Melissa de la Cruz — 4 Gloss, glamour si o jungla de intrigi

ASHLEYS 
Gloss, glamour 
Ai o jenat de intri gi 


mi H 

a 

[Epi pi | inu 
RI ME Tutti 


„MELISSA DE LA CRUZ 


MELISSA DE LA CRUZ 


A 


Ñ 


GLOSS, 
GLAMOUR ŞI O 
JUNGLĂ DE 
INTRIGI 


1 


ADICĂ VREI REVOLUŢIE? 


Nu trecuse decât o lună de când Ashley Spencer dăduse 
Super Încântătoarea ei Petrecere de Treisprezece Ani, iar 
Lauren Page încă se mai recupera după acea distracţie în 
exces, ca să nu mai spunem că era foarte obosită după 
vacanţa ei „relaxantă” petrecută în Alpii Italieni. Mama ei 
se hotărâse că vor face parte din clasa de elită 
internaţională, aşa că îşi petrecuse toată vacanţa de iarnă 
târându-şi familia la o grămadă de baluri şi petreceri 
caritabile. 

Lauren se bucura să fie acasă în prima zi a semestrului 
doi. Însă dormise mai mult în dimineaţa aceea şi întârziase 
la întâlnirea cu celelalte Ashley - domnişoara Spencer 
însăşi, plus cele mai bune prietene ale ei, Ashley „A.A.” 
Alioto şi Ashley „Lili” Li - la cafeneaua Starbucks de pe 
Fillmore. De fapt, întârziase atât de tare încât celelalte fete 
îşi comandaseră deja câte un latte decofeinizat venti, 
fiecare pahar fiind acoperit cu o husă roz (desenată de 
Ashley şi lucrată de mână la o cooperativă a artizanilor din 
Ecuador), şi aşteptau cu toatele nerăbdătoare să urce 
dealul spre Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Nu mai era timp ca Lauren să-şi comande ceva - nu că i- 
ar fi plăcut în mod special cafeaua decofeinizată cu lapte de 
soia. Nu despre asta era vorba. Dacă voia să facă parte din 
grupul Ashleys, trebuia să fie exact ca ele, până şi paharul 
trebuia să-l ţină în mâna stângă, astfel încât să se vadă 
bine brăţara Cartier Love pe care Ashley o dăruise fiecăreia 
în timpul vacanței. 

— Era să nu vin la şcoală azi, le spuse Ashley, mergând 
înaintea lor pe stradă, fluturându-şi părul blond şi lucios 
prins într-o coadă simplă, înaltă. M-am distrat super tare cu 


Cooper ieri. Ştie cele mai grozave locuri din oraş. Am 
mâncat cea mai bună pizza, undeva prin North Beach. 

Cooper era noul prieten al lui Ashley. Trebuia să fie vreun 
moştenitor al unui magnat al transporturile navale, sau aşa 
ceva. Ashley tot spunea că are un iaht. 

— În North Beach? Lili strâmbă uşor din nasul ei micuţ. 
De când umbli tu prin North Beach, Ash? 

— Nu-ţi face griji, nu încerc să-ţi suflu titlul de regină a 
frumuseţii boeme, pufni Ashley. 

Lauren se abţinu să nu zâmbească. Lili nu avea nimic 
boem în ea, nici de departe. Părul ei închis la culoare era 
mereu aranjat perfect. Uniforma de şcoală părea călcată la 
abur în fiecare seară, iar pantofii ei de lac Mary Jane de la 
Louboutin străluceau ca o oglindă bine şlefuită. 

— Fetelor, e prea devreme să vă certaţi, protestă A.A., 
care părea cu gândul în altă parte în dimineaţa asta. 

Cam visătoare - totuşi, se gândi Lauren. A.A. părea 
mereu că e cu capul în nori, fie şi numai pentru că era atât 
de înaltă. 

— Dar, Ash, ce-ai căutat în oraş? Am crezut că v-aţi dus 
în St. Barts, ca de obicei. 

— Nu, am rămas acasă tot timpul. Mama nu s-a simţit în 
stare să călătorească. Ashley ridică din umeri. Oricum, Max 
tot nu te bagă în seamă, Lil? 

Lili încuviinţă din cap, tristă. 

— Trebuie să fac ceva în privinţa asta, zise ea, ca pentru 
sine, încruntându-se în jos, la trotuar. Am auzit de la o 
verişoară care s-a transferat la Reed că Max credea că mă 
întâlnesc cu altcineva pe la spatele lui! Vă puteţi închipui 
aşa ceva? 

Lui Lauren îi părea rău de ea. Lili chiar părea că-l place 
pe tipul ăsta, Max, deşi el mergea la Şcoala pregătitoare de 
arte Arthur Reed şi nu la Gregory Hall, precum ceilalţi băieţi 
cu SdA-ul fetelor Ashley. 

Era suficient de greu să ieşi şi cu un tip de la Gregory 
Hall, îşi spuse Lauren, în special unul ca prietenul ei, 
Christian, care era ocupat în fiecare secundă cu 


antrenamentele cu echipa, sau aşa ceva. Dar să încerci o 
relaţie cu un tip care mergea la o şcoală ciudată - cineva ai 
cărui prieteni falşi şi dubioşi nici măcar nu te plăceau, 
cineva cu care părinţii tăi ţi-au interzis să te mai întâlneşti 
vreodată - era mult prea greu. 

— Hei. Ashley se întoarse să-şi certe gaşca. Nici măcar n- 
am terminat ce-aveam de spus! Şi n-o să avem decât vreo 
cinci minute de petrecut pe bancă azi, pentru că Lauren a 
întârziat! 

— Scuze! strigă Lauren. 

Să stea pe banca de piatră de la intrarea în Şcoala 
Domnişoarei Gamble în fiecare dimineaţă era o tradiţie 
importantă a grupului Ashleys. De pe tronul lor, aflat în 
apropierea scărilor de la intrare, cele trei Ashley judecau 
cum erau îmbrăcate celelalte fete care veneau grupuri, 
grupuri la şcoală. Era activitatea lor principală, care ajuta la 
strângerea legăturilor în gaşca lor, ca să nu mai spunem 
(după cum zicea Ashley) că făceau un bine public. Cum 
altfel ar putea afla elevele din cea mai exclusivistă şcoală 
particulară din oraş că nu ştiau cum să se îmbrace? 

Ashley începu să meargă mai repede, urcând la deal cu 
pantofii ei cu tocuri ucigător de înalte, iar Lauren se grăbi 
să ţină pasul cu ea, dorindu-şi ca geanta ei să nu mai fie 
atât de grea. Geanta aprobată în acel moment de Ashley 
era Uptown sau Downtown, de la Yves Saint Laurent. 
Poşetele arătau super, dar nu prea erau practice pentru 
şcoală, pentru că niciuna nu putea fi pusă pe umăr. Ei bine, 
Lauren nu-şi putea periclita poziţia de membră a grupului 
Ashleys, pe care o câştigase cu greu, luându-şi o altă 
geantă. Nu în acel moment, oricum, când încă mai avea de 
dus la capăt misiune secretă - să le detroneze pe cele trei 
Ashley. 

Anul trecut, cele trei Ashley nici măcar nu ştiau cum o 
cheamă: Lauren era una dintre fraierele invizibile la care nu 
se uita nimeni decât atunci când mai primea un premiu 
pentru învăţătură în ziua premierii Dar în vara de dinaintea 
clasei a şaptea, tatăl lui Lauren, care era specialist în 


calculatoare, dăduse lovitura pe internet, urcând familia lor 
în rândurile celor mega-bogaţi. Noua lor avere însemna că 
Lauren putea să se transforme din cap până-n picioare. Păr 
nou (fără exagerare, extensiile ei costaseră ceva cu patru 
zerouri la urmă), piele nouă (bronzată cu spray-ul în fiecare 
săptămână), un corp nou (datorită unui antrenor personal 
foarte exigent cum altfel puteai să scapi de grăsimea 
rămasă de când erai bebeluş?), o nouă garderobă (salut, 
Dior!) şi o cu totul altă atitudine. 

Era hotărâtă să-şi cheltuiască banii pentru a face bine (ca 
Bono) şi să schimbe lumea. Avea să înceapă cu clasa a 
şaptea (bunătatea începe de acasă, până la urmă), 
infiltrându-se printre cele trei Ashley. Până acum, reuşise să 
ajungă una dintre ele, convingându-le să se prefacă 
prietene cu ea pentru a putea juca într-un reality-show 
împreună. Emisiunea fusese anulată la jumătatea 
sezonului, însă, cumva, Lauren rămăsese în grupul lor fără 
ca să observe cineva că nu mai era nevoie să continue să 
se prefacă prietene. 

Odată ce Lauren ajunsese să le cunoască pe cele trei 
Ashley, totuşi, îşi dădu seama că existau fisuri în planul ei 
„Sigur” de a le distruge din punct de vedere social. In 
primul rând, nu crezuse că o să le placă. Poate că cele trei 
Ashley se credeau şmechere şi superioare, dar puteau să 
fie şi haioase şi era distractiv să fii în preajma lor. 
Petrecerea-circ a lui Ashley fusese nemaipomenită, iar 
Lauren îşi dădu seama că nici măcar nu şi-ar fi cunoscut 
prietenul (şi nici nu ar fi avut ocazia să se împace cu el) 
dacă nu ar fi fost ele. 

— Poate că Lauren a ieşit cu Christian aseară, spuse Lili, 
aruncând o privire insolentă spre spatele subţire al lui 
Ashley. Nu eşti singura care are prieten, să ştii. 

— Nu, ăăă, doar am stat în casă... făcând diverse chestii, 
zise Lauren repede, înainte ca Ashley şi Lili să înceapă să se 
înţepe iar. 

— Adică, te-ai jucat de-a îmbrăcatul păpuşilor cu noua ta 
prietenă cea mai bună? 


Ashley intenţiona clar să o pedepsească pe Lauren 
pentru comiterea celei mai oribile crime din câte există: 
ajunsese după Ashley la Starbucks. Lui Ashley îi plăcea să- 
şi facă o intrare triumfală, iar gaşca ei, care o adora, 
trebuia să fie de faţă, să o aştepte. Ashley îi lăsa pe ceilalţi 
să o aştepte, nu invers. 

Lui Lauren i se strânse stomacul de agitaţie. Era prima 
oară când Ashley făcea o observaţie legată de faptul că 
Lauren mai stătea şi cu Sadie Graham, fosta ei cea mai 
bună prietenă, care se întorsese din nou la Şcoala 
Domnişoarei Gamble semestrul trecut. 

— Apropo, care-i treaba cu fata aia? întrebă A.A., 
lingându-şi spuma din lapte de soia de pe buze. Acum o 
secundă era o nimeni, o ratată, iar în secunda următoare 
pozează şi face botic de parcă ar fi Vanessa Hudgens! 
Vineri, înainte să ieşim în pauză, am dat peste ea din 
greşeală pe hol şi s-a repezit în mine. De fapt, ceea ce mi-a 
spus mai exact a fost: „Vezi pe unde mergi, Yao Ming!!” 

Nu se poate! exclamară Lili şi Ashley în cor, unite din 
pricina revoltei pe care o simțeau. 

Nimic nu le unea mai tare pe cele trei Ashley decât un 
atac din afară. 

— De unde are atâta tupeu? întrebă Lauren, la fel de 
enervată ca şi ele. 

De fapt, nu ştia dacă să râdă sau să plângă. Noua Sadie 
Graham era propria ei creaţie: Lauren avusese grijă de ea, 
o pieptănase, îi făcuse manichiura, îi smulsese sprâncenele, 
o cremuise, o îmbrăcase şi o încălţase - sau, cel puţin, 
supraveghease toate astea în timp ce erau făcute de cei 
mai scumpi stilişti din toată ţara. 

| se păruse atât de simplu: dacă Sadie Graham ajungea şi 
ea o Ashley, ele două puteau cauza certuri şi suspiciuni 
interne, reuşind să spargă gaşca. Atunci fetele de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble aveau să fie eliberate pentru 
totdeauna de sub tirania clicii Ashleys, iar cele trei s-ar fi 


1 Baschetbalist chinez (n. 1980) care joacă la Houston Rockets, cel mai înalt 
jucător din NBA - 2,29 m (n. red.). 


transformat în nişte fete obişnuite, care nu simțeau nevoia 
să stăpânească peste tot restul lumii. O clasă a şaptea fără 
bisericuțe! Cel puţin, aşa visase ea. 

Însă visul ăsta nu se realizase încă. Sigur, Sadie se 
transformase într-o clonă a lui Scarlett Johansson peste 
noapte. Însă noul ei aspect se pare că venea la pachet şi cu 
o nouă personalitate. 

Sadie pe care o ştia Lauren era o fată inteligentă, 
normală, cu picioarele pe pământ, care nu avusese nevoie 
decât să scape de ochelari şi de hainele sale lălâi. Poate că 
tot şamponul ăla franțuzesc şi îndreptatul cu placa îi 
afectaseră creierul, pentru că, începând de la petrecerea lui 
Ashley, Sadie începuse să se poarte ca o megalomană 
înnebunită după băieţi. Ca să nu mai spunem de lipsa ei de 
recunoştinţă - trecuse o lună şi de-abia mai vorbea cu 
Lauren, chiar dacă, fără modificările ei aduse stilului lui 
Sadie, aceasta ar fi fost în continuare o elevă dintr-a şaptea 
non grata la Şcoala Domnişoarei Gamble. 

— Cum a îndrăznit să te facă un accident genetic? Ashley 
spumega. Înainte de petrecerea mea semăna cu o bufniţă 
uitată în ploaie! Şi nici acum nu arată mai bine, zău aşa. 

— Mai degrabă seamănă cu un cocker spaniel, pufni! 
A.A., legănându-şi poşeta YSL de parcă ar fi vrut s-o 
trântească cu ea la pământ pe Sadie Graham. Ca un King 
Charles pitic şi idiot, cu faţa aia umflată şi urechile căzute. 

— Sau aduce cu un raton, îşi exprimă Lili acordul. Mai 
ales cu tot rimelul ăla cu care se dă la greu. Crede că aşa 
se poartă, dar zău dacă nu seamănă cu un animal călcat de 
maşină. 

— Da, zise Lauren. Cu un sconcs. 

— Mai şi miroase urât, chicoti Ashley. Parfum ieftin, îmi 
miroase de aici. 

— Aşa-i, râse A.A., aruncându-şi cu uşurinţă paharul de 
cafea gol într-un coş de gunoi aflat destul de departe. 

Fațada din piatră acoperită de iederă a Şcolii 
Domnişoarei Gamble se înălța înaintea lor, de un gri pal în 
lumina tulbure a soarelui de iarnă. 


— Nu, mie chiar îmi miroase de aici. Pardon? 

Ashley se opri brusc din drum şi celelalte intrară cu 
toatele în ea, ca nişte maşinuţe din parcul de distracţii. 

— OMG! icni Lili. 

— Cred că glumeşti. 

A.A. Clătină din cap atât de tare că aproape îi scoase un 
ochi lui Lauren cu codiţele ei. Lauren se uită peste capul lui 
Lili, ca să vadă care era problema. Era un afiş pe uşile 
duble, prin care se interziceau tocurile mai mari de şase 
centimetri, sau tricourile cu James Perse purtate pe sub 
puloverele în anchior stipulate în regulamentul şcolii? 

O, nu. Lauren văzu imediat despre ce era vorba Era ceva 
mult, mult mai rău. 

Banca Judecăţii - locul sfânt al găştii Ashleys rezervat 
numai pentru ele - era ocupată în momentul acela. Lauren 
clipi. Oare îi jucau ochii feste? Fata care purta o bluză albă 
cu volane şi fusta în carouri la uniformă, stilată, evazată, 
bătea darabana pe poşeta ei Marc Jacobs, bronz metalizat 
şi cu lanţ auriu, stătea cu picioarele întinse ca să lase să se 
vadă şosetele cadrilate lungi, gri cu negru, şi o pereche de 
botine până la glezne, super tari, de la Jimmy Choo chiar 
era 
Sadie Graham? 

lar lângă ea, fata cu tunsoarea bob adorabilă ca a lui 
Katie Holmes, cu bretonul prins într-o bentiţă care sclipea... 
nu era Sheridan Riley? Adică cea care le imita tot timpul pe 
cele trei Ashley, linguşitoarea şi servila de Sheridan Riley? 

Semestrul trecut, bretonul lui Sheridan era încă mult 
prea scurt, iar poşeta pe care o purta era Fendi Spy, pentru 
că tot ce-şi dorea în viaţă era să fie o Ashley. Bine, sigur, 
poate că Sheridan îşi pusese o pereche de cizme până la 
genunchi la fel cum purtase Sadie în ultima săptămână de 
şcoală, iar Lauren îşi aminti că Sadie îi păstrase un loc 
lângă ea lui Sheridan la ora de Latină, dar nu acordase prea 
multă importanţii acestui fapt. 

Era clar însă că se luase o hotărâre în timpul vacanței. 
Părul lui Sheridan era acum de un blond argintiu strălucitor, 


iar poşeta care stătea lângă ea pe bancă, pe care o 
mângâia de parcă ar fi fost o pisică cu pedigriu, era ultima 
geantă voluminoasă pe care o scosese Louis Vuitton, cea 
care avea curele şi ornamente din piele roşie. Lauren înghiţi 
în sec: mama ei încă era pe lista de aşteptare pentru 
geanta aia! Cum se poate?? De ce?? Şi ce făceau fetele 
alea aşezate pe bancă? 

Era ca o confruntare dintr-un western vechi. Sadie şi 
Sheridan se uitară spre cele trei Ashley şi apoi schimbară 
priviri pline de înţeles, de parcă ar fi spus începe /upta. Lili 
rămăsese cu gura căscată de uimire, iar A.A. bătea cu 
piciorul în pământ, iritată, însă nimeni nu spunea nimic. 
Niciodată în istoria Şcolii Domnişoarei Gamble nu se mai 
întâmplase aşa ceva, din câte îşi amintea Lauren. Nu se 
putea abţine să nu se înfioare. Ashley n-o să treacă 
niciodată cu vederea aşa ceva. O să se lase cu sânge! 

— Vă mulţumesc foarte mult că ne-aţi încălzit locul, 
doamnelor, zise Ashley, pe tonul ei cel mai sarcastic. Dar 
acum valea! A sosit atracţia principală. S-a terminat 
încălzirea. 

Făcu un gest cu paharul de latte spre treptele şcolii. Dar 
Sheridan şi Sadie nu se mişcară din loc. Se uitară pur şi 
simplu una la cealaltă şi chicotiră. 

— Dacă vreţi locurile bune, ar fi cazul să veniţi mai 
devreme, zise Sadie, încrucişându-şi gleznele, relaxată. 
Acum nu mai e loc decât în picioare. 

— De fapt, aţi arăta mult mai bine stând în picioare în 
spatele nostru, pufni Sheridan. Nu, chiar aşa! Vă potriviţi 
atât de bine. Aţi fi perfecte pentru o trupă de 
acompaniament. 

Lauren simţi cum îi cade faţa. Aveau oare Sadie şi 
Sheridan idee măcar în ce se bagă? Cele trei Ashley nu 
puteau fi distruse decât subtil, prin manipulări din umbră. 
Nu se putea face asta prin revolta a două fete înainte de 
ore, într-o dimineaţă de luni. 

— Nu pot să cred că tocmai tu, dintre toate fetele, ai 
tupeu să ne critici pe noi, replică Ashley, deşi nu era clar 


dacă vorbea cu Sheridan sau cu Sadie. 

Îşi lăsă poşeta jos şi îşi puse mâinile pe şoldurile el 
înguste. 

— De ce? Sadie nu mai zâmbea acum. Pentru că tu crezi 
să sunteţi mai presus de orice critică? Pentru că tu crezi că 
sunteţi singurele care aveţi idee despre stil? Pentru că tu 
crezi că banca asta e a ta? Singurele lucruri pe care le mai 
aveţi voi, fetelor, sunt poşetele care se purtau ieri şi 
perechile de colanţi negri la fel. 

— Da, rânji Sheridan. 

E clar că i s-a urcat la cap, se gândi Lauren. Oare cum 
reuşise Sadie s-o convingă să facă asta? 

— Pantofii Mary Jane se purtau în clasa a şasea, continuă 
Sheridan. lar gemenele Olsen parcă au renunţat să se mai 
îmbrace la fel când aveau şase ani, nu? 

— Da, şi tot pe atunci au încetat să mai poarte codițe, 
zise Sadie şi se uită fix la A.A., care era prea revoltată ca să 
mai poată spune ceva. 

— Şi ojă roz asortată, oftă Sheridan. 

— Fată, dar ce spui de brăţara aia cu Love? Se purta vara 
trecută, zise Sadie, uitându-se dispreţuitor la Lauren. 

Un grup de fete care tocmai trecea pe lângă ele încetini 
pasul, ca să prindă cât mai mult din confruntarea dintre 
cele trei Ashley şi impostoarele alea. De obicei, toate fetele 
treceau pe lângă bancă în mare viteză, ca să evite pe cât 
posibil orice critică la modul cum erau îmbrăcate. Azi însă, 
nimeni nu părea că se grăbeşte. Jumătate din fetele de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble se opriseră pe trepte, 
ascultând cu mare atenţie ce discutau ele. 

Lauren ştia că ar trebui să fie mulţumită de această 
întorsătură ciudată pe care o luaseră lucrurile. Până la 
urmă, la asta lucrase ea tot semestrul trecut - la căderea 
celor trei Ashley. Însă acum nu mai simţea decât indignare, 
şi pe bună dreptate. 

Sadie era un nimeni până să înceapă s-o ajute Lauren. lar 
Sheridan păruse întotdeauna perfect mulţumită să joace 
rolul de domnişoară de onoare, bucurându-se că cele trei 


Ashley o acceptau din când în când pe lângă ele. Însă acum 
cele două erau pe bancă, râzând tocmai de fetele pe care le 
imitaseră până atunci chiar şi semestrul trecut! Era tupeu, 
chiar aşa. Şi era pur şi simplu aiurea. Lauren nu se simţea 
mândră de Sadie, nici Sheridan nu-i era prea dragă în acel 
moment. Se simţea pur şi simplu incredibil de frustrată. 
Voise să le distrugă pe cele trei Ashley, da, însă nu ca să 
facă loc unei alte bisericuțe cu nasul pe sus. 

Se auzi clopoţelul pentru prima oră. 

— Pa, pa! Sadie îşi flutură degetele către cele trei Ashley. 
Aţi face bine să vă grăbiţi să intraţi la oră, ca nişte oiţe 
asortate ce sunteţi! la-ţi la revedere de la Gemenele 
Identice, Sher! 

Lauren se simţea încrâncenată. Ea fusese prietenă cu 
Sadie când nicio altă fată nu i-ar fi acordat o secundă din 
timpul ei preţios, mai ales Sheridan Riley. Planul ei fusese 
să o transforme pe Sadie într-un aliat, nu un inamic, şi cu 
siguranţă nu într-un monstru snob care era încă şi mai rău 
decât... ei bine, decât Ashley Spencer. 

Mai rău ca Ashley Spencer? Exista aşa ceva? 


2 


ASHLEY SUNĂ 
LA LINIA DRAGOSTEI, 
A.A. ÎNCHIDE TELEFONUL 


— A.A.! Aşteaptă-mă! 

A.A. aproape că n-o auzi pe Ashley. Încă se mai gândea 
la scena ciudată de la venire, de pe bancă, cu 
impertinentele alea de Sheridan Riley şi cum-o-chema-o 
Graham. Era cel mai ciudat lucru care se întâmplase într-o 
luni dimineaţa de când mama ei, fost model, o scuturase 
până o trezise într-o luni dimineaţă acum trei ani, ca să-i 
spună că o echipă de la Harper's Bajaar venea ca să facă o 
şedinţă foto la ea în dormitor. A.A. trebuise să se îmbrace 
cu uniforma de la şcoală în baie. Până să scoată ea capul 
pe uşă ca să arunce un ochi, dormitorul ei din apartamentul 
penthouse al hotelului Fairmont era plin ochi cu asistenții 
fotografului, stilişti, coafeze, modele, şi un câine Saint 
Bernard uriaş. 

— O să întârziem, îi zise ea lui Ashley, încercând să 
ignore că era trasă de mânecă. 

Domnul Carroll, singurul profesor de sex masculin al 
şcolii, se enerva tare dacă întârzia cineva şi un minut la ora 
de mate. Nu că ar fi contat. Lui Ashley nu-i păsa dacă 
întârzia la ore. Singurul lucru de care-i păsa, ştia A.A., era 
să fie regina albinelor la şcoală. lar în dimineaţa aceea, un 
roi de albine ucigaşe încerca să preia puterea în stup. 

— Trebuie să discut cu tine ceva important, şopti Ashley 
încrâncenată, aşa că AA. se lăsă trasă într-unul din 
alcovurile placate cu lemn de stejar din holul principal al 
Şcolii Domnişoarei Gamble. 

— Putem să vorbim despre asta la prânz, zise A.A. 


sprijinindu-se de marginea lucioasă a peretelui. Asta dacă 
nu cumva au pus mâna şi pe locurile noastre din sala de 
mese. 

— Cine? se încruntă Ashley. 

— Sheridan şi cum-o-cheamă aia. Ştii tu! 

— Ah, ele. Ashley se înnegri la faţă. Şobolancele alea de 
mall ar face bine să nu mai încerce iar vreo şmecherie ca 
aia. Dacă ele cred că e la fel de uşor să devii grupul alfa din 
şcoală ca şi cum ţi-ai lua o geantă nouă, se înşală amarnic. 
Clătină din cap, iar cerceii lungi peruvieni îi atinseră gulerul 
Peter Pan. Işi cobori vocea. Nu-ţi face probleme, avem 
suficient timp să le dezumflăm roţile. Nu despre asta voiam 
să discutăm acum. E vorba de noi două. 

A.A. încercă să rămână calmă. Tocmai acum îşi găsise 
Ashley să recunoască tot? Cu două minute înainte să 
înceapă ora, voia să recunoască într-un final, după nu ştiu 
cât timp, despre cum se despărţise ea de Tri Fitzpatrick? 
Lui A.A. nu-i venea să creadă. O tot aşteptase pe Ashley să 
spună adevărul despre incidentul cu Tri şi să recunoască 
ceea ce AA. ştia deja - că Tri îi dăduse papucii lui Ashley 
pentru că simţea ceva pentru AA. şi nu invers, aşa cum 
spusese Ashley tuturor. 

Ashley reuşise să acopere incidentul mai bine decât o 
făcea Jessica Simpson în reclama ei cu sticla de Proactiv, 
numai ca să nu meargă singură la petrecerea pentru 
Regina preadolescenților. Dacă Tri n-ar fi spus nimic, A.A. n- 
ar fi aflat adevărul. 

Odată, demult, crezuse că şi ea simte ceva pentru Tri - 
cu siguranţă se simţea rău ori de câte ori îl vedea împreună 
cu Ashley. După ce se sărutaseră la o petrecere, A.A. 
fusese sigură că vor rămâne împreună. In schimb, din 
pricina maşinaţiunilor lui Ashley, A.A. ajunsese să creadă că 
lui Tri nu-i place de ea, iar Tri presupusese la fel, aşa că 
ajunseseră să iasă cu alte persoane. Când Tri îi spusese 
adevărul într-un final, la petrecerea de ziua lui Ashley, A.A. 
fusese şocată. Prea şocată ca să-şi mai dea seama ce simte 
- dacă mai simţea ceva - pentru el. 


Mai important, nu se presupunea oare că Ashley era una 
dintre prietenele ei cele mai bune? 

— Ce e? o întrebă A.A. cu o voce plină de încordare. 

Vremea ca Ashley să-şi ceară scuze venise şi trecuse de 
mult. 

— E vorba de... un băiat, şopti Ashley. 

A.A. încuviinţă din cap, încercând să pară că nu e mare 
lucru. Nici nu era mare lucru, chiar aşa - nu acum, oricum. 
Ea şi Tri nu ieşeau împreună, dar nici duşmani nu erau. 
Erau amici care puteau să stea împreună, la fel cum 
fuseseră înainte să se işte nebunia. A.A. tot nu ştia dacă se 
simţea uşurată sau tristă în situaţia dată. 

Ashley arunca priviri în stânga şi în dreapta holului, 

— Ei bine, ce e? insistă A.A., nemaiputându-şi ascunde 
nerăbdarea o secundă în plus. 

— Bine, bine! acceptă Ashley. Să ştii că nu mi-e deloc 
uşor! 

— Ştiu. 

Lui A.A. aproape că-i părea rău pentru ea. Să-şi 
recunoască greşeala era cel mai greu lucru pentru Ashley. 
Dar A.A. se bucura că, într-un final, prietena ei urma să 
recunoască adevărul, măcar numai ca să rămână prietene. 
O vreme, A.A. se gândise foarte serios să o confrunte pe 
Ashley cu adevărul, dar A.A. ura scenele de orice fel. 

— Ştii că urăsc să cer sfatul cuiva când e vorba de băieţi. 
Ashley îi aruncă un zâmbet timid. Mai ales deoarece Cooper 
e al doilea prieten al meu. Aşa că am deja multă 
experienţă. 

Oh. 

Despre asta voia Ashley să discute? 

Ar fi trebuit să ştie deja. Ashley nu avea de gând să 
spună cuiva despre cele întâmplate între ea şi Tri. Era 
vorba doar de Cooper, Cooper, Cooper. Ashley aproape că 
nu mai vorbea despre nimic altceva. 

— A-ha, făcu A.A., schimbându-şi greutatea de pe un 
picior pe altul, enervată. 


— Doar că... Tu ştii mult mai multe despre sărutat decât 
mine. Nu te uita aşa la mine! Ăsta e adevărul. Tu eşti cea 
care mereu se sărută cu cineva la petreceri. 

A.A. clătină din cap, prea indignată ca să mai spună 
ceva. 

— Noi încă nu ne-am sărutat de-a binelea. Ashley 
continuă să vorbească, mângâindu-şi coada lungă, cu 
gândul în altă parte. Vreau să spun, să nu mă înţelegi greşit 
- ne-am sărutat. M-a sărutat de ziua mea. Dar nu ne-am 
sărutat, dacă înţelegi ce vreau să spun. 

Ce scârbos! Ultimul lucru pe care A.A. voia să-l audă erau 
confesiunile romantice ale lui Ashley. 

— Cooper tot îmi spune că n-are chef de o relaţie acum. 
Tu înţelegi ce vrea să zică? o întrebă Ashley, apropiindu-se 
de ea. Nu pricep limbajul băieţilor. 

— Nu ştiu. Poate vrea să spună că nu te place atât de 
mult, răspunse A.A.. Poate nu e sigur că vrea să fie cu tine. 

Ashley părea oripilată. 

— Bineînţeles că mă place de nu mai poate! Protestă ea. 
Nu e posibil să fie asta! 

— Bine atunci, oftă A.A., deja plictisită de conversaţia 
respectivă. 

Ce spunea mama ei mereu ca să justifice încheierea unei 
relaţii? 

— Poate că se teme de intimitate, sau aşa ceva. 

— Ce e de speriat în intimitatea cu mine? tună Ashley. 

Îşi puse o mână peste gură apoi şi se uită în stânga şi-n 
dreapta pe hol. Majoritatea fetelor se aflau în siguranţă, în 
clasele lor. 

— Nimic, zise A.A., sperând că suna sinceră. 

— Deci, care-i problema cu el? întrebă Ashley, 
răsfrângându-şi bosumflată buza de jos, dată cu gloss, şi 
plângându-şi de milă. 

— Unora dintre băieţi nu le place să grăbească lucrurile, 
îi sugeră A.A.. 

— Nu e ca şi cum l-aş grăbi eu, sau aşa ceva! 


— Sau poate că-i e teamă să se apropie de o fată. 

— Ar trebui să fie onorat că se poate apropia de mine! 
Altceva? 

— Ei bine, zise A.A., scormonindu-şi creierul. Poate că nu 
are experienţă deloc şi se teme că o să-l judeci. 

— Hei! Ştie că e primul băiat pe care l-am sărutat 
vreodată! 

— Sau poate că a trecut printr-o relaţie dificilă înainte. 

Aşa cum i-ai făcut tu zile negre lui Tri, vru A.A. să-i 
spună. Aşa cum nu l-ai lăsat tu să se despartă de tine. 

— E în cea mai bună relaţie pe care o va avea vreodată, 
o anunţă Ashley, clătinând din cap din pricina prostiei de 
care dădea dovadă Cooper. 

A.A. începea să se cam sature de discuţia asta. Tot ce 
spunea ea era respins din start de Ashley. 

— Uite ce e, vrei să te ajut, sau nu? o întrebă A.A. 

— Bineînţeles! Numai că tot ce ai sugerat tu până acum 
iese din discuţie. Tocmai de-aia e un mister şi pentru mine. 
Nu există niciun motiv logic pentru care Cooper să fie 
îngrijorat să aibă o relaţie cu mine. 

— Băieţii nu sunt mereu foarte logici, zise A.A.. 

Într-adevăr, aşa era. Cine ştie ce le trecea prin minţile lor 
stupide? 

— Domnişoarelor! 

Era domnişoara Moos, secretara şcolii cea prost 
îmbrăcată, al cărei permanent părea să fie o perucă 
cumpărată dintr-un magazin cu articole pentru Halloween. 
A.A. nu o auzise apropiindu-se de ele, poate pentru că 
domnişoara Moos purta mereu în şcoală papuci din fleece 
urâţi ca naiba. Astfel, îşi spuse A.A., putea să se strecoare 
peste tot fără zgomot, ca un şarpe, şi să sperie lumea. 

— Nu mai pierdeţi vremea pe hol! Aţi întârziat la oră. 

Domnişoara Moos avea dreptate: întârziaseră mai bine 
de cinci minute, ceea ce însemna că domnul Carroll o să 
facă de-a binelea spume la gură când vor intra la oră. Însă 
când A.A. şi Ashley împinseră uşa grea a clasei şi se grăbiră 


să se aşeze pe scaunele lor tapiţate cu piele din spatele 
clasei, A.A. aproape că nici nu-l văzu pe arţăgosul domn 
Carroll. Nu auzi prea bine bombănelile lui, nici când le 
atenţionă să ia loc şi să deschidă cartea la o anume pagină. 
Era prea ocupată să se uite fix la o hârtie aflată pe banca 
ei. 

— Ai văzut asta? şuieră Ashley, care era lângă ea. 

Primise şi ea un bilet. 

A.A. încuviinţă din cap. 

Era o listă, scrisă la calculator, cu un titlu misterios - 
„Lista S.”. A.A. îşi dădu seama dintr-o privire că era o listă 
cu ce se poartă şi ce nu în Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Pe coloana cu „Aşa da” se aflau lucrurile evidente: blugii 
Ksubi, iPhone-urile, echipa de polo juniori de la Gregory 
Hall. Lista cu „Aşa nu” nu era nici ea mare surpriză. Pe ea 
se aflau Hannah Montana, dieta cu pâine de alac şi orice 
vacanţă în statele din sudul Americii. 

Numai că lucrurile trecute la finalul listei o făcură pe A.A. 
să înţepenească. Pe ultimul rând scria: „Aşa da: Societatea 
Secretă S.”, iar pe coloana a doua, „Aşa nu: Cele trei Ashley 
(şi Lauren) „. 

Telefonul îi vibră, iar ea se uită la el pe sub bancă. Era un 
mesaj de la Ashley: ASHLEYS NU? DE CÂND? 

A.A. oftă. Ştia ea bine cine se afla în spatele aşa-numitei 
Societăţi Secrete S.. Şi, chiar dacă nu-i păsa ei prea tare de 
statutul social atât de lăudat al celor trei Ashley, era 
supărată să vadă că erau provocate pe faţă de colegele lor. 

Erau cele trei Ashley o modă trecută, la fel ca rochiţele 
baby-doll, fără formă şi umflate? Chiar se terminase 
stăpânirea lor glorioasă peste Şcoala Domnişoarei Gamble? 


3 


MAX SE ÎNTOARCE 
LA NEGRU 


Toate cele trei Ashley - plus Lauren - erau revoltate. Nu 
vorbiră despre nimic altceva decât despre misterioasa Listă 
S. În pauza de prânz, trimiţându-şi pe ascuns mesaje în 
timpul orelor de după-amiază cu întrebări indignate legate 
de aşa-numita Societate Secretă S.. lar Lili li se alăturase - 
bineînţeles că da. Era o Ashley, în primul şi în primul rând. 

Deşi, în ultima vreme, lui Lili nu prea îi păsase de 
minunata reputaţie a grupului Ashleys. Sigur, uzurparea 
locului lor pe bancă de către impostoarele Sheridan Riley şi 
Sadie Graham îi întorcea stomacul pe dos. lar lista 
„anonimă” cu Aşa da/Aşa nu era de-a dreptul enervantă. 
Însă în momentul acela avea mult mai multe pe cap - cum 
ar fi faptul că îi era dor de Max. 

De obicei, lui Lili îi plăcea la şcoală: lua numai note mari 
la toate materiile şi era regina încoronată a Consiliului de 
Onoare. Azi, însă, ziua trecea greu. În secunda în care se 
sună de ieşire, îşi luă repede la revedere de la prietenele ei, 
puse mâna pe geanta YSL, îşi strecură telefonul BlackBerry 
în buzunarul de la blazer şi se grăbi să iasă pe uşa din faţă 
a şcolii. 

Inima îi bătea cu putere în piept, la fel cum se întâmpla 
în fiecare zi când pleca de la şcoală. Pentru că, deşi ştia că 
lucrurile erau terminate între ea şi Max primul ei prieten 
adevărat - Lili tot mai spera, în adâncul inimii ei, că, atunci 
când ieşea pe treptele elegante de piatră ale Şcolii 
Domnişoarei Gamble, el o va aştepta afară. 

Copiii care mergeau la Reed Prep ieşeau mult mai 
devreme de la ore şi, cu mult timp în urmă, când încă mai 


erau împreună, Max obişnuia s-o aştepte după ore pe Lili ori 
de câte ori putea. Adică, oricând mama ei Nancy Khan cea 
feroce (care insistase să-i interzică să aibă un prieten 
imediat ce aflase de excursia mixtă în care Lili se dusese cu 
cortul) - nu o lua de la şcoală ca să o ducă la vreuna din 
multiplele activităţi extraşcolare pe care Lili le avea în 
program, pentru a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţe. Pe 
atunci, Max stătea pe partea cealaltă a străzii, tot 
ridicându-şi skateboardul cu un picior, părând adorabil de 
şifonat şi de frumos. 

Copiii de la Reed Prep nu erau obligaţi să poarte 
uniformă, aşa că Max era de obicei îmbrăcat cu o pereche 
de blugi tociţi şi o jachetă kaki tip army, iar emblema roşie 
a genţii sale Chrome ca de poştaş strălucea în soare. După 
cum spunea Ashley, arăta ca un om al străzii ceea ce nu 
era deloc adevărat iar după A.A., părea un fel de fraier care 
se dădea mare cu skateboardul lui, ceea ce iar nu era deloc 
adevărat. Ce ştiau ele? 

Bineînţeles că-i preferau pe băieţii de la Şcoala 
pregătitoare Gregory Hall, care erau toţi obsedaţi de sport. 
În Pacific Heights, toată lumea trebuia să se încadreze în 
acelaşi tipar: toţi se îmbrăcau la fel, toţi arătau la fel, 
familiile lor erau membre ale aceloraşi cluburi. Exact cum 
spuseseră arivistele alea de dimineaţă: fetele Ashley 
trebuiau mereu să se asorteze una cu cealaltă. Ei bine, Lili 
se cam săturase să fie mereu la fel ca restul lumii. 

Râmase pe treptele de la intrare, uitându-se peste drum, 
sperând într-un mod absurd, chiar dacă trecuseră luni bune 
de când Max nu o mai aştepta după ore, în timp ce alte fete 
treceau pe lângă ea, fiecare din ele grăbindu-se spre şirul 
de BMW-uri şi SUV-uri Porsche care le aşteptau frumos 
aliniate, ca la paradă. Nu era niciun Max, bineînţeles. Nu 
mai fusese la ieşire de o grămadă de vreme. Lili se înfuriase 
când verişoara ei (o mare bârfitoare) îi povestise că 
prietenele alea slinoase ale lui îi spuseseră o groază de 
chestii nasoale despre ea, inclusiv că se întâlnea şi cu un 
tip de la Gregory Hall pe la spatele lui. Asta îi distrusese 
practic toată vacanţa de iarnă - nu se bucurase deloc aşa 


cum obişnuia să o facă atunci când vedea grămezile de 
cadouri de sub bradul de Crăciun. 

Cum putuse Max să creadă că-l înşală? Aşa se explica 
foarte bine de ce n-o băgase în seamă deloc la petrecerea 
lui Ashley. Nici măcar n-o crezuse că fusese pedepsită să 
stea în casă o săptămână. 

Mai rămase o vreme pe trepte, singură şi aproape 
plângând. De obicei, în fiecare luni, Lili era dusă cu maşina 
la Alliance Française pentru o oră de conversaţie avansată 
în franceză, iar acolo dădea în mod sigur peste Max - era 
singurul alt elev la ora lui Madame LeBrun. Insă Madame 
anulase toate şedinţele pentru două săptămâni pentru că 
se întorsese în Franţa ca să participe la nunta nepoatei 
sale. Brusc, apăruse o gaură imensă în programul de luni al 
lui Lili - nu era ora de franceză şi, din păcate, nu mai era 
nici Max. 

Mama ei trebuia să le ducă pe surorile sale gemene, 
Josephine şi Brennan, care erau mai mici decât ea, la 
psiholog, ca să dea testul de inteligenţă pentru preşcolari, 
aşa că în programul lui Lili apăruse o rară fereastră în care 
nu avea nimic de făcut. Nancy urma să o ia cu maşina din 
faţă de la Fillmore Starbucks peste o jumătate de oră. Lili se 
gândise să o roage pe vreuna din celelalte Ashley să-şi 
piardă timpul cu ea la cafenea, dar acum nu-şi mai dorea 
decât să stea singură. Toată discuţia asta despre 
Societatea S. era doar atât, multă vorbă pentru nimic. Viaţa 
ei personală se dusese naibii, şi nimănui nu părea că-i pasă 
de asta! 

Lili începu să coboare dealul pe trotuarul mărginit de 
copaci, de-a lungul unui şir de conace victoriene elegante şi 
renovate. Poate că o să se ducă la Starbucks şi o să stea pe 
net să descopere informaţii pentru proiectul de la Biologie. 
Sau poate că o să mai citească un capitol de la ora 
suplimentară de Literatură engleză. Sau poate că o să bea 
doar o cafe mocha, pe care n-o putea bea când era cu 
celelalte fete, din moment ce toate trebuiau să comande 
băutura preferată a lui Ashley: cafeaua cu lapte de soia, 
care avea un gust de rahat super fierbinte, în umila ei 


opinie. 

Se gândi ce putea să aleagă şi hotări că ceea ce i-ar fi 
plăcut cu adevărat era o plimbare pur şi simplu, fără un 
scop anume... una care ar putea să o ducă pe lângă un 
anumit restaurant aflat pe o străduţă în spatele 
bulevardului Fillmore, unde Max şi prietenii lui îşi petreceau 
timpul liber. Chiar aşa, i-ar prinde bine puţin aer curat după 
ce stătuse atâtea ore închisă în sălile de clasă sufocante de 
la Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Lili trecu repede de uşa de intrare în Starbucks şi îşi 
continuă drumul, încercând să se convingă singură că nu 
mergea decât la o plimbare nevinovată, că nu încerca 
disperată să dea de Max, ca o psihopată obsedată. Nu era 
nicio problemă să se plimbe câteva străzi mai încolo, nu? 

Deşi restaurantul se afla doar la vreo zece minute de 
mers de Starbucks, Lili simţea că intrase într-o lume cu 
totul diferită. Işi amintea când fusese acolo ultima dată - 
acum mai bine de două luni, ceea ce i se părea mai 
degrabă o eternitate. Tot ce-şi dorise să facă era să 
petreacă ceva timp cu Max şi (dacă era să fie corectă cu ea 
însăşi) să-l impresioneze. Lili oftă, târşâindu-şi pantofii Mary 
Jane de bordura trotuarului. Ei bine, asta chiar nu mersese. 

Acceptase să se ducă într-o excursie cu cortul care se 
dovedise un adevărat coşmar, de la un urs care fusese cât 
pe ce să-i atace dar pe care nimeni altcineva nu-l văzuse - 
până la apa care le inundase cortul şi la mega-pedeapsa 
primită atunci când părinţii ei aflaseră despre excursie. Ca 
să nu mai spunem că trebuise să-şi petreacă timpul cu 
ratatele alea de prietene ale lui care se îmbrăcau numai în 
negru şi care se purta urât cu ea, Cassandra şi Jezebel. 

Vorbind de lup... Când dădu colţul, Lili văzu cu coada 
ochiului ceva ce aducea îngrozitor de tare cu părul vopsit 
roşu al Cassandrei Allison. Tocmai intra în restaurant, cu 
râsetul ei oribil, ca un nechezat. Lili se cutremură şi, 
instinctiv, se ascunse în intrândul unui magazin. Firava şi 
plângăcioasa de Cassandra era o persoană pe care Lili nu-şi 
dorea să o mai vadă niciodată. 


De ce trebuia Max să aibă nişte prieteni atât de 
nesuferiţi? Nu părea să aibă nimic în comun cu ei. Max era 
prietenos şi dulce şi inteligent, în timp ce prietenii lui erau o 
grămadă de impostori enervanţi. Oare pentru că le plăcea 
tuturor acelaşi gen de muzică? Ce fel de prietenie era asta? 
Apoi se întrebă dacă nu cumva ea era prietenă cu celelalte 
fete Ashley pentru că le plăcea acelaşi gen de haine. 

Lili mai făcu câţiva paşi pe stradă, prefăcându-se că se 
uită în vitrinele magazinelor. Nu că ar fi vrut să cumpere 
ceva la reduceri din zona aceea, unde se aflau mai multe 
studiouri de tatuaje, buticuri care miroseau a beţişoare 
parfumate unde se vindeau tricouri cu frunza de marijuana 
pe ele, şi magazine de costumaţii unde găseai peruci 
colorate şi ieftine care, dacă le purtai, sigur îţi dădeau 
mâncărimi încă din primele cinci minute. 

Cu fiecare pas, apropiindu-se de restaurantul cu 
geamurile prăfuite şi tenda ruptă, inima începu să-i bată 
tare în piept, ca nebuna. Incercă ea să pară foarte relaxată 
când se strecură mai aproape de geam - ascunsă fiind, 
spera ea, de literele scorojite care formau numele 
restaurantului, lipite pe geam (se numea Garage - ceea cei 
se părea a fi un nume suficient de potrivit) ca apoi să se 
oprească şi să arunce o privire printre ultimele două litere - 
unGşiunE. 

Max era acolo. 

Stătea într-unul din separeurile tapiţate cu _ vinilin 
împreună cu prietenii lui Jason şi Quentin. Deşi era cu 
spatele la Lili, ea ştia că el e - îi putea recunoaşte şuviţele 
lipite ale părului său blond platinat dintr-o mie. Doar ce-i 
văzu ceafa şi Lili simţi cum i se înmoaie genunchii, ca unei 
proaste. 

Cassandra era aşezată în capul mesei, povestind ceva 
(foarte plictisitor probabil) şi trecându-şi degetele prin părul 
ei lânos. Jezebel, Prietena ei Pentru Totdeauna, stătea lipită 
de Jason şi se scobea în nasul ei cu piercing. Quentin, 
prietenul Cassandrei, stătea faţă în faţă cu Jezebel, uitându- 
se la ea cu expresia lui obişnuită, cu gura căscată şi 


privirea îngrămădită. Dar cine era lângă Max, cine se ridica 
de pe locul său ca să se ducă lângă Cassandra? Era greu de 
văzut, dar părea să fie... părea să fie... 

O fată. 

Cineva cu părul lung, super drept şi vopsit negru ca 
tuşul. Cineva înalt şi subţire, care purta colanţi cu dungi şi 
un pulover lung şi zdrenţăros, o curea neagră cu ţinte largă 
pe talia ei aproape inexistentă, ieşea din separeu şi stătea 
lipită de şold cu Cassandra. Cineva care îi trimitea un pupic 
lui Max şi îşi flutura degetele către el. Inima lui Lili se făcu 
mică, mică. 

Max se întoarse şi îi aruncă o privire sosiei în miniatură a 
lui Amy Winehouse. Lili ştia prea bine ce însemna privirea 
aia. Era privirea pe care i-o arunca Max când erau 
împreună. Ce făcea? Îi trimitea şi el o bezea lui Amy? Nu! 

Lili era revoltată. Nu se despărţiseră decât de jeri (bine, 
acum o lună, dar totuşi!), iar Max îşi făcuse deja altă 
prietenă. Nu numai asta, dar alesese una care era total 
opusul lui Lili. Ea crezuse că drama petrecută între ei se 
datora doar unei oribile neînţelegeri, ceva ce se putea 
repara printr-o discuţie cinstită, faţă în faţă, imediat ce va 
apuca să spună povestea şi din punctul ei de vedere după 
ce se întorcea de la Aspen. Dar acum îşi dădea seama care 
era adevărul. Max voise să se despartă de ea, pentru că 
deja o avea pe Miss Rockeriţă în aşteptare. 

O lacrimă i se prelinse pe obraz. Îşi pierduse vremea, 
dorindu-şi să se împace cu Max. El era printre ai lui acum, 
se distra. N-avea nevoie de Lili. Era clar că nici nu-i ducea 
lipsa. Totul se terminase. 

Apoi se întâmplă cel mai îngrozitor lucru cu putinţă. 
Cassandra se uită brusc spre geam şi... OMG! Probabil că o 
văzuse pe Lili, pentru că figura i se lumină într-un zâmbet 
răutăcios şi plin de încântare. Lili văzu cum Cassandra îi 
rosteşte numele, trăgând-o de braţ pe rockeriţă şi arătând 
cu degetul spre ea. 

Lili o luă la fugă cât de repede putea pe tocurile alea 
periculoase. De ce pierduse atâta vreme în faţa geamului? 


Se făcuse cu totul de râs în faţa rataţilor de la Reed Prep. Și 
probabil că întârziase şi la cafenea. Mama ei o să fie 
furioasă, mai ales pentru că Lili era practic în arest la 
domiciliu de la dezastruoasa excursie cu cortul în iad. 

— Lili! 

Aruncă o privire peste umăr. Max era în faţa 
restaurantului, cu o mână ridicată în aer, de parcă ar fi vrut 
să oprească circulaţia. În niciun caz nu avea să se întoarcă 
acolo ca să fie umilită şi mai tare. Totul se terminase între 
ea şi Max, aşa că nu avea rost să mai discute cu el. 

— Lili! 

Îşi întoarse privirea de la el fără să-i răspundă, încercând 
să nu se clatine prea tare pe tocuri în timp ce fugea. Nu mai 
era nimic de discutat. Ceea ce văzuse la restaurant era mai 
mult decât clar. Tot ce trebuia ea să facă era să continue să 
se îndepărteze, pas cu pas. Tot ce trebuia ea să facă era să 
fugă cât mai departe. 


4 


NICIODATĂ NU E UŞOR 
SĂ-ŢI MUŢI CUIBUL 


— Am ajuns acasă! strigă Ashley, dar singurul răspuns pe 
care îl primi era de la majordomul care îi deschidea uşa. 

Paşii ei răsunară prin holul măreț de la intrare, placat în 
marmură, în timp ce se îndrepta spre camera de zi, locul 
unde avusese loc grandioasa ei intrare pe trapez cu o lună 
în urmă. Ashley oftă mulţumită, aducându-şi aminte de 
triumful ei complet. Toată clasa a şaptea de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble fusese impresionată până peste cap 
de extravaganta ei Super Petrecere de Treisprezece Ani. 

Însă acum toată lumea era obsedată de idioata aia de 
Societate Secretă S. şi de încă mai plictisitoarea Listă S.. 
Ashley ştia foarte bine de la ce venea acel S - de lao 
grămadă de scursuri! 

Însă nu puteai să învinovăţeşti toată lumea pentru că 
vorbea despre asta: nici măcar ea nu se putea gândi la 
nimic altceva. Ce tupeu pe Sadie Nimeni aia, să apară la 
şcoală cu şosete cadrilate şi botine! Ashley însăşi plănuise 
ca grupul ei să poarte exact acele lucruri, iar acum trebuia 
să găsească ceva nou. Nu se putea ca tocmai ele să se ia 
după altcineva când era vorba de modă. 

Ashley simţi cum se încruntă, cuprinsă dintr-odată de o 
stare de spirit neagră ca norii adunaţi deasupra golfului San 
Francisco - care se vedea pe geamurile de şase metri ai 
camerei de zi. De ce erau toţi ceilalţi porniţi să strice viaţa 
perfectă a lui Ashley? Erau cu toţii atât de răutăcioşi şi 
geloşi. Ei bine, măcar acum venise acasă, unde erau toate 
numai bune. Adică, părinţii ei devotați, personalul lor 
numeros şi minunatul ei căţel labradoodle, Prinţesa Dahlia 


von Fluffsterhaus. 

— Mami! ţipă Ashley, vocea ei auzindu-se cu ecou în 
camera imensă. Unde eşti? 

— E la etaj, domnişoară Ashley. Majordomul apăru în 
cadrul uşii, iar ultimele raze de soare de după-amiază îi 
sclipeau în părul argintiu. In camera dumneavoastră, cred. 

În camera ei? Ashley îşi luă poşeta Uptown şi se 
îndreaptă spre treptele largi care duceau la etaj. Spera că 
mama sa nu trecea printr-o fază de-a ei de genul hai-să-ne- 
donăm-toate-hainele-pentru-o-cauză-nobilă. 

Ultima oară când se întâmplase asta, Ashley venise 
acasă de la şcoală şi îşi găsise camera înţesată de saci de 
gunoi negri, plini ochi cu haine de care mama ei credea că 
nu mai are nevoie. 

Treziţi-vă! Când e vorba de haine, nu se pune problema 
de necesitate, e o chestie obligatorie - adică e obligatoriu 
să le ai. E vorba de libertatea de a alege. Libertate! Aşa e, 
se gândea Ashley, devenind din ce în ce mai indignată pe 
măsură ce urca treptele. Să ai un şifonier uriaş, în care poţi 
intra, şi un dressing la fel de uriaş (plin cu toate brandurile 
la modă de pe planetă, 150 de perechi de pantofi, o poşetă 
pentru fiecare săptămână a anului şi o pădure de cuieraşe 
pentru accesorii) era dreptul ei personal, de americancă. 

Nu o deranja să mai dea din când în când vreunei fete în 
casă vreo haină de care se săturase, dar obiecta cu tărie 
când era vorba de raiduri prin colecţia ei personală ori de 
câte ori mama ei era apucată de o criză de vinovăţie 
liberală. Oare Matilda Spencer nu-şi dădea seama că Ashley 
era atacată în fiecare zi a vieţii ei de persoane care o urau, 
genul de oameni care ar fi murit numai ca s-o vadă două 
zile îmbrăcată la fel sau - chiar mai rău - cu accesoriile 
nepotrivite? 

Ashley urcă ultimele două trepte într-un singur pas uriaş. 
Un alt raid în spaţiul ei personal era chiar probabil: de când 
părinţii săi îi spuseseră că mama ei era însărcinată - ce 
scârbos! - cu un alt mini-Spencer nedorit de Ashley, Matilda 
se comportase de multe ori foarte ciudat. 


Numai în ultima săptămână Ashley o văzuse făcând 
următoarele: (1) plângând fără să se mai poată abţine la o 
reclamă TV cu căţei care alergau pe o pajişte plină cu flori; 
(2) mâncând îngheţată de vanilie nedegresată, neorganică, 
direct din caserolă; şi (3) stând în bucătărie şi făcând un 
album cu poze pentru Primul Trimestru al Bebeluşului 
împreună cu Maria, una dintre menajere, în vreme ce 
bunica stafidită a Mariei - adusă din San Salvador cu un 
avion privat, mulţumită tatălui lui Ashley - stătea într-un 
balansoar croşetând botoşei pentru bebeluş din fuioare de 
lână angora nereciclată. 

Toată lumea din casă o luase razna! Matilda probabil se 
afla la etaj acum, alegând unele dintre cele mai drăguţe 
haine ale lui Ashley ca să fie trimise celor nevoiaşi din toată 
America Centrală. Ei bine, şi Ashley avea nevoile ei - era 
ceva ce toată lumea din casă părea a fi uitat. 

— Nici măcar să nu te gândeşti... începu ea, năvălind pe 
uşile duble care dădeau în apartamentul ei de la etaj şi 
aproape împiedicându-se de Prinţesa Dahlia cea pufoasă, 
care era întinsă pe jos. 

Însă nu se aşteptase deloc să vadă ceea ce văzu. Uşile 
şifonierului ei erau închise, în siguranţă, şi nu se vedeau 
nici saci negri de gunoi pe jos, care să zacă pe covorul 
turcesc ţesut de mână ca nişte ciuperci putrezite. 

În schimb, erau două menajere, cu braţele pline de 
cearşafuri, şi Enrico cel astmatic, omul bun la toate în casă, 
care părea că dezmembrează patul ei antic cu baldachin. 
Mama ei, într-o ie umflată şi nişte blugi roşi pentru femei 
însărcinate (pentru că erau de pe vremea când era 
însărcinată cu Ashley), ţinea o rolă de tapet pe perete, 
privind cu încântare imprimeurile cu fluturaşi. li redecora 
camera fără să discute cu ea şi să-i obţină permisiunea! Era 
chiar mai rău decât crezuse. 

— Scumpo! strigă Matilda, cu frumoşii ei ochi albaştri 
sclipind, cu părul ei blond şi lung liber pe umeri. Vino să 
vezi tapetul ăsta! Sunt aripi de fluturi pictate manual, 
tesute din mătase şi stropite cu aur. Nu-i aşa că sunt 


minunate? 

— Mami, se plânse Ashley, aruncându-şi poşeta pe jos, la 
câţiva centimetri de capul cârlionţat al căţelului ei. Nu 
vreau tapet nou. Şi în special nu vreau fluturi! E très 
juvenile. Dacă trebuie să refacem tapetul, mai degrabă aş 
vrea panourile alea chinezeşti de mătase de la Shanghai 
Tang. Ţi-aduci aminte de ele? 

— O, draga mea! Matilda strânse tapetul şi făcu un pas 
spre ea, ocolind trusa lui Enrico, împrăştiată pe jos. Poţi să 
ai tot ce-ţi doreşti. Doar ştii asta! 

— Bine, zise Ashley, zâmbind mândră de ea. Atunci poate 
că putem să luăm panouri asortate pentru pat şi unul din 
garderoburile alea lăcuite, cu mânere din aur. 

Una dintre menajere trecu repede pe lângă ea, ieşind din 
cameră cu una din cuverturile ei preferate din mătase. 

— Ei bine, nu sunt sigură în privinţa asta, zise Matilda, 
muşcându-şi buza. Chestia e că s-ar putea să nu ai suficient 
loc pentru pat şi pentru un garderob mare. De fapt, Enrico 
crede că nici măcar de pat nu ai loc suficient. 

Enrico bombăni când îşi auzi numele şi îşi înfipse 
răutăcios şurubelniţa într-unul din şuruburile care erau 
înfipte într-un stâlp al patului. 

— De ce nu? 

Ashley se uită în jurul ei în cameră. Poate că vor trebui să 
găsească un alt loc pentru televizorul cu ecran plat, sau să 
scape de comoda antică, sau să mute în şezlongul, dar era 
suficient spaţiu acolo, chiar era. Dacă mama ar lăsa-o să 
scape de bancheta de la geam, aşa cum o ruga de /uni de 
zile... 

— Scumpo, te mutăm la etajul doi, îi explică Matilda, 
punând cu blândeţe o mână pe braţul lui Ashley. N-am 
discutat deja asta? 

— Nu, n-am discutat! ţipă Ashley. 

Să plece de la ea din cameră? Să se mute mai sus? Ce-i 
asta? Dahlia von Fluffsterhaus se trezi şi sări în picioare, ca 
apoi să vină împleticindu-se să se frece de gleznele lui 
Ashley. 


Ashley ignoră zâmbetul mieros al mamei sale. Lacrimile îi 
apărură în colţurile ochilor. 

— De ce nu mă trimiţi pur şi simplu să locuiesc cu 
mătuşa Agnes? întrebă ea, aducând-o în discuţie pe singura 
rudă în viaţă a familiei Spencer, o mătuşă rămasă 
nemăritată şi nebună care locuia la o fermă de oi din 
Vermont. 

Ashley o ridică în braţe pe Prinţesa Dahlia şi o strânse 
puternic în braţe. Dahlia se zbătu şi schelălăi în semn de 
protest, reuşind să scape şi să aterizeze pe podea. Super! 
Nici măcar propriul ei câine nu o dorea pe Ashley. 

— Ei acum, nu e cazul să faci o scenă. Matilda lăsă rola 
de tapet pe şezlong, iar cealaltă menajeră profită de ocazie 
să se furişeze afară din cameră, trăgând după ea 
cearşafurile egiptene de bumbac în patru sute de fire. Dacă 
te gândeşti mai bine, ai să-ţi dai seama de ce facem asta. 
Camera ta e mai aproape de a noastră, aşa că e logic ca 
bebeluşul să doarmă aici. 

— De ce nu poţi să transformi camera de muzică sau al 
doilea birou în camera bebeluşului? Şi ele sunt lipite de 
camera voastră. 

— Dar nu au lumina asta minunată şi nici baie proprie, îi 
explică Matilda. Asta e de departe cea mai frumoasă 
cameră de pe etajul ăsta. 

— Ştiu! Ashley făcu bot, aruncându-şi din picioare 
pantofii cu care mergea la şcoală şi sperând în sufletul ei ca 
bătrânul şi morocănosul Enrico să se împiedice de ei. Deci 
de ce trebuie să mă mut tocmai eu? 

— Scumpo, spuse Matilda pe un ton rugător. Ştii că va 
trebui să mă trezesc în toiul nopţii ca să alăptez din două în 
două ore. Doar nu vrei să urc şi să cobor scările de fiecare 
dată, nu? 

Ashley îşi dădu ochii peste cap. 

— Dar angajezi o doică, şi ea o să se ocupe de chestiile 
astea de peste noapte! 

Să vadă ea ce replică mai avea Matilda la asta. Dar 
mama ei nu păru deloc pusă în încurcătură. 


— Chiar aşa, încuviinţă ea din cap. Va fi o doică aici care 
să mă ajute. Ăsta e un alt motiv pentru care avem nevoie 
de camera asta. Dressingul tău va fi camera ei de zi, unde 
se poate odihni sau poate citi când doarme copilul. E logic. 

— Nu, pentru mine nu e logic! 

Ashley era furioasă. Voia să se arunce pe jos şi să plângă 
de furie. Acest frate-în-devenire deja îi distrugea viaţa! 

Şi ştii cât de drăguță şi de primitoare este camera de 
oaspeţi. lar panourile chinezeşti de mătase de care spuneai 
vor arăta super drăguţ acolo. Am să trimit mâine după ele 
ŞI... 

Matilda încă vorbea, dar Ashley nu mai auzea nici un 
cuvânt. O mutau sus în minuscula cameră de oaspeţi? Nici 
măcar în camera principală de oaspeţi, care era rezervată 
pentru VIP-uri? Camera mică de oaspeţi era mică cu M 
mare! Şi era practic în pod. 

— ... Nu e cu mult mai mică decât camera asta, să ştii, 
spunea Matilda. Sigur, nu are dressing şi va trebui să mergi 
pe hol la baie. lar tavanul e un pic mai jos şi nu e loc pentru 
o banchetă la geam... 

— Mamă, o întrerupse Ashley. Ai fi jalnică pe post de 
vânzătoare, ştii? Faci să sune totul mai rău, şi e deja 
suficient de rău. 

— Gata, gata, o certă Matilda, zâmbind. Ţine minte, 
oamenii din Japonia locuiesc în case mult mai mici. 

— Super! ţipă Ashley. De ce nu-mi dai o saltea care se 
strânge şi o bucată de lemn pe post de pernă şi nu mă muţi 
într-un dulap? 

Mama ei nu înţelegea esenţialul. Problema nu era 
camera de oaspeţi care era foarte mică, sau că era la alt 
etaj. Problema era că domeniul lui Ashley era aici, unde 
fusese dintotdeauna, toată viaţa ei, zi de zi. lar acum era 
dată afară de bebeluşul ăsta care venea pe lume. Era ca şi 
cum el ar fi fost primul pe podium, iar ea era trimisă pe 
locul doi, cu medalia de argint. Dacă era ceva pe lume ce 
Ashley ura mai tare, asta era să fie pe locul doi. 

Mai întâi fusese Societatea Secretă S., iar acum asta. 


Acum o lună, Ashley stăpânea lumea, coborând pe un 
trapez şi plecând în mare viteză pe un scuter Vespa alături 
de Cooper. Acum era dată la o parte de pe banca din faţa 
şcolii şi alungată din propriul ei dormitor. Era o persoană 
deposedată. Cum putea ea să-şi menţină statutul social de 
primă clasă când era aproape aruncată în stradă şi atacată 
din toate părţile? 

Ashley simţi o lacrimă cum i se prelinge pe obraz. Nu mai 
era viaţa pe care o ştia ea, nu mai era cum trebuie. Mai 
avea oare tot ce trebuia ca să rămână Ashley Spencer? 


5 


MISIUNEA TA, 
DACĂ ALEGI SĂ O ACCEPŢI 


Venise iar vremea aceea din an pe care Lauren nu o 
aştepta niciodată cu plăcere, dar anul acesta era diferit. 
Acum făcea parte din grupul Ashleys şi, oricât de multe 
societăţi secrete se formau în jurul lor, încercând să le fure 
tronul, acest moment din an era cel mai bun să fii o Ashley. 
Venise vremea pentru Congé. 

Sigur, putea să intre şi ea în Societatea Secretă S. - 
păreau la fel de pornite să le facă praf pe cele trei Ashley 
pe cât era şi ea, numai că motivele lor erau greşite. Sadie şi 
Sheridan voiau doar să le ia locul celor trei Ashley, în timp 
ce Lauren dorea ceva mai dramatic. Voia nu numai să le 
înlocuiască pe cele trei Ashley, ci până şi ideea de Ashleys - 
cum că anumite fete sunt mai egale decât altele - să fie 
distrasă complet. 

În plus, e mai bine să-ţi ţii duşmanii mai aproape decât 
prietenii, se gândea Lauren. Membrele Societăţii S. erau 
nişte parvenite, iar Lauren voia să se mai simtă şi ea un pic 
bine făcând parte din clasa conducătoare. Măcar o dată în 
viaţă, nu putea să participe şi ea la Prezentarea de Modă 
Mamă-Fiică, unde cele trei Ashley fuseseră dintotdeauna 
vedetele pe podium, nu? 

În loc să stea în spate, să ciugulească dintr-o salată şi să- 
şi dorească să se termine odată. 

Şi, măcar o dată în viaţă, nu putea şi ea să fie în 
Comitetul pentru Congé? 

Congé era o tradiţie franceză adoptată la Şcoala 
Domnişoarei Gamble, o „zi liberă” în timpul semestrului doi 
care era o surpriză ţinută secretă faţă de toată şcoala. Incă 


din clasa a cincea, gaşca Ashleys condusese Comitetul 
pentru Congé, hotărând unde să meargă toată şcoala în 
ziua aceea liberă. Sigur, mai erau şi fete mai mari în acel 
comitet dar cele trei Ashley erau atât de obişnuite să dea 
ordine că întotdeauna ieşea ca ele. 

Lauren nu era sigură dacă ar face chiar asta... dar să fie 
în Comitet? Super tare. În fiecare an, cele trei Ashley nu 
numai că ştiau unde merge toată şcoala de Conge - mai 
erau şi singurele care ştiau când anume era. Toţi profesorii 
de la Şcoala Domnişoarei Gamble încercau să le ducă de 
nas pe eleve, dându-le o grămadă de teme şi amenințând 
cu teste îngrozitoare în ziua respectivă. lar cele trei Ashley 
puteau scăpa de toată munca asta suplimentară, pentru că 
ştiau că e doar de faţadă. Pentru prima oară, Lauren avea 
să ştie şi ea totul. Fie şi numai pentru acest motiv, voia să 
rămână în grupul Ashleys cel puţin până la finalul 
semestrului. 

Miercuri, la sfârşitul orelor, gaşca Ashleys se adună în 
biblioteca şcolii, ai cărei pereţi erau lambrisaţi cu lemn de 
stejar. Ultima oară când Lauren se aflase la o întrunire în 
camera asta fusese ca să o apere pe Ashley în faţa 
Consiliului de Onoare. Reuşise atunci ce îşi propusese - o 
scăpase pe Ashley de suspendare şi îşi convinsese 
încăpăţânata „clientă” să invite toată clasa a şaptea la ziua 
ei de naştere. 

Acum, Lauren se aşeză pe unul dintre scaunele tapiţate 
cu piele neagră aflate în jurul uriaşei mese de lemn şi ridică 
privirea la imensul candelabru de deasupra, încercând să-şi 
ascundă un zâmbet. Cine ştie? Poate că va triumfa din nou. 
Tot ce trebuia să facă era să aibă o idee super pentru 
Congé, iar aşa va ajunge să conducă practic şcoala. Poate 
că atunci ea va fi cea care ia hotărârile, chiar şi printre cele 
trei Ashley. O să fie atât de tare, să ştie toate informaţiile 
din interior de data asta. 

— Unde e domnişoara Charm? se plânse Ashley, care 
fusese arţăgoasă toată săptămâna. 

Singurul lucru care părea să o mai înveselească era 


ploaia de dimineaţă, pentru că asta însemna că nimeni nu 
putea să stea pe banca de la intrarea în şcoală - chiar dacă 
insista că o să le dea jos pe Sheridan şi pe Sadie cu forţa de 
pe bancă dacă îndrăzneau iar să se aşeze pe ea. 

— Nu ştie că timpul nostru e preţios? 

— Mor de foame, se plânse şi A.A., împingând scaunul în 
spate ca să-şi poată întinde picioarele lungi. Ei, are cineva 
vreo idee? Lili? 

— Ce? 

Lili ridică privirea din BlackBerry-ul ei. Se tot încruntase 
la el de când ajunseseră la bibliotecă. 

— Ştii tu, idei? Pentru Congé? Ashley îşi aruncă 
nerăbdătoare coada pe spate. Sau trebuie să fac eu totul ca 
de obicei? 

— Bună ziua, fetelor! 

Domnişoara Charm, profesoara lor de Etichetă şi 
consilierul clasei a şaptea, intră în sală şi uşa grea se 
închise cu zgomot în spatele ei. Se opri o secundă ca să se 
privească în uşile de sticlă ale dulapurilor cu cărţi, 
mângâindu-şi cu afecţiune cocul cărunt. Ashley îşi dădu 
ochii peste cap, iar Lauren încercă din răsputeri să nu 
chicotească. 

— Mă bucur să văd că aţi venit la timp. Avem chestiuni 
importante de discutat! spuse domnişoara Charm veselă. 

Lauren se îndreptă de spate, simțind cum i se umple 
inima de nerăbdare, în timp ce A.A. pur şi simplu căscă. 
Celelalte două Ashley păreau la fel de plictisite. Lili îşi 
punea deoparte telefonul, cu o expresie nostalgică pe 
chipul ei drăguţ, iar Ashley se încrunta la domnişoara 
Charm, de parcă plănuia să o înlăture din şcoală şi să o 
exileze într-un azil de bătrâni aflat într-un alt stat. 

— Vin vremuri interesante. 

Domnişoara Charm dădu din cap, aşezându-se pe 
scaunul din capul mesei şi punând în faţa ei o agendă cu 
spirală de un roz prăfuit. Ashley avea dreptate, se gândi 
Lauren. Costumele alea gen imitație Chanel care-i plăceau 
domnişoarei Charm trebuiau să dispară. 


— lar anul acesta va interveni o schimbare. 

— Schimbare? Lili ridică privirea. Ce vreţi să spuneţi prin 
„schimbare”? 

— Da, chiar vor fetele dintr-a opta să participe cu noi 
anul ăsta la plănuirea evenimentului? întrebă A. A.. 

— Oh, nu, ştiţi doar că „senioarele” sunt prea ocupate cu 
pregătirea pentru înscrierea la liceu ca să se mai deranjeze 
cu astfel de nimicuri, le asigură domnişoara Charm. Însă, 
dragele mele, mă tem că toate lucrurile bune au un final. 

— Nu Conge! oftă A.A. care, cu puţin timp în urmă, 
tocmai îi mărturisise lui Lauren despre Congé că era lucrul 
ei preferat la Şcoala Domnişoarei Gamble, mai ales de când 
la sala de mese nu se mai serveau macaroane cu brânză. 

— Ah, nu, o asigură domnişoara Charm, bătând darabana 
pe masă cu unghiile ei tăiate scurt. Nu-ţi face probleme din 
pricina asta. E vorba de micul nostru comitet. Aăă, s-a 
sugerat că nu suntem suficient de deschise. 

— Ba suntem chiar foarte deschise! ţipă Ashley. Arătă cu 
degetul peste masă spre Lauren. Avem o nouă membră 
anul ăsta! Pe care noi am invitat-o! Chiar dacă nu e, ştiţi, o 
Ashley! 

Lauren se forţă să zâmbească. Spera că Ashley se 
referise la numele ei mic, nu la statutul ei în cadrul 
grupului. 

— Chiar dacă lucrurile sunt aşa, zise domnişoara Charm, 
ridicând o mână zbârcită, câteva alte eleve au făcut o 
petiție către directoare. Ele consideră, şi eu nu spun că au 
dreptate sau nu, că acest Comitet pentru Conge a fost - 
cum să mă exprim? - un domeniu exclusivist pentru prea 
multă vreme. 

— Bineînţeles că e exclusivist! se strâmbă Ashley. E 
logic! 

— Dacă lăsăm prea multă lume să participe la el, va fi 
mult mai greu să păstrăm secretul, sublinie Lauren. 

Abordând problema în mod practic, hotărî ea, avea mai 
multe şanse să o convingă pe profesoară chiar şi pe una 
aşa de superficială şi iraţională ca domnişoara Charm. 


— Am ajuns şi aşa la capacitate maximă, adăugă repede 
Lili. 

— Ştiu, ştiu. Domnişoara Charm închise ochii şi îşi 
împreună mâinile, de parcă avea de gând să le pună să se 
roage. Insă administraţia minunatei noastre şcoli consideră 
că e corect ca şi alte eleve să aibă un cuvânt de spus în 
plănuirea acestui eveniment. Aşa că de aceea am venit cu 
o propunere fezabilă. Decât să facem Comitetul pentru 
Congé mult prea mare şi imposibil de controlat admițând 
noi membre, am sugerat un compromis. Anul acesta 
urmează să fie două Comitete pentru Congé. 

— Poftim? Ashley era indignată. Dovă comitete? 

— lar comitetul care vine cu cel mai bun plan pentru ziua 
respectivă va primi sarcina de a o organiza. Le vom 
dezvălui ambelor comitete săptămâna în care Conge va 
avea loc, dar nu şi ziua anume. Când planul vostru - sau 
celălalt plan - va fi acceptat, atunci am să dezvălui ziua 
comitetului câştigător, care va putea duce la îndeplinire 
planul. E totul clar? 

— E clar ca noaptea, bombăni A.A., smulgându-şi unul 
dintre elasticele cu care-şi prinsese o codiţă. Cum putem să 
facem planuri dacă nu ştim ziua? 

— Şi cum puteţi avea încredere în acest alt aşa-numit 
comitet că nu va spune nimic întregii şcoli? adăugă Lauren. 

Începuse să aibă sentimentul îngrozitor că ştia cine face 
parte din acel comitet rival. 

— Vă rog, fetelor, le imploră domnişoara Charm, părând 
foarte agitată. Vă pot spune chiar acum, cu toată 
încrederea, că ziua de Conge va fi între 10 şi 15 martie. Ca 
să avem timp să ne pregătim cu toţii, şefa acestui comitet 
trebuie să îmi prezinte planurile voastre până luna viitoare. 

— Adică eu, zise Ashley, uitându-se la Lili, care nu făcu 
decât să ridice din umeri. 

— Apoi eu voi discuta cu colegii mei profesori şi vom 
anunţa comitetului câştigător - şi numai comitetului 
câştigător - data exactă pentru Conge cu patruzeci şi opt 
de ore înainte. 


— Sună bine, zise Lili încrezătoare. 

Lauren auzise că de obicei Lili era cea care venea cu 
ideile pentru Conge în grupul Ashleys. Era mai organizată 
decât Ashley şi se putea concentra mai bine ca A.A.. Anul 
trecut, fusese ideea ei să rezerve o plimbare cu trenul cu 
aburi prin Napa Valley. 

— Dar de ce trebuie să avem competiţie? se plânse 
Ashley. 

— Gândiţi-vă că e o nouă provocare pentru voi! declară 
domnişoara Charm, zâmbind agitată. Sunt sigură că voi, 
fetelor, puteţi să-i faceţi faţă. Am deplină încredere în voi. 

— E clar! zise Ashley, împingându-şi scaunul în spate, 
supărată. Bineînţeles că aveţi încredere în noi! Doar noi 
suntem profesioniste când e vorba de Congé. Apropo, cine 
formează acest nou comitet de amatoare? 

Domnişoara Charm îşi drese glasul şi deschise agenda cu 
spirală care se afla în faţa ei pe masă. 

— Cred că sunt cunoscutele sub numele de... ah, dai uite 
aici. Societatea Secretă S.. 

Ashley gemu. 

— Exact cum mă aşteptam. Ei bine, un singur lucru e 
sigur - noi o să câştigăm cu siguranţă competiţia asta. 
Dacă despre idioatele alea e vorba, păi n-au nicio idee 
originală în cap. 

— Gata, gata, draga mea, zise domnişoara Charm cu 
gândul în altă parte, închizându-şi agenda şi ridicându-se 
greoi de pe scaunul masiv. Nu e nevoie să foloseşti un 
astfel de limbaj. Însă ţineţi minte - nu suflaţi o vorbă 
nimănui despre asta. 

Imediat ce profesoara ieşi din sală, Ashley nu mai păru să 
se simtă atât de sigură pe ea. 

— Nenorocitele alea... răbufni ea. Nu e vorba de nicio 
societate e doar Sheridan şi imitatoarea aia de Sally! 

— Sadie, o corectă A.A.. 

Lauren nu spuse nimic, se făcuse mică în scaun. Ultimul 
lucru de care avea nevoie acum era să facă cineva legătura 
dintre ea şi abominabila ei creaţie, Sadie Graham. 


— Nu contează! Cum au îndrăznit să intre cu forţa la 
planurile noastre pentru Congé? 

— Deci avem competiţie - las' că le facem praf, o asigură 
Lili pe Ashley. 

Dar Lauren observă că până şi Lili părea un pic 
îngrijorată. 

— Tocmai mi-a venit o idee îngrozitoare, gemu A.A., 
lăsând capul pe spate, de disperare. Dacă nu câştigăm, o 
să fim la fel ca şi celelalte fete din şcoală. 

— Cu nu ştiu câţi paşi în urmă cu moda şi jalnice? o 
întrebă Ashley. 

— Nu, adică n-o să aflăm din timp când e Conge! Va 
trebui să învăţăm pentru teste şi să facem toate testele 
suplimentare în săptămâna aia, pentru că n-o să ştim când 
anume e Conge. 

— Eu nu mai pot să fac nimic în plus faţă de cât fac deja, 
se plânse Lili, scoţându-şi BlackBerry-ul. 

— Puteţi să vă concentrați, vă rog? tună Ashley. Suntem 
în mijlocul unei crize, în caz că aţi uitat! Se întoarse către 
Lauren. E numai vina ta, apropo! 

— A mea? protestă Lauren. 

Cum de ştia Ashley? Bineînţeles că era vina ei. Ea 
cauzase dezastrul ăsta convingând-o pe Sadie Graham că 
putea fi la fel de şic şi de încrezătoare ca oricare dintre cele 
trei Ashley, fără să-şi dea seama că Sadie se va întoarce 
împotriva ei în secunda doi. Dar cum putuse Ashley să-i afle 
planul secret? 

— Tu ai fost cea care m-a convins să le invit de ziua mea 
pe nulităţile astea. Nu-i de mirare că acum se cred mari şi 
tari! o acuză Ashley. 

Lauren încercă să nu pară prea uşurată. Ashley făcea 
doar o scenă, ca de obicei. Nu știa. Insă era foarte aproape 
de adevăr. Lauren trebuia să spună repede ceva ca să ducă 
discuţia pe altă cale. 

— Am o idee, spuse ea tare. 

— Ar fi bine să fie una bună, se răsti Ashley. 


— Mă gândeam la... mă gândeam că, zise Lauren, 
încercând să pară mai încrezătoare decât se simţea, aş 
putea să mă infiltrez în Societatea S.. Ştiţi doar, eu şi Sadie 
ne înţelegeam bine. Aş putea să încerc să aflu ce pun la 
cale. Aş putea fi un agent sub acoperire. 

— Ca Jennifer Garner în A/ias. 

Lui Lili părea să-i placă ideea. 

— Alias n-a fost anulat, cumva? întrebă A.A.. 

— E exact ce-o să-i facem lui Lauren dacă misiunea asta 
nu-i reuşeşte, zise Ashley, aruncându-i lui Lauren un 
zâmbet de-a dreptul ameninţător. Uite care-i planul, 
Lauren, află ce face idiotul de Club S.. Dacă nu, poţi foarte 
bine să-ţi găseşti alte persoane cu care să stai la masă în 
pauză. 

— Nu vrea să spună asta, zise A. A.. 

Lauren încercă să râdă. 

— Taci! Voi două aţi face bine să veniţi cu nişte idei 
minunate pentru Congé. Calitatea vieţii noastre la Şcoala 
Domnişoarei Gamble depinde de asta! Dacă nu câştigăm 
Congé, putem la fel de bine să renunţăm la şcoală. 

După această avertizare care le trezi la realitate, ieşiră 
pe rând din bibliotecă, în tăcere. Lauren era ultima. 

Spre deosebire de A.A., Lauren era foarte conştientă că 
Ashley nu glumea. Nu ştia cum o să facă, dar trebuia 
neapărat să se infiltreze în rândurile Societăţii Secrete S. ca 
să afle ce plănuiau să facă. Altfel, ea va fi eliminată - 
exclusă din grupul lui Ashley cu totul. Uite aşa se duceau pe 
apa sâmbetei planurile ei măreţe pentru semestrul ăsta. 


6 


TOTUL E NUMAI JOACĂ 
Şi DISTRACŢIE PÂNĂ 


CÂND CINEVA 
SE ÎNDRĂGOSTEȘTE 


A.A. îşi dorea să fie la fel de muncitoare ca Lili, însă când se 
terminau orele, ultimul lucru pe care voia să-l facă era să 
mai înveţe puţin. Simţea nevoia să se mai relaxeze, în 
special din pricina atâtor probleme legate de Conge şi de 
enervanta Societate Secretă S.. 

Şi mai trebuia să-şi petreacă timpul şi cu Tri. 

Acum că erau iar prieteni, A.A. şi Tri făcuseră un pact în 
săptămâna de după petrecerea lui Ashley, urmau să mai 
lase baltă jocurile pe calculator o vreme şi să se mai 
distreze cum se distrau înainte. 

„Cum se distrau înainte” era un alt mod de a spune, 
distracţiile copilăriei, iar asta ei îi convenea de minune. |n 
anumite zile nu se grăbea deloc să devină adult. De fapt, 
chiar îi era dor de zilele în care putea să se joace pur şi 
simplu şi să meargă cu bicicleta cu Tri şi să nu... ei bine, să 
nu simtă nimic. 

Dacă simţeai lucruri nu făceai decât să-ţi complici viaţa, 
decise ea. Era clar că nu era de ea să-şi facă un prieten 
chiar în această perioadă din viaţă. Las-o pe Ashley să nu 
mai poată după Cooper, iar Lili n-are decât să plângă după 
Max, iar Lauren să viseze cu ochii deschişi ori de câte ori 
aude numele lui Christian. Cui îi pasă? Ea şi Tri erau amici, 
nimic mai mult, nimic mai puţin - şi exact asta îşi dorea şi 
ea. 


Se întâlniră în faţa hotelului Fairmont, unde locuiau 
amândoi, iar A.A. îşi încheie jacheta de nailon ca să se 
ferească de vânt, în timp ce-şi împingea bicicleta Raleigh. 
Tri făcea scheme în zona de parcare asistată, răsucindu-se 
pe o roată, ca un profesionist, pe bicicleta lui BMX verde 
neon. A.A. se urcă pe bicicletă şi îşi puse casca argintie pe 
care fratele ei vitreg, Ned, i-o flcuse cadou de ziua ei. 

— Era şi timpul! îi strigă Tri, punându-şi şi el casca. Am 
îngheţat. Hai să mergem. 

Un zâmbet îi ilumina tot chipul şi era roşu în obraji din 
pricina frigului. 

A.A. se gândi că arăta mai bine ca niciodată, cu părul 
negru în ochi, chiar dacă apoi se certă singură că nu are de 
ce să mai observe astfel de chestii. 

— Ajung prima la vale pe Nob Hill! îi strigă ea, ieşind în 
stradă în mare viteză. 

Se întrecură la vale spre Chinatown, ferindu-se de 
tramvaie şi ocolind pietonii, iar apoi se întoarseră pentru o 
întrecere-maraton la deal. Uneori A.A. avea un mare avans; 
alteori Tri o depăşea de departe. 

Chiar dacă aerul era rece, soarele strălucea pe cer şi ziua 
era luminoasă. Nu trecu mult şi A.A. se simţi încălzită şi 
obosită - dar la modul plăcut, aşa cum se simţea după un 
meci obositor de fotbal, când marcase vreo două goluri. 
Lauren tot vorbea despre sala de sport nemaipomenită pe 
care o construiseră părinţii ei acasă, dar asta era ideea lui 
A.A. despre sport - să iasă la aer curat şi să alerge până ce 
ajungea să obosească. În după-amiaza asta se simţea 
fericită cum nu se mai simţise de multă vreme. Era super 
să-şi petreacă timpul cu Tri. Prietenia simplă era mult mai 
puţin stresantă decât să aibă un prieten adevărat. 

— Trebuie cumva să tragi un pui de somn? o tachină Tri, 
care o aşteptase la colţul dintre străzile Jackson şi Presidio, 
şi ochii lui de un albastru intens străluceau. Eşti gata să te 
dai bătută? 

— S-o crezi tu! A.A. nu prea mai avea aer. Îşi puse 
ambele picioare jos, încercând să-şi recapete suflul. Trebuia 


să tragă un pic de timp. Mi s-a desfăcut casca. Trebuie s-o 
prind la loc. 

— E veche replica asta. 

Tri îşi dădu ochii peste cap, deşi până şi el părea destul 
de obosit. A.A. îşi scoase casca şi îşi aranjă codiţele, 
strângându-le una în cealaltă ca să nu-i mai intre în ochi 
când mergea pe bicicletă. 

— A.A.! Tri! Ashley apăru în faţa uşii unui butic, făcându- 
le disperată cu mâna. Ce faceţi voi doi aici? 

— Ce pare că facem? o întrebă Tri. 

Zâmbetul îi dispăruse de pe chip. 

Ashley îl ignoră. 

— A.A., ce ţi-ai făcut la păr? 

Tot îmi intră în gură, îi explică A.A.. 

Ashley ridică o sprânceană critică la ea. Ashley purta un 
pulover şic cu pantaloni strâmţi la glezne, iar părul ei era 
proaspăt aranjat cu fohnul şi lucios. A.A. se simţea o 
nespălată în comparaţie cu ea. 

— Pari un pic aiurea, să ştii. Cineva te-ar putea vedea! 

— Şi ce? intră A.A. în defensivă. 

— Cineva care face parte din Societatea S., de exemplu! 
Ashley bătu din picior în asfalt. Vrei să spună că una dintre 
Ashleys alerga pe aici după ore arătând ca o hipiotă - sau 
ca un băiat? 

Tri pufni nerăbdător. 

— Ce ţi-ai cumpărat? o întrebă A.A. repede. 

— Eu nu mi-am cumpărat nimic, se plânse Ashley. Le 
arătă o sacoşă mare şi albă plină de cumpărături, legată cu 
o fundă vernil. Mama e în magazin, zise ea, arătând cu 
capul peste umăr, cumpără chestii pentru ştii-tu-cine. 

— Cine? 

— Pentru bebeluş, şopti Ashley. Părea jenată ori de câte 
ori venea vorba despre asta. Nu ştiu de ce idiotul ăla mic nu 
poate să poarte hainele de când eram eu mică. Nici măcar 
nu s-a născut şi are deja mai multe haine şi jucării decât 
am avut eu vreodată! 


— Tot ce se poate. 

— lar mama ştie că am nevoie de ceva nou de purtat 
pentru întâlnirea mea cu Cooper de sâmbătă seară. Ştie cât 
de importantă este relaţia asta pentru mine. 

— Oh. 

A.A. nu prea avea nimic de spus. Se simţea foarte aiurea. 
Una era să fie prietenă cu Ashley şi alta era să fie prietenă 
cu Tri, era ceva complet diferit şi altfel. Să stea împreună 
cu amândoi la un colţ de stradă, vorbind despre relatii, nu 
făcea decât să-i aducă aminte că exista ceva nerezolvat 
între ei trei. Ceva legat de crete, săruturi şi minciuni. Cu 
alte cuvinte, ceva despre care A.A. chiar nu avea chef să 
discute în acea după-amiază. 

Pentru că tot ce-şi dorea ea azi era să meargă cu 
bicicleta şi să se distreze, nu să-şi bată capul cu chestii de 
adulţi cum ar fi săruturile şi despărţirile. Dar în faţa ei se 
afla Ashley şi lumea reală - sau versiunea lui Ashley despre 
lumea reală, oricum - gata să-i strice toată distracţia. 

— Hei, eu intru să-mi iau nişte apă. Tri se dădu jos de pe 
bicicletă. Te uiţi şi la lucrurile mele, da? 

A.A. încuviinţă din cap, fericită că Tri nu mai aude 
discuţia dintre ea şi Ashley pentru o vreme. Toată situaţia 
asta era pur şi simplu mult prea ciudată. 

— Mama ta s-ar putea să te caute, îi sugeră ea lui Ashley. 

— Nici măcar nu mai ştie că exist, pufni Ashley. De ce - 
încerci să scapi de mine? 

— Nu - vreau să spun, ei bine... e un pic ciudat, nu! Să 
stai de vorbă cu mine şi cu Tri în acelaşi timp? Nu crezi? 
Având în vedere că voi doi v-aţi despărţit şi aşa mai 
departe. 

— Nu prea. Ashley făcu un gest din mână, de parcă nui 
se părea nimic ciudat. Singurul lucru aiurea e felul în care 
stai tu tot timpul cu un băiat care nu te place. Ştiu,ştiu - ai 
să spui că nu sunteţi decât amici, că nu înseamnă nimic. Ei 
bine, probabil că ai dreptate. Nu înseamnă nimic pentru e/. 
Asta e foarte clar. 

— Ce vrei să spui? 


A.A. se simţi cuprinsă de un val de enervare - ce voia 
Ashley să spună? Că ea, A.A., era atât de neatrăgătoare că 
Tri nu s-ar putea niciodată îndrăgosti de ea aşa cum se 
îndrăgostise de Ashley? Că lui A.A. îi plăcea de Tri, dar lui 
nu-i plăcea de ea? 

— Ştii tu, zise Ashley vioaie. 

Tri venea spre ele încet, cu câte o sticlă de apă în fiecare 
mână. Părea la fel de fericit ca A.A. în acel moment, adică 
mai deloc. 

— Mai bine m-aş întoarce înapoi în magazin, spuse 
Ashley, înainte ca mama să cumpere câte o pijama oribilă 
pentru toată familia, asortată, cu iepuraşi pe ea. Distracţie 
plăcută! 

Însă distracţia era ultimul lucru la care se mai gândea 
A.A. acum. Îi stricase toată după-amiaza. 


7 


DOAR NU DEGEABA 
SE NUMESC SOCIETĂȚI 
SECRETE 


Era prea frig să stai afara într-o după-amiază rece în faţa 
magazinului Nordstrom, dar Lauren nu avea de ales. Se 
oferise să se împrietenească cu groaznica de Sadie 
Graham. Adică, să se re-împrietenească. Nu era uşor. Sadie 
se întorsese cu totul împotriva ei după ce descoperise 
avantajele transformării sale. Fusese de acord să meargă 
împreună la cumpărături numai după ce Lauren îi 
garantase că Dex venea să le conducă acasă după aceea. 

Dex era şoferul arătos al lui Lauren şi un fel de substitut 
pentru un frate mai mare, ca să nu mai spunem că era 
protejatul inteligent al tatălui ei. Sadie era îndrăgostită de 
el până peste cap, Lauren ştia asta. Dex era acum singurul 
ei atu şi intenţiona să se folosească de cartea asta - ăăă, 
de el. Dex ar fi îngrozit să afle, dar supraviețuirea ei în 
societate era în joc! 

Sadie voia să demonstreze ceva prin faptul că întârzia. 
Nu era nicio îndoială că ea şi Sheridan Riley aveau o 
întâlnire a propriului lor Comitet pentru Conge în acea 
după-amiază, după ore, încântate să afle că aveau ocazia 
să fie mai bune decât gaşca Ashley. Lauren tremura pe 
afară, nefericită, strângându-şi poşeta în braţe, dorindu-şi 
să-şi fi luat mănuşile. Dacă ar fi avut curaj, ar fi intrat în 
magazin să-şi cumpere o pereche. Insă dacă nu ar fi fost 
afară când sosea Sadie, monstrul pe care-l crease cu mâna 
ei probabil că ar fi plecat. Singurele mănuşi de care avea 
nevoie Lauren acum erau unele foarte fine, cu care să 
poată manevra cu mare grijă situaţia în care se afla. 


Telefonul îi sună şi Lauren îl scoase din geantă. O suna 
cumva Sadie ca să anuleze întâlnirea lor? Nu, slavă 
Domnului. Era cineva mult mai bine-venit. 

— Christian! aproape că ţipă ea. 

— Hei! Care-i treaba? Am liber de la antrenament azi 
pentru că încă am umărul luxat. 

Christian se lovise la umăr săptămâna trecută în timpul 
unui meci, ceea ce însemna că nu mai putuseră să se 
întâlnească la patinoar în seara respectivă şi că probabil îşi 
vor petrece seara jucând Monopoly cu în mama lui şi cu 
tatăl său vitreg. Nu prea era o seară romantică în care se 
puteau ţine de mână, aşa cum sperase Lauren. 

— Deci, pe la ce oră vii la noi? întrebă Christian. 

— Oh! Nu ştiu. S-ar putea să întârzii. 

Lauren îi spuse că se întâlnea cu Sadie la Nordstrom şi că 
asta era mai degrabă o misiune de spion decât o ieşire la 
cumpărături. El păru mai degrabă uluit de toată chestia. 

— Trebuie să-i intru pe sub piele, încercă ea să-i explice. 

— Pentru că vrei să intri în Clubul S., sau cum s o numi? 

— Societatea Secretă S.. Nu, nu vreau să intru în rândul 
lor. Vrem să le distrugem. 

— Vrem? 

— Noi, cele din grupul Ashleys, bineînţeles. 

— Bineînţeles, bombăni el. Nu pot să ţin pasul cu 
politicile de la voi de la şcoală. Sau a devenit o religie? 
Când vorbeşti de Ashleys, mie îmi sună a cult religios. 

— Chiar este, într-un fel, râse ea. 

Ce enervant era că trebuia să stea afară să o aştepte pe 
Sadie în loc să meargă să mănânce un iaurt îngheţat cu 
Christian, sau să se plimbe prin mall. 

— Doar că eu nu mai apuc să te văd. Christian nu părea 
prea fericit. Când nu eşti cu cele trei Ashley ale tale, stai şi 
plănuieşti chestia aia numită Congé. 

— Congé! 

— lar acum mai ai şi o misiune secretă. Nu prea mai 
apucăm să ne petrecem timpul împreună. 


— Dar eu vreau asta - ştii că vreau! protestă Lauren. 

Cei veniţi la cumpărături treceau pe lângă ea, grăbindu- 
se să intre pe uşile rotative de la Nordstrom. În mintea ei, o 
blestema pe Sadie cea Egoistă. 

— Numai că, acum, lucrurile au cam luat-o razna, 
continuă ea. Şi... a venit! Christian, îmi pare tare rău. 
Trebuie să închid. Am să încerc să ajung la tine cât mai 
repede posibil. 

— Bine, am să-ţi păstrez Broadway-ul. Dar nu pot aştepta 
o eternitate, zise el, părând puţin deranjat, însă Lauren nu 
era sigură. 

Oricum, nu avea timp să se gândească mai bine la asta 
chiar acum, nu când Sadie se afla fix în faţa ei. 

Era noua Sadie, cu nasul pe sus şi fără să zâmbească, 
uitându-se critic la Lauren cu lentilele ei de contact de un 
albastru ca gheaţa. Părul ei era de un blond auriu perfect, 
strălucitor şi lucios ca vopseaua. Şi chiar dacă era în 
uniforma ei de la Şcoala Domnişoarei Gamble, ca şi Lauren, 
arăta mult mai şic decât în acum câteva săptămâni. 

Probabil că ascultase sfatul lui Lauren şi îşi ajustase 
uniforma. Lauren trebuia să recunoască, hainele arătau 
chiar bine cu şosetele alea cadrilate, gri cu negru. Auzise 
deja la şcoală unele fete vorbind despre imaginea care 
purta „semnătura” lui Sadie. Ashley Spencer auzise şi ea 
asta şi zisese că la simpla alăturare a cuvintelor „Sadie” şi 
„semnătură” în aceeaşi propoziţie îi venea să vomite. 

— Deci, spuse fosta ei prietenă, strâîmbându-se la poşeta 
YSL a lui Lauren. N-am prea mult timp la dispoziţie, să ştii. 
Sunt foarte ocupată zilele astea. 

— Faceţi planul pentru Congé? 

Lauren încercă să pară relaxată. Intră după Sadie în 
magazin şi apoi o urmă pe scara rulantă, aşteptând un 
răspuns, dar Sadie părea că îşi pierduse brusc auzul. 

Căutară prin rafturile pline eu haine de la 7 for Mankind 
şi Juicy Couture, iar Sadie se plânse tot timpul. Prefera 
blugii de la J Brand, zise, şi pantalonii de trening de la 
Splendid, care se găseau numai la Barneys. Nu era de 


mirare că e atât de ocupată, se gândi Lauren: Sadie se pare 
că-şi petrecea tot timpul încercând să recupereze totul în 
materie de modă. Acum o lună nu ştia diferenţa dintre 
Anne Klein şi Calvin Klein. Credea că Dolce & Gabbana erau 
arome de îngheţată italiană. 

— Ai mare dreptate, oftă Lauren, căutând printr-o 
grămadă de pulovere din caşmir de la Juicy. Toate astea 
par cam ieşite din modă. 

— Nu ştiu ce să spun, pufni Sadie. Îmi place puloverul ăla 
gri. O să dea bine cu şosetele mele. Ele sunt „semnătura” 
mea, ştii. 

— Da? Pe Lauren o dureau muşchii feţei din pricina 
zâmbetului fals pe care se chinuia să-l afişeze. Lasă-mă să-l 
plătesc eu. Mă gândeam să-mi iau şi eu unul la fel, dar pe 
verde. 

— Bine, oftă Sadie, de parcă i-ar fi făcut lui Lauren o 
mare favoare că o lăsa să-i cumpere puloverul. 

Un pulover chiar foarte scump! Lauren alese două 
pulovere mărimea XS şi le puse sub braţ. 

— Vezi tu, în Societatea Secretă S., îi explică Sadie, nu 
credem că trebuie să ne îmbrăcăm la fel şi să avem poşete 
identice. Mi se pare de prost gust. 

— Hmm. 

Lauren spera că Sadie nu are cum s-o audă scrâşnind din 
dinţi. 

— Aşa că fiecare are „semnătura” ei. Sadie ridică o 
pereche de pantaloni albi de la Nanette Lepore şi strâmbă 
din nas. Eu am şosetele, iar Sheridan are agrafele ei de păr, 
de exemplu. Cele care vor să devină membre trebuie să-şi 
creeze propria semnătură. De la asta vine litera S, să ştii. 

— Nu ştiam asta, zise Lauren. 

Pantalonii albi foarte largi aveau s-o facă pe Sadie să 
arate ca un frigider ambulant, şi Lauren nu se putea abţine 
să nu spere că Sadie îşi va cumpăra o pereche. 

— De asemenea, acordăm prioritate fetelor al căror 
nume încep cu S, bineînţeles. Brusc, Regina Şosetelor 
Cadrilate devenise  vorbăreaţă. Supriya Manapali e 


disperată să intre în rândul nostru. Azi e la cumpărături ca 
să-şi creeze imaginea ei distinctă. 

— E super. Lauren simţea că nu mai are de unde să vină 
cu replici prosteşti. Mergi vreodată la buticul ăla de pe 
strada Geary? E magazinul preferat de Ashleys. 

Figura lui Sadie se strâmbă la auzul numelui Ashleys, de 
parcă i se făcea rău fie şi numai când auzea acel nume. 

— Cui îi pasă de unde-şi fac ele cumpărăturile? Sunt 
istorie! zise ea, răsturnând un teanc de tricouri BCBG fără 
ca măcar să observe. M-am săturat ca ele să fie cele care 
conduc şcoala. Cu toatele ne-am săturat. De ce sunt numai 
ele alese mereu să participe la Prezentarea de Modă Mamă- 
Fiică? Numai pentru că mama lui Lili e şefa Comitetului 
Mamelor? 

— Ştiu, oftă Lauren. 

Era un fel de secret pe faţă că, deşi orice fată ar putea 
participa la show, lista finală le includea numai pe cele trei 
Ashley şi pe cele cu SdA-ul lor, iar hainele cele mai bune le 
erau întotdeauna rezervate. 

Prezentarea de Modă Mamă-Fiică era distractivă numai 
pentru cele care participau la ea. Celelalte se simțeau 
mereu ca nişte mari ratate urâte. In trecut, Lauren stătuse 
mereu aşezată la masa din spate cu fete ca Daria Hart, 
Guinevere Parker şi Cass Franklin. Erau fete care n-ar fi fost 
alese pentru paradă nici de acum într-un milion de ani. Şi 
de ce nu? Aşa cum demonstraseră Lauren şi Sadie, puţin 
machiaj şi mult bronz puteau să facă pe oricine să arate 
mai bine. 

Lui Lauren îi veni brusc o idee super. Trebuia să facă 
astfel încât Daria, Guinevere şi Cass să fie alese ca modele 
în spectacol. Dacă voia cu adevărat să distrugă puterea 
bisericuţelor din şcoală, trebuia să facă mai mult decât să 
se strecoare în mijlocul uneia dintre ele. Va trebui să 
încerce să încurajeze o adevărată schimbare socială. Să le 
arate că oricine putea fi o Ashley, dacă avea imaginea 
corectă şi o mică şansă. 

Bineînţeles, cele trei Ashley vor protesta, dar putea să le 


facă să creadă că de vină era Societatea Secretă S., care 
încerca să le saboteze spectacolul. 

— Ei bine, n-am de gând să mai suport asta, zise Sadie, 
dându-şi pe spate noile ei şuviţe de păr auriu. La întrunirea 
noastră pentru Conge, i-am spus domnişoarei Charm că 
Prezentarea de Modă doar un alt exemplu de dominație a 
bisericuţelor la Şcoala Domnişoarei Gamble, iar ea ne-a 
înţeles perfect. Ne-a promis că se vor produce mari 
schimbări în Prezentarea de Modă de anul ăsta. 

— Chiar aşa? spuse Lauren, gândindu-se că celor trei 
Ashley nu le va plăcea deloc cum sună asta. Deci... ce 
altceva s-a întâmplat la întrunire? întrebă ea, pretinzând că 
e ocupată să caute ceva printr-un teanc de haine, însă 
inima îi bătea cu putere. 

— Am pus la cale cel mai bun lucru care s-a făcut 
vreodată. Ţi-aş spune totul, dar... 

— Dar ce? 

Lauren aproape că nu mai avea aer de fericire. 

— Vită-te la asta! exclamă Sadie, punând mâna pe o 
rochie tunică de un galben intens de la Rizzo. Ce drăguță! 
Poate că am s-o probez. 

— Sigur, zise Lauren. Urma să-mi povesteşti... 

— Vai! Sadie se uită la ceasul ei Rolex. La ce oră vine 
Dex să ne ia? 

— Cam în cincisprezece minute, zise Lauren cu inima cât 
un purice. Dar nu-l deranjează să ne aştepte. 

— Nu vreau să-l las pe e/ să mă aştepte. 

Sadie chicoti, iar lui Lauren îi venea să-i tragă o palmă. 
Dacă ea credea că lui Dex i-ar plăcea vreodată o găgăuţă 
ca ea, se înşela amarnic! 

— Uite cum facem, zise Sadie, eu probez rochia, iar tu te 
duci să plăteşti puloverele. Ştii, nu sunt sigură dacă ar 
trebui să-mi iau un pulover gri sau unul negru. 

— Ce-ar fi să ţi le iei pe amândouă? o întrebă Lauren, 
obosită deja. 

Dacă putea să-i cumpere prietenia lui Sadie, poate că 


aceasta va mai vorbi despre Conge în maşină. Şi poate, se 
gândi ea în timp ce se îndrepta încet spre casă, Sadie se va 
căsători într-un final cu Dex, când vor zbura porcii peste 
golful San Francisco. 

Oricare ar fi fost planul celor din Societatea Secretă S. 
Pentru Congé, Sadie nu avea de gând să povestească 
despre el - încă nu, deocamdată. Lauren va trebui să 
găsească un plan mai bun de-atât. 


8 


CELE TREI ASHLEY 
ÎŞI DAU ARAMA PE FAŢĂ 


În acea sâmbătă după-amiază, Ashley le chemă pe celelalte 
Ashley la elegantul hotel Huntingdon ca să-şi facă 
manichiura şi pedichiura la Nob Hill Spa, spa-ul pe care-l 
preferau în acel moment. E imposibil să gândeşti clar când 
ai oja sărită. 

După ce se gândi mai bine - adică, după cinci minute în 
maşină, în drum spre spa - se hotărî să le invite numai pe 
celelalte Ashley. Lauren era numărul trei pe lista de speed 
dial, însă, tocmai când era să apese pe buton, ezită. 

Sigur, Lauren era una dintre ele acum avea pantofii 
potriviţi, geanta potrivită, până şi prietenul potrivit, însă, 
până la urmă, era nevoie de ceva mai mult decât 
accesoriile potrivite ca să fii o Ashley. Era nevoie de 
loialitate. In săptămânile de dinainte de petrecerea de ziua 
ei, Lauren îşi petrecuse timpul cu fosta ei prietenă neroadă 
Sadie, crezând în tot acest răstimp că Ashley nu observă 
asta. Poate că Lili şi A. A. nu remarcaseră, însă foarte 
puţine lucruri îi scăpau radarului social foarte fin al lui 
Ashley. 

Poate că era doar o coincidenţă faptul că Sadie apăruse 
la petrecerea lui Ashley transformată complet, arătând ca 
noua fată din serialul Hills, însă cumva lui Ashley nu-i venea 
să creadă asta. Mai repede credea că Lauren avusese de-a 
face cu transformarea respectivă. Nu ştia de ce Lauren şi-ar 
pierde vremea cu o tipă care era clar o făţarnică, însă nici 
măcar nu voia să afle mai mult. 

Ashley era foarte serioasă când o avertizase pe Lauren la 
întrunirea pentru Congé. Dacă nu reuşea să se dovedească 


demnă de statutul ei în gaşca lor, infiltrându-se în patetica 
Societate Secretă S. şi descoperindu-le planul cu-siguranţă- 
jalnic, Lauren nu va mai face parte din grupul lor. 

— Îmi place foarte tare aici, zise Ashley, scoţându-şi 
papucii albi şi vârându-şi picioarele într-o cădiţă plină cu 
apă şi petale de flori. 

Îşi puseseră cu toatele papucii aceia albi şi halate de baie 
albe asortate încă de când ajunseseră la spa. Acum erau 
aşezate pe scaune aflate unul lângă celălalt, pentru 
pedichiură, într-o cameră complet albă, aşteptând să li se 
înmoaie picioarele, să li se facă exfolierea, masajul, 
împachetările, pilitul, lustruitul şi să fie date cu ojă. 

— Aici vine mama ta pentru yoga prenatală? o întrebă 
A.A.. 

— Ce scârbos! Nu! 

— Merge la International Orange? Mama a spus că acolo 
se fac masaje pentru viitoarele mămici, adăugă Lili. 

— Se pot face şi aici - uite. A.A. ridică o ofertă de servicii. 
Masajul de cincizeci de minute pentru femei însărcinate. 

Ashley se strâmbă. Chiar trebuiau să-i tot reamintească 
de faptul că mama ei era cu burta la gură? Era suficient de 
rău că toată lumea de la Şcoala Domnişoarei Gamble ştia 
asta fără să se fi dat la ştiri. 

Şi oricum, avea chestii mai interesante de discutat, cum 
ar fi întâlnirea ei de joi seară cu Cooper. Părinții ei se 
simţiseră atât de vinovaţi că o mutau din cameră împotriva 
voinţei ei în camera mică de oaspeţi că o lăsaseră să iasă la 
întâlnire într-o zi de şcoală. Fuseseră din nou numai la 
pizza, dar celelalte Ashley nu trebuiau să ştie asta. 

— A fost cea mai super întâlnire din viaţa mea, începu ea 
să se laude. 

A.A. gemu. 

— Nu ne-ai spus oare până şi ultimul detaliu ieri la prânz? 

Ashley se hotări să ignore remarca. 

— Chiar aşa, e ca mine, în versiune masculină! 

Ştia că asta suna cam înfumurat, dar nu putea găsi un alt 


mod mai bun de a-l descrie. 

— Adică are părul lung şi blond şi un labradoodle? 

Lili era sarcastică poate, se gândi Ashley, pentru că 
trecea în momentul respectiv printr-o etapă din viaţă în 
care nu avea prieten. Lili ştia foarte bine ce voia să spună 
Ashley: Cooper, ca şi Ashley, era drăguţ şi bogat. 

— Ce haioasă eşti, Lil. Oftă şi îşi bălăci picioarele în apa 
călduţă. Eşti geloasă rău? 

— Gata, fetelor! A.A. se aplecă înainte. Ceea ce trebuie 
cu adevărat să discutăm este Prezentarea de Modă Mamă- 
Fiică. Nu mai e decât o săptămână până la ea. 

— Ce e de discutat? o întrebă Ashley. 

Era mult mai interesant să vorbească despre Cooper. 
Cele trei Ashley fuseseră mereu vedetele Prezentării anuale 
de Modă Mamă-Fiică, un show care ajuta la strângerea 
banilor pentru vreo acţiune caritabilă, şi aşa avea să fie şi 
anul acesta. 

Numai câteva mame şi fiice erau invitate să defileze pe 
podium. Lui Ashley nici măcar nu-i păsa când altcineva mai 
apărea pe scenă, atât timp cât ea şi mama ei puteau să 
prezinte ultima ţinută, care în fiecare an era reprezentată 
de o pereche de rochii albe de seară. Cel mai frumos duo 
mamă-fiică era ales mereu pentru prezentarea acestor 
rochii, iar în ultimii doi ani Ashley şi Matilda fuseseră cele 
mai tari pe podium. 

— Sper că ne vor spune luni cine a fost selectat. Lili îşi 
ronţăia o unghie. Chiar trebuie să aflu din timp ca să-mi fac 
loc în program. 

— Bineînţeles că vom fi selectate cu toatele! 

Ashley nu ştia de ce mai era nevoie să se discute despre 
asta. 

— Şi Lauren, probabil, zise A.A.. Toţi profesorii ştiu că 
face parte din gaşca noastră acum. 

— Dar mama ei e atât de Donatella, bombăni Lili, iar A.A. 
încuviinţă. 

Credeau cu toatele, nu chiar în secret, că mama lui 
Lauren, Trudy Page, se îmbrăca de prost gust ca orice 


îmbogăţit peste noapte. Trudy era destul de drăguță, dacă 
era să iei în calcul că era cam bătrână, avea peste 
patruzeci de ani-însă întotdeauna se îmbrăca de-ţi lua ochii, 
cu prea multe haine Versace şi sclipiciuri. 

— Lauren unde e? întrebă Lili. Ea nu vine? 

— N-am sunat-o, zise Ashley pe un ton relaxat. Uneori îmi 
place să fim numai noi, înţelegi? 

A.A. şi Lili se uitară una la alta ridicând din sprâncene, 
dar Ashley se hotărî că nu are chef să le mai dea alte 
explicaţii. Trebuia să-i acorde lui Lauren şansa să 
dovedească ce trebuie. Dacă afla informaţiile, putea să 
rămână o Ashley. Dacă nu, atunci era mai bine ca A.A. şi Lili 
să nu se ataşeze prea tare de ea. 

— Am auzit-o pe domnişoara Charm cum îi spunea 
directoarei că or să mărească numărul de fete din show 
anul ăsta, le spuse Lili încruntându-se. 

— Of, Doamne, probabil că şi aici e mâna celor din 
Societatea Secretă S., zise A.A.. Şi-au înfipt ghearele în 
Congé, aşa că e logic că vor să intre şi în show-ul ăsta. Ar fi 
cazul să ne păzim spatele, zise ea, în timp ce ridica piciorul 
stâng ca pedichiurista să-i facă exfolierea. 

— Vorbind de lup, bombăni Ashley, în timp ce două fete 
ce păreau cunoscute ieşeau de la vestiare, îmbrăcate în 
halatele albe de la spa. 

— Oh, uite! zise Sadie, pe un ton bațjocoritor pe care 
Ashley îl recunoscu drept identic cu al ei. Surorile Piază- 
Rea! 

— Voi ce căutaţi aici? se răsti Ashley. 

— E spa-ul favorit al Societăţii Secrete S. - noi îi spunem 
Spa S., pufni Sheridan la ea. 

— Dar e spa-ul nostru. 

Ashley se uită urât la ele, ridicându-se un pic din scaun, 
însă manichiurista care era în genunchi la picioarele ei 
bombăni pentru că stropise cu apă peste tot. 

Sadie îşi încrucişă mâinile peste piept şi rânji. 

— Ce ciudat, nu v-am văzut numele pe uşă. 


Bineînţeles, Ashley voia să spună că era spa-ul personal 
al celor trei Ashley. Oaza lor, spa-ul lor unde se puteau 
retrage din lume. 

— Care-i treaba cu numele ăsta, Societatea Secretă S.? 
Nu sunteţi decât tu şi Sheridan. Nu prea e o societate. Nici 
măcar un grup, zise A.A.. 

— Pentru cultura ta generală, Supriya Manapall face 
parte din rândurile noastre acum, la fel ca şi Vicky 
Cameron, răspunse Sheridan. 

— Nu trebuie ca numele cuiva să înceapă cu S, ca să se 
numească Societatea S.? întrebă Lili. 

— Pentru cultura ta generală, S vine de la semnătură. 
Pentru că fiecare avem un accesoriu specific, pe care ne- 
am pus semnătura. 

— Am crezut că S vine de la stupid, spuse Ashley, 
dezgustată de faptul că intrusele alea nepoftite le stricau 
relaxarea de după-amiază. 

— Stupide sunt ideile voastre pentru Congé, zise 
Sheridan. Am auzit că n-aţi găsit nimic. 

— Nu e adevărat! protestă Ashley, chiar dacă aşa era. 

De unde auziseră asta? De la Lauren? Lauren nu era 
agent dublu, sau era? 

Tocmai atunci, două angajate de la spa le chemară pe 
Sadie şi pe Sheridan să-şi facă tratamentele, iar acestea le 
lăsară pe cele trei Ashley să-şi stoarcă creierii. Păreau cu 
toatele un pic şocate din pricina replicilor schimbate. 
Nimeni nu îndrăznise să le vorbească aşa în toţi anii în care 
fuseseră la Şcoala Domnişoarei Gamble. Era greu să se 
obişnuiască cu aşa ceva. 

— Doamnelor, v-aţi ales culorile? întrebă una dintre 
pedichiuriste, scufundând o mână în fiecare bazin pentru a 
verifica temperatura. 

— Da! Ashley ridică o sticluţă pe care o adusese cu ea, 
bucuroasă că are motiv să se gândească la altceva. Ea era 
cea care alegea mereu culoarea unghiilor pentru toate, iar 
aceasta era favorita ei: Princess Pink. Am vrea cu toatele 
aceeaşi culoare. 


— De fapt... Lili părea că ezită. Aş vrea să încerc ceva 
diferit azi. 

— Ăăă, şi eu la fel, zise A.A.. Scoase o sticluţă din 
buzunar şi o ridică la vedere. Aş prefera culoarea pielii, ca 
să nu se vadă când îmi sare oja. Întotdeauna îmi stric 
unghiile când dau la coş şi joc jocuri pe calculator. 

— Şi eu am adus ceva nou. Lili băgă mâna în poşetă şi 
scoase la iveală o sticluţă. E Veruca Violet şi e total funky. 

— Funky? se strâmbă Ashley. 

Oja pe care o arăta Lili era o nuanţă închisă de violet cu 
reflexe argintii. 

— Sper că nu te aştepţi să mă dau cu aşa ceva, adăugă 
ea. 

— Nu, nu, zise Lili. Tu te faci cu Princess Pink. A.A. se 
face culoarea pielii, iar eu mă dau cu asta. 

— Nu înţeleg! protestă Ashley. 

O luase lumea întreagă razna? 

— Întotdeauna ne facem la fel, exclamă ea. 

— Nu e ăsta unul dintre motivele pentru care Societatea 
S. râde de noi? întrebă A.A.. Nu e rău să le mai arătăm şi 
altora că putem gândi şi singure. Şi apropo, care e ideea 
noastră pentru Congé? Avem măcar una? 

— Sunt de acord. A venit vremea să ne mai alegem şi 
singure stilul, ciripi Lili. Ceva care să reflecte personalităţile 
noastre diferite. 

— Bine. 

Ashley se lăsă pe spate în scaunul ei de masaj, încercând 
să nu lase enervarea care o cuprinsese să-i strice 
momentele de relaxare. Lasă să mai câştige şi ele o mică 
luptă pentru independenţă. Era o bătălie pe care îşi 
permitea să o piardă. Important era să câştige războiul 
împotriva Societăţii S.. 

— Crezi că au măcar o şansă să câştige concursul pentru 
Congé? întrebă Lili. 

— N-or să câştige, pufni A.A.. 

— Chiar aşa, zise Ashley, de parcă nici ei nu-i trecuse 


prin cap aşa ceva până atunci. 

Deşi, pe dinăuntru, inima îi bătea cu putere. 

Cele trei Ashley trebuiau pur şi simplu să câştige lupta 
pentru Congé. Dacă nu, puteau foarte bine să se mute la 
altă şcoală. 


9 


LILI ÎNCEARCĂ HAINE VECHI 
ȘI IUBIRI TRECUTE 


Oja Veruca Violet încă i se mai usca pe unghii când Lili o luă 
pe stradă la vale ca să se întâlnească cu mama ei. Nancy 
Khan avea o programare la acupunctură în după-amiaza 
aceea şi stabilise să se întâlnească cu Lili în faţa spa-ului la 
şase seara. Ceea ce însemna că Lili avea timp suficient să 
se plimbe prin oraş, să treacă pe lângă câteva magazine 
drăguţe şi să se uite prin vitrine, în timp ce sufla în unghii, 
ca să se usuce oja aceea de un violet îndrăzneţ. 

Aproape de baza dealului, îi atrase atenţia un magazin pe 
care nu-l mai văzuse până atunci. Se numea Twist Again, 
iar firma era la fel de violet şi de funky precum oja ei cea 
nouă. In vitrină, manechine fără cap prezentau nişte ţinute 
nemaipomenite. 

Una era o salopetă portocaliu-închis cu pantaloni evazaţi 
despre care Lili era sigură că e un Halston vintage: îşi 
amintea ceva asemănător dintr-una din cărţile despre stil 
ale mamei ei, care le ţinea pe măsuţa de cafea. Un alt 
manechin purta cea mai şic rochiţă petrecută, cu cizme 
argintii până la genunchi şi nişte bijuterii 
supradimensionate superbe. 

Lili se hotărî să intre şi să arunce o privire. Nu mai văzuse 
asemenea rochii în niciun magazin sau butic. Nu mai 
intrase niciodată într-un magazin second hand, sau într- 
unul vintage, în principal pentru că mama ei dispreţuia 
lucrurile la mâna a doua, iar chiberii aveau o superstiție 
cum că lucrurile purtate aveau karma negativă. 

Cele trei Ashley se uitau pieziş numai când auzeau de 
ceva vintage. A.A. spunea mereu că avea destule lucruri noi 


şi nu mai avea nevoie să caute haine pe care le-ar fi putut 
purta bunica ei, în timp ce Ashley Spencer se strâmba 
spunând că „vintage” era doar un alt cuvânt pentru 
„gunoi”. Erau haine pe care alţii le aruncau, zicea ea, 
pentru că erau vechi, uzate şi urâte. 

Dar Twist Again nu părea deloc un loc urât. Nu părea nici 
ieftin şi nici de speriat. Duşumelele erau din lemn lăcuit, iar 
pe tejghea era o staţie iPod, de unde se auzea un cântec al 
lui Cat Power care-i plăcea foarte tare, unul care-i aducea 
aminte de Max. Vânzătoarea prietenoasă îi zâmbi, 
explicându-i că rafturile erau organizate pe perioade, iar 
apoi o lăsă în pace pe Lili să se uite. li plăceau tablourile de 
pe pereţi, erau toate postere de la concerte din anii şaizeci 
şi şaptezeci; îi plăceau draperiile de la cabinele de probă, 
făcute din sute de discuri de vinil capsate unul de altul. Era 
un loc super! 

Nu trecu mult timp şi începu să probeze tot felul de haine 
interesante: pulovere tivite cu blăniţă, rochii pentru balul 
de absolvire din anii optzeci şi un număr ameţitor de rochii 
drepte de la Pucci. Erau exact genul de chestii pe care i-ar 
fi plăcut la nebunie să le poarte, dacă n-ar fi trebuit să 
arate ca o Ashley tot timpul. 

Dar de ce n-ar purta măcar o dată ceva ce îi plăcea cu 
adevărat? Încărcată cu sacoşele de cumpărături - făcute, 
după cum îi spusese vânzătoarea, din pungi de hârtie 
reciclate - Lili se împletici până la uşa din faţă, împingând-o 
cu umărul. Poate că hainele erau un pic ciudate, dar nu se 
mai distrase atât de tare de secole. Trebuia să le spună şi 
celorlalte Ashley despre magazinul ăsta. Poate că le mai 
deschidea minţile un pic în timp ce ieşea, aproape că lovi 
cu uşa pe cineva care aştepta să intre. 

— Scuze! zise ea, ridicând privirea cu un zâmbet larg. 

Un zâmbet care îi îngheţă brusc pe chip. 

Max! Arăta la fel de surprins pe cât se simţea ea. Uşa se 
închise în spatele lor, şi rămaseră aşa, stând pe trotuarul 
îngheţat, cu gurile căscate ca doi peştişori aurii. Cineva 
trebuia să spună ceva, dar ce? 


— Ăăă... îţi iei haine de-aici? o întrebă Max într-un final. 

Lili nu reuşi decât să dea din cap că da. Se simţea ca o 
idioată, de parcă avea capul plin cu rumeguş. 

— E un magazin super, zise Max, zâmbind. 

— Da, se arătă ea de acord. E super. 

Urmă o pauză stânjenită, iar Max se uită în jos, la pantofii 
săi. 

— E cam frig azi, nu? bâigui Lili. 

Trebuia să spună ceva, chiar dacă era complet aiurea. 

— Mult mai rece decât ieri, zise Max, iar apoi iar se lăsă 
tăcerea peste ei. 

Lui Lili îi îngheţaseră mâinile, iar mânerele pungilor îi 
intraseră în palme, dar nu se compara nici pe departe cu 
agitația profundă dinăuntrul ei. Obraijii îi erau la fel de roşii 
ca rochia pe care şi-o cumpărase mai devreme. 

— Dar în magazin era cald, îi spuse ea, de parcă ar fi 
trebuit să-i explice de ce-i ardeau obrajii. 

De ce se comporta ca o idioată? Când dăduse cu ochii de 
Max, creierul i se transformase într-o masă gelatinoasă. Era 
atât de frumos, cu părul lui blond platinat şi ochii negri. Nu 
se putea abţine: tot încercase să uite de Max, dar era 
imposibil. 

Deşi fusese cam rău cu ea şi crezuse cu atâta uşurinţă 
toate minciunile alea despre ea, tot îi plăcea de el. Şi părea 
destul de dornic să mai stea cu ea de vorbă. Putea să se fi 
scuzat şi să fi intrat deja în magazin, dar nu - era tot în faţa 
ei. 

— Deci, îţi place? 

— Magazinul? Da, e, ştii, diferit. 

— Nu, am vrut să spun, noul meu abţibild. 

Max îşi ridicase skateboardul şi arăta spre un desen care 
reprezenta un val, aflat deasupra roţilor din spate. Lili 
încuviinţă din cap, dar în momentul acela nu prea vedea 
clar. Măcar nu mai părea supărat pe ea - era o uşurare. Lili 
avea atât de multe să-i spună: că nu minţise că fusese 
pedepsită să stea în casă; că nu mai avusese niciodată 


vreun alt prieten, orice i-ar fi spus alţii; şi că îl văzuse cu 
cealaltă fată, care nu părea a fi doar o amică. 

Dar cum putea ea să vină şi să spună toate astea când ei 
vorbeau de un abţibild de pe skateboardul lui? 

— Am vrut să-ţi spun, începu ea, încercând să-şi adune 
curajul de a merge până la capăt. N-am ieşit niciodată cu 
altcineva... 

— Lili! 

Vai! Nu avea cum să nu recunoască vocea aceea. Peste 
umărul lui Max, Lili văzu SUV-ul uriaş al mamei ei parcă 
năpustindu-se ameninţător spre ei, cu geamul şoferului 
coborât. £ hibrid! vru Lili să-i spună lui Max când văzu 
privirea lui dezaprobatoare aruncată spre maşină. Max era 
super prietenos cu mediul înconjurător, bineînţeles. 

— Continuă... N-ai mai ieşit niciodată cu altcineva... 
insistă Max. 

— N-am mai ieşit niciodată cu altcineva... încercă Lili să 
spună. 

— ASHLEY OLIVIA! 

— N-am mai ieşit niciodată cu altcineva în afară de tine... 
vreau să spun, cât timp am fost împreună. Ştiu că ţi-a spus 
cineva că am ieşit, dar e doar o minciună. Ştiu că nu mă 
crezi, dar n-am putut să iau legătura cu tine pentru că am 
fost pedepsită din pricina excursiei cu cortul. Mama mi-a 
luat calculatorul şi telefonul şi tot... 

Max făcu ochii mari, însă, înainte să poată spună ceva, 
mama lui Lili o strigă iar şi Lili tresări şi o rupse la fugă spre 
maşină. 

— Vin, mamă! strigă ea, încercând să pretindă că mama 
sa nu se uita furioasă la ei, cu o figură înfricoşător de 
severă. 

Super, acum mama ei o s-o închidă în casă pentru tot 
restul vieţii. 

— Lili... zise Max, încercând să o ajungă din urmă. 

Dar nu avea timp să asculte ce mai avea el de spus, asta 
dacă nu voia să abată mânia lui Genghis Han asupra ei încă 
o dată. Prea repede, Lili şi sacoşele ei de cumpărături 


dispărură în maşină, care plecă de pe loc. Lili ridică o mână 
cu unghii mov şi îşi luă la revedere, tristă. Max ridică şi el o 
mână, părând profund tulburat. 

Lili se consolă cu gândul că, deşi se făcuse complet de 
râs, măcar acum el ştia adevărul. 


10 
DACĂ VREI SĂ FII MEMBRĂ, 


TE COSTĂ 


Cele trei Ashley erau în criză şi - aşa cum insistă Ashley - 
cineva sau ceva trebuia să sară în aer. Lui Ashley nu-i păsa 
că A.A. trebuise să-şi amâne orele de tenis sau că Lili 
trebuise să renunţe la o după-amiază de meditații cu nişte 
copii defavorizaţi. Cele trei Ashley erau foarte ocupate în 
fiecare duminică, pentru că a fi fabuloasă era o slujbă 24/7. 
Pentru că, daci cineva trebuia să renunţe la ceva, aceea nu 
avea cum să fie Ashley. 

A.A. se uită în jurul ei prin casa ostentativă a lui Lauren, 
aşteptând să apară celelalte fete, astfel încât să aibă loc 
ceea ce Ashley numise o Şedinţă însemnată de 
Brainstorming despre Congé. 

După ce sunase la sonerie, acasă la Lauren, şi se 
speriase de sunetul ei bubuitor luat după Big Ben, îi explică 
Lauren - A.A. fusese întâmpinată de Trudy Page. 

— Ştiu că ar trebui să-l las pe majordom să răspundă la 
uşă, se scuză Trudy, conducând-o pe A.A. prin holul de 
dimensiunile unei săli de spectacol, cu acoperişul înclinat 
din sticlă şi plin de sculpturi moderne cu forme 
contorsionate. 

Trudy însăşi purta ceva oarecum sculptural. Părea a fi o 
creaţie a lui Alexander McQueen care n-ar fi trebuit să 
apară în altă parte decât într-o prezentare haute couture 
sau într-un muzeu. 

— Dar mă simt atât de fericită când Lauren îşi aduce 
prietenele acasă! O să ţineţi şedinţa în colţul de relaxare, 
însă până ce ajung celelalte, m-am gândit că le-aţi putea 


aştepta în camera de jocuri. 

A.A. nu era surprinsă că ajunsese prima: Lili probabil că 
se grăbea de la muzeu, unde avea o altă activitate 
extraşcolară duminica, iar Ashley era încă ocupată, foarte 
probabil, să supravegheze redecorarea noii sale camere. O 
urmă pe doamna Page printr-un labirint de holuri 
întunecate, apoi urcară nişte trepte şi intrară în ceea ce 
credea A.A. că va fi camera de jocuri. Deşi era prea puţin 
spus „cameră”: era la fel de mare ca un stadion cu teren de 
fotbal - şi mai şi semăna cu unul. 

— Aţi pus aici Astroturf? o întrebă A.A., uitându-se uimită 
pe jos. 

Trudy zâmbi strălucitor, de parcă i s-ar fi făcut cel mai 
minunat compliment. 

— Chiar aşa arată, nu? zise ea. Însă nu, e mochetă 
Arminster, importată din Devon, din Anglia. Le-am cerut s-o 
vopsească anume ca să semene cu Astroturf, iar apoi am 
adus nişte tipi din Liga Naţională de Fotbal ca să se asigure 
că toate liniile au fost trasate corect. 

Trudy arătă cu mâna spre demarcaţiile trase sub 
picioarele lor. 

— E chiar nemaipomenit, zise A.A., uitându-se în jurul ei. 

Sigur, era de un prost gust nemaipomenit, însă o 
părticică din ea ar fi dat orice pentru un ecran de şase 
metri ca acela care acoperea un perete întreg - era atât de 
potrivit pentru un joc multiplayer în care să omori frenetic 
orice zombi îţi iese în cale. 

— Lauren e sus, în zona de relaxare, dar o aduc imediat. 
M-am gândit că voi, fetele, o să vă distraţi jucându-vă cu 
noile noastre jucării. 

A.A. era fericită să fie lăsată singură. Camera era plină cu 
orice aparatură puteai să-ţi imaginezi, de la tot soiul de 
maşinării cu fise şi jocuri gen arcade până la o masă de 
snooker de un portocaliu-neon, un colţ pentru bowling cu 
trei piste şi un robot animatronic de 2 metri care mergea pe 
lateralul terenului. A.A. începu să râdă veselă şi sări în 
simulatorul de ski alpin. Celelalte Ashley puteau să întârzie 


cât voiau: ea avea un munte virtual de coborât! 

Însă înainte să termine a treia tură de slalom, Lauren îşi 
făcu apariţia, scuzându-se întruna pentru „greşeala” mamei 
ei. 

— Nici măcar nu trebuia să vez; camera asta, zise ea, 
trăgând-o de braţ pe A.A. pe trepte. E cămăruţa pentru 
hobby-urile tatălui meu. E totuşi prea mult! 

— Dar e foarte distractiv! zise A.A., gândindu-se cât de 
mult le-ar plăcea lui Ned şi lui Tri. 

Putea deja să şi-i închipuie călare pe taurul mecanic aflat 
într-un colţ sau încercând să reprogrameze robotul. 

Lauren îi zâmbi agitată. 

— Şi îmi cer scuze că mama îşi tot bagă nasul. Nu vrea 
decât să fie şi ea considerată una dintre noi. 

— Ah, nu-ţi face probleme. Mama ta e de treabă. 

Lui A.A. îi cam părea rău de Lauren. Propria ei mamă, 
Jeanine, putea să o pună în situaţii jenante, dar era mereu 
considerată super. lar Lauren avea destule pe cap în acest 
moment. Dacă nu afla informaţiile din interiorul Societăţii 
Secrete S., urma să înfrunte mânia lui Ashley. lar A.A. nu-i 
dorea asta nimănui. 

— Era şi timpul, zise Ashley indignată când Lauren şi A.A. 
ajunseră într-un final în camera de relaxare. 

A.A. se uită prin cameră şi înţelese imediat de ce Lauren 
voise ca aceasta să fie prima cameră care să lase o 
impresie asupra lor. Era la fel de pură şi de albă ca şi spa-ul 
unde fuseseră cu o zi înainte, iar podeaua era din lemn 
discret de frasin, albit. Nu exista aici nici un covor care 
imita gazonul Ligii Naţionale de Fotbal cu linii de demarcaj 
la vedere. 

Lili şi Ashley erau deja aşezate pe fotolii în formă de 
lacrimă imense, de culoarea ciocolatei. Lili părea gata să 
tragă un pui de somn. Avea ochii roşii, iar A.A. îşi dădu 
seama că plânsese toată noaptea. Lili făcuse cu o seară 
înainte conferinţă cu toate pe patru linii telefonice despre 
întâlnirea ei dezastruoasă cu Max. Îi spuseseră cu toatele 
că procedase corect spunându-i ce-i spusese şi că, dacă n-o 


credea, atunci nu merită oricum să fie prietenul ei. Ashley 
stătea foarte dreaptă în fotoliu - sau pe cât de drept se 
putea într-un fotoliu lacrimă. 

Lauren trase celelalte două fotolii astfel încât să formeze 
un cerc, iar A.A. se aşeză şi ea. Mmm, era confortabil. Era 
foarte linişte aici, iar temperatura era perfectă. Ferestrele 
erau nişte linii orizontale lungi, aproape de tavan, aşa că nu 
se vedea nimic prin ele, în afara unor fragmente de cer. Nu 
era de mirare că se chema camera de relaxare. Şi nu era 
de mirare că-i venea greu să se concentreze asupra a ceea 
ce spunea Ashley. 

— ... să strivim Societatea Secretă S. O dată pentru 
totdeauna, vorbea Ashley monoton. 

A.A. se chinuia să nu caşte. 

— ... informaţiile de care avem nevoie... 

— ... fac tot ce pot... 

Acum vorbea Lauren. A.A. se ciupi: trebuia să stea 
trează! Lili era practic letargică, iar această întâlnire avea 
să fie o mare pierdere de timp dacă nu reuşeau să pună 
ceva la cale. 

— Nu e suficient! se răsti Ashley, iar A.A. deschise larg 
ochii. Ashley se aplecase înainte, cu un deget acuzator 
îndreptat spre figura nefericită a lui Lauren. Nu înţelegi care 
e riscul? 

— Ba da, înţeleg, zise Lauren pe un ton rugător. Numai 
că durează mai mult decât am crezut. 

Poate că dacă ţi-ai petrece mai puţin timp cu gândul la 
prietenul tău şi ai sta mai mult ca s-o convingi pe Sadie... 

— Nu prea e corect, Ash, o întrerupse A.A.. 

N-o putea lăsa pe Ashley să spună aşa ceva şi să nu 
reacționeze. În ultimele săptămâni n-o mai auziseră vorbind 
decât despre Cooper, Cooper, Cooper! 

— Ah, deci acum eşti de partea ei? Ashley era clar într-o 
pasă proastă. Nu-ţi pasă dacă gaşca noastră e umilită? 

— Bineînţeles că-mi pasă! protestă A.A., lăsându-se pe 
spate înapoi în fotoliu. 


Ura momentele în care Ashley se comporta ca un câine 
de luptă. Era complet neproductiv. 

— Tuturor ne pasă, repetă Lili, care părea că se trezise 
din amorţeală. Însă faptul că stăm aici şi ne certăm şi ne 
acuzăm una pe alta nu este foarte util pentru noi. Aşa că 
am să fac o sugestie. Până săptămâna viitoare la aceeaşi 
oră, trebuie să venim fiecare cu câte o idee. Singura regulă 
este - trebuie să fie mai ample şi mai bune decât ce am 
făcut vreodată până acum. 

A.A. fluieră. 

— Asta înseamnă mare lucru, zise ea. 

Chiar era mare lucru: cu doi ani în urmă făcuseră turul 
vaselor mari cu pânze din golf, iar anul trecut fuseseră cu 
trenul prin Napa. Şi, de obicei, nu se întreceau decât cu ele 
însele în idei grandioase, nu cu un comitet rival. 

— lar între timp, zise Ashley, uitându-se furioasă la 
nefericita de Lauren, una dintre noi trebuie să se ţină de 
promisiunea făcută şi să afle ce plănuiesc membrele 
Societăţii Secrete S.. Dacă nu... 

— Dacă nu, ce? o întrebă Lili iritată. 

A.A. observă brusc bluza unicat alb cu negru pe care o 
purta Lili. Arăta cam ca o retrospectivă a anilor optzeci pe 
VH1, dar la modul bun. 

— Hai să spunem că va trebui să vedem şi noi cine face 
parte din gaşca noastră, bombăni Ashley, uitându-se fix la 
Lauren, care părea că se făcuse mică de tot în fotoliul ei. 

Era greu să nu-ţi pară rău de ea. Dacă Ashley voia s-o 
scoată din gaşcă... ei bine, orice ar fi făcut A.A., tot n-ar fi 
putut s-o salveze. 


11 


J. LO ARE DREPTATE! 
DRAGOSTEA NU COSTĂ NIMIC 


Întâlnirea pentru Congé fusese o risipă totală de timp, 
hotărî Ashley, strângându-l fără să-şi dea seama prea tare 
de mână pe Cooper în seara următoare. Era tot zi de 
şcoală, dar părinţii ei nici măcar nu observaseră că iese în 
oraş. Erau prea ocupați cu bebeluşul. Cooper o strânse şi el 
de mână şi îi zâmbi larg. Se plimbau prin Chinatown, 
trecând pe sub Poarta Dragonului bogat ornamentată, cu 
leii ei din piatră, uitându-se la chestiile drăguţe care se 
vindeau pe stradă. Cooper chiar îi cumpărase cel mai 
drăguţ evantai din hârtie! Era atât de cosmopolit: era chiar 
evident că străbătuse toată lumea. Orice alt băiat pe care îl 
cunoscuse ea până atunci i se păru brusc un provincial în 
comparaţie cu el. 

Dacă măcar ar înceta să mai spună că „n-are chef de o 
relaţie”. Orice ar însemna asta. Nici măcar nu voise să facă 
schimb de cadouri de Crăciun şi îi interzisese clar să-i 
cumpere ceva din partea ei. Bineînţeles că Ashley tot îi 
dăduse ceva - un fular moale din caşmir cu monograma lui. 
Incă nu-l purta, observă ea. Incercă să vorbească despre 
asta cu A.A., care nu se dovedi de mare ajutor, iar apoi 
încercă să discute cu tatăl ei, care îi spuse pur şi simplu că 
e prea mică pentru o relaţie, iar Cooper i se părea un băiat 
cu capul pe umeri. 

Însă, orice ar fi spus Cooper, lui oricum îi plăcea să iasă 
în oraş cu Ashley. Chiar azi se împlineau o lună şi o 
săptămână de când ieşeau împreună. Nu că Ashley le-ar fi 
numărat, însă... clar că le numărase. Bineînţeles! Cum 
putea să se dea mare în faţa prietenelor ei lipsite de iubiţi 
Lili şi A.A. dacă nu ţinea cont personal de toate triumfurile 


ei în plan romantic? 

Unul dintre lucrurile pe care Ashley le adora la Cooper 
era cât de creativ şi imaginativ era. Spre deosebire de Tri, 
de exemplu, care nu ştia decât locurile evidente precum 
Fillmore, Cooper ştia cele mai tari locuri din San Francisco. 

Dacă nu l-ar fi cunoscut niciodată pe Cooper, Ashley n-ar 
fi aflat niciodată că muzeele aveau intrare liberă în anumite 
nopţi. N-ar fi făcut niciodată turul Primăriei. N-ar fi mâncat 
niciodată enchilada din El Salvador în Mission, sau pizza 
delicioasă în Little Italy din North Beach. De fapt, Ashley 
trebuia să recunoască, nici măcar nu ştiuse că există un loc 
numit Little Italy, sau că se mănâncă enchilada în EI 
Salvador, până nu îl cunoscuse pe Cooper. 

— Îmi place la nebunie că magazinele încă sunt deschise 
noaptea, îi spuse ea, sprijinindu-şi capul pe umărul lui în 
timp ce priveau în vitrina unui magazin care vindea 
decoraţiuni pentru Anul Nou. Aşa e şi-n China? 

— Nu ştiu. 

Cooper clătină din cap şi păru un pic jenat. 

Lucrul drăguţ la el cu numărul 106! Era atât de modest. 
Ca să nu mai spunem adorabil de frumos în jacheta lui de 
piele uzată. 

— Mi-ar plăcea să-mi povesteşti despre locurile pe care 
le-ai vizitat, zise Ashley. 

Poate că, un pic încurajat de ea, urma să-şi deschidă 
sufletul. 

— Uite ce privelişte minunată cu podul, zise el, răsucind- 
o şi arătându-i cu mâna. 

— Nu se vede de la tine de-acasă? întrebă Ashley. 

Din sufrageria ei nu se vedea decât asta. De fapt, uneori 
era chiar enervant - bloca cu totul priveliştea spre apă. 

— Cred că da. Ştii, locul ăsta e cam pentru turişti, poate, 
dar mie chiar îmi place. Intotdeauna e ceva nou de văzut. 

Cooper o trase de mână şi o porniră din nou. Ori de câte 
ori Ashley încerca să-l întrebe ceva despre viaţa lui, despre 
casă, sau despre locurile pe care le vizitase, Cooper 
devenea distant şi vorbea în termeni vagi. 


— Mie îmi plac lucrurile noi, îi spuse ea, iar el păru că se 
mai înveseleşte. 

— Chiar aşa? Chiar dacă nu sunt deloc pretenţioase, ca 
aici? 

— Bineînţeles, îi zise ea. Asta-i distracţia mea preferată. 

Nu era chiar adevărat. O manichiură-pedichiură urmată 
de un exces sever de cumpărături, poate după aceea o 
oprire la coafor pentru o pieptănare cu fohnul şi un machiaj 
profesionist, iar apoi o petrecere imensă într-un loc şic - 
asta prefera Ashley cu adevărat. Insă descoperitul lucrurilor 
noi venea imediat, pe locul doi. 

— Mă bucur, îi zise Cooper, zâmbindu-i larg şi dulce. Mă 
bucur din inimă că nu eşti o puştoaică bogată şi 
pretențioasă căreia îi pasă numai de chestii materiale. 

— Doamne, nu! 

Ashley clătină din cap cu hotărâre. 

Poate că era bogată, dar nu era pretențioasă. Era un 
lucru atât de nou că el, Domnul Magnat, nu era interesat de 
nişte moştenitoare de averi stupide care nu-şi doreau decât 
să petreacă şi să fie superficiale. Deci nu-i plăcea să se 
joace de-a Douăzeci de întrebări? Nicio problemă din partea 
ei. Putea să o mai lase baltă o vreme şi să se concentreze 
pe lucrurile distractive pe care le puteau face împreună. Să 
trăiască clipa - nu despre asta tot vorbea gurul de budism 
zen al tatălui ei? 

Era un tip chiar de treabă. Nu că Tri ar fi fost îngrozitor - 
şi cu el se distrase. Dar lui Cooper părea să-i placă mai mult 
de Ashley decât o făcuse Tri vreodată. Şi, dacă era sinceră 
cu ea însăşi, Ashley ştiuse dintotdeauna în sufletul său, 
chiar înainte să o recunoască Tri, că el o prefera pe A.A. 
înaintea ei - iar asta o duruse. 

— Locul ăla unde se vând tăiţei e chiar pe aici, îi spuse 
Cooper, arătând spre o scară îngustă, vizavi. 

Îşi croiră drum prin mulţimea de trecători, iar Ashley 
observă un bărbat pe care-l văzuse de mai multe ori toată 
seara. 

Purta o jachetă bleumarin şi vorbea într-o cască prinsă 


după ureche. Părea că e omniprezent, oriunde se duceau, îi 
privea şi vorbea ceva în cască. Şi nu era cumva acelaşi tip 
care stătuse la masa din colţ în pizzeria din Little Italy? 
Ciudat. 

Sau nu era deloc ciudat. Bineînţeles! Ashley aproape că 
ţipă, surprinsă de propria ei idioţenie. 

N-ar trebui să fie deloc surprinsă că o persoană îi 
urmărea pe oriunde se duceau. Moştenitorii unor armatori 
greci trebuiau să se protejeze, evident. Probabil că era doar 
bodyguardul personal al lui Cooper. 

Ashley se înfioră de fericire. Un bodyguard personal! De 
abia aştepta să le spună celorlalte Ashley. 


12 


LILI ÎNDURĂ SARCASMUL 
SPECIFIC LUI ASHLEY, 
„SEMNĂTURA” EI 


Lili nu se considera deloc o persoana laşă, dar zilele treceau 
iar ea tot nu apucase să se impună. Societatea Secretă S. şi 
ideea de a avea un accesoriu numai al tău care să 
reprezinte  „semnătura” ta prinsese în toată Şcoala 
Domnişoarei Gamble. Daria Hart începu îl poarte balerini de 
la Miu Miu, personalizați cu fundiţe în culorile tartanului de 
la Şcoala Domnişoarei Gamble. Catherine Diega bătea 
holurile şcolii în lung şi-n lat purtând o eşarfa lucioasă tivită 
cu blăniţă de iepure albă ca zăpada şi spunându-le tuturor 
că modelul ei în stil era Isadora Duncan. Oricine ar fi fost 
asta. 

Până şi Cass Franklin, care nu putea merge nicăieri fără 
rezerva ei de oxigen, îşi cumpărase o husă cu pietricele 
pentru inhalator, pe care o purta atârnată de cureaua de la 
poşetă. Lumea nu mai vorbea decât despre cum fiecare 
avea un obiect-semnătură şi despre cât de important era 
să-ţi dezvolţi un stil propriu şi personal. 

Într-un final, marţi dimineaţă, înainte ca gaşca Ashleys să 
se adune la cafeneaua Fillmore Starbucks, Lili se hotărî că 
venise momentul. Sosi la timp, ca de obicei, şi îşi comandă 
băutura înainte să ajungă celelalte fete. Apoi îşi puse 
poşeta pe tejghea, se aşeză pe scaunul înalt şi aşteptă să 
se dezlănţuie iadul. 

Ashley ajunse ultima, dar observă prima. 

— Ce e asta? 

Ashley îndreptă un deget acuzator spre poşeta lui Lili. Nu 
era poşeta care trebuia să fie purtată de toate cele trei 


Ashley şi Lauren, iar Lili ştia asta foarte bine. Ridică bărbia 
sfidătoare şi luă o gură mare din băutura fierbinte înainte 
de a răspunde. 

— E o poşetă vintage de la Gucci, zise Lili. 

Poşeta era din piele, albastră, solidă, în stilul clasic al 
genţilor de bowling. 

— Vintage? Vrei să spui second-hand? 

— Eu cred că e chiar super, zise A.A., trecându-şi mâna 
peste poşetă de parcă ar fi fost o pisicuţă cu pedigriu. 

— Mi-ar plăcea la nebunie să am şi eu una, zise Lauren 
entuziasmată. 

Se uită la propria ei poşetă, cuprinsă brusc de 
nemulţumire. 

— De unde ai luat-o, mai exact? 

Ashley ridică o sprânceană şi nu păru deloc mulţumită. 

— De la un magazin vintage super din Cow Hollow,iîi zise 
Lili. 

— Ce scârbos! Ashley strâmbă din nas. Nu e o piaţă de 
vechituri pe acolo? Dacă poşeta asta are purici? 

Lili îşi dădu ochii peste cap. 

— Vintage e cel mai tare lucru acum, le informă ea. Cred 
că Sophia Loren avea şi ea o poşetă ca asta. 

— Ei bine, mie îmi place Ralph Lauren, se răsti Ashley. 

— Frumoaselor, mai bine mergem, interveni A.A. Asta 
dacă vrem să ajungem pe bancă la timp. 

Ashley dădu din umeri, ridicând capacul paharului ei de 
cafea decofeinizată cu lapte de soia şi suflând în lichidul 
fierbinte. Nu se grăbea niciodată să ajungă la şcoală, nici 
măcar zilele acestea, chiar dacă era foarte important să fie 
acolo înaintea celor din Societatea Secretă S.. 

— Ah... banca, oftă Lauren. 

Lili înţelegea cum se simte. Bătaia pe banca din faţa 
Şcolii Domnişoarei Gamble se învechise deja de mult. Din 
pricina ei, mersul la şcoală în fiecare dimineaţă devenise 
stresant şi enervant. Probabil că aşa se simţea oricare altă 
fată de la Şcoala Domnişoarei Gamble când trecea prin faţa 


celor trei Ashley în fiecare dimineaţă! Se dădu jos de pe 
scaun şi îşi luă poşeta. 

— OMG! Ce s-a întâmplat cu pantofii tăi de la Louboutin? 
ţipă Ashley, arătând spre picioarele lui Lili. 

— Fato, porţi Vans! 

în mod clar, nici lui A.A. nu-i venea să creadă. 

— M-am gândit că e cazul să mai schimb ceva, zise Lili 
pe un ton liniştit. Işi lovi între ele călcâiele moi de la pantofii 
Vans de pânză alb cu negru. lar ăştia sunt mult mai 
confortabili. 

— Confortabili? Ashley era scandalizată. Cum adică, 
confortabili? Ce urmează? Blugi pentru graşi? 

— Mie mi se par drăguţi. Noroc că Lauren era de treabă. 
Dar eşti sigură că ai voie cu ei la Şcoala Domnişoarei 
Gamble? Am crezut că pantofii bicolori de piele sunt 
obligatorii. 

Lili îşi dădu ochii peste cap. Era sătulă de atâtea reguli şi 
regulamente. Era sătulă să fie mereu fata cea cuminte. Max 
nu-i dăduse niciun semn de viaţă după ce se întâlnise cu el 
la magazinul vintage şi îi spusese tot adevărul, aşa că 
trebuia să recunoască în sinea ei că până la urmă nu mai 
era interesat de ea. 

Cu toate acestea, data viitoare când se va mai întâlni cu 
el din întâmplare, voia ca Max să o vadă pe adevărata Lili 
nu pe fata bogată care purta pantofii ăia cu toc foarte 
scumpi şi care mergea cu o maşină uriaşă. Voia să vadă în 
ea fata care va creşte şi va ajunge să administreze un club 
în New York. Poate că atunci îşi va da seama că a greşit. 
Slabe speranţe, dar era o fantezie pe care prefera să o 
hrănească. 

Îi plăcea să nu mai semene cu celelalte Ashley, ca să mai 
schimbe ceva. Poate că cele din Societatea Secretă S. 
aveau dreptate, în sensul că fiecare trebuia să aibă propriul 
ei stil. 

— Te fac să pari scundă, se plânse Ashley. 

Lili îşi dorea ca Ashley să lase baltă odată subiectul 
acesta. Când se apropiară de şcoală, văzu două fete care o 


rupseseră la fugă dintr-un Lexus argintiu uriaş spre banca 
de piatră. Bineînţeles, erau Sadie şi Sheridan. 

— Repede! strigă ea spre celelalte Ashley. Trebuie să 
ajungem pe bancă înaintea lor! 

Lili o luă la fugă, fericită că nu avea tocuri de data asta, 
chiar dacă o făceau să pară - aşa cum remarcase Ashley - 
micuță cât un şoricel. 

— Lil! o strigă Ashley. Nu e cazul să alergi. 

— Dar or să ajungă înaintea noastră, zise Lauren, 
încercând să-şi recapete respiraţia şi să alerge mai departe. 
Şi chiar cred că nu e bine să încercăm să le alungăm cu 
forţa de pe bancă. 

Niciuna dintre ele nu era prea entuziasmată de 
propunerea făcută de Ashley cu o seară înainte de a le 
îndepărta fizic pe cele din Societatea Secretă S. dacă le vor 
mai vedea vreodată pe bancă. Chiar dacă era vorba de o 
luptă de patru contra două. 

— Nu contează! zise Ashley animată. Relaxaţi-vă, 
doamnelor. Ascultaţi-mă pe mine - nu e cazul să ne certăm 
pe bancă în dimineaţa asta. 

— Dar chiar acum se duc acolo, le atrase A.A. atenţia. 

Sheridan se grăbea înaintea lui Sadie, cu paltonul de la 
Prada fluturându-i în urmă. Sadie probabil că văzuse grupul 
lui Ashley când urcau dealul, pentru că pe chipul ei se 
citeau panica şi bucuria totodată. Strigă ceva spre 
Sheridan, probabil că-i spunea să se grăbească. Vor fi deja 
pe bancă, fericite şi triumfătoare când grupul lui Ashley va 
ajunge în faţa şcolii. Lili nu putea suporta ideea asta. 

— Of, Doamne, se plânse Lauren. Nu putem să trecem 
prin faţa lor şi să intrăm în şcoală mai devreme? 

— Să intru la ore mai devreme? pufni Ashley. Nici nu mă 
gândesc. 

— Am putea trece prin spatele lor şi să le vărsăm din 
greşeală cafea în cap, sugeră A.A.. 

Ashley oftă, de parcă era cea mai idioată idee pe care o 
auzise vreodată. 

— Sau, zise Ashley, am putea pur şi simplu să le lăsăm să 


se aşeze. 

— Ce? 

Lili îi aruncă o privire lui Ashley. Oare chiar renunţa 
Ashley Spencer la luptă? 

— Lăsaţi-le să se aşeze comod, zise Ashley, zâmbind spre 
Sadie şi Sheridan. 

Amândouă erau deja aşezate pe banca de piatră, cu 
poşetele puse alături, astfel încât să fie imposibil să stea 
altcineva lângă ele. In faţă se adunase o grămadă de lume, 
aşa cum se obişnuia deja, mai nou. Toate fetele de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble de-abia aşteptau confruntările 
dintre Ashleys şi Societatea Secretă S. - mai ales, i se părea 
lui Lili, de când Societatea S. începuse să câştige. 

— Cât mai e până se sună? întrebă Ashley. 

— Şapte minute, zise Lauren, uitându-se la ceasul de pe 
ecranul telefonului. 


Părea nefericită, iar lui Lili nu i se părea nimic 
surprinzător în asta. Era atât de umilitor! 
— Şapte minute - perfect, zise Ashley pe un ton 


misterios. E chiar suficient. 

— Pentru ce? întrebă A.A. pe şoptite. 

Se apropiau de bancă şi, se gândi Lili, A.A. nu dorea ca 
Sadie şi Sheridan să audă disperarea din vocea ei. 

— E suficient timp să le batem şi să fim eliminate? 

— Nu vreau să fiu eliminată, şopti Lili. 

Părinţii ei ar ucide-o şi ar fi dată afară din Consiliul de 
Onoare. Dacă iar îi luau telefonul, cum va mai putea Max să 
dea de ea? Nu că ar fi sunat-o după ce se întâlniseră la 
magazinul vintage, dar totuşi... 

Se opriră cu toatele în faţa băncii, iar Sheridan şi Sadie îşi 
aruncară una alteia priviri înfumurate. Bine, câştigaseră. 
Erau Reginele Băncii în dimineaţa asta 

— Bună dimineaţa, doamnelor! le strigă Ashley pe un ton 
melodios. 

Ha? De ce se purta de parcă Sadie şi Sheridan erau cele 
mai bune prietene ale ei, brusc? 


Apoi Ashley îi zise lui Sheridan: 

— Ai un palton nou? 

— Da, chiar aşa, răspunse Sheridan şi îşi mângâie gulerul 
noului său palton, galben pal. 

— lar Sally - adică Sadie, continuă Ashley. 

Ce naiba punea la cale? Lili o ştia pe Ashley: avea ea un 
plan malefic de înfăptuit. 

— E cel mai drăguţ trenci pe care l-am văzut. E Dolce? 
Îmi place albul iarna, ţie nu? 

— Păi! zise Sadie. Nici ea nu ştia ce să înţeleagă din 
complimentele lui Ashley. Nu l-aş purta dacă nu mi-ar 
plăcea. 

— Dacă vă daţi pe lângă noi ca să vă invităm să luaţi loc, 
vă pierdeţi vremea, îi zise Sheridan lui Ashley. Societatea S. 
are standarde foarte ridicate. Membrele noastre au toate 
stilul lor propriu. Nu îşi asortează între ele pantofii şi 
genţile. Deşi Lili pare că vrea să schimbe echipa, nu? 

Lili se simţi brusc total lipsită de loialitate faţă de grupul 
ei pentru că venise cu poşeta vintage la şcoală. 

— Mersi, se răsti ea la Sheridan, dar nu vreau să fac 
parte din echipa care o să piardă. 

— Tu eşti aia care pierde, îi rânji Sheridan. 

— Nu, tu eşti aia! 

— Stai să se anunţe Conge-ul, aproape că ţipă Sadie. 
Atunci o să vedem cine pierde! 

— Gata, gata, zise Ashley, aruncându-le un zâmbet 
angelic care le era prea puţin familiar. Nu e nevoie să 
ţipăm. Ar trebui să vă bucuraţi de faptul că staţi pe bancă. 
E chiar confortabilă, n-aţi spune? 

— Ba da, aş spune, răspunse Sadie, fără să-i întoarcă 
zâmbetul fals. 

Se aşeză mai bine pe bancă, sprijinindu-şi capul de 
spătarul înalt de piatră, de parcă ar fi fost o canapea 
comodă şi moale. Probabil că nebunia lui Ashley avea ceva 
în spatele ei, se gândi Lili, dar încă nu-şi putea da seama 
despre ce era vorba. 


— N-aţi putea pleca să staţi în altă parte? Sheridan le 
făcu semn cu mâna să plece. Hainele astea asortate mă fac 
să mă simt ca într-un film horror în care clonele au pus 
stăpânire pe întreaga lume. 

— Ai un tupeu... începu A.A., strângându-şi mâna pumn. 

— Nu, zise Sheridan. Noi avem banca. lar voi nu o aveţi. 
Care-i problema, Lauren? Te-ai săturat să fii o pseudo- 
Ashley? Ce să spun, îmi pare rău. Noi nu primim resturi în 
Societatea S.. 

— Ce glumă, izbucni Lili. 

Cum putea Ashley să stea pur şi simplu acolo şi să nu 
facă nimic când cineva vorbea urât de prietenele ei? 

— Voi nu sunteţi nimic altceva decât resturi. Tocmai de- 
asta nu v-a invitat nimeni în gaşca noastră. 

— Nici n-am vrea să fim în ea, zise Sadie. 

— Eu cred că sunteţi pur şi simplu foarte curajoase, oftă 
Ashley. 

Toată lumea se uită la ea - Sadie şi Sheridan, celelalte 
Ashley, mulţimea de fete încântate, cu ochii mari, care se 
adunaseră pe treptele din faţa şcolii. 

— Să purtaţi culori atât de deschise... continuă ea. Mie 
mi-ar fi teamă să mă aşez... ei bine, nu contează 

— Să mă aşez unde? Pe bancă? Las-o baltă, Ashley. 
Sheridan îşi dădu ochii peste cap. Putem să ne aşezăm 
oriunde vrem. 

— Şi nouă ne place aici, se repezi Sadie să spună pe un 
ton cristalin. 

— Bineînţeles că vă place, spuse Ashley relaxată. 

Se sună, iar fetele care erau pe trepte oftară - 
spectacolul se terminase şi azi. 

Sau nu? 

Celelalte Ashley începuseră să o ia spre trepte - dar 
Ashley Spencer rămăsese pe loc. 

— Ce mai aştepţi? se repezi Sheridan, ridicându-se şi 
luându-şi poşeta. 

Sadie se ridică şi ea, dându-şi părul pe spate şi 


aşezându-şi cureaua. 

— Aştepţi să intre toată lumea ca să poţi să spui c-ai stat 
şi tu pe bancă azi? 

— Oh, nu, zise Ashley. Nici nu mă gândesc să întârzii... 
OH NU! 

Toate fetele de pe trepte se opriră din drumul lor; fetele 
care intraseră deja pe holul principal al Şcolii Domnişoarei 
Gamble se întoarseră repede ca să vadă de ce ţipase 
Ashley Spencer. 

— Ce? se răsti Sheridan. 

Lili, care avea deja un picior pe treapta de jos, se trezi 
împinsă înapoi pe trotuar. 

— Hainele... hainele voastre! ţipă Ashley, iar apoi îşi puse 
o mână la gură, de parcă era prea şocată ca să mai poată 
spune ceva. 

— Poftim? 

Sheridan şi Sadie se uitară amândouă în jos la haine, 
întorcându-se ca să vadă şi la spate. Ashley îndreptă spre 
ele un deget acuzator şi apoi privi către publicul ei, aflat pe 
trepte, asigurându-se - Lili era sigură de asta că se vor uita 
cât mai multe fete. 

— Ce scârbos! Sadie începu să se scuture pe haină, 
lovindu-se ca nebuna peste umeri şi pe spate. Nu se ia! 

— Ce nu se... OMG! 

Sheridan ridică o mână: era acoperită cu un strat gros şi 
cenuşiu de praf. Începu să se răsucească pe loc întruna, şi 
Lili văzu care era problema. Tot spatele hainei părea frecat 
cu cărbune. 

— Haina mea! 

— Vai de mine, zise Ashley pe un ton fals compătimitor, 
în vreme ce toate fetele de pe scară vorbeau între ele şi 
arătau cu degetul. Nu prea mai e galbenă, nu? Banca aia 
probabil că a fost foarte prăfuită. 

— Tu ai făcut asta, urlă Sadie. 

Haina ei albă era varză. Lili începu să râdă. Orice era 
praful ăla, şi oricum o fi reuşit Ashley să-l întindă pe bancă, 


îşi atinsese scopul. Reginele Societăţii S. Arătau de parcă ar 
fi urcat pe un coş de fum. 

— Ce-am făcut? întrebă Ashley, numai zâmbet şi 
inocenţă. Nu ştiu despre ce vorbiţi. Eu am tot spus la şcoală 
de săptămâni întregi că banca aia e murdară şi trebuie 
curățată. Poate că acum or să facă totuşi ceva în privinţa 
asta. 

— Haina mea e distrusă, bâigui Sheridan. 

— Ai să plăteşti pentru asta, Ashley Spencer, ameninţă 
Sadie. 

— Mă îndoiesc, zise Ashley. Se duse la Lili şi o luă de 
braţ, iar A.A. şi Lauren, care erau mai sus pe trepte, le 
zâmbiră. Poate ar trebui să fiţi mai atente pe unde vă 
aşezaţi. E doar o sugestie! 

— Ce era praful ăla? întrebă Lili pe şoptite când intrară în 
siguranţă în hol, iar restul lumii începuse să se împrăştie 
prin clase. 

— E un praf de cărbune folosit pentru frecat piatra, le 
mărturisi Ashley. Nu se vede cu ochiul liber. Nu se găseşte 
de cumpărat în State - nimeni nici măcar n-a auzit de el 
aici. Angajaţii noştri care se ocupă de curte îi folosesc ca să 
curețe fântâna arteziană. Se lasă pe piatră douăsprezece 
ore, iar apoi se freacă. lar dacă se întâmplă cumva să te 
atingi de el din greşeală, sau să te aşezi pe el, ei bine... 

— Ai să plăteşti pentru asta, Ashley Spencer! Chiţăi A.A., 
imitând plânsetul enervant al lui Sadie. 

Pufniră cu toatele în râs. 

— Nu mi-am dat seama din prima ce puneai tu la cale, 
recunoscu Lili. 

— Eu am crezut că vrei să te împrieteneşti cu ele, zise 
Lauren. 

— Oh, voi, puţin credincioaselor, zise Ashley, strălucind 
de fericire. Chiar credeaţi că am să renunţ aşa uşor la 
bancă? 

Lili trebuia să se încline în faţa superiorității lui Ashley. 
Poate că lupta murdar - în sensul propriu al cuvântului dar 
un lucru era sigur: pe terenul ei, Ashley va ieşi întotdeauna 


t 


ad i 


13 


CHIAR EXISTĂ SCHIMB 
DE MAME? 


Când A.A. se întoarse acasă, în apartamentul penthouse al 
hotelului Fairmont, în acea după-amiază, mama ei era 
acolo. In majoritatea caselor, acest lucru n-ar fi un 
eveniment deosebit, dar familia lui A.A. nu era la fel ca şi 
celelalte. In majoritatea timpului, acasă nu erau decât ea şi 
Ned, cu vreo cameristă sau două care mai treceau prin 
zonă. 

Mama lor, frumoasa fost model Jeanine (numai numele 
Mic), îşi petrecea mare parte a timpului călătorind prin 
toate colțurile lumii,  îndrăgostindu-se şi  trecându:i, 
aşezându-se fără să aibă nevoie de invitaţii în primul rând 
la prezentările de modă din Milano sau Paris, apărând pe 
prima pagină a ziarelor pentru comportamentul ei 
nebunesc pe vreun iaht în Caraibe, promovându-şi propria 
gamă de produse cosmetice bazată pe plante pe QVC, sau 
încercând noi tratamente de înfrumusețare şi pentru corp 
din Bali până în Brazilia. 

Nu că nu ar fi fost acolo pentru copiii ei: A.A. ştia că un 
scurt telefon de la ea ar putea aduce-o pe Jeanine acasă din 
orice colţ al universului cunoscut ar fi fost ea în acel 
moment. Jeanine îi iubea foarte tare pe A.A. şi pe Ned. Dar 
niciodată nu avea să fie o mamă care să poarte şorţ, să 
facă prăjituri, să-i ducă cu maşina la şcoală, sau să le 
verifice temele, aşa cum vedea A.A. prin emisiunile de la 
televizor. Asta nu era o problemă pentru A.A.: cine avea 
nevoie de o mamă care să gătească, atât timp cât la 
parterul hotelului Fairmont o echipă de patru bucătari 
specializaţi în patiserie, gata să le trimită lui A.A. şi lui Ned 
orice aveau ei chef să mănânce? 


Dar tot era plăcut să stea în preajma lui Jeanine, chiar 
dacă aceasta insista să redecoreze apartamentul mult prea 
des şi tot încerca să o convingă pe A.A. să poarte pantofi cu 
toc şi haine de firmă, când ea ar fi preferat să umble în 
pantaloni de yoga şi tricouri. 

În această după-amiază, mama ei era întinsă pe covorul 
alb din faţa şemineului, cu picioarele ei lungi ridicate drept 
în sus şi cu părul ei negru şi des răsfirat iu jurul capului. 
A.A. nu-şi dădea seama dacă făcea Pilates sau îşi admira 
noii pantofi. 

— Hei, Sporty Spice! strigă Jeanine, lăsându-şi picioarele 
jos. 

— Hei, mami! 

A.A. se aplecă s-o sărute pe mama ei pe frunte şi apoi se 
lăsă pe jos, lângă ea. Focul puternic - controlat cu ajutorul 
unei telecomenzi, ca mai tot ce se afla în apartamentul lor - 
încălzea camera cu tavan înalt exact cât să te simţi 
confortabil. 

— Ai avut o zi bună la şcoală? 

— A fost bine. 

— Ai întâlnit vreun băiat simpatic? 

— Ştii doar că la Şcoala Domnişoarei Gamble merg doar 
fete. 

A.A. se lăsă pe spate, sprijinindu-şi capul în palme. 

— Şi tocmai de-asta te-am înscris acolo, zise Jeanine. Stai 
departe de băieţi, A.A.. Asta este singurul meu sfat matern 
pentru tine. Ascultă o femeie care a învăţat din greşeli. 

A.A. nu se putu abţine să nu râdă. 

— Uite ce e, fată care chicoteşte, zise Jeanine, ridicându- 
se brusc şi scuturându-şi părul. Am să te rog să-mi faci un 
mic serviciu. E doar un foarte mic serviciu amărât pentru 
sărmana şi bătrâna ta mamă. 

—,Ce e? 

A.A. miji ochii. Ultima oară când Jeanine îi ceruse un 
serviciu, fusese vorba de o transformare completă cu 
ajutorul unor produse cosmetice din plante pentru 


preadolescente, desfăşurată pe o scenă într-un mall. Ce 
ruşine! 

— Îţi place de Marty, nu? o întrebă Jeanine. 

Săptămâna trecută, ea şi Ned avuseseră plăcerea să-l 
cunoască pe cel mai recent iubit al lui Jeanine. Marty Law 
era un regizor faimos, foarte cunoscut pentru Oscarul 
câştigat pentru primul şi cel mai bun film al său, Donul, 
despre o familie de mafioţi italieni. De atunci, nu mai 
făcuse decât câteva filme proaste, iar acum era mai bine- 
cunoscut pentru via lui din Santa Barbara. 

— Cred că da, încuviinţă A.A.. 

Îi plăcuse suficient de mult de Marty, deşi fusese un pic 
intimidată de trabucul lui şi de barba lui deasă şi argintie. 

— Ei bine, continuă Jeanine pe cel mai dulce ton al ei, 
vrea să joci într-un film de-al lui. 

— Poftim? 

AA. se ridică în picioare, scuturând din cap a 
neîncredere. 

— E doar un rol mic, nu trebuie să spui nimic. Şi filmarea 
nu durează decât câteva zile, şi e chiar aici în San 
Francisco. Şi nu e nicio problemă să te învoiesc de la 
şcoală. Deja am sunat-o pe cum-o-cheamă de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble. Imediat ce i-am spus că va fi invitată 
la premieră, am putut să fac ce-am vrut din ea. Deci ce 
spui, scumpo? Nu e super interesant? 

— Cred că da. 

A.A. nu era deloc entuziasmată. Era destul de rău când i 
se făceau poze aiurea ori de câte ori Jeanine trebuia să 
pozeze drept femeia care „le are pe toate”, dar un rol mic 
într-un film însemna să stea şi să piardă ore la rând, de 
dimineaţă până seara. Însă mama ei părea foarte dornică 
să facă asta, iar A.A. nu voia s-o dezamăgească. 

— Bine. Am s-o fac. Dacă asta te face fericită. 

— Mă face foarte fericită. Jeanine nu-şi mai încăpea în 
piele de fericire. Il sun chiar acum pe Marty. O să mă 
iubească şi mai tare decât o face deja. Hei, ştii cumva pe 
unde se ascunde fratele ăla al tău? Nu-mi răspunde la 


mesaje. 

— Poate că e la Tri şi se joacă pe calculator, îi sugeră 
A.A.. Mă duc după el. 

A.A. era mulţumită în sinea ei că avea o scuză să treacă 
pe la Tri pe-acasă. Nu se mai văzuseră de mai bine deo 
săptămână, de când ieşiseră după şcoală cu bicicletele şi se 
întâlniseră întâmplător cu Ashley. 

Familia lui Tri era proprietara hotelului Fairmont, aşa că 
ei locuiau în celălalt apartament penthouse. Liftul lor privat 
se deschidea într-un hol întunecat plin de antichităţi. O 
orhidee frumoasă stătea într-un vas de porțelan alb cu 
albastru, pe o masă din lemn închis la culoare, bogat 
sculptată. A.A. împinse uşa de la intrare, care nu era 
încuiată. Ea şi Ned puteau merge la familia Fitzpatrick 
oricând şi ştiau pe de rost codul secret pentru liftul privat. 

Nu era nici urmă de băieţi în apartament - ceea ce 
însemna că era linişte, şi nu se vedeau nici cutii de pizza 
sau console de joc împrăştiate pe jos în sufragerie. Deşi 
apartamentul era la fel de mare şi avea aceeaşi formă ca şi 
cel ocupat de familia ei, nu putea să fie mai diferit din 
punct de vedere al mobilei. 

Toate lucrurile erau vechi şi şic în felul lor. O canapea 
Chesterfield din piele, aşezată în centrul unul covor turcesc 
mare, se afla în faţa şemineului din piatră, iar mesele joase 
de cafea aflate în apropierea În fotoliilor uriaşe erau 
încărcate de reviste şi cărţi. Un imens dulap franțuzesc era 
plin de platouri şi castroane, iar colecţia de cărţi de bucate 
a doamnei Fitzpatrick era înghesuită şi ea pe un raft. Lui 
A.A. îi plăcea mereu să vină aici; se simţea ca acasă, era 
cald şi bine. In plus, decorul nu se schimba în fiecare lună. 

— Bună! strigă A.A., îndreptându-se spre bucătărie. 

Se auzea încet o melodie clasică şi mirosea a ceva 
delicios, probabil pui la cuptor. 

— Sunt aici! strigă doamna Fitzpatrick. Era aplecată 
deasupra aragazului lor profesionist, amestecând într-o 
oală lucioasă din aramă în ceva ce aducea a supă de pui. 
Bună, A.A.. Mă gândeam să fac nişte supă pentru felul unu 


de diseară, înainte de pui. Vrei să mă ajuţi? 

A.A. voia s-o ajute, chiar dacă ştia mai puţine chiar decât 
Jeanine despre bucătărie. Era mereu plăcut când îşi 
petrecea timpul pe lângă doamna Fitzpatrick - sau 
Supermama, cum îi spunea mereu Ned. Ori de câte ori se 
duceau acolo, mereu făcea ceva bun sau pregătea o cină în 
familie. Nu era deloc genul fetei de pe coperta Casino, cu 
siguranţă: era cu cel puţin zece ani mai mare ca Jeanine, 
oricum. Insă apartamentul ăsta le părea mai acasă decât 
acasă celor doi fraţi Alioto. 

La vreun sfert de oră după ce se apucase să amestece 
morcovi tăiaţi, ceapă tocată şi ghimber răzuit, A.A. auzi uşa 
de la intrare cum se deschide şi se trânteşte. 

— E ceva de mâncare? răsună o voce bine cunoscută. 
De-abia aştept să mâncăm. 

Tri dădu buzna în bucătărie, roşu la faţă şi transpirat 
pentru că avusese antrenament cu echipa, cu părul ud 
căzut pe frunte. Tricoul lui albastru cu auriu îi era lipit de 
piept, evidenţiindu-i trupul subţire dar tonifiat. Roşi şi mai 
tare când dădu cu ochii de A.A., dar ea încercă să se 
concentreze pe amestecatul legumelor cu lingura de lemn 
şi să pară blazată. 

Însă, în realitate, inima i se zbătea în piept ca un peşte 
pe uscat. Se putea oare... se putea oare să-i mai placă de 
Tri? Oare tot voia în secret să fie mai mult decât prieteni? 

Şi, dacă nu cumva îi jucau ochii feste, nu cumva părea 
chiar... înalt? 

— Creşti atât de repede, zise doamna Fitzpatrick oftând, 
apoi deschise uşile înalte de la cămara până în tavan şi 
scoase o caserolă Tupperware. Şi mănânci de parcă n-ai 
mai apuca să te saturi. Ai biscuiţi săraţi aici şi poţi să-i 
mănânci cu brânză sau cu fructe. Şi cred că au mai rămas 
nişte fursecuri de ieri, dacă nu cumva le-ai terminat deja. 

— Ba da, zise Tri, cu gura plină de biscuiţi, întinzându-se 
după borcanul cu unt de arahide. 

— N-ai de gând s-o saluţi pe A.A.? întrebă doamna 
Fitzpatrick. 


— Ah, da. Bună. 

Tri nici măcar nu ridică privirea la ea. A.A. încercă să nu 
se simtă jignită. Stătea acolo, înfulecând, ignorând-o de 
parcă ar fi fost trimisă de la bucătăria hotelului ca să o 
ajute pe mama lui să pregătească cina. Săptămâna trecută 
se distraseră atât de tare. Azi însă era rece şi o trimitea 
practic la plimbare. Care era graba? 

— Vrei ceva de mâncare, A.A.? o întrebă doamna 
Fitzpatrick. Cred că mai avem nişte fursecuri ascunse pe 
undeva. 

— Nu, mulţumesc. Ar trebui să mă întorc acasă, zise A.A. 
repede. Era roşie la faţă, fie de la abur, fie de jenă. De fapt, 
am venit să-l caut pe Ned. 

— Eu mă duc să fac un duş, anunţă Tri şi ieşi repede din 
cameră fără să-şi ia la revedere. 

Doamna Fitzpatrick îi aruncă lui A.A. o privire plină de 
înţelegere. 

— Eşti sigură că nu vrei un fursec? întrebă ea, dar A.A. 
clătină din cap. 

Un fursec nu avea cum să-i rezolve ei problemele, nici 
cum s-o facă să se simtă mai bine, deşi fursecurile doamnei 
Fitzpatrick erau atât de bune că le făceau de râs pe cele de 
la faimoasa brutărie a doamnei Field. 


14 


LE VA RĂMÂNE MEREU 
PARISUL 


Veni şi luna februarie, rece şi cenuşie, însă sala Micului 
Teatru de la Şcoala Domnişoarei Gamble era decorată ca 
primăvara la Paris. Comitetul Mamelor, care organiza 
întotdeauna Prezentarea de Modă Mamă-Fiică, făcuse o 
treabă destul de bună - nu că asta ar fi surprins-o pe Lili. 
Mama ei era şefa comitetului anul acesta bineînţeles, la fel 
ca în fiecare an, şi tot ce-şi propunea mama ei ieşea la 
perfecţie. Nancy „Genghis” Khan fusese la vremea ei super 
avocat; iar acum era o super SAHM (o mamă care stătea 
acasă şi socializa). Era obişnuită să obţină tot ceea ce voia. 

În locul obişnuitelor gradene, în jurul podiumului 
improvizat erau aşezate scaune pliante şi mese de cafenea. 
Scena, plină ochi cu tuburi de aluminiu lungi ornate cu 
trandafiri galbeni, era drapată cu pânze galben-pai, pe care 
era proiectată imaginea Turnului Eiffel. In centru se afla o 
pergolă neagră din fier forjat, care marca locul pe unde 
intrau modelele. Ferestrele mari din fundul scenei erau 
acoperite cu o pânză de culoarea fildeşului, cu lumina 
venind din spate, aşa că sala părea iluminată de soarele 
primăverii. 

Pe fiecare masă se afla o vază cu trandafiri de un galben 
foarte delicat, iar de vază erau sprijinite meniuri scrise de 
mână. Cei din public puteau să-şi comande un pahar de 
şampanie, sau suc de piersică albă proaspăt stors, iar 
chelneri cu şorţuri albe aduceau fructe de pădure învelite în 
ciocolată, mini-croasanţi cu unt şi clătite cu Nutella. O 
muzică slabă de acordeon se auzea pe fundal. Singurul 
lucru de prost gust era hannerul atârnat deasupra uşii 
principale, cu logoul urât al YourTV mare pe el - probabil că 


tatăl lui Lauren sponsorizase evenimentul. Lili era un pic 
surprinsă că Lauren nu menţionase asta. Poate că era 
jenată de cât de prost o să dea. Măcar nimeni n-o să-l vadă 
decât la plecare. 

— E atât de frumos, mami! se entuziasmă Lili, bătând din 
palme, încântată. O să placă tuturor! 

Sosiseră mai devreme, împreună cu cei de la catering, 
pentru a supraveghea cum se descurcau. 

— Mă bucur că-ţi place, îi răspunse Nancy, zâmbind. 

Hotărâseră să semneze un armistițiu săptămâna aceasta: 
Lili îi promisese să se concentreze pe şcoală şi pe 
activităţile suplimentare, iar Nancy promisese să nu se 
enerveze dacă Lili întârzia cinci minute la maşină sau la ora 
cinei. 

Lili bănuia că mama ei era în secret încântată de noul ei 
look vintage - nu că Nancy era de acord cu hainele second- 
hand, ci pentru că îi convenea mereu când Lili ieşea un pic 
din umbra lui Ashley Spencer. 

— Modelele! În spatele scenei, vă rog! Mama lui Vicky 
Cameron, şi ea membră a Comitetului Mamelor, se grăbea 
spre ele, fluturându-şi clipboardul şi făcându-le semn să 
intre pe uşa din lateralul scenei. In curând va sosi şi 
publicul. 

— Bineînţeles, zise Nancy, trăgând-o după ea pe Lili spre 
intrarea din spatele scenei. Sper că toate hainele au fost 
aranjate aşa cum v-am dat eu instrucţiuni. Câte un stand 
pentru fiecare echipă mamă-fiică, şi fiecare să fie clar 
etichetate! 

Standurile erau etichetate, exact aşa cum voise Nancy, 
dar imaginea din spatele scenei reprezenta un haos total. 
Locul era plin ochi cu mame şi fiice, iar pe lângă ele se 
învârteau stilişti personali, make-up artişti, plus fotografi pe 
care-i angajaseră ca să imortalizeze fiecare moment 
încântător din viaţa familiei lor. 

Unele mame mai lipsite de scrupule dăduseră iama prin 
alte standuri, punând mâna pe ţinute care li se păreau mai 
drăguţe, sau furând accesorii. Ce aiurea! Lili spera să nu 


izbucnească vreo ceartă. Anul trecut când tematica fusese 
Parada Pastel, două dintre mame fuseseră implicate într-o 
ceartă de proporţii din pricina unui şal mov tivit cu perle, 
care se asorta perfect cu o pereche de pantofi Jimmy Choo. 
Fiind vorba de înalta societate din San Francisco, nu 
existaseră vătămări corporale, desigur, ci doar o grămadă 
de priviri reci ca gheaţa, pline de ranchiună. 

— Lili! 

Ashley îi făcea cu mâna dintr-un colţ al camerei relativ 
mai liniştit. Ea şi mama ei, Matilda, erau deja îmbrăcate în 
prima lor ţinută, două rochii elegante încheiate în faţă de la 
Diane von Furstenberg, şi îşi purtau părul de un blond auriu 
lucios lăsat pe spate. 

— Am demarcat zona noastră cu cordoane. 

Lili trebuia să recunoască ce idee bună avusese Ashley; 
era artistă când era vorba de controlul mulţimii. Ea şi 
Matilda aduseseră de acasă cordonul roşu de catifea folosit 
ultima oară la petrecerea de ziua lui Ashley, folosindu-l 
pentru a ţine la depărtare nebunia din restul sălii şi izolând 
colţul lor. Stativul lui A.A. era şi el inclus în zona respectivă, 
dar A.A. însăşi precum şi mama ei nu se vedeau. Stativul lui 
Lauren, observă Lili, era tras de-a lungul demarcaţiei, dar 
nu era în interiorul zonei. Interesant. 

— Cum te mai simţi? o întrebă Nancy pe Matilda Spencer, 
punându-i o mână pe umăr, în semn de înţelegere. Ai 
scăpat de greaţa din primul trimestru? 

— Încă nu, din păcate, zise Matilda, dând din cap. 

— A vomitat deja de două ori în dimineaţa asta, îi şopti 
Ashley lui Lili. Dacă vomită pe podium, va trebui să mă mut 
din statul ăsta. 

— Bună, bună! Pot să vin şi eu lângă voi? 

Ho-pa! Vocea aia care zgârie pe urechi. Mirosul acela 
copleşitor de Poison de la Christian Dior. Imprimeul ăla 
zebră ameţitor al paltonului ei de prost gust lung până în 
pământ. Strălucirea orbitoare a bijuteriilor din aur galben. 
Trebuia să fie mama lui Lauren. 

— Bineînţeles, zise Matilda, deşi Lili putea să jure că o 


văzuse pe mama lui Ashley schimbând o privire scurtă şi 
rapidă cu Nancy. Ni s-a cerut să probăm toate hainele 
înainte să înceapă spectacolul, ca să ne asigurăm că ne vin 
perfect. 

— Dar, Trudy, am crezut că nu eşti de acord cu 
prezentările de modă, remarcă Nancy. 

— Ah, nu! Mie nu-mi plac concursurile de frumuseţe, ţipă 
Trudy, desfăşurându-şi de după gât ceva ce părea a fi un 
piton de vreo trei metri, iar Lili se simţi uşurată să vadă că 
e doar o eşarfă cu imprimeu ce imita pielea de şarpe. E 
altceva cu moda. Şi, bineînţeles, nu puteam să o 
dezamăgesc pe Lauren. Aşteaptă evenimentul ăsta de 
câteva săptămâni bune! 

Lauren nu părea deloc că aşteaptă cu nerăbdare ceva 
anume. Lili se gândi că părea chiar supărată încă de când 
observase că stativul ei nu fusese amplasat în sanctuarul 
celor trei Ashley, şi se tot uita prin sala plină de lume, fără 
să-i dea atenţie mamei sale care, zdrăngănind din multele 
ei brățări, tot lăuda bluzele de mătase Michael Kors pe care 
Lili şi mama ei trebuiau să le poarte cu prima ţinută. 

Cât Lili îşi scotea pantofii, sprijinindu-se de stativ ca să se 
echilibreze, se uită şi ea prin sală. Când se făcuseră 
anunţurile legate de spectacol, gaşca Ashleys fusese iritată, 
dar nu prea surprinsă, să afle că odioasele fete din 
Societatea Secretă S. erau şi ele alese să defileze pe 
podium. In săptămânile până în ziua spectacolului, cele 
două tabere se comportaseră rece una cu cealaltă. 

Mama lui Sheridan Riley, cu părul roşu şi picioare lungi şi 
subţiri, părea îngrozită să se afle acolo, aproape că tremura 
în ţinuta ei fără bretele de la Nicole Miller. Cu toate 
acestea, Sheridan zâmbea larg învârtindu-se prin sală, cu 
nasul ei ascuţit pe sus. Ih! 

Chiar şi mai enervant, viermele ăla de Sadie Graham 
împreună cu mama ei îşi făcuseră tabăra aproape de 
spaţiul izolat al găştii Ashleys. La fiecare cinci secunde, 
Sadie studia cu atenţie stativele cu haine ale celor trei 
Ashley, de parcă ar fi pus ochii pe ceva. A; mare grijă! voia 


să-i transmită Lili. Nu era nicio şansă să-i permită să-şi 
pună gheara pe oricare din ţinutele lor. Unde erau toate 
chestiile pe care-şi pusese ea semnătura acum, eh? 

Lili se ridică, trăgând rochia Michael Kors peste cămăşuţa 
de mătase şi şortul băieţesc, asigurându-se că se potrivesc 
perfect. Nu era rău deloc! Prezentarea de modă urma să fie 
minunată, chiar dacă ratatele din Societatea Secretă S. 
reuşiseră să se strecoare în ea. Măcar publicul va putea să 
facă o comparaţie şi să tragă concluzii: gaşca Ashleys faţă 
în faţă cu Pretendentele. Cine va ieşi pe locul unu? Lili 
considera că aici nu avea rost să faci comparaţie. 

În plus, Lili nu avea nici cea mai vagă idee cum se putuse 
ca trei dintre cele mai fraiere ratate din şcoală să fie alese 
pentru a participa la Prezentarea de Modă Mamă-Fiică, cel 
mai tare eveniment organizat de şcoală numai pentru 
oamenii frumoşi. Vestea venise de-a dreptul ca un şoc când 
fusese anunţată la şcoală săptămâna trecută. Poate că 
Ashley avea dreptate; toată această propagandă anti- 
bisericuțe făcută de Societatea Secretă S. - ca să fure 
Conge-ul de la proprietarii săi de drept, şi anume cele trei 
Ashley - strica atmosfera de la şcoală. Dacă absolut oricine 
putea să fie model în spectacol, ce rost mai avea să 
participi? 

Uite-le chiar acum: cocoşata de Daria Hart. Guinevere 
„Cap de acadea” Parker, ai cărei genunchi noduroşi erau 
mai mari decât sânii ei. Cass Franklin, cu camera sa de 
oxigen, care începea să respire pe gură numai când îşi 
vedea stativul cu haine. 

Stai aşa, nu era Lauren cea care se strecura în zona lor 
ca să vorbească ceva cu ele? 


15 


NU E GRASĂ, E MAMA 


Ashley oftă din tot sufletul pe când îşi lega rochia în talie. 
Era suficient de rău că mama ei alerga la baie la fiecare 
zece minute ca să verse terciul de ovăz organic şi nectarul 
vitaminizat pentru viitoare mame, dar era şi mai rău să te 
feliciţi singură că faci parte dintr-un grup de elită numai ca 
să-ţi dai seama că ultimii oameni au pus stăpânire pe 
regatul tău. 

Ashley ştia deja că ele urmau să fie acolo, dar nu-şi 
dăduse seama de tragedia pe cale să aibă loc la prestarea 
de modă până ce nu le văzu în carne şi oase. 

Ce droguri luaseră membrele Comitetului când le 
lăsaseră să participe pe Guinevere Parker şi pe mama ei 
care semăna cu un şoarece? Sau pe Daria Hart şi pe mama 
ei ca un şobolan înecat? Sau pe Cass Franklin - hai să fim 
serioşi! Cine credea că face o glumă bună? 

lar acum, ca lucrurile să devină şi mai insuportabile, 
Sadie Graham se sprijinea de cordonul de catifea roşie(al 
cărui scop era să ţină plebea la distanță de separeul celor 
trei Ashley). Nici măcar rochia aia elegantă de la Tocca sau 
perechea de sandale de la Missoni pe care le purta nu 
puteau ascunde faptul că Sadie nu va putea fi primită 
niciodată în regatul lui Ashley. 

Şi uite-o acum - chiar se întindea şi atingea ceva Pe. 
Stativul. Lui. Ashley. OMG! Ashley va avea grijă să fie 
arestată, apoi exmatriculată, iar apoi exclusă din toată zona 
orară a Pacificului. 

— Ce anume crezi că faci? întrebă ea, sărind de după 
stativul de haine al lui A.A., care rămăsese neatins. (Pe 
unde umbla fata asta, chiar aşa?) 

Nesuferita de Sadie nici măcar nu avu bunul simţ să pară 


speriată, ca să nu mai spunem vinovată. 

— Comitetul Mamelor m-a informat că noí, zise ea 
arătând spre mama ei care zâmbea prosteşte, o să purtăm 
rochiile albe de dineu în seara asta. 

— Poate în altă viaţă! pufni Ashley. 

Matilda era într-una din cabine în acel moment probându- 
şi rochia albă. 

— Nu văd decât o rochie albă, insistă Sadie. Şi ar trebui 
să fie pe stativul nostru, nu pe al vostru. 

— Ai fost foarte prost informată. Ashley prinse stativul şi-l 
trase mai spre ea, astfel încât Sadie, căreia îi transpiraseră 
palmele, să nu-l mai poată ajunge. Noi suntem cele care 
poartă rochiile albe, ca de obicei! 

— Zău? făcu Sadie, şi una dintre sprâncenele ei perfect 
conturate o luă în sus. Eşti sigură? 

Ashley scoase un oftat cât mai melodramatic, numai cât 
să nu ajungă să-şi piardă răsuflarea. Bineînţeles că ea şi 
mama ei, cea mai frumoasă echipă mamă-cfiică, vor 
prezenta din nou ultima ţinută din spectacol. 

— Tu poţi să te întorci de unde ai venit... îşi flutură 
Ashley mâna spre locul unde era stativul lui Sadie. Spre 
colţişorul tău de cameră, bine? 

— Scumpo, ce zici? 

Matilda apăru din cabină, purtând o rochie croită pe bie 
de culoarea fildeşului, de la J. Mendel. Frumosul ei chip 
părea şters şi plin de griji, iar părul ei lung era dat pe spate. 

Ce aiurea! Rochia era prea mulată pe ea, şi burtica 
Matildei se vedea clar. 

— Mama ta e prea grasă pentru rochia aia, şuieră Sadie 
printre dinţi, astfel încât să o audă doar Ashley. 

— Nu e grasă, îi scuipă Ashley înapoi. E însărcinată, 
idioato! 

— Matilda, arăţi minunat, îngână mama lui Sadie. Ca o 
mireasă însărcinată al cărei soţ a luat-o numai cu pistolul la 
tâmplă. 

Îi zâmbi acru şi o studie de sus până jos. 


— Ştii, zise Matilda, trăgând de rochie. Nu cred că mi se 
potriveşte prea bine. 

— Croiala pe bié e de-a dreptul neiertătoare, o aprobă 
mama lui Sadie. Arată tot, nu? 

— lar eu am cam prea multe de arătat în momentul de 
faţă. Matilda părea tristă, dar nu prea supărată. Ei bine, 
altcineva ar trebui să poarte rochiile albe anul ăsta. 

— Mamă! 

Ashley era revoltată. Mama ei ceda mult prea uşor. Putea 
să poarte în mână un buchet de flori, sau un coş, sau aşa 
ceva. Atunci nimeni din public n-ar mai vedea micuța 
umflătură. Până la urmă, mama ei era însărcinată la modul 
la care erau însărcinate şi celebrităţile - cu braţe subţiri şi 
picioare tonifiate şi doar o mică minge de baschet în locul 
unde talia ei fusese subţire înainte. Din fericire, Matilda nu 
se umflase ca o piñata? gravidă. Măcar Ashley scăpase de 
ruşinea asta. 

— Ashley, eu am cam obosit. Matilda trăgea deja de 
rochie, pregătindu-se să şi-o scoată peste cap. Cred că trei 
ţinute sunt suficiente pentru mine acum. Lasă pe altcineva 
să poarte rochiile. Cred că Sadie şi mama ei ar fi un final 
grandios. 

— Mulţumesc, doamnă Spencer! ţipă Sadie. 

Ashley simţi cum îi iau foc obrajii. Dacă ea şi Matilda nu 
urmau să poarte rochiile albe, atunci onoarea aceea ar 
trebui să revină uneia dintre celelalte două Ashley. Dar 
Sadie deja pusese gheara pe rochia lui Ashley de pe stativ, 
iar Matilda îşi trecea rochia peste cordonul roşu ca să i-o 
dea mamei lui Sadie. Totul era pierdut! 

— Ce se-ntâmplă? sări Lili, care purta cea mai drăguță 
rochiţă cadrilată de la Marc Jacobs. 

— Tu unde ai fost până acum? Şi unde umblă A.A.? se 
înfurie Ashley. Eu sunt atacată din toate părţile şi nu mă 


2 Decoraţie mexicană, viu colorată, făcută dintr-un recipient de lut sau o formă 
de carton acoperită cu papier-mâché, umplută cu jucării şi bomboane şi agăţată 
de sus pentru a fi lovită cu beţele de copii legaţi la ochi (în Ib. sp. în orig.) (n. 
red.). 


ajută nimeni cu nimic. 

— Nu purtaţi rochiile albe? 

Lili, rămasă cu gura căscată, se uita la Sadie şi la mama 
acesteia, care semăna cu o insectă. 

— Nu. Ashley îşi încrucişă braţele peste piept şi lovi cu 
piciorul în pământ. Tot spectacolul ăsta idiot şi-a pierdut 
rostul. 

Matilda, îmbrăcată într-o rochie moale de bumbac, se 
aplecă şi o bătu pe Ashley pe braţ. 

— Nu e cazul să ne purtăm aşa, mulţumesc, Ashley, zise 
ea, cu o privire albastră de oţel. Spectacolul ăsta are un 
scop caritabil, ţi-aduci aminte? Nu e despre cine poartă mai 
multe rochii. Acum du-te şi pune-ţi pantofii care se 
potrivesc cu prima ţinută. Nu, să nu mai aud un cuvânt! 

Ashley o prinse pe Lili de mână şi o trase într-un colţ. 
Voia să stea într-un loc unde nu putea fi văzută de 
îngrozitoarea Sadie Graham - şi de unde nu o putea vedea 
nici ea, la rândul ei. 

Mama ei se minţea singură când spunea că spectacolul 
ăsta nu era despre cine poartă mai multe rochii. Viața 
întreagă era despre cine poartă mai multe rochii! Matilda 
trăia sub un clopot de sticlă. Copilul ăsta care venea pe 
lume îi înceţoşase minţile. 

— Nu-ţi face probleme. Lili o strânse de mână pe Ashley. 
O să ne răzbunăm noi pe Sadie cumva. 

Ashley pufni. Singurul lucru care ar putea să o facă să se 
simtă ceva mai bine acum era ca Sadie să cadă pe scenă, 
sau dacă tot spectacolul ar fi amânat. Măcar o avea pe Lili 
lângă ea, să o ajute să se liniştească. Dar unde se dusese 
Lauren? Şi unde naiba era A.A.? 


16 


DOMNIŞOARA ALBINUŢĂ 
HĂRNICUŢĂ MAI MULT STRICĂ 
DECÂT FACE 


— Au! M-ai înţepat! 

Lauren îi prindea în ace rochia la spate lui Guinevere 
Parker, o rochie tub de la Phillip Lim, astfel încât să nu 
atârne pe ea ca un sac fără formă, iar Guinevere nu făcea 
decât să se plângă. 

— Am crezut că pe mine trebuie să mă ajuţi, scânci Daria 
Hart. 

Rămăsese cu rochia blocată la mijloc, o rochiţă cu bretele 
şi volane de la Tibi, pentru că - după cum vedea clar 
Lauren - Daria nu reuşise să descopere încă fermoarul din 
lateral. 

— Mie nu-mi place nimic de aici, se plânse Cass Franklin, 
lovind-o din greşeală cu tubul de oxigen în cap pe Lauren. 
Nu cred că mai vreau să fiu în spectacolul ăsta până la 
urmă. Unde e mama? 

Lauren strânse din dinţi şi continuă să prindă rochia lui 
Guinevere la spate. Ce de dive cu fiţe! Fetele astea nu erau 
deloc recunoscătoare că Lauren - sau, mai degrabă, banii 
tatălui lui Lauren - le asiguraseră un loc în prezentarea de 
modă. Bineînţeles, nici nu aveau idee că Lauren era în 
spatele acestui lucru, din tot o deranja faptul că nu făceau 
decât să se plângă şi să facă bot. Erau mai rele decât cele 
trei Ashley. Măcar ele ştiau să se îmbrace. Lauren însăşi 
purta o rochie maxi adorabilă de la Foley + Corinna care îi 
punea în evidenţă într-un mod plăcut umerii delicaţi. Era şi 
ea fericită că putea face parte din prezentarea de modă 
într-un final, dar era şi un pic iritată că îşi pierdea vremea 


cu nişte mimoze plângăcioase. 

Seara trecută fusese mult mai relaxantă. Ea şi Christian 
se duseseră devreme la un film, iar apoi îşi petrecuseră 
ceva vreme într-o cafenea mică şi drăguță din Union 
Square, cu fotolii la geam, cu muzică latino lounge şi lămpi 
marocane pe fiecare masă. Stătuseră înghesuiți unul în 
celălalt într-un colţ, împărțind o felie uriaşă de plăcintă cu 
afine şi luptându-se cu furculiţele pentru ultima afină. 
Christian o lăsase să câştige cu zâmbetul pe buze. Lauren 
îşi dorea ca fiecare zi să fie la fel de lipsită de orice grijă. 

Îi părea un pic rău că îl plictisise pe Christian povestindu-i 
fără încetare ce se mai petrecuse pe la şcoală. Christian 
încercase să pară interesat şi să-i pese, dar era băiat, până 
la urmă - nu era obişnuit ca atâta dramatism. Băieţii erau 
chiar diferiţi. Dacă nu le plăcea de cineva, pur şi simplu 
stăteau departe de persoana respectivă, sau îşi ţineau 
părerile pentru ei înşişi. Nu aveau bisericuțe care se luptau 
între ele pentru a deţine controlul asupra şcolii, sau care să 
dicteze ce să poarte toată lumea. Ce înseamnă să ai un alt 
stil de viaţă! 

Aruncă o privire spre colţul unde se aflau cele trei Ashley. 
Lauren se îndepărtase pe furiş când Ashley şi Sadie se 
certau pentru rochiile albe, iar Lili era ocupată să o calmeze 
pe mama ei care se enervase că mini-turnurile Eiffel de 
ciocolată se topeau din pricina reflectoarelor puternice care 
emanau căldură. Lauren voise să vadă ce fac cele trei 
colege din pură amabilitate, dacă nu cumva au nevoie de 
ajutor, din moment ce nu mai participaseră la un astfel de 
eveniment. Insă ele profitaseră de oferta ei şi o tratau ca pe 
o servitoare, iar Lauren se simţea un pic ca o Cenuşăreasă 
în preajma surorilor ei vitrege. 

— Acum mă strânge prea tare, mugi Guinevere, arătând 
spre imaginea ei subţire, cu cap uriaş, reflectată într-una 
din oglinzile înalte sprijinite de perete. 

— Nu te mai mişca, Daria! spuse Lauren, în timp ce 
trăgea de fermoar, ca să-l deschidă. 

— Mă mănâncă pielea şi nu mai suport! se lamentă 


Daria, iar apoi prinse rochia dintr-un colţ, de parcă era 
făcută din sârmă ghimpată. Mă roade peste tot. Mamă! 
Mamă! Unde e? 

— Probabil că se ascunde în baie, bombăni Lauren. 

Chiar aşa! Ai fi zis că prezentarea de modă e mai mult o 
pedeapsă decât o delectare specială. Aveau măcar idee cât 
de mult se străduise ca să le poată băga în spectacol? 

Dacă Lauren n-ar fi făcut campanie şi n-ar fi adus 
argumente în favoarea lor - ca să nu mai spunem că îl 
convinsese pe tatăl ei să scrie un Cec Foarte Baban Şcolii 
Domnişoarei Gamble - ar fi stat cu toatele în public chiar 
acum, ronţăindu-şi pieliţele de la unghii şi rămânând cu 
bucățele de fructe prin aparatele lor dentare. 

— Şi nu ştiu ce-aş putea face cu ăsta. 

Cass se tot plângea, sprijinită de stativul cu haine de 
parcă ar fi fost un cadru de mers. Lauren ridică privirea, 
deja foarte obosită. 

Cass strângea în mână tubul de oxigen. Ce-avea de 
gând? Încerca să-l prindă la cureaua rochiei ei de la Daryl 
K? Voia să-l bage într-un buzunar? Orice ar fi vrut să facă, 
urma să distrugă linia rochiei. 

— Nu poţi să-l laşi în spate în timp ce mergi pe podium? o 
întrebă Lauren, iar în vocea ei se simţea deja stresul. 

Nu voia să mai fie acolo, să le mai ajute pe ratatele astea 
nerecunoscătoare. 

Îşi dorea să stea pe lângă cele trei Ashley, probând 
haine, asigurându-se că mama ei nu le spunea ceva prea 
jenant celorlalte mame, distrându-se dincolo de cordonul 
roşu de catifea sau stând pe lângă el. Nu prea îi venea să 
creadă scuza lui Ashley cum că era „prea puţin loc” în 
spaţiul ei improvizat. In schimb, se târa de colo-colo în 
patru labe, sperând că nu va fi văzută de cele trei Ashley, în 
timp ce tocmai persoanele pe care încerca să le ajute o 
tratau ca pe un gunoi. 

Lauren considerase că face o faptă bună subminând 
puterea pe care o aveau cele trei Ashley asupra Prezentării 
de Modă Mamă-Fiică, dar era clar că era la fel de greşit ca 


şi haina aceea lungă pe care o purta mama ei. 

Nu însemna nimic fapta ei bună dacă persoanele pe care 
încerca să le ajute nu-şi doreau asta. Fetele astea ar fi mult 
mai fericite, hotări ea, dacă ar fi lăsate să stea în spate, ca 
de obicei. Nu ştiau cum era să fii în centrul atenţiei. Nu se 
simțeau decât aiurea şi prost. 

— Cred că o să fac o criză, şuieră Cass, iar Guinevere 
începu să-i facă vânt ca nebuna cu o poşetă plic de la 
Chloé. 

— Nici eu nu pot să respir, zise Daria. Şi nici nu pot să 
merg cu pantofii ăştia. 

— Nici eu! se plânse Guinevere înţelegătoare, lăsând 
plicul să-i cadă pe piciorul lui Lauren. lar mama? Ea are 
nevoie de branţuri ortopedice, altfel o lasă genunchii. O să 
trebuiască să poarte papuci ortopedici cu toate ţinutele. 

Lauren înghiţi în sec, încercând să rămână calmă. Erau 
nebune cu toatele? Sau poate ea era cea nebună. Cum 
zisese tatăl ei? Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. 

Însă în acel moment, tocmai când Lauren se pregătea să 
le lase baltă, Guinevere începu să râdă - era un râs 
limpede, vesel, plin de încântare pentru că tocmai se zărise 
în oglindă. Apoi Daria începu şi ea să râdă, la fel şi Cass. 

— Arătăm bine! se minună Cass. Uau. 

— Ştiu! aprobă Daria, părând că nu mai are aer. Nu 
credeam că se poate! 

Şi brusc, Lauren îşi dădu seama de ce se purtaseră atât 
de nesuferit mai devreme. Le fusese teamă să nu se vadă 
cât de aiurea sunt, cât de nepotrivite erau să meargă pe 
podiumul prezentării de modă. Incercau să pară că nu le 
pasă de evenimentul ăsta pentru că, în realitate, le păsa 
prea mult. 

— Mulţumim, Lauren, zise Guinevere. Ştim că tu ai fost 
cea care ne-a băgat în show. 

— Eu n-am făcut nimic... 

Lauren ridică din umeri, zâmbind la toate trei. Chiar 
arătau nemaipomenit, ca un anume trio de fete drăguţe 
care râdeau şi se distrau numai pentru că se aflau la locul 


potrivit, în momentul potrivit. 

Lauren era fericită că se dovedea că avusese dreptate. 
Oricine putea să fie la fel de frumos şi de fabulos ca şi cele 
trei Ashley. Singurul lucru de care avea nevoie orice fată 
era o şansă de a ieşi în evidenţă. 


17 


SUPERMAMA E CEA MAI TARE 
DE PE PODIUM 


A.A., nu era Ashley, iar asta însemna că ura să întârzie. 

Până să ajungă împreună cu Jeanine la Prezentarea de 
Modă Mamă-Fiică, celelalte fete erau deja îmbrăcate şi o 
membră a Comitetului Mamelor le aliniase pentru prima 
ieşire pe podium. 

— Unde ai fost? întrebă Lili, trăgând prima ţinută a lui 
A.A. de pe umeraş şi punându-i-o în mână. 

— Aproape că mi-ai ratat intrarea. Ashley îşi şterse nişte 
lacrimi invizibile cu o eşarfă pe care o furase de pe stativul 
cu haine al lui Sadie Graham. Am fost cât pe ce să plec. Am 
rămas doar de dragul mamei. Ea aşteptă cu nerăbdare 
evenimentul ăsta amărât mai mult decât mine. 

— Nu-mi povesti mie de mame, îi spuse repede A.A. pe 
şoptite, încercând să nu se tragă înapoi când Lili se sui pe 
scaun şi începu să-i aranjeze părul. Mama de abia îşi aduce 
aminte să mai treacă pe-acasă, ca să nu mai spun să 
ajungă unde am nevoie de ea la timp! 

Era bine-cunoscut faptul că Jeanine dispărea ori de câte 
ori îşi făcea un nou prieten, iar săptămâna asta nu făcea 
excepţie de la regulă. Toată săptămâna fusese plecată în 
Ibiza - care se pare că era o insulă plină de glamour aflată 
prin Mediterana, unde pe străzi erau cluburi de noapte unul 
lângă altul şi toată lumea era bronzată şi arăta fabulos - 
împreună cu noul ei prieten. (Care nu era vreun spaniol 
care arăta fantastic de bine, le spusese A.A. prietenelor ei. 
Era doar Marty, regizorul de film care avea o barbă mare ca 
Moş Crăciun. Era surprinsă că tipi de vârsta lui aveau /iber 
prin Ibiza.) 


A.A. îi trimisese mesaje lui Jeanine despre prezentarea de 
modă în fiecare zi a săptămânii, ca să nu uite de ea. Mama 
ei îi promisese solemn că va fi acasă duminică, însă cumva 
reuşise ea să uite. De-abia sosise de la aeroport! 

A.A. stătuse în apartament toată dimineaţa, întrebându- 
se dacă mama ei avea să ajungă la timp. Trebuiseră să se 
grăbească să ajungă la Şcoala Domnişoarei Gamble, dar 
Jeanine era distrusă - căsca din două în două minute şi 
purta ochelari de soare uriaşi în stilul lui Jackie Onassis ca 
să-şi acopere cearcănele de sub ochi. 

— Doamne, mama ta ştie că spectacolul este despre 
primăvara la Paris, nu despre clinica de recuperare din 
Colorado? bombăni Ashley, dând-o cu blush pe A.A. ai cărei 
obraji erau palizi. 

— Ştiu că arată groaznic, îi răspunse A.A. în şoaptă. Chiar 
mai rău, nu face decât să vorbească despre cât de 
îndrăgostită este. 

— Î-hhh! spuseră Lili şi Ashley în cor. 

Nimeni nu voia să audă despre oameni în vârstă care se 
îndrăgostesc. Era scârbos şi probabil ilegal. 

— Mai şi spune că s-ar putea să se mărite iar, şopti A.A., 
trăgându-şi repede o brățară supradimensionată de la 
Lucite. 

— Îmi place primăvara la Paris! cânta Jeanine cu o voce 
răguşită, ciufulindu-şi părul ei negru şi bogat. 

Era la capătul celălalt al stativului, purtând deja rochia ei 
mulată din jerseu, care se lipea de toate curbele sale 
voluptuoase. Se dezbrăcase şi se îmbrăcase în exact două 
secunde. 

Acesta era avantajul de a fi un fost supermodel, se 
gândea A.A. - stăpâneai tehnica schimbatului rapid. Ce era 
mai rău, cu toate astea, era că mama ei aplica filosofia 
schimbatului rapid în orice aspect al vieţii ei. Decorul de 
acasă, destinațiile de vacanţă şi mai presus de toate - 
bărbaţii. 

— A uitat cu totul de masă, le spuse A.A. celorlalte fete, 
şoptind furioasă. 


Ura faptul că mama ei uita lucruri din viaţa fiicei sale. Ori 
de câte ori Jeanine găsea vreun tip, uita cu totul de copiii ei. 

— Cel mai important este că e aici acum, o linişti Lili. 

A.A. nu putu nici măcar să zâmbească. Mama lui Lili nu 
uita niciodată nimic. Era ea autoritară şi severă, dar chiar o 
iubea pe Lili. 

Mama lui Ashley îi era devotată acesteia, oricât s-ar fi 
plâns Ashley că e neglijată şi că nu o bagă nimeni în 
seamă. Până şi mama cea prost crescută a lui Lauren - care 
arăta şi ea pentru prima oară mai elegant, în prima ei 
ţinută, un costum Chanel bej care fusese ales de Comitetul 
Mamelor - venea mereu cu idei pentru a-şi face familia să 
se simtă bine şi confortabil acasă. Dar Jeanine ce făcea? 
Fugea cu vreun moş ciudat şi se distra de parcă era în anii 
optzeci. 

— Doamnelor! ţipă membra Comitetului care ţinea 
clipboardul. 

A.A. putea auzi muzica din sală devenind mai tare - era o 
înregistrare veche a unui francez cu vocea răguşită care 
cânta Mulțumescu-ţi, Doamne, pentru fetițe. 

— Suntem gata pentru prima pereche mamă-fiică! Toată 
lumea să se alinieze aici, cât ai zice peşte! 

— Peşte! bombăni Jeanine, trăgându-şi fusta cu vreo cinci 
centimetri mai sus decât ar fi trebuit. Tocmai mi-am adus 
aminte - mor de foame! E ceva de mâncare? Şampanie? 
Caviar? 

Se uită în jurul ei, plină de speranţă. 

— Mamă, nu e Săptămâna Modei. Ar fi trebuit să vii mai 
repede dacă voiai să mănânci! 

A.A. o trase pe Jeanine la coadă. 

— N-am putut să fac avionul să meargă mai repede 
protestă Jeanine. 

Îşi smulse ochelarii întunecaţi de la ochi şi-i aruncă într-o 
parte. 

— Nu cred că puteai să pari mai adormită! bombăni A.A.. 

Poate că nu era ea la fel de obsedată de această 


prezentare de modă la fel de mult ca Ashley, dar nu voia să 
se facă de râs. Sau să o lase pe mama ei să se împiedice pe 
podium şi să pară ameţită şi confuză. 

— De ce-ţi faci atâtea griji? Jeanine păru că-i citeşte 
gândurile. Sunt profesionistă, ai uitat? Pot să merg pe 
podiumul ăsta cu ochii închişi. O să le facem praf pe 
celelalte mame şi fiice. Însă, mai întâi, domnişorică, ai face 
bine să-ţi pui pantofii. 

A.A. se aplecă să-şi prindă cureaua la glezne, dar ceva nu 
era în regulă. Cureaua lungă a pantofului stâng era în 
regulă, dar cureaua de la pantoful drept era mult mai 
scurtă, de parcă ar fi muşcat cineva din ea. Pantoful nu 
rămânea în picior fără să fie prins în curea. 

— Ha? bombăni ea, încercând iar să prindă cureaua. Se 
uită la mama ei. E ruptă. 

— Repede, ia altă pereche, îi comandă Jeanine. 

A.A. se repezi spre zona unde erau hainele, sărind peste 
cordonul roşu de catifea. Ce-ar mai putea merge cu rochia 
asta - poate espadrilele alea fine, cu dungi? Putea vedea 
una, dar unde era cealaltă? A. A. începu să scormonească 
prin grămada de pantofi din stativul ei, dar a doua espadrilă 
nu era de găsit. 

— A.A.! strigă mama ei şi vocea îi părea stresată. Urmăm 
noi, în două secunde, scumpo. 

A.A. se hotărî să pună mâna pe orice pereche de pantofi 
şi să-i poarte - atâta vreme cât aveau tocuri, totul o să pară 
în regulă. Însă jumătate din pantofii ei păreau să fi dat bir 
cu fugiţii. lar cei rămaşi erau distruşi, fiecare în felul său 
curele tăiate, tocuri smulse. O pereche de papuci cu 
pietricele fuseseră tăiaţi astfel încât, când A.A. îşi strecură 
piciorul într-unul, talpa acestuia căzu pe jos cu un sunet 
metalic. Ce naiba? Cine îi sabotase toate perechile de 
pantofi? 

Nu avea rost să ia o pereche din pantofii destinaţi 
celorlalte două Ashley - picioarele lui Lili erau micuţe, nu 
mărimea patruzeci uriaşă a lui A.A.. Singura persoană de la 
care putea împrumuta pantofi era mama ei. A.A. întinse 


mâna spre grămada de pantofi a lui Jeanine, trăgând afară 
o pereche de pantofi Manole. Slavă Domnului! Dar stai aşa 
- unul dintre ei nu mai avea toc. Sau, mai degrabă, cineva îi 
smulsese tocul. Jeanine purta propria ei pereche de pantofi 
pentru prima ţinută, aşa că nu observase că şi restul 
pantofilor e; fuseseră distruşi. 

— Toţi pantofii sunt varză, îi spuse A.A. mamei ei când se 
duse înapoi, la coadă. 

Inima îi bătea să-i sară afară din piept. De ce idioata de 
Societate Secretă S. nu încercase să se răzbune pe Ashley 
Spencer? Asta era răsplata lui A.A. pentru faptul că avea 
picioare uriaşe, se gândea ea - era cea mai uşoară ţintă. 
Trebuie să-şi fi dat seama că Jeanine şi ea nu aveau cum să 
împrumute pantofi de la altcineva. 

— Toţi sunt tăiaţi sau distruşi sau rupţi sau le lipseşte 
perechea. Cineva trebuie să fi făcut asta ca să mă 
împiedice să particip la spectacol. 

— Vreo ratată geloasă, zise Jeanine, care nu părea deloc 
surprinsă. La Milano se întâmpla mereu aşa. Unde sunt 
pantofii cu care ai venit? 

— Sunt pantofi sport, se strâmbă A.A. şi la fel făcu şi 
Jeanine. 

— Nu ne mai rămâne decât un singur lucru de făcut, zise 
mama ei, scoţându-şi pantofii cu toc. lar acesta e să 
mergem desculțe. 

— Cu fiecare ţinută? 

— De ce nu? Suntem înalte şi super frumoase - putem să 
o scoatem la capăt. Şi ce altceva am putea face? Să 
renunţăm la spectacol? Asta vor fraierele care ne-au 
sabotat. Într-un an, ne-au furat mie şi lui Cindy Crawford 
costumele de baie în timpul unei şedinţe foto pentru Sports 
Illustrated! Dar asta nu ne-a oprit pe noi - uite, aşa am 
pornit moda de a purta costume pictate direct pe piele. Am 
fost super sexy. 

Jeanine îi făcu cu ochiul. 

— A.A. şi Jeanine - voi urmaţi, spuse mama cu clipboard. 
Unde vă sunt pantofii? 


— N-avem nevoie de pantofi, spuse Jeanine, luând-o pe 
A.A. de mână şi strângând-o puternic. Noi suntem 
Amazoanele Alioto. Suntem teribile! 

În ciuda tuturor problemelor - a nervozităţii, a furiei, a 
faptului că nu-i venea să creadă că cineva i-ar face ei o 
asemenea farsă - A.A. nu se putu abţine să nu zâmbească. 
Mama ei era neconvenţională, iar asta însemna că îi crea 
probleme mai tot timpul. Dar deocamdată A.A. dorea să o 
ierte pe Jeanine pentru că întârziase atât de mult şi pentru 
că era atât de egoistă şi atât de îndrăgostită de un moş din 
L.A. Care nici măcar nu era drăguţ sau faimos, pentru că 
trebuia să recunoască măcar atât: mama ei avea dreptate. 

Ele erau Amazoanele Alioto. Când Jeanine păşi pe scenă, 
cu genunchii ridicaţi, legănându-şi braţele arăta la fel de 
bine ca în 1989, când designerii o plăteau cu sute de mii de 
dolari ca să le prezinte creaţiile. 

A.A. îşi dădu seama de ce se numeau supermodele. 
Aveau abilitatea supranaturală de a face orice să dea bine. 
Era nevoie de ceva mai mult decât câţiva pantofi furaţi 
pentru a le împiedica să fie reginele acelui podium. 


18 


LAUREN FLUTURĂ 
STEAGUL ALB 


Sabotajul de la Prezentarea de Modă Mamă-Fiică puse pe 
jar - sau mai bine zis pe foc întreaga relaţie dintre 
Societatea Secretă S. şi  Ashleys. Pentru că ele 
„distruseseră” paltoanele lui Sheridan şi lui Sadie, pantofii 
pe care trebuia să-i poarte A.A. în spectacol fuseseră şi ei 
„distruşi” la rândul lor. Luna care urmase fusese haotică şi 
imprevizibilă. Nu  ştiai niciodată ce se va întâmpla. 
Săptămâna trecută, Sadie îşi vărsase „din greşeală” 
acuarelele pe uniforma lui Ashley în timpul orei de desen, 
iar ieri, când Lili îşi deschisese poşeta la prânz, descoperise 
că era plină de gărgăriţe. 

Nici cele trei Ashley nu stătuseră cu mâinile în sân, iar 
Ashley se jurase să se răzbune pentru orice renghi. Măcar 
banca de piatră nu mai putea fi folosită o vreme şi fusese 
izolată cu bandă până ce firma angajată de Şcoala 
Domnişoarei Gamble pentru a o curăța îşi ducea treaba la 
bun sfârşit. 

Lauren nu putea să nu se simtă responsabilă pentru 
toată această duşmănie. Dacă n-ar fi stricat ea ordinea 
naturală a lucrurilor la Şcoala Domnişoarei Gamble, nimeni 
n-ar mai fi distrus lucrurile celorlalţi cu atâta avânt 
răzbunător. Cele trei Ashley ar fi stat încă pe banca lor în 
fiecare dimineaţă, Sheridan tot le-ar mai fi făcut cu mâna 
înainte să intre în şcoală, iar Sadie ar fi fost practic 
invizibilă, fără să-i pese dacă cele trei Ashley o apreciază 
sau nu. În schimb, toată lumea era într-o stare de spirit 
apropiată de isterie, punând la cale următorul atac malefic. 
Nimeni nu era în siguranţă. 

Situaţia durase destul de mult. Lauren trimise un mesaj 


în pauză. Trimise acelaşi mesaj celor trei Ashley, precum şi 
lui Sheridan şi Sadie. Mesajul era: TRATATIVE DE PACEQ 
12, BBLTECĂ, FĂRĂ ARME! 

După cercul de istorie, o rupse la fugă pe holurile placate 
cu lemn lăcuit până la uşile grele din stejar ale bibliotecii. 
Puse un bilet scris de mână (DOAR MEMBRELE 
COMITETELOR PENTRU CONGE), se strecură înăuntru şi se 
aşeză în capul mesei. Lili ajunse prima ca de obicei. 

— Despre ce e vorba? întrebă Lili, punând un teanc de 
cărţi pe masa cea lată. A aprobat Ashley întâlnirea asta? 

— Bineînţeles că nu. 

Ashley intră în sală şi se aşeză lângă Lili. Lauren înghiţi în 
sec: Ashley s-ar putea să se înfurie din pricina asta. Insă, de 
fapt, nu părea enervată. Părea la fel de terminată pe cât se 
simţea şi Lauren, de parcă toate aceste uneltiri începuseră 
să-şi lase amprenta asupra ei. 

A.A. ajunse şi ea după un minut, ronţăind un măr, iar 
apoi, la 12.05, Sheridan şi Sadie intrară împreună. Işi ţineau 
nasurile pe sus, părând la fel de îngâmfate şi de înţepate ca 
întotdeauna, dar Lauren îşi dădea seama că erau speriate. 
Până la urmă, ele nu erau decât două. Poate cele patru 
Ashley ar putea să încuie uşa şi să le snopească în bătaie, 
cu cărţile prăfuite, până cedează, sau să le lase atârnate de 
candelabru, legate cu ciorapii. 

— Vă mulţumesc tuturor că aţi venit aici, astăzi, zise 
Lauren când membrele Societăţii Secrete S. luară loc la 
masă, faţă în faţă cu cele trei Ashley. Vă rog să ascultați 
ceea ce am de zis. Nu mai sunt decât două săptămâni până 
la Congé. Trebuie să ne concentrăm cu toatele dacă vrem 
să găsim nişte idei minunate. 

— Cine spune că noi nu avem deja nişte idei minunate? 
sări Sheridan. 

— Ăăă... stai să mă gândesc, îi replică Ashley. Faptul că 
sunteţi nişte idioate? 

— Tu vorbeşti! 

Sheridan părea revoltată. 

— Vă rog! Lauren ridică o mână. V-am rugat să mă 


ascultați până la capăt. Cu TOATELE ne gândim la Congé în 
momentul de faţă. Trebuie să fie un real succes - oricine ar 
câştiga. Pentru că, dacă nu, profesorii s-ar putea gândi să 
creeze un comitet cu totul nou la anul, şi niciuna dintre noi 
nu va fi în el. 

Se opri, uitându-se bine la fiecare figură din jurul mesei. 
Toate păreau că înţeleg ce oroare şi ce jenă aveau de 
suferit dacă îşi pierdeau statutul de membră a comitetului 
pentru Congé. 

— Deci ce ne sugerezi? întrebă A.A., lingându-şi degetele 
pline de zeamă de măr. Să lucrăm împreună! 

— Niciodată! strigă Sheridan. 

— De parcă! îşi dădu Ashley ochii peste cap. 

— Nu. Nu sugerez asta, spuse Lauren, încercând să nu 
ridice tonul. Trebuia să rămână calmă. lată ceea ce propun 
eu. Ne lăsăm în pace până când se anunţă varianta 
acceptată pentru Conge. Nu ne mai facem farse. Nu ne mai 
sabotăm. 

— N-am nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşti, spuse 
Ashley. 

— Dar pentru ele e clar, zise Lili pe un ton acuzator, 
uitându-se urât la Sheridan şi Sadie. 

— Nu faceţi voi pe inocentele cu noi! Sadie părea 
revoltată. Paltonul meu nu mai e bun decât ca pătură de 
câine acum! 

— Ei bine, din moment ce te porţi ca o cățea... începu 
Lili, dar Lauren o întrerupse. 

— Nu vă mai certaţi! le comandă ea. Lăsaţi să se decidă 
când se anunţă Conge-ul. Cine câştigă lupta pentru Congé, 
câştigă şi banca. Simplu. 

— Ce? 

Sadie nu părea că înţelege. 

— Spui că s-ar putea să renunţăm la locul nostru pe 
bancă? întrebă A.A.. 

— Nu e locul vostru, spumegă Sadie. 

— Nu contează! De parcă vo; aţi avea vreun drept. 


— Oh, acum vorbim despre drepturi, nu? De când vă 
pasă vouă despre drepturile altora? 

Lauren strânse tare de marginea mesei cu mâinile. Nu 
mergea. Era o idee bună, dar fetele erau prea competitive 
şi iraționale. Ei bine - măcar încercase. 

— Înţeleg, zise Ashley pe un ton liniştit. Îşi dădu coada 
blondă pe spate cu un gest de expertă. Eu cred că e o idee 
bună. Cine câştigă Conge-ul, câştigă şi banca. Simplu. Hai 
s-o facem. 

— Chiar vrei? 

Lui Lauren nu-i venea să creadă. 

— Sigur că da. 

Ashley îşi încrucişă braţele peste piept. 

Sadie zâmbi strâmb. 

— Eu am o idee şi mai bună. De ce să nu facem să fie şi 
mai interesantă toată treaba? Hai să cădem de acord că 
oricine ar câştiga Congâ-ul, câştigă totul. Banca. Masa cea 
mai apropiată de geam din sala de mese. Clubul Social. 

Ashley se încruntă. Sadie tocmai mărise miza. Masa lor 
din sala de mese era tărâm sfânt, la fel era şi Clubul Social 
era singura activitate de după ore unde aveau ocazia să se 
întâlnească cu băieţii de la Gregory Hall. Cele trei Ashley îl 
conduceau de parcă era domeniul lor privat. 

Păru că are de gând să protesteze, însă, până la urmă, 
nu făcu decât să ridice din umeri. 

— Sigur. De ce nu? 

— Eşti al naibii de sigură că ai să câştigi Conge-ul, spuse 
Sadie. 

— Chiar aşa. 

— Ei bine, poate că n-ar trebui să fii atât de sigură. 

— Poate că da. Poate că nu. 

— Dacă Ashley crede că e o idee bună, atunci la fel cred 
şi eu. A.A. oftă, aruncând cotorul de măr ronţăit pe masă. 
Hai s-o facem. 

— Bine, se arătă şi Lili de acord. O să câştigăm, aşa că... 
de ce nu? 


— Cred că ai să vezi că noi o să câştigăm, insistă 
Sheridan. 

— Deci suntem de acord? întrebă Lauren. 

— Cum ştim noi că o să vă ţineţi de cuvânt? le provocă 
Sadie. 

Ashley îşi dădu ochii peste cap. 

— Chiar crezi că o să dăm înapoi după ce ne-am dat 
cuvântul? Fii serioasă. 

— Nici nu ne-am gândi să facem aşa ceva, afirmă Lili. 

— Ar fi atât de... atât de josnic, o susţinu A.A.. 

Într-un final, Sadie şi Sheridan părură mulţumite. Pariurile 
erau făcute. Lauren răsuflă uşurată. 

Pentru moment măcar, reuşise să obţină un armistițiu 
între cele două tabere aflate în război. 


19 


NU CUMVA I SE SPUNE 
LIMBAJUL DRAGOSTEI? 


După şcoală, în prima luni după aproape două luni de zile, 
Lili trebuia să meargă la ora de conversaţie în limba 
franceză. Madame LeBrun se întorsese din vizita pe care o 
făcuse familiei sale în Normandia, şi o sunase acasă cu o 
seară înainte. Lili o luă la goană pe scările de la Alliance 
Francaise, aruncând în sus o privire scurtă spre steagul 
Franţei care atârna deasupra uşii. In ziua respectivă bătea 
un vânt puternic, numai rafale, iar steagul se zbătea în 
toate părţile, lovindu-se de suportul său. 

Lili se cutremură, grăbindu-se să intre în clădirea cu 
pereţi crem. Jumătate din ea era disperată să dea în ochii 
cu Max; cealaltă jumătate, însă, aproape spera să nu mai 
vină la ora de franceză de acum încolo. Ar fi mult mai uşor 
dacă nu l-ar mai vedea niciodată. Dar, pe de altă parte, ar fi 
deprimant să nu-l mai vadă în viaţa ei. 

Secretara de la recepţie îi zâmbi, iar Lili începu să urce 
țopăind treptele scării largi, curbate, care ducea spre 
biblioteca de la etajul doi. Madame LeBrun cea slabă şi 
lipsită de energie stătea deja în fotoliul ei obişnuit, părând 
la fel de anemică şi prăfuită ca de obicei, iar din geanta ei 
zdrenţuită de pânză cărţile şi ziarele dădeau pe dinafară, 
tot ca de obicei. 

Inima lui Lili păru să-i sară afară din piept când dădu 
ochii cu Max, care era aşezat vizavi de Madame. De ce oare 
trebuia să arate atât de bine? De ce trebuia ca părul lui 
moale să-i intre în ochi într-un fel atât de adorabil? 

Apoi îşi aminti că n-o sunase după ce ea încercase să-i 
explice totul şi că-i trimitea pupici sosiei lui Amy Winehouse 


mai nou, aşa că, brusc, Max nu i se mai păru atât de 
drăguţ. Nestatornic şi superficial - aşa era Max în realitate, 
îşi reaminti Lili. Nici măcar nu-i zâmbi. Se strecură pur şi 
simplu pe scaunul ei şi-i spuse profesoarei „Bonjour, 
Madame!” pe un ton chiţăit. 

Ca să recupereze orele pierdute, azi făceau o şedinţă de 
două ore. Lili se temea îngrozitor să stea atâta vreme în 
aceeaşi cameră cu Max; va trebui să se uite la el şi să 
vorbească cu el, în timp ce tot ce-şi dorea era să stea cu 
nasul pe sus şi să-l ignore. Insă, din fericire, prima oră şi 
jumătate o petrecură uitându-se la un DVD cu un film alb- 
negru super numit Cu sufletul la gură, sau A bout de 
souffle, aşa cum insista Madame să-i spună. 

Madame insistă de asemenea ca ei să-şi tragă scaunele 
aproape, la masă, unde instalase ea unul dintre laptopurile 
de la Alliance Française, astfel încât să vadă ecranul bine. 
Pe Lili, distanţa asta atât de mică faţă de Max o făcea să 
simtă fiori pe piele. Gata! îşi spuse ea. Vită-te pur şi simplu 
la film şi uită de el. 

Era greu, totuşi, pentru că filmul era numai despre relaţia 
romantică dintre un băiat şi o fată. Un tip foarte frumos 
goneşte prin Paris într-o maşină furată, căutându-şi iubita 
din America. Impuşcase un poliţist care-l urmărea, iar acum 
trebuie să se ascundă. 

Prietena lui, Patricia, e super drăguță, aşa credea Lili, are 
o tunsoare scurtă, cu ţepi, foarte şic, şi poartă haine 
minunate - pantaloni până la gleznă şi balerini, sau o rochie 
cu dungi fantastică. Studiază la Sorbona şi încearcă să 
devină jurnalist. Apoi, Prinţul Fermecat îşi face apariţia şi 
pune stăpânire pe viaţa ei, încercând să o convingă să fugă 
cu el în Italia. Ea citeşte într-un ziar despre ce făcuse el şi 
se hotărăşte într-un final să-l trădeze şi să-l dea pe mâna 
poliţiei. În loc să-l aresteze, însă, poliţiştii îl împuşcă, iar el 
moare pe stradă. 

După finalul filmului, Madame le spuse să discute despre 
acesta în franceză. După câteva minute în care ei se 
bâlbâiră, debitând nişte fraze anoste, cum ar fi „C'est tres 


triste” şi „C'est très tragique”, conversaţia deveni mult mai 
interesantă. 

— Nu pot să cred că Patricia l-a trădat pe Michel, se 
plânse Max într-o franceză perfectă. Nu avea absolut niciun 
motiv să facă asta. 

— Glumeşti? întrebă Lili, răsucindu-se în scaun ca să se 
uite drept în ochii lui. 

— En français, S “il vous plaît! tună Madame. 

Lili îşi alese cuvintele cu atenţie. Era greu să-ţi dai seama 
cum să te exprimi corect în altă limbă, dar se descurcă. 

— Bineînţeles că a trebuit să sune la poliţie! Detectivul i- 
a spus că poate să-i facă mari probleme - poate chiar s-o 
deporteze. Ea nu era nici criminală, nici hoaţă. Nu putea să- 
| lase să o tragă în jos. 

— Atunci, tot ce trebuia să facă era să-l dea afară din 
apartament. Max îşi încrucişă braţele la piept şi se uită lung 
la Lili. Nu trebuia să facă în aşa fel încât să fie omorât. 

— Ea nu ştia că o să fie omorât. 

— Omorâse un poliţist - crezi că poliţiştii urmau să se 
poarte cu el cu mănuși? 

— Eu spun doar că ea a făcut ce trebuia. Până la urmă, el 
era un criminal. 

În timp ce se certau înfocat, Lili uitase să-şi traducă 
gândurile din engleză în franceză, şi-şi dădu seama că 
vorbea franceză fără să fie conştientă de asta. 

— Dar nu a spus ea că-l iubeşte? întrebă Max, cu ochii 
aruncând scântei. Sau s-a prefăcut în tot acest timp? 

— Nu se prefăcea, îi spuse Lili. Doar că fac parte din două 
lumi diferite. 

— lar tu crezi că doi oameni care aparţin unor lumi 
diferite nu pot să aibă o legătură. Unul dintre ei o să ajungă 
mereu să-l trădeze pe celălalt. Asta spui tu acum. 

— Ba nu spun asta, protestă Lili, deşi se simţea un pic 
confuză. 

Oare ce credea ea cu adevărat? De ce se simţea atât de 
supărată? Putuse să vorbească atât de fluent până acum. 


— Mie aşa îmi sună, zise Max, vorbind în engleză, din 
moment ce Madame adormise în fotoliul ei. Tu consideri că, 
doar pentru că o fată merge la o şcoală de fiţe, nu-i 
datorează nimic tipului cu care este. Totul e numai pentru 
şi despre ea. 

— lar tu crezi că un tip poate să o bage pe o fată în cele 
mai rele situaţii iar ea îi va fi totuşi loială ca un căţeluş. Şi-a 
dat seama Michel măcar că poate Patricia nu dorea să 
plece în Italia? Că nu-i plăcea să dispară aşa, pe undeva, 
cum ar fi în Italia? 

— Poate că ar fi trebuit să-i spună şi lui asta, în loc să-l 
ducă de nas şi să pretindă că-i place ideea de a merge în 
Italia. 

— Ei bine, poate că i-ar plăcea să meargă în Italia, dacă 
lucrurile ar sta altfel, şi dacă ar fi avut mai mult timp la 
dispoziţie să se pregătească! 

— Nu, Patricia ar fi trebuit să fie mai cinstită şi să admită 
că nu voia să meargă în Italia. 

Max îi aruncă lui Lili o privire de om jignit. 

— EN FRANCAIS! ţipă Madame LeBrun, ridicându-se brusc 
şi dându-şi seama că elevii ei nu vorbeau în limba care 
trebuia. 

Le spuse în franceză să vorbească despre finalul filmului. 

— Patricia vrea să stea cu prietena ei, în Montmartre, dar 
Michel refuză! remarcă Lili, privindu-l triumfătoare pe Max. 
Trebuie să vorbească cu prietenii /uí şi să meargă să stea 
cu o prietenă de-a /u/, chiar dacă aceasta este foarte 
prefăcută şi nu se poartă deloc frumos cu Patricia! 

Asta da! - era o propoziţie uşor de tradus. Lili ştia 
cuvintele prétentieux şi n'est pas sympathique. 

— În mod clar, prietenele Patriciei nu sunt de încredere, 
spuse Max pe un ton rece, lăsându-se pe spate în scaun, cu 
braţele încrucişate peste piept. N-ar face decât să-l judece 
pe Michel, probabil, şi să o convingă pe Patricia să sune la 
poliţie. Ceea ce şi face, oricum numai pentru că el este 
altfel decât ea. 

— Ea nu-şi are locul în lumea /u;, insistă Lili. Ea este cea 


care nu se potriveşte în peisaj. Lui nici măcar nu-i pasă. 

— Ba îi pasă! Max părea jignit chiar. Numai că ea nu-l 
sună înapoi niciodată, chiar dacă el încearcă să dea de ea 
de atâtea săptămâni! 

Ha? Rotiţele din capul lui Lili se puseră în mişcare. 
Încercase să dea de ea? Dar ea nu primise niciun mesaj pe 
BlackBerry. Apoi îşi dădu seama că avea un număr nou - 
când familia ei trecuse în altă reţea la începutul lui ianuarie, 
primise un număr nou, însă, bineînţeles, el nu avea de unde 
să ştie asta. lar dacă ar fi sunat acasă... dacă ar fi sunat 
acasă... dacă ar fi sunat acasă la ea, mama ei l-ar minţi pur 
şi simplu. l-ar spune că-i transmite mesajele lui Lili şi, 
bineînţeles, nimic nu ar fi mai departe de adevăr. 

Oare Max chiar vorbea despre relaţia /or şi nu despre ce 
se întâmplase în film? 

— Poate, dacă Michel ar înţelege că mama ei e extrem 
de strictă şi dacă ar avea noul ei număr de mobil, ei doi n- 
ar mai avea aceste probleme. 

— Mama ei? Mobil? Madame LeBrun părea că nu mai 
înţelege nimic. N-am nici cea mai vagă idee despre ce 
vorbiţi voi doi. 

Lili îi aruncă lui Max cel mai dulce zâmbet al ei, iar Max 
rânji vesel către ea. 

Poate că Madame nu pricepea nimic, dar Max şi Lili se 
înţeleseră perfect unul pe celălalt. 


20 


CASA ASIA VECHE? 


— Cooper! Intră! 

Ashley răspunsese ea însăşi la uşă, împingându-l pe 
majordomul mai în vârstă din calea ei în agitația care o 
cuprinsese. 

— Ups, scuze! ciripi ea, conducându-l pe Cooper în casă. 

Era vineri seară şi - pentru prima oară de când se 
cunoşteau - Cooper venea să o ia de acasă. Sigur, fusese 
acasă la ea la petrecerea de ziua ei, dar îşi petrecuse tot 
timpul în curtea din faţă, călare pe Vespa, sau pe treptele 
de la intrare. 

lar când ieşeau împreună, întotdeauna se întâlneau pe 
undeva: Ashley nu era prea sigură de ce. Cooper avea 
întotdeauna un motiv bun, cum ar fi că era deja prin zonă şi 
ar fi fost mai uşor ca Ashley să vină cu maşina. Obişnuia să 
o aştepte la vreun colţ de stradă sau în faţa unui 
restaurant, sau la intrarea în muzeu. 

Ashley de-abia aştepta să se dea mare cu reşedinţa 
Spencer, însă când Cooper intră în holul uriaş de la intrare, 
placat cu marmură, o expresie dezaprobatoare îi apăru pe 
chip. 

Ha? Ashley îi urmă privirea. Totul din jurul lor era pe cât 
de frumos şi de plin de gust şi de scump posibil - oglinda 
uriaşă, coloanele subţiri care duceau spre sala mare, bolul 
perfect de cristal aşezat pe măsuţa de la intrare în care se 
afla un buchet de crini împletiţi cu mare artă. Mama lor 
aranjase să fie adus un buchet de flori la fiecare trei zile de 
la In Water, unii dintre cei mai şic şi inovativi creatori de 
buchete din tot oraşul. Poate Cooper se gândea că florile 
sunt deja un clişeu? 

— Părinţii mei te aşteaptă în sala mare, îi zise ea, 


prinzându-l de braţ şi conducându-l pe holul aerisit. 

— Ce e aşa de mare la ea? întrebă el. 

Tonul lui uşor sarcastic o cam tulbură un pic. 

— Pur şi simplu aşa se cheamă. 

Ashley nu ştia ce să-i spună. 

— De ce nu-i spuneţi sufragerie, aşa cum ar face oricine? 

— Dar nu e sufrageria noastră, chiar nu e. Ashley nu 
înţelegea unde bătea Cooper. Asta e sufrageria noastră, 
cred - nu-i aşa că e frumoasă? 

Făcu un gest larg prin camera cu pereţi deschişi la 
culoare şi pian cu coadă lucios ca oglinda. Cooper nu făcu 
decât să ridice din umeri. 

— Mie nu mi se pare că stă pe-aici cineva, spuse el, pe 
un ton un pic descurajant. 

— Ei bine, nu, recunoscu Ashley. 

Se simţea încurcată: de ce-ar vrea cineva să stea pe aici, 
dacă mai erau zeci de alte camere în casă? 

— Bucătăria e pe acolo, îi arătă ea. Dacă vrei să rămâi la 
masă, bucătăreasa noastră personală ne va găti orice 
vrem. Atât timp cât e ceva organic, bineînţeles. Face 
specialităţi gourmet ca nimeni altcineva. 

— AŞ prefera să ieşim, zise Cooper repede. 

Ashley lăsă capul într-o parte. Bineînţeles că el nu s-ar 
lăsa impresionat de o bucătăreasă personală. Probabil că 
avea zeci de astfel de angajaţi la el acasă. 

— Ei bine, am ajuns! spuse ea tare, astfel încât părinţii ei 
să nu mai stea întinşi pe canapea şi să se ridice. 

Însă probabil că începuseră să surzească, pentru că 
amândoi rămaseră exact aşa cum erau până ce Ashley şi 
Cooper ajunseră practic în faţa lor. 

Ce enervant! Mama ei era întinsă, ca de obicei, sprijinită 
pe mai multe perne, învelită într-un şal de caşmir de 
culoarea fildeşului, palidă şi lipsită de energie. Tatăl ei era 
aşezat pe jos, mângâind drăgăstos mâna Matildei, cu capul 
pe burtica ei. Oh, nu! Doar nu-i cânta iar bebeluşului 
melodia aia veche şi îngrozitoare a lui Cat Stevens, nu? 


Tocmai când Ashley dorea ca familia ei să-i facă o impresie 
bună lui Cooper! Ce umilitor! 

— Bună, Cooper! Tatăl ei se ridică stângaci în picioare şi-i 
strânse mâna cu putere lui Cooper, aşa cum fac bărbaţii. 
Bine ai venit la noi acasă. Te rog să o scuzi pe soţia mea - 
Ashley probabil ţi-a spus că aşteptăm un copil. 

— Bună, respiră Matilda, ridicând o mână leşinată. Mă 
bucur foarte tare să te revăd. 

— Bună, spuse Cooper, care părea că nu mai ştie încotro 
să se uite. 

Deloc surprinzător, se gândi Ashley. Cine voia să vadă 
doi moşi care se comportau scârbos, plini de iubire, ca doi 
porumbei, ca să nu mai spun că discutau pe faţă despre 
sarcină? Erau nişte neruşinaţi. 

— Eu tocmai îi arătam casa lui Cooper, le spuse Ashley. 
Vrea să vadă casa. 

— Banu. 

Cooper păru chiar tăios. De ce se purta atât de rece faţă 
de tot? Lui Ashley îi plăcea foarte tare casa ei. Părinţii săi o 
transformaseră într-un loc atât de primitor şi confortabil, 
chiar dacă era mare. Poate Cooper era obişnuit cu case 
mult mai grandioase. Oare casa lor era atât de urâtă faţă 
de a lui? 

— Cred că ar trebui să mergem. Filmul începe în curând. 

— E vorba de filmul de la cinematograful de pe Van Ness, 
la care aveţi intrarea gratuită? întrebă tatăl lui Ashley, iar 
Cooper încuviinţă, înfigându-şi vârful unui pantof în covor. 

— Şoferul nostru poate să vă ducă acolo, zise Matilda, 
trăgându-şi şalul mai sus, pe umerii ei înguşti. 

— Nu e nevoie, îi răspunse Cooper. E aproape, putem 
merge pe jos. 

— Dar e frig afară, se plânse Ashley. Şi e întuneric. 

— Ne-am simţi mai bine dacă v-ar duce şoferul nostru, îi 
spuse tatăl lui Ashley, iar Cooper ridică din umeri, uitându- 
se în jos. 

Ce-avea în seara asta? 


Ashley se simţea jignită. Poate casa ei nu se compara cu 
conacul de cincizeci de camere al familiei Getty, dar era 
spațioasă şi aerisită şi elegantă. Era mai mare decât casa 
lui Lili, iar familia Li avea, ce să spun cinci copii! Bine, poate 
casa lui Lauren era un pic mai mare, dar era atât de 
nouveau riche şi de prost gust. 

Era pe bună dreptate mândră de casa ei şi, în plus, 
părinţii ei erau oameni prietenoşi şi deschişi, care o iubeau 
şi erau civilizaţi cu prietenii ei. Se purtau frumos chiar şi cu 
Cooper, chiar dacă el era rece şi cu nasul pe sus. Mama ei Îi 
zâmbea larg de parcă ar fi fost fiul ei pierdut de multă 
vreme, iar tatăl ei îl bătu pe umăr în timp ce-i conducea 
spre uşa de la intrare. 

Deodată, Ashley se simţi cuprinsă de agitaţie şi îndoială. 
Poate că problema nu era că lui Cooper nu-i plăcea casa ei. 
Poate că nu o iubea deloc pe Ashley. Toată chestia asta cu 
„n-am chef de o relaţie acum” începuse s-o sece. Nici 
măcar nu era sigură că era prietena lui. Poate se întâlnea şi 
cu alte fete? Se poate oare ca A.A. să fi avut dreptate? Era 
Cooper speriat, intimidat, sau nu prea era interesat de ea? 

Însă când se apropiau de Range Roverul crem al tatălui 
său, parcat în faţa scării, Cooper făcu un gest frumos. 
Plouase destul de tare în după-amiaza aceea şi aleea 
pietruită din faţa casei era plină de bălți. Ashley tocmai era 
să calce într-o baltă şi să se stropească, dar Cooper o apucă 
de mijloc şi o ridică, trecând-o peste apă. Ce galant! 

Îi aruncă cel mai dulce zâmbet de pe lume. 

— Nu vreau să te uzi la picioare, şopti el, cu părul negru 
căzut peste ochi. 

Ashley nu putu să se abţină: se îndrăgosti din nou de el. 
Deci nu se dădea el peste cap să-i laude casa. Şi ce? Era 
doar o casă. Familia lui Cooper avea probabil zece case la 
fel. 


21 


NU PREA PREGĂTITĂ 
PENTRU UN PRIM-PLAN 


— ŞI... Acţiune! 

A.A. merse pe trotuar până la locul marcat cu un X din 
bandă adezivă albastră, încercând să nu (a) se uite în 
pământ; (b) tragă de tivul fustei mult prea scurte; (c) 
transpire în lumina orbitoare a reflectoarelor aţintite asupra 
ei; sau (d) să se lase distrasă de mulţimea de oameni 
adunaţi ca să vadă filmarea. 

Era o stradă aglomerată, mai ales sâmbătă dimineaţa, şi 
o grămadă de spectatori stăteau dincolo de baricade, 
încercând să vadă ce se petrece. Pe lângă aceştia se mai 
adăugau şi alţi vreo cincizeci şi ceva de oameni care chiar 
lucrau la film, inclusiv patru producători care stăteau în 
rând cu ochii pe monitoare, aşa că era destul de greu să nu 
ai trac. 

Nu avusese nici cea mai vagă idee că era nevoie de atât 
de mulţi oameni, camioane şi echipamente ciudate şi uriaşe 
pentru a face o comedie romantică. Nu că ar fi fost ceva 
gen Transformers, sau cam aşa ceva. Nici măcar nu auzise 
de majoritatea actorilor - cu o singură excepţie 
fundamentală. Actorul din rolul principal era nemaipomenit 
de atrăgătorul Rake Parkin! lubirea ei! Chiar mai bine, 
lucrul principal pe care-l avea de făcut în acest film era să-l 
sărute. Să-l sărute pe Rake! OMG! De când atâta noroc pe 
capul ei? 

— Şi tăiaţi! Bună treabă, A.A.. Încă o dată, bine? 

A.A. nu era sigură ce mare treabă făcuse mergând pe 
stradă ca o idioată, dar se pare că era o chestie legată de 
filmări - trebuia să faci chestii lipsite de sens o dată şi încă 


o dată. 

Lui Marty îi plăcea să filmeze din multe unghiuri diferite, 
după cum spuseseră asistenții săi Chelsea şi Spike, care 
făceau pe şefii şi cărau clipboarduri, aşa că asta însemna că 
A.A. trebuia să meargă pe stradă în sus şi-n jos preţ de o 
jumătate de oră. Stătu cu ochii însă după celelalte Ashley, 
care promiseseră cu toatele că vor veni s-o vadă - mai ales 
ca să-l vadă bine pe Rake - însă cei din public erau ţinuţi la 
distanţă, dincolo de nişte bariere ridicate pentru a controla 
mulţimea. 

Între timp, devenea din ce în ce mai agitată. Când vor 
termina să-i filmeze plimbarea, Rake Parkins urma să apară 
din rulota sa, bronzat, odihnit şi pudrat, şi vor filma scena 
următoare, în care ei trebuiau să stea în faţa unui magazin, 
iar el se va apleca şi o va săruta. La fel ca în Beautiful Girls, 
în care Natalie Portman, care avea treisprezece ani, l-a 
fermecat pe Timothy Hutton, care avea douăzeci şi şapte. 

A.A. juca rolul Veronicăi, sora mai mică a actriţei 
principale. În scena următoare, Veronica trebuia să se uite 
în vitrina unui magazin, iar prietenul surorii sale, Charlie - 
adică Rake - dădea peste ea. 

El o sărută pe post de salut, însă tot ce vede prietena lui 
e că se sărută cu altă fată. Ea se revoltă şi-l părăseşte, iar 
restul filmului va fi despre cum încearcă el s-o câştige 
înapoi. 

Se pare că Filmaseră deja mare parte din restul filmului, 
inclusiv trei sau patru scene cu sora mai mică. Insă tânăra 
actriţă care juca rolul surorii mai mici dispăruse în clinica de 
recuperare a lui Eric Clapton din Caraibe, unde ea şi 
întreaga ei familie se tratau pentru dependenţă de 
celebritate. 

Pentru că fata nu putea să-şi filmeze restul scenelor, 
Marty fusese nevoit să se descurce repede şi să redistribuie 
pe altcineva în acel rol. Ceea ce însemna că A.A. ajungea 
să-l sărute pe Rake Parkins. Există un Dumnezeu! 

Una din uşile rulotei se deschise brusc şi Rake îşi făcu 
apariţia, cu o jachetă din piele uzată aruncată pe umerii săi 


largi. Părea chiar mai frumos faţă de ultima oară când îl 
văzuse A.A., în timpul unei mese de prânz în L.A. cu Lauren. 
Numai că era mai scund. Mult mai scund decât şi-l amintea 
A.A.. Era practic minuscul. 

Ea trebuia să poarte balerini pentru scena asta, iar el 
trebuia să poarte ceea ce mama ei numea fără politeţuri 
„tocuri de poponaut”. A.A. nu putu să nu vadă că era 
acoperit cu o tonă de machiaj. Ştia ea că actorii din filme 
erau obligaţi să poarte machiaj, dar nu avusese nici cea 
mai vagă idee că era atât de mult. 

Rake arăta de parcă ar fi stat în cuptor toată ziua, iar 
apoi fusese uns cu unt şi în final tăvălit prin mălai. Nu mai 
era atât de incitant să te săruţi cu cineva care părea o 
cereală cu lapte umblătoare. 

— Rake e pe platou! urlă Chelsea în megafon, iar A.A. 
îngheţă, lăsându-i pe o grămadă de oameni cu căşti pe 
urechi s-o împingă pe poziţia ei, în faţa magazinului. 

Îşi dorea ca Marty să-i fi dat vreo indicație, sau măcar să- 
i fi spus câteva cuvinte ca s-o încurajeze, dar el era ocupat 
să discute ceva cu şirul de producători. lar ea îşi dori ca toţi 
spectatorii să dispară. N-aveau altceva mai bun de făcut? 

— Rake, te iubim! se auzi o voce de fată de dincolo de 
bariere. 

Stai aşa - nu cumva era vocea lui Lili? A.A. scană 
mulţimea şi descoperi figura fericită a lui Lili. Lili era în al 
nouălea cer de când se împăcase cu Max. Şi tot acolo era şi 
Ashley, în picioare chiar în spatele ei, rânjind ca nebuna. Şi 
Lauren! Lauren îi făcea semn cu mâna lui A.A. de încurajare 
- cu toatele îşi doreau să-i iasă bine. 

A.A. le făcu fericită cu mâna, foarte bucuroasă să-şi vadă 
prietenele, dar Rake nu făcu decât să zâmbească crispat, 
de parcă ura faptul că e un sex simbol. Când se luă după 
celălalt asistent de regizor pe stradă, îşi scoase jacheta şi o 
lăsă să cadă la pământ. O fată cu căşti pe urechi se repezi 
să o ia de jos şi să o ducă înapoi în rulota lui. 

A.A. rămase cu gura căscată. Chiar dacă era evident că 
slujba fetei era să strângă după Rake, gestul lui i se păru 


extrem de nepoliticos. 

— Oraşul ăsta, se plângea Rake asistentului în timp ce se 
apropiau de ea. E foarte frig aici. Ai putea crede că suntem 
în Vancouver. 

A.A. înghiţi în sec. Ce-ar trebui să-i spună lui Rake? Bună, 
eu sunt A.A. - mă bucur foarte tare să te cunosc. Sunt o 
fană înfocată. Ti-am văzut toate filmele. De-abia aştept să 
lucrăm împreună. Doamne! Ce jalnic. 

Avea stomacul întors pe dos, strâns şi chinuit. Cel puţin 
nu avea nicio replică de spus pe care să şi-o amintească. 
Tot ce trebuiau să facă era să se salute fără cuvinte, iar 
apoi Rake se apleca s-o sărute. Ideea era că sora/prietena 
era vizavi, mult prea departe ca să audă ce vorbeau. 

— Aici e locul tău, Rake - oricând eşti gata. 

Ce? A.A. se simţea un pic jenată. Nici măcar nu avea de 
gând să vorbească cu ea înainte de filmare? Stătea la vreo 
trei metri de ea, cu ochii închişi, clătinându-se înainte şi 
înapoi pe călcâie. 

— Intră în stare, îi şopti Chelsea. E un adevărat 
profesionist. 

A.A. oftă. Se gândi că ea era doar o amatoare, pentru că- 
şi dorea să stea de vorbă cu cineva înainte să trebuiască 
să-l sărute în faţa unei mulţimi. 

— Ţine minte, A.A. - acum vorbea Marty, înapoi pe 
scaunul lui, culegându-şi ceva de prin barba lui argintie - 
tot ce trebuie să faci e să pari surprinsă, să te uiţi în sus la 
el şi să-l laşi pe Rake să facă restul. Ca o fată cuminte ce 
eşti! Hai s-o facem! 

A.A. stătu cât de nemişcată putea, concentrându-se 
asupra picioarelor sale care tremurau, prefăcându-se că 
studiază ceva din vitrina magazinului şi aşteptând cuvântul 
magic - ACŢIUNE. Deodată, Rake apăru lângă ea, o răsuci 
spre el, îi aruncă un zâmbet mega alb şi-şi lipi buzele de ale 
ei. Ce scârbos! Avea gust de cafea amară şi ceva dulce - 
poate gloss cu aromă de cireşe? Se dădeau şi băieţii cu aşa 
ceva? 

— Şi TĂIAŢI! 


Rake se retrase, fără să se uite în ochii lui A.A., pocnind 
din degete către unul dintre cei care purtau căşti pe urechi. 
Două fete, make-up artist, se repeziră la el, una îi peria 
sprâncenele, iar cealaltă îl pudra pe bărbie. 

A.A. nu era sigură ce avea de făcut. Era foarte ciudat să 
se sărute cu cineva care nici măcar nu se uita la ea când 
camerele nu funcționau. Şi era şi mai ciudat să se sărute cu 
cineva în faţa a sute de spectatori cu ochii aţintiţi asupra 
lor. Celelalte Ashley or să vrea să afle toate detaliile mai 
încolo, iar A.A. nu prea ştia ce să le spună. Că avea gust 
dulce dar scârbos? Că mirosea a fum de ţigară şi prea tare 
a parfum Calvin Klein? 

A.A. se uită iar spre mulţimea de fani şi spectatori, 
încercând să-şi aducă aminte unde se aflau prietenele ei. 
Poate că fuseseră înghesuite şi se mutaseră în altă parte: 
toată lumea voia să-l vadă măcar o secundă pe Rake. Ah, 
uite-le. Ashley făcea poze cu telefonul ei mobil, iar Lili şi 
Lauren vorbeau cu un tip... un tip cu părul negru, care 
purta uniforma de la Gregory Hall. Era Tri. A.A. simţi că o 
trec fiori fierbinţi pe piele, şi nu erau de la lumina 
reflectoarelor. Ce căuta el aici? 

— Hai s-o luăm de la capăt, strigă Marty. 

Brusc, A.A. se simţi de zece ori mai stresată. 


22 


BINE AŢI VENIT 
ÎN CASA PĂPUŞILOR 


Într-un final, Lauren găsise o modalitate de a petrece cu 
Sadie un timp în care nu trebuia să-i cumpere haine lui 
Sadie, să o asculte cum se laudă cu influenţa Societăţii S. 
asupra stilului fetelor de la Şcoala Domnişoarei Gamble, 
sau să stea lângă ea în timp ce aceasta răsfoia Marie Claire, 
plângându-se că ea chiar ar trebui să aibă slujba Ninei 
Garcia ca director al secţiunii de modă. 

În schimb, într-un moment de inspiraţie, Lauren îşi 
amintise cum Sadie, cu câteva săptămâni în urmă, 
încercase să o convingă să facă ceva ce obişnuiau ele să 
facă tot timpul pe vremuri, în fiecare sâmbătă după- 
amiază, pe când Lauren avea încă părul creţ şi ciufulit, iar 
Sadie încă mai purta ochelari ca fundul de sticlă, şi nimeni 
cu numele Ashley nici măcar nu observase că ele există. 

Când Sadie îşi adusese păpuşa acasă la Lauren semestrul 
trecut, Lauren strâmbase din nas şi refuzase să se joace 
cum se distrau ele odată. Insă poate că n-ar fi trebuit să fie 
atât de îngâmfată. Aşa că, sâmbătă după-amiază, după ce 
o privise pe A.A. jucându-şi rolul în film - sărutându-l pe 
Rake Parkins nu o dată, ci de opt ori, pentru că fusese 
nevoită să facă o tonă de duble - Lauren se duse acasă la 
Sadie cu tot arsenalul. 

— Uite ce-am adus! spuse Lauren în timp ce despacheta 
o cutie de pantofi plină cu hăinuţe şi scotea păpuşile 
Monterey Mandy şi Sacramento Susie din sacul lor de 
pânză. 

— OMG! Şi tu le mai ai! 

Sadie întinse mâna repede sub pat şi le scoase pe 


Ventura Vicky, pe roşcata Pasadena Polly şi o păpuşă 
bebeluş rufoasă Big Sur Sally. 

— Întotdeauna ai avut mai multe haine de păpuşi decât 
mine, se lamentă Lauren. 

Mama ei obişnuia să-i coasă de mână hăinuţele pentru 
păpuşi, pentru că nu-şi permiteau să le cumpere din 
catalogul California Dolls. Lauren le lăsa mereu acasă, sau 
le ascundea dacă Sadie venea la ea să se joace împreună. 

— Şi am fost şi la magazinul lor principal din San Diego, 
se lăudă Sadie, periind ciuful încâlcit al lui Big Sur Sally. Au 
un teatru de păpuşi şi tot ce trebuie. Şi poţi să te îmbraci ca 
una dintre păpuşi şi să faci o poză. 

— Mi-ar fi plăcut asta la nebunie. 

Lauren oftă. Spunea adevărul: i-ar fi plăcut la nebunie să 
meargă şi ea. Insă pe atunci părinţii ei nu aveau bani de o 
excursie la San Diego. Tatăl ei încă mai făcea studii 
postuniversitare şi se lupta să-şi câştige existenţa, iar 
mama ei îşi lua diferite slujbe numai ca să mai câştige nişte 
bani, să se poată descurca. Niciuna dintre păpuşile lui 
Lauren nu fusese nouă când le primise: mama ei le 
cumpărase pe amândouă de pe eBay la un preţ de nimic. 
Pe atunci, Lauren se prefăcea că nu-i pasă. 

— Ai putea să probezi ponchoul ăla pe Mandy. Sadie 
devenise brusc cea mai generoasă persoană. O să se 
potrivească grozav cu părul ei negru. 

Chiar dacă Sadie era mai nou o persoană nesuferită, în 
acea după-amiază parcă redevenise aşa cum era mai 
demult. Lauren nu putu să nu se simtă bine în dormitorul lui 
Sadie, căutând prin cutii de hăinuţe şi pantofi. Era destul de 
distractiv să fie iar copil, îmbrăcând păpuşile mai degrabă 
decât să aleagă haine pentru ea însăşi. 

— Mai ţii minte când le-ai scris celor de la California Dolls 
o scrisoare în care îi rugai să facă o păpuşă cu ochelari? îi 
reaminti Lauren. 

— Eram atât de sigură că or s-o facă! Sadie zâmbi trist. 
N-au făcut decât să-mi trimită o scrisoare tipizată şi un 
cupon de cinci dolari pentru următoarea mea comandă din 


catalogul lor. 

— Şi tu l-ai folosit ca să iei o placă de surf pentru Ventura 
Vicky! 

— Pe care am pierdut-o când am încercat să o fac să 
meargă pe ea la plajă. Părul ei nu şi-a mai revenit de 
atunci. 

Sadie avea dreptate: părul lui Vicky arăta de parcă ar fi 
fost băgată cu capul într-un vas de toaletă. 

— Şi mai ţii minte ziua aia când ne-am dus amândouă 
păpuşile în parcul de distracţii Great America şi le-am dat în 
montagne-russe? 

Lauren pufni în râs. 

Fusese singura ei excursie de o zi într-un parc de 
distracţii în toată viaţa ei. Mama lui Sadie se oferise să le 
ducă acolo pe amândouă de ziua lui Sadie - poate când 
împlinise zece ani? Lauren fusese atât de agitată încât îşi 
vomitase toată cina în noaptea de dinaintea plecării. 

— Da! Şi unul din pantofii lui Polly i-a sărit din picior! A 
fost atât de distractiv. Sadie râdea şi ea. Hei, ştii am putea 
să facem asta din nou. Să ne ducem păpuşile la Great 
America, vreau să spun. 

— Sigur. Lauren ridică din umeri. Sau poate la 
Disneyland. Tata ne poate trimite cu avionul cândva poate 
chiar în vacanţa de primăvară. 

— Nu, dragă - vreau să spun săptămâna viitoare de 
Congé. Ups! Sadie îşi lipi o palmă peste gură. Nu trebuia să- 
ţi spun. 

— Asta e ideea voastră pentru Congé? 

Lauren încercă să pară relaxată, dar inima ei era deja în 
montagne-russe, urcând şi coborând cu viteză. In sfârşit, 
Sadie îşi dăduse drumul la gură! 

— N-ai să le spui celor trei Ashley, da? Sadic lăsă din 
mână peria pentru păpuşi, iar Lauren clătină solemn din 
cap. O s-o prezentăm domnişoarei Charm săptămâna 
viitoare. Aşa că să nu scoţi un cuvânt! Vorbesc foarte 
serios, Sheridan ar fi în stare să mă ucidă pentru asta! 

— Ştii că poţi avea încredere în mine, zise Lauren. 


Sadie se uită în jurul ei, deşi ele erau singurele persoane 
din cameră. 

— Bun, deci ăsta e planul nostru. Taţii noştri or să 
închirieze Great America pentru toată ziua, deci Şcoala 
Domnişoarei Gamble o să fie stăpână pe locul ăla întreaga 
zi. Cât de tare e asta? 

— Super tare, spuse Lauren, chinuindu-se să prindă 
rochiţa de tenis a lui Susie în arici la spate, în vreme ce 
rotiţele din mintea ei se învârteau cu mare viteză. Cum aţi 
ştiut ce zi să rezervaţi? 

— După cum ştim, Conge pică în săptămâna de dinaintea 
vacanței de primăvară, aşa că nu sunt decât cinci zile 
posibile. Aşa că au plătit un avans pentru fiecare zi. Imediat 
ce planul e acceptat şi aflăm exact în care zi este, plătim şi 
restul de bani. N-o să crezi cât costă aşa ceva! 

— Tone de bani, sunt sigură. 

Lauren îşi dorea să se apuce să-şi strângă păpuşile 
începând din secunda aceea, dar ar fi părut prea suspect. 
Trebuia să plece de acolo şi să se gândească. O zi închiriată 
numai pentru ele la Great America? Doamne, nu aveau cum 
să depăşească aşa ceva. Şi nu mai aveau decât o zi la 
dispoziţie să se gândească - şefele comitetelor trebuiau să 
se vadă cu domnişoara Charm luni dimineaţă. 

Însă orice plan ar fi pus la cale cele trei Ashley, un lucru 
era sigur. Trebuiau să o felicite pe Lauren pentru că se 
infiltrase în Societatea S. şi le descoperise planurile - chiar 
dacă reuşise doar din întâmplare! 

Cel mai important era că i se dăduse o misiune şi se 
achitase de ea cu brio. Cele trei Ashley or să fie încântate şi 
uşurate şi - în principal - recunoscătoare. Măcar acum 
lucrurile mergeau mai bine şi pentru Lauren. 

Bineînţeles, dacă le spunea celor trei Ashley însemna că 
trădează încrederea lui Sadie. Lauren simţea un junghi de 
remuşcare din pricina asta. O minţise pe Sadie pe faţă fără 
urmă de regret. Dar Sadie oare nu o trădase pe Sheridan 
când dăduse din gură prea mult? Şi totul era permis când 
venea vorba de război şi de Congé, nu? 


23 
ÎN NATURĂ? 


Lili făcea o grămadă de sacrificii. 

În primul rând, îşi eliberase patru ore din programul ei 
aglomerat de sâmbătă după-amiază. O rugase pe mama ei 
cu cerul şi cu pământul să o lase să iasă la o plimbare 
scurtă pe dealurile de pe lângă parcul Golden Gate, 
spunându-i că ieşea cu o prietenă (nu era decât o mică 
minciună nevinovată legată de gen, din moment ce Max 
era prietenul ei), şi-i promisese că o să se treacă în registrul 
pădurarului şi că o să-i trimită prin SMS coordonatele 
exacte (latitudinea şi longitudinea) din treizeci în treizeci de 
minute. 

Se îmbrăcase în hainele de excursie - care nu o 
complimentau deloc şi care nu erau conforme cu niciun stil 
de modă - pe care şi le luase pentru excursia aceea fatidică 
în iad din decembrie. Se prefăcea că nu-i pasă că vântul 
bătea în rafale, sau că drumul era încă noroios din pricina 
ploii care căzuse în noaptea trecută. Şi nici nu făcea 
remarci în privinţa faptului că ideea de „scurtă excursie” nu 
presupunea căţăratul pe o pantă de dimensiuni himalaiene. 

Însă Max nu părea că apreciază nimic din toate astea. 

După ora de franceză de lunea trecută, se împăcaseră. 
Se pare că sosia lui Amy Winehouse era o verişoară de-a lui 
- Lili nu avusese motiv să fie geloasă. Max îi sugerase să 
petreacă o zi împreună într-o excursie, iar Lili fusese de 
acord fie şi numai ca să-i arate că se poate distra în natură 
şi ea, dacă mergeau numai ei doi şi nu trebuia să facă faţă 
corului din iad format din Cassandra şi Jezebel. 

Însă lucrurile nu mergeau aşa cum ar fi vrut ea. 

— Îmi dau seama că nu te simţi bine, îi zise Max în timp 
ce se chinuiau să urce dealul, iar vântul îi tot băga părul în 


gură lui Lili. Putem să ne întoarcem dacă vrei. 

— Nu! protestă ea. Totul e-n regulă. 

— Atunci de ce n-ai mai scos niciun cuvânt de zece 
minute încoace? 

Se grăbi să o ia înainte. 

— Poate pentru că nu mai am aer din pricină că urc 
Muntele Everest! nu putu Lili să se abţină. 

— Dar nu e o pantă atât de înclinată. Max se întoarse ca 
să se uite la ea şi se opri din drum. Nu e mai înclinată decât 
dealul pe care-l urci în fiecare zi de la Starbucks ca să 
mergi la şcoală! 

— Dar dealul ă/a nu e plin de noroi şi nu are făgaşe, se 
plânse Lili. 

Lovi cu o gheată hidoasă marginea unui făgaş. Ghetele 
fuseseră negre când plecase ea de acasă - acum erau 
acoperite de un strat uscat de maro pământiu. Stropi de 
noroi erau peste tot pe jacheta ei de fleece. Scârbos. 

— Vezi, asta e problema. Max părea exasperat. Eşti 
foarte greu de mulţumit! 

— Ba nu sunt foarte greu de mulţumit, îl contrazise Lili. 

Trase de câteva fire de păr care-i intraseră în gură şi 
simţi particulele sărate de praf pe care vântul le bătuse pe 
buzele ei date cu gloss. Dezgustător. 

— Recunoaşte. Max îşi încrucişă braţele peste piept, 
uitându-se fix în ochii ei. De-asta n-au mers lucrurile între 
noi data trecută, nu? Nu era vorba de prietenii mei sau ai 
tăi. Suntem pur şi simplu prea diferiţi. 

— Eu am crezut că e din pricina răutăcioaselor ălora cu 
care-ţi petreci timpul, care ţi-au servit o grămadă de 
minciuni despre mine, se răsti Lili. 

După ce se opriseră într-un final din sărutat după ora de 
franceză, Max îi confirmase ceea ce Lili suspectase încă de 
la început. Jezbel îi spusese că o văzuse pe Lili în oraş cu alt 
tip chiar în seara în care Lili fusese acasă, mai mult decât 
pedepsită. De ce, de ce, de ce inventase Jezebel o poveste 
atât de răutăcioasă, Lili nu-şi dădea seama. Probabil că era 
ea însăşi îndrăgostită de Max. Salu-ut! El era mult mai 


frumos decât prietenul e. 

— N-a fost numai asta, îi spuse acum Max, părând un pic 
stânjenit când veni vorba de Marea Minciună a lui Jezebel. 
Noi suntem foarte diferiţi ca oameni. 

— Nu, nu suntem! 

Lili simţea că-i vine să plângă. 

— Uite, Lil, tu nici măcar nu poţi să suporţi puţin noroi pe 
ghete... 

— Ba pot! 

Lili ridică un picior, aproape căzând în fund. 

— Urăşti excursiile. 

— Ba nu! 

Max râse, clătinând din cap. Urcă pe o pantă abruptă, 
folosindu-se de mâini ca să se poată căţăra pe o lespede 
îngustă care ieşea din stâncă. 

— Urcă aici! Priveliştea e fantastică! 

Lili aruncă o privire spre unghiile ei. Erau proaspăt 
făcute. Dacă se chinuia să urce după el, o să le strice. 

— Nu pot! 

— Hai! strigă Max. Sigur că poţi! 

— Dar am să mă... Lili era gata să spună muraăresc, dar 
ştia că Max o să râdă de ea. Adică, şi dacă am să cad? 

— N-ai să cazi. Am să te trag eu după ce te apropii de 
mine, o asigură el, uitându-se în jos la ea, cu ochii lui negri 
sclipind. Să nu-ţi fie frică. 

Dar Lili nu făcu un pas. 

— Nu poţi s-o faci, nu-i aşa? oftă Max. Pur şi simplu 
recunoaşte. Eşti una dintre cele mai greu de mulţumit fete 
din toată Zona Golfului. 

Cobori de pe lespedea îngustă şi veni lângă ea. 

Lili lăsă capul în jos ca Max să n-o vadă cum plânge. 
Avea dreptate. Ştia ea. Era greu de mulţumit. li plăcea ca 
totul să fie curat şi ordonat şi organizat şi tocmai de aceea 
ea şi Natura nu se înţeleseseră tocmai bine niciodată. 
Natura era atât de întâmplătoare şi dezordonată. 

lar Max era un spirit liber. Lui nu-i păsa de chestii cum ar 


fi un blazer elegant, sau dacă poate folosi cuțitul şi furculiţa 
corecte la o cină formală. 

— E-n regulă, spuse el cu blândeţe, mângâind-o pe braţ. 

Lili încercă să nu tresară la gândul că mâinile lui murdare 
o ating pe jacheta de fleece. 

— Hai să nu mai pierdem vremea şi să mergem înapoi. 

Ea încuviinţă din cap şi se întoarse să-l urmeze pe Max la 
vale. Poate că el avea dreptate: era cazul să nu mai piardă 
vremea. 

Poate că nu le era sortit să fie împreună. 


24 


ÎN FAMILIA VITREGĂ 


— lar acum, un toast! 

Jeanine, mama lui A.A., ridică paharul de sangris şi le 
zâmbi tuturor celor de la masă. Era cel mai apropiat lucru 
de o masă în familie la care participase A.A. de ceva timp - 
chiar dacă era sâmbătă seara şi trecuse de ora zece, iar ei 
se aflau în restaurantul Limon, mic dar şic, în cartierul 
Mission, şi nu erau aşezaţi la ei acasă, mâncând delicatese 
peruviene şi nu pui la ceaun. 

— Un toast, repetă Marty, ridicând şi el paharul. 

A.A. încercă să ignore bucăţelele de calmar care-i 
rămăseseră prin barbă. 

— Pentru micuța noastră actriţă A.A., care tocmai şi-a 
făcut debutul pe marele ecran! Jeanine vorbea prea tare, 
însă, din fericire, restaurantul era încă foarte aglomerat. ŞI 
pentru familia mea, adăugă ea, făcând un semn cu paharul 
spre Ned şi A.A., care s-a întâlnii cu familia ta. 

Marty îşi ciocni paharul de al ei şi zâmbi peste masă la 
fiul său, Jake. A.A. îi zâmbi şi ea lui Jake - de ce nu? Avea 
cincisprezece ani, părul negru lung până la umeri, drept, şi 
ochi întunecaţi şi intenşi. Mama lui, îi şoptise Jeanine la 
ureche mai devreme în seara aceea, era o actriţă din 
Argentina. Divorţase de Marty cu cinci ani în urmă, iar Jake 
îşi petrecea mai nou aproape tot timpul în Los Angeles, 
locuind cu Marty în Hollywood Hills. 

Şi nu era numai drăguţ: Jake era chiar prietenos şi 
glumet. Ned se împrietenise deja cu Jake la cataramă, 
pentru că, întâmplător, se întâlniseră la un concurs de 
atletism zonal chiar la începutul semestrului. Când discuţia 
ajunse la fotbal, lui A.A. îi plăcu faptul că Jake nu o trata de 
sus, aşa cum o făceau mulţi, pentru că era fată. Nici măcar 


nu o atacă atunci când se discută aprins pe tema fotbalului 
din America de Sud, când ea spuse că gigantul fotbalului 
brazilian Pele era mult mai tare decât Maradona, bătrânul 
star din Argentina. 

În timp ce copiii vorbeau, Jeanine şi Marty erau absorbiți 
unul de altul, fiecare hrănindu-l pe celălalt cu mâncare din 
farfuria sa, chicotind ca nişte adolescenţi. Ce jenant. 

A.A., Ned şi Jake îi ignorau pur şi simplu. Era drăguţ să o 
vadă pe mama ei atât de fericită, chiar dacă A.A. nu era 
sigură că povestea asta de dragoste avea să dureze ceva 
mai mult decât celelalte iubiri şi pasiuni ale lui Jeanine. Ei 
bine, măcar dacă se mărita cu Marty, A.A. va avea un nou 
frate vitreg super. 

Când Jake şi Ned începură să vorbească despre alte 
persoane pe care le ştiau de la atletism, A.A. îşi cam pierdu 
interesul pentru discuţie. Işi ţinea telefonul sub masă şi-i 
trimise pe furiş un mesaj lui Tri. Nu primi niciun răspuns. 
Singurul mesaj din cutia ei poştală era de la Lauren: SS VOR 
LA GT AM PT CONGE. Era o veste bună şi una rea în acelaşi 
timp: era super că Lauren ştia ce as aveau în mânecile lor 
de poliester cele din Societatea Secretă S., dar Great 
America era un plan foarte greu de învins. Cum puteau cele 
trei Ashley să vină cu o idee mai bună ca asta? 

Îi mai trimise un mesaj lui Tri, iar apoi îşi puse telefonul 
deoparte ca să-şi poată mânca desertul. După zece minute 
îşi verifică iar mesajele - tot nu primise un răspuns. Era 
ciudat. Mai ieri, când Tri era la ei acasă jucându-se pe 
calculator cu Ned, A.A. îl auzise spunând că are de gând să 
se dea la fund weekendul ăsta, că stătea acasă. Poate că îi 
dădea flit - dar de ce? Ce mai făcuse de data asta? 

De fapt, de ceva vreme se tot ţinuse departe de ea. Încă 
din ziua în care se dusese la el acasă şi o ajutase pe mama 
lui să gătească ceva, se comporta de parcă nici măcar nu o 
cunoştea. A. A. nu mai înţelegea nimic. La petrecerea lui 
Ashley căzuseră de acord că era mai bine să uite tot ce se 
întâmplase până atunci şi să redevină prieteni. Era bine să 
fie iar prieteni, aşa cum fuseseră dintotdeauna. 


Însă acum se purta rece şi distant, de parcă ar fi vrut să-i 
transmită un „mesaj”. Ei bine - mesaj recepționat, idiotule! 
Nici măcar nu mai voia să rămână prieteni, în mod evident. 

Dar stai aşa. Nu fusese Tri în mulţimea de oameni care 
asistase mai devreme la filmări? Dacă nu voia să dea ochii 
cu ea, de ce venise la filmare? Probabil Ned scăpase nişte 
vorbe despre asta. Ce enervant. Dacă fratele ei ar fi fost 
mai aproape de ea la masă, AA. i-ar fi tras un şut pe sub 
ea. Norocul lui însă, nu avea cum să-l ajungă cu piciorul. Şi 
clar nu voia ca Jake cel Super să creadă că încearcă să-i 
facă /ui semne pe sub masă... 

— A.A.! Mama ei îşi pocni degetele în faţa ei. Trezeşte-te! 
Plecăm. Doamne, Marty - sper că n-a fost la fel de aiurită şi 
pe platou! 

— S-a comportat exact cum trebuie, bubui Marty, şi ochii 
lui mici dispărură când zâmbi. 

A.A. simţi cum se face roşie la faţă. Poate că Tri fusese 
mai devreme la filmări şi văzuse cât de rău poate să joace 
ea. S-o mai lase baltă: nici măcar nu se putea numi actriţă! 
Nu îi spuseseră decât să meargă pe stradă, în lung şi-n lat, 
iar apoi să-l sărute pe Rake iar şi iar. La început fusese 
destul de incitant, iar apoi observase că respiraţia lui Rake 
mirosea urât, iar până la urmă ajunsese să fie ceva 
plictisitor de-a dreptul. 

Şi ce dacă Tri o văzuse sărutându-l pe Rake? Nici măcar 
nu-i mai p/ăcea de ea mai nou. Nu? 

— Eu am auzit că ai fost îngrozitoare, o tachină Ned, 
aproape răsturnându-şi scaunul când se ridică de la masă. 

— Cine ţi-a spus aşa ceva? 

Inima lui A.A. o luase din loc. Se trase pe bancheta care 
scârţâi, încercând să-şi pună sacoul pe umeri şi încurcându- 
şi braţele în mâneci. 

— A fost la televizor, la ştiri, spuse el tărăgănat. Non- 
actriţa preadolescentă distruge o producţie de mai multe 
milioane de dolari cu lipsa ei de talent. 

— Taci! 

A.A. se uită urât la fratele ei. Nu era cazul să facă el 


glume proaste, ca de obicei. 

— Eu cred că ai fost super, îi rânji Jake, înţelegător. 

— Ai fost şi tu pe platou? 

A.A. era confuză. Nu-şi amintea să-l fi văzul pe Jake pe 
acolo. 

— Da - eram lângă camionul de la firma de catering. 

A.A. clătină din cap. Deci Ned fusese de faţă, la fel ş; 
Jake, şi Tri. Oare voiau cu toții să o facă să se simtă şi mai 
prost? 

— Eu aveam de gând să-l aduc pe Tri pe platou. Îi spuse 
Ned în timp ce se îndreptau cu toţii spre ieşire. Dar avea 
ceva. A zis că vrea doar să stea pe stradă. Ciudat. 

Ciudat era cel mai bun cuvânt pentru asta. A.A. oftă, 
pregătindu-se să iasă în răcoarea muşcătoare a nopţii care 
se simţea dinspre ieşire. Mama ei trecea la mare viteză de 
la o pasiune a vieţii ei la alta, însă pe A.A. toate chestiile 
legate de băieţi o zăpăceau. 

Cine ştia de ce făceau toate lucrurile astea ciudate pe 
care le făceau? Cine ştia ce le trece lor prin cap? 


25 


ASHLEY PUNE OCHII 
PE UN ALT PEŞTE DIN BALTĂ 


Lui Ashley îi era frig şi se simţea obosită şi singură. După ce 
se întâlnise cu Lili ca să mănânce la Pinkberry un iaurt 
îngheţat care să o mai înveselească, rămăsese să-l aştepte 
pe Cooper ca să meargă cu el la un film de noapte, însă el 
nu-şi făcuse încă apariţia. Ashley se tot uita la ceasul de pe 
telefonul mobil din două în două minute. Intârziase cinci 
minute, apoi opt, apoi zece, apoi douăsprezece... Care era 
treaba? Poate păţise ceva îngrozitor. Poate că-l călcase o 
maşină în drum spre ea, sau poate că maşina cu care 
călătorea fusese atacată de vreo organizaţie teroristă din 
Grecia. 

BIP. 

În sfârşit! Un mesaj de la Cooper. Ashley îl deschise. 

SCUZE NU POT SĂ MAI AJUNG SCZ IAR. 

Ceeee?? Îi trăsese ţeapă? Nu putea fi ceva rău, dar nu 
era pentru prima oară când Cooper renunţa la o întâlnire în 
ultima secundă. Era atââââât de deprimant cât de multe 
lucruri avea el întotdeauna de făcut. Ashley se gândi că 
avea un program foarte încărcat, din moment ce familia lui 
era mereu plecată la drum. Insă îşi dorea şi ea ca măcaro 
dată s-o invite la vreun eveniment monden şi să n-o lase 
pierdută şi singură la vreun colţ de stradă pe undeva. Până 
la urmă, îi plăcea de ea sau nu? 

lar acum trebuia să se târască până acasă şi să se uite la 
televizor la vreun şir de emisiuni despre cum să te faci 
frumoasă sau - mai rău să-i asculte pe părinţii ei discutând 
despre numele posibile pentru bebeluş, în timp ce tatăl ei 
exersa cântece de leagăn înfiorătoare la chitara lui 


acustică. Îi sună să trimită pe cineva să o ia cu maşina, iar 
ei îi spuseră să intre în salonul unui restaurant care le 
plăcea lor, unde şeful de sală cunoştea bine din vedere 
toată familia. 

În salon era prea aglomerat, ca să nu spunem plictisitor. 
Nu erau nici reviste, şi toţi ceilalţi de la mese se uitau 
ciudat la ea, de parcă ar fi fost o adolescentă fugită de 
acasă. Ashley se chinui să se concentreze la mesajul pe 
care-l primise de la Lauren mai devreme. Deci cele din 
Societatea Secretă S. plănuiau să ducă pe toată lumea la 
Great America? Ei, ce contează! Cele trei Ashley vor găsi 
ceva mult mai bun de-atâăt. 

Însă, în acel moment, Ashley nu se putea gândi la nimic 
minunat. De fapt, toate ideile pe care le discutaseră în 
ultimele două săptămâni erau destul de leşinate. Singura 
idee care-i plăcea cu adevărat lui Ashley era o excursie de 
o zi la Stinson Beach, şi asta deoarece Cooper îi spusese că 
iahtul F/own the Coop urma să fie ancorat acolo săptămâna 
viitoare. Orice şansă să-l vadă pe Cooper era bună. Insă 
argumentul acesta nu avea şanse să fie admis de un 
comitet al profesorilor. Or să creadă cu siguranţă că o zi la 
Great America ar fi mult mai distractivă pentru tot restul 
şcolii - iar Ashley trebuia să recunoască: ar avea dreptate. 

Când tatăl ei îi trimise într-un final un mesaj în care-i 
spunea că ajunge în cinci minute, Ashley îşi strânse fularul 
gros din caşmir la gât, îşi încheie toţi nasturii de la paltonul 
ei Miu Miu tivit cu blăniţă şi îşi făcu curaj să iasă afară, în 
frig. Ce bine ar fi fost dacă părinţii ei ar fi lăsat-o să ia 
singură un taxi! Ar fi fost deja acasă până acum. 

— Ashley! Ce faci aici? 

Din restaurant ieşise A.A. cu paşii ei mari, urmată de 
fratele ei vitreg, Ned, şi de un alt tip. Un tip drăguţ. Unul 
foarte drăguţ. Ei, ce bine. 

— Aştept maşina să mă ducă acasă, îi spuse Ashley. 

— Cooper unde e? A.A. se uită în jurul ei, pe trotuar. Nu 
ieşi cu el la cină în seara asta? 

— A trebuit să plece. Urgenţă în familie. 


Nicio şansă să recunoască în faţa lui A.A. - sau în faţa 
oricui altcuiva - că luase ţeapă de la Cooper. Nu avea 
nevoie de mila lor. Şi, mai mult decât orice, nu dorea să se 
afle. Locul ei în top, de regină a Şcolii Domnişoarei Gamble, 
era iar foarte nesigur şi nu putea risca să se audă vreo 
bârfă care să-i strice reputaţia. li dădu un cot lui A.A.. 

— N-ai de gând să ne faci cunoştinţă? 

— Ah, da - el e Jake Law. Jake, ea e Ashley Spencer. 

— Prietena ei cea mai bună, exclamă Ashley, întinzându-i 
o mână înmănuşată lui Jake. 

El dădu mâna cu ea, apoi îi zâmbi. Ce ochi verzi visători! 
Ce păr cârlionţat superb! Ashley nu avusese nici cea mai 
vagă idee că Ned avea nişte prieteni atât de frumoşi. 

— Eşti la Gregory Hall, cu Ned? îl întrebă ea, încreţindu-şi 
fruntea. 

Un asemenea tip, l-ar fi ţinut ea minte dacă l-ar mai fi 
văzut. 

— Nu, sunt în vizită, din L.A., îi explică Jake. Tata e aici cu 
treabă, face un film. Uite-l. 

Jeanine şi Marty ieşiră din restaurant, Jeanine 
împleticindu-se şi râzând în hohote. Se ţineau de mână, iar 
Marty o tot pupa pe părul ei negru. lar un cuplu de 
porumbei trecuţi de vârsta a doua? De ce trebuiau cei în 
vârstă să se poarte atât de jenant în public? Nu ştiau că 
demonstrațiile publice de iubire sunt dezgustătoare când ai 
trecut de douăzeci şi unu de ani? 

— E viitorul meu frate vitreg, îi şopti A.A. la ureche. 
Posibil. Cine ştie? 

— Ar fi trebuit să vii şi tu azi pe platou, spuse Jake, 
întorcându-se cu faţa la Ashley. Aş fi putut să te conduc eu. 
Acum am terminat de filmat pe aici. Toate scenele de 
interior din film vor fi filmate în Vancouver. 

— Dar am fost acolo. Bine, am fost în mulţime, ca s-o văd 
pe A.A.. 

Ashley îşi dădu părul pe spate. Fusese atât de ocupată să 
se uite la Rake Parkins că nu-şi dăduse seama că mai erau 
şi alţi băieţi, chiar mai simpatici, prin preajmă. 


— Altă dată, îi zâmbi Jake. 

Ashley era atât de distrasă că nici măcar nu văzu SUV-ul 
tatălui său care trăgea în faţă, până ce nu-i atrase atenţia 
A.A. asupra lui. După ce dădu iar mâna cu Jake, o sărută pe 
A.A. şi uită să-l mai salute pe Ned sau pe porumbeii care 
gângureau şi încă se mai făceau de râs pe stradă, Ashley se 
urcă pe scaunul din dreapta, lângă tatăl ei. In maşină se 
simţea un miros ciudat. 

— Am ajutat-o pe mama ta la vopsit, pentru că mirosul o 
face să se simtă rău, chiar dacă am luat o vopsea netoxică, 
perfect sigură, îi spuse tatăl ei cu o expresie vinovată. 

Ashley se uită mai bine la el: puloverul şi blugii erau plini 
de pete multicolore. 

— Aproape că am terminat de pictat pădurea din camera 
copilului. Dacă nu eşti prea obosită, ai putea să ne ajuţi 
când ajungem acasă. 

— Sunt terminată, îi spuse Ashley. 

Era adevărat: pe de o parte era dezamăgită pentru că nu 
ajunsese Cooper la întâlnirea lor, iar pe de altă parte era 
fericită că avusese norocul să dea peste Jake. Totul era 
prea obositor şi derutant. A.A. era o noroioasă - viaţa ei era 
mult mai puţin complicată. Ea trăia într-un apartament 
drăguţ şi putea face ce-şi dorea, iar acum un tip super din 
L.A. urma să vină să stea la ea acasă. 

Viaţa lui Ashley era un dezastru. Avea un prieten care era 
dispărut în misiune, părinţi care-şi pierduseră minţile şi o 
cămăruţă în pod. În curând, nu va mai avea parte decât de 
urletele şi plânsetele bebeluşului, iar toată lumea din casă 
va da buzna să-i îndeplinească lui toate dorinţele. 

Odată cu venirea pe lume a bebeluşului, va trebui să se 
obişnuiască să fie numero dos. Poate că era deja numero 
dos pentru Cooper. Poate că în seara asta trebuise să iasă 
cu vreo prinţesă din Europa, sau aşa ceva. Ashley începea 
să-şi dea seama de un lucru: oricât de tare îţi doreai ceva - 
sau pe cineva - nu se putea să obţii mereu în viaţă tot ce-ţi 
doreşti. Nici măcar dacă erai Ashley Spencer. 


26 


LAUREN INTRĂ PE 
FRECVENŢA TOKYO 


Ar fi trebuit să fie o întâlnire perfectă de sâmbătă seara, se 
gândi Lauren. Numai ea şi Christian, prostindu-se la o sală 
de bowling, ca apoi să meargă la o îngheţată uriaşă la Joe's 
Diner. Fără stres, fără Ashley, fără Sadie, fără şcoală. Luă o 
lingură uriaşă de îngheţată de vanilie care se topea, cu 
topping de ciocolată fierbinte - luă o gură şi simţi un 
moment scurt de fericire completă. Ce bine era să ieşi în 
oraş cu un tip super, cum era Christian. Cu el nu era nevoie 
să fie falsă. 

Dar nu era o întâlnire perfectă de sâmbătă seara. Între 
două guri uriaşe de îngheţată, Christian îi povestea ce mai 
voia să facă împreună cu ea weekendul viitor, iar Lauren nu 
prea putea să-i acorde atenţie. Nu putea gândi decât la idei 
pentru un Conge perfect. Nu era suficient că ştia ce 
plănuiau cele din Societatea Secretă S.. Cele din gaşca 
Ashleys - în care se includea şi pe sine- trebuiau să 
găsească un plan alternativ sclipitor, care să facă varză 
planul Societăţii S.. Lauren nu putea ucide o regină numai 
ca să lase tronul liber pentru o alta. Cele din Societatea 
Secretă S. trebuiau trimise în banca lor. 

Dar faptul că rezervaseră Great America pentru toată 
ziua respectivă era chiar impresionant, trebuia să 
recunoască. Cum putea ea să găsească ceva mai bun decât 
atât? 

— ... şi mă gândeam la ziua aia... 

Christian vorbea în continuare, chiar dacă avea gura 
plină cu îngheţată. Lauren se scutură; trebuia să-i acorde 
atenţie... 


— ... ştii când am mers în Grădina de Ceai Japoneză? 

— Ah, da. A fost super, spuse ea, în speranţa că el nu 
observase că era cu gândul în altă parte. 

Chiar fusese distractiv să se plimbe cu el prin Grădina de 
Ceai Japoneză. Ashley fusese şi ea în Japonia, dar Lauren nu 
prea apucase să vadă lumea: părinţii ei se îmbogăţiseră 
doar cu vreo nouă luni în urmă. Japonia îi părea a fi o ţară 
atât de romantică şi de exotică. 

Se distrase atât de bine în ziua aia, când stătuse cu Sadie 
şi îmbrăcaseră păpuşi. Cât de tare ar fi să se costumeze şi 
ele să fie gheişe pentru o zi? Să înveţe cum să se dea cu 
atâta machiaj şi să poarte perucile alea atât de complicate 
sau kimonourile de mătase, să ia parte la ceremonia 
ceaiului, să înveţe cum să danseze cu evantaie... cât de 
distractiv ar fi? 

— Asta e! ţipă Lauren. Aruncă lingura pe masă. Christian, 
eşti un geniu. 

— Ştiu, spuse el rânjind, lăsându-se pe spate în scaun şi 
făcându-se că se încruntă. Chiar mă întrebam când ai să 
observi asta. 

— Eşti super inteligent! 

Lauren îşi lipi palmele una de alta. 

— Da, da, ai şi tu dreptate, dar... Christian se încruntă. E 
din cauză că mi-am amintit ziua când am mers în Grădina 
de Ceai Japoneză? N-a trecut chiar atât de mult timp de 
atunci, să ştii. 

— Nu, nu. E pentru că tocmai mi-ai dat cea mai bună 
idee pentru Congé! 

Lauren aproape ţipa de fericire. Urma să le scoată pe 
toate din bucluc! Cele din Societatea Secretă S. vor fi 
distruse! lar cele trei Ashley îi vor rămâne etern îndatorate! 

— Conj... ce? Christian clătină din cap. Ah, vorbeşti de 
excursia aia de o zi pentru care ai făcut o obsesie? 

— E mai mult decât o excursie de o zi, îi spuse Lauren. 

Întinse mâna şi apăsă tasta de speed dial pentru Ashley. 
Congé urma să vină foarte repede; idei super venite în 
ultima secundă ca asta nu puteau să aştepte. 


— Alo? 

— O să mergeţi în Grădina de Ceai Japoneză? 

Christian era uimit. Părea însă şi un pic iritat că îşi suna 
prietenele în timp ce era cu e/. Of, asta e. Nici măcar nu-şi 
dădea seama de importanţa vitală a acestei zile. 

Îi spuse repede lui Ashley totul. 

— lar tata i-ar putea aduce pe toţi cu avionul, nicio 
problemă. Merge în Japonia pentru afaceri de două ori pe 
lună şi ştie o groază de oameni pe acolo. Ar putea să aducă 
cu avionul o grămadă de gheişe adevărate şi kimonouri din 
mătase foarte scumpe pentru toate fetele, cu machiaj cu 
tot şi orice altceva. O să fie ca şi cum ne-am juca cu 
păpuşile, dar la modul cel mai fantastic cu putinţă. Am 
putea aduce bucătari specializaţi în sushi care să ne 
pregătească toată mâncarea şi poate chiar şi un concurs de 
dans după-amiaza, după ce toată lumea s-a costumat şi a 
avut timp să repete coregrafia. Cea care câştigă ar putea 
primi o excursie la Kyoto ca să vadă florile de cireş! Am 
putea să filmăm tot şi să punem filmele pe YourTV! Ce 
părere ai? 

— Nu e rău deloc! Ashley părea impresionată. Chiar 
părea! Cred că s-ar putea să avem ideea câştigătoare. E 
mult mai original decât să mergem la Great America pentru 
o zi. 

— Crezi? 

Lauren se simţea pătrunsă de val după val de emoție - 
deşi putea să fie şi de la prea multă îngheţată. 

— Bineînţeles! pufni Ashley. Toată lumea a fost deja la 
Great America. Montagne-russe mare lucru! Ce-avem noi e 
mult mai sofisticat. Eu vreau să fiu prima care-şi alege 
kimonoul. 

— Bineînţeles, o asigură Lauren. Şi sunt sigură că o să le 
placă şi profesorilor, pentru că învăţăm ceva cu toţii. 

— Ce contează! 

Ashley spunea mereu că învățatul este pentru cei care 
nu-şi permit să plătească taxa la orice şcoală şi-ar alege. 

— Am să le sun pe celelalte ca să le dau vestea, bine? 


zise ea. Tu poţi să te apuci să rezervi locuri pentru toată 
lumea. 

Lauren închise telefonul şi-i zâmbi fericită lui Christian. 
Toate problemele erau aranjate şi legate cu o fundă 
perfectă din mătase. Îi venise o idee criminală şi acum 
reintrase în grațiile lui Ashley, în sfârşit. 

— Slavă Domnului. Lauren oftă. Lui Ashley îi place tare 
mult ideea mea. 

— Acum putem să mai vorbim şi despre altceva? o 
întrebă Christian, înghițind ultima lingură de îngheţată. 

— Bine. Dar să ştii, mă bucur tare mult că Ashley crede... 

— Cui îi pasă de ce crede Ashley? o întrebă Christian. 

Tonul pe care îi folosise o surprinse pe Lauren - părea 
chiar sătul până peste cap. 

— Noi vorbeam despre chestii pe care să le facem 
împreună, continuă el. Tu şi cu mine. Sau, cel puţin, eu 
despre asta vorbeam. Poate că tu te gândeai la Ashley şi la 
A.A. şi la Allie... 

— Lili! 

— Sau cum o chema-o! Mie mi se pare că-ţi pasă mai 
mult de ce cred ele decât de ce-ţi spun eu. 

— Nu-i adevărat! protestă ea. 

— Chiar aşa? Nu-mi vine să te cred. Christian părea chiar 
supărat. Îşi trecu mâna prin părul lui blond-închis. Poate că 
n-ar trebui să-ţi pierzi atâta vreme cu un tip care nu 
înţelege toate fineţurile de la Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Acum o lua în derâdere. Lauren se încruntă. 

— Nu pot să cred că eşti atât de groaznic. 

— Nu pot să cred că tu eşti atât de groaznică, îi răspunse 
el. Hai să plecăm, bine? 

— Bine! 

Lauren începu să-şi pună paltonul, încercând în acelaşi 
timp să nu plângă. Se simţiseră atât de bine împreună, iar 
acum se certau. lar momentul nu putea să fie mai prost 
ales: mama lui Christian o invitase să ia prânzul cu ei în 
familie a doua zi, ceva ce ea aşteptase cu nerăbdare de- 


atâta vreme. De ce nu putea şi el să fie un pic mai 
rezonabil? Doar ce reuşise şi ea să se împace cu prietenele 
ei iar acum se certase cu prietenul ei. 

Nu era deloc corect. Nu se poate să le ai pe amândouă? 


27 


LUI LILI NU-I PLACE 
SĂ FIE PE LOCUL DOI 


— Dar Lauren unde e? întrebă A.A., răsucindu-se în patul 
uriaş, în stil chinezesc, sculptat, al lui Lili - şi împingând 
fără să-şi dea seama o grămadă de perne din mătase 
frumos aranjate de pe pat. 

— Ce-i cu Lauren? 

Lili ridică din umeri ca şi cum nu era mare lucru. Acum că 
Lauren Spioana descoperise ce puneau la cale cele din 
Societatea Secretă S., revenise în grațiile lui Ashley - iar Lili 
nu putea să nu se simtă un pic nesigură. 

Lauren fusese cea care aflase de Great America; Lauren 
fusese cea care venise cu un plan alternativ super bun. Dar 
Lili era cea care găsea mereu ideile pentru Congé. Bine, 
poate că fusese cam ocupată cu Max, însă, dacă ar fi avut 
suficient timp, ar fi găsit ea o idee super, ca de obicei. Nu-i 
plăcea că Lauren i-o luase înainte. 

A.A. se uită la Ashley, care pusese stăpânire pe scaunul 
Aeron al lui Lili şi se juca cu butoanele, ridicându-l şi 
coborându-l în mare viteză. 

— la prânzul acasă la  cum-l-cheamă. Crispin. 
Christopher. Chip... 

— Christian. Îl cheamă Christian. Ştii, am fi putut să ne 
întâlnim mai devreme. 

— Ba nu, nu puteam. 

Lili se tot învârtea ocupată prin cameră, înmânându-le 
printuri cu ideea lui Lauren pentru Conge legată de Grădina 
de Ceai Japoneză. Lauren îi trimisese planul pe mail de 
dimineaţă, la cererea lui Lili. 

— Cât de lung e planul ăsta? Ashley oftă, dând pagină 
după pagină din documentul pe care Lili îl printase în biroul 


tatălui ei. Parcă e Război şi pace! 

— Era singura fereastră pe care o aveam azi, îi spuse Lili 
lui A.A., încercând să nu se răstească la ea. Trebuie să fac 
aranjamentele pentru o petrecere la Şcoala Chineză în 
după-amiaza asta, continuă ea, iar profesorul care mă 
pregăteşte pentru ISEE vine diseară acasă. 

Dacă voiai să fii acceptată la Liceul Domnişoarei Gamble, 
trebuia să fii competitivă, nu aveai un loc garantat doar 
pentru că mergeai la şcoala lor generală. Însă Lili ţintea şi 
mai sus. Era hotărâtă să meargă la o şcoală cu internat de 
pe Coasta de Est. 

— Sunt atât de fericită că n-am viaţa ta, gemu A.A, iar 
vocea îi era acoperită de una din pernele în care îşi băgase 
faţa. Eu nu trebuie să fac nimic altceva decât să mă asigur 
că nu sunt bucăţi de pizza pe covorul alb înainte ca mama 
să se întoarcă din L.A.. N-avem voie să mâncăm nimic 
colorat în sufragerie. 

— Oricum, zise Lili, scuturând teancul de hârtii capsate 
pe care îl avea în mână, trebuie să ţinem întrunirea chiar 
acum, pentru că sunt chestiuni serioase de discutat. În 
primul rând, ce facem cu rezervarea la Great America 
făcută de Societatea Secretă S.? 

— No problemo, cântă Ashley. Se răsuci pe scaun, cu 
picioarele (balerini galbeni Reva de la Tory Burch, ciorapi 
negru-cărbune de la Wolford) întinse. Am totul sub control. 
Tata a sunat deja consiliul director de la Great America. 
Adică, şi-a pus un om să sune un om de-al lor. 

— Duminica? 

— E deschis în weekend, ce naiba! Se pare că există 
cineva care a plătit avansul pentru fiecare din cele cinci zile 
în care poate să pice Conge, ca să fie închis parcul pentru 
un grup particular, cu preaviz de patruzeci şi opt de ore. 

— La naiba! A.A. avea o mutră jalnică. Ce ne facem? 

— Noi nu trebuie să facem nimic. Tata a făcut ceva deja. 
A plătit toată suma pentru flecare zi, cu banii jos. 

— Ce - adică pentru toate cele cinci zile? Ca să închidă 
Great America pentru oricine altcineva în afară de noi? 


— Chiar mai bine de-atât, spuse Ashley cu un zâmbet 
răutăcios. Motivul oficial pentru închiderea parcului este că 
trebuie făcute nişte lucrări de întreţinere în regim de 
urgenţă la unele dintre atracţii. Dacă acestea nu se 
realizează, ar putea muri cineva, bla, bla, bla. Le vor da 
banii înapoi celor din Societatea Secretă S. şi nimeni nu va 
afla despre noi. Cele din Societatea S. nu vor putea da vina 
pe noi şi nu vor putea spune că am jucat murdar. Vor afla 
de-abia mâine-dimineaţă chiar înainte de a prezenta 
propunerile pentru Congé. Orice vom propune noi, va fi 
singurul plan valabil. Aşa câştigăm! 

— Stai aşa - atunci de ce nu putem spune că Great 
America a fost ideea noastră? spuse Lili încruntându-se, dar 
Ashley clătină din cap. 

— Se pare că au spus că trebuie să respecte prima 
rezervare, sau să închidă complet parcul toată săptămâna. 
E ceva în legătură cu etica sau... nu contează! 

— Cum l-ai convins pe tatăl tău să dea atâţia bani? 
întrebă A.A., şi ochii ei erau plini de admiraţie şi uimire. 
Cred că l-a costat o avere. 

— L-am făcut să se simtă vinovat, anunţă Ashley 
ciocnindu-şi călcâiele. Bebeluş nou, cameră nouă, eu mă 
simt lăsată pe dinafară, nu mă iubiţi. Am făcut o criză 
majoră. Rânji. Şi a fost coleg de şcoală cu jumate din 
consiliul de conducere de la Great America, aşa că nu 
aveau cum să-l refuze. 

— Bravo, îi spuse Lili. 

Se aşeză pe marginea patului ei uriaş şi îşi ridică 
picioarele pe cuvertura groasă de mătase. Venise vremea 
să-şi pună propriul plan în acţiune. Se simţea un pic 
emoţionată: putea oare să le convingă pe Ashley şi pe A.A. 
să vadă - să facă - lucrurile ca ea? 

— lar acum trebuie să analizăm propunerea noastră 
pentru mâine, continuă ea. 

— Ideea lui Lauren mi se pare super, spuse A.A., 
fluturând hârtiile pe care le primise. 

— Atât timp cât se ocupă ea de tot, aprobă Ashley. 


Putem să-i dăm liber să intre în acţiune chiar din după- 
amiaza asta. 

Lili îşi drese glasul. 

— E o idee super şi aşa mai departe, începu ea, ca apoi 
să se oprească. Dar, Ashley - n-ai avut şi tu o idee? 

Ashley încuviinţă. 

— Plaja Stinson. 

A.A. se strâmbă. 

— Nu e chiar Malibu. 

— E adevărat, spuse Lili încet. 

Pe Stinson Beach bătea vântul mai tot timpul, iar plaja 
era plină de pietre. Chiar dacă vremea la început de 
primăvară era destul de caldă, tot era frig pe plajă. Singurul 
mare avantaj era că se afla aproape de oraş, iar asta 
însemna că fiecare putea să meargă acolo oricând. Nu era 
un loc prea luxos, exotic, sau interesant - şi nici nu se 
putea compara cu distracţia care ar fi fost la Great America. 

— Există însă nişte motive bune pentru care ar trebui să 
o luăm în calcul. 

— Cum ar fi iahtul lui Cooper, spuse Ashley oftând. 

Oricând îi spunea numele, mai nou, se gândi Lili, părea 
că i se înmoaie genunchii - sau i se topeşte creierul. 

— O să fie ancorat acolo săptămâna asta. Deci avem 
şanse mari să petrecem timpul cu el. Am putea urca toate 
la bord şi am putea naviga pe acolo. O să ne strecurăm fără 
să ne vadă domnişoara Charm. 

— E super din punctul tău de vedere, dar ce facem noi, 
celelalte fete? N-o să încăpem toate pe iahtul lui Cooper, 
sublinie A.A.. Dacă ăsta e singurul motiv pentru care să 
mergem la plajă, mi se pare aiurea, scuză-mă. 

— E adevărat, aprobă Lili. Se aşeză pe pat mai bine, 
astfel încât să se uite în ochii lui A.A.. Dar nu toată lumea 
se va simţi lăsată pe dinafară. Mai sunt şi alte motive ca să 
mergem la Stinson. În primul rând, ştim că toţi elevii din 
clasa a şaptea şi a opta de la Gregory Hall merg cu cortul 
acolo săptămâna viitoare pentru excursia lor de geologie. 


Asta ar trebui să facă multe fete fericite. 

— Cu cortul! 

Ashley se cutremură de oroare, însă cuvintele lui Lili 
avură efectul scontat asupra lui A.A.. 

— Da? spuse ea, părând un pic prea relaxată. Voi fi acolo 
toată săptămâna viitoare? 

Lili încuviinţă din cap. 

— Tri, Christian şi toţi tipii super din echipa de lacrosse. 

— Asta ar trebui să te ţină ocupată, A.A., spuse Ashley, 
răsucindu-se iar cu scaunul. Tri, Christian, Cooper - toţi 
bărbaţii din vieţile noastre se vor afla pe aceeaşi plajă 
săptămâna viitoare. În afară de al tău, Lili. Nu se fac 
excursii la şcoala aia de maimuțe a lui, nu? Dacă nu cumva 
se duc poate în vreun loc grunge, prin cartierul Castro. 

— De fapt, spuse Lili, Max intră în vacanţa de primăvară 
de miercuri. Aşa că, teoretic, ar putea şi el să vină pe plajă. 

Ea cu siguranţă spera că o să vină. Lucrurile stăteau bine 
între ei după ce urcaseră pe dealuri şi ea făcuse o criză. 

— Acum înţeleg de ce-ţi convine atât de tare ideea asta. 
A.A. o lovi pe Lili cu o pernă. Şi, bine - pe mine m-ai 
convins. E mult mai distractiv decât să probăm haine într- 
un cort în Grădina de Ceai Japoneză. 

— Şi putem să ne punem bikinii pe sub uniformă! 

Ashley era fericită. 

— Lauren n-o să se supere, nu? întrebă A.A.. Nu dacă o 
să poată petrece mai mult timp cu Christian. 

Lili se ridică în picioare, lăsând să cadă pe podea 
propunerea lui Lauren, de parcă era un gunoi. 

— Ăsta era următorul lucru pe care voiam să-l propun, 
spuse ea. Se ridică cu mâinile în şolduri, uitându-se când la 
A.A., când la Ashley. Eu nu cred că ar trebui să-i spunem lui 
Lauren despre schimbarea planului. 

— De ce nu? Ashley părea surprinsă. Ea a fost cea care a 
aflat ce pun la cale cele din Societatea Secretă S.. Ştiu că 
am fost cam dură cu ea, dar chiar şi-a îndeplinit misiunea. 
Chiar e trup şi suflet de partea noastră. 


— Chiar este? întrebă Lili. Atunci ce făcea la Prezentarea 
de Modă, când le ajuta pe toate celelalte fete să se 
pregătească? 

Lili se referea la faptul că o văzuse pe Lauren cu 
Guinevere, Daria şi Cass, nu cu Sadie sau Sheridan, dar nu 
intră în detalii. Ştia că o va deranja pe A.A., care încă mai 
era furioasă pe cele din Societatea S. pentru că-i 
sabotaseră pantofii. 

— Ce a făcut? 

A.A. se ridică în fund. 

— Poate că doar a vrut să fie prietenoasă. Ashley ridică 
din umeri. Vreau să spun, ea şi Sadie chiar au fost prietene. 

Lui Lili nu-i venea să creadă că Ashley o apăra pe Lauren. 

— Prietenoasă, repetă Lili. Bine. Ştii, Lauren a fost prima 
care a ajuns în ziua aia - ştiu eu asta, pentru că, atunci 
când am ajuns eu şi mama, Lauren şi mama ei erau 
singurele alte două persoane de faţă, iar apoi au stat de 
vorbă cu Sadie şi cu mama ei. Probabil că atunci au pus 
totul la cale. 

Lili n-a mai spus că Lauren venise în spatele scenei după 
ea: n-ar fi avut timpul necesar ca să distrugă pantofii lui 
A.A.. lar faptul că familia Page salutase familia Graham 
fusese doar din politeţe. Însă celelalte mu aveau de ce să 
ştie asta. Lili era conştientă că face ceva greşit, dar nu se 
putea abţine. O enerva faptul că Lauren îi ocupa locul în 
gaşca lor. 

— Nu se poate! AA. era revoltată. De ce-ar face aşa 
ceva? Crezi că încearcă să ne ducă de nas? Să joace rolul 
de agent dublu? 

— Poate. Mie chiar aşa mi se pare, spuse Lili pe un ton 
relaxat. 

— Ştii, spuse Ashley, trăgând de un pantof ca să se uite 
atent la talpă. Cred că-i acordăm lui Lauren prea multe 
merite. Nu e ea atât de deşteaptă cât să ne ducă pe noi de 
nas. 

— Exact, strigă A.A.. Lili a aflat adevărul! 

Ashley strâmbă din nas. 


— Dar nu înţeleg ceva. De ce le-ar distruge lor planul 
pentru Congé şi ar munci atât de mult la planul ăsta 
elaborat şi imens dacă ar fi cu adevărat de partea lor? 

— Cine ştie ce pune la cale de fapt? întrebă Lili, 
încrucişându-şi braţele şi părând foarte serioasă. 

De când devenise Ashley Spencer atât de tolerantă şi 
relaxată? Poate Cooper avea un efect bun asupra ei. Din 
nefericire, Ashley cea Bună nu era persoana de care Lili 
avea nevoie să fie prezentă în camera ei în ziua aceea - 
spera să o convingă pe Ashley cea Rea. 

— Vreau să spun, chiar i-a spus Sadie de planul lor de- 
abia ieri, sau Lauren a ştiut de la început? Poate că a pus la 
cale chestia asta cu Japonia încă de la început, ca să fie ea 
cea care primeşte toată gloria pentru un plan reuşit de 
Congé. Nu vi se pare niciuneia ciudat că brusc, peste 
noapte, a venit cu planul super? 

— Ash, cred că Lili are dreptate. Încă nu putem să avem 
încredere deplină în Lauren. Hai s-o lăsăm deocamdată pe 
dinafară. O să-i facă bine să înveţe că nu ne poate înjunghia 
pe la spate. 

— Poate. Ashley încă părea să aibă îndoieli. Dar cum 
putem să facem să nu afle? Trebuie să-i prezentăm planul 
domnişoarei Charm mâine. 

— Am să-i spun că doar eu îl prezint, spuse Lili. Şi am să-i 
spun că eu sunt cea care se ocupă de rezervări şi de planuri 
pentru Grădina de Ceai Japoneză, aşa cum fac 
dintotdeauna când e vorba de Congé. N-o să afle nimic 
până ce planul rea/ pentru Conge n-o să fie anunţat în faţa 
întregii şcoli. 

Ashley oftă. 

— Mie mi se pare... cam răutăcios din partea noastră, 
spuse ea. 

A.A. şi Lili se uitară cu atenţie la ea. 

— Te simţi bine, Ashley? o întrebă A.A.. Ai febră, sau 
ceva? 

— Nu vreau decât să spun că, dacă nu era Lauren, n-am 
fi aflat despre planul cu Great America. 


— lar eu nu vreau decât să spun, îi zise Lili, fericită că 
măcar A.A. era de partea ei, că nu putem încă să avem 
încredere deplină în ea, iar ea trebuie să afle asta. 


Lili se simţi un pic vinovată. Dar în gaşca Ashleys nu era 
loc pentru dovă fete inteligente. Dacă Lauren ajungea să 
facă ea planurile pentru Congé, n-o să dureze mult şi-o să 
devină numărul unu pe lista de speed dial a lui Ashley. Fata 
asta trebuia pusă la punct. 

— Oh, chiar o va afla! spuse A.A. şi începu să râdă. 

Ashley ridică din umeri. N-avea de gând să se mai certe. 
Lili putea vedea bine asta. 

Lili câştigase. Vor merge la Stinson Beach de Congé, iar 
pe Lauren o aştepta o surpriză foarte neplăcută. 


28 


TOTUL E MINUNAT 


De obicei, Ashley de-abia aştepta joia dimineaţă - pentru că 
era aproape ultima zi de şcoală din săptămână, iar ea avea 
tot weekendul înainte, care nu presupunea chestii 
plictisitoare cum ar fi orele, sau chestii urâte cum ar fi 
uniforma de la şcoală. Însă, săptămâna asta, joi era cea mai 
importantă zi a săptămânii - poate chiar din tot semestrul. 

La întrunirea profesorilor cu directoarea de dimineaţă, 
care avea loc în Teatrul Mic, cu toată şcoala adunată în 
gradene şi toţi profesorii pe scenă, Ashley se ridică din 
scaunul ei şi se îndreptă foarte agale spre scenă. Işi dorea 
ca acest moment să dureze cât mul mult posibil. Cu fiecare 
pas pe care-l făcea, auzea şoaptele din urma ei devenind 
din ce în ce mai puternice, mai incitate. De ce se ducea 
Ashley Spencer pe scenă? Putea să fie din pricina... putea 
oare să fie din pricina... 

Da! 

— Surpriză! strigă ea în microfon. Azi e Congé! 

Întreaga şcoală se ridică în picioare şi lumea începu să 
tipe de fericire. Fetele săriră din scaune, urlând şi 
îmbrăţişându-se una pe cealaltă. Fără ore! O zi liberă! 
Distracţie maximă pentru toată lumea! 

Ei bine, nu chiar pentru toată lumea. Ashley le privi 
triumfătoare pe membrele supărate ale Societăţii Secrete 
S., singurele fete din toată şcoala care nu se ridicaseră în 
picioare. Acum aflaseră adevărul îngrozitor că gaşca 
Ashleys câştigase competiţia de idei pentru Conge. Asta 
însemna că-şi pierduseră dreptul de a mai sta pe bancă, de 
a se mai aşeza la cea mai bună masă din sala de mese, că 
nu puteau conduce Clubul Social. Ha! 

— Unde mergem? Unde mergem? 


Toată şcoala urla la ea. Directoarea, care apăru lângă ea, 
ridică o mână ca să se facă linişte. 

— Vreţi să ştiţi unde mergem? întrebă Ashley cu o voce 
prefăcută, iar toate fetele urlară spre ea. 

Era super! 

— Bine, bine. Peste exact un sfert de oră, autobuze 
limuzină ecologice vor trage în faţa şcolii ca să ne ducă la... 
Stinson Beach! 

Era ca şi cum cineva dăduse instant volumul mai mic. 
Toată lumea părea încă fericită pentru că aveau o zi liberă, 
dar era clar că Stinson Beach nu reprezenta cea mai 
interesantă destinaţie din lume. Unele fete păreau chiar 
dezamăgite. Ashley auzi pe cineva - era cumva Sheridan 
Riley? - spunând: „Dar nu e decât o idioată de plajă.” 

Chestia era că Ashley gândea cam la fel. Stinson Beach 
era o idee destul de leşinată, dacă stăteai să te gândeşti 
câte plaje mai sunt pe lume. Dar fetele nu ştiau că plaja 
asta era plină de băieţi săptămâna asta. Şi cu siguranţă o 
să fie şi Cooper acolo! 

Ashley cobori de pe scenă şi se pierdu prin mulţimea de 
fete care se agitau de colo-colo. Majoritatea erau prea 
fericite că aveau ziua liberă şi nu se mai plângeau din 
pricina destinaţiei alese. Însă era încântată să vadă că 
membrele Societății Secrete S. Păreau très enervate. 
Bineînțeles că erau. 

Bombăneau una la cealaltă - chiar se certau. Probabil că 
nu-şi puteau da seama de ce o excursie cu autobuzul la 
Stinson Beach era mai tare decât o vizită particulară la 
Great America. Şi când le văzu chipurile nefericite, Ashley 
se abţinu cu greu să nu izbucnească într-un râs malefic. 

Le găsi pe A.A. şi pe Lili în mulţime. 

— V-aţi pus bikinii? le întrebă ea. Eu îi am pe ai mei pe 
sub uniformă. 

— Ăăă, da, spuse Lili, vorbind încetişor şi uitându-se prin 
sală, care deja se golea, căci toată lumea se ducea la 
autobuze. l-aţi văzut faţa lui Lauren? 

Ups - Lauren. Ashley ignorase toată săptămâna tot ce 


simţea în privinţa acestei probleme. Fusese de acord să 
meargă pe mâna lui Lili, să nu-i spună lui Lauren despre 
adevăratul plan pentru Congé, chiar dacă socotea că Lili 
avea un comportament un pic nebun şi paranoic. Acum 
însă, Ashley ridică privirea spre bănci şi o văzu pe Lauren: 
stătea jos, cu chipul palid şi năucit. Probabil că se întreba 
de ce, după ce venise cu o idee super, cele trei Ashley se 
hotărâseră să pună în aplicare planul mult mai puţin 
original cu plaja Stinson. 

— Pare destul de supărată, zise Ashley. 

— Lasă că-i trece, insistă Lili. Hai - trebuie să ne grăbim! 
A.A. a ieşit deja afară. 

În timp ce se aşeza pe unul dintre scaunele din faţă ale 
autobuzului, Ashley nu putu să nu se gândească la Lauren. 
Luni dimineaţă, şefele comitetelor îi prezentaseră planurile 
lor pentru Congé domnişoarei Charm. Ashley o lăsase pe 
Lili să facă pe şefa, mai ales ca să menţină aparențele faţă 
de Lauren. Lili spuse că Sadie Graham intrase prima în 
bibliotecă şi ieşise cu un zâmbet larg pe chip. In mod 
evident, era sigură că Societatea Secretă S. urma să 
câştige! Dar cele trei Ashley ştiau ele mai bine, cu 
siguranţă. Lili îi spuse domnişoarei Charm că grupul ei 
venise cu aceeaşi idee, de a rezerva tot parcul de distracţii 
Great America, dar că descoperiseră - fix în acea dimineaţă 
- că tot parcul era închis pentru reparaţii de urgenţă toată 
săptămâna viitoare, plus încă jumătate din cealaltă 
săptămână. Ce păcat! Trebuiau să se mulţumească doar cu 
o excursie distractivă şi sănătoasă la Stinson Beach. ŞI, din 
lipsă de alte opţiuni, domnişoara Charm şi ceilalţi profesori 
trebuiră să fie de acord. 

Lauren nu avusese nici cea mai vagă idee că azi era 
Congé, pentru că Lili le convinsese pe celelalte Ashley să 
nu-i spună nimic. Probabil că stătuse trează toată noaptea 
studiind pentru un test la Ştiinţe - un test despre care 
celelalte ştiau că nu va avea loc. Sărmana Lauren! Dacă 
Ashley ar fi fost nevoită să muncească aiurea atâtea ore, ar 
fi fost supărată ca naiba. 


lar dacă Ashley ar fi fost cea care şi-ar da seama că încă 
era lăsată pe dinafară şi exclusă din grupul ei de presupuse 
prietene... ei bine, asta nu s-ar putea întâmpla niciodată. Și 
dacă ar fi aşa? Ar fi furioasă. 

Dar nu putea lăsa mila pentru Lauren să-i strice ziua. Pe 
plaja Stinson, ea cu A.A. şi Lili plănuiseră să facă paradă în 
bikini în faţa tuturor băieţilor din clasa a şaptea şi a opta de 
la Gregory Hall. Bikini şi băieţi! Hei! Poate toată lumea 
considera că o să fie plictisitor pe plaja Stinson, dar era clar 
că ea se va distra de minune. De fapt, urma să fie cel mai 
bun Conge dintotdeauna. 


29 


IISY-BIISY TEENY WEENY, 
YELLOW POLKA-DOT 
TANKINI 


Lili o mințise pe Ashley de dimineaţă. 

Nu era o minciună gravă, care să însemne sfârşitul lumii 
sau măcar al prieteniei lor. De dimineaţă, când Ashley o 
întrebase pe Lili dacă şi ea şi A.A. aveau bikinii pe sub 
uniformă, Lili îi răspunsese: „Aăă, da.” Deşi, ceea ce voia să 
spună de fapt era: bineînţeles că A.A. poartă bikini. 

Pentru că Lili avea alte planuri, începând cu plimbarea 
aceea oribilă împreună cu Max pe dealuri, când o acuzase 
că e prea înţepată şi că e greu de mulţumit, Lili se tot 
gândise. Era ea oare prea rigidă? Prea închistată? Mai 
făcuse ea câteva încercări minuscule să iasă din ritm, 
cumpărându-şi haine vintage şi rupând tradiţia de a purta 
obligatoriu pantofii şi poşeta alese de Ashley. Dar de ce n- 
ar depune un efort un pic mai mare să iasă din rutina ei 
care o făcea să se simtă în siguranţă? 

Imediat ce grupul de autobuze ecologice ajunseră la 
Stinson Beach, cele trei Ashley o rupseră la fugă spre 
vestiarele publice ca să se schimbe. Nu erau singurele care 
încercau să scape de uniforma de la şcoală cât mai repede: 
multe alte fete purtau haine de schimb la ele toată luna ca 
nu cumva să se anunţe Conge şi să le prindă nepregătite. 

Însă cele trei Ashley erau singurele care ştiuseră că merg 
la plajă, aşa că erau singurele care aveau bikini roşii 
asortaţi, cu numele ASHLEY brodat la spate cu litere albe. 

În mod enervant, lui Ashley i se făcuse milă de Lauren şi 
adusese unul în plus, tot cu monograma, anume pentru ea. 
Lui Lili nu-i venea să creadă cât de mult se înmuiase 


Ashley. De ce se purta atât de frumos cu Lauren, aşa, 
deodată? Cui îi era ea loială până la urmă? se întreba Lili. 

Lili stătea pe un prosopel într-o cabină de toaletă, 
trăgând de fusta de la uniformă. Pe sub ea avea un costum 
de baie, dar nu cel ales de Ashley. Era ceva ce văzuse într-o 
revistă şi o pusese pe croitoreasa permanent angajată a 
mamei ei să-l copieze. 

Costumul de baie nu era bikini ci mai degrabă tankini, un 
maiou drăguţ cu tot cu bikini, la fel cum purtase Brigitte 
Bardot, după cum scria în Vogue. Chiar dacă Bardot fusese 
un super sex simbol al anilor şaizeci, costumul era de fapt 
mult mai decent decât minusculele costume ale lui A.A., 
Ashley şi Lauren. Lui Nancy îi plăcuse croiala şi făcuse rost 
de un material cu imprimeu vintage, galben cu negru, de la 
o cunoştinţă din Taiwan. 

— Toată lumea e gata? ţipă Ashley din separeul ei. 

Prin „toată lumea”, ştia Lili, Ashley voia să spună gaşca 
ei. Ziua asta era toată numai despre ele, bineînţeles. Lili 
trase adânc aer în piept şi deschise uşa, trecând peste 
geanta ei de şcoală unde-şi strânsese deja celelalte lucruri. 
Pe lângă costumul de baie în stil vintage, purta sandale de 
rafie de la Twist Again şi o pălărie largă de paie. 

— Drăguţ! A.A., care făcea piruete în bikinii ei roşii, rânji 
când dădu cu ochii de Lili. Arăţi ca o tipă dintr-un film cu 
Bond! Acum nu mai trebuie decât să apară Daniel Craig şi 
să te ducă în mare viteză undeva într-un loc fermecător, 
precum Marrakesh sau Istanbul. 

Tot ce-mi trebuie mie e să mă vadă Max, se gândi Lili, 
dorindu-şi - nu pentru prima oară - să fie şi el elev la 
Gregory Hall mai degrabă decât la Şcoala aia de Maimute, 
cum o numise Ashley. Era şi el în vacanţă în perioada asta, 
dar Lili nu era sigură că avea de gând să vină şi el pe plajă 
azi - nu-i spusese nimic despre asta. 

— Transmite alt mesaj, pufni Ashley, studiind-o atent din 
cap până-n picioare. Dar nu e prea rău. 

Lili nu era sigură dacă să se simtă uşurată sau să se 
enerveze. De ce i-ar păsa măcar de ceea ce crede Ashley? 


Dacă nu era Lili, nici măcar nu ar fi fost pe plaja Stinson azi 
- ar fi fost în Grădina de Ceai Japoneză jucându-se de-a 
îmbrăcatul, aşa cum dorea Lauren, care era acum PPT cu 
Ashley. Cine era Ashley Spencer mai nou? Nu o comanda ea 
pe Lili, asta era sigur. 

Lauren era şi ea pe acolo, desculţă şi purtând bikinii 
aduşi de Ashley. Nu părea deloc fericită, chiar dacă bikinii îi 
veneau bine, aşa zveltă şi bronzată perfect cum era. Lui Lili 
îi venea să-i spună să se înveselească - lucrurile puteau sta 
şi mai rău de-atât. Măcar i-au dat şi ei bikini. Alte fete 
trebuiau să se plimbe pe plajă toată ziua în uniforma de la 
şcoală. 

Măcar ea avea un prieten de la Gregory Hall, un prieten 
care nu o acuza că e prea crispată, convenţională şi lipsită 
de umor. 

Ashley deschidea deja uşa vestiarului, de-abia aşteptând 
să iasă pe plajă şi să dea de tabăra celor de la Gregory Hall. 
A.A., Lili, cu Lauren după ele, se grăbiră să iasă şi ele la 
soare... dar care soare? Soarele dispăruse. Un vânt rece 
mătura plaja, şi nori de ploaie se strânseseră deasupra lor. 
Brrrrr! Lili trebui să prindă pălăria înainte să i-o zboare 
vântul. 

— Puloverele! urlă Ashley, trăgând afară din geanta ei de 
plajă de la Pucci pulovere asortate, cu monogramă, dintr-un 
roşu palid foarte plăcut. 

Era ca o adevărată Mary Poppins azi, se gândi Lili - avea 
atâtea chestii ascunse în geanta aia. 

Îşi trase fiecare pe ea un pulover şi se uitară una la 
cealaltă. Oare ziua de azi se va dovedi un dezastru total? 
Lili se consola cu gândul că, dacă ziua avea să fie complet 
distrusă, mai rămânea speranţa că toată şcoala o să uite de 
ea până ce trece vacanţa de primăvară. 

— Măcar putem juca volei pe plajă, le spuse A.A. şi se 
uită în jurul ei, tremurând. 

Lauren stătea pur şi simplu, trăgând de mânecile 
puloverului şi părând foarte deprimată. 

— Şi putem să facem focuri de tabără, acolo, lângă 


grătare, îi spuse Lili lui Ashley. Uite e câte un grătar lângă 
fiecare masă de picnic. Ai adus şi bezele? 

În preajma lor, fetele din clasa întâi şi a doua sporovăiau 
incitate la ideea că se vor aprinde focuri de tabără. 

— Bineînţeles! spuse Ashley, care nu părea scoasă din 
ritm nici măcar un milimetru. Nu ne mai trebuie decât nişte 
bețe ascuţite. Poate le punem pe cele din Societatea 
Secretă S. să le adune? Sau pe cele din clasele mici? Nu se 
poate ca lumea să se aştepte să facem noi totul pentru 
Congé! 

Lili trebuia să recunoască: Ashley Spencer ştia cum să 
scoată tot ce e mai bun din orice. lar azi, de data asta - 
numai de data asta - Lili era gata să facă orice spunea ea. 


30 


O, CE PÂNZĂ ÎNCÂLCITĂ ŢESEM 


Lauren era în stare de şoc. Poate ca se plimba pe plajă 
împreună cu toate celelalte fete de la Şcoala Domnişoarei 
Gamble, încercând apa cu degetele de la picioare, adunând 
lemn adus de apă pentru focuri, sau trăgând mesele de 
picnic cât mai aproape de tabăra de geologie a celor de la 
Gregory Hall. 

Poate că purta ea puloverul roşu aprobat de Ashleys 
peste bikini, pentru că se dovedise a fi o zi chiar răcoroasă. 
Însă, dincolo de zâmbetul ei îngheţat şi pielea de găină, 
fierbea. 

Cele trei Ashley o minţiseră. Se prefăcuseră că merg pe 
ideea ei, dar nu avuseseră nici cea mai mică intenţie să 
facă asta. Ştiau de două zile care era planul aprobat pentru 
Conge, dar nu-i spuseseră nimic. 

Sigur, Ashley Spencer îi dăduse nişte bikini cu 
monogramă, bâiguind ceva despre faptul că nu voise s-o 
lase pe dinafară. Însă A.A. şi Lili pur şi simplu îşi ţinuseră 
nasul pe sus şi nici măcar nu încercaseră să-şi ceară scuze. 

Chiar mai rău decât că fusese minţită era... faptul că şi 
ea însăşi era o mincinoasă. Privirea lui Sadie o făcea pe 
Lauren să se simtă foarte prost. Sadie se împleticea pe 
plajă în ghetuţele ei, căutând lemne şi oprindu-se din când 
în când să mai tragă de şosetele ei cadrilate. 

Cele din Societatea Secretă S. nu erau deloc pregătite ca 
azi să fie Conge: încă mai aşteptau preavizul de patruzeci şi 
opt de ore de la domnişoara Charm. Erau atât de sigure că 
ele câştigaseră. Şi, bineînţeles, probabil că ar fi câştigat 
dacă Lauren nu le-ar fi dat planul de gol în faţa lui Ashley. 

Lauren se simţea izolată de toată lumea. Izolată de 
Sadie, pe care o trădase. Izolată de cele trei Ashley, care o 


trădaseră pe ea. Se îndepărtă de celelalte fete. Îşi 
petrecuse toată noaptea trecută studiind din greu pentru 
un test care nu avea să mai aibă loc. Se simţea complet 
aiurea. Crezuse că e mai deşteaptă decât toată lumea, dar 
se înşelase. 

Unii dintre băieţii de la Gregory Hall se prefăceau încă a 
căuta pietre, dar majoritatea veniseră în zona de picnic de 
sub copaci şi erau ocupați să ajute la făcutul focului în 
grătare, sau la ascuţirea beţelor pentru bezele. Până şi 
profesorii de la Gregory Hall păreau mai preocupaţi să facă 
focuri şi să sporovăiască cu profesoarele de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble decât de propriul lor proiect de 
geologie. 

Lauren se împiedică de o piatră şi se lovi la degetul 
mare. Au! Aşa-i trebuie. Se frecă la ochii care o usturau cu 
dosul unei mâneci. Merita să fie nefericită. 

— Hei. 

Ridică privirea, trăgându-şi nasul cu zgomot, ca să dea 
cu ochii de Christian, care-şi scotea jacheta din fleece de la 
Gregory Hall - albastru cu auriu, culorile şcolii - şi i-o 
întindea. 

— Cred că ţi-e frig chiar şi cu puloverul ăla. Mai bine îţi 
pui asta pe umeri. 

— Mulţumesc, îi spuse ea, recunoscătoare. 

Rămaseră unul lângă celălalt, cu ochii la marea cenuşie 
şi umflată din faţa lor. 

— Ce zi de mers la plajă, nu? o întrebă el. 

— E o zi oribilă, spuse ea. Cu totul. 

— Ei bine, nu chiar cu totul, o contrazise el. Se întoarse 
să se uite la ea cu zâmbetul ăla ştrengăresc care ei i se 
părea irezistibil. Eu sunt aici, şi tu eşti aici. Corect? 

— Adevărat. Lauren nu se putu abţine să nu-i 
zâmbească. Slavă Domnului că eşti aici, spuse ea. 

De ce îşi consumase atâta energie cu nişte fete care o 
înjunghiaseră pe la spate şi care nici măcar n-o vor accepta 
vreodată? Christian era prietenul ei cel mai bun. Şi nici 
măcar nu-şi mai făcuse timp pentru el în ultimele luni. 


— Cavalerul tău într-o armură strălucitoare din fleece, 
glumi el. 

Pufniră amândoi în râs. Lauren se uită în jos, 
scufundându-şi degetele picioarelor în nisipul rece. 

— Păcat că e frig, zise ea. Pe sub toate hainele astea am 
nişte bikini chiar foarte drăguţi. 

E| se aplecă spre ea, lovind-o uşor cu un umăr. 

— Ce să spun, mie mi se pare că arăţi super drăguţ cu 
puloverul ăla. 

— Mersi. 

Ziua nu i se mai părea atât de sumbră până la urmă. Lui 
Lauren nu-i venea să creadă că doar cu vreo două zile în 
urmă se certa cu Christian - practic se despărţea de el, sau 
cel puţin îl îndepărta de ea - din pricina unei grămezi de 
fete egoiste care nici măcar nu o considerau prietenă. 

Lauren aproape că se întinse după una din pietrele pe 
care Christian le avea în mână ca s-o ia şi să-şi tragă una în 
cap. Pentru o tipă deşteaptă, uneori putea să fie chiar 
proastă. 


31 


CE POATE SĂ NU-ŢI PLACĂ? 


A.A. adună o echipă pentru meciul de volei pe plajă şi 
câţiva dintre băieţii de la Gregory Hall o ajutau să înfigă 
stâlpii care susțineau fileul, dar nu era uşor - vântul 
răsturna totul în cale. Brusc se făcu mult mai frig şi vântul 
se înteţi, iar apoi... era cumva un tunet ăla? 

Cerul căpătă o nuanţă furioasă de cărbune şi brusc norii 
se revărsară, începând să toarne cu găleata şi măturând 
plaja cu perdele întunecate de ploaie. Conge era distrus! 

Toţi cei de pe plajă şi din zona de picnic se împrăştiaseră, 
fugind să-şi găsească un adăpost. A.A. se hotări să se 
îndrepte spre o adâncitură în stânci, alergând cât putea ea 
de repede pe nisipul ud, fără să scape din mână fileul. 

Nu avusese timp să-l strângă bine, aşa că atârna în urma 
ei ca o coadă de sirenă, încurcându-i-se în picioare. Stâncile 
dinaintea ei aproape că nu se mai vedeau din pricina ploii 
torențiale şi, până să ajungă la ele, era udă până la piele. 
Nu mai avea decât un pas sau doi... aaaah! Fileu idiot! | se 
înfăşurase în jurul gleznelor, împiedicând-o! 

— Te-am prins! 

O mână puternică o apucă, ajutând-o să-şi recapete 
echilibrul şi trăgând-o sub un ieşind care părea o streaşină 
făcută în stâncă. 

— Eşti bine? o întrebă Tri. 

— Da, sunt bine - doar că sunt udă. 

A.A. avea părul lipit de obraji şi în gură îi intrase o şuviţă 
cu gust sărat, la fel ca marea. Puloverul şi pantalonii de 
yoga erau uzi şi reci ca gheaţa, lipiţi de ea ca o a doua 
piele. Intr-o zi ca asta, era mai bine dacă purtau costume 
de schi, nu de plajă. A.A. tremura toată, încercând să-şi 
dezlipească părul de pe faţă, bucurându-se de atingerea 


călduroasă dar aspră a jachetei care i se aşeza pe umeri. 

— Şi asta e tot umedă, îmi pare rău, se scuză Tri. 

— E... e-n regulă, îi spuse ea. 

Acum că vedea mai bine, A.A. se apucă să-şi descurce 
picioarele din fileul de volei. Tri se aplecă să o ajute. Mai 
erau şi alţi câţiva copii în apropiere, înghesuiți unul în 
celălalt, aproape de valurile mării, aşteptând ca ploaia să 
se oprească, dar A.A. nu le putea vedea pe niciuna dintre 
celelalte Ashley. Nu vedea decât stânci ude, marea furioasă 
şi val după val de ploaie. 

Când Tri termină de descurcat fileul din jurul picioarelor 
ei, se ridică şi-i aruncă lui A.A. o privire lungă şi serioasă. 
Mai era încă supărat pe ea? Urma să dispară în ploaie şi să 
o lase singură acolo? 

— Vino mai în spate, îi spuse el, arătând cu capul 
undeva. E un fel de peşteră acolo. Putem să intrăm până se 
opreşte ploaia. 

O luă de mână şi o conduse de-a lungul fâşiei înguste de 
nisip uscat. Mâna lui părea uscată şi caldă. Era prima oară 
când Tri se atingea de ea de când se sărutaseră la 
petrecerea aia cu atâta timp în urmă, iar A.A. de-abia mai 
putea suporta atingerea lui. 

Peştera despre care îi spusese Tri nu era chiar o peşteră, 
ci mai degrabă un intrând la vreun metru şi ceva înălţime, o 
scobitură micuță în stâncă deasupra căreia se afla o 
lespede. El sări şi intră înăuntru, apoi se întoarse să o ajute 
şi pe ea să urce. 

Nu era loc suficient decât pentru ei doi, aşezaţi unul 
lângă celălalt, cu picioarele atârnate afară. Sunetele ploii 
care cădea se uneau cu sunetele valurilor mării care loveau 
necontenit plaja şi pulsau, creându-i lui A.A. impresia că se 
află învăluită într-o pătură foşnitoare de apă. Se cutremură 
iar, înghesuindu-se în Tri. 

Acesta încă o mai ţinea de mână. 

— Mă bucur că... ştii tu, spuse el. 

A.A. nu ştia. Se bucura că plouă? Că s-a udat toată? Că 
idiotul ăla de fileu o împiedicase şi fusese cât pe-aci să se 


înfigă cu capul în nisip? 

— Că eşti azi aici şi că sunt şi eu azi aici. Ştii tu, în acelaşi 
timp. 

— Şi eu mă bucur, şopti A.A., deşi nu putea să se uite la 
el. 

Stătea prea aproape de ea. Arăta prea bine. Încă o mai 
ţinea de mână! 

— Pentru că, ştii, e ceva ce-am tot vrut să-ţi spun. 

A.A. îşi tinu respiraţia. Într-un final, Tri avea să-i spună cu 
ce greşise, de ce era supărat pe ea. 

— Chestia e că, de la petrecerea de ziua lui Ashley, am 
încercat foarte, foarte tare să nu-mi placă de tine, spuse el. 

Ce? A.A. se simţea complet distrusă. Tot corpul i se 
înmulie, iar ochii i se umplură de lacrimi. Lui Tri nu-i plăcea 
de ea. De-aia se tot purtase el ciudat şi rece cu ea - nu mai 
dorea să aibă de-a face cu ea şi gata. 

— Şi mi-a reuşit, spuse el pe un ton sumbru. 

— Adică nu-ţi... place de mine? 

A.A. se întoarse să se uite în ochii lui, cu faţa arzându-i. 
Era mai rău decât orice îşi putuse închipui ea până atunci. 

Tri clătină din cap. 

— Nici măcar un pic. 

— Oh. 

A.A. simţi lacrimi fierbinţi cum îi umplu ochii, dar îşi 
impuse să nu le lase să cadă. 

Însă Tri o luă uşor de mână. 

— Vezi tu... vezi tu... chestia e că... înghiţi, iar apoi se 
uită în ochii ei. Nu-mi place de tine deloc. De fapt, te 
iubesc. 

A.A. clătină din cap. Începuse să audă lucruri? 

— Şi tocmai de-asta... tocmai de-asta n-am mai fost în 
stare să vorbesc cu tine în ultima vreme, îi explica Tri. 
Vreau să spun, e destul de evident că tu nu simţi acelaşi 
lucru pentru mine. Ti-am spus care a fost treaba între mine 
şi Ashley. Fie nu m-ai crezut, fie... fie, bânuiesc eu, nu 
suporţi ideea de a fi împreună cu mine. Am crezut că am 


putea fi doar amici, aşa cum ai spus tu, dar acum nu cred 
că se poate. Eu o să-mi doresc întotdeauna să fie ceva mai 
mult între noi. 

Şi oftă. 

De data asta, lacrimile care curgeau pe obrajii ei erau 
lacrimi de fericire. 

— De ce plângi? o întrebă Tri. 

A.A. clătină din cap. Era prea fericită să poată vorbi. Într- 
un final, spuse: 

— Ai dreptate. Nu putem fi amici. Am încercat şi nu se 
mai poate. 

Însă zâmbea când îi spunea asta, zâmbea şi-l strângea 
de mână foarte tare. 

— Vrei să spui... Tri părea confuz şi plin de speranţă în 
acelaşi timp. Vrei să spui, ăăă, că nici tu nu mă placi pe 
mine? 

— Eu nu te plac pe tine şi tu nu mă placi pe mine! ţipă 
A.A.. 

Tri rânji la ea, zâmbind cu gura până la urechi. Părea 
incredibil de frumos, chiar dacă avea părul ud şi ciufulit. 
Chiar dacă purta uniforma de la Gregory Hall. 

— Şi eu te iubesc, şopti ea. 

O trase mai aproape de el. Şi din nou, chiar mai bine 
decât prima oară, se sărutară. 


32 


LILI Şi MAX ÎŞI DAU SEAMA: 
TU EŞTI CEL PE CARE-L DORESC 


Ploaia se opri într-un final, dar Lili încă se mai învârtea prin 
parcare, aproape de toate autobuzele parcate. Îşi scosese 
idiotul de pulover pe care i-l dăduse Ashley, schimbându-se 
cu o jachetă vintage lucioasă pe care o cumpărase de la 
Twist Again. 

Peste costumul ei de baie a la Brigitte Bardot îşi trăsese 
o pereche de pantaloni trei sferturi cadrilaţi în stilul anilor 
şaizeci care păreau chiar haioşi cu sandalele ei din rafie 
chiar dacă acum erau grele şi scârţâiau din pricină că se 
umflaseră cu apă. Nu conta: cel mai important lucru era că 
nu mai părea deloc o clonă a lui Ashley. 

Azi nimănui nu-i păsa cu adevărat de asta, ştia ea bine - 
nici măcar lui Ashley, care era mai preocupată să salveze 
Congâ-ul de la înec şi dansa pe acolo, prin nisip, cu ochii 
după iahtul lui Cooper. Exact în acel moment mărşăluia pe 
lângă toate grătarele şi dădea ordine să fie aprinse iar. 
Nimeni nu-i va duce lipsa lui Lili, cel puţin un timp. O să mai 
aştepte încă zece minute. Poate douăzeci. Poate o jumătate 
de oră. Ce altceva mai avea de făcut? 

Îl aştepta pe Max. 

Dacă era să recunoască în sinea ei, chestia asta cu 
schimbarea radicală de imagine nu era numai din pricina lui 
Max. li plăcea să-şi exprime personalitatea purtând haine 
pe care nu îi spusese Ashley să le cumpere obligatoriu. Lili 
se simţea independentă, imprevizibilă şi mult mai bine în 
pielea ei. 

Cu două zile în urmă, când domnişoara Charm îi 
confirmase data exactă pentru Congé, îi trimisese un mesaj 


lui Max, în care-i scrisese exact când va fi pe plaja Stinson. 
El era în vacanţă, deci nu avea nicio scuză să nu apară. 

Trecură zece minute. Trecură douăzeci de minute. Lili se 
sprijini de unul dintre autobuzele eco, încercând să-l cheme 
pe Max cu puterea minţii. Poate că nu găsise pe nimeni 
care să-l aducă la plajă. Poate că renunţase la ea şi nu mai 
voia s-o vadă în viaţa lui. Poate... nu era ăla Jeepul tatălui 
lui care intra în parcare? 

Se ridică, trăgând de poalele jachetei ei lucioase, 
sperând că ploaia nu-i lipise părul de cap. Ploaia reuşise 
însă foarte bine să-i curețe tot machiajul, ceea ce ar putea 
fi chiar un lucru bun, se gândi ea. 

În timp ce făcea cu mâna spre maşina care se îndrepta 
spre autobuz, Lili se gândea la ce va crede Max despre 
noua ei imagine. Mai zărise el părticele din ea, cum ar fi pe 
la ora de franceză, când trebuie să-i fi observat noua 
geantă şi noii pantofi. Insă nu o văzuse niciodată arătând 
complet schimbată. Nu fusese posibil atunci când 
merseseră la plimbare pe dealuri - nu existau jachete 
fleece sau ghete vintage de urcat pe munte! Ştiau ele ce 
ştiau, femeile, pe vremuri, decise Lili. Ştiau ele că mersul 
pe munte era o pierdere amară de vreme. 

Uşa din dreapta se deschise şi Max scoase capul afară. 
Lili abia aştepta să-l vadă. Sau să-l vadă când o vede... nu 
contează! 

— Bună! strigă ea. Aici sunt! 

— Bună, spuse el, zâmbindu-i, ca apoi să iasă din maşină. 

Se uită la Lili şi-i pică faţa. Ceea ce era nostim, pentru că 
şi Lili rămăsese cu gura căscată. 

Max arăta complet diferit. Se tunsese, astfel încât părul îi 
părea ordonat şi curat, scurt la ceafa. Era îmbrăcat într-un 
tricou polo de la Ralph Lauren, un pulover de tenis şi 
pantaloni călcaţi la dungă. Şi ce avea în picioare, o pereche 
de Adidas Samba? Era exact un băiat de la o şcoală de fiţe! 
Şi făcuse asta pentru ea? 

— Tu ce-ai păţit? îl întrebă ea, încercând să nu pufnească 
în râs. 


Arăta bine, dar părea un pic ciudat. Nu semăna deloc cu 
Max aşa cum îl ştia ea. 

— Ar trebui să te întreb şi eu acelaşi lucru. Se uită la ea 
din cap până-n picioare. Să nu mă înţelegi greşit, arăţi bine 
şi aşa mai departe, dar... 

— Dar ce? 

— E cam ciudat să te văd îmbrăcată atât de retro. În mod 
normal, imaginea ta e foarte conformistă. 

— Adică o imagine de crispată foarte greu de mulţumit, 
asta ai vrut să spui, îl tachină Lili. 

Arăta ciudat în tricoul ăla polo. Pur şi simplu nu mai era 
el. 

— Nu! îmi place felul cum te îmbraci tu de obicei. Max 
zâmbi. Ştii tu, ca în Vogue. 

— Chiar aşa? 

Lili începu să râdă. 

— Da. 

— Dar şi aşa îmbrăcată tot eu sunt, îi spuse Lili. 

— Oh, păi tu arăţi bine orice ai pune pe tine, spuse el. 

— Însă mie îmi placi mai mult şifonat, îi răspunse ea. 

Era adevărat. Dacă ar fi vrut o clonă de la Gregory Hall, 
era o plajă plină de aşa ceva din care putea alege. Dar ea 
nu-şi dorea genul ăla de băiat. Ea îl voia pe Max. 

Şi el părea că o vrea pe ea - exact aşa cum era ea. Chiar 
dacă purta haine de firmă sau vintage. Hainele nu contau 
deloc. Ceea ce conta era persoana de dincolo de ele în 
ambele cazuri. 

— Sper ca la Nordstrom să primească retururi, spuse 
Max, ducându-şi mâna la gulerul de un roz pal al tricoului. 
Sau poate aş putea să i le fac cadou tatei, de Ziua Tatălui. 

Lili îi zâmbi larg. Se cam săturase să poarte pantofi Vans. 
Nu că ar fi vrut cumva să se întoarcă prea repede la 
pantofii Louboutin indicaţi de Ashley. Poate că era cazul să- 
şi găsească o pereche de pantofi numai ai ei... 


33 


OFIȚER ŞI GENTLEMAN 


Ce bine că soarele ieşise iar din nori. Ashley avea chestii 
urgente de făcut şi nu, nu era vorba de topit bezele la foc 
împreună cu nişte linguşitoare dintr-a şasea. Într-un final, 
văzuse iahtul lui Cooper apropiindu-se. În timp ce aştepta 
nerăbdătoare să tragă mai aproape de mal, îi trimitea 
mesaje ca nebuna. Într-un final, îl văzu apropiindu-se cu o 
barcă de ea, la vâsle. Era şi timpul. 

Pentru că valurile loveau bărcuţa din toate părţile, trecu 
ceva vreme până ce Cooper reuşi să se apropie cumva de 
mal. Ashley se dezbrăcă până ce rămase numai în bikini şi 
pulover şi intră în apă cât avu curaj. Nu mai conta că se 
udase - la bord vor fi o sută de prosoape pufoase, şi putea 
să se încălzească în piscina cu apă caldă. 

În timp ce el se apropia, trăgând de vâsle cu mişcări 
ample şi puternice, Ashley îi zări ţinuta. Era îmbrăcat tot în 
alb, cu mici epoleţi negri pe umeri. Era un fel de 
costumaţie? 

— Aici! strigă ea. 

Era enervant faptul că trebuie să vâsleşti cu spatele - 
Cooper era să intre în ea. 

— Ajută-mă să urc în barcă! 

Cooper îi aruncă o privire şi clătină din cap. 

— Vin eu la mal, spuse el, în timp ce barca sălta pe 
valuri. 

Purta o uniformă, îşi dădu ea seama - albă, cu nasturi de 
alamă. lar ăla era un ecuson cu numele lui? 

— Trebuie să stăm de vorbă. 

— Dar de ce nu putem merge pe iaht? îl rugă ea. 


Toată ziua aşteptase acest moment în care să le facă în 
sâc celorlalte fete, fluturându-şi mâna spre ele de pe iahtul 
luxos şi lăsându-le doar pe celelalte Ashley să urce la bord. 
Poate aşa Lauren va vorbi din nou cu ea dacă urcau toate la 
bord ca să bea ciocolată caldă şi să facă o baie fierbinte. 

— Ajută-mă să trag la mal, îi spuse el, iar Ashley - de 
data asta - făcu ceea ce i se cerea. 

Îl ajută pe Cooper să tragă bărcuţa prin apa puţin 
adâncă, până pe nisip. De ce era îmbrăcat atât de ciudat? 

Cooper se sprijini de prora bărcuţei, cu pantalonii albi 
suflecaţi până aproape de genunchi. Părea foarte nefericit. 

— Nu înţeleg, îi zise Ashley. De ce nu pot să vin pe iaht? 
De ce porţi aia? 

El îşi încrucişă braţele la piept. 

— E o uniformă, Ashley. Ar fi trebuit să-ţi spun asta mai 
demult, ştiu, dar niciodată nu mi s-a părut momentul 
potrivit, şi m-am gândit că ai fugi la un milion de kilometri 
de mine dacă ai afla. 

— Să aflu ce? 

Ashley nu înţelegea. 

— Că iahtul nu este al meu. Nu aparţine familiei mele 
familia mea de-abia îşi permite să aibă o maşină. lahtul e al 
unui regizor de film de la Hollywood, care nu prea stă pe- 
aici. Un tip pe nume Marty Law. Unchiul meu lucrează pe 
iaht şi, uneori, şi eu. Azi regizorul e în oraş, aşa că 
muncesc. De-aia port uniformă. 

Ashley rămăsese fără cuvinte. Chiar fără cuvinte. Cooper 
era sărac? 

— Chiar am vrut să-ţi spun, zise el, trecându-şi o mână 
prin părul său negru. Am încercat să-ţi spun... dar ştiu cât 
de importanţi sunt banii şi lucrurile frumoase pentru tine. 
Ştiam că pur şi simplu ai să mă dispreţuieşti dacă... 

— Nu! îl întrerupse Ashley. 

Nu-l dispreţuia pe Cooper. Bineînţeles că nu - era mult 
prea drăguţ. Şi ce dacă era sărac? Era ea bogată pentru 
amândoi. 


— Dar cum rămâne cu tipul ăla care ne urmărea peste 
tot - am crezut că e bodyguardul tău? 

Cooper clătină din cap. 

— În seara aia când am venit la tine, avea maşina 
parcată în faţa casei. Nu l-ai văzut când ne-am dus la 
maşină? Probabil că ai dreptate - e bodyguard. Părinţii tăi l- 
au angajat ca să se ţină după noi. Probabil ca voiau să se 
asigure că eşti bine. Ştii tu, dacă tot îţi petreci timpul cu un 
amărât din altă pătură socială. 

— Nu spune aşa ceva! strigă ea. Părinţii mei chiar te 
plac. 

— Serios? 

Cooper păru un pic încântat. 

— Da. 

Ashley încuviinţă din cap. Probabil că ştiau că el nu e 
niciun moştenitor de armator grec, dar era clar că nu-i 
deranja asta. Nu era sigură dacă să se simtă flatată sau 
enervată că părinţii ei îi angajaseră un bodyguard pe furiş. 
Pe de altă parte, o cam tratau ca pe o fetiţă care are nevoie 
de îngrijiri şi atenţie constantă. Nu aveau încredere în ea? 
Când aveau de gând să o lase să crească? 

— Par destul de în regulă, îi spuse Cooper, iar Ashley ştia 
că avea dreptate. 

Părinţii ei o protejau prea tare, dar o făceau numai 
pentru că o iubeau foarte mult. 

— Da, zise ea. Ei te plac, şi eu la fel. Ce fel de fată crezi 
că sunt? Vreau să spun, serios acum. Crezi că-mi pasă prea 
tare dacă ai iaht sau nu? 

Îşi suflă bretonul de pe frunte şi îşi dădu ochii peste cap. 

— Vorbeşti serios? 

Cooper ridică privirea la ea. Arăta atât de bine în 
uniformă! 

— Doamne, ce prostuţ eşti, îi zise ea. Vrei să vii să 
mâncăm bezele topite la foc? 

— Aş face bine să mă întorc. 

O prinse de mână, trăgând-o aproape de el, şi o sărută 


uşor pe obraz. Îi venea să leşine! 

— Acum că iese soarele, toată lumea o să vrea ceva de 
băut pe punte! Te sun diseară, bine? 

Ashley rămase pe plajă, uitându-se la el cum vâslea 
înapoi spre iaht. Era chiar fericită că nu era Cooper vreun 
moştenitor de mari averi. Chiar nu voia să se mute în 
Grecia şi să-şi piardă o grămadă de vreme în baluri de 
caritate. Mai degrabă ar prefera să meargă la shopping la 
Londra sau la plajă în Cabo. Dacă el era sărac, atunci o să 
meargă oriunde o să dorească ea. Calul de dar nu se caută 
la dinţi. 

— Ashley! 

Se întoarse repede. Nu era decât A.A., care părea 
furioasă ca o furtună. Chiar aşa, dacă A.A. voia să joace 
volei pe plajă, atunci trebuia să organizeze echipele şi să-şi 
întindă singură fileul. Ashley nu putea face totul numai cu 
mâna ei. 

— Trebuie să stăm de vorbă, lătră A.A., iar Ashley oftă. 

Mai întâi Cooper, acum A.A.. Azi, se pare, toată lumea 
voia să stea de vorbă cu Ashley. 

Era atât de obositor să fii populară. Ce bine că venea 
weekendul - în stilul ăsta, Ashley va trebui să stea la pat ca 
să-şi revină după Congé. 


34 


SĂ TRAGEM O LINIE ÎN NISIP 


— Deci, spuse A.A., uitându-se drept în ochii lui Ashley. 
Vreau să te întreb ceva. 

A.A. ajunsese la limită în privinţa lui Ashley. Era în al 
nouălea cer că ea şi Tri fuseseră într-un final cinstiţi unul 
faţă de celălalt în privinţa sentimentelor pe care le aveau, 
dar, în acelaşi timp, îşi dădea seama că ar fi putut să fie 
fericiţi cu multe luni mai înainte dacă o anume regină a 
albinelor blondă şi cu un orgoliu de mărimea unui iaht tras 
la mal nu şi-ar fi băgat coada între ei. 

— Bineînţeles, încuviinţă Ashley, dar A.A. n-o slăbi din 
ochi. 

Ashley era lunecoasă ca un şarpe când venea vorba să 
spună adevărul. Uneori, A.A. se întreba dacă măcar ştie 
care e diferenţa dintre minciună şi adevăr. 

— Când te-ai despărţit de Tri, asta s-a întâmplat înainte 
de petrecerea pentru Regina preadolescenților, nu-i aşa? El 
ţi-a spus că vrea să iasă cu mine, iar tu l-ai rugat să se mai 
prefacă în continuare că e prietenul tău până ce se termină 
petrecerea. Asta e adevărul, nu? 

— Ei bine... practic vorbind, cred că da. 

Ashley părea vinovată, schimbându-şi greutatea de pe un 
picior pe celălalt. 

— Practic vorbind? A.A. se simţea distrusă. Din mi-ai spus 
că tu l-ai părăsit pe e/. Apoi că te-a rugat în genunchi să 
rămâi cu el! Când, de fapt, era tocmai invers. Aşa e? 

— Presupun că da, recunoscu Ashley. Dar totul e în 
regulă acum, nu? Tocmai te-am văzut cu Tri, lipiţi unul de 
altul, acum o secundă. lar eu îl am pe Cooper. Nu putem să 
uităm ce-a fost şi să mergem mai departe? 


Însă A.A. era atât de furioasă, că nu putea să meargă 
nicăieri. 

— Tu, se răsti ea, se presupune că eşti cea mai bună 
prietenă a mea. Insă, de fapt, nu ţi-a păsat decât de tine 
însăţi. Nu ţi-a păsat că sunt nefericită, sau că am considerat 
că Tri e un laş jalnic. 

Ashley oftă, înfigându-şi mai bine călcâiele în nisip. 

— De ce faci ditamai scena pentru asta tocmai acum? 
Toate astea au fost şi s-au dus. 

— Dar eu am fost nefericită săptămâni la rândul! 
protestă A.A.. 

Ashley nici măcar nu înţelegea. Nu înţelegea nimic ce nu 
avea legătură directă cu Ashley Spencer. Niciodată n-o să 
se schimbe - A.A. trebuia să accepte asta. Să accepte, sau 
să pună capăt prieteniei lor. 

— Deci totul e despre tine, se plânse Ashley. Ca de 
obicei. 

Venind din partea lui Ashley, remarca asta era de-a 
dreptul revoltătoare. A.A. se simţi cuprinsă de o furie bine 
îndreptăţită. 

— În acest moment mă gândesc numai la mine, îi spuse 
ea lui Ashley, ridicând tonul, ajungând să ţipe chiar. Şi ştii 
la ce mă gândesc? Mă gândesc că nu mai vreau să fiu 
prietenă cu tine. Că totul s-a terminat. Toată chestia asta 
cu gaşca Ashleys! Eu am ieşit din ea! 

— Ce? Ashley se uita la ea de parcă ar fi înnebunit. Nu 
poţi pur şi simplu să nu mai fii una dintre Ashleys. Nu se 
poate. 

— Uită-te la mine şi-o să vezi că se poate, o avertiză A. 
A.. 

Lili se grăbea să ajungă lângă ele, până şi Lauren, care 
stătuse posomorâtă toată ziua, venea. Amândouă purtau 
puloverele roşii pe care le cumpărase Ashley. Lili îşi scosese 
jacheta lucioasă. Ce spunea Societatea Secretă S. despre 
ele? Cele trei Ashley erau mereu îmbrăcate la fel - se 
asortau. Ei bine, A.A. se săturase ca toată lumea să o 
creadă la fel ca Ashley. Ea niciodată n-ar putea fi atât de 


egoistă. Niciodată! 

— Ce se-ntâmplă? se încruntă Lauren la ele. 

— V-am auzit ţipând de departe, le spuse Lili. Care-i 
treaba? 

— Am să vă zic eu care-i treaba, spuse A.A. înainte ca 
Ashley să apuce să deschidă gura. Ashley m-a minţit. Mi-a 
spus că Tri e disperat să fie cu ea şi că o preferă pe ea, 
când adevărul era cu totul altul. El a vrut să o părăsească 
pentru mine şi ea nu a putut pur şi simplu să suporte asta. 
A durat până acum să poată să recunoască asta în faţa 
mea! Dar e prea târziu. Prietenia noastră s-a terminat. Şi, 
din punctul meu de vedere, Ashleys nu mai există. 

— OMG! 

Lili icni. Lauren clătină din cap, cu ochii în pământ. 

— Deci, întrebarea mea pentru voi două este cu cine 
alegeţi să rămâneţi? Cu mine, sau cu Ashley? Pentru că, de 
acum înainte, nu puteţi fi prietene cu amândouă, zise A.A.. 

— Poftim? 

Ashley părea şocată. 

Lili se uita când la una, când la cealaltă, de parcă nu i-ar 
fi venit să creadă ce aude. Lauren continua sa se uite în 
pământ. 

Însă A.A. îşi păstră poziţia. Trebuiau să aleagă. Dacă 
alegeau să-i ţină partea lui Ashley, asta era. O să 
supravieţuiască ea. O să fie greu la şcoală, dar măcar îşi 
păstra demnitatea - şi pe Tri. 

Însă, orice ar alege, gaşca Ashleys nu mai exista. De-asta 
era sigură, absolut sigură. 

— Lauren? o întrebă ea. Ce alegi? 

— Ei bine, spuse Lauren încet, tot cu ochii în jos, Ashley 
este singura dintre voi care şi-a cerut măcar scuze că nu 
mi-aţi împărtăşit planul pentru Congé. De ce nu mi-aţi spus 
că aţi schimbat planul? 

— Pentru că n-avem încredere în tine! ţipă Lili, roşie la 
faţă. Nu eşti încă una dintre noi în adevăratul sens al 
cuvântului, oricât de mult te-ai da pe lângă Ashley. 


Ochii lui Lauren se umplură de lacrimi. 

— Eu aveam încredere în tine, spuse Ashley, sfidător. Eu 
le-am spus că eşti de partea noastră. A fost ideea lui Lili să 
te păcălim. Nici măcar să nu încerci să negi asta, Lil! 

— Nu încerc să neg nimic. Lili o luă de braţ pe A.A.. Eu 
ştiu cine-mi este prietenă cu adevărat. Şi m-am săturat să 
cumpăr pantofi şi genţi numai pentru că aşa spui tu că 
trebuie! 

— Lauren? zise A.A. din nou. Eu sau Ashley. 

Lauren îşi şterse lacrimile cu dosul palmelor. 

— Îmi pare tare rău că nu ţi-am spus despre Congé, 
spuse Ashley repede. A.A. şi Lili m-au convins să nu-ţi spun. 
Întreab-o pe A.A., dacă nu mă crezi. 

A.A. îşi dădu ochii peste cap. 

— Eu nu te-am pus să faci nimic, spuse ea. Cu TOATELE 
am căzut de acord ce să facem în privinţa lui Lauren. lar Lili 
şi eu tocmai ţi-am explicat cum stau lucrurile... 

— Deci tu şi Lili aţi fost de vină? o întrerupse Lauren. 
Părea şocată, de parcă îi dăduse cineva o palmă peste faţă. 
N-a fost ideea lui Ashley? 

— Ei bine - cred că nu, trebui A.A. să recunoască. 

Un lucru nu-i plăcea să facă, iar acela era să mintă. 

— Atunci o aleg pe Ashley, spuse Lauren şi se duse să 
stea lângă aceasta. 

Cele patru fete două de o parte şi două de cealaltă se 
uitară unele la altele de parcă le despărţea o mare 
prăpastie. Fiecare îşi alesese tabăra. Se trăsese o linie în 
nisip. Erau două la două. Erau împreună, dar se 
despărţiseră. 

Şi asta a fost tot, se gândi A.A. sfârşitul găştii Ashleys. 


EPILOGURI 


Dragă jurnalule, 

Niciodată nu am crezut că am să scriu asta, dar ... sunt 
cu PPT cu Ashley Spencer . Nu e ciudat ? De fapt, nu e atât 
de rea pe cât ai crede . Sigur, îi place să facă pe ṣefa şi e 
plină de dramatism, şi tot îmi spune ce să cumpăr şi cum 
să-mi port hainele, şi nu mai tace odată când e vorba de 
viaţa ei amoroasă. Însă zilele trecute m-a făcut să râd cu 
lacrimi când şi-a scos laptele pe nas . 

Cu toate astea, sunt foarte stresată. Când intrăm 
împreună în şcoală, toată lumea se opreşte şi se uită la noi. 
Societatea Secretă S. a devenit o ştire veche. Când au 
pierdut pariul pentru Congé, pot să spun că li s-au 
dezumflat până şi sutienele push-up . Mai nou, la Şcoala 
Domnişoarei Gamble nu mai vorbeşte nimeni decât de 
despărțirea găştii Ashleys. Nimănui nu-i vine să creadă! Cât 
despre mine, mie nu-mi vine să cred că încă mai sunt 
prietenă cu Ashley. 

Christian spune că sunt nebună şi poate că are dreptate. 
Cine ar fi crezut că gaşca o să cadă, dar că Ashley şi cu 
mine o să rămânem în picioare ? În picioare una lângă 
cealaltă? 

Lili Şi A.A. nu vorbesc deloc cu mine, ceea ce e ciudat, 
pentru că mereu au fost mult mai prietenoase cu mine 
decât Ashley. Parcă am ajuns într-un univers paralel. 

Cine ştie - poate că visez? Când o să mă întorc la şcoală 
după vacanţa de primăvară, poate că o să mă trezesc şi o 
să văd că sunt iar o fată obişnuită, ciufulită, săracă şi fără 
prietene . 

Sper să nu fie aşa! Poţi să te aştepţi la şi mai multă 
nebunie în continuare. 

Lauren Page 


MEMO: DOCUMENT: JURNAL: ALIOTO, ASHLEY 


SUNT ÎN AL OLEA CER. TRI E UN SCUMP. VIAŢA DUPĂ 
ASHLEY E LIPSITĂ DE STRES. DOAR 1 NOR NEGRU. MAMA 
SPUNE CĂ SE MĂRITĂ CU MARTY. OARE ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ 
MĂ MUT ÎN LA-LA LAND? CUM SĂ-I SPUN ASTA LUI TRI? 


Alo? ALO? Aici Ashley, transmițând din prima linie a 
frontului. Sunt atacată din toate direcţiile, ca de obicei. Dar 
sunt sigură că am să ies câştigătoare din asta. Doar sunt 
Ashley Spencer, nu? 

A.A. şi Lili trebuie să cedeze, mai devreme sau mai 
târziu. Or să se întoarcă în genunchi. Fără mine, nu sunt 
Ashleys. Sunt doar două fete cu o grămadă de haine pe 
care habar n-au să le accesorizeze. 

Între timp, cât le aştept să se întoarcă la mine să mă 
implore să le iert, cred că am să stau cu Lauren. Pare în 
regulă. E practic o Ashley, şi măcar nu a schimbat echipa 
fugind în rândurile Societăţii Secrete S. Când toţi şobolanii 
au abandonat corabia. Merg în vacanţă cu familia ei într-o 
excursie la St. Barts. Tatăl ei tocmai a cumpărat un iaht 
super tare. 

Dacă tot veni vorba de bărci, nu pot să uit cât de tare 
arăta Cooper în uniformă. l-am zis că mi-ar plăcea să fiu 
directorul lui de croazieră. M-aş pricepe de minune să spun 
tuturor de pe un vas de croazieră ce trebuie să facă. In 
definitiv, am văzut Titanic de vreo zece ori. 

Două mere, două pere, pe curând, la revedere! 

Ashley 


Tocmai a trecut o săptămână foarte supărătoare. Max 
este acum un fost elev la şcoala pregătitoare, iar eu sunt o 
fostă membră a găştii Ashleys. Greu de înţeles. Mă simt ca 
şi cum aş fi fost o Ashley toată viaţa mea de până acum - la 
modul concret. 

M-am întrebat adesea cum ar fi să nu fiu prietenă cu 
Ashley. lar acum am aflat. 

Viaţa e un pic plictisitoare, trebuie să recunosc. A.A. e 
super, dar e mereu preocupată de relaţia ei cu Tri, în plus, 
e obsedată de faptul că mama ei se mărită iar. N-am voie 
să vorbesc cu Lauren. lar Ashley este strict interzisă. 

Ciudat, dar îmi cam este dor de ea. Cine ar fi crezut?? 

A ta, confuză, 

Lili