiinţa a afirmat întotdeauna 
categoric că structura de câmp este secundară. Descoperind 
structurile de câmp primordiale, eu am observat cu uimire că 
deformarea acestora duce nu numai la îmbolnăviri, ci şi la 
distrugerea destinului, a caracterului şi a psihicului. 

Eu am înţeles că nu organul trebuie tratat şi nici chiar întregul 
organism aşa cum este la modă acum în medicină. Trebuie 
tratat destinul omului, psihicul, caracterul şi corpul acestuia. 
Veriga principală în toate acestea s-a dovedit a fi caracterul şi 
concepţia despre lume a omului. Fără o concepţie corectă 
despre lume nu există o gândire justă. Fără o gândire corectă 
nu se vor naşte emoţii corecte. Emoţiile incorecte duc la un 
comportament incorect iar apoi la distrugerea destinului, 
psihicului şi sănătăţii. O adevărată descoperire pentru mine a 
devenit înţelegerea faptului că emoţiile noastre şi structurile de 
câmp sunt unul şi acelaşi lucru. însă sentimentele noastre se 
împart în două straturi: de suprafaţă, care depind de corp şi de 
profunzime de care depinde nu numai corpul ci şi psihicul şi 
destinul. 

Eu trebuia să analizez câteva zeci de mii de situaţii diferite 
pentru a crea o asemenea viziune. Următoarea descoperire 
pentru mine a fost următoarea: se poate trata dându-i omului 
înţelegerea corectă a lumii. Se pare că ampla schimbare a 
viziunii asupra lumii poate trata şi asemenea boli precum 
cancerul. Ca atare, concepţia incorectă despre lume poate duce 
la cele mai grave boli. Cultura occidentală s-a obişnuit să se 
orienteze spre dezvoltarea materială. în primul rând o locuinţă 
şi hrană apoi gândirea şi ideile. Cultura răsăriteană, invers, a 
vorbit despre prioritatea conştiinţei. Gândurile corecte sunt mai 
importante decât locuinţa şi bucata de pâine. Lumea orientală a 
născut idei şi unele din imensa lor cantitate, treptat, au devenit 
putere materială. 

Nu demult un om mi-a spus: „Noi, pe plan internaţional, 
înţelegem că ne îndreptăm spre catastrofă. Noi avem totul: 


bani, tehnologie, putere dar nu avem idei. Nu ne închipuim 
deloc ce se poate face pentru a schimba situaţia". Dar lipsa de 
nu constituie principalul pericol pentru omenire. 
Principalul pericol se ascunde în concepţia incorectă despre 
lume şi nestiinta de a gândi. Acum o sută de ani resursa princi- 
pală a bogăției a fost materia primă. Apoi, după câtva timp, o 
asemenea bogăţie au devenit tehnologiile. Cu douăzeci-treizeci 
de ani în urmă întreaga lume a observat cu stupoare că bogăţia 
principală devine informaţia. Japonia a arătat clar lumii că ideile 
se pot vinde şi cumpăra. Noile idei au devenit o resursă de 
îmbogăţire rapidă şi reală. 

In acelaşi timp lumea a înţeles cu uimire că ideile pot omori şi 
pot distruge mai puternic decât orice armă. Ideile au devenit o 
forţă materială. „Eu doresc ca baioneta să fie considerată egală 
cu pana", - a scris Maiakovski. în Rusia ideile au năvălit cu forţă 
încă înainte de revoluţie şi experienţa bolşevismului este 
mărturia acestui lucru. Cele spuse mărturisesc şi următoarele: 
cea mai teribilă şi vicioasă idee este nimica toată în comparaţie 
cu o idee frumoasă şi neperfecţionată ale cărei defecte nu se 
văd. Bolşevicii au demonstrat tuturor că pentru fericirea 
generală trebuie distrus statul ca organ al reprimării. Dar când 
statul a fost distrus ei au fost nevoiţi să creeze un aparat 
represiv mult mai crunt. Ideile neperfectionate, neîntelegerea 
legilor mondiale au distrus destinul şi sănătatea statului iar 
aparatul represiv a devenit din ce în ce mai mult panaceul 
puternic salvând organismul de la pieire. 

La urma urmei, socialismul s-a prăbuşit. Au învăţat oamenii să 
gândească? Următoarea experienţă vorbeşte despre contrariul. 
Statul a fost distrus din nou. Insă distrugerea repetată a avut loc 
nu numai la nivelul fizic ci şi la cel spiritual. Au crezut toţii cu 
sfinţenie că democraţia înseamnă lipsa asupririi fără să 
înţeleagă că democraţia poate să existe numai în condiţiile celei 
mai severe discipline şi a dictaturii legii. în Occident democraţia 
s-a născut pentru apărarea proprietăţii private iar în Rusia, după 
1917, pur şi simplu nu exista proprietate privată, ceea ce 
înseamnă că nu exista nici apărarea drepturilor omului. De 
aceea, în Rusia postsovietică nu putea exista democraţie. Şi 
ceea ce s-a numit democraţie de fapt a devenit o lipsă a legilor, 
în asemenea cazuri, se întorc cu toţii la mecanismul primitiv, în 
care cei mai puternici îi omoară pe cei slabi sau îşi însuşesc 


averea lor. Şi apariţia unui grup de oameni bogaţi care au 
acaparat aproape întreaga bogăţie a ţării constituie un rezultat 
logic al neîntelegerii a ceea ce înseamnă o democraţie adevă- 
rată, de ce a apărut socialismul, ce se petrece azi în lume şi ce 
trebuie făcut pentru ca o parte a liderilor care s-a îmbulzit în 
faţă să nu-i distrugă pe cei rămaşi în urmă şi împreună cu 
aceştia pe ei înşişi. 

Concepţia corectă despre lume şi înţelegerea devin acum mult 
mai importante decât locuinţa şi bucata de pâine. lar în 
căutarea unei asemenea înţelegeri noi ne întoarcem din nou la 
adevăruri sfinte. într-un sens nou sună fraza biblică obişnuită: 
„Nu numai cu pâine trăieşte omul". Din ce în ce mai mult ideile 
se umplu de forţă iar prin lipsa înţelegerii corecte, creatorii lor 
sunt împinsi din ce în ce mai aproape de prăpastie. La începutul 
secolului trecut, un lucrător necunoscut al biroului de brevetare 
a scos formula: E = mc2. Au trecut aproape treizeci de ani. în 
principiu, o perioadă neînsemnată şi a urmat explozia bombei 
atomice. Explozie care a proclamat că până la sinuciderea 
colectivă a rămas destul de puţin timp. După circa treizeci de 
ani, au apărut submarinele atomice, fiecare dintre ele poate 
distruge întreaga omenire. S-a schimbat oare prin aceasta 
conştiinţa şi concepţia noastră despre lume? Nu, ea rămâne în 
urmă din ce în ce mai mult faţă de posibilităţile noastre. Dacă 
noi nu ne vom schimba, vom muri. Acum, acest lucru începe să- 
1 înţeleagă fiecare. Din timpuri străvechi, în Orient s-a subliniat 
faptul: schimbă-te şi vei putea schimba întreaga lume. 

Pentru a te schimba trebuie să ai idei juste, un comportament 
just; trebuie să înţelegi legile după care trăieşte universul, 
trebuie să educi sentimentele tale pornind din iubire şi 
bunătate. Omul cu un suflet nedesăvârşit nu poate să se atingă 
de tainele existenţei. El piere pur şi simplu. Medicul cu un suflet 
nedesăvârşit nu aduce foloase pacientului, savantul cu un suflet 
nedesăvârşit va face descoperiri care vor duce la pieirea 
oamenilor. în ultimii o sută de ani omenirea a năzuit să consume 
şi nu să acumuleze. Faimoasa bucată de pâine devine din ce în 
ce mai importantă. Pentru înţelegerea lumii se consumă din ce 
în ce mai multă forţă decât pentru obţinerea pâinii. Lumea s-a 
dezvăţat să gândească. Filozofii si înteleptii au dispărut. Nimeni 
nu vrea să dea, toţi vor să consume. 


A devenit simptomatică nu numai medicina ci şi economia, 
politica şi filozofia. Dacă a apărut o problemă, ea trebuie 
îndepărtată. Nu ne-am obişnuit să ne întrebăm de ce a apărut 
problema şi de ce apariţia ei este legică. 


într-un fel, un profesor a zis: „Eu nu urmăresc să dau 
cunoştinţe studenţilor. Peste câţiva ani toate acestea se vor 
chimba. Eu îi învăţ să lucreze cu aceste cunoştinţe, îi învăţ să 
udece corect". Noi nu am fost mult timp studenţi şi profesori 
buni. Acum mă uit la televizor şi văd cum învăţăm să gândim. Si 
de la reproşuri superficiale, ură şi învinuire care au drept scop 
înlăturarea problemelor care ne deranjează, noi trecem la 
înţelegerea legăturii dintre evenimentele care se petrec. Nu 
trebuie să căutăm vinovaţi pentru a revărsa asupra lor 
supărarea, ci trebuie să ne dezvoltăm şi să ne schimbăm noi 
înşine. Aceasta va fi cea mai bună apărare de repetarea 
greşelilor trecutului. 

Diagnosticând structurile de câmp, eu am învăţat să gândesc. 
Se pare că organismul minuscul şi uriaşul stat trăiesc după legi 
comune. Astfel, dacă vă cuprinde dorinţa să vă însusiti metoda 
mea, în primul rând începeti să gândiţi. 


SĂNĂTATEA 

Eu sunt programator care de la sine înseamnă diagnosticare. 
Problemele mele le cunosc mai mult sau mai puţin, într-un fel 
sau altul mă descurc cu ele, chiar dacă nu sută la sută. Dar nu 
este vorba despre mine ci despre soţia mea iubită. Cu mai mult 
de un an în urmă cuscrului i s-a întâmplat o nenorocire: s-a 
îmbolnăvit grav de rinichi şi splină. Cuscrul este militar şi nu 
este înclinat spre gândire religioasă, dar soţia mea, cu atât mai 
mult, a hotărât să-l „salveze" în felul ei. A trecut un an de când 
cuscrul ţine toate posturile şi se roagă în fiecare dimineaţă. El s- 
a restabilit, slavă lui Dumnezeu, de fapt e deja sănătos. Dar s-a 
schimbat caracterul soţiei mele. Vai de mine, nu spre bine. A 
apărut încrederea nestrămutată în justetea proprie. Aproape un 
an nu am acordat acestui fapt o importanţă deosebită dar acum 
est lucru a luat o întorsătură de nesuportat. Părerea ei este de 
necontestat, hotărârile ei sunt definitive şi indiscutabile. Cine 
este de vină, în cine rezidă cauza, în mine sau în ea? în linii 
generale este ortodoxă care pretinde să aibă un statut de religie 
unică şi corectă. Vă rog să ne ajutaţi, numai câteva rânduri ne 
pot arăta calea corectă. 
Dumneavoastră probabil că aţi observat că simptomele 
paranoide apar la personalităţile ieşite din comun. De unde apar 
ele? Problema constă în faptul că dorinţele noastre sunt emoţii 


care cuprind trecutul, prezentul şi viitorul. Cu cât sunt mai 
ample sentimentele noastre, cu atât mai mult trec în viitor şi 
aceasta înseamnă că intuitiile, viziunile spontane, influenţa 
asupra lumii înconjurătoare se pot dezvolta cu atât mai puternic. 
Cu cât sunt mai ample dorinţele, sentimentele omului, cu atât 
mai înalt este nivelul energiei şi cu atât mai mult poate obţine 
mai mult de la viaţă. închipuiţi-vă un om deştept, capabil, 
talentat dar în acelaşi timp pasiv, timid şi fricos iar lângă el un 
om mediocru care este neînfricat, energic, plin de voinţă, cu 
mândrie excesivă, cu dorinţe amplificate. Dumneavoastră veţi 
înţelege care din ei va ocupa un post de conducere. Cel deştept, 
în cel mai bun caz, va fi adjunctul sau ad interim. Cu cât este 
mai puternic contactul omului cu viitorul, cu atât mai puternic 
influenţează prezentul şi îl dirijează. Mulţi vindecători tocmai 
aşa tratează. Ei sunt în contact cu planurile subtile pe care le 
folosesc. Dumneavoastră întelegeti că un asemenea tratament 
ajută corpul dar dăunează sufletului, întrucât scopul acestui 
tratament constă nu în cunoaşterea lumii şi schimbarea deplină 
a omului, ci numai în îmbunătăţirea parametrilor fizici. 

Când omul | se adresează lui Dumnezeu prin intermediul 
iubirii, el măreşte sensibil amploarea sentimentelor sale umane. 
Atunci poate să apară posibilitatea de a trata, de a vedea 
viitorul, pot să se deschidă supracapacitàtile. Dacă nu există o 
prioritate dură a iubirii Divine asupra a tot ceea ce este uman, 
atunci omul atrage pe neobservate supunerea faţă de dorinţele 
sale, faţă de viitor şi de spiritualitate etc. Un asemenea 
mecanism este destul de răspândit. 

lată de unde provine pilda despre îngerul-diavol care a fost 
mult mai apropiat de Dumnezeu şi care, tocmai de aceea, a 
primit o explozie mult mai mare a capacităţilor şi sentimentelor. 
El a pierdut legătura cu Dumnezeu, a încetat să simtă în sine 
prioritatea Divină şi s-a renăscut în necuratul. îmi aduc aminte 
de momentul când o femeie mi-a spus următoarele: „Cu cât mà 
rog mai mult, cu atât mai mult vreau să înjur ca un birjar". Ea 
era şocată şi se considera pierdută. Eu i-am explicat că acesta 
este un proces natural. Cu cât năzuim mai puternic spre 
Dumnezeu, cu atât mai mari eforturi ne sunt necesare pentru a 
depăşi umanul. Nu oricine are putere să reziste la aceasta. De 
aceea, pentru a supravieţui şi a nu decădea sufleteşte, oamenii 
care năzuiesc fără cale de întoarcere către Dumnezeu şi-au 


uşurat sarcina prin renunţarea la bani, la sex, la mâncare 
îmbelşugată, la comunicare, s-au retras în mănăstiri 

şi peşteri. Când s-a primit portia de Divin, când aceasta s-a 
revărsat în uman şi când s-a elaborat mecanismul depăşirii 
dependenţei de fericirea dobândită, atunci această informaţie 
poate fi primită de alţii fără pericolul de a pieri. 

Paranoia a apărut la omul care vede chipurile o imagine 
clară. El înţelege mai bine ce este de făcut, el are o intuiţie mai 
bună, el calculează orice situaţie şi se obişnuieşte treptat cu 
faptul că el are întotdeauna dreptate, uitând că adevărata şi 
absoluta cunoaştere se ascunde în sufletul fiecărui om. întele- 
gerea corectă şi clarvăzătoare a lumii va ceda întotdeauna în 
faţa adevărului Divin, se va contrazice totdeauna cu logica 
Divină într-o oarecare măsură şi niciodată nu va fi desăvârşită. 

Prin adresarea către Dumnezeu, ataşamentul ulterior spre 
uman poate fi amplificat sau diminuat. Dacă ne adresăm lui 
Dumnezeu pierzând propria dorinţă şi țelul, dacă am lepădat 
conştiinţa şi am simţit lipsa de apărare, atunci Divinul se 
transformă în uman în mod natural şi liniştit. Un uman de acest 
gen continuă să conţină în lăuntrul său iubirea simțind în 
permanenţă propriul său caracter secundar. însă dacă noi ne 
adresăm lui Dumnezeu cu dorinţe şi țeluri ascunse, aceasta 
înseamnă, că în subconştientul nostru umanul este totuşi 
primordial şi, ca atare, acesta va încerca întotdeauna să înăbuşe 
Divinul şi să devină diabolic. 

La soţia dumneavoastră, adresarea către Dumnezeu a fost 

un mijloc de înfăptuire a dorințelor sale. Scopul a fost viaţa, 
sănătatea, dorinţa de a-1 ajuta pe omul apropiat. Atunci când ea 
s-a adresat lui Dumnezeu, amploarea posibilităţilor sale a 
devenit mult mai mare dar lăcomia subconstientà a învins 
iubirea. Salvând sănătatea tatălui său, ea, într-o oarecare 
măsură, a dăunat propriului suflet. De aceea trebuie să 
întelegeti că nu pot exista pretenţii la Ortodoxie. Eu consider cà 
pentru început soţiei trebuie să i se explice faptul că sentimen- 
tul de dreptate proprie absolută constituie tocmai diavolismul. 
Dreptatea absolută presupune cunoaşterea absolută ceea ce nu 
îi este accesibil omului. Numai Creatorul posedă acest lucru. 
lritarea, condamnarea, incontestabilitatea părerii, duritatea faţă 
de oameni, toate acestea constituie pierderea Divinului şi 
triumful umanului. întorcându-ne la ortodoxie, vă spun: întrucât 


umilinţa este una din principalele binefaceri, dumneavoastră vă 
veţi putea ajuta soţia nu numai cu vorbe ci şi prin 
comportament. Dacă în aceste momente dumneavoastră puteţi 
păstra sentimentul iubirii, eu cred că, cu timpul, soţia se va face 
bine. 

Diagnosticul meu este cistită cronică. în ultimul timp are loc o 
înrăutăţire frecventă, pur şi simplu mă urc pe pereţi de durere. 
Timp de două-trei ore urlu de durere, apoi încet-încet încetează. 
Prima criză a avut loc la 14 ani. Acum eu am 19 ani. Şi mama 
mea a suferit de această boală. Dar după divorţul de tatăl meu, 
acum patru ani şi jumătate, ea nu a mai avut crize. Când am 
fost externată din spital unde am fost tratată cu un medicament 
puternic, mama iar a făcut o criză. Efectul medicamentului a 
trecut iar eu sunt din nou bolnavă. Ce se întâmplă, boala ei s-a 
transferat la mine? Mama nu a citit cărţile dumneavoastră. Ea 
numai ţipă: „părăseşte-l" pe flăcăul tău şi nu o sà mai ai 
probleme cu vezica urinară!" Eu nu pot să-mi dau seama despre 
ce este vorba. Am încercat de toate, dar boala nu trece. în rest 
eu SUNT UN OM FERICIT! îmi cântă sufletul! Eu iubesc şi sunt 
iubită, am o activitate îndrăgită. Eu am absolvit ce am vrut. Am 
o mulţime de prieteni. Eu îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc Creaţia 
Lui. Dar această fericire deseori este întreruptă de dureri 
insuportabile care durează ore întregi. Puteţi să-mi daţi vreun 
sfat? 

Deşi mama dumneavoastră nu a citit cărţile mele, ea a reuşit 
să capteze legătura dintre boală şi situaţie. Vezica urinară, 
ginecologia este o temă a iubirii umane şi a relaţiilor personale. 
Cu cât mai puternic ne înclinăm noi în faţa umanului, cu atât 
mai activ se cuplează mecanismul fricii, supărării, geloziei. Dacă 
mama dumneavoastră nu a primit purificarea în tinereţe, atunci 
şi dumneavoastră e puţin probabil că o veţi primi prin omul iubit 
şi atunci se îmbolnăveşte sau moare copilul dumneavoastră. în 
subconştientul dumneavoastră e puţin probabil că veţi putea 
primi durerea de la omul iubit, de aceea, dumneavoastră vi se 
dă durere pentru a trata boala. Puteţi să vă despartiti de omul 
iubit şi atunci cistita va trece, dar dacă acest om v-a fost 
hărăzit, atunci despartindu-và, puteţi muri. De aceea este mai 
bine să rezolvati problema prin schimbarea propriei persoane. 
Nu demult a venit la mine o pacientă a cărei fiică a avuto 
problemă serioasă - insuficienţă cardiacă. Au făcut operaţia. 


Totul s-a desfăşurat minunat. Fiica nu a avut nici o complicatie, 
iar mama a fost fericită. După două luni, ea a simţit o umflătură 
în pieptul ei. Ea s-a adresat medicilor şi a aflat diagnosticul - 
cancer. l-au făcut o operaţie, dar aceasta nu a ajutat-o. Astfel, 
tumora a trecut în metastază. Au trecut la chimioterapie. 
Metastaza s-a extins. Cu această problemă mama a venit la 
mine. Eu i-am explicat că totul este foarte simplu. lată ce i-am 
spus. 

Dumneavoastră ati avut o imensă inerție de supărare si o 
inerție mică de iubire. Inertia iubirii s-a diminuat, iar inerția 
supărării s-a mărit pentru că dumneavoastră v-aţi supărat mult 
şi îndelungat. Noţiunea de a o ierta pe fiica dumneavoastră nu 
vă este cunoscută. Când vi s-a făcut operaţia, „dându-vă 
supărare", boala a fost înlăturată. în iubire, chiar şi în cele mai 
neînsemnate situaţii, noi expunem întregul spectru de relaţii 
faţă de lume şi univers. La fiica dumneavoastră, în cea mai 
nevinovată situaţie, a început să se dezvolte intens neaccep- 
tarea lumii. Orice mişcare în univers constituie un conflict al 
prezentului şi viitorului. Cea mai liniştită şi echilibrată situaţie 
are la bază un conflict. Incapacitatea de a depăşi corect conflic- 
tul înseamnă renunţarea la dezvoltare. Dumneavoastră v-aţi 
privat fiica de posibilitatea de a trece printr-o situaţie traumati- 
zantă. Această situaţie s-a născut la dumneavoastră. 

întelegeti pentru început că orice supărare înseamnă 
oprimarea dorinţei dumneavoastră, distrugere de suprafaţă. 
Fără distrugere nu există dezvoltare. Orice supărare este 
zălogul dezvoltării dacă dumneavoastră păstraţi iubirea în 
suflet. Dacă nu acceptaţi supărarea şi începeti să vă supăraţi 
din ce în ce mai tare, aceasta înseamnă că nu doriţi să vă 
schimbaţi, nu vreţi să vă apropiaţi de Dumnezeu. Aşadar 
învatati-và să iertati jignirea, iar pentru aceasta învăţaţi să 
acceptaţi înjosirea dorințelor, păstrând iubirea de Dumnezeu. 
Noi avem două tipuri principale de dorinţe: una este legată de 
continuarea vieţii, aceasta este dorinţa sexuală, cealaltă este 
legată de apărarea vieţii şi de dezvoltarea ei ceea ce este 
impulsul de voinţă si de gândire. Repetati în permanenţă în 
sinea dumneavoastră că vă veţi supune voinţei Divine, că 
voinţa este secundară. Repetati că atracţia sexuală este pentru 
dumneavoastră secundară iar țelul suprem îl constituie iubirea 
de Dumnezeu. Limitaţi-vă periodic voinţa, scopurile şi dorinţele 


dumneavoastră sexuale. învăţaţi să primiţi orice înjosire drept 
salvarea oferită de Dumnezeu. Atunci, orice boală va constitui 
posibilitatea de a percepe slăbiciunea umanului, caracterul său 
secundar şi primordialitatea iubirii Divinului. în loc de chinuri, de 
distrugere va fi o durere îmbucurătoare de creaţie. 

Un pacient m-a întrebat: „De ce Dumnezeu îmi dă asemenea 
neplăceri? Oare eu sunt aşa de rău?" 

„Nu de ce ci pentru ce, - l-am corectat eu. - Neplăcerile vi s-au 
dat nu pentru faptul că sunteţi rău, ci pentru ca dumneavoastră 
să deveniți mai bun." Pentru a supravieţui unei pierderi umane, 
trebuie să vedem în orice iubirea Divină. Când începi să înţelegi 
prin ce fire invizibile este legată lumea, cum un lucru provine 
din celălalt, atunci înţelegi că nu există vinovaţi. Dacă nu există 
vinovaţi, atunci nu există nici cei care au dreptate. Dacă nu 
există cei care te-au supărat, atunci nu vor fi nici cei care să se 
supere. îndepărtați prin pocăință toate supărările pe femei, 
învăţaţi să păstraţi iubirea în momentele când pierdeţi ceva, 
măriţi în permanenţă inerția iubirii. Şi atunci când veti învăţa să 
nu vă supăraţi, învăţaţi-o şi pe fiica dumneavoastră să se roage 
şi să comunice cu Dumnezeu iar atunci boala nu va mai fi 
necesară. 

Ne întoarcem la autorul notitei. Regiunea pieptului înseamnă 
supărare, partea de jos a burtii înseamnă dezicere de iubire, 
lipsă de dorinţă de a trăi. în cazul în care au apărut aceste 
probleme la 14 ani, tocmai în timpul pubertàtii, înseamnă că 
problemele vor exista şi la viitorii dumneavoastră copii. încercaţi 
să vă purtaţi cu omul iubit precum cu un prieten, să uitaţi 
pentru un timp de sex. învăţaţi să acceptaţi durerea de la alţi 
oameni drept purificare a sufletului dumneavoastră. Prin ce 
suntem legaţi de lume? Prin sex, mâncare, respiraţie şi 
conştiinţă. Există tehnici diferite de depăşire a acestei 
dependente care pot fi folosite. 

Vreau să amintesc încă o dată: în sistemul meu se ascunde un 
mare pericol. Acesta este o atitudine pragmatică faţă de 
rugăciune. lubirea de Dumnezeu oferă sănătate şi fericire, dar 
adresându-ne lui Dumnezeu, noi trebuie să uităm de sănătatea 
si fericirea noastră, altfel noi rezolvăm problemele apropiate, 
tactice dar creăm pentru noi probleme strategice şi mult mai 
ample. Chiar dacă nu vă trece deodată durerea, sà nu và fie 
frică sà nu cădeţi în depresie. Dumnezeu nu vă propune drept 


sarcină un lucru care nu are rezolvare. în faţa dumneavoastră 
stă o sarcină şi esenţa acestei sarcini nu constă în faptul de a 
dobândi sănătatea ci în faptul ca prin boală sà simtiti în 
dumneavoastră Divinul. Această sarcină poate fi rezolvată. ŞI 
mai devreme sau mai târziu, o veti rezolva. Puteţi sà nu vă 
îndoiti că boala va trece. 

ŞTIINŢA ŞI RELIGIA 

Se spune că Dumnezeu nu dă încercări peste puterile tale. Nu 
mă îndoiesc de faptul că primul bărbat şi prima femeie au fost o 
creaţie desăvârşită a Domnului. De aceea postulatul referitor la 
păcatul originar al femeii nu este adevărat. Cu cât sunt mai 
perfecte creaţiile, cu atât mai mari încercări trebuie să suporte. 
Ceea ce s-a întâmplat cu Adam şi Eva constituie tocmai aceste 
încercări. Prima încercare a fost cea de a trăi viaţa 
pământească. Există ceva comun şi există ceva diferit pentru 
bărbat şi pentru femeie. în scriptură se spune: „Nu judecaţi". 
Rezultă că de la început femeia a primit o sentinţă definitivă. Eu 
înţeleg că dumneavoastră scrieţi despre ceea ce arată în 
momentul dat cercetările dumneavoastră, confirmate pe 
deasupra de destine umane 
concrete. 

întrebarea este următoarea: ce fel de influenţă are asupra 
unei asemenea judecăţi a dumneavoastră (arătată mai sus) 
părerea (subconstientà) a bărbaţilor de pe Pământ? Mulţumesc 
pentru cărţi; le citesc, mă străduiesc să mă descurc. Sunt 
foarte perseverent. Cel mai interesant lucru este că mi-am 
schimbat puternic părerea despre ce înseamnă a fi fericit. La 
drept vorbind, vechile concepţii s-au dus, cele noi încă nu s-au 
înrădăcinat clar, dar este sigur că ele vor fi deja altele. 

V-aţi gândit vreodată de ce tocmai femeile au zburat „pe 
mătură" în Evul Mediu? De ce inchiziţia a omorât sute de 
femei? De ce cazurile de levitaţie spontană au existat tocmai la 
femei? Femeile deseori au recunoscut în faţa lui Dumnezeu că 
au zburat si au fost arse pe rug. O permanentă năzuinţă spre 
Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, duce la imense 
capacităţi. Nu fiecare poate să se descurce cu fericirea care îl 
invadează subit. In problema originii omului, eu în general sunt 
adeptul teoriei lui Darwin. Pur şi simplu trebuie să ai o atitudine 
corectă faţă de Biblie. Marile adevăruri nu pot veni prin orice 
explicaţie. Atunci când apare la noi ceva nou, noi încercăm să- 


1 recunoaştem pornind de la evenimente vechi schimbând 

numai legăturile obişnuite dintre ele. 

In Biblie se spune că la început va apare Antihrist şi numai după 
aceea lisus Hristos. El îl va înfiera pe Antihrist pentru o mie de 
ani. Să încercăm să ne închipuim, pornind de la Apocalipsă, ce 
poate să însemne acest lucru? Mai degrabă, în viaţa reală, 
aceasta va arăta în felul următor: în decursul câtorva secole va 
exista prioritatea de necontestat a iubirii Divine faţă de 
pasiunile şi dorinţele umane nu numai în conştiinţă, ci şi în 
sentimente. Cum poate arăta un spirit malefic? Acesta a fost cel 
mai deştept şi mai frumos dintre îngeri. Prin el trebuie cel mai 
clar exprimată esenţa umanului. Motiv pentru care el s-a dezis 
de Divinul din sine. Toate valorile se rezumă la conştiinţă şi 
dorinţă. Astfel, ne închipuim un om orbitor de frumos, natural, 
tânăr, din cale afară de deştept şi incredibil de sensibil. 
„Diavolismul reprezintă genialitatea fără iubire". Dar iată că 
sensibilitatea spiritului malefic şi creierul sunt atât de imense, 
încât au devenit pentru el mai importante decât iubirea Divină. 
De minte deja am vorbit, să trecem la sensibilitate. La femei 
sensibilitatea este incomparabil mai înaltă decât la bărbaţi. 
Pentru a naşte, femeia trebuie să se concentreze asupra vieţii şi 
a continuării ei, ceea ce înseamnă sexualitate şi sensibilitate, 
înseamnă că spiritul malefic trebuie să fie femeie. Apropo, 
culoarea neagră produce asociaţii întunecate, înseamnă că 
spiritul malefic trebuie să fie blond. în mod cert, necăsătorit. 
Rezultă - Antihrist cu chip de femeie. O blondină, tânără, 
frumoasă, cu sensibilitate imensă, dar dacă există dependenţă 
de conştiinţă şi dorinţe atunci trebuie să existe neînfrânarea 
sexuală, condamnarea deschisă sau ascunsă a altor oameni. Ea 
poate să nu condamne în mod deschis dar poate să-i provoace 
pe alţii să condamne să se închine în faţa frumuseţii şi sexuali- 
tatii- Se pune problema: cum poate oare ea să atragă după sine 
masele de oameni? Ea poate să fie soţia sau amanta unui politi- 
cian renumit, de care depinde soarta omenirii. Şi cu cât ea îl 
leagă pe el mai puternic de fericirea umană, cu atât mai sinuci- 
gaşe trebuie să fie hotărârile lui politice. Vi se pare chipul lui 
suficient de convingător? Să încercăm să căutăm o altă activita- 
te. Cum se poate influenţa un grup mare de oameni, obligându-i 
pe neobservate să se închine în faţa capacităţilor şi a sexua- 


litàtii? Răspunsul este simplu: arta. Ea exercită cea mai 
puternică influenţă tocmai asupra subconstientului. 

Nu demult am avut un caz curios. Pacientei, a cărei stare a 
fost destul de bună, i s-au îmbolnăvit copiii şi nepoţii şi a ieşit la 
suprafaţă programul de autodistrugere. 

— Pe dumneavoastră, cu câteva zile în urmă, v-a jignit şi v- 

a înjosit omul iubit. Dumneavoastră nu ati putut să suportati 
deloc acest lucru, - i-am explicat eu ei. 

— Nimic asemănător, totul a fost normal. 

Eu nu am înţeles nicicum de unde a apărut acest puternic val 
negativ. lar apoi, din întâmplare, în timpul convorbirii, a devenit 
clar că ea s-a uitat la o transmisie în care i-a plăcut foarte mult 
o cântăreaţă. Eu am modelat situaţia şi am rămas uluit. 
închinarea lăuntrică în faţa înţelepciunii, frumuseţii şi 
sensibilităţii îl ataşează puternic pe om de baza dorințelor si 
practic, deodată, răbufneşte programul de autonimicire. Mi-am 
adus aminte deodată de porunca biblică: să nu-ţi faci idoli. 

Deci, să ti—1 închipui pe Anticrist în chip de blondină 
frumoasă, necăsătorită şi sensibilă, este complicat. Pentru mine 
este complicat să-mi închipui că va veni Hristos, se va aşeza pe 
tron şi va judeca pe fiecare. Pentru mine este complicat să-mi 
închipui spiritul malefic cu coadă şi copite. Dar dacă renuntàm 
la forme şi încercăm să înţelegem conţinutul, atunci tabloul va 
arăta oarecum altfel. Hristos a ştiut că El va fi răstignit si va 
trece prin moarte. De aceea, atunci când El a spus „Eu" este 
puţin probabil că s-a identificat cu corpul său aşa cum facem noi 
de obicei. „Eu-1" lui se poate identifica prin sentimentul iubirii 
cu Creatorul, a acelei iubiri care continuă să existe după 
degradarea corpului, după degradarea sufletului. Când Ela 
spus: „Eu mă întorc", mie mi se pare că El a subînteles cà se 
întoarce sentimentul iubirii la toţi oamenii, iubire care este mult 
mai importantă decât sentimentalismul, capacitatea, intelectul 
şi bunăstarea materială. 

Pentru a percepe prioritatea iubirii, trebuie să ne convingem 
de imposibilitatea existenţei noastre în regimul de închinare faţă 
de sexualitate, capacităţi şi bani. Legea negării negatiei. Pentru 
a trece în cel de-al doilea nivel trebuie să se nască 
imposibilitatea existenţei în primul nivel sau conştientizarea 
acesteia şi năzuinţa către cel de-al doilea. Cu cât este mai 


puternică năzuinţa conştientă cu atât mai stihinic şi mai putin 
dureros va fi procesul trecerii. 
Dar atât timp cât noi ne adâncim în divinizare, arta lucrează 
după principiul malefic: doriţi să obţineţi plăcerea sentimentului 
sexual?  Poftiti. Dumneavoastră doriţi sà và înfrànati 
exualitatea? în nici un caz, acesta este dăunător pentru 
sănătatea dumneavoastră. „Uitaţi-vă, cât suntem de frumoşi şi 
sexi, - trâmbiţează din toate părţile reprezentanţii artei. - Priviţi 
cât de mulţi bani avem. Noi vă îndeplinim toate dorinţele." Şi nu 
numai reprezentanţii artei. Un preot american, înecându-se de 
fericire, comunică faptul că | s-a adresat lui Hristos, i-a cerut un 
„mercedes" şi după un timp oarecare acest „mercedes" i-a 
apărut. Atitudinea de lăcomie faţă de iubire şi faţă de 
Dumnezeu conduce la germenii diavolismului. Cu cât ne 
concentrăm mai mult asupra sexualităţii, capacităţilor şi banilor, 
cu atât mai lacomi devenim în iubire. De aceea eu cred că 
Antihrist este tocmai sexualitatea neînfrànatà, tipàtoare, a 
reprezentanţilor artei, îndeosebi a femeilor. Arta trebuie să 
lecuiască, dar deocamdată, în majoritatea cazurilor, ea ajută să 
murim. Dacă înainte medicul trata cauzând durere şi convin- 
gàndu-te să o accepti, acum el se apleacă politicos în fata 
pacientului: - Va este rău? Nu vreţi să trăiţi? Poftim vă rog 
„ştreangul". Numai să plătiţi bănişorul. „Gestul înseamnă 
mişcarea sufletului", - a spus Saliapin. 

Arta constituie demonstrarea frumuseţii sufleteşti prin corp. 
Sufletul se purifică prin iubire Divină şi prin durere. 
De ce în Grecia antică adorau tragedia, în care a existat 
neapărat atât iubire, cât şi pierderi? O asemenea artă a purificat 
sufletul şi a condus la catarsis. Arta actuală demonstrează nu 
sufletul, ci corpul. în loc de catarsis, spectatorii obţin satisfacția 
sexuală. Noi nu putem trăi fără bani şi fără valori materiale, noi 
nu o să avem niciodată materialul dacă nu vom avea capacităţi, 
intelect, legi dezvoltate, adică valori spirituale. Valorile 
spirituale vor degenera fără un potenţial sentimental, adică 
dezvoltarea sentimentului şi a dorințelor duc la înflorirea 
conştiinţei şi bunăstării materiale. Dar sentimentalismul şi 
dorinţa noastră se usucă şi degenerează dacă nu există unirea 
cu Divinul. Dacă volumul iubirii din suflet se diminuează, dacă 
noi frânăm iubirea prin temeri, depresie, supărări, incapacitate 
de abţinere, dorinţele noastre vor deveni stăpânii noştri, iar noi 


robii lor. Robul fericirii sentimentale va fi robul fericirii spirituale 
şi materiale. Dacă privim esenţa dezvoltării umane, noi ajungem 
din nou la un conflict şi o contradicţie fără de care dezvoltarea 
este imposibilă. 

Impulsul cel mai mare de dezvoltare trece prin iubirea faţă de 

femeie în care există întotdeauna sexualitate. Dar, în acelaşi 
timp, cel mai mare pericol apare atunci când sexualitatea 
devine mai importantă decât iubirea. Femeia trebuie să aducă 
pe lume copii şi de aceea ea nu trebuie să moară. Bărbatul, 
invers, pentru a-şi salva copiii, deseori trebuie să-şi rişte viaţa, 
de aceea în subconştient, bărbatul se concentrează mai puţin 
asupra vieţii, asupra dorințelor, şi de aceea lui îi este mai uşor 
să perceapă logica Divină. Aceasta nu este o superioritate şi nu 
este dăunător bărbatului şi femeii, aceasta înseamnă diviziunea 
muncii. Femeia se dezvoltă prin continuarea vieţii, iar bărbatul 
prin pierderea ei. De aceea, bărbatul are un început informatio- 
nal puternic iar femeia are sensibilitatea. 
De ce femeile nu devin filozofi? Pentru a abstractiza trebuie să 
te detaşezi de toate. Detaşarea de conştiinţă, dorinţe şi viaţă 
înseamnă moarte. Dacă omul nu e gata să moară, el niciodată 
nu devine un filozof adevărat. Teza cu privire la păcatul originar 
al femeii constituie într-adevăr vaccinarea împotriva închinării în 
faţa principiului feminin, adică a sensibilităţii. Păcătuirea 
presupune să lucrezi imens asupra propriei tale persoane. 
întrucât femeia este mai puternic legată de viaţă, atunci şi forţa 
pentru a depăşi dependenţa de sexualitate, dorinţă şi viaţă 
trebuie să fie de câteva ori mai mare. Pentru aducerea pe lume 
a copiilor, natura i-a dat femeii înjosirea care o ajută să 
perceapă Divinul din propria persoană. Ciclul lunar constituie 
distrugerea periodică a vieţii, a dorinţei, înjosirea sentimentului 
sexual. înainte de ciclul lunar şi în timpul acestuia, multe femei 
se simt foarte rău şi fizic şi moral. Cu cât este mai mare 
dependenţa de dorinţă şi de viaţă, altfel spus concentrarea 
asupra păcatului originar, cu atât mai rău se simte femeia. lar 
atât timp cât femeia naşte, altfel spus continuă viaţa si se 
concentrează asupra ei, eu cred, că ele vor avea în permanenţă 
probleme pentru a salva iubirea Divină din propriul suflet şi 
probleme pentru depăşirea dependenţei de fericirea umană. 
RELAŢII 

Dragoste neîmpărtăşită!!! Cum să mă comport? 


De câţiva ani iubesc un bărbat însurat. El nu ştie acest lucru şi 
este indiferent faţă de mine. Procedez oare just renunțând la 
relaţiile cu el continuând totuşi să-l iubesc? Unde se află graniţa 
dintre smerenie şi renunţarea la dorinţe? judecând după faptul 
că sănătatea mea s-a înrăutățit puternic (în zilele acestea am 
suportat o operaţie), eu nu mă îndrept către Dumnezeu. Care 
este greşeala mea în situaţia dată? 
închipuiţi-vă un animal care a mâncat, apoi a început să se 
ocupe de actul sexual. Apoi să ne închipuim pe noi, omul, care 
am făcut acelaşi lucru. Care este diferenţa? în principiu, este 
unul şi acelaşi lucru. Dar la om, în afară de tema dorințelor şi a 
satisfacerii imediate, se conectează şi noţiunea de frumuseţe, 
comunicare, adică energia dorințelor de a acţiona asupra 
dezvoltării. Dacă omul nu se va abtine, năzuind spre sentimente 
înalte, în care rezidă iubire mai mare," el se transformă în 
animal. Nu demult o fată mi-a scris o notità: „Eu doresc să învăţ 
arta iubirii şi mă întreb: cine ar putea să mă înveţe mai bine, un 
bărbat sau o femeie?" Probabil că a avut în vedere sexul. Sexul 
şi mâncarea, din punct de vedere energetic, constituie unul şi 
acelaşi lucru. în acest caz regulile sunt destul de simple: să nu 
transformăm acest lucru în scop şi să nu ne grăbim. Când 
comparăm sexul cu mâncarea putem să ne închipuim următorul 
tablou. Este foarte important un bucătar bun, adică amploarea 
şi adâncimea sentimentelor noastre. Are importanţă 
amenajarea restaurantului în care noi mâncăm, ceea ce 
înseamnă raporturile noastre de reciprocitate, îngrijirea 
reciprocă. Este importantă atmosfera în care mâncaţi. lar apoi 
cum introduceţi în gură lingura este ultimul lucru. Important în 
acest caz este să nu ne grăbim, să nu ne saturăm peste măsură 
şi să ne gândim cine este alături. 

Deci, abtinerea de la dorinţele şi sentimentele noastre animalice 
ne face pe noi oameni dar iubirea înseamnă de asemenea 
sentiment pe care nu este de dorit să-l înfrânăm sau să ne 
abtinem de la el. Nu este permis să le conducem pe acestea şi 
să încercăm să ni le supunem. De aceea, dacă dumneavoastră 
iubiţi si recunoasteti acest lucru faţă de omul iubit, încercaţi să 
vă întâlniți cu el. Dacă refuză, suferiti. Pur şi simplu câteodată 
un refuz al unei acţiuni care ajută sà dezvăluiţi sentimentele 
dumneavoastră constituie de fapt înăbuşirea sentimentelor 
de iubire. Nu trebuie să ne fie frică de sentimentul iubirii şi să 


avem complexe din cauza acestuia. Dacă omul iubit nu vă 
devine amant, încercaţi să fiţi pur sj simplu prietenă cu el. 
Prietenia înseamnă dragoste fără sex. De aceea vreau să 
subliniez din nou - să nu vă fie ruşine de sentimentele 
dumneavoastră şi să nu vă fie frică de ele. Urmati-le şi supuneti- 
vă lor. Dacă veti fi înjosită, credeti-mà că aceasta va trece 
numai prin dorinţele dumneavoastră fără să se reflecte asupra 
iubirii. 

Este imposibil să înjosesti, sà superi iubirea. 
LUCRUL ASUPRA PROPRIEI PERSOANE 


Eu 
am 
primit 
răspu 
ns de 
la 
dumn 
eavoa 
stră la 
notitel 
e 
mele: 
„Să nu 
conda 
mnăm 
niciod 
ată, 
să nu 
ne fie 
frică 
de 
viitor, 
să 
lucră 
mun 
an de 
zile 
asupr 
a 
propri 
ei 
perso 
ane". 
Ca 
rezult 
at, 
sotul 
s-a 
întors 
la 


mine, 
dar 
totul 
mi-a 
deven 
it 
întruc 
âtva 
indifer 
ent. 
Am 
primit 
o) 
munc 
à 
foarte 
bine 
plătită 
„dar 
nu am 
nici 
cea 
mai 
mică 
dorint 
ă sà 
răstor 
n 
muntii 
pentru 


indifer 
entà 
fatà 
de tot. 
Mi se 


pare 

că 

acesta 

este 

rezult 

atul 

activit 

ăţii 

după 

sistem 

ul 

dumn 

eavoa 

stră. 
Cred că aveţi dreptate. La dumneavoastră iubirea a fost foarte 
mult legată de dorinţe. De aceea, când ati început să vă deziceti 
de ataşament, în acelaşi timp v-aţi dezis şi de dragoste, ierna 
renunţării totale la omenire a avut loc deja în India antică. La 
început, renuntàm la toate, apoi în această pustietate începem 
să percepem ceva mult mai important decât fericirea 
anterioară. Pe urmă noi înţelegem că renunţarea înseamnă 
mijlocul de a percepe unitatea cu Creatorul. Procesul de 
renunțare s-a realizat, a început procesul de năzuinţă şi 
percepere a iubirii în suflet. lar apoi noi, treptat, ne întoarcem la 
fericirea umană, continuând să păstrăm unitatea cu Creatorul, 
susţinând în permanenţă sentimentul iubirii. Aşadar, nu vă 
frământaţi în mod deosebit. Procesul de "tocire" al 
sentimentelor constituie un fenomen legic şi se manifestă la 
multi, şi anume la cei care sunt prea atasati de uman. Repetati 
în sinea dumneavoastră că păstraţi iubirea de Dumnezeu în 
momentul pierderii umanului. lar când v-aţi pregătit pentru 
acest sentiment, el va veni la dumneavoastră. 
DIVERSESpuneti-mi, vă rog, dumneavoastră sunteţi întotdeauna 
convins sută la sută de justetea informaţiilor primite? 
Dacă eu mă frământ, mi-e frică, regret, informaţia poate fi 
inexactă. Dar deformarea câmpului, indiferent de starea în care 
mă aflu o văd la fel. Când îmi apare o problemă nouă şi încerc 
să explic cauza, deseori apare o informaţie contradictorie. Si 
atunci trebuie să fac zeci şi sute de încercări de autodiagnos- 
ticare, iar apoi să sintetizez informaţia obţinută. De aceea, 


atunci când apare o problemă nouă, conştiinţa este neputin- 
cioasă, lipseşte înţelegerea, eu sunt bolnav, sufăr şi mă rog. Cu 
cat există mai puţină frică, depresie, nemulţumire de sine, cu 
cat mai mult mă îndepărtez de iubire şi continuu să mă rog, cu 
atât mai puternic, se limpezeste treptat totul şi revine la locul 
său. lar apoi, când văd acelaşi fenomen la pacient, eu descriu 
căutările mele de mai multe luni precum şi problemele în câteva 
fraze. lată de ce, pentru a vorbi cu convingere despre 
rezultatele diagnosticării, eu trebuie pe de o parte să prelucrez 
sute de variante, iar pe de altă parte să fiu într-o stare 
determinată. 

Apropo, azi am probleme pe care nu le pot încă rezolva. Eu am 
scris despre faptul că m-au durut rinichii. Nu ştiu din ce motive 
aceasta a fost legată de tema dorințelor, deşi problemele cu 
rinichii la mine au fost întotdeauna legate de nemulţumirea de 
destin. Mai multe luni eu am încercat să înţeleg că ceea ce eu 
am considerat mândrie s-a dovedit a fi gelozie. Şi totul nu a dat 
nici un rezultat atunci când eu am încercat să captez problemele 
programate cu rinichii. întotdeauna am ajuns la ultimele trei 
vieţi. Şi deodată s-a născut un model. Destinul este dorinţa de 
amploarea mai multor vieţi. Treptat, a început să pătrundă 
înţelegerea situaţiei. Eu am putut să păstrez sentimentul iubirii 
în condiţiile oricărei zdruncinări, dar se pare că aceasta s-a 
referit la emoția de la dimensiunea unei singure vieţi. Când a 
început zdruncinarea la dimensiunea câtorva vieţi, a început 
renunţarea la iubire, agresiune şi depresie. însă cu mintea am 
înţeles acest lucru, dar cu sentimentele nu am putut să mă 
descurc, adică atunci când mi-au dat o zdruncinare puternică a 
bazelor mele din profunzime, eu m-am prăbuşit imediat. Când 
am înţeles acest lucru, durerea de rinichi a trecut. Un anumit 
timp m-am simţit normal, iar apoi am observat că se pun în 
mişcare straturi cu dimensiunea a zece-*  isprezece vieţi. în 
consecinţă, trebuiau să înceapă probleme sănătatea. lar ele au 
început şi continuă şi în ziua de azi. Dacă înainte încheieturile 
genunchilor au scârţâit, acum ele pàràie şi trosnesc. 

în acest caz am avut mai multe variante. Prima explicatie: 
cercetàrile mele nu sunt juste si sunt periculoase. în al doilea 
rând: ceva nu e corect în cercetările mele, iar oamenii îmi citesc 
cărţile, acest lucru are influenţă asupra lor şi eu trebuie să 
răspund pentru tot. în al treilea rând: la copiii mei începe 


perioada îndrăgostirii, relaţii de dragoste, şi toate momentele 
fricii şi depresiei mele din tinereţe acum apar în subconştientul 
lor, iar eu trebuie să închid toate negativele pe care le transmit 
copiilor, nepoților şi strànepotilor. în al patrulea rând: modul 
incorect de viaţă. Eu m-am obişnuit să mănânc peste măsură. 
Apropo, atunci când am plecat la odihnă în mod special, la 
sanatoriul militar din Kislovodsk, acolo unde se face tratament 
cu nămol, mie mi s-au făcut tot felul de analize. Rezultatele -ca 
la un prunc. Hemoglobina 160, tensiunea 120/80, numai 
colesterolul este deosebit de crescut, dar aceasta este legată 
de tema dorințelor. Băile de nămol şi terebentinà nu m-au 
ajutat deloc, chiar mi-au făcut rău. în legătură cu aceasta a 
apărut următorul model: mi-au ridicat ştacheta pentru ca 
informaţiile mele să dea mai multe posibilităţi pentru purificare. 
Eu am încercat să modelez, pentru a afla în ce dimensiune se va 
ivi zdruncinarea emoţiilor în viitorii douăzeci-treizeci de ani, 
adică 'n perioada de tranziţie la o nouă situaţie. Am reuşit să 
obţin o scuturare posibilă în dimensiunea a cincisprezece vieţi. 
Pe oricine am examinat în mod selectiv, în medie, la om 
posibilitatea maximă de a accepta destabilizarea emoţiilor are o 
dimensiune de zece vieţi. Ca atare, se poate presupune că 
acest proces la scara întregii omeniri va avea loc destul de 
dureros. Aşa cum mă diagnostichez eu, păstrarea sentimentelor 
de iubire poate să dureze în cazul clătinării dorințelor cu amplifi- 
care până la douăzeci de vieţi. Poate că aceasta este mai mult o 
autosugestie şi eu exagerez puţin din dorinţa de a vedea ceva 
mai bun? Dar starea mea psihologică s-a îmbunătăţit sigur. A 
început să apară senzaţia de zbor de durată care înainte nu a 
existat. 

încă o explicaţie posibilă: la seminarul din 2000 mi s-a făcut 
rău. Eu aş fi putut să nu stabilesc diagnosticul acelora care au 
participat la seminar dar mi-a fost incomod, întrucât oamenii 
aveau speranţe. în comparaţie cu alţi clarvăzători, 
diagnosticarea îmi absoarbe multă forţă şi câteodată apar 
suprasolicitări aproape de limită. 
Pe de altă parte explozia cardinală în dezvoltare are loc tocmai 
prin supraîncărcări mortale, cu condiţia ca acumularea energiei 
iubirii să fie suficient de mare încât să-ţi permită să 
supravietuiesti acestora. După prima zi de seminar, eu m-am 
trezit noaptea cu sentimentul că mor. Câteva ore m-am rugat 


şi mi s-a părut că m-a lăsat. A doua zi i-am examinat totuşi pe 
toţi. Eu am supravieţuit dar sentimentul de extenuare a rămas. 
Pericolul încărcării psihice constă în faptul că acesta are 
influenţă chiar şi peste mai multi ani. Am scurtat consultatia 
întrucât spre sfârşitul ei a apărut o durere fizică. în legătură cu 
aceasta a apărut încă un model. Eu nu conduc rect consultatia, 
înseamnă că apărarea mea se perforează, iar jau asupra mea 
problemele pacienţilor. întrucât lucrez la un nivel deosebit de 
profund, problemele pacienţilor se transferă la mine cu esenţa 
lor cu tot, aceasta fiind concentrarea asupra dorințelor. 
înseamnă că în mine se amplifică tema geloziei în mod 
subconştient, ceea ce afectează problema încheieturilor. Poate 
că vorbesc prea mult în timpul consultatiilor? Poate se 
recomandă să pun diagnosticul de două ori, la începutul şi la 
sfârşitul consultatiei? Poate cà eu în general nu mai am voie să 
primesc pacienti? 

încă un model. Redactarea unei cărţi este mai importantă 
decât o consultatie întrucât în acest caz eu pot ajuta un număr 
mult mai mare de oameni. Trebuie să încetez să mai primesc 
oamenii la consultatie, să încep să scriu cărţi, ceea ce si fac în 
principiu. Mai este o variantă. Peste câtva timp pot deveni 
celebru şi o dată cu aceasta bunăstarea materială pentru care 
eu nu sunt pregătit. Şi aceasta într-un mod adecvat va avea 
influenţă asupra sănătăţii mele. Mai este o idee curioasă. Pe 
măsură ce eu încerc să ating Divinul, gradul de renuntare la 
uman în etapa respectivă trebuie să fie mult mai mare, pe când 
eu mă gândesc la reparația vilei, schimbarea locuinţei etc. lată 
o variantă bună: eu îi sfătuiesc pe toţi cum să se comporte 
corect şi cum să lucreze asupra propriilor persoane, iar eu 
însumi acord acestui lucru o atenţie şi un timp minime. 
Se pot enumera încă zeci de ipoteze, dar nu doresc să obosesc 
cititorul. Principalul lucru este că sufletul este mai uşor, 
sentimentul iubirii a devenit o realitate mai mare decât înainte. 
Eu sper cà va trece timpul şi problemele noastre de zi cu zi vor 
găsi o rezolvare frumoasă şi elegantă. Până atunci mă 
străduiesc să-mi revizuiesc relaţiile cu lumea înconjurătoare, cu 
oamenii şi cu mine însumi. Mă pregătesc pentru un nou mod de 
viaţă. 

Apropo, iată încă ceva. Se poate să fie o explicaţie curioasă. 
Când am început să scriu cartea, mi-au conectat reportofonul. 


S-au aşezat lângă mine câţiva oameni şi eu am început să le 
povestesc despre informaţiile pe care le primesc. Deodată, am 
observat cu uimire cum câmpul lor a început să se deformeze în 
mod periculos. Atunci eu am şters din memoria lor tot ce am 
spus, înțelegând că ei nu pot fi conectaţi în mod direct la 
sursele de informaţie. La început eu trebuie să prelucrez tot 
ceea ce am aflat singur şi numai după aceea să transmit altora 
informaţiile adecvate. 

în ultima vreme mi-a apărut sentimentul că a transmite sută 
la sută informaţia pe care o obţin este deosebit de periculos. 
Oamenii nu pot suporta purificarea care este necesară prin 
obţinerea acesteia. Astfel informaţia trebuie dată voalat pentru 
ca omul nepregătit să poată primi o mică parte şi să o prelucre- 
ze cu succes. Cu cât este mai mare pregătirea noastră de a 
rezolva o sarcină, cu atât mai mică este îndoiala, nesiguranța 
care împiedică descoperirea iubirii, şi cu atât mai mare este 
încrederea în faptul că vor fi exacte şi corecte concluziile. 
Generalizàm: eu trebuie sà am ăndoieli atunci când realizez 
diagnosticarea. La exterior acest lucru naşte mai multe 
variante re permit să emitem zeci şi sute de modele. Lăuntric, 
eu nu 
dreptul la îndoieli. Acestea nasc frica, nesiguranța în 
_rja persoană şi pierderea energiei. Atunci când eu lucrez în 
acelaşi timp pe două nivele, adică în interior asupra Divinului, 
iar în exterior asupra umanului, atunci se naşte înţelegerea. 

Ce este indiferența umană? Dacă aceasta este un program 
periculos, atunci ce loc ocupă în sistemul dumneavoastră? 

lubirea oferă sentimentul unităţii. In cadrul Divinului, noi 
suntem uniţi în mod absolut. în plan subtil, noi suntem la 
început uniţi cu natura vie şi moartă, ne ridicăm pe un plan 
mult mai grosier şi simţim o unitate absolută a tot ce este viu. 
Noi am ieşit dintr-un punct şi ne întoarcem la el. Şi cu cât 
deschidem mai mult individualitatea fiecărui om, cu atât mai 
puternic el trebuie să năzuiască spre conştiinţa colectivă, spre 
unitate. De îndată ce caracterul individual precumpăneşte în 
mod deosebit nivelul unităţii, începe decăderea personalităţii. 
lată de ce educarea conştiinţei colective la copii şi la societate 
constituie problema sănătăţii fizice şi supraviețuirea individului 
în societate în perspectivă. 


Dacă măcar o dată omul a trăit sentimentul iubirii, simte în 
această stare unitatea cu întreaga lume. în acest moment el 
simte că dorinţele personale, năzuinţele, scopurile şi valorile, 
pot deveni periculoase când se luptă cu dragostea şi se dezic 
de unitate. Principiul unităţii permite atragerea celor slabi către 
cei puternici. Fără aceasta, dezvoltarea civilizaţiei este 
imposibilă Constiinta individuală se naşte din cea colectivă. 
Indiferenta înseamnă dezicerea de iubire şi de sentimentul 
uniunii cu alţii. Acest lucru se poate numi boală. 

Există două puncte de vedere în legătură cu modul în care 
trebuie să ne comportăm faţă de omul suferind. în conformitate 
cu punctul de vedere oriental, aceasta este karma lui, omul a 
meritat acest lucru şi el nu trebuie ajutat. Se pare că din acest 
motiv în India săracilor nu li se dă nimic. în conformitate cu 
punctul de vedere occidental care, într-o mai mare măsură 
izvorăşte din bazele creştinismului, cel care suferă trebuie 
ajutat. Şi într-o opinie şi în cealaltă există probleme, dar în 
acelaşi timp în ambele punte de vedere există un adevăr. 
Compătimindu-se şi ajutându-se unii pe alţii, oamenii se 
dezvoltă rapid şi se realizează un schimb de informaţii. Dar 
compătimirea interioară duce la faptul că omul ia problemele 
bolnavului asupra sa. Dacă suferinţele şi neplăcerile omului sunt 
determinate de greşelile privind concepţia despre lume şi de un 
caracter urât, atunci cu cât primeşte mai amplu ajutorul, cu atât 
mai rău devine caracterul lui şi mai greşite concepţiile despre 
lume. Punctul de vedere oriental care este izbăvit de 
sentimentele lăuntrice contribuie la apariţia separării şi frânează 
dezvoltarea. Nu întâmplător în India, au existat un timp atât de 
îndelungat castele. Tu eşti sărac, aceasta este soarta ta. Trebuie 
s-o înţelegi şi să nu invidiezi pe cei bogaţi, nu încerca să schimbi 
statutul tău. Aşa cum se obişnuieşte să se spună, adevărul este 
la mijloc. Dacă ne exprimăm mai exact, * acjevărul nu se află 
între două contradicții ci deasupra 
Dacă încercăm sà unim gândirea orientală şi cea 
cidentală, un nou punct de vedere, probabil, va arăta în felul 
rmător: boala, problemele, nenorocirile omului constituie 
ezultatul stării sale interioare şi a sufletului imperfect. Dar 
trebuie ajutat. însă ajutorul trebuie să fie corect. în primul rând 
trebuie să acordăm ajutor sufletului omului, ajutor pentru 
formarea caracterului său, a concepţiei sale iar apoi a corpului 


său. 

Pentru a deveni indiferent trebuie să omoram iubirea din 
suflet. Dar deseori indiferența constituie rezultatul compasiunii 
şi a grijii exagerate faţă de alţii. Atunci când noi nu ajutăm 
sufletul, adică năzuinţa lui spre Divin, când pentru noi ajutorul 
reprezintă numai desfătarea dorințelor şi bunăstării umane, 
atunci încep să se răzbune pe noi pentru ajutor iar compasiunea 
nu o dată se transformă în indiferenţă. 

Concluzia e simplă: pentru a nu deveni indiferenți trebuie sà 
avem capacitatea să vedem Divinul în fiecare om şi să ajutăm în 
primul rând acest Divin. Atunci noi vom fi în stare să vedem 
când este nevoie să ajutăm învelişul omului, când e permis 
ajutorul şi când e interzis. Pentru a vedea Divinul în celălalt om 
trebuie să învăţăm să vedem Divinul din noi, pentru aceasta în 
orice condiţie a situaţiei de viaţă nu este permis să ne dezicem 
de iubire, să o subapreciem şi să încercăm să o dirijăm. 

în mănăstiri se obişnuieşte să dormi nu mai mult de cinci ore. 
Eu încerc dar nu prea reuşesc. Merită oare să continuu 
încercarea? E util să dormi puţin? 

Somnul este o plăcere ca şi mâncarea. Ghiftuirea întăreşte 
impetuos dependenţa noastră de dorinţe. însă dacă omul 
mănâncă sau practică sexul fără o anumită dorinţă el provoacă 
o pierdere puternică propriei energetici şi îşi distruge sănătatea. 
O dată am hotărât să diagnostichez cum se schimbă câmpul 
meu dacă stau în pat câteva ore în plus. Si am văzut un tablou 
uluitor. Dependenţa de dorinţe a sărit la un nivel care a depăşit 
de patru ori nivelul periculos. Câmpul din jurul primei chakre s-a 
deformat. S-a cuplat programul de autodistrugere. Concluzia e 
simplă: cu cât este mai moale şi mai comod patul cu atât mai 
mult dormiti, dependenţa de dorinţe este cu atât mai puternică 
şi cu atât mai mare este prejudiciul pe care îl aduceţi sufletului. 
lată de ce acum sunt populare saltelele tari. lată de ce este de 
preferat să folosim o pernă-sul sub cap în loc de pernă, un 
covoras pe podea în loc de o saltea de puf, cearsaf în loc deo 
pătură groasă şi caldă. Un asemenea pat nu numai că 
armonizează starea sufletului, dar permite şi vindecarea multor 
boli. Pur şi simplu trebuie însă să te obişnuieşti cu aşa ceva. 
Dependenţa de dorinţe este un lucru deosebit de inert iar printr- 
un salt către aceasta poţi numai să dăunezi. Primăvara, când în 
suflet există multă iubire şi ca atare multe posibilităţi de 


depăşire a dorințelor, un somn scurt se poate suporta uşor. 
Bineînţeles, că înainte de somn trebuie să pui în ordine sufletul- 
Trebuie să eliberezi toate problemele, să-i ierti pe toţi, sà 
accepti voinţa Divinà în toate si să te predispui la iubire, -atunci 
somnul va fi mult mai uşor. Când omul nu doarme suficient 
atunci la el are loc un proces de oprimare a dorințelor, ceea ce 
accelerează procesul îmbătrânirii. De aceea, nu este nevoie să 
te fortezi în acest plan. Altă dată privarea de somn pentru a te 
ruga mai mult poate fi mult mai folositoare decât somnul însuşi. 
Dar dacă dumneavoastră în permanenţă nu dormiti suficient şi 
nu acumulati emoţii pozitive, aceasta poate să aducă prejudicii 
mari. De ce dorm puţin bătrânii? La ei este cuplat mecanismul 
oprimării dorințelor. întrucât la femeie concentrarea biologică 
asupra dorinţei este mai înaltă, limitarea dură a mâncării şi a 
somnului nu este necesară. lar pentru bărbaţi eu consider că 
asemenea limitări sunt periodic necesare. 

Omul care foloseşte narcotice se află în permanentă stare de 
iubire atotcuprinzătoare faţă de Dumnezeu, de lume şi de 
oameni. Dorinţele şi supărările trec... De ce trebuie să plàtesti 
pentru asta? 

Nu demult am citit un roman poliţist în care un detectiv îşi 
împărtăşeşte experienţa sa: „Când interoghez un occidental, - a 
spus el, - informaţia poate fi obţinută prin durere. Amenințarea 
cu pedeapsa, boala fizică, acţionează eficient. La oriental este 
"ivers. Este insensibil la durere dar este mult mai mult legat de 
M'ude. Dacă amenintàm rudele putem obţine multe de la el". 

în acest caz sunt evidenţiate particularitàtile conştiinţei 
individuale şi colective. Savantii au observat că asupra 
orientalului alcoolul are o influenţă negativă. Dar narcoticele nu 
sunt pentru el atât de periculoase. Pentru occidental este 
invers, suportă liniştit alcoolul şi se distruge folosind narcotice. 
Conform ştiinţei, alcoolul influenţează negativ neuronii, iar 
drogurile legătura între neuroni, adică alcoolul sugrumà consti- 
inta individuală, iar narcoticele pe cea colectivă. întrucât în 
Occident concentrarea are loc asupra conştiinţei individuale, 
alcoolul, diminuând această concentrare şi frânând-o echili- 
brează situaţia. în Orient, narcoticele diminuează în mod 
corespunzător dependenţa de conştiinţa colectivă. 

Ce se întâmplă în cazul consumului de droguri? Destabilizarea 
legăturilor dintre neuroni. în acelaşi timp se destramă firele 


energetice care ne leagă de lume, adică într-un anumit moment 
dispare ataşamentul faţă de lume şi dependenţa de aceasta. 
Atunci când nu există dependenţa de lume este mai uşor sà 
percepi sentimentul iubirii. Dar pentru că acest sentiment de 
eliberare şi de iubire se atinge nu prin năzuinţă către Dumnezeu 
ci prin autodistrugere, atunci efectul nu poate fi stabil. Năzuind 
în permanenţă către iubire şi Dumnezeu, trecând prin situaţii 
traumatizante, noi mărim nivelul nostru energetic ducând la 
dezvoltarea structurilor subtile spirituale. La narcoman aceasta 
are loc în detrimentul distrugerii aceloraşi structuri, de aceea, 
de fiecare dată, amplitudinea distrugerii trebuie să fie din ce în 
ce mai mare iar narcomanul poate trece prin situaţii de 
îmbolnăvire din ce în ce mai greu. lar pentru depăşirea stresului 
este necesară o energie iar la el cantitatea de energie este în 
continuă scădere. 

în Orient există o cantitate imensă de energie cuprinsă în 
valori spirituale, conştiinţe colective, în Occident - în realizările 
materiale. Este necesar să renuntam la spiritual şi material 
pentru a simţi Divinul. Dar tot ce este măreț în această viaţă se 
obţine printr-o muncă asiduă. Noi ne apropiem de Dumnezeu 
prin iubirea care nu depinde de nimic şi prin durere, prin 
ruperea de uman. Omul care nu doreşte să accepte durerea nu 
poate traversa situaţia de stres; el încearcă să perceapă Divinul 
prin alcool şi narcotice. Se pare că durerea chipurile a trecut pe 
plan secundar. Dar apoi aceasta se întoarce cu o forţă dublă. în 
Caucaz există o zicală: „Trebuie să bei vin, dar vinul nu trebuie 
să te bea pe tine". Dependenţa puternică de alcool şi de 
narcotice se naşte atunci când omul încearcă prin aceasta saşi 
ridice buna dispoziţie. Atunci se naşte dependenţa bruscă şi 
începe degradarea subită a omului. 

Doresc să subliniez încă o dată: realitatea Divină nu apare 
prin euforie alcoolică şi narcotică. Ea vine în momentul durerii Şi 
pierderii, când noi, indiferent de orice, păstrăm iubirea şi 
năzuinţa către Dumnezeu. 

MOMENTE DE LUCRU 
în ultimul timp, în activitatea mea au apărut poticniri ciudate. 
De obicei lucrurile se petrec în felul următor: se apropie un 
anumit eveniment şi acesta provoacă în mine o reacţie 
emoţională incorectă. în plan subtil eu văd o deformare, 
înseamnă că nu am destulă iubire. încerc să înţeleg de ce am 


acţionat incorect în viitor. Esenţa, desigur, este tot aceeaşi - 
insuficientă iubire. înseamnă că eu trebuie să mă rog mai mult, 
să măresc cantitatea de iubire şi să întăresc comuniunea cu 
Dumnezeu. Acest nivel nou trebuie să se deschidă prin 
înţelegerea nouă şi comportamentul corect. Să presupunem că 
în mine a izbucnit agresiunea faţă de femei. Asta înseamnă că în 
curând, fie la mine, fie la copiii mei vor fi probleme în planul 
sentimental personal. Nivelul de depăşire a situaţiei nu este 
suficient, nu există suficientă iubire, agresiunea izbucneşte ca 
cea mai primitivă apărare. Apărarea cea mai înaltă o onstituie 
dirijarea situaţiei, care nu necesită agresiune. Omul are poate să 
dirijeze situaţia, să o stăpânească, nu este agresiv, în general se 
irită şi se supără cel căruia îi este frică să acţioneze în mod 
activ. Există un nivel mult mai înalt de control asupra situaţiei. 
Acesta este controlarea evenimentului în starea sa incipientă, 
adică posibilitatea controlării prezentului prin viitor. Mai există 
un nivel şi mai înalt de conducere şi anume influențarea şi 
conducerea viitorului prin iubire. Cu cât ne concentrăm mai 
puternic şi permanent asupra păstrării şi amplificării iubirii, cu 
atât se formează mai clar la noi toate nivelurile ulterioare de 
conducere, iar agresiunea devine atavism, adică un fenomen 
total inutil. 

Astfel, ne întoarcem la problemă. Eu am observat că uneori o 
simplă înţelegere a ceea ce se petrece pune situaţia în ordine. 
Fiecare noţiune ascunde iubire întrucât aceasta conferă energia 
necesară pentru crearea unor legături care unesc diferite situaţii 
în timp şi spaţiu pentru crearea unui tablou inteligibil. „Talentul 
este energie", - a spus un renumit sculptor sovietic. Când 
recunosti, şi înţelegi că nu te-ai comportat bine şi nu te vei mai 
comporta astfel niciodată apare orientarea spre iubire, sufletul 
se încălzeşte cu ea şi are loc dezvoltarea ulterioară. lubirea dă 
naştere la înţelegere. înţelegerea contribuie la descoperirea 
iubirii din suflet. Totul este simplu şi clar până la o anumită 
limită. Acum îmi lipseşte însă perceperea corectă a lucrurilor dar 
există sentimentul că m-a strivit cineva cu o placă. Situaţia nu e 
controlabila.are loc explozia urii fata de femei provocind în 
mine condamnarea lor. Eu îmi aduc aminte de cele mai 
neînsemnate întâmplări similare, iert şi mă rog. După câteva ore 
apare o durere puternică în gât care încet-încet trece în josul 
stomacului. lese la suprafaţă programul de frică şi panică în faţa 


viitorului. în plus amplitudinea e foarte mare. Sunt atinse mai 
multe generaţii de urmaşi. Eu îmi reexaminez din nou întreaga 
mea viaţă şi continuu să mă rog. Trec câteva ore iar în gât 
apare un asemenea sentiment ca şi cum cineva mi se agaţă cu 
ghearele de gât. La pierderea bruscă a energiei primul care 
reacţionează este gâtul. Apoi partea de jos a stomacului întrucât 
viaţa şi energia pornesc de acolo. Asemenea momente 
constituie un semn foarte rău. Situaţia nu este strălucită. Eu nu 
înţeleg deloc ce se întâmplă cu mine, dar ceva se întâmplă şi, 
printre altele, ceva foarte periculos. Eu încerc din nou să mă pun 
în ordine. Pentru o oarecare perioadă totul se rezolvă iar apoi se 
prăbuşeşte din nou. Niciodată în viaţă nu am luat tablete şi nu 
am să fac acest lucru nici acum, cu atât mai mult cu cât 
tabletele nu mă ajută. Mă cuprinde un sentiment ciudat: tot 
corpul se destramă parcă, gâtul vibrează, se învârte capul. In 
asemenea momente rămâne un singur lucru: să păstrez 
sentimentul iubirii. Chiar dacă nu te descurci în asemenea 
situaţie, creezi totuşi o anumită dinamică fie pozitivă, fie 
negativă. Deocamdată, la fiecare sentiment de frică, conştiinţa 
scoate la suprafaţă evenimentul care a generat frica. 
Să încercăm să detaliem problema. Eu am lucrat timp de zece 
ani ca vindecător. Toţi pacienţii au fost fie grav bolnavi sau în 
mod deosebit cei bolnavi de cancer. De obicei. 
ndecătorul care se ocupă de bolile de cancer, dacă el nu e 
arlatan. moare destul de repede. Dar ceea ce e mai rău este că 
W pOate să ia asupra sa boala nu numai pentru el dar sà o şi 
transmită atât copiilor cât şi nepoților. Dacă eu aş fi observat 
acest proces la mine atunci aş fi terminat imediat cu activitatea 
de vindecător. Dar problema constă în faptul că eu văd nivelele 
de suprafaţă iar apărarea mea poate pătrunde la niveluri mult 
mai subtile. De ce tocmai bătrânele se ocupă de vindecări? 
Pentru femei, îmbătrânirea este un traumatism mult mai mare 
decât pentru bărbaţi. De aceea, la bătrâneţe, ele sunt mai puţin 
legate de viaţă şi de dorinţe. Cu toate acestea ele mor destul de 
des atunci când dau de o pacientă cu probleme serioase. lar un 
vindecător tânăr este un pic sinucigaş dacă la el nu este închisă 
tema dependenţei de viaţă. 
Pentru mine neplăcerile de diferite amplori servesc drept 

apărare şi nu pot să vorbesc despre tot în cărţile mele. 
Principala apărare a fost înţelegerea şi nàzuinta către 


Dumnezeu. Dar supraîncărcările şi frământările pe care mi le- 
am permis nu puteau să treacă fără urmări. Când se iveşte o 
problemă eu, de obicei, mă rog şi încerc să pătrund în esenţa ei. 
Atunci când găsesc esenţa problemei intervine uşurarea. Acest 
lucru acum nu există. Eu continuu să mă rog şi să înşir toate 
variantele posibile. Ştiu un singur lucru: dacă depàsesti frica, 
'ipsa de încredere în tine şi păstrezi năzuinţa către Dumnezeu, 
se poate rezolva orice problemă. Trebuie să te lupti până la u 
tirna suflare. înainte eu consideram că moartea opreşte 
IsP'ratia. Dar când în 1991 am fost condamnat la moarte din 
auza cancerului, eu am continuat să lupt deja nu pentru corpul 
meu ci pentru sufletul meu. Deci, fără iubire şi aspirație către 
Dumnezeu nu se poate salva sufletul. Şi atunci eu, pentru prima 
dată, am văzut din proprie experienţă cât de impetuos se 
însănătoşeşte corpul prin purificarea sufletului. Ce se întâmplă 
acum cu sufletul meu dacă se descompune corpul văzând cu 
ochii? Deocamdată, este adevărat, acesta este nivelul energetic 
subtil, la corp ajunge mai târziu. în principiu sursa e cunoscută. 
Rădăcinile fericirii umane provoacă o explozie a agresiunii, 
impulsivă şi foarte puternică. Viaţa, sexualitatea, dorinţele, 
dragostea umană, viitorul - când explodează toate acestea, apar 
problemele. lar eu, din păcate, nu pot face nimic. Acum eu 
înţeleg ce simt pacienţii. Viziunea mea nu-mi oferă acum nimic. 
Stresul dă energie. Această energie se poate îndrepta spre frică 
şi depresie adică spre autodistrugere, dar se poate continua 
păstrarea iubirii şi calcula variantele. Fraza „a lupta până la 
ultima suflare" cred că nu este corectă. Ultima suflare nu există. 
De luptat trebuie luptat în permanenţă. Chiar dacă au mai 
rămas de trăit numai câteva secunde. Trebuie să continuăm să 
ne gândim la suflet şi să continuăm năzuinţa către Dumnezeu. 
încă o dată în memorie îmi apare o situaţie. Noi călătorim spre 
vilă. Drumul este îngust şi asfaltat. în faţa noastră este un 
camion. Eu doresc să-1 depăşesc accelerând până la 120-130 
kilometri pe oră. Prietenul care stă lângă mine în dreapta strigă: 
„El face stânga". Semnalizatorul de direcţie al camionului, nu 
ştiu din ce cauză, nu se afla jos ci sus, şi eu n-am observat că 
emnalizase stânga. Era imposibil să mă urc pe bordură întrucât 
"n stânga era o pantă şi copaci. Până la camion a rămas o 
distanţă mică. Am apăsat puternic pe frână. Maşina a încetinit. 
Rotile au întepenit iar noi, ca pe o sanie, am zburat spre camion. 


în asemenea situaţii, de obicei, omul întepeneste şi încetează să 
mai reacționeze în vreun fel. Mi-au rămas câteva secunde. Am 
luat piciorul de pe frână, am apăsat pe acceleraţie, am întors 
volanul spre dreapta. Roţile au început sà se învârtă şi simțind 
contactul cu drumul, maşina se putea conduce din nou. Ca într- 
un film cu încetinitorul, am văzut în partea de jos o furgonetă 
care venea către noi. într-o fracțiune de secundă la zece 
centimetri în stânga maşinii a zburat o masă întunecată. Din 
fericire, maşina nu s-a răsturnat iar noi am plecat mai departe. 
Acum eu mă comport faţă de camioanele ruseşti cu o deosebită 
atenţie. în Rusia trebuie să te gândeşti nu numai la tine dar şi la 
cei care circulă în jurul tău, ghicind din timp şi calculând 
acţiunile lor, întrucât acestea pot fi imprevizibile. 

în cercetările mele nu se poate avansa fără a ţine cont de o 
multitudine de variante şi fără a prelucra în permanenţă 
versiunile. Cu cât depinzi mai puţin de situaţie, cu atât mai 
multe ipoteze poţi să creezi. Ca să controlezi procesul trebuie 
să ieşi dincolo de graniţele acestuia. Am observat că pentru o 
nouă rezolvare am nevoie, printre altele, de o situaţie de 
moarte. Eu puteam să mor într-un accident de maşină sau 
Puteau să mă omoare atunci când eu patinam şi nu puteam să 
>es la un nivel nou. Ce se petrece acum cu mine? Plătesc 
pentru vechile păcate sau pentru ieşirea spre un nivel nou? în 
general, dacă judecăm drept, vechile păcate ne ajută să ieşim 
la un nivel nou. Pentru a păşi în ziua de mâine este imposibil să 
trăieşti cu ziua de azi. E posibil ca acesta să fie pur şi simplu un 
semn că e timpul să închei cu cercetările? Eu sunt gata să fac 
acest lucru în orice secundă, - responsabilitatea este deosebit 
de mare. 

Mi se spune periodic: „De ce scrieţi că este sistemul 
dumneavoastră? Greşelile le opriţi pentru dumneavoastră, iar 
sistemul îl cedati lui Dumnezeu" dacă as şti sută la sută unde 
este adevărul şi unde este greşeala, aşa aş proceda. Eu 
cercetez, împărtăşesc experienţa, pătrund în ceva, de aceea iau 
asupra mea responsabilitatea. In general, nu-i corect să te 
ascunzi, tocmai de aceea nu mi-am luat un pseudonim când am 
scris prima carte. 
lar simt durerea în partea de jos a stomacului. lese disprețul, 
critica oamenilor din cauza fricii de viitor. Din nou mi se învârte 
capul. Ar trebui să o consider ca pe o aluzie fină că trebuie să 


termin şi să mă ocup de alte lucruri! înainte, în situaţii critice, 
am avut posibilitatea de a primi informaţia sub formă de text. în 
general, o asemenea informaţie venea când comportamentul şi 
concepţia m-au privat de posibilitatea de a supravieţui. Se pare 
că ultimul text a fost cam aşa. Timp de câteva luni m-am luptat 
cu o problemă şi nu am putut nicicum să o rezolv. Am încercat 
să iau o informaţie sub formă de text şi am primit un răspuns: 
„gândeşte singur". De obicei, informaţia sub formă de text este 
oferită de destinul unui alt om sau al meu. Dar în ultimul timp 
aceasta a fost din ce în ce mai mult o dezinformare şi printre 
altele, fără explicaţii. Înseamnă f e cà eu mă prăbuşesc, fie că e 
mai bine să uit de informaţiile b formă de text. Pe mine mă 
surprinde faptul că apar diferite rograme. înseamnă că acesta 
nu este legat de evenimente concrete. Ce să fac, cum să mă 
rog? Continuu să mă ocup de treburile curente, dar conştiinţa 
ca întotdeauna calculează variantele. în realitate şi chiar în vis, 
acest proces are loc în permanenţă. Dar noaptea trebuie 
căutate stări similare. Dacă eu adun câteva asemenea 
momente, ele pot fi comparate şi reiese ceva. Astfel, îmi aduc 
aminte: cu o lună în urmă, înainte de o prelegere în Piter (Sankt 
Peterburg), m-a sunat un prieten. El a avut o stare complicată. 

— Ştii ceva? Sunt gata să mà prăbuşesc, - a spus el. - Mă 
rog dar nu ajută la nimic. Pur şi simplu mă sting. Se pare că de 
data aceasta e real. Doamne, cât de uşor este să dai sfaturi 
altuia când lui îi este rău şi tie ţi-e bine! 

— Starea ta nu este legată de o anumită situaţie, - îi explic 
eu lui. - Tu ai peste cincizeci de ani şi ai un copil mic. Ştii de 
ce la părinţii bătrâni pot exista copii bolnavi? Savanţii explică 
acest lucru prin acumularea greselilor în gene. De fapt, se 
acumulează nu greşelile, ci supărările. La omul credincios şi 
bun la suflet se va acumula iubire şi năzuinţă spre Dumnezeu. 
Urmaşii lui vor fi talentaţi. La omul supărăcios, ranchiunos şi 
descurajat la aceeaşi vârstă copiii şi nepoţii pot fi grav bolnavi. 
Copiii sunt lupa părinţilor. Astfel, iată, - anticipez eu riposta 
U1- - tu nu eşti supărăcios, ranchiunos dar tu ai fost mereu 
ataşat de relaţiile de dragoste umană, de dorinţe superioare. - 
°Puul tău e talentat. Amploarea dorințelor sale este mare, dar 
tu i-ai transmis lui o mare dependenţă de aspectele umane 
superioare. Cu cât este mai amplă fericirea noastră sentimen- 
tală, cu atât mai ample trebuie să fie şi zdruncinările. în 


medie tu poţi să suporţi zdruncinări emotive cu o amploare a 
treizeci de vieţi, iar pentru copilul tău zdruncinările vor ajunge 
la şaptezeci de vieţi. Cui i s-a dat mult, de la acela se şi cere 
mult. Acum tu prelucrezi problemele lui viitoare, posibilele 
situaţii traumatizante de netrecut. 

— Ce am de făcut? - mă întreabă prietenul. 

— Ştii ceva, va sosi timpul când eu voi vedea, voi înţelege, 
dar puţin voi putea schimba. înainte a fost mai simplu: ai 
păcătuit, te-ai spovedit şi boala a trecut. Acum văd cum te 
trage 
viitorul în jos. Văd zdruncinări ample şi nu pot să dau nici o 
reţetă. Pot să spun numai să continui să te rogi pentru tine şi 
pentru copii. Să te concentrezi mai mult asupra iubirii şi 
comuniunii cu Dumnezeu. Pentru un anumit timp renunţă la 
tot. închide total frica, neîncrederea în tine şi depresia. îndepăr 
tează dependenţa de viitor şi înlătură orice frământări. 

l-am relatat parabola biblică despre fetele neîntelepte care 
nereuşind să umple cu ulei candelele lor au întârziat la întâlni- 
rea cu Mirele Ceresc. Hristos a indicat că va sosi perioada 
pentru care trebuie să ne pregătim din timp. Şi iată că cel ce 
s-a pregătit în permanenţă va suporta încercarea. Uleiul din 
candelă înseamnă iubirea din sufletul nostru. Pentru a 
străbate ziua de mâine, noi trebuie să posedăm o cantitate 
minimă de iubire şi năzuinţă conştientă către Dumnezeu. 
Pentru aceasta este nevoie nu numai de o lună sau de un an. 


Este o idee interesantă întrucât la mine, în perioada Paştelui, 
loc stări similare. în principiu, ele au loc la fiecare, dar pur 
i simplu eu le simt mai accentuat. lată un tablou curios: 
moOtjj|e lui lisus Hristos ni se transmit nouă si noi, cu toţii, 


ortodocşii, catolicii, musulmanii, iudeii si  budiştii, în 
subconstientul nostru, traversăm pregătirea pentru decăderea 
Şi 


năruirea tuturor valorilor vieţii. însă, la o scară deosebit de 
profundă. Dacă din acest moment noi suntem orientati spre 
iubire, gata să renuntàm la tot, atunci în fiecare an elaboràm 
mecanismul de salvare al sufletului şi al corpului. 

încerc să diagnostichez amploarea zdruncinării şi mă 
minunez. O oscilație de amploarea a zece-douăzeci de vieţi. 
Pentru mine, noţiunea de emoţii de amploarea a trei sau zece 


vieţi constituie o scală care îmi permite să mă orientez în 
cercetări. Eu spun la lecţii:"Pentru a supravieţui în următorii ani, 
omul trebuie să păstreze unitatea cu Dumnezeu prin 
destabilizarea emoţiilor cu o amploare a 50 de vieţi". Se 
întâmplă că informaţia transmisă prin Noul Testament permite 
păstrarea iubirii într-o măsură mult mai mare în caz de 
destabilizare cu o rezervă a iubirii la puterea a zecea. întrucât 
noua amploare a viitorului se apropie din ce în ce mai mult, 
zdruncinarea are loc tot mai intensiv. Deocamdată, aceasta are 
loc la nivelul subconştientului. Mulţi oameni nici măcar nu 
înţeleg şi nu simt că în sufletul lor, se acumulează în 
permanenţă emoţii ale fricii, urii şi supărării. E posibil oare ca 
ocmai aceasta să fie judecata supremă despre care alegoric a 
orbit Hristos? Pentru cel care năzuieşte către iubire şi către 
Dumnezeu încercarea viitoare va trece pe neobservate, iar cel 
căruia îi este frică, înrăindu-se şi regretând, închide pentru el 
această posibilitate. 
Nu demult, discutând cu o pacientă, i-am spus glumind: 
— Và amintiţi parabola despre judecata supremă? lată, noi 
ne aflăm cu toţii în coridor. 
— Ştiţi ceva, - a răspuns ea. - Mi se pare că eu deja sunt în 
sala de judecată. 
îmi aduc aminte cum i-am sfătuit pe pacienti:" In viaţă apare o 
situaţie când ni se deschide subconştientul şi fiecare frază a 
noastră, fiecare acţiune a noastră devin de o mie de ori mai 
importante". Bătrânele vrăjitoare din Karelia mi-au spus că în 
cele douăzeci şi patru de ore există două minute când orice 
cuvânt exprimat se îndeplineşte, de aceea este mai bine să-ţi ţii 
gura atunci când vrei să doreşti răul cuiva. Astfel, dacă la copiii 
noştri are loc explozia sentimentelor, acestea sunt tocmai acele 
două minute, dar întinse în timp. Atunci când copilul are 13-15 
ani sau când se îndrăgosteşte pentru prima dată la 16-18 ani, 
când copiii se căsătoresc apoi trec prin perioada de sarcină şi 
apare pe lume un copil, în acel moment sunt solicitaţi imens. 
Pentru accentuarea concentrării asupra iubirii se zdruncină 
esenţa umană până la cele mai profunde niveluri. Copiii se 
conectează în mod intuitiv la părinţi. Dacă părintele în acest 
moment nu se abtine, este în stare de frică şi agresiune, el, fără 
voia lui, dăunează copiilor şi nepoților săi. lar distrugerea 
planurilor lor subtile se întoarce apoi la părinte prin boală şi 


moarte Acum noi intrăm în perioada când subconştientul nostru 
se chide, când gândurile noastre, sentimentele şi acţiunile , jn 
mal importante de zeci de ori. Dar chiar această perioadă mă 
cordată are culmile sale asupra cărora se concentrează 
trecutul, prezentul şi viitorul. Şi o asemenea sferă strălucitoare 
o constituie săptămâna Patimilor înainte de Paşti. Strălucitoare 
nu numai pentru că are loc cel mai intensiv salt în planurile 
subtile, dar şi pentru că se conferă mecanismul de 
supravieţuire în această perioadă. Mecanismul de salvare, adică 
năzuinţa către Dumnezeu care în permanenţă nu depinde de 
nimic, expusă detaliat cu 2000 de ani în urmă. 

Azi este 23 aprilie 2003. Au mai rămas câteva zile până la 
Paşti. în ultimele câteva zile a fost o vreme minunată. Mă uit pe 
fereastră la ramurile copacilor ce se leagănă. Este primăvară. 
Este mai uşor să percep iubirea în această perioadă. Dimineaţa 
am auzit prin fereastra deschisă trilul păsărilor. Trebuie să 
păstrăm acest sentiment de iubire cât se poate de mult şi să 
îndepărtăm tot ceea ce îl împiedică. 

In univers nu există, nu a fost şi nici nu va fi niciodată motiv 
pentru renunţarea la iubire dacă nu-1 vom inventa singuri. 

O vecină mi-a povestit o istorioară interesantă. De 
nenumărate ori, la ea în spălătorie au încercat să crească flori, 
dar din cauză că atmosfera nu este cea mai bună, Pretutindeni 
particule de detergenti depuse etc, florile nu 

au supravieţuit. Odată ea a adunat florile aproa ofilite, 
aruncate în groapa de gunoi de către locuito * casei. Le-a 
îngrijit cu dragoste în spălătorie şi s,, marea uimire a 
lucrătorilor, plantele au înflorit fn această atmosferă. De ce 
florile scoase din „gunoi" au trăit mai mult decât în condiţii 
domestice? 
Voi descrie la început câteva situaţii. Eu m-am uitat pe postul 
„Animal Planet". Acolo a fost prezentată o cireada de bivoli 
dintre care unul era debil şi pe care l-au atacat leii. Câteva 
leoaice au înconjurat animalul, s-au aruncat asupra lui şi l-au 
doborât. In mod mecanic eu am diagnosticat parametrii lui: 
programul de autodistrugere depăşeşte de cel puţin şapte ori 
pe cel al morţii. Capacitatea de a accepta situaţia traumati- 
zantă era pe minus. Nivelul mândriei de şapte-opt ori mai mare 
decât cel critic. Se pare că atunci când ieşi în planurile subtile 
nu are importanţă pe cine diagnostichezi, un om, un animal sau 


o plantă. Ce înseamnă dorinţa? Aceasta este un impuls energe- 
tic care conectează cauza cu efectul. Aceasta este o eliminare 
de energie şi o îngustare a timpului. Ea este programul în care 
este codificat mersul evenimentelor. Fiecare fiinţă vie se 
dezvoltă după un anumit program, adică are dorinţe şi forme 
incipiente de conştiinţă. întrucât şi natura moartă are un ciclu 
de dezvoltare în timp cu un coeficient determinat, noi putem să 
judecăm şi natura moartă. Programul de dezvoltare al universu- 
lui este codificat în sentimentul iubirii. Dacă propriul program, 
care se află întotdeauna în conflict cu programul principal al i,,i 
trece peste linia roşie, are loc distrugerea 
lor de suprafaţă de dragul salvării celor profunde. De 
" ce agresiunea subconstientà faţă de sentimentul de iubire 
hvol a depăşit linia roşie, el a început treptat să caute 
+ atia în care putea să moară. Dacă el nu ar fi fost sfàsiat de 
1 W atunci ar fi putut să-şi rupă piciorul, sà se îmbolnăvească 
te Animalul de pradă simte întotdeauna jertfa care este 
hărăzită să moară. 

Un alt exemplu. Savantii au făcut un experiment dând ciorilor 
o sârmuliţă îndoită. Adică un mijloc de muncă pe care acestea l- 
au folosit pentru obţinerea hranei. Uneia dintre ciori i-au dat o 
sârmuliţă dreaptă. Pasărea s-a îndepărtat de ea, s-a gândit apoi 
a îndoit sârma şi a început să dobândească mâncarea cu ea. 
Aceasta n-a însemnat doar folosirea ci şi crearea instrumentului 
muncii ceea ce constituie unul din principalele particularităţi ale 
intelectului. Ce trebuie avut ca să apară instrumentul muncii? 
Trebuie avută o gândire abstractă. A face abstracţie de prezent 
şi să priveşti în viitor adică să-ţi închipui cum va lucra în viitor 
obiectul creat. Dacă noi vom cerceta lucrurile atunci vom vedea 
că toate fiinţele vii pot modela viitorul. 
In acelaşi program televizat eu am văzut cum în America de Sud 
peştii din apele fluviale sar din apă şi depun icrele pe frunze 
deplante pentru a nu fi înghitite de alti peşti. Acest fenomen 
demonstrează de asemenea gândirea abstractă. Când pe aripile 
fluturilor apar desene colorate care amintesc o privire fixă care 
sperie păsările, aceasta de asemenea constituie modelarea 
situaţiei viitoare. Numai că la insecte un asemenea proces 
durează sute de mii de ani, iar la peşti şi animale are loc mult 
mai repede. Cu cât este mai mare orizontul trecutului 


prezentului şi viitorului, cu atât mai mult observăm dezvoltarea 
gândirii. 

De curând o femeie mi-a povestit următoarele: când a murit 
soacra ei, s-a îmbolnăvit grav pisoiul, i-au cedat rinichii Stăpânii 
au reuşit să-l pună pe picioare. 

— Ştiţi dumneavoastră, când noi ne rugăm, pisoiul se 
apropie de noi şi ne linge mâna, mai cu seamă soţului. Da, de 
fapt, când noi punem caseta cu expunerea dumneavoastră, 
pisoiul vine la noi, se culcă lângă noi şi se uită la casetă 
împreună cu noi. 

— Faptul că vă linge pe mână înseamnă pur şi simplu 
mulţumire. Când a murit soacra, soţului dumneavoastră au 
început să-i apară probleme serioase întrucât s-a terminat 
asigurarea, - am explicat eu. - Pisoiul a luat asupra sa proble 
mele, de aceea i-au cedat rinichii. Când vă rugaţi, îi face bine 
iar el vă mulţumeşte pentru asta. Cu cât este mai serioasă 
informaţia, cu cât este mai densă, cu atât ea pătrunde la un 
nivel mai profund. Acolo nu există cuvinte, nu există 
diferenţierea verbală. lată de ce oricât de ciudat ar părea, 
pisoiul primeşte acea informaţie care are loc în timpul 
expunerii şi aceasta îi ajută precum unui om. 

Ne întoarcem la plante. în planurile subtile noi suntem uniţi - 
omul, animalul şi plantele. Mai mult decât atât, tot ceea ce intră 
în contact cu omul accelerează dezvoltarea sa şi se umple de 
emoţii umane. Chiar şi obiectele naturii moarte încep brusc - 
manifeste o sensibilitate activă. Oricât ni s-ar părea de iu, are 
ioc un proces de educaţie. Planta care este aruncată u gunoi 
recunoaşte că ea va pieri. Viaţa ei se destramă. în momentul 
destrămării planului fizic are loc activarea planurilor subtile, se 
poate spune că se purifică sufletul florii. Ea a fost aruncată la 
gunoi pentru că mai degrabă ea s-a dezvoltat rău. Planta a avut 
un stăpân ale cărui probleme ea le-a luat asupra sa. în 
spălătorie, deşi acolo nu există un destin favorabil, planta nu 
avea un stăpân anume. Deci, energetica bună este deseori mai 
importantă decât un mediu bun. In plus, floarea simte intuitiv: 
se ofileşte şi este aruncată. Şi oricât ar părea de ciudat, floarea 
reacţionează. Mulţi au observat că la un stăpân plantele se simt 
minunat iar la altul se ofilesc. Cine este prea gelos spre exemplu 
şi este ataşat de viaţă, la acesta în locuinţă se simt bine lianele. 
Omul care are o mândrie crescută este mai bine să ţină cactusi. 


Ei, cu energetica lor, diminuează concentrarea asupra destinului 

favorabil. Orice fiinţă vie trăieşte într-un mediu fizic şi spiritual 

adică într-un mediu informational-energetic. Pentru adaptare şi 
dezvoltare sunt importante ambele: la un interval scurt, mai 
important este mediul fizic, la un interval mai mare mai 
important este timpul şi spiritul. 

Când are loc înrăutățirea mediului fizic, pentru a supravie- 

WJ, fiinţa vie activează mediul spiritual, adică structura sa de 
amP- Cu cât este mai rău mediul fizic, cu atât mai putin 

uie să depinzi de el pentru a supravieţui. Are loc trecerea 
Punctului de sprijin de la structurile fizice la cele spirituale şi 
conectarea la programul universal al Universului, ] sentimentul 
iubirii pentru a primi energia necesară. Energia s poate obţine 
în detrimentul reacţiilor chimice şi se poate obţine din vid 
nemijlocit. Dacă se slăbeşte un canal, are loc activarea celuilalt 
canal. Planurile subtile înseamnă viitorul nostru Activarea 
acestora măreşte rezerva viitorului, adică vitalitatea urmaşilor. 
Dacă omul va fi permanent supraalimentat, i se vor îndeplini 
toate dorinţele, la el va avea loc degradarea planurilor subtile şi 
el nu va naşte copii sănătoşi. Dacă noi examinăm societatea 
occidentală care a învăţat să nu se limiteze, atunci vedem 
sterilitate şi semne de degradare. 

Nu demult m-am uitat la o emisiune despre China. Un şofer 
lucrează 12 ore transportând pasagerii, iar partenerul de 
muncă, în acest timp doarme în portbagaj. Asta se întâmplă luni 
întregi. Imensa capacitate de muncă a chinezilor este 
determinată de condiţiile extrem de grele de viaţă şi de 
suprapopulare. Cu cât lucrează mai mult omul, cu atât mai 
puţin depinde de mediul fizic. în ceea ce priveşte munca, eu am 
în vedere nu atât consumul fizic, cât cel al energiei nervoase. 
De aceea, cea mai bună condiţie de dezvoltare are loc atunci 
când confortul fizic se schimbă cu înfrânarea şi condiţii 
exterioare dure. Atunci se dezvoltă nu numai structurile fizice, 
dar şi cele spirituale. 

Dacă vorbim despre omenire în totalitatea sa, atunci tocmai 
oamenii, renunțând de bună voie la mediul fizic confortabil, au 
devenit sihastri, filozofi, sfinţi, completând rezervele strategice 
ale omenirii, fără de care nu poate exista supravieţuire 
ulterioară. 


P iteti să descrieti ce încălcare cu ce boală este legată? 

Eu am vrut întotdeauna să fac acest lucru dar ceva m-a rit 
mereu. Acum înţeleg despre ce este vorba. Dacă le punem 
răftuleţe, ce păcat conduce la ce boală, atunci religia începe â 
dispară împreună cu iubirea. Omul este întotdeauna predispus 
să obţină un avantaj atunci când | se adresează lui Dumnezeu 
dar în acest caz, trebuie să existe o anumită limită. Atunci când 
noi facem un scop din Divin, atunci acesta se transformă cu 
timpul în uman. însă când noi facem un scop din uman. acesta 
cu timpul, se transformă în malefic şi se destramă. Omul poate 
să judece astfel: „De ce să mă rog dacă eu sunt sănătos? Când 
mă îmbolnăvesc o să aflu cu ce păcat este legată boala, atunci 
o să mà rog cât trebuie şi o să mà însănătoşesc". Ştiinţa nu 
trebuie să supună religia. Pur şi simplu trebuie în permanenţă 
năzuit către Dumnezeu şi către iubire şi trebuie depăşită în 
permanenţă dependenţa de fericiri lumeşti. Aceasta este 
principala parte componentă a ceea ce numim fericire 
adevărată. în perspectivă, acest lucru conferă supravieţuire, 
sănătate şi fericire de orice gen - spirituală, sufletească şi 
materială. 

Rugăciunea este un mijloc de unire cu Dumnezeu şi de 
percepere a iubirii. Dacă o transformăm în mijloc de soluţionare 
doar a problemelor fizice ea se pune în mişcare, dar acţionează 
ca cel mai rău medicament. Dependenţa de dorinţele de 
suprafaţă se îndepărtează iar de cele subtile şi profunde se 
întăreşte. De aceea, nu merită să legăm prea strâns sufletul de 
corp. Mulţi judecă astfel: „M-am rugat iar boala nu a trecut 
Atunci pentru ce mai am nevoie de credinţă în Dumnezeu?" 
Dacă te adresezi iubirii şi lui Dumnezeu, aceasta întotdeauna 
vindecă dar, în primul rând, sănătatea noastră strategică 
viitorul nostru. Câteodată această adresare ajunge impetuos în 
prezent şi atunci are loc un miracol: cele mai grave boli se 
vindecă repede. Dar acest lucru are loc nu cu fiecare şi nu 
întotdeauna. De aceea este mai bine de folosit medicamente, 
înțelegând că ele nu duc la însănătoşire adevărată, dar 
uşurează situaţia. Este adevărat, că în ultimul timp, în legătură 
cu accelerarea impetuoasă a tuturor proceselor, 
medicamentele au un efect din ce în ce mai mic, iar 
schimbarea spirituală este din ce în ce mai mare. Doresc să 
subliniez încă o dată: bolile sunt cu miile iar cauza este una 


singură: insuficienta iubire de Dumnezeu. De îndată ce încetăm 
să năzuim către Divin, noi ne cufundăm în uman şi începem să 
depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, 
respiraţie, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai 
mult de acestea, cu cât este mai mare agresiunea pe care o 
simţim faţă de Dumnezeu şi de iubire, cu atât mai grea este 
îmbolnăvirea. Un om a iertat-o pe femeia iubită care 1-a 
părăsit, dar a regretat acest lucru. Al doilea om nu a putut să 
ierte, a ţinut mult timp supărarea. Al treilea nu numai cà a 
rămas cu supărările, dar a continuat in permanenţă să fie gelos. 
AI patrulea a fost cuprins de urà- A cincilea a fost cuprins de 
ură şi a înjurat în permanenţă. A şaselea nu a vrut să mai 
trăiască. Al şaptelea a încercat sa s cidă Fiecare din ei va avea 
propria boală. Dacă emoţiile 

resive se transmit la urmaşi, mai departe de cea de-a treia 
ratie, atunci poate fi vorba de îmbolnăviri de nelecuit. 

Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepti 
oierderea umanului şi să vezi în aceasta voinţa Divină, să 
păstrezi Divinul în momentul distrugerii, să înţelegi că nu 
există vinovaţi, că fără boală nu există dezvoltare, să percepi 
aceasta cu întreaga fiinţă, adică să vindeci sufletul. 

Mai devreme sau mai târziu, corpul va ajunge sufletul. 

Nu demult m-am uitat la o emisiune de televiziune: un om în 
vârstă a fost total impotent. Au trecut câţiva ani, el a făcut 
cunoştinţă cu o femeie tânără şi a devenit un bărbat normal. 
Oare atât de mult depinde de femeie? 

Haideţi să examinăm pe rând. Să vedem de ce femeia are 
energetica mai puternică decât bărbatul? Probabil există un 
singur răspuns: copiii. Femeia trebuie să nască. Conceperea, 
formarea fătului şi naşterea, toate acestea necesită un consum 
gigantic de energie. De aceea este pe deplin evident că natura a 
înzestrat femeia cu o structură exterioară firavă, cu dependenţă 
socială şi fizică de bărbat etc, dar ei i-a dat rezerve imense de 
energie în planurile subtile. Până în secolul al XVIII-lea, biserica 
le-a interzis femeilor să primească educaţie. Când emeia începe 
să îndeplinească funcţii ale bărbatului, atunci îşi Pate pierde 
rezervele sale principale. Destul de des privesc “ul când se 
îmbolnăvesc serios copiii dacă femeile consumă multă 
forţă pentru învăţământul superior pentru disertaţie, pentru 
conducere etc. Astfel, de laTnatură, femeia are o energetică 


suficient de puternică. Gândul, cufundarea în subconştient devin 
acţiune. Cu cât femeia este mai corect educată, cu atât mai 
sănătoşi şi mai fericiţi sunt soţul şi copiii ei. Dumneavoastră 
probabil că aţi auzit de metodele destul de răspândite de 
întinerire. Un om în vârstă a dormit cu fete tinere şi a întinerit 
vizibil prin aceasta. Aici avem de-a face cu o mică nuanţă, dată 
de orientarea interioară a energeticii femeii. 
Imaginati-và următoarea situaţie: o fată tânără se îndrăgos- 
teste de un bărbat în vârstă. El îi spune: „Eu nu-ţi las nimic 
după moarte. Nouă ne este bine acum şi vom trăi cu acest 
moment". în subconstientul ei iese programul: „ Cu cât va trăi 
mai mult el, cu atât mai bine se va simţi şi cu atât mai bine 
îmi va fi mie". lar bărbatul devine sănătos, începe să 
întinerească văzând cu ochii. Al doilea spune: „Eu te iubesc cu 
disperare şi tot ceea ce am îţi las ţie după moarte prin 
testament". In subconştientul fetei se transmite un program: 
„Cu cât va trăi mai mult cu atât mai multe şanse există ca el 
să schimbe testamentul şi eu să pierd totul". Este greu ca 
acest bărbat să conteze pe o viaţă lungă. Nu demult un 
englez a făcut următorul anunţ: „Doresc sà mor în pat cu o 
femeie frumoasă care să mi se dăruiască plină de pasiune. Ea 
va primi o sumă frumuşică". El trebuia să publice în ziare 
fotografia sa. Ar fi primit atâta energie de la femei încât el ar 
fi dus-o încă vreo douăzeci-treizeci de ani. Este adevărat că 
pentru aceasta trebuia să se limiteze numai la un singur 
anunţ. t a multe popoare din lume, iar în India până în zilele 
stre a existat un obicei crunt: dacă moare soţul, soţia este 
W lisă la moarte după el. în consecinţă, femeia era extrem de 
interesată ca soţul să-şi continue viaţa. lar atunci când 
e ditia se mentine timp de mii de ani, atunci aceasta deja intră 
"n sene. Energetica femeii lucrează nu pentru distrugere ci tru 
întărirea bărbatului indiferent cum ar fi el. Apropo, patru femei 
la un singur musulman dau un efect complicat. Când omul are 
câteva neveste, fiecare dintre ele se străduieşte sà fie mai 
atractivă decât cealaltă şi îi transmite intuitiv energie, 
concentrându-se asupra dragostei. Transmiterea permanentă de 
energie dezvoltă femeia şi o face mai aptă pentru a naşte copii, 
iar bărbatul rezolvă acele sarcini pe care nu le-ar fi putut rezolva 
singur. Evident că pentru aceasta a existat obiceiul de a avea 
haremuri mari. Visând la întâlnirea cu stăpânul, femeile au 


întărit energetica lor, întărindu-se în consecinţă energetica şi 
bunăstarea statului în întregime. 

Dacă bărbatul cheltuie această energie mai mult pe el, 
devenind vampir, pot apare probleme aşa cum s-a întâmplat cu 
un conducător din Orient pe care l-au sfâşiat soțiile. Oricât de 
conştient ar fi omul, în el rezidă întotdeauna principiul animalic. 
Dacă înainte femeia depindea de bărbat, atunci în launtrul ei ea 
a fost cointeresatà de sănătatea, supraviețuirea 
U1- motiv pentru care se înfrânau în permanenţă pretenţiile, 
Păstrând iubirea prin înjosirea umanului. Dăruind dragostea 
oului, femeia a daruit-o şi copiilor. Ura faţă de sot conectează 
Pr°gramul de distrugere a propriilor copii. Dacă femeia nu are 
un motiv pentru înfrânarea agresiunii si a pretențiilor, ea se 
dezvatà să dăruiască dragostea soţului. Ea încetează să le-0 
transmită şi copiilor iar mai departe urmează degradarea. 

In ţările europene viaţa şi continuarea acesteia au devenit o 
valoare absolută. Legea apără cu străşnicie în primul rând 
femeia şi copilul ei. în Rusia toată lumea înţelege noţiunea de 
„căsătorie fictivă". în Elveţia este mai mult răspândită expresia 
„divorţ fictiv". Femeia divorțată o duce mai bine din punct de 
vedere financiar decât cea căsătorită. Bărbatul nu numai că 
devine pur şi simplu inutil, dar chiar deranjează. Oare unui 
asemenea bărbat femeia îi va dărui dragostea si se va abtine de 
la pretenţii? Pentru aceasta este nevoie de un nivel înalt de 
autoeducatie, care pur şi simplu nu există în lume. De aceea, 
Europa se degradează şi populaţia se completează din 
musulmani cu mulţi copii. Eu nu chem la distrugerea femeii. Eu 
încerc pur şi simplu să mă descurc cu ceea ce se petrece. 
Femeile şi bărbaţii devin egali în drepturi. Dar când femeia 
începe să se ocupe de bodybuilding, afaceri, obţine o şcolarizare 
superioară, nu mai depune efort să se autoeduce ceea ce Îi 
trebuie mult mai mult decât bărbatului şi atunci pierde energia 
dedicată apariţiei copiilor. 

Nu demult la consultatie, un om m-a provocat la £ asemenea 
temă curioasă: 

— Cu douăzeci de ani în urmă, când pentru prima dată am 
ajuns la Berlin, n-am întâlnit acolo nici un homosexual. Aces 
cuvânt constituia o jignire. Acum numărul homosexuali este 
impetuos, iar slujbele bărbaţilor sunt ocupate de femei, pe ce 
este legat acest lucru? 


__Se pot presupune următoarele, - am răspuns eu. - Biolo- 

a\c femeia este concentrată mai puternic asupra vieţii şi 
dorințelor. Acest lucru este necesar pentru a naşte copii. Când 
conducătorul este bărbat atunci viaţa şi dorinţele devin 
secundare şi societatea se dezvoltă normal. Când femeia 
conduce totul atunci la întreaga societate creşte subconştient 
concentrarea asupra vieţii şi dorințelor. Toate femeile dintr-o 
asemenea societate, fără să vrea, întăresc concentrarea lor 
asupra sexualităţii, dorințelor şi sentimentelor. Aceasta duce nu 
numai la sterilitate şi apariţia pe lume a copiilor bolnavi, dar 
devierea bruscă spre sentimente formează înclinarea spre 
homosexualitate la bărbaţi şi la copii. 

— Ştiţi ceva, - m-a întrerupt el pe mine, - în Japonia, cu 
treizeci de ani în urmă s-a introdus un experiment. Au fost 
selecţionate cele mai deştepte femei, pline de voinţă şi energie. 
Nivelul de disciplină a fost mai înalt decât la bărbaţii care se 
ocupau de afaceri. Aceste femei au condus o firmă puternică 
dar după câteva luni totul s-a prăbuşit. 

E totul în regulă, - am explicat eu. - Pentru a conduce, 

rebuie să te detaşezi de dorinţe. Din femei pot ieşi buni 
conducători dacă ele lăuntric renunţă la funcţia de a da naştere 
copiilor. Asta înseamnă, fie să fie sterilă, fie să fie în vârstă. 
Propo, în întreaga lume au apărut acum multe femei-condu- 

or- judecând după toate, acesta este semnul de îmbătrânire a 
zaţiei noastre. Ştiţi ceva, eu am încercat cumva să 
iagnostichez modul în care se micşorează interacţiunea 
principiului masculin şi feminin la om. La om acesta are loc în 
felul următor: până la cincizeci de ani există prioritatea 
principiului masculin, de la cincizeci de ani până la şaptezeci 
este perioada amestecată, după şaptezeci de ani este perioada 
priorităţii principiului feminin, deci o îmbătrânire activă şi 
degradarea organismului. La cei care trăiesc mult, prioritatea 
principiului masculin se extinde în timp. El poate să ajungă la o 
sută sau mai mulţi ani. Cu cât durează mai mult, cu atât mai 
mult se extind în timp perioadele de principii amestecate şi 
feminine. Informaţia naşte energie. Energia naşte materia. 
Materia se destramă, transformându-se în principiu informa- 
tional. După această schemă se dezvoltă orice proces în univers. 
Astfel se dezvoltă şi orice civilizaţie. Să luăm Grecia antică. La 
început a avut loc o expansiune spirituală puternică, contacte cu 


India, cu filozofia acesteia şi cu imensa cultură antică. Apare 
religia şi filozofia adică principiul masculin care conferă înflorirea 
culturii perioadei mixte. Cultura se transformă în civilizaţie. 
Apare perioada feminină. Cultul principiului feminin duce la 
decăderea moralei, la homosexualitate, la degradarea civilizaţiei 
Greciei antice. în Pompei, stratul puternic de cultură a început 
să decadă prin divinizarea dorinţei şi vieţii. Aici chiar şi obiectele 
de uz casnic au fost transformate în erotică. 

Uneori civilizaţia piere ca stat. Uneori atât statul cât şi poporul 
luate împreună. Aceasta depinde probabil de măsura m care 
închinarea în fata vieţii şi a dorințelor se duce ' orofunzimea 
subconştientului şi atinge lumea înconjurătoare ampljficând 
tendinţa de dezicere de Dumnezeu şi de iubire. O asemenea 
celulă canceroasă, bineînţeles, universul o distruge. Aşa se 
întâmplă de obicei în natură. întruchiparea vieţii şi continuarea 
ei, întruchiparea dezvoltării şi a frumuseţii a devenit femeia, dar 
închinarea în faţa principiului feminin ne obligă să uităm Divinul. 
Bărbatul este principiul informaţional iar femeia principiul 
energetic. Bărbatul este mai puternic strategic şi mai slab tactic. 
Femeia creează, iar bărbatul conduce. Aceste două principii şi 
interacţiunea lor permit să simţim pentru ce sunt creaţi oamenii, 
adică pentru iubire! 


CUGETARE 

Acest capitol eu aş fi dorit să-l numesc ,,consultatie", dar 
gândurile mele au deviat şi l-am numit altfel. 
După Paşti, imensa zdruncinare s-a oprit deodată. Interesant, 
când o să se repete din nou? Conştiinţa continuă mecanic să 
enumere variantele posibile. De ce oare totuşi în acest an 
purificarea a luat o asemenea amploare? Ipoteza este 
următoarea: acest lucru poate fi legat de războiul din lrak pe 
care America 1-a încheiat victorioasă. Victoria exterioară, 
judecând după toate, s-a transformat într-o înfrângere interioa- 
ră, în primul rând, ceea ce cer eu la toate expunerile este: nu 
condamnaţi SUA. Această ţară a făcut ceea ce trebuia făcut. 
Unicul mod de a ieşi din criză a fost întărirea pozitiil°r exteriore. 
încă puţin şi dolarul, căruia am încetat să-i tnal acordăm 
încredere, trecând la euro, putea să înceapă o cădere care nu 
mai putea fi oprită. întreaga Americă este cuprinsă de frică şi 
această tendinţă este foarte periculoasă. Rusia face paşi serioşi 
în înţelegerea a ceea ce se petrece în lume, mulţi conducători 
de stat analizează bine situaţia. întregul popor analizează, 
pentru toţi e interesant ce se va întâmpla de fapt în lume. Unii 
lideri ai culturii, artei şi politicieni justifică acţiunile Americii. 
Motivul e simplu: banii şi avantajele. Reprezentanţii 
intelectualităţii ruse, în special cei ai culturii şi artei au fost 
întotdeauna ocupați cu căutarea sensului vieţii. Acum ei sunt 
ocupați cu goana după bani. Pentru ei nu iese asa de rău. 
înainte, în filme şi pe scene suferea, căuta şi se purifica sufletul, 
iar acum se încovoiază corpul luând cele mai diferite poziţii. 

Astfel, America a învins. Totul a părut a fi logic, Saddam 
Husein într-adevăr este vampir şi tiran. El a încălcat într-adevăr 
toate legile şi normele internaţionale. De ce se revoltă unele 
tări? Curios că tocmai cei care au trecut prin faza de socialism şi 
fascism. Tocmai ei cunosc bine în primul rând doctrina 
principală a socialismului şi fascismului: de dragul fericirii se 
poate comite orice crimă. Pentru unii aceasta înseamnă crearea 
de bunuri pentru toţi oropsiţii. Pentru alţii înseamnă crearea de 
bunuri pentru un singur popor. Deci constituie interesele unui 
singur grup de oameni care se pune mai presus de iubire, 
m°ralà, viaţa altor oameni. 
“unt întrebat deseori de ce întreaga lume este literalmente 
Icsită de clanuri mafiote? De ce mafia nu poate fi stârpită? De e 


ea a paralizat mai multe state printre care şi Rusia? în Orient se 
spune: „nu există oameni, există idei". Comportamentul 
Americii ne aminteşte puternic Uniunea Sovietică din anii 1920. 
Schema este una şi aceeaşi: ideologia noastră este ;ea mai 
bună de pe planetă. Noi trebuie să o răspândim în întreaga 
lume. Noi trebuie să înăbuşim şi sà distrugem opozantii. Noi 
salvăm lumea de rău. 

înainte un astfel de rău a fost Uniunea Sovietică. După aceea 
lumea islamului. Sentimentul de superioritate a unei anumite 
idei sau a unui anumit popor asupra altora, mai devreme sau 
mai târziu duce la tragedie. Este lipsit de sens sà lupti cu legile 
după care este condus universul. Legea supremă a dezvoltării o 
constituie legea unităţii şi a luptei contrariilor. Să încercăm să 
privim mai departe ca să vedem ce stă la baza acestei legi. Noi 
provenim din iubire. Năzuim către ea şi ne întoarcem la iubire. 
Legea dezvoltării universului este acumularea Divinului în toate 
şi întoarcerea la Dumnezeu. lubirea este acel program suprem 
pe baza căruia se dezvoltă universul. Din iubire se nasc 
dorinţele. Ele se identifică şi concurează cu iubirea. Dezvoltarea 
universului constă în faptul că dorinţele, dezvoltându-se, se 
umplu tot mai mult cu iubire asemuindu-se cu aceasta, se 
contopesc cu ea şi atunci timpul dispare. Cauza şi efectul devin 
identice. Ciclul de dezvoltare al universului se desăvârşeşte. 
Pentru ca dorinţa să năzuiască spre iubire şi să mărească 
dimensiunea sa, ea trebuie să înceteze să se dezvolte ciclic şi 
de aceea ea trebuie să treacă periodic printr-o perioadă de 
destabilizare, distrugere şi înjosire. Dorinţa se distruge, 
năzuieşte către iubire, se autorestabileste prin W hire într-o 
dimensiune mai mare. Ciocnirea a două dorinţe înseamnă lupta 
contrariilor. 

Existenţa materiei, a timpului şi a spaţiului presupune şi 
conflic'- Dacă eu am un corp, atunci dorinţele legate de acesta 
niciodată nu coincid pe deplin cu dorinţele şi corpul altei 
persoane. Conflictul înseamnă o luptă permanentă şi înjosirea a 
două dorinţe contradictorii. La urma urmei, orice conflict trebuie 
să crească până la cele două jumătăţi ale universului care luptă 
una cu cealaltă. în această luptă învinge iubirea, adică 
întoarcerea la Dumnezeu. Dezvoltarea are loc prin amplificarea 
conflictelor. Dimensiunea dorințelor care concurează este din ce 
în ce mai mare. Dezvoltarea impulsului iubirii este din ce în ce 


mai mare. Contradicţia supremă a universului rezidă în structura 
timpului. Dorinţele care merg spre viitor concurează cu dorinţele 
care există în prezent. Conflictul întregului univers se poate 
vedea în relaţiile dintre bărbat şi femeie. Principiul masculin şi 
feminin sunt legate de structura timpului. Sentimentalismul 
feminin luptă cu raţionamentul masculin, astfel atingând 
Divinul. Când una din contradicții o învinge pe cealaltă sau 
încearcă s-o distrugă, să frânează sau se încheie dezvoltarea. 
Toate civilizațiile care au existat pe Pământ s-au dezvoltat şi au 
pierit fără să cunoască 'egea principală a dezvoltării. Energetica 
Pământului este "npàrtità în doi curenţi ai timpului: oriental, 
principiul masculin, adresarea către viitor şi occidental, 
principiul feminin legat de prezent. 

Pentru a intra în contact cu alte civilizaţii, omenirea trebuie să 
devină un tot unitar, în caz contrar ea piere. Pentru a deveni un 
tot unitar populaţia planetei trebuie să se împartă în două 
lagăre, adică în reprezentanţi ai gândirii orientale şi occidentale. 
Conflictele dintre state, împletindu-se, trebuie să se lărgească şi 
să cuprindă întreaga planetă, ceea ce observăm deja în 
momentul de faţă. Dacă înainte, la întrebarea cum să ne 
raportăm la cutare şi cutare eveniment, eu am avut două 
răspunsuri: - bine sau rău, acum însă, am o altă atitudine. 
Evenimentul are loc, eu îl accept şi încerc să înţeleg de cea 
avut loc. Nu demult, pe planetă existau două blocuri antago- 
niste: sistemul socialist, condus de Uniunea Sovietică şi sistemul 
capitalist, condus de SUA. Socialismul s-a prăbuşit. Pentru un 
anumit timp a apărut o energetică unipolară a Pământului. Ce 
se întâmplă cu dorinţa dacă aceasta nu se înfrânează? Ea se 
dezvoltă impetuos, orientându-se din ce în ce mai puţin spre 
iubire şi dezvoltare. Cu cât este mai mare concentrarea asupra 
dorinţei şi a vieţii, cu atât mai repede apar frica şi depresia. 
Pentru a egaliza această stare, omul tinde spre conflict şi atunci 
programul de autodistrugere cade. 

în Italia a fost arestat un jefuitor de bănci care avea la activ 28 
de jafuri reuşite. Când el a fost întrebat de ce a jefuit fără 
oprire, întrucât avea bani destui, el a ridicat din umeri: 
„înţelegeţi, aceasta este tratamentul meu. Cândva am avut o 
depresie puternică. Vroiam să-mi pun capăt zilelor prin 
sinucidere, dar am observat că atunci când apar neplăcerile îmi 
este mai uşor să trăiesc. Am hotărât să jefuiesc o banca, 


gândindu-mă că o să stau în închisoare. Depresia a dispărut ca 
luată cu mâna. A trebuit să continuu". 

Atât statul cât şi individul se supun uneia şi aceleiaşi legi a 
universului. America jefuieşte alte ţări pentru a se izbăvi de 
depresie. Când socialismul s-a prăbuşit, rolul celui de-al doilea 
pol 1-a luat asupra sa islamul, unde este evidentă prioritatea 
principiului masculin asupra principiului feminin. Acesta 
pentru un anumit timp a egalizat energetica Pământului. 
Conform logicii, după victoria asupra lumii islamice, principiul 
feminin american, pentru dezvoltarea sa pe mai departe, 
trebuie să găsească un nou oponent. Din păcate, aproape că nu 
a rămas pe Pământ principiul masculin. Toate ţările orientale, 
China, India şi Japonia, pe neobservate, au trecut la 
modelul occidental de gândire cu prioritatea principiului 
feminin, material. 

O cunoştinţă m-a uimit cu o întrebare: „De ce principalele 
rezerve de petrolul ale lumii se află în mâinile ţărilor 
musulmane?" Eu am încercat să pun diagnosticul şi am dat 
următorul răspuns: „Este o mare concentrare asupra 
spiritualităţii, asupra dependenţei de principiul spiritual. De aici 
brutalitatea izbucnirii fundamentalismului. Pentru a nivela 
ataşamentul de spiritualitate se dau bunuri materiale". Acum 
ipoteza s-a schimbat întrucâtva. Pentru ca omenirea să 
supravieţuiască, trebuie să existe modelul de gândire bipolară, 
"entru ca omul să poată medita, să se ocupe de filozofie, să se 
concentreze asupra spiritualităţii, el are nevoie de stabilitate şi 
estulare. De aceea, Dumnezeu îi ajută pe cei care acum se pot 
afla în opoziţie în America, pe cei al căror principiu spiritual este 
mai important decât cel material. Când în Rusia a început ceea 
ce noi în mod naiv consideram a fi democraţie, adică prioritatea 
deplină a banilor, nu întâmplător s-a născut problema Ceceniei, 
care a opus unitatea, principiile şi religia sa. 

Destinul Rusiei este curios prin faptul că aici, în comparaţie cu 
America, se formează modelul bipolar de gândire. Principiul 
masculin trăieşte în bună înţelegere cu cel feminin. Rusia nu 
poate supravieţui fără idei care să-i unească pe toţi. lar în 
acelaşi timp, - fără o economie dezvoltată şi principii 
economice. Destrămarea Uniunii Sovietice a absolvit Rusia de 
responsabilitatea pentru opoziţia faţă de America. în Rusia a 
început să se formeze o gândire bipolară fără de care nu poate 


să supravieţuiască nu numai ea, ci şi întreaga omenire. Cele 
două contradicții care ar fi putut să distrugă civilizaţia în Rusia, 
într-o perioadă apropiată trebuie să se unească într-o nouă 
calitate. Dar până atunci lumea trebuie să se convingă de faptul 
că un model curat occidental înseamnă sinucidere. America, în 
momentul de faţă a rămas fără oponenți. Lumea islamică tace. 
Europa a urmat America ascultător. Ţările orientale împărtăşesc 
modelul de gândire occidental. In sfârşit, America a învins 
întreaga lume. Pentru a exista în mod normal, orice ţară trebuie 
să se asemuiascà ei şi să nu intre în conflict cu ea. Dar, deseori, 
tocmai momentele de înălţare şi sentimentul victoriei, adică 
unipolaritatea, poartă în sine sâmburele înfrângerii. A învins 
principiul feminin. în plan subtil are loc explozia concentrării 
asupra vieţii şi dorințelor. Peste un timp trebuie să aibă loc 
izbucnirea programului de autodistrugere şi amploarea acestuia 
este mult mai mare decât înainte de cutremurul din Armenia. Eu 
nu ştiu cum va reacţiona Pământul la un asemenea program de 
autodistrugere. Se va arunca în aer sau va încerca să scape de 
infecția care îl distruge? înainte, eu vedeam întregul Pământ în 
plan subtil: s-a luminat clar una din zonele de nenorocire, adică 
acele ţări unde trăieşte populaţia musulmană. Eu mi-am explicat 
acest lucru în felul următor: în cadrul islamului există prioritatea 
imensă a principiului masculin. Există un program de înjosire a 
femeii. Pământul are o energetică feminină. Energetica islamului 
este agresivă faţă de Pământ. lată de ce, în această zonă pot să 
apară probleme. După războiul din Irak situaţia s-a schimbat. 
Imensele deformatii au părăsit teritoriile ţărilor islamice. Totul s- 
a concentrat însă într-o variantă mult mai rea pe teritoriul SUA. 
Acum America, pentru a echilibra situaţia, trebuie să devină 
bipolară. 

Haideţi să examinăm cum s-a petrecut acest lucru în Uniunea 
Sovietică. La început a acţionat prioritatea principiului feminin. 
Poporului i s-a promis pământ, bunăstare materială, mfăptuirea 
tuturor dorințelor. Nu a ieşit nimic. Apoi a venit Perioada 
comunismului militar. larăşi n-a ieşit nimic. Oamenii mureau cu 
milioanele. Ideea a început să omoare oamenii. Din n°u un 
zigzag spre stânga, începe noua politică economică. O «orire 
impetuoasă a materialului şi o nu mai puţin 
impetuoasă degradare a spiritualului. Principiul masculin trece 
pe primul plan. El este din ce în ce mai agresiv şi din nou, ca în 


perioada comunismului militar, începe distrugerea unui 
gigantic număr de oameni. 

După moartea lui Stalin, iese din nou în faţă principiul 
feminin, încep reformele. Se dezvoltă impetuos economia şi 
cultura. Această perioadă este unică în sensul că s-a păstrat 
ideologia şi în acelaşi timp a avut loc liberalizarea economiei. 
Echilibrul principiilor feminin şi masculin a dat un avânt iubirii. 
Ceva asemănător putea fi observat la începutul anilor 1920. 
Atât atunci, cât şi la începutul anilor 1960, acest lucru s-a 
realizat printr-un avânt puternic al ştiinţei şi culturii. Apoi, 
principiul feminin pragmatic a început ascensiunea. Hruşciov a 
pierdut funcţia, reforma se încheie şi începe stagnarea 
brejneviană. Principiul masculin ia vânt şi atinge culmea până la 
perioada apariţiei lui Andropov. Ideea iar este gata să înăbuşe 
corpul. Oamenii sunt prinşi în cinematografe pentru a explica 
de ce nu se află la muncă în timpul orelor de lucru. 

Andropov nu moare întâmplător. Prioritatea absolută a 
principiului masculin devine periculoasă pentru întreaga 
planetă. Femeia este ataşată de dorinţă, de viaţă, ea trebuie să 
supravieţuiască şi să adcă pe lume copii. De aceea, principiul 
masculin tânjeşte după democraţie. Bărbatul, pentru a percepe 
spiritualitatea, trebuie să-şi ia rămas bun de la viaţă şi de la 
dorinţe. Dacă femeia nu trebuie să rişte, pentru bărbat riscul şi 
situaţia mortală sunt necesare pentru dezvoltare. Mai departe 
are loc activarea legică şi prioritară a principiului feminin. Vine a 
putere Gorbaciov. încep reformele şi posibilitatea de 
supravieţuire economică a ţării. Sub presiunea perestroicăi 
începe să se distrugă ideologia, morala şi cultura. Are loc un 
recul legic spre dreapta - puciul din 1991. Dacă puciştii ar fi 
propus cumva o oarecare idee nouă, dacă ar fi venit cu reforme 
ale concepţiei socialiste, Rusia s-ar fi îndreptat spre dreapta. 
Dar spiritul a degenerat. Ideologia socialistă s-a epuizat, idei noi 
nu au mai existat. A avut loc un total şi legic recul spre stânga. 
Pentru ca democraţia să existe este insuficientă numai 
prioritatea principiului feminin. Trebuie să existe un nivel 
cultural aproximativ egal al populaţiei măcar şi pentru faptul ca 
sà nu fie înselati de deţinătorii puterii. 

Democraţia presupune egalitatea tuturor în faţa legii, un acces 
larg la informaţiile cu privire la ceea ce se întâmplă în aparatul 
funcţionăresc, o opoziţie faţă de funcţionarul public şi 


posibilitatea schimbării acestuia dacă el încetează să slujească 
poporul şi începe ca o celulă canceroasă să lucreze numai 
pentru sine etc. Ceea ce cu toţii au considerat a fi democraţie s- 
a dovedit a fi doar distrugerea structurilor de represiune şi 
economice ale statului. Cu atât mai mult, schimbarea orientării 
politice spre modul de gândire occidental şi imitarea statelor 
occidentale au contribuit în permanenţă la formarea unei 
structuri similare. Oricât de ciudat ar părea, a fost necesară o 
perioadă de haos în Rusia, întrucât principiul de gândire 
masculin oriental a devenit inimaginabil de periculos. Acum 
Rusia se îndreaptă încet spre dreapta încercând să formeze o 
oarecare ideologie, care îi va putea uni pe toţi în baza 
moralității. Oamenii s-au săturat de lipsă de principii, de 
minciună şi hotie. Din ce în ce mai mult se aud voci care spun că 
este imposibilă înfăptuirea democraţiei în Rusia. Nu demult, în 
Duma de stat a fost trecută pe şest o lege care interzice 
naţionalizarea petrolului, a gazelor adică a tuturor bogățiilor 
naturale din toate ţările unde acestea aparţin poporului şi 
statului. 15% din populaţia Rusiei dispune de 90% din toate 
bogăţiile. Un grup mic de oameni, în mod intensiv jefuieşte ţara. 
Această informaţie nu trebuie ascunsă. în ţară, în fiecare zi 
creşte ura faţă de bogaţi şi faţă de năzuinţa spre mâna forte. Pe 
această undă ies la suprafaţă liderii de orientare fascistă, care 
conving că democraţia este dăunătoare şi periculoasă. Se 
cuplează aceeaşi schemă: trebuie uniţi toţi în jurul unei idei, 
deşi simple şi primitive. Trebuie înăbuşit principiul feminin şi 
susţinut cel masculin. Cu atât mai mult cu cât Rusia, până în 
secolul al XX-lea, s-a înclinat întotdeauna spre modelul 
masculin, oriental. Nu întâmplător au fost omorâţi țarii 
reformatori, care au încercat să introducă modelul occidental de 
gândire. A supravieţuit numai primul deschizător de drumuri, 
Petru |, care a pus bazele începuturilor existenţei modelului de 
gândire bipolară. Nu întâmplător, după Petru în Rusia au 
dominat femeile. Un timp destul de îndelungat, Rusia s-a 
cufundat în modelul feminin de gândire. De aceea s-a frânat aşa 
de dur activitatea reformatorilor care au urmat. 

Acum Rusia a ajuns în mod clar la situaţia care a existat în anii 
1920 precum şi la începutul anilor 1960 ai secolului trecut. 
înseamnă că se poate aştepta un nou impuls al nàzuintei către 
ubire şi o înflorire puternică a culturii şi ştiinţei. Experienţa de 


trei secole anterioare a condus Rusia la înţelegerea subconsti- 
entă a adevărului simplu: o gândire curat occidentală este o 
sinucidere pentru Rusia la fel ca şi o gândire curat orientală. 
Aniversarea a trei sute de ani de la crearea Sankt Peterburgului 
a devenit o dată care simbolizează împăcarea celor două 
principii - masculin şi feminin care în mod armonios s-au unit în 
persoana marelui reformator. Deocamdată acest model este 
neconturat. Dar în anii următori, el trebuie să devină conştient. 
Fără aceasta Rusia pur şi simplu nu va supravieţui. Gândirea 
bipolară duce la o dezvoltare impetuoasă şi Rusia, în câţiva ani, 
va parcurge calea pe cale ţările europene au parcurs-o în sute 
de ani. 

America se află deocamdată în stare unipolară. Dacă nu vor 
apare oponenți din interior, trebuie să se activeze tot mai 
puternic principiul masculin. Situaţia din America, în anii imediat 
următori, va semăna din ce în ce mai mult cu perioada 
comunismului militar sau cu anul 1937 din Uniunea Sovietică. 
Triumful ideii se întăreşte prin lupta cu cei care gândesc altfel. 
Deci. această autounificare a Americii nu se poate opri printr-o 
gândire sănătoasă. Este imposibil sà te lupti cu legile naturii, iar 
deocamdată se accentuează programul de autodistrugere. 

Eu am scris că fiecare eveniment care porneşte din viitor, la 
Inceput are loc de nenumărate ori în plan subtil şi se manifestă 
Pr'n detalii neesentiale. Acum câţiva ani, preşedintele Americii, 
la micul dejun a înfulecat cips-uri şi aproape că s-a 
Căzândj sufocat. 
jos, s-a lovit de ceva la tâmplă. Această energetică este legată 
de energetica ţării. Mâncarea şi sexul sunt simbolurile 
dorințelor. Preşedintele anterior a avut probleme cu sexul 
Preşedintele actual - cu mâncarea. Concentrarea asupra 
dorințelor conduce la programul de autodistrugere. La fel ca şj 
preşedintele Americii, după o perioadă oarecare America poate 
cădea şi se poate lovi la tâmplă. Plutesc gândurile despre criza 
civilizaţiei. Ea trăieşte şi se dezvoltă după principiul masculin. Se 
naşte bărbatul, se dezvoltă; apoi, treptat, o ia în sus principiul 
feminin şi el moare. Femeia, până la menopauză, se dezvoltă în 
direcţie opusă. După anii 40-50 la ea are loc o perioadă scurtă 
de principii amestecate. Apoi, o perioadă destul de îndelungată, 
are loc prioritatea principiului masculin. 


Şi totuşi, cum moare civilizaţia? Până în prezent, noi nu avem 
un mecanism de înţelegere a cauzei din care au pierit 
civilizațiile. Nu demult, în faţa ochilor nostri a pierit o întreagă 
civilizaţie - socialismul, care s-a născut din principiul masculin. 
Anii de stagnare au constituit o perioadă amestecată, apoi a 
urmat perestroica şi principiul feminin învingător care a 
însemnat pieirea civilizaţiei. Acum socialismul nu mai există. 
Rusia este în stare amorfă. Trebuie să se nască principiul 
masculin şi să se egalizeze cu cel feminin. Principiul masculin 
este principiul de organizare: informaţia, conducerea, voinţa şi 
ordinea. Fără acestea nu este posibilă dezvoltarea societății- 
Principiul feminin înseamnă haos. Haosul este manifestarea 
superioară a ordinii. Toate civilizațiile anterioare s-au născu din 
haos şi o perioadă de timp au existat în ordine iar apoi BI 
scufundat din nou în haos şi au dispărut. în acest sens, ca si 
iubirea, atât ordinea cât şi haosul sunt pur şi simplu identice. 
pentru ca civilizaţia să supravieţuiască şi să existe, ea trebuie 
sà poarte în sine ordinea şi haosul în acelaşi timp. De aceea, 
principiul esenţial al statului nu trebuie să fie ordinea, adică 
modelul masculin de gândire oriental şi nici haosul, adică 
modelul feminin de gândire occidental. Scopul filozofiei oricărui 
stat trebuie să fie tot ceea ce permite existenţa în acelaşi timp a 
haosului şi a ordinii prin trecerea reciprocă a unuia în celălalt, 
dezvoltarea şi realizarea a ceea ce noi numim iubire şi atingerea 
Divinului. 

CONSULTATIE 

leri am încheiat capitolul ,,Cugetare". Mai trebuie sà modelez 
schema contradictiilor. Interactiunea si trecerea uneia în alta 
are loc pe douà planuri. Primul plan - suprasubtil unde ele nu se 
deosebesc una de cealaltă, de aceea trecerea reciprocă are loc 
fără conflict. Al doilea plan - în zone de graniţă. Acesta este 
planul exterior. Aici ciocnirea poate duce la pieirea uneia din 
zonele de program. Unirea a două zone contradictorii este 
posibilă prin explozia imensă a energiei. A interactiona cu 
duşmanul şi a nu modela starea lui înseamnă deja înfrângere. 
Pentru modelare trebuie să lucrezi atât pentru tine cât şi pentru 
el. Lupta permanentă a două microcontradictii obligă la 
ridicarea nivelului energetic. Dar o mare cantitate de energie nu 
se poate obţine fără atragerea iubirii. Dacă există ură faţă de 
adversar atunci este imposibil de învins. Pentru a învinge 


adversarul trebuie să-1 iubeşti. Omul care învinge prin ură şi 
consideră că el a câştigat, în realitate a pierdut. Numai că el nu 
vede acest lucru. Chiar dacă a nimicit adversarul, el va pieri 
apoi singur. Astfel, pentru a învinge adversarul, el trebuie iubit. 
Ce înseamnă victoria? Aceasta înseamnă realizarea propriilor 
dorinţe. Dacă există mai multă iubire decât cea necesară pentru 
victorie, atunci adversarii înţeleg că dorinţa lor este opusă 
numai la exterior pe o zonă minusculà; la nivelul amplu si mai 
profund, dorinţele şi scopurile acestora sunt identice. Dorinţa de 
a-l distruge pe adversar se schimbă, se doreşte dominarea lui, 
impunerea voinţei şi convingerilor proprii. Tendinţa de a-l 
învinge se transformă în tendinţă de colaborare. îÎnteleptii, 
atingând bazele existenţei, au văzut cum împiedică dezvoltarea 
ura şi supărarea şi au comunicat acest lucru tuturor. Acum a 
sosit acea perioadă când trebuie eliminat tot ceea ce împiedică 
sentimentul iubirii. Avem prea puţină energie pentru unire, iar 
acest lucru se vede în situaţia actuală. Orientul a fost 
întotdeauna orientat spre viitor, iar Occidentul spre prezent. în 
orice punct al Pământului, aceste două contradicții se împletesc 
creând cultura. Cu cât a fost mai amplu principiul masculin, cu 
cât au fost mai profunde învăţăturile religioase, cu atât mai mult 
a existat civilizaţia. 

Aproximativ cu 12.000 de ani în urmă, în plan subtil s-a rormat 
principiul masculin cu un anumit bagaj pentru viitor. Principiul 
masculin 1-a născut pe cel feminin. Informaţia din india s-a 
transformat şi a trecut spre Marea Mediterană. nncipiul feminin 
a început sà se dezvolte vertiginos, Meractiunea principiilor 
masculin şi feminin a accelerat de o mie de ori dezvoltarea 
omenirii. Principiul feminin s-a dezvoltat impetuos formând 
Europa şi America. Zona de graniţă a constituit-o Orientul 
apropiat, teritoriul actualului Israel. în acest raion a avut loc 
naşterea gândirii noi care a unit principiile masculin şi feminin, 
viitorul şi prezentul, adică iudaismul. Astăzi, cele mai acute 
conflicte au loc în jurul acestei zone. Cele întâmplate vorbesc 
deocamdată despre un singur lucru: noi am învăţat să iubim dar 
nu am învăţat să rezolvăm conflictele! Dorinţa de a sugruma 
sau omori pe celălalt deocamdată triumfă. Fiecare parte aflată 
în conflict îşi pun întrebarea: cine este de vină şi cum să-l 
învingem? Pentru supravieţuire şi dezvoltare trebuie pusă o altă 
întrebare: cum să învăţăm să iubim şi să-l înţelegem pe 


celălalt? Ce ne împiedică să iubim? Noi repetăm de mulţi ani 
proverbiala frază ajunsă la noi dintr-un film: „Fericirea există 
atunci când eşti înţeles!" înţelegerea este unire. Unirea este 
iubire. 
într-o zi conduceam pe o şosea aglomerată şi mă gândeam la 
faptul cum unii oameni se urăsc între ei, neîntelegànd că ei 
reprezintă un tot unitar. Ura faţă de o altă persoană înseamnă 
întotdeauna sinucidere, deoarece noi suntem unici în plan 
subtil. în prezent, Orientul şi Occidentul se pregătesc să se 
unească. Cei care au trăit în Orient într-o viaţă anterioară 
acum trăiesc în Occident şi invers. în plan subtil, un asemenea 
schimb a avut loc mereu, iar la suprafaţă această trecere s-a 
înfăptuit pe calea conflictului şi a fost însoţită de dramă. Se 
pare că totul este simplu, dar cunoaşterea să desfăşoară 
foarte lent întrucât întotdeauna avem tendinţa de a lovi decât 
de a ierta Mă apropii de marele magazin universal şi parchez 
maşina. 
Zâmbesc, aducându-mi aminte de problemele mele din trecut, 
înainte, când admiram natura, puţin mai mult decât în mod 
obişnuit. începeau să mă doară rinichii. Când am intrat în 
magazinele bogate şi frumoase, după douăzeci de minute, au 
început din nou să mă doară rinichii. Deja ştiam: după douăzeci 
de minute trebuie să plec repede. Admiratia faţă de frumuseţe, 
abundență şi bogăţie mă presau la pământ şi îmi distrugeau 
sănătatea. înainte, în asemenea magazine, aş fi dorit să cumpăr 
şi să mănânc tot ce era acolo. Educat de puterea sovietică, eu 
alergam după mărfuri care lipseau şi îmi curgea saliva după o 
bucăţică gustoasă. Apoi am învăţat să mă uit detaşat la rafturile 
ticsite cu mâncare. Şi acum nu mai am asemenea dureri. 
Cumpăr tot ce am nevoie şi ies din magazinul universal. La 
ieşire se apropie de mine o femeie cu faţa trasă şi cu o vânătaie 
sub ochi. „Nu aveţi nevoie sà vă duc căruciorul?" - mă întreabă 
ea politicos. Eu dau din cap: „Bine". Până la maşină sunt doi 
paşi. Eu descarc şi aşez în portbagaj pachetele, scot din buzunar 
mărunţişul şi îl pun în palma ei întinsă. în mâna mea a rămas o 
monedă mai mare. „O să fie cam multisor", - mà gândii eu şi 
pun moneda înapoi în buzunar. Femeia, 
ezamăgită, se uită la cele câteva monede mici şi mă întreabă 
mirată: »Aşa de puţin?" Şi tot dezamăgită pleacă. în acel 


“ment o pală de vânt, îmi smulge sapca din cap şi o °goleste 
pe asfalt. De obicei, în asemenea momente reuşesc să prind 
şapca în aer. Cu o privire bleaga privesc şapca din noroi. „O 
dată ce a căzut şapca, înseamnă că mândria a crescut" - mà 
fulgeră o idee clară. Mă urc în maşină şi pornesc încet. începe să 
mă doară inima şi partea inferioară a stomacului. „Probabil că 
ea mă uràste", - am gândit imediat. Am examinat cum arată 
tabloul în plan subtil. Se pare că ea nu este deloc supărată pe 
mine. în schimb la mine dispare tendinţa de a dori moartea 
oamenilor din cauza destinului favorabil. „Mi-a părut rău de 
bănuţ, - am gândit eu, - iată cum oamenii îşi destramă singuri 
propriul destin". Cu cât reţii banii cu mai mare zgârcenie, cu atât 
mai puţine şanse sunt de a-i păstra. Durerea continuă. Merg cu 
maşina şi încerc să mă rog, dar nu ajută cu nimic. Deschid 
geamul din mers, scot din buzunar banul şi îl arunc pe fereastră. 
Durerea trece imediat. 

Uneori o faptă corectă înseamnă mult mai mult decât 
numeroase tehnici de dezvoltare. Continuu să conduc maşina, 
încercând să nu-mi las atenţia sustrasă. Deocamdată ambiția, 
supărarea şi frica în situaţii neaşteptate se manifestă totuşi. 
Cum pot trata oamenii având asemenea emoţii şi supărări? Este 
timpul să schimb ceva în mod real. 

în februarie, de fapt, m-am gândit că trebuie să termin cu 
consultatiile. Ceva eu nu pot înţelege şi nu pot rezolva. Mi-am 
adus aminte de discuţia din Israel purtată cu câţiva ani în urmă. 

— Aici, la noi, locuieşte unul dintre cei mai buni vindecă 
tori, - a povestit o femeie. - lată că ela spus că va mai lecui 
până în 2004 şi apoi va termina cu aceasta pentru totdeauna. 

— De ce? - m-am interesat cu curiozitate eu. 
acientilor. Eu am renunţat sà mai tratez cu mâna. Am început să 
lecuiesc cu înţelegerea, dar probabil şi aici am atins limita Văd 
că astfel nu se mai poate trata. Ce avem pentru azi? înrăutățirea 
sănătăţii la sfârşitul consultatiei şi sentimentul de alunecare în 
cercetări. 

A mai existat o situaţie: sună telefonul. „Vă aduceţi aminte de 
pacienta care venea deseori la dumneavoastră la consultatie? 
La ea a început să se astupe artera de lângă inimă, se învine- 
teste şi îi amorteste mâna dreaptă. Medicii sunt neputincioşi. Ea 
se pregăteşte să moară". încerc să înţeleg ce s-a întâmplat 
întrucât ea a avut un câmp bun. Probleme mai mici cu urmaşii. 


La consultatie i-am spus că totul este bine, iar arterele ei sunt 
îndesate cu săruri, iar în plan subtil ea era pe moarte. Ce 
înseamnă atunci întreaga mea diagnosticare şi ocupaţia de 
vindecare? Eu încerc să diagnostichez acea femeie încă o dată: 
situaţia neprielnică a urmaşilor s-a mărit în mod evident. Cauza 
este frica de viitor, depresia, neîncrederea în sine. Tot ceea ce 
pot să fac acum este să-i transmit informaţia. „Comunicaţi-mi 
numărul ei de mobil, încerc să intru în legătură cu ea", - spun 
eu. 

Cât de bine au început lucrurile atunci când am scris prima 
carte. Am avut sentimentul că pot răsturna munţii. îmi aduc 
aminte când a venit la mine redactorul: „Cartea dumneavoastră 
probabil că nu va apare. Pe copertă, culorile fac bule de aer. 
Tipografia refuză să lucreze la carte. în cele din urmă trebuie 
cumpărată o altă hârtie pentru copertă, iar banii pe care i-am 
avut s-au terminat. Există numai o singură şansă: trebuie eti în 
aSa fe" încât să se termine cu acest misticism". „în 
informaţia este destul de importantă, - am răspuns eu. 

Oricât de ciudat ar părea, eu văd reacţiile în alte lumi. Poate că 
e colo există sufletele celor morti şi a oamenilor încă nenàs- 
uti?! La ei are loc ataşamentul faţă de această informaţie. Eu 
m să încerc să mă rog pentru a armoniza celelalte lumi cu 
cartea". 

Ascultând dintr-o parte ai spune că este delirul evident al unui 
nebun. Cartea a mers. S-a tipărit cu aceeaşi maşină, cu aceeaşi 
culoare, pe aceeaşi hârtie a ieşit o suprafaţă curată şi netedă. 
lar până atunci avuseseră loc aproape treizeci de încercări şi 
nici una reuşită. De dimineaţă, aproape o oră întreagă a trebuit 
să înduplec muncitorii ca să pornească maşina. 

Da, la începutul cercetărilor, deseori s-au întâmplat minuni, iar 
acum viaţa oferă alte surprize. Eu înţeleg că se năpusteşte 
asupra mea depresia, mă acoperă precum un pled, paralizându- 
mi toate acţiunile. Depresia înseamnă dependenţă de viitor. 
Ceva nu e clar la noi în viitor. La orice zdruncinătură a viitorului 
eu mă aşez în genunchi şi apoi cad pe spate. Această temă a 
devenit mai complicată decât mi-am închipuit şi totuşi ce s-a 
întâmplat cu pacientul? Cum a putut să-mi scape această 
problemă? E timpul să mă odihnesc şi să fac o baie. Aşa cum 
este scris într-un best seller cunoscut: „Nu mă voi gândi la 


aceasta azi, mă voi gândi mâine!" Şi aşa cum s-a spus în tirnpuri 
străvechi: „Nu te frământa Ivanuska, nu te gândi la 

a' culcă-te. Dimineaţa este mai înteleaptà decât seara". 

La probleme este mai bine să te gândeşti dimineaţa, când te 
afli în stare de delimitare de uman, iar în suflet există multă 
iubire şi energie. îmi aduc aminte de ziua plecării. La ora noua 
dimineaţa, şalupa ne duce până la aeroport. Eu ies la şapte 
dimineaţa pe malul oceanului azuriu. Mă cufund în apă şi înot o 
jumătate de oră de-a lungul recifului de corali. Răsare soarele şi 
în acelaşi timp începe să cadă o ploaie măruntă. Eu înot încet, 
reînnodând mersul obişnuit al gândurilor. „Poate că accidentul 
cu ocazia tipăririi cărţii a fost un semn? Poate că e timpul să 
declar o oarecare incompetentà a mea? îmi aduc aminte de 
Voznesenie, şi atunci am avut probleme. Dar atunci puteam sà 
trec de la tratamentul cu mâna la viziune şi înţelegere. Atunci 
eu călătoream pentru a găsi măcar o mică speranţă şi am găsit- 
o. Unde să mă duc acum? Am venit aici nu ca să primesc un 
semn. Pur şi simplu sunt foarte obosit. Probabil că această 
goană de 14 ani şi-a făcut efectul. La urma urmei, eu am 
început - şi se vor găsi alţii care să continue". 

Mă cufund adânc, alungând toate îndoielile. Este bine să te 
gândeşti în apă, te gândeşti cu întreaga fiinţă, cu întregul 
subconstient. intuiţia acţionează de zece ori mai puternic. Fricile 
şi frământările se duc undeva. Eu continuu să înot mai departe 
dar e timpul să mă întorc. Mă întorc spre ocean şi arunc o privire 
de adio, văd un imens curcubeu întins pe întregul orizont, un 
curcubeu plin, clar, de la un capăt la altul- Trec câteva minute, 
curcubeul nu se împrăştie. Treptat, alături de acesta apare încă 
unul. El se extinde încet, ocupând întregu „-izont. îmi pare rău că 
nu am o videocameră. Pentru prima oară în v'a$ v^ contoP'rea 
a două curcubee. O privelişte uluitoare: ele ies din ocean şi intră 
în ocean. Timp de aproximativ zece minute ele continuă să 
strălucească, după aceea dispar. Mă apropii înotând de coasta 
pustie. E linişte. Toată lumea doarme încă, pe plajă - nici un 
suflet. Această jmacTjne mi-a fost chipurile hărăzită numai mie. 
Peste câteva ore aud vuietul egal al turbinelor avionului. Şi 
oceanul fără margini care încă nu demult m-a primit în braţele 
sale, a dispărut în trecut. Eu mă întorc acasă ca să termin cea 
de-a opta carte. 


A trecut timpul. Cartea a ieşit. A trecut prezentarea în Piter şi 
Moscova. 

După ce am sosit, mi s-a comunicat telefonul pacientei. lată 
că eu vorbesc cu ea la telefon. 

— Vi s-a comunicat că s-a întețit tema viitorului? - întreb 
eu. 

— Da-da, - răspunde ea. - Eu am îndepărtat frica şi 
îndoiala, mi s-a făcut mai bine. 

— Frica permanentă în faţa viitorului poate să cauzeze 
probleme cu inima, - spun eu. - La dumneavoastră nu demult 
s-a descoperit îngustarea artelor? 

" Da, nu a fost vorba de îngustare acolo, nu vi s-a comunicat 
corect, nu a fost nici o depunere de săruri. După LI (|ma şedinţă 
eu m-am simţit minunat, dar înainte de Anul 
Nou 

m-am îndrăgostit de un tânăr. El m-a prevenit că mai are 

' c'neva, dar eu într-un fel nu am acordat acestui lucru atenţie. 
După Anul Nou, el a adus-o şi pe ea şi toate speranţele mele s- 
au prăbuşit deodată. Eu am încercat să accept totul, dar nu an 
putut, apoi a început să mă doară inima, iar acum îmi 
amorteste mâna. 

— Am înţeles, - spun eu. - Când dumneavoastră vă rugaţi în 
permanenţă, vă puteţi însănătoşi grabnic, dar dacă nu vă 
comportati corect, vă puteţi îmbolnăvi tot aşa de grabnic. Dacă 
în sufletul dumneavoastră există frică şi depresie, mai bine vă 
ocupați de antrenamentul autogen. Puteţi să và adresati lui 
Dumnezeu atunci când aveţi în suflet iubire, iar pentru aceasta 
trebuie să vă delimitati şi să eliminaţi totul. 

Dacă noi năzuim către Dumnezeu, atunci ne verifică puterea 
iubirii faţă de toate celelalte. Dacă noi trecem verificarea, 
atunci are loc o schimbare reală atât în noi, cât şi în destinul 
nostru. Concurentul esenţial al iubirii este viitorul. Rădăcinile 
dorințelor provin de acolo. Dumneavoastră ati avut posibilitatea 
să păstraţi iubirea atunci când viitorul s-a prăbuşit împreună cu 
toate planurile, toate scopurile şi toate nàzuintele dumnea- 
voastră dar nu aţi reuşit să o faceţi. Nici o nenorocire. 
Principalul lucru este că ati încercat să retineti iubirea. 
Capacitatea de a păstra iubirea înseamnă deja salvarea ei. 
Victoria în plan subtil. O asemenea purificare vi s-a dat dintr-un 
simplu motiv - copiii. Ei sunt deja în viitorul dumneavoastră. 


Copiii sănătoşi se nasc atunci când iubirea e mai importantă 
decât viitorul. 

lubirea este ploaia de aur. Pentru ca să poată să apară p lume 
copiii noştri şi să primească iubire, noi trebuie să sim, 
uperioritatea iubirii asupra a tot ceea ce vedem, simţim, 
înţelegem ca şi asupra a tot ceea ce nu vedem, nu înţelegem şi 
nu simţim. 

La sfârşitul lui aprilie am decis să fac o nouă consultatie. 
Poate, în decursul consultatiei, ajutând pe alţii, eu voi înţelege 
ceva. încă înaite de sosire m-au sunat şi mi-au comunicat o 
veste nu prea plăcută. 

— îl ţineţi minte pe pacientul care trebuia să vină la 
dumneavoastră la consultatie? 

Mi-au comunicat numele şi prenumele lui. 

— Sigur, ţin minte, - răspund eu. - în principiu, situaţia lui 
nu a fost rea. 

— El a fost învinuit de tentativă de omor, acum este închis 
cercetat. 

— Soţia lui a citit cărţile mele? 

— Da, desigur, ea s-a uitat şi la videocasete. 

—Transmiteti soţiei că tot ce s-a întâmplat este legat de 
starea ei spirituală. Tema dorințelor a depăşit la ea nivelul 
periculos. Nu ştiu din ce motiv la ea nu au trecut pretenţiile 
profunde faţă de sot. Ea nu a putut să depăşească dependenţa 
de dorinţe. Aceasta este legată de viitor, de idealuri, de 
speranţe. O incapacitate totală de a suporta prăbuşirea 
v»torului. Aceasta a început să treacă la copii ceea ce îi 
Provoacă prăbuşirea viitorului prin întemnițarea soţului. 

un proces curios are loc cu ocazia cufundării în somn si 11 e- 
Când sunt pe cale să adorm, un timp oarecare, îmi urmăresc 
gândurile. Tabloul lumii începe să se dărâme încet După aceea 
se adevereste că el nu s-a dărâmat, ci pur şi sinip!u s-au 
schimbat legăturile între evenimente şi obiecte. Tabloul general 
lipsit de logică, stupid, trăieşte. Principiul masculin trece în cel 
feminin. Constiinta se dizolvă în haos. Dar, se constată că ea nu 
s-a dărâmat, ci s-a schimbat. Pentru menţinerea funcţiei 
conştiinţei este necesară energia. în somn, raza cuprinderii 
evenimentelor se măreşte impetuos. Straturile exterioare ale 
conştiinţei se frânează deodată. O informaţie de neînțeles poate 
deveni periculoasă. Dar dacă ne gândim în permanenţă la ceva, 


9 


dacă impulsul se păstrează prin destindere totală, atunci el 
continuă să existe şi se realizează în somn. 

Constiinta este legată de încordarea muschilor. De fapt, noi 
gândim prin situaţii. Priviţi gândurile dumneavoastră din 
exterior. La baza oricărei gândiri stà situatia-actiune. în mod 
corespunzător are loc încordarea muschilor. Dacă gândul începe 
să lupte cu mersul actual al evenimentului în plan profund, 
atunci are loc o supraîncărcare a fizicului. O neaccep-tare 
interioară totală a situaţiei înseamnă lupta cu universul. După 
aceea începe hemoragia cerebrală, infarctul, degradarea 
organelor şi a muncii. De aceea, una din principalele reguli ale 
sănătăţii este perceperea voinţei proprii, a dorințelor si gânduri- 
lor ca pe un sentiment secundar. Rugăciunea „Tatăl Nostru 
începe genial. Acceptarea deplină a voinţei Divine şi supunerea 
acesteia însemnă eliminarea frământărilor referitoare la viitor. 
Eliminarea pretențiilor faţă de trecut. în consecinţă, i conturează 
armonia sufletului în relaţiile faţă de toate aspecte < t'rnpijlui. 
Astfel, gândul este situaţia. Mi se naşte o dorinţă, încep să mă 
gândesc cum să o realizez. O situaţie închipuită se schimbă cu 
cealaltă. Un gând îl completează pe celălalt. Dorinţa mea este 
un potenţial între cauză şi efect. Dorinţa este de asemenea o 
situaţie. Numeroasele gânduri se unesc într-o situaţie, 
corespunzător intenţiilor mele. Pentru a atinge un oarecare 
scop, trebuie să construiesc mersul evenimentelor în univers. 
întrucât scopul final al întregului şir de evenimente din univers 
este întoarcerea la cauza primară, acea ierarhie a scopului 
trebuie să fie formată în mod corespunzător. Dacă toate 
scopurile şi dorinţele noastre se aşează într-o orientare finală 
spre unirea cu Dumnezeu, atunci în cazul contradictiilor 
exterioare noi păstrăm unitatea interioară cu întregul univers. 
Noi ne înscriem în legea unităţii şi luptei contrariilor şi ne 
dezvoltăm în mod armonios. Ziua energia este consumată de 
către conştiinţă, o mică zonă controlabilă care intră în 
contradicţie cu lumea înconjurătoare. Pentru ca această 
contradicţie să nu fie fatală, noaptea trebuie să tindem spre 
unitate cu întregul univers. în acest caz, multe depind de 
lucrurile la care ne concentrăm înainte să adormim. Emoţiile 
ultimelor două ore intră în subconştient. Dacă noi toată ziua 
suntem însă încordati, atunci întregul negativ pătrunde de 
asemenea în somn. Conflictul exterior care ne împinge spre 


ezvoltare devine interior. Hotărârea e simplă: înainte de somn, 
ebarasati-và de toate, îndepărtați toate planurile şi speranţele, 
e 'minati problemele, renuntati la plăceri. Adică o destindere 
uaa muschilor şi a gândirii. întâi rugăciunea, după aceea 
somnul. Câţi ani din viaţă au trebuit să treacă pentru ca noi să 
înţelegem acest lucru! Mulţi ani eu am adormit gândindu-rnă 
numai la cunoaşterea lumii. Mă trezeam finalizând o altă idee. 
înţelegerea am atins-o, dar se pare că acum un sistem superior 
care există chiar în somn nu-mi permite să mă dizolv într-un nou 
ocean de informaţii. 

Astăzi am consultaţii. Mă trezesc încet. Fixez perfectarea unor 
idei pe care le-am gândit în somn. Este o hotărâre interesantă şi 
neasteptatà. Constiinta se angajează încet în rotații. îmi aduc 
aminte de nişte întrebări interesante care mi-au fost puse prin 
Internet şi prin notițe. Nu ştiu de ce mi-am adus aminte de 
reformele patriarhului Nicon. Şi deodată m-am gândit de ce în 
timpul rugăciunii degetul mare, arătător şi mijlociu se unesc ? 
Pe icoane însă, lisus ţine altfel degetele. Degetul mare este unit 
cu degetul inelar, iar degetul mijlociu şi arătător sunt îndreptate 
în sus. De ce la catolici acest canon s-a păstrat, iar ortodocşii s- 
au îndepărtat de el? La suprafaţă poate exista orice explicaţie, 
dar dacă privim în plan subtil? De ce ortodocşii poartă inel de 
logodnă pe degetul inelar de la mâna dreaptă, iar catolicii pe 
mâna stângă? De ce totuşi Hristos ţine degetele tocmai aşa? în 
general, este asemănător cu unirea degetelor yoghinilor în 
timpul meditatiei. Numai degetul mic nu este strâns, ci 
desfăcut. 

Probabil că totuşi există o oarecare legătură între degete ş 
starea interioară. Căci mâinile sunt legate de gândire, 
acţionăm totdeauna cu mâinile. Mişcările lor active 
conştiinţa. Eu am observat că trebuie să jumulesc ceva cu 
mâna atunci când gândesc. lată de ce călugării numărau 
mătăniile. Era mai uşor sà se concentreze asupra nazuintelor 
interioare. Prin mână se scurge cel mai mare flux de energie 
întrucât tocmai mâna participă în primul rând la procesul de 
creaţie. Această energie intră în interacţiune cu lumea 
înconjurătoare. Interesant, energetica se deosebeşte oare la 
fiecare deget? 

începem cu degetul mic. Cel mai slab şi cel mai mic deget. Ce a 
spus Lao Tze? - „Tot ce este slab şi fără apărare învinge pe cel 


tare şi puternic". Noi ne naştem slabi şi fără apărare. Cel slab şi 
cel fără apărare înving pentru că de partea lor se află viitorul. 
lar cel puternic are puţin viitor. Caracteristicile unei rezerve 
mari de viitor sunt lipsa de apărare şi elasticitatea. într-adevăr, 
de ce să te aperi în prezent dacă eşti apărat în viitor? Lipsirea 
de apărare în prezent obligă conectarea şi orientarea mai 
intensivă asupra viitorului. A conduce prezentul prin viitor - 
degetul mic este mai degrabă legat de viitor. Oponentul 
acestuia este degetul mare, legat de trecut şi de prezent. Ce 
exprimă celelalte trei degete? Să încercăm să le modelăm în 
conformitate cu cercetările mele. Cu cât mai amplu este 
contactul cu viitorul, cu atât mai mare este potenţialul dorinte- 
lor, cu atât mai multă energie se emană pentru realizarea lor. 
Astfel, contactul cu viitorul naşte energia, în primul rând 
er>ergia sexuală şi sentimentală. Pentru aceasta răspunde deja 
egetul inelar. Energia sexuală se transformă în toate genurile e 
dorinţe care contribuie la adaptare. A schimba lumea, a se a 
etc- sunt funcţiile degetului mijlociu. Treptat dorinţa se 
transformă în conştiinţă şi de asta răspunde degetul arătător 
Conştiinţa se transformă în bunuri materiale legate de destin de 
bunăstare etc. O instabilitatea superioară o are degetul mic 
Degetul mare este mai inert şi mai stabil decât toate degetele 
Rezultă că în mână se reflectă de asemenea interacţiunea a 
două curente de timp. De ce în Orient, în timpul meditatiei, se 
strâng degetele inelar cu cel mare. Probabil că pentru a se 
delimita de lumea materială şi sentimentală şi a pătrunde în 
planuri subtile. Are loc amplificarea contactului cu viitorul şi 
activizarea conştiinţei. Aceasta dă un impuls puternic pentru 
dezvoltarea spiritualităţii. în creştinism, degetul mic este strâns, 
înseamnă că în acel moment, probabil, contactul înalt cu viitorul 
putea deja să intre în contradicţie cu iubirea. Tot ceea ce este 
necesar la începutul dezvoltării, într-o perioadă oarecare, poate 
fi inutil iar apoi periculos. 

La început, creştinismul a unit concepţiile religioase şi ştiinţifice. 
Pe de o parte, Hristos a judecat raţional şi ştiinţific, posedând o 
largă cunoaştere ştiinţifică şi s-a autointitulat „Fiul Omului". Pe 
de altă parte, a perceput Divinul în propria persoană. A 
demonstrat acest lucru tuturor păstrând Divinul prin distrugerea 
consecventă a umanului. Orientul a trăit spiritual iar Occidentul 
material. Hristos a rostit fraze ciudate la prima vedere. Pe de o 


parte, despre imposibilitatea bogatului de a simţi Divinul, 
detaşarea de bunurile materiale a permis perceperea fericirii. 
Dar în acelaşi timp există fraza: „fericiţi cei săraci cu duhul". De 
când e lumea, Divinul s-a opus materialismului şi s-a unit cu 
spiritualitatea. Pentru oamenii acelor epoci a fost deosebit de 
greu să perceapă opoziţia njvinului şi spiritualului. De 
asemenea, a fost deosebit de greu să vadă Divinul în uman. 
Dumnezeu a fost întotdeauna dincolo de toate sau în ceruri sau 
a îmbrăcat diferite chipuri. El a pedepsit, a răsplătit, a distrus, 
dar întotdeauna a fost în afara omului, iar omul închinându-se 
Lui a dorit şi a încercat să-i semene. Creştinismul a dat o nouă 
înţelegere Divinului. Se pare că Dumnezeu poate să sălăşluiască 
în om şi prin aceasta umanul poate să trăiască şi să se dezvolte. 
Dumnezeu iubeşte şi îngrijeşte. Şi prejudicierea corpului de 
dragul salvării sufletului care ni s-a părut osândă şi pedeapsă, a 
început să arate ca o manifestare a grijii supreme. Pe de o 
parte, este cu totul uman şi pe undeva un comportament 
şocant care contrazice principiile spirituale adică dezvoltarea 
şi menţinerea spiritualităţii, iar pe de altă parte o asemenea 
iluminare şi un asemenea nivel de înţelegere la care nici n-au 
visat cei care şi-au consacrat întreaga lor viaţă dezvoltării 
spiritualităţii. Acestea au fost nişte seminţe care acum două mii 
de anii nu au putut răsări. Adică, mai corect spus, seminţele au 
răsărit, iar roadele pot apare numai acum. Probabil că cea de-a 
doua apariţie a lui Hristos va însemna de fapt înţelegerea 
spuselor lui, a ceea ce s-a întâmplat cu El si cu cei apropiaţi Lui. 
Dar atunci, judecând după toate, în primele secole ale erei 
noastre a fost imposibil să se menţină în conştiinţă două 
metode opuse de gândire. Acestea au dus la o imensă 
cantitate de interpretări şi au mceput să distrugă unitatea 
comunităţilor. Probabil că de aceea Niceea în cadrul Primului 
sobor universal s-a hotărât distrugerea întregii literaturi, a 
tuturor izvoarelor care au vorbit despre natura umană a lui 
Hristos. încercând menţinerea în acelaşi timp a logicii umane şi 
Divine, omul a alunecat treptat spre uman. Divinul s-a degradat, 
iar umanul 1-a umbrit în mod activ. Este posibil ca acest proces 
să fi devenit destul de amplu. Pentru salvarea creştinismului de 
la degradare, au hotărât menţinerea Divinului şi înlăturarea 
umanului. Logica umană a încercat încă un timp îndelungat să 
urce. 


Gândurile mele pentru o oarecare perioadă se împrăştie şi eu 
aştept să văd când se vor aduna la un loc. încerc să mă întorc la 
gândurile întrerupte. Ah, da, mi-am adus aminte. De ce 
ortodocşii fac cruce cu degetul mare, arătător şi mijlociu puse la 
un loc. Asta de fapt constituie închiderea nu numai a aspectului 
material, dar înseamnă că în ortodoxie concentrarea asupra 
conştiinţei şi spiritualităţii este crescută. Este pe deplin logic. 
Atunci când creştinismul, după soborul din Niceea, a fost privat 
de dialectică, viitorul şi trecutul unite în Divin într-un tot unitar 
au fost nevoite să se întoarcă la starea anterioară şi să se 
despartă în două curente. Primul orientat spre viitor, adică 
principiul spiritual, al doilea spre trecut, adică principiul 
material. Aripa orientală a creştinătăţii pleacă la Constantino- 
pol, iar cea occidentală rămâne la Roma. Partea dreaptă a 
corpului este legată de viitor, de aceea ortodocşii poarta 
verigheta pe mâna dreaptă, reprimând dorinţele sexuale in 
cadrul căsătoriei. Partea stângă este legată de prezent şi trecut. 
de aceea catolicii poartă verigheta pe mâna stângă. Intruca 
rtodoxia este atrasă spre o spiritualitate mai mare, una din 
rincipalele probleme care pot apare este critica şi condamna- 
altor religii şi, în mod corespunzător, mândria. Prin aceasta 
robabil că se poate explica acea criză care a avut loc în 

Biserică până la revoluţii, urmată de nenorocirea care s-a 
întâmplat apoi cu Biserica. 

Catolicismul, dimpotrivă, s-a cufundat în feminin, material si 
principiul occidental. Acest lucru a condus la înflorirea gândirii 
logice, a dezvoltat cultura materială, dar prin aceasta a 
accentuat tema dorinţei sexuale, a geloziei şi dependenţei de 
bani. însă dacă preoţilor ortodocşi li s-a permis să aibă familie, 
celor catolici le este interzis acest lucru. Concepţia religioasă 
pur şi simplu nu ar fi supravieţuit. Când credinciosul şi-L 
închipuie pe Creator ca pe un părinte, prin intermediul 
principiului masculin, concentrarea asupra vieţii, dorințelor, 
sexualităţii se înfrânează la el. Aceasta duce la o înclinare în 
direcţia spiritualităţii, după care spiritul năzuieşte spre material. 
Dacă însă Creatorul este perceput prin intermediul principiului 
feminin, atunci are loc amplificarea dezvoltării materialului cu 
distrugerea spiritualului, adică nu va fi armonie întrucât lipseşte 
interacţiunea a două principii primordiale - masculin şi feminin. 
Când am examinat în plan subtil perioada apariţiei 


islamului, s-a format un tablou curios. Catolicismul, cu 
rientarea sa subconştientă asupra sentimentului şi bunurilor 
enale, a început involuntar să dărâme energetica întregii 

Pe. Acesta a fost periculos pentru zonele de sud cu energie 
înaltă, cu sexualitate şi dorinţe. Şi atunci s-a născut religia care 
are ca prioritate principiul masculin, adică islamul. Islamul s-a 
născut cu o limitare accentuată a sexualităţii 
sentimentalismului, ceea ce a permis în plan subtil restabilirea 
armoniei, întrucât ortodoxia s-a dus în Orient iar interacţiunea a 
două contradicții s-a micşorat. 

La catolici, sărbătoarea principală este Crăciunul. Are loc o 
mai mare concentrare asupra aspectului uman, asupra naşterii 
însăşi. Aceasta măreşte concentrarea asupra bazelor vieţii şi a 
dorințelor. La ortodocşi principala sărbătoare este Pastele 
Domnului, învierea lui Hristos, adică descoperirea Divinului în 
uman, prioritatea Divinului asupra umanului. Probabil că de 
aceea până în zilele noastre, în lerusalim, în timpul Pastelui, în 
Biserica Mormântului Domnului, se produce pogorârea focului 
sacru şi Binecuvântat. lar în cea catolică, în timpul Crăciunului 
nu se petrec miracole deosebite. judecând mai departe, în 
catolicism şi în ortodoxie trebuie să se coacă o criză care să le 
împingă spre depăşirea principiilor material şi spiritual. Despre 
aceasta mărturisesc în principiu scandalurile legate de preoti- 
pedofili şi homosexuali în Biserica Catolică, ca şi problemele din 
bisericile ortodoxe pe care aceasta încearcă să le tracă sub 
tăcere. Această criză trebuie să împingă concepţia creştinilor 
spre acele adevăruri pe care le-a prezentat lisus Hristos, şi $Pre 
acea înţelegere care va ajuta să se unească toate ramurile 
creştinismului. 
atingând interesele unor fiinţe vii destul de îndepărtate. Şi mai 
periculoasă devine perfecțiunea atunci când primesc o informa- 
tie prețioasă, iar grupul de oameni începe să se conecteze în 
plan subtil. Atunci câmpul meu începe să se destrame văzând 
cu ochii. Pentru binele făcut noi plătim cu urmări mult mai 
grave decât pentru un rău. îmi aduc aminte din nou de mitul 
despre Prometeu. Binele pentru suflet este mult mai periculos 
decât răul. 

Nu demult am auzit următoarea frază: cum ar trebui să fie 
energetica Las Vegas-ului dacă ea este aşa de teribilă la New 
York - inima economică a Americii! De fapt, acolo energetica 


este minunată. Acolo este o atmosferă de sărbătoare, bucurie şi 
veselie iar în acelaşi timp te dezbracă până la ultima atisoarà. 
Totul este făcut pentru ca omul să se frământe mai puţin atunci 
când îşi ia rămas bun de la bani. Minunată psihoterapie! Şi ce 
dacă v-aţi îmbolnăvit - zburati la Las Vegas. Vă însănătoşiţi 
dintr-odată. Nu am pierdut nimic întrucât nu m-am pregătit să 
câştig. îmi aduc aminte de o discuţie cu proprietarul unuia 
dintre cazinouri. „Cel mai periculos client pentru noi este un 
pensionar bogat, - a împărtăşit el. - El nici nu este ataşat de 
dorinţa de a câştiga, nici nu se frământă când a pierdut". 

Gândurile se întorc iarăşi la situaţia actuală. Aşadar, din nou 
despre societatea viitorului. Ce am făcut din nou? Şi înteleg-Am 
găsit o idee reuşită. De ce eşti pedepsit aşa de crunt pentru 
binele făcut? Poate că este bine să abandonez aceste cercetări 
Cauza este aceeaşi - dependenţa He viitor. Nicidecum nu pot 
rezolva această temă. Deci, de ce Dumnezeu te pedepseşte 
pentru binele făcut oamenilor? 

Sa judecăm logic. A salva un muribund reprezintă un bine. A 
hrăni un flămând este un bine. A salva şi a hrăni un sănătos şi 
un sătul oare e tot bine? E puţin probabil. Acele bunuri pe care 
omul nu le-a câştigat dar le-a primit, pot să-l omoare. Mai pe 
scurt, dezvoltarea cu anticipație este un pericol mai mare decât 
pierderile şi problemele. în principiu, cine este necuratul? Este 
un înger care i-a depăşit pe toţi în dezvoltare, în aşa fel încât s-a 
îndepărtat de întreaga esenţă a Divinului şi a uitat de ea. Adică, 
o dezvoltare în grabă este diavolismul, destrămarea structurilor 
subtile. Dacă există însă iubire suficientă, o asemenea 
dezvoltare nu ucide. Concluzia este simplă: dezvoltarea 
religioasă morală trebuie să o depăşească pe cea tehnică. în 
clasele mici, copiilor trebuie să li se educe în primul rând 
sufletul iar după aceea încărcat creierul. Eu am văzut şi am 
diagnosticat pericolul care-1 paste pe un copil cu dezvoltare 
mintală prematură. Din punct de vedere emoţional el nu s-a 
maturizat ca om şi deja l-au sugrumat cu obiceiuri tehnice şi 
accelerarea dezvoltării capacităţii. La mine probabil că este 
aceeaşi problemă. în fiecare dimineaţă eu la început gândesc, 
d'agnostichez, analizez, iar apoi mă rog. Asta înseamnă că în 
°nce gândire a mea, chiar şi cea mai corectă există o orientare 
nculoasă. Concluzia e simplă: Dumnezeu nu pedepseşte u bine. 


Pur şi simplu noi percepem totul superficial, S|aerăm drept un 
bine ceea ce apoi poate ucide iubirea. 

înseamnă că adevăratul bine constituie nu ceea ce lucrează 
pentru dezvoltarea şi întărirea vieţii noastre, ci ceea ce lucrează 
pentru descoperirea şi întărirea iubirii în suflet. Dezvoltarea 
constituie un bine atât timp cât urmează iubirii. 

Noţiunile de ,,constiintà" şi „morală" au degenerat în prezent 
şi lucrează nu pentru iubire ca o normă superioară de unire ci 
pentru interesele unor grupuri. în socialism, moral a fost tot 
ceea ce a lucrat pentru sprijinirea acestui sistem. Morala 
socialistă a acţionat asupra distrugerii iubirii. în fascism, 
moralitatea a acţionat în interesul unui grup de oameni uniţi 
după trăsături naţionale. O asemenea moralitate a permis 
distrugerea vieţii, a iubirii în orice dimensiuni. în America zilelor 
noastre moralitatea acţionează asupra statului şi reprezintă 
ceva între morala socialistă şi fascistă. Interesele de corporație 
care unifică pe principiul banilor şi bunăstării elimină iubirea 
care ajută la unirea şi supraviețuirea tuturor. Probabil că este 
timpul să înlăturăm sloganul: „Noi credem în Dumnezeu" de pe 
dolarul american. 
în Rusia contemporană, unificarea la nivel teritorial a limbii şi 
culturii ca şi, printre altele, a banilor s-a dovedit a fi complet 
instabilă. Acum în Rusia înfloreşte morala de clan. Grupurile 
mafiote, financiare şi politice posedă o morală aproximativ 
asemănătoare cu cea fascistă. Ea poate fi numită morală de 
trib. Adică se unesc pentru a supravieţui. lată că de fapt este 
una din pârghiile ce duc la apariţiei unei astfel de noţiuni cum ar 
* moralitatea. Este adevărat că noţiunea de ,,constiintà" nu es 
nierdută definitiv în Rusia. Este natural că aceasta nu se 
întâmplă la nivel de stat. Năzuinţa neclară şi obscură către 
Dumnezeu, năzuinţa către iubire şi unitate a existat 
dintotdeauna la poporul nostru. Din aceasta se poate naşte ceva 
jmpoOrtant. Este clar că în ultima vreme nivelul înţelegerii 
problemelor a crescut brusc în societate. în emisiunile de 
televiziune pot fi văzuţi analişti străluciți care nu bat apa în 
piua. ci vorbesc clar şi concret. Se dezvoltă înţelegerea 
strategică şi gândirea distrusă în socialism. Atunci nu era nevoie 
de ea. Atunci tot viitorul a fost descris pentru totdeauna de 
clasicii marxism-leninismului. 


în general, socialismul încetățenit cu succes în Rusia, a 
însemnat o încercare de creare a gândirii strategice. De ce nu 
au fost în Rusia filozofi puternici până la revoluţie? Probabil 
pentru că orice filozof ajunge inevitabil la înţelegerea noţiunilor 
de „Divin" şi ,uman". Şi aceasta constituie impactul superior al 
gândirii strategice. întrucât Biserica s-a răzbunat sever pe cei ce 
au gândit altfel, temându-se de concurenţă, judecând după 
toate a fost destul de periculos să fii filozof. Intre timp elita 
intelectualitàtii poate supravieţui în condiţii foarte prielnice. 
Probabil că socialismul a apărut ca o opoziţie faţă de concepţiile 
bisericeşti, de aceea la ideologii socialismu-ll'i a existat o 
asemenea ură faţă de Biserică. Biserica nu a reuşit să unească 
tara. întrucât Rusia a fost o ţară multinationa- 

a Si multilingvă, ideile nationale nu au acţionat. Nu au apărut o 
Widire strategică şi idei ample care să unească ţara. lar ideile 
OC|alismului au existat pe un teren propice. 

Dacă primul război mondial ar fi început în momentul răspândirii 
socialismului, societatea ar fi putut să se unească într-atât încât 
ideile socialismului n-ar fi prins rădăcini. Dar Rusia a fost târâtă 
în războiul mondial când deja era scindată în clanuri şi grupuri. 
Bolşevicii au reuşit să unească Rusia. Dacă s-a întâmplat acest 
lucru, înseamnă că trebuia să se întâmple. De ce era nevoie de 
o asemenea cantitate de sânge şi morţi de dragul sentimentului 
de unitate? în aceasta se ascunde un oarecare paradox. Printre 
altele, dacă amintim particularitàtile dezvoltării şi pieirii 
civilizaţiei, atunci acest paradox dispare. Să ne aducem aminte 
de hieroglifa orientală. Universalul naşte particularul. Din 
întregul unitar se desprind detaliile. Orientul gândeşte prin 
noţiuni de unitate şi prin imagini. Occidentul prin noţiuni 
discrete. La început, savanții nu au putut înţelege următorul 
fenomen. în cazul traumatismelor cerebrale, care au distrus 
gândirea logică, un european a pierdut posibilitatea de a scrie 
cuvinte, iar chinezul continua liniştit să deseneze hieroglife. 
Orientul este mai mult orientat spre viitor. Cu cât este mai mare 
sentimentul unirii, cu atât mai amplă este dimensiunea 
interacțiunii în viitor. Orice civilizaţie se dezvoltă din blocul 
informaţional, din sămânţa şi pachetul viitorului. Apoi religia şi 
filozofia se transformă în ştiinţă, care începe si "gândească" cu 
noţiuni materiale separate. Se dezvoltă logica, adică ştiinţa 
despre interdependenta diferitelor procese petrecute în timp si 


spaţiu. Are loc înflorirea civilizaţiei Religia şi filozofia devin 
cultură, iar cultura se transforma » civilizaţie şi civilizaţia 
piere. Dacă ea piere ca structu informaţională, politică şi 
economică dar prin aceasta poporul supravieţuieşte, atunci este 
posibilă o nouă conectare la viitor, formarea unei seminţe noi şi 
apariţia unei noi civilizaţii. 

Care pot fi condiţiile de apariţie a noii civilizaţii? Trebuie să fie 
în contact cu unitatea superioară care asigură un mare bagaj de 
viitor, adică iubire de Dumnezeu, credinţă în Dumnezeu, 
năzuinţă către Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu, introdu- 
cerea Divinului în toate, înţelegerea voinţei Divine, sentimentul 
unităţii depline cu întregul univers, contact intensiv cu viitorul, o 
nouă înţelegere a lumii, formarea gândirii strategice, 
perceperea religioasă şi filozofică a lumii, înflorirea culturii şi 
dezvoltarea civilizaţiei. Ceea ce are loc în lume în ultimii o sută 
de ani este o înţelegere intuitivă a faptului că civilizaţia actuală 
va pieri. Deşi de sus se frânează orice descoperire tehnică prin 
care să se facă un salt de neînchipuit înainte, civilizaţia pierde 
totuşi treptat iubirea. Apar încercări febrile de a restabili nivelul 
unităţii. De aici explozia ideilor şi concepţiilor socialiste, fasciste, 
religioase, de clan şi mafiote. Lumea se îndreaptă spre unitate şi 
iubire. Procesul este destul de chinuitor dar legic şi necesar. 
Gândurile mele sunt sustrase de o durere în stomac. Ah, da, am 
uitat de tot viitorul umanităţii. în informaţiile pe care eu le P°t 
tipări există un oarecare pericol, dar totodată şi un folos 
eterminat. Care este totuşi acel pericol? Diagnostichez. Apare 
faţă de viitor şi faţă de sine. propriei persoane. Nu reuşesc 
nimic. Oare să mà împuşc?" Când explic unor asemenea 
pacienţi că nu trebuie să cadă în depresie, că aşteptarea şi frica 
sunt cauza acestei stări, atunci şi eu mă simt mai bine. Apropo, 
de data aceasta, în plan subtil omenirea viitorului arată straniu. 
Din ea se desprinde încă un grup mic. Interesant, ce fel de 
oameni sunt aceştia? Cum să ghicim, de ce sunt ei diferiţi de 
viitorul omenirii? Trebuie să vedem de ce sunt ei legaţi. După 
caracterul legăturilor determinăm funcţiile lor şi după diferenţă 
şi funcţii determinăm prin ce se distinge acest grup de omenirea 
viitorului. 

Diagnostichez şi văd un tablou curios în plan subtil. Acest grup 
de oameni este legat de Venus în viitor. Se pare că peste 
aproximativ 600 de ani începe colonizarea „vecinei noastre". lar 


peste 1000 de ani începe asimilarea stabilă. Deci civilizaţia 
noastră va da o nouă civilizaţie venusiană. Nu este exclus ca în 
acelaşi fel civilizaţia marțiană, care a pierit, să se fi transferat 
pe Pământ. Astăzi, o asemenea civilizaţie care piere şi renaşte 
este Rusia. Dar noi ne apropiem de acel moment, când pentru 
salvarea omenirii nu ne trebuie o filozofie naţională, care la 
urma urmei este ucigătoare. Este nevoie de un nivel mult mai 
înalt. Apropo, ideea socialistă de unitate a tuturor oamenilor de 
pe Pământ şi-a jucat rolul său pozitiv şi poporul rus, care în 
general este privat de obiceiul de a gândi în mod îngust, 
naţional, este gata să creeze şi să accepte o asemenea gândire. 
Rusia se află într-o situaţie interesantă. Pe de o parte, există un 
nivel intelectual şi cultural deosebit de înalt, pe de altă parte o 
economie în stare critică. Aşa cum a spus Lenin: „Cu cât este 
mai rău, cu atât este mai bine". Astăzi, pentru a supravieţui, 
Rusia trebuie să dezvolte activ tehnologii noi. Şi cu cât recunosc 
mai clar savanții şi politicienii că resursele naturale se 
epuizează, cu atât mai mari sunt şansele de refacere radicală în 
toate domeniile. 

Pentru prima dată în istoria omenirii noi am devenit un tot 
unitar pe întreaga planetă. Noi putem pieri mâine sau renaşte, 
în situaţii critice omului i se deschid posibilităţi superioare. 
Probabil că ele se vor deschide acum pentru întreaga omenire. 
De fapt, principala posibilitate superioară, care se deschide 
pentru fiecare este dobândirea acelei stări care se poate numi 
iubirea Divină din inima fiecăruia dintre noi. 

într-o mică încăpere s-au adunat pacienţii. Intru şi încep să 
prezint o lecţie scurtă. 
înainte de a primi, la început omul pierde. Cu cât trebuie să 
primească mai mult, cu atât mai severe sunt încercările 
anterioare. Dacă la om capacitatea de a accepta orice boală 
este mare prin păstrarea iubirii, atunci aceste încercări au loc 
numai în plan subtil, fără să se dubleze în plan exterior. însă 
dacă posibilitatea de a păstra iubire nu este mare, atunci încep 
neplăcerile, boala, etc. Acum se apropie spre noi viitorul 
luminos. Nivelul capacităţilor şi a posibilităţilor omenirii în viitorii 
zece ani va creşte inimaginabil. Orice dezvoltare are loc forţat 
într-o măsură mai mică sau mai mare. v-and creşte mai mult 
avântul fericirii, omului îi rămân două Weşui: fle nàzuinta 
conştientă către Dumnezeu şi iubire, fie pierderea parţială sau 


totală a ceea ce el nu merită. Dacă fundaţia casei este calculată 
pentru cinci etaje iar conducătorul şantierului a construit zece 
etaje şi îl începe pe al unsprezecelea, fericirea lui de multe etaje 
nu va ţine mult. Pentru a păşi în ziua de mâine noi nu trebuie să 
avem agresiune faţă de ea. Dacă noi trebuie să primim bani şi 
acest lucru este însoţit de frică, ură, regrete, îndoieli - obţinerea 
banilor duce la îmbolnăvire. Frământările pentru viitor, frica 
permanentă pentru ziua de mâine, gândurile macabre despre 
sine şi despre viitor sunt acele semne care privează şansele de 
a primi viitorul. De aceea, prin pocăință eliminati în primul rând 
agresiunea faţă de iubirea legată de viitor. Dumneavoastră 
trebuie sà percepeti caracterul secundar a ceea ce are loc 
mâine sau în viitor în comparaţie cu iubirea. începeti. 

Trec în camera de alături şi după un timp intră primii pacienţi. 
O pereche căsătorită. Eu îl recunosc pe bărbat, el a fost la mine 
la consultatie. „Tentativă de omor", - îmi aduc aminte eu. 

— Spuneti-mi ce s-a întâmplat cu dumneavoastră, mă 
adresez eu lui. 

— După cum vedeţi, am fost eliberat din arest, - zâmbeşte 
el - cu toate că eu eram pregătit să rămân în arest. Aşa mi-au şi 
spus. 

— Şi totuşi ce s-a întâmplat? 

Tineti minte, a avut loc un atentat la viaţa conducătorului 
regiunii. Trebuia găsit un posibil ucigaş. Dacă nu-1 găsesc, 
miliția va avea probleme. l-au adunat pe cei suspecți şi un 
martor m-a indicat pe mine. Investigatorii mi-au explicat că 
este vorba de o problemă politică. "Trebuie neapărat găsit un 
vinovat. Astfel, tu trebuie să fii închis." Am avut însă noroc. Eu 
mă ocup de afaceri, am relaţii, am prieteni şi s-a iscat zarvă. De 
aceea, miliția a început să aibă îndoieli. 

— Şi ce s-a întâmplat cu martorul care v-a indicat pe 
dumneavoastră? - am întrebat eu cu uimire. - A fost pus oare? 

— Nu ştiu, - a răspuns el. - Dar după aceea, după ce m-a 
indicat pe mine, eu m-am apropiat de el, i-am strâns mâna si i- 
am spus: „Nu vă port pică". La aceasta, cei prezenţi au făcut 
ochii mari. Situaţia a fost atât de ridicolă, dar eu am înţeles că 
port în mine un ghinion evident. De aceea, nu am avut pretenţii 
faţă de nimeni. Sunt condus în carceră, iar în buzunarul meu se 
află cartea dumneavoastră. Au început să ne scotocească. 
Paznicul găseşte cartea şi citeşte: „Lazarev. Diagnosticarea 


karmei". îi face semn celuilalt paznic, aràtàndu-i cartea. „Uite- 
te, - spune el, - acesta e deja al cincilea". 

— Ce s-a întâmplat mai departe? 

— Păi, mi-au dat drumul. Deşi, la drept vorbind, eu nu am 
mai prea sperat. Probabil că în mine ceva s-a schimbat. 

Bine, - spun eu. - Despre logica umană existentă în 

statul nostru nu vom vorbi deocamdată. Când m-au sunat, eu 
am diagnosticat-o pe soţia dumneavoastră. în câmpul ei a 
existat moartea soţului sau exprimându-mă mai frumos, starea 
psihică interioară a ei a fost atât de dizarmonioasă, încât acest 
lucru s-a reflectat în mod negativ asupra vieţii şi sănătăţii 
sotului ei. Care a fost cauza unei asemenea stări? Frica 
permanentă, frământările, depresia, pretenţiile profunde faţă de 
bărbat. De ce se putea naşte o asemenea situaţie? întrucât soţul 
a asigurat stabilitatea supremă în familie. Când dorinţele femeii 
se înfăptuiesc, când soţul se străduieşte să nu permită să apară 
nici o emoție negativă, când el se înăbuşă pe sine de dragul 
stabilităţii şi a lipsei conflictuale, la soţie apare o gândire 
unipolară şi atunci cea mai mică destabilizare sau posibilă 
neplăcere duce la explozia pretențiilor faţă de bărbat, la 
frământări pentru viitor şi depresie. 

După expresia ochilor văd că el nu mă înţelege până la capăt. 
Continuu să explic: 

— Există două feluri de dependenţă de uman. Primul este 
agresiunea. Al doilea este servilismul. în primul caz eu îi calc în 
picioare pe ceilalţi de dragul propriilor dorinţe, îl urăsc pe cel 
care m-a înjosit, mă supăr pe acela care mi-a înşelat aşteptările. 
în al doilea caz eu mă calc pe mine de dragul omului iubit sau 
stimat punându-mă într-o dependenţă interioară faţă de el. 
Tolerez dorinţele, capriciile, mă străduiesc să stârnesc la el 
numai emoţii pozitive. Ştiţi ceva, care a fost părerea 
cunoştinţelor despre dumneavoastră? „Prea cumsecade". 
Timiditatea ca şi grosolănia trebuie să aibă o limită. 
Dumneavoastră îi acordaţi omului mai multă grijă şi stabilitate 
decât este permis. O familie normală presupune apariţia copiilor 
pe lume. Pentru aceasta trebuie să existe armonie între 
părinţi.Pentru dumneavoastră armonia o constituie stabilitatea 
şi lipsa stării conflictuale. Deci, iată că armonia reprezintă nu 
oprirea şi aşteptarea a ceva ci dezvoltarea şi năzuinţa spre 
ceva. 


Dacă vorbim concret, atunci este vorba de iubire faţă de 
Dumnezeu. Dar pentru aceasta trebuie să existe lupta şi 
unitatea a două contrarii, adică a principiilor masculin şi 
feminin. Femeia întruchipează haosul, iar bărbatul ordinea. în 
plan superior haosul şi ordinea constituie unul şi acelaşi lucru. 
lar pentru a se uni într-un aspect superior, au loc procese 
oscilante. Haosul se schimbă cu ordinea, iar ordinea se schimbă 
cu haosul mărind alternativ concentrarea asupra unuia dintre 
aspecte. Noi mărim amploarea conflictului şi, ca atare, trebuie 
să năzuim mai puternic spre unitatea care transformă această 
luptă nu în nimicire ci în dezvoltare. Gradul înalt de unitate îl 
constituie iubirea de Dumnezeu. Când unul din soţi se supune 
lăuntric pe deplin celuilalt, dezvoltarea se încheie şi începe 
îmbolnăvirea omului şi a familiei. în închipuirea multora, 
conflictul înseamnă pălmuire. Conflictul înseamnă acea situaţie 
în care există puţină iubire. Pentru multi, noţiunea de „conflict" 
şi noţiunea de „iubire" sunt incompatibile. De aici apar 
probleme. Bărbatul este mai spiritual din naştere, adică posedă 
o gândire strategică. Ceea ce este necesar în perspectiva 
supravieţuirii. In acelaşi timp, bărbatul este mai ordonat decât 
femeia, iar orice lucru metodic înseamnă deja limitare în 
informaţii. Aşa cum a spus un specialist: „Pentru ca sistemul să 
fie stabil el trebuie să fie clatinat". Femeia este de la natură mai 
sensibilă, dar e mai haotică. Din această cauză deschiderea ei 
pentru obţinerea de informaţii este mai mare decât la bărbat. 
Ue aici apare intuiţia crescută. De aceea, atunci când apare un 
fenomen, prima dată teritoriul lui îl examinează femeia iar apoi, 
dând mândru din umeri, vine după ea bărbatul, organizând un 
teritoriu nou şi conducându-l. Eu am constatat acest lucru în 
lecţiile mele şi la consultaţii. La început veneau numai femei 
simțind intuitiv importanţa informaţiilor. Acum, la lecţiile mele 
vin uneori mai mulţi bărbaţi decât femei. în ultima vreme au 
apărut în sală mai mulţi tineri. Dar iată că principiul de sistem 
masculin şi principiul intuitiv feminin ca manifestare superioară 
înseamnă unul şi acelaşi lucru. La fel ca şi haosul care 
reprezintă o manifestare superioară a ordinii. lar la primele 
nivele acestea luptă între ele, dezvoltând conflictul şi 
acumulând din ce în ce mai multă iubire. 

— lertati-mà, am deviat de la subiect - spun eu pacientului. 
Frica interioară şi depresia soţiei dumneavoastră constituie 


rezultatul faptului că dumneavoastră i-aţi asigurat o stabilitate 
superioară. Rămâne să răspundem la întrebarea de ce aţi făcut 
acest lucru şi de ce ar fi trebuit s-o faceţi? Ce credeţi 
dumneavoastră - mă adresez eu tânărului. El a căzut pe 
gânduri. Eu înţeleg că el nu răspunde la această întrebare, dar 
odată ce el e obligat să se gândească asupra ei, îi va apărea 
intenţia de a rezolva problema măcar obligat şi înseamnă că 
elimină energie pentru rezolvarea ei. Atunci răspunsul pe care 
am să-l dau eu se asimilează mai repede şi pentru o perioadă 
îndelungată. 

— Deci, care poate fi cauza comportamentului 
dumneavoastră? - repet eu întrebarea şi tot eu răspund la ea: - 
Viitorul. Dumneavoastră vă frământaţi pentru viitor. Vă este 
teamă de el şi frica vă obligă să întăriţi prezentul 
dumneavoastră. Cu cât ne este mai frică de viitor, cu atât mai 
puternic suntem atasati de prezent. Acolo se destramă, bine, 
aici noi totul întărim. Cu cât întărim mai mult prezentul, cu atât 
mai puternică este frica secundară în faţa viitorului. Mergem 
mai departe. De ce apare frica faţă de viitor? Asta se întâmplă 
atunci când transformăm viitorul în scop. Când pentru noi 
fericirea supremă o constituie spiritualitatea, noblețea, idealul, 
viitorul atunci nouă ne este frică să le pierdem. Cu cât ne 
concentrăm mai intens asupra viitorului, cu atât se naşte în 
suflet o frică mai mare. Atunci noi ne agatàm de valorile 
prezentului şi devenim agresivi. Dumneavoastră aţi transformat 
în ţel principiul masculin, spiritualitatea, principiile şi idealurile. 
La început aceasta va duce la explozia despotismului masculin 
şi a agresivitàtii faţă de femeie, a sentimentului superiorității 
asupra ei iar apoi la înclinarea şi ploconirea faţă de principiile 
feminine. 

Vă aduceţi aminte, în India, dacă primul copil născut era fată, ea 
era omorâtă. Priviţi, ce interesant s-a dezvoltat iudaismul. Citim 
Vechiul Testament. Avraam a născut pe Isac. A născut! Ce 
contează femeia când prioritatea imensă o constituie principiului 
masculin, spiritualitatea, principiile şi regulile. Acum omul se 
consideră evreu. Dacă el are o mamă evreică, atunci tatăl deja 
nu mai contează. Femeia naşte şi Pentru aceasta ea nu are 
nevoie de bărbat. înclinarea în faţa Principiului masculin duce 
treptat la înclinarea în faţa Pnncipiului feminin. înclinarea în faţa 
principiului feminin Uce la decădere. Dumneavoastră aţi 


desconsiderat stabilitatea superioară a soţiei şi la ea a pornit 
programul de autodistrugere. De îndată ce ea a dorit copii, a 
fost necesară oprirea si o portie de instabilitate. Dar, odată ce 
dumneavoastră constituiți cauza problemei, tocmai 
dumneavoastră trebuia să ajungeţi la închisoare. Când m-au 
sunat, eu am transmis ca soţia dumneavoastră să se pună 
imediat în ordine. Schimbarea ei, capacitatea dumneavoastră de 
a accepta distrugerea totală a destinului, a vieţii, a sănătăţii şi 
familiei, toate acestea au permis în ultimul moment îndreptarea 
situaţiei. Nu vă înclinați în fata ideii adică în fata fericirii 
spirituale, nu vă înclinați în fata copiilor şi în fata fericirii 
materiale. 
Priviţi cum s-a prăbuşit socialismul la noi. La început a avut loc 
Divinizarea viitorului luminos. Dacă s-ar fi păstrat iubirea şi 
credinţa în Dumnezeu, atunci teoria s-ar fi unit cu practica. 
Atunci principiul planificării din socialism, strategia concentrată 
în direcţia educării copiilor, dezvoltarea educaţiei şi culturii s-ar 
fi unit armonios cu principiul feminin, cu banii, afacerile, 
economia şi comerţul. Teoria şi-ar fi dictat regulile sale, iar 
economia şi practica pe ale sale. Lupta lor, conflictul dintre ele, 
ar fi dus la o năzuinţă mai puternică spre Dumnezeu şi spre 
iubire şi în acelaşi timp, o dată cu aceasta, s-ar fi dezvoltat 
cunoaşterea şi dezvoltarea teoretică a omului şi societăţii. 
Economia ar fi devenit mai flexibilă şi mai puţin dură. Dar 
întrucât cu ocazia apariţiei socialismului iubirea faţa de 
Dumnezeu a fost schimbată cu viitorul luminos, s-a născut 
modelul de gândire unipolară. Teoreticienii socialismului au 
permis de la început uciderea şi distrugerea altora de dragul 
ideii luminoase. 

îmi aduc aminte cum am cumpărat cărţile noi şi foarte 
frumoase, operele lui Marx şi Engels în două volume. în aceste 
opere a fost expusă esenţa ideilor la înfăptuirea cărora 
îndemnau. Pe mine m-a uimit fraza lui Engels: „Când este vorba 
despre interesele proletariatului, nu poate fi vorba de nici o 
morală şi etică". Adică unitatea care oferea iubirea a fost 
aruncată de dragul unităţii unui grup de oameni, în cazul actual 
fiind vorba de clasa proletariatului. Prejudicierea unei asemenea 
morale a adus roadele sale evidente. Deci, iată că dezicerea de 
iubire, de Dumnezeu, prin elaborarea oricărei idei, oricărui 
principiu masculin duce destul de repede la transformarea în 


principiul feminin, iar apoi la pieire. întreaga noastră ţară s-a 
rugat un timp îndelungat pentru viitor, uitând de iubire. 

La început s-au omorât reciproc de dragul viitorului fericit. 
Apoi s-au ataşat de prezent, invidiind, urând şi dezicându-se de 
tot ce era sfânt. Apoi s-au destrămat, ajungând la limita pieirii. 
Noul conducător sovietic s-a ataşat din nou de ideea despre 
viitorul luminos. Din nou au apărut tensiuni şi dominări 
reciproce. După aceea a urmat o perioadă mai lejeră, în care a 
avut loc căderea moravurilor şi cultul materialului. Această 
maşină de tocat carne de pe teritoriul ţării noastre a clădit 
treptat subconştientul nostru într-o concordanţă mai mare cu 
armonia. A devenit sinucigaşă şi înclinarea în fata ideii şi în tata 
banilor. Dacă iubirea rămâne în urma lor, atunci prăbuşirea nu 
se poate opri. 

Din ţara ateismului de masă Rusia a devenit treptat o ţară cu 
adevărat credincioasă. La început religia ajută omul să se ridice 
şi să facă primii paşi iar apoi poate să frâneze omul care merge 
în direcţia lui Dumnezeu. Organizaţia religioasă activează după 
legi umane. Dogme, stereotipuri, revendicări, cu cât ajută cu 
atât frânează. De aceea Serafim Sarovski a plecat de la 
mănăstire şi s-a rugat în singurătate. Poporul rus, privat de 
organizaţii religioase puternice, s-a adresat izvorului primordial, 
Bibliei, extrăgând de acolo informaţii curate, netulburate. lar 
acum tocmai în Rusia are loc nàzuinta către Dumnezeu şi 
aceasta nu este formală ca în multe din ţările Occidentale şi 
Orientale, ci curată şi sinceră. înseamnă că există posibilitatea 
creării unei noi gândiri. înainte, milițienii şi funcţionarii au 
omorât oameni, înclinându-se în faţa ideii, acum fac acelaşi 
lucru, înclinându-se în faţa banilor. Este interesant faptul că sunt 
mult mai multi la număr milițienii şi funcţionarii cumsecade şi 
totuşi, ticăloşii ies întotdeauna la suprafaţă. Cei cinstiţi sunt 
alungaţi si concediati. De ce? Explicaţia este foarte simplă. Atât 
timp cât noi ne închinăm în faţa ideii sau a banilor, trebuie să 
fim bolnavi şi nu va exista o legătură inversă care să permită 
oprirea funcţionarului care omoară de dragul intereselor sale 
întreaga ţară sau unii oameni şi nu se va putea îndepărta 
corupţia iar brutalitatea în cele mai urâte forme ale sale 
permanent va apărea în noi sau la copiii noştri. 

Mă opresc. Gata cu filozofia. 


— Mergeţi, luaţi loc şi începeti să lucraţi, eliminând pnn pocăință 
agresiunea faţă de iubire şi Dumnezeu în toate formele sale - 
atât atunci când v-au vindecat prin distrugerea viitorului, cât şi 
atunci când aţi pierdut prezentul. Dacă dumneavoastră veţi 
percepe prioritatea Divinului asupra oricărei fericiri umane, când 
veţi înţelege că iubirea nu numai dă dar şi ia, atunci 
dumneavoastră încetaţi să fiţi robul umanului. încercaţi ca în 
orice situaţie să simtiti că primul impuls trebuie să fie spre 
iubire. Dacă tot ceea ce se petrece vă conduce spre Dumnezeu, 
înseamnă că prima reacţie asupra oricărui eveniment trebuie să 
fie o izbucnire a iubirii. lubirea nu doar creează, dar şi distruge 
întrucât este imposibilă dezvoltarea fără distrugere. 

Eu stau şi aştept următorul pacient fără să înţeleg de ce se 
consumă o cantitate atât de imensă de energie. Mai degrabă, in 
timpul convorbirii, are loc atât influențarea lui dar şi asigurarea 
mea. O atitudine corectă faţă de lume, concepţia corectă despre 
lume naşte idei corecte care ajută la formarea unor sentimente 
corecte. Toate acestea formează un comportament corect, care 
imprimă în gene matrițe ale comportamentului viitor. 

Pentru a comprima în câteva ore tot ceea ce se petrece cu omul 
în timp de zece ani, este necesară o explozie a energiei. 
Apropo, înainte a existat suficientă. Mă întreb de ce nu există 
ea acum? Să încercăm să examinăm problema altfel, să vedem 
numai pozitivul în ceea ce se petrece azi. încetăm să ne uităm 
'a trecut. Ne vom uita la viitor. Eu am avut întotdeauna un nivel 
scăzut de energie. Această lipsă trebuia sà o compensez Pnn 
dezvoltarea sistemului. în general, vindecătorii vindecă prin ei 
înşişi. Cu cât a fost mai periculoasă pentru mine fiecare 
greşeală, cu atât mai intensiv trebuia să mă dezvolt. Acum, 
energie nu există deloc. Apropo, eu nu am numai un nivjl scăzut 
de energetică dar mai tratez cu dispreţ şi tehnicile elementare 
de a mă pune în ordine. 

îndrumarea clasică dată de Hristos către toţi vindecătorii: 
aceste boli se vindecă numai cu post şi rugăciune. întrucât 
rădăcina fericirii umane o constituie dorinţa, vindecătorii pentru 
a-i trata pe alţii, trebuie să rezolve această problemă. Postul 
reprezintă delimitarea treptată şi amplă însoţit de renunţarea la 
viaţa sexuală, izolarea şi deconectarea de la relaţiile sociale, 
creând acel fond care a permis rugăciunii să fie eficientă. Atunci 
portia de iubire ca o apă înviorătoare care udă rădăcinile 


plantelor, a înviorat sufletul bolnavului şi el s-a însănătoşit. 
Gradul de însănătoşire a depins de cât de puternic s-a năzuit 
spre iubire şi credinţă. Credinţa înseamnă năzuinţa spre dorinţă. 
Ea dă o concentrare maximă asupra iubirii şi s-au întâmplat 
minuni. De ce Hristos nu a vindecat pe nimeni în satul lui? 
întrucât la cei care-L cunoşteau s-au ivit sentimente de 
neîncredere, îndoială, dispreţ, aroganță. S-a creat un pol 
colectiv de neacceptare, care a îngrădit posibilitatea oricăruia 
de a se debarasa de uman şi de a tinde spre iubire. 

Trecem la mine. Năzuinţa mea de a trăi o viaţă obişnuită a 
ajuns la capăt. Ceea ce am îndurat în tinereţe a fost greu de 
suportat, eu m-am simţit un om neobişnuit şi pentru această 
neobisnuintà am avut de plătit. La urma urmei am hotărât ferm 
să fiu ca toţi ceilalţi. Am învăţat să mă supăr, să urăsc, sa 
supraviețuiesc, să mănânc pe săturate şi să înăbuş înaltele 
avânturi sufleteşti. O rațiune a existat în asta. în primul rând, eu 
m-am îndreptat nu spre iubire, ci spre spiritualitate. Şi nàzuinta 
mea către un singur ţel m-a terminat destul de repede. 

De fapt, pe mine m-au salvat cei cinci ani de muncă pe 
şantier, iar apoi activitatea, nici pe departe întâmplătoare, de 
reparaţii capitale a caselor vechi: înainte de a construi trebuia 
totul dărâmat şi scoasă o cantitate imensă de gunoi. îmi aduc 
aminte de primul meu obiectiv de pe strada Tavriceskaia 27. 
Mormane de cărămizi şi gunoi s-au ridicat până la etajul patru. 
Cineva a aruncat capacul de la canalizare. Gaura de canalizare 
s-a ticsit cu cărămidă şi murdărie. Eu trebuia să mă ocup de 
întreaga muncă auxiliară murdară şi natural că m-au trimis să 
curàt această gaură. în câteva ore eu am curăţat 3-4 metri si 
am ajuns la fund. Şi când am îndepărtat ultimul bulgăre de 
murdărie care a acoperit conducta, de acolo a ieşit ceea ce 
există de obicei în găurile de canalizare. Am zburat afară ca o 
păsărică, altfel aceasta nu ar fi fost cea mai bună moarte pentru 
un filozof. Datorită repetatelor riscuri de a muri, şantierul m-a 
legat de realitatea zilelor noastre (cu atât mai mult cu cât eu 
am falsificat documentele şi m-am băgat ca electrician). 
Ataşamentul faţă de spiritualitate, idealuri, țeluri înalte au 
"icetat sà mai trăiască azi. Omul trăieşte numai cu viitorul, t-ând 
acesta soseşte, el trăieşte cu următorul viitor şi la urma Urmei 
nu trăieşte deloc. întrucât el nu trăieşte cu prezentul, nu are 
energie să interacţioneze cu acesta şi un asemenea om devine 


deosebit de vulnerabil în orice situaţie ieşită din comun. Există 
trei tipuri de atitudini faţă de viaţă: 

1) atunci când omul spune că el este fericit şi lui nu-i 
trebuie nimic; 

2) când el e fericit, are scopuri către care tinde; 

2) când omul trăieşte cu un singur scop şi uită despre toate 
celelalte. 

De obicei omul lucrează periodic în unul din aceste regimuri. 
Când omul are multă energie atunci poate uni toate cele trei 
regimuri, adică poate fi fericit în fiecare secundă a vieţii. în 
acelaşi timp, el îşi poate propune un scop şi îl poate urma, 
bucurându-se de procesul însuşi şi prin aceasta să consume 
periodic toată energia sa asupra nazuintei către un scop 
oarecare. Printre altele, lăsând o parte pentru interacţiunea cu 
realitatea vom încerca să judecăm abstract ce este scopul? 
Scopul este acel ceva care naşte energia dorințelor. De îndată 
ce îl atingem, noi fie ne propunem scopuri noi, fie se conectează 
programul de autodistrugere. 

Astfel, ce este totuşi fericirea? Este un scop sau calea către 
el? 

De fapt nu este nici unul, nici celălalt. Fericirea constă în 
transmiterea energiei atunci când există un scop şi deplasarea 
către el. Emanarea energiei fără iubire nu poate avea loc, deci 
cu cât eliberăm mai multă energie, cu atât mai multă iubire va 
exista în sufletul nostru. Eu am trăit numai cu scopuri - prin 
aceasta s-a dezvoltat gândirea strategică, dar nu putea 
continua aşa de mult şi munca pe şantier mi-a salvat astfel 
viaţa. Al doilea aspect pozitiv: eu am devenit ca şi ceilalţi, cel 
puţin în exterior. Am înţeles că acest lucru e necesar. O condiţie 
a dezvoltării civilizaţiei îl constituie schimbul de informaţii şi 
dezvoltarea echilibrată a reprezentanţilor ei. Ciorile albe sunt 
periculoase, se poate destrăma sistemul de înţelegere. Compor- 
tamentul, gândirea şi limba pentru mijlocire constituie o 
necesitate fără de care nu se poate supravieţui. închipuiti-và că 
v-aţi urcat într-un vagon de tren. Aveţi o înălţime de trei metri. 
Alături de dumneavoastră merge un om cu o înălţime de 
patruzeci de centimetri. în faţă se află unul de doi metri, cu care 
comunicaţi prin intermediul infrasunetelor, în compartiment s-a 
aşezat un om de un metru şi jumătate care nu vorbeşte deloc ci 


numai clipeşte etc, etc. Fără un numitor comun, dezvoltarea 
poate să se oprească. 
lată de ce orice comportament ieşit din standard, ca şi gândirea, 
reprezintă un anumit pericol şi întotdeauna sunt interzise de 
morală. Dar dezvoltarea şi avântul nu sunt posibile fără o 
gândire şi un comportament în afara standardului. Morala care îi 
obligă pe oameni să fie asemănători a pornit nu din iubire, ci din 
frică. De aceea, un om bine educat se îndoieşte deseori şi este 
înfricoşat. A spune că este rea calea de mijloc tot nu este 
corect, ca şi a spune că este bună. Aceasta este deseori pur şi 
simplu necesară dar uneori deranjează foarte mult. Noi ne-am 
obişnuit să pornim de la noţiunile: fie este tone, fie este rău. 
Când te ocupi în mod serios de cunoaşterea lumii, mai devreme 
sau mai târziu, ajungi la o concluzie simplă. Pentru 
caracterizarea exactă a obiectului, interpretarea unică este 
imposibilă. Orice obiect sau proces este caracterizat suficient 
numai atunci când în caracteristica lui sunt prezente două 
puncte de vedere, contradictorii. Filozofia orientală consideră că 
nu trebuie să ajuţi omul când este bolnav, el trebuie să-şi 
plătească karma. Filozofia occidentală consideră că trebuie 
tratat fiecare om. în concluzie: trebuie tratat fiecare dar acest 
lucru trebuie făcut inteligent, adică începând cu sufletul. 

Următoarea poziţie: să faci milostenie sau nu? Vă reamintesc 
că în India nu se oferă milostenie. Aceasta este soarta ta, 
trebuie să fii mulţumit cu ea. La noi se face milostenie. Nu 
demult o femeie mi-a povestit următorul caz. Când ea s-a urcat 
în maşină, a venit la ea o fată cu lacrimi în ochi, cerând pâine. 
„Eu i-am dat un măr. Am urcat-o în maşină şi am dus-o până la 
mine acasă dar nu i-am dat voie să intre în locuinţă deşi a vrut 
acest lucru, - povesteşte femeia. - l-am adus din casă copilei 
pâine, chiftelute, i-am dat roşii şi ea a plecat. Deodată am 
devenit curioasă, eu m-am întors să văd ce face. Mărul se 
rostogolea pe pământ, alături şi pachetul cu mâncarea, iar fetiţa 
s-a ascuns după colţ, urmărindu-mă. Probabil a mizat pe faptul 
că va primi bani sau că o să intre în locuinţă". 

în situaţii similare, unii nu fac milostenie şi nici nu ajută; altul 
spune că Hristos a învăţat să ajuţi când eşti rugat. Astfel, omul 
doreşte să-şi păstreze iubirea de oameni. Ce să alegem, 
înrăirea, indiferența sau toleranța şi pervertirea altora. 


Concluzia este aceeaşi: dacă omul se adresează pentru ajutor, 
el trebuie întotdeauna ajutat, dar acest ajutor trebuie să fie 
profesional. în cazul de faţă, femeia a procedat corect, dând 
mâncare şi nu bani. Pur şi simplu, pentru un ajutor profesional 
este necesară mai multă forţă şi deseori ne este mai simplu ca 
să rezolvăm problema oferind bani sau trecând pe lângă. 

îmi aduc aminte că o altă pacientă mi-a povestit o întâmplare 
a soţului ei: 

— El este un om deosebit de bun. înainte, noi am avut multi 
bani iar cunoştinţele au împrumutat de la el sume mari. 
închipuiţi-vă următorul tablou. Vine la el un om şi îl imploră 
să-i dea 50.000 de dolari. Soţul îi spune:" Te împrumut, dar 
după aceea ai sà mă urăşti”. El se milogeste, se jură pe 
Dumnezeu că aşa ceva nu se va întâmpla. A trecut un timp iar 
cunoştinţa totuşi nu a înapoiat banii şi într-adevăr, a devenit 
duşman. Ştiţi ceva, nici unul din ei nu a înapoiat datoriile. Cum 
trebuie procedat în asemenea cazuri? Dacă refuzi, sufletul se 
abrutizează. Dacă dai îţi vor lua şi ultimul bànut. 

— Ei, prima regulă, - spun eu, - este să uitaţi de acei bani pe 
care soţul i-a împrumutat. 

Femeia dă din mână: 

— Aici totul e în regulă. 

Ei, atunci cei care au împrumutat, pot fi compàtimiti. 

Tatăl unei cunoştinţe a dat o dată sub formă de împrumut unui 
Prieten o mie de dolari. Fiul l-a avertizat: aceşti bani mai 
degrabă nu-i mai primeşti înapoi, dar tatăl, cu toate acestea, a 
"at banii. A trecut un an şi prietenul se poartă ca un mitocan şi 
se eschivează şi datoria tot nu o înapoiază. Fiul 1-a sfătuit pe 
tatăl său să uite de aceşti bani, ca şi cum nu ar fi existat. Tatăl 
a renunţat. După un oarecare timp, datornicului i-a murit 
copilul, o nenorocire a urmat după alta. Dar nu trebuie să 
împrumuti cu prea multă uşurinţă. Tineti minte expresia: nu ne 
duce în ispită. 

— Şi ce e de făcut atunci - întreabă femeia. 

Eu ridic din umeri. 

Trebuie să ajuţi, dar în mod profesional. Chiar dacă aceasta este 
cel mai bun prieten şi dacă împrumută 50.000 de dolari, nu are 
decât să ipotecheze pe numele soţului dumneavoastră locuinţa 
pentru a nu se întâmpla situaţii neprevăzute. Dacă acest lucru 
nu este legat de afaceri, ci de o situaţie complicată de viaţă, se 


poate da împrumut fără garanţii, dar numai acea sumă pe care 
sunteţi gata s-o pierdeţi, adică să o faci cadou prietenului. Cel 
mai bine este să-i dăruieşti a zecea parte din suma cerută. 
închipuiţi-vă starea psihologică a celui care a împrumutat. Suma 
este mare, a primit-o uşor şi este greu să o înapoieze. Vă 
amintiţi expresia: te împrumuţi de la alţii pentru putin timp, iar 
banii tăi îi imprumuti pentru totdeauna. Ca să faci un rău cuiva, 
să-l jefuiesti, să nu-i dai înapoi datoria, să-l omori, la urma 
urmei trebuie să întrerupi legăturile interioare cu el, altfel, 
omorându-l, începi să te omori singur. Deci, ca sà nu înapoiezi 
datoria trebuie să creezi pentru tine o justificare morală, să te 
agăţi de orice fleac si să-1 înfloreşti până când persoana care 
te-a împrumutat va deveni pentru tine cu totul străină, rea şi 
nedemnă. Dacă informaţia despre datorie s-a răspândit larg, 
trebuie să afle cu toţii cât de rău este cel care a făcut datoria. Şi 
zvonurile neplăcute, provocatoare, curg. Şi cu cât este mai 
mare suma împrumutată, cu atât mai murdare sunt zvonurile 
care se împrăştie. Totuşi omul se convinge întotdeauna pe sine 
despre ceea ce este convenabil pentru el, adică de obicei 
împrumută o sumă mult mai mare decât cea pe care e capabil 
să o înapoieze. Insă atunci când realitatea devine mult mai rea 
decât modelul ei se naşte frica şi agresiunea. Si acum închipuiti- 
vă că vine un cunoscut şi cere 50.000 de dolari împrumut. Soţul 
dumneavoastră răspunde: „Eu nu pot să-ţi dau o asemenea 
sumă, dar pot să-ţi dăruiesc cinci mii de dolari". Şi dacă în acest 
caz pornesc zvonurile şi bârfele, ele vor fi numai în folosul 
soţului dumneavoastră şi este putin probabil că acel om va veni 
după bani a doua oară. 

Impulsul iubirii, compasiunii şi al ajutorului noi trebuie să-l 
emanăm întotdeauna, dar acest ajutor nu trebuie să dăuneze 
sufletului omului. Acest lucru se întâmplă atunci când el este 
doar superficial şi îndreptat numai spre corp. Omenirea se va 
maturiza până la o asemenea gândire când vor deveni inutile 
asemenea noţiuni ca „numai bine" sau „numai rău", binele şi 
răul, „să ajuţi" sau „să nu ajuţi", „să iubeşti" sau „să nu iubeşti”. 
Este timpul să făurim modelul bipolar de gândire. 

Cum se întâmplă uneori? Omul spune despre soţia sa: „Eu am 
iubit-o şi am făcut totul pentru ea, iar ea m-a trădat, m-a 
vândut. Celălalt nu o iubeşte, o jigneşte, îi dă cu piciorul şi soţia 
nu ştie ce să-i mai facă, e blândă şi ascultătoare. Aşa că nici eu 


nu am s-o mai iubesc". Apoi acest om se îmbolnàveste de rinichi 
sau începe cancerul de plămâni sau de rect. Omul nu înţelege 
nicicum că nu se poate renunţa niciodată la dragoste că în 
univers nu există motiv de renunțare la iubire. Dar pentru el 
dragostea şi închinarea este unul şi acelaşi lucru. Şi cu cât 
iubeşte mai mult, cu atât mai mult se închină în faţa vieţii şi a 
sentimentelor. Prin aceasta el o perverteşte, iar ea se răzbună 
pentru aceasta fără să vrea, mai precis se comportă astfel încât 
să oprească decăderea propriului suflet. 

lubirea dă naştere la viaţă, dorinţe, frumuseţe, fericire, altfel 
vorbind la tot ceea ce noi numim bine. Pentru ca iubirea să 
existe pentru un timp îndelungat, trebuie să apară răul. Adică 
tot ceea ce noi numim rău, distrugerea vieţii, a senzualitàtii şi 
dorințelor. lubirea există atunci când există două contrarii: dacă 
se unesc şi se dezvoltă împreună, atunci după un timp, binele 
se transformă în rău, iar crearea se transformă în distrugere. 
Dacă bărbatul o iubeşte pe femeie în permanenţă, iar în relaţiile 
umane îşi înfrânează periodic dorinţele sentimentale, atunci el o 
ajută pe femeie să iubească. Arta iubirii este imposibilă fără 
gândirea bipolară, logica Divină trebuie să fie permanentă, iar 
cea umană intermitentă, adică sinusoidală. 
Criza serioasă în care intră omenirea este legată în primul rând 
de incapacitatea noastră de a gândi. Atât timp cât noi încercăm 
să înţelegem situaţia dintr-un singur punct de vedere, noi 
suntem sortiti să iubim insuficient. îmi aduc aminte de un toast: 
bem pentru ca noi să nu îngenunchem niciodată în primul rând 
în faţa sărăciei, în al doilea rând în faţa fericirii, în al treilea rând 
în fata culpabilitàtii şi în al patrulea rând în fata femeii. în 
general, eu cred că dacă îngenunchezi în faţa femeii, atunci pe 
urmă îngenunchezi şi în faţa tuturor celorlalte. Ce înseamnă să 
te închini în faţa femeii? Aceasta înseamnă o dependenţă totală 
de ea. Dependenţa şi speranţa sunt strâns legate. Când noi 
depindem de speranţă, în suflet apare frica şi condamnarea. 
Frica de a fi înşelat roade sufletul întocmai ca un vierme. Se 
naşte gelozia, supărarea, depresia, ura, adică dependenţa 
emoţională de femeie, ceea ce înseamnă robie. Un asemenea 
om poate deveni alcoolic. 
Apropo, de ce se bea în Rusia în neştire? Aici joacă un rol colosal 
contactul crescut cu viitorul şi dependenţa de dorinţe. Obiceiul 
rusesc de a bea la necaz, duce tocmai la alcoolism. Un prieten a 


remarcat: dacă eşti într-o companie plăcută simţi bucurie şi 
unitate, şi, oricât ai bea, dimineaţa capul e limpede şi totul 
merge; dacă anturajul nu e prea plăcut, atunci dimineaţa te 
scoli cu capul greu. Dar dacă ai început să bei cu un sentiment 
neplăcut, căpiezi şi devii ca o fiară deja în timp ce bei, iar 
despre starea de dimineaţă nici să nu mai pomenim. Mulţi mor 
chiar în momentul mahmurelii. Spre deosebire de iubire, 
alcoolul la început te rupe de uman, conferind o stare de 
bucurie, de sentiment de zbor şi cu aceeaşi putere apasă de 
dimineaţă asupra a tot ceea ce este uman. Pentru a răbda 
această durere trebuie să simţi iubire, trebuie să cedezi energie, 
să fii dispus spre emoţii pozitive pentru a ajuta pe cineva, 
pentru a compătimi pe cineva şi pentru a uita de propria 
persoană. Insă dacă omul încearcă să înlăture emoția neplăcută 
Prin alcool, nu are loc depăşirea umanului, se trânteşte uşa, nu 
e*istă ieşire. Apare dependenţa de alcool. Mai departe intervine 
o agresiune din ce în ce mai accentuată faţă de oameni şi faţă 
de sine, iar mai departe autodistrugerea. Rusia, în conformitate 
cu energetica sa, este o ţară bipolară, de aceea, pentru ea, 
gândirea unilaterală este mai periculoasă decât pentru Occident 
şi Orient. 

Gândurile mele încep să se liniştească treptat. A avut loc 
descărcarea, capul s-a odihnit, acum pot vorbi cu următorul 
pacient. 

Aceste rânduri le-am dictat fiind cufundat în trecut. Azi suntem 
în 10 mai, ieri ne-am distrat de minune, eu m-am sculat de 
dimineaţă şi am văzut soarele strălucitor şi o primăvară 
timpurie. Trebuie neapărat făcută o plimbare. Ne-am urcat în 
maşină şi ne-am dus pe malul râului. într-adevăr oraşul a 
devenit mult mai frumos, eu observ cu uimire cum s-a 
transformat, cum s-a înfrumusețat Peterburgul de ieri. Noi 
călătorim de-a lungul minunatei Neve, admirând clădirile şi 
marile pieţe ale oraşului inundate de soare. Incet-încet ne 
apropiem de Academia de artă. Ne oprim şi ieşim în locul meu 
preferat, unde doi sfincşi privesc oamenii care trec prin faţa lor 
precum şi Neva ce curge lin. Cupola catedralei lui Isaac 
străluceşte. în memoria vizuală sunt amestecate cupolele 
catedralelor pe lângă care noi am trecut. Te poţi opri pentru 
cinci-zece minute şi uitând tot ce este pe lume, pur şi simplu 
contempli oraşul. în timpul mişcării, frumuseţea nu pătrunde în 


subconştient. Trebuie să te detaşezi de toate scopurile şi să nu- 
ti propui nici o sarcină. Să te opresti, să priveşti, uitând de tine 
şi de toate. Simti în permanenţă unitatea cu ceea ce vezi şi 
atunci frumuseţea pătrunde în suflet. Orientalul trăieşte prin 
subconstient, de aceea noţiunea de contemplare este pentru el 
naturalà si obisnuità. 

îmi aduc aminte de un subiect distractiv. în Japonia, turistii 
străini aleargă cu toţii grămadă după ghidul japonez, iar el 
povesteşte amănunţit despre obiectivele turistice locale. Dintr- 
odată el tace, turiştii se învàrtesc în jurul lui, după care cel mai 
îndrăzneţ îl întreabă: „ De ce tàceti, nu aveţi nimic sà ne mai 
spuneţi?" Japonezul mirat dă din umeri şi face un gest larg cu 
mâna: „Aici eu nu trebuie să spun nimic, aici trebuie să 
contemplati o jumătate de oră Fujijama". 

Eu stau lângă apă şi captez senzațiile oferite de oraşul minunat 
acoperit de soarele de mai. Aştept să apară senzațiile care 
umplu sufletul. Apoi ne îndreptăm încet spre maşină, ne urcăm 
în ea şi continuăm călătoria. Ajungem la catedrala mea iubită 
Nicolaevski. Cerul este orbitor de strălucitor şi cupolele aurite 
formează un ansamblu cu canalul care se scurge, ceea ce 
conferă un sentiment de sărbătoare. „E o zi minunată, - mă 
gândesc eu. - Va trebui să dictez astăzi cartea". Acum eu 
dictez, contemplând cerul care se răceşte şi razele liniştite ale 
soarelui care asfinţeşte. Dimineaţa au fost în jur de şapte grade 
iar acum sunt deja în jur de douăzeci. De obicei eu pot să 
dictez numai dimineaţa două-trei ore. Apoi capul devine de 
plumb, intervine un sentiment de pustietate totală şi înţeleg că 
sunt ePuizat şi este timpul să închei. Azi nu am un asemenea 
sentiment, probabil că am reuşit să uit de mine, de problemele 
mele, dar uşurinţa şi sărbătoarea ce a rămas în suflet permit să 
fac acest lucru atunci când soarele apune. Eu încep încet să mă 
cufund în trecut, în acea zi în care eu am desfăşurat consultaţii. 
Astfel, stau într-o încăpere mică, cu conştiinţa pusă la punct şi 
acum trebuie să intre un pacient. 

Brusc, a sunat telefonul. Această pacientă este din America. 
Ea mi-a pus câteva întrebări de importanţă vitală. în glasul ei 
era ceva imperceptibil care nu mi-a plăcut. 

— Totul este în regulă la dumneavoastră? - întreb eu. 

— Da, totul e excepţional, - răspunde ea. 


Ciudat. în glasul ei, ca şi în înfăţişarea exterioară se ascunde 
întreaga informaţie despre trecutul şi viitorul omului. în mod 
logic trebuia să-mi explic ceea ce m-a neliniştit, dar eu nu pot. 
Psihologia şi psihoterapia aici nu funcţionează. Diagnostichez 
câmpul ei. Tabloul este pur şi simplu catastrofal. Totuşi, eu am 
urmărit-o prin diagnosticare. Dar până acum a fost normal. 

— Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră, - întreb eu. 

— Nimic deosebit, - răspunde ea liniştit. 

— Bine, haideţi să comparăm. Nu demult s-a petrecut un 
eveniment care a avut o influenţă catastrofală asupra stării 
dumneavoastră interioare. Aceasta poate duce pe mai departe 
la 
boli şi destrămarea destinului. 

— De ce poate fi legat acest lucru? - a întrebat cu precauţie 
ea. 

— în primul rând, ceea ce văd eu este frica pentru viitorul 
dumneavoastră. 

— Foarte ciudat, - trage ea încet de cuvinte. - Mie de mult 
nu mai îmi este deloc frică pentru viitorul meu. 

— Haideţi să căutăm mai departe, - propun eu. Deodată, 
glasul ei se înviorează. 

— Spuneti-mi, acest lucru este legat de faptul că eu am 
dorit să-mi iau un al doilea serviciu? Atunci ar fi trebuit să 
lucrez şapte zile. Soţul meu m-a făcut să mă răzgândesc şi eu 
nu m-am mai dus la lucru. Eu încerc să creez un model şi nu 
pot să ascund uimirea mea involuntară. 

Ştiţi ceva, se pare că noi am găsit cauza, - spun eu. - 

Două servicii deodată depăşesc de şapte ori distrugerea mortală 
a vieţii şi a dorințelor. Atâta timp cât femeia s-a ocupat cu 
educaţia copiilor, ea a pierdut treptat şi pe neobservate multă 
forţă la asigurarea şi sprijinirea copilului. în ultimul timp, eu 
diagnostichez deseori îmbolnăviri grave la copiii ale căror 
mame se cufundă cu întreaga fiinţă în muncă. Aici este vorba 
pur şi simplu nu de o activitate grea, ci de o supraîncărcare 
evidentă. Acum vă voi povesti o întâmplare care s-a petrecut cu 
mine nu demult. Eu am plecat cu maşina la magazin pentru 
aprovizionare. Mă apropii de casă, trebuie deschisă uşa de la 
intrarea principală, trebuie urcat în lift şi deschisă uşa locuinţei. 
Am multe pachete. în mod normal, trebuiau cărate în două 
tranşe. Dar eu mă grăbesc. Le iau pe toate şi mă îndrept către 


uŞa principală a clădirii. Cu greu, dar totuşi o deschid şi mă 
strecor în lift. Apăs cu capul butonul liftului şi mă urc la etajul 
"teu. Pun gentile lângă uşă si o deschid. Acum, în două reprize, 
'mniştit, duc pachetele şi închid usa. în holul de la intrare este 
gunoi, murdărie şi mişună în permanenţă narcomanii. Clădirea 
noastră se află lângă metrou şi e natural că se foloseşte pentru 
vânzarea drogurilor. Familiile nevoiaşe se ocupă cu plăcere de 
plasarea acestora. în hol e o mizerie cruntă. Acasă scot 
conţinutul din pachete. După aproximativ zece minute se aude 
soneria de la uşă. Eu deschid uşa îl văd pe vecinul care 
zâmbeşte cu bunătate. „Dumneavoastră ati uitat legătura de 
chei în uşă, - spune el. - O puteau fura narcomanii si aveaţi 
multă bătaie de cap". Eu mulţumesc, scot cheile din butuc şi mă 
apuc să examinez situaţia. 
Cheia este simbolul bunăstării. De aceea nu este voie să pui 
cheia pe masa pe care se mănâncă întrucât atunci când 
mănânci, tot ce te înconjoară intră profund în subconştient şi 
tot ceea ce este pe masa respectivă, sub formă de simboluri, 
pătrunde în noi. De aceea, este mai bine să ţii pe masă sare, 
muştar, flori dar nu şi zahăr sau bomboane, nemaivorbind de 
chei. Deci, pierderea cheilor înseamnă posibile neplăceri în 
destin. Situaţia dată se poate considera o aluzie transparentă 
referitoare la o posibilă neplăcere mai mare. De ce? O supraîn- 
cărcare nejustificată. Cauza acesteia este lăcomia. Cauza 
lăcomiei este frica în faţa viitorului, adică dependenţa de viitor. 
Când omului îi este frică subconstient de viitor, el se ataşează 
cu lăcomie de prezent ca de un colac de salvare. Şi atunci el 
face totul din lăcomie. Lacomul mănâncă repede şi bea repede. 
Se grăbeşte în permanenţă, ceea ce înseamnă lăcomie faţă de 
timp. începe să se zgârcească la bani. Merge la o solicitare 
evidentă pentru a economisi timpul, ceea ce înseamnă din nou 
lăcomie faţă de timp. Chiar de s-ar ruga omul o mie de ani ca 
sà-i dispară frica de viitor, e putin probabil să aibă loc 
schimbări. 

Trebuie înlăturate frământările pentru viitor. Să încetăm să ne 
grăbim. Să bem cu înghitituri mici, oprindu-ne periodic. Să 
mâncăm liniştit şi cu demnitate. Să-i ajutăm pe alţii. Să nu ne 
pară rău de banii cheltuiţi pe cadouri. Atunci rugăciunea începe 
să aibă efect. Eu mi-am dat seama nu demult cât de importante 
sunt lucrurile mărunte. Nu demult m-am dus la benzinărie 


pentru a umple rezervorul. Fata mi-a dat restul cam zece ruble. 
Primul gând a fost să-i las pentru un ceai. Totuşi am luat banii. 
Am ajuns la maşină şi am simţit că în suflet ceva nu e în regulă. 
Altcineva ar fi putut să ia restul, dar eu, cu caracterul meu, era 
mai bine sà-1 las. Mă gândeam sà mă întorc şi sà las ceva bani - 
cam cincizeci de ruble. M-am întors deci la casă, am băgat 
mâna în buzunar şi am scos o sută de ruble. „Cam multisor", - 
am gândit. Căutând mai departe, am găsit o bancnotă de 
cincizeci. Am pus-o jos şi am spus: „Aceştia sunt pentru 
bomboane" şi am plecat. M-am apropiat din nou de maşină şi 
am înţeles că lăcomia m-a păcălit totuşi, întrucât am început din 
nou să fiu zgârcit. Dacă priveşti cu atenţie lucrurile mărunte, 
poţi observa cu uimire cât de puţin dăruim. Noi suntem 
predispuşi în general să luăm, iar aceasta duce la vampirism. 
Apoi ne întrebăm de ce nu ne iubim unii pe alţii. 

— Mi se pare că v-am înţeles, - spune pacienta. - Deşi eu am 
renunţat la al doilea loc de muncă, dorinţa mea lăuntrică de a 
figura familia a rămas cea veche şi atitudinea incorectă faţă de 
sine a început să distrugă planurile mele subtile... Aşteptaţi, se 
poate examina acum câmpul meu? 

Eu mă uit şi iarăşi nu pot să-mi ascund uimirea. Câmpul este 
excepţional. Arată ca şi cum a lucrat o armată întreagă de 
vindecători. Starea noastră spirituală e asemănătoare unei 
maşini. Există o limită de viteză şi o limită a încărcăturii. Dacă 
noi dorim să mărim viteza, atunci stoarcem totul din motor, 
reuşim doar să băgăm maşina în groapă şi nu obţinem nimic. 
Trebuie să ne schimbăm starea proprie, să devenim puţin altfel 
şi asta va fi egal cu faptul că ne-am urcat într-o altă maşină, cu 
posibilităţi mai mari şi cu un motor mai bun. Atunci, depunând 
mai puţin efort, noi putem călători cu o viteză mai mare. Oricât 
l-ar invidia ,,Zaporojet" pe „Mercedes", o viteză mai mare nu va 
atinge. 

Odată, o cunoştinţă mi-a povestit un fapt curios: „ Călătoresc 
cu „Fordul" cu o viteză de 130 de kilometri, ajung din urmă un 
„Moskvici". încerc sà-1 depăşesc, nu-mi dă voie. Eu măresc 
viteza, el de asemenea şi iată că amândoi zburăm cu o viteză 
de 150 kilometri la oră. Deodată observ că la el, din faţa 
maşinii, iese un fum alb şi nişte piese de schimb zboară în aer. 
Printr-un miracol l-am ocolit pentru a nu mă lipi de el. Mă 
opresc, sar din maşină si mă reped la „Moskvici". Mă uit, în 


capotă sunt nişte găurele, iar şoferul stă şi priveşte buimăcit în 
jur. Se pare că au zburat pistoanele, au găurit capota şi au 
zburat în toate părţile". 

Indiferent dacă te fortezi pe tine, fortezi pe alţii sau tehnica 
acest lucru nu duce la nimic bun. Pur şi simplu omul e alcătuit în 
aşa fel încât el trebuie să se dezvolte, iar munca nu trebuie să 
ne omoare, ci să ne dezvolte. înseamnă că supraîncărcările nu 
trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie trebuie să găsim 
plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate 
transforma într-o suprasolicitare şi dăunează sănătăţii. Noi mai 
discutăm câteva probleme şi femeia îşi ia rămas bun. Eu chem 
următorul pacient. 

Intră o femeie în vârstă şi îmi povesteşte problemele sale. 

— Ştiţi ceva, de câţiva ani mie îmi amortesc degetele de la 
mâini. lar acum amortealà a ajuns până la umeri. Doctorii mi 
au pus cinci diagnostice diferite. Unul, cel mai posibil este 
tumoare în zona gâtului care începe să se dezvolte. Un 
diagnostic exact şi definitiv doctorii nu au putut pune, deşi am 
parcurs toate formele diagnosticării existente astăzi. Până la 
această situaţie eu am ocupat mulţi ani posturi de conducere în 
domeniul tehnic, dar din cauza bolii a trebuit să mă transfer la 
un alt serviciu. 

— Dar nu v-aţi gândit că boala este legată de activitatea 
dumneavoastră? 

Ea dă din umeri. 

— Nu ştiu. Nu m-am prea gândit la asta. în general, nu prea 
am avut greutăţi. Am avut o intuiţie bună şi am prevăzut multe 
lucruri. 

Orice conducere, - îi explic eu, - este legată de o intuiţie 
superioară, de un contact superior cu viitorul. Pentru a conduce 
trebuie să faci prognoze, iar în acest caz nu te descurci fără 
mtuitii. Deci, iată că dacă omul, având o funcţie de conducere, 
se frământă în permanenţă pentru activitatea sa, adică pentru 
viitor, se enervează, atunci când întâmpină o situaţie ieşită din 
comun, se supără pe cei care nu i se supun, el poate să capete 
boli foarte serioase. Cu viitorul e periculos să glumeşti. lar 
activitatea de conducere este un puternic catalizator. De aceea, 
cel mai bun conducător este omul care nu este ataşat de viitor, 
adică, pe de o parte are o intuiţie foarte înaltă, iar pe de altă 
parte posedă pragmatism, individualism, şi o bunătate de 


neînvins. Un conducător idealist, într-o perioadă scurtă, poate 
distruge întreprinderea sa precum şi ţara dacă el e preşedinte. 
Un asemenea conducător, pe de o parte se rezumă la jumătăţi 
de măsură, fiindu-i frică de reforme radicale, iar pe de altă parte 
se lansează în proiecte negândite şi nereale, care în practică se 
dovedesc a fi păguboase. 
Să trecem la dumneavoastră, - spun eu. - Degetele de la mâini 
sunt antene care leagă viitorul cu prezentul. La dumneavoastră 
amplitudinea dorințelor este crescută şi ca atare, aveţi un 
contact crescut cu viitorul. Dar dumneavoastră nu aţi trecut prin 
purificarea prăbuşirii viitorului. Momentele de incertitudine, 
frica, depresia v-au vizitat mult mai des decât este permis. Tot 
ceea ce ati reuşit să transmiteti copiilor şi atitudinea lor 
incorectă faţă de lume se dezvoltă mai departe. Dacă aceasta 
ar fi fost numai problema dumneavoastră, atunci 
dumneavoastră v-aţi fi însănătoşit, lăsând munca. Cui i se da 
mult, de la acela se cere mult. Aşa se pare că e scris în Biblie- 
Noi, primind ceva, îl considerăm normal. Dar atunci când dăm 
de neplăceri, protestăm. Orice fericire trebuie să se încheie cu o 
durere. Dar o sensibilitate crescută şi un contact larg cu viitorul 
înseamnă o fericire deosebit de amplă. Tot ceea ce nu putem 
încheia cu o durere sufletească, încheiem cu cea fizică. Mergeţi, 
asezati-và şi începeti să lucraţi asupra propriei persoane, 
aduceti-và aminte toate situaţiile petrecute într-o perioadă de 
aproximativ doisprezece ani. 

Femeia iese şi eu cad pe gânduri. Pacienta care nu demult a 
sunat din America mi-a pus o întrebare interesantă. 

— Acum în America se observă un oarecare proces straniu, 
- a povestit ea. - Sub orice pretext, aici se închid întreprinderile 
mici. Poporul este tot mai mult îndemnat ca să treacă la 
societăţi de stat. Toate acestea, oricât de ciudat ar părea, 
amintesc de socialism. Cum se poate explica acest lucru? 
Particularului îi este complicat să conducă, el va avea 
întotdeauna o părere proprie. Fiecare particular trage spuza pe 
turta lui. Individualismul a început să omoare America. De 
aceea, pentru a se uni şi a forma o gândire colectivă, America 
trebuie să mărească procentul întreprinderilor de stat. Trebuie 
să găseşti duşmanul împotriva căruia trebuie să se unească toţi. 
Trebuie creată ideea în jurul căreia se strâng toţi. Şi faptul că 
acum „în şcoli se introduce uniforma pentru toţi elevii, 


constituie de asemenea o încercare de a reface conştiinţa 
colectivă distrusă. Cu cât mai amplă şi profundă este ideea în 
jurul căreia se unesc oamenii, cu atât mai uşorare loc 
unificarea. întrucât în America nu există o asemenea concepţie, 
O asemenea unificare va avea loc cu o violenţă crescută atât 
faţă de cetăţenii săi şi atitudinea acestora cât şi faţă de alte ţări 
şi atitudinea acestora. Oamenii sunt uniţi de un scop. Cu cât 
este mai primitiv scopul, cu atât mai mare este violenţa şi 
cruzimea unirii. judecând după toate. America în următorii ani 
va trebui să pună acest lucru în practică. 

Acum triumfă principiul feminin amorf şi haotic. Din acest 
principiu trebuie să apară principiul masculin. Dacă acest 
principiu nu va avea loc civilizaţia va muri. Dar ca să apară 
puternicul principiu masculin, adică o nouă înţelegere a lumii, o 
nouă filozofie, idei noi, este important să există multă iubire. lar 
acolo unde există iubire, acolo este o mare emanatie de energie 
a binelui şi a preocupării. America este pusă pe consum. 
înseamnă că e complicat să aştepţi apariţia principiului 
masculin puternic. înseamnă că în loc de un copil sănătos poate 
fi provocat avortul. America este un organism compact care 
acţionează strălucitor dar, în energetica ţării şi în sufletul 
oamenilor începe haosul. O situaţie interesantă este în Rusia. 
Aici haosul este mai mare decât în America, dar acesta are un 
caracter economic şi politic. lar în sufletul oamenilor, dimpotri- 
vă, există o tendinţă spre iubire şi unitate. Există o destul de 
înaltă posibilitate de manifestare a principiului masculin 
puternic, a unei gândiri noi, a unei filozofii noi. Acesta este din 
nou un model. Timpul aşează totul în matca sa. 
îndepărtez toate gândurile şi invit următorul pacient. Intră o 
femeie pe care o recunosc imediat. Ea are probleme serioase cu 
nepotul. Copilul este practic imposibil de dirijat. Eu am un 
sentimentul de neputinţă totală. Dar femeia se bazează numai 
pe mine. înseamnă că eu trebuie să fac o breşă. 

— Astfel, haideţi s-o luăm pe rând, - spun eu. - Copilul are o 
stare bună, dar urmaşii săi până la a opta generaţie sunt 
impregnati cu agresiune faţă de iubire. Există diferite forme de 
agresiune. Cea mai puternică dintre acestea, cea mai 
periculoasă în exterior, este legată de trecut, ceea ce înseamnă 
ură, condamnare şi regret. Cea mai slabă lăuntric, dar 
periculoasă pentru urmaşi, este agresiunea legată de prezent, 


adică supărarea, nemulţumirea de cei apropiaţi, de sine şi de 
destin, gelozia. Cea mai profundă este agresiunea care este 
foarte periculoasă şi acţionează imperceptibil, adică frica 
permanentă de viitor, îndoiala şi gândurile întunecate despre 
viitor, depresia şi lipsa de dorinţă de a trăi. La neamul 
dumneavoastră are loc cea mai periculoasă tendinţă: 
renunţarea la iubire faţă de omul iubit, lipsa de dorinţă de a trăi 
atunci când el v-a înjosit şi v-a supărat. Oricât de mult v-ar fi 
supărat omul iubit, trebuie să continuaţi să-l iubiţi. Renuntarea 
la iubire înseamnă încercarea de a-1 conduce. Atunci când omul 
încearcă să-L dirijeze pe Dumnezeu, el va plăti pentru aceasta 
timp îndelungat. lar noi trebuie să fim absolut lipsiţi de apărare 
în faţă unui asemenea sentiment. 

Dacă vorbim de categoriile de bine sau rău, atunci răul nu 
înseamnă distrugere, după cum binele nu înseamnă unire. Răul 
înseamnă dezicerea de iubire, iar binele este păstrarea acesteia 
atât în cazul distrugerii cât şi al creării. Pentru a nu conduce 
*ubirea, a nu ne dezice de ea, a nu o discredita trebuie ca 
energia iubirii să fie mult mai mare decât cea obişnuită, adică 
sentimentul iubirii trebuie să fie un curent strălucitor care nu 
trebuie frânat şi pe care nu trebuie să-1 dirijezi. Acest curent ne 
conduce pe noi. Pentru a închide programul agresiunii faţă de 
iubire până la ce-a de-a opta generaţie, intensitatea emanatiei 
iubirii şi a energiei trebuie să fie cu mult superioară. Vă mărtu- 
risesc că la mine nu există aşa ceva. Eu cred că băiatul poate fi 
lecuit de acel vindecător la care iubirea a încetat să fie înfrânată 
de ceva. Cele mai mari posibilităţi pe calea unei asemenea 
perfectiuni, din punctul meu de vedere, le dă creştinismul. Dar 
în prezent nu am auzit de un asemenea vindecător. Haideţi să 
pornim de la ceea ce avem. Copilul se comportă complet 
incontrolabil. Ne punem singuri întrebarea de ce? în boala şi în 
starea lui rezidă cheia problemelor dumneavoastră. Femeile din 
neamul dumneavoastră nu au putut să accepte omul iubit aşa 
cum este el. Nu au putut păstra iubirea faţă de el atunci când el 
s-a comportat nedemn. înseamnă că trebuie să învăţaţi din 
experienţa fiului şi a nepotului. înseamnă să vă rugaţi pentru 
urmaşi, pentru ca să ei să dirijeze iubirea şi să nu se dezică de 
ea. 

Şi dacă nu au iubit cumva pe cineva, trebuie eliminat tot ceea 
ce împiedică iubirea: conştiinţa care duce la critică şi analiză, 


pretenţiile şi dorinţele care provoacă frica şi supărarea, încetaţi 
să iubiţi cu frământări şi cu frică precum şi cu supărare şi 
depresie. Să nu încetaţi să iubiţi, dar încetaţi sà mai simţiţi frică, 
îndoială şi depresie când v-a cuprins sentimentul iubim- 
Cantitatea trece în calitate. Cu cât vă veţi schimba mai profund, 
cu atât mai mult această purificare va ajunge mai corect la 
generaţiile urmaşilor dumneavoastră. 

Fata mea iubită a fost violată. La început am vrut să-l omor 
pe violator. Apoi am citit cărţile dumneavoastră şi am hotărât să 
nu fac acest lucru. Dar, cu toate acestea, mă doare foarte tare. 
Cum să procedez? 

Dacă s-a ivit o astfel de situaţie, înseamnă că toate variantele 
crutàtoare au fost epuizate. Dacă violul a avut loc, înseamnă că 
mai departe s-a avut în vedere moartea fetei sau a copiilor ei. 
Cu cât primeşte o mai mare durere corpul, cu atât mai mare e 
pericolul care s-a apropiat de suflet. Voința Divină primordială 
este primordială şi trebuie să o vedem în situaţii traumatizante. 
Durerea sufletească pe care o încercaţi constituie o pârghie 
puternică. Aceasta poate fi folosită pentru a vă ajuta pe 
dumneavoastră şi pe fata iubită, de dragul ei şi a salvării ei, 
dacă această durere te împinge către Dumnezeu. Şi invers, 
dacă durerea din fiecare secundă provoacă ură, frică şi regret 
poţi păgubi sufletul şi multe generaţii următoare. De multe ori 
noi ne omoram copiii, fără să ne gândim la aceasta. Dacă noi ne 
schimbăm atitudinea faţă de trecut, noi schimbăm trecutul 
însuşi. 

Acum un an eu am consultat o fată. în plan subtil avea o stare 
îngrozitoare. Mama ei a lucrat asupra propriei persoane şi etita 
a început să se schimbe rapid. lar eu, oarecum, văzând 
succesele evidente, am hotărât să mă întorc la trecut pentru a 
restabili şi a aminti tabloul primordial. Eu nu am reuşit şi nu am 
putut să obţin informaţia. Chiar în câmpul trecut ea a fost deja 
alta, adică schimbările profunde din prezent atrag după sine 
schimbări reale în trecut şi viitor, întrucât ceea ce noi numim 
trecut, prezent şi viitor, în plan subtil este un tot unitar. Ce 
simţiţi dumneavoastră în momentul durerii provocate omul 
apropiat, fie el bărbat, copil sau nepot? Dacă iubirea nu s-a 
clintit, înseamnă că au început schimbările reale. Faceţi o 
schimbare minusculà dar reală, iar apoi măriţi-o. Pentru a atinge 
scopul, trebuie să te confunzi cu el. Dacă noi năzuim spre un 


scop, atunci o parte din acesta îl purtăm în noi. Şi cu cât ne 
confundăm mai amplu cu scopul nostru, cu atât mai uşor şi fără 
durere ajungem la el. 
Am mai vorbit un timp, apoi femeia a trecut în camera cealaltă. 
La consultaţii există mari posibilităţi de schimbare. Constiinta 
mea se stratifică din nou. De ce totuşi am puţină energie şi îmi 
este greu să desfăşor consultatia? Poate pentru faptul că eu 
trebuie să-mi îndrept energia mea către cărţi. într-adevăr, dacă 
eu aş fi consultat în ritmul în care am făcut-o înainte, atunci cea 
de-a opta şi de-a noua carte le-aş fi scris după un an-doi. Astfel, 
când scriu, încep să am probleme serioase. Apropo, de îndată ce 
ajung la informaţii serioase, alături, începe imediat să lumineze 
ca farul moartea. Este posibil ca acesta să fi fost semnul că nu 
mai trebuie să mă ocup de aşa ceva? Deşi atunci când am 
început să adorm aseară, deja în momentul deconectàrii 
conştiinţei, mi-a venit o idee curioasă. Atunci când 
subconştientul ştie că tu vei muri în curând, atunci când te 
părăsesc deodată ataşamentele, atunci este posibil să primeşti 
informaţii curate. Nu degeaba se spune în Biblie că nu e voie să- 
L vezi pe Dumnezeu întrucât vei muri. Cum să-L vezi? Chiar 
atunci când te apropii de logica Divină, uneori se întâmplă să 
treci prin ceva în comparaţie cu care moartea poate părea ca o 
etapă de cercetare. în acelaşi timp, atunci când tu ai trecut 
primul, celorlalţi le este mult mai uşor şi mai lipsit de pericol să 
perceapă această stare. Pentru a merge spre Dumnezeu, 
trebuie sà te confunzi cu El, înseamnă că trebuie să dispară tot 
ceea ce înfrânează iubirea. Dar Dumnezeu nu ne dă numai 
iubire, ci prin aceasta creează întreaga lume. înseamnă că, cu 
cât noi oferim mai multă energie de iubire, de creaţie, căldură şi 
bunătate, cu atât mai mult ne confundăm cu Dumnezeu. 
Dumnezeu distruge formele vechi de dragul apariţiei celor noi. 
Deci, cu cât noi suntem mai pregătiţi pentru transformarea 
proprie, pentru schimbarea destinului, cu atât mai uşor este să 
ne apropiem de Dumnezeu. 

IUNIE 2003 
înainte, starea de criză a provocat în mine emoţii iremediabile. 
Deci, cu cât conştiinţa analizează mai activ o situaţie, cu atât 
mai puternică e depresia. Nu degeaba se vorbeşte în cartea 
Ecleziastului: „Prea multă cunoaştere sporeşte màhnirea". 
Acum, când noţiunile de bine şi rău s-au unit în concepţia mea 


într-o unitate dialectică, rezolvarea oricărei probleme începe la 
mine cu cuvântul „da" şi ,,nu". Situaţia este fără ieşire? - Da. 
Situaţia este absolut fără ieşire? - Nu. în primă fază ea nu are 
rezolvare. Dar dacă urcăm la faza următoare, atunci va exista 
rezolvare. Vorbind într-un limbaj simplificat, o situaţie fără ieşire 
nu are rezolvare dacă omul nu se schimbă. însă dacă atitudinea 
faţă de lume se restructurează în profunzime, există 
capacitatea de a-şi schimba ritmul său de viaţă, obiceiurile, 
destinul, atunci ieşirea din situaţie devine posibilă. Deseori, in 
situaţii critice, omul face sute de încercări pentru a supravieţui, 
dar el piere întrucât nu a făcut principala încercare, capacitatea 
de a păşi pe treapta următoare de a renunţa la tot ceea ce a 
fost acumulat înainte. Legea negării negatiei nu ne permite să 
supravietuim în primă fază, atunci când e gata cea de-a doua. 
La mijlocul lunii iunie, treburile m-au purtat în Germania, îmi 
aduc aminte cum eu, plin de planuri ambitioase, m-am ocupat 
cu traducerea primei mele cărţi în limba engleză. Traducătorul a 
avut o ambiţie enormă. Calitatea traducerii a fost puţin zis 
slabă, mie mi se pare că el a tradus cu ajutorul computerului. 
Onorariul 1-a luat însă cu vârf şi îndesat şi cu mare plăcere. 
Apoi mi s-a spus că traducerea este îngrozitoare. Eu, prin 
cunoştinţe, am găsit un american - profesor de filologie. Trebuia 
să plătesc a doua oară o sumă mare dar el a garantat calitate şi 
finisarea manuscrisului existent. Cu toate acestea, oamenii care 
au citit cartea au spus că impresia care le-a creat-o este evident 
mai slabă decât cea produsă de original. 
Am comandat aproximativ 5000 de exemplare în limba engleză 
şi le-am trimis la New York. Când bagajul cu cărţi a ajuns la 
aeroportul Kennedy s-au defectat computerele, motiv pentru 
care nu s-a putut obţine bagajul timp de o săptămână. Eu am 
înţeles că o să am probleme cu cartea în America. Apropo, în 
ultimii ani, am început să observ că tehnica, mai ales 
computerele, reacţionează din ce în ce mai puternic la emoţiile 
profunde ale oamenilor. Acest lucru dovedeşte apariţia unei 
situaţii simple dar foarte periculoase. în ultimul timp, conştiinţa 
noastră se deschide din ce în ce mai puternic. Dacă înainte 
gândirile, filtrându-se de nenumărate ori, au trecut prin straturi 
care au avut influenţă asupra evenimentelor lumii înconjură- 
toare, atunci acum multe dintre emoţii cad într-o zonă intangi- 
bilă, aproape în mod direct. Gândirea şi emoţiile nedesăvârşite 


devin din ce în ce mai periculoase. Ca atare, toate procesele se 
accelerează. Oamenii cu o gândire incorectă, deci cu gânduri şi 
emoţii agresive, într-un timp apropiat vor începe să-şi schimbe 
foarte repede domiciliul. Dacă înainte emoția devenea situaţie 
după mai mulţi ani, acum aceasta poate avea loc într-o secundă. 
Nu demult trebuia să filmez o scenă interesantă. Eu am apucat 
repede o videocasetă sigilată şi am început să rup cu febrilitate 
celofanul. Când am aşezat videocasetă în camera video m-a 
străfulgerat o teamă: dar dacă deodată camera se strică? 
Caseta s-a înţepenit brusc. Atunci când eu am încercat fără 
grabă să descurc lucrurile, ce s-a întâmplat? Am observat două 
cauze: una la cameră, alta la videocasetă. Videocamera, este 
adevărat, şi-a restabilit repede funcţiile iar în videocasetă am 
îndreptat banda ieşită şi din curiozitate nu am aruncat-o. După 
un timp ea a revenit la normal, iar eu fără nici o problemă am 
înregistrat un film. 
Mecanismul de cauză şi efect din univers acţionează la fel în 
viaţă şi în natura nevie. Structura substanţei care ni se pare 
neclintită constituie de fapt de asemenea o situaţie, adică au loc 
cumulul şi cauza legăturilor rezultate. Vorbind mai simplu, în 
acest plan, organul şi funcţia nu diferă. De exemplu electronul 
constituie o particulă, adică o structură şi totodată o undă, adică 
o funcţie. înseamnă că influențând prin emoţiile supraprofunde 
lumea înconjurătoare, noi schimbăm mersul evenimentelor 
dintre cauză şi efect din jurul nostru, dar influențarea are loc nu 
numai asupra evenimentului, ci şi asupra construcţiei, structurii 
oricărei substanţe. Lumea este stabilă datorită faptului că în 
zona posibilităţilor superioare nu au fost niciodată admişi 
oamenii cu o concepţie nedezvoltată asupra lumii. Acum, jude- 
când după toate, trebuie să ne pregătim pentru mari surprize. 
Cu toate acestea, sà ne întoarcem la carte. In America nu a 
avut succes. Şi toţi banii pe care i-am investit s-au prăpădit în 
zadar. La urma urmei, eu am încetat să mai închiriez un birou în 
raionul italian al New York-ului, iar toate cărţile le-am dăruit 
unui mexican care a promis să le distribuie în Los Angeles, 
promițând autorului faimă şi sume mari de bani. Totuşi, biroul 
mi-a mâncat toţi banii câştigaţi şi mi-a pricinuit şi o mare 
pierdere. 
Aceasta a însemnat un minunat antrenament cu privire la 
prăbuşirea viitorului. Banii, faima, slava, la urma urmei, au 


explodat ca un balon de săpun. Acum eu înţeleg că orice 
afacere serioasă trebuie la început să treacă printr-o prăbuşire a 
viitorului. Fără această imunitate nu este posibil sà te dezvolti. 
Etapa următoare a purificării am trecut-o deja în Franţa. în 
mijlocul anilor 1990, m-a sunt la birou o femeie din Paris. Ea 
provenea dintr-o familie rusă cunoscută şi străveche. „Eu sunt 
entuziasmată de cartea dumneavoastră, - a spus ea, - şi am 
hotărât să o traduc în limba franceză. Fac acest lucru gratis. 
Consider pur şi simplu că această carte trebuie s-o cunoască 
francezii". Traducerea s-a dovedit a fi minunată. Mai mult decât 
atât, femeia a depus un efort susţinut pentru a găsi un editor. Şi 
iată primăvara lui 1999. Noi stăm într-o cafenea mică din Paris. 
Avem o mică sărbătoare - semnarea contractului referitor la 
editarea primei mele cărţi în limba franceză. Soarele strălucitor 
se revarsă asupra străzilor Parisului. Pe străzi păşesc oameni 
fericiţi. Dispozitia este minunată. Editoarea s-a dovedit a fi 
foarte drăguță, o femeie plăcută. în ciuda faptului că ea avea 60 
de ani, produce impresia că este o profesoară începătoare şi 
timidă. în timpul discuţiilor se înroşeşte plăcut. Noi discutăm 
despre planuri de perspectivă şi stabilim pentru toamnă o 
conferinţă de presă, care să ajute la promovarea cărţii. 
Editoarea are un magazin ezoteric propriu nu departe de centrul 
Parisului. „Ce bine că de ezoterism, în cadrul editurii pariziene, 
se ocupă aşa o femeie spirituală", - mă gândesc eu. 

Cartea trebuia să apară în toamna anului 1999. Şi eu am contat 
că după aproximativ două luni am să zbor la Paris la conferinţa 
de presă. Dar cartea nu a ieşit toamna întrucât editoarei i-au 
apărut nişte probleme. Editarea a fost amânată pentru 
primăvara anului 2000. în primăvară tot nu a ieşit cartea 
întrucât editoarea a hotărât să cerceteze ce cărţi care să trateze 
teme similare mai există: dacă cumva cartea mea dublează 
cartea altcuiva. Fiecare a treia lună am aşteptat să iasă cartea 
şi mi-am făcut planuri grandioase. După aceea am aflat părerea 
editoarei în legătură cu cartea mea, care a fost entuziasmată. 
Se pare că în lume nu există ceva asemănător cu cercetările 
mele. Cartea a fost unicat. După două luni, trebuia să apară. A 
trecut un an şi încă unul. La începutul anului 2002, cartea a fost 
editată. Atunci când prin cunoştinţe am pus problema timid, 
contract complet normal şi undeva se strecoară cu caractere 
foarte mici o completare care schimbă toate paragrafele 


anterioare. Dacă tu nu ai un jurist bine pregătit în care să ai 
încredere, îţi pot apărea multe probleme. Pentru viitor te 
sfătuiesc să ştergi orice punct pe care nu-1 înţelegi din contract 
şi să nu semnezi nici un document fără consultarea unui jurist. 
Nu te sfătuiesc de asemenea să-ţi pui speranţe în jurist şi să 
depinzi de el în totalitate. Textul contractului trebuie să fie 
mereu în două limbi. Dar nu în documente diferite, ci într-un 
singur document, cu o ştampilă şi semnătură comună. Toate 
foile trebuie să fie ştampilate. Drepturile şi îndatoririle trebuie să 
fie stipulate clar. Drepturile tale trebuie să fie apărate la 
maximum. în mod deosebit, trebuie prevăzute cu atenţie 
problemele financiare şi ceea ce se referă la viitor. O frază 
dezlânată poate apoi să obţină tratarea cea mai neaşteptată. în 
cazul neplàtii banilor, tu trebuie să ai posibilitatea să incluzi 
sancţiuni de amendă. Acest lucru trebuie să fie indicat în 
contract. Astfel, pe viitor să ai o atitudine mai serioasă faţă de 
editor. 
Eu am încercat să sistematizez cele întâmplate. în America, 
tema a fost legată de dorinţe legate de bani, renume şi 
bunăstare. O asemenea zdruncinare am trecut-o uşor. M-am 
comportat deosebit de liniştit faţă de pierderea banilor. In 
Franţa problema a fost puţin altfel. Aici, dorinţele au fost legate 
de morală şi idealuri. Bine că nu am diagnosticat-o pe editoare. 
Atunci eu aş fi fost lipsit de posibilitatea de a-mi pune în ordine 
sufletul. Dependenţa de viitor se manifestă în două feluri: în 
primul rând când calci peste alţii în folosul scopurilor şi 
dorințelor proprii. în al doilea rând, când calci peste alţii, 
temàndu-te sà superi pe alţii sau permiţi sà te înjosească. în 
cazul timiditàtii precum şi în cazul în care conduci, trebuie să 
existe două limite. Editoarea a fost o femeie asa de drăguță şi 
simpatică, încât mie mi-ar fi fost neplăcut să mă cert cu ea 
pentru fiecare amănunt. Gândirea bipolară constă în faptul că 
trebuie să păstrezi în permanenţă iubirea şi bunătatea în 
interior, dar trebuie să fii destul de sever în exterior. Eii nu am 
putut sà păstrez aceste două contradicții. Fie sever, fie bun. Si 
cu cât mai înălţătoare sentimente mi-a provocat editoarea, cu 
atât mai amorf am devenit eu în relaţiile umane. 

Este vorba de o gândire stereotipă că „dacă omul e bun, poţi 
să ai încredere în el", ceea ce a acţionat şi de data aceasta. îmi 
aduc aminte de un diafilm pentru copii pe care l-am văzut acum 


patruzeci de ani. A fost o dată ca niciodată un porc-spinos care 
a avut o şubă bogată din ţepi şi toată lumea se minuna ce ţepi 
frumoşi avea. El s-a emoţionat atât de tare, încât a început să-i 
dăruiască tuturor drept amintire. Astfel, a rămas fără ţepi. Apoi 
a venit crocodilul. L-a mâncat şi s-a culcat satisfăcut la soare 
mângâindu-şi burta. „Ce bun a fost acest porc-spinos", a spus în 
sinea sa crocodilul. 

Când apare viitorul, cea mai mică agresiune poate să-l 
distrugă. Controlul, logica, analiza pot provoca agresiune. De 
aceea, omul deseori le înlătură. Se pot păstra logica şi controlul 
când există multă iubire în suflet. Atunci logica, controlul şi 
analiza încetează să mai fie agresive. O astfel de situaţie mie 
mi-a arătat că nu am învăţat să iubesc. Şi dezvoltarea mea 
rămâne cu mult în urmă faţă de înţelegerea lumii pe care o 
posed eu. De ce am hotărât să editez cartea în Germania? Asta 
cu toate că a fost destul de clar că în Occident nu am avut 
succes. Sunt foarte puternice stereotipurile într-o societate de 
consum. Nu trebuie să te schimbi, noi te vindecăm singuri, 
numai să ne plăteşti. Cărţile mele le poate citi acela care este 
gata să accepte o durere sufletească. Informaţia lucrează la 
nivelul fizic real, obligându-l pe cititor să simtă o durere de 
purificare atât fizică, cât şi spirituală. 

De data aceasta, însă, se pare că eu am găsit o atitudine 
corectă faţă de editarea cărţii. Editarea ei o consider ca o 
binefacere, se poate spune că din dragoste faţă de editură. 
Nemţii de origine rusă au spus de nenumărate ori că prietenii şi 
prietenele lor, familiile lor, ar fi vrut foarte mult să citească în 
limba germană cartea mea. Când dai ceva ştiind că primeşti în 
schimb mai mult, iubirea din suflet nu se aprinde. Aşa a fost şi 
cu cartea mea în limba engleză. Am fost convins că primesc 
mult mai mult decât investesc. Cu cartea în limba germană 
situaţia a fost inversă. în primul rând, am căutat câţiva ani un 
traducător. Mi-au pus în faţă textul în limba germană, eu l-am 
diagnosticat şi l-am respins. în cele din urmă eu am selectat din 
câteva texte unul cu o stare energetică înaltă şi de calitate. Apoi 
am dat textul spre evaluare specialiştilor. S-a recunoscut că 
nivelul traducerii a fost deosebit de înalt. Şi cu cât am înţeles eu 
mai mult că banii substantiali dati pentru traducerea textului în 
germană şi încă mai mulţi bani pentru tipărirea cărţii se duc pe 
apa sâmbetei, cu atât mai plăcut m-am simţit. Banii mei dispar, 


dar se realizează ajutorul pentru cel care are nevoie. Se pare că 
acest lucru duce la o plăcere subtilă şi inexplicabilă, într-adevăr, 
pentru a simţi iubirea trebuie să dai fără să te aştepţi la 
restituire. 

Atât de mult mi-a plăcut acest lucru, încât am decis 
traducerea în limba germană a celei de-a cincia cărţi şi să o dau 
la tipar şi la o editură oarecare. întrucât dacă există deja cartea 
este mult mai uşor să fii de acord cu distribuirea ei. în afară de 
aceasta, eu am hotărât să dau la tradus aproximativ o sută de 
pagini din răspunsurile mele la întrebările primite prin Internet. 
Am considerat întotdeauna că cercetările mele şi conştiincio- 
zitatea mea au fost într-o oarecare măsură o binefacere. Se 
pare că totuşi nu a fost aşa. Noţiunea de sacrificiu, de pierdere 
de bunăvoie a ceva de dragul de a ajuta pe alţii se deosebesc 
esenţial de înaltul profesionalism, însă plătit. Se pare că trebuie 
trăit pentru plăcere, dar pentru o anumită plăcere care conduce 
la iubire. Mecanismul de transmitere a energiei prin impulsurile 
de îngrijire a iubirii, a bunătăţii este mecanismul deschiderii 
unui nivel din ce în mai înalt de plăcere şi desfătare. Atunci când 
consumul începe să depăşească restituirea, calitatea plăcerii şi 
a desfătării se schimbă imperceptibil. O asemenea plăcere nu 
duce la iubire ci la agresiune şi autodistrugere. 

La Berlin am consultat câţiva oameni şi din nou a apărut tema 
viitorului. Stăteam jos pe covor şi expuneam lecţia unui mic 
grup de-al meu. 

— Tineti minte pilda despre mărul din rai? - încep eu discuţia. 
- Ce înseamnă fructele binelui şi ale răului? Aceasta înseamnă 
conectarea logicii umane. Dacă noi ieşim în afara limitelor 
corpului atunci opoziţia dintre bine şi rău dispare. Dorintele 
noastre sunt legate de corp, de viaţă şi de continuarea ei. Cu cât 
depindem mai puternic de corp şi dorinţe, cu atât mai puternic 
năzuim spre bine, ne închinăm în faţa lui şi urâm răul. Când 
conştiinţa se desprinde de corp pe o anumită perioadă şi 
pătrunde în planurile subtile, binele şi răul încep să se schimbe 
cu locurile şi încetează să mai fie absolute. Din acest motiv, 
filozofia a fost creată de aceia care în experienţele lor mistice au 
ieşit dincolo de limitele corpului şi dorințelor lor. Noţiunile de 
bine şi rău acţionează numai într-un interval foarte îngust de 
timp. în acest moment eu doresc să beau: dacă este apă, este 
bine. Dacă nu este apă, e rău. Dacă luăm un interval de un 


milion de ani, existenţa apei într-un loc dat sau inexistenţa ei nu 
se poate defini prin noţiunea de bine şi rău. Logica Divină este 
mai largă decât un milion de ani. întregul univers constituie o 
succesiune de situaţii care îl apropie de Dumnezeu. Cu cât ne 
poartă mai departe în viitor visurile, idealurile, spiritualitatea, cu 
atât noi pătrundem în planuri mai subtile. Acolo deja există mai 
multă logică Divină. Dacă atragem acolo noţiunea de bine şi rău 
atunci vor apare mari probleme. 

Pentru mine personal spiritualitatea, idealurile, viitorul au fost 
înainte sinonime cu binele. Cu ce se asociază viitorul? Cu 
dezvoltarea. Dezvoltarea este un bine, degradarea este un rău. 
Eu mă închinam în faţa acelora în care vedeam dezvoltarea. 
Frumuseţea, intelectul, forţa au însemnat întotdeauna pentru 
mine un motiv de uimire. Eu am visat la curăţenie si am avut o 
atitudine de dezgust faţă de murdărie şi mă uitam cu emoție la 
oamenii frumoşi şi cu durere şi respingere interioară la invalizi. 
Numai de curând am înţeles că noi ne apropiem de Dumnezeu 
nu numai dezvoltându-ne dar şi degradându-ne. Cine a devenit 
un spirit malefic? Un înger care a pus mai presus de iubire 
dezvoltarea, voinţa, intelectul şi sensibilitatea sa. Divinizarea 
dezvoltării însămânţează în multe suflete seminţe ale maleficu- 
lui. Ce înseamnă bătrâneţea? Aceasta este degradarea 
permanentă a corpului nostru, a capacităţilor noastre şi a 
simţurilor noastre. Această degradare ne ajută să percepem 
iubirea de Dumnezeu. întrucât în univers orice situaţie ne 
conduce spre Dumnezeu, atunci într-un interval mare de timp 
noţiunile de dezvoltare şi degradare îşi pierd sensul iniţial. 
Dezvoltarea trece în degradare, degradarea schimbă dezvolta- 
rea şi toate acestea acţionează asupra creşterii ample a iubirii 
Divine. Spartanii i-au exterminat pe cei slabi din punctul lor de 
vedere, pe copiii nedezvoltati. Cultul dezvoltării, cultul corpului 
şi al frumuseţii au dus la homosexualitate, la degradare şi 
destrămare. Orice civilizaţie atinge un punct culminant de 
dezvoltare, iar degradarea şi pieirea ei se conectează atunci 
când orientarea spre dezvoltare începe să lucreze în detrimentul 
iubirii. Civilizaţia noastră de pe Pământ se apropie de acest 
punct. Schimbati-và atitudinea faţă de noţiuni precum 
dezvoltare, viitor. Acesta este pur şi simplu unul din elementele 
cunoaşterii iubirii. în logica Divină, dezvoltarea şi degradarea 
reprezintă un proces unic de năzuinţă către Dumnezeu. Binele şi 


răul constituie un proces unic a unor numeroase situaţii care 
formează iubirea. Acolo trecutul nu se contrapune viitorului. 
Trecutul şi viitorul constituie o structură unică vremelnică, ale 
cărei părţi se revarsă una în cealaltă şi manifestă tot mai 
puternic în sine Divinul. Dacă noi dorim să atingem logica 
Divină, trebuie să pornim de la noţiunea de unitate a tot ce 
există în univers. Treapta superioară a unităţii o constituie 
iubirea de Dumnezeu. Cu cât mergem mai departe în 
dezvoltarea noastră, cu atât mai ample sunt dorinţele noastre, 
ale intelectului, cu atât cuprindem o mai mare parte a lumii, o 
controlăm şi ne unim cu ea. Dar oricât de superior ar fi nivelul 
dezvoltării, acea unitate pe care ne-o conferă dorinţele noastre, 
voinţa şi intelectul nostru, niciodată nu se compară cu unitatea 
pe care o cuprinde tot ce există şi care ne conferă unirea cu 
Dumnezeu. Numai atunci când amploarea dorințelor noastre 
cuprinde tot ce există şi se compară cu iubirea Divină, noi ne 
întoarcem înapoi de unde am venit. 

Mă aflu într-un orăşel mic pe malul Mării Mediterane. Orăşelul 
nostru de odihnă şi tratament nu este aşa departe de Nissa 
raportat la distanţele din Rusia. în Piter acum sunt plus opt 
grade iar aici - o caniculă de treizeci şi cinci de grade. Se pot 
petrece câteva zile lângă mare ca să te refaci lăuntric. După 
şederea pe malul mării eu intru într-un restaurant mic pe care îl 
deţin nişte ruşi. Stăpâna, dincolo de tejgheaua barului, 
aranjează vesela. Soarele dogorâtor de amiază a încins toate 
acoperişurile şi străzile întregului oraş. 

Fără să mă grăbesc, eu beau berea din halbă. 

— Ştii ceva, - mi se adresează stăpâna barului, - nu demult 
era să mor. 

Eu întreb din ochi ce s-a întâmplat, iar ea continuă: 

— în ultimii trei ani am visat unul şi acelaşi vis. Eu 
călătoresc cu maşina care dintr-o dată pierde direcţia şi se 
învârte în jurul axei sale. Apoi zboară de pe traseu şi se face 
praf. Eu sunt pe moarte în această maşină. 

— Şi cum s-a petrecut în realitate? - mă interesez eu. 

— Ştii, nu demult am cumpărat o maşină. Si iată că acum o 
săptămână am plecat la drum şi am intrat într-o curbă cu 130- 
140 kilometri la oră. M-am speriat de viteza mare şi am frânat. 
După o fracțiune de secundă maşina a zburat de pe traseu. 


— Când apeşi pe ambreiaj, - spun eu, - maşina îşi pierde 
stabilitatea, de aceea este mai bine să frânezi înainte de curbă, 
în cel mai rău caz când intri în curbă. Şi să nu apeşi ambreiajul, 
doar să frânezi putin. Mai uşor este să schimbi sabotii de 
frânare decât să-ţi rişti viaţa. 

Ea îşi aprinde o ţigară uitându-se în strada inundată de soare. 
După o mică pauză continuă: 

— Am pus frână în mijlocul curbei şi iată că nu a rămas 
nimic din maşină, numai roţile. Dar eu nu am avut nici cea mai 
ică zgârietură, m-am lovit doar puţin la coate. Interesant, cea 
însemnat oare asta? 

în discuţie s-a amestecat o cunoştinţă de-a noastră care a 
stat la o măsuţă vecină: 

— Aceasta a fost un semn de sus pentru tine, sigur. Si 
precis că înseamnă ceva. 

Femeia dă din mâini: 

— Nu cred în nici un semn si în nici un indiciu. - Ea se uită 
la mine: - Şi totuşi ce s-a întâmplat cu mine, nu degeaba am 
avut acel vis. Poţi să-mi spui ceva în legătură cu aceasta? 

— Tu ai citit cărţile mele? - o întreb eu. 

Ea dă din cap negativ şi trage din ţigară. 

— Atunci nu te voi obosi cu terminologia mea, dar, 
judecând după toate, acesta nu este un semn, ci ultimul 
avertisment. 

Ea se uită cu interes la mine. 

— Totuşi n-am murit, deşi în vis am murit. 

— Când eşti pe moarte, atunci începe o nouă soartă. Mai 
degrabă prin acel vis s-a făcut o aluzie referitoare la calea ta 
sau concepţia despre lume, precum şi la posibilele rezultate. Mi 
se pare că după acest accident tu trebuie să te schimbi în mod 
serios. Altminteri viitoarea situaţie şi visul vor coincide. 

— M-am schimbat într-adevăr, - a spus ea. 
îmi vine în minte o idee neaşteptată. Totuşi problemele mele şi 
ultimul meu accident constituie de asemenea, judecând după 
toate, o chemare la schimbare. Eu simt că a sosit de mult timpul 
să "ies" din această situaţie - şi să rămân într-o totală 
singurătate lăuntrică şi exterioară. Dar la schimbarea totală a 
destinului - ca de exemplu moartea - omul nu se încumetă 
deseori. Este o regulă simplă: dacă se întâmplă ceva cu 


cunoştinţele şi apropiații tăi înseamnă că acelaşi lucru se poate 
întâmpla şi cu tine. 

Simt intuitiv că accidentul petrecut este un semn nu mai mic 
pentru mine decât pentru această femeie. De sus mi se atrage 
atenţia în mod delicat: timpul a trecut, este vremea să fii altul, 
încet-încet savurez berea şi cu oarecare regret privesc în jur. în 
principiu, modul meu de viaţă îmi convine. înţeleg că pe mine 
mă atrage inerția, că pentru continuarea cercetărilor mele eu 
trebuie să mă schimb lăuntric şi după toate indiciile a mai rămas 
puţin timp. Există diferite cauze ale bolilor. Una dintre cauze 
este atunci când tu vrei să-ţi însuşeşti de la alţii tot ce e mai 
valoros, neproducând valori în mod independent. Aceasta 
opreşte creaţia, transmiterea energiei şi dezvoltarea sufletului. 
Asemenea oameni sunt gata să jefuiască, să omoare şi să fure. 
La aceştia tema dorințelor, se poate spune, este exprimată 
printr-un aspect maximal. Asemenea oameni şi urmaşii lor sunt 
sortiti să se îmbolnăvească grav şi să li se destrame destinul. 
Există boli de neacceptare a purificării. Omul nu acceptă 
falimentul nivelului material, spiritual şi sentimental emanând 
frică, ură, supărare şi depresie. Neacceptarea trecutului naşte 
ură şi dorinţa de a călca în picioare iubirea. Neacceptarea 
prezentului naşte supărare şi dorinţa de a înfrâna sau opri 
sentimentul iubirii. Neacceptarea viitorului naşte frică, 
"certitudini şi încercarea de a dirija iubirea. Acesta este nivelul 
cel mai subtil şi cel mai periculos. în spatele nàzuintei de a 
discreditata iubirea, de a deprecia însemnătatea ei, dea o 
schimba cu alte pasiuni, în spatele încercării de a hotàrî pe cine 
să iubim şi pe cine nu trebuie să iubim, omul primeşte cele mai 
grave îmbolnăviri. Totuşi, Dumnezeu ne conduce prin iubire, iar 
când noi încercăm să ne subordonăm nouă acest sentiment, 
atunci această încercare de a-L dirija pe Creator înseamnă 
principiul celulei canceroase. Al treilea tip de boală este 
degradarea. în principiu, prin ce se deosebeşte omul de animal? 
Aruncă o bucată de carne unui câine, el fuge până la carne şi o 
mănâncă. Omul face cu o asemenea bucată la fel. Dar el devine 
om atunci când se aşează la o masă acoperită cu o faţă de masă 
şi farfurii şi tacâmuri aşezate pe ea etc. şi o mănâncă fără 
grabă. Energia animală primordială se transformă în năzuinţe 
spirituale de natură superioară. Abtinerea, autolimitarea, 
transformarea dorințelor inferioare în cele superioare constituie 


o cale naturală a dezvoltării omului. Dar dacă omul se confundă 
cu animalul, încercând să facă totul în grabă, cu lăcomie şi 
josnicie, atunci la el pot să apară îmbolnăviri grave. O asemenea 
autodistrugere a sufletului mutilează energetica urmaşilor şi 
acest lucru nu este permis de sus. Este interesant faptul că 
atunci când distrugerea sufletului de abia începe se eliberează o 
mare cantitate de energie şi omul căzând în patologic, este 
posibil să simtă un aflux de forţă şi bucurie. Dar întrucât această 
energie nu porneşte din iubire ci din distrugere, ea nu durează 
mult. 

Şi mai departe, pentru a supravieţui, omul distruge şi stoarce 
vlaga din sufletele urmaşilor săi şi din viitoarea sa viaţă. Eu am 
văzut asemenea oameni. Dar pe mine m-a uimit un fapt 
inexplicabil. Parametri sufletului lor sunt îngrozitori, acceptarea 
situaţiei traumatizante se află la polul negativ profund, 
capacitatea de a oferi este negativă, iar energetica este 
minunată. Eu nu am putut să înţeleg de unde ia energie un 
asemenea om. Numai după aceea, examinând starea copiilor şi 
a nepoților, am înţeles cu uimire că el ia energia de la copiii săi 
actuali şi viitori. Acest consum profund poate obstructiona şi 
deforma atât de puternic energetica sufletului, încât mecanis- 
mul de transformare a iubirii în energie se opreşte pentru un 
timp îndelungat. Deasupra neamului atârnă un blestem. Energia 
nu ajunge nici pentru un destin favorabil, nici pentru sănătate şi 
nici pentru o familie împlinită. 

Mai există un gen de boală, lipsa de dorinţă de a te schimba. 
Omului îi sunt hărăzite schimbări determinate de destin dar el 
nu vrea să se schimbe. La început apar semne, apoi neplăceri, 
iar după aceea fiecăruia după merit. Când în anii 1990 eu am 
început să văd structurile karmice, am început să înţeleg că 
debutează o viaţă nouă. Dar am vrut să păstrez concepţia 
anterioară despre lume. Am început să cercetez legile Divine, 
visând o vilă şi dorind să câştig mai mulţi bani. Condamnarea la 
moarte pronunţată de doctori în ceea ce mă priveşte, m-a 
obligat să-mi iau rămas bun de la visuri şi bunăstare. îmi aduc 
aminte cum înainte cu două luni de a mi se pune diagnosticul, 
călătoream la bunica mea care locuia în Lazarevsk nu departe 
de Soci. „Cercetările mele sunt unicat. Eu am văzut ceea ce 
nimeni şi niciodată în istorie nu a văzut. în curând voi fi un om 
bogat, - am gândit eu, - şi voi putea cumpăra o căsuţă la mare", 


însă când am înţeles că voi muri, atunci am făcut trei lucruri: în 
primul rând, am schimbat sistemul scopurilor. Corpul a încetat 
să mai însemne ceva, trebuia să-mi salvez sufletul; am înţeles 
din Biblie că sufletul se salvează prin iubire şi am pornit în 
această direcţie. în al doilea rând, am încetat să mai visez şi să 
aştept bunuri materiale, dar trebuia să las ceva bani pentru 
soţie şi copii. Aşteptarea lăuntrică şi consumul s-au schimbat în 
capacitatea supremă de a dărui şi de a avea grijă de alţii. în al 
treilea rând, eu însumi m-am schimbat şi în perioada ce mi-a 
mai rămas am început viaţa din nou, schimbându-mi destinul 
precum şi comportamentul şi obiceiurile. 

Când încerci să-ţi schimbi destinul, atunci este mai uşor să te 
schimbi pe tine însuţi. Nu întâmplător, când femeia se 
căsătoreşte, ea îşi schimbă numele. Destinul se schimbă mai 
puternic şi are loc mai uşor o desprindere de legăturile 
anterioare. Nu întâmplător, la câteva mii de oameni care s-au 
vindecat spontan de cancer a avut loc o schimbare importantă 
în destinul lor. Când se schimbă obiceiurile, modul de viaţă şi 
destinul omului atunci creşte brusc concentrarea asupra iubirii. 
Omul căruia îi este frică, este înrăit şi nu este mulţumit de alţii 
şi de sine, nu poate să-şi schimbe destinul. 
lată încă un gen de boli. Bolile trecutului. Ai făcut boacăne în 
vieţile trecute, ai încărcat urmaşii şi destinul tău, acum, in viaţa 
actuală, vrei sau nu vrei, trebuie să plăteşti pentru asta. Dacă 
nu există o năzuinţă corectă şi o permanentă activitate asupra 
propriei persoane, omul care se comportă chipurile corect, este 
supus în permanenţă nenorocirilor şi bolilor. în principiu, o 
asemenea încărcătură este uşor de determinat. Dacă omul se 
naşte greu, dacă mama în timpul sarcinii a fost înjosită, dacă 
înaintea conceperii avea mari neplăceri, toate acestea vorbesc 
deja despre multe lucruri. Cu cât a fost mai dureroasă perioada 
pubertăţii în plan fizic şi sufletesc, cu cât mai dureros a trecut 
prima iubire, cu atât mai mari vor fi în mod corespunzător 
problemele generaţiilor viitoare. 

Mai există încă un gen curios de boli - bolile viitorului. Un 
grup de oameni trăieşte după anumite canoane încetăţenite, 
care au fost pe deplin adaptate la mediu. Dar, din viitor vine în 
întâmpinare o situaţie nouă la care nimeni nu este adaptat. 
Animalele, în condiţii noi, pur şi simplu pier. La grupul de 
oameni, în primul rând pot apare îmbolnăviri serioase, apoi 


începe zdruncinarea structurilor sociale, iar apoi - adaptarea, 
înflorirea sau pieirea. Activitatea cu ajutorul primelor straturi de 
informaţie nouă nu poate lăsa şanse pentru supravieţuire. 
Atunci, împreună cu ei interacționează cei mai rezistenți şi 
armonioşi oameni, ei iau primii loviturile asupra lor: unii mor, 
unii devin invalizi, la alţii se destramă destinul şi sănătatea. Dar 
informaţia prelucrată ei o transmit altora şi individul supravie- 
tuieste prin comunicare cu ei şi dobândeşte şanse pentru 
salvare. 
Există şi îmbolnăviri legate de starea societăţii. Se acumulează 
un anumit potenţial negativ, care trebuie să ducă la pieirea 
civilizaţiei. Şi atunci când oamenii se bazează nu pe un cerc 
restrâns de rude, ci pe un număr foarte mare de oameni, atunci 
iau asupra lor această problemă: fiind bolnavi, distrugându-se, 
ei formează o concepţie nouă, cu un impuls mult mai mare de 
iubire. Această concepţie despre lume, înmulţindu-se, salvează 
civilizaţia. în ultimul timp, de nenumărate ori, am primit notițe 
cu una şi aceeaşi întrebare: „ De ce nici unul dintre sfinţi nu au 
trăit mult deşi au avut cu toţii o concepţie corectă despre lume 
şi au avut un mod demn de viaţă? Cum se manifestă în acest 
caz legile karmei?" Dacă tratăm această problemă cu 
superficialitate, atunci într-adevăr nu vom înţelege multe. 
Sfântul este în primul rând o concepţie şi nu un caracter. Trăiesc 
mult discipolii sfinţilor, adică aceia în care concepţia corectă 
despre lume s-a transformat într-un caracter profund. Eu am 
văzut oameni deosebit de armonioşi, cu o bunătate lăuntrică 
imensă şi cu posibilităţi minunate. Fericirea lor, norocul lor 
permanent şi armonia crescută a început să acţioneze în 
detrimentul concepţiei şi al comportamentului lor. Concepţia 
denaturată despre lume le schilodea j sufletul dar ei nu 
înțelegeau asta întrucât aveau la bază rămăşiţele armoniei 
profunde. Deci, iată că în ultimă instanţă, concepţia despre lume 
este mult mai importantă decât caracterul. La fel şi medicina 
care vindecă prin suflet este mult mai importantă decât 
medicina care tratează numai corpul. 

Proprietara barului mi-a întrerupt gândurile. 

— Apropo, o femeie a vrut sà vă întâlniți. 

Eu dau negativ din cap: 

— Eu nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni. 


— Ba nu, ea nu vroia să pună întrebări, - explică prietena 
mea. - Ea a vrut pur şi simplu să-ţi mulţumească. Am vorbit 
cândva cu ea şi mi-a povestit că acum câţiva ani a avut cancer 
iar doctorii au fost neputincioşi. Ea a citit cărţile unui om şi s-a 
vindecat. Ea a pronunţat numele tău. 

— Ştii ceva, - spun eu, - cea mai mare mulţumire este faptul 
că s-a vindecat fără să comunice cu mine, doar citind cărţile 
mele. 

Asta înseamnă şi laudă şi mulţumire. Acest lucru este suficient 
pentru mine. îmi iau rămas bun şi plec. Azi mai trebuie să merg 
în câteva locuri. Seara am câteva consultaţii telefonice. îmi 
place deosebit de mult acest lucru. înaintea consultatiei mă 
mobilizez lăuntric la maximum şi intru într-o anumită stare. 
Deja după câteva zile începe activitatea cu pacienţii. 
Consultatia are loc de nenumărate ori în plan subtil înainte de 
evenimentul fizic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu conferințele. 
Dar acolo am mai puţină putere pentru a mă proteja. De aceea, 
purificarea acelora care se află la conferinţe şi mai ales a 
copiilor şi a rudelor lor, care se află în exteriorul sălii, este 
extrem de dură. La copiii care în acest moment se află acasă 
poate apare starea de vomă, diaree, creşterea bruscă a 
temperaturii. într-adevăr, în timpul ultimei consultaţii m-au 
frământat anumite fapte. Ele au arătat cât de periculoasă este 
tema dependenţei de viitor. Unei paciente, cu două zile înainte 
de consultatie, i-a murit papagalul. O altă femeie călătorea cu 
băiatul într-o maşină. „Ştiţi, nu a putut nimeni să ne explice aşa 
ca dumneavoastră ce anume s-a întâmplat, - povestea femeia. - 
Specialiştii au dat doar din umeri. Deodată, în drum, fără nici o 
cauză vizibilă, maşina s-a oprit. Motorul s-a înfundat, farurile n- 
au mai funcţionat. Dacă acest lucru ar fi avut loc peo 
autostradă unde se goneste cu viteză, noi am fi murit". 

Eu spun la toate lecţiile că dependenţa de viitor devine din ce 
în ce mai periculoasă. Şi dacă înainte de consultatie, chiar 
păzindu-vă, se întâmplă ceva cu dumneavoastră, puteţi să 
trageţi nişte concluzii despre seriozitatea problemelor ce le 
aveţi. 

Gândurile se întorc din nou la consultatiile telefonice. Când 
pacientul stabileşte ora este foarte rău. în primul rând, pot să 
fiu nepregătit. în al doilea rând, eu depind de pacient şi este 
periculos pentru mine. Apoi, vrei sau nu vrei, anumite lucruri te 


pot distrage şi apare o imensă încărcare. Bine, o să vedem 
seara, mă gândesc eu şi mă debarasez de aceste gânduri. 
Acum trebuie să uit de toate. Trebuie să văd soarele şi marea 
de peruzea. Am nevoie să mà liniştesc lăuntric pentru câtva 
timp. Odihna adevărată este atunci când lipseşte orice scop. 

O dată am reuşit, nu ştiu cum, să mă pierd în Paris şi am pornit 
pe ghicite. Asta a fost cea mai bună excursie. Simturile au fost 
cu mult mai ascuţite. Scopul înseamnă dorinţă, iar dorinţa 
închide iubirea, atenuează sentimentele adevărate şi profunde. 
De aceea, prefer să mă odihnesc fără nici un scop-Fără să 
planific timpul. Fără să aleg itinerariul. Fără să ştiu ce am să fac 
peste un minut. Plăcerea este mai subtilă, mai profundă şi mai 
rafinată. Imprevizibilitatea şi lipsa unui scop înfrânează 
conştiinţa. Aceasta se numeşte un fel de meditaţie. Dar oricât 
de lipsit de scop aş fi hoinărit, întotdeauna există o expectativă 
interioară. Sufletul întreabă ce se va întâmpla după această 
cotitură. lar eu îmi spun lăuntric, în sinea mea: după fiecare 
cotitură va exista iubire. Atunci călătoria oferă o desfătare mai 
mare. 

O seară meridională devine repede noapte. îmi place să fac o 
baie noaptea. Atunci când înoti în apa întunecată apare 
sentimentul unei acute lipse de apărare. Cerul infinit al nopţii 
subliniază lipsa de importanţă a corpului şi întăreşte 
însemnătatea sufletului şi a sentimentelor. A face baie noaptea 
înseamnă un minunat medicament de care încerc să mă 
folosesc de câte ori se iveşte ocazia. 

Trebuie să mă dezic de toate lăuntric întrucât peste o 
jumătate de oră va începe să sune telefonul. Mă aşez în fotoliu, 
pun alături de mine telefonul şi îmi analizez problemele. A 
rămas în mine grabă şi irascibilitate şi răzbate fulgerător 
atitudinea categorică faţă de oameni. Poţi consacra luni de zile 
pentru asta şi să rezolvi problema pur tehnic. Am observat că o 
dată cu apariţia unei noi înţelegeri, aceasta acţionează mai bine 
decât orice tehnică. Când am început să lucrez asupra temei 
dorințelor, obiceiul de a mânca repede şi cu lăcomie a început 
să dispară. 
încă din copilărie mi s-a insuflat că mâncarea constituie forţă şi 
sănătate. Se pare că această orientare a stat în subconstientul 
meu zeci de ani. Apoi am înţeles că cea mai bună mâncare este 
aceea la care am renunţat. Mâncarea poate fi dăunătoare. 


înainte, senzaţia de foame era chinuitoare. în subconştient 
aceasta era legată de frica pentru viaţă. Când am început să mă 
autoconving că senzaţia de foame e folositoare, că ea purifică 
organismul de zgură, activizează schimbul de substanţe, ea a 
rămas la fel, dar a încetat să mai fie chinuitoare şi să-mi 
provoace disconfort, ba a început chiar să-mi facă plăcere. Când 
am început să mă ocup serios de tema viitorului, dorinţa de a 
bea s-a micşorat brusc. Alcoolul distruge contactul cu viitorul, 
destabilizează dorinţele supreme. Dar deşi atitudinea faţă de 
alcool s-a schimbat, momentele de irascibilitate, frică, panică şi 
depresie încă mai persistă. Ceva nu înţeleg în totalitate. 

Nu demult am observat un detaliu curios. Când cineva îmi 
spune: „Am pentru dumneavoastră o informaţie nouă" sau „Am 
o noutate pentru dumneavoastră", în mine, aproape 
concomitent cu prima emoție, izbucneste pe neaşteptate frica, 
înainte nu am observat deloc acest lucru. Eu am început să dau 
atenţie acestui fapt numai atunci când am înţeles cât de 
dăunător este sentimentul fricii. Frica şi boala sunt legate de 
subconstientul nostru. în emoţiile fricii sunt înmagazinate 
subconştient dureri ale distrugerii fizice. Dacă ne îndepărtăm de 
durere, noi ne salvàm viaţa. Dacă ne aşezăm pe şinele de cale 
ferată şi vedem trenul care zboară spre noi, emoția fricii ne 
obligă să fugim pentru a ne salva viaţa. Dar dacă vedem un tren 
la orizont apare o emoție similară şi aceasta paralizează 
dezvoltarea noastră. Frica este folositoare în cazul contactului 
nemijlocit cu pericolul, dar în faţa ei ca şi în faţa durerii şi a 
sentimentului de foame nu trebuie să ne supunem. 

Frica este o formă primitivă de educare. Ea ne obligă să ne 
înfrânăm dorinţele, stimulează activitatea conştiinţei. Frica este 
un indicator al dependenţei de lumea înconjurătoare. Când noi 
depindem de ceva, atunci primim o informaţie. De obicei 
neînfricatul devine şef, iar fricosul adjunct. Neînfricatii au 
realizat acumularea de informaţii. Fricoşii şi subordonații le-au 
primit şi le-au stocat. Neînfricatii au fost atraşi de grosolănie 
îmbibată cu lipsa de spiritualitate. Ei au încetat să-i mai simtă 
pe ceilalţi oameni, au uitat de interesele lor şi s-au concentrat 
tot mai mult asupra propriei persoane. Acest lucru a diminuat 
iubirea din sufletul lor. Cei fricoşi si mai precauti au învins nu 
prin atac direct, ci prin intrigi de culise. Dar cu cât mai mult s-au 
destrămat conştiinţa şi experienţa lor, cu atât mai duri au 


devenit ei lăuntric şi au pierdut de asemenea iubirea. Dacă însă 
credinţa în Dumnezeu a ajutat la păstrarea iubirii, frica s-a 
transformat în precauţie, iar precautia în înţelepciune. Omul 
putea să lucreze concomitent asupra primirii şi realizării. 
Simţind o supunere absolută faţă de voinţa Divină omul a fost 
creat pentru a primi şi prelucra informaţiile. Simtind Divinul în 
sine, omul a realizat şi a valorificat informaţia acumulată. Cine a 
simţit Divinul în propria persoană, s-a concentrat mai mult 
asupra creaţiei, bucuriei, veseliei şi dăruirii. Cine a văzut voinţa 
Divină în jurul său, s-a concentrat asupra abtinerii, dezicerii, 
izolării, înţelegerii a ceea ce se Petrece. De îndată ce iubirea şi 
viziunea Divinului au trecut, la unii apare desfrânarea, mitocănia 
şi toleranța excesivă faţă de dorinţele exterioare, iar la ceilalţi a 
apărut frica, depresia şi invidia. Cedarea şi realizarea sunt un 
rezultat al acumulării. Dacă în supunerea primirii informaţiilor 
există puţină iubire, atunci şi realizarea ei va fi plină de 
grosolănie şi agresiune. Pentru a percepe Divinul trebuie să uiţi 
de uman. întrucât eşecul este legat de corp, se poate trage o 
concluzie simplă: atâta timp cât există eşecul, logica Divină e de 
neatins. De aceea, apostolii spuneau că cel căruia îi este frică 
nu este ispitit de iubire. Pentru ca maşina să pornească din loc 
este nevoie să o pui în viteza întâia. Dar dacă ea a acumulat 
viteză şi nu o cuplăm la viteze mai mari, atunci distrugem 
motorul. 

Pe măsura dezvoltării omului, frica se transformă în abţinere, 
precauţie şi autodisciplină. Treptat, motivul principal de 
comportare devine sentimentul iubirii. Nu trebuie să faci ceva 
ce împiedică iubirea şi diminuează cantitatea ei în suflet. Dacă 
în comportamentul animalului, în emoţiile sale subconstiente, 
frica ocupă 80%, atunci la om ocupă 50-60%. Până în prezent 
noi nu am bănuit că orice faptă a noastră se corelează la 
început cu emotia fricii, iar apoi cu emoția plăcerii. Acest lucru 
este pe deplin natural, întrucât frica înfrânează dependenţa de 
emoţii pozitive de suprafaţă. Fără credinţă în Dumnezeu, frica e 
necesară. Ea disciplinează, înfrânează şi obligă să lucrezi 
asupra primirii informaţiilor, dezvoltă conştiinţa. întrucât nu 
există dezvoltare fără durere, frica şi dezvoltarea sunt strâns 
învecinate. Dacă iubirea Divină nu ajunge, refacerea 
organismului împreună cu dezvoltarea devine distrugere şi 
pieire. Frica paralizează, ea opreşte distrugerea şi dezvoltarea 


în acelaşi timp. Deci cu cât există mai puţină iubire în suflet, cu 
atât mai mult trebuie să existe frica salvatoare, care limitează 
sistemele cu mai multe variante, dar o reţine de la 
autodistrugere. Totodată, înlăturarea pur şi simplu a fricii din 
suflet duce la pieire. De obicei iubirea vine cu portia, iar în 
pauze vine frica. însă dacă năzuinţa spre iubire şi Dumnezeu 
este permanentă, posibilitatea de adaptare la lume creşte 
nemăsurat. Atunci însă frica încetează să mai fie principalul 
mecanism de apărare. 
Irascibilitatea, frica şi depresia, toate acestea constituie semne 
ale elasticitàtii scăzute a structurii informaţionale şi de aceea 
omul fricos tinde întotdeauna spre supunere şi acceptare, 
înseamnă că de luptat trebuie nu cu frica, ci cu rigidizarea 
structurii informaţionale. Oamenii au observat de mult că dacă 
în suflet există o frică permanentă dar omul, depăşind-o, 
înfruntă durerea şi nu îi este frică de situaţii neaşteptate, 
căleşte corpul prin solicitări fizice şi diferenţe de temperatură, 
atunci frica trece treptat. Deci cu cât este mai mare 
flexibilitatea structurii informaţionale, cu atât este mai mică 
frica. Cu cât suntem mai mult deschişi pentru lumea 
înconjurătoare, suntem pregătiţi să primim orice informaţie, cu 
atât mai mare este flexibilitatea structurii noastre 
informaţionale. Metoda şi posibilităţile superioare pentru un 
contact cu informaţiile universale trec prin acceptarea voinţei 
Divine în tot ceea ce are loc în lume. Vointa Divină, adică 
întregul mecanism de cauză Şi efect al universului constituie o 
parte a ceea ce noi numim iubire Divină. Nu întâmplător 
principala rugăciune a creştinismului, ca şi de fapt în alte religii, 
începe cu recunoaşterea voinţei Divine şi logicii supreme în tot 
ceea ce se petrece. Teama constituie unul din semnele 
dependenţei de viitor şi totodată una din principalele metode de 
luptă cu vechiul. Aceasta este o permanentă reamintire pentru 
sufletul şi corpul nostru despre caracterul secundar al voinţei, 
dorințelor, planurilor şi scopurilor noastre, în comparaţie cu 
Vointa Divină. 

Privesc într-un punct fix, urmărind gândurile care se sting 
treptat. Exercitiul cu gândurile s-a încheiat. Se aude primul 
sunet de telefon. Mă caută un om din Australia. El are limfom. 


— Eu nu numai că am citit toate cărţile, dar m-am uitat şi la 
ultimele videocasete, - spune el. - Aţi putea să-mi spuneţi 
parametri mei? 

— Capacitatea de a accepta situaţiile traumatizante este 
înaltă la dumneavoastră, - spun eu, - dăruirea iubirii, grija faţă 
de alţii şi energiile sunt de asemenea spre plus. Dar în ceea ce 
priveşte rezerva viitorului este absolut total insuficientă. 
Aceasta este legată de copiii dumneavoastră, mai ales de cei 
mai în vârstă. Schimbări reale, după citirea cărţilor, sunt 
vizibile, dar copiii nu şi-au pus încă ordine în propria lor 
persoană. Starea lor interioară provoacă apariţia bolii 
dumneavoastră. 

— Dar ce le-am transmis eu lor? 

— In primul rând, ati transmis judecarea, criticarea 
oamenilor. Aţi făcut aprecieri bazându-vă nu pe iubire, ci Pe 
spiritualitate, morală şi idealuri. Oricât de perfecte ni s-ar părea 
concepţiile despre lume, ele niciodată nu vor fi exacte întrucât 
mai trebuie încă să se dezvolte. Atâta timp cât noi ne 
dezvoltăm, nu suntem desăvârşiţi, atâta timp cât nu suntem 
desăvârşiţi, noi ne dezvoltăm. Dorinţa de a face ceva să devină 
veşnic ne conduce imediat la întepenirea formelor. Numai 
iubirea poate fi veşnică întrucât ea nu are formă, ea se găseşte 
în afara limitelor spaţiului, timpului şi a materiei. Trebuie să 
amintim de relativitatea concepţiilor noastre despre lume. 
Sistemul se dezvoltă atâta timp cât în el există o contradicţie, 
întrucât aceasta înseamnă tocmai dezvoltare. Când contradictia 
depăşeşte 30-50%, sistemul ca atare dispare. Când contradictia 
dispare, sistemul piere de asemenea, devenind din ce în ce mai 
agresiv înainte de decăderea totală. Cu cât ne apropiem mai 
mult de Dumnezeu şi de iubire, oricât de ciudat ar părea, cu atât 
mai puţin stabilă trebuie să fie noţiunea de moralitate, de 
idealuri, de spiritualitate cu condiţia unei concentrări tot mai 
mari asupra iubirii. încercarea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu 
prin respectarea din ce în ce mai strictă a regulilor, canoanelor, 
depàrtàndu-1 pe om de iubire, îl leagă de spiritualitate, idealuri 
şi moralitate. Cu cât noi percepem lumea mai dur şi mai 
conservator, cu atât mai puternic împărţim lumea în bine şi rău. 
Uràm şi dispretuim tot ce e murdar şi ne închinăm în faţa a ceea 
ce este curat. Aprecierea dumneavoastră severă asupra lumii 


sălăşluieşte în copii şi nepoți, schimbati-i pe ei schimbându-vă 
pe dumneavoastră şi va trece boala. 

— Da, întotdeauna am acceptat cu greu nedreptàtile, - spune 
bărbatul. 

Ştiţi ceva, dreptatea este numai o anumită schemă dură a 
legăturilor dintre cauză şi efect. în primul rând, ea lucrează 
întotdeauna pentru noi, adică este deosebit de subiectivă. în al 
doilea rând, ea nu poate fi absolută. Nu demult am vorbit cu 
fiica mea pe tema dreptăţii, a adevărului şi justetii. „Eu sunt 
tatăl tău şi tu trebuie să accepti hotărârile mele indiferent cât 
de 

nedrepte ţi s-ar părea ţie. înţelege, - am spus eu, - un lucru 
simplu. Dacă tu îi vei dovedi limpede omului dreptatea şi 
justetea ta, el te va uri cu atât mai mult cu cât tu vei avea 
dreptate. Dreptatea si justetea vor triumfa de la sine. Tu poţi să- 
ti exprimi părerea iar după aceea să accepti condiţiile lui. Când 
însă timpul va demonstra justetea ta, omul, în loc de ură, va 
simţi stimă. Permite-i omului să se convingă singur că a greşit. 
Experienţa negativă este mult mai folositoare decât cea 
pozitivă. Omul nu poate fi drept şi just 100% niciodată". Vă 
aduceţi aminte de parabola cunoscută despre dreptate? Un om, 
timp de zece ani, a stat pe un munte şi în toţi aceşti ani s-a 
rugat şi s-a adresat lui Dumnezeu având o singură rugăminte - 
ca lumea să fie clădită drept. „Tu doreşti acest lucru cu 
adevărat?" - a întrebat Dumnezeu. lar omul care s-a rugat a 
răspuns afirmativ. „Bine, -a spus Creatorul, - atunci să 
începem cu tine. Timp de zece ani tu ai stat pe munte. Lasă 
acum ca şi muntele să stea pe tine". Deci, iată concepţia 
noastră despre dreptate este întotdeauna tainic legată de 
interesele corpului şi vieţii noastre. De aceea, ele vor 
contrazice întotdeauna concepţiile similare ale celuilalt om. 
Noţiunea de dreptate a unuia din grupurile de oameni va 
contraveni de asemenea intereselor şi justeţii celuilalt grup. 

Cu cât este mai mare concentrarea asupra iubirii şi cu cât 
este mai slabă concentrarea asupra propriului corp, cu atât mai 
apropiate vor fi noţiunile noastre despre dreptate. Când noi ne 
concentrăm asupra Divinului, el se transformă în permanenţă în 
uman. Când noi ne concentrăm asupra umanului, el va renaşte 
şi se va transforma în malefic. Pentru ca sistemul uman de 
percepere şi de înţelegere a lumii înconjurătoare să oprească 


întepenirea şi degradarea trebuie ca pentru o anumită perioadă 
să vedem lumea numai prin logica Divină, sprijinindu-ne numai 
pe iubire şi Divinitate. Atunci se creează o atitudine nouă faţă 
de oameni şi faţă de sine, izbăvită de frică şi agresiune. Atunci 
boala care zdruncină stabilitatea noastră informaţională devine 
inutilă. 

— Am înţeles totul, - spune bărbatul, - vă mulţumesc foarte 
mult. Am auzit că acum şi dumneavoastră aveţi probleme? 

— Da, - spun eu. - Probleme există şi înseamnă că eu mă 
dezvolt. 

Ne urăm reciproc succes şi cu aceasta convorbirea se încheie. 
După un oarecare timp, mă uit la câmpul lui. A apărut o pată 
luminoasă, care parţial acoperă zona pieptului şi a capului. 
Strălucirea e puternică. După un alt timp, la el intervin trei 
situaţii de încercare, două dintre ele au loc cu păstrarea iubirii, a 
treia e putin probabil sà o depăşească. Emotiile urmaşilor 
împiedică. Dar traversarea generală a situaţiei reprezintă circa 
60%. înseamnă că va depăşi obstacolul. Eu mă opresc imediat. 
Examinarea viitorului nu e de dorit, cu atât mai mult cu cât 
depinde de voinţa noastră. Mulţi vin la consultatie, punându-şi 
în aceasta o mare speranţă şi ei greşesc. Examenul, ca şi 
competiţia, înseamnă tragerea unor concluzii. Uneori omul nu 
vede nici un succes şi nici o schimbare în timp ce lucrează 
asupra propriei persoane. Dar el acumulează principalul - ener- 
gie pentru schimbare, care se realizează într-un moment 
corespunzător. Intenţia, dacă există multă vreme, umple totul 
cu energie şi schimbă mersul cauzei şi efectului evenimentelor. 
Dacă omul biruieşte o problemă sau nu depinde în mare măsură 
de încercările pe care le-a făcut până la consultatie şi de starea 
în care se află după aceasta. în timpul consultatiei se deschide 
subconştientul şi în profunzimea lui pătrunde atitudinea formată 
despre lume. Dacă ea va fi justă, atunci va avea loc 
însănătoşirea şi schimbarea destinului. Dacă pretenţiile se 
păstrează, posibilităţile lui de a ucide vor fi închise în cel mai 
bun caz. 

Apropo, iată încă o variantă care explică de ce sunt doborât 
până la consultatie, în timpul ei şi după aceasta. Profunzimea 
pătrunderii în structurile subconstiente este mai amplă decât 
pregătirea pacienţilor. înseamnă că pericolul pentru ei creşte, 
eu îi apăr, iar supraîncărcarea mea creşte de asemenea. 


Pregătirea pacienţilor provine nu numai din cunoaşterea cărţilor 
şi capacitatea lor de a lucra asupra propriilor persoane, ci 
provine din orientarea subconştientă asupra stării mele 
interioare. Concluzie: e timpul să mă schimb şi să opresc 
consultatia. Şi ce-ar fi dacă aş lua telefonul mobil, aş pleca la 
mare şi de acolo, privind cerul din noapte, aş da consultaţii 
pacienţilor. Emotiile pozitive înseamnă destindere. Nu demult eu 
aşa aş fi procedat, dar acum mă înfrânez. Se pare că în timpul 
consultatiei bucuria şi emoţiile pozitive nu sunt mai putin 
periculoase decât cele negative. Ele împiedică năzuinţa spre 
iubire şi trebuie să existe o deplină detaşare. Atunci pacienţii, 
conectându-se la mine, vor găsi calea corectă. îmi aduc aminte 
cum nu demult am spus unui bărbat: „Problema principală 
pentru dumneavoastră acum este nu îmbunătăţirea situaţiei 
familiale, nu sterilitatea soţiei dumneavoastră, ci problema 
propriei supravietuiri în perioada următoare. lar şansele 
dumneavoastră sunt deosebit de mici. Modelul dumneavoastră 
obişnuit despre lume pe care nu vreţi să-l părăsiţi vă va omori 
în curând. în interior preferaţi mai degrabă sà muriţi decât sà và 
luaţi rămas bun de la concepţia despre lume. Nu vă veţi putea 
schimba viziunea asupra lumii până când nu vă veţi schimba pe 
dumneavoastră înşivă. Pentru a vă schimba, trebuie ca pentru o 
anumită perioadă să rupeti toate legăturile care vă unesc de 
viaţa anterioară. Trebuie să vă luaţi rămas bun de la tot ce vă 
este scump, de la toţi cei care vă oferă bucurie şi durere. 

Atunci când am avut o situaţie similară şi au rămas foarte 
puţine şanse de a supravieţui, eu, strat după strat, am eliberat 
tot ceea ce-mi era drag. Prima etapă în care mi-am luat rămas 
bun nu a fost uşoară dar a ocupat numai câteva zile. Constiinta 
a dat drumul destul de repede la toate problemele financiare şi 
imobiliare. Mai grea a fost despărţirea de planurile, speranţele şi 
aşteptările mele. Cel mai greu a fost să mă despart de copii şi 
de cei apropiaţi. Dar atunci când te gândeşti la Dumnezeu şi 
simţi sprijinul pentru a iubi, într-o asemenea despărţire există 
un aspect creator. De această lume ne leagă nu numai 
problemele, familia dar şi speranţele, mâncarea, sexul, 
respiraţia şi comunicarea. Pentru a te schimba, trebuie 
diminuate sau încetate şi aceste funcţii, nesprijinindu-te nici pe 
emoţiile pozitive, nici pe cele negative. Dacă dumneavoastră 
sperati să vă însănătoşiţi, înseamnă că o aşteptaţi, că aşteptaţi 


emoţii pozitive. Ce se întâmplă? De la emoţiile negative care vă 
cauzează probleme şi boli, dumneavoastră încercaţi să fugiţi 
spre emoţiile pozitive, adică spre însănătoşire şi înfăptuirea 
dorințelor. Cea mai mică întrerupere va cauza sentimente opuse 
agresive, negative. Răul este rezultatul ataşamentului faţă de 
bine. Când iubirea este pentru noi mai importantă şi mai plăcută 
decât orice bine, atunci şi în cazul pierderii cât şi al câştigului 
noi suntem apàrati de iubire. Pentru a simţi iubirea, trebuie în 
primul rând să te îndepărtezi de rău şi apoi să te delimitezi de 
bine. Pentru a nu comite răul, trebuie sà depàsesti în 
permanenţă dependenţa de bine, adică de fericirea umană. 

La început, binele pentru om este ceea ce îi apără şi salvează 
viaţa, bucata de pâine, locuinţa şi banii. La iubire el nu se 
gândeşte, el respiră iubirea, el o trăieşte, ea este revărsată în 
lumea înconjurătoare. El nu o observă ca pe o apă vărsată în jur 
şi ea nu intră în categoriile lui de fericire. Apoi omul se dezvoltă 
şi îi apare o casă bună, mâncarea aleasă, interacţiunea cu alţi 
oameni, care îi permit să aibă multe bunuri. El înţelege că 
intelectul, capacitatea, comportamentul corect determină cum 
va fi casa lui, bucata lui de pâine şi bunăstarea lui ulterioară. 
Dar capacităţile şi posibilităţile omului izvorăsc din moralitate, 
educaţie corectă şi un mod corect de viaţă. Omul vede treptat 
că bucata lui de pâine din mână este legată de sufletul lui. Cu 
cât este mai armonios sufletul, cu atât mai mari sunt şansele de 
a avea o bucată de pâine personală. Şi cu toată claritatea 
dobândeşte înţelegerea. Perceperea corectă a lumii duce la 
educaţie corectă, adică la un suflet armonizat, la dezvoltarea 
intelectului şi a capacităţilor şi în ultimă instanţă la bucata de 
pâine şi supravieţuire. Cel mai preţios lucru în modelul lumii 
descrise este aspectul care îl leagă de viitor, adică modelul de 
dezvoltare ulterioară. Cum trebuie să fim noi? Ce atitudine 
trebuie să avem unul faţă de celălalt? Moralitatea, 
spiritualitatea, idealurile, speranţele, poruncile religioase 
constituie un cod genetic de supravieţuire a omului. Cea mai 
esenţială contribuţie la tabloul şi înţelegerea lumii este adusă de 
gândirea religioasă, întrucât această gândire contribuie la 
înţelegerea legilor, atât a celor văzute, cât şi a celor nevăzute. 
La început se naşte sentimentul unităţii cu Creatorul iar apoi 
adâncirea misticii, apar viziuni minunate, apoi concepţii 
religioase despre lume care sunt definitivate de înţelegerea 


umană. Omul începe cunoaşterea de la o bucată de pâine, 
aflându-se în oceanul iubirii. Pe măsură ce se dezvoltă şi se 
lărgeşte concepţia lui despre fericire, iubirea se diminuează din 
ce în ce mai mult, dar ea continuă să-i alimenteze dezvoltarea şi 
în final apare momentul când noţiunile umane superioare: 
spiritualitatea, idealurile, principiile şi dreptatea încep să 
concureze cu iubirea şi s-o alunge. înainte omul ţinea în mână o 
bucată de pâine şi considera aceasta fericirea principală. Dar 
sufletul său ştia că esenţială este iubirea. Cu cât s-a dezvoltat 
mai mult omul, cu atât mai mult conştiinţa lui a avut influenţă 
asupra sufletului. Deci, logica umană, prioritatea corpului şi tot 
ceea ce se leagă de acesta, a pătruns tot mai profund în 
subconstient. Cu cât s-a orientat mai mult sufletul spre nàzuinte 
supreme legate de corp şi dezvoltare, cu atât mai repede 
sufletul a fost părăsit de iubire. Moralitatea, dreptatea, princi- 
piile şi idealurile, modelul unei lumi drepte şi armonizate au 
devenit un etalon al fericirii principale. Unitatea cu Dumnezeu 
deja s-a realizat nu prin iubire, ci au încercat să o perceapă prin 
spiritualitate, dreptate şi moralitate. Cu cât mai stabil şi logic a 
fost tabloul lumii înconjurătoare, cu atât a rămas în el mai puţin 
loc pentru iubire. 
întrucât iubirea nu are formă, ea distruge întotdeauna 
stabilitatea. în ultimă instanţă, fericirile umane superioare care 
reprezintă un model şi un tablou al lumii înconjurătoare, se 
lovesc de iubire. Victoria valorilor umane supreme care pornesc 
din interesul corpului, conduce la boli şi moartea corpului. 
Victoria iubirii Divine duce la boli şi supraviețuirea corpului. Cel 
mai puternic suntem atasati de propriile concepţii asupra lumii. 
Pentru subconştientul nostru, ele constituie valoarea supremă şi 
cele mai înalte fericiri umane. Tocmai ataşamentul faţă de 
acestea duce la condamnare, adică neacceptarea oamenilor, a 
comportamentului lor, neacceptarea lumii înconjurătoare şi a 
ceea ce se întâmplă în ea, iar în ultimă instanţă neacceptarea 
voinţei Divine şi a însuşi Creatorului ei. Pentru a supravieţui 
trebuie să ne cufundăm din nou în iubire luându-ne rămas bun 
de la tot ceea ce ne este drag. Adică tot ceea ce este legat de 
viaţă, dorinţe şi conştiinţă. 

Principalul concurent al iubirii este viitorul. Umanul se 
împotriveşte din răsputeri, nedorind să meargă către iubire 
fiindu-i frică de propria distrugere. Şi cu cât te apropii mai mult 


de bazele umanului, cu atât mai înverşunat se împotriveşte el. 
Interesant, ce probleme o să am cu tema viitorului? Ceva se 
aşteaptă în mod clar. De la acest gând mă distrage sunetul 
telefonului. Sună un bărbat din Germania. 

— Eu am fost deja la consultatia dumneavoastră, - spune el. 

- Şi am fost mulţumit. Sunt pe deplin reale schimbările din 
destinul meu. Am devenit mai blând. Dar nu demult am avut 
un eveniment neplăcut. Un accident de maşină. Era cât pe-aici 
să mor. Dar am lucrat asupra propriei persoane şi am încercat 
să mă schimb. Aţi putea să-mi spuneţi ce nu fac corect? 

O singură privire asupra câmpului lui este suficientă pentru a 
înţelege ce s-a întâmplat. 

— Spuneti-mi numele copiilor, - îi spun eu. 

El le-a enumerat, iar eu mă conving de presupunerile mele. 
— Dumneavoastră faceţi totul corect, - continuu eu. - 
Numai că acest lucru nu este suficient. lată, priviţi, nu demult în 
ziarele germane a apărut o însemnare curioasă, se numeşte 
„Forţa iubirii”. Situaţia se prezintă în felul următor. O blondinà 
cu ochi de un albastru deschis s-a îndrăgostit de un bavarez 
oacheş. La scurt timp ei s-au căsătorit. Deodată, culoarea 
ochilor blondinei a început să se schimbe din albastru în negru. 
Nasul cârn s-a lungit, a devenit coroiat, exact, exact ca al 
soţului. Pentru medicina clasică acest fapt este un miracol 
inexplicabil. De fapt, are loc un proces natural, dar accelerat. 
Femeia e mai puternică decât bărbatul pe plan energetic, iar 
bărbatul pe plan informaţional. Femeia preia informaţia de la 
bărbat, apoi o realizează la nivel energetic, fizic şi de câmp. Cu 
cât este mai armonioasă starea concepţiei asupra lumii a 
bărbatului, cu atât apoi energetica femeii îl salvează sau îl 
omoară. Cunoasteti care este una din condiţiile esenţiale ale 
sănătăţii? Aceasta este educaţia corectă a soţiei şi a copiilor. 
Există un toast gruzin, care se pronunţă când tatăl urează drum 
bun fiului care se însoară: „Dacă tu îţi vei bate şi înjosi soţia în 
permanenţă, ea te va părăsi. Dacă tu ai s-o porţi în palmă, 
atunci te va înşela. Dacă tu ai să faci aceste lucruri alternativ, 
atunci ea te va iubi şi stima". Lucrul asupra căruia îşi va orienta 
bărbatul femeia pe urmă îl va pierde. Dacă principalul lucru îl 
constituie banii, atunci în următoarele vieţi copiii şi nepoţii lui 
vor fi săraci. Dacă el o va asupri prin inteligenţă şi capacităţi, 
obligând-o să se închine în faţa lui, copiii şi nepoţii vor fi oameni 


incapabili si marginiti. Dacă el o va face fericită printr-o 
activitate sexuală permanentă, atunci va deveni impotent. lar 
urmaşii lui nu vor avea o viaţă personală normală şi vor fi 
inferiori pe plan sexual. Dacă el îşi va convinge soţia că 
esenţială este bunătatea, moralitatea şi idealurile, atunci copiii 
lui vor fi delincventi întrucât li se va dezvolta sănătatea şi 
destinul. 

O concepţie imperfectă despre lume distruge sufletul, destinul 
şi soarta. Numai dacă bărbatul ajută femeia să perceapă iubirea, 
iar acest sentiment este mai aproape de prietenie decât de sex, 
atunci el nu pierde nimic, ci numai dobândeşte. Pentru ca un alt 
om să perceapă iubirea este nevoie ca tu singur să înveţi să 
iubeşti. Transmiterea permanentă a energiei iubirii, căldurii, 
grija faţă de alţii şi ajutarea celuilalt să se schimbe, toate duc la 
zdruncinarea stabilităţii. îmi aduc aminte de o frază proverbială 
din tinereţe: „Adevărata dragoste nu este pentru ceva, ci 
împotriva a ceva". Când noi iubim pentru bani, pentru capacităţi 
şi corectitudine, în aceasta există un aspect de interes şi 
dorinţe. Deci, e bine sau e rău acest lucru? Dacă noi încercăm 
să spunem da sau nu, atunci niciodată nu ne apropiem de 
adevăr. Bogăția, înţelepciunea şi moralitatea sunt rezultatul 
iubirii acumulate în suflet. lubirea se transformă pur şi simplu în 
aceste noţiuni. însă dacă oamenii nu năzuiesc mai departe spre 
iubire, atunci unirea lor mai rezistă câtva timp iar apoi se 
destramă. 

La început iubirea se transformă în moralitate, apoi în 
spiritualitate şi capacitate şi după aceea în bani. Paradoxul este 
că întotdeauna are loc o dezvoltare care condiţionează. Un lucru 
este să te îndrăgosteşti de un om bogat şi deştept simțind cà 
sub acestea se găseşte o rezervă de iubire. Un alt lucru este să 
te îndrăgosteşti de un om sărac şi simplu, văzând cum 
năzuieşte el spre iubire şi cum se topeşte sufletul lui. Bogatii cu 
trup şi suflet sărăcesc iubirea, săracii cu trup şi suflet năzuiesc 
mai puternic spre iubire. Unul are azi dar pierde mâine. Altul, 
neavând acum, primeşte totul ulterior. Perioada actuală diferă 
pur şi simplu de trecut. Şi dacă unii în trecut s-au rugat detaşat 
şi au acumulat iubire, iar alţii, primind-o, au transformat-o în 
putere şi bani, în lux, atunci bagajul din trecut dispare iar 
însemnătatea acumulării noului va creşte. Hambarul nostru e 
gol. înseamnă că fiecare va acumula şi va transforma. 


Eu simt cum sunt atras de filozofie şi încerc să mă întorc la 
realitate. 

— Trecem la problemele dumneavoastră, - spun eu în receptor. 
- La dumneavoastră tema dreptăţii, idealurilor şi dorințelor 
supreme nu este închisă. Aţi reînnoit tabloul personal despre 
lume, dar de fapt el a rămas acelaşi. Băiatul dumneavoastră 
mai mare nu are posibilitatea să accepte situaţia 
traumatizantă. Acestea sunt seminţele pe care le-aţi semănat 
în tinereţe. Dependenţa dumneavoastră de viitor este 
profundă, de nedepăşit, iar la băiat cu atât mai mult. în curând 
la el vor începe încercările principale ale vieţii, iar în plan subtil 
el nu le va depăşi. Apare programul de autodistrugere, o parte 
din care se aruncă asupra dumneavoastră şi se realizează 
printr-o distrugere. La început suferă funcţiile destinului, 
spiritului, sufletului şi ale corpului. Acestea sunt primele 
semnale. Cu cât pătrunde mai profund distrugerea, cu atât mai 
mult situaţia este ireversibilă. în principiu, totul are un mers 
invers, dar pentru aceasta trebuie să te apropii foarte mult de 
Dumnezeu. Astfel, până când nu este prea târziu, începeti sà 
vă ocupați de orice variantă posibilă de pierdere a viitorului, 
atât în planul vieţii şi dorințelor cât şi în planul moralității, 
dreptăţii şi a sperantelor. 

Bărbatul îmi mulţumeşte şi închide receptorul, iar mie începe 
să-mi vâjâie capul. E un semn rău. Oare am intrat în rezonanţă 
şi am luat asupra mea problema? Câteodată, după consultaţii, 
la mine au loc explozii de irascibilitate şi pretenţii faţă de femei. 
Acum înţeleg de ce. Se pare că nu este închisă tema idolatriei, 
a idealurilor şi a viitorului. Prin dragostea faţă de femeie, prin 
sentimentele umane înalte are loc o scurgere maximă de 
energie în avântul dorințelor. în consecinţă, este vorba de o 
cuprindere maximă a viitorului. Cu cât mai amplă este 
sensibilitatea, cu atât mai multă supărare şi durere există din 
cauza prăbuşirii viitorului. 
îmi aduc aminte de o frumoasă zi de februarie. Sunt într-o mică 
staţiune de odihnă şi tratament. M-am sculat de dimineaţă cu o 
dispoziţie nu prea bună. M-am diagnosticat. Explozia agresiunii 
faţă de femei. Nu am avut putere să mă rog. M-am urcat în 
maşină ca să plec să-mi rezolv nişte treburi. Parbrizul maşinii 
era aburit, acoperit de un strat mat de umezeală rece a 
dimineţii. Am pornit ştergătoarele de parbriz. Nu am avut nici 


puterea nici dorinţa să şterg geamurile laterale. Am plecat spre 
centrul oraşului. La o intersecţie sub formă de T, m-am uitat şi 
la stânga şi la dreapta. Am apăsat pe acceleraţie şi brusc am 
întors spre stânga. în acest moment a trecut pe lângă mine un 
biciclist. Dacă as fi luat o curbă mai mare, l-aş fi izbit. Drumul 
era vizibil chiar prin geamurile aburite. Dar nu ştiu de ce, eu nu 
l-am observat. Mişcarea şi silueta biciclistului nu mă făceau să 
mă gândesc la vreun pericol. Stăteam şi nu întelegeam de ce s- 
a întâmplat asta. Mai bine să nu mă gândesc la ceea ce putea 
să se întâmple într-o variantă mai rea. Revenindu-mi mai mult 
sau mai puţin, am mers câteva sute de metri. Am început să 
cobor pe o ulicioară spre casa la care trebuia să ajung. Am 
observat un loc liber, m-am întors spre dreapta, am parcat 
maşina şi brusc am ieşit din ea. Deodată, am auzit în spatele 
meu un scrâşnet sălbatic de frâne. Un autobuz imens, abia 
strecurându-se pe strada îngustă, a reuşit să frâneze numai 
pentru faptul că şoferul a simţit că eu încălcând regulile, aş 
putea să deschid uşa maşinii fără să mă uit înapoi. Chiar şi aşa, 
era cât pe-aici să mă doboare cu uşă cu tot. Eu am zbughit-o 
înapoi în maşină şi am stat pe gânduri. 

Este foarte greu să te diagnostichezi singur, întrucât există o 
cointeresare. Am încercat să procedez altfel. Ce aş fi sfătuit un 
om care s-ar afla în situaţia mea? în primul rând, să închidă 
izvorul problemei. Asta înseamnă că înainte de a te aşeza în 
maşină trebuie să te aduci într-o stare corectă. Când viitorul se 
închide, avaria este inevitabilă. 

Astfel, omul se trezeşte, are o agresiune faţă de femei în 
planul idealurilor şi, ca atare, agresiune faţă de viitor. Aceasta 
înseamnă că dependenţa de dorinţe, voinţă şi scopuri este 
crescută la el. Deci, cel mai bun mijloc de salvare îl constituie 
micşorarea dependenţei de propriile dorinţe superioare, de 
voinţa proprie. Există oare un mecanism de depăşire a 
dependenţei de voinţa proprie? Natural, există de când lumea 
şi pământul. Aceasta înseamnă acceptarea voinţei Divine. Ea 
este întotdeauna mai amplă decât orice năzuinţă a mea către 
viitor. Ne întoarcem din nou la rugăciunea „Tatăl nostru", la 
începuturile ei: „Facă-se voia Ta..." etc. Acceptând voinţa 
Divină, noi suntem gata să renuntàm la voinţa noastră şi 
înseamnă să eliminăm rădăcinile agresiunii care ne poate 
distruge viitorul. 


Capul îmi vâjâie ca mai înainte, deşi mecanismul de 
depăşire devine absolut clar. Unele aspecte, este adevărat, 
încă 
nu le înţeleg. 

Se aude cel de-al treilea apel. Sună o femeie, se pare din 
Londra, şi îmi comunică problemele ei. | s-a născut un copil 
într-o stare rea. Este vorba de nervozitate, alergie, diateză. 
Femeia se interesează cum poate îndrepta toate aceste 
lucruri. 

— Pe lângă toate acestea, în situaţia copilului dumneavoas 
tră se ascund mult mai multe probleme, - spun eu. 

— Ce, este rău? 

— Da, foarte. 

— Poate muri? - întreabă femeia. 

— Sunt puţine şanse de supravieţuire, - răspund eu - până 
în prezent nu puteţi deloc accepta situaţiile traumatizante. 
Chiar dumneavoastră aveţi o stare foarte, foarte rea. 

— Bine, - spune femeia, - atunci am să vă povestesc istoria 
mea. Am crescut ca un copil foarte sensibil. Am desenat bine, 
am fost medaliată, am câştigat concursuri. Din copilărie am 
viziunea viitorului şi totodată am simţit în suflet o oarecare 
agresiune de neînțeles faţă de oameni. Si iată, cândva în anii 
1990, am început să practic yoga. La început posturi plus 
relaxare şi meditaţie. în primele etape am simţit uşurare şi un 
flux de energie. M-am simţit minunat. Am avut probleme în 
relaţiile cu mama. Ea are un caracter foarte puternic şi face 
presiuni puternice asupra tuturor. Nu e mulţumită de nimic, fi 
critică pe toţi. De asemenea, eu am fost supărată pe fratele 
meu. Când am început să practic yoga, atunci în interiorul meu 
am început să mă îndepărtez de acestea pentru ca să nu 
interactionez. Am încercat primele trei etape şi sentimentul de 
usurare si de linişte nu m-au părăsit. Meditatiile au fost din ce în 
ce mai profunde. Nu am avut niciodată un sentiment de pericol, 
nu am primit nici un semnal de prevenire. Şi iată că o dată eram 
singură în cameră. Până atunci, în timpul meditatiilor am ieşit 
nu o dată din corpul meu, ceea ce s-a petrecut fără probleme, 
atât ieşirea, cât şi întoarcerea. Aflându-mă singură în cameră, 
mi-am închipuit că stau în apă, pe fundul unui bazin. Eu mă 
dizolv în apă şi în lumea înconjurătoare. Gândurile mele, ca 
nişte balonaşe de săpun, s-au urcat deasupra mea şi au 


dispărut. A apărut sentimentul deplin de dizolvare în lume, de 
unitate cu aceasta. Deodată a intrat în cameră, pe neaşteptate, 
fratele meu. în mine a izbucnit fără să vreau sentimentul de 
frică şi de supărare, cu atât mai mult cu cât cu o zi în urmă mă 
certasem cu el. A urmat un coşmar autentic. Sentimentele mele 
s-au stins, ele nu au mai existat pur şi simplu. Nu mi-a rămas 
nici un sentiment. Nu a rămas perceperea frumuseţii lumii, nu a 
rămas energie, am fost în acelaşi timp moartă şi vie. Am avut 
un sentiment de permanentă durere sufletească şi chinuri. Am 
început să mă adresez doctorilor, dar am înţeles că nu m-am 
adresat cui trebuie. în medicina contemporană totul este strâns 
legat de corp. Au început nişte îndelungate şi chinuitoare vizite 
la babe, vindecători, specialişti în extrasenzorial. l-am vizitat pe 
toţi. Rezultatul a fost nul. De fapt mai mulţi mi-au spus: „Eu văd 
că pe tine stă cineva, dar nu pot să-l alung". Aceştia au fost 
zece ani de coşmar neîntrerupt. 

— De ce zece ani? - întreb eu. - Totuşi de la acel 
eveniment au trecut treisprezece ani. 

— Acum trei ani, am început să vă citesc cărţile, am început 
treptat să reînvii şi iată că am născut copilul. Dar simt că 
problemele au rămas încă, de aceea am venit la dumneavoastră 
pentru ajutor. 

Haideţi să judecăm, - propun eu. - Una din cele mai 

autentice traduceri a cuvântului „yoga" înseamnă „legătură, 
comuniune". Cu ce şi cu cine? Se înţelege, cu Creatorul. După 
filozofia indiană, toate bolile şi problemele provin din 
ataşamentul crescut faţă de lume. Izvorul ataşamentului este 
corpul nostru. De aceea, când noi ne înfrânăm funcţiile 
corpului, ataşamentul se micşorează. De aici provine 
ascetismul, adică renunţarea la mâncare, la sex şi la 
comunicare. Ascetismul a început cu timpul să găsească din ce 
în ce mai multi adepti. A mai trecut un timp, ascetii au înţeles 
că mai puternic te cheamă spre lume conştiinţa decât sexul, 
mâncarea şi problemele legate de activitate. De aceea, s-a 
născut teza: „principalul duşman al omului este propria sa 
conştiinţă". La început se dezvoltă tehnica renunţării interioare 
la ataşament. Ceea ce noi numim viaţă, memorie, conştiinţă 
constituie o informaţie condensată. Noi avem un vector. Acesta 
poate fi îndreptat spre diferitele straturi ale timpului. în yoga, 
prin diferite posturi, se înfrânează funcţiile corpului, respiraţia şi 


conştiinţa. Relaxarea şi meditaţia accelerează acest proces. Cu 
cât este mai puternică renunţarea la corp şi conştiinţă, cu atât 
mai activ vectorul informaţional se îndreaptă spre viitor şi spre 
planurile subtile. Acolo viitorul şi trecutul se leagă tot mai 
puternic. 
Influentànd planurile subtile, viitorul, noi putem influenţa 
prezentul şi sà-1 schimbăm în orice aspect al său. Cu cât mai 
mult ieşim în plan subtil, cu atât mai mică este importanţa 
corpului şi trebuintele lui şi cu atât mai mare este sentimentul 
de unitate cu întreaga lume. Acum aproximativ douăzeci de ani 
am auzit o asemenea frază: „corpul yoghinului constituie un 
întreg univers". Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu 
atât mai ridicat este nivelul unităţii interioare. Noi ne dezvoltăm 
crescând nivelul unităţii în timpul apropierii de Dumnezeu. Dar 
cu cât „eul" nostru iese mai mult în planul subtil, cu atât mai 
periculoasă e agresiunea pe care noi o tragem acolo. Aceasta 
este deja o agresiune faţă de întreaga lume. De aceea, yoga o 
practicau oamenii care au anulat importanţa lumii 
înconjurătoare şi tot ceea ce este legat de ea. Pentru oriental, 
lumea înconjurătoare este o iluzie, ea nu există. Filozofia a 
întărit în el acest sentiment timp de mai multe mii de ani, de 
aceea, meditaţia pentru un oriental nu este periculoasă. Pentru 
un occidental lumea înconjurătoare este o realitate şi este 
percepută de el în mod serios. lar noi depindem de lucrul la 
care ne raportăm cu seriozitate şi la care ne gândim tot timpul. 
Pentru a trăi în plan material trebuie să uiţi de cel spiritual. 
Pentru a trăi în plan spiritual trebuie să te detaşezi de cel 
material. Opozitiile trec una în alta, intersectându-se într-un 
punct, în caz contrar însă, schimbarea lor duce la oprirea 
dezvoltării. De aceea, Occidentul a trăit prin material şi a creat 
civilizaţia contemporană, iar Orientul a trăit prin spiritual creând 
filozofia si cultura viitoare. Unirea acestor două contradicții s-a 
produs cu câteva mii de ani în urmă, în zona Mării Mediterane. 
Şi cele două contradicții s-au unit în religia şi filozofia 
iudaismului. Dar aceasta este deja o altă temă. 
Să ne întoarcem la starea dumneavoastră. Dacă vă ocupați în 
mod serios de meditaţie, atunci trebuie să împărţiţi propria 
conştiinţă în două zone. Problemele materiale, conştiinţa, corpul 
sunt pe un teritoriu; unitatea cu întreaga lume se află într-o altă 
zonă. Perceperea unităţii acestor două contradicții intervine 


numai prin iubire. Dacă ea este insuficientă, pătrunderea lumii 
materiale în cea spirituală duce la catastrofe şi la întreruperea 
materialului. Dumneavoastră aţi avut din copilărie capacitatea 
de previziune, înseamnă că aţi fost în contact cu planurile 
subtile. în acelaşi timp, aţi avut o dependenţă de dorinţe şi 
agresiune. în cele mai înalte planuri subtile, acesta este pur şi 
simplu aceeaşi lume materială, dar altfel proiectată. Deci, dacă 
iubirea lipseşte din suflet, veţi depinde atât de planul material, 
cât şi de cel spiritual cu acea diferenţă că depinzând de 
aspectul material, dumneavoastră veţi manifesta o agresiune 
exterioară. Depinzând de planul subtil, veţi manifesta o 
agresiune subtilă, imperceptibilă, dar amplă. Când în timpul 
meditatiei aţi simţit un val profund si exterior al agresiunii, 
dumneavoastră fie că trebuia sà muriti pentru a nu reprezenta 
un pericol pentru lume, fie să vă pierdeţi minţile, fie trebuia să 
vă opriţi sentimentul şi dorinţele. Atrofierea simţurilor a legat 
agresiunea dumneavoastră. Aţi încetat sà mai interactionati 
şi cu planurile subtile si cu planurile exterioare ale vieţii 
cotidiene. Astfel, v-a rămas o singură ieşire, adică spre iubire, 
spre Dumnezeu. Dar nu aţi înţeles acest lucru şi v-aţi dus 
la vindecători. De obicei toţi vindecătorii vă aruncă 
problemele de azi în viitorul dumneavoastră. Medicii mută boala 
dintr-un organ în altul, vindecătorii mută boala din corp în 
suflet, în destin şi în viitor. lar dumneavoastră şi aşa aveţi o 
agresiune crescută faţă de viitor. De aceea aruncarea în viitor 
nu a reuşit. Simţurile dumneavoastră au început să se deschidă 
doar atunci când aţi perceput calea adevărată. 

Fac o pauză, aducându-mi aminte de trecut, după care 
continuu: 

— Tot ceea ce-mi spuneţi este bine cunoscut de mine. Dar eu 
într-o asemenea stare am rezistat nu zece, ci douăzeci de ani. 
în copilărie am avut posibilităţi foarte mari dar şi o concepţie 
nedesăvârşită despre lume la fel de mare. De fapt eram 
condamnat, dar când aveam doisprezece ani, când a început 
pubertatea, activarea sentimentelor, practic am fost strivit de 
sus. Mai mult de douăzeci de ani am căutat o ieşire din această 
captivitate emoţională. Am găsit ieşirea după douăzeci şi şapte 
de ani, când am înţeles că fără iubire de Dumnezeu nu este 
posibilă fericirea adevărată. Trecem la dumneavoastră. Practica 
yoga prezintă un mare pericol. Există mari pericole, dar despre 


aceasta nimeni nu vorbeşte niciodată. Toţi profesorii şi 
instructorii promit sănătate, linişte, fericire şi armonie. în trecut 
profesorii vorbeau mult mai mult despre pericolele care apar 
din cauza unor atitudini incorecte. Lumea pragmatică de azi a 
denaturat concepţia noastră despre spiritualitate. Ei nu ştiu şi 
nu vorbesc despre faptul că spiritualul este mult mai periculos 
decât materialul, în cazul în care avem o atitudine incorectă 
faţă de el. 

Cu cât omul are un nivel mai mare de unitate cu întreaga 
lume, cu atât mai departe pătrunde în viitor, cu atât mai multe 
taine află şi cu atât mai mult se măreşte posibilitatea de a 
conduce lumea. Dar oricare ar fi nivelul spiritualităţii, el nicio- 
dată nu dă o imagine completă despre univers. Atunci „ultimul" 
om dar care iubeşte, se dovedeşte a fi mai înţelept decât cel 
mai deştept şi educat. Nu este întâmplător deci că atunci când 
neamurile aristocrate au început să piară, bărbaţii s-au căsătorit 
cu femei de la ţară. Vă aduc aminte încă o dată cuvintele din 
Sfânta Scriptură: „Multă ştiinţă înmulteste màhnirea". 

Stau pe gânduri. în principiu, cu această femeie tânără s-a 
întâmplat ceea ce în curând se va întâmpla cu toţi, în curând 
fiecare va simţi ceea ce a trăit ea. A sosit timpul unificării 
contrariilor. Nu demult consultând un pacient, am luat o foaie 
de hârtie şi am desenat o monedă. lată, priviţi, este un cerc. 
lată, în acest cerc sunt cuprinse două contrarii. Acesta este un 
model al universului. O parte este principiul feminin, cealaltă - 
principiul masculin. O jumătate este spirituală, cealaltă - 
materială. O parte este viitorul, cealaltă - trecutul. în trecut 
omul a năzuit spre spiritual şi s-a dezvoltat minunat. Altul a 
năzuit spre material iar rezultatele au fost la fel de remarcabile. 
Viitorul a trecut lin în prezent şi trecut. Trecutul s-a transformat 
în prezent şi viitor. Acum, aceste contrarii au început să se 
contopească, iar posibilităţile lor au crescut şi s-au accelerat. A 
început un proces ciudat. Omul năzuieşte spre material şi simte 
că sufletul lui piere. El schimbă brusc direcţia şi năzuieşte spre 
spiritual şi simte că se întâmplă ceva mult mai rău cu sufletul 
său. 
Există o singură ieşire, adică spre iubire şi spre Dumnezeu. Dacă 
iubirea nu este suficientă, contrariile se amestecă şi are loc 
autodistrugerea. în cel mai bun caz, are loc oprirea dezvoltării, 
ceea ce s-a întâmplat cu dumneavoastră. Fiecare treaptă a 


dezvoltării este impusă. Pentru a păşi pe următoarea treaptă, 
trebuie să devii periculos, apoi sinucigaş, ceea ce a dus la 
dezvoltarea armonioasă de pe treapta anterioară. Se naşte un 
anumit proces, apare o luptă imperceptibilă a contrariilor, ea 
devine din ce în ce mai evidentă. Are loc o explozie a dezvoltării 
şi apoi degradarea. Pe o asemenea treaptă, contrariile se 
omoară treptat una pe alta. Mai departe, se desfăşoară un 
proces legic de înfrânare a dezvoltării urmat de pieire. Cu cât 
este mai acut procesul degradării, cu atât mai puternic se 
dezvoltă năzuinţa spre iubire. Acel proces adevărat de dragul 
căruia totul din univers trăieşte. Dacă impulsul nazuintei spre 
iubire este destul de puternic, prima treaptă dispare şi începe 
următoarea treaptă de dezvoltare, cu o dimensiune mult mai 
mare a unităţii şi luptei contrariilor. Dimensiunea pulsatiei 
creşte. La urma urmei, ea trebuie să cuprindă întregul univers. 
Atunci când impulsul spre iubire şi Dumnezeu va deveni egal cu 
cel primordial, care a creat universul, atunci întreaga existenţă 
se întoarce la cauza primordială, adică la Creator. 

Un aspect interesant. Când vorbesc la consultatie, după aceea 
simt o oboseală imensă. Dar după ce se termină consultatia, eu, 
explicând ceva, pot vorbi ore în şir fără să simt nici o oboseală. 
Toată lumea se miră de acest lucru. Am înţeles ulterior: în 
timpul consultatiei, cuvintele mele intră direct în subconstient. 
înseamnă că frazele trebuie să fie exacte iar informaţia curată. 
înainte nici nu bănuiam că într-o anumită stare cuvântul poate 
să intre în adâncul existenţei. Şi cu cât mai profundă este 
cufundarea, cu atât mai aproape trebuie să fie cuvântul de 
adevăr. Ce este adevărul? Este cunoaşterea care egalizează 
concepţia noastră despre lume, făcând-o mult mai exactă. 
Cunoaşterea superioară despre univers este ascunsă în 
sentimentul iubirii. Şi cu cât mai amplu este acest sentiment, cu 
atât trebuie să treci prin mai multă suferinţă pentru purificare. 
Şi omul, cu cât este mai pregătit pentru suferinţe mai mari, cu 
atât mai mult iese în straturile subtile şi ample. Pe undeva, în 
cea mai mare profunzime a subconstientului, noi purtăm iubirea 
adevărată şi absolută. Acolo unde nu există timp, unde nu 
există început şi sfârşit, acolo esenţa este un tot unitar. în 
interiorul nostru noi ştim totul; la exterior, dezvoltându-ne şi 
degradându-ne, bucurându-ne şi pierzând, învăţăm să iubim. 


Gândurile mi se întorc la pacientă. La câteva zile după 
consultatie, ea va trebui să plece cu avionul. Apoi starea ei se 
va înrăutăţi brusc şi îi va fi mult mai rău decât până la 
consultatie. Ea va putea să traverseze această stare fără frică, 
depresie şi pretenţii. Numai după aceea începe o îmbunătăţire 
reală şi stabilă. Ce simplu a fost înainte, - mă gândesc eu. La om 
are loc devierea spre material şi începe boala. Omul lasă toate 
treburile, dă banii şi se îndreaptă spre spiritualitate şi se 
însănătoşeşte. Altuia, din copilărie i se înfăptuieşte orice 
dorinţă, intuiţia este crescută, posedă o clarviziune spontană. 
Din ce în ce mai mult este atras de spiritualitate iar apoi încep 
problemele cu sufletul, cu destinul şi cu corpul. El devine 
pragmatic, materialist, caută fericirea în bani şi se însănăto- 
şeşte. Sau vine omul să se trateze prin acupunctura. Trebuie 
echilibrată energia yin şi yang, spirituală şi materială, a 
trecutului şi viitorului. Cu cât este mai mare dezvoltarea inertiei 
iubirii vindecătorului, cu atât mai bune sunt rezultatele 
pacientului. Marea cale de mijloc. 

Deci, multe mii de ani, tratând bolile, vindecătorii au mişcat în 
general problemele dintr-un loc în celălalt. judecând după toate, 
în prezent, atât medicamentul cât şi reflexoterapia au încetat să 
mai acţioneze. Medicina ca şi orice structură umană, se 
străduieşte să trăiască şi să se dezvolte. Cu cât este mai 
eficient tratamentul, cu atât mai mică trebuie să fie armata de 
medici. Cel mai eficient tratament îl constituie aducerea în 
ordine a propriului suflet. De asemenea, o concepţie corectă 
despre lume, comportamentul corect şi alimentaţia. Vai, omul 
nu doreşte să intre în armonie cu lumea. Pentru el este mai uşor 
să înghită medicamentul în sine, care pentru o oarecare 
perioadă înlătură problema dar, prin aceasta, intensifică 
dizarmonia sa cu lumea. 

Afecţiunea oricărui organ uman înseamnă un asemenea început 
al dizarmoniei. Să luăm de exemplu articulațiile. Când omului îi 
scade nivelul energetic începe depunerea sărurilor şi se 
diminuează funcţiile articulaţiilor, iar energia este absorbită de 
dorinţe. Dacă există agresiune faţă de iubire, datorată 
dorințelor, atunci cantitatea de energie nu creşte. Astfel încep 
problemele cu articulațiile. Azi, acest fenomen se observă nu 
numai la vârstnici, ci şi la tineri. Este legat de neînfrànarea 
sexuală, pretenţii faţă de lume şi îndopare cu alimente. Ca 


rezultat, energetica este epuizată şi intervine suferinţa fizică. 
Deseori organul nu este distrus şi nici funcţiile nu suferă, dar cu 
toate acestea, durerile sunt puternice. Omul se duce la medic, 
iar el nu descoperă nimic. însă după câţiva ani, terapeutul 
găseşte o perturbare a funcţiilor, iar încă peste câţiva ani, 
chirurgul ciopàrteste organul cu probleme. Cât de mare este 
totuşi energia obisnuintelor! Eu am început să mănânc de trei 
ori mai puţin decât înainte, dar problemele cu genunchii au 
persistat. Am judecat logic. Dacă la cele peste o sută de 
kilograme ale mele mănânc mai puţin decât alţii, înseamnă că 
motivul nu constă în mâncare, ci în supraîncărcare, în 
consultaţii sau în problemele nerezolvate. Apropo, acest lucru 
m-a ajutat mult să înţeleg şi să mă schimb. Apoi am trecut la 
alimentaţia o dată pe zi, adică am încetat să mai mănânc cina 
şi micul dejun. După aceasta nu numai că am simţit o uşurare, 
adică o energie crescută, dar şi o îmbunătăţire a stării 
articulaţiilor. Am înţeles un lucru simplu. Nu trebuie să te 
compari aşa de mult cu alţii. Unuia îi este bine să mănânce 
numai cina, altuia să mănânce câte puţin dar de trei ori pe zi. 
Fiecare îşi are destinul său şi un regim al său de alimentaţie. 
Acesta trebuie să corespundă nazuintei interioare. Un lucru ştiu 
cu claritate: în nici un caz nu trebuie să te ghiftuieşti, nu trebuie 
să te obligi să mănânci ca să-ţi faci provizii. Cu atât mai mult 
când nu ai poftă. 

Primăvara, când se formează dorinţe noi, în organismul omului 
au loc transformări puternice. Şi dacă nu te limitezi la mâncare, 
atunci şi dorinţele vor fi slab dezvoltate şi păguboase şi va fi 
mai puţină energie. Cu cât sunt mai ample dorinţele, cu atât 
mai multă energie conţin ele. Astfel, posturile religioase nu sunt 
nici pe departe fenomene întâmplătoare. Concepţia noastră 
insuficientă despre lumea înconjurătoare poate duce la 
îmbolnăvire. Sufletul este de asemenea un organ ca şi corpul şi 
destinul. lar tratamentul trebuie început tocmai cu sufletul. La 
fel ca şi un instrument muzical, care periodic trebuie acordat, şi 
sufletul nostru în vâltoarea vieţii de zi cu zi uită de Divin şi, pe 
neobservate, se îndreaptă spre interesele sale. Cea mai amplă 
informaţie se obţine de către intestin şi de structurile de câmp 
legate de organele de digestie. în această perioadă intestinul 
trebuie să fie gol. înainte de lecţii sau de consultaţii deseori 
începea un clocot în stomac şi apărea senzaţia de ghiftuire, 


deşi nu mâncasem nimic. De îndată ce are loc conectarea la 
planurile superioare, corpul şi creierul nostru trebuie să fie 
pregătite pentru aceasta. Dacă stomacul este plin, noua 
informaţie nu este percepută. De aceea, nu întâmplător, asceţii, 
călugării au ţinut post în timpul rugăciunii permanente. 

Acum să ne închipuim următoarea situaţie. Pentru sufletul 
omului este necesară o acordare, o conectare la Divin. El îşi 
pierde pofta şi începe un clocot în stomac. La televizor el vede 
o reclamă larg mediatizată de tratament şi începe să înghită 
tablete. Intestinele „se reglează". lar organismul, între timp, 
încearcă să iasă din situaţie în felul său. Se diminuează activita- 
tea schimbului de substanţe şi începe acumularea sărurilor în 
articulaţii. Este necesar să se treacă la un post mai îndelungat, 
în acelaşi timp, publicitatea propune cu amabilitate un următor 
mijloc de ,,salvare" pentru afecţiuni ale articulaţiilor. Omul le 
foloseşte şi se produce o minune, durerile dispar. Dar numai 
pentru un timp. 

Cu cât se tratează mai mult omul, renunțând să-şi pună în 
ordine sufletul, cu atât mai greu va fi să se întoarcă la armonia 
lumii, iar mecanismul de renunțare la uman printr-un post 
obişnuit şi înfometare poate să nu mai funcţioneze. Omul capătă 
o boală gravă şi se accelerează procesul îmbătrânirii. El va muri 
mai devreme de termenul stabilit. Şi totul pentru că nu există 
înţelegerea adevărului următor. Procesele informaţionale şi 
energetice, la care participă sufletul care cunoaşte universul, 
sunt tot atât de importante ca şi procesele fiziologice care au 
loc în corp. Noi ne-am obişnuit să avem grijă de corp şi nu ştim 
să ne îngrijim de sufletul nostru. Dar noţiunea de suflet cuprinde 
nu numai ziua de azi, ci şi trecutul nostru îndepărtat şi viitorul 
îndepărtat. 

Gândurile mele devin tot mai uşoare şi mai haotice. La un 
moment dat logica gândirii dispare. înţeleg că încep să adorm. 
„Accept voinţa Divină şi mă supun ei", - reuşesc să mă gândesc 
în cele din urmă şi mă cufund în inconştient. 

„NOUL PARAMETRU" 
Suntem în mijlocul lunii iulie anul 2002. Eu mă odihnesc în 
Crimeea. Este o dimineaţă minunată de vară. Am fost în trecere 
prin Gurzuf. Locurile de odihnă îndrăgite de mine sunt 
Karadag, Alupca, Balaklava şi Gurzuf. Se pot închiria 
hidrobiciclete iar atunci o baie obişnuită se transformă într-o 


întreagă călătorie. Dar azi nu am avut noroc. Conducătorii 
ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI) s-au 
întâlnit în Crimeea la un picnic numindu-l summit. Şi pentru ca 
poporul să nu-i vadă, au interzis ambarcatiunilor să iasă pe 
mare. Am pufàit iritat iar apoi m-am liniştit. La începutul 
fiecărei situaţii neplăcute se poate găsi o hotărâre neaşteptată. 
Şi ca rezultat, totul poate să iasă mai bine decât am planificat. 
Când pictez un tablou sau scriu o carte, la început se acumu- 
lează mult timp ideile şi se coace structura. Apoi, într-un 
oarecare moment, toată informaţia explodează parcă şi din ea 
e naşte un tot unitar. Opera e gata. Apoi când se pictează un 
tablou, la început ideea care atinge pânza începe deodată să se 
schimbe. Suprafaţa pânzei îşi trăieşte viaţa sa şi în felul său se 
împotriveşte proiectului iniţial. începe realizarea unui proces de 
creaţie de neprevăzut. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ocazia 
dictării unei cărţi. La început, construcţia clară şi cât se poate 
de exactă începe deodată să se schimbe. Eu dictez şi observ cu 
uimire cum un oarecare curent interior îmi poartă gândurile şi 
cuvintele, schimbând mereu direcţia. Inconştientul luptă cu 
conştientul completàndu-1 si dezvoltàndu-1. Haosul se înviorea- 
ză şi echilibrează ordinea. 

Privesc marea cu regret. Vântul s-a intensificat, începe o 
furtună nu foarte puternică. Mă gândesc că lipsa bărcilor mai 
prezintă un avantaj. Se poate înota liniştit, fără să-ţi fie teamă 
că dă peste tine vreo barcă. Pentru mine, aceasta constituie o 
problemă esenţială când înot departe în larg. Hotărăsc să înot 
spre Adalaram, unde ies din apă stâncile golaşe. Nu îmi place să 
fac baie lângă mal. Sistemul de canalizare a ruginit de mult şi 
toată mizeria se varsă în apă în imediata apropiere a plajei, 
unde oamenii se scaldă fără grijă, fără să bănuiască nimic. 
Odată, la aproximativ o sută de metri de mal am pescuit diverşi 
peşti iar când am aşezat o întreagă grămăjoară pe salteaua 
umflată, am simţit că de la aceasta miroase destul de puternic 
a canalizare. Am decis să miros fiecare exemplar şi să le arunc 
pe cele stricate. Mirosind o jumătate de grămăjoară m-am 
buimăcit într-un aşa hal, încât i-am răsturnat înapoi în mare, 
înțelegând că nu merită să risc. Dar mirosul urât s-a îmbibat 
atât de tare în geanta cu peşti, încât a trebuit s-o spăl cu grijă 
ore întregi. In final a trebuit să-mi iau rămas bun şi de la 
geantă. 


Acum s-a ivit posibilitatea să înot liniştit departe de mal. Mă 
cufund în apă şi mă îndepărtez repede de mal. Mă îndrept spre 
o stâncă în apropierea căreia se află vila lui Cehov şi apoi înot 
mai departe. După un anumit timp, sentimentul unităţii cu malul 
dispare, rămâi de unul singur cu marea. Pentru a simţi marea, 
trebuie să ai cu ea o comuniune superioară faţă de comuniunea 
cu uscatul. Deodată se schimbă ritmul conştiinţei. Cu totul altfel 
se percep toate problemele. Lângă mal umbli neastâmpărat ca 
un mormoloc în bancul de peşti. Când te îndepărtezi în largul 
mării, gândurile devin ample, frumoase şi uşoare. Cacofonia din 
frânturile de idei cedează locul ideilor ample şi inconştiente ale 
tabloului. 
înot încet în direcţia stâncilor singuratice. Valurile de doi metri 
mà saltă si mă coboară lin. Constiinta se purifică. Eu înot 
aducându-mi aminte de problemele mele principale. în sinea 
mea nu mă agit. Si aici, în acest zbor marin, se poate naşte o 
înţelegere şi o decizie nouă. Este timpul, se prea poate, ca să 
mă gândesc serios la tema îmbătrânirii. Cu bolile chipurile totul 
este clar. Oare se poate numi boală îmbătrânirea? Numeroşi 
oameni, îmbătrânind, arată ca nişte fiinţe grav bolnave. Nici o 
boală nu mutileazà omul asa cum o face bătrâneţea. Sângele 
începe să curgă mai încet prin vene. Scade activitatea 
schimbului de substanţe. Deci, probabil că are loc atrofierea 
micilor vase capilare. Pielea începe să se usuce sau apar pete 
de pigmenţi. Nu prea îmi place acest proces de îmbătrânire. 
Deşi mulţi arată minunat şi îşi păstrează energia chiar la o sută 
şi o sută douăzeci de ani. Bătrâneţea îi desfigurează în primul 
rând pe cei care nu au energie. Nu întâmplător cei care trăiesc 

mult duc un mod de viaţă activ. Cu cât dai mai mult, cu atât 
mai mult primeşti. Statistica demonstrează fără tăgadă că 
oamenii creativi care dispun de un intelect înalt trăiesc mai 
mult şi îmbătrânesc frumos. La început, secretul vieţii lungi 
încercau să-l caute în mediul exterior, dar în sfârşit au înţeles 
că principala cauză se ascunde în omul însuşi. 

Orice organism are un program determinat. El este încifrat în 
destinul omului. Informaţia odată încheiată, organismul trebuie 
să moară. De ce întinereşte omul când se îndrăgosteşte? 
Pentru că apare emoția care este mai amplă decât volumul 
informaţional al organismului. Deci, are loc fluxul noii 
informaţii, în consecinţă are loc schimbarea şi reînnoirea 


sistemului. Distrugerea care provoacă teamă constituie un 
element necesar al dezvoltării. Pe undeva, în profunzime, în 
subconştientul nostru, nu numai că există o situaţie nouă, dar 
şi o informaţie nouă legată de durere, adică de frică. Informaţia 
nouă este ceea ce este necunoscut şi străin organismului. De 
aceea, reacţia de respingere naturală stă totdeauna la pândă. 
Este ceva nou, neasimilarea informaţiei este periculoasă şi 
organismul trebuie s-o elimine. Noi ne străduim mai degrabă să 
uităm tot ceea ce nu corespunde cadrului concepţiei noastre 
despre lume. De aceea, ştiinţa contemporană a negat 
întotdeauna direct fenomenele neîntelese de ea, mai mult 
decât atât, a refuzat cu încăpățânare să creadă în existenţa lor. 
îmi aduc aminte de un eveniment care a avut loc nu demult. 
Mi-am turnat o farfurie de supă şi m-am aşezat la masă. Am 
mâncat câteva linguri, am întins lingura să mai iau o dată, iar 
farfuria s-a mutat într-o parte. „Cum se poate, am iluzii optice!" 
- m-am gândit eu, aducându-mi aminte de romanele mistice. 
întind lingura şi farfuria alunecă din nou la o parte. Sunt situaţii 
când pe suprafaţa umedă a mesei, din cauza tensiunii de 
suprafaţă se mişcă farfuriile şi cănile, dar în momentul de faţă, 
masa e uscată. Mai demult nu aş fi acordat atenţie propriei 
mele reacţii. Dar acum am simţit cu toată claritatea prima 
emoție. Aceasta a fost o spaimă grozavă. într-un moment 
oarecare se distruge modelul lumii înconjurătoare. Simti o 
totală lipsă de apărare, întrucât principala apărare constă în 
modelarea şi prognozarea evenimentelor înconjurătoare. 
Probabil că medicamentele îţi dau o uşurare pentru că urnesc 
din loc structura informaţională, oprind procesul de stingere. 
Ce înseamnă stresul? Acesta este o situaţie nouă, neaşteptată şi 
neprevăzută. Totodată este o nouă informaţie. Boala este un 
stres de neînvins. înseamnă că boala este o zdruncinare 
informaţională a organismului, nepermitàndu-i să se izoleze de 
lumea înconjurătoare. Agresiunea interioară este cu atât mai 
mare, cu cât mai puternica este capsularea organismului, adică 
izolarea sa de lume. Cu cât mai mult depindem noi de dorinţe şi 
de viaţă, cu atât mai puternic ne concentrăm asupra lor, cu atât 
mai puternic dorim să le facem veşnice, de neclintit, fericite şi 
cu atât mai mult percepem agresiunea cu ocazia distrugerii lor. 
înseamnă că dacă se elaborează sistemul de permanentă 
zdruncinare a organismului, atunci acesta rezolvă problema nu 


numai a bolii, ci şi a îmbătrânirii. în principiu sportul, baia 
rusească, duşul cu apă rece, tehnica respirației, postul si 
înfometarea, toate acestea constituie o zdruncinare a 
organismului la nivel fizic. Medicamentele naturale, ierburile şi 
mineralele etc. constituie o zdruncinare informaţională 
chimică. 

Orice structură înseamnă totodată o situaţie. De aceea, prin 
intestine are loc o interacţiune activă cu lumea înconjurătoare şi 
în acelaşi timp o adaptare. Medicamentul sintetizat se 
deosebeşte de îngustimea informaţională naturală. Dacă într-un 
vin bun sec există aproximativ şase sute componente diferite 
care influenţează în mod activ structurile informaţionale ale 
organismului, atunci într-un "Portvein" ieftin există nu mai mult 
de douăzeci şi acestea pot da un efect invers. Cu cât mai multă 
iubire este în sufletul omului, cu cât este el mai bun, cu atât 
este mai mare disponibilitatea pentru orice schimbare. De 
aceea, un om bun la suflet trăieşte mai mult. Capacitatea lui de 
a accepta o boală este mult mai mare, sistemul lui informaţional 
este deschis pentru lumea înconjurătoare. 

Astfel, ajungem la prima concluzie. Schimbările permanente 
exterioare şi interioare constituie un zălog al sănătăţii şi 
întineririi. Apropo, obiceiurile noastre pot înfrâna foarte 
puternic schimbările şi pot conduce la îmbolnăviri. Nu 
întâmplător la cele câteva mii de persoane care s-au 
însănătoşit de cancer fără o cauză vizibilă, însănătoşirea a 
coincis cu schimbările serioase ale destinului. Capacitatea de a 
fi pregătit pentru orice schimbare înseamnă un medicament. 
Schimbările superioare se ating nu prin destabilizare fizică, ci 
energetică. Cele mai subtile sunt schimbările informaţionale. 
Ele sunt legate de concepţiile noastre despre lume. Cu cât 
voinţa Divină este mai importantă decât voinţa noastră, cu 
atât noi devenim mai puţin agresivi faţă de orice schimbare şi 
faţă de orice informaţie nouă. Orice religie începe ca iubire, ca 
nişte căutări permanente de schimbare, ca o înaltă 
instabilitate, ca o atingere a logicii Divine. Treptat, toate 
acestea se transpun în limbaj uman. Apare un sistem ordonat: 
cu cât sunt mai puţine contradicții în cadrul acestuia, cu atât 
mai înalt este aspectul aplicativ. Şi imediat apare frica şi 
distrugerea sistemului. Religia începe să se ocupe de 
economie şi politică, apărându-se şi justificân-du-se. 


Particularitatea religiilor mondiale constă în contradicţiile lor 
exterioare. Dar aceste contradicții, la nivelul exterior de 
suprafaţă, obligă pătrunderea în esenţa profundă. 
Contradicţiile nu permit înghețarea formelor şi acordarea de 
explicaţii cu un singur înţeles unui eveniment. Cu cât este mai 
mult omul dispus să iubească, cu atât el vede mai puţine 
contradicții în cărţile sfinte. Şi invers. O imensă cantitate de 
secte, de învățături eretice, de ramificații diferite din 
creştinism sunt subordonate faptului că au încercat să 
înţeleagă Biblia pornind de la conştiinţă. Fiecare a luat un 
fragment apropiat înţelegerii sale şi mergând în această 
direcţie a încercat să-L cunoască pe Dumnezeu, eliminând 
îndoiala şi contradictia. Cu cât mai ortodox este curentul 
religios, cu atât apar mai multe secte religioase şi ramificații 
ale acestora. 
M-a chinuit mult timp o problemă. Care dintre botezuri sunt 
mai eficiente, cele din pruncie sau cele din tinereţe? 
Unele ramuri ale creştinismului sunt convinse că botezul este 
bine să fie făcut numai la o vârstă conştientă. Atunci acest 
lucru rămâne în amintire si duce la un efect necesar. Dar ce sà 
pretindem de la un prunc, el nu-şi aduce aminte de nimic şi nu 
înţelege. Totul este chipurile clar şi logic din punct de vedere 
uman. însă botezul este îndreptat în primul rând nu spre corp ci 
spre sufletul omului. Crucea este simbolul încetării vieţii, să 
spunem aşa, un medicament împotriva ataşamentului faţă de 
viaţă. în creştinism, botezul este un simbol al păstrării iubirii în 
cazul pierderii a tot ce există, inclusiv a vieţii. Aceasta 
înseamnă păstrarea Divinului în cazul distrugerii umanului. în 
acest caz energetica subconştientă subtilă este mult mai 
importantă decât cea mentală. Copilul nu înţelege nimic, dar 
cei care îl botează, înţeleg şi simt şi acest lucru este pe deplin 
suficient. Cu cât trece mai devreme copilul prin ceremonia 
botezului, cu atât mai uşor se dezvoltă în viitor. Specificul 
oricărei ceremonii constă în faptul că ea acţionează în primul 
rând asupra subconştientului. Dacă ţinem însă cont că 
principala parte a vieţii noastre are loc în subconştient, iar 
gândirea noastră constituie numai câteva procente din 
ctivitatea subconstientului, atunci tabloul lumii devine 
întrucâtva altul. 


Interesant, gândesc eu. în trecut noi am fugit de durere, 
adică de conflictele cu mediul. Acum învăţăm să acceptăm 
durerea şi mediul conflictual. După un anumit timp existenţa 
fără conflicte şi fără dureri va fi imposibilă pentru noi. Şi după 
încă un anumit timp, noi vom crea singuri durere şi conflicte în 
sufletul nostru, zdruncinând, schimbând şi dezvoltând structura 
noastră informaţională. 
Continuu să gândesc mai departe. Deodată, un val imens mi-a 
acoperit capul şi m-a sustras din gândire. Pufnesc şi încerc să 
restabilesc mersul ideilor. Valurile reprezintă într-un fel 
simbolul instabilității. Dar iată ce este interesant. De îndată ce 
încep să gândesc incorect, imediat un val îmi trage o palmă. 
Eu percep marea ca pe o fiinţă vie, care în plus este şi foarte 
armonioasă. Cu cât există un haos mai mare în exterior, cu 
atât mai înaltă este armonia şi unitatea interioară, cu cât mai 
puţină iubire este în interior, cu atât mai mult omul încearcă să 
reţină iubirea în exterior. Atunci lui îi este frică de 
distrugerea exterioară şi începe dependenţa de alti oameni. Ti- 
e frică să spui un cuvânt aspru, încerci să mentii relaţii 
călduroase, pentru a păstra sentimentul, eşti gata să cedezi în 
faţa altuia. Cu cât există mai puţină iubire în interior, cu atât 
mai mult încerci s-o retii din exterior şi cu atât mai puternic 
încep din exterior să te înşele şi sà te trădeze. Dacă nu ar fi 
existat înselàciunea şi trădarea, atunci întepenirea în 
continuare a formelor ar fi dus la îmbolnăvire şi moarte. Un om 
dur la exterior poate fi bun şi iubitor lăuntric. Dacă nu ţi-e frică 
de distrugerea interioară d schimbarea destinului, atunci este 
mai uşor să te concentrez' asupra iubirii. 
Oamenii pot fi împărţiţi în trei categorii. Timizi, care îşi 
păstrează bunătatea atât în interior cât şi în exterior. Ei nu 
realizează prea multe în prezent dar au perspectivă în viitor. 
Impertinenti, cărora nu le este frică de conflictul exterior, îl pot 
rezolva şi pot obţine multe în prezent. Dar duritatea lor 
crescândă le diminuează iubirea din suflet şi dobândind multe în 
prezent, ei îşi distrug viitorul. Cea de-a treia categorie este cea 
a oamenilor echilibrati. Ei păstrează în permanenţă iubirea în 
suflet şi prin aceasta nu le este frică de schimbările exterioare, 
sunt gata să accepte distrugerea, dar şi să acţioneze dur într-un 
moment necesar. 


De obicei, în copilărie noi suntem timizi pentru că întreaga 
energie se scurge pentru asigurarea viitorului. In tinereţe 
devenim un pic impertinenti pentru că forma nu s-a contopit cu 
conţinutul. întreaga revoltă tinerească, năzuinţa către înlătura- 
rea autorităţii şi a dogmelor este un fenomen sănătos care 
permite perceperea armoniei. Dar dacă impertinenta începe sà 
dăuneze iubirii, atunci protestul tineresc se transformă în 
delincventă cu toate consecinţele ce decurg de aici. Dacă un 
copil creşte ca un impertinent, cam dur şi rău este puţin 
probabil să aibă şanse să obţină ceva de la viaţă. De aceea, 
educaţia iubirii şi a bunătăţii în fragedă copilărie duce la 
asigurarea unui viitor sănătos pentru propriul copil. 

Gândurile mi se întorc la tema îmbătrânirii. Nu demult la una 
din lecţii mi s-a făcut cadou o carte „Despre secretele 
longevitàtii orientale". Esenţa se reduce la faptul cà pentru 
depăşirea îmbătrânirii este necesară menţinerea unui nivel înalt 
de energie în organism. Energia principală este cea sexuală, 
înseamnă că pentru întinerire trebuie să te ocupi în permanenţă 
de exerciţii energetice şi să nu permiti să se realizeze dorinţa 
sexuală. Toate acestea coincid cu cercetările mele. 

Fericirea umană se rezumă la dorinţe şi viaţă. Dorintele 
sexuale înseamnă continuarea vieţii. Pentru continuarea vieţii 
se consumă mai multă energie decât pentru susţinerea şi 
apărarea ei. Existenţa apărării înseamnă conştiinţă, intelect, 
capacităţi. în sentimentele noastre există mai multă energie 
decât în conştiinţa noastră. lubirea se consumă pe dorinţele 
noastre. Aceasta înseamnă că dacă reținem (transformăm) 
dorinţa sexuală atunci această energie duce la dezvoltarea 
conştiinţei, la întinerire, la întărirea vieţii. în principiu, acest 
punct de vedere, este demult cunoscut în Orient. în Daoism 
acesta provine din filozofia indiană. A existat punctul de vedere 
conform căruia ejacularea, respiraţia dată omului într-o anumită 
cantitate şi folosirea lor în grabă duce la îmbolnăvire, la 
îmbătrânire rapidă şi moarte. în acest caz, abstinenta a dat într- 
adevăr un efect curativ. 

Prin ce se deosebeşte omul de animal? Prin faptul că el îşi 
înfrânează dorinţele şi transmite pachetul de energie eliberată 
pentru dezvoltarea funcţiilor superioare. Dacă noi încercăm pur 
Şi simplu să înăbuşim dorinţa, atunci aceasta înseamnă 
autodistrugere şi boală, întrucât dorinţa este energie, iar enerei 


este un potenţial între efect şi cauză. înfrânând proprii ie 
dorinţe, noi pierdem energie şi ne oprim. însă dacă noi înfrânăm 
dorinţa în numele iubirii, atunci energia originară a dorinţei 
duce la dezvoltarea funcţiilor superioare. De aceea dacă 
tineretul este educat în spirit moral şi de abstinentà, atunci 
potenţialul său spiritual şi creativ va fi ulterior destul de înalt. 
De ce femeia foloseşte parfumul, de ce-i place să se îmbrace 
frumos? Pentru ca energia sexuală să se transforme nu într-o 
dorinţă trupească, ci în sentimente de înaltă prietenie şi 
spiritualitate, pe care este mai uşor apoi să le transforme în 
iubire. Eu stau pe gânduri. Mă neliniştesc două probleme: în 
primul rând, până în prezent nu am văzut şi nu am auzit despre 
longevivi care să lucreze după această metodă. în al doilea 
rând, nu prea este plăcut ca energia originară pe care o 
emanăm s-o cheltuim numai pentru întinerirea noastră şi 
întărirea vieţii. Aceasta se poate face numai la vârsta 
pensionării. Dar ceva raţional în acest sistem există. Pentru ca 
sistemul informaţional să trăiască şi să se dezvolte, trebuie să 
existe un aflux de informaţii noi şi în frânarea periodică a 
funcţiilor principale. Dacă facem opriri, putem zăbovi mult mai 
mult în drum. Problemele care stau în prezent în faţa omenirii 
sunt: nivelul scăzut de viaţă, epuizarea crescută şi sindromul 
oboselii. Toate acestea demonstrează lipsa de energie. Dacă nu 
există un aflux nou de energie prin iubire, atunci trebuie măcar 
să economisim energia veche. Un medic din Israel a propus 
pentru tratarea sindromului o metodă chinezească antică. 
Bărbatul are orgasm fără să permită spermei să iasă. Aceasta 
duce la întinerire şi are un efect de conservare a energiei. 
Atracția sexuală este o funcţie de continuare a vieţii adică un 
mijloc, scopul fiind acumularea Divinului. Pentru a simţi 
caracterul secundar al umanului, acesta trebuie înfrânat pentru 
un anumit timp, trebuie să renunti la el şi atunci energia princi- 
pală a vieţii nu se va consuma impetuos. Cu cât este mai 
puternică dependenţa de dorinţe, cu atât mai repede scade 
nivelul energetic. S-a observat demult că acei oameni care au 
obţinut multe rezultate în ştiinţă, artă, politică au avut o 
sexualitate superioară. Numeroşi oameni, având un mare 
talent, au spus că principalul obstacol în calea descoperirilor şi 
creaţiei a fost pentru ei atracţia sexuală neastâmpărată, pe 
care a fost foarte greu să o învingă. Mulţi au ajuns la concluzia 


că trebuie mărită energia sexuală şi atunci obţii multe în viaţă. 
Dar efectul obţinut a fost contrar. Cu cât este mai mare 
concentrarea asupra sexului, cu atât mai multe probleme se 
ivesc în ultimă instanţă. Rezolvarea superficială a problemelor 
duce deseori la un efect contrar. De fapt, energia iubirii se 
consumă în primul rând prin desfătare sexuală. Când noi ne 
concentrăm asupra acesteia începem să consumăm mai multă 
energie decât primim. Dacă analizăm dezlănţuirea 
neînfrânată a temei sexuale în presă, în cărţi şi la televiziune, 
atunci izvorul cauzei sindromului de oboseală cronică devine 
clar destul de repede, înseamnă că problema oamenilor 
talentaţi nu constă în sexualitatea crescută, ci în faptul că 
nu pot într-o măsură suficientă să transforme energia sexuală 
în energie de creat" lar o parte determinată să o transforme 
înapoi în energia iubiri! 

Am observat o particularitate curioasă. Dacă nu put-^m s" 
înfrânăm avântul dorințelor exterioare, setea, mâncarea 
sexualitatea atunci sentimentele se devalorizează repede, în 
ele există puţină energie. De exemplu: dacă părintele 
urmăreşte ca alimentaţia copilului să fie de trei ori pe zi şi după 
un regim strict, atunci se naşte abstinenta dorințelor exterioare 
în urma căreia la copil se îmbunătăţeşte energetica şi 
sănătatea. O altă situaţie. La cea mai mică dorinţă, copilul fuge 
imediat acasă şi mănâncă tot ce-şi doreşte, inclusiv ceva dulce, 
iar apoi la el încep problemele cu dinţii, cu intestinele, el devine 
moleşit şi bolnăvicios. înseamnă că printr-o atitudine corectă 
faţă de senzaţia de foame, de sete şi a sexualităţii 
nesatisfăcute, se pot vindeca şi se poate mări nivelul energetic 
al organismului. 

îmi aduc aminte cum nu demult am decis să ieşim în natură 
să mâncăm şaşlâc. Ne-am dus la piaţă hotărând să nu cumpă- 
răm carne de porc sau de vacă, ci să luăm pui. lată-ne 
străbătând mulţimea din piaţă şi, din mers, eu prezint o mică 
lecţie: „Carnea care se importă acum din Occident este 
împănată cu antibiotice şi hormoni. Acestea constituie o otravă 
imperceptibilă, iar influenţa ei se întinde în timp. în Europa, spre 
exemplu, ca să crească mai repede curcanul, i se administrează 
patru feluri de hormoni. Dacă un vin bun şi armonizat vindecă, 
iar cel slab calitativ dăunează, atunci carnea are un efect nu 


mai mic. Copanele de găină trebuie luate numai de la 
producătorii locali". 

g târziu, - spune tovarăşul meu de drum. - Nu demult m- 

întreţinut cu oameni care se ocupă cu comercializarea 
nuilor. Ei au trecut deja de mult la tehnologia occidentală. 
Introduc în gâtul puiului o ţeava şi injectează mâncarea şi 
hormonii. Acesta creşte de cinci ori mai repede. După 45 de 
zile are deja o greutate imensă, maximum posibilă. lar în zilele 
47-48 moare de bătrâneţe. Deci, trebuie numai să reusesti să- 
1 
sacrifici din timp. 

— De ce moare aşa de repede? - mă interesez eu. 

Tovarăşul meu de drum ridică din umeri: 

— Creşte repede, moare repede. 
Este un fapt curios. Concluzia se poate trage de la sine. Dacă 
noi nu am dorit cu rost şi deja am primit ceea ce am dorit, 
atunci dorinţele degenerează şi organismul începe să 
îmbătrânească impetuos. înseamnă că neînfrânarea dorințelor, 
îndeosebi a celor sexuale, constituie o cale directă spre 
îmbolnăviri şi îmbătrânire. Foamea care este o dorinţă 
nesatisfăcută obligă organismul să năzuiască spre iubire şi să 
mărească rezervele de energie. Sunt necesare hotărâri noi, un 
comportament nou, o interacţiune crescută cu lumea 
înconjurătoare şi obţinerea unei porţii mai mari de haos. 
înainte nu mi-a fost clar un lucru. A apărut pe scenă, să zicem, 
un cântăreţ sau o cântăreaţă. Ea a avut o viaţă personală 
dezordonată, avea necazuri şi probleme grave. Nivelul creativ 
este foarte înalt. Apar faima, banii, familia, îndeplinirea 
dorințelor iar talentul dispare. Nu există impuls creator şi nici 
energie. Şi cu cât mai neînfrànat se comportă omul, căpătând 
renume, cu atât mai repede se stinge talentul său. Dacă înainte 
o personalitate dotată îşi croia drumul său spre faimă mult timp 
iar steaua lui strălucea mult timp, acum show-bussines-ul 
pregăteşte cântăreţi şi muzicanți ca pe puii crescuţi peste 
noapte. După aceea toată lumea se miră cât de repede se sting, 
se degradează talentele. Când cei talentaţi au căpătat renume 
fără nici un fel de dificultăţi, repejor, ei au obţinut faimă şi bani, 
atunci, după toate acestea, de regulă, urmează alcoolul, 
narcoticele şi pieirea. 


Aproximativ de o oră înot în apa clocotită a mării. Vântul şi 
valurile îmi creează un sentiment de haos. Se naşte o desfătare 
inexplicabilă. începi să respiri cu tot corpul. Informaţia curge 
prin toate celulele. în asemenea momente este imposibil să 
gândeşti. Te cuprinde sentimentul de imensă plăcere a faptului 
că eşti pe deplin deschis lumii înconjurătoare. Corpul deja nu se 
mai orientează şi nu depinde de conştiinţă. El se conectează la 
ceva incomensurabil, la ceva mai înălţător. Treptat însă 
gândurile se aliniază din nou în direcţia obişnuită. 
îmi aduc aminte de cartea nu demult citită în care sunt descrise 
două sisteme de sănătate şi de întinerire. în primul, pe baza 
propriului exemplu, autorul demonstrează că solicitarea fizică 
permanentă şi activitatea constituie condiţia absolută a 
longevităţii. Autorul celuilalt sistem susţine contrariul. Tocmai 
solicitările fizice dese îl omoară pe om, spune acesta. Toţi 
oamenii care practică sportul ca nişte maniaci o termină rău. 
Antrenamentul autogen, activitatea psihologică asupra propriei 
persoane sunt mult mai importante. într-adevăr, e curios. Unii 
longevivi spun un lucru, iar alţii spun contrariul. Cine are totuşi 
dreptate? Ştiinţa nu dă o explicaţie. Există multe fapte care 
confirmă atât prima cât şi cea de-a doua teorie. Astfel, avem de- 
a face cu două contradicții. In fiecare dintre ele există fără 
îndoială un sâmbure de raționalitate. în ceva ele trebuie să fie 
unite şi de perspectivă, iar în ceva trebuie să existe un cusur, 
începem cu primul. Fără îndoială că o muncă fizică grea 
îmbătrâneşte repede omul, mai ales dacă în această activitate 
nu se face din plăcere. în acelaşi timp, lenea, pasivitatea 

omoară de asemenea repede. 
îmi aduc aminte cum nu demult am călătorit cu un 
taximetrist. Eu am trecut în maşina lui, întrucât la tovaràsul 
lui de muncă nu a pornit „Jiguli-ul". Bătrânelul s-a văitat, a 
mormăit, a zăngănit cheile şi maşina nu a pornit. El s-a uita 
la mine cu mândrie şi mi-a spus: 
— Şi acum trecem la gaz, dacă nu funcţionează cu benzină. 
Dar cu gazul de asemenea s-au iscat probleme, iar maşina a 
rămas pe loc. 
— Nu prea am timp, - am spus eu. - Conectati la combus 
tibil atomic şi am plecat. 
Asemenea combustibil nu s-a găsit în maşină. Am trecut la 
tovarăşul lui de drum şi am pornit. Şoferul mi-a povestit 


râzând: 

— Tataie a cumpărat această maşină veche pentru două mii 
cinci sute de dolari, după aceea a mai vàràt în ea încă patru! Cu 
aceştia ar fi cumpărat o maşină normală şi nu ar fi cunoscut nici 
o amărăciune. Şi cu această roabă în fiecare zi se zbate pentru 
viaţă deşi are o locuinţă bună în centru. Eu îi spun: vinde 
locuinţa, cumpără una mai ieftină la marginea oraşului şi o sà 
trăieşti restul vieţii fără să ai necazuri. Ştiţi ce mi-a răspuns 
bătrânul? Mi-a spus că dacă nu o să aibă serviciu, dacă nu o sà 
aibă cu ce să se ocupe, el va muri. Poate că are dreptate, într- 
adevăr, viaţa nu este interesantă când ai totul, când totul e de-a 
gata. 

Mi-am adus aminte de un caz pe care mi 1-a povestit un 
prieten. Când s-a căsătorit, la nuntă, a venit la el bunicul 
miresei, 1-a bătut pe umeri iar apoi 1-a apucat cu ambele mâini 
de umeri, la desprins de pământ, 1-a scuturat şi 1-a pus la loc. 
„Ei, tu îmi placi, - a spus el. - Bravo! O să fii un soţ bun pentru 
ea". în acel moment bunicul avea o sută de ani. El locuia la ţară, 
creştea găini şi iepuri, se ocupa de gospodărie. Tinerii au 
hotărât să-l ajute şi l-au mutat în oraş ca sà nu se extenueze 
prea mult la ţară. După o jumătate de an, bătrânul a orbit şi 
după un ana murit. 

Dacă energia zace în organism atunci începe boala, după care 
vine moartea. Dacă noi nu mergem înainte atunci ne rostogolim 
înapoi. 

Mă întorc în gând la discuţia referitoare la cele două sisteme 
de sănătate şi înţeleg că amândouă au dreptate. Şi într-un 
sistem şi într-altul longevitatea există dacă se transmite 
energie. Pur şi simplu în primul sistem se acordă mai multă 
atenţie transmiterii fizice, iar în cel de-al doilea caz, condiţia 
principală este transmiterea energiei nervoase. Cu cât 
transmitem mai multă energie, cu atât mai multă primim. 
Atunci de ce noi în tinereţe, consumând energie, ne dezvoltăm 
iar la bătrâneţe o transmitere crescută de energie poate duce la 
îmbolnăvire? 

Cauza este simplă. în tinereţe există multă iubire în suflet, iar 
transmiterea puternică a energiei pe fondul emoţiilor 
pozitive măreşte volumul energetic al organismului şi duce la 
dezvoltare. înseamnă că pentru a fi longeviv trebuie ca în 
tinereţe să învăţăm să muncim, să transmitem la maximum 


energie şi să avem o activitate creatoare. Dacă în tinereţe nu 
am fost activi, deosebit de spirituali, atunci la bătrâneţe fondul 
energetic scăzut, cantitatea mică de iubire din suflet, în cazul 
unor mici supraîncărcări, pot duce la îmbolnăvire. Când omul 
iese la pensie şi îi scade brusc nivelul transmiterii energiei 
sufleteşti şi fizice, nu este de mirare că el moare repede. 
Structurile spirituale au un volum mult mai mare decât corpul 
fizic, de aceea consumul energiei creatoare întinereşte mai 
puternic decât consumul energiei fizice. Asta înseamnă: cu cât 
mai mult transmitem energia iubirii, căldură, grijă şi creaţie cu 
atât mai sănătoase sunt sufletul şi corpul nostru. 

Savantii americani nu o dată au adunat date statistice 
despre longevitate. Concluzia este simplă: pentru a trăi mult 
trebuie ca o dată pe zi să simţi senzaţia de foame, să te 
oboseşti şi să transpiri. Toate acestea au loc atunci când noi 
transmitem energia sufletească şi fizică. Mai există o nuanţă; 
se prea poate că principalul constă în toate acestea: senzaţia 
de foame, de oboseală şi transpiratia trebuie să fie însoţite de 
o dispoziţie bună. 

Mi-am amintit de o istorie ciudată pe care mi-a povestit-o o 
cunoştinţă de-a mea. Ea are o prietenă, o cucoană cu toane. 
Are o ambiţie şi un egoism imense şi nu are copii. Şi iată că nu 
demult această femeie a donat sânge. Ea şi-a descris starei ei 
prietenei: „Am simţit că m-am schimbat dintr-odatà. Senzatia a 
fost ca şi cum aş fi născut. A apărut în suflet o asemenea 
bucurie şi bunătate, singură nu pot să-mi explic despre ce e 
vorba". 

l-am explicat despre ce e vorba. La prietenă sensibilitatea şi 
ca atare gelozia şi pretenţiile faţă de bărbaţi sunt imense. Toate 
acestea o ataşează de viaţă şi îi mutilează caracterul dacă nu 
există o concepţie corespunzătoare despre lume şi nu lucrează 
în permanenţă asupra propriei persoane. însă pierderea 
sângelui, la nivelul subconştient, înseamnă pierderea vieţii. 
Dacă dai sânge cu iubire şi bunătate, fără frică, atunci are loc 
explozia iubirii odată cu înjosirea vieţii şi a dorințelor. lată de ce 
înainte bolile se tratau printr-o simplă lăsare de sânge. 
Pacientul ştia că lăsarea repetată de sânge vindecă foarte 
eficient şi se predispunea pentru emoţii pozitive. Nu i-a fost 
frică şi, natural, un asemenea tratament a dat rezultate 
minunate. 


Apropo, donarea de sânge şi jertfirea propriei persoane au un 
mecanism similar. Noţiunea de sacrificiu provine din timpuri 
imemoriale. Sensul este simplu: vrei să fii în armonie cu 
natura, nu trage către tine în permanenţă fericirea ci o parte 
înapoiaz-o şi pe deasupra cea mai bună parte. Psihologii nu pot 
'ntelege o tendinţă ciudată care a apărut în multe ţări occiden- 
tale Oamenii sănătoşi se duc la doctor şi solicită sà li se 
amputeze mâna sau piciorul. Şi asta arată ca o sălbăticie, ca o 
patologie şi anomalie. Mecanismul este de fapt acelaşi, 
închinarea în fata stabilităţii, a confortului, a dorințelor şi a 
vieţii îl împinge pe om spre acea trăsătură în care el simte că 
sufletul lui piere. Pentru a-şi salva sufletul, el merge spre 
lezarea dorințelor şi a vieţii. 

Am scris despre un om care jefuia bănci pentru a îndepărta 
depresia. Posibilitatea de a-şi pierde libertatea, lezarea 
viitorului, înjosirea vieţii şi a dorințelor au micşorat dependenţa 
de uman şi au diminuat depresia. însă dacă el ar fi donat cu 
regularitate sânge, s-ar fi îngrijit de alţii, ar fi sacrificat o parte 
din bani pentru binefacere, aceleaşi probleme le-ar fi rezolvat 
fără crime. întreaga Americă se află într-o stare de depresie. 
Creşte numărul de psihanalişti, psihologi şi psihoterapeuti. 
Creşte de asemenea salariul acestora. Dar ei nu pot să rezolve 
în mod real problema depresiei şi nu numi că nu pot, dar nici 
nu vor, întrucât acest lucru i-ar priva de activitate. Să o 
uşureze, da. Să rezolve problema - în nici un caz. 

Dar ceea ce n-a putut să facă o armată de psihologi 
americani, a rezolvat un mare om în vârstă. Renumit artist, la 
vremea sa idolul femeilor, având un corp şi o musculatură 
minunate. Cu timpul el s-a transformat într-o epavă ramolită, 
apoi au început crizele de depresie iar pe urmă elicopterul cu 
care a zburat s-a prăbuşit. El a avut numeroase fracturi dar a 
rămas în viaţă. După un anumit timp, a avut un atac cerebral. 

După aceasta ela vrut să se sinucidă. Şi iată, încetând să se 
mai ataşeze de viaţă, adresându-se lui Dumnezeu, el a observat 
că a devenit mai fericit. Treptat, i-a trecut depresia. Un om 
talentat, chiar când e pe moarte, rămâne talentat. El a reuşit să 
descopere cauza depresiei, care chinuieşte poporul american. 
Sursele depresiei constau în concentrarea numai asupra propriei 
persoane, asupra dorințelor proprii şi grija numai faţă de sine. 


Credinţa în Dumnezeu, ajutorul acordat altora, grija faţă de 
cei apropiaţi, toate acestea la început înlătură depresia, iar apoi 
îl fac cu adevărat fericit indiferent de condiţia sa fizică, indife- 
rent de vârsta la care se află. Sentimentul iubirii, fără de care 
dezvoltarea este imposibilă, este în permanenţă legat de 
eliminarea energiei, de dăruire, grijă şi creaţie. Dacă omul nu 
are grijă de alţii este mai mult predispus spre consum decât 
spre dăruire, atunci indiferent cum ar încerca să perceapă 
iubirea, este prea puţin probabil că va reuşi. Rugăciunea lui va fi 
o simplă zguduire a aerului. Dacă omului îi este frică să iasă din 
cadrul obişnuit al existenţei, dacă el este prizonierul obiceiurilor 
sale şi a stereotipurilor vitale de care nu poate să se despartă 
nicicum, capacitatea lui de a iubi va fi de asemenea mică. 
Savanţii din Occident au ajuns la concluzia că animalele de casă 
lecuiesc oamenii. Acest lucru se confirmă prin mii de fapte. De 
fapt, lecuiesc nu animalele, ci grija permanentă faţă de ele. 
Animalul, îndeosebi câinele, este ca şi copilul care rămâne 
întotdeauna mic şi necesită o permanentă mângâiere şi grijă. 
Stabilitatea crescută, concentrarea supra propriilor dorinţe, 
atitudinea de consum faţă de lume au condus în Occident la 
degradarea permanentă a familiei iar copilul este considerat ca 
un concurent care consumă timp, bani şi viaţă. Atracția 
generală faţă de animalele domestice permite într-o oarecare 
măsură îmbunătăţirea stării sufleteşti a multor oameni. Cu cât 
omul este mai pregătit să accepte o situaţie traumatizantă, cu 
atât în momentul durerii şi al pierderii el este pregătit să se 
adreseze iubirii şi lui Dumnezeu. Cu cât în fiecare secundă omul 
emană iubire, căldură şi energie, cu atât în fiecare secundă el 
se îndreaptă către Dumnezeu. Capacitatea de a pierde este cu 
atât mai mare cu cât noi dăruim mai des. Deci cu cât copilului i 
se inoculează altruismul, dragostea faţă de muncă în copilărie şi 
nu este educat să-i fie frică, înghesuindu-1 în cadre înguste, cu 
atât mai armonizată este acea societate în care vor trăi copiii 
care s-au maturizat. 

Interesant, mă gândesc eu, - la urma urmei ajungi la acea 
concluzie care este de mult cunoscută. Devine clar sensul 
frazei: „Lenea este mama tuturor viciilor". Omul poate sà nu 
facă nimic în exterior, dar în interior să ducă o activitate 
intensă. Apropo, eu am observat că pentru păstrarea 
concentrării mentale asupra unui anumit obiect, trebuie să 


consumi multă energie. înainte consideram că lenea constituie 
lipsa eforturilor exterioare. Ea este la fel de periculoasă ca şi 
lipsa de emanare a energiei. Cu cât dăruim mai puţin, cu atât 
mai mult luăm, cu atât mai mult suntem dependenţi de lumea 
înconjurătoare. Şi invers. Cu cât eliberăm mai multă energie, cu 
atât mai puţin suntem dependenţi de mediu şi cu atât desco- 
perim mai multă iubire în suflet şi, ca atare, ne apropiem de 
Dumnezeu. 

Am înţeles acum de ce străluceşte soarele. El este satisfăcut 
cu faptul că emană energie. 

lubirea naşte timpul. Timpul în adâncul Soarelui se împarte în 
cauză şi efect, începe emanarea energiei, apare un nou spaţiu şi 
o nouă substanţă, adică universul se lărgeşte. în adâncul 
Pământului are loc acelaşi proces. Se desfăşoară emanarea 
energiei, se creează substanţe şi spaţii noi. înseamnă că 
Pământul nu este un obiect cosmic care se răceşte şi se stinge, 
ci dimpotrivă, este o viitoare stea. Şi întrucât masa Pământului 
creşte, raza sa se măreşte şi continentele se deplasează. 
Probabil că nu orice planetă poate deveni o stea, dar poate 
năzui către aceasta ca şi către o desfătare supremă. Cu cât 
furnizează mai multă energie planeta şi steaua, cu atât mai 
puternic se îngustează în ea cauza şi efectul şi ea se apropie de 
cauza iniţială. Adică au loc paralel două procese contradictorii: 
pe de o parte, lărgirea spaţiului şi timpului şi complicarea 
structurii şi a legăturilor, iar în plan subtil are loc îngustarea 
timpului şi comasarea a tot ceea ce există într-un întreg. Cu cât 
este mai mare intensitatea creaţiei din afară, cu atât mai 
puternică este unificarea cu cauza iniţială în interior. Dacă 
iubirea şi năzuinţă către o unitate absolută a stelei nu sunt 
suficiente, atunci ea fie se stinge, fie explodează. 
Conform aceleiaşi legi trăieşte şi omul. în principiu, orice obiect 
din univers trebuie să se străduiască să îndeplinească trei 
funcţii: Prm iubire să fie unit cu universul, apoi cu Creatorul; 
nrin dăruirea energiei să năzuiască spre iubire şi prin schimba- 
rea continuă să asigure emanarea energiei. Dacă nu va exista 
o restructurare a legăturilor, atunci nu va exista nici emanarea 
energiei. Dacă nu va exista energie, atunci se va diminua 
nivelul unităţii şi ca atare va avea loc diminuarea iubirii şi 
degradarea. Adică Soarele străluceşte pentru a supravieţui, 
înseamnă că atunci când noi strălucim, noi de asemenea ne 


asigurăm supraviețuirea. Când noi ne îngrijim de alţii, iubim 
mediul înconjurător, emanarea unei asemenea energii va 
creşte 

rapid. 

Este o ipoteză curioasă, mă gândesc eu, este nevoie să ne 
aplecăm mai mult asupra acesteia. Apropo, ceva începe să se 
limpezească în legătură cu poruncile lui lisus Hristos. înainte 
unele lucruri mi-au fost clare dar altele nu mi-au fost deloc 
clare. Ei, dacă ţi se cere, atunci să ajuţi mereu, acest lucru este 
clar. Dar dacă cineva s-a împrumutat de la tine şi nu ţi-a dat 
înapoi, iar tu nu trebuie să ceri înapoi banii, acest lucru este 
deja prea de tot. în asemenea condiţii nu rezistă nici un buget. 
Acum am început să percep ceva. Cum îmbătrâneşte si cum 
moare Soarele, cum îmbătrâneşte şi cum moare omul şi 
civilizaţia? Treptat, corpul omului se întepeneste. Civilizaţia 
care îmbătrâneşte devine statică şi inertă, iubirea se schimbă 
cu regulile severe de comportament, egoismul se accentuează, 
adică se diminuează emanatia energiei. 

Acum două mii de ani, în iudaism a început criza. 
Respectarea strictă a poruncilor Divine şi a legilor şi regulilor 
care decurg de aici au devenit mai importante decât iubirea. De 
ce să iubim, de ce să avem grijă de alţii, este mult mai 
important să ţinem post, să ne rugăm, să ne alimentăm corect 
şi să respectăm cu stricteţe toate regulile care permit 
perceperea unităţii cu Dumnezeu. In acea criză a iudaismului s- 
a văzut criza întregii civilizaţii umane care a devenit inevitabilă. 
De aceea Hristos a dat acele Porunci necesare pentru reînnoirea 
şi supraviețuirea civilizaţiei, distrugând neapărat canoanele şi 
regulile de neclintit. El a pus accentul pe iubire şi pe dăruire. 
Prima emoție care trebuie să se destepte în noi faţă de un alt 
om este emoția iubirii, a grijii, a căldurii sufleteşti, a sentimen- 
tului unităţii sinelui cu ceilalţi. Ura faţă de duşman distruge 
sentimentul unităţii cu el ceea ce înseamnă că privează sufletul 
de iubire şi duce la îmbătrânirea şi pieirea civilizaţiei. Pentru o 
practică reală şi o logică umană normală sunt cu totul absurde 
următoarele sfaturi: te-au lovit - nu te împotrivi, au luat 
împrumut de la tine, nu-1 cere înapoi. Acest lucru arată şi azi 
foarte sălbatic. Foarte sălbatic din punct de vedere al supravie- 
tuirii corpului, al stabilităţii si justetii societăţii. Cu cât există mai 
puţină iubire în suflet, cu atât mai mult organismului îi este 


teamă de distrugere şi cu atât mai severă devine regula de 
comportament care împiedică distrugerea. Deci creşte brusc 
importanţa noţiunii de moralitate şi de dreptate. „Ochi pentru 
ochi, dinte pentru dinte". Există din ce în ce mai multe reguli, 
din ce în ce mai severe, iar iubire este din ce în ce mai puţină. 
Cu cât aplici mai strict toate regulile, cu atât mai mult percepi 
justetea şi dreptatea proprie. Deci cu atât mai mult există 
condamnare şi agresiune faţă de cei care nu au dreptate şi cu 
atât mai puţină iubire există în suflet. Când iubeşti te străduieşti 
să-l ajuţi pe altul să se schimbe. Când nu există iubire, atunci 
ceri de la celălalt o linie corectă de conduită şi dispretuiesti si 
urăşti atunci când el nu poate sau nu vrea să facă acest lucru. 
Gândurile mele revin la problemele de zi cu zi. Cad pe gânduri şi 
îmi aduc aminte de schimbarea locuinţei mele. Văzând intrarea 
principală, m-am îngrozit. Sunt aruncate seringi goale, de jur 
împrejur băltoace de urină şi grămăjoare de excremente în faţa 
treptelor de la intrare. Este imposibil să intri în lift. Acolo cineva 
îşi satisface în permanenţă micile nevoi. WC-urile publice în 
ultimul timp au dispărut în Rusia. Probabil că organele locale se 
consideră zeități şi nu doresc să se gândească la asemenea 
nimicuri. Dar la intrarea noastră principală este o murdărie 
crasă care, în general, s-a făcut din cauza narcomanilor care vin 
după droguri. După colectivismul impus, poporul nostru a căzut 
în egoism şi izolare. A devenit imposibil să aduni vecinii şi să 
rezolvi împreună cu ei o problemă oarecare. Dar eu am reuşit să 
adun câţiva vecini pentru a elabora un plan comun de acţiune. 
Au fost trei propuneri. Prima a făcut-o un bussines-man: „Cel 
mai uşor lucru este să facem următoarele: să angajăm pe bani 
un „frăţior", îi arătăm familia care vinde narcotice, el o să-i 
urmărească pe stradă şi îi va bate fără explicaţie. Şi o va face 
până când familia fie va pleca, fie va înceta să mai vândă 
narcotice". Varianta a doua a venit din partea altui vecin. El 
avea relaţii bune fie cu forţele speciale, fie cu funcţionari 
superiori din miliţie. El a promis că se va interesa cum se poate 
rezolva problema. Varianta a treia a fost să angajăm o femeie 
de serviciu care să curete la intrare. Prima variantă nu a avut 
succes. A doua variantă de asemenea. Când m-am interesat de 
ce s-a oprit totul, vecinul mi-a răspuns: „La început autorităţile 
trebuie să afle cine se ocupă cu vânzarea narcoticelor aici, ca să 


nu suferim noi în cazul în care ei se bagă în afacere". „Ei, atunci 
e mai bine să nu-i deranjezi pe distinşii oameni", - am spus eu. 

Şi iată că femeia s-a apucat de curăţenie. Au aruncat cu 
murdăria şi au făcut stricăciuni ca şi înainte, dar s-a curăţat pe 
şest totul şi intrarea încetul cu încetul a început să arate altfel. 
După un timp femeia a plecat. S-a petrecut însă un lucru curios. 
Comerţul cu narcotice continuă, dar intrarea a devenit curată. 
Nu mai există seringi, nu mai există toaleta comunală. Energe- 
tica intrării s-a schimbat. Oamenii au început să se obişnuiască 
să fie curat, chiar şi cei care vin întâmplător la noi nu mai fac 
mizerie. înseamnă că stârnindu-i omului o emoție pozitivă, 
străduindu-ne oarecum să-i împodobim locuinţa, putem schimba 
pe oricine. în principiu totul e logic. Pentru orice schimbare este 
necesară energie. lar aceasta nu există fără iubire, iar noi cerem 
prea des schimbări dar nu oferim iubire şi grijă. 
înot deja de aproape o oră. Până la stâncile singuratice care se 
ridică triumfal deasupra mării învolburate, a rămas destul de 
puţin, întregul univers constituie totalitatea ritmurilor. Ce este 
ritmul? O oscilație între cauză şi efect. Acesta este interacţiunea 
cauzei şi efectului cu permanenta lor succesiune. Acesta este 
lupta dintre cauză şi efect. La nivel exterior, cauza se 
transformă în efect. în plan subtil, efectul devine cauză. 
Trecerea lor unul în celălalt creează situaţia obiectului. Pe 
Pământ te obisnuiesti cu un ritm anumit de gândire si 
comportare. A schimba acest ritm interior al vieţii se pare că 
este foarte greu, pur şi simplu nu există energie pentru aşa 
ceva. Marea trăieşte într-un ritm al său. Când te dizolvi în ea, e 
mai uşor să fii în acord cu ritmul întregului univers. Sufletul se 
deschide pentru iubire. în mare eu devin altceva. Pe 
neobservate, noi devenim alţii în mare. 

Mă apropii încet înot de baza stâncii. Mă strecor printre pietre 
şi ies din apă. Câteva minute mă deconectez de toate şi privesc 
marea. Apoi cobor încet, intru în apa mării pentru a porni 
înapoi. Eu înot un anumit timp în stihia care mă dizolvă şi mă 
îmbrăţişează. 

Trebuie să aştept până apare sentimentul zborului în suflet. 
Când apare, după câteva secunde, mie mi se poate rezolva o 
problemă chinuitoare şi îndelungată, neabordabilă într-o stare 
obişnuită. Noi nu putem să rezolvăm problema întrucât facem 
numai una sau două încercări. Dacă există stres, este problemă. 


Pentru rezolvarea ei se elimină un pachet de energie. Energia s- 
a consumat şi dacă problema nu e rezolvată, ea trece în rândul 
celor de neînvins. Cu cât depindem mai mult de situaţii, de 
mediu, cu atât mai puţină energie avem pentru rezolvarea 
problemelor. Există un singur secret. Orice problemă este 
întotdeauna mai amplă decât situaţiile care au creat-o. De 
aceea, dependenţa de situaţii nu permite să rezolvi problema 
complet. Ca să nu depinzi de situaţii şi totuşi să rezolvi 
problema trebuie să te întorci la ea nu o dată, nu de două şi nu 
de zece ori, ci de o sută, o mie şi două sute de mii de ori. în 
fiecare repetare trebuie pur şi simplu căutate căi noi. La urma 
urmei, orice problemă poate fi rezolvată. 

în ultimă instanţă, întregul univers constituie o situaţie în plan 
subtil. înseamnă că rezolvând orice problemă, noi rezolvăm în 
acelaşi timp o problemă în univers şi depăşim o situaţie 
principală. Deci, renunțând să rezolvăm o problemă, 
considerând-o nerezolvabilă, noi renuntàm la cunoaşterea 
întregului univers. lată de ce, din lexiconul meu lipseşte 
noţiunea de „sarcină nerezolvabilă, problemă de nedepàsit". Eu 
ştiu că pot rezolva orice problemă. Toate celelalte înseamnă 
numai detalii. 
Frica înseamnă oprirea energiei. Pe mine toată viaţa m-au 
educat insuflându-mi frica. La nivelul de suprafaţă am fost 
întotdeauna înfrânat, plăpând, timid, slugarnic. Dar în ceea ce 
priveşte scopurile şi dorinţele înalte, îndoiala şi frica au lipsit 
întotdeauna. De asemenea energia mi-a curs şiroaie. Noţiunea 
de termen de prescripţie şi rezolvare a unor probleme oarecare 
nu au existat la mine. Dacă există multe probleme, nu trebuie 
să renunti la ele, ci trebuie sà le comasezi. Să le unesti cu unele 
probleme principale şi să continui să le rezolvi. Capacitatea de a 
percepe esenţa problemei înseamnă posibilitatea de a o rezolva. 
Când încercăm s-o rezolvăm la suprafaţă, atunci ne trasăm o 
sarcină imposibilă. lată, să presupunem că acum la mine a 
apărut o problemă. A început din nou un rând de mici trădări din 
partea cunoştinţelor. încercarea de a rezolva o asemenea 
problemă nu înseamnă numai s-o iei şi s-o îndepărtezi. Să 
examinăm minuţios noţiunea de trădare. în primul rând te 
trădează numai ai tăi, aşa cum a spus cineva, adică, cel în care 
ai încredere, cel de care îţi legi viitorul. De un om străin nu îţi 
legi viitorul. El poate să te înşele şi să te păcălească, dar nu 


poate să te trădeze. Trădarea este distrugerea la maximum a 
structurii viitorului. Probabil că are loc atunci când dependenţa 
de viitor creşte. înseamnă că de la o problemă de trădare 
trecem la problema de dependenţă de viitor. De ce s-a întărit 
această dependenţă la mine? De ce mie mi se distruge viitorul? 
Eu simt că acum această problemă n-o înţeleg. Atunci, bine, să 
încercăm să o abordăm dintr-o altă perspectivă. în ultima vreme 
am simţit o oarecare răcire din partea prietenilor, o oarecare 
căldură a dispărut. Ciudat, întrucât eu îi ajut nu mai puţin, ci 
chiar mai mult, dar am început să observ o oarecare atitudine 
de consum faţă de mine. 

Ce înseamnă prietenia? Este capacitatea de a te sacrifica, de a 
dărui ceva omului iubit. lubirea şi spiritul de sacrificiu 
întotdeauna merg mână în mână. Nu demult am văzut la 
televizor un subiect remarcabil. O pasăre mascul făcând curte 
unei femele îi aduce un oarecare fleac, ceva necomestibil dar 
frumos. Apoi îi arată cât de multe poate să facă pentru ea, cât 
de mare este sentimentul de dragoste faţă de ea. însă dacă i-ar 
fi adus ceva comestibil, acest lucru ar fi întărit dorinţa femelei şi 
ar fi diminuat sentimentele ei înàltàtoare. De aceea, se oferă un 
obiect necomestibil dar frumos. Cu cât este mai mare dorinţa 
masculului de a prezenta ceva femelei, cu atât mai multă 
energie emană el şi înseamnă că nivelul său energetic este 
superior. Asta înseamnă că şi păsările vor fi sănătoase şi vor 
avea o capacitate de adaptare crescută faţă de lume. Cu cât 
bărbatul este mai pregătit să facă multe pentru femeia iubită, 
cu atât mai puternic va fi nivelul său energetic şi cu atât mai 
sănătoşi vor fi urmaşii. Când un bărbat îndrăgostit invită o 
femeie la restaurant şi în loc de o mâncare bogată comandă din 
economiile sale ceva simplu, asta înseamnă: „Eu sunt zgârcit, 
plăpând, nu pot să dăruiesc; nu o să ai copii sănătoşi de la mine, 
de aceea ia-ti gentuta şi fugi de mine cât poţi de repede". în 
societatea Occidentală contemporană se poate observa o 
imagine pe deplin naturală. Un tânăr îndrăgostit invită o fată la 
restaurant, iar mâncarea şi băutura le plăteşte fiecare strict pe 
jumătate. Sau tânărul îndrăgostit o duce pe prietena lui cu 
maşina la lucru. Ea îi plăteşte benzina, întinzând banii la sfârşitul 
unei călătorii fericite comune. Apoi medicii, oamenii de ştiinţă, 
psihologii îşi bat capul întrebându-se de ce în familiile 
occidentale nu se prea nasc copii. 


Mă întorc din nou la tema privind problemele cu prietenii. Se 
pare că situaţia începe să se clarifice. Pentru a stabili câţi 
prieteni ai, trebuie să-ţi pui întrebarea: de dragul cui eşti gata 
să-ţi sacrifici timpul, banii, sănătatea şi viaţa în ultimă instanţă? 
Gradul de prietenie se stabileşte prin capacitatea de a te 
sacrifica într-un fel de dragul prietenului. Dacă există dorinţa 
de a ajuta numai în lucruri mărunte, asta înseamnă numai 
relaţii de prietenie. Fără un sacrificiu periodic, prietenia e greu 
de păstrat. De aceea, în lumea occidentală prietenia practic 
lipseşte. Pentru menţinerea familiei, trebuie de asemenea să 
te sacrifici, mai cu seamă în favoarea femeii. 

Femeia este necesară pentru apariţia copiilor pe lume. Pentru 
asta este nevoie de o emanare a unei cantităţi imense de 
energie, invizibilă dar necesară. Şi cu cât noi nu dorim să 
dăruim, să avem grijă şi să ne sacrificăm, cu atât mai sterile 
devin sufletele noastre şi apoi şi corpul nostru. Eu am fost gata 
să sacrific ceva de dragul prietenilor. Dar pe ei i-am privat de 
această posibilitate. lată, eu ar fi trebuit să le cer un împrumut 
în bani, măcar o sumă mică, să le cer un ajutor şi să nu-mi fie 
ruşine să le aduc un prejudiciu atunci când am nevoie de ceva. 
Eu nu le-am permis să se sacrifice pentru mine. Eu nu i-am 
ajutat să emane energia din corp şi din suflet. Este natural că 
iubirea din suflet s-a schimbat şi ei au început să-mi întoarcă 

spatele. 
De ce femeile se îndrăgostesc de oameni de care le este milă? 
Pentru că grija faţă de cel plăpând şi nefericit înviorează în ele 
mecanismul grijii, a căldurii, a dăruirii si a iubirii. Atunci când 
bărbatului îi este frică să se prezinte în ochii femeii plăpând şi 
slab, când nu permite să existe milă faţă de el, să fie înconjurat 
de căldură şi atenţie, atunci după un oarecare timp observă cu 
uimire că atitudinea femeii faţă de el s-a răcit. Este ciudat, se 
gândeşte el, eu fac din ce în ce mai multe pentru ea, dar ea s-a 
îndrăgostit de un papă-lapte şi vrea să mă părăsească. Multor 
părinţi le este milă de copiii lor şi nu le permit să aibă grijă de 
ei, să facă ordine prin casă, să lucreze prin grădină şi după 
aceea se întreabă de ce nu sunt iubiţi de copii. 
Cu cât transmiterea energiei, a căldurii şi iubirii devine în 
copilărie un obicei, cu atât mai sănătoşi vor fi urmaşii. Deci, nu 
este suficient numai să ai grijă de alţii, trebuie să-i ajuţi să 
procedeze şi ei la fel. Asta în primul rând. în al doilea rând, 


trebuie să ajuţi sufletul. în acest caz, numai banii şi ajutorul 
material pot chiar să dăuneze. Mulţi ajută numai corpul şi apoi 
se miră că prin aceasta omul se strică. Fiecare om trebuie să 
aibă un impuls spre dezvoltare. Când el este flămând, are loc o 
emanare de energie. Orice stres este întotdeauna însoţit de o 
emanare crescută de energie şi această energie ne permite să 
creăm, să ne schimbăm şi să schimbăm mediul înconjurător. 
Tocmai de aceea, înfometarea vindecă. Energia care este 
emanată eliberează organismul de zgură, îl reconstruieşte şi îl 
întinereşte. Dacă omul nu simte senzaţia de foame, nu emană 
energie, aceasta se depozitează în el ducând la numeroase boli. 
De aceea, trebuie să-l hrànim pe cel flămând şi să-1 obligàm să 
flămânzească pe cel sătul. Şi într-un caz şi în celălalt, aceasta 
va fi o manifestare de grijă. Noţiunea noastră de azi despre 
binefaceri se rezumă numai la satisfacerea superficială a 
dorințelor. Deseori, ajutând corpul, noi dăunăm sufletului. Este 
destul de greu de determinat cum, pe cine şi când să ajutăm 
dacă în suflet nu există o năzuinţă permanentă spre iubire,, 
înseamnă că trebuie să începi cu tine însuţi. 

Eu continuu să înot în marea liniştită, încet-încet îmi pierd 
problemele şi pe mine însumi, mă dizolv treptat în marea pe 
care se revarsă soarele generos de sud. 

CONSULTATIE 

Memoria eliberează evenimentele din trecut. Eu trăiesc prin 
prezent. Continuu consultatia. Interesant, - mă gândesc eu, - se 
pare că la mine s-a mai încheiat o perioadă de zece ani de 
activitate. în toţi aceşti ani eu am scris despre ceea ce nu 
trebuie făcut şi am cercetat toate formele agresiunii şi iubirii. 
Astfel, s-a creat înţelegerea lumii. Acum, când totul este mai 
mult sau mai puţin clara început să apară o problemă: „ Ce se 
poate face şi cum să faci acest lucru?" Adică, a sosit timpul 
practicii. Probabil că şi consultatia se va schimba într-un fel 
după aceasta. îmi aduc aminte de o poveste sinceră a unei 
paciente. 

— Ştiţi ceva, - a spus ea, - eu m-am rugat în permanenţă şi 
nu mi-a ajutat la nimic. îmi simţeam sufletul ca o piatră. Am 
început să iau totul în glumă, să percep ca pe ceva hazliu si să 
transform totul în bancuri, iar sufletul mi-a devenit mai uşor. 
Puteţi să-mi explicati de ce? 

__Tineti minte că Biblia ne îndeamnă sà ne bucurăm 


întotdeauna şi să nu cădem în depresie. Dacă descriem cum 
arată emoția iubirii, atunci se poate prezenta ca o bucurie care 
se păstrează în momente de tristeţe. Când noi ne rugăm, 
deseori, pe neobservate, tragem după noi emoţiile neînchise ale 
înjosirii, fricii şi supărării. Ei, cu un asemenea bagaj, este natural 
că rugăciunea nu va fi eficientă. Noi depindem de toate lucrurile 
către care năzuim în mod serios. De aceea umorul distruge 
percepţia obişnuită a lumii. Acel ceva pe care noi de obicei îl 
condamnăm, care ne deprimă, de care ne este frică sau de care 
ne este milă, în anecdotă stârneşte numai râsul. De aceea 
umorul este deseori mai aproape de logica Divină decât o 
morală trasă în mod serios. Acum, numeroşi medici încep să 
folosească umorul ca medicament. Deja a devenit arhicunoscut 
cazul unui bolnav de cancer fără speranţe care a hotărât în cele 
din urmă să vizioneze toate filmele de comedie, iar după 
aceasta s-a însănătoşit. 

Distrugerea stereotipurilor obişnuite înseamnă schimbarea 
structurii noastre informaţionale. în consecinţă, este şi mai uşor 
să iubeşti. Se poate trage concluzia: orice s-ar întâmpla, trebuie 
păstrată emoția pozitivă. Atunci toate bolile trec şi toate vor fi 
urmate de realizări. Dar, mergând numai după emoţiile pozitive, 
noi putem să fugim de Divin. Sexul, mâncarea, banii, renumele 
constituie totuşi de asemenea emoţii pozitive. Cu cât vom năzui 
mai mult către acestea, cu atât mai puternic, se vor acumula 
probleme invizibile cu toate că la exterior se vor produce 
îmbunătăţiri. 

Americanii zambesc tot timpul, tot timpul spun O.K., însă cu 
toate acestea majoritatea suferă de depresie. Aici, probabil că 
joacă un rol însuşi specificul ţării: pe teritoriul Statelor Unite nu 
a avut loc nici un război, există un permanent aflux de 
emigranţi, adică ţara este orientată spre consum. De aceea 
procesele de îmbătrânire a civilizaţiei aici au loc mult mai rapid 
decât în alte ţări. 

Emotiile de tristeţe si de bucurie s-au repartizat interesant şi 
în perioada postcreştină. Catolicismul a adoptat un tip de 
gândire occidental. Fecioara Mana în tablouri apare pur şi 
simplu ca o femeie pământeană fericită, bucurându-se de faptul 
că a născut un copil bun. Emoţia fericirii şi a bunăstării ascunde 
sentimentul adevărat de iubire pe care trebuie sà-1 reflecte 
tabloul. Tineti minte cele spuse de Esenin: „Celor duri li se dă 


bucurie, celor blânzi li se dă tristeţe"? Cel delicat este spiritual, 
cu sentimente fine, adică orientat mult mai mult spre viitor 
decât spre prezent. Ortodoxia a adoptat un tip de gândire 
oriental, în ea, dimpotrivă, tristeţea acoperă deseori adevăratul 
sentiment al iubirii. în catolicism, importanţa omului este 
exagerată, iar în ortodoxie este diminuată. Acestea sunt ca doi 
părinţi: unul se închină în faţa copilului şi îi permite totul, iar al 
doilea îl ţine din scurt şi nu-i permite nimic. 

lubirea permite să se îmbine aceste contradicții şi nu se 
supune nici uneia dintre ele. Dacă Dumnezeu a permis 
existenţa ateilor probabil că acest lucru nu este întâmplător. 
Orice ateu este un credincios intuitiv dacă el nu se dezice de 
iubire, dacă dă mai mult decât ia; dacă acceptă orice 
schimbare a destinului. Chinezii, spre exemplu, nu au o 
credinţă determinată. Dar o atitudine corectă faţă de lume la ei 
există de când e lumea. Există credincioşi în esenţă şi 
credincioşi în formă. Cu cât se acordă mai multă atenţie 
ritualurilor şi regulilor, cu atât mai repede se degradează 
conţinutul şi triumfă forma. De aceea Hristos a fost împotriva 
principiilor, mai cu seamă a acelora care păreau a fi de 
neclintit. 

Mi-a distras atenţia o bătaie în uşă. Intră un bărbat cu fiica 
sa. îmi aduc aminte de ei. Ei au mai fost cândva la consultatie. 
Nu-mi aduc însă aminte care este problema lor şi i-am 
diagnosticat din nou. 

— Din păcate, trebuie să vă amărăsc, - spun eu. - Fata nu 
este capabilă să treacă nici prin cea mai mică situaţie 
traumatizantă. Zdruncinarea fericirii sentimentale nu poate 
trece ca înainte. Deocamdată nu văd rezultatele lucrului asupra 
propriei persoane. 

Tatăl mă corectează precaut: 

— Ştiţi ceva, noi totuşi am lucrat luni de zile intensiv, cu 
încordare, iar schimbări, deşi exterioare, deja apar. Până la 
consultatie, după dumneavoastră, ea a învăţat la o şcoală de 
înapoiati mintal şi nu putea să comunice cu băieţi. Acum ea 
învaţă într-o şcoală normală şi are un prieten. 

M-am simţit penibil. Tabloul exterior este într-adevăr mai bun 
decât m-am aşteptat. Dar dacă parametrii nu sunt prea buni, 
înseamnă că secretul constă în copii şi în nepoți. Emotiile lor nu 


permit să aibă loc situaţii de stres în ceea ce priveşte 
dragostea. 

— Dumneavoastră începeti acum cea mai interesantă 
activitate, - spun eu. - Pentru a ajuta urmaşii, este important să 
eliminaţi agresiunea faţă de ei, adică să eliminaţi agresiunea 
faţă de viitor. Pentru aceasta trebuie depăşită dependenţa de 
viitor. Dependenţa de prezent se manifestă prin agresiunea faţă 
de alţii. Dependenţa faţă de viitor se manifestă în primul rând 
prin agresiunea faţă de sine. Fricile, îndoielile, depresia, 
speranţele, irascibilitatea, toate acestea sunt caracteristicile 
dependenţei de viitor. Viitorul se poate înfrunta prin păstrarea 
iubirii de Dumnezeu pe fondul distrugerii viitorului şi a unei 
emanări maxime de energie. Dacă dumneavoastră aşteptaţi 
ceva de la viitor, aceasta înseamnă că ati încetat să daruiti şi 
începeti să luaţi. Cu cât aşteptaţi ceva de la viitor cu o mai 
mare ardoare, cu atât mai mult încercaţi să stoarceti energia. 
Este natural că nu veţi primi acest viitor. Noi primim acel viitor 
care este plin de energie. 

Se poate visa la viitor, dar nu trebuie să aşteptăm nimic de la 
el. Cu cât aştept mai multe de la un alt om, cu atât mai mult 
depind de el şi cu atât mai mult mă supăr pe el. In principiu, 
omul supărăcios este un vampir. Firea supărăcioasă înseamnă 
pretenţii crescute faţă de alte persoane, ceea ce este semnul 
lipsei de energie. înseamnă că în momentul oricărei neplăceri 
din partea altor persoane este nevoie să năzuieşti spre 
sentimentul iubirii. Aceasta dă energie pentru propria 
schimbare şi soluţionare a conflictului. însă dacă ne angajăm în 
conflict, ne supărăm pe celălalt, atunci pierdem energia şi un 
asemenea conflict devine de nerezolvat. 

Tatăl cu fiica pleacă şi eu aştept următorul pacient. 

Dar trecutul se schimbă, mi-a apărut ideea. în mod real se 
schimbă după consultatie. în general este pe deplin logic: dacă 
se schimbă trecutul, atunci trebuie să se schimbe şi viitorul, 
înainte eu întotdeauna am comparat starea prezentă a pacien- 
tului cu starea lui existentă până la consultatie si am tras 
concluzii. lată că o dată am consultat o mamă cu fiica ei. La fiică 
a început o schimbare foarte bună. Eu am hotărât s-o examinez 
şi să compar starea ei. Deja îi examinasem trecutul de 
nenumărate ori. Dar am uitat cum arăta acesta. lată că eu, ca 
de obicei, mă întorc în trecut şi încerc să obţin informaţia 


despre starea ei de până la consultatie, dar brusc a început să 
mă doară capul. Fixez izbucnirea programului de autodistrugere 
în câmpul meu. Eu am diagnosticat comitànd nişte serioase 
încălcări. Acest lucru e periculos. Trebuie să văd imediat care e 
cauza. Am înţeles: starea ei s-a schimbat deja până la 
consultatie, iar eu, amintindu-mi tabloul obişnuit, am încercat 
să-l restabilesc şi în felul acesta am distrus prezentul şi viitorul 
ei. Se pare că prin rugăciune şi adresare către Dumnezeu, nu 
poţi să te schimbi numai pe tine însuţi ci, în acelaşi timp, se 
schimbă şi trecutul şi viitorul. 

lată de ce chiar şi cei mai inveterati păcătoşi, adresându-se lui 
Dumnezeu, au obţinut iertarea, adică un nou destin. Trecutul a 
încetat să mai aibă influenţă asupra lor întrucât el a devenit 
altul. în concepţia hinduşilor despre karmă asemenea lucru nu 
există. Pentru tot ceea ce ai făcut, tu trebuie să lucrezi asupra 
propriei persoane. Nu te poţi schimba. Dacă eşti bogat 
înseamnă că îţi este hărăzit să fii bogat, este karma ta, este 
casta ta. Dacă eşti înţelept, atunci aşa ai să fii tu, copiii tăi şi 
nepoţii; dacă eşti păcătos, atunci la fel vor fi urmaşii tăi. Acum 
zece mii de ani, o asemenea concepţie asupra lucrurilor a fost 
justificată şi a contribuit la dezvoltarea societăţii. Caracterul pe 
care 1-a primit omul din naştere de la părinţii săi, cu acel 
caracter el trebuie să existe. Cu cinci mii de ani în urmă, o 
asemenea concepţie asupra lucrurilor a încetat să mai fie de 
neclintit. Cu două mii de ani în urmă, această concepţie a fost 
pusă la îndoială. lisus Hristos a distrus concepţia obişnuită 
despre destinul omului. Dar până în prezent, ştiinţa oficială 
afirmă: „Este imposibil să schimbi caracterul". Fără credinţă în 
Dumnezeu, într-adevăr, nu e posibil. Dar faptul că acest 
caracter se schimbă, îl observ la pacienţii mei. 

Se aude o bătaie timidă în uşă. Intră o fată şi se aşează pe 
scaun. Chipul ei mi s-a părut cunoscut. încerc să-mi aduc 
aminte, dar nu pot. Ea începe să zâmbească. în acest moment 
mi-a fulgerat un gând: cancer, condamnată de medici: 
îndepărtarea ochilor. îmi aduc aminte cât de rău i-a fost după 
consultaţie. Atunci eu am refuzat să comunic telefonic cu 
părinţii. Numai la ea am văzut capacitatea de a se schimba. 

— Acum mie îmi este bine, - spune fata zâmbind. - Dar, este 
adevărat, a mai rămas o mică problemă. 


— Asta este problema ta viitoare cu bărbaţii, - spun eu. - 
Această problemă nu o traversezi până la capăt. Ai cam puţină 
iubire deocamdată, dar chiar şi viitorii copii se prezintă la tine 
mai bine. 

Ea s-a uitat pieziş la mine. 

— Dar dumneavoastră aţi descris cazul meu într-o carte. 

— Da, - dau din cap, - l-am descris. 

— Dar eu acum sunt cu totul alta. Eu nu mai sunt persoana 
care am fost înainte. 


— Eu am scris despre cealaltă. Se poate considera că am 
scris despre un om străin. 

— Ştiţi ceva, la început a fost greu să mă schimb iar apoi 
totul a devenit din ce în ce mai uşor. 

— La mine s-a întâmplat acelaşi lucru, - spun eu. - Dar 
când mi s-a spus: cancer, metastază şi nici o şansă de 
supravieţuire, eu am înţeles că acest om din mine a murit. M- 
am hotărât să devin altul şi am devenit. 

Fata zàmbeste din nou. 

— Stiti, se pare cà si eu am avut metastaze. 

— AU fost sau nu au fost, nu mai este esential. Acum la tine 
lipseste viziunea vointei Divine si iubirea fatà de toti. Trebuie 
sà gàndesti si sà vezi Divinul mai des decàt umanul. Atunci 
încetezi sà te mai sprijini pe uman în esenta sa si orice 
schimbări ale umanului nu te vor mai distruge, ci te vor 
dezvolta. Du-te şi lucrează asupra propriei persoane. 

Ea pleacă. Eu stau încercând să mă deconectez de toate. Cât de 
greu este să schimbi opinia obişnuită asupra lucrurilor! Îmi 
amintesc cum o dată, după lecţii, m-a abordat o femeie în 
vârstă. 

— Slava lui Dumnezeu, slavă lui Dumnezeu! - a exclamat 
ea. - Fiul meu trebuia să moară. El a trecut printr-o operaţie 
grea - cranio-cerebrală. Veţi putea determina cauza bolii? Cum 
să scap de frica de această situaţie? 

— Frica - este dependenţă de viitor. Dumneavoastră sunteţi 
ataşată de acesta nu numai prin frică, dar şi prin critica 
permanentă şi condamnarea celorlalţi. înainte s-a căutat în 
permanenţă în oameni răul, au fost criticati şi condamnaţi, nu-i 
aşa? lar acumularea de către dumneavoastră a condamnării şi 


criticii s-a constituit într-un program de autodistrugere şi a lovit 
în cap băiatul. 

— Desigur, desigur! se tânguieşte ea. Câţi oameni nu am 
înjurat eu! Dar acum am devenit cu totul alta, uitati-và la mine. 
— Da, văd că sunteţi alta. într-adevăr, din ce în ce mai bine. 
Dar acest lucru e numai la suprafaţă. Lăuntric, însă, mai trebuie 

să lucraţi asupra propriei persoane. 


— Ce se întâmplă, condamnarea se mai strecoară la 
suprafaţă? 

— Există, - spun eu zâmbind. - Ştiţi care este cel mai 
îngrozitor semn de ataşament faţă de viitor? 

Ea se uită speriată la mine: 

— Care? 

— Sentimentul propriei dreptàti. Acest sentiment îi face pe 
toţi vinovaţi. încetaţi să consideraţi că aveţi dreptate în toate şi 
atunci dispar vinovaţii. 


Femeia coboară glasul şi conspirativ mă întreabă: 

__Spuneti-mi, dar de bârfit se poate? 

__Pentru dumneavoastră nu e de dorit. 

__Dar cum să trăieşti fără asa ceva, - se miră ea. - Noi ne 
întâlnim cu prietenele şi trebuie să discutăm ceva! 

__Ei bine - spun eu - dacă purtaţi o discuţie despre un om 
oarecare şi dacă dumneavoastră încercaţi faţă de el un 
sentiment de iubire, dorinţă de a-1 ajuta, atunci analiza 
comportamentului acestuia duce la generalizarea greselilor lui 
şi la înţelegerea modului în care trebuie ajutat şi cum trebuie el 
să se schimbe. Dacă la dumneavoastră prima emoție spune: „El 
nu are dreptate, el nu e cumsecade", atunci întreaga discuţie 
ulterioară va acţiona asupra acumulării sentimentului de 
superioritate asupra lui şi, la urma urmei, în subconstient, la 
distrugerea lui. La început întrebati-và cu ce scop discutati 
despre acest om, pentru a-l ajuta sau pentru a-i aduce 
prejudicii, iar după aceea începeţi să bârfiţi cât doriţi. Dar acest 
lucru este putin probabil să-l reusiti. Astfel, este mai bine să te 
abtii să condamni alţi oameni. 

Tineti minte: cuvântul „convorbire" şi „condamnare" aproape 
că nu se deosebesc. Acest lucru nu e întâmplător. 

Privesc pe fereastra larg deschisă. înainte îmi spuneam: „Eu 
tratez oamenii". Apoi am început să spun: „Eu îi ajut pe oameni 
să se însănătoşească". Acum nu mai tratez şi nu mai ajut. Eu 
împărtăşesc experienţa mea referitoare la atingerea Divinului. 
Şi oamenii care au nevoie de ideile mele, de experienţa mea, 
vin la mine şi le obţin.