Melissa de la Cruz — 2 Nu-i asa ca esti geloasa

Perryren 
Z ASHLEYS > 
E EED 
= 


Tlu- wg 
că esti gelakt? 


MELISSA DE LA CRUZ 


NU-I AŞA CĂ EŞTI 


GELOASĂ? 


VEQ 


www.Ashleyrank.com 


BINE AŢI VENIT LA UN EXPERIMENT SOCIAL PENTRU CEI DE 
CLASA A ŞAPTEA. De acum încolo se va numi „Clasamentul”. Nu 
vă gândiţi că miroase a ceva nasol - probabil că e doar noul 
meniu de la sala de mese! 

Dar hai să trecem la treabă! V-aţi pus vreodată problema că 
popularitatea ar putea fi păstrată în sticluţe mici ca şi parfumul 
vreunei celebrităţi? Ei bine, şi noi ne-am gândit la asta. Şi ne-am 
hotărât să aflăm ce anume face dintr-o fată să fie ea „aceea”. Ce 
anume îi conferă strălucire unei fete? Şi de ce le spunem noi că 
sunt frumoase când, de fapt, se comportă atât de urât? 

Aici, la Şcoala Domnişoarei Gamble, cele pe care trebuie să 
staţi cu ochii sunt o ameninţare triplă numită Ashleys. Când una 
dintre ele tuşeşte, noi toate celelalte răcim instantaneu. 

Deci, de ce e nevoie ca să mergem pe urmele lor - lăsate de 
pantofii lor Jimmy Choo? Şuviţe blonde de culoarea untului? Un 
pulover Michael Stars din caşmir, fin ca o adiere? O fustă din 
stofă ecosez, parte din uniforma şcolii, suficient de scurtă cât să 
se vadă bronzul Mystic ucigător? Un prieten de la Gregory Hall 
care să te adore? 

Trebuie să aflăm neapărat! 

De aceea, în fiecare săptămână, vom da note fiecărei fete din 
clasa a şaptea conform cu indexul ei de sociopopularitate. Fetele 
vor primi note în funcţie de cei patru S care te fac fabuloasă: Stil 
în modă. Stil în societate. Stil în gândire şi Stilul de a zâmbi, cu 
zece puncte maximum la fiecare categorie. 

lar cele trei Ashley nu sunt singurele pe care le vom studia - 
orice fată din clasă poate fi inclusă în clasament! 

Prin urmare, data viitoare când o să credeţi că puteţi purta o 
tunică la modă anul trecut, gândiţi-vă mai bine! Recuperaţi-vă 
respectul de sine şi asiguraţi-vă că trimiteţi bezelele către 
persoana potrivită! Suntem cu ochii pe voi... şi vom da note! 


www.Ashleyrank.com 


PRIMELE LOCURI 

#1 ASHLEY SPENCER 

S-a întors din morţi şi e mai bine ca niciodată! Ashley Spencer 
este fata în locul căreia vrea să fie toată lumea, iar poziţia ei este 
cea pe care ar trebui să o vânaţi. 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Aşa cum o face oricine care dă tonul modei, e mereu cu un 
pas înaintea tuturor. Fără ea, încă am mai purta cu toatele 
şosete groase şi imitații de poşete Birkin. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Chiar la un pas de moarte, a ştiut să-şi păstreze atitudinea 
cumpătată. li acordăm puncte şi pentru că arăta super drăguţ, 
chiar dacă era pe cale să-şi întâlnească Creatorul. 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Cel mai strălucitor zâmbet de partea aceasta a Podului Golden 
Gate, dacă ne permiteţi să folosim o asemenea dulcegărie. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

N-ai spus nimănui că ai o alergie periculoasă, care ar putea să- 
ţi pună viaţa în pericol? Pare un pic stupid. 

SCOR CUMULATIV: 39 (Hei, nimeni nu e perfect!) 

#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

Splendidă atât pe teren cât şi pe ringul de dans, AA. este o 
fată frumoasă cu o inimă de aur. 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Fata cu picioarele mai lungi ca ale unui cal de curse este o 
bombă băieţoasă, „modelul” perfect de urmat în viaţă. 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

Am auzit că relaţia cu iubitul ei online s-a fâsâit şi că a fost 
părăsită cu iPhone-ul în mână. Au! 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Primeşte votul nostru pentru că arată criminal şi are o 
personalitate efervescentă. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Marilyn Monroe a spus odată că o fată inteligentă este aceea 
care face pe proasta! 

SCOR CUMULATIV: 37 

următorul>> 


#3 ASHLEY „LILI” LI 

Atenţie, lume, aceasta este cea mai ocupată elevă de clasa a 
şaptea din lume! 

STIL ÎN MODĂ: 9 

Are tot ce-i trebuie: înfăţişare, farmec şi bani de buzunar mai 
mulţi decât are toată familia ta în bancă. 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

Uneori e greu să o vezi în lumină, lângă cele două prietene ale 
sale. Sfatul nostru? leşi din umbra lor şi străluceşte! 

STILUL DE A ZÂMBI: 7 

Nu prea a mai zâmbit în ultima vreme, aşa că trebuie să-i 
luăm câteva din puncte din pricina cutei care a început să-i 
apară între sprâncene. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 10 

Înălţimea Sa ştie să gândească la înălţime. 

SCOR CUMULATIV: 34 


Ei bine, se numeşte AshleyRank, nu? 

Însă mai sunt câteva fete care se înghesuie în urma lor... 

lată câteva dintre candidatele noastre care nu au plecat în cursă 
din poziţii favorite. 


#7 SHERIDAN RILEY 

Le adulează pe cele trei Ashley de atâta vreme încât ar putea 
fi confundată cu una dintre ele. Nu prea cred! Cu toate acestea, 
primeşte puncte pentru că încearcă. 

STIL ÎN MODĂ: 6 

Tunsoarea în formă de cască nu o prea ajută şi adesea se 
îmbracă de parcă Burberry a vomitat pe ea. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Ştie totul despre toţi şi nu se teme să spună oricui. 

STILUL DE A ZÂMBI: 7 

Acum că nu mai poartă aparat dentar, e în formă bună. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Nu-i scapă nimic. 

SCOR CUMULATIV: 32 

următorul>> 


www.Ashleyrank.com 


#18 LAUREN PAGE 

Anul trecut nici măcar nu-i ştiam numele, însă lucrurile se 
schimbă rapid. Fata asta ne-a dovedit că încă mai avem şi noi, 
celelalte, o şansă. 

STIL ÎN MODA: 8 

Ne plac noul ei look şi noua atitudine. 

STIL ÎN SOCIETATE: 7 

A ajuns la petrecerea din toamnă la braţul lui Billy 
(„Moştenitorul Petrolului”) Reddy şi se spune că o să aibă 
propriul ei reality-show. Insă Billy nu e prietenul ei, deci asta 
înseamnă oare că spectacolul pe care ni l-a oferit era de fapt 
doar atât, un spectacol? 

STILUL DE A ZÂMBI: 5 

Are multe motive să zâmbească, însă o face foarte rar. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Îi merge mintea la carte, cu siguranţă, dar are oare şi 
inteligenţa necesară? 

SCOR CUMULATIV: 29 


1 
UN MODEL VENIT ACASĂ 


— Scumpo, mi-a fost atât de dor de tine! 

— Şi mie, mamă. 

Ashley Alioto cunoscută de altfel sub numele de A.A. Şi parte a 
triumviratului Ashleys, recunoscut drept elita socială de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble - zâmbi în sus către mama ei. 

Jeanine Alioto era frumoasă ca întotdeauna, înaltă şi 
mlădioasă, cu părul lung şi negru tăiat perfect drept şi uscat cu 
fohnul, cu sprâncenele perfect conturate, cu buzele injectate cu 
o cantitate suficientă de venin de albină din Venezuela cât să-i 
dea gurii ei o îmbufnare seducătoare. Uneori, fetele de la şcoală 
bineînţeles, cele care nu erau o Ashley o întrebau pe A.A. dacă 
nu e rău să ai un fost supermodel drept mamă, de parcă faptul 
că ai moştenit genele perfecte (ca să nu mai spunem de 
perechile de blugi super fără număr) putea fi un lucru rău. 

Singura parte cam proastă era când mama ei dispărea 
săptămâni la rând pentru că vreun tip bogat voia ca ea să-l 
însoţească într-o croazieră prin Caraibe, sau să-i stea la braţ la 
Festivalul de la Cannes. A.A. Era lăsată acasă în apartamentul lor 
de la ultimul etaj al hotelului Fairmont, împreună cu fratele ei 
vitreg, Ned. Se descurcau şi fără Jeanine lângă ei - ce să spun, 
bine că există room-service! dar era întotdeauna mai bine când 
venea mama acasă, fie şi numai pentru faptul că aducea mereu 
tone de cadouri nemaipomenite. 

— lar ăştia sunt pentru tine, Lili, zise mama ei, scoțând o 
pereche de pantofi negri şic dintr-una din gentile ei de voiaj 
Goyard, care stăteau să explodeze de pline ce erau, şi 
aruncându-i în mâinile nerăbdătoare ale lui Ashley Li. 

Pantofii cadou pentru Lili aveau tocuri curbate de şapte 
centimetri şi barete la gleznă, care se legau cu o fundă 
minusculă. Faptul că primeai cadouri de firmă era unul dintre 
avantajele de a fi o Ashley, însă Lili, cocoţată pe marginea unui 
şezlong de culoarea untului, îi studie cu un zâmbet uimit. 

— Mulţumesc foarte mult, Jeanine, zise ea pe tonul cel mai 
fericit pe care-l putea folosi în acel moment, însă A.A. Ştia ce-i 


trece prin cap. Lili era regina hainelor de firmă, iar dacă nu 
recunoscuse numele înscris pe talpa moale din piele de vițel a 
pantofilor, puteau la fel de bine să fie o pereche de pantofi sport 
urât mirositori. Sunt un fel de... pantofi tradiţionali în Argentina? 

— Draga mea, sunt pantofi de tangou! Jeanine se ridică în 
picioare. Avea peste un metru optzeci înălţime cu cizmele ei 
Fiorentini & Baker până la jumătatea gambei, prinse în blugii 
Ksubi mulaţi, părând că o striveşte pe mignona Lili şi chiar şi pe 
A.A., care moştenise de la mama ei statura aceea prelungă şi 
subţire şi care în acel moment era pe jos, pe un covor alb din 
blană de oaie. li luasem pentru A.A., dar apoi mi-am amintit că 
mai degrabă s-ar duce la fotbal decât să facă lucruri pe care le 
face orice domnişoară, şi ştiu că purtaţi aceeaşi mărime. Am 
petrecut câteva zile în Buenos Aires la festivalul de tangou, iar 
perechea asta am cumpărat-o de la cel mai bun magazin de 
pantofi de tangou. Acolo totul e lucrat de mână şi foarte scump. 

— Mi-ar plăcea să învăţ să dansez tangou, zise Lili cu un oftat, 
dându-şi pe spate părul lucios şi negru ca pana corbului şi 
afişând o expresie visătoare pe faţa ei în formă de inimă. 

A.A. scoase un chicotit plin de dispreţ - tot ce-i mai lipsea lui 
Lili era încă o activitate în afara şcolii! Când nu lua lecţii de 
vioară sau de tenis, îşi îmbunătăţea abilitatea de a vorbi franceză 
sau mandarină, sau învăţa cum să facă fotografii ca un 
profesionist, sau ajuta un profesor de la Stanford în cercetările lui 
în domeniul geneticii. Dacă A.A. ar avea programul încărcat al lui 
Lili, ar înnebuni. 

— Credeam că te-ai dus în Brazilia, spuse A.A., începând să 
tragă de un hamac albastru cu o țesătură complicată pe care 
mama ei îl scosese cu douăzeci de minute mai înainte din 
geamantanul cu numărul unu. 

Apartamentul avea o terasă deschisă, unde hamacul ar fi fost 
perfect. 

— Rio în afara sezonului nu mi se potriveşte deloc. Jeanine 
oftă, clătinându-şi şuviţele negre şi dese. Copa nu e deloc 
distractivă pe ploaie şi m-am săturat să mă uit la fetele alea 
subnutrite din Ipanema care îşi pierd vremea pe acolo, aşteptând 
să fie descoperite de Victoria's Secret. 

A.A. se răsuci pe burtă şi îşi sprijini capul în mâini, îi plăcea la 
nebunie când mama ei începea să toarne secrete din lumea 
modelelor. Jeanine întotdeauna îşi spunea Ultima dintre 
Supermodele, povestind despre vremurile bune apuse, când 


modelele de vârf erau cunoscute numai după numele mic şi 
toate aveau atitudine şi sâni pe măsura acesteia, iar relaţiile cu 
bărbaţi celebri erau o regulă - primul ei soţ, tatăl lui Ned, era un 
star rock britanic. In ultimul timp, zicea ea, fetele nu mai aveau 
nici măcar vârsta potrivită pentru a ieşi la întâlnire, iar toate 
revistele de modă aveau pe coperţi numai starlete slabe moarte 
de la Hollywood. 

— Şi oricum, continuă Jeanine, care se aşezase iar în genunchi 
ca să mai răscolească prin geamantan, Gil se gândea să 
cumpere un ranch gaucho prin Argentina, aşa că am luat avionul 
până acolo. 

Gil era Richard Gilbert, un om de afaceri de succes, care 
făcuse o groază de bani în industria de software şi cu care 
Jeanine, de şase luni, când era într-o relaţie, când nu mai era. 
A.A. şi cu Ned hotărâseră deja că nu şi-l doresc drept tată vitreg, 
dar era prea devreme să-şi bată capul relaţiile în care intra 
Jeanine de obicei mureau de la sine înainte să se ajungă la faza 
serioasă care implica angajamente. 

— Tu şi domnul Gilbert aţi învăţat cum să dansaţi tangou cât 
aţi stat acolo? întrebă Lili, care îşi scosese deja balerinii Tory 
Burch şi îşi lega cu grijă delicatele funde ale pantofilor de tangou 
în jurul gleznelor sale subţiri. 

— Nu ştiu eu ce făcea domnul Gilbert, răspunse Jeanine pe un 
ton foarte sarcastic. După trei zile de călărit prin noroi cu un 
poncho pe umeri, m-am săturat. Şi hai să spunem că nu s-a uitat 
numai după cai cât am stat prin Argentina. 

Scoase din geantă o eşarfă de mătase cu desene purpurii 
vibrante şi o aranjă pe umerii lui A.A., apoi începu să 
scormonească după o alta, de data asta cu un model ametitor, 
ca un caleidoscop, pe roz şi verde. 

— Pentru tine, zise ea, fluturând-o în faţa lui Lili. Sunt doar 
Pucci le-am luat de la aeroport când zborul cu care veneam 
acasă a întârziat. Am luat una pe albastru şi pentru Ashley, 
pentru că ştiu că toate trebuie să aveţi aceleaşi lucruri. 

— Deci te-ai despărţit de Gil? 

A.A. încercă să nu pară atât de mulţumită de asta. Se ridică 
să-şi aranjeze codiţele şi să-şi prindă mai bine eşarfa la gât. 

— Hai să spunem că am nevoie de cineva care e suficient de 
bărbat cât să danseze tangou cu mine şi numai cu mine, zise 
Jeanine, lăsându-se pe călcâie şi aruncându-le faimosul ei 
zâmbet viclean, demn de coperta revistei Cosmopolitan. Şi doar 


ştiţi ce vă spun eu mereu, fetelor. 

— Părăseşte-i cât mai arăţi încă bine! rostiră A.A. şi Lili în cor, 
râzând. 

Pentru a milioana oară în cei doisprezece ani ai ei, A.A. se 
simţea uşurată şi fericită că mama ei era o persoană atât de 
amuzantă, mai mult o prietenă decât o mamă. Îi era aşa de uşor 
să vorbească cu ea. Totul era mai bine când Jeanine era acasă 
chiar dacă insista să redecoreze apartamentul lor de lux un pic 
prea des. Însă, atâta timp cât nu-l lăsa pe designerul ăla de 
interioare îngâmfat să arunce colecţia de jocuri de calculator a 
lui Ned şi A.A., sau cât timp nu încerca să înlocuiască televizorul 
plat cu unul mai mic în sufrageria cât o mansardă, nimeni nu se 
plângea. 

— Deci, ce s-a mai întâmplat la Hogwarts? întreb mama ei, 
trăgând eşarfa Pucci de pe umerii lui A.A. şi legându-şi-o dintr-o 
singură mişcare pe cap, ca pe o bentiţă. 

— Clubul Social a organizat prima petrecere mixtă cu băieţii 
de la Gregory Hall, zise Lili, pe care aproape că am pregătit-o 
numai eu... 

— Aproape omorând-o pe Ashley în acest timp, o întrerupse 
A.A., după care amândouă începură să vorbească, dându-i lui 
Jeanine toate detaliile despre nebunia ce avusese loc doar cu o 
săptămână în urmă. 

Brioşele cu vanilie pe care le comandase Lili îi declanşaseră lui 
Ashley Spencer serioasa alergie la alune, şi fata căzuse 
inconştientă pe ringul de dans. 

Nimeni nu ştiuse de alergia lui Ashley, în afară de A.A., care îşi 
amintise de secretul mortal al lui Ashley doar când fraiera 
definitivă şi paiaţa de Lauren Page întrebase dacă se întâmplă 
cumva ca Ashley să fie alergică la ceva. Dacă Lauren n-ar fi fost 
atât de deşteaptă, pe Lili ar fi aşteptat-o un viitor printre 
delincvenţii juvenili, mai degrabă decât la o şcoală de lux. 

— Mi se pare că-i sunteţi datoare acum fetei ăsteia, Lauren, 
zise Jeanine. 

Afară, o ploaie măruntă începuse să bată în gresia de pe 
terasă şi Jeanine se întinse după o telecomandă cu care făcu să 
apară, ca printr-o vrajă, un foc sclipitor în şemineul alb din granit. 

A.A. şi Lili schimbară câte o privire. Parvenita de Lauren era 
încă în Siberia din punctul de vedere al vieţii sociale - asta dacă 
nu cumva cele trei Ashley hotărau altceva. Lili şi A.A. erau neutre 


în privinţa acestui subiect, iar Ashley avusese alte lucruri în cap 
după petrecere. 

Şi anume un singur lucru. O persoană. Şi anume Tri 
Fitzpatrick. Băiatul pe care A.A. îl cunoştea de când lumea, 
prietenul ei de jocuri pe calculator. Băiatul care era cel mai 
simpatic (şi cel mai scund) din clasa a şaptea de la Gregory Hall. 
Băiatul care ar fi trebuit să se îndrăgostească de ea, nu de 
Ashley. Nu că ar fi fost măcar un pic interesată de el, aşa că nu 
înţelegea de ce o deranja atât de tare faptul că-şi găsise pe 
cineva care să ţină la el. 

— Oricum, treaba cu Lauren a expirat. Toată lumea vorbeşte 
despre altceva acum, îi spuse A.A. mamei sale. La începutul 
săptămânii, s-a întâmplat cel mai ciudat lucru. 

— A apărut un blog nou, spuse Lili repede, pe un ton la fel de 
însufleţit ca şi chipul ei. Nimeni nu ştie cine se află în spatele lui! 
— Dar e cineva de la noi de la şcoală, măcar atâta este clar. 

A.A. îşi scoase şosetele de caşmir şi începu să-şi mişte 
degetele de la picioare. 

— E ca Facebook, adăugă Lili cu respiraţia tăiată. Trebuie să-l 
verifici în fiecare zi, sau la fiecare oră, sau la fiecare cinci 
minute! 

— Toată lumea spune că noi suntem cele care l-au făcut, dar 
nu e adevărat, zise A.A. uitându-se la Lili, care clătină din cap cu 
vehemenţă. 

— Despre ce vorbiţi voi, fetelor? întrebă Jeanine, golindu-şi 
imensa trusă de machiaj pe podeaua de lemn lustruit şi prinzând 
o ojă Chanel înainte ca aceasta să se rostogolească pe sub 
mobilă. 

— Se numeşte AshleyRank, explică A.A.. De-aia toată lumea 
crede că noi l-am făcut. 

— Toate fetele din clasa a şaptea primesc note în funcţie de 
cât de drăguţe şi de populare sunt. Dă dependenţă blogul ăsta. 
Ştii, se strâmbă Lili, e ca atunci când e săptămâna rechinilor pe 
Discovery. E nebunia din momentul în care se hrănesc. Cine e 
stăpân pe ocean sau, în cazul de faţă, peste clasa a şaptea. 
întinse mâna spre poşeta ei bej Fendi Spy şi îşi scoase 
Blackberry-ul, încruntându-se uşor în timp ce scria pe ecranul 
miniatural. Uite. AshleyRank, de la unu la treizeci şi şase. Cass 
Franklin e pe locul treizeci şi şase, zise ea cu o voce plină de milă 
şi condescendenţă. 


Nu era nevoie să se mai uite la blog, pentru că deja memorase 
detaliile importante. 

— E fata despre care ţi-am povestit, îi zise A.A. mamei sale. 
Cea care ar trebui să trăiască într-un balon de plastic. Trebuie să 
aibă mereu cu ea o rezervă de oxigen, în caz de urgenţă. 

Jeanine păru îngrijorată. 

— Ce îngrozitor! 

— Da. E moarte socială, adăugă Lili. 

A.A. pufni în râs, apoi se simţi un pic prost pentru că râsese. 

— Ca să trecem la subiect, continuă Lili, care părea un pic 
nerăbdătoare, cele trei Ashley ocupă primele trei locuri. Tocmai 
de-asta crede lumea că noi suntem în spatele blogului. 

— Şi sunteţi sigure că nu voi sunteţi? 

Jeanine părea amuzată. 

— Ştiu sigur că nu eu am fost, zise A.A.. 

— Eu cu siguranţă n-am fost. 

Lili era indignată, iar A.A. ştia şi de ce. Lili era cea de-a treia 
Ashley, după A.A., iar pe locul unu, regina stupului recunoscută 
de toată Şcoala Domnişoarei Gamble, Ashley Spencer. 

Soneria interfonului se auzi, iar recepţionerul de la intrare 
anunţă sosirea unui oaspete. A.A. îi spuse să-l lase să intre: era 
Ashley, care venea să-şi ia partea din bunătăţile modei din 
America de Sud. Fata asta avea probabil un al şaselea simţ. 
Jeanine tocmai deschisese cel de-al treilea geamantan şi scotea 
din el haine fabuloase pe care să le încerce fiica ei. Tot ce nu-şi 
dorea A.A. puteau să ia Lili şi Ashley, şi întotdeauna era o 
adevărată distracţie să le vezi cum se ceartă pe ce refuza A.A.. 

Se auzi clinchetul soneriei de la liftul privat care dădea chiar în 
apartament. 

— Hei, Ash, chiar la timp, ca de obicei, strigă A.A. şi ridică 
privirea cu un rânjet care îi dispăru imediat de pe chipul ei 
drăguţ. 

Pentru că, în momentul în care se deschiseră uşile de la lift şi 
Ashley - super, blondă şi îmbrăcată cu stil, ca de obicei - intră, 
nu era singură. Ţinând-o de mână în cel mai aiurea şi jenant mod 
şi privind în sus la ea cu nişte ochi umezi de căţel care o adoră, 
de parcă erau îndrăgostiți de-a binelea, într-un mod scârbos, era 
Tri Fitzpatrick. 


2 


ORICE E CORECT 
ÎN DRAGOSTE ŞI MODĂ 


ERA AŞA DE TIPIC PENTRU ASHLEY SĂ ÎNTÂRZIE, ÎŞI SPUSE LLLI în 
timp ce mama cea super a lui A.A. scotea un costum de baie cu 
bikini împodobit cu scoici şi îl arunca spre fiica ei. 

Lili pufni în râs văzând-o pe A.A. cum îşi pune sutienul cu cupe 
minuscule în formă de triunghi în dreptul pieptului ei generos şi 
roşeşte, însă mintea ei rămăsese la poziţia sa în AshleyRank. 

Nu era deloc fericită din pricina asta. Lili ura gândul că cineva 
era deasupra ei. Muncea din greu să ia numai note de 10 şi să-şi 
păstreze locul la cât mai multe ore avansate; în plus, era şefa 
Consiliului de Onoare de la Şcoala Domnişoarei Gamble. Bine, 
poate că în grupul lor mic, al celor de clasa a şaptea, trebuia să 
se plece în faţa lui Ashley Spencer. Insă, odată cu apariţia din 
senin a acestui blog, se căpătuise brusc cu medalia de bronz. Ea 
întotdeauna crezuse că e mai presus de A.A., ce/ puțin. 

Nu conta că sub ea mai erau alte treizeci şi trei de nume, sau 
că la şcoală se vorbea numai de faptul că cele trei Ashley luaseră 
primele trei locuri din clasament. Lili ştia că nu va mai putea fi 
niciodată fericită până ce numele ei nu va ajunge chiar în vârful 
piramidei sociale. 

De ce trebuia ca Ashley să fie numărul unu pe AshleyRank? 
Dacă oricine altcineva s-ar fi prăbuşit ca ea la petrecere, acea 
persoană ar fi fost complet umilită. lar Lauren Fără-Prieteni Page 
trebuise să se comporte ca în Anatomia lui Grey şi să o înţepe pe 
Ashley cu un EpiPen, făcând-o să-şi revină. (Nu că lui Lili îi părea 
rău că Ashley trăieşte, bineînţeles ceea ce nu era acelaşi lucru cu 
bucuria că Ashley ar fi putut muri.) Dar Ashley reuşise să 
transforme totul într-un fel de triumf social, punând mâna şi pe 
cel mai tare băiat de-a şaptea de la Gregory Hall. De ce trebuia 
să fie ea prima dintre cele trei Ashley care să aibă un prieten 
adevărat? Nu era deloc corect! 

Lili oftă. Se uită în colţul opus al camerei, unde Ashley şi Tri se 


aşezaseră pe cealaltă canapea lungă, sprijinindu-se unul de altul. 
Arătau destul de drăguţ împreună, trebuia să recunoască asta. 
Dintotdeauna fusese convinsă că Tri ţine la A.A. din moment ce 
ei doi stăteau destul de mult timp împreună, dar poate că până 
la urmă se înşelase. Părea că se potriveşte mai bine cu Ashley, 
oricum. Cumva, lângă Ashley, nu mai părea atât de scund. Părul 
lui era negru, iar al ei blond auriu, şi erau amândoi superbi. 

Tri era încă îmbrăcat în uniforma de la Gregory Hall - o 
cămaşă albă şi pantaloni gri din flanel, iar cravata lui albastru cu 
auriu era lărgită la gât însă Ashley fusese acasă după şcoală, ca 
să se schimbe, bineînţeles. Purta noii săi blugi Stitch, o cămăşuţă 
cu dantelă pe margini şi un hanorac drăguţ în carouri, cu anchior 
adânc, de la Limited Too. Mai devreme, îi spusese lui Lili la 
şcoală că băieţilor nu le place dacă prietenele lor sunt elegant 
îmbrăcate tot timpul, de parcă brusc devenise expertă în băieţi! 

— Tri, o să te plictiseşti foarte tare, îl avertiză mama lui A.A.. 
Trebuie să trecem în revistă multe haine. 

— Nu-l deranjează, zise Ashley pe cel mai autoritar ton al ei, 
iar Lili se uită repede la Tri, ca să vadă cum reacţionează la 
faptul că Ashley pardon, prietena lui - vorbeşte în numele său. 

Însă lui Tri nu părea să-i pese. 

— Am să sufăr în tăcere, doamnă A., zise el, fără să-şi ia ochii 
de la Ashley. 

A.A. se uita urât la el de dincolo de masa mare de cafea. Lili 
observase că, ori de câte ori Ashley şi Tri erau împreună, A.A. 
găsea un motiv să plece. Insă, de data asta, nu avea unde să 
fugă. 

Lili îşi dorea şi ea ca Ashley să nu-l fi adus pe Tri. Nu voia să 
stea niciun tip pe lângă ea cât timp proba haine împreună cu 
celelalte fete. Cum puteau ele să facă asta când în cameră se 
afla un băiat? 

— Ştiu cum o să procedăm, zise mama lui A.A., de parcă i-ar fi 
citit gândurile lui Lili. A.A., ce-ar fi să tragi aici paravanul ăla 
shoji, iar voi, fetelor, o să vă schimbaţi după el, astfel încât Tri să 
nu trebuiască să închidă ochii tot timpul. 

— E o idee super, zise Lili, ştiind că nu poate să se îmbrace şi 
să se dezbrace în faţa unui băiat. 

Nici măcar nu avea vreun frate - era copilul mijlociu într-o 
familie de cinci fete, cu un tată care-şi petrecea majoritatea 
timpului în biroul său imens, plin de cărţi, atunci când nu stătea 


la muncă mult peste program. 

— Hai că te ajut şi eu, se oferi Tri, dar A.A. ridică din umeri şi 
scoase un pufnet dispreţuitor. 

— Mersi, dar n-am nevoie. A.A. era de-a dreptul supărată. N- 
am nevoie de ajutorul tău. 

Lili văzu că A.A. se făcuse roşie la faţă, chiar dacă nu stătea 
deloc în apropierea şemineului. 

A.A. traversă cu paşi mari camera până la paravanul pliant 
japonez. Era făcut din mătase cu fir de aur şi avea trei cocori 
eleganţi gravaţi în țesătura fină. Cu doi ani în urmă, Jeanine 
filmase o reclamă la un telefon mobil în Japonia şi trimisese 
paravanul acasă colet, ca parte din cumpărăturile majore pe care 
le făcuse acolo: spusese că paravanul era foarte vechi şi 
provenea dintr-o casă de gheişe din Kyoto. 

Paravanul era mai înalt decât A.A., şi ea se lupta să-l strângă 
şi să-l ridice, însă părea clar hotărâtă să se descurce fără ajutorul 
lui Tri. 

— Hai, lasă-mă pe mine să-l iau, zise Tri, ridicându-se de pe 
canapea şi apucând paravanul de un capăt. 

— Of, bine! pufni A.A., părând de-a dreptul supărată. 

— Ce ai? o întrebă Tri, iar în voce i se simţea un pic enervarea. 

— Nimic! zise A.A., umflându-şi obrajii în timp ce cărau 
paravanul prin cameră. 

— Eşti sigură? insistă el, uitându-se drept în ochii îi. De parcă 
o vedea pentru prima oară în acea după-amiază. 

Privirea lui visătoare - cea care îi apăruse pe chip încă din 
seara petrecerii, aproape ca şi cum ar fi fost hipnotizat de Ashley 
- dispăru preţ de o secundă. 

— Foarte sigură. Doar că... mai bine era dacă nu... începu A.A. 
să spună. 

— Ce? 

— Nimic! 

Tri părea frustrat când apucă partea lui de paravan. 

Lili se gândi că poate A.A. îşi schimbase părerea despre Tri. 
A.A. se jurase dintotdeauna că nu-l place pe Tri în felul „ăla”, dar 
poate că începuse să vadă lucrurile diferit. Ar putea fi chiar 
geloasă pe Ashley. A.A. fusese cu siguranţă veselă tot timpul 
până ca uşile liftului să se deschidă şi Ashley să intre cu Tri de 
mână. 

— E bine aici? întrebă Tri, trăgând paravanul peste covor şi 


aşezându-l aproape de uşile de sticlă ale terasei. 

Avea fruntea puţin năduşită, căci el susţinuse cea mai mare 
parte a greutăţii paravanului. 

A.A. bombăni ca şi cum nu-i păsa deloc şi nici măcar nu 
încercă să-şi ascundă iritarea când se aruncă pe un scăunel jos şi 
moale aproape de Lili, renunțând să se mai întoarcă pe canapea. 

— Mie nu-mi pasă dacă trebuie să mă dezbrac de faţă cu 
cineva, le spuse Jeanine, ridicând o bluză de mătase şi studiind-o 
cu atenţie. În spatele scenei, la un spectacol de modă, stai 
dezbrăcată cam optzeci la sută din timp. Nici măcar nu poţi purta 
chiloţi, ca nu cumva să se vadă prin vreo rochie. 

— Mamă, zise A.A., uitându-se repede la Tri. 

— Prea multe informaţii, glumi Tri, strângând-o în braţe pe 
Ashley. 

— Poate că Tri ar trebui să plece - asta e o chestie între fete, 
bombăni A.A., dar numai Lili o auzi. Ashley chiţăia şi încerca să-i 
îndepărteze mâinile lui Tri de pe ea, în timp ce Jeanine râdea 
pentru că-l făcuse să se simtă jenat. 

Venise timpul să încerce hainele. A.A. îşi ocupă locul dincolo 
de paravan, iar Jeanine începu să-i arunce hainele. Orice nu-şi 
dorea pentru ea era aruncat înapoi în cameră. 

Ashley uită repede să se mai alinte pe lângă Tri, observă Lili. Îl 
părăsi şi trecu lângă paravan, încercând să o îndepărteze pe Lili. 
Imediat ce puseră mâna pe nişte lucruri, trecură amândouă în 
spatele paravanului lângă A.A., trăgându-şi pe ele bluze şi fuste, 
strecurându-se în rochiţe perfecte, dând din coate şi ciocnindu-se 
pe la şolduri în timp ce se zbăteau să probeze cât mai multe 
haine. 

— Poate că eu ar trebui să fiu cel ascuns după paravan, le 
strigă Tri. 

Nu-i răspunse însă nimeni: nu era vremea pentru glume. 

Ori de câte ori Ashley proba ceva nou, ieşea de după paravan 
ca să-i arate lui Tri. 

— Ce zici de asta? întrebă ea, ieşind îmbrăcată într-o rochie 
roşie de flamenco. 

— Arăţi superb, îi răspunse el. 

Îi spuse asta pentru fiecare lucru probat, aproape ca un 
automat. 

Ascunsă dincolo de paravan, A.A. se făcu că-şi bagă degetele 
în gură şi vomită. 


Lili chicoti, dar A.A. nu râdea. Deja avea o stare de spirit 
nasoală, aproape că nu se mai deranja să probeze majoritatea 
hainelor. Lili îşi dorea să se mai relaxeze odată. Se presupunea 
că treaba asta e distractivă. 

— Am obosit, zise A.A., scoţându-şi cămăşuţa cu volane pe 
care o purta şi aruncând-o pe jos. Işi puse tricoul mulat pe care-l 
purtase mai înainte şi ieşi de după paravan. M-am săturat, 
mamă. Orice altceva mai ai în geamantan, e al lui Lili şi Ashley. 

Lili o urmă, aplecându-se să ia ea cămăşuţa. Se aşeză pe 
marginea şezlongului, hotărându-se să probeze iar pantofii de 
tangou, ca să vadă cum vin cu rochiţa mini marca Phillip Lim pe 
care reuşise să o smulgă din mâinile hrăpăreţe ale lui Ashley. 
Aceasta se învârtea pe lângă canapea, arătându-şi fusta 
Temperley plisată pe care A.A. o respinsese ca fiind prea 
copilăroasă. 

— Bine, ultimele lucruri, doamnelor, spuse Jeanine, răsucindu- 
se pe călcâie. Sunt de la Chloe, dar nu cred că e cazul să vă mai 
spun asta. 

Lili se opri din legatul fundiţelor la pantofii ei. În mâinile lui 
Jeanine se afla o jachetă perfectă, din piele învechită şi 
prelucrată să pară tocită, de o culoare crem caramel. Cu mâneci 
trei sferturi, guler de lână în stil clasic, cu fermoare ascunse şi pe 
talie. Pe sub ea, se vedea o rochiţă gogoşar cu imprimeuri ce 
imitau detaliile de pe jachetă. Era uimitoare, iar Lili trebuia să 
pună mâna pe ea. 

— Am s-o probez... începu ea, ridicându-se în picioare, însă 
Ashley sărise cumva prin aer şi aterizase cu ghearele pe jachetă. 

Când Lili puse mâna pe umărul stâng, Ashley apucase deja 
mâneca dreaptă. 

— De ce să n-o probaţi amândouă, sugeră Jeanine şi, spre 
marea surpriză a lui Lili, Ashley se dădu înapoi. 

— Încearc-o tu prima, Lil, zise ea, zâmbind ca un crocodil. 

Lili se strecură după paravanul japonez şi îşi scoase cămaşa 
cu nasturi de la Luella şi pantalonii capri Da-Nang. Işi trase pe 
cap rochia, care îi alunecă pe corp, şi trase fermoarul jachetei. | 
se potriveau perfect, deşi poate mânecile erau un pic prea lungi 
Jeanine o cumpărase cu gândul la A.A. cea cu mâinile şi 
picioarele prelungi. Rochia îi ajungea chiar în dreptul 
genunchilor, iar țesătura îi mângâia picioarele. leşi de după 
paravan şi făcu o piruetă pentru publicul prezent. 


— Aţi cam terminat? gemu Tri, înfundându-se şi mai tare în 
canapea. 

— Nimeni nu te ţine aici, se răsti A.A. la el. 

Ashley, care încă zâmbea strălucitor, se apropie şi mângâie 
una dintre mânecile moi ale jachetei. 

— Delicioasă, o lăudă ea, apoi pocni din degete. E rândul meu 
acum. 

Cinci minute mai târziu, Ashley ieşea din cabina de probă 
improvizată de fete, cu ochii strălucind triumfător. 

— Urăsc să spun asta, zise ea, aruncându-şi pe spate o şuviţă 
blondă şi lungă, pentru că îmi dau seama că aş putea să par 
înfumurată. Dar trebuie să recunoşti, Lil - pe mine stă mult mai 
bine. 

Lili deschise gura să protesteze, dar nu reuşi să scoată niciun 
cuvânt. Pentru că Ashley avea dreptate, chiar venea mai bine pe 
ea. Mărimea jachetei era mult mai proporţională cu dimensiunile 
ei, iar fusta îi venea cu doi centimetri mai sus, perfect. 

— O să arate super cu noile mele cizme din piele de crocodil, îi 
spuse ea lui Jeanine. Nu crezi că mie îmi vine mai bine? 

Mama lui A.A. clătină din cap şi pufni în râs. 

— Voi, fetelor, trebuie să lămuriţi problema asta între voi, zise 
ea. Mie mi se pare mai obositor decât un zbor cu avionul de 
douăsprezece ore. A.A., draga mea, nu vrei să suni tu jos să mi 
se aducă un ceai de ierburi? 

— Deci, ce spui, Lil? întrebă Ashley. 

— Cred că ai dreptate, spuse Lili fără să sune foarte sigură pe 
ea, lăsându-se pe şezlong, înfrântă. 

Şi asta a fost tot - lucrurile erau pur şi simplu lămurite. Ashley 
primea mereu tot ce-şi dorea. Haine, genţi, bijuterii, prieteni. Lili 
nu mai ştia cât de mult avea să mai suporte situaţia asta. 


3 


ASHLEY NU E GENUL DE FATĂ 
CARE SĂ TREACĂ PESTE 


ASHLEY SPENCER ZÂMBEA ÎN TIMP CE-ŞI STRÂNGEA PRADA. 
Avea cea mai bună viaţă din câte se poate. 

Avea părinţi care o iubeau, o casă frumoasă, plină de obiecte 
de artă, cu vedere spre Golful San Francisco, angajaţi care o 
ştiau de o viaţă întreagă şi care ar fi făcut orice pentru ea, orice 
haină pe care şi-o dorea şi orice gadget nou chiar dacă nu-şi 
dorea acel lucru decât pentru cinci minute. Ca să pună capac, ea 
era Ashley Spencer, cea mai importantă Ashley din cea mai 
invidiată gaşcă din cea mai exclusivistă şcoală din San Francisco. 
lar acum era prima Ashley care punea mâna pe un prieten 
adevărat, şi unul chiar incredibil de drăguţ. In plus, o adora cu 
totul. 

Şi de ce n-ar adora-o? Nu era de mirare că era cel mai tare din 
parcare - scuze, cea mai tare - pe AshleyRank. Putea oare viaţa 
să fie mai frumoasă de atât? 

OK - unele lucruri ar putea fi mai bune. Ar putea avea şi ea o 
mamă super tare, model, ca a lui A.A., care-şi petrecea 
majoritatea timpului zburând spre locuri pline de glamour şi care 
venea acasă numai ca să-şi golească geamantanele de Cele-Mai- 
Bune-Haine- Văzute-Vreodată. lar azi Ashley chiar pusese mâna 
pe ce-i mai bun din ce-i mai bun! Ştia ea că Lili o să dea înapoi. 
Aşa făcea întotdeauna. Totul era aşa cum trebuia să fie. Putea 
să-şi petreacă timpul cu gaşca ei de fete şi chiar mai bine putea 
să-şi petreacă timpul cu prietenul ei. 

Prietenul ei! Cine ar fi crezut că Tri putea fi atât de haios? Se 
uită la el cu afecţiune în timp ce mângâia un pulover foarte tare 
de la Pringle, devenit al ei pentru că pe A.A. o făcea să pară prea 
umflată la piept. 

Tri făcuse cele mai haioase comentarii despre hainele pe care 
le probase ea toată după-amiaza. Când ieşise de după paravan 
cu colanţi şi o rochiţă cloş, o întrebase dacă încearcă să arate ca 


un abajur. N-avea nici cea mai vagă idee că există şi mănuşi fără 
degete, până la cot, doar pentru încălzire - „Mie nu-mi îngheaţă 
niciodată încheieturile”, zisese el, strâmbându-se adorabil - iar 
gulerul detaşabil de la puloverul Burberry cu model îl năucise 
complet, sărmanul. „E cămaşă sau pulover?” întrebase, amuzat. 
„Cum de ştiţi voi, fetelor, cum se poartă toate hainele astea?” 

— Nu-i aşa că e simpatic? o întrebă ea pe A.A. în timp ce-l 
ciufulea pe Tri. 

Sigur, era scund, dar tipii care erau scunzi în gimnaziu erau ca 
şi fetele fără piept - urmau să crească. Tatăl ei îi povestise odată 
că fusese cel mai mic de statură din clasa lui într-a noua, iar 
acum avea mai bine de un metru optzeci. Ashley spera că Tri n-o 
să rămână un mini-super-băiat atât de mult timp, însă putea să 
accepte să rămână de statura lui Elijah Wood în viitorul apropiat. 

A.A. pufni doar. Ce mai avea şi ea? A.A. nu prea avea chef să 
treacă prin cursa aia pentru haine; nici măcar nu râdea, cum o 
făcea de obicei, când Ashley şi Lili se băteau pe hainele pe care 
le arunca ea. 

Ashley se hotărî să ignore comportamentul ursuz al lui A.A.. 
Nu dorea să-i strice nimic starea minunată de spirit. Se simţea 
atât de fericită şi binevoitoare în ultimul timp, mai ales de când 
apăruse acel blog nou. Cel despre care vorbea toată lumea. 

Ştia că se zvoneşte că cele trei Ashley îl creaseră de parcă ar 
fi făcut aşa ceva! Nu aveau nevoie de vreun fraier dependent de 
calculator să le spună ceea ce ştiau deja, că ele erau reginele 
clasei a şaptea. AshleyRank fusese probabil creat de vreun fan 
de-al lor - sau poate era vorba de cineva disperat să intre în 
cercul lor. 

Cineva cum e Lauren Page. Lauren îşi petrecuse ultimele 
săptămâni dându-se pe lângă ele, iar acesta era un nou plan de 
a intra în grațiile lor. Trebuie să fi fost ea. În primul rând, tatăl lui 
Lauren făcuse o avere din noul său site de video-sharing YourTvV, 
imediat ce îl lansase în vară. Deci era clar că familia Page se 
pricepea la calculatoare. In al doilea rând, Dex Bond, băiatul de 
şaptesprezece ani care lucra pentru tatăl ei şi care arăta super 
tare - cel de care A.A. se îndrăgostise pentru o secundă - avea 
destul timp la dispoziţie în pauzele în care nu o conducea pe 
Lauren la şcoală şi când nu o proteja de vreun răpitor imaginar. 
(Cine ar vrea să răpească o persoană atât de plictisitoare? Zău 
aşa!) Dex era probabil cel care crease blogul în timpul lui liber 
pentru a-i face un serviciu fetei de nimic a şefului său. 


Oricum, AshleyRank era genial! Lui Ashley îi plăcea orice listă 
în capul căreia se afla ea. Şi mai ales îi plăcea orice listă despre 
care vorbea toată lumea de la şcoala ei. Se ştia de ea până şi la 
Gregory Hall şi ajunsese să circule şi pe la celelalte şcoli 
particulare din oraş. Da! Azi era locul unu la Şcoala Domnişoarei 
Gamble, mâine era în pagina şase din New York Post!. Alte fete 
îşi pregăteau aplicaţiile pentru colegiu. Ashley îşi pregătea 
viitoarea viaţă socială. 

Ashley îşi aranjă cu grijă noile sale haine într-una din sacoşele 
uriaşe de la Chanel pe care mama lui A. A. le ţinea în debaraua 
uriaşă de la intrare. Tri spusese că o s-o conducă acasă, aşa că le 
făcu semn cu mâna fetelor şi ieşi din hotelul Fairmont cu Tri 
alături, care-i căra galant sacoşa. Nu stătea departe, dar merse 
cât mai încet posibil, chiar dacă începuse iar să plouă. Dorea să- 
şi amintească fiecare detaliu din după-amiaza asta. Pentru că 
venise momentul. 

Venise momentul potrivit pentru primul lor sărut. 

Tri era prietenul ei de o săptămână deja, dacă era să ţinem 
cont de ziua petrecerii, în care dansase cu moartea, în ciuda 
faptului că nu prea fusese conştientă mare parte din timp. De 
atunci se mai întâlniseră de câteva ori şi îşi trimiseseră unul 
celuilalt cam două sute de mesaje pe mess. 

Era perfect. Era dulcic, era politicos, era haios. Când se uita în 
ochii ei, simţea cum se sfărâmă ceva în ea şi cum îi flutură ceva 
în stomac. Poate că fusese ca ultima dintre cele trei Ashley 
căreia îi venise ciclul, dar era prima dintre ele care avea o relaţie 
adevărată cu un băiat, şi nu doar o relaţie online aiurea din care 
nu ieşise nimic, aşa cum se dovedise aşa-zisa relaţie a lui A.A. cu 
„laxjock”. 

Nu mai era decât un singur lucru care trebuia rezolvat. 

Tri nu încercase nici măcar o dată să o sărute. Bine, poate că 
era din pricina faptului că nu ieşeau împreună decât de o 
săptămână. Poate că era doar timid. Poate că făcea parte din 
comportamentul lui de gentleman - poate că făceau ore de 
etichetă şi la Gregory Hall. 

Să te porţi ca un gentleman era bine şi frumos atât timp cât 
aveai, aşa, vreo mie de ani, însă acum era momentul să iasă în 
faţă şi să o sărute. Dacă celelalte Ashley începeau să-i pună 
întrebări directe, va trebui să le mintă şi ura să mintă. lar a minţi 


1 Pagina de celebrităţi şi showbiz (n. r.). 


despre faptul că ai fost sau nu sărutată era tres jalnic. O făcea să 
se simtă ca şi cum s-ar fi prefăcut numai că are prieten, ca 
Lauren Page, care venise la petrecerea mixtă la braţul lui Billy 
Reddy. Prietenii falşi erau numai buni pentru cele de-a şasea! 

Ashley se uită pe furiş la el cu coada ochiului. Dacă era prea 
timid ca s-o sărute, atunci va trebui ca ea să preia iniţiativa - să 
se asigure că totul merge ca pe roate. Mai auzise ea că uneori o 
fată trebuie să facă prima mutare. Băieţii puteau să fie atât de 
aiuriţi uneori. Ploaia se transformase într-o burniţă uşoară, dar 
totul din jur era umed şi romantic, ca în filme. Nici n-ar fi putut să 
spere să aibă o vreme mai potrivită. 

Când ajunseră în faţa porţilor uriaşe din fier forjat, Ashley 
introduse codul de siguranţă în cutiuţa albă şi aşteptă ca porţile 
să se deschidă. 

— Cred că aici ne luăm la revedere, zise Tri, dându-i sacoşa de 
la Chanel. 

— Poţi să intri, îi spuse ea, încercând ca vocea să-i sune 
atrăgătoare şi caldă. Mă conduci până la uşă? 

În niciun caz nu avea de gând să-l lase s-o sărute pe stradă - 
cu atâtea taxiuri care treceau, pe lângă camioane şi grădinari 
rătăciţi? Aăă. Nu. Doar aşteptase momentul ăsta toată 
săptămâna. 

Crezuse că o s-o sărute cât stătuseră înghesuiți unul în celălalt 
la film, dar el fusese mult mai interesat de cutia cu popcorn pe 
care o împărțeau. Când se întâlniseră la Starbucks după ore, 
cafeneaua aglomerată nu i se păruse a fi un loc bun unde să-şi 
arate afecțiunea. Era prima oară când o conducea până acasă, 
iar ea plănuise ca lucrurile să iasă aşa. 

— Hai, zise ea. 

Tri ezită şi se uită în jos, la pantofi. 

— Bine, spuse el într-un final, urmând-o pe aleea pietruită care 
ducea spre uşile duble de la intrare, sculptate, în stil spaniol. 

Ashley mergea înaintea lui astfel încât să o poată admira cât e 
de drăguță în blugi şi hanorac, legănându-şi cu nonşalanţă 
sacoşa de la Chanel. Apoi o lăsă pe treptele din teracotă şi se 
întoarse cu faţa la el, având grijă să rămână pe alee. N-avea rost 
să urce treptele şi să mărească diferenţa de înălţime dintre ei. 

— Eşti sigur că nu vrei să intri? 

Voia ca el să vadă holul grandios de la intrare, placat tot cu 
marmură, ca să afle că familia ei era la fel de fabulos de bogată 


ca şi a lui. Probabil mai fabulos de bogată, din moment ce ambii 
săi părinţi moşteniseră averi importante, ceea ce însemna că 
nimeni din familia ei nici măcar nu-şi mai aducea aminte cum e 
să munceşti. 

— Nu pot. Trebuie să mă întorc acasă. Ne mai vedem, bine? 
Poate mâine luăm o gustare înainte de prânz? 

— Sigur că da. Dar nu pleca încă, şopti ea, fără să mişte un 
deget. 

Clipi des. Fie o săruta, fie o lăsa baltă acolo. Ea nu avea de 
gând să-i întoarcă spatele. 

— Vino mai aproape de mine, îi spuse. 

Ochii întunecaţi ai lui Tri deveniră neliniştiţi. 

— De ce? 

— Doar aşa, zise Ashley şi trase aer în piept. 

Apoi se aplecă spre el şi închise ochii. Ştia cât de drăguță era 
în acel moment - cum picăturile de ploaie arătau ca roua pe 
pielea ei rozalie iar obrajii îi erau trandafirii, cum buzele ei, uşor 
întredeschise, păreau delicioase. (Exersase la oglindă de o mie 
de ori.) Nu va putea el să reziste. 

Ăsta era momentul. 

Se aplecă spre ea, iar rotiţele din capul lui Ashley începură să 
se învârtească cu mare viteză. Da! Urma să se întâmple! De-abia 
aştepta să le spună celorlalte Ashley cum se întâm... 

Pooooftiiim ? 

Tri nu o săruta. Tri o /ua în brațe. Şi o lua aşa, de după umeri, 
prieteneşte. Era o îmbrăţişare dată unui prieten pe care nu l-ai 
mai văzut de secole, nu una pasională. 

— Ne mai vedem, strigă el, grăbindu-se spre porţi, pe alee. 

Ashley se uită la el cum se îndepărtează, încercând din 
răsputeri să nu bată din picior. Ce fel de prieten e ăla care nu te 
sărută? 

Oftă şi urcă cu greu treptele. Orice ciudăţenie îi trecea lui Tri 
prin minte, trebuia să-şi bată ea singură capul ca să o descurce. 
Nu era nicio şansă să discute uşa ceva cu celelalte Ashley. Avea 
o reputaţie pe care trebuia să şi-o întreţină cu orice preţ - 
reputaţia fetei care fusese clasificată numero uno pe 
AshleyRank. Poate că nu avea ea prietenul perfect, însă cel 
puţin, acolo unde conta, avea scorul perfect. 


www.AshleyRank.com 


#1 ASHLEY SPENCER 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Ultima oară a fost văzută la cafeneaua Plumpjack's într-o 
jachetă Chloé pentru care ai putea să omori pe cineva şi cu o 
rochiţă gogoşar pe care toată lumea a trecut-o imediat pe lista 
de cumpărături obligatorii. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Prieten adorabil („PA”) care-i completează imaginea. Cei doi s- 
au hrănit unul pe altul cu cartofi prăjiţi toată dimineaţa. Oh, nu e 
dragostea frumoasă? 

STILUL DE A ZÂMBI: 9 

Aproape strălucitor până când PA a vărsat din greşeală SP (suc 
de portocale) pe rochiţa gogoşar. Se pare că ea se aplecase să îl 
sărute şi au ratat momentul. Ce drăguţ! 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Poate că nu e cel mai bine să porţi haine de firmă la gustare? 

SCOR CUMULATIV: 38 


#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

STIL ÎN MODĂ: 10 

A fost văzută în portul de iahturi, bronzându-se pe peluză într- 
un superb costum de baie cu bikini, împodobit cu scoici, care le-a 
făcut instant pe celelalte fete să pară grase în costumele lor din 
două piese. 

STIL ÎN SOCIETATE: 9 

Admirăm o fată care se poate distra şi singură, deşi Ashley şi 
PA-ul ei i s-au alăturat în scurt timp. 

STILUL DE ZÂMBI: 7 

Nu a părut prea fericită să aibă companie aşa, deodată. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Bikini în octombrie? Poate că încălzirea globală nu e chiar atât 
de rea, până la urmă! 

SCOR CUMULATIV: 35 


următorul>> 


#3 ASHLEY „LILI” LI 

STIL ÎN MODĂ: 10 

A fost văzută la Saks imediat ce s-a deschis. De unde, 
Doamne, a reuşit să găsească pantofii ăia uluitori cu toc curbat şi 
legaţi cu fundiţe?? 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

S-a purtat frumos cu toţi cei de la magazin. 

STILUL DE ZÂMBI: 7 

Deşi s-a cam supărat când i-au spus că nu au în stoc o 
anumită jachetă de la Chloe cu rochiţă gogoşar. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Cine poartă pantofi cu toc şi barete la cumpărături? 

SCOR CUMULATIV: 34 


4 


OARE O LINGURIŢĂ DE ZAHĂR 
FACE SĂ ALUNECE SNOBISMUL 
PE GÂT? 


LAUREN PAGE TRASE AER ÎN PIEPT CU PUTERE ŞI SE ÎNDREPTĂ 
spre masa la care stăteau mereu cele trei Ashley. Strict vorbind, 
oricine se putea aşeza acolo. Mesele din sala de mese de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble (cantină era un termen prea de 
şcoală publică) erau lungi şi făcute din lemn, iar la ele încăpeau 
cel puţin cincisprezece persoane. Insă odată ce locul cel mai bun 
de la geam era ocupat de cele trei Ashley, nimeni nu mai 
îndrăzni să se aşeze la masă, nici măcar la capătul celălalt. 
Nimeni nu dorea să ajungă în lumina reflectorului ca să fie 
analizat din punctul de vedere al modei şi nimeni nu îndrăznea 
să rişte să le enerveze. 

Lauren fusese şi ea pe punctul de a se sinucide din punct de 
vedere social cu o săptămână înainte de petrecere. Le spusese 
celor trei Ashley exact ceea ce credea despre ele. Nu erau prea 
multe de spus, după cum se dovedise. Adevărul doare, iar 
adevărul era că fusese o mare greşeală. 

Odată, demult (mai exact anul trecut), Lauren fusese o fată 
care avea probleme cu moda, răţuşca cea urâtă şi studioasă, 
însă în acest semestru, de când tatăl ei făcuse o grămadă 
inimaginabilă de bani, se transformase într-o lebădă zveltă, bine 
îmbrăcată, care-şi permitea să plătească taxa la o şcoală de fiţe. 
Era o lebădă cu un plan ascuns. Să le distrugă pe cele trei 
Ashley. 

Dorea să pună capăt regimului lor de teroare şi să le facă 
viaţa mai bună pentru toate fetele dintr-a şaptea. Şi singurul 
mod de a reuşi era din interior. Trebuia să facă parte din grupul 
lor dacă voia să schimbe regulile jocului. lar regula numărul unu 
era: să le gâdile egourile. 

Îşi croi drum către masa lor, având pe tavă un iaurt şi o felie 
de pâine de alac - masa de prânz zilnică a lui Ashley, care acum 


devenise cea mai populară opţiune a elevelor din meniul de 
mâncare organică ce putea fi servit în sala de mese. 

Câţiva dintre părinţi îşi exprimaseră îngrijorarea pentru lipsa 
serioasă de grăsimi din acest nou meniu (avea măcar vreo 
valoare nutritivă cât de mică?), dar Lauren o auzise pe Ashley 
spunându-i lui Lili că, din punctul ei de vedere, noul regim 
spartan era o binecuvântare ascunsă pentru majoritatea elevelor 
şcolii. Toate ar trebui să mai scape de câteva kilograme! 

Odată ajunsă în faţa mesei lor, Lauren îşi putea simţi urechile 
cum i se înroşesc. Nu era nevoie să se întoarcă pentru a şti că 
toate fetele de clasa a şaptea se uitau la spatele ei. Nimeni nu le 
aborda pe cele trei Ashley direct. Şi niciodată la prânz. 

Cu câteva săptămâni în urmă, Ashley însăşi o invitase pe 
Lauren să stea cu ele la masă. Fusese un mare triumf, aşa ceva 
nu se mai văzuse niciodată la Şcoala Domnişoarei Gamble. Lui 
Sheridan Riley, faimoasă pentru că le adula pe cele trei Ashley, i 
se permisese o singură dată să se sprijine de zid în apropierea 
mesei, însă asta era distanţa cea mai mică la care ajunsese 
cineva. 

Ca Lauren să aibă vreo şansă să se întoarcă la masa 
principală, trebuia să-şi dovedească din nou valoarea pentru ele. 
Dacă ajungea să fie obligată să se retragă de la masă, putea să 
fie sigură că avea să stea tot restul anului în bibliotecă la ora 
prânzului. Şi nimic nu se va mai schimba. 

Lauren aruncă o privire către grupul amărât de fete 
marginalizate de la uşă. Ar muri Ashley dacă n-ar mai respira ca 
Darth Vader ori de câte ori trecea Cass Franklin pe lângă ea? Sau 
Lili, dacă i-ar spune Dariei Hart când se întrunea Comitetul de 
Onoare, dat fiind că şi ea era membră? Sau A.A. dacă ar lăsa-o 
măcar o dată pe Candance Yen să joace într-un meci de fotbal, în 
loc să stea pe bancă tot timpul? Lauren ştia cum e să fie 
invizibilă şi nu-i dorea nimănui asta. 

Din fericire, avea un as în mânecă. Avea un plan foarte bine 
pus la punct de a le recâştiga prietenia celor trei Ashley. Vestea 
pe care urma să le-o dea îi va asigura un loc la masa lor în 
fiecare zi a săptămânii de acum înainte. Şi, odată ce-şi va găsi 
locul la masa lor, poate că va avea şi ea un cuvânt de spus în 
privinţa lucrurilor importante de la şcoală. 

Îşi drese glasul. 

Ashley Spencer ridică o sprânceană, se uită scurt la Lauren, iar 
apoi se întoarse spre Lili, ca şi cum Lauren nici măcar nu era 


acolo. Lauren încercă să emane încredere în sine, chiar dacă nici 
celelalte două Ashley nu păreau prea bucuroase de prezenţa ei. 

— Am... am ceva de discutat cu voi trei, anunţă ea, cu palmele 
transpirând pe tava pe care o ţinea în mână. 

Se uită repede la A.A., sperând să primească măcar un 
zâmbet pe jumătate prietenos. Toată lumea ştia că A.A. era cea 
mai prietenoasă dintre cele trei Ashley, dar azi părea cam 
bosumflată, uitându-se în gol, ca şi cum şi-ar fi dorit să fie în cu 
totul altă parte. 

Lauren simţi cum i se formează pe frunte broboane de 
transpiraţie şi se bucură că îşi accesorizase uniforma cu un 
blazer scurt din catifea, cu colanţi negri şi pantofi cu toc înalt. 
Poate că era ea o intrusă, dar măcar arăta ca o Ashley pe 
dinafară. Observă că toate purtau la gât eşarfe Pucci colorate. 

— Tu ai ceva să ne spui? întrebă Ashley, strâmbând 
dezgustată din nasul său perfect, lipsit de pistrui şi un pic 
impertinent. E vorba cumva de vreo întrunire a unui club şcolar 
amărât la care nu vom veni niciodată? 

Lili se uită strâmb la ea. 

— E vorba de o emisiune de televiziune, se grăbi Lauren să 
spună. E un show la care am putea să apărem şi noi. 

— Noi? întrebă Lili, suspicioasă, dar clar interesată. 

Lauren încuviinţă din cap. Ăsta era cârligul... 

Însă A. A. se uita tot în gol, răsucindu-şi pe degete una dintre 
codițe, iar Ashley continua să pară jignită, de parcă nu-i venea să 
creadă că o intrusă le făcea lor programul. 

— Ştiţi că s-a zvonit că o să am propriul meu reallly-show? Ei 
bine, e adevărat - sau cam aşa ceva. Tata s-a întâlnit cu nişte 
tipi care sunt producători pentru o nouă reţea de televiziune 
pentru adolescenţi, Sugar. Poate că aţi auzit deja de ea? întrebă 
Lauren, vorbind repede. 

Cam obosise să stea în picioare, iar sticla de apă de jumătate 
de litru i se părea din ce în ce mai grea pe tavă. 

— Ah, da, zise Lili, devenind un pic mai vioaie. Fac seria cu 
Boarding School Confidential, nu-i aşa? Sora mea e disperată să 
vină şi la ea la şcoală. 

— Păi, m-au abordat ca să particip la un show pe care or să-l 
facă, spuse Lauren. 

Ăsta era firul... 

— Pe tine? întrebă Ashley, enervată. 


Lauren încercă să nu se simtă prea jignită. 

— Da, dar chestia e că nu mă vor doar pe mine. 

— Mai departe, zise Ashley încet, cu ochii ei albaştri acum 
fixaţi asupra lui Lauren. 

Lili încuviinţă din cap şi până şi A.A. devenise atentă. 

— E vorba de un reality-show? întrebă Ashley. 

Lauren dădu din cap că da. 

— Da. Ştiţi, cu scenariul scris dinainte, în genul The Hills, sau 
Newport Harbor. 

— Îmi plac /a nebunie show-urile astea, se entuziasmă Lili. În 
special cel din Miami, cu modelele. 

— Sau cel din cantonamentul echipei de fotbal, când toată 
lumea a fost răpită, adăugă A.A., împingându-şi tava pe care se 
afla prânzul pe jumătate mâncat din faţă. Le-a luat trei luni ca 
să-i găsească pe toţi. 

— Şi...? încercă Ashley să afle mai multe. 

Lauren îşi aruncă o şuviţă pe spate şi luă o gură pe apă din 
sticlă înainte să-i răspundă. 

— Producătorii au nevoie de un grup de fete. Despre asta 
voiam eu să vorbesc cu voi azi. Vreţi să jucaţi rolul prietenelor 
mele? 

lar asta era pluta. Îşi ţinu respiraţia. Oare cele trei Ashley vor 
muşca momeala? 

Preţ de o lungă secundă păru că Lauren făcuse o mutare 
proastă, dar apoi Ashley vorbi: 

— Vrei să spui, la televiziune? 

— Noi? întrebă Lili. 

— Ce vrei să spui, să jucăm un rol? ceru A.A. lămuriri. 

Cele trei Ashley se uitară una la cealaltă. Lauren expiră şi se 
sprijini pe celălalt picior. 

— Vreau să spun, dacă nu vreţi, pot să le rog pe Melody, sau 
pe Olivia, sau poate pe Sheridan cu prietenele ei... 

— Să nu îndrăzneşti, zise Lili. 

Toate se uitară la Ashley, care se uită la Lauren, de parcă ar fi 
cântărit situaţia. 

— Stai jos, îi comandă Ashley. 

A.A. se trase mai într-o parte, ca să-i facă loc lui Lauren. 

Lauren trecu peste băncuţă şi se aşeză pe locul de la geam. 
Succes! Pasul Unu fusese făcut. Expediția ei la pescuit se 


dovedise o reuşită; acum nu mai trebuia decât să mulineze până 
ce şi le va apropia atât de tare încât să fie una dintre ele. 

— Dă-ne detalii, ceru Ashley, rămânând cu furculiţa în aer. 
Spune-ne tot. 

Lauren le spuse fericită tot ce le putea spune. Emisiunea se 
numea Regina preadolescentelor şi era programată să intre în 
grilă în locul unui spectacol de karaoke care se dovedise un 
fiasco total. Urmau să înceapă să înregistreze episoade chiar de 
săptămâna viitoare, dacă reuşeau să găsească fetele potrivite. 
Fetele selectate iniţial fuseseră trimise la plimbare când 
producătorii descoperiseră că două dintre ele fuseseră prinse 
furând dintr-un magazin peste vară. 

— Aşa le trebuie, zise Lauren râzând, luând o furculiţă de 
salată şi strâmbându-se pentru că nu avea niciun gust. Mâine o 
să-şi aducă propriul ei sandviş, cu siguranţă, în loc să mănânce 
prostiile astea. Oricum, continuă ea, producătorii sunt disperaţi 
să găsească fetele potrivite, iar tata m-a propus pe mine. Insă e 
vorba să fie o chestie cu un grup de prietene, aşa că am nevoie 
de un grup. 

— Şi ai găsit unul, încuviinţă Ashley, surâzând ca pisica ce 
tocmai prinsese un şoarece. Regina preadolescentelor, parcă 
scrie Ashleys pe el, atât de potrivit mi se pare, nu? 

— Unde semnăm? glumi A.A., bocănind din pantofii ei Mary 
Jane de la Louboutin. 

Lili îşi scosese deja Blackberry-ul. 

— Când putem să programăm o primă întâlnire cu 
producătorii, Lo? o întrebă ea pe Lauren. 

Şi imediat, Lauren îşi dădu seama că reuşise iar să pună 
piciorul dincolo de prag. De data asta spera să nu se mai 
împiedice la intrare. 


www.AshleyRank.com 


S-AU PRODUS MULTE MIŞCĂRI ÎN CLASAMENT 
săptămâna aceasta. Verificaţi ultimele punctaje ca să vedeţi cum 
stau fetele! Mai sunt favoritele voastre în top? Sau sunt pe cale 
să-şi piardă tronurile? lată o fată care a sărit atât de sus încât a 
uitat să mai şi coboare! 


#10 LAUREN PAGE 

STIL ÎN MODĂ: 8 

Promovarea ei de succes la masa principală se poate datora 
combinațiilor uimitoare pe care le face. Ceea ce poartă ea e o 
uniformă şcolară sau colecţia de toamnă de la Marc Jacobs? 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

Încrederea de sine este esenţială pentru a urca în ierarhia 
socială, iar ea e pe cât de calmă, rece şi stăpână pe situaţie se 
poate. 

STILUL DE A ZÂMBI: 5 

Numai pentru că nu zâmbeşte suficient de mult. 1 -Po, mai 
relaxează-te, vrei? 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Singura fată de la şcoală care a încetat să mai mănânce 
mâncarea aia de iepuri ce ni se serveşte la sala de mese. Ne 
place o fată care are capul pe umeri. 

SCOR CUMULATIV: 30 


5 


CUM SE SPUNE ÎN FRANCEZĂ 
LA TIP SUPER? 


O SĂPTĂMÂNĂ MAI TÂRZIU, DUPĂ ŞCOALĂ, ŞOFERUL LUI LILI O 
aştepta în maşina hibrid uriaşă, neagră, a mamei sale. Lili ura 
dintotdeauna lunea după-amiază, pentru că trebuia să plece 
direct de la şcoală la Alliance Française ca să se întâlnească cu 
meditatoarea ei. O dată pe săptămână, trebuia să-şi petreacă o 
oră  „bucurându-se” de conversaţia în franceză avansată. 
Dintotdeauna urâse franceza. Încercase să-i aducă argumente 
mamei sale, spunându-i că spaniola ar fi o limbă mai utilă pentru 
ea. Până la urmă, femeia în casă, grădinarul şi ambele bone care 
se ocupau de surorile ei gemene mai mici vorbeau cu toţii numai 
spaniolă. 

Când Lili o să fie mare, cum avea să se descurce cu 
persoanele care lucrau pentru ea dacă nu vorbea fluent limba 
lor? Franceza era atât de ancorată în secolul al optsprezecelea. 
Dacă nu cumva avea de gând să devină crainic la Jocurile 
Olimpice, sau să joace rolul lui Mulan la Disneyland Paris, Lili nu 
vedea de ce trebuie să sufere în fiecare luni după-amiază. N-o 
ajuta cu nimic faptul că singurul alt elev din clasă era un surfer 
cu ochi lucioşi de la Saint Aloysius, care venea la ore numai ca să 
înveţe nişte expresii uzuale înainte ca părinţii lui să-l ducă în 
vacanţă în Tahiti. Abia scotea câte un cuvânt, iar atunci o făcea 
numai ca să întrebe cum se spune „Mare Baştan” în franceză şi 
„recif de corali”. 

Ori de câte ori Lili încerca să se plângă, mama ei îi spunea că 
trebuie să se concentreze, pentru că va lucra la Naţiunile Unite 
sau la Ministerul de Externe într-o zi. Ceea ce nu-i spunea Lili 
mamei ei obsedate de succes, bineînţeles, era că ea visa de fapt 
să conducă un club de noapte în New York într-o bună zi. Bine, 
poate că franceza îi va folosi totuşi la ceva. Putea să-i dea 
clubului numele Moulin Rouge, se gândea ea, uitându-se 
visătoare pe geamul fumuriu al maşinii în timp ce trecea pe 
lângă un şir de conace graţioase, în stil victorian. 


Părinţii lui Lili îşi puseseră în cap ca ea să devină prima 
americancă de origine asiatică ajunsă cineva - judecător la 
Curtea Supremă a Statelor Unite, Secretar de Stat, Guvernator al 
Statului California. Toţi se aşteptau să o ia pe urmele părinţilor 
săi şi să termine facultatea la Harvard, bineînţeles. De fapt, se 
aşteptau să ia două diplome de la Harvard - una pentru liceu, iar 
cealaltă de facultate. 

Poate că la Harvard trebuie să-ţi faci dosarul de admitere în 
franceză, se gândi Lili, simțind cum i se face inima mică în piept 
la vederea clădirii crem care adăpostea Alliance Française, cu 
obloanele ei drăguţe, albastre, şi cu pervazurile curate, cu 
steagul Franţei fluturând la uşă în vântul blând. 

Dar îi venea greu să fie posomorâtă azi din pricina veştilor pe 
care li le dăduse Lauren Page la prânz. Propriul lor reality-show! 
Ei bine, asta era genul de preocupare după ore pentru care Lili 
putea să se entuziasmeze. Deja îşi făcuse loc în programul ei 
supraaglomerat, amânând tot, iar Lauren promisese că-i sună pe 
producători în acea după-amiază pentru a aranja prima întâlnire 
cu ei. Voiau să se apuce imediat de filmat, le spusese Lauren, 
pentru că primele episoade din emisiune trebuiau transmise în 
timp ce restul episoadelor erau în producţie. 

Singurul lucru care o îngrijora era gândul că Ashley va acapara 
toată emisiunea. Era atât de specific ei. Ashley nu putea să se 
mulţumească să fie numărul unu pe AshleyRank, sau cu faptul că 
are prieten, sau că pusese ghearele pe cea mai bună ţinută 
acasă la A.A. chiar sub nasul ei, sau cu orice alt lucru pe care îl 
realizase şi care putea fi numit un succes - să recunoaştem, nu 
întotdeauna meritat pe deplin. 

Nu încăpea nici urmă de îndoială în capul lui Lili, Ashley se 
pregătea deja să fie Regina preadolescentelor, să aşeze coroana 
pe capul ei blond. Lili trebuia să se asigure că nu se va întâmpla 
aşa ceva, iar primul lucru pe care avea de gând să-l facă o privea 
pe însăşi Lauren. Cu cât se va apropia mai mult Lili de Lauren, cu 
atât va sta mai mult în faţa camerelor de luat vederi. Imediat ce 
va ajunge acasă diseară, în jumătatea de oră liberă pe care o 
avea în fiecare zi, Lili avea de gând să-şi pună planul în aplicare. 

Trânti uşa grea a maşinii şi o porni în sus pe treptele de la 
Alliance Française. Îşi spuse numele la secretariat în franceză, 
apoi urcă pe scara curbă cu efect dramatic de la intrare până la 
etajul doi, unde se afla biblioteca particulară. Intră şi dădu de 
meditatoarea ei Madame Lebrun, care o aştepta în camera aceea 


elegantă, cu pereţii lambrisaţi, instalată într-un fotoliu cu spătar 
înalt şi lat, arătând mai palidă şi mai slăbită ca săptămâna 
trecută. 

— Bonjour, Madame, zise Lili, aşezându-se cuminte pe un 
scaun şi lăsându-şi poşeta Fendi Spy la picioare. 

Profesoara de franceză inspiră, ducându-şi o batistă delicată la 
nasul ascuţit. Părea să aibă alergii tot timpul anului. Purta o 
jachetă tricotată gri spălăcit, cu o fustă de aceeaşi culoare din 
jerseu, iar gulerul cămăşii era strâmb. 

Lili se cutremură. Unde era faimosul stil franțuzesc? De ce nu 
purta Madame Lebrun o eşarfă Hermes, sau un taior Chanel? 
Măcar dacă ar fi avut o poşetă şic - dar nu era aşa. Madame căra 
mereu o sacoşă din pânză pentru cărţi care dădea pe dinafară de 
hârtii şi volume. Nici măcar nu era o sacoşă drăguță cu inițialele 
ei brodate pe ea, cum era aceea de la L.L. Bean pe care tatăl lui 
Lili o lua mereu cu el pe mare. Era sigură că, dacă mama ei ar 
arunca o singură privire la Madame LeBrun, Nancy Khan ar cere 
imediat banii înapoi. 

Lili se uită în jurul ei după singurul ei coleg. 

— Suntem numai noi azi? 

— En français, s “il vous plait, zise Madame LeBrun. 

Lili repetă întrebarea în limba corectă. 

— Greg est allé à Tahiti, începu Madame să spună, însă, 
înainte să apuce să termine, un strănut uriaş îi cuprinse trupul 
firav. 

Se strâmbă, făcându-i un semn lui Lili cu batista ei albă, ca 
apoi să iasă repede din cameră, cuprinsă de o furtună de mici 
strănuturi. 

Lili oftă. Dacă Greg era plecat să facă surf până ce-şi pierde 
minţile, nu prea erau şanse să mai revină la ore. Dacă părinţii lui 
nu aveau cumva de gând să meargă la schi în Val d'Isère de 
Crăciun, atunci zilele lui de conversaţie în franceză se 
terminaseră. 

Uşa se deschise din nou, iar Lili oftă din tot sufletul. Sperase 
ca lui Madame să-i ia mai mult să-şi sufle nasul, să-şi şteargă 
ochii înlăcrimaţi şi să-şi revină la ţinuta ei galică. Cu toate 
acestea, îşi dădu seama imediat că nu Madame intrase în 
cameră. Era un băiat. Un băiat slăbuţ în reiaţi tociţi şi cu o 
cămaşă din flanelă cam purtată şi ea, cu un rucsac plin agăţat pe 
un umăr şi ţinând în mână un skateboard ciobit. Un băiat cu 


părul deschis la culoare, cu ochi întunecaţi şi cu un zâmbet 
somnoros foarte atrăgător. Inima lui Lili începu să tresalte. 

— Hei, zise el, aruncându-se pe scaun lângă Lili. Aici se ţine 
ora de conversaţie în franceză? 

Avea o voce joasă şi suna un pic răguşită, de parcă abia s-ar fi 
trezit din somn. 

Ea dădu din cap că da, nefiind încă în stare să scoată un 
cuvânt. Se uită timidă la el de după manualul pe care-l ţinea în 
mână. 

— Max Costa, zise el relaxat, ridicând mâna spre ea. 

— Ashley Li, chiţăi Lili, încercând să-şi păstreze calmul. Tuşi şi 
dădu mâna cu el, simțind furnicături în palmă când îl atinse. 
Toată lumea îmi spune Lili. 

— M-am prins. 

Îi zâmbi luminos. Max era clar genul de băiat super ceva mai 
şifonat, şi părea un pic a fi băiat rău. Genul despre care mama ei 
o avertiza mereu să nu-l ia în seamă, ceea ce o făcea pe Lili să 
fie un pic şi mai curioasă. Se săturase să o tot asculte pe mama 
ei. 

— Faci franceză? îl întrebă ea. 

— Oui, din nefericire, răspunse Max. N-am trecut la franceză 
semestrul trecut, iar părinţii mei îmi stau pe cap să-mi ridic 
notele. Ar fi trebuit să vin aici deja de câteva săptămâni, dar a 
trebuit să mă retrag din echipa de fotbal mai întâi. Oftă din tot 
sufletul. Nu e prea rea situaţia însă. Mă lasă să joc lacrosse. 

Lili află apoi că Max era în clasa a şaptea la Şcoala 
Pregătitoare Reed, şcoala particulară mixtă din partea cealaltă a 
oraşului, cu renume pentru metodele ei „alternative” - copiii 
erau grupaţi pe clase „în funcţie de progres”, nu în clase 
normale, puteai să le spui pe nume profesorilor, iar elevii puteau 
să poarte orice doreau ei pentru că nu exista o uniformă 
obligatorie. Fetele de la Şcoala Domnişoarei Gamble nu aveau 
voie să se întâlnească cu băieţii de la Reed Prep din loialitate 
faţă de şcoala lor înfrățită, Gregory Hall, dar Lili se vedea în stare 
să facă o excepţie pentru el. Era drăguţ cu D mare. 

— Tu mergi la Gamble? o întrebă el, văzându-i uniforma de la 
şcoală. 

— Î-hî. 

— N-a fost cineva aproape să moară la o petrecere, acum vreo 
săptămână la voi la şcoală? 


Ah. Era atât de enervant modul cum întâlnirea lui Ashley cu 
moartea devenise o ştire atât de importantă că până şi cei care 
nu mergeau la ele la şcoală auziseră de asta. 

— Ba da, dar e bine mersi acum. 

Lili voia să treacă peste problema cu Ashley şi conversaţia să 
revină la ea. Celelalte or să facă o criză când or să afle că face 
ore particulare de franceză cu un tip super belea în fiecare luni. 
Unde îi fusese capul până atunci? Putea să spună J'adore 
franceza! 

— Asta e bine, dădu Max din cap. 

Îi zâmbi şi păru că vrea să-i mai spună ceva, dar nu mai spuse 
nimic. Liniştea care se lăsă peste ei o făcu pe Lili să se simtă un 
pic jenată, aşa că îşi sprijini bărbia în palmă şi începu să-şi 
învârtă stiloul pe degete ca să se calmeze. 

Când telefonul ei începu să sune brusc, tresări şi apăsă mai 
tare pe stilou, stropindu-se cu cerneală pe faţă. 

— Ups! 

Se făcu roşie şi se şterse cu palma pe obraz, încercând să şi 
răspundă la telefon cu mâna cealaltă. Max o să creadă că e de-a 
dreptul neîndemânatică! S-a zis cu aerul ei relaxat! 

— Ce e? se răsti ea la telefon. 

Era Lauren. 

— Mai încet! Vorbeşti prea repede, eşti prea agitată. Mai bine 
acum. Tocmai ai dat peste Billy Reddy? Bine,şi? 

Billy Reddy era un tip super de clasa a zecea, cel mai tare 
jucător de lacrosse din echipa de la Gregory Hall şi membru al 
celei mai bogate şi bârfite familii din San Francisco. Jumătate din 
fetele de la Şcoala Domnişoarei Gamble erau îndrăgostite de 
Billy, iar cele trei Ashley obişnuiau să-l urmărească în drum spre 
casă în fiecare zi. Însă, cu toate că Lauren venise la petrecere cu 
el, era destul de clar că nu era prietena lui. Lili era şi ea una 
dintre fetele care-l adorau pe Billy, deşi, când aruncă o privire pe 
furiş la Max, în timp ce încerca în zadar să-şi şteargă cerneala de 
pe obraz, nu mai era sigură că treaba cu Billy va mai dura mult. 
In afară de asta, Billy era deja la liceu - mult prea mare pentru 
ea. 

Se pare că Lauren îi promisese lui Billy că o să aducă o 
grămadă de fete de la Şcoala Domnişoarei Gamble care să facă 
galerie în semifinalele de lacrosse, ceea ce se transformase într- 
o promisiune să aducă şi trupa de majorete la meci, din moment 


ce Gregory Hall era şcoală de băieţi. 

— Ajutor! zise Lauren. Cred că a ajuns să creadă că o să facem 
un fel de spectacol la pauză, sau aşa ceva. 

— Un spectacol în pauza meciului de lacrosse? întrebă Lili, 
sperând că nu are sub nas vreo mustață à la Hitler din cerneală. 

— Vorbeşti de meciul mare de lacrosse de la sfârşitul 
săptămânii viitoare? o întrebă Max. Scuze, am auzit fără să 
vreau. Jucăm împotriva celor de la Gregory Hill, în liga liceelor. 
Mergi şi tu? 

Îi aruncă un zâmbet care îi tăie respiraţia. 

Lili se gândi imediat la o soluţie. 

— Nu-ţi face probleme, îi zise ea lui Lauren. O să facem ceva 
special. Cele trei Ashley au ajuns în campionatul naţional de dans 
pe echipe anul trecut, să ştii. Înainte ca Lauren să apuce să-i 
mulţumească, Lili închise telefonul. Apoi se întoarse spre Max: 
Nici nu mă gândesc să nu vin la meci. 

— Excelent! exclamă Max, iar chipul i se lumină cu totul. 

Şi ce dacă nu avea ea timp, cu programul ei încărcat, să 
înveţe nişte mişcări noi de dans? O să-şi facă timp. Mai ales dacă 
asta însemna că Max o s-o vadă într-un costum mic şi drăguţ şi o 
să observe cât de bine se poate ea mişca. 

Până să revină Madame în cameră, lui Lili deja îi intrase o idee 
în cap. Trebuia să se întâlnească cu producătorii ca să vadă dacă 
le va plăcea ideea, dar era sigură că o să-i poată convinge să o 
pună în aplicare. Zâmbi. Dacă-i reuşea planul, avea s-o scoată pe 
Ashley din lumina reflectoarelor - o dată pentru totdeauna. 


6 


UN GRUP DE PATRU PRIETENE 
SAU UN CUIB DE VIESPI? 
E DOAR REALITATEA 
(ÎN TELEVIZIUNE) 


HOLUL DE LA INTRAREA HOTELULUI CLIFT DIN CENTRUL 
ORAŞULUI San Francisco era o încăpere uluitoare, cu tavane 
înalte cât două etaje, de te apuca ameteala, oglinzi venețiene 
sablate, draperii masive din catifea albă şi imitații îndrăzneţe de 
mobilier clasic - un scaun Ludovic al XV-lea din plastic, să zicem, 
sau un candelabru făcut din crenguţe, în loc de cristaluri. 

Ashley mai fusese pe acolo de multe ori, de obicei ca să 
mănânce cu părinţii sau bunicii ei în eleganta şi clasica Sală 
Sequoia. Odată, se mutase acolo cu întreaga familie timp de trei 
zile, când se lucrase la exteriorul casei lor, iar părinţii ei 
hotărâseră că e mai bine să nu stea în zgomot şi în haosul creat. 

Ar fi putut s-o ia pe Ashley de la şcoală şi să meargă la vreo 
pensiune şic pe malul mării aproape de Ben Sur, sau la Auberge 
du Soleil din Napa Valley, dar în săptămâna aceea ea avea 
examene la şcoală, aşa că trebuia să rămână undeva în 
apropiere de Şcoala Domnişoarei Gamble. Era bine să stai la 
hotel - lui A.A. îi plăcea cu siguranţă, dar, pe de altă parte, nu 
stătuse nicăieri altundeva în viaţa ei. Insă Ashley se bucurase 
când se întorseseră acasă, în conacul lor aerisit şi spaţios care 
avea vedere spre Podul Golden Gate. Hotelurile erau atât de... 
publice. Oricine putea să intre şi să iasă, sau să stea în hol 
purtând şosete flauşate albe şi să citească USA Today şi nimeni 
nu putea să facă ceva în această privinţă. Nici măcar personalul 
atât de elegant de la hotelul Clift. 

Producătorii emisiunii Regina preadolescentelor le aşteptau în 
sala de zi a hotelului, iar Ashley avu grijii să stea în preajma lui 
Trudy Page, mama lui Lauren, astfel încât să fie prezentată 
prima. Bine, după Lauren, dar era corect aşa: emisiunea asta era 


chestia lui Lauren. Deocamdată. Ashley avea oricum intenţia să 
se asigure că ea avea să stea în lumina camerelor cel mai mult 
posibil. 

Spre marea surpriză a lui Ashley, producătorii nu erau deloc în 
vârstă şi plictisitori. De fapt, erau îmbrăcaţi mai degrabă ca nişte 
studenţi decât nişte directori de televiziune. Erau chiar mai tineri 
decât părinţii ei, credea Ashley. Producătoarea se numea Tiffany 
şi era o asiatică prietenoasă care purta nişte pantaloni negri bine 
croiţi şi o cămaşă cambrată. Ţinea în mână o agendă umflată 
Filofax de piele. 

Ceilalţi doi producători se numeau Matt şi Jasper, amândoi 
purtau blugi şi tricouri şi păreau cumva uşor de confundat, 
pentru că ambii aveau părul ciufulit şi cearcăne. Matt îşi lăsă 
laptopul deschis pe măsuţa de cafea cu blat din marmură şi se 
ridică în picioare ca să dea mâna cu ele. Jasper avea un accent 
britanic, ceea ce părea să dea un aer mai interesant întregii 
întâlniri. Doamna Page se purta cu el de parcă ar fi fost Orlando 
Bloom, stând grămadă peste el ca o fană înfocată. 

Şi părinţii lui Ashley erau jenanţi uneori, ca atunci când se 
sărutau în public, sau când tatăl lor punea discuri cu Phish când 
le veneau prieteni în vizită. Dar erau departe de mama lui 
Lauren, care se numise singură, cu ocazia întrunirii cu 
producătorii, gardianul şi şoferul lor. Era îmbrăcată ca un figurant 
din Pirații din Caraibe, având părul legat cu o bandană în culori 
ţipătoare, cu pantaloni albi elastici prea strâmţi pentru ea şi cu 
sandale din piele aurie cu barete prea strânse pe gleznele ei 
umflate. 

Familia Page devenise bogată doar de vreo cinci minute, iar 
doamna Page nu învățase încă să nu cumpere tot ce vede într-o 
reclamă la Versace apărută în Vogue şi să pună totul odată pe 
ea. 

— Să comand un ceai? îl întrebă Trudy pe Jasper cu un fel de 
accent aproape britanic, numai al ei, iar Ashley ridică 
sprâncenele la A.A., care stătea vizavi la masă, lângă Tiffany. 

Probabil că Lauren observase gestul, pentru că se făcu toată 
roşie la faţă. Lui Ashley i-ar fi putut părea rău pentru ea, dar de 
ce să se mai deranjeze? Lauren ar trebui să fie recunoscătoare 
că cele trei Ashley veniseră măcar la întâlnire, binevoind să se 
prefacă a-i fi prietene. Fără ele, spectacolul ăsta ar fi anulat după 
un singur episod. 

— Am comandat deja ceai cu gheaţă pentru toată lumea - e în 


regulă? zise Tiffany zâmbind, deschizându-şi agenda uriaşă. Ştiu 
că suntem cu toţii presaţi de timp, aşa că ar trebui să trecem la 
treabă imediat. 

— Bineînţeles, spuse Ashley, aruncându-i lui Tiffany cel mai 
prietenos zâmbet al ei. 

Tiffany le povesti despre conceptul din spatele emisiunii: erau 
cinci grupuri de prietene din cinci mari oraşe, care intrau într-un 
concurs pentru a deveni Regina preadolescentelor pentru oraşul 
lor. 

— Ce vreţi să spuneţi prin „concurs”? întrebă Lauren. Tata nu 
mi-a spus nimic despre un concurs. 

— Da, e cumva gen Americanii au talent, sau aşa ceva? zise 
A.A., care nu părea nici ea prea fericită de acest aspect. Am 
crezut că trebuie să fie ceva în genul The Hills. 

— Chiar este ca The Hills, spuse Jasper pe un ton liniştitor. 
Tocmai de aceea aveam nevoie de un grup de prietene - voiam 
să arătăm cum e cu adevărat viaţa pentru preadolescente, cu 
bune, cu rele, cu râsete şi cu dramatism. 

— Adică pe ce se răfuiesc fetele, zise Lili, înţeleaptă. 

— Nouă ne place să numim asta tensiune creativă, adăugă 
Matt, rânjind. 

— Şi cine hotărăşte câştigătoarea? întrebă Ashley, cu mintea 
la moduri noi de a-şi distruge rivalele - ăăă, adică prietenele. 

— Publicul, bineînţeles, le răspunse Tiffany. Primele cinci 
episoade vor fi despre cinci grupuri de fete din cinci oraşe 
diferite. După fiecare emisiune, publicul va decide. O singură fată 
din fiecare oraş va fi selectată să treacă în runda următoare. 
Cele cinci câştigătoare vor fi duse cu avionul în New York, unde 
vor locui într-un penthouse super timp de două săptămâni ca să 
se lupte pentru titlul naţional. Oricine câştigă, va primi un 
contract cu o agenţie pentru talente de vârf, cu nu agent de 
presă, şi va merge la cumpărături o zi fără să plătească nimic, iar 
apoi va apărea pe coperta revistei Teen Vogue. 

New York! Era visul lui Ashley să locuiască la New York, mai 
ales cu o echipă în spate, gata să o introducă în cele mai selecte 
cercuri ale societăţii, pline de celebrităţi. 

— Numai una dintre noi poate trece în runda următoare? 

Lui Ashley începuseră să i se învârtă rotiţele în cap. 

— Din nefericire, râse Jasper. Sper ca asta să nu vă distrugă 
prietenia. E doar un joc, corect? 


— Corect, bâigui A.A., în timp ce privirea lui Lili devenise 
foarte intensă, cum nu o mai văzuse Ashley niciodată, iar Lauren 
începu să-şi ronţăie unghiile. 

Lauren nu exagerase. Producătorii doreau să înceapă 
înregistrările imediat şi deja abordaseră conducerea Şcolii 
Domnişoarei Gamble pentru a obţine permisiunea de a filma 
Consiliul de Onoare care se întrunea săptămâna viitoare. 

— Dar singura dintre noi care face parte din Consiliu este Lili, 
remarcă Ashley, iar Lili îi aruncă un zâmbet de pisică ce tocmai 
înghiţise un şoarece. 

Lili deveni brusc foarte mândră de ea, iar Ashley îşi dădu 
seama că Lili probabil i-o luase înainte cumva şi îi sunase pe 
producători înainte de întâlnire. Ashley o credea în stare de aşa 
ceva. Trebuia să se asigure acum că Lili nu va fi filmată în mediul 
ei, ce naiba. 

— Am o idee mai bună, zise Ashley, uitându-se cu ochii ei mari 
la Jasper, cu privirea aceea pe care o folosea când voia ca tatăl ei 
să-i cumpere ceva mult prea scump sau probabil nepotrivit 
pentru vârsta ei. Am pus ceva la cale pentru clasa noastră şi o să 
ne întâlnim toate patru ca să vorbim despre asta joi. Aţi putea 
filma întrunirea asta. 

— Cu toate patru? Matt părea nerăbdător să audă detalii. Ar fi 
super. Despre ce e vorba? 

Ashley ignoră privirile uimite pe care i le aruncau A.A. şi Lili. 

— E o... ăăă, e o Ceremonie a Prieteniei, se bâlbâi ea. Repede, 
Ashley - gândeşte-te la ceva. Am discutat deja cu domnişoara 
Charm despre asta şi îi place la nebunie ideea. 

— Este profesoara noastră de Bune Maniere şi moravuri, 
explică Lili, dar producătorii păreau pierduţi în spaţiu, aşa că ea 
continuă: Ne predă reguli de eticheta. E prima oră lunea şi joia. 

— Îmi cer scuze dacă nu te pot urmări, dar ce presupune mai 
exact această Ceremonie a Prieteniei? întrebă Jasper. 

— Este o celebrare a prieteniei, clipi Ashley cu genele ei lungi 
înspre el. 

Simţea nevoia să se felicite singură pentru ideea grozavă pe 
care o avusese. Producătorii doreau prietenie şi dramatism, nu? 
Ei bine, o să le ofere chiar asta. O grămadă. 

— Domnişoara Charm dorea să inventăm nişte tradiţii noi 
pentru şcoală, iar eu am venit cu ideea asta, începu Ashley să-şi 
creioneze ideea. 


— Eu nu-mi amintesc... începu Lauren, apoi se opri singură. 

Ashley îi zâmbi: Lauren începuse să se prindă repede. 
Niciodată nu trebuia să recunoşti că nu ştii ceva, pentru că asta 
însemna să recunoşti în faţa tuturor ce fraieră marginalizată şi pe 
dinafară eşti. Nici A.A. şi Lili nu ştiau nimic despre asta - iar 
motivul principal era că Ashley inventa pe moment - însă nu 
atrăgeau atenţia asupra lor. Învăţaseră să meargă pe mâna lui 
Ashley, să facă tot ce voia aceasta, oricum. 

— Dar nu are Şcoala Domnişoarei Gamble o politică împotriva 
găştilor? întrebă Lauren pe un ton un pic cam tăios când Ashley 
termină să-şi expună ideea ei minunată. 

Ashley se zbărli. Probabil că Lauren uitase că e important să 
joci în echipă. Poate că de fapt nu era în stare să se prindă chiar 
atât de repede. 

— Da, zise Lili, pe figura ei drăguță citindu-se tulburarea. Îşi 
puse paharul de ceai cu gheaţă cu atenţie pe suportul pentru 
pahare din hârtie ivorie. Nu cred că domnişoarei Charm o să-i 
placă foarte tare ideea asta. 

Lili putea să fie atât de cuminţică uneori. 

— O să-i placă. Îi place tot ce propun eu, zise Ashley. Aş putea 
să-i pun toată clasa în cap într-o secundă. 

— Ce bine era dacă filmam chiar acum. Pot să-mi dau seama 
că voi arbitraţi ce se poartă şi ce nu în şcoala asta, observă 
Jasper, zâmbind ironic. 

— Exact. Ashley îşi dădu pe spate o şuviţă de păr blond. 
Rareori, mai avem şi noi probleme, în special pentru că celelalte 
fete sunt atât de geloase pe noi. Aşa ceva se întâmplă foarte des 
când eşti atât de populară ca noi. 

— Ei bine, zise Jasper, clătinând din cap şi rânjindu-i lui 
Lauren. Acum îmi dau seama că voi, fetelor, sunteţi cele mai 
potrivite pentru emisiunea noastră. 

Lauren nu îi răspunse, doar îi zâmbi pe jumătate, jenată. Poate 
că era supărată că cele trei Ashley puseseră mâna pe emisiunea 
ei. Dar n-avea decât să suporte. Semestrul trecut, singura 
persoană cu care Lauren îşi petrecea timpul căra după ea un tub 
de oxigen în locul unei poşete Fendi. 

— Tocmai de aceea Ceremonia Prieteniei e o idee atât de 
bună! Vom promova unitatea în cadrul clasei noastre, zise 
Ashley, fără să se mai deranjeze să se uite la Lili. 

Ea ce mai avea acum? Ashley tocmai venise cu ideea genială 


care să salveze situaţia, iar Lili încerca să o saboteze! 

— Sună perfect, spuse Tiffany. lar voi patru sunteţi cele mai 
bune prietene, da? 

Ashley încuviinţă din cap. Una câte una, celelalte fete făcură la 
fel, iar Lauren se luă după ele. Ashley consideră că e în regulă să 
facă aşa, deocamdată. Până la urmă, fuseseră cu toatele de 
acord să joace rolul de PPT (prietenă pentru totdeauna) pentru 
Lauren, la televizor. 

— Mai trebuie doar să obţinem permisiunea şcolii să filmăm 
ceremonia, bineînţeles, spuse Jasper. 

— Ah, o să obţineţi permisiunea, îl asigură Ashley. 

O să se ocupe ea de asta. Chiar dacă tatăl ei va trebui să 
finanţeze o nouă aripă pentru biblioteca şcolii, tot va face astfel 
încât camerele de luat vederi să se afle joi în clasa ei. Din 
punctul ei de vedere, Regina preadolescentelor devenise deja 
Ashley Show. 


7 


DA, ELE CRED 
CĂ POT SĂ DANSEZE 


A.A. AJUNSE LA TIMP LA REPETIŢIA DE DANS - MIERCURI LA ora 
patru, aşa cum îi ceruse Lili, deşi îi spusese cam pe ultima sută 
de metri, mai ales pentru Lili. Mai nou, Ashley şi Lili o înnebuneau 
amândouă cu planurile lor secrete. În primul rând, Ashley venise 
ieri din senin cu ideea Ceremoniei Prieteniei când se întâlniseră 
cu toţii ca să vorbească despre Regina preadolescentelor, iar 
acum Lili hotărâse că trebuie să inventeze nişte paşi noi de dans 
pentru marea semifinală a meciului de lacrosse de săptămâna 
viitoare. 

De ce deveniseră brusc jocurile alea atât de speciale, A.A. nu 
ştia să spună. Ca să fie cinstită, se cam săturase de băieţi. Prinsă 
între Ashley care tot timpul gângurea despre Tri şi Lili care 
vorbea întruna despre un băiat de la Reed Prep cu care făcea 
franceză, A.A. începuse să se simtă ca ultima fată fără prieten 
din oraş. 

Nu se întrevedea nimic romantic în viitorul ei - absolut nimic. 
Până să-şi dea seama că iubirea ei secretă de pe net, laxjock, era 
probabil Tri, el era deja topit după Ashley, invitând-o la dans, 
dându-i să mănânce (bine, fără să ştie) brioşe cu alune, ca apoi 
să se îndepărteze valsând cu ea în soarele care apune, ca într-un 
film romantic. 

Nn că ei i-ar fi păsat. Doar era vorba de Tri. Nu erau decât 
amici şi nu se gândea la el în niciun alt mod. Doar că nu putea să 
creadă că lui chiar îi plăcea de Ashley. Şi lui A.A. îi plăcea de 
Ashley - era foarte amuzantă şi surprinzător de dulce sub tot 
snobismul pe care-l afişa - dar niciodată nu i-ar fi trecut prin cap 
că Tri se va îndrăgosti de cineva atât de... superficial. 

Repetiţia de azi era în Teatrul Mic, o sală polivalentă care era 
parţial sală de spectacol, parţial sală de sport. A.A. începu să-şi 
facă încălzirea cu nişte întinderi de yoga. Dacă nimic altceva nu 
funcţiona, sportul o ajuta mereu să-şi limpezească mintea. 


După câteva minute, Lili dădu buzna pe uşă înconjurată de o 
grămadă de oameni - Tiffany, unul dintre producătorii pe care-i 
întâlnise cu o zi înainte; câţiva cameramani; un operator de 
sunet; un tip cu microfonul; doi asistenţi de producţie cu 
clipboarduri; şi încă un tip a cărui slujbă părea să fie să aibă grijă 
de toate cablurile. Lili părea exuberantă, iar în spatele ei era 
Lauren, care mergea la fel de săltăreţ. 

Amândouă se schimbaseră de uniforma de la şcoală. Lili purta 
un trening Adidas Y3, iar Lauren îşi desfăcu fermoarul de la 
hanoracul ei de velur Juicy ca să i se vadă maioul mulat din lycra. 
Purta şi o pereche de pantaloni scurţi albaştri de Pilates de la 
Title Nine. 

— Ce se-ntâmplă? întrebă A.A.. 

— Ne filmează! răspunse Lili. 

— Da, văd şi eu asta. De ce? 

— Le-am spus că activităţile de după şcoală sunt o parte 
normală a vieţii de preadolescent şi au vrut să surprindă şi asta, 
explică Lili ca şi cum era o chestie absolut logică. 

— Dar credeam că n-or să filmeze până la întâlnirea noastră 
de joi, cu Ceremonia Prieteniei, zise A.A confuză încă. Şi unde e 
Ashley? 

Lili ignoră pe faţă întrebările lui A.A. şi începu să-şi încălzească 
picioarele. Lui A.A. i-ar fi plăcut să insiste, dar tipul de la sunet îi 
puse un microfon şi nu voia să pară necooperantă. 

— Antrenorul tocmai a tras maşina în faţă, strigă Lili, 
aruncându-şi telefonul în geantă. Tiffany, o să-ţi placă de el /a 
nebunie. Dă foarte bine pe sticlă. 

A.A. Încuviinţă din cap în timp ce-şi prindea microfonul de 
bareta brasierei de jogging. 

— Trent e un actor minunat, spuse ea. 

Se părea că Lili dădea tonul azi, iar ea nu avea chef să-i stea 
în cale. 

Uşa grea se deschise şi A.A. ridică privirea, aşteptându-se s-o 
vadă pe Ashley în echipamentul ei obişnuit de sport - un trening 
salopetă albastru-deschis cu o jachetă gri de caşmir. În schimb, 
în cameră intră un tip foarte înalt şi foarte gay, în jur de treizeci 
de ani, ras în cap, cu pantaloni de trening gri şi un tricou alb fără 
mâneci mulat pe pectorali. 

— Salut, domnişoarelor Ashley! strigă el, bătând din palme. 
Domnişoară Lili, unde e muzica pentru intrarea mea grandioasă? 


Am nevoie de ceva ritmat! 

— Tocmai ne pregăteam! Lili se aplecă spre CD player, dând 
drumul unui remix după piesa Dianei Ross „I'm Coming Out”. 
Tiffany, Lauren, toată lumea, el este Trent, antrenorul nostru. 
Lucrează la Crunch, a lucrat cu Paula Abdul, şi a câştigat de cinci 
ori titlul naţional la campionatul de dans pe echipe. 

— Şi am mai câştigat şi un concurs de frumuseţe, dar nu vă 
mai povestesc despre asta acum, zise Trent, primind bucuros un 
microfon şi prinzându-l la talia pantalonilor săi. Cum arăt? toarse 
el, făcând bezele spre camera de filmat. 

Trent se opri din mişcare suficient de mult cât să observe 
prezenţa lui Lauren. 

— lar tu cine mai eşti? 

— E o nouă membră a echipei, răspunse Lili repede. 

— Eu sunt Lauren, mi-a plăcut la nebunie ce-ai făcut în „Cold 
Hearted”, îi zâmbi Lauren şi îi întinse o mână. Lângă tine, Paula 
pare un pitic care dansează. 

Trent păru imediat fermecat. 

— O, mai spune-mi. Roşi tot, apoi îşi strânse buzele. Dar unde 
e domnişoara Ashley? 

Nimeni nu ştia răspunsul la asta. 

— Oare trebuia să-i fi lăsat un mesaj? întrebă Lauren, dar Lili o 
şuşui când Trent începu să bată din palme ca să atragă atenţia 
asupra lui. 

— Acum, în rând, fetelor, tout de suite. Hai să văd cum vă 
mişcaţi. 

— N-o mai aşteptăm pe Ashley? o întrebă A.A. pe Lili. 

Era enervant să o tot aştepte mereu pe Ashley, dar i se părea 
ciudat să înceapă repetiţia fără ea. Şi unde or s-o introducă pe 
Lauren în mişcările lor de dans? 

— Nu cred, zise Lili vioaie. E atât de ocupată cu pregătirile 
pentru prezentarea de mâine că s-ar putea să nu vină deloc - nu 
prea ştiu. 

Lili minţea. A.A. îşi dădea seama de asta. Poate că nici măcar 
nu îi spusese lui Ashley despre repetiţia asta: A.A. o credea în 
stare pe Lili să facă aşa ceva. După întâlnirea de ieri cu 
producătorii, exista o tensiune ciudată între Ashley şi Lili. 
Emisiunea asta părea să le fi mărit de zece ori spiritul de 
competiţie şi aşa ridicat. A.A. nu ştia cum spera Lili să ţină 
secretă repetiţia faţă de Ashley. Nu urma să apară totul la 


televizor? Dar nu era problema ei. Lili avea să suporte 
consecinţele când Ashley o să afle că făcuseră repetiţii fără s-o 
anunţe şi pe ea. Tot ce-şi dorea A.A. Era să înceapă să danseze. 

Ridică privirea spre geamurile care se întindeau pe toată 
lungimea sălii Micului Teatru. | se păruse că vede pe cineva 
ascuns pe după draperii, uitându-se la ele. Oare era Ashley? De 
ce nu venea pur şi simplu la ele? 

— Ajunge cu vorbăria, domnişoară Thang! Trent se întoarse cu 
spatele la ele şi pocni din degete. O să fac nişte paşi, apoi o să-i 
repetăm pe muzică. Faceţi după mine! 

Până să hotărască Trent, după câteva minute, că pot să 
repete pe muzică - era o melodie tehno super, de şcoală veche, 
„Let the Music Play” cu Shannon, pentru că el considera că toţi 
jucătorii de lacrosse se vor entuziasma la auzul ei două lucruri se 
întâmplară. 

În primul rând, A.A. uitase cu totul de camerele de filmat din 
jurul ei, pentru că îi plăcea foarte tare să înveţe figuri noi de dans 
şi pentru că îi plăceau şi versurile melodiei (Vine dansând spre 
mine... vine dansând spre mine...) Cumva, imaginea lui Tri îi 
apăru înaintea ochilor, însă încercă să o ignore. Şi, în al doilea 
rând, Lili remarcase, pe un ton dulce şi plin de sine, că lipsa de 
experienţă a lui Lauren se vede, aşa că ar fi mai bine dacă ea 
însăşi ar dansa în mijloc, între ele. 

Cu alte cuvinte, în locul obişnuit al lui Ashley. 

O să fie tare interesant, îşi spuse A.A.. 


8 


LAUREN DESCOPERĂ 
CĂ TELEVIZORUL ADAUGĂ 
CÂTEVA KILOGRAME ÎN PLUS... 
DE DRAMATISM 


CÂND DEX O CONDUSE PE LAUREN LA ŞCOALĂ ÎN BENTLEY-UL 
Continental argintiu al tatălui ei, îi spuse câteva cuvinte de 
atenţionare. 

— la-o uşor, zise el, arătând spre dubiţa cu antene satelit 
parcată în faţa şcolii, pe uşa căreia se afla lipit logoul reţelei 
Sugar în culori pastel. Nu te lăsa prinsă în toată nebunia asta. 
Ţine minte, n-ar trebui să-ţi pese de ce cred ceilalţi. Eşti superbă 
aşa cum eşti tu. 

— Dex, cu mine vorbeşti, îl asigură Lauren rânjind. Ştii că eu 
cred că orice reality-show e televiziune de proastă calitate. Nu-ţi 
face griji. 

Aceasta nu era Lauren de acum câteva săptămâni, care fusese 
atât de agitată înainte să înceapă iar şcoala încât aproape că 
vomitase în maşină pe drum. Nu, Lauren de azi era gata de 
luptă. 

Sigur, avusese ceva mai multă grijă decât de obicei la felul 
cum arată, întinzându-şi cu placa meticulos fiecare şuviţă din 
părul ei castaniu, lung până la umeri, aplicând un luciu de buze 
cu o nuanţă mai închisă, pentru că citise că machiajul trebuia să 
fie mai accentuat în faţa camerelor, şi alegând o cămaşă de 
mătase minunată cu volane care să meargă cu fusta de la 
uniformă în locul cămăşii cu nasturi care era obligatorie. Dar asta 
doar pentru că ieri după-amiază nu avusese timp să se facă 
frumoasă înainte ca Lili să sară pe ele cu camere de televiziune 
cu tot pe ultima sută de metri, aşa că voia să arate super bine 
azi. 

Şi, pentru prima oară semestrul ăsta, nu purta în picioare 
pantofii de lac, uşori, cu toc înalt, alb cu negru. O sunase pe 


Ashley cu o seară înainte şi îi spusese că, atât timp cât se 
filmează Regina preadolescentelor, credea că ar fi bine să poarte 
o pereche de pantofi Mary Jane de la Louboutin, cu talpă roşie, 
ca şi ele. Işi cumpărase chiar şi o eşarfă Pucci care să se 
asorteze, ca să completeze imaginea. Numai în zilele în care se 
filma, bineînţeles. Ashley fusese de acord că e o idee excelentă. 

Lauren era mulţumită. Poate că, dacă insista suficient de tare, 
cele trei Ashley vor uita că doar se prefăceau că sunt prietene. 

În loc să se ducă direct în clasă, Lauren se duse direct spre 
banca din curtea şcolii, unde cele trei Ashley întruneau Consiliul 
Regal în fiecare zi. Erau acolo, ca de obicei: A.A. se afla în 
dreapta lui Ashley, Lili în stânga, stând ca de obicei ca să discute 
ce purtau celelalte fete şi cum îşi aranjaseră părul. 

Dacă îşi făcuse cumva griji despre ce vor spune Lili şi A.A. 
despre pantofii şi eşarfa ei, nu era nevoie. Niciuna dintre ele nu 
ridică vreo sprânceană. 

— OMG, zise Ashley. Aţi văzut-o pe Guinevere Parker? Urechile 
alea de blăniţă pe care le poartă îi fac capul ăla cât o baniţă să 
pară şi mai mare! Nici măcar n-a venit iarna şi deja se îmbracă la 
fel ca un yeti! 

— Nu ştiu ce să spun, chiar e cam rece, zise Lauren pe un ton 
blând. 

— Nu contează! Sunt peste cincisprezece grade afară. Când 
nu sunt peste cincisprezece grade în San Francisco? se burzului 
Ashley. Luă o gură din chai-ul ei latte şi îi dădu un cot lui Lili. 
Uite! Cass Franklin face iar pe Michael Jackson! 

Era destul de adevărat, sărmana fată purta o mască albă de 
spital pe jumătatea de jos a feţei, la fel ca şi ciudatul ăla de pop 
star. Cele trei Ashley pufniră într-un râs isteric, iar Lauren încercă 
să râdă şi ea, dar nu râdea din toată inima. 

— Or să ne filmeze aici în pauză, zise Lili, schimbând subiectul. 

— Hei, Lauren, ai primit notițele aseară? 

A.A. se aplecă spre ea. Toate primiseră „subiecte de discuţie” 
ca să nu bată câmpii şi să se îndepărteze de la subiect. 
Producătorii doreau ca ele să discute care era planul pentru 
Ceremonia Prieteniei. 

— Da. Sunt destul de uşoare. Cred că am înţeles tot, încuviinţă 
Lauren. 

Ca să spunem adevărul, Lauren nu avea prea multe replici. 
Deja putea să-şi dea seama încotro se îndreptau lucrurile, iar 


producătorii o clasificaseră deja drept fata plictisitoare şi de 
treabă din grup. Nu că asta o deranja foarte tare - ea se folosea 
numai de emisiune ca să se infiltreze printre cele trei Ashley ca 
să le poată distruge din interior. 

— Ţineţi minte, zise Ashley, zâmbind ca un rechin pe cale să 
înghită peştişorul de aur, eu sunt cea care va face prezentarea în 
faţa clasei azi. Intreaga ceremonie e ideea mea, până la urmă. 

Lili încuviinţă, senină. Lauren se prinsese că Ashley nu ştia de 
repetiţia de dans secretă care fusese şi ea înregistrată pentru 
emisiune. Doamne, ce surpriză o aştepta pe Ashley. Lui Lauren i- 
ar fi plăcut să-i vadă faţa când afla. 

întreaga repetiţie pentru dansul din pauza meciului de 
lacrosse devenise o chestiune ceva mai amplă. Billy Reddy îi 
spusese lui Dex că Lauren promisese să aducă o grămadă de 
fete care să facă galerie la meci, iar de aici se ajunsese la o 
demonstraţie nebunească de majorete. Era amuzată că Lili 
preluase ideea şi că îi plăcuse, dar trebuia să recunoască şi ea că 
era puţin emoţionată să danseze în faţa unei mulţimi de băieţi. 

Ashley tocmai făcea praf noua pălărie de blană a Oliviei 
Debartolo când se sună pentru a doua oară, ceea ce însemna că 
era cazul să fugă pe scări ca să se aşeze în bancă la timp pentru 
ora de etichetă. Când intrară una după alta în clasă, Lauren 
observă că aceeaşi echipă care le filmase la repetiţii pregătise 
filmarea şi în noua locaţie. De data asta erau chiar mai mulţi 
oameni în echipă - Jasper şi Matt erau amândoi prezenţi cu 
aparate de emisie-recepţie, iar Tiffany vorbea cu unul dintre tipii 
de la lumini despre cum va fi afectată filmarea de ferestrele cu 
vitralii. 

Domnişoara Charm era foarte agitată şi îmbrăcată prea 
pretenţios, cu un sacou de culoarea piersicii care imita stilul celor 
de la Chanel, o fustă cu model tartan care se potrivea la culoare 
şi o broşă de cristal de mărimea unui măr mare. Şi ea se 
machiase mai puternic decât de obicei, observă Lauren, şi ori de 
câte ori întorcea capul, îi cădea pudra de pe faţă. 

Ashley făcu mare caz când i se puse microfonul, iar Lauren 
trebui să se stăpânească să nu rânjească la ea, din moment ce 
ea şi celelalte erau deja trecute prin asta. Filmarea se dovedi 
mult mai plictisitoare decât cea de ieri, pentru că o tot luau de la 
capăt. Matt şi Jasper erau mult mai obsedaţi de mici detalii decât 
fusese Tiffany. Matt o rugă pe domnişoara Charm să-şi ţină 
discursul introductiv de trei ori până ce se arătă mulţumit de 


calitatea sunetului şi a luminii. Până să se ridice Ashley ca să 
anunţe Ceremonia Prieteniei tuturor, trecuse deja aproape 
jumătate din oră. 

Ashley explică detaliile ceremoniei, iar discursul ei suna mai 
degrabă ca o comunicare către corpul de presă al Casei Albe. 

— Toată clasa se va împărţi în grupuri, iar apoi fiecare grup va 
pregăti o mică prezentare. Fiecare grup va face un banner care 
să îl reprezinte şi fiecare persoană din grup se va ridica şi va 
spune de ce le place pe celelalte. 

— În plus, fiecare grup trebuie să cânte un cântec, un fel de 
cântec tematic al grupului lor, adăugă Lili cu o voce cristalină din 
primul rând. 

Zâmbetul de regină a frumuseţii al lui Ashley dispăru preţ de o 
secundă din pricina enervării. 

— Tocmai ajungeam acolo, zise Ashley pe un ton sever. 
Fiecare grup va trebui să aleagă un cântec despre prietenie şi 
apoi trebuie să-l cânte în faţa clasei. 

— Putem să aducem şi muzică? întrebă Sheridan Riley. 

— Nu, răspunse Ashley pe un ton ferm. 

Lauren ştia şi de ce: Ashley avea o voce puternică şi clară şi 
nu avea nicio problemă să ţină ritmul unui cântec. Toate celelalte 
fete se vor chinui să cânte fără un CD pe fundal care să le ajute. 

Per total, ideea a fost acceptată chiar bine de toată lumea. 
Unele dintre fete bombăneau că nu au la dispoziţie decât o 
săptămână ca să-şi pregătească prezentările, iar unele dintre 
fetele mai puţin populare se uitau disperate prin clasă, 
întrebându-se care grup ar putea să le accepte. Insă nimeni nu 
avea de gând să se revolte împotriva unui plan propus de cele 
trei Ashley. Şi cine voia să arate ca o ratată fără prietene când 
camerele filmau tot ce se petrecea acolo? 

În pauză, după ora de Ştiinţe avansate, Lauren se întoarse la 
banca din curtea şcolii şi dădu de Matt şi de camerele de luat 
vederi deja pregătite, iar cele trei Ashley îşi aranjau părul cu 
periile şi se dădeau cu luciu de buze înainte de a fi din nou 
filmate. Până şi A.A. îşi aranja codiţele, verificându-şi chipul în 
iPhone. 

Matt le spuse să înceapă să vorbească despre bannerul lor, iar 
Ashley, bineînţeles, ca o albinuţă, se grăbi să fie prima care 
vorbeşte. 

— Deci ar trebui să folosim pânză în loc de hârtie, evident, 


insistă ea. Aşa putem să coasem sau să capsăm pe ea toate 
obiectele şi o facem tridi... 

— Deja m-am gândit la asta, o întrerupse Lili, trăgând un 
portofoliu de sub bancă. Uite nişte desene pe care le-am făcut. 

— Sunt super, Lili, exclamă Lauren, deşi nu venise rândul ei să 
vorbească. 

Ştia că, dacă laudă creaţia lui Lili, Ashley o să se enerveze. 

— Da, zise Ashley pe un ton lipsit de inflexiuni, uitându-se 
scurt peste portofoliu. Dar eu cred că trebuie să urmăm altă cale 
mă gândeam să apelăm la nişte profesionişti. 

— Ce vrei să spui? o întrebă Lili, părând jignită. 

— Tu nu te-ai tunde singură, nu? zise Ashley. L-ai pune pe 
Frederic Fekkai să o facă. Ei bine, nu cred că ar trebui să ne 
facem singure bannerul. 

Lili arăta de parcă ar fi auzit cel mai scârbos lucru cu putinţă, 
iar Lauren trebui să fie de acord. În plus, nu era ca şi cum ar 
trişa? Ei, poate că nu, din moment ce nu urmau să primească o 
notă pentru această activitate. 

— Ce obiect ai vrea să te reprezinte pe tine? întrebă A.A., 
hotărâtă să se ţină de subiectele de discuţie propuse de 
producători. 

Nu era prea clar cui i se adresase A.A., iar Lili şi Ashley 
începură să vorbească amândouă odată. Ashley, care avea vocea 
mai puternică, birui. 

— O vioară pentru Lili, m-am gândit eu - am putea să punem 
pe cineva să facă una în miniatură, din lemn de trandafir. lar eu 
aş vrea o tiară de cristal. Pentru că, ei bine, ştiţi voi. 

Ashley zâmbi către cameră. 

— Nu, eu nu ştiu. Lauren se prefăcu nedumerită. De ce o 
tiară? 

Voia să se vadă cât de vanitoasă şi pompoasă putea Ashley să 
fie. 

Dar Ashley doar zâmbi. 

— Hei, eu nu vreau o vioară, protestă Lili, luptându-se să-şi 
deschidă portofoliul. Mi se pare prea de tocilar aşa! Se încruntă. 
Mă gândeam, pentru mine să fie un Blackberry. Aş putea să fac 
rost de unul fals care să fie cusut într-o husă neagră de piele. O 
să arate super. Sau poate aş putea să găsesc o balanţă, care să 
arate că sunt în Consiliul de Onoare. 

Ashley făcu un cerc prin aer cu degetul ca să arate ce „mare 


lucru”, 

— De ce trebuie întotdeauna să te iei de Consiliul de Onoare? 
o întrebă Lili, iar vocea îi sună, în mod incredibil, plângăreaţă. 

— Nu e aşa, zise Ashley, luând-o în braţe pe Lili, pe 
neaşteptate. Ştii că doar te tachinez, Eminenţă Cenugşie. 

— Şi tu, A.A.? întrebă Lauren, un pic dezamăgită că Ashley 
dăduse înapoi în confruntarea divelor. 

— Nu ştiu, zise A.A., înfundându-şi vârful pantofului în iarbă. 
Poate ceva legat de sport. 

Ashley strâmbă din nas. 

— Ce-ai zice de nişte picioare lungi? Sunt cea mai grozavă 
trăsătură a ta, sugeră Lili. 

— Sau o pereche de buze roz, propuse Ashley. 

— De ce? întrebă A.A. uimită. 

— Ştii tu, pentru că te-ai sărutat cu toţi băieţii ăia, zise Ashley 
cu răutate. 

Au! gândi Lauren. 

— Ba nu, nu-i adevărat! protestă A.A.. 

— Câţi băieţi ai sărutat? întrebă Lili, cu un aer inocent, dar 
găsind clar o oportunitate s-o atace pe A.A. şi ea. 

Era vorba de a obţine voturi, până la urmă, deşi Lauren nu era 
prea sigură că ăsta era modul cel mai bun de a le obţine. 

— Nu ştiu... zise A.A. nefericită, încercând să nu se uite la 
cameră. Nu chiar aşa de mulţi... 

— Hai să-i socotim, ce zici? Ashley ridică o mână şi începu să 
numere pe degete. La petrecerea aia cu liceeni la care ai mers, 
nu te-ai sărutat cu un tip dintr-a noua de la Saint Aloysius? De 
fapt, erau doi, nu? Te-ai sărutat cu amândoi, iar apoi unul dintre 
ei te-a urmărit o vreme, îţi mai aminteşti? 

— Clar! zise Lili, dându-i un cot lui Lauren. 

Obrajii lui A.A. se făcuseră roşii ca focul, iar Lauren simţi că i 
se face milă de ea. Ashley juca tare în faţa camerei. 

— Şi nu uita de Romeo ăla al tău de pe net, laxjock. S-a 
dovedit a fi un ciudat, sau l-ai sărutat şi pe el? o întrebă Lili. 

— Fetelor, doar ştiţi că nu m-am întâlnit cu nimeni. Eram chiar 
acolo la petrecere când te-ai prăbuşit pe ringul de dans, zise A.A. 
încetişor. 

— Ah, corect, oftă Ashley. Când m-am prăbuşit şi aproape că 
am murit din cauză că Lili a promis că aduce numai brioşe fără 


alune, ca apoi să se răzgândească. 

— N-am făcut-o special! protestă Lili. Nici măcar n-am ştiut că 
ai alergie la ceva. De ce trebuie să aduci mereu asta în discuţie? 
— Nu ştiu. Poate pentru că aproape am murit, sau aşa ceva? 

Se sună de intrare, iar Matt bătu din palme. 

— E super, fetelor, spuse el, şi Lauren nu putea să nu fie de 
acord cu el. Sunteţi toate actriţe înnăscute. Săptămâna viitoare, 
la Ceremonia Prieteniei, vrem să fiţi ultimele care se prezintă. 

Până să intre Lauren la oră, simţea deja că e mai vioaie. Dacă 
doar atât era suficient ca să le facă de râs pe cele trei Ashley, 
atunci nu era nevoie decât să stea în umbră, să se relaxeze şi să 
se bucure de spectacol. 


www.AshleyRank.com 


#1 ASHLEY SPENCER 

STIL ÎN MODĂ: 10 

A fost văzută ieşind din birourile ChiatiDay (o faimoasă firmă 
de design şi publicitate) cu un portofoliu roz, mare şi gras legat 
cu o bandă din piele întoarsă, cu „Ashleys” scris în relief pe el. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Nişte spioni ne-au spus că a preluat şefia echipei de design cu 
elanul său obişnuit. 

STILUL DE A ZÂMBI: 9 

Nu a părut prea fericită să afle că va dura şase săptămâni 
producţia bannerului pentru Ceremonia Prieteniei. 

STIL ÎN GÂNDIRE; 10 

S-a oferit să plătească triplu valoarea contractului dacă 
reuşesc să-l facă mai repede. Producţia bannerului e confirmată! 

SCOR CUMULATIV: 39 (Hei, nimeni nu e perfect!) 


#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Umple o brasieră de jogging Adidas by Stella McCartney şi o 
pereche de colanţi mai bine ca nimeni altcineva. 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

Şi-a menţinut calmul chiar dacă l-a surprins pe urmăritorul 
nebun de semestrul trecut care a revenit şi trăgea cu ochiul la 
repetiţia echipei de dans. 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Părea de-a dreptul în al nouălea cer când nebunul de 
urmăritor a întins-o după ce l-a speriat antrenorul de dans. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Poate că data viitoare se va gândi de două ori dacă e bine să 
sărute doi băieţi la un joc de Adevăr sau Provocare. 

SCOR CUMULATIV: 37 


următorul>> 


www.AshleyRank.com 


#3 ASHLEY „LILI” LI 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Arăta foarte şic când a ajuns la ora de franceză luni după- 
amiază. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Trebuie să recunoaştem, are un anume je ne sais quoi! 
STILUL DE A ZAMBI: 7 

Profa care strănută întruna îşi tot bagă nasul în conversații 
făcute pentru doi. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Respect pentru o fată care poate flirta în două limbi străine! 

SCOR CUMULATIV: 36 


#9 LAUREN PAGE 

STIL ÎN MODĂ: 9 

Vorbeşte încetişor, dar poartă o poşetă Prada. 

STIL ÎN SOCIETATE: 9 

De la masa principală în sala de mese la Banca Judecăţii într-o 
singură săptămână! Cine ştie cât de sus o să ajungă fata asta? 

STILUL DE A ZÂMBI: 6 

Expresia năucă pe care o afişează mai nou e o mare 
îmbunătăţire faţă de privirea complet anxioasă de până acum. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 8 

Să se pună în rând cu cele trei Ashley este cea mai inteligentă 
mişcare pe care a făcut-o vreodată. 

SCOR CUMULATIV: 32 


9 


LILI PRIMEŞIE O A DOUA ŞANSA 
DE A LĂSA 
O BUNĂ PRIMĂ IMPRESIE 


— DECI CUM TE SIMŢI ÎN MOMENTUL ĂSTA? 

Asistentul de producţie ţinea un microfon în apropiere de 
cameră, dar în afara câmpului de filmare. lar Lili avu grijă să 
vorbească rar, ca să fie înţeleasă. Era pauza de la mijlocul 
meciului de lacrosse dintre Gregory Hall şi Saint Aloysius şi, 
peste câteva minute, Lili urma să iasă pe teren ca să danseze 
până-i ieşea sufletul în faţa mulţimii. În momentul de faţă 
înregistrau un  „testimonial” pentru reality-show. Jasper le 
explicase că nu aveau cum să le pună microfoane în timpul 
dansului, ci le vor filma doar de la distanţă, aşa că voiau să le 
afle gândurile înainte de spectacol. 

— Sunt foarte sigură pe mine. Îmi place să văd rezultatele 
muncii grele pe care am depus-o, zise ea. 

Ziua era cenuşie şi ploioasă, iar meciul se oprise la patru la 
patru. Cei de la Saint A. reuşiseră să aducă cu autobuzul zeci de 
suporteri care să-i susţină, iar de la Şcoala Domnişoarei Gamble 
numai jumătate din fetele din clasele mari se deranjaseră să 
apară. 

Să stai în mijlocul unui teren plin de noroi nu era cea mai tare 
idee de a petrece o după-amiază de sâmbătă, chiar dacă te 
aşteptai să se uite băieţii la tine. Ca să stârnească interesul 
lumii, Lili împrăştiase un zvon cum că în timpul meciului se va 
afla cine e persoana din spatele blogului AshleyRank, dar asta nu 
ajutase prea tare. Era prezent un grup de fete care păreau a fi de 
a şasea, venite să vadă meciul, probabil ca să facă galerie pentru 
fratele mai mare al vreuneia dintre ele. Of, asta e. Nimic nu avea 
să-i strice ei momentul de triumf. Ca de obicei, antrenorul venise 
cu nişte idei nemaipomenite de mişcări, iar ele aveau să dea pe 
spate mulţimea în pauza de la jumătatea meciului. 

Lili se uită direct în cameră, sperând că era prinsă din unghiul 


ei bun. 

— Ca să fiu sinceră, sunt un pic emoţionată. 

— Dar nu eşti obişnuită cu spectacolele? o întrebă asistentul. 

— Ba da, însă acum e diferit. 

De fapt, Lili voia să dea pe spate un anume jucător. Meciul 
dintre echipele celor mai mici se terminase deja, însă jucătorii 
încă mai erau acolo, majoritatea dintre ei stăteau pe jos pe 
marginea terenului, cu căştile scoase, odihnindu-se şi mâncând 
portocale. Deja îl descoperise pe Max la capătul îndepărtat al 
terenului, în echipamentul roşu şi negru al echipei de la Reed 
Prep. Tot dansul respectiv era Numai Pentru Max, din punctul de 
vedere al lui Lili. Niciodată nu-i plăcuse atât de tare un băiat, 
dacă nu ţinem cont de Zac Efron, când era în clasa a cincea. 

Se tot gândise dacă să-şi mărturisească dragostea la 
televiziunea naţională. De ce nu? Poate că o va ajuta să strângă 
mai multe voturi. O fată îndrăgostită era cu siguranţă un 
personaj mai îndrăgit de spectatori. 

— Sunt emoţionată pentru că un băiat care-mi place foarte 
tare se află aici, zise ea într-un final, uitându-se apoi peste umăr. 

Max arăta incredibil de drăguţ azi în echipamentul de lacrosse, 
cu mănuşile lui căptuşite uriaşe şi cu casca de un roşu aprins, 
mai ales când alerga dintr-un capăt al altuia al terenului. 
Marcase de două ori şi dăduse patru pase decisive de gol în 
timpul meciului. Leii de la Reed Prep îi făcuseră praf pe Jderii de 
la Gregory Hall. Şi mai ştia şi să vorbească franceză! (Bine, 
relativ.) Era minunat. lar ea era fericită să vadă că el nu plecase 
încă. 

Lili pregătise nişte rochiţe de dans speciale pentru acea 
ocazie, în culorile echipei de la Gregory Hall, albastru şi auriu, 
create de vărul ei care lucrase pentru Isaac Mizrahi. Insă cel mai 
nebunesc lucru despre acest eveniment era cât de uşor fusese 
să nu afle Ashley despre el. Ashley era complet absorbită să facă 
bannerul lor după capul ei, să aleagă cântecul şi să scrie 
discursurile pentru Ceremonia Prieteniei de săptămâna viitoare. 
lar când nu supraveghea personal cusăturile la fiecare obiect 
care avea să le reprezinte, îşi petrecea timpul de după ore cu 
iubiţelul ei Tri. Cu Ashley atât de ocupată, fusese foarte uşor să 
nu afle acest secret - cel mai greu fusese să-şi găsească Lili timp 
pentru repetiţii în programul ei foarte încărcat. 

— Hai să mergem! 


A. A. ţopăia de fericire, sau poate o făcea numai ca să se 
încălzească, din moment ce rochiţele lor erau cam sumare. Lui 
Lauren părea să i se fi făcut un pic rău de emoție, mai ales când 
văzuse câţi oameni erau prezenţi la meci. Lili ştia că e nevoie de 
măsuri extreme imediat. Dacă Lauren era emoţionată, urma să 
facă greşeli. lar Lili în niciun caz nu avea de gând să-şi lase 
echipa de dans să se facă de râs tocmai azi. Până la urmă ele 
erau cele trei Ashley, chiar dacă una dintre ele era absentă. 

— Lauren, arăţi fantastic. Nu-i aşa, A.A.? 

— Sigur. A.A. se aplecă să-şi atingă vârful degetelor de la 
picioare. Drăguţă. 

— Uau. Lauren înghiţi în sec. Sunt atât de mulţi oameni aici. 
Nu credeam că va fi cineva de faţă. Sper să nu mă fac de râs. 

— N-o să păţeşti nimic nu-ţi face griji, o asigură Lili. Şi chiar 
dacă una dintre noi face o mică greşeală, cui îi pasă? Nu uita să 
zâmbeşti şi nimeni n-o să observe. Suntem aici doar ca să ne 
distrăm! 

A.A. se uită la Lili ca şi cum aceasta şi-ar fi ieşit din minţi. Lili 
ştia ce-i trece prin cap - cu o seară înainte vorbise cu A.A. despre 
cât de stresată e ca nu cumva cineva să facă o greşeală. Lili 
ridică din umeri. Uneori era necesar să mai şi minţi dacă voiai ca 
o persoană să descurce bine. Şapte ani de recitaluri de vioară o 
învăţaseră asta. 

— Bine, zise Lauren, făcând o piruetă rapidă şi aterizând 
perfect. Bine, hai să facem şi treaba asta! 

— Da, hai să ieşim pe teren, zise A.A. repede. Antrenorul ne 
face semn cu mâna - deja a pregătit muzica. 

Cele două Ashley şi Lauren porniră încet spre centrul 
terenului. Basul puternic al melodiei lui Missy Elliott „Lose 
Control” reverbera puternic din boxe. 

— Toată lumea, pas, pas, strigă Lili şi toate trei săriră la 
stânga în sincron perfect. 

Dansul le ieşea exact aşa cum plănuiseră, iar AA. ridica 
piciorul atât de sus încât părea să fie majoretă într-una din 
echipele profesioniste, iar Lauren, aflată în stânga lui Lili, ţinea 
ritmul cu ele fără probleme. Părea chiar că se distrează. Lili nu 
minţise pe  de-a-ntregul mai devreme - Lauren arăta 
nemaipomenit şi-i stătea super bine în rochiţa minusculă albastru 
cu auriu. Era singura fată de la Şcoala Domnişoarei Gamble care 
se putea apropia măcar de stilul şi prestanţa celor trei Ashley. 


Cea mai bună parte era că Lili simţea că toată lumea se uita la 
ele, sorbindu-le din ochi. După treizeci de secunde de la 
începutul dansului lor, băieţii de pe margine erau cu toţii în 
picioare, ţipând şi aplaudând. Trent nu-şi mai încăpea în piele de 
mândrie paternă pe marginea terenului. 

Şi cu un ultim salt combinat cu o lovitură de picior, totul se 
termină. 

Lili zâmbi strălucitor către mulţime şi camere, iar apoi aruncă 
o privire pe furiş către marginea terenului. Unde erau jucătorii de 
la Reed Prep? Mai ales, unde plecase Max? Câţiva dintre ei se 
adunaseră în junii antrenorului lor şi acesta le spunea ceva. Dacă 
Max nu se uitase, tot spectacolul ăsta fusese în van. 

— Ura pentru Ashley, strigau câteva dintre fetele de clasa a 
şasea de pe bănci. Ura, Lauren! 

Lauren le făcu semn cu mâna, arătând de parcă fusese toată 
viaţa ei obişnuită să o adore mulţimea. Lili ştia de ce toate fetele 
o iubeau pe Lauren acum - nimeni nu fusese vreodată admis în 
grupul celor trei Ashley, iar Lauren dovedise că oricare dintre ele 
ar putea să fie o Ashley dacă avea suficient noroc. Dacă fetele 
alea ar şti că ele doar o folosesc pe Lauren ca să apară la 
televizor... 

— Hai, le grăbi A.A., prinzând-o de mână pe Lili şi făcându-i 
semn să o ia spre bănci. Jocul trebuie să reînceapă. 

Era adevărat: jucătorii se aliniau, îşi puseseră deja căştile, iar 
majoritatea îşi legănau plasele de lacrosse. În timp ce fetele o 
luau uşor la fugă spre locul unde-şi lăsaseră lucrurile, unul dintre 
jucătorii de la Gregory Hall le făcu semn cu mâna ascunsă într-o 
mănuşă uriaşă. 

— Bună, Lauren, strigă Billy Reddy de după grilajul căştii lui de 
lacrosse, arătând ca un tigru fioros albastru şi auriu. Mulţumesc 
mult! 

Lângă ea, Lili o văzu pe Lauren îmbujorându-se, ceea ce o făcu 
să pară şi mai drăguță. 

Dar unde era tipul e/? Oare Max plecase acasă? 

— Hei, acolo, cineva încearcă să-ţi atragă atenţia, îi şopti A.A. 
lui Lili la ureche. 

Se uită în direcţia pe care i-o indicase A.A.. Majoritatea celor 
din echipa de la Reed Prep se adunaseră în capătul acela al 
terenului, dar Lili nu-l vedea pe Max niciunde... ah, stai aşa, A.A. 
avea dreptate. Era acolo. Cu degetul mare ridicat în sus. 


— Super spectacol! îi strigă el. 

— Bun meci, Max! îi strigă şi ea, zâmbindu-i. 

Se uită apoi să verifice dacă şi camerele surprinseseră 
momentul în care Max îi făcuse cu mâna. Da, îl surprinseseră. 
Zâmbi cu toată gura. Toate planurile ei ieşiseră perfect. De-abia 
aştepta ora de conversaţie avansată în franceză de luni. 

— Oh-oh, zise Lauren, care-şi luase geanta de jos şi se uita în 
mulţime. 

— Ce? 

Lili îi urmări privirea. Poate că nu chiar toate lucrurile îi 
ieşiseră perfect. În spate de tot, agăţată de braţul lui Tri, se afla 
Ashley. Şi părea e-n-e-r-v-a-t-ă. 

— Sper că nu e supărată pe mine că i-am luat locul, zise 
Lauren agitată, deşi lui Lili i se păru că se preface un pic. 

Părea încă a se bucura foarte tare de succesul spectacolului 
lor. 

— Nu-ţi face griji. Lili o strânse de braţ pe Lauren. Nu e 
supărată pe tine. 

— De ce nu mergeţi la ea s-o salutaţi? sugeră Jasper, care 
stătea în afara cadrului cu un centimetru. 

Lili încuviinţă din cap. Ştia că asta trebuia să se întâmple. 

Ashley putea să spună orice răutate îi trecea prin cap, dar ei 
n-o să-i pese, îşi spuse Lili în gând. Poate că Ashley credea că 
titlul de Regină a preadolescentele îi va reveni fără probleme, 
dar era prea târziu să mai pună gheara şi pe spectacolul din 
pauza meciului. Lili se dovedise mai inteligentă decât ea. 

Dar Lili nu se simţea atât de curajoasă pe cât ar fi vrut ca să 
fie în timp ce urca treptele stadionului ca să înfrunte realitatea. 


10 
ASHLEY ÎŞI IA FIGURA DE JOC 


ASHLEY SE LASĂ PE SCAUNUL El ŞI ÎNCERCĂ SĂ DEVINĂ 
interesată de meciul de lacrosse. Sau măcar să pară că o 
interesează. Era fericită că Tri nu observase cum îi luaseră foc 
obrajii când fetele dăduseră spectacolul ăla neruşinat. El se 
ridicase să ia ceva de băut şi nişte pop-corn în pauză, iar când se 
întorsese, aşa-zisele ei prietene ieşiseră deja de pe teren. 

Tri jucase şi el mai devreme, iar Ashley ţipase întruna, nu că 
ar fi ajutat la ceva, din moment ce echipa lui o luase rău pe 
coajă. La fel ca şi restul coechipierilor lui, încă purta 
echipamentul, dar rămăsese să vadă şi meciul echipei mai mari, 
de liceu. Tri nu era însă prea supărat că pierduseră, spusese că 
era din pricina apărării mai bune a echipei de la Reed Prep. 

Ashley nu credea că ea putea să fie la fel de echidistantă. Mai 
ales când echipa ei fusese practic deturnată! Ce fel de echipă dă 
un spectacol fără căpitanul ei? Fierbea pe dinăuntru. 

Slavă Domnului că avea prieten. Nu credea că putea face faţă 
acestei umilinţe dacă era singură. Îl strânse afectuos de braţ pe 
Tri, iar el o atinse uşor pe genunchi, cu gândul aiurea. Era deja în 
altă lume, aşezat pe marginea scaunului, făcând galerie pentru 
echipa de la Gregory Hall, luând-o razna practic de fiecare dată 
când echipa în albastru şi auriu se apropia de plasa echipei 
adverse. Măcar echipa asta câştiga. Scorul era 5 la 4, parcă. Sau 
nu? Ashley nu era de fapt atentă. 

Avea un zâmbet afişat pe faţă, dar ce se petrecea în sufletul ei 
era cu totul altă poveste. Cele mai bune prietene ale ei 
pregătiseră un dans şi dăduseră un spectacol pentru televiziune 
fără să-i spună şi ei. Fără.Să-i.Spună. li venea să urle sau să 
lovească ceva, dar avea cameră aţintită spre ea. 

Nu era foarte sigură ce ar trebui să facă. Nu semăna deloc cu 
acea Ashley pe care o ştia ea. De obicei, planul corect de urmat îi 
apărea în minte într-o fracțiune de secundă. La asta se pricepea 
ea cel mai bine. Ce naiba! 

lar cel mai bun lucru la cele trei Ashley era exact asta - erau 


trei. Când A.A. nu era în preajmă, putea s-o desființeze cu Lili. 
Când Lili nu era prin preajmă, ea şi A.A. făceau echipă şi 
deveneau echipa A. Trei sunt prea mulţi, se spune, dar pentru 
Ashley era mulţimea perfectă. Putea să o controleze. 

Însă acum, de când apăruse Lauren pe scenă, se petrecea o 
schimbare subtilă în balanţa puterilor. Lili îşi găsise un aliat, 
cineva care-i ţinea partea şi o făcea mai puternică. Era acolo azi, 
dansând în locul obişnuit al lui Lili. Şi Lili unde era? Exact în 
mijloc, în locul sacru predestinat al lui Ashley. Nu. Era. A. Bună. 
Dacă Lili voise să-i transmită un mesaj lui Ashley - că se puteau 
dispensa de ea, că altcineva putea să-i ia foarte uşor locul atunci 
mesajul fusese transmis, clar şi limpede. 

Ashley nu avea nevoie de asta. Avea destule pe cap în 
momentul de faţă. Tri încă nu o sărutase. Nici măcar nu 
încercase să o sărute. După ce primise îmbrăţişarea lui de la 
revedere cu răceală, el începuse să dea în mâna cu ea la plecare 
şi la venire. Ce fel de prieten e ăla care doar dă mâna cu tine? 
Poate că frumuseţea ei era intimidantă. Aşa ceva i-ar spune 
mama ei dacă i-ar povesti despre problema sa. Nu că avea de 
gând să spună cuiva acest detaliu semnificativ. 

Spre deosebire de A.A., Ashley nu-şi dorea să fie doar amica 
unui băiat. Îşi dorea un prieten unul care s-o adore, să-i aducă 
flori, să o ţină de mână şi să o sărute. Tri arăta bine, era adorabil 
şi dulce, dar, fără s-o sărute, nu era un adevărat prieten. Ce era 
în neregulă cu el? Cu siguranţă nu avea cum să fie ceva în 
neregulă cu ea? 

— Ashley! 

Auzi vocea lui A.A. şi reveni cu picioarele pe pământ, ca să 
dea ochii cu A.A., Lili şi Lauren urcând în grup treptele spre ea, 
împreună cu idiotul ăla de Jasper şi mai mulţi cameramani după 
ele. 

Ştia că prietenele ei probabil se simțeau vinovate şi veneau la 
ea să facă frumos. Ashley trebuia să se gândească repede. Cum 
să se poarte? Rece şi furioasă? Tristă şi lăsată pe dinafară? Atât 
de îndrăgostită de Tri încât să nu le fi observat micul lor 
spectacol? 

Aruncă o privire către cameră şi ştiu cum trebuie să se 
comporte. 

— Hei, drăguţelor, strigă ea veselă. Aţi fost super tari! 

— Nu eşti supărată? întrebă Lili, aşezându-se lângă ea pe 
băncuţă şi aplecându-se să-i trimită o bezea. 


Lauren se aruncă şi ea lângă Lili, iar A.A. se furişă lângă ele 
fără să se uite în ochii lui Ashley. Măcar una dintre ele avea 
decenţa să pară ruşinată! 

— Despre ce vorbeşti? Sunt foarte mândră de voi toate! le 
lăudă Ashley. 

Lili nici măcar nu încercă să-şi ascundă confuzia, iar Ashley se 
bucură. 

— Hei, A.A.. Tri se aplecase peste Ashley ca să le salute pe 
fete. Am fost îngrozitori azi, nu? 

A.A. ridică din umeri. 

— Aţi avut şi voi ghinion din cauza unor decizii greşite. 

— Da, bine, marcatorul nostru obişnuit are o gleznă sucită. 
Hunter Mason. Tocmai s-a transferat la noi de la Bellingham şi e 
super. Dacă ar fi jucat azi, am fi câştigat cu siguranţă, rânji Tri. 

— Poate, îi răspunse A.A., cam trimiţându-l la plimbare. 

Ashley se uită la prietena ei. Nu se poate ca A.A. să fie încă 
supărată că lui Tri îi place mai mult de Ashley decât de ea... ce 
bebeluş! A.A. avusese milioane de ocazii să fie cu Tri până acum 
- ei doi fuseseră enervant de inseparabili. Nu era vina lui Ashley 
că Tri preferase o fată mai sofisticată. 

— Eşti sigură că nu eşti supărată pe noi? întrebă Lili poate 
pentru a suta oară. 

Era aproape ca şi cum Lili ar fi vrut să se certe în faţa 
camerelor. Dar Ashley n-avea de gând să-i ofere asta. 

— De ce aş fi supărată? întrebă Ashley de parcă ar fi fost cel 
mai ridicol lucru din lume. 

— Ştii tu, zise Lili, aranjându-şi rochiţa albastră cu auriu. Ea 
era singura dintre fete care nu se schimbase după spectacol. 
Dacă am fi ştiut măcar că ai să fii azi aici, am fi insistat să faci şi 
tu parte din micul nostru număr. Însă eşti imposibil de găsit. Se 
pare că te-ai lipit de tot de Tri. 

Deci pe cartea asta aveau de gând să joace. Ashley trase aer 
în piept şi se gândi preţ de o foarte scurtă şi nebună secundă că 
ar fi cazul să se certe cu Lili. Erau atât de multe lucruri pe care 
le-ar fi putut spune chiar atunci despre prietenie şi trădare şi 
minciuni şi cuțite înfipte în spate... dar nu. Camerele. Voturile. 
Nimeni nu vota o plângăcioasă. Trebuia să treacă peste asta. Nu 
era acum momentul să le dea peste ochi nerecunoscătoarelor 
ăstora care au uitat că cele trei Ashley fără Ashley nu erau decât 
o bisericuţă fără perspectivă. 


— Am foarte multe pe cap zilele astea, zise ea oftând şi 
luându-l de mână pe Tri, care tresări un pic, dar îi aruncă un 
zâmbet înainte să-şi îndrepte iar atenţia la meci. Am petrecut 
foarte mult timp împreună. 

Ridică sprâncenele la Lili, iar aceasta îi zâmbi spăşită. 

— S-ar putea, zise ea, şoptind aproape, să am nevoie să 
împrumut un luciu de buze. 

Făcu cu ochiul către cameră. Hei, dacă-i sărutai prietenul nu 
însemna că eşti uşuratică. 

— Fată rea ce eşti tu, murmură Lili, chicotind. 

A.A. se fâţâi pe locul ei, stânjenită. 

— Nu ştiu de ce v-aţi aşezat tocmai aici, se plânse ea. E 
imposibil să vezi ceva. 

— Vrei să ne mutăm mai în faţă? întrebă Tri, întorcând capul 
să se uite la A.A., dar Ashley îl prinse strâns de mână. 

Nu se mutau nicăieri, mai ales dacă asta voia A. A.. Modul cum 
îi răspundea imediat Tri lui A.A. dacă aceasta spunea ceva 
începuse să o enerveze. 

— N-are rost acum, zise A.A. repede şi se întoarse spre Lauren 
ca să-i spună ceva despre portarul echipei adverse. 

— Deci chiar nu eşti supărată deloc pe noi? încercă iar Lili, cu 
vocea un pic strangulată de nervozitate. 

Asta era problema cu Lili, nu avea tupeul lui Ashley. Dacă 
avea de gând să facă pe dura, trebuia să meargă până la capăt. 
Chiar aşa, ar trebui să asculte şi să înveţe de la cei mai buni. 

— Lili, vrei să te relaxezi? Ashley începu să râdă cristalin. 
După cum ai spus şi tu, am fost foarte ocupată săptămâna asta. 
Să învăţ un nou dans pentru un spectacol din pauza unui meci... 
ei bine, nu prea are rost, nu? 

— Cred că da. Lili părea răvăşită acum - ura! Deşi dacă băieţii 
câştigă, înseamnă că merg mai departe, în campionat. 

— Ce grozav! Ashley hotărî să o lase pe Lili să-şi facă mai 
departe iluzii că a avut vreun rol în rezultatul meciului. lar voi, 
fetelor, chiar aţi arătat drăguţ pe teren. 

— Ai auzit cum a aplaudat toată lumea? o întrerupse Lauren 
zâmbind. 

Îi venea să vomite. 

— Toată lumea s-a distrat, evident. Şi eu la fel. Hei dacă e bine 
pentru grupul nostru, e bine şi pentru mine. 


Ashley se uită la unghiile ei - şi le făcuse albastru cu auriu de 
dimineaţă când Madame Kim şi echipa ei fuseseră la ea acasă. 
Mama ei era gazda unui eveniment caritabil în seara aceea la 
Muzeul de Young, iar Ashley o convinsese să-şi facă manichiura 
şi pedichiura înainte de marele eveniment ca să şi le poată face 
şi ea. 

— Bine, asta-i tot ce ne trebuia, zise Jasper dintr-o parte, 
părând dezamăgit. 

Băieţii opriră camerele iar echipa de producţie o luă pe scări în 
jos. Ashley era fericită să-i vadă plecaţi. 

— Unghiile tale arată fabulos, zise Lili. 

Se întorsese la linguşeli. Exact aşa şi trebuia să fie. 

— Am vrut să arate special pentru diseară, îi răspunse Ashley. 
Am ultimele noutăţi despre petrecerea mixtă de după joc. E 
prima de anul ăsta. 

O idee începuse să i se contureze în cap. Dacă Lili organizase 
un spectacol de dans fără ea, ce altceva mai înregistrase mica 
asta mincinoasă? Ashley va trebui să facă un real efort dacă 
avea de gând să pună mâna pe coroană. 

— Chiar aşa? 

A.A. deveni suficient de interesată cât să-şi ia ochii de la 
teren. 

— O petrecere? întrebă Lauren, care probabil că nu fusese 
niciodată în viaţa ei invitată la o petrecere, ca să nu mai spunem 
de una adevărată, cu fete şi băieţi. 

— Da. Trebuia să fie o petrecere pentru a sărbători victoria 
băieţilor de la Gregory Hall, dar acum e mai degrabă una de 
consolare, din moment ce au pierdut. 

Păreau toate fericite că erau invitate, până şi bosumflata de 
A.A., aşa că Ashley era mulţumită. Luase decizia corectă să facă 
pe fata bună în loc să pară supărată foc. Opriţi ziarul pentru 
ştirea zilei: Ashley era din nou victorioasă, ca de obicei! 

Îşi scoase uşor telefonul din geantă şi îi trimise discret un 
mesaj lui Jasper. Dacă voia conflicte, acţiune şi tensiune 
dramatică, ea ştia exact lucrul de care era nevoie. 


www.AshleyRank.com 


FII! AGRESIV! F-I-l AGRESIV! F-I-I-A-G-R-E-S-I-V 
Cum vă plac uralele? Noua ne plac alea în care există probleme 
de gramatică. Undeva între subiect şi predicat se înnoadă 
limbile. Nu că ar fi existat erori de gramatică în superba 
reprezentaţie pe care a dat-o echipa de dans a celor trei Ashley 
la meciul de lacrosse de săptămâna trecută! 


#1 ASHLEY SPENCER 

STIL ÎN MODĂ: 9 

Nu a participat la spectacolul fetelor dar a reuşit să pară atât 
de calmă pe bancă încât trebuie să-i acordăm locul unu 
săptămâna asta. Dar i-am luat un punct totuşi pentru unghiile 
albastru cu auriu de prost gust. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Cel mai bun mod de a susţine echipa de la Gregory Hall este 
să ieşi cu unul dintre elevii super de la acea şcoală. 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Ne place foarte tare şi că şi-a susţinut colegele! 

STIL ÎN GÂNDIRE: 10 

Probabil că a fost o idee bună să nu participe la spectacol. Nu 
are nevoie de toată atenţia suplimentară! 

SCOR CUMULATIV: 39 


#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Cine se poate uita la câţiva amărâţi care aleargă după o 
minge cu un băț când A.A. face piruete? 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Nici măcar nu a clipit când mascota echipei de la Gregory Hall 
aproape că a turtit-o după spectacolul de dans. 

SALUL DE A ZÂMBI: 8 

Numai pentru că zâmbetul ei a dispărut imediat ce dansul s-a 
terminat. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Probabil că e singura fată care ştie cum se joacă acest joc. 

SCOR CUMULATIV: 37 

următorul>> 


#2 (EGALITATE) ASHLEY „LILI” LI 
STIL ÎN MODĂ: 10 
Arată foarte bine în albastru şi auriu, dar poate culorile ei 


adevărate sunt roşu şi negru? 


STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Ne-a plăcut să o vedem în sfârşit pe domnişoara Lili în mijloc! 
STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Poate numai nouă ni se pare, dar nu e ceva în aer între regina 


organizării şi regele lacrosse-ului de la Reed Prep? 


STIL ÎN GÂNDIRE: 7 
O fi bine să faci galerie pentru echipa adversă? 
SCOR CUMULATIV: 37 


ŞI RESTUL LUMII... 

#6 LAUREN PAGE 

STIL ÎN MODĂ: 9 

Spre deosebire de Sheridan Riley, ea poate trece drept o 


Ashley oricând. 


STIL ÎN SOCIETATE: 9 

Debutul ei în echipa de dans s-a produs fără nicio eroare! 
STILUL DE A ZÂMBI: 7 

Într-un final începe să iasă la iveală şi zâmbetul ei! 

STIL ÎN GÂNDIRE: 8 

Singura dansatoare care s-a gândit să poarte colanţi de 


culoarea pielii cu rochiţa aia minusculă ca să nu degere! 


SCOR CUMULATIV: 33 


11 


MINCIUNA ŞI ÎNTRERUPĂTORUL 
DIN DULAP 


A.A. MAI FUSESE LA PETRECERI MIXTE ÎNAINTE. CU TOATE astea, 
Ashley nu exagerase când spusese că petrecerea din seara asta 
va fi tare. În primul rând, locaţia era fantastică. Era mult mai 
super decât o casă. Era un apartament pe trei etaje în centrul 
oraşului, în cartierul şic South of Market. Clădirea fusese un 
depozit, aşa că tavanele erau foarte înalte, zidurile erau din 
cărămidă aparentă şi o scară în spirală din fier forjat unea fiecare 
etaj de următorul. Apartamentul era al unuia dintre jucătorii de la 
Gregory Hall, ai cărui părinţi erau plecaţi într-o croazieră de şase 
săptămâni pe Marea Egee şi care-şi lăsaseră apartamentul şi fiul 
în grija unui majordom binevoitor şi practic surd, care se 
retrăsese în siguranţă în camera lui, uitându-se la BBC America. 

Lui A.A. îi plăcu grozav bucătăria în stil industrial de la primul 
etaj, care dădea într-o imensă sufragerie la demisol. Blatul din 
bucătărie era plin de doze de suc sau energizant, goale sau 
aproape goale, şi de pungi de chipsuri şi covrigei deschise. 
Singura piesă de mobilier din sufragerie era o canapea uriaşă, 
joasă, în formă de L, o singură latură a ei fiind mai mare decât un 
pat dublu. Peretele din spate era plin de rafturi de cărţi pe toată 
lungimea lui. Dacă va avea şi ea vreodată vreun cuibuşor în oraş 
când va creşte, exact aşa şi-ar dori să fie. 

Într-o zi, spera să locuiască într-o casă pe plajă în Malibu, iar 
acesta ar fi fost locul perfect în care să se în retragă când venea 
în oraş ca să-şi viziteze părinţii sau ca să meargă la cumpărături. 
Sufrageria dădea spre o terasă pe mai multe niveluri, cu 
privelişte către întregul oraş, clădirea Transamerica părând a fi o 
piramidă luminoasă ce plutea în aer. A.A. se plimbă peste tot, 
absorbind totul. Erau foarte mulţi copii la petrecere, dar mai 
mulţi dintre băieţi păreau să se fi adunat pe etajele inferioare, 
jucând poker, darts sau ping-pong, în timp ce fetele se aciuiaseră 
în grupuri pe scară, vorbind despre băieţi. 


Le făcu semn cu mâna fetelor de la Şcoala Domnişoarei 
Gamble, surprinsă că fuseseră invitate atât de multe dintre ele. 
De obicei, numai cele trei Ashley şi cele cărora ele le dădeau 
aprobarea veneau la astfel de evenimente, dar se pare că vorba 
se dusese şi toată lumea aflase. Ce naiba făcea Guinevere „Cap 
de Acadea” Parker lângă combina muzicală? A.A. a fost chiar 
surprinsă să vadă că un grup de fete dintr-a şasea reuşiseră şi 
ele să intre neinvitate la petrecere. 

Într-o cameră din spate se desfăşura un joc înfocat de Adevăr 
sau Provocare, iar A.A. avu grijă să stea departe de el. li plăcea 
să se sărute cu băieţi - sau cam a aşa ceva. Adică, îi plăcea să se 
sărute cu un băiat care-i plăcea, dacă asta avea logică. O lună 
întreagă, peste vară, fericită, aşteptase să se întâlnească (şi să 
se sărute) cu iubitul ei de pe net, laxjock. 

Însă el se dovedise a fi un miraj. Sau, posibil - probabil laxjock 
era Tri. Măcar dacă ar fi putut vorbi cu el despre asta, dar nu 
avusese niciodată ocazia. Incă de la petrecere, Tri era lipit de 
Ashley ca ursul de miere. Motivul principal pentru care A.A. nu 
stătea locului, înghesuindu-se peste alţii ca să urce scările, 
rătăcind pe terasă sau pierzându-se prin camere era exact 
acesta: nu dorea să dea nas în nas cu Ashley şi Tri. 

I se întorcea stomacul pe dos la vederea celor doi porumbei. 
A.A. se aplecă peste balustrada terasei de la etajul trei, privind 
visătoare luminile oraşului. In ciuda momentelor în care exploda 
de răutate, Ashley era o fată de treabă, şi era una dintre 
prietenele cele mai bune ale lui A.A.. La fel era şi Tri. Ar trebui să 
fie fericită că se plac şi că vor să-şi petreacă timpul împreună. 
Corect? Greşit. 

Uneori, A.A. îşi dorea ca ei să nu se fi întâlnit niciodată. Care 
era problema ei? Sigur, îi lipsea Tri - ei doi obişnuiau să-şi 
petreacă timpul împreună  relaxându-se, jucându-se pe 
calculator, sau pur şi simplu... nefăcând nimic. Asta era tot, nu? 
Era doar un pic geloasă că el nu mai avea timp să stea cu ea, ca 
înainte. Atunci de ce comentariul lui Ashley cum că avea nevoie 
de un luciu de buze o întorsese pe dos? Un lucru ştia sigur - cu 
siguranţă nu avea chef să-i vadă cum se sărută pasional toată 
seara. 

— Tu trebuie să fii A.A.. Un tip înalt cu piciorul bandajat veni 
şchiopătând şi se opri lângă ea, sprijinindu-se cu spatele de 
balustrada de oţel şi sorbind dintr-un pahar de plastic. Tri mi-a 
spus totul despre tine. Eu sunt Hunter Mason. 


— Salut. 

Ashley schiţă un zâmbet. Deci el era atacantul fenomenal 
despre care îi povestise Tri. Dar cum adică Tri îi spusese totul 
despre ea? Ce era de spus? Probabil răutăţi despre faptul că se 
sărutase cu băieţii de la Saint A.. Sau poate despre cum se 
dăduse el drept laxjock şi o dusese de nas timp de o lună ca apoi 
să o lase baltă. Probabil că era cel mai tare subiect de glumă la 
Gregory Hall. 

— Ce ţi-a povestit Tri, mai exact? Că-l bat la toate jocurile de 
calculator pe care le are? 

— În mare parte că eşti o tipă super, zâmbi Hunter. 

A.A. se mai relaxă un pic. Bine, poate că Tri n-o vorbea de rău. 
Sau poate că Hunter era un tip josnic care încerca să se dea lao 
ţintă sigură. Era înalt pentru vârsta lui - nu ca Tri - şi dacă părul 
lui n-ar fi fost ca o portocală în flăcări, ar fi arătat chiar bine. 
Discutară despre nimicuri o vreme şi aşa află că Hunter era 
singur la părinţi şi, ca şi ea, locuia doar cu mama lui, care era 
divorțată. 

Când pe terasă începură să bată ploaia şi vântul, intrară în 
biroul dotat cu toată tehnica modernă, A.A. se aşeză pe scaunul 
Aeron, de un gri metalic, iar Hunter se sprijini de marginea 
biroului. Însă tocmai când începuse să se mai relaxeze, cu colţul 
ochiului A.A. o descoperi pe Ashley pe hol. Se ţinea de mână cu 
Tri, de parcă n-ar fi suportat să se despartă de el nici măcar o 
secundă. Ashley purta chiar un tricou pe care scria „Ashley şi Tri” 
cu litere brodate. În! 

Putea să o audă pe Ashley spunându-i cuiva de pe hol că vrea 
să se uite prin telescopul din birou. A.A. încremeni. Probabil că 
vor intra, îi vor vedea pe A.A. şi pe Hunter, iar apoi vor sta toţi 
patru toată seara, ca un fel de întâlnire la dublu instant. A.A. 
simţi că se sufocă. Trebuia să se ascundă. Dar unde? 

Ploua cu găleata, iar terasa era descoperită. Nu avea cum să 
fugă pe acolo. Dacă ieşea din cameră, ar fi dat nas în nas cu 
Ashley şi cu Tri. Nu avea unde să se ascundă, în afară de un 
dulap folosit ca spaţiu di depozitare, aflat într-un colţ. A.A. privi, 
fascinată, cum uşa dulapului se deschide brusc şi un băiat şi o 
fată ies împleticindu-se afară, chicotind. Mai auzise de la o 
grămadă de oameni că joacă ceva numit Şapte minute în Rai, în 
care trebuia să-ţi petreci şapte minute cu un băiat într-un dulap. 
Scopul final al jocului era să te săruţi cu el. Insă când se 
terminau cele şapte minute, la fel se termina şi relaţia cu el. 


Auzi paşi lângă uşă, Ashley şi Tri, cei doi aşa-numiţi cei mai 
buni prieteni ai ei, urmau să intre în orice secundă. Trebuia să se 
ascundă. 

Hunter trebuie să-i fi observat privirea disperată, agitată, pe 
care o aruncase spre dulap, pentru că începu deodată să 
vorbească. 

— Hei, vrei şi tu să joci asta? o întrebă el, atingând-o pe 
mânecă. Şapte minute? o tachină. 

— Ăăă, trase ea de timp. 

Hunter părea un tip destul de drăguţ, însă în nici un caz nu 
avea să se sărute cu el. N-avea de gând să-l lase s-o atingă. Il 
cunoştea doar de zece minute. Însă, înainte să apuce să-i 
răspundă, Hunter traversă camera într-o secundă, deschise uşa 
dulapului, intră în el şi se uită la ea, ridicând o sprânceană, 
provocator. 

A.A. trase aer în piept cu putere şi se duse după el. Vocea lui 
Ashley se auzea mai aproape, mai tare, iar Tri era fix în urma ei. 
Nu mai avea nicio secundă la dispoziţie. Trebuia să iasă din 
cameră, să scape de ei. Însă dacă Hunter credea că o să-l sărute, 
urma să aibă o surpriză. 

Din trei paşi traversă camera. Intră în dulap, împiedicându-se 
de o cutie plină de hârtie de copiator şi lovindu-se la tâmplă de 
un umeraş. Hunter începu să tragă uşa, însă, înainte să o închidă 
de tot, A.A. îi puse o mână pe braţ. 

— Uite ce-i, e o poveste lungă, dar am nevoie să stau un timp 
ascunsă. E vorba de cineva care îmi displace profund şi pe care 
nu vreau să-l întâlnesc în momentul ăsta. Şi nu vreau să joc jocul 
ăla sau altceva. E-n regulă? 

Spre marea ei surprindere, Hunter păru mai degrabă uşurat de 
explicaţia ei. 

— Bineînţeles că e-n regulă, zise el, dând din cap. 

Îi era atât de recunoscătoare că îl luă în braţe prieteneşte 
când se întinse să prindă mânerul de la uşa dulapului. Insă, dacă 
ea credea că scăpase dintr-o situaţie jenantă, se înşela amarnic. 

Pentru că ultimul lucru pe care-l văzu înainte să închidă uşa de 
la dulap a fost figura lui Tri, surprinsă şi dezaprobatoare - acesta 
se uită drept în ochii ei. 


12 


NOUA MANTRĂ A LUI LAUREN? 
SALVAŢI JUCĂTORII DE LACROSSE. 
SALVAŢI LUMEA 


LAUREN URCĂ SCARA RĂSUCITĂ PÂNĂ LA ETAJUL DOI, TRECÂND 
pe lângă fetele bârfitoare care se aciuiaseră lângă balustradă şi 
încercând să n-o scape pe Lili din ochi. Lauren era obişnuită cu 
asemenea apartamente - propriul ei dormitor în uriaşul conac cu 
vedere spre port cumpărat de părinţii ei avea etajul doi dedicat 
spaţiului de dormit şi de distracţie - însă cu siguranță nu era 
obişnuită cu petrecerile mixte. 

Dex se dăduse cam tare peste cap ca s-o pregătească pentru 
acest eveniment. li spusese să se asigure că-şi toarnă singură 
băutura în pahar, de preferat dintr-o sticlă sau doză nedesfăcută, 
astfel încât să fie sigură că nimeni nu adăugase vreo ciudăţenie 
în băutură înainte să o bea ea. Lauren nu credea că vreunul 
dintre băieţi ar fi în stare să facă aşa ceva, din moment ce 
majoritatea dintre ei nici măcar nu încercau să intre în vorbă cu o 
fată, darămite să mai şi profite de pe urma ei. Insă Dex era Dex. 
Super protector. Cu toate astea, poate avea şi el dreptate. 
Lauren desfăcu cu mâna ei capacul unei sticle de un litru de 
Sprite şi îşi turnă într-un pahar. Până aici, toate bune. 

— Şi orice ai face, o avertizase Dex, nu te lăsa implicată în 
vreo activitate care presupune sărutatul în dulapuri timp de 
şapte minute. Dacă unui băiat îi place cu adevărat de tine, te va 
invita în oraş. Tu eşti o fată foarte drăguță, Lauren. Nu e nevoie 
să te săruţi cu un străin pe întuneric ca să-ţi faci un prieten. 

Dex nu-i mai spusese niciodată lui Lauren asemenea cuvinte 
care s-o facă să roşească. In mare parte din timp, nu făceau 
decât să se tachineze şi să-şi spună unul altuia „urâtule”. 

Observă că Lili se mişca repede prin mulţime, urcând 
următorul rând de trepte, ca să ajungă la ultimul etaj. Până ca 
Lauren să apuce să treacă de un tip mai voinic care încerca din 
răsputeri să-şi pună în echilibru un abajur pe cap, Lili dispăruse. 


Muzica se auzea tare pe fiecare etaj şi fiecare cameră în parte 
era plină de băieţi şi fete care arătau bine şi care petreceau 
împreună. Lauren strânse mai bine în mână paharul de plastic 
plin cu Sprite, încercând să nu verse nicio picătură în timp ce 
înainta anevoios pe scara în spirală. Ultimul lucru pe care şi-l 
dorea era să atragă toată atenţia asupra ei. 

O părticică din ea îşi dorea să stea într-un colţ, sorbind din 
Sprite şi uitându-se la toţi ceilalţi cum se distrează. Dar asta era 
vechea Lauren, se certă ea în gând cea cu părul ciufulit, cu obraji 
bucălaţi şi haine proaste. Noua Lauren juca într-un reality-show, 
îşi tundea părul la Christophe în Beverly Hills de două ori pe lună 
şi îşi cumpăra hainele cu ajutorul unei armate de shopperi 
personali. 

Deci despre asta era vorba când erai o Ashley - lovituri înalte 
cu piciorul la un meci de lacrosse, iar acum distracţie 
zgomotoasă la o petrecere mixtă. Anul trecut nu făcea decât să 
se uite la Heroes în reluare vineri seara, îndrăgostită puternic de 
eroul drăguţ care avea abilitatea de a absorbi puterile altora. 

Dacă ar putea măcar să absoarbă suficient din popularitatea 
celor trei Ashley ca să devină şi ea populară, atunci poate că ar 
reuşi să schimbe lucrurile. Până acum, se părea că se 
mulţumiseră s-o lase să facă parte din grupul lor atât timp cât 
camerele de luat vederi erau aţintite asupra lor, dar ce se va 
întâmpla odată ce emisiunea se va termina? 

Lauren se uită în jurul ei. Era fericită să vadă o grămadă dintre 
fetele din clasă părând super fericite că fuseseră lăsate să vină şi 
ele la petrecere. Menţionase şi ea în treacăt evenimentul într-un 
mail către Guinevere Parker, sugerându-i că ar fi o ocazie bună 
să scrie un articol pentru Pagina Şapte din ziarul şcolii, care se 
ocupa de ceea ce se mai petrecea în cercurile sociale, şi 
adăugând că oricine şi oricare elevă din clasa a şaptea ar fi bine- 
venită la petrecere. 

Lauren hotărî să urce şi ultimul rând de trepte şi să le caute pe 
Lili şi celelalte Ashley. lat-o! Uşa de la baie era deschisă şi 
înăuntru era Lili, care stătea pe blatul din marmură, legănându-şi 
picioarele, vorbind cu trei alte fete şi comparându-şi luciul de 
buze cu ele. 

Lauren îi făcu semn cu mâna şi Lili îşi flutură degetele a salut. 
Lauren ezită, gândindu-se dacă ar fi bine să intre în baie, dar nu 
mai era loc şi pentru ea pe blat. Trecu mai departe. 

În biroul uriaş, cu mobilier gri cu linii fine şi computer G5 cu 


ecran plat de treizeci de inchi, dădu peste Ashley şi Tri, într-un 
colţ, vorbind cu alţi copii. A.A. tot îşi bătea gura degeaba că Tri 
era mic de statură, dar asta nu însemna că nu era cel mai frumos 
băiat din clasa a şaptea de la Gregory Hall. Era atât de frumos că 
ar fi putut să se facă actor - nu toţi actorii sunt mici de înălţime? 

Lauren se duse spre ei tocmai când Ashley se ridica de pe 
canapea şi îl trăgea şi pe Tri în picioare după ea. 

— Pleci? o întrebă Lauren. 

— Doar ca să iau o gură de aer proaspăt, zise Ashley. S-a oprit 
ploaia, în sfârşit. 

— Pe A.A. ai văzut-o? 

Lauren n-o văzuse deloc de când sosise la petrecere. 

— Nu, clătină Ashley din cap. 

Lauren se intimidă şi nu se luă după Ashley şi Tri, aşa că intră 
într-o altă cameră. Lauren se uită la paharul ei, care acum era 
gol. Îi cam dispăruse curajul. Era la petrecere, dar cele trei 
Ashley o lăsaseră baltă. Poate că, dacă s-ar duce înapoi la 
bucătărie să mai pună nişte Sprite, ar mai pierde ceva vreme, 
până venea momentul în care ajungea Dex să o ia de la 
petrecere. Văzu un tip supraponderal care părea mai degrabă a fi 
la facultate decât la liceu, care stătea singur într-un colţ, însă 
părea cam ciudat şi nu foarte prietenos. Se uita în gol şi avea un 
rucsac atârnat pe un umăr. 

— Ce rahat. 

Un tip se apropiase de ea. Era roşu la faţă. Avea părul blond 
ciufulit şi ochii verzi sclipitori, şi o pată mare şi întunecată pe 
tricoul lui de rugbi. 

— Bună treabă, nu? o întrebă el, frecându-şi pata. Nici măcar 
nu jucam şi am fost stropit. Clătină din cap. Cred că se asortează 
cu asta, adăugă, arătându-i o pată roşie de ketchup. 

Lauren zâmbi şi îi întinse câteva şerveţele. Îl recunoscu drept 
unul dintre băieţii din gaşca lui Tri Fitzpatrick. Era drăguţ din 
partea lui că-i păsa de tricoul său. Majoritatea băieţilor se 
simțeau în largul lor şi în zdrenţe. 

— Cât de rău arată? o întrebă el. 

Lauren ridică din umeri. 

— E OK. Nici măcar nu se mai vede. 

— Bine. Oftă plin de dramatism. Unele dintre fetele de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble m-ar da afară din cameră sau mi-ar 
spune să plec acasă ca să mă schimb. 


Lauren nu se putu abţine să nu se uite la Ashley, care era 
afară pe terasă şi vorbea cu Tri, cu părul perfect aranjat. Ashley 
probabil că ar considera că o pată de suc e o insultă pentru ochi, 
iar una de ketchup ar fi o grozăvie pentru mintea omenească. 

— Atât timp cât nu e sânge, îl avertiză Lauren. 

— Mă jur că nu e. Asta numai dacă un apărător de la Reed 
Prep nu m-a înjunghiat cât urcam scările. Au dat buzna la 
petrecerea noastră, spuse el zâmbind, arătând spre un grup de 
băieţi gălăgioşi care tocmai sosiseră. 

Lauren se uită unde îi arătase el şi, cu siguranţă erau nişte tipi 
din echipa de la Reed Prep care tocmai intraseră în apartament. 
Băieţii de la Gregory Hall păreau prea supăraţi la vederea 
rivalilor lor. Majoritatea lor erau prieteni oricum, fuseseră chiar la 
grădiniţă împreună. 

— Atunci n-ai să mori din asta, cred, zise ea şi începu să râdă. 

— Cred. El oftă. Dacă spui tu. 

Oare era adevărat? Oare Lauren Page flirta cu tip? lar el chiar 
îi răspundea? 

Până să-l tragă prietenii lui după ei - mergeau la o altă 
petrecere în St. Francis Wood - Christian îi ceruse numărul de 
telefon. 


Imediat ce el plecă, Lauren se trezi vorbind cu un alt băiat, 
care intrase ca să caute o lavetă cu care să şteargă ceva ce se 
vărsase pe măsuţa de cafea. Îi dădu şi lui, fericită, mai multe 
şerveţele. Ca şi Christian, era jucător de lacrosse, dar el era în 
clasa a şaptea la Saint A.. Se pare că era de datoria ei să-i 
salveze pe băieţi de murdărie în seara aceea. 

Şi el era drăguţ, dar în alt fel decât Christian. Alex avea părul 
închis la culoare, pielea măslinie şi ochi care păreau aproape 
negri. Îl ajută să şteargă mizeria iar apoi începură să vorbească 
despre orice, de la muzica de la petrecere la vremea oribilă din 
San Francisco. 

Ea îi povesti despre părinţii ei, iar el îi spuse despre familia lui. 
Bunica lui era catalană, îi zise, şi obişnuia să-i cânte în spaniolă 
când era mic. Când deveni brusc jenat şi îşi ceru scuze pentru că 
nu obişnuia să vorbească despre viaţa lui personală, inima lui 
Lauren se topi toată, ca o îngheţată într-o zi toridă. Era ceva în 
ochii întunecaţi, chiar meditativi, ai lui Alex, iar modul în care îi 
cădea părul pe faţă o făcea să se simtă moale ca un jeleu pe 


dinăuntru. Când îi ceru şi el numărul de telefon, i-l dădu fără 
umbră de îndoială în suflet. 

Lauren se uită în jurul ei prin cameră. Nu se vedea nici urmă 
de vreo Ashley prin preajmă, dar nu-i păsa. Doi băieţi îi ceruseră 
numărul de telefon şi niciunul dintre ei nu încercase să o târască 
până într-un dulap. 

Băieți cărora le plăcea de ea. Ce ciudat era! Niciodată nu i se 
mai întâmplase aşa ceva. Însă asta fusese VIDA. Viaţa. Înainte. 
De. Ashleys. 


13 


SE SPUNE CĂ UN SĂRUT POATE FI 
O VIRGULĂ, UN SEMN 
DE ÎNTREBARE SAU UN SEMN 
DE MIRARE, ÎNSĂ PENTRU LILI 
SUNT TOATE TREI 


LILI ÎL VĂZU PE MAX IMEDIAT CE ACESTA AJUNSE LA PETRECERE 
şi ştia că şi el o văzuse. Privirile li se întâlniră din colţurile opuse 
ale camerei (mai degrabă peste două camere, din moment ce ea 
se uita de la etajul doi la unu). El îi zâmbi timid, iar inima ei 
tresăltă, însă încercă să nu lase să se vadă asta, concentrându- 
se asupra sfaturilor de machiaj pe care le revărsa peste ea o tipă 
dintr-a opta. 

Trebuia să pară distantă, să nu se poarte ca o fană disperată 
îndrăgostită fără scăpare de un jucător de lacrosse. 

Deşi trebuia să recunoască realitatea: exact asta era. 

Lili îşi acordă o oră să se plimbe printre toţi cei de la 
petrecere, să vadă tot apartamentul şi să trimită bezele către toţi 
cunoscuţii, şi să flirteze cu cât mai mulţi băieţi posibil. O oră care 
să-i permită lui Max să o vadă cum se plimbă pe scara în spirală, 
cu rochiţa ei super scurtă, cu noii ei pantofi de tangou şi cu 
tocurile de şapte centimetri. O oră ca el să-i vadă părul lucios 
cum se unduieşte şi buzele roz cum îi zâmbesc. După ce va trece 
ora respectivă, se va asigura că se apropie cât mai mult de el şi 
nu se va mai mişca de acolo. 

La fel ca orice plan al lui Lili, şi ăsta merse ca uns. 

După ce străbătu în lung şi-n lat apartamentul de mai multe 
ori, se trezi în mijlocul unui grup de copii înghesuiți pe hol. 
Aşteptau cu toţii să iasă pe terasă, unde cineva trebuia să 
lanseze nişte artificii. Îşi făcu loc printre ei până ce ajunse 
aproape-dar-nu-prea-aproape de el, sperând că nu va părea 


nimic ieşit din comun că ajunsese acolo. 

Max se întoarse şi păru plăcut surprins. 

— Salut! 

— Salut şi ţie, zise ea relaxată, de parcă de-abia atunci 
observase că e lângă ea. Ce faci aici? Nu sunteţi voi cumva... 
duşmanii? 

— Am fost invitaţi! protestă Max. Ce înseamnă o petrecere în 
cinstea victoriei fără învingători? Glumi el. 

Lili zâmbi. Câţiva dintre cei din spate o împinseră în faţă, mai 
aproape de el. 

— Ups. Scuze! 

Max o prinse şi o ajută să-şi recapete echilibrul, iar apoi îi 
zâmbi. Lili se gândi că amândoi par nişte idioţi, aşa cum stau ei 
acolo şi îşi zâmbesc unul celuilalt. Era sigură că simte ceva şi din 
partea lui. O plăcea şi el. 

— Madame Lebrun e o adevărată figură, nu? spuse Lili. 

— Cred că am numărat cincizeci şi trei de strănuturi ora 
trecută. Max începu să râdă. E alergică la ceva? 

Lili încuviinţă repede. 

— Asta nu e nimic. Anul trecut i-a fost atât de rău că a leşinat! 

— Chiar aşa? 

— Trebuia să vezi cu ochii tăi. A strănutat atât de tare că şi-a 
pierdut cunoştinţa, s-a împiedicat de covor şi a dat cu capul de 
pământ. Sângera atât de tare că eu şi Greg - celălalt tip care era 
la oră - am crezut că e cazul să sunăm la 112. 

— Nu-mi vine să cred! 

— Da. N-a fost aşa. Am inventat totul. 

Îi făcu cu ochiul. Oare ce-o apucase? 

Preţ de o secundă, Max păru că nu mai ştie ce să creadă, iar 
apoi pufni în râs. Umerii i se relaxară şi rânji spre ea. 

— Şi tu eşti o adevărată figură. 

Se apropie şi mai tare de ea ca să le facă loc unor copii care 
voiau să ajungă pe terasă. De afară se auzeau deja primele 
explozii şi şuierături ale tuburilor de artificii. Pe hol se adunară şi 
mai mulţi copii, încercând să ajungă pe terasă, iar următoarele 
bubuituri au fost atât de puternice că Lili trebui să-şi pună 
mâinile la urechi. 

— Vrei să te ascunzi acolo? o întrebă Max, găsind o uşă care 
dădea într-o debara mică. Vrei să aşteptam acolo până ce trec 


artificiile? 

Lili încuviinţă din cap, fericită să scape de mulţime şi de 
zgomot. Debaraua era un loc îngust şi întunecat. Stăteau atât de 
aproape unul de celălalt că aproape o atingea cu blugii în zona 
genunchiului ei dezgolit. 

— Deci Madame n-a leşinat. Acum, cum pot să mai am 
încredere în tine? întrebă Max, ridicând o sprânceană în lumina 
slabă. 

— Mă faci mincinoasă, Maxwell Costa? întrebă ea, părând de-a 
dreptul indignată. 

— Tu ai spus-o, nu eu, Ashley Li. 

Era prima oară când îi spunea pe nume. Şi îi spusese Ashley, 
nimeni nu-i mai spunea aşa, ceea ce suna mai intim, mai special. 
Apoi se treziră atât de aproape unul de celălalt că îi stătea 
practic în braţe, iar capul lui era atât de aproape de al ei. Cotul 
cuiva - al ei? - al lui? - atinse întrerupătorul şi se făcu atât de 
întuneric că aproape nu-i mai vedea chipul. Niciunul nu scoase 
un cuvânt, iar Lili ştiu ce urmează să se întâmple. 

Urma să o sărute. 

Închise ochii şi buzele li se atinseră. 

Orice ar fi zis celelalte Ashley, Lili chiar mai sărutase un băiat. 
Exact aşa cum le spusese şi prietenelor ei, sărutase un băiat 
când fusese în Taiwan vara trecută. Băiatul era un prieten al 
vărului lui Lili, avea treisprezece ani, era drăguţ, agitat şi timid. 
Tocmai asta fusese problema. Era atât de timid şi de agitat că, 
atunci când se aplecase s-o sărute, nu apucase să o sărute pe 
gură şi ajunsese cu buzele pe bărbia ei! Fusese destul de 
scârbos. Umed şi rece şi neaşteptat, total dezamăgitor, iar 
băiatul se simţise atât de jenat că nu se mai apropiase de ea 
deloc. 

Prietenele ei nu trebuiau să cunoască toate detaliile 
îngrozitoare şi nu aveau nicio şansă să afle mai multe despre 
asta. Numai dacă Ashley nu avea de gând să trimită spioni în 
Taiwan ca să afle adevărul, bineînţeles. Lili o considera în stare şi 
de aşa ceva, 

Dar sărutul ăsta era complet diferit. Sărutul acesta era blând 
dar încrezător, de-a dreptul intens. | se uscă brusc gura şi de- 
abia îşi mai amintea cum să vorbească în engleză, darămite în 
franceză. 

Se pierdu cu totul în sărutul ăsta şi tot stresul care-i apăsa 


umerii - competiţia cu Ashley pentru a câştiga coroana de 
Regină a preadolescentelor, presiunea pe care părinţii o puneau 
asupra ei să înveţe bine la şcoală şi evaluarea de pe AshleyRank 
- toate dispărură. Era în al nouălea cer. 

Când se dezlipiră într-un final unul de celălalt, Max bătu 
darabana cu degetele în perete şi îşi întoarse privirea. Când se 
răsuci către ea, în mintea lui Lili sună un clopoțel de alarmă. Se 
întâmpla ceva. Figura lui drăguță era tulburată, de parcă şi-ar fi 
amintit ceva de rău. 

— E totul în regulă? reuşi ea să spună, cu respiraţia încă tăiată 
din pricina sărutului. 

— Da, da. Nici măcar nu se putea uita în ochii ei. Doar că e... 
ciudat. 

— Ce-i ciudat? 

Acum ea devenise agitată. Acum era de-a dreptul îngrozită. 

— Vreau să spun, ăăă... Ne mai vedem, bine? 

Ne mai vedem? 

Oh oh. Lui Lili nu-i plăcea cum suna asta. 

— Uite ce e, am să te sun eu... 

Max îi dădu drumul la mână şi deschise uşa. 

— Unde pleci? îl întrebă ea. Putem să vorbim despre asta? 

Ce se întâmpla? De ce se purta atât de aiurea? Era vorba doar 
de un sărut. Avea ea păduchi, sau ce? De ce Max se purta ca şi 
cum tot ce-şi dorea era să fugă cât mai departe, foarte departe 
de ea? Asta se întâmpla când te sărutai cu un băiat? Oare avea 
mama ei dreptate? 

— Pa, îi zise Max, ieşind atât de repede că se ciocni de un tip 
mai gras care purta un rucsac. 

Apoi pur şi simplu dispăru, lăsând-o pe Lili să iasă afară 
singură în holul acum pustiu, cu figura schimonosită de plâns. 


www.AshleyRank.com 


Inimile încă ne mai bat cu putere după cât Red Bull a băut 
aseară la prima petrecere F-B (adică fete şi băieţi) a anului! U- 
raaa! 


#1 ASHLEY SPENCER 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Ne înveseleşte tricoul Deesh cu Băiat şi Fată pe care-l purta 
aseară, care avea numele Prietenului Adorabil scris deasupra 
siluetei unui băieţel şi numele ei deasupra siluetei unei fetiţe. 
Bravo pentru că ţi-ai deschis inima! 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Pentru că este jumătate din Cuplul Cel Mai Tare din clasa a 
şaptea. 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Ne-a zâmbit tuturor în aceeaşi măsură. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

N-a vrut să guste nici măcar un chips. Probabil că a fost o idee 
bună. (Râgâială!) 

SCOR CUMULATIV: 39 


#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Întotdeauna arată şic fără să depună niciun efort. Pun pariu că 
tricoul ei super, asimetric, era tot ceva căpătat de la mama ei 
model. 

STIL ÎN SOCIETATE: 9 

Să dispari într-un dulap cu un băiat pe care de-abia l-ai 
cunoscut? Dacă nu are grijă, în curând va căpăta o reputaţie 
proastă! 

STIL DE A ZÂMBI: 8 

Regina Dulapurilor nu părea atât de fericită când s-a deschis 
uşa. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 8 

Nu e o idee bună să te joci cu minţile unui alt băiat când de- 
abia ai scăpat de fostul tău urmăritor. 

SCOR CUMULATIV: 35 

următorul>> 


#2 ASHLEY „LILI” LI 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Arăta ca o păpugşică într-o rochiţă mini, gri fumuriu, romantică, 
vaporoasă, accesorizată cu o fundă mare. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

S-a descurcat de minune, i-a aiurit pe toţi băieţii de la 
petrecere, inclusiv pe un jucător anume de la Reed Prep. 

STILUL DE A ZÂMBI: 8 

Niciodată nu am văzut-o mai fericită ca la începutul petrecerii, 
însă a plecat părând supărată. Ştie cineva ce s-a întâmplat? 

STIL ÎN GÂNDIRE: 7 

Rochia a părut un pic cam scurtă pentru a urca şi cobori 
întruna pe scări. 

SCOR CUMULATIV: 35 


ŞI RESTUL LUMII... 

#5 LAUREN PAGE 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Rochiţa ei din jerseu de mătase de la Foley & Corrina (am 
întrebat) era pur şi simplu prea drăguță! 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

A fost văzută flirtând nu cu unul, ci cu doi băieţi la chef! Poate 
că e prea mult, prea bine? 

STILUL DE A ZÂMBI: 7 

A devenit practic cea mai zâmbăreaţă fată zilele astea. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Se spune că ea a fost în spatele invitaţiei pe care am primit-o. 
Super gest! 

SCOR CUMULATIV: 34 


14 


SINGURUL LUCRU PE CARE 
ÎL CELEBREAZĂ ASHLEY 
ESTE EA ÎNSĂŞI 


CEREMONIA PRIETENIEI A FOST GENIALĂ - CHIAR DACĂ ASHLEY 
trebuia să spună asta ea însăşi. Ideea îi venise pe moment la 
întâlnirea cu producătorii, iar acum, după numai o săptămână, 
devenise realitate. Nu numai atât: era într-un reality-show. Cât 
de tare e asta? 

În faţa camerelor de luat vederi, la ora domnişoarei Charm, 
grupuri de fete emoţionate se ridicau să se prezinte. Ashley nu 
era surprinsă că aveau emoţii. Şi ea ar fi avut emoţii dacă cele 
trei Ashley ar fi făcut bannere atât de patetice. 

Exact aşa cum se aşteptase ea, toată lumea făcuse cel mai la 
îndemână lucru. Sheridan Riley lipise un rând de gene false pe 
bannerul grupului său ca să reprezinte bretonul ei (prea scurt). 
Melody Myers şi Olivia Debartolo lipiseră pe banner păpuşi de 
hârtie cu gemenele Olsen, ca să arate cât de tare se asemănau 
şi cât de inseparabile erau ele. l-îh. Unele dintre fete chiar 
folosiseră creioane colorate ca să-şi decoreze bannerul. Salu-ut! 
Ce, erau sărace? Sau doar le fusese lene? Lui Ashley nu-i venea 
să creadă de câtă lipsă de iniţiativă dădeau dovadă. 

Până şi cântecele tuturor celorlalte fete erau complet 
previzibile. Primul grup alesese „Ai un prieten”, care era un fel 
de cântec hippie al tuturor, pe care tatăl lui Ashley îl mai cânta 
din când în când la chitară. Era de tot plânsul şi nu era de ajutor 
nici faptul că două dintre cele patru fete începură să plângă când 
îl cântau. Al doilea grup a fost şi mai deplorabil, cântând melodia 
formaţiei Beatles „Cu puţin ajutor din partea prietenilor”. Daria 
Hart chiar arăta puţin ca Ringo. Ashley trebui să-şi muşte buzele 
ca să n-o apuce istericalele. 

Însă trebuia să admită că Daria şi grupul ei - cele mai şterse 
trei fete din clasă nu făcuseră o treabă prea proastă cu bannerul 
lor. Folosiseră coperta albumului Beatles Sgt. Pepper's Lonely 


Hearts Club Band, pentru că de acolo îşi luaseră melodia, şi îşi 
suprapuseseră în Photoshop feţele lor şterse peste ea. Măcar 
făcuseră un efort. Domnişoara Charm se extazia zgomotos în 
faţa acelui banner, însă nu-l văzuse încă pe cel al găştii Ashleys. 

Fetele din grupul lui Melody şi al Oliviei încercară cânte 
melodia de generic de la Sex and the City, însă, pentru că nu 
avea cuvinte, se cam încurcară pe la partea cu bum-bam-bum. În 
discursurile lor, vorbiră una despre cealaltă ca şi cum ar fi fost 
personaje din film. „Tu semeni atât de mult cu Carrie”, îi zise 
Melody lui Doro Hansen. „Slabă moartă, bleagă, dar cu păr atât 
de drăguţ.” Problema era că, deşi erau şi ele tot patru, niciuna 
nu voia să fie Samantha, fufa, aşa că erau două Charlotte, în 
schimb. 

Cele trei Ashley şi Lauren erau ultimele, aşa cum ceruseră 
producătorii. Bannerul lor 3-D era uluitor. Până şi Lili, care nu mai 
voia decât să fie în centrul atenţiei şi care devenise o 
plângăcioasă din momentul în care apăruseră camerele de luat 
vederi, o lăsase pe Ashley să-şi folosească propria creaţie dându- 
şi seama că de fapt Ashley chiar ştia despre ce vorbea. 

Lili se purtase cam ciudat toată ziua. Plecase de la petrecerea 
de sâmbătă cu ochii înroşiţi, fără să spună nimănui ce se 
întâmplase. Ashley auzise că fusese un incident cu Broscuţa de 
la Reed Prep (pentru că vorbea franceză, vă prindeţi voi) şi 
jurase să afle toate detaliile. Acum spera numai că oricare ar fi 
fost problema, asta nu va afecta contribuţia lui Lili la programul 
lor. 

Toată lumea din clasă icni cu răsuflarea tăiată când fetele 
desfăcură pânza grea, de culoarea fildeşului. Lauren ţinând-o 
dintr-o parte, iar A.A. din partea cealaltă. Ashley era 
reprezentată, aşa cum plănuise, de o tiară uriaşă diamantată 
cusută pe pânză. Ca să-i închidă gura lui Lili, creaseră un 
Blackberry, aşa cum ceruse ea, o reproducere uriaşă a unui 
telefon făcut din piele neagră, cusută la mână. Pentru A.A., 
tăiaseră o minge de fotbal în două şi lipiseră o jumătate pe 
banner. Ashley nu vorbise serios în privinţa buzelor - spusese 
asta doar aşa, în faţa camerelor, pentru a crea senzaţie. 

Problema cu A.A.: era minunat de frumoasă. Cu pomeţii ei 
înalţi şi cu picioarele ei lungi, arăta ca un model. În plus, avea o 
personalitate dulce de la natură, iar Ashley nu putea permite ca 
A.A. să apară la televizor drept fata frumoasă şi angelică. 
Publicul avea dreptul să ştie că putea să fie cam uşuratică. 


A.A. o iertase pe Ashley pentru înţepăturile ei, aşa cum Ashley 
ştia că avea să se întâmple. Ei, de fapt renunţase să mai discute 
despre asta, ceea ce era aproape acelaşi lucru. Lili devenise 
deodată botoasă şi dificilă, iar Tri tot nu se comporta ca un iubit 
adevărat, neavând curajul să o sărute încă, aşa că Ashley nu 
avea nevoie de mai mult stres pe cap. 

Persoana cel mai greu de reprezentat pe banner era Lauren, 
din motive evidente. Nu o cunoşteau cu adevărat şi era greu să- 
şi dea seama cu exactitate ce fel de personalitate avea. Se 
descurca bine la şcoală, iar părinţii ei erau fabulos de bogaţi. ŞI 
ce? Oricine era cineva la Şcoala Domnişoarei Gamble era bogat. 
Într-un final, se hotărâră să facă o replică a meniului de la Ivy, 
restaurantul la care merseseră în L.A., ca să arate cum ştia ea 
atât de multe locuri super. Ashley îl angajase pe caligraful pe 
care-l folosea mama ei la evenimente ultra elegante pentru a 
reproduce exact meniul de acolo. 

În centrul bannerului, cuvântul Ash/eys era brodat de mână de 
una dintre femeile care lucrau la ea acasă, care era din 
Guatemala. Fiecare dintre fete avea un discurs de ţinut (învăţat 
pe de rost, bineînţeles, şi repetat la infinit) despre una dintre 
membrele grupului. Lili vorbi despre Lauren, pentru că ea era 
singura dispusă să o facă. Lauren vorbi despre Ashley şi avu o 
groază de lucruri minunate de spus. Era atât de evident că 
Lauren se afla în spatele blogului. Părea să o adore pe Ashley ca 
pe un idol. Însă, se gândi Ashley, cine n-o iubea pe ea? A.A. vorbi 
despre Lili şi se descurcă binişor lăudându-i loialitatea, iar Ashley 
încheie cu un discurs din inimă despre A.A.. Până la urmă, era o 
celebrare a prieteniei. Şi, uitându-se la grupul ei, Ashley simţi 
cum i se umple inima de afecţiune pentru fete. O făceau să dea 
atât de bine. 

Cântecul lor era piesa de rezistenţă, iar Lili insistase să fie ea 
cea care îl alege. Hotărâseră să abordeze lucrurile din cu totul alt 
unghi decât celelalte grupuri şi să nu aleagă un cântec care să 
aibă în titlu cuvântul „prieten”. Aşa că aleseseră într-un final 
„Beautiful”, al Christinei Aguilera. „Suntem frumoase în toate 
modurile posibile” era versul care părea să descrie exact ceea ce 
simțeau una pentru cealaltă. In plus, scotea în evidenţă vocea 
dulce cu care putea cânta Ashley. Era atât de fericită că insistase 
ca toată lumea să cânte fără CD pe fundal. Dacă s-ar fi permis un 
acompaniament muzical, Lili şi-ar fi adus vioara şi ar fi furat 
toată atenţia numai pentru ea. 


La finalul orei, când producătorii strângeau şi toată lumea se 
dădea peste cap să laude bannerele şi prezentările celorlalte 
echipe, Jasper britanicul, care era mai drăguţ decât Matt, 
hotărâse Ashley, în principal din pricina accentului său îi zâmbi 
larg lui Ashley. 

— Cred că ţi-ai dat seama exact cum merge treaba, zise el, 
bătând-o pe umăr. Dacă o ţii tot aşa, o să fii cea pentru care 
votează toată lumea. Şi, apropo, mulţumesc pentru pontul de 
acum două seri. 

— A fost plăcerea mea, îi zâmbi Ashley. 

— Ce ţi-a spus Jasper? o întrebă Lili, care observase tot. 

— Nimic important. 

Ashley ridică din umeri. Nu voia să-i mai dea vreun indiciu lui 
Lili, ca apoi aceasta să mai pună la cale vreo înregistrare secretă. 

Subterfugiile erau singura modalitate de a câştiga. Nimeni nu 
câştigase vreodată un concurs televizat purtându-se frumos. 


15 


LAUREN SPUNE CĂ, DACĂ NU POŢI 
FI CU CEL PE CARE ÎL IUBEŞTI, 
ATUNCI IUBEŞTE-L 
PE CEL CU CARE EŞTI 


LAUREN AVEA ÎNTÂLNIRE. PRIMA El ÎNTÂLNIRE! DOUĂ PRIME 
întâlniri, de fapt. În aceeaşi zi. Şi aproximativ aceeaşi locaţie. 
Cum se ajunsese la asta? 

În primă fază, Christian o sunase să o întrebe din dacă nu vrea 
să iasă cu el prin Parcul Golden Gate într-o zi, după şcoală. Părea 
un pic agitat, aproape că-şi cerea scuze pentru telefon: lucra la 
un proiect de geografie urbană pentru şcoală şi avea nevoie să 
facă nişte muncă de cercetare la Grădina de Ceai Japoneză. La 
petrecere, Lauren îi spusese că parcul era unul dintre locurile ei 
preferate din oraş. l-ar plăcea să meargă cu el? 

Bineînţeles că i-ar plăcea! Lauren mergea mereu în Parcul 
Golden Gate când era mică, pentru că părinţii ei nu aveau mulţi 
bani şi nu te costa nimic să mergi în parc. Tatăl ei fusese asistent 
universitar când ea era mică şi îşi făcea lucrarea de doctorat, 
trăind dintr-o mică subvenție universitară. Mama ei lucra cu 
jumătate de normă la o organizaţie nonprofit care o plătea cu 
mai nimic ca să răspundă la telefon şi să scrie scrisori. Locul lor 
preferat pentru a petrece după-amiezile de duminică era Grădina 
de Ceai Japoneză. Bineînţeles, nu-i spusese toate detaliile despre 
copilăria ei săracă şi lui Christian. El mergea la Gregory Hall, şi 
nu era la locurile fără plată. Lauren nu voia ca el să afle că 
locuise într-o clădire micuță din cartierul Mission. 

În weekend, o sunase şi Alex. Mama lui era gazda unei recepții 
măreţe, plictisitoare - „distracţiile obişnuite elitei sociale”, îi 
spusese el la telefon, „chestii de fiţe” - la Muzeul de Young din 
parc. Muzeul se închidea la cinci, iar recepţia nu începea decât la 
şase. Voia şi Lauren să stea cu el pe acolo timp de o oră? 

După ce pleca mulţimea, puteau să facă un tur al muzeului 


numai ei doi. Îşi amintea că ea îi spusese la petrecere că îi plac 
mult parcul şi muzeul. Of, Doamne, se gândi Lauren, cred că am 
spus aceleaşi lucruri tuturor de la petrecere! Trebuie să mai 
lucrez la conversațiile mele. 

Bineînţeles, seara în care avea loc evenimentul de la muzeu 
pregătit de mama lui Alex trebuia să fie miercuri, fix în ziua în 
care Christian se putea întâlni cu ea la Grădina de Ceai Japoneză. 
Lauren trase aer în piept cu putere şi îşi exprimă acordul de a 
face ambele lucruri. Ce făcuse? Oare stătea prin preajma celor 
trei Ashley atât de mult că începuse să se comporte ca una 
dintre ele? 

Să ieşi în oraş cu doi băieţi în acelaşi timp era exact genul de 
lucru egoist şi duplicitar de care ar fi Ashley în stare. Dar Lauren 
nu se putea abţine! li plăceau amândoi băieţii - ce era în 
neregulă la asta? Nu era ca şi cum fusese de acord să fie 
prietena vreunuia dintre ei sau aşa ceva. Pur şi simplu se distra 
şi ea. 

În afară de asta, o Ashley nu ar merge nici în ruptul capului în 
Grădina de Ceai Japoneză. Cu o zi în urmă, în timp ce lua prânzul 
cu cele trei Ashley, Lili desfiinţase prăjitura cu răvaş pe care o 
primiseră cu ocazia Zilei Internaţionale, spunând că era, de fapt, 
o invenţie americană. La fel ca şi porcul dulce-acrişor şi puiul 
generalului Tso. Apoi Lauren intervenise şi le spusese cum, acum 
o sută de ani, prăjiturelele cu răvaş fuseseră inventate de 
grădinarul japonez care avea grijă de Grădina de Ceai din parc. 

Crezuse că fetele erau interesate de asta, aşa că vorbise mai 
departe despre cum cineva din L.A. prezisese că e inventatorul 
lor şi despre cum The Court of Historical Review? decisese într-un 
final că ele apăruseră pentru prima oară în San Francisco - până 
când Ashley ridicase o mână ca s-o oprească, spunând că era 
cea mai plictisitoare poveste pe care o auzise vreodată. 

Din fericire, Christian nu părea că se plictiseşte când i-o spuse. 
Îi povesti totul în timp ce străbăteau una dintre cărările pietruite 
şi dădeau roată unui iaz liniştit, frumos, plin de nuferi. El purta 


2 Fals tribunal din San Francisco, întrunit de mai multe ori în ultimele decenii 
pentru a decide asupra unor curiozităţi istorice. Hotărârile Curţii sunt pur 
simbolice şi nu au autoritate legală. Printre deciziile luate se numără, în afară 
de faimoasa chestiune a prăjiturilor cu răvaş, faptul că martini-ul a fost inventat 
în San Francisco şi nu în Martinez, California, că povestea Cenuşăresei a apărut 
în Italia şi nu în Franţa sau China, sau (în 1993) că Elvis Presley este cu 
adevărat mort (n. r.). 


încă uniforma de la Gregory Hall, cu cămaşa scoasă din 
pantaloni, iar părul lui blond-închis era atât de ciufulit de parcă 
ar fi venit la întâlnire dându-se peste cap. 

Lauren fugise acasă ca să se schimbe, spunându-i lui Dex să 
conducă foarte repede. El o ignorase, bineînţeles, şi condusese 
cu viteză normală, râzând de ea pentru că voise să înghesuie cât 
mai multe întâlniri într-o singură după-amiază. Se hotărâse să 
poarte blugi şi un tricou confortabil pe care scria un mesaj haios, 
„Nu mă face să-mi pierd minute preţioase din zi”, care spera că-l 
va face pe Christian să râdă. 

Cumva, i se părea mai puţin stresant să iasă în oraş cu un 
băiat precum Christian decât cu cele trei Ashley. Sau cu oricare 
dintre fetele de la Şcoala Domnişoarei Gamble, de fapt. Lui nici 
măcar nu părea că-i pasă ce haine poartă, în afară de faptul că 
râsese când văzuse tricoul. Îi zâmbise doar foarte mult şi 
încercase s-o facă să râdă prefăcându-se că-şi pierde echilibrul şi 
cade pe una dintre pietrele care formau cărarea. 

Lui Lauren îi plăcea în mod special podul-lună, abrupt şi 
curbat, care semăna mai degrabă cu o scară decât cu un pod pe 
care puteai să-l treci la pas. li plăcea foarte tare să se caţere pe 
el când era mică, folosindu-se de mâini ca să se poată urca până- 
n vârf. 

— E făcut după un tip de pod foarte vechi care se folosea în 
China antică pentru a trece peste canale, îi explică Lauren lui 
Christian, iar el îşi notă totul foarte serios pe un caiet. 

Îşi făcuse griji să n-o creadă o tocilară, dar lui nu părea că-i 
pasă de aşa ceva. 

— Facem întrecere până în vârf? îi sugeră el, arătându-i cu 
capul spre pod, iar ea o rupse la fugă imediat - fără un mic 
avans, nu avea cum să câştige în faţa lui! 

Se distrau atât de tare că, atunci când îşi scoase telefonul ca 
să se uite la ceas, Lauren tresări. O durea sufletul, dar îşi dădea 
seama că era aproape cinci şi trebuia să se întâlnească şi cu 
Max. Nu prea o trăgea inima să plece. 

— Trebuie să mă întâlnesc cu mama acum, îi zise ea. Ura că 
trebuia să-l mintă pe Christian, dar i se părea cam nepoliticos să- 
i spună că se grăbeşte la întâlnirea cu un alt băiat. Pentru 
recepţia aia de la muzeu despre care ţi-am spus - îmi pare tare 
rău, dar trebuie să plec. 

Chiar îi părea rău. Timpul petrecut cu Christian fusese foarte 
distractiv. li plăcea tare mult de el. 


— Nicio problemă, zise el. Hei, vrei să vezi săptămâna viitoare 
filmul ăla nou despre sfârşitul lumii? Cel cu roboții care pun 
stăpânire pe tot Pământul, sau ceva de genul ăsta? 

— Nu aşa se întâmplă mereu - roboții pun stăpânire peste 
Pământ? îl întrebă Lauren. 

— Sigur că da! Mie chiar mi-e frică de iPodul meu, ţie nu? 
începu Christian să râdă. 

— A, foarte tare chiar, şi nu ştiu ce să spun nici despre 
telefonul ăsta. Lauren îi zâmbi cu toată gura. Fie am să fac 
cancer de la el, fie o să-mi pună stăpânire pe creier. 

— Am să-ţi trimit un mesaj, îi promise el. 

Mai obținuse o altă întâlnire cu Christian! Uraa. Însă, mai întâi, 
trebuia să treacă şi de întâlnirea cu numărul doi. 

Christian o îmbrăţişă scurt şi, după ce plecă, Lauren fugi tot 
drumul până la Muzeul de Young, trecând în mare grabă prin 
grădina elegantă plină de sculpturi şi ajungând cu respiraţia 
tăiată în faţa intrării principale a clădirii deosebite, cu acoperiş 
din cupru. Spera ca Alex să nu bage de seamă asta. 

Într-o toaletă din apropierea intrării, se schimbă în ţinuta cu 
numărul doi: o rochiţă din satin, scurtă, fără bretele, marca Rhys 
Dwfen, cu sandale Alexandra Neel cu baretă şi toc ultra înalt. 

Alex o aştepta afară. Alex cel cu părul negru şi pielea ca 
tăciunele, pe chipul căruia apăru un zâmbet larg când o văzu. 
Fluturaşii din stomacul ei se făcură iarăşi simţiţi. 

— Îmi pare rău că am întârziat, şuieră ea, încercând cu 
disperare să-şi aranjeze gulerul de la rochie şi să-şi turtească 
părul zburlit în timp ce traversau curtea din faţă a muzeului. 

În foaierul principal uriaş al muzeului, cu tavanul său înalt, cu 
pardoseală din piatră deschisă la culoare şi tapet fotografic în alb 
şi negru pe pereţi, cei de la firma de catering aranjau mesele cu 
mâncare şi băuturi. O femeie înaltă care purta o rochie de 
mătase de la Lanvin, cu părul prins într-un coc şic, vorbea cu 
chelnerii îmbrăcaţi în smoching. 

— Ea e mama mea, şopti Alex, prinzând-o pe Lauren de braţ. 
Dacă nu vrei să fii pusă la treabă, să umpli frapierele cu gheaţă, 
am face bine să o ştergem de aici, 

Se strecurară într-una din galeriile lăturalnice, unde nu se mai 
afla nimeni altcineva, exact aşa cum îi promisese el. Lauren se 
simţi uşurată să descopere că şi cu Alex putea vorbi la fel de 
relaxată ca şi cu Christian. Îşi petrecură mare parte din timp în 


secţiunea dedicată artelor Americilor, care se dovedi a fi 
secţiunea preferată a lui Alex, la fel ca și a ei. 

— Nu pot să spun că-mi place pictura, recunoscu el în timp ce 
dădeau roată unui totem de cinci metri din Alaska. Însă îmi plac 
măştile şi armele şi toate chestiile alea aztece şi incaşe. 

— Arta precolumbiană, zise Lauren, conducându-l înspre cele 
două exponate care-i plăceau cel mai tare din tot muzeul: un 
luptător miniatural din Peru, sculptat, foarte detaliat şi pictat, 
ghemuit în poziţie de atac, ca un fel de spirit răzbunător al 
pădurii, şi un fragment de statuie sculptată în piatră, 
reprezentând capul unui zeu. 

— Scrie că e un zeu din Guatemala - din secolul al cincilea! 
Nu-mi vine să cred că e atât de vechi, se minună Lauren. 

— Arată cam ciudat. 

Alex dădu din cap, aplecându-se să se uite mai bine în vitrina 
de sticlă. Lauren se simţea jenată. Poate că n-ar fi trebuit să se 
arate atât de impresionată de el. Era doar o bucată veche de 
piatră găsită într-o junglă. Parcă o şi auzea pe Ashley căscând. Şi 
ce? Fetele ca Ashley erau jalnice. În afară de asta, dacă Alex ar fi 
fost interesat de fete ca Ashley, ar fi invitat-o în oraş pe una 
dintre cele trei Ashley, dar nu o făcuse. O invitase pe ea. 

Până la urmă... poate că Alex crezuse că e o Ashley din pricina 
modului cum arăta acum. Vechea Lauren n-ar fi avut cum să 
atragă lângă ea doi jucători de lacrosse. Sau ar fi putut? Poate că 
totul se rezuma la încrederea în sine. 

— Putem să mergem să ne uităm la altceva, dacă vrei, zise 
Lauren, îndepărtându-se de vitrină. 

Alex se întoarse şi se uită la ea, cu privirea lui întunecată, 
intensă şi serioasă. 

— Mie mi se pare super că eşti interesată de, ştii tu, chestii, 
zise el. Multe dintre fete pot fi atât de... nu ştiu. Nu sunt ca tine. 
Majoritatea nu fac decât să chicotească şi să vrea să se ţină de 
mână cu cineva. 

Lauren îi zâmbi şi ea. Avea dreptate. Era interesat de ea - de 
ea cea adevărată - nu de exteriorul ei copiat după Ashley. lar 
gândul de a se ţine de mână cu Alex o făcea să i se înmoaie 
genunchii. La modul cel mai concret. Putea să cadă din picioare 
în orice secundă. Uită complet de Christian. Se concentra numai 
asupra lui Alex în momentul de faţă. 

— E super că ştii atât de multe despre diverse chestii, 


continuă el. 

— Ei, nu ştiu eu chiar atât de multe, ezită ea. 

Erau pe cale să intre în galeria următoare, dar nu reuşea să se 
concentreze la nimic. 

— În plus, adăugă ea, îmi mai plac şi chestii aiurea. 

— Da? întrebă Alex pe un ton jucăuş. 

— Da, cum ar fi filmul ăla nou despre roboţi ucigaşi. 

Figura lui se lumină imediat. 

— Filmul ăla o să fie nemaipomenit. Vrei să mergi să-l vedem 
săptămâna viitoare? 

— Sigur! aprobă Lauren, uitând complet că doar cu câteva ore 
mai înainte fusese de acord să vadă acelaşi film cu Christian. 

Presupunea că n-o să moară dacă-l vede de două ori. 

Îi venea să ţopăie prin sală. Christian şi Alex erau atât de 
drăguţi! Şi amândoi voiau să se mai întâlnească cu ea... 

Cândva, în zilele ce vor urma, va trebui să decidă de care îi 
plăcea mai tare. Dar nu chiar azi, şi nici foarte curând. 


16 
LUMINI, CAMERĂ, ASHLEYS! 


— GRĂBEŞTE-TE, Al SOSIT ULTIMA! 

Ashley o trase pe A.A. pe canapeaua deja aglomerată, unde 
Lili şi Lauren se aflau deja, fiecare având în poală o farfurioară cu 
bunătăţi. 

Draperiile de brocart erau trase în sufrageria familiei Spencer, 
iar pe măsuţa de cafea acoperită cu piele se aflau plăcinţele cu 
diferite umpluturi, mini-burrito, pacheţele de primăvară, toate 
făcute de bucătăreasa familiei. Ashley luă telecomanda şi lovi 
uşor cu ea într-o carafa plină cu limonadă proaspătă. 

— Emisiunea trebuie să înceapă. 

Televizorul, unul uriaş, cu ecran plat, aflat deasupra 
şemineului, era pe canalul Sugar. Primul episod din Regina 
preadolescentelor era pe cale să înceapă, iar Ashley nu mai 
putea de nerăbdare. Tipărise fluturaşi pe care-i distribuise 
tuturor fetelor de la şcoală, ca să se asigure că toată lumea vede 
spectacolul. San 
Francisco va fi primul oraş prezentat dintre cele cinci unde se 
filmase emisiunea, deciseseră producătorii. Nu se mai filma 
nimic până ce câştigătoarele regionale mergeau la New York. 
Vremea lor de şmechere care joacă într-un reality-show se 
dusese, însă urmau să devină faimoase. 

Ashley nu era singura care de-abia aştepta să înceapă 
emisiunea. Imediat ce se auzi tema muzicală - Just Girl” a lui No 
Doubt începură să ţipe cu toatele. 

OMG! Uite-le pe bancă, în faţa şcolii, arătând super drăguţe în 
uniforma de la şcoală şi pantofii Mary Jane de la Louboutin. Cele 
trei Ashley ajunseseră la televizor, le vedea o ţară întreagă! 
Zâmbetul ei dispăru când le văzu pe celelalte repetând mişcările 
de dans, dai îi reveni pe buze la următoarea scenă - erau la ora 
de Bune maniere şi moravuri, explicând regulile Ceremoniei 
Prieteniei tuturor ratatelor din clasa lor care nu aveau cum să 
devină faimoase! 

Îi luă vreo cinci secunde ca fericirea să se transforme în 


bucurie, care să se transforme în... ei bine, în dezamăgire. Oare 
chiar aşa arătau în realitate? Ashley se strâmbă. Părea chiar 
ştearsă, hotărî ea. Era mult prea palidă, aproape bolnăvicioasă. 
Data viitoare va trebui cu siguranţă să ceară o nuanţă mai 
închisă de bronz. 

Dar cel puţin nu părea o plângăcioasă capabilă să-ţi înfigă 
cuțitul în spate ca Lili, care se fâstăci total când producătorii o 
întrebară de ce nu-i spusese şi lui Ashley de repetiţia de dans. 

— N-a fost aşa! se plânse Lili, arătând acuzator spre ecran. 
Vreau să spun - erai prea ocupată! 

Ashley nu zise nimic, deşi rânjea în sinea ei. Controlase 
situaţia ca un expert şi ieşise total nevinovată - mai ales când le 
îmbrăţişase pe fete după ce o trădaseră. 

Şi măcar ea apărea în emisiune, nu ca Lauren. Jumătate din 
timpul discuţiei de la bancă Lauren nu intra deloc în cadru. A.A. 
apărea în prim-plan când protesta că nu s-a sărutat cu zeci de 
băieţi. Apoi, pe ecran se văzu Ceremonia Prieteniei, aşa cum se 
desfăşurase ea. 

— Vocea mea e îngrozitoare! chicoti Lauren. Cânt fals rău de 
tot! 

Ashley nu înţelegea deloc de ce aşa ceva i s-ar părea haios lui 
Lauren. Însă era ca şi cum lui Lauren nu-i păsa deloc cum se 
auzea sau cum se vedea la televizor. 

— Tot apropie cadrul de vânătaia mea de pe gât, se plânse 
Lili. E de la vioară, nu m-a muşcat nimeni de acolo! 

— Măcar nu arăţi ca o aiurită, gemu A.A.. 

Avea dreptate: la cum fusese făcut montajul, A.A. era mereu 
prinsă în cadru uitându-se cu ochii în gol, sau bătând în bancă cu 
un creion, sau studiindu-şi unghiile. Şi, ori de câte ori era filmată 
când se dădea cu luciu de buze, producătorii adăugaseră sunete 
de pupici pe fundal, reamintindu-le tuturor spectatorilor că ea 
era cea căreia îi plăcea să se sărute. 

Lui Ashley îi plăcea la nebunie. De-abia aştepta ultimele cinci 
minute de emisie. Ea era singura din cameră care ştia ce va 
urma. 

Când scena se schimbă, lui Lili i se tăie respiraţia. 

— Nu e... nu e petrecerea de după meciul de lacrosse? întrebă 
ea, confuză. Am recunoscut scara în spirală! Dar cum au... 

La baza ecranului erau scrise cu litere luminoase intermitente 
cuvintele: FILMAT CU CAMERA ASCUNSA. Imaginile nu erau clare 


şi nici prea stabile, fuseseră filmate cu o cameră de luat vederi 
mică. Un Steadicam, poate. Ceva ce putea fi ascuns într-un 
rucsac, mai probabil. 

— O, Doamne! Lauren pufni în râs şi aproape că îşi scăpă 
farfuria din mână. Aia sunt eu, stând singură într-un colţ. 

Imaginea o surprinsese pe Lauren singură, sorbind dintr-un 
pahar şi uitându-se melancolică prin cameră. Pe fundal, se auzea 
o melodie tristă la vioară, un fel de lamentare în bătaie de joc. 

— Şi unde erau camerele când am stat cu cei doi băieţi de 
care v-am spus? întrebă ea. 

Ashley se strâmbă un pic. Lauren le povestise cum cunoscuse 
la petrecere nu doar unul, ci chiar doi jucători de lacrosse drăguţi 
şi că ieşise cu fiecare din ei în oraş săptămâna trecută. Nu că 
vreuna dintre ele ar fi crezut-o, chiar dacă apărea chiar şi pe 
AshleyRank. Mă laşi? Lauren Page, cea care frânge inimile 
bărbaţilor? Ashley nu credea aşa ceva. Lauren era cu siguranță 
persoana din spatele blogului, era cert. În afară de asta, 
camerele de luat vederi nu minţeau. Era pe ecran, arătând ca o 
mare ratată, ca de obicei. 

— Ei bine, zise Lauren, măcar nu au cum să afle că am ieşit cu 
amândoi în oraş. 

Fata asta chiar are o imaginaţie bogată, se gândi Ashley. 

— Oh, uite, sunt eu şi Tri! zise ea, triumfătoare. 

Râdeau şi zâmbeau unul către celălalt şi, la un moment dat, 
Tri s-a întins şi a luat-o de mână. Ce norocoasă că ea era singura 
care avea prieten! 

Pe ecran apăru uşa unui dulap care se deschidea, iar 
dinăuntru ieşi A.A., împleticindu-se, iar în urma ei, un tip roşcat 
cu o privire de şmecher. 

— Cine mai e şi el? ţipă Ashley. A.A., târfă mică! 

— Nu e nimeni, protestă A.A., schimbându-se la faţă. Ti-am 
spus, l-am întâlnit pe un tip - un prieten de-al lui Tri - la 
petrecere. Am stat împreună în dulap, dar nu s-a întâmplat nimic 
- nu-mi vine să cred că dau fix partea asta. N-am stat înăuntru 
decât vreo două minute şi n-am făcut decât să vorbim! lar asta 
mă pune într-o lumină atât de proastă! 

Lauren şi Lili încercară s-o liniştească pe A.A., iar Ashley 
scoase nişte sunete cum că i se pare de înţeles situaţia, în timp 
ce se aşeza mai confortabil pe pernă. A.A. trăia şi ea cu totul pe 
altă lume. De parcă vreo fată ar intra într-un dulap cu un băiat 


numai ca să „vorbească”. Fii serioasă! Era cea mai bună 
emisiune TV pe care o văzuse în viaţa ei. Nu se mai distrase atât 
de tare de când personajul interpretat de Mischa Barlon fusese 
ucis în The O.C. 

— OMG! Acum Lili era furioasă. Nu se poate! 

Imaginile de proastă calitate îl arătau pe Max cum se 
desprindea de Lili în debara. Vocile se auzeau slab, aşa că 
producătorii adăugaseră subtitrare în josul ecranului. 

— E... ciudat. 

— Ce-i ciudat? 

— Ne mai vedem, bine? 

Apoi Max ieşi brusc din debara, fugind cât îl ţineau picioarele. 
Camera focaliză pe chipul lui Lili, care părea de-a dreptul şocată, 
cu ochii înlăcrimaţi. 

— Doamne, Lili! ţipă Ashley. Nici măcar nu ne-ai spus că ai 
plâns! 

— Taci! urlă Lili, cu obrajii roşii, punându-i o pernă cu franjuri 
pe gură lui Ashley. 

Cu o zi mai înainte, Lili le mărturisise într-un final ce se 
întâmplase în seara cu petrecerea, iar cele trei Ashley făcuseră 
conferinţă pe telefoane în timp ce Lili le povestea pas cu pas 
comportamentul uluitor, când cald, când rece, al lui Max. Lui 
Ashley îi păruse rău cu adevărat, dar era fericită că-l avea pe Tri, 
care n-ar face niciodată aşa ceva, s-o sărute ca apoi să o 
părăsească în secunda următoare. În mod convenabil, uita că Tri 
nu îşi arătase încă interesul de a o săruta. 

Emisiunea de o oră trecu cu viteza luminii, după părerea lui 
Ashley, deşi A.A. se tot plângea că fusese cea mai groaznică oră 
din viaţa ei. Ashley îşi dorea să fi fost mai lungă. Unde era Tri? 
Nu-i venea să creadă că el rata momentul ei de triumf. li spusese 
că o să încerce să ajungă la ea, deşi avea ceva plictisitor şi lipsit 
de importanţă de făcut, cum ar fi temele. 

— Bine, e toată lumea pregătită să voteze? Întrebă Ashley, 
luându-şi telefonul, gata să formeze numărul. Numai una dintre 
noi poate trece în faza următoare a emisiunii. 

Toate fetele îşi luară telefoanele, formând numărul cu 
disperare. Ashley era fericită că-şi pusese personalul din casă să 
privească emisiunea la televizorul din bucătărie. li promiseseră 
să voteze pentru ea de mai multe ori. Bineînţeles, celelalte fete 
făcuseră la fel cu angajaţii familiilor lor, numai că Ashley se baza 


pe multiplele linii telefonice din casa ei ca să poată înclina 
balanţa voturilor în favoarea ei. Nu că era prea îngrijorată. Cu 
siguranţă ea păruse a fi cea mai uşor de plăcut dintre ele. 

— Salut - îmi pare rău că am întârziat atât de tare. 

Uşa se deschise uşor şi Tri băgă capul în cameră. 

Era şi timpul! Ashley pufni. 

— Scoate-ţi telefonul! îi comandă ea. 

O să se enerveze pe el altă dată. În momentul de faţă, avea 
nevoie de el să-i dea votul lui. Mai bine zis, să-i dea o sută de 
voturi. 

— Trebuie să formezi întruna numărul ăsta, îi spuse. Trebuie 
să votezi de cât mai multe ori. 

— Ce votez? 

Tri se aşeză pe un colţ de canapea, scărpinându-se în cap. 

— Nu ce, îl corectă Lili. Pe cine. 

— Mă votezi pe mine, îl informă Ashley, ridicând vocea când 
Lili începu să protesteze pe un ton strident. Puneţi-vă propriii 
prieteni să vă voteze pe voi! zise ea voioasă. 

— Ce număr... şopti Tri,  încruntându-se la ecranul 
televizorului, împărţit în patru, cu imaginile lor. 

— A.A. este prima, zise Lauren. 

Ashley îşi dădu ochii peste cap. Domnişoara Serviabilă nu 
făcea decât să-l ameţească şi mai tare de cap. Băieţii erau mult 
mai înceţi decât fetele când era vorba de chestii importante în 
viaţă. 

— Apoi vine Ashley, continuă Lauren. Apoi vine... 

— Uite - ăsta e numărul. Ashley se duse până la el şi îi înfipse 
telefonul ei sub nas. A.A. îl poate ruga pe tipul cu care s-a sărutat 
în dulap s-o voteze. N-are nevoie de votul tău. 

— Ţi-am mai spus deja, nu m-am sărutat cu nimeni, 

A.A. privea în jos, nu în ochii lui Tri. Se uita la telefonul ei, 
tastând cu viteză. 

— Chiar aşa? Ce ciudat, zise Ashley pe un ton nevinovat, 
lăsându-se la loc pe canapea. 

A.A. nu voia deloc să recunoască ce făcuse! N-avea decât să 
protesteze până n-o mai ţinea gura că nimic nu se întâmplase, 
dar Ashley ştia care era adevărul. A.A. credea că s-au născut ieri. 

Filmarea cu camera ascunsă de la petrecere fusese lovitura de 
graţie. Era planul sigur care avea să-i aducă premiul. Ashley era 


atât de bucuroasă că-i trimisese acel SMS lui Jasper după meciul 
de lacrosse de sâmbătă, când îi venise cea mai recentă idee 
genială, şi că el reuşise să găsească un asistent de producţie 
care voia şi putea să se descurce într-un timp atât de scurt să 
ducă la capăt planul diabolic. Oricine se uita de acasă la 
spectacol, n-o putea vota decât pe Ashley. Cine voia ca Regina 
preadolescentelor să fie o fraieră care stătea numai prin colţuri, 
o târfă sau o răutăcioasă care era în stare să te înjunghie în 
spate în orice moment? 

— Formează mai repede, îl îndemnă ea pe Tri. 

Observă enervată că el se uita încă fix la ecran, unde se 
derula genericul emisiunii în timp ce arăta şi planuri apropiate cu 
ele patru. Privirea lui întârzie parcă prea mult pe imaginea cu 
A.A. îmbrăcată în rochita minusculă în care dansase la meci. 


17 


SE PARE CĂ TRI N-A AUZIT 
NICIODATĂ 
DE PSIHOLOGIA INVERSĂ 


A.A. FORMĂ NUMĂRUL DE ATÂTEA ORI CĂ ÎNCEPURĂ S-O DOARĂ 
buricele degetelor. Nimeni n-o s-o voteze pe ea, pentru că 
emisiunea TV o pusese într-o lumină îngrozitoare. Spre deosebire 
de Lili şi de Ashley, ei nu-i păsa atât de mult dacă intră sau nu în 
turul doi al concursului, dar îi păsa că fusese făcută să pară la 
televizor o idioată înnebunită după băieţi. Tot ceea ce filmaseră 
la şcoala era suficient de rău, însă filmarea cu camera ascunsă 
de la petrecere era şi mai groaznică. 

De ce nu fusese o cameră în dulapul cu materiale, aşa cum 
fusese în debara? Atunci toată lumea ar fi văzut că spunea 
adevărul. Însă aşa, era cuvântul ei împotriva a ceea ce văzuse 
tot restul lumii. Chiar dacă ar fi fost o cameră, producătorii 
probabil că n-ar fi folosit ceea ce filmase aceasta, îşi dădu seama 
A.A.. Căutau mizerii şi scandal, nu o îmbrăţişare inocentă sau o 
conversaţie prietenoasă. Ea şi Hunter vorbiseră aproape numai 
despre sport. Însă trebuia să recunoască faptul că Hunter era 
drăguţ, iar când îi ceruse numărul de telefon înainte să iasă din 
dulap, ea i-l dăduse. 

Asta era tot ce se întâmplase. 

Însă nimeni n-o s-o creadă. 

Toată lumea era convinsă că se sărutase cu el. 

Era roşie la faţă. Oricum, n-avea niciun rost să încerce să-i 
evite pe Ashley şi pe Tri, asta dacă voia să mai fie prietenă cu ei. 
Uite, chiar şi acum era acasă la Ashley, aceasta era la un metru 
de ea, iar Tri era chiar mai aproape. Dacă nu greşea cumva, el 
chiar stătea aplecat spre ea. 

— Cum de nu mai petrecem niciun pic de timp împreună? 
şopti el, fără să ridice privirea din telefon. 

Dacă ar fi încetat măcar o secundă să mai formeze numărul 


pe telefon, furia lui Ashley s-ar fi abătut asupra capului său, 
îngrozitoare. 

— Nu ştiu. A.A. ridică din umeri, un pic surprinsă că observase 
şi el asta. Amândoi suntem cam ocupați, cred. 

— Ai putea să treci pe la mine mâine. Am noul Metroid Prime 
pe Wii. 

Ridică privirea la ea, cu ochii plini de speranţă. 

A.A. clătină din cap. 

— Nu pot. Am antrenament la fotbal, zise ea, chiar dacă nu 
era aşa. 

Oricât de mult ar fi vrut să rămână prietenă cu Tri, oricât de 
tare i-ar fi lipsit vremurile bune de demult, când puteau sta 
împreună relaxându-se, A.A. nu putea să-i spună da. Lucrurile se 
schimbaseră. Acum el era prietenul lui Ashley. Numai la gândul 
ăsta simţea că i se face din nou rău. Aruncă o privire scurtă către 
Tri. Chipul lui părea aspru, cu buzele strânse. 

— Ştii, ar trebui să ai grijă cu tipul ăla cu care ai stat la 
petrecere, zise Tri încetişor. 

— Care tip? 

Lui A.A. nu-i plăcea deloc tonul lui. 

— Hunter. Cel cu care ai fost în dulap. Sau nu te-ai deranjat să 
afli cum îl cheamă? 

Tri se înroşi, iar lui A.A. îi veni să-i ardă una. De când era el 
atât de sarcastic şi-şi permitea să o judece? 

— Vezi-ţi de treaba ta, îl repezi ea. 

— Uite ce e, eu doar te avertizez. De-abia s-a mutat la noi la 
şcoală, dar toată lumea spune că e un măgar când e vorba de 
fete. 

— Mulţumesc pentru avertizare, dar prefer să nu primesc 
sfaturi în privinţa băieţilor de la o persoană care-i permite 
prietenei lui să-l ţină sub papuc, spuse A.A., lovind cu putere în 
tastatura telefonului ca sa mai scape de nervi. Şi, în plus, pot să 
am singură grijă de mine. 

— Despre ce vorbiţi acolo, dragilor? strigă Ashley, pe tonul ei 
de eu-sunt-şefa-şi-aici-e-casa-mea. Tri, iubi, mă votezi? 

— Oh, da, te votează, da, îi răspunse A.A. şi-şi muşcă buza 
atât de tare că se gândi că o să-i dea sângele. 

Observă că Tri se uită cu dispreţ la ea, ca apoi să se tragă cu 
câţiva centimetri mai aproape de Ashley. 


Cui îi pasă? Nu avea decât să-şi controleze tonul superior. 
Tipul ăla, Hunter, o sunase şi îi dăduse mesaje toată săptămâna, 
iar ea nu-i răspunsese. Dar acum, pentru că Tri îşi băga nasul 
unde nu-i fierbea oala, A.A. era sigură de un anume lucru. 


Imediat ce pleca de acasă de la Ashley, avea de gând să-l 
sune pe Hunter. 


www.AshleyRank.com 


AM DECIS SĂ DESCHIDEM VOTURILE PE ASHLEYRANK. 

Aţi citit corect. Puteţi să participaţi cu toţii la acţiune acum. E 
democraţie, dragilor! Daţi note fetelor! Votaţi-vă favoritele, exact 
ca pe un anumit canal de televiziune seara trecută. Deja vedem 
dublu din pricină că am format numere de telefon întruna. 

Deci, puteţi decide: merită Ashley nota 10 pentru Stilul ei în 
modă, sau recenta ei trecere la colanţi reprezintă un stil 
dezastruos? Merită Lili un 2 pentru Stilul de a gândi, pentru 
modul în care s-a descurcat după ce a fost sărutată şi părăsită la 
petrecere? Merită A.A. un 9 pentru zâmbetul ei dulce, care-ţi 
frânge inima? Merită Lauren un 9 pentru Stil în societate, din 
pricina abilității ei de a urca pe scara socială? Voi hotărâți! 

De-abia aşteptăm să vedem cine credeţi VOI că e cea mai tare 
din şcoală! 


18 


PUTERE PENTRU 
OAMENII DE RÂND? 


LILI NU MAI PUTEA SUPORTA. 

Nu mai suporta ora de franceză, nu mai suporta fusta de 
tweed lipsită de stil şi pantofii practici ai lui Madame Lebrun, nu 
mai suporta să se târască în fiecare luni după-amiază la Alliance 
Francaise - mă rog, să fie dusă până acolo în maşina uriaşă a 
mamei sale - nu mai suporta felul în care Max n-o mai băga în 
seamă deloc. 

Era prima lor întâlnire la ora de conversaţie avansată în 
franceză de când se sărutaseră şi se despărţiseră la petrecerea 
de după meci. În lunea de după petrecere, Madame Lebrun se 
simţise rău şi amânase ora. Madame avusese până la urmă o 
infecţie serioasă şi nu mai venise la ore o lună întreagă. Ce 
uşurare! 

Dar săptămâna asta, Madame îşi revenise la starea ei de nu- 
prea-bine şi o sunase pe mama lui Lili să-i spună că-i aştepta pe 
amândoi elevii săi la ore. Lili încercase să nu se ducă, dar Nancy 
Khan pusese punct conversaţiei imediat. Nimeni din familia Li nu 
lipsea de la o întrunire şi nici nu chiulea de la ore. Singura scuză 
acceptabilă era o boală gravă, dar Lili nu se pricepuse niciodată 
să se prefacă bolnavă. Mania ei o prindea cu minciuna într-o 
secundă. Şi, oricum, nu avea cum să facă febră în fiecare luni de 
acum încolo, nu? Mama ei n-ar crede-o nici în ruptul capului. 

Lui Lili îi fusese teamă de ora de franceză toată ziua. Ce-avea 
să spună Max? îi părea rău că o lăsase cu buza umflată? Işi mai 
amintea măcar de ea, din moment ce petrecerea fusese în urmă 
cu câteva săptămâni bune? Oare văzuse toată scena umilitoare 
de la televizor, aşa cum o făcuse fiecare fată în parte de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble? Lili nu suporta să se gândească la 
asta. Îşi adusese cu ea până şi o cutie cu şerveţele, în cazul în 
care Madame Lebrun începea să strănute în serie, ca nu cumva 
aceasta să iasă din clasă. 


Lili ajunse la timp, ca de obicei, iar Max intră agale în clasă la 
câteva minute după ea. Nici măcar nu se uită la ea. Se aşeză pur 
şi simplu în bancă, trăgându-şi un pic scaunul astfel încât să fie 
mai aproape de Madame Lebrun, şi apoi nu mai făcu altceva 
decât să se uite drept în ochii acesteia. Nu tu bună, nu tu măcar 
un salut din cap, măcar o sprânceană ridicată. Deci pe cartea 
asta urma să meargă - exact ca un băiat. Ignoră problema şi ea 
se va rezolva de la sine. Ce umilitor. Mai ales când ea era cea 
ignorată. 

Dintre toate lucrurile pe care Lili se aştepta ca Max să le facă 
sau să le spună, ultimul lucru la care se gândise era că se va 
preface că nici măcar n-o vede. Se simţea pur şi simplu 
îngrozitor. Degeaba sperase că Max îşi va regreta decizia pripită 
de a fugi de ea la petrecere. Era clar hotărât să o scoată complet 
din viaţa lui începând cu ora de conversaţie în franceză. In ciuda 
tuturor eforturilor lăudabile ale lui Madame Ledum de a-i face pe 
cei doi elevi ai ei să poarte un dialog. Max nu-i punea întrebări 
decât acesteia şi doar ei îi răspundea, şi ignoră atenţionarea lui 
Madame că nu interacționează cu colega lui. Oricine ar fi putut 
vedea de la distanţă că o urăște. 

Tot ce spera era că nu-i vedea nimeni. Lili nu mai era deloc 
sigură de asta, mai ales de când producătorii folosiseră camerele 
ascunse la petrecere. Poate că Madame Lebrun era şi ea 
implicată în conspirația gândită pentru a o umili. De ce nu? 

Ora aceea se dovedi cea mai lungă din viaţa ei. Imediat ce 
Madame Lebrun le spuse că pot să plece, Max îşi luă rucsacul şi 
skateboardul şi se repezi pe scări. Era un gest atât de matur. 
Dacă Max nu era capabil să se poarte civilizat, atunci era mai 
bine că nu era prietenul ei. N-avea de gând să mai meargă în 
viaţa ei la un meci de lacrosse. 

Până ca Lili să coboare pe scări după Max şi să iasă pe uşă - 
pe cât de încet posibil, astfel încât Prinţul Cu-Totul-Nefermecat 
să nu creadă că aleargă după el - şi apoi să ajungă la maşina 
care o aştepta, el nu se mai vedea deloc. Bine. Super. 

Lili îşi ridică bărbia şi urcă în maşină, aşezându-se pe 
bancheta din spate, capitonată luxos. Dacă aşa voia el să se 
comporte, la fel de bine putea şi ea. 

Nimic din viaţa ei nu mergea bine. De când se transmisese 
episodul din Regina preadolescentelor, toate cele trei Ashley 
erau sleite de puteri şi obosite, de parcă cineva le dezumflase 
roţile de la bicicletă. Singura persoană care părea că mai are un 


pic de energie era Lauren. De unde mai putea? Poate că era atât 
de obişnuită ca lumea să râdă de ea, încât emisiunea TV nu i se 
părea atât de rea. 

Însă pentru Lili şi A.A., toată chestia asta fusese un dezastru 
social. Până şi Ashley, care ar fi trebuit să fie încântată că 
dăduse atât de bine pe sticlă, era în schimb agitată ca naiba, 
îngrijorată dacă reuşise să câştige cele mai multe voturi. Nu 
aveau cum să ştie până săptămâna viitoare, când urma să se 
dea o petrecere unde se va filma primirea rezultatelor. 

Maşina opri la un semafor şi telefonul lui Lili sună. Răspunse. 
Era Ashley. Poate că aflase ceva despre emisiune, într-un final. 

— AM VEŞTI PROASTE! îi urlă Ashley în ureche. 

— Ce? N-ai câştigat tu? Lauren a câştigat? Strigă Lili. 

Nu-şi dădea seama cum putuse Ashley să afle atât de repede 
cine câştigase, dar o credea în stare de asta. De când le servise 
trucul cu filmarea ascunsă de la petrecere, părea să se înţeleagă 
foarte bine cu producătorii. Poate că îi spuseseră deja. 

— Lasă emisiunea! ţipă Ashley. Vorbesc despre stupidul ăla de 
blog. Poţi să crezi că oricine poate să ne strice notele? 

Lili se încruntă. AshleyRank devenise interactiv de curând. 
Acum notele nu mai erau date doar de autorul său misterios. 
Oricine se putea conecta ca să dea note, de când pe blog 
apăruse o fereastră cu „votează”. Deci acum chiar şi fata cea 
mai înverşunată, stângace şi exclusă din orice grup de la şcoală 
putea să-ţi dea notă, iar asta îţi afecta media per total. Nici nu 
era de mirare că pe Ashley o apucase nebunia. 

— Vrei să spui că am căzut în clasament? o întrebă Lili, 
nedorind să audă îngrozitorul adevăr. 

Fusese fericită să se vadă la egalitate cu A.A. cu o săptămână 
mai înainte şi îşi făcea griji că o să coboare iar pe locul trei. 

— Lili, nu totul se leagă de tine, bine? o repezi Ashley. Cineva 
a îndrăznit să-mi dea un 2 pentru Stilul de a zâmbi - poţi să crezi 
aşa ceva? Poziţia mea pe locul întâi e în pericol! Când o să aflu 
cine a fost, o să mă asigur că nu mai mănâncă, nu mai bea, nu 
mai merge la cumpărături şi nu mai respiră aerul din oraşul ăsta! 

Lili se abţinu să nu râdă. Deci locul unu al lui Ashley era în 
pericol? Poate că ziua asta nu era chiar atât de rea. 


19 


NICIODATĂ SĂ NU SPUI 
NICIODATĂ 


ASHLEY SE SATURASE DE TOATE DISCUŢIILE ASTEA DESPRE 
AshleyRank. Acum că poziţia ei numero uno era în pericol, 
trebuia să o cam lase baltă. Astfel, dacă se întâmpla cumva 
inimaginabilul şi ar fi căzut cu un milimetru în clasament - nasol! 
- nu era mare problemă. Putea să considere că nu e important. 

Însă în pauza de prânz, în sala de mese, Lili tot aducea vorba 
despre asta. 

— Nu e super că şapte persoane noi mi-au dat 10 la toate cele 
patru categorii? chiţăi ea. 

Ashley se încruntă. La cum mergea clasamentul, Lili avea s-o 
depăşească repede pe A.A. şi o să ajungă la distanţă foarte mică 
de titlul lui Ashley. Trebuia să schimbe repede subiectul. 

— Deci, fetelor, zise ea. Vreţi să jucaţi un joc nou? 

— Ce? 

A.A. o privi, interesată. Până şi Lili tăcu. Lauren opri din linsul 
lingurii de iaurt şi ridică ochii. Era prima oară când Ashley 
observă că Lauren tot mai stătea pe lângă ele, chiar dacă 
emisiunea se cam terminase. Nu ştia ce să creadă despre asta, 
dar se hotărî că nu strică să se mai prefacă un pic, măcar până la 
primirea rezultatelor. 

Ashley se întinse după cutia ei de Red Bull. 

— Se numeşte „Niciodată”, explică ea. Pe rând, fiecare trebuie 
să spună ceva de genul „Niciodată nu mi-am stors coşurile”, sau 
„Niciodată nu-mi ronţăi pieliţele de la unghii”. Dacă de fapt aţi 
făcut chestia aia - adică dacă chiar vă ronţăiţi pieliţele - atunci 
trebuie să luaţi o gură de suc. Trebuie să fiţi pe deplin cinstite, 
bine? 

— Deci dacă spui „Niciodată nu mi-am stors coşurile...” 

Lauren părea confuză. 

— Atunci eu ar trebui să iau o gură. 


Ashley luă o guriţă din doza ei de Red Bull. 

— Şi eu la fel, spuse A.A. veselă, ridicându-şi cutia. 

— Şi eu. 

Lili oftă. Bău din cutie, iar Lauren, cu un zâmbet timid, se luă 
după ea. 

— E rândul tău, Lil, zise Ashley. 

Misiune îndeplinită. Toate uitaseră de AshleyRank. 

— Niciodată n-am cheltuit mai mult de trei sute de dolari pe o 
pereche de pantofi, zise Lili rânjind. 

— Toată lumea o să bea acum, prezise A.A. şi, într-adevăr, 
fiecare din fete luă o gură de Red Bull. 

— Cum ar fi... Niciodată nu mi-am vărsat intenţionat masa de 
prânz, zise Ashley. Făcu o pauză, apoi apucă doza de energizant. 
Ştiu, scârbos, nu? Nu merită să vomiţi pentru a fi frumoasă. 

Se uită în jurul ei şi se simţi mai bine când Lili luă şi ea o gură 
din doza ei. 

— A fost cu adevărat scârbos, mărturisi Lili. Nu mai fac 
niciodată aşa ceva. 

A.A. se strâmbă dar nu-şi ridică doza. Bineînţeles că A.A. nu-şi 
vărsase niciodată mâncarea, îşi spuse Ashley, iritată: avea 
metabolism de băiat! 

Lauren ezită, dar ridică într-un final cutia. Bine, bine. Micuța 
Lauren nu era atât de naivă pe cât părea, până la urmă. 

— Am făcut-o numai ca să văd dacă pot, zise Lauren. Şi ai 
dreptate. E foarte dezgustător. 

— E patetic, declară Ashley. Lauren, e rândul tău. 

— Ăăă... nu mă uit niciodată la TRL”? propuse Lauren. 

Doar atât o ducea capul? Nimeni nici măcar nu se deranjă să 
mai ridice cutiile de suc. 

— N-am sărutat niciodată doi băieţi în aceeaşi seară, zise 
Ashley, sperând că Lauren se va prinde. 

Se presupunea că jocul e provocator. Altfel, ce rost mai avea? 

A.A. îşi dădu ochii peste cap şi mai luă o gură de Red Bull. Eaa 
fost singura, deşi Lauren părea că o să ia şi ea doza în mână, dar 
apoi se răzgândi. Ei bine, A.A. nu avea decât să se enerveze 
până nu mai putea, se gândi Ashley. Era vina ei că se sărută tot 
timpul cu băieţi. 


3 Total Request Live, program de videoclipuri prezentat pe MTV în perioada 
1997-2008 (n. r.). 


— E rândul lui A.A., zise Lili. 

Doamne, ce-i mai plăcea să ţină cont de al cui e rândul! 
Ashley aproape că se aştepta ca Lili să scoată o agendă ca să 
noteze cine urma la rând tot restul jocului. Din fericire, nu mai 
era decât un minut din pauză. 

— Stai să mă gândesc, zise A.A., bătând darabana pe lateralul 
dozei cu unghiile ei făcute french. 

— Cum sună „Niciodată nu m-am făcut de râs la televiziunea 
naţională”? bombăni Lili. 

Se uită apoi la ceas şi îşi luă geanta. Lili nu putea niciodată să 
întârzie la o oră. In vreme ce lui Ashley nu-i păsa. Ora nu începea 
până ce nu ajungea ea în clasă. 

— Am eu o idee, zise A.A., cu chipul împietrit. Niciodată nu am 
sărutat un băiat. 

Ashley se uită la A.A. cum ia doza în mână şi înghite o gură 
mare de suc, terminând cutia. Lauren se înroşi într-un fel drăguţ 
şi îşi goli şi ea doza. Ce? Când a sărutat ea pe cineva? Lili era 
ocupată să bea şi ea. Ei bine, cel puţin ştiau că nu minte. Spre 
deosebire de povestea din Taiwan, cea despre Max era 
adevărată. Văzuseră cu toatele la televizor. 

Ashley luă doza de Red Bull. Ultimul lucru pe care voia să-l 
facă era să dezvăluie că încă nu se sărutase eu nimeni. Dar era 
jocul ei, şi ştia regulile lui. Trebuia să fii cinstită. Poate că era 
bine să ridice cutia la buze, dar să nu ia o gură... poate era o 
idee bună? 

Se auzi clopoţelul de intrare. Salvată! 

Lili era deja în picioare, îşi luase geanta de jos, iar Lauren 
bombănea despre un proiect plictisitor pe care trebuia să-l 
prezinte la un curs intensiv. Nimeni nu părea să observe că 
Ashley nu băuse de fapt din cutie. 

În afară de A.A., care se uita drept la ea, fără să scoată un 
cuvânt. 


20 
INIMA E MAI ÎNȘELĂTOARE 
DECÂT ORICE 


CÂND A.A. AJUNSE ACASĂ DE LA ŞCOALĂ ÎN ACEA ZI, SE DUSE 
direct în camera ei şi închise uşa. Mama ei era în oraş, pe undeva 
- probabil că era plecată să-şi facă tratamentul islandez cu laser, 
sau vreuna din împachetările cu alge marine din Madagascar 
peste care nu sărea niciodată. Jeanine prefera tratamentele 
cosmetice, produsele şi terapiile care proveneau din alte ţări, 
preferabil de undeva foarte sofisticat, tropical sau nemaiauzit de 
nimeni. 

Mereu încerca să o târască şi pe A.A. la vreun spa New Age 
srilankez din cartierul rusesc, unde îţi colorau chakrele sau îţi 
gâdilau aura sau aşa ceva. Lui A.A. ii plăcea să-şi facă pedichiura 
sau masaj, însă ideea ei de relaxare nu era să fie strivită sub 
pietre încinse sau să asculte incantaţii ciudate. Prefera să 
împuşte un zombi în cap ca să scape de tensiune. 

Îşi aruncă pantofii Mary Jane din picioare şi, agilă ca o 
maimuţică, urcă repede scara patului ei supraetajat, ca de 
mansardă, şi se aruncă pe salteaua moale. Telefonul vibră, 
avertizând-o că primise un SMS, dar nu îl luă în seamă. Avea 
altele pe cap. 

încă de când fusese la Ashley acasă ca să se uite la 
dezastruosul episod din Regina preadolesentelor, când îl repezise 
pe Tri, acesta nu mai trecuse nici măcar o dată pe la ea. N-avea 
rost să-l stoarcă pe Ned de informaţii. Era apropiată de fratele ei 
vitreg, însă băieţilor nu le place să discute despre relaţii şi 
sentimente, iar Ned era acum preocupat de pregătirea pentru 
testul SAT de la şcoală şi să se antreneze pentru concursurile de 
atletism din primăvară. 

Cum putea A.A. să-i explice că, pentru că Tri ieşea cu prietena 
ei cea mai bună, nu se mai simţea bine în preajma lui? N-avea 
nicio urmă de logică. Ned ar clătina din cap şi ar spune că sunt 
prea multe crize în viaţa unei adolescente, de parcă n-ar fi fost şi 


el tot adolescent. 

Uniforma ei de la şcoală nu era prea confortabilă pentru 
lenevit în pat, în special colanţii negri pe care Ashley insistase 
să-i poarte toate semestrul ăsta. A.A. cobori scara şi îşi scoase 
uniforma, lăsând-o pe jos, de unde avea s-o ia femeia în casă ca 
s-o spele şi s-o calce pentru luni. Işi puse perechea ei favorită de 
pantaloni Nuala de yoga şi un pulover pufos din caşmir şi se 
gândi la jocul pe care-l jucaseră în pauza de prânz. 

Poate că Lili şi Lauren nu fuseseră chiar atât de atente, dar 
A.A. fusese. Ashley îşi ridicase cutia, dar - iar acest lucru era 
important - nu băuse. Asta nu putea să însemne decât un singur 
lucru Ashley şi Tri nu se sărutaseră încă. 

leşeau împreună de atâtea săptămâni şi se purtau ca doi 
porumbei îndrăgostiţi, de ţi se făcea greață brusc oricând îi 
vedeai în public. Însă „Publicul” era des. În particular se pare că 
nu se întâmpla nimic între ei. Ha! A.A. Nu ştia de ce avea un 
sentiment ciudat de satisfacţie, dar îl avea. 

Şi, cu toate astea... ce mai conta dacă Ashley şi Tri se 
sărutaseră sau nu? Era minunat să o aibă pe Ashley la mână cu 
ceva pentru prima oară, dar sentimentul acesta de triumf era în 
van. Chiar dacă Ashley şi Tri s-ar fi sărutat zilnic după şcoală câte 
o oră, tot n-ar afecta-o pe A.A. - sau n-ar trebui s-o afecteze. Era 
propria lor relaţie prostească şi era numai treaba lor. Işi dorea ca 
Ashley să fie fericită, nu? Şi doar ştia că ea nu voia să-l sărute pe 
Tri. Sau... voia? 

A.A. îşi ronţăi o pieliţă de la degetul mare. Trebuia să fie 
cinstită măcar în al nouălea ceas şi să recunoască ce o deranjase 
atât de tare în ultima vreme. Se simţea singură de prea mult 
timp. Adevărul enervant era că ei chiar îi plăcea de Tri. Îi plăcea 
de el încă de când credea că el era laxjock, iar dacă se gândea 
mai bine la asta, îi plăcea de el chiar de mai înainte de asta. 

Era dulce şi bleguţ şi era cel mai de treabă băiat pe care-l 
întâlnise. Felul în care se uita la ea, atât de intens, ochii lui 
albaştri, chiar şi când doar îşi făceau ceva la microunde, o făcea 
să simtă fiori pe şira spinării. Era îndrăgostită de el de atâta timp 
că nici măcar nu mai era conştientă de asta, până când el 
începuse să iasă cu altcineva, iar inima ei era străpunsă de o 
gelozie atât de violentă că nici măcar nu se mai putea comporta 
normal. Când îi vedea împreună parcă trecea prin toate chinurile 
iadului. 

Nici măcar nu îndrăznea să se gândească ce ar putea însemna 


faptul că ei doi nu se sărutau: nu dorea să sufere mai tare decât 
suferea deja. Chiar dacă Tri nu se săruta cu Ashley, practic era 
încă prietenul ei, şi nici nu era ca şi cum ar fi fost interesat de 
A.A.. Cu excepţia faptului că-i dădea sfaturi nedorite în privinţa 
băieţilor cu care se întâlnea - ce tupeu. Fie că era îndrăgostită de 
el, fie că îl ura de moarte - sau o combinaţie între cele două. 

Telefonul îi vibră iar şi A.A. oftă. Probabil că era tot Hunter. De 
când se întâlniseră la petrecere, o suna din două în două zile, sau 
aşa ceva. După ce Regina preadolescentelor fusese transmisă, îi 
trimisese chiar un mesaj cu: NU-ŢI FACE PROBL. EMISIUNEA AIA E 
NAŞPA! TU+EU ŞTIM ADEVARUL. VREI SA NE VEDEM MAINE? 

Mâine venise şi trecuse, dar A.A. nu se văzuse cu el. Apoi o 
sunase din nou, iar A.A. încercase să-l facă să înţeleagă clar că 
nu e interesată. De fapt, îi făcuse vânt cât putuse mai bine, ca 
apoi să nu-i mai răspundă la niciun telefon sau mesaj. Nu prea 
era corect faţă de Hunter. Nu făcuse nimic aiurea. Era un tip de 
treabă. Fusese cuminte cât stătuseră în dulap. 

Care era problema ei? De ce se mai tot gândea la Tri? Nu avea 
voie să se atingă de el. In vreme ce Hunter era disponibil şi mai 
mult decât doritor să-şi petreacă timpul cu ea. 

îşi verifică ultimele două mesaje. Avea dreptate. Ambele erau 
de la Hunter. Primul era: EŞTI ACOLO? VII CU MINE! Al doilea era 
mai la subiect: PETRECERE CU 7 MIN MÂINE. VINO! IA-ŢI 
PRIETENELE. 

Ei bine, asta era interesant. Poate că era cazul ca şi cele trei 
Ashley să se bucure de una din faimoasele petreceri „Şapte 
minute în Rai”, ca să vadă care e treaba cu ele, de fapt. 

Ashley era sigură că niciuna dintre fete nu va putea să reziste 
tentaţiei. Lili avea nevoie de ceva care s-o înveselească după 
umilinţa suferită din pricina lui Max. Lauren devenise brusc cea 
mai petrecăreaţă, povestind mereu de întâlniri şi băieţi, iar 
Ashley... ei bine, Ashley n-ar suporta să existe o petrecere iar ea 
să nu fie acolo, în centrul atenţiei. Mai ales o petrecere la care 
fuseseră invitate de un băiat drăguţ. 

În afară de asta, poate că singurul mod de a uita de cineva era 
să te săruţi cu altcineva. A.A. Îşi luă telefonul şi răspunse la 
mesaj lui Hunter. 

SIGUR! EU+3. UNDE & CÂND? 


21 


ORICINE AJUNGE ÎN VÂRF 
MAI ŞI COBOARĂ 


UŞILE LIFTULUI PRIVAT CARE DĂDEAU ÎN APARTAMENTUL 
penthouse al lui A.A. se deschiseră şi Lili intră în casă. Petrecerea 
cu Şapte minute era peste numai şase ore şi nu avea nimic de 
îmbrăcat. 

Era imposibil să meargă la cumpărături sâmbătă după-amiază 
- avea antrenament la tenis imediat după micul dejun, iar apoi 
avea oră de apreciere artistică - dar la tenis A.A. îi spusese să nu 
se mai deranjeze să se târască prin magazine toată după- 
amiaza. Afară ploua cu găleata şi, în plus, A.A. avea un dulap plin 
cu haine pe care nu le purtase niciodată. Lili putea să stea o oră 
sau două în linişte, să bea suc de pepene proaspăt stors şi să 
mănânce absolut orice îşi dorea din meniul de room-service al 
hotelului Fairmont, probând şi hainele lui A.A. în acest timp. 

Pentru că era vital ca Lili să arate cel mai bine posibil în seara 
asta. Era prima ei ieşire în societate de la petrecerea de după 
meciul de lacrosse şi ştia că lumea avea să se uite la ea. Toţi 
cunoscuţii o văzuseră la televiziunea naţională sărutându-se cu 
Max şi pe el părăsind-o. 

La şcoală, Melody Myers adusese pe DVD incidentul ăla oribil 
şi ea şi prietenele ei se uitaseră la el de cel puţin zece ori ca să 
încerce să-şi dea seama ce altceva îi mai spusese Max înainte să 
plece. Mersi, Melody! Lili era super nervoasă din pricina asta. Işi 
dorea să nu-i fi dat lui Melody abţibildul ăla SdA semestrul trecut. 
Poate că trebuia să-i fi dat unul cu gelozie şi răutate scris pe el. 

Lili nu ştia dacă Max o să fie la petrecerea de diseară. Spera 
să nu. Insă A.A. o convinsese că modul cel mai bun de a trece 
peste faza cu el era să iasă şi să se distreze. Să joace Şapte 
minute cu un băiat la întâmplare, de preferat unul mai drăguţ ca 
Max - era reţeta ideală, insista A.A.. 

Astfel, sărutul cu Max nu va mai fi cel mai lung şi minunat 
sărut din viaţa ei de până acum. O să fie ceva în genul băiatului 


din Taiwan, doar o experienţă măruntă şi trecătoare care n-o 
marcase pe drumul ei spre viaţa şi iubirile adulte. Lui Lili îi plăcea 
ideea asta. Cu cât se va confrunta mai repede cu Max - şi cu 
tăcerea cu care o întâmpina el în fiecare luni după-amiază - fără 
să se simtă deprimată şi respinsă, cu atât mai bine. 

Lili găsi ceva ce-i plăcea în dulapul lui A.A. - o fustiţă scurtă cu 
pliuri de la Alice+Olivia şi o bluză de mătase cu volan la gât de la 
Geren Ford. Le probă şi se studie în oglindă. 

— Pot să le împrumut pe astea? 

— Sigur, îi strigă A.A.. Te-ai uitat pe AshleyRank azi? 

Niciun alt site nu mai conta în momentul de faţă nici măcar 
MySpace sau Perez Hilton”. 

— N-am avut timp, răspunse Lili, admirând cum fusta aia 
minusculă i se potrivea de minune pe trupul zvelt. O să arate 
grozav cu noile mele cizme din piele întoarsă. 

— Să te aduc la zi - Ashley a mai primit o notă proastă de la 
un anonim. 

A.A. se rostogoli până la marginea patului şi se uită la Lili 
zâmbind larg. 

— Nu se poate! 

— Ba da! Cineva i-a dat un trei pentru Stilul de a gândi, chicoti 
A.A.. 

— Oh. 

Lili era un pic dezamăgită. Un trei pentru Stil în modă sau Stil 
în societate ar fi fost mult mai rău. Lui Ashley nu-i păsa prea tare 
cât de inteligentă era considerată, atâta timp cât toată lumea 
credea că e frumoasă şi populară. 

— Cine crezi că e-n spatele blogului până la urmă? Chiar să fie 
Lauren? 

— Ashley aşa crede. E sigură aproape nouăzeci şi nouă la sută 
că Lauren e creierul operaţiunii ăsteia 

— Poate că da. 

Lili oftă şi mai făcu o piruetă. 

— Dar ştii ce înseamnă asta, continuă A.A., legănându-şi 
braţele ei lungi şi subţiri peste marginea palului,. 


4 Mario Armando Lavandeira Jr (n. 1978), cunoscut ca Perez Hilton (un joc de 
cuvinte cu „Paris Hilton”), blogger şi om de televiziune american, şi-a dedicat 
blogul perezhi/ton.com bârfelor despre celebrităţi şi fotografiilor gen tabloid (n. 
r.). 


Îşi făcuse unghiile, observă Lili - poate că-l plăcea până la 
urmă pe tipul ăsta, Hunter. A.A. nu prea acorda atenţie acestor 
detalii înainte. 

— Trei-ul ăsta pentru Stilul de a gândi? 

— Ce? Că cineva crede că Ashley de-abia acum învăţa să 
citească? Şi ce? 

—  Gândeşte-te mai bine. Ashley nu mai poate rămâne pe 
locul unu multă vreme. Nu trebuie să fii un geniu în matematică 
să-ţi dai seama de asta. Dacă mai primeşte o notă proastă, 
media ei o să se ducă la va/e de tot. Şi ştii ce înseamnă asta... 

Lili rămase cu gura căscată. 

A.A. ridică din sprâncene. 

— O să-şi piardă coroana, zise ea, spunând exact ce gândea 
Lili. Şi apoi... 

— Altcineva o să ajungă pe locul unu! Lili făcu o piruetă, 
tropăind dintr-un picior şi ridicând un colţ al fustei, de parcă ar fi 
fost o dansatoare de flamenco. De-abia aştept! 


22 
TREBUIE SĂ FII RĂU CA SĂ FII BUN 


LAUREN ERA AGITATĂ. INTRA ŞI IEŞEA DIN BUTICURILE DE PE 
Maiden Lane, în ploaia deasă, simțind cum i se strânge un ghem 
de tensiune în stomac. A. A. o invitase la o petrecere diseară, a 
doua petrecere adevărată din viaţa ei. Şi nu era orice petrecere - 
era prima ei petrecere Şapte minute. Adică Şapte minute în Rai. 
Nu că ar fi fost obligată să joace şi ea. A.A. îi spusese că 
participarea la joc era opţională. 

Însă nu ăsta era motivul pentru care era agitată. 

În dimineaţa aceea, şi Christian şi Alex îi trimiseseră mesaje. 
Petrecerea despre care îi pomenise Christian după ce fuseseră la 
filmul cu roboții ucigaşi? Era exact petrecerea la care se ducea 
împreună cu cele trei Ashley. lar petrecerea despre care îi 
vorbise Alex când se întâlniseră? Ah, da... era exact aceeaşi la 
care mergea acum. 

Avea doi viitori potenţiali prieteni şi ambii considerau 
petrecerea de diseară drept un fel de a treia întâlnire cu ea. Ce 
putea ea să facă? Nu dorea să nu rişte şi să rămână acasă. Asta 
ar fi făcut vechea Lauren. Vechea Lauren n-ar fi cunoscut niciun 
băiat care să fie interesat de ea, ca să nu mai spunem de doi 
jucători de lacrosse foarte drăguţi. 

Voia să meargă la petrecere şi voia să-i mai vadă pe Christian 
şi pe Alex. Dar Lauren nu voia să iasă la iveală faptul că se 
întâlneşte cu amândoi în acelaşi timp sau să-i facă să creadă că 
sunt într-un concurs şi că este premiul. Şi nici nu dorea ca ei să 
se supere pe ea că este o mincinoasă - doar o minciună 
nevinovată, dar totuşi - şi să-i dea papucii. Se distrase atât de 
bine cu amândoi. 

Era atât de confuză: îi plăcea de Christian mai mult, sau de 
Alex? Christian era atât de drăguţ şi haios şi-i venea uşor să 
discute orice cu el. Lauren nu simţea nevoia să se schimbe în 
vreun fel când era în preajma lui. Alex era mai serios, chiar dacă 
era la fel de drăguţ ca şi Christian. li plăcuse să se plimbe prin 
muzeu în compania lui. Poate că seara asta o s-o ajute să se 


decidă cu care dintre ei voia să mai iasă. Era pe cale să-şi facă 
un prieten adevărat, iar ideea asta o speria şi o atrăgea în 
acelaşi timp. Tocmai de aceea era acum la cumpărături, în ciuda 
ploii torențiale şi a rafalelor de vânt, ca să-şi cumpere ceva 
irezistibil de minunat. 

În magazinul Ted Barker, nu-i luă lui Lauren mai mult de zece 
minute ca să inspecteze colecţia nouă de toamnă şi să decidă că 
nu era nimic acolo de purtat la petrecere. Odată ce se oprea 
ploaia, urma să intre în următorul magazin. Sau poate ar trebui 
să-l sune pe Dex ca să vină s-o ia cu maşina. Uneori, mersul la 
cumpărături nu e chiar atât de distractiv, oricâţi bani ai avea de 
cheltuit, mai ales dacă nu ai nicio prietenă prin preajmă. 

Era pe cale să renunţe, când una dintre draperiile grele din 
catifea roşie ale unei cabine de schimb de mărimea unui 
dormitor se dădu la o parte şi Ashley, care purta un pulover 
simplu şi blugi skinny, ieşi afară. Cabina de schimb arăta de 
parcă fusese lovită de o bombă. Erau haine pe fotoliu şi pe jos, 
pe unde le aruncase Ashley. Figura ei palidă şi drăguță se lumină 
când o văzu pe Lauren, care stătea lângă standul cu pantaloni 
negri. 

— Doamne! Ce magazin mai e şi ăsta? se plânse ea, luând-o 
pe Lauren de braţ, prietenoasă. Ashley era mai de treabă când 
Lili şi A.A. nu erau prin preajmă. Toaie hainele sunt pentru vârsta 
a doua. Înainte aveau chestii foarte drăguţe aici, dar azi n-am 
găsit nimic, asta dacă nu vreau să mă îmbrac ca Hillary Clinton. 

— Nici eu n-am găsit nimic, recunoscu Lauren. 

— Vrei ceva pentru petrecerea de diseară, nu? Ashley părea 
chiar înţelegătoare. Ce fel de imagine vrei să transmiţi? 

— Nu ştiu. Nu prea bine îmbrăcată, dar nici în haine de stradă. 
Poate că ar trebui să merg la Neiman şi să vorbesc cu shopperul 
meu personal. 

Lauren nu avea încă suficient de multă încredere în ea cât să- 
şi combine singură hainele. Spre deosebire de cele trei Ashley, 
pentru ea stilul ăsta de viaţă în care-ţi puteai permite să cumperi 
orice era nou. 

— N-ai nevoie de un shopper personal dacă sunt eu aici, zise 
Ashley, dându-şi părul de pe faţă cu un gest scurt. Hai să ieşim 
din magazinul ăsta şi să intrăm în altul. Am să găsesc eu ţinuta 
perfectă pentru tine. 

Lauren acceptă imediat. Mai primea şi un bonus neaşteptat: 
putea să petreacă timp preţios cu Ashley. 


Când ajunseră la pantofi, Ashley insistă ca Lauren să-şi ia unii 
cu toc înalt, cu ţinte de metal şi barete, pentru că aşa poartă cele 
mai tari celebrităţi. 

— Nu vreau ca tocurile să fie prea înalte, zise Lauren, 
trăgându-şi pe ea o pereche de cizme Jean-Michel Cazabat, cu 
gândul la Alex. 

Era mai înalt ca ea, dar nu cu mult - nu voia să-l strivească cu 
statura ei. Lui Ashley clar nu-i păsa că e mai înaltă decât Tri. 
Lauren şi-ar fi dorit să aibă tot atâta încredere în ea. 

— Până şi pantofii pe care-i porţi la şcoală sunt mai înalţi de- 
atât, îi atrase Ashley atenţia, făcându-i semn cu mâna să renunţe 
la cizme. Apoi se uită lung la Lauren, iar pe buze îi apăru un 
rânjet. Ah, m-am prins. Îţi faci griji să nu fii mai înaltă decât 
băieţii de la petrecere. 

— Nu! Vreau să spun... poate. Lauren se lăsă pe un scaun, 
sperând că Ashley n-o s-o tachineze prea tare pe tema asta. Ei 
bine, e un tip de care-mi place şi care ar putea fi acolo... 

Ştia că Ashley n-o credea că iese cu doi băieţi în oraş, aşa că 
nu voia să mai menţioneze asta din nou. 

— E scund ca Tri? 

Lui Ashley părea că-i e milă de ea. 

— Nu, nu... Lauren era cât pe ce să spună „nu chiar atât de 
scund”, dar se opri la timp. Doar că nu e prea înalt. 

— Hmm. Ashley se gândea la problemă, iar lui Lauren nu-i 
venea să creadă că Ashley n-o stresa, nu-şi bătea joc de ea, sau 
că o băga în seamă. Părea că se gândeşte într-adevăr la 
problema lui Lauren. Încerc să găsesc cea mai... ştii tu, 
inteligentă soluţie. 

Era ceva ciudat în ceea ce spusese Ashley, dar Lauren rămase 
liniştită, aşteptând verdictul lui Ashley. 

— Gata! Ashley pocni din degete. la-ţi pantofii cu barete şi 
platformă de la Michael Korrs, pentru că nu au tocul decât de 
cinci centimetri. Apoi - şi asta e lovitura de graţie, trebuie să 
recunosc singură - combină-i cu fusta scurtă de la Stella 
McCartney şi bluza gen kimono de la Rachel Pally. Fusta o să-ţi 
facă picioarele să pară super lungi, chiar dacă nu ai tocuri înalte. 
O să fii cea mai drăguță fată de la petrecere! 

— Ar fi super, zise Lauren, în acord cu Ashley, zâmbindu-i. 

Deci de aceea erau cele trei Ashley prietene în ciuda tuturor 
maşinaţiunilor şi răutăţilor lui Ashley. Sub masca de regină a 


tuturor se afla o fată cu adevărat de treabă. 

— Vreau să spun, majoritatea fetelor de la petrecere vor fi 
urâte şi/sau nasoale şi foarte prost îmbrăcate, continuă Ashley, 
înmânându-i vânzătoarei cutia cu pantofii aprobaţi de ea. 
Singura competiţie pe care ai avea-o vine din partea noastră, şi 
n-ai de ce să-ţi faci probleme din cauza asta. Lili e atât de micuță 
că e aproape o pitică, iar A.A. e monstruos de înaltă. S-ar săruta 
şi cu un aspirator dacă ar crede că e mai înalt decât ea. 

Bine - deci Ashley nu era chiar foarte de treabă. Însă acum era 
de treabă cu Lauren, iar asta o făcea să se simtă bine. Lauren se 
simţea un pic vinovată că voia să fie prietenă cu Ashley numai ca 
să o dărâme de pe tronul ei la un moment dat. Era atât de 
confuz. Era Ashley de treabă sau rea? Îi plăcea de Ashley sau o 
dispreţuia? Lucrurile erau mult mai complicate decât crezuse 
Lauren. 

— Dar tu? o întrebă Lauren, dorindu-și să nu se mai gândească 
la sentimentele ei contradictorii în privinţa mentorului ei nou 
găsit pentru a-i definitiva stilul. Sunt sigură că ai să porţi ceva 
nemaipomenit, ca de obicei. 

— Da, se arătă Ashley de acord. Oftă şi trase de o aţă din 
mânerul fotoliului pe care stătea. Însă eu nu vin diseară. 

— Nu? 

— Tri mi-a spus că el nu poate veni, aşa că ce rost mai are? 
Trebuie să merg acasă şi să-mi fac un tratament, să-mi pun o 
mască pentru păr, oricum. În afară de asta, vreau ca primul 
nostru sărut să fie special, nu să ne sărutăm pentru că am ajuns 
înghesuiți împreună într-un dulap. 

— Cum adică, primul vostru sărut? Lui Lauren nu-i venea să-şi 
creadă urechilor. Vrei să spui că tu şi Tri nu v-aţi...? 

— Nu. Sunt NSD. Ne-Sărutată Deocamdată. Nu e mare lucru. 

Ashley ridică din umeri. 

— Chiar aşa? 

— Bineînţeles că nu. Tocmai de-asta l-am făcut pe Tri să 
aştepte. Mai bine aştept până vine momentul potrivit. Părinţii 
mei mi-au spus mereu că sunt ca o bijuterie prețioasă, aşa că n- 
are rost să cum e proverbul ăla? Să nu strici orzul pe gâşte, sau 
aşa ceva? 

— E atât de tare, zise Lauren. 

Aproape că se simţea vinovată că voia să se sărute şi cu 
Christian, şi cu Alex. După mărturisirea lui Ashley, voia să-i spună 


şi ea ceva, pentru că se simţise atât de apropiată de ea în acea 
după-amiază. 

— Ştii, şi eu sunt NSD, mărturisi ea. 

— Chiar aşa? Dar când am jucat „Niciodată” alaltăieri, iar A.A. 
a spus propoziţia, ai luat o gură de suc! 

— Doar am dus cutia la gură, şopti Lauren. Nu voiam să paro 
proastă. 

— Chiar n-ar trebui să minţi, îi zise Ashley, cu o figură 
serioasă. Apoi îi zâmbi din nou. Însă e-n regulă. E doar un joc. 
Secretul tău e-n siguranţă la mine. Eu sunt cea mai discretă 
dintre cele trei Ashley, dacă n-ai observat asta deja. 

Lauren nu observase. Dar dădu din cap că da şi îi zâmbi noii 
sale PPT, iar apoi se duseră împreună la casă, pentru a plăti noua 
ei pereche de pantofi. 


23 


HUNTER PUNE LA CALE 
UN ARANJAMENT 


ÎN TIMP CE SE UITA ÎN JURUL EI, A. A. SE GÂNDEA CĂ LOCUL unde 
avea loc petrecerea cu Şapte minute nu era la fel de super ca 
apartamentul pe trei etaje unde merseseră după meciul de 
lacrosse. Era undeva într-un subsol, în Noe Valley. insă până şi 
subsolurile din cartierul ăsta erau frumoase, având în vedere cât 
de mari erau casele şi câţi bani se investeau cu generozitate în 
ele. 

Subsolul era deosebit, mobilat cu o canapea, fotolii uriaşe în 
formă de lacrimă din pluş, un balansoar Perspex atârnat de 
tavan, un televizor plat imens şi un sistem stereo, precum şi o 
masă de biliard acoperită cu fetru mov. Existau două băi, două 
dormitoare, chiar şi o bucătărie mică în care erau un cuptor cu 
microunde şi un frigider plin ochi cu orice tip de saleuri, cereale 
şi dulciuri. 

Masa era aranjată pentru o partidă de poker, iar în jurul ei se 
strânseseră deja băieţii; mai erau două aparate de pinball şi o 
masă de fussball. In spate, se vedeau nişte dulapuri cu uşi albe 
duble. lar gazda lor din scara respectivă - un puşti de la Gregory 
Hall pe nume Denver sau Portland sau vreo altă denumire de 
oraş - avusese grijă să agaţe cartonaşe cu LIBER/OCUPAT pe 
fiecare din mânerele de la uşi, ca nu cumva să uite cineva de ce 
venise la petrecerea aia. 

A.A. ajunse împreună cu Lili, care se uita în orice suprafaţă 
lucioasă pe lângă care trecea ca să vadă cât de drăguţ arată în 
hainele lui A.A.. işi luară câte un suc şi discutară cu câteva 
persoane pe care le recunoscuseră. Ashley nu ajunsese încă, iar 
A.A. n-o vedea nici pe Lauren. Lili se tot uita prin cameră ca să 
dea de Max. li povestise lui A.A. că ar vrea şi n-ar vrea să-l vadă 
la petrecere. 

Îi părea rău pentru Lili, mai ales pentru că unele fete încă mai 
şopteau şi chicoteau când îşi aduceau aminte de partea filmată 
cu camera ascunsă din emisiune. Nişte ratate geloase! Ar leşina 


şi ar cădea grămadă pe jos dacă cineva atât de simpatic precum 
Max s-ar uita măcar la ele, lucru care nu avea să se întâmple 
niciodată. Era mândră de modul cum Lili le înfruntase curajoasă, 
spunându-le bârfitoarelor că jucase un rol în faţa camerelor de 
luat vederi, dar nimeni nu o credea. 

A.A. îl zări pe Tri, care juca biliard în spate. A fost un pic 
surprinsă să-l vadă. Trecuse pe la ea pe acasă mai devreme cu 
Ned şi un grup de băieţi. Ea spusese că o să meargă la 
petrecere, iar el zisese că nu avea de gând să vină. 

Atunci, ce căuta aici? Of. Imediat ce-o să ajungă şi Ashley, cei 
doi or să stea lipiţi unul de celălalt, ca de obicei. De data asta, 
A.A. nu avea nicio intenţie să se mai ascundă, dar nu voia nici să 
stea cu ei, să fie martora gesturilor lor de afecţiune. Poate că nu 
se sărutaseră încă, dar nu-şi puteau ţine mâinile acasă. 

— Ai ajuns. 

Hunter apăru lângă ea şi se sprijini de blatul din bucătărie. 
A.A. îi zâmbi. Nu arăta rău, îşi spuse ea. Era roşcat, cu ochii verzi 
şi o gropiţă în bărbie care era atrăgătoare în felul ei. Era mai înalt 
decât ea. Nu era rău deloc. Voia să-şi petreacă şapte minute cu 
el într-un dulap şi să se sărute? Poate. Poate că nu. 

— O cunoşti pe prietena mea, Lili? 

A.A. făcu prezentările, ignorând în mod expres orice alte fete 
care ar fi vrut să semene cu cele trei Ashley şi care se holbau la 
Hunter, gata să le iasă ochii din cap. 

Hunter o prinse de cot şi o conduse departe de grupul de 
bârfitoare, aplecându-se spre ea ca să-i murmure la ureche. 

— Dă-mi telefonul tău, şopti el. 

— De ce? Mi-ai mai trimis vreun mesaj? 

— Nu. Doar vreau să-l văd. 

— E un iPhone. 

Hunter oftă şi clătină din cap. 

— De ce trebuie să fii atât de dificilă tot timpul? o întrebă el, 
abţinându-se clar să nu râdă. 

A.A. nu ştia la ce se referă. 

— Uite-l, dacă vrei atât de tare să-l vezi. 

Îşi scoase telefonul din poşeta ei Mulberry şi întinse mâna ca 
Hunter să-l vadă. 

— Super, zise el, holbându-se la aparat. 


A 


Mama lui A.A. îi dăduse telefonul ei unui creator celebru, 


pentru a fi personalizat cu strasuri. A.A. considera că e aiurea să- 
i dai cuiva o grămadă de bani cu să-ţi distrugă carcasa 
telefonului, dar nu putuse să i se împotrivească lui Jeanine. 

— N-ai mai văzut un iPhone până acum? 

Lui A.A. nu-i venea să creadă. 

— N-am văzut iPhone-ul tău, şopti el. Şi nici n-am pus mâna pe 
el. Ştii care sunt regulile pentru jocul de Şapte? 

A.A. clătină din cap. 

— Toate fetele îşi pun telefoanele într-un bol uriaş. Cel de- 
acolo - Hunter arătă spre ceva, peste umărul său stâng de pe 
măsuţa de cafea. Când un tip vrea să joace, se duce la Stăpânul 
Bolului. Îl vezi pe tipul ăla de acolo, cu tricou? 

A.A. îi urmări privirea. Un tip aproape ras în cap, care purta un 
tricou pe care era desenat schematic un bol în care se afla un 
peştişor auriu, stătea aproape de balansoarul Perspex. 

— Eşti legat la ochi, şi pe urmă trebuie să scoţi un telefon din 
bol. După aia îţi scoţi legătura de la ochi şi trebuie să te plimbi 
printre fete, ca să afli al cui e telefonul. Ceva gen Cenuşăreasa şi 
pantoful de cleştar. De Cenuşăreasa ai auzit, nu? 

— Ha-ha. 

A.A. îşi dădu ochii peste cap. | se părea destul de interesant. 
Dar dacă tipul care punea mâna pe telefonul tău era urât? Se 
uită în jurul camerei, verificând toţi băieţii. Nimeni de pe acolo nu 
era prea nasol. Măcar va fi întuneric în dulap. 

— Când băiatul ăla te găseşte, trebuie să intri în dulap cu el şi 
să petreceţi şapte minute înăuntru. Preferabil, nu pentru că tu 
trebuie să te ascunzi de cineva. 

Şi Hunter îi dădu un cot. 

— A-ha. 

A.A. se strâmbă la el. Hunter nu ştia deloc să flirteze. 

— Dacă-ţi pui telefonul în bol, înseamnă că vrei să joci. Aşa că 
gândeşte-te bine, ca să nu ajungi să dai înapoi ca o fricoasă, o 
tachină el. 

— De parcă tu eşti prea curajos, îi zise A.A., dându-i şi ea un 
cot, mai tare. Nici măcar n-ai mai văzut un iPhone până acum. 

— Nu mă asculţi deloc, nu? Hunter se prefăcu exasperat. Am 
vrut să am telefonul tău în mână pentru că ştiam că o să ai vreun 
brizbriz de fetiţă agăţat de el, sau aşa ceva. Doar ai diamantele 
alea lipite de el, nu? Deci când am să fiu legat la ochi şi bag 
mâna în bol, am să ştiu ce caut. Te-ai prins? 


— Oh. 

A.A. îşi dădu seama de ceea ce-i spunea şi simţi că se 
înroşeşte la faţă. Hunter dorea să o sărute. In dulap. Timp de 
şapte minute. Era un pic flatată să vadă cât de hotărât era să ia 
telefonul care trebuia. 

— O fac doar pentru tine, înţelegi, îi spuse el cu un rânjet 
sarcastic, dar ochii îi sclipeau. Nu vreau să ajungi închisă într-un 
dulap cu vreun puşti cu aparat dentar sau cu acnee din plin. Sunt 
pregătit să mă sacrific înţelegi, să sufăr toate cele şapte minute 
cu tine într-un dulap numai ca să nu rămâi traumatizată. Chiar ar 
trebui să-mi mulţumeşti. 

— Hai să aşteptăm până ce trec cele şapte minute, ce zici? îi 
aruncă repede A.A.. 

— Bolul e chiar acolo, îi răspunse el cu aplomb, plecând de 
lângă ea. 

A.A. răsucea telefonul în mână, întrebându-se ce să facă. 

Poate, sau poate că nu. Poate... de ce nu? 

Observă ceva agitaţie în jurul mesei de biliard: Tri băgase bila 
neagră şi era felicitat de restul echipei sale. Părea incredibil de 
fericit, poate pentru că era şi el bun la ceva, se gândi ea, 
răutăcioasă. Simţi cum o cuprinde iar furia pe el. Işi adună 
curajul şi, tremurând din pricina unei ciudate exaltări, se duse 
spre bolul de sticlă, care era deja plin pe jumătate, şi îşi lăsă 
telefonul înăuntru. Voia să joace. 


24 


ÎNTR-UN JOC CU INDICII, 
LAUREN SPERĂ 
SĂ NU SE PIARDĂ 


SEMĂNA CU JOCUL El PREFERAT, ÎŞI SPUSE LAUREN. ÎN sufragerie 
era Christian, cu tacul de biliard. lar în dormitor era Alex, la masa 
de fussball. Şi între ei era domnişoara Page, care trecea dintr-o 
cameră într-alta, sperând că furişatul ei încolo şi încoace va trece 
neobservat. Cineva tot o s-o prindă, până la urmă. Însă, până să 
se întâmple asta, putea să se distreze de minune. 

Era o problemă pe care n-o mai avusese în viaţa ei de până 
atunci. Cum să ascundă faptul că se întâlneşte cu doi băieţi în 
acelaşi timp chiar de acei băieţi cu care se întâlnea? Era nebunie. 
Nebunie curată sută la sută. 

În dormitor, în timpul unei pauze a turneului complicat de 
biliard pe care-l stabiliseră băieţii, ea stătea într-un colţ cu Alex. 
Adică, foarte, foarte aproape de Alex. Camera era plină de 
jucători şi spectatori, dar şi din cauza unei cozi constante de 
cupluri care intrau şi ieşeau din dulapuri, aşa că nu avea cum să 
evite să stea lipită de el. Faptul că era atât de aproape de Alex o 
făcea să se simtă în al nouălea cer. Nu avea cum să exprime 
altfel sentimentul ăsta. lar când, la mijlocul unei propoziţii, 
pentru că încerca să acopere muzica şi ţipetele cu vocea lui, se 
aplecă asupra ei până ce o atinse cu fruntea, lui Lauren aproape 
că i se tăie răsuflarea de fericire. 

Dar nu mai avu timp să tragă aer în piept că el o şi sărută. 

Lauren Page fusese sărutată de un băiat foarte atrăgător. Şi 
nu pentru că îşi aruncase telefonul într-un bol. Ci pentru că o 
plăcea şi voia să o sărute. 

Îi era frică să nu i se înmoaie picioarele şi să se topească 
toată. 

— Îmi pare rău, bâigui Alex, dându-se cu un pas înapoi şi 
zâmbind timid. 

— N-ai de ce, zise ea repede. Vreau să spun, a fost drăguţ. 


Ce aiurea se exprimase! „Drăguţ.” Asta era tot ce putea ea 
spune? 

— Cam aşa m-am gândit şi eu, zise el, uitându-se cu ochii lui 
întunecaţi direct în ochii ei. 

Lui Lauren îi venea să ţipe de fericire. 

— Alex rândul tău. Un băiat care trecea pe lângă ei îl bătu pe 
umăr. Am ajuns în sferturile de finală, omule! 

— Scuză-mă, îi zise el. Pot să mă retrag din campionatul ăsta 
stupid, dacă vrei. 

— Nu, nu, îl asigură ea. Poţi să continui. Eu trebuie să-mi 
caut... o prietenă, pe Lili. Are ceva important să-mi povestească. 
Am să mă întorc eu după tine, bine? 

— Să nu fugi de tot, zise el, strângând-o de mână. 

OMG! Tocmai ce-l sărutase pe Alex şi în secunda următoare îl 
minţise. Era noua Mata Hari de la Şcoala Domnişoarei Gamble. 
Avea să fie pusă în faţa plutonului de execuţie când se va afla 
cât de vicleană fusese, exact ca în filmul ăla alb-negru pe care îl 
văzuse cu mama ei într-o după-amiază. 

În sufragerie dădu peste Christian, care se sprijinea în tacul de 
biliard. Figura lui visătoare se lumină şi făcu o faţă de căţeluş 
fericit când o văzu că se apropie de el. 

— Chiar mă întrebam pe unde te ascunzi, zise el, ca apoi să-i 
pună mâna în păr şi să o ciufulească, până ce freza ei ajunse să 
semene cu a lui. N-ai intrat prin vreun dulap cu alt băiat, nu? 

— Ah, nu, zise Lauren, făcând ochii mari. 

Era adevărat. Nu avusese nevoie să se ascundă într-un dulap. 
Ea şi Alex se sărutaseră în public. Dar nu era nevoie să-l 
plictisească pe Christian cu toate detaliile urâte... 

— Deci. Se uită în jos, la pantofii lui, şi apoi îşi ridică privirea 
spre ea. Ce zici, vrei să încercăm şi noi jocul cu cele şapte 
minute? Să vedem dacă e atât de distractiv pe cât spune toată 
lumea. 

— Vrei să spui...? 

Lauren nu era sigură că auzise prea bine. Era zgomot ca la 
nebuni în camera aia. Christian făcu un semn din umăr spre un 
dulap. De încuietoarea acestuia stătea agăţat semnul LIBER. 

— Vrei să...? Pentru că, dacă nu, nu e nicio problemă. Doar mă 
întrebam şi eu... 

— Nicio problemă, zise ea fără să se mai gândească. 

Christian arăta atât de adorabil, atât de plin de speranţă. Cum 


putea să-i reziste? Până la urmă, nu erau decât şapte minute. 

— Mă întrebam şi eu cum e. 

Domnişoara Page, în dulap, cu lubirea ei Numărul Doi. 

Din fericire, nu era nicio cameră de luat vederi ascunsă la 
petrecerea asta. 


25 
ŞAPTE MINUTE ÎN... UNDE? 


LILI NU AVEA CHEF SĂ JOACE ŞAPTE MINUTE ÎN RAI. TOT CE-ŞI 
dorea în seara asta era să treacă cele Trei Ore în lad. lar ideea ei 
despre iad era o petrecere - orice fel de petrecere la care putea 
să se întâlnească cu Max. 

Stătea pe cât de elegant posibil pe unul dintre fotoliile vineţii 
în formă de lacrimă, care erau împrăştiate peste tot în cea mai 
mare cameră din apartament, ascultând-o pe jumătate pe fata 
care se aşezase alături, care-i dădea toate detaliile siropoase de 
la ultima petrecere cu Şapte minute la care fusese. Cam la 
fiecare zece minute, Stăpânul Bolului conducea un băiat legat la 
ochi până la bolul de sticlă bombat de pe măsuţa de cafea şi-l 
supraveghea în timp ce pescuia un telefon. Lili se cutremură. Nu 
i se părea deloc distractiv. 

Nu avea tupeul lui A.A.. după câte telefoane se aflau 
îngrămădite în bol, Lili nu avea curaj nici cât jumătate din fetele 
care se aflau la petrecere în seara asta. După ce se sărutase cu 
Max la ultima petrecere, Lili nu mai voia să se sărute cu nimeni 
mult timp de acum încolo. Poate chiar niciodată. li plăcuse să se 
sărute cu el, iar lui îi plăcuse să se sărute cu ea, cel puţin aşa 
păruse. Asta până ce el se speriase şi o luase la goană. Lili nu 
voia să rişte să mai păţească aşa ceva, aşa că telefonul ei stătea 
în siguranţă în poşetă în seara asta. 

Trebuie să fi trecut vreo jumătate de oră de când A.A. îşi 
lăsase telefonul în bol, dar nimeni nu reuşise să „pună mâna” pe 
ea. Lili o vedea stând cocoţată pe blatul din bucătărie, 
sporovăind cu două fete de la şcoala lor. Poate că fetele îşi 
doreau, dar băieţii păreau că ezită mai mult când venea vorba de 
jocul cu Şapte minute. Ce tipic! Ashley avea dreptate: băieţii sunt 
atât de înceţi. 

Ashley era Dispărută în Misiune. Lili îi trimisese vreo două 
mesaje, dar Ashley răspunsese că e ocupată să se spele pe cap. 
Da, bine. Ashley sigur avea de gând să-şi facă intrarea în stil 
măreț, ca de obicei. Tri era la petrecere, juca biliard şi arăta 


grozav. Ashley ar face bine să apară mai repede, dacă nu voia ca 
prietenul ei să fie atras de vreo şmecheră care joacă Şapte 
minute. 

Lauren ajunsese şi ea, arătând minunat în rochia ei şi în 
pantofii cu baretă şi platformă. La naiba, fata asta arată chiar 
tare! De când începuse să stea pe lângă cele trei Ashley, 
imaginea ei se contura din ce în ce mai bine. 

Cei de pe AshleyRank începuseră şi ei să vadă asta. Când îşi 
aduse aminte de AshleyRank, Lili îşi îndreptă spatele, îşi lipi 
genunchii mai strâns şi îi zâmbi fetei de lângă ea, care povestea 
ceva cu aprindere. Acum că oricine putea vota, lumea trebuia să 
vadă că Lili era Ashley cea superioară. Chiar merita din plin să 
aibă locul unu. 

Se întâmpla ceva cu Lauren în seara asta. În primă fază, Lili o 
văzuse vorbind cu unul dintre jucătorii de lacrosse cel cu părul 
ciufulit şi gropiţe. Christian, poate? Stăteau înghesuiți unul în 
celălalt într-un colţ, iar el părea că îi soarbe cuvintele de pe buze. 
Apoi, Lauren era înghesuită într-un a/t colţ cu un tip înalt şi 
brunet. Ei bine, până la urmă nu le minţise! Lauren era Miss 
Popularitate! Ei bine, atât timp cât Lauren nu se apropia de un 
anume jucător de la Reed Prep, pe Lili n-o deranja asta. 

Max Costa. Max Costa. Trebuia să înceteze să mai fie obsedată 
de el. Era o prostie: aproape că-l uitase, chiar aşa. ŞI-I scosese 
din cap. li trecuse de tot. La orele de conversaţie în franceză, îi 
era la fel de indiferent cum îi fusese Greg, care era oricum mai 
relaxat. Max era un fraier de sportiv plin de sine. Dacă n-ar fi pus 
el punct relaţiei-lor-în-devenire, ar fi fost ea cea care l-ar fi 
părăsit, chiar în seara aia. Erau mult mai mulţi băieţi mai 
atrăgători şi mai disponibili pe lume. Următorul! 

Lili se uită prin apartament, căutând un băiat mai bun. Poate 
că până la urmă o să-şi pună şi ea telefonul în bolul de sticlă. Sau 
poate că o să se ia după Lauren şi o să se plimbe prin camere. 
Dacă băieţilor le plăcea de Lauren, atunci pe Lili o vor iubi. Era 
încă în faţa lui Lauren în clasament. N-ar trebui să-şi risipească 
nicio secundă din viaţă cu gândul la Max. 

Apoi îl văzu. 

Cobora scările care dădeau în sufrageria de la subsol. Avea 
părul blond dat pe spate şi purta o cămaşă închisă la culoare 
aceeaşi culoare cafenie ca şi ochii lui - şi o pereche de blugi 
tociţi. Părea un pic preocupat şi agitat, de parcă n-ar fi fost prea 
fericit că e acolo. 


Nu că Lili s-ar fi uitat lung la el. 

Se lăsă mai confortabil în fotoliu, dorindu-şi ca acesta s-o 
înghită cu totul. Max intră în cameră şi se întoarse, aşteptând în 
mod evident pe cineva care cobora scările. Era o fată cu părul 
castaniu ondulat, care-i zâmbea prosteşte de parcă ar fi câştigat 
vreo coroană. Lili o cunoscuse la ultima petrecere la care fusese: 
era în clasa a şaptea la Reed Prep, şcoala lui Max, care era 
mixtă. O chema Holly, sau Polly, sau Dolly, sau aşa ceva. 

Holly sau Polly sau Dolly îi spusese că se bucura că merge la 
Reed Prep pentru că nu-i venea să creadă cât de înnebunite 
după băieţi erau fetele de la şcolile de fete. Ei nu i se părea mare 
lucru să ai prieten. 

Însă Lili observă cu amărăciune cum Holly sau Polly sau Dolly 
întinse o mână slăbănoagă şi îl luă de braţ pe Max, ca o pasăre 
de pradă care îşi înfigea ghearele în victima ei, ca apoi să 
zâmbească triumfător. Sigur, nu era mare lucru. 

Stomacul lui Lili începu să freamăte, de parcă era o betonieră 
pe cale să dea afară tot. Simţi usturimea lacrimilor în ochi. Era 
devastator să-l vadă pe Max la petrecere cu o altă fată. Seara ei 
se terminase. Trebuia să plece de-acolo. 


26 


REGULILE SUNT FĂCUTE 
PENTRU A FI URMAIE 


A.A. ÎL PIERDUSE DIN OCHI PE HUNTER: ERA PRINS ÎNTR-UN 
complicat joc de pocher şi părea să fi uitat cu totul de Jocul de-a 
Şapte minute în Rai. Lili plecase deja acasă. Imediat după ce îl 
văzuse pe Max cu partenera lui rânjită, Lili îşi sunase şoferul, 
cerându-i să o ia imediat acasă. A.A. îi spuse că ea mai stă un 
pic. 

Când Lauren dispăru şi ea, A.A. rămase ultima Ashley din 
cameră, dar nu era nicio problemă. Jucă două meciuri de biliard 
cu unii dintre prietenii lui Ned, evitând cu mare atenţie să intre în 
vorbă cu Tri. Era atât de jenant, pentru că nu se descurca deloc 
la biliard, iar el se tot uita la ea de parcă ar fi fost disperat să-i 
spună ceva. Poate că voia să-i dea sfaturi, ca să se descurce mai 
bine. Sau poate pentru că Ashley nu era acolo, se gândi ea. Ce 
păcat - ea nu era înlocuitoarea lui Ashley. 

Însă când se duse la bucătărie ca să-şi mai ia un suc, Tri se luă 
după ea, hotărât în mod evident să-i spună ceva. 

— Vrei ceva de băut? îl întrebă, ridicând sticla de Diet Pepsi şi 
legănând-o prin faţa ochilor lui. Sau doar te ţii după mine ca să 
te asiguri că nu umblu cu vreun băiat care mă poate pune în 
încurcătură? Ştiu că tu te pricepi mult mai bine ca mine la 
oameni. 

Tri se uită în jos, nereuşind însă să ascundă faptul că rânjea ca 
un neruşinat. 

— Încă mai eşti supărată pe mine pentru ce-am spus? o 
întrebă el, ridicându-şi ochii lui albaştri la ea. 

A.A. înălţă din umeri. Îi venea greu să stea supărată pe Tri, 
mai ales când arăta atât de bine. Şi ştia, în adâncul inimii ei, de 
ce era cu adevărat supărată pe el, dar nu putea să-i 
mărturisească şi lui asta. 

— Bine. Părea uşurat. Pentru că altfel ar fi şi mai stânjenitor. 

— Ce? A.A. puse la loc sticla în minifrigider şi se întoarse să se 


uite la Tri. Petrecerea asta? 

Tri clătină din cap. 

— Nu, vreau să spun... 

— Ce? întrebă ea din nou. 

Ce se-ntâmpla cu băiatul ăsta? Nici măcar nu mai era în stare 
să termine o propoziţie de când îşi pusese Ashley ghearele pe el. 

Tri nu mai spuse nimic. Pur şi simplu îi arătă un telefon. 
Telefonul ei. 

— L-am scos din bol, zise el. Am ştiut că-i al tău încă dinainte 
să-mi iau eşarfa de la ochi. 

— Pietricelele, zise ea încet, dar inima i-o luase razna. 

— Da. Deci, ca să ştii. Trebuie să intrăm în dulap. Se uită la noi 
Stăpânul Bolului. 

Amândoi întoarseră privirea spre tipul de pe scaunul Perspex. 
Acesta îi salută şi le făcu semn spre un dulap. Pe uşă, era semnul 
cu LIBER. 

— Are o fixaţie cu tradiţia, zise Tri, aproape scuzându-se. 

— Ei bine, spuse A.A., cu inima bătându-i nebuneşte şi cu gura 
uscată. 

Dar cu Ashley cum rămâne? voia să întrebe. Prietena ta? 
Prietena mea cea mai bună? Dar poate că nu conta asta, pentru 
că nu era decât un joc idiot. Nu însemna ceea ce credea ea că 
înseamnă. Tot ce trebuia să facă era să stea într-un dulap cu el 
timp de şapte minute. Putea să facă asta. 

— Atunci, spuse, cred că ar trebui să intrăm. 

— Da, încuviinţă el, dar nu se uită în ochii ei. Cred că ar trebui. 

Tri o conduse până la dulapul mare cu două uşi, întorcând 
semnul cu OCUPAT înainte de a închide uşa după el. Era atât de 
întuneric acolo că A.A. aproape se împiedică de ceva înainte să o 
prindă Tri de cot, ca să-şi recapete echilibrul. 

Spre deosebire de ultimul dulap în care fusese A.A., acesta era 
gol, în afară de două perne care erau pe jos. 

— S-au gândit la toate, zise ea, aşezându-se pe o pernă şi 
ghemuindu-se, ca să-i facă loc lui Tri pe cealaltă, lângă ea. 
Simţea brusc nevoia să vorbească. Numai dacă nu cumva la asta 
folosesc dulapurile ştii tu, să ţină pernele în ele. Ceea ce nu mi se 
pare logic deloc. Vreau să spun, cine are prea multe perne? 

El chicoti, iar sunetele petrecerii de afară se auzeau foarte 
slab, însă lui A.A. i se părea că cel mai tare sunet din dulap era 


cel al propriei sale inimi, care bubuia să-i sară afară din piept. 
Erau singuri într-un dulap. Cei doi mai rămăseseră singuri - de 
nenumărate ori, distrându-se la ea în cameră, dar niciodată în 
situaţia de faţă. Işi trase genunchii la piept. li plăcea în dulap; i 
se părea confortabil şi tihnit să stea lângă Tri. Chiar îi fusese dor 
de el. 

— Deci, cum îţi place noua versiune de Metroid Prime? E tot ce 
s-au lăudat ei că o să fie? îl întrebă ea 

— Da, e destul de tare. Fratele meu s-a abonat la un canal Wii 
multiplayer. E super. Ar trebui să te abonezi şi tu poate facem 
echipă. 

— Sigur, de ce nu? 

Mai vorbiră o vreme despre jocuri pe calculator şi despre 
ultimul episod din Cheaters, pe care niciunul dintre ei nu avea 
voie să-l urmărească, dar îl urmăreau oricum. A.A. începu să se 
relaxeze şi să se simtă bine în compania lui. Aproape că uitase 
de ce se aflau în dulap, când Tri se întinse şi o luă de mână. 

— A.A.. 

Avea o voce blândă. 

— Da? 

— Nu cred că trebuie să stăm aici şapte minute vorbind... 

— Oh... A.A. încercă să-şi ascundă panica din voce. Doar îl 
cunoştea pe Tri de când lumea. Vrei să spui, să stăm în linişte? 

Doar nu spunea ceea ce credea ea, sau da? Cum putea? Doar 
avea o prietenă! Şi anume pe Ashley. Ce căuta ea în dulap cu 
prietenul altcuiva? A.A. se simţea confuză, dar incitată şi 
vinovată în acelaşi timp. 

— Ei bine, teoretic, trebuie să ne sărutăm, zise Tri, iar acum şi 
vocea lui părea sugrumată de nervozitate. Astea sunt regulile 
jocului. 

— Ştiu, răspunse A.A.. 

Doar voise şi ea să joace. În plus, nu era decât un joc de Şapte 
minute care-i obliga să se sărute. Să se sărute cu Tri. OMG! Asta 
îşi dorea el să facă? îi nimerise telefonul din bol - dar cum 
rămâne cu Ashley... însă toate gândurile la Ashley, şi vina pe 
care o simţea, dispărură când se uită la Tri. 

Ochii i se obişnuiseră cu întunericul şi putea vedea că arăta şi 
el la fel cum se simţea ea. Agitat şi timid şi... nerăbdător. Işi 
dorea şi el asta, putea să-şi dea seama. Poate că însemna că şi 
el simte aceleaşi lucruri ca şi ea? Se simţi cuprinsă de o fericire 


nestăvilită, imposibil de controlat. 

— Adică, doar dacă nu vrei tu, zise el. 

— Nu, spuse ea repede, strângându-l de mână. Adică, da. 
Ceea ce vreau să spun e că ar trebui. Adică, e vorba de reguli şi 
de toate astea, adăugă ea, de parcă ai fi fost cel mai logic lucru 
de făcut. 

Doar nu puteau să-l dezamăgească pe Stăpânul Bolului, nu? 

— E vorba de reguli, se arătă şi el de acord, şi, chiar pe 
întuneric, A.A. reuşi să-l vadă pe Tri cum se apleacă spre ea. 

Închise ochii, iar el o trase mai aproape de el şi ea îi simţi 
inima cum îi bate nebuneşte în piept. Bătea chiar mai tare ca a 
ei. 

Apoi îşi întoarse faţa spre el şi îi simţi respiraţia fierbinte cu o 
secundă înainte ca buzele lui moi să le atingă pe ale ei. 

Ashley o să trebuiască să înţeleagă, nu făceau decât să se 
supună regulilor jocului... nu însemna nimic. 

Cu toate astea, au fost cele mai dulci - şi cele mal uluitoare - 
şapte minute din viaţa ei. 


www.AshleyRank.com 


AVEM CÂTEVA PROBLEME TEHNICE CU CLASAMENTUL nostru. 
Vă rugăm să aşteptaţi până reuşim să calculăm toate voturile 
acestei săptămâni. De când am deschis porţile oricui, am fost 
invadaţi de sute de voturi noi şi promitem să publicăm noua 
ierarhie imediat ce serverul nostru îşi va reveni. 

Între timp, puteţi să vă mai daţi cu un strat de luciu Glossimer 
pe buze, să vă puneţi cea mai strâmtă pereche de blugi Genetic 
şi să mergeţi prin oraş de parcă l-aţi avea la degetul mic. Lumea 
întreagă vă priveşte şi vă dă note pentru cel mai mic gest... 


27 


DOMNILOR LE PLAC BRUNEIELE 


În mod normal, Ashley îşi petrecea duminica dimineaţa în pat, 
ciugulind din micul dejun care-i era adus la pat pe o tavă 
acoperită cu un şerveţel alb - omletă din albuşuri, o cupă cu 
fructe şi un castronel cu lapte din soia, pregătite de bucătăreasa 
lor permanentă - uitându-se la America 's Next Top Model sau la 
maratonul cu Project Runway’, la televizorul cu ecran plat aflat 
deasupra măsuţei ei de toaletă, o antichitate. 

Părinţii ei mai intrau în cameră din când în când, ca s-o sărute 
pe creştetul capului, sau să-i povestească ceva plictisitor din 
ziarul de duminică, sau ca să ia secţiunea de Modă după ce 
termina ea s-o citească în detaliu. 

Stătea în cameră, în pijamaua ei Limited Too, cu papucii ei 
pufoşi, jucându-se cu Prinţesa Dahlia von Fluffsterhaus, căţeluşa 
ei labradoodle, sau schimbând SMS-uri cu celelalte Ashley, sau 
punând la cale planuri importante pe termen lung. Cum ar fi: 
aveau cu toatele nevoie de poşete noi semestrul viitor. lar 
colanţii negri deveniseră de modă veche. Ar trebui să poarte 
şosete cadrilate până la genunchi şi poşete uriaşe de la Prada? 

Însă azi era o zi diferită. Marea petrecere live pentru Regina 
preadolescentelor, la care urma să se anunţe câştigătoarea 
episodului filmat în San Francisco - ca şi reacţia ei, filmată 
pentru a fi folosită în runda următoare - era plănuită pentru 
miercuri seara. Urmau să aibă loc cinci astfel de petreceri care se 
vor desfăşura simultan în toată ţara, astfel încât câştigătoarele 
să fie anunţate în acelaşi timp. lar acest lucru însemna şi mai 
multă presiune pe capul lui Ashley ca să arate fabulos. 

Îşi petrecu toată dimineaţa repetându-şi reacţia pe care urma 
să o aibă când numele ei va fi anunţat. Nu dorea să plângă şi să 
arate ca naiba, hohotind ca o câştigătoare de la Miss America. 
Trebuia să-i iasă combinaţia corectă de bucurie, isterie, falsă 
modestie şi surprindere prefăcută, iar în tot acest timp să arate 


5 Reality-show gen competiţie, concentrat pe design vestimentar şi 


prezentat de modelul Heidi Klum (n. r.). 


drăguţ. Mai trebuia şi să pară totul spontan, ceea ce i se părea 
cel mai greu. 

Şi, bineînţeles, trebuia să aibă rochia perfectă pentru 
petrecere. De preferat, una care să meargă cu pantofii ei albaştri 
de la Louboutin, cu animal print şi toc înalt, cei pe care îi văzuse 
purtaţi de Heidi Klum. Toată ziua de azi avea să fie rezervată 
pentru a scormoni în dressingul ei placat cu oglinzi, precum şi în 
şifonierul uriaş, probând fiecare combinaţie posibilă ca să se 
hotărască dacă are nevoie să-şi ia ceva nou. 

Când numele ei va fi anunţat drept câştigătoarea locală a 
concursului Regina preadolescentelor, Ashley trebuia să arate 
perfect. Dar nu avea atât timp la dispoziţie pe cât şi-ar fi dorit, 
pentru că şcoala aia plictisitoare îi umplea jumătate din zi. Poate 
că Ashley reuşea să o convingă pe mama ei să nu meargă marţi 
la şcoală. Trebuia să se tundă, să-şi facă un tratament cosmetic, 
un masaj, o manichiură/pedichiură şi să-şi aranjeze sprâncenele. 

Petrecerea trebuia să înceapă la ora cinci, la fel ca şi cea din 
Los Angeles, din pricina idioatei diferenţe de fus orar: petrecerile 
din New York şi Miami începeau la opt, în vreme ce în Dallas 
petrecerea era la şapte, pentru că producătorii îşi doreau ca 
acestea să fie simultane. De-abia avea timp după ore să fie 
machiată de un profesionist şi să-şi îndrepte părul. Ei bine, se 
gândi Ashley prin asta trebuiau să treacă actrițele care mergeau 
la Oscaruri în fiecare an, să fie gata pentru marele eveniment la 
mijlocul după-amiezii. Singura diferenţă era că ele nu trebuiau 
să-şi piardă mare parte din zi la Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Al doilea lucru care-i complica ei programul de azi era Tri. Îi 
trimisese un mesaj în care o întreba dacă poate să treacă pe la 
ea ca să stea de vorbă, iar ea fusese imediat de acord. Aveau 
atât de multe de discutat. El o însoțea la petrecere şi trebuia să 
se ridice la înălţimea standardelor ei. Nu putea să apară pur şi 
simplu la petrecere în uniforma de la Gregory Hall sau, chiar mai 
rău, în blugi şi tricou, oricât de bine i-ar fi stat în ele. 

Hainele lor trebuiau să se asorteze, fără să pară că sunt 
gemeni, cum arată turiştii din suburbii, soţ şi soţie îmbrăcaţi la 
fel. Poate că ar trebui să-l convingă să se şi tundă. Ashley putea 
să fie foarte convingătoare când voia. Era obişnuită să le spună 
altora ce să facă. 

Majordomul îl conduse pe Tri la ea în cameră la scurt timp 
după ce îi răspunsese ea la mesaj. Părea disperat să o vadă, ca 
de obicei. Era ciufulit şi superb, deşi purta exact hainele în care 


Ashley nu dorea să-l vadă miercuri seară un tricou jerpelit cu 
Death Cab şi blugi cu un buzunar sfâşiat. Nu voia ca restul lumii 
să creadă că prietenul ei e vreun emo, ce naiba. 

— Salut, Ashley, zise el, uitându-se prin cameră ca să-şi 
găsească un loc unde să stea. 

Orice suprafaţă, inclusiv patul, era acoperită cu haine şi 
accesorii împrăştiate. Ea împinse cu mâna o grămadă de bluze în 
culori aprinse de la H&M de pe un scaun, iar el se aşeză acolo, 
părând că se simte ciudat şi jenat. 

Ceea ce era bizar, căci Tri avea o grămadă de surori şi ar fi 
trebuit să fie obişnuit cu chestiile astea feminine. În plus, 
petrecea o mulţime de timp cu A.A., deşi ea era mai degrabă un 
băieţoi, care se juca pe calculator şi vorbea despre sport tot 
timpul. Ashley era mai feminină, mai doamnă. Şi tocmai de 
aceea avea să câştige detaşat Regina preadolescentelor. 

— Mă bucur tare mult că eşti aici, îi spuse ea, închizând unul 
din sertarele comodei. Avem atâtea de făcut până miercuri şi 
aş... 

— Trebuie să-ţi spun ceva, o întrerupse el. Se uită lung la ea, 
cu o figură îndurerată. E vorba... despre ceva ce s-a întâmplat 
aseară. 

— Aseară? 

— Da, la petrecere, zise el într-un final, întorcându-şi privirea. 

— Ce petrecere? 

— Petrecerea cu Şapte minute. 

— Te-ai dus la petrecere? spuse ea acuzator, simțindu-se 

trădată. 
_ Fuseseră de acord că petrecerea avea să fie mega-nasoală. 
Insă poate era de bine. Din moment ce ea nu fusese la 
petrecere, ceea ce avea el să-i spună nu avea legătură cu ea. Şi 
dacă nu avea legătură cu ea, nu avea cum să fie prea interesant. 
Mai împinse nişte haine care aterizară pe podea, ca să poată să 
se aşeze şi ea pe scaunul de la geam pentru o clipă. Era obositor 
să tot probezi haine. 

— Da. M-am dus. Şi, mă rog - Tri îşi muşcă buza m-am sărutat 
cu cineva. De-asta am venit până aici, ca să-ţi spun. M-am 
sărutat cu altcineva şi cred că ar trebui să ne despărţim. 

Ce? Tri se sărutase cu cineva? Nu cu Ashley, prietena lui, 
recunoscută public, aşa cum se văzuse chiar şi la televizor? Cea 
cu care nu se sărutase nici măcar o singură dată? lar acum voia 


să se despartă de ea? Cu trei zile înainte de petrecerea pentru 
anunţarea câştigătoarei de la Regina preadolescentelor?? 

Lui Ashley nu-i venea să creadă ce aude. Era mai rău decât 
sfârşitul de la Titanic, când murea Leonardo di Caprio. Niciun tip 
super n-ar trebui să îngheţe şi să moară! 

— Îmi pare tare rău, îi spunea Tri. Pur şi simplu nu cred că ar 
trebui să continuăm aşa, când mie îmi place altcineva. 

Îi plăcea de altcineva?? 

Ceeeee?? 

Era şi mai rău. Ashley crezuse că Tri sărutase o fată oarecare 
şi se simţea vinovat. lar acum se părea că de fapt chiar voise să 
o sărute... pentru că îi plăcea de fata asta. 

— Cine e? ceru ea să afle, dând cu piciorul în cea mai 
apropiată grămadă de haine. Nu pot să cred că s-a dat la 
prietenul meu! 

— N-a fost deloc aşa! Tri sări în picioare şi se apropie de ea - 
însă păstrând o oarecare distanţă, ca să nu-l poată ajunge cu 
piciorul, observă ea. Nici măcar n-a vrut să joace Şapte minute 
cu mine, dar eu i-am spus că e obligată! l-am luat telefonul din 
bol şi apoi i-am spus că regulile sunt reguli. Eu am făcut-o să mă 
sărute, bine? Pentru că aşa am vrut eu. Pentru că... îmi place de 
ea. Mi-a plăcut de ea dintotdeauna. 

Ashley simţea că o să-i explodeze capul. 

— Ţi-a plăcut de ea dintotdeauna? repetă ea. 

Simti un fior rece în inimă. Era cel mai rău coşmar al ei. Ştiu 
despre cine era vorba înainte să-i confirme el. 

— E vorba de A.A., zise Tri. Şi să nu te superi pe ea, bine? 
După cum ţi-am spus, ea n-a vrut să mă sărute. Niciodată nu i-a 
plăcut de mine la modul ăsta şi nici acum nu-i place. N-are nici 
cea mai vagă idee că am venit azi aici ca să mă despart de tine 
sau aşa ceva. 

— Şi-atunci de ce-o faci? întrebă Ashley pe un ton de copil 
mic, cu chipul brăzdat de lacrimi de autocompătimire. 

Lui Tri îi plăcea de A.A.. O prefera pe ea lui Ashley. De ce? De 
ce? De ce? 

— Măcar ţi-a plăcut de mine vreodată? se tângui Ashley. 
Măcar un pic? Vreau să spun, doar ne distrăm bine împreună, 
nu? 

— Chiar mi-a plăcut de tine. Tri se făcuse roşu tot. La început. 
Dar cred că era vorba de faptul că mă simţeam foarte vinovat că 


aproape te-am omorât. Doar eu ţi-am adus brioşa, nu? Şi păreai 
atât de vulnerabilă şi lipsită de ajutor şi... nu ştiu. Cred că eo 
greşeală să fim împreună. Eram atât de furios că A.A. credea că 
altcineva era laxjock. Am vrut doar s-o fac geloasă. Dar n-am 
vrut... niciodată nu mi-am dorit să te rănesc. 

Ashley îşi trase nasul, încercând să pară iar vulnerabilă şi 
lipsită de ajutor. Îşi ridică privirea de căprioară la el, sperând că o 
să-l convingă să se răzgândească. 

— Dar n-a fost să fie, zise Tri cu convingere. Nu pot să fiu cu 
tine în timp ce mie îmi place altcineva. Nu e corect, pur şi simplu. 
Totul ar fi o mare minciună. 

— Nu e decât o mică minciună, murmură Ashley, dar Tri 
clătină din cap. 

— Dacă vreau să am vreo şansă cu A.A., trebuie să ne 
despărţim. Niciodată n-o să se uite la mine dacă mă crede 
prieten cu prietena ei cea mai bună. Doar ştii asta. 

Ashley îşi şterse ochii umezi cu dosul palmei. Avea nevoie de 
un plan, şi avea nevoie de el repede dacă nu voia ca săptămâna 
întreagă să-i fie distrusă. 

— Deci nu i-ai spus că te desparţi de mine, zise ea, pe un ton 
plângăcios. 

— Ţi-am spus că nu. 

— N-ai zis nimănui? 

— Nimănui. Pe bune. 

— Ei bine, oftă Ashley, dând drumul pernei pufoase în care îşi 
înfipsese unghiile de cinci minute încoace. Poate că ai vrea să 
mai aştepţi câteva zile. De dragul meu. 

Tri părea că nu înţelege. 

— Ce vrei să spui, să aştept? 

— Vreau să spun să aştepţi până la petrecerea de miercuri 
seară. Să mergi cu mine la petrecere ca partenerul meu, pentru 
ultima oară, iar apoi putem să ne despărţim. Fără lacrimi, fără 
reproşuri. Ai să fii liber să ieşi cu A.A., iar eu n-o să încerc să te 
opresc. 

— Nu ştiu ce să spun, ezită Tri, băgându-şi mâinile adânc în 
buzunare. De ce să aştept? 

— Pentru că e cea mai importantă seară din viaţa mea, bine? 
Ashley începu iar să plângă, gândindu-se ce umilită s-ar simţi să 
meargă la petrecere fără prietenul ei care se presupunea că e 
îndrăgostit până peste urechi de ea. Şi nu vreau să-mi pună 


lumea tot felul de întrebări răutăcioase. Măcar atâta poţi să faci 
pentru mine, dacă e să luăm în calcul ce mi-ai făcut aseară. 


Tri lăsă capul în jos. Oftă adânc. 

— Bine, zise el. Am să te conduc la petrecere, iar apoi totul s-a 
terminat între noi. 

— Şi n-ai să-i spui nimic lui A.A. până atunci? 

— Nu. 

— Şi nici altcuiva? 

— Nu. 

— Promiţi? 

— Promit, spuse Tri, arătând complet nefericit, iar Ashley ştiu 
că se va ţine de cuvânt. 


28 


ASHLEY SPENCER E MAI IARE 
DECÂT JANE AUSTEN 


PETRECEREA PENTRU ANUNŢAREA REZULTATELOR 
CONCURSULUI Regina preadolescentelor avea loc la un club nou, 
super tare, din centrul oraşului. A.A. se plimba prin sală, dorindu- 
şi ca lumina camerelor de luat vederi să nu fie atât de puternică: 
simţea cum machiajul i se topeşte pe faţă. Un ecran uriaş era 
atârnat pe un perete şi în toate colţurile se aflau monitoare TV, la 
fel şi deasupra tuturor meselor cu mâncare. Fiecare era dat pe o 
altă petrecere, din alt oraş. 

Transmisiunea live a canalului Sugar urma să fie dată pe 
ecranul uriaş, cu Vanessa Minnillo drept prezentatoare în Los 
Angeles. Jasper, producătorul britanic, îi făcuse un semn lui A.A. 
încă de când intrase ea, şi-i spusese că rezultatele pentru San 
Francisco vor fi anunţate ultimele. 

— Avem nişte probleme tehnice nou apărute, din nefericire, 
zise el, încruntându-se la Blackberry-ul pe care-l ţinea în mână. 
Nu trebuie să vă faceţi voi griji pentru asta. Tiffany o să vă facă 
un semn când suntem gata pentru a anunţa câştigătoarea, iar 
atunci trebuie să vă duceţi în locul pe care vi l-am desemnat, din 
centrul sălii. 

A.A. încuviinţă din cap, deşi nu-l ascultase decât pe jumătate. 
Avea mult mai multe motive de îngrijorare pe cap ca să-şi mai 
facă griji şi pentru numărătoarea aia idioată de voturi. Cu cât se 
termina emisiunea mai repede, cu cât mai repede putea să se 
întoarcă la viaţa ei normală/anormală de dinainte, cu atât mai 
bine îşi putea face ordine în cap. Lucrurile erau foarte neclare în 
momentul de faţă. Adică DSN De Sâmbătă Noaptea. De ce oare 
luase Tri tocmai telefonul ei din bol? De ce trebuise să insiste să 
o sărute? Şi de ce trebuise să-i placă ei atât de mult? 

Sala era aproape plină cu fete de la Şcoala Domnişoarei 
Gamble, aproape toată clasa a opta, precum şi câteva din clasele 
mai mici, toate îmbrăcate la patru ace, dar şi ceva băieţi de la 


Gregory Hall şi Saint Aloysius. Fotograful oficial al ziarului şcolii 
era de faţă, ca să facă poze pentru pagina de bârfe din ziar, 
„Pagina Şapte”. Lauren ajunsese şi ea la braţul unui băiat 
simpatic. A.A. ştiuse tot timpul că Lauren nu minţea. Se întrebă 
unde era celălalt prieten al lui Lauren în seara asta. Şi Lili îşi 
făcuse apariţia, arătând super şic, cu părul prins într-un coc 
perfect, îmbrăcată într-o rochiţă bleumarin drăguță foc - 
bleumarinul se pare că era noul negru. 

A.A. aproape că-şi dorea să fi fost şi ea mai atentă cu ce se 
îmbracă. Mama ei vorbise cu un make-up artist care să vină la 
ele acasă după şcoală să o aranjeze, iar apoi insistase ca A.A. să 
poarte o rochie din şifon cu dantelă pe care Jeanine o adusese 
din Argentina. A.A. făcuse pur şi simplu ceea ce i se spusese fără 
să protesteze - şi fără să-i pese. Şi ce dacă uitase să-şi pună 
cercei, sau dacă poşeta ei din piele de şopârlă nu prea mergea 
cu pantofii ei Jimmy Choo argintii? Ce mai conta? 

Tot ceea ce conta era că Tri nu o sunase. Se gândise că 
lucrurile se vor schimba cu siguranţă după ce se sărutaseră în 
dulap. În seara aceea, după ce se opriseră într-un final din 
sărutat pentru că un alt cuplu bătea în uşa dulapului, cei doi nici 
măcar nu se simţiseră ruşinaţi din pricina a ceea ce se 
întâmplase. Tri părea chiar fericit. Nu se putea opri din rânjit, iar 
A.A. nu se putea abţine nici ea. 

— Te sun eu, îi promisese el, iar ea încuviinţase din cap, încă 
în al nouălea cer, ameţită din pricina acelui sărut secret. 

Însă nu o sunase. Deloc. Niciun semn. Niciun e-mail. Nici 
măcar un mesaj pe mess. 

A.A. îşi ieşise din minţi, în special luni la şcoală, când Ashley 
spusese că Tri fusese foarte drăguţ cu ea cu o zi în urmă, când 
trecuse pe la ea ca s-o ajute să-şi aleagă hainele pe care să le 
poarte la petrecere. Dar nu reuşi să afle mai multe: Ashley lipsise 
de la şcoală din pricina unei „răceli” şi marţi şi miercuri, deşi A.A. 
bănuia că era doar o scuză pentru ca Ashley să aibă timp să-şi 
facă zeci de tratamente de înfrumusețare înainte de filmările de 
la petrecere. 

Oare se înşelase? A.A. crezuse că şi Tri fusese prins în sărutul 
lor la fel de mult ca şi ea. Crezuse că şi el o place la fel de mult 
ca şi ea pe el. 

Însă, dacă şi el simţea la fel, de ce nu luase legătura cu ea? Nu 
trebuia oare să se gândească să se despartă de Ashley? Dacă se 
dusese la ea acasă ca s-o ajute să-şi aleagă hainele pentru 


petrecere, nu părea deloc că ar avea de gând să o părăsească. 
A.A. pur şi simplu nu mai înţelegea nimic. 

Între timp, Hunter tot se ţinea de capul ei, probabil pentru că 
nu ştia că se sărutase într-un dulap cu alt tip. La petrecerea cu 
Şapte minute, o căutase după ce îşi terminase jocul de pocher. 
Săracul de el, luase telefonul altcuiva din bol unul care era plin 
de rubine. | se păruseră la fel, explicase el, când era legat la 
ochi, dar se jurase că n-avea de gând s-o sărute pe Domnişoara 
Rubine. În acel moment, A.A. avea telefonul bine pus la ea în 
poşetă şi îi spusese lui Hunter că pleacă acasă. 

Însă marţi după-amiază, când văzuse că Tri tot nu o sună şi 
după ce primise o sută de mesaje de la Hunter, cedase într-un 
final şi îi spusese lui Hunter că poate să vină la petrecerea 
pentru Regina preadolescentelor. 

Se pare că toată treaba cu Tri avea să se rezume doar la un 
sărut, nimic mai mult. Se simţea respinsă. Nu mai erau şanse să 
se întâmple ceva nou. 

De fapt, dacă A.A. era să fie cinstită, încă mai avea o licărire 
de speranţă în momentul în care ajunsese la petrecere. Dar până 
şi aceea se stinsese în momentul în care îi văzuse pe Ashley şi pe 
Tri împreună, ţinându-se de mână de parcă erau Brad şi 
Angelina. Nu mai era nimic de făcut, poate doar să guste din 
sushi şi din ceaiul de rodii cu gheaţă, să admire tortul în formă 
de coroană care era pe masa din centrul sălii şi să aştepte să 
ajungă Hunter la petrecere. 

Ashley veni după ea la masa cu mâncare şi îi făcu semn cu 
mâna să meargă la fereastră. Se anunțau rezultatele pentru 
grupul din Miami pe ecranul uriaş şi urletele de la petrecere erau 
asurzitoare. 

— Ce părere ai de rochia mea? se lăudă ea, învârtindu-se încet 
astfel încât A.A. să o poată admira şi de la spate. E de la Zac 
Posen. 

— E fabuloasă, zise A.A. pe un ton lipsit de inflexiuni, dorindu- 
şi ca petrecerea să se fi terminat odată. 

Ashley o prinse pe A.A. de braţ şi o trase mai aproape. 

— Să nu spui nimic nimănui, îi mărturisi Ashley, nici măcar lui 
Lili sau lui Lauren, dar... 

— Dar ce? 

— M-am hotărât să mă despart de Tri. 

— Chiar aşa? 


A.A. era surprinsă şi - trebuia să recunoască - nu prea 
nefericită să audă aşa ceva. De când îl sărutase pe Tri, trecuse 
printr-un vârtej de emoţii. Nu se putea opri să nu se gândească 
la el. În secunda unu era în al nouălea cer, iar în secunda doi o 
lua depresia, pentru că încă nu o sunase. 

Apoi se simţea vinovată pentru că se sărutase cu prietenul 
prietenei ei, iar apoi, în mod ciudat, pentru că se sărutase cu 
cineva care nu era Hunter. Era disperată să o sune Tri, însă era 
de asemenea hotărâtă să nu alerge după el. lar acum, Ashley o 
anunţa că totul între ea şi Tri se termina. 

— Am tot vrut să fac asta de mult timp, îi explică Ashley. De- 
aia n-am venit la petrecere sâmbătă, i-am spus că ar trebui să 
luăm o pauză, poate, să ne mai vedem şi cu alte persoane. Să nu 
mai luăm totul atât de în serios. Dar apoi a venit la mine 
duminică şi aproape că avea lacrimi în ochi. Vreau să spun, m- 
am simţit atât de jenată. 

— De ce? A plâns, sau aşa ceva? 

A.A. pufni. Nu-l vedea pe Tri să fie în stare de ceva atât de 
prostesc. 

— Aproape că a plâns. Ashley se întinse, luă paharul din mâna 
lui A.A. şi bău din el. A spus că nu mai suportă. A spus că şi-a dat 
seama sâmbătă seară că nicio altă fată nu se ridică la înălţimea 
mea, bla bla bla. Tot bătea câmpii despre cât de frumoasă sunt 
eu. Mi-a părut tare rău de el. Cred că e îndrăgostit până peste 
urechi de mine. Poţi să crezi aşa ceva? 

A.A. ridică din umeri. 

— Şi a vrut să mă sărute, aşa că am fost de acord, continuă 
Ashley. Ştiu, ştiu, ar fi trebuit să-l refuz. Dar ştie să sărute foarte 
bine şi n-am putut să-i rezist. Scuze îţi dau prea multe informaţii? 

— Nu contează. 

Lui A.A. i se făcuse rău. Când Ashley îi înapoie ceaiul de rodii, 
puse paharul pe pervaz. 

— Mi-a spus că a fost cel mai minunat sărut din viaţa lui, îi 
şopti Ashley teatral. Deci ce era să fac eu? Nu puteam să mă 
despart tocmai atunci de el. M-am hotărât să aştept până la 
finalul petrecerii ăsteia. 

— Bună alegere, murmură A.A. când îşi dădu seama că Ashley 
aştepta să-i spună ceva. 

Hainele de pe ea i se păreau prea grele, de parcă ar fi purtat o 
armură, nu o rochie din şifon. 


— Era atât de speriat ca nu cumva să vin la petrecerea asta 
fără el, continuă Ashley. Ar fi fost o răutate din partea mea. lar 
mie chiar îmi place de Tri, chiar îmi place. Numai că nu în felul 
ăla. E ca un prieten bun. Mă înţelegi, nu? 

— Complet. 

— Nu vreau să-i frâng inima. Chiar mi-a spus că sunt cea mai 
frumoasă şi interesantă fată pe care a cunoscut-o vreodată. Nu e 
frumos? Poate chiar de speriat, un pic. Am să pun punct relaţiei 
după petrecerea din seara asta, înainte să ajungă să fie şi mai 
obsedat de mine. 

A.A. nu se putea aduna să spună ceva. Ce mare nenorocit mai 
era şi Tri! În primul rând o sărutase ca şi cum chiar ar fi vrut să o 
sărute, iar apoi fugise înapoi la Ashley, jurându-i dragoste 
nemărginită. Ashley sigur spunea adevărul. Cum altfel s-ar putea 
explica faptul că Tri o evita şi/sau o ignora pe A.A. începând de 
sâmbătă seara? Nici măcar nu încercase să se despartă de 
Ashley. Uite, era la petrecere, o ţinea de mână şi părea că-i este 
la fel de devotat ca întotdeauna. Îi venea să se ducă şi să-i tragă 
una peste ochi. Nici măcar nu se uita la ea! 

— E un tip acolo care-ţi face cu mâna, îi zise Ashley, arătând 
peste umărul lui A.A.. El e Hunter? Ce bucăţică! 

A.A. se răsuci pe călcâie şi îl văzu pe Hunter venind spre ea. 
Arăta chiar super în tricoul ăla polo de la Lacoste, cu pantalonii 
călcaţi la dungă, cu părul dat pe spate şi cu ochii sclipitori. 
Sclipeau la ea. Uite un tip căruia chiar îi plăcea de ea. Un tip care 
se dădea peste cap încercând să-i atragă atenţia, care-i trimitea 
mesaje şi care o invita în oraş. Emisiunea intrase într-o pauză 
pentru reclame, aşa că muzica bubuia în boxe, iar DJ-ul striga la 
toată lumea să iasă la dans. 

— Vrei să dansezi, domnişoară viitoare Regină a 
Preadolescentelor? strigă Hunter la ea ca să acopere zgomotul, 
iar A.A. îi zâmbi, apucându-l de mâna pe care i-o întinsese. 

Trebuia să uite de Tri şi de sărutul lor idiot. Poate că o să-l 
sărute pe Hunter în seara asta, la finalul petrecerii şi nici n-o să 
se ascundă într-un dulap. Ashley nu era singura care putea avea 
un prieten. 


29 


VINE SFÂRŞITUL UNEI EPOCI? 
SAU E DOAR SFÂRŞITUL 
GĂŞTII ASHLEYS? 


TRECUSE MULTĂ VREME DE LA PETRECEREA MIXTĂ DE LA şcoală, 
când Lauren era încă o nimeni şi ieşise în evidenţă când - la 
modul cel mai propriu - îi salvase viaţa lui Ashley. Când îşi 
aducea aminte cât de speriată fusese să se ducă la petrecerea 
aia, cum se gândise ea la un plan complex prin care să-l 
convingă pe Billy Reddy să o conducă la petrecere, ca să aibă şi 
ea ceva credibilitate, Lauren nu ştia dacă să râdă sau să plângă. 
Cum se schimbaseră lucrurile! 

Acum era una din atracțiile principale de la petrecerea pentru 
anunţarea rezultatelor de la Regina preadolescentelor. Fotograful 
de la Gambler, ziarul şcolii, o înghesui să facă o poză cu cele trei 
Ashley, şi toate făcură mutriţe şi pozară ca şi cum ar fi fost 
Striphall Queens - formaţia lor pop preferată. Ashley îşi făcu loc 
cu coatele să stea în mijlocul fotografiei, bineînţeles, aproape 
scoţând-o pe Lili din cadru. 

Guinevere Parker, care reuşise să pună mâna pe rolul de 
reporter social, o încolţi pe Lauren ca s-o întrebe de la „cine” îşi 
luase hainele, astfel încât să poată da la ziar toate detaliile vitale 
legate de modă. 

— E adevărat că tu ai fost prima contactată de cei de la 
televiziune? o întrebă Guinevere, notându-şi repede ceva în 
agendă. 

Cele trei Ashley aveau dreptate: chiar semăna cu o 
Bobblehead, îşi spuse Lauren. 

— Fără tine, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat? 

— Ei bine, nu ştiu dacă ar fi fost chiar aşa, ridică Lauren din 
umeri. 

Voia să-i spună lui Guinevere că prietenul ei, Dex, avea 
dreptate, n-ar trebui să-ţi pese prea tare ce crede lumea, deşi 


era mult mai uşor să nu-ţi pese când ştiai că toată lumea te 
place. Sau se teme de tine. Sau vrea să fie în locul tău, cumva. 
Tocmai de aceea cele trei Ashley scăpau nepedepsite cu 
comportamentul lor răutăcios, decise Lauren. Nimeni n-o să-şi 
mai bată joc de ea mult timp de acum încolo. 

— E adevărat că producătorii m-au abordat pe mine întâi, dar 
emisiunea a fost despre noi toate. Şi nu e mare lucru. Chiar nu e. 

Deşi era clar mare, mare lucru pentru însăşi Ashley, observă 
Lauren. Ashley se tot uita la ecranul uriaş, urmărind-o pe 
Vanessa cum anunţa rezultatele din diferite oraşe, chiar dacă toţi 
ceilalţi erau preocupaţi să mănânce, să danseze şi să se salute 
cu toată lumea. 

Lauren se hotărâse ca în seara asta să fie mai puţin stresată 
decât la petrecerea de sâmbătă seară, asigurându-se că numai 
unul din cei doi prieteni ai ei era de faţă. După ce chibzuise 
îndelung adică după ce vorbise o oră la telefon cu Lili duminică 
Lauren îl invitase pe Christian să o însoţească la petrecerea 
pentru anunţarea rezultatelor. 

Între timp, Alex urma să vină pe la ea pe acasă, ca să-şi 
petreacă timpul împreună, să ia cina şi să se uite la emisiunea 
înregistrată cu ele. 

Mama ei era foarte entuziasmată că Un Prieten Adevărat 
venea la ea acasă, aşa că intenţiona să se dea peste cap cu 
pregătirile: să plătească o echipă de bucătari care să vină să le 
facă hamburgeri acasă, pe care să-i posteze pe peluza de la 
intrare, să ia un nou aparat de făcut popcorn şi să instaleze un 
televizor cu ecran şi mai mare decât cel uriaş deja instalat în 
camera lor de proiecţii. Toată săptămâna, mama ei îi bătuse la 
cap cu noile ei planuri pe constructori şi pe un designer de 
interioare. 

Din fericire, Lauren reuşise să o convingă să lase baltă 
renovările: nu făceau decât să se uite la un DVD cu un reality- 
show, nu se uitau la ultima ediţie refăcută a filmului Star Wars. 
Trudy fusese îngrozitor de dezamăgită că nu va avea voie să 
facă nimic altceva decât să-l salute pe băiat, iar Lauren o 
înţelegea, într-un fel. Atâta vreme nu avuseseră nimic. Acum 
aveau totul, iar mama ei încerca să compenseze timpul pierdut. 
Trudy îşi dorea ca Lauren să aibă o adolescenţă perfectă, chiar 
dacă nu ajunsese încă la vârsta adolescenţei. 

— Lauren! Christian veni ţopăind spre ea, cu cămaşa scoasă 
din pantaloni, ca de obicei, ceea ce-l făcea şi mai simpatic în 


ochii ei. Avea ceva într-o mână o cutiuţă de la Tiffany's! Trebuia 
să-ţi iau un buchet de pus la încheietura mâinii, dar mama mi-a 
spus că ai prefera să primeşti aşa ceva. 

Îi întinse cutiuţa, iar Lauren îi zâmbi foarte fericită, desfăcând 
funda cu grijă. Guinevere stătea aplecată peste umărul lui 
Christian, notându-şi fiecare detaliu. Lauren deschise cutiuţa şi 
scoase de acolo un talisman din platină în formă de coroană. Era 
elegant şi frumos. Era primul cadou din viaţa ei de la un băiat! 

— Se prinde la telefon, îi explică el, fâţâindu-se de pe un picior 
pe altul. 

Era atât de dulce şi de timid. Lui Lauren îi părea rău că nu pe 
el îl invitase la ea acasă în seara aceea. Situaţia în care se afla, 
prinsă între doi iubiţi, nu era deloc la fel de interesantă pe cât 
suna. Era doar complicată şi năştea sentimente de vină. 

— E minunat, îi zise ea. Îmi place foarte mult. Dar, ştii, 
probabil că nu eu am să câştig. 

— Nu contează, răspunse Christian, părând clar uşurat că-i 
place cadoul de la el. Tu tot eşti... ştii tu. 

Amândoi se înroşiră, iar Guinevere se aplecă şi mai tare spre 
ei. Făcea o schiţă a talismanului la ea în agendă. 

— Cam ce diametru crezi că are ăsta? îl întrebă ea pe 
Christian, total nedumerit, însă, înainte să apuce să-i răspundă, 
Ashley se băgă între ei doi. 

— Ce-ai acolo? Un mic talisman? Ce drăguţ! Ashley îşi flutură 
degetele spre talisman de parcă ar fi un animăluţ. Lauren, 
trebuie să vorbesc ceva cu tine. Cineva tocmai a spus că au avut 
loc mari schimbări în AshleyRank azi. 

— Nu m-am uitat azi pe blog, zise Lauren, un pic enervată că 
Ashley se găsise tocmai atunci să vorbească despre asta. 

Nu vedea că Lauren e cu un băiat? De ce-i păsa de blogul ăla 
idiot tocmai acum? 

— Am auzit că au fost schimbări cutremurătoare în vârful 
clasamentului, spuse Guinevere, făcându-şi loc cu cotul şi 
împingându-l practic pe Christian din drum, ca să se apropie de 
Ashley. 

Bietul Christian! Lauren îi aruncă o privire prin care-i spunea 
îmi pare rău, vorbim mai târziu şi se întoarse spre Ashley, care se 
uita urât la Guinevere. Lauren n-o mai văzuse pe Ashley atât de 
supărată de când cineva scăpase o felie de pâine de alac pe 
pantofii ei Mary Jane de la Louboutin în sala de mese a şcolii. 


— Ce anume vrei să spui, mai exact? ceru Ashley să afle. 

— Ei bine, începu Guinevere, cu o voce tremurătoare, căci nu 
era obişnuită ca Ashley Spencer să i se adreseze direct. Lauren a 
urcat de pe locul zece pe locul trei. Niciodată n-a ajuns atât de 
sus. 

— Zău? 

Lui Lauren nu-i venea să creadă. Trebuie să fi fost datorită lui 
Christian şi Alex - amândoi îi spuseseră la petrecerea de 
sâmbătă seară că intraseră pe AshleyRank. Dacă primise de la 
fiecare dintre ei nouă sau chiar zece la toate categoriile, atunci 
avea logică să fi ajuns pe locul trei. 

— Ce? urlă Ashley. 

Lauren îşi dădu seama de ce o luase razna: dacă Lauren era 
pe locul trei, asta însemna că una dintre cele trei Ashley căzuse 
de pe podium. Nu mai erau ele cele care făceau regulile în 
şcoală! Lauren se infiltrase în gaşca lor şi reuşise să o scoată din 
top pe una dintre ele! Nu mai conta Regina preadolescentelor - 
ăsta era barometrul real al celor mai tari fete din şcoală. lar 
concluzia evidentă era că planul lui Lauren funcţionase! Era una 
dintre ele! Însă acum, că obținuse ceea ce-şi dorise, mai voia să 
le şi distrugă? Lauren nu mai era atât de sigură. 

— Vrei să spui că Lili e acum pe locul patru? întrebă Ashley. 

— A, nu, răspunse Guinevere, clătinând din cap. Faptul că 
Lauren a urcat în clasament nu e singura schimbare. Şi Lili a 
urcat. E pe locul unu. 

Ashley avea oricum pielea palidă ca fildeşul, dar acum se 
făcuse albă ca varul. Se clătină un pic şi se dădu un pas înapoi, 
ca şi cum era să cadă din picioare. Părea că e pe cale să leşine, 
şi de data asta nu mai erau alunele de vină. Lauren o prinse de 
braţ ca s-o ajute să-şi recapete echilibrul. Rezultatele pentru 
Regina preadolescentelor erau gata să fie anunţate Ashley nu 
putea să se prăbuşească la pământ chiar în momentul ăsta! 

— Deci, ce-mi spui tu mie acum, zise Ashley, uitându-se fix în 
ochii lui Guinevere de parcă era pregătită s-o strângă de gât, 
este că eu am ajuns pe locul doi în clasament? 

— Ăăă... nu chiar. Guinevere făcu un pas înapoi, aruncând o 
privire scurtă spre uşă, de parcă s-ar fi pregătit să o rupă la fugă. 
A.A. e pe locul doi. Tu eşti pe patru. 

Pentru prima oară în istoria umanităţii sau măcar din câte îşi 
amintea Lauren - Ashley Spencer rămase fără cuvinte. 


30 
LUMEA VĂZUIĂ DE SUS 


LILI ERA ÎN AL NOUĂLEA CER. TOATĂ LUMEA DE LA PETRECEREA 
pentru anunţarea rezultatelor de la Regina preadolescentelor 
vorbea despre ştirea că ea urcase până în vârful clasamentului 
de pe AshleyRank. Sărmana Lauren tot încerca s-o convingă pe 
Ashley că ea nu avea nimic de-a face cu asta - că nu ea era în 
spatele blogului şi că era la fel de surprinsă ca şi restul de 
schimbarea care avusese loc la vârf. 

— Poţi să crezi aşa ceva? o întrebă A.A. pe Lili în timp ce se 
îndreptau spre locurile lor desemnate din centrul sălii. 

Rezultatele din San Francisco urmau să fie anunţate şi o 
asistentă de producţie obosită, cu căştile la urechi şi cu un 
clipboard în mână, încerca să le adune pe cele trei Ashley şi pe 
Lauren la un loc. Ashley era încă închisă în baie, făcându-şi vânt 
cu agenda lui Guinevere Parker şi urlând la Lauren. 

— Nu ştiu, zise Lili, aproape ţopăind până la locul unde trebuia 
să rămână. 

Adică, de fapt, nu-i păsa. Ajunsese pe locul unu în cele din 
urmă! Cum se întâmplase asta, n-avea de unde să ştie. De când 
apăruse în emisiunea Regina preadolescentelor, Lili simţise cum 
lucrurile îi scapă de sub control. 

Max o respingea şi se făcea că n-o vede la ora de franceză. 
Nici măcar nu venise la curs săptămâna asta, probabil pentru că 
noua lui prietenă îi ocupa tot timpul. Toate fetele de la şcoală 
rânjeau când era vorba de transmisiunea cu camera ascunsă. lar 
la petrecerea de sâmbătă seară se simţise ca un copil pus la colţ 
pentru că se comportase urât. Lili se simţea minunat în hainele 
pe care le împrumutase de la A.A., însă, după apariţia lui Max, 
toate sentimentele ei pozitive se dezintegraseră, fiind înlocuite 
de ruşine şi nefericire. Plecase acasă repede, gândindu-se că va 
trebui să se obişnuiască cu o viaţă singuratică, marcată de o 
ruşine permanentă în societate. 

Însă acum lucrurile păreau să-şi revină într-un final! 

— Avem nevoie de celelalte două! se răsti Matt la asistenta de 


producţie. Avem suficiente probleme în seara asta, nu trebuie să 
ne mai dispară şi fetele din rolurile principale. 

— E nervos, remarcă A.A. către asistentă, care ridică 
deprimată din umeri. 

— Nici măcar nu ştiu dacă o să mai aibă loc anunţarea 
rezultatelor, bombăni asistenta, grăbindu-se să le găsească pe 
Ashley şi pe Lauren. 

— Ai auzit ce-a zis? o întrebă A.A. pe Lili. Ce crezi c-a vrut să 
spună? 

— Nu ştiu, răspunse Lili. 

Încă i se mai învârtea capul de când auzise că e pe primul loc 
în clasament. Măcar era adevărat? Cum era posibil? Era tot ceea 
ce visase încă de când apăruse AshleyRank. 

— OK - acum să rămâneţi pe loc! 

Un alt asistent de producţie le târa pe Ashley şi pe Lauren spre 
ele. 

Ashley, care avea ochii umflaţi, încă o mai hărţuia pe Lauren. 

— Ştiu că tu eşti. Recunoaşte, tu te afli în spatele blogului. Mai 
ales că numai tu ai avut de câştigat de pe urma lui. 

— Trebuie să mă crezi, n-am nicio legătură cu asta! protesta 
Lauren. 

— Dar tatăl tău are o companie de calculatoare! 

— Avem un site pe care se pot posta videoclipuri. Ce legătură 
are una cu alta? Multe persoane din San Francisco au afaceri în 
domeniul ăsta. Ce naiba. Asta nu înseamnă că putem să 
controlăm tot ce postează lumea pe bloguri. 

Ashley păru că ezită un moment. 

— Dar şoferul tău, Dex e un fel de geniu în programare. 

Lauren îşi dădu ochii peste cap. 

— Te asigur eu, Dex are destule pe cap ca să nu mai aibă timp 
să ne urmărească şi pe noi. Fii serioasă, Ashley. 

— Hai, Ash, revino-ţi, o rugă Lili, zâmbindu-i cât mai dulce. 

Nu era cazul să se dea mare cu succesul ei. O să aştepte ca s- 
o facă... hai să ne gândim, vreo cinci minute? 

Lauren îşi aranja părul, părând încă un pic şocată din pricina 
atacurilor lui Ashley. Dacă într-adevăr era ea persoana din 
spatele blogului, îşi spuse Lili, atunci chiar era o curajoasă - 
şi/sau chiar proastă să o scoată pe Ashley din primele trei locuri 
ale clasamentului. Dacă nu era ea cea care posta pe blog, atunci 


chiar nu era corect din partea lui Ashley să o ia razna şi să se 
răzbune pe ea. Însă cineva trebuia s-o încaseze, iar Lili se bucura 
oarecum că Ashley nu-şi îndrepta furia înspre ea. 

O cameră de luat vederi era îndreptată spre ele, cu beculeţul 
roşu aprins, iar Lili se asigură că zâmbeşte drept spre obiectiv. 
Într-un final, hotărându-se să lase baltă subiectul pentru 
moment, Ashley îşi făcu loc în centrul grupului, ca de obicei, 
afişând cel mai fals zâmbet posibil. Lili nu se putea abţine să n-o 
admire. Chiar şi în momentul în care lovea un dezastru, Ashley 
se putea ridica din ruine şi mai şi arăta perfect calmă, ca 
întotdeauna. 

— Faceţi linişte cu toţii! ţipă cineva - părea să fie vocea lui 
Matt iar în sală se lăsă liniştea. Intrăm în emisie în zece secunde. 

Lili ridică privirea spre ecranul uriaş pentru câteva secunde ca 
să vadă ce se întâmpla. Cineva îi înmână Vanessei o coală de 
hârtie, iar aceasta se uita la ea, fără să spună nimic. 

A.A. o prinse de braţ pe Lili şi o strânse. 

— Mă simt ca o neroadă, şopti ea. 

— Taci şi zâmbeşte! murmură Lili, strângând din dinţi. 

— Tu de ce nu taci odată? şuieră Ashley la ea, gândindu-se 
probabil că Lili i se adresase ei. 

— Nu uitaţi că suntem filmate! spuse Lauren încetişor, din 
colţul gurii. 

— Îmi cer scuze, răsună vocea Vanessei Minnillo în toată sala. 
Tocmai mi s-a comunicat că nu putem anunţa rezultatele pentru 
San Francisco în seara aceasta. Serverele tot nu funcţionează. 
Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Vom intra din nou în legătură 
directă cu corespondentul nostru prezent la petrecerea pentru 
sărbătorirea victoriei din Dallas, unde am înţeles că a izbucnit o 
bătaie cu mâncare între participantele la emisiune care nu au 
câştigat premiul. Aveţi legătura cu Dallas! 

Cele trei Ashley şi Lauren rămaseră cu gura căscată, uitându- 
se una la cealaltă, în vreme ce urletele din sală acopereau totul. 
Lui Lili nu-i venea să creadă şi era clar că toată lumea se simţea 
la fel. 

— Adică, asta a fost tot? întrebă A.A.. Putem să plecăm acasă 
acum? 

— Cred că da, zise Lauren, nesigură. Măcar mai e nevoie să 
mai rămânem în locul ăsta? 

— Mi se pare o mare bătaie de joc, se înfurie Ashley. Avea 


mâinile în şolduri şi arunca fulgere din ochi. Avocatul tatălui meu 
o să ia legătura cu ei în legătură cu asta. 

— Poate c-ar trebui să dea în judecată şi AshleyRank, nu se 
putu Lili abţine să nu comenteze, răutăcioasă. 

— Ce vrei să spui cu asta? o întrebă Ashley. 

— Ştii tu - pentru crime împotriva lui Ashley? 

— Of, Doamne, gemu A.A.. Mă duc să mai mănânc ceva. 
Hunter mă aşteaptă cu un platou cu tempura şi creveţi şi cred că 
deja e rece ca gheaţa. 

— lar eu mă duc să-l caut pe Christian, zise Lauren repede, 
cercetând prin sală cu privirea. Şi pe Guinevere, pentru că a 
rămas la ea talismanul pe care mi l-a făcut el cadou. 

— Domnişoarelor, domnişoarelor, ne pare tare rău. Tiffany, 
cea de-a treia producătoare, se grăbea să le ajungă din urmă. E 
un dezastru complet! E pană de curent la sediul central şi 
generatorul nu vrea să pornească. 

— Nu mă interesează, zise Ashley, ridicând o mână şi pufnind 
pe nas. Trebuie să-mi găsesc prietenul! Unde e? 

Doamne, Ashley e atât de geloasă, se gândi Lili. Nu putea 
suporta ideea că şi celelalte fete aveau băieţi care stăteau cu ele 
şi nu suporta nici faptul că Lili ajunsese pe locul unu pe 
AshleyRank. Lili o văzu pe Ashley cum se duce la Tri ca să-i 
spună povestea ei plângăcioasă, dar Tri o respinse cu o privire 
furioasă. Tri se uita la A.A. şi la Hunter, care dansau lipiţi unul de 
altul pe un cântec lent. 

Apoi Lili mai văzu pe cineva. Pe cineva care avea părul blond 
şi ochii închişi la culoare şi era insuportabil de drăguţ. 

Max. 

Toată hotărârea lui Lili de a nu se mai uita la el, de a nu mai 
vorbi niciodată cu el, de a nu-l mai aborda în niciun fel se topi ca 
untul la soare. De data asta, când li se întâlniră privirile, el nu 
mai întoarse capul, în schimb, îi zâmbi, şi îi zâmbi şi ea şi se 
îndreptă spre el. De ce era acolo? Ce voia? 

— Lili, zise el, grăbindu-se să acopere distanţa care-i separa. 
Scuze că dau buzna la petrecerea ta în felul ăsta, dar trebuia să- 
ţi spun ceva. 

Lili nu avu curaj să-i răspundă. Ridică privirea spre chipul 
minunat, încruntat, al lui Max şi simţi cum îi tresaltă inima în 
piept. 

— Am vrut să-ţi spun că-mi pare rău, continuă el. Pentru... ştii 


tu. Că te-am lăsat baltă la petrecere, atunci. Că nu te-am sunat. 
Că n-am vorbit cu tine la ora de franceză. M-am comportat ca un 
adevărat idiot. Şi pe urmă te-am văzut la petrecere, weekendul 
trecut, dar te-ai făcut nevăzută înainte să apuc să-ţi spun ceva. 

— Păi, erai cu altcineva, îi reaminti Lili. 

— Nu e decât o amică. 

— Chiar aşa? 

— Chiar aşa, o asigură Max. Oricum... îmi cer scuze. M-am 
gândit că... nu ştiu, că am sărit nişte etape. Vreau să spun... îmi 
placi şi... Ceea ce vreau să spun este, cred, că nu am mai avut 
prietenă până acum şi... 

Lili îşi dorea ca în momentul ăla toate camerele să fie aţintite 
asupra ei, ca să poată revedea şi retrăi acel moment o 
eternitate. Max recunoscuse că o place! Şi mai spusese şi cel mai 
dulce cuvânt pentru urechile unei fete. „Prietenă.” Oare asta 
însemna...? 

— Oricum, vrei să mâncăm ceva, sau să facem ceva 
împreună? Vrei să plecăm de aici? Fetele alea care urlă întruna 
mă cam sperie, zise el, uitându-se peste umăr la un grup de fete 
de-a şasea, care chicoteau şi trăgeau cu urechea la conversaţia 
lor. 

Părea atât de agitat şi de nerăbdător şi de drăguţ, iar Lili 
înţelese că soarta lui era în mâinile ei. Putea să aleagă să fie cu 
Max, sau putea să aleagă să nu fie cu el. Era prerogativa ei, 
exact cum spunea Britney Spears în cover-ul unui cântec mai 
vechi, al lui Bobby Brown. 

— Sigur, zise Lili, luându-l de mâna pe care i-o întinsese. 

Avea mâinile reci din pricina aerului condiţionat, iar Lili simţi 
cum i se strânge inima, pentru că vedea cât de vulnerabil era el, 
de fapt. Nu era un nesimţit lipsit de inimă. Era şi el om. Or să 
meargă să mănânce ceva, iar apoi... poate că se vor săruta din 
nou. Lili spera că vor urma multe săruturi pe viitor. 

Max îi aruncă zâmbetul lui timid şi somnoros, şi în acel 
moment, Lili nu mai era geloasă pe nimeni. Era pur şi simplu 
fericită să fie ea însăşi. 


EPILOGURI 


Dragă jurnalule, 

Îmi pare rău că n-am mai scris demult timp aici. Viaţa mea a 
cam luat-o razna în ultima vreme, de-când am nu unul, ci doi 
prieteni. Cum s-a întâmplat aşa ceva? 

Tot nu mă pot hotări care dintre ei îmi place mai mult. Aşa că 
am decis, acum, să evit orice ocazie socială în care cei doi ar 
putea da nas-în nas. Nu mai ies decât cu câte unul în parte, 
acum. Dacă mama ar reuşi să nu le încurce numele, aş putea să 
ies basma curată din asta. 

Cât despre rezultatele obținute, am primit un telefon la o 
săptămână după petrecere, de la producătorii emisiunii Regina 
preadolescentelor. Au reuşit într-un final să facă să funcţioneze 
serverele, iar numele câştigătoarei a fost anunţat. 

Era Ashley Spencer, bineînţeles. 

Triumful ei nu a durat prea mult, mă bucur eu să-ţi spun. 
Reţeaua a hotărât să nu continue emisiunea, aşa că nu mai are 
loc nicio rundă a doua într-un apartament penthouse super din 
New York. Regina preadolescentelor a murit. Trăiască Ashley 
Spencer, cu orice titlu se va decide să câştige pe viitor. 

Ea se preface că nu-i pasă, dar pot să-mi dau seama că e de-a 
dreptul furibundă. Măcar mai are un motiv în plus pentru care să 
se înfurie, pe lângă AshleyRank. Care, apropo, nu are nicio 
legătură cu mine. Un grup de fete dintr-a şasea s-a hotărât într- 
un final să iasă la lumină şi să-şi asume responsabilitatea pentru 
blog. Se pare că sunt obsedate de cele trei Ashley încă dinainte 
de a merge la grădiniță. Oricum, s-au săturat să scrie despre noi 
şi şi-au făcut un nou site despre ele. Gaşca lui Madison. Fetele 
astea sunt tari! 

Până data viitoare, 

Lauren Page 


MEMO: DOCUMENT: JURNAL: ALIOTO, ASHLEY 

E OFICIAL. AM PRIETEN. HUNTER E SUPER & POT SĂ AM 
ÎNCREDERE ÎN EL. SPRE DEOSEBIRE DE TRI, FOSTUL MEU PPT. 
ASHLEY L-A PĂRĂSIT DAR ACUM E PREA TÂRZIU. HEI, AM TRECUT 
PESTE ASTA. 

ATUNCI DE CE SUNT TOT NEFERICITĂ? 

A.A. 


Alo? Gata? Data trecută mi se auzea vocea înfundat, de parcă 
aş fi fost răcită. Ce aparat idiot. Maria? Sper că de data asta o să 
înţelegi ce-ţi spun. Am să vorbesc f-o-a-a-a-r-t-e rar. 

Oricum, am câştigat concursul Regina preadolescentelor. Ce 
naiba! Cine altcineva ar fi putut câştiga? Ratata de Lauren? Lili 
cea-părăsită-la-televizor? Panarama de AA.? Nu prea cred. 
Trebuia să fi câştigat decisiv, însă, în schimb, diferenţa dintre noi 
a fost... of, cui îi pasă. N-am mai ascultat după ce mi-am auzit 
numele. Nici măcar nu ştiu cine a fost pe locul doi. 

Emisiunea a fost anulată, dar nu-mi pasă! Sunt prea ocupată 
acum ca să mă mai pot duce şi la New York. De când am aflat că 
idiotul de blog AshleyRank era făcut de un grup de tocilare dintr- 
a şasea obsedate de Ashleys, m-am ocupat, împreună cu 
avocatul tatei, să-l închid. Sunt norocoase că m-am hotărât să nu 
le dau în judecată pentru calomnie. Cum adică, să-mi dea doi 
pentru zâmbet? De parcă s-ar putea aşa ceva! 

M-am despărţit de Tri. Drum bun, atât am eu să-i spun. E prea 
scund şi prea imatur. De-acum încolo am să mă uit numai la tipi 
mai înalți. Toate celelalte par să aibă prieten, aşa că o să fie 
super uşor pentru mine să pun mâna pe unul. 

Poate ar trebui să pun mâna pe unul dintre ai lor... 

Fiţi cu ochii pe mine! 


Jurnal.doc 


Nu m-am mai ocupat de jurnalul meu săptămâna asta. E multă 
muncă să ai prieten! De-abia mai am timp să mă văd cu Max şi 
sper să nu pună iar gheara pe el vreuna din vulpiţele alea de la 
Reed Prep. 

Oricum, de când am ajuns pe locul unu pe AshleyRank, 
lucrurile s-au schimbat. În mod ciudat, mai nou, Lauren pare să 
semene mai mult cu o Ashley decât Ashley însăşi. Ea are doi 
prieteni. Eu am unul. A.A. are prieten. Ashley nu are pe nimeni. 
Spune că ea s-a despărţit de Tri, dar să rămână între mine şi 
tine, precum şi restul celor care bârfesc pe ascuns, eu nu cred că 
el e prea supărat de chestia asta. Am pus-o pe Guinevere Parker 
să investigheze problema (apropo, nu cred bârfa că fetele dintr-a 
şasea sunt în spatele blogului - eu pun pariu că era chiar 
Guinevere, reporteriţa de la ziarul şcolii.) 

Poate că Ashley a făcut în aşa fel încât blogul să fie închis, 
însă nimeni de la şcoala Domnişoarei Gamble n-o să uite că a 
primit nota doi pentru zâmbet. Le-a dezamăgit pe celelalte 
Ashley! Nu ştie că avem o reputaţie de apărat? 

Poate că e cazul să mai gândim lucrurile. Oare ar trebui să o 
dăm afară pe Ashley din grupul nostru? 

A ta, chibzuind serios, 

Lili 


www.AshleyRank.com 


ATENŢIE, ATENȚIE.  ÎNCORONĂM O NOUÂ REGINĂ A 
Clasamentului. Pentru prima oară de când am început acest mic 
experiment social, avem o nouă câştigătoare a tot ce se poate 
câştiga în clasa a şaptea! 

#1 ASHLEY „LILI” LI 

Pentru că orice rege al lacrosse-ului are nevoie de o regină. 

Bucură-te de domnia ta, dar să nu uiţi de cei mărunți! 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Poate purta probabil o pânză de sac şi tot o pune în valoare. 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

A îmblânzit cel mai tare jucător de la Reed Prep. 

(Şi nu e vorba doar de lacrosse!) 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

E oficial: e un zâmbet de milioane. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 9 

Cum se cheamă o fată care şi-a făcut loc cu coatele până în 
vârf, 

dar nu are nicio vânătaie? Inteligentă! 

SCOR CUMULATIV: 39 

(Pentru că nimeni nu e perfect!) 


#2 ASHLEY „A.A.” ALIOTO 

Nimic nu ne place mai mult decât o fată îndrăgostită. 
STIL ÎN MODĂ: 10 

Dovedeşte că nu trebuie să-ţi asortezi poşeta 

cu pantofii ca să arăţi perfect! 

STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Noul ei prieten e superb! Nouă ne plac şi roşcaţii! 
STILUL DE A ZÂMBI: 8 

Zâmbeşte de parcă ar avea inima frântă... de ce oare? 
STIL ÎN GÂNDIRE: 10 

Spre deosebire de alte fete, ale căror nume nu le vom 
menţiona aici, care fac tot şi spun tot, ea nu e deloc aşa... 
SCOR CUMULATIV: 38 


următorul>> 


www.AshleyRank.com 


#3 LAUREN PAGE 

Povestea Cenuşăresei din acest semestru! 

STIL ÎN MODĂ: 10 

Oare din pricina noilor ei blugi evazaţi de la 

Rich & Skinny, sau pentru modul în care păşeşte în ei 
ca şi cum ar fi stăpâna lumii, ne place atât de tare? 
STIL ÎN SOCIETATE: 10 

Nu stă rău nici la capitolul prieten - sau ar trebui 

să spunem prieteni. 

STILUL DE A ZÂMBI: 10 

Dă pe afară de fericire, mai nou. 

STIL ÎN GÂNDIRE: 6 

E o prostie să te joci cu inimile a doi băieţi - nu sunt 
singurii care ar putea fi răniţi! 

SCOR CUMULATIV: 36 


#4 ASHLEY SPENCER 

Fosta regină a stupului şi-a pierdut acul. 

STIL ÎN MODĂ: 7 

Pentru prima oară, ni se pare că ţinutele ei sunt un pic 
cam forţate. 

STIL ÎN SOCIETATE: 8 

Au! Tocmai a fost lăsată baltă şi de prieten, 

şi de reţeaua de televiziune. 

STILUL DE A ZÂMBI: 4 

Sărăcuţa. Lucrurile se vor îmbunătăţi şi pentru ea. 
STIL ÎN GÂNDIRE: 8 

N-o scoateţi încă din calcule. Sigur are nişte aşi 

în mânecile ei de la Paul & Joe. 

SCOR CUMULATIV: 27