Lazarev — 03 Iubirea UC

Dacă imaginea lumii pe care am 
înregistrat-o ieri diferă de cea de azi, eu nu-i aduc modificări şi 
păstrez totul aşa cum a fost. Nu ştiu cum se va încheia această 
expunere însă conştienta importanţei cercetărilor mele mă 
impulsionează să merg mai departe. 

Mulţi cititori au înţeles deja că falsurile care au apărut n-au 
nici o legătură cu mine. Dacă voi scrie şi o a patra carte, mă 
gândesc că acest lucru s-ar putea întâmpla nu mai devreme de 
trei-patru ani. 

Stimaţi cititori, înainte de lectura acestei cărţi ar fi bine să 
lăsaţi deoparte orice supărare pe Dumnezeu, pe părinţi, pe 
lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe destin. 
Dacă cititorului i se va crea impresia că lucrarea este din 
bucățele, îl asigur că acestea compun întregul. 


Cu cât este mai perfecţionat un sistem, cu atât este mai 
puternică tendinţa lui de a se izola de lume, de a se orienta 
numai către sine. înseamnă că perfecțiunea adevărată 
presupune autonegarea, ceea ce reprezintă chezăşia 
supravieţuirii ei. 

în ultima vreme, am început să observ că mai toate 
problemele încerc să le rezolv numai prin metoda purificării 
spirituale. 


INTRODUCERE 


Teoretic, am perfectă dreptate, însă nu întotdeauna dispun de 
timpul necesar pentru purificarea spirituală. Pentru aceasta se 
impun nişte acţiuni corecte. 

Un pacient îmi povestea odată o întâmplare: 

— Unei femei au început să-i apară plăgi în cavitatea bucală, 
şi nici un fel de medicamente nu-i erau de folos. A umblat pe la 
cei mai buni doctori din Moscova, dar în zadar. S-a adresat şi 
unor somităţi medicale din străinătate, însă fără nici un rezultat. 
Au încercat să o ajute şi bioenergeticienii. După ce a umblat pe 
la diverşi vindecători, situaţia ei s-a îmbunătăţit întrucâtva, dar 
în scurt timp, toate problemele i-au reapărut. Toate încercările 
ei de a scăpa de boală au fost sortite eşecului. 

După un timp, într-o discuţie s-a plâns de suferinţa sa unei 
cunoştinţe, iar aceasta i-a spus: 

— Ai coroane metalice care oxidează şi îţi provoacă iritaţii. 

Când femeia şi-a înlocuit coroanele dentare, i-au dispărut şi 
plăgile. 

Am întâlnit o situaţie similară. Patronul unei mici firme m-a 
rugat să-l ajut. 

— V-am citit cartea. Nu sunt ataşat de bani. îi plătesc pe 
angajaţii mei cu mult mai mult decât merită şi nu mă zgârcesc 
la bani când e vorba de sănătate. Cu toate acestea, în ultimul 
timp mă urmăreşte sentimentul neîmplinirii. 

— Aveţi o bună intuiţie, i-am răspuns eu. Bunăstarea fami 
lială este singurul ataşament pe care-l remarc la dumneavoas 
tră, adică neplăcerile care vin pe linia destinului le primiţi cu o 
oarecare rezistenţă. Acest program se transmite angajaţilor 
dumneavoastră. 

Am cercetat câmpul angajaţilor firmei şi am văzut la ei 
aceleaşi dereglări. Cazul era banal şi am şi uitat de el, însă, 
după câtva timp, m-am reîntâlnit cu patronul firmei. 

— Ştiţi, îmi spune el, angajaţii mei au început să aibă 
neplăceri. Aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă. La scurt timp după 
aceasta, am constatat la mine o agresivitate inexplicabilă faţă 
de angajaţii mei. 

întâi am analizat biocâmpul oamenilor care veneau în contact 
cu el şi am văzut o puternică agresivitate. La baza ei stătea 
ataşamentul faţă de un destin favorabil şi disprețul faţă de 


oameni. La nivelul câmpurilor se vedea clar cum li se 
încrâncenează sufletele, şi toate erau în legătură cu şeful lor. 
înseamnă că agresivitatea lui crescuse din cauza unei 
nerealizări sau pentru că nu trecuse cu bine peste încercările ce 
i-au fost trimise. îl supun diagnozei şi spre totala mea 
surprindere nu descopăr la el nici urmă de agresivitate. Reieşea 
că starea lui sufletească nu avea nici un amestec. Am stat de 
vorbă cu el aproape o oră, încercând cu înfrigurare să descopăr 
cauza. Prezenta două, trei, variante a unor posibile probleme, 
dar acestea, după cum îmi apăreau mie, n-aveau nici o legătură 
cu situaţia creată. Analizam în gând zeci de variante, dar de 
fiecare dată o dădeam în bară. Când mi s-au năruit toate 
stereotipurile şi au încetat să mai funcţioneze, s-a creat în 
mintea mea un vid. Rezolvarea a venit elegant şi pe 
neaşteptate. 

— îi răsfăţaţi pe angajaţii dumneavoastră cu salarii mari. 

Interlocutorul meu a rămas surprins. 

— Şi ce legătură are asta cu situaţia creată? 

— Când omul face greşeli şi nu este pedepsit pentru ele, 
creşte ataşamentul său faţă de destinul favorabil. Sufletul îi 
devine trufaş şi agresiv. Dacă omul primeşte un salariu mare 
conştientizând faptul că nu-1 merită şi văzând că pentru aceeaşi 
muncă alţii primesc mult mai puţin, acest lucru duce de aseme 
nea la creşterea ataşamentului de un destin favorabil. într-o 
asemenea situaţie este foarte greu să-ţi păstrezi echilibrul. 
Pentru oamenii de creaţie este mult mai uşor. Pentru un 
executant obişnuit este mai dificil. 

îi mai spun managerului: 

— Le doriţi binele angajaţilor dumneavoastră, şi în viziunea 
dumneavoastră acest lucru înseamnă neaplicarea sancţunilor 
pentru nerealizări şi acordarea de salarii maxime, ceea ce 
înseamnă crearea unui înalt confort fizic şi spiritual pentru 
subordonați. în acest fel îi ataşaţi din ce în ce mai puternic de 
bunăstare şi stabilitate. De aceea, la nivelul subconştientului, ei 
trebuie să demoleze această stabilitate pentru a putea 
supravieţui. în mod normal ei trebuiau să distrugă activitatea, 
adică sursa pericolului, însă dumneavoastră aveţi o intuiţie şi o 
energie de excepţie. De aceea se deteriorează nu atât activi- 
tatea, cât destinul subordonaţilor. 


— Priviţi, îi arăt eu, la unul din angajaţii dumneavoastră 
situaţia evoluează către moarte, iar un altul prezintă în biocâm- 
pul său hieroglifa morţii. însă dacă ei vor muri, cel care va fi 
pedepsit veţi fi dumneavoastră. înainte mulţi părinţi considerau 
că sensul pedagogiei consta în crearea condiţiilor de maxim 
confort pentru copil şi în îndoctrinarea lui perma-nentă cu pilde 
morale. Dar copilul niciodată nu recepționa pildele, şi nici măcar 
faptele sau comportamentul părinţilor nu au, în asemenea 
cazuri, mare importanţă. Starea interioară, sufletească a 
părinţilor este cea care-l guvernează şi-l educă pe copil. 
Pedagogia este, pe de o parte iubirea pentru copil, iar pe de altă 
parte punerea lui în situaţii cu care el se va întâlni în viaţă, 
pentru a-1 pregăti să le facă faţă. Dacă părintele îşi va pedepsi 
aspru copilul pentru o greşeală, demonstrându-i în acelaşi timp 
iubirea sa, va fi cu mult mai bine decât trecerea ei cu vederea 
de teamă de a nu-i produce suferinţă fizică şi spirituală. 
Bunătatea fără disciplină nu-i mai puţin periculoasă decât 
constrângerea şi cruzimea. 

Mă sună o pacientă, o veche cunoştinţă. îmi amintesc că 
atunci când i s-a pus diagnosticul de „cancer la rinichi" şi i s-a 
propus extirparea, am avut cu ea o discuţie foarte serioasă. 

— Dacă cel de-al doilea rinichi ar fi, din punct de vedere 
bioenergetic mai bun, operaţia ar fi avut rost. însă acesta este 
atât de dezechilibrat energetic, încât operaţia ar avea puţine 
şanse de succes. 

Mai târziu diagnosticul a fost revocat, însă am păstrat 
legătura şi vorbeam periodic cu ea la telefon. Eram absorbit de 
rezolvarea unor probleme creative, adică mă preocupa nu atât 
problema sănătăţii, cât analiza diferitelor situaţii. 

De data asta pacientei mele i s-a ridicat în mod inexplicabil 
temperatura, până aproape de 40 de grade Celsius. Constat ata- 
şamentul faţă de latura spirituală şi faţă de un destin favorabil. 

— Renunţaţi la orice nemulţumire faţă de momentele când 
aţi avut neplăceri. Sunaţi-mă mâine. 

A doua zi mă sună : nici o schimbare. îi cercetez din nou 
câmpul şi îmi continui explicaţiile. 

— lritarea, nemulţumirea şi frustrările le-aţi transmis fiicei 
şi viitorilor nepoți. Rugaţi-vă pentru ei. 

A doua zi mă sună din nou şi cu vocea epuizată mă anunţă că 
starea ei s-a înrăutățit şi mai mult. 


— N-aţi reuşit să eliminaţi ataşamentul fiicei dumneavoa 
stră faţă de spiritual şi faţă de destinul favorabil. Spiritualul nu 
este doar moralitate şi echitate, el presupune şi planuri, țeluri, 
probleme, ordine. Ataşamentul faţă de ordine se vindecă prin 
distrugerea ordinii, printr-o atitudine incorectă a altor oameni. 

— Ce tot vorbiţi de ordine? geme femeia. Sunt deja câteva 
luni de când ne-am mutat într-un apartament nou şi trăim într- 
un 
haos pe care nu-l mai pot suporta. Mi-am luat special concediu 
ca să fac ordine şi, netam-nesam, m-am îmbolnăvit. 

Dintr-o dată totul îmi devine clar. 

— De asta v-aţi şi îmbolnăvit, pentru că aţi vrut să faceţi 
ordine. Dacă aţi fi reuşit, putea să se îmbolnăvească de acum, 
fiica dumneavoastră. Programul ataşării de stabilitate şi ordine 
s-ar fi intensificat vertiginos. înţelegeţi: viaţa nu înseamnă 
ordine. 

Schimbul de substanţe înseamnă distrugere, însă controlată. 
Dacă va fi eliminată oricare formă de distrugere, vom avea de-a 
face cu un cadavru, fără schimb de substanţe. Viaţa este un 
proces oscilant între haos şi ordine. Ordinea este adesea mai 
periculoasă decât haosul. Când vă iritaţi din cauza celor ce 
aveau 

un comportament discordant cu planurile dumneavoastră, 
atentând la stabilitatea şi la reprezentarea dumneavoastră 
asupra bunăstării, într-atât v-aţi ancorat în ele, încât în jur s-a 
declanşat degradarea, întâi a situaţiei, după aceea a sănătăţii, 
îndreptându-vă către Dumnezeu, rugaţi-vă pentru iertarea 
faptului că aţi absolutizat ordinea şi pentru faptul că acest 
lucru l-aşi transmis urmaşilor. 

A doua zi, temperatura femeii a revenit la normal. 

Mă sună doi pacienţi, soţ şi soţie: 

— A dat necazul peste noi în acelaşi timp, mi se plâng ei. 
Totul părea a fi normal cu soţia mea şi dintr-o dată totul s-a 
năruit. 

— E toamnă, le explic eu, se intensifică foarte mult contactul 
cu lumea de dincolo de mormânt, unde se găseşte depozitul 
conştientei noastre. lese la suprafaţă „murdăria" insesizabilă 
înainte şi brusc, se acutizează problemele. 

— Dumneavoastră, îi explic eu bărbatului, sunteţi ancorat 
în momentele telurice, în bani şi în destinul favorabil. Banii nu 


numai ca bunăstare materială ci şi ca simbol al stabilităţii şi 
puterii, unde stabilizarea teluricului de cele mai multe ori s-a 
realizat, în cazul dumneavoastră, prin intermediul soţiei. Refuzul 
purificării s-a materializat sub forma supărării. Prin supărare v- 
aţi ataşat fiul de valorile pămînteşti. Are biocâmpul degradat şi 
dumneavoastră, din această cauză, aveţi dureri de inimă. Soţia 
este ataşată de spiritual. Asemenea oameni au senzaţia că ei au 
întotdeauna dreptate şi ţin să le impună tuturor modul lor de 
percepere a lumii. Adesea li se pare că oamenii şi întraga lume 
sunt nedrepţi. Ei nutresc un permanent dispreţ şi irascibilitate, 
faţă de oamenii care le strică planurile şi stereotipurile 
comportamentale. Prin agresivitate, soţia dumneavoastră a 
ancorat-o în spiritual pe fiică şi de asemenea, pe fiu. Pentru a 
supravieţui, fiica dumneavostră trebuie să se ridice deasupra 
spiritualului, sau să renunţe la acesta, adică să încalce 
principiile morale şi etice prin comportamentul ei. 

— Dumneavoastră, îi explic eu prin telefon femeii, în ulti- 
mile câteva luni aţi condamnat-o şi aţi dispreţuit-o pe fiica 
dumneavoastră, neînţelegând că eraţi de fapt autoarea morală 
a 
acestui comportament. Prin urmare în loc s-o ajutaţi pe fată, 
fără voia dumneavoastră, i-aţi făcut rău. De aceea aveţi 
probleme 
cu sănătatea. Acum aceste probleme, o ajută pe fiica dumnea 
voastră să scape de moarte. 

Soţul mă întreabă: 

— Acum am o durere sălbatică în inimă. Trebuie să chem 
salvarea şi să iau medicamente? 

Agresivitatea dumneavoastră subconştientă poate acum 

s-o ucidă pe soţie. Această agresivitate se blochează prin 
dureri cardiace, de aceea medicamentele vă vor alina durerea, 
dar o vor strivi pe soţia dumneavoastră. Este recomandabil să 
acţionaţi în paralel, mai bine zis concomitent, rugându-vă şi 
purificându-vă sufletul. 

După câteva zile, cei doi soţi mă sună din nou. Situaţia s-a 
îmbunătăţit, însă nu cu mult. 

— A sosit timpul, le explic eu, când nu i se permite nimănui să 
fie materialist sau idealist. înainte omul se ancora în teluric şi se 
depărta de Dumnezeu. Trupul său se îmbolnăvea şi murea. El 
respingea tot ce era pământesc şi se îndrepta către spiritual. în 


această perioadă, era fericit cam 98%. După aceea omul se 
ataşa de spiritual şi începea să-i fie bolnav spiritul. 

Multă vreme savanții disociau raţionalul de irațional, gândirea 
de sentimente. Dar nici o descoperire serioasă nu se făcea fără 
ceea ce noi numim, explozie a intuiţiei, „iluminare". La baza 
ştiinţei stă experimentul. Prin experiment se verifică o anumită 
idee sau concepţie, sau cum spun oamenii de ştiinţă, 
experimentul naşte descoperirea. Dar ca să efectuezi un 
experiment trebuie să intuieşti rezultatul. La nivelul emoţional 
profund, experimentul şi descoperirea s-au produs deja, 
rămânând doar să le materializezi. La baza tuturor acestor 
realităţi stau noile moduri de percepere a lumii. Ele sunt date de 
artă, filozofie şi religie; de asemenea, de situaţiile de viaţă ce 
survin zilnic. Trecerea cu iubire peste toate coliziunile vieţii este 
cea care determină bogăţia simţurilor noastre. De multe ori 
ştiinţa se află în faţa unor situaţii fără ieşire, atunci când 
încearcă să unească* verigile rupte numai prin intermediul 
logicii. 

— Nu demult m-a abordat cu o problemă interesantă, un 
prieten de-al meu, medic urolog. îmi poţi explica un lucru? Un 
om face un tratament 
împotriva infecţiei cu Tricomonas. Nimic nu-i este de folos. 
Repetă tratamentul, acelaşi rezultat. După câtva timp i se 
repetă analizele iar acestea prezintă acelaşi tablou. După aceea, 
fără nici un motiv aparent, infecția dispare. | se fac analizele, 
totul e curat. Trec câteva luni. în urma analizei se evidenţiază 
în urină microorganisme Tricomonas moarte. Aspectul lor 
microscopic sugerează că pacientul ar fi urmat un tratament 
puternic. 

— în acest caz, logica obişnuită lipseşte. O logică există 
totuşi, numai că trebuie aplicată o altă concepţie. Concepţia 
iniţială presupune că medicamentul acţionează asupra infec 
tiei, asupra microorganismelor patogene. Omul, starea lui, nu 
erau luate în considerare. în ultimul timp a început să fie luată 
în calcul imunitatea, şi pentru ridicarea eficienţei acţiunii 
medicamentoase se administrează în prealabil preparate 
imunitare. Concepţia însă nu s-a schimbat: infecția este doar 
un rău. în realitate, orice infecţie blochează agresivitatea 
subconştientă de diferite tipuri. Această agresivitate deformea 
ză structurile câmpurilor şi diminuează imunitatea locală şi 


generală. Se pot administra preparate imunitare iar după aceea 
să se stingă infecția cu antibiotice însă, vindecând într-un loc, 
producem prejudicii în altul. 

Recent a fost la mine la consultaţie un bărbat. Are cincizeci 
de ani însă se simte total impotent. De obicei impotenţa apare 
din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. 
Această agresiune se dezvoltă şi programul de autodistrugere 
afectează sistemul urogenital. îi explic pacientului: 

— V-aţi supărat pe dumneavoastră înşivă. Altele sunt 
punctele dumneavoastră vulnerabile: aptitudinile, perfecțiunea, 
destinul, viitorul. Programul dumneavoastră de autodistrugere 
depăşeşte cu o dată şi jumătate nivelul mortal. Asta înseamnă 
că, fie are loc o scădere bruscă a potentei, fie apar hemoroizi, 
fie se infectează căile urogenitale. Dumneavoastră trataţi cu 
succes infecția şi vă alegeţi cu impotenţă. De aceea trebuie să 
începeţi cu ceea ce este mai important. în general o noţiune ca 
„îmbătrânirea" este în mare măsură rezultatul acumulării 
reproşurilor faţă de lumea înconjurătoare, faţă de sine şi faţă de 
Dumnezeu. 

Să revenim la infecţie. în funcţie de starea internă, de 
orientarea emoţională a omului, agresivitatea lui subconştientă 
răbufneşte sau scade. Când omul înghite pastile şi este supus 
procedurilor terapeutice, are loc o inhibare subconştientă a 
desfătării sexuale, a relaţiilor sexuale. Sexul se asociază cu 
durerea şi boala. Se produce o ruptură forţată faţă de plăcerile 
pământeşti. Dacă omul se închină, posteşte şi se abţine de la 
mâncare, are loc acelaşi proces, însă bazat pe voluntariat. 
Programul de umilire intră încetul cu încetul în subconştient, şi 
de îndată ce coboară până la un anumit nivel, agresivitatea 
subconştientă scade. Acest lucru se explică prin faptul că 
legătura dintre suflet şi plăcerile sexuale, slăbeşte brusc. 
Infecția devine inutilă, iar organismul o lichidează rapid. Dar în 
cazul în care omul se aruncă din nou în plăcerile sexuale, uitând 
de toate, organismul păstrează într-o anumită zonă informaţia 
proaspătă. Când agresivitatea e mică, analizele sunt negative. 
Când agresivitatea creşte, dintr-o zonă limitată a organismului 
încep să prolifereze tricomonas, însă zonele înconjurătoare sunt 
încă destul de active şi microorganismele n-au şanse de 
supravieţuire. Agresivitatea creşte brusc, şi atunci, după un 
contact sexual care intensifică de multe ori ataşamentul de 


plăcerile trupeşti, zona se deschide şi are loc o puternică 
extindere a infecţiei, iar omul crede că s-a contaminat prin 
cotactul sexual.Dacă bărbatul prezintă o ridicată agresivitate 
subconştientă împotriva femeilor, atunci intuitiv, el va alege 
dintr-un grup femeia cu cel mai respingător caracter sau una 
care este infectată. îl va conduce spre o asemenea alegere 
dublul său sau destinul. Supărarea pe o anumită persoană este 
echivalentă cu o dorinţă disimulată ca acea persoană să moară. 
lar consecinţele unei asemenea dorinţe sunt cât se poate de 
limpezi: când degetul vrea să distrugă mâna sau organismul, de 
obicei este amputat. 

— Te-am înţeles, îmi răspunde prietenul. Activitatea spiri 
tuală este, desigur, un lucru minunat, dar nu fiecăruia îi este 
dat să se schimbe dintr-o dată. Medicamentele sunt totuşi de 
mare ajutor. Eşti de acord ? 

— Sunt. 

— Vreau să te verific. Ai putea, după denumirea medica 
mentelor, să stabileşti care dintre ele sunt mai eficiente pentru 
tratarea clamidelor? Acum medicii urologi le tratează prin 
metoda „încercărilor". Prescriu un tratament, dacă nu dă 
rezultate, încearcă un altul. lar faptul că pacientul devine verde 
şi i se distruge ficatul, nu interesează pe nimeni. Eu recoltez 
flora pacientului şi o dau la laborator, unde se verifică sensi 
bilitatea la diferite medicamente. Asta îmi dă posibilitatea să 
economisesc timp şi să nu atentez la sănătatea pacientului. 
Acum vreau să verific sensibilitatea clamidelor recoltate, faţă 
de paisprezece feluri de noi preparate. 

El începe să numească preparatele, iar eu, la nivel intuitiv, le 
calculez utilitatea. Numai două preparate, conform cu ceea ce 
simţeam eu, puteau avea un oarecare efect. După o săptămână 
am vorbit la telefon. Medicii au verificat eficacitatea medica- 
mentelor pe culturi. Rezultate pozitive au dat numai două, cele 
numite de mine. 

— E de-a dreptul fantastic, s-a mirat prietenul meu. 

— Nu-i nimic fantastic, i-am răspuns eu. Oricare dintre noi 
dispune de această informaţie, însă nu toţi ştim s-o utilizăm 
corect. Dacă noi, acceptând ceva, nu includem de prima dată şi 
calculul variantelor şi analiza consecinţelor ce pot surveni, 
acel "ceva", poate avea urmări tragice. Cu cât un medicament 
va acţiona mai eficient, cu atât mai intensă trebuie să fie 


munca pacientului cu sine însuşi. In cazul de faţă ajută rugă 
ciunea permanentă, postul îndelungat, eliminarea contactelor 
sexuale. La asta am mai putea adăuga exerciţiile fizice şi 
respiratorii. Numai aşa, medicamentul nu ne va face rău, ci ne 
va ajuta. 

— Bine, dar dacă am recurge la acupunctura? 

— Aici totul depinde de personalitatea acupunctorului. Doi 
medici diferiţi, acţionând exact în acelaşi fel cu acele, obţin 
rezultate absolut diferite. Şi nu oricărui om i se permite de sus, 
să devină medic, fără a mai vorbi de acupunctura. Chiar pre 
scriind tablete, medicul îşi pune la contribuţie propria 
bioenergie. De aceea el trebuie să fie într-o oarecare măsură 
duhovnic. Şi numai cu o mare rezervă de iubire în suflet poţi 
deveni medic. Dând bolnavului o pastilă pentru vindecarea 
trupului, medicul tratează în mod intuitiv sufletul. Dacă rezerva 
de iubire este mică, el tratează numai corpul, provocându-i 
sufletului prejudicii, iar după aceea plăteşte pentru asta cu 
propria sănătate şi cu sănătatea celor dragi lui. Conform statis- 
ticilor, durata medie de viaţă a medicilor este mai scurtă decât a 
oamenilor cu alte profesii. Pentru ca ea să devină mai mare, ei 
trebuie nu numai să acumuleze mereu rezerve de iubire în 
suflet, dar să şi înţeleagă un adevăr simplu: nici un medic şi nici 
un vindecător nu au vindecat, şi nu vindecă niciodată; ei doar îl 
ajută pe bolnav să se facă bine. 

Nu de mult, m-am decis să mă supun unui mic examen. Mi s-a 
spus că sucul extras din plante, după o prelucrare corespun- 
zătoare, capătă proprietăţi terapeutice. într-un asemenea mediu 
a fost pusă o cultură de celule canceroase. într-unui din medii 
celulele au murit, iar într-altul s-au înmulţit activ. 

— Daţi-mi voie să încerc să stabilesc eu. 

în faţa mea au fost aduse cinci sticle. între acestea erau două 
cu al căror conţinut se efectua experimentul. 

— lată, în aceste două sticle se poate observa o creştere 
activă a celulelor canceroase, iar în celelalte trei, celulele 
moarte. 

Examinatorii mei zâmbeau. 

— Totul e în regulă. 
într-una din cele două sticle se dezvoltau celule canceroase în 
extract de sfeclă. In alte două, se găsea extract de varză, unde 
se observa scăderea numărului de celule canceroase. în 


celelalte două sticle erau extract de morcov şi de pătrunjel. 
Trebuiau verificate şi acestea. în principiu totul era 
asemănător. Dacă mănânci morcov se va îmbunătăţii vederea, 
iar morcovul diminuează gelozia. Adică problema nu stătea în 
microelemente ci în bioenergie. Celor geloşi, li se recomandă să 
mănânce păsat, varză, morcovi, pătrunjel, mai puţin roşii, în loc 
de carne de porc să consume carne de oaie. Carnea de porc 
intensifică gelozia. Apropo, în prima carte scriam că un om bea 
sângele porcilor tăiaţi şi că acest lucru s-a răsfrânt asupra fiului 
său. In sângele porcului exista informaţia nu atât în legătură cu 
spaima, cât în legătură cu ataşamentul faţă de linia destinului: 
plăcerile sexuale, mâncarea, ataşamentul, adică toate plăcerile 
trupeşti care împing sufletul spre pământ. 

Când omul se hrăneşte întotdeauna copios, gustos şi divers, 
se deschide tot mai mult informaţia conținută în hrană. Omul 
începe să depindă de ea. judecând după toate acestea, hrana 
trebuie să devină, periodic, monotonă. Pâinea şi terciurile, în 
această privinţă, sunt unele dintre cele mai bune alimente. 

M-am obişnuit să consider că obţinerea unei noi informaţii 
vine ca un dar neaşteptat. Omul a fost iluminat - unul a fost mai 
norocos, altul mai puţin, cel puţin aşa citeam înainte în cărţi. S-a 
dovedit că noua informaţie vine întotdeauna cu durere şi chin. 
Ea vine ca o forţă a răului şi ca o distrugere. Dacă nu apare 
înrăirea şi omul păstrează iubirea, atunci încercarea a fost 
trecută cu bine şi a doua etapă a însugşirii informaţiei decurge cu 
uşurinţă. Şi această etapă este recepţionată ca o iluminare, ca o 
nouă idee. Abia după aceea am înţeles despre ce este vorba, şi 
am început să le explic pacienţilor: „Structura de bază a lumii 
este iubirea. Universul este rezultatul interacțiunii a tei entităţi: 
una creează, a doua distruge, iara treia stabilizează. Forţele 
haosului sau ale distrugerii reprezintă o ordine superioară. 
înseamnă că în ea stă marea iubire faţă de Dumnezeu. De 
aceea, dacă drept răspuns la distrugere noi mărim cantitatea de 
iubire în suflet, atunci distrugerea devine creatoare. Ura interi- 
oară faţă de distrugere constituie lipsa dorinţei de dezvoltare. 
Astfel, cu cât nutrim mai multă iubire faţă de Dumnezeu în cazul 
neplăcerilor, cu atât mai profund înţelegem ceea ce este creat 
de El". 

Una din cele mai serioase etape ale cunoaşterii mele a 
început la sfârşitul lui 1994. Am simţit că încep să pierd 


controlul asupra situaţiei. Lucram după o schemă elaborată de 
mine. Există teluric, există divin. Ancorarea în teluric dă naştere 
agresivităţii, iar după aceea nenorocirilor şi bolii. Şi eu, le 
explicam pacienţilor de ce Moise îi omora pe cei care se 
închinau viţelului de aur. Moise încerca să-i oprească pe aceia 
pentru care banii şi Dumnezeu erau unul şi acelaşi lucru. Le 
spuneam: lată teluricul, dar iată şi spiritualul şi divinul. 
Spiritualul şi divinul erau pentru mine unul şi acelaşi lucru. De 
îndată ce concepţia privind teluricul a fost complet formulată şi 
am decis că poate fi editată a doua carte, au început să se 
întâmple cu mine lucruri ciudate. In primul rând, a crescut brusc 
numărul bolnavilor pe care nu aveam cum să-i ajut. Oamenii au 
început să mă păcălească în modul cel mai neaşteptat. Am scris 
despre asta în cartea a doua. în plus, acest val era în creştere. 
Am vrut să ajut un om. El îmi strângea mâna şi îmi era foarte 
recunoscător. După aceea am aflat că în acelaşi timp, el 
împreună cu un prieten elaborau planuri cum să mă stoarcă de 
cât mai mulţi bani. Dacă asta ar fi fost o simplă înşelătorie, aş fi 
acceptat-o cu uşurinţă, însă m-a trădat un om în care am avut 
încredere şi pe care voiam să-l ajut. Sistemul meu nu-mi putea 
da răspunsul la întrebarea de ce se întâmplau toate astea. Totul 
era prestabilit de Dumnezeu şi simţeam că această poveste 
sălbatică şi absurdă era necesară pentru ceva. Pentru ce anume 
însă, nu eram în stare să înţeleg. Singurul lucru pe care l-am 
putut face a fost să renunţ la supărări şi reproşuri la adresa 
acestor oameni. Am făcut acest lucru destul de rapid. Mai greu a 
fost să scap de respingerea iubirii pentru cei care m-au trădat. 
„Nu-i rău, mă gândeam eu." Am fost trădat, iar eu trebuie să-i 
iubesc". Am reuşit să depăşesc acest moment şi reproşurile 
mele au dispărut în totalitate. N-au dispărut însă şi problemele. 
După un anumit timp, roţile din stânga ale Moskvic-ului meu au 
intrat mai întâi în nisip, iar apoi într-o groapă cu noroi. Maşina 
mi-a fost aruncată pe trotuar hârşâindu-se de copaci. Mi-am 
pierdut întâi aripa stângă, iar apoi pe cea dreaptă. Dacă maşina 
nu s-ar fi lovit de aripi ci ar fi avut loc un impact frontal, pe locul 
meu ar fi ajuns motorul. Dar toate acestea au fost neplăceri 
mărunte. Cel mai greu lucru pentru mine era să văd că, la un 
anumit pacient, sistemul meu, elaborat cu minuţiozitate până în 
cel mai mic amănunt, nu dădea nici un rezultat. Era o senzaţie 


comparabilă cu situaţia când, un om se îneacă şi în loc să-l 
salvezi, îi faci semn cu mâna de pe mal. 

îmi amintesc o întâmplare. A venit la mine un pacient care 
era sănătos din punct de vedere fizic, însă la nivelul biocâm- 
purilor se profilau mari probleme. 

— Sufletul dumneavoastră este ataşat de bani şi de un destin 
favorabil, îi explic eu. Agresivitatea dumneavoastră 
subconştientă depăşeşte nivelul mortal, adică este o mină cu 
efect întârziat care e plasată în dumneavoastră şi poate 
expusă în carte. lar în acest timp piaţa cărţii era inundată de 
falsuri, piraterii, în care se scriau asemenea lucruri încât 
cititorilor li se făcea părul măciucă, şi toţi credeau că astea le 
scrisesem eu. Mi s-a propus să scot cartea a doua pe părţi, 
pentru a stopa întrucâtva pirateriile de pe piaţa cărţii, însă nu 
am vrut să risc. Mai mult decât atât, lumea citise nu a doua, cia 
treia carte. Adevărata carte a doua a fost scrisă în anul 1993. 
Am luat din ea un singur caz, iar restul l-am aruncat la coş şi am 
început să scriu cartea de la capăt. N-am vrut ca ea să fie un fel 
de repetare a primei cărţi. De aceea în cea dea doua a şi apărut 
senzaţia unui „salt brusc", de parcă ar fi scris-o un alt om, 
spuneau cititorii. în toată această tevatură, ca să fiu cinstit, am 
văzut un singur lucru: sistemul meu era imperfect, dar cale de 
întoarcere nu exista, iar în faţă era un perete de care nu puteam 
trece. Nici nu l-aş fi trecut dacă n-aş fi ştiut cât de importante 
sunt cercetările mele pentru cei care în curând se vor îmbolnăvi 
şi vor fi pe moarte, neînţelegând pentru ce toate astea şi ce se 
întâmplă de fapt. 

Acum nu ţin minte în amănunt cum s-au întâmplat toate 
astea, însă mergând pas cu pas înainte, înţelegeam încetul cu 
încetul în ce constă greşeala mea. Am început să pricep că 
spiritualitatea şi Dumnezeu sunt lucruri diferite, că aptitudinile 
şi intelectul reprezintă primul strat al spiritualului, că la baza 
acestuia stau straturi mai fine: moralitatea, seriozitatea, echi- 
tatea, idealurile. încercând zi şi noapte să rezolv situaţia, 
ajungeam la înţelegerea faptului că spiritualul este o valoare cu 
mult mai mare decât teluricul, materialul. însă dorinţa de a face 
un ţel din spiritual, este o negare şi mai mare a lui Dumnezeu . 

IUBIREA FAŢĂ DE OAMENI ŞI LUME 
Acum e ianuarie 1996. Mă uit pe geam la crengile pomilor 
pudrate cu zăpadă şi-mi revin în minte evenimentele ultimelor 


luni. Aşadar, am scris cartea a doua. Prin ea am mers mai 
departe încercând să-mi dezvolt concepţia. în cartea întâi totul 
era foarte simplu: există agresivitate, există boală. Am scăpat 
de agresivitate, a dispărut şi boala. în cartea a doua am încercat 
să aflu de unde vine agresivitatea. în cele din urmă am ajuns la 
următoarea concluzie: sistemul incorect al priorităţilor 
generează agresivitate. Ataşamentul prea puternic faţă de 
valorile telurice, dorinţa de a face din acestea țelul şi sensul 
vieţii, au dus inevitabil la acumularea de agresivitate. Asta 
înseamnă că pe Dumnezeu trebuie să-l iubim mai mult decât 
orice este pământesc. După aceea mi-am dat seama că 
descoperirile mele nu constituiau o noutate. Toate astea puteau 
fi găsite în Biblie. Şi nu numai în Biblie, dar şi în scrierile 
filozofice indiene se spunea acelaşi lucru. Un ataşament prea 
mare de teluric generează pasiuni, iar pasiunile duc la boală. 
Am înţeles că merg pe un drum care a mai fost parcurs înaintea 
mea, dar întrucât nu eram dependent de nici un fel de izvoare şi 
nu respingeam nici un fel de cercetare, puteam să înaintez. 
Islamismul, creştinismul, iudaismul, au apărut mai târziu 
comparativ cu religia şi filozofia indiană. Aveam senzaţia că 
depăşind momentele cheie ale acestor religii, generalizându-le, 
nu numai că mă voi apropia de religia şi filozofia indiană, dar voi 
fi nevoit să mă ocup de practicile spirituale. Dar înainte de asta 
trebuia să înţeleg, din perspectiva propriului meu sistem, de ce 
în mitologia indiană Dumnezeu este creatorul, de ce acest 
Univers este declarat iluzie şi de ce n-are sens să-l iubeşti. 
Realitatea mă împingea într-acolo mult mai repede decât 
credeam. Când încheiam cartea a doua, sistemul meu de 
reprezentare a lumii s-a modificat brusc. Ştiam exact, şi am 
demonstrat-o pe sute de cazuri, că valorile pământeşti nu-s 
Dumnezeu şi nu te poţi închina la ele. însă pentru mine 
Spiritualul şi Dumnezeu se contopeau într-unui singur. Printr-un 
efort chinuitor de reconsiderare a sensurilor, am reuşit să previn 
o dramă ce s-ar fi putut derula într-un viitor apropiat. S-a 
dovedit că valorile spirituale nu pot constitui nici ele țelul şi 
sensul vieţii. Când sufletul se ataşează de acestea, agresivitatea 
răbufneşte mai puternic şi pe arii mai întinse. Am reuşit să 
introduc această corectare în cartea a doua şi eram convins că 
acest lucru e suficient, că acum cursa demenţială poate înceta 
şi câţiva ani de aici înainte, îi voi putea dedica cercetărilor 


libere. Mai mult, apăruse o temă interesantă legată de factorul 
timp. Simţeam că în spatele acestuia se ascund multe. 

Ce este acela timpi De ce el este indisojJubil legat de spaţiu şi 
de materie? Timpul este întotdeauna exprimat prin durată. 
înseamnă că este în legătură cu particularităţile spaţiului. Dacă 
spaţiul l-am comprima într-un punct, se va comprima într-un 
punct şi materia, iar atunci se va comprima şi se va opri şi 
timpul. Materia, spaţiul, sunt grupări informaţionale constante. 
Rezultă că prin concentrarea spaţiului şi a materiei se con- 
densează şi informaţia. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte 
însă, condensarea informaţiei trebuie să ducă la concentrarea 
spaţiului şi la oprirea timpului. Cu cât este mai mare densitatea 
informaţiei, cu atât mai lent trebuie să curgă timpul. Omul, ca 
sistem informaţional, poate influenţa caracteristicile spaţial - 
temporale din jurul său. Dacă am urmări particularităţile acţiunii 
timpului asupra funcţiilor organismului uman şi conexiunea 
inversă, am putea atinge noi adevăruri. Prin urmare trebuie să 
începem cu un lucru elementar: să vedem ce accelerează şi ce 
încetineşte îmbătrânirea omului. Este un fapt arhicunoscut că o 
suferinţă puternică poate determina o îmbătrânire bruscă, în 
consecinţă, incapacitatea de a depăşi un stres accelerează 
procesele temporare şi se pare că accelerarea timpului este 
recunoscută fără nici un fel de dubii ca un fapt nefavorabil, însă 
eu îmi amintesc o discuţie interesantă cu o fată: „Când sunt 
pusă în faţa unei situaţii periculoase şi mă tem de ceva, îmi 
accelerez în interiorul meu timpul, şi atunci îmi este mult mai 
uşor să controlez situaţia, dar în asemenea cazuri îmi vine ciclul 
cu câteva zile mai devreme." Mi-am amintit că în situaţiile 
critice, la mulţi oameni are loc accelerarea proceselor interne şi 
totul pare că decurge cu încetineală. Adeseori acest lucru te 
ajută să-ţi salvezi viaţa. în acelaşi timp însă, am observat că, în 
cazul încălcării legilor superioare omul începe să îmbătrânească 
mai repede. Dacă se manifestă agresivitate împotriva timpului, 
accelerarea îmbătrânirii decurge foarte rapid şi este însoţită de 
boli. Regretul pentru trecut este o agresiune directă în raport cu 
timpul şi duce la boli din cele mai grave. Teama de viitor, la fel. 
Dar agresivitatea interioară nu duce în mod obligatoriu la o 
îmbătrânire rapidă. Nu există în acest caz o relaţie directă. 

îmi aduc aminte de o pacientă pe care am încercat s-o ajut în 
1982. Pe atunci dădeam consultaţii în policlinică, pe Bulevardul 


Nevski. Pacienta, la vreo cincizeci şi cinci -cincizeci şi opt de ani, 
slăbuţă, îmi vorbea despre problemele sale. O ascultam liniştit, 
fără să mă implic emoţional în nici un fel. Când însă mi-a arătat 
două fotografii, am fost şocat. în realitate avea sub patruzeci de 
ani. Diferenţa între cele două poze era de doi ani. într-una era o 
femeie frumoasă, înfloritoare, iar pe cealaltă, făcută după doi 
ani, mi s-a părut că văd chipul bunicii sau în cel mai bun caz 
chipul mamei sale. 

— Aveţi o mare agresivitate în raport cu timpul, îi spun eu, 
şi cauza a ceea ce s-a întâmplat cu dumneavoastră s-a profilat 
în perioada când aveati optsprezece - douăzeci de ani. 

S-a chinuit să-şi amintească evenimentele care au avut loc în 
acea perioadă, însă nu-i venea în minte nimic deosebit. 

— înainte să îmbătrânesc, am simţit cum se scurgea ener 
gia din plexul solar, povestea ea, şi nu ştiu de ce a răbufnit în 
mine atracţia pentru bărbaţi, dorinţa de amor. 

Atunci vedeam doar legătura dintre agresivitate şi boală 
încercând să găsesc cauza nu numai în ea dar şi în ascendenţii 
ei pe linie maternă. Dar, oricât m-am zbătut, oricât s-a străduit 
femeia, nu s-a întâmplat nimic. Mă întorceam des la acest caz, 
pe măsură ce acumulam mai multă experienţă şi se perfecţi- 
onau cunoştinţele mele. Când îmi încheiam cartea a doua, şi în 
afara valorilor telurice am ajuns şi la cele spirituale, cazul acelei 
femei l-aş fi caracterizat ca pe o blocare a unei incredibile 
gelozii. Gelozia ei depăşea de nouăzeci de ori nivelul normal. 
într-o asemenea situaţie, teoretic n-ar fi trebuit să 
supravieţuiască nici femeia, nici soţul ei. îmbătrânirea bruscă a 
blocat sentimentul de gelozie. Dar în ce mod este corelată 
gelozia cu accelerarea timpului nu am putut să înţeleg. în 
ultimele luni, tot mai des am întâlnit cazuri când omul era 
ancorat în timp. Dacă în cazul ofensei aduse înaltelor senti- 
mente de iubire şi nobleţe el manifesta agresivitate, atunci el se 
ataşa de timp. Adică încălcarea legilor supreme duce la 
accelerarea timpului şi probabil că în sufletul acelei femei avea 
loc o gravă încălcare a legilor supreme în legătură cu gelozia. 

Am revenit la această temă în toamna lui 1995 când, a 
început să mă doară şi să-şi piardă sensibilitatea pielea de pe 
degetele de la picioare. judecând după dinamica procesului, în 
scurt timp puteam să rămân fără picioare; în plus, a început să- 
mi slăbească foarte mult vederea, mi-a apărut prezbiţia pe care 


n-o avusesem înainte. Am crezut că e din cauza vârstei şi de 
aceea nu m-am prea agitat, însă şi celor care trăiau în preajma 
mea au început să li se întâmple lucruri ciudate cu vederea. 
Atunci am înţeles că s-a abătut asupra mea un val periculos, dar 
nu puteam să întreprind nimic. Primele probleme s-au arătat 
atunci când am încercat să ajut un bolnav de cancer. 

— Cauza bolii dumneavoastră este gelozia, i-am explicat eu. 
Sunteţi ataşat de omul iubit şi de relaţiile cu el. Rugaţi-vă ca 
iubirea pentru Dumnezeu să fie pentru dumneavoastră fericirea 
supremă. însă, oricâte eforturi făcea bolnavul, gelozia i se 
diminua foarte lent. 

— Ca să fiţi sănătos - îi explicam eu - trebuie să înţelegeţi 
că toate sistemele de valori existente sunt mijloace pentru a-l 
iubi pe Dumnezeu. în universul nostru există materie, există 
spaţiu, există timp. Corespunzător materiei există valori pă 
mânteşti, corespunzător spaţiului există valori spirituale. 
Ataşamentul dumneavoastră faţă de valorile spirituale este 
alimentat de cea de-a treia verigă ce este legată de cel de-al 
treilea sistem de valori, de timp. Este vorba despre iubirea 
pentru omul drag şi pentru lumea înconjurătoare. Pentru 
dumneavoastră, iubirea pentru omul drag şi pentru lumea 
înconjurătoare reprezintă valoarea supremă. începeţi să 
depindeţi 
de iubirea dumneavoastră, iar acest lucru creează agresivitate. 
Noi depindem de scop şi ne alimentăm cu scopul. Dacă țelul 
nostru este Dumnezeu noi ne dezvoltăm armonios, iar toate 
sentimentele sacre faţă de tot ce a creat Dumnezeu nu pot 
constitui un ţel. Rugaţi-vă ca iubirea pentru oameni şi pentru 
lume să devină pentru dumneavoastră un mijloc al iubirii 
pentru Dumnezeu. 

— Aveam senzaţia că am găsit esenţa problemei şi că el se 
va însănătoşi. Ceea ce eu consideram, până nu demult, ca fiind 
neesenţial, nişte simple ataşamente de timp, brusc s-au contu 
rat într-o problemă serioasă, eclipsându-le pe celelalte. 


— Oare iubirea pentru oameni este un lucru rău, m-a 
întrebat cu mirare o pacientă? 

— lubirea pentru oameni este un lucru minunat, i-am 
explicat eu, dar de îndată ce ea devine ţel unic, se transformă 
în contrariul său, în ură. 


— Priviţi, îi zic eu, acest tânăr plăcut la înfăţişare, cu barbă şi 
ochelari, cu aspect de savant, filolog. A fost condamnat la 
moarte, iar apoi, sentinţa i-a fost comutată în închisoare pe 
viaţă. El a ucis o femeie, iar după aceea a violat-o şi a ucis-o pe 
fiica ei de nouă ani. Conform diagnosticării, el nu este ataşat nici 
de valorile spirituale, nici de cele pământeşti. Este ataşat de 
iubirea pentru oameni. Şi iată că el o pierde, devenind violator şi 
ucigaş. Victimele lui au programe analoage. De aceea sufletul 
nu se poate lipi de nimic. Când omul se îndepărtează periodic de 
bani şi de spiritual, acest lucru îl vindecă. Dacă în acelaşi timp el 
tinde către Dumnezeu, acest lucru dublează şansa lui de 
vindecare. Am auzit că Serafim Sarovski mult timp nu putea să 
se debaraseze de limbajul obscen. El simţea că valorile 
spirituale nu trebuie să fie intangibile. Periodic, omul trebuie să 
se îndepărteze de iubirea pentru oameni şi să tindă către 
Dumnezeu. Am înţeles de ce există bancuri cinice sau sadice, de 
ce oamenii în timpul actului sexual înjură oribil uneori. 
întotdeauna le spuneam pacienţilor că sinceritatea nu permite 
agresivităţii să treacă în suflet, şi astfel, îl scuteşte de boală. 
Reiese că încă un mijloc magnific este umorul. Acesta 
demolează stereotipurile şi nu lasă neatins nici un lucru sfânt. 
Glumele zeflemitoare şi pe faţă, specifice teatrelor populare, 
vindecau mai bine decât orice medicamente. 

Să facem bilanţul. La sfârşitul anului 1985 am ajuns la concluzia 
că, toate valorile importante în Universul nostru pot fi depăşite. 
Dincolo de limitele timpului şi spaţiului se află Dumnezeu. 
înseamnă că, depăşind graniţele timpului, spaţiului şi materiei, 
noi nu ne vom îmbolnăvi. Materia este o parte din Dumnezeu şi 
în ea se găseşte o porţie de iubire. Spaţiul este de asemenea o 
parte din Dumnezeu, şi în el porţia de iubire este mare. De 
aceea vidul generează materia, sau, mai simplu spus, spiritul dă 
naştere materiei. în „timp" există o porţie şi mai mare de iubire, 
de aceea timpul generează spaţiu şi materie. Am crezut că 
sistemul cercetărilor mele s-a încheiat, dar o schimbare bruscă 
a evenimentelor mi-a arătat că lucrurile nu stau tocmai aşa. Să 
începem cu faptul că starea mea la nivelul fin, pe care o 
controlez tot timpul, spre sfârşitul anului a început să se 
deterioreze brusc. într-un regim obişnuit, ar fi trebuit să mor la 
sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie. Apărea un strat 
nou, în faţa căruia eram fără putere. Cel mai interesant a fost că 


la începutul lui decembrie au început să sune telefoanele; 
oamenii întrebau când o să fie înmormântarea mea. 

— Ştiţi, îmi povestea o femeie, frecventez nişte cursuri de 
bioenergie şi lectorul nostru ne-a spus că Lazarev a murit. Eu 
voiam să mă duc la înmormântare pentru a-i cinsti memoria. 

După câteva zile, încă un telefon. Mă suna un vindecător din 
Nord. 

— Transmiteţi-i lui Lazarev să lase totul şi să vină la mine, 
pentru că eu îl voi salva de la moarte. în curând toţi vor începe 
să moară de o boală cumplită. Lazarev se va îmbolnăvi şi va 
muri primul. El însă a făcut mult bine oamenilor, şi eu vreau 
să-l salvez. 

— Da, chiar! Fă-ţi bagajul şi du-te! mi-a spus un prieten. 
Singur spuneai că poţi muri în acest timp şi chiar acum am 
început să primim telefoane cu aceeaşi informaţie. Astăzi îţi 
cumpăr bilet. Du-te la acest vindecător. Toate acestea păreau a 
fi adevărate. Eu îl liniştesc: 

— Imaginează-ţi că tot ce a spus acel om e adevărat. Eu o 
să mă duc la el şi mă vindec. Dar ce vor face ceilalţi? Dacă eu 
încep să mor, şi cu ajutorul metodei mele găsesc soluţia, atunci 
voi putea ajuta milioane. Aşa că nu ne vom grăbi cu plecarea. 

— Sun la o pacientă de-a mea şi mă interesez de starea ei 
de sănătate. 

— îmi este mai rău - spune ea - cu toate că m-am rugat tot 
timpul. 

— Cum v-aţi rugat? 

— Am cerut iertare pentru spiritualitatea mea. 

Nu pentru spiritualitate trebuie să cereţi iertare - strig eu în 
telefon - ci pentru faptul că v-aţi ataşat de ea, aţi făcut din ea 
un ţel. Banii, bunurile materiale sunt fericirea şi către ea trebuie 
să tinzi. Dar din ei nu trebuie să facem un ţel şi un unic sens al 
vieţii. Aşa ceva este nociv şi pentru suflet şi pentru trup. 
Spiritualitatea este o fericire mai mare, este ceea ce-l face pe 
om - OM. Dar ea este o nenorocire mai mare dacă o transformi 
în ţel şi sens al vieţii. Ţelul şi sensul vieţii sunt iubirea pentru 
Dumnezeu, contopirea cu el. O rugăciune incorectă nu numai că 
nu te va ajuta, dar îţi va pricinui necazuri. Boala este urmarea 
agresiunii acumulate, iar agresivitatea este urmarea unui sistem 
fals de valori. De îndată ce omul îşi face un ţel şi un sens al 
vieţii din orice în afară de Dumnezeu, în suflet începe să se 


acumuleze agresivitatea care duce la nenorociri, boală şi 
moarte. Acum, din cauza activării bruşte a proceselor amintite 
mai sus, oricine poate să simtă acest lucru. 

După câteva zile s-a întâmplat ceva ciudat la una din 
consultaţiile mele. Tema era aceeaşi, spiritualitatea. Un tânăr 
Dumnezeu şi în ea se găseşte o porţie de iubire. Spaţiul este de 
asemenea o parte din Dumnezeu, şi în el porţia de iubire este 
mare. De aceea vidul generează materia, sau, mai simplu spus, 
spiritul dă naştere materiei. în „timp" există o porţie şi mai mare 
de iubire, de aceea timpul generează spaţiu şi materie. Am 
crezut că sistemul cercetărilor mele s-a încheiat, dar o 
schimbare bruscă a evenimentelor mi-a arătat că lucrurile nu 
stau tocmai aşa. Să începem cu faptul că starea mea la nivelul 
fin, pe care o controlez tot timpul, spre sfârşitul anului a început 
să se deterioreze brusc. într-un regim obişnuit, ar fi trebuit să 
mor la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie. Apărea 
un strat nou, în faţa căruia eram fără putere. Cel mai interesant 
a fost că la începutul lui decembrie au început să sune 
telefoanele; oamenii întrebau când o să fie înmormântarea mea. 

— Ştiţi, îmi povestea o femeie, frecventez nişte cursuri de 
bioenergie şi lectorul nostru ne-a spus că Lazarev a murit. Eu 
voiam să mă duc la înmormântare pentru a-i cinsti memoria. 

După câteva zile, încă un telefon. Mă suna un vindecător din 
Nord. 

— Transmiteţi-i lui Lazarev să lase totul şi să vină la mine, 
pentru că eu îl voi salva de la moarte. în curând toţi vor începe 
să moară de o boală cumplită. Lazarev se va îmbolnăvi şi va 
muri primul. El însă a făcut mult bine oamenilor, şi eu vreau 
să-l salvez. 

— Da, chiar! Fă-ţi bagajul şi du-te! mi-a spus un prieten. 
Singur spuneai că poţi muri în acest timp şi chiar acum am 
început să primim telefoane cu aceeaşi informaţie. Astăzi îţi 
cumpăr bilet. Du-te la acest vindecător. Toate acestea păreau a 
fi adevărate. Eu îl liniştesc: 

— Imaginează-ţi că tot ce a spus acel om e adevărat. Eu o 
să mă duc la el şi mă vindec. Dar ce vor face ceilalţi? Dacă eu 
încep să mor, şi cu ajutorul metodei mele găsesc soluţia, atunci 
voi putea ajuta milioane. Aşa că nu ne vom grăbi cu plecarea. 

— Sun la o pacientă de-a mea şi mă interesez de starea ei 
de sănătate. 


— îmi este mai rău - spune ea - cu toate că m-am rugat tot 
timpul. 

— Cum v-aţi rugat? 

— Am cerut iertare pentru spiritualitatea mea. 

Nu pentru spiritualitate trebuie să cereţi iertare - strig eu în 
telefon - ci pentru faptul că v-aţi ataşat de ea, aţi făcut din ea 
un ţel. Banii, bunurile materiale sunt fericirea şi către ea trebuie 
să tinzi. Dar din ei nu trebuie să facem un ţel şi un unic sens al 
vieţii. Aşa ceva este nociv şi pentru suflet şi pentru trup. 
Spiritualitatea este o fericire mai mare, este ceea ce-l face pe 
om - OM. Dar ea este o nenorocire mai mare dacă o transformi 
în ţel şi sens al vieţii. Ţelul şi sensul vieţii sunt iubirea pentru 
Dumnezeu, contopirea cu el. O rugăciune incorectă nu numai că 
nu te va ajuta, dar îţi va pricinui necazuri. Boala este urmarea 
agresiunii acumulate, iar agresivitatea este urmarea unui sistem 
fals de valori. De îndată ce omul îşi face un ţel şi un sens al 
vieţii din orice în afară de Dumnezeu, în suflet începe să se 
acumuleze agresivitatea care duce la nenorociri, boală şi 
moarte. Acum, din cauza activării bruşte a proceselor amintite 
mai sus, oricine poate să simtă acest lucru. 

După câteva zile s-a întâmplat ceva ciudat la una din 
consultaţiile mele. Tema era aceeaşi, spiritualitatea. Un tânăr 
„Fericirea supremă, desfătarea şi sensul vieţii pentru mine şi 
pentru urmaşii mei este iubirea pentru Dumnezeu." 

— Şi atunci îmi pleacă dracul din suflet? s-a interesat el. 

— Nu. Pur şi simplu el va ocupa locul pe care-l merită. 

Ceea ce noi numim „diavol" este o infecţie care devorează 
sufletele imperfecte. Ea este necesară ca element al evoluţiei. 
Când savanții au început să studieze celulele organismului s-a 
văzut că fără un atac permanent al microbilor, celula încetează 
să se mai dezvolte. Microbii devorează celula imperfectă, care 
se dezvoltă într-o direcţie greşită. înseamnă că organismul 
trebuie să supravieţuiască, nu pe seama distrugerii totale a 
microbilor, ci pe seama perfecţionării orientării morale. Ne-am 
obişnuit să considerăm că răul este diavolul, iar binele - 
Dumnezeu. întrucât Dumnezeu este peste tot, el este şi bine şi 
rău în acelaşi timp. Diavolul este o infecţie care trăieşte în 
sufletul fiecărui om. Distrugerea ca fenomen, la nivelul orga 
nismului este asociată cu moartea, dar schimbul de substanţe 
este 


de asemenea distrugere, ce-i drept controlată. Dacă am opri 
total 

schimbul de substanţe, adică distrugerea, atunci omul 
s-ar 

transforma în cadavru. De aceea, esenţa distrugerii constă nu în 
a 

o stopa ci, în a o controla. Cum se poate optimiza controlul? 
Foarte simplu. Cu cât este mai apropiat omul de Dumnezeu, cu 
atât obţine mai multă forţă şi o mai mare posibilitate de a 
controla 

situaţia. Dumnezeu este iubire; cu alte cuvinte, cu cât există 
mai 

multă iubire în sufletul nostru, cu atât mai puternic noi supunem 
lumea înconjurătoare transformând după un anumit timp, răul în 
bine. La exterior poţi să te superi, să te cerţi, să disperi, asta nu- 
i 

de speriat. Important este ca sufletul, în interior, să emane 
iubire. Este o artă pe care nu o deprinzi dintr-o dată. 

Când după o oră de activitate cu sine însuşi tânărul a intrat 
din nou în cabinet, am văzut cum sufletul începe să i se 
echilibreze şi încetul cu încetul încep să se lumineze sufletele 
urmaşilor săi. Acum sunt liniştit. 

La una din consultaţii, o femeie mi-a pus o întrebare 
interesantă: 

— Bunicul meu a fost omorât de trăsnet. Peste câtva timp 
bunicii i s-a făcut rău şi a fost dusă la spital. Peste o oră, în 
cameră a intrat un fulger globular şi a lovit patul unde cu puţin 
înainte era bunica. în camera de alături a rămas pe oglindă o 
urmă în zigzag a fulgerului. Toate astea n-au fost 
întâmplătoare, nu? 

— Nu - îi spun eu - după ce îi cercetez câmpul. Fulgerul, 
ca şi radiaţia, îl atacă mai puternic pe acela care s-a ataşat de 
spiritualitate. Spiritualitate înseamnă şi control asupra situaţiei. 
Dacă eu fac din spiritualitate un ţel, atunci, la cea mai mică 
destabilizare a situaţiei câmpul meu devine agresiv. Corespun 
zător, el va atrage agresiunea. Bunicul dumneavoastră avea o 
înaltă agresivitate subconştientă faţă de oamenii care îi umileau 
valorile lui spirituale. La fel şi la bunica dumneavoastră, 
numai că într-o măsură mult mai mică. înseamnă că, dacă 
dumneavoastră îi priviţi cu îngăduinţă pe oamenii proşti şi 


lipsiţi de aptitudini şi vă rugaţi ca pentru dumneavoastră 
spiritualitatea şi perfecțiunea să fie mijloace pentru iubirea faţă 
de Dumnezeu, fulgerul şi radiaţia vă vor afecta mai puţin. 

Un om puternic, energic, având voinţă, experienţă şi intelect, 
poate suferi un eşec total din cauza necunoaşterii legilor care 
guvernează universul. Mă gândeam la toate acestea, 
examinând următorul pacient. El îmi spunea povestea sa într-un 
ritm lent, cu pauze. 

— Până nu demult, aveam mulţi prieteni. Rulajul între 
prinderii mele era de câteva sute de mii de dolari, lunar. Totul 
mergea minunat. Acum nu am prieteni, am aproape o sută de 
mii de dolari datorie şi mi s-a născut un copil bolnav. Şi n-am 
făcut niciodată nimănui vreun rău. Am trăit după legile biblice. 
Unde-i echitatea? 

— Legile biblice sunt legile iubirii, iar dumneavoastră le-aţi 
încălcat. Foarte des i-aţi disprețuit şi i-aţi condamnat pe cei 
care nu au bani. Când începi să te rogi pentru bani, începi să-l 
dispreţuieşti pe cel care nu-i are. De aceea Cristos spunea că 
„mai uşor va trece cămila prin urechile acului decât va intra 
bogatul în împărăţia cerurilor". Asta înseamnă că bogatul este 
ispitit să facă din bani un sens al vieţii. Dar Cristos mai spu 
nea: „Fericiţi acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia 
cerurilor". Asta înseamnă că cel bogat spiritual este ispitit să 
facă din spiritualitate ţel şi sens al vieţii. lată deci, că nu este 
permis să-i dispreţuieşti pe cei lipsiţi de bani şi pe cei săraci cu 
duhul. lar dumneavoastră asta aţi făcut. 


— Da, aprobă bărbatul. întotdeauna i-am disprețuit pe 
proşti şi pe trădători. 
lar copilul dumneavoastră este deja pregătit să-i ucidă. 
Şi sufletul lui este plin până la refuz cu ură faţă de lume. 
De aceea este bolnav. Cultura generează civilizaţie. Adică 
spiritualitatea generează bani, bunuri materiale. Dumnea 
voastră faceţi din bani un ţel şi îi pierdeţi, faceţi un ţel din 
spiritualitate şi o pierdeţi de asemenea. Spiritualitatea este 
generată de moralitate. Moralitatea provine din iubirea pentru 
oameni. lar acea iubire, cu care îi iubim pe oameni, noi o primim 
de la Dumnezeu. lubirea pentru Dumnezeu generează iubirea 
pentru lume şi pentru oameni, după aceea apare moralitatea, 
apoi spiritualitatea, iar după aceea, ceea ce noi numim 


„binefaceri ale civilizaţiei". Dacă dumneavoastră vă fixaţi ca ţel 
una din treptele care duc spre Dumnezeu, scara dumneavoastră 
se va nărui. 

— Spuneţi-mi ce înseamnă în practică iubirea pentru 
Dumnezeu, mă întreabă pacientul 

— Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Totul depinde de El. 

Dar Dumnezeu nu depinde de nimic. Dumnezeu este 
iubirea. Imaginaţi-vă că iubiţi un om şi că iubirea dum 
neavoastră nu poate fi influenţată de nimic: nici bani, nici 
situaţie familială, nici situaţia socială, nici lipsa de 
talente, moralitate, şi aşa mai departe. Să depinzi de ceva 
înseamnă să primeşti. în iubire principalul este nu să iei, 
ci să dai. Dacă dumneavoastră continuaţi să iubiţi un om 
care v-a trădat şi v-a jignit, înseamnă că dumneavoastră 
iubiţi în el pe Dumnezeu. Dacă nu vă temeţi să fiţi sincer, 
şi în nici un fel de împrejurări nu atentati asupra senti 
mentului de iubire din suflet, vă apropiaţi de Dumnezeu. 
Mai este un moment foarte important: cu cât te apropii 
mai mult de Dumnezeu, cu atât e mai periculos. 

Faţa interlocutorului meu s-a alungit: 

— Cum să înţeleg, aceasta? 

— Cu cât este mai performant alpinistul, cu atât este mai 
periculoasă calea pe care el va merge! Logic. Cu cât este mai 
aproape de Dumnezeu, cu atât omul primeşte mai multă 
fericire, şi cu atât va fi mai puternică durerea când va pierde 
această fericire. Cu alte cuvinte, în cazul intensificării iubirii 
către Dumnezeu nu trebuie să ne orientăm numai asupra 
bogăției sentimentelor, asupra fericirii şi desfătării, dar şi asupra 
unor mari suferinţe. De aceea în icoanele Maicii Domnului se 
reflectă nu numai fericirea unei imense iubiri pentru pruncul 
născut, ci şi suferinţa viitoarei pierderi a acestuia. Mai simplu 
spus, Dumnezeu nu este numai fericire, ci şi suferinţă. lar mai 
corect, Dumnezeu este dincolo de fericire şi suferinţă. 
în noiembrie 1995 trebuia să plec la New York. Acolo trebuia să 
mă ocup în exclusivitate de terapie. Simţeam că era absolut 
necesar să mă rup de treburile mele şi să echilibrez situaţia 
care începuse să se deterioreze văzând cu ochii. Credeam că 
cea de a doua carte era perfect echilibrată. Acum, 
desprinzându-se de teluric, omul nu se va arunca spre spiritual 
şi nu va face din acesta un ţel. El va tinde către Dumnezeu. 


Credeam că mă voi limita doar la a doua carte şi că, pentru 
jumătate de an sau un an, voi uita de orice psihologie. Dar, 
judecând după ceea ce se petrecea în jur, am înţeles că nu voi 
avea parte de odihnă. O temă de o importanţă majoră nu a fost 
epuizată. într-un anumit fel, ea este legată de timp, dar eu nu 
înţeleg în ce mod. O detaşare totală de treburile mele, după 
cum nădăjduiam, mă va ajuta să prind această temă. înainte de 
plecare au venit la mine doi pacienţi în stare gravă pe care am 
încercat să-i ajut. Primul, un băieţel de vreo nouă ani, bolnav de 
leucemie. Al doilea, un bărbat de asemenea cu probleme 
oncologice şi încă în stadiul al patrulea. Cauza îmbolnăvirii celor 
doi era absolutizarea spiritualităţii. La băiat era vorba de 
aptitudini şi intelect. Ataşamentul generează aroganță şi dis- 
preţ faţă de cei mai puţin dotați şi mai puţin inteligenţi, ură faţă 
de cei care îl umilesc. Şi, oricât m-am străduit să-l ajut pe el şi 
pe părinţii lui pentru a le schimba orientarea, nu s-a înregistrat 
nici o ameliorare. Ceva se opunea. Dar, oricât am încercat să- 
mi dau seama despre ce este vorba, n-am reuşit. Situaţia 
băiatului se agrava. Părinţii acționau cu conştiinciozitate asupra 
lor înşişi. Dar alunecarea în prăpastie continua. Acelaşi lucru şi 
în privinţa celuilalt pacient. îi explicam că pricina bolii lui este 
gelozia. 

— înţelegeţi că gelozia este un sentiment exacerbat al 
proprietăţii. Familia este un bun pământesc. Dacă omul, din 
cauza unui lot de pământ, începe să invidieze, să dispreţuiască 
şi să blameze, în acest fel se ancorează în valorile pământeşti, 
şi atunci acest comportament îl va avea şi în familie. Dar, 
familia nu este numai un bun pământesc ci şi unul spiritual. 
Teritoriul spiritual nu trebuie nici el transformat în ţel. 
Imaginaţi-vă următoarea situaţie: eu am un lot de pământ şi îl 
alung pe acela care arvrea să se stabilească pe el. O fac 
pentru că este proprietatea mea şi acest lucru e normal. 
Acum imaginaţi-vă că eu îl urăsc pe omul care a trecut peste 
teritoriul meu. Acest lucru deja nu mai e normal. Deci, dacă 
pentru mine lotul este valoare absolută, atunci eu sunt gata să 
ucid pe oricine, dar, dacă pentru mine lotul este doar un mijloc, 
atunci nu va mai exista agresiune. 

Bărbatul care avea cancer, mă privea şi încerca să înţeleagă 
ceea ce îi spuneam. El a început să muncească cu sine însuşi, a 
început să se roage, dar ataşamentul lu faţă de sotie si 


respectiv, agresivitatea faţă de ea, nu se diminuează. M-am 
întâlnit zilnic cu el şi am încercat febril să îndrept situaţia, dar 
nimic nu ajuta. Este ceva ce-i mai presus de spiritualitate. Şi 
acest ceva alimentează ataşamentul faţă de soţie. Am sucit pe 
toate feţele, de sute de ori, diverse variante, şi astfel am ajuns 
la o singură concluzie: iubirea pentru omul apropiat este deja o 
valoare de sine stătătoare în acest Univers. Şi familia include 
toate aspectele: familia, ca valoare pământească; familia, ca 
teritoriu spiritual; familia, ca teritoriu al iubirii. 

— Pentru dumneavoastră, teritoriul iubirii reprezintă, deo- 
camdată, valoarea absolută. lar omul drag şi iubirea pentru 
acesta, ca şi iubirea pentru familie şi copii, sunt doar un mijloc 
pentru iubirea faţă de Dumnezeu. Ţel suprem poate fi doar ceea 
ce nu este destructibil, ceea ce este veşnic, altfel, în mod 
inevitabil, apare agresivitatea. Ne luăm rămas bun şi stabilim o 
întâlnire după întoarcerea mea. 

Mi se pare că deja am găsit ceea ce era mai important, cel de- 
al treilea sistem de valori - iubirea faţă de oameni şi lume. 
înţeleg că oamenii care au citit prima şi a doua carte nu se vor 
mai ataşa de valorile pământeşti şi spirituale, dar ei se pot 
ancora de iubirea pentru oameni. Sentimentul de iubire faţă de 
oameni este legat de structurile temporale. Cât este însă de 
periculoasă absolutizarea timpului, adică a iubirii faţă de 
oameni, pe atunci încă n-o ştiam. M-am lămurit în America. 
în Manhatan, sunt doi zgârie nori gemeni aparţinând centrului 
economic mondial, construit de japonezi. Dacă mergi pe 
Brodway, care se găseşte la o sută de metri depărtare de 
aceste lădiri, pe una din faţade, în stânga, poţi să vezi un panou 
pitoresc - un grup de oameni alergând pe patine cu rotile. în 
această clădire, la etajul al cincilea, dădeam consultaţii. Acum, 
când am început să-i diagnostichez pe pacienţi mult mai 
profund, am înţeles care este esenţa psihologiei americane. 

Unul din emigranţi descrie totul în felul următor: americanii 
sunt un popor absolut tâmpit. Ei au două-trei țeluri în viaţă. Cel 
mai important îl constituie banii. Aici toată lumea se închină la 
ban. Al doilea ţel: să facă sex, să mănânce şi să bea; de toate 
celelalte, pe americani, îi doare-n cot. 

— Nu vi se pare ciudat că, în ciuda unor asemenea interese, 
poporul nu trăieşte rău şi că prosperă? 

El dă din umeri. 


— Să faci ţel din bani este un păcat. Aşa-i? îi spun eu. 

— Desigur, spune el, dar eu nu fac din bani un ţel. 
— Bineînţeles. Dar priviţi: dacă pentru mine banii repre 
zintă o valoare absolută, ei sunt mai presus de toate. înseamnă 
că ei sunt mai presus decât iubirea pentru Dumnezeu, mai 
presus de viaţa omenească. Prin urmare, în cele din urmă, am 
să fiu pregătit să omor doi-trei oameni pentru bani. De 
asemenea eu voi fi gata să omor pe oricine, dacă el va atenta la 
banii mei. Pentru că țelul trebuie să fie intangibil, totul 
acţionează pentru acest ţel. lar acum imaginaţi-vă: eu fac un 
ţel din spiritualitate. înseamnă că acel rai pe care l-am creat, 
moral şi echitabil, trebuie să fie veşnic. Ideea, morala şi legile 
create pe baza lor reprezintă valoarea supremă, sunt situate 
deasupra iubirii pentru Dumnezeu, deasupra iubirii pentru 
oameni şi deasupra vieţii omeneşti. Şi atunci voi fi pregătit să 
omor nu unul, doi sau trei, ci milioane. Asta s-a şi întâmplat în 
timpul socialismului şi fascismului când, pentru o idee oarecare, 
tara era transformată în maşină de tocat carne. în concluzie, 
spiritualitatea este o fericire mult mai mare, dar şi o nefericire 
la fel de mare, dacă ea devine unic ţel. Cea mai mare fericire 
este iubirea pentru oameni şi lume - aşa cred mulţi. Dar dacă eu 
iubesc toată omenirea iar ea mi-a dezamăgit aşteptările, atunci 
eu voi fi gata să omor toată omenirea. Aşadar, cel care îşi face 
din iubirea pentru oameni o.valoare absolută, merge spre 
apocalipsă. 
Acum să analizăm din acest punct de vedere America. Aici se 
nasc şi vin acei oameni ale căror suflete sunt pregătite să-şi 
facă drept ţel absolut valorile spirituale şi iubirea faţă de 
aproape. Adică, vin oameni plini de iubire şi bogaţi spiritual. ŞI 
pentru a-şi salva sufletul de o colosală agresivitate, dacă nu 
există suficientă dragoste şi credinţă în Dumnezeu, îi ajută 
renunţarea la iubirea pentru oameni şi la valorile spirituale. De 
aceea totul începe să se clădească pe bani şi pe câştig. Oamenii 
nu comunică unul cu celălalt deoarece, comunicarea şi 
contactele dezvoltă spiritualitatea. Banii devin mai importanţi 
decât iubirea faţă de alt om. Şi, oricât ar părea de straniu, acest 
lucru se justifică dintr-un punct superior de vedere. însă aici 
este un mic „dar". Să te dezici de iubirea pentru oameni şi de 
spiritualitate se poate, atunci când asemenea bogății sunt 
multe. Să se gândească numai la bani şi la bunăstarea 


pământească poate numai cel care are o mare rezervă de iubire 
Şi de valori spirituale. Acest lucru se cheamă „din trei rele să-l 
a'egi pe cel mai mic". Acum însă aceste timpuri sunt pe sfârşite. 
înainte, în Orient se acumulau valori spirituale, iar în Occident 
ele erau fructificate. Dacă înainte rezervele spirituale îi 
ajungeau omului nu doar pentru o singură viaţă, acum ele pot fi 
epuizate în doar câţiva ani. Aici la New York, din ce în ce mai 
des îmi vin pacienţi care s-au dezis de spiritualitate şi de iubirea 
pentru oameni, şi au reuşit să se ancoreze în valorile telurice, în 
bunurile pământeşti. La ei încep forme grave de depresie, iar 
apoi bolile fizice. .în subconştient ei simt că a-ţi face ţel din 
spiritualitate şi iubire pentru oameni este periculos. Ei încep să 
trăiască numai prin valorile telurice şi din nou apar problemele. 
Şi de orice s-ar apuca, totul se năruie, apare sentimentul de 
deznădejde. Unor asemenea pacienţi le explic că se impune să- 
şi formeze un sistem corect de valori, că fără o noţiune precum 
iubirea pentru Dumnezeu, ei nu vor putea supravieţui. 

Stau într-un mic cabinet pe Jo-street şi discut cu o nouă 
pacientă. 

— Peste câtva timp asupra dumneavoastră poate să se abată 
o mare nenorocire; plus bolile, îi explic eu, ei. La dum 
neavoastră acţionează acum un uriaş program de autodistru 
gere. Nu aţi trecut încercările şi aţi refuzat purificarea dată de 
Dumnezeu. 

— Ştiţi - îmi spune femeia - niciodată în viaţă nu am avut 
un sentiment puternic de iubire pentru cineva. Cu câteva luni 
în urmă m-a chemat la New York o cunoştinţă. Am început să 
lucrez la ea ca menajeră, şi nu demult am fost cuprinsă de un 
sentiment puternic. M-am îndrăgostit nebuneşte de un om, 
eram cu adevărat fericită iar mai departe a început un teatru al 
absurdului. Cunoştinţa mea, netam-nesam, m-a azvârilit în 
stradă, fără să am mijloace de subzistență. Mai mult, ea a 


sunat-o pe mama mea în Rusia şi i-a spus că am cancer şi că voi 
muri în curând. 

— Şi iată - pacienta mea îşi ţine cu greu lacrimile - exact 
în acest moment, omul iubit m-a trădat. Nu numai că nu m-a 
ajutat, dar pur şi simplu a dat bir cu fugiţii. Cum să suport 
toate acestea? 
Oricât ar părea de ciudat, autorul a tot ce s-a întâmplat 
sunteţi dumneavoastră - îi spun eu femeii. Mai precis, modul 
dumneavoastră incorect de a recepta lumea. lubirea pentru 
omul drag o constituie pereţii, iar iubirea pentru Dumnezeu 
este temelia pe care se clădeşte totul. Nu vi s-au dat pereţi 
mari pentru că ei v-ar fi îngropat. Temelia dumneavoastră este 
prea mică. în America, ataşamentul faţă de iubirea pentru 
oameni este mai mic, de aceea aici puteaţi să încercaţi acest 
sentiment fără să pieriţi. Dar o parte din pereţi, oricum s-au 
surpat. Dacă iubiţi această lume mai mult decât pe Dumnezeu, 
pentru ca dumneavoastră să vă întoarceţi către El lumea 
trebuie să fie crudă şi inechitabilă faţă de dumneavoastră. 
Dacă vă păstraţi iubirea fără să manifestaţi agresivitate faţă de 
alţii şi faţă de sine, contactul cu Dumnezeu se intensifică şi are 
loc purificarea. lubirea pentru un alt om a devenit într-atât 
telul dumneavoastră încât, contactul cu Dumnezeu a început să 
se micşoreze dramatic, iar acest lucru vă ameninţa sufletul. 
Pentru a vă salva viaţa, trebuia să pierdeţi imediat iubirea şi să 
aveţi parte de o atitudine crudă din partea lumii înconjurătoare. 
Mama dumneavoastră a primit răuvoitorul telefon pentru că, 
v-a transmis dorinţa de a face din omul iubit ţel suprem şi 
fericire. Cea ce dumneavoastră aţi considerat drept catastrofa 
şi nenorocire a fost, de fapt, o operaţie de anvergură pentru 
salvarea sufletului dumneavoastră şi a dumneavoastră înşivă. 
Uneori oamenii se întâlnesc în viaţă, simt o uriaşă iubire unul 
faţă de celălalt, iar după aceea fie mor, fie se îmbolnăvesc, fie 
se jignesc unul pe celălalt şi se despart, după care încep să 
bolească ori să moară. Şi în tot acest timp, în structurile 
câmpurilor lor se formează sufletul copilului lor. în suflet există o 
scânteie dumnezeiască veşnică şi straturi superficiale care se 
formează prin iubirea părinţilor pe parcursul câtorva vieţi. Şi, 
pentru ca sufletul să se formeze corect, părinţii trebuie să 
piardă periodic toate valorile, pentru ca sufletele copiilor lor să 
se purifice prin iubirea pentru Dumnezeu. Cu cât există mai 


multă iubire pentru un alt om, cu atât mai perfect poate fi 
copilul şi, în acelaşi timp, cu atât mai dureroasă va fi 
destabilizarea sau pierderea temporară a acestei iubiri. Dar 
aceasta este o condiţie necesară pentru ca iubirea pentru omul 
drag să nu se contopească cu iubirea pentru Dumnezeu. în 
momentele de pierderi, suferinţe, rugăciunea în care omul îi 
cere lui Dumnezeu să i se dea iubirea pentru Dumnezeu, ca 
fericire supremă, este deosebit de eficientă. 

Nu demult, m-a rugat o femeie să-i explic cauza morţii fiicei 
ei. 

— Spuneti-mi, în ce a constat vina mea? 

— în faţa lui Dumnezeu nu există vinovaţi. Asta este una. 
Şi a doua, programul din cauza căruia a murit fata, nu a venit 
de la dumneavoastră. Era propria ei karmă. Fiica dumnea 
voastră a murit, nu pentru că ar fi făcut ceva, ci pentru a nu 
comite anumite fapte care i-ar fi putut aduce prejudicii 
sufletului ei. Moartea a fost o protecţie pentru sufletul ei. Peste 
un anumit timp, ea s-ar fi putut îndrăgosti de un alt om, dar 
perceperea incorectă a lumii, ar fi anulat totul. Cu o jumătate de 
an înainte de moarte i s-a trimis o încercare prin jignirea 
sentimentului de iubire şi de încredere, însă ea nu a trecut-o. 
Acea iubire uriaşă, care i-a fost predestinată fetei, în loc să-i 
dezvolte sufletul, i l-ar fi mutilat. De aceea fiicei dumneavoastră 
i s-a interzis accesul la acest sentiment şi, în general, la viaţă. 

Un episod interesant mi-a arătat încă o dată, destul de clar, 
că bolile canceroase se vindecă prin iubirea pentru Dumnezeu 
când aceasta devine un ţel, şi apar atunci când țelul devine 
iubirea pentru om. 

— Ştiţi, îmi spune unul dintre pacienţi, eu locuiesc în 
Florida iar fiica mea la New York. Cu câteva luni în urmă i-au 
apărut dureri sub coaste, în partea stângă. S-a dus la centrul 
medical şi a făcut o radiografie. l-a fost depistată o tumoare 
canceroasă pe pancreas, de mărimea câtorva pumni. Fiicei i s-a 
propus operaţia şi chimioterapia. Rămăseseră două săptămâni 
până la începerea tratamentului. Ea a citit prima dumnea 
voastră carte. A început să se roage în fiecare zi şi nu mânca 
aproape nimic. După două săptămâni i-au făcut o nouă radio 
grafie. Nu mai exista nici o tumoare. Medicii erau şocaţi. N-au 
putut să explice nimic şi au decis că s-au încurcat filmele. 


— Am să vă explic ce s-a întâmplat, îi spun eu tatălui fetei, 
în primul rând este foarte bine că nu a ajuns la mine la 
consultaţie, pentru că ar fi sperat numai în intervenţia mea şi 
asta ar fi împiedicat-o să lucreze cu sine însăşi. în al doilea 
rând, pancreasul este legat de comunicarea cu omul iubit. 
Pancreatita, diabetul zaharat, cancerul pancreatic sunt semne 
ale faptului că omul iubit şi iubirea pentru el au devenit o 
valoare absolută. La fiica dumneavoastră, din cauza sistemului 
eronat al valorilor, a început să crească brusc agresivitatea 
subconştientă şi, în consecinţă, s-a format tumoarea. în al 
treilea rând, ea a înţeles că poate să moară şi a renunţat la tot 
ceea ce până atunci constituia fericirea supremă. Când a 
început să se roage lui Dumnezeu, ea a simţit în mod intuitiv că, 
fericirea supremă şi sensul vieţii înseamnă de fapt, iubirea 
pentru Dumnezeu. Dispărând agresivitatea, a dispărut şi 
tumoarea. Când discut cu pacienţii, adeseori repet faptul că nici 
un medic, nici un vindecător nu vindecă, ci doar ajută pacienţii 
să se însănătoşească. Se vindecă omul însuşi, pe baza 
intensificării impulsului volitiv care, prin iubire, îl apropie de 
Dumnezeu. 

Acum câteva zile m-am confruntat cu o situaţie la care am 
devenit părtaş fără voie. M-a sunat o cunoştinţă din Roma 
spunându-mi că a venit la ea omul iubit şi că, dintr-o dată, el a 
început să se simtă rău. 

— Starea lui se înrăutăţeşte cu o rapiditate alarmantă, mi-a 
spus ea. Nu mi-aţi putea explica din ce cauză? 

— Cauza e foarte simplă, îi explic eu. S-a îndrăgostit foarte 
tare de dumneavoastră. 

— Şi pentru asta ar putea să moară? 

— Şi încă cum! i-am răspuns eu. Cu cât mai puternic este 
ataşamentul, cu atât mai intensă devine agresivitatea. Ea poate 
să vă ucidă pe dumneavoastră, şi de aceea se desfăşoară şi 
începe să-l ucidă pe el. 

— Şi ce-i de făcut? 

— în primul rând trebuie să vă rugaţi amândoi. în al doilea 
rând, mai puţină iubire şi contacte sexuale, iar dacă le veţi 
avea, folosiţi prezervativul. Acest lucru duce la scăderea sen 
sibilităţii şi ataşamentului faţă de iubirea pentru un alt om. 
Dealtfel ritualul circumciziei este legat exact de acest lucru. 


— A fost la mine la consultaţie un cuplu tânăr, îi povestesc 
eu cunoştinţei mele. Femeia suferea de o mastită cronică de 
care n-a putut în nici un chip să scape. La bărbat, în timpul 
contactului sexual începeau nişte dureri acute în zona 
canalului urinar şi a vezicii. 

— Trebuie să vă rugaţi nu numai înainte de masă, ci şi 
înainte de contactul sexual, le-am explicat eu. Renunţaţi la 
reproşurile reciproce care vă leagă unul de celălalt. Iubitul 
dumneavoastră să-şi amintească şi să-şi retragă toate reproşuri 
le pe care le-a avut împotriva femeilor. După aceea receptorul 
1-a preluat el şi eu i-am explicat că valoarea supremă nu este 
omul iubit, ci iubirea pentru Dumnezeu. Simt că partenerul 
meu de dialog este interior, şocat. Situaţia lui este foarte gravă, 
în câmpul său se află hieroglifa morții. 

— Profitaţi de şansa dumneavoastră, rugaţi-vă. Pun recep 
torul în furcă. 

A doua zi cunoştinţa mea mă sună din nou. 

— Prietenului meu îi este şi mai rău, spune ea pe un ton 
pierdut. Abia m-am întors acasă iar el a stat în pat patru ore 
fără cunoştinţă. Mă tem că va muri. N-am cum să-l internez 
aici în spital, iar eu trebuie să plec pentru câteva zile în 
Germania şi mă tem să-l las singur. 

— In primul rând starea lui s-a îmbunătăţit, îi spun eu, în 
structurile câmpului iubitului dumneavoastră nu există moarte, 
în al doilea rând cu cât vă temeţi mai mult pentru el, cu atât îi 
produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască. 
Mergeţi către Dumnezeu. Iubitul vă va urma şi se va face bine. 
Nu vă temeţi. Plecaţi în Germania. Dacă plecaţi, îi va fi 
folositor. Şi apoi, dacă îi este scris să moară, nu-l va salva 
nimeni, nici măcar eu. 

— N-aţi putea să vă uitaţi? Mă întreabă ea cu disperare. 

— N-am voie să mă uit la aşa ceva, îi răspund eu. Daţi-i 
receptorul, vreau să vorbesc cu el. 

In timp ce ea-i transmite receptorul, eu mă chinui să găsesc 
soluţia. Pentru a cunoaşte lumea şi a atinge noi trepte, eu 
trebuie să mă perfecţionez. Periodic îmi iese la suprafaţă 
„murdăria" karmică. Scăpând de ea ajung, cu mare greutate, şi 
cu destule chinuri la noi generalizări. 

Dar omul este acum în pragul morţii iar eu sunt pentru el 
singura speranţă de supravieţuire. El se agaţă de mine, face din 


mine un ţel şi momentan îmi preia „murdăria" karmică, 
înmulţind-o. Eu trebuie să-i dau o informaţie precisă şi în acelaşi 
timp să-l resping, deoarece orientarea către mine ar putea să-l 
coste viaţa. Când el lua receptorul, eu deja găsisem soluţia 
corectă. 

— Ascultaţi-mă atent, îi spun eu, sunteţi pe moarte acum, 
pentru că principalele valori pentru dumneavoastră le 
constituie lucrurile pe care le vedeţi în jurul dumneavoastră. 
Moartea confiscă toate valorile, şi noi, purificaţi, mergem către 
Dumnezeu. înseamnă că, dacă dumneavoastră veţi face ceea 
ce se întâmplă în cazul morţii, nu va mai avea sens să muriti. 
Renunţaţi la tot ce vă ţine legat şi cereţi-vă iertare în gând. 
Dacă vă este sortit să muriţi, veţi muri, iar eu n-am cum să vă 
ajut. V-am dat tot ce am putut. De acum nu vă mai sunt util. A 
doua zi, tânărul mă sună din nou. 

— Mă simt normal. Este pur şi simplu incredibil - recu 
noaşte el. 

Eu ridic din umeri. 

— Dumneavoastră aţi început să construiți un sistem ade 
vărat de valori, de aceea nu este necesar să muriţi. Vă rog să 
nu uitaţi un lucru important - îi spun eu - între dumneavoastră 
şi femeia iubită trebuie să existe o oarecare distanţă. La 
început o iubire dumnezeiască, iar apoi iubirea dintre bărbat şi 
femeie. Simţiţi că o iubiţi ca pe o soră, ca pe o fiică, ca pe 
mamă, cum iubiţi păsările şi animalele, natura din jurul dum 
neavoastră, lumea creată de Dumnezeu. Cel dintâi sentiment 
trebuie să fie acela că iubiţi în ea pe Dumnezeu, iar după aceea 
tot ceea ce v-am enumerat. Şi atunci când iubirea va pleca, 
omul va muri, va trăda, va înşela, va jigni, va minţi, senti 
mentul dumneavoastră de iubire va rămâne invulnerabil. Vă 
mai reamintesc: nu vă orientaţi asupra mea. 

— Da, acest lucru deja l-am înţeles - respiră el uşurat. 

— Slavă Domnului! 

Ne-am luat rămas bun. 
lubirea pentru oameni este o valoare colosală. Ea generează 
aptitudini, talente. Şi când omul începe să-şi valorifice 
aptitudinile, talentele, în el răsună întotdeauna glasul iubirii 
pentru oameni; dar după acest glas, întotdeauna trebuie să 
răsune neauzitul, dar importantul glas al iubirii pentru 
Dumnezeu. Dacă el nu există, omului nu i se va permite să-şi 


descopere talentul, pentru ca el să nu-i înşele şi să nu-i 
ademenească pe admiratorii săi. Am înţeles în ce consta 
atracţia vocii lui Edit Piaf când am auzit despre istoria copilăriei 
ei. La vârsta de şapte - opt ani era oarbă şi, după cum am văzut 
eu, cauza orbirii a fost iubirea pentru oameni şi lume. lar când 
iubeşti lumea mai mult decât pe Dumnezeu, atunci începi să-ţi 
pierzi vederea ca să te ataşezi mai puţin de ea. Mulţi la 
bătrâneţe îşi pierd vederea, pentru că se leagă prea mult de 
această lume. Când femeile din orăşelul unde locuia fetiţa au 
început să se roage aşteptând o minune, atunci efortul lor unit, 
puternic, a vindecat sufletul fetiţei şi ea a început să vadă. 
Ignorarea tuturor sistemelor de valori, în intenţia de a ajunge la 
Dumnezeu, ne permite să simţim şi să descriem lumea 
înconjurătoare. 

Aveam la consultaţie un tânăr care mi-a povestit multă vreme 
despre problemele sale. 

— La cine n-am fost eu?! Şi la babe şi la bioenergeticieni. 
în cel mai bun caz simţeam pentru un timp o oarecare uşurare, 
dar farmecele nu mi le-a putut dezlega nimeni. 

— Nu e vorba de farmece - îi explic eu. Aveţi o imensă 
agresivitate subconştientă faţă de femei. Mai simplu spus, 
sunteţi un om incredibil de gelos. Sufletul vă este prea ataşat 
de familie, de omul iubit, de dorinţa de a avea copii de la 
femeia iubită. De aceea, când pierdeţi toate acestea, apare 
agresivitatea. Revizuindu-vă viaţa, schimbaţi-vă atitudinea faţă 
de oameni, schimbaţi-vă caracterul. 

După o lună a venit din nou la consultaţie. 

— Sunt în al nouălea cel - îmi povesteşte el. îmi este mult 
mai bine. Simt că nu mai sunt ataşat de relaţii. îmi imaginez că 
toţi s-au certat cu mine, m-au trădat, dar eu nu mai manifest 
agresivitate, iar iubirea se păstrează în suflet. 

— Da. Nu mai sunteţi ataşat de relaţiile cu omul apropiat, 
adică de spiritualitate, însă sufletul dumneavoastră este prea 
mult legat de iubirea pentru oameni. 

— Am considerat întotdeauna că acesta este un lucru bune, 
se miră el. 

— lubirea pentru oameni este o uriaşă fericire şi o mare 
bogăţie. Dar dacă noi o situăm deasupra lui Dumnezeu, ea se 
inversează în nefericire. lubirea pentru oameni nu poate fi un 
ţel ci doar un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu. Dacă omul 


face un ţel din bani, copiii lui se vor naşte cerşetori spre a-şi 
purifica sufletele. Dumnezeu nu le va da bani, sau chiar ei îi 
vor respinge pentru a supravieţui. Dacă părinţii îşi fac un ţel 
din spiritualitate, copiii se vor naşte fără spirit ori vor respinge 
spiritualitatea, nu vor dori să-şi dezvolte intelectul, capa 
cităţile, etica. Dacă omul îşi face un ţel din iubirea pentru 
oameni, şi-i dispreţuieşte şi-i judecă pe cei care i-au înşelat 
încrederea, Dumnezeu îi va priva pe copiii săi de iubirea faţă 
de oameni. în sufletul lor îşi va face sălaş diavolul. Sau ei 
înşişi vor respinge iubirea pentru oameni şi vor deveni nişte 
netrebnici şi violatori. Toţi aceştia prezintă ataşament faţă de 
iubirea pentru oameni. După o lună tânărul a venit din nou la 
mine. 

— Totul e normal la mine dar mi-a apărut senzaţia că am 
devenit vampir energetic în raport cu femeile. Este oare 
adevărat? 

— Da, aşa este, îi răspund eu. Pentru dumneavoastră femeia 
iubită continuă să fie ţel şi nu mijloc. lar noi ne alimentăm prin 
ţel, luăm putere de la ţel. Dacă ne facem ţel din Dumnezeu, 
atunci puterea şi dragostea o luăm de la El. Dar dacă ne facem 
ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpim de la acesta, 
iar asta înseamnă deja jaf. In acest fel mamele, iubindu-şi 
nebuneşte copiii, în mod inconştient le fură sănătatea şi 
fericirea. 

— Ce înseamnă asta? Că e un păcat să iubeşti un alt om? 

— Totul se desfăşoară în funcţie de raportul dintre iubirea 
faţă de om şi iubirea faţă de Dumnezeu. Universul a apărut ca 
o desprindere, ca o ruptură din Dumnezeu. Şi cu cât ruptura e 
mai mare, cu atât mai puternică trebuie să fie iubirea pentru 
Dumnezeu, dorinţa de reunificare cu El. In ce constă sensul 
mitului lui Adam şi Eva? Pe de o parte iubirea bărbatului şi 
femeii creează urmaşi, iar pe de altă parte această iubire poate 
fi considerată păcătoasă. Caracterul ei de păcat ar consta în 
aceea că, ea ar putea întrece iubirea faţă de Dumnezeu. Dacă 
ne facem ţel din orice din acest Univers, atunci iubirea noastră 
faţă de obiectul ce ni l-am fixat ca ţel va întrece iubirea pentru 
Dumnezeu. Dacă orice fel de fericire pe care o încercăm nu-i 
decât un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu, atunci, oricât de 
intens am iubi lumea înconjurătoare, iubirea pentru Dumnezeu 


va fi întotdeauna mai puternică, şi prin urmare, în locul 
distrugerii se va produce dezvoltarea. 
Odată, la consultaţie, un bărbat m-a întrebat: 


— Când încerc să mă rog la Dumnezeu, imediat în partea 
dreaptă a capului îmi apare o durere care parcă se aşează pe 
cap. Nu mi-aţi putea spune din ce cauză? 

— V-a rămas în suflet încă mult dispreţ pentru oamenii 
imperfecţi şi multe reproşuri faţă de lumea înconjurătoare. Nu 
puteţi sta în faţa icoanelor fiind supărat pe cineva şi 
condamnându-i pe alţii. Rugăciunea nu are efect dacă sunteţi 
plin de supărare şi dispreţ. începeţi cu pocăinţa. 

El a dat din cap iar eu mi-am amintit un caz interesant pe 
care mi 1-a povestit o cunoştinţă. Ea a început să se roage şi să 
repete iarăşi şi iarăşi. 

— Doamne, Te iubesc mai mult decât orice pe lume. 

Şi de fiecare dată îi trecea prin cap o durere sălbatică. Şi aşa 
două luni la rând. Odată ea a rostit: 

— Doamne, oricum te iubesc mai mult decât orice pe lume, 
numai nu-mi pricinui asemenea dureri. Boala i-a dispărut şi nu 
a mai simţit-o niciodată. 
în octombrie, înainte de a pleca la New York am avut doi 
pacienţi dificili. Am vorbit deja despre asta. Un băiat excepţional 
de inteligent avea leucemie. Cauza: ataşamentul faţă de 
aptitudini, faţă de spiritualitate. Cel de-al doilea cu cancer în 
ultima fază. încercând să-i ajut pe ei, în mod special, am 
descifrat ceea ce alimenta ataşamentul faţă de spiritualitate: 
dorinţa de a face unic ţel din iubirea pentru oameni şi lume. 
Eram convins că acum totul se va sfârşi cu bine, însă m-am 
înşelat. După plecarea mea, starea bărbatului s-a înrăutățit. 
Epuizată, soţia lui m-a sunat la New York câteva zile la rând, dar 
nimic nu i-a fost de folos. Era pe moarte şi după o săptămână, a 
şi murit. Atunci mi-am pus o întrebare. Dacă el nu era ancorat în 
cele trei sisteme principale ale valorilor pe Pământ, atunci de ce 
a murit? 

Ei bine, sunt mai multe cauze: el putea transmite copiilor 
foarte multă „impuritate" spirituală de care n-a putut să se 
debaraseze, sau e posibil ca, în această viaţă să fi comis o faptă 
pentru care a fost nevoit să plătească. O altă cauză ar fi aceea 
că, nu m-a crezut până la capăt şi n-a reuşit să-şi convingă 
sufletul de faptul că iubirea pentru Dumnezeu este fericirea 
supremă în viaţă. La urma urmelor, peste un an, doi, el trebuia 
să se nască undeva şi plecarea lui de pe Pământ era strict 


hotărâtă. Toate acestea erau cât se poate de probabile, însă eu 
simţeam că era încă ceva care alimenta boala. El n-a putut să 
renunţe până la sfârşit la gelozie, însă în acest caz trebuiau 
abordate structurile situate deasupra timpului... Aceste structuri 
creează timpul ca atare. Ele pot fi de asemenea sisteme de 
valori de care te poţi ataşa făcând din ele țelul şi sensul vieţii. 
Ce trebuie făcut însă ca să ieşi din timp, spaţiu şi materie, nu 
puteam să înţeleg. E drept că în ultimul timp am început să simt 
structura care se opune timpului şi, periodic, îmi ieşeau la 
suprafaţă programe de ataşament faţă de aceasta. încerc să 
clasific această structură. Desenez un cerculeţ. Acestea sunt 
valorile pământeşti, materia. în dreapta, un alt cerculeţ. Acestea 
sunt valorile spirituale, spaţiul. Spaţiul generează materia şi, 
concomitent, ele trec din unul în altul. Dacă se schimbă 
structura spaţiului, se schimbă structura materiei. Masele mari 
de materie modifică structura spaţiului. Desenez deasupra lor 
un al treilea cerculeţ. Acesta este timpul, adică iubirea faţă de 
oameni şi lumea înconjurătoare. Această iubire o generează 
valorile spirituale şi fizice. Şi iată că recent am desenat 
deasupra timpului un al patrulea cerculeţ. 

Prin urmare există fapte. Am intrat în contact emoţional cu 
esenţa care se găseşte dincolo de timp. Ea trece în timp, timpul 
trece în această esenţă. Prin ceva, ea este opusă timpului. Acum 
apare întrebarea: prin ce este opusă? încerc să găsesc situaţii 
similare de interacţiune a materiei cu spaţiului. Cel mai bun 
exemplu aici este omul. Toate procesele se desfăşoară rapid. 
Corpul se distruge, sufletul trăieşte. Adică structurile câmpurilor 
sunt mai longevive decât structurile materiale. Stabilitatea 
câmpului este superioară stabilităţii materiei. După cum le spun 
pacienţilor mei: îmbrăcămintea, apartamentul, banii, reprezintă 
apărarea corpului nostru, adică condiţiile stabile care îi permit 
să se dezvolte. Cu cât există mai mulţi bani şi este mai mare 
bunăstarea materială, cu atât sunt mai multe condiţii de 
stabilitate şi apărare împotriva lumii înconjurătoare. Dar numai 
stabilitatea fizică duce la degradare. Dinozaurii au dispărut, iar 
broaştele țestoase ascunse în carapacea solidă au încetat să se 
mai dezvolte. Au început să biruie mamiferele, pentru care 
greutatea enormă şi carapacea dură şi dinţii ascuţiţi au trecut 
pe planul al doilea. Adaptarea rapidă la noile condiţii, 
schimbările la nivelul reflexelor le-a permis să transforme 


adaptarea fizică, într-una funcţională. Cu cât mai multe funcţii 
avea un organ sau un grup de organe luate împreună, cu atât 
mai înaltă era adaptabilitatea organismului. Apărarea 
informaţională s-a arătat mai puternică decât cea fizică. 
Dezvoltarea structurilor spirituale a decurs mai activ în grupurile 
de organisme. Grupele stabile aveau mai multe şanse de 
supravieţuire, dar s-a dovedit că gândirea colectivă are 
minusurile ei. Ea tinde către monotonie, este mult mai statică 
decât cea individuală. De aceea albinele, furnicile şi alte 
colectivităţi unde colectivismul a sugrumat total individualitatea, 
şi-au încetat, ca şi broaştele țestoase, dezvoltarea. Direcţia cu 
cele mai bune perspective a fost aceea în care se întâlneau 
două spirale, unde gândirea colectivă era îmbogăţită de cea 
individuală. Astfel, lumea materială tinde către diversitate, către 
schimbare, lumea spirituală către unitate şi uniformitate. 
Valorile spirituale, comparativ cu cele pământeşti, reprezintă un 
factor de mult mai mare stabilitate, înseamnă că ele îl pot apăra 
mai bine pe om, adică intelectul, capacităţile, etica, echitatea, 
idealurile înalte. Dacă toate acestea s-ar acumula cu prioritate 
într-un om, atunci acesta va fi mai adaptat la viaţă decât cel 
care se orientează numai spre bani şi bunuri materiale. Timpul, 
în raport cu spaţiul şi materia reprezintă o stabilitate şi mai 
mare. Adică, în acest Univers, stabilitatea supremă înseamnă că 
blocurile informaţionale de bază se găsesc în structurile 
temporale. Mai simplu zis, iubirea pentru oameni şi pentru 
această lume, mai precis pentru acest Univers, creează în final 
cea mai mare stabilitate şi prin urmare cea mai înaltă fericire. 
lar acum să trecem din nou la cea de-a patra structură pe care 
am descoperit-o de curând. Dacă ea se opune timpului, 
înseamnă că ea trebuie să-1 distrugă, şi în acelaşi timp trebuie 
să aibă o mai mare stabilitate în comparaţie cu timpul. M-am 
chinuit să găsesc denumirea acestei esențe. După aceea, am 
decis s-o numesc „haos", distrugere. „Haosul este gradul cel 
mai înalt al ordinii", se spunea în antichitate. Haosul distruge, 
pentru că gradul lui de regularizare este superior regularizării 
cosmice. Tabloul rezultat era straniu: deasupra iubirii pentru 
oameni şi pentru lumea înconjurătoare se situează forţele 
distrugerii. Era un zid pe care nu-l puteam trece. Nu aveam 
putere. De aceea, am decis să amân această temă pentru mai 
târziu. 


Şi iată-mă în cabinetul din Manhatan. Printre jaluzele se văd 
crâmpeie de soare. Dau consultaţii pacienţilor şi toate cazurile 
sunt de o simplitate elementară. Doar sunetul telefonului venit 
din Peterburg mă scoate din ritmul obişnuit. Mă sună 
colaboratorul meu: 

— Ascultă, fiul meu a început să aibă probleme cu plămânii 
şi nici un fel de medicamente nu-l ajută. 

Analizez câmpul băiatului şi abordez acea structură pe care 
acum o numesc „haos". 

— Ştii, îi spun eu colaboratorului, este vorba aici de ataşa 
mentul de nişte structuri superioare cărora nu le-am găsit încă, 
o denumire. Mai încearcă şi tu ceva, iar eu la rândul meu voi 
încerca să stabilizez situaţia. 

După două zile el m-a sunat din nou: 

— M-am adresat unei clarvăzătoare. Ea mi-a spus că băia 
tul trebuie să facă o baie cu usturoi. După o asemenea baie, a 
vomat şi se părea că a început să fie mai bine, dar după aceea 
s-a năruit din nou totul, starea lui continuă să se înrăutăţească. 
Toată această situaţie semăna cu un ştreang care îmi sugruma 
capacităţile şi posibilităţile într-un ghem inert şi lipsit de putere. 
larăşi m-am trezit în situaţia în care tot ce dădea rezultat 
înainte, a încetat acum să mai funcţioneze. lar dinamica 
înrăutăţirii stării copilului îmi amintea, nu ştiu de ce, de starea 
pacientului meu bolnav de cancer care murise de curând. 

In situaţiile critice mă salva capacitatea mea de a-mi 
subordona toate forţele obiectivului principal, de a comprima la 
maximum informaţia, concentrând într-un singur punct tot 
trecutul şi prezentul. Dacă densitatea informaţiei depăşea un 
anumit nivel, atunci cantitatea trecea în calitate şi se năştea o 
nouă idee. în conformitate cu această idee, am clasificat lumea 
înconjurătoare creând noţiuni şi cu ajutorul acestora controlam 
situaţia. Am început să-mi amintesc febril orice fapte legate de 
timp şi de forţele distructive, adică de haos. 

Am avut o discuţie interesantă în Siberia. Interlocutorul meu 
îmi descria experimentul său în legătură cu timpul. 

— Am observat de multă vreme că scurgerea timpului este 
inegală. Imaginativă de pildă, că se află pe pământ un număr 
mare de ţevi de metal. Când treci pe lângă ele, timpul se 
contractă. După aceea îi întrebam pe alţi oameni, comparând 
senzațiile noastre subiective. Acelaşi segment de drum, când 


oamenii treceau pe lângă o mare cantitate de ţevi, conform 
senzaţiilor lor, le lua mult mai puţin timp. Reieşea că o mare 
cantitate de elemente tubulare, reunindu-se, încetinesc timpul. 
Am făcut experimentul nu numai cu obiecte circulare. Ştiţi 
ambalajele de carton pentru ouă? Am aşezat douăzeci de astfel 
de ambalaje unul peste altul iar sub ele un om. în acest 
moment, aparatele înregistrau modificarea stării fiziologice. Se 
observau şi modificări exterioare. Sângele se urca la cap şi faţa 
se înroşea. Singura problemă pe care nu am putut-o lămuri, era 
cauza pentru care astfel de configurații schimbă cursul timpului. 

Am spus că pentru mine totul este destul de simplu. Materia, 
spaţiul, timpul sunt o singură formaţiune. înseamnă că 
schimbarea unui element atrage după sine schimbarea 
celorlalte. Cantităţile mari de materie modifică în mod 
considerabil caracteristicile spaţiului şi timpului. Schimbarea 
densităţii timpului duce la apariţia sau dispariţia obiectivelor 
materiale şi la schimbarea caracteristicilor spaţiului. Orice 
obiect, prin suprafaţa sa, are influenţă asupra spaţiului şi 
timpului. De aceea prin intermediul sistemului suprafeţelor, noi 
putem acţiona asupra timpului. Ce fapte îmi mai aminteam? 
lată-le: 

Odată, din curiozitate, m-am dus la o babă care vindeca prin 
rugăciuni şi descântece. Ea se uita în ochii omului, începea să-i 
povestească despre viaţa lui, după care îi spunea ce i se poate 
întâmpla. Oricât ar părea de ciudat, în pofida limbajului ei 
primitiv şi grosolan, ceea ce spunea ea corespundea cu 
diagnosticarea mea. Să spunem că eu vedeam o uriaşă gelozie 
internă la o fată şi din această cauză, probleme mari în viaţa 
personală şi şanse minime de a avea copii. Baba reda această 
idee în felul următor: 

— Deochiul zace în tine, drăguță, n-ai să ai copii, vin! la 
mine să bei apă de-a mea şi-o să-ţi fie mai uşor. 

După cum am văzut eu, această babă, în viaţa anterioară a 
trăit în Tibet şi s-a ocupat acolo de practici spirituale. Asta, a 
dus în mod spontan la deschiderea aptitudinilor ei în această 
viaţă. 

—  înfiecare an mă duc în Altai, povesteşte ea. Acolo 
trebuie să mergi pe jos şaizeci de kilometri ca să te închini 
într-o biserică. Şi noi, cei de aceeaşi credinţă, ne adunăm şi 
mergem încolo, pe jos, mult timp. Data trecută am fost, ne-am 


rugat şi am plecat cu Dumnezeu înapoi, şi după două ore am 
ajuns. Reiese că noi am parcurs treizeci de kilometri, într-o oră. 
Nimeni nu a înţeles nimic, iar noi am considerat că Dumnezeu 
ne-a dat o menire. 

După aceea am verificat, să văd de ce s-au întâmplat toate 
acestea. Am ajuns la concluzia că timpul este ritm, şi prin ritm 
ne este mai uşor să controlăm timpul. Când omul merge ritmic 
câteva ore, ceea ce gândeşte el atunci trece mult mai profund 
în subconştientul său. Dacă însă omul, pe parcursul întregului 
drum, îl are în gând pe Dumnezeu şi începe să se roage în sinea 
sa, pregătindu-se pentru rugăciunea pe care o va rosti la 
capătul drumului, timpul lui încetineşte brusc. lată de ce 
pelerinii mergeau pe jos spre locurile de rugăciune. Şi se 
încetinea nu numai timpul subiectiv ci şi cel obiectiv. De aceea 
lumea interioară, în care trăieşte, respiră, mănâncă şi se mişcă 
omul, influenţează procesele temporale, prin urmare şi să- 
nătatea. De aceea îmbrăcămintea ca suprafaţă, formă şi croială, 
poate influenţa sănătatea omului. Prin urmare şi spaţiul în care 
trăieşte omul, organizarea extinsă şi superficială a acestuia, are 
o influenţă pozitivă sau negativă asupra sănătăţii omului. Mai 
simplu spunând, forma ferestrelor, aşezarea mobilei în 
apartament, dispunerea camerelor în care locuim, sunt în 
legătură nemijlocită cu starea de sănătate. înseamnă că nu 
numai spaţiile interioare, dar şi cele exterioare, fațadele 
clădirilor, dispunerea cartierelor şi parcurilor, bisericilor şi 
clădirilor publice, pot să influenţeze soarta şi sănătatea fizică a 
oraşului. Dar toate acestea sunt legate de timp, de regularizare. 

Cum rămâne însă cu distrugerea ? Cum poate fi legată 
distrugerea de sănătatea omului? 

Am început din nou să analizez. Boala reprezintă o destabilizare 
a organismului, o dereglare a funcţiilor acestuia, în copilărie, 
sufeream mai tot timpul de răceală. Am observat că în timpul 
bolii are loc o îmbunătăţire considerabilă şi o acutizare a 
mirosului şi a gustului. Organismul părea că se reînnoieşte, 
devenea mai sensibil. Odată, pentru întărirea imunităţii, mi s-au 
făcut injecții cu piroganal. Mi s-a ridicat brusc temperatura, au 
început dureri fizice, dar după aceea am simţit în mine un fel de 
întinerire. Când organismul s-a obişnuit cu acest medicament, 
senzaţia a dispărut. înseamnă că destabilizarea frânează timpul 
şi are ca efect întinerirea. Cât timp organismul creşte, se 


produce o puternică regrupare fizică. Acest lucru influenţează în 
mod corespunzător procesele temporale. Deosebit de puternic 
sunt influențate procesele temporale în momentul maturizării 
sexuale. Atunci densitatea temporală este maximă. Ca urmare, 
în aceşti ani se cristalizează interior principalele aptitudini şi 
întregul drum al vieţii adolescentului. De aceea, dacă noi vom 
practica tehnicile destabilizărilor profunde ale omului, vom 
putea să încetinim considerabil procesele de îmbătrânire. Dar 
pentru o astfel de destabilizare este nevoie de control, care să 
transforme distrugerea în creaţie, iar acest lucru reprezintă 
cantitatea de iubire din sufletul nostru. Dumnezeu a creat 
Universul. Dumnezeu este iubirea. înseamnă că pentru controlul 
oricărui proces al destabilizării trebuie să ne apropiem de 
Dumnezeu şi să mărim cantitatea de iubire din suflet. Deci, mai 
întâi iubirea, apoi destabilizarea. Lucrurile stau cam aşa: sufletul 
viitorului copil până la concepţie, unindu-se cu Dumnezeu, 
primeşte o cantitate de iubire în conformitate cu karma sa. Şi 
dacă acea destabilizare care se produce la naştere depăşeşte, 
în timpul dezvoltării sau în interacţiune cu lumea înconjurătoare, 
cantitatea iubirii aduse în această viaţă, atunci încep 
infirmităţile, bolile, moartea. înseamnă că distrugerea o 
reprezintă pereţii, iar temelia o constituie iubirea. 

încă un fapt: în primăvara lui 1955 am plecat împreună cu 
prietenii în nordul Caucazului, la Teberda. Ne-am dus acolo 
pentru izvoarele de Narzan. într-o seară a început o discuţie 
despre faptul că oamenii tratează diferite boli cu ape minerale. 
M-am gândit că atunci când voi parcurge toate treptele 
purificării spirituale, va trebui să mă ocup şi de influențarea 
fizică. Să spunem aşa: în afară de acţiunea verbal-emoţională, 
va trebui să găsesc şi alte metode. Să presupunem că un om se 
roagă în biserică. Asupra schimbării stării lui interne are 
influenţă nu numai rugăciunea, ci şi forma lăcaşului, spaţiul din 
interiorul acestuia, dispunerea lui, forma obiectelor, miresmele, 
ş.a.m.d. 

înseamnă că, în afară de revizuirea sistemului de valori, omul 
poate stimula acumularea de iubire în suflet prin schimbarea 
ritmului de gândire, de respiraţie, de mişcare, de alimentaţie. 

Tovarăşul meu de drum, după întoarcerea de la băi, mi-a spus 
o poveste despre nişte ape minerale neobişnuite dintr-o 
localitate de munte din Caucaz. Acolo sunt câteva izvoare de 


apă minerală dispuse unul lângă altul şi fiecare vindecă o 
anumită boală. Unul vederea, altul articulațiile, altul tractul 
intestinal. Rezultatele sunt cutremurătoare. în câteva zile, 
oameni care aproape îşi pierduseră vederea, şi-o recăpătau. L- 
am rugat să-şi imagineze apa pe care a băut-o, pentru ca prin 
intermediul câmpului său să ajung la structura câmpului 
izvorului. Ştiam că informaţia pe care o voi obţine va fi su- 
perficială, însă pentru mine era important să înţeleg principiul 
de bază. 

Apa este un minunat acumulator de informaţie. Străbătând 
rocile muntoase, ea acumulează o anumită informaţie, care apoi 
vindecă. în Caucaz sunt roci sedimentare. Acestea sunt fundul 
fostului ocean. Nu este exclus ca programele pe care le conţine 
apa să fie legate de viaţa organismelor în apă şi pe fundul 
oceanului. Rezultatul a fost neaşteptat pentru mine. Credeam că 
apa este purtătoare de mai multe vieţi şi de aceea omul se 
vindecă. Apa însă, purta informaţia despre moarte. S-a dovedit 
că aceste izvoare purtau informaţia despre moartea multor 
fiinţe, adică în apă era codată acceptarea morţii. 

Vin dimineaţa la „Academia de Parapsihologic": 

— Ascultă, este aici pentru tine un anunţ important, îmi 
spune unul dintre colaboratori. După tratamentul tău, o fată a 
ajuns la clinica de psihiatrie. A sunat mama fetei . A lăsat 
datele pe robot. 

„Trebuie să ştiţi ce se întâmplă cu pacienţii lui Lazarev. Am 
venit de multe ori la tratament, iar de curând fiica mea a ajuns 
la o clinică de psihiatrie." 

— A lăsat un număr de telefon? m-am interesat eu. 

— Da. Numărul de telefon este aici. 

O sun pe femeie iar ea îmi spune numele fetei, după care încerc 
să-mi dau seama de situaţie. Cauza bolii fetei este legată de 
situaţia fiului ei. El poate muri. Cauza: gelozia. Privesc câmpul 
tinerei femei. Acesta în principiu este armonios, înseamnă că 
toate problemele pornesc de la faptul că nu este purificat 
sufletul fiului. 

— V-am spus că fiica dumneavoastră e geloasă. 

— Da, mi-aţi spus. Ea a muncit cu sine însăşi şi starea ei a 
devenit mult mai bună. Dar de curând s-a înrăutățit brusc. 

— V-am spus să vă rugaţi atât pentru fiică cît şi pentru nepot? 

— Da. Eu şi cu fiica mea ne-am rugat. 


— Ascultaţi-mă cu atenţie. Dacă eu v-am spus că revizu 
irea întregii vieţi şi rugăciunea sunt o muncă grea, să ştiţi că 
aşa este. Dacă v-am spus că, pentru purificarea nepotului 
dumneavoastră va fi nevoie de un efort mult mai mare, să ştiţi 
că într-adevăr aşa stau lucrurile. Aţi avut o atitudine de neseri 
ozitate faţă de spusele mele. Şi fiica dumneavoastră, la fel. Tot 
ce dumneavoastră şi fiica dumneavoastră nu aţi reuşit să 
purificaţi, fie că vă va ucide nepotul, fie că se va întoarce 
împotriva autorilor, adică împotriva mamei şi bunicii. Dacă 
v-a fost lene să purificaţi sufletul, nu căutaţi cauza în alţii. 
Continuaţi să acţionaţi. 

Femeia pune receptorul în furcă, iar memoria mea, încetul cu 
încetul, trece în revistă toate cazurile. Când omul se tratează la 
bioenergeticieni, pot apărea înrăutăţiri ale sănătăţii legate de 
rezonanţele programelor. Dacă sufletul vindecătorului este 
ancorat în ceva, iar cauza bolii pacientului o constituie un 
ataşament similar, un asemenea vindecător nu-l va putea ajuta 
pe pacient. întemeietorii multor religii au fost oameni pentru 
sufletele cărora țelul a fost doar Dumnezeu. Şi acest lucru 
armoniza şi vindeca sufletele şi trupurile discipolilor lor. 


Recent, la una din consultaţii, am avut un dialog interesant cu 
o fată. 

— Sufletul dumneavoastră are drept ţel dorinţa de a avea 
copii, creaţia, omul iubit şi de asemenea iubirea pentru el. Nu 
puteţi accepta umilinţa în această privinţă. în existenţa trecută, 
din această cauză v-a murit fiul. Şi în această existenţă, el din 
nou trebuie să apară pe lume. Dacă el va muri în stadiul de 
embrion sau după naştere, veţi răspunde pentru asta şi deja v-a 
fost hărăzit ca, înainte de concepţie şi în timpul sarcinii să 
primiţi jigniri şi umilinţe. Pregătiţi-vă pentru asta din timp. Cu 
cât sufletul dumneavoastră va aspira mai puternic către 
Dumnezeu, cu atât mai uşor vă va veni să treceţi prin toate 
aceste încercări şi să vă salvaţi copilul. 

Fata îmi pune o întrebare surprinzătoare: 

— Am fost la consult la o femeie bioenergetician şi ea mi-a 
spus că pot vindeca copiii. lar o dată am reuşit să pun un 
diagnostic şi să spun ce tratament trebuie urmat, un lucru 
neaşteptat pentru mine. Apoi un alt vindecător, la care am 
ajuns întâmplător, mi-a spus că am aptitudini deosebite. M-aş 
putea perfecționa în tratarea bolnavilor? 

— Eu v-aş sfătui să nu vă grăbiţi. Orice procedură de tra 
tament este un tratament prin iubire şi dacă omul nu are 
suficiente rezerve în această privinţă, el nu poate fi vindecător. 
Vreau să spun în plan profesional. 

— Spuneţi-mi, are fiecare om aptitudini de a vindeca aşa 
cum are aptitudini de a iubi? 

Orice om are două straturi de iubire, primul superficial, 

când iubirea apare în contact cu ceva şi pare să depindă de 
obiectul care a determinat-o. Acest sentiment, ca şi toate 
celelalte, purcede din sentimentul de iubire a Divinităţii, care nu 
depinde de nimic şi care naşte totul. Numai Dumnezeu nu 
depinde de nimic şi această iubire radiază ca soarele, 
nesupunându-se nimănui. lubirea dumneavoastră interioară 
depinde însă de omul iubit, de dorinţa de a avea copii, de a 
creea. Această „impuritate" o veţi lua asupra dumneavoastră. 
„Impuritatea" se va sedimenta exact în locul în care prezentaţi 
ataşamentul. înseamnă că orientarea dumneavoastră spre pro- 
creare şi creaţie, spre iubirea faţă de oameni şi lume va fi şi mai 
puternică. Şi atunci vi se va bara posibilitatea de a avea copii şi 
de a crea. Poate fi vorba de sterilitate, de pierderea aptitudinilor 


pentru tratarea bolnavilor, de o boală gravă, ş.a.m.d. Fiecare om 
are momente când, în condiţiile oricăror ataşamente, sufletul i 
se înalţă deasupra acestora şi începe să radieze iubire. în acest 
timp omul îi poate ajuta pe alţii fără să ia asupra sa nici un fel 
de „impuritate". Dar acest lucru nu se întâmplă foarte des. 

Mă întorc din nou la tema mea. îmi mor pacienţii şi eu nu-i pot 
ajuta. Colaboratorilor mei li se îmbolnăvesc copiii iar eu nu pot 
înţelege ce se întâmplă. Situaţia se înrăutăţeşte. Aici este 
nevoie de o concentrare extremă, să adun o cantitate maximă 
de informaţie iar după aceea, brusc, să o comprim. Prin 
compactarea informaţiei are loc distrugerea ei. Dacă nu există 
suficientă iubire, într-un asemenea moment îţi poţi ieşi din 
minţi. Dacă însă există destulă iubire, atunci distrugerea se 
transformă în creaţie, în idei noi. Pentru a cumula o cantitate 
mai mare de iubire, trebuie să-ţi desprinzi sufletul de tot ce s-a 
legat el în această lume. înainte de o nouă furtună cerebrală, 
deasupra mea pogoară numeroase neplăceri, insuccese şi 
umilinţe. Un efect deosebit îl au situaţiile care presupun un 
pericol de moarte. După o asemenea accelerare, care ţine o 
lună-două, pot rezolva problema dintr-o dată. Analizând toate 
acestea, am înţeles de ce oamenii de creaţie tind către risc şi 
situaţii extreme; de ce oamenii de creaţie renunţă adesea la 
regimul lor obişnuit de muncă şi viaţă, de ce sunt ei atât de plini 
de iubire. Cu cât se desprinde mai puternic sufletul omului de 
toate de care este legat, cu atât se eliberează mai multă iubire. 
lată de ce, în multe din şcolile secrete, oamenii, cu ajutorul 
halucinogenelor, privaţiunilor severe şi încercărilor vecine cu 
situaţiile mortale, erau pregătiţi în aşa fel încât erau capabili să 
înfăptuiască un nou salt calitativ înainte. Dacă omul avea 
suficiente rezerve naturale de iubire, de pildă dacă într-o 
existenţă anterioară el fusese foarte credincios şi bun la suflet, 
el trecea peste aceste încercări şi dobândea rezultate 
excepţionale. Astfel de oameni erau însă foarte puţini. De aceea 
selecţia candidaţilor era dură şi mulţi, fie că erau alungaţi, fie că 
mureau. 

Tema timpului şi distrugerii era peste puterile mele şi eu 
simţeam acest lucru. Trebuia să rezolv problema, măcar în plan 
general. îmi vin din nou în minte izvoarele de apă minerală, prin 
întrebuinţarea căreia survine vindecarea. Prin intestin, 
informaţia influenţează straturile profunde ale subconştientului. 


Pe de o parte, omul primeşte informaţii în legătură cu 
distrugerea, ceea ce-i blochează ataşamentul faţă de lumea 
înconjurătoare, iar pe de altă parte, el primeşte informaţii 
despre iubire, în structurile care se distrug. în subconştient 
încep aceleaşi procese care au loc în momentul morții şi în 
timpul rugăciunii. Toţi consumăm alimente din care majoritatea 
sunt rezultatul fermentaţiei. O femeie mi-a povestit despre 
ouăle negre - o delicatesă. Oul, îngropat în pământ mai bine de 
un an, capătă un gust deosebit, devenind o trufanda. Când omul 
bea propria lui urină, după toate probabilitățile informaţia 
distrugerii acţionează în mod analog apei minerale. Am auzit că 
unele boli s-au vindecat când omul stătea îngropat în bălegar, 
sau în pământ. Nămolurile curative se pare că au acelaşi efect. 

— Au început să mă cam doară încheieturile şi nu pot în 
nici un fel să scap de guturai, îmi spune un prieten stând 
alături de mine la baie. 

— Gelozia, îi explic eu. 

— Asta-i bună! Se miră el. N-am băgat de seamă aşa ceva 
la mine. 

— Ţi se pare, e ascunsă în interiorul tău. 

— Şi pancreasul din ce cauză mă mai supără uneori ? 


— Pancreasul reprezintă relaţiile cu omul iubit. 
Se bate peste partea inferioară a cefei. 

— Dar ceafa de ce mă doare? 

— Supărarea pe femei. 


— Bine, dar uite când pictez un tablou, după aceea mă doare 
îngrozitor şoldul. 

— Este reprimarea propriei iubiri, din cauza supărărilor pe 
femei. 

— Şi de ce tocmai acum? 

— Se apropie de tine sufletele viitorilor tăi copii. Şi-s multe 
chestii dintr-astea acolo. Acum e primăvară şi se intensifică 
legătura cu viitorul. Toamna e cu trecutul. Dacă acolo este vreo 
„impuritate" sau sunt păcate, vor apărea problemele. Şi, 
judecând după toate aparențele, ce am scris eu în cartea întâi 
despre declanşarea programului de autodistrugere a omenirii, la 
sfârşitul lui 1995 a început cu adevărat. întrucât fenomenul este 


la scară mare, nu este sesizabil la prima vedere. Se observă 
însă, o creştere a proceselor negative. 

— Să le lăsăm în plata Domnului! spune amicul meu. Tu 
spuneai că ataşamentul faţă de omul iubit, de familie, se pare 
că generează gelozie. lar ataşamentul faţă de creaţie şi gelozia, 
la nivel bioenergetic, sunt unul şi acelaşi lucru. Dacă voi deveni 
gelos, mă voi ataşa de creaţie şi-mi voi pierde aptitudinile 
creatoare? 

— Desigur. 

— în afară de ceea ce-ai scris în carte, ce aş mai putea să fac? 

— Să te deconectezi periodic din situaţii, pentru ca sufletul 
să nu ţi se lege de valori. Să zicem că un pictor lucrează, apoi 
lasă totul şi se apucă de beţie şi bine face! Dacă însă el va 
lucra permanent, îşi poate pierde potenţialul creativ, să-şi iasă 
din minţi, sau să i se năruiască viaţa personală, adică femeia 
iubită şi oamenii cei mai apropiaţi. Nu degeaba în epoca 
Renaşterii pictorii făceau legământ de celibat. Periodic trebuie 
să ne despărţim de oamenii dragi şi de serviciul preferat. Cu 
cât mai puternică va fi „decuplarea", cu atât mai bine va merge 
după aceea munca de creaţie. 

— Şi cu viaţa cum rămâne? îşi exprimă curiozitatea priete 
nul meu. 
în yoga este o poziţie care se cheamă "Shavasana" - 

Poziţia cadavrului. Cea mai bună poziţie pentru meditaţie. Nu 
degeaba se cheamă aşa. Practicarea tehnicilor de relaxare, 
limitarea respirației, izolarea, artele marţiale unde respiraţia, 
mişcările, deconectarea maximă de situaţiile obişnuite prin 
intermediul concentrării asupra altor obiecte, sunt de folos în 
activitatea de creaţie şi în viaţa particulară. Şi desigur, baia. 

— Păi noi ne aflăm într-o baie cu aburi! Exclamă el cu 
bucurie; şi începe să se lovească temeinic cu măturoiul*. 

— De ce după baie se bea vodcă? Pentru ca să te deco 
nectezi complet de situaţie. 

încep să povestesc cum, cu vreo douăzeci de ani în urmă, ne 
adunam un grup de şase - opt oameni şi mergeam la baie. 
Primele două ore, fiecare stătea la abur cum voia. După aceea 
făceam o pauză de o jumătate de oră, beam suc şi discutam. 
Apoi îl puneam pe unul din noi pe prici în Saună şi cu rândul, îl 
loveam sub abur cu măturoiul până la epuizare. După aceea, 
concomitent, cinci - şase oameni îi făceau masaj relaxându-i 


total muşchii. Când el nu-şi mai putea ridica nici măcar mâinile, 
era dus la bazin şi susţinut pentru vreo cinci minute. Apoi îl 
întindeam pe prici şi cu ligheanele turnam peste el apă abia 
călduţă, apoi mai rece, după care, apă fierbinte şi iar rece. După 
aceea, procedeul continua cu apă aproape clocotită urmată 
imediat de apă rece ca gheaţa, şi tot aşa de câteva ori la rând. 
Mai turnam peste el, în încheiere, de câteva ori apă caldă şi 
numai după aceea omul era lăsat în pace. Cam o jumătate de 

* Există un adevărat ritual al băii la ruşi. Mai întâi se dă drumul 
la abur, apoi se loveşte întreg corpul cu ajutorul unui măturoi, 
confecţionat special în acest scop, din ramuri de stejar sau de 
pin. Această procedură se repetă de câteva ori, alternând cu 
duşuri reci şi cu pauze pentru odihnă. 

oră, el stătea întins aproape fără cunoştinţă. în cele şase ore cât 
dura baia, printr-o asemenea procedură trecea doar jumătate 
din grup. însă simţeai că parcă te-ai fi născut a doua oară. Intră 
şi alţi cetăţeni în discuţie: 

— Ştiţi că un om care a făcut baie cu mult abur a murit? 

— Flăcăi, ţineţi minte trei momente importante - le spun eu 
solemn. Ca să nu te lase inima la baie şi organismul să reziste 
la efort, înainte de a intra în baie trebuie să-ţi laşi la uşă 
proasta dispoziţie, regretul în legătură cu trecutul şi frica de 
viitor. în saună nu trebuie să înjuri şi trebuie să te decuplezi de 
la absolut tot. Aceasta îţi va economisi energia. Un al doilea 
principiu capital: la baie trebuie să mergi cu regularitate şi 
atunci organismul va fi pregătit pentru suprasolicitări şi le va 
suporta cu uşurinţă, fapt ce duce la creşterea imunităţii faţă de 
alte suprasolicitări şi suferinţe în viaţa obişnuită. Al treilea: a 
muri în baie, este o cinste. 

Toţi cei din baie râd. Cineva adaugă în hârdău câteva picături 
mentolate şi dă drumul la abur. 

îmi aduc aminte de o întâmplare ce mi s-a povestit nu demult. 
O femeie îşi frecţiona soţul paralizat, apoi îl căra în spinare la 
baie şi îl lovea cu măturică fără milă. După două luni, el s-a 
ridicat şi a început să umble. Această întâmplare se poate 
înţelege chiar fără să o diagnostichezi. Boala este un stres pe 
care omul nu 1-a putut depăşi. lar de depăşit stresul, nu putem 
când avem prea puţină iubire în suflet. Această femeie îi dădea 
soţului ei maximum de iubire şi maximum de stres. în acest fel 
şi-a învăţat soţul să păstreze iubirea în orice situaţie. Eu cred 


că, cu cât ne vom gândi la iubire mai mult, cu atât mai puţin 
vom fi nevoiţi să ne gândim la pastile. îmi amintesc de o 
discuţie interesantă care a avut loc în cabinetul meu în 
primăvara anului 1995. A venit la mine un om care locuia în 
Kamceatka şi a început să-mi povestească despre nişte 
fenomene ciudate care se petrec des acolo. In perioada 
izbucnirii vulcanului, noţiunile ca timp, spaţiu, gravitație, se 
schimbă considerabil. Am un film video unde se vede cum un 
vulcanolog încearcă se salvează din faţa unei pietre care se 
rostogoleşte la vale. Vulcanologul fuge în jos, apoi în stânga 
descriind un arc, pe urmă, în sus, în pantă. Piatra are aceeaşi 
traiectorie. După câteva secunde ea începe să se mişte în sus, 
în pantă şi-l omoară pe vulcanolog. 

— Avem izvoare - povesteşte bărbatul - care restabilesc 
vederea. Este un izvor în care, dacă face baie, chiar şi un 
paralitic începe să umble. Există un loc unde nu poţi înnopta. 
Acolo omul este chinuit de halucinaţii şi poate să-şi iasă din 
minţi. 

Mă uit să văd de ce este legat fenomenul. Cauza se află sub 
pământ. Am încercat să văd despre ce e vorba, la nivelul fin. 
Rocile magnetice, pe lângă masa lor mare şi densitate, au şi o 
orientare informaţională. Informaţia este de multe ori un vector. 
Când rocile se răsucesc în spirală sau într-un sistem de structuri 
inelare, ele încep să schimbe caracteristicile spaţial -temporale. 
Se modifica intensitatea câmpului magnetic şi încă destul de 
considerabil. Dacă aceste roci sunt dispuse în apropierea 
suprafeţei terestre, atunci organismele vii nimeresc în zona lor 
de acţiune. 

— Ştiţi - îmi spune interlocutorul meu - avem locuri unde 
timpul curge cu totul altfel. Acolo ceasurile se opresc; şi cele 
electronice şi cele mecanice. Populaţia locală, itelimenii, la 
început se temeau de astfel de locuri, considerându-le bântuite 
de tot felul de duhuri rele. Dar apoi au început să profite de ele 
în propriul lor interes. Să spunem că trebuia rezolvată o pro- 
blemă foarte importantă pentru viaţa tribului. Câţiva oameni 
mergeau într-un anumit loc, în care aveai nevoie de mult curaj. 
Spre dimineaţă, li se deschidea clarviziunea şi începeau să vadă 
viitorul. După multiple vizite în asemenea locuri, unii oameni 
căpătau aptitudini neobişnuite. De exemplu, trebuia păscută 
turma acolo unde erau mulţi şerpi şi animalele aveau frică să 


meargă în acea zonă. Omul se apropia de acel loc unde se 
adunau şerpii şi, prin blesteme, îi ademenea după el. Pentru 
câteva ore păşunea se curăța de şerpi. Apoi, tot prin blesteme, 
omul aducea şerpii înapoi după ce turma termina de păscut. 
Am cercetat de ce prin blesteme se poate acţiona asupra 
comportamentului fiinţelor vii. Informaţia pe care o exprimăm în 
cuvinte, dacă este susţinută de un efort de voinţă, în principiu, 
acţionează asupra întregului Univers. Gradul ei de acţiune este 
determinat de apropierea noastră de Creator. La nivelul profund 
interior, contactul cu Dumnezeu, este acelaşi la toţi oamenii. La 
cel exterior însă, diferenţa este destul de mare. In mod 
corespunzător, stratul exterior al iubirii omului poate avea un 
grad diferit de dependenţă faţă de lumea înconjurătoare, însă în 
interior nu depinde de nimic. La nivelul principal profund, toţi 
suntem în comuniune cu Dumnezeu şi absolut perfecţi. La nivel 
exterior, perfecțiunea noastră este determinată de nivel, 
independent de lumea înconjurătoare. Cu cât este mai puternică 
independenţa, cu atât mai multă distrugere poate suporta omul. 
Omul este compus din corpuri cu densități diferite. Cu cât este 
mai subţire stratul cu atât el este mai stabil, dar, de asemenea, 
cu atât este mai chinuitoare distrugerea şi destabilizarea lui; şi 
drept urmare, cu atât mai multă iubire şi energie se eliberează. 
De aceea, dacă destabilizarea structurilor psihice subconştiente 
poate fi făcută periodic, dându-i posibilitatea organismului de a 
se odihni, aceasta duce la mutarea punctului de sprijin şi 
concentraţie pe straturile mai fine. Omul încetează să mai 
depindă de acei factori al căror sclav a fost până nu demult. 
Dependenţa de câmpurile magnetice, gravitaționale şi 
temporale se micşorează, iar influenţa şi controlul asupra 
mediului înconjurător cresc cu câteva nivele. înseamnă că 
locurile unde caracteristicile spaţial-temporale sunt nestabile, 
pot duce la deprimare şi boli pentru unii oameni şi la o 
descoperire şi dezvoltare rapidă a aptitudinilor pentru alţii. Când 
m-am uitat la principalele zone nestabile ale Terrei în planul fin, 
s-au evidenţiat zonele Himalaiei şi Braziliei. în Himalaia aceste 
zone sunt la suprafaţă, pe când în Brazilia ele se află sub 
pământ. Energetica Pământului este legată de migrarea în 
interiorul lui a unor uriaşe mase informaţionale. Drept urmare, 
rezultanta vectorială se mişcă pe suprafaţa circulară a globului 
pământesc modificând fondul energetic şi informaţional. 


NOILE STRUCTURI 

Destabilizarea periodică, regruparea legăturilor, este condiţia 
necesară dezvoltării. Pământul îşi schimbă periodic regimul său 
gravitațional, magnetic şi temporal. Soarele are pulsaţii 
analoage. Când asemenea schimbări de regim pornesc din 
centrul galaxiei, ele sunt atât de puternice, încât, pe Pământ 
pier mari grupuri de fiinţe vii. Când bem apă care a trecut prin 
straturile terestre ale perioadei cataclismelor, probabil noi 
primim informaţii despre schimbările apărute brusc în structurile 
spaţial-temporale şi acest lucru ne vindecă. Există săli de 
antrenament în care omul supus unor eforturi fizice îşi fortifică 
sănătatea şi sistemul nervos. S-ar putea ca în curând să apară 
baze de antrenament pentru modificarea, nu a caracteristicilor 
fizice, ci a celor spaţial-temporale. 

în ultimul timp, abordând tema aptitudinilor umane, m-am 
convins că fără forţele distructive nu este posibilă dezvoltarea. 
Distrugerea, pentru noi, este reprezentată adeseori sub forma 
haosului. „Dar haosul este cel mai înalt grad al ordinii" spuneau 
anticii. înseamnă că structura care se opune timpului şi pe care 
am studiat-o în cercetările mele, este un sistem de ordin 
superior. Intrând în universul nostru, ea îl distruge, întrucât omul 
la nivelurile fine interacționează cu această entitate, ea poate fi 
reprezentată ca sistem de valori. Convenţional am numit-o 
„perfecţiune“. Reiese că perfecțiunea trece dincolo de limitele 
materiei, spaţiului şi timpului, şi poate fi făcută şi ea ţel unic, 
ceea ce poate determina îmbolnăvirea şi moartea. înseamnă că, 
pe lângă iubirea pentru oameni şi pentru Univers, mai este o 
valoare de mari proporţii: iubirea pentru perfecţiune. Dacă omul 
face din ea o valoare absolută, el se va transforma din creator, 
în distrugător şi va dori să distrugă întregul Univers, care i se 
pare imperfect. Acesta este de acum, diavolismul natural. 
Satana este simbolul distrugerii. Mi-am amintit de Biblie unde se 
povesteşte cum îngerul a devenit demon. El s-a ancorat în 
perfecţiune şi a decis că Dumnezeu a creat un Univers 
imperfect. Prin urinare senzaţia că lumea nu este perfectă, 
disprețul faţă de oamenii imperfecţi, atât faţă de alţii cât şi faţă 
de sine însuşi, sunt vlăstare ale diavolismului. Perfecţiunea este 
o mare fericire atunci când ea reprezintă mijlocul de acumulare 
a iubirii pentru Dumnezeu, dar devine tragedie când se 
transformă în ţel unic. Dacă cineva m-ar fi întrebat cu foarte 


puţin timp în urmă în ce constă sensul vieţii, i-aş fi răspuns: în 
aspiraţia către perfecţiune. De aceea cu cât sunt mai înalte 
adevărurile şi aspiraţiile umane, cu atât mai mare este 
responsabilitatea noastră şi cu atât mai mare este ispita de a le 
transforma în ţel, uitând de Dumnezeu. M-am gândit mult de ce 
se întâmplă aşa, dar apoi, pe neaşteptate şi cu o uşurinţă 
incredibilă, am înţeles: în bunurile materiale există o porţie de 
iubire, căci de acolo ne şi vine satisfacția. în bunurile spirituale 
există o mare porţie de iubire, în cele temporale şi mai mare. Cu 
cât este mai considerabilă entitatea cu care noi interacţionăm, 
cu atât mai multă iubire apare în sufletul nostru, dar cu atât mai 
puternică este ispita de a face din această mare şi ultimă porţie 
de iubire unic ţel, uitând de infinit, de Dumnezeu. 

în sufletul fiecăruia din noi există o eternă particulă 
dumnezeiască, iar în celelalte învelişuri superficiale are loc 
creşterea cantităţii de iubire şi apropierea de acel ideal pe care 
îl purtăm în noi. Omului îi este dat să meargă pe treptele unei 
fericiri tot mai mari, adică, spre Dumnezeu. Ne este dat să 
acumulăm tot mai multe forţe şi să trecem prin tot mai mari 
chinuri, rezistând ispitei de a ne opri pe una din trepte, de a ne 
face dependenţi de ea, de a o face ţel. Aşadar, o anumită etapă 
a fost depăşită. Am ieşit dincolo de limitele Universului şi am 
găsit încă un sistem de valori, pe care l-am numit „perfecţiune". 
Acum, acest model trebuia să se confirme în activitatea cu 
pacienţii, şi de asemenea prin propria mea experienţă. Și 
sistemul a început să funcţioneze. Când descopăr punctul 
vulnerabil al pacientului, îmi dau seama imediat după reacţia 
lui. înainte vedeam la pacienţi ataşamentul faţă de imagine şi 
de aptitudini. Acum totul a început să arate un pic mai altfel. 

Vorbesc la telefon cu o femeie: 

— înainte vă spuneam că punctul dumneavoastră vulnerabil 
este imaginea, statutul dumneavoastră. lar în spatele lui se 
ascundea ataşamentul de perfecţiune. Pentru dumneavoastră 
perfecțiunea este țelul şi sensul vieţii. 

— Bineînţeles, se miră ea. Păi cum altfel? Este un lucru 
absolut normal. 

— Nu, nu-i deloc normal, îi răspund eu. Perfecţiunea nu 
poate fi ţel. Ea este întotdeauna numai mijloc. 

A doua zi femeia m-a sunat din nou. 


— A început un fel de fantasmagorie, îmi povestea ea. 
Aparatura cu care lucrez s-a stricat. Deschid uşa dulapului, uşa 
cade. Tot ce ating începe să se demoleze sub ochii mei... 

— Normal, îi răspund eu. Când eu am numit cauza, 
programul dumneavoastră a ieşit la suprafaţă şi a început să 
acţioneze. lar ataşamentul faţă de perfecţiune începe să 
funcţioneze ca factor de distrugere a lumii înconjurătoare. 
Rugaţi-vă ca perfecțiunea să fie pentru dumneavoastră doar 
mijlocul iubirii pentru Dumnezeu şi totul va trece. 

La New York a fost la mine la consultaţie un chinez în vârstă. 
Cinci sute de ani strămoşii lui au practicat acupunctura. 

— Mie nu prea îmi merg treburile, mi-a mărturisit el. 

După aceea el mi-a povestit despre tinereţea sa. în China a 
început revoluţia şi el a pierdut totul. După câtva timp s-a 
îmbolnăvit de tuberculoză. 

— Aveam în plămâni găuri de câte trei centimetri, îmi 
povestea chinezul; şi-atunci m-a vindecat un om. Gimnastica 
chinezească Thai - Chi - Chuan. Şi-acum mai practic această 
gimnastică, o jumătate de oră zilnic pentru acumularea de 
energie. 

— Tuberculoza şi insuccesele dumneavoastră de acum, 
într-un fel, sunt legate între ele. Nu sunteţi ataşat nici de 
bunurile pământeşti, nici de bunurile spirituale, însă pentru 
dumneavoastră țelul şi sensul vieţii l-au constituit iubirea pentru 
oameni, pentru lumea înconjurătoare şi de asemenea 
perfecțiunea. lar în socialism aceste valori sunt înjosite. Oamenii 
cruzi şi imperfecţi încep să-i conducă pe cei nobili şi perfecţi. Aţi 
început să gândiţi rău despre lumea înconjurătoare şi aţi fost 
nedrept cu ea. De aceea v-aţi îmbolnăvit de tuberculoză. 
Condamnarea lumii înconjurătoare vine de la conştiinţă. Dacă 
lumea înconjurătoare este rea, atunci această valoare internă a 
"eu-lui" se dezvoltă cu o uriaşă rapiditate. Acest lucru se poate 
îndrepta fie printr-o concepţie corectă, fie prin micşorarea „eu- 
lui" nostru, prin diferite practici. Sau mai bine, concomitent prin 
ambele metode. Când vă deplasaţi încet şi lin, vă decuplaţi de la 
ritmul obişnuit al conştiinţei. lar când se schimbă regimul 
respirației, atunci aprecierea lumii înconjurătoare încetineşte 
brusc. Mi-aţi putea arăta cum faceţi această gimnastică? 

— Bineînţeles, a încuviinţat el. 


Ne aşezăm unul în faţa celuilalt şi începe ritualul deconectării 
lui, aew-lui său. 

— Picioarele se mişcă în pătrat, îmi explică bătrânul. 

— înţeleg, asta ajută la menţinerea ritmului. 

— Mişcările sunt line, trecând dintr-una în alta. Cu cât sunt 
mai încetinite mişcările, cu atât e mai bine. 

Dau aprobator din cap: 

— Cu cât sunt mai line şi mai lente mişcările, cu atât se 
cere mai multă atenţie şi asta te deconectează perfect de la alte 
probleme. 

— Când vă mutaţi palmele mâinilor, trebuie să vă uitaţi la 
ele. Când îndepărtați palmele de corp, uitaţi-vă la această parte 
a mâinii, îmi arată chinezul. 

Ultima observaţie s-a dovedit a fi foarte importantă. Nici în 
manuale, nici pe casetele video nu se aminteşte de faptul că 
privirea trebuie fixată pe palmele mâinilor. Acest lucru contri- 
buie la o şi mai mare încetinire a conştiinţei. 

— Când inspirați - a continuat bătrânul - vârful limbii 
apropiaţi-l de cerul gurii. Când expiraţi, limba coboară. 

îl aprob din nou, dând din cap. Tot ce este legat de acti- 
vitatea conştiinţei, privirea, limba, palmele mâinilor, totul este 
deconectat în momentul efectuării exerciţiului. După astfel de 
exerciţii, nivelul terapiei prin acupunctura va fi cu mult mai 
ridicat, pentru că energia acupunctorului se transmite 
bolnavului. 

— Aşadar, dumneavoastră v-aţi ataşat de perfecţiune şi de 
iubirea pentru lumea înconjurătoare, îi explic eu bătrânului. 

E drept că nu prea arăta a bătrân cu toate că avea şaptezeci 
şi cinci de ani. 

— A apărut o mare agresivitate la dumneavoastră, atunci 
când lumea s-a dovedit a fi imperfectă şi crudă. V-a salvat 
bunătatea. Datorită ei, nu aţi făcut cancer la plămâni, ci doar 
tuberculoză şi aţi reuşit să o vindecaţi repede. Duşul cu apă 
rece, înfometarea, tehnicile respiratorii, gimnastica chinezească 
duc la scăderea ew-lui şi a agresiunii subconştiente. Dar dacă 
nu se schimbă şi concepţia, atunci omul, vindecându-se fizic, 
are parte de necazuri pe linia destinului. Cu alte cuvinte 
problema se transferă din corp în alt aspect. Trebuie să vă 
reparcurgeţi viaţa şi să-1 vedeţi pe Dumnezeu în spatele 
oricărei situaţii, oricât ar fi ea de ilogică, absurdă şi inechitabilă. 


Atunci nemulţumirea internă faţă de lumea înconjurătoare va 
dispărea şi ca urmare linia destinului se va îndrepta. 

Modelul cu denumirea „perfecţiune", trebuia să-1 verific în 
cel mai scurt timp pe mine însumi. Această posibilitate mi s-a 
dat după câteva zile. Lângă clădirea unde dădeam consultaţii, 
la primul etaj era o încăpere unde se putea paria pe curse de 
cai. Niciodată n-am jucat la loterie dar acum nu ştiu de ce m-am 
simţit atras. Am ieşit din cabinet, am făcut la stânga şi după 
cincisprezece minute, am ajuns la uşa în spatele căreia zeci de 
oameni făceau pariuri. Televizoarele, fixate în pereţi, redau ce 
se întâmpla pe hipodrom. Dar eu, din păcate, nu ştiam cum să 
spun în engleză: „vreau să pariez la cursa cutare, pe calul 
cutare", şi cinci minute m-am plimbat prin încăpere observând 
plin de curiozitate ce se întâmpla. După aceea am făcut stânga- 
mprejur şi m-am întors la mine în cabinet. „Excursia" mea a 
observat-o unul din angajaţii firmei unde dădeam consultaţii. 

— Te interesează cursele de cai? Vrei să-ţi încerci puterile 
la curse ? m-a întrebat el. 

Am fost de acord. 

— Facem aşa: spune-mi caii care au participat la cursele 
anterioare şi eu am să încerc să ghicesc care a câştigat, i-am 
propus eu. 

Am început experimentul. Energia calului câştigător trebuia să 
se modifice. Starea jokeului se transmite calului. Am făcut 
câteva încercări dar am dat greş. Când am început să caut de 
ce nu pot să obţin informaţia corectă, am descoperit senzaţia 
de groază, nesiguranţă, compătimire, care sunt rezultatul ata- 
şamentului faţă de ceva. Acest ceva, era chiar structura de 
distrugere a perfecțiunii. Câteva ore la rând, am acţionat pentru 
renunţarea la orientarea către perfecţiune. Am rugat-o apoi pe 
noua mea cunoştinţă, să repetăm experimentul. El îmi spune 
din nou numărul cursei şi numerele de concurs ale cailor. 

— în a treia cursă a câştigat numărul 9, îi spun eu. 

— Exact, exclamă cu mirare interlocutorul meu. 

După aceea el îmi spune fără grabă numerele cailor din cursa 
a patra. 

— A câştigat calul cu numărul 3, anunţ eu. 

El mă aprobă cu mirare. 

— Hai să vedem a cincia cursă, continui eu. 

Din nou, enumerarea fără grabă a numelor. 


— A câştigat numărul 7. 

El se uită zâmbind la mine. 

— Perfect adevărat. 

— Mergem mai departe. Mi-am intrat în mână. A şasea 
cursă. 

Ascult numele cailor pe care el mi le dictează rar. 

— In cea de-a şasea cursă a câştigat calul cu numărul 4. 

— Cea de-a şasea cursă începe peste un sfert de oră. 

— înseamnă că va câştiga numărul 4. 

— Hai, cursa a şaptea. Ascult din nou concentrat numele pe 
care le pronunţă interlocutorul meu. în cursa a şaptea va 
câştiga numărul 8. 

— Cât vrei să mizezi pe cursa a şasea ? mă întreabă 
cunoştinţa mea. 

Douăzeci de dolari - răspund eu. 

Peste vreo cinci minute el s-a întors. Am mizat douăzeci de 
dolari. Numărul 4 are o cotă de unu la patru. Dacă el iese primul 
vei avea optzeci de dolari, câştig curat. Dacă va câştiga numărul 
4, cât vei miza pe numărul 8, din cursa următoare? 

— Optzeci de dolari. 

— Numărul 8 are o cotă de unu la zece. Dacă va câştiga, 
vei primi opt sute de dolari. Dar eu nu cred că se va întâmpla 
aşa ceva. 

— De ce? mă interesez eu. 

— Pentru că eu din asta trăiesc şi ştiu care cal trebuie să 
câştige. Calculez în mod analitic ce cal va câştiga. Pe lună am 
în medie cinci mii de dolari. Caii îmi dau să mănânc destul de 
bine. 

— Bine. Atunci ce cal trebuie să câştige în cursa a şaptea? 

— Oricare numai nu numărul 8. 

— M-ai întărâtat. Mergem jos să vedem cursa la televizor. 

Am ajuns la cursa a şasea. în încăperea aceea mare erau 
câteva zeci de oameni care se uitau încordaţi la ecrane. Am 
văzut grupul de cai ai celei de-a şasea curse, iar jos o bandă pe 
care erau înscrise numele primilor patru. Numărul 4, pe care 
mizasem, era în frunte. Am simţit un flux de mândrie şi de 
satisfacţie. Dar deodată, calul a început să piardă teren. La 
început a trecut pe locul al doilea, apoi pe al treilea. Am înţeles 
că diagnosticarea mea a fost corectă relativ la trecut, dar nu 
valora nimic relativ la viitor. în acest moment, numărul 4 a 


început din nou să câştige teren, şi chiar înainte de finiş, 
întrecându-l pe lider cu o treime de corp, ela ieşit primul. 

— Ce faci? Pui optzeci de dolari pe numărul 8? şi-a expri 
mat curiozitatea cunoştinţa mea. 

— Evident, i-am răspuns eu. 

După ce am mizat, au mai rămas zece - cincisprezece minute 
pentru următoarea cursă. Ne-am dus într-un bar vizavi şi am 
mâncat, după care ne-am întors. Când am ajuns, a şaptea cursă 
deja începuse. Calul cu numărul 8 era al patrulea, dar pe mine 
nu m-a părăsit convingerea că el va sosi primul, şi a sosit 
primul. 

— Opt sute de dolari din primul foc nu-i rău, a observat 
însoţitorul meu. 

Am primit în mână opt sute optzeci de dolari. 

— Şi cum rămâne cu pronosticul tău analitic? l-am întrebat 
eu sarcastic. 

— La cursele de astăzi terenul a fost argilos şi eu nu ştiam 
despre asta. Caii se comportă complet diferit pe aşa teren. 
Apropo, dacă ai fi mizat pe câştigători în două curse consecu 
tive, ai fi putut avea acum treizeci şi două de mii de dolari. 

— Vom medita mâine pe această temă, i-am răspuns eu. 

în principiu eram mulţumit. în toate variantele, tema 
perfecțiunii funcţiona fără reproş. înseamnă că în tratarea 
bolnavilor acest lucru îmi poate fi de mare folos. Seara am 
început să-mi fac planuri pentru a doua zi. „Am să câştig vreo 
cincizeci de mii de dolari şi deocamdată mi-ajunge", am hotărât 
eu. Dar după o oră am început să simt senzaţii stranii. Mi-a 
apărut o depresie stabilă. Viaţa, nu ştiu de ce, îşi pierduse 
sensul. Am simţit cu acuitate că nu se cade să obţin astfel de 
câştiguri. Cercetările mele şi de asemenea tratarea bolnavilor 
este o muncă grea, periculoasă, chinuitoare. Dacă aş fi obţinut 
o sumă mare de bani, nu aş fi renunţat la ocupaţia mea, dar nu 
m-aş fi suprasolicitat şi nici n-aş mai fi riscat. însă progresul nu 
se poate obţine altfel. Am înţeles că mâine mi se va închide 
viziunea viitorului ca să nu pot câştiga sume mari de bani. Dar 
viitorul nu mi s-a închis. A doua zi am văzut ce cal va fi primul, 
dar bani nu am câştigat. înainte să mizez, dădeam pronosticuri, 
însă primul ieşea un cu totul alt cal. Pentru a cincia sau a şaptea 
oară, interlocutorul meu a observat cu uimire. 


— Am urmărit la televizor cum aleargă caii. Din zece - 
doisprezece cai, tu-l numeşti cu exactitate pe acela care pe o 
anumită distanţă va fi primul. Tu într-adevăr îl vezi pe lider, 
dar nu la finiş ci înainte de acesta. La tine parcă se deplasează 
timpul. 

în continuare informaţia mea plutea exact aşa. Experimen- 
tând încă un anumit timp, m-am liniştit. Faptul că nu am să mai 
câştigat bani pentru mine devenise clar. în principiu am obţinut 
ce era mai important, mi-am însuşit o temă nouă şi am 
experimentat cu succes interacţiunea cu ea. 

Când mi s-a adus în cabinet un bărbat orb, am putut să văd 
cauzele profunde ale bolii lui. 

— Am orbit când mi s-a declanşato meningită post 
tuberculoasă, îmi povestea el. 
înainte aş fi zis că prezintă ataşament faţă de aptitudini şi de un 
destin stabil. Acum vedeam în plus dorinţa de a face din 
perfecţiune țelul şi sensul vieţii lui. Acest lucru îi provoca 
creşterea pretențiilor şi a supărării pe lumea înconjurătoare. Ca 
urmare, a apărut tuberculoza. Aceasta nu i-a blocat până la 
capăt supărarea, care a trecut într-un program de 
autodistrugere. A început al doilea blocaj: meningita. Dar nici 
aceasta nu a stopat total programul de autodistrugere. Atunci 
au început complicațiile, determinând pierderea vederii. 

— Aveţi o uriaşă trufie - i-am spus acestui om. Cea mai mică 
nereuşită, cea mai mică neplăcere, vă provocau nemulţumirea 
faţă de sine şi de lumea exterioară. Aceasta s-a întâmplat 
pentru că, tendinţa către perfecţiune, a devenit la 
dumneavoastră valoare absolută. Dar perfecțiunea nu este 
Dumnezeu. De aceea, ea niciodată nu poate fi țelul şi sensul 
vieţii. Din orice veţi face un ţel, în afară de Dumnezeu, se va 
transforma în opusul său. Parcurgeţi-vă întreaga viaţă şi 
mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru toate insuccesele, umilinţele, 
neplăcerile de pe linia destinului. Repetaţi că pentru 
dumneavoastră perfecțiunea este un mijloc al iubirii pentru 
Dumnezeu. în afară de rugăciuni, puteţi practica exerciţiile de 
respiraţie. în cazul dumneavoastră, ele vă pot ajuta de minune. 
Mâncaţi mai mult usturoi, dar cel mai important lucru este acela 
că trebuie să vă schimbaţi la nivelul profund orientările valorice, 
deoarece ele sunt hotărâtoare. lar toate celelalte: exerciţiile de 


respiraţie, duşul cu apă rece ca gheaţa, băile de usturoi şi aşa 
mai departe, sunt mijloace ajutătoare. 

Cu câteva pagini în urmă am descris procesul descoperirii 
unui nou sistem de valori, dincolo de limitele Universului, pe 
care l-am numit „perfecţiune“. Desigur totul este foarte relativ. 
In realitate totul a fost mai complicat şi mai dramatic, însă 
nădăjduiesc că cititorul îşi va face o părere generală. 

Da! Apropo, am început această temă cu întâmplarea legată 
de problemele de sănătate ale fiului colaboratorului meu. 

Starea plămânilor lui se înrăutăţea indiferent de medica- 
mente. Sistemul meu n-a dat nici un rezultat. Dar de îndată ce 
am ajuns la noţiunea de „perfecţiune", starea copilului a început 
să se amelioreze brusc şi după două zile, era sănătos. Am reuşit 
să găsesc răspunsul la problema pe care mi-o pusesem. 

înainte, după ce rezolvam o anumită problemă, aveam trei - 
cinci luni, de răgaz. în ultima lună, timpul a început să se 
comprime. Numai peste o săptămână au început să vină la mine 
pacienţi cu ataşamente pentru trepte superioare. Dar acum, 
când am depăşit limita Universului, al doilea şi al treilea pas îi 
făceam mai uşor. 

Dacă există forţă distructivă, atunci trebuie să existe şi forţă 
constructivă. Eu am numit-o „creaţie", spirit creativ şi imediat 
am început să aplic modelul pe pacienţi. 

îi explic unei femei care stă în faţa mea. 

— Cauza apariţiei problemelor dumneavoastră este gelozia. 
Femeia este geloasă pentru că îi este frică să nu piardă 
bunurile materiale legate de situaţia familială. Gelozia poate fi 
generată şi de absolutizarea aspectului spiritual: frica de a-şi 
pierde relaţiile şi comunicarea spirituală cu omul apropiat. Se 
poate absolutiza şi cel de-al treilea strat, mult mai înalt, iubirea 
pentru omul drag şi teama de a nu îl pierde. S-a văzut însă că 
deasupra lor mai există un strat: "creaţia", „spiritul creativ". Şi 
de acesta este legată, după toate aparențele, naşterea copiilor. 

— în a doua lună de sarcină - îi explic eu femeii - v-aţi 
supărat pe soţ. Acest lucru v-a ataşat de „spiritul creativ". 

Ochii femeii se umplu de lacrimi. 

— Când eram în luna a doua, soţul mi-a spus că nu vrea 
copilul. N-am putut să nu mă supăr. 

încep să înţeleg despre ce este vorba. La baza oricărui 
sentiment stă iubirea venită de la Dumnezeu. Ea nu depinde de 


nimic şi creează totul. Cu resturile acestei iubiri noi iubim 
oamenii şi lumea înconjurătoare. Sentimentele superficiale 
depind de evenimentele care ne înconjoară. De aceea, când noi 
îl întâlnim pe omul drag şi în conştiinţă se aprinde iubirea, nouă 
ni se pare că ea a venit în sufletul nostru, din afară. Când 
femeia se îndrăgosteşte de cineva, ea doreşte la nivel 
subconştient să nască un copil de la acest om. Dorinţa de a 
naşte un copil generează iubirea faţă de un alt om. Această 
iubire generează relaţiile spirituale şi, în final, apar roadele 
materiale ale relaţiilor. Aceştia sunt copiii şi tot ceea ce noi 
numim „bunăstare familială". Cu cât mai perfect trebuie să se 
nască copilul, cu atât va fi mai mare porţia de iubire pe care 
trebuie să o primească părinţii, în special mama. Această porţie 
de iubire vine de la Dumnezeu. Pentru a o primi, trebuie 
zdruncinat tot ceea ce este omenesc. Nu e vorba numai de 
valorile pământeşti sau spirituale, de iubirea pentru lume şi 
pentru oameni. Trebuie să fie jignită dorinţa de a avea copii şi 
toate sentimentele sfinte. Dacă în această situaţie, sentimentul 
iubirii se păstrează şi nu există agresivitate, atunci iubirea nu 
mai depinde de nimic şi chiar în acest moment are loc 
intensificarea comuniunii cu Dumnezeu şi creşterea iubirii în 
sufletele copiilor. 

Peste câteva zile a venit la mine o altă pacientă, la prima 
vedere cu o cu totul altă problemă, ce nu avea nimic de-a face 
cu sănătatea. 

— Din copilărie am avut aptitudini muzicale excepţionale, 
iar calităţile mele vocale, după cum afirmau specialiştii, erau 
extraordinare. Nici acum nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat. în 
momentul când am început să mă realizez şi când înaintea mea 
se deschidea o carieră strălucită, am început încetul cu încetul 
să-mi pierd aptitudinile. Cel mai straniu lucru, este că m-a 
părăsit dorinţa de a-mi pune în valoare calităţile. Mi s-a spus 
că e vorba de farmece, dar nici babele şi nici bioenergeticienii 
nu au reuşit nimic. Nici până acum nu-mi dau seama pentru ce 
m-a pedepsit Dumnezeu. 

— Eu cred că Dumnezeu nu v-a pedepsit, ci v-a 
recompensat. Problema este că procesele de naştere a copiilor 
şi procesele de creaţie sunt la bază aceleaşi. Ceea ce noi 
absolutizăm şi transformăm în ţel, în afară de Dumnezeu, 
trebuie să pierdem. Dacă femeia şi-a făcut un ţel şi o rațiune a 


vieţii ei din dorinţa de a avea copii, ea va deveni foarte 
geloasă, se va umple de agresivitate, iar copii nu va avea. 
Absolutizarea procreării poate duce la sterilitate. Dar şi 
absolutizarea creaţiei poate duce de asemenea la sterilitate. 
Aveţi capacităţi şi posibilităţi creative uriaşe. Acestea v-au 
înălţat deasupra altora. Şi întrucât iubirea pentru Dumnezeu nu 
a fost pentru dumneavoastră un ţel, aţi făcut din creaţie un ţel. 
Vă sunt hărăziţi copii şi sufletele lor sunt senine. Ab 
solutizarea creaţiei, a procreării, trebuia să vă ducă la o 
pierdere. Existau doar două alternative:ori ajungeaţi la 
sterilitate şi vă păstraţi potenţialul creator, ori dâdeaţi naştere 
copiilor şi vă pierdeaţi aptitudinile. Dacă veţi suferi, veţi 
regreta şi vă veţi teme din cauza insucceselor artistice, veţi 
pierde nu numai aptitudinile creatoare, dar şi posibilitatea de a 
avea copii. lar pentru faptul că v-aţi atras sterilitatea şi nu v-aţi 
permis naşterea copiilor, peste un timp aţi putea să vă 
îmbolnăviţi grav. Ca să ajungă iubire şi pentru copii şi pentru 
creaţie, iubirea dumneavoastră pentru Dumnezeu trebuie să fie 
de câteva ori mai înaltă. Dacă omul îşi face un ţel din creaţie şi 
acest lucru este pentru el fericirea supremă şi sensul vieţii, 
sufletul său începe să piardă rezervele de iubire. Şi atunci, 
pentru a păstra potenţialul creator, el renunţă şi la familie şi la 
copii, atât la cei prezenţi cât şi la cei viitori. 

Ataşamentul pentru creaţie şi procreare, generează gelozie iar 
în acest caz gelozia pătrunde foarte adânc. Pentru a stopa 
viitoarea explozie de agresivitate, omul îşi schimbă orientarea 
sexuală în mod intuitiv. Pentru un timp, aceasta blochează 
agresivitatea şi permite păstrarea potenţialului creator, dar 
după aceea, va fi şi mai rău. Uneori oamenii de creaţie, ca să-şi 
blocheze într-un fel gelozia, duc o viaţă sexuală dezordonată, 
dar şi aceasta este doar o amânare cu circumstanţe agravante 
în viitor. Dacă omul este nefericit în viaţa personală, atunci 
posibilităţile lui creatoare cresc. în acest caz se blochează 
ataşamentul de creaţie şi de procreare. Privite din afară, aceste 
legi par adeseori stranii. O suferinţă puternică din cauza 
insucceselor creatoare, poate duce la scăderea potenţialului 
creator, dar la fel de bine poate intensifica gelozia şi sterilitatea. 
Devine clar că principala cauză a impotenţei la bărbaţi este 
gelozia. Ea este dată în principal de următoarea conexiune: 
creaţie, procreare, iubirea pentru oameni, spiritualitatea, 


plăcerile sexuale. Dacă bărbatul a fost deseori supărat pe femei, 
a gândit rău despre ele sau despre cei care i-au jignit 
sentimentele şi i-au înşelat încrederea, el este un viitor 
impotent. Acţionarea asupra fiecăreia dintre aceste verigi 
permite evidenţierea altora. De pildă ataşamentul faţă de 
plăcerile sexuale, adică de plăcerile trupeşti, se poate uşor bloca 
prin post, prin înfometare şi prin rugăciune. în mod 
corespunzător se micşorează gelozia şi cresc capacităţile 
creatoare. Gelosul ajunge nu numai la sterilitatea fizică ci şi 
creatoare. Femeia geloasă răpeşte aptitudinile copiilor şi 
nepoților ei şi îi împinge la homosexualitate. Aici este foarte 
important să înţelegem un lucru: noi toţi suntem oameni vii şi 
întotdeauna ne vom supăra şi vom fi geloşi. Dacă nu ne vom 
apăra la exterior, adeseori acest lucru echivalează cu aprobarea 
faptelor incorecte ale unui om. Emoţiile agresive exterioare, nu 
trebuie să treacă în interior, acolo unde trebuie să fie numai 
iubire. Dar în situaţii critice, când suntem puşi în faţa situaţiei de 
a alege ce este mai important pentru noi, iubirea sau gelozia, 
care adeseori arată ca o condamnare, dispreţ şi supărare, noi 
trebuie să alegem, fără ezitare iubirea. Dacă jucăm tenis ne 
vom necăji în cazul înfrângerii, vom invidia şi vom regreta. Dar 
în interior noi vom fi întotdeauna fericiţi, pentru că principalul 
nostru sistem de valori este în afara jocului. Şi atunci jocul de 
tenis, ne va dezvolta, nu ne va mutila. Viaţa noastră e acelaşi 
joc de tenis în care suntem fericiţi cu adevărat numai atunci 
când sistemul principal de valori se găseşte dincolo de graniţele 
unei singure, sau, a mai multor vieţi. Când fericirea supremă va 
consta în iubirea pentru Dumnezeu, fiecare secundă a vieţii 
noastre va fi o posibilitate de a răspândi iubirea şi bucuria. 

Să ne întoarcem acum la Universul nostru. Dacă există o forţă 
care îl creează şi o forţă care îl distruge, trebuie să existe o forţă 
de stabilizare. Am depus multe eforturi pentru a găsi modele de 
stabilizare în mecanismele valorice. Am constatat că acest lucru 
este legat de noţiunea de „credinţă". Credinţa în oameni, 
credinţa în echitatea lumii înconjurătoare, credinţa în 
Dumnezeu. Prin acestea noi receptăm realitatea înconjurătoare. 
Pentru mine a fost un lucru neaşteptat că nu numai iubirea 
pentru oameni şi pentru echitatea superioară a lumii 
înconjurătoare nu poate fi ţel, dar nici credinţa în Dumnezeu. 
lubirea poate fi ţel, credinţa nu. Dacă credinţa în Dumnezeu 


devine ţel şi sens al vieţii, atunci ea se ridică deasupra iubirii şi 
apare fanatismul religios, adică disponibilitatea de a omori pe 
cel a cărui credinţă diferă în anumite aspecte de a lui. înseamnă 
că, credinţa în Dumnezeu îl face pe om fericit. Dar, dacă eu 
încep să-1 dispreţuiesc pe cel care nu crede în Dumnezeu, şi să- 
1 urăsc pe cel care mi-a jignit sentimentele religioase, sufletul 
meu se va ataşa de credinţă şi se va înrăi. lar eu, pentru a-mi 
salva sufletul, va trebui să devin ateu. înseamnă că ateismul 
este o urmare a fanatismului religios. Omul care urăşte pe 
cineva din cauza convingerilor sale religioase, în viaţa viitoare ar 
putea lua locul celui pe care 1-a urât. 

Odată a fost la mine la consultaţie un om care a trăit câţiva 
ani în Israel. Era de naţionalitate evreu şi de religie iudaică. 

— Recunoaşteţi, dumneavoastră i-aţi disprețuit pe arabii 
musulmani, i-am spus eu. 

Câteva secunde el m-a privit derutat. 

— Da, s-a întâmplat. Dar care-i de fapt, problema? 

— Problema este că în două din vieţile anterioare aţi fost 
arab musulman. Şi atunci când în această viaţă începeţi să-i 
dispreţuiţi pe arabi, declanşaţi programul de autodistrugere 
care mai târziu poate duce la boli grave. 

în ianuarie 1995, într-o expunere ţinută la Moscova, 
introduceam noţiuni ca „perfecţiune", „creaţie“, „procreare", 
„credinţa în oameni" şi „credinţa în Dumnezeu". Acum, după 
câte înţeleg eu, cauza principală a bolilor este dorinţa de a pune 
valorile omeneşti, fie ele chiar şi cele mai înalte, deasupra iubirii 
pentru Dumnezeu. Pentru momentul actual văd două linii: prima 
este dorinţa de a avea copii, iubirea pentru un alt om, relaţiile 
spirituale, plăcerile fizice. Dacă omul absolutizează aceste 
valori, apar supărarea, gelozia, ura, disprețul şi blamarea. ŞI 
atunci el se vindecă prin pierderea acestor valori sau prin 
pierderea sănătăţii şi chiar a vieţii. Dacă trufia nu este mare, 
omul se poate vindeca mai uşor. Dacă are loc absolutizarea 
celei de-a doua linii, adică perfecțiunea, atunci, de regulă, apar 
boli foarte grave. Cu cât omul este mai perfect, cu atât îi vine 
mai greu să suporte înjosirea sau pierderea. Şi dacă eu constat 
la un pacient ataşamentul de ambele linii, atunci ştiu că îi va fi 
greu să lucreze cu sine însuşi. 

Unei fete i-am explicat la consultaţie, în felul următor: 


— Sunteţi ataşată de creaţie şi de iubirea pentru un alt om, 
ceea ce duce automat, la gelozie. lar, să transformați umilinţa 
în dorinţa de a avea copii nu o să puteţi, deoarece aveţi o uriaşă 
trufie. Dumnezeu v-a dat multă perfecţiune şi v-aţi ataşat de ea, 
dar acest lucru generează o imensă agresivitate şi trufie. A 
devenit demon îngerul care a considerat că Dumnezeu a creat 
un Univers imperfect. luda 1-a trădat pe Hristos când a început 
să-l acuze de imperfecţiune. Aşadar dacă vreţi să aveţi copii, 
învăţaţi să acceptaţi, să primiţi umilinţele. Cu caracterul 
dumneavoastră, dacă veţi sta cu soţul la masă, luaţi-vă un 
scaun cu vreo 20 de cm mai scund. Dar lăsând gluma, puteţi 
folosi alte mijloace de echilibrare: ocupaţi-vă mai des de treburi 
pentru care nu aveţi talent, pentru a simţi propria 
imperfecţiune. Tehnicile de respiraţie, oboseala fizică, plimbările 
în natură, înotul, duşul cu apă rece, diferitele tehnici de blocare 
a conştiinţei, toate contribuie la micşorarea trufiei. Solicitarea 
fizică, înfometarea, blochează ataşamentul faţă de corp. 
Plimbările solitare în mijlocul naturii sau şederea într-o cameră 
întunecată vă vor diminua ataşamentul faţă de relaţii, legătura 
cu alte persoane. lar, dacă aceste proceduri le-aţi adânci 
imaginându-vă că veţi muri, asta nu vă va permite să vă ataşaţi 
de iubirea faţă de lumea înconjurătoare şi faţă de oameni. 
Periodic activitatea monotonă este utilă pentru a se evita 
ataşarea de creaţie. Puteţi mânca germeni de grâu, să vă puneţi 
prişniţă cu germeni de grâu la cap, la piept şi chiar la organele 
genitale. Pentru ca grâul să crească, iubirea lui nu trebuie să 
depindă de nimic. Momentul creator în această perioadă este 
uriaş. La bobul care încolţeşte, gelozia este negativă şi prin 
urmare, are loc echilibrarea energiei dumneavoastră. Dispare 
ataşamentul faţă de creaţie şi procreare. Soarele are şi el un 
potenţial creator puternic. De aceea, când vă uitaţi la soare şi îi 
trimiteţi iubire, pe lângă potenţialul creator de rang superior al 
Soarelui, dumneavoastră nu vă veţi mai face un ţel din propria 
dorinţă de a crea. 

O pacientă îmi povestea un caz interesant. Ea a fost la unul 
din cursurile mele şi a stat alături de o femeie în vârstă, care, 
înainte de curs citea o carte în semiîntuneric. 

— Cum puteţi citi pe un asemenea întuneric? s-a mirat in 
terlocutoarea mea. 


— Mi-a revenit total vederea, a răspuns femeia. Am auzit 
undeva că, dacă te uiţi la Soare şi îi spui vorbe dulci, poţi să-ţi 
ameliorezi vederea. Eu am început să procedez aşa şi, încetul 
cu încetul, mi-am recăpătat văzul. 

Am cercetat, de la distanţă, câmpul acelei femei. Agresi- 
vitatea subconştientă până la tratament era foarte mare. Avea o 
agresivitate împotriva bărbaţilor, iar cauza era aceeaşi: gelozia. 
La baza acesteia stătea ataşamentul sufletului pentru creaţie, 
procreare şi pentru relaţiile spirituale. Comunicarea cu Soarele i- 
a eliberat încetul cu încetul sufletul de gelozie. Exemplul părea 
minunat, însă eu mi-am amintit ce mi-a povestit un om în 
legătură cu experienţa lui de a privi cu o mare concentrare spre 
soare: 

— După asta, câteva zile nu am văzut practic nimic, îmi 
povestea el. Am verificat să văd despre ce este vorba. Era 
ataşat de procreare, şi iubirea pentru oameni era uriaşă. Din 
cauza asta avea daltonism şi alte probleme de sănătate, 
înseamnă că şi privitul soarelui, adică durata lui, anotimpul şi 
ora, trebuie să difere considerabil pentru fiecare om. Dacă noi 
vom reuşi să le transmitem copiilor noştri, de la cea mai fragedă 
vârstă, că sentimentul iubirii nu trebuie să depindă de nimic, că 
cea mai mare valoare este rezerva de iubire, adică o cât mai 
mare comuniune cu Dumnezeu, ei nu vor trebui să se 
gândească cum să scape de gelozie şi să-şi recapete vederea. 
Dar până atunci mai sunt destule probleme. 

Acum câteva zile au fost la mine nişte reporteri care m-au 
rugat să-mi spun părerea despre cauzele apariţiei bolii SIDA. 

— Ce credeţi? Cât de repede va găsi omenirea un remediu 
împotriva ei, a întrebat un reporter? 

Eu cred că acest lucru nu are o importanţă deosebită la 

nivelul întregii omeniri. Dacă medicii vor căuta mijloace 
împotriva virusului SIDA, ei vor pierde. Vor apărea alte boli şi 
mai grave. Natura îi face pe oameni să înţeleagă faptul că, a 
vindeca un organ izolat sau o boală izolată nu are nici o 
perspectivă. Acum deficitul imunitar se poate dezvolta şi în 
absenţa virusului. lar medicii tot mai des ajung la concluzia că, 
la baza tuturor bolilor stă disfuncţia sistemului imunitar. Starea 
sistemului imunitar, la rândul ei, depinde de starea emoţională 
profundă a omului. Şi SIDA şi bolile venerice sunt rezultate 

ale unui ataşament înalt faţă de plăcerile spirituale şi fizice cu 


un alt om. De câteva ori au venit la mine venerologi şi urologi 
cu rugămintea de a-i ajuta, când în cazul tratamentului 
clamidiazei sau tricomonozei nu dădeau rezultate nici un fel de 
medicamente. Omul elimina toate momentele de gelozie, 
pretenţiile şi supărările faţă de oamenii dragi. Se ruga pentru 
urmaşii săi. Se ruga ca toată viaţa să fie pentru el un mijloc de 
acumulare a iubirii pentru Dumnezeu. Şi omul iubit, şi familia, 
şi dragostea pentru copii, sunt de asemenea mijloc. După 
câteva zile omul mergea la analize şi ele erau bune. Reporterii 
au continuat să mă interogheze despre cauzele apariţiei bolii 
SIDA. 

— Dumneavoastră afirmaţi că principala cauză a apariţiei 
acestei boli este gelozia. Atunci de ce se îmbolnăvesc de SIDA 
în special narcomanii, homosexualii, prostituatele? 

— Un homosexual este un om incredibil de gelos în 
interior. Agresivitatea subconştientă 1-a împins la homosex 
ualitate. Alcoolismul şi narcomania sunt alte forme de blocare 
a geloziei. Cel mai adesea devine prostituată o femeie care ar 
muri dacă ar avea un singur iubit. Faptul că se prostituează nu- 
i permite să se ataşeze de sentimentul iubirii pentru un singur 
om. 

— Amintiţi-vă de Sodoma şi Gomora. Cataclismul este 
rezultatul deformării structurilor câmpului. Această deformare 
este, în acelaşi timp, şi mijlocul deformării unui plan mult mai 
fin al câmpurilor imuno-protectoare. lar acestea, la rândul lor, 
sunt urmarea deformaţiilor emoţionale. Deformarea în suflete 
are loc atunci când valorile umane devin unic ţel şi oamenii 
încetează să-l mai vadă şi să-l mai iubească pe Dumnezeu. Şi 
atunci reîntoarcerea la Dumnezeu are loc prin pierderea tuturor 
celor de care s-a ataşat sufletul omului. Dacă însă înainte erau 
numai două asemenea oraşe - Sodoma şi Gomora - acum 
observăm procese analoage la dimensiunile întregii omeniri. 

— Pentru a nu arunca vorbe în vânt, le spun eu reporterilor, 

gândiţi-vă la nişte oameni iar eu am să spun din ce cauză s-au 
îmbolnăvit ei. 
Un tânăr se gândeşte foarte concentrat şi eu culeg 
informaţia prin intermediul câmpului său. Aici era vorba de un 
ataşament faţă de două linii dintr-o dată. Pe de o parte 
absolutizarea iubirii pământeşti, iar pe de altă parte, 
perfecțiunea ca unic ţel, adică gelozie plus o uriaşă trufie. 


Agresivitatea subconştientă faţă de femei era de 1.700 de 
unităţi. Reporterul mă aprobă din cap. Mergem mai departe. îl 
analizez pe următorul, dar lucru straniu, în acest caz nu pot să 
culeg informaţia. Nu vreau să-mi irosesc forţele pentru 
elucidarea cauzelor. îmi este mai uşor să-l întreb pe reporter. 

— Faceţi ceva greşit. Ce s-a întâmplat? 

— M-am gândit la doi oameni - spune el. 

— Pătrunderea în straturile profunde ale câmpurilor omului 
presupune o mare răspundere, îi explic eu. De aceea eu 
pătrund în biocâmp cu nişte limite severe şi o problemă pusă 
greşit nu-mi permite să culeg informaţia. Bine. Mai întâi o să 
mă gândesc la unul din oameni, iar după aceea, la celălalt. 
Aceasta este o femeie, concubina primului. Cercetez câmpurile 
lor. Văd numai linia geloziei şi ataşamentului faţă de omul 
iubit. Prin urmare şi remediile vor avea un mare efect pentru 
că agresiunea subconştientă e mai mică. 

— Straniu, se miră reporterul. în primul caz este vorba de 
un om instruit, un marinar, iar în al doilea caz, de vagabonzi şi 
narcomani. 

— Mirarea dumneavoastră se explică prin faptul că încer 
caţi să asociaţi bolile cu încălcarea legilor eticii. Dar etica 
omenească şi etica divină sunt departe de a fi identice tot 
timpul. Omul poate fi laureat al premiului Nobel, sau un şomer 
care doarme pe străzi, nu asta determină îmbolnăvirea lui de 
SIDA. Este important ce valori sunt puse mai presus, cele 
omeneşti sau cele divine. Adeseori un intelect superior, şi trufia 
legată de acesta, pot înrăutăţi situaţia. în cazul unei orientări 
corecte, intelectul poate ajuta la concentrarea forţelor şi ca 
rezultat, la schimbarea profundă şi rapidă a omului în direcţia 
cea bună. Statisticile consemnează un procent nesemnificativ, 
când boli cum sunt gonoreea, sifilisul, cancerul şi SIDA dispar 
fără urmă în câteva zile. Resursele sufletului uman sunt 
nelimitate, dar ele se deschid numai atunci când sufletul începe 
să se orienteze corect în lumea înconjurătoare şi să respecte cu 
sfinţenie legea supremă a Universului, legea iubirii pentru 
Creator. 

Procesul de cunoaştere a dezvoltării se desfăşoară impulsiv. 
Omul ajunge la anumite valori şi interacţionând cu ele, se 
dezvoltă. După aceea el se îndepărtează de ele şi le pierde. Ca 
să atingă planurile superioare, trebuiau distruse toate dorinţele 


pământeşti. Acesta este principiul filozofiei orientale. 
Decuplând interacţiunea cu lumea înconjurătoare, cu ajutorul 
metodelor fizice şi psihice, omul economisea energia pentru 
contactele cu planurile superioare. Ca urmare, i se deschideau 
posibilităţi fizice şi psihice. Ataşamentul de valorile lumii 
înconjurătoare genera boli. Trecerea la trepte superioare ducea 
la vindecare. Dar ataşamentul de planurile superioare era mult 
mai periculos. Omului nu-i ajungeau puterile să se ridice 
deasupra lor, de aceea le respingea şi se întorcea la primele 
trepte, ale interesului pentru corpul fizic şi valorilor materiale. 
Orientul a generat Occidentul, iar Occidentul a generat 
Orientul. Acum ambele tendinţe trebuie să se reunească, 
fiindcă fiecare din ele, luate separat, au fost epuizate. 
Cunoaşterea legilor spirituale ale dezvoltării este aici 
indispensabilă. 

— Cred în Dumnezeu, mi-a spus nu demult un pacient. Am 
înţeles că iubirea pentru Dumnezeu este lucrul cel mai 
important. Explicaţi-mi de ce am neplăceri şi de ce nu mă 
vindec? 

— Pentru că a-ţi schimba sufletul este o preocupare destul 
de chinuitoare. Dacă mergeţi cu maşina şi dintr-o dată viraţi 
brusc în şanţ, atunci, oricât v-aţi ruga la Dumnezeu, oricum 
veţi avea probleme. Există noţiunea legilor fizice, iar credinţa 
în Dumnezeu nu exclude cunoaşterea lor. Cunoaşterea legilor 
dezvoltării spirituale este de asemenea necesară. Ca să-ţi 
schimbi sufletul prin rugăciune ai nevoie de mai multă forţă. 
Dar o mare parte din ea se cheltuieşte pentru discuţii cu alţi 
oameni, pentru mâncare şi pentru controlul situaţiei. Prin 
urmare, periodic trebuie să te eliberezi de toate pentru ca 
rugăciunea să aibă un efect mai profund. Aspiraţia către 
Dumnezeu, prin acumularea iubirii, trebuie să fie permanentă. 

— Mi-aţi putea dicta textul rugăciunii? 

— Rugăciunea cea mai înaltă, e fără de cuvinte. Ea este pur 
şi simplu păstrarea şi înmulţirea sentimentului iubirii în orice 
situaţie. 

Nu demult am avut o discuţie complexă cu unul din pacienţii 
mei. Am început să-l tratez cândva, dar n-am ajuns la nici un 
rezultat. Am continuat din curiozitate. La început n-am văzut 
decât nivelul teluric şi vorbeam numai de gelozie. După aceea 
s-a dovedit că avea un puternic ataşament de momentele 


spirituale (moralitate, seriozitate, echitate, controlul situaţiei), 
în aceste puncte el a fost lovit toată viaţa. Mai târziu am 
observat şi absolutizarea iubirii pentru oameni. El făcea tot ceea 
ce-i spuneam, însă nu se vedea nici o ameliorare. Nu ştiu din ce 
cauză, caracterul refuza să i se schimbe. Refuzul categoric de 
acceptare a tot ce-1 înconjura rămânea de asemenea ferm. 

— Nu înţeleg, i-am explicat eu, de ce mai este încă ataşat 
sufletul dumneavoastră. Trebuie să conştientizaţi lucrul cel 
mai important. Cantitatea de iubire în suflet trebuie să se 
mărească, pentru ca pretenţiile interioare să dispară. 

Toate explicaţiile mele se loveau de un zid şi nu puteam 
înţelege ce se întâmplă. Nu demult am avut senzaţia eşecului, şi 
iată că ne-am întâlnit din nou. îi explic că prezintă ataşament 
pentru valorile de bază: creaţia, procrearea, tot ce generează 
gelozia şi au ca rezultat o uriaşă trufie, inclusiv perfecțiunea. El 
mă ascultă liniştit, după care, calculat, fără grabă, începe să-mi 
răspundă: 

— Mă trataţi de un an şi jumătate. în tot acest timp starea 
mea de sănătate nu numai că nu s-a ameliorat, dar chiar s-a 
înrăutățit. Nu cred în sistemul şi în metoda dumneavoastră. Ca 
om îmi sunteţi simpatic, dar sistemul dumneavoastră este un 
bluf. Cred în Dumnezeu, dar de ce trebuie să repet de mii de 
ori că îl iubesc şi că aceasta e cea mai mare fericire? Şi de ce 
nu trebuie să am pretenţii faţă de lumea înconjurătoare? în 
această ţară omul nu poate fi fericit. Aici, la putere au fost 
întotdeauna sau idioţi sau ticăloşi. Această ţară a sugrumat 
întotdeauna minţile ei cele mai bune, şi le sugrumă şi acum, 
indiferent de regimul politic. 

Tonul lui devenea din ce în ce mai liniştit. 

— Despre dumneavoastră am o părere bună, dar s-o lăsăm 
baltă cu tratamentul. 

El pleacă iar eu încerc să-mi dau seama ce a determinat 
această ireconciliere. larăşi şi iarăşi abordez acea structură pe 
care abia o descoperisem. Este vorba despre perfecţiune. Dar 
pacientul nu mă mai aude. Pentru el, lumea a fost din totdeauna 
imperfectă. Dispreţul apărut în acest caz se transformă într-un 
puternic program de autodistrugere. Astăzi am pierdut. Dar şi o 
asemenea situaţie e plină de învăţăminte. Pot să descriu în 
carte, amănunţit, cum urc treptele spre Dumnezeu. Este 
obligaţia mea să le parcurg. Pacientul trebuie să vadă punctul 


final. Nu e nevoie să-i reprezint în detaliu treptele pe care va 
merge el. Eu însă m-am entuziasmat, şi am început să explic 
mai mult despre trepte decât despre iubirea la care trebuie să 
ajungă omul. 

Din Kiev mă sună o femeie care a fost o dată la mine la 
consultaţie. 

— După consultaţie simt arsuri în spate. Am nişte dureri 
groaznice. Nu-mi dau seama dacă e normal sau nu. 

li cercetez câmpul. Nu arată rău. E drept că nepoţii şi 
strănepoţii nu sunt aşa bine. 

— Ce probleme aţi avut? 

— Am tumoare canceroasă la cap, la gât şi la piept. Şi fiul 
meu are mari probleme cu sănătatea. 

li analizez în amănunţime structurile câmpului. Pacienta 
lucrează bine cu sine însăşi, dar agresivitatea împotriva 
bărbaţilor se păstrează la nivel ridicat. 

— V-am vorbit de gelozie? 

— Da, mi-aţi vorbit. Eu acţionez. Dimineaţa, la prânz şi 
seara mă rog. 

— Ascultaţi, strig eu în receptor. Trebuie să vă închinaţi de 
trei sute de ori dimineaţa şi tot de atâtea ori la prânz şi seara 
pentru că acum vă iese toată „murdăria" din suflet şi numai cu 
trei rugăciuni nu veţi reuşi să scăpaţi de ea. Nu vă amintiţi de 
mărunţişuri. N-aveţi nevoie de ele. Amintiţi-vă câteva eveni- 
mente importante şi parcurgeţi-le de sute de ori. Şi reţineţi: 
auto-blamarea este sinucidere. în faţa lui Dumnezeu nu există 
vinovaţi. M-aţi înţeles? 

După vocea femeii simt că a înţeles. 

Cu câteva luni în urmă, înainte de a pleca în America, am 
avut o stare chinuitoare. Oricât de mult mi-aş fi eliminat 
ataşamentele, apăreau altele şi altele, noi. Eram ca o băltoacă 
pe care oricât ai curăţa-o rămâne tot timpul murdară. Sistemul 
meu a intrat într-un punct mort. Mă purificam în special prin 
spovedanie. Şi atunci, într-unui din momentele de chin am 
înţeles că spovedania trebuie convertită în rugăciune, iar 
rugăciunea în iubire care iradiază şi nu depinde de nimic. 
Băltoaca trebuia să devină izvor. Dar să te asemeni unui izvor 
poţi doar atunci când vine mereu apă curată, iar acest lucru se 
întâmplă când sufletul tinde necontenit către Dumnezeu. De 
îndată ce omul îşi face ţel din altceva, el începe să depindă de 


asta. O asemenea dependenţă generează o agresivitate din ce 
în ce mai mare, iar după aceea boala. 

în faţa mea stă o mamă cu fiica ei. Aceasta are cancer dar nu 
ştie nimic despre asta. îi este foarte rău. încep operaţiunea de 
diagnosticare. Ataşament faţă de teluric există, faţă de spiritual 
există, faţă de iubirea pentru oameni de asemenea, faţă de 
perfecţiune şi creaţie există, faţă de credinţa în oameni, în 
lumea înconjurătoare şi credinţa în Dumnezeu, faţă de 
destinaţia Divină există de asemenea. în continuare o serie de 
structuri, cărora nici măcar nu le găsesc denumirea. Monstruos. 
Aşa ceva văd pentru prima dată. înţeleg că îmi este imposibil 
să-i explic toate astea. Şi poate că nici măcar nu-i necesar să-i 
descifrez toate treptele. 

— Dumnezeu este iubire, îi spun eu ei, şi Dumnezeu nu 
depinde de nimic; iubirea dumneavoastră, la fel, nu trebuie să 
depindă de nimic. Acceptaţi retroactiv, toate pierderile şi 
umilinţele, pentru ca toate acestea să nu aibă absolut nici o 
influenţă asupra forţei iubirii dumneavoastră. 

îi mai spun câteva propoziţii iar după aceea fata iese pentru 
patruzeci de minute şi când se întoarce văd că are câmpul 
curat. înţeleg că uneori nu sunt necesare nici un fel de 
explicaţii. 

Recent, la o consultaţie, o femeie mi-a pus o întrebare 
interesantă: 

— Cu cât mă rog mai mult, cu atât mai dur se poartă 
oamenii cu mine la serviciu. E o chestiune perfect adevărată. 
Ce să fac în continuare? 

întrebarea este pentru mine absolut surprinzătoare. Mă uit să 
văd ce se întâmplă în planul fin şi observ că atitudinea 
oamenilor este o reacţie la creşterea dispreţului şi a trufiei din 
sufletul ei. Sufletul s-a ataşat de ceva. Mai cercetez o dată 
câmpul şi totul devine clar. Există o forţă care creează Universul 
nostru, o forţă distructivă, o forţă stabilizatoare. Noi simţim 
stabilizarea ca pe credinţă în oameni, injustiţia superioară şi 
credinţă în Dumnezeu. 

— Organismul uman, încep eu să-i povestesc femeii, este 
alcătuit nu numai din oase, dar şi din muşchi şi din ţesut 
nervos. Celulele țesutului osos sunt „ortodocşii dogmatici", iar 
celulele țesutului nervos sunt „căutătorii şi aventurierii”. 
Ritualurile, legile şi obiceiurile sunt acelaşi ţesut osos, fără de 


care omul nu poate trăi. Ritualurile şi obiceiurile sunt nişte 

cârje şi dacă dumneavoastră nu ştiţi să umblaţi fără acestea, nu 
vă veţi putea ridica şi nu veţi putea merge. Dar dacă 
dumneavoastră aţi învăţat să umblaţi, acestea vă vor încurca. 
Credinţa ne dă stabilitatea şi ne asigură ziua de mâine, dar 
când ea devine unic ţel, apare disprețul faţă de cei ce nu cred, 
apare teama de a pierde sentimentul credinţei şi stabilităţii. 
Când v-aţi rugat, rugăciunea pentru dumneavoastră a devenit 
izvor de sănătate şi de destin favorabil. Ea a devenit ţel pentru 
dumneavoastră. Rugăciunea niciodată nu poate fi ţel. Rugă 
ciunea este un mijloc pentru a simţi şi a creşte iubirea în suflet, 
întrucât frazele pe care le rostiţi în gând, în marea lor 
majoritate se raportează la această lume, atunci, cea mai înaltă 
rugăciune este cea fără cuvinte. Aceasta este păstrarea 
neîntreruptă şi creşterea iubirii în suflet. Dar pentru că acest 
lucru este greu de realizat, periodic omul recurge la cuvinte în 
rugăciunile sale. 

— Spuneţi-mi, ce înseamnă iubirea pentru Dumnezeu, mai 
mare decât pentru orice altceva, în viaţa obişnuită, reală? Cum 
pot simţi eu că îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice 
altceva? 
lubirea pentru Dumnezeu, mai mare decât pentru orice 
există pe lume, în viaţa obişnuită, se manifestă ca o iubire 
interioară faţă de lumea înconjurătoare, fără nici un fel de 
pretenţii faţă de aceasta. 

Nu demult am consultat o tânără femeie. Avea din copilărie 
probleme ginecologice iar recent i-au apărut mari probleme cu 
sănătatea în general. 

— Cauza apariţiei bolilor dumneavoastră este foarte sim 
plă, i-am explicat eu. Prin intermediul iubirii, în suflet ne 
reunim cu Dumnezeu. Dumnezeu nu depinde de nimic, 
înseamnă că, dacă sentimentul iubirii din sufletul nostru nu 
depinde de nimic, atunci noi suntem sănătoşi şi fericiţi. Toate 
sentimentele omului, emoţiile şi dorinţele sale sunt legate de 
lumea înconjurătoare şi depind de aceasta. Numai sentimentul 
iubirii nu depinde de nimic. Dacă noi încercăm să-l facem 
dependent de ceva, acest sentiment se diminuează şi noi 
începem să ne îmbolnăvim şi să murim. Ginecologia este o 
zonă a iubirii. Dacă din copilărie aţi avut probleme 
ginecologice înseamnă că, încă din existenţele anterioare aţi 


îngenuncheat iubirea în faţa circumstanțelor, sau v-aţi reprimat 
iubirea pornind de la nişte norme etice, sau, din anumite 
motive, n-aţi dorit să daţi naştere copiilor. Sau prin trăirile 
dumneavoastră emoţionale şi prin comportament aţi ucis 
iubirea într-un alt om, considerându-l vinovat de toate 
necazurile. 

— Am citit cărţile dumneavoastră şi de acum mă voi con 
duce după sentimentul iubirii, neţinând cont de piedicile care 
se vor ivi. Acum sunt măritată, dar dacă voi întâlni un alt om 
am să depun eforturi să-mi păstrez familia, însă nu îmi voi 
reprima sentimentul iubirii. Sunt ferm convinsă de un singur 
lucru: îl voi iubi pe acela care mă va iubi. 

Asta deja este pretenţie, îi explic eu. Pur şi simplu 
schimbaţi o pretenţie superficială pe una de profunzime. Să-1 
simţiţi pe Dumnezeu în suflet înseamnă iubire fără pretenţii, 
fără condiţii şi fără cerinţe. Dumnezeu nu poate fi manevrat şi 
propria iubire de asemenea. Este una din condiţiile păstrării 
sănătăţii. 

Acum comunic cu un bolnav de cancer, a cărui boală a 
înaintat foarte departe. Este foarte palid, are un aspect chinuit, 
chimioterapia nu-l ajută. Nu poate suporta explicaţii îndelungi, 
are foarte puţină forţă. Trebuie să comprim la maximum 
informaţia pe care o am de transmis pacientului. Medicina 
tradiţională nu-1 ajută, pentru că el a transmis foarte multe 
copiilor şi nepoților. Copii lui prezintă deformaţii caracteristice 
ale câmpului care peste câţiva ani pot duce la boli grave sau la 
moarte. Adeseori omul, modificându-şi concepţia şi înțelegând 
multe, consideră că s-a purificat complet, dar asta nu-i decât o 
iluzie, doar un strat superficial al conştiinţei. Cu timpul totul 
pătrunde în suflet, dar dacă sunt „întinate" sufletele urmaşilor, 
nu este suficientă numai revizuirea concepţiei. Aici, de regulă, 
trebuie parcursă retroactiv întreaga viaţă, de sute şi chiar mii de 
ori, pentru ca la nivelul reflexelor să se modifice întregul sistem 
de valori. încep să-i prezint pacientului, fără grabă, situaţia lui. 
— Acum sunteţi ca o băltoacă în care nu pătrunde apa 
aproape deloc, în schimb se scurge destul de repede din ea şi 
se duce spre copiii dumneavoastră şi spre viitorii nepoți pentru 
că i-aţi lăsat, neintenţionat, fără nici o rezervă. Mai întâi 
trebuie curățată băltoaca de noroi, apoi trebuie mărită 
cantitatea de apă din ea, iar la urmă băltoaca trebuie 


transformată în izvor. Pentru ca să iubim lumea înconjurătoare 
şi interacţionând cu ea să fim fericiţi, trebuie tot timpul să 
primim noi porţii de iubire şi energie. Interacţionând cu lumea 
înconjurătoare, noi în general pierdem, dar primim când ne 
adresăm lui Dumnezeu. Dacă îl iubim pe Dumnezeu mai mult 
decât toate celelalte şi el este pentru noi țelul suprem, atunci 
vom primi mai mult decât cheltuim şi ne rămâne destul şi 
pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Dacă începem să iubim un 
lucru mai mult decât pe Dumnezeu, sufletul începe să depindă 
de acel lucru, sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile. 
Apoi cantitatea de iubire începe să se micşoreze, apare agresi- 
vitatea şi odată cu ea bolile şi nenorocirile. Când cantitatea de 
iubire se micşorează, noi trebuie să o luăm de undeva pentru a 
putea supravieţui. O luăm de la viitorii urmaşi şi de la viitoarele 
vieţi. Şi cu cât este mai puternică dependenţa noastră de nişte 
valori omeneşti, chiar şi de cele mai sacre, cu atât mai repede ni 
se goleşte sufletul şi atunci nu le mai putem dărui iubire 
urmaşilor noştri, ci mai mult, îi prădăm. Sufletul nostru are o 
anumită capacitate în straturile superficiale, iar explozia de 
agresivitate care ne goleşte sufletul, în funcţie de profunzimea 
ei, poate atinge generaţii tot mai îndepărtate. Cu cât golim mai 
în profunzime sufletele urmaşilor noştri, cu atât mai gravă va fi 
boala noastră. înseamnă că, cu cât am umplut mai mult sufletul 
de'iubire şi cu cât am transmis mai multe rezerve de iubire 
urmaşilor noştri, cu atât mai repede ne vom vindeca, 
îmbătrânim şi murim, pentru a elibera din noi încetul cu încetul, 
toate valorile omeneşti. După moarte şi până la concepere, 
apropiindu-se tot mai mult de Dumnezeu, omul va primi, de 
fiecare dată, o porţie tot mai mare de iubire şi forţă. Această 
porţie este atât de mare cât îi este permis omului să simtă 
strălucirea şi frumuseţea sentimentelor. Nu întotdeauna această 
porţie este suficientă, şi atunci trebuie intensificată din nou 
comuniunea cu Dumnezeu. într-o situaţie obişnuită acest lucru 
ni se dă prin intermediul neplăcerilor, nefericirii, bolii, jignirea 
tuturor sentimentelor umane superioare. Cu o deosebită 
intensitate se produce destabilizarea valorilor omeneşti înainte 
de conceperea copiilor şi, cu cât omul are mai puţine pretenţii 
faţă de lumea înconjurătoare şi faţă de sine, cu atât mai rapid se 
stabilesc contactele, şi cu atât mai sănătoşi vor fi urmaşii. De 
aceea trebuie de sute şi sute de ori retrăită viaţa, şi în acele 


situaţii când apăreau pretenţii, să încercăm sentimentul de 
fericire şi iubire. Sufletului dumneavoastră îi va fi greu să se 
dezlipească de acele valori prin intermediul cărora ani 
îndelungaţi l-aţi lipit de viaţă. Imaginaţi-vă că după o săptămână 
veţi muri, că şanse de vindecare nu aveţi. începeţi câte puţin să 
vă luaţi rămas bun de la tot ce vă este drag, nu numai în 
prezent ci şi în viitor. Toate acestea sunt hotărâte de sus şi 
voinţa dumneavoastră nu înseamnă nimic. Deconectaţi-vă de 
comunicarea cu lumea înconjurătoare şi când după aceasta, veţi 
repeta în rugăciune că pentru dumneavoastră şi pentru urmaşii 
dumneavoastră fericirea supremă este iubirea pentru 
Dumnezeu, sufletul dumneavoastră va crede mai uşor acest 
lucru. 

— Cum să-mi conving copiii că trebuie să creadă în 
Dumnezeu, că trebuie să-l iubească?, mă întreabă o femeie. 

— Credinţa trebuie, de asemenea, periodic, să se destrame. 
In primul rând trebuie să-i învăţaţi pe copii să nu atenteze la 
iubirea din sufletele lor şi nici din sufletele altor oameni. 
Important este să-i faceţi să simtă că logica noastră şi 
concepţia noastră despre lume, oricât de perfecte ni s-ar părea 
nouă, întotdeauna se vor nărui în faţa logicii divine, în 
totdeauna vor fi o parte şi nu un întreg. în pedagogie există trei 
momente: primul este acela în care elevii nu ascultă nimic şi 
nu-i interesează nimic. Al doilea este legat de ceea ce le atrage 
atenţia. Acestea sunt faptele noastre. Al treilea se referă la 
felul în care procedează ei. Este ceea ce făceam noi înainte şi 
ceea ce simţeam în adâncul sufletului. Aşa că pedagogia 
începe de la părinţi. 

— Spuneti-mi, mă întreabă un pacient, dacă toţi oamenii, 
cum se spune în Biblie, vor construi temple în sufletele lor şi 
nu înjur, poate că religiile vor deveni în curând, inutile? 

— Dar dumneavoastră, îl întreb eu, ştiţi bine legislaţia 
noastră? 

— Mai mult sau mai puţin, dă din umeri pacientul meu. 

— Dacă va trebui să rezolvati o problemă serioasă, n-o veţi 
rezolva independent. Vă veţi adresa unui jurist cu experienţă. 
Slujitorii bisericii sunt specialiştii în probleme spirituale, 
morale. 

— Acum înţeleg, zâmbeşte el. 


— Dar nimic nu este absolut. Şi printre specialişti sunt im 
postori care nu fac doi bani. Uneori şi la un amator se poate 
manifesta talentul primit de la Dumnezeu. însă orice religie, 
fără o rezervă de iubire acumulată în interior va dispărea foarte 
repede. Cu cât înaintăm mai mult în dezvoltare, cu atât mai 
strânsă este această legătură. 

— Spuneţi că agresivitatea mea subconştientă este de 400 
de unităţi?, mă întreabă o femeie venită la consultatie. 

— Da, îi răspund eu. Aveţi o puternică deformaţie a câm 
pului în regiunea capului. V-au mai rămas un an, doi. Agre 
sivitatea la dumneavoastră este orientată împotriva propriei 
persoane. Mai departe urmează fie orbirea, fie un foarte grav 
accident vascular cerebral, fie scleroză în plăci. Continui 
studierea câmpului, cu toate că în cazul dumneavoastră mă 
îndoiesc că vă va rezista capul. Judecând după dinamica 
câmpurilor, programul de autodistrugere va cobori după un 
timp în zona rinichilor, va apărea fie cancerul, fie blocajul 
renal. 

Femeia mă priveşte cu atenţie. 

— Am citit şi prima şi a doua dumneavoastră carte şi, cu 
toate acestea, nu-mi daţi nici o şansă. Despre ce e vorba? 

O privesc în trecut şi compar starea ei trecută cu cea de 
astăzi. 

— în forul dumneavoastră interior aţi tins întotdeauna către 
Dumnezeu, chiar dacă nu întotdeauna aţi găsit calea cea mai 
corectă. V-aţi străduit să educați în dumneavoastră spiritua 
litatea şi bunătatea şi de aceea mai sunteţi încă în viaţă, în 
ciuda deformării extraordinare a câmpurilor. Vi se dă o 
amânare crescându-vă şansele de supravieţuire. Până la 
lectura 

cărţilor mele, sufletul dumneavoastră a fost ancorat într-un 
destin favorabil printr-un simţământ al unei destinaţii speciale, 
în perfecţiune, în iubirea pentru oameni şi în procreare şi 
creaţie. Acum aveţi un singur ataşament, creaţia şi procrearea, 
însă foarte puternic. Nu aveţi copii şi aţi regretat acest fapt. 
Când au fost înjosite sentimentele dumneavoastră de iubire şi 
încredere, v-aţi supărat pe destin, nu mai voiaţi să trăiţi. Când 
s-a destrămat fericirea nu numai cea prezentă ci şi cea viitoare, 
aţi procedat la fel. Nu-i permis să depinzi nici de viitor. Dacă vă 
supăraţi pe dumneavoastră înşivă, acest lucru înseamnă 


program de autodistrugere. Dacă vă supăraţi pe dumneavoas- 
tră, pe situaţie şi pe destin, acest program distructiv este de 
zece ori mai puternic, iar ceea ce vi se părea în viaţa dumnea- 
voastră a fi pretenţii înalte faţă de sine, în fapt nu a fost altceva 
decât o supărare pe destin. lar regretul în legătură cu trecutul 
era, de fapt, o pretenţie faţă de Dumnezeu. Mergeţi şi revizuiţi- 
vă viaţa şi reveniţi peste o oră să vedem ce s-a întâmplat. 

Când a revenit femeia, am fost plăcut surprins: câmpul ei s- 
a purificat perfect. 

— Rezultate neaşteptat de bune. 

— în ora aceasta nu m-am rugat deloc. Pur şi simplu am 
umblat şi m-am gândit, iar apoi, dintr-o dată totul s-a schimbat 
brusc, a recunoscut ea. 

— Vă felicit, i-am răspuns eu, dar există o problemă 
serioasă. Faptul că vi s-a curăţat câmpul nu înseamnă că nu vă 
puteţi îmbolnăvi. Să spunem aşa: situaţia s-a îmbunătăţit 
considerabil. Dar deasupra dumneavoastră, când descriu un 
cerc cu degetul, văd o pată întunecată. Este un mare grup de 
oameni din nordul Rusiei, peste un milion. Şi orientarea 
dumneavoastră incorectă, agresivitatea s-a răsfrânt asupra lor. 
Cu cât omul înaintează mai mult în dezvoltarea sa spirituală, 
cu atât mai mulţi oameni îl urmează intuitiv sau conştient. Şi o 
dată cu plusurile lui, ei primesc şi minusurile. Sunt copiii 
dumneavoastră spirituali, care depind de dumneavoastră, în 
ciuda faptului că dumneavoastră nu locuiţi acum în Rusia. Aşa 
că, atunci când vă veţi purifica sufletul, nu uitaţi şi de ei. Bolile 
cele mai grave care se întind nu numai pe parcursul unei 
singure existenţe, adeseori se explică prin provocarea răului nu 
numai urmaşilor fizici ci şi celor spirituali. Cu cât mai mult bine 
pot face eu oamenilor, cu atât acest lucru este mai periculos 
pentru mine şi pentru ei. Sigur, este un mare pericol şi o mare 
răspundere. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu cât 
este mai înaltă treapta noastră de dezvoltare, cu atât avem mai 
multă fericire şi mai multe plăceri. înseamnă că vom avea o 
durere cu atât mai'mare atunci când vom pierde această 
fericire. De aceea, înainte de a i se da omului fericirea, i se dă 
mai întâi senzaţia de durere, şi cu cât mai multă durere va 
putea suporta păstrându-L pe Dumnezeu în suflet, cu atât mai 
multă fericire va putea el să primească. în valorile materiale 
există o anumită porţie de iubire (indic cu degetele mărimea), 


în valorile spirituale ea este cu mult mai mare (eu îndepărtez 
mâinile). în Univers, în iubirea pentru acesta şi pentru oameni, 
iubirea este şi mai mare. în perfecţiune, creaţie, procreare, este 
şi mai mare, ş.a.m.d. Şi cu cât este mai considerabilă porţia de 
iubire, cu atât este mai mare ispita ca această porţie finală să 
fie transformată în ţel, uitând-o pe cea infinită, pe Dumnezeu. 
De aceea, nu fiecărui om îi este permis să guste din momentele 
superioare ale iubirii, creaţiei, perfecțiunii. El nu se poate înălța 
deasupra lor şi nici nu suportă pierderea acestora. Pentru ca să 
se înalțe deasupra lor şi să suporte durerea, trebuie o dată 
pentru totdeauna să înţeleagă că iubirea pentru Dumnezeu este 
deasupra oricăror valori omeneşti. Şi nu-i de-ajuns numai ca 
omul să înţeleagă, dar să şi simtă acest lucru. Dacă omul nu are 
suficiente forţe să se înalțe, atunci, pentru a supravieţui, el 
reneagă tot ceea ce este sfânt şi, oricât ar părea de straniu, 
pentru anumită perioadă, el se apropie de Dumnezeu mai mult 
decât înainte. Mergem inevitabil către o cantitate din ce în ce 
mai mare de fericire şi iubire, dar, de fiecare dată, trebuie să 
simţim că acestea nu-s decât un mijloc. 

— Spuneti-mi, durerea în suflet este un indiciu al ataşa 
mentului de valorile omeneşti? 

— Nici pe departe. Este un semn al sensibilităţilor legate de 
posesia valorilor omeneşti superioare. Semnul ataşamentului 
este lipsa de dorinţă şi de înţelegere pentru a suporta durerea 
în 
cazul pierderii şi distrugerii valorilor. Este vorba de o agre 
sivitate interioară ca răspuns la o situaţie traumatizantă. 

— Bine. Ţelul suprem îl constituie iubirea pentru 
Dumnezeu, îmi spune femeia. Dar ca să trăiesc, eu trebuie să- 
mi 
fac un ţel din a câştiga bani, din a-mi dezvolta aptitudinile, din 
dorinţa de a-i ajuta pe oameni. Cum rămâne cu toate astea? 

— Imaginaţi-vă că ieşiţi din casă ca să mergeţi la magazin 
şi, pentru un anumit timp, acesta vă este țelul. Când îl veţi 
atinge, el va dispărea. Vă întoarceţi spre apartament şi puneţi 
piciorul pe treaptă. în momentul de faţă, acela este țelul 
dumneavoastră. Dacă vă ridicaţi privirea, vedeţi palierul. El 
este de asemenea un ţel, dar mai-înalt. Dacă însă el va deveni 
absolut, vă veţi petrece noaptea pe palier. Uşa apartamentului 
nu o vedeţi, dar tindeţi către ea pentru a o deschide și a vă 


întoarce casă. Tot astfel, fără să-1 vadă pe Dumnezeu, fiecare 
om trebuie să tindă să se întoarcă la el, păstrându-şi în acelaşi 
timp prioritatea ţelului. Dar această întoarcere nu arată chiar 
aşa cum ne-o imaginăm. Noi am ieşit din Dumnezeu şi purtăm o 
parte din el în sufletul nostru. Prin intermediul acesteia ne 
reunim cu el. întoarcerea la Dumnezeu înseamnă mărirea 
acestei particule veşnice din suflet. 

— Ascultă, mi s-a adresat un colaborator, aici este un caz 
interesant. A sunat un tânăr. Nu doarme de un an. Periodic iese 
din corpul său. Se priveşte din afară. Are senzaţia că trăieşte 
într-o lume ireală. 

A doua zi tânărul sună din nou şi vorbesc cu el. Cu toate că, la 
prima vedere, cazul lui este neobişnuit, totul se explică în modul 
cel mai normal. Pentru el creaţia, procrearea, au devenit ţel 
suprem. Această orientare generează supărări pe lumea 
întreagă, blamare, gelozie, auto-blamare, lipsa dorinţei de a mai 
trăi. în plus se adaugă la toate astea absolutizarea perfecțiunii 
care dă o mare trufie, dorinţa de a impune altora propria voinţă, 
ş.a.m.d. Lui însă i-au fost destinaţi copii armonioşi şi blocarea 
(des întâlnită în asemenea cazuri) prin boli grave sau nenorociri, 
poate duce la împiedicarea naşterii copiilor, de aceea înjosirea 
valorilor omeneşti vine ca o asigurare. O abrutizare bruscă a 
simţurilor, senzaţia că lumea înconjurătoare este iluzorie, 
micşorarea contactelor emoţionale, psihicul labil la părinţi, 
atestă adeseori faptul că, copilul lor este neobişnuit şi că primul 
ajutor care i se poate da, este acţiunea părinţilor asupra lor 
înşişi. 

Mă sună o cunoştinţă din America. 

— Fiul meu este la reanimare. Stă sub perfuzii şi starea lui 

este foarte gravă. Doctorii nu pot să-i pună un diagnostic. leri 

i-am spus că vom avea în familie încă un copil, că mama este 
însărcinată. Să fie acesta motivul degradării stării lui de 
sănătate? 

— Aveţi dreptate. De la mamă el a moştenit absolutizarea 
iubirii de oameni, absolutizarea procreării. Pentru el, omul drag 
este valoarea absolută şi se teme cumplit să nu-l piardă. Un 
asemenea copil se teme să rămână singur. îi este teamă de 
situaţiile neaşteptate. îi este groază la gândul că ar putea muri. 
El va fi întotdeauna gelos şi supărăcios. De la dumneavoastră a 
moştenit dorinţa de perfecţiune, dorinţa de control asupra 


situaţiei, dorinţa de a avea un destin norocos, adică realizarea 
planurilor şi a dorințelor constituie țelul unic. De aceea el nu 
poate şi nu vrea să reziste situaţiei traumatizante. Când fiul 
dumneavoastră a aflat că în familie va apărea încă un copil, în el 
a erupt agresivitatea împotriva aceluia cu care ar fi trebuit să 
împartă iubirea. Pentru el teritoriul iubirii este o valoare abso- 
lută şi nu va permite nimănui să pătrundă acolo. Răbufnirea 
agresivităţii s-a transformat într-un program de autodistrugere. 
Acum băiatului i se deteriorează sistemul imunitar. Acest lucru 
loveşte concomitent în mai multe organe, fapt pentru care 
medicii nu pot stabili diagnosticul. Cu timpul poate degenera 
într-o boală gravă şi leziunea organelor va fi determinată de 
caracterul băiatului şi de modul lui de percepere a lumii. Dacă 
agresivitatea se manifestă ca supărare pe destin, va avea dese 
inflamații pulmonare, gastrite, iar în cazul unei agresivităţi 
puternice, cancer al stomacului sau al plămânilor. întrucât la el 
funcţionează deja programul de autodistrugere, iar blocarea prin 
slăbirea auzului nu s-a produs, pot apărea fie leziuni grave ale 
tractului intestinal, fie ale aparatului genito-urinar. 

— Spuneţi-mi, se poate face ceva în situaţia de faţă? 

— Sigur că se poate. Soţia dumneavoastră trebuie să elimi 
ne toate pretenţiile faţă de cei care i-au înjosit sentimentul 
iubirii şi al încrederii. Să se roage ca din sufletul fiului şi al 
urmaşilor lui să iasă supărările faţă de alţi oameni, faţă de sine, 
şi pentru ca cea mai mare fericire pentru ea, copii şi urmaşi, să 
fie iubirea pentru Dumnezeu. Dorinţa de a avea copii, omul 
iubit, familia, sunt pentru aceasta un mijloc. lar dumnea 
voastră, trebuie să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate 
insuccesele, jignirile, umilinţele, pentru atitudinea nedreaptă a 
altor oameni şi a destinului. începând de astăzi obişnuiţi-vă să 
vă umiliţi şi să faceţi concesii. Şi în rugăciunile dumneavoa 
stră repetaţi faptul că toate valorile omeneşti, în primul rând 
puterea, mărirea, perfecțiunea, vor fi pentru dumneavoastră 
mijloace, iar iubirea pentru Dumnezeu va fi ţel. 

— îmi permiteţi o întrebare? 

— Da. 

— Copilul meu este înfiat. Are asta vreo importanţă? 

Practic nici una. în primul rând el a fost fiul dumnea 

voastră într-o viaţă anterioară, în al doilea rând, asemănarea 

cu 


câmpurile tatălui natural este de numai 7%, pe când cu dum 
neavoastră este de mai mult de 80%, în al treilea rând, 
pentru 

ca el să nu preia karma dumneavoastră, amintiţi-i mai des că 
trebuie să-i iubească pe Dumnezeu mai mult decât pe tata şi 
pe 

mama. De ce animalele domestice preiau karma stăpânilor, 
iar 

după aceea se îmbolnăvesc şi mor? Pentru că ele depind de 
stăpân, primesc de la el hrană şi stăpânul devine pentru ele 
ţel. 

Cu cât mai mult îl veţi pune pe copil într-o relaţie de 
dependenţă faţă de dumneavoastră, cu atât el va prelua mai 
mult „noroi" şi va fi mai nefericit, iar dumneavoastră veţi 
plăti cu atât mai mult pentru el. Dar atunci când copilul va 
avea convingerea că primeşte totul de la Dumnezeu, chiar 
dacă prin intermediul părinţilor, atunci asigurarea lui pentru 
situaţiile dificile se va extinde şi asupra dumneavoastră. A 
doua zi cunoştinţa mea m-a sunat din nou. — leri am fost la 
spital la băiat. Medicii mi-au spus că nu înţeleg nimic, dar 
copilul este sănătos, nu mai are nevoie de perfuzie, nu-i 
trebuiesc medicamente, singurul lucru de care are nevoie, 
este să-l iau acasă. 

Am cercetat câmpul băiatului şi era într-adevăr în regulă. 
Dar era un caz recent şi de aceea a fost uşor să-l restabilesc. 
Cazurile vechi, când sufletul este mâncat de gelozie sau de 
lipsa de dorinţă de viaţă, se tratează mult mai greu. Deşi 
uneori, într-o singură oră, omul îşi poate schimba atitudinea 
faţă de lume şi să-şi restabilească astfel sănătatea în câteva 
ore sau zile. 

Un cunoscut de-al meu îşi cumpăra un apartament. Intr-o 
seară am trecut întâmplător pe la el, la serviciu. Avea o 
mină foarte preocupată. 

— Am găsit un apartament, şi-ncă unul foarte bun. Mâine 
se va decide dacă mi-l vor vinde mie sau nu. Mai sunt şi alţi 
clienţi în afară de mine. Mi-a crescut până şi tensiunea, îmi 
mărturiseşte el. 
— Cu astfel de atitudine poţi să-ţi pierzi nu numai aparta- 
mentul ci şi sănătatea. Acolo, probabil, totul este deja hotărât. 
Dacă este hărăzit să fie al tău va fi al tău, şi toate frământările 


tale sunt lipsite de sens şi nocive. Dacă nu ţi-e scris să obţii 
acest apartament nu-l vei obţine, indiferent de ce faptă eroică 
ai face. Şi dacă totuşi îl vei obţine, ţi se va lua sănătatea sau 
viaţa. 

A doua zi, la ora nouă, prietenul meu a fost sunat şi i s-a 
comunicat că apartamentul îl ia altul. A fost cuprins de-un stres 
puternic, dar peste vreo zece minute şi-a adus aminte de 
cuvintele mele. A renunţat la orice pretenţii şi a eliminat 
nemulţumirea faţă de situaţie şi dintr-o dată s-a liniştit. Peste 
trei ore l-au sunat din nou şi i-au spus că celălalt cumpărător a 
renunţat şi deci el poate veni să depună avansul. M-am întâlnit 
cu amicul în aceeaşi zi, iar el, cu zâmbetul pe buze, mi-a 
povestit toată întâmplarea ca pe o comedie bună. l-am 
cercetat câmpul şi i-am spus fără grabă. 

— Aici nu este numai un element comic, dar şi unul tragic. 
Agresivitatea ta subconştientă este de 300 de unităţi. Doza 
mortală pentru tine o reprezintă 180 de unităţi. Peste vreun an 
şi jumătate ai fi putut avea cancer la plămânul drept. Ai avut o 
puternică supărare pe destin, pe tine însuţi, pe situaţie. Numai 
în zece minute ai introdus în tine un program de 
autodistrugere ce ar putea peste un timp să se transforme fie 
într-o boală gravă, fie într-un faliment total pe linia destinului. 

încă un caz. Călătoream cu o cunoştinţă de-a mea pe ruta Haifa 
- Tel-Aviv. Era seară. Drumul drept. în faţă aproape că nu erau 
maşini. Pe banda dreaptă maşinile mergeau cu o viteză de 
şaizeci - optzeci de kilometri pe oră. Pe banda stângă cu 
nouăzeci - o sută de kilometri pe oră. Ne-am apropiat de o 
maşină care mergea pe banda stângă, cu o viteză mică. L-am 
semnalizat pe şofer să treacă pe banda dreaptă, dar el nu 
reacţiona în nici un fel. După câteva minute, tovarăşul meu de 
călătorie a început să se înfurie. 

— Lasă-1, i-am spus eu. E mai de preţ sănătatea. Hai să-l 
depăşim prin dreapta. După noi, deja se formase coadă. Am 
depăşit maşina şi am văzut că la volanul ei era o femeie. în 
acest timp, de automobilul ei s-a apropiat un microbuz şi, la fel 
cum făcusem şi noi, a început să o semnalizeze. Nici o reacţie 
din partea şoferiţei. Şoferul microbuzului a depăşit maşina şi 
practic, a oprit în faţa ei. Ca să nu se tamponeze, femeia ar fi 
trebuit totuşi să vireze pe banda din dreapta. Dar n-a fost aşa. 
Femeia a frânat, a încetinit viteza, dar n-a trecut pe banda din 


dreapta. Noi am plecat mai departe lăsând în urma noastră şirul 
de maşini care o semnalizau şi o claxonau. M-am uitat să văd ce 
este cu biocâmpul femeii până la situaţia descrisă mai sus. 
Biocâmpul îi era deformat de ambiţii şi trufie, perfecţiune şi 
ataşament pentru un destin favorabil. Totul era clar. Nimeni nu 
avea dreptate în afară de ea. Toţi erau nişte ticăloşi iar ea, o 
sfântă. Până la această situaţie, agresivitatea subconştientă era 
de 100 de unităţi. Nivelul mortal pentru ea era de 180 de 
unităţi. Acum, în sufletul ei s-a produs o explozie a agresivităţii 
împotriva oamenilor pe care ea îi considera nedrepţi fiindcă au 
jignit-o şi au umilit-o. Agresivitatea subconştientă a crescut de 
câteva ori şi cel mai periculos era faptul că această agresivitate 
a trecut în sufletele copiilor şi nepoților. Acum, chiar dacă 
femeia îşi va schimba radical poziţia faţă de această situaţie şi 
îşi va ridica pretenţiile, acest lucru îi va uşura situaţia cam cu 
20%, iar energia în zona gâtului şi în zona genitală va avea mult 
de suferit. După câtva timp, uitând de această întâmplare, ea va 
veni la doctor şi va începe un lung şi chinuitor proces terapeutic. 

Eu îi transmit tovarăşului meu de drum această prognoză. El 
devine curios. 

— Una din cunoştinţele mele are cancer mamar. Ai putea 
să-mi spui cauza? 

— De obicei acest lucru se întâmplă din cauza supărărilor 
pe tema iubirii. Aici însă este un moment pur teluric. 
Permanenta nemulţumire în legătură cu banii, cu starea 
materială, cu situaţia. 

— Perfect adevărat, confirmă el. Soţul câştigă foarte bine. 

Şi-a cumpărat o vilă, iar ea este în permanenţă nemulțumită de 
toate. 

Când omul conduce maşina şi, încălcând regulile de circulaţie 
intră în ceva, prin aceasta el poate să-şi demoleze întreg 
destinul. în viaţă, uneori „intrăm în ceva" şi cu sentimentele. 
Numai că aceste tragedii nu prea se observă iar urmările lor nu 
vin imediat. Dacă omul nu ştie legile spirituale, el se aseamănă 
cu cel care conduce maşina fără să cunoască regulile de 
circulaţie. Chiar necunoscând aceste reguli, dar păstrând iubirea 
în suflet, în mod intuitiv se va purta ca şi cel care le ştie bine. 
lubirea şi bunătatea sufletească, chiar în cazul necunoaşterii 
legilor spirituale, ne permit să supravieţuim pe şoseaua care se 
cheamă viaţă. 


La consultaţie, o femeie mi-a povestit că acum cincisprezece 
ani i-a murit o fetiţă mică. 

— Simt că nu o pot uita; ca şi cum ar fi întotdeauna alături 
de mine. Şi din această cauză îmi este foarte greu. 

Mă uit să văd despre ce este vorba. Femeia i-a transmis fiicei 
absolutizarea iubirii faţă de oameni şi lume. Această greutate 
din sufletul mamei o chinuieşte de asemenea şi pe fată. Doresc 
să-i explic în cuvinte simple, obişnuite, despre toate acestea 
mamei, dar sunt străfulgerat de o durere în tâmplă. Sufletul 
copilului ei mă contactează şi doreşte să-mi transmită o anumită 
informaţie. 

— Transmite-i că ea şi-a dorit moartea în timp ce era însăr 
cinată cu mine. 

Privesc în timp şi văd un program puternic de autodistrugere 
în lunile a cincia, a şasea, a şaptea şi a opta de sarcină. Acesta 
a fost determinat de supărările pe soţ. 

— N-aţi mai vrut să trăiţi, în a doua parte a sarcinii. 

— Nu. Aşa ceva n-a existat. 

— Dar pe soţ v-aţi supărat? 

— Da, foarte tare. El bea mult în această perioadă. 

— lată, deci. Supărările exterioare pe soţ, în interior aveau 
forma lipsei dorinţei de viaţă. Şi acest program, intensificat în 
sufletul fiicei, a dus la moartea ei. în plus asemenea trăiri emo 
tionale le-aţi transmis şi altor copii. 

— Da, aprobă ea dând din cap. Al doilea copil al meu a fost 
lovit de o maşină şi doar printr-o minune a rămas în viaţă. 

— Purificaţi-vă sufletul, mă adresez eu femeii, şi rugaţi-vă 
pentru urmaşii născuţi, nenăscuţi şi decedați. Apropo, fetei 
dumneavoastră îi este hărăzit să se nască din nou peste câţiva 
ani. Şi problemele ei viitoare de sănătate, după naştere, se pot 
răsfrânge şi împotriva dumneavoastră. Cu cât veţi purifica 
sufletul fiicei dumneavoastră prin revizuirea întregii vieţi, iar în 
locul supărărilor veţi încerca sentimentul iubirii, cu atât ei îi va 
veni mai uşor să se pregătească pentru viitoarea naştere. 

— Cartea dumneavoastră, a doua, mi-a produs o impresie 
apăsătoare, mi se plânge una dintre paciente. O senzaţie de 
deznădejde. Doar nu îţi poţi petrece întreaga viaţă în pocăință. 
Un om normal nu poate trăi fără supărări, oricât şi le-ar 
reprima. Şi apoi eu i-am iertat pe toţi de toate, iar 


dumneavoastră spuneţi că în interiorul meu sunt foarte multe 
supărări. 

— Eu văd ceea ce dumneavoastră nu vedeţi, şi credeţi-mă, 
sufletul este mult mai greu de purificat decât conştiinţa. Cine 
spune că nu-i voie să te superi? Dealtfel supărarea nici nu 
trebuie reprimată. Doar că, indiferent de supărarea care ar fi la 
exterior, în interior trebuie să fie întotdeauna iubire. în adâncul 
sufletului fiecărui om, există un Dumnezeu, şi noi trebuie să-l 
iubim întotdeauna. lar pocăinţa este numai primul pas. lazul 
secat trebuie mai întâi curăţat de noroi, şi numai după aceea 
umplut cu apă curată. Pe când dumneavoastră vă gândiţi 
numai la noroi Asta nu se poate. 

— Bine, atunci spuneţi-mi cum pot trăi fără pretenţii faţă 
de oamenii din jur, dacă aceste pretenţii se ivesc tot timpul. 
în primul rând trebuie să vă convingeţi în permanenţă 
sufletul prin gânduri, cuvinte, emoţii, că iubirea pentru 
Dumnezeu este fericirea supremă. De nouăzeci de ori o să 
spuneţi „da" şi doar o singură dată „nu'" şi puteţi lua totul de la 
capăt. în legătură cu pretenţiile, înaintea pretenţiei apare teama 
de a pierde ceva. Fiecare om este ştiut de Dumnezeu şi 
comportarea fiecăruia trebuie să vă apropie de Dumnezeu, 
indiferent dacă vă place sau nu vă place această comportare, 
încercaţi să trăiţi cu senzaţia că orice om apropiat vă poate 
trăda în orice secundă, vă poate jignii, se poate certa cu 
dumneavoastră sau poate muri. La început o să vă fie greu, dar 
după aceea, iubirea va rămâne iar pretenţiile vor dispărea. 

li explic unui tânăr care a venit la mine la consultaţie că, 
complexul lui de inferioritate este rezultatul complexului lui 
interior de superioritate. Sufletul îi este ancorat în perfecţiune, 
în abilitatea de a manevra destinul. Prezintă o imensă trufie 
internă şi dispreţ faţă de oameni. De aceea oamenii îl umilesc şi 
totul îi merge anapoda. 

— Dar se poate, pe lângă rugăciune, să postesc şi să flă 
mânzesc? 

— Desigur. leşirea din ritmul comunicării, respiraţia spe 
cială şi alimentaţia limitată ajută foarte mult. 

După un timp ela apărut din nou şi a început să povestească: 

— De îndată ce am început să flămânzesc mi s-a îmbu 
nătăţit brusc memoria şi aptitudinile. Am înţeles că mi s-a 
micşorat ataşamentul, şi de aceea m-am simţit mai bine. Au 


început să curgă ofertele avantajoase de muncă. Am întinerit 

cu şase-opt ani. După un anumit timp am renunţat la 
înfometare. Ofertele de serviciu au încetat imediat, iar 
atitudinea celor din jur faţă de mine, în loc de neutră, a devenit 
din nou dispreţuitoare. Am observat un fapt interesant. Am 
început să-mi dispreţuiesc vecinul în forul meu interior. După 

o jumătate de oră, acesta a intrat la mine în cameră şi a început 
scandalul pentru un motiv prostesc. 

— Reiese, că disprețul apare înainte ca noi să fim umiliti; 
după umilire, el ori dispare, ori se întăreşte, afectând apoi 
caracterul sau sănătatea. 

— Trec acum la ceea ce este cel mai important, continuă 
tânărul. Aveam nevoie să-mi găsesc un serviciu şi de aceea 
am recurs din nou la înfometare. De data asta însă, totul a 
decurs altfel. în primul rând nu m-a sunat nimeni în legătură 
cu serviciul şi nu mi-a propus nimeni nimic. în al doilea rând 
au început durerile fizice. în al treilea rând, am îmbătrânit cu 
vreo zece ani. Când m-au văzut cunoştinţele mele, au fost 
uimite. Am înţeles că am încălcat ceva grav. 

îi cercetez biocâmpul înainte de înfometare şi după aceasta şi 
încep să înţeleg despre ce este vorba. Era absolutizarea 
perfecțiunii şi a destinului favorabil. In perioada primei 
înfometări erau blocate amândouă. în al doilea caz, înfometarea 
a eliminat ataşamentul de perfecţiune, dar a intensificat 
absolutizarea destinului favorabil. Acest lucru se cheamă „să 
bagi tot noroiul cât mai adânc în interior". După un astfel de 
principiu se produce acţiunea multor medicamente. în primul 
caz, înfometarea era o treaptă către Dumnezeu, iar în al doilea, 
o treaptă către propria bunăstare. lată de ce religiile mondiale 
recomandă cu insistenţă rugăciunile în timpul posturilor. Dacă 
omul însă se roagă numai pentru a se însănătoşi, atunci țelul 
rugăciunii devine corpul fizic, nu comunicarea cu Dumnezeu prin 
intermediul iubirii care creşte în suflet. Rugăciunea îl poate ajuta 
cu adevărat pe cel care înţelege că prin rugăciune şi prin 
păstrarea iubirii în suflet, el dobândeşte fericirea supremă, 
indiferent dacă obţine sau nu sănătatea fizică. 

Din Nijni Novgorod mă sună un pacient care are probleme de 
ordin psihic. 

— Nu m-am simţit cu nimic mai bine, dimpotrivă, starea 
mea s-a înrăutățit. 


— V-am spus că aveţi ataşament faţă de aptitudini şi de 
intelect? V-am spus că este stratul superior, iar la baza lui stă 
ataşamentul de perfecţiune? 

— Da. Mi-aţi spus. 

— Ataşamentul dumneavoastră de perfecţiune nu numai că 
nu a dispărut, ci s-a mărit. Nu acţionaţi asupra dumneavoastră 
înşivă. 

— Drept să vă spun, acum nu-mi prea arde de aşa ceva, 
răspunde pacientul. Mai bine spuneţi-mi dacă mi se va 
schimba situaţia financiară. Mica noastră firmă este în pragul 
falimentului şi multe depind de mine. Pentru mine acum 
acesta-i lucrul cel mai important. Spuneţi-mi ce trebuie să fac 
pentru a corecta situaţia financiară? 

— Nu mai pot eu de situaţia dumneavoastră financiară. 
Pentru mine este mai important să vă salvez sufletul. Struc 
turile câmpului dumneavoastră sunt deformate ajungând la 
nivelul mortal. Dacă vă veţi frământa astfel în continuare 
pentru bani, veţi muri. Ataşamentul dumneavoastră faţă de 
perfecţiune este atât de mare, încât ar fi trebuit să fiţi umilit pe 
toată linia. Pentru dumneavoastră bunăstarea financiară este în 
primul rând o dovadă a propriei  perfecţiuni. Dacă 
dumneavoastră începeţi să regretaţi, să vă fie frică, să intraţi în 
depresie - adică pierdeţi dorinţa interioară de a trăi - înseamnă 
că nu puteţi accepta umilinţe în cazul perfecțiunii. Banii 
trebuie să-i câştigi, dar nu să te gândeşti tot timpul la ei. Acum 
sunteţi tratat prin intermediul lipsei banilor. Dacă nu puteţi să 
acceptaţi acest tratament, veţi fi tratat prin intermediul 
tulburărilor psihice. Dacă veţi continua să fiţi amărât, veţi muri. 
M-aţi înţeles? 

— Am înţeles, răspunde pacientul. 

judecând după starea câmpului lui, el înţelesese într-adevăr. 
Acum sunt liniştit pentru el. 

Am avut un caz interesant în timpul unei consultaţii în Israel. 
Mi s-a adresat un bărbat cu oarecari probleme. La nivelul fizic 
nu era nimic deosebit. însă când i-am privit tabloul karmic m-am 
speriat. In câmpul lui se întindea ca un lanţ şirul viitoarelor 
morţi. Agresivitatea subconştientă faţă de oameni era de câteva 
mii de unităţi. în cazul unei asemenea agresivităţi eu văd un 
bolnav incurabil sau un muribund. Programul era atât de extins 


încât n-a reuşit să-l doboare încă la nivel fizic, şi va ieşi la 
suprafaţă peste vreo cinci ani, dar atunci va fi prea târziu. 

— Prezentaţi un program imens de agresivitate împotriva 
poporului evreu, blamare a acestuia şi dispreţ. Pacientul este 
uimit. 

— lertaţi-mă, dar nu aveţi dreptate absolut de loc. Eu în 
sumi sunt evreu emigrant. Locuiesc aici de câţiva ani şi îmi 
place aici. 
îi cercetez iar câmpul şi din nou văd în el o puternică 
agresivitate împotriva unor mari grupuri de oameni. Probabil că 
este o agresivitate determinată. Trebuie să văd ce se ascunde 
sub ea. Mă concentrez şi pătrund în straturile karmice unul 
după altul. Acum tabloul se limpezeşte. înainte de asta a fost 
dispreţ şi blamare pentru mari grupuri de oameni în Germania 
şi în Uniunea Sovietică. Pacientul continuă să se mire. 

— N-am disprețuit niciodată pe nimeni. Singura excepţie a 
fost fascismul. 

— Dar fascismul este o variantă a socialismului. Probabil 
aţi avut momente când aţi nutrit dispreţ şi faţă de socialism. 

încetul cu încetul bărbatul îşi aminteşte. 

— Da, au fost. 

Totul devine clar. 

— Acum vă explic pe scurt toată schema, îi spun eu lui. 
Dacă eu îmi fac idol din cineva şi mă închin lui şi mi-l 
proclam ţel, sufletul meu se ataşează de el şi cea mai mică 
atitudine nedreaptă generează o durere sălbatică, supărare şi 
blamare. Toate acestea se acumulează şi în final, sufletul şi 
conştiinţa îi întorc spatele idolului şi încep să-1 dispreţuiască. 
Orice agresivitate ne ataşează de ceva. Cu cât femeia dispre 
ţuieşte şi blamează mai mult pe cei care i-au jignit soţul, cu 
atât mai mult ea îl transformă în idol şi, în cele din urmă, se va 
supăra pe el. Ani de-a rândul aţi condamnat în suflet pe 
fascişti, comunişti ş.a.m.d. De aceea poporul evreu a devenit 
pentru dumneavoastră un idol absolut. Acum nu bănuiţi nimic, 
dar în profunzimea sufletului dumneavoastră cresc pretenţiile, 
de data aceasta, faţă de propriul popor. Toate astea s-ar putea 
să nu se ridice până la straturile superioare ale conştiinţei, dar 
după câtăva vreme riscaţi să vă îmbolnăviţi grav de o boală 
incurabilă. Pentru a nu încerca disprețul interior faţă de 
propriul popor, nu trebuie să dispreţuiţi alte popoare. 


Şi ce atitudine ar trebui să am faţă de fascism? 

l-aţi disprețuit pe fascişti. Dar orice fascist este promo- 
torul unei anumite ideologii. La baza acestei ideologii 
stau anumite idei. Ideologia fascistă le dădea posibilitatea 
unora să fie fericiţi pe seama altora. Pentru a-i face pe 
toţi fericiţi trebuia distrusă o mică parte dintre aceia care 
se opuneau acestei fericiri. Ţelul suprem şi raţiunea vieţii 
erau asigurarea raiului pe pământ. Dar aceste idei 
existau de multă vreme. Amintiţi-vă de Sparta antică. Ele 
există şi în prezent. Se schimbă doar purtătorii lor. 
Periodic vor apărea mari grupuri de oameni care vor 
considera că principala condiţie pentru atingerea fericirii 
este uciderea celor care gândesc intr-un alt mod, şi că 
ideea fericirii poate fi realizată prin orice fel de mijloace. 
Ce se întâmplă cu omenirea, care înainte absolutiza 
valorile pământeşti iar acum le absolutizează pe cele 
spirituale? lar războaiele provocate de idei sunt mult mai 
crude decât cele pentru o bucată de pâine. Totul este 
însă determinat de Dumnezeu şi nu întâmplător 
omenirea a ajuns într-o asemenea situaţie. Nivelul 
spiritual al omenirii a crescut, şi s-a ajuns la o asemenea 
limită încât se poate trece peste ea numai cu ajutorul 
unei mai mari iubiri pentru Dumnezeu. lubirea îi salvează 
pe toţi iar pretenţiile îi îneacă. Vă amintiţi pilda în care 
Dumnezeu a distrus un oraş cu păcătoşi? Dacă acolo s-ar 
fi aflat măcar câţiva sfinţi, El ar fi păstrat oraşul. Pentru 
fiecare grupare de oameni există lideri spirituali, care pot 
să nici nu ştie de acest lucru. Şi dacă sfinţii vor începe să 
dispreţuiască şi să blameze, atunci şansele de 
supravieţuire ale oamenilor aflaţi în legătură cu ei scad 
brusc. Acum, starea interioară a fiecărui om luat în parte 
poate să influenţeze destinul întregii omeniri. Acea 
egalitate şi fraternitate, la care visau oamenii, va veni 
destul de repede. Deja în prezent, un singur om poate 
distruge grupuri mari de oameni. în curând va veni timpul 
când un singur om va putea distruge întreaga omenire, şi 
pentru a supravieţui va trebui să ne amintim de lucruri 
ca: pedagogie, educarea moralității şi iubirii la copiii 
noştri. 


Dau consultaţii într-o cameră nu prea mare. în faţa mea pe 
masă sunt foi de hârtie. în partea dreaptă este un mic dulăpior 
pe care se găsesc câteva cutii cu suc. în partea stângă este o 
fereastră prin care se vede o întinsă plajă scăldată în soare, iar 
mai departe, până la orizont Marea Mediterană. Locul se 
cheamă Bat-lam. Mă uit la pacientul care stă în faţa mea şi mă 
gândesc la faptul că, aici, în Israel, am mai descoperit o verigă 
importantă. Există aşadar Universul cu cele trei sisteme de 
valori: telurice, în legătură cu materia, spirituale, legate de 
spaţiu, şi valori ale iubirii faţă de oameni şi faţă de lume, legată 
de timp. Există o forţă care creează universul nostru. în 
mijloacele noastre de percepţie ea este reprezentată de conşti- 
inţă, creaţie, procreare. Există o forţă distrugătoare a 
universului nostru. Aceasta este percepută de noi ca putere, 
mărire, perfecţiune. Există o forţă de stabilitate pe care o 
percepem ca încredere în oameni, în lumea înconjurătoare şi 
credinţă în Dumnezeu. 

Am crezut că în aceste trei componente nu mai există spaţiu, 
timp şi materie. Apoi am înţeles că există, dar acolo ele sunt cu 
totul altfel. Destul de recent am descoperit o nouă structură. De 
sute de ori am încercat să înţeleg ce reprezintă ea, să o văd în 
diferitele situaţii ale pacienţilor. încetul cu încetul a început să 
se contureze un nou model. Eu l-am numit suprema menire 
divină". în el intrau toate structurile enumerate mai sus, dar 
prioritară era cea care se numeşte „mărire şi perfecţiune". După 
aceea am descoperit o structură analogă, cu prioritate în creaţie 
şi procreare. Ele s-au conturat ca două contrarii. Una care 
creează totul, cealaltă care dirijează totul. Conform logicii, ar fi 
trebuit să existe şi o a treia, de revenire la Dumnezeu, însă nu 
am putut să o descopăr. 

înainte de plecarea mea în Israel, m-a sunat un cunoscut. 

— N-ai putea să-mi vezi câmpul? Mi s-a îmbolnăvit fata şi 
am plecat la ea. Pe şoseaua înzăpezită am derapat şi am ajuns 
pe sensul opus. Prin ce minune am scăpat cu viaţă şi cum a 
rămas maşina neatinsă, nu pot pricepe nici acum. 

— Fiica ta are un puternic ataşament faţă de ceea ce eu 
numesc „menire divină", pentru un destin deosebit. Are o 
aroganță interioară; cauza: se simte diferită de toţi, aleasă. 
Acest lucru se tratează prin distrugerea destinului. Tu ai o 
problemă asemănătoare. Mergeai spre fată gândindu-te la ea şi 


programele voastre au intrat în rezonanţă. Te-a salvat faptul că 
ai rezolvat-o cu aroganţa interioară faţă de oameni şi că nu te-ai 
supărat în mod deosebit pe destin. Altfel putea fi mai rău. 

La poporul israelian am observat două ataşamente puternice. 
Primul era absolutizarea menirii sale, a destinului său. 
Absolutizarea iubirii faţă de lume, faţă de creaţie, se tratează 
printr-o atitudine dură şi inechitabilă din partea lumii 
înconjurătoare. Absolutizarea menirii superioare, se tratează 
prin degradarea destinului şi prin lovituri pe linia acestuia. 
Incapacitatea de a păstra iubirea când sunt înjosite aceste 
valori supreme, generează destul de multe probleme. Când le 
explicam acest lucru oamenilor, absolutizarea creaţiei, a iubirii 
faţă de lume, dispărea destul de repede. Dar cu destinul era 
mai greu. Simţeam că trebuie să găsesc cuvintele şi noţiunile 
corecte şi, în cele din urmă, le-am găsit. Când omul simte că 
are o anumită menire, un anumit destin, e ca şi cum l-ar ghida 
Dumnezeu. Este conştientizarea contactului cu Dumnezeu şi cu 
cât este mai puternic acest contact, cu atât mai multe 
aptitudini creative primim, cu atât avem mai multă forţă şi 
perfecţiune. Nivelul acestui contact este diferit de la un om, la 
altul. El depinde de caracterul omului, de comportamentul şi 
concepţia lui despre lume. In interiorul fiecăruia dintre noi, 
contactul cu Dumnezeu este absolut la fel, nu există diferenţe 
în această privinţă şi noi toţi suntem egali. La exterior însă, 
dimpotrivă, contactul este diferit. El este în legătură cu 
conştiinţa noastră, cu iluziile. întrucât contactul superficial este 
diferit, el reprezintă o valoare omenească şi ne putem ataşa de 
ea la fel cum ne ataşăm şi de alte valori. înseamnă că începem 
să-i dispreţuim pe aceia la care acest contact este mai mic. 
Deci, periodic noi trebuie să pierdem şi aceste valori. Acest 
lucru se realizează prin intermediul unei deteriorări neaşteptate 
şi inechitabile a destinului. Apare senzaţia că Dumnezeu şi-a 
întors faţa de la noi şi ne-a uitat. Atunci, trebuie să-l căutăm 
pe Dumnezeu nu la exterior, nu în conştiinţă, ci în interior, în 
sentimentul iubirii care nu depinde de nimic. Şi atunci, se 
demolează vechiul contact şi apare unul nou, de proporţii mai 
mari. De aceea ştiinţa de a păstra iubirea şi de a nu veni cu 
pretenţii faţă de destin şi de Dumnezeu,-atunci când se abat în 
mod nedrept asupra noastră nenorociri şi când ne este înjosit 
tot ce avem mai sfânt,- este ştiinţa de a face încă un pas spre 


Dumnezeu, un pas către fericirea supremă. Căzut pe gânduri 
mă uit pe fereastra care dă spre plajă. Nu se ştie de unde, pe 
malul mării vine în galop, pe un cal nu prea mare, un băiat. 
Tabloul are în el ceva fantastic. O senzaţie de ireal. Sunt acel 
spaţiu şi timp în care am existat până nu demult şi care au 
dispărut. 

O tânără femeie care stă în faţa mea începe să spună ceva 
iar eu îmi desprind cu greu privirea de pe nisipul scăldat în 
soare şi de pe marea agitată. Femeia scoate un ziar care se 
editează în Israel. 

— Aici este o notiţă, spune ea. Ziarul a apărut în februarie. 
Aici scrie la fel ca şi în cartea dumneavoastră. Scriaţi că 
deasupra Antarcticii există o zonă de trecere în alte lumi şi că, 
prin ea, sufletul vine pe pământ. 

— îmi amintesc, desigur, confirm eu ridicând din umeri. 

— Şi cum aţi descoperit-o? 

N-a fost nimic complicat în acest fapt, îi răspund eu. 
Dacă de undeva vine agresivitate, încerc să identific din ce 
parte a Pământului şi din ce lume vine ea. Aşa îmi vine mai 
uşor să mă orientez. Dacă am un program negativ profund, 
atunci îmi cercetez nu numai trecutul meu, dar şi trecutul 
acelui grup cu care ar putea fi în legătură acest program. 
Programele de mari dimensiuni care privesc întreaga omenire, 
legate de evenimente ale trecutului, le-am descoperit nu pe 
pământ, ci în spaţiul de deasupra Antarcticii. Ulterior, când am 
început să studiez mai în detaliu acest spaţiu, am ajuns la 
concluzii neaşteptate. 

— Eu mă duc acum să mă rog, spune femeia, iar dumnea- 

voastră citiţi această notă. 

încep să fac cunoştinţă cu textul. Este foarte interesant. Ziarul 
se numeşte „Ecoul" şi informaţia publicată în el nu ştiu dacă a 
fost verificată: nu demult o cercetătoare americană, care 
locuieşte la Washington, a făcut o declaraţie în faţa ziariştilor. In 
august 1994 o expediţie americano-britanică a făcut 
cercetări în Antarctica. Pe cer, deasupra Polului Sud, savanții au 
observat o stranie mişcare a aerului, cu toate că vântul nu 
bătea. Era un soare strălucitor, iar ciclonul nu dispărea. A fost 
lansat un aerostat cu tot felul de senzori. A fost legat cu o 
coardă lungă. Când aerostatul a ajuns în centrul ciclonului, a 
dispărut dintr-o dată. Dacă n-ar fi fost frânghia care continua să 


se bălăngăne pe cer, nimeni n-ar fi înţeles nimic. Când au tras 
de frânghie, aerostatul a reapărut. Specialiştii au început să 
cerceteze aparatele şi au fost şocaţi. Toţi senzorii de măsurare a 
timpului indicau august 1964. însemna că aerostatul a zburat în 
trecutul Pământului. Acum, de această problemă se ocupă 
serviciile militare speciale. Dacă totul este adevărat, atunci 
pătrunderea în această zonă poate avea pentru omenire 
consecinţe neprevăzute. Problema mă interesează şi desenez 
modelul temporal al Pământului. Trecutul, prezentul, viitorul se 
află în centrul lui. Din centru pleacă canalele temporale şi ies la 
suprafaţa Pământului, corespunzător diferenţelor trecerii 
timpului. Deasupra Antarcticii există ieşirea către viitor, dar cea 
mai mare parte a câmpului temporal este orientată spre trecut. 
Zona Americii de Nord este prezentul. Viitorul se află deasupra 
Polului Nord, dar, din punct de vedere al spaţiului, el este închis 
şi iese, nu se ştie din ce cauză, în Orient, în Asia. După câtăva 
vreme, pacienta se întoarce şi dezbatem această temă. La un 
moment dat, ea îmi pune următoarea întrebare: 

— în cărţile dumneavoastră niciodată n-aţi scris despre 
Shambala, deşi despre ea au vorbit sute şi mii de oameni 
instruiți. Spuneţi-mi, există ea într-adevăr sau nu? 

— Cred că se poate spune şi da şi nu, îi răspund eu. 

Femeia se uită la mine cu mirare. îi arăt o foaie de hârtie pe 
care este desenat globul pământesc. 

— lată spaţiul de deasupra Antarcticii. Aici este localizat, 
în principal, trecutul. Vedeţi America de Nord, aici este pre 
zentul cu tendinţe spre trecut. Vedeţi Europa centrală şi o parte 
a Asiei. Aici este prezentul cu tendinţe spre viitor, iar zona 
viitorului este deasupra Himalayei. Se pare că ea este acea 
Shambala despre care aminteau toţi. Omul care trăieşte în zona 
contactului cu viitorul poate să-şi descopere aptitudinile şi 
posibilităţile de clarvăzător mult mai devreme decât în alte 
zone ale Pământului. judecând după toate aparențele, în aceste 
locuri a fost o deversare a informaţiei din viitor, şi ceea ce noi 
numim „farfurii zburătoare" puteau apărea din această zonă. 
De aceea nu este exclus ca pătrunderea în trecut, prin 
respectarea unor reguli rigide, să fie posibilă. 

Am decis să verific încă un model. în cartea a doua scriam că 
omul se găseşte în trei puncte ale timpului. Dacă toate aceste 
trei puncte sunt aruncate în trecut, urmează o boală grea sau 


moartea. Cu alte cuvinte, dacă orientarea energiei temporale a 
omului este mai puternică în trecut decât în prezent, acest lucru 
poate duce la boală şi moarte. Am decis să cercetez punctele 
temporale ale Pământului, ca pe un obiect. Cu două mii de ani în 
urmă, un punct era situat în prezent, unul în trecut, unul în 
viitor. în 1990 toate trei punctele se situau în trecut. Aspiraţia 
spre viitor în urmă cu două mii de ani reprezenta 40 de unităţi, 
spre trecut 3 unităţi. Asta însemna dezvoltare. în 1920 viitorul 
marca 5 unităţi, trecutul 25. în 1990, în planul fin aveau loc 
puternice procese de degradare. In prezent, există o tendinţă 
mereu crescândă spre ameliorare şi, în acelaşi timp, spre 
distrugere. Altfel spus, în planul fin lumea se leagănă la limita 
dintre viaţă şi moarte. Dacă se va închide orientarea către viitor, 
atunci cu toată omenirea se va întâmpla acelaşi lucru care se 
întâmplă cu un singur om ce şi-a ucis în el iubirea. în viitor ne 
vom reuni tot mai mult cu Dumnezeu. Asta înseamnă că nivelul 
iubirii în sufletele noastre va creşte. în trecut el era tot mai mic. 
Dacă iubirea din interiorul omenirii va depăşi limita inferioară, 
periculoasă, atunci poate pieri nu numai omenirea ci şi întreg 
Pământul. E uimitor cum se leagă toate între ele. Oamenii nu-şi 
pot ierta unul altuia jignirile, iar Pământul, din această cauză 
trebuie să piară. 


VIITORUL 
înainte de a pleca în Israel, am descoperit încă o structură 
superioară, care era situată deasupra celor două anterioare şi 
le unea. Eu am numit-o „momentele superioare ale iubirii şi 
încrederii". înjosirea senti-mentelor legată de această entitate, 
avea loc atunci când omul iubit jignea manifestările superioare 
ale iubirii, credinţei şi speranţei. Am încercat de multe ori 
diverse modele care ar fi putut să reflecte calitatea acestei 
entităţi. Am obţinut ceva straniu: structura întoarcerii la 
Dumnezeu. Fiind încă la Peterburg, umblam mult pe străzile 
înzăpezite şi cheiurile Nevei, dar nu am reuşit să-i găsesc o 
denumire. Nu-mi rămânea decât să-mi fac, ca întotdeauna, 
ordine în propriul biocâmp. Şi tot mai des veneau în prim plan, 
programe legate de greşelile omenirii în viitor. Deodată mi s-a 
luminat totul: structura întoarcerii la Dumnezeu este tot ceea 
ce a fost creat de Dumnezeu, numai că în viitor. A pune 
această structură mai presus de Dumnezeu, este mult mai 


uşor decât în cazul altor valori, şi acest ataşament se vindecă 
prin trădarea şi înjosirea sentimentelor superioare, nu numai în 
trecut ci şi în viitor. De viitor depindem mult mai mult decât de 
prezent. De aceea şi viitorul trebuie să se distrugă periodic, 
pentru că astfel vom fi mai aproape de Dumnezeu în conştiinţa 
noastră, iar în sufletul nostru El este prezent acum şi întot- 
deauna. Orice idee trebuie verificată prin fapte şi, în curând, 
eu le voi avea. 

După revenirea la Peterburg, am observat că senzațiile mele 
au început să se tocească. încetul cu încetul, ca o vlagă 
prețioasă, îmi dispărea dorinţa de a trăi şi de a mă bucura. Era 
exact ceea ce le explicam tuturor pacienţilor: un program de 
autodistrugere, în creştere, care duce adeseori la diminuarea 
fondului emoţional. Am simţit din nou mirosul morţii care se 
apropia. La nivelurile fizic şi karmic, câmpul era mai mult sau 
mai puţin stabil. Mi-am verificat toate punctele temporale şi am 
observat că toate erau dislocate în trecut. Aspiraţia către viitor 
era minus 20, tendinţa spre trecut plus 60. Era cam de trei ori 
mai mare decât nivelul letal. O asemenea senzaţie apare uneori 
la oameni: omului îi merge totul bine, se simte minunat, dar el 
ştie că în curând va muri şi nimeni nu-l poate ajuta. Pur şi 
simplu el nu figurează în viitor. 

Aveam în cabinet o statuetă rituală pe care cineva, cândva, a 
adus-o din Mexic şi mi-a dăruit-o. Aparţinea culturii aztece. 
Această statuetă mereu cădea şi nu ştiu de ce întotdeauna îmi 
venea s-o pun cu faţa în jos, cu toate că am diagnosticat-o şi ea 
nu determina practic nici un fel de agresivitate subconştientă. în 
ea era codat un singur program, o orientare crescută spre viitor, 
idolatria viitorului. „Asta este de înţeles", mă gândeam eu. 
Pentru azteci, veniţi de pe alte planete, din alte lumi sau din" 
viitor, oamenii erau întruchiparea forţei, puterii, măririi, iubirii şi 
frumuseţii. Şi cu cât era mai puternic acest contact, cu atât el se 
răsfrângea mai favorabil asupra aztecilor. Ei au început să se 
închine viitorului, timpului. în toate statuetele rituale s-a fixat 
această orientare, dar omul care se închina viitorului trebuia să- 
1 piardă. De aceea aztecii şi mayaşii n-au avut viitor. Posesorul 
unei asemenea statuete închidea viitorul, şi pe el de asemenea. 
Cu cât mai multă satisfacţie ar fi privit omul această statuetă 
rituală, cu atât mai puţine şanse îi rămâneau pentru viitor. 
Acum am înţeles de ce aveam o atitudine atât de stranie faţă de 


ea. Chiar şi bioenergia cabinetului a devenit greoaie, incomodă. 
Şi numai după ce am înţeles şi am simţit toate astea, parametrii 
mei temporali s-au ameliorat şi bioenergia cabinetului s-a 
refăcut. 

Nu demult am discutat cu un fost pacient de-al meu. 

— Pot apărea peste câţiva ani probleme pe linia destinului, iar 
fiica dumneavoastră s-ar putea să nu aibă copii. Cauza - o 
imensă trufie. La baza trufiei stă absolutizarea perfecțiunii, a 
destinului favorabil, adică realizarea tuturor dorințelor şi 
controlul situaţiei pe plan strategic, inclusiv controlul viitorului. 
Peste doi ani se va decide problema în planul fin, dacă fiica 
dumneavoastră va avea sau nu copii. Din patru copii care ar 
trebui să piară, unul trebuie să supravieţuiască. El va fi purificat 
prin transferarea karmei negative asupra bunicului, adică 
asupra dumneavoastră. 

Pacientul cade pe gânduri apoi începe să vorbească: 

— în ultimul timp am început să mă interesez de astrologie. 
Ea poate să prezică în mod sigur dacă se va îmbolnăvi sau nu 
omul, dacă va muri, inclusiv ziua şi ora. lar prognoza mea 
astrologică nu corespunde cu a dumneavoastră. 

— Tot ce se poate, îi răspund. Eu văd ceea ce poate fi 
schimbat şi prognozez, nu prezic. în ceea ce priveşte astrologia 
nu aveţi întru totul dreptate. Nici un astrolog, se pare, nu va 
putea da o informaţie mai precisă de 60-70%. Uneori prezi 
cerile se adeveresc cu o precizie până la oră, iar uneori ele nu 
se confirmă deloc. De pildă un om trebuia să trăiască, însă 
moare pe neaşteptate. Sau viceversa. 

El mă priveşte cu neîncredere şi clatină din cap. 

— Mi se pare totuşi că astrologia dă o prognoză mai 
adevărată decât dumneavoastră. 

Ridic din umeri. 

— Acum doi ani, când am consultat-o pe soţia dumnea 
voastră, avea un început de cancer uterin şi m-aţi căutat în 
legătură cu sănătatea ei, înțelegând că situaţia este serioasă. 
Acum totul este normal la ea. Cum credeţi, acest lucru făcea 
parte din prognoza astrologică sau nu? 

Partenerul meu de dialog cade pe gânduri, dar se vede cât 
de colo că îi este greu să accepte cele spuse de mine. 

— Bine, zic eu, puteţi să uitaţi de prognozele mele, însă 
pentru orice eventualitate nu vă faceţi planuri ferme pentru 


viitor, nu vă supăraţi prea tare din cauza neplăcerilor şi a 
insucceselor şi nu regretaţi trecutul. Cred că acest lucru ÎI 
puteţi face. Măcar atât. După această discuţie mi-am reamintit 
cum lucram cu prognozele pentru viitor. Am o rudă 
îndepărtată care ghiceşte extraordinar în cafea. Am rugat-o 
să-mi ghicească şi mie şi, după prima ceaşcă, a exclamat plină 
de mirare: 

— Ascultă, tu n-ai viitor. 

— Cum adică ? am sărit eu. 

— Uite aşa. Tu ţi-1 creezi singur. Un viitor ferm nu ai. 

— Hai să încercăm totuşi să aflăm măcar câte ceva, mă rog 
eu de ea. 

Mai facem o cafea şi o turnăm în ceşti. In timp ce beam 
cafeaua, mi-am amintit o întâmplare interesantă. Odată m-am 
nimerit în compania unei femei care, privind în zaţul din ceaşcă, 
povestea ce i s-a întâmplat fiecăruia, ce boli are şi ce i seva 
întâmpla în viitor. Toţi eram şocaţi. Mie n-a apucat să-mi 
ghicească. Eram atât de curios, încât am venit la ea a doua zi şi 
am rugat-o să-mi ghicească. Când a încercat să vadă ce se va 
întâmpla, a apucat-o o cumplită durere de cap. Am decis să 
repetăm procedura, dar, de fiecare dată când încerca să-mi 
vadă viitorul, se repetau durerile de cap. La a paisprezecea sau 
a cincisprezecea ceaşcă am înţeles că n-o să iasă nimic şi am 
renunţat. 

— Ascultă, dacă nu poţi să obţii singură informaţia, o 
sfătuiesc eu pe ruda mea, mai conectează încă o sursă. îmi 
spuneai că aptitudinile tale de clarvăzătoare ţi-au apărut după 
ce ţi-a murit bunica şi că, la început, ea îţi dădea informaţii 
despre viitor. Comunică cu ea. Poate ea va reuşi să-ţi spună 
ceva. 

Tânăra femeie se aşează şi închide ochii. Apoi începe să 
povestească: 

— Aici nu-i numai bunica mea ci şi dublul tău din lumea 
de dincolo de mormânt. Acum ei stabilesc cine să dea 
informaţia. Aşa, dublul a plecat. Acum bunica îmi va spune ce 
se va întâmpla în viitoarele două - trei luni. 

Tot ce mi-a spus s-a confirmat în totalitate. După câteva luni 
am revăzut-o pe ruda mea şi m-am gândit să fac un 
experiment. 


— Hai să facem aşa, i-am spus. Eu te ajut să intri în viitorul 
meu iar tu spune-mi tot ce ai să vezi. 

Ea se uită concentrată în ceaşca de cafea şi începe să 
povestească. 

— Acum aşteaptă câteva minute, îi spun eu. 

Tot ceea ce putea să se întâmple este în legătură cu 
anumite încălcări. încep să mă rog şi să mă purific. Insă în 
prezicerea ei era vorba de încă un om care trebuia să moară. 
Mă rog şi pentru el şi văd că structurile câmpului lui se 
ameliorează. 

— iți aminteşti ce spuneai, mă adresez eu rudei mele? 

— Desigur, răspunde ea. 

Eu îi dau aceeaşi ceaşcă. 

— Uită-te, cum este acum? 

Tânăra femeie este uimită. Se uită încă o dată şi încă o dată 
la desenul format de zaţul cafelei iar apoi mă priveşte cu 
nedumerire. 

— Ascultă, dar acum totul s-a schimbat! Şi omul acela des 
pre care spuneam că va muri peste câteva luni, acum, judecând 
după desen, va trăi. 

— Dar, desenul din ceaşca de cafea nu s-a schimbat. 

— Da, răspunde buimăcită, dar s-a schimbat viitorul. 

Problema este că zaţul este doar un mijloc, un prilej pentru 
strângerea informaţiei. Totul depinde de cel care o strânge. 

— Apropo - îi spun eu rudei mele - ţie ţi-ai ghicit? Biocâm- 
pul tău nu este prea grozav. 

— Am vrut - recunoaşte ea - să te rog să mă consulţi. în 
copilărie m-a lovit o maşină şi m-au adunat bucată cu bucată. 
Am supravieţuit printr-o minune. De atunci am o boală gravă 
de rinichi şi nu ştiu cât mi-a mai rămas. Nu demult am fost la o 
babă care se pricepe la vindecat şi mi-a spus că nu are cum să 
mă ajute, că la mine totul este foarte râu. Spunea că ar fi în 
Abhazia o babă foarte puternică. Blestemul care planează 
asupra mea îl poate anula numai ea. Am făcut un efort şi peste 
câteva zile am plecat la Gagra. Oamenii mi-au explicat cum să 
ajung la casa unde puteam să fiu salvată. Am căutat acea casă 
o jumătate de zi, dar nu am găsit-o şi m-am întors acasă. Am 
mai fost de două ori acolo însă fără nici un fel de rezultat. Am 
înţeles că ceva mă abate de la drum. Probabil că blestemul este 
într-adevăr foarte puternic. Dar viaţa este un lucru impre 


vizibil. M-a ajutat întâmplarea. Am cunoscut o femeie, o 
puternică bioenergeticiană. Când mişca mâinile, parcă mă 
clătinam pur şi simplu. M-am dus din nou acolo pentru a patra 
oară, de data asta împreună cu ea. Acum, datorită ei am găsit 
drumul. Am intrat în curtea casei. Acolo era multă lume care 
aştepta apariţia vindecătoarei. Aceasta a ieşit şi a început să-i 
cerceteze pe toţi în tăcere. Apoi s-a apropiat de mine şi a spus: 
— Ai moartea în spate. Pe tine nici nu am să te tratez. 
Pleacă! Şi iată acum, îşi încheie povestea ruda mea, sunt 
nevoită să stau şi să aştept moartea şi -după câte mi s-a spus - 
n-ar trebui să aştept mult. 
Problema este că, am început eu să-i explic, nu poţi fi 
vindecată dintr-un motiv simplu. Ceea ce babele văd a fi 
blestem, în realitate este o trufie incomensurabilă. în vieţile 
anterioare ai avut nişte aptitudini extraordinare, un înalt nivel 
de perfecţiune, un destin fericit şi posibilitatea de a vedea şi 
simţi viitorul. Fără să-ţi dai seama, toate acestea au devenit 
pentru tine ţel şi nu mijloc. Caracterul tău a devenit trufaş. Ai 
început „să calci în picioare" şi să dispreţuieşti oamenii 
imperfecţi. Pentru tine, era o încântare posibilitatea de a 
impune altora voinţa ta şi a dispune de destinul oamenilor. Era 
imposibil pentru tine să suporţi o situaţie traumatizantă, umi- 
litoare. In această viaţă ai venit cu acelaşi caracter. Blocarea 
dorinţei de a călca în picioare şi de a supune întreaga lume a 
început din copilărie. De aceea nu poţi fi salvată dacă nu te vei 
schimba. învaţă să te umileşti şi să faci concesii, păstrând în 
acelaşi timp bunătatea sufletească. Ar fi mai bine să renunţi la 
ghicit. Acest lucru te ataşează de aptitudini, perfecţiune, 
viziunea viitorului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru toate 
neplăcerile pe linia destinului şi roagă-te ca suprema fericire 
pentru tine să fie iubirea pentru Dumnezeu. Ceva-ceva a 
înţeles. 

Au trecut vreo patru ani şi rudei mele i s-a ameliorat nu 
numai sănătatea ci şi destinul. 

La o jumătate de an după discuţia noastră, ea s-a dus din 
nou la prima babă. La început baba nu a recunoscut-o. lar 
după aceea i-a spus plină de uimire. 

— Acum ai să trăieşti mult timp. Ţi s-a modificat întreaga 
soartă. 


Odată, la consultaţie am început să-i explic unei femei cum 
trebuie să se roage. 

— Adresaţi-vă în gând lui Dumnezeu şi cereţi-i să vă ia 
dorinţa de a face din valorile omeneşti ţel şi fericire supremă. 

— Mi-am notat tot ce mi-aţi spus, cu cuvintele mele. N-aţi 
putea să vă uitaţi? 

Ea scrisese următoarele: „Doamne, te rog ca din sufletul meu 
să dispară dorinţa de a iubi valorile omeneşti". 

Mi-au ieşit ochii din cap, când am văzut ce scrisese. La 
exterior textul era foarte asemănător, dar la nivelul interior 
avea un cu totul alt sens. 

— Când citiţi rugăciuni canonice, este cu totul altceva. Nici 
nu trebuie să vă gândiţi la textul lor, însă eu nu sunt preot, sunt 
om de ştiinţă şi ca om de ştiinţă îmi dau seama că textul 
rugăciunii este un instrument puternic şi el trebuie să fie 
folosit cu exactitate şi în mod adecvat. Noi trebuie să iubim 
toate valorile pe care le avem în această viaţă. Dar, în fiecare 
secundă, trebuie să conştientizăm faptul că ele niciodată nu 
vor fi cele mai importante. De aceea, când vă rugaţi cu cuvin 
tele dumneavoastră, cereţi-i lui Dumnezeu, ceea ce poate să 
vă dea numai el: iubire. Toate celelalte noi trebuie să le dobân 
dim singuri. 

Un caz tipic s-a întâmplat acum câteva zile. A venit la 
consultaţie o femeie din Serbia. 

— Acum câteva luni fata mea a fost lovită de o maşină dar 
n-a murit şi am înţeles că este un avertisment şi că întâmplarea 
este în legătură cu mine. 

Da, i-am răspuns eu. Pentru a vă ajuta fiica va trebui să 

faceţi ordine în interiorul dumneavoastră. Problema e foarte 
comună. Este vorba de aptitudini, intelect, perfecţiune. 
Corespunzător, ele duc la mărirea pretențiilor faţă de lumea 
înconjurătoare şi în special faţă de bărbaţi. Ceea ce i-aţi 
transmis şi fiicei. Schimbaţi-vă atitudinea faţă de trecut şi vă 
veţi schimba viitorul. După şedinţe, "murdăria interioară" acu- 
mulată va dispărea mai repede. Viteza mişcării straturilor kar- 
mice poate creşte de zeci de ori. Rugându-vă şi revizuindu-vă 
viaţa, vă veţi purifica. Ceea ce nu veţi dovedi, se va închide prin 
intermediul neplăcerilor, umilinţelor, insucceselor. Şi în funcţie 
de modul cum veţi reuşi să depăşiţi aceste momente vi se va 
determina sănătatea şi soarta. Astăzi am auzit povestea unui 


om. El s-a dus la Moscova şi în prima seară, ca din senin, s-a 
repezit la el un câine şi 1-a muşcat de mână. El nu a înţeles că 
era un semn şi s-a înrăit în forul său interior. Peste o 
săptămână, exact în acelaşi loc a fost omorât. EI, la fel ca şi 
dumneavoastră, prezenta absolutizarea aptitudinilor şi perfec- 
ţiunii. Aptitudinile sunt în legătură cu mâinile şi agresiunea 
internă crescândă se blochează prin traumatismul mâinii. Dacă 
în momentul muşcăturii şi al umilinţei el ar fi putut păstra 
bunătatea sufletească, ar fi putut, ca primind această traumă, 
peste o săptămână să rămână în viaţă. 

— Aţi văzut vreun caz când omul conştientizând toate 
acestea a rămas în viaţă? întreabă femeia. 

— Desigur, şi am să vă dau cel mai edificator exemplu. Acum 
câteva luni ţineam un curs în oraşul Soci. Dimineaţa am luat 
micul dejun împreună cu un grup şi mi-a atras atenţia o femeie 
destul de simpatică şi cu un suflet bun. Eu însă, ca specialist, 
am 
observat la ea o duritate interioară şi trufie în raport cu bărbaţii. 

— Cu cât este mai talentată o femeie, i-am spus eu, cu atât 
îi vine mai greu să suporte umilinţele din partea unui bărbat. în 
asemenea cazuri ea are probleme cu copiii. 

— Am copii şi, să bat în lemn, totul este în regulă. 

— Slavă Domnului, i-am răspuns eu. 

N-am vrut să-i diagnostichez copiii ca să nu-i creez impresia 
că vreau să o sperii. Ea trebuia să asiste la cursurile mele. Mi- 
am amintit de acest lucru şi am hotărât să verific dacă înţelege 
sau nu despre ce vorbesc. Am examinat-o de la distanţă şi am 
văzut în câmpul ei moartea, şi încă una foarte apropiată. Mi-am 
început cursul ca pentru ea special, cu toate că în general, 
cursul nu diferea prin nimic de maniera mea obişnuită de 
expunere. După curs n-am mai văzut-o pe acea femeie. Plecase. 
A doua zi trebuia să plece din oraş. Am diagnosticat-o din nou şi 
nu mi-am putut reprima o fluierătură de uimire. Câmpul era 
curat şi armonios. In acelaşi grup era şi un prieten de-al meu. 

— O ţii minte pe femeia aceea? L-am întrebat eu. Mulţi 
oameni, după curs, dacă ei sunt pregătiţi în forul lor interior, 
prezintă o ameliorare cardinală a câmpurilor. în acest caz însă 
s-a întâmplat ceva extraordinar. îi era sortit să moară, iar acum 
va rămâne în viaţă. Am crezut că povestea se va termina aici, 
dar n-a fost aşa. A doua zi ea a plecat la aeroport împreună cu 


o prietenă. în tunel maşina a fost aruncată întâi într-o parte, 
apoi în cealaltă, după care, maşina s-a izbit de peretele 
tunelului. Toţi au rămas în viaţă, mai mult, nimeni n-a avut 
nici măcar o zgâărietură. Am înţeles că acest accident fusese 
fixat cu severitate dar, datorită schimbărilor profunde petre 
cute în forul interior al femeii, el n-a avut drept urmări, nici 
vătămări, nici moarte, a devenit doar un banal accident. 
l-am povestit această întâmplare pacientei mele în timp ce îi 
cercetam biocâmpul. Se producea o ameliorare şi am decis că 
e timpul să închei consultaţia. Pe neaşteptate, am simţit o 
durere puternică în tâmplă şi am înţeles că cineva doreşte cu 
insistenţă să-mi transmită o anumită informaţie. Era destinul 
pacientei mele: „Transmite-i că va muri dacă va continua să se 
roage ca până acum". 

— Cum vă rugaţi? am întrebat-o eu. 

— Obişnuit, după cartea de rugăciuni. 

— Nu, trebuie să vă rugaţi şi cu cuvintele dumneavoastră. 

— Eu mă rog de asemenea ca Dumnezeu să dea iubire şi 
sănătate copiilor mei. 

— Nu trebuie să cereţi sănătate. Ea este rezultatul iubirii. 
Spuneţi-mi, cum vă mai rugaţi cu cuvintele dumneavoastră? 
— Pentru că sunt din Serbia, mă rog la Dumnezeu să se 

termine războiul din Iugoslavia. 

Am verificat dacă nu cumva acest lucru reprezintă o 
încălcare a legii. în plan energetic subtil, dorinţa ei însemna 
moartea unor grupuri mari de oameni. 

— Rugăciunea dumneavoastră s-ar putea să fie de ajutor 
oamenilor la nivel trupesc, dar le aduce mari prejudicii pentru 
suflet. Ca om, sunteţi obligată să doriţi încetarea războiului şi 
să faceţi totul ca el să nu se extindă şi să nu înceapă din nou. 
Dar războiul este şi el o boală, şi a te ruga doar pentru 
dispariţia bolii fizice înseamnă să prejudiciezi sufletul. In 
timpul rugăciunii logica pământească trebuie deconectată; 
altfel, prin intermediul ei începem să o reprimăm pe cea 
divină. lar acest lucru este foarte periculos. Cel mai bine este 
să vă rugaţi pe nemâncate, în însingurare, renunțând la pre 
tenţiile faţă de oameni şi faţă de sine, faţă de trecut, prezent şi 
viitor. Numai atunci, prin iubirea pe care o primim în 
rugăciune, ne va fi mai uşor să ne îndeplinim dorinţele noastre 
omeneşti. 


în faţa mea stă un tânăr şi-mi povesteşte istoria vieţii sale. 

— Până nu demult aveam o grămadă de bani, aveam 
senzaţia că pot orice, că toate planurile mele se vor îndeplini. 
Acum nu am bani şi toate planurile mi s-au năruit, cu toate că, 
după mine, am făcut totul corect. 

Dacă am să vă comunic că sunteţi ataşat de spiri 

tualitate, de perfecţiune şi că aveţi un mare dispreţ interior faţă 
de oameni, nu mă veţi înţelege cum se cuvine, i-am spus eu. 
De aceea am să vă spun doar de unde vin toate astea. Pe 
pământ există un loc unde contactul cu viitorul este mai intens. 
De câteva mii de ani încoace, acest loc se găseşte deasupra 
munţilor Himalaya. Omul care trăieşte în nordul Indiei sau în 
Tibet primeşte un contact mai puternic cu viitorul şi câteva 
vieţi îl poartă în sine. Dacă omul are un comportament corect, 
contactul se intensifică. Dacă însă comportamentul său este 
incorect, adică dacă omul se supără pe cei care-i zădărnicesc 
planurile, dacă nu e mulţumit de el însuşi şi de destinul său 
atunci când nu i se împlinesc dorinţele, dacă el cade pradă 
disperării, adică dacă se teme de viitor, fiind nemulţumit cu 
anticipație faţă de acesta, atunci acestui om nu i se va permite 
să intre în viitor. Dacă însă, în virtutea educaţiei filosofico- 
religioase sau din intuiţie, el va avea un comportament corect, 
atunci legătura lui cu viitorul se intensifică şi creşte brusc 
posibilitatea de a influenţa lumea înconjurătoare. Adică, noi 
depindem mai mult de viitor decât de prezent. în aceste cazuri, 
toate dorinţele încep să se îndeplinească iar asta nu înseamnă 
altceva decât un destin favorabil. Cresc perfecțiunea noastră, 
intelectul şi aptitudinile, posibilitatea de a crea şi de a da 
naştere copiilor. Dar există de asemenea şi riscul ataşa- 
mentului de viitor întocmind planuri riguroase, visând la ceva, 
supărându-ne pe aceia care ne-au produs neplăceri nu numai în 
prezent dar şi în viitor. De exemplu: aţi pierdut nişte bani şi 
acest lucru vă doare. însă dacă aţi pierdut posibilitatea de a-i 
primi în viitor este de două ori mai dureros. V-aţi certat cu 
femeia iubită. Acest lucru vă doare pentru că a fost înjosit 
sentimentul dumneavoastră de iubire pentru ea. Dar dacă ea vă 
va spune că nu vrea să se mai întâlnească cu dumneavoastră, 
va fi mult mai dureros pentru că vă este înjosită iubirea, nu 
numai în prezent ci şi în viitor. Şi cu cât mai multă fericire veţi 
obţine din contactul cu viitorul, cu atât va fi mai puternică ispita 


de a vă face dependent de acesta, de a vă ataşa cu sufletul de 
el. Atunci pentru a vă salva sufletul, viitorul se demolează 
pentru că el de asemenea nu poate fi decât mijloc şi nu ţel. La 
început are loc destrămarea planurilor apoi vin neplăcerile pe 
linia destinului, urmate de insuccese dese, de umilinţe, iar la 
urmă vin bolile, ş.a.m.d. Priceperea de a accepta destrămarea 
planurilor, a idealurilor şi a visurilor ca pe ceva ce este dat de 
Dumnezeu, este ştiinţa de a păstra destinul favorabil, 
perfecțiunea, intelectul, etc. Şi se vindecă toate astea prin 
umilinţe, demolarea destinului şi a tuturor planurilor. Ceea ce s- 
a şi întâmplat în cazul dumneavoastră. 

De aceea Rusia, trebuie să aibă ştiinţa de a nu dispreţui propriul 
trecut, de a nu intra în panică în faţa viitorului, de a nu se 
supăra pe propriul destin şi de a nu dispreţui imperfecţiunea în 
toate manifestările ei. Adică, educaţia în spiritul moralității, a 
iubirii pentru lumea înconjurătoare, fără pretenţii, mai precis 
iubirea pentru Dumnezeu, este o condiţie fără de care reformele 
politice şi economice nu vor avea sorţi de izbândă. Fiecare din 
noi, prin intermediul conştiinţei şi a simţurilor, percepe lumea 
înconjurătoare. Modelele logice şi emoţionale create în acest 
caz, determină caracterul, destinul şi sănătatea noastră. Aceste 
seminţe ale perceperii corecte a lumii din punct de vedere 
emoţional, încolţesc în sufletul nostru, ne fac mai armonioşi şi 
ne măresc posibilităţile de supravieţuire şi dezvoltare. 

Logica e ca frunzele, iar iubirea ca rădăcinile. De fiecare dată 
când atingeam noi etape de cunoaştere, aceleaşi trepte le 
vedeam şi în artă, şi înţelegeam că fiecare om care a realizat 
ceva în acest domeniu, a parcurs intuitiv, aceleaşi trepte ca şi 
mine. Mă întorc din nou la teatru. încerc să abordez această 
artă dintr-o perspectivă nouă. Acum am redus totul la trei 
sisteme de valori. Primul este naşterea şi creaţia a tot ce există. 
Al doilea, este dirijare, conducere, putere. Cel de-al treilea, este 
cel pe care l-am numit „întoarcerea la Dumnezeu", adică tot ce 
există pleacă din Dumnezeu, se dezvoltă şi se întoarce la El. 
Aproape o lună întreagă am încercat să mai găsesc încă un 
nume pentru această noţiune care defineşte întoarcerea la 
Dumnezeu. Apoi el a venit de la sine. Era vorba de viitor. 
Paradoxal: Dumnezeu este valoarea supremă, iar revenirea la El 
este o valoare omenească supremă. Omul care are un înalt 
contact cu viitorul înregistrează un uriaş salt în dezvoltarea sa, 


însă dacă el absolutizează viitorul, îl consideră ca pe o fericire, 
el primeşte cea mai mare pedeapsă: dispare dorinţa de a 
procrea şi de a crea. Dispare dorinţa de perfecţionare. înseamnă 
că, pentru a fi perfect şi pentru a avea aptitudine creatoare, 
omul trebuie să aibă o atitudine corectă faţă de viitor. în primul 
rând este vorba de înţelegerea faptului că, cu cât vom înainta 
mai departe în viitor, cu atât vom fi mai aproape de Dumnezeu, 
dar numai la nivelul superficial, omenesc. în interior întotdeauna 
îl purtăm în noi pe Dumnezeu. De aceea orientarea principală 
trebuie să fie nu spre viitor, ci spre Dumnezeu care e în noi, 
adică, spre o infinită iubire şi fără nici o pretenţie. 

Dacă pornim de la aceste premize, un mare actor se ma- 
turizează în decursul câtorva vieţi. La început el este sfânt, 
prooroc, clarvăzător. lubirea lui interioară pentru Dumnezeu 
este pentru el mai importantă decât viitorul, de aceea el poate 
primi acces în viitor. Posibilităţile lui creatoare, perfecțiunea lui, 
cresc brusc. lată de ce spunea Cristos: „Nu vă gândiţi la ziua de 
mâine, trăiţi ca păsările cerului". Când însă venea timpul 
valorificării aptitudinilor acumulate de-a lungul uneia sau a două 
existenţe, la acest om se năruia viitorul, destinul şi totul se 
petrecea în mod planificat. Şi se continuau, până când dispărea 
dorinţa ataşamentului faţă de creaţie şi perfecţiune. Dacă omul 
îşi păstra iubirea pentru Dumnezeu, iar în forul său interior nu 
călca în picioare sentimentul iubirii, acest ciclu-şcoală el nu-l 
parcurgea în treizeci-cincizeci de existenţe ci doar în una-două. 
Şi atunci, în a patra sau a cincia existenţă i se deschidea un 
imens potenţial creator iar el îl valorifica, fără să se ataşeze de 
acesta. Cu cât era mai puternică iubirea pentru Dumnezeu în 
sufletul lui, cu atât mai mult timp putea el trăi, păstrându-şi 
acest potenţial. Dacă însă pentru acest om aptitudinile şi 
perfecțiunea deveneau ţel unic, trufia îi creştea şi atunci el era 
schilodit, îi apărea o boală gravă şi întreaga viaţă i se năruia, 
sau murea. Dacă însă el a absolutizat creaţia, procrearea, şi arta 
devenea pentru el unic ţel, se dezvolta tot mai puternic în 
sufletul său gelozia, supărările şi avea parte de mai multe 
lovituri şi trădări din partea oamenilor dragi. Şi atunci fie 
renunţa la creaţie, simțind că îl ucide, fie renunţa la familie şi la 
relaţiile stabile cu cei apropiaţi, fie, dacă procesul era deja prea 
avansat, subconştientul îi modifica orientarea sexuală pentru a-i 
salva viaţa şi activitatea creatoare. 


Ne vom opri asupra procesului naşterii şi reuniunii a două 
principii de bază: informaţia şi energia. lubirea se divide în 
energie şi informaţie iar după aceea, aceste două principii se 
reunesc şi trec din unul în altul, rezultând din asta, naştere şi 
dezvoltare. Bărbatul este idee, informaţie, este perfecţionare, 
intelect, aptitudini. Femeia este energie, creaţie, procreare. 
Principiul masculin ca şi cel feminin sunt prezente în acelaşi 
timp atât în bărbat cât şi în femeie. Dacă omul se naşte bărbat 
el reprezintă 53% principiu masculin şi 47% feminin. Dacă se 
naşte femeie, proporţia va fi inversă. Asta înseamnă că la 
nivelul profund toţi suntem fiinţe bisexuate, şi numai la nivelul 
superficial, în scopul dezvoltării, se manifestă diferenţierea 
sexuală. Teatrul începe în momentul în care ideea 
dramaturgului (purtătoare, în acelaşi timp, şi a unei energii fine) 
se uneşte cu energia trupei actoriceşti (purtătoare, în acelaşi 
timp, a unor idei). Regizorul, ca iubire, reuneşte în interiorul său 
şi informaţia şi energia. Cu cât există în sufletul său mai multă 
iubire, cu atât este mai mare potenţialul apărut între cele două 
contrarii şi cu atât rezultă mai multă artă autentică. In forul 
interior al actorului sunt întotdeauna prezenţi şi dramaturgul, şi 
regizorul. Dar lucrul cel mai important pentru actor este să 
demonstreze cum informaţia şi energia, reunindu-se, dau 
naştere iubirii. îmi amintesc cum încercam să ajut o fată care 
susţinea examenele de admitere la institutul de teatru. La 
primul examen a picat. Examinarea avusese loc înaintea 
întâlnirii noastre. 

Ridică-te şi recită o poezie aici, în faţa mea, am rugat-o eu. 

A fost ceva îngrozitor. Mai rău de atât nici că se putea. 

— N-ai sentimente. Numai gânduri. încearcă să reciţi o altă 
poezie. Ştii fabula lui Krîlov „Porcul sub stejarul secular...?" 
Recită-mi-o, am rugat-o pe fată. 

Ea a început să recite însoţind textul de gesturi expresive. 
— Ca formă este excelent, i-am spus eu, dar în interior e 
pustiu. La tine cuvintele se ciocnesc unul de celălalt şi nimic 
mai mult. Tu trebuie să înţelegi: cuvintele sunt consecinţe. 
Cuvântul se naşte dintr-o trăire emoţională. Când reciţi o 
poezie nu cuvintele trebuie să le pronunţi expresiv, ci prin 
intermediul cuvintelor să modelezi chipurile emoţionale, 
încearcă să reciţi poezia fără cuvinte. Imaginează-ţi că tu eşti 
porcul pentru care cea mai înaltă fericire este să mănânce 


ghindă. încearcă să simţi că, pentru tine, ghinda este o bucurie 
imensă. încearcă senzaţia de euforie după ce ai mâncat-o. 
Imaginează-ţi că ai o imensă dorinţă de a râma la rădăcina 
stejarului. Pentru că vrei şi mai mult şi mai gustos. Orice 
eveniment trecut este evaluat prin trăiri emotive. Rațiunea este 
secundară. Deci încearcă să reciţi poezia ca şi cum ar fi o 
interacţiune a imaginilor şi uită de cuvinte. Cuvântul pentru 
actor, stă pe ultimul plan. 

Ea recită iarăşi şi iarăşi fabula. A început să fie mai bine. 
Versurile însă nu prindeau viaţă. 

— Tot timpul te temi când pronunţi aceste propoziţii. Atâta 
timp cât ai teama în suflet, poezia nu va prinde viaţă. 

Ea încerca, însă acest lucru nu era de ajuns. Am înţeles 
despre ce era vorba. 

— Tu ştii ce e aceea teamă? Crezi că e frică de prezent, 
însă e frica de viitor. Am citit undeva un sfat al unui psiholog: 
„Dacă vă temeţi cumplit de ceva, imaginaţi-vă că toate sunt de 
domeniul trecutului şi totul va deveni cu mult mai simplu". 
Fata începe să-mi recite din nou, dar versurile la fel ca înainte, 
nu au viaţă. 

— Ştii prin ce se deosebeşte viaţa de fabula pe care încerci 
să o reciţi? 

— Prin ce? 

— Când reciţi poezia, tu ştii exact ce se va întâmpla după 
un vers sau altul. în viaţă însă nu ştii. Şi aici este tot farmecul 
vieţii: bogăţia tuturor trăirilor emoţionale. Când reciţi poezia 
nu trebuie să vezi viitorul şi nici să-l simţi. Imaginea 
emoţională trebuie să trăiască numai în prezent. în imaginile 
tale nu există timp. Cu cât mai strălucitor vei schiţa prezentul, 
cu atât mai activ va interacţiona el cu viitorul. 
Fata s-a prezentat încă o dată la reexaminare şi a picat din nou. 
Atunci nu am înţeles despre ce este vorba, acum însă da. După 
Biblie, Dumnezeu 1-a făcut pe om din lut şi după aceea l-a 
însufleţit. Şi viaţa şi sufletul sunt o porţie de iubire primită de la 
Dumnezeu. Această porţie de iubire nu era suficientă pentru 
fată. Pentru ca stratul exterior omenesc al iubirii să se 
mărească, el trebuie să semene cu cel interior, infinit, pe care îl 
poartă în sine fiecare din noi. lar starea în care ni se dă 
posibilitatea de a iubi e deja o mare fericire. Când iubirea nu 
depinde de nimic, este imposibil s-o influenţezi prin ceva. ŞI 


atunci iubirea nu este compatibilă cu nici un fel de pretenţie. 
Este clar că omul care a simţit această stare este invulnerabil 
din punct de vedere emoţional, în orice condiţii. în cazul oricărui 
stres el păstrează controlul asupra lui însuşi şi a lumii 
înconjurătoare. La exterior, el poate emite orice diapazon de 
sentimente, rămânând stabil în forul său interior. lar acest 
lucru este foarte important pentru un actor. Textul scris de 
dramaturg, actorul trebuie să-l acopere cu atâta iubire, încât 
chipul emoţional creat pe scenă să înceapă să trăiască o viaţă 
independentă în timpul şi spaţiul său, diferit fundamental de 
timpul şi spaţiul spectatorilor. 

îmi amintesc cum un cunoscut de-al meu îmi povestea 
despre examenul de admitere la Institutul de teatru. Tânărul a 
intrat în sala de examen şi a spus că este pregătit pentru 
probă. Şeful comisiei şi-a scos ceasul din buzunar şi l-a aşezat 
în faţa sa pe masă. 

— Aşa tinere domn, dacă veţi putea de faţă cu toată lumea 
să furaţi ceasul, veţi fi admis la Institutul de teatru, dacă nu, ne 
cerem scuze, n-avem nevoie de dumneavoastră. 

Câteva secunde, băiatul a stat descumpănit, neînţelegând 
nimic, uitându-se derutat la examinatori. Probabil că o furtună 
emoţională izbucnise în sufletul lui. Deodată, pe neaşteptate, a 
răbufnit: 

— A, ticăloşilor! Toţi sunteţi cumpăraţi şi vânduți! Dinain 
te aţi hotărât cine va fi admis şi cine, respins! Şi acum, după ce 
v-aţi umplut de bani, începeţi să le daţi la cap copiilor 
talentaţi! Tânărul a sărit la preşedintele comisiei. Uite, 
dumneavoastră aţi luat cei mai mulţi bani! Şi acum îmi vorbiţi 
mie de artă şi de frumuseţe. într-un asemenea institut îi este 
ruşine să înveţe unui om normal. lar eu mă consider norocos 
că n-am fost admis în institutul vostru. 

După aceste cuvinte a făcut stânga-mprejur şi a ieşit. Câteva 
minute în şir comisia a rămas buimacă, cu ochii la uşă. Numai 
după aceea preşedintele a văzut că ceasul nu mai era pe masă 
şi a înţeles ce s-a întâmplat. Băiatul a fost admis la Institutul de 
teatru. 

O altă întâmplare. La examen o fată plină de pudoare, roşind 
de emotie, a fost pusă să joace rolul unei ţărănci care cară 
vreascuri din pădure. 


— lată, la dumneavoastră boii s-au oprit. Acţionaţi în 
concordanţă cu situaţia. 

Ea se apropie şi începe să mângâie cu gingăşie nişte animale 
imaginare. 

— Ei, frumoşilor, dragilor, haideţi să mergem! 

După care se uită întrebătoare la membrii comisiei. Ei ridică 

din umeri, boii stau nemişcaţi. Atunci fata ia o nuia imaginară 

şi începe să croiască animalele. Din nou privire întrebătoare. 

Examinatorii îi atrag atenţia că boii stau nemişcaţi. Atunci fata 

începe să tragă din toate puterile de boii imaginari. Acelaşi 
rezultat. Câteva secunde fata rămâne pe gânduri, după care 
începe să spună la adresa boilor cuvinte urâte, începând să-i 
înjure ca la uşa cortului. 

— De ajuns, boii au pornit, mormăie membrii comisiei, ne- 
aţi convins. 

Actorul este un om al artei. Dacă el începe să se teamă de 
viitor, să manifeste dependenţă faţă de ceva în adâncul sufle- 
tului său, el nu va putea crea nici un rol. Ştiinţa de a controla 
situaţia în forul interior, de a o ţine sub control, este ştiinţa de a 
construi personajul pe scenă. Nu întâmplător, în institutele 
teatrale de învăţământ superior, un element indispensabil al 
pregătirii actorului îl constituie scrima. Pe de o parte iubirea, 
independentă de orice, ca act suprem al creaţiei, pe de altă 
parte controlul maxim al situaţiei la nivel superficial. Şi în al 
treilea rând, o supunere absolută la nivel interior care se 
exprimă prin lipsa dorinţei de a controla viitorul, conşti- 
entizând faptul că Dumnezeu este cel care creează şi prezentul 
şi viitorul. Prin glume, prin umor, prin acţiuni absurde 
ş.a.m.d., oamenii de artă încearcă să se elibereze de valorile din 
jurul lor, pentru că o asemenea dependenţă diminuează 
rezervele lor de iubire şi le limitează accesul la creaţie. Toţi însă 
avem o comisie de examen care ne obligă să ne mărim 
potenţialul creativ şi uneori într-un mod foarte dur. 

Am să dau un exemplu din viaţa mea personală. 

Am adus cu mine dintr-o viaţă anterioară o puternică 
dependenţă de valorile omeneşti, iar în momentele critice o 
detaşare bruscă de acestea. De aceea, pe de o parte, am 
observat mereu la mine laşitate, cruzime, neseriozitate, iar pe 
de altă parte un element al altruismului, mărinimiei şi 
curajului. în situaţiile normale eram foarte fricos. Când însă 


mă scotea cineva din sărite, nu mă mai puteam controla. Tot 
timpul mă pierdeam în reflecţii despre viitor, iar ataşamentul 
pentru viitor generează o mare laşitate, uneori pur şi simplu 
panică. Numai pe om îl poţi supune uşor. Şi pe mine tot timpul 
mă strivea cineva impunându-şi voinţa asupra mea. în 
apartamentul comun unde locuiam, trăia un alcoolic cu 
prietena sa. La ei se adunau la chefuri tot felul de descreieraţi. 
Treptat, aceştia au început să prindă curaj şi au trecut la a-mi 
fura lucruri. Chestia asta nu-mi plăcea şi de câteva ori chiar l- 
am bumbăcit pe vecinul meu. Dar el simţea laşitatea mea 
interioară şi, ca răspuns, a început să mă amenințe că-şi va 
aduce prietenii şi că ăia or să mă taie, chiar la intrarea în faţa 
blocului. Pe atunci eram tânăr şi lipsit de experienţă. lar 
perspectiva de a fi înjunghiat, chiar la intrarea principală, mă 
speria. înţelegeam că miliția va cerceta mai degrabă un 
cadavru sau un schilod şi nu aveam chef să aştept. De aceea 
am început să mă pregătesc dinainte pentru a evita finalul 
nedorit. Şi iată că odată au venit prietenii vecinului meu. Din 
cauză unui fleac s-au luat de mine în hol şi, înconjurându-mă, 
au început să mă amenințe. Unul dintre ei, mai înalt şi mai 
corpolent ca mine, mă împungea cu arătătorul în burtă şi îmi 
spunea: 

— Mâine te înjunghiem. 

Am aşteptat să se potolească primele emoţii, după care am 
încercat să trec în bucătărie. 

— N-ai voie în bucătărie, m-a anunţat unul dintre ei. 

— Flăcăi, doar n-o să stăm două ore aici. Lăsaţi-mă să ies. 
Am intrat în bucătărie iar ei au rămas în hol. Pe masă aveam 
un cuţit dinainte pregătit. L-am luat de lamă, i-am şters cu o 
cârpă prăselele şi l-am oferit. 

— Cine doreşte n-are decât să vină să mă înjunghie. 

Ei însă nu se grăbeau şi nu înțelegeau ce se întâmplase. 
Rațiunea mea era foarte simplă. In momentul în care cineva ar fi 
luat cuțitul de prăsele, aş fi făcut un pas înapoi şi aş fi luat în 
mână toporul dinainte pregătit. Cred că i-aş fi omorât pe toţi 
trei. Insă Dumnezeu m-a păzit şi pe mine şi pe ei. Ei au dat 
înapoi fără să facă nimic şi au intrat în camera vecinului. După 
ce le-am arătat că pot să nu depind de ameninţări, de frica 
pentru viitor, de temerile pentru învelişul meu fizic, m-au lăsat 
în pace. însă peste o lună s-a întâmplat ceva neprevăzut. M-am 


întors acasă un pic băut şi vecinul, în virtutea inerţiei, a început 
să mă amenințe. Nu m-am putut abţine şi l-am lovit. lar tipul, 
prezentând fracturi, s-a dus la spital. în acest timp, în hol, erau o 
vecină şi alte două cunoştinţe ale mele. Şi toţi au văzut ce s-a 
întâmplat. Peste câteva zile a venit la mine sectoristul şi m-a 
anunţat că împotriva mea a fost înaintată o acţiune penală. 

— Sunteţi pasibil de opt ani de puşcărie. Eu bineînţeles, 
l-am minţit. l-am spus că nici nu l-am atins pe vecin. 

— încercaţi să-l convingeti de acest lucru pe anchetator, 
mi-a spus sectoristul. 

A venit şi prima chemare la miliţie. Am fost interogat minuţios. 
Ce s-a întâmplat? Cum s-a întâmplat? în ce condiţii? lar eu 
insistam pe varianta mea. Aici mă puteau ajuta calităţile mele 
actoriceşti. Cu cât mă concentram mai mult asupra scenariului 
imaginat, cu atât el devenea mai independent faţă de mine şi 
începea să existe independent. Cu cât mai puţin mă temeam 
la interogatoriu, cu atât aveam mai multe şanse. Chemările la 
anchetator, au încetat şi eu am înţeles că totul s-a terminat cu 
bine. însă, cum s-a dovedit mai târziu, înţelesesem greşit. De 
îndată ce m-am liniştit şi m-am relaxat, m-a chemat din nou 
anchetatorul. Un bărbat mustăcios, corpolent, stătea în faţa 
mea şi mă interoga cu bonomie: 

— Ascultă, eu îl cunosc pe vecinul tău. O asemenea 
scârnăvie trebuia ucisă demult. Păcat că nu l-ai ucis. Nici noi 
n-am mai fi avut probleme. Dar acum băiete, ai intrat într-o 
poveste urâtă. Cel mai probabil, ăştia îţi vor da opt ani. Am să 
încerc să te ajut prostule, însă şanse sunt puţine. Spune cinstit: 
l-ai bătut? 

— Nu. Nu l-am bătut, am răspuns eu. 

— la nu-mi mai vinde mie gogoşi! Am înţeles exact ce s-a 
întâmplat, îmi spune el. Uită-te, n-am magnetofon şi tot ce-mi 
vei spune nu se înregistrează. 

M-a bătut prieteneşte pe umăr. 

— Condamnarea pluteşte în aer. Dacă o ţii în continuare pe 
a ta, nu am cum să te ajut. 
în socialism, avocatul era inutil. Şi totuşi aveai nevoie ca cineva 
să te ajute. Şi câteodată, cineva îşi asuma un asemenea rol. Şi 
când apărea acea persoană, omul, fără să vrea, se deschidea. 
Dar vulpea nu-i cel mai bun avocat pentru găină. Acest lucru l- 
am înţeles mai târziu. în acel moment însă, m-am pleoştit şi i- 


am povestit totul. Doar omul voia să mă ajute şi să mă salveze. 
M-am ataşat din nou de viitor şi din cauza fricii de acest viitor, 
am început să fac tâmpenii. Anchetatorul m-a făcut dependent 
faţă de el într-un mod foarte simplu. Pe de o parte îmi descria 
nişte perspective îngrozitoare, iar pe de altă parte îmi propunea 
varianta salvării. Şi cu fiecare trăire interioară a temerilor, a 
supărărilor, a speranţelor, intram tot mai mult sub puterea lui şi 
îmi dădeam tot mai mult drumul la gură. 

— Vecinul spunea că au mai fost doi martori care au văzut 
cum l-aţi lovit. Ei au declarat că nu au văzut şi nu au auzit 
nimic. Spuneţi-mi, ei stăteau alături sau după uşă. 

— Nu. Ei într-adevăr n-au fost de faţă şi nu au văzut şi nu 
au auzit nimic. 

Anchetatorul a început să râdă. 

— Hai că-mi placi. Vecinul e un om normal. Alcoolic, dar 
nu nebun. înţelegi şi singur că nu avea cum să-i inventeze pe 
prietenii tăi care stăteau în coridor. Până acum ne-ai povestit 
totul. Nu înţeleg de ce încerci să te eschivezi acum. 

— Dar ei n-au fost! 
în acest moment, în sufletul meu, avea loc o luptă chinuitoare. 
Pe de o parte nu voiam să-i înfund pe prietenii mei, iar pe de 
altă parte era vorba de o ruptură între mine şi anchetator şi 
pierderea posibilităţii de a scăpa de puşcărie. Vorbind în limbajul 
cercetărilor mele, trebuia să aleg între două sisteme de valori. 
Intre viitor şi iubire. Dacă mi-aş fi ales viitorul şi m-aş fi ataşat 
de el, eu n-aş mai fi avut parte de el. Dumnezeu mi l-ar fi năruit. 
Eu am ales acea variantă, spre care aspirând, nu pierzi 
niciodată. Singurul lucru pe care nu-l pierdem făcându-ni-l ţel 
suprem, este iubirea care ne apropie de Dumnezeu. Ca să aleg 
viitorul trebuia să-mi reprim iubirea faţă de prietenii mei. Am 
ales iubirea şi de aceea am primit viitorul. Oricât ar fi încercat 
după aceea anchetatorul să mă întoarcă pe toate părţile, de 
fiecare dată răspundeam „Nu!" de câte ori era vorba de prietenii 
mei. Numai în momentul când am ieşit de la anchetă am înţeles 
că cel mai important lucru pentru anchetator, chiar dacă nu 
fuseseră nici magnetofoane, nici benzi, era recunoaşterea mea 
verbală. Anchetatorul n-ar fi înregistrat nimic, dar ar fi trimis 
imediat o maşină a miliției după prietenii mei şi le-ar fi spus că 
prietenul lor i-a vândut, iar dacă ei s-ar fi îndoit şi ar fi negat, 
miliția ar fi organizat o confruntare. în concluzie, am fost salvat 


de o minune. Apoi am înţeles că pentru anchetator nu eram un 
tânăr care trebuia ajutat, ci o posibilitate vie de a primi un 
premiu pentru descoperirea unui delict comis. Cazurile 
nerezolvate dăunează carierei. Pe de o parte el încerca să 
obţină mărturisirea mea, iar pe de altă parte îl speria pe vecin, 
ca acesta să-şi retragă reclamaţia. Primul a cedat vecinul şi şi-a 
retras reclamaţia. Dosarul a fost închis. Acum, după trecerea 
multor ani, am înţeles că anchetatorul a avut un comportament 
destul de generos. El a ridicat în faţa mea un gard de înălţime 
mică. „Ai reuşit să-l sari, plimbă-te în libertate!" Faptul că 
gardurile pot fi cu mult mai înalte, l-am aflat mult mai târziu. 
Nu demult, un pacient de-al meu îmi povestea: — Ce credeţi, 
legislaţia noastră funcţionează? Ni se aruncă cu praf în ochi. 
Este doar o iluzie. Şi în socialism şi acum, are dreptate cel 
care-i mai puternic. Recent, un prieten de-al meu, merge cu 
„Jiguli", se aprinde lumina verde la semafor şi toate maşinile 
pornesc, iar în acelaşi timp, la culoarea roşie, în intersecţie 
intră o altă maşină şi se tamponează. Se boţesc patru maşini; 
e drept că oamenii n-au păţit nimic. Unei maşini i s-a distrus 
faţa. Prietenul meu vine la serviciul circulaţie şi spune: 

— Nu vreau să dau pe nimeni în judecată, nici să cer 
daune 
morale. Am nevoie doar de bani ca să-mi repar maşina. Cu 
toate că „Serviciul circulaţie" a fost la faţa locului şi a întocmit 
procesul verbal, ştiţi ce i s-a răspuns? 

— Omul a spus că a circulat la lumina verde, prin urmare 
vinovat sunteţi dumneavoastră. Şi cel care va trebui să plă 
tească daunele, sunteţi tot dumneavoastră. 

Prietenul meu le spune: 

— Sunt bussinesman şi am o situaţie bună. Aşa că ştiu cum 
se procedează în situaţiile astea. 

— în cazul acesta, trebuie să ne mai gândim, spune mili 

ţianul. Treceţi pe aici peste o săptămână. 

Peste o săptămână, când a venit prietenul meu, ştiţi ce i s-a 
spus? 

— Cum credeţi, cine a fost vinovat? Cei patru şoferi, sau 
acela care i-a lovit? 

— Nu o să ghiciţi. Bărbatul râde. Vinovat a fost găsit, 
semaforul. El indica din toate părţile culoarea verde. 


— Noi vă dăm o adeverinţă, iar dumneavoastră reclamaţi la 
direcţia de drumuri. Puteţi să o daţi şi în judecată, a spus 
miliţianul. 
în miliţie există mulţi oameni cinstiţi, cu o mare nobleţe 
sufletească, dar există şi lichele. Nu există miliţie bună sau rea. 
Există legi proaste, care pot să-l agreseze pe omul cinstit şi să 
dea frâu liber ticăloşilor. Ţara nu o conduce nici preşedintele, 
nici parlamentul. O conduce legea. lar legea se bazează pe 
anumite direcţii morale şi strategice a căror cheie de boltă o 
reprezintă păstrarea iubirii şi a vieţii. Dacă legile se emit fără a 
fi orientate către iubire, moralitate, susţinerea vieţii, atunci ele 
încetează să mai aibă vreun efect. Şi-atunci intră în acţiune 
legile forţei, puternicul de acum este moralul din trecut. în 
decursul ultimului secol, Rusia s-a aruncat în direcţia celor mai 
diverse valori, încercând să pună pe piedestal şi să apere când 
viitorul, când trecutul, când valorile materiale, când pe cele 
spirituale. Acum Rusia ca şi întreaga omenire, încearcă lent şi 
chinuitor, dar inevitabil, să ajungă la înţelegerea că există o 
valoare supremă; noua înţelegere a lumii o va ajuta să 
conceapă acele legi care să-i permită să supravieţuiască nu 
numai unui grup izolat de oameni, unei ţări, ci întregii omeniri. 

— Cu o lună în urmă, câinele meu s-a intoxicat cu ceva, 
îmi povesteşte un pacient. De câteva ori câinele a avut crize de 
epilepsie. Este oare acest lucru în legătură cu karma familiei? 

— Este. Aveţi un program de autodistrugere. Sunteţi stă 
pânul karmei, dar sunteţi şi stăpânul câinelui şi el preia totul 
de la dumneavoastră. 

Cercetez încă o dată biocâmpul omului. în zona capului este o 
deformare accentuată, însă agresivitatea subconştientă este 
nesemnificativă. Straniu. Cum se explică atunci reacţia atât de 
puternică a animalului? 

— Acum iese în evidenţă la dumneavoastră ataşamentul 
faţă de destin şi viitor. Renunţaţi la supărările şi nemulţumirea 
faţă de dumneavoastră şi faţă de alţii. Acum e primăvară şi s-a 
intensificat legătura cu urmaşii, cu lumea de dincolo. în mod 
cămin. Am început să am dureri în partea stângă a abdome- 
nului. Durerile au continuat câteva săptămâni. La doctori, nu 
aveam chef să merg. Am hotărât să mă autotratez. Dacă pisica 
sau câinele se îmbolnăvesc, vor căuta acele ierburi care le vor 
face bine. Am început să-mi imaginez că mănânc diferite 


alimente urmărind cu atenţie dacă se modifică durerile. Am 
început cu icrele negre şi roşii. Nici un fel de schimbare. Pâine 
albă şi neagră. Conform senzaţiilor pâinea albă era mai bună, 
dar - practic - nici o ameliorare. Şi aşa, în decurs de aproape o 
oră, îngurgitam în gând diferite alimente, însă fără nici un efect. 
Am început să trişez. Şi am început să mă gândesc la tot ce s-ar 
putea mesteca în gură. Când mi-am imaginat săpunul de rufe, 
durerile brusc, s-au liniştit. 

Am testat acest lucru de câteva ori. Rezultatul a fost mereu 
acelaşi. Bineînţeles că nu puteam mânca săpun şi atunci am 
hotărât să fac un compromis. Am pus o bucată de săpun în apă, 
am amestecat, şi apoi am băut lichidul acela alb şi tulbure. A 
doua zi durerile mi-au dispărut şi nu au mai reapărut niciodată. 
Analizând situaţia retroactiv, am ajuns la concluzia că au 
început să iasă la suprafaţă supărările şi gelozia, adică 
ataşamentele de iubire pentru oameni şi pentru lumea înconju- 
rătoare, iar săpunul a blocat acest program. Când omul se 
roagă, au loc în conştiinţă modificări care trec în subconştient şi 
vindecă. Dacă el se ajută printr-un regim alimentar corect şi cu 
plante, procesul de vindecare se accelerează. 

— Aş fi vrut să ştiu cum stau cu sănătatea, mă întreabă o 
pacientă. 

— Nu prea grozav, îi răspund eu. într-un viitor apropiat 
puteţi avea nişte boli grave. 

— Am citit cărţile dumneavoastră, îmi spune ea. De ce s-a 
ataşat sufletul meu? 

— De perfecţiune şi de bani. 

— Cum adică? 

— Imaginaţi-vă că sufletul meu s-a ataşat de bani şi eu 
încep să invidiez, să fur, să umilesc şi să-mi bat joc de oameni. 

— Dar eu nu-mi bat joc de nimeni, zâmbeşte femeia. 

— Biocâmpul dumneavoastră prezintă deformări în regiunea 
uterului şi a sânului drept. Când sunt probleme în partea stângă 
a corpului, de vină este faptul că ne supărăm; în partea dreaptă, 
că supărăm pe cineva. Dumneavoastră îi supăraţi pe oameni 
atât prin cuvinte şi prin gânduri, cât şi prin comportament. 

Ea se uită mirată la mine şi ridică din umeri. 

— Când perfecțiunea şi viitorul sunt pentru mine telul cel 
mai înalt, eu am să săvârşesc inevitabil fapte ce contravin 
înaltei etici. Pot să vă aduc la cunoştinţă toată informaţia în 


legătură cu dumneavoastră, însă acest lucru m-ar suprasolicita. 
Ajutaţi-mă să căutăm împreună. 

Analizăm toate variantele posibilelor încălcări. Eu îi spun 
momentul când ele au fost înfăptuite. 

— Ştiţi, în momentul pe care mi l-aţi indicat dumnea 
voastră, mă apucasem de ghicit. Este acest lucru în legătură cu 
vreo încălcare? 

— Se pare că da. Povestiţi-mi când aţi ghicit ultima oară, 
ca să vedem ce s-a întâmplat cu partenerul dumneavoastră de 
atunci. 

Era o femeie. Cărţile îmi arătau că se va mărita în 
curând şi că va da naştere unui copil armonios. 

Cercetez câmpul acelei femei. Văd în el posibila moarte a 
doi dintre copiii ei. Cauza: declanşarea programului de 
autodistrugere al mamei, care a pătruns profund în interior. 
Verific viitorul femeii care a venit la ghicitoare şi încep să 
înţeleg. 

— l-aţi spus că va divorța de soţ? 

— Nu-mi amintesc, îmi răspunde pacienta. Când ghicesc, 
conştiinţa mea moţăie. 

— încercaţi să vă amintiţi, insist eu. 

— Da, i-am vorbit de divorţ. 

Mă concentrez asupra modului cum să-i transmit informaţia. 

— Ştiţi de ce are Biblia o poziţie atât de ostilă faţă de 
ghicitori şi astrologi? o întreb eu. 


— Probabil pentru faptul că dau informaţii eronate, răs 
punde femeia. 


— Nu, dimpotrivă, pentru că dau o informaţie exactă. Este 
periculos să-ţi cunoşti viitorul. 


— Bine, dar atunci de ce clarvăzătorii se simt normal, deşi 
prezic viitorul? 

— Reamintiţi-vă următoarea întâmplare: Cresus a decis să-i 
verifice pe clarvăzători. O singură femeie i-a spus cu precizie 
tot ce a făcut în momentul indicat de el. Atunci Cresus a 
întrebat-o ce se va întâmpla dacă el va porni o campanie 
împotriva imperiului vecin. „Marele imperiu se va prăbuşi", 
i-a spus clarvăzătoarea. Şi imperiul s-a prăbuşit. Numai că era 
imperiul lui Cresus. Nu întâmplător oracolele dădeau răspun 
suri ambigue. Depindem aproape în totalitate de viitor. El este 


cel care ne creează. Dar cu cât mai clar vedem viitorul, cu atât 
e mai mare ispita de a ni-1 face ţel. Dacă omul nu cunoaşte 
viitorul, el înţelege că iubirea pentru Dumnezeu şi etica sunt 
pavăza lui. Cu cât omul îşi cunoaşte cu mai mare exactitate 
viitorul, cu atât e mai mare ispita de a-şi schimba destinul, fără 
să facă nimic pentru a se schimba pe sine. lar acest lucru are 
consecinţe tragice. De aceea nu îi este dat fiecăruia să cunoască 
viitorul. Dacă informaţia îşi urmează cursul, ea trebuie să lase şi 
libertatea de a alege. în măsura în care omul este bine orientat 
la nivel interior, în acea măsură el va alege varianta corectă. 
Adeseori clarvăzătorii primesc informaţia de la anumite 
entităţi, iar răspunderea pentru informaţia comunicată rămâne 
de partea acestor clarvăzători. Există însă un filtru prin care nu 
trece informaţia periculoasă. Dacă prezicătorul lucrează direct, 
el fie întreabă ce poate să spună pacientului şi ce nu, fie simte 
ce informaţie se poate transmite şi care informaţie nu poate fi 
transmisă, fie ascunde premeditat informaţia ce ar putea 
produce rău pacientului, adică pur şi simplu o ignoră. 
Dumneavoastră aţi lucrat fără filtru. Oricât ar părea de straniu, 
atunci când daţi o informaţie imprecisă despre viitor, chiar una 
rea, acest lucru nu este atât de periculos pentru sănătatea 
pacientului. Uneori îi este chiar de folos. O informaţie exactă 
însă, îl poate ruina pe pacient. Şi dumneavoastră aţi dat o 
asemenea informaţie. Dacă programul de autodistrugere 
declanşat în femeie îi va determina boala şi va lovi în copiii ei, 
atunci, veţi răspunde pentru asta cu sănătatea şi destinul 
copiilor dumneavoastră. Prin această faptă v-aţi intensificat 
ataşamentele de câteva ori faţă de perfecţiune şi de viitor. Ca 
urmare vi se va lua şi viitorul şi perfecțiunea. Aşa ceva se 
întâmplă în cazul bolilor grave, a distrugerii destinului şi a 
morţii. 
Femeia cade pe gânduri. 
— Bine. Şi ce le spuneţi pacienţilor când le vedeţi viitorul? 

— In primul rând nu le spun niciodată ceea ce văd în 
mod real: „S-ar putea să aveţi cutare şi cutare..." „S-ar 
putea" nu înseamnă că va fi în mod obligatoriu. Eu le spun: 
„Dacă nu vă schimbaţi se pot întâmpla următoarele...". 
Adică omul înţelege că schimbându-se, el îşi schimbă 
viitorul. Eu însumi îmi interzic să văd concret viitorul. Nu 
este etic. Am să vă dau un exemplu: Undeva, în străinătate, 


făceam un referat. Alături stătea translatoarea. în pauză ea 
mi-a spus: „Am o rugăminte la dumneavoastră. Nu vă uitaţi 
la mine ca un lup atunci când eu traduc lent". M-am 
supărat? îmi era jenă de ea. După câteva zile, destinul ei a 
început pe neaşteptate să-mi transmită infor-maţii: „ea va 
muri încet şi în chinuri dacă nu va da naştere unui fiu". Noi 
aveam o cunoştinţă comună. Mă gândeam: merită oare să-i 
transmit această informaţie sau nu? Translatoarea avea 
peste 30 de ani. Şi probabil că avea şi copii, cu atât mai 
mult cu cât nu a existat dorinţă din partea destinului de a-i 
transmite informaţia. 

— Destinul îmi transmite, i-am spus eu cunoştinţei 
noastre comune, că prietena ta ar trebui să nască un copil. 
După câteva zile, cunoştinţa mea mi-a spus: 

— Translatoarea îţi transmite mulţumiri. 

— Ce mulţumiri? 

— Ea s-a măritat cu patru luni în urmă şi s-a gândit mult 
timp dacă să nască sau nu. Era înclinată să creadă că un copil 
ar împiedica-o să muncească, i-ar fi încurcat planurile. Şi ai 
venit tu cu această informaţie. Ea s-a hotărât să nască. 

— La început, informaţia a fost mult mai dură, i-am explicat eu. 
Ea avea posibilitatea alegerii. A ales corect. Indicatorul principal 
care ne arată dacă încălcăm sau nu, legea, este sentimentul 
iubirii din suflet. Când puterea noastră de a dărui iubire, este 
încetinită, acesta este un semn: noi începem să percepem 
incorect lumea. Când nu mai dăruim iubire înseamnă că am 
început, în interiorul nostru, să ridicăm pretenţii faţă de lume. 
Când sentimentul iubirii este reprimat, acest lucru însemna că în 
suflet a apărut agresivitatea. Când este însă vorba de destinul şi 
de sănătatea oamenilor, aici este nevoie de un foarte ascuţit 
simţ al pericolului. Imaginaţi-vă că un vindecător vrea să ajute 
un pacient. Acesta se chinuieşte la nivelul trupului, dar cu 
sufletul nu este pregătit să meargă înainte. Şi vindecătorul, 
fiindu-i milă de pacient, îi tratează mai întâi trupul, uitând de 
suflet. Trupul este în legătură cu creaţia, cu procrearea şi 
iubirea pentru oameni. De fiecare dată vindecându-i trupul, 
vindecătorul îi intensifică ataşamentul de tot ce este legat de 
propria persoană. lar acest lucru se transmite copiilor lui. 
Imediat i-ar apărea gelozia, iras-cibilitatea, iar copiii lui n-ar 
avea o viaţă personală şi destinul le-ar fi ruinat. Dacă noi, 


salvându-ne trupul, trădăm pe cineva, ne dezicem de iubire, 
provocăm un mare rău sufletului, punându-ne trupul mai presus 
de suflet, iar mai târziu trupul şi tot ceea ce este legat de el 
începe să sufere. lubirea prin intermediul căreia intrăm în 
contact cu Dumnezeu, trebuie să ne fie cel mai înalt far, din 
toate câte avem în viaţă. 

Stau în holul cochet al unei case de la periferia Romei. 
Italianca din faţa mea este pentru a doua oară la mine la 

consultaţie. Cercetez din nou câmpurile copiilor ei şi mă 

opresc asupra unuia din fii. 

— Karma lui personală şi caracterul nu-i sunt în regulă. 
Dacă el nu va înceta să gândească urât despre oameni şi să-i 
condamne, el poate pieri. 

— Acum se tratează la un psihoterapeut. Cred că îl va 
ajuta. 

— Amintiţi-vă, îi spun eu, perioada când aţi fost însărcinată 
cu el şi, fiind în această stare, rugaţi-vă la Dumnezeu, ca 
pentru fiul dumneavoastră cât şi pentru urmaşi, cea mai înaltă 
fericire să fie iubirea faţă de Creator. lar viaţa, cu toate valorile 
ei omeneşti, să fie doar un mijloc pentru această iubire. înainte 
de asta însă, renunţaţi la toate pretenţiile faţă de părinţi, de 
soţ, 
faţă de grupurile mari de oameni, faţă de sine, de destin şi de 
Dumnezeu. O singură oră pe care o veţi consacra rugăciunii, 
este echivalentă cu munca psihoterapeutului pe parcursul 
câtorva luni. Spre deosebire de medici, dumneavoastră, în mod 
garantat, vă veţi ajuta fiul să aibă o percepţie corectă a lumii. 

Ne continuăm conversaţia. 

— Am o cunoştinţă care este mereu în conflict cu copiii. 

N-aţi putea să-mi spuneţi care este cauza? 

— Acest om, îi răspund eu, este foarte crud. El s-a obişnuit 
să acuze tot timpul şi să gândească urât despre oameni, despre 
lumea din jur. Apropo, în curând, peste un an, un an şi 
jumătate, îl paşte cancerul la colon. Câmpul bioenergetic în 
această zonă a corpului nu este foarte bun. Primul fiu se 
îndepărtează de tată, pentru că este bine orientat şi simte că 
trufia tatălui, ataşamentul său faţă de perfecţiune, poate să-i 
deterioreze şi lezeze sufletul. Cel de-al doilea fiu poate muri 
dacă se va deschide faţă de tată şi va reînnoi contactul interior 
cu acesta. Fiica are câmpul echilibrat. Ea are un comportament 


normal faţă de tatăl ei. El în schimb, ridică faţă de ea cam 
multe pretenţii. 

— Mă uimiţi - zice femeia. Eu v-am spus doar numele iar 
dumneavoastră cunoaşteţi absolut totul despre aceşti oameni. 

— Acest lucru se poate învăţa. 

O cunoştinţă de-a mea mă ajută, în calitate de translator, să 
port convorbirea cu italianca. 

— Unii citesc cartea, acţionează asupra lor înşişi şi ajung la 
rezultate bune. Altora, în schimb, nu le este de nici un ajutor. 
De ce? 

— Dacă omul a avut pretenţii mari faţă de tată, supărări pe 
destin şi pe Dumnezeu, atunci biocâmpul lui atacă biocâmpul 
meu şi el încetează să mai interacţioneze cu cartea. Foarte 
mulţi fac o greşeală: omul lucrează asupra programelor, se 
roagă pentru a-şi purifica sufletul de agresivitatea exterioară, 
dar caracterul nu vrea să şi—1 schimbe. în asemenea caz şi 
rezultatul va fi deplorabil. Dacă eu îmi revizuiesc viaţa, dar 
consider în continuare că banii reprezintă valoarea supremă, 
oricât m-aş ruga tot n-o să mă purific. Dacă eu îmi revizuiesc 
viaţa şi mă identific cu familia, gelozia mea nu dispare. Dacă 
urmez cursul vieţii şi mă identific cu aptitudinile, intelectul, 
perfecțiunea, trufia, nu dispar şi în orice situaţie critică mă voi 
gândi să-mi salvez banii, familia, perfecțiunea. Şi prin aceasta 
voi ucide iubirea. Dacă însă „Eu-l meu interior" îl voi 
identifica pentru totdeauna şi fără dubii cu iubirea, atunci eu, 
mereu şi pretutindeni voi păstra iubirea şi acest lucru mă va 
salva pe mine şi pe copiii mei. 

Translatoarea se uită îngândurată pe geam. 

— Ştiţi ce mai este încă important în cărţile dumneavoas 
tră? mă întreabă ea. 

— Ce? 

— Faptul că sistemul funcţionează fără participarea dum 
neavoastră, adică sunt dezvăluite legile spirituale şi fiecare 
poate să lucreze individual. în Sardinia am o rudă. Acum 
şaisprezece ani, ruda mea s-a îmbolnăvit de hepatită B şi în 
ultimii ani, starea lui a început să se înrăutăţească. Nu demult, 
a avut o criză puternică. Era foarte rău şi atunci m-a sunat pe 
mine. Eu i-am spus că bolile ficatului sunt determinate de 
dorinţa de a gândi rău despre oameni şi despre lumea înconju 
rătoare. In plus, el este gelos şi supărăcios. l-am povestit câte 


ceva despre cea de-a doua carte şi criza i-a trecut. De două ori 
pe lună se ducea la control la medici. Nu lua medicamente. 
După ce şi-a făcut analizele, s-a văzut că virusul a dispărut şi 
că omul este absolut sănătos. lată, a trecut deja o lună de când 
îl chinuiesc medicii pentru a afla cum de a dispărut boala. leri 
au trimis patru eprubete cu probe de sânge într-un alt oraş 
încercând să înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt. 

Deodată îmi pune o întrebare: 

— Spuneti-mi, de ce vorbesc toţi despre sfârşitul lumii şi 
despre cataclisme? Oare să fie într-adevăr aşa? 

— Sunteţi de acord că omenirea trebuie să se ridice pe o 
nouă treaptă de dezvoltare? 

— Bineînţeles. 

— Sunteţi de acord că moralitatea şi etica noastră rămân în 
urma realizărilor ştiinţifice? 

— Da, asta-i clar pentru toată lumea. 

— Probabil că va trebui să primim următoarea porţie de 
iubire de la Dumnezeu, pentru a supravieţui mâine. 

— Şi ce va face această porţie de iubire? 

— Cu cât vom avea mai multă iubire în noi, cu atât va fi 
mai înalt nivelul nostru moral şi mai corect comportamentul 
nostru etic. Şi ca urmare, vor fi mai mari şansele de 
supravieţuire. 

— Da. 

— lată deci: în momentul primirii porţiei de iubire, toate 
valorile omeneşti trebuie să fie închise ca să evităm ataşa 
mentul de ele. De obicei pentru asta omul moare. Uneori vin 
neplăcerile, umilinţele, nenorocirile şi bolile. Destul de rar 
omul renunţă de bunăvoie la valorile pământeşti şi merge către 
Dumnezeu, începând să se preocupe fără încetare nu numai de 
trup, dar şi de suflet. Deocamdată, omenirea nu este pregătită 
pentru o purificare voluntară şi atunci se declanşează 
mecanismele de constrângere. Dacă pentru omenire anumite 
valori vor fi puse mai presus de iubire, omenirea va primi o 
nouă porţie în lumea de dincolo de mormânt. judecând însă 
după dinamica proceselor, în ultimii ani, omenirea este pregă 
tită să-şi intensifice aspiraţia către Dumnezeu şi acest lucru ne 
dă mari speranţe. 

Recent un om mi-a povestit o întâmplare: 


— Am avut un traumatism foarte serios care mi-ar fi putut 
întrerupe bunăstarea, cariera, destinul şi toate planurile mele 
în legătură cu viitorul. Am ajuns la spital. Rudele au început să 
îmi aducă tot felul de delicatese şi mă implorau să mănânc, iar 
eu simţeam că n-am voie să mănânc toate astea, că trebuie să 
uit de toate şi să mă întorc în interiorul meu. Rudele insistau, 
dar eu nu aveam chef de aşa ceva. Mă chinuiau gândurile 
despre viitor, despre planurile năruite. Am refuzat să mănânc 
orice fel de mâncare gustoasă. Simţeam că nu am voie. Am 
căutat să-mi gonesc toate gândurile despre viitor. Am înţeles 
că şi despre el trebuia să uit. Am respins toate visurile, speran- 
tele şi planurile, dar nu a durat mult, n-am rezistat timpului. 
Am început să mă gândesc la ceea ce va fi, ce trebuie să fac şi 
astfel am început din nou să mă gândesc la viitor. După asta s- 
a trezit în mine pofta de mâncare şi am început să mănânc din 
toate delicatesele. 

După câteva zile, mergând pe culoarele spitalului mi-am 
pierdut cunoştinţa. Am căzut şi m-am lovit foarte puternic. Și 
m-am lovit exact în locul în care suferisem traumatismul. 
Situaţia mea s-a înrăutățit şi mai rău. Am înţeles că n-am 
profitat de şansa care mi s-a dat. Şi iată că acum viitorul mi se 
închisese cu adevărat şi nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. 
Acum însă, discutând cu dumneavoastră, am înţeles în ce 
direcţie trebuie să o apuc, şi acest lucru este cel mai 
important. 

Nu demult, o vindecătoare mi-a povestit o întâmplare 
interesantă. O cunoştinţă de-a ei s-a îmbolnăvit de cancer, 
trecând în metastază generalizată. Totul a început de la un 
rinichi. Medicii, după ce i-a examinat radiografiile şi rezultatele 
analizelor, i-au spus că n-are şanse de supravieţuire şi l-au 
externat. Vindecătoarea s-a decis să facă o mişcare 
neaşteptată şi plină de efect. 

— La tine totul a început de la un rinichi, i-a spus cunoștinței 
sale. Hai să-ţi schimb rinichiul la nivel astral. 


Omul nu mai avea ce pierde şi a fost de acord. Vindecătoarea 
a efectuat un transplant astral. Adică şi-a imaginat un rinichi 
sănătos şi 1-a introdus în biocâmpul bolnavului. El a început să 
se simtă mult mai bine. După o lună, o lună şi jumătate s-a dus 
la doctori. Aceştia s-au mirat că omul mai este încă în viaţă. 


Când i s-au făcut investigaţiile, medicii s-au mirat şi mai tare. 
Metastazele dispăruseră, tumoarea de asemenea. Este drept că 
omul era convins că 1-a vindecat urinoterapia. 

— Ce credeţi? L-am ajutat eu sau nu? 

— Desigur. în cazul de faţă urinoterapia a avut o influenţă 
minimă. Vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat de fapt? 

— Foarte mult, mi-a răspuns vindecătoarea. 

— Spuneti-mi mai întâi cum se numeşte soţia acelui om. 

Cercetez biocâmpul soţiei şi încep să-mi notez. 

— El prezenta nu numai gelozie, ci şi trufie. Şi avea foarte 
multe pretenţii faţă de soţia sa. Agresivitatea subconştientă 
faţă de ea sărise la 300 de unităţi. A început să funcţioneze 
programul de autodistrugere. Când programul „loveşte" în sis 
temul genito-urinar, acest lucru blochează fie funcţional, fie 
organic, sistemul. Prin urmare, a apărut tumoarea canceroasă 
la un rinichi. Acum programul său de autodistrugere s-a oprit, 
însă programul de distrugere al soţiei a rămas şi s-a intensi 
ficat. Câmpul soţiei acestui om este puternic deformat, iar 
caracterul sugerează moartea care va surveni în curând. 

— Ce se va întâmpla dacă ea moare? 

— Cu timpul puteţi avea cancer la sânul drept, întrucât 
dumneavoastră sunteţi autoarea morţii ei. Dacă schimbările de 
caracter şi rezerva de iubire nu-i ajung pacientului pentru 
ameliorarea fizică, atunci când „îl trageţi", la nivelul spiritual 

are loc absolutizarea viitorului; pentru că dumneavoastră vă 
luaţi de acolo iubirea şi energia cu care vă trataţi pacientul. 
Prin urmare şi dumneavoastră puteţi pierde viitorul. Acestui 
om i-au fost dezmoşteniţi urmaşii până la a treia spiţă. După 
toate aparențele, tratamentul dumneavoastră are efectul unei 
pastile bune, dar este vorba de o amânare. Dacă sufletul nu 
ajunge din urmă trupul, încep problemele. 

După vocea femeii se simte că ea este afectată. 

— Şi nu se poate schimba situaţia? 

— Se poate. Trebuie scoasă soţia acestui om din situaţia 
critică. Rugaţi-vă pentru ea, ca din sufletul ei să dispară gelo 
zia. Rugaţi-vă ca pentru ea, fericirea supremă să devină iubirea 
pentru Dumnezeu, iar omul iubit, doar mijlocul acestei iubiri. 
Numai aşa ea va fi apărată şi agresivitatea soţului nu-i va 
produce nici un prejudiciu. 

A doua zi vindecătoarea mă sună din nou: 


— Spuneţi-mi, s-a modificat ceva? Există vreo şansă? 

— Da, situaţia s-a schimbat. Câmpul femeii s-a refăcut, iar 
moartea 1-a părăsit. 

— Dar soţul ei? 


— La el, programul de distrugere al soţiei s-a convertit din 
nou în program de autodistrugere. Peste un an, un an şi 
jumătate el se poate îmbolnăvi de cancer la prostată. 

— Poate fi ajutat în vreun fel? 

— Să renunţe la pretenţiile faţă de soţie şi să se roage. 
Numai aşa va putea fi sănătos. 


NIVELURILE IUBIRII 

Vorbiţi prea repede, mi s-a plâns recent un pacient. Nu reuşesc 
să prind sensul celor spuse de dumneavoastră. Pentru 
dumneavoastră, desigur, aceste lucruri sunt foarte simple. Eu 
însă nu numai că nu pot simţi, dar nici măcar să-mi dau seama 
despre ce este vorba nu reuşesc. 

Problema aceasta îmi este cunoscută de mult timp. Cu cât 
primim mai multe informaţii, cu atât cheltuim mai mult timp şi 
eforturi pentru transmiterea acestora pacienţilor. Există o 
singură soluţie: mărirea densităţii informaţiei. Ceea ce 
explicam înainte în câteva ore, acum reuşesc s-o fac în două - 
trei fraze. Prima carte aş fi putut s-o editez în zece volume, dar 
sunt leneş şi nu-mi place să fac muncă suplimentară. In plus 
diluarea informaţiei este pentru mine un adevărat chin. 
Şlefuind frazele de sute de ori, eu nu transmit numai 
informaţie. Am constatat că fluxul ei maxim vine în timpul 
transmiterii ei maxime, adică cu cât transmit o informaţie mai 
generalizată, cu atât cantitatea ei este mai mare şi invers. O 
astfel de politică este în favoarea cărţii pe care o scriu. lată că 
mă repet pentru a nu ştiu câta oară: tot ceea ce iubim în 
această viaţă, orice valoare umană, absorb din noi puterea, 
iubirea şi energia. Totul este dat de la Dumnezeu. înseamnă 
că dacă îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice pe lume, 
inclusiv viaţa, atunci primesc mai multă iubire şi mai multe 
forţe decât pot da şi această rezervă pot s-o cheltuiesc pentru 
mine şi pentru urmaşii mei. La nivelul fin, noi hrănim perma- 
nent sufletele urmaşilor noştri prin iubirea noastră. Dar, dacă 
noi iubim orice pe lume mai mult decât pe Dumnezeu, atunci 


dăm mai mult decât primim şi astfel începe degradarea su- 
fletului. Şi atunci recurgem la rezervele strategice de iubire şi 
de forţă din sufletele urmaşilor noştri şi din vieţile noastre 
viitoare. Pentru ca să-şi salveze sufletul, omului i se ia tot de 
ce este ancorat sufletul său, ce iubeşte el mai presus de 

Dumnezeu. Dacă omul acceptă această situaţie şi tinde către 

Dumnezeu, atunci el capătă echilibru şi îşi salvează sufletul. 

Cum putem determina starea în care sufletul a început să 
iubească ceva mai mult decât pe Dumnezeu?! Când începem să 
facem din ceva un ţel şi fericire supremă, este deja un semn al 
slăbirii iubirii pentru Dumnezeu şi noi începem să depindem de 
acest lucru. Atunci începem să ne temem, să ne pară rău, să 
manifestăm pretenţii, să punem condiţii. Este al doilea pas. Al 
treilea pas este agresiunea directă, supărarea, ura, blamarea, 
disprețul ş.a.m.d. Din iubire pentru Dumnezeu se nasc două linii 
ale valorilor umane. 

Prima linie se realizează ca iubire faţă de lume şi de 
oameni. La baza dorinţei de a avea familie stă iubirea pentru 
omul apropiat. La baza iubirii pentru acel om stă dorinţa de a 
avea copii de la el, adică instinctul perpetuării. La baza 
instinctului perpetuării stă instinctul creaţiei, adică cu cât sunt 
mai importante valorile umane, cu atât suntem mai aproape de 
Dumnezeu. Dar ele, oricum, rămân omeneşti şi de aceea sunt 
supuse distrugerii, adică unei creaţii sub o nouă calitate. 

A doua linie a valorilor este legată de dezvoltare. La baza 
aptitudinilor, a intelectului stă acea valoare pe care am numit-o 
perfecţiune. La baza perfecțiunii stă destinul, la baza destinului 
stă viitorul. Dacă omul face un ţel din linia iubirii pentru oameni 
şi pentru lume, apar boli ale geloziei şi ele se tratează prin 
trădare, certuri, supărări, înşelăciune. în cazul dorinţei de a face 
valoare supremă din linia perfecțiunii şi a dezvoltării, apar bolile 
trufiei. Ele se vindecă prin insuccese, înşelăciuni, jigniri 
neîntemeiate şi supărări, neplăceri pe linia destinului, năruirea 
planurilor de viitor. Dacă se absolutizează ambele linii, atunci 
intervin boli grave: cancerul, schizofrenia, diabetul zaharat, 
scleroza în plăci ş.a.m.d. Adeseori nu trebuie să ne amintim în 
detaliu toată viaţa. Este suficient să ne amintim două-trei 
evenimente majore şi să ne schimbăm atitudinea faţă de ele. 
Cel mai important lucru în spovedanie nu este regretul în 
legătură cu trecutul, ci dorinţa de a te schimba şi de a nu mai 


face greşeli în viitor. Omul care crede în Dumnezeu poate obţine 
avantaj din orice situaţie, înțelegând că ea nu este 
întâmplătoare. 

în ultimul timp sunt foarte solicitat. Am fost rugat să consult 
un om. După plecarea lui am rămas pur şi simplu strivit. 
Simţeam că nu mai am forţă pentru a da explicaţii. A doua zi 
aveam consultaţii fixate pentru cinci-şapte oameni. Am simţit că 
trebuie să întrerup consultaţiile, şi încă pentru 
mult timp. în acelaşi timp îmi era milă de oamenii care mizau pe 
ajutorul meu şi atunci am decis să risc. Dacă vor începe din nou 
durerile de cap, atunci totul s-a terminat. A doua zi consult 
primul pacient. Simt că nu am putere să-i dau explicaţii. Văd 
cauzele care au determinat boala pacientului, problemele cu 
copiii şi urmaşii, dar de explicat nu pot, nu am putere. M-a 
străfulgerat o idee: de ce să-i explic? Tot ce am de explicat o fac 
în cărţi. încerc să vorbesc în pilde. 

— Ştiţi de ce îmbătrânim şi murim? Pentru a primi o nouă 
porţie de iubire venind la Dumnezeu. Tot ceea ce este creat de 
Dumnezeu trebuie să se reîntoarcă periodic la El pentru a primi 
o nouă porţie de iubire şi energie. Principala condiţie a 
contactului cu Dumnezeu este renunţarea la tot ce a fost creat 
de El. îmbătrânind şi murind, ne eliberăm de toate valorile 
noastre omeneşti şi atunci apare posibilitatea de a primi noi 
porţii de iubire, dar s-ar putea ca ele să nu fie îndeajuns pentru 
toată viaţa. Pentru un nou contact trebuie umilite toate valorile 
omeneşti, inclusiv cele mai înalte. Deosebit de puternică trebuie 
să fie această umilinţă înaintea conceperii copiilor, pentru ca să 
ne dăruim iubirea nu numai nouă, ci şi lor. Cu cât depinde mai 
puţin iubirea noastră de valorile omeneşti, cu atât mai mult în 
sufletul nostru ne asemuim lui Dumnezeu. Dumnezeu nu 
depinde de nimic şi cu cât este mai mare asemănarea cu 
Dumnezeu, cu atât avem mai multă iubire în suflet şi atunci, 
dintr-o băltoacă sordidă, ne transformăm într-un izvor cu apă 
limpede. Parcurgeţi-vă din nou întreaga viaţă cu sentimentul că 
iubirea dumneavoastră nu depinde de nimic. Rugaţi-vă ca acest 
lucru să le fie dat şi urmaşilor dumneavoastră. 

Următorul pacient îmi pune întrebarea: 

— Spuneţi despre credinţa în Dumnezeu că este o imensă 
fericire, dar, în acelaşi timp afirmaţi că această credinţă trebuie 
să se distrugă. Cum să înţeleg asta? 


— Spuneţi-mi, îl întreb eu, conştiinţa noastră este perfectă? 

— Nu, desigur. 

— Ea trebuie să se dezvolte şi să fie înlocuită de o conştiin 
tă mai aproape de perfecţiune? înseamnă că vechea conştiinţă, 
respectiv reprezentarea noastră despre lumea înconjurătoare 
trebuie să se distrugă şi să fie înlocuită de altele mai valoroase. 
Deci, iată, credinţa este tocmai perceperea conştientă a lui 
Dumnezeu, reprezentarea noastră despre El. Cu trecerea 
timpului aceste reprezentări se modifică. 

— Eu însă am crezut că Dumnezeu şi credinţa sunt unul şi 
acelaşi lucru. 

— Dacă ar fi fost aşa, atunci Dumnezeu ar dispărea odată 
cu pierderea credinţei. Pe Pământ trăiesc mulţi atei care afirmă 
că Dumnezeu nu există. Ei ignoră noţiunea de credinţă şi cu 
toate acestea trăiesc şi au copii. Dar când ateii şi credincioşii 
încearcă să renunţe la sentimentul de iubire, devin sterili, se 
îmbolnăvesc şi mor. Orice valori legate de conştiinţa noastră 
se nasc datorită iubirii. Toate trăirile noastre emotive depind 
de lumea înconjurătoare. Ele renasc prin interacţiunea cu 
aceasta. Singura excepţie o constituie sentimentul iubirii care 
creează lumea înconjurătoare şi nu depinde de ea. Când 
încercăm să punem acest sentiment în relaţie de dependenţă cu 
lumea înconjurătoare, prin distrugerea lui începem să distru 
gem iubirea în noi şi în alţii, apoi ne îmbolnăvim şi murim. 

In faţa mea se află un bărbat tânăr. Cu un an înainte a orbit. 
Are diabet zaharat şi este steril. 


— Acum câţiva ani am încercat un puternic sentiment de 
iubire, dar acesta a fost asociat cu mari umilinţe şi-mi încălca 
toate principiile. Am reuşit să înving această iubire. Acum 
înţeleg că toate problemele apărute sunt urmarea „victoriei" 
mele. A fost nu o victorie, ci o încercare de victorie. 

— lubirea nu poate fi învinsă. lubirea este Dumnezeu. Băr 
batul a tăcut mult timp apoi a dat din cap afirmativ. 

— începeţi cu senzaţia că în fiecare secundă, tot ce este în 
jurul dumneavoastră poate dispărea, că omul drag vă poate 
trăda în orice clipă, poate pleca, vă poate jigni sau poate muri, 
că în fiecare secundă puteţi muri dumneavoastră. Atunci, 
încetul cu încetul pretenţiile dumneavoastră vor dispărea, dar 
iubirea va rămâne. Sentimentul dumneavoastră de iubire nu 


trebuie să depindă de nimic. Lumea înconjurătoare şi viaţa 
dumneavoastră nu sunt decât un motiv de iubire. Soarele 
străluceşte indiferent de atitudinea noastră faţă de el. 

— Dar dacă eu voi începe să iubesc lumea înconjurătoare 
mai mult decât pe Dumnezeu? 

— Dacă nu manifestaţi pretenţii, iubiţi lumea înconjurătoa 
re cât de mult puteţi şi cu cât o veţi iubi mai mult, cu atât mai 
multă iubire va primi sufletul dumneavoastră. 

Următorul pacient întreabă: 

— lată, eu îl iubesc pe Dumnezeu şi mă rog lui. De ce sunt 
bolnav şi nefericit? 

— lubirea pentru Dumnezeu vă dă posibilitatea să fiţi feri 
cit dar, mai precis, fericirea trebuie să v-o câştigaţi singur. 
Dacă de exemplu conducând maşina, vă veţi ruga dar veţi 
trece pe sensul opus, atunci în mod inevitabil veţi avea mari 
probleme. Există rugăciune, dar există şi reguli de circulaţie. 
Alături de legile materiale există legi spirituale şi ele trebuie 
studiate şi respectate. Fiecare religie oferă o reprezentare des- 
pre Dumnezeu, date despre legile de dezvoltare ale spiritului. 
Mistica, magia şi ocultismul studiază numai legile spiritului. 
Când ele devin unic ţel, rezultatele deplorabile nu pot fi evitate. 
De aceea şi cercetările materiale şi cele spirituale trebuie să fie 
încălzite de iubire. Pentru dezvoltare, pentru supravieţuire 
aceasta este principala condiţie. 

îmi amintesc cum, cu câţiva ani în urmă, încercam să pătrund 
mai profund în straturile divinului. Cel mai uşor o puteam face 
prin intermediul câmpului magnetic. Prin trecerea de la o lume 
la alta, caracteristicile câmpului magnetic, nu ştiu de ce, sunt 
mai stabile acolo unde se găsesc polii magnetici ai Pământului. 
Acolo se schimbă caracteristicile timpului şi spaţiului. Polul Sud 
tinde către trecut. Această tendinţă trece în emisfera vestică, în 
continentul american. Polul Nord tinde către viitor, prin Rusia şi 
Orientul Mijlociu coboară spre Himalaia. In partea de est a 
Americii de Sud există o zonă de maximă orientare către trecut. 
înainte nu puteam să înţeleg un lucru: dacă omul în viaţa 
trecută, sau într-una mai îndepărtată, a locuit în această zonă, 
atunci de regulă, el avea tendinţe către magia neagră, adică 
aptitudinile sale le subordona avantajului material. lar dacă trăia 
în zona munţilor Himalaia, dimpotrivă, tendinţele erau altruiste. 


Apoi am înţeles dintr-o dată: trecutul este material, ceea ce ne 
înconjoară, iar viitorul este spiritual, înseamnă că emisfera 
vestică tinde spre acumularea de valori materiale, spre 
dezvoltarea lumii materiale. Emisfera estică 
tinde către viitor, spre ceea ce nu este realizat, spre spiritual. 
Omul spiritual trăieşte mai mult prin viitor şi manifestă 
altruism. Dar absolutizarea viitorului, adică a spiritualităţii, duce 
la stoparea dezvoltării şi la distrugerea viitorului. 
Materialistul trăieşte prin trecut, spre deosebire de omul 
spiritual care se orientează către intuiţie şi generează cultură; 
materialistul se orientează spre fapte şi argumente, spre 
experiment, adică spre analiza evenimentelor deja consumate. 
Apropo, una din cunoştinţele mele, când i-am vorbit despre 
America de Sud, mi-a spus că polul magnetic sudic migrează 
exact către această zonă. Omul care regretă trecutul, care nu-l 
acceptă, declanşează programul distrugerii lumii materiale. + 
Omul care se teme de viitor, care gândeşte urât despre viitor, 
declanşează programul de distrugere a lumii spirituale. Reiese 
că tristeţea reprezintă neîncrederea în viitor, neacceptarea lui. 
De aceea omul care gândeşte în termeni sumbri despre viitor se 
omoară pe el însuşi în acest viitor, şi după aceea, când acesta 
vine, omul se îmbolnăveşte pe neaşteptate şi moare. Un pacient 
se interesa ce perspective are, bune sau rele? l-am răspuns că 
n-am să-i deconspir acest lucru. „Dacă am să vă spun că în 
viitor totul va fi bine, veţi înceta să lucraţi asupra 
dumneavoastră, iar dacă vă spun că totul va fi rău, cu atât mai 
puţin veţi face". întrucât oamenii, în marea lor majoritate tind 
spre material, spre trecut, toate religiile i-au orientat spre 
spiritual, spre viitor. Acest lucru le ridica spiritualitatea, dar 
ducea la dogmatism şi despotism. De aceea despre viitor nu 
trebuie gândit nici bine, nici rău. în viitor nu va exista nici rai, 
nici iad. în viitor va fi Dumnezeu. De aceea a te teme, a dispera, 
a te supăra este lipsit de orice sens, îţi rămâne doar să 
iubeşti. Dar Dumnezeu nu este numai în viitor, El este în trecut 
şi în prezent. De aceea nemulţumirile interioare, în legătură cu 
trecutul sau viitorul reprezintă agresiune împotriva lui 
Dumnezeu. 

O femeie plânge la telefon: 

— Am fost deja la dumneavoastră la consultaţie. Am mari 
probleme cu fiul. El este foarte crud, tot timpul se ceartă cu 


toată lumea. Ne jigneşte şi, cu toate că am fost la dumnea 
voastră la consultaţie, nimic nu s-a schimbat. Nu demult şi-a 
omorât câinele cu toporul, iar ieri tot cu toporul a încercat să-şi 
omoare nevasta. 

Mă uit la câmpul fiului. Un singur ataşament, dar foarte 
puternic: creaţia, procrearea. Ataşamentul faţă de procreare, 
de familie, de omul drag, generează gelozie şi supărare. 

— Dorinţa de a face ţel şi sens al vieţii din omul iubit exis 
tă încă în dumneavoastră. Aţi transmis acest lucru într-o 
proporţie uriaşă fiului dumneavoastră. Dar dacă iubiţi un lucru 
mai mult decât pe Dumnezeu, mai târziu, acest lucru o să 
începeţi să-1 urâţi. 

— Dar am făcut întotdeauna tot ce mi-aţi spus. Nu ştiu de 
ce nu se arată rezultatele. Eu m-am străduit foarte mult. 


— Haideţi să repetăm, îi propun eu. La dumneavoastră în 
familie are loc absolutizarea creaţiei, şi a procreării. 

— Da, spune femeia. în neamul nostru am avut talente mari 
la pictură. Fiul meu de asemenea, ce-i drept ca autodidact, 
încerca să picteze şi să deseneze. însă lui nu-i prea reuşesc 
picturile şi din această cauză suferă cumplit, aproape că îi vine 
să plângă. 

— înaintea conceperii copiilor trebuie umilite valorile 
omeneşti cele mai înalte, chiar şi dorinţa de a naşte copii, şi 
de a crea. Dar cu agitația dumneavoastră, cu regretele 
dumneavoastră v-aţi agăţat în aşa fel de toate acestea, încât 
cel mai mic insucces îl scoate din sărite pe fiul 
dumneavoastră. 

— Opt ani nu am avut copii, iar eu tare mi-i doream. 
Soţului meu nici că-i păsa. El nu voia să meargă la control şi 
nici să se trateze. îmi era grozav de ciudă. 

— Fiului dumneavoastră, în viaţa anterioară, când îşi făcea 
planuri de creaţie, i-a fost distrusă dorinţa de a avea copii, dea 
avea familie, sau el a refuzat toate acestea. în această viaţă, la 
început Dumnezeu nu vă dădea copii. Puteaţi să-i doriţi şi să 
faceţi tot ceea ce era necesar pentru a-i avea, dar să vă 
supăraţi 
pe dumneavoastră înşivă, pe destin şi pe Dumnezeu, nu aveaţi 
voie. lar dumneavoastră v-aţi supărat, şi încă mult de tot v-aţi 
supărat. Şi în primul rând, pe Dumnezeu. Să mergem mai 


departe. Soţul dumneavoastră v-a fost trimis de Dumnezeu şi 
de destin. Când prin el vă erau trimise neplăceri, supărându-vă 
pe el, dumneavoastră vă supăraţi pe soartă şi pe Dumnezeu. 
Supărările pe Dumnezeu generează diavolismul şi o uriaşă 
cruzime. în măsura în care veţi înţelege acest lucru şi vă veţi 
ruga, în aceeaşi măsură îl veţi purifica prin dumneavoastră pe 
fiu şi pe urmaşi. Este mai bine să fii un ateu care nu îl cunoaşte 
pe Dumnezeu, şi să te superi numai pe un alt om, decât să fii 
un credincios care, drept răspuns la unele încercării, se supără 
pe destin şi pe Dumnezeu. 

După câmpul femeii se vede că acum a înţeles. S-a schim- 
bat şi câmpul fiului ei spre bine. La început am văzut în acest 
program numai gelozia, îngreunându-i femeii posibilitatea de 
a-şi corecta situaţia. Până la urmă totul s-a sfârşit cu bine, dar 
pe mine mă chinuia o singură întrebare la care nu găseam 
răspuns. 

Eu nu îl pot purta pe pacient prin toate verigile lanţului. Eu îi 
descriu principalele verigi iar pe celelalte, urmându-mă în mod 
intuitiv, pacientul şi le purifică singur. în cazul de faţă însă, acest 
lucru nu s-a întâmplat. încerc să-mi dau seama de ce după 
prima întâlnire n-au intervenit nici un fel de modificări. Era o 
problemă. Dar nu puteam să înţeleg despre ce este vorba. în 
acest moment m-au chemat la telefon. Suna un pacient din 
Orientul îndepărtat. Fiul său avea cancer. Era afectat rinichiul 
şi avea o mare tumoră în abdomen. îi cercetez câmpul băiatului 
şi nu descopăr în el deformaţii mari. Există un ataşament faţă de 
creaţie şi de procreaţie. Dar este foarte subţire. Din nou nu pot 
să înţeleg nimic. Ceva mă ţine în loc, dar cauza nu o găsesc. De 
zeci de ori răsucesc pe o parte şi pe alta evenimentele zilelor 
precedente. încerc să combin experienţa acumulată, cu intuiţia. 
îmi amintesc de o discuţie cu o femeie. Poate că băiatul s-a 
supărat pe destin şi pe Dumnezeu? în cazul de faţă găsesc 
principala verigă. Aceasta o constituie supărările colosale pe 
Dumnezeu din cauza problemelor cu omul iubit. M-am deprins 
să privesc nivelul spiritual ca fiind nemijlocit legat de trup. lar 
bolile grave constituie afectarea planurilor spirituale. Cercetez 
primul nivel: supărările pe femei. Erau 1300 de unităţi. Acum 
sunt numai 70 de unităţi. Nivelul destinului (supărările pe 
femeile iubite, pe destin): erau 3000 de unităţi, au rămas numai 


1000. Nivelul supărării pe Dumnezeu: erau 4000 de unităţi şi au 
rămas tot 4000. Mai existau încă supărări pe viitor. 


Intensificarea contactului cu viitorul reprezintă intensificarea 
spiritualităţii, de aceea când este înjosit viitorul, este înjosită şi 
spiritualitatea. Acest lucru poate fi suportat numai atunci când 
viteza de epuizare a iubirii din suflet întrece pretenţiile, adică 
iubirea pentru Dumnezeu depăşeşte iubirea pentru toate 
celelalte. Dar de ce câmpul băiatului se modifică atât de lent? 
Realizez că n-am reuşit să pun ordine în mine însumi. Cercetez 
nivelul acestui aspect la mine. Supărarea pe oameni constituie 
peste 2000 de unităţi, supărarea pe Dumnezeu 33000. Sunt 
derutat. Cine sunt eu, dacă prezint asemenea parametri de 
agresivitate faţă de Dumnezeu? Şi cui vor folosi cărţile mele 
într-un asemenea plan, dacă sufletul meu arată atât de jalnic? 
Mi-aduc aminte cum, în copilărie, am sărit pentru prima dată în 
apă de la o mare înălţime, cu capul în jos. Am stat multă vreme, 
îmi era frică. După aceea m-am concentrat şi am sărit. 
După desprindere, parcurgând aproximativ un metru, brusc 
m-a cuprins o dorinţă cumplită de a mă întoarce. Acum simţeam 
aceeaşi dorinţă. Când am înţeles în ce am intrat, am vrut să 
renunţ, să mă întorc, dar era deja prea târziu. Prima carte se 
pare că mi-a modificat într-atât de puternic energia încât nu 
puteam să nu o scriu şi pe a doua, pentru că nu am reuşit să 
expun unele momente foarte importante în acea primă carte. 
Dacă nu mi-aş fi cercetat câmpul sau dacă nu aş fi ajuns la 
noţiunea de „supărare pe destin, pe viitor şi pe Dumnezeu" ce s- 
ar fi întâmplat atunci? Un singur lucru totuşi, mă liniştea: îi 
explicam pacientului că, cu cât este mai înalt nivelul de 
dezvoltare al omului, cu atât sunt mai mari pretenţiile sale, dacă 
el este ataşat de acest nivel. Dacă eu am asemenea pretenţii 
faţă de Dumnezeu înseamnă că, într-o viaţă 
anterioară, probabil şi nivelul meu de dezvoltare era destul de 
ridicat. De acolo am şi adus supărarea pe Dumnezeu. întrucât 
Creatorul nu m-a distrus la începutul vieţii, înseamnă că pe 
lângă minusuri aveam şi plusuri. 

Când îmi încheiam prima carte, mi s-a întâmplat ceva curios. 
Primeam informaţia sub formă de text, iar textul era 
aproximativ acesta: „Dacă nu vei recunoşte că porţi în tine 
divinitate, cartea nu va fi scrisă". Sunt om de ştiinţă, cercetător 


al structurilor biocâmpurilor. Metoda mea se bazează pe 
investigația ştiinţifică, pe analiză, comparaţie, pe încercări şi 
greşeli. Eu sunt cinstit până la capăt şi spun concret tot ce s-a 
întâmplat cu mine. Newton a descoperit legea gravitaţiei 
terestre. Eu încerc să descopăr legile dezvoltării spirituale. Dar 
să rămân numai om de ştiinţă nu mi se permitea. lar eu doream 
să editez prima carte în care informaţia era foarte importantă. 
De îndată ce m-am împăcat cu acest gând, totul a început să 
meargă normal. După terminarea celei de a doua cărţi, situaţia 
s-a repetat. Trebuie să recunosc că-l port pe Dumnezeu în 
mine. Mi s-a dat să înţeleg că nu voi rămâne doar om de ştiinţă 
când voi scrie despre asemenea lucruri. De abia acum am 
priceput despre ce este vorba: fiecare din noi îl poartă pe 
Dumnezeu, dar practic, acest lucru nu este evident. în mine însă 
trebuia să fie evident pentru că, dacă eu voi vorbi despre lucruri 
de care m-am apropiat numai ca om de ştiinţă, aceasta poate fi 
periculos şi pentru mine şi pentru alţii. Pe măsura dezvoltării 
valorilor omeneşti, tot mai puternic trebuie să se manifeste 
contactul interior cu Dumnezeu. Tot mai puternic omul trebuie 
să simtă că îl poartă pe Dumnezeu în sine însuşi Să cunoşti 
lumea numai pe treptele scării este imposibil. Scara se va nărui. 
Trebuie nu doar să te ridici de jos, dar să şi cobori de sus. Cu cât 
ne apropiem de un plan mai fin, cu atât mai departe, în planul al 
doilea, trec logica, experienţa şi analiza, înseamnă că omul 
trebuie, în acelaşi timp, să se simtă: corp fizic şi esenţă de 
procreare care, depinde de lumea înconjurătoare şi 
interacționează cu ea şi cu Dumnezeu. Independent de lumea 
înconjurătoare, Dumnezeu iradiază iubirea care creează şi 
dezvoltă. Şi această particulă divină noi trebuie să o simţim în 
interiorul nostru permanent. Atunci nici un fel de valori 
omeneşti nu ne vor înmormânta, oricât de mult le-am iubi. 

Acum două zile m-a sunat o femeie: 

— Am visat ceva foarte straniu şi îngrozitor. Mi-am văzut 
copilul, corpul lui fiind acoperit total de tatuaje. Un om nu 
prea înalt, aproape pitic, îl ducea pe copilul meu de mână într-o 
încăpere şi eu ştiam că acolo va avea loc un sacrificiu ritual. 

— M-am uitat la câmpul femeii şi am văzut că grijile ei 
pentru copil sunt întemeiate. Câmpul copilului nu arăta bine. 
Cauza mi s-a părut stranie şi neaşteptată: 
absolutizarea 


structurilor care ies dincolo de limitele trecutului, prezentului 
şi viitorului. Nici măcar nu aveam denumiri pentru aceste 
structuri. Cum să ies din această situaţie? îi spun femeii ceea 
ce urmează: 

— în două din vieţile anterioare, dumneavoastră aţi consi 
derat că Dumnezeu este ceea ce se află dincolo de materie şi 
spaţiu şi aproape dincolo de limitele timpului. Dar acesta nu 
era Dumnezeu. V-aţi închinat altor zei: erau valorile omeneşti 
superioare. Zeii cărora v-aţi închinat erau întruchiparea 
acestor valori. Rugaţi-vă. Sunaţi-mă mâine din nou. Dacă fiul 
dumneavoastră va avea câmpul curat înseamnă că am avut 
dreptate. Când îl veţi simţi permanent pe Dumnezeu în suflet 
vor dispărea disprețul, blamările şi orice nemulţumire faţă de 
lumea înconjurătoare. 

Mama, dar mai ales fiica mă roagă să le salvez soţul, 
respectiv, tatăl. Diagnosticul - cancer pulmonar. Cancerul la 
plămâni şi stomac se tratează foarte greu pentru că aici nu 
este vorba doar de supărare pe oamenii apropiaţi, ci şi pe 
soartă şi viitor. Cauza din care au apărut aceste complicaţii, o 
constituie linia iubirii. Omul iubit, familia, copiii, pentru tatăl 
bolnav au devenit valoare superioară. Agresivitatea legată de 
aceste lucruri în cea mai mare parte, el a transmis-o urmaşilor 
săi. îi 
explic fiicei: 

— Pachetul de supărări pe oamenii apropiaţi, pe lumea în- 
conjurătoare, pe sine însuşi, pe destin şi Dumnezeu poate să 
vă ucidă pe dumneavoastră şi pe copiii dumneavoastră. Este 
necesar să vă schimbaţi concepţia despre lume. Oricât de 
înjosită ar fi iubirea dumneavoastră pentru oamenii apropiaţi, 
pentru lumea înconjurătoare, sentimentul interior al iubirii 
trebuie să rămână intangibil. lubirea pentru omul 
apropiat creează această lume, şi întrucât acest sentiment 
este legat de această lume, atunci, odată cu distrugerea lumii 
se distruge într-o măsură apreciabilă şi aceasta. Dar, în 
interior, există numai iubire pentru Dumnezeu. întrucât 
Dumnezeu este veşnic, acest sentiment este de asemenea 
veşnic. De aceea ele nu trebuie să se asocieze, chiar dacă trec 
reciproc din una în alta. 


— lubirea divină se manifestă în noi cu atât mai puternic cu 
cât este mai puternică iubirea omenească. Apoi iubirea ome 
nească se destramă pentru a nu se ataşa de cea divină, iar mai 
apoi renaşte din nou. 

— Amintiţi-vă toate momentele, îi spun eu fetei, când v-a 
fost înjosit sentimentul de încredere şi parcurgeţi din nou 
aceste momente păstrând sentimentul iubirii. 

Ea dă din cap dar, când peste puţin timp intră în cameră, nu 
văd la ea schimbări deosebite. 

Ea îl sună pe tatăl său la spital. Peste o oră revine la consul- 
taţie şi mă anunţă că tatălui său îi este şi mai rău. Mă uit să 
văd cât de profund au intrat supărările în sufletul tatălui şi văd 
un tablou absolut dezolant. 

Am făcut o ierarhizare a valorilor omeneşti. Nu demult îi 
explicam unui pacient. 

— In afara valorilor omeneşti din trecut şi prezent, există 
valori şi în viitor şi pierderea lor este şi mai dureroasă. Când 
vă rugaţi, puteţi prin cuvintele dumneavoastră să spuneţi că 
orice valoare omenească, orice fericire omenească din trecut, 
în prezent şi în viitor este un mijloc pentru a-l iubi pe 
Dumnezeu. 

însă nu demult am găsit niveluri care trec dincolo de limitele 
prezentului, trecutului şi viitorului. N-am putut să găsesc o 
denumire pentru verigile acestui lanţ. Credeam că nu mă voi 
mai întâlni degrabă cu acestea. Nici unul din modelele 
obişnuite n-a funcţionat în acest caz. E drept a existat un 
moment, şi anume când încercam să determin cu ce se leagă la 
om prima verigă a acestui lanţ. Am văzut că este vorba de zona 
genitală. Ce-ar putea să însemne asta? Că atracțiile 
sexuale ies din limitele prezentului, trecutului şi viitorului? 
Foarte straniu. A doua verigă era în zona pieptului. A treia în 
cea a capului. La bolnavul pe care-l analizam la distanţă era 
absolutizarea câtorva niveluri ale lanţului, dar nu ştiam cum să 
explic acest lucru soţiei şi fiicei pacientului. Am încercat să 
explic prin metodele obişnuite: creaţie, omul iubit. Dar fata nu 
m-a înţeles. Am văzut disperarea ei, dar după tabloul 
bioenergetic, era clar că situaţia se înrăutăţea şi mai mult. 

— Patruzeci de minute pauză, le spun eu. Ele ies şi eu mă 
cufund în meditaţie. La limita somnului poţi să găseşti mai 
uşor soluţii noi. Timp de douăzeci de minute a fost o activitate 


febrilă, cu toate că conştienta aproape că dormea. Conştienta 
este legată de stereotipurile obişnuite. Este greu pentru ea să 
primească o informaţie nouă. După o jumătate de oră îmi vine 
o idee nouă: senzațiile sexuale trebuie mai întâi date lui 
Dumnezeu şi după aceea omului. Imediat ce am simţit acest 
lucru am văzut o ameliorare în câmpul fiicei şi al tatălui. 

Le invit pe paciente: 

— Ei, cum e? Simţiţi vreo ameliorare? O întreb eu pe fiică. 

— Da, parcă mi s-a uşurat sufletul. 

— Prima senzaţie sexuală trebuie dată lui Dumnezeu. 

Cum să înţeleg asta? 

— în sentimentul iubirii este întotdeauna un element de 
atracţie sexuală şi dacă primul sentiment trebuie să-i fie dat lui 
Dumnezeu, atunci în acelaşi fel trebuie procedat şi cu atracţia 
sexuală. în viaţa cotidiană acest lucru este foarte simplu: dacă 
pentru simţul dumneavoastră sexual principalul ţel este omul 
iubit, atunci când bărbatul vă înjoseşte, vă jigneşte dorinţele 
sexuale, nu veţi putea suporta acest lucru. Deoarece acest 
sentiment depinde de omul iubit, inevitabil va izbucni 
agresiunea. Dar dacă el nu depinde de omul iubit, atunci orice 

înjosire nu va ucide iubirea interioară. Sunaţi-l pe tatăl dum- 
neavoastră şi, după aceea, sunaţi-mă pe mine. 

Femeile pleacă iar eu aştept rezultatul. El este foarte impor- 
tant. Dacă concluzia este corectă, trebuie să fie o cât de mică 
ameliorare. După vreo două ore, fata mă sună. 

— Să nu fie de deochi, dar tata se simte cu mult mai bine. 

înţeleg că în viitorul apropiat, oamenilor le va fi greu să-şi 
dea seama ce fel de lanţ este acesta care iese dincolo de 
limitele prezentului, viitorului şi trecutului. Dacă n-am să-mi dau 
seama nici eu, n-am să-l pot ajuta pe acel pacient ale cărui 
supărări s-au scufundat la acest nivel. Şi iată, zi după zi, încerc 
să determin relaţia dintre componentele acestui lanţ. Se 
dovedeşte că trecutul, prezentul şi viitorul sunt liniile iubirii faţă 
de lume şi ale dezvoltării personale, adică tot ce există în timp 
şi reprezintă consecinţa activităţii acestei succesiuni de 
programe karmice. Prima verigă o constituie atracţia sexuală. 
Ea aparţine acestei lumi, ieşind în acelaşi timp dincolo de 
graniţele ei. A doua verigă se leagă într-un fel de suflet. Ea iese 
dincolo de limitele timpului. A treia este în legătură cu 


conştienta. A patra verigă îmi este încă necunoscută. Ea e 
situată deasupra capului omului. 

Câteva săptămâni am încercat să găsesc situaţii în care ar fi 
putut fi înjosiri ale valorilor umane superioare. Puricându-mi 
viaţa şi întâmplări din viaţa altora, dădeam în principiu de 
situaţia în care omul iubit respingea iubirea. După aceea, dintr- 
o dată, mi s-au clarificat toate: tot Universul, cu toate 
componentele sale, se naşte din iubire, deci există o separare a 
nivelurilor acestei iubiri. Primul nivel este cel sexual care 
reuneşte tot ceea ce este viu. Al doilea nivel este acela în care 
se iubeşte nu numai cu corpul dar şi cu sufletul, propriu 
animalelor superioare. Al treilea nivel este cel în care se iubeşte 
cu trupul, cu sufletul şi cu conştienta. La animale acest nivel se 
întâlneşte rar; în principal, este prezent la oameni. La oamenii 
spiritualizaţi, deosebiți, iubirea se manifestă şi la cel de-al 
patrulea nivel. In principiu, iubirea poate fi cunoscută până la 
nivelul al şaptelea. Teoretic, până la al zecelea. Omul de astăzi, 
pur şi simplu, n-ar rezista la mai mult. El nu va putea suporta 
durerea pierderii. Personal am găsit şaptesprezece asemenea 
niveluri. Cu siguranţă că ele sunt mult mai multe, dar pentru 
ziua de astăzi aceasta este limita sensibilităţii mele. Simt că am 
ajuns să înţeleg cum se clădeşte iubirea în acest Univers. Pentru 
a simţi iubirea divină la nivelul conştientei trebuie să treceţi prin 
toate cele şaptesprezece trepte. Apoi să suporţi durerea 
pierderii lor. Din acest motiv, iubirea faţă de Dumnezeu trebuie 
să fie de zeci de ori mai înaltă decât nivelul la care se găseşte 
omenirea în momentul de faţă. Urmăream cum se desfăşoară 
procesul de dezvoltare. La început omului i se dădea voie să se 
atingă de manifestările superioare ale iubirii, care pot atinge 
nivelul al patrulea, al şaptelea, al optulea, al treisprezecelea. 
După aceea el începe să fie desprins de acest sentiment, 
pentru ca acesta să nu fie confundat cu iubirea divină. în 
medie omul poate suporta o jumătate din aceste niveluri: dacă 
el a cunoscut iubirea de nivelul al şaptelea, atunci el o poate 
suporta pe cea de nivelul trei, patru. Dacă a cunoscut 
iubirea de nivelul al 
treisprezecelea, el o poate suporta pe cea de nivelul şase-şapte. 
Dacă umilirea este mai puternică decât posibilităţile de a 
suporta pierderea, omul se îmbolnăveşte sau moare. 


Am obiceiul să mă uit des în oglindă, să văd dacă am mai 
îmbătrânit sau am mai întinerit... Recent, am hotărât să verific 
dacă acest lucru nu este cumva o încălcare a legilor supreme. 
Se pare că da. Este dorinţa morții viitorului şi a propriei 
persoane în viitor. Adică în mod subconştient mă temeam de 
bătrâneţe, şi când am văzut pe faţa mea semnele îmbătrânirii 
am simţit teamă în faţa viitorului. A crescut agresivitatea 
subconştientă, şi procesele îmbătrânirii s-au accelerat. Omul nu 
trebuie să spună: „eu am bogății". Nu merită să spui: „Corpul 
meu îmbătrâneşte". Când omul pronunţă cuvântul „eu", el 
trebuie să reprezinte nu bani, maşini sau apartamente şi nici 
învelişul său fizic; nici aptitudinile, intelectul şi perfecțiunea. 
„Eu" înseamnă: iubire care străluceşte în sufletul meu. Toate 
celelalte, noi le primim pentru o folosire temporară. Şi nu avem 
dreptul să le asociem cu scânteia nemuritoare din sufletul 
nostru. 

— Am plecat din republica noastră, îmi povesteşte o 
femeie. Când s-a stârnit valul naţionalismului, am înţeles că 
asta nu se potriveşte cu caracterul meu. Spuneţi-mi, naţiona 
lismul este o încălcare a legilor sau nu? 

— Bineînţeles, este idolatria destinului favorabil al po 
porului. Acest lucru duce la distrugerea destinului. Cu cât 
izbucneşte mai puternic naționalismul, cu atât mai multă dis 
trugere se poate aştepta în viitor. Un tânăr are o boală din 
cauza căreia se produce o atrofiere lentă a muşchilor. Această 
boală blochează un puternic program de autodistrugere. 

— La întâlnirea noastră trecută v-am explicat că are loc la 
dumneavoastră absolutizarea iubirii pentru lume şi pentru 
oameni, ceea ce determină gelozia, suspiciunea şi irascibilita- 
tea. Dar programul de distrugere a omului iubit din cauza 
geloziei, este un program de distrugere a copiilor lui. Acest 
program se transformă destul de rapid într-unui de autodis 
trugere. De asemenea acest program loveşte copiii, de aceea 
apar boli grave, pentru ca să nu fie mutilate sufletele copiilor 
şi ale urmaşilor. La dumneavoastră această agresivitate este 
atât de mare, pentru că dumneavoastră sunteţi ataşat de linia 
dezvoltării perfecțiunii, prin urmare trebuie să continuaţi să 
lucraţi cu dumneavoastră înşivă. 

— Simt că pentru mine omul iubit este deocamdată cea mai 
înaltă fericire, îmi spune pacientul. 


— Am să vă explic de ce. Toate valorile se nasc din senti 
mentele de iubire. în zona primei chakre, iubirea se realizează 
ca o dorinţă sexuală. în zona pieptului, iubirea se realizează ca 
prietenie, bune relaţii, bunătate. în regiunea capului, iubirea se 
realizează ca spiritualizare şi creaţie. Deasupra capului, în 
corpul energo-temporal al omului, iubirea se realizează sub 
forma contactului cu viitorul, a speranţelor pentru viitor, a 
sentimentelor de apropiere de Dumnezeu în viitor. La 
dumneavoastră nu există ataşamente de nivelul al doilea şi al 
treilea, în schimb se păstrează faţă de nivelul întâi şi cel de-al 
patrulea. Ce înseamnă asta!? înseamnă că prima senzaţie 
sexuală sunteţi gata să o daţi femeii şi de asemenea dorinţa de 
iubire sunteţi pregătit să i-o daţi tot ei. înţelegeţi un adevăr 
simplu: Dumnezeu nu este numai tatăl, Dumnezeu este şi 
mama, fratele şi sora, soţul şi soţia şi cele mai mari dorinţe de 
iubire sunt dorinţele întâlnirii şi comuniunii cu Dumnezeu. lar 
dorinţa de întâlnire cu omul iubit este doar mijlocul pentru 
intensificarea uniunii cu Dumnezeu. 

— Care sunt principalele puncte vulnerabile la mine? se 
interesează tânărul. 

— Priviţi: Dumnezeu creează Universul. Dumnezeu îl diri 
jează şi îl readuce la El. în mitologia indiană acest lucru se 
numeşte inspiraţia şi respiraţia lui Brahma. Deci prima valoare 
omenească este crearea lumii. Creaţia, procrearea, iubirea faţă 
de oameni şi faţă de lume, reprezintă conducerea lumii. Apti 
tudinile, intelectul, perfecțiunea, destinul, toate acestea sunt 
întoarcerea către Dumnezeu care se va realiza în viitor. Omul 
este lovit în aceste trei puncte pentru ca iubirea legată de 
lumea înconjurătoare să nu se asemuiască cu iubirea divină. 

în martie 1996 am fost rugat să ţin o conferinţă la Societatea 
orbilor. în sală erau vreo cincizeci - şaizeci de oameni. 
Conferinţa era fixată pentru ora şaisprezece. înainte de asta, eu 
trebuia să mă ocup de treburile mele în atelier. Cu o zi înainte, 
m-a sunat un cunoscut. îl cunoşteam de cincisprezece ani, însă 
nu ne mai văzusem de mult timp. 

— Acum te sun ca pacient, spune el. Ai putea să mă ajuţi? 

— Treci mâine pe la mine la atelier, în jur de ora două 
sprezece şi vorbim atunci. 


Când a venit, l-am diagnosticat în grabă. în principiu era 
sănătos, numai prima chakră era aproape închisă. Asta denotă 
probleme cu urmaşii. Sufletele copiilor erau foarte încărcate. 

— La tine totul este destul de bine, numai că ai un puternic 
ataşament de creaţie şi procreare. Prin urmare este vorba de 
supărare, de gelozie, probleme în viaţa personală. El a văzut că 
i-am făcut un diagnostic superficial şi, în mod delicat încearcă 
să mă ajute. 

— în familia noastră s-au născut 18 oameni, povesteşte el. 
12 au murit, iar acum încep să moară ceilalţi. Bărbaţii din 
neamul nostru nu au copii. Numai un singur frate are băieţi. 

— Spune-mi numele fraţilor decedati. 

Ambii prezintă deformaţii ale câmpului, ce caracterizează 
moartea. O puternică absolutizare a creaţiei, a procreării, plus 
absolutizarea perfecțiunii, iubirea pentru un alt om, trufia. O 
temă cunoscută. 

— Situaţia ta este mai bună decât cea a fraţilor tăi de 
cedaţi, datorită bunătăţii tale sufleteşti. Ataşamentul pentru 
perfecţiune nu există, numai probleme de iubire. Dumnezeu 
creează Universul. Dumnezeu îl stăpâneşte şi-l controlează, şi 
Dumnezeu şi-l readuce la sine. Omul face acelaşi lucru, dar la 
nivel omenesc. Dacă el absolutizează nivelul omenesc, atunci 
el încearcă să asocieze valorile omeneşti cu Dumnezeu şi să le 
facă veşnice. Şi atunci are loc terminarea genealogiei, se sfâr 
şeşte neamul, intervin bolile şi moartea. 

Am mai vorbit puţin, după care el a plecat. 

Şi iată, peste câtva timp stau într-o sală nu prea mare la 
Societatea orbilor. înainte de conferinţă, în sală erau în majori- 
tate orbi. Diagnostichez sala şi văd o puternică absolutizare a 
următoarelor momente: creaţie, procreare şi perfecţiune. La 
început citesc biletele primite din sală şi văd peste tot una şi 
aceeaşi problemă: trufia şi gelozia. 

— Scăderea vederii, a auzului, diabetul, durerile de cap 
sunt boli ale geloziei, explic eu. Ca să ne salveze sufletele, 
Dumnezeu ne răpeşte tot ceea ce noi considerăm a fi fericire 
supremă. Sufletul piere dacă se ataşează de un lucru mai mult 
decât de Dumnezeu. Boala este stoparea înţelegerii noastre 
incorecte a lumii. Când avem o concepţie greşită despre lume, 
stresul generează nu iubire, ci agresivitate. 

De la locul ei se ridică o femeie şi întreabă: 


— Spuneti-mi, de ce Dumnezeu se răzbună atât de crunt pe 
noi? De ce este el atât de nedrept? 

— Organismul niciodată nu se răzbună pe celulă, îi răspund 
eu. Obţinem o imagine deformată a lumii atunci când încer 
căm să adaptăm la logica noastră destul de limitată, logica 
divină. Atunci cea mai mică neconcordanţă a reprezentărilor 
noastre despre lume creează agresivitate, chiar împotriva 
lumii. Dacă noi ne supărăm pe un alt om, este ca şi cum am 
încerca să umplem paharul cu noroi. Când el va fi plin, noroiul 
se va întoarce către noi. iar noi vom fi nevoiţi să ne curăţăm 
prin intermediul bolii, şi a suferințelor. Dacă noi ne supărăm 
pe destin, umplem cu noroi o cadă şi trebuie să facem acelaşi 
lucru, dar de data asta la o scară mai mare. Capacitatea vii 
torului este şi mai mare, iar capacitatea lui Dumnezeu este 
infinită. întotdeauna există o linie roşie dincolo de care nu va 
putea trece agresivitatea noastră. De aceea încercaţi să simţiţi 
că, faţă de Dumnezeu, faţă de viitor, faţă de destin, faţă de 
oameni, noi putem să nutrim numai un singur sentiment. 
Sentimentul unei iubiri nelimitate. Faţă de sine, trebuie să 
nutrim în interior, de asemenea, sentimentul unei iubiri 
nelimitate. Eu citeam conferinţa şi-mi aminteam cum, în 
tinereţe, era cât pe ce să orbesc. Am avut un ulcer al corneei la 
ochiul drept. La început m-au lăsat amândoi ochii, nu vedeam 
nimic. Cu un an înainte mă înverşunasem împotriva propriului 
destin din cauza prăbuşirii tuturor visurilor, speranţelor şi a 
neîmplinirii iubirii mele juvenile. De câte ori aveam traumatis- 
me, aveau de suferit ochii. M-am temut întotdeauna să nu 
orbesc şi simţeam că acest lucru se va şi întâmpla, cauza fiind 
faptul de a considera ca infailibile reprezentările mele privind 
morala, principiile echităţii, când era vorba de iubire. Nu mă 
puteam înjosi în faţa sentimentului de iubire, nu puteam să scap 
situaţia de sub control. Pentru mine senzaţia propriei 
perfecţiuni, a inteligenţei, ştiinţei de a manevra lumea încon- 
jurătoare, era piatra unghiulară şi principalul punct de sprijin. 
Mi-am încheiat conferinţa şi am diagnosticat sala. Modificările 
erau minunate. Apoi am plecat acasă şi m-am gândit cât de 
întinat poate fi sentimentul meu de iubire prin trufie, blamare şi 
dispreţ, gelozie, supărare pe oamenii apropiaţi şi pe lumea 
înconjurătoare. Voi putea eu oare să-mi fac iubirea indepen- 
dentă de orice? Am să reuşesc eu oare cu adevărat să-mi purific 


sufletul? îmi puneam această întrebare din nou şi din nou, dar 
nu găseam nici un răspuns. Dar acest lucru nu mă mai speria ca 
înainte. Rezultatul a încetat să mai fie pentru mine lucrul cel mai 
important. Nutrind în suflet sentimentul dumnezeiesc, omul 
tinzând către ceva la exterior, înţelege întotdeauna că la nivelul 
interior, el deja şi-a atins țelul. 

în cartea a doua şi a treia am descris contactele şi 
interacţiunile cu diverse structuri de rang tot mai înalt. Eu le 
comparam cu treptele ce duc către Dumnezeu. Toate acestea 
sunt trepte ale iubirii. Nu ştiam câte îmi va fi hărăzit să urc şi 
această necunoaştere, după cum o simţeam, le poate bara 
multora posibilitatea de a-şi îndrepta greşelile. întrucât orice 
structură provine din lubire, atunci înjosirea tuturor valorilor 
omeneşti este egală înjosirii sentimentului omenesc al iubirii. 
Prin urmare, cu cât este mai înalt sentimentul iubirii pe care îl 
încearcă omul, şi cu cât el manifestă mai puţine pretenţii, cu 
atât este mai mare rezerva de rezistenţă la înjosire a acestui 
sentiment, cu atât este mai aproape omul de Dumnezeu. 
ÎNCHEIERE 


Ma 
nuscri 
sul 
celei 
de-a 
treia 
cărţi 
a fost 
închei 
at. 
Trebu 
ia 
doar 
făcut 
ă o 
închei 
ere. 
în 
princi 
piu 
prin 
cele 
trei 
cărţi 
am 
închei 


probl 
emel 
e şi 
eu m- 
aş fi 
simţit 
minu 
nat 
din 
punct 
de 
veder 
e 
fizic, 
totul 
ar fi 
fost 
bine. 
Dar 
n-a 
fost 
aşa. 
Fie că 
n-am 
reuşit 
să vă 
corele 
Z Cu 
siste 
mul, 
fie că 
prime 
le trei 
cărţi 
au 
fost 
doar 
e) 
etapă 


r 


după 
care 
ar 
trebui 
să 
vină 
una 
nouă. 
Acest 
lucru 
nu-l 
ştiam. 
Rece 
nt a 
venit 
la 
mine 
la 
consu 
ltaţie 
e) 
femei 
e 
care 
mi-a 
spus 
că 
poate 
îndep 
ărta 
farme 
cele. 


Pot să 
mă 
ocup 
cu 
aşa 
ceva? 


m-a 
întreb 
at ea. 
îndep 
ărtez 
farme 
cele 
cu 
ajutor 
u 
rugăc 
iunilo 
r. 

Am 
exami 
nat-o 
pe 
pacie 
nta ei 
în 
mom 
entul 
anteri 
or 
proc 
edurii 
Şi 
după 
aplica 
rea 
acest 
eia. 
La 
prima 
veder 
e nu 
preze 
nta 
defor 
maţii. 


— Totul este normal, i-am spus eu. Puteţi să practicaţi 
procedurile dumneavoastră. Apoi m-am interesat: Apropo, nu 
cumva am şi eu făcute farmece? Răspunsul m-a surprins 
întrucâtva şi pe mine: 

— Da, există farmece şi încă foarte puternice şi nu puţine. 

— Le-aţi putea îndepărta? 

— Desigur. 

Femeia şi-a imaginat fantoma mea şi a început s-o purifice. 

— Gata. Câmpul dumneavoastră s-a curăţat, a spus ea după 
un timp. Ne-am înţeles să ne sunăm a doua zi pentru control. 
Ea m-a sunat şi mi-a spus că la mine totul este curat şi bine. 
Ne-am înţeles să ne sunăm şi ziua următoare. Stăteam şi mă 
gândeam la situaţia în care am nimerit. Am scris trei cărți 
despre modul cum se poate restabili sănătatea, iar eu aveam 
făcute farmece. Apropo, după procedura ei, m-am simţit la 
nivel fizic cu mult mai bine. Slavă Domnului, acele legi spiri 
tuale pe care le-am descoperit acţionează pe lângă mine. 
Altfel, era un lucru ciudat: eu învăţam pe alţii ceea ce singur 
nu ştiam. A doua zi dimineaţă a sunat telefonul. Era acea 
vindecătoare. 

— Farmecele au revenit. în spatele capului şi lângă prima 
chakră. 

Cercetez câmpul şi înţeleg ce se întâmplă. 

— Ceea ce dumneavoastră aţi luat drept farmece reprezintă 
absolutizarea valorilor omeneşti şi agresivitatea provocată din 
cauza lor. Acest lucru trebuia să îl cercetez dezvoltându-mi 
sistemul. Dar, dacă farmecele se îndepărtează prin rugăciune, 
sistemul devine inutil. înseamnă că nu era decât o amânare şi 
nu vindecare. Dar pentru că la mine toate procesele decurg de 
sute de ori mai repede, amânarea n-ar fi pentru un an-doi, ci 
doar pentru câteva zile. Este inutil să mă tratez cu medica 
mente. Situaţia apărută a fost edificatoare. Există însă aici şi 
un mare avantaj: trebuie să-mi dezvolt în continuare sistemul şi 
concepţia despre lume. înseamnă că n-am să mă plictisesc. 
Programele de absolutizare a treptelor iubirii n-au fost închise la 
mine. Toate deformaţiile câmpului meu femeia le-a interpretat 
drept farmece, iar eu mă gândeam că dacă ea va reuşi să le 
îndepărteze, nu va mai trebui să fac eforturi inutile. 


Privesc în tăcere pe fereastră, la primăvara lui 1996, la 
mugurii gingaşi apăruţi doar de câteva zile. Se vede treaba că 
cercetările mele n-au luat sfârşit.