Lazarev — 07 Transcenderea fericirii UC

Armonia, deocamdată, nu se naşte. Este adevărat, există deja 
concepţia despre cele trei straturi ale fericirii omeneşti, trei 
niveluri. Cel material - legat de corp. Spiritual - legat de 
conştiinţa noastră şi spaţiu. Şi ultimul nivel, legat de suflet, 
unde relaţia cu timpul este evidentă. 

Prin urmare, corpul este materie, spiritul - spaţiu, sufletul - 
timp. Făcând cercetări, m-am convins: gândul se naşte din 
emoție. Fără sentiment existenţa lui pur şi simplu nu ar fi 
posibilă. Sentimentul se sintetizează, se transformă şi apare 
gândul. 

Ceea ce eu numesc valori spirituale se află în relaţie cu 
sentimentele noastre şi iată că aici, multe sunt neclare. 
Dependenţa de bunurile materiale, de plăcerile trupeşti este 
clară, dependenţa de aspectele spirituale, adică aptitudini, 
intelect este de asemenea clară. Dar cum să descrii dependenţa 
de suflet, căci este, posibil să te ataşezi şi de suflet. De ce se 
ataşează emoţiile noastre, cum apar ele? La baza lor stau 
emoţiile fundamentale, adică instinctele. în principiu, toate 
instinctele converg spre două: primul - apariţia, menţinerea şi 
continuarea vieţii, iar al doilea instinct - dirijarea, conducerea; 
dependenţa de unul naşte gelozia, iar de celălalt - trufia. De fapt 
şi tendinţa de a conduce este îndreptată spre protejarea vieţii, 
mai ales sub forme strategice. Rezultă că dorinţa de a continua 
viaţa este unul din sentimentele noastre de bază. Ce sunt 
acelea sentimente (emoţii)? Există zeci de teorii pe seama lor. 
Dar până în ziua de astăzi oamenii de ştiinţă nu au o opinie 
unitară. De ce? Sentimentele sunt puse în relaţie directă şi 
abruptă cu trupul şi creierul omului. Nu ai mâncat la vreme, 
apare sentimentul foamei. Te-ai lovit rău, apare sentimentul 
durerii. De cum ai înlăturat pericolul şi ai mâncat, apare 
sentimentul satisfacţiei. Au „înfipt" nişte electrozi în creier şi au 
început să-i excite părţi ale creierului - se ivesc sentimente 
alternative de teamă, mânie sau plăcere. Concluzia este simplă 
şi clară: orice sentiment este generată de un obiect material şi 
depinde de el. Sentimentul în sine nu este material. El este 
similar luminii. Există obiectul, există sentimentul. Dispare 
obiectul, dispare sentimentul. Dar spre deosebire de lumină el 
dispare instantaneu. Filozofia orientală însă dovedeşte contra- 
riul. Sentimentul, emoția poate exista după dezintegrarea 
obiectului. Tot complexul emoţional, numit suflet, există după 


moarte. Prin urmare toată ştiinţa contemporană ce susţine că 
emoția este secundară suferă un crah la impactul cu religiile şi 
învăţăturile mistice ale orientului. Trupul este secundar, iar 
sufletul primordial. Dar dacă sufletul naşte trupul, dacă emoţiile 
alcătuiesc corpul, înseamnă că spiritul creează materia şi 
înseamnă că toate preceptele filozofiilor orientale sunt veridice. 
Veridice, în cazul în care vor fi confirmate de evenimentele 
reale. Şi ceea ce este mai interesant este că într-adevăr se 
confirmă. Şi oricât ar încerca ştiinţa să le treacă sub tăcere şi să 
nu acorde atenţie miilor de fapte, realitatea îşi ia cu îndârjire ce 
este al ei. Şi totuşi, ce este primordial - corpul sau emoţiile, 
spiritul sau materia? 

Recurg la experienţa mea. Când învăţam bazele diagnos- 
ticării medicale cu ajutorul bioenergeticii, grupa noastră pornea 
de la următorul principiu teoretic: 

„În jurul oricărui organ există un câmp individual şi există un 
câmp comun în jurul corpului uman. Orice modificări la nivelul 
fizic atrag după sine modificări ale structurilor de câmp. Mai 
mult decât atât, afecțiunea organului poate să apară cu mult 
înainte ca ea să fie descoperită de investigaţiile cu ultrasunete 
sau tomografia computerizată. Şi-n conformitate cu acest 
fenomen, câmpul reacţionează cu mult mai devreme. 
Detectarea timpurie a bolii conferă posibilitatea de a vindeca 
afecțiunea chiar de la început, când încă nu a acumulat o 
inerție periculoasă." 
M-am antrenat destul de mult timp în domeniul diagnosticării şi 
am obţinut rezultate considerabile. Am o însuşire specifică - nu 
mă opresc niciodată la jumătatea drumului. Dacă mă ocup deo 
problemă, trebuie să ajung până la capăt, fără a limita timpul 
acordat ei. Aceasta în primul rând. In al doilea -nu m-am îndoit 
că există o conexiune inversă: corpul trebuie să depindă de 
emoţii. Am pătruns în toate structurile de câmp mai subtile şi 
după câţiva ani de căutări conversia s-a realizat. M-am convins 
că există structuri de biocâmp care depind de corp şi există 
straturi mult mai subtile unde corpul depinde la rândul său de 
câmp. Apoi am văzut că deformaţiile de câmp care duceau la 
îmbolnăvire erau indisolubil legate de emoţiile agresive. Apoi 
am înţeles că ceea ce numim emotie şi ceea ce numim structură 
de câmp este unul şi acelaşi lucru. S-a dovedit că emoţiile 
noastre într-adevăr sunt legate de trup şi sunt dependente de 


el. Dar nu sunt legate în mod direct, asta în primul rând, iar în al 
doilea, sunt în conexiune cu nivelul de suprafaţă. Straturile 
emoţionale ample, mai profunde, pe care oamenii de ştiinţă le- 
au numit la început subconştient, apoi supraconştient, 
dimpotrivă, dirijează corpul. între ele există însă o legătură şi o 
reciprocitate clar exprimate. Când corpul se dezintegrează, 
structurile de bază ale câmpului din planul subtil rămân şi duc o 
existenţă autonomă. 
întrebarea este de ce? Răspunsul este simplu - viaţa a apărut 
întâi la nivelul câmpului, ca o entitate unitară în tot Universul. 
De aceea, emoţiile pe care le resimte orice fiinţă vie au un strat 
superficial, legat nemijlocit de învelişul său şi un strat profund, 
legat de viaţă, deja ca entitate vie, unitară în Univers. Cu toată 
diversitatea fiinţelor vii din Univers, în planul cel mai subtil 
toate continuă să rămână o unică fiinţă. Şi totuşi, de ce dacă 
această fiinţă a existat în trecut, emoţiile ei, vreau să spun 
câmpul, continuă să existe şi acum? Răspunsul este următorul. 
Universul este o entitate holografică nu doar în spaţiu, ci şi în 
timp. Câmpul se distribuie în jurul obiectului nu numai în spaţiu 
dar şi în timp. La o mare depărtare de obiect putem să 
percepem câmpul lui, fără să-1 vedem. Acelaşi lucru se petrece 
şi la o mare distanţă în timp. înseamnă că, şi tezele ştiinţei 
materialiste occidentale, şi aserţiunile curentelor religioase, 
mistice şi filozofice sunt în aceeaşi măsură veridice. Emoţia 
depinde de obiect, obiectul depinde de emoție. Toate 
fenomenele hipnozei sunt inexplicabile pentru ştiinţa occiden- 
tală, deoarece în hipnoză, dacă obiectivul programat a ajuns 
într-un strat emoţional îndeajuns de profund, se constată 
dintr-o dată că emoția iese de sub controlul şi dependenţa 
trupului şi începe să dirijeze corpul şi conştiinţa conexată lui. 
Din moment ce emoția este o structură de câmp spaţială, 
înseamnă că ea determină toate evenimentele care se petrec 
în acest spaţiu. Emoţia naturală nu este superficială ci foarte 
adâncă. Şi ca specialist în emoţii extrem de adânci, văd cum 
tot ceea ce se întâmplă cu omul depinde în întregime de starea 
lui emoţională profundă. 
înseamnă că, pentru a schimba lumea înconjurătoare şi ceea 
ce se întâmplă în ea, trebuie să ne schimbăm noi, întâi la 
suprafaţă şi apoi în interior. Dar pentru a influenţa emoţiile cele 
mai profunde şi prin ele întreaga lume, trebuie să ştim cum să 


acţionăm, de unde să pornim. Pentru aceasta este necesar să 
avem o viziune corectă asupra lumii iar concepţia despre lume 
este determinată, în primul rând, de scopurile noastre. O 
concepţie incorectă asupra lumii furnizează emoţii incorecte. 
Stratul superficial al emoţiilor acţionează asupra celui mai 
profund şi urmează fie degradarea, fie evoluţia. Dar nu îl voi 
obosi pe cititor cu reflecţiile mele, să revenim la fundamentele 
fericirii umane. 

Prin urmare, valorile esenţiale s-au restrâns în câteva grupe. 
Când mă apropii de o limită, de obicei, unul dintre elemente 
începe să se destabilizeze, să iasă de sub control. In situaţia de 
faţă s-a întâmplat acelaşi lucru. Urmărind periodic ataşamentul 
faţă de voinţă, dorinţă, viaţă, conştiinţă, am observat, la 
diagnosticare, că unul dintre parametri a început să se com- 
porte imprevizibil. Era sectorul dorințelor. Peste tot ataşamentul 
era minim, aici însă apăreau izbucniri neaşteptate ale de- 
pendenţei, reieşind că dorinţele se cramponau de viaţă, voinţă 
şi conştiinţă. Dar despre dorinţe am avut o temă separată. Am 
scris deja, că era suficient să vreau ceva şi imediat toate 
dorinţele mele intrau în faliment. Chiar am observat o tendinţă 
stranie. Blocajul se producea indiferent de anvergură. Dacă 
vroiam să culeg ciuperci, ele dispăreau din toată regiunea. De 
călătoream spre un loc mizând pe vremea frumoasă, acolo 
începeau intemperiile. Dictez aceste rânduri în anul 2001. 

Astăzi este 31 mai, ultima zi a primăverii mileniului trei şi 

tema dorințelor, la mine, în mod evident, nu este închisă. 

La sfârşitul lui aprilie am plănuit o partidă de pescuit la 
Astrahan. Dacă mi-am dorit-o am ştiut sigur că acolo vor fi 
probleme. La Astrahan era deja comandată o şalupă cu care să 
ieşim pe mare să pescuim. Erau pregătite şi maşinile pentru a 
ajunge la îndepărtatele lacuri, pline de peşte. Erau alcătuite 
traseele, oamenii gata de plecare. Simţeam că depind de 
dorinţa mea, dar încercam să mă consolez - doar n-o să dispară 
tot peştele din Astrahan. Eram curios să văd cum se va 
descurca natura pentru a-mi strica planurile. Mai degrabă, nu 
voi reuşi să ajung la pescuit din neştiute motive. Ar fi bine 
măcar să rămân în viaţă, în condiţiile astea, altfel cine ştie cu 
ce forţă mă vor împiedica. Totul s-a rezolvat simplu şi frumos. 
Ajungând la Astrahan am fost întâmpinați cu un gest de 
neputinţă: „înainte de venirea dumneavoastră, două zile a 


plouat cu găleata, un adevărat potop. Şalupa a plecat pe mare 
şi a înţepenit undeva iar drumurile spre lacuri sunt impracti- 
cabile, nu se poate ajunge acolo." în concluzie, ocupaţia de 
bază a fost să bem bere şi să mâncăm voblă (peşte din Marea 
Caspică) uscată. Dar când m-a cuprins nepăsarea, am reuşit 
totuşi să pescuim. Lângă oraş, curgea un oarecare râu iar vobla 
înota în amonte să-şi depună icrele. Tot malul era acoperit de 
pescari. Soarele strălucea, vremea era minunată. Am prins vreo 
20 de peştişori şi jubilam. 

Dar să ne întoarcem la evenimentele anului 1999. Pentru 
mine ele au fost pline de învăţăminte. întâi de toate au fost 
legate de călătoria mea la Paris. întâmpinarea celui de al 
doilea mileniu. Una din cele mai mari sărbători din istoria 
omenirii. 

Toţi se reunesc într-un singur elan, indiferent de naţionalitate. 
Am decis împreună cu soţia să petrecem Crăciunul catolic la 
Paris şi să zburăm înapoi, până la Anul Nou. Cu cât viitorul apare 
mai limpede, cu atât mai repede vrei să pleci din prezent înspre 
el. Pe atunci nu ştiam că aspiraţia către viitor, trecând în dorinţa 
de a te muta în el este o încălcare a legilor supreme, un 
program de distrugere a prezentului. în ce constă sensul vieţii? 
în descoperirea Sacrului. Pentru aceasta trebuie comprimat 
timpul şi el se comprimă prin emotie. în fiecare emoție se 
comprimă cauza şi efectul, viitorul şi prezentul. De aceea, omul 
este în mod autentic fericit în momentele parcursului spre ţel şi 
nu ale atingerii lui. Ţelul este atins, stratul timpului s-a 
comprimat. Are loc o pulsaţie, o izbucnire a noilor țeluri, mai 
îndepărtate şi, din nou, aspiraţia către ele. 

Când noi renunţăm la prezent în favoarea viitorului, se 
destramă şi viitorul, şi prezentul. Destrămarea a început din 
primele momente ale călătoriei. întâi s-a dovedit că există doar 
o cursă, a unei singure companii, neîndrăgite de mine, KLM. 

Cu escală la Amsterdam. Acolo am stat în curent, am luat 

gripă australiană şi, aterizând la Paris, eram deja bolnavi. 

Gripa loveşte exact în dorinţe. Trebuie să vizităm oraşul, dar 
nu avem chef de nimic. în ideea că ce vom păţi vom împărţi 
am rezistat două zile. Chiar înainte de Crăciun am plecat să ne 
plimbăm prin Paris, am urcat spre Montmartre, bătea un vânt 
rece, pătrunzător. Ne plimbam prin Montmartre şi paltonaşul 
meu era o protecţie inexistentă împotriva frigului. Pentru a ne 


încălzi, am intrat în Catedrala Sacre-Coeur. în mijlocul incintei 
oamenii se rugau şi nu era recomandat să mergi acolo. Aveam 
o stare mizerabilă. Mă gândeam că trebuie să ies din nou în 
trada friguroasă şi m-au luat frisoanele. „N-ar fi rău să mori aici - 
reflectam eu, întorcând capul şi privind zidurile înalte ale 
catedralei. Altfel, voi ieşi, voi căpăta o congestie pulmonară 
ş.a.m.d." Toate visele şi dorinţele mele mi s-au părut în acel 
moment atât de ridicole şi inutile! în loc să le atrag, dimpotrivă, 
respingeam toate gândurile, toate planurile mele şi dorinţele. 
Treptat, starea îngrozitoare s-a dispersat cumva. Am ieşit în 
stradă şi am constatat, dintr-o dată, o uimitoare schimbare. 
Mergeam, bătea un vânt de gheaţă, iar mie nu-mi era frig deloc. 
Apoi ne-am plimbat pe străduţele din Montmartre şi parcă 
aveam pe mine o haină de puf. Visele mele, spaimele, 
nemulţumirile, deprimarea au dispărut undeva! Pentru a găsi 
divinul, trebuie să pierzi pentru o vreme, umanul. Şi, de îndată 
ce nu ne mai împiedicăm sufletul să perceapă iubirea divină, ea 
ne umple de energie, viaţă şi toate celelalte. 

Am formulat această stare în felul următor: nu te împiedica să 
fii fericit. Cu temerile noastre, deprimarea, supărările, ne 
inhibăm fericirea şi apoi ne mirăm de ce nu o avem. După toate 
acestea, am găsit cuvintele pe care să le spun pacientei ce se 
lupta fără rezultat, cu gelozia. 

Pentru femeie, una din componentele principale ale fericirii este 
comunicarea cu omul iubit. Moartea omului apropiat, înşelarea, 
trădarea sau supărarea sunt, practic, de nedepăşit dacă nu 
există un alt punct de sprijin. Dar sprijinul este emoţional. Și 
pentru ca emoția să se formeze, primele sentimente trebuie să 
se repete de sute de ori. Dacă aţi aflat că omul iubit v-a înşelat 
sau v-a trădat şi-n momentul acela începeţi să vă rugaţi şi să 
iertati, fiţi sigură, nu va ieşi nimic, iar sufletul dumneavoastră, 
din inerție, va produce ură, condamnare sau tristeţe. Dar dacă 
în oricare moment, chiar al celei mai mici ofense din partea 
soţului, veţi uita de soţ şi jigniri, îndreptându-vă către 
Dumnezeu, ca şi-n momentul oricăror gânduri alarmante, 
spaime şi decepţii, va trece un timp şi veţi simţi în mod real cât 
de importantă este pentru noi acea iubire eternă pe care o 
purtăm înăuntrul nostru, fără de care este imposibil de trăit. Şi 
de atunci veţi fi apărată pentru totdeauna. lar fericirea aceasta 


nu vă va mai putea fi luată de nimeni. Şi trebuie să nu pierdeţi 
vremea şi să folosiţi orice situaţie în acest scop. 

Prin urmare, în momentul supărării încetaţi, înăuntrul 
dumneavoastră, de a vă mai apăra, teme şi compătimi. Uitaţi 
de toate şi încercaţi să resimţiţi iubirea faţă de Dumnezeu. 
Parisul anului 1999 a fost neobişnuit. Până la venirea 
Crăciunului a fost o vreme destul de bună. Dar în ziua urmă- 
toare, dintr-o dată, ca la un semn al baghetei magice, timpul s-a 
stricat. Şi se înrăutăţea cu fiecare zi. Am înţeles după aceea, 
cum stau lucrurile. Emoţiile unor mari grupuri de oameni 
influenţează şi vremea, şi toate evenimentele. Până la Crăciun, 
toţi parizienii şi toţi nou-veniţii s-au orientat, în subconştient, 
asupra divinului. Ulterior, toate tendinţele au virat brusc spre 
omenesc: bucurie, veselie, mâncare, sărbătoare. Impurificarea 
sufletului a atras după sine, imediat, schimbarea lumii 
înconjurătoare şi a declanşat blocarea dependenţei crescânde 
faţă de uman. Pe cât am visat să ajung la Paris, pe atât, după 
câteva zile, visam deja să plec de acolo. Trebuia să stau în pat 
dar nu se putea. Soţia nu ieşea din cameră, iar eu bântuiam prin 
Paris, cu nu ştiu ce treburi. „Ar fi culmea să mă îmbolnăvesc 
definitiv şi să-mi petrec aici, în pat, revelionul," - mă gândeam. 
Se vede că tare mai vroiam să zbor de acolo. Pe 28 decembrie, 
ne-am sculat de dimineaţă şi am plecat la aeroport. Şi iată că 
aici, a venit cu adevărat sfârşitul lumii. Vântul îndoia şi rupea 
copacii groşi. Dezlănţuirea maximă a început exact când am 
intrat în sala aeroportului. Vântul foarte puternic deschidea uşile 
şi-n incinta aeroportului, în clădire, cădeau obiecte. De câteva 
ori s-a stins lumina. Eu mă plimbam în sus şi-n jos, aşteptând 
informaţii despre zbor, înțelegând că-n ziua aceea avionul nu va 
decola. Aveam o stare de slăbiciune accentuată, începuse să-mi 
crească temperatura, pe spate îmi curgea o sudoare rece. „Ce 
bine ar fi acum, să stau culcat şi să nu fac nimic." - visam eu cu 
ochii deschişi. Cursa a fost anulată, am plecat înapoi. Maşina 
ocolea copacii doborâţi şi panourile publicitare căzute. Pe drum 
se împrăştiau obiecte şi gunoaie luate de rafale. în dimineaţa 
următoare totuşi am decolat. înainte de plecare am vrut să fac 
un duş, însă ştiam că nu am voie, febra ar fi crescut şi aş fi 
devenit de netransportat. 

Ajuns la Sankt-Peterburg m-am spălat sub duş şi temperatura 
mi s-a urcat mai sus de 40 de grade. Aveam o stare ciudată. 


Orice dorinţă îmi provoca durere şi greață. Era aproape ora 
două noaptea. Stăteam întins şi nu puteam să fac nimic: nici să 
gândesc, nici să doresc, nici să stau culcat, nici; să dorm. «Asta 
se cheamă că am fost la Paris», mi-am zis. 

Din această stare m-a scos târâitul telefonului. Mă suna un 
bărbat din Kiev. Nu înţeleg cum a reuşit să facă rost de 
numărul de acasă şi din vreo pricină s-a hotărât să mă sune în 
mijlocul nopţii. 

— Este adevărat că a murit Lazarev ? - m-a întrebat el. 

NU vă grăbiţi, - i-am răspuns eu, - încă mai este bolnav. 

Bărbatul s-a bucurat: 

__Atunci, slavă Domnului, fiindcă toată lumea vorbeşte 
despre el că ar fi murit. 

Stăteam în pat şi-mi aminteam de evenimentele pariziene, în 
ele era un tâlc. Nu fusese cel mai puternic uragan, dar scosese 
din rădăcini, la Versailles, 4 000 de copaci. Pagubele cele mai 
mari s-au înregistrat în cartierele bogate. Până atunci uraganele 
nu clintiseră, practic, nici un copac. Mi-am amintit de vorbele 
mele când circulam prin Paris. Acum, omenirea seamănă cu un 
copac al cărui trunchi este puternic, coroana stufoasă şi 
rădăcinile foarte slabe. Nu avem timp să ne gândim la ele. 
Seara, înainte de uragan, fiind într-un grup spuneam: „Ne 
îmbătăm cu bunăstarea noastră şi ne socotim protejaţi. Este o 
iluzie. Suntem nişte gâze minuscule în comparaţie cu natura, 
mai ales când uităm de rădăcinile noastre." 

De ce totuşi uraganul a ţintit spre locurile în care întâlnirea cu 
mileniul trei se sărbătorea în chipul cel mai fastuos, de ce 
asupra Parisului? Apropo, ceasurile care cronometrau timpul 
rămas până la noul mileniu s-au stricat şi cele mai performante 
ceasuri nu arătau nimic. Nici acest fapt, pesemne, nu era 
întâmplător. 

Am încercat să-mi fac diagnosticul nu numai mie, ci şi unei 
grupe de oameni şi, treptat, s-a configurat un model curios. în 
planul subtil, omenirea se integrează acum, într-un tot unitar. 
Procesul se desfăşoară de vreo 30 de ani. Va deveni real spre 
anul 2002. în sensul că, dacă înainte emoţiile tuturor oamenilor 
erau haotice în relaţia reciprocă, din anul 2002 se vor orienta pe 
o singură direcţie. Şi dacă această direcţie va fi greşită, adică va 
intra în contradicţie cu legile naturii poate să înceapă blocajul, 
sub forma unei serii de cataclisme, epidemii, conflicte ş.a.m.d. 


Şi, primul semnal de atenţionare, prevenind asupra posibilelor 
evenimente viitoare, se pare că s-a produs la Paris. Pentru mine, 
personal, a fost un semn că tsma dorințelor este mult mai 
serioasă decât m-am aşteptat şi că soluţionarea acestei 
probleme îi va ajuta pe mulţi oameni. 

Cum să învingi, deci, dependenţa de dorinţe? Să nu doreşti 
nimic, să renunţi la dorinţe? Ar fi ca în budism. Nu este o 
rezolvare. Apoi cantitatea dorințelor este uriaşă. Care din ele 
sunt importante, care secundare? Trebuie să le sintetizezi, să 
cobori la fundamentul lor şi să încerci să învingi dependenţa de 
el. Mi-am frământat destul de multă vreme mintea, cum să 
stabilesc care dorinţă este mai importantă. Şi treptat toate s-au 
aşezat la locurile lor. A reieşit că toate dorinţele noastre con- 
verg spre apariţia şi continuarea vieţii. lar aceasta este legată 
de impulsurile sexuale. în atracţia sexuală se ascunde dorinţa 
de a continua viaţa, adică, de a avea copii, de a fi în contact cu 
omul iubit, de a forma o familie şi toate verigile ulterioare ale 
dezvoltării şi consolidării vieţii. înseamnă că dependenţa de 
dorinţa sexuală naşte dependenţa de orice dorinţă, în general. 
Unul din elementele principale ale fericirii sentimentale este 
dorinţa sexuală ce are drept scop şi continuarea vieţii. în planul 
subtil, hrana şi sexul arată la fel. înseamnă că, dependenţa de 
hrană generează şi ea un lanţ succesiv de dependente şi 
probleme. Abilitatea de a se abţine în alimentaţie şi sex îi 
permite omului să îndepărteze rădăcinile agresivităţii. Reiese 
că toate dorinţele noastre sunt sexuale, la baza lor. lar cea mai 
importantă energie se află în impulsul sexual primar. Şi pentru 
că suntem aici, conform filozofiei indiene, lucrurile stau exact 
aşa. 

Reiese că Freud a avut dreptate când a legat totul de 
instinctele sexuale. Astfel, preceptele biblice se clarifică. 
Excesul sexual şi alimentar generează dependenţa subconşti- 
entă de fundamentele fericirii umane şi după un timp se mani- 
festă prin boli, homosexualitate, toxicomanie, schizofrenie, 
sterilitate etc. 

Prea multă râvnă în îndeletnicirea cu iubirea înseamnă a 
pune îndeletnicirea mai presus de iubire. Când dorinţele noas- 
tre devin scop şi se aşează mai presus de iubire, în acel mo- 
ment sădim germenii viitoarelor nenorociri, boli şi necazuri. Şi 
trebuie spus că lumea occidentală a reuşit de minune în acţi- 


unea de venerare a sexului şi alimentaţiei, deşi în Biblie se 
vorbeşte despre o limitare drastică atât în privinţa sexului cât şi 
a hranei. 

Continuând cercetările, după câteva luni am făcut o mică 
descoperire. Am înţeles că păcatul primordial, păcatul lui Adam 
şi Eva, este idolatrizarea dorințelor. De ce au început să se 
ruşineze? Pentru că şi-au perceput sexualitatea. De ce tocmai 
şarpele a fost ispititorul? Şarpele a fost întotdeauna pentru om 
un pericol nevăzut. Biblia nu trebuie citită ad litteram. Pilda lui 
Adam şi Eva ne aminteşte în mod alegoric despre faptul că 
preamărirea dorințelor sexuale nu se vede şi apare pe 
nesimţite, de aceea este cu atât mai periculoasă. Şi fiecare 
dintre noi poartă în sine păcatul originar - tentaţia de a pune 
dorinţa şi viaţa mai presus de iubirea faţă de Dumnezeu. Multă 
vreme nu am înţeles esenţa pasajului din Biblie în care 
Dumnezeu spune că se vor naşte copiii în dureri. Reiese că în 
momentul naşterii copilului, la femeie are loc o concentrare 
foarte intensă asupra vieţii şi perpetuării ei. lar dacă femeia are 
o puternică dependenţă de dorinţe, intensificarea acestei 
dependente se transmite copilului şi el poate ulterior să se 
îmbolnăvească şi să moară, adică să-şi piardă dorinţele şi viaţa. 
De aceea bucuria naşterii trebuie să fie întunecată de durere. 
Aceasta salvează sănătatea şi viaţa copilului, mai ales dacă 
mama are o atitudine corectă faţă de purificarea prin durere. 
înainte, pentru mine a fost o enigmă de ce copiii născuţi în apă 
sau sub anestezie, deşi reuşiţi în aparenţă, aveau adesea 
deformate structurile legate de viaţă şi dorinţe. Acum totul mi-a 
devenit clar. Analgezice poate să ia un om sănătos, unui bolnav 
îi sunt contraindicate. Am reevaluat relaţia dintre bărbat şi 
femeie. Pentru a naşte un copil sănătos, noi toţi trebuie să ne 
învingem păcatul originar, adică să înţelegem că iubirea faţă de 
Dumnezeu este mai importantă decât viaţa, dorinţele şi 
stabilitatea familiei, mai ales pentru femeia care trebuie să 
nască. Şi-n măsura în care orice femeie poate păstra dragostea 
faţă de Dumnezeu în momentul înjosirii dorințelor şi vieţii, în 
măsura în care este pregătită să ierte şi să menţină dragostea 
faţă de cel care a supărat-o, înțelegând că el nu este implicat, 
că prin el este ajutată să învingă păcatul originar şi să perceapă 
iubirea pentru Dumnezeu ca fiind fericirea supremă, copiilor ei li 
se va permite să aibă sănătate şi fericire. 


Dictez aceste rânduri, deja, la 1 iunie al anului 2001. Prima zi, 
a primei veri, a celui de al treilea mileniu. Afară vremea este 
frumoasă şi soarele străluceşte. îmi amintesc o convorbire 
recentă cu unul din pacienţii mei. 

Cunoştinţa mea, - povestea el, - a început o idilă. A cre- 
t că este dragoste dar în realitate s-a dovedit a fi o pasiune. 
Probabil că nu întâmplător el era un toxicoman. Este posibil ca ' 
să se fi întâlnit în planul subtil mai demult şi divinizarea 
dorințelor la ea, să i se fi transmis lui, transformându-l în 
toxicoman. Dar nu asta este problema. După un timfj lui i s-a 
descoperit o hepatită C, care se transmite pe cale sexuală. Ea a 
venit la mine, spunea tânărul, şi m-a întrebat „Ce să fac?" 
Pentru că v-a citit cărţile şi a fost la prelegerile dumneavoastră, 
i-am zis că singura ei şansă este să se roage şi să încerce să se 
schimbe. A început să se roage şi, în ziua următoare, toxico- 
manul s-a trezit la reanimare. Ea, într-o agitaţie totală, a alergat 
din nou la mine. Şi eu, ţinând minte lecţiile dumneavoastră, i-am 
spus că nu există cale de întoarcere şi să se roage, după cum aţi 
spus la prelegere. Că pentru ea, plăcerea sexuală este un mijloc 
de a dobândi în sine însăşi divinul. lar relaţia cu alt om şi 
dragostea pentru el este, şi-n cazul lui, şi-n cazul ei, doar 
posibilitatea de a percepe iubirea faţă de Dumnezeu. După trei 
zile, el şi-a recăpătat cunoştinţa şi l-au transferat de la 
reanimare, în salon. lar după o săptămână l-au externat. înainte 
de asta i-au făcut analizele. Hepatita C dispăruse nu se ştie 
unde. A trecut o lună şi jumătate. lar şi-a făcut analizele. 
Medicul a ridicat din umeri: „Nu ştim de ce, dar nu mai aveţi 
hepatită C." 
„Multe femei nu bănuiesc, - mă gândeam eu, - consecinţele 
propriei hiper-sexualităţi şi ale incapacității de a-şi înfrâna 
dorinţele." De îndată ce am ajuns la această temă, am diagnos- 
ticat o pacientă care a supravieţuit printr-o minune. Până atunci 
văzusem adesea triunghiuri amoroase ca modalitate de 
purificare a sufletului, pentru că este totuşi o purificare şi o 
înjosire a tuturor. în cazul de faţă, femeia avea doar o atracţie 
sexuală. Ea se tot gândea - să-şi înşele soţul sau nu? După 
diagnosticul meu reieşea că acest adulter putea să ducă la 
moartea copiilor ei. Pentru mine, o astfel de cotitură era cu totul 
neaşteptată. în toate cărţile, revistele şi anecdotele se scrie 
numai despre adulter. Se dovedea că dacă în subconştientul 


femeii există o dependenţă crescută faţă de dorinţele sexuale, 
plăcerea sexuală frecventă poate să intensifice o astfel de 
dependenţă de zeci de ori. Şi la copii, dorinţele încep să 
consume activ iubirea. După care, pentru salvarea sufletului se 
declanşează mecanismele de protecţie. Pentru a salva conţi- 
nutul, începe să se dezintegreze forma. Şi atunci la copii se 
năruie sănătatea, viaţa personală, nici o dorinţă nu se poate 
împlini, slăbesc funcţiile sexuale, apar frigiditatea şi impotenţa, 
se poate ajunge la sterilitate. Pe cât energia dorințelor ne 
permite să evoluăm, pe atât dependenţa de ele începe să ne 
ucidă. 

Şi pe noi, şi pe copii îi educăm cel mai adesea impropriu: fie 
aprobăm toate dorinţele, fie, dimpotrivă, încercăm să inhibăm 
orice dorinţă. O educaţie corectă constă în a ajuta copilul să 
perceapă iubirea divină, din care se nasc toate dorinţele. Să 
facilităm dezvoltarea dorințelor, subliniind în permanenţă rolul 
lor secundar şi să le îngrădim periodic. Adică, sexualitatea în 
sine nu este un păcat. Păcatul este fapta săvârşită nu sub 
guvernarea iubirii divine, ci de dragul vreunei valori umane. La 
aflarea divinului se ajunge nu prin nimicirea sexualităţii, ci prin 
utilizarea ei în scopul acumulării iubirii divine şi prin permanenta 
depăşire a dependenţei faţă de ea. Dacă iubirea se poate 
compara cu un călăreț, atunci dorinţa seamănă cu un cal. 
Călărețul trebuie să stea pe cal şi să-l dirijeze. Dacă însă calul 
încearcă să-l încalece pe călăreț sau o ia la galop muşcând 
zăbala, nimic bun nu va ieşi de aici. 

în studiile mele am mers pe următorul drum. Ajung pe o 
treaptă, apoi încep problemele. Trebuie să prelucrez toate situ- 
aţiile şi să învăţ să depăşesc dependenţa de aspectul respectiv. 
Numai atunci am dreptul să mă ridic la treapta următoare. 
Mergând tot mai departe, apăreau noi şi noi niveluri de 
dependenţă. Acum, ocupându-mă serios de tema dorințelor ca 
fiind una din bazele fericirii umane, am văzut cu bucurie că m- 
am apropiat de fundamentul umanului, care în Biblie se 
numeşte păcatul originar al lui Adam şi Eva. înseamnă că pot să 
sper la o finalizare clară a sistemului. Munca de pe parcursul 
multor ani, dezvăluind în permanenţă noi şi noi verigi, a început 
calitativ, să se configureze într-o finalizare, ceea ce înseamnă că 
se poate păşi spre niveluri de mai mare amploare, mai 
interesante, mai noi. 


CONSULTAŢIA 

începeam diagnosticarea iniţială. Trebuie să vezi 
boala înainte de a-şi crea inerția, să o descoperi 
chiar când se formează. Examinarea cu ultrasunete, 
tomografia computerizată relevau doar manifestările 
organice. Era un nivel prea rudimentar. Diagnoza 
chinezească - evaluarea după Foii, permitea 
stabilirea dezechilibrului funcţional. Pentru mine însă 
şi acesta era un nivel superficial, destul de tardiv. 
Intrarea în structurile karmice permitea detectarea 
viitoarei boli cu mulţi ani înainte. Analiza câmpului 
conferea posibilitatea unui pronostic al afecțiunii 
ulterioare, punea în evidenţă însăşi probabilitatea 
apariţiei ei. Văzând cât de indisolubil legate sunt 
structurile karmice de soarta omului, caracterul şi 
viziunea lui asupra lumii, am înţeles că se poate face 
o prognoză exactă, plecând de la comportamentul, 
atitudinea faţă de lume şi caracterul omului. Pe 
măsură ce evoluăm, importanţa unei concepţii 
corecte despre viaţă creşte. întrucât la mine, viteza 
tuturor proceselor este mare, intervalul dintre 
atitudinea incorectă asupra lumii şi efectul ei se 
reduce la minimum.Oricât ar fi de armonios omul, o 
concepţie greşită, mai devreme sau mai târziu, îl va 
ucide pe el sau pe copiii lui. lată de este atât de 
important, în vremurile actuale să dezvolţi o gândire 
strategică, indusă omului de religiile universale. O 
atitudine corectă faţă de lume se elaborează cu 
destule chinuri, mai ales când emoţiile noastre ne 
trag înspre altă parte. Şi iată că acum, în faţa mea 
stă un pacient ce pare să aibă o problemă derizorie. 
l-a propus prietenei sale o călătorie în străinătate. 
Au început să discute detaliile acestei călătorii. După 
câtva timp, el s-a îmbolnăvit de rinichi. 

— Fiindcă am citit cărţile dumneavoastră şi am fost la 
consultaţie, am înţeles că există o legătură între aceste două 
lucruri şi nu pot să scap de senzaţia de pericol. 

— Mă voi uita şi vă voi spune în ordine totul, i-am propus 
eu. Prietena dumneavoastră are o foarte mare dependenţă de 
nivelul senzual. Vă amintiţi? 


— Da, mi-aţi vorbit data trecută despre asta. 

— Dependenţa de dorinţe provoacă gelozie. Cauza unei 
astfel de dependente este învăluită de existenţele anterioare. 
Nu o cunoaşteţi de o singură viaţă, iar în trecut, satisfacerea 
dorințelor a fost pentru dumneavoastră un scop, nu un mijloc. 
Sexul este una din modalităţile de a resimţi sentimentul iubirii. 
El este un mijloc, în timp ce pentru dumneavoastră a fost 
întotdeauna un ţel, ca şi pentru partenera dumneavoastră, o 
sursă de voluptate. De aceea, la nivel subconştient, satisfacția 
sexuală este pentru amândoi un scop, nu un mijloc. Viaţa 

însăşi şi continuarea ei constituie un ţel şi nu un mijloc. De 
aceea destabilizarea vieţii, periclitarea dorințelor nasc în 
dumneavoastră agresivitate, adică amândoi sunteţi în interior 
foarte geloşi. Dacă îi veţi oferi partenerei dumneavoastră mereu 
numai emoţii pozitive, gelozia, pretenţiile şi agresivitatea ei 
subconştientă vor creşte. Ce s-a întâmplat în cazul de faţă? 
începeţi să vorbiţi despre interesanta călătorie, ce va deveni o 
sursă de plăceri. Ea este simbolul consolidării vieţii, al 
perpetuării ei. înseamnă că pe mai departe trebuie să aibă loco 
completă sau parţială pierdere a dorințelor şi vieţii. 

Cum apare aceasta în viaţa obişnuită: sau călătoria nu are 
loc, sau în timpul călătoriei vă îmbolnăviţi şi aveţi neplăceri, sau 
vă certaţi cu partenera înainte ori în timpul călătoriei, ori vă 
îmbolnăviţi după călătorie şi încep necazurile. Să vedem cum ar 
putea să arate aceste lucruri. 

Până la discuţia noastră, concentrarea partenerei dumnea- 
voastră asupra vieţii şi perpetuării ei se afla la un nivel critic, în 
timpul discuţiei, de trei ori mai mare decât cea normală. Dacă 
excursia ar fi avut loc, de cincisprezece ori mai mare decât 
nivelul letal. Dumneavoastră puteţi suporta numai o creştere de 
patru ori. înseamnă că după un asemenea sejur, mai degrabă, 
aţi fi murit. 

— De ce eu şi nu prietena mea? 

Dumneavoastră sunteţi cel care îi oferiţi tentatia. Şi apoi 
femeia, pentru a naşte, trebuie să se concentreze asupra 
perpetuării vieţii şi de aceea la ea, biologic, sistemele de 
apărare ce înjosesc viaţa lucrează mai activ. Ciclul lunar al 
femeii reprezintă o periodică distrugere a vieţii şi perpetuării 
ei, o inhibare a dorințelor. îmbătrânirea, mai vizibilă şi mai 
activă decât în cazul bărbaţilor, este şi ea o inhibarea a 


dorințelor. Având o structură mai fragilă, femeia este mai des 
supusă umilinţelor. Natura îi impune femeii să se adreseze mai 
des iubirii, înjosindu-i funcţiile fundamentale, în felul acesta o 
face mai adaptată vieţii. 

Tânărul cade pe gânduri. 

__Bine, dacă în cazul unei călătorii reuşite eu voi muri, 
poate este mai bine să ne despărţim? 

__Nuvă pot bucura. Dacă o părăsiţi, tot veţi muri. 

__Rezultă că nu am şanse de supravieţuire ? 

__ într-o situaţie obişnuită, nu: sau o boală grea, sau 
moartea. Nu de mult am stat de vorbă cu o cunoştinţă. Se 
îndrăgostise şi începuseră necazurile cu omul iubit. S-a hotărât 
să se despartă şi el era cât pe ce să moară. A început să-l 
viziteze, a reluat contactul, el o umilea, făcându-i viaţa impo- 
sibilă. „Mor cu el, mor fără el - îmi spunea ea. — Ce să fac?" 
într-un astfel de caz ieşirea este un singură - să te adresezi în 
mod autentic lui Dumnezeu şi să începi să te schimbi. 

Tânărul mă priveşte întrebător. 

— Spuneţi-mi, încă odată, ce trebuie să fac? 
întâi: orice călătorie trebuie să fie pentru dumneavoastră 
nu un Scop, ci ocazia detaşării de probleme şi a lucrului cu eul 
propriu. Şi partenera dumneavoastră trebuie să ştie acest lucru. 
Atunci călătoria va fi scutită de pericole. Mai departe trebuie 
să vă repetaţi mai des că pentru dumneavoastră sexul este 
doar 
o posibilitate, un mijloc de acumulare a iubirii faţă de 
Dumnezeu. Şi dacă nu trăiţi sentimentul iubirii vă este cate 
goric interzis să faceţi sex. Vă sunt absolut necesare o 
abstinenţă periodică, postul şi privarea temporară de hrană. 
Justificaţi-vă îmbătrânirea şi moartea şi concentraţi-vă în acel 
moment asupra iubirii. Trebuie să discreditaţi valoarea şi 
perpetuarea vieţii prin compararea cu iubirea divină. Periodic, 
trecerea la un alt mod de viaţă (spartan), detaşarea de dorinţe 
trebuie să devină pentru dumneavoastră o normă. 

— Atunci cum stau lucrurile cu concepţia occidentală 
despre lume, unde succesul este țelul principal? 

— De îndată ce o astfel de atitudine faţă de lume intră în 
subconştient, orice societate se îmbolnăveşte şi moare. Luaţi 
ca exemplu socialismul. Ţelul principal - un viitor al bună 
stării, concentrarea asupra vieţii şi continuării ei. Rezultatul, 


moartea a milioane de oameni, distrugerea vieţii şi a dezi 
deratelor. Societatea care-şi proclamă ca obiectiv principal 
fericirea omenească este condamnată la o rapidă sau lentă 
degenerare. Legile Universului acţionează identic şi la para 
metrii omenirii, şi la cei ai individului uman. Cum lucrează, de 
pildă, un hoţ experimentat? Vă promite pentru mâine mari 
avantaje, vă declanşează concentrarea pe bunăstare, împlinirea 
dorințelor, fortificarea vieţii şi în măsura în care toate acestea 
devin pentru dumneavoastră un ţel, trebuie să le pierdeţi. Şi 
atunci, hoţul escrocându-vă face un lucru bun fără să contra- 
vină în acest caz legilor Universului. De aceea repetaţi-vă mai 
des, că orice planuri pentru viitor, orice fericire omenească vor 
fi pentru dumneavoastră, întotdeauna, modalităţi de aflare a 
Divinului. 

Pacientul pleacă, iar eu mă cufund în gânduri. Interesant, 
rinichii au fost întotdeauna subiectul orgoliului, voinţei, abili- 
tăţilor de a conduce. Când am ajuns la diagnosticarea timpului 
amorf, concentrarea asupra vieţii şi dorințelor s-a dovedit a fi 
legată dintr-un motiv oarecare cu rinichii, am văzut aceasta la 
mine şi acum văd la pacient acelaşi lucru. înainte, tema geloziei 
şi a orgoliului nu se combinau deloc. înainte era simplu: 
rinichi - trufie, pancreas - gelozie, ficat - şi una, şi alta. în timpul 
amorf, gelozia şi orgoliul încep să funcţioneze ca un tot unitar, 
deşi departajarea persistă. 

îmi amintesc modelul lumii în filozofia chineză. Principiul 
primordial, masculin şi feminin - yin şi yang. Pentru a percepe 
unitatea acestor contrarii trebuie să ieşi în afara limitelor 
timpului. 

Deocamdată pentru aceasta trebuie să resimt propriul eu divin 
ca fiind mai real decât cel omenesc, trebuie frânat periodic 
umanul ca să devină intermitent iar apoi, pentru un timp, să 
încremenească. Dacă în acel moment nu-mi percep eul divin, o 
asemenea oprire duce, firesc, la moarte. Trebuie prelucrate 
foarte meticulos detaliile unei astfel de treceri. Viaţa şi 
perpetuarea ei sunt legate indisolubil, femeia apare pentru 
bărbat ca un simbol al continuării vieţii, de aceea pretenţiile 
neanulate, gelozia, supărările ne ataşează de viaţă şi nu ne 
permit să învingem dependenţa de ea. Nu puteam să înţeleg 
înainte, cum se naşte gelozia, care este primul impuls. Se 
întâmplă următorul lucru: să spunem că femeii îi trebuie din 


partea bărbatului o porţie de iubire şi, dacă nu o primeşte, 
puţin o interesează ce face el. Dar dacă el nu-i dă suficientă 
tandrete, atenţie şi dragoste, apare gelozia ca o dorinţă de a se 
salva pe sine şi urmaşii săi. Dacă pentru bărbat sexul este o 
posibilitate de a resimţi iubirea, el nu se va orienta spre altă 
femeie dacă ea va duce la restrângerea iubirii din sufletul lui, 
iar dacă se iveşte altă femeie, iubirea din sufletul lui va fi şi mai 
multă, pentru că iubirea este un ţel şi nimeni nu va suferi. Dacă 
însă pentru el frumuseţea femeii este sursa iubirii, sursa 
voluptăţii şi satisfacţiei, atunci, făcând cunoştinţă cu o femeie 
atrăgătoare, va uita de prima şi iubirea lui se va evapora. Prin 
urmare, dacă sentimentul de iubire al bărbatului va depinde de 
frumuseţea, tinereţea, sexualitatea femeii, soţia va fi mereu 
geloasă, indiferent dacă el o va înşela sau nu. înseamnă că 
atitudinea noastră incorectă faţă de bazele fericirii umane 
stârneşte agresivitatea nu numai în sufletele noastre, ci şi în 
sufletele altor oameni şi ne sorteşte necazurilor. 

în ultima vreme se constată tot mai des următoarele, 
înainte, omul gelos se direcţiona spre carieră, afaceri şi cu asta 
se echilibra. Şi invers, tehnicianul, omul de conducere se 
orientau spre familie, spre artă şi se salvau şi ei. Când sunt 
împlinite ambele variante se poate depăşi atât gelozia cât şi 
orgoliul. Dacă în acest moment nu te raportezi la eul tău divin, 
tot umanul pur şi simplu se năruie. Acelaşi lucru se întâmplă cu 
omenirea. Democraţia occidentală este calea dorințelor - 
geloziei. Despotismul oriental este calea voinţei, a conducerii, a 
trufiei. Omenirea se apropie de acel moment în care varianta 
integral occidentală sau integral orientală ameninţă cu 
falimentul şi moartea, iar alipirea lor mecanică este imposibilă. 
„Oamenii vor fi ca îngerii", spunea lisus Hristos. Probabil că 
acestor oameni le va fi permis să rezolve problema supra- 
vieţuirii şi evoluţiei ulterioare a omenirii. 

ZIUA DE CONSULTAŢIE 

în prezent mă găsesc în cameră şi aştept să intre primul 
pacient. lar voi încerca să-l primesc în noul registru şi, iarăşi, 
este puţin probabil să-mi reuşească. Dar ştiu încotro merg şi de 
aceea îmi voi atinge scopul. în timpul consultaţiei nu am voie să 
mă percep ca om, altfel toate problemele se vor transfera de la 
pacient la mine. Cea mai mică iritare, teamă, remuşcare şi-n 
mine s-au înseminat viitoarele boli. Dacă aş fi ştiut acest lucru 


mai devreme n-aş fi avut atâtea probleme, dar acum, sistarea 
consultaţiilor va fi de prea puţin folos. Am primit orice pacient şi 
aproape fiecare al doilea era bolnav de cancer, aşa că la mine 
în planul subtil s-au adunat multe probleme, de aceea trebuie 
să continuu să merg mai departe în cercetările mele. 
Consultaţia îmi dă posibilitatea de a-i pune pe oameni şi pe 
mine însumi, în relaţie cu Divinul. încerc încă o dată să-mi 
vizualizez starea în care eul meu uman va deveni transparent şi 
aproape că va dispărea. Oare chiar îţi poţi imagina propriul eu 
ca pe un sentiment ilimitat-infinit, de iubire? îţi imaginezi sau 
nu-ţi imaginezi, dar spre asta trebuie să mergi. Mă străduiesc 
deja de o jumătate de an să mă rup încet de ataşările inutile, de 
încercările de a mă ocupa de afaceri, de momentele organi- 
zatorice, ele îmi storc toate puterile şi îmi împiedică trans- 
formările profunde. 

îmi amintesc cum a venit la mine în urmă cu câţiva ani o 
terapeută. 

— Eu vindec cu ajutorul plantelor, rugăciunilor, cuvintelor, 
- povestea ea. La mine, într-o săptămână se resorbeau tumori 
grave. Primeam pacienţii într-o cămăruţă, n-aveam un moment 
de răgaz. Au început să-mi spună că trebuie să-mi dezvolt 
harul. Am plecat la Moscova, am urmat cursurile academiei, 
am primit o diplomă internaţională de terapeut. Oameni influ 
enţi m-au ajutat să-mi deschid un cabinet propriu. Acum am 
tot: reputaţie, diplomă, cabinet şi simt că sunt mai bună ca 
înainte, dar mi-au dispărut toţi pacienţii. Mă întâlnesc cu o 
cunoştinţă şi o întreb: de ce nu vii pe la mine? îmi explică, nu 
a putut găsi cabinetul meu, după care mi-a pierdut telefonul. 
Se întâmplă ceva cu oamenii şi eu nu înţeleg ce. 

— Totul se petrece cu dumneavoastră, nu cu ei - îi explic 
eu. - înainte vindecaţi prin iubire iar acum prin reputaţie, 
diplomă, simţul datoriei etc. Energia exterioară a rămas, cea 
interioară însă a început să dispară. în momentul consultaţiei 
trebuie să uitaţi de diplomele, cabinetele, profesionalismul 
dumneavoastră şi chiar de dorinţa de a vă ajuta pacientul. 
Celebritatea, reuşita îl devoră pe terapeut destul de repede 
dacă nu reuşeşte să se trezească la vreme. Numai şarlatanii se 
simt excelent în aceste condiţii. Pentru ei banii şi cuvintele nu 
sunt periculoase. în schimb profesioniştii se îmbolnăvesc, mor, 
îşi pierd apropiații. l-am explicat aceste lucruri, femeii, în urmă 


cu câţiva ani şi am uitat de curând la mine, din afară, şi am 
văzut aceleaşi probleme, dar asta-i doar o parte din obiectivele 
pe care va trebui să le rezolv. Una din cele mai grele sarcini este 
de a comprima toată informaţia în fraze simple. în plus, de a 
pregăti pacientul pentru înţelegerea acestor fraze. Toate 
acestea îmi amintesc de escaladarea unui vârf de munte în 
cursul căreia se ivesc sute de mii de situaţii diferite. Fiecare se 
desfăşoară pe un teritoriu determinat şi are semnificaţia ei. 
Când urci spre inima muntelui şi te uiţi în jos, totul se 
panoramează şi vezi sute de situaţii. în apropierea vârfului, zeci, 
iar când stai pe culme, ceea ce se întâmplă în vale se percepe 
ca o singură situaţie. Există probleme pe care este imposibil să 
le rezolvi când te afli la poalele muntelui. Sunt şi dintre acelea, 
de nerezolvat la mijlocul ascensiunii sau chiar pe culme. Cum 
să-l ajuţi pe omul ce se află jos să trăiască senzaţia de pe 
culme? în principiu, rezolvarea este simplă. Universul este 
holografic nu numai în spaţiu dar şi în timp, iar această însuşire 
se caracterizează prin aceea că fiind în expansiune, dilatându- 
se, Universul devine simultan un punct. Fiecare dintre noi 
cunoaşte tot trecutul şi viitorul Universului. Fiecare dintre noi 
trebuie să urce pe vârful muntelui, dar o parte din el se află 
mereu pe culmea muntelui. 

Religia este informaţia aceluia care stă pe culme. Ştiinţa este 
informaţia acelora care se agită la poalele muntelui. Acum vine 
vremea urcuşului pe munte. Pentru aceasta, privirea trebuie să 
fie îndreptată nu în jos, ci în sus. în studiile mele, am străbătut 
muntele şi m-am apropiat de vârf. Eu ştiu ce simte omul aflat pe 
culme. O parte din munte l-am urcat în mod real şi văd aceasta 
după modificările mele. Mi-a rămas doar să mă schimb, în mod 
autentic, eu însumi. Dacă înainte aveam crize acute când 
apărea lipsa dorinţei de a trăi, cu timpul ele au fost înlocuite de 
remuşcări, deprimare şi apatie. Apoi în locul lor au venit, pur şi 
simplu, inacceptarea stării de lucruri şi neîncrederea în sine. 
Acum este în curs de depăşire şi această treaptă, iar orice 
neplăcere a devenit pentru mine, nu o ruinare a trecutului, ci 
constituirea noului viitor. 

în ultima vreme observ cu mirare şi plăcere că în schimbul 
deprimării vin bucuria şi optimismul. Dar această bucurie nu 
mai este cea dinainte. Deprimarea este emoția pierderii, bucu- 
ria- emoția dobândirii. Când sentimentul iubirii se menţine în 


suflet, mai mult sau mai puţin stabil, apare emoția ce se 
deosebeşte calitativ de tristeţe şi bucurie. Este ceea ce în Orient 
se numeşte samadhi, iar în Occident, catharsis sau iluminare. La 
început Dumnezeu te purifică prin nefericiri şi pierderi. Dacă 
omul păstrează iubirea în momentul năruirii a ceea ce-i este 
drag, în schimbul primei situaţii vine una şi mai grea. Trebuie să 
înveţi să-ţi păstrezi iubirea şi atunci când ţi se dă, nu când ţi se 
ia, fericirea omenească. Mai cu seamă când vine de orice fel şi 
oricâtă vrei. Mulţi, trecând cu bine de foc şi apă, se frâng uşor 
pe tuburile de aramă. Proba fericirii omeneşti se poate trece 
atunci când iubirea şi-a creat inerția, iar pentru aceasta trebuie 
lucrat mult şi timp îndelungat asupra eului propriu. Cum se 
întâmplă în viaţa obişnuită? Omul are neplăceri, boli, probleme, 
el începe să creadă în Dumnezeu şi să se roage. Şi treptat totul 
se schimbă, viaţa lui înfloreşte, dorinţele încep să se 
împlinească, bolile trec. „Dar dacă totul este bine, de ce să te 
mai rogi?" - începe să-şi spună omul şi încetează să mai aspire 
către iubire şi treptat se rostogoleşte înapoi spre boli, necazuri 
şi probleme. Şi în măsura în care W este gata să se dezică de 
iubire în timpul satisfacţiei omeneşti, în aceeaşi măsură el nu 
mai are voie să resimtă plăcerea omenească. Un asemenea om 
este condamnat la nefericire, boală şi frânarea evoluţiei. Fără 
religiile universale ar fi cu neputinţă să atingem nivelul actual 
de dezvoltare. 

Să ne întoarcem la inerția iubirii. în ultimul timp, după ce am 
formulat tema fericirii sentimentale, oamenii care au citit cartea 
şi au văzut caseta vin purificaţi. Mai degrabă, nivelul lor este 
curat. Straturile profunde legate de copii, nepoti, la fiecare, 
apar, practic, neatinse. Numai la consultaţia personală, când 
trebuia să vizualizez ce se opune concret restabilirii ordinii la 
copii - se produceau modificări. Observațiile mele nu permiteau 
purificarea urmaşilor. Era o enigmă. Structurile profunde nu se 
lăsau modificate. Le explicam pacienţilor: dacă aţi luat-o în 
direcţia bună, mai devreme sau mai târziu, vă veţi ajuta copiii şi 
nepoţii. Dar la niveluri atât de profunde străbate doar acea 
informaţie care se dovedeşte a fi foarte importantă şi se 
consolidează prin orientări însutite spre acea direcţie. Pentru ca 
emoția dumneavoastră să ajungă până la copii şi nepoti, ea 
trebuie să-şi creeze o considerabilă inerție. Emoţiile de-o clipă 
nu trec la asemenea niveluri. Mi-a venit cumva în minte un gând 


simplu. Dacă te vei ajuta să-ţi amplifici inerția iubirii, sufletul 
urmaşilor se va putea purifica mult mai repede. Acum le spun 
pacienţilor: dacă doriţi să vă ajutaţi copiii şi nepoţii trebuie să 
eliminaţi tot ce ar putea îngrădi iubirea. Când vă adresaţi lui 
Dumnezeu, cereţi ca niciodată copiii dumneavoastră să nu se 
dezică de iubire, să nu oprime, să nu discrediteze acest 
sentiment. Cereţi ca ei să poată păstra sentimentul de iubire 
faţă de Dumnezeu când se năruie viaţa lor, dorinţele lor, soarta 
lor. Rugaţi-vă să poată, mereu şi în toate, să vadă voinţa divină, 
să ştie să-i ierte pe alţii şi pe ei înşişi. Pentru a vă ajuta urmaşii 
trebuie să eliminaţi minimum 5 forme de agresiune faţă de 
iubire: 

1. Cele mai neînsemnate pretenţii faţă de părinţi, încă din 
copilărie. 

2. De sute de ori să treceţi prin toate momentele de supă 
rare pe oamenii iubiţi şi apropiaţi, să-i iertaţi, mai ales în 
perioada maturizării sexuale, a primei iubiri, a formării 
familiei şi a venirii pe lume a copiilor. 

3. Nemulțumirea de sine, deprimarea, lipsa dorinţei de a 
trăi. La femei un astfel de program loveşte în primul rând 
copiii şi nepoţii. Să te ierţi pe tine este adesea mai greu decât 
a-i ierta pe alţii. 

4. Toate regretele privind trecutul. 

5. Orice temeri şi nelinişti în privinţa viitorului. 

Dacă din aceste cinci puncte v-a rămas vreunul, veţi lucra, dar 
nu veţi avea, practic, nici un rezultat. Pentru a ierta omenescul 
trebuie să resimţiţi în dumneavoastră divinul şi să porniţi de la 
el; pentru a simţi în dumneavoastră divinul trebuie să învăţaţi să 
nu respingeţi iubirea, să n-o reprimaţi şi, în fiecare situaţie, să 
vă preocupe în primul rând păstrarea iubirii, abia pe urmă tot 
restul. Vă adresaţi lui Dumnezeu şi II rugaţi să menţină iubirea 
orice s-ar întâmpla, cereţi iertare pentru că aţi respins iubirea, 
v-aţi supărat, aţi condamnat, v-aţi lăsat pradă deznădejdii, 
temerilor şi compătimirii. Momentele în care ne repudiem 
iubirea faţă de alţi oameni şi f tă de noi. Când ne temem de 
viitor înseamnă că nu vrem să-i primim. încercăm să rupem 
prezentul de viitorul care ne î spăimântă, să ne rupem de 
trecutul de care suntem nemulţumiţi, să ne rupem de omul care 
ne-a supărat - această rupere este renegarea lui Dumnezeu, de 
aceea capacitatea de a accepta trecutul şi viitorul, înțelegând 


că tot ce se întâmplă decurge din iubirea lui Dumnezeu şi se 
întoarce în ea, este ştiinţa de a percepe tot mai real în noi 
înşine, divinul. 

lubirea vine mereu în noi, trebuie să învăţăm să n-o respingem, 
să nu ne temem. „Interesant - mă gândeam eu, -citind 
superficial cărţile mele, poate să apară senzaţia că mă repet." 
Aud adesea comentarii că prima carte este interesantă, dar 
următoarele nu prezintă un interes deosebit. însă şi spirala dacă 
este văzută de sus arată ca un cerc închis. Diagnosticul după a 
şasea carte se prezenta într-un mod curios. Vine omul -câmpul 
general arată deja destul de bine, dependenţa de nivelul 
material este aproape nulă, nivelul spiritual a fost şi el biruit, 
dar cu nivelul senzitiv falimentul este total. Şi parcă vorbele 
sunt aceleaşi şi situaţia este similară, dar pentru a învinge 
dependenţa de nivelul sentimentelor trebuie să faci încă un pas 
spre Dumnezeu şi să începi transformarea nu numai la nivelul 
superficial, ci şi profund. Fiecare nouă carte a mea apare ca o 
posibilitate de a depăşi încă un strat ce ne barează drumul 
către Divin. lar particularitatea timpului actual este aceea că 
fiecare om de pe pământ trebuie să parcurgă un drum analog 
către eul său divin. Pe drumul acesta poţi să ajuţi un alt om, dar 
în esenţă fiecare trebuie să-1 străbată independent. 

Şi acum, va intra primul pacient. Voi spune câteva fraze şi ele 
trebuie să-l ajute pe om să se schimbe integral. Informaţia mea 
acţionează ca o cheie. Uşa şi lacătul - citirea celor şase cărţi şi 
vizionarea videocasetelor. Dacă nu există uşa este inutil să 
răsuceşti cheia. Nu pot să dublez informaţia deja expusă 
înainte; dacă pacientul pune întrebări ce dovedesc că nu este 
pregătit eu îi propun să plece de la consultaţie. Omul citeşte 
cărţile, urmăreşte videocasetele, după care începe să lucreze 
asupra sa şi se schimbă. lar când a făcut tot ce a putut dar nu 
se întâmplă saltul, atunci trebuie să vină la consultaţie. Eu 
trebuie să înţeleg ce s-a întâmplat, de ce sistemul nu 
funcţionează. Acest lucru mă ajută să evoluez mai departe şi să 
văd imaginea lumii la dimensiuni mai mari. Pentru a vedea 
lumea altfel, trebuie să-ţi creezi propriile modele, noi forme de 
receptare a ei ce ies în afara limitelor gândirii stereotipe. Pentru 
aceasta trebuie să înveţi să fii înăuntrul tău într-o singurătate 
deplină. Omul este produsul conştiinţei colective. Fără el ar fi 
imposibile relaţionarea şi schimbul de informaţii, prin urmare şi 


evoluţia, şi cu cât este mai dezvoltată în om aspiraţia către 
unitate, către ajutorarea celorlalţi, cu atât este mai bogat 
sufletul lui. Dar există aici şi un minus. Când iubirea şi setea de 
cunoaştere îl împing pe om înainte, stereotipurile conştiinţei 
colective nu-i permit să iasă din reprezentările obişnuite, 
înăbuşă noul simţ care se naşte. Ruperea cordonului ombilical 
ce ne leagă de conştiinţa colectivă se face cu suferinţă, dar fără 
aceasta nu se poate merge înainte. Când atingeam o nouă 
treaptă, încercam să-i trag pe toţi spre ea şi - enervam dacă 
cineva refuza. Pe urmă am înţeles: fiecare ma trăieşte în stratul 
său de conştiinţă. Dorinţa ca omul să te “ieagă integral este 
dorinţa subconştientă de a-l face să fie cu totul identic ţie, ceea 
ce naşte agresivitate. în planul subtil 

i suntem unificaţi, dar în planul exterior unitatea se poate 
realiza numai în stratul de graniţă, pe care îl numim conştiinţă 
colectivă. Pentru ca omul să te înţeleagă, este necesar să creşti 
densitatea informaţiei şi să înveţi să traduci în fraze simple o 
receptare prin sentimente a lumii, proprie ţie. 

în general un asemenea proces se numeşte poezie. Şi poetul, 
Şi pictorul, şi muzicianul trebuie să ofere altora o nouă simţire, 
personală. Dacă această nouă simţire nu există, nu există nici 
artă. întâi trebuie să resimţi iubirea, apoi să te sprijini pe ea, să 
trăieşti prin ea, pe urmă să te rupi de toate care stau în calea 
iubirii, inclusiv de ceea ce înainte era vital, fără de care nu 
puteai trăi. în acel moment se poate şi muri dacă iubirea este 
puţină. De aceea creatorii au întotdeauna o disponibilitate mai 
mare decât a altora de a-şi risca viaţa. Dacă nu este destulă 
iubire se moare, dar dacă ai reuşit să o acumulezi, apare o 
viziune proprie asupra lumii şi sentimentele devin mult mai 
profunde şi expresive. 

Şi aşa, noua viziune s-a constituit, acum trebuie să te întorci 
înapoi în conştiinţa colectivă şi să creezi forme care să-ţi 
permită să transmiţi noua viziune a lumii. în ultimul timp nu-mi 
ajunge singurătatea. Nu am energie pentru noi modele, încep să 
depind tot mai mult de obişnuitele iluzii, numite fericirea 
omenească. Dar să lăsăm, despre astea mai târziu, să 
continuăm consultaţia. 

în cameră intră o femeie cu fiica ei. 

— Ştiţi, avem o problemă. în ultima vreme soţul meu s-a 
îmbolnăvit, iar senzaţia este că mai multe boli au năvălit peste 


el laolaltă. Au început problemele cu pancreasul, glicemia 
(nivelul zahărului în sânge) a sărit până aproape de 18. Am 
început să-1 tratăm prin acupunctura şi după acest tratament 
totul, slavă Domnului, a reintrat în normal. După un timp 
trombocitele din sânge au scăzut de la 200 la 30. Am început 
iar să-l tratăm, şi nivelul trombocitelor a crescut la 160. Abia 
şi-a revenit că au apărut noi probleme. Atunci am înţeles că 
tratăm o boală şi apare alta. Am citit cărţile şi am văzut 
casetele. Starea soţului s-a ameliorat un pic, dar modificări 
radicale nu s-au produs. 

— Nu sunt schimbări pentru că fiica dumneavoastră poate 
să moară. Să încercăm să discutăm fără diagnoză. Pancreasul 
este organul legăturii cu ceilalţi oameni, dacă el îmbătrâneşte, 
apare tema geloziei. Scăderea trombocitelor este aceeaşi temă. 
Concluzia: la soţul dumneavoastră s-a produs o puternică 
dependenţă de dorinţe care îl face să se supere pe cei apropiaţi, 
să fie gelos, să nu dorească să trăiască etc. De unde pot să vină 
acestea? De la soţie şi copii. Dependenţa fiicei dumneavoastră 
de nivelul emoţiilor sub aspectul dorințelor este de 13 ori mai 
mult decât limita critică. Ea trebuie să nască copii, sufletele lor 
au ajuns până aproape de ea. Trebuie să se îndepărteze de 
fundamentele fericirii omeneşti, pentru a le da iubire. Nu va 
suporta îndepărtarea de viaţă şi dorinţe. Cu alte cuvinte: să 
salveze iubirea când omul iubit a trădat-o, înjosit-o, înşelat-o, 
nu poate nici măcar în doză minimă. Aici nu mai este vorba de 
sterilitate, ci de supraviețuirea fizică a fiicei dumneavoastră. 
Starea profundă a femeii se transmite bărbatului şi tatălui şi 
estia încep să se îmbolnăvească. în planul subtil fiica dum- 
neavoastră este acum jignită, trădată, înjosită. Dar în sufletul ei 
se aprinde nu iubirea, ci ura faţă de bărbaţi şi acest program 
începe să-l omoare pe tată. în măsura în care dumneavoastră 
înşivă şi fiica vă veţi pune în ordine, retrăindu-vă de zeci de ori 
viaţa, trecând corect prin toate situaţiile, vă veţi ajuta soţul să 
devină sănătos. Acum starea lui nu este prea bună, câmpul este 
deformat în mijlocul pieptului. Câmpul imunitar este activ cam 
10%, plus o deformaţie a câmpului în zona sistemului uro- 
genital. Imunitatea în planul fizic este acum de 70-80% şi dacă 
va cădea la 10% pentru coordonarea cu cea a câmpului, poate 
duce la moarte sau boală incurabilă. Mergeţi să vă reeducaţi 
sufletul. 


Mama şi fiica pleacă. în schimbul lor vine un tânăr. 

— Am fost de curând la prelegerile dumneavoastră - îmi 
spune el. Din câte am înţeles în urma cărţilor şi videocasetelor, 
la mine funcţiona tema orgoliului, tendinţa de a-i conduce pe 
alţii. Şi iată că după prelegerea dumneavoastră a început să 
mă doară inima şi încă în asemenea hal încât era să-mi pierd 
cunoştinţa. M-am târât până la medic, am făcut o electrocar 
diogramă, totul - perfect, medicul mi-a spus că am o inimă 
absolut sănătoasă. Mă rog, asta nu-mi ajută, iau pastile, nu mă 
ajută nici astea. 

— Aveţi o soţie?— întreb eu. 

— Am, - îmi spune numele ei. 

Mă uit la câmpul ei şi pun următoarea întrebare: 

— Aveţi copii? 

— Da, - continuă el, spunându-le numele. 

Fac o diagnoză şi pun a treia întrebare: 

— Aveţi o amantă ? 

— Nu. 

— In curând veţi avea, - îi răspund eu. - în principiu, situ 
aţia este simplă. La soţie concentrarea interioară asupra vieţii 
şi perpetuării ei este mare. Ea se transmite copiilor şi se 
transmite şi dumneavoastră. Cei mai buni lideri şi carierişti 
sunt cei interiori. Ei se cufundă în capacitatea de a conduce, în 
muncă, afaceri, politică şi totul le reuşeşte pentru că nu sunt 
ataşaţi. Nu sunt ataşaţi pentru că problema principală nu este 
orgoliul, ci gelozia. Dar la un moment dat, sufletul trebuie 
purificat. Şi omul care a trecut uşor prin proba loviturii date 
orgoliului, brusc şi imprevizibil, intră într-o nouă încercare la 
care nici nu se gândea înainte. La dumneavoastră se apropie 
vremea în care va trebui să treceţi printr-o destabilizare a 
vieţii, dorințelor şi relaţiilor. Dacă încercarea va veni de la 
soţie, nu veţi rezista, de aceea vă va fi dată prin amantă. Dar 
nici atunci nu veţi rezista. După un timp veţi cunoaşte o 
femeie şi vă veţi îndrăgosti de ea. Mai departe este simplu: sau 
vă va supăra şi înjosi în permanenţă sau, fără să vă aşteptaţi, 
vă va înşela cu perfidie sau are un curtezan sau este căsătorită, 
iar dacă nu este îşi schimbă mereu admiratorii. Sunteţi pus 
într-o situaţie pe care n-o puteţi accepta. Deci, încercaţi să 
renegaţi iubirea care vă obligă să suportaţi înjosirea şi s-o 
acceptaţi. Vă strangulaţi iubirea prin supărări, iar mai departe 


trebuie distrus ceea ce omoară iubirea - supărările dumnea 
voastră împreună cu inima şi plămânii, ulterior, cancer pul 
monar sau infarct. La prelegere, purificarea funcţionează la fel 


| consultaţie şi viitoarele probleme se fărâmiţează şi se 
tualizează. Trebuie să învăţaţi, cu adevărat, să iertaţi fe- 

eile Porniţi de la ideea: femeii i se poate ierta orice, întrucât 
totul se petrece din voinţa lui Dumnezeu, nu există păcate 
omeneşti care să nu poată fi iertate. Sufletul nostru se 
comportă ca un copil capricios şi încăpăţinat. El trebuie în 
permanenţă educat prin iubire, alint şi limitare. Atunci se va 
comporta bine în orice situaţie. 

— Ce credeţi, îmi va ajunge timpul să mă schimb? - mă 
întreabă tânărul. 

- Nu vă gândiţi la asta, dacă veţi avea sau nu timp. Pur şi 
simplu faceţi totul ca să vă ajutaţi sufletul. Trebuie să vă 
puneţi în ordine nu numai propria persoană dar şi urmaşii. 
Pentru aceasta trebuie în primul rând să vă eliminaţi 
agresivitatea faţă de iubire, supărarea pe părinţi, pe oamenii 
îndrăgiţi, pe dumneavoastră înşivă, regretele legate de trecut, 
teama de viitor. 

El pleacă să lucreze cu sine însuşi. încerc să detectez o 
senzaţie neclară ce mi-a apărut de curând. Pe mine însumi mă 
împiedică ceva să mă schimb în profunzime. Trebuie să mă 
diagnostichez la cei cinci parametri. Prin urmare, pretenţiile faţă 
de părinţi - curat, toate supărările au dispărut; supărările pe 
oamenii apropiaţi şi îndrăgiţi - tot curat. Mă întrerupe o bătaie în 
uşă. Intră o pacientă. 

— Ştiţi, am sunat acum acasă, fiul meu s-a întors de la şcoală, 
stă în pat, verde la faţă. Vomită, are diaree, temperatură Şi 
guturai. înţeleg bine, este legat de faptul că am venit la 
consultaţie? 

— Da este în curs de purificare, - îi spun eu. - Pentru ca ea să 
decurgă cu mai puţină suferinţă eliminaţi-vă agresivitatea faţă 
de iubire. 

Femeia închide uşa, eu mă uit la foaia de hârtie din faţa mea: 
pretenţii faţă de sine, nemulţumirea de sine, lipsa dorinţei de a 
trăi. Şi la acest parametru este curat. Regretele legate de 
trecut, teama de viitor - şi aici conform normei. Ciudat, sub- 
conştientul îmi dă mereu semnale că eu comit o crimă împotriva 
iubirii. îmi trebuie încă un parametru nou. Interesant, cum arată 
oare? încerc să prind astfel de situaţii în timp. în cele din urmă 
înţeleg. Este renegarea iubirii pentru omul care te-a supărat, 
adică nu este ură, gelozie şi ciudă, este dorinţa de a distruge 


iubirea ca sursă a durerii, de a o repudia, discredita. Am avut 
astfel de situaţii în adolescenţă. Prind una din aceste situaţii şi 
mă uit cu cât renegarea iubirii a depăşit nivelul periculos. Ehei! 
De 23 de ori mai mult decât mortal. Curios, de ce mai trăiesc 
încă? Cu toate că: în 1991 trebuia să mor, s-a depăşit nivelul 
periculos de renegare a iubirii şi era legat de evenimentele din 
1980 - 1981. După zece ani m-a lovit şi trebuia să mor, dar mi- 
am găsit în Biblie iubirea, am urmat-o şi de atunci totul s-a 
schimbat. A fost o amânare. Anul 2001 - anul următoarei 
lovituri. Trebuia să mor şi acum înţeleg cu ce avea legătură. Am 
învăţat să nu resimt ură, să nu mă supăr, dar până acum nu 
sunt capabil, în mod autentic, să păstrez iubirea. Mă încurcă 
mult tendinţa de a gândi rău despre oameni; poţi să te porţi dur 
cu omul dar în el trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu, întotdeauna. 
Sunt impregnat de judecarea oamenilor şi subconştientul meu 
abia aşteaptă un pretext pentru asta. Câteodată trebuie să te 
comporţi agresiv în relaţia cu cineva, să-l opreşti, să-l 
îngrădeşti, să-ţi aperi drepturile. în mine însă stau, de 
nedespărţit, comportamentul exterior dur şi revărsarea de 
pretenţii acumulate şi agresivitatea interioară, iar dacă în afară 
acţionez fără fermitate, înseamnă că înăuntru trebuie să strâng 
şi mai multe pretenţii, iritări, nemulțumiri, pentru ca ele să-şi 
dea drumul în gesturi concrete. lubirea însă este creaţie şi 
distrugere în acelaşi timp. Chiar eu le-am spus copiilor mei: vă 
voi pedepsi. In subconştientul meu se află un stereotip de fier: 
modul activ este generat de agresivitate, modul pasiv şi 
relaxarea sunt generate de iubire. în fapt din iubire decurge 
totul. Doar că trebuie să înveţi să acţionezi, menţinând în suflet 
iubirea. Pentru aceasta trebuie să ne comportăm cu fiecare om 
ca cu propriul nostru copil: în primul rând revărsând asupra lui 
iubire şi blândeţe ceea ce nu exclude o atitudine severă. 

lar mă distrage o bătaie în uşă. Intră următoarea pacientă. 

— Am să vă povestesc ce s-a întâmplat cu mine, - începe ea. 
Medicii au înţeles că am o boală incurabilă şi mi-au spus cinstit 
că nu am şanse de supravieţuire. în acel moment mi-a fost 
adusă prima carte. Am citit-o şi m-am schimbat. După trei zile 
am fost alt om, am rugat să-mi fie aduse cele mai frumoase 
lucruri. Am intrat în altă viaţă. lar după o săptămână m-a 
consultat medicul meu. „Dacă eu însumi nu v-aş fi văzut cu 10 
zile înainte intestinul, n-aş fi crezut niciodată asta, -mi-a spus el. 


Aveaţi intestinul ca o sită, iar acum nu mai are nici o leziune, - a 
ridicat din umeri. - Sunteţi sănătoasă, puteţi sa plecaţi." Aş vr.ea 
să ştiu care este situaţia mea acum? -întreabă femeia. 

— Aveţi o stare bună, - îi spun eu după diagnosticare, - 
probleme au rămas la fiică. Are ca şi până acum o concentrare 
mărită asupra sentimentelor înalte, mai mult decât asupra 
sentimentului iubirii. De iubire nu este permis să te ecranezi cu 
nimic: nici cu bani, nici cu bunăstarea, cu aptitudinile, talentul, 
nici cu propria viaţă. Fiica este cu totul excepţională în inte 
rior, iar talentul ei începe să întunece iubirea. El devine tot mai 
important şi starea sufletului devine starea trupului dumnea 
voastră, aşa încât mai aveţi mult de lucru, mergeţi şi 
continuaţi. 

Următoarea pacientă este tânără şi o femeie frumoasă. 

— De curând mi s-a născut un copil, - a spus ea. Şi după 
asta soţul m-a părăsit. Aţi putea să-mi explicaţi despre ce este 
vorba? 

Pot, - îi răspund eu. - Pentru dumneavoastră înseamnă 

prea mult frumuseţea, bunăstarea şi dorinţele dumneavoastră. 
Mult mai mult decât iubirea. Nu puteţi fi lipsită de apărare. Cu 
cât importanţa vieţii este mai mare pentru dumneavoastră în 
comparaţie cu iubirea, cu atât resimţiţi mai multă agresivitate. 
Din copilărie aţi acumulat o doză neobişnuită de pretenţii faţă 
de bărbaţi, nu aţi reuşit să treceţi cu bine proba înainte de 
conceperea copilului. Dar întrucât copilul este un amplificator 
al părinţilor, la el programul de distrugere a bărbaţilor îl 
depăşeşte pe al dumneavoastră. Acum programul îl ucide pe 
tatăl său. Apoi îl va omori pe el însuşi. în cuvinte simple, 
înainte îl omorâţi încetişor pe soţul dumneavoastră iar după 
naştere aţi început s-o faceţi dublu. Şansele de supravieţuire 
ale soţului dumneavoastră au scăzut brusc, dar el trebuie să 
supravieţuiască, de aceea v-a părăsit. 

__Şi-atunci ce să fac? 

_ Aţi citit cărţile mele? 

__Da, pe toate şase. 

__Aţi văzut videocasetele? 

__Da, inclusiv ultimele. 

__Minunat, - spun eu, - iar acum mergeţi şi lucraţi. 

Ea iese, şi-n cameră intră o pereche de tineri căsătoriţi. 


— Suntem la a treia consultaţie la dumneavoastră, - începe 
femeia. - Când am venit prima oară pe soţul meu puteau cu 
adevărat să-l ucidă. Aveam datorii mari. Acum totul este în 
ordine cu el, ne-am plătit datoriile. Nu demult ne-am cumpărat 
un apartament şi-l renovăm, dar mie mi-a apărut iar senzaţia 
de pericol. 

— Senzaţia are legătură cu copiii dumneavoastră, - îi 
răspund eu. Unul din ei nu este, ca înainte, în ordine. Pentru a 
supravieţui îi trebuie iubire, iar la dumneavoastră, fericirea 
omenească începe să întunece totul. Fericirea umană este 
legată de continuarea, apărarea şi consolidarea vieţii. Unul din 
simbolurile importante ale protecţiei - casa proprie, aparta 
mentul propriu. După ce l-aţi dobândit, la dumneavoastră a 
apărut un puternic salt subconştient şi iarăşi nu în direcţia 
iubirii, ci a vieţii şi apărării. Dacă efectul este moartea copilul 
dumneavoastră, salvarea poate fi prin pierderea aparta 
mentului, fie a sănătăţii, fie prin pierderea vieţii dumnea 
voastră. 

Spuneţi-ne, vă rog, ce să facem? - In primul rând să vă 
schimbaţi prin iubire, rugăciune şi un comportament corect, 
apoi să vă îngrădiţi plăcerile vieţii, să vă susţineţi prin post şi 
înfometare. O parte din bunăstarea dumneavoastră trebuie să o 
cedaţi, pentru a micşora concentrarea asupra ei. Nu vă grăbiţi 
să faceţi renovarea. Puteţi să zugrăviți şi să nu vă mutaţi în 
apartament timp de un an. Dacă în casă există un neajuns nu 
vă grăbiţi să-1 îndepărtați. Fericirea este o mâncare grea care 
se digeră cu dificultate. în plus, nu aţi eliminat încă fostele 
supărări avute unul pe altul, regretele legate de trecut, teama 
de viitor. 

— Scuzaţi-mă, vreau să vă întreb ceva - când îmi înlătur 
temerile faţă de viitor, îmi apare brusc, pe neaşteptate, o 
puternică dorinţă sexuală - mă sperie lucrul acesta. Nu înţeleg, 
despre ce este vorba? 

Dorinţele noastre sunt adresate viitorului, - îi explic eu. 

Cu cât ne concentrăm mai mult asupra dorințelor şi facem din 
ele un ţel, cu atât începem mai mult să depindem de ele. 
Dependenţa naşte teamă. Apare ataşamentul de viitor - apare 
teama de a-l pierde. Spaima de viitor generează gânduri 
proaste despre sine. Absenta încrederii în sine, pesimismul, 
deprimarea se transformă în program de autodistrugere. lar el 


omoară dorinţele. Apare senzaţia inutilităţii vieţii. Toate dorin 
tele se tocesc. Teama este renegarea iubirii, dar dorinţele 
noastre se nasc din iubire. Dumneavoastră anulaţi teama de 
viitor şi imediat se deschid dorinţele dumneavoastră, dar 
pentru că la baza lor se află dorinţa perpetuării vieţii se 
intensifică apetitul şi plăcerea sexuală. Mai departe trebuie să 
învăţaţi să învingeţi dependenţa de aceste dorinţe. Ele se nasc 
din iubire şi trebuie să se întoarcă în iubire. Pentru aceasta vă 
sunt de folos rugăciunea, postul, abstinenţa. Avântul dorințelor 
te periculos numai atunci când depăşeşte creşterea iubirii în flet 
Renunţă la fericire doar acela care nu poate învinge dependenţa 
de ea. lar pentru a depăşi dependenţa, trebuie să vă îngrădiţi 
periodic dorinţele şi să le opriţi, din când în când, complet. 
Imaginaţi-vă: omul nu ştie să înoate, se teme de apă înțelegând 
că poate să se înece, principiul lui este să evite apa, apa este 
moarte dar pe urmă, treptat intră în apă şi învaţă să înoate şi 
refuzul este înlocuit de limitări severe, apoi a învăţat să înoate şi 
apa devine pentru el o plăcere şi îi oferă o viaţă deplină. Aşa 
este şi cu dorinţele noastre. La început filozofia indiană, 
budismul vorbesc de lepădarea de dorinţe şi viaţă. Ataşamentul 
faţă de această lume care este rezultatul dorințelor noastre, 
constituie o sursă de dureri, chinuri şi suferinţe. Trebuie să 
renunţi la ele, să încetezi colaborarea cu ele, atunci vei fi fericit. 
Apoi apare iudaismul care admite fericirea omenească dar cu 
cele mai severe reguli şi îngrădiri - ele permit iubirii să se 
păstreze în suflet şi să nu se înece în fericirea omenească, după 
care vine lisus Hristos ce ne spune că principalul în salvarea 
sufletului nu este cea mai riguroasă respectarea a tuturor 
preceptelor, ci calea spre iubire şi Dumnezeu, pe care îl purtăm 
în sufletul nostru. Şi cu cât evoluăm mai mult, cu atât mai plină 
de semnificaţie devine capacitatea de a-L vedea în toate pe 
Dumnezeu, de a-i ierta pe ceilalţi şi pe sine, de a trăi prin iubire, 
de a-ţi dobândi eul divin. 

După consultaţie trebuie să mă ocup de procedurile de 
refacere. Credeam înainte că după scrierea cărţilor şi reechi- 
librare, consultaţia va fi pentru mine nu muncă, ci sărbătoare. 
Nimic de felul acesta. Vine un om cu totul pregătit, nu pune nici 
o întrebare inutilă, conversaţia durează 2-3 minute, dar eu, 
după ce am primit câţiva asemenea oameni, am nevoie de mult 
timp ca să îmi revin. A reieşit că energia oricum se cheltuieşte 


pentru protecţie iar ajutorul din timpul schimbărilor profunde ale 
pacientului, pare încă un motiv. întotdeauna am vrut foarte tare 
să-l ajut pe pacient să-şi salveze viaţa, să-şi îndrepte destinul şi 
această concentrare de ani de zile produce acum probleme 
serioase. La momentul consultaţiei subconştientul merge 
inerţial nu spre iubire, ci spre viaţă şi reuşită. înseamnă că, 
inevitabil, problemele pacientului vor trece asupra mea. Şi este 
puţin probabil ca viaţa să-mi ofere atâtea situaţii de purificare 
pentru a compensa problemele luate asupră-mi. în afară de 
scurtarea şedinţei şi revizuirea trecutului, trebuie făcut ceva în 
prezent. Dacă se produce o pierdere generală de energie din 
cauza percepţiei subconştiente incorecte a lumii, vreunul din 
organe trebuie să preia blocajul fluidului energetic. Acum la 
mine un astfel de rol îl au rinichii. Şi orice perturbări lovesc în 
primul rând în ei. Cu câteva zile în urmă, a apărut iar o stare de 
disconfort şi am început să-i analizez cauzele. Era o nouă 
enigmă. 

Un timp am ghidat un pacient. Era interesant pentru mine 
fiindcă nu se atingea subiectul sănătăţii, ci al carierei şi al 
reuşitei. Era un sportiv. Am lucrat împreună, rezultatele au 
întrecut aşteptările, după care am simţit că am tendinţa tot mai 
accentuată de a-i nivela soarta, de a-i îmbunătăţi performan- 
tele. Dintr-un motiv oarecare, orientarea spre reuşita exterioară 
a început să prevaleze, probabil că mă gândeam prea des la 
acest lucru. Tot ceea ce nu ducea el până la capăt, din lene, 
eu, trăgând mereu de el şi obligându-l să lucreze, enul fixat de 
noi s-a încheiat şi colaborarea noastră s-a r it Pe urmă însă a 
venit partea cea mai interesantă. Ela „n ut să piardă şi a 
izbucnit nemulţumirea de sine pe care nu a putut să o 
depăşească. lar psihologul care i-ar fi interzis să se consume în 
auto-reproşuri nu mai era lângă el. Programul lui de 
autodistrugere, nu se ştie de ce, a lovit întâi în mine şi au 
început să mă doară rinichii. O vreme n-am putut să înţeleg 
nimic. De ce trebuia să răspund eu pentru greşelile lui? Şi iată 
că-mi aminteam toate detaliile colaborării noastre încercând să 
găsesc cauza. Stop. Un moment interesant. Cumva, în timpul 
unei conversații, a spus: „începe dependenţa de dumnea- 
voastră. Cum o să mă echilibrez când ne vom despărţi?" - 
„Dependenţa apare la cel care se leneveşte", - i-am răspuns eu. 
Dacă omul se schimbă cu adevărat, sprijinindu-se pe iubirea din 


sufletul lui, învățătorul îi trebuie doar ca impuls iniţial. îmi 
amintesc convorbirea încercând să găsesc în ea rădăcinile 
problemelor mele şi se pare că încep să înţeleg. Ca de obicei, 
vedeam şi înţelegeam cu uşurinţă problemele pacienţilor, în 
timp ce eu făceam aceleaşi greşeli. Aveam o atitudine prea 
conştiincioasă faţă de muncă. Toate lucrurile pe care le luăm 
prea în serios creează în noi dependenţa. Dependenţa naşte 
agresivitate. Agresivitatea produce boală. îl obligam să lucreze 
asupra sa de cum vedeam că se furişează o problemă. 11 
sunam eu, ceea ce îi dădea iluzia unei protecţii crescute. într- 
adevăr se intensifica dependenţa de mine. Avea nevoie periodic 
de neşanse, ca medicament. lar eu l-am lipsit de acest 
medicament. Creşterea rezultatelor era constantă, practic fără 
întrerupere. Se obişnuise atât de tare cu succesul 
încât ghinioanele prezente au început să-1 ruineze şi de asta 
eram vinovat eu. Incredibil, doar de curând îi explicasem: învaţă 
să tragi chiulul dar în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama. O 
jumătate de lună să ai rezultate, încordându-ţi voinţa, dorinţa, 
toată energia după care renunţă în interiorul tău la această 
tendinţă, realizează totul frumos, cu efect, dar înăuntrul tău 
lasă-te cuprins de lene. Dacă muşchiul este în permanenţă 
încordat, se atrofiază. 

îmi amintesc cum am diagnosticat un om de afaceri. Un tip 
capabil, o minte strălucită, lucra fără reproş. Mă uit în viitor iar 
acolo în câţiva ani era în mod real moartea. După o prăbuşire 
legată de serviciu. Şi nu va putea deloc să o accepte. 

— Munca dumneavoastră începe să vă omoare, - îi explic 
eu. - Depindeţi tot mai mult de ea. lar dependenţa creşte şi 
orice neplăcere de la lucru vă provoacă o traumă tot mai mare. 

— Doar n-o să renunţ la serviciu, - mi-a spus el. 

— Dacă nu vă veţi schimba atitudinea faţă de muncă, 
soarta vă va obliga să o părăsiţi. Fie că veţi începe să vă creaţi, 
fără să vreţi şi fără să bănuiţi, probleme, fie că boala sau 
moartea vă va obliga să plecaţi. Primul lucru pe care trebuie să 
învăţaţi să-l faceţi - niciodată să nu vă luaţi în serios serviciul, 
în serios puteţi lua numai iubirea şi pe Dumnezeu. La tot restul 
trebuie să renuntati în mod periodic. Niciodată să nu faceţi 
totul 100%. Să faceţi 95%. Rezultatul va fi acelaşi dar nu va 
exista dependenţa. Viaţa este o sinusoidă, aţi trăit o vreme 


fericirea omenească, urmează să renunţaţi la ea pentru un 
timp. 

Singurele lucruri de care avem nevoie în mod constant sunt 
iubirea şi bunătatea. Astfel de gânduri îmi apar în momentul în 

e plec la baia rusească. Se pare că iar vine o perioadă de 
serioase modificări. 

Prima oară la începutul anilor 70, când viaţa mea s-a 
schimbat abrupt. Visurile mele, planurile, speranţele s-au 
ăbuşit (jjntr-o dată. Am vrut să devin militar şi m-am făcut 
ghid turistic. 

Următoarea schimbare - la începutul anilor 80, când am 
început să mă ocup serios de studiile filozofice, încercând să-mi 
ordonez ideile despre lume. Atunci filozofia a pornit alături cu 
extrasenzorialul. 

O criză puternică a avut loc la începutul anilor 90. Am ajuns la 
concluzia că tratarea cu ajutorul mâinilor este lipsită de 
perspective. Am decis să renunţ la tratamentul energetic şi să 
trec la cel informaţional. Căderea s-a petrecut nu numai în 
muncă, ci şi în viaţă. Diagnoza nu-mi lăsa nici o şansă de 
supravieţuire, concepţia despre lume era un drum închis. Și 
acum, se pare, mi se închide posibilitatea de a lucra după 
vechiul stil. Trebuie să refuz consultarea pacienţilor care au 
venit cu un singur scop - să-şi pună la cale treburile, să-şi 
amelioreze sănătatea, să-şi îndeplinească dorinţele. Trebuie să 
concentrez toată fericirea omenească într-un punct şi s-o arăt 
pacientului. Priveşte, acesta este umanul, acesta este divinul. 
De aici, trebuie să ajungi aici. Pentru aşa ceva ai de făcut asta şi 
asta. Deocamdată însă cu cât încerc mai mult să lucrez, ajutând 
la consolidarea vieţii, la protejarea ei, cu atât pierd mai multă 
energie. 

îmi amintesc de venirea la consultaţie a unei terapeute. 
Începuse să aibă probleme cu fiul şi cu propriul psihic. Auzea 
voci, apăruse teama şi disconfortul. 

— Să se ocupe de terapie nu este periculos pentru cel ce în 
vieţile anterioare a anulat dependenţa de viaţă şi dorinţe. Să 
zicem că a murit ca un martir, păstrând în suflet iubirea, sau 
şi-a petrecut mulţi ani în rugă şi abstinenţă. Dumneavoastră 
însă v-aţi apucat de vindecări fără să vă anulaţi dependenţa de 
temeiurile profunde. lar acum, o problemă minoră, insesizabilă 


înainte a crescut până la dimensiuni enorme şi vă ameninţă 
propria viaţă, şi pe cea a copilului. 

— Bine, dar eu am tratat prin rugăciuni, - se miră sincer 
femeia. 

— Şi la ce vă gândeaţi când aplicaţi tratamentul? 

— Să-1 fac pe om sănătos, să-i îndrept soarta. 

— Adică vă foloseaţi de divin pentru scopuri omeneşti. ŞI 
iată că dependenţa de aceste scopuri s-a intensificat de câteva 
ori. Da, acumularea iubirii de Dumnezeu naşte dorinţă şi viaţă, 
duce la înflorirea lor, dar pentru a percepe divinul, trebuie să 
uiţi un timp de omenesc. lubirea lui Dumnezeu reprezintă 
rădăcinile pe care nu le vedem dar fără de care nu se poate trăi. 
Viaţa noastră este un copac, dorinţele noastre sunt ramuri şi 
frunze. Dacă este prea stufoasă coroana iar sistemul rădă 
cinilor prea slab, copacul poate să moară şi pentru a-1 salva, 
coroana trebuie tăiată parţial sau complet, rădăcinile fiind prea 
puţine. De aceea prima grijă să fie pentru rădăcini iar coroana 
să se tundă periodic pentru a creşte mai bine. înainte gândeam 
în timp ce călătoream cu metroul sau transportul în comun. 
Acum merg cu maşina şi mă distrage. Este eficient să lucrezi 
asupra ta la baia rusească, supraîncălzirea înjoseşte viaţa şi 
dorinţele. Şi dacă în acel moment te rogi, purificarea vine mai 
repede. 
Medicina s-a luptat multă vreme cu natura, în loc să o 
e te înainte boala era privită ca un rău pentru că se pornea 
aj de la interesele corpului. Ce făcea omul când se 
îmbolnăvea? îi era greață, nu mai vroia să mănânce, îi creştea 
temperatura, nu vroia să vadă pe nimeni, iar medicii se 
străduiau să înlăture boala cu toate simptomele. Rudele îl 
sâcâiau pe bolnav, îl obligau să mănânce, îi scădeau febra. Dar 
s-a dovedit că boala purifică sufletul omului şi îi fortifică 
sistemul imunitar. înseamnă că renunţarea temporară la 
alimentaţie şi izolarea purifică de asemeni. 

în legătură cu temperatura îmi amintesc un caz ciudat. în 
urmă cu câţiva ani mă întâlneam la New-York cu un om. Mi-a 
povestit cum a devenit terapeut. Avusese o fractură la baza 
craniului. A stat în comă 21 de zile. „Mi-am văzut părinţii 
răposaţi, -povestea el - i-am dat soţiei binecuvântarea pentru a 
se recăsători, înţelegeam că nu mai este drum de întoarcere. 
Dar părinţii mi-au spus că este prea devreme pentru a pleca, nu 


numai că voi reveni, dar mă voi şi însănătoşi. Mi-au mai spus că 
mă voi ocupa de vindecarea oamenilor. Când am ieşit din comă 
şi m-am făcut bine am simţit că din mâinile mele iese o putere. 
Pe urmă, au intrat în contact cu mine nişte extraterestrii şi m-au 
ajutat să vindec. îmi amintesc că o femeie avea anexită stângă 
şi oricâte pase făceam cu mâinile în zona respectivă, durerile nu 
îi treceau. Ei mi-au spus că în partea dreaptă se află cauza şi 
trebuie întâi să tratez anexita de acolo. Şi într-adevăr, femeia s- 
a înzdrăvenit. Am observat şi eu: se îmbolnăveşte rinichiul 
drept, dar de vină este stângul, asupra 'ui trebuie acţionat întâi. 
Şi iată, - continuă el, - o vreme i-am 

tratat pe toţi iar rezultatele erau foarte bune, după care, în vis 
mi-au venit din nou extraterestrii şi mi-au spus: ai luat prea 
multe asupra ta, te vom purifica, numai nu lua nici un fel de 
tablete. în ziua următoare am făcut temperatură de 40 de grade 
şi trei zile m-a scuturat febra dar ştiam deja despre ce este 
vorba şi n-am luat nici un fel de medicamente." 

Mi-am amintit cuvintele lui când am constatat că după 
consultaţie sunt două lucruri care mă refac: somnul şi baia 
rusească. lar în timpul băii am început să mă rog în următoarele 
împrejurări. In Rusia, la „ban'a" se merge de obicei în grup şi 
starea de bine care apare între prieteni, unificarea energetică 
ajută la trecerea prin suprasolicitări destul de mari. De aceea 
nu-mi plăcea să merg singur. în Germania eram singur la baie, 
de fapt la saună, unde la fiecare oră se toarnă apă sau infuzie 
de plante peste pietre şi în loc de măturică se flutură prosoape. 
Apa înlătură eficient stresul şi problemele. Nemţii sunt liniştiţi şi 
se comportă relaxat. însăşi atmosfera te ajută foarte bine să te 
detaşezi de un regim tensionat. Cu 10 minute înainte de a 
începe servirea, sauna se umple de oameni şi îngrijitorul, 
aerisind întâi încăperea, începe să stropească cu apă pietrele 
încinse. De data aceasta era o femeie cu o expresie severă pe 
chip. „Nu-i plac bărbaţii" am simţit eu. în camera de aburi 
majoritatea erau bărbaţi. De obicei procedura arată astfel: la 
început se toarnă apă peste pietre, se aşteaptă un timp să se 
facă aburi, după care se flutură încet un cearşaf pentru 
omogenizare. De această dată femeia a turnat prea multă apă şi 
a început imediat să vânture pânza către toată lumea. De obicei 
rezist la temperaturi mari, dar acum eram la limită. Cei care 
stăteau pe bancheta de sus, lângă..... că păstrez iubirea când 


viaţa şi dorinţele se destramă. în acel moment parcă s-ar fi 
turnat pe mine apă rece. hcepem să ne schimbăm când 
ajungem la o limită, când rasolicitările ating un nivel critic. Dar 
pentru aceasta este necesară o anumită stare interioară. Am 
înţeles de ce mulţi sfinţi îşi creau condiţii împovărătoare şi, 
rugându-se în acele împrejurări, dobândeau o mai mare creştere 
spirituală. Şi aşa, la această baie am avut parte de o situaţie 
curioasă. Lângă mine stăteau nişte oameni, pielea lor era 
opărită de abur şi ei suportau cu uşurinţă. Era interesant să aflu: 
în ce măsură eu şi ei vom rezista acestei încercări. Rezultatul m- 
a uimit şi m-a pus pe gânduri. Eu am trecut proba cu 60 - 70%, 
iar ei cu minus 10 - minus 20%, adică n-au trecut proba. După 
un timp am înţeles despre ce este vorba. Ei au reuşit exterior, 
nu interior, rezistând la abur în detrimentul iubirii din sufletul 
lor. Când iubirea se duce, apare programul de autodistrugere şi 
am văzut la ei lansarea acestui program de autodistrugere. 
judecând după toate cele, episodul de la baie le-a făcut râu, nu 
bine. Adică destabilizarea omenescului trebuie menţinută până 
ce iubirea din suflet nu începe să se stingă, iar mai departe 
omul nepregătit trebuie să facă o pauză, altfel, la orice neplă- 
cere ulterioară va reacţiona programul de autodistrugere. Adică 
esenţa tuturor încercărilor nu constă în depăşirea lor fizică, ci în 
menţinerea iubirii în suflet. lar rugăciunea ajută în cazul acesta 
foarte mult. Acum când sunt la baia de abur şi devine 
insuportabil, mă rog şi asta mă ajută considerabil. în plus, dacă 
ai o atitudine corectă, baia te umple de energie subtilă. 

O dată, după consultaţie, extenuat, am ajuns la baie şj mi-am 
vizualizat nivelul energetic. Era la un mare minus. Aşa apare de 
obicei la o îmbolnăvire gravă. După baie totul s-a schimbat, 
insuficienţa energetică s-a compensat chiar cu un plus. In 
principiu totul este logic, reflectam eu. Energia vitală - subtilă şi 
cea grosieră - fizică sunt legate, una trece în alta. Să 
presupunem că omul trece printr-un frig excesiv, pierderea 
energiei grosiere atrage după sine pierderea celei subtile şi 
omul se îmbolnăveşte. înseamnă că este posibil şi procesul 
invers, energia compactă, superficială poate să se transforme în 
subtilă. Adică a face sport, a merge la baia de abur ne încarcă 
cu energie. Trebuie doar să o ajutăm să se transforme şi prima 
regulă aici este să păstrăm bunătatea, să ne detaşăm de orice 
probleme. Dacă omul a venit să facă o „ban'a", iar în inima lui 


este răutate, iritare şi supărare, el poate să sufere din cauza 
supraîncălzirii şi să-şi dăuneze sănătăţii. Şi viceversa. 
îmi amintesc cum, o dată eram la casa de vacanţă cu prietenii şi 
făceam o „ban'a". în anturajul nostru era un tânăr care ne-a 
spus că din copilărie nu suportă temperaturile înalte. „Cândva 
demult, la o baie, au întrecut măsura, eu m-ain speriat foarte 
tare şi de atunci nu o suport," - a mărturisit el. „Hai să facem 
următoarea înţelegere, - i-am spus - tu te culci pe podea, eu 
încep să te masez cu măturică. Când începi să resimţi un 
disconfort, pleci." A fost de acord. Prima sarcină importantă era 
să-l ajut să se relaxeze. Energia grosieră poate fi transformată în 
energie subtilă în orice cantitate, dar dacă omul are muşchii 
contractaţi şi în interiorul lui se află teamă sau iritare, 
temperatura ridicată îi va arde pur şi simplu pielea, întâi trebuie 
convins omul că nu îl vei face să sufere. Mişcările să fie l'ne> 
unduioase şi ritmice, o corectă masare a 

i" lortălpilor, coloanei relaxează întregul corp. Şi aşa am 

ut să acţionez, urmărind starea tânărului. Cum am văzut 

- a început destinderea, le-am făcut băieţilor cu ochiul să 
crească temperatura. Ei s-au executat iar el nici n-a clipit. 1 - 
am făcut semn să continue. în cele din urmă aburul i-a 

bligat să se aşeze pe podea, eu eram terminat, nu mai puteam 
să rezist, iar tânărul n-avea nici o treabă. Până la capăt am ieşit 
în viteză din încăpere lăsându-l acolo. După un timp a venit şi el 
cu ochii măriţi de uimire. „Abia când m-am hotărât să ies şi m- 
am aşezat pe banchetă, am priceput ce temperatură este în 
jur",— a recunoscut el. 

Să îl ajuţi pe om să se relaxeze şi deconecteze este o mare artă. 
Nu orice masor poate să facă asta. Să zicem că principiul 
masajului este foarte simplu. Omul are o problemă, ea provoacă 
o tensiune fizică şi psihică. Medicii au constatat că infarctul 
afectează nu numai muşchii inimii, ci şi muşchii lombari. ŞI 
inima şi şalele înseamnă necaz pe femei. Suprasolicitarea 
psihică duce la suprasolicitare fizică, prin urmare, nivelând 
muşchii, înlăturând tensiunea excesivă, îl ajutăm pe om să 
anuleze stresul interior. însă pentru aceasta masorul trebuie să 
fie plin de bunătate iar gesturile lui, ritmice. Când m-am ocupat 
de masaj am observat că muşchii încep să se relaxeze după 5-8 
mişcări de acelaşi tip. Am urmat cursuri speciale de masaj, m- 
am ocupat de presopunctură dar experienţa cea mai 


consistentă am dobândit-o tocmai la baia rusească. Nu o dată 
am încercat să înţeleg: de ce unul ştie să prelucreze corporal 
aburul, altul nu. S-a dovedit că este o adevărată artă. Omul 
tensionat, inhibat nu va putea niciodată să facă bine acest 
lucru. îmi amintesc cum am făcut pentru prima oară o baie 
adevărată. După o asemenea procedură am uitat cum mă 
cheamă. 

Lucrurile s-au petrecut în felul următor. Am cunoscut un grup 
de tineri care se ocupau cu sporturile extreme, cu ei făceam 
itinerarii, înnoptam în zăpadă. O dată pe săptămână aveau o 
sărbătoare, baia rusească. Stăteau în ea 6 ore, în medie. 
Primele două ore, fiecare după cum avea chef, regim complet 
liber. Apoi o pauză. Hrană uşoară, sucuri, discuţii relaxare, se 
pregăteau pentru etapa următoare. Se lungea câte unul pe 
banchetă şi câţiva oameni, cu rândul, îl plesneau cu măturică 
din frunze de mesteacăn. Unui singur om îi este greu să menţină 
mişcările ritmice, oboseşte şi ele devin abrupte. In acel moment 
trebuie să cedeze locul altuia. Procedura dura destul de mult 
timp. După aceea începea masajul. Patru - cinci îl masau pe unul 
singur. Douăzeci - treizeci de minute îl înmuiau bine, 
profesionist. După baia de aburi treceau la etapa cu măturici 
fierbinţi, urmând procedurile cu ape, turnau peste om apă caldă, 
mai caldă, apoi un pic mai rece, un pic mai caldă. La sfârşit, atât 
de fierbinte că pielea abia suporta şi, imediat, rece ca gheaţa. 
După care îl acopereau cu un cearşaf şi omul mai stătea culcat 
un ceas, uitând de toate. în cele şase ore nu toţi ajungeau să 
treacă prin proceduri. Dar o asemenea stare îţi ajungea pentru o 
lună. Cu cât profesionalismul este mai înalt, cu atât forma 
contează mai puţin, mai mult conţinutul. Dintr-o scaldă 
obişnuită, baia se transformă într-un act sacramental, în 
posibilitatea de a a-ţi ordona nu atât corpul, cât sufletul. 

Iniţiatorul semnificației de „stres" a plecat de la 
convingerea... care destabilizează organismul. Boala se 
dovedeşte a fi "asemenea destabilizare. Pentru ca boala să nu 
existe tre-h esc găsite forme perturbatoare de mai mare 
anvergură, atunci boala nu va mai fi necesară. O destrămare 
dozată va stimula evoluţia. De atitudinea noastră corectă faţă 
de viaţă depinde măsura în care vom progresa pe acest drum. 

Acum este mijlocul lui decembrie al anului 2000. Ne luăm 
rămas bun de la veac şi ne despărţim de mileniu. Stau lungit pe 


bancheta de sus, într-un tren care mă duce la Moscova şi încerc 
să adorm în cadenţa uniformă a roţilor. Durerea sâcâitoare de la 
rinichi nu-mi dă pace. Rugăciunile nu mă ajută. încerc să 
detectez, a câta oară, cauza stării mele. Primul program care 
apare - disprețul pentru femei, înjosirea dorințelor şi a vieţii. M- 
au chinuit peste poate pretenţiile pe care nu pot să le anulez 
faţă de femei. Ele sunt legate de divinizarea femeilor, 
divinizarea vieţii şi a perpetuării ei. Toate acestea vin din cele 
mai profunde zone şi, nu se ştie de ce, nu pot să ajung la ele. în 
legănarea sacadată a roţilor, pe jumătate adormit, găsesc noi şi 
noi versiuni. Mai devreme sau mai târziu va veni rezolvarea. 

Aşadar, prima cauză posibilă. Suprasolicitare la consultaţie, 
ceea ce înseamnă diminuarea protecţiei şi preluarea murdăriei 
asupra mea. Dependenţa de viaţă creşte şi se activează 
programul de autodistrugere. 

A doua: deja de un an primesc informaţii că întrec măsura ŞI 
mă concentrez excesiv asupra fericirii omeneşti, adică starea 
mea interioară necesită o altă schemă de nutriţie, însă 
o astfel de curăţire începe de la dimensiunile întregii 

A treia: relativa bunăstare a crescut drastic concentrarea 
asupra vieţii şi apărării şi regimul meu obişnuit a devenit 
supraîncărcat. 

A patra: bătrâneţea, ea apare ca un blocaj al concentrării 
mărite asupra vieţii şi perpetuării ei şi se activează puternic 
când subconştientul deviază brusc spre bazele fericirii omeneşti. 

A cincia: sunt într-o consultaţie şi le explic oamenilor că 
emoţiile neînchise ale geloziei, supărării şi tristeţii se acumu- 
lează treptat în subconştient şi ies la iveală când se intensifică 
factorul provocator, adică o mai mică concentrare asupra iubirii 
şi o mare concentrare asupra vieţii şi perpetuării ei, cum se 
întâmplă în cazul îmbătrânirii. în aceşti 10 ani nu am lucrat 
serios măcar o dată cu eul meu; am în vedere o izolare 
completă, renunţarea temporară la hrană şi rugăciunea. 

A şasea: copiii mei se pregătesc pentru o viaţă independentă, 
viitorii lor copii încep să colaboreze activ cu ei. Se declanşează 
regimul automat de purificare a nepoților, iar acolo sunt multe 
probleme. 

A şaptea: cu mine trebuie să se petreacă acum nişte 
schimbări dar eu am foarte puţină energie. Agitaţia continuă, 
treburile pe care aş fi putut să le îndepărtez, o disproporţionată 


cheltuire de forţe pentru probleme secundare - în concluzie, are 
loc nu o evoluţie, ci o degradare, adică schimbarea nu este 
susţinută de o cantitate suficientă de energie a iubirii. 

A opta: toată omenirea se pregăteşte acum pentru o trans- 
formare. Trebuie să corespundem viitorului şi în primul rând să 
corespundă urmaşii noştri. înseamnă că trebuie să-i puri- 

Dar eu merg în primele rânduri, deşi eu însumi nu sunt 
pregătit pentru aceasta. 

A noua: nu numai că am mâncat prea mult dar m-am şi 
mişcat prea puţin, toate acestea, în plus vârsta provoacă o 
cădere a activităţii funcţiilor organismului. Un metabolism 
incorect duce la acumularea de reziduuri şi săruri. în replică, 
probleme cu ficatul şi rinichii. Dacă nu scuturi viaţa cu exerciţii 
fizice, înfometare, situaţii extreme, dependenţa de ea creşte şi 
se activează procesele dezintegrării. 

A zecea: continuu să mă enervez, să emit pretenţii faţă de 
oameni, să mă comport incorect din punct de vedere emoţional. 
Ceva, aici, în sistem, nu s-a prelucrat până la capăt. 

A unsprezecea: pentru a percepe în tine însuţi divinul, trebuie 
să aibă loc o discreditare a umanului şi starea mea fizică este 
un semnal pentru suspendarea logicii omeneşti. 

A douăsprezecea: cu un an în urmă am început să mă 
pregătesc pentru scrierea celei de a şaptea cărţi şi s-a pornit 
curățirea firească. 

A treisprezecea: când atingi structuri noi, se declanşează o 
purificare chinuitoare care îţi permite nu să mori, ci să 
colaborezi cu ele. Prin ceea ce trec acum, timpul amorf, este un 
strat foarte subtil şi murdăria mea anterioară poate fi un pericol 
pentru marea dimensiune. înseamnă că dependenţa de viaţă şi 
perpetuarea ei trebuie să fie complet închise când voi colabora 
cu aceste structuri. 

A paisprezecea: la fiecare zece ani am o destabilizare completă 
cu un posibil risc pentru viaţă. La începutul anului 2001 se vor 
petrece evenimente pentru care nu sunt pregătit. În interiorul 
meu nu pot să le accept, de aceea se declanşează la mine 
programul de autodistrugere. 

A cincisprezecea: mi se pot naşte încă nişte copii, neşansa lor 
are o influenţă deosebit de puternică asupra stării mele. 

Stau culcat privind în tavan şi nu pot înţelege de unde îmi 
vine senzaţia de impas. La exterior pare să fie clar, am scris 


atâtea cărţi despre felul în care se învinge o boală şi m-am 
îmbolnăvit eu însumi. încerc să mă liniştesc singur. Este ca şi 
cum i-ai reproşa unui pilot de curse cu experienţă că nu a reuşit 
să se descurce cu maşinăria lui, el pur şi simplu are alte viteze 
şi un risc mărit. Oricât aş încerca să mă auto-liniştesc, impasul 
nu trece, acest sentiment mă sufocă şi mă paralizează, barând 
continuarea căutărilor. De ce nu pot să-i fac faţă? N-am un 
răspuns. 

Abia după câteva zile îmi aduc aminte de propriile sfaturi şi 
înţeleg cum stau lucrurile. Dacă emoția nu poate fi controlată, 
înseamnă că vine de la urmaşi. în asemenea cazuri trebuie să te 
rogi pentru ei. lar când negativul vine de la urmaşi, impasul se 
explică simplu. Oricât ar boli şi s-ar chinui omul, dacă i se va 
spune că mâine boala, torturile şi durerile vor trece el va îndura 
orice încercări. Va avea un punct de sprijin în viitor. Copiii noştri 
sunt viitorul nostru. Dacă dinspre ei vine negativul, viitorul se 
închide. Pentru a controla viitorul trebuie să ieşi dincolo de 
limitele lui, iar acest lucru este posibil numai prin iubire. Şi dacă 
nu este destulă iubire, valurile întunecate venind din viitor 
destramă nu doar corpul, dar şi sufletul iar chinurile devin, 
câteodată, insuportabile. în astfel de cazuri omul poate comite o 
sinucidere sau omori pe altcineva. Acum, în momentul de faţă, 
stau culcat şi încerc să fac faţă crizei de ...... A câta oară îmi 
închipui propria îmbătrânire şi moarte, concentrându-mă în 
acest moment pe iubire. Nu am chiar atât de multe forţe pentru 
a le cheltui pe deprimare şi compătimire, ele trebuie folosite 
pentru continua evoluţie şi cunoaştere. Fiindcă veni vorba de 
compătimire. 

Am fost pus o dată într-o situaţie pe care am vrut foarte mult 
să o rezolv. Dar de ce am făcut aşa? Mi se învârtea în cap unul 
şi acelaşi gând. Doar se putea să nu se întâmple în felul acesta! 
lar după o oră am simţit la nivelul câmpului nişte probleme 
grave, m-am diagnosticat, m-am mirat, nu se ştie de unde, a 
ţâşnit un program de autodistrugere de mari proporţii. M-am 
străduit îndelung să găsesc cauzele lui, văzând cât de periculos 
este. După un timp oarecare, cu uluire am înţeles că regretul 
puternic faţă de trecut şi dorinţa de moarte, adică programul de 
autodistrugere - reprezintă unul şi acelaşi lucru. Regretând 
trecutul te sinucizi lent. Şi dacă omul nu opreşte acest program, 
măsura oncologică frânează sinuciderea la nivelul planului 


subtil. Teama de viitor este inacceptarea viitorului, renegarea 
lui. Urmaşii noştri se află în viitor, deci, cu cât ne temem mai 
tare de viitor, cu atât asasinarea urmaşilor noştri se face la 
scară mai mare. Copilul se poate naşte, dar pentru această 
teamă vom plăti pe urmă. 

Pe tavanul compartimentului se proiectează periodic lumile pe 
lângă care trecem. Continuu să reflectez. Trebuie să rulez încă 
10-15 variante posibile ce ar duce la explicarea situaţiei 
prezente. Ulterior, nişte ipoteze se vor contopi, unele vor fi 
aruncate - un regim normal de lucru. Este necesar, în mod real, 
ca pentru o vreme să mă îndepărtez de toate problemele şi să- 
mi pun la punct sufletul. O cunoştinţă de-a mea s-a dus de 
curând la mănăstire cu un grup de pelerini. Trezire la 5 
dimineaţa, rugăciune, detaşare toată ziua. S-a întors după 
câteva zile şi într-o singură zi a eliminat toate pietrele de la 
rinichi. în realitate ne adresăm adesea lui Dumnezeu, chiar ne 
rugăm şi în acest timp ne ţinem strâns de obiceiurile, 
problemele şi cramponările noastre. în Saosalito, lângă San- 
Francisco, un medic a analizat câteva mii de cazuri de vindecare 
spontană de cancer şi toate cazurile aveau în comun un singur 
lucru: înainte de vindecare avuseseră loc schimbări radicale în 
destin, adică o rupere de regimul obişnuit de viaţă care sugea 
toată energia, şi din viaţa anterioară, şi din cea prezentă. lar 
dacă în suflet există iubire, putem începe o nouă viaţă şi atunci 
boala rămâne în trecut. 

Şi acum stau în pragul unei noi vieţi. Fosta viaţă cu iritarea, 
ambițiile, dependenţele ei trebuie să rămână în trecut. lar dacă 
nu voi dori să mă despart de ea, pesemne că va pleca o dată cu 
trupul meu. Trebuie să-mi dau singur un sfat. Dacă te-ai 
îmbolnăvit, ia-ţi rămas bun de la vechea viaţă, începe una nouă, 
mai ales acum când ne luăm adio de la un secol şi un mileniu. 
Se pare că toată omenirea are aceeaşi problemă: să se despartă 
de vechea viaţă şi să se îndrepte cu totul spre cea nouă. Trăim 
un timp fericit. Vălurile umanului devin tot mai transparente şi 
prin ele zărim tot mai limpede divinul. 

Dimineaţa, la Moscova, m-am ocupat de treburile mele. 

Seara s-a ivit un timp liber. Dacă îl am, fac trei dorm, mă rog 
sau mă duc la baia rusească. Am început nul şi am decis să 
'ncne' cu l'a'a- Ne-am vorbit, câteva !. stinte, să ne întâlnim la 
„saune". Când într-o sală de baie W ă se adună multă lume, 


căldura scade repede şi atunci se | cepe stropirea cu apă mai 
des şi mai abundent, aburul arde, dar nu încălzeşte. La „saune" 
în loc de pietre, în vatră sunt vreo zece tone de bucăţi mari, 
grosolane de fontă, aburul este moale şi constant. Aş vrea să 
mănânc, dar mă abţin. Când organismul se ocupă cu extragerea 
energiei din hrană, se îngreunează transformarea altor forme de 
energie şi atunci baia îşi pierde calităţile terapeutice, energia 
fizică a corpului nu ajunge în planurile subtile. îmi amintesc că 
înainte, după baie, făceam frigărui, încărcăm toată masa cu 
feluri savuroase. Apoi acest lucru a început să ne placă tot mai 
puţin şi am observat că după baie trebuie să aştepţi un timp, să 
nu incomodezi transformările interioare şi atunci sentimentul de 
fericire care vine din echilibrarea energetică durează destul de 
mult. De fapt trebuie să te încrezi în simţurile tale. Una din 
cauzele principale ale bolilor constă în faptul că pe măsură ce 
înaintăm în vârstă acordăm un credit tot mai mare conştiinţei 
noastre şi ne inhibăm tot mai mult simţurile. Când grenadierii lui 
Petru |, iarna, la Paris, se aruncau în Sena, organizându-şi o 
baie, se venea în fugă la Petru şi i se raporta că soldaţii lui vor 
să-şi sfârşească viaţa prin sinucidere. Simţurile noastre ne 
obligă câteodată să facem ceea ce, dintr-un punct de vedere 
comun, este dăunător sau nefolositor. Şi dacă teama ce rezultă 
dm divinizarea vieţii, nu ne îneacă sufletul, ne urmăm simţurile 
şi ajungem la descoperiri. 

îmi amintesc de momentele în care făceam baie la casa de 
vacanţă a unchiului meu, în regiunea Sasnovo. Era foarte multă 
zăpadă şi de aceea, când ieşeam din încăperea încinsă nu mă 
aruncam pur şi simplu, ci pluteam în zăpadă, cinci - opt metri 
înainte şi înapoi. La un timp am simţit că nu m-am răcorit destul, 
m-am culcat pe spate în zăpadă şi, privind cerul înstelat, am 
rămas nemişcat. Nu aveam senzaţia de frig, dimpotrivă, aveam 
impresia că mi se turna pe spate apă clocotită. „Voi sta culcat 
până voi simţi frigul" - am decis eu. Logica îmi şoptea: vei răci, 
te vei îmbolnăvi. Dar mi-am spus: mi-e bine, e plăcut, înseamnă 
că totul e în ordine. Am stat probabil vreo 10 minute, dar frig tot 
nu mi s-a făcut, atunci m-am ridicat şi m-am dus la baie. Nici 
răceală, nici durere n-am avut după asta. Trebuie să credem în 
simţurile noastre dar numai când vin din iubire. Dacă mi-a 
apărut dorinţa de a descoperi legi noi, le voi descoperi. Dacă mi- 
a apărut dorinţa de a deveni deştept şi capabil, voi deveni. Dacă 


mi-a apărut dorinţa de a fi bogat, voi fi. Aceste dorinţe provin 
din starea mea interioară, ele urcă din rădăcinile mele care se 
numesc iubire. Dacă dorinţa s-a născut, înseamnă că ea poate fi 
deja îndeplinită. Dacă însă vreau să devin bogat fiindcă sunt 
invidios pe vecinul meu şi vreau să devin capabil pentru a mă 
ridica deasupra altora, sau vreau să realizez multe din teama de 
a fi sărac şi flămând, şansele de îndeplinire a dorințelor scad 
considerabil. Dorinţele noastre se adresează viitorului şi în 
măsura în care ele lucrează pentru iubire trebuie să se 
împlinească. Şi viceversa. Ştiinţa de a-ţi alege bine țelul şi 
năzuinţele este ştiinţa de a te face fericit. 
tanda După toţi indicii 
nu-i rămânea decât să se dezvolte şi iar să se dezvolte. Şi iată 
că pe fondul experienţei, capacităţii şi relaţiilor crescânde, dintr- 
o dată, firma începe să cadă şi dă faliment, atitudinea 
partenerilor se schimbă inexplicabil, ceva se întâmplă cu 
colectivul. După un timp, din firmă rămân doar ruinele. lar acum 
sunt conducătorul acelor jalnice rămăşiţe ale unei firme cândva 
înfloritoare. 

— O să vă miraţi, probabil, - i-am spus eu, - dar toate 
acestea se leagă de starea dumneavoastră, în primul rând. 
Amintiţi-vă de sentimentele dumneavoastră când aţi creat 
firma. 

A dat din umeri. 

— Dacă vă imaginaţi că visam la bani şi bogății, vă 
înşelaţi. 

— Şi totuşi, la ce vă gândeaţi? 

— Vroiam să fac o firmă mare, cu un rulaj de câteva 
milioane de dolari, vroiam să-i întrec pe alţii în acest domeniu, 
vroiam să demonstrez că voi face faţă sarcinii propuse. 

— Aţi obţinut tot ce aţi vrut? 

— Tocmai asta-i treaba că am obţinut, - a ridicat iar din 
umeri. - Şi iată, numai ce părea că pot să mă bucur, să fiu 
Aricit, să mă dezvolt în continuare şi totul s-a năruit, nu se ştie 
de ce. 

— Dar de ce în continuare? - am întrebat eu îngândurat. 

S-a uitat la mine cu mirare. 

— Cum adică de ce? Pentru a continua să mă bucur şi sg 
fiu fericit. 


— Dumneavoastră nu aţi auzit de blestemul vechilor 
chinezi care sună aşa: să ţi se împlinească cea mai arzătoare 
dorinţă. 

S-a uitat la mine în tăcere, începând să înţeleagă câte ceva. 

— V-aţi propus un ţel şi l-aţi atins. Acest ţel vă umple toată 
fiinţa, l-aţi purtat mulţi ani în dumneavoastră. Prin urmare, în 
mintea dumneavoastră sunt multe țeluri, dar în subconştientul 
dumneavoastră unul singur şi acest ţel a fost atins. înseamnă 
că nu mai aveţi de ce trăi, programul de autodistrugere se 
declanşează automat. în plus, nici măcar nu bănuiţi acest 
lucru. Vi se pare că fericirea abia începe, dar ea, în planul 
subtil, s-a terminat. Fiul unora dintre cei mai bogaţi oameni ai 
Elveţiei, în plină maturitate, s-a sinucis. în scrisoarea de 
dinaintea morţii a explicat: „Am tot, nu mai am de ce să 
trăiesc". De fapt, orice fiinţă vie are țeluri care sunt înscrise în 
simţurile ei şi ele pot fi intensificate sau frânate de o conştiinţă 
dezvoltată. Oamenii de ştiinţă au făcut un experiment cu 
viermii inelari. A reieşit că indivizii care au fost împiedicaţi să 
aibă urmaşi au trăit mai mult. Adică neîndeplinirea progra 
mului te obligă să trăieşti. Am fost în Kamchatka şi am văzut 
cum după depunerea icrelor, sub ochii mei, peştele începea să 
se descompună şi să moară. Scopul vieţii fusese atins. In acest 
caz, moartea este necesară pentru dezvoltarea urmaşilor. La 
început, puieţii de peşte se hrănesc cu carnea lui şi aceasta este 
principala şi singura sursă de alimentare.Sâ ne punem 
întrebarea: de ce pe unele femei naşterea *|or le îmbătrâneşte 
vizibil, în timp ce altele înfloresc din Cu cât femeia se 
concentrează mai mult asupra vieţii şi dorințelor, cu atât are 
mai multă gelozie, supărare, deprimare W teamă. Şi cu cât 
cedează mai mult supărărilor, geloziei şi merilor, cu atât se 
concentrează mai mult asupra ţelului subconştient, asupra vieţii 
şi perpetuării ei. Şi atingerea acestui ţel îi declanşează 
programul de autodistrugere şi pornesc vertiginos procesele de 
îmbătrânire. Ele pot să se evidenţieze nu numai ca riduri pe faţă 
dar şi ca diminuare a activităţii funcţiilor, dezechilibru al 
sistemului endocrin, dilatare a venelor etc. Dacă femeia se 
concentrează asupra iubirii păstrând-o în momentul subminării 
vieţii şi dorințelor, atunci naşterea copilului este pentru ea un 
mijloc, nu un ţel. Prin asta se face fericită pe sine şi urmaşii săi. 
Dar noi ne-am obişnuit să năzuim spre orice altceva decât spre 


a ne percepe, într-o măsură tot mai mare, creaturi divine. Şi 
apariţia bolii sau a nefericirii începe să ne îndepărteze de 
ţelurile care ne ucid. Şi dacă vom reuşi să renunţăm la aceste 
țeluri şi să facem din dobândirea iubirii interioare un ţel 
autentic, boala trece. 

T<n minte cum mi-a venit la consultaţie o femeie. 

- Vă implor, ajutaţi-mă, - mă ruga ea. - Fiica mea are abia 15 
ani, vrea foarte mult să trăiască, dar pe omoplatul drept are un 
sarcom cu evoluţie rapidă. Medicii au spus că trebuie 
'"depărtate coasta şi omoplatul însă chiar şi aşa nu promit "ic. 
Mi se pare că acolo, a început deja metastaza, iar °ctoni 
lucrează după schema obişnuită: operaţie, iradiere, 
chimioterapie. 


— întâi că eu nu intru niciodată în controverse cu medicii 
- i-am explicat. - Al doilea, nu orice bolnav de cancer venit la 
consultaţiile mele, învinge boala. Acest lucru nici măcar nu 
depinde de mine, ci de el. Eu încerc să-i ofer soluţii, pe care 
omul le utilizează sau nu. Singurul lucru pe care îl pot face 
pentru dumneavoastră este să ne sunăm de câteva ori pentru a 
vă preveni asupra greşelilor. Şi numai în cazul în care voi 
vedea că dumneavoastră şi fiica dumneavoastră aţi început, în 
mod real, să vă schimbaţi. 

— Bine, ce să fac în primul rând? 

— în primul rând trebuie ca fiica dumneavoastră să înce 
teze a se mai teme de moarte. Ea trebuie să treacă printr-o 
procedură mentală de renunțare la viaţă păstrând în acel 
moment iubirea. Nu trebuie să viseze la sănătate, viaţă, copii. 
Poate să repete simplu, mecanic: visez ca iubirea pentru 
Dumnezeu să-mi fie cea mai autentică realitate şi fericirea 
supremă. lubirea către Dumnezeu este pentru mine un ţel. 
Viaţa mea, naşterea copiilor, o soartă reuşită sunt doar 
mijloace pentru dobândirea iubirii faţă de Dumnezeu. 

După o lună această femeie a venit la mine la consultaţie. 

— Fiica dumneavoastră stă la fel de rău ca şi până acum, - 
îi spun după diagnosticare. 

— Dar eu şi fiica mea am lucrat toată luna asupra noastră, - 
îmi replică fără convingere femeia. Tumoarea s-a resorbit, a 
dispărut. 


— Fiica dumneavoastră însă nu a învăţat să ierte cu ade 
vărat, - îi răspund eu. - Nici până astăzi nu ştie să păstreze 
iubirea faţă de cel care a trădat-o şi a supărat-o, iar simţurile ei 
tot o mai trag întâi spre dorinţe şi viaţă, nu spre iubire. lubirea 

de Dumnezeu încă nu a devenit pentru ea principalul 
punct de sprijin. 

Mama aruncă o privire obosita spre fereastra. 

_ Medicii continuă să insiste pentru operaţie. 

__ putem să-i înţelegem şi pe medici, - îi spun. în Germania 
dacă doctorul nu-şi face datoria poate sâ-şi piardă d'nloma. 
Medicii nu ştiu de ce s-a resorbit tumoarea. înseamnă că ea 
poate să apară din nou. Renunţarea la operaţie, pentru ei, 
reprezintă posibile probleme ulterioare. însă, făcând operaţia, 
orice s-ar întâmpla, ei sunt apăraţi. 

__Darce mă sfătuiţi dumneavoastră? - mă întreabă 
femeia. 

— Nu am dreptul să dau sfaturi. Dumneavoastră trebuie să 
hotărâți. Pot doar să vă spun că şi medicii sunt conduşi de 
Dumnezeu. Intenţia lor de a face operaţia nu decurge numai 
din zel profesional. Dacă starea interioară a fiicei dumnea 
voastră se va schimba în mod real atunci fie că medicii îşi vor 
schimba atitudinea faţă de operaţie, fie că operaţia nu va mai fi 
necesară. Aici depinde foarte mult de planul subtil iar el este 
în primul rând legat de urmaşi. Puneţi în ordine prin dumnea 
voastră sufletele copiilor şi nepoților. Şi boala sau ameninţarea 
ei nu vor mai fi necesare. 

N-am mai văzut-o de atunci, sper că totu-i în regulă cu ele. 
larăşi, peste toate este voinţa lui Dumnezeu. în principiu boala "i 
se dă pentru a ne corecta viziunea asupra lumii. Tot mai adesea 
văd după mine şi pacienţii mei, un detaliu curios: este de-ajuns 
să înţelegi ce anume faci greşit şi faţă de ce ai o atitudine 
incorectă, că boala care de obicei se tratează în ani Intregi 
dispare în câteva zile. Cu natura nu trebuie să lupţi ci să 
o ajuţi. 

Pentru a nu fi bolnav trebuie să înveţi să faci tot ceea ce îţi 
face boala ţie. 

Maşina rulează încet pe străzile Moscovei. Nu de mult era 
zăpadă dar acum s-a topit toată. De necrezut, se termină mile- 
niul şi începe o nouă eră, şi după calendar, şi în realitate. Cu o 
săptămână înainte de Anul Nou am decis să organizez un 


seminar. Trebuia să celebrez cumva secolul ce pleacă. Cei care 
vor veni la seminar, de regulă, au citit toate cărţile şi au făcut 
cunoştinţă cu videocasetele. Ei aşteptă informaţii noi. Şi eu ca 
participant la seminar mă bazez pe asta. O parte din informaţie 
va veni prin mine, o parte prin întrebările celorlalţi participanţi. 
Conştiinţa colectivă, dacă este îndreptată spre iubire poate face 
minuni. Mă bazez pe aceste minuni şi le aştept. Privesc convoiul 
de maşini care trece pe lângă mine. Deodată, fără să mă aştept, 
a început să mă doară rinichiul drept. Prin urmare, să ne 
întoarcem la problemele mele. Nu se exclude situaţia cu venirea 
unui nou copil pe lume. Să prelucrăm această variantă. în câmp 
există sufletul copilului dar nu pot să spun dacă va veni în 
această viaţă sau în cea viitoare. De obicei îi spun pacientului: 
pentru a veni pe lume copilul dumneavoastră, el trebuie să 
primească o anumită doză de iubire. Cu cât dimensiunile 
personalităţii, aptitudinilor şi dorințelor lui sunt mai mari, cu atât 
îi trebuie mai multă iubire, cu atât subminarea şi îndepărtarea 
de fericirea umană trebuie să fie mai mare. Să presupunem că 
şocul trebuie să fie de 200 unităţi iar dumneavoastră puteţi 
rezista, păstrând iubirea, numai la 70. Restul înseamnă bolile 
dumneavoastră şi necazurile până la concepţie, în timpul 
sarcinii sau după naşterea copilului- In 
ă zicem că porţia de iubire trebuie să alcătuiască 200 «+ -*e Hesi 
există copii la care această doză este mai mare. Nu bligatoriu 
să fie recunoscuţi ca talente, aici un rol împortant il au educaţia 
şi concepţia despre lume dar rezerva de posibilităţi a unor 
asemenea copii este mult mai 

> Dacă ar fi să luăm în considerare întreaga omenire, în 
nedie oamenii pot să menţină iubirea la un şoc de 170 - 200 
unităţi, adică, în ziua de astăzi acesta este un indice cu totul 
normal. 

îmi amintesc cum au început problemele mele cu un an în 
urmă. La început, din senin, s-au îmbolnăvit rinichii. Eu nu iau 
medicamente ca să nu-mi deformeze imaginea generală. Când 
problemele se pornesc, este foarte greu să pricepi totul dintr-o 
dată, vin zeci de modele şi nu se constituie într-unui singur. 
Rinichii sunt un program de autodistrugere, tema orgoliului, a 
tendinței de a conduce. îmi aminteam de toate momentele în 
care nu am putut să accept loviturile sorții, necazurile, îi iertam 
pe toţi, mă iertam pe mine. După câteva zile rinichii mi-au 


trecut şi a început să mă doară rău ficatul. lar încep să mă rog 
şi durerea iar se întoarce la rinichi. Continuu lucrul cu mine 
însumi şi durerea de la rinichi şi ficat trece, apare o durere de 
mijloc. Şi înţeleg că pur şi simplu are loc o puternică scurgere 
de energie. în principiu, dacă ar fi să mă uit la planul subtil, din 
corp, prin regiunea ombilicală, iese energie. Dacă această 
scurgere nu va fi stopată, vreun organ va începe să se 
dezintegreze şi în felul acesta se va frâna pierderea de energie. 
Te poţi aştepta la accelerarea proceselor de îmbătrânire. 

lar îmi amintesc de povestea unei femei care într-o jumătate 
de an a îmbătrânit cu 20 de ani. Şi ea avea senzaţia că 
i se scurge energia prin ombilic. Nu de mult am diagnosticat, 
după fotografie, un om care a îmbătrânit cu mulţi ani, în câteva 
luni. Dacă te uiţi la situaţia precedentă din planul subtil, se vede 
cum din el se revarsă energia şi curge spre copilul lui. Cauza 
este totuna cu cea pe care am numit-o înainte gelozie. La baza 
geloziei stă dependenţa de dorinţe, toate dorinţele converg spre 
conservarea şi perpetuarea vieţii. Pentru venirea pe lume a 
copilului trebuie să aibă loc o subjugare a vieţii. Generăm o 
nouă viaţă, înseamnă că trebuie să o pierdem pe a noastră. 
Pierderea se face într-un regim de cruţare (nu direct prin 
moarte), prin supărări, trădare din partea omului apropiat, boli 
ceva mai grave şi necazuri. Moartea vine de obicei când nu 
numai că nu ne purificăm, dar, dimpotrivă, ne supraîncăr-căm şi 
pe noi, şi pe copil. Bărbatul care a îmbătrânit vertiginos ceda 
energie copilului nou-născut. Adică, pentru supraviețuirea 
copilului trebuiau înjosite dorinţele, viaţa. îmbătrânirea este una 
din formele unei astfel de înjosiri şi desprinderi. în planul subtil, 
invidia, gelozia, zgârcenia arată la fel. Toate acestea sunt 
manifestarea unui singur mecanism - dependenţa crescută faţă 
de fundamentele vieţii şi perpetuării ei. Prin urmare, în cazul 
meu trebuie să fac de bunăvoie ceea ce natura a început să 
facă forţat cu mine, adică să practic toate formele de 
îndepărtare de viaţă împreună cu creşterea iubirii din suflet. 
Gândurile mele se reîntorc la tema bătrâneţii. De curând, 
confruntând diverse tranşe informaţionale am reuşit să le 
sintetizez şi să le leg într-un tot. în principiu, o asemenea 
situaţie poate fi percepută şi la nivelul exterior dar atunci 
trebuie să faci mii de extensii pentru a lega la un loc câteva 
evenimente. Există un ADN în fiecare celulă, există un ADN 


| fiecărei situaţii. Dacă ar fi să reacţionezi la esenţa situaţiei, 
dimensiunile extensiei ar creşte incredibil de mult. Voi da un 
xemplu: întotdeauna m-am temut să mă ocup de zugrăvitul 
casei, eu lucrez cu informaţiile şi toată energia mea se consumă 
într-o permanentă reflecţie, sinteză. N-am vrut, pur şi simplu, să 
o irosesc pentru înţelegerea şi analiza altor domenii. Dacă ne 
vom împrăştia energia pe fiecare temă, nu vom obţine nimic de 
la viaţă. De aceea m-am concentrat asupra lucrurilor importante 
şi am devenit un neajutorat în orice mărunţiş cotidian. Dar iată 
că apare o situaţie în care n-am cui să mă adresez şi trebuie să 
montez galeriile, să schimb lacătele etc. Şi cu toate că am lucrat 
5 ani pe şantier, n-aş fi vrut să cheltuiesc energia nici măcar 
pentru a-mi aduce aminte de toate deprinderile mele. Şi iată-mă 
stând şi trăind o uşoară criză a impasului şi groazei faţă de ceea 
ce am de făcut. lar prietenul meu, pictorul, pe care l-am rugat 
să mă ajute, mă învaţă. Cumpără-ţi o dată nişte unelte bune ca 
să nu te chinui şi să pierzi vremea şi înţelege un lucru simplu, 
dacă cineva a fâcut-o, înseamnă că poţi s-o faci şi tu. Mai 
departe, peste tot există un sistem propriu: şi robinetul, şi wc-ul, 
şi lustra, şi galeriile sunt fabricate după un anumit sistem. 
Trebuie doar să înţelegi principiul şi-n continuare... nici o durere 
de cap. După 2 ore făceam câteva lucruri mai competent decât 
el. M-a ajutat să realizez una dintre cele mai importante treceri, 
de la percepţia superficială a situaţiei, la cea esenţială - a 
structurii, a principiului ei. Şi am văzut cu mirare că, practic, nu 
pierd energie când mă ocup de treburile gospodăreşti. Lumea 
întunecată, îngrozitoare, enigmatică a reamenajării 
apartamentului, a zugrăvelii a devenit simplă şi accesibilă 
înţelegerii. Am 
înţeles de ce mi-era teamă în faţa unei noi teme: în primul rând 
percepeam exterior lucrul fără să încerc să-i prind imediat 
esenţa; în al doilea rând, încercam să rezolv totul dintr-o dată, în 
timp ce orice treabă se face pe etape; în al treilea, mă încordam 
înăuntrul meu, considerând că asta mă va ajuta să depăşesc 
problema. Şi pe urmă, pentru orice temă nouă aveam deja 
elaborată o schemă de lucru. întâi: niciodată să nu te temi de 
nou, după sistemul: ochii se sperie, iar mâinile fac. Al doilea, 
dacă mi s-a dat o sarcină, se subinţelege deja că pot să o 
îndeplinesc. Al treilea, trebuie clarificat ADN-ul, principiul 
oricărei probleme. Al patrulea, problema trebuie rezolvată pe 


etape. Al cincilea, în suflet trebuie să fie o senzaţie de uşurinţă, 
oricât de mari ni s-ar părea dimensiunile obiectivului. 
Dificultatea problemei care ne stă în faţă nu este determinată 
de amploarea ei, ci de seriozitatea şi încordarea cu care o 
tratăm. lată de ce oamenii foarte puternici sunt întotdeauna 
blânzi. Bunătatea este uşurinţa sufletului, oricâte greutăţi ai 
ridica. Sufletul uşor şi dragostea din el ne permit să lucrăm cu 
miezul problemei, nu cu nivelurile ei exterioare, fie ele probleme 
fizice sau informaţionale. De ce în epoca Renaşterii oamenii 
erau talentaţi în mai multe domenii? Pentru că iubirea de 
Dumnezeu acumulată în ei de veacuri îi ajuta să inter-rela- 
ţioneze cu esenţa oricărei teme, să descopere mecanismele 
generale de evoluţie ale oricărei teme, fără pierderi conside- 
rabile de energie. Cu cât nivelul de sintetizare era mai înalt cu 
atât mai mare era orizontul de cuprindere al contrariilor. 
Leonardo da Vinci putea să se ocupe în acelaşi timp de 
aspectele tehnice şi ale picturii, înseamnă că găsise principiul 
comun ce unea un domeniu cu celălalt. Fiindcă veni vorba, el 
remarcat printr-o forţă enormă, ceea ce vorbeşte despre o 
citate foarte înaltă de a sintetiza forme de activitate dife- 

Sinteza este întotdeauna un chin, este o explozie a cone- 
iunilor anterioare, strâns legate de obiect şi constituire a 
unora noi, mai fine. Fără rezerve de iubire acest proces nu 
este posibil. îmbătrânirea şi moartea, urmate de regenerarea 
vieţii acţionează tot în sensul sintezei, comprimând timpul 
într-un punct. Astfel una dintre condiţiile evoluţiei este să 
înveţi să păstrezi în suflet logica divină în momentul 
îndeplinirii funcţiilor umane, adică orice am face, în suflet 
trebuie să fie bucurie şi iubire, iar atunci vom putea realiza 
orice lucru propus. 

De unde mi-a venit iluminarea? Pesemne că una din cauze a 
fost situaţia cu o vechime deja de treizeci de ani. învăţam atunci 
la şcoala profesională Suvorov. Cu toţii în adolescenţă visam să 
fim puternici şi iată că unul dintre prietenii mei mi-a povestit o 
istorie citită într-o carte. Ideea era următoarea. Apropo, se 
intitula „Secretul lui John cel de fier". Se întâmpla în Anglia. Un 
băieţel de unsprezece ani s-a dus împreună cu tatăl său la circ şi 
a urmărit extaziat cum oamenii cu mare forţă aruncau halterele 
şi îndoiau metalul. A hotărât să devină şi el la fel de puternic. La 
ferma lor era un hârdău de vreo 200 de litri. în fiecare 


dimineaţă, băiatul se apropia de el şi, apucându-l cu mâinile, 
încerca să-1 ridice. lar ziua încerca să mişte din loc bolovanii 
mari de pe câmp. După un an, într-o dimineaţă, s-a apropiat de 
acest hârdău, 1-a apucat între palme Ş' '-a ridicat în aer, iar 
după alţi doi ani rupea cu uşurinţă lanţuri şi îndoia şine. Am 
simţit cu toată fiinţa că povestea este adevărată. în şcoala 
noastră, pe terenul de sport, erau nişte 
bare de metal îngropate în pământ. Mă aşezam sub ele şi zece 
- douăzeci de secunde măream încet încordarea. Apoi 
apucându-le cu mâinile încercam să le îndoi. Fireşte că n-am 
smuls nimic din pământ şi nici n-am îndoit nimic, dar genul 
acesta de antrenament mi-a plăcut şi-l făceam periodic 
Interesant este că la început, gradul de încordare interioară era 
egal cu cel exterior, fizic, ba chiar mai mare. După ce am 
văzut că nu dă rezultate, am început să mă relaxez interior 
deşi în afară încordarea creştea. Destul de periculos, deoarece 
puteam să-mi frâng oasele şi să-mi rup tendoanele dacă nu era 
în mine bunătate. Dacă este, totul decurge normal. Pe urmă a 
venit vara şi am plecat în concediu la părinţi, la Soci. Ne 
scăldam în Marea Neagră, făceam plajă, mă simţeam excelent. 
N-am devenit mai puternic, dar am dobândit un confort 
interior, de la exerciţiile statice. Fratele meu avea un prieten 
care făcea lupte. Ne-am găsit o distracţie. Stând pe un parapet 
nu prea înalt şi nu prea lat, ne împingeam unul pe altul în jos. 
Adversarul era mai mare ca mine şi mai experimentat dar eu 
eram ceva mai greu, de aceea forţele erau aproximativ egale. 
El mă dobora de pe parapet mai des, eu mă concentram în 
întregime pe dorinţa de a învinge. Şi-n acel moment m-a 
apucat de cap şi m-a aplecat în jos, eu m-am speriat, pierzând 
controlul situaţiei. în mod neaşteptat pentru mine l-am apucat 
sau de cap, sau de umeri şi am făcut un salt într-o parte, 
strânsoarea lui a slăbit şi m-a eliberat. Indreptându-mă l-am 
văzut cum zbura prin aer. După un zbor de trei-patru metri a 
căzut pe pământ. Când s-a ridicat, era stupefiat. însă eu eram 
şi mai uluit. 

— Ce naiba faci? - a întrebat el, speriat şi indignat. Am dat 
din umeri, neştiind eu însumi ce s-a întâmplat. De 
ceasta uriaşă putere? De neînțeles cum s-a ivit. După o 
am înţeles ce s-a întâmplat. Cu cât este mai multă 
te si bunătate în suflet, în momentul încordării fizice, cu 


„ ţor” pătrunde mai adânc şi acumularea este de mai mari 
Hmensiuni. Făcând exerciţiile statice într-o stare de bucurie, 
linişte şi echilibru sufletesc, am mărit densitatea propriei forţe, 
am comprimat timpul. După care, într-un interval mic de timp 
nuteam să dezvolt eforturi mult mai mari decât înainte. Ceea 
ce m-a speriat în această situaţie este că forţa uriaşă pe care, 
după cum s-a dovedit, reuşeam uşor s-o dobândesc putea să-i 
dăuneze sufletului meu. Am simţit intuitiv că nu sunt pregătit 
pentru posibilităţile crescute şi, deşi eram foarte complexat şi 
visam să devin puternic, simțind puterea, am respins-o. 

Pe urmă totul s-a uitat. Au trecut anii şi am avut o discuţie cu 
un om. Mi-a povestit că s-a antrenat câţiva ani într-o grupă ai 
cărei componenți îşi dezvoltau forţa ridicând greutăţi. l-am spus 
că mă interesează aspectul psihologic al descoperirii 
aptitudinilor. 

Omul a căzut pe gânduri. 

— Dacă ar fi să vorbim de schimbări psihologice, aş începe cu 
urmările. S-au dovedit a fi acestea: toţi bărbaţii au părăsit 
grupa, au rămas numai femeile. Cresc simţitor potenta şi 
ambițiile. Eşti gata să-l omori pe cel care ţi se împotriveşte. lar 
mai departe moartea sau închisoarea. 

Bine dar cum aţi lucrat totuşi asupra dumneavoastră? Sunt cu 
totul câteva reguli. Prima regulă: când ridici o greutate mare, 
trebuie niîi să te încordezi, ci să te relaxezi. - Să te relaxezi 
înăuntrul tău? 


— Nu, exterior. 

— Dar cu ce să ridici greutatea dacă muşchii sunt complet 
relaxaţi? 

Strânge din umeri. 

— Nu ştiu cu ce, dar o ridic. Adică în momentul ridicării 
mă concentrez nu să-mi încordez muşchii, ci să-i relaxez la 
maxim. Ei se încordează singuri atât cât le trebuie. Probabil că 
efortul muscular se transformă, în acest regim, într-unui 
energetic. 

Am început să-mi amintesc şi am înţeles cu uimire că atunci 
când mă ocupam de exerciţiile statice, la început se încordau 
toţi muşchii, după care efortul creştea dar muşchii începeau să 
se relaxeze. 


— A doua regulă, - continuă interlocutorul meu, - Să nu te 
speli după antrenament. A treia regulă: încetişor, la fiecare 
antrenament, să măreşti greutatea. A patra regulă: chiar şi 
după 
o întrerupere de o jumătate de an forţa nu diminuează. 

Nu-mi amintesc acum toată convorbirea, dar mi se pare că 
una din reguli era lipsa unui grafic al antrenamentului. Adică 
organismul trebuie în orice moment să fie gata. M-am gândit 
multă vreme după aceea: de ce nu trebuie să te speli după 
antrenament? Pe urmă, amintindu-mi diverse lucruri, am înţe- 
les. Acţiunea asupra nivelului muscular trece în cel energetic, 
iar pentru a se consolida, structura energetică trebuie să 
fiinţeze un timp în mod autonom. Energia şi emoţiile sunt 
conexe. Şi una şi celelalte provin din structurile temporale 
profunde. Apa spală energetica şi influenţează emoţiile. încă 
din copilărie am observat: te duci să te scalzi în mare într-o 
dispoziţie proastă şi după prima cufundare în apă, ai altă stare. 

- înveţi ceva, eşti ocupat cu o activitate mentală, sufle- 

scă concentrată, băile abat şi împiedică evoluţia. Probabil , 
aceea în sărbătorile religioase nu ai voie să mergi la baie. Mi-am 
amintit o convorbire cu un călugăr, în Kazahstan. în munţi se 
construia o mică mănăstire. Ne-am dus acolo într-un grup 
restrâns. Unul dintre călugări ne arăta teritoriul viitoarei 
mănăstiri şi răspundea la întrebările noastre. Nu m-am abținut şi 
am întrebat: 

__lertaţi-mă, dar nu văd la dumneavoastră nici baie, nici 
duş. Aveţi în plan să construiți o baie rusească? 

— Ştiţi, - mi-a răspuns el, - dacă monahul se află într-o stare 
de rugăciune, nu se spală un an şi trupul îi miroase a flori. 

Mi-am amintit că unul din semnele sfinţeniei omului este lipsa 
mirosului de putrefacție a trupului după moarte. Apoi, revizuind 
în memorie toate acestea, mi-am amintit cum procedau 
întotdeauna oamenii credincioşi. Orice treabă o începeau cu o 
rugăciune care le permitea, la greutăţi şi suprasolicitări să 
păstreze în suflet iubirea şi bucuria. Gândurile mi s-au întors din 
nou la mecanismul îmbătrânirii. Pentru a te lupta cu bătrâneţea, 
trebuie să porneşti nu de la nemurire, trebuie întâi să analizezi 
de ce unii îmbătrânesc mai repede şi alţii mai încet. Mi-am făcut 
cumva un model de ce se va întâmpla cu sufletul meu dacă voi 
înceta să îmbătrânesc. Deja, de la început, concentrarea pe 


dorinţe va întrece de 15 ori nivelul letal, iar pe viaţă şi 
perpetuarea ei, de 31 ori. Adică nici măcar o tinereţe veşnică, ci 
doar una prelungită va începe sa-mi ucidă sufletul. înseamnă că 
întinerirea este pentru mine extrem de periculoasă. 

O dată m-a interesat enigma cazinoului. De ce totuşi nu 
câştig? Apoi mi-am pus întrebarea ce se va întâmpla cu mine 
dacă voi câştiga o sumă importantă. Şi când mi-am modelat 
rezultatul, am înţeles şi m-am bucurat că nu câştig. 

Angajatul de la cazinou mi-a spus următoarele: 

— Cei mai periculoși clienţi pentru noi sunt sau pensionarii 
bogaţi sau oamenii plictisiţi cărora câştigul le este indiferent. Ei 
nu au dorinţa de a câştiga. Şi faţă de câştig au o atitudine 
potolită, fără vreo bucurie specială. De aceea, ei sunt cei care 
ne vor goli banca. 

Prin urmare ce se întâmplă, mă gândeam eu. Pentru a trăi 
mult şi a nu îmbătrâni trebuie să întorci spatele vieţii, să devii 
indiferent faţă de ea, dar la ce-i bună o astfel de viaţă? în 
principiu chiar aceasta este calea pe care mergeau asceţii în 
India. Renegau toate bucuriile şi dorinţele. înăbuşind în ei toate 
manifestările vitalităţii, îşi prelungeau cu mult durata vieţii. Cum 
să înveţi să trăieşti mult şi totodată să nu depinzi de viaţă? 

Să luăm de exemplu omul de la ţară, care la aceeaşi vârstă, 
poate să arate mult mai bătrân decât cel de la oraş. Să 
încercăm să explicăm de ce. Suprasolicitările fizice? Dar mulţi 
dintre locuitorii oraşului, ocupându-se de sport, de cele mai 
felurite solicitări fizice şi psihice, îi întrec în acest plan pe 
locuitorii satului. Cum stau lucrurile? Luând totul în considerare, 
în felul următor. Omul de la oraş este mai puţin legat de 
existenţă, depinde mai puţin de mediul înconjurător, depen- 
denţa naşte agresivitatea care destramă apoi organismul şi-' 
îmbătrâneşte. Locuitorul oraşului are mai multe emoţii pozitive, 
înseamnă că poate mai uşor să păstreze în el bunătatea şi 
uria, suportă mai uşor nu numai suprasolicitările fizice, ci 
MI ne cele psihice. Nefericirea îl îmbătrâneşte repede pe om. 

De ce? Fiindcă este acea greutate fizică şi psihică sub care nu 
putem păstra bucuria în suflet. Prin urmare, pentru ca 

ocesele ^e îmbătrânire să se petreacă mai încet, trebuie să 
înveţi să-ţi păstrezi iubirea, bucuria şi bunătatea în suflet 
indiferent de supratensiuni. 


Cum încearcă omul, de obicei, să depăşească o situaţie 
stresantă? Am pierdut banii, dar am o slujbă bună care-mi va 
permite să acopăr pierderea. Am pierdut banii şi slujba, dar am 
o familie care mă va ajuta să-mi păstrez sentimentul de fericire. 
Am pierdut banii, slujba şi familia, dar am sănătate şi ea îmi va 
permite să iau totul de la capăt. Am pierdut banii, slujba, familia 
şi sănătatea dar îmi păstrez viaţa, înseamnă că păstrez 
posibilitatea de a fi fericit. Atunci apare întrebarea: unde să fugi 
când viaţa este chinuită sau se iveşte ameninţarea că o s-o 
pierzi? Atunci izbucneşte agresivitatea faţă de lumea 
înconjurătoare şi tine însuţi. începe renunţarea la iubire şi o 
activare rapidă a proceselor de îmbătrânire. De aceea este 
imposibil să-ţi menţii iubirea şi bucuria în suflet atâta vreme cât 
punctul de sprijin este fericirea omenească. Oamenii credincioşi 
dobândeau posibilitatea de a se cufunda în fericirea v'eţii, fără 
să depindă interior de ea. Mecanismul conservării iubirii, 
funcţionând de mult, le permitea urmaşilor lor, chiar dacă erau 
atei, să trăiască mult şi fericit. Prin urmare, unul 

intre mecanismele importante pentru învingerea îmbătrânirii 
rapide constă în menţinerea iubirii când se năruie fundamentele 
vieţii. Şi oricât ar fi de straniu, dezlegând problemele 

ngevităţii, iar ne întoarcem la răstignirea lui lisus Hristos. 


Are loc o pregătire gradată pentru distrugerea a tot ce 
înseamnă fericire omenească. In curând va fi pierdută stabili- 
tatea, năruită soarta. Se vor rupe relaţiile cu cei apropiaţi începe 
demolarea vieţii, va veni moartea. Dar îndoielile oscilaţiile şi 
teama se retrag tot mai mult în planul doi şi tot mai puternic se 
deschide în suflet iubirea. Şi această iubire permite iertarea 
tuturor şi înţelegerea esenței a ceea ce se întâmplă. El continuă 
să-i iubească pe aceia care îl ucid, nimic nu mai poate să-i 
sperie iubirea, s-o înlăture sau s-o micşoreze. Lanţurile omeneşti 
cad şi rămâne eul Dumnezeiesc, alcătuit din iubire, din care 
reîncepe omenescul. 

Ţin minte cum l-am pus pe fiul meu, în urmă cu câteva luni, să 
citească Biblia. Evanghelia parcă o citise, dar se vedea după 
ochii lui că nu înţelege nimic şi treaba nu-l interesează. 

— înţelege-mă, - îi spuneam. - Pentru prima oară în viaţă 
am citit Evanghelia când aveam 20 de ani şi am fost răscolit, 
deşi atunci toată ţara era ateistă. Tu ai acum 14 ani, dacă vei 


simţi acum ceea ce am simţit eu citind Evanghelia, vei obţine 
de la viaţă mai mult decât mine şi nu vei repeta greşelile mele. 

Tot n-avea tragere de inimă. Atunci l-am pus să repo- 
vestească ce era scris în Biblie. 

— Povesteşte-mi nu evenimentele care se petrec acolo, - îi 
ceream eu. Spune-mi care este sensul acelor evenimente. 

— Tocmai la subiect, - m-a întrebat fiul, - care este sensul 
evenimentelor descrise în Evanghelie? 

Pe moment m-am pierdut, într-adevăr, cum să-i explici în ce 
constă esenţa Evangheliei. Răspunsul a venit simplu-Evanghelia 
descrie transformarea omenescului în Dumnezeiesc. Este un 
manual pentru transformarea sentimentelor 
umane în cele divine. 

Mă desprind un minut de la gândurile mele, maşina se ooie de 
băile „Sandunov". întâi trebuie să cumpăr măturici. Cobor 
scările şi-mi aleg două măturici stufoase din stejar. Apoi mă 
întâlnesc cu prietenul meu, intrăm în sală şi ne dezbrăcăm 
pentru a merge la camera de aburi. Fiecare baie are atmosfera 
ei. Formele gândurilor se sintetizează, modifică scatiul din jurul 
lor, influenţându-vă apoi insesizabil starea şi mersul gândurilor. 
Fenomenul gândirii colective. Pentru prima dată l-am simţit în 
mod acut în Israel, în deşert. Am privit atunci situaţia anterioară, 
încercând să înţeleg ce s-a întâmplat. Aveam mâncărimi în 
urechi, ştiam că este tema geloziei şi a supărării pe femei, dar 
nu puteam s-o înlătur. Acum înţeleg de ce. Tema geloziei venea 
din dependenţa de dorinţe. Divinizarea dorințelor, vieţii, 
perpetuării ei - era un nivel pe care nu-mi stătea în putere să-l 
depăşesc. în deşert lipseau formele gândurilor care ne leagă de 
viaţă şi dorinţe. Pentru mine deşertul a fost simbolul inhibării 
vieţii, renegării ei. Concentrarea asupra vieţii, dorințelor, în 
subconştientul meu, a scăzut brusc şi mi-au trecut problemele 
cu urechile. lar când după câteva ore m-am întors înapoi, totul 
s-a restabilit după ce m-am cufundat iarăşi în emoţiile obişnuite. 
Nu degeaba Hristos s-a izolat 40 de zile în pustiu. Dacă ai 
început să simţi in tine divinul, împilarea umanului ajută la 
deschiderea acestui proces şi umanul înfloreşte, în loc să se 
stingă. Echipându-ne, luăm calotele de pâslă, măturicile şi ne 
ducem să transpirăm. Aburul este moale şi bun. Dar toată 
incinta este în asemenea măsură încălzită încât căldura merge 


nu atât la suprafaţă cât Wnterior, ceea ce creează un confort 
special. Aici atmosfera este 

bună, în aer nu sunt tensiuni, agresivitate, iritare şi nemul- 
tumire. Până şi bandiții se comportă aici destul de relaxat şi 
corect. Totul este ca la o recepţie din înalta societate. Jude- 
cători, deputaţi, milionari, bandiți, oameni de afaceri - toată 
crema societăţii se strânge aici. Nu poţi să ştii cine stă lângă 
tine-n pielea goală şi transpiră. De aceea, pentru orice 
eventualitate, toţi se comportă liniştit şi delicat. Stând la abur 
mi-am amintit de un alt episod atingând conştiinţa colectivă. 

O dată, în Berlin, m-am dus seara la baia de aburi, de obicei la 
baie sunt bărbaţi şi femei în proporţii egale, dar în ziua aceea, 
practic toată baia era ocupată de bărbaţi, în afară de o femeie. 
Brusc am avut o senzaţie stranie care s-a transformat după 
aceea în gând: de ce stă femeia aceasta aici şi ne strică 
tovărăşia masculină? „la te uită! - mi-am spus. Am gânduri de 
homosexual, de unde-mi vin?" După aceea m-am luat cu altele. 
în curând, femeia a plecat. în ziua aceea nu simţeam aburul mai 
deloc. Am stat un timp şi nevăzând nici un rezultat, am luat 
lighenaşul şi am început să stropesc. Apoi m-am căţărat sus. Și 
cu toate că unii au început să părăsească încăperea, pentru 
mine era cam puţin abur, am coborât şi am stropit iar. Ei, m-am 
gândit, sunt numai bărbaţi, putem să creştem temperatura, toţi 
sunt voinici şi bine-hrăniţi, o minune de bărbaţi. Nici n-am 
observat cum au plecat toţi cei 25 de indivizi din încăpere. 
Nemţii sunt un popor educat, nu şi-au arătat indignarea, e 
adevărat că a sărit unul dintre ei şi a început să toarne din plin 
peste piatră, privindu-mă urâcios. în mod clar vroia să mă 
scoată de acolo. Dar eu nu mă gândeam atunci la aşa ceva. 

— Good! Good!— îi strig eu şi-i arăt degetul mare. Atunci el, 

strâmbându-se, a înşfăcat prosopul şi s-a pus să-1 fluture spre 

mine, ceea ce m-a bucurat şi mai tare. 

__ Danke schon! - îi strig eu lui. - Very good. 

A tras o înjurătură şi a fugit din încăpere. Când am ieşit, m-au 
întrebat ceva pe nemţeşte, am dat din umeri, atunci m-au 
întrebat pe englezeşte, ce profesie am, cu ce mă ocup? 

Cum se spune în engleză pictor, mă gândeam eu. Apoi mi-am 
amintit: 

— Artist, - mă împung eu cu degetul în piept. 

— O, artist, artist, - au dat nemţii din cap. 


M-am aruncat în bazin şi, cu aceeaşi prietenie, m-am întors în 
camera încinsă. Pe urmă am întrebat o cunoştinţă care era 
afară: 

De ce astăzi nu sunt femei, iar băieţii veniţi la baie arată ca o 
grupă de halterofili? 

— Păi astăzi este luni, ziua homosexualilor la baie. 

— Şi cum, toţi sunt homo? - am întrebat eu cu mirare. 

— Toţi, - mi-a răspuns liniştit interlocutorul. - Aici au fost 
dezbateri serioase cât te-ai aflat înăuntru. Câţiva oameni erau 
indignaţi că ai făcut atâta abur încât nu era posibil să stai şi au 
trebuit să iasă cu toţii. lar alţii îi calmau. Ei, nu vă atingeţi de 
el, e aşa de dulce. 

Adică stilul meu direct a plăcut colectivului, m-am întors apoi 
de multe ori la acest episod, amintindu-mi un fapt care m-a 
intrigat. Simţeam acelaşi lucru cu cei din jurul meu. Apoi 
sentimentele mele au devenit gândurile mele. Conştiinţa colec- 
tivă îmi modifica structura îndeajuns de activ. Adică tot ce este 
v'u pe planetă schimbă în permanenţă informaţii la nivelul 
senzitiv. Avem acces la o cantitate incredibilă de informaţii şi, 
mai ales, de orice tip. Informaţia este o noţiune vectorială. De 
orientarea noastră depinde ce vom extrage din ea. lar când o 
cunoştinţă mi-a comunicat, nu de mult, un fapt curios, puteam 
deja să dau o explicaţie. Ideea experimentului consta în 
următoarele. 

Şobolanii, într-o deschizătură marcată cu albastru, găsesc o 
bucăţică de carne; trecând prin deschizătura marcată în roşu 
primesc un şoc electric. La început, trecerile prin deschizături 
erau de 50 la 50, apoi şobolanii au înţeles repede, culoarea 
roşie înseamnă pericol, nu se mai duceau spre această deschi- 
zătură, după care experimentul s-a repetat cu o nouă grupă de 
şobolani, în relaţie cu cea veche dar neparticipantă la 
experiment. Şi imediat începeau să fugă de orificiul marcat în 
culoare roşie, adică transmiterea informaţiei, într-un mod 
oarecare, s-a făcut. Apoi, un experiment similar s-a făcut la 
multe mii de kilometri depărtare de acest loc, cu şobolani de 
acelaşi fel. Şi uimitor este faptul că au început, la fel, să fugă de 
trecerea periculoasă deşi cu şobolanii participanţi la experiment 
n-au venit în contact. Pentru oamenii de ştiinţă lucrul era 
inexplicabil. 


Dacă ar fi să priveşti din punctul de vedere al conştiinţei 
colective, totul se explică simplu. Fiecare formă de fiinţă vie 
este în conexiune, printr-un inel emoţional, la nivelul subtil, cu 
un permanent schimb de informaţie între toţi componenţii, prin 
urmare conştiinţa individuală are aceeaşi vechime ca şi cea 
colectivă. Dintr-un punct se iveşte un grup de obiecte, fiecare 
cu individualitatea lui. Când numărul lor atinge un anume nivel, 
relaţiile ce s-au format evoluează spre o conştiinţă colectivă 
care ulterior va dezvolta conştiinţa individuală a 
fiecărui obiect. Adică la nivel exterior, conştiinţa colectivă este 
secundară, iar cea individuală, primară. în planul subtil, ieşind 
dintr-un punct, toate obiectele rămân acest punct. Adică ele 
păstrează unitatea iniţială. De aceea schimbul de informaţie 
dintre ele se poate realiza cu orice viteză. Şi în acest caz, 
conştiinţa colectivă ce le reuneşte este primară, iar cea indivi- 
duală, conştiinţa dobândită - secundară. Totul depinde de stratul 
în care ne aflăm în momentul respectiv. Atingând un anumit 
nivel de evoluţie, putem să interacţionăm simultan cu stratul 
subtil şi cu cel de suprafaţă. Şi atunci, în filozofia noastră se pot 
reuni noţiuni care înainte se excludeau reciproc. Putem spune 
că totul este absolut predeterminat existând în acelaşi timp şi 
libertatea voinţei. Putem spune că Universul este limitat şi infinit 
totodată, că timpul stă pe loc, strâns într-un punct, şi-n acelaşi 
timp se mişcă, evoluează. 

Prin urmare, în planul de suprafaţă, conştiinţa colectivă este 
secundară; când intrăm în planurile subtile ea devine primară, 
în plan şi mai subtil, conştiinţa colectivă şi cea individuală se 
unesc într-un singur tot. în planul exterior, cauza creează 
efectul. In planul subtil ceea ce numim efect naşte ceea ce 
numim cauză, adică efectul şi cauza îşi schimbă locurile. Dacă 
ne apropiem de surse, cauzele şi efectele se contractă într-un 
punct, devenind identice. Aceasta este comprimarea timpului. 
Aşadar, cu cât cauza şi efectul seamănă mai mult între ele, cu 
atât mai tare se modifică structura timpului. Modelând timpul, 
obţinem un cerc. Dinspre punct înspre cerc apare circumferința. 
Cu evoluţia timpului, efectul se îndepărtează tot mai mult de 
cauză şi apoi, depărtându-se tot mai mult, în realitate se 
apropie de cauză, unindu-se în cele din urmă cu ea. Orice 
proces din Univers evoluează după un ciclu inelar. Procesul se 
naşte, se dezvoltă şi se stinge. Durata de existenţă a procesului 


este condiţionată de dimensiunile cercului. Oricare dintre 
dorinţele noastre, la fel, se naşte, se dezvoltă şi moare. Cu cât 
dorinţa este mai mică, cu cât este mai puţin legată de viaţa 
cotidiană, cu atât suntem mai limitați, cu atât îmbătrânim mai 
repede. lrascibilitatea, înrăirea, invidia, susceptibilitatea sunt 
semne ale mărginirii dorințelor, asemenea emoţii duc repede la 
boli şi îmbătrânire. Şi dacă cercul emoţional al omului este 
dimensionat pentru 100 de ani, printr-o concepţie despre lume 
care ne permite să ne răzbunăm, să urâm, să ne supărăm etc, 
putem să îngustăm cercul până la 40-50 de ani şi invers. Cercul 
vieţii poate fi lărgit mărind anvergura dorințelor. Cel mai amplu 
program din Univers este unirea cu Dumnezeu prin iubire. 
Dumnezeu este cauza iar Universul în evoluţie, efectul. La 
nivelul exterior, cauza este omul care întâi trăieşte şi se ocupă 
de problemele şi dorinţele lui fără să presupună existenţa 
Divinului. Apoi pe măsura evoluţiei sale, omul vede tot mai mult 
raţiunea divină în toate. Zeii păgâni, care ajută la început 
evoluţiei ca element constant de interacţiune cu lumea 
nevăzută, se retrag treptat în planul doi, cedând locul mono- 
teismului. Efectul începe să genereze cauza şi cu cât efectul 
generează cauza la scară mai mare, cu atât devin mai 
asemănătoare una cu alta şi timpul începe să se strângă într-un 
punct. Cunoaşterea lumii este contracția într-un punct a 
timpului în care trăieşte această lume. Cu cât în sufletul nostru 
este mai multă iubire, cu cât ne ajutăm sufletul să păstreze şi să 
crească iubirea, cu atât cunoaşterea lumii evoluează. 
Cunoaşterea lumii este determinată de măsura în care suntem 
orientaţi spre Divin. lar îmi amintesc de o întrebare pusă o dată. 
De ce oamenii de la ţară îmbătrânesc repede? De ce oamenii 
creatori, în special cei în relaţie cu arta, îmbătrânesc mai încet? 
Omul orientat către iubire ştie să găsească în tot, emoţii 
pozitive. In fiecare situaţie, dorinţele limitate, superficiale 
comută pe niveluri mai înalte. Cercul vieţii se lărgeşte şi 
procesele de îmbătrânire decurg mai încet ca de obicei, întrucât 
toate descoperirile în ştiinţă şi artă vin din aprinderea iubirii în 
suflet, orientarea spre iubire, mai ales la omul de artă, devine o 
normă. Deşi, unii confundă iubirea cu senzualitatea şi atunci 
începe tragedia. în locul cercului infinit al iubirii divine, are loc o 
insesizabilă trecere spre dragostea omenească, unde iubirea 
divină este acoperită de dorinţa de a perpetua viaţa, de ao 


dezvolta. Atunci cercul vieţii nu se lărgeşte, ci se restrânge, are 
loc nu o deschidere, ci o degenerare a dorințelor. 

Cândva un pacient m-a întrebat: 

—; Prin ce se poate explica faptul că în artă sunt foarte mulţi 
homosexuali? Cântăreţii, creatorii de modă, balerinii, plin de 
homo! - s-a mirat el. - Pe cine idolatrizăm noi? Cine-i pentru noi 
idealul pe care-l copiem? Şi doar îşi schimbă orientarea liderii, 
oamenii cei mai celebri în planul creaţiei. Acesta-i un semn clar 
că societatea noastră este condamnată! 

— Este doar una din etapele evoluţiei omenirii, - i-am spus eu. 
In ultimul deceniu am repetat de multe ori fraza lui Dostoievski 
spusă în secolul trecut: „Frumuseţea va salva lumea!". în 
realitate frumuseţea va ucide lumea, dacă o vom idolatriza. 
Deoarece frumuseţea este senzualitate, sexualitate. 
Acumularea iubirii se realizează în frumuseţe. Şi dacă venerăm 
iubirea, frumuseţea se va naşte mereu. Dar dacă 
venerăm frumuseţea, o pierdem. Se pierde frumuseţea fizică, se 
pierd dorinţele, sensibilitatea, adică are loc o schimbare a 
orientării sexuale. 

L-am sfătuit pe un pictor să păstreze defectele când face 
portretul unei femei frumoase. 

— îi veţi salva viaţa, dacă îi veţi scoate în evidenţă unul-două 
neajunsuri. - Şi i-am explicat: - Dacă îi veţi face un portret ideal, 
oamenii se vor exalta în faţa frumuseţii şi senzualităţii femeii, a 
vieţii ei deoarece dorinţele şi viaţa sunt legate. Şi atunci îşi va 
pierde dorinţa şi viaţa. Sau frumuseţea ei se va ofili vertiginos, 
sau va fi grav bolnavă, sau îi va scădea interesul pentru bărbaţi, 
sau va muri. Vă trebuie aşa ceva? lar defectele arătate ne vor 
aminti că omenescul este nedesăvârşit şi atunci prin frumuseţea 
ei se va întrezări iubirea, ceea ce ne va fi de folos tuturor. 

Venerarea frumuseţii în Grecia antică şi în Roma antică au 
dus la decăderea civilizaţiei. Şi tot mai mult, veneraţia trecea de 
la frumuseţe la dorinţe sexuale. Simbolul anticului Pompei era 
falusul, figurat în emblema oraşului, toate vasele din gospodărie 
aminteau de dorinţele sexuale. lar acum toată omenirea trebuie 
să treacă de la idolatrizarea frumuseţii la căutarea iubirii divine 
în sufletul său. 

îmi amintesc de portretele lui Modigliani. M-a surprins că el 
desena femei frumoase iar în locul ochilor erau doar nişte pete. 
Dintr-un motiv oarecare refuza să picteze simbolul frumuseţii - 


ochii femeii. Femeile din portrete sunt minunate, dar forma este 
departe de a fi desăvârşită. Pe urmă am înţeles: şi Modigliani, şi 
Picasso, şi impresioniştii încercau să găsească iubirea, refuzând 
frumuseţea de suprafaţă. Ei distrugeau for- 

ele încremenite, pentru a regăsi conţinutul. Şi arta pe cale de se 
stinge, prin dobândirea iubirii, renăştea şi căpăta noi pers- 
ective. Interesantă este transformarea suferită de artă în epoca 
Renaşterii. lubirea acumulată de veacuri începe să se realizeze 
în artă. La început toate picturile sunt legate de teme religioase, 
carnaţia încă nu apare sau, mai degrabă, este cu totul relativă. 
Orientarea principală - contactul cu sentimentul sacru al iubirii 
divine alături de dorinţele şi carnea înlănţuite, smerite. Apoi 
trupul, plin de iubire divină, începe să înflorească şi să devină 
foarte frumos. Se vede iubirea şi senzualitatea în acelaşi timp. Şi 
senzualitate nu oprimă iubirea, nu o renegă. Picturile artiştilor 
Renaşterii timpurii sunt pline de dragoste, bunătate şi armonie. 
lubirea se realizează prin relaţii, frumuseţea prin noi forme de 
înţelegere a lumii. Ulterior senzualitatea şi sexualitatea încep să 
întunece iubirea. în tablouri rămân doar dorinţele, deja este mai 
puţină iubire şi mai multă dorinţă, după care dorinţele încep să 
se stingă. Arta secolelor XVII-XVIII se rigidizează treptat, 
pierzând iubirea şi pierzând senzualitatea. O astfel de artă este 
condamnată la pieire şi ea moare. lmitaţie, visare, slăbiciune - 
din aceste picturi adie a bătrâneţe. Şi atunci se naşte o nouă 
artă. Efectul muribund naşte cauza. lzbucneşte interesul pentru 
toate temele care tulburau odinioară. Ce este sufletul omenesc? 
Pentru ce trăim? Apar multe curente mistice. încep căutările 
active ale divinului din interiorul sinelui. Punctul de sprijin 
părăseşte trupul şi senzualitatea şi se mută în planurile subtile. 
începe acumularea iubirii ce va putea mai târziu să spargă 
forma învechită, dar aceasta nu va mai fi o moarte, ci o nouă 
viaţă. De curând am avut o discuţie neobişnuită. A venit vorba 
despre femeile europene. 

— Ştii de ce în Europa sunt puţine femei frumoase? - m-a 
întrebat interlocutorul. 

— N-am nici o idee, - am dat eu din umeri. 

— în genele lor se află refuzul frumuseţii. Văzându-mi 
uimirea, interlocutorul continuă: - în Evul Mediu, femeile fru 
moase erau arse pe rug, cu cât femeia era mai frumoasă, cu 
atât şansele ei de a rămâne în viaţă erau mai puţine. 


Pentru mine însumi momentul Inchiziției a fost multă 
vreme de neînțeles. După ultimele cercetări am înţeles că 
particularitatea evoluţiei constă în aceea că efectul 
întotdeauna este legat de cauză. Şi cu cât efectul este mai 
amplu, cu atât mai activ trebuie să lucreze în el cauza, cu atât 
mai puternic trebuie să tindă ea spre efect. Universul a ieşit 
din principiul primordial şi cu cât timpul creează spaţiul şi 
substanţa la scară mai mare, cu atât dorinţa de întoarcere 
înapoi trebuie să fie mai puternică. Cu cât iubirea naşte mai 
mult dorinţe, aptitudini, cu cât dimensiunea senzualităţii este 
mai mare, cu atât mai puternică trebuie să fie aspiraţia către 
iubire. Dacă efectul, crescând în amploare nu trece în cauză, 
evoluţia se opreşte, înflorirea senzualităţii, gândirii şi 
aptitudinilor în epoca Renaşterii trebuia să fie însoţită de 
intensificarea căutărilor divinului din propriul suflet. 
Senzualitatea trebuia să caute iubirea. întrucât lucrurile nu s- 
au petrecut aşa, s-au declanşat mecanismele de constrângere 
care înlănţuiau dorinţele, s-au ivit epidemiile ce au decimat 
Europa, din America a fost adus sifilisul, amintind că dorinţa 
sexuală nu este doar plăcere, ci şi pericol. A apărut Inchiziția, 
îngrădind drastic posibilităţile umane. De obicei ne gândim la 
Dumnezeu când pierdem, nu... . Inchiziția, otrăvind viaţa şi 
dorinţele oame-l a fost o boală gravă care nu a permis 
organismului să 

ră Puterea sovietică aducea din plin a inchiziţie. Viaţa 

cărui om se afla în permanenţă sub ameninţare. Au fost - osite 
principalele funcţii ale fericirii umane: dorinţa de a menţine 
viaţa, de a o perpetua - o soartă reuşită. Pe de altă oarte a fost 
protecţia socială, privind îndeosebi copiii, în plus, dezvoltarea 
conştiinţei colective, facilitând o mai uşoară detaşare de propria 
viaţă şi bunăstarea individuală. Carenţa iubirii din suflet, ca şi în 
Evul Mediu, se compensa prin blocarea principalelor funcţii 
vitale. în subconştient avea loc o acumulare a iubirii şi orientării 
către Divin. Chiar aceasta a condiţionat avântul ştiinţei şi artei 
din anii '60. Diminuarea cantităţii de iubire din suflet 
declanşează automat mecanismul salvării care încătuşează 
efectul lipsit de dorinţa de a se întoarce la cauză. în măsura în 
care, în societate este puternică tendinţa deliberată de 
acumulare a iubirii, mecanismele de constrângere nu se vor 


declanşa. „Atunci, - după cum a spus un filozof, -civilizația nu va 
distruge cultura." 

Am fost întrebat nu de mult: 

— De ce Anul Nou este pentru toată lumea cea mai iubită 
sărbătoare? 

Răspunsul este simplu: aici nu este nici politică, nici religie. 
Dacă acum omenirea nu va elabora conştiinţa colectivă, 
consolidată prin legi, politică şi economie, se pot naşte conflicte 
serioase. Neînţelegerea provoacă agresivitate, dacă oamenii nu 
încearcă să se înţeleagă unul pe altul, se îndepărtează tot mai 
mult de iubire spre ruină şi moarte. Anul Nou 'B reuneşte pe 
toţi. Această uniune îi ajută să simtă iubirea şi să se înţeleagă 
unul pe altul. Se formează conştiinţa colectivă care, pe urmă, 
poate să-i salveze în minutul critic. 

Fiindcă a venit vorba despre acest fenomen. Nu mi-am 
închipuit că suntem toţi atât de puternic legaţi unul de altul, îmi 
amintesc de primele mele experimente. 

Unui înalt funcţionar, la Moscova, într-un gang, i-au spart 
capul în câteva locuri, cu ciocanul. M-a sunat o cunoştinţă de-a 
lui. 

— Acolo nu mai este cap, ci terci, poate fi ajutat? - 
întrebatei. 

— Este conştient? 

— Nu, în comă. 

— Este vreo rudă apropiată gata să lucreze? 

— Da, fiica lui. Dar ea nu a citit cărţile dumneavoastră. 

— Ce să facem, vom încerca şi aşa. 

Şi vorbesc cu fata la telefon. 

— Primul lucru pe care trebuie să-1 faceţi este să anulaţi 
logica omenească. Câtă vreme aveţi temeri, supărări, depri 
mări, nu-l veţi ajuta pe tatăl dumneavoastră. Trebuie să înţe 
legeţi şi să simţiţi că oamenii n-au nici un amestec aici, în 
aceste evenimente se află o logică superioară. Tatăl dumnea 
voastră are o problemă pentru că trebuia să muriţi dumnea 
voastră. Vă veţi salva viaţa numai dacă tatăl dumneavoastră va 
supravieţui. Vă este greu să credeţi în aşa ceva, dar îngro 
zitoarea stare fizică a tatălui corespunde perfect stării sufle 
tului dumneavoastră. Sunteţi orientată excesiv asupra fericirii 
omeneşti şi nu ştiţi să păstraţi iubirea când ea se năruie. V-aţi 
pierdut logica divină, v-a rămas doar cea omenească şi este 


foarte agresivă. lar logica umană fără cea divină nu trăieşte 
mult, se destramă împreună cu corpul. Dacă veţi reuşi să treceţi 
de la ură, temeri şi tristeţe la iubire, vor reveni la viaţă sufletul 
dumneavoastră şi corpul tatălui. 

După o săptămână, m-a sunat cunoştinţa şi mi-a mulţumit. 
Omul acela nu numai că a supravieţuit, dar a rămas şi întreg. 
Dar la mijloc era totuşi fiica de care erau legate direct 
problemele tatălui. 

O întâmplare recentă m-a uimit pe mine însumi. Aici 
conştiinţa colectivă lucra în mod clar. M-a sunat prietenul meu 
şi mi-a povestit că o cunoştinţă de-a lui a dat de necaz, a fost 
atacat, jefuit şi au încercat să-l omoare. 

— Acum e la spital, în comă - mi-a spus prietenul. - L-au 
operat, i-au scos 200-300 ml de sânge, lovitura a fost atât de 
puternică încât, după cum au spus medicii, nu are şanse de 
supravieţuire. Acolo în salon sunt încă doi oameni cu aceleaşi 
traumatisme, unul a murit deja, iar al doilea va rămâne cu 
conştiinţa stinsă ca un copil de un an. 

Pentru mine informaţia aceasta a fost un şoc. Treaba era că îl 
cunoşteam amândoi, pe om îl diagnosticasem până la aceste 
evenimente, e adevărat, la suprafaţă, dar parametrii lui erau 
destul de buni. Cum stăteau lucrurile? De ce nu putusem să văd 
ce va urma? încep să mă uit de la distanţă la om. Oare câmpul 
lui chiar va fi curat, în pofida traumatismului letal? Câmpul s-a 
dovedit a fi foarte prost. Dar ce rezultă: am considerat că văd 
straturile subtile ale câmpurilor care sunt cauze Şi stările fizice 
ca efecte, iar în realitate văd câmpuri care depind de corp, 
adică plutesc doar la nivelurile superficiale. 
încerc să înţeleg ce s-a întâmplat. Poate că sunt prea atras de 
plăcerile vieţii, continuând să mă supăr şi să mă neliniştesc şi 
am pierdut legătura cu planurile subtile. Dar atunci diagnosticul 
meu n-ar trebui să ducă la vindecare, straniu, aici se află încă 
un mecanism nerelevat. Deocamdată nu pot să-l înţeleg. Ei, şi- 
atunci să începem să lucrăm, poate ceva se va clarifica. II sun 
pe prietenul meu şi-i spun: 

— Careva dintre rudele lui poate să înceapă să lucreze 
asupra propriei persoane? 

îmi spune nişte nume şi se constituie o imagine ciudată al 
cărei sens, pentru început, nu-1 prind imediat. 


— Ştii, - îi spun eu, rar, - în cel mai strâns contact, se află 
chiar cu tine. înseamnă că tu trebuie să te pui în ordine. Mai 
degrabă, avem aici următorul mecanism. Până şi cele mai 
apropiate rude nu sunt pregătite să se schimbe, lucrul lor îi va 
fi de prea puţin folos. Tu însă ai experienţă în lucrul asupra ta, 
ştii să învingi supărarea, invidia şi ura. Şi-n general, dacă 
sunteţi cunoştinţe nu este întâmplător, deja vă influenţaţi 
reciproc. 

— Cum să lucrez? - m-a întrebat simplu, prietenul meu. 

— Traumatismele, fracturile, pierderea mâinilor şi picioa 
relor reprezintă orgoliul. Este o evaluare severă a celorlalţi 
oameni, sentimentul superiorității faţă de ceilalţi, incapacitatea 
de a accepta eşecurile, o drastică nemulţumire de sine în cazul 
falimentului situaţiei. Concentrarea permanentă asupra dirijării 
situaţiei, atât a celei exterioare cât şi interioare. Astfel încât, 
trecând prin neplăcerile sorții, iartă-i pe ceilalţi şi pe tine, 
acceptă nereuşitele, orice umilinţă nu este o tragedie, ci un 
ajutor pentru dobândirea logicii superioare a iubirii. 

După câteva zile cunoştinţa noastră a ieşit din comă, dar 
câmpul lui nu era deloc bun. Şi iată că-i explic prietenului 
meu: 

._ La el au început schimbările, dar totul este frânat de 
starea copiilor. Apropo, propriul tău copil poate să moară şi una 
din temele de bază este orgoliul. De aceea fă totul la fel, dar la 
dimensiuni mai mari, roagă-te pentru urmaşi, treci în amănunt 
prin situaţiile din copilărie şi adolescenţă. După alte câteva zile 
prietenul meu m-a sunat: 

— Ştii, din comă a ieşit şi doctorii au spus că va trăi. Dar 
va fi complet infirm, mintea nu-i va reveni. 

— Lucrăm mai departe, - i-am spus eu. - începe să-i treacă 
stratul orgoliului şi iese tema geloziei. Este supărarea pe 
femei, incapacitatea de a ierta trădarea în relaţii, neştiinţa de a 
păstra iubirea când eşti bolnav sau pe moarte. Continuă să 
lucrezi schimbându-te pe tine şi pe urmaşi. 

Au trecut 10 zile de la traumă şi l-am sunat pe prietenul meu. 

— Ştii, câmpul lui este practic curat, înseamnă că trebuie să 
se petreacă ceea ce medicii numesc minune. Cum se simte el, 
acum? 

— Mult mai bine dar doctorii spun că va fi invalid. 

— Cât va mai sta încă în spital? 


— La o asemenea traumă este ţinut cam 3-4 luni, dacă 
supravieţuieşte, după care îl externează cu invaliditate. 

— Din punctul meu de vedere el este sănătos, - am spus. - 
Continuă să te rogi pentru urmaşi, iar peste o săptămână ne 
sunăm. 

Când l-am sunat după o săptămână pe prietenul meu, a reieşit 
că pe cunoştinţa noastră o externaseră deja din spital cu toate 
funcţiile restabilite integral. Şi totuşi nu puteam înţelege de ce 
nu văzusem traumatismul grav, de ce totul fusese la el în 
regulă. Pe urmă m-am luminat treptat. La el fusese totul în 
regulă, dar la copiii şi nepoţii lui câmpul era într-o stare deloc 
bună. Aceste straturi le văd cu totul superficial. M-am obişnuit 
să văd deformaţiile câmpului şi după ele să trag concluzii 
asupra bolilor sau traumelor. La copii şi nepoți sunt însă alte 
câmpuri şi problemele arată altfel. Şi dacă de acolo iese un strat 
periculos, el poate, într-un interval scurt, să distrugă şi destinul 
omului, şi sănătatea. Prin urmare, pentru ca acest lucru să nu se 
întâmple, viziunea asupra lumii şi comportamentul omului 
trebuie să fie de aşa natură încât ele să lucreze la purificarea 
urmaşilor, la punerea în ordine a sufletelor lor. Dacă în anumite 
momente continuăm să fim trufaşi, iritabili, susceptibili, 
ranchiunoşi, nu ne ajutăm copiii, ci îi distrugem. Şi este deja o 
problemă de timp când va începe o purificare serioasă şi în ce 
proporţie se va face. 

Fenomenul conştiinţei colective îl înţelegeam înainte ca pe o 
posibilitate de a face, la orice distanţă, schimb de gânduri, 
descoperiri şi idei. Dar gândurile sunt rezultatul percepţiei 
senzitive. Conştiinţa colectivă reprezintă, în primul rând, cercul 
emoţional. însă în miezul emoţiilor umane se află caracterul, 
viziunea asupra lumii, este inclus de asemeni destinul, chiar şi 
forma corpului, întrucât emoţiile sunt legate de geno-tipul 
câmpului. De aceea omul trăind în orient dobândeşte un chip de 
aspect oriental şi invers. Omul din est, nimerind în Europa, se 
schimbă şi el dacă este lipsit de mediul şi anturajul obişnuit. 
Dacă însă, chinezii aflaţi în America vor fi în contact cu 
compatrioţii lor, asemenea modificări nu vor avea loc. Soții care 
trăiesc împreună de mulţi ani, devin la fel, asemănători. Dar 
tendinţa, percepţia lumii dintr-o societate se consolidează la 
nivelul emoţional al fiecărui individ din comunitate. De aceea un 


caracter are nu numai omul luat separat, ci şi fiecare popor. Şi, 
după cum orice om este dependent de viziunea sa asupra lumii, 
societatea poate să fie bolnavă şi să moară. Primele semne de 
boală sunt creşterea agresivităţii femeilor, destrămarea 
familiilor şi sterilitatea, saturaţia în valori materiale şi 
idolatrizarea lor. De fapt ce să mai vorbim de semne, ele şi aşa 
sunt clare, şi societatea şi omul trăiesc după aceleaşi legi. 
Viitorul familiei depinde de femeie şi viitorul oricărei societăţi 
depinde de măsura în care femeile sunt educate corect şi 
armonios. De îndată ce femeia îşi pierde credinţa în Dumnezeu 
ea începe să creadă fie în frumuseţea sa, fie în familia sa, iar 
mai departe încep problemele. 

Nu de mult am analizat două cazuri. In primul caz, bărbatul 
avea de făcut o operaţie, după care şansele de supravieţuire 
erau puţine. Operația putea fi făcută numai la Moscova. Depu- 
nerile de săruri înfundaseră în proporţie de 90% arterele ce 
alimentau inima. Nu se ştie de ce, soţia avea presimţiri rele. 
Intâmplător prietena ei i s-a adresat cunoștinței mele. 

Spuneţi-mi, are vreo şansă să fie ajutat acest om? - m-a 
mtrebat ea, sunându-mă. - Treaba este că nu v-a citit cărţile. 

Dar nici nu trebuie să-l contactez pe el. Cauza este 

lui. Ea soţia 
are o permanentă frică de a-şi pierde omul iubit, de a fi işelată, 
de ceartă, despărţire - toate acestea au mărit depen-enţa de 
viaţă şi dorinţe. Dependenţa ei profundă se transmite soţului. 
lar el, neînţelegând măcar despre ce este vorba, începe, în 
permanenţă, să se supere pe ceilalţi şi pe sine. Mai departe, fie 
începe să bea, fie să-şi înşele nevasta, fie se desparte de ea, fie 
se îmbolnăveşte. Soţia trebuie să înlăture toate supărările ce le 
are pe soţ. Să primească orice supărare şi înşelare, păstrând 
iubirea. Să-şi reprezinte moartea soţului şi pe a sa proprie. Să-şi 
repete că ea îl iubeşte pe Dumnezeu în bărbatul iubit. Şi că în 
orice destrămare a omenescului păstrează iubirea faţă de 
Dumnezeu. 

— Bine, îi voi transmite toate acestea, - a spus cunoştinţa 
mea. 

M-a sunat din nou după o lună. 

— Ştiţi, s-a petrecut un miracol. Soţul cunoștinței mele s-a 
dus la Moscova pentru operaţie, iar acolo l-au consultat şi au 


spus că nu mai trebuie operat. Depunerile de săruri în arterele 
ce alimentează inima s-a resorbit pe jumătate. 

— Miracolul este ceea ce nu înţelegem, - i-am răspuns eu. 

- Şi nu este nimic neobişnuit în faptul că într-o săptămână s-au 
resorbit depunerile de săruri pietrificate din artere. Pentru mine 
miracol este mai degrabă faptul că soţia lui a reuşit, într-un 
timp scurt să se schimbe în asemenea măsură. 

în ce priveşte celălalt caz, el se întinde în timp, nu ştiu care 
vor fi rezultatele lui. Un pacient mi-a povestit odată despre o 
situaţie interesantă. 

— Mi-a plăcut o anumită femeie, - a început el. - Pur şi 

simplu mi-a plăcut. Probabil că ea a simţit acest lucru şi a 
început să-mi dea semne de atenţie. După aceea s-a comportat 
de aşa manieră, de parcă s-ar fi îndrăgostit de mine. Şi eu am 
început, pe neobservate, să mă implic tot mai serios. Şi când m- 
am îndrăgostit deja, ea, brusc, a dat înapoi. Restaurante, 
cadouri, fie, dar în ce priveşte restul hai să rămânem prieteni. Şi 
pentru mine a început o adevărată tortură. De îndată ce încerc 
să mă despart şi să nu mă gândesc la ea, pur şi simplu simt că 
mor. Mă întâlnesc cu ea, iar îmi vorbeşte de prietenie şi-n 
timpul ăsta îmi face ochi dulci. Câteva luni parcă m-ar fi fiert la 
abur. - Povestitorul s-a gândit o clipă şi a continuat: -Faptul că 
în această situaţie m-am îmbolnăvit de-nu-ştiu-ce este de- 
nţeles, dar de ce s-a purtat ea aşa, nu pot să-mi explic deloc. 

— Doar la început situaţia pare complicată, dacă e să te 
gândeşti puţin se va dovedi destul de simplă. Şi deci începem 
analiza. Omul zgârcit trebuie să fie jefuit. Logic? 

— De logic e logic, dar ce legătură are cu mine? - s-a mirat 
el. 

— Nu vă grăbiţi. Zgârcenia, invidia, gelozia, toate sunt 
manifestări ale aceluiaşi lucru. Dependenţa de dorinţe, apropo, 
supraalimentarea este tot o dependenţă de dorinţe. Prin ur 
mare, dependenţa dumneavoastră este mare, adică sunteţi gata 
să divinizaţi femeia iubită şi pentru dumneavoastră frumuseţea 
ei înseamnă mai mult decât dragostea ei. Până să vă îndră 
gostiţi, dependenţa dumneavoastră dormitează, apoi vedeţi o 
femeie frumoasă şi vă îndrăgostiţi de ea şi cu cât sentimentul 
dumneavoastră se aprinde mai tare, cu atât mai mult va creşte 
dependenţa de dorinţe şi cu atât mai mult veţi urî pe urmă şi 


veţi fi gelos, doar că acestea vor apărea mai târziu. în planul 
subtil însă, agresivitatea dumneavoastră izbucneşte de îndată 
e vă apare dorinţa sexuală. Şi cu cât dorinţa va fi mai mare, cu 
atât mai mari dimensiunile agresivităţii. întrucât depindeţi de 
senzualitatea dumneavoastră, nu veţi putea păstra iubirea în 
cazul înjosirii ei. înseamnă că trebuie să trăiţi sentimentul 
ataşării, al atracției sexuale, al îndrăgostirii, după care să 
acceptaţi înjosirea tuturor acestora, păstrând iubirea şi bună- 
tatea. Ce este prietenia? O iubire fără sex. Dintr-un punct de 
vedere superior, toată situaţia a fost îndreptată spre salvarea 
sufletului dumneavoastră. Pentru ca să învăţaţi să păstraţi 
iubirea când se strică ataşamentele omeneşti. 

— Ce este cu mine, s-a-nţeles, dar cu ea, ce se-ntâmplă? 
Am avut senzaţia că-şi bate joc de mine, că îi place să mă 
chinuie. Bine, în această situaţie am pierdut, dar ce a câştigat 
ea? 

— Aţi câştigat dumneavoastră! Ea, mai degrabă, a pierdut. 
Cum s-a terminat idila dumneavoastră? 

— Ei bine, când am văzut că are faţă de mine doar interese 
materiale, am început nu s-o refuz, dar nici să-i tolerez toate 
dorinţele. încetişor idila noastră a ajuns la nu, după un timp ea 
s-a căsătorit, a făcut un copil. 

Tangoul se dansează în doi, - am zis. Dacă vă divinizaţi 
dorinţele şi frumuseţea omenească, vi se va da o femeie la fel. 
Uitaţi cum vor evolua lucrurile în planul ei. Dacă femeia 
frumoasă nu a primit o educaţie severă, adică nu a învăţat să 
depăşească dependenţa de propria frumuseţe şi propriile 
dorinţe, începe să lucreze pentru ele şi să le subordoneze tot. 
Bărbaţii cedează energie unei asemenea femei iar ea înfloreşte 
şi mai mult. Dependenţa ei de bunăstare, frumuseţe, dorinţe 
creşte. lubirea se diminuează, la fel energia. Energie puţină, ea 
devine mai puţin atrăgătoare şi începe să caute energie. De 
unde s-o ia? De la bărbatul încântat de frumuseţea ei. înseamnă 
că efortul de atragere a atenţiei bărbatului trebuie dublat. Și 
atunci confortul fizic şi sufletesc se restabileşte. Ea nU vede că 
sufletul în acest timp suferă. Lucrul se va manifesta mai târziu, 
la copiii ei, mai degrabă. lar nu-i ajunge energia, înseamnă că 
trebuie să aibă loc o idilă, să facă pe cineva să se 
îndrăgostească de ea ca să-l refuze după aceea. Sentimentul 
iubirii are o foarte mare inerție. Şi dacă bărbatul trăieşte acest 


sentiment, încercând să-l satisfacă, destul de curând se va 
îmbolnăvi şi va muri. înseamnă că dacă a reuşit să-1 facă pe 
bărbat să se îndrăgostească de ea, multă vreme după aceea va 
putea să se folosească de bunurile energetice şi materiale. 
Multe femei au trecut prin această situaţie, când iubirea a fost 
un cârlig pentru obţinerea bunurilor de trai. Când femeia 
foloseşte dorinţa sexuală a bărbatului pentru obţinerea energiei, 
banilor sau cadourilor este una, când însă el s-a îndrăgostit şi ea 
începe să se folosească de acest sentiment, situaţia se poate 
schimba radical. Când iubirea este pentru noi un mijloc, 
începem să o dirijăm şi suntem gata în orice moment să 
renunţăm la ea. Dar Dumnezeu ne dirijează tocmai prin 
sentimentul iubirii. lar când femeia se gândeşte tot mai mult la 
frumuseţea şi dorinţele ei, se transformă într-un vampir căruia 
nu-i ajunge energia şi îi trebuie din ce în ce mai mult s-o ia de la 
alţii. Şi cu cât ia mai mult din forţele vitale ale altora, cu atât 
mai puţin le produce ea singură. Şi copiii care-i vor veni pe lume 
se poate să fie vampiri din naştere, adică evoluţia lor normală 
va fi condiţionată de preluarea energiei de 'a alţii. La 
distrugerea unei fiinţe vii, a corpului, organelor, funcţiilor se 
degajă energie, de aceea vampirii au o tendinţă inconştientă 
spre sadism şi distrugere, dar îşi vor alege victimele după 
aceleaşi semne, adică pe cei care depind în interior de viaţă, 
dorinţe, de senzualitatea lor. Criminalul şi victima întotdeauna 
seamănă în profunzimea lor. Victima îl atrage pe criminal prin 
chiar starea interioară. înseamnă că pentru a nu fi victimă şi 
criminal trebuie să nu iei energie de la alţii, ci să o produci tu 
însuţi. Bucuriile şi plăcerile vieţii ne lipsesc de energie dacă 
începem să facem din ele țelul nostru, iar de starea interioară a 
femeii depinde nu numai nivelul criminalităţii sau al 
îmbolnăvirilor, dar şi supraviețuirea societăţii în întregul ei. O 
dată, într-un grup de bărbaţi, în timpul discuţiilor s-a ivit tema 
femeilor. 

— Totuşi spune-mi, trebuie să fie egalitate între bărbaţi şi 
femei sau nu? 

— Desigur că trebuie, - răspund eu, - de aceea nici nu 
poate fi. Interlocutorii s-au obişnuit deja cu enunţurile mele, 
aşa încât o asemenea replică nu-i miră. 

— Explică-te, - îmi cere unul dintre ei. 


— Când vorbim despre egalitatea deplină dintre bărbaţi şi 
femei, se înţelege egalitate la toate nivelurile. Logic? Logic. 
Aşadar în planul subtil, informaţional-energetic, femeia îl in 
fluenţează pe bărbat cu 60-70%, iar bărbatul pe ea cu 30-40%. 
Adică, în cuvinte simple, dependenţa bărbatului de femeie este 
de două ori mai mare. De aceea când femeia pretinde o 
egalitate deplină la nivelul exterior, fizic, aceasta semnifică o 
inegalitate generală. înseamnă să crească vertiginos importanţa 
principiului feminin, concentrarea asupra perpetuării vieţii, a 
vieţii înseşi şi a dorințelor, totodată. Tendinţa se observă clar 
în societatea occidentală. Urmează pierderea dorințelor şi 


vieţii, adică homosexualitatea, destrămarea familiilor, steri- 
litatea etc. 

— Bine, în Orient bărbatul are prioritate şi copiii sunt mulţi 
acolo, înseamnă că viitorul aparţine tipului de gândire 
oriental? 

— Când rolul bărbatului este vizibil mai însemnat şi femeia 
este complet dominată, se vor naşte mulţi copii, deoarece este 
reprimată dependenţa de dorinţe, de senzualitate. Dar atunci se 
intensifică tendinţa de a dirija, a conduce. lar asta duce la 
creşterea dependenţei de dirijare. Creşte orgoliul şi cruzimea. 
Creşte drastic probabilitatea războaielor, conflictelor. 

— Dar conflicte au fost întotdeauna şi omenirea a supra 
vieţuit, - remarcă în mod rezonabil unul dintre interlocutori. 
Acum vitezele au crescut şi totul arată altfel. înainte 
omul care trăia în Orient, se năştea pe urmă în Occident. La 
suprafaţă avea un tip de gândire, în interior altul. De aceea 
reacţia faţă de lumea înconjurătoare era echilibrată. Acum o 
asemenea forţă naturală nu mai funcţionează. Omul trebuie să 
utilizeze în mod conştient ambele tipuri de gândire. Adică nici 
bărbatul, nici femeia nu trebuie să aspire spre o prioritate 
absolută. Nici victorie deplină, nici egalitate deplină nu poate 
fi. Bărbatul pierde şi câştigă în acelaşi timp. Femeia, cedând 
intr-un loc, câştigă în altul. Victoria gândirii orientale, a prin 
cipiului masculin ameninţă cu distrugerea planetei în aceeaşi 
măsură ca şi victoria principiului occidental. Am înţeles bine 
acest lucru prin experienţa sectei Aum Senrik. îmi amintesc, 
cum la una dintre prelegeri am fost rugat să fac diagnoza 
?efului acestei secte. Câmpul lui s-a dovedit a fi uimitor de 
curat. Mai mult decât atât, am văzut în câmpul lui o pată 
strălucitoare şi asta se întâmplă la contactul cu planurile 
superioare. „într-adevăr nu este un om obişnuit, - m-am gândit 
eu. - Nu degeaba îşi spune Mesia." Dara reieşit că țelul sectei 
era distrugerea întregii omeniri, că idealul conducătorului era 
Hitler. Pe urmă s-a dovedit că secta a prins în mrejele 
controlului şi urmăririi aproape întreaga Japonie. Sub pretextul 
testării angajaţilor din firme, pentru fiecare se alcătuia un dosar. 
Preluarea conducerii mondiale cu distrugerea ulterioară a 
omenirii. O asemenea tendinţă se întrevedea, la această sectă, 
deosebit de puternic. Am decis să analizez această problemă 
mult mai profund. în primul rând mă interesau două momente. 


Ce fel de pată strălucitoare era în câmpul conducătorului? Şi de 
ce o asemenea sectă s-a ivit în cel mai dezvoltat stat din lume? 
Pata strălucitoare s-a dovedit a fi omenirea viitorului. Avusesem 
înainte un diagnostic - potrivirea societăţii cu viitorul. Dacă nu 
corespunzi înseamnă că eşti bolnav, dacă eşti în conformitate cu 
60-70 % şi peste - eşti sănătos. Nu mi-a dat prin minte să-mi 
pun întrebarea: societatea viitorului însăşi corespunde logicii 
iubirii divine? A reieşit că foarte slab. Există acolo o dependenţă 
şi de dorinţe, şi, în foarte mare măsură, de tendinţa de a 
conduce. Starea societăţii viitorului era determinată de 
comportamentul acelui om care apărea la nivelul planurilor 
subtile şi superioare. Reieşeau următoarele. Omul lucra pentru 
evoluţia sa spirituală, atingea planuri tot mai subtile, iar de 
acolo era sfătuit să-şi omoare semenii. Rezultă următorul lucru: 
cu cât contactăr mai intens societatea viitorului, cu cât se 
apropie ea mai repede de noi, cu atât mai repede vine 
catastrofa mondială. Şi când urmăm modelul vestic sau estic 
depindem de viitor, nim canalele lui de transmisie şi negativul, 
venind din tor distruge prezentul. Dacă urmăm calea reunirii 
acestor ntrarii, tinzând spre iubire, atunci curăţăm societatea de 
itor şi ne salvăm. în principiu totul este de înţeles: societatea 
iitorului este reprezentată de urmaşii noştri. Viitorul determină 
prezentul, viitorul îl generează. Dar în acelaşi timp, trecutul şi 
prezentul acţionează asupra viitorului. Dacă ne orientăm asupra 
senzualităţii, asupra dorinţei de a conduce, nimerim într-o 
dependenţă totală faţă de viitor, întrucât ele sunt generate de 
viitor. Dar dacă ne orientăm spre iubirea care naşte viitorul, 
putem să schimbăm acest viitor. Se spune, de exemplu, că 
destinul nu poate fi schimbat. S-au convins de aceasta cei care 
au încercat, la nivelul de suprafaţă, pe seama actelor fizice, 
schimbând cumva situaţia, să schimbe cursul evenimentelor. 
Dar dacă omul i se adresa lui Dumnezeu şi iubirii, viitorul se 
modifica şi prezicerile încetau să mai funcţioneze. Este un 
lucru constatat. De aceea idolatrizarea şi venerarea femeii este 
la fel de păgubitoare ca şi dorinţa de a călca în picioare şi a 
înjosi femeia. 

— Vorbeşti frumos, mi se adresează unul dintre interlo 
cutori. Dă-ne un sfat, mai bine, cum să te comporţi în relaţia 
cu femeia, în primul rând, cum să înveţi să iubeşti şi să 
păstrezi iubirea. 


— Cândva, o femeie mi-a spus: am putut să-i iert pe băr 
baţi, numai când am învăţat să-i privesc ca pe nişte copii, 
aceasta m-a ajutat să păstrez iubirea în orice situaţie. 

Altă cunoştinţă mi-a împărtăşit experienţa lui: 

Când am citit cărţile tale, am înţeles că nu-mi stă în Puteri o 

asemenea rezolvare. Nu puteam să le iert pe femei. 
înţelegeam că este rezultatul unei adoraţii interioare, pentru 
mine ele înseamnă prea mult. Frumuseţea universală, sexul, 
copiii, familia - trebuia să mă îndepărtez de ele, iar eu nu 
puteam să fac aşa ceva. Mă cuprindeau ca o tumoră cance- 
roasă. Atunci mi-am spus, supărările mele pe femei durează în 
medie trei luni. Pentru început voi începe să mă supăr doar două 
luni, apoi voi reduce timpul supărărilor până la o lună şi 
jumătate. Şi aşa, lucrând cu supărările, am învăţat să mă 
detaşez de ele iar acum am redus durata supărărilor până la o 
zi. Şi imediat, situaţia mea cu femeile s-a îmbunătăţit, au 
început să-mi pricinuiască mult mai puţine neplăceri. 

Când între bărbat şi femeie există o relaţie, ei trebuie să se 
ajute unul pe altul să-L afle pe Dumnezeu în suflet, pentru 
aceasta trebuie să-şi dea unul celuilalt iubire şi să scuture 
valorile omeneşti, întrucât evoluţia este un proces de distrugere 
şi restabilire ulterioară, prin iubire. în măsura în care vă agăţaţi 
de fericirea omenească, în măsura în care vă veţi teme de 
distrugerea ei, agresivitatea dumneavoastră, ce vă apără eul 
omenesc, va fi mare. în psihologie, există cam douăzeci, sau 
mai multe, teorii ale personalităţii şi, evident, nu există o 
singură opinie asupra ceea ce înseamnă personalitatea şi nu 
există o înţelegere a ei, fiindcă pentru a înţelege un lucru 
trebuie să reuneşti factori de naturi diferite într-un tot unitar. De 
ce? Deoarece psihologia, pedagogia, medicina nu iau în 
considerare originea divină a omului. încercarea de a explica 
totul prin prisma corpului, a psihicului legat de corp nu permite 
realizarea unui model al evoluţiei, întrucât atunci destabilizarea 
va fi interpretată ca distrugere. Acesta este modelul care se 
obţine. 

Emoţiile negative duc la boli şi îmbătrânire, emoţiile pozi- 
tive întineresc organismul, ameliorează metabolismul, ajută la 
învingerea bolilor, înseamnă că nu trebuie să gândim rău 
despre ceilalţi şi noi înşine, trebuie să îi iubim pe ceilalţi şi pe 
noi în primul rând. 


Şi cu cât, privindu-ne, resimţim mai multe emoţii pozitive, 
cu cât ne asigurăm mai tare de fericirea şi sănătatea noastră, 
cu atât ne va fi mai bine nouă şi celor din jur. întrebarea este 
de unde să luăm emoţii pozitive? Răspuns: emoția pozitivă este 
rezultatul îndeplinirii dorințelor. înseamnă că la baza fericirii 
omeneşti stă îndeplinirea dorințelor şi, atunci ne vom închina 
nu viţelului de aur, ci dorințelor noastre. Dar în practică se 
dovedeşte că a fi prea îngăduitori cu dorinţele noastre şi 
dependenţi de ele creează şi mai multe probleme, iar ştiinţa 
începe să se deplaseze pe un circuit închis. Dacă vedem doar 
omenescul, niciodată n-o să putem depăşi dependenţa de el şi 
scăpând de una vom da peste alta. 

Prima problemă va fi înlocuită de alta şi mai rea. 

De curând a venit la mine un psiholog , pentru un sfat. 

— Fac parte dintr-o asociaţie a psihologilor, ne ocupăm de 
problemele de familie, dăm consultaţii în privinţa relaţiilor 
reciproce, îi învăţăm cum să depăşească şi să aplaneze 
conflictele şi, ştiţi, rezultatele nu sunt deloc rele. 

— In ce constau atunci problemele?, m-am interesat eu. 

— Treaba este că familiile tuturor psihologilor au început 
să se destrame, nu putem să controlăm acest proces patologic. 

— Aţi anulat problemele din planul exterior şi le-aţi 
transferat în planul subtil, aruncând problema asupra copiilor 
c"enţilor, a voastră înşivă şi asupra copiilor voştri. Să zicem 
că unii v-au supărat, adică v-au clătinat stabilitatea umană. 
Supărarea este o reacţie de apărare. Dacă dumneavoastră, 
văzând pericolul, agresivitatea emoţiei, încercaţi s-o înlăturați, 
ocupaţia este zadarnică. Izbucnirile exterioare ale supărării se 
vor refugia în interior; să anulezi supărările şi să ierţi sunt 
lucruri diferite. în fapt, supărarea nu se şterge niciodată. Capătă 
alte forme. 

De curând a apărut la psihologi o nouă tehnică de lucru cu 
emoţiile negative. Ei îi recomandă pacientului să scrie pe o 
bucată de hârtie emoţiile negative pe care le resimt acum şi nu 
le pot depăşi. Apoi hârtia se arde şi gata, nu mai sunt emoţii 
negative, au rămas doar cele pozitive. Apare un confort exterior 
şi liniştirea, în realitate însă emoția reprimată s-a refugiat în 
interior, în subconştient, devenind şi mai periculoasă. Adică atât 
timp cât vedem doar eul uman, vrem sau nu, îl vom apăra de 
distrugere, agresiv. Dacă însă nu ne vom apăra, înseamnă să 


procedăm la autodistrugere, adică vom ajuta la omorârea 
propriului eu uman. Dacă însă conştientizăm că învelişul 
omenesc vine din cel divin şi se hrăneşte din el, dacă înţelegem 
că doza de iubire divină ne străbate numai în momentul şocului, 
al destabilizării structurii omeneşti, distrugerea devine nu o 
nenorocire de care trebuie să scăpăm, ci un element 
indispensabil şi dezirabil al evoluţiei. Pentru a ierta trebuie să 
pornim nu de la eul uman, ci de la cel divin. Eul divin este 
veşnic şi el nu trebuie apărat, iar dacă veţi vedea în primul rând 
eul divin şi apoi pe cel omenesc, niciodată nu va apărea în 
interiorul dumneavoastră, agresivitatea. 

Pentru a percepe eul divin mult mai real decât pe cel uman, 
trebuie să înveţi să vezi, în toate, voinţa divină. Trebuie să 
înveţi să-L vezi şi să-L iubeşti pe Dumnezeu în toate, întrucât noi 
vedem lumea cu sufletul, nu cu ochii. 

Dacă, revizuindu-ne trecutul căutăm vinovaţi, înseamnă că au 
un punct de aplicare ura şi condamnarea, atunci renegăm 
iubirea faţă de trecut, urâm viitorul şi renegăm iubirea faţă de 
el. în general este un lux nepermis să consumi energia emoţiilor 
pe regrete, ură, condamnare sau teamă. Energia emoţiilor abia- 
abia ajunge pentru iubire. 

Prin urmare, în cuvinte simple, trebuie să învăţăm să iubim 
inerţial, orice s-ar întâmpla. 

De curând am auzit o frază a unui om şi mi-a plăcut foarte 
mult. A fost întrebat ce nu i se poate ierta unei femei? Ela 
răspuns simplu: femeii i se poate ierta totul! 

Până când nu veţi putea ierta şi ultimul procent înseamnă că 
nu iertaţi 100 de procente, dacă vă agăţaţi cu un procent de 
omenesc, nu veţi străbate niciodată până la divin. 

în eul uman există două puncte de sprijin. Primul punct - 
continuitatea, dependenţa de ea dă gelozie, al doilea - tendinţa 
de a dirija, de a conduce, dependenţa de ea măreşte orgoliul. 
Sprijinindu-vă pe viaţă şi dorinţe veţi fi slugarnic faţă de femeie, 
o veţi purta pe braţe, îi veţi îndeplini toate dorinţele. Sprijinindu- 
vă pe voinţă, pe dorinţa de a conduce veţi călca în picioare 
femeia, o veţi umili sau, rând pe rând, fie vă veţi umili singur, fie 
o veţi umili pe ea. Dacă porniţi de la eul divin, orice gest va fi 
îndreptat nu spre apărarea cu agresivitate a eului uman, 
împotriva altora sau a dumneavoastră înşivă, ci spre 
intensificarea contactului cu eul divin. Când spun „eul 


dumneavoastră divin" nu înseamnă individualitatea dumnea- 
voastră în Divinitate. Acolo suntem toţi unitari. Divinul, prin 
natura lui, este lipsit de conflicte, fiindcă acolo nu există timp 
după accepţia noastră. Tot omenescul este sortit conflictelor şi 
conflictul reprezintă o condiţie a evoluţiei, deoarece unificarea 
se produce prin iubire, adică aspirație către Dumnezeu. 

Cum arată conflictul la baza lui? Am o anumită dorinţă şi ea 
vine din corpul meu, din viaţa mea. Altcineva are şi el o dorinţă 
şi ea vine din corpul lui, din viaţa lui. Şi de la bun început dorinţa 
lui poate să nu corespundă dorinţei mele, adică izbucneşte un 
conflict. Pentru a nu exista conflicte trebuie ca structura mea 
informaţională să fie absolut identică cu structura 
informaţională a celuilalt om, teoretic imposibil fie şi pentru că 
ne aflăm în puncte diferite ale spaţiului. Omenirea a visat multe 
mii de ani la o societate ideală, în care nu vor fi agresiuni şi 
conflicte. încercarea de a crea o societate lipsită de conflicte, 
cum a fost în timpul socialismului, a generat dorinţa de a-i face 
pe toţi, absolut pe toţi identici şi nu atât la exterior, cât în 
interior, în viziunea despre viaţă, emoţii şi dorinţe. Acest lucru a 
fost egal cu distrugerea omului, ceea ce se şi întâmpla în fapt, 
adică se încerca realizarea unităţii nu depăşind conflictul prin 
apelul la iubire, ci pur şi simplu se iniţia anularea conflictului, 
prin distrugerea surselor. Cu cât se încerca mai sever 
menţinerea artei în cadrul absenței conflictului, cu atât această 
artă murea mai repede, deoarece iubirea evoluează, nu în 
absenţa conflictului, ci prin depăşirea lui. Omul are o mulţime de 
tentaţii şi aceasta generează conflicte. Banii îl strică pe om, dar 
lipsa lor nu-l lasă să evolueze. Prima variantă de rezolvare este 
simplă: banii sunt un rău şi la ei trebuie să renunţi, dar broscuţa 
nu are bani, nu are supărări, înseamnă că este fericită şi mai 
bună decât omul, 

E aproape de Dumnezeu! Şi atunci, să propovăduim degra-a 
renunţarea la tot? A doua variantă: banii sunt sursa zvOJtării 
posibilităţilor şi trebuie să ne orientăm spre ei şi să em orice 
pentru a-i avea. înseamnă că banii nu sunt un rău, "un bine. în 
primul caz, încercarea de a distruge conflictul .mpreună cu 
cauzele lui, în al doilea caz, o deplină acceptare a conflictului şi 
a autodistrugerii. Dacă vedem cu prioritate natura divină a 
omului, nu ne închinăm în faţa conflictului şi nu-l distrugem, 
fiindcă nu depindem de el. înţelegem că problema nu stă în 


bani, ci în atitudinea faţă de ei. Ţelul devine apropierea de 
Dumnezeu, iar banii devin un mijloc. Şi dacă stau în calea iubirii, 
renunţăm la ei. Dacă am învăţat să convertim umanul în divin, 
soarta ne oferă orice bunuri şi nu le refuzăm deoarece ele 
lucrează pentru iubire şi nu împotriva ei. Şi, cu cât vom avea 
mai multe bunuri materiale şi spirituale, cu atât mai mult va fi 
posibil conflictul şi cu atât mai multă iubire va trebui să avem 
pentru depăşirea lui. Pe măsura evoluţiei, individualitatea 
fiecărui om creşte, se măreşte anvergura şi diversitatea 
dorințelor lui. înseamnă că se intensifică drastic posibilitatea 
conflictului şi dacă iubirea va fi insuficientă, conflictul se va 
rezolva nu prin unificare, sinteză prin iubire, ci prin distrugerea 
surselor de conflict. Părţile conflic-tuale vor încerca să semene 
unele cu altele. Pentru aceasta îşi vor impune reciproc scopurile 
şi dorinţele. Susţi-nerea propriei individualităţi va duce la 
extincţia ambelor părţi conflictuale, sau la asemuirea unei părţi 
cu cealaltă, cu pierderea propriilor scopuri şi dorinţe. Mai există 
varianta a treia: extincţia ambelor surse de conflict. în toate 
cazurile evoluţia se opreşte. După această schemă se 
desfăşoară acum, interacţiunile dintre state 

în toată lumea. încercarea de a rezolva escaladarea conflictului 
prin măsuri militare, politice, economice nu este în mod real o 
soluţie a conflictului. Ea nu face decât să-l ducă la impas şi 
acumulează potenţialul pericolului de explozie. încercarea de a 
îndepărta conflictul prin orice măsuri seamănă cu un şarpe care 
se strânge tot mai mult. Nu cu conflictul trebuie dusă lupta, ci 
cu noi înşine. în conflict trebuie să vedem un moment de 
unificare, să vedem ceea ce desparte două părţi, să învăţăm să 
vedem în conflict nu distrugerea, ci creaţia. 

l-am spus unei femei: 

— Nu-1 puteţi ierta pe soţul dumneavoastră că v-a înşelat, 
fiindcă acest gest v-a distrus fericirea omenească şi trecutul nu 
poate fi întors înapoi. Din moment ce nu se poate redresa feri- 
cirea pierdută, înseamnă că nici nu se poate ierta. Refuzaţi să 
acceptaţi trecutul, înseamnă că refuzaţi şi viitorul. lar în viitor 
nu aveţi familie, ci divorţ; de aici rezultă automat boala şi 
moartea soţului. Acum priviţi situaţia în felul următor: trădarea 
nu este atât distrugerea vechiului, cât posibilitatea de a crea 
noul. Renunţaţi la vechea fericire omenească, adresaţi-vă lui 
Dumnezeu şi iubirii. Ce înseamnă să te adresezi lui Dumnezeu? 


Este acceptarea destrămării umanului în numele divinului. 
lertarea este disponibilitatea de a trece de la uman la divin. 
Acceptaţi pierderea umanului şi adresaţi-vă iubirii. Prin această 
dragoste formaţi un nou uman şi el va fi mai aproap de 
perfecţiune. în fiecare fracțiune de secundă ne distrugem, 
murim, Şi prin iubire, din nou, ne regenerăm. 

Care este semnificaţia învierii lui lisus Hristos? Umanul 
moare, se destramă, dar iubirea se păstrează orice ar fi şi, prin 
această iubire, umanul destrămat se naşte din nou. Dimen- 
siunea conflictelor din societatea omenească a atins acel nivel 
la care este prea puţin doar să păstrezi iubirea şi să te abţii de 
la ură. Doza de iubire din suflet trebuie să fie cu mult mai 
mare. 

Un asemenea nivel se poate atinge numai când eul divin este 
perceput cu mai multă acuitate decât cel uman. Oamenii vor fi 
ca îngerii, se spune în Biblie. Probabil că este vorba despre 
aceste timpuri, dar deocamdată pentru mulţi, umanul este o 
stâncă pe care stăm, iar Divinul, o prăpastie în care trebuie să 
păşim. Şi dacă vom păşi fără iubire într-acolo, ne vom sfărâma, 
iar dacă vom rămâne pe această stâncă, la fel, vom muri. 

Cu câţiva ani în urmă, am urmărit la televizor nişte secvenţe 
unice din viaţa animalelor. Erau arătaţi nişte pui de vultur într- 
un cuib agăţat pe un perete vertical, sub ei erau câteva sute de 
metri, dincolo de marginea cuibului - moartea, în viaţa unui pui 
de vultur sunt numai câteva zile în care creşte, prinde puteri şi 
este gata de zbor. El trebuie să păşească în întâmpinarea unei 
posibile morţi şi să zboare. Şi iată-1 că se caţără neîndemânatic 
spre marginea cuibului şi încremeneşte în faţa necunoscutului, 
după care îşi desface aripile şi se aruncă în jos. Din puiul 
stângaci, imatur se transformă într-o clipă în pasărea frumoasă, 
puternică. înainte de a zbura trebuie să simtă zborul înăuntrul 
său. Dacă acest lucru nu se întâmplă, căzând din cuib, puiul 
flutură dezordonat din aripi, prăvălin-du-se tot mai departe şi 
mai departe, el trebuie să-şi formeze simţul zborului măcar 
acum, cât cade. Unii nu reuşesc să prindă acest simţ şi se izbesc 
de pietre. Majoritatea totuşi dobândesc capacitatea de a zbura. 
Dar asta încă nu este totul. Secvenţele unice dau posibilitatea 
de a vedea puii rămaşi în cuib. Ei se tem. Frica inhibă simţul 
zborului care se dezvoltă în sufletul lor şi care îi va ajuta să 
capete o nouă viaţă. Dacă în cele două zile rămase nu vor părăsi 


cuibul, sunt condamnaţi. Pentru simţul zborului se alocă o 
cantitate uriaşă de energie şi durează o perioadă scurtă. Atunci 
pentru a-şi salva puiul, vulturiţa este forţată să facă ceea ce el 
trebuia să facă de bună voie: îl aruncă din cuib. Şi iar se arată 
secvenţe unice: neaşteptatul gest al mamei şi ghemotocul 
moale, lipsit de apărare, căzând în abis, dă dezordonat din aripi, 
zbătându-se în faţa morţii apropiate. Ce va vedea şi va simţi 
acum? Pietrele care se apropie, moartea şi scăpărările de 
spaimă din suflet? Sau pe mama care l-a împins în abis? Va şti el 
să simtă iubire faţă de mamă? Şi de ceea ce va resimţi, teamă 
sau iubire, depinde soarta lui viitoare. Convulsiile febrile ale 
aripilor nu dau nici un rezultat, el a străbătut deja o mare parte 
din distanţa care-l desparte de pământ şi, dintr-o dată, se 
petrece un miracol, înăuntrul său el încetează să se mai agate 
de viaţă, dispar frica şi mişcările dezordonate. Aripile nu mai bat 
aerul, se opresc şi începe planarea. Un timp zboară razant, apoi 
dând încrezător din aripi începe să ia înălţime. Pentru a căpăta 
viaţă, trebuie să fie gata s-o piardă, adresându-se în acel 
moment iubirii. Evident sau nu, trecem în viaţă prin aceleaşi 
situaţii. Şi de felul în care trecem prin ele depinde în primul rând 
soarta urmaşilor noştri, fiindcă emoţiile noastre profunde devin 
trupurile şi soarta lor. 

în viaţa fiecărui om există momente când el trebuie să 
păşească în Dumnezeiesc, uitând umanul. Şi pentru acest lucru 
se atribuie uriaşe doze de energie. Dar omul se teme să se 
Hespartă de fericirea lui. El se asigură că întotdeauna va avea 
timp s^ ' se ac'reseze 'u' Dumnezeu. Lui Dumnezeu i te poţi 
adresa în orice moment. Dar astăzi această trecere poate fi 
uşoară şi fericită, mâine chinuitoare şi periculoasă, poimâine 
putem să-L aflăm în noi pe Dumnezeu numai luându-ne rămas 
bun de la viaţă. 

Hristos are o pildă despre miresele care îl aşteaptă pe mire, 
numai una se pregăteşte, celelalte se asigură că mai este multă 
vreme şi numai uneia i se va permite să cunoască ceea ce îi 
este menit şi ce doreşte. Şi cu cât în fiecare zi tindem spre 
Dumnezeu şi iubire, cu atât teama pleacă din sufletul nostru şi 
se dezvoltă simţul zborului care ne va ajuta la momentul hotărât 
să trecem într-o nouă viaţă şi să ne despărţim uşor de cea 
veche. 


— Apropo, despre femei, - mă opreşte unul dintre inter 
locutori. Ce faci dacă soţia nu vrea să lucreze asupra sa şi să se 
roage? 

Exact aceeaşi întrebare mi-a pus-o deunăzi un om. M-a sunat 
la telefon. Situaţia era următoarea: copilul care avea doar 
câteva luni se îmbolnăvise grav. Medicina era neputincioasă. 
Atunci i s-au adresat unui bioenergetician, el a început să zică 
nişte lucruri îngrozitoare, că i s-a furat copilului sufletul, că nu 
are înger păzitor, că nu-l poate ajuta pe copil. Părinţii au fost 
Şocaţi. Şi iată că vorbesc cu tatăl care îmi expune toate aceste 
lucruri, apoi privesc câmpul copilului. 

— Desigur, nimeni nu a furat sufletul copilului - îl liniştesc 
Pe tată. 

— N-am putut să cred aşa ceva, - a răspuns bărbatul, - şi 
m-am adresat dumneavoastră. 

— Dar oricât ar părea de curios, terapeutul a avut în mare 
parte dreptate. Acum copilul are sufletul unui criminal, con 
centrarea asupra dorințelor este colosală. Adică interior este 
gata să omoare pe oricine ar sta împotriva dorințelor lui. 
Agresivitatea subconştientă faţă de oameni este uriaşă. în cel 
mai bun caz, dorinţa de a-i călca pe toţi în picioare în folosul 
său se va întoarce împotriva lui ucigându.-l, iar bolile grave îi 
vor curăța sufletul. Dacă medicina va putea să facă faţă bolilor 
lui, sunt posibile două deznodăminte. Primul - programul de 
autodistrugere va pleca în planul subtil şi apoi va duce la 
cancer, invaliditate sau boală incurabilă, sau va fi aruncat 
asupra copiilor săi. Atunci, ei fie că nu se vor ivi pe lume, fie 
vor fi grav bolnavi şi soarta lor va fi distrusă. A doua variantă: 
medicina va întoarce agresivitatea faţă de sine înapoi spre 
oameni şi atunci, cu cât mai sănătos va fi copilul, cu cât mai 
negrii va fi sufletul său, cu atât se va comporta mai agresiv cu 
oamenii. Este varianta cea mai rea. 

— Eu sunt vinovat de problemele copilului? - a întrebat 
posomorât tatăl. 

— înaintea lui Dumnezeu nu există vinovaţi, iar ideea că 
cineva este vinovat înseamnă automat dorinţa de a distruge 
vinovatul. La nivel omenesc putem vorbi de vinovăția cuiva ca 
rezultat al încălcării regulilor şi legilor, cu pedepsirea cuve 
nită. La nivel divin nu există pedeapsă. Orice situaţie ne 
împinge şi ne duce către Dumnezeu, oricât de tragică ni s-ar 


părea. La nivelul divin nu există pedeapsă, există numai ajutor. 
De aceea nu este voie să spui „Sunt vinovat". Eul dumnea 
voastră divin este format din iubire şi nu poate fi supus 
condamnării. Dacă este să vorbim despre cauzele problemelor 
copilului, ele sunt legate de concepţia greşită asupra lumii, de 
caracterul şi comportamentul dumneavoastră. 

__Bine, toate acestea au legătură cu mine? Doar am lucrat 
cu mine, am citit cărţile dumneavoastră. 

— în esenţă este linia soţiei dumneavoastră. A avut foarte 
multe situaţii în care a renegat iubirea de dragul vieţii şi al 
dorințelor. 

Urmează o pauză lungă. 

— Problema este că soţia refuză să citească volumele 
dumneavoastră, nu vrea să se schimbe, nici să se roage şi să 
meargă la biserică. Poate fi salvat copilul într-o asemenea 
situaţie? 

— Desigur. Nu există situaţii fără ieşire. Dacă s-a formulat 
un obiectiv înseamnă că există şi un răspuns al lui. întâi, 
continuaţi să lucraţi cu dumneavoastră, schimbaţi-vă la un 
nivel subtil mai înalt. Sufletul copilului este deformat, dar în 
profunzime, la acel nivel care nu se distruge prin moarte, unde 
nu există vârstă, la acest nivel copilul îşi vede viitorul şi ştie că 
va fi bolnav şi va muri şi vrea să se vindece, doar că el nu are 
asemenea posibilităţi. Fiecare criminal doreşte să fie iubitor şi 
bun, dar dacă îi veţi spune unui cocoşat îndreaptă-te, mergi 
drept şi fii fericit, el nu va putea s-o facă. Să-i spui unui bolnav 
eşti bolnav, fă-te sănătos este cel mai simplu lucru, dar să-l 
ajuţi să se vindece este mai greu. Sufletul soţiei dumnea 
voastră este bolnav şi bolnav este sufletul copilului dumnea 
voastră, în măsura în care învingeţi atracţia fericirii omeneşti, 
"i subconştient sufletul copilului dumneavoastră se va orienta 
după dumneavoastră şi schimbările benefice vor veni mai 
repede. Modificările soţiei dumneavoastră vor fi împiedicate de 
caracter şi concepţia despre lume, în sufletul ei este puţina 
iubire şi o imensă dependenţă de fundamentele fericirii umane. 
Trebuie s-o ajutaţi dându-i iubire şi înjosind umanul. Schim-baţi- 
vă comportamentul faţă de ea. Dorinţele şi voinţa ei trebuie 
blocate, nu-i mai toleraţi nimic. Apoi daţi-i un răga dăruiţi-i flori. 
Dacă nu va renunţa la comandă, dorinţă, îşi va susţine voinţa, 
principiile şi propria stabilitate, luaţi-vă amantă, dacă acest 


lucru n-o va pune la punct, divorţaţi. Poat aşa se va salva viaţa 
copilului. Divorțul pentru o femeie este oprimarea voinţei, sorții, 
vieţii şi dorințelor. E-adevărat, îr Occident divorţul nu înseamnă 
nimic. De aceea sunt mar probleme cu sufletele copiilor de 
acolo. Ştiţi, de fapt eu nu ar dreptul să vă dau sfaturi. Dacă veţi 
şti să vă percepeţi eul divin, veţi simţi ce trebuie să faceţi şi 
cum trebuie să vă comportaţi, pentru a vă ajuta soţia. Nu faceţi 
reverenţe în faţa soţiei, nu vă temeţi să distrugeţi stabilitatea, 
nu-i faceţi toate hatărurile, mergeţi împotriva voinţei şi 
dorințelor ei. Şi-n acelaşi timp manifestaţi faţă de ea iubire şi 
blândeţe. închi-puiţi-vă că puştiul dumneavoastră nu se 
comportă corect, pur şi simplu face drăcii, cea mai rea poziţie 
este să vă enervaţi, să ţipaţi şi să nu faceţi nimic. Este mult mai 
bine să-i spuneţi: te iubesc, apoi să-i trageţi câteva. Şi mai bine 
este să vă aşezaţi alături de el şi să hotărâți împreună o 
anumită linie de conduită, adică să-i educați obişnuinţa de a 
îndeplini principala dumneavoastră cerinţă iar mai departe nu 
dumneavoastră îl veţi conduce, ci el singur, prin deprinderile 
formate de dumneavoastră. Relaţia cu omul apropiat este 
întotdeauna o educare reciprocă. Şi este foarte important să ştii 
scopul unei 

menea educaţii, căci de orientarea scopului depind foarte 
multe. 

în lume au apărut periodic multe sisteme de educare a 
copiil*r> despre ele s-au scris cărţi. Unele se declarau a fi o 
descoperire în domeniul pedagogiei şi educaţiei. Şi toate s-au 
pierdut în anonimat. De ce? Pentru că scopul lor era dezvoltarea 
voinţei şi aptitudinilor copiilor, a abilității de a dobândi succesul 
şi de a-ţi realiza dorinţele. Totul s-a dus pe apa sâmbetei pentru 
că scopul era incorect. Copilului trebuie să i se sublinieze în 
permanenţă că viaţa lui, destinul lui, voinţa lui, dorinţele lui, 
aptitudinile şi cariera lui vor fi întotdeauna un mijloc de 
acumulare a iubirii pentru Dumnezeu şi de aflare a propriului eu 
divin. Fără acest fundament, să construieşti pereţii, adică să 
dezvolţi calităţile volitive, aptitudinile este periculos şi pentru 
suflet, şi pentru sănătate, şi pentru destin. Starea copiilor 
depinde în mare parte de mamă. Cu cât mama uită mai repede 
iubirea şi se concentrează asupra voinţei şi dorințelor, cu atât 
vrea mai mult să-şi depăşească soţul în toate, să şi-l 
subordoneze şi să-l conducă. Dacă această tendinţă nu va fi 


oprită la timp, inerția superiorității eului omenesc asupra celui 
divin îşi întăreşte cursul şi, ca o tumoră canceroasă începe să 
devoreze sufletul femeii şi al urmaşilor ei. înainte, dacă erau 
greşite concepţia despre lume, caracterul, comportamentul 
femeii, aveau efect nu asupra ei, ci asupra urmaşilor ei. Acum 
totul s-a accelerat. lată exemplul câtorva dintre pacienţii mei, 
pe care i-am consultat de curând. încep Pretenţiile, un 
sentiment al superiorității faţă de soţ şi după un t'rnp oarecare, 
diagnosticul - cancer. Femeii îi este destul de uŞor să se 
convingă pe sine că soţul nu are dreptate. Ea nu-şi 

vede propria dizarmonie interioară. Dar dizarmonia din com- 
portamentul şi atitudinea soţului le vede imediat. Şi nici nu 
bănuieşte că incorectul comportament al soţului este rezultatul 
stării sale interioare greşite. Dorinţa de a forma relaţiile din 
familie pornind doar din logica omenească, ne fac la început 
sclavi ce se tem să clatine stabilitatea fericirii omeneşti, iar apoi 
demolatori, ducând la dezintegrarea familiei. 

Interlocutorii mei mă ascultă cu atenţie. 

Apropo, în ultima vreme, - continuu eu, - vin tot mai mulţi 
pacienţi care se restabilesc după citirea cărţilor mele. De curând 
m-am întâlnit cu o femeie. 

Ştiţi, - mi-a spus ea, -mulți ani am avut hepatita B, luată în 
timpul operaţiei. După câţiva ani, mi-au descoperit în plus, 
hepatita C. Am citit cărţile dumneavoastră şi hepatita mi-a 
dispărut. După câtva timp analizele n-au mai arătat nici un fel 
de hepatită. M-am schimbat, am devenit alt om, am avut 
senzaţia că zbor, iar cu o lună în urmă mi-au descoperit un 
cancer. Şi nu înţeleg ce s-a întâmplat. Doar continuu să lucrez 
cu mine. 

— Situaţia vi se pare inexplicabilă. Şi la prima vedere 
apare impresia că toate eforturile dumneavoastră au dus la un 
faliment total, dar în realitate, aţi depăşit prima treaptă, v-aţi 
pus în ordine. Dar copiii şi nepoţii, mai degrabă sufletele lor 
sunt într-o stare îngrozitoare. 

— Dar eu mă rog pentru sufletele copiilor şi nepoților! 

— In primul rând: pentru a vă ajuta pe dumneavoastră şi pe 
copiii dumneavoastră, trebuie să vă schimbaţi în profunzime 
iar asta înseamnă că trebuie să păstraţi iubirea când se năruie 
bazele fericirii omeneşti: copiii sunt viitorul nostru, pentru a 

purifica urmaşii, trebuie să intrăm în straturi foarte subtile, 


ne vor permite accesul la ele dacă există agresivitate faţă de 
ubire. La dumneavoastră în profunzime a rămas o nemulţumire 
faţă de părinţi, nu sunt anulate pretenţiile faţă de soţ, teama de 
viitor este uriaşă. Apropo, nemulţumirea de sine, deprimarea 
sunt aruncate spre urmaşi, adică din 5 puncte nu treceţi la 4. 
Citiţi cărţile mele, începe purificarea. în acelaşi timp vă 
schimbaţi şi anulaţi negativul. De aceea vă vindecaţi de 
hepatită. Mai departe, dinspre urmaşi ies problemele vieților 
dumneavoastră anterioare, problemele copilăriei şi ado- 
lescenţei. lar dumneavoastră continuaţi să curăţaţi stratul su- 
perficial. Stratul dinspre urmaşi coboară către dumneavoastră, 
iar dumneavoastră nu puteţi să-l curăţaţi. Negativul în 
acumulare se blochează prin boală. 

De curând o pacientă mi-a povestit situaţia ei. Mi-a citit 
cărţile şi, ulterior, a rămas gravidă. 

— Am ştiut că trebuie să trec printr-o încercare şi m-am 
pregătit pentru ea. în a cincea lună de sarcină s-a mutat la noi 
soacra, are un caracter, uşor spus, dificil. Mai ales că ştiţi ce 
înseamnă două femei la bucătărie. M-am străduit din toate 
puterile s-o iert, când simţeam că nu pot, alergam la icoană şi 
mă rugam. După o săptămână, în apartamentul nostru s-a 
mutat mama, înţelegeam că toate acestea mi se dau de sus. Mă 
convingeam că trebuie să păstrez bunătatea oricât m-ar costa şi 
parcă îmi reuşea. Copilul s-a născut, dartrăind puţin, a murit. 

Pacienta mă întreba: ce s-a întâmplat? l-am explicat că 
dependenţa ei de nivelul profund rămăsese neatinsă, la fel şi la 
c*pil. Concentrarea lui pe viaţă şi dorinţe era enormă, în ase- 
menea cazuri se pierde viaţa. De la oricare dintre niveluri am 
începe să ne schimbăm, adresându-ne lui Dumnezeu, rezultate 
vor veni mai devreme sau mai târziu, nu avem voie sădisperâm 
şi să aşteptăm rezultate rapide. 

Femeia care avea cancer mi-a pus o întrebare neaşteptată: 

— Spuneti-mi, împărtăşania este de folos? Vreau să mă duc 
astăzi la biserică. 

— Despre asta puteţi să nici nu întrebaţi. Natural că este 
utilă. Oamenii de ştiinţă au arătat că primim cea mai mare 
cantitate de informaţii nu vizual şi auditiv, ci prin simţurile 
gustative, adică ceea ce mâncăm are o foarte mare influenţă 
asupra noastră, mai ales în funcţie de starea în care mâncăm. 
Sensul împărtăşaniei este acela că prin pâine şi vin care se 


desemnează a fi trupul şi sângele lui lisus Hristos, ne este mai 
uşor să ne percepem ca fiind El şi să retrăim patimile Lui. Şi 
atunci posibilităţile noastre de a păstra iubirea, când se năruie 
tot, de a-i ierta pe ceilalţi, de a-L vedea pe Dumnezeu în toate, 
devin cu mult mai mari. 

— Dar ştiţi, - a spus femeia - după împărtăşanie, tumora 
s-a micşorat de două ori. 

— Natural, - am răspuns eu. Dependenţa dumneavoastră 
de voinţă, dorinţe, viaţă s-a micşorat. Dar este puţin doar să 
percepeţi această stare, trebuie să o menţineţi şi să o dezvol 
taţi, închipuiţi-vă, femeia se enervează mereu şi emite pretenţii 
faţă de bărbat şi apoi se duce la împărtăşanie, îi va ajuta oare? 
Putin probabil. Dacă însuşi lisus Hristos nu a putut să-i vin 
dece pe locuitorii satului său, fiindcă ei nu L-au crezut, ce să 
spunem despre cei care se duc la împărtăşanie supărându-se, 
temându-se, invidiind. 

Bine, - m-a întrerupt unul dintre interlocutori. - Vor- beşti mereu 
doar despre lucruri înalte. Hai mai bine să vorbim 
despre sex. 

__ Sexul este un subiect foarte înalt, dacă i te adresezi 
corect. 

__Apropo, despre acel pacient cu soţia tare de cap. Ce să 
faci cu una ca asta în planul sexului? 

__Trebuie să faci mai puţin sex, - am zis. 

— Ascultă, ce tot o ţii cu mai puţin şi mai puţin, aşa scrii şi 
în cărţi. Toţi vor crede că ai probleme cu asta. 

Veselie generală. 

— Dacă aş scrie cărţile plecând de la experienţa mea 
personală, ele ar arăta altfel. 

— Auziţi, - mi se adresează un interlocutor, - eu am 
următoarea problemă: mi-a dispărut cu totul interesul sexual 
faţă de femeia cu care sunt căsătorit civil. Mă atrage sexual o 
dată pe lună, nu mai mult. în timp ce cu potenţa totul e-n 
regulă, dorinţele, pe undeva, au dispărut. 

— Dar cum a fost în urmă cu câteva luni? 

— Ca de obicei, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. 

— Câţi ani are ea? 

— Eu am aproape cincizeci, iar ea aproape patruzeci. 


— Dar ce credeţi, de ce cu vârsta slăbeşte dorinţa sexuală? 

Ridică mirat sprâncenele şi dă din umeri. 

—Nu ştiu. 

— Dar de ce animalele au dorinţe sexuale o dată pe an, iar 
omul în permanenţă? 

Strânge din umeri: 

— Nu-mi dă prin minte. 

- Sexul poate fi medicament şi boală. în funcţie de atitu- 
dinea faţă de el. Am fost întrebat de curând: prin ce se 
deosebeşte dragostea de adulter? Din punctul meu de vedere 
iubirea este un cal, iar sexul - căruţa, dacă pui căruţa înaintea 
calului avem adulterul. In adolescenţă este multă iubire în 
suflet, de aceea şi activitatea sexuală frecventă poate să nu 
dăuneze sufletului. Cu vârsta, când iubirea este mai puţină, 
activitatea sexuală frecventă poate mări drastic dependenţa de 
dorinţe şi viaţă. în conformitate, gelozia subconştientă şi 
supărările vor creşte, iar mai departe, urmează boala sau 
destrămarea familiei. Apropo, comportamentul incorect chiar şi 
la vârstă matură poate să aibă efecte negative asupra sănătăţii 
copiilor şi nepoților. Ce s-a întâmplat la dumneavoastră? Soţiei 
dumneavoastră îi trebuie sex de 1-2 ori pe săptămână, iar 
dumneavoastră îi dădeaţi mult mai des. Dependenţa de 
dorinţe şi agresivitatea ei subconştientă au crescut de 5-7 ori, în 
planul subtil ea a început să vă ucidă. Şi cu cât îi daţi mai multă 
plăcere omenească, cu atât mai repede vă veţi îmbolnăvi şi 
veţi muri sau vă veţi despărţi. La dumneavoastră se 
declanşează mecanismul de protecţie, trebuie blocată sursa 
agresivităţii, concentrarea asupra dorințelor. Vă pierdeţi atracţia 
sexuală. Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Femeia s-a obişnuit 
cu sexul zilnic şi, dintr-o dată este lipsită de el. Apar la ea 
iritarea, supărarea sau gelozia iar agresivitatea subconştientă 
creşte şi mai mult. La bărbat, dorinţa sexuală devine şi mai 
mică. Femeia începe să se teamă pentru viitor şi îi reproşează 
prezentul. La bărbat apare teama şi nemulţumirea faţă de sine. 
El încearcă să-şi demonstreze că este bărbat continuând s-o 
satisfacă de două ori pe zi, dar o face împotriva voinţei şi mai 
departe trebuie să moară, fiindcă .. sufletul soţiei sale 
îndeplinindu-i tot mai mult dorinţele, n dacă el are un bun 
sistem de protecţie vor începe să rhească nu numai dorinţele ci 
şi potenţa. Aceasta ar provoca W mai multe pretenţii din partea 


femeii, un şi mai mare fTlpleX la bărbat. Urmează drumul la 
doctor. Medicul profe-ionist utilizează homeopatia, acupunctura, 
indică un tratament plante, cele mai bune medicamente, face 
masaj prostatei şi după un timp, spre bucuria comună a soţului 
şi soţiei, toate funcţiile se restabilesc. lar începe o viaţă sexuală 
intensă, iar se aşează căruţa înaintea calului şi după o vreme iar 
scade dorinţa şi potenţa soţului care încearcă din toate puterile 
să-şi demonstreze lui şi soţiei că este sănătos iar se urmează un 
tratament intensiv şi soţul se apără cu toate puterile prin sex, 
dovedindu-şi lui şi soţiei că totul este bine şi toate necazurile s- 
au dat la spate. După câtva timp i se descoperă un cancer şi el 
moareresemnat iar femeia, ştergându-şi lacrimile, îi povesteşte 
prietenei: se îmbolnăvise de mult, am înţeles asta repede, de 
îndată ce am observat că i-a dispărut dorinţa sexuală, apoi au 
venit impotenţa, cancerul, pe urmă a murit. Şi ca să vezi, l-am 
tratat la cei mai buni doctori, am dat o grămadă de bani şi n-a 
ajutat la nimic. 

Dacă însă femeia nu-i va face reproşuri şi nu-i va pretinde în 
permanenţă satisfacția fizică, atunci situaţia poate lua un alt 
curs. 

— Soţul meu este yoghin, - îmi spune interlocutoarea. Avem 
trei copii, dar nu facem nici un fel de sex, soţul a zis că 'ui asta 
nu-i trebuie deloc. în toţi aceşti ani nu am avut bărbaţi dar de 
curând a apărut un cunoscut, faţă de care am sentimente calde, 
prieteneşti şi nu este exclus ca relaţiile să devină mult 
mai serioase. M-am gândit că dacă soţul nu are deloc nevoie 
de sex, poate că am dreptul la o fericire omenească obişnuită. 

— Veţi primi exact atâta iubire pe cât de armonioasa 
sunteţi înăuntrul dumneavoastră. 

— Şi totuşi, pot oare să am o idilă pe de lături? - a întrebat 
femeia. 

— Este cu totul de nedorit, - i-am răspuns. Şi văzându-i 
uimirea sinceră, i-am explicat: - Comportamentul soţului 
dumneavoastră este determinat de starea 
dumneavoastră 
interioară şi de starea copiilor dumneavoastră. Din vieţile 
anterioare aţi adus o foarte mare înclinaţie pentru plăcerile 
sexuale. De vi s-ar da puţin mai mult sex, sufletul dumnea 
voastră ar renega iubirea. Soţul salvează viaţa copiilor săi, 
îngrădind dependenţa dumneavoastră de plăcerile sexuale. O 


idilă în afara căsniciei poate să vă omoare copiii. întrucât 
atitudinea soţului faţă de soţie este determinată de starea ei 
profundă, încercând să-şi satisfacă dorinţele pe de lături, 
femeia adesea face un imens rău copiilor şi nepoților săi, fără 
măcar să bănuiască aceasta. 

Unul dintre membrii grupului nostru pune întrebarea: 

— Nu pot înţelege de ce, să-i aduci satisfacţie femeii poate 
fi periculos. Eu personal am văzut că după sex, ea devine cu 
mult mai bună. 

— La suprafaţă, - îi răspund. Dacă te ocupi de sex în mod 
incorect, atunci bunătatea exterioară se transformă repede în 
gelozie, supărare şi ură. într-o ocazie oarecare am consultat un 
bărbat, era cât pe ce să moară în urma unei tragedii personale, 
îi plăcea foarte mult femeia lui. O satisfăcea de trei ori pe zi. 
într-o dimineaţă n-a mai făcut-o, ea a venit în fuga mare la 


rviciul lui şi a făcut acolo ditamai scandalul. Isteria a durat 

It tipa la el că şi-a găsit o amantă, iar după ceva timp a 

I atja aitul, care avea aproape 60 de ani, era cu mult mai în 
vârstă decât ea şi i-a spus: „Dragă, sexul este o sărbătoare iar 
sărbătorile nu trebuie să fie dese, contează pe maximum o dată 
ne lună." Dar asta-i încă prea puţin, el o alerga în fel şi chip, 
precum un caporal pe soldatul indisciplinat, obligând-o să se 
simtă o femeie slabă. Cu toate astea ea a rămas cu el. 

_ Ei bine, - mă întrerupe interlocutorul meu, - ce tot o dai 
cu sexul incorect şi îngrădirile. Povesteşte-ne mai bine despre 
cel corect, apropo, de ce animalelor şi păsărilor le este îngăduit 
să se împerecheze doar o dată pe an? 

— Ei, în primul rând sunt cauze pur fizice: prezenţa hranei 
şi suprafaţa mediului de locuit. 

— Dar natura poate crea condiţii să fie sex şi să nu fie 
urmaşi, de ce nu se întâmplă aşa? 

— Pentru că sexul este o concentrare asupra vieţii şi perpe 
tuării ei şi dacă se va repeta frecvent, dependenţa de viaţă va 
creşte drastic. Şi atunci viaţa va degenera iar urmaşii se vor 
naşte lipsiţi de vitalitate. 

— De ce omul poate primi o doză considerabil mai mare de 
plăcere sexuală? 

— Pentru că omul, spre deosebire de animale poate să facă 
din sex, nu un scop, ci un mijloc, adică să transforme umanul 
m divin. închipuiţi-vă un om care vrea să dobândească mulţi 
bani, dar nu reuşeşte deloc. De ce? Fiindcă pentru el banii sunt 
U|i scop. Şi primirea banilor îl va ucide: întâi sufletul, apoi 
trupul. La fel cu sexul. De ce spunea Puşkin: cu cât iubim mai 

femeia, cu atât îi suntem mai puţin pe plac. Deoarece, 
țelul dumneavoastră fiind posedarea femeii, a frumuseţii 
trupului ei, primind toate acestea, fie sentimentele vi se vor răci 
brusc, fie, posedând-o, veţi fi tot mai gelos şi o veţi uri, fje vă 
veţi îmbolnăvi şi veţi muri. Şi femeia simte întotdeauna ce îi 
este mai de preţ bărbatului - dragostea sau dorinţa şi fi respinge 
pe ultimii. Apropo, pe Kazanov l-au întrebat o dată cum a reuşit 
să seducă un număr atât de mare de femei. „pe toate le-am 
iubit" a răspuns el. Ce te ajută să simţi iubire? Unul dintre 
momentele importante este abstinenţa. Postul şi renunţarea 
periodică la mâncare micşorează dependenţa de dorinţe iar 
atracţia sexuală se transformă mai uşor în iubire. Fiecare 


părticică din Univers trăieşte după legea generală. Divinul naşte 
timpul, spaţiul şi materia! Toată creaţia lui Dumnezeu tinde 
înapoi către Dumnezeu şi prin iubire se întoarce în El. lubirea se 
transformă în omenesc, omenescul trebuie să se transforme în 
Divin. Dacă ne impunem periodic îngrădiri ale omenescului, ne 
creşte posibilitatea de a trece în Divin. Ştiinţa de a păstra 
iubirea când se năruie umanul, ajută unei astfel de tranziţii. 
Bărbatul zgârcit, invidios, gelos nu poate fi un bun amant, 
pentru că el se agaţă febril de viaţă şi dorinţe ceea ce înseamnă 
că nu va putea converti umanul în divin iar femeile, intuitiv, 
ocolesc asemenea bărbaţi. Mai departe. Să luăm o situaţie 
obişnuită: amanţii au mâncat bine, s-au pus în pat şi se ocupă 
de sex. Mâncarea a intensificat concentrarea pe dorinţe, luând 
acea energie care poate ajuta la transformarea sexului în iubire. 
Şi încep problemele în planul spiritual şi fizic. Altă situaţie: mi s- 
au adresat doi soţi cu următoarea problemă. Femeia a făcut afte 
şi nici un fel de medicamente nu o ajutau, nu se ştie de ce, totul 
se petrecuse pe hrana . Au intrat în apartament, la amândoi a 
apărut o uternică dorinţă sexuală şi chiar fără să se dezbrace au 
" ceput să facă sex. După o jumătate de oră, femeia a resimţit 
mare greutate în stomac iar în ziua următoare dureri la urinare. 
Totul semăna foarte tare cu o infecţie puternică. Analizele au 
arătat ciuperca respectivă. îi explicam soţului: nu este permis să 
vă realizaţi dorinţa imediat ce a apărut, dacă vă veţi abtine un 
timp, în ea va fi mai puţină animalitate şi mai mult uman iar 
acestui uman trebuie să-i ajutaţi să se transforme în divin. 
Pentru o asemenea convertire sunt necesare timp şi energie. De 
aceea sunt de neocolit mângâierile premergătoare. La început 
trebuie să-i faci curte femeii, oprind primele porniri fizice, apoi 
de neînlăturat sunt mângăierile îndelungi care vor permite 
straturilor primitive ale omenescului să se înalțe spre cele 
superioare şi atunci sexul va ajuta la dezvoltarea iubirii în 
sufletul dumneavoastră şi nu la distrugerea ei împreună cu 
sufletul. în general, sexul şi hrana sunt stimulente vitale, 
incredibil de puternice şi utilizarea lor pentru acumularea iubirii 
divine conferă capacităţi mari. închipuiţi-vă că sunteţi supărat 
pe cineva şi enervat, este o mărturie a faptului că vă 
cramponaţi de fericirea omenească, începeţi să mâncaţi în 
această stare şi asimilarea hranei poate să vă dăuneze, fiindcă 
ea va mări dependenţa de dorinţe şi viaţă. Dacă înainte de 


masă i-aţi iertat pe toţi, i-aţi dat lui Dumnezeu o parte din 
satisfacția şi plăcerea pe care o veţi primi de la mâncare, v-aţi 
rugat înainte de masă, atunci primirea hranei va lucra pentru 
divin şi nu pentru uman, de fapt pentru Divin mai mult decât 
pentru omenesc şi atunci energia provenită din dragoste se va 
transforma uşor în energia iubirii, la fel se întâmplă cu sexul. 
Pentru a transforma energia sexuală în iubire trebuie înainte de 
aceasta să vă detaşaţi de toate, să-i iertaţi pe toţi, să anulaţi 
toate momentele de gelozie şi supărare şi să vă concentrați 
asupra Dumnezeiescului. Atunci sexul, ca o pârghie, vă duce nu 
înspre starea animalică, ci spre iubirea Divină. De exemplu toţi 
ştiu că ingerarea alcoolului măreşte durata actului sexual, dar 
toceşte simţurile. Nu toţi înţeleg că una se leagă de alta. 
Alcoolul inhibă conştiinţa şi dorinţa, ceea ce micşorează 
dependenţa de dorinţa sexuală şi pe seama acestui fapt se 
dilată timpul actului sexual. Dar dacă inhibi în permanenţă 
dorinţa ea poate să dispară şi alcoolicului nu-i trebuie nici un fel 
de sex. El încearcă să simtă iubire distrugând dorinţele şi viaţa, 
adică pur şi simplu pierzându-le. Dorinţele noastre pot fi 
intensificate de conştiinţa noastră. De aceea, frânarea 
conştiinţei şi, în relaţie cu ea, adorinţei nu este obligatoriu să se 
facă prin alcool sau droguri. Dacă pui o muzică frumoasă, 
ritmică, poţi obţine un efect considerabil mai mare decât în 
cazul alcoolului. Când omul este tensionat şi preocupat, 
dependenţa lui de dorinţe şi viaţă creşte brusc şi în această 
stare sexul va dăuna sufletului său. Am citit undeva că 30% 
dintre ruşii îmbogăţiţi, conform statisticii, sunt impotenţi şi nu 
m-am mirat: încordarea, agresivitatea îi ataşează de fericirea 
omenească, făcând din sex nu un medicament, ci o boală. De 
aceea, pe cât amanţii se ajută reciproc să fie relaxaţi şi buni, pe 
atât energia fiziologică se transformă într-una spirituală. Un iubit 
atent şi plin de solicitudine o ajută pe femeie să trăiască 
sentimentul unei relaxări maximale, prin asta ajutând-o să 
resimtă iubirea. 

înainte tineretul era educat destul de sever, religia 
oropovăduia mereu cumpătarea sexuală, ceea ce ajuta la 
convertirea energiei grosiere în energia spiritualităţii şi iubirii. 
Aceasta asigura viitorul, întrucât straturile subtile sunt legate de 
viitor şi saturarea prin energie şi iubire completa rezervele 
strategice necesare evoluţiei urmaşilor şi supravieţuirii socie- 


tăţii, în lumea contemporană se încearcă prezentarea sexului fie 
ca medicament împotriva bolilor, fie ca formă de sport, fie ca 
sursă de plăcere. Şi dacă din el se face un mijloc, acest mijloc 
nicidecum nu lucrează pentru iubire, bani, sănătate, bunăstare. 
îmi amintesc că în urmă cu vreo cinci ani, mergeam pe 
Broadway, în New-York şi nu puteam nicicum înţelege de unde 
am o senzaţie atât de stranie. „Ceva nu e-n regulă." - mă 
gândeam. Dar nu puteam deloc înţelege ce se întâmplă şi 
deodată, pe neaşteptate, am înţeles: treceau femei frumoase 
dar nimeni nu le băga în seamă, ca în Rusia. Cel mai interesant 
este că am început să mă uit la femeile frumoase cu ochii 
americanilor. Mai târziu am descălcit itele acestui fenomen. 
Frumuseţea în America este o posibilitate de a câştiga bani. 
Femeia frumoasă poate să câştige mai mult decât cea urâtă şi 
atât. De aceea frumuseţea este privită cu indiferenţă, nimeni nu 
freamătă şi nu se înclină în faţa ei ca în Rusia. Dacă frumuseţea 
şi sexul sunt scopuri, asta distruge, dacă frumuseţea şi sexul 
devin mijloace pentru acumularea omenescului, distrug Şi mai 
repede. Dacă frumuseţea şi sexul sunt un mijloc pentru aflarea 
Divinului îl fac pe om să evolueze dar ca să simţi că iubirea este 
prioritară faţă de omenesc, trebuie să te abţii Periodic de la 
omenesc şi să fii gata să-l pierzi de dragul iubirii. 

— Şi atunci, trebuie să execuţi de fiecare dată un dans 
complicat în faţa soţiei? - întrebă interlocutorul meu. 

- Desigur, - îi spun, - să-i dăruiţi şi flori şi să-i faceţi curte, să o 
duceţi la restaurant şi la concerte şi să vă manifestaţi grija, să o 
pregătiţi pentru sex şi să-i iertaţi orice.Dacă doar vă trântiţi în 
pat şi pretindeţi datoria conjugală, pe plăcere să nu contati. 
Femeia trebuie să se pregătească pentru aceasta pur fiziologic. 
Trecerea energiei animalice în cea omenească şi Divină este o 
treabă responsabilă şi aici trebuie să vă ajutaţi unul pe altul. Cu 
vreo 20 de ani în urmă, mi s-a povestit o istorioară: soţul a 
început s-o asedieze cu gesturi tandre pe soţie, dar ea era prost 
dispusă şi 1-a oprit grosolan: „Ce-ai tăbărât pe mine ca un 
cocoș?" El s-a supărat şi s-a dat la o parte. După câteva zile s- 
au împăcat, dar prima încercare sexuală n-a dus la nimic. S-au 
chinuit câteva luni şi totul fără rezultat. S-au dus la doctor. L-a 
consultat pe soţ şi a spus că este complet sănătos. L-a sfătuit 
să încerce cu alte femei şi, lucru de mirare, i-a reuşit excelent. 
Bucuros, a alergat la soţie şi iar a fost un fiasco total. S-au 


chinuit încă un an şi s-au despărţit. Prin urmare când soţul şi 
soţia nu dau mare atenţie grijii unuia faţă de celălalt, 
mângâierilor, reducând totul la pură fiziologie, problemele cu 
sănătatea şi soarta sunt garantate. Uneori, este adevărat, 
amândoi suferă o pronunţată slăbire a tuturor simţurilor şi 
aceasta ajută la menţinerea familiei. Dar o asemenea 
impotenţă sufletească nu este cea mai bună soluţie. Adesea 
femeia este împinsă spre adulter chiar de soţ, refuzând s-o 
ajute să trăiască un sentiment înalt, mulţi bărbaţi după nuntă 
se jenează să-i dăruiască soţiei flori şi să o curteze. Ei consideră 
că o dată cetatea cucerită, victoria obţinută, soldaţii pot fi lăsaţi 
la vatră. Dar femeia este o cetate ce trebuie luată cu asalt în 
fiecare zi. Ne-am obişnuit să ne ruşinăm de dragoste şi să ne 
mândrim cu ura. Divinul reprezintă rădăcinile :ar viaţa şi 
dorinţele - trunchiul şi crengile, iar, pentru ca arborele să 
crească, trebuie să te preocupi şi să ajuţi procesul de creştere, 
să uzi periodic, să tunzi coroana dacă rădăcinile nu fac faţă 
alimentării ei. Pe cât soţii se ajută reciproc să vadă în sine şi în 
partener Divinul, pe atât de armonioase vor fi şi relaţiile lor 
sexuale. 

— Apropo, cum e cu privitul filmelor pornografice, face 
rău sau e de folos? - întreabă unul dintre ascultători. 

— La noi se consideră erotic filmul în care nu se arată 
direct copulaţia şi organele sexuale. Din punctul meu de 
vedere toate astea sunt filme porno. Primul impuls vine de la 
corp. Are loc concentrarea pe principiul animal, prin urmare 
oprimarea umanului şi a Divinului. Dacă se arată iubirea dintre 
un bărbat şi o femeie, afecțiunea tandră a unuia faţă de celălalt 
şi apoi actul sexual este vorba despre erotică, tot restul este 
pornografie iar vizionarea frecventă a unor asemenea filme 
dăunează sufletului şi trupului. In principiu este o cale directă 
către impotenţă. Nu de mult doi tineri căsătoriţi mi-au măr 
turisit că pentru ei actul sexual nu mai este posibil într-o 
situaţie obişnuită, ci numai după urmărirea unor filme porno. 
Cu cât omul încearcă mai tare să-şi aprindă simţurile cu 
ajutorul diverselor trucuri, cu atât mai repede creşte concen 
trarea subconştientă pe partea fiziologică a sexului şi cu atât 
mai repede se produce degradarea simțului sexual. 

— Femeile nu trebuie să se îmbrace frumos şi nu este cazul 
să-i excite pe bărbaţi?— întreabă unul dintre cei prezenţi. 


N In fiecare eveniment există o formă şi există un conţinut. 
Conţinutul este iubirea, iar forma, frumuseţea. Şj dacă nu 
observăm că s-a dus conţinutul şi continuăm să ne închinăm 
formei, cu cât o facem mai tare, cu atât se distruge ea mai 
repede. Să luăm, de pildă, o masă frumos aranjată, la ce 
foloseşte? înainte omul înghiţea o bucată de carne şi era 
mulţumit. Unul dintre scopurile servirii mesei este de a frâna 
dorinţa primitivă de saturare şi de a transfera energia în planuri 
mai înalte. Omul trebuie să mănânce mai puţin, să primească 
însă mai multe senzaţii gustative. Conversaţia, muzica în timpul 
mesei, frumuseţea aranjării mesei şi decorului facilitează 
transformarea animalicului în omenesc şi apoi în Divin, 
îmbrăcămintea frumoasă şi relaţiile frumoase constituie de 
asemeni un fond favorabil pentru evoluţie. 

— Apropo, să vorbim despre sex, - aminteşte un inter 
locutor. - Cum trebuie să fie relaţiile după actul sexual? 
In primul rând atingerea orgasmului nu trebuie să fie un 
scop. Altfel, ca o consecinţă se poate degrada aspectul senzitiv 
şi fizic. Urmăriţi-vă şi comparaţi-vă sentimentele înainte şi 
după actul sexual. Dacă toate sentimentele înalte şi-au pierdut 
orice valoare, însemnă că v-aţi asigurat de probleme în 
privinţa relaţiilor, sănătăţii, sorții. Dacă însă v-au rămas, după 
actul sexual practic aceleaşi sentimente de iubire şi bunătate, 
înseamnă că totul este în regulă şi atunci veţi constata după, că 
sufletul şi trupul vă sunt mai uşoare. Actul sexual consumă o 
imensă cantitate de energie. Dacă omul este crispat, agresiv în 
interiorul său, dacă plăcerea fizică este un scop pentru el şi nu 
un mijloc, sexul îl îmbătrâneşte şi îi intensifică dependenţa de 
fericirea omenească. Mai departe, pentru ca omul să nu moară, 
se declanşează sistemele de apărare: ruperea relaţiilor, bolile 
venerice, scăderea senzitivităţii şi potentei, bolile fizice etc. 
Arn utilizat o dată următorul sistem de diagnosticare: luam 
informaţia care atingea doar formele subtile de energie ce trec 
prin corp, ea seamănă cu acel tip de energie numit în medicina 
chineză - chi. Prin urmare, dacă energia străbate liber corpul, 
omul este sănătos; emoţiile agresive generează blocaje unde 
energia este frânată şi urmează perturbarea funcţiilor organului 
din locul respectiv. Atitudinea incorectă faţă de sex creează 
mari blocaje în regiunea primei ceakre. Scade nivelul energetic 
al întregului organism, apar îmbolnăvirile şi nu doar ale 


sistemului uro-genital. Dacă mâncăm cu lăcomie şi facem sex cu 
lăcomie deja avem o viitoare boală. Pierderea de energie va fi 
mai mare decât acumularea ei. Şi de unde luăm noi energie? 
Din iubire. în cazul unui act sexual corect realizat, cantitatea de 
energie primită din sferele superioare trebuie să fie mai mare 
decât cea consumată. Şi ce simţi în acest caz? Am spus deja, o 
senzaţie de uşurinţă în suflet şi corp. Dacă tranşa de energie 
psimită este foarte mare, câteva ore după, uneori chiar şi 24, 
puteţi avea senzaţia că sunteţi un copil căruia i se cântă în timp 
ce este legănat. Cu cât sunteţi mai aproape de senzațiile 
copilăriei, cu atât aveţi mai multă energie. Dar care sunt 
semnele insuficienţei energetice? Mişcări brutale, rigide, emoţii 
grosolane, greutate în corp şi în suflet. Când este multă energie, 
cea mai rapidă mişcare rămâne ritmică. Comportamentul dur şi 
mişcările brutale ne lipsesc de energie. Gesturile line, frumoase 
ne permit să creştem nivelul energetic. De ce privim cu plăcere 
baletul, dansurile? învăţăm gesturile care economisesc energia. 
Când omul începe să practice gimnastica chinezească, Qigong, 
unde orice mişcare trebuie să fie lină, curgând dintr-una într- 
alta, i se modifică nivelul energetic, i Se poate schimba chiar şi 
caracterul, concepţia despre lume. Cea mai mare energie se 
ascunde în iubire. Şi în măsura în care ne comportăm, ne 
mişcăm şi vorbim corect, ne creşte şi nivelul energetic. De ce 
omul se comportă uneori ca un bădăran, îj umileşte pe ceilalţi, 
simțind în asta o satisfacţie, - este vorba de vampirism, dacă nu 
poţi să-ţi obţii propria energie, începi să o iei de la alţii. Când 
sadicul îşi torturează victima, el este satisfăcut pentru că 
victima îi cedează energie, adică dorinţa de a distruge totul în 
jur, de a-i jigni şi umili pe oameni este numai şi numai 
încercarea de a primi energie din afară, când nu există înăuntru. 
Diabolos, în traducere din greaca veche înseamnă „cel care 
dezbină, distruge". 

Evident că îngerul care s-a întors cu faţa de la Dumnezeu şi 
deci, de la iubire, nu va avea energie şi va trebui s-o extragă din 
alţii. Prin urmare, dacă te porţi agresiv cu partenerul sexual sau 
măcar nu i-ai iertat jignirea, energia pierdută va fi mai mare 
decât cea primită. 

— Da, dar cum e cu Cleopatra? îşi omora iubiții şi se 
simţea excelent. Şi uite câte femei ar vrea să-i semene. 


Când putrezeşte conţinutul, forma mai poate înflori o 
vreme. Cu cât este mai frumoasă faţa şi silueta unei femei, cu 
atât mai mare este dimensiunea senzualităţii ei, iar senzua 
litatea ia multă energie. Şi dacă o asemenea femeie are puţină 
iubire şi bunătate, pierderea de energie se va produce mai 
repede decât la alte femei. De aceea femeile frumoase au mai 
rar copii normali, adesea senzualitatea scade până la frig'- 
ditate, familiile se dezbină mai des. Dacă însă încearcă să 
compenseze pierderea de energie prin vampirism, degradarea 
se petrece nu numai la nivelul fizic, de suprafaţă, ci atinge şi 
damentele profunde ale fiinţei umane, iar dacă această 
je eSte conducătorul unui stat se va dezintegra nu numai 
fletul ei, ci şi statul însuşi. Să ne gândim de ce a apărut 
nditia de a-ţi da viaţa pentru o noapte de sex. Cu cât femeia 
e concentrează mai mult asupra plăcerii fizice, cu atât este 
mai mare dependenţa de dorinţe şi cu atât mai puţină iubire şi 
energie îi rămâne. Mai departe vine schimbarea frecventă a 
partenerilor. Căci se poate suge nu numai energia trupului, se 
poate suge energia sorții, energia viitorilor copii, energia 
vieților viitoare. lar când bărbatul ştia că după o noapte de sex 
va fi omorât, emisia de energie era cu mult mai mare. Patima 
crescută pentru plăcereafizică, mai devreme sau mai târziu 
duce la patologie. 

— lată, spuneţi că gelozia şi zgârcenia sunt legate una de 
alta, dar ce rezultă din asta? 

— La nivelul material acest sentiment arată ca zgârcenia, la 
nivelul spiritual ca gelozia, la nivelul senzitiv ca invidia. Dar 
la baza acestora stă o singură cauză - dependenţa crescută faţă 
de viaţă şi dorinţe. Omul dependent întotdeauna va fi gelos şi 
zgârcit. întotdeauna se va teme prea mult pentru viaţa lui. 
Astfel încât o atitudine incorectă faţă de mâncare şi sex poate 
creşte dependenţa de viaţă şi dorinţe şi produce temeri, invidie, 
gelozie şi zgârcenie. 

— Dar cum să te rogi în timpul sexului şi al mesei, pentru a 
micşora ataşamentul? 
— Intervenția conştiinţei poate fi periculoasă fiindcă ea 
“ste legată de valorile umane. Pentru a percepe Divinul, la 
Irjceput trebuie să te depărtezi de conştiinţă, apoi de voinţă şi 
dorinţe, pe urmă de viaţă. De aceea, trebuie să te rogi în mod 
serios înainte de mâncare şi de actul sexual. Atunci prjn inerție, 


în interior vă veţi adresa Divinului, iar în afară vieţii şi 
perpetuării ei. 

— Dar cum să faci dacă în timpul actului sexual îţi vin în 
minte tot felul de gânduri? 

— N-are importanţă, întrucât este o dovadă de activitate 
crescută a conştiinţei. Se poate repeta mereu „Doamne 
primeşte iubirea şi plăcerea mea" atunci concentrarea asupra 
conştiinţei şi dorințelor se va micşora. Dacă îi veţi da mereu 
iubirea şi plăcerea lui Dumnezeu, mai ales în timp ce mâncaţi 
şi în timpul sexului, pe urmă nici nu veţi mai avea nevoie de 
cuvinte. Doar vedeţi şi simţiţi: tot ceea ce faceţi este un mijloc 
de aflare a iubirii pentru Dumnezeu. 

— Apropo, am încercat aşa, - spune unul dintre cei 
prezenţi, - şi durata actului sexual creşte, şi senzațiile devin 
mult mai subtile. 


— lar la mine invers, totul a scăzut în intensitate. 

Este temporar, - îi spun. - La nişte prelegeri, o femeie 

mi-a trimis un bileţel: în timpul actului sexual i-a mărturisit lui 
Dumnezeu dragostea sa şi după asta i-a dispărut orice atracţie 
în relaţie cu soţul. La prima vedere, tragedie: adresându-i-se 
lui Dumnezeu n-a primit nici un fel de fericire, dimpotrivă a 
pierdut-o. Ce face omul într-o asemenea situaţie? Ajunge cu 
rugăciunea, trebuie să dăm fuga la doctori. Dar ce s-a petrecut 
de fapt? Ataşamentul subconştient faţă de soţ era imens, 
dependenţa de viaţă şi dorinţe, de 10 ori peste nivelul critic, 
urma un divorţ sau moartea soţului. Când i s-a adresat lui 
Dumnezeu, pentru o vreme a fost blocată sursa viitoarelor 
ecazuri, adică o concentrare mărită pe instinctul sexual. Dacă 

te temi şi mergi mai departe către Dumnezeu şi iubire, totul 
va restabili pe urmă în varianta armonioasă. 

__Apropo, ce părere ai despre naşterile în apă sau sub 
anestezice? 

__Am diagnosticat o dată nişte copii născuţi în apă, e 
adevărat, nu direct, ci după fotografii şi filme video. M-a 
surprins faptul că în structurile lor de câmp se vedeau destul de 
des linii de oprimare a urmaşilor, la mulţi, dependenţa de viaţă 
şi dorinţecreştea dintr-un anume motiv,naşterile fără dureri 
influenţaseră negativ structurile energetice profunde. 


Mi-am amintit de Biblie, unde Dumnezeu le spune lui Adam şi 
Eva: „Aţi păcătuit şi de acum femeia va naşte în dureri". 
Probabii că aceste cuvinte din Biblie nu sunt întâmplătoare dar 
care este sensul lor? Mulţi ani, aceasta a fost pentru mine o 
enigmă, numai de curând am înţeles despre ce este vorba. în ce 
constă păcatul lui Adam şi Eva? Să pui viaţa şi perpetuarea ei 
mai presus de iubirea faţă de Dumnezeu, s-o consideri mai 
importantă. în momentul în care femeia naşte, se produce o 
imensă concentrare pe viaţă şi perpetuarea ei. Şi dacă nu este 
destulă iubire şi are loc un dezechilibru puternic spre partea 
vieţii şi dorințelor, înseamnă, pe mai departe, o degradare a 
vieţii şi dorințelor, adică o degenerare a urmaşilor, War durerea 
pe care o suportă femeia în timpul naşterii scade concentrarea 
pe viaţă şi dorinţe. Cu cât femeia este mai orientată spre 
bunăstare, cu cât înseamnă pentru ea mai mult satisfacerea 
dorințelor şi consolidarea vieţii, în comparaţie cu Wubirea, cu 
atât devine mai agresivă în adâncul sufletului şi cu at mai 
dureros se desfăşoară naşterea şi mai puternice sunt durerile în 
timpul ciclului. lar naşterea dureroasă arată că în sufletul mamei 
şi al copilului nu este destulă iubire faţă de Dumnezeu şi 
durerile îngrădesc măsura fericirii lor. De aceea în primul rând, 
trebuie să te gândeşti nu la confortul şi naşterea fără dureri, ci 
la starea interioară corectă a mamei. Atunci copilul se va ivi pe 
lume repede şi fără dureri. O pacientă mi-a povestit: „Am trăit în 
Rusia şi am visat mereu să plec în străinătate şi să fiu acolo cu 
adevărat fericită. în Rusia rămâneam gravidă ca o pisică, m-am 
mutat în altă ţară şi totul s-a terminat, am confort, am 
bunăstare, dorinţe împlinite, dar ce n-am făcut, la ce doctori n- 
am fost, nici un rezultat. în cele din urmă mi-am luat mâna de 
pe toate. Dacă nu sunt copii, înseamnă că nu-i dă Dumnezeu, 
trebuie să accept şi să continuu să trăiesc şi, imediat am rămas 
însărcinată, iar copilul s-a născut greu, mai mult de-o zi şi-o 
noapte. Durerile au fost sălbatice, doctorii au spus că dacă mai 
durează puţin, copilul nu va supravieţui. Totul s-a terminat cu 
bine, dar intuitiv am simţit că prin chinurile mele am salvat viaţa 
copilului. Pe de-oparte iubire, pe de alta chin. După asta am 
înţeles ce suferă Născătoarea de Dumnezeu din icoanele 
pravoslavnice, acolo este iubire şi chin în acelaşi timp, în vreme 
ce arta occidentală zugrăveşte simplu o mamă fericită ce-şi 
hrăneşte pruncul". 


— Hai să ne întoarcem la femei, - spune unul dintre inter 
locutori, - totuşi, cum să te comporţi corect cu femeia? Ce este 
mai bine, s-o pedepseşti sau să te îngrijeşti de ea? 

— Este foarte simplu, - răspund eu. - Are dreptul să 
pedepsească cel care ştie să aibă grijă. 

?Ajunge cu femeile, - mă întrerupe alt interlocutor. - Am t de 
curând o notă interesantă. Un călugăr budist stă în apă 
?cotită, sub cazanul cu apă în clocot se adaugă lemne, iar el 

e în mâini nişte creveţi congelati, îi fierbe ţinându-i în mâini, 
pă care îi împarte oamenilor. Conform logicii ar trebui să fiarbă 
el în câteva minute, dar el stă o jumătate de oră, o oră şi 
resimte nici un disconfort. Cum se poate explica un asemenea 
fenomen? De ce oamenii de ştiinţă îşi desfac braţele a 
nedumerire? Să lăsăm teoria, oare nu există nici o ipoteză care 
să încerce să explice acest fapt? 

__Oamenii de ştiinţă nu pot explica aceasta fiindcă nu au 
un model corect al timpului. Se consideră că timpul vine din 
trecut în prezent şi merge spre viitor, adică parcă n-ar exista 
viitor. Prezentul se modifică, evoluează şi dirijează viitorul, adică 
având în mâini prezentul, putem dirija în orice fel viitorul. 
Prezentul este real şi dens, viitorul este iluzoriu şi imponderabil. 
Aceasta-i materialismul. Idealismul spune invers. Viitorul este 
mult mai real decât prezentul. Viitorul reconstituie în 
permanenţă prezentul. De aceea nu noi ne conducem soarta, ci 
soarta ne conduce pe noi. Dacă trupul uman este susţinut în 
permanenţă din viitor prin curenţi continui de energie, înseamnă 
că se poate micşora dependenţa de prezent, mărind 
concentrarea asupra viitorului. Să spunem că din viitor primim 
20 de unităţi de energie pe secundă. Pentru a te simţi 
confortabil în apă fierbinte trebuie să primeşti din viitor 100 de 
unităţi de energie, iar pentru a sta confortabil în apă clocotită, 
trebuie să primeşti 240 de unităţi. Cu cât primim mai multă 
energie din viitor, cu atât corpul nostru devine invulnerabil. Cum 
să te transferi în viitor? Trebuie să fupi legătura cu prezentul, 
anulând toate ataşamentele faţă de lumea înconjurătoare şi faţă 
de viaţa însăşi. Meditând îndelung, călugărul dobândeşte acea 
stare în care aportul de energie este mai mare decât pierderea. 
Corpul se regenerează cu o viteză considerabil mai mare decât 
înainte şi omul poate să supravieţuiască în condiţii vitrege. 


Când în lagărele staliniste şi fasciste deţinuţii obişnuiţi mureau, 
iar cei credincioşi rămâneau, funcţiona acelaşi mecanism, doar 
că monahul budist creşte contactul cu viitorul pe seama 
detaşării, discreditării totale a vieţii şi dorințelor, în timp ce 
credinciosul primeşte aceeaşi stare prin iubirea faţă de 
Dumnezeu. Fenomenul învierii morţilor, vindecării de boli grave, 
teleportării, levitaţiei, apariţiei obiectelor de nicăieri -toate 
acestea decurg din dirijarea timpului, mai precis a straturilor 
care sunt legate de viitor. încercările de a influenţa tehnic 
viitorul pot avea ca rezultat ceea ce numim miracole. Să 
transformi apa în vin, unele metale în altele şi lucrurile 
necomestibile să le faci hrană. Nu numai lisus Hristos le făcea. 
Prin contactarea planurilor subtile ale viitorului le poate face 
orice om. De pe acum oamenii de ştiinţă, efectuând expe- 
rimente asupra câmpului magnetic, încep să influenţeze struc- 
turile viitorului, modificând structura atomică a substanţei. Prea 
puţin ne imaginăm cât de periculoasă este dirijarea viitorului 
fără să înţelegem pentru ce o facem. Şi pentru sfinţi, şi pentru 
vrăjitori mecanismul funcţiona la fel, permițându-le să zboare 
prin aer, să transforme unele substanţe în altele, sa învie morţii 
şi să înlăture bolile grave. Când un sfânt făcea minuni, pornind 
de la iubirea pentru Dumnezeu, energia luata din viitor era 
completată de el prin iubire. Dacă însă aspiraţi către Dumnezeu 
nu era destulă, toate fenomenele duceau .. lumea 
înconjurătoare şi faţă de viaţa însăşi. Meditând îndelung, 
călugărul dobândeşte acea stare în care aportul de energie este 
mai mare decât pierderea. Corpul se regenerează cu o viteză 
considerabil mai mare decât înainte şi omul poate să 
supravieţuiască în condiţii vitrege. 

Când în lagărele staliniste şi fasciste deţinuţii obişnuiţi 
mureau, iar cei credincioşi rămâneau, funcţiona acelaşi 
mecanism, doar că monahul budist creşte contactul cu viitorul 
pe seama detaşării, discreditării totale a vieţii şi dorințelor, în 
timp ce credinciosul primeşte aceeaşi stare prin iubirea faţă de 
Dumnezeu. Fenomenul învierii morţilor, vindecării de boli grave, 
teleportării, levitaţiei, apariţiei obiectelor de nicăieri -toate 
acestea decurg din dirijarea timpului, mai precis a straturilor 
care sunt legate de viitor. încercările de a influenţa tehnic 
viitorul pot avea ca rezultat ceea ce numim miracole. Să 
transformi apa în vin, unele metale în altele şi lucrurile 


necomestibile să le faci hrană. Nu numai lisus Hristos le făcea. 
Prin contactarea planurilor subtile ale viitorului le poate face 
orice om. De pe acum oamenii de ştiinţă, efectuând expe- 
rimente asupra câmpului magnetic, încep să influenţeze struc- 
turile viitorului, modificând structura atomică a substanţei. Prea 
puţin ne imaginăm cât de periculoasă este dirijarea viitorului 
fără să înţelegem pentru ce o facem. Şi pentru sfinţi, şi pentru 
vrăjitori mecanismul funcţiona la fel, permițându-le să zboare 
prin aer, să transforme unele substanţe în altele, sa învie morţii 
şi să înlăture bolile grave. Când un sfânt făcea minuni, pornind 
de la iubirea pentru Dumnezeu, energia luata din viitor era 
completată de el prin iubire. Dacă însă aspiraţi către Dumnezeu 
nu era destulă, toate fenomenele duceau la pierderea viitorului, 
continuând cu degenerarea şi moartea. Apropo, apostolul Pavel 
vorbea despre faptul că orice miracole, fără iubire în suflet, nu 
numai că nu înseamnă nimic dar sunt chiar dăunătoare. Şi 
totuşi, cine are dreptate, idealistul sau materialistul? Au 
dreptate şi unii şi alţii. Viitorul acţionează asupra noastră şi noi 
acţionăm asupra viitorului. 

Când am început să mă ocup de terapie, eram convins că boala 
este un rezultat exclusiv al trecutului, gândirea şi 
comportamentul incorecte duc la îmbolnăvire. Dacă ne revizuim 
trecutul, boala trebuie să treacă, aşa se şi întâmpla. Dar, cu 
uimire am văzut că multe boli sunt legate de evenimentele 
viitorului. Le spuneam pacienţilor: cereţi-vă iertare pentru 
gestul pe care l-aţi făcut în viitor şi, oricât ar fi de straniu, 
aceasta dădea rezultate. Pe urmă am înţeles că este o cale 
lipsită de perspectivă. Să scormoneşti mereu în viitor înlăturând 
problemele care vin de acolo, este totuna cu modalitatea 
chirurgicală ce-l lipseşte pe om de posibilitatea de a se pune în 
ordine. Viziunea corectă asupra lumii - aceasta este 
posibilitatea de a dirija viitorul. Apoi am observat că schimbarea 
atitudinii faţă de trecut influenţează evenimentele viitorului. 
Trecutul acţiona asupra viitorului şi viitorul asupra trecutului. A 
reieşit că timpul curge constant în două direcţii opuse. Din 
trecut în viitor la nivelul fizic, exterior şi din viitor "i trecut în 
planurile subtile. Ceea ce numim prezent este Perioada 
interacțiunii trecutului şi viitorului, ocupând cam 25 e minute. 
Tot ceea ce vedem în trecut ne aşteaptă în viitor. e aceea le 
propun pacienţilor: revizuiţi toate evenimentele WRutului 


repetând: nu există vinovaţi, în trecut se află "mnezeu şi iubire. 
Cu cât atitudinea faţă de trecut este mai puţin agresivă, cu atât 
avem mai multe şanse pentru un viitor fericit. în trecut, 
Dumnezeu şi iubire, în viitor, Dumnezeu şi iubire! Când începi 
să simţi aceasta, atunci începi în mod real să te schimbi. 

— Reiese că, în cazul materialismului timpul curge într-o 
direcţie, iar în cazul idealismului în cealaltă direcţie? 

— Se poate spune şi aşa. Ştiinţa are o anumită atitudine 
faţă de timp, religia, alta. Putem vorbi despre o noţiune ca cea 
de „neprevăzut" în cazul în care timpul curge din trecut spre 
viitor. Fiindcă întâmplarea este un eveniment ce nu poate fi 
prognozat. Analizând experienţa trecutului, avem posibilitatea 
de a privi în viitor, dobândind capacitatea de a prognoza. Dar o 
asemenea prognoză nu poate fi completă. Şi atunci introducem 
noţiunea de factor aleator şi legitate. Dacă însă viitorul, adică 
planurile subtile încep să fie percepute ca mult mai reale, 
cuvântul „aleator" se va înlocui cu cel de „legitate". 

Unul dintre cei prezenţi pune o întrebare interesantă: 

— Printr-un comportament incorect putem să dăunăm 
puternic viitorului? Aşa-i? 

— Aşa,-răspund. 

— Dar să cureţi viitorul, după spusele tale, este cu mult 
mai greu. Unde e atunci dreptatea? 

— în câteva zile poţi provoca viitorilor tăi copii atâta rău 
încât ani de zile pe urmă nu-l mai poţi îndepărta. 

— Dar asta se poate întâmpla şi în plan fizic? 

In două secunde se poate întoarce volanul şi să cazi în 

râpă, iar apoi să plăteşti toată viaţa pentru asta. Dar în planul 
subtil, fiindcă \uii vorba, este cu mult mai uşor să întorci orice 
eveniment înapoi, să-1 trăieşti din nou, să-1 îndrepţi. Şi cu cât e 
cramponăm mai mult de logica superficială, omenească, cu atât 
mai mult ne îndepărtăm de logica viitorului şi de logica Divină. 
Pentru a influenţa viitorul trebuie să debranşăm logica 
superficială şi să ne adresăm prin iubire eului nostru divin. Prin 
iubire viitorul se restabileşte. 

— Bine, dar cum să opreşti logica omenească? 

— înainte acest lucru se făcea frânând sau anulând conşti 
inţa, pentru o vreme. Izolarea, tăcerea, oprirea gândurilor, 
şederea în întuneric, sistarea privirii, cufundarea într-o stare 
vecină cu moartea, suspendarea hranei, sunetele şi mişcările 


ritmice, substanţele halucinogene etc. Efectiv se reuşea frâ 
narea logicii superficiale pe calea desprinderii de lumea încon 
jurătoare, a ruperii tuturor legăturilor. 


— Bine, dar se poate, fără să renunţi la lume, să obţii 
acelaşi lucru? 

— Desigur, ce se întâmplă când iertăm pe cineva? Accep 
tăm anularea logicii omeneşti şi transferăm punctul de sprijin 
asupra iubirii. Cum lucrează conştiinţa noastră? în primul rând 
ea este legată de memorie. Cum funcţionează mecanismul 
memoriei? într-o fracțiune de secundă ne amintim de un fapt 
care s-ar fi putut petrece cu un minut, un ceas, o zi sau mai 
devreme, adică reducem la un punct substanţa, spaţiul, timpul. 
Mecanismul memoriei lucrează în primul rând la nivelul com 
primării senzitive a timpului. Evenimente diferite încep, la 
comprimarea timpului, să capete trăsături similare. Sinteza 
este reunirea unor situaţii diferite într-una singură, memoria 
este prima treaptă a comprimării timpului, iar sinteza, a doua. 
Cu cât comprimarea timpului se petrece la scară mai mare, cu 
atât mai puternic atragem spre prezent, trecutul şi viitorul. 
Pronosticul viitorului reprezintă de asemeni evenimente viitoare, 
comprimate într-un punct. Având asupra lumii o imagine de 
perspectivă, putem să o dirijăm. Regulile şi legile pe care le 
deducem ne permit să prezicem viitorul. Timpul comprimat într- 
un punct are o oarecare stabilitate. Cu cât raza timpului este 
mai amplă, cu cât mai largă sinteza, cu atât mai mare este 
stabilitatea fasciculului temporal-informaţional şi cu atât mai 
multe sunt posibilităţile de a prognoza viitorul. Conştiinţa umană 
este rezultatul interacțiunii colective. Dacă în copilărie, individul 
nu a avut relaţii cu semenii, el nu va deveni om, se va preface în 
animal. Conştiinţa colectivă, evoluând, comprimă timpul şi 
prognozează viitorul. în ea există principalele puncte de 
stabilitate. La nivel material sunt legile economice, la cel 
spiritual - cultura şi politica, la cel afectiv - morala şi etica. 
Legile economice se schimbă destul de repede, politica mai 
încet. Cultura este o noţiune şi mai stabilă. Religia, morala, etica 
depăşesc prin stabilitate tot restul. Fără noţiuni ca morala şi 
etica, nu este posibilă evoluţia societăţii, întrucât ele constituie 
un mecanism ce reuneşte conştiinţele tuturor membrilor 
societăţii, determinând comportamentul omului în viitor. 


Comportamentul este consolidat prin legi civice şi juridice. 
Destabilizarea eticii şi moralei ruinează conştiinţa colectivă. Cu 
cât ne concentrăm mai puternic pe morală, etică şi echitate, cu 
atât depindem mai puternic de conştiinţa colectivă. Dar legile 
după care trăim comprimă spaţiul şi timpul pe o rază limitată. 
Trece timpul şi, indiferent de dimensiuni, modelele de ieri 
încetează să ma' funcţioneze. Sunt necesare contracţii ale 
timpului la scară ş' mai mare, o nouă etică şi morală. Dar 
aceasta este o cu totul tă structură. Nu se poate folosi în acelaşi 
timp şi cea veche şi ea nouă. La cea veche trebuie să renunti. 
lar aceasta înseamnă schimbare completă a viziunii asupra lumii 
înconjurătoare. Cu cât omul a susţinut în viaţa lui mai aprig 
dreptatea, cu cât j-a judecat şi învinuit mai des pe ceilalţi, cu 
atât îi va fi mai greu să treacă în noile forme de conştiinţă. în 
măsura în care înţelegem relativitatea şi permanenta atât a 
moralei cât şi a eticii, cu toată necesitatea lor, în măsura în care 
înţelegem că nu există vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, că 
veriga principală care ne uneşte este dincolo de limitele 
timpului şi spaţiului, cu atât suntem mai deschişi faţă de viitor şi 
putem acţiona asupra 

lui. 

— Am auzit că în budism, - spune unul dintre cei prezenţi, 

- se utilizau constant tehnicile comportamentului ilogic, im 
previzibil, ale întrebărilor şi acţiunilor, la prima vedere, 
stupide. Toate acestea erau pentru destrămarea imaginii lumii? 

— Da. îmi amintesc o istorie povestită de cineva. La un 
sfânt a venit un învățăcel şi i-a spus că este gata să facă pentru 
el orice faptă. „Bine! a zis sfântul, scoate morcovii din pământ 
şi îngroapă-i la loc cu frunzele în jos". S-a dovedit că pentru 
ucenic aceasta a fost cu mult mai dificil decât să renunţe la 
viaţă. Distrugerea modelului obişnuit al lumii este peste 
puterile lor, pentru mulţi. Adesea este mai uşor să mori. 

— înseamnă că, putem să nu ne temem pentru locuitorii 
Rusiei? Atâta idiotism s-a adunat în socialism încât nu mai 
Putem fi dogmatici. Dar despre faptul că în filozofia indiană se 
Prezicea venirea epocii „Shudr". Se refereau la socialism? 

Eu cred că acest lucru s-a spus despre întreaga lume. 
Înainte de crearea noii imagini a lumii are loc distrugerea lumii 
vechi şi dacă nu este suficientă iubire, atunci lumea veche nu 


trece în cea nouă ci pur şi simplu se năruie. Probabil că în Biblie 
această perioadă se numeşte sfârşitul lumii. 

— Cum va fi oare morala şi etica în cadrul noii omeniri? 

—- în primul rând, acestea se vor orienta în mare măsură 
spre iubire, motiv pentru care oamenii se vor putea înţelege 
mult mai uşor. întrucât întregul univers a emanat din iubire, tot 
prin iubire universul poate fi concentrat într-un punct, adică îl 
putem sintetiza şi înţelege. Cu cât posibilităţile noastre de iubire 
sunt mai mari, cu cât mai mult vom percepe în mod real eul 
nostru divin, cu atât mai adânc şi mai amplu vom începe să 
înţelegem lumea înconjurătoare şi cu atât mai mari vor fi 
posibilităţile de a ne înţelege între noi şi de a dirija viitorul. 
Oamenii vor vorbi cu atât mai puţin despre blamare şi cu atât 
mai mult despre a se ajuta unii pe alţii. Legile vor fi îndreptate 
spre păstrarea şi dezvoltarea iubirii din sufletele noastre. Morala 
şi etica vor apăra în primul rând nu trupul nostru, ci iubirea şi 
sufletul nostru. Salvându-ne în viitor, noi ne salvăm şi în 
prezent. 

— Eu am citit ieri o notiţă interesantă, - îmi spunea unul 
dintre prietenii mei - Sub influenţa anesteziei omul este încăl 
zit până la 43 grade, trec durerile, chiar şi cancerul, începe 
întinerirea. Oare este mai bine decât înghiţirea medicamen 
telor? 

— Dacă prin aceasta nu se schimbă caracterul şi concept'1l 
despre lume a omului, este puţin posibil ca acest efect să aiba 
o durată lungă. Este tot una cu trădarea şi înjosirea ta s 
influenţa anesteziei. Sufletul nu se chinuie şi nu suferă, 
tânjeşte după iubire. 

— Ei bine, ce se întâmplă cu alcoolul, totuşi, să-l bem sau 
sânu-lbem? 

__Băuturile alcoolice ajută să întrerupem legătura cu lu 
mea înconjurătoare, să ne îndepărtăm de conştiinţă şi de aceea 
are loc o răbufnire a iubirii şi a mărinimiei în suflet. Insă în 
momentul când începi să depinzi de aceasta, are loc şi dezin 
tegrarea, întrucât aceasta devine nu un mijloc ci un scop. 

— Ce se întâmplă cu alimentaţia? înainte omul a mâncat 
mult şi fără gust. Pe măsura dezvoltării însă, noi mâncăm din 
ce în ce mai puţin, iar plăcerea este din ce în ce mai mare. Eu 
cred că acelaşi lucru se întâmplă şi cu alcoolul. 


— Dar ai uitat despre sex, - mi-aduce aminte un membru al 
auditoriului. - Ce se întâmplă cu acesta? 

—Eu cred că se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu alimentele 
şi cu alcoolul. 

— Apropo, este dăunător să te ocupi de onanism sau este 
folositor? 

— Energia sexuală se transformă în permanenţă în senti 
mente umane şi divine, înălţătoare. Cu cât are loc mai dificil 
această transformare, cu atât mai multapare necesitatea 
eliminării energiei prin onanism. De ce călugării renunţă la 
V|aţa sexuală? Pentru ca să fie mai uşoară transformarea 
umanului în divin. Dacă călugărul începe să invidieze, să se 
suPere şi Să aibă un sentiment de tristeţe, atunci nu are loc 
ransformarea energiei. Atunci energia sexuală acumulată, fie 
e u'e eliminată, fie cauzează îmbolnăvirea. Dar noi nu 
1 nem cu toţii sfinţi şi în tinereţe fiecare trece prin această 
aPa. Ce poate însemna un astfel de lucru pentru un tânăr? 
este când are loc supraîncărcarea cu energie sexuală şi alta 
este când aceasta devine un scop, izvor de satisfacţie şi apare 
dependenţa de ea. în acest caz se pot ivi probleme. Cea mai rea 
faţetă a acestei probleme îl constituie sexul virtual cu ajutorul 
computerului. Acesta duce direct la impotenţă precum şi la 
destrămarea soartei. 

— Dar tu singur ai spus că sexul înfăptuit corect este util 
că acesta duce la întinerire şi la încărcarea cu energie. Dar de 
ce trebuie să faci mai puţin? 

O atitudine justă faţă de mâncare întăreşte de asemenea 
sănătatea, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să mănânci cât 
se 

poate de des. Un om mi-a relatat următoarea poveste. El avea 
probleme cu pielea şi s-a dus în Israel la Marea Moartă. „După 
două zile de şedere, pielea mea a devenit ca la un nou născut, - 
a spus el. - lar mai departe s-au întâmplat următoarele: am luat 
cina într-un restaurant. în seara aceea s-au servit nişte gogoşi 
foarte gustoase. Am pus câteva din ele într-un pachet şi le-am 
luat cu mine. Peste câteva ore m-am dus la malul Mării 

Moarte. Totul a fost învăluit în ceaţă. Hotelurile se scăldau în 
lumini feerice. Totul era frumos, minunat. Mi-a venit pofta de 
mâncare. Am scos din pachet o gogoaşă şi am mâncat cu 
poftă. Am simţit că m-am săturat şi nu mai am nevoie de 


altceva. Stăteam şi mă uitam la a doua gogoaşă. Mă gândeam 
că este gustoasă, e păcat să o arunc. lar până a doua zi se 
învecheşte. M-am gândit, m-am gândit, apoi am dat din mână 

şi am hotărât să o mănânc; forţat, dar am mâncat-o. După 
aceasta mi s-a aplecat. Aveam senzaţia că mor. Tot atât cât am 
zburdat în ultimele două zile, exact atâta am zăcut după ce am 
mâncat această gogoaşă. A doua zi mi-a apărut o erupție pe 
toată pielea, mai rău decât înainte de a sosi în Israel. După 
aceasta m-am mai chinuit câteva zile. Atunci când în per- 
manenţă încâlci armonia lăuntrică îţi fortezi sentimentele, iar 
organismul nu mai luptă. De îndată ce mi-am revenit cât de cât, 
am înţeles imediat cât de periculos este să mănânci peste 
măsură." lată că dacă alimentaţia peste măsură dă pestecap 
energia, atunci blamarea şi pretenţiile faţă de alţii sunt mult mai 
periculoase, - am arătat eu. Blamarea este un fel de alimentaţie 
peste măsură din punct de vedere moral şi etic. Dar în acest 
caz, spre deosebire de corp, nu putem observa rezultatele 
catastrofale. Uneori primim semnale de sus. 

O cunoştinţă de-a mea mi-a povestit ieri un episod interesant 
din viaţa ei. Aceasta s-a întâmplat cu câteva zile în urmă. Ea se 
afla cu mama în locuinţă şi trebuia să spele nişte rufe. în acest 
timp, mama ei se uita la televizor. Cunoştinţa mea nu a pus în 
funcţiune maşina de spălat şi timp de o jumătate de oră a spălat 
rufele cu mâna. Când a părăsit baia, mama ei, dintr-o dată, a 
spus iritată: „începi acum să speli rufele, iar eu nu pot să mă uit 
la televizor!" - „Eu, în mod special, pentru a nu o deranja pe 
mama, am spălat rufele cu mâna, iar ea s-a năpustit asupra 
mea, - a gândit fata. - Ea este totuşi din cale-afară de 
nedreaptă." S-a dus înapoi în baie, şi deodată s-a auzit un 
zgomot. 

«Eu m-am gândit, e foarte posibil ca mama să fi căzut. M-am 
uitat înjur şi am întrebat: „Mamă, ce s-a întâmplat? "» 
-«Icoanele din camera ta, nu ştiu cum, dar au căzut», -a 
raspuns ea. Eu am adus acasă două icoane mari şi le-am 
fixat de perete, - îmi spunea cunoştinţa. - Cum au putut să 
cadă cu taţa în jos, e greu de închipuit, dar eu am înţeles, 
acest lucru era legat de dezaprobarea mea. Cu o jumătate de 
an în urmă a avut loc un eveniment care a depăşit orice 
limită a lom ** umane. Eu am fost la Berlin şi am intrat într- 
unui dintre cel mai mari magazine universale. Nemţii 


constituie un pOno amabil şi corect. Ce s-a întâmplat cu 
vânzătoarea, nu înţelege. Ea, însă, din cauza unui fleac s-a 
năpustit pur «i simplu asupra mea, purtându-se cu 
obrăznicie. S-a purtat cu mine complet nedrept. Eu nu i-am 
răspuns nimic şi am plecat mai departe. Trebuia să dau un 
telefon. Am cumpărat o cartelă de telefon de la o fată şi m- 
am apropiat de telefonul care se afla în apropiere, 
introducând cartela. Pe cadran trebuia să apară inscripţia: 
„Aveţi atâtea şi atâtea minute" sau „V-au mai rămas atâtea 
minute." Acest lucru înseamnă că acea cartelă funcţionează 
şi se poate suna. Pe ecranul care se aprinde sunt programate 
numai câteva fraze. Dar, când am introdus cartela, am citit 
deodată informaţia: „Treceţi la celălalt telefon." O asemenea 
frază nu trebuia să apară, dar eu, uluită, scot cartela şi mă 
duc la celălalt telefon. Şi ce crezi? La celălalt telefon pe ecran 
apare aceeaşi frază. Şi-aşa am luat la rând telefoanele care 
m-au pasat fiecare la un altul. La urma urmei m-am dus la 
fata care mi-a vândut cartela. „Mă scuzaţi, cartela dumnea- 
voastră e defectă" - i-am spus. Ea merge cu mine până la 
primul telefon, introduce cartela, ecranul se iluminează, 
afişează că ini-a rămas numai un minut, ea mă roagă să-i 
spun numărul, formează liniştită numărul şi îmi spune că s-a 
făcut legătura. După aceea, ea agaţă receptorul în furcă şi 
mă roagă să formez singură numărul. Introduc cartela, 
formez numărul, iar după câteva secunde aud glasul 
cunoştinţei mele pe care am vrut s-o sun. Cu colţul ochiului 
am văzut că o fată, care stătea în spatele meu, arată cu 
capul spre mine şi face senin cu tul î* Juru' Amplei ca şi când 
ar vrea să dea un telefon. 

terminat convorbirea şi am scos cartela. Apoi mi-am adus 
nte că am vrut s-o sun pe prietena mea. Reintroduc cartela « 
văd textul obişnuit: „treceţi la celălalt telefon." Am înţeles 


c că toată chestiunea este legată de mine şi nu de cartelă, 

ci de telefon sau de vânzătoare. Timp de zece minute am 
spus rugăciuni şi i-am iertat pe toţi. Apoi m-am dus din nou la 
telefon şi totul a fost normal. Mi-am sunat prietena şi m-am 
dus acasă. 


__Deci iată, - am continuat eu - acum intervine acel timp 


când susţinerea fermă a tabloului obişnuit al lumii devine din ce 
în ce mai periculoasă, însemnătatea ridicată a bunurilor vieţii ne 


poate lega de formele învechite mai puternic decât este admis. 
lar dacă noi nu dorim să transformăm în mod voluntar imaginea 
lumii, atunci această distrugere va avea loc prin boli sau 
nenorociri. Cu cât este mai mare hotărârea noastră de a ne 
schimba în interior, cu atât mai puţin avem nevoie de 
mecanismul constrângerii. 

— Oare şederea noastră la Marea Moartă ne ajută să 
schimbăm modelul lumii? 

— Da. Dacă ne aflăm în mediul care subjugă viaţa, fie ne 
degradăm şi ne destrămăm, fie încercăm să micşorăm inde 
pendenţa noastră faţă de mediu, întărind contactul cu primele 
surse prin sentimentul iubirii. lată de ce, destabilizarea perio 
dică a bazelor vitale, a vieţii, a corpului, a conştiinţei, nu 
numai că întăreşte imunitatea noastră, dar ne ajută la 
dezvoltare. 

— Apropo, - unul dintre membrii grupului ne aduce 

aminte. - Noi, împreună cu grupul am fost nu demult la izvoa- 
rele de apă minerală. Şi iată că unul dintre noi s-a vlăguit şi 
chiar a adormit în apă şi a rămas în ea mai mult de o oră. Apoia 
paralizat. Timp de zile întregi nu a putut să se mişte. De ce s-a 
întâmplat oare acest lucru? 

— Deoarece subjugarea a fost mai puternică decât rezerva 
iubirii din suflet. Dacă ar fi existat o frică puternică, părerea de 
rău, deprimarea, paralizia ar fi putut să dureze. Cu cât suntem 
mai mult orientaţi spre iubire, cu atât degradarea se transformă 
în dezvoltare. Odată, am făcut baie în izvoare calde de apă 
sulfuroasă. Am stat cam zece minute şi a început să mă doară 
inima. De câteva ori m-am dus la băi, după care mi-a pierit într- 
un fel pofta. Am înţeles că a trecut suprasolicitarea şi totul 
poate deveni nu un folos, ci o păgubire. Am încercat să desci- 
frez situaţia, întrucât şederea într-o asemenea apă constituie 
un stres, am hotărât să calculez cât o să rezist în apă. Se pare 
că în conştient confortul deplin era aproape 100%, iar în sub- 
conştient numai de 15%, iar din primele clipe ale şederii într-o 
asemenea apă, în subconştient a apărut sentimentul de frică, 
deprimare, părere de rău etc. Lucrurile au mers nu spre 
dezvoltare şi năzuinţă, spre iubire, ci către îngustarea ei. 
Atunci, înainte de a intra în apă, am început să mă rog. „în 
ciuda faptului că se distruge viaţa şi conştiinţa mea, iubirea lui 
Dumnezeu se păstrează şi se măreşte", - am repetat eu. Acelaşi 


lucru am făcut în apă. Stresul interior a crescut la 70-80%. 
Astfel, dacă cu ocazia primei şederi în apă de izvor, după un 
timp oarecare puteau să apară probleme de sănătate, în special 
cu plămânii, atunci a doua oară a apărut nu slăbirea ci întărirea 
imunităţii. Printre altele, a crescut în primul rând capacitatea 
energetică a primei ceakre informaţionale. înainte, mului i-a 
fost o frică apropiată de panică, de distrugerea rnagin' 
obişnuite a lumii, iar acum omul învaţă s-o înţeleagă. 

în curând, o asemenea distrugere va constitui un element 
necesar pentru dezvoltare. 

._Tu vorbeşti despre distrugere. - Acest lucru este bun, 
dar iată că acum, în „arta" noastră, se practică fapte ca 
sfâşierea, uciderea şi tăierea. Se pune problema ce este bun în 
cadrul acestora. 

— Bineînţeles că nu este nimic bun. Totul depinde de 
motivaţie. Soldatul distruge în luptă viaţa unui alt om şi 
primeşte pentru aceasta o decorație. Dar dacă omul omoară pe 
cineva din gelozie sau din lăcomie, atunci va fi judecat. 

— Ei bine, poţi să pui un diagnostic ultimului hit, pe care 
acum îl vedem în permanenţă la televizor? 

Fără nici o problemă. Probabil că tu ai auzit acolo ase 

menea cuvinte: „Să nu mori, tu numai să trăieşti. Dacă doreşti, 
eu zdrobesc stelele, omor vecinii care te împiedică să dormi." 
în principiu, aici chiar şi fără diagnosticare poţi să înţelegi 

totul. Deşi în acest cântec se vorbeşte despre dragoste, de fapt 
scopul principal îl constituie viaţa ei şi dorinţa ei. Astfel, cu 

cât este mai mare concentrarea asupra dorințelor, cu atât este 
mai mare agresiunea asupra întregii lumi şi asupra propriei 
persoane. în acest caz, în principiu, cântecul reflectă o stare 
patologică sau mai bine zis o tendinţă spre patologie. Dar dacă 
după diagnosticare ataşamentul faţă de dorinţă din acest cântec 
este de 13 ori mai mare decât nivelul mortal, omul căruia îi 
place acest cântec poate deveni impotent sau i se destramă 
familia sau i se duc de râpă toate dorinţele. Copiii lui pot 
deveni criminali sau homosexuali, adică pot avea tendinţe 
patologice. 

— Dar uită-te la cântecul următor. Acesta conţine urmă 
toarele cuvinte: „Nu mai am nevoie de o aşa dragoste, nu mă 
supăra." 


— Şi aici avem de-a face cu o agresivitate ridicată, depen 
dentă de dorinţă, este de opt ori mai mare de nivelul critic. 

— E ciudat, - intervine unul dintre interlocutori. - Dacă 
aceste cântece dezvoltă patologia, de ce ocupă ele primele 
locuri în topul hiturilor? 

Eu am dat din umeri: 

— Aici probabil că avem de-a face culegea marilor cifre. 
Presupunem că există 20% din rândul ascultătorilor care au o 
tendinţă patologică. Pentru acest cântec, ei dau bani. Dar dacă 
acest hit va fi prezentat în permanenţă la televizor atunci, în 
loc de 20% pot apărea 30% sau mai mulţi. Showmanii primesc 
banii şi cu cât primesc mai mulţi bani, cu atât mai multe 
posibilităţi au să influenţeze opinia acelora care apreciază 
cântecele şi care acordă acestora primele locuri în spectacolele 
hiturilor. Orice tendinţă cuprinde o inerție atât pozitivă cât şi 
negativă. La început tineretul primeşte asemenea cântece cu 
urale, apoi se împuşcă sau se spânzură. Şi este puţin probabil 
ca medicii să poată caracteriza acestea drept artă contem 
porană. 

— Ei bine, dar dacă vor fi interzise filmele şi cântecele în 
care se propovăduieşte distrugerea? 

Indiferent ce fel de baraje am construi, lacurile de acu 

mulare se vor umple. Apa trebuie transferată doar într-o altă 
albie. Distrugerea constituie un element necesar al dezvoltării. 
Astfel, judecând după toate, în mod periodic, aceste procese se 
includ în subconştientul fiecărui om de pe Pământ. în acest 
moment este important faptul asupra căruia eşti îndreptat şi ce 
fel de rezerve de iubire ai în sufletul tău. Cu cât este mai puţină 
iubire în suflet, cu cât mai puternic noi, prin visuri, țeluri şi 
concepţii despre lume, suntem legaţi de omenire, cu atât mai 
mică va fi dezvoltarea şi mai mare patologia. 

— Ei bine, te rog să diagnostichezi un cântec, - a propus 
vecinul meu. - Acest cântec a fost compus de un poet zis 
„albastru". Acel cântec este probabil în general o catastrofă. 

— Cântecul este curat - am spus eu. - Principal este nu cel 
care-l cântă, ci ce anume introduce în acest cântec şi spre ce se 
orientează când îl interpretează. Apoi, în afară de cântăreţ, mai 
există şi autorul cântecului. El poate pur şi simplu să constate 
starea lui patologică, iar aceasta să se disperseze în sufletul 
spectatorilor. Poate să transmită experienţa de depăşire a stării 


patologice şi, în consecinţă, să nu dăuneze sufletelor, ci să le 
ajute. 

— Se întâmplă că întreaga omenire are un viitor destul de 
sumbru, - a observat unul dintre noi. Tema violenţei se află 
acum pe primul loc în artă. 

— în prezent are loc o accelerare, iar toate tendinţele 
imperfecte se vor dezvolta destul de repede şi vor muri, se 
înmulţesc tendinţele patologice, deocamdată nu există o 
concepţie corectă despre lume, dar pretutindeni în lume pot fi 
observați germeni care ne îndeamnă spre armonie. Nu putem 
să gândim rău despre viitor, întrucât în viitor noi ajungem la 
Dumnezeu, ne întoarcem la Dumnezeu. Orice eveniment care 
are loc şi va avea loc ne împinge pe noi spre iubire şi spre 
Dumnezeu. Voința divină se manifestă în toate. Procesul 
atologic este necesar pentru faptul de a împrăştia pe cei care nu 
au învăţat să iubească. Dacă noi vorbim şi gândim sumbru 
despre viitor, noi ne îndepărtăm de Dumnezeu şi de iubire. Nu 
demult, am trecut printr-un asemenea eveniment. Au apărut 
probleme pe care trebuia să le rezolv. Trebuia să scriu o carte, 
iar în problemele mele a avut loc un eşec total. Eu înţeleg că nu 
am putere pentru a face totul deodată. Şi încercând ca prin 
interior să mă apuc de soluţionarea sarcinilor puse, simt că nu 
voi reuşi. Cu cât doresc mai mult să rezolv mai repede toate 
problemele cu atât mai greu mă apasă ceva pe suflet. Am hotă- 
rât să-mi pun un diagnostic. Se pare că starea mea a fost 
aidoma unei stări de sinucidere lentă. A apărut o dorinţă de 
cinci ori mai mare de a muri din cauza înjosirii soartei. Eu mi-arii 
spus: nu lua asupra ta multe lucruri, acolo, sus, se hotărăşte ce 
ai de făcut. Dacă nu poţi să rezolvi dintr-o dată problema, atunci 
rezolv-o pe bucăţi. Eu pot să fac ceea ce pot, iar restul îl va 
hotărî Dumnezeu. Am simţit o uşurare în suflet, iar problemele 
le-am rezolvat cumva. Dar, timp de încă zece zile mi-au apărut 
programe de autodistrugere, adică în conformitate cu inerția, un 
timp destul de îndelungat, am simţit o decepţie şi lipsă de 
dorinţă de a trăi. lată de ce, atunci când te gândeşti la viitor, nu 
este voie nici măcar să te forţezi şi să induci o greutate în suflet, 
pentru că o asemenea stare ne împiedică să trăim iubirea. 
Apropo, dacă cineva v-a supărat, atunci, în primele 15 zile vă 
veţi întoarce în permanenţă la această situaţie. Astfel, în 
subconştientul dumneavoastră, fie că doriţi sau nu, treceţi prin 


această situaţie din nou, aproximativ de o mie cinci sute de ori. 
Cu cât sufletul dumneavoastră este mai antrenat în vederea 
păstrării iubirii şi eliminării pretenţiei, cu atât procesul de 
distrugere se transformă în proces de creaţie. Este natural că 
pentru aceasta trebuie să ne pregătim din timp, adică noi 
trebuie în permanenţă să depăşim atracţia fericirii omeneşti. 
Atunci când nouă ne este teamă să nimicim stabilitatea, deseori 
ne dezicem de dragoste. 

-— Ce este rău în faptul că bărbatul vine din timp acasă şi 
face totul ca soţia lui să fie fericită? 
— Până când stabilitatea nu devine un scop, totul este normal. 
Dar dacă soţul nu a venit acasă din timp, soţia începe să se irite, 
să se enerveze, ceea ce constituie nişte semne periculoase. Ea 
începe să susţină modelul lumii, în care din ce în ce mai mult se 
reliefează orientarea asupra vieţii ei şi a năzuinţelor şi din ce în 
ce mai puţin asupra dragostei. Nu demult, un bărbat mi-a cerut 
nişte sfaturi. Problema constă în următoarele: copilul lui are 
epilepsie. în sângele lui au descoperit o componentă a cărui 
existenţă i-a condus la concluzia epilepsiei. Tatăl a dus copilul la 
un bioterapeut. După un tratament, a dispărut componenta 
respectivă din sânge, precum şi epilepsia. „Eu am citit cărţile 
dumneavoastră, - a spus tatăl. -Şi aş fi dorit să ştiu dacă băiatul 
meu nu va avea probleme noi?" - „Uitaţi, - am încercat să-i 
explic tatălui. - Dumneavoastră aveţi în general două linii de 
fericire umană. O linie este linia vieţii, a continuării ei, tema 
dorinţei şi geloziei. Cea de-a doua linie o constituie soarta, 
tendinţa de a dirija, apărarea vieţii, tema mândriei. Copilul 
dumneavoastră a avut o nare concentrare pe dorinţa de a 
conduce. Aceasta înseamnă că dacă pe el l-ar fi lecuit numai cu 
medicamente, atunci Printr-un tratament eficient mândria ar fi 
scăzut, iar dependenţa s-ar fi transformat în gelozie. Astfel, 
dependenţa de dorinţă ar fi ajuns nu de 2-3 ori mai mare, cum 
fusese până la tratament, ci de 11-12 ori mai mare. Aceasta 
înseamnă că epilepsia ar fi trecut, dar cu timpul ar fi început să 
apară probleme cu sistemul urino-genital. Ar fi putut apărea şi 
probleme cu încheieturile, cu pancreasul, cu ficatul, vederea şi 
auzul etc. Toate acestea ar fi început să funcţioneze mai rău. în 
afară de aceasta, ar fi avut loc destrămarea vieţii personale şi 
neplăceri în ceea ce priveşte soarta etc. Energoterapeutul este 
un om echilibrat, dar întrucât caracterul copilului în timpul 


tratamentului nu s-a schimbat, a avut loc acel transfer de la 
mândrie la gelozie. Este adevărat că nu este de 11-12 ori mai 
mare peste punctul critic, ci de 7-8 ori. Dacă mama copilului ar 
fi putut ierta şi păstra iubirea în orice condiţii, atunci copilului i 
s-ar fi curăţat ambele ramuri ale umanului. Apropo, atunci când 
omul începe să se roage, recunoscând că boala lui este legată 
de mândria ridicată, atunci poate avea loc o asemenea mişcare 
de la mândrie la gelozie. Totodată, dacă omul se roagă numai 
pentru a-şi recăpăta sănătatea, cu un scop final, cu atât mai 
puţine vor fi schimbările reale şi va exista pur şi simplu trecerea 
şi transformarea unor probleme în altele. Astfel, în primul rând, 
trebuie să lucreze mama." - am conchis eu .- „Mama însă refuză 
categoric să lucreze asupra ei, - a spus tatăl. - Cărţile 
dumneavoastră nu sunt citite de ea." „Atitudinea 
dumneavoastră faţă de ea nu permite ca ea să se dezvolte, - am 
arătat eu. - Cărţile mele constituie o psiho-traumă. Ele vorbesc 
despre pierderi şi cu cât este mai ferm orientat omul spre 
stabilitate, cu atât îi este mai greu sâ citească lucrările mele. 
Dumneavoastră v-aţi temut mulţi ani de cea mai mică 
neînțelegere în relaţiile cu soţia. V-a fost frică de răcirea 
relaţiilor şi de îndepărtarea ei de dumneavoastră, pentru a 
păstra familia, femeia trebuie să se concentreze şi să acumuleze 
iubire în suflet. Pentru aceasta, în mod periodic, trebuie 
experimentată frânarea voinţei şi a dorinţei. Dumneavoastră, 
însă, temându-vă pentru uman, aţi împins-o în permanenţă 
către voinţă şi dorinţă. în ceea ce o priveşte, ea a început să-şi 
păstreze familia nu prin armonie internă, punând un accent mai 
mare pe straturile exterioare, adică: pe soţul ei nu trebuia să-l 
mai iubească, el trebuia dirijat, disciplinat, trebuia solicitat şi 
dojenit etc. în ceea ce priveşte copilul, această tendinţă dinspre 
nivelul superior, a intrat în adâncime şi a început să elimine 
iubirea şi, în consecinţă, a apărut boala." -„Şi acum ce este de 
făcut? - a întrebat bărbatul - Oare trecutul nu-l mai putem 
întoarce şi corecta?" - „De ce nu se poate? Schimbând 
atitudinea faţă de trecut, noi schimbăm însuşi trecutul. Apoi 
boala este în primul rând o reacţie a viitorului. Vă este greu să 
credeţi, dar chiar şi acum, când optica dumneavoastră se 
schimbă faţă de familie, copilului dumneavoastră îi este mai 
bine. Ajutaţi-o pe soţie să se simtă slabă şi fără apărare. Ajutaţi- 
o să se simtă iubită şi s-o păstreze, iar atunci copilul 


dumneavoastră nu va avea nevoie nici de medicamente nici de 
vindecători." 

— Hai să vorbim despre sex, - a întors vorba interlo 
cutorul. - Cum să trăim dacă tot timpul ne abţinem? 

— Nu te întrista, - am răspuns eu. - Unii mănâncă mai 
mult, alţii mai puţin. Fiecare are un mod de viaţă. Apoi, ca să 
renunţi la ceva, trebuie sa ai ceva. în cazul în care nu există în 
suflet teamă, invidie şi supărare, atunci sentimentul de iubire 
îţi va spune de la sine cât şi ce anume îţi este necesar. 

— Apropo, tu crezi în semne sau nu? - m-a întrebat 
prietenul meu. 

— Cred şi în semne şi în indicii, am răspuns eu. 

— Dar tu ai avut aşa ceva? 
Da, am avut şi nu demult. Eu am visat toată viaţa să am 
o casă în natură. Deodată, mi s-a propus un teren. Locul a fost 
minunat. Distanţa - o jumătate de oră din centrul oraşului. 
Alături un parc imens. Au fost trase toate liniile de comu 
nicaţie. Astfel, cu timpul, se putea construi o casă care să 
corespundă total cu cerinţele mele. Ştiu faptul că o casă sau un 
apartament cumpărat întăreşte puternic sentimentul de 
apărare. 
La ce a visat omul în epoca primitivă? - La o locuinţă care să-l 
apere de frig, la mâncare, care să-i permită să-şi păstreze viaţa, 
la sex, care să ducă mai departe neamul şi cu cât visează mai 
mult omul şi doreşte să obţină aceste valori, cu atât mai mult 
se poate aştepta să apară probleme. La mine problemele au 
apărut imediat. Ne-am dus să întocmim actele pentru achizi 
ţionarea terenului. Eu nu cunoşteam drumul, iar tânărul care 
m-a ajutat să-l cumpăr s-a aşezat la volan. După ce am trecut 
de câteva cartiere, deodată, în faţa maşinii a sărit un câine de 
rasă collie. Maşina 1-a lovit, el s-a rostogolit în aer şi a căzut 
pe pământ. Am crezut că l-am omorât. Dar câinele s-a ridicat 
şi, şchiopătând, a fugit. Am ajuns la notar, unde am aflat că în 
ziua respectivă nu se mai întocmeau acte. Pentru a nu pierde 
timpul stând la coadă, am hotărât să amânăm problema pentru 
a doua zi. Când am pornit spre vilă, de câteva ori, sub roata 
maşinii s-au aruncat animalele. Cu greu am putut frâna 
maşina. Din interes, am diagnosticat aceste animale. Toate 
aveau ataşamentul faţă de o soartă şi viaţă pozitivă. Când o 
asemenea dependenţă depăşeşte nivelul critic, animalul îşi 


caută singur moartea. De fapt, la fel ca şi omul. Cu toate că la 
nivelul conştiinţei, acesta nici nu poate să ghicească acest lucru. 
A doua zi am pornit iar de la vilă şi un beţiv a păşit deodată şi a 
căzut sub roata maşinii mele. Nici până azi nu-mi dau seama 
cum de nu l-am strivit. Dar, am avut destul de multă minte să 
realizez că eu nu trebuie să cumpăr acel teren. Când cineva 
trăieşte într-un apartament mic şi apare posibilitatea de a 
cumpăra unul mai mare sau când activitatea ta, munca ta, 
situaţia ta te obligă să ai un anumit nivel de confort este una. 
Când însă visezi foarte mult la ceva, atunci nu situaţia te 
împinge la confort, ci tu te străduieşti să-l capeţi din răsputeri. 
Astfel se poate întâmpla ceea ce a scris Gogol în povestea 
„Mantaua": bogaţi devin aceia care sunt pregătiţi pentru 
aceasta. Talentaţi devin aceia care nu distrug talentul. 
Realizarea personală constituie o mare fericire. Dar până când 
omul nu-şi pune în ordine sufletul, el nu poate atinge această 
fericire. în principiu, predestinarea noastră se ascunde în 
dorinţele noastre şi visele noastre din tinereţe. Câţi tineri 
talentaţi nu am văzut eu, cărora soarta nu le-a permis să se 
manifeste. 

Capacităţile dezvăluite, renumele, banii, i-ar fi omorât destul de 
repede sau i-ar fi împiedicat pe copiii lor să apară pe Pământ. 
Pe mine m-a interesat întotdeauna o frază enigmatică a lui 
Esenin: „Este exact aşa şi în acelaşi timp de neînțeles, a spus 
unul dintre noi: «Unui om dur i se cuvine bucuria, iar celui 
sensibil îi revine tristeţea»." Ca şi cum dacă ar exista multă 
iubire în suflet, ar trebui să existe şi bucurie. O persoană 
sensibilă, delicată, are mai multă iubire în suflet decât 
persoana dură. Şi totuşi tristeţea înseamnă depresie, 
renunţarea la dragoste. Care este sensul în acest caz? Tristeţea 
şi amărăciunea încă nu înseamnă depresie. Puşkin a introdus în 
literatură noţiunea de tristeţe luminoasă. Şi tristeţea şi 
melancolia constituie un adio, un rămas bun de la ceva. 
Aduceţi-vă aminte maxima mea veche: - „Cele mai teribile 
pierderi sunt acelea pe care nu le observăm." Omul dur deseori 
se bucură numai pentru faptul că nu observă ce a pierdut. în 
realitate însă, mecanismul arată astfel: iubirea de Dumnezeu 
naşte dorinţă şi sensibilitate. Cu cât este mai mare dimensiunea 
dorinţei, cu atât mai multe poate atinge omul în viaţă. Cu atât 
mai mult este capabil de o imensă dragoste umană. Tot ceea ce 


este uman şi tot ceea ce dobândim noi trebuie să pierdem. lată, 
deci, dacă simţim de 10 ori mai mult dragostea umană şi 
satisfacţie, noi percepem acest ceva ca pe ceva necesar. Şi în 
acelaşi timp, când noi pierdem de 10 ori mai multă fericire, 
atunci apare mecanismul aprecierii. Dezvoltarea nu înseamnă 
numai un avânt al sentimentelor şi dorințelor, ci un mijloc de 
creştere în dimensiunile sentimentelor bolnăvicioase. Pe măsură 
ce ne dezvoltăm, posibilităţile de chinuire a corpului rămân 
aceleaşi, iar dimensiunea chinurilor sufleteşti devine mai 
puternică. lată de ce, cu cât este mai înaltă sensibilitatea şi 
dimensiunea sufletească a omului, cu atât mai adânc şi mai 
acut poate el să simtă boala, iar pe de altă parte nu orice boală 
poate fi suportată de el. în asemenea cazuri se pot alege câteva 
căi. Prima cale: dacă nu suporţi suferinţa, atunci începe mai 
departe boala, nenorocirea şi moartea. A doua cale: se poate 
degrada, renunţa la sentimente cuprinzătoare micşorându-se 
atunci şi plafonul bolii. Calea a treia: să ne adresăm iubirii şi [Uj 
Dumnezeu, atunci suferinţa ca pierderea fericirii umane nu se 
transformă în chinuri de nedepăşit. Divinul, deci, noi nu-l 
pierdem niciodată. Şi iată o întâmplare pe care putem s-o 
numim drept ilustrare pentru alfabetul vieţii. 

.— Eu am ocupat o funcţie înaltă, - povestea un pacient. -Am 
avut de toate: bani, putere şi posibilitatea împlinirii dorințelor. 
Apoi, în continuare, am avut şi mai mult, adică iubire. Dar 
femeia a fost măritată. La început fericirea ne-a orbit şi acuprins 
totul. Dar cu cât a durat mai mult idila noastră, cu atât mai mult 
am început să suferim. Eu eram căsătorit, ea era căsătorită. S-a 
creat o situaţie de nerezolvat. La un moment dat eu am simţit 
că mai departe nu mai pot, că sufletul meu nu poate suferi mai 
mult. Peste câteva zile am început să am neplăceri la locul de 
muncă. Nu se ştie de unde, au început să apară şi mai multe 
probleme. lar după o jumătate de an am intrat la puşcărie. 
Primul an petrecut în puşcărie a fost un coşmar. Tot ce s-a 
întâmplat a fost deosebit de injust şi ilogic. Acolo, în închisoare, 
am citit cartea dumneavoastră şi anii au zburat pe neobservate. 
Am înţeles ferm: că dacă am renunţat la suferinţele sufleteşti 
care mi-au limpezit iubirea faţă de Dumnezeu, înseamnă că eu 
trebuia să mor. Moartea, însă, mi-a fost schimbată în chinuri 
fizice. Când ştii pentru ce suferi înseamnă că dispare suferinţa. 


Eu mă gândesc că de multe ori mi se pun două întrebări: de ce 
oamenii talentaţi dispar mai des decât ceilalţi oameni? Şi de ce 
oamenii corecţi trăiesc adeseori mai prost decât ticăloşii şi 
nemernicii? lar bunătatea şi onestitatea înseamnă de la sine 
fericire. Fericirea, însă, înseamnă mult mai mult decât banii. Şi 
dacă noi considerăm că pentru onestitate trebuie să ne 
plătească în plus, atunci greşim. Deşi, este adevărat, că dacă te 
ocupi de afaceri şi nu eşti onest şi de încredere, câştigând azi, 
neapărat pierzi mâine sau poimâine. Când în America au fost 
chestionate câteva mii de milionari, a reieşit că una din 
condiţiile bogăției lor ei le numeau încredere şi onestitate. 
Apropo, eu am observat o particularitate interesantă. Când pe 
mine m-au înşelat, furându-mă sau însuşind banii mei, eu 
spuneam mereu că aceşti oameni vor fi pedepsiţi de Dumnezeu. 
Dar nu a avut loc nici o pedepsire. Apoi eu i-am mulţumit lui 
Dumnezeu pentru faptul că nu s-a întâmplat nimic, întrucât s-ar 
fi destrămat terenul pentru răzbunarea mea, pe care eu am 
numit-o dreptate. După aceea, întâmplător, am aflat că aceştia 
s-au înglodat în mari datorii, iar suma acestei datorii a fost egală 
cu banii pe care i-au luat de la mine. Acolo, sus, există o 
anumită rațiune. Şi acolo nu trebuie să te bagi cu logica ta care 
caută în permanenţă vinovaţi şi exacerbează dorinţa de a se 
răzbuna. închipuiţi-vă că a apărut o problemă. Să spunem că 
este vorba de o mare neplăcere, iar în acel moment se 
degajează la dumneavoastră o porţie de energie care permite 
soluţionarea problemei. Să spunem că trebuie să înţelegem de 
ce s-a întâmplat acest lucru şi ce trebuie făcut ca lucrurile să nu 
se repete în viitor. Adică, fiecare neplăcere degajă o porţie de 
energie necesară pentru dezvoltarea ulterioară. 
Dacă noi începem să manifestăm ură şi supărare, căutând 
vinovaţi, părându-ne rău că s-a întâmplat acest lucru, atunci 
simţim o nemulţumire de sine şi teamă pentru viitor, iar o mare 
parte din energie se consumă în zadar. Dezvoltarea nu a avut 
loc. înseamnă că mai departe vor apărea mai multe probleme. 
Cu cât vedem în toate voinţa divină, cu atât noi economisim 
energie pentru dezvoltarea proprie fără a o cheltui în zadar. O 
cunoştinţă mi-a spus următoarele: 

— Eu m-am simţit mai bine când am început să repet fraza: 
._Doamne, eu nu iau nici o hotărâre." Şi procedez la fel, dar 
de fiecare dată simt că voinţa şi dorinţa mea sunt secundare. 


— Ce este o intuiţie bună? Cum să dezvoltăm în sine 
intuiţia? 

— Depinde ce înţelegeţi dumneavoastră prin intuiţie bună? 
S-a dus un om într-un cazinou şi a câştigat o sumă mare de 
bani. El s-a bucurat şi a spus ce intuiţie bună am avut. A doua 
zi însă, a fost jefuit şi ucis. Astfel intuiţia lui a fost bună sau 
nu? Noi, cu toţii, ştim viitorul în subconștient. lar intuiţia 
noastră eâte îndreptată înspre supraviețuirea de perspectivă, 
adică în primul rând spre dezvoltarea sufletului. Intuiţia, însă, 
trebuie să ne ocrotească de tot ceea ce poate deteriora sufletul 
nostru şi câteodată chiar şi de viaţă, dacă noi nu ne folosim de 
aceasta în mod just. Deseori, o intuiţie bună este numită aceea 
care ajută la îndeplinirea dorințelor noastre. Dacă, însă, noi 
devenim robii propriilor dorinţe, atunci în acest plan o intuiţie 
bună pentru noi este sinuciderea. 


— Hai să vorbim mai bine despre femei, - îmi spune 
prietenul meu întrerupându-mă. - Nu pot înţelege nicidecum. 
Să ne înălţăm deasupra femeii, s-o asuprim, nu este bine, să o 
nimicim, deasemenea nu-i bine, să fim egali cu femeia tot nu 
este bine, deci ce trebuie să simt eu când comunic cu o 
femeie? 
Noi trebuie să ne ajutăm reciproc ca să ajungem la 
Dumnezeu. Aceasta înseamnă că noi toţi trebuie să ne 
sprijinim ca să simţim sentimentul iubirii. Ce ne împiedică să 
percepem sentimentul iubirii? Autoprotecţia. în faţa acestui 
sentiment noi trebuie să fim complet fără protecţie. Dacă noi 
încercăm să ne protejăm cu bani sau cu aptitudinile, noi le 
pierdem. Dacă noi încercăm să ne acoperim cu o situaţie sau cu 
o locuinţă luxoasă, noi le pierdem. De dragoste nu se poate 
ascunde nici măcar în spatele vieţii, adică s-o faci mai 
importantă decât iubirea. înseamnă că trebuie să trăim în acel 
mod, care ne ajută să experimentăm sentimentul iubirii. în 
primul rând noi trebuie să vedem eul divin în omul apropiat şi să 
ne simţim în faţa lui fără apărare, ca un copil iubitor. în al doilea 
rând, noi trebuie să vedem eul uman şi să ne comportăm faţă 
de el ca un tată iubitor, cu o dragoste care nu exclude 
severitatea şi pedeapsa. în al treilea rând, noi trebuie să vedem 
sufletul egal cu noi şi să manifestăm o dragoste de prieten şi 
frate. Este neapărat necesar şi sentimentul sexual, dar numai 


după ce am învăţat concomitent să simţim cele trei nivele 
anterioare. în ceea ce priveşte regimul duşmanului pe care 
putem să-l urâm şi pe care trebuie să ne răzbunăm, regimul 
robului, pe care poţi să-1 calci în picioare, regimul de rivalitate 
şi dorinţa de a simţi superioritatea, toate acestea pot fi 
eliminate. 

— Apropo, - se agită un nou interlocutor, - de unde a 
apărut superstiţia de a nu da şi a nu lua bani seara? 

— Probabil, din cauză că cu câteva ore înainte de somn tot 
ceea ce facem se situează într-un loc superior în subconştient, 
iar în cazul în care luăm bani înainte de somn sau dacă îi 
numărăm, acest lucru poate întări dependenţa de soarta favo 
rabilă, iar ca urmare încep problemele. De ce este preferabil să 
se facă cu câteva ore înainte de somn? Atunci dependenţa de 
dorinţă este mai mică. 

— Ce se întâmplă cu sexul înainte de somn? - mă întreabă 
prietenul. 

— Cu sexul trebuie să te ocupi în loc de somn, şi atunci 
totul va fi normal, - am răspuns eu şi cu greu m-am abținut să 
nu zâmbesc. 

— De ce nu se pot pune cheile pe masă? 

— Masa pe care noi mâncăm are în subconştientul nostru o 
însemnătate deosebită. Tot ceea ce stă pe masă măreşte 
valoarea acestuia. Cheile de la casă le considerăm drept un 
simbol al apărării şi al soartei favorabile şi lăsarea lor pe masa 
pe care se mănâncă, judecând după toate, poate întări depen 
denţa de o soartă favorabilă. în general, într-un apartament, 
acele obiecte care sunt aşezate deasupra a ceva, măreşte 
însemnătatea lor şi în consecinţă este nevoie ca aceste obiecte 
să le alegem corect. 

— Apropo, eu doresc să mă duc să fac exerciţii într-o sală 
de antrenament, - mi se adresează unul din cei prezenţi. - 
Dacă întăresc muşchii şi devin mai puternic, poate să-mi 
dăuneze acest lucru? 

— Da, poate. De ce vrei să te duci la antrenamente? 

— Cum de ce? Pentru a deveni mai puternic, a mări 
volumul muşchilor şi pentru a dobândi o siluetă atletică. 

— în consecinţă, ca să se uite fetele după tine, nu-i aşa? - 
presupun eu. 

— Dar de ce nu? 


— Şi acum analizează care sunt scopurile tale: 1) să 
întăreşti sănătatea înseamnă concentrarea spre viaţă; 2) să care 
sufletul lui se detaşează de viaţă şi dorinţă, lui îi este mai uşor 
să perceapă eul său divin şi să se concentreze asupra acestuia, 
iar apoi el coboară între oameni, în vale, şi deodată observă că 
nu poate să-şi menţină această stare. El se întoarce înapoi şi 
dobândeşte din nou starea înălţătoare a sufletului, iar apoi 
coboară în vale încercând să-şi păstreze aceasta stare. Când 
reuşeşte, el înţelege că a ajuns mai departe în evoluţia sa. Se 
pare că a fi sfânt în mijlocul oamenilor este mult mai greu decât 
detaşându-te de toate; este mai greu să păstrezi calmul, bucuria 
şi iubirea când eşti împins, umilit şi când toţi se comportă cu 
tine nedrept şi cu atât mai greu este să-ţi păstrezi starea justă 
interioară când trebuie să te aperi sau să ataci. Artist devine 
acela care pe dinăuntru este încălzit de iubire. Scopul artelor 
marţiale nu Îl constituie umilirea şi distrugerea adversarului, ci 
păstrarea eului tău adevărat în condiţiile cele mai grele şi 
inadecvate pentru aceasta; nu victoria exterioară ci cea 
interioară şi în primul rând asupra eului tău uman este cea care 
contează. Capacitatea de a învinge fără a lupta a demonstrat 
echilibrul interior al celui care practica artele marţiale. 
Adevăratul învingător este acela al cărui victorie nu este 
băunită. învingând eul uman propriu, învingi deja orice armată. 
La început noi ne raportăm la propriul eu uman cum se 
raportează peştele la stăpânul său, ploconindu-ne în faţa 
acestuia şi depinzând de el; apoi cu iritare şi ură ca şi slugile 
care doresc să se echilibreze; apoi începem să-l călcăm în 
picioare ca stăpânul pe sluga sa indolentă; apoi începem să-l 
iubim ca pe un copil imperfect, fără aroganță, teamă şi iritare, 
ajutându-l cu dragostea noastră şi educându-1 corect. 
— Hai să tragem o concluzie asupra celor spuse de tine, -a 
arătat prietenul meu. - Astfel, care sunt cauzele bolii? 1) Mediul 
nefavorabil - este clar. 2) Obiceiurile dăunătoare. 3) Atitudinea 
incorectă faţă de alimente şi de sex. 4) Concepţia incorectă 
despre lume şi ca atare, faţă de caracter. 

— Eu aş fi pus concepţia despre lume pe primul loc. 

— Oare de la lipsa de sex pot apărea boli? 

— Bineînţeles, ca şi de la subalimentare. Să presupunem că 
sentimentul de dragoste trebuie să se transforme în energie 
sexuală. Dar dumneavoastră vă aflaţi într-o stare de iritare, de 


supărare, de încărcare nervoasă şi ca rezultat atracţia sexuală 
nu mai intervine. Este la fel ca şi când dumneavoastră ar trebui 
să mâncaţi dar din cauza unor necazuri trăite v-aţi pierdut 
pofta. Este natural, că pot apărea probleme. Dar din nou starea 
dumneavoastră interioară echilibrată vă sugerează singură ce 
să mâncaţi, în ce cantitate şi când. Se întâmplă ca uneori să 
doriţi să flămânziţi, iar alteori să înfulecaţi. 


— Ce demonstrează faptul dacă actul sexual este foarte 
scurt? 

— în primul rând, acesta este determinat de starea femeii şi 
nu a bărbatului. înseamnă că ea are o concentrare subconşti- 
entă ridicată a dorințelor. 

— Dar dacă totul se petrece foarte repede - este bine sau 
rău? 

— Eu cred că are loc acelaşi fenomen ca şi când dumnea 
voastră aţi consuma masa de prânz într-un minut. Pentru 
transformarea energiei este încă nevoie de timp. 

— Care trebuie să fie timpul optim? 

Aproximativ de la 5 la 20 de minute, adică exact cât 
recomandă medicii. Apropo, o femeie m-a întrebat nu demult 
care este cauza bulimiei? Adică ea la început mănâncă, apoi 
are greţuri. Tema este una şi aceeaşi, adică legată de gelozie ş; 
de dorinţe. Una dintre trăsăturile ataşamentului faţă de dorinţă 
depinde de alimentaţie. Omul nu poate să învingă dorinţa de a 
mânca. Se acumulează un complex care duce la vomă. Când 
eu vorbesc despre gelozie, subinţeleg dependenţa de viaţă şi 
de dorinţă. Pur şi simplu la unii oameni aceasta poate arăta ca 
invidie, iar la alţii ca bârfa; la al treilea apare ca lipsa de dorinţă 
de a trăi, iar la al patrulea ca gelozie, la al cincilea însă, ca o 
teamă în faţa viitorului. Când copilului îi este frică să rămână 
singur, el se teme foarte tare de moarte. Aici avem de-a face 
de asemenea cu dependenţa de viaţă şi dorinţă, întrucât la 
baza tuturor dorințelor se află atracţia sexuală, adică 
continuarea vieţii, se poate trata această dependenţă în primul 
rârid prin păstrarea iubirii atunci când sentimentul 

este diminuat. Capacitatea de a ierta pe omul iubit, care a 
înşelat, a supărat, s-a certat, capacitatea de a păstra iubirea, 
atunci când viaţa se destramă, adică în timpul bolii şi al morţii, 
permit înlăturarea cauzelor care stau la baza multor probleme. 


— Dar dacă eu voi ierta în permanenţă omul care mă 
trădează şi nu se comportă adecvat, oare eu nu-l stimulez? 

— Suntem cu toţii fiii lui Dumnezeu. Dacă copilul face 
năzbâtii, în sufletul dumneavoastră îl iertaţi întotdeauna deşi 
prin aceasta îl pedepsiţi. Pur şi simplu nu trebuie să uităm că 
noi suntem cu toţii nişte copii mari. 

Eu am o întrebare interesantă, - intervine unul dintre 
ascultători. - Am practicat yoga. Aici, în principiu, se poate 
reduce orice exerciţiu fizic la două tipuri - este asana cămilei 
şi asana iepurelui. în prima postură, stând în genunchi începi să 
te mişti în spate, iar în a doua - invers. Dar iată, prima zjţie este 
foarte grea pentru femei, iar a doua pentru bărbaţi. De ce? 

„_ Aceasta întrucât prima poziție constituie înjosirea 
femeii, iar cea de-a doua reprezintă voinţa şi dorinţa de a 
conduce. Pentru femei sunt importante familia, copiii, conti- 
nuitatea neamului, adică dorinţa. Pentru bărbat sunt însă 
importante munca, aptitudinile voinţa şi dorinţa de a conduce. 
Astfel aceste poziţii principale permit să blocheze concentrarea 
asupra a două tendinţe ale fericirii umane. Se poate afirma că 
yoga este o filozofie descrisă prin mişcări şi posturi. 

După câteva zile eu mergeam cu trenul care mă ducea la 
Moscova. Sub bătaia ritmică a roţilor pe mine m-au preocupat în 
permanenţă problemele mele. Astfel, până acum, nu pot 
înţelege cauza scurgerii energiei. Dacă reglementez problema 
cu rinichii, atunci începe să sufere ficatul. Atâta timp cât există 
scurgerea energiei, ceva trebuie să doară. Este posibil ca eu să 
merg cu prima viteză. Vitezele cu care am ieşit, profunzimea 
problemelor pe care le rezolv necesită cuplarea vitezei a cincea, 
iar eu călătoresc cu viteza întâi sau a doua. Este nevoie să 
schimb ceva în mod esenţial. în primul rând este nevoie să mă 
ascund, să mă deconectez din cotidianul vieţii. Când şarpele îşi 
schimbă pielea, el trebuie lăsat singur. Apropo, iată încă o cauză 
a bolii. Omul se împotriveşte destinului său. El trebuie să 
schimbe, să presupunem, profesia, obiceiurile şi modul de viaţă, 
dar el s-a ataşat atât de mult de stabilitate şi existenţă pozitivă, 
încât renunţă să facă ceea ce solicită de la el soarta. Dar mai 
departe urmează boala şi moartea. Apropo, referitor la muncă. 
S-ar putea ca să fi sosit timpul ca să termin cu extrasenzorialul? 
în ultima vreme aş dori foarte mult să mă ocup de pictură. Acest 
lucru nu este întâmplător. Dar cu cercetările din ultimul timp s- 


au acumulat o serie de probleme mult mai repede decât 
posibilităţile mele de a le rezolva. Dar şi obiceiurile mele trebuie 
precis schimbate. Să te grăbeşti în ultimele clipe nu este o 
ocupaţie foarte plăcută. în memoria meaa revenit un episod 
care s-a întâmplat cu doi ani în urmă. Mergeam cu maşina spre 
casa de vacanţă, am deviat de pe traseul principal pe un drum 
îngust. în faţa noastră, la mijlocul drumului gonea un camion. 
Am încercat să-l ocolesc pe partea stângă, accelerând până la 
120-130 km pe oră. în acel moment, camionul a început să se 
întoarcă spre stânga. Semnalizatoarele din spate erau acoperite 
cu noroi, astfel că nu am putut să văd direcţia în care dorea să 
meargă camionul. Dar şi aşa era târziu. Eu am apăsat puternic 
pe pedala de frână şi imediat am înţeles că roţile au înţepenit. 
Astfel, ca o sanie, cu o viteză imensă, intram în camion. M-a 
salvat numai obiceiul meu de a lupta pentru viaţă până la ultima 
picătură. Mi-a mai rămas numai o secundă sau două. încă puţin 
şi intram sub camion. Atunci, în loc să apăs pe pedala de frână, 
plin de panică, am apăsat pe pedala de gaz. Maşina a sărit în 
faţă, evitând impactul cu camionul şi apoi imediat am întors 
volanul spre dreapta. Ca pe un film luat cu încetinitorul eu am 
văzut colţul caroseriei camionului care a alunecat la cinci 
centimetri de bara maşinii noastre. Am făcut un zig-zag şi am 
zburat mai departe alături de camion. Dacă eram derutat pe 
drum, putea să ne coste mult pe toţi. Am hotărât în sinea mea 
că nu voi mai proceda niciodată astfel. 

Apropo, eu întotdeauna făceam încă o prostie. La curbe treceam 
mereu de la o viteză la alta, decuplând motorul. După care 
intram în curbă cuplând în viteza a treia, maximum a patra, 
ceea ce mi-a permis să păstrez controlul asupra maşinii. Arn 
cuplat înainte de curbă, dar înainte am redus din viteză, iar 
atunci când frânam, în nici un caz nu umblam la schimbătorul 
de viteză. Este mai bine să schimbi ferodourile de frână decât 
cârjele. Unele dintre obiceiurile mele cele mai proaste erau 
supărarea, iritarea şi exigenţa înaltă faţă de oameni. De ce nu 
pot să renunţ la aceasta? Pentru că eu nu pot forma pe alţii. Ce 
înseamnă să conduci un alt om? Aceasta înseamnă să găseşti 
un compromis între dorinţele lui şi ale mele. înainte mă ener- 
vam când colaboratorii făceau ceva superficial. Schema raţi- 
onamentului era următoarea: omul primeşte un salariu cu care 
este mulţumit. înseamnă că dacă nu-şi face datoria, el nu se 


comportă normal. Eu am încredere în el, iar el mă trădează şi 
mă înşeală. înseamnă că el este rău şi trebuie supus judecății. 
Am încercat să revizuiesc această schemă: în primul rând, omul 
nu va munci niciodată pentru mine. El munceşte pentru viaţa 
lui, pentru a-şi satisface dorinţele. Dacă eu nu ţin cont de acest 
lucru şi încerc sută la sută să îl întărât împotriva mea, atunci 
între noi se iscă un conflict. în al doilea rând, eu am încredere în 
cineva dar, de fapt, eu am transmis pur şi simplu obligaţiile 
mele altuia şi încep să depind de el. Cu cât am mai multă 
încredere în cineva, cu atât mai mult depind de acesta, astfel 
încât adeseori suprema mea încredere nu era de fapt altceva 
decât o lene obişnuită şi lipsa dorinţei de a conduce corect. Se 
ridică problema cum să conduci corect. Dacă eu mă amestec în 
orice detaliu, eu nu o să am putere. Să presupunem că există 
suprafaţa globului şi pe aceasta milioane de puncte iar în 
centrul lui un singur punct. Se poate conduce prin suprafaţă sau 
se poate conduce prin centru. înseamnă că trebuie să renunţăm 
la controlul detaliilor şi să încetăm să acordăm acestora vreo 
atenţie. Dar în schimb trebuie solicitată necondiţionat 
respectarea a două-trei puncte principale. Numeroase persoane, 
educând copiii, îi tracasează în permanenţă, le controlează 
fiecare pas şi se impacientează la cea mai mică acţiune 
incorectă. Pe noi ne conduc obiceiurile noastre, înseamnă că 
dacă formăm la copil un comportament just, atunci cauza 
impacientării dispare. Eu am încercat să analizez esenţa 
pretențiilor mele faţă de copii. La urma urmei, i-am adunat şi le- 
am spus: 

— Pentru ca să nu existe conflicte între noi, ţineţi minte că 
trebuie să faceţi două chestiuni - prima: să iubiţi, să stimaţi 
părinţii şi să aveţi grijă de ei; a doua: dacă părintele v-a rugat 
ceva trebuie să îndepliniţi acel lucru şi încă imediat. După 
aceasta ne-a venit mult mai uşor să trăim. Am început să ne 
înţelegem cu copiii. Aceasta înseamnă că, uneori, toate dorin- 
tele şi pretenţiile noastre trebuie pur şi simplu reduse la câteva 
principii esenţiale. în acest caz, orice problemă de comunicare şi 
de conducere ne dă un impuls spre dezvoltare şi nu spre 
pierdere de energie prin impacientare şi nemulţumire. Eu mi-am 
adus aminte de o situaţie recentă care mi s-a întâmplat. Voi 
descrie în linii generale această întâmplare. Eu şi partenerul 
meu de afaceri trebuia să îndeplinim câteva sarcini. Ca urmare 


a greşelii mele involuntare, acesta a suferit într-o oarecare 
măsură. lată că ne-am întâlnit să discutăm planul viitor de 
acţiune. în timpul convorbirii el şi-a amintit de greşeala mea. Eu 
am început să mă apăr, răspunzând prin a-1 ţnvinui. Din 
întâmplare, conflictul nu s-a încheiat cu întreruperea deplină a 
relaţiilor. Cel mai interesant lucru a fost că în multe privinţe 
trebuia să cedez. Se pare că cu cât am încercat mai mult să-mi 
apăr dreptatea sau demnitatea, cu atât mai puţin puteam 
controla situaţia. Aducându-mi aminte de întreaga noastră 
discuţie, eu mi-am fixat câteva reguli: 1) să nu te aperi 
emoţional când te supără cineva, adică niciodată să nu răspunzi 
cu un reproş sau cu supărare la supărare; 2) să nu învinuieşti, să 
nu spui lucruri supărătoare; 3) să demonstrezi mărinimie şi să 
faci complimente. A doua zi m-a sunat acest om şi a început 
discuţia într-o manieră de acuzare şi agresiune. Dar eu m-am 
comportat deja cu totul altfel. 

— Dumneavoastră îmi spuneţi nişte lucruri supărătoare, - 
am replicat eu. - Credeţi că această manieră ajută relaţiilor 
noastre? 

Dacă ieri tendinţa principală a fost de acuzare şi lipsă de 
bunăvoință, atunci acum a devenit o conversaţie de bunăvoință 
şi explicativă. La început eu am demonstrat bunăvoința mea, iar 
apoi, liniştit, am rezolvat orice problemă, necontrazicându-l pe 
interlocutorul meu, ci stând alături de el. A doua conversaţie a 
avut deci loc ca şi cum ar fi fost purtată de doi oameni complet 
diferiţi. Unul a fost ieri, altul a apărut azi. 

Mi-am adus aminte de un alt episod pe care mi 1-a povestit 
un pacient al meu. Acesta, împreună cu doi prieteni, au stat pe 
o bancă alături de catedrala Nikolski. Ei au băut. în acel moment 
s-au apropiat doi milițieni tineri. 

— lată, acesta este beat, au arătat ei spre unul din noi. Voi 
puteţi pleca, iar pe acesta îl luăm cu noi. 

O asemenea situaţie este obişnuită, se procedează la sacri- 
ficarea unei sume mici de bani pentru nevoile miliției. Dar aici 
tinerii au fost montați să fie fermi. în asemenea condiţii, eu, de 
obicei m-am iritat şi am demonstrat dreptatea mea, învinuind 
sau dojenind pe alţii. însă deodată m-am comportat cu totul 
altfel. 

— Dumneavoastră aveţi prieteni? - i-am întrebat eu pe 
milițieni. 


Nu s-au aşteptat la o asemenea întrebare. Ei s-au înmuiat. 

— Da, avem, şi care e problema? 

— Dumneavoastră v-aţi abandona prietenul, dacă cineva 
v-ar propune s-o faceţi? 

Timp de câteva minute, stând pe gânduri, ne-am privit. Apoi 
unul din ei a dat din umeri, după care amândoi au plecat. 

— Cum explicaţi acest eveniment? - m-a întrebat paci 
entul. 
La nivelul uman, interesele noastre niciodată nu coincid 
pe deplin. Cu cât ne străduim mai mult să dirijăm pe cineva, 
concentrându-ne asupra umanului, cu atât mai mult se vor 
naşte învinuiri, reproşuri şi iritări. însă dacă noi vedem în om 
în primul rând divinul, atunci întotdeauna găsim un limbaj 
comun şi înţelegere. în acest caz, orice problemă se rezolvă 
rapid şi reciproc avantajos. Aceasta înseamnă că trebuie să 
elaborăm în noi înşine obiceiul de a vedea în primul rând în 
om divinul şi să ne comportăm faţă de acest divin cu dragoste 
şi bunătate. Apropo, şi copiii trebuie să aibă aceeaşi atitudine 
faţă de părinţi. înainte de toate sentimentele pe care trebuie să 
le manifeste faţă de părinţi, se situează iubirea şi bunătatea. 
Indiferent cum te-a supărat părintele, nu este voie să te aperi 
emoţional, adică nu este voie să te iriţi, să te superi şi să 
reproşezi. Atunci înţelegerea comună va însemna o căutare 
reciprocă a divinului şi nu apărarea şi distrugerea umanului. 

Dacă noi manifestăm în primul rând iubire faţă de un alt om, 
atunci putem percepe uşor acel uman care izvorăşte din divin. 
Pentru a conduce omul, trebuie să ţii cont de posibilul lui 
comportament. Apoi, de aici, trebuie să treci de la compor- 
tament la necesităţile şi dorinţele lui. Şi cu cât simţim mai bine 
aceste lucruri, cu atât ne este mai uşor să determinăm părţile 
sale slabe, adică dependenţa lui mărită de ceva, şi invers, 
capacitatea de a învinge ceva. Cum să ne comportăm faţă de 
semeni? în aşa fel încât ei să ajungă mai uşor la Dumnezeu. 
Văzând în om divinul, noi vom putea vedea când putem să 
ajutăm omenescul său, şi când este posibil să-l limităm şi să-l 
prejudiciem. Cu cât îl înţelegem mai mult pe celălalt om, cu atât 
este mai uşor să găsim un limbaj comun cu el şi să rezolvăm 
împreună cu el o oarecare problemă. Legile dirijării se reduc la 
cunoaşterea esenței umanului prin adresarea tot mai frecventă 
la divin. Şi cu cât ne-am obişnuit mai mult ca energia care 


emană în primul rând din iubire să o adresăm eului divin al 
omului, cu atât mai mult nu ne este îngrozitoare individualitatea 
lui, neasemănarea cu noi, care pot deveni izvorul conflictului. 
Astfel, atunci ne este mult mai uşor să acceptăm boala şi 
înjosirea propriului eu uman. Să schimbăm reflexele supărării şi 
condamnării cu reflexele năzuinţei către iubire, ceea ce este 
destul de complicat, dar noi trebuie să găsim calea fie că dorim 
sau nu aceasta. 

In memoria mea scânteiază o recentă convorbire cu o 
cunoştinţă. în glasul acesteia răsuna disperarea. — Nu ştiu cum 
să rezist la toate acestea, - spunea ea. - pe 
mâna nepotului s-a declanşat o tumoare. Peste trei zile va fi 
supus unei biopsii. Fiica mea nu a citit cărţile dumneavoastră. 
Vă rugăm să ne spuneţi ce să facem, cum să acţionăm? 

înainte eu m-aş fi aruncat de la început să diagnostichez 
copilul şi să văd cauza apariţiei tumorii. Dacă am fi înlăturat 
cauza, am fi înlăturat şi tumoarea. Acum însă conversaţia a 
decurs cu totul altfel. 

— Copilul nu trebuie supus diagnosticării, - am spus eu. 

— Atunci cum să procedăm? 

— Diagnosticarea are sens atunci când omul a făcut maxi 
mum posibil pentru a se schimba şi a învăţat în mod real 
păstreze iubirea, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla. La 
început, problema trebuie soluţionată pe plan general, apoi 
examinate detaliile. Dumneavoastră doriţi să începeţi cu deta 
liile şi vă veţi gândi nu la iubire, ci la metode tehnice care 
contribuie la îndepărtarea tumorii. Situaţia, însă, este suficient 
de clară şi fără o diagnosticare, la să vedem, dumneavoastră 
aţi pronunţat fraza: „Cum să rezist la toate acestea?" înseamnă 
că dumneavoastră nici acum nu acceptaţi situaţia trauma 
tizantă. Dar dumneavoastră aţi citit cărţile mele şi aţi vizionat 
videocasetele. Ce să spunem atunci despre fiica dumnea 
voastră? Cu cât ne îndreptăm mai puţin înspre iubire, în cazul 
unor neplăceri, cu atât mai mare va fi nenorocirea, fiica 
dumneavoastră avea probleme cu soţul? 

— Bineînţeles că da. Exista în permanenţă un fel de 
nemulţumire. 

— Dacă noi nu ne orientăm spre iubire, atunci ne orientăm 
spre uman. într-un asemenea caz trebuie să creăm un model, 
utl stereotip de comportament just: fie un comportament 


mediocru pe care îl vedem în lumea înconjurătoare, fie un 
comportament superior, ideal. Tot ceea ce iese din cadrul 
acestui model ne stârneşte respingerea, neplăcerea, o agresi- 
vitate interioară sau exterioară. Cu cât avem mai puţină iubire, 
cu atât mai tare susţinem modelul acceptat de noi. Fata 
dumneavoastră s-a aflat timp îndelungat într-o situaţie pe care 
nu a acceptat-o. Aceasta înseamnă neacceptarea, înjosirea 
destinului. Voința, destinul, aptitudinea, toate acestea sunt 
legate de mâini şi de picioare. La mamă, s-a acumulat timp 
îndelungat această negativitate, iar la copil, s-a manifestat ca 
tumoare. Pot să repet încă o data: pentru naşterea şi supra- 
vieţuirea copilului este necesară iubirea. Aceasta din urină 
apare atunci când noi ne îndepărtăm de uman. Eu nu o să o 
examinez acuma pe fiica dumneavoastră, dar sunt convins că 
mijlocul cel mai uşor de îndepărtare ea nu l-a putut accepta. 
Dacă ea, cu ajutorul oamenilor, nu a învăţat copilul să se 
purifice, atunci reacţia nejustă a acestuia faţă de evenimentele 
din viitor se va manifesta imediat prin boală. Dar întrucât în 
acest caz s-ar putea să intervină mai degrabă oncologia, mama 
nu are posibilitatea să păstreze iubirea, nu numai în varianta 
cea mai uşoară, dar şi în cea mai tare variantă, în cazul în care 
se tratează bolile şi nenorocirile. Dacă mama poate fi purificată 
numai prin moarte, dar ea încă va mai trăi, atunci, copilul ei 
are şanse de a supravieţui numai în cazul unor boli incurabile 
sau invaliditate. Bineînţeles că aici cauza nu rezidă numai în 
mamă, ci este vorba şi de viaţa anterioară a copilului, precum 
şi moştenirea întregului neam. Cu mama, însă, el este cel mai 
puternic legat şi în consecinţă, schimbarea ei trebuie să fie la 
maximum. Revizuiţi-vă din nou viaţa şi încercaţi sâ-j mulţumiţi 
lui Dumnezeu pentru supărarea provocată de oameni şi pentru 
neplăcerile hărăzite de soartă. învăţaţi copilul să acumuleze 
dragoste şi el se va însănătoşi. Pentru a elabora reflexul de 
iubire şi de bunătate, trebuie să reamintiţi mii de situaţii 
problematice. Trebuie să repetati în permanenţă că adresarea 
ia iubire şi la Dumnezeu nu este ceva temporar, limitat la o 
perioadă, până când există problema, ci este ceva 
necondiţionat şi pentru totdeauna. Atunci, la dumneavoastră o 
să aibă loc schimbări profunde. 

Eu stau culcat într-un compartiment de vagon, pe patul de 
sus. Sunt legănat uşor şi aud bătăile ritmice ale roţilor trenului, 


în memorie îmi apar frânturi de situaţii. Noi aşteptăm cu toţii o 
minune şi dorim să intrăm în rai. începem o conversaţie în 
maşină. Jeepul imens alunecă cu siguranţă pe drumul de 
munte. în partea stângă se scurge apa albastră a râului Katon. 

— Te rog să-mi oferi o soluţie cum să îndepărtez deodată 
ataşamentele, - mi se adresează interlocutorul. 

— La tine totul durează şi este chinuitor. Trebuie să ierţi, 
să nu-ţi pară rău şi să nu-ți fie teamă. 

— Trebuie să existe o asemenea soluţie, când purifici 
dintr-odată sufletul şi îndepărtezi toate ataşamentele. 

Eu am dat din umeri. O asemenea soluţie eu nu cunosc 
decât în teorie. Este necesar ca toate ataşamentele să le 
comasăm într-unui, iar apoi, de la eul uman să păşim la cel 
divin. Numai dacă divinul va deveni o mai mare realitate decât 
umanul, atunci sufletul s-a purificat, iar ataşamentele sunt 
îndepărtate. i 

— Dar acesta este un drum lung, - ridică el din umeri. Imi 
recomanzi din nou să mă chinui, să sufăr şi să mă târăsc încet 
înainte. Tu să-mi dai soluţia ca să îndepărtez brusc toate 


ataşamentele. 
— De ce să-ţi dau soluţia? i-am răspuns eu calm. - Tu ai 


soluţia. 

.— Care? - s-a înviorat cu bucurie interlocutorul. 

— Pistolul. Scapi deodată de toate ataşamentele. 

Interlocutorul dă iar din umeri. 

— Eu vorbesc serios cu tine. 

-Tu înţelegi despre ce este vorba? - am răspuns eu. - Tu vrei 
ca în câteva clipe să-ţi purifici sufletul, adică să înveţi să ierti, 
să devii mai blând în ceea ce priveşte caracterul şi să vezi în 
orice divinul. Uneori nouă ne trebuie ani de zile pentru a ne 
debarasa de un singur obicei dăunător. lar tu vrei deodată să-ţi 
schimbi total caracterul. Aceste schimbări bruşte cauzează pur 
şi simplu moartea. Nu ajung rezervele de iubire. 

— Dar cum a fost cu Christos, oamenii s-au schimbat într-o 
secundă? 

— El avea un nivel suficient de iubire pentru ca omul să se 
transforme complet. Aceasta pentru că eul divin a fost mult 
mai real decât cel uman. Bineînţeles că noi putem aştepta cea 
de-a doua venire, dar este mai bine să începem să acţionăm 


acuma, să năzuim spre Dumnezeu şi spre iubire. Aceasta se 
întâmplă lent şi chinuitor, dar în schimb sigur. 

Gândurile mele se întorc la copilul bolnav. De obicei cancerul 
constituie o încărcare negativă a copiilor. Dacă un copil mic are 
cancer, atunci înseamnă că există probleme deosebite şi cu 
copiii viitori. în plan subtil el a fost atins de evenimentele din 
viitor. Trecerea în revistă în mod corect a acestora contribuie la 
venirea pe lume a viitorilor lui copii. Dar el are în loc de iubire 
numai furie interioară şi condamnare. Va trebui să-i spună 
bunicii şi mamei să aibă o grijă mai mare faţă de copilărie şi 
adolescenţă. în această perioadă se formează caracterul şi se 
pun bazele relaţiilor emoţionale faţă de lume. Maturitatea 
sexuală, dragostea, căsătoria, sarcina, toate acestea trebuie să 
fie pure. Cât de interesant este acest lucru, m-am gândit eu. De 
fapt, am citit în Biblie: va fi o judecată supremă şi Dumnezeu îi 
va pedepsi pe toţi pentru păcatele lor. Am crezut că tocmai aşa 
se va întâmpla, însă am uitat din nou faptul că Biblia este 
alegorică. în realitate, totul se aseamănă în esenţă, dar în 
contemporaneitate este altceva ca formă. în Biblie, judecata 
supremă trebuie să aibă loc în anii următori. Care sunt însă 
acele păcate pe care le-am acumulat? Se presupune că rezidă în 
copiii noştri. în mod periodic, orice grup de fiinţe vii, fie că 
moare, fie că trece pe o treaptă nouă. Acest nou apare prin 
schimbarea urmaşilor. Este natural faptul că sufletul fiecăruia 
trebuie să poarte o cantitate mare de iubire şi în aceasta constă 
esenţa dezvoltării umanităţii, adică pregătirea pentru o 
asemenea tranziţie. Pentru aceasta, de pe descendenţii viitori 
trebuie să cadă noroiul asupra părinţilor. Toate formele de 
agresiune faţă de iubire şi delimitarea de aceasta trebuie să se 
întoarcă la părinţi, care trebuie să suporte boala. Cu cât 
năzuiesc mai mult părinţii spre Dumnezeu şi spre iubire, cu atât 
mai repede are loc purificarea care poate să arate ca o boală, 
nefericire, catastrofe sau pieire. înseamnă că în curând se vor 
bloca principalele ataşamente. Una din principalele valori o 
constituie continuarea vieţii şi atracţia sexuală. în Evul Mediu, 
scăderea dependenţei faţă de toate funcţiile s-a manifestat prin 
epidemii, sifilis, gonoree, ciumă şi holeră. în prezent, locul lor 1- 
a luat SIDA, sterilitatea şi nar-cOlTiania. Cu cât este mai multă 
iubire în noi, cu atât mai catastrofală va fi purificarea la 
dimensiunile planetei. în prezent, fiecare om hotărăşte pentru el 


încotro se va îndrepta: spre iubire sau spre condamnare. în ceea 
ce priveşte diagnosticarea mea reiese că prima izbucnire a 
purificării va începe în anul 2002, apoi o perioadă va urma o 
pauză. în anul 2008 va începe o răbufnire şi mai mare, care va 
dura până în 2020. Pentru unii, această trecere va avea loc pe 
neobservate, pentru alţii va fi chinuitoare, iar pentru cea de-a 
treia categorie va fi imposibilă. La nivelul de suprafaţă, viitorul 
este acolo, departe, imaterial şi invizibil. în plan subtil, viitorul 
este aici, acum. Cum suntem noi acum aşa va fi şi viitorul 
nostru. Putem să nu privim înapoi în trecut, trăind toate 
păcatele noastre. Putem să ne schimbăm în interior pe deplin, 
revizuindu-ne viaţa noastră viitoare. Atunci viitorul se va 
schimba. După concepţia clasică indiană a karmei, tu eşti 
condamnat să prelucrezi tot ceea ce ai înfăptuit cândva. 
Deodată, tâlharului care a fost răstignit lângă Christos, acesta îi 
spuse: „Tu ai avut încredere în iubire, tu ai văzut eul meu divin, 
păcatele tale au dispărut." Cu cât credem noi mai mult în iubire, 
cu atât se schimbă viitorul şi trecutul nostru. Câteodată, pentru 
aceasta, noi trebuie să pierdem dorinţa, voinţa şi viaţa. îmi vin 
în gând nişte articole interesante pe care le-am citit în ziare. în 
Statele Unite ale Americii, în unele state, violatorii sunt infectați 
cu substanţe care îi transformă în impotenti pentru totdeauna. 
Unii dintre aceştia au fost bolnavi de SIDA şi a ieşit la iveală că 
SIDA dispare împreună cu potenţa sau dorinţele sexuale. 
Savanţii au mers mai departe şi cu acordul pacienţilor de SIDA 
au trecut la experimentare, făcându-le asemenea injecții, iar 
SIDA a dispărut. Savanţii s-au înşelat întrucât aceste injecții nu 
au condus la impotenţă, iar cu toate acestea, boala a trecut. De 
multe ori au venit la mine oameni suferinzi sau care au suferit 
de homosexualitate sau narcomanie, iar în toate cazurile, eu am 
văzut unul şi acelaşi lucru, adică o imensă dependenţă de 
dorinţă şi viaţă. Aidoma păcatului originar al lui Adam şi Eva. Fie 
că dorim sau nu, noi trebuie să-l depăşim. Se pune problema de 
ce SIDA, în general, îi atinge pe narcomani şi homosexuali? 
Aceasta se întâmplă pentru părinţii lor, soțiile lor sau copiii lor 
purtau în subconştient o dependenţă crescută de dorinţă şi 
viaţă. Atât homosexualitatea şi narcomania, cât şi SIDA pot fi 
uşor combătute dacă bolnavul este pregătit în mod real să 
renunţe la fericirea umană în folosul iubirii de Dumnezeu. Dacă 


soţia şi mama sunt gata să acţioneze în această direcţie, 
respectivul proces trece mult mai repede şi mai uşor. 
în permanenţă, eu m-am deconectat de probleme. Bătaia 
roţilor de tren care mă linişteşte şi mă destinde, mă poartă în 
ceata lipsită de formă. însă, din inerție, îmi răsar frânturi de 
idei. Din nou cineva mi-a propus prin Internet alcătuirea unei 
hărţi a bolilor şi legăturilor acestora cu păcatele. N-am putut să 
înţeleg de ce nu doresc să compun o asemenea schemă. De- 
abia nu demult am înţeles că acest lucru împiedică 
posibilitatea de a avansa. Să presupunem că există o legătură 
precisă între boală şi încălcare. Omul s-a îmbolnăvit, s-a rugat 
pentru iertarea păcatelor, apoi s-a însănătoşit şi s-a dus mai 
departe. Apoi nu mai este nevoie să te rogi. Deja eşti sănătos 
şi tul decurge normal. Rugăciunea devine un mijloc de recă- 
pătare a sănătăţii. Adică scopul rugăciunii este dorinţa şi 
viaţa. 
>ju trebuie să despici firul în patru în caz de boală şi probleme, 
legându-le de o anumită încălcare, ci trebuie legate împreună 
soluţionând problema principală, adică trecerea umanului în 
divin. înainte m-am gândit că este suficient să învârti butonul în 
suflet şi totul revine la normal, dispare şi boala. Am îndepărtat 
ataşamentul pentru mult timp, dacă nu pentru totdeauna; şi mi 
se pare că totul decurge dintr-una în alta, totul este unitar. Dar 
dacă încercăm să normalizăm numai detaliile, atunci ne vom 
izbi întotdeauna de probleme noi. Un singur lucru se poate face 
acum: să sintetizăm tot ceea ce este încălcat, deteriorat, legat 
de tema dorinţei, adică ceea ce mai devreme numeam gelozie 
şi am văzut în ea numai dependenţă de relaţii şi de tema 
voinţei, de dirijare şi soartă, sau tot ce mai devreme am numit 
orgoliu şi am văzut în aceasta numai dependenţă de aptitudini. 
Deşi, din nou, acţionând asupra semnelor, aceasta ne va arunca 
de la un nivel uman la altul. Noi ne vom concentra iarăşi asupra 
încălcărilor noastre, uitându-ne înapoi şi depinzând din ce în ce 
mai mult de uman. Se cuvine să ne gândim mai puţin la uman 
pentru că acum nu este timpul. 

Mă întorc la problemele mele. Copacul creşte din sămânță. 
Sămânţa determină în întregime felul copacului. Din ce s-a 
născut diagnosticarea mea? în mare măsură, din dorinţa de a 
păstra viaţa şi sănătatea. Nu demult, m-a sunat o femeie la 
rugămintea unei cunoştinţe. 


— Familia mea începe să se destrame şi s-a înrăutățit brusc 
sănătatea. N-aţi putea să-mi spuneţi ce s-a întâmplat? 

— Fata dumneavoastră cea mare s-ar putea să moară. Ea nu 
poate accepta sau primi în interiorul ei înjosirea dorințelor, a 
relaţiilor şi atrădării. Dumneavoastră nu aţi învăţat-o să facă 
acest lucru. învăţaţi-o acum, până când nu este prea târziu. 

După un minut de convorbire a început să mă doară puternic 
capul. Aceasta, evident, nu s-a datorat numai supraîncărcării. In 
momentul diagnosticării eu am gândit în subconştient nu despre 
faptul cum s-o ajut să ajungă la Dumnezeu, ci despre faptul de a 
întări sănătatea şi viaţa ei. Da, asta înseamnă că eu trebuie să 
revizuiesc atitudinea mea faţă de metode. Altfel, eu trebuie să- 
mi pierd sănătatea şi viaţa. Să trecem mai departe. Eu am 
încercat să explic totul în sistemul meu: cunoaştere-putere, 
putere-dirijare. Cu cât am încercat mai mult să înţeleg lumea 
înconjurătoare, cu atât mai mult doream s-o dirijez. Gândirea 
trebuie să fie înglobată în sentimente, iar sentimentele trebuie 
să se transforme în iubire. Adică impulsul pentru orice acţiune 
trebuie să izvorască din iubire. Dar la mine, numeroase acţiuni 
pornesc din logică, din înţelegere şi gândire. Aceasta înseamnă 
că accentul pus asupra dirijării creşte şi creşte în mod 
corespunzător şi orgoliul, astfel încât ne putem aştepta la ivirea 
unor mari probleme. In continuare, eu, în mod evident, am 
ghinioane cu urmaşii. In tinereţe, eu am avut multe trăsături 
precum aroganță, supărare şi gelozie. Şi urmaşii sunt încărcaţi 
de-a binelea cu aceste trăsături. în afară de aceasta, mai am o 
trăsătură - tămăduirea, cu care m-am ocupat în ultimii 
cincisprezece ani. Nu demult mi s-a pus următoarea întrebare: 

— Este posibil ca tămăduirea să influenţeze negativ asupra 
sănătăţii doctorului? 

— Da, se poate, şi încă cum! 

Omului care mi-a pus întrebarea i-au murit ambele neveste mă 
cancer. Amândouă s-au ocupat de tratarea oamenilor. La una 
din lecţii s-a apropiat de mine o femeie şi mi-a povestit că după 
mulţi ani de tămăduire s-a îmbolnăvit de diabet. Astfel, 
concentrarea permanentă asupra vieţii şi dorințelor a dus la 
creşterea multiplă a geloziei subconştiente, a pretenţiei ei faţă 
de bărbaţi, ceea ce a dus la îmbolnăvire. 

îmi aduc aminte de un alt eveniment pe care mi 1-a povestit 
o femeie tânără: 


— Ştiţi, eu am încercat să vindec cu ajutorul mâinilor şi după 
o perioadă mi s-a pus diagnosticul de leucemie. Printre altele, 
când eu tratam, am observat că şi caracterul meu s-a înrăutățit. 
Imediat am încetat orice tratare. Am început să mă rog, iar 
leucemia a dispărut. Nu demult, un prieten de-al meu, în timpul 
unei conversații, a amintit de o cunoştinţă comună. Acesta a 
fost un tămăduitor cu calităţi superioare. Nu demult, însă, i s-a 
extirpat un rinichi. 
„Apropo, despre rinichi, - m-am gândit eu. - Şi pe mine mă dor 
rinichii, iar scurgerea energiei continuă. în primul rând aceasta 
este legată de urmaşi. Oare i-am încărcat aşa de mult în ultimii 
cincisprezece ani? Dar pe de altă parte, dezvoltând înţelegerea 
şi mergând înainte eu am salvat nu numai viaţa mea, ci şi 
acopiilor. Dacă aş fi stagnat, ocupându-mă activ de tămăduire, 
mi-aş fi consumat puterile aducând daune şi mie şi copiilor. 
înţelegerea pericolului m-a mânat înainte, ducân-du-mă în 
permanenţă pe calea cea bună. Dar cu toate acestea, 0 
oarecare criză e iminentă. Dacă încerc să mă ocrotesc de 
aceasta cu ajutorul rugăciunii, nici aceasta nu ajută. Ceva 
trebuie să schimb. Şi ce anume? Deocamdată nu ştiu. înţe 
legerea ajută să te schimbi mai repede. în aceste câteva luni 
eu trebuie să înţeleg ce anume mă împiedică să depăşesc 
umanul şi să ating adevărata iubire. Odată sarcina pusă, găseşti 
şi răspunsul la aceasta. Dumnezeu nu te încearcă peste puterile 
tale, mi-a venit această idee fiind pe jumătate adormit. 
Principalul este ca să nu ne fie teamă de viitor şi să avem 
încredere în noi. înainte de culcare trebuie să ne aducem 
aminte despre acceptarea deplină a voinţei Domnului" - m-am 

gândit eu, după care am adormit. 

AMERICAN BEAUTY 

La un seminar am fost întrebat dacă pictez. Eu am răspuns că 
nu dispun de energie pentru a crea capodopere, toată energia 
mea se consumă pentru scrierea cărţilor. Dar după a şaptea 
carte mă apuc neapărat de pictură. Pentru câteva secunde au 
trecut prin mintea mea amintirile referitoare la tablourile pictate 
de mine. Privit din afară totul pare simplu. Dacă ai timp, te aşezi 
şi pictezi un tablou. De fapt, ce se petrece? La început apare 
inspiraţia. Timpul curge din viitor în prezent. De acolo apare în 
chip de sclipire de moment imaginea viitorului tablou. Aceasta 
devine posibilă după crearea unei stări anume şi reținerea 


acesteia pentru o perioadă destul de îndelungată. Sufletul 
pictorului trebuie să se pregătească pentru naşterea picturii ca 
într-un proces de zămislire, iar atunci, din viitor apare 
fecundarea. Acesta este insă numai începutul, copilul trebuie să 
se nască! 

Din punctul de sclipire încep să apară detalii şi se desfăşoară 
atât spaţiul cât şi obiectele materiale. Imaginea apărută, 
modelul, trăieşte într-un alt timp, diferit de prezent. 

Apoi, timpul începe să se scurgă din prezent în viitor. Pictorul ia 
pânza şi apar diferite obiecte materiale. Forma, culoarea lor 
legătura dintre ele reflectă lumea înconjurătoare. Indiferent cât 
de variate şi individuale ar fi obiectele, ele sunt legate de 
unitatea iniţială. Şi această unitate nu dispare, indiferent cât de 
mult s-ar dezvolta individualitatea fiecărui obiect. Indiferent de 
dimensiunea pânzei, lumea creată de pictor trebuie să reflecte 
legile principale ale universului. Adică în fiecare pictură, 
indiferent ce ar picta artistul, el trebuie să arate întregul 
univers. Pictura este holografică în timp şi spaţiu. Intr-o pictură 
contemporană de natură moartă, noi trebuie să simţim 
societatea în care trăieşte pictorul, pământul pe care se află el, 
sistemul solar în care se află Pământul, galaxia, acest Pământ, 
altă lume şi în ultimă instanţă întreaga existenţă. 

Cu cât există mai multă iubire în sufletul pictorului, cu atât 
mai mult va izvori din planul subtil sclipirea şi iluminarea, iar 
anvergura tabloului va fi cu mult mai mare. Dar cu cât trebuie 
să resimţim mai multă iubire, cu atât trebuie să fie mai mare 
disponibilitatea noastră de a învinge atracţia fericirii umane. 
Sau, vorbind într-un limbaj simplu, cu cât este mai mare 
dimensiunea suferinţei pe care o putem primi şi suporta, 
păstrând dragostea, cu atât mai mari sunt posibilităţile noastre 
de creaţie. 

lată de ce picturile create de pictori talentaţi nu constituie 
pur şi simplu reflectarea dimensională a lumii închise într-un 
volum mic, ci este un mijloc prin care se descrie cum anume 
din uman se creează Divinul. La fel ca şi orice film artistic 
reuşit care ar fi prezentat o scenă nouă fără să depăşească 
spaţiul unei camere. Se poate prezenta o imagine desfăşurată 
a stenţei omenirii în întregime. Eu mă uitam la filme care au 
cerit un renume mondial şi care au obţinut multe premii. S-a 
doverit că toate aceste filme sunt realizate cu exactitate în 


elanul emoţiilor profunde. Totodată, prin problematica unui 
singur om, ridică acele probleme pe care trebuie să le rezolve 
toată omenirea. 

Nu demult am vizionat filmul care a cucerit cinci premii Oscar". 
Filmul se intitula „American Beauty" (Frumuseţea americană), 
făcând aluzie la un subiect american frumos. Dar începutul 
filmului a fost straniu. Eroul filmului vorbeşte despre sine din 
punctul lui de vedere şi spune că i-a mai rămas puţin de trăit. 
Prima preocupare a eroului principal, în fiecare dimineaţă este 
masturbarea în baie. Soţia, este o femeie iritată şi în 
permanenţă supărată pe el. Când ea se dezlănţuie cu pretenţiile 
sale, eroul principal îi aduce aminte că pentru afacerile ei a 
contribuit şi el cu bani. Divorțul pentru ea va fi dureros. El îşi 
iese din fire şi îşi înjoseşte mereu soţia. Cu fiica sa nu are nici un 
contact. Mai mult decât atât, când aceasta vede că tatăl ei 
începe să-i facă curte prietenei ei, este gata să-l omoare. De 
fapt, nu numai că este gata, ci în mod real caută mijloace de a-l 
ucide. Filmul prezintă un interior splendid, cina la lumina 
lumânărilor şi o întreagă patologie care priveşte fiecare erou 
prezentat. 

Alături de ei stau vecinii. Oare lumea lor interioară este mai 
bună? Nu. Se pare că este chiar mai rău. Un colonel din armata 
americană este gata să-l omoare pe fiul său, aflând că acesta a 
intrat în cabinetul lui, încălcând dreptul său teritorial şi dreptul 
Proprietății private. El îşi urăşte fiul şi îl suspectează că se 
droghează. S-a purtat ca un tiran cu soţia, într-o asemenea 
manieră, încât pentru ea a rămas o singură funcţie, adicv 
menţinerea ordinii ideale în casă. Apărând moralitatea, ordine 
şi curăţenia, colonelul ţine vesela la loc de cinste, dar în 
spatele acestora se vede zvastica nazistă. Cel mai nereuşit 
este băiatul lor. El nu numai că se droghează, dar şi comercia- 
lizează drogurile. Cu câţiva ani în urmă, pentru o observaţie 
lipsită de precauţie adresată lui de un coleg de clasă, băiatul 
aîncercat să-l omoare. Datorită insistenţei tatălui, el a fost 
internat timp de doi ani într-o clinică de psihiatrie. Este bine 
cunoscut de cei din jur. Starea lui patologică stârneşte teama 
în rândul acestora. 

In film sunt prezentate la întâmplare două familii americane 
tipice precum şi acele tendinţe care domnesc în societatea 
americană. Deplină izolare între copii şi părinţi, degradarea 


relaţiilor familiale. Relaţiile umane între soţ şi soţie, în mare 
parte sunt de afaceri şi nu umane. Fiecare luptă pentru 
teritoriul său, apărându-l cu vehemenţă indiferent de cine. 
Aceste două familii arată deosebit de patologic. Dar prin ele 
sunt prezentate principalele tendinţe în cadrul cărora se 
dezvoltă societatea americană. Numai două persoane în acest 
film arată paşnic şi echilibrate, acestea fiind prieteni homo- 
sexuali care aleargă dimineaţa pe lângă casele eroilor 
principali. 

Astfel, eroul principal trebuie să fie ucis. Apoi, se dovedeşte 
că pe el vor să-l omoare cu toţii. Deci, propria fiică ce nu vede 
în el un tată ci un bărbat libidinos. Propria soţie, pe care nu o 
dată a înjosit-o. Vecinul, a cărui stabilitate şi linişte le-a 
încălcat. Unde este acel mecanism de declanşare ce lansează 
evenimentul prezis? Eu m-am uitat la film şi nu am mai văzut 
MI jc asemănător. Dimpotrivă, eroul face cunoştinţă cu prie-a 
fiicei. O fiinţă tânără, senzuală, care tot timpul povesteşte , 
Dre penisurile bărbaţilor şi despre aventurile ei fără să se 
fiiască deloc. Mai mult decât atât. El trage cu urechea la ceste 
discuţii care au loc în dormitorul fiicei sale cu prietena e; §i 
unde aceasta, cu răsuflarea tăiată de la fanteziile erotice 
spune că doreşte o apropiere fizică cu el. Se întâmplă ceva cu 
eroul principal. El se apucă de culturism pentru a fi pe placul 
tinerei fete. Se învoieşte de la serviciu, şantajându-i totodată 
pe superiorii săi. După reacţiile lor se vede că acest fel de a fi 
nu îl caracterizează, dar acest lucru nu constituie întreaga 
metamorfoză prin care trece el. Pe deasupra, el face 
cunoştinţă cu vecinul şi începe să consume narcotice. Deci, cu 
el se petrece cu adevărat un proces straniu. Dar este de 
neînțeles unde poate duce acest proces. Odată, el 1-a chemat 
pe tânărul vecin pentru a obţine următoarea porţie de droguri. 
Colonelul, urmărindu-l de la fereastră pe băiatul lui, a văzut 
întâlnirea acestuia cu vecinul, a dedus că băiatul său este 
homosexual. După aceasta, îi trage o bătaie zdravănă 
băiatului şi îl alungă din casă. Mai departe se întâmplă ceva de 
neînțeles. Apărătorul curăţeniei, moralei şi principiilor, 
colonelul, vine la erou şi începe să-1 sărute pe buze, 
manifestându-şi acordul pentru începerea unor relaţii 
homosexuale. Fiica doreşte să plece pentru totdeauna din 


casă. Soţia, care s-a antrenat cu pistolul la poligon, a decis să- 
şi omoare soţul, întrucât nu mai putea suporta înjosirea. 


M-am uitat la film până la mijloc şi mai departe nu am avut 
stare să mă mai uit. Dacă autorul a vrut să prezinte moravurile 
care domină în societatea americană, atunci acestea sunt şi 
aşa 

cunoscute din ziare. De ce este nevoie să băgăm încă o dată 
nasul în mizeria umană? A trecut un timp oarecare şi, neavând 
ce să fac, am hotărât să văd până la capăt acest film. Dacă 
eroul principal trebuia să fie omorât, atunci în fiecare situaţie 
trebuia să apară cauza asasinării lui. De asemenea, şi ;n 
comportarea eroului principal trebuia să fie ascunsă pricina 
morţii, „sâmburele rolului", cum spunea Stanislavski. Dar eroul 
se comportă la fel ca oamenii obişnuiţi. Se ceartă cu o soţie 
dură, doreşte să se culce cu o fată tânără, pleacă de la un loc de 
muncă şi se angajează într-un alt loc, consumă droguri pentru a 
se detaşa de o viaţă familială de care s-a săturat. Se pune 
întrebarea de ce să fie omorât? De ce moartea lui este o 
legitate, dacă despre aceasta se vorbeşte la începutul filmului şi 
iată că se apropie dezlegarea. Fiica, certându-se cu prietena, 
fuge de acasă, iar tatăl rămâne singur singurel cu prietena ei 
care are experienţă în desfătările sexuale, în ciuda vârstei sale 
fragede. Şi deodată, spre mirarea eroului principal, se clarifică 
că prietena fiicei sale nu are nici o experienţă sexuală şi este 
virgină. Aceasta înseamnă că toate porcăriile şi relatările sale 
erotico-sexuale au fost simple scorneli. în faţa lui, el vede o fată 
fragilă şi fără apărare. lar dorinţele sale sexuale se înfrânează 
deodată şi se transformă în gingăşie şi căldură paterno- 
prietenească. Dacă a existat sau nu între ei o relaţie sexuală, în 
film nu se precizează. S-ar putea să fi fost. Dar noi vedem o faţă 
a unui om cu totul diferit. Un om delicat, bun la suflet şi 
binevoitor. „Totul va fi bine" repetă mereu el. Şi noi credem 
acest lucru. Dar iată că în acest moment, nu se ştie de ce, 
soseşte cu maşina acasă soţia lui cu pistolul încărcat. lar după 
puţin timp vedem ţeava pistolului care se apropie de 

pul lui. Dar el este omorât totuşi nu de soţie, ci de vecinul 
olonel. Happy end-ul nu a ieşit. Adică, a ieşit totuşi, dar din 
motive necunoscute, după acesta a urmat un deznodământ 
sângeros. 


Oare totuşi de ce l-au omorât? Şi de ce filmul se termină cu 
povestirea bizară a eroului principal despre moartea sa. Adică 
viaţa s-a întrerupt, dar eroul continuă să trăiască. De ce trebuia 
să se arate aşa ceva? în ultimul timp, în arta cinematografică 
americană, marile premii sunt obţinute de filmele care sunt într- 
adevăr educative, sunt în spiritul blândeţii, al înţelepciunii, al 
înţelegerii şi iertării. Dacă acest film a obţinut numeroase 
premii, înseamnă în primul rând că este un film important 
pentru America. Acest film, deci, are o importanţă educativă 
pentru întreaga societate americană. 

A trecut un timp şi eu am înţeles că lucrurile stau într-adevăr 
aşa. înainte, la capătul străzilor principale se construiau biserici. 
Omul care trecea pe stradă trebuia să fie atenţionat în 
permanenţă despre divin. Acest lucru îl ajuta pe om să se 
dezvolte. La capătul bulevardului principal al New York-ului care 
se numeşte Wall-Street şi care se află în Manhattan nu este 
aşezată o biserică ci o statuie a unui taur imens. Este acel taur 
de aur la care se roagă Wall-Street. Banii nu reprezintă pur şi 
simplu fericirea materială. Aceştia sunt în primul rând 
înfăptuirea dorinţei şi apărarea vieţii. La aşa ceva se roagă 
omenirea contemporană? La ce visează această omenire? Ea 
visează la bunăstarea vieţii şi la înfăptuirea dorințelor. America 
reprezintă liderul. Ce înseamnă frumuseţea? Aceasta este 
sensibilitate, dorinţă. în ce constă visul american? El constă în 
bogăţia care permite îndeplinirea tuturor dorințelor şi 

creează o viaţă confortabilă. întrucât la baza dorințelor stă 

continuarea vieţii, adică dorinţa sexuală, frumuseţea în stil 

american trebuie să fie în primul rând sexuală. 
Pentru a obţine succese, trebuie să fii lider, să flj 
putemic,nu trebuie să semeni cu alţii şi nu trebuie să fii victimă. 
In America poţi să jigneşti un om foarte puternic spunându-i: 
„Tu eşti un ratat!" Există un program genetic al organismului 
care determină dezvoltarea lui în continuare. Programul genetic 
al societăţii este sistemul de orientări valorice, de țeluri 
prioritare şi felul în care acestea sunt transmise tineretului. Aşa 
cum vede tineretul mediul înconjurător, aşa va fi el în viitor. 
Totul este conceput în aşa fel, încât copiii constituie lupa 
părinţilor. Orice program se intensifică de zeci de ori, 
urmând fie dezvoltarea, fie degradarea. 


Cum vede lumea înconjurătoare acela după care a primit 
titlul acest film? Ce fel de sistem de valori propovăduieşte şi 
încearcă să accepte reprezentanța conducătoare a tineretului 
american? Principiile sunt câteva. Principiul de bază îl constituie 
banii. De dragul lor poţi să te culci chiar cu cel care nu-ţi place. 
De dragul lor poţi să renunti chiar la toate („de la orice 
sentiment sufletesc"). Pentru a primi mulţi bani trebuie să te 
evidenţiezi. Şi n-are importanţă dacă tu omori pe cineva sau îl 
salvezi. Important este să atragi atenţia. Atunci vei avea 
celebritatea şi, prin urmare, banii. Trebuie să fii cinic, să ai 
voinţă şi să fii dur, să mături fără şovăire tot din calea ta şi să 
mergi spre o viaţă de succes. 
lată genele care stau la baza formării adolescenților 
americani. Ce îi aşteaptă - dezvoltarea sau degradarea? Filmul 
arata tocmai acest lucru. Punctul culminant al filmului are loc 
mei când eroul se îndrăgosteşte de o fată tânără. Ce să alegi, a 
neostea sau sensibilitatea? La început, sufletul eroului tinde ore 
dragoste. El încearcă un sentiment înălţător. Dar ceea cea 
ascultat el îi schimbă orientarea. Astfel pentru el viaţa şi dorinţa 
devin un scop absolut. lar pentru îndeplinirea propriei dorinţe se 
poate face orice. Se poate trăda şi şantaja, şi acest lucru el îl 
face la locul de muncă. De ce are el nevoie de bani? Pentru a-şi 
satisface dorinţele. El îşi cumpără o maşină nouă la care a visat 
dintotdeauna. Şi cu cât el depinde mai mult de dorinţele lui şi de 
viaţă, cu atât devine mai agresiv şi în primul rând faţă de soţie 
şi fiică. . Şi cu cât sentimentele lui faţă de adolescentă cresc, cu 
atât mai puternică este dependenţa de dorinţe şi cu atât mai 
agresiv devine nu doar la exterior, ci şi în interior. Când această 
dependenţă interioară depăşeşte un anumit nivel, atunci trebuie 
să piardă ceea ce îi umple sufletul de agresivitate şi îl 
îndepărtează de iubire. Dacă acest proces ar fi avut loc încet, el 
s-ar fi desfăşurat în felul următor: la început ar fi avut loc 
distrugerea dorințelor, adică s-ar fi destrămat familia, s-ar fi 
deteriorat sănătatea şi ar fi scăzut potenţialul. Apoi s-ar fi 
destrămat soarta. Adică pe erou l-ar fi urmărit insuccese băneşti 
şi aceasta până când el n-ar fi restabilit genele deformate ale 
concepţiei sale despre lume. El ar fi început să supravieţuiască 
atunci când s-ar fi întors spre iubire şi ar fi simţit că dorinţele lui, 
plăcerea sexuală şi viaţa lui sunt secundare. Dar aici 
sentimentele care îl cuprind sunt prea puternice, iar procesul se 


desfăşoară rapid. Inerţia sentimentelor îl împinge ferm pe erou 
de la iubire la viaţă şi dorinţe. Linia roşie este deja depăşită, dar 
el nu ştie acest 

lucru. Eroul este condamnat, el şi aşa va fi omorât de cineva-fie 
de soţie, fie de vecin, fie de fiică sau de o maşină aflată în 
trecere. Şi în acest moment, văzând în faţa sa pe fata lipsită de 
apărare, el înţelege că aceasta este cu totul alta în interiorul ei. 
Ea a încercat să fie aşa. Ea a vrut numai să corespundă 
frumuseţii americane şi visului american. înseamnă că au eşuat 
şi trădarea lui, şi înjosirea celor apropiaţi, şi idolatrizarea 
sexualităţii. Eroul se întoarce din nou spre iubire şi pentru el 
dorinţa, sexul şi viaţa devin secundare. Degradarea lui se 
opreşte. El a ales o altă cale şi înţelege că această cale îl duce 
spre salvare. Dar genele nu se schimbă dintr-odată. Conştiinţa îl 
îndreaptă spre supravieţuire, dar emoţiile interioare profunde au 
acumulat o inerție ireversibilă. Cine îl va ucide? Fata, soţia sau 
vecinul colonel. De ce oare? Pentru că propria concentrare 
asupra reuşitei în viaţă şi a dorințelor sunt stabilite din punct de 
vedere ideologic. în ce constă esenţa fascismului? Divinizarea 
vieţii şi a dorințelor. Care este esenţa socialismului? Ea constă în 
acelaşi lucru. Numai că fascismul s-a autointitulat național- 
socialism. Ca să dobândească adevărata fericire, un grup de 
oameni trebuia să înlăture celelalte grupuri, adică să nimicească 
toate naţionalităţile de pe pământ şi să lase una singură. 
Trebuie să fie o naţiune absolut pură, o morală absolut pură şi 
cele mai drastice legi. Numai atunci se poate păşi spre un viitor 
luminos. Colonelul doreşte să-şi facă o viaţă curată ca un cristal. 
Conştiinţa lui interpretează în mod specific visul american. lată 
de ce el îi urăşte pe homosexuali, pe narcomani, şi venerează în 
taină fascismul. Deodată, însă, în lumea lui minunat orânduită şi 
precisă intervine eşecul. Partea lui personală, adică fiul lui, se 
dovedeşte a fi narcoman şi homosexual. Viaţa şi dorinţele 
colonelului au suferit un crah. Dar imensa dependenţă de 
dorinţe şi orientarea către ele rămân. în exteriorul iui, el se 
aruncă în direcţie opusă, încearcă să devină el însuşi 
homosexual schimbându-şi în realitate, pur şi simplu forma de 
concentrare asupra dorințelor. Dar pentru el, acest lucru se 
sfârşeşte tragic. El a plecat dintr-o tabără în alta, pe care a urât- 
o. Dar acolo el nu a fost primit. înapoi nu se mai putea întoarce, 
ceea ce înseamnă că trebuie să se omoare fie pe sine, fie pe 


vecinul său. Fascismul propune să-i omori pe alţii, de aceea ela 
hotărât să-l omoare pe vecinul sau. Cum se termină filmul? 
Eroul bizar vorbeşte despre viaţa lui, despre moartea lui. 
Aceasta este cea de-a doua lui revelaţie. La început, 
sentimentul iubirii părea mai important decât dorinţele. Acum, 
sentimentul iubirii i s-a părut mai important decât viaţa, iar 
dorinţele s-au destrămat, însă iubirea şi bunăstarea au rămas. Şi 
iată că eroul principal împărtăşeşte cu noi experienţa de viaţă şi 
cea de dincolo de moarte, ajutându-ne să simţim cum trebuie să 
trăim în mod corect şi ce este fericirea adevărată. Orice 
capodoperă comprimă într-un punct spaţiul şi timpul. 
Comprimând spaţiul, arată prin sine întregul univers. 
Comprimând timpul, arată trecutul, prezentul şi viitorul. Acest 
film ajută societatea americană nu numai să se vadă dintr-un 
anumit unghi dar să vadă şi posibilul său viitor. 

Numeroasele decenii de alergat după fericire au format în 

America un genotip emoţional ce va fi greu de invins. 

America ni-l aminteşte pe eroul principal care începe să 

realizeze deficienţa percepţiei sale asupra lumii. Dar, această 

revelaţie poate apărea destul de târziu. întrucât America 
reprezintă liderul ideologic pentru majoritatea ţărilor lumii, în 
această ţară au loc mai repede acele procese care se 
acumulează pe ascuns în întreaga omenire. Şi, când vom 
conştientiza şi simţi orientarea corectă şi vom începe să ne 
schimbăm, depinde de noi dacă o vom face până la, sau 
dincolo de linia roşie. 

A trecut o perioadă şi eu m-am întors iarăşi în gând la acest 
film. în ei este totuşi vorba nu numai despre ţara soarelui care 
apune, ci şi despre civilizațiile occidentale. Dacă la începutul 
filmului se vorbeşte despre faptul că eroul principal trebuie să 
moară, înseamnă că noi trebuie să vedem cum comportamentul 
şi concepţia despre lume a eroului principal pot duce la boli şi 
moarte. Este un film despre viaţă şi de aceea cauzele din cadrul 
lui sunt prezentate destul de exact. In primul rând, este vorba 
de atitudinea incorectă faţă de femeie, umanul este situat mai 
presus de Divin. Dacă bărbatul vede în femeie numai o 
femeiuşcă, dacă senzualitatea şi sexualitatea sunt un scop, 
acest lucru duce la deteriorarea sănătăţii şi destrămarea vieţii. 
Eroul, comiţând o greşeală capitală, comite apoi şi celelalte 
greşeli. Nu ai voie să jigneşti şi să înjoseşti femeia, nu ai voie să 


te superi pe nimicuri, nu ai voie să te răzbuni, să învinuieşti pe 
cineva, nu ai voie ca problemele nerezolvate să le stingi cu 
alcoolul şi narcoticele şi nu ai voie să trădezi. Toate acestea, 
însă, le-a comis eroul principal pentru că el are deplasate 
reperele primordiale. Omul trebuie să ofere mereu o doză de 
iubire şi căldură celor apropiaţi şi lumii înconjurătoare. 
Trebuie să activezi în permanenţă iubirea din sufletele celor 
apropiaţi. Cu cât dăruim mai multă iubire, fără a cere ceva în 
schimb, cu atât depindem mai puţin de valori şi de lumea 
înconjurătoare. 

Dacă nu mergem spre iubire, atunci ne îndreptăm spre 
supări şi blamare. Supărările amplifică gelozia, iar blamările 
amplifică orgoliul. Eroul principal a văzut prea târziu, dincolo de 
toate straturile omeneşti, iubirea. Târziu pentru corpul său, dar 
la timp pentru sufletul său, întrucât de suflet poţi să ai grijă 
chiar cu câteva secunde înainte de moarte, pentru că sufletului 
îi este menit să trăiască mai departe. Această senzaţie se şi 
transmite în dialogul de după moarte al eroului principal. 


TANGO CU TIMPUL 


Decembrie, anul 2000. 

les din bucătărie şi arunc o privire asupra orologiului agăţat 
pe perete. Acul ce indică secundele a rămas imobil. Soţia 
remarcă privirea mea şi mă anunţă: 


— Trebuie dus la reparat, s-a stricat aseară. Am crezut la 
început că nu este bună bateria, am pus una nouă, dar nimic nu 


s-a schimbat. 

Eu, absent, mă uit la ceas, îl scot de pe perete şi fac instinctiv 
diagnosticarea, ca să văd ce s-a întâmplat. Oprirea ceasului are 
legătură cu mine. în acest moment ceasul începe să ticăie, iar 
secundarul începe să se mişte, dar nu aşa cum trebuie. Mă uit la 
ceas şi sunt nedumerit. Apoi înţeleg: secundarul se învârte 
invers. O jumătate de minut acul merge înapoi. Apoi se opreşte 
o secundă şi, ca şi cum s-ar fi trezit la realitate, începe să se 
mişte ca de obicei. 

— Ce s-a întâmplat cu ceasul? - mă întreabă soţia. 


— Eu am probleme cu timpul amorf, - îi răspund eu, - iar 
ceasul reacţionează. Agăţ ceasul înapoi pe perete, acesta merge 
şi nu se opreşte. Mă întorc la gândurile mele. Da, într-adevăr, în 
timpul amorf, eu nu prea arăt bine. Trebuie să mă apuc în mod 
serios de mine. „Se întâmplă ceva ciudat", mă gândesc eu. 
Cercetările merg anevoios, mă plictisesc şi îmi vine să 
abandonez totul. Dacă ating un nou nivel mai repede decât 
trebuie, purificarea se produce la scară atât de mare încât poţi 
să te desparti de viaţă. Trebuie să găsesc ritmul normal, în care 
nu se va amesteca regretul cu teama. Pentru aceasta nu trebuie 
să forţez timpul. 

Apropo de timp. Acum un an am fost la Paris şi o cunoştinţă 
de-a mea mi-a propus să ne întâlnim. Ne plimbam prin 
încăperile spaţioase ale Luvrului. 

— Tu înţelegi? - mi-a spus el. - O dată ce esenţa fericirii 
sentimentale este legată de timp, atunci agresivitatea faţă de 
timp ne ataşează de esenţă. Deci nu doar gelozia, supărarea 
sau condamnarea, nu numai teama faţă de viitor şi remuşcările 
faţă de trecut, dar şi faptul că eu întârzii undeva, constituie de 
asemenea agresivitate faţă de timp. Dacă eu visez la ceva şi 
doresc cu îndârjire ca acel moment să se apropie cât mai 
repede, înseamnă de asemenea agresiune faţă de timp. Dacă 
eu 
nu am reuşit acel ceva şi încep să mă învinuiesc, acest fapt 
duce de asemenea la probleme. 

— Interesant, - zic eu, - merită să ne gândim la acest lucru. 

In general, dirijarea vitezei scurgerii timpului încă nu 
reprezintă o încălcare. încălcarea are loc atunci când motivaţia 
trece de la iubire la fericirea umană. Atunci visul devine 
oarecum o idee „fixă". Dar şi temerile, frământările, părerile 
de rău, bineînţeles, amplifică dependenţa de timp şi de 
fericirea senzorială. în decursul cercetărilor mele s-au conturat 
următoarele corelaţii: corpul nostru este legat de nivelul 
material, spiritul nostru este legat de spaţiu iar sufletul nostru - 
de timp. S-ar putea ca acest model să nu fie foarte exact, dara 
funcţionat bine. Treptat, noţiunea de suflet a început să se 
stratifice în trei: dorinţă, voinţă şi viaţă. întrucât toate dorinţele 
se cumulează spre continuarea vieţii atunci, depăşirea 
dorințelor este legată de depăşirea dependenţei de viaţă. 


Astfel, viaţa naşte dorinţa. Ea este primordială, iar conti- 
nuarea cercetărilor a demonstrat că dorinţa este primordială în 
raport cu viaţa. Să le luăm pe rând. 

Este uşor de zis să trecem de la eul nostru uman spre cel 
divin. Dar de ce nu se reuşeşte acest lucru? Aparent totul este 
simplu: ai lepădat ataşamentele, sufletul ţi l-ai pus în ordine şi ai 
purificat copiii. Astfel, umanul este curat, culoarul este deschis. 
A rămas doar să-l parcurgem. Dar, oricât ai căuta calea, nu se 
ştie de ce ne întoarcem din nou la uman. întrucât principala 
fericire este cea senzorială, atunci tocmai aceasta trebuie 
depăşită pentru a percepe eul nostru divin etern. Fericirea 
senzorială este direct legată de timp, iar aceasta înseamnă că 
trebuie să depăşim dependenţa de timp. Dar cum să procedez 
dacă nu ştiu ce este timpul? Ce anume cunosc eu în momentul 
de faţă? Timpul nu este eterogen, el este stratificat. Dar cum se 
raportează straturile unele faţă de celelalte şi ce anume 
reprezintă ele, eu nu am ştiut. Am fost convins că atunci când 
încep să studiez serios profunzimea fericirii senzoriale, eu ajung 
la straturile noi ale timpului şi le voi putea descrie. Nu am reuşit 
nimic, dar nu este nici o problemă. Eu voi continua să lucrez mai 
departe. A trecut o perioadă de timp până când am înţeles de ce 
este Imposibilă trecerea umanului spre divin. Aceasta s-a 
dovedit a fi legată de structura timpului. Trecerea oricărui 
proces care are loc în univers dintr-o stare în alta, are loc printr- 
un punct. Pentru ca starea umană să treacă într-o altă stare, 
mult mai aproape de cea divină, ea trebuie să se comprime într- 
un punct. Dacă încrucişăm două linii drepte, în stânga - câmpul 
larg se îngustează treptat şi se formează punctul. Din acest 
punct porneşte dezvoltarea şi lărgirea celuilalt proces. Legea 
negării negaţiei. Punctul este negarea procesului anterior. în 
limbajul cercetărilor mele, bazele fericirii umane, la urma urmei, 
trebuie să se contopească într-o singură noţiune. Atunci umanul 
se opreşte şi se poate vedea realitatea divinului. Dar eu nu am 
reuşit nicidecum acest lucru. Dorinţa şi voinţa s-au scurs una în 
cealaltă, dar nu s-au unificat. Gelozia s-a scurs în mândrie şi 
invers. Noţiunea de viaţă, într-o oarecare măsură, le-a unificat. 
Dar nu s-a format nicidecum un tot unitar. în cele din urmă, 
slavă Domnului, am putut să reduc totul la trei noţiuni şi mi-a 
fost mai uşor să explic problema pacienţilor. 


— La început, să prelucraţi tema mândriei, - le spuneam eu. - 
Treceţi prin viaţă şi păstrând iubirea, acceptaţi eşecul voinţei şi 
sorții dumneavoastră, a capacităţilor dumneavoastră şi a 
posibilităţilor de conducere. Dacă aţi simţit că acestea v-au 
părăsit, treceţi la tema geloziei. Aceasta înseamnă eşecul 
relaţiilor, al trădărilor, al înjosirii dorințelor, al înjosirii principiilor 
dorințelor dumneavoastră, adică dorinţa de a avea copii, de 
acrea o familie, dorinţa sexuală etc. Când v-aţi eliberat de 
acestea, treceţi la viaţă. învăţaţi să păstraţi iubirea atunci când 
sunteţi bolnav, muribund sau pe cale de a fi asasinat. Indiferent 
de gradul în care va fi înjosită şi destrămată viaţa 
dumneavoastră, iubirea se păstrează. După ce aţi simţit 
prezenţa realităţii iubirii în suflet, prioritatea acesteia în raport 
cu viaţa, cu dorinţa şi voinţa, începeţi să vă rugaţi pentru copii. 
Dumneavoastră sunteţi deja sănătos, iar acum îi însănătoşiţi pe 
urmaşi. 

In principiu, această informaţie este suficientă pentru a 
vindeca cele mai grele boli. în general, am fost mulţumit cu 
rezultatele cercetărilor mele, precum şi cu practica de vindecare 
a bolnavilor. Cinstit vorbind, am început să obosesc după zece 
ani de muncă într-un ritm infernal, astfel încât, aş fi dorit să mă 
odihnesc în sfârşit, ocupându-mă de altceva. Există deci trei 
ataşamente şi trei esențe. Adevărul este însă că nu am reuşit să 
rezolv problema îmbătrânirii. „Eu am crezut că îmbătrânirea 
este legată de mersul timpului. Cazurile de întinerire se 
întâmplă periodic. Omul întinereşte când se îndrăgosteşte. 
Dacă, însă, dragostea se transformă în pasiune, atunci se 
întâmplă invers, omul îmbătrâneşte foarte repede. Deci 
dragostea întoarce timpul înapoi, iar pasiunea îl goneşte 
înainte." 

Mi-am adus aminte nu demult de o notiţă citită în Italia. O 
femeie se duce la o tămăduitoare care o face mai tânără şi mai 
frumoasă. Dar după aceasta începe problema nereţinerii urinei 
şi a fecalelor pe timp de noapte. Femeia se duce la parapsi- 
holog care o vindecă, dar după aceasta îmbătrâneşte din nou şi 
devine urâtă. Ea se adresează din nou tămăduitoarei, care o 
face încă o dată tânără şi frumoasă. Dar încep iarăşi necazurile 
nocturne. într-un final, femeia renunţă la tinereţe şi frumuseţe şi 
hotărăşte să trăiască aşa cum a creat-o natura. Ce s-a 


"ntâmplat în acest caz? îmbătrânirea şi urâţenia blochează 
ataşamentul faţă de dorinţă şi viaţă. Atunci când stratul exterior 
s-a îmbunătăţit, dependenţa interioară de fericirea lăuntrică 
creşte mult peste limita periculoasă. Agresivitatea emanată s-a 
transformat într-un program de autodistrugere. Ce s-ar fi putut 
întâmpla mai departe? Fie ar fi îmbătrânit mai mult, fapt ce nu 
putea fi prevenit de tămăduitoare, fie ar fi apărut o boală care 
ar fi schimonosit faţa şi corpul sau ar fi dus la pierderea vederii 
şi la cancer. Dacă acest program de autodistrugere s-ar fi 
desfăşurat mai încet, atunci ar fi lovit copiii şi nepoţii. Urmarea 
unei asemenea întineriri ar fi fost mult mai gravă, adică timpul 
putea fi întors înapoi. Dacă acest lucru se petrece la nivelul de 
suprafaţă, atunci cu timpul apar mult mai multe probleme. Este 
adevărat că unii oameni îmbătrânesc foarte repede, iar alţii - 
încet. Eu nu vorbesc despre nemurire. Dar există un mecanism 
care contribuie la încetinirea îmbătrânirii. Indiferent cât am 
examinat eu cazul patologic al îmbătrânirii rapide, mereu s-a ivit 
tema geloziei, adică concentrarea asupra dorințelor şi a vieţii. 
înlăturând ataşamentul faţă de aceste aspecte, pacienţii s-au 
însănătoşit, şi-au recăpătat vederea şi s-au resorbit tumorile. 
Nemaivorbind de restabilirea familiei şi a valorii depline a 
existenţei. Dar după aceasta nimeni nu a întinerit. Toate 
încercările mele de a rezolva problema îmbătrânirii nu s-au 
încununat cu succes. Orice dorinţă din viaţa mea s-a înfăptuit. 
Am atins tot ce am dorit. Dar se pare că abordarea temei 
îmbătrânirii am început-o prea târziu. Este adevărat că această 
problemă nu a rezolvat-o nimeni. Dar asta este o slabă 
consolare. Cum să procedăm în asemenea cazuri? Să nu ne 
lamentăm şi să mergem mai departe. 


Acum un an, când am încercat să găsesc cauza uno 
îmbolnăviri succesive, în mod surprinzător, mâna s-a înde 
părtat de zona obişnuită în care se aflau viaţa, voinţa şi dorinţa 
„Doamne, iar au apărut noi ataşamente", - m-am gândit eu 
Oare care sunt acele structuri noi de care putem să ne ataşăm 
iar eu nu le cunosc? Nu am putut să mă informez despre acest 
lucru. Toate încercările mele de a străpunge bariera de apărare 
nu s-au încununat cu succes. Atunci, eu am încercat să clarific 
această structură. „Poate că această structură se află într-una 
din lumi", -judecam eu. Am obţinut rezultate neaşteptate. în 


nici una din lumi nu a apărut această structură, adică pur şi 
simplu ea nu aexistat în acest univers. Şi ce dacă? înseamnă că 
acesta este un alt univers", - am hotărât eu. Nu vreau să-l 
plictisesc pe cititor cu detalii, dar când am încercat să descopăr 
diferenţa dintre universul celălalt şi universul nostru, pentru 
mine rezultatele au fost neaşteptate. Principala diferenţă a fost 
mersul invers al timpului. în celălalt univers, timpul s-a scurs 
înapoi. Şi oricât de mult aş fi încercat după această întâmplare 
să palpez noua structură, aceasta s-a transformat pentru mine 
într-o cutie neagră. La urma urmei m-am resemnat. Cu atât 
mai mult, treptat, am ajuns la un intermediar. 

Am găsit structura în care timpul se mişca în direcţii diferite. 
Am judecat în felul următor: există universul nostru în care 
timpul se mişcă din trecut în viitor. Există un alt univers, în care 
timpul se mişcă invers şi există un univers suprem, în care 
aceste două timpuri se unesc şi curg în acelaşi timp în direcţii 
diferite. Este uluitor faptul că activitatea cu structura supremă 
în care timpurile s-au amestecat, s-a desfăşurat mult 

i bine şi mai activ decât cu structura în care timpul se 
'ntorcea înapoi. Pe urmă, cu ocazia diagnosticării, am ajuns Hin 
ce în ce mai des la structura cu timpul amorf. Treptat, am 
eliminat cuvântul univers, şi toate structurile le-am însemnat cu 
litere: T.N. (timpul normal) şi T.A. (timpul amorf). în ultima 
vreme, când eu am căutat de ce anume este ataşat sufletul 
pacientului, mâna, trecând prin zona dorințelor, a trecut în zona 
vieţii. lar apoi, brusc, a trecut din timpul normal în cel amorf. 
Aceasta înseamnă că rădăcinile dorinţei şi ale vieţii se găsesc în 
timpul amorf. După aceasta m-a cuprins o bucurie imensă şi am 
respirat uşurat. Toţi cei trei parametri: dorinţă, voinţă şi viaţă, s- 
au contopit într-unui, adică în dorinţă. 

înseamnă că în prezent, posibilităţile depăşirii umanului sunt 
mult mai mari şi dacă în mod real prelucrăm toate situaţiile ivite 
la nivelul timpului amorf, noi vom putea tămădui orice 
îmbolnăvire. Mai departe trebuia să rodez această informaţie. 
Lună de lună, diagnosticând bolnavii, eu am ajuns la rădăcinile 
problemelor lor, adică dependenţa de dorinţă, iar apoi, brusc şi 
pe neaşteptate, a urmat surpriza. Alături de dorinţe a început să 
se contureze încă o structură. Treptat, eu am început să înţeleg 
că această structură este voinţa. Deci, din structura timpului 
normal, rădăcinile voinţei şi dorinţei s-au transferat, au migrat în 


timpul amorf. Este adevărat că noţiunea de „viaţă" a rămas în 
timpul normal. A început să mă preocupe de ce. Apoi, dintr- 
odată am înţeles. Timpul amorf constituie acel nivel subtil unde 
nu există moarte. Acolo nu există diferenţa dintre natura vie şi 
nevie. Entuziasmul meu s-a transformat în dispoziţie normală de 
muncă. Nu îi puteam atribui toate păcatele unui singur lucru; 
au rămas numai două: gelozia şi orgoliul, dorinţa şi tendinţa de 
a conduce, respectiv voinţa. înseamnă că dorinţele au apărut 
înainte de viaţă. „Apropo, - m-am gândit eu, - dacă universul 
nostru, la baza lui, se rezumă la două valori, atunci Biblia are 
într-adevăr dreptate când stipulează că totul se limitează la 
două păcate principale: primul păcat îl constituie divinizarea 
dorințelor, renunţarea la iubirea faţă de Dumnezeu de dragul 
dorințelor sexuale, dorinţa de a avea copii, de a continua viaţa, 
adică păcatul iniţial al lui Adam şi Eva. Păcatul al doilea îl 
constituie povestea îngerului care s-a transformat în diavol, 
când hotărârea de a conduce, voinţa, aptitudinile devin scopul 
în sine şi sunt puse mai presus decât iubirea de Dumnezeu. 

Mi-au trebuit zece ani de muncă, - am gândit eu, casă mă 
conving încă o dată în plus de justeţea previziunilor biblice 
despre esenţa umană, dar acum am început să înţeleg mai 
profund sensul parabolelor biblice. „Apropo, monada care este 
desenată în Orient, adică interdependenţa a două începuturi, 
masculin şi feminin, reflectă de asemenea unificarea dialectică 
a principalelor structuri ale universului. 

Au trecut deja peste 2000 de ani iar noi de abia începem să 
înţelegem ce spune Biblia. Deseori, coborârea noastră pe 
Pământ închide în faţa noastră marile adevăruri încifrate. Nu 
demult am urmărit sufletele celor dispăruţi şi am început să 
înţeleg ce este raiul şi iadul. Sufletul, după moarte, stratifică 
încet structurile legate de viaţă şi după patruzeci de zile începe 
să intre în straturile lumii de dincolo de moarte. Poposind un 
timp în această lume, sufletul se transformă şi trece în alte 
lumi. Cu cât este mai mare iubirea, cu atât mai imens este 
ciclul existenţei în alte lumi. Acolo timpul este comprimat şi 
se vede viitorul. Cu cât sufletul trece prin mai multe lumi, cu 
atât sunt mai mari posibilităţile şi aptitudinile de care dispune 
omul la naştere. De multe ori, am văzut suflete încărcate de 
petele negre ale urii, de lipsa dorinţei de a trăi, care nu au putut 
intra în alte lumi. In consecinţă, la următoarea naştere, omul va 


avea anumite dezavantaje în posibilităţi, soartă şi sănătate. 
Sufletele sinucigaşilor, ale oamenilor care au comis crime 
împotriva iubirii, deseori, după moarte, nu pot pătrunde în 
straturile lumii de dincolo de mormânt. Este natural ca în 
naşterile ulterioare, posibilităţile unei asemenea persoane vor fi 
reduse până la limită. Raiul oferă posibilităţi sufletului nostru de 
a se dezvolta armonios după moarte, cooperând cu toate 
structurile universului. 

De obicei, toate închipuirile despre iad şi rai se limitează la 
valorile divin şi uman. Raiul reprezintă înfăptuirea deplină a 
tuturor dorințelor, o viaţă stabilă şi binefăcătoare. ladul 
înseamnă eşecul total al tuturor dorințelor şi o permanentă 
înjosire a vieţii. Dar care sunt cele mai puternice forme de 
înjosire a vieţii? Tigaia încinsă, cazanul cu apă fiartă. Apropo, a 
trecut ceva timp şi am înţeles că denumirea de timp amorf nu 
este adecvată, întrucât vectorii timpului nu din aceasta se scurg 
haotic în diferite părţi, ci în două straturi opuse unul celuilalt. 
Totuşi, noţiunea de timp amorf am păstrat-o pentru a uşura 
munca. La fel, înainte, eu, în sinea mea, le-am spus tuturor: „eu 
te iubesc". Apoi am înţeles că trebuie să iubeşti în primul rând 
divinul din om şi am început să spun: „eu îl iubesc pe Dumnezeu 
în tine". A trecut un timp şi am început să spun din nou: „te 
iubesc" subînţelegând că în primul rând eu iubesc eternul şi eul 
divin în celălalt om ca şi în mine. Nu am rezolvat 
problema îmbătrânirii, dar reprezentările mele despre timp au 
devenit mai profunde, la fel ca şi înţelegerea lumii şi bazele 
acesteia. Dacă noi dorim să înţelegem lumea, îndepărtându-ne 
de ea pentru a ne urca mai sus şi mai sus, atunci mai devreme 
sau mai târziu, într-un anumit punct ne împotmolim. Dacă 
mergem însă după iubire, ea poate să ne înalțe la orice culme a 
înţelegerii, a sintetizării şi cunoaşterii a tot ce este viu. 


SEMINARUL 


Se apropie sfârşitul mileniului. Trebuie să-l marchez cumva, 
să trag concluzii, să sintetizez tot ceea ce am făcut. Cu cât 
înţelegem mai bine trecutul, cu atât este mai uşor să lucrăm cu 
viitorul. înainte de seminar am decis să primesc câţiva oameni, 
întrucât eu eram dispus pentru o sintetizare la maximum a 
tuturor problemelor, la seminar, colaborând în subconştient cu 


câmpul meu, vor veni acei oameni, ale căror probleme îmi vor fi 
de folos pentru a mă descurca în problemele mele de cercetare. 
Am considerat că primirea va dura aproximativ două ore. Dara 
durat peste şase ore. în general, din cauza a două femei. 
Uimitor, dar nu am putut să explic nicicum faptul că ele nu 
percep în mod corect lumea. Am avut două cazuri dintre cele 
mai grele. De fapt nu au existat nici boli, nici nenorociri, ci 
numai starea psihologică a celor două femei. Şi iată că intră la 
mine prima femeie: 

— Mă bucur că vă văd, - îmi spuse cu un glas echilibrat. -In 
principiu, tocmai pentru aceasta am venit. Dar, printre altele, 
mă frământă o problemă. Am procedat corect? Eu l-am 
dirijat în totalitate pe primul meu soţ şi se pare, că astfel l-am 
omorât. Când am hotărât să mă mărit a doua oară, mi-am spus. 
„Voi ceda în orice situaţie s-ar ivi". El a avut deficienţe serioase. 
Dar nu mi-am permis să-mi exprim condamnarea sau 
nemulţumirea. Totodată, el a fost foarte bolnav şi necesita o 
îngrijire deosebită iar eu am rezistat la orice. Dar nu demult 
soţul mi-a comunicat că s-a îndrăgostit de o altă femeie şi m-a 
părăsit. Eu aş fi putut să-1 rețin, să-l păstrez lângă mine, dar 
nu am vrut să omor iubirea din sufletul lui şi i-am dat drumul. El 
este fericit acolo unde s-a dus şi soţia i-a născut un copil. Deci 
iată, aş dori să ştiu dacă am procedat corect? 

— Este greu de spus, - i-am arătat eu. în general pentru 
iubire trebuie să lupţi şi în primul rând prin a te schimba pe 
tine. Undeva aţi procedat greşit, dar nu pot înţelege ce s-a 
întâmplat. 

Femeia se uită la mine cu părere de rău. 

— Ştiţi ceva, v-am văzut şi asta mie îmi ajunge. Poate că 
nu trebuie să scormonim în problemele mele. Trebuie pur şi 
simplu să trăim şi viaţa le orânduieşte pe toate. 

Mie mi-a rămas să-i spun „da" şi să-i dau drumul să meargă în 
pace. Diagnosticarea mea percepe numai structurile grosiere de 
câmp, a căror deformare este legată de corp şi, destul de strict, 
de soarta omului. Pot simţi cele mai subtile momente, dar nu le 
văd. Protecţia şi influenţa au acţionat deja de îndată ce ea a 
intrat la audienţă. Nu pot să capăt o informaţie exactă, întrucât 
câmpul s-a netezit. Dar am simţit că ea se va prăbuşi. lar 
situaţia ei va deveni din ce în ce mai periculoasă. 

— Nu plecaţi, - am spus eu. Ceva este în neregulă cu 


dumneavoastră. 

__Dar eu nu neg dragostea faţă de soţ. Eu îl iubesc şi 
acum, - mi-a spus ea. 

__Ştiţi ceva, mergeţi şi luaţi loc, lucraţi asupra dumnea 
voastră, poate astfel se limpezeşte tabloul, -am propus eu. 

Ea ridică sprâncenele întrebător, se ridică şi plecă. Intră a 
doua pacientă. Ea este agitată şi trece un timp până când se 
linişteşte. Pe faţa ei simpatică se observă urmele unor 
frământări puternice. 

— Eu încă din tinereţe am avut probleme cu bărbaţii, - îmi 
spune ea. - Sunt mândră şi foarte susceptibilă, nu pot să iert. 
Dar iată că m-am îndrăgostit şi la noi totul a mers minunat. L- 
am iubit şi am văzut că şi el mă iubeşte. Şi încet, încet, totul se 
îndrepta spre nuntă. Cu alte cuvinte, nu afost nici o fiinţă mai 
fericită ca mine. Deodată, în timpul unei sărbători el a dispărut 
şi timp de câteva zile nu m-a sunat. în aceste zile era să 
înnebunesc. Mi-a telefonat numai după o săptămână şi ca şi 
cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi-a propus să ne întâlnim. Eu l- 
am înjurat şi am trântit receptorul. Apoi am plecat. Când m-a 
sunat din nou eu am fost gata să-l iert, dar se pare că în 
săptămâna în care a dispărut, a fost cu o femeie cu care se 
cunoscuse nu demult. După convorbirea noastră telefonică, el s- 
a dus din nou la ea, dar cu toate acestea ela vrut să se 
întâlnească cu mine. Nu am putut să înţeleg de ce îşi bate joc 
de mine într-un asemenea hal. Deci, relaţiile noastre nu au 
mers. După câteva luni, m-a sunat din nou, dintr-un alt oraş şi 
mi-a spus că mă iubeşte la fel de mult ca şi înainte. Dar, în 
acest timp, a reuşit să se căsătorească cu acea femeie. Eu i-am 
spus: „Dacă tu mă iubeşti, cum ai putut să te căsătoreşti cu 
alta?" El a bălmăjit ceva pentru a se justifica şi a repetat că mă 
iubeşte. „Ei, dacă mă iubeşti, - i-am răspuns eu, - vino la mine, 
divorţează de acea femeie, până când nu apare un copil pentru 
că dacă apare, atunci va fi prea târziu". El a început să mintă 
ceva şi a repetat din nou că mă iubeşte. „De la această femeie 
nu voi putea avea copii, - a explicat el. - Ea este o prostituată şi 
pe deasupra mai şi bea." Trece un timp şi el telefonează din nou 
pentru a-mi declara dragoste. După aceasta am aflat că are un 
copil tocmai de la această femeie. Şi iată că aceste chinuri 
continuă până azi. Acuma mă aflu într-o stare cumplită. Nervii 
mei sunt la pământ. Ajutaţi-mă să înţeleg ce se întâmplă. 


— înţelegeţi? - spun eu, - femeile din neamul dumneavoastră 
au învăţat să iubească, dar nu au învăţat să sufere. Când noi 
experimentăm iluminarea prin iubire, acest sentiment ne poartă 
în cele mai sacre structuri ale existenţei. Dar dacă ne atingem 
de aceste structuri se poate muri, dacă sufletul este întinat. lată 
de ce, multor oameni le este închis accesul spre dragostea 
adevărată. Dar dacă dumneavoastră trăiţi această iubire, atunci 
chiar şi pentru o perioadă de timp, trebuie să vă purificaţi de tot 
ceea ce este uman. Adică dumneavoastră trebuie să învăţaţi să 
vă păstraţi dragostea când relaţiile se destramă cu omul iubit şi 
când are loc un eşec al dorințelor dumneavoastră, când sunteţi 
jignită ca femeie, când viaţa dumneavoastră se prăbuşeşte la 
fel şi speranţa de a avea copii şi o familie. Dacă păstraţi iubirea 
şi nu căutaţi vinovaţi, numai atunci puteţi avea fericire umană 
în acea măsură pe care a stabilit-o iubirea dumneavoastră. Atât 
cât dobândim în viaţă din uman, atât trebuie să şi pierdem. într- 
o mare dragoste sunt 
ascunse valori umane colosale şi acesta este viitorul, imensa 
nosibilitate a urmaşilor noştri şi a noastră proprie în vieţile 
următoare. Dacă noi păstrăm această iubire şi nu o lepădăm, ne 
asigurăm propriul viitor, precum şi cel al urmaşilor. De la 
această bogăţie colosală putem cădea în dependenţă şi putem 
muri şi putem fi privaţi de viitor. Totodată, putem să ne salvăm 
mărind năzuinţa spre iubirea divină, adică păstrând iubirea 
atunci când se prăbuşesc toate formele în care se transformă 
aceasta: viitorul, copiii, familia şi relaţiile cu omul iubit. 
Dumneavoastră puteaţi să fiţi purificată prin moarte, prin boli 
sau nenorociri. Dumneavoastră aţi primit o variantă ocrotitoare 
printr-o altă persoană, şi încercaţi din răsputeri să renunţaţi la 
ea. 

— Atunci de ce îmi vorbeşte el mereu despre dragoste? De 
ce mă minte? - mă întreabă chinuită femeia. 

— El nu vă minte, - îi răspund. - Fără iubire în suflet nu aţi 
fi rezistat la o asemenea tortură. Cu mărturisirea lui, el vă ajută 
să păstraţi iubirea în suflet şi să treceţi prin acea purificare, 
care v-a hărăzit-o Dumnezeu. 

— Dar de ce trebuia să mă chinuiască aşa de mult? 

— înţelegeţi, el nu are nimic comun cu aceasta. Starea 
dumneavoastră interioară determină ceea ce se petrece cu 
dumneavoastră. Mă uit în ochii femeii şi văd că ea nu mă 


înţelege. - Ştiţi ceva? Mergeţi, staţi jos şi lucraţi asupra 
dumneavoastră, - i-am spus eu ei. - încercaţi să vedeţi voinţa 
divină în toate. Străduiţi-vă să păstraţi iubirea în ciuda oricărui 
fapt. 

Ea şi-a şters lacrimile şi a plecat. Au mai trecut pe la mine 
încă două paciente, dar eu nu îmi mai aduc aminte ce 
probleme au avut şi ce le-am spus eu. Probabil că a fost ceva 
destul de simplu. 

Stau pe lângă masă şi privesc pe geam. Acuma intră prima 
pacientă care şi-a lăsat soţul să plece. Dar eu nu m-am dumirit 
despre ce este vorba. Orice sintetizare şi înţelegere ajunge până 
la un anumit nivel. Dacă rădăcinile situaţiei pătrund mai adânc, 
omul nu mă înţelege oricât de clar i-aş vorbi. Eu văd, însă, că în 
această femeie creşte cu repeziciune programul de 
autodistrugere. Acum acesta este de opt ori mai mare decât la 
începutul audienței. Şi iată că ea intră, se aşează şi începe să 
vorbească. Eu înţeleg despre ce este vorba. Venind la audienţă, 
trebuie să te debarasezi de voinţa ta, de dorinţele tale şi viaţa 
ta. Cu cât este mai mare viteza proceselor în timpul audienței, 
cu atât este mai periculoasă orientarea greşită. Această femeie 
nu a renunţat la tendinţa de a conduce. Ea şi acum stă şi mă 
dirijează sugerând ce trebuie să spun şi ce trebuie să fac. La 
început ea 1-a manipulat pe primul ei soţ şi considera că a 
lichidat această temă în întregime prin a cedarea în faţa celui 
de-al doilea soţ. Dar ea a început pur şi simplu să se auto- 
manipuleze. în exterior ea accepta situaţia, dar în interior au 
au acumulat într-o măsură periculoasă pentru viaţa soţului ei, 
el, în mod intuitiv, s-a cuplat cu o altă femeie, dar şi acum nu el 
a fost cel care a plecat, ci ea i-a dat drumul. 

— Dumneavoastră puteţi să renunţaţi la iubire, - i-am spus, - 
dar nu puteţi renunţa pe deplin la manipulare. Chiar şi în cazul 
în care cineva vă omoară, dumneavoastră veţi da sfaturi şi veţi 
încerca să dirijaţi acest proces. în timpul audienței, 
concentrarea dumneavoastră asupra voinţei şi tendinței de a 
dirija a crescut într-o asemenea măsură, încât dumneavoastră 
nU scăpaţi fără urmări serioase, - încerc să-i explic eu. - Vă 
aflaţi într-o situaţie serioasă, încercaţi s-o înţelegeţi. 

„_Am şanse? - întreabă femeia. 

Eu ridic din umeri. 


_ Atâta timp cât sunteţi în timpul audienței, aveţi. 

— Ce trebuie să fac? 

— încercaţi să vă debarasaţi de voinţă, de tendinţa de a 
conduce şi de ataşarea de viaţă şi păstraţi numai iubirea de 
Dumnezeu. 

în ochii femeii apar lacrimile. 

— Mi se pare că am început să înţeleg despre ce este vorba, 
-îmi răspunde ea. 

— Mai staţi o oră şi gândiţi-vă, - i-am propus eu, iar ea a 
ieşit. 

Intră a doua pacientă. Mi se pare că totul este simplu. La 
prima femeie se potriveşte divinizarea voinţei, iar la cea de-a 
doua - divinizarea dorințelor. Şi când eu am explicat mai 
devreme cauza şi mecanismul depăşirii situaţiei m-au înţeles, 
iar situaţia, sănătatea şi destinul au început să se schimbe. Apoi 
am înţeles că voinţa şi dorinţa se scurg una în alta, iar mândria 
se transformă în gelozie şi invers. Este deci necesar să depăşim 
dependenţa de ambele esențe. Dar aşa de greu nu mi-a mers 
niciodată. înseamnă că, probabil, a existat o cauză care a 
alimentat ataşamentele lor. Pentru a le convinge a trebuit ca 
eu, în subconştient să pătrund la rădăcina situaţiei trăind prin 
aceasta mari încărcări. Deci, nu a funcţionat din nou atitudinea 
mea mecanică. Am deblocat ataşamentul faţă de dorinţe, apoi 
faţă de dirijare, şi pacientul devine sănătos. De ce 
s-a desfăşurat atât de greu această şedinţă? Nu am putut să 
explic. „Probabil că trebuie să fie ceva cu seminarul, - m-am 
gândit eu. Apropo, în ultimele câteva luni am o tendinţă 
pozitivă. înainte, am ţinut expuneri la începutul cărora am 
diagnosticat sala şi am văzut o diferenţă esenţială care a avut 
loc după expunerea mea. Starea sălii, pe măsura avansării 
experimentelor mele se îmbunătăţea mult mai mult şi pentru o 
perioadă mai îndelungată. Aproximativ cu un an în urmă am 
observat următoarele: în prima zi vin oameni pregătiţi care 
cunosc totul. In cea de-a doua zi, vin bobocii şi o parte din cei 
care au fost la prima expunere. Astfel, câmpul spectatorilor din 
cea de-a doua zi a fost mult mai favorabil decât în prima zi. Mi- 
am explicat aceasta prin faptul că spectatorii intră în contact 
unii cu alţii şi are loc transmiterea de informaţii şi transformări 
care se fixează prin prelegere. 


în noiembrie 2000, am ţinut nişte lecţii în Sankt-Peterburg. 
Totul s-a desfăşurat la fel. în prima zi, energetica era neim- 
portantă, în cea de-a doua zi era minunată. La o săptămână, am 
început să ţin conferinţe la Moscova. Mă uit la câmpul 
spectatorilor din sală şi nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat. 
Câmpul este limpede iar aceasta este legată nu de spectatorii 
din Petersburg ci direct de mine. Ce concluzie decurge de aici? 
înainte transformările au fost posibile prin contacte directe şi 
munca cu informaţia. Acum, când eu lucrez la niveluri mult mai 
subtile, la început are loc purificarea sălii, iar numai după aceea 
contactul direct şi munca. Cauza şi efectul îşi schimbă locurile, 
ceea ce în plan exterior este cauza, în plan subtil devine efect. 
Interesant. Dacă înainte oboseam după conferinţă, acum sunt 
destul de epuizat şi înainte de aceasta. Apropo, înainte de 
seminar, s-a creat o situaţie ciudată. De obicei, eu diagnostichez 
şi elimin acele programe care pot dăuna stării mele precum şi 
stării participanţilor. Cel mai periculos program care a apărut 
înaintea seminarului a fost teama faţă de bătrâneţe, deprimarea 
din cauza îmbătrânirii. Această temă referitoare la îmbătrânire 
nu am vrut să o abordez, dar nu se ştie de ce teama faţă de 
îmbătrânirea apropiată, teama referitoare la viitor, depresia şi 
neîncrederea în sine au părut a fi cele mai groaznice şi 
periculoase teme. în ceea ce priveşte depresia, totul este de 
înţeles. Aşa cum am explicat pacienţilor, principalul păcat al 
omului provine din păcatul originar al lui Adam şi Eva, adică din 
renunţarea la iubirea faţă de Dumnezeu de dragul vieţii şi 
perpetuării ei. Din punct de vedere cronologic însă, acesta nu 
este primul păcat, ci al doilea. Primul păcat a fost crima 
îngerului care a devenit diavol. El a trădat iubirea de dragul 
dorinţei de a conduce, al capacităţilor şi intelectului. De ce 
pentru el iubirea este secundară, adică dorinţa de a conduce a 
devenit o valoare superioară? Pentru că el a uitat despre 
originea lui divină, despre faptul că este de natură divină. Deci, 
fiecare dintre noi poartă acest păcat şi posibilitatea de a pierde 
eul divin. Când uităm noi faptul că suntem divini prin natură şi îl 
purtăm pe Dumnezeu în suflet? Atunci când înlăuntrul nostru nu 
suntem mulţumiţi de noi înşine. Supărarea pe propria persoană 
constituie o dorinţă ascunsă a propriei morţi. lar dacă 
nemulţumirea de sine trece la un nivel profund, aceasta 
constituie o agresiune directă faţă de Dumnezeu şi conduce 


imediat la moartea noastră. Atunci, pentru a supravieţui, noi ne 
ascundem de Dumnezeu prin eul nostru uman. Această 
agresiune ne distruge, dar nu ne omoară dintr-odată. lată de ce 
pentru a ne întoarce la Dumnezeu, noi nu avem dreptul Să 
manifestăm profunda noastră nemulţumire de sine şi ne 
supărăm pe noi, întrucât noi suntem divini prin însăşi natura 
noastră. Suntem în permanenţă legaţi de Dumnezeu prin iubire 
şi nu avem dreptul de a atenta la eul nostru divin. 

Trecem la teama faţă de viitor. Aici avem de-a face cu tema 
dorinţei ce provine din păcatul originar. Toate dorinţele noastre 
sunt îndreptate spre viitor. Cu cât suntem mai puternic ataşaţi 
de dorinţe şi le transformăm în sensul vieţii noastre, cu atât mai 
mult ne este teamă să le pierdem. întrucât dorinţele sunt legate 
de viitor, atunci ataşamentul faţă de acestea naşte frica faţă de 
viitor. Această teamă ne face să începem să gândim rău despre 
oameni, ne este frică că ne vor trăda, ne vor înşela şi ne vor 
supăra. Cu cât ne este mai frică de viitor şi gândim urât despre 
oameni, cu atât mai puternic ne ataşăm de viitor şi începem să- 
1 pierdem. Aceasta duce la boală şi moarte. Astfel, putem 
înţelege frica şi decepţia faţă de viitor. Acestea sunt în linii mari 
principalele caracteristici ale mândriei şi geloziei. Dar ce 
legătură are aceasta cu bătrâneţea? larăşi nu se înţelege. 
Conştiinţa se întoarce din nou la tema voinţei şi dorinţei. 
„Occidentul este Occident şi Orientul este Orient" şi ele nu se 
vor uni niciodată", - a spus Kipling. Criza lumii contemporane o 
constituie în primul rând criza a două sisteme de gândire: cel 
occidental şi cel oriental. Ele trec încet, încet, unul în altul. Dar 
dacă unificarea are loc rapid, atunci se distrug reciproc şi are loc 
neutralizarea. „Nu există oameni, ci există idei", - se spune în 
Orient. Dacă aceste două idei nu se 
vOr uni şi nu vor alcătui o unitate diaristică, formând ceva nou, 
atunci ele vor muri. Această unificare a început cu câteva mii de 
ani în urmă. Politeismul a permis unor zei să meargă snre ideal, 
iar altora spre material. Aceste două sisteme de gândire 
diametral opuse ar fi putut să se unească numai în sistemul 
religios, care recunoaşte un singur Dumnezeu. O asemenea 
religie a devenit iudaismul. Punctul oriental de vedere care 
recunoaşte numai idei şi neagă această lume s-a unificat cu 
punctul de vedere occidental care recunoaşte lumea 
înconjurătoare ca o realitate. Dacă înainte, în religii, zeitățile au 


reprezentat aspecte ideale sau materiale, în noua religie, 
noţiunea de Dumnezeu a ieşit din cadrul material şi ideal. Dar 
pentru a nu aluneca înapoi şi a nu se destrăma în părţi 
componente, trebuia îndeplinită o cantitate imensă de reguli 
care să permită diminuarea dependenţei de material şi de 
spiritual. 

Oamenii s-au schimbat. S-au schimbat şi timpurile. Anumite 
reguli au cam îmbătrânit, iar informaţii noi despre învingerea 
celor doua aspecte principale ale umanului nu au apărut. 
Aceasta însemnă că, cu timpul, trebuia să apară tendinţa de 
diminuare a realităţii divine şi creştere a realităţii spirituale şi 
materiale care, alternativ, să schimbe importanţa lor. Creşti- 
nismul a făcut un salt imens în crearea divinității. Se pare că 
principalul mod de cunoaştere a lui Dumnezeu poate fi nu 
îngrădirea strictă a necesităţilor umane, nici urmarea scrupu- 
loasă şi neabătută a tuturor regulilor şi obiceiurilor, ci în 
primul rând calea iubirii. Adică iubire faţă de Dumnezeu n» care 
îl purtăm în noi, iubire faţă de Dumnezeu pe care "i vedem în 
fiecare manifestare umană, iubire faţă de Dumnezei pe care noi 
îl vedem în fiecare părticică a lumii înconjurătoare Realitatea 
iubirii divine a ajutat la diminuarea dependenţei de baza fericirii 
umane. Cum să unim ceea ce înainte nu se putea unifica? Adică, 
realitatea spiritului care neagă materia şi realitatea materiei 
care nu recunoaşte spiritul. Pentru mulţi care citesc Noul 
Testament, numeroase expresii ale lui Christos par foarte 
contradictorii. Această contradicţie vizibilă apare pentru că în 
suflet există puţină iubire. Când în suflet există multă iubire, 
expresiile cu totul contradictorii şi care se exclud reciproc 
văzute din afară, îşi schimbă sensul şi încetează să se 
mai excludă reciproc. Dar, pentru a înţelege lumea la acest nivel 
şi asimţi un asemenea grad de încărcare cu iubire trebuie să 
învăţăm să parcurgem suferinţa în momentul despărțirii de 
bazele fericirii umane, păstrând prin aceasta iubirea divină. 
Fiecare dintre noi îşi aminteşte cum anume lisus Christos a 
păstrat iubirea în momentul destrămării bazelor fericirii 
umane; destrămarea vieţii, eşecul voinţei şi a dorințelor, toate 
acestea nu s-au manifestat în capacitatea sa de a iubi. Dar, 
după câteva secole, creştinismul s-a scindat în două ramuri. Din 
nou are loc reculul celor două componente, adică al celei 
occidentale şi celei orientale: catolicismul cu prioritatea 


materialismului asupra spiritualului şi ortodoxia cu prioritatea 
spiritualului asupra materialismului. Dar ortodoxia nu 
echilibrează catolicismul şi apare islamul cu o justificare clară şi 
riguros fundamentată a priorităţii spiritului asupra materialului. 
Lumea trebuie să se întoarcă la iubire întrucât 

alitatea divinului este cuprinsă nu în idei şi principii, nu în u 
âţie şi lux, ci în iubirea care nu se supune nimănui şi nu 
depinde de nimeni. 

Occidentul şi Orientul trebuie să se unească într-o calitate 
noua. Dar deocamdată, în straturile marginale au loc conflicte 
permanente. Este vorba despre conflicte între ştiinţă şi religie, 
între democraţia occidentală şi despotismul oriental. Contra- 
dicţiile se dezvoltă şi înteţesc conflictele dintre ele. Gândurile mi 
se îndreaptă spre Rusia şi destinele ei. Rusia care se întinde 
între Orient şi Occident a absorbit în ea de la început o 
contradicţie principală. Soarta Rusiei constituie o ilustrare a legii 
unităţii şi luptei contrariilor, adică a două tipuri de gândire care 
au existat indivizibil şi care la început au fost amorfe şi 
indolente. Adică interacţiunea gândirii europene cu filozofia 
orientală. Treptat, Rusia trece la tipul oriental de gândire. Apoi 
apare Petru | şi are loc întoarcerea bruscă spre civilizaţia 
occidentală, însă fără a distruge stilul oriental de gândire. 
Gândirile opuse se formează şi încep să se contopească. Se 
accelerează puternic procesul de dezvoltare. Rusia are ca destin 
să unească aceste idei opuse. încercarea de a alege numai 
drumul occidental sau oriental se discreditează 
subit. 

La sfârşitul secolului trecut Rusia a încercat să meargă pe 
făgaşul occidental. Are loc schimbarea relaţiilor feudale şi 
concomitent transformările democratice. Ţarul este asasinat, 
încep să apară semnele haosului. De aici trecerea la o 
guvernare despotică. Aceasta se termină cu izbucnirea revo- 
luţiei din 1905. Ţara ia din nou cursul spre modelul 
occidental. Au loc reformele lui Stolâpin, apare gospodăria 
de fermier Urmează o înflorire economică. Apoi asasinarea 
lui Stolăâpin s' încetarea reformelor. Deci, ţara trece la 
modelul de gândire oriental. In continuare, au loc din nou 
explozii. Adică începutul primului război mondial şi apoi două 
revoluţii. După prima revoluţie se instaurează o scurtă 
perioadă de democraţie iar încercarea alăturării Rusiei 


Occidentului se termină cu a doua revoluţie şi ieşirea din 
comunismul militar. în continuare urmează o explozie şi 
atunci, deodată, ideologul gândirii comunismului oriental, 
V.I. Lenin, comite o acţiune care se soldează cu o victorie. 
Acceptă sistemul de gândire occidental şi deschide drumul 
spre NEP (noua politică economică). Dar pentru Rusia 
gândirea occidentală pură înseamnă accelerarea destrămării 
şi decăderii. împreună cu destrămarea ţării se destramă şi 
personalitatea conducătorului ei - Lenin. Apare boala psihică 
şi imposibilitatea de a conduce ţara. în mod logic, ţara trece 
spre despotismul oriental. începe colectivizarea agriculturii. 
Haosul şi destrămarea se transformă în tendinţă de 
autoconducere colectivă. Intrăm în anul 1937. în continuare 
trebuie să aibă loc o nouă explozie şi aceasta începe cu cel 
de-al doilea război mondial. După război se naşte tendinţa 
spre democraţie, dar la fel ca şi anii '20 ea se transformă 
repede în contradicţia ei. încep din nou represiunile, mai 
departe explozia sau moartea conducătorului statului. 
Tiranul moare. în continuare trebuie să aibă loc trecerea 
la democraţia occidentală, orientarea spre proprietatea 
privată sau încercarea, în sfârşit, de unificare a două 
modalităţi diferite de gândire. încercarea lui Hruşciov de a 
introduce în ţară o democraţie relativă nu s-a soldat cu 
succes. Dar a apărut posibilitatea existenţei cot la cot a două 
sisteme diferite ştiinţa şi religia; idealismul şi materialismul. 
La fel ca 
- anii '20, această tendinţă îşi găseşte reflectarea în primul -nd 
în arta anilor '60. în continuare trebuie să-şi găsească 
reflectarea în filozofie, politică şi economie. 
Dar contradicţiile nu se opresc la acest nivel, ele încep să se 
neutralizeze reciproc, decăzând într-o stare amorfa. La fel ca 
după reformele lui Petru |, începe o perioadă amorfa, în care nu 
există un stil occidental sau oriental de gândire. După 
încheierea perioadei lui Brejnev începe o trecere bruscă spre 
modelul oriental pe care îl introduce Andropov. Oamenii sunt 
ridicaţi din cinematografe şi interogaţi de ce nu sunt ziua la 
lucru. Ar trebui să aibă loc o explozie sau moartea condu- 
cătorului, în ultimul timp, toate procesele sunt accelerate, iar 
Andropov moare destul de repede. După aceasta, o perioadă de 
timp urmează un respiro şi aspiraţia spre modelul occidental. 


Gorbaciov începe transformarea democratică a ţării. Intro- 
ducerea numai a modelului occidental este păguboasă pentru 
Rusia, iar Gorbaciov înţelege acest lucru. lată de ce, alături de 
democraţie, el încearcă să păstreze ideologia socialismului, 
gândirea colectivă, potenţialul spiritual. Din această cauză, el 
comite la prima vedere o faptă cu totul absurdă. Declanşează 
campania împotriva alcoolismului. Pentru a înfăptui un salt 
înspre dezvoltarea condiţiilor materiale, ţara trebuie să-şi 
păstreze spiritualitatea. Dar ideologia comunistă nu a dat posi- 
bilitatea înfăptuirii echilibrate a celor două contradicții. 
Socialismul a aparţinut mai mult modelului oriental întrucât în 
cadrul lui libertatea personalităţii era exclusă. Nu s-a reuşit 
înfăptuirea căii de mijloc. Ţara s-a scufundat din ce în ce mai 
mult într-o democraţie de hoţie, imposibil de guvernat. 
Gorbaciov şi persoanele care l-au înconjurat încearcă sa 
îndrepte situaţia, virând brusc spre dreapta. Se declanşează 
evenimentele din august 1991. 

Rusiei nu îi este însă hărăzită soarta de a avea despotismul 
oriental. Puciul nu a reuşit şi încep transformările lui Elțîn. 
Gorbaciov înţelege târziu că în Rusia, democraţia fără ideologie 
se încheie cu hoţie şi destrămare. încă din 1985, Gorbaciov este 
convins că el va putea împăca cele două tendinţe contradictorii. 
Dar în 1986 are loc o catastrofa mistică: explozia centralei 
atomo-electrice din Cernobil. Aceasta a fost o avertizare a ţării 
despre apropierea unor nenorociri. Gorbaciov vorbeşte despre o 
gândire nouă. Disciplina şi dirijarea trebuie să se desfăşoare nu 
datorită despotismului şi a măsurilor draconice faţă de popor. 
Acelaşi rol, dar mult mai eficient, îl poate îndeplini noua 
ideologie şi legile bine gândite. Dar ideologie nu a existat. După 
încercarea nereușită de a se întoarce la disciplina orientală, ţara 
se scufundă în democraţia lui Elțîn cu elemente de despotism 
oriental. Se accentuează din nou tendinţa destrămării ţării şi 
începe pierderea autorităţii şi personalităţii conducătorului. 
După aceasta Rusia ar trebui să se îndrepte spre dreapta. Dacă 
ea se va îndrepta cu prioritate spre despotismul oriental, atunci 
se poate aştepta mai repede explozia sau moartea 
conducătorului. întrucât în Rusia nu exisă o ideologie, atunci mai 
degrabă ordinea trebuie menţinută prin măsuri despotice. Două 
explozii care au avut loc în anul 2000 demonstrează acest lucru. 
Când Rusia s-a concentrat asupra democraţiei occidentale, 


adică asupra dorințelor, a început procesul care ne aduce 
aminte de Sodoma şi Gornora. Când Rusia s-a concentrat asupra 
voinţei şi dirijării, adică 

asupra stilului oriental de gândire, au început reprimarea 
poporului şi explozii. 

Submarinul „Kursk" constituie un fel de simbol al dirijării 
militare. Turnul televiziunii „Ostankino'" este simbolul dirijării 
informaţionale. Catastrofele care au avut loc cu aceste sim- 
boluri, vorbesc despre tendinţe periculoase care se acumulează 
în Rusia. Pământul devine din ce în ce mai fragil şi pentru el 
este din ce în ce mai periculoasă existenţa independentă a două 
contradicții: civilizaţia occidentală care se îndreaptă spre 
destrămare şi descompunere şi cea orientală care se îndreaptă 
spre sinucidere colectivă. întrucât în Rusia aceste două tendinţe 
sunt exprimate deosebit de clar şi întrucât experienţa 
coexistenţei lor există în Rusia, se pare, că tocmai ea trebuie să 
creeze un model nou de gândire, care să nască o nouă politică, 
o nouă economie şi o nouă omenire. Gândurile mele se întorc 
din nou la seminarul care va avea loc mâine. în fiecare stat şi în 
fiecare om se desfăşoară o înteţire a unuia sau a altuia dintre 
procese, cum ar fi: întărirea dependenţei de dorinţe şi voinţă; 
trecerea de la gelozie la mândrie şi invers, care a funcţionat 
înainte şi este deja epuizat. îmi aduc aminte că înainte, con- 
centrând toate problemele asupra temelor de gelozie şi 
mândrie, am explicat pacientului cum trebuie îndepărtate una 
sau alta din dependențe şi acesta s-a însănătoşit. Dar s-a 
întâmplat destul de rar ca să vină pacienţi cărora le-am încadrat 
atât gelozia cât şi mândria şi le-am spus: 

— Medicamentele mută de obicei problema dintr-un loc în altul. 
în cazul dumneavoastră medicina este neputincioasă, iar 
dumneavoastră aţi înţeles acest lucru. V-a rămas o singură 
cale, calea spre Dumnezeu. Dacă la dumneavoastră iubirea de 
Dumnezeu va fi mai mare decât realitatea, decât dorinţa şi 
voinţa dumneavoastră, atunci sunteţi salvat. 

Mă gândesc mereu la problemele mele nerezolvate. Cu 
rinichii este mai bine, dar durerea nu a trecut. Mai mult decât 
atât, înainte de seminar, ea s-a accentuat. Apropo, deodată a 
început o durere puternică în regiunea plămânului drept, acolo 
unde s-a presupus că am o tumoră. Este interesant ce se 
petrece şi trebuie să mă descurc în această situaţie. Eu 


descopăr legi, conform cărora se dezvoltă sufletul uman, des- 
copăr legături între boli, comportament, caracter şi concepţia 
despre lume. lată de ce, slavă Domnului, vindecarea la mulţi 
oameni are loc fără participarea mea. în al doilea rând, sunt 
leneş şi dacă la mine ar fi fost totul bine, atunci aş fi mers 
înainte, însă foarte lent. Astfel, în virtutea nereuşitelor karmice 
proprii şi a faptului că eu am acumulat de la toţi pacienţii mei 
problemele lor şi le-am luat asupra mea, eu păşesc în primele 
rânduri şi pentru a supravieţui, trebuie să merg mai departe. 
Indiferent de nivelul tratamentului, dacă nu eşti şarlatan, 
apărarea, protecţia, tot se înfăptuieşte atunci când realitatea 
eu-lui divin este mai presus de cel uman. 

Acolo sus totul este de mult stabilit. Indiferent ce s-ar 
întâmpla, în orice caz, situaţia funcţionează în vederea creşterii 
iubirii faţă de Dumnezeu. lar acum să vedem ce este cu 
destabilizarea. 

înainte eu am crezut că filozofia este un lucru cât se poate 
de inofensiv, dar s-a adeverit că nu este chiar aşa. Posibilităţile 
de sintetizare sunt legate de ieşirea în planul subtil, unde 
timpul şi spaţiul se îngustează, se contopesc. Totodată, în cazul 
ieșirii în acest plan, omul se poate îmbolnăvi uşor dacă 

u are îndeajuns de multă iubire. în medie, la o oscilație medie a 
valorilor umane, eu rezist dacă ea nu depăşeşte 1300 de 
unități- Dacă aceasta se traduce în situaţii umane, atunci 
corespunde trădării prietenilor, morţii şi gravelor îmbolnăviri sau 
duce la invaliditate. O destabilizare de dimensiuni mai mari, 
iubirea mea nu va suporta. Este interesant de ştiut care este la 
mine nivelul destabilizării înainte de seminar, dacă ies la iveală 
cele mai periculoase probleme. Eu încerc să-1 socotesc şi mă 
cuprinde mirarea. Aoleu, 7000. Cu un asemenea ritm menţinut 
timp de 2-3 zile şansele de supravieţuire scad la zero. Este 
adevărat că acest ritm a durat aproximativ o oră iar apoi a 
dispărut. Mai degrabă la seminar ajung la asemenea idei 
serioase, pentru acceptarea cărora nivelul destabilizării trebuie 
să alcătuiască 7000 de unităţi, şi pentru aceasta încet, încet 
sunt pregătit. Deşi puţin probabil că este de 7000 de unităţi, 
totuşi oscilaţia destabilizării are rezerve. * 

Este interesant de ştiut ce fel de neplăceri pot corespunde 
unui asemenea nivel. Ce poate fi mai dureros decât o boală 


chinuitoare sau moartea? Eu încerc să înţeleg şi mă mir: se pare 
că relaţiile dintre bărbat şi femeie sunt mai dureroase. 

în acest caz, nivelul de oscilație, adică boala şi chinurile pot 
depăşi 10 000 de unităţi. Capacitatea sufletului de a suferi este 
mult mai mare decât cea a trupului. Cu cât manifeşti mai multă 
dragoste faţă de celălalt, cu atât mai multe chinuri poate 
provoca aceasta. Savanţii pun în permanenţă întrebarea dacă 
se poate cunoaşte pe deplin Universul. Adevărurile care ieri au 
părut de neclintit, azi se destramă. 

Se pare că legile despre lume pe care le descoperim şi 

viziunea ce ni se formează despre ceea ce reprezintă lumea 
corespund nivelului de dezvoltare al omului, posibilităţilor sale 
de sintetizare, cantităţii de iubire pe care el o poartă în suflet. 
Odată cu schimbarea noastră, se schimbă şi imaginea 
Universului. lar atâta timp cât omul se dezvoltă şi se apropie 
de Dumnezeu, imaginea lumii se va schimba mereu. 

Legile descoperite nu se desfiinţează, ele devin o parte a 
noului, a unei dimensiuni mai mari a lumii. lată că tocmai acum, 
în preajma seminarului, am reuşit să concentrez toate valorile 
umane în două noţiuni: în dorinţă şi voinţă. Mai mult decât atât, 
în afară de structura timpului amorf, alături de aceasta am 
început să palpez structura X. In aceasta, ambele noţiuni s-au 
contopit. Tocmai cu această structură trebuie lucrat. închiderea 
mecanică a dependenţei faţă de dorinţă şi voinţă permite 
vindecarea multor boli. Dar întrucât ele nu sunt primare, atunci 
negativul care le alimentează dintr-o structură mult mai 
adâncă, mai devreme sau mai târziu creează probleme. 
M-a stimulat să înţeleg această problemă o situaţie ivită la 
seminar. 

La audienţă a venit o femeie, care avea probleme serioase 
cu fiica. 

— Fiica dumneavoastră nu poate primi purificarea nici prin 
oameni şi nici prin boli şi nenorociri. Ea nu poate păstra iubirea 
când este jignită şi trădată de alte persoane nici 5%. 
Concentrarea ei asupra voinţei şi dirijării este imensă. Ea 
depăşeşte de 10 ori nivelul periculos. Aceasta se petrece din 
cauza dumneavoastră - încerc să-i explic. Apropo, şi la dum- 
neavoastră capacitatea de a-i ierta pe oameni este redusă la 
minimum. 

Femeia se uită la mine cu interes. 


.— Ştiţi, eu la vârsta de 17 ani am fost în Zagorsk, unde am 
vorbit cu călugării. Aceştia mi-au dat nişte sfaturi pe care |e-am 
respectat toată viaţa. Apoi am citit toate cărţile dumneavoastră 
şi am constatat o ameliorare substanţială a sănătăţii şi a 
destinului meu. După diagnosticarea dumneavoastră reiese că 
eu am o mândrie imensă, că nu pot ierta pe oameni, că nu am 
reuşit să păstrez bunătatea la necazuri şi la nenorociri. Mai mult 
decât atât, dumneavoastră spuneţi că fiica mea se află într-o 
situaţie foarte proastă. Vă rog să mă credeţi, eu ştiu să lucrez 
asupra mea, ca nimeni alta. După diag-nosticarea 
dumneavoastră situaţia mea este catastrofală. 

Eu trag aer în piept şi suspin. 

— Haideţi să vedem care este problema. 

Am încercat să diagnostichez concentrarea ei asupra dorin- 
telor şi voinţei. A ieşit un rezultat uluitor. Ataşamentul faţă de 
dorinţe a fost de 10%, iar faţă de voinţă 5%, adică peste nor- 
mal. Asta înseamnă că pentru ea totul trebuia să fie bine. Ca 
urmare a diagnosticării, eu obţin rezultate care se exclud reci- 
proc unele pe altele. Deci, trebuie să caut o verigă nouă. Trece 
o perioadă de căutări anevoioase. Apoi încep să vorbesc rar: 

— Nu-mi este destul de clar care este situaţia, dar dumnea 
voastră aveţi o concentrare mare asupra moralității şi eticii. La 
dumneavoastră, dreptatea este mai importantă decât iubirea. 
Rezistaţi la eşecul dorințelor şi păstraţi iubirea. Suportaţi 
înjosirea şi neplăcerile, dar nu acceptaţi trădarea, batjocorirea 
poruncilor religioase. Faţă de iubirea vie, totul trebuie să fie 
secundar. De îndată ce noi postulăm valorile umane, chiar şi 
pe cele mai sacre, începe procesul de respingere a iubirii. La 
baza noţiunii de „om“ stă conştiinţa colectivă dezvoltată. La 
baza conştiinţei colective stau noţiunile de morală şi etica Fără 
această dezvoltare nu e posibilă civilizaţia. Etica ne ajută să 
supravieţuim nu numai în prezent, dar şi în viitor. lubirea 
creează legile eticii, iar acestea creează gândirea şi conştiinţa 
colectivă. Dacă noi nu ne adresăm iubirii în permanenţă atunci 
ne adresăm mai mult poruncilor, principiilor şi normelor. Astfel, 
într-un moment oarecare, pe neobservate, iubirea pleacă şi 
rămân principiile. Creştinismul a demonstrat că iubirea vie este 
mai presus decât orice postulat uman. 


— Cred că aveţi dreptate, - a spus femeia. - Am avut întot 
deauna un sentiment mai pronunţat al dreptăţii. 

— Adică dumneavoastră aţi socotit că lumea trebuie să fie 
condusă nu de iubire ci de conştiinţă. 

— Tot ce se poate, - a răspuns femeia. - Se pare că la mine 
conştiinţa a depăşit în permanenţă iubirea şi a ieşit pe primul 
plan. 

După ea, a intrat încă o femeie. Ea mi-a arătat fotografia 
iubitului ei. 

— Ştiţi, el este musulman. Se roagă în permanenţă, îndepli 
neşte toate prevederile Coranului. Dar el nu poate face copii, 
motiv pentru care viaţa se destramă. 

Am început să diagnostichez şi văd un tablou cunoscut. 
Dependenţa de dorinţe şi voinţă este minimală, dar concen- 
trarea asupra moralei şi eticii este imensă. El este curat în 
prezent, dar din viitor iese în permanenţă negativul. Depen- 
denţa de morală şi etică distruge structura viitorului, întrucât 
dreptatea se adresează tocmai acestora. Aici observăm legătura 
cu straturile timpului care depăşeşte limitele timpului amorf. 
Probabil că aceasta este legată de structura X, adică de 
structura dirijării timpului în care totul se uneşte într-un tot 
unitar. Din nou dăm de stratificarea timpului. Apropo, este 
vorba despre încă o posibilă cauză a problemelor mele 
nerezolvate privind cufundarea în timp. Şi iată că îmi aduc 
aminte de un episod care s-a petrecut la casa de vacanţă. 

— Fericirea senzuală este legată de timp, - am explicat eu 
interlocutorului; aceasta înseamnă că trebuie să depăşim 
dependenţa de timp şi este necesar să creăm un model de timp. 

El începe să-mi prezinte ipoteze, iar eu intru în dialog şi-l 
sprijin. El chibzuieşte clar şi logic, dar schemele lui sunt 
superficiale. Eu observ acest lucru şi-i propun modele care să 
interacţioneze cu timpul. Acesta din urmă dirijează totul în 
univers. Din timpuri se nasc spaţiul şi substanţele. Din timp se 
naşte energia. Noi continuăm discuţia şi deodată, observ peri- 
colul care se naşte. La noi a avut loc deformarea câmpurilor 
care a depăşit nivelul mortal. 

— Să încetăm imediat discuţia despre timp, - i-am spus eu. 
- Nu suntem pregătiţi pentru a aborda această temă. Ataşa 
mentul faţă de dirijare a crescut de zeci de ori şi ne putem 
aştepta la probleme mari. 


Am avut noroc. S-a stricat doar maşina cu care am venit la 
casa de vacanţă. Ea a trebuit să fie remorcată 200 de kilometri 
până acasă. înainte de a începe cercetările legate de timp, 
Hawking a căpătat o boală incurabilă. Kozanev a petrecut mulţi 
ani în lagărele staliniste şi tocmai acolo a ajuns la concluzia că 
izvorul energiei care alimentează stelele este timpul. Nimeni nu 
a putut să continue aceste cercetări. Discipolul lui nu a rezistat 
la supraîncărcare şi a murit după el. Einstein a distrus toate 
însemnările lui legate de experimentul Philadelphia în timpul 
căruia a reieşit că dirijând câmnui magnetic, se poate dirija 
spaţiul şi timpul. S-ar putea Ca structurile principale ale 
timpului să fie legate de viitor. D^ pătrunderea acolo este strict 
limitată. Apropo, urmaşii noştri sunt legaţi de asemenea de 
viitor. Ca atare, agresiunea faţă de urmaşi constituie şi 
agresiunea faţă de viitor. Am început să socotesc ce anume 
dăunează mai mult urmaşilor, adică ce nu permite să 
contactăm viitorul. 

1. - Nemulțumirea de sine, neîncrederea în sine, depresia şi 
lipsa dorinţei de a trăi; 

2. - Teama de viitor, frământările crescânde faţă de viitor; 

3. - Dispreţul faţă de oameni în plan moral şi etic; 

4. - întrucât iubirea dirijează timpul, şi ca atare şi straturile 
de viitor, orice renuntare la iubire înseamnă agresiune faţă de 
viitor. 

Astfel, toate sursele deschise ale problemelor de la început s- 
au unit în două chestiuni: problema purificării urmaşilor şi 
problema purificării structurilor legate de viitor. Toate aceste 
chestiuni se transformă într-una singură - echilibrarea struc- 
turilor viitorului, întrucât mecanismul de purificare a copiilor şi 
a viitorului s-a dovedit a fi identic. 

Acum câteva idei în legătură cu seminarul. El s-a desfăşurat cu 
succes şi mi-a furnizat o informaţie nouă. Este adevărat că după 
a doua zi a seminarului, noaptea, în pat, mă gândeam că nu voi 
rezista şi la a treia zi. Supraîncărcarea a fost mai mare decât 
aşteptările. Trebuia să-mi revizuiesc atitudinea faţă de muncă. 
Am promis să fac diagnosticarea tuturor, dar pentru mulţi şi fără 
diagnosticare totul a decurs normal, în ordine, după lecţii. 
Atunci am început să mă uit la ceea ce s-a "ntâmp'at înainte şi 
ce probleme se vor ivi în viitor. Acest lucru însă nu trebuia să-! 
fac. Trebuia să mă gândesc numai cum să ajut omul pentru a 


păstra iubirea şi pentru a vedea voinţa Domnului în toate. Când 
te îndrepţi către Dumnezeu, nu trebuie să priveşti înapoi să vezi 
câţi metri ai parcurs şi nu trebuie să socoteşti câţi au mai 
rămas. 

Eu am răscolit problemele umane făcând comparații, trăgând 
concluzii, fără să vreau mă concentram asupra îmbunătăţirii 
sănătăţii şi a vieţii. Când am înţeles acest lucru am răsuflat 
uşurat. Cea de-a treia zi a decurs normal. 

Unul din participanţii la seminar mi-a pus o întrebare 
interesantă: 

— La început, când dumneavoastră aţi vorbit despre 
structurile timpului invers şi amorf, eu am înţeles că de fapt este 
vorba de trecut, prezent şi viitor, iar acum dumneavoastră 
spuneţi că timpul invers este un alt Univers. 

l-am răspuns că până în prezent eu socotesc că timpul invers 
este legat de o altă realitate şi un alt Univers. După aceea m-am 
gândit mult timp la această problemă şi am înţeles că viitorul 
este tocmai un alt Univers unde timpul se scurge în direcţia 
inversă. Deşi mai trebuie să clarificăm această problemă. 

O ZI DE AUDIENTE 

— Totul este aşa de limpede atunci când omul explică 
lucrurile şi totuşi este aşa de complicat în viaţă, - îmi spunea o 
dată o pacientă. 

Pentru a fi simplu şi de înţeles eu trebuia să lucrez mult, 

- am răspuns eu zâmbind. - îi invidiez pe clarvăzători, care 
obţin informaţiile de-a gata. Când încep să-mi apară unele 
probleme şi le diagnostichez, niciodată nu obţin un răspuns 
gata dintr-odată. Fac 15-20 de variante de diagnosticare şi de 
fiecare dată obţin un răspuns şi deseori un răspuns îl contra 
zice pe celălalt. După aceea trebuie să mă gândesc şi să coma 
sez totul într-unui. Acum, multe probleme au fost rodate până 
la automatism, dar de îndată ce a apărut o nouă temă, ies la 
suprafaţă zeci de modele şi începe procesul chinuitor de 
comasare, de concluzionare. în principiu toate bolile se 
rezumă la tema dorinţei şi voinţei. Mai există şi al treilea 
aspect - adică cel negativ, aruncat pe spinarea urmaşilor, 
întrucât copiii reprezintă viitorul nostru, divinizarea viitorului, 
agresivitatea faţă de acesta, agresivitatea faţă de iubire prin 
“stabilizarea acesteia - toate acestea nu ne permit să ne 
punem în ordine urmaşii. 


Eu repet din nou cele spuse de Christos: „Să nu vă gândiţi la 
ziua de mâine, trăiţi ca păsările. Dumnezeu vă va da!" în 
această frază concentrarea asupra viitorului se transformă în 
voinţă divină. De la dorinţă noi trecem la iubire, iar acum, în 
fiecare zi, dependenţa de dorinţe devine din ce în ce mai 
periculoasă. Problemele legate de vedere şi auz, de moartea 
prematură, de sterilitate şi impotenţă, de schizofrenie, de 
cancer, de hemofilie şi de poliartrită, de îmbolnăviri cardiace, de 
narcomanie - toate acestea sunt legate de divinizarea dorin- 
telor. Mama 1-a condamnat pe soţul ei, a fost geloasă pe el, iar 
fiica este narcomană, şi nu puteam s-o conving nicidecum că 
lipsa capacităţii de a păstra iubirea atunci când se prăbuşesc 
dorinţele, duce la grave probleme pentru copiii ei. 

în memoria mea a apărut o scenă recentă. Mă uit în ochii 
femeii şi îi spun foarte rar, încercând s-o conving. 

— Acum câteva luni doctorii i-au spus copilului dumnea- 
voastră că îi vor face trepanaţie. A avut otită ceea ce înseamnă 
gelozie, iar dumneavoastră spuneţi: „Eu acest lucru nu-l las 
aşa" şi continuaţi să aveţi pretenţii faţă de soţ. Dacă vă puneţi îii 
ordine sufletul, atunci se însănătoşeşte copilul şi se va schimba 
şi atitudinea soţului. 

Aş fi dorit să vorbesc şi s-o conving mai departe, dar am reuşit 
să mă opresc la timp. Cu cât o conving mai mult şi mă rog de 
ea, cu atât mai mult trec de la orientarea spre iubire la 
Păstrarea vieţii. Am observat faptul că atunci când doresc să 
ajut o persoană pentru ca ea să dobândească iubire faţă de 
Dumnezeu, nu simt supraîncărcare, dar imediat ce pun 
accentul pe dorinţa de a salva viaţa, de a depăşi o boală, atunci 
încărcarea creşte brusc şi preiau toată murdăria asupra mea 
Dacă nu reuşesc să unesc toate valorile, iar apoi să le transfer 
pe iubire de Dumnezeu, înseamnă că pur şi simplu eu nu am 
voie să ajut, întrucât se derulează prea repede toate procesele. 

Am căzut pe gânduri, dar deodată m-a sustras un pacient, 
care a băgat capul în sală. 

— Cu ce vă pot fi de folos? - l-am întrebat eu. 

Bărbatul fermecător, de vârstă medie a zâmbit uşor: 

— Ştiţi, eu sunt coleg cu dumneavoastră - adică sunt 
psiholog. Nu sunt un începător. Am avut rezultate fenomenale. 
Am fost invitat să lucrez şi în alte ţări, şi acolo am obţinut 
rezultate excepţionale la consultaţii. Dar în ultima vreme am 


avut două congestii cerebrale, una după alta. Eu înţeleg că 

lucrurile se opresc aici pentru mine. Răspundeţi-mi, vă rog, 

numai la o singură întrebare: — De ce s-a întâmplat? Nu am 
nevoie de mai mult. 

— Totul este simplu, - răspund eu. La dumneavoastră de 
pendenţa de dorinţe depăşeşte mult nivelul periculos. Mai mult 
decât atât. Dumneavoastră aţi transferat la copii această 
dependenţă. întrucât acest lucru pune în pericol viaţa lor, pe 
dumneavoastră vă blochează serios, dur. 

El zâmbeşte. 

— Eu am putut totdeauna să-mi stăpânesc dorinţele. Nicio 
dată nu am fost gelos şi niciodată nu am comis o crimă faţă de 
iubire. 

— Principala crimă faţă de iubire este aceea când noi uităm 
de iubirea faţă de Dumnezeu, - am răspuns. - lar atunci când 
dumneavoastră aţi lucrat, v-aţi concentrat asupra sănătăţii şi 
vieții- 

_- Dar toți psihologii procedează la fel! 

Ridic din umeri. 

— Dumneavoastră sunteţi mai talentat, şi cu cât aveţi mai 
rrlUlte posibilităţi, cu atât mai corect trebuie să vă comportaţi. 
Este o logică umană: talentul hrăneşte şi apără. Dar în logica 
divină numai iubirea hrăneşte şi te apără. Cu cât este mai 
talentat omul, cu atât mai periculoasă este renunţarea acestuia 
la iubire. 

Tot aşa, nu demult, la o audienţă a venit încă un psiholog. 
Elreprezenta asociaţia psihologilor, care se ocupa de soluţio- 
narea problemelor familiale. 

— Ştiţi, - a început el, - noi avem rezultate destul de bune 
în domeniul consultaţiilor familiale, dar oamenii au început să 
divorţeze pe capete. Este ciudat pentru că eu mă comport cu 
iubire faţă de pacienţi. 

— V-aţi gândit la iubirea de Dumnezeu în timpul audi 
enţelor? 

—-Nu, dar în sinea mea m-am adresat pentru ajutor forţelor 
superioare. 

— Adică dumneavoastră v-aţi concentrat asupra legăturii 
cu aceia care vă puteau ajuta. Legături, atitudine, dorinţă - 
reprezintă una şi aceeaşi temă. 

— Ce pot să fac în situaţia mea? - a întrebat el. 


Mie mi se pare că trebuie să vă revizuiţi atitudinea faţă 

de consultarea oamenilor. Primul lucru pe care trebuie să-l 
rezolvaţi pentru dumneavoastră este: eu ajut nu pentru întă 
rirea familiei, nu pentru îmbunătăţirea sănătăţii, nu pentru 
întărirea vieţii, ci pentru acumularea în suflet a iubirii faţă de 
Dumnezeu. La aceasta contribuie bunătatea, capacitatea de a 
iubi oamenii cu toate deficienţele lor, puterea de a accepta 
orice situaţie păstrând iubirea şi bunătatea, capacitatea de a 
limita dorinţele proprii şi voinţa. Aceasta va duce la restabilirea 
atât a familiei cât şi a sănătăţii, precum şi la prelungirea vieţii. 
Dumneavoastră nu aţi văzut întâmplător filmul franțuzesc 
intitulat ingenios: „Omul care se grăbeşte?" 

— Nu mi-aduc aminte, - răspunde bărbatul. 

In acest film un om foarte talentat şi înţelept poate face orice: 
să câştige bani, să facă cunoştinţă cu cele mai frumoase femei, 
să-şi conducă excelent afacerile. El, împreună cu femeia iubită 
pleacă la Veneţia şi se opreşte în cel mai bun hotel. Ea este 
entuziasmată şi fericită. Dar nu reuşesc să petreacă o noapte 
împreună în acest hotel. El primeşte un telefon urgent şi trebuie 
s-o părăsească pe femeie şi să alerge mai departe. Apoi începe 
să-l doară inima când şi când şi moare de infarct în floarea 
vârstei. 

Subiectul filmului, se pare că este luat din viaţa reală. Ce se 
petrece în plan subtil? Cel care se grăbeşte şi doreşte să-şi 
satisfacă mai repede dorinţele, goneşte timpul şi aceasta este o 
agresivitate faţă de timp. Dorinţa devine un scop. începe cursa 
infernală de la o dorinţă la alta. întrucât însă dorinţa se scurge 
în viaţă, mai departe urmează pierderea dorințelor şi a vieţii. 
Pierderea dorințelor poate avea loc sub formă de insuccese în 
planurile stabilite, cum ar fi: destrămarea relaţiilor cu cei 
apropiaţi, scăderea potentei sau probleme cu pancreasul, inima 
sau vederea. Omul devine mai gelos, mai supărăcios. Deodată 
se descoperă că este steril. Dar el, nu se ştie din ce motive, se 
grăbeşte în permanenţă. Omul înghite cu lăcomie şi repede 
mâncarea, dar după un timp el constată că are probleme cu 
sistemul uro-genital. Omului nu-i vine în minte că o problemă 
eSte legată de alta. lată de ce, când dorim să ajutăm pe cineva, 
putem să ne grăbim numai în exterior; în interior nu este voie. 
în interior, putem să ne bizuim pe voinţa divină şi în primul 


rând, să ne orientăm asupra salvării iubirii şi nu a vieţii. Atunci şi 
ajutorul exterior va fi eficient. 

— Retrăiţi-vă din nou întreaga viaţă, - mă adresez eu 
bărbatului. - Acolo unde aţi văzut numai dorinţă, sănătate şi 
viaţă, încercaţi să vedeţi în primul rând iubirea de Dumnezeu. 
Sau, poate, adresându-vă lui Dumnezeu, cereţi iertare pentru 
faptul că în ajutorarea oamenilor aţi fost preocupat de grija 
pentru corp, adică de dorinţe, de viaţă şi sănătate ca primă 
prioritate...în primul rând trebuie să salvaţi iubirea din suflet, 
propriul eu divin şi atunci şi eul uman va fi sănătos. 

în ultima vreme văd tot mai des cum apar problemele la 
medici, psihologi şi vindecători. Dacă omul în viaţa trecută a 
fost credincios, atunci în exterior, având grijă de sănătatea şi 
viaţa pacienţilor, în mod intuitiv stabileşte corect priorităţile, în 
consecinţă, îşi provoacă mai puţine probleme şi dăunează mai 
puţin şi bolnavilor. Sau, să presupunem că părinţii omului sunt 
credincioşi şi blânzi, el poate deveni doctor sau vindecător, dar 
pentru un om ai cărui părinţi sunt atei, supărăcioşi, geloşi şi 
ranchiunoşi, practica medicală poate constitui un mare pericol. 
Nu demult, la o prelegere, o femeie mi-a povestit cum s-a 
*cupat de tămăduire cu destul succes, iar apoi a descoperit că 
are diabet. Când am început să mă ocup de tratarea oamenilor, 
atunci am simţit deodată următoarele: dacă pacientul nu vrea 
să lucreze singur asupra propriei persoane, atunci mai devreme 
sau mai târziu, la tămăduitori vor apărea probleme. Mi-am 
repetat mereu: „Fie ca pacientului meu să nu-i treacă boala 
dacă însănătoşirea lui dăunează sufletului lui şi iubirii de 
Dumnezeu". Atunci când tratăm corpul omului e o chestiune dar 
când pătrundem în sufletul omului, situaţia este mult mai 
periculoasă. Tămăduitorul trebuie să se limiteze în posibili-tăţile 
de a-l ajuta pe celălalt. Dacă pacientul nu a făcut primii paşi 
spre iubire şi iertare, atunci ajutorarea lui este pur şi simplu 
periculoasă. Ce înseamnă iertarea? Aceasta înseamnă 
acceptarea distrugerii şi pierderii fericirii umane de dragul 
cuceririi iubirii de Dumnezeu. lertarea este de fapt pregătirea 
pentru a merge către Dumnezeu. Acest transfer este foarte 
chinuitor, dar fără el, orice ajutor este lipsit de sens. 

Rădăcinile fericirii omeneşti sunt legate de viitor. Şi atunci 
când noi, influenţăm un alt om, în mod spiritual, punem în 
mişcare structura viitorului. Dacă în timpul vieţii, încercăm 


teamă pentru viitor, deceptie, neîncredere în sine, lipsa dorinţei 
de a trăi, am gândit şi am vorbit rău despre oameni, atunci 
dependenţa de structura viitorului este mai mare şi practica 
tămădulirii devine periculoasă. 

Mai vorbim încă o perioadă de timp, apoi bărbatul pleacă. Intră 
următorul pacient. Eu am trecut deja la un sistem nou de 
audienţe. îi rog pe cei interesaţi ca întrebările să mi le scrie din 
timp pe o hârtie. în timpul audienţelor nu este de dorit să 
gândeşti. Aceasta creează dificultăţi. Omului îi este mai uşor ca 
până la audienţă să-şi sintetizeze toate problemele şi mie îmi 
este mai uşor să-i răspund. Eu trebuie să concentrez treptat 
toate problemele în două direcţii, în dorinţe şi voinţă. Apoi de la 
uman să îndrept spre divin. Bărbatul care a intrat nu mi-a întins 
hârtia cu problemele sale. 

__Eu nu am nici o întrebare de pus, -a spus el. - îmi este 
clar totul. Examinaţi-mă pe mine şi pe copiii mei, vă rog. 

—- Situaţia dumneavoastră nu este rea, - am răspuns eu. -Un 
singur lucru trebuie depăşit, şi anume tendinţa de a conduce. 
Morala, etica, pretenţia crescută faţă de oameni. în schimb la 
copii această problemă este destul de serioasă. Aici, însă, este 
mult de lucrat. Apropo, dumneavoastră ce boală 
aveţi? 

— Eu am leucemie, - îmi răspunde bărbatul, - de aproape 
doi ani. Am fost la Peterburg, la lecţiile dumneavoastră din 
noiembrie şi am simţit că au avut loc schimbări, de fapt nu 
numai că am simţit. Când m-am dus la doctorul curant care mă 
examinează, nu i-a venit să creadă. Ea ştia că am cunoştinţe în 
Germania şi mi-a spus că asemenea schimbări pot avea loc 
numai după un tratament efectuat de medicii germani. Când 
i-am relatat că eu nu am fost nici măcar la audienţă, ci am 
participat numai la expunerile dumneavoastră, ei nu i-a venit 
să creadă. Apropo de aceasta, şi caseta cu ultimele informaţii 
pe care aţi pus-o înainte de audienţă, ajută pentru a lucra 
asupra propriei persoane? 

Dumneavoastră cunoaşteţi deci, - îi explic eu, - faptul 

că leucemia înseamnă mândrie. Când copiii dumneavoastră 
vor învăţa să iubească oamenii, cu toate lipsurile lor, vor primi 
în linişte loviturile destinului, insuccesele şi nedreptăţile. 
Atunci când viitorul, prezentul şi trecutul vor înceta să îi 


împiedice să vadă Divinul, atunci şi la dumneavoastră vor 
dispărea problemele. 

El a zâmbit. 

— Da, înţeleg acest lucru. însă eu am venit la audienţă mai 
mult pentru a afla dacă eu merg pe drumul cel bun. 
El a plecat, iar eu am continuat să stau, să mă destind şi să mă 
deconectez de toate problemele. Peste puţin timp au urmat 
două telefoane complicate. Primul, din partea femeii care are un 
nepot de şase ani şi care are o tumoră pe oase. Tumoră la mână 
înseamnă aptitudini şi mândrie, adică neacceptarea situaţiilor 
traumatizante şi a insucceselor. în mânuţa lui, doctorii au 
introdus un tub pentru chimioterapie. înseamnă că medicii sunt 
convinşi că este vorba de cancer. Copilul nu poate suporta deloc 
această situaţie traumatizantă. Aici nu avem de-a face numai cu 
plus 2% sau 5%, ci este un minus profund. M-a sunat înainte şi 
bunica copilului, care mi-a spus că fata ei a început să citească 
prima carte dar în zadar. Au încercat să se uite la videocasete. 
Imediat după aceasta s-a stins lumina în toată casa. Mama a 
înţeles că fiica nu este deloc pregătită pentru perceperea 
informaţiei şi a făcut încă o încercare. l-a dat volumul cu 
numărul cinci. La întrebări şi răspunsuri, informaţia se însuşeşte 
mai uşor. După aceasta, ceva s-a mişcat. Şi cartea a fost de 
folos şi munca asupra propriei persoane a dat roade. Copilului i 
s-a făcut o biopsie şi deja trebuiau să fie gata analizele. „O să 
iasă cancer, - m-am gândit eu. - Starea copilului era cât se 
poate de rea. Principalul este că mama a început să lucreze 
asupra propriei persoane şi este gata să vadă în toate voinţa lui 
Dumnezeu. Apropo, ce-ar fi fost dacă eu aş fi început să 
diagnostichez de prima dată, atunci când mama nu făcuse 
primul pas chinuitor pentru a-şi schimba concepţia ei despre 
lume. Eu aş fi avut o supraîncărcare furibundă, iar mamei nu i s- 
ar fi format impulsul de năzuinţă spre iubirea de Dumnezeu, iar 
fără acest impuls nu ar fi putut fi ajutat copilul, îmi aduc aminte 
din nou de formula mea: dacă omul nu ar fi dorit să se ridice din 
genunchi, atunci a-l ajuta ar fi însemnat o crimă. Dacă el ar fi 
dorit să se ridice, dar nu a făcut nici o încercare, ajutorarea lui 
înseamnă prostie. Dacă el ar fi dorit şi ar fi încercat să se ridice, 
dar nu a reuşit şi a încercat de mai multe ori, atunci ajutându-l 
nu îi pricinuim daune nici lui, nici nouă înşine. Deseori oamenii 
vin în audienţă punându-şi toată speranţa în mine. Dar prin 


aceasta îşi închid toate posibilităţile de a se însănătoşi. Sună 
telefonul. La capătul celălalt al firului e femeia care are 
probleme cu nepotul. 

— Histologia nu a arătat nimic, - a spus ea dezorientată şi 
mirată. - Adică totuşi a arătat ceva, şi anume că tumoarea este 
benignă. Doctorii nu înţeleg nimic şi au spus că este imposibil, 
dar chimioterapia nu mai este necesară. 

Ei bine, - am spus, - mama să lucreze mai departe. în 

primul rând, îndepărtați tristeţea, nemulţumirea de sine. Aces 
tea acoperă vederea voinţei divine în toate. îmi iau rămas bun 
şi pun receptorul la loc. Mi-a venit în minte ziua audienței din 
America unde am fost acum câţiva ani. Pragmatismul ridicat 
măreşte concentraţia asupra dirijării şi dorinţei. Pacientul se 
ţine cu dinţii de acestea şi ca să-l convingi de contrariu este 
deosebit de complicat, iroseşti forţele degeaba. Cea mai uşoară 
audienţă a fost aceea, când din cei zece oameni prezenţi, la 
patru persoane am spus următoarele: „Dumneavoastră nu 
sunteţi gata." Ceilalţi şase au început să-mi pună întrebările lor 
Personale, munca cu ei a decurs minunat. Dar aceasta a fosto 
excepţie şi nu o regulă. 

Femeia la care trebuie să sun acum are melanom. Acest caz 
mă interesa din două motive. în primul rând pentru că un 
diagnostic similar mi s-a pus în 1991. în al doilea rând, eu am 
consultat această femeie şi înainte. La ea era vorba despre 
tema privind dependenţa puternică faţă de dorinţe. S-a 
manifestat gelozia, supărarea pe oamenii apropiaţi şi cu toate 
acestea au fost încărcaţi şi urmaşii. De îndată ce la nepoți a 
început să se manifeste situaţia traumatizantă în plan subtil şi a 
început negarea iubirii, la bunică a izbucnit imediat melanomul. 
Anterior, îi explicasem la telefon următoarele: 

— Melanomul constituie gelozia, incapacitatea de a-i ierta 
pe cei apropiaţi. Aceasta este una din manifestările fixării 
crescânde pe tema variată a dorințelor. 

— Ştiţi, eu am nişte rude care m-au supărat foarte tare. în 
ceea ce mă priveşte, i-am iertat, dar nu doresc să-i mai văd. 
Există în acest caz vreo încălcare a legilor? 

Este o trişare la adresa propriei persoane. Dacă dumnea 
voastră aţi început să vă schimbaţi, atunci trebuie să vă 
schimbaţi pe deplin. înţelegeţi, că atunci când ne adresăm lui 
Dumnezeu, are loc accelerarea tuturor proceselor şi începe 


purificarea murdăriei umane. Dacă noi suntem gata să ne 
schimbăm la suprafaţă, dar în interior, ca şi înainte, ne 
ascundem în faţa iubirii sub pretextul demnităţii, principiilor 
proprii, dorințelor, voinţei sau a vieţii, atunci înăuntrul nostru 
totul se acumulează şi are loc explozia. Apoi, la dumnea 
voastră au mai rămas pretenţiile profunde faţă de bărbaţii din 
tinereţe, atunci când au fost înjosite morala şi etica, atunci 
când aţi fost înjosită ca femeie şi nu aţi mai dorit să trăiţi, a 
apărut supărarea şi condamnarea. 

__ Da, îmi aduc aminte de aceste momente, - a spus 
femeia. - Dacă îmi permiteţi, eu vă pun câteva întrebări, care 
sunt probabil legate de starea mea. 

— Vă rog, - am răspuns eu, - haideţi să încercăm. 

.— De ce nepoţica mea are frică să rămână singură şi umblă 
după mama ei ca şi când ar fi legată de ea? 

— Ea este ataşată de relaţii şi îi este frică să le piardă. 
Aceasta este o temă legată de gelozie şi dorinţe care vă sunt 
cunoscute. 

— De ce mama este geloasă pe alt copil deşi îşi iubeşte 
propriul copil? 

— Răspunsul e acelaşi. întrucât dorinţa şi relaţiile sunt cele 
mai importante. Aici principalul punct de sprijin se pune pe 
dorinţe şi nu pe iubire. 

— De ce ginerele meu a început să se poarte agresiv faţă de 
fiică? 

— Pentru că nepoata dumneavoastră se formează, gelozia 
ei, ataşamentul faţă de dorinţe i se transmit mamei şi ca atare, 
creşte brusc agresivitatea subconştientă, iar în asemenea cazuri 
tatăl fie se comportă agresiv în exterior, fie începe să petreacă 
cu alte femei, să bea, sau divorţează sau se îmbolnăveşte, etc. 

— De ce nepoata mea este irascibilă, capricioasă şi 
îndărătnică? 

— Se poate da acelaşi răspuns, ea nu poate să-şi înfrâneze 
dorinţele. De fapt, dependenţa deplină de dorinţe dă naştere 
unui criminal. Omul este gata să violeze, să omoare de dragul 
satisfacerii dorințelor sale. Apropo, de ce violatorii din închi 
sori sunt adeseori omorâţi? Pentru că necontrolarea dorințelor 
sexuale duce la o dependenţă imensă de orice dorinţă şi )a 
naşterea ideilor şi acţiunilor criminale. Starea interioară a unui 
om se transmite altora, deoarece emoţiile noastre sunt legate 


de spaţiu şi timp. Un om poate să purifice sufletul altor oameni 
din jurul lor, iar tot aşa de bine poate să-l şi murdărească. în 
momentul în care începem să amplificăm dorinţele noastre şi să 
depindem de ele, în sufletul nostru se naşte imediat un criminal 
care după aceea trece la acţiune. 

— Cum se explică slăbiciunea femeii din timpul menstru- 
aţiei? 

— Slăbiciunea, menstruaţiile dureroase şi îndelungate 
constituie înjosirea dorințelor şi a vieţii, adică tema e aceeaşi. 
Nu de mult am consultat o fată cu diagnosticul de hemofilie. 
Primul lucru pe care mi L-a spus a fost: „Eu nu vreau deloc să 
fac sex". Corect, - i-am răspuns eu, - femeia se ataşează de 
dorinţă şi viaţă mai puternic prin activitatea sexuală, iată de ce 
în acest caz intervine o împotrivire puternică. Orice dereglare 
a menstruației constituie un indiciu în legătură cu dependenţa 
crescândă a dorinţei. 

Mi-aduc aminte faptul că la audienţă o femeie a relatat că a 
început să se roage în timpul sexului şi, ca şi cum s-ar fi turnat 
pe ea apă rece, au dispărut toate dorinţele. Dar nu s-a 
întâmplat nimic, mai târziu, încet, încet, totul s-a restabilit. 
Femeia mi-a mai pus câteva întrebări şi după fiecare dau acelaşi 
răspuns. „Probabil că va trebui să scriu cel de-al 8-lea volum cu 
conţinutul de răspunsuri şi întrebări, - m-am gândit eu. - Trebuie 
să selecţionez 100 dintre cele mai bune şi interesante întrebări 
şi să arăt, cum anume prin unificare, toate probleme se reduc la 
o singură problemă „lată ce este Divinul şi iată ce este umanul. 
Ceea ce este mai important pentru dumneavoastră va 
determina ce sănătate şi soartă veţi avea." După un timp am 
primit încă un telefon de la această femeie. Situaţia era deja 
ceva mai bună. 

— Ştiţi, tumoarea aproape a dispărut, -mi-a comunicat ea. 
-Continuu să lucrez asupra propriei persoane. 

— Dumneavoastră încă nu reuşiţi să păstraţi iubirea faţă de 
omul care v-a jignit, v-a trădat şi care s-a comportat incorect. 
Pentru a păstra iubirea faţă de omul care ne jigneşte trebuie să 
învăţăm să-l privim prin logica divină. Cât suntem oameni 
întotdeauna vom avea lipsuri, noi nu putem fi ideali, trebuie să 
învăţăm să iubim umanul imperfect, să iubim oamenii cu 
lipsurile lor cu tot. 


Pentru aceasta trebuie să ţinem minte că noi cu toţii avem 
origine divină şi continuăm să-L purtăm pe Dumnezeu în noi. Şi 
dacă ne jigneşte umanul, trebuie să continuăm să iubim divinul. 
în faţa lui Dumnezeu cu toţii suntem copii. Cu cât priviţi mai 
mult toţi oamenii şi lumea ca pe nişte copii, cu atât vă este mai 
uşor să iertaţi. 

Mi-a sustras atenţia de la gândurile mele un telefon. A sunat o 
femeie la care chiar m-am gândit. 

— Vă sunt foarte recunoscătoare, - îmi spuse ea. - Mela 
nomul a trecut în întregime, totul a devenit normal. 

Nu chiar totul, - am răspuns eu, - o parte din probleme 

încă au rămas. Nepoţii dumneavoastră au probleme cu teme 
ca: pretenţiile crescute faţă de oameni, de morală şi etică, ce 
persistă încă. Sunt încă deosebit de vizibile teme ca depresia, 
lipsa dorinţei de a trăi, lipsa de încredere în sine, în prezent şi 
"i viitor. Nesiguranţa, teama în faţa viitorului, frământările 
crescânde în legătură cu viitorul, de asemenea, vor reapare cu 
timpul. Prin toate acestea noi ne ataşăm de dorinţă, dar nu în 
prezent, ci în viitor. Prin iubire trebuie să îndepărtăm depen- 
denţa nu numai de valorile din prezent dar şi din viitor. 

— Dacă îmi permiteţi, vreau să vă pun câteva întrebări, - a 
spus femeia. - De ce este legată obezitatea mea? Nu pot să mă 
abţin; eu în permanenţă doresc să mănânc. Dacă nu mănânc, 
îmi pot pierde cunoştinţa. A apărut şi o slăbiciune puternică, 
îngustarea arterelor şi o durere de inimă. De ce este legat acest 
lucru? 

— Exact adineauri v-am spus, - am răspuns eu. Cancerul a 
trecut dar dependenţa de dorinţe încă s-a păstrat. înainte totul 
s-a redus la tumoră, dar acum acesta s-a absorbit şi s-a des 
compus în părţile ei componente. Cu cât mai mult depindem 
de dorinţe, cu atât mai greu ne este să flămânzim şi să ne 
abţinem de la sex. Slăbiciunea, durerile de inimă constituie 
supărarea pe alţii şi pe propria persoană prin înjosirea 
dorințelor şi a vieţii. Ţineţi minte, că depăşirea cancerului este 
numai şi numai una din etapele punerii în ordine a sufletului; 
şi nu numai a sufletului dumneavoastră ci şi al urmaşilor. 

— Vă mulţumesc, - a spus femeia; - veniţi la noi în 
Siberia. 

— Cu plăcere, - am răspuns eu, - şi ne-am luat rămas bun. 

Mi-aduc aminte seminarul şi declaraţia făcută cu acest prilej. 


— Acum diagnosticarea mea a luat sfârşit, - am arătat eu. - 
Au mai rămas numai două teme: voinţa şi dorinţa. Sper că în 
curând totul se va contopi într-o singură cauză şi dacă eu vă voi 
face * diagnosticare şi vă voi măsura parametrii, acest lucru va 
împiedica doar procesul. Dacă vă voi lăuda şi vă voi spune că 
totul este bine, dumneavoastră veţi încetaţi să mai lucraţi. Dacă 
vă voi spune că totul este prost, atunci începe tristeţea şi nu 
veţi mai putea lucra, lată de ce de acum încolo va fi din ce în ce 
mai puţină diagnosticare şi nu trebuie să mai scormonim în 
uman. Trebuie să învăţăm să vedem din ce în ce mai clar, 
Divinul. 
M-am gândit la acele persoane care se ocupă de tămăduire. Aş 
fi dorit ca metoda mea să fie folosită şi de alţii dar cu 
profesionalism. în primul rând metoda mea este bazată pe 
capacitatea de a vedea structurile subtile legatede sufletul 
omului şi de soarta acestuia. Dacă tămăduitorul nu vede 
urmările acţiunilor sale şi încearcă să copieze în exterior 
recomandările mele, probabil că vor apărea cu timpul probleme 
atât în cazul lui cât şi al pacienţilor lui. De aceea este mai bine 
să nu se spună că se lucrează după metoda mea ci să se 
folosească de experienţa cercetărilor mele şi acest lucru va fi 
de folos. Când am început să scriu primul volum, am vorbit 
despre păstrarea iubirii şi despre depăşirea geloziei şi a 
supărării. Acum spun aceleaşi fraze. Dar în spatele lor am 
parcurs un drum care străbătut etapele fericirii umane. lar 
aceleaşi fraze sună deja altfel şi posibilităţile depăşirii umanului 
au devenit mult mai mari. Eu mi-am adus aminte de o pildă 
orientală când un învăţător le-a explicat elevilor săi ce 
înseamnă Dao. Tot ce s-a întâmplat din înaltul Cerului a pornit 
de la acest Dao, în care nu a existat viaţa, voinţa, dorinţe şi 
intenţii. Elevul a pronunţat cuvântul Dao şi a ridicat degetul. O 
dată un trecător l-a întrebat pe elev: „Ce este Dao?" în acel 
timp s-a apropiat învățătorul şi a tăiat degetul elevului. Ţipând 
de durere, elevul a luat-o la fugă. învățătorul a strigat după el 
iar când ucenicul s-a întors, acesta i-a arătat din nou degetul în 
acel moment asupra ucenicului a coborât iluminarea. 

Tot aşa şi noi: nu vedem adevărul care ne deschide tainele 
existenţei deşi ele sunt aruncate în jurul nostru. Sau noi 
pronunţăm aceste adevăruri fără să înţelegem sensul lor. 


Ce anume înseamnă să păstrăm iubirea şi încrederea în 
Dumnezeu în orice situaţie, eu am început să înţeleg numai 
acum, după mulţi ani de cercetări. 

Totul în lume are o legătură şi cu cât mai evident vedem 
această legătură cu atât mai uşor ne este să percepem Divinul, 
voinţa divină, prezentă în orice. în lume creşte din ce în ce mai 
mult tendinţa de căutare a Divinului în noi, descoperirea 
legăturii dintre caracterul concepţiei despre lume a omului şi a 
bolilor lui. 

Nu demult am citit într-un articol că în Franţa a ieşit o carte a 
unui renumit psiholog care se intitulează: „Spune-mi unde te 
doare şi eu îţi spun de ce". în acest articol, autorul leagă bolile 
şi nenorocirile de trăsăturile de caracter ale omului cu mândria 
lui, cu supărarea sau decepţiile acestuia. 

Acum un an am vorbit cu un profesor neuro-fiziolog. 

— Ştiţi, m-a vizitat un psiholog din America care a încercat să 
trateze bolile prin iertare şi mi-a prezentat două cazuri concrete 
de tratament. în primul caz, o mamă şi-a alungat fiica pe stradă, 
iar aceasta nu a putut s-o ierte mult timp. După aceea, pe 
corpul ei a apărut ceva sub forma unei eczeme puternice. Şi 
atunci când ea şi-a iertat mama, boala a trecut imediat. în al 
doilea caz, soţ şi soţie, zburau în America de Sud. Ela hotărât să 
strecoare nişte narcotice, punându-le în geamantanul soţiei. Ea 
a primit o condamnare de opt ani de închisoare. Apoi ea a fost 
eliberată şi s-a întors în S.U.A., dar a început un cancer mamar. 
După ce l-a iertat însă pe soţul ei şi a îndepărtat supărarea, 
tumoarea a dispărut. Eu îmi aduc aminte că la începutul 
secolului al XX-lea, în Peterburg, un călugăr a tratat oameni. 
„Băiatul dumneavoastră are crize, - a explicat el părinţilor, - 
pentru că dumneavoastră aţi păcătuit. Aţi furat un bou de lao 
văduvă. înapoiaţi-l şi fiul dumneavoastră se va însănătoşi." Altei 
femei, care avea probleme dermatologice la mâini, călugărul i-a 
spus: „Nu mai turnati apă în laptele pe care îl vindeţi şi nu o să 
mai fiţi bolnavă". Aceste cauze pot fi explicate uşor atunci când 
boala este legată de o faptă comisă nemijlocit de om, nu 
demult. Dar dacă aceasta se prelungeşte pe linie părintească, 
dacă boala este deja a societăţii sau a omenirii,, problema nu se 
rezolvă pur şi simplu prin rugăciune pentru un păcat oarecare. 
Narcomania şi homosexualitatea se acumulează de generaţii, 


prin caracterul şi concepţia despre lume a întregii societăţi. în 
acest caz, trebuie lecuită întreaga societate. 
Un telefon mă sustrage de la gândurile mele. Sună o femeie din 
Moscova care a fost de câteva ori la mine în audienţă. 
Câteodată, agresiunea faţă de iubire poate pătrunde atât 
deadânc încât purificarea în asemenea situaţie are loc numai 
printr-o boală incurabilă şi moarte, sau prin îndelungate chinuri 
şi ani de lucru asupra propriei persoane. Această femeie are 
astm. La început, am văzut la ea o variantă clasică a mândriei. 
Când ea a trecut prin toate situaţiile şi s-a pus în ordine, au 
reieşit bazele, adică divinizarea dorințelor, a vieţii, a relaţiilor, a 
familiei, a copiilor şi a omului iubit. în legătură cu această temă 
ea a lucrat mai departe. Acum soţul are crize de rinichi. O 
diagnostichez pe ea: în timpul neformal este curată iar în timpul 
amorf de asemenea curată. Asta da activitate. în timpul invers 
însă, apare un program puternic de autodistrugere în planul 
idealurilor, al moralei şi eticii, de unde pornesc rădăcinile 
ataşamentului de dorinţă. La copii şi nepoți, aceasta se 
manifestă prin supărări faţă de cei apropiaţi, prin gelozie şi boli. 

— V-au rămas pretenţii faţă de bărbaţi la un nivel foarte 
adânc, -îi spun eu. 

— Credeţi-mă, am lucrat asupra propriei persoane, - îmi 
răspunde femeia. 
Dumneavoastră aţi lucrat minunat, -răspund eu, - dar 
rădăcinile au rămas. Uitaţi-vă, noi dispunem de o întreagă 
gamă a fericirii umane şi deodată începe să se destrame totul: 
sănătatea, munca, banii, afacerile şi relaţiile. Dar cineva ne-a 
ghicit că totul va fi bine. Atunci, orice boală, neplăcere şi 
nefericire o suportăm păstrând bucuria în suflet. Totul se 
conturează, totul va fi bine. lar acum, închipuiţi-vă că avem de 
toate şi ne merge minunat. Dar, două persoane diferite ne-au 
ghicit că ne vom muri copiii şi vom pierde totul. Deci, nu 
există viitor, totul este închis. Astfel se naşte depresia şi lipsa 
dorinţei de a trăi deşi dispunem de o întreagă gamă de fericire 
umană. Ce face în asemenea condiţii un om obişnuit? O dată 
ce nu există viitorul, înseamnă că trebuie să ignorăm totul şi să 
abandonăm totul. Se ştie că alcoolul distruge legătura cu 
viitorul. Omul se îmbată şi totul i se pare mai uşor. într-o 
oarecare măsură aceasta ajută la depăşirea dependenţei de 
viitor, dar refuzul permanent al viitorului duce la pierderea lui. 


“stfel, am stabilit că valorile din viitor sunt mai importante 
decât valorile din prezent. Aceasta înseamnă că ataşamentul 
faţă de viitor constituie nu numai un ataşament faţă de dorinţă, 
voinţă şi viaţă, ci faţă de toate acestea deodată. De aceea 
agresiunea legată de structurile subtile ale timpului naşte la noi 
şi la urmaşi o dependenţă crescândă faţă de întreaga gamă a 
fericirii umane. 

Când ne ataşăm de viitor? în primul rând atunci când ne 
dezicem de iubire, de dragul viitorului, adică atunci când scopul 
şi esenţa vieţii devin visuri, planuri şi idealuri. Dacă noi ne 
frământăm în permanenţă pentru viitor, ne este frică de el, se 
întâmplă acelaşi lucru. Să mergem mai departe. Depresia, lipsa 
de încredere în sine, lipsa dorinţei de a trăi, pesimismul, toate 
acestea sunt forme ale agresiunii faţă de viitor. Omul dur, 
grosolan are contacte slabe cu viitorul. La el totul este simplu. 
Fie că se bucură, fie că plânge în hohote. La omul delicat, 
rafinat, contactul spiritual şi subtil cu viitorul este mai amplu, iar 
posibilităţile sunt mult mai mari. Dar pentru orice fericire trebuie 
să plăteşti. în posedarea unei asemenea fericiri se ascunde 
posibilitatea dependenţei de viitor, iar aceasta naşte decepţie, 
tristeţe şi depresie. De aceea, când dumneavoastră priviţi 
lumea din perspectivă divină, în sufletul dumneavoastră trebuie 
să existe în permanenţă uşurare, bucurie şi iubire, indiferent ce 
s-ar întâmpla. Dacă dumneavoastră vă apropiaţi de Dumnezeu, 
în sinea dumneavoastră trebuie să se clatine bazele fericirii 
umane. în cazul în care vi se destramă viitorul, iar 
dumneavoastră păstraţi bucuria, iubirea şi optimismul, atunci aţi 
trecut încercarea. Cum trebuie să percepeţi lumea? 

Vi se spune: „La dumneavoastră totul s-a prăbuşit. Aţi pierdut 
totul." Dumneavoastră răspundeţi: „Nu-i nimic straşnic, totul 
este bine, eu am în faţă viitorul." Vi se spune: „Nu aveţi viitor 
mâine veţi muri." Dumneavoastră răspundeţi: „Nimic deosebit, 
totul este bine. Eu am iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de 
prezent, trecut şi viitor pentru totdeauna. Şi iată, iubirea este o 
noţiune de nezdruncinat." 

Ne întoarcem la viitor. Noţiunile de morală, etică şi idealuri 
sunt adresate de asemenea viitorului. Când condamn şi gân- 
desc rău despre cineva, atunci, în primul rând judec greşit 
faptele sale posibile, în interiorul meu mă debarasez de iubirea 
faţă de el, rup contactele cu acesta pentru ca să nu mă trădeze 


în viitor. lată de ce pretenţiile faţă de oameni în plan moral şi 
etic, nemulţumirea faţă de soţ, în planul idealurilor - nu arată 
cum trebuie, nu se comportă aşa cum am vrea, nu se mişcă, nu 
respiră şi nu vorbeşte cum trebuie -sunt agresiuni faţă de viitor 
şi măresc dependenţa faţă de acesta. Capacitatea de a iubi 
oamenii cu toate deficienţele lor, capacitatea de a vedea divinul 
în umanul care se dezvoltă, constituie capacitatea de depăşire a 
dependenţei de viitor. Până când această dependenţă nu este 
învinsă, din ea vor rezulta mereu gelozia şi mândria. 

— îmi permiteţi să vă mai pun câteva întrebări? s-a 
interesat o femeie. 

— Da, poftiţi. 

— Am puternice dureri la şale. Printre altele, în ultima 
vreme, atât de puternice, încât mi se pare că mor. De ce este 
legat acest lucru? 
Ştiţi, când aveam doisprezece ani, - am început să 
povestesc, - jucându-mă în parcul copiilor am căzut de la o 
înălţime de doi metri pleaşcă pe spinare. Am avut nişte 
dureri „je şale de neimaginat. Apoi au trecut. După doi ani 
aceste dureri nu se ştie din ce cauză, au reapărut. Se 
manifestau prin crize. Durerea era aşa de puternică, încât 
aproape îmi pierdeam cunoştinţa. Pe deasupra, a început să mă 
doară şi inima. Mi s-a pus un diagnostic: radiculită traumatică. 
Aceste dureri m-au chinuit mulţi ani. Dar când am ţinut post, ele 
au trecut. Când am început să abandonez înfometarea durerea 
a revenit. Mi s-a spus că este o boală incurabilă. O dată, un 
maseur talentat mi-a făcut câteva masaje şi durerea a trecut, 
dar după două zile au început să mă doară rinichii. Durerea a 
fost aşa de puternică, încât mi-a venit să urlu. Am început să mă 
rog şi să lucrez asupra propriei persoane, durerile de rinichi au 
trecut, dar au început să mă doară şalele. Şi iată că în ultimul 
timp eu însumi am din când în când dureri de rinichi şi am 
înţeles că la baza lor stă tema dorințelor şi a supărării faţă de 
femei. Nu demult am înţeles că eu nu am o atitudine corectă 
faţă de viitor şi că nu am depăşit dependenţa faţă de straturile 
subtile ale timpului. Acelaşi lucru vă pot spune şi 
dumneavoastră. 

— Bine, - spune ea. - Fiul meu nu mai trăieşte de mult cu 
soţia lui şi nu reuşeşte nicicum să divorţeze. De ce este legat 
acest lucru? 


— De acelaşi lucru. Ataşamentul faţă de dorinţe duce la 
destrămarea relaţiilor familiale sau a acelora din afara familiei. 

— Fiica mea nu vede bine. 

— Tema este aceeaşi; adică legată de gelozie şi dorinţe. 

— De ce la soţul meu s-a agravat totuşi boala de rinichi? 

La dumneavoastră, începând de la urmaşi, vine valul 
concentrării pe bazele fericirii umane. Dacă se intensifică 
dependenţa faţă de baze, atunci se intensifică şi agresiunea faţă 
de soţ. întrucât el poartă o supărare profundă faţă de femei 
dumneavoastră îl bruiaţi şi începe înrăutățirea sănătăţii. 
Puneţi-vă singură în ordine şi vă ajutaţi urmaşii. Puneţi-i în 
ordine şi pe urmaşi şi prin ei vă veţi putea ajuta soţul. 

— Vă mulţumesc, - a spus femeia, - acum mi se pare totul 
clar. 

în principiu, audiența s-a terminat, dar nu mă pot deconecta 
dintr-o dată. în virtutea inerţiei îmi aduc aminte acele greşeli 
principale pe care le comit pacienţii în timpul acţiunii asupra 
propriei persoane. 

Nu demult am avut o discuţie cu o pacientă pe care audiența 
mea nu a ajutat-o. 

— Mă simt groaznic, - a recunoscut ea la telefon. - Am 
sentimentul că înnebunesc. 

— Haideţi să le luăm pe rând. Câte cărţi aţi citit? 

— Cinci. 

— De ce n-aţi citit-o pe a şasea? 

— Pentru că nu am putut s-o citesc. Am fost dată afară din 
serviciu, am avut mari neplăceri şi m-am gândit că mai întâi să 
mă pun pe mine în ordine şi am început să citesc cartea a 
şasea, dar mi s-a făcut mai rău. 

Aveţi grijă ce faceţi, - i-am explicat eu. Informaţia din 

cărţile mele este traumatizantă. La nivelul subconştientului are 
loc zdruncinarea bazelor fericirii umane şi totodată orientarea 
asupra iubirii divine. Cărţile mele le-aţi citit, dar nu aţi vrut să 
schimbaţi şi lucrul asupra propriei persoane. Aţi fost 
concediată şi v-a cuprins deprimarea, programul de autodis- 
trugere, adică renunţarea la iubirea de Dumnezeu. lar dacă 
dumneavoastră aveţi în suflet ură faţă de Dumnezeu, cum 
puteţi citi despre iubirea Divină? Dacă nu aţi putut să citiţi 
cartea, nu ar fi trebuit să veniţi nici la audienţă. Fără o pregătire 
de a vă schimba, nu aveţi ce face la audienţă. Cu cât insistaţi 


mai mult să mergeţi într-o direcţie greşită, cu atât vă va fi mai 
greu să vă întoarceţi în direcţia bună. Vă repet din nou. Dacă nu 
aţi început să lucraţi serios asupra propriei persoane, atunci nu 
aveţi ce face la audienţă. Dacă în fiecare secundă sunteţi gata 
să renunţaţi la năzuinţa spre Dumnezeu, cuprinzându-vă 
depresia, teama, pesimismul şi supărarea, nu-i nimic dacă, la 
început, soarta dumneavoastră vă ajută, conducându-vă într-o 
direcţie corectă prin boli, nefericire, înjosire şi pierderi. 

„O altă greşeală este, după părerea mea, următoarea: paci- 
entul vine la audienţă, se roagă visând la faptul că se va 
însănătoşi şi cu cât speră el mai mult că se va însănătoşi şi se 
roagă pentru aceasta, cu atât mai mult viitorul va fi transformat 
în scop, iar rugăciunea, iubirea de Dumnezeu, va fi transformată 
într-un mijloc pentru atingerea acelui scop şi atunci în cel mai 
fericit caz, nu va avea loc nici o schimbare." 

Dacă noi acest viitor, adică sănătatea pentru care am sperat, 
îl primim, atunci concentrarea asupra viitorului va creşte de zeci 
de ori, de sute de ori. în consecinţă, iubirea de Dumnezeu Şi 
rugăciunea devin mijloace cu o intensitate deosebită. în 
continuare noi trebuie să pierdem ceea ce ne desparte de 
iubirea de Dumnezeu. Noi pierdem viitorul. 

Aceasta înseamnă că fie ne vor muri copiii, fie noi înşine. 


De aceea, în momentul când omul se roagă, el trebuie să uite 
de speranţele lui, de temerile şi de părerile lui de rău. Mi-am 
adus aminte de o pacientă la al cărei fiu s-a pus diagnosticul de 
autism, care după aceea a fost infirmat. 

— Prima lună, - a povestit ea, - eu m-am rugat, aşteptând 
şi sperând că fiul meu se va însănătoşi. Eu am trăit nădăjduind 
Au trecut o lună, o lună şi jumătate şi constat un eşec total, 
nici o schimbare. Apoi am început pur şi simplu să mă rog 
întrucât a apărut această necesitate la mine, iar după un timp 
am observat că şi copilul a început să se schimbe iar după 
două luni diagnosticul a fost revocat. 

Această femeie a pus iubirea de Dumnezeu mai presus de 
viitor, şi înseamnă că şi mai presus de spiritualitatea care ne 
permite să controlăm viitorul. Atunci în faţa copilului s-a deschis 
viitorul şi posibilitatea de a fi spiritual. 

încă o greşeală foarte răspândită. Acele încercări pe care le 
primim când ne îndreptăm spre Dumnezeu trebuie să le 


parcurgem prin păstrarea iubirii, dar noi deseori ne umplem cu 
spaimă şi decepţie. 

Mi-aduc aminte de un caz recent. Părinţii au adus-o la mine 
pe fiica lor adolescentă. Ea a avut o tumoare canceroasă la ochi. 
Ei au colindat prin cele mai renumite clinici din lume şi fata a 
fost consultată de cei mai buni specialişti. în Elveţia li s-a spus 
că trebuie îndepărtat ochiul fetei. Ce va fi cu al doilea ochi, nu 
ştia nimeni. 

— Dumneavoastră vedeţi catastrofa la exterior, dar ea 
izvorăşte din catastrofa interioară. Fiica dumneavoastră este în 
interiorul ei foarte supărăcioasă şi geloasă. Ea nu poate păstra 
jcidecum iubirea, când încep să se purifice sufletele copiilor : Nu 
mai vorbesc despre varianta cruţătoare, adică despre trădarea 
şi supărarea cauzate de bărbaţi. Ea nu poate deloc să păstreze 
iubirea nici chiar în condiţiile bolilor şi ale necazurilor, în 
asemenea cazuri o salvează de obicei moartea, îmbolnăvirea 
incurabilă, invaliditatea sau ceva asemănător. învăţaţi să 
păstraţi iubirea faţă de Dumnezeu în cazul oricăror neplăceri şi 
îmbolnăviri. învăţaţi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru 
supărarea care vă vine din partea oamenilor, învăţaţi fata să 
iubească, să se roage şi să ierte; atunci vor interveni 
schimbările. După o jumătate de lună femeia m-a sunat. 

— Ştiţi, la fiica noastră au început dureri puternice la ochi. 

A început să curgă din ochi un fel de secreție. Spuneţi-mi ce 
este de făcut? 

— Dacă începe de pe acum să vă fie frică, să fiţi decep 
ţionată şi să oprimaţi iubirea, eu cred că nimeni nu va putea să 
vă ajute. în prezent are loc purificarea, destul de chinuitoare 
nu numai pentru fata dumneavoastră, ci şi pentru copiii ei şi 
pentru nepoți. în acest caz trebuie să uitaţi de frică, de părerea 
de rău, de pesimism, de supărarea pe propria persoană şi pe 
destin. Nu există teamă şi frământări pentru viitor. Regrete faţă 
de trecut nu există. Nu există nici vinovaţi. Este Dumnezeu şi 
iubirea. Despre toate celelalte trebuie să uitaţi. 

Mi-am adus aminte de un caz de rătăcire foarte răspândit. 
Foarte mulţi traversează focul şi apa dar se împotmolesc în 
tevile de aramă. Adică în momente de boală şi de suferinţă 
reuşesc să păstreze iubirea dar atunci când începe însănă- 
toşirea, uită de aceasta. O fată cu diagnosticul de hemofilie 
mi-a povestit următoarele: 


— Dumneavoastră mi-aţi explicat ce se petrece în adâncul 
sufletului meu. Am înţeles şi am simţit cât de puternic m-am 
concentrat asupra copiilor, asupra omului iubit, asupra familiei 
şi relaţiei. Am repetat în fiecare zi că pentru mine viaţa mea, 
copiii născuţi, relaţiile sexuale şi familia constituie mijloace 
pentru a acumula iubirea faţă de Dumnezeu. Am traversat orice 
situaţie în care putea să se destrame fericirea mea umană, 
încercând însă să păstrez şi să amplific iubirea de Dumnezeu. 
Am simţit cum în sufletul meu au început schimbările, apoi ele 
au început şi la nivelul fizic. In sângele meu nu mai existau 
trombocite. Dar, deodată, nu se ştie de unde, trombocitele au 
apărut într-o cantitate mare. Am avut cele mai bune analize din 
întreaga mea viaţă. Dar, după un timp, s-a prăbuşit din nou 
totul şi au dispărut toate trombocitele. Eu m-am ataşat de 

vindecare. 

— în momentul vindecării la dumneavoastră a avut loc 
explozia bucuriei şi a iubirii, dar în virtutea inerţiei, explozia nu 
s-a transformat în iubire faţă de Dumnezeu ci s-a transformat 
în iubire faţă de viaţa dumneavoastră şi de dorinţe. Până 
atunci, viaţa şi dorinţele dumneavoastră au fost subjugate de 
boală pentru ca îndepărtându-vă de ele, să simţiţi rădăcinile 
dumneavoastră adevărate. Coroana copacului dumneavoastră 
a devenit mai luxuriantă, iar dumneavoastră aţi renunţat la 
rădăcină. De aceea coroana a fost din nou ajustată. Când veţi 
învăţa ca orice plăcere şi desfătare să o transformați în iubire 
faţă de Dumnezeu, atunci fericirea umană care s-a revărsat 
brusc, fie că este vorba de copii, familie, sănătate sau bună 
stare nu vor ucide iubirea din sufletul dumneavoastră şi 

împreună cu ea şi pe dumneavoastră. Noi, în fiecare secundă, 
trebuie să manifestăm iubirea şi să năzuim spre Dumnezeu. Cu 
cât emanăm mai multă iubire, cu atât vom primi mai multă 
iubire. Şi chiar vom putea primi mai multă iubire decât oferim. Şi 
iată că această diferenţă dintre ceea ce primim şi ceea ce 
oferim se cheltuieşte pe dezvoltarea vieţii noastre, pe dorinţe şi 
pe tot ceea ce noi numim fericire umană. Dacă noi nu oferim 
nimic şi dorim să luăm, atunci, în consecinţă, de la noi se ia de 
două sau de trei ori mai mult decât vrem să se ia şi acel minus 
creat va determina distrugerea soartei, a vieţii şi a dorințelor 
noastre. La început noi învăţăm să păstrăm iubirea de 
Dumnezeu atunci când suntem bolnavi, suferim şi murim. Apoi 


învăţăm să dezvoltăm această iubire şi năzuim mai mult spre 
Dumnezeu, când ne însănătoşim şi când obţinem fericirea 
umană. Orice eveniment petrecut în univers ne poartă spre 
Dumnezeu. Pierzând şi dobândind, noi ne mişcăm într-o singură 
direcţie. Şi cu cât simţim mai mult această lege principală a 
universului, cu atât mai mult simţim acea fericire care este 
veşnică şi pe care nu o putem pierde. 


LUCRUL CU EUL PROPRIU 


lată că la sfârşitul anului 2000 în mintea mea s-au copt 
câteva probleme teoretice. Sistemul s-a apropiat, chipurile, de 
perfecţiune. Toate valorile se rezumă la două momente. 

1. Tema dorințelor pe care le-am desemnat ca gelozie; 

2. Tema destinului, voinţei şi aptitudinilor pe care am 
desemnat-o ca mândrie. 

Omul, lucrând cu sine însuşi, închide dependenţa de aceste 
principii, punându-se pe sine în ordine, începe ca prin el însuşi 
să purifice sufletul urmaşilor. în principiu, acest lucru trebuie să 
fie suficient pentru vindecarea oricărei îmbolnăviri. Numai că pe 
mine, nu se ştie de ce, mă dor rinichii şi este evident că nu este 
închisă tema dorințelor, adică tema geloziei şi mândriei nu este 
depăşită. judecând după fapte, aceasta nu pentru că eu am 
lucrat puţin asupra propriei persoane. De fapt cele mai serioase 
probleme de sănătate, dacă descoperi exact cauza, se absorb în 
câteva zile. Ceva nu înţeleg totuşi. De nenumărate ori am 
încercat să dau de cauza problemelor mele nerezolvate: dintr- 
un punct de vedere, acestea e clar că sunt legate de 
urmaşi- în copilărie şi în tinereţe eu am fost un maximalist 
convins, nemulţumirea şi condamnarea nu au avut limite atunci 
când era vorba de trădare şi înşelare. Pentru ca să purificăm 
urmaşii este nevoie ca timp de 20-30 de zile să nu se consume 
alcool. în toată această perioadă nu trebuie să existe stres. 
înseamnă că trebuie să existe retragere, solitudine şi linişte. în 
afară de acestea, un regim alimentar strict, nici un fel de planuri 
şi probleme organizatorice. Dar eu de câţiva ani deja mă aflu 
într-un regim de continuă agitaţie. 

Mai departe: rinichii, dacă cu ei se iveşte o problemă, 
reacţionează la atitudini incorecte în faţa situaţiilor trauma- 
tizante, în mod periodic mi se aruncă schimbări în destin şi 


situaţii, pe care înainte nu le-am putut accepta. Pentru mine ar 
fi fost mai simplu să mor decât să accept anumite situaţii. în 
ultimii doi ani, destinul meu mi-a servit din nou câteva surprize. 
Mental am acceptat orice situaţie, iar sentimentele mele m-au 
tras cu încăpățânare înapoi. Sincer vorbind, eu am crezut că 
totul va fi dat uitării, dar destinul a scos la iveală cu acuratețe 
toate situaţiile pe care nu le-am parcurs corect şi din nou mi le-a 
dat, într-o dimensiune amplificată. lată încă un moment 
esenţial: supraîncărcările fizice se văd şi se manifestă dintr- 
odată, iar supraîncărcările psihice ies la iveală câteodată după 
câţiva ani. Se poate merge departe, dincolo de linia roşie fără să 
înţelegi acest lucru. Eu am trăit aceste supraîncărcări în timpul 
audienței, pentru ca apoi să fie dureros chiar să respir în 
decursul câtorva zile după audienţă. înainte nu am putut să-mi 
închipui că gândul poate pricinui durere fizică. Apoi s-ar putea 
ca intervenţiile în soarta altui om să poată să-mi amplifice 
dependenţa de destin, voinţă şi dirijare. Din această cauză, 
orice neplăcere din destin, pierderea controlului asupra situaţiei 
eu o percep mult mai dureros decât înainte. înseamnă că îmi 
creşte iritabilitatea, aprecierea negativă a oamenilor, a mediului 
înconjurător, şi mai departe ca rezultat al programului de 
autodistrugere, va fi afectat sistemul uro-genital. Se pare că am 
uitat că nu poţi schimba soarta altor oameni. Soarta noastră o 
schimbă Dumnezeu. Noi putem să ne schimbăm şi să creăm o 
bază care să contribuie la depăşirea bolii şi schimbării soartei. 
Ultimul cuvânt este mereu al lui Dumnezeu. Este suficient să 
hotărăşti că îţi stă în putere să-ţi dirijezi soarta şi imediat, 
conştiinţa umană începe să dirijeze şi soarta şi iubirea. Dirijarea 
se situează deasupra iubirii şi începe ceea ce în Biblie se 
numeşte trufie şi diavolism. Neînţelegerea acestui lucru duce la 
faptul că pacientul urmăreşte să ajungă la numeroşi 
pseudovindecători, visând să-şi îndrepte şi să corecteze soarta. 
Cererea naşte oferta. Şi imediat ziarele abundă de numeroase 
anunţuri: „repar karma, corectez, îndrept, schimb, curăţ etc." 
Dacă omul nu are ca scop iubirea şi schimbarea chinuitoare a 
propriei persoane, ci îndreptarea plătită a soartei strâmbate, el 
trebuie să sufere pentru ca să nu se îndârjească, mergând în 
direcţie greşită. Cu cât cheltuieşte mai mulţi bani dându-i 
specialiştilor în domeniul karmei, cu atât mai vizibilă va fi lecţia. 


înainte nu înţelegeam de ce există o aşa imensitate de 
şarlatani şi aşa de puţini tămăduitori adevăraţi. Apoi am înţeles 
cum purifică sufletul şarlatanul. Acesta te salvează de toate 
ataşamentele. Şi în primul rând de cele băneşti. Mai în glumă, 
mai în serios, dar tema destinului nu-mi este clară până la 
capăt. în asemenea cazuri eu de obicei trec la 'provocarea 
situaţiei. Trebuie să-ţi creezi o supraîncărcare, să înteţeşti 
problema până la limită şi atunci, dacă supraviețuiesc, precis că 
apare ceva nou. 

în acest context afost gândit seminarul de la sfârşitul anului 
2000. Este adevărat că supraîncărcările au fost puţin mai mari 
decât cele pe care le-am aşteptat. După cea de-a doua zi a 
seminarului, eu m-am gândit noaptea în timp ce stăteam culcat: 
„Mâine eu trebuie să diagnostichez restul membrilor 
seminarului. leri, pentru primul grup am epuizat toate forţele. 
Nu ştiu ce se petrece cu mine şi dacă voi putea în aceleaşi 
condiţii să investighez cea de-a doua grupă". Am ştiut bine că 
pentru mine este o variantă periculoasă. Aşa că spre ora 4 
dimineaţa, în sinea mea, am derulat toate variantele posibile. 
Dar nici o variantă nu mi-a provocat uşurare. Sentimentul 
uşurării a venit numai după vreo două ore, când am abordat 
următoarea metodă. Am hotărât să mă concentrez mai mult nu 
asupra ataşametelor şi problemelor umane, ci asupra sentimen- 
telor de blândeţe şi iubire şi năzuinţă spre Dumnezeu. Imediat 
am răsuflat uşurat. La seminar am spus deja următoarele: 

„Diagnosticarea mea, aşa cum v-aţi obişnuit să o vedeţi, s-a 
încheiat. Eu nu o să mai măsor parametrii dumneavoastră 
pentru a stabili ce ataşări aveţi şi cât anume. Eu trebuie să vă 
ajut să simţiţi şi să păstraţi iubirea Divină. Lepădaţi tot ceea ce 
vă împiedică să simţiţi. Nu socotiți, nu cântăriţi, nu analizaţi şi o 
să aveţi rezultate mult mai bune. Nu vom mai scormoni 
murdăria umană. Mai bine ne vom scălda în iubirea Divină." 

Seminarul m-a ajutat în multe privinţe. A avut loc un anumit 
transfer interior, dar totodată au ieşit la suprafaţă unele 
momente ciudate. După seminar, unii au început să îmbătră- 
nească brusc, alţii invers, să întinerească. La mulţi au început 
să le meargă alandala ceasurile. Am atins tema timpului şi în 
special acel strat, în care se unesc două contradicții: voinţa şi 
dorinţele, gelozia şi mândria, precum şi principiul feminin şi 
masculin. înainte de seminar, m-a sunat o prietenă şi mi-a 


comunicat că în apartamentul ei este de neînchipuit ce se 
întâmplă cu ceasurile. 

— Merg înainte? - am întrebat eu melancolic. 

— Nu. De două zile toate ceasurile au mers în sens invers. 
Atât arătătorul mare cât şi minutarul. 

— Şi cum s-a comportat secundarul? 

— De ce vă interesează acest lucru? 


— Este vorba despre faptul că dacă învârtim butonul de 
întors ceasul, noi putem învârti în sens invers cele două limbi 
care indică ora şi minutele, dar secundarul, cu acest prilej, nu 
se învârte înapoi, el tremură şi stă pe loc. Deci, această limbă 
nu este legată de mecanismul de întoarcere înapoi a ceasului. 

— Şi secundarul a luat-o înapoi, - mi-a comunicat ea. - 
Interesant este următorul lucru: la început, în casă, s-au oprit 
toate ceasurile, iar apoi au pornit-o înapoi. Acuma când 
vorbesc cu dumneavoastră şi arătătorul secundar merge cinci 
secunde înainte şi cinci secunde înapoi. 

— Bine, - i-am răspuns eu, - vă mulţumesc. O să mă gân 
desc ce se întâmplă. Acesta nu a fost un caz unic. Acum câteva 
luni, la Moscova, într-o încăpere în care eu am primit oamenii, 
ceasurile au mers în direcţie opusă. Eu m-am obişnuit deja cu 
faptul că ceasurile pot merge înainte, pot rămâne în urmă sau 
să se învârte numai un singur arătător. Dar situaţia ca ceasurile 
să meargă înapoi încă nu s-a mai întâmplat. Deci, contactul cu 
straturile profunde ale timpului s-au întețit evident. Apropo, 
după un timp, ceasurile de la prietena mea au revenit la 
normal, dar au început schimbările în înfăţişare. 

— Nu ştiu ce se întâmplă, - a recunoscut ea, - dar la mine 
a început procesul de întinerire. 

Se pare că nu numai ceasurile au luat-o înapoi, dar şi timpul. 

— Mă simt ca o fetiţă tinerică dar şi înfăţişarea mea începe 
să corespundă stării mele. 

Nu voi mai vorbi despre alte momente stranii care s-au 
petrecut după seminar şi despre ceea ce nu este esenţial. 
Problemele mele principale de sănătate nu le-am rezolvat. 
Rinichii au continuat să mă doară. La mijlocul lunii ianuarie m- 
am trezit noaptea simțind o durere la şale. „Fie că are loc un 
proces intensiv de formare a pietrelor, - m-am gândit eu, - fie 
am o tumoră. A sosit timpul să mă duc la diagnosticare cu 


ultrasunete. în ziua următoare am telefonat unui medic 
cunoscut de mine şi am stabilit întâlnirea. lată-ne mergând pe 
coridor spre cabinet. 

— la spune-mi în mod concret ce s-a întâmplat, - mă 
întreabă doctorul. 

De obicei tămăduitorii se încarcă pe ei înşişi cu tema 
dorințelor, iar apoi li se destramă familia sau încep să-i doară 
încheieturile, să le slăbească vederea, apare diabetul etc. Fie 
iau asupra lor tema dirijării, iar atunci are loc destrămarea 
destinului, scăderea capacităţilor, slăbirea memoriei. Sau apar 
problemele de sănătate. 

In ceea ce mă priveşte, se pare că am luat asupra mea şi 
unele şi altele. Totuşi, cu o mare înclinare spre tema dirijării. 
însă, lovitura nu merge în direcţia psihicului, ci spre rinichi. 

Apropo, unui cunoscut de-al meu, care era un vindecător 
destul de bun, nu demult, i-au extirpat un rinichi. Judecând 
după toate nici el nu a rezistat la tema dirijării. 

— Acum doi ani te-am examinat, mi-a spus cu îngrijorare 
medicul. - Tu ai avut la rinichiul drepto piatră de un 
centimetru. 

— Da, acolo a fost tema aprecierii dure a oamenilor, mai 
ales a femeilor, - am spus eu. - Apoi m-am pus în ordine şi 
atunci trebuia să se dizolve. lar acum, se pare, că se formează 
din nou pietre în ambii rinichi. 

— Haideţi să vedem despre ce este vorba, a spus el şi m-a 
condus în cabinetul medical. Ne-a primit o specialistă în 
diagnosticare cu ultrasunete. Ea m-a examinat apoi m-a 
întrebat: 

— Este trecut în fişă că aveţi o piatră la rinichiul drept cu 
diametrul de un centimetru, iar rinichiul stâng este curat, aşa 
este? 

— Da, - am răspuns eu. 

— Acum însă aveţi la ambii rinichi câte o piatră cu 
diametrul de cinci milimetri. 

— Dar tumoare este? - am întrebat-o eu. 

— Nu, nu este, sunt numai pietre, - a răspuns ea. 

„înseamnă că în rinichiul drept piatra s-a resorbit 
într-adevăr, iar acum a apărut din nou, - m-am gândit eu. în 

principiu, organismul poate în câteva ore să dizolve şi să eli- 
mine orice piatră, dar aceasta numai atunci când straturile 


interne ale sufletului sunt curate. La mine, în prezent, problema 
nerezolvată declanşează un program de autodistrugere, iar 
formarea pietrelor împiedica acest lucru. în general, dacă judec 
după dureri, mă puteau paşte rezultate mult mai rele. Am fost 
mulţumit de investigaţiile făcute. Existenţa a două pietricele 
mici nu constituie nici o problemă. Asta înseamnă că trebuie 
timp de o jumătate de lună să mă deconectez de orice şi să 
lucrez în mod normal cu eul propriu. 

Am avut o pacientă în rinichii căreia, în timpul sarcinii, au 
crescut pietre coraliforme, care nu pot fi eliminate. După ce a 
născut o fată, în 15 zile aceste pietre s-au resorbit şi au 
dispărut. Eu i-am explicat că în vieţile ei anterioare n-a putut 
primi lovituri date de destin în timpul sarcinii. în această viaţă 
însă, prin rațiune, s-a străduit să accepte totul. Sentimentele ei 
rămâneau în urma raţiunii, nu s-au copt şi de aceea ea a primit 
o variantă mai uşoară. înjosirea în fiecare secundă a destinului 
s-a produs prin formarea pietrelor la rinichi. întrucât ei nu i-a 
fost frică şi nu s-a lamentat, a păstrat iubirea şi nu a emis 
pretenţii faţă de soartă, pietrele şi-au îndeplinit rolul lor de 
purificare a sufletului copilului şi s-au resorbit. 

Poate şi mie mi se pregăteşte apariţia unui nou copil pe lume. 
Sufletele viitorilor copii le văd deja lângă mine. Numai că nu pot 
nicicum stabili dacă ei vor apărea în această viaţă sau în cea 
viitoare. Dar în orice caz este timpul să mă ocup serios de 
propriul suflet şi de corp. în ultima vreme am tot mai multe 
audienţe, expuneri şi consultaţii. Este ciudat însă faptul că 
rinichii au încetat aproape să mă mai doară. în zilele care au 
urmat, eu i-am ţinut sub observaţie şi nu am constat nici cel 
mai mic simptom al bolii. „Trebuia să se întâmple, m-am gândit 
eu. - A fost suficient să hotărăsc că sunt sănătos şi imediat 
problemele au dispărut." 

în general boala este o prevestire care ne ajută să ne îndrep- 
tăm către Dumnezeu. Dar ce au vrut să-mi comunice cu ajutorul 
bolii de rinichi? La această întrebare nu am găsit răspunsul, dar 
cu toate acestea m-am simţit minunat din punct de vedere fizic. 
lar în acel moment pentru mine acest lucru a fost cel mai 
important. Cu toate acestea, trebuie să continui încercările de a 
înţelege esenţa celor întâmplate. Boala şi moartea nu apar 
niciodată pe neaşteptate. întotdeauna există nişte semne 


cărora noi, de regulă, nu le acordăm atenţie sau nu le putem 
înţelege. 

La început se destramă situaţia din jur, dar acest lucru poate 
să nu te privească pe tine în mod direct. Apoi încep problemele 
în cercul tău. Pe urmă nemijlocit cu tine. Destrămarea situaţiei 
trece la deteriorarea sănătăţii. La început au loc dereglări 
funcţionale, apoi toate acestea trec la organism. Unul din 
principalii indicatori ai bunăstării este sentimentul iubirii şi al 
bucuriei în suflet, care nu sunt legate de nimic, care se menţin 
destul de mult timp. 

— Ei bine, - a spus una din cunoştinţele mele. - Dacă la mine 
va dispărea zborul în suflet înseamnă că în curând încep 
neplăcerile? 

îmi aduc aminte încet de toate simptomele situaţiilor 
neprielnice. în primul rând este vorba de iritarea mea din orice 
motiv, care nu a trecut. Ştiu că nu este permisă controlarea 
situaţiei pentru lucruri mărunte, dar nu pot să fac nimic. 
Această problemă decurge mai degrabă din cealaltă. lritarea 
este scăderea adaptării la mediul înconjurător. Acest lucru se 
întâmplă când nu există suficientă energie, nu există putere 
pentru schimbare, pentru acceptarea informaţiilor. Acest lucru 
se poate explica prin surmenaj, insuficienţa lucrului asupra 
propriei persoane şi asupra problemelor copiilor prezenţi şi 
viitori. Dar atunci când am prelucrat aceste variante, nivelul 
scăzut al energiei nici măcar nu a oscilat. Acest lucru eu îl 
realizez atât direct cât şi prin metoda oarbă, adică chem câţiva 
oameni cu numere şi dau în mod expres aprecierea în legătură 
cu starea lor. De regulă, eu am cei mai slabi indicatori. în 
diagnosticarea propriei mele persoane energia nu numai că nu 
atinge minimum, dar se îndreaptă spre un minus imens. 

Mai departe, în ultimul timp, apare periodic decepţia. De fapt, 
nu direct, ci prin perceperea inutilităţii dorințelor mele. Acest 
lucru duce periodic la o stare de slăbire. Toate acestea 
constituie semne amenințătoare ale uneia şi aceleiaşi stări. 
Apoi au început din nou să mă trădeze acele persoane în care 
eu am avut încredere. Totul parcurge din nou o schemă veche: 
eu încerc să-l ajut pe om, iar drept răspuns fie încearcă să mă 
înşele, fie mă ameninţă, fie manifestă indiferenţă, adică nu 
manifestă nici un semn de mulţumire. 


Deodată, îmi reînvie în memorie un asemenea moment. Un 
bun prieten mi-a povestit odată următoarea întâmplare: 

"Am deschis al doilea magazin şi am angajat un tânăr 
cunoscut. După un timp am observat că veniturile sunt din ce în 
ce mai mici şi la urma urmei beneficiul a ajuns la zero. Am 
început o discuţie serioasă cu el şi l-am acuzat că mă fură. Şi ce 
credeţi că mi-a răspuns? 

— Eu te iubesc ca pe un frate, pot să-mi sacrific şi viaţa 
pentru tine. Dar pentru bani o vând şi pe mama. Astfel că nu 
pot să mă stăpânesc în această privinţă. 

A trebuit să închid magazinul şi să-i dau drumul acestui 
angajat să meargă unde vrea." 

Acum, convorbirea pe care o purtam era de asemenea legată 
de bani. Eu am vrut să îi ajut pe prietenii mei şi să-i organizez şi 
lui în acest sens o oarecare afacere. El mj-a declarat deodată că 
vrea să lucreze numai cu mine, iar pe ceilalţi trebuie să-i înlătur. 

Mi-a fost ruşine şi neplăcut să-i spun că acest lucru constituie 
o grosolănie şi eu nu accept aşa ceva. Atunci când îţi este ruşine 
şi neplăcut înseamnă că eşti ataşat de morală şi etică. Să-i spui 
în mod cinstit omului părerea şi pretenţiile tale duce la 
posibilitatea de a soluţiona imediat situaţia. lar eu încep să mă 
învârt şi să-mi fie frică de comportamentul aspru din exterior. în 
sufletul meu încă este puţină iubire şi de aceea eu nu am 
învăţat să mă comport aspru la exterior. 

— De ce nu te uiţi în ochii mei? - mi-a spus el. Ce te 
frământă, spune-mi cinstit! 

— lată îţi spun cinstit, este o problemă de etică, prietenii 
mei rămân pe dinafară. 

— Aşadar, care-i problema? - desface el larg mâinile. - Ce 
este cu asta? - şi face un gest de dispreţ. 

— Dar este vorba de prietenie - am răspuns eu încet. 

— Ce este mai important pentru tine - afacerea sau prie 
tenia? - mă întreabă el iritat. 

Eu ridic din umeri. 

— Bineînţeles, că prietenia. 

El ridică mânios din umeri şi se întoarce cu spatele către 
mine. Discuţia nu a reuşit. în asemenea situaţii eu mă bucur 
pentru un singur lucru. Nu simt deloc dispreţ faţă de el ci numai 
compătimire. Cu o asemenea concepţie nu ajungi 
departe, aceasta este o cale care nu duce nicăieri. 


înainte, m-aş fi întors dinadins la această situaţie provo- 
cându-mă pe mine însumi să condamn pe alţii. Acum, nu mai 
fac acest lucru. Eu încep să parcurg în mod normal încercările 
vieţii. Dar de ce lumea înconjurătoare începe să se poarte fără 
etică tocmai acum nu pot înţelege. Cauza trebuie găsită evident 
în mine. Are loc o puternică situaţie neprielnică. Este posibil 
oare ca tema condamnării oamenilor în planul moralei şi eticii 
să fi ajuns la linia roşie? S-a cuplat mecanismul purificării? 
Apropo, de mult nu mi s-a mai şoptit nimic în mod direct. în 
ultimii doi ani s-a ivit numai o singură frază: „Nu-i condamna pe 
oameni, îţi pot muri copiii." 

De ce condamnarea altora afectează aşa de puternic copiii? 
Această problemă trebuie încă studiată. Deocamdată trebuia să 
constatăm problemele care se înteţesc şi care există de mult şi 
nu se manifestă făţiş. 

Mă întorc din nou la problema energiei. Dacă nu există 
energie, atunci creşte dependenţa de stările omeneşti - chiar în 
cazul în care te comporţi normal. Aceasta creşte încet, dar 
creşte. în prezent fixez existenţa unui anumit moment, care mă 
goleşte de energie, dar deocamdată nu pot face nimic. 

Treaba însă este treabă şi peste câteva zile eu trebuie să plec 
în Crimeea. Am cumpărat cu un prieten biletele şi iată-ne deja 
în tren, în drum spre Moscova. Am stat o zi la Moscova, apoi am 
luat un alt tren şi după două zile de călătorie trebuia să 
ajungem în Crimeea. Se înserează. Nu mă mai dor rinichii, dar 
starea generală este într-un fel ciudată. Mi-am făcut diagnos- 
ticarea şi văd un tablou destul de sumbru. 

— Hai să procedăm folosind metoda oarbă, - mă adresez 


eu prietenului. - la la întâmplare câţiva oameni, inclusiv pe mine 
şi pe tine şi să vedem cum stăm cu toţii la nivelul energiei. - Eu 
încep diagnosticarea. - Acest om nu are o energie mare, dar 
este pozitivă - plus. Al doilea are energie minus, pot apărea 
probleme cu pancreasul şi cu sistemul uro-genital. In acest caz 
iese imediat la iveală supărarea faţă de femei, tema geloziei şi a 
dorinţei. Al treilea este însă muribund, -spun eu. Pierderea 
energiei este atât de mare încât afectează nu numai organele, ci 
întreaga viaţă în general. 

— Dar al treilea eşti tu, - răspunde prietenul. 

— Este clar, - i-am răspuns eu. 


începem să căutăm cauza. Dar eşuăm. Apoi adormim. După 
două ore mă trezesc şi simt o durere puternică jos în burtă. Stau 
nemişcat, sperând că va trece. Dar durerea creşte şi atinge un 
asemenea nivel încât încep să-mi tremure mâinile şi mă 
cuprinde o sudoare rece. „Trebuie să ies pe coridor, -gândesc 
eu, - poate va fi mai bine." Mă îmbrac şi ies pe coridor. După 
aceea privirea mea se fixează pe un punct şi mă cuprinde un 
sentiment neplăcut în interior şi nu înţeleg ce se petrece cu 
mine. Sunt într-o încăpere întunecată care arată foarte ciudat. 
îmi vine să vomit şi am un sentiment de confuzie în cap. 
Treptat, înţeleg că stau culcat pe podea şi îmi revin după 
pierderea cunoştinţei. Mă târăsc în compartiment şi îl scol pe 
prietenul meu. 

Starea mea nu se îmbunătăţeşte, ci dimpotrivă, începe să se 
înrăutăţească. Vorbesc greu şi mi se pare că mă părăseşte 
graiul. „lată, aşa se moare de obicei", - m-am gândit eu. Este 
clar că trebuie să pregătesc un scurt testament. 

— Să ţii minte, - îi spun prietenului, - ce trebuie făcut în 
primul rând după moartea mea. 

Rămân în această stare timp de o oră. Apoi începe brusc să 
se îmbunătăţească. Ajungem la Moscova şi înţeleg că plecarea 
în Crimeea s-a încheiat. 

Poate că pietrele au pornit din rinichi şi s-au împotmolit în 
ureter. Este nevoie de o aparatură medicală. După câteva ore 
ajung la urolog. Un doctor tânăr, simpatic, îmi palpează burta, 
mă trimite la analize şi în final îmi comunică: 

— Pietrele de la rinichi nu au nici o legătură cu starea 
dumneavoastră. Nu este vorba de o inflamarea a prostatei, nu 
există nici un proces inflamator la dumneavoastră. Ca speci 
alist, nu pot să-mi explic de ce v-aţi pierdut cunoştinţa. încer 
caţi să vă întoarceţi în Sankt-Peterburg şi faceţi investigaţii 
complete. 

l-am dat telefon doctorului meu şi i-am explicat ce mi s-a 
întâmplat. 

— Să vii mâine şi te vom investiga după un program 
complet, - mi-a răspuns el. După ce m-a investigat, mi-a spus: 
toate analizele sunt bune, chiar mai bune decât înainte. Dar 
encefalograma a arătat o perturbare a funcţiilor trunchiului 
cerebral. Trunchiul - înseamnă mişcarea, respiraţia, digestia, 
bătăile inimii etc. Dacă perturbările funcţionale se transformă 


în ceva mai serios, atunci nimeni de pe lume nu te va salva, fie 
el şi preşedintele S.U.A. 

— Bine, dar care pot fi cauzele? 

Doctorul ridică din umeri: 

— Poate suprasolicitarea prea mare, stresul nedepăşit. Deşi 
în cazul tău este greu de pus un diagnostic exact, la tine totul 
este imprevizibil. 

Câteva zile îmi permit să nu mă gândesc şi să nu analizez 
situaţia; informaţia se va aduna şi se va împrăştia de la sine. 
Apoi încet, încet, în salturi, va avea loc o iluminare trecătoare şi 
ca dintr-un mozaic, începe construcţia unui tablou general. După 
un timp încep din nou să mă lămuresc ce s-a petrecut cu mine. 

Poate că este vorba de un semn divin că trebuie să încetez a 
mai face cercetări şi audienţe pe baza acestora. Se pare că 
despre asta este vorba. Atunci ce este de făcut? S-ar părea că 
trebuie să termin cel de-al şaptelea volum şi să explic că acesta 
este ultimul şi apoi treptat să închei atât practicarea tămăduirii 
cât şi activitatea teoretică. Aceste gânduri m-au făcut să mă 
simt mai uşurat. La urma urmei este timpul să-mi schimb 
meseria. Lumea o pot cunoaşte şi cu ajutorul picturii, iar eu de 
mult tânjesc să pictez. La mijlocul lunii aprilie este programată 
prezentarea celui de-al 7-lea volum la Moscova. Mai am câteva 
zile să termin cartea şi să-i dau drumul la tipar. Apoi urmează 
prezentarea şi după aceea începe pentru mine o nouă viaţă. Eu 
o să pierd din punct de vedere material, dar câştig din punct de 
vedere spiritual. Pot lucra şi 24 de ore pe zi. Dar acum tot ce îmi 
doresc este să fiu pictor şi să nu mă ocup de nimic altceva. 
Astfel, urmează ultimul asalt pentru terminarea volumului al 
şaptelea. Astăzi însă amân activitatea întrucât trebuie să vizitez 
un mic teren pentru o casă de vacanţă de lângă Sankt- 
Peterburg. Casa mea de vacanţă, care a suferit mult, se află la 
200 de kilometri de oraş iar copiii au nevoie de un spaţiu mai 
aproape. Durata călătoriei nu trebuie să depăşească două ore 
până la locul casei de vacanţă. Ea se află lângă Vsevolojsk nu 
departe de Drumul Vieţii. în autoturism suntem trei persoane. 
Nu cunosc drumul, motiv pentru care eu conduc fără grabă. 
Mergem pe şoseaua situată la marginea localităţii Vsevolojsk în 
curând o să fie cotitura spre casa de vacanţă. întrucât drumul 
nu ne era cunoscut nu ne-am orientat imediat. Mergem pe 
autostrada principală lăsând în urmă drumurile şi răscrucile 


secundare. Ceilalţi mă întreabă câte ceva şi eu, îngândurat, le 
răspund. întorc capul spre stânga, pentru a traversa următoarea 
încrucişare şi deodată apăs brusc pe frână. 

Dinspre stânga vine spre noi un camion uriaş, viteza aproape 
că nu se micşorează, iar eu, ca într-un film rulat cu încetinitorul, 
văd apropierea celor două maşini. încă o secundă şi camionul 
marca Kamaz apare în faţa noastră. Intrăm cu toată viteza în 
camion, şi pentru un moment îmi pierd cunoştinţa. Apoi îmi 
revin, deschid ochii şi ce văd: pasagerii vii. Dacă nu am fi avut 
air-bag-urile, atunci în maşină ar fi fost doi morţi. Am ieşit din 
maşină încet. în jurul nostru, pe o rază de 10 metri totul era 
presărat cu sticlă. Faţa maşinii noastre „Volkswagen" este 
puternic deformată. Eu nu mi-am pus centura de siguranţă şi de 
aceea m-am lovit cu capul de parbriz. Capul îmi vâjâie puternic, 
iar ceafa este cuprinsă de o durere surdă, ca şi cum ar fi 
traumatizată şira spinării. După un timp soseşte miliția şi începe 
să întocmească actele. Deocamdată au loc procedurile obişnuite 
şi eu cu greu mă pot dezmetici. încep însă să înţeleg că am avut 
o baftă chioară. 
în primul rând trăim cu toţii. în al doilea rând, ne-am ciocnit de 
un camion şi nu de un autoturism. în acel caz eu puteam să 
omor şi alţi oameni. lar apoi noroc că nu Kamaz-ul uriaş a intrat 
în noi pentru că atunci în locul meu rămânea o pată udă. Dacă 
ne-am fi lovit de roata din faţă, atunci maşina noastră, 
întorcându-se, s-ar fi lovit încă o dată de roata din spate a 
camionului şi atunci totul s-ar fi terminat cu moartea noastră. 
Dacă am fi nimerit între roţile camionului, atunci am fi devenit 
carne tocată. Dacă am fi nimerit în spate, sub caroserie atunci 
aceasta ar fi retezat acoperişul maşinii împreună cu capetele 
noastre. 

Singurul loc de care puteam să ne lovim erau roţile duble din 
spate, pentru a avea minimum de pierdere. Tocmai de ele ne- 
am izbit. Acest lucru îl puteam socoti ca un semn bun. Am 
aşteptat maşina de depanare şi am transferat lucrurile ce au 
rămas, din „Volkswagen" în aceasta. 

Acum, când stau în maşina de depanare lângă şofer, continuu 
să analizez situaţia. Este cumva vorba de un semn ca să încetez 
editarea celui de-al şaptelea volum? Prea s-a terminat bine 
accidentul. 


Dacă cineva ar fi suferit tare, atunci este puţin probabil că aş 
fi terminat cartea. Acest eveniment a fost o sugestie, dar chiar 
dacă mă omoară cineva nu-mi dau seama de ce este legată. 
Deodată mi-a venit în minte o idee. Deci, când eu terminam 
volumul doi, practic, am avut o situaţie similară. Am avut tot un 
accident şi chiar şi atunci toată lumea a scăpat cu vjaţă. 
Despre ce era vorba atunci? Mi-aduc aminte încet şi greu. 
Tocmai după acel accident din 1995 am ajuns la înţelegerea 
Divinizării spiritului. Spiritul, blândeţea, idealurile, viitorul - 
ataşamentul faţă de acestea este mult mai periculos decât cel 
faţă de material. Ce se petrece acum, ce fel de informaţie nouă 
trebuie să primesc? Nu am încă un răspuns. A doua zi m-am dus 
la locul accidentului. încep să analizez cauza celor întâmplate. 
Capul îmi vâjâie ca înainte, cu greu mă pot concentra, poate că 
am o uşoară comoţie cerebrală. 

Ciocnirea a avut loc pentru că eu nu am văzut semnul 
„cedează trecerea". Sunt în general un om distrat şi nu acord 
întotdeauna suficientă atenţie la semne. Apoi eram convins că 
mergem pe şoseaua principală, dar într-un anumit loc aceasta 
era traversată de o autostradă magistrală, Drumul vieţii, şi 
întrucât ajunsesem aici pentru prima dată, nu am ştiut acest 
lucru. In continuare, analizând lucrurile, am constatat că la vreo 
20-25 de metri înainte de semnul „cedează trecerea" se afla o 
prăvălioară sub formă de chioşc din sticlă. Din acest chioşc a 
ieşit un grup de oameni, care mi-au sustras atenţia, ei mi-au 
micşorat vizibilitatea, iar atenţia mea era îndreptată şi asupra 
conversaţiei. In mod fatal, toţi factorii negativi s-au adunat la un 
loc, cu toate consecinţele lor. 

îmi aduc aminte de toate momentele cercetărilor mele, 
începând cu 1990 când am văzut pentru prima dată structurile 
karmice. Un moment interesant a fost în 1991 când am început 
să scriu cartea şi cu 6 luni înainte mi s-a pus diagnosticul: 
cancer cu metastază. Interesantă legitate. înaintea fiecărei 
etape noi a cercetărilor mele, mie mi se destramă toată viaţa de 
până atunci, inclusiv viitorul. Nu ştiu din ce motive trebuie să 
parcurg o stare a pierderii vieţii şi a tot ceea ce îmi este vital. 

Poate că nu voi putea dobândi nici o informaţie nouă atunci 
când legătura cu viaţa este prea puternică. 

Să cugetăm mai departe. Dacă acest fenomen este o pregătire 
pentru ceva nou, sau este o atenţionare, atunci pe fondul 


distrugerii fizice trebuie să aibă loc îmbunătăţirea stării psihice. 
Mi-am adus aminte cum a fost după ce am fost pe punctul de a 
muri în tren. Deşi este straniu, după aceea mi-a fost mai uşor 
sufleteşte. Nivelul energiei a fost cu mult sub minus şi deodată 
s-a ridicat la plus şi apoi în toate zilele următoare a rămas 
destul de înalt. Atunci nu am putut explica acest fenomen. Au 
trecut câteva zile după accident. Am observat cu uimire că 
sentimentele deprimării şi decepţiei au dispărut total. Am scris 
în cărţile mele despre faptul că numeroase neplăceri şi boli îi 
blochează omului programul de autodistrugere. Aici aveam 
acelaşi mecanism şi totodată ceva nou, deosebit de nou. Dacă 
aş încerca să descriu în cuvinte această stare nouă atunci aş 
spune cam aşa: 

— Mi s-a schimbat percepţia asupra viitorului. Am senti 
mentul că, parcă a apărut un viitor nou. lritarea şi condam 
narea oamenilor au început să treacă. Deprimarea, neîncre 
derea în sine au dispărut şi ele. Energia se află pe polul stabil, 
permanent. In suflet a apărut sentimentul uşurării şi senzaţia 
de zbor. Rezultă că pentru a avea un nou viitor trebuie par 
cursă procedura morţii evidente sau foarte apropiate, şi de fapt 
de ce nu? Pentru a obţine o nouă viaţă trebuie să se termine 
cea veche. Legea negării negaţiei. Viaţa anterioară se 
concentrează într-un punct şi se smulge. Apoi apare noua 
viaţă. Dacă apare. lar ea apare atunci când este acumulată o 
cantitate suficientă de iubire. Astfel, încet încet, se conturează 
tabloul. 

în 1991 trebuia să mor. Nu am mai avut viitor. Corpul meu 
temporar s-a limitat la anii 1991-1992. O prietenă care se ocupă 
de astrologie mi-a spus: 

— In conformitate cu semnele de viaţă tu nu trebuia să 
trăieşti după 1992. 

Se pare că energia curge din viitor. Dacă viitorul nu există, 
atunci corespunzător scade energia şi începe boala şi moartea. 
Astfel, viitorul meu în 1991 s-a terminat. Eu am înţeles acest 
lucru atunci când am aflat diagnosticul meu. O dată ce nu am 
viitor, nu mă interesează pur şi simplu. Am deschis Biblia şi am 
încercat să găsesc acolo ceva ce este mai important decât viaţa 
şi viitorul şi am găsit. 

lubirea de Dumnezeu s-a dovedit a fi tot ce am căutat. 
Viitorul a încetat să mai fie important pentru mine şi, ca atare, 


am încetat să depind de el. lubirea de Dumnezeu s-a adeverit a 
fi odată pentru totdeauna mai importantă decât viitorul, pre- 
zentul şi trecutul, mai importantă decât viaţa, decât dorinţele 
mele şi destinul. Dacă iubirea de Dumnezeu pentru mine a 
devenit o realitate, iar viaţa iluzorie şi viitorul au trecut pe 
planul secundar, prin iubirea de Dumnezeu s-a născut noul 
viitor şi noua viaţă. 

Acelaşi lucru s-a întâmplat în 1995 şi acelaşi lucru se pare că se 
întâmplă şi acum. în memorie mi se înfiripă ritualul botezului. 
Acum eu înţeleg în ce constă esenţa primelor ritualuri de 
creştinare. Omul era cufundat în apă, era gata să moară, apoi îl 
scoteau din apă şi îl reînviau. Dacă în suflet era multă iubire, 
adică contactul cu Dumnezeu era puternic, atunci omul învia şi 
primea un viitor nou, o nouă viaţă. Probabil că pentru această 
procedură se hotăra acela care simţise că nu are viitor şi nu are 
şanse de supravieţuire. Cu timpul procedura a devenit mai puţin 
dură şi s-a pus accentul nu pe oprirea vieţii anterioare ci pe 
crearea unei vieţi noi prin iubire de Dumnezeu. în apele 
lordanului, deci, avea loc cufundarea în apă ca simbol al 
încetării vieţii de dinainte şi adobândirii unei vieţi noi. Pentru a 
ne despărţi fără durere de viaţa trecută, trebuie să dăm drumul 
la toate legăturile care ne leagă de ea. Cel mai puternic ne 
leagă de trecut, supărările neiertate, condamnarea oamenilor, 
supărarea pe soartă şi pe Dumnezeu. Atunci când loan 
Botezătorul spunea: „Pocăiţi-vă, pentru că a sosit împărăţia 
Domnului", atunci probabil că era vorba despre pregătirea 
pentru a trece de la o viaţă obişnuită, umană, la o viaţă nouă 
care a izvorât în primul rând nu din voinţă, intelect şi dorinţe, ci 
din iubirea de Dumnezeu. 

Mi-aduc aminte o discuţie despre viaţa de familie. Cineva mi-a 
spus că după 7 ani de căsnicie, totdeauna intervine o criză 
profundă. Dacă soţii trec peste această criză, atunci vor trăi 
fericiţi mai departe. Acum acest lucru simplu şi uşor s-a aşezat 
în cadrul modelului nou. 
judecând după toate, corpul nominal al fiecărei familii este 
calculat pe 7 ani. Dacă soţii au un ataşament mărit şi cruzime în 
caracter, ei epuizează surplusul corpului temporar într-un an- 
doi. Blândeţea şi atitudinea justă faţă de viaţă, din contră, 
măresc dimensiunile corpului temporar. Cu toate acestea, criza 
apare oricum, fie că este evidentă, fie că nu. Acestea sunt fie 


neplăceri la locul de muncă, fie trădări, supărări, indiferenţă, 
etc. întrucât familia se bazează în primul rând pe femeie, iar 
soarta o împinge activ spre iubire, prin înjosire, atunci com- 
portamentul soţiei în timpul crizei determină vitalitatea familiei 
în viitor. Armonia sufletească a femeii, pregătirea, disponi- 
bilitatea de a accepta umilinţele, de a-1 ierta pe soţ şi de a 
păstra iubirea de Dumnezeu permit recrearea corpului temporar 
al familiei şi de a trăi mai departe în plenitudinea bogă- ţiei 
sentimentelor manifestate. înseamnă că orice grup de oameni 
legaţi de relaţii stabile au de asemenea un corp temporar. ŞI 
acesta poate fi de asemenea epuizat. Dacă relaţiile ajung la un 
sfârşit, atunci apar vestitorii decesului apropiat sau în cazul în 
care există o cantitate suficientă de iubire divină, apariţia noii 
vieţi. judecând după toate, o asemenea stare se numeşte în 
Biblie sfârşitul lumii. Să încercăm să analizăm caracteristicile 
care ilustrează o asemenea stare. 

Ce anume conferă micşorarea rezervelor viitorului, adică 
consumarea corpului temporar? Scăderea energiei. Aceasta 
poate duce la scăderea generală a imunităţii, adică la apariţia 
de noi infecţii la scară globală, la sindromul de oboseală cronică, 
la sterilitate, la degradarea structurilor de energie superioară: 
morala, etica, relaţiile familiale şi gândirea strategică 
dezvoltată. Este natural să ne aşteptăm la dependenţa 
crescândă de principiile fericirii umane şi de dorinţe, de 
conştiinţă şi voinţă. Dependenţa de dorinţe, trecând peste linia 
roşie, începe să genereze efectul Sodomei şi Gomorei, într-o 
măsură mare. Dependenţa de conştiinţă şi de voinţă poate da o 
mărire a agresivităţii în grupuri de oameni, adică conflicte etnice 
şi religioase, amplificarea terorismului, apariţia sectelor satanice 
precum şi diferite curente religioase false. în principiu, un 
asemenea tablou se observă acum în lumea întreagă. Totodată, 
în fiecare din noi, timp de 2000 de ani a acţionat mecanismul de 
salvare. în ce constă esenţa răstignirii lui lisus Christos? De ce 
lui nu i s-a permis să renunţe la o asemenea moarte 
chinuitoare? Cât m-am frământat să descifrez această enigmă şi 
totuşi nu am putut s-o înţeleg. Da, neîndoielnic, în aceasta s-a 
pus posibilitatea viziunii divinului adevărat. Pentru a-i mântui pe 
toţi, trebuia să existe un pericol real al pieirii tuturor, dar de 
2000 de ani, omenirea trăieşte şi se dezvoltă. De ce proorocirea 
Biblier se termină în jurul anului 2000? Este natural să 


presupunem că posibilitatea salvării dată de Christos trebuie să 
se înfăptuiască tocmai în această perioadă. Dar probabil că 
schimbările trebuie să fie atât de mari încât înfăptuirea lor este 
în principiu imposibilă fără o pregătire prealabilă. De aceea, 
judecând după toate, cuvintele lui Christos se referă mai mult la 
perioada de acum. 

Ce se întâmplă cu omul când corpul lui trecător a epuizat 
rezervele sale temporale? Pentru a completa nivelul energiei 
insuficiente, dacă acesta nu există în viitor, atunci energia 
trebuie luată din prezent. In organismul omului începe un 
cataclism. Suferă în primul rând structurile energiilor înalte şi se 
destramă soarta. Apoi se distrug şi funcţiile superioare: fizice şi 
psihice. Pe urmă încep îmbolnăvirile grave şi tulburările 
funcţionale trec în tulburări organice. Acest lucru se manifestă şi 
în mecanismul accelerării îmbătrânirii. Când energia care se 
scurge din viitor se termină, atunci la urma urmei, pentru 
păstrarea energiei în structurile principale, începe 
dezorganizarea ireversibilă care se încheie cu moartea. Acest 
lucru se referă atât la fiinţe vii singulare, cât şi la grupuri mari. 
Adică pentru omul singular, ca şi pentru întreaga omenire, 
aceste legi acţionează la fel. Dacă, însă, s-a acumulat un 
potenţial suficient de iubire divină, atunci crearea structurilor 
viitorului în momentul dezorganizării, fie că este boală sau o 
stare aproape de moarte, aceasta duce la o puternică înnoire şi 
o viaţă fizică nouă. 

Nu demult am citit o notă interesantă în care se povestea 
despre cum au avut loc procese creatoare ale geniilor şi cum, 
practic, fiecare idee nou născută a fost legată de chinuri 
spirituale şi fizice. Mulţi nu numai că au fost bolnavi înainte de 
descoperire şi au traversat situaţii grele de viaţă dar s-au aflat 
în stări apropiate de moarte. Avem din nou de-a face cu legea 
negării negaţiei. Dobândirea noului are loc în condiţiile de 
desprindere de tot ce este vechi. Şi probabil că ideile 
comunismului şi socialismului care au luat zeci de milioane de 
vieţi omeneşti constituie chinurile facerii ale noii societăţi la 
nivelul subconştient şi apoi şi la cel conştient. întreaga omenire 
trebuia să vadă că procesul trecerii într-o stare nouă, fără 
iubirea de Dumnezeu, ca sens şi orientare principală, condamnă 
societatea la degenerare şi pieire. Dacă socialismul ar fi început 
acum, omenirea nu şi-ar mai fi revenit de la o asemenea 


lovitură. Şi de fiecare dintre noi depinde cum va arăta noua 
omenire: fie bolnavă şi muribundă sau chiar născută moartă, fie 
sănătoasă, plină de iubire şi energie. 

TIMPUL 

S-a întâmplat ca cercetările mele să fie direct legate de 
particularităţile timpului. Primul meu învăţător, de care am 
amintit şi care m-a învăţat diagnosticarea medicală împreună cu 
aplicarea aptitudinilor extrasenzoriale a atins oarecum tema 
tratării îmbolnăvirilor de cancer. Apropo, în tinereţe, el a avut un 
traumatism grav al coloanei vertebrale precum şi probleme mari 
cu rinichii. lar atunci când a avut crize, numeroșii 
bioenergeticieni cu toate că au încercat, nu au putut să-l ajute. 
Când eu am încercat să fac acest lucru, problemele legate de 
rinichi au dispărut pentru mult timp. După aceea am început să 
colaborăm. Pe atunci eu încă nu ştiam care sunt consecinţele 
unui asemenea tratament. 

Dar să ne întoarcem la oncologie. Tumora canceroasă, din 
punctul de vedere al bioenergeticii, este un fel de gaură neagră. 
Când bioenergeticianul îi transferă energie, atunci se observă 
deseori diminuarea tumorii, dar forţele unui om se termină 
repede. îndrumătorului meu i-a venit ideea să lucreze asupra 
tumorii o întreagă grupă de bioenergeticieni. Pe mine nu m-a 
entuziasmat acest lucru întrucât simţeam că este posibilă 
revenirea problemei. 

— Să lucrăm cu câmpurile subtile, - am propus eu, -iarla 
acest nivel putem să pătrundem în timp. Aceasta înseamnă că 
se poate trece în trecut, la începutul bolii şi să influenţăm în 
grup tumora canceroasă încă de la începutul apariţiei acesteia. 

El a stat pe gânduri, apoi a dat din cap: 

— Interesant, va trebui să încercăm! 

Grupul de iniţiativă nu s-a adunat totuşi. Şi de această 
activitate m-am ocupat singur, iar rezultatele nu au fost rele. 

Ideea influenţei asupra trecutului, schimbând prezentul, s-a 
dezvoltat introducând tehnici noi şi obţinând rezultate noi. Pe 
urmă am observat un amănunt interesant: dacă în decursul a 
trei vieţi trecute au existat perturbări serioase, să zicem în 
planul geloziei, atunci urmaşii până la a treia generaţie aveau 
acelaşi program. Trecutul şi viitorul s-au dovedit a fi strâns 
legate şi, influențând trecutul, noi am schimbat nu numai 
prezentul dar şi viitorul. Se pare că orice eveniment se dezvoltă 


în cercuri în trecut şi în viitor. Adică evenimentele prezentului 
influenţează şi viitorul şi trecutul. Am înţeles că universul este 
un tot unitar, adică prin alcătuirea holografică nu numai în 
spaţiu ci şi în timp. Orice eveniment care are loc într-un punct 
anume are influenţă asupra întregului univers în timp şi spaţiu. 
Când am început să lucrez cu structurile karmice care au 
depăşit limitele unei vieţi, am observat că a început să se 
schimbe mersul timpului. Timpul pulsa, fie se accelera, fie se 
încetinea. în anumite momente se schimba în mod inexplicabil 
mersul timpului. Acest lucru l-am observat în primul rând la 
mine. Au existat momente de îmbătrânire rapidă şi de întine- 
rire, întrucât structurile karmice s-au dovedit a fi legate de 
emoţii, am ajuns la concluzia că emoţiile noastre sunt indiso- 
lubil legate cu structurile temporale. Boala era rezultatul 
agresivităţii subconştiente acumulate. Agresivitatea a apărut în 
cazul unei dependente ridicate de anumite valori. La început 
acesta a fost primul strat, adică nivelul material. Am urmărit 
clar cum dependenţa crescută de fericirea materială duce la 
îmbolnăvire. 

După aceea m-am ridicat la nivelul spiritual pe care l-am 
legat de spaţiu, iar mai departe, la nivelul emoţional activ, 
sensibil care, după părerea mea, a fost strâns legat de timp. 
Cele mai ample valori au fost tocmai acelea care erau legate de 
timp. Dependenţa de fericirea sentimentală şi de timp a dat 
naştere tuturor celorlalte probleme. Avea loc o agresiune ne- 
mijlocită asupra timpului care putea să creeze în continuare 
probleme de sănătate. Teama de viitor, regretele în legătură cu 
trecutul, graba, dorinţa de a se apropia mai repede de viitor, 
toate acestea au accelerat dependenţa de fericirea senzorială, 
adică de dorinţe, de conştiinţă, de voinţă, etc. Am observat că 
regretele faţă de trecut provoacă îmbolnăviri grave până la 
cancer. Dar faptul că îmbolnăvirea poate fi provocată de graba 
permanentă, eu nu am bănuit. Cu atât mai mult nu am bănuit 
faptul că frământările crescânde faţă de viitor, frica, ataşa- 
mentul faţă de visuri sunt periculoase. 

în plan subtil, trecutul, prezentul şi viitorul constituie un tot 
unitar. Numai aşa se poate explica caracterul holografic al 
universului în timp şi influențarea oricărui eveniment asupra 
trecutului şi viitorului. în plan exterior, timpul este împărțit. 


Dar eu am fost întotdeauna convins că arătătorul timpului este 
îndreptat numai dinspre trecut înspre viitor. Cu atât mai mult cu 
cât orice literatură ştiinţifică a prezentat numai un asemenea 
model. Şi numai după aceea, ca rezultat al cercetărilor, am 
constatat cu uimire că în plan subtil timpul este îndreptat în 
direcţie inversă şi în planurile şi mai subtile, timpul este unic, 
adică nu are direcţie. 

Surprinzătoare a fost pentru mine informaţia despre faptul că 
pe planeta noastră timpul, poate de asemenea, să se mişte în 
diferite direcţii. în zona muntelui Himalaya are loc deplasarea 
timpului în viitor, iar în America de Sud în trecut. Când am 
încercat să aflu de ce petrece aşa, a reieşit că emisfera nordică 
şi în special Polul Nord este legat de viitor, iar emisfera sudică 
de trecut. Am putut să explic numai în felul următor. Pământul 
interacționează prin două fluxuri de timp. Unul curge din viitor, 
altul din trecut. Aceşti doi curenţi îi conferă viteză Pământului 
obligându-l să se învârtească. Viitorul este tot atât de real ca şi 
prezentul şi trecutul. întrucât sentimentele şi emoţiile noastre 
sunt legate de timp, se poate trage concluzia că în straturile 
subconştiente, adică în cele adânci ale emoţiilor noastre, sunt 
cuprinse informaţiile nu numai în legătură cu toate 
evenimentele din Univers din prezent dar şi din trecut şi viitor. 
Lumea materială şi învelişul nostru trupesc sunt legate de un 
singur flux al timpului care curge din trecut în viitor. Tot ce este 
sentiment şi emoție este legat de viitor, cu acel timp care curge 
de acolo înspre prezent. Straturile de suprafaţă ale emoţiilor şi 
de asemenea ceea ce noi numim conştiinţă, gândire, idei, 
constituie totalitatea a două fluxuri de timp, rezultatul acţiunii 
lor reciproce. Toate procesele de evoluţie din Univers sunt 
legate de unitate şi lupta a două contrarii: cele două contrarii 
principale constituie două straturi ale timpului. Civilizaţia 
umană a început să se dezvolte puternic atunci când au apărut 
două tipuri de gândire: cea orientală, care s-a orientat spre 
viitor unde arătătorul timpului se învârte înapoi, unde totul 
porneşte dintr-un punct şi se răspândeşte în noduri şi verigi; 
cea occidentală, unde are loc un proces invers şi unde verigile 
singulare şi parcă împrăştiate se adună treptat într-un tot 
unitar. 


Gândirea orientală este de fapt o hieroglifă, o scriere de la 
dreapta la stânga. Aceasta înseamnă triumful spiritului asupra 
materiei, idealism, principiul masculin. 

Occidentul constituie legile materiale, reprezintă literele din 
care sunt alcătuite cuvintele şi rândurile, înseamnă orientarea 
şi analiza evenimentelor din trecut. 

Orientul este intuiţie, iar Occidentul - experienţă. Toate 
descoperirile au fost înfăptuite ca o unificare a exploziei 
intuiţiei, ca o iluminare, cu acumularea experienţei. 

Se cuvine să ne punem o întrebare rezonabilă. Dacă evoluţia 
şi orice descoperire au avut loc la punctul de joncțiune a ştiinţei 
cu religia, a idealismului cu materialismul, a intuiţiei cu 
experienţa, de ce în decursul istoriei omenirii aceste puncte de 
vedere contrarii, opuse, nu s-au unit niciodată pentru un timp 
scurt, ci au trecut doar încet şi lin dintr-unul în celălalt. 
judecând după toate, în cazul când nu există suficientă energie, 
contrariile se distrug reciproc, are loc o reacţie de neutralizare. 

Să vedem cum se mişcă pendula. Ea are două poziţii: 


extremitatea stângă şi extremitatea dreapta. Una este opusul 
celeilalte şi una trece în cealaltă. Dacă acest lucru are loc cu o 
viteză mare, atunci toate mişcările pendulei se vor contopi 
pentru noi într-o singură mişcare. Contrariile parcă dispar, se 
contopesc într-un tot unitar, deşi în realitate ele îşi păstrează 
caracterul lor contradictoriu. însă, dacă noi încercăm să le unim, 
atunci pendula pur şi simplu se opreşte şi contradicţia dispare. 
Evoluţia presupune unificarea şi împăcarea contradicţiilor la un 
nivel mai înalt. Adică se presupune că evoluţia este tocmai 
trecerea la un nivel superior al energiei. Se naşte întrebarea - 
de unde se poate lua această energie? încerc să-mi aduc 
aminte ce anume spune ştiinţa despre energie. La început să ne 
întoarcem la timp. în tinereţe am auzit o frază, că timpul este 
întemeietorul a tot ce exista în Univers. Această poziţie a venit 
din filozofia indiană. Adică timpul creează spaţiul şi materia. 
Aceasta înseamnă că spaţiul şi materia constituie funcţiile 
timpului. Timpul este cauza, spaţiul şi materia constituie 
efectul. înseamnă, că pentru întregul univers trebuie să existe 
un timp unitar. Dar, deodată, această situaţie a eşuat. La 
sfârşitul secolului trecut Albert Michelson şi Eduard Morle au 
comparat valoarea vitezei luminii, măsurată în direcţia rotației 
Pământului, cu valoarea ei măsurată în direcţie perpendiculară. 
Ambele viteze au fost identice. lar după 18 ani Albert Einstein a 
renunţat la noţiunea de timp absolut şi a dedus un nou postulat: 
viteza luminii, măsurată de orice observator trebuie să fie egală 
şi independentă de viteza direcţiei în care se mişcă observatorii. 
Timpul a devenit dependent de materie şi spaţiu. El a început 
să-şi încetinească mersul pe lângă masa materiei şi a început 
să se frâneze în condiţiile măririi vitezei obiectelor materiale. Se 
pune problema: dacă timpul depinde de masa obiectului 
material şi a vitezei acestuia, atunci cum poate fi cauza a tot ce 
există? 

Timpul a încetat să mai fie o constantă. Ei bine, constanta 
este viteza luminii şi în natură nimic nu poate s-o depăşească, 
dar atunci Universul nu poate fi în conexiune şi într-un 
asemenea echilibru. El nu poate fi aşa de omogen şi în toate 
părţile sale vizibile să arate la fel în toate direcţiile. Ne 
întoarcem la viteza luminii. Fotonul nu are masă de repaus. 
Oare ce este permanent în cadrul lui? Dacă nu este timpul, 
atunci înseamnă că este spaţiul şi materia. întrucât fotonul nu 


are masă de repaus, atunci el arată mai mare decât unda şi 
decât particula. Caracterizându-1, noi putem în primul rând să 
pornim de la caracteristicile sale energetice. Şi cu toate acestea 
pe ce se bazează? 

Se întâmplă oare ca şi constanta principală din Univers să fie 
energia? Atunci ce este energia şi de unde a apărut? In 
conformitate cu părerile contemporane ale savanților, primul 
pachet de energie a apărut cu ocazia creării Universului. Adică 
primul şi ultimul. Energia marii explozii a dus la apariţia heliului 
şi a hidrogenului, iar apoi la condensare şi la o rotaţie din ce în 
ce mai vertiginoasă a obiectelor cosmice. Ca rezultat, au 
început să lucească stelele. De unde se ia energia pe planeta 
noastră? După prezentarea savanților planeta este un corp 
ceresc în răcire. Toate mişcările de la suprafaţa Pământului 
constituie în principal rezultatul transformării energiei solare. 
Adică, vorbind într-un limbaj simplu, tot ceea ce vedem noi în 
natură este un proces de răcire. Cu timpul, Soarele va da din ce 
în ce mai puţină energie şi chiar şi energia înmagazinată în 
legăturile chimice, fizice şi nucleare se va epuiza. A doua lege a 
termodinamicii spune: în orice sistem închis dezordinea creşte 
odată cu timpul. Sau, vorbind mai frumos - creşte entropia. 
Deci, ordinea superioară este un nivel superior de energie. 
Vorbind într-un limbaj mai simplu, în lume totul este sortit 
distrugerii şi energia superioară are tendinţa să scadă la zero. 
Ordinea din lume trebuie să se transforme în haos. Ce se 
întâmplă cu omul şi cu natura vie care evoluează? Oamenii de 
ştiinţă au găsit şi aici o ieşire. Fiinţa vie măreşte ordinea, dar 
prin aceasta emană căldură ca rezultat al schimbului de 
substanţe. lar ca rezultat general, totuşi, dezordinea este mai 
mare. Universul, ca şi omul,se naşte plin de energie şi posi- 
bilităţi, apoi încet-încet îmbătrâneşte şi moare. Gradul cel mai 
înalt al ordinii îl constituie programul care se realizează. 
Programul şi ideea create cu ocazia apariţiei Universului, se 
derulează prin distrugerea treptată. Acesta nu se reînnoieşte 
întrucât dacă s-ar reînnoi, ar fi trebuit să fie prezent autorul 
unui nou program. Procesele care au loc în stele constituie 
consumarea lentă a combustibilului nuclear şi de asemenea 
răcirea treptată. Dar grecii antici spuneau că treapta superioară 
a ordinii îl constituie haosul. însă aceleaşi procese pot fi văzute 
şi total diferit. într-un sistem închis creşte nivelul entropiei, 


adică al dezordinii, iar sistemele se distrug. Dezordinea se 
îndreaptă spre haos, adică spre o treaptă înaltă a lipsei de 
ordine. Ce înseamnă pentru noi haosul? Aceasta este situaţia în 
care sunt rupte legăturile dintre cauză şi efect. Aceasta 
înseamnă imposibilitatea de prognozare a evenimentelor, lipsa 
de legătură dintre ele. Totuşi, în Univers nu există haos şi 
despre acest lucru vorbesc astronomii. Se poate ca noi să 
numim haos chiar incapacitatea noastră de a vedea legătura 
dintre cauză şi efect. Atunci acelaşi principiu poate fi formulat 
altfel. Orice sistem închis, adică un sistem cu legături cauză- 
efect limitate, cu timpul se orientează din ce în ce mai mult spre 
treapta superioară a ordinii. Ordinea mică tinde să se 
contopească cu o ordine de nivel înalt. Şi ceea ce numim în 
concepţia noastră dezintegrare prin ieşire la alte straturi, pare a 
fi o evoluţie iminentă. 

îmi aduc aminte de o convorbire telefonică cu o pacientă de-a 
mea: 

— Cu 25 de ani în urmă, eu şi cu soţul meu ne-am ocupat 
de teorie şi informaţie, - a povestit ea. - Am făcut o desco 
perire pe care am hotărât să nu o publicăm întrucât eram în 
perioada Uniunii Sovietice. Esenţa descoperirii constă în 
următoarele: ce este dezvoltarea în lumina teoriei şi infor 
maţiei? Aceasta este acumularea de noi legături, creşterea 
cantitativă a stării obiectelor. Ce este creşterea haosului, a 
dezordinii, într-un sistem închis? Aceasta este de asemenea 
creşterea cantităţii stărilor. Fenomenul evoluţiei în teoria infor 
maţională şi fenomenul dezintegrării din a doua lege a termo 
dinamicii s-au prezentat sub această formulă. Adică evoluţia 
sistemelor vii intrând în contradicții exterioare cu legea a 
doua, a corespuns de fapt cu acesta pe deplin. 
Dumneavoastră aţi ajuns la o asemenea concluzie, - am 
spus eu, - pentru că aţi privit din alt punct de vedere noţiunea 
de haos. Dincolo de dezintegrarea legăturilor exterioare, aţi 
văzut nişte lucruri mult mai subtile. Dacă există o cauză, 
înseamnă că există şi un efect. Dacă ele sunt legate, înseamnă 
că trebuie să fie un timp unic. Totodată, dacă evenimentele nu 
sunt legate în stratul exterior, ele pot fi legate în cel interior. 

Pentru a revizui părerea proprie asupra unei asemenea 
noţiuni ca ordonarea trebuie să simţi că există diferite straturi 
ale timpului. Astfel, există straturi de suprafaţă ale timpului, 


unde el depinde de obiectele materiale şi există straturi subtile, 
unde timpul creează obiecte materiale. Şi există stratul cu mult 
mai subtil unde timpul, spaţiul şi materia sunt comasate într-un 
punct. Din acest punct iese şi se desfăşoară la început spaţiul - 
câmpul, iar din câmp sau vid apar particule şi din ele se 
formează ceea ce noi numim materie sau substanţă. De unde 
apare însă energia? Este natural să presupunem că energia este 
rezultatul împărţirii timpului în trecut şi viitor. Şi cu cât este mai 
mare dimensiunea dintre straturile viitorului şi straturile 
trecutului, cu atât trebuie să se emane energie mai multă. Nici 
un filozof nu a putut răspunde la întrebarea: ce anume 
constituie cauza oricărei mişcări din natură? Ei au ajuns la 
concluzia că mişcarea constituie funcţia integrantă a substanţei 
- materie. 

De fapt, orice mişcare presupune unirea cauzei şi a efectului. 
Adică constituie rezultatul interacțiunii a doi curenţi ai timpului. 
La obiectul care se roteşte, viteza interacțiunii şi a fluxului 
timpului sunt mai mari. înseamnă că acesta emite mai multă 
energie, spaţiu şi substanţă. înseamnă că energia existentă în 
Univers a apărut nu ca rezultat al unei explozii mari, ci ca 
rezultat al împărţirii timpului în trecut şi viitor, în cauză şi efect. 
în ceea ce priveşte stelele, ele nu luminează pentru că s-a 
comprimat materia interstelară care apoi arde, ci în stele arde 
timpul, transformându-se în spaţiu şi substanţă. De aceea 
galaxiile au o structură spiralată întrucât de acolo se produc în 
permanenţă emanaţii de spaţiu şi substanţă. 

Aceste procese conduc la dezintegrarea întregului Univers, 
unde are loc producerea permanentă a spaţiului şi substanţelor. 
judecând după toate, în filozofia indiană antică inspiraţia şi 
expiraţia lui Brahman era numit procesul de împărţire a timpului 
şi a apariţiei din acestea a câmpului şi substanţei, urmată de 
întoarcerea înapoi în timpul condensat care comasează cauza şi 
efectul. Cu cât este mai mare dimensiunea de cuprindere a 
trecutului, prezentului şi viitorului, cu atât mai multă energie 
există pentru dezvoltare şi pentru reîntoarcere. 

Pentru fiinţele vii, cuprinderea straturilor timpului este legată 
de dimensiunea dorințelor şi intensitatea sentimentelor. Cu cât 
este mai mare proporţia dintre cauză şi efect, cu atât mai 
puternic este potenţialul şi cu atât mai mari sunt posibilităţile 
pentru comasarea spaţiului şi timpului. Evoluţia se termină 


atunci când omul, ca un sistem deschis, se compară cu 
Universul şi cuprinde pe deplin toate straturile timpului 
dezmembrat. Dar posibilitatea de a cuprinde diferitele straturi 
ale timpului, rezidă în ceea ce numim iubirea de Dumnezeu. ŞI 
cu cât mai deplin şi mai atotcuprinzător simţim în noi această 
iubire, cu atât mai mult se deschid pentru noi posibilităţile de 
evoluţie. 
CONCLUZII 

în zilele de 14-15 mai am ţinut expuneri în Sankt-Peterburg, 
biletele s-au vândut greu, lumea a participat fără tragere de 
inimă. La Moscova, însă, s-a întâmplat invers, auditoriul a 
manifestat interes faţă de cercetările mele. M-am dus fără un 
entuziasm deosebit la întâlnirea cu publicul. Mai cu seamă că la 
Moscova eu am expus ultimele mele informaţii. Cu 
diagnosticarea mea, sincer vorbind, nu îmi era permisă nici un 
fel de suprasolicitare. Dar până la urmă am decis să risc. Astfel, 
spre surprinderea mea, lecţia a fost reuşită. 
în timpul desfăşurării expunerii, periodic, am avut o senzaţie de 
iluminare. în acea perioadă am încercat să privesc lucrurile 
dintr-un alt unghi. O situaţie interesantă s-a creat în legătură cu 
noţiunea de soartă. Schema era următoarea. în prezent toate 
valorile s-au rezumat la două momente: la conştiinţă şi dorinţe, 
la tema geloziei şi mândriei. în fluxul contrar al timpului, în 
viitor, ele trebuiau să se unească într-un tot unitar. Dar când în 
timpul invers am diagnosticat alte persoane şi pe mine însumi, 
această unificare, nu se ştie de ce, în realitate nu s-a produs. lar 
apoi încet, încet, analizând problemele mele, am descoperit o 
structură nouă care a cuprins curenţii trecutului şi viitorului. 
După scuturarea intensivă a modelelor, ca rezultat al selecţiei a 
rămas un singur nume - soarta. 
Dar, după schema mea, soarta a intrat în pachetul general pe 
care eu l-am numit voinţă, soartă, conştiinţă şi aptitudine. O 
anumită perioadă am încercat din nou să înţeleg unde anume 
este greşeala mea. Apoi am înţeles că această nouă noţiune de 
soartă trece dincolo de cadrul unei singure vieţi. Aceasta este 
deja totalitatea a 49 de vieţi, am scris despre asta în a doua 
carte. In timp ce călătoream cu trenul, m-am întors la această 
temă. După două zile de la expunere, am plecat la nişte prieteni 
în Crimeea. Cauza întoarcerii la această temă a fost simplă. Au 
început din nou să mă doară rinichii. O durere permanentă 


surdă şi acută. După diagnosticarea mea, aceasta era legată de 
soartă. „Este straniu, - m-am gândit eu, - rinichii nu ar trebui să 
doară. Am un surplus de energie, viitorul este deschis." Probabil 
că nivelul pretențiilor faţă de alţii şi faţă de mine a fost mai 
amplu decât am presupus eu. Apropo, tocmai în soartă s-au unit 
voinţa şi dorinţa. Stăteam culcat în tren şi mă rugam în 
permanenţă. l-am iertat pe cei care îmi destrămau soarta cu 
sau fără voie, înțelegând că aceasta era salvarea dată de 
Dumnezeu. Am eliminat nemulţumirea de sine, deprimarea, 
supărarea pe soartă şi pe Dumnezeu. Se pare că teama pentru 
propria soartă duce apoi la supărare, la ură şi la gelozie. lar mie, 
în tinereţe, nu numai că mi-a fost frică în permanenţă de soartă, 
această teamă a trecut apoi în teamă faţă de viitor, iar apoi în 
depresie şi toate acestea, fără voia mea, au trecut la urmaşi. 
„Deci acum, de bine, de rău, totul este clar, - m-am gândit eu. - 
Există tema dorințelor şi tema voinţei, a conştiinţei. Există 
acelaşi lucru şi în viitor. Există soarta care uneşte cei doi curenţi 
ai timpului. Trebuie să depăşim dependenţa de soartă, întrucât 
această dependenţă va alimenta în permanenţă toate celelalte 
lucruri." Durerea de rinichi nu mă lasă să mai gândesc. Dar 
apoi, încet, încet, am făcut abstracţie de ea. Mi-a venit în minte 
o idee neaşteptată. Cărţile mele se numesc „Diagnosticarea 
karmei". De ce am diagnosticat eu soarta oamenilor? Pentru ca 
să fac soarta mai fericită şi mai bună. Da, am înţeles că fără 
iubire faţă de Dumnezeu, acest lucru nu este posibil. Dar scopul 
iniţial a fost să îndrept şi să corectez soarta. Da, iubirea de 
Dumnezeu oferă într-adevăr totul, dacă există în suflet într-o 
cantitate mare. Ea deschide uşile către o viaţă nouă. Ea oferă 
orice bun material şi spiritual, dar numai atunci când ea devine 
mai presus de orice şi nu constituie un mijloc pentru a obţine 
bunuri umane. Ce înseamnă să punem iubirea de Dumnezeu 
mai presus de soartă? Aceasta se întâmplă atunci când mie 
îmi este indiferent dacă soarta mea va fi bună sau rea, în 
momentul în care eu am simţit iubirea faţă de Dumnezeu. lar 
eu, se pare că timp de mai mulţi ani, în mod subconştient, 
vorbind despre iubirea de Dumnezeu, i-am îndrumat pe alţii 
tocmai spre o soartă mai bună. înseamnă că mai devreme sau 
mai târziu, mie însumi trebuia să mi se destrame soarta sau tot 
ce este legat de ea. Şi se pare că problema cu rinichii este 
tocmai rezultatul acestui proces. în tren poţi să gândeşti bine. 


Stau culcat, cu ochii închişi, iar durerea mă ajută să uit detaliile 
şi să mă concentrez asupra a ceea ce este principal. Dacă ani 
îndelungaţi energia emoţiilor am îndreptat-o spre îmbunătăţirea 
soartei, adică în subconştient am făcut un scop din aceasta, 
atunci câţi ani sunt necesari pentru a ispăşi acest lucru? Şi prin 
ce nenorociri trebuie să trec pentru a depăşi greşelile mele? 
Oare voi reuşi? judecând după starea mea, nu prea. Deşi, de ce 
sunt aşa de pesimist? Am ajuns doar la concluzia că orice 
problemă nu este o recompensă pentru faptele din trecut, ci 
pregătirea pentru”viitor. Poate că spiritul meu se pregăteşte 
pentru informaţii noi. Totuşi, cum să accelerăm procesul de 
învingere a dependenţei de soartă? 

Stau ore în şir culcat, concentrându-mă asupra căutării soluţiei 
de a ieşi din această situaţie. Deosebit de bine poate gândi 
omul noaptea. în virtutea obiceiului, conştiinţa se pregăteşte 
pentru somn. Toate problemele mici se frânează şi dispar. 
Treptat, în conştiinţă se conturează un cuvânt -,„înţelegere". De 
ce trebuie repetat de o sută şi de o mie de ori că iubirea de 
Dumnezeu este mai importantă decât soarta, viaţa şi dorinţe. 
Pentru a simţi acest lucru şi nu a comite alte greşeli. Dar dacă 
omul a înţeles profund, atunci el nu va mai comite alte greşeli, 
pentru el acest lucru va fi un act lipsit de rațiune. Prin urmare, 
continuând să înaintez în fundamentarea principiilor mele şi 
ajutându-i pe alţii, pot să depăşesc mai repede propriile 
probleme. în memoria mea a apărut încă o scenă pe care 
înainte nu o înţelegeam. Câţiva ani, pe lisus Christos L-au însoţit 
apostolii lui. Ei au urmărit tot ce a spus El, s-au schimbat, L-au 
crezut şi cu toate acestea, umanul a prevalat. Şi cel mai bun 
dintre ei, apostolul Petru s-a lepădat de trei ori de El de frică 
pentru soarta şi viaţa sa. în schimb, tâlharul de pe cruce care s- 
a aflat alături de Christos a dobândit împărăţia Cerurilor cu 
câteva ore înainte, adică a simţit în sufletul lui iubirea divină 
veşnică. De ce? Pentru că s-a pregătit să treacă procesul morţii 
şi aceasta 1-a ajutat să vadă mai uşor realitatea divină. 

E posibil. Dar nu moartea în primul rând, ci viziunea divină 
reală a schimbat sufletul lui. înseamnă că viziunea iubirii divine 
din toate, dacă este percepută profund şi permanent poate să 
purifice sufletul mai repede decât orice pocăință şi orice 
rugăciune. 


Pentru a simţi eul divin ca realitate, trebuie să vezi iubirea şi 
voinţa divină în permanenţă, în lumea înconjurătoare, înseamnă 
că va veni timpul când pocăinţa nu va acţiona pentru ca omul 
să poată simţi realitatea divină înlăuntrul său şi să vadă iubirea 
divină în fiecare particulă din lumea înconjurătoare. Eu continuu 
să gândesc şi observ cu uimire că durerea de rinichi trece la 
şale. Şi totuşi, ce mă doare - rinichii sau şalele? îmi aduc aminte 
de o problemă nerezolvată, esenţială în cazul meu. Critica şi 
condamnarea oamenilor. Inerţia condamnării m-a condus la un 
subterfugiu subconştient. Eu singur nu am condamnat, dar pur 
şi simplu le-am povestit altora despre fapta acestui om, 
aşteptând să-l condamne. Aceasta îmi cauza o uşurare şi 
sentimentul dreptăţii mele. Am înţeles că atâta timp cât împart 
oamenii în drepţi şi vinovaţi, îmi este imposibil să simt realitatea 
divină, întrucât noţiunea de dreptate are la bază întotdeauna un 
punct de vedere uman. 

Gândurile mele curg mereu, lent, în aceeaşi direcţie. Durerea 
din şale se deplasează încet şi se lasă în jos în zona sacru-mului. 
„Este interesant, -gândesc eu, - înseamnă că problemele cu 
rinichii au provenit de la şale. lar dereglările de la şale au 
provenit de la baza măduvei spinării." Am continuat să stau 
culcat, să gândesc şi să mă rog. Treptat, durerea din zona 
sacrumului a început să se transforme într-o ciudată mişcare 
interioară, apoi într-o plăcută gâdilare şi a dispărut. înseamnă că 
sacrumul, baza măduvei, sunt legate de soartă. Şi ceea ce a fost 
a trecut, - acesta este un semn bun. Ca urmare, eu am şanse să 
depăşesc dependenţa de soartă. Stau culcat un timp şi sunt 
legănat savurând lipsa durerii. Ştiu însă că nu peste mult timp, 
durerea va apărea din nou. Vor ieşi straturile mult mai adânci 
legate de tinereţe şi copilărie. Mi-am adus aminte că la vârsta 
de 12 ani am căzut pleaşcă pe spate de la doi metri şi am simţit 
o durere sălbatică în sacrum care mi-a tăiat respiraţia şi nu m- 
am mai putut mişca. Probabil încă de pe atunci, din copilărie, mi 
s-a închis dependenţa de soartă datorită acestui traumatism. 
După câtva timp vor ieşi la iveală straturile copiilor şi ale 
nepoților. Apoi vor fi neplăceri datorită soartei, după aceea vor 
răbufni durerile. Şi pe toate acestea, încet, încet, şi treptat le voi 
depăşi. Toate aceste boli şi neplăceri puţin mă interesează. Ele 
au rămas în urmă şi s-au transformat în lucruri de mică 


importanţă în comparaţie cu ceea ce eu numesc iubire de 
Dumnezeu.