Melissa de la Cruz — 1 O noua senzatie in scoala

RI E T = x 
J] à xl 
m, ” n 2 
i 
Li 
' a 
j k 


Ô nouä senzotve 
în, coat 


MELISSA DE LA CRUZ 


O NOUĂ SENZAŢIE 


ÎN ŞCOALĂ 


Ala 


1 


COLEGA NU CHIAR NOUĂ 


LAUREN PAGE ÎŞI NETEZI PLIURILE FUSTEI SALE MINI ÎN carouri 
şi îşi puse picior peste picior, ca să-şi poată admira ceva mai bine 
pantofii nou-nouţi Chanel, model Oxford Spectator. Cât de drăguţ 
arătau, cu şosetele groase de caşmir adunate chiar deasupra 
gleznei, gândi ea. La Şcoala Domnişoarei Gamble purtase 
aceeaşi uniformă de stofa verde ecosez toată viaţa ei, dar acum 
se afla în ultima treaptă - clasa a şaptea - ceea ce însemna că 
spusese adio vechilor ei pantofi insipizi Buster Brown şi bun venit 
primei petreceri dansante mixte, cu băieţii superbi de la Gregory 
Hall, peste doar trei săptămâni. In ceea ce o privea, ultimul an 
însemna o cu totul altă Lauren. 

Se lăsă pe spate în scaunul pufos, îmbrăcat în piele lină ca de 
bebeluş, al strălucitor de noului Bentley Continental al tatălui ei 
şi apăsă un buton care făcu să se ivească o oglindă pe consola 
din faţa ei. 

Uneori se mira de ea însăşi. Fata care îi zâmbea din oglindă nu 
semăna deloc cu vechea Lauren. Avea părul perfect drept, 
castaniu-închis, care-i cădea uşor pe umeri şi strălucea cu reflexe 
roşcate şi aurii de caramel, un ucigător bronz de spray Mystic şi 
nişte pomeţi atât de ascuţiţi că ar fi putut tăia gheaţa. Lauren se 
simţea întrucâtva ca tinerele starlete care pierdeau atât de mult 
din greutate şi începeau să arate atât de aţâţătoare, încât lumea 
şoptea că-şi făcuseră operaţii estetice majore. Lauren îşi întoarse 
capul într-o parte, ca să încerce să-şi privească profilul. Nasul cu 
siguranţă arăta diferit acum, când grăsimea ei de copil se topise. 

— Emoţii? întrebă o voce de pe scaunul şoferului. 

Lauren se opri din admirat şi îşi ridică spre interlocutor, prin 
oglinda retrovizoare, o sprânceană atent pensată de Anastasia!. 

— Ar trebui să am? îl întrebă ea pe Dex, stagiarul de numai 
şaptesprezece ani al tatălui ei şi proiectul lui personal preferat, 
care, când nu visa scheme online pentru tatăl ei în cadrul slujbei 
lui „obişnuite”, era în parte frate, în parte bodyguard, şi şofer cu 


1 Anastasia Soare - celebră cosmeticiană de origine română, supranumită 
„regina sprâncenelor” din Hollywood. 


normă întreagă. 

— Probabil, pentru că eşti încă urâtă, râse Dex. 

— Râde ciob de oală spartă, zise Lauren, scoțând limba la el, 
dar simțindu-se brusc îngrijorată. 

Dacă Dex avea dreptate? Verifică din nou în oglindă. O 
frumuseţe brunetă focoasă cu ochi cenuşii îi întoarse privirea. 
Nu, exclus. Doar o făcuse el pe deşteptul, ca de obicei. 

— N-ar trebui să-ţi pese atât de ce crede lumea. Pe bune, nu-i 
deloc plăcut, zise el, luând brusc un viraj, iar Lauren se văzu 
nevoită să se ţină strâns de rezemătoarea de braţ ca să nu 
alunece în capătul celălalt al banchetei din spate. 

— Ăăă, a murit cumva Dr. Phil?, sau ce? Pentru că „Dr. Dex” 
sună puţin cam stupid, replică Lauren. 

Uşor pentru el să vorbească, gândi ea. Dex fusese întotdeauna 
un tip popular şi arăta criminal de bine, chiar şi după ce-şi răsese 
buclele de băiat-divă, pentru a afişa o tunsoare scurtă a la Justin 
Timberlake. Era şi deştept, pe deasupra absolvise mai devreme 
cu un an şcoala pregătitoare, unde fusese căpitanul echipelor de 
lacrosse, de caiac şi de fotbal, şi se înscrisese la Stanford, într-un 
program intensiv de calculatoare. În vreme ce Lauren mergea de 
când se ştia la Şcoala Domnişoarei Gamble, unde nu-i vorbea 
nimeni vreodată decât atunci când i se puneau întrebări pentru 
chestionarele de studii sociale. 

Insă toate aveau să se schimbe anul acesta. 

Privi prin geamul fumuriu al portierei la străzile bine cunoscute 
ca de montagne-russe ale cartierului Pacific Heights din San 
Francisco. Palatele victoriene exclusiviste din zonă nu i se mai 
păreau intimidante; unele dintre ele arătau prea mici, de-a 
dreptul nesemnificative. 

Viaţa luase o întorsătură spre ultralux de când YoutTV.com 
devenise societate publică, anul trecut. 

Website-ul de video-sharing era creaţia îndrăgită a minţii 
tatălui ei, o idee înşelător de simplă în aparenţă care îi îngăduia 
oricărui om de pe planetă să fie un star în ciberunivers. Site-ul a 
explodat deodată şi fără preaviz, catapultând familia din 
apartamentul lor cât o cutie de pantofi dintr-un imobil fără lift, în 
cartierul Mission, într-o proprietate personală luxoasă din portul 
de iahturi, cu o vedere fără egal spre golf şi cu propriul heliport 
pe acoperiş. 


? Talk-show american (CBS), găzduit de Phil McGraw, psiholog care oferă sfaturi 
sub formă de „strategii de viaţă” din experienţa sa de clinician. 


Tata era noul rege încoronat din Silicon Valley şi chipul lui 
apăruse pe copertele revistelor Fortune şi Forbes, iar mama 
trecuse de la protestele pe trotuar împotriva experimentelor pe 
animale la prezidarea dineurilor caritabile pentru orfanii africani. 
Şi Lauren, care se descurcase toată viaţa cu vechituri din 
magazinele de second-hand şi din coşurile cu solduri, se trezise 
deodată la buticurile exclusiviste de pe Maiden Lane, cu un 
shopper personal care-i prindea din zbor orice cuvinţel. 

Anul trecut, fusese doar un caz jalnic de elevă care trăia din 
ajutoare, făcându-şi mii de griji dacă va observa cineva de la 
şcoală că puloverul ei de caşmir albastru fusese cumpărat de la 
bazarul caritabil cu lucruri purtate al şcolii. Anul ăsta, puloverul 
ei era un articol de nouă sute de dolari, cu eticheta unei case de 
modă italiene. Lauren avusese toată grija să nu cumva să-l 
păteze, până când tatăl ei care obişnuia să plătească nota de la 
băcănie cu mărunţişul din borcanul de la bucătărie când i se 
termina leafa de asistent de profesor - îi spusese că nu va mai 
trebui să-şi facă griji pentru nimic, niciodată. Cel puţin nu în ceea 
ce plivea hainele scumpe de designer. Prea bine, atunci. Să între 
în scenă caşmirul mongol cu firul împletit în douăsprezece. 

Lauren luă o sticlă înaltă, brumată, de apă Voss din 
minifrigiderul ascuns în compartimentul dintre banchete ca să-şi 
calmeze nervii. 

Pentru că Dex avea dreptate. Era puţin emoţionată, înfăţişarea 
tip Emma Roberts din cap până-n picioare era una, dar tot mai 
existau cele trei Ashley cu care să rivalizeze. Lauren le putea 
vedea în minte, trecând-o prin evaluarea zilnică de sus până jos 
şi clătinând din cap cu dezgust batjocoritor. Chiar dacă exista o 
uniformă şcolară şi toţi elevii trebuiau să arate la fel pentru a 
elimina „conştiinţa de clasă”, cele trei Ashley păreau întotdeauna 
ieşite dintr-un catalog J. Crew, în vreme ce Lauren arăta ca picată 
dintr-un vechi episod din Casa plină. Şi n-o lăsau niciodată să 
uite treaba asta. 

Lauren îşi încleştă fălcile. Dacă aveau să privească prin 
tunsoarea ei de şase sute de dolari şi uniforma accesorizată cu 
grijă şi aveau să decidă că era doar aceeaşi tălâmbă 
dintotdeauna? 

Vechea Lauren era o fată blajină, cu părul creţ, care stătea în 
spatele clasei şi căreia nu-i dădea nimeni atenţie până când nu-i 
era strigat numele, la sfârşitul fiecărui an, în Ziua Premierilor, 
când întreaga şcoală se aduna în aula principală, toate fetele 
purtând coroniţe de iederă în păr, în vreme ce directoarea 


înmâna premiile celor mai bune eleve la fiecare materie. 

Ea stătea în picioare pentru ceea ce părea un timp chinuitor 
de lung, până citea domnişoara Burton lista premiilor pe care le 
primise ea, la toate materiile cu excepţia sportului - slavă 
Domnului, de umilinţa asta scăpa. 

Dacă se uitau la ea şi o vedeau pe aceeaşi Lauren de anul 
trecut? A 

N-avea să lase să se întâmple una ca asta. Işi înfipse 
manichiura Black Satin în rezemătoarea de braţ capitonată a 
Bentley-ului, lăsând găuri urâte în pielea italiană. O-ooh. Avea să 
coste o avere reparatul. Apoi îşi aminti cu uşurare că o avere era 
exact ceea ce poseda în clipa aceea. Şi, la fel ca Angelina Jolie, 
avea să-şi folosească banii pentru a face ceva bun. 

Mai întâi, avea să intre în grupul celor trei Ashley. lar apoi 
avea să le distrugă. Voia să schimbe lumea într-o singură zi şi 
avea să înceapă prin a face clasa a şaptea un loc mai bun sub 
soare. 

Maşina opri la porţile principale, unde o mulţime de maşini 
europene scumpe stăteau înşirate pentru a-şi depune preţioasele 
încărcături pe trotuar fiicele cu bujori în obrăjori ale familiilor 
elitei din Zona Golfului. Mai multe fete care locuiau pe strada cu 
reşedinţe de multe milioane de dolari pe care tocmai o 
străbătuse Lauren urcau degajat dealul, cu genţi Marc Jacobs 
după Marc Jacobs atârnându-le peste piept. 

Lauren le zări pe fetele Ashley la postul lor obişnuit de 
dinainte de ore, lângă banca de piatră din faţa terenului de 
joacă, toate trei ţinând în mână câte un pahar de latte 
decofeinizat cu soia şi arătând îngrozitor de plictisite. Păreau atât 
de drăguţe şi de nevinovate, nici pe departe creaturile 
nimicitoare de suflet care erau de fapt. Ea trase aer în piept şi 
rosti o mică rugăciune către divinitatea care s-ar fi întâmplat să 
vegheze asupra  intenţiilor secrete ale prefăcutelor de 
doisprezece ani. 

Astăzi era prima zi din restul noii sale vieţi. 


2 


ASHLEY SPENCER E ALERGICĂ 
DOAR LA SLĂBICIUNE 


— Scuze! Domnişoară Ashley, mama dumneavoastră vrea să 
vă reamintesc să vă luaţi antialergicul, EpiPen. 

— O să-l iau. Doamne, e aşa de cicălitoare! 

Ashley Spencer îi mulţumi bătrânului majordom care se afla în 
serviciul familiei sale de ani buni şi îl expedie din bucătărie cu o 
înclinare a capului. Îşi dădu ochii peste cap şi îşi îndesă acul 
subţire argintiu cu care îşi injecta doza de epinefrină singurul 
lucru care ar fi ţinut-o în viaţă în caz că doar ar fi simţit un vag 
miros de alune - în compartimentul secret din toarta genţii sale 
pluşate Fendi Moncler Spy, alături de glossul de buze cu aromă 
de căpşuni. 

Mama ei era de-a dreptul nazistă în privinţa alergiei de când 
aproape c-o omorâse pe Ashley la cea de-a patra aniversare a 
sa, când excelentul tort franțuzesc de ciocolată pe care-l servise 
la petrecere se dovedise a conţine o oarecare cantitate de alune 
în blat. 

De atunci, Ashley se abţinuse să mai mănânce orice nu era 
preparat special pentru ea de către experta bucătăreasă a 
familiei Spencer. Gustarea ei de prânz, fără urme de alune, era 
deja pregătită într-o cutie japoneză drăguță pe care şi-o luase din 
Tokio, vara aceea. Cutia era din plastic alb, modern, şi decorată 
cu personaje anime cu ochi imenşi. Tokio era atât de deschis la 
minte, stilul de acolo era tres neconvențional, iar Ashley 
cumpărase cutia pentru gustări într-o încercare de a le imita pe 
faimoasele Harajuku Giris. Dar acum, uitându-se la ea, se întrebă 
deodată dacă acea cutie pentru pacheţelul de prânz nu era puţin 
prea stupidă şi cumva de „clasa a şasea” şi îşi notă în minte să 
caute dacă nu existau nişte articole de genul recipiente Chanel 
Thermos. 

Închise televizorul cu ecran plat care atârna pe perete în colţul 
pentru micul dejun şi îşi lăsă castronul cu cereale şi paharul cu 
suc pe bufetul din centrul bucătăriei ca să le spele servitoarea. 


Ceasul de pe uşa netedă de oţel inox a cuptorului Thermador îi 
arăta că mai erau douăzeci de minute până la primul clopoțel, 
însă, în loc să o zbughească pe uşă, nu se grăbi, desprinse o 
bandă dizolvabilă pentru împrospătarea respirației din cutiuţa de 
plastic din buzunar şi lăsă pelicula dulceagă şi verzuie să i se 
topească pe limbă, în timp ce îşi strângea lucrurile. Ar fi trebuit 
să fie deja la Fillmore Starbucks, iar celelalte două Ashley 
probabil o aşteptau, dar ei nu-i păsa. Puteau să aştepte. De 
parcă ar fi putut să intre în şcoală fără ea, ha-ha. 

— Un pupic? o întrebă mama ei, ieşind din camera sa de lucru 
şi dând de Ashley care se pieptăna în faţa uriaşei oglinzi Louis 
Quinze, atârnată în antreu. Ţi-a amintit Darby să-ţi iei trusa 
pentru alergie? 

— Pentru a mia oară, da, mamă. Şi ai grijă la păr, porunci 
Ashley, punându-şi peria deoparte şi îngăduind să fie sărutată pe 
ambii obraji. 

Strâmbă din nas la parfumul greu de patchouli al mamei sale. 
N-ar fi putut oare să treacă şi ea la ceva gen Chanel Nr. 5? îi 
măsură ţinuta dintr-o privire. 

— Sper că n-ai să porţi hainele astea la ceaiul de după-amiază, 
comentă ea, dându-i mamei sale de ştire prin inflexiunile glasului 
că n-ar fi fost o idee bună. 

Matilda Spencer îşi încrucişă braţele şi-i aruncă o privire uimită 
fiicei sale. 

— Nu, dar de ce, e ceva în neregulă cu ele? 

— Mamă, cerința lui 1998, îşi vrea jeanşii înapoi. Ce-ar fi, te 
rog, să-ţi pui noii jeanşi skinny pe care i-am cumpărat sâmbătă 
de la Saks? 

Ashley clătină din cap. Mama ei era cea mai frumoasă femeie 
pe care o cunoscuse şi asta nu doar pentru că ele două semănau 
ciudat de tare, de parcă ar fi fost surori. Amândouă aveau părul 
lung, lucios şi blond; ochi de un albastru limpede, de cicoare, şi 
ten palid, ivoriu, fără nicio urmă de pistrui. Dacă mama era o 
Gwyneth Paltrow, Ashley era doar o versiune mai tânără, mai 
proaspătă, ambele fiind blonde delicate, cu braţe subţiri de 
invidiat şi metabolism accelerat. 

Asemănările dintre ele se sfârşeau, totuşi, la gustul pentru 
modă. Ashley era întotdeauna gata pentru a păşi pe covorul 
roşu, chiar şi când mergea doar la şcoală, găsind numeroase căi 
de a-şi împodobi uniforma purtând dresuri groase, negre, în loc 
de şosetele groase pe care le făcuse atât de populare cu fusta 
ecosez anul trecut, găsind pantofi de lac cu toc înalt Maiy Jane, 


care se potriveau cu cerința pantofilor bicolori, şi purtând tricouri 
James Perse pe sub puloverele anchior, în loc de bluziţele cuminţi 
cu guler Peter Pan. Mama ei, din păcate, rămăsese adepta unei 
garderobe nepretenţioase, cu împletituri de mână peruviene, cu 
saboţi de plastic şi jeanşi pe care îi avea de pe vremea colegiului 
de la UC Berkeley. Matilda nu se preocupase niciodată prea mult 
de haine. Era așa o delăsătoare! 

Mama ei găzduia, împreună cu mama lui Lili, ceaiul de 
„revedere” cu mamele şi fetele în salonul-verandă, în acea după- 
amiază, iar lui Ashley în mod normal nu i-ar fi păsat de părerea 
cuiva, de vreme ce mama ei era întotdeauna cea mai frumoasă 
femeie din adunare, dar uneori îşi dorea ca Matilda să facă un 
mic efort să arate mai în pas cu moda. Mama lui Lili era mereu 
gătită în cele mai noi creaţii de designer, cu părul, unghiile şi 
machiajul perfecte, şi părea chintesenţa părintelui dintr-o şcoală 
privată. 

În vreme ce Ashley îşi mustra mama pentru gusturile ei în 
materie de modă, îl auzi pe tatăl ei coborând scările într-o 
alergare uşoară, îmbrăcat într-un tricou cu găurele şi pantaloni 
de yoga, urmat îndeaproape de gurul său. 

— Pleci la şcoală, scumpo? întrebă el, făcând salutul soarelui 
în foaier, în vreme ce budistul îl ajuta să-şi menţină echilibrul. 
Eşti gata pentru noul an? Ştii c-o să-i faci pe toţi praf! Nu-i aşa, 
iubire? continuă el, întorcându-se spre soţia lui şi dându-i un 
sărut pe vârful nasului. 

Mama ei chicoti şi îşi încolăci braţele pe după soţul ei, şi 
pentru un moment înfricoşător păru că ei doi chiar aveau să 
înceapă să se drăgostească în faţa fiicei lor, dar noroc că tatăl ei 
a fost distras de către antrenorul său şi etalarea respingătoare 
de afecţiune a fost evitată. Ashley scoase un oftat de uşurare. 

Când era mică, îi plăcea să-i ştie acasă pe părinţi tot timpul, 
dar acum începuse să fie agasant. Niciunul dintre ei nu lucra în 
sensul propriu al cuvântului tata „administra” finanţele familiei şi 
mama lucra la „arta” ei, după ce ambii moşteniseră o sumă 
uriaşă de la familiile lor. Ceea ce însemna că aveau timp 
berechet să-şi sufoce singurul copil, deşi încercau să fie părinţi 
„cool”: ora de culcare era flexibilă în weekenduri, n-o băteau la 
cap prea mult cu notele de la şcoală, iar mama ei nu-şi vâra 
nasul în profilurile ei online, cum făceau alte mame. 

— N-o să fii aici la ora ceaiului, nu-i aşa? îl întrebă pe tatăl ei. 
Te rog să nu fii. 

N-ar fi vrut să-l vadă plimbându-se prin casă desculţ, în 


trening, ori zdrăngănind la chitară, în timp ce toată clasa a 
şaptea râdea pe înfundate. Serios vorbind, părinţii pot fi atât de 
jenanţi. Nob Hill Gazette îi încoronase o dată pe părinţii ei 
„Cuplul super” al oraşului San Francisco, dar asta fusese demult, 
înainte să se fi născut ea. Acum erau aşa nişte prostuţi de era 
greu să-ţi închipui că fuseseră vreodată plini de glamour. 

Ashley îşi îngădui să se lase îmbrăţişată de amândoi şi ieşi pe 
uşă, verificând încă o dată, pentru mai multă siguranţă, că avea 
seringa cu antialergic în geantă. O făcea să se simtă mai bine 
când o ştia acolo, mai ales fiindcă aproape nimeni nu aflase de 
problema ei şi i-ar fi plăcut ca lucrurile să rămână aşa. 

Nici prin gând nu-i trecea să se vadă vârâtă în aceeaşi oală cu 
Cass Franklin, ciudata aia care mânca la cantină în propriul ei 
separeu, ferită de ochii lumii, izolată de ceilalţi copii. Ashley 
pretinsese atât de multă vreme că nu mânca decât iaurt, pâine 
de secară şi legume crude, încât aproape că ajunsese s-o creadă 
şi ea. 

Ea era Ashley Spencer, lidera incontestabilă, de neclintit a 
trioului Ashleys. Nimeni nu-i spunea ei ce putea şi ce nu putea să 
mănânce. 

Să-şi fi recunoscut deschis alergia ar fi însemnat să-şi admită 
slăbiciunea. Clasa a şaptea era o junglă selectă. lar Ashley 
Spencer se asigura că toată lumea mărşăluia în ritmul iPod-ului 
ei. 


3 


CELE MAI BUNE PRIETENE 
SAU CELE MAI ÎNDÂRJITE RIVALE? 
PENTRU ASHLEY LI, E TOTUNA 


CÂT MAI AVEA DE AŞTEPTAT? ÎNCĂ CINCI MINUTE? ZECE? 
Cincisprezece? Mama ei avea să-şi iasă din minţi dacă ea se 
căptuşea cu o notare pentru întârziere în prima zi de şcoală. Trei 
notări de întârziere şi trebuia să înfrunţi Consiliul de Onoare ceea 
ce cumva ieşea din discuţie pentru ea, de vreme ce ea era în 
Consiliul de Onoare. 

Ashley Li verifică ora la ceasul ei auriu Hermes Kelly, atârnat 
de un şnur lung de piele argăsită, pe care îl purta înfăşurat în 
jurul încheieturii ca pe un lasou. Dacă n-aveau să intre în Şcoala 
Domnişoarei Gamble în următoarele cincisprezece minute, 
domnişoara Moos,  îngrozitoarea secretară a şcolii, cu 
permanentul ei înfiorător şi damful de chifle cu ceapă, avea să-i 
sune curând pe părinţii lor, interesându-se cu vocea aia a ei 
tremurătoare de ce fetiţele lor nu se aflau la şcoală în dimineaţa 
aceea. 

Luă o înghiţitură din paharul ei de carton cu cafea. Latte Chai, 
decofeinizat, cu soia. Avea un gust de porcărie ultra-fierbinte, 
dar ea se prefăcea că-i place pentru că Ashley Spencer îl adora, 
iar esenţa faptului de a fi prietenă cu Ashley Spencer - întreaga 
noimă de a face parte din grupul fetelor Ashley era aceea că 
toate aveau aceleaşi gusturi şi făceau aceleaşi lucruri. 
Hotărâseră încă din clasa a patra că treaba cu numele comun era 
foarte derutantă, aşa că aveau să poarte, în schimb, nişte 
porecle foarte simpatice. Toate cu excepţia lui Ashley Spencer, 
bineînţeles, care îşi păstrase cumva dreptul de a fi numită 
„Ashley”. Lili era oricum un nume mult mai şic decât Ashley, 
concluzionă Lili. 

Unde era scorpia? O scotea din minţi faptul că Ashley părea să 
nu ţină cont niciodată de timp. 

Ai fi crezut că fata asta avea măcar să încerce să fie punctuală 


în prima zi a ultimului an de şcoală. Lili oftă. Va trebui s-o mintă 
iar pe mama ei, ca să-i explice nota disciplinară. 

Ori de câte ori Lili o încurca la şcoală, era sigură că va simţi 
mânia lui Nancy Khan. Mama ei, care îşi păstrase numele de fată 
şi fusese cel mai bine plătit partener feminin de la Willbanks, 
Eliot şi Dumforth (iar, înainte de asta, redactor-şef la Harvard 
Law Review), era acum SAHM? cu normă întreagă: o mamă care 
stătea acasă sau, în cazul ei, o mamă care socializa acasă, 
implicându-se în toate comitetele şi comisiile voluntare de la 
Şcoala Domnişoarei Gamble. Nu accepta nimic mai prejos decât 
perfecțiunea de la fiica ei. 

Ar trebui pur şi simplu să plece. S-o lase încolo pe Ashley. Da, 
sigur. De parcă ar fi putut vreodată să-şi abandoneze cea mai 
bună prietenă. Asta era problema. 

Ashley putea face orice mai bun, mai amuzant şi mai puţin 
absolut obişnuit. Se gândi la abţibildurile de anul trecut, pe care 
Ashley le făcuse pentru ele ca să le lipească pe dulapurile lor 
selecte de la vestiar. Pe abţibilduri scria „Ashleys: SdA”, cu 
argintiu. Nimeni în afară de ele trei nu ştia ce însemnau literele 
astea şi toată clasa înnebunise încercând să ghicească. SdA 
venea de la „ştampila de aprobare”, ceea ce ar fi trebuit să fie 
mai mult decât evident, de vreme ce numai fetele cool din clasă 
primiseră abţibildul. 

Lili strânse paharul de cafea în mână, luă cu mari sforţări o 
înghiţitură din fiertură şi se gândi c-ar vrea să-l arunce în coşul 
de gunoi. Avuseseră necazuri cu abţibildurile, odată ce instituţia 
prinsese de veste despre incident; fetele fuseseră mustrate 
pentru că mica lor glumă promova „cultura de gaşcă”, socotită a 
fi împotriva politicii şcolii. Îm-hmm. Baftă cu asta! 

Ashley probabil avea o surpriză pentru ele, iar Lili nu avea de 
ales decât să aştepte ori să scape distracţia. Cealaltă prietenă 
foarte bună, Ashley Alioto, găsise ceva mai bun de făcut decât să 
stea s-o aştepte pe Ashley. A.A. Ajunsese la timp, la fel ca şi Lili, 
dar o ştersese după ce-şi luaseră câte un latte. Poate că se 
hotărâse s-o lase baltă pe Ashley, dar mai probabil vorbea din 
nou la telefon cu „băiatul” ăla al ei ghilimelele în aer în mod cert 
intenţionate. 

Lili căscă şi se întinse pe scaunul de lemn. Duse mâna la spate 
ca să se asigure că noua ei geantă Fendi Moncler Spy mai era 
încă acolo. Sacul pluşat era identic cu acela pe care avea să-l 


3 Abreviere de la stay-at-home mum (mamă casnică). 


aibă Ashley şi identic cu cel pe care A.A. îl lăsase să cadă 
neglijent pe scaunul din faţa ei. Şi le cumpăraseră împreună, cu 
vreo câteva săptămâni în urmă. Lili înclinase spre varianta roşu- 
pompier, dar Ashley o convinsese că bejul era o culoare mai 
practică pentru ele. A.A., bineînţeles, adoptase bejul fără să 
cârtească. 

Lili observă o chinezoaică bătrână care îi zâmbea din capătul 
celălalt al încăperii. Chinezoaicele bătrâne întotdeauna îi 
zâmbeau. Îşi închipuia că probabil le amintea de nepoatele lor 
sau ceva de genul ăsta. O mângâiau mereu pe creştet şi 
spuneau: „Piao liang, piao liang” (drăguță, drăguță). Lili 
întotdeauna le răspundea tot cu un zâmbet. Ştia cum să 
primească un compliment. 

Părul ei negru ca smoala îi trecea puţin de umeri, iar astăzi şi-l 
aranjase în bucle uşoare. Avea trăsături fine, delicate, ochi 
migdalaţi, o bărbie micuță şi un ten impecabil de culoarea 
caramelului. Oamenii spuneau întotdeauna că seamănă cu Ziyi 
Zhang din filmele alea demente cu arte marţiale, dar asta poate 
numai fiindcă mi existau alte actriţe asiatice cu care s-o 
compare. După părerea ei, nu semăna deloc cu Ziyi Zhang, dar, 
oricum, îi plăcea s-o audă. Şi apropo de lucrurile pe care îi plăcea 
să le audă... 

— Bună, frumoaso! auzi o voce clară, cântată, dinspre mirarea 
în magazin. 

Se întoarse. Ashley sosise, în sfârşit. Lili se ridică de pe 
scaunul ei atât de repede că aproape vărsă cafeaua. 

— Bună, frumoaso! răspunse dintr-o suflare. O, Doamne! 
exclamă ea, plesnindu-şi palmele de şolduri cu groază. 

— Ce-i? 

— Geanta ta! acuză Lili, arătând spre accesoriul incriminat. 

— Ştiu! Nu-ţi place? rânji Ashley, ridicând-o în lumină. 

— E roşie! zise Lili indignată. Ai spus că o să avem toate genţi 
bej. 

— M-am răzgândit, răspunse Ashley, înălţând din umeri. Eu 
întotdeauna sunt pentru roşu, adăugă ea, citând din filmul ei 
favorit, Heathers. 

— Ha-ha! făcu Lili cu acreală şi cu faţa imobilă. Dar acum nu 
mai suntem la fel. Se încruntă. Parcă trebuia să ne luăm toate 
aceeaşi culoare. 

— Tu şi A.A. Încă vă mai potriviţi, remarcă Ashley. Ce mare 
scofală? E doar o geantă, Lili. Las-o baltă. 

Lili arboră un zâmbet. Era doar o geantă. Ashley avea 


dreptate. Ea era cea mai bună prietenă a lui Lili, şi ce dacă se 
răzgândise? Şi Lili s-ar fi putut răzgândi la fel de uşor, dar, 
bineînţeles, ei nu i-ar fi trecut niciodată prin minte una ca asta. 
Aveau o înţelegere. Acum, în loc de trei Ashley, ea şi A.A. Or să 
arate ca backing vocals pentru solista Ashley. Treaba asta 
aducea atât de bine a Dreamgirls. Dar dacă Ashley nu căsca 
ochii, Lili avea să-i facă figura lui Jennifer Hudson”, într-o bună zi. 

— Mai e timp să-mi iau şi eu un cha? întrebă Ashley, 
îndreptându-se spre tejghea. 

Nu, răspunse Lili în gând. 

— Îm-hmm, zise ea, în schimb. 

N-ar fi fost nicio deosebire. Ashley aduna notările pentru 
întârziere ca balerinele cipicii Repetto. 

— Mi s-a uscat gâtul. Unde-i A.A.? întrebă Ashley, îndreptându- 
se spre secţiunea automatelor de cafea şi uitându-se în jur, prin 
Starbucks-ul aglomerat. 

— Uite-o! 

O fată înaltă, arămie, venea cu paşi mari către ele. Părul îi era 
prins în două codițe împletite. Numai o fată superbă ca Ashley 
Alioto îşi putea permite aşa o pieptănătură copilărească. A.A. Se 
apropie, dominându-le pe ambele sale prietene. Avea alură de 
jucătoare de tenis zveltă şi bronzată şi călca atletic, uşor săltat. 

— Bună, frumoaso! gânguri Ashley. 

— Bună, frumoaso! răspunse A.A. La salut. 

Se sărutară pe ambii obraji, aşa cum văzuseră că făceau 
manechinele pe Style Network. 

— Ţi-ai cumpărat-o pe cea roşie, observă A.A., mângâind 
pielea moale a noii genţi a lui Ashley. Imi place. 

Lili încercă să nu vomite. Era atât de evident ce făcea A.A.: se 
gudura pe lângă Ashley, ca de obicei. Ar fi fost greţos, dacă n-ar 
fi fost atât de sinceră. A.A. avea reputaţia bine meritată de a fi 
cea mai simpatică dintre cele trei Ashley: toată lumea din clasă o 
numea mega-dulce. Mai exact, era prea aiurită ca să fie rea. Lili 
încercă să se simtă supărată, dar ajunse la concluzia că era prea 
mare bătaia de cap. Şi, de altfel, încruntarea făcea riduri, la o 
anumită vârstă. Numai fetele urâte aveau motive să se încrunte, 
iar viaţa lui Lili era pe cât de perfectă putea spera o fată de 
doisprezece ani. 

— Aia e o nouă cutie pentru pacheţelul de prânz? întrebă Lili, 


4 Pentru rolul ei secundar din musicalul Dreamgirls (alături de Jamie Foxx şi 
Beyonce Knowles), Jennifer Hudson a obţinut Oscarul în 2006. 


observând cutia japoneză a lui Ashley. De unde ai luat-o? 

— Tokio, răspunse Ashley. Nu crezi că e cam prea de clasa a 
şasea? întrebă ea. 

Lili clătină din cap destul de viguros. 

— Deloc. 

Ashley zâmbi, doar ceva mai liniştită, dar continuă: 

— O, Doamne, am uitat complet. V-am adus ceva. Scotoci prin 
geanta ei Fendi şi le întinse ceea ce păreau a fi trei jucărioare de 
plastic. Surpriză! Sunt talismane-roboţi Prada. Nu se vând decât 
în Tokio. Accesorii pentru accesoriile voastre. Nu vă plac? 

Lili şi A.A. chiţăiră încântate şi imediat şi le prinseră de genţile 
lor, cum şi-l prinsese şi Ashley. 

— Vedeţi? zise Ashley, luându-şi paharul de cafea. Acum 
suntem toate la fel. 

Lili încuviinţă, împăcată. Nimeni altcineva din şcoală nu mai 
avea talismane-roboţi. 

— Gata? întrebă Ashley. 

Celelalte două dădură din cap şi, cu braţele înlănţuite, toate 
trei ieşiră din Starbucks şi porniră pe deal, spre şcoală. 


4 
A.A. ESTE DOAR PORECLA 


LUI ASHLEY ALIOTO, 
NU MĂRIMEA SUTIENULUI El 


ŢINÂND UN OCHI PE CELE DOUĂ PRIETENE ALE SALE CARE 
mergeau puţin înaintea ei, cu genţi aproape identice atârnându- 
le de cot, Ashley Alioto tastă un mesaj pe telefonul ei mobil. 

VB MAI TRZ TRMT MS) AM PZ «AM UN LBR @ 11. 

Ce prostie. Era cât pe-aci să-i scrie că are o pauză la 
unsprezece! Inchise telefonul, şterse strasurile incrustate în 
capacul de oţel inox argintiu şi răsuflă uşurată. Se corectase în 
ultimul moment, slavă Domnului. 

El era aşaaa de uimitor. Ea era tota! înnebunită după el. Şi 
sentimentul era reciproc, de-asta era sigură. Nu că i-ar fi spus 
ceva în sensul ăsta, dar, la urma urmelor, se cunoscuseră doar 
acum o lună, online. Intreaga lor relaţie consta în schimb de 
mailuri şi de mesaje pe mobil, şi comentarii siropoase fiecare pe 
pagina de web a celuilalt. Deocamdată, îi era prea frică să 
accepte o întâlnire adevărată, faţă în faţă. Nici măcar nu-şi 
vorbiseră vreodată la telefon - el sugerase asta o dată, însă ea 
refuzase din pricina nervozităţii. 

Nu că ar fi avut de ce să-şi facă griji. Era convinsă că el era 
ultra-drăguţ, chiar dacă nu avea nicio fotografie postată în 
profilul său doar un simpatic Speed Racer de desen animat. Insă 
avea ea o presimțire. Lui A.A. îi plăcea să creadă că era un pic 
paranormală şi că putea simți un băiat trăsnet în spatele tuturor 
acelor e-mailuri. El deja îşi modificase starea în profil ca „într-o 
relaţie” încă de când îşi mărturisiseră afecțiunea unul altuia, 
acum o săptămână. li spunea mereu că abia aştepta să se 
întâlnească pe bune. 

Şi aici era problema. Nu se puteau niciodată întâlni pe bune. 

Pentru că laxjock (numele lui pe internet) era licean. Unul care 
credea că ea era cu patru ani mai mare decât era de fapt. 


Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut într-adevăr şaisprezece ani, 
cum scrisese în profilul ei! Minţise în privinţa vârstei sale pe site, 
ca toată lumea. Cine ar fi fost ăla normal la cap care să 
recunoască faptul că era la generală? Păi! în apărarea ei, 
portretul uluitor, profesionist, în alb şi negru de pe pagina ei cu 
siguranţă o făcea să arate de şaisprezece ani. 

Mama ei, fost model care străbătuse podiumurile de la Paris, 
Milano şi New York, îi ceruse unui fotograf faimos, ca o favoare, 
să o pozeze şi pe fiica ei, iar fotografia care rezultase cu A.A. într- 
un costum de baie Eres, negru lucios, fără îndoială era demnă de 
publicat în Teen Vogue. 

Cu toate că fotografia aceea era, de fapt, o pură întâmplare. 
A.A. fusese întotdeauna puţin mai băieţoasă şi se simţea cel mai 
bine în adidaşi Puma şi pantaloni de yoga. Toată viaţa ei o 
enervase faptul că era mai înaltă decât toţi cei de vârsta ei, că se 
dezvoltase cea dintâi, că imitase prima oară sutien cu ani înainte 
de prietenele sale. 

Se simţea prost că lumea comenta întotdeauna că părea mai 
mare decât adevărata sa vârstă, că arăta „mai matură”. Exista 
vreun cuvânt pe lume mai deprimant ca „matur”? A.A. se gândea 
că „matur” însemna un scaun cu rotile, un azil şi pantofi modeşti 
cu talpa groasă de crep. Intotdeauna urâse să arate mai în vârstă 
decât era. Asta până ce împlinise doisprezece ani dar arătând de 
şaisprezece când deodată lumea i se deschisese într-o serie de 
posibilităţi încântătoare, de pildă aceea de a fi în stare să se 
strecoare la filmele de adulţi şi în cluburile de noapte ale 
adolescenților de toate vârstele. 

Considera că va trebui doar să amâne întâlnirea până când 
avea să fie sigură că el era într-atât de îndrăgostit de ea, încât n- 
avea să-i mai pese că nu era decât într-a şaptea. Corect? 

— lubitul? întrebă Ashley, observând că A.A. îşi punea 
telefonul la loc. 

— E Romeo ăla online al ei, adăugă Lili, cu un zâmbet 
cunoscător. 

— Mda, oftă A.A., încercând să nu arate prea încântată. 

— Deci când o să facem şi noi cunoştinţă cu el? întrebă Lili, 
nerăbdătoare. Auzim de el de săptămâni întregi. E cazul să nu-l 
mai ţii numai pentru tine. 

— Curând, zise A.A. cu graţie. 

Nu le mărturisise prietenelor ei că nici ea nu-l întâlnise încă. 
Unele lucruri era mai bine să rămână secrete o vreme. 

— Eşti atât de misterioasă în privinţa lui... poate că nici nu 


există, o necăji Ashley. 

A.A. ridică din umeri, ştiind bine că ele nu se puteau abţine să 
nu fie puţin geloase că ea avea un băiat în viaţa ei. Cu toată 
sofisticăria lui Ashley, încă nu sărutase un băiat. Lili se jurase cu 
cerul şi cu pământul că sărutase un băiat peste vară, în Taiwan, 
dar neputând să o dovedească, primise un credit îndoielnic în 
privinţa experienţei sale. 

In vreme ce ea, A.A., o făcuse deja nu cu unul, ci cu doi băieţi 
anul trecut, vărul ei mai mare o luase cu el la o petrecere de 
liceu şi acolo se sărutase cu doi boboci de la Saint Aloysius în 
timpul unui joc de Adevăr sau Provocare, sau Dublă provocare, 
sau Promit să repet. Unul dintre ei o urmărise apoi săptămâni în 
şir, chiar şi după ce aflase că n-avea decât unsprezece ani. Era 
drăguţ, dar cam ţicnit. Până la urmă, fusese nevoită să-i ceară 
vărului ei să-i spună s-o lase în pace. 

— Da, sigur, A.A. are un iubit dar numai ea îl poate vedea! o 
tachină Ashley. E ca A/ şaselea simț. 

— Un iubit imaginar, ce drăguţ! râse condescendent Lili. 
Trebuie să aibă o grămadă de lucruri să-şi spună unul altuia. 

— Mai taci! zise A.A., dându-i lui Lili o palmă uşoară pe umăr. 

— Aaaau, se bosumflă Lili. A durut. 

A.A. se întrebă deodată cum ar fi fost viaţa ei dacă părinţii ar fi 
numit-o Samantha, aşa cum plănuiseră la început. Ştia că Lili era 
încă supărată de şmecheria lui Ashley cu geanta. Nici A.A. nu era 
prea încântată de gest, dar avea destulă minte cât să nu se 
plângă din pricina asta. N 

Mă rog. Era prima zi de şcoală. Clasa a şaptea. In sfârşit. 
Dansuri băieţi-fete. Petreceri mixte. Vinerile fără uniformă. Avea 
să fie super. 

Mai aveau doar câţiva paşi până la şcoală, iar A.A. deja putea 
să-şi dea seama că prietenele ei începuseră, inconştient, să se 
mişte cu încetinitorul, şi ea le urmă exemplul, savurând senzaţia 
de a avea toţi ochii îndreptaţi asupra lor. Lili îşi scutură părul 
lung şi negru peste umăr, în modul acela exagerat din reclamele 
pentru şampon, în vreme ce Ashley îşi ţuguie buzele ca 
pregătindu-se pentru un prim-plan al camerei de filmare A.A. 
păşea ceva mai dreaptă, arcuindu-şi spatele şi dând cât mai 
puţin din braţe pe lângă corp. 

Se aşezară pe banca din dreptul terenului de joacă, unde 
puteau cerceta din ochi pe toată lumea şi puteau judeca noile 
tunsori de şcoală şi alegerea ciorapilor. Cu uniforma (sau, cum o 
numea A.A., costumul de deţinut), nu prea era loc pentru 


aprecierile de modă, aşa că fiecare variaţie era scrutată cu 
extremă atenţie, de la tivul fustei - mult răsfrânt până ajungea 
super-mini era cu totul deplasat şi mult prea în genul uşuraticelor 
fete de la Helena Academy din josul străzii -, până la alegerea 
podoabelor de la gât: aprecieri pentru mărgelele Tiffany, dispreţ 
pentru cele de plastic ca jeleul. 

— Dispăreţi! mârâi Ashley la vreo două fete de clasa întâi care 
avuseseră nefericita idee să joace şotron în faţa băncii. 

AA îşi ocupase locul obişnuit din dreapta lui Ashley, iar Lili pe 
cel din stânga, toate trei stând picior peste picior, bâţâindu-l pe 
cel de deasupra şi ridicând gleznele sus, ca toată lumea să 
observe asemănarea pantofilor lor Louboutin Mary Jane, cu talpă 
roşie, şoptind una spre cealaltă când treceau fetele din clasa lor. 
Cele aflate în grațiile lor se opreau şi le salutau, în vreme ce 
fetele ce nu meritau atenţia lor se grăbeau să treacă ţinând 
capetele în pământ, sperând să scape de limbile lor ascuţite. 
Nicio şansă. 

— Drăguţă jachetă, rânji Ashley când Daria Hart, o fată dintr-a 
şaptea lipsită de orice gust într-ale modei, trecu îmbrăcată într-o 
pelerină de fâş metalizat. O să fie de folos când apar 
extratereştrii. 

Lili chicoti, în timp ce A.A. îi aruncă Dariei ceea ce spera să fie 
un zâmbet care să exprime exact contrariul. Ashley putea fi 
foarte amuzantă, iar lui A.A. îi plăcea oricând un comentariu 
tăios, însă A.A. se simţea din ce în ce mai puţin înclinată să fie 
răutăcioasă doar de dragul de-a fi răutăcioasă. 

Melody Myers, o colegă SdA, se opri să schimbe poveşti 
despre  ce-am-făcut-în-vacanţa-de-vară şi să se  extazieze 
zgomotos la talismanele lor Prada asemănătoare. Când Melody o 
luă la picior la primul sunet al clopoţelului, un Bentley argintiu 
strălucitor opri lângă trotuar, în faţa şcolii. Fetele nu-i acordară 
prea mare atenţie maşinile scumpe erau o privelişte tipică, 
dimineaţa, la Şcoala Domnişoarei Gamble -, dar tipul arătos care 
cobori de la volan le atrase în mod cert privirile. 

Era înalt şi bine făcut, cu o tunsoare cool, şi purta o pereche 
de ochelari wraparound argintii. Când deschise portiera din 
spate, bicepşii i se flexară într-un mod care-ţi tăia răsuflarea. 
A.A. nu-şi putea lua ochii de la el. 

Apoi apărură o pereche de picioare bronzate purtând şosete 
groase şi lăsate pe gleznă ca anul trecut şi o pereche de pantofi 
bicolori, alb-negru, nou-nouţi, în timp ce o fată pe care niciuna 
dintre ele n-o mai văzuse până atunci ieşi din maşină. Era atât de 


frumoasă încât aproape te durea s-o priveşti. Păr perfect. Piele 
perfectă. Nas perfect. O geantă Fendi Moncler din piele argintie 
de şarpe, mult mai scumpă, cum se vindea la Neiman's, îi atârna 
de umăr. 

Păcat, cu şosetele alea. Ashley decretase demodate şosetele 
groase lăsate la gleznă şi toate trei purtau colanţi negri în 
dimineaţa aceea. 

A.A. ridică o sprânceană. Se uită la feţele nedumerite ale lui 
Ashley şi Lili şi se prinse la ce se gândeau. Apăruse o fată destul 
de frumoasă încât să le fure sceptrul celor trei Ashley. Avea oare 
idee în ce se băga? 

Fata trecu prin faţa lor cu nasul pe sus, ignorându-le cu 
desăvârşire, de parcă nici n-ar fi contat. Niciuna nu zise nimic. 
Apoi, Ashley întinse un picior. A.A. îşi ţinu răsuflarea. Era cel mai 
vechi renghi din istorie. Dar problema cu renghiurile vechi e că 
întotdeauna funcţionează. 

Pentru o fracțiune de secundă, păru că fata cea nouă avea să 
izbutească să evite contactul cu piciorul întins al lui Ashley, dar 
pentru ziua aceea nu era prevăzută o asemenea salvare. Se 
împiedică, bătând aerul necontrolat cu pantofii ei Chanel, şi căzu 
grămadă la pământ, tot conţinutul genţii ei de firmă risipindu-se 
în jur, împrăştiind cu caiete, cărţi şi penare peste tot, iar fusta i 
se ridică până în talie, dând la iveală o pereche de chiloţi largi de 
la Carter's. Nu chiar atât de perfectă, la urma urmelor. 

— Ups! chicoti Ashley. Imi pare foarte rău, zise ea fără nicio 
urmă de părere de rău. 

Fata îşi dădu la o parte părul de pe faţă, iar A.A. o recunoscu 
deodată, ca şi prietenele ei. 

— O, Doamne. E Lauren Page, zise Lili, şocată. 

— Cine? pufni dispreţuitor Ashley. Nu contează. 

— Ar trebui să te uiţi pe unde mergi, zău, o preveni A. A.. 

— Mda, încearcă să nu te mai ciocneşti de piciorul meu data 
viitoare. Aproape că mi-ai făcut o vânătaie, adăugă Ashley. 

Apoi, fără niciun alt cuvânt, cele trei Ashley se ridicară de pe 
bancă, păşiră cu graţie peste trupul întins la pământ al lui Lauren 
şi intrară în şcoală. 


5 


DAR NU E IMITAŢIA 
CEA MAI SINCERĂ FORMĂ 
DE FLATARE? 


— CE-I ASTA? ÎNTREBĂ MAMA LUI LAUREN EXACT ÎNAINTE SĂ 
sune la intrarea în luxoasa casă a familiei Spencer, arătând spre 
o mică julitură roşie de pe obrazul drept al lui Lauren. 

— Nimic. M-am lovit la ora de sport. 

Lauren clătină din cap. Căzătura fusese complet umilitoare şi 
era încă uluită cu câtă iscusinţă putuseră cele trei Ashley să-i 
dea peste cap planul chiar înainte de a-l fi început. Insă ar fi 
putut fi mai rău. Ar fi putut exista spectatori. Din fericire, se 
întâmplase după ce se sunase a doua oară şi singurul martor la 
dezastrul ei social fusese bătrânul paznic al şcolii, destul de 
amabil ca s-o ajute să se ridice. 

Lauren se ţinuse în umbră tot restul zilei. Le evitase pe fostele 
ei prietene - dacă le puteai numi astfel, de vreme ce nu aveau 
nimic în comun decât faptul că erau ocolite de restul clasei: Cass 
Franklin, care era alergică la orice şi păstra un inhalator şi un tub 
cu oxigen în geantă, în caz de urgenţă, şi Guinevere Parker, pe 
care toată lumea o striga Bobblehead5, pentru că avea capul 
mult prea mare pentru corpul ei mult prea slab. 

Fusese atât de sigură că noul ei look avea să-i aducă imediat 
un loc la masa celor trei Ashley la prânz, încât, de vreme ce 
devenise izbitor de clar că asta n-o să se întâmple prea curând, 
se hotărâse să sară cu totul peste plan şi se ascunsese în 
bibliotecă, mâncându-şi sandvişurile cu brânză până la finalul 
pauzei. Auzise câteva şoapte despre transformarea ei, dar nu 
luase în seamă remarcile prietenoase din partea altor câteva fete 
din clasă. Sheridan Riley fusese deosebit de expansivă linguşind- 
o pe Lauren pentru părul ei strălucitor şi pentru noua geantă, 
când înainte aproape că n-o vedea. Dar Lauren era în Şcoala 
Domnişoarei Gamble de destul timp cât să ştie că singura opinie 


5 Numele unor jucării cu cap supradimensionat fixat cu un arc, care saltă 
îndelung la cea mai mică mişcare. 


care conta era a celor trei Ashley. N-avea de gând să se rezume 
la nimic mai puţin. 

Trudy Page se uită cu atenţie la fiica ei, umezindu-şi un deget 
şi frecându-i rana. 

— Eşti sigură că asta a fost? 3 

— Mamă, încetează. Bine? se rugă Lauren, ferindu-se. lţi jur că 
n-a fost nimic. 

Trudy oftă. Îşi potrivi centura împletită Gucci în jurul tunicii 
sale de mătase, peste pantalonii palazzo cu imprimeuri şerpuite. 
Lauren nu se putu opri să nu observe că de când compania 
devenise publică, mama ei începuse să se îmbrace foarte 
strident. Banii vorbesc şi, aparent, la fel şi designerul Cavalli. 

Lauren se schimbase de uniformă şi purta o rochie mini Chloé, 
cu platcă, şi pantofi cu talpă groasă şi baretă în jurul gleznei. 
Noul ei shopper personal o asigurase că aceasta era înfăţişarea- 
senzaţie a sezonului şi, chiar dacă pantofii o strângeau, Lauren 
nu se plângea. Când avea să facă parte din grupul Ashleys, toate 
eforturile ei aveau să fie răsplătite. Mai ales când avea să le 
calce în picioare. 

După incidentul de dimineaţă, hotărâse să-şi schimbe tactica. 
Fusese aşa o netoată. Bineînţeles că schimbarea Extremă a 
înfăţişării ei nu putea fi îndeajuns ca să le ademenească pe cele 
trei Ashley să devină prietenele ei. Şi trebuia să se 
împrietenească mai întâi cu ele, altminteri de unde să afle cum 
să le doboare? Aşadar, era timpul pentru o abordare mai directă: 
Operaţiunea Linguşirea. 

Trudy sună din nou, exact când majordomul familiei Spencer, 
un gentleman cu părul alb, îmbrăcat într-un costum de zi apretat, 
deschidea uşa şi le saluta cu o înclinare politicoasă a capului. 

— Bună ziua, le întâmpină el. Pot să vă iau hainele şi 
contribuţiile? 

Lauren îşi scoase jacheta de fâş Chloé, nou-nouţă, cu glugă şi 
garnisită cu blană, iar Trudy îi întinse majordomului fulgarinul ei 
Burberry. Ceaiul de revedere mame-fiice fusese instituit abia 
anul trecut la Şcoala Domnişoarei Gamble şi câteva persoane 
bine intenţionate din Comitetul Mamelor deciseseră că avea să 
fie cu mâncare adusă de invitaţi. Ideea era să facă acest ceai mai 
democratic, de vreme ce era mai mult decât evident că oricare 
dintre părinţii elevilor de la Şcoala Domnişoarei Gamble putea 
foarte lesne să asigure singur un meniu cu patru feluri, inclusiv 
cu ospătari şi valeţi pentru parcare. 

Astfel, oricine găzduia ceaiul furniza oricum toate alimentele, 


iar contribuţia invitaţilor servea mai mult la sublinierea uriaşei 
prăpăstii dintre elevii bursieri şi copiii bogaţi. 

În urmă cu un an, la ceaiul ţinut la reşedinţa familiei lui Ashley 
Li, Trudy adusese nişte sandvişuri de picnic pregătite în casă, şi, 
spre grozava lor stinghereală, descoperiseră că la o petrecere a 
Şcolii Domnişoarei Gamble mâncarea adusă de invitaţi însemna 
că toată lumea venea cu produse de patiserie franţuzeşti 
miniaturale şi sandvişuri pentru ceai de la magazinele gourmet 
şic din Nob Hill. Lauren fusese de-a dreptul distrusă când văzuse 
micuţele pătrăţele de somon afumat şi feliile artistic tăiate de 
castraveți. Niciodată nu aflaseră ce se întâmplase cu cele patru 
sandvişuri jalnice cu carne de curcan pe care le aduseseră ele şi 
niciuna nu mai pomenise vreodată despre asta. 

Dar acum, în loc de a întinde o pungă de hârtie maro 
mototolită, Trudy făcu semn cu semeţie către un impunător 
englez îmbrăcat în uniformă albă de bucătar, care venise în 
spatele lor. 

— El este Graham, zise ea. Ai putea să-i conduci, pe el şi pe 
ajutoarele sale, în bucătărie, te rog? 

Bucătarul şi ajutoarele lui cărau o mulţime de sacoşe 
supraîncărcate purtând logoul celei mai selecte băcănii gourmet 
a oraşului, ca şi un platou supraetajat reprezentând o copie la 
scară a clădirii principale a şcolii. Ca să compenseze gafa de anul 
trecut, Trudy îl adusese cu un avion privat pe un maestru 
bucătar de la unul dintre cele mai bune restaurante londoneze 
pentru a pregăti delicii autentic englezeşti. Şi în eventualitatea în 
care n-avea să fie destul de impresionant, comandase şi o 
masivă fântână de ciocolată, şi aceasta bazată pe arhitectura 
şcolii. 

Spre dezamăgirea mamei lui Lauren, majordomul familiei 
Spencer nu se arătă deloc surprins şi le conduse pe cele două 
Page în salonul-verandă, iar pe Graham ajutoarele sale în 
bucătărie, fără niciun comentariu. 

Lauren nu mai fusese până atunci în casa lui Ashley Spencer şi 
se uita curioasă în jur, de parcă pereţii împestriţaţi de soare i-ar 
fi putut oferi vreun indiciu despre cum s-o facă pe Ashley s-o 
placă mai mult. Străbătuseră antreul de marmură şi intraseră în 
marea încăpere îmbăiată în soare cu o vedere cinemascopică 
asupra Podului Golden Gate şi apelor albastre ale Golfului San 
Francisco. 

Anul trecut, amândouă fuseseră intimidate de luxoasa casă a 
familiei Li, dar de data aceasta nici nu clipiră când văzură 


Picasso-ul ce atârna deasupra pianului cu coadă. La urma 
urmelor, acum deţineau şi ele două dintre lucrările marelui 
maestru. Cu toate acestea, Lauren nu putu să nu observe că 
priveliştea casei Spencer asupra podului era puţin mai frumoasă 
decât a lor. 

Trudy! Lauren! Bine aţi venit! zise Matilda Spencer, 
întâmpinându-le grațios cu obişnuita ei căldură. 

Mama lui Ashley era îmbrăcată simplu, într-o rochie dreaptă 
de in, cu un şirag sclipitor de perle ca unic accesoriu. Arăta 
senzaţional. 

Lauren nu putea înţelege cum de Ashley putea fi atât de rea, 
când mama ei era atât de drăguță. Probabil femeia nici măcar 
nu-şi dădea seama că fiica ei era o bestie scăpată din iad. 

— Ashley, vino să le saluţi pe musafirele noastre, strigă 
Matilda. 

Toate trei aşteptară răbdătoare ca Ashley să vină să le salute. 
Când în sfârşit apăru şi ea lângă mama sa, singurul lucru pe 
care-l mai putu gândi Lauren a fost: O, nu. 

Ashley purta exact aceeaşi rochie Chloé cu platcă şi aceiaşi 
pantofi cu talpă groasă şi baretă în jurul gleznei. 

Lauren văzu cum expresia lui Ashley se schimbă de la 
indiferenţă la groază când dădu cu ochii de ea. Era sigură că mai 
era puţin şi capul lui Ashley avea să explodeze. 

Gândind repede, mai înainte ca Ashley să apuce să spună 
ceva, Lauren o strânse tare în braţe, gata să-i sfărâme oasele. 

— Drăguţă toaletă, Ashley! Cât mi-aş dori să fi arătat şi eu la 
fel de bine ca tine în ea! Ştiu că pe mine nu vine bine deloc, dar 
pe tine arată nemaipomenit. 

— Zău? întrebă Ashley, îmbujorându-se, şi umerii i se relaxară. 
Şi pe tine arată bine, zise ea, amabilă. 

Lauren răsuflă uşurată. OK. Dacă Ashley Spencer era atât de 
simplu de mulţumit, poate că mai erau încă speranţe. 


6 


NU TE PUNE CU REGINA 
JOCURILOR DE SALON 


PUTEA FI VIAŢA MAI NEDREAPTĂ DE ATÂT? NU AŞA TREBUIAU să 
se petreacă lucrurile. Ai fi crezut că, după bun venitul pe care i-l 
dăduseră în dimineaţa aceea, păpuşica asta de Lauren pricepuse 
mesajul. Şi ce dacă tatăl ei devenise un soi de multimilionar al 
Internetului, cum spunea toată lumea din clasă? Şi, OK, probabil 
că Lauren era acum chiar frumuşică. Până şi Ashley trebuia să 
admită, în pofida voinţei sale, că fata era un soi de clonă a lui 
Rachel Bilson. 

Dar, ce naiba, aici era vorba despre Lauren Page la grădiniţă, 
cele trei Ashley o obligaseră să mănânce pământ! In fiecare zi! 
Până când mama lui Lauren se plânsese în sfârşit la şcoală că 
fiica ei venea acasă cu dureri de burtă ciudate, şi ele trebuiseră 
să înceteze. Lucrurile nu se schimbaseră în Şcoala Domnişoarei 
Gamble. Existau fetele din capul listei şi fetele de la coadă, şi aşa 
rămâneau. Toată lumea îşi cunoştea locul. Altminteri, tot 
sistemul se putea duce de râpă. 

lar acum, asta! 

Ceaiul de reîncepere a şcolii ar fi trebuit să fie numai despre 
noua ei înfăţişare. Alesese rochia Chloe special pentru modelul ei 
unicat, şi s-o vadă pe Lauren purtând-o era, cumva, mai mult 
decât o blasfemie. Efectul spectaculos îi fusese furat pe de-a- 
întregul. 

Ashley rămase cu un zâmbet îngheţat zugrăvit pe faţă, în 
vreme ce mama ei schimba amabilităţi cu sperietoarea de mamă 
a lui Lauren. Cineva ar fi trebuii să-i spună femeii ăsteia că 
imprimeurile zebră, imprimeurile leopard şi imprimeurile şerpuite 
nu trebuiau niciodată, niciodată purtate toate deodată. Când 
Matilda o conduse în sfârşit pe mama lui Lauren în salon, Ashley 
se întoarse brusc pe călcâie şi plecă grăbită spre prietenele ei. li 
dăduse foarte clar de înţeles că nu se aştepta ca Lauren s-o 
urmeze, dar Lauren se ţinu după ea, potrivindu-şi pasul cu alei. 

Celelalte două Ashley erau aşezate într-un loc privilegiat, 


lângă fereastră. Lili sorbea cu grijă din ceaşca ei de ceai, în 
vreme ce A.A. Se juca cu Prinţesa Dahlia von Fluffsterhaus, 
căţeluşa labradoodle a lui Ashley. Amândouă îşi ridicară capetele 
când le văzură pe Ashley şi pe Lauren. 

Lili icni. 

— Gemene! chiţăi ea, izbucnind în râs. 

Dar îşi acoperi repede gura cu palma când observă expresia 
ucigătoare de pe faţa lui Ashley. 

— Ştiu. Suntem, ăăă, separate la naştere! Glumi Lauren, 
aşezându-se cu tupeu lângă AA. Pe podea, de parcă 
dintotdeauna fusese în cercul lor. 

— Măcar de-am fi fost, zâmbi Ashley subţire, ştiind că va 
trebui să continue să pretindă că dezastrul ăsta n-o deranja 
câtuşi de puţin, deşi acum, că se prefăcea atât de afabilă, părea 
că ele plănuiseră să poarte aceeaşi rochie intenţionat. 

De parcă ar fi fost prietene sau mai ştiu eu ce. Ha-ha! 

— Drăguţ căţeluş! Pot să-l ţin şi eu? întrebă Lauren, părând 
crispată. 

A.A. se uită la Ashley, care dădu din umeri. Hai să se joace şi 
Lauren cu Prinţesa Dahlia. Poate, dacă avea noroc, Prinţesa 
Dahlia avea s-o muşte. 

Ashley ştia că şi celelalte fete prezente la ceai începuseră să 
observe că Lauren se aşezase cu ele. Acum toată lumea o să 
creadă că o plăceau pe Lauren, când nimic nu putea fi mai 
departe de adevăr. 

Işi linse linguriţa de ceai şi o privi pe Lauren cum râde cu A.A., 
în vreme ce se jucau cu Prinţesa Dahlia. Asta trebuia să înceteze. 
Putea mirosi o intrusă de la o milă. In clasa a patra, Kennedy 
Taylor încercase acelaşi lucru să se alăture celor trei Ashley. 
Avea un set complet de păpuşi Bratz şi se gândise că era 
suficient. 

Dar dacă oricine ar fi putut fi o Ashley, atunci ce rost mai avea 
să fii o Ashley? Kennedy trebuise să se transfere la altă şcoală 
după ce fetele Ashley terminaseră cu ea. 

Cumva, Ashley simţea că de Lauren n-avea să fie la fel de uşor 
să scape. Trebuia să preia controlul asupra situaţiei imediat. 

— M-am plictisit! anunţă Ashley, aşezând ceaşca de Lili a pe 
masă cu un zăngănit. 

Işi muşcă pielita unei unghii şi se uită în jur, prin încăperea cu 
lambriuri pale, cu coloanele sale canelate şi vaze de cristal pline 
cu buchete generoase. Un individ gras în haine albe de bucătar 
trecea cu o tavă plină cu hors d'oeuvres printre oh-urile şi ah- 


urile invitaţilor. Mama ei încă le mai întâmpina pe nou-sosite la 
intrare, jucându-se cu şiragul de perle de la gât şi încercând să 
pară interesată de ceea ce-i spunea mama lui Suki Atwater- 
Smith. 

— Zic să jucăm Adevăr sau Provocare, hotărî ea, în cele din 
urmă. Cine mai vrea? 

A.A. Şi Lili deveniră brusc atente, în vreme ce Lauren păru 
uşor alarmată. Bun. 

Decise să înceapă blând. 

— Lili. 

— Provocare, zise Lili, aruncându-şi buclele lucioase peste 
umăr şi părând gata pentru orice avea Ashley de gând. 

— Te provoc s-o săruţi pe Prinţesa Dahlia pe buze, zise Ashley 
cu un rânjet, ştiind că lui Lili nu-i prea plăceau animalele. 

Lili îşi rostogoli ochii în cap, se strâmbă şi îi dădu căţeluşei un 
pupic scurt pe buze. 

— Gata, zise ea. lşi şterse elegant gura cu un şerveţel 
Kleenex. Căpuşe de căţel, uhh. 

— Prinţesa Dahlia e mai curată decât tine! i-o întoarse Ashley, 
luând căţeluşa de jos şi sărutând-o şi ea pe buze. Alegeţi 
victima. 

Lili arătă cu o grisină în direcţia lui A.A., dar o lăsă jos fără s-o 
ronţăie. 

— A.A., ce să fie? 

— Adevăr, răspunse A.A. Veselă. 

— Îți pui umplutură în sutien? întrebă Lili repede, astfel încât 
era evident că voia să-i pună de mult întrebarea asta. 

Ashley pufni cu dispreţ. 

— Lili, asta e atât de jalnică. Toate ştim că pe A.A. abia o 
cuprinde mărimea C, zise ea, observând că A.A. îşi strânge 
braţele în jurul ei ca nimeni să nu se poată uita la pieptul ei. Din 
nou! porunci ea. Din nou! porunci ea. 

— Bine, se enervă Lili. Adevăr, iarăşi? 

A.A. chibzui. 

— Aleg provocarea de data asta, murmură ea. 

Ashley îi şopti ceva la ureche lui Lili, iar când se îndepărtă, Lili 
avea un zâmbet uşor batjocoritor pe faţă. 

— Te provoc să-i scrii iubitului tău că-l iubeşti, zise ea. 

În tot timpul acesta, Ashley băgă de seamă că Lauren stătea 
aplecată asupra ceştii sale de ceai, încercând să treacă 
neobservată. 

— Chiar trebuie s-o fac? gemu A.A.. 


— Ştii regulile, îi aminti Ashley cu voioşie. 

A.A. oftă, îşi scoase telefonul şi începu să scrie mesajul. 

— 0-0-K. Doamne, sper să nu creadă că-l hărţuiesc! zise ea, 
lăsându-şi jos iPhone-ul. Se întoarse spre Ashley. E rândul tău! 

— Provocare, zise Ashley, ştiind că A.A. născocea cele mai 
puţin interesante provocări. 

Şi, cum se aştepta, A.A. Veni cu o propunere. 

— Te provoc să strigi în gura mare „Şcoala Domnişoarei 
Gamble e-o porcărie!” chiar în clipa asta, porunci A.A.. 

— Simplu, spuse Ashley ironică. Uite! îşi lăsă capul pe spate şi 
ţipă: ŞCOALA DOMNIŞOAREI GAMBLE E-O PORCĂRIE! spre 
surprinderea tuturor celor din încăpere. 

Linguriţele căzură pe podea cu un zdrăngănit. Mama ei îi 
aruncă o privire, dar ea o linişti cu o ridicare din umeri. 

— S-a făcut, zise ea. Acum e rândul meu să aleg. 

Ashley se uită insistent la cele trei fete. Adora partea asta - 
anticiparea de pe feţele prietenelor ei, neliniştea abia mascată 
de pe a lui Lauren. Ashley se mândrea că ea născocea cele mai 
indiscrete întrebări şi cele mai imposibil de îndrăzneţe provocări. 
Ultima oară când jucaseră, Lili trebuise să meargă prin mall cu 
fusta vârâtă în chiloţi şi cu o bucată de hârtie igienică atârnând, 
iar A.A. să-şi arate fundul unui autobuz în trecere, plin cu băieţii 
de la Gregory Hall. O poză cu fundul lui A.A. încă mai plutea prin 
ciberspaţiu. 

— Lauren, hotărî ea, în cele din urmă, luând-o la ochi pe 
intrusa din mijlocul lor. Adevăr sau provocare? 

— Provocare? întrebă Lauren cu timiditate şi cu un zâmbet 
nervos încremenit pe faţă. 

— Bună alegere. 

Ashley se ridică şi se plimbă prin cameră, oprindu-se 
zâmbitoare în faţa câtorva mame, în drum spre ieşirea din salon. 

— Aăă, pa! zise A.A. şi apoi se întoarse către Lili. Absolut 
aiurea. 

Ashley zâmbi în sinea ei. Dacă Lauren crezuse că provocarea 
pentru ea avea să fie la fel de uşoară ca sărutarea unui câine, se 
înşela: lui Ashley îi venise altceva în minte. Puţin mai târziu, se 
întoarse şi întinse o mână spre Lauren. În palmă avea câteva 
cocoloaşe întunecate la culoare. 

— Te provoc să arunci astea în fântâna cu ciocolată, zise ea. 

— Cum? De ce? întrebă Lauren, chicotind cu nervozitate. 

— Fiindcă aşa te provoc eu, nu? se răsti Ashley. 

— Ce sunt astea? întrebă Lauren. 


— Ciuperci otrăvitoare pisate. Le păstram pentru ocazii 
speciale. Oh, nu te uita aşa la mine, A.A. N-or să omoare pe 
nimeni. Sunt destul de benigne. Or să-i facă doar să vomite pe 
câţiva. 

— Haide, o să fie nostim, îi ţinu isonul Lili. 

— Ba nu, n-o să fie, bâigui Lauren, luând căţeluşa în braţe şi 
ţinând-o atât de aproape încât nu-i mai puteau vedea faţa. 

— Ai putea să ceri dublă provocare, sugeră A.A., vrând s-o 
ajute. Dar eu n-aş face-o, fiindcă provocarea dublă din partea lui 
Ashley e mai rea decât provocarea simplă. Şi dacă alegi „Promit 
să repet”, poţi s-o amâni, dar va trebui s-o faci de două ori în 
viitor. 

— Şi-ntr-un caz şi-n celălalt, nu faci decât să înrăutăţeşti 
lucrurile, zău, îi atrase atenţia Lili. 

— Şi dacă nu execuţi o provocare, va trebui să faci tot ce-ţi 
vom spune noi timp de o săptămână întreagă. Astea sunt 
regulile, declară Ashley. lar noi avem o grămadă de teme pentru 
acasă, nu-i aşa, fetelor? 

— O grămadă, aprobă A.A.. 

Ashley nu glumea. Şcoala Domnişoarei Gamble era una dintre 
cele mai bune instituţii de învăţământ din oraş şi toată lumea era 
obsedată de scorurile la ISEE, care erau obligatorii pentru 
admiterea în şcoala pregătitoare. 

— Şi-apoi, ar fi foarte plăcut dacă ne-ar putea aduce cineva 
prânzul de la Gino's Deli în fiecare zi. Aşa m-am săturat de cărat 
pungi maro, încuviinţă Lili. 

— Doar n-ai vrea să ne aduci prânzul în fiecare zi, nu-i aşa, 
Lauren? întrebă Ashley cu dulceaţă prefăcută. 

Lauren păli. Puse căţeluşa jos, luă ciupercile din mâna lui 
Ashley şi se îndreptă încet spre fântâna de ciocolată. 

Ashley o privi cu satisfacţie. Nimeni nu îndrăznise vreodată să 
refuze o provocare. După ce Lauren punea ciupercile în fântână, 
urma s-o silească să bea nişte ciocolată din fântână. Era şi mai 
amuzant decât la grădiniţă. 


ê Abreviere pentru Independent School Entrance Examination (Examenul de 
admitere în şcolile independente), un examen conceput pentru trei niveluri sau 
trepte: nivelul primar, pentru admiterea în clasele 5-6; nivelul mediu, pentru 
clasele 7-8, şi nivelul superior, pentru clasele 9-12. 


7 


DECI AŞA AU ÎNCEPUT ZVONURILE 


ÎN TIMP CE LAUREN MERGEA SĂ SABOTEZE PREŢIOASA FÂNTÂNĂ 
de ciocolată a mamei sale, Ashley le făcu semn prietenelor ei şi 
îşi apropiară toate trei capetele. Era momentul să ia o decizie, Lili 
o ştia. Chiar se întrebase cât timp mai avea de gând Ashley să 
lase şarada să continue. Biata Lauren, de ce naiba încercase? 
Ashley nu-şi făcea niciodată noi prietene. Era ca o baracudă. 
Toată numai dinţi. 

— Pare OK, îndrăzni să spună A.A., alintând-o pe Prinţesa 
Dahlia. 

A.A. Spunea asta despre toată lumea. i 

— A.A., ţi-ai pierdut minţile? E o ratată absolută. Intotdeauna o 
să fie o ratată absolută, zise Ashley cu vehemenţă, întinzându-se 
în faţă până îşi sprijini coatele pe genunchi. 

— E o ratată care poartă aceeaşi rochie ca şi tine, îi aminti Lili, 
culegând o tartă cu căpşuni de pe platoul cu trei etaje plin cu 
prăjituri aflat pe măsuţa de cafea, dar punând-o jos, neatinsă, 
când observă că niciuna dintre prietenele ei nu se atingea de 
mâncare. 

Stomacul ei făcea gălăgie, însă trebuia să aştepte până 
ajungea acasă pentru a mânca. 

— Taci! zise Ashley, enervată. 

Se uită în capătul celălalt al încăperii şi privi cu atenţie cum 
Lauren lăsa să cadă praful de ciuperci în vasul cu ciocolată 
topită. 

— Nu-mi spune tu mie să tac! protestă Lili. 

— Taci! strigă Ashley din nou. 

Uneori era imposibilă, gândi Lili, deşi se calmă, temporar, când 
Ashley îi dădu o pălmuţă în joacă pe braţ, ca să-i arate că 
glumise. Ashley le făcu semn fetelor să se dea mai aproape ca să 
nu fie auzite, dar mai înainte de a putea stabili verdictul, 
Sheridan Riley veni la ele să le salute. 

Lili n-o plăcea prea mult pe Sheridan. Chiar dacă Sheridan era 
o SdA, Lili n-avea răbdare cu prietenele lui Sheridan. Le venerau 
ostentativ pe cele trei Ashley şi tot ce voiau era să fie ca ele. Din 


nefericire, Sheridan avea bretonul mult prea scurt şi o tendinţă 
de a scuipa când vorbea. În plus, o chema Sheridan. Şi de ziua 
părinţilor, mama şi tatăl ei purtau costume Burberry 
asemănătoare. 

— Bună, fetelor. V-am văzut cumva împreună cu Lauren Page? 
întrebă Sheridan, trecând imediat la subiect. 

— Mada, trebuie să fim drăguţe cu ea. Are aşa o viaţă grea, zise 
Ashley, coborându-şi vocea cu îngrijorate. Îşi scoase o cutiuţă cu 
balsam de buze din geantă şi începu să-şi aplice un strat gros pe 
buze. Medex? oferi ea. 

— Serios? întrebă Sheridan, cocoşându-se ca să stea pe banca 
de la fereastră, lângă Lili, în timp ce întindea mâna şi îşi înfigea 
degetul chiar în centrul cutiei. 

Lili o văzu pe Ashley cum se strâmbă. Ar fi trebuit doar să 
atingă uşor suprafaţa. 

— Eu am auzit exact contrariul. Tatăl ei este, cum să spun, 
capul lui YourTv.com şi au, cum să spun, miliarde. Plus că am 
auzit că Lauren o să aibă propriul ei reality-show pe Nickelodeon, 
le informă Sheridan în timp ce-şi aplica balsamul cu grijă pe 
buzele ei crăpate. 

Lili se crispă cu oroare şi văzu că şi prietenele ei se 
enervaseră auzind această veste. Lauren Page, star de 
televiziune? Ei, asta da lovitură. De regulă, numai cele trei 
Ashley erau subiect de astfel de bârfe sărbătoreşti. Schimbarea 
înfăţişării lui Lauren era cu mult mai de succes decât crezuseră 
ele. Lili se întrebă ce avea să întreprindă Ashley în această 
privinţă şi nu se miră când o văzu că-i face semn lui Sheridan să 
se dea mai aproape. 

— Păstrează-l, zise Ashley, îndepărtând cu o fluturare de mână 
balsamul pentru buze spre Sheridan. Acum, mie nu-mi place să 
spun chestii despre alţii, dar am auzit ceva despre familia lui 
Lauren, zise ea, cu vocea ei cea mai ipocrită. 

Lili era întotdeauna impresionată de modul în care Ashley era 
în stare să-şi prefaţeze comentariile răutăcioase cu o tăgăduire a 
intenţiilor plină de nevinovăție, astfel încât să nu pară prea 
deplasată şi, cumva, întotdeauna îi reuşea figura. 

Sheridan se uită arzând de nerăbdare la Ashley, aşteptând să 
audă zvonul pe care ar fi putut să i-l dezvăluie. 

— N-o să spui nimănui, nu-i aşa? întrebă Ashley. 

Sheridan clătină din cap şi făcu semnul X deasupra pieptului 
ei. Fata asta trăia ca să împrăştie mizerii despre toată lumea. 

Ashley oftă, de parcă i-ar fi rupt inima să destăinuiască tot ce 


ştia. Le făcu semn fetelor să se dea şi mai aproape. 

— Toţi banii ăia sunt ai Mafiei. 

Se uită la Lili şi la A.A. ca s-o sprijine şi amândouă dădură din 
cap, încuviinţând. 

— Zău? întrebă Sheridan, cu ochii mari, savurând fiecare 
cuvinţel. 

— Zău. 

— Uriaşă familie criminală, adăugă A.A., cu înţelepciune. Ca 
Soprano, ştii? Dar mai rea. 

— Şi schimbarea aia de înfăţişare? E-atât de trist, zise Lili, 
hotărând că era timpul să intre în joc. E un strigăt de ajutor. 

— De ce? Arată foarte frumos! Mi-aş dori eu să am nasul ei, 
zise Sheridan, atingându-şi trompa uriaşă. 

— Dacă l-ai avea, ai avea şi-o faţă de porc, îi spuse Lili, cu o 
voce gravă. 

O idee începuse să prindă contur în mintea ei. Era foarte 
nedrept, dar nu se putea abţine, mai ales când văzu rânjetul care 
începea să înflorească pe faţa lui Ashley. 

— Ce vrei să spui? întrebă Sheridan, cu obrajii roşii şi arzând 
de curiozitate. 

Îşi lungi gâtul ca să poată privi prin încăpere şi o zări pe 
Lauren întorcându-se spre ele. 

— Ştii că acum se folosesc organe de porc în chirurgie? întrebă 
Lili, de parcă i-ar fi împărtăşit o informaţie cu adevărat 
importantă. Îşi dădu părul pe după urechi şi o privi pe Sheridan 
drept în ochi. Că doctorii pun ficat de porc şi inimi de porc în 
corpul oamenilor? 

Sheridan dădu din cap. 

— Da, am auzit de asta. 

— Ei bine, acum o fac şi în chirurgia plastică. Hai să spunem 
doar că Lauren are un rât nou, îi aduse Lili la cunoştinţă. 

Apoi se apucă de nas şi scoase un grohăit. 

Sheridan se uită de la o Ashley la alta. 

— Glumiţi. Şi-a făcut operaţie la nas? Nu se poate. 

Asta era o ştire mai suculentă decât atunci când îi puseseră 
despre Melody Myers că făcuse pe ea în timpul excursiei la ţară 
dintr-a şasea. O porecliseră pe Melody „Pipizilla” şi „Prinţesa şi 
Pipiul” săptămâni în şir. 

— Se poate. Ashley dădu energic din cap, arătând spre 
propriul ei nas subţire. Vârful? Sută la sută porc. 

A.A. Pufni în ceaşca de ceai. Stăpâneşte-te, A.A., gândi Lili. 

— O, Doamne! 


Sheridan se porni să râdă necontrolat. Încă mai râdea când 
traversă camera să le spună prietenelor ei ceea ce tocmai aflase 
de la Ashley. 

Lili zâmbi spre prietenele ei. Prinţesa mafiotă cu faţă-de-porc. 
Foarte amuzant. Fireşte, era atât de exagerat încât era cu 
neputinţă să fie adevărat. Dar încearcă să le spui asta fetelor 
înnebunite după bârfă de la Şcoala Domnişoarei Gamble. 

Când Lauren se întoarse, toate trei se îndoiseră de râs, 
ţinându-se de burtă. 

— Ce-i atât de nostim? întrebă ea, uitându-se la celelalte fete. 

— Nimic, zise Ashley, icoana vie a virtuţii angelice. 

Lili îi ocoli privirea lui Lauren. Una era să râzi de cineva când 
era în capătul celălalt al încăperii, dar cu totul altceva când 
persoana stătea chiar în faţa ta. Arătând atât de disperat de 
dornică. 

Apoi A.A. fornăi din întâmplare în timp ce-şi sorbea ceaiul şi 
toate trei începură din nou să râdă. 

Când ceaiul se termină, Lili ştia că nimănui nu-i mai păsa cât 
de bogată era Lauren sau cât de bine arăta. Pentru că, nu-i aşa, 
cine putea să mai fie invidioasă pe o micuță Miss Piggy? 


8 


O PETRECERE PRIVATĂ 


LOCUINŢA LUI ASHLEY ERA LA DOAR CÂTEVA CASE DISTANŢĂ DE 
a ei, aşa că A.A. mai zăbovi, ajutând la strângerea vaselor - ceea 
ce însemna că stătea cu Ashley şi mama ei lângă bufetul din 
bucătăria familiei Spencer, în timp ce servitorii se ocupau de 
treburile murdare. Asta era momentul favorit al lui A.A. de la 
orice petrecere, când toţi invitaţii plecaseră şi rămăseseră doar 
câţiva prieteni apropiaţi şi când toată lumea se putea relaxa, 
renunțând la formalisme şi trecând la mâncatul propriu-zis. Păcat 
că nu mai putuse rămâne şi Lili, dar mama ei era întotdeauna 
ridicol de strictă în privinţa „orei sale de masă” şi o ţinea pe Lili 
într-un program rigid. Acum o în luase pe Lili acasă pentru lecţia 
de vioară. 

— Ei, a fost o petrecere reuşită, nu crezi? întrebă Matilda, cu 
mâinile în şolduri, cercetând din ochi rămăşiţele copioase ale 
ceaiului. Nancy întotdeauna comandă prea multă mâncare, iar cu 
Trudy care şi-a adus toată curtea, am avut destul cât să săturăm 
o armată. 

— Da, mamă, i-ai făcut praf pe toţi, zise Ashley, lovindu-şi 
şoldul de al mamei sale, în timp ce deschidea uşa frigiderului 
Sub-Zero. 

Scoase o tavă cu sandvişuri gourmet pentru ceai, un castron 
cu pudding de ciocolată, prăjiturele asortate pufoase şi pateuri, 
aşezând totul pe blatul bufetului din centru, în faţa lor. 

— Ooh, bun-bun! zise A.A. fericită, frecându-şi mâinile cu 
veselie la cornul abundenței. 

— Încearcă eclerurile, îi recomandă Ashley, întinzând mâna 
după o prăjiturică lipicioasă, învelită în ciocolată. Suzanne face 
cele mai bune ecleruri, adăugă ea, referindu-se la bucătăreasa 
lor. 

A.A. refuză cu o fluturare de mână. Ashley îşi putea ţine 
eclerurile pentru ea. Nici nu erau făcute din ciocolată adevărată 
şi aveau gust de carton - totul în casa Spencer era ba cu 
înlocuitor de ciocolată, ba cu iaurt. In schimb, culese unul dintre 
biscuiţii brun-aurii dintr-un bol argintiu, acoperiţi cu un şerveţel. 


— Poţi să le mănânci tu pe toate. Ăştia sunt preferaţii mei. 
Mmm! Sunt calzi încă! 

— Îţi vine să crezi că l-au adus cu avionul atâta cale doar ca să 
coacă ăştia pentru ceai? întrebă Ashley, ştergându-şi glazura 
maronie întunecată de pe buze cu un şervet cu monogramă. 
Cineva nu-i zdravăn la cap. 

— Hei, dacă ei vor să arunce cu banii în jur, eu n-am nimic 
împotrivă, zise A.A., ungându-şi biscuitul cu cremă groasă şi 
vârându-l apoi cu totul în gură. 

— Fetelor, nu fiţi rele, le dojeni Matilda, luând o roşie cherry 
de pe un platou de crudites. Au vrut doar să facă un gest 
deosebit. Sunt sigură că a fost doar din pricină că se simţea 
foarte stingherită pentru anul trecut. 

— Ce s-a întâmplat anul trecut? întrebă Ashley, ridicându-şi 
ochii de la al doilea ecler, cu o mustață de ciocolată pe buză. Eu 
nu-mi amintesc nimic. 

A.A. devoră trei biscuiţi unul după altul în vreme ce mama lui 
Ashley le povestea fetelor despre jalnicele sandvişuri cu carne de 
curcan ale mamei lui Lauren. 

— A trebuit să le dăm unor amărâţi fără adăpost. N-am vrut să 
le arunc la gunoi, oftă Matilda. 

Ashley îi aruncă o privire, iar A.A. chicoti. OK, da, era foarte 
urât să râzi de gafele sociale ale cuiva, dar, pe bune! Sanavişuri 
de picnic? Până şi mama ei, care se afla în Barbados cu un 
senator în timpul ceaiului de anul trecut, reuşise s-o trimită pe 
servitoarea lor cu o cutie de fursecuri italieneşti. 

— Dă-mi, te rog, platoul cu brânză, zise ea, arătând spre un 
platou oval încărcat cu cinci soiuri de brânză aromate artistic. 

A.A. nu era o mâncăcioasă în secret, cum era Ashley, dar chiar 
se simţea bine să ştie că mama ei nu se afla prin preajmă ca să-i 
spună să mănânce ca o lady. In vreme ce Ashley, care era cumva 
în plină dietă complicată când se afla în public, era o gurmandă 
inveterată acasă la ea. Fata asta era atât de complexată încât n- 
o lăsa pe Lili s-o vadă vreodată mâncând. Ele două erau mult 
prea rivale. 

A.A. se socotea norocoasă. Trăia cu îngheţată şi hamburgeri în 
fiecare zi şi nu punea niciun gram pe ea. 

— Ai văzut ce faţă a făcut când mama lui Sheridan a anunţat 
că era ceva în neregulă cu ciocolata din fântână? întrebă Ashley, 
vârfuindu-şi farfuria cu salată de cartofi fără gluten şi lipsită de 
orice gust şi o grămada de smântână organică. 

A.A. dădu din cap. Fusese foarte amuzant. Trudy Page se 


simţise profund ofensată şi mâncase o porţie uriaşă de ciocolată 
topită pe o felie de tort. Câteva minute mai târziu, se ţinea strâns 
de burtă şi se grăbea să iasă cu Lauren pe uşă. Celelalte mame 
imediat decretaseră fântâna interzisă. Uneori trebuia să-i 
recunoşti meritele lui Ashley. Ştia cum să facă lucrurile 
interesante 

— Da, a fost o chestie ciudată, nu? reflectă mama lui Ashley, 
jucându-se cu perlele de la gât şi luând un beţigaş de ţelină. N- 
am avut niciodată încredere în chestiile alea. Se înfioră. Toată 
ciocolata aia topindu-se acolo... e un paradis pentru bacterii. N- 
am să înţeleg niciodată de ce lumea e aşa de încântată de ele. 
Sunt atât de lipsite de gust. 

Ashley zâmbi cu superioritate, iar A.A. tuşi în palmă, 

— Ei bine, eu m-am săturat, anunţă mama lui Ashley, după ce 
mâncase, din câte-şi putuse da seama A.A., două bucățele de 
legume. Nu mai pot să mănânc nimic la cină. 

A.A. putea să parieze că mama lui Ashley era exact ca mama 
ei, asigurându-şi subzistenţa cu bucățele mici de delicatese şi 
suplimente de vitamine, în loc de mâncare adevărată. Mama ei 
întotdeauna îi spunea că, într-o bună zi, n-avea să mai fie în 
stare să mănânce aşa cum o făcea acum, iar A.A. spera, pentru 
binele ei, că ziua aceea n-avea să vină niciodată. 

— Biscuiţi? întrebă, oferindu-i castronul lui Ashley. 

Ashley se uită cu poftă la biscuiţii cu unt. Mama ei se opri, 
privind înapoi, la fiica ei. Atunci Ashley clătină repede din cap. 

— Carbohidraţi? Nu-nu. 

— Îmi rămân mie mai mulţi. 

A.A. ridică din umeri şi dădu gata şi ultimul biscuit brun-auriu. 
N-avea să înţeleagă niciodată de ce s-ar lipsi cineva de lucrurile 
bune din viaţă. 


9 
MTV NU E SINGURUL PROGRAM 


CU CONTROL PARENIAL 


LILI ŞI-AR FI DORIT CA MAMA EI SA LE FI LĂSAT SĂ MAI STEA, dar 
nu putea să se împotrivească dorințelor mamei sale. Părinţii ei 
erau convinşi că, dacă ea s-ar fi străduit îndeajuns, ar fi putut fi o 
altă Sarah Chang copila-minune coreano-americană, una dintre 
cele mai bune violoniste din lume mai înainte de a împlini 
optsprezece ani. Vioara era cea mai uşoară sarcină a ei Lili era 
înscrisă la o mulţime de activităţi extraşcolare care erau 
concepute s-o cizeleze potrivit concepţiei mamei sale despre o 
studentă bine pregătită pentru Ivy League, chiar dacă 
perspectiva colegiului era la ani-lumină depărtare. 

In program avea aşa: serviciu pentru comunitate - şi nu doar 
voluntariat la spital, ci ajutor de cercetător genetic la Stanford; 
limbi străine - să vorbească fluent franceza, germana şi 
mandarina; critică de artă - lecţii de fotografie artistică alb-negru 
cu un artist renumit, ca şi pregătire pentru a deveni cel mai tânăr 
ghid din toate timpurile la Muzeul de Young”. 

Orice alt copil s-ar fi încovoiat sub povara atâtor aşteptări, a 
unei asemenea presiuni din partea părinţilor. Spre norocul ei, Lili 
era bună la toate. Deprindea totul cu mare uşurinţă - poate cu 
prea mare uşurinţă. Avea un talent special de a fi „talentată”. Şi, 
de vreme ce îi venea uşor, lui Lili putea să nu-i pese prea mult de 
realizările personale. Mama ei voia s-o educe ca să devină un soi 
de combinaţie între Miss America, Femeia Fantastică şi Hillary 
Clinton. Dar Lili avea visuri mai mari. 

Când o să fie mare, voia să se mute la New York şi să deschidă 
un club de noapte. 

Nu c-ar fi intrat vreodată într-unul, dar cu siguranţă părea să 
fie foarte distractiv. Lui Lili îi plăcea să se distreze, mai ales de 
când distracţia nu era ceva ce puteai „programa”. 

Era neplăcut că fusese silită să plece de la petrecere, de 


7 Muzeul de Artă din San Francisco. 


vreme ce însemna că avea să piardă, ca de obicei, ceva 
important, pentru că Lili ghicise că, atunci când ea nu era de 
faţă, Ashley şi A.A. vorbeau despre ea la fel cum şi atunci când 
Ashley nu venea cu ele la tenis sâmbăta, ea şi A.A. îşi petreceau 
ziua bârfind-o, şi ea în zilele de marţi şi de joi, când A.A. avea 
pauza de prânz la altă oră, iar ea şi Ashley îşi petreceau pauza 
lor disecând-o mărunt. 

Stătea tăcută pe bancheta din spate a SUV-ului hibrid negru al 
mamei sale, în timp ce şoferul lor le conducea acasă, în Presidio 
Heights, la câteva cvartale distanţă. Ca şi Pacific Heights, şi 
acesta era un cartier exclusivist, al bogătaşilor, plin de reşedinţe 
frumoase şi grădini imaculate. 

— A fost drăguţ, nu? o întrebă mama ei. 

— Îm-hmm, răspunse Lili încetişor, plimbându-şi degetul pe 
geamul aburit al portierei şi desenând feţe zâmbitoare. 

— Aceea era Lauren Page pe care am văzut-o cu voi, fetele, 
mai devreme? continuă mama ei, scoțând o cutie de pudră 
compact Chanel din poşetă şi pudrându-şi nasul. 

Lili dădu din cap, simțind o tresărire de vinovăţie pentru 
născocirea poveştii ăleia ridicole despre Lauren. Deja lumea 
grohăia ori de câte ori o vedea pe biata fată alergând mereu 
până la baie şi înapoi, după cea de-a doua provocare a lui 
Ashley. 

Dar, în orice caz, fata e destul de mare cât să-şi poarte 
singură de grijă, nu-i aşa? Nu era vina lui Lili - fusese doar o 
glumă. 

— Drăguţ din partea voastră că vă faceţi noi prietene, zise 
Nancy, închizând cu un clămpănit pudriera când ajunseră la 
porţile palatului lor în stil Tudor. 

— Mmm, răspunse Lili, întrebându-se dacă mama ei avea vreo 
idee despre ce se petrecuse de fapt la ceai. 

Winston, şoferul, deschise portiera din spate pentru ele, iar ea 
cobori grăbită din maşină, mai înainte ca mama ei să apuce să-i 
mai pună alte întrebări. 

Când intrară în casă, bucătarul lor pregătea deja cina şi o 
aromă delicioasă se răspândea dinspre cuptor. Surorile gemene 
ale lui Lili, în vârstă de trei ani, Josephine şi Brennan, alergau 
prin casă ţipând ca nişte iele, mânjite de acuarele albastre pe 
mâini, urmărite de bonele care fugeau după ele cu prosoape. 
Cele două secretare personale ale mamei sale se agitau, cu 
receptoare fără fir prinse de urechi. Una se ocupa de un morman 
impresionant de invitaţii, iar cealaltă trimitea răspunsuri prin fax. 


Surorile sale mai mari erau plecate, una la colegiu şi cealaltă 
la o şcoală cu internat. Lili le ducea dorul mai mult decât 
crezuse. Surorile ei mai mari o necăjiseră şi o torturaseră fără 
milă, dar acum îşi dorea mai mult ca orice să mai fi fost încă 
acasă. 

Mama ei îşi părăsise slujba ca să stea cu familia, dar părea 
mai ocupată ca oricând. Era întotdeauna atâta activitate în casă. 
Uneori, Lili se simţea mai mult într-un birou decât într-un cămin 
şi mai degrabă un asociat stagiar la vechea firmă de avocatură a 
mamei sale. Cineva desemnat să execute ce i se cerea. 

— Ce-i asta? întrebă Nancy, observând un bileţel galben ieşit 
puţin dintr-o carte de-a lui Lili de pe bufet; era notiţa de 
întârziere din dimineaţa aceea. Ai întârzii? Dar eu te-am lăsat la 
colţ la şapte şi jumătate. 

— M-am întâlnit mai întâi cu Ashley la Starbucks. Barmanul a 
fost de vină. S-a mocăit o grămadă până ne-a făcut porţiile de 
latte, glumi Lili, adunându-şi curajul pentru un perdaf, în timp ce 
mama ei citea bileţelul şi se încrunta. 

Într-adevăr, Nancy puse o mână pe umărul fiicei sale şi se 
aplecă astfel încât s-o privească în ochi. Împături bileţelul la loc 
şi, după mişcările-i repezite, era evident că înţelesese ce se 
întâmplase. Lili nu întârzia niciodată dacă nu era implicată 
cumva şi Ashley. 

— Scumpa mea, ştii că o ador pe Ashley, dar are prea multă 
influenţă asupra ta, zise mama ei. 

Încă de când Lili adusese acasă un „avertisment” de la biroul 
directoarei, după şotia cu abţibildurile SdA, lui Nancy îi intrase în 
cap că, fără îndoială, celelalte două Ashley nu erau decât 
necazuri, iar ultima notiţă de la şcoală nu ajuta deloc la 
schimbarea impresiei. 

— Chiar trebuie să înveţi să fii tu însăţi, zise mama ei cu 
fermitate. Să ieşi din umbra ei. 

Lili încercă să nu-şi arate iritarea, care ar fi adâncit-o mai tare 
în bucluc. Dar, mai exact, cum deveneai propria-ţi persoană când 
aveai acelaşi nume cu două dintre cele mai populare fete din 
clasa ta? 


10 


DOAR UNUL DINTRE BĂIEŢI? 


A.A. LOCUIA ÎNTR-UN PENTHOUSE LA HOTELUL FAIRMONT, ÎN 
mijlocul lui Nob Hill (cunoscut de asemenea, în cartierele 
pizmaşe, drept „Snob Hill”). Aici stătea de când se ştia. Mama ei 
fugise din New York şi se instalase într-un apartament cu două 
dormitoare în vreme ce obținea divorţul de cel de-al doilea ex- 
soţ, un rock star britanic, şi nu mai plecase de acolo. In schimb, 
se extinsese, preluând întregul etaj cu banii din divorţ. Când 
ajunsese în San Francisco, se întâlnise şi se căsătorise rapid cu 
tatăl lui A.A., fostul primar al oraşului, dar divorțase şi de el, în 
urmă cu vreo câţiva ani. Mama ei încă mai călătorea întruna, iar 
A.A. nu era niciodată foarte sigură unde se afla sau când avea să 
se întoarcă acasă. 

Singura constantă din viaţa ei era prezenţa fratelui ei mai 
mare, Zed Starlight, al cărui tată era ex-rockerul pe care mama 
ei îl părăsise când aflase că avea nu unul, ci patru copii 
nelegitimi cu diverse fane de pe tot globul. Zed îşi schimbase 
numele în Ned Alioto, după ce tatăl lui A.A. aproape că îl 
adoptase când se căsătorise cu mama lor. Ned nu-şi văzuse 
niciodată tatăl adevărat decât pe VH1, la show-urile nostalgice, 
şi îi spusese lui A.A. că se săturase să fie copilul cu nume ciudat. 

Când A.A. ajunse acasă, Ned îşi pierdea timpul în livingul luxos 
al apartamentului cu vreo câţiva prieteni de la şcoală. Erau nişte 
băieţi destul de simpatici, deşi absolut obsedaţi de jocurile video. 
Ned şi detaşamentul lui făceau parte din toate echipele sportive 
importante de la Gregory Hall, dar A.A. nu-i auzise niciodată 
vorbind despre altceva decât de jocurile pe care le aveau, 
jocurile pe care plănuiau să şi le cumpere, ce jocuri aveau coduri 
de shortcut secrete care-ţi permiteau să ajungi la nivelurile finale 
şi dacă era momentul să comande pizza. 

Doi dintre băieţi duceau o bătălie pe ecran, mânuind stick- 
urile Wii ca pe nişte arme automate, iar ceilalţi îi urmăreau foarte 
atenţi. 

— la-l! Acolo! Dă colţul şi... 

— Sunt - aaah...! 


— Na! 

Plesnete de palme şi pumni ciocniţi de pumni prin toată 
camera când capul unui zombi explodă într-un jet de mâzgă 
verde. 

— Pot să intru şi eu jocul următor? întrebă A.A., mijind ochii la 
ecran şi aşezându-se pe cel mai apropiat scaun liber. 

Ar fi putut foarte bine să se alăture distracţiei. 

— Sigur, aprobă unul dintre băieţi, aruncând spre ea unul 
dintre cele patru controllere. 

A.A. trase lovitură după lovitură şi urcă la un scor ametitor în 
câteva secunde. 

— Te-am spart, Fitzpatrick, îl tachină ea, aruncând joystick-ul 
înapoi în grămadă. 

— Sparge asta, Alioto, răspunse băiatul care pierduse, 
arătându-i degetul cu un rânjet. 

A.A. se strâmbă. Băieţii erau aşa nişte mojici. Uneori se şi 
întreba ce găseau fetele la ei. Din ceea ce putuse ea vedea de la 
fratele său şi prietenii lui, tot ce voiau ei erau jocurile video 
până-şi făceau creierul terci. 

Fireşte, laxjock nu era deloc aşa. El era un adevărat 
gentleman. leri chiar îi înlăturase din pagina ei de profil un virus 
care îi întorcea iconurile cu susul în jos - fără să i-o fi cerut ea. 
Deşi începuse s-o deranjeze că nu-i răspunsese nimic la mesajul 
prostesc cu TE IUBESC, porunca de la Provocare. 

— Vreţi să comandăm cina? întrebă ea, împingându-l cu 
piciorul pe Ned şi luând de pe masă un telefon ca să poată 
comanda meniul de la room service-ul hotelului. 

— Hm? zise Ned, fără să-şi ia ochii de la ecranul protector de 
optzeci de inchi ce domina încăperea. 

Ca şi A.A., Ned era înalt şi slab, dar cu o claie de păr blond şi 
creţ moştenit de la tatăl lui englez. 

— Las-o baltă! A.A. ridică din umeri. Îl cunoştea prea bine ca 
să-l deranjeze în toiul lui Resident Evil. Oricum mie nu mi-e 
foame. Sunt încă sătulă de la ceaiul ăla. 

— Îm-hm. 

Fratele ei dădu din cap, înfigându-şi o mână într-un castron 
enorm cu popcorn de pe canapea şi împrăştiind boabele peste 
tot. 

A.A. se duse în camera ei. Era cea mai mică din apartament 
probabil fosta odăiţă a servitoarei -, dar îi plăcea intimitatea ei. 
Mama sa redecorase iarăşi de curând şi în loc de patul ei cu 
baldachin ca de prinţesă, avea acum un pat înalt, fără arcuri, şi 


un covor miţos. Îi cam lipsea policioara de la capul patului pe 
care obişnuia s-o folosească pentru a-şi alinia toate animalele de 
pluş. Decoratorul mamei sale îi expulzase colecţia într-un scrin 
alb lăcuit mat. 

Îşi aruncă geanta pe pat şi abia după ce închise bine uşa în 
urma ei se apucă să-şi verifice mesajele pe telefon. 

Desigur, se purtase de parcă trimiţându-i mesaj lui laxjock că-l 
iubea nu însemnase nimic, dar, trebuia să recunoască, era 
îngrijorată. Dacă el o luase în serios? Şi, pe de altă parte, dacă n- 
o luase în serios? 

Îşi porni computerul şi verifică dacă el era online. Nu. Nu mai 
fusese online din dimineaţa aceea. Să-i lase un nou comentariu? 
îşi cântărea opţiunile, în timp ce monitorul i se umplea de mesaje 
instant, însoţite de bing-uri, de la colegele de clasă - toată lumea 
voia să ştie mai multe despre chirurgia plastică porcească a lui 
Lauren -, când se auzi o bătaie rapidă în uşă. 

— E deschis, strigă A. A.. 

Un băiat intră în cameră. Era acelaşi băiat care suferise o 
înfrângere prietenească din mâinile ei cu câteva minute mai 
devreme. Era brunet şi frumos, cu ochi albaştri luminoşi şi cu 
gropiţe adânci în obraji. Robert Austin Fitzpatrick al Treilea, sau 
Tri, era de departe cel mai atrăgător băiat din clasa a şaptea de 
la Gregory Hall. Dar, vai, era şi cel mai scund băiat din clasa a 
şaptea de la Gregory Hall. Abia îi ajungea lui A.A. la bărbie. Ce-i 
drept, asta se întâmpla cu majoritatea băieţilor de vârsta ei. 

Familia lui Tri deţinea Hotelul Fairmont, iar ei doi se cunoşteau 
de când erau destul de mici cât să se ascundă în pendulele din 
marea sală de bal. Crescând, învăţaseră împreună să meargă pe 
bicicletă în sus şi-n jos pe culoarele edificiului. Fratele lui mai 
mare era prieten cu Ned şi amândoi erau combatanții principali 
în timpul măcelurilor de zombi mutanti. 

— Noi ne luăm câte o pizza - tu vrei? o întrebă, aşezându-se 
pe băncuţa împodobită din faţa patului ei. Uau, dungi de zebră! 
zise el, admirând covorul. 

— Ştiu. Nu pot s-o opresc, zise A.A., cu un oftat. 

Proiectele vijelioase de design interior ale mamei sale erau o 
pacoste obişnuită. Intr-un an, Jasmine angajase un maestru feng 
shui ca să-i repoziţioneze mobilierul, iar el postase nişte vaze 
uriaşe lângă toate uşile, astfel încât ea se lovea la genunchi de 
una de fiecare dată când ieşea din cameră. 

— Ce fel de pizza? 

— Nu ştiu. Tu de care vrei? întrebă el. Ned spune că tu ai 


meniul. 

— Da, cred că e pe-aici pe undeva, zise A.A., făcând semn din 
cap spre dezordinea de pe biroul ei. 

— Cum a fost la ceai? întrebă el. 

Surorile mai mari ale lui Tri erau toate eleve la Şcoala 
Domnişoarei Gamble, iar el era obişnuit cu calendarul social al 
şcolii. 

— Bine. 

A.A. îi povesti despre fântâna ce provoca vomă, iar el râse, dar 
fără răutate. Lui Tri îi plăceau festele amuzante. 

Telefonul ei zumzăi, semnalul că primise un mesaj, vibrând pe 
suprafaţa de lemn a biroului cu rulou, şi ea-l prinse înainte de a 
cădea dincolo de margine. 

— Mă scuzi un pic? întrebă ea, cu ochii în jos, la ecranul 
telefonului ei. 

— Oh, făcu Tri, arătând un pic zăpăcit. Vrei să... OK. Sigur. 

— Nu... eu... poţi să rămâi, zise ea, butonând telefonul ca să 
vadă cine îi trimisese mesaj. 

Inima îi bătea accelerat. Voia să citească mesajul nederanjată 
de nimeni, dar era doar Tri. Ei doi erau ca frate şi soră. Totuşi îi 
era ruşine să vorbească despre sentimentele ei pentru laxjock cu 
el. Conversaţia cu Tri întotdeauna se învârtea în jurul 
discrepanţelor dintre prima şi a doua trilogie din Războiul 
Stelelor, dacă exista viaţă pe alte planete (Tri pro şi A.A. contra) 
şi lucrurile pe care le puteai face să explodeze într-un cuptor cu 
microunde (bezele, săpunuri, CD-uri, dar nu pisica familiei). 

Activă iconul pentru mesaje. 

VREI S T UIŢI LA IDOL PE TVO CU MN & LI? 

Era doar Ashley. A.A. oftă, dezumflată. Tastă un mesaj rapid, 
spunându-i lui Ashley că avea treabă şi că puteau vorbi toate trei 
mai târziu. 

— Aşteptai veşti de la cineva? întrebă Tri, încă scotocind pe 
biroul ei şi căutând prin cărţile şi hârtiile ei după meniul pizzeriei. 

— Hm? Nu. A.A. clătină din cap. Nu te-atinge de acela! zise ea 
deodată, îndepărtându-i mâna de jurnalul ei roz. 

Se uită la ceas. Trecuseră trei ore de când îi trimisese lui 
laxjock mesajul prostesc. Uf. Trebuia să facă totuşi ceva. Derulă 
lista contactelor până găsi numărul lui şi începu să tasteze un 
nou mesaj. 

— Ciuperci şi salam e OK? întrebă el, fluturând meniul roşu cu 
alb. 

A.A. dădu din cap, fără să-şi ridice ochii. AM GLUMII DOAR! 


scrise ea şi apăsă pe butonul de trimitere exact în clipa în care 
Tri ieşea din cameră, închizând uşa în urma lui. Ea puse telefonul 
jos şi suspină. Poate el credea că ea fusese prea pripită. Poate că 
nu mai voia să audă vreodată de ea. 

Dar câteva minute mai târziu telefonul ei zumzăi, prinzând 
iarăşi viaţă. 

Ea scoase o exclamaţie când văzu ecranul. 

Era de lael! 

DAR & EU T Y XOXOXOX 

Ea îşi apăsă telefonul la piept şi zâmbi, un zâmbet uşor. Tainic. 
Categoric era uimitor băiatul! 


11 


JACHETA AIA H&M NU E SINGURA 
IMITAȚIE DIN ÎNCĂPERE 


— CE CAUTĂ EA AICI? ŞUIERĂ ASHLEY, UITÂNDU-SE FURIOASĂ la 
Lauren, care se aşezase la masa rotundă. Întâlnirea este doar 
între membrele comitetului, zise ea, în timp ce-şi scotea noua sa 
jachetă H&M. 

Era doar o copie a unei mult mai scumpe jachete Stella 
McCartney, dar spera că nu va băga nimeni de seamă. Deunăzi, 
mama ei îşi ieşise din pepeni când văzuse ultimele note de plată 
de la Saks şi îi confiscase cârdul de fidelitate, muştruluind-o că 
fetele de doisprezece ani n-aveau nevoie de genţi de doi mii de 
dolari, bla-bla-bla, materialism exagerat, bla-bla-bla, cheltuieli 
excesive, bla-bla şi iar bla. Predica venind de la o femeie care 
dădea o avere numai pe tratamentele ei de îngrijire a pielii. 
Spusese că Ashley abuzase de privilegiile ei de semnătură şi că 
era norocoasă că nu-l confisca şi geanta. Rămasă doar cu banii 
de buzunar. Ashley se văzuse forţată să coboare ştacheta. Dar 
refuzase să coboare şi stilul Ashley Spencer, definitor al 
tendinţelor modei. Lumea se uita la ea pentru indicii despre 
modă. Ha-ha! 

— Relaxează-te, Ash. E o activitate extraşcolară, oricine se 
poate înscrie, ştii? zise A.A. cu blândeţe, întinzându-şi picioarele 
pe scaunul din faţa ei şi căscând de-i trosniră fălcile, fără să pună 
mâna la gură. 

Ashley se încruntă. A.A. putea fi atât de băieţoasă câteodată. 
Nu era un lucru bun pentru reputaţia invidiată a celor trei Ashley 
dacă A.A continua să se tolânească pe scaune şi să se poarte ca 
un băiat. Insă nu atât postura lui A.A. o deranjase, cât ceea ce 
spusese. 

Teoretic, A.A. avea dreptate. Teoretic, oricine se putea înscrie 
la oricare dintre nenumăratele activităţi în afara programului 
oferite la Şcoala Domnişoarei Gamble, cu toate că Ashley nu-şi 
putea închipui cine ar fi vrut să-şi piardă timpul cu activităţi atât 
de plicticoase precum corul, populat de afone care aspirau la 


Idol, sau teatrul, unde trebuia să te baţi cu regine ale dramei în 
devenire, care nu puteau vorbi decât cu „emoţie” sau merge cu 
„expresivitate”. 

Mai rău, cine ar fi vrut să se alăture tembelelor albine 
lucrătoare care se ocupau de anuar şi de The Gambler (revista 
şcolii: trei pagini capsate la mijloc şi apărute o dată pe 
semestru)? Apoi şi cele mai dezonorante dintre dezonorante - 
Spiritul Şcolii, populat de fete cu feţe ca aluatul dospit, care 
organizau vânzări săptămânale de plăcinte şi creau afişe făcute 
de mână pentru concursurile elevilor de la şcoala pregătitoare şi 
pentru meciurile de hochei pe iarbă, şi Clubul Modei, fondat de 
două ciudate care se îmbrăcau în haine bine în zilele când nu se 
purta uniformă. Pe cele trei 

Ashley nu le-ai fi prins nici moarte la ceva atât de răsuflat 
precum Clubul Modei. 

Nu. Exista o singură activitate extraşcolară la care merita să 
te înscrii, şi toată lumea o ştia. Asta era Clubul Social, clubul care 
organiza cea mai importantă activitate din toate: întrunirile mixte 
lunare cu băieţii de la Gregory Hall. 

Şcoala începuse de aproape două săptămâni şi până şi Ashley 
se săturase să scoată sunete de porc ori de câte ori o vedea pe 
Lauren. Trebuia să-i recunoască fetei un merit. Lauren nu se 
arătase niciodată supărată, nici măcar când cineva desenase un 
porc pe dulapul ei din vestiar. Trecea pe culoare cu nasul în vânt 
şi privea drept înainte, fără să dea vreun semn că tachinările o 
enervau. 

Totuşi, ar fi trebuit să se gândească mai bine înainte de a veni 
la o întrunire a Clubului Social. Toată lumea ştia că e alcătuit 
exclusiv din cele trei Ashley şi SdA-urile lor. 

Ashley bătu din palme pe podium şi ceru adunării să facă 
linişte. 

— OK. Deci ştim cu toţii ce avem de făcut. Să organizăm cea 
mai bună petrecere cu dans băieţi-fete de până acum. 

Scrise „Cea mai bună petrecere cu dans”, cu patru semne de 
exclamare, pe tabla albă din spatele ei. 

— Da, şi cum o să facem asta, mă rog, dacă dansul începe la 
patru după-amiaza? întrebă Emma Rodgers, fata cu o părere 
mult prea bună despre judecata ei şi lidera celor mai populare 
eleve dintr-a opta, care stătea pe pervazul ferestrei din capătul 
îndepărtat al sălii. 

Elevele de-a opta erau mult prea preocupate să găsească noi 
modalităţi de a pătrunde la petrecerile de liceu ca să le pese de 


petrecerile mixte. 

Politica şcolii dicta ca toate întrunirile mixte şi dansurile să fie 
organizate în şcoală de la patru la şase după amiaza. In fiecare 
an, clasele a şaptea şi a opta duceau o campanie pentru ore mai 
târzii - de la şase la opt, de la şapte la nouă şi în fiecare an erau 
refuzate. 

Ashley roşi. 

— Nu putem face nimic în privinţa asta. M-am interesat deja. 

— Ştiţi că asta înseamnă că va trebui să ne schimbăm la 
vestiare, bombăni Montgomery Cunningham. 

— Ar trebui să purtăm uniformele, pur şi simplu, glumi A.A.. 

Ashley se încruntă. A.A. ar fi făcut probabil una ca asta dacă n- 
ar fi fost o Ashley. Părea că nu-i pasă cu ce o să fie îmbrăcată, de 
vreme ce orice şi-ar fi pus venea bine. Odată, la ora de sport, 
Ashley şi Lili observaseră că A.A. purta un şort cam ciudat şi într- 
adevăr aflaseră că, de fapt, erau boxerii fratelui ei. Ele fuseseră 
mai mult decât oripilate, dar A.A. ridicase din umeri şi-atât. 

— Dansurile sunt pentru rataţi, declară Eva Tobin, o altă fată 
dintr-a opta. 

— Mai taci! Dansul o să fie distractiv! zise Ashley, încercând să 
restabilească ordinea, fiindcă întrunirea comitetului începuse să 
degenereze în bisericuțe bârfitoare. 

Fără îndoială, se puteau plânge şi văicări la nesfârşit despre 
cum după-amiaza de dans era strict un amuzament de copii. Dar 
trebuia să privească realitatea. Se aflau într-o şcoală de fete. 
Trebuiau să profite de puţinul pe care-l primeau. Chiar dacă 
dansul era programat la o oră mega-jalnică, tot însemna că 
puteau petrece un timp cu Băieţii cu B mare. 

Ashley îşi puse mâinile în şold şi îşi drese vocea. 

— OK. Deci care este tema noastră? 

— Ce-aţi zice de anii şaizeci? ciripi Melody Myers, pe a cărei 
contribuţie se putea conta întotdeauna, devreme ce ridica 
permanent mâna. Tocmai am văzut Grease şi a fost atât de 
drăguţ. N-am putea purta toate fuste cu jupoane şi şosete bobby 
- ce-o fi însemnând asta? 

— Drăguţ! Dar asta nu e din anii cincizeci? întrebă A.A., 
ridicându-şi ochii din telefonul ei mobil. 

— Cincizeci, şaizeci, ce contează? întrebă Melody. 

— Ce-aţi zice de o temă havaiană? sugeră prietena lui Melody, 
Olivia DeBartolo. Ar putea fi simpatic, nu? Ne-am putea îmbrăca 
toate în haine frumoase de plajă. 

— Pas, zise Ashley, strâmbând din nas. Voi chiar vreţi să 


purtaţi fuste de iarbă şi sutiene de cocos? 

— Am putea face o temă anii optzeci, sugeră Lili, îndreptându- 
şi spatele pe scaun. Să punem multă muzică de Madonna, Prince, 
Billy Joel. Sunt la modă iar pantalonii de piele şi mama mea 
spune că au fost în mare vogă şi în anii optzeci. Ne-am putea 
pune bentiţe în păr, mitene şi jambiere! Ooh, jambiere! 

— Ei! pufni Ashley. 

Se uită roată prin încăpere să măsoare nivelul de interes. A.A. 
tasta înnebunită mesaje pe telefon, ca de obicei, fetele de-a opta 
o ignorau complet, cât despre restul clubului, ştia că se va 
mulţumi s-o lase pe ea să decidă. 

— Şi am putea închiria, de pildă, jocuri video Pac Man şi 
Donkey Kong, pentru băieţi, zise Lili, devenind din ce în ce mai 
entuziastă. 

— Da, ca să ne poată ignora pe noi total la dans, interveni 
A.A., punându-şi în sfârşit telefonul deoparte. 

— Da, Lil, fii serioasă. Sunt atât de sătulă de nostalgia anilor 
optzeci, e atât de cliché, declară decisiv Ashley. 

— Şi-atunci, care sunt ideile voastre? întrebă Lili, părând 
jignită şi enervată. 

Ashley ascultă puţin cum clubul discuta avantajele unei teme 
tărâmul minunat al iernii. Dar toate planurile li se retezară când 
A.A. le atrase atenţia că era încă lumină. Urmă apoi o lungă 
dezbatere, destul de aprinsă, dacă să se servească sau nu ceva 
de mâncare (chiar ar mânca cineva în faţa băieţilor?) şi păru că 
rezultatul întrunirii avea să fie exact nimic, până când o voce 
limpede se ridică din spatele clasei. 

— Ce-ar fi s-o facem ca pe un eveniment de-al celebrităților? 
Am putea avea un covor roşu sau unul verde, special pentru 
Şcoala Domnişoarei Gamble. lar colegele de la anuar pot face 
poze, ca paparazzi. Şi toate ne-am putea îmbrăca în toalete 
adevărate, zise Lauren, roşind puternic când toţi ochii se 
întoarseră spre ea. 

Ashley ridică o sprânceană. OK, nu era deloc o idee rea, dar nu 
putea să recunoască deschis asta. 

— Nu sună deloc rău, aprobă Lili. Nu crezi, Ash? 

Drept răspuns, Ashley îşi aruncă părul peste umeri şi ignoră 
făţiş comentariul lui Lili. 

— Ştiu! anunţă ea, pocnind din degete. O să organizăm o 
petrecere VIP, o Very Important Party. Putem s-o numim „Şcoala 
Domnişoarei Gamble devine Hollywood” şi să avem un cordon de 
catifea şi liste, şi o să ne putem îmbrăca în toalete cu adevărat 


frumoase şi să fim fotografiate pentru revista şcolii. 

Ashley privea cum culoarea lui Lauren devine mai intensă. Era 
atât de evident că Ashley tocmai îi furase ideea, însă nimeni nu 
părea să se atace sau să remarce. Lauren îşi lăsă capul în jos, cu 
obrajii învăpăiaţi. Dar nu zise nimic. 

Exact cum ştia Ashley că avea să se întâmple. 


12 


DUŞMANUL DUȘMANULUI TĂU 
ESTE... PRIETEN-RIVALUL TĂU? 


LA SFÂRŞITUL ÎNTRUNIRII, LILI O URMĂRI PE LAUREN CUM ÎŞI 
adună încet lucrurile, astfel încât să nu bată la ochi că trebuia să 
părăsească sala singură, în vreme ce toate celelalte fete erau 
strânse în grupuri vorbăreţe. De ce îi susţinuse ea ideea lui 
Lauren? Mai ales de vreme ce Ashley o declarase pe Lauren zonă 
ne-prietenă? Dacă Lili ar fi călcat linia de demarcaţie... Ei. Ce s-ar 
fi întâmplat? In cap începu să i se închege un gând. 

Lili verifică dacă Ashley părăsise sala şi când se asigură că nu 
avea s-o vadă, dădu fuga la Lauren. 

— Hei, stai puţin. 

Lauren se întoarse. Faţa îi era în continuare foarte roşie, de 
mânie sau de jenă, Lili nu ştia. O examină pe Lauren cu o privire 
de sus până jos. Lauren îşi purta părul închis la culoare prins la 
spate într-o coadă lungă de cal şi renunţase la şosetele groase în 
favoarea unei perechi de colanţi bordo, cu model de torsade. 
Uniforma ei, observă fără să vrea Lili, era făcută pe comandă, 
aşa că îi venea perfect. Ea făcea ca fusta de stofă verde ecosez 
să arate aproape şic. Nu era de mintie că Ashley o ura. 

— Ce-i? întrebă Lauren, când văzu că Lili nu spune nimic 
câteva clipe lungi. 

— Gumă? îi oferi Lili, întinzându-i un pachet de Trident, 
neştiind prea bine cum să înceapă sau ce al spună. 

Incăperea în care se ţinuse întrunirea era unul dintre fostele 
dormitoare ale reşedinţei Gamble, cu tapet înflorat şi un 
candelabru de alamă atârnând din tavan. O fată dintr-a opta îşi 
vâri capul pe uşă, căutând o mapă uitată, şi le aruncă celor două 
fete o privire curioasă. 

Lauren aşteptă până plecă, apoi clătină din cap. 

— Nu, mulţumesc. 

Lili ridică din umeri şi sparse un balonaş din guma din gură. N- 
aveai voie să mesteci gumă la Şcoala Domnişoarei Gamble. De 
asemenea, nu trebuia să stai în picioare cocârjat, să stai jos cu 


picioarele desfăcute sau să vorbeşti tare. Dar Lili se săturase să 
tot joace după regulile altcuiva. 

— Ascultă... ştiu că probabil nu sunt una dintre preferatele 
tale în clipa asta, zise Lili, cu prudenţă. Dar chiar mi-ar plăcea să 
stau de vorbă cu tine. 

Lauren pufni. 

— De ce? Ca să-ţi atribui meritele pentru vreo idee de-a mea, 
cum tocmai a făcut prietena ta adineauri? întrebă ea, cu o voce 
glacială. 

— Uite, ştiu ce încerci tu să faci, zise Lili încet. 

Oare de ce făcea asta? Aruncă o privire spre uşa 
întredeschisă. Prietenele ei de bună seamă că o aşteptau, 
ascunzându-se după un refugiu acoperit din staţia de autobuz 
care avea o vedere perfectă spre Gregory Hall de vizavi. Aveau 
să se întrebe unde o fi. De ce-şi pierdea ea timpul cu Lauren? 
Insă ceva îi dădea ghes s-o facă. 

— Ce? Ce încerc să fac? întrebă Lauren, roşind, şi începu să-şi 
învârtă o şuviţă de păr pe după deget. 

— Să intri în grupul nostru, zise Lili, calm. 

Lauren îşi rostogoli ochii şi pufni, cu nepăsare. 

— Mă laşi? 

— Bine. Lili îşi închise carneţelul cu un pocnet scurt, de parcă 
ar fi considerat chestiunea încheiată. Am crezut că aş putea să-ţi 
fiu de ajutor, dar bănuiesc că n-ai nevoie de aşa ceva. 

O abordase pe Lauren sub imboldul momentului, pentru că era 
furioasă pe Ashley că se purtase atât de grosolan cu ea la 
întrunire. Dar poate că fusese o greşeală, la urma urmelor. Lili 
începu să se îndepărteze cu pas energic. Poate că, dacă se 
grăbea, Ashley şi A.A. nici măcar n-aveau să bage de seamă că 
rămăsese în urmă. 

— Stai. 

Lili se întoarse, încet. 

— Vreau să ştiu ce voiai să-mi spui, zise Lauren, muşcându-şi 
buza, dar uitându-se drept în ochii lui Lili. 

Lili îşi scoase guma din gură şi o scuipă graţioasă într-un 
şerveţel. 

— Păi, aveam de gând să-ţi spun că lui Ashley nu-i place să-şi 
facă prietene noi... 

— Nu era nevoie să-mi spui tu asta, zise Lauren. 

— Chiar nu vrei să asculţi? întrebă Lili. 

N-ar fi putut spune care era mai enervantă, Ashley sau Lauren 
- cumva semănau una cu alta. 


— Continuă, zise Lauren cu încăpățânare. 

— Lui Ashley nu-i plac oamenii noi, dar dacă îi poţi da ceva ce- 
şi doreşte, atunci nu va avea nimic împotrivă să-i fii prin 
preajmă. 

— Şi de ce-mi spui asta? întrebă Lauren. 

Lili oftă. Era o întrebare pe care şi-o pusese şi ea. De ce să 
tulbure apele? De ce să fie prietenă cu Lauren? Se gândi la 
modul în care Ashley întotdeauna se alegea cu geanta roşie, cel 
mai bun loc, avantajul de a se folosi de propriul nume. 

Ashley întotdeauna căpăta ce voia, şi ea o voia pe Lauren 
„afară”. Dar poate că lucrurile ar fi fost mai amuzante dacă 
Lauren ar fi fost „înăuntru”. In urechi îi răsunară cuvintele mamei 
sale. Trebuie să fii tu însăţi. leşi din umbra lui Ashley. 

— Nu ştiu, zise Lili, în cele din urmă. Poate că m-am plictisit, 
pur şi simplu. 


13 


UNEORI NU E VORBA 
DE FAPT DESPRE BĂIAT, 
CI DESPRE COMPANIE 


— UNDE-I LI? ÎNTREBĂ ASHLEY, PĂSTRÂNDU-ȘI VOCEA JOASĂ, 
deşi nu era nimeni în jur ca s-o audă. 

— Habar n-am, îi şopti A.A.. 

Amândouă stăteau cât mai tăcute cu putinţă şi la fiecare 
câteva secunde una dintre ele scotea capul din ascunzătoarea 
lor, din spatele refugiului acoperit din staţia de autobuz, cu ochii 
aţintiţi spre uşile masive de stejar ale institutului Gregory Hall de 
peste drum. 

Şcoala băieţilor se afla la câteva cvartale distanţă de Şcoala 
Domnişoarei Gamble şi era găzduită în patru clădiri de cărămidă 
legate între ele şi acoperite de iederă. Ashley urmări mai multe 
maşini care zăboveau lângă trotuar, mame şi şoferi care îşi 
aşteptau pasagerii. Un supraveghetor de intersecţie (un părinte 
cu o vestă specială oranj) stătea la colţ, gata să-i conducă pe cei 
mici în siguranţă pe partea cealaltă a străzii. Fetele aveau 
impresia că stăteau acolo de câteva ore, deşi în realitate 
trecuseră doar câteva minute. 

— lată-mă-s, zise Lili, materializându-se deodată şi făcându-şi 
loc între ele două. Am fost la baie, explică ea. A trebuit să-mi 
schimb tamponul, adăugă ea cu infatuare. 

Lili întotdeauna trebuia să sublinieze că ei şi lui A.A. le venise 
deja ciclul, în timp ce Ashley încă îl mai aştepta pe-al ei. 

— TMI?! zise Ashley şi mimă că vomită. 

A.A. şi Lili n-aveau decât să fie legate prin faptul că le venise 
„Micul prieten”, cum îl numea mama ei. Scârbos! Ea putea 
aştepta şi-o veşnicie, dacă trebuia. Cine-şi dorea să umble cu 
toate chestiile alea greţoase între picioare? Ashley observă că Lili 
îşi aplicase, de asemenea, un strat suplimentar de gloss, încât 


8 Abreviere uzuală pentru too much information, exprimând dezgustul sau 
plictiseala pentru excesul de informaţii oferite. 


buzele îi deveniseră roz şi strălucitoare, şi mirosea un pic prea 
tare a parfum. Ashley îşi verifică imediat chipul în oglindă şi văzu 
că şi A.A. făcea la fel. 

— Am ratat ceva? întrebă Lili, riscând o privire din spatele 
peretelui de sticlă pe care se afla un afiş cu bolile cu transmitere 
sexuală, care le îndemna pe fete să se vaccineze. 

— Nimic. Dar cred că tocmai au ieşit, fiindcă am auzit sunând 
adineauri, răspunse Ashley, scoțând o sticluţă de Benetint din 
buzunar şi pictându-şi câte o pată mică de roşeaţă pe obraji, în 
vreme ce A.A. îşi despleti codiţele şi îşi scutură părul. 

— El a ieşit deja? întrebă Lili. - 

Intotdeauna vorbeau despre El cu litere mari. Intr-atât de 
Important era El. 

— Nu, zise Ashley. De aceea stăm şi aşteptăm, nu? Îşi încreţi 
nasul şi adulmecă prin aer. Lil, cu ce te-ai dat? 

— De ce? se miră Lili. E Yves Saint Laurent. L-am şterpelit de 
pe măsuţa de toaletă a mamei. Îşi vâri încheietura mâinii chiar 
sub nasul lui Ashley. Nu miroase bine? 

— Mm, ba da, răspunse Ashley. 

— Indiferent ce e, cred că am alergie, zise A.A., tuşind în 
palmă. 

— Ai năbădăi! exclamă Lili, împingând-o, şi A.A. o împinse la 
rândul ei, amândouă râzând. 

— Terminaţi! O să ne vadă El! porunci Ashley, sâsâindu-le, şi 
fetele se calmară. 

Urmau treburi serioase. Ea îşi fixase locul chiar în fată, cu o 
vedere directă spre trotuarul de vizavi. 

— Oh, uite - uite iată-l, zise A.A. agitată, când uşile se 
deschiseră brusc şi un puhoi de băieţi în blazere albastre ieşiră 
într-o goană nebună, revărsându-se în stradă. Il văd! 

Scoase capul din spatele adăpostului, făcând-o să tresară pe o 
femeie mai în vârstă care aştepta autobuzul. A.A. îşi trase din 
nou capul în spatele geamului, ca să le facă loc prietenelor ei să 
arunce o privire, Lili se ridică pe vârfuri. 

— Ash, poţi să te dai la o parte? Ai acaparat locul cel mai bun, 
ca de obicei, se plânse ea. 

— Ba nu! protestă Ashley. 

Lili întotdeauna spunea asta şi nimic nu putea fi mai departe 
de adevăr. Ea abia putea să-i vadă Lui creştetul capului. 

— SSSST! le preveni A.A.. 

— Doamne... oftă Ashley, ducându-şi din reflex mâinile la 
inimă. 


— El e atât de... murmură topită Lili. 

— Drăguţ, sfârşi A.A. propoziţia, împingându-le în lături pe 
cele două prietene, ca să poată face o fotografie cu telefonul 
mobil. 

„Drăguţ” nu era nici pe departe cuvântul, gândi Ashley. Mai 
degrabă Perfect. Sau Incredibil. 

Obiectul afecțiunii lor era un băiat înalt, blond nordic. Ca şi 
ceilalţi băieţi, purta un blazer bleumarin, o cămaşă albă cu 
cravată albastru cu auriu şi pantaloni cenuşii de flanel. Dar chiar 
şi de la distanţă, se remarca din mulţime. Părul lui era o coroană 
luminoasă de cârlionţi de aur, avea umerii laţi şi şolduri înguste 
ca de înotător sau jucător de tenis, şi mergea cu paşi încrezători 
şi săltaţi. 

Era ceva nonşalant şi degajat la el. Ashley adora chiar şi 
modul în care îşi purta hainele - blazerul avea mânecile suflecate 
până la cot, pantalonii lui cenușii îi erau prea lungi şi de aceea 
manşetele măturau pe jos, iar cravata îi stătea şuie. O bâtă de 
lacrosse atârna în spatele lui, alături de rucsac. Traversă strada, 
înnebunitor de aproape de staţia de autobuz, apoi dădu colţul şi 
dispăru în josul dealului. 

— OK, nu ne-a văzut. Să mergem, zise Ashley, făcând un pas 
în afara locului lor de observaţie, odată ce deveni sigură că nu 
aveau să fie descoperite. 

Celelalte două ieşiră după ea şi porniră în aceeaşi direcţie în 
care dispăruse şi el. 

— Priviţi! zise A.A., arătându-le imaginea înceţoşată, pixelată, 
a fotografiei făcute. Şi o să-mi fac din asta screensaver. 

— A.A. poţi să-ţi iei, te rog, un telefon nou? Abia îl pot desluşi 
în asta, se plânse Lili, dându-i-l înapoi. 

— Chiar credeţi că are o prietenă? întrebă Ashley, ţinând ochii 
pe el, de la două cvartale distanţă. 

Băiatul se oprise la Starbucks pentru espresso-ul lui dublu 
zilnic. ÎI comandase şi ea o dată, după ce îl văzuse pe el bând, şi 
fusese total dezgustată. Nu-i venise să creadă că el putea bea 
ceva atât de greţos. 

— Aşa am auzit, zise A.A.. 

Fratele lui A.A. îl cunoştea de la şcoală, aşa că ea avea 
întotdeauna cele mai sigure informaţii. 

— Nu pot să cred că e luat, se plânse Lili. 

— Ştiu, oftă Ashley. 

Numele băiatului era William Augustus Reddy, pe scurt, Billy. 
Toate trei se îndrăgostiseră de el pentru totdeauna şi, 


deocamdată, Ashley era mulţumită să-l împartă cu prietenele ei, 
ca pe o pungă cu chipsuri de soia, fără sare, fără grăsimi. Dar, cu 
siguranţă, el era menit să fie al ei şi numai al ei. 

Ca şi ea, Billy Reddy făcea parte dintr-una din cele mal 
înstărite şi mai proeminente familii din Zona Golfului. Familia lui 
fondase Compania petrolieră Reddy şi locuia în Reddy Château, 
un edificiu impozant, de 4600 m?, în Pacific Heights, atât de mare 
încât domnul Reddy înființase o şcoală particulară Montessori la 
parter, pentru nepoţii săi, potrivit spuselor mamei lui Ashley. 
Familia era de asemenea faimoasă pentru flota ei de avioane 
particulare. 

În unele zile, Ashley era aproape sigură că el o observase 
mergând în spatele lui şi îi prinsese privirea cu un zâmbet. Acum 
îl privi cum iese din Starbucks şi, după câteva minute, îşi reluă 
urmărirea sub acoperire, urmată îndeaproape de prietenele ei. În 
cele mul multe zile, Billy se ducea direct acasă de la şcoală după 
nelipsita lui cafea, deşi uneori, ca astăzi, se oprea la vreo câteva 
magazine de pe Fillmore Street, trecând pe la standurile de cărţi 
sau de muzică pentru CD-uri. 

În timp ce Billy se afla la micuțul stand de muzică din 
magazin, Ashley le propuse celorlalte două să se oprească şi ele 
lângă un stand cu delicatese de alături şi să se aprovizioneze cu 
snacksuri. Supravegherea întotdeauna îi făcea foame. Işi aduse 
produsele fără grăsimi alese la casa din faţă, unde Lili plătea 
pentru trei cola dietetice şi unde A.A. îşi aştepta rândul cu 
preferinţele ei de la standul de bomboane. Plătiră rapid. 

— Pop Rocks? le oferi A.A., rupând pachetul de staniol şi 
scuturând bombonelele în mână, în timp ce ieşeau din magazin. 

Ashley clătină din cap. 

— Ştiţi că dacă mâncaţi Pop Rocks şi beţi cola, muriţi, le 
preveni ea, uitându-se cu înţeles la cola dietetică din mâna lui 
Lili. 

— Nu-i adevărat, e doar un mit urban, replică Lili, deşi Ashley 
observă că mai întâi înghiţi băutura înainte de a-şi vâri în gură o 
grămăjoară de Pop Rocks. 

— Mi-ar plăcea să-l putem invita pe Billy la petrecerea cu 
dans, zise Ashley, deschizând o pungă cu popcorn fără sare şi 
înfigându-se în ea. 

— Oh, da. Vino să petreci cu noi de la patru la şase, dădu din 
cap Lili. Cu siguranţă o să fie foarte interesat. 

Uneori, Ashley îşi dorea ca Lili s-o lase mai moale. Orice fată 
putea visa, nu-i aşa? 


— Băieţii de clasa a şaptea sunt aşa de imaturi, zise A.A., care 
le povestise mai devreme că pe ea n-o interesa deloc petrecerea 
cu dans, mai ales de când era implicată într-o legătură cu cineva 
mai în vârstă şi mai cool. Nu pot să-mi închipui o relaţie cu un 
băiat de vârsta noastră. Ce-am face? Am juca Monopoly? 

— Dar o să ne distrăm chiar şi-aşa, scânci Ashley. 

Nu putea suferi când A.A. îşi dădea aere cu aşa-numitul ei 
iubit şi se purta de parcă era cu mult deasupra lor toate. Doar cu 
vreo câteva luni în urmă, toate trei le spionaseră avid pe fetele 
de-a şaptea la dans, dorindu-şi să fi fost destul de mari ca să li se 
poată alătura. 

— Toată lumea poate veni pe la mine ca să se aranjeze, de 
vreme ce casa mea e chiar peste drum. Nu-i genială chestia cu 
VIP? întrebă ea. 

— Mda. Apropo. Chiar ar trebui s-o mai laşi câteodată în pace 
pe Lauren, zise Lili senină. 

— De ce? întrebă Ashley cu acreală. 

Nu fusese şi Lili de faţă când hotărâseră toate că Lauren era o 
nulitate? Nu Lili fusese cea care inventase povestea cu râtul de 
porc? 

— Ce te-a apucat? Parcă te-ai îndrăgostit de ea. 

Lili roşi. 

— Nu contează. Las-o baltă. 

Ashley era atât de preocupată să fie supărată pe Lili, încât nu 
observă că, în timp ce mergeau, Billy se oprise la intersecţie şi 
acum toate trei stăteau la doar câţiva metri în spatele lui. 

— O, Doamne! Se întoarce! Se uită! O să ne vadă şopti ea 
înnebunită, temându-se de iminenta demascare. 

Nu-şi putea închipui nimic mai rău decât a fi descoperită. Era 
aproape ca şi când ar fi fost prinsă dezbrăcată. 

— Ce ne facem? intră în panică Lili. 

— Ne-ascundem! şuieră A.A.. 

— Acolo! Veniţi după mine! ordonă Ashley, ca un general care- 
şi conduce trupele într-o bătălie, şi se aruncă într-o tufă de 
trandafiri. 

Lili şi A.A. o urmară, râzând şi împingându-se, intrând într-o 
altă tufă, în graba lor de a-şi găsi un adăpost. 

— O, Doamne! Cred că-mi curge sânge! 

— A cui a fost ideea? 

— Aah, am un ghimpe în coaste! 

— Fetelor, vreţi să închideţi gura, vă rog? le imploră Ashley, 
încercând să vorbească pe cât posibil în şoaptă. 


Prietenele ei îi dădeau aşa nişte bătăi de cap câteodată. Era o 
adevărată povară să fii creierul operaţiunii tot timpul. 

— Ce faceţi acolo? întrebă o voce masculină de pe trotuar. 

Toate trei ţipară. Pop Rocks, floricele şi cola dietetică se 
împrăştiară peste tot. Ashley scoase neliniştită capul din frunzişul 
cu ghimpi, convinsă că ascunzătoarea lor fusese complet expusă. 

Dar nu era Billy Reddy cel care stătea în faţa lor - ci foarte 
nedumeritul Tri Fitzpatrick. 


14 


GHICITORI 


— SUNTEM SALVATE. NU E DECÂT TRI, LE SPUSE A.A. 
CELORLALTE fete. 

Poţi să te bazezi pe Ashley c-o să găsească cea mai proastă 
ascunzătoare din lume. Care persoană întreagă la minte s-ar 
repezi într-o tufă de trandafiri? Mai rău încă, îl pierduseră pe cel 
pe care-l filau. Nu se vedea nici urmă de Billy Reddy pe nicăieri. 
A.A. Nu ştia dacă să fie uşurată sau dezamăgită pe când ieşea 
anevoie din tufă pe trotuar, ca să-şi examineze zgârieturile 
subţiri de pe braţe şi picioare. 

— Bună, Tri, ziseră în cor Ashley şi Lili, dând ramurile la o 
parte şi croindu-şi drum afară din ascunzătoarea dezastruoasă. 

Îi zâmbiră lui Tri cum i-ar fi zâmbit unui căţeluş de companie. 
A.A. ştia că, după părerea lor, nu puteai lua un tip în serios când 
era mai scund decât tine şi, oricât de mult o durea pe A.A., 
trebuia să fie de acord. 

— Bună treabă, Ash, o să rămân cu cicatrice pe viaţă! se 
plânse Lili, exagerând ca de obicei, de vreme ce zgărieturile pe 
care le căpătase abia de sângerau. Are cineva vreun plasture? 

— Sigur, n-ai putea tu, de pildă, să găseşti un loc mai 
confortabil în care să ne ascundem data viitoare? întrebă A.A., 
scuturând din cap şi împrăştiind petale de trandafir pe tot 
trotuarul. 

— A trebuit să luăm măsuri de urgenţă, zise Ashley. Nu v-am 
auzit pe niciuna dintre voi venind cu altă propunere. 

Fireşte, ea nu putea înţelege ce mare scofală era, de vreme ce 
scăpase din tufe relativ neatinsă. Tipic pentru Ashley. Fetei 
ăsteia i s-a făcut precis un descântec de noroc. 

Tri le privi cu o expresie de n-o să /e înțeleg niciodată pe fete 
zugrăvită pe faţa lui frumoasă. 

— Ce se-ntâmplă? Ce făceaţi voi acolo? 

— Nimic. Ashley chicoti, scuturându-şi câteva frunze de pe 
pulover. Noi doar... 

Lili îi dădu un cot. 

— Ssst! 


— Care-i treaba? zise Tri, uitându-se la A.A. întrebător. 

Dar ea ridică pur şi simplu din umeri, stingherită că a fost 
prinsă în expediţia lor secretă. Tri n-ar fi priceput - ar fi crezut că 
fusese o prostie, şi fusese o prostie, dar existau unele lucruri pe 
care numai fetele trebuiau să le ştie. Cel puţin până când Ashley 
îşi deschise gura ei mare şi îi povesti totul despre „plimbarea şi 
filajul” lor. 

— Filajul cui? întrebă Tri, încreţindu-şi fruntea adorabil şi 
arătând mai nedumerit ca oricând. 

— Ash, taci! ţipă Lili, astupându-i gura cu amândouă mâinile, 
mai înainte ca prietena ei să mai dea şi alte detalii. El îl 
cunoaşte! o avertiză ea, de parcă ar fi fost într-un film cu spioni 
şi Ashley ar fi dezvăluit indiciile inamicului. 

— Ce atâta tevatură? întrebă Ashley, ciupind-o tare pe Lili. Ce- 
ar fi aşa de rău? Tri e camaradul nostru, continuă ea, rânjind larg 
spre Tri. O plimbare şi-un filaj. Ne-am ţinut după Billy Reddy, 
după ore. E activitatea noastră extraşcolară. Nu ţi-a povestit 
A.A.? Credeam că ea-ţi spune tot, zâmbi ea compătimitor. 

— Şi care-i chestia cu Billy Reddy? întrebă Tri, părând încă 
buimăcit de cele trei fete care ţipau, acoperite de o combinaţie 
de bomboane, floricele şi frunziş. 

Se uită la A.A. după ajutor, dar ea refuză să-i întâlnească 
privirea. 

— Suntem îndrăgostite. Toate trei, zise Ashley cântat. 

— De Billy? întrebă Tri, stăruind încăpățânat asupra 
subiectului. 

Modul în care o rostise era de parcă ele îşi declaraseră 
nemuritoarea afecţiune pentru vreo clonă a unui tip adulat dintr- 
o trupă. A.A. se crispă - Tri n-avea s-o slăbească până nu afla 
toată povestea, când aveau să se vadă mai târziu. Parcă îl putea 
auzi deja A.A. E moartă după Billy Reddy, A.A. E moartă după 
Billy Reddy... Va trebui să-i închidă gura ucigându-i toţi zombii în 
timp record, fără nicio milă. 

— Da, de Billy. Dar să nu-i spui, OK? zise Lili, făcând pe şefa. 
Nu ne strica ploile. 

Il ameninţă cu degetul. 

— Mai am frunze în păr? întrebă A.A., încercând să schimbe 
subiectul. 

Era mult prea stingheritor să vorbească despre Billy cu Tri. Ar 
fi vrut să vorbească despre altceva, dar toată lumea o ignoră. 

Ashley rânji răutăcioasă. 

— A.A. e convinsă că iubitul ei secret online e Billy Reddy. 


Asta era o lovitură josnică. Se uită la Ashley, îngrozită. 

— Asta era un secret! strigă ea, lovind-o peste braţ. 

In după-amiaza de după ceai, ea îi mărturisise lui Ashley 
adevărul despre laxjock, într-un acces de prietenie feminină. 
Evident, fusese o idee foarte proastă. Ashley nu putea ţine un 
secret la fel cum nu se putea abţine de-a cumpăra haine la 
reduceri. 

— Oh. Ups! zise Ashley. Au! îşi masă braţul în locul unde A.A. o 
lovise. A durut! 

— Ce iubit secret online? întrebă Tri, părând mai atent ca 
niciodată. 

A.A. avu impresia că ochii lui mai aveau puţin şi-i săreau din 
cap. Ei, ce, n-avea voie să aibă şi ea secretele ei? Tri chiar 
trebuia să-şi vadă de-ale lui. 

— Da, ce iubit online secret? Eu credeam că e un tip în carne 
şi oase. Vrei să spui că nu te-ai întâlnit cu el niciodată? întrebă 
Lili, mijindu-şi ochii. 

Acum ai încurcat-o, gândi A.A.. Lili ura să fie lăsată pe dinafară 
şi avea s-o facă să plătească scump pentru faptul că păstrase 
secrete faţă de ea mai ales nişte secrete pe care Ashley le ştia. 

— Ce-i asta, Guantanamo? se înfurie A.A.. 

Simţea că se făcuse roşie ca sfecla şi încerca să pară plictisită 
şi indiferentă. Bineînțeles că nu credea cu adevărat că Billy 
Reddy era laxjock. Dar dacă era să fie absolut sinceră cu ea 
însăşi, nădăjduia în taină că se va dovedi că el ar fi fost tipul ei. 
La urma urmelor, acestea erau faptele. Faptul Numărul Unu: 
iubitul ei online era „laxjock”. Şi cine era cel mai bun jucător de 
lacrosse de la Gregory Hall? Billy Reddy, care fusese în echipa 
universităţii încă din anul întâi. Faptul Numărul Doi: laxjock era 
elev la o şcoală particulară. Billy Reddy era elev la Gregory Hall - 
o şcoală particulară. Faptul Numărul Trei: laxjock locuia în San 
Francisco. La fel şi Billy Reddy! Caz închis. 

leri, ea şi laxjock petrecuseră toată seara pe mess. Era atât de 
lejer să vorbeşti cu el şi trăncăniseră despre toate cele - ce dor Îi 
era lui A.A. de mama ei, când pleca în aventurile ei nebuneşti pe 
tot globul, cum nu mai vorbise niciodată cu adevărat cu tatăl ei 
după divorţul părinţilor, cum îşi făcea griji c-avea s-o zbârcească 
la matematică şi-o să se vadă dată afară de la Gamble, cum 
ţinea la prietenele ei, dar uneori îşi dorea să nu mai fie prietene 
deloc. 

Acum Ashley îi dăduse în vileag cel mai scump secret al ei de 
faţă cu toată lumea, iar Tri o privea cu o expresie ciudată. Ştia că 


el o considera mai degrabă tovarăşul lui de gaşcă şi că fusese 
prietenul ei dintotdeauna şi-ar fi vrut să nu se mai uite aşa la ea. 
Numai pentru că ea avea un iubit online secret nu însemna că 
trebuia să nu-şi mai petreacă vremea împreună. 

— Oricum, nu-i mare scofală. Da, am un iubit. Nu, nu ne-am 
întâlnit încă, dar asta nu înseamnă nimic. O să ne întâlnim, foarte 
curând, zise ea, un pic defensivă. 

Seara trecută, ea şi laxjock îşi mărturisiseră reciproc că le era 
frică să se întâlnească, de vreme ce relaţia lor era deja 
„perfectă” online. 

Tri îşi vâri înapoi căştile în urechi. 

— Bine. Mă rog. Ne vedem mai târziu, fetelor, zise el, deja 
accesând o melodie pe iPod-ul lui. 

— Stai puţin, zise Ashley, scoţându-i în glumă căştile din 
urechi. Vii la petrecerea noastră de luna viitoare? 

El îşi ridică o sprânceană. 

— Deliciul de După-amiază al Domnişoarei Gamble? 

— Hai, mă! Nu e vina noastră că avem o şcoală exagerat de 
protectoare, replică Ashley. 

— Da. O să vin, dădu el din cap. 

— Ai grijă să-ţi convingi toţi prietenii să vină, bine? zise Lili. 

O sugestie inspirată din partea lui Lili. Să fie mai multe fete 
decât băieţi la o petrecere mixtă era un eveniment traumatic şi 
deloc neobişnuit la Gamble. 

— Ne vedem mai încolo, Tri! zise A.A., iar el o salută şi se 
îndepărtă. 

Ashley şi Lili rămaseră să caşte gura la vitrinele buticurilor de 
pe Union Street, dar ea nu mai avea chef să mai stea pe afară şi 
se întoarse la apartamentul său 


Tri veni pe la ei mai târziu, în seara aceea, cu un grup de alţi 
câţiva băieţi, ca să vadă un horror sângeros la televizor. În mod 
surprinzător, nu pomeni nimic despre ceea ce se întâmplase 
după-amiază şi nici A.A. nu aduse vorba despre asta. Se 
mulţumiseră să se uite cum nişte copii de colegiu erau ciopârţiţi 
de psihopati în vacanţă. Când filmul se termină, Tri şi fratele lui 
se duseră acasă, iar A.A. intră online. 

Deschise pagina personală a lui laxjock şi îi trimise un mesaj. 
Lili avea dreptate. Era caraghios că nu ştia nici măcar cine era 
sau cum arăta iubitul ei. Dar chiar avea un iubit? Sau era doar un 
tip fantomă cu o conexiune IP? Tastă patru cuvinte pe ecran şi le 
trimise valvârtej în inbox-ul lui. 


„Hai să ne întâlnim.” 


15 


UN BĂIAT DRĂGUŢ POATE FI 
CEL MAI BUN PŢU (PAJ CARE 
SĂ-ŢI ŢINĂ UMBRELA) 


— AI VREUN NECAZ? ÎNTREBĂ DEX, CÂND LAUREN SE URCĂ ÎN 
Bentley în dimineaţa următoare. 

— Nu, de ce? răspunse ea, clătinând din cap. 

— Eşti foarte tăcută în ultima vreme, zise Dex, înclinând capul 
şi studiind-o atent, înainte de a se urca la volan. lar te-au supărat 
fetele alea rele? 

— Hai să nu vorbim despre asta, i-o reteză Lauren. 

Când descoperise că trioul Ashleys răspândise zvonul ridicol 
despre „relaţiile” familiei sale, se înfuriase atât de tare încât 
chiar simţise nevoia să pocnească pe careva. Tatăl ei muncise 
într-adevăr pe brânci pentru succesul lui. Chestia cu Mafia era 
atât de deplasată, nici măcar nu merita să-şi bată capul cu ea, 
dar nu se putuse abţine. lar povestea despre nasul ei, c-ar fi fost 
făcut dintr-un rât de porc - ei bine, era prea absurdă ca să-i dea 
vreo atenţie. Erau doar invidioase, îşi tot spunea ea. Să duci o 
viaţă de răsfăţ era cea mai bună răzbunare, spunea mereu tatăl 
ei, dar ce rost avea să trăieşti pe picior mare când nu era nimeni 
să te vadă? Dacă o geantă Gucci era cumpărată chiar de la 
magazinul de desfacere şi n-o vedea nimeni, mai conta? 

Insă Dex nu tăcu. 

— Mama ta a zis... 

— Ştiu ce-a zis mama. N-am putea să nu... 

— OK. Bine. O las baltă. Dar dezleagă-mi enigma asta, Batgirl. 
De ce mă tot întreabă fetele de la şcoala ta dacă sunt din New 
Jersey şi apoi chicotesc şi fug? spuse el, în timp ce ieşea cu 
spatele de pe aleea de maşini în pantă abruptă, manevrând 
expert, în zigzag, ca să nu atingă maşina de stâlpii solari 
proaspăt instalaţi la intrare. 

— Condu şi taci, ordonă Lauren. 

Trecuseră câteva zile de când Ashley Li - chinezoaica drăguță 


care întotdeauna arăta atât de minionă şi de perfectă îi oferise 
un sfat necerut despre cum s-o scoată la capăt cu Ashley 
Spencer, iar Lauren încă nu ştia cum să profite de el. Toată 
noaptea, Lauren se sucise şi se învârtise, întrebându-se ce i-ar 
putea oferi ea Reginei Răutăţilor. Nu-i venise nicio idee. 

Ashley Spencer era o fată de aur. Avea tot ce şi-ar fi putut dori 
la cei doisprezece ani ai săi. Frumuseţe. Haine. Bani. Prietene 
super. Ce i-ar fi putut oferi Lauren pe care să nu-l aibă deja? 
Nimic. Absolut nimic. li era atât de ciudă. Ce rost mai avea să 
arate ca Ashley la exterior, dacă era tot stupida Lauren la 
interior? Era musai să devină una dintre Ashleys cumva. Trebuia 
să se infiltreze în grupul ăla strâns unit pentru a-l distruge. 
Decăderea începea totdeauna dinăuntru. Cum se întâmplase şi 
cu Imperiul Roman. lar istoria era materia ei preferată. 

In timp ce Lauren medita cum să iasă din impas, se auzi la 
radio o melodie a trupei sale favorite de fete trăsnet, StripHall 
Queens. Dex dădu muzica mai tare şi ea aprecie gestul, fiindcă el 
îi spusese nu o dată că nu înţelegea cum putea ea să suporte să 
asculte acel „imn al târfelor”. 

Ar fi trebuit să se poarte mai frumos cu el, gândi ea, Dex era 
un tip de treabă. Il cunoştea de când era mică şi, vara trecută, ea 
şi Dex deveniseră chiar apropiaţi. Părinţii ei erau întotdeauna 
ocupați cu afacerile, iar sora ei mai mare se mutase la LA. 
pentru colegiu, aşa că Dex era practic singura familie pe care o 
avea. 

— Hei, cum mai merg lucrurile între tine şi noua ta iubită? 
întrebă ea. 

Dex întotdeauna avea o nouă iubită; era ca o uşă turnantă în 
fiecare săptămână. Ea nu reuşise niciodată să le ţină minte 
numele tuturor. El trecuse printr-o fază de majorete, printr-o fază 
de nesuferite bogate, urmate apoi de o puzderie de uşuratice de 
tipul New Age care întotdeauna se ofereau să-i întocmească şi ei 
horoscopul. 

— Cine a zis că am o nouă iubită? râse el, trăgând de volan şi 
luându-i-o înainte unui Porche care-i tăiase calea la ultima 
cotitură. 

— N-ai mereu una? îl tachină Lauren. 

— Poate, zise Dex, coborând geamul şi lăsând să intre nişte 
aer proaspăt înăuntru. 

Lauren observă o roşeaţă care-i cuprindea încet urechile. 

— De când eşti atât de misterios? întrebă ea. 

Dex întotdeauna vorbea deschis despre cortegiul lui de 


păpuşi. De când îl cunoştea pe Dex, ea învățase să fie sceptică în 
ceea ce-i privea pe băieţi. El îi dădea mereu sfaturi despre ce să 
facă la întâlniri, ceea ce era foarte drăguţ din partea lui având în 
vedere că părea să nu fi observat vreodată că Lauren nu se 
ducea la întâlniri. Îi apreciase totuşi interesul. O făcea să se 
simtă mai bine dacă Dex credea că, azi-mâine, avea să înceapă 
să-i sune telefonul încontinuu, cu băieţi stând la coadă ca s-o 
scoată pe-afară. Până acum, totuşi, nu se întâmplase nimic. 

— De când eşti atât de curioasă? pară el. 

Lauren ridică din umeri. Incercase doar să converseze, ca să 
nu se mai gândească la problemele ei. Deşi îi plăcea să asculte 
despre viaţa amoroasă a lui Dex, cu mult mai interesantă decât a 
ei. Ştia că mama sa îl descosea pe Dex despre ce făcea ea, pe la 
spatele ei. Lauren era fericită? Avea prieteni? Mama ei îi 
îngăduise să-şi schimbe radical înfăţişarea doar ca să pună capăt 
tachinărilor. Părinţii săi ameninţaseră întotdeauna c-or s-o 
retragă de la şcoală dacă lucrurile n-aveau să se schimbe, dar 
Lauren nu putea să lase să se întâmple una ca asta. 

Şcoala Domnişoarei Gamble era cea mai bună şcoală primară 
din oraş. Dacă nu avea să termine la Gamble, n-avea să intre 
niciodată la Exeter, şcoala pregătitoare a viselor ei, iar dacă nu 
mergea la Exeter, nu ajungea niciodată la Harvard, colegiul 
viselor ei, iar dacă nu ajungea la Harvard, n-avea să fie în stare 
niciodată să se lanseze în carieră ca următoarea Oprah. Lauren 
avea visuri mari pentru viitorul ei. Era singurul lucru care îi făcea 
prezentul tolerabil. 

— N-are balta peşte? îl tachină ea pe Dex. 

— Nu-i asta, am o prietenă, dar o iau încet de data asta, ştii? 
zise Dex şi ridică din umeri. 

Lauren dădu din cap. Se lăsă din nou în scaunul ei. Afară, 
începuse să plouă. Picături mari de ploaie răpăiau pe acoperişul 
maşinii, iar ea se bucură că-şi luase impermeabilul roşu în 
dimineaţa aceea. Dex încetini, apoi trase lângă trotuar, fără 
veste, deschizând portiera din dreptul pasagerului. 

— Hei, Billy! Urcă, strigă el, făcându-i cu mâna unul tânăr 
înalt, murat de ploaie, care mergea pe trotuar spre vârful 
dealului. 

— Ce faci? întrebă Lauren, puţin alarmată. 

— ÎI duc pe băiatul meu cu maşina, îi spuse Dex, în timp ce un 
băiat blond foarte chipeş, cu părul ud şi lipit de faţă, urcă pe 
locul din faţă. Nu te superi, nu? adăugă Dex. Avem un meci greu 
împotriva celor de la Saint A weekendul ăsta, şi nu-l pot lăsa pe 


starul echipei mele să trântească o răceală. 

Lauren scutură din cap. Mai ales când văzu cine era 
autostopistul. Era acelaşi băiat pe care-l văzuse urmărit de gaşca 
Ashleys, după-amiaza trecută. Le zărise pe fete ţinându-se încet 
după el şi urmărise amuzată cum cele trei nemernice plonjaseră 
în nişte tufe când el se întorsese. 

— Salut, eu sunt Billy Reddy, zise băiatul, răsucindu-se şi 
aruncându-i lui Lauren un zâmbet cuceritor. 

— Ştiu, răspunse Lauren. 

Era fermecător modul în care el se purta ca un puşti oarecare 
în drum spre şcoală şi nu ca vreo celebritate. Despre familia 
Reddy se vorbea cel mai mult în San Francisco. Existau site-uri 
întregi dedicate genealogiei lor şi scandalurilor. Lauren ştia totul 
despre fratele lui mai mare, un star de la Hollywood care avea un 
copil cu o fostă prostituată; despre sora lui, dependentă de 
heroină, care tocmai fusese expediată la dezintoxicării şi despre 
cealaltă soră a lui, a cărei nuntă de cinci stele şi milioane de 
dolari cu un şeic arab fusese în paginile tuturor revistelor lumii 
bune. 

— Serios? Nu cred că ne-am cunoscut, replică Billy, cu câte o 
gropiţă în ambii obraji. 

— Ea e Lauren, zise Dex, butonând radioul şi încercând să 
găsească un post mai bun. 

Lauren îşi închipui că nu voia să fie prins de Billy ascultând 
sluttybop*. 

— Ah, da. Dex mi-a vorbit despre tine. Tatăl tău este Serghei 
Page, nu-i aşa? 

Lauren dădu din cap. Dex îi vorbise lui Billy Reddy despre ea? 
Billy Reddy ştia cine era ea? 

— Îmi place mult YourTv. Pun tot timpul chestii pe acolo, zise 
Billy, încă întors pe jumătate în scaun, ca să poată vorbi cu ea 
direct. Hei, Dex, ai găsit pe cineva să se ocupe de camera de 
filmat la meciul din weekendul ăsta? 

— Oh, da. Totul e aranjat, încuviinţă Dex. 

— Ar trebui să vii să vezi şi tu un meci, odată, îi spuse Billy lui 
Lauren. N-avem niciodată destui spectatori. lar Dex e un 
antrenor minunat. Ne omoară în majoritatea timpului, dar cred c- 
o merităm. Weekendul ăsta avem un meci în deplasare, dar 


? joc de cuvinte făcând aluzie la bebop (pe scurt, bop), o formă de jazz de prin 
anii '40, caracterizată prin complexitate ritmică şi armonică şi virtuozitate 
instrumentală (s/utty - de 

prostituate). 


săptămâna viitoare poate reuşeşti să vii. 

— Sigur, zise Lauren cu nonşalanţă. 

Cumva Billy Reddy tocmai o invitase să vadă meciul lui de 
lacrosse? li venea să se ciupească să fie sigură că era trează. 
Probabil era doar prietenos, încercând să aducă pe încă cineva în 
tribune. Ai crede că la meciurile de lacrosse se îmbulzeşte toată 
lumea. Dar acum, dacă se gândea, ei jucau jos, în port, unde 
vântul sufla aprig, iar Dex îi spusese că nu venea aproape nimeni 
să vadă meciurile, în afară de părinţii jucătorilor. 

— Grozav! 

Billy îi făcu cu ochiul. 

Maşina opri în faţa şcolii, iar Lauren observă că Ashley 
Spencer cobora dintr-un Range Rover cafeniu chiar în spatele lor. 
Deodată îşi aduse aminte de cuvintele lui Ashley Li. Dacă îi poti 
da ceva ce-şi doreşte, atunci nu va avea nimic împotrivă să-i fii 
prin preajmă. 

Lauren se uită către scaunul din faţa maşinii ei şi află 
răspunsul. 

— Dex... se pare că nu reuşesc să deschid chestia asta, se 
plânse ea, atentă la Ashley, care-şi săruta tatăl de la revedere. 

— Hm? 

Lauren se prefăcea că trage de mâner. 

— Mda, a zis tata că era ceva în neregulă cu asta, alaltăieri. 

— E ceva în neregulă cu bebeluşul meu? întrebă Dex, şocat. 

Se purta cu Bentley-ul de parcă ar fi fost copilul său preferat. 
Când nu îl conducea, Lauren îl văzuse cum îi lustruia, cu 
dragoste, caroseria sau capacele de la roţi. 

— Te-ajut eu, se oferi Billy, coborând din maşină, exact cum 
sperase Lauren că va face. 

Lauren spera, de asemenea, că Ashley va observa că Billy îi 
ţinea ei, răbdător, uşa deschisă, dar Ashley scotocea prin geantă 
după mobil. Lauren trebuia să prelungească puţin momentul. 

— Vrei să ţii tu asta? întrebă ea, întinzându-i umbrela de golf a 
tatălui ei, pe care o găsise pe bancheta din spate. Urăsc să mi se 
ude părul. 

— Sigur, zise Billy, luând serviabil umbrela şi ţinând-o deschisă 
pentru ea. 

Lauren se uită cu coada ochiului în spate. Ashley vorbea acum 
la telefon, probabil cu una dintre nedespărţitele sale prietene, 
aşa că Lauren nu se grăbi, ci cobori încet din maşină, lipindu-şi 
genunchii şi apoi alunecând graţioasă de pe banchetă. Luă 
umbrela de la Billy, şi-l îmbrăţişă scurt, apăsându-şi obrazul 


neted de obrazul lui ud. 

— Grazie. 

— Cu plăcere, zise el prietenos. 

Lauren riscă o privire spre Ashley, dar blonda cea rece deja 
dispăruse pe uşile şcolii. Oare apucase Ashley să-i vadă 
împreună? Nu putea decât să spere. 


16 


O SCHIMBARE DE SENTIMENTE 
SAU DOAR O SCHIMBARE 
DE STRATEGIE? 


NU S-A ÎNTÂMPLAT AŞA CEVA, GÂNDI ASHLEY. EA NU ÎL VĂZUSE 
adineauri pe Billy Reddy cu Lauren Page. Era demenţă curată. 
Billy se păstra pentru ea. Cum naiba de-l cunoştea Lauren? îşi 
dezlipi cu un efort de voinţă ochii de la cei doi care se îmbrăţişau 
şi intră în şcoală complet întoarsă pe dos, ducându-se direct la 
dulapuri fără nici măcar să le salute pe cele două prietene ale 
sale cu obişnuita ei vervă. Ashley îşi strânse umbrela cu atâta 
violenţă că o împroşcă de apă pe A.A., care îşi lua cărţile pentru 
ora următoare. 

— OK, cine ţi-a spus că shoppingul produce acnee? glumi A.A. 
când văzu expresia de pe faţa lui Ashley. 

— Ha-ha, zise Ashley fără veselie, aruncând umbrela cât colo. 

Trânti uşa dulapului, simțind plăcere să audă balamalele 
zornăind. 

— Tocmai am văzut... începu ea, făcând o pauză să-şi vâre un 
elastic Ouchless de strâns părul între dinţi, în timp ce-şi făcea o 
coadă de cal în vârful capului. 

Nu era prea sigură că ar putea rosti măcar cuvintele. 

— Ce-ai văzut? insistă A.A. pe când ieşeau din noua anexă cu 
pereţi de sticlă, unde se aflau vestiarele, cantina cu mâncare 
organică şi centrul ultramodern de muzică, şi intrau în clădirea 
principală. 

— Hm? Oh, nimic, lasă. 

Ashley ridică din umeri, hotărându-se să nu-i spună nimic lui 
A.A. despre scena la care tocmai fusese martoră. Inainte de a 
trece la bârfă, trebuia să găsească o explicaţie raţională la 
întrebarea de ce băiatul pe care îl iubea era cu fata pe care n-o 
suferea. 

Era încă prost dispusă când ajunseră la prima oră a zilei: Bune 
maniere şi moravuri, cu domnişoara Charm. Ei,, aceasta era o 


profesoară căreia îi lipsea foarte puţin pentru a fi cu totul ieşită 
din comun. Domnişoara Charm era profesoara ţicnită dar dulce 
de etichetă, o altă fată bătrână absolventă a Şcolii Domnişoarei 
Gamble care se întorsese să intre în serviciul educaţiei sau al 
administraţiei din profunda afecţiune pe care o simţea pentru 
instituţie. Ashley îşi imagina cu greu personalul şcolii - mioapa 
domnişoară Moos, excentrica domnişoară Charm, expansiva 
domnişoară Murphy - în afara adăpostului comod al societăţii 
şcolii de fete. Era de parcă ar fi rămas captive în timp şi-n spaţiu. 

Lecţia se desfăşura într-o verandă cu pereţi de sticlă din faţa 
clădirii principale, iar când sosiră ele, Ashley observă că toate 
pupitrele fuseseră împinse spre marginile camerei, într-un 
semicerc. Lili le aştepta deja şi îşi flutură mâna spre ele, arătând 
spre cele două scaune pe care le ţinuse. 

— Ţi-a spus cumva oglinjoara că nu eşti tu cea mai frumoasă? 
întrebă ea, când zări expresia încruntată de pe faţa lui Ashley. 

Doamne! Prietenele ei o cunoşteau prea bine. N-ar fi putut 
niciodată să ascundă vreun sentiment de ele. Ashley se forţă să 
zâmbească, dar inima nu participă la efort. Lauren Page şi Billy 
Reddy chiar nu avea niciun sens. Mai ales când ea, Ashley 
Spencer, nici nu apucase încă să-i spună un cuvânt băiatului 
ăluia? Ha-ha! 

Dar acum nu putea să se gândească mai departe la asta, de 
vreme ce începuse ora şi eticheta era una dintre puţinele materii 
care într-adevăr îi plăceau şi la care se descurca. Nu că ar fi 
deranjat-o câtuşi de puţin să fie o elevă mediocră. Citise într-o 
revistă mondenă pe care o răsfoise odată într-un salon de 
coafură că lumea era condusă de foşti elevi mediocri, aşa că ea 
se aştepta să conducă lumea într-o bună zi, în pofida notelor sale 
slabe. In ceea ce o privea pe Ashley, notele slabe n-aveau nicio 
importanţă. La urma urmelor, înfăţişarea ei n-avea nimic 
mediocru. 

— Bună dimineaţa, bună dimineaţa, zise cântat domnişoara 
Charm, intrând vioaie în încăpere, cu părul strâns în vârful 
capului într-un coc ca un stup. Fetelor, astăzi o să vorbim despre 
comportamentul la un eveniment foarte special. Ştiţi care 
anume? 

Îşi strânse mâinile încântată. Domnişoara Charm era înclinată 
spre gesturi extravagante. Era o parte a, cum ar veni, 
farmecului! ei. 


19 Charm, în lb. engleză, înseamnă farmec. 


— Primul vostru bal! 

Ashley zâmbi afectat spre prietenele ei, dar nu era cu totul 
imună la entuziasmul femeii micuţe ca o vrabie pentru proiect. 
Petrecerea mixtă de după-amiază, sau „VIP” cum o denumise 
Clubul Social, se presupune a fi un bal dansant. Nu în stilul 
searbăd de la Dansez pentru tine, bineînţeles - exclus ca fetele 
de la Gamble să se îmbrace în paiete purpurii şi pantaloni mulaţi 
de culoarea pielii -, ci ca un eveniment cvasiformal, la care tineri 
gentlemeni şi tinere lady îşi făceau debutul în societatea 
politicoasă. 

Cel puţin, asta era ideea. 

Apropo de dans, se puneau la cale pregătiri majore şi ca un 
bun lider, Ashley delegase întreaga sarcină a punerii în scenă lui 
Lili şi A.A. De ce să te stresezi pentru milioane de chestii 
mărunte, când poţi să le faci pe prietenele tale să se streseze în 
locul tău? Ashley îi scrise un mesaj telefonic lui Lili. 

CUM MERGE ORG PETR MXT? 

Telefonul ei zbârnâi imediat cu un răspuns. 

MERGE. TOTUL E BN. FII FR GRIJA. 

Ashley se uită la Lili, care îi făcu cu ochiul. Oh, bine. Dacă 
zicea ea să nu-şi facă griji... şi Dumnezeu ştia că Lili era regina 
organizării - cărţile din vestiarul ei erau aranjate în ordinea 
culorilor din spectru, iar mapele sale aveau coduri de culoare şi 
erau indexate după subiect. Ashley îşi strecură telefonul la loc în 
buzunarul poşetei, exact când domnişoara Charm se apropie şi îi 
puse o mână pe umăr. 

— Să zicem că eu aş fi un tânăr gentleman de la petrecere, 
spuse profesoara. Ashley, vrei să te ridici, te rog. Tu o să joci 
rolul tinerei lady. Sper că nu e un rol prea dificil. 

Ashley râse, pentru că şi restul clasei râdea, chiar dacă ea nu 
găsea gluma amuzantă, şi se ridică docilă, stând în faţa băncii ei, 
în vreme ce domnişoara Charm veni spre ea din capătul celălalt 
al încăperii. 

— Eu sunt un tânăr domn de la Gregory Hall, care tocmai a 
intrat în sala balului. Acum mă opresc şi văd o fată pe care mi-ar 
plăcea s-o invit la dans. Mă apropii de locul unde ea este 
aşezată. Şi mă încilin în faţa ei, zise domnişoara Charm, făcând o 
plecăciune ca un bărbat, cu mâna dreaptă lipită în dreptul 
stomacului. Acum, ca tânăra lady care a fost abordată, ce faci 
tu? 

De-asta îi plăcea lui Ashley Maniere şi moravuri. Dacă ar fi fost 
după ea, toate interacţiunile sociale ar fi impus ca lumea să facă 


plecăciuni în faţa ei. 

— Eu fac o reverență, răspunse ea, lăsându-se puţin în jos, 
îndoindu-şi genunchii şi ţinându-şi fusta uniformei ridicată. 

— Bine. Mai puţină mişcare de gât, la reverență. Tot corpul tău 
trebuie să se lase în jos, nu doar să-ţi apleci capul. Incearcă din 
nou, draga mea. 

Ashley încercă din nou, îndoind mai mult din genunchi şi mai 
puţin din gât. 

— Foarte bine. Excelent. 

Domnişoara Charm îi zâmbi radioasă. Ashley îi zâmbi, la 
rândul ei. Cine voia să înveţe noua matematică, de vreme ce 
eticheta de modă veche era cu mult mai distractivă? 

Domnişoara Charm privi spre clasă. : 

— Deci acum băiatul se întoarce spre fată şi o întreabă: „Imi 
acorzi acest dans?” lar dacă tu ai vrea să dansezi cu tânărul 
respectiv, cum i-ai răspunde? 

— Fără îndoială, mulţumesc, răspunse Ashley aşa cum 
fuseseră învăţate. 

Zâmbi, imaginându-şi-l pe Billy Reddy traversând sala într-un 
smoching închis la culoare şi pantaloni cenuşii, un elegant domn 
Darcy spre Keira Knightley - ăăă, Elizabeth Bennet" a lui. Apoi îşi 
aduse aminte că Lauren Page avea o şansă mai mare de-a o juca 
pe Elizabeth decât ea în momentul de faţă, şi se încruntă. 

Domnişoara Charm începuse s-o conducă în pasul în patru 
timpi ai valsului, dar Ashley avea o întrebare la care voia mai 
întâi răspunsul. ’ 

— Dar dacă eu nu vreau să dansez cu băiatul? Intrebă ea, 
imaginaţia ei evocând un tip scârbos ca domnul Collins”? - ca 
ciudatul ăla care fusese obsedat de ea încă dinainte de grădiniţă, 
Jonathan Tessin, cel cu probleme cu transpiraţia - făcându-şi loc 
prin sală până la ea. 

Clasa chicoti, iar Ashley se însufleţi. Adora să fie în centrul 
atenţiei. 

— Trebuie să răspunzi „Nu chiar acum, dar îţi mulţumesc de 
invitaţie”, o instrui domnişoara Charm. Eticheta este în întregime 
despre bunăvoință, fetelor. De aceea se numeşte o societate 
politicoasă. Nimeni nu trebuie să-i rănească sentimentele 
altcuiva. 

11 În ecranizarea din 2005 a romanului Mândrie şi prejudecată, rolul 
personajului principal feminin, Elizabeth Bennet, a fost jucat de Keira Knightley. 
12 Personaj îngâmfat şi linguşitor din Mânarie şi prejudecată. 


— Dar nu-i dai apă la moară aşa? întrebă A.A., fără să ridice 
mâna. 

— Da, nu i-ai putea spune direct „Dispari, fraiere”? zise Lili, cu 
un rânjet. 

— Dumnezeule, nu! râse domnişoara Charm. l-ai speria pe toţi 
băieţii. Sper din tot sufletul ca voi, felelor, să fiţi de acord să 
dansaţi cu fiecare băiat îndeajuns de curajos ca să traverseze 
încăperea şi să vă invite. 

Da, se putea întâmpla şi aşa, gândi Ashley, pe când cele 
douăzeci de fete din clasă gemură, şi se porniră murmure şi 
chicoteli de jur împrejur. 

— Acum va trebui să exersăm, zise domnişoara Charm, dându- 
i drumul lui Ashley şi întorcându-se către player-ul iPod de lângă 
tabla de scris. 

Sunetele blânde ale Valsului în de diez minor de Chopin 
umplură încăperea. 

Ashley sfârşi prin a-i fi parteneră lui A.A., în vremi ce Lili avu 
ghinionul să danseze cu Sheridan Riley, care bineînţeles că i-a 
vorbit tot timpul la ureche şi i-a pus un milion de întrebări despre 
ceva prostesc ca şosetele ei şi de unde ar fi putut cumpăra şi ea 
unele exact ca alea şi mai exact până la ce înălţime pe pulpă 
trebuia să le ridice, sau, în cazul de anul trecut, să le lase spre 
gleznă. Să fii subiectul obsesiei lui Sheridan era măgulitor, dar în 
cele din urmă epuizant, în cerinţele ei de detaliu. Mai ales în 
zilele în care şosetele tale erau doar... şosete. 

In timp ce valsau prin încăpere, Ashley observă că Lauren 
dansa cu Katie Tanaka, o altă gură-spartă a clasei. Katie cu 
siguranţă aflase ultimele noutăţi. 

— Hai să mergem acolo, zise ea, ducând-o pe A.A. în partea 
aceea a sălii, ca să poată trage cu urechea la conversaţia lor fără 
să bată la ochi că asta făcea. 

A.A. îşi făcea micul număr de pierdută în spaţiu, privind peste 
umărul lui Ashley şi executând automat paşii de vals, fără să 
obiecteze că era condusă. Ashley se apropie mai mult de locul 
unde Katie şi Lauren îşi făceau piruetele. Domnişoara Charm 
stătea pe banca de lângă fereastră, uitându-se pe programul 
următoarei sale lecţii, şi nu băgă de seamă că majoritatea fetelor 
se opriseră din dansat şi începuseră, în schimb, să vorbească. 
Ashley îşi făcu aspre mustrări că decăzuse până într-atât - 
bârfele de regulă porneau de la ea şi de la celelalte Ashley, nu 
invers -, dar aici era vorba despre Billy Reddy. lubirea vieţii ei. Se 
mai apropie puţin. Erau atât de aproape de Lauren şi de Katie, 


încât ar fi putut întinde mâna s-o tragă de păr pe Lauren dacă ar 
fi vrut. 

Punct ochit, punct lovit. Katie tocmai rostea numele lui... 

— Deci, am auzit că Billy Reddy te-a adus cu maşina la şcoală 
în dimineaţa asta, zicea Katie. Care-i treaba? E prietenul tău sau 
ceva de genul ăsta? 

Ashley aproape că se împiedică de pantofii cu toc înalt ai lui 
A.A., în strădania ei de a auzi răspunsul lui Lauren. Billy avea o 
nouă iubită - nu se putea să fie Lauren, nu-i aşa? Dumnezeu n-ar 
fi atât de crud! Poate că Dumnezeu era supărat că ea nu-şi 
ţinuse promisiunea de a se purta mai frumos cu părinţii ei. Dar, 
pe de altă parte, nici Dumnezeu nu fusese în stare s-o facă pe 
mama ei să-i mărească suma zilnică de cheltuială, aşa că poate 
erau chit. 

— Nu, suntem doar buni prieteni, o auzi ea pe Lauren 
spunând. E un tip formidabil. Dar nu sunt eu prietena lui. Asta 
zice lumea? Ce amuzant! 

Ashley răsuflă uşurată. O smuci pe A.A. înapoi spre capătul 
celălalt al încăperii, zâmbindu-i. 

— Ce naiba? se plânse A.A., trezindu-se din visare. Şi de ce 
arăţi brusc atât de fericită? 

— Tocmai mi-am dat seama că mai am un card cadou pe care 
nu l-am cheltuit la Saks, minţi Ashley. Acum apleacă-mă! 

Nu exista absolut nicio şansă ca vreuna dintre ele să 
folosească vreun singur lucru din ceea ce învăţaseră astăzi în 
clasă la petrecerea lor. Asta dacă nu puteai valsa pe gangsta 
rap. Dar fusese distractiv să exerseze. 

Poate că Lili avea dreptate, la urma urmelor. Lili avea adeseori 
dreptate. Poate că Lauren nu era chiar aşa o nulitate cum 
crezuse ea la început. Mai ales dacă era prietenă cu Billy Reddy. 
Poate că i-ar fi putut da fetei o şansă. La urma urmelor, cum 
spusese  domnişoara Charm, eticheta era numai despre 
bunăvoință. Ashley se vedea ca fiind un suflet bun. Avea s-o /ase 
pe Lauren să-i fie prietenă. Serios, măcar atât putea face şi ea 
pentru biata fată. 


17 


CĂLĂTORIA CU AVIONUL 
PARTICULAR 


AEROPORTUL SAN RAFAEL ERA ATÂT DE MIC, ÎNCÂT PĂREA CĂ 
practic nici nu putea fi numit aeroport, constând doar din două 
piste de aterizare şi un minuscul terminal ce găzduia zona de 
aşteptare a pasagerilor. Zborul cu avionul particular era cu 
siguranţă o cu totul altă experienţă, gândi Lili. Nu era nevoie să 
te înghionteşti prin mulţime sau să te asiguri că toate lichidele 
tale încap în recipiente de o sută de mililitri, sau să fii silită să 
calci desculţă pe o pardoseală publică printr-un detector de 
metale. Atmosfera din foaierul căpitanilor era una de club, 
relaxată, în contrast izbitor cu obişnuitul haos grăbit de la SFO”. 
Avionul particular era fără îndoială singura cale de a călători. 

În dimineaţa aceea, foarte devreme, o limuzină strălucitoare şi 
neagră venise s-o ia, iar la volan era tipul trăsnet şi rafinat pe 
care îl văzuse aducând-o cu maşina pe Lauren în prima zi de 
şcoală, care se prezentase ca: 

— Bond. Dex Bond. 

Când urcase în maşină, Ashley şi A.A. Erau deja instalate pe 
bancheta confortabilă din spate, bând cocteiluri fără alcool din 
cupe de şampanie. Erau echipate, ca şi ea, cu uriaşi ochelari de 
soare Christian Dior, cu monograma Ds inscripționată mare cu 
auriu de-o parte şi de alta, şi cu fulgarine Couture Couture, 
negre, garnisite cu blană - potrivit de călduroase pentru o altă zi 
friguroasă din San Francisco. Toate trei fuseseră de acord că 
drumul cu limuzina care le dusese peste Podul Golden Gate în 
districtul Marin fusese un gest generos şi extravagant din partea 
lui Lauren, deşi Ashley decretase feciorelnicul ei martini de mere 
drept „prea dulce”. 

Cu o săptămână în urmă, Ashley o invitase din senin pe 
Lauren să vină la prânz la masa lor, ceea ce efectiv transformase 
trioul Ashleys într-un cvartet. Mai târziu, Lili descoperise că se 
vorbea că Lauren era o „prietenă foarte apropiată” a lui Billy 


13 Abreviere uzuală pentru San Francisco International Airport. 


Reddy, ceea ce explica de ce Ashley încetase subit să mai joace 
rolul urii. 

Lili n-avea nicio idee cum reuşise Lauren asta - din câte ştia 
Lili, Billy Reddy nu-şi pierdea timpul cu eleve de-a şaptea. Dar, 
fie că era sau nu adevărat, fusese o mutare strălucită din partea 
lui Lauren. Părea că fata îi ascultase în sfârşit sfatul lui Lili. 
Lauren le promisese să le ducă pe toate la următorul meci de 
lacrosse al lui Billy Reddy, iar cele trei Ashley de-abia aşteptau. 
Ca să pecetluiască înţelegerea, Lauren le spusese că, după 
părerea ei, Billy era drăguţ, desigur, dar nu era chiar tipul ei de 
băiat. Destul de corect, de vreme ce Billy era menit să fie 
adevărata iubire a lui Lili, oricine ar fi putut vedea asta. 

Aşa că Lauren era una dintre ele... deocamdată. ŞI Lili avusese 
dreptate şi într-o altă privinţă: viaţa devenise mai interesantă de 
când Lauren era împreună cu ele. Cu siguranţă se putea gândi la 
alte lucruri mai rele pe lume decât a lua o limuzină până la un 
avion particular, care să le ducă în Los Angeles pentru o zi de 
shopping şi apoi să le aducă înapoi la San Francisco pentru o 
noapte petrecută cu prietenele. 

Acum ea şi prietenele ei erau la aeroport, strânse la un bar 
circular din faţa unei ferestre panoramice cu vedere spre 
câmpuri înverzite, atenţia fiindu-le îndreptată asupra lui Dex, 
care într-adevăr era nespus de drăguţ, cum stătea în spatele 
tejghelei,  umplându-le paharele cu băuturi energizante, 
spunându-le bancuri şi arătându-le trucuri cu cărţile de joc. 

— As de pică, zise el, întorcând cartea lui A.A. şi arătându-i 
asul negru. 

— Cum ai ştiut? se minună A.A., întorcându-se spre prietenele 
ei şi chicotind. 

— Eu trebuie să ştiu şi tu să afli cum, o tachină Dex, 
amestecând cărţile ca un profesionist. 

Era evident că A.A. îl socotea pe Dex adorabil. Nu se putea 
abţine să nu roşească ori de câte ori se uita la ea. Fata asta era 
atât de înnebunită după băieţi că se pierdea cu firea pentru 
fiecare tip de pe o rază de opt kilometri. Nimic surprinzător că şi 
Dex părea cu adevărat atras de ea. Uneori, Lili se simţea puţin 
geloasă pe uşurinţa firească a relaţiilor prietenei sale cu băieţii. 
Probabil i se trăgea de la faptul că-şi petrecea mereu timpul cu 
prietenii fratelui său şi cu Tri Fitzpatrick, cugetă ea. Apropo de 
Tri, bietul băiat se făcuse verde rău la faţă deunăzi, când aflase 
despre acel amigo de pe Internet al lui A.A. Se întrebă dacă Tri 
ştia că A.A. avea să-l întâlnească în sfârşit pe faimosul „laxjock”, 


săptămâna viitoare. Ashley glumise zicând că era probabil vreun 
ratat gras, şcolit acasă, dar cumva Lili nu prea credea. 

— Haide, trage o altă carte, stăruia Dex, cu ochii lui albaştri 
vioi aţintiţi asupra lui A.A., care bătu rapid din gene la el, drept 
răspuns. 

A.A. întinse o mână subţire spre pachetul de cărţi şi trase o 
alta, exact când auziră pe cineva tuşind în spatele lor. Se 
întoarseră şi o văzură pe Lauren stând în afara micului lor cerc. 
Purta o salopetă cool, cu aer retro, şi o pereche de cizme mortale 
până la genunchi, pe care Lili imediat le adăugă pe lista ei 
mintală de dorinţe. Cele trei fete se strânseră imediat în jurul ei. 

— Bună, frumoaso! zise Ashley, chemând-o pe Lauren mai 
aproape. Stai aici. Dă-te mai încolo, Li, continuă ea dând ordine, 
bătând cu palma în scaunul înalt de bar de lângă ea. 

Şi chiar dacă Lili ştia că prietenia lui Ashley era doar o imitație 
ca şi jacheta ei „Stella McCartney”, tot se simţi un pic invidioasă 
pe toată atenţia pe care Ashley o revărsa asupra lui Lauren. Una 
era să te împrieteneşti cu o fată ca să obţii un băiat. Dar alta era 
să faci din ea complet noua ta „cea mai bună prietenă”. 

— Mulţumesc că ai trimis maşina, zise Lili politicoasă şi luă o 
singură nucă de caju dintr-un bol de lemn de pe tejgheaua 
barului, pe care o mâncă. O, Doamne! Sunt absolut sătulă, 
anunţă ea. 

— La ce oră e decolarea? întrebă Ashley cu un căscat. 

Întotdeauna trebuia să se asigure că toată lumea ştia că ea 
mai călătorise cu un avion particular şi înainte şi că ăsta era doar 
un eveniment oarecare pentru ea. 

— Mama tocmai se interesează la pilot, zise Lauren, exact 
când Trudy Page intra în cameră. 

— Bine aţi venit, fetelor! izbucni Trudy, împărțind sărutări 
expansive pe obrajii fiecărei Ashley. Ce bucurie să vă avem pe 
toate aici! ciripi ea, dând din mâini, astfel că ele nu putură să nu 
observe pietroiul uriaş de pe degetul ei şi rândurile de brățări cu 
diamante ce scânteiau în soare şi amenințau să le orbească. 

Lili strâmbă din nas la stridenta etalare de bijuterii. Mama lui 
Lauren gafa încontinuu. Arăta ca un pom de Crăciun: încărcată 
de podoabe şi mult prea strălucitoare. 

Ashley părea să gândească acelaşi lucru. 

— E blană naturală? întrebă ea, făcând semn către gulerul 
pufos şi alb de la haina de catifea roz a lui Trudy. E splendidă, 
adăugă ea, cu vocea dând pe-afară de nesinceritate. 

— Păi, da, naturală, zâmbi Trudy, fără să bănuiască nimic. 


— Mi-am închipuit eu, zise Ashley cu un zâmbet superior, 
azvârlind o privire spre Lili şi A.A. 

— Putem merge acum? o întrebă Lauren pe mama ei, sunând 
puţin scâncit. 

Lili se întrebă dacă observase schimbul de priviri dintre cele 
trei Ashley. 

— Sigur. Tocmai am vorbit cu căpitanul Jim şi sunt cu toţii gata 
pentru noi, zise Trudy. Bună, Dexter. Vrei să ai tu grijă să fie totul 
în ordine aici, înainte să plecăm? întrebă ea, dându-şi aere. 

— Nicio problemă, doamnă P., răspunse Dexter degajat, 
ştergând tejgheaua şi umplând maşina de spălat vasele. 

leşiră din foaier, trecând pe lângă doi oameni de afaceri care 
îşi aşteptau elicopterele, şi ieşiră pe mica pistă. Pe aerodrom se 
aflau avioane mici, de şase până la nouă locuri, ca şi vreo câteva 
avioane zvelte G5. 

Lili se uită automat spre cele mai mici avioane. Tatăl ei avea 
un mic avion cu elice pe care-l folosea ca să-şi ducă familia la 
Napa, în weekenduri, şi mai mult ca sigur nici al familiei Page nu 
avea să fie prea diferit. Nu zburau decât până la L.A., la urma 
urmelor. 

Dar, spre surprinderea ei, Lauren le conduse până în spate, 
către cel mai mare avion de acolo, un ditamai 747, cu logo-ul 
YourTv inscripţionat pe aripă. O scară pe rotile ducea spre uşa 
deschisă de la intrare, unde o asistentă de zbor în uniformă le 
făcea cu mâna din vârful pasarelei. Lili îşi simţi gura căscată şi se 
grăbi s-o închidă. Oamenii ăştia erau de-adevăratelea? Părea un 
episod din Your Fantabulous Life, emisiunea aia de la televizor în 
care oameni obişnuiţi trăiau precum celebrităţile pentru o zi, 
completată cu comentarii ale unui tip cu un fals accent britanic. 

O urmară pe Lauren pe scară. Dex mergea în fruntea grupului, 
iar Lili îi dădu un cot lui A.A., care se holba la fundul lui, cam prea 
lung ca să fie politicos. 

Un pilot cu păr cărunt ieşi din cockpit. 

— Bună dimineaţa, doamnă! Dădu din cap, ducându-şi două 
degete la şapcă spre Trudy. E o zi minunată pentru zbor; o să 
ajungem în Los Angeles cât ai clipi. Salut, fetelor. Bine aţi venit la 
bordul lui Yourjet. 

— Avionul nostru’? întrebă Ashley, întorcându-se spre 
celelalte fete şi ridicând o sprânceană. 

— E o glumă, explică Lauren. Compania tatei se cheamă 


14 joc de cuvinte. YourjJet, în limba engleză, înseamnă „avionul vostru”. 


YourTv, aşa că şi-a botezat avionul Yourjet. Şi casei noastre îi 
spune YourHouse. Tata e un pic răsuflat. 

— Oh. Pot să iau YourGucci, atunci? întrebă A.A. cu un zâmbet, 
arătând ca şi cum se distra de minune. 

— Eşti amuzantă”, trânti Lili impasibilă. Te-ai prins? 
YourFunny? 

Celelalte se uitară la ea fără expresie. Lili clătină din cap. 

— Lasă! 

Urcaseră la bordul a ceea ce arăta a fi cel mai dotat avion 
existent. Cabina principală era concepută ca un adevărat living, 
cu canapele albe, pufoase, despre care Lili putea să jure că erau 
făcute din acelaşi animal care-i furnizase şi gulerul hainei lui 
Trudy Page, mai multe măsuţe de sticlă pentru cafea, un 
televizor imens cu ecran plat şi o consolă de jocuri cu DVD-uri şi 
receptori de satelit. 

— Uau, făcu simplu A.A.. 

Lili dădu din cap, bucuroasă că nu trebuise s o spună ea. 

— Când ne-am dus cu avionul nostru în Tokio, aveau deja la 
bord toate revistele şi gustările pe care le cerusem noi dinainte, 
spuse Ashley strâmbând din nas, încercând încă să dea impresia 
că avionul ăla nu era mare scofală, în vreme ce se uita în jur 
după telecomanda televizorului. 

Ciudat cum Ashley spusese „avionul nostru”, chiar dacă Lili 
ştia de la părinţii ei că, practic, Spencerii erau doar membrii unui 
club de avioane particulare, dar nu deţineau propriul lor 
aeroplan. 

— Ce ţi-ai dori? întrebă Lauren amabilă. Avem totul la 
îndemână. 

Le arătă debaraua bine aprovizionată din bucătăria avionului. 
Exista un soi de stand cu reviste de lux acolo, dotat cu ultimele 
numere ale tuturor bibliilor modei şi stilului, ca şi săptămânalele 
celebrităților, inclusiv ediţiile internaţionale din OK!/, Hello! şi 
Paris 
Match. 

Lili ezită, la început, observând că Ashley se aşezase pe o 
canapea şi se uita în jur dispreţuitoare, cu braţele încrucişate. 
Dar apoi surprinse privirea lui A.A, care îi zâmbi veselă, şi Lili îi 
răspunse tot cu un zâmbet. Curând, amândouă se serveau fără 
reţinere cu reviste, chipsuri de cartofi, bomboane şi sucuri, 


15 Joc de cuvinte bazat pe omofonia dintre you're funny (eşti amuzantă) şi 
YourFunny. 


pierzându-şi atitudinea rece în goana lor de a acumula cât mai 
multe chestii cu putinţă. 

— Mie nu mi-e foame, zise Ashley, îmbufnată. 

Lili ridică din umeri şi se aşeză lângă A.A. pe canapea cu prada 
lor - toate soiurile de bomboane imaginabile, inclusiv batoane de 
specialităţi de ciocolată din Elveţia şi Belgia, un sortiment de-i 
lăsa gura apă de chipsuri de cartofi, tortilla şi soia cu toate 
aromele, şi o ameţitoare varietate de popcorn şi snacks-uri de 
cereale expandate. Lili credea că murise şi ajunsese în raiul 
snacksurilor. De parcă asta nu era de ajuns, Lauren îi ceru 
stewardesei să le prepare o spumă de căpşune. 

— O, Doamne. Am decolat deja? întrebă Lili, uitându-se pe 
fereastră şi observând că ajunseseră deja deasupra norilor. 

Nu simţise nicio zdruncinătură şi nu auzise nimic care să-i 
anunţe ascensiunea. 

— De acum cinci minute, răspunse Lauren cu un zâmbet, 
deschizând o cutiuţă de carton cafeniu, cu aspect elegant, legată 
cu o panglică oranj, şi le arătă şirul de trufe cremoase dinăuntru. 
Sunt Michel Richart. Cele mai bune trufe de ciocolată din lume. 
Tata le aduce din Franţa în fiecare săptămână. 

— Voi chiar aveţi de gând să mâncaţi toate alea? întrebă 
Ashley acuzator, după ce A.A. deschisese mai multe pungi de 
diferite chipsuri şi cutii de bomboane deodată. 

Lili i-ar fi răspuns, dar era prea ocupată să-şi îndese în gură cu 
pumnii delicioase rulouri cu brânză de import şi să le facă să 
alunece pe gât cu trufe de alune. Şi ce dacă Ashley credea 
despre ea că e o purcică? 

Era mult prea bun ca să refuzi. 


18 


ZBOR LA ÎNĂLŢIME 


CA ŞI ASHLEY, A.A. MAI CĂLĂTORISE CU UN AVION PARTICULAR şi 
înainte. Mama ei părea mereu capabilă să facă rost de o cursă cu 
prietenii ei bogaţi în avioanele lor când mergeau în vacanţă. Dar 
nu mai văzuse niciodată unul atât de frumos ca ăsta şi nu se sfia 
s-o recunoască. La început, când Lauren le invitase în călătorie, 
aproape că bătuse în retragere, pentru că ar fi trebuit să-l 
întâlnească în sfârşit pe laxjock în weekendul ăla, dar acum se 
bucura că amânase evenimentul. 

Plănuise să-l întâlnească, în schimb, vinerea următoare. Era în 
aceeaşi după-amiază cu balul de la Gamble, dar nu voia să-l mai 
amâne iar. Îşi închipui că ar fi putut pleca pe furiş, după ce ar fi 
început petrecerea, iar în cazul în care ar fi avut ghinionul ca 
întâlnirea să nu meargă, s-ar fi putut întoarce la bal şi... să 
danseze până-i trecea durerea inimii zdrobite, presupunea. 

A.A. Era curioasă în privinţa lui Lauren - chiar n-o putea 
înţelege pe fata asta. De ce era atât de dornică să devină 
prietena lor? Desigur, oricine din clasa lor ar fi făcut moarte de 
om să ajungă în grupul lor. 

Dar Lauren chiar uitase cum o tratase Ashley de-a lungul 
anilor? A.A. îşi aducea şi acum aminte cum, în clasa a treia, 
Ashley o făcuse pe Lauren să ţină un „carnet de note”, în care 
Ashley îi punea „note” şi-i distribuia pedepse (confiscarea banilor 
pentru prânz, ciupituri puternice), dacă Lauren nu făcea faţă. 

Bineînţeles, uitându-se la ele două acum, stând unu lângă 
alta, ai fi crezut că niciodată nu se întâmplase aşa ceva. Răsfoiau 
împreună o revistă europeană de modă, în vreme ce Lili se 
îndopa cu rulouri cu brânză de parcă ar fi fost ultima zi din viaţa 
ei. Desigur, Ashley juca obişnuitul său rol de am-mai-văzut-toa 
te-astea-şi-înainte, dar A.A. îşi dădea seama că era destul de 
impresionată de întreaga afacere. Ar fi fost greu să nu fii. 

— Cât mă bucur că v-aţi făcut comode, zise marna lui Lauren, 
intrând cu un prosop Hermes în jurul umerilor, cu părul ud şi 
prins cu agrafe. Nu mă luaţi în seamă, am venit doar pentru un 
pahar de şampanie. Nu-l pot face pe Didier să aştepte prea mult! 


adăugă ea cu veselie. 

— Mama ta călătoreşte cu propriul stilist? întrebă Lili, 
nevenindu-i să creadă, făcând o pauză în maratonul de înghiţit 
snacksuri fără grăsimi nesaturate. 

Lauren îşi ridică o clipă capul din revista ei. 

— Uneori. 

A.A. le privi pe prietenele ei procesând această în formaţie şi 
se întrebă când avea Ashley să menţioneze, ca din întâmplare, 
că nici mama ei nu pleca din San Francisco fără personalul ei. 

— E foarte avantajos. Când am fost noi în Tokio, am luat-o cu 
noi şi pe bucătăreasă, zise Ashley. 

— Cât de mare e chestia asta? trebui A.A. să întrebe. Nu-mi 
spune că există un salon de coafură şi un spa în spate. 

— Bănuiesc că e un avion destul de mare, zise Lauren, 
aproape cerându-şi scuze. Nu există spa, dar e un jacuzzi într- 
una dintre băi. Tata are un avion mai mic pe care îl foloseşte mai 
des. Asta e SUV-ul, cum ar veni. 

— Voi aveţi două avioane? exclamă Lili. 

— De fapt, trei, zise Trudy veselă, când stewardesa sfârşi de 
umplut paharul ei înspumat. G5-ul e pentru călătoriile în ţară, 
ăsta e pentru zborurile în Europa şi Asia-Pacific, şi avem încă 
unul mic pentru drumurile scurte. Trebuia să luăm Citation-ul, 
dar e în revizie. 

Nici măcar Ashley nu mai putea spune ceva care să fie mai 
presus de asta, iar în cameră se lăsă tăcerea, până când A.A. se 
ridică. 

— Unde e baia? întrebă ea, mototolind o pungă goală de cei 
mai gustoşi fulgi de orez japonezi pe care-i mâncase ea 
vreodată. 

Trebuia s-o întrebe pe Lauren de unde mai putea lua dintr- 
ăştia. 

— Există una în faţă şi două în spate, răspunse Lauren. 

— Mersi, zise ea, luând-o către spatele avionului. 

In spate erau mai multe uşi închise, iar ea deschise una dintre 
ele, sperând că era toaleta. In loc de asta, dădu peste un soi de 
centru de control, cu un banc de monitoare, mai multe 
computere şi un juke-box de modă veche într-un colţ. 

— Te pot ajuta cu ceva? întrebă o voce şi Dex îşi făcu apariţia 
alunecând pe rotilele unuia din acele scaune de birou moderne, 
ergonomice, având o pereche de căşti uriaşe Bose pe urechi. 

Şi le dădu jos şi pe faţă îi înflori unul din acele zâmbete 
tulburătoare care existau într-un poster pe peretele dormitorului 


oricărei fete. 

A.A. chiar se întrebase unde dispăruse el după ce decolaseră. 

— Oh, scuze. N-am vrut să te deranjez. Căutam baia. Bănuiesc 
că nu-i asta, zise ea, cu un zâmbet. 

— Ea doua uşă pe stânga, îi spuse el. 

— Mersi. 

A.A. dădu din cap. Zăbovi în prag, dorindu-şi să mai stea puţin 
împreună cu el. 

— Ce-s toate chestiile astea? întrebă ea, uitându-se la ceea ce 
păreau a fi zeci de ecrane de televizor. 

— Cele mai populare videoclipuri de pe site-ul nostru, îi 
explică el, arătând spre cel mai apropiat ecran. Primim mii în 
fiecare zi şi cele mai multe sunt doar gunoaie. Incerc să găsesc o 
cale mai bună de a le filtra. Există un flux continuu de uploadări. 
Dacă îmi atrage atenţia vreunul, îl mut în lista de recomandări. 

— Poţi să urmăreşti toate astea? întrebă ea. 

— Nuu, eu doar dezvolt un pic metoda pentru tatăl lui Lauren, 
zise Dex, cu modestie. Hei, vrei să vezi ceva grozav? 

— Sigur, încuviinţă A.A., venind mai aproape de el. Alt truc cu 
cărţile de joc? îl tachină ea. 

— Mai bun, făgădui Dex. 

Trase un sertar şi scoase o pereche de ochelari de soare. 

— Pune-ţi ăştia, o îndemnă el, întinzându-i spre ea cu grijă. 

Degetele lui o atinseră uşor când A.A. îi luă şi un fior ca un 
curent electric îi străbătu şira spinării. Era atât de frumos şi se 
uita la ea atât de pătrunzător când şi-i puse la ochi. 

— OK. Şi acum? întrebă ea. 

Semănau cu o pereche obişnuită de ochelari de soare, după 
ea. Îi ofereau cumva vederea cu raze X a lui Superman? Nu, din 
câte îşi putea ea da seama. 

— Uită-te în jur. Uită-te la mine, o instrui Dex. Asta ar trebui să 
fie de ajuns. 

Îi luă de pe faţa ei cu blândeţe. Apoi ridică un cablu ce ducea 
la computer şi înfipse jack-ul în mufa ascunsă în balamaua ramei. 

— E o cameră, îi explică el. O cameră video. Sperăm să facem 
asta pe YourTv, unde oamenii îşi pot filma toată viaţa. Se 
numeşte înregistrare-de-viaţă. 

Apăsă pe câteva taste şi încărcă un videoclip pe monitorul din 
faţa lui. Arăta camera, aşa cum o privise A.A., şi faţa zâmbitoare 
a lui Dex, afişând şi data, într-un colţ. 

— Încă nu sunt disponibile publicului. Un soi de problemă cu 
bateriile. Dar, într-o bună zi... 


— Asta-i o chestie excelentă, zise A.A. încântată. 

— Mersi. Eu am proiectat-o, răspunse Dex, cu modestie. 

Îşi ridică mânecile, iar A.A. observă un tatuaj cu Speed Racer 
pe antebraţul lui. 

A.A. se cocoţă pe masă, încrucişându-şi picioarele lungi şi 
simțindu-se din ce în ce mai în largul ei în prezenţa lui. 

— Lauren a spus că te ştie de când era mică. 

— Asta pentru că am lucrat cu tatăl ei de când aveam 
unsprezece ani, îi explică Dex, rotindu-şi scaunul înapoi spre şirul 
de monitoare. De când el tocmai îşi luase doctoratul. 

— Adică eşti un fanatic al calculatoarelor, îl tachina ea. 

— Hei - antrenez echipa de lacrosse de la Gregory Hall! Şi nici 
eu n-am fost un jucător prea slab când am fost acolo, protestă 
Dex. N-a fost rău deloc pentru un tip bătrân ca mine. 

— Nu eşti bătrân. Nu cred că ai mai mult de cât - douăzeci de 
ani? încercă A.A. să ghicească. 

— Am glumit. De fapt, am doar şaptesprezece ani, zise Dex. 
Tocmai am absolvit în primăvară. 

Nu părea să se supere că ea stătea pe capul lui, dar A.A. nu 
voia să profite mai mult. De altfel, chiar trebuia să facă pipi. 

Când se întoarse în cabina principală, luminile erau stinse şi 
fetele se uitau la un nou film care nu fusese încă lansat pe piaţă. 
Un alt avantaj al lui YourTv, ghici ea, corect. 

— Unde-ai dispărut? şopti Ashley. 

A.A. ridică din umeri. Incă se mai gândea la ceea ce îi spusese 
Dex. Avea şaptesprezece ani, nu douăzeci cum crezuse ea. 
Antrena echipa de lacrosse. Avea un tatuaj cu Speed Racer pe 
antebraţ. Era supercunoscător într-ale computerelor. OK, poate 
că înlăturarea unui virus de pe pagina ei de net nu era acelaşi 
lucru cu inventarea celei mai grozave camere video din lume. Şi 
o mulţime de băieţi se dădeau în vânt după Speed Racer. Şi 
jucau lacrosse. 

Dar când ea îi spusese lui laxjock că trebuia să amâne 
întâlnirea fiindcă pleca din oraş, el recunoscuse că era uşurat, 
fiindcă şi el avea să fie plecat în weekendul ăla. Insă dacă el era 
laxjock, cum de n-o recunoscuse după fotografia ei online? Poate 
pentru că era alb-negru şi nu purta o tonă de machiaj în 
momentul ăsta? Sau poate că nu se aşteptase s-o întâlnească pe 
„hollabackgirl” într-un grup de preadolescente. 

A.A. Se gândi cât de sexy arăta Dex în cămaşa lui de un alb 
imaculat, încheiată de sus până jos şi vârâtă în jeanşii drepţi. Era 
exact cum îşi închipuise ea că ar arăta laxjock. Dar asta era 


ridicol. Nu se putea ca Dex să fie laxjock, nu-i aşa? 
Sau se putea? 


19 


UNUL DINTRE LUCRURILE ASTEA 
NU SEAMĂNĂ CU CELELALTE 


AŞADAR, ASTA ÎNSEMNA SĂ Al PRIETENE. LAUREN SE SIMŢEA 
bine, şi răsfăţată, aşa cum stătea încadrată de Lili şi Ashley, fără 
să-i vină să creadă că în sfârşit se afla în compania lor. 
împărțeau un castron mare de floricele de porumb cu unt, dulci- 
sărate, cu ochii lipiţi de ecranul unde fascinantul erou al uriaşului 
blockbuster din vara următoare o salva pe o fată care ţipa de 
mai multe bestii monstruoase. A.A. se întorsese în sfârşit de la 
baie. Lauren se bucură. A.A. lipsise atât de muli încât începuse 
să se îngrijoreze că picase din avion sau mai ştiu eu ce. 

— Nu seamănă unu la unu cu Billy Reddy? intrebă Ashley, în 
timpul unui moment mai relaxat din film. 

— Perfect, aprobă Lili, cu gura plină de popcorn. 

Fata asta era minionă, dar putea mânca zdravăn, gândi 
Lauren. 

— Puțin, zise A.A., cu o privire pierdută în ochi. Sau poate cu 
Dex. Nu credeţi că seamănă oarecum cu Dex? 

Ceea ce era o remarcă ciudată, de vreme ce starul de pe 
ecran era brunet, avea ochii negri şi nu semăna deloc cu Dex. 
Dar Lauren putea mirosi o Dex-dependentă de la o poştă. Fata 
asta era clar îndrăgostită. Păcat că Dex avea o iubită şi nu s-ar fi 
încurcat cu o minoră. 

— A.A., delirezi, ca de obicei, se răsti Ashley. Ar trebui să-l 
sunăm pe Billy, sugeră ea. Să-i spunem ce ratează. Voi doi 
sunteţi prieteni buni, nu-i aşa, Lauren? Ar fi trebuit să-l inviţi şi pe 
el cu noi, astăzi. 

Lauren îngheţă. 

— Nu putem să ne folosim mobilele aici, în avion, zise ea 
grăbită. Şi tatei nu-i place să folosim telefonul de avion. Aş putea 
intra în bucluc. De altfel, lui Billy nu-i place să meargă la 
cumpărături. 

Lauren habar n-avea dacă era adevărat, dar îşi închipuia că 
majoritatea băieţilor urau să meargă la cumpărături, deci era o 


ipoteză neprimejdioasă. 

Ashley se bosumflă, dar nu stărui, iar Lauren se simţi uşurată. 
Pentru o vreme, când ea şi A.A. se simţiseră legate de aceeaşi 
pasiune pentru ciocolata amăruie, iar Lili o complimentase 
pentru pantofi, şi până şi Ashley considerase esenţial să stea 
lângă ea, Lauren se gândise că poate ele chiar o plăceau. Însă 
întrebarea lui Ashley îi trânti fantezia la pământ, făcând-o 
fărâme. Erau împreună cu ea doar pentru că Ashley credea că ea 
avea să le facă în sfârşit cunoştinţă cu Billy Reddy - un trofeu pe 
care Lauren intenţiona să-l ţină atârnat deasupra lor, dar fără să- 
| poată atinge. 

Odată ce Ashley l-ar fi întâlnit pe Billy, Lauren avea 
convingerea că Ashley nu avea să mai aibă trebuinţă de ea şi 
avea s-o arunce cu un şut din vârful scării sociale. De altfel, cum 
ar fi fost dacă le-ar fi dus la meciul de lacrosse, iar Billy n-ar fi 
avut nici cea mai mică idee cine era ea? Adevărat, o invitase să 
vină să-l vadă jucând. Dar probabil că aşa invita pe orice 
persoană nouă pe care o întâlnea. Probabil fusese doar amabil. 
Ea trebuia să amâne întâlnirea cât putea de mult. 

— Care-i filmul preferat al lui Billy? vru Lili să ştie. 

Îşi pierduseră interesul pentru aventura de pe ecran de îndată 
ce fusese pus pe tapet subiectul lor favorit. 

— Mm... Coşmarul dinaintea Crăciunului, zise Lauren, pentru 
că ăsta era filmul preferat al lui Dex. 

— Ah. Ce drăguţ, suspină Ashley. Intrebare-fulger. Crezi că-i 
plac mai mult căpşunele sau mango? 

Lauren dădu din umeri şi se gândi că era mai sigur să spună 
că habar n-avea. 

— Fetelor, pierdeţi cea mai bună parte, zise ea, făcând semn 
spre film. 

Fetele îşi întoarseră ochii spre ecran doar o secundă, 
înregistrând că frumosul erou îşi declara dragostea nemuritoare 
eroinei neajutorate, după care reveniră scurt cu încă o întrebare. 

— De ce vrei să ştii? întrebă A.A.. Îi trimiţi lui Billy un coşuleţ 
cu fructe? 

— Ca să ştiu cu ce gloss de buze îmi dau când mă sărută el, 
evident! râse pe înfundate Ashley. 

A.A. râse şi ea, dar Lili făcu o faţă ce arăta clar că ideea i se 
părea absolut respingătoare. Lauren se bucură că mai exista 
cineva care simţea la fel de contradictoriu ca şi ea chestiunea 
sărutului cu un băiat. Ashley spusese că nu-şi putea imagina cum 
e să ai treisprezece ani şi să nu te fi sărutat niciodată, dar Lauren 


se gândise că ea ar mai fi putut aştepta cel puţin încă pe atât. 

— Nu are o iubită, nu-i aşa, Lauren? Ne-ai spus că nu are, zise 
Lili, pe un ton aproape acuzator. 

Nu le spusese aşa ceva, neştiind dacă era adevărat sau nu, şi 
aparent era răspunsul greşit - sursele neoficiale susțineau că 
Billy se întâlnea cu o fată din anul întâi de la şcoala pregătitoare 
Reed -, dar Lauren consideră că era mai bine să spună că Billy 
era liber, ca fetele Ashley să creadă că aveau o şansă cu el şi s-o 
păstreze astfel pe Lauren mai multă vreme în cercul lor. 

— Nu, nicio iubită. V-am spus că a rupt relaţia de curând, zise 
Lauren, ţinându-şi degetele încrucişate la spate. 

— E totul în regulă aici? Toată lumea se distrează? întrebă 
mama ei, făcându-şi apariţia pentru a mia oară, cu părul acum 
perfect coafat. 

Lauren ar fi vrut ca mama ei să nu mai fie atât de dornică dea 
plăcea. 

Ca şi chestia cu a-l numi pe Dex cu numele lui întreg, de mai 
devreme, ceva ce Trudy nu mai făcuse niciodată. Mama ei era la 
fel de agitată pentru faptul că le găzduia pe cele trei Ashley cum 
era şi ea, iar Lauren îşi dori să se relaxeze. Asta era paradoxul cu 
fetele Ashley. Chiar dacă în secret le urai, tot îţi doreai ca ele să 
te placă pe tine. 

Până în momentul acela, lucrurile merseseră aparent bine. Ele 
păruseră într-adevăr să se distreze şi fuseseră impresionate de 
tot, deocamdată. Cel puţin, A.A. şi Lili. Era greu de spus în ce ape 
se scălda Ashley. Lauren se simţise un pic rămasă pe dinafară 
mai devreme, când fetele îşi făcuseră apariţia îmbrăcate la fel. 
Păreau cea mai banală gaşcă de fete din lume. De ce trebuiau să 
fie mereu toate la fel? Lauren fusese uşurată când îşi scoseseră 
fulgarinele şi ochelarii de soare şi descoperise că, pe dedesubt, 
purtau haine diferite - Ashley, un pulover de caşmir pal şi 
pantaloni scurţi de lână, Lili, o bluză tunică şi un pulover cu 
nasturi larg şi lung peste colanţi, iar A.A. o helancă neagră 
simplă şi pantaloni negri. 

— O să aterizăm curând, le spuse ea, închizând televizorul şi 
făcând o încercare de a aduna ambalajele aruncate de 
bomboane, cutiile goale de ciocolată şi pungile de chipsuri pe 
jumătate golite care acopereau podeaua. 

Observă că niciuna dintre fete nu se oferi să mişte un deget. 
Ashley chiar îşi pusese cizmele de călărie pe măsuţa de cafea din 
lemn de cireş îndrăgită de tatăl lui Lauren. Lauren ar fi vrut să-i 
poată spune lui Ashley că nimeni nu-şi punea picioarele pe masă, 


dar nu avea curaj. 

— Am ajuns? întrebă Ashley. 

Lauren văzu că dă din cap cu înţeles către celelalte două. 

— Ne scuzi o clipă? întrebă Lili. 

Lauren se uită cum toate trei îşi luară genţile Fendl şi sacii de 
mână cu logo-ul F şi dispărură în partea din spate a avionului. Să 
le fi urmat? Dar nu fusese invitată. Insă nu era avionul ei? Lauren 
se simţi din nou descurajată. De fiecare dată când credea că în 
sfârşit spărsese codul celor trei Ashley - înfăţişare perfectă, bifat, 
lucruri grozave cu care să-ţi dai aere, bifat, comportament de 
parcă toată lumea se învârtea în jurul tău, bifat - ele adăugau o 
nouă clauză la regulamentul lor. 

Câteva minute mai târziu, reapărură. Dispăruseră puloverele 
groase şi cizmele călduroase. Ashley avea un top, cu o fustă mini 
cu două pense de volum şi papuci de plajă Prada, Lili purta o 
rochie de plajă subţire, cu breteluţe spaghete, peste un tricou 
subţire ca voalul, şi saboţi cu talpă de plută, iar A.A. purta un 
tricou polo Lilly Pulitzer, cu bermude şi pantofi fără toc Chloé. 
Chiar şi feţele lor arătau diferit - arătau bronzate. 

— Aţi găsit cumva o cabină de bronzat? glumi Lauren, 
încercând să nu se simtă prea exclusă. 

Îşi dori să-şi fi amintit să se fi dus la salonul Mystic, unde 
avusese programare săptămâna trecută. Întreţinerea noii sale 
înfăţişări cerea multă muncă, iar ea se chinuia să ţină pasul. Deja 
părul începuse să-i crească şi să se încreţească - oroare! 

— Bronz la conservă, îi explică A.A., arătându-i lui Lauren 
sprayul autobronzant. Uite, vrei şi tu? Intrebă ea, pulverizând o 
ceaţă groasă pe faţa lui Lauren mai înainte ca ea să poată 
răspunde. 

Lauren tuşi şi îi făcu semn lui A.A. Să se îndepărteze, dar era 
prea târziu. Işi simţi faţa devenind portocalie. 

— Nu poţi să porţi haine de San Francisco în L.A., declară Lili, 
împăturindu-şi grămada de haine groase. Nu e doar o climă 
diferită, e şi o sensibilitate stilistica diferită. 

Îşi pudră expert obrajii cu bronzol ca să acopere orice dâre. 

— Categoric, încuviinţă A.A., vârându-şi autobronzantul în 
poşetă. E, cum să spun, vară tot anul. Dar poţi să porţi hainele 
din San Francisco la New York. 

— Clar, zise Lili. A 

— E-n regulă dacă ne lăsăm lucrurile aici? Intrebă Ashley. 

O măsură pe Lauren din ochi de sus până jos, în vechiul ei stil, 
cercetându-i salopeta strânsă cu centură în talie şi cizmele cu 


talpă groasă. 

— N-o să-ţi fie cald aşa? zâmbi ea, afectată. 

Lauren spera că nu avea să fie una din zilele alea californiene 
de 32 de grade. li venea să-şi dea palme că nu se gândise să-şi 
aducă un rând de haine de schimb, cum făcuseră ele. Şi, de 
altfel, ar fi putut să fie amabile să-i spună şi ei care era planul. 

Insă asta era problema. Cele trei Ashley nu erau amabile. Nu 
erau prietenele ei. Trecuse ea de cordonul de catifea de la 
intrarea în club, dar mai avea până sa ajungă în sala VIP-urilor. 
Nu era una dintre ele. Cel puţin, nu încă. 


20 


FETELE VOR 
DOAR SĂ SE DISTREZE 


CĂLĂTORIA PÂNĂ LA LOS ANGELES CU UN AVION PARTICULAR 
dura numai o oră, dar pentru Ashley parcă nu se mai sfârşea 
odată. Trebuise să accepte un loc mai în spate, când se aflase la 
bord, de vreme ce era o musafiră în avionul lui Lauren. Se părea 
că nu reuşise să le oprească pe A.A. şi pe Lili să se facă de râsul 
râsului, îndopându-şi gurile cu ciocolată şi chipsuri, şi scoțând 
ooh-uri şi aah-uri la tot ce era înăuntrul acelui McMansion!€ 
zburător de prost gust. Acum, că erau din nou cu picioarele pe 
pământ, Ashley se simţea iarăşi ea însăşi. La conducere. 

— Unde suntem? întrebă A.A., punându-şi mâna streaşină la 
ochi, din pricina strălucirii pistei. 

Era o zi frumoasă, cu cer senin, fără pic de nori. O adiere 
plăcută şoptea printre palmierii care se unduiau uşor. 

— Santa Monica, zise Lauren, deja cu faţa îmbrobonită de 
sudoare, spre bucuria lui Ashley. E aeroportul particular cel mai 
apropiat de Beverly Hills. 

— Doamnelor, anunţă Dex, deschizând uşa unui Cadillac 
decapotabil vintage, perfect conservat, roşu-cireaşă, parcat 
lângă avion. 

— Grozavă maşină, exclamă Lili. 

— Mersi, zise Lauren. Tata e înnebunit după maşini. Pe asta a 
cumpărat-o de la nu ştiu ce actor faimos. Voia să ne trimită o 
limuzină, dar eu m-am gândii că v-ar plăcea mai mult să mergem 
cu asta. E destul de greu să găseşti un Caddy vintage într-o stare 
perfectă 

Ashley fusese încă hotărâtă să nu se lase impresionată de 
nimic din ce-i arăta Lauren, dar acum hotărârea începea să-i 
slăbească, mai ales la vederea frumoasei maşini roşii. Şi ce? Era 
doar o maşină. 


16 Termen peiorativ, consacrat prin anii 1980 în California, desemnând o casă 
nouă, uriaşă, pretențioasă, lipsită de gust sau neinspirat proiectată pentru 
împrejurimi şi deţinută de parveniţi. 


— Vintage nu e sinonim cu „uzat”? întrebă Ashley. 

Lauren păru uşurată când A.A. începu să întrebe imediat 
despre dispozitivele de la panoul de bord, şi le arătă cum 
funcţiona radioul demodat. 

Ashley se urcă pe bancheta din spate lângă Lili şi Trudy, în 
vreme ce Lauren şi A.A. ocupară locul din faţă. Observă că A.A. îi 
acorda foarte multă atenţie lui Dex. El era fără îndoială un 
drăguţ, dar, ha-ha, puţin cam bătrân pentru ele, gândi ea. Insă, 
pe de altă parte, se presupunea că A.A. are experienţă, aşa că 
probabil putea face faţă. 

Dex conduse fără grabă pe străzile din Santa Monica, trecând 
de promenada podită cu lemn, unde Ashley putu vedea valurile 
cu creste înspumate şi armata de lume adunată pe plajă. Erau 
familii care îşi luau masa în aer liber, perechi mergând pe 
biciclete, grupuri de prieteni ce se jucau cu discuri Frisbee. O 
gigantică roată de bâlci domina întreaga scenă, iar aerul mirosea 
a hotdogi. Lauren încă turuia despre cum actorul îi condusese pe 
cei din familia ei într-un an în locul unde se turnase ultimul lui 
film, iar A.A. şi Lili înghiţeau fericite toate amănuntele. Cât mai 
aveau să asculte la palavrele fetei ăsteia? 

Nu prea mult, decise ea, zărind un tip cu părul ciufulit, într-un 
maiou larg, mergând pe trotuar, şi scoase un icnet. 

— Uite! E tipul ăla din So You Think You Can Dance”! ţipă ea, 
întrerupând monologul lui Lauren. Ala drăguţ! 

— O, Doamne. Chiar el e? întrebă Lili, ridicându-se şi ea de pe 
banchetă. 

— Da’ de unde. V-am păcălit! râse Ashley, fericită că le 
captivase atenţia. 

Drept răsplată, Lili o bombardă cu stafide pe care le luase din 
avion. 

— O să vedem şi noi vreo celebritate? întrebă A.A. însufleţită, 
întorcându-şi înnebunită capul în toate părţile. 

— A.A., tu vezi celebrităţi tot timpul, mârâi Ashley. 

Oare trebuia să-i amintească lui A.A. că mama ei era practic, 
ea însăşi o celebritate? 

— Alea sunt doar celebrităţi din San Francisco, răspunse A.A., 
dându-şi discret ochii peste cap. Câte un scriitor de siropuri şi 
vreun actor bătrân excentric. Eu vreau să-i văd pe Daphne 
Shepard şi pe Venice Westin 

Între timp, toate cele trei Ashley se ridicaseră în picioare în 


17 Reality-show în care concurenţii se întrec la dans. 


maşina decapotabilă şi începuseră să atragă multă atenţie în 
traficul molcom. Ashley începu să fluture mâna şi să trimită 
bezele oricui le claxona, iar Lili şi A.A. îi urmară curând exemplul. 
Lauren, remarcă bucuroasă Ashley, rămăsese înţepenită pe locul 
ei şi părea că nu ştie ce să facă. 

— Hei, cântă Striphall Queens - dă-l mai tare! porunci Ashley 
când la radio începu să bubuie populata melodie cu başi la greu. 

Cele trei fete începură imediat dansul lor sincron, rezultatul 
anilor de dominație a echipei de dans. Fetele Ashley ajunseseră 
în naţională anul trecut. 

— Cine e cea mai sexy fată din întreaga... ţipau ele, fiecare 
arătând către ea însăşi în timpul corului. Ciur e cea mai sexy fată 
din întreaga... lume? 

— Haide, Lauren, dansează, zise A.A., trăgând-o de braţ şi 
ridicând-o în picioare. 

Lauren dansă, dar nu cunoştea niciuna dintre mişcări şi se 
mulţumi să dea din cap, în timp ce fetele Ashley mimau că-şi dau 
hainele jos. Se produse o explozie de claxoane şi aclamații când 
A.A. îşi arătă întâmplător ceva mai multă piele decât 
intenţionase mulţimii de pe trotuare în timpul unei viguroase 
secvenţe peste cap. 

— Fetelor, staţi jos, ordonă Dex, când, la lumina verde a 
semaforului, maşina ţâşni înainte şi fetele căzură pe spate. O să 
iau amendă. 

— Oo, lasă-le să se distreze cum vor, zise Trudy de pe 
bancheta din spate. O singură dată eşti tânăr în viaţă. 

Foarte adevărat, doamnă P., gândi Ashley. Cu toate că n-aş fi 
crezut, după felul cum te îmbraci. 

Ashley se aşeză la loc, făcându-şi vânt cu palmele, energizată 
de etalarea neprevăzută. Melodia se sfârşise şi traficul redeveni 
fluid. Observă că părăsiseră străzile din Santa Monica şi intraseră 
cu adevărat în Beverly Hills. 

— Suntem pe Rodeo, zise ea, dându-i un cot lui Lili. 

Scânteietorul bulevard era faimos pentru centrele comerciale 
exclusiviste şi era unul dintre locurile cele mai apreciate din lume 
pentru cele trei Ashley. Fațadele magazinelor erau la fel de 
strălucitoare şi de atrăgătoare ca şi cumpărătorii care mergeau 
pe trotuare. 

Dex opri în faţa unei clădiri cu tende roşii elegante deasupra 
vitrinelor. 

— Barneys. Destinația dumneavoastră, doamnă, îi zise el lui 
Trudy, care cobori din maşină. 


Ashley se pregătea s-o urmeze, dar Trudy deja închisese 
portiera. 

Acum, voi, fetelor, distraţi-vă. O să vă supravegheze Dex. 
Lauren, scumpo, nu cheltui totul într-un singur loc, OK? o instrui 
Trudy pe fiica ei, întinzându-i un card de credit platinum. 

Apoi Dex reambală motorul şi porniră iarăşi la drum. Ashley se 
uită cu jind înapoi la magazin, întrebându-se de ce nu merseseră 
şi ele acolo. Trecură pe lângă o constelație de buticuri elegante. 
Bulgari. Louis Vuitton. Tiffany. Gucci. Versace. Valentino. Apoi 
ieşiră cu totul de pe Rodeo Drive. 

În cele din urmă, nu mai putu răbda. 

— Nu oprim aici? întrebă ea plângăreţ, când trecură de Saks 
Fifth Avenue. 

— Nu mergem pe Rodeo Drive, răspunse Lauren. 

— Oh? De ce nu? Credeam că o să ne facem cumpărăturile în 
Beverly Hills, zise Ashley, dându-şi capul pe spate. 

— Desigur, orice turist poate cumpăra de pe Rodeo Drive, zise 
Lauren pe tonul condescendent pe care Ashley îl recunoscu fiind 
al ei înseşi. Dar mergem într-alt loc mai bun. 

— Ce-i mai bun decât Beverly Hills? vru să ştie A.A., dar Lili 
ridică doar din umeri. 

Oare Lauren ştia ceva ce ele nu ştiau? Oare chiar aveau să fie 
şcolite într-ale cumpărăturilor de o fată care îşi petrecuse 
întreaga ei viaţă, până în momentul de faţă, în pulovere second- 
hand? 

Ashley se foi în loc. Lauren avea să le ducă probabil într-un loc 
care să sară în ochi, ca Beverly Center sau mai ştiu eu care. Dar 
nu se putea face nimic în privinţa asta. Afară, peisajul începu să 
se schimbe, de la străzile sclipitoare din Beverly Hills spre 
împrejurimile mai nisipoase ale adevărului Los Angeles. Ashley 
nu putea pricepe de ce trebuiseră să părăsească Rodeo Drive 
fără să se oprească la nici măcar un magazin. 

Întinse mâna şi o ciupi pe Lili, de plictiseală. 

— Au! ţipă Lili, pocnind-o peste mână. Asta pentru ce-a fost? 

— Pentru nimic, oftă Ashley. 

Nici s-o vadă pe Lili sărind din scaun nu fusese atât de 
amuzant pe cât se gândise ea c-o să fie. 

— Mm, hello, îi aruncă ea lui Lauren. 

— Da? întrebă Lauren. 

Ashley vorbi răspicat, pronunţând fiecare silabă, ca să-şi 
marcheze mai bine nemulţumirea dezaprobatoare. 

— Unde mergem, mai exact? Nu pentru asta am venit aici. Au! 


scheună ea, simțind o durere usturătoare pe braţ când Lili o 
ciupi, la rândul ei. Nu-i corect. Tu strângi prea tare. 

Ashley o ciupi din nou pe Lili, iar Lili îi răspunse în acelaşi fel, 
până când ambele fete erau acoperite de urme roşii pe braţe şi 
pe picioare. 

— Promit c-o să vă placă, zise Lauren, disperată. 

— Promisiunile se fac pentru a nu fi ţinute, se răsti Ashley. 
Băiete, întoarce maşina şi hai înapoi la Saks. 

— Regret, domnişoară. Trebuie să merg unde îmi spune 
Lauren, zise Dex calm. 

— Fetelor, fetelor! interveni deodată A.A.. Uite-o pe DAPHNE 
SHEPARD! ţipă ea, făcând nebuneşte semn către o zvârlugă de 
fată blondă tunsă bob, care mergea repede pe stradă, ţinând o 
uriaşă geantă Balenfliga, aproape la fel de mare cât torsul ei. 

Ashley o dădu imediat la o parte pe Lili şi amândouă practic se 
căţărară una peste cealaltă ca să arunce o privire. 

— Oh-Doam-ne. E chiar Daphne, zise Lili, muşcând din 
mărgelele sale de emoție. 

— Opreşte maşina! porunci Ashley. Acum! 

Dex opri. 

Fie că tonul lui Ashley fusese tăios şi categoric, fie că 
ajunseseră în sfârşit unde voise să le aducă Lauren, Ashley nu 
ştia. Dar nu acordă un al doilea gând chestiunii, de vreme ce 
trebuia să vadă încotro o luase Daphne şi, mai important, ce 
avea să cumpere ea. 


21 


SHOPPINGUL ESIE UN SPORI 
COMPETITIV, IAR LILI ÎNTOTDEAUNA 
TINTEŞTE MEDALIA DE AUR 


LILI APROAPE CĂ SE ÎMPIEDICĂ ÎN PROPRIII PAPUCI CU TALPĂ de 
plută când ieşi din decapotabilă, grăbită să pornească după 
Daphne Shepard. Starul o luase pe o stradă încântătoare, 
străjuită de copaci, înţesată de buticuri mici, unicat, şi era greu 
să ţină un ochi pe ea, de vreme ce lui Lili i se părea că fiecare 
fată de pe stradă era o clonă a lui Daphne. Toate purtau 
camizole fluturătoare şi pantaloni scurţi de jeanşi, la fel de 
minusculi ca şi ochelarii lor de soare, iar genţile lor erau enorme. 

— Ăsta e Bulevardul Robertson, spunea Lauren. Sora mea e 
studentă la UCLA şi ea mi-a zis că ăsta este locul unde îşi face cu 
adevărat cumpărăturile toată lumea din L.A.. 

Lili dădu din cap, aprobator. Se simţea o vibraţie molcomă, 
discretă în atmosfera locului, unde nu se vedea nici urmă de 
turist mânuitor de Nikon. 

— Unde s-a dus? întrebă ea, nemaivăzând-o pe Daphne. 

— Cred că a intrat acolo, zise A.A., luând-o înainte spre un 
butic colorat ca o bomboană, de vizavi. 

Încercară să intre, dar se treziră blocate de o gloată de 
cumpărători aliniaţi după un cordon de catifea. In faţa 
magazinului. Coada era atât de lungă încât şerpuia de-a lungul 
întregului cvartal şi după primul colţ 

Lili recunoscu magazinul ca unul dintre centrele preferate ale 
celebrităților, despre care citise totul în tabloidele sale preferate. 
Buticul modern şi articolele sale - tricouri proclamând jurăminte 
de credinţa în actuala feudă a celebrităților, jeanşii zilei (care în 
momentul ăla erau skinny şi în culori neon) şi modelul de sacoşe 
mari de plastic Harajuku Lovers, ale lui Gwen Stefani erau la fel 
de faimoase ca şi celebrităţile care făceau shopping acolo. 

— Ce naiba? exclamă Ashley, hotărâtă să intre cu forţa. 

Lili trebui să fie de acord. Nu auzise niciodată de vreo coadă 


pentru intrarea într-un magazin. Poate de aceea L.A. era numit 
la-la lana!&. Totul în acest oraş părea ieşit din comun. Cerul era 
mai albastru. Maşinile erau mai mari. Toată lumea de pe stradă 
arăta ca un star de cinema. Chiar şi magazinele erau organizate 
ca nişte cluburi de noapte, îşi zise Lili, ceea ce o duse cu gândul 
la petrecerea mixtă şi toate lucrurile pe care le mai avea încă de 
bifat de pe lista ei de priorităţi. Mai era doar o săptămână până 
la petrecere. Nicio problemă, îşi scoase telefonul mobil şi sună un 
bine-cunoscut organizator de petreceri la care apela întotdeauna 
mama ei. Putea măcar să fie productivă, de vreme ce erau silite 
să stea la rând. 

— Am nevoie de nişte hors d'oeuvre calde şi reci, de un bar 
sushi şi de un bufet pentru aproximativ o sută de persoane, zise 
ea. Trimiteţi-mi meniul pe faxul telefonului meu, ca să-l aprob. 
Mulţumesc. 

Mâncare? Bifat. 

— Asta-i extraenervant! anunţă Ashley, înghiontind în dreapta 
şi-n stânga pentru cel mai bun loc, cum făcea de obicei. 

Lili se bucura în secret să vadă durere pe faţa lui Ashley. Ei i 
se întâmpla atât de rar să întâmpine vreo opoziţie. Nimeni nu-i 
spunea vreodată „nu” lui Ashley. Ea nu ştia ce înseamnă „nu”; 
pentru Ashley, „nu” însemna doar „nu acum” sau „poate mai 
târziu”. 

— Hei, ce faci? strigă o cumpărătoare enervată, care purta 
trendurile sezonului - sandale de lac cu talpă ortopedică, geantă 
metalizată şi vestă în carouri - toate deodată. 

— Treci la rând! protestă o alta, ridicându-şi mânioasă 
mânecile balon ale bluzei sale tunică. 

— Ai grijă, ameninţă A.A., stând dreaptă şi uitându-se în jos la 
o victimă a modei care dăduse un cot în direcţia ei. 

Era bine s-o ai pe A.A. Prin preajmă în momente ca astea. Ea 
nu înghiţea nicio mizerie de la nimeni. 

Părea că nu vor ajunge niciodată înăuntru, până când le prinse 
din urmă Lauren. Noua lor prietenă rămăsese în urmă ca să stea 
de vorbă cu Dex şi, bineînţeles, niciuna dintre fete nu se ostenise 
s-o aştepte. Lili nu putu să nu observe că arăta uşor amuzată 
când se apropie. 

— Ce faceţi aici, în spate? întrebă Lauren. 

— Mm, stăm pentru că e o coadă? o zeflemisi Ashley 

Lauren oftă. 


18 Un loc desprins de realitate, fără nicio legătură cu realitatea. 


— Haide, veniţi după mine. Sunt cunoscută aici, le spuse ea, 
mergând liniştită înapoi până în faţa magazinului, de parcă asta 
făcea dintotdeauna. 

Lili schimbă o privire de hai s-o vedem şi pe-asta cu celelalte 
Ashley, dar se ţinură conştiincioase după Lauren, nevrând să fie 
lăsate pe-afară, în caz că spunea adevărul. 

— Bună, Cherry! zise Lauren, schimbând sărutări în aer cu fata 
slăbănoagă, într-un fals tricou vintage Led Zeppelin şi jeanşi roşii 
deasupra gleznei, care manevra uşa. Astea sunt prietenele mele. 
Putem intra? 

— Sigur. Bună, fetelor! le zâmbi vânzătoarea. O, Doamne, eo 
nebunie astăzi. Cred că a fost o emisiune pe E!” weekendul ăsta 
sau cam aşa ceva, zise ea, desfăcând cordonul de catifea şi 
făcându-le semn să intre. 

Lili o apucă de mână pe Ashley şi văzu că A.A. făcuse la fel cu 
mâna cealaltă a lui Ashley şi toate trei intrară în fugă în magazin 
fără să se mai ostenească să-i mulţumească lui Lauren. 

— Unde e ea? scânci deznădăjduită Lili, nezărind nicăieri prin 
magazin capul blond al lui Daphne. 

Dar îşi pierdu interesul pentru descoperirea vedetei odată ce-i 
picară ochii pe un suport cu rochii multicolore pe umeraşe. Văzu 
că Ashley ochise impresionanta colecţie de încălţăminte, iar A.A., 
grămezile de jeanşi. 

Timp de mai bine de douăzeci de minute, Lili se concentră pe 
găsirea rochiei perfecte pentru petrecerea dansantă. Ştia exact 
ceea ce-şi dorea: ceva la modă dar nu trendy, ceva feminin dar 
nu cochet, ceva şic dar deopotrivă lejer de purtat, care să-i 
îngăduie să se mişte. Nu voia să-şi petreacă întreaga seara 
trăgând de un tiv prea scurt sau ridicându-şi breteluţe care tot 
cădeau. Alese vreo câteva modele promițătoare şi dispăru într- 
una dintre cabinele de probă din spatele magazinului. 

Câteva minute mai târziu, trase draperia ca să se poată studia 
în oglinda uriaşă plantată în faţa tuturor cabinelor. Magazinul 
părea să încurajeze cumpărătoarele să fie prezentatoare de 
modă pentru articolele pe care le aleseseră, iar ea trebui să se 
lupte cu un pâlc de fete superbe probând o multitudine de topuri 
fără spate, până să se zărească în oglindă. Se cercetă într-o 
rochie de dantelă albă şi cu tiv în colţuri. 


19 Sau E! Entertainment Television principala reţea de televiziune prin cablu şi 
satelit din SUA, majoritatea programelor sale fiind în legătură cu Hollywoodul şi 
lumea divertismentului. 


Prea de copil mic, gândi Lili, clătinând din cap. 

Următoarea a fost o rochie-cămaşă neagră, cu un rând de 
nasturi supradimensionaţi într-o parte. 

Prea arată a costum. 

O îmbrăcă pe ultima, o rochie simplă de jerseu negru, cu 
bretele spaghetti. Nu-ţi atrăgea deloc atenţia pe umeraş, dar Lili 
avea o bănuială că era una din acele rochii înşelător de simple, 
dar şic fără efort. Odată ce se văzu în oglindă, se convinse. Asta 
era. 

Rochia îi contura şoldurile subţiri, iar decolteul drapat îi 
dezvelea claviculele delicate. Era perfectă, era a ei. Se înfioră 
puţin de fericirea beţiei shoppingului. 

Apoi auzi zgomotul unor draperii trase în lături cu un gest larg 
şi privi, gata să-i vină rău, cu o presimţire neplăcută, cum Ashley 
ieşi fudulă din cabina el de probă. Beţia shoppingului i se risipi, 
iar ea reveni nemilos cu picioarele pe pământ. Ashley purta 
exact aceeaşi rochie. 

— O, Doamne! exclamară amândouă în cor. 

Lili se simţi mai bine când amândouă începură să râdă după 
ce îşi dădură seama ce făcuseră. Dar ea se opri din râs când auzi 
ce spuse mai departe Ashley 

— Eşti aşa de enervantă, o tachină Ashley. 

— Eu? Tu eşti cea care întotdeauna mă tragi pe sfoară, replică 
Lili, încercând să-şi păstreze vocea degajată. 

Ea fusese cea care le sugerase să-şi ia toate trei genţi Fendi 
Spy pentru reînceperea anului şcolar şi uite ce se întâmplase. 

Lili o zări pe A.A. venind spre ele ca să fie arbitru, cum făcea 
întotdeauna. 

— Arăţi splendid în asta, Lil, zise A.A.. Şi tu la fel Ash, adăugă 
ea, aproape ca şi când s-ar fi gândit mai bine. 

Lili nu avea nicio idee de ce-şi dorea Ashley rochi aia, de 
vreme ce culoarea neagră intensă o făcea să pară total ştearsă. 
Nu că i-ar fi spus asta vreodată lui Ashley. 

— Da, amândouă arătaţi grozav, fetelor, aprobă Lauren, 
apropiindu-se şi dându-şi şi ea cu părerea, deşi nimeni nu-i 
acordă vreo atenţie. 

— Mă gândeam s-o port la petrecerea cu dans, declară Ashley, 
cu mâinile în şolduri. 

— Şi eu la fel, contracară Lili, cu încordare în voce. Eu am 
găsit-o prima. 

Simţi tensiunea din încăpere ridicându-se când fiecare dintre 
ele se cercetă pe furiş în oglindă. Nimeni nu mai spuse nimic o 


lungă bucată de vreme, până când vocea distantă a lui Ashley 
rupse tăcerea. 

— Ştii, Lili, eu cred că arată grozav pe tine, câtă vreme tu te 
simţi bine să-ţi arăţi atât de multă piele, gânguri ea. E un pic 
destrăbălată. 

— Vorbeşti serios? întrebă Lili. 

Se strâmbă. Oare avea dreptate Ashley? Arăta a cartierul 
perdiţiei? Acum, când chibzuia la asta, parcă era o rochie prea 
îndrăzneață. Sau Ashley doar o ducea de nas? 

— Cred că îi vine grozav, interveni Lauren. Chiar te prinde, Lil. 

Nu că lui Lili i-ar fi păsat ce părere avea Lauren, oricum. 
Treaba asta era între ea şi Ashley. 

— Oh, categoric, încuviinţă Ashley, de parcă Lauren ar fi 
judecat foarte drept. Nu cred că arată deloc a prostituată minoră. 

— Nu pot să crede c-ai făcut-o pe Lili o târfă minoră, râse A.A.. 

A.A. n-avea să fie de niciun ajutor, gândi deznădăjduită Lili. Ea 
era neutră ca Elveţia ori de câte ori se isca vreo altercaţie în 
privinţa stilului şi nu se implica niciodată în turnirurile prietenelor 
ei pentru poziţia de frunte. 

— Mă mai gândesc, spuse Lili, întorcându-se în sanctuarul 
cabinei sale, cu o expresie de îndoială pe faţă. 

Dintr-odată îşi dorea să fi mers singură la cumpărături. 

— Mda, nici eu n-am s-o iau, zise Ashley, triumfătoare, cu o 
voce care sugera caz închis. 

Mai vedem noi, gândi Lili. 


22 


NU JUDECA O FATĂ 
PÂNĂ CE N-AI MERS O MILĂ 
ÎN BOTINELE El JIMMY CHOO 


Pe când Lili fusese ocupata să se admire în oglindă, Ashley 
întorsese eticheta cu preţul. Şase sute de dolari. Era şocată. Nu 
din cauza preţului, care era piperat, desigur, dar asemănător cu 
al numeroaselor haine de designer din şifonierul ei. Era şocată 
pentru că abia atunci îşi dăduse seama că în niciun caz nu şi-ar fi 
permis s-o cumpere. Mama ei îi confiscase toate cărţile de credit. 
Singurul card pe care îl mai avea în portofelul din geanta Fendi 
era unul de debit, legat de contul alocaţiei sale. Care avea doar 
două sute cincizeci de dolari pe el. Destul cât să acopere masa 
de prânz, poate şi o pereche de jeanşi, dacă ar fi găsit vreunii 
Superfine la reduceri. Dar asta era tot. 

Dacă ea nu putea avea rochia, în niciun caz n-avea s-o lase 
nici pe Lili să şi-o ia. Slavă Domnului că Lili era atât de uşor de 
influenţat. Cu siguranţă n-avea să cheltuiască şase sutare după 
ce Ashley o făcuse t... Ashley intră în cabina ei de probă 
simțindu-se mult mai bine. 

Lăsă toate prostiile alea de ţoale exagerai de scumpe într-o 
grămadă pe podeaua cabinei de probă şi porni să mai dea o tură 
prin magazin. Locul ăsta era o hoţie curată. Acum, că îşi amintise 
că era efectiv săracă pe ziua aceea, îşi pierduse interesul pentru 
shopping. Mă rog, poate că ar putea găsi ceva pe mesele de 
chilipiruri de la intrare. De regulă, Ashley ocolea secţiunile 
bagatele-şi-lumânări din buticurile scumpe de designer. Ştia că 
existau doar ca astfel cele cu bugete mai mici să se poată simţi 
ceva mai bine. De parcă un breloc de zece dolari conta. 

Apoi găsi ceva. O cupă de plastic auriu, decorată cu pietre 
false şi cu un blazon pe care era scris CODOAŞA cu litere 
multicolore. O Cupă de Codoaşă. Amuzant. Şi nu costa decât 
optsprezece dolari. Bingo! Rânji, fără să-şi dea seama că ăsta era 
exact genul de cumpărătură de consolare pe care măsuţele alea 


aveau rolul s-o încurajeze. O cumpără la casă, unde A.A. Plătea 
pentru un teanc de jeanşi Serfontaine şi un maldăr de tricouri. 

— Nu crezi că-i simpatic? întrebă A.A., ridicând un tricou pe 
care scria „Mica domnişoară autoritară”. 

— Foarte drăguţ, aprobă Ashley. 

— Asta-i tot ce-ţi iei? 

A.A. se uită curioasă la Cupa Codoaşei. 

— Nu mi-a plăcut nimic altceva, minţi Ashley. 

Chiar va trebui să i-o dea mamei sale când vor ajunge acasă. 
Toată ziua îi era distrusă. 

Lili veni la casă tot cu mâinile goale, deşi Lauren apăru cu o 
grămadă de sacoşe de cumpărături. 

— Super! zise Lauren, arătând spre Cupa Codoaşei a lui 
Ashley. Vreau şi eu una! 

Fireşte că vrei, gândi Ashley, când Lauren dădu fuga înapoi la 
coşurile de chilipiruri de lângă vitrina din faţa magazinului ca să- 
şi cumpere şi ea una. 


Toate patru ieşiră din magazin, zăbovind lângă trotuar, unde 
coada celor ce voiau să intre crescuse exponențial de când 
sosiseră ele. Soarele de amiază pârjolea necruţător, iar Ashley 
începuse să-i simtă de-adevăratelea dogoarea, care-i înţepa 
pielea albă. 

— Scârbos, cred că transpir, zise ea, umezindu-şi faţa cu un 
spray cu aerosoli Evian. 

Deprinsese obiceiul ăsta de când familia ei fusese în Elviera, în 
vacanţa de primăvară de anul trecut. 

— Mai vrea cineva o pulverizare? 

— Dă-l încoace. 

A. A. luă tubul şi îşi oferi o doză sănătoasă. 

— Fetele nu _ transpiră, strălucesc, zise Lili, citând din 
profesoara lor de sport, în timp ce se învăluia într-o ceaţă fină. 

Educaţia fizică la Gamble era un soi de glumă. Deunăzi 
învăţaseră cum să joace crochet şi alte „jocuri pe iarbă”. 

Lauren acceptă spray-ul mineral Evian de la Lili şi apăsă pe 
buton, eliberând brusc o masă explozivă de apă. Tuşi, clipind 
des, spre amuzamentul celorlalte trei. Ashley zâmbi cu 
superioritate. Poţi să scoţi tembelul din convențiile benzilor 
desenate, dar nu poţi scoate invențiile benzilor desenate din 
tembel. 

— Unde mai mergem acum, Lauren? întrebă A.A, 

— Da, unde mai mergem acum? repetă şi Lili. 


Însă mai înainte ca Lauren să apuce să răspundă, Ashley 
hotărî că era timpul să pună capăt turului lui Lauren prin Los 
Angeles. 

— Cred c-am văzut-o pe Daphne ducându-se în partea aia, 
zise ea, arătând către magazinul de vizavi. Eu mă duc acolo, 
adăugă ea, aşteptându-se ca toată lumea s-o urmeze. 

— Magazinul ăla are cea mai bună gamă de încălţăminte, 
încuviinţă Lauren, scoţându-şi ochelarii de soare şi mijind ochii în 
direcţia indicată de Ashley. Dar cred că ar trebui să vedem şi ce 
vinde magazinul din josul străzii. Au lucruri bune dacă încă mai 
căutaţi o rochie pe care s-o purtaţi la petrecerea noastră. 

— Eu votez pentru pantofi, hotărî A.A.. 

— Ei bine, eu încă mai caut o rochie pentru petrecere, 
recunoscu Lili, uitându-se prudentă la Ashley şi la A.A., înainte de 
a i se alătura lui Lauren. 

Ochii lui Ashley părură gata să-i sară din orbite. Lili vorbea 
serios, voia să le lase baltă ca să se ducă cu Lauren? 

— Bine, zise ea, de parcă n-o deranja cu absolut nimic. Doar 
nu ai nevoie de permisiunea mea, pufni ea, pentru că Lili arăta 
de parcă permisiunea ei era exact ceea ce îşi dorea. 

Lili roşi. 

— Ne întâlnim pentru prânz, peste o jumătate de oră? 

Ashley ridică din umeri şi spuse ceva evaziv, începând să se 
îndepărteze, cu A.A. călcându-i pe urme. 

— Ce-i cu Lili în ultima vreme? întrebă Ashley, împingând uşa 
de sticlă care clincăni când ele pătrunseră în buticul alb. Se 
poartă de parcă n-ar mai fi prietena noastră. E, cum să spun, 
obsedată de Lauren. 

A.A. mormăi, dar nu-i răspunse. Asta era problema cu A.A. - 
nu puteai niciodată s-o atragi să vorbească de rău despre 
cealaltă prietenă bună a lor. Nu mult. 

Se uitară la rafturile cu încălţăminte. Lauren avusese dreptate, 
magazinul avea o colecţie orbitoare din cele mai noi creaţii de 
designer. Ashley trecu în revistă mărfurile: sandale elegante cu 
pietre scumpe de Giuseppe Zanotti, splendizi pantofi decupaţi 
Carmen Ho, excelenți pantofi fără toc Tory Burch Reva, cu discul 
de aur pe vârf. 

— Îmi plac astea, zise A.A., ridicând o botină de lac roşie 
Jimmy Choo de pe un raft din apropiere şi întorcând-o cu talpa în 
sus ca să vadă eticheta cu preţul. 

— Şi mie! se entuziasmă Ashley, luând cealaltă botină. 

— Ştiu, nu sunt grozave? întrebă o voce înflăcărată din spatele 


lor. 

Ashley se întoarse şi dădu cu ochii de Daphne Shepard, 
probând exact aceleaşi botine. Arăta chiar mai slabă şi mai 
frumoasă de aproape, cu ochi strălucitori de culoarea alunei şi un 
zâmbet orbitor. Bronzul ei avea o nuanţă delicioasă de caramel 
untos, iar genunchii îi erau la fel de mici ca şi coatele. Se mişca 
aidoma unei păsări - toată numai fluturare şi lumină. Le zâmbi 
fetelor şi se întoarse către vânzător. 

— Le iau. 

Ashley o ciupi tare pe A.A. de sub antebraţ, iar A. A făcu 
acelaşi lucru cu pielea antebraţului lui Ashley, dar niciuna nu zise 
nimic până când Daphne ieşi din magazin. 

— Asta a fost atât de cool! răsuflă A.A., dând drumul 
strânsorii. Hai s-o sunăm pe Lili şi să-i spunem ce-a pierdut. 

Işi scoase iute mobilul. 

— Hai să n-o sunăm şi să-i spunem c-am făcut-o, zise Ashley, 
rânjind. 

Să-i fie învăţătură de minte pentru că a fugit cu Lauren. 

— Nu fi rea, o mustră A.A., apelând. Hm! Nu răspunde. 

— Poate că ea şi Lauren au fugit în lume. 

A.A. îşi vâri telefonul la loc şi îi făcu semn vânzătoarei. 

— Ne daţi şi nouă două perechi din astea? întrebă ea. Mărimea 
35 şi 35,5? 

Vânzătoarea se întoarse cu două cutii de culoarea lavandei, iar 
Ashley îşi aruncă pantofii din picioare ca să le probeze. Lângă ea, 
A.A. făcea acelaşi lucru. Ashley se ridică şi admiră cum tocurile 
înalte îi alungeau gamba. Va trebui să le ascundă totuşi de 
mama ei - n-avea voie să poarte tocuri mai înalte de şase 
centimetri până împlinea treisprezece ani. 

— Botinele astea sunt super, declară ea. 

Fără îndoială că le luăm, încuviinţă A.A.. 

— Da. = 

Ashley dădu din cap. Incălţămintea la fel era o caracteristică a 
celor trei Ashley. Apoi se schimbă la faţă. Nu-şi putea permite 
botinele astea cum nu-şi putuse permite nici rochia neagră de 
mai devreme, dar dacă le-ar fi pus pur şi simplu la loc, A.A. ar fi 
întrebat de ce făcuse asta, iar ea nu voia ca A.A. să ştie că avea 
restricţie la bani. Dacă era ceva ce Ashley nu putea suferi, asta 
era mila. 

— Cum vi se par? întrebă vânzătoarea, apropiindu-se cu un 
zâmbet mieros. 

Ashley se pregătea să inventeze o scuză, dar mai înainte să 


poată deschide gura, A.A. îi întinse vânzătoarei cartea de credit. 

— Le luăm. Fac eu cinste. 

— Eşti sigură? întrebă Ashley, dorindu-şi deodată să nu fi fost 
atât de rea când vorbise de laxjock. 

Chiar dacă era categoric un ratat gras, şcolit acasă la el. Oare 
A.A. chiar nu urmărise niciun episod din Dateline? Ha-ha! 

— Haide, e un cadou de ziua ta, zise A.A.. 

— Mai sunt vreo două luni până la ziua mea, îi atrase atenţia 
Ashley. 

— Şi probabil ar trebui să-i iau o pereche şi lui Lili, adăugă 
A.A., gânditoare. Ziua ei a fost săptămâna trecută. 

— Mersi, A. 

Ashley oftă. Se aşeză la loc pe canapea, chibzuind la 
neaşteptata generozitate a prietenei sale. Poate că dacă i-ar fi 
spus mamei sale că erau un cadou, i-ar fi dat voie să le poarte. 

Toată lumea credea întotdeauna că viaţa lui Ashley Spencer 
era mai mult decât perfectă, dar uneori chiar şi cineva perfect ca 
Ashley Spencer n-o putea scoate la capăt fără un pic de ajutor de 
la prietenele sale. 


23 


CE VREA O FATĂ 


LAUREN O PRIVI PE LUI CUM SE UITĂ LUNG ÎN URMA PRIETE - 
nelor ei care se îndepărtau. Lili alesese să vină cu ea şi nu cu 
celelalte două Ashley! Asta era de bine, nu? Lili era, de 
asemenea, cea care îi dăduse sfatul nesolicitat despre cum să o 
„câştige” pe Ashley Spencer. Lili era cheia. Ea era veriga slabă 
din gaşcă. Dacă ar fi reuşit cumva s-o facă pe Lili să înceteze de 
a mai fi prietenă cu Ashley, asta ar fi creat o ruptură în însăşi 
textura existenţei celor trei Ashley. lar cele trei Ashley nu făceau 
rupturi. 

Dar Lili arăta de parcă regreta enorm decizia ei de a o porni de 
una singură. Arăta de parcă tocmai îşi pierduse cea mai bună 
prietenă ceea ce se şi întâmplase, oarecum. Lauren trebuia să 
acţioneze rapid. 

— Cred că au rochia ta la magazinul unde mergem. 

— Ce rochie? întrebă Lili. Nu ştiu despre ce vorbeşti. 

Bine, fie şi aşa. Avea să fie nevoie de un pic de viclenie. 
Intrară în magazinul care avea mai multe mese de lemn 
încărcate până sus cu toate felurile de tricouri de designer 
imaginabile, la preţuri cu care ţi-ai fi putut cumpăra zeci de 
tricouri Hanes trei la pachet. 

— Ashley, ce zici de ăsta? întrebă Lauren, ridicând un Henley 
cu adaos tricotat pe coaste. 

— De ce îmi tot spui Ashley? 

Lili se uita la Lauren de parcă Lauren ar fi fost un gândac sub 
un microscop. 

— Aăă, pentru că e numele tău? 

— Nu ştiu dacă ai observat, dar mi se spune Lili acum. Poţi să- 
mi spui şi tu Lili, ştii. Toată lumea îmi spune aşa, se burzului Lili. 

Lauren roşi. Fusese prea speriată să le spună lui Ashley Li şi lui 
Ashley Alioto pe numele lor de alint. Numai fetele de gaşcă din 
clasă SdA-urile le spuneau aşa. li mărturisi asta lui Lili. 

— N-am băgat de seamă, zise Lili, ridicând din umeri 

Lauren o urmări în timp ce îşi alese un tricou care costa tot 
atât cât costase vechea cameră digitală a lui Lauren. Părinţii ei 


economisiseră bani luni în şir ca să fie în stare să şi-o permită, în 
anul de dinaintea lansării YourTv. Pe Lauren încă o uluia cu câtă 
lejeritate puteau cheltui unele fete o avere pe lucrurile cele mai 
inutile. Cine ar fi ştiut că tricourile originale costă atât de mult? 
Chiar dacă tatăl ei îşi permitea acum să cumpere întregul 
magazin, lui Lauren încă nu-i venea la îndemână să arunce cu 
banii fără să clipească. 

Îşi văzură de treabă în tăcere, scotocind printre teancurile de 
tricouri superfine, până când Ashlei Li - Lili - scoase un oftat 
exasperat. 

— E ca şi cum întotdeauna totul se învârte în jurul ei, ştii? 
Bine, dar eu? zise ea mânioasă. Vreau să spun, eu am găsit 
prima rochia aia. s 

Lauren intui că era cel mai bine să nu-i răspundă. Asta era un 
exemplu foarte potrivit de întrebare retorică. Lili nu avea nevoie 
de un răspuns. Voia doar să scape de povara din piept. 

— Totul trebuie să fie întotdeauna cum vrea ea. Ca 
nenorocitele alea de brioşe. 

— Brioşe? întrebă Lauren, total nedumerită. 

— Pentru petrecerea de la şcoală. Ca desert. Drăguţ, nu? A 
fost ideea mea. Dar Ashley insistă că trebuie să avem brioşe 
făcute după reţeta bucătăresei ei. Lili scotoci prin geantă şi 
pescui o bucăţică de hârtie mototolită. Dar nu pot găsi niciun 
patiser care s-o facă. Nu vin să folosească o reţetă de casă. Poţi 
fie să comanzi brioşele lor, fie să ţi le faci singură. Un soi de 
asigurare. lar eu n-am de gând să coc o sută de brioşe. 

— Şi atunci de ce nu le poate face bucătăreasa lui Ashley? 

— Pentru că aparent asta nu e treaba ei. Lili clătină din cap. 
Cel puţin, din câte spune Ashley. Am sunat deja la douăzeci de 
patiserii. Toate mi-au spus nu. 

Lauren luă reţeta din mâna ei şi o studie. 

— Pare să fie doar o reţetă de brioşe de vanilie. 

— Da. Şi? 

— Şi atunci de ce nu comanzi brioşele obişnuite de la patiserii? 
Ashley n-o să afle niciodată, nu? Şi dacă nu află, n-o să se supere 
nicicum. 

Părea o soluţie destul de uşoară. 

Ochii lui Lili sclipiră. A 

— Ai dreptate. De ce nu mi-a trecut şi mie prin cap? Işi scoase 
mobilul. Alo? Am vorbit mai devreme, mai ştiţi? Da. Pot să iau o 
sută din brioşele dumneavoastră obişnuite de vanilie? Numai 
puţin, am mai primii un apel. Oh, lăsaţi, nicio grijă, e doar o 


prietenă de-a mea. O să las să intre căsuţa vocală. Da. Cu 
glazură de cremă de unt. Pentru vinerea viitoare. Da. Livrare. 
Aveţi deja adresa. Mersi, Lauren, zise Lili, punând telefonul la loc, 
în geantă. 

— Nicio problemă. 

— Tu îţi iei vreun tricou? întrebă Lili, ridicând tricourile pe 
care şi le alesese ea, în culori pastel. 

Lauren se pregătea să clatine din cap. Apoi se opri. Lili se uita 
la ea de parcă nu era în toate minţile dacă lăsa să-i scape ocazia 
de a-şi cumpăra tricouri. lar In clipa asta, avea nevoie ca Lili s-o 
placă. Lauren se hotărî să cumpere un tricou. 

Se mai vânturară o vreme prin magazin, până când Lili 
observă că trecuse o jumătate de oră încheiată de când se 
despărţise de prietenele sale. Dar ai fi crezul că trecuseră ani, 
după felul în care Lili le tot suna şi le trimitea mesaje în fiecare 
secundă. Independenţa era o experienţă costisitoare, se părea. 
In cele din urmă, Lili hotărî să vadă dacă prietenele ei mai erau 
încă la magazinul de pantofi şi o târî pe Lauren înapoi în locul 
unde se despărţiseră. Lauren şi-ar fi dorit să fie în stare să 
petreacă împreună, doar ele două, puţin mai mult timp. Lili nu 
era nici pe jumătate la fel de insolentă pe cât era când erau prin 
preajmă celelalte două Ashley, 

— Ei, iată-vă, fetelor! zise Lili, repezindu-se în magazinul de 
pantofi, cu o evidentă uşurare în glas. 

Lauren le văzu pe Ashley şi pe A.A. - îşi aminti că era şi ea una 
de-a lor acum şi îşi îngădui să le folosească numele de alint - 
aşezate pe o canapea de catifea, cu mai multe cutii de pantofi 
deschise, împrăştiate în faţa lor. 

— Oooh, ce botine drăguţe, zise Lili, năpustindu-se la botinele 
roşii de lac pe care le ţinea fiecare dintre ele. 

— Poftim, zise A.A.. Pentru tine. Îi întinse lui Lili una dintre 
cutii. La mulţi ani, cu întârziere. l-am cumpărat şi lui Ashley o 
pereche, de ziua ei. Şi una pentru mine. 

— Ce sunt astea? întrebă Lili, deschizând cutia. 

Scoase un chiot când văzu ce era înăuntru şi luă loc lângă 
Ashley, pe canapea. Nu mai prididea să-şi scoată pantofii destul 
de repede şi să tragă afară din hârtia fină, de culoarea lavandei, 
perechea identică de botine roşii. Lauren se aşeză în capătul 
îndepărtat al canapelei. 

— Vă puteţi da mai încolo, fetelor? întrebă ea, dar niciuna nu 
se clinti. 

— A.A! Eşti un superstar! exclamă Lili, trăgând fermoarul 


noilor sale botine. 

— Daphne şi-a luat o pereche adineauri, zise Ashley, cu 
nepăsare. 

— A fost aici? tresări Lili. 

Ashley dădu din cap. 

— A stat un timp cu noi. Suntem categoric cele mai bune 
prietene acum, zise ea, înfumurată. 

— Auu, se văită Lili. Cum arăta? Ce altceva a mai cumpărat? 

Nici măcar nu-şi dau seama că sunt şi eu aici, gândi Lauren, 
apropiindu-se puţin de Lili, în încercarea de a-şi face un pic mai 
mult loc, de vreme ce stătea atârnată precar chiar pe margine, 
ghemuită într-o poziţie jumătate şezând pe canapea, jumătate 
stând pe vine. 

— Poate o să-mi iau şi eu o pereche, murmură ca, pentru sine. 
Aş putea proba şi eu o pereche din astea, mărimea 35,5? o 
întrebă pe vânzătoare, arătând către botine. Apoi se întoarse 
către fete, acum încălţate toate trei cu noile lor botine. Voi, 
fetelor, ştiţi deja ce-o să purtaţi la petrecere? 

— Doamne, nu, răspunse A.A., încrucişându-şi braţele. Eu nu- 
mi fac planuri cu atâta timp înainte. 

Şi ridică din umeri. 

Lauren remarcă atunci că petrecerea era în vinerea aceea. 
Dar cineva ca A.A., care întotdeauna fusese frumoasă, probabil 
nu fusese niciodată nevoită să-şi faci griji despre cum o să arate. 
Spre deosebire de Lauren, care încă se uita de două ori, de 
flecare dată când îşi zărea reflecţia în oglindă, de vreme ce nu-i 
prea venea să creadă că era ea aceea. 

— Ceva din garderoba mamei mele, cel mai probabil, zise A.A., 
înfoindu-şi bretonul. Designerii încă îi mai trimit tot timpul chestii 
grozave. 

— Nici eu nu ştiu încă, spuse şi Ashley. 

Lili tăcu, observă Lauren. 

Vânzătoarea se întoarse. 

— Îmi pare rău, acelea au fost ultimele botine mărimea 35,5, 
zise ea, arătând spre cutia pe care o ţineam Ashley. 

— Oh, bine. Bănuiesc că va trebui să le comand de la un alt 
magazin, spuse Lauren cu nonşalanţă, încercând să nu-şi arate 
amărăciunea pentru faptul că fusese lăsată din nou pe-afară. Lili 
şi cu mine ne-am cumpărat tricouri identice, zise ea, într-un efort 
de a reînvia camaraderia pe care o împărtăşiseră cu puţin timp 
în urmă. 

Era doar un tricou. lar tatăl ei şi-l putea permite. 


— E doar unul obişnuit, zise Lili repede. Vreau să spun, oricine 
îşi poate cumpăra un tricou alb, nu? 

Lauren încercă să nu se simtă ofensată şi se uită în jos, la 
cizmele ei cu talpă groasă. O rodeau şi deja simţea cum i se 
formează o băşică la degetul mare. Cele trei Ashley întotdeauna 
se descurcau umblând pe tocuri înalte, cu o graţie fără efort. 
Oare vreuna dintre ele suferea ca să fie frumoasă? Ele trei 
stăteau în picioare în faţa oglinzii cât peretele. Incepuseră să 
imite lovituri de arte marţiale cu piciorul, apoi se prinseră de 
braţe şi cântară New York, New York. 

Privind cum Lili o trage de cozi pe A.A., şi cum Ashley le pune 
coarne pe la spate celor două prietene ale ei, cum râd şi se 
împing una pe alta, Lauren uită cu desăvârşire despre sabotarea 
trioului lor. Tot ce îşi dorea în clipa aceea, mai mult decât orice 
pe lume, era să fie şi ea una de-a lor. 


24 


O VEDETĂ LA ANANGHIE 


— MI-E FOAME, ANUNŢĂ A.A., CÂND TOATE PATRU IEŞIRĂ DIN 
magazinul de pantofi. 

Se uită la ceas. Parcă trecuseră ore de când coborâseră din 
avion şi, pe bune, tot ce mâncaseră în ziua aceea nu se putea 
considera o masă adevărată. 

— E un restaurant mai încolo, destul de bun, sugeră Lauren cu 
timiditate. 

— Hai să mergem, le îndemnă A.A., mai înainte ca Ashley şi 
Lili să poate protesta. 
mijlocul străzii. Ca şi la magazinul de mai devreme, era mare 
agitaţie în faţa localului, cu un şuvoi neîntrerupt de automobile 
scumpe oprind lângă trotuar, o armată de fotografi pândind de-o 
parte şi de alta a intrării, şi o ceată de curioşi şi de gură-cască 
vânturându-se în jurul clientelei bona fide a restaurantului. 
Aceasta părea să includă un mare număr de persoane ascunse în 
spatele pălăriilor, şepcilor şi ochelarilor de soare, ceea ce nu 
putea decât să indice prezenţa unei mari celebrităţi. 

— la uitaţi-vă ce tipi sexy! zise A.A., minunându-se de 
zâmbetele strălucitoare ale mai multor tineri incredibil de 
chipeşi, toţi îmbrăcaţi în cămăşi albastre impecabile, încheiate 
până sus, pantaloni de doc kaki bine călcaţi şi cravate cu dungi, 
şmechereşti. 

Un grup de astfel de băieţi stăteau în picioare, în faţa unui 
gard alb de uluci. 

— E vreo şcoală pregătitoare prin apropiere? întrebă A.A.. 

— Mm, ei sunt valeţi, îi explică Lauren. Aici e Ivy. 

— Oh. Drăguţ! zâmbi A.A.. 

Auzise de Ivy, bineînţeles, dar nu se simţise niciodată 
instantaneu veselă ca acum. Nu doar din pricina factorului 
celebritate - auzise că mâncarea de la Ivy e foarte bună, cel 
puţin ar fi trebuit să fie mai bună decât amestecurile de tofu New 
Age la care mama ei întotdeauna o târa şi pe ea de fiecare dată 
când se aflau în Los Angeles. 


Lauren merse drept în faţa cozii, iar A.A. observă că era 
întâmpinată călduros de către şeful de sală. Fata asta în mod 
cert se schimbase. Anul trecut, Lauren era atât de timidă, încât 
abia putea vorbi când o ascultau profesorii la lecţie. Acum îşi 
făcea drum printr-un restaurant înţesat de vedete de la 
Hollywood de parcă era al ei. Ca să nu mai vorbim că îl cunoştea 
pe Billy Reddy şi că şoferul ei s-ar fi putut să fie chiar laxjock. Era 
ca o poveste de la Cenuşăreasă la prinţesă. A.A. se întrebă unde 
se dusese Dex să-şi petreacă după-amiaza. Fusese dezamăgită 
că nu rămăsese şi el cu ele. Dar poate că era mai bine aşa, de 
vreme ce astăzi era doar o zi dedicată prieteniei între fete. 

Şeful de sală le conduse la o masă semiumbrită în curtea 
interioară centrală şi mai mulţi oaspeţi de la mesele alăturate îşi 
ridicară capetele ca să vadă cine erau ele. A.A. spera că nu 
fuseseră prea dezamăgiţi să descopere că fetele erau nişte 
nimeni, deşi, după cum păşeau Ashley şi Lili, ai fi crezut că sunt 
câştigătoarele lui People's Choice Award. 

— Tata ne-a adus aici la prânz, ultima oară, zise Lauren, 
deschizând meniul legat în piele. Incercaţi salata Cobb, e 
fantastică. 

În momentul acela, chelnerul lor, cu siguranţă cel mai frumos 
individ pe care-l văzuse A.A. în ultimele cinci minute, apăru să le 
ia comanda. 

— Patru salate Cobb? întrebă el. Daţi-mi voie să ghicesc, 
dressing separat? 

Toate patru dădură din cap. A.A. îşi închipui că erau toate prea 
orbite de frumuseţea lui ca să mai poată articula. 

— Mi se pare mie sau oamenii obişnuiţi din L.A. arată mult mai 
bine decât oamenii obişnuiţi din oricare alt oraş? întrebă Lili. 

— Toată lumea e mai frumoasă aici, încuviinţă Lauren. Poate e 
de la apă. 

— Categoric. Ashley dădu din cap. Aici e locul nostru. 

— Poate c-ar trebui să ne mutăm aici, zise A.A., luând o 
înghiţitură din ceaiul cu gheaţă. Numai pentru valeţi. 

Se uită în jur prin restaurant, bucurându-se de căldura zilei şi 
simțind o emoție plăcută pentru faptul că se afla aproape de 
atâţia oameni faimoşi şi frumoşi. Se pregătea să mai ia o 
înghiţitură din paharul ei, când simţi o lovitură zdravănă de picior 
pe sub masă. Lili tresări şi ea, zgâlţâindu-şi paharul de limonadă. 
Ashley, bineînţeles. 

— Ce-i? întrebă A.A., un pic enervată acum, când fluierul 
piciorului îi zvâcnea dureros. 


Ashley se purtase atât de ciudat toată ziua, mai ales în 
privinţa cumpărăturilor. De regulă era de neoprit, dar tot ce 
cumpărase azi fusese o cupă ridicolă de plastic. Se bucura că le 
cumpărase ea ghetele lui Ashley şi lui Lili. Mama ei niciodată nu 
verifica măcar notele de plată doar le trimitea mai departe drept 
la secretarul fostului ei soţ. Alocaţia pentru hainele lui A.A. era 
finanțată din pensia alimentară. 

Îi urmări privirea lui Ashley şi văzu un tip înalt şi deşirat, cu 
părul blond-alb, venind spre ele. Numai un star de cinema atât 
de faimos ca Rake Parkins îşi putea permite să poarte un tricou 
pe care scria „Doar un alt puşti bogat”, deopotrivă cu jeanşii care 
erau atât de găuriţi încât se târau pe podea. Era înnebunitor şi 
exagerat de arătos, într-atât încât era aproape prea frumuşel. 

Lili făcu ochii cât cepele, iar A.A. chicoti în spatele paharului 
ei. 

Rake se opri chiar la masa lor şi, spre uimirea din ce în ce mai 
mare a lui A.A., îi spuse „Bună” lui Lauren. Ea le prezentă pe 
fete, una câte una, însă ele erau atât de amuţite de starul cel 
faimos, încât nici măcar Ashley nu izbuti decât să bălmăjească 
un „Salut”. 

— Cum. De. Îl. Cunoşti. Pe. Rake. Parkins. Semn de întrebare, 
spuse Ashley după plecarea lui Rake. 

— Tata a investit în noul lui film. A venit pe la noi pe acasă de 
vreo câteva ori, astă vară. E chiar drăguţ, iar el şi iubita lui au cel 
mai simpatic bebeluş, zise Lauren, luând o chiflă caldă din coşul 
de pâine şi ungând-o temeinic cu unt. 

Se purta de parcă era la ordinea zilei ca viaţa ei socială să se 
învârtă în jurul starurilor de cinema. 

Apoi chicoti, iar A.A. începu s-o placă de-adevăratelea pentru 
prima oară. 

— Ştiţi, când l-am întâlnit prima oară pe Rake aproape că am 
făcut pe mine, recunoscu Lauren. Dar după vreo două zile de 
când stătea la noi, ca musafir, mi-am dat seama că e doar un tip 
normal. Făcea atâta mizerie. Lăsa prosoape ude şi pahare de 
cafea pe jumătate golite peste tot. Şi se aştepta ca toată lumea 
să strângă după el. 

— O, Doamne, eu categoric aş strânge unul dintre prosoapele 
ude ale lui Rake, se oferi Ashley. 

— Şi eu la fel, adăugă Lili. 

Pe Lili ar fi trebuit s-o cheme Şi Eu La Fel în loc de Lili, gândi 
A.A.. 

Chelnerul prea frumos ca să fie doar un chelner se întoarse, 


aducându-le salatele. Fetele se apucară de mâncat, iar A.A. 
observă că Ashley ciugulea dintr-a ei, cum făcea întotdeauna, 
inspectând-o din toate unghiurile, întorcând fiecare frunză de 
lăptucă şi fiecare fir de brânză albastră rasă la fel de metodic 
cum ar studia un agent de la CSI fiecare fibră dintr-un covor. 

— E ceva în neregulă cu mâncarea ta? întrebă Lauren, părând 
îngrijorată. 

— Nu, zise Ashley tăios, schimbând o privire cu înţeles cu A.A.. 

— Ashley face aşa întotdeauna, stai liniştită, îi spuse A.A. lui 
Lauren. 

Ashley îşi drese vocea, îl chemă pe chelner, şi îi şopti ceva ce 
numai A.A. putea auzi. 

— Nu, domnişoară, răspunse chelnerul, clătinând din cap. 

— Sunteţi sigur? întrebă Ashley. 

— Da, domnişoară. 

Ashley îl studie pe chelner, apoi îşi privi salata cu suspiciune, 
şi numai după multă vreme începu să mănânce. 

A.A. se pregătea s-o întrebe pe Lauren dacă a mai stat vreun 
alt star de cinema pe la ea pe acasă, când sună telefonul lui Lili. 

— Oh, bună, Tommy, zise Lili, cu vocea sa cea mai 
profesională. Ridică degetul mare spre celelalte fete. Da. E vineri 
după-amiază. Nu uita, OK? Vi-neri sea-ra. A cincea zi a 
săptămânii. Ţi-am dat adresa ieri. Nu-mi spune că ai pierdut-o 
deja? OK, ţi-o trimit din nou. 

— DJ Tommy? întrebă A.A., de îndată ce Lili termină 
convorbirea. 

— Cine e DJ Tommy? vru să ştie Lauren. 

— E doar, cum să spun, cel mai bun DJ din oraş, zise Ashley. 

— Cu excepţia faptului că e extrem de bizar. A fost DJ la unul 
dintre prietenii fratelui meu, de bar mitzvah, şi a apărut atât de 
târziu că petrecerea aproape se încheiase, le reaminti A.A.. 

— Lil, vezi să ajungă acolo la timp, zise Ashley. 

— Nicio grijă, mă ocup. l-am spus că petrecerea începe la 
două. 

A.A. ştia că Lili avea s-o scoată la capăt. Nimic nu părea 
imposibil cu Lili şi Blackberry-ul ei. Ar fi putut probabil plănui şi 
cucerirea unei mici ţări cu obiectul ăla. 

Terminară salatele şi trecură la prăjitura cu fructe (patru 
linguri), când o blondă cunoscută se lovi de masa lor. 

— Sper că nu vă supăraţi, fetelor, zise Daphne Shepard, cu 
răsuflarea tăiată. Dar afară stă o patrulă de paparazzi şi nu vreau 
să mă vadă cu Rake. Flutură din mână spre Rake Parkins, în 


capătul celălalt al curţii interioare. E OK dacă ies din restaurant 
împreună cu voi? 

Era OK? 

Unu la mână, Daphne se întâlnea acum cu Rake? Ce se 
întâmplase cu iubita lui model şi copilul? Informaţii majore din 
interior! Doi la mână, trebuia să se prefacă oare că ele sunt 
bodyguarzii ei? Putea exista ceva mai grozav? Asta era mult mai 
bine decât să citeşti US Weekly. O trăiau. 

— Dar aici e problema, continuă Daphne. Şoferul meu e blocat 
în trafic, iar eu i-am spus lui Rake că ne întâlnim la Mondrian, 
peste cinci minute. Nu v-aş fi întrebat, dar... 

— Avem o maşină, o asigură Lauren. 

— De ce să nu-l punem pe Dex să oprească drept în faţa 
restaurantului şi să ţină motorul ambalat ca să pornim de îndată 
ce ne-am urcat toate în ea? sugeră A.A. dintr-o suflare. Şi apoi te 
putem lăsa chiar la hotel. 

Asta era exact ca atunci când mama ei fusese nevoită să evite 
presa de scandal, când fusese prinsă ieşind din clinica unde-şi 
făcuse liposucţie, anul trecut. Mama ei o învățase totul despre 
cum să-ţi faci ieşirea cu bine atunci când sunt implicaţi fotografii. 
Nu te opreai nicio clipă, mergeai cu capul în jos şi nu te uitai 
niciodată direct spre obiectiv. 

Se întoarse spre Lauren. 

— Unde e Dex? 

— E parcat chiar vizavi, spuse Lauren. Credeţi c-ar lăsa el un 
valet să conducă maşina aia? Staţi doar să-i spun planul. 

Câteva minute mai târziu, toate patru fetele o înconjurară pe 
Daphne, ieşind din restaurant într-un torent de bliţuri şi urcând 
grăbite în Cadillac, căruia Dex izbuise să-i ridice capota, pentru 
mai multă siguranţă. Văzând că toată lumea era înăuntru, A.A. 
trânti portiera în urma ei. 

— Hai, hai, hai! strigă ea la Dex, care-i făcu cu ochiul de pe 
scaunul şoferului. 

A.A. îi zâmbi lui Daphne, care deja vorbea la telefon cu iubitul 
ei clandestin. Se miră că era adevărat ce se spunea - la 
Hollywood, chiar plouă cu staruri din cer, sau, în cazul lor, peste 
desertul tău. 


25 


LA PETRECEREA ÎN PIJAMA 
CU PRIETENELE, CINE A SPUS 
CEVA DESPRE SOMN? 


ERA DEJA ÎNTUNERIC CÂND AJUNSERĂ ÎN SAN FRANCISCO, IAR 
Lili era extenuată, dar era o extenuare plăcută, aceea care te 
cuprinde după ce ai petrecut o zi minunată cu prietenele, 
spărgând mult prea mulţi bani, mâncând mult prea multe lucruri 
care nu erau bune pentru sănătatea ta, şi ştiind că ai face-o din 
nou, dac-ai putea. Cele patru fete fuseseră zombi în timpul 
zborului înapoi spre oraşul lor, dar când ajunseră la reşedinţa 
familiei Page, în golf, Lili simţi cum îi revin puterile 

Lili adora petrecerile în pijama, mai ales fiindcă părinţii ei n-o 
lăsau niciodată să organizeze vreuna, pentru că erau prea 
îngrijoraţi că prietenele ei ar fi prea gălăgioase şi le-ar trezi pe 
surorile ei mai mici. A.A. le mai invita uneori pe la ea, unde îi 
spionau pe fratele ei şi pe prietenii acestuia, şi chemau room 
service-ul toată noaptea, dar mai ales făceau petreceri în pijama 
acasă la Ashley, pentru că întotdeauna se întâlneau să-şi 
petreacă timpul împreună la Ashley acasă. 

Chiar şi de ziua ei, când împlinise doisprezece ani, Lili trebuise 
să se pregătească pentru petrecerea ei acasă la Ashley, în loc de 
casa ei, pentru că Ashley voise s-o „surprindă” cu un cadou 
înainte de petrecere. Cadoul s-a dovedit a fi o fotografie 
înrămată a lui Ashley. Lili o ţinea într-un sertar din baia ei, chiar 
lângă toaletă. Măcar o singură dată, lui Lili i-ar fi plăcut să se 
pregătească acasă la ea, în loc să fie nevoită să-şi care toată 
trusa de machiaj şi placa de îndreptat părul (care cântărea o 
tonă) până acasă la Ashley. 

OK, deci poate că mama ei putea fi un pic prea severă. Poate 
că să se fi întâlnit la ea acasă n-ar fi fost la fel de distractiv 
oricum, de vreme ce nu li se dădea voie să se uite la altceva 
decât la PBS?, iar computerul nu-l puteau folosi decât în 


29 Abreviere de la Public Broadcasting Service, un serviciu public şi nonprofit de 


bucătărie. 

Le urmă pe fete, în timp ce Lauren le conducea spre 
dormitorul ei, care era un duplex. La etaj se afla o mansardă 
amenajată pentru dormit şi jocuri, cu rafturi de cărţi, zeci de 
jucării, un cubicul pentru computer şi patru paturi-cuşetă, care 
aveau, fiecare, câte un ecran plat de televizor instalat la un 
capăt. Jos, Lili văzu un pat dublu uriaş, o măsuţă de toaletă cu 
lumini în jurul oglinzii şi o banchetă căptuşită cu pluş, şi nişte 
şifoniere cu oglinzi care acopereau întreg peretele din capătul 
îndepărtat al camerei. Era un dormitor uriaş şi extravagant, dar 
nici nu se aştepta la altceva după ce văzuse Flota Aeriană Page. 

— Puteţi să vă puneţi lucrurile aici, le spuse Lauren, arătându- 
le un şifonier gol de lângă baie. Mă duc să mă schimb în pijama, 
adăugă ea şi dispăru într-o baie. 

Lili se întrebă de ce Lauren nu se schimba afară, laolaltă cu 
ele. Îşi puseră toate trei pijamale identice maiouri roz cu sclipici, 
brodate cu monograma „Ashley” în faţă, şi cu pantaloni capri 
vărgaţi, de bumbac, de la Limited Too, magazinul lor fără 
îndoială favorit de la mall. Desigur, Robertson Boulevard fusese 
minunat şi aşa mai departe, dar şi Galleria locală era bună, la 
nevoie. Şi nu-ţi trebuia un avion particular ca să ajungi acolo. 

Lauren ieşi din baie purtând un tricou lălâu şi vechi, pe care 
scria „Cal” (de la Universitatea californiană Berkeley) şi nişte 
pantaloni de trening decoloraţi. Se uită lung la cele trei Ashley în 
pijamalele lor sclipitoare. Lili nu se putu abţine să nu simtă un pic 
de milă pentru fată. Chiar nu ştia că totul are un coeficient de 
stil? În orice caz, Lauren tocmai dăduse greş la categoria 
echipament de noapte. 

— Vreţi să jucăm vreun joc, fetelor? întrebă Lauren. 

— Sigur - Scrupule? sugeră A.A.. 

— Sau Ce-ar fi dacă? zise Lili. 

— Nu, hai să jucăm Şapte Păcate Mortale, hotărî Ashley. 

Se uitară pline de speranţă la Lauren, dar ea stătea pleoştită, 
în papucii ei iepuraşi, arătând nefericită. 

— Nu am niciunul din jocurile astea, le spuse ea. 

Deschise un dulap şi scoase cutii de Monopoly, Sorry, Clue, 
Cranium, Trivial Pursuit. Toate erau noi-nouţe, cu folia încă 
nedesfăcută. Lili ghicise corect că mama ei le cumpărase special 
pentru prima ei petrecere de o noapte cu prietenele. 

Ashley strâmbă din nas, un semn rău. 


televiziune, cu 354 staţii TV membre în SUA. 


— Nu, mersi, zise ea politicos, deşi era evident că o scotea pe 
Lauren o tocilară ciudată, dacă îşi închipuise că ele ar fi fost 
interesate să joace vreunul dintre jocurile alea. 

— Am putea face îngheţate cu fructe, zise Lauren, un pic 
disperată. Sau s'more?!. Putem face un foc de tabără afară. 

A.A. căscă fără să pună mâna la gură. 

— Mie mi-e somn, zise ea somnoroasă, întinzându-se pe 
cuvertura de mătase de pe patul lui Lauren. 

— Nu fi bleagă, nu e chiar atât de târziu, zise Ashley, 
aşezându-se lângă A.A. şi dându-i un ghiont prietenesc. Mai e 
mult până la miezul nopţii. 

— Ce-aţi zice să ne machiem una pe alta? Întrebă Lauren, 
înnebunită. Tocmai am primit o tonă de smacuri de la Sephora. 

Cără o valiză pe rotile pline cu cosmeticale din baie, pe care le 
împrăştie pe toată pilota. 

— Imi dai mie ăsta? întrebă Ashley, culegând un gloss de buze 
Chanel din grămadă. 

II vârî în buzunar fără să mai aştepte un răspuns. 

Machiajele prea erau distracţii de clasa a şasea. Biata Lauren, 
gândi Lili. Habar n-avea să organizeze petrecerea perfectă dintr- 
o noapte cu prietenele. Zău, era atât de uşor. 

— Fetelor, ştiţi ce am putea face, zise Lili, ştiind că era 
momentul să salveze seara, de vreme ce Ashley părea mulţumită 
s-o vadă pe Lauren dând din colţ în colţ, iar A.A. abia îşi mai 
putea ţine ochii deschişi. 

Scoase agenda cu numerele de telefon de la Gregory Hall pe 
care o ţinea în geanta ei. A.A. o şterpelise de la fratele ei cu un 
an în urmă, şi de atunci făceau cu rândul să o păstreze într-o 
ascunzătoare. Coperta agendei era decolorată şi ferfeniţită, iar 
pe câteva dintre pagini se vedeau pete de chai şi urme de apă. 
Supravieţuise multor petreceri în pijama. 

— Ce-i asta? întrebă Lauren, în timp ce vâra la loc jocurile în 
dulap, din care căzură mai multe animale de pluş şi o loviră drept 
în faţă. 

— O să vezi, zise Lili, aşezându-se lângă Ashley pe pat şi 
răsfoind paginile. li dădu un ghiont lui Ashley. Crezi că ar trebui 
să începem cu... 

Lăsă fraza neterminată, de vreme ce ştia că Ashley ştia la ce 


21 Un deliciu tradiţional la focul de tabără, popular în SUA şi Canada, constând 
dintr-o bezea friptă şi un strat de ciocolată făcute sandviş între doi biscuiţi 
subţiri de graham. 


se gândise. Vorbiseră despre asta când fusese Lauren la baie. 

Ashley se uită la Lauren şi ridică o sprânceană. 

— Da. 

— Al cui telefon îl folosim? întrebă A.A., frecându-se la ochi şi 
arătându-se mult mai trează acum, că se întâmpla ceva 
interesant. 

Se ridică într-un cot. 

— Dă-o încoace, zise Ashley, luând agenda de telefoane din 
mâinile lui Lili. 

Intotdeauna voia să conducă ea spectacolul. 

— Unde e telefonul tău? întrebă ea. 

Lauren luă telefonul fără fir din perete şi i-l aduse. Toate patru 
se strânseră aproape una de cealaltă, când Ashley continuă să 
dea paginile agendei. 

— Crezi c-o să fie acasă? întrebă Lili, răsucindu-şi cu 
nervozitate o şuviţă de păr. 

Asta era partea ei preferată din orice noapte cu prietenele, dar 
era şi cea mai solicitantă nervos. Simţea un gol în stomac pentru 
ceea ce se pregăteau să facă. Chiar dacă nu avea să fie ea cea 
care o făcea, se simţea groaznic pentru Lauren. Era înfricoşător 
să descoperi exact cât eşti de apreciată. 

— Nu putem decât să sperăm, zise Ashley, întorcând paginile 
de la litera R - Ramsey, Reading, Reckler - până ce îl găsi pe cel 
pe care îl căuta. 

— Ce se petrece? întrebă Lauren, încercând să se uite peste 
umărul lui Ashley. 

— Să-i spunem şi ei? întrebă Ashley. 

— Ce să-mi spuneţi? 

— Fă-o! o îndemnă Lili. 

Să pună capăt tensiunii pentru biata fată. De altfel, trebuia să 
acţioneze acum, până nu se făcea prea târziu în noapte. 

Ashley puse agenda de telefoane în poala lui Lauren. Era 
deschisă la pagina cu Billy Reddy. Exista şi o fotografie a lui Billy, 
în care el arăta ciufulit şi superb, deopotrivă cu adresa şi cu 
numărul lui de telefon. 

— Ce vreţi să fac cu asta? întrebă Lauren. 

— Billy Reddy e prietenul tău, nu? întrebă Ashley. Ne-ai tot 
spus cât de apropiaţi sunteţi voi doi. 

— Îm-hm. 

Lauren se foi neliniştită şi îi pieri toată culoarea din obraji. Lili 
avu senzaţia clară că legătura cu Billy cu care se lăudase Lauren 
nu era atât de puternică pe cât susţinea ea. 


— Bine, atunci. Ar trebui să fie în stare să accepte o evaluare 
telefonică pentru tine, zise Ashley. 

— Ce înseamnă evaluare telefonică? întrebă Lauren în timp ce 
Ashley apăsa pe butoane cifrele numărului de telefon. 

— Sună! şopti Lili, simțindu-se atât de emoţionată că-i venea 
să vomite. 

— O să afli imediat, zise Ashley, întinzându-i telefonul lui 
Lauren. Acum, când ridică receptorul, o să-i spui aşa... 


26 


SĂ-ŢI SUNI IUBIREA: 
ZECE CENȚI MINUTUL. 
SĂ RĂSPUNDĂ CHIAR EL: 


NEPREȚUIT 


— ALO? ROSTI O VOCE ADÂNCĂ. 

— Salut, Billy? întrebă Lauren, păstrându-şi vocea cât mai 
destinsă şi mai dezinvoltă pe cât era în stare. 

— Îm-hm. P 

— Hei, sunt Lauren. Aăă... 

Se opri, încercând să câştige timp. 

Chiar se aşteptau ca ea să facă asta? Se uită la feţele lor pline 
de speranţă. Da. Se aşteptau. Fetele Ashley se agăţau de fiecare 
cuvinţel. Şi dacă el habar n-avea cine era ea? Să-i aducă aminte? 

— M-am gândit să vin la meciul tău de lacrosse de săptămâna 
viitoare cu vreo câteva prietene, zise ea în grabă, nădăjduind că 
asta îi va deştepta memoria. Dex spune că voi, băieţii, aveţi 
nevoie de numai o victorie ca să ajungeţi în finală. 

— Oh, da. Bună, Lauren. Mă bucur să te aud. Vrea Dex să-mi 
vorbească, sau ce? întrebă Billy, sunând ceva mai treaz acum. 

— Intreabă-l! Fă-o! şopti Ashley fioros, în vreme ce Lili şi A.A. 
arătau de parcă erau gata să leşine de surescitare. 

Lauren înghiţi în sec. Va trebui să facă aşa cum îi ceruseră ele 
dacă voia să-şi salveze petrecerea în pijama. Până în momentul 
ăla, nici ideile ei, nici ale mamei sale nu fuseseră întâmpinate cu 
vreun fior de entuziasm - spera că Trudy nu va observa că 
niciunul dintre jocuri nu fusese deschis. Dacă voia ca fetele s-o 
placă şi după ce petrecuse ziua cu ele, chiar voia s o placă, chiar 
dacă ea plănuise să... stai aşa, ce plănuise ea să facă? Strânse 
mai tare telefonul. t 

— Nu... nu... nu e vorba despre Dex. Aăă, Billy? 

— Te aud, răspunse Billy. 

— Vrei să accepţi o evaluare telefonică? întrebă ca, simţindu-şi 


stomacul răsucindu-se dureros. 

Habar n-avea ce îl întrebase şi se aştepta să audă cum îi 
trânteşte imediat receptorul în nas. 

Dar, spre imensa ei surprindere, el doar gemu. 

— Oh, nu, nu iar una de-astea. 

— Imi pare rău, zise ea, complet buimăcită că el ştia totuşi 
despre ce vorbea ea. Asta n-a fost absolut deloc ideea mea, 
crede-mă. 

Văzu cum îi cade faţa lui Ashley şi se simţi puţin mai 
curajoasă. 

— Nu... nicio problemă. Am s-o fac. Nu vreau să fii penalizată. 
Ce vrei să evaluez? 

— Ce vreau să evaluezi? repetă Lauren, uitându-se la fete 
după ajutor. 

— Pune-l pe speaker! porunci Ashley. 

După modul în care cele trei Ashley explodară într-o activitate 
frenetică, era evident că nici ele nu crezuseră că Billy va intra în 
joc. 

— Haide, trebuie să auzim asta! 

Dar Lauren scutură din mână, căci nu voia să-l împartă pe Billy 
cu ele deocamdată. „Ce fac?” întrebă ea din buze, în timp ce Lili 
îi vâri o bucăţică de hârtie în faţa ochilor, cu o listă cu atribute 
scrisă pe ea, iar A.A. îi dădu un pix. 

Ea se uită pe hârtie şi începu să citească. 

— Aăă, păr? 

— Nouă, zise el. 

Ea scrise „9” pe hârtie şi cercetă reacţia de pe feţele celor trei 
Ashley. Ashley arăta de parcă tocmai fusese înjunghiată în inimă. 

— Zâmbet? întrebă ea mai departe, în timp ce începea să 
priceapă că „evaluarea telefonică” era un soi de concurs de 
frumuseţe, în care o fată suna un băiat, astfel încât el s-o 
evalueze pe o scală de la unu la zece, la mai multe categorii. 

Era o demenţă, un delir şi întru totul copleşitor. Billy părea să 
ia şi el lucrurile foarte în serios. Putea să-şi dea seama că se 
gândea bine, la fiecare categorie. O cântărea. Decidea cât de 
atrăgătoare era şi apoi îi dădea o notă. Mama ei îi spunea mereu 
că aşa-numitele concursuri de frumuseţe erau exemple oribile de 
opresiune patriarhală şi că adevărata frumuseţe vine dinăuntru, 
dar ea nu le cunoştea pe fetele Ashley. 

— Zâmbet? Va trebuie să dau şi aici un nouă, zise Billy. 


Când Lauren scrise „9” la zâmbet, Lili o zgâlţâi atât de energic 
ca s-o felicite, încât aproape că scăpă telefonul din mână. 

Lauren simţea cum încrederea îi sporea pe măsură ce se 
apropia de capătul listei, care mai conţinea şi „personalitate”, 
„haine” şi „intelect”. Până aici, obținuse un scor decent. 

— Ultima, zise ea. Corp? 

Urmă un moment de tăcere la capătul celălalt, iar apoi se auzi 
răspunsul nu foarte entuziasmant: 

— Şase. 

— Oh. 

Asta era cea mai mică notă dintre toate. Încercă să nu se 
simtă foarte jignită. 

— OK. Bănuiesc că asta a fost tot. Mulţumesc, Billy. Mult noroc 
la meciul de lacrosse de săptămâna viitoare. 

închise telefonul, simţindu-şi palmele năduşite în urma 
conversaţiei. 

— Nu-mi vine să cred că Billy Reddy tocmai te-a evaluat! 
strigă dezlănţuită A.A., smulgând foaia din mâna lui Lauren. 

— Eşti atât de norocoasă! zise Lili, cu obrajii aprinşi. Niciuna 
dintre noi n-a fost vreodată evaluată de Billy Reddy. 

— Asta probabil pentru că el nu ştie cine suntem, zise A.A. 
calmă. 

— A.A., taci din gură, zise Ashley. 

Luă hârtia şi făcu vreo câteva calcule rapide cu stiloul ei, 
încreţindu-şi fruntea de concentrare. Lauren presupuse că din 
pricină că matematica era materia la care Ashley stătea cel mai 
rău. 

— Ai obţinut un scor de optzeci şi opt, nu şaptezeci şi opt, zise 
A.A., corectându-i adunarea prietenei sale, în timp ce se uita 
peste umărul lui Ashley. Nu-i rău, pentru o primă evaluare. 

— Dar mi-a dat un şase pentru corp, zise Lauren, trăgându-şi 
colţurile gurii în jos. Probabil din cauză că am pieptul plat de tot, 
nu? 

Trase de gulerul tricoului şi privi în jos. Din nefericire, nu-i 
crescuse în ultimele cinci minute. Mama ei îi pusese să poarte un 
sutien minuscul, de antrenare, deşi ea nu prea înţelegea ce 
anume îi antrena sutienul pieptul să facă. Să crească? 

— Băieţilor chiar le plac fetele cu sânii mai mari? zise 
gânditoare Lili, care era la fel de handicapată la acest capitol. 
Surorile mele spun că sânii mari sunt un adevărat coşmar şi că e 
mult mai bine să fii plată. 

— Continuă să-ţi spui asta, Lil, că poate într-o bună zi o s-o şi 


crezi, o tachină Ashley, aruncând cu o pernă în ea. 

— OK, deci acum ce facem? întrebă Lauren, simțindu-se în 
sfârşit în stare să se relaxeze în compania lor. 

Realizase prima sa evaluare telefonică - şi cu Billy Reddy, 
unde mai pui! Mai târziu, va trebui să-şi aducă aminte de toate 
amănuntele convorbirii lor, ca s-o poată savura din nou. 

— Pasezi telefonul altcuiva, iar aceea va trebui să sune un 
băiat pe care i-l alegi tu, explică Lili, umflând perna pe care o 
aruncase Ashley în ea şi îndesându-şi-o sub cap. 

— Cui să i-l pasez? 

— Cui vrei tu, zise Ashley, un pic neliniştită. 

— Dă-i-l lui A.A., sugeră Lili. 

Lauren, îndatoritoare, îi întinse telefonul fără fir lui A.A., care 
se îndreptă, înşfăcă agenda şi creionul şi îşi luă o poză energică, 
de să-lăsăm-prostiile. 

— Cine-i norocoasa victimă? întrebă ea. 

— Tri Fitzpatrick, o îndemnă Ashley să spună pe Lauren, 
înghiontind-o în coaste. 

— OK. Tri Fitzpatrick, zise Lauren, docilă. 

A.A. se făcu roz ca maiocul pijamalei sale. 

— Nu pot să-i cer lui Tri o evaluare telefonică! El e prietenul 
meu, zise ea, părând la un pas de panică. 

— Păi, tocmai de-aia ar trebui să-l pui să te evalueze, spuse 
Ashley, pe un ton rezonabil. Nu vrei ştii ce crede el cu adevărat? 

— NU! clătină A.A. din cap. 

— Păcat, zise Ashley. Va trebui s-o faci. Ştii ce se întâmplă 
dacă nu execuţi porunca. 

Îi zâmbi cu zâmbetul ăla malefic Ashley Spencer pe care 
Lauren îl văzuse îndreptat asupra ei de o mie de ori în cantină, 
însoţit de râsete batjocoritoare. 

— Pentru ultima oară, Ashley, n-am de gând să fac nudism la 
un meci de lacrosse al celor de la Gregory Hall dacă nu execut o 
evaluare telefonică. Pur şi simplu n-o să se întâmple aşa ceva, 
ameninţă A.A.. 

— Cum vrei. Laşo, zise Ashley, învârtind un deget în cerc la 
tâmplă, indicând „ţicnită”. 

— Billy e prietenul lui Lauren şi el a evaluat-o, îi atrase atenţia 
Lili. Haide, o să fie amuzant. Tri ne-a evaluat pe toate, mai puţin 
pe tine, ştii. 

— Nu eşti obligată s-o faci, zise Lauren, simțindu-se jenată 
pentru că picase fără să-şi dea seama într-o altă manevră de-a 
lui Ashley. 


A.A. oftă. 

— Nu, am s-o fac, zise ea brutal, ridicând telefonul şi formând 
numărul. Jocul ăsta e atât de prostesc. 

— Şi totuşi atât de captivant, zise Lili, cu înţelepciune. 

— Poate, dacă am noroc, n-o să fie acasă, zise A.A., uitându-se 
la ceas când telefonul începu să sune. 

Şi Lauren spera acelaşi lucru, de dragul lui A.A.. Nu-l 
cunoscuse pe Tri. El era unul dintre băieţii populari de-a şaptea 
care întotdeauna îşi petrecea timpul cu trioul Ashleys. Era într- 
adevăr drăguţ, dar incredibil de scund. 

— Pune-l pe speaker, porunci Ashley, iar A.A. se supuse, fără 
tragere de inimă, apăsând pe buton şi plasând telefonul la mijloc, 
între ele. 

— Aici Domino, răspunse o voce tânără. 

— Ha-ha, zise A.A., aplecându-se şi dând amplificatorul mai 
tare, pentru ca el să-i poată auzi mai bine vocea. Ştiu că tu eşti, 
Al Treilea. 

— Hei, Dublu-A. Ce-i? Sunt pe speaker? Ce se petrece? 

A.A. oftă. Se uită la prietenele ei. Chiar trebuie? mimă ea 
întrebarea. 

Ashley şi Lili dădură viguros din cap, în vreme ce Lauren ridică 
din umeri, simțindu-se vinovată pentru că o pusese pe AA. să 
facă un lucru pe care evident nu voia să-l facă. 

— Tri, accepţi o evaluare telefonică? 


27 


HARRY ŞI SALLY 
AVEAU DREPTATE??? 


URMĂ UN MOMENT DE TĂCERE LA CAPĂTUL CELĂLALT AL firului, 
iar A.A. nu auzi decât sunetul unui, ce altceva, joc video în fundal 
clănţănitul unei arme automate şi tipetele ascuţite ale 
decapitaţilor zombi. Apoi Tri reveni la receptor. Păru să ezite. 

— De la tine? Vrei să te evaluez eu... pe tine? 

— Da, de la mine, zise A.A. Doar fă-o şi atât, bine? 

— Bine, zise Tri, încă şovăielnic. Întreabă-mă! 

A.A. se uită peste listă. Poate că ar trebui să înceapă cu una 
mai uşoară. 

— Personalitate? întrebă ea. 

— Nu ştiu, zise Tri. 

— Ai acceptat evaluarea, Tri, se amestecă Ashley în 
convorbire, dând-o la o parte pe A.A., deocamdată. Ştii regulile. 

— Cine-i acolo? întrebă Tri tăios. 

— Toată lumea - eu, Ash, Lil, Lauren, îi spuse A.A.. 
Obişnuitele. 

— Personalitate... ăăă... îţi dau un zece, zise Tri. 

A.A. observă că Ashley îşi ridică sprâncenele, dar un zece la 
personalitate nu era o prea mare surpriză, ţinând cont de faptul 
că ea şi Tri erau foarte buni amici. Bineînţeles, nu era să creadă 
că ea n-avea o personalitate valoroasă. OK, următoarea. 

— Părul? întrebă ea. 

Doamne, asta era chiar idioată. Cum putea să-l întrebe ea pe 
Tri băiatul care îi arătase odată cum să-şi vâre un tăiţel pe nas şi 
să-l scoată pe gură ce părere avea despre părul ei? Oare el 
observase vreodată părul ei? 

A.A. se trase nervoasă de codițe. 

— OK. Părul. Aăă. Nu ştiu... 

A.A. îşi dori să fi zis o cifră, orice cifră, doar ca să termine cu 
asta. Nu trebuia s-o ia atât de în serios numai că tocmai asta era 


22 Aluzie la filmul Când Harry a cunoscut-o pe Sally (1989), cu Billy Cristal şi 
Meg Ryan. 


problema. Nimeni nu glumea vreodată cu evaluările telefonice. 
Asta le făcea să fie atât de speciale. Era ca şi când ai fi aruncat o 
privire pe furiş în mintea unui băiat, şi cumva ele îi convinseseră 
pe băieţi că era un lucru pozitiv. A.A. era sigură că Ashley 
propusese jocul ăsta ca să poată ea să domine peste toată lumea 
şi să-şi dea aere cum că toţi băieţii de la Gregory Hall erau 
îndrăgostiţi de ea. Ashley era regina evaluărilor telefonice. 

— Părul, repetă Tri. Pocni din limbă. Zece? 

Vorbea serios? A.A. scrise pe listă „10” şi îi trase un picior în 
gleznă lui Lili pentru că râdea pe înfundate. Lili şi Ashley o 
tachinaseră permanent pentru Tri, iar răspunsul ăsta de acum nu 
o ajuta mai deloc. 

Până la sfârşit, Tri îi acordase cele mai mari note din istoria 
evaluărilor telefonice de până acum, însumând o sută rotundă. 
Nici măcar Ashley nu obținuse atât de la Jonathan Tessin, elevul 
dintr-a opta de la Gregory Hall care fusese atât de îndrăgostit de 
ea încât obişnuia să-i trimită declaraţii siropoase pe mess în 
fiecare zi, până când ea trebuise să-şi schimbe numele de online. 

A.A. nu ştia ce să creadă. Ştia că el trebuia să fie sincer, de 
vreme ce şi Ashley şi Lili îl sunaseră pe Tri pentru evaluările lor 
telefonice, iar el îi dăduse lui Ashley un „4” la personalitate, în 
vreme ce Lili căpătase un „10” la inteligenţă ceea ce însemna că 
fusese sincer, pentru că Tri considera că Ashley era un coşmar şi 
că Lili era chiar deşteaptă. 

— Uau. O sută. Nu cred că e permis. Nimeni nu e intr-atât de 
perfect, o tachină Lili. Trebuie să fie îndrăgostit lulea de tine. 

— E prietenul meu bun, sublinie A.A.. 

Dacă ea ar fi trebuit să-l evalueze pe Tri, probabil i-ar fi 
acordat acelaşi scor, nu că ar fi avut vreodată şansa, de vreme 
ce fetele nu evaluau niciodată băieţii - apelurile telefonice se 
făceau într-o singură direcţie. Cu toate că ar fi trebuit să-i scadă 
vreo câteva puncte pentru înălţime, dacă ar fi vrut să fie absolut 
sinceră. 

— Fetele nu pot fi prietene cu băieţii, toată lumea ştie asta, 
zise Ashley. 

Încă de când le pusese să urmărească un film vechi, care era 
favoritul mamei sale, Ashley se apucase să citeze din el de parcă 
ar fi fost vreun manual modern de întâlniri amoroase. Ceea ce 
era o prostie, de vreme ce toată lumea ştia că filmul ăla era, cum 
să spun, din Evul Mediu. 

— Ashley, asta e o mare prostie, zise A.A., dar în minte 
continua să-i răsune vocea joasă a lui Tri - când se îngroşase 


aşa? Cum de n-o remarcase niciodată până atunci? - amplificată 
de speaker şi se întrebă dacă n-ar fi posibil ca Ashley să aibă 
dreptate. 

Oare Tri chiar o plăcea? Chiar îşi dorea ca ei doi să fie mai 
mult decât prieteni buni? Se gândi la ultima oară când se 
văzuseră. Venise pe la ea, weekendul trecut, ca să se poată uita 
împreună la maratonul Battlestar Galactica. Apoi ea îl bătuse la 
Wii, ca de obicei, apoi el plecase. Se purtase la fel cum se 
purtase întotdeauna. Cu siguranţă nu se purtase ca şi cum ar fi 
fost îndrăgostit de ea sau altceva la fel de ridicol ca asta. 

Se întrebă ce părere ar fi avut laxjock dacă i-ar fi povestit 
despre Tri. Ar fi fost gelos? Părea un tip prea cool ca să fie gelos. 
Şi, de altfel, Tri era doar prietenul ei din copilărie. Laxjock era 
mai în vârstă, cu mal multă minte, mai atrăgător. Îi răsări în 
minte chipul lui Dex. 

A.A. îşi ridică picioarele şi îşi sprijini bărbia de genunchi, 
strângându-se ghem. Lângă ea, Lili tocmai era evaluată de un tip 
de la St. Aloysius, Ashley încerci noul ei gloss de buze Chanel, iar 
Lauren le servea cu căni de ciocolată fierbinte pe care menajera 
lor tocmai le adusese în cameră. 

Luă o înghiţitură din băutura întunecată, tare. Era făcută exact 
cum îi plăcea lui A.A. - nu prea dulce, cu doar o linguriţă de frişcă 
deasupra, în loc de o bezea topită. Tri întotdeauna făcea câte o 
ciocolată fierbinte când petreceau timpul la el acasă, fiindcă A.A. 
avea tendinţa s-o fiarbă până se afuma. Gătitul nu era unul 
dintre punctele ei tari. lar Tri întotdeauna ţinea minte să adauge 
frişcă. 

A.A. îşi imagină că ei doi ar fi fost un cuplu, ţinându-se de 
mână când mergeau pe Union Street, Tri aşteptând-o pe ea după 
ore în faţă la Gamble, ei doi întâlnindu-se pentru o cafea. Tri 
sărutând-o. Faţa lui frumoasă aplecându-se către a ei, ochii lui 
închizându-se - avea într-adevăr cele mai lungi şi mai negre 
gene pe care le văzuse ea vreodată la un băiat şi pe care i le 
observase odată, când adormise pe canapeaua lor, în timp ce se 
uita la televizor - şi îşi închipui buzele lor atingându-se deasupra 
unei căni aburinde de ciocolată fierbinte. 

Se strâmbă. Mai degrabă şi-l imagina pe Tri bătând-o la 
Resident Evil. 


28 


FETELE ASTEA 
AU DOISPREZECE ANI ŞI MERG 
PE DOUĂZECI ŞI CINCI 


— SUNT OBOSITĂ, ZISE ASHLEY, CEEA CE ERA SEMNALUL EI 
pentru a le aduce tuturor la cunoştinţă că petrecerea în pijama 
luase sfârşit. 

Era aproape trei dimineaţa şi ele probaseră cam toate hainele 
lui Lauren, dintre care o bună parte nu fuseseră niciodată 
purtate, căci mai aveau încă etichetele de preţ care să o 
dovedească. Şi dansaseră prin cameră exersând câteva mişcări 
noi de striptease, şi sunaseră jumătate din băieţii ce figurau în 
agenda telefonică de la Gregory Hall, cerând evaluări. 

Una peste alta, un weekend reuşit, gândi Ashley când toate 
patru o luară spre etajul superior al dormitorului lui Lauren şi se 
instalară în paturile suprapuse, ca să doarmă. Lauren avea nişte 
amenajări drăguţe; în paturile astea era cu mult mai bine decât 
în sacii de dormit. De ce ea nu se gândise niciodată la asta? 

Ashley alese patul de sus. Cearşafurile erau foarte apretate şi 
se deschiseră cu un trosnet sonor, ca acelea de la Ritz, din Paris. 
Se strecură sub pilota umplută cu puf de gâscă, mirosind a 
levănţică. Atunci stomacul ei ghiorăi şi simţi o durere ascuţită în 
jumătatea de jos a burţii. Mâncase oare ceva ce nu-i priise? Dar 
asta era mai mult decât o durere de burtă. Se simţea cumva 
ciudat. Cumva neplăcut de lipicioasă. Oh, nu. Nu aici. Sări în 
capul oaselor şi se dădu jos grăbită din patul de sus, alergă pe 
scara în spirală şi se încuie în baia lui Lauren. Verifică. Da. „Micul 
ei prieten” îşi alesese exact momentul acela pentru a sosi. 

Baia lui Lauren era foarte spațioasă, cu o cadă antică, pe 
suporţi care arătau ca nişte gheare, cu o cabină de duş destul de 
mare cât să încapă trei persoane şi un şir de dulăpioare. Ashley 
începu să tragă sertarele şi să deschidă uşile dulăpioarelor, 
căutând înnebunită. Găsi maldăre de prosoape pluşate, loţiuni de 
mâini cu toate aromele posibile, zeci de pachete de şerveţele şi 


cutii de apă de gură şi aţă dentară, dar nici măcar un singur 
tampon. 

Ashley se aşeză pe closet, gândindu-se. Desigur, ar fi putut să- 
i ceară lui Lili sau lui A.A., dacă aveau vreunul la ele, dar n-avea 
chef să anunţe evenimentul tuturor în clipa aceea. Cum se putea 
ca lui Lauren să nu-i fi venit ciclul încă? Din câte ştia Ashley, ea 
era ultima din clasă. Şi fusese mai mult decât fericită să aibă de 
aşteptat. Asta era o porcărie. 

Se auzi o bătaie uşoară la uşă. O întredeschise şi o văzu pe 
Lauren, stând acolo, în jalnicii ei papuci iepuraşi şi tricoul ăla 
vechi şi decolorat. Arăta de parcă ar fi avut doisprezece ani. OK, 
deci aveau toate doisprezece ani, dar totuşi! 

— Ce-i? 

— Am nevoie de baie, ca să-mi scot lentilele de contact. 

— Dar nu există, probabil, vreo opt băi în casa asta? 

Lauren se uită la ea. 

— Nu arăţi prea bine. Te simţi OK? 

— Tocmai mi-a venit ciclul, să zicem, pentru prima oară, se 
răsti Ashley. 

Ei, da. Trebuia să-i spună cuiva, altminteri ar fi umplut totul de 
sânge. 

— Ai un tampon sau altceva? 

În loc de răspuns, Lauren intră în baie şi deschise un sertar 
ascuns în spatele raftului cu prosoape. li întinse lui Ashley un mic 
pătrăţel roz. 

— Oh. Aăă. Drace. Salvarea. Mersi, zise Ashley, luându-l 
repede. 

Lauren continua să se uite la ea. 

— Am ceva pe faţă? întrebă Ashley. 

— Nu, clătină Lauren din cap. 

Ashley închise uşa ferm. N-o înţelegea nicicum pe fata asta. 
Dar era bucuroasă că Lauren nu făcuse mare caz. Era de treabă. 
Şi mai făcuse şi evaluarea aia telefonică, pe deasupra, cu Billy 
Reddy. Ashley se simţea mai bine de când Billy îi dăduse un şase 
lui Lauren pentru corp. Toată lumea ştia că problema „corpului” 
era cea mai grăitoare şi dovedea dacă un băiat chiar te iubea 
sau nu. Billy evident o socotea pe Lauren doar o prietenă. Va 
trebui s-o întrebe pe Lauren dacă se puteau întâlni cu Billy după 
meciul de lacrosse de săptămâna viitoare. Poate ar reuşi să vină 
cu toţii acasă la Ashley, la o gustare. Bucătăreasa ei făcea cele 
mai bune negrese fără carbohidrați. 

Când se întoarse în cameră, celelalte fete se uitau la emisiuni 


diferite, pe televizoarele lor cu ecran plat. 

— Hei, fetelor, nu fiţi antisociale, le certă ea. Închideţi 
televizoarele. Hai să jucăm Castele în Spania, mai bine. Eu încep. 

Se uită în sus, la tavan, fermecată de peisajul marin pe care-l 
pictase cineva acolo. 

— Castelul meu e o colivie clasică de şase camere în 
Manhattan, cu vedere spre Central Park. Când mă fac mare, o să 
fiu preşedinta comitetelor de binefacere şi o să-mi apară 
fotografia în Vogue. Marc Jacobs o să fie cel mai bun prieten al 
meu. 

— Intotdeauna spui asta, zise A.A. somnoroasă, din patul de 
jos. 

— Şi ce? Al tău care e, atunci? 

— Castelul meu e o casă pe plajă în Malibu, chiar lângă stânci, 
iar eu şi splendidul meu soţ, laxjock - dacă nu se va dovedi că e 
un ratat gras, educat acasă - o să locuim acolo, cu cei patru câini 
ai noştri, zise A.A.. 

— Mmm. 

Ashley suspină fericită. Adora jocul ăsta şi abia aştepta să se 
facă odată mare. Işi silea prietenele să-l joace tot timpul. Era cea 
mai bună cale de a te lăsa furată de somn, visând la ceea ce-ţi 
rezerva viitorul. 

— Lil? 

— Ştiţi deja care e al meu, zise Lili, cu un căscat, din patul de 
sus al celeilalte cuşete. 

— Acelaşi ca al lui Ashley, reaminti A.A.. 

Lili nu tăgădui. 

Ashley pufni. 

— Eşti aşa de previzibilă, Lil. Noapte bună, fetelor. 

— Stai! protestă A.A.. Lauren nu ne-a spus care e Castelul ei. 

— Oh, eu n-am încă unul, zise Lauren timid. 

— Toată lumea are un vis, Lauren, o mustră Ashley. Haide, 
spune-ne cum vrei să arate casa ta când o să fii mare. 

Lauren se foi şi se răsuci în patul ei de jos. In cele din urmă, 
vorbi. 

— Castelul meu e o căsuţă în pădure. Ceva mic şi frumos şi 
absolut confortabil. Există o grădină, în spate, cu cele mai 
frumoase flori, şi o bibliotecă plină cu toate cărţile mele 
preferate. 

Işi ţinu răsuflarea. 

— Locuiesc şi cei şapte pitici acolo? o tachină Lili. 

— Sau bunicuţa şi lupul cel mare şi rău? râse A.A. dar vocea îi 


fusese prietenoasă. 

Ashley îşi putea imagina căsuţa lui Lauren. Părea ciudat să-şi 
dorească o casă atât de mică, dar suna destul de plăcut. Poate 
că unora nu le plăcea să viseze lucruri măreţe. Fiecare cu ale lui. 
Nu toată lumea putea fi o Ashley Spencer, zău așa! Nici măcar 
Lili, chiar dacă şi-o dorea foarte tare, oricine putea să-şi dea 
seama. 

— Sună drăguţ, după părerea mea, murmură Ashley. Îmi 
place. 


29 
SĂ TE SCOLI CU FAŢA 


LA CEARŞAF 


CÂND LAUREN SE TREZI ÎN DIMINEAŢA URMĂTOARE, SIMŢI UN 
şuvoi de apă caldă pe piele şi deschise brusc ochii, tresărind. 
Mâna îi era cufundată într-un bol cu apă caldă şi cearşafurile ei 
erau ude. Ce naiba era asta? îşi scoase mâna din bol şi se uită la 
ea prostită, scuturând picături de apă pe toată podeaua. Cilipi 
des, uitându-se prin cameră. Totul arăta înceţoşat fără lentilele ei 
de contact şi scotoci după ochelarii pe care-i pusese lângă pernă. 
Erau nişte ochelari cu lentile groase ca fundurile de sticlă şi cu o 
ramă de plastic spartă, lipită cu bandă izolantă. Acum, de când 
purta lentile de contact, i se păruse că n-avea rost să-şi mai 
cumpere ochelari noi şi îi păstrase pe cei vechi cu încăpățânare, 
ca suvenir din vechea ei viaţă. 

Şi-i puse la ochi şi lumea i se arătă iarăşi clar. Cele trei Ashley 
stăteau cu picioarele încrucişate pe covor, în faţa ei. 

— Trezeşte-te, Frumoasă Adormită, zise Ashley. 

— Sau ar trebui să spunem Pişăcioasa Adormită? întrebă Lili, 
râzând. 

Lauren simţi un nod în gât şi zvârli pilota de pe ea cu o 
lovitură de picior. Totul era ud. Era îngrozitor de umilitor. Cum se 
putuse întâmpla una ca asta? 

A.A. îi întinse o oglindă. 

— Dacă o spargi, o să ai şapte ani de ghinion, zise ea şi toate 
cele trei Ashley izbucniră în hohote dezlănţuite. 

Lauren se uită în oglindă. Cineva scrisese „Îmi place să fac 
pipi” pe fruntea ei, cu cerneală roşie. 

— Fetele de la şcoală or să fie încântate să afle asta, zise Lili 
veselă. 

Lauren clipi des, luptându-se cu năvala lacrimilor. Nu găsise 
niciodată foarte amuzante festele, dar asta era prea mult. Mai 
ales după ce se dusese la culcare crezând că, până la urmă, ele 
patru ar putea fi adevărate prietene. Noaptea trecută se simţise 
apropiată chiar şi de Ashley. Fusese atât de ciudat s-o vadă aşa - 


nervoasă şi încordată, doar pentru că-i venise ciclul. Nu se 
gândise niciodată până atunci că Ashley ar fi putut avea 
probleme, dar noaptea trecută Ashley păruse... vulnerabilă. 
Aproape ca o fiinţă normală. Ea se dusese la culcare gândindu-se 
că în sfârşit îşi făcuse trei prietene noi. 

Dar evident că nu aşa stăteau lucrurile în dimineaţa asta. 

— Poate că ar trebui să-l sunăm pe Billy şi să-i povestim că ea 
nu e învățată încă să meargă la toaletă, zise Ashley 
batjocoritoare, pilindu-şi unghiile şi împrăştiind praful de unghii 
pe tot covorul. 

— Poate că părinţii ei ar trebui să-i pună cearşafuri 
impermeabile, încuviinţă A.A.. 

Lili ţopăi prin faţa ei, agitându-şi telefonul mobil. Avea o 
fotografie a lui Lauren dormind cu gura deschisă şi cu saliva 
curgându-i la colţul buzelor. Ea încercă să-i smulgă telefonul din 
mână, dar Lili îl trase departe de ea. 

— Asta o să meargă pe blogul nostru! 

Lauren îşi şterse literele de pe frunte, care-i lăsară o pată 
urâtă, roşie. Ochii i se umplură de lacrimi fierbinţi, mânioase. 
Asta era ideea lor de prietenie? 

— Naiba să vă ia, zise ea cu amărăciune. Vă arăt eu vouă. 

— Ce-a fost asta? întrebă Ashley, aruncându-şi deoparte pila 
de unghii. 

— Cum ai auzit, i-o trânti Lauren. 

— Drace, Lauren, ia-o încet, se grăbi A.A. să spună. E doar o 
glumă. 

Dar Lauren se săturase să fie calul de bătaie al glumelor celor 
trei Ashley. 

— Sunteţi de toată jena. Sunteţi doar o clică de ratate, zise ea, 
vocea căpătându-i viteză şi ardoare. 

Se simţea cutezătoare şi eliberată. Toată ciuda pe care o 
simţise că fusese lăsată pe dinafară şi luată în derâdere toţi acei 
ani - îşi amintea prea bine gustul de pământ -, plus toate 
minciunile odioase pe care le răspândiseră despre ea, după ce ea 
încercase cu atâta trudă să fie întocmai ca ele - nasul de porc, 
zvonurile despre Mafie. 

— Sunteţi toate nişte prefăcute jalnice. Lili nici nu poate 
răsufla fără s-o întrebe mai întâi pe Ashley dacă-i dă voie. A.A. e 
o aiurită cu mintea numai la băieţi. lar Ashley... tu eşti doar atât 
de rea. Ai putea fi o persoană drăguță, dar nu eşti, alegi 
întotdeauna să fii exact opusul. Eşti doar un mic monstru răsfăţat 
şi mârşav. 


Aşa, Să le fie învăţare de minte. Trase adânc aer în piept şi 
aşteptă să se surpe cerul peste capul ei. Insă pământul se rotea 
în continuare. Le spusese exact ceea ce credea despre ele şi 
supravieţuise. Dar acum ce urma? 

Tăcerea din cameră era asurzitoare. Fetele arătau profund 
şocate de izbucnirea lui Lauren. Lili era palidă, iar A.A. nu se 
putea uita în ochii ei. 

Ashley stătea pur şi simplu în picioare, trăgând în sus de 
pantalonii de pijama. Chiar din prima clipă a dimineţii, era atât 
de frumoasă, cu părul ei blond ciufulit doar atât cât să arate 
simpatic. Lauren ştia că părul ei era încurcat şi zbârlit ca un cuib 
de barză de la răsucitul şi învârtitul din somn. Se simţea din nou 
ca o redusă mintal, mai ales cu ochelarii înapoi la ochi. 

— Mai ai ceva de adăugat? întrebă blând Ashley. 

Lauren ridică din umeri. Deja le spusese tot ce era mai rău. 
Dar, stai puţin de ce să nu bată cuiul final în coşciug? Ce avea de 
pierdut? Se uită drept în ochii lui Ashley, ca să fie faţă în faţă. 

— Da, mai am. Toată lumea din şcoală vă urăşte. Nu aveţi 
nicio prietenă adevărată. 

Ashley zâmbi fără să-şi dezvelească dinţii. 

— Ciudat, pentru că eu cred că mâine tu vei fi cea care nu va 
avea nicio prietenă, ha-ha! 

— Nu că ai fi avut vreuna, în primul rând, zise Lili, clătinând 
capul cu tristeţe. 

— Fetelor, cred că povestea asta a durat destul, zise A.A., 
rugător. Se uită la Lauren. Chiar mi-aş fi dorit să nu fi spus toate 
astea. 

Lauren simţi un gol în stomac. Ceva din tonul vocii lui A.A. o 
făcea să se simtă puţin îngreţoşată. 

Apoi Ashley şi A.A. îşi dădură, fiecare, bretonul pe spate. 
Lauren simţi cum i se risipeşte mânia şi se transformă în groaza 
cea mai profundă. Amândouă aveau scris pe frunte „Imi place să 
fac pipi”. 

Oh, la dracu’. 

— Prima persoană care se trezeşte întotdeauna le face o festă 
tuturor celorlalte. E o tradiţie a petrecerii de o noapte cu 
prietenele, explică Ashley cu bruscheţe. Lili a fost prima în 
picioare, de data asta. Uită-te în jur. Sunt boluri cu apă pe toate 
celelalte paturi. 

Lauren nu avu nevoie să se uite. Ştia că erau acolo. Le 
interpretase cu totul şi cu totul greşit. Fusese atât de pe de 
lături. Cum de putea fi atât de deşteaptă şi totuşi Incredibil de 


proastă în acelaşi timp? 

— Şi niciuna nu face în pat de-adevăratelea, zise A.A. Punem 
doar puţină apă pe aşternuturi, ca să crezi că ai făcut-o. 

— Uite, zise Ashley, arătându-i lui Lauren telefonul ei mobil. 

Lauren îl luă şi se uită pe ecran. O văzu pe A.A. dormind cu 
gura larg deschisă, iar cineva îi desenase muşte peste tot; o altă 
fotografie o înfăţişa pe Ashley dormind cu degetul mare în gură. 

— Crezi că eşti un caz special? Uită-te în congelator - ai să 
găseşti acolo corturile uriaşe ale lui A.A. şi sutienul meu 
Chantelle, deopotrivă cu imitaţia ta jalnică de sutien, zise Ashley, 
în timp ce Lauren continuă să studieze pozele. 

Mintea lui Lauren era complet goală. Ce făcuse? Crezuse că 
trioul Ashleys se întorsese din nou la plăcerea de-a o chinui pe 
ea, dar în loc de asta, festa fusese o iniţiere în grupul lor. Fusese 
în sfârşit tratată ca o Ashley, iar ea stricase totul! 

— Plecăm, zise Ashley cu răceală. Slavă Domnului că vine 
mama să ne ia devreme, la lecţia de dans. 

— Îmi pare rău s-aud că de fapt nu ne placi cu adevărat, zise 
A.A., trăgându-şi un hanorac lălâu Gregory Hall peste pijama. 
Poate că aşa e cel mai bine. 

Lili continua să clatine din cap. 

— Lauren? Un sfat? se oferi Ashley, ţintuind-o cu o privire 
dispreţuitoare. Dacă aş fi în locul tău, m-aş gândi serios să mă 
transfer de la Şcoala Domnişoarei Gamble. Viaţa ta aici s-a 
sfârşit. O să fie mai rea decât ţi-ai imaginat vreodată. Ai crezut 
că la grădiniţă a fost rău? Bine ai venit în ultimul an, Nulitate. 

— Fetelor, eu doar am... n-am vrut... 

Lauren se căzni să se ridice de jos şi se împiedică de propriile 
şosete, căzând şi julindu-şi genunchiul de podea. li venea să urle. 
Ăsta era de departe cel mai rău lucru care i se întâmplase 
vreodată. Mai rău decât să i se îndese pământ în gură până-n 
nas, la grădiniţă. Mai rău, pentru că de data asta nu cele trei 
Ashley erau de vină. Singura de vină fusese ea. 

— Scuteşte-ne, Lauren, zise Ashley, tăindu-i vorba. 

Lauren le privi cum îşi strâng lucrurile în tăcere şi dispar în şir 
indian din dormitorul ei. Alergă la fereastră şi le văzu pe fete 
ieşind pe uşa din faţă şi urcând într-un Range Rover oprit lângă 
trotuar. Apoi maşina se îndepărtă şi, cu asta, cele trei Ashley 
ieşiseră din viaţa ei... pentru totdeauna. 

Îşi luă faţa în palme şi simţi lacrimile şiroindu-i pe obraji. Cum 


de se întâmplase aşa ceva? 
Luni, viaţa ei avea să se încheie. 


30 
NU EŞTI NICIODATĂ 
COMPLET ÎMBRĂCATĂ 
FĂRĂ UN ZÂMBET AFECTAT 


LAUREN N-A VENIT LA ŞCOALĂ LUNI. N-A VENIT NICI MARŢI, iar 
până vineri nimeni n-o mai văzuse şi nu mai auzise despre ea. 
Lili nu voise să-şi facă griji, dar vederea scaunului gol al lui 
Lauren la fiecare oră îi rodea conştiinţa. 

— Poate a murit, zise Ashley. 

— N-a murit, pufni dispreţuitor A.A.. 

— Dacă aş fi în locul ei, mi-aş dori să fi murit, declară Ashley. 
Să facă aşa o criză? E dementă! 

— Ştiţi, nu trebuia să reacţionaţi atât de primitiv, zise Lili, 
strângându-şi centura peste fulgarin puţin mai tare. A fost o 
farsă destul de dură. N-avea cum să nu se supere. 

Era vineri după-amiaza şi cele trei urcau dealul, întorcându-se 
la şcoală. Orele se terminaseră mai devreme, pentru ca elevele 
dintr-a şaptea şi a opta să aibă timp să se pregătească pentru 
petrecerea mixtă, iar Lili se întâlnise cu prietenele ei la colţ, ca 
să poată intra toate trei odată în sala de dans. A.A. Şi Ashley se 
gătiseră la Ashley acasă, dar pentru prima oară în istoria celor 
trei Ashley, Lili se scuzase şi se aranjase la ea acasă. 

La început, fusese plăcut să aibă baia numai pentru ea, măcar 
o dată, şi să nu fie nevoită să se lupte pentru un loc liber în faţa 
oglinzii sau să asculte porcăria aia de melodie a trupei Striphall 
Queens, pe care Ashley ar fi insistat s-o pună la volum maxim. 
Dar când nu se putu hotărî dacă să-şi onduleze părul sau să-l 
strângă în vârful capului, îşi dori ca Ashley să fi fost lângă ea, ca 
să-i spună cum arăta mai bine, iar bârfele DJ-ilor de pe MTV nici 
nu se comparau cu ironiile spumoase ale lui A.A.. 

— Sunt sigură că o să se întoarcă. Poate că are gripă, 


presupuse A.A.. 

— Poate, acceptă Ashley. 

Dar Lili ştia că, în ceea ce o privea pe Ashley, Lauren 
dispăruse de pe faţa pământului şi era mai sigur pentru ea să 
rămână acolo decât să se mai arate vreodată. 

Unde era Lauren? Chiar lipsise o săptămână întreagă de la 
şcoală numai pentru că Ashley făcuse o scenă ţicnită de Fete 
Rele? Nu era ea o tocilară? Desigur, cele trei Ashley ar fi început 
s-o umilească din nou, ca de obicei - şi nici gând să mai stea 
vreodată cu ele la masa de prânz. Dar Lauren supravieţuise ani 
de-a rândul ca surghiunită social. Ai fi zis că se obişnuise cu asta. 

— Pariez c-o să se arate la dans, spuse A.A. Când ajunseră la 
uşile şcolii şi coborâră pe scările din spate în Micul Teatru, unde 
avea să se ţină petrecerea. 

Veniseră mai devreme ca să verifice dacă totul era gata, de 
vreme ce ele fuseseră responsabile cu organizarea 
evenimentului. 

— Îți ţin pariul. Şi o să-l câştig, răspunse Ashley. Ooo! la te 
uită! 

Un covor roşu se întindea de la lift până la uşile amfiteatrului, 
care erau prevăzute cu cordoane de catifea şi stâlpi de susținere. 

— Vă place? întrebă Lili, desfăcând cârligul cordonului şi 
lăsându-le să intre. Doamnelor... să vă prezint Clubul Social! 

— Lil, e uluitor! zise A.A., uitându-se în jur la spaţiul 
preschimbat. 

Micul Teatru era o sală cu multiple utilizări, din anexa nouă, cu 
o scenă pentru producţiile elevilor, eu nişte gradene pentru 
întrunirile suporterilor dinaintea meciurilor şi un ring cu parchet, 
perfect pentru dans, însă era de nerecunoscut ca fostul loc unde- 
şi ţineau ele AP-urile, anunţurile de la prânz. Arăta, din toate 
punctele de vedere, ca un fabulos club de noapte newyorkez. 

— Susţin, înmulţit de trei ori, încuviinţă Ashley. 

— Mulţumesc, zâmbi Lili. 

Hârtie creponată şi baloane? Nu la şcoala asta. Chiar făcuse o 
treabă spectaculoasă, dacă era să şi-o spună. Ferestrele 
panoramice care practic înlocuiau peretele din spate erau 
acoperite cu draperii pluşate, astfel încât, deşi era jumătatea 
amiezii, înăuntru era întuneric şi răcoare. Aşa se punea mai bine 
în relief lumina de la cele zece globuri disco instalate pe tavan. 
Lângă scenă erau câteva canapele joase şi măsuţe rotunde care 


să aducă a salon de cocteiluri, iar întreaga sală era decorată cu 
aranjamente florale surprinzătoare, artistic iluminate de luminile 
incandescente. Un grup de ospătari îmbrăcaţi în uniformă 
aranjau cu grijă bufetul din plin aprovizionat cu fructe de mare, 
fripturi şi sushi. 

— 0 să avem şi participarea televiziunii, le spuse Lili. Tatăl lui 
Sheridan Riley e producător la un studio de televiziune locală şi o 
să ne trimită o întreagă echipă de filmare, iar pe lângă fotografii 
clubului nostru, o să avem şi adevăraţi paparazzi de la San 
Francisco Chronicle. 

— Asta cum ai reuşit? întrebă A.A., admirând un şervet de 
pânză negru ca smoala, pe care era inscripţionat CLUBUL 
SOCIAL. 

— Simplu. Le-am servit o poveste despre „clica felelor trăsnet 
sub treisprezece ani”. Ştiţi că jurnaliştii totdeauna caută noile 
trenduri. 

— Şi există o clică de fete trăsnet sub treisprezece ani? 
întrebă A.A., părând amuzată. 

— Da. Noi. Ha-ha! răspunse Ashley, rotindu-şi privirea în jur, 
aprobator. 

— Oh, am vrut să vă spun, am sărit un pic peste buget, zise 
Lili sfioasă. 

— Păi, nu pentru asta există Comitetul Mamelor? ridică Ashley 
din umeri. 

— Fetelor, sunt atât de emoţionată, zise A.A., când se 
întoarseră la vestiarele lor să-şi lase fulgarinele. 

— Azi e ziua cea mare, hm? zise Ashley, scoţându-şi fulgarinul 
şi atârnându-l frumos în cuierul vestiarului ei. Laxjock demascat, 
în sfârşit! 

— Şi dacă nu mă place? se tângui A.A.. 

— O să te placă, bineînţeles c-o să te placă. Ar fi nebun să n-o 
facă, zise Lili, ţinându-şi fulgarinul pe ea câteva momente în plus. 

Aruncă o privire să vadă ce purtau celelalte două fete. A.A. 
Avea o rochie cloş, fără mâneci, scurtă, genul care ar fi făcut-o 
pe orice altă fată care ar fi îmbrăcat-o să arate imediat cu cinci 
kilograme mai grasă. Dar pe AA. venea perfect - uşoară, 
vaporoasă şi elegantă fără efort. Asta era caracteristic pentru 
A.A.: ei nu-i păsa niciodată de haine şi totuşi întotdeauna apărea 
cu cele mai moderne lucruri. Probabil că-ţi prinde bine că mama 
ta a fost supermodel. Ashley purta un soi de rochie albă - Lili n-a 


apucat s-o studieze mai bine, de vreme ce era prea emoţionată 
pentru ceea ce avea să facă. 

— Voi sunteţi gata? întrebă Ashley, închizându-şi vestiarul. 

— Da, zise Lili. 

Acum ori niciodată. Îşi scoase fulgarinul şi-l atârnă în vestiarul 
ei, cu obrajii stacojii. 

Se întoarse, făcându-şi curaj pentru orice avea să urmeze. 
Purta rochia neagră dreaptă de jerseu pe care Ashley chipurile o 
convinsese să n-o cumpere. 

— Mie îmi place, zise ea defensivă. 

Îşi îndreptă spatele şi îşi aruncă părul negru şi lucios peste 
umeri. Rochia arăta nimicitor pe ea şi n-avusese de gând să se 
lase intimidată pentru a-şi alege altceva mai puţin de efect. Nu 
de data asta. 

Însă în loc să ţipe la ea, Ashley doar ridică din umeri. 

— Arăţi drăguţ, Lili, spuse ea şi atât. 

Lili răsuflă uşurată. OK. Deci nu fusese prea rău. Lui Ashley 
părea să nici nu-i pese. Şi atunci de ce-şi făcuse ea atâtea griji? 
Abia atunci se uită mai bine la ceea ce purta Ashley. Era o rochie 
albă de şifon, cu corsaj mulat şi cu o bretea care atârna numai 
peste un umăr. Avea o idee de fustă mini, cu tiv crestat. Era 
incredibil de şic şi de modern. Şi, în plus, era albă, ceea ce nici 
Lili, nici A.A. Nu s-ar fi gândit să poarte. Amândouă erau în negru. 

— Ce e asta? nu se putu abţine Lili să întrebe. De unde o ai? 

— Oh, vechitura asta? tărăgănă Ashley răspunsul. 

E din noua colecţie Kate Moss pentru Topshop. Mama s-a 
simţit foarte prost fiindcă n-am avut niciun ban când am fost la 
shopping, weekendul trecut, şi mi-a comandat-o direct de la 
Londra. 

— E într-adevăr grozavă, zise Lili, fără nici măcar să încerce 
să-şi ascundă invidia din glas. 

— Ştiu, zise Ashley. 

Lili riscă să arunce o privire în oglindă, la rochia ei. Acasă, i se 
păruse atât de sofisticată, atât de îndrăzneață. Dar acum era 
atât de plictisitoare şi, mă rog. Era doar o altă rochie neagră. 

— 0 să ţi-o împrumut şi ţie, cândva, dacă vrei, se oferi Ashley, 
de parcă i-ar fi putut citi gândurile. Purtăm aceeaşi mărime, nu-i 
aşa? 

— Mi-ar plăcea, zise Lili, zâmbindu-i prietenei sale. 


Să n-o subestimezi niciodată pe Ashley Spencer, îşi spuse ea. 
Lili încercase de multe ori, dar Ashley întotdeauna găsise o cale 
de a ajunge pe primul loc. Cine putea să iasă din umbra ei, când 
Ashley păstra mereu lumina reflectoarelor asupra ei? 

Dar nu era vreme să se gândească prea mult la asta. Când 
cele trei Ashley intrară în Micul Teatru, un țipăt izbucni dinspre 
cel mai de sus şir de scaune, de unde Carly Cohen, o emotivă 
dintr-a şaptea, stătea la pândă încă de la trei şi jumătate. Ea 
strigă acele trei mici cuvinte pe care fiecare fată de la Şcoala 
Domnişoarei Gamble aşteptase atâta să le audă: 

— AU SOSIT BĂIEȚII! 


31 
POŢI VALSA PE BEAIBOX? 


— UŞUREL! CU GRAȚIE! FETELOR! FETELOR! CALMAŢI-VĂ! 

Ashley zâmbi. Domnişoara Charm se mişca de colo-colo ca o 
pasăre zăpăcită, pierdută în marea entuziasmului adolescentelor. 
Profesoara de etichetă se oferise să fie supraveghetoarea 
petrecerii mixte, iar ea şi domnul Huntley, bătrânul profesor de 
matematică (şi singurul profesor bărbat din şcoală) păreau 
covârşiţi de energia feroce a fetelor pe care le aveau în grijă. 

— Nu uitaţi să vă purtaţi ca nişte lady! zise exasperată 
domnişoara Charm. 

Însă era inutil, Ashley ştia bine. Anunţul lui Carly Cohen a fost 
ca un sunet de goarnă, stârnind un asalt nebunesc al tuturor 
fetelor care se luptau să ajungă lângă ea, în capul scărilor. Se 
strânseră înjurai ferestrei panoramice, privind cu nesaţ şuvoiul 
de băieţi în blazere albastre care coborau dintr-un autobuz 
galben şi se îndreptau spre şcoală. 

— Daţi-vă jos! porunci Ashley, când băieţii se făcură nevăzuţi 
pe uşile principale. Or să fie aici într-un minut! 

Toate ca una, fetele coborâră treptele tropăind cum le ceruse 
Ashley, tocurile lor înalte scoțând un zgomot ca de tunet, 
amplificat de ecoul amfiteatrului. 

Domnişoara Charm n-avea de ce să-şi facă griji, îşi zise 
Ashley, când fetele se instalară, tăcute, pe gradenele de jos. 
Ashley se aşeză pe un scaun din mijloc, Lili şi A.A., de-o parte şi 
de alta a ei. Ca şi ea, îşi ţineau picioarele prudent încrucişate la 
gleznă şi, când sosiră băieţii, arătau ca trei icoane vii ale 
modestiei feminine. 

În sfârşit, uşile teatrului se deschiseră şi băieţii de la Gregory 
Hall intrară şovăitori, încă îmbrăcaţi în uniforme, de vreme ce 
veneau direct de la ore. Ashley îşi ridică nasul în sus. Zău aşa, 
băieţii s-ar fi putut strădui mai mult. 

Băieţii îşi dădeau coate unul altuia, împingându-se şi râzând 
pe înfundate. Aruncară priviri sfioase spre şirurile de fete 
aşezate, apoi se mişcară, în masă, spre peretele opus. Ashley îi 


întâmpinase cu cel mai încurajator zâmbet al ei. 

Fetele se holbară la băieţi. Băieţii se zgâiră la tavan. Fetele 
începură să şoptească una alteia şi să chicotească. Băieţii se 
uitară cu jind la mesele cu bufetul. Ashley bătu din picior, 
nerăbdătoare. Nu aşa îşi imaginase ea c-o să se desfăşoare 
petrecerea dansantă. Observă că nu se auzea niciun fel de 
muzică. 

— Unde-i DJ Tommy? şopti Ashley către Lili. 

— A spus c-o să fie aici. l-am trimis nenumărate mesaje în 
dimineaţa asta, ca să-i aduc aminte, zise Lili, părând îngrijorată. 
Băieţii lui au venit şi i-au adus echipamentul după-amiază, 
adăugă ea, arătând către staţia Dj-ului din mijlocul scenei, 
flancată de nişte boxe masive, de doi metri. 

— Pe ce o să dansăm atunci? scânci Ashley. 

— Eu v-am spus că e-ntr-o ureche, zise A.A.. 

— Taci, zise Lili. Nu ne-ajuţi deloc. 

Ashley privi cu fascinaţie morbidă cum domnişoara Charm se 
îndreaptă spre masa de mixaj. Nu se poate. Profesoara lor de 
etichetă cobori acul pe un disc şi începu să se audă sunetul 
iritant al unui cunoscut vals de Chopin. 

Fetele continuau să se foiască în scaunele lor. Ashley văzu 
câţiva băieţi scoțând nişte jocuri video portabile şi începând să 
se joace cu ele. Ce nepoliticos! Petrecerea avea să se 
dovedească un eşec total. Niciunul dintre băieţi nu traversă 
podeaua de parchet a ringului de dans care-i separa de fete, în 
centrul căruia fuseseră inscripţionate literele vip, în vreme ce 
globurile disco se învârteau, refractând lumina. 

Ashley îşi încrucişă braţele la piept. Îşi coafase părul şi se 
machiase profesionist pentru asta? 

În cele din urmă, un băiat cu părul negru se desprinse din 
haita lupilor. Tri. Slavă Domnului. Spre deosebire de ceilalţi 
băieţi, care arătau de parcă veniseră direct de pe terenul de 
joacă, cu feţe năduşite şi pantalonii mototoliţi şi murdari, Tri era 
curat, arăta a licean şi era frumuşel în sacoul lui cu blazon. 
Traversă încrezător abisala întindere a Saharei ringului de dans. 
Se opri în faţa celor trei Ashley. 

— Bună, Tri, ziseră fetele în cor. 

— Bună. Dădu din cap zâmbind şi se aşeză lângă A.A., fireşte. 
E o petrecere dansantă pe cinste. Şi muzica e grozavă. Cu 
adevărat... retro. 


— Taci din gură! Tocmai l-am sunat pe Tommy. Abia acum a 
ieşit de la cursul preparator de biologie şi-o să fie aici într-un 
minut, făgădui Lili. 

A.A. se uită la ceasul de la mână. 

— Trebuie să ajungi undeva? întrebă Tri. 

— Mda, zise ea. Mă întâlnesc cu cineva. 

— Cu iubitul ăla online al ei, zise Ashley. 

— La fântâna arteziană, da. Tri dădu din cap, cu înţelepciune. 
Tot mai crezi că e Billy Reddy? Intrebă el. 

— Nu. A.A. clătină din cap. Bineînţeles că nu. Am terminat de 
mult cu Billy Reddy. 

— E ŞST, zise Ashley. 

— Ce? întrebă el. 

— Ştire de săptămâna trecută. 

Tri păru mulţumit. 

— Acum crede că e Dex Bond, îi spuse Ashley. 

Zâmbetul dispăru puţin de pe faţa lui Tri. 

— Cine-i Dex Bond? 

— Un tip care antrenează echipa de lacrosse a liceului, ridică 
Ashley din umeri. 

— E drăguuuț, adăugă Lili. 

— Aha. 

Tri se uită în jos, la pantofii lui de piele întoarsă. 

— Îl mai las câteva minute, zise A.A., apoi mă duc. 

— Bine, făcu Tri, ridicându-se. Hei, ăăă, vrei să dansezi? 

— Sigur, răspunse A.A., ridicându-se de pe bancă. Cineva 
trebuie s-o facă. 

— Aăă, mă refeream la Ashley, zise Tri. 

Ashley îşi ridică ochii. Tri se uita la ea şi nu la A.A.. Ce se 
întâmpla? El continua să se uite la ea, aşteptând. Vorbea serios. 

— Nu te superi? o întrebă Ashley pe A.A.. 

— De ce m-aş supăra? râse A.A., aşezându-se la loc, deşi 
obrajii i se coloraseră brusc în roşu-aprins. Daţi-i bice. 

— Haide, zise Tri, întinzând mâna. 

Ashley îi oferi cel mai fermecător dintre zâmbetele ei. Se 
încălzea la gândul că ea era prima fată care fusese invitată la 
dans, la prima petrecere mixtă a şcolii. Chiar dacă era vorba 
doar de Tri, care era simpatic, dar simpatic cum sunt ursuleţii de 
pluş. 


— Bine, zise ea, ridicându-se şi luându-i mâna. 

Îşi sprijini mâinile pe umerii lui Tri, iar el îşi puse mâinile pe 
talia ei şi începură să se mişte în paşi de vals. Tri se încurcă şi o 
călcă pe piciorul stâng, strivindu-i degetele. 

— Au! ţipă ea. 

— Ups, scuze. Tri roşi. Eşti bine? 

Moțul lui de păr întunecat îi căzu peste ochii albaştri luminoşi, 
iar Ashley simţi deodată o palpitaţie în capul pieptului. Era chiar 
foarte drăguţ, gândi ea. Cum de nu observase până acum? 

Alunecau prin sală, iar Ashley se înfioră, simțind privirile 
invidioase, atente, ale tuturor fetelor aţintite avid asupra lor. 

Atunci, muzica clasică se opri cu un scrâşnet. Ashley şi Tri îşi 
ridicară ochii spre scenă, unde DJ Tommy, cu răsuflarea tăiată şi 
încă purtând uniforma elevilor de la St. Aloysius, era acum 
instalat la platane şi dădea la o parte discul cu Chopin al 
domnişoarei Charm. Tommy clătină din cap şi puse un altul. Ţinu 
o pereche de căşti la o ureche cu o mână, iar cu cealaltă aşeză 
acul pe disc. 

Se aplecă spre microfon. 

Puternicul beat al ultimului rap criminal, Drank Me to Death”, 
reverberă prin Micul Teatru. 

Ţipând, fetele se repeziră în mijlocul ringului de dans, sătule 
să mai aştepte să fie invitate. Ashley zâmbi şi le aclamă în tăcere 
pe surorile ei. 


Cine avea nevoie de băieţi? 
Petrecerea dansantă începuse oficial. 


25 Am băut până la moarte - titlul piesei e născocit de autoare. 


32 
PRIMEŞTI CE-ŢI DOREŞTI? 


ÎNCERCÂND SĂ NU SE SIMTĂ PREA IRITATĂ DE FAPTUL CĂ TRI o 
invitase la dans pe Ashley şi nu pe ea, A.A. se strecură de-a 
lungul peretelui, evitând ciocnirea ba de unul, ba de altul dintre 
cei de pe ringul de dans. Băieți se loveau de fete, fetele se 
izbeau una de alta. Era un balamuc total, nici pe departe ca balul 
mixt manierat pe care-l avusese şcoala în minte. Era mai 
degrabă o dezlănţuire furtunoasă. Toată lumea se amestecase în 
vârtej. Ea se pregătea să-l întâlnească pe laxjock în Huntington 
Park, în cinci minute. 

Era ciudat când se gândea că, după luni de trimis mesaje, 
aveau să poată în sfârşit să se întâlnească. Şi dacă nu era atât 
de drăguţ cum îşi imagina ea? Sau, mai rău, dacă el va socoti că 
ea nu era atât de drăguță pe cât crezuse el? Sau dacă era 
absolut simpatic, dar nici pe departe atât de sexy cum 
sugeraseră e-mailurile şi mesajele lui pe telefon? Ea îşi înfăşură 
grăbită o eşarfă roşie Hermes în jurul capului, ferindu-se de 
trupurile mişcate energic ale colegelor ei. Ideea cu eşarfa fusese 
a ei, ca să fie un semn de recunoaştere pentru el. li spusese că 
avea să poarte o eşarfă roşie cu imprimeuri, iar laxjock spusese 
că el avea să poarte o şapcă neagră de baseball. 

În sfârşit ajunse afară din amfiteatru şi se furişă din şcoală pe 
uşa din spate, străbătând aleea care o conduse spre partea de 
nord a străzii Broadway. Parcul nu era prea departe, dar ea voia 
să ajungă acolo mai devreme, ca să scaneze scena. şi spusese 
că, indiferent cine avea să se dovedească a fi laxjock, ea avea să 
se ţină de cuvânt şi să-l întâlnească. Nu voia să se facă 
dispărută, chiar dacă el avea să se dovedească un ratat gras şi 
educat acasă. Te rog, nu te dovedi a fi un ratat gras, educat 
acasă, se rugă ea. 

Huntington Park era una dintre cele mai frumoase pieţe 
publice din San Francisco, proiectată după unele asemănătoare 
din Paris. Când laxjock îi propusese să se întâlnească acolo, A.A. 
acceptase imediat. Intotdeauna îi plăcuse Fântâna Ţestoaselor, o 


copie a faimoasei fântâni din Roma, care reprezenta nimfe şi 
amoraşi jucându-se în apă, şi îi spusese şi lui asta. El spusese că 
era şi unul dintre locurile lui favorite din San Francisco. 

Parcul zumzăia de activităţile după-amiezii. Erau oameni care 
plimbau câini, ţinând de lesă haite întregi, un grup de câţiva 
copii de la centrul de îngrijire de zi din apropiere se jucau pe 
terenul de joacă şi vreo câteva perechi mai vârstnice stăteau pe 
băncile de vizavi, luând o gură de aer proaspăt. 

Ea îşi pipăi nervoasă eşarfa şi o înfăşură strâns în jurul capului. 
Hotărâse să nu-şi mai prindă părul în obişnuitele sale codițe 
împletite, temându-se că ar face-o să pară prea tânără. Cum 
minutele treceau, se gândi să-i trimită un mesaj pe telefon, dar 
îşi impuse să se abţină. Avea să apară, îşi spuse ea. A. A. privi 
apa şiroind din mâinile unei nimfe în bazinul albastru liniştit. Se 
duse până la marginea fântânii şi aruncă o monedă de un sfert în 
apă, investind într-o dorinţă. Era gata să-l întâlnească pe băiatul 
care îi făcuse inima să bată încă de când îi trimisese acel prim e- 
mail romantic. 

T CUNOSC? îi scrisese ea, cu doar câteva zile în urmă. 

POA-T, răspunsese el. SNT M APROP DECT CRZI. 

Soarele la sfinţit o orbea, şi clipi des. Când petele de soare 
dispărură, putu vedea clar. Un băiat venea spre ea. 

Inima începu să-i bată atât de tare în piept că era sigură că 
perechea punk-rock ce se iubea în tufişuri, vizavi, i-o putea auzi. 

Băiatul care venea spre ea era Dex Bond. 

Şi purta o şapcă de baseball neagră. 


33 
RĂZBUNAREA TOCILAREI 


ÎNAPOI LA ŞCOALA DOMNIŞOAREI GAMBLE, LAUREN PAGE stătea 
în faţa intrării din Micul Teatru. Putea auzi muzica bubuind 
înăuntru, atât de tare încât zguduia uşile amfiteatrului. Aveai 
impresia că aveau într-adevăr să cadă până la cinci după- 
amiaza. Nimeni n-ar fi putut acuza fetele de la şcoala particulară 
că nu ştiau să petreacă. 

Îşi dădea seama că trioul Ashleys socotise probabil că ea 
părăsise oraşul pentru totdeauna sau se transferase la Helena 
Academy, sau îşi petrecuse ultimele patru zile în pat, cu păturile 
trase deasupra capului. Nu se întâmplase niciuna din toate astea. 

Graţie unei fericite coincidenţe, în ziua de după noaptea cu 
prietenele, tatăl ei fusese chemat la o conferinţă de tehnologie în 
Washington şi întreaga familie fusese invitată să ia masa la Casa 
Albă, în ziua de după conferinţă. Mama ei hotărâse s-o învoiască 
de la şcoală, ca să poată şi ea participa la dineul cu familia 
preşedintelui, iar după aceea rămăseseră blocaţi în capitală din 
pricina vremii rele capricioase, care ţintuise la sol toate 
avioanele, inclusiv cele particulare. 

Se întorseseră în oraş abia în dimineaţa aceea şi, în vreme ce 
o parte din ea părea că dispăruse într-o gaură neagră şi n-avea 
să mai iasă niciodată la lumină, cealaltă parte - partea care o 
motivase îndeajuns ca să-şi schimbe radical înfăţişarea şi să le 
invite pe cele trei Ashley să-şi facă de cap la shopping pe 
Robertson Boulevard - venise cu o soluţie alternativă. 

Desigur, se putea întoarce la şcoală şi să sufere o altă rundă 
de tachinări şi indiferenţă din partea celor trei Ashley. Putea să 
revină la obiceiul de a-şi mânca prânzul singură, în laboratorul de 
calculatoare, şi de a-şi ţine capul plecat când trecea pe culoare. 
Putea să se întoarcă la miile de mici umilinţe care-i făceau 
fiecare zi neplăcută. 

Sau putea să ia măsuri. 

Auzi nişte paşi în spatele ei. Totul era atât de perfect încât nu 
se putu abţine să nu se ciupească, să se asigure că nu visa. Se 


întoarse şi îi zâmbi băiatului cu care îşi dăduse întâlnire. 

Billy Reddy. 

Într-adevăr, avea să-şi facă apariţia la petrecerea mixtă cu 
marele Billy Reddy alături. 

Sigur, trebuise să-i promită că va aduce toată treapta 
superioară la următorul meci de lacrosse al celor de la Gregory 
Hall. Dar cât de greu putea fi asta? Dex îi spusese că echipa se 
calificase în finală, dar era mare păcat că Reed Prep, rivala lor, 
avea o uriaşă gaşcă de suporteri, fiindcă era o şcoală mixtă, în 
vreme ce Gregory Hall era doar de băieţi. 

— Majorete, spusese Dex. Ne trebuie majorete. 

De parcă trioul Ashleys ar fi refuzat şansa de a se da mari cu 
mişcările lor de la formaţia de dans. 

Deschise uşa, simţindu-şi pielea înfiorându-se de anticipare. 
Era întuneric în Micul Teatru şi ea nu putea vedea foarte bine, cu 
toate fulgerările stroboscoapelor, dar putu zări siluetele lui 
Ashley Spencer şi a lui Ashley Li pe scenă, dansând în cerc cu 
vreo câţiva băieţi de la Gregory Hall. 

Ca de obicei, rechiziţionaseră cea mai bună poziţie, locul unde 
toată lumea le putea vedea şi de unde ele se puteau uita de sus 
la toată lumea. Întotdeauna manevrau lucrurile în aşa fel încât 
ele să fie deasupra a orice. 

Ei bine, nu şi de data asta. 


34 
ÎNTR-O BUNĂ ZI, 
VA VENI ŞI PRINŢUL TĂU? 


DEX VENEA CU PAS GRĂBIŢI SPRE FÂNTÂNĂ. PURTA O ŞAPCĂ de 
baseball neagră şi în mână avea un buchet de trandafiri. A.A. se 
simţi atât de îmbătată de fericire că, pentru moment, nici nu 
putu să vorbească. E£ el. Am ştiut eu. Arăta chiar mai frumos 
decât îşi amintea ea. 

Nu mai putu răbda. 

— Dex! strigă, făcându-i cu mâna. 

El se opri şi se uită în jur. Apoi o zări şi un mare rânjet stupid îi 
apăru pe faţă. 

— Hei, Ashley Alioto, nu? întrebă el, uitându-se la ea cu ochi 
mijiţi. 

— Dexter Bond, zise ea, reţinut. 

El se aşeză pe bancă lângă ea şi puse buchetul de flori între ei. 

A.A. trase de eşarfa Hermes. Era un cadou de la vestita casă 
de modă pentru mama ei, fiindcă apăruse într-una dintre 
campaniile lor publicitare, cu mult timp în urmă. Ea se gândise 
că ar da bine cu părul ei negru. 

— Port roşu, zise ea, gândindu-se că era un mod ciudat de a 
începe o conversaţie cu laxjock - Dex -, dar se simţi deodată 
intimidată. 

Online, îi putea spune lui laxjock orice. Dar acum, că stătea 
de-adevăratelea lângă ea, era de parcă apăsase pe butonul 
„Mute”. Însă, fiindcă el nu-i răspunse, ea încercă din nou. 

— Şi tu ai o şapcă neagră de baseball pe cap. 

— Mada. Azi joacă Giants, mai încolo, zise el, lungindu-şi gâtul 
să se uite la copiii de pe terenul de joacă. 

A.A. Simţi o răceală în aer, chiar dacă nu sufla nicio boare de 
vânt. Nu aşa îşi închipuise ea că o să se întâmple. El nici măcar 
nu-i oferise florile încă. Lăsă să-i scape un mic chicotit scurt şi 


ascuţit. Apoi observă că mai erau şi alţi băieţi în parc şi cei mai 
mulţi dintre ei purtau şepci negre de baseball. Oraşul era 
probabil plin de băieţi care purtau aşa ceva. 

— Habar n-ai despre ce vorbesc, nu-i aşa? întrebă ea. 

— Vorbeşti despre ce? zise Dex. 

Zâmbi spre ea, dar ochii lui rămaseră pironiţi pe terenul de 
joacă. 

Micul sâmbure de îndoială începu să încolţească, să prindă 
rădăcini şi să înflorească. 

— Şi nici astea nu sunt pentru mine? întrebă ea, arătând către 
flori. 

Spre lauda lui, Dex, întotdeauna un gentleman, nu-i răspunse 
negativ imediat. 

— Ăăă... 

Speranţa din inima lui A.A. începu să se ofilească. 

— Nu, e OK. Nici măcar nu ştiu de ce-am întrebat. 

Abia atunci observă că exista un motiv pentru care Dex se tot 
uita spre terenul de joacă. Educatoarea de la grădiniţă era foarte 
frumoasă. A.A. îl privi cu atenţie pe Dex şi află adevărul. 

— De cât timp te întâlneşti cu ea? îl întrebă. 

Dex îşi duse mâinile la spate. 

— Atât de evident, hm? Zâmbi cu timiditate. Are douăzeci şi 
cinci de ani, puţin cam în vârstă pentru mine. Aşa că îmi place să 
fiu discret în privinţa asta. Luă florile de pe bancă. Crezi că or să- 
i placă? 

A.A. dădu din cap. 

— O să le adore. 

— Mi-a părut bine că te-am văzut, Alioto. Hei, dar n-ar fi 
trebuit să fii la petrecere? întrebă el. 

— Am o întâlnire cu cineva, îi explică ea. 

— Ah. 

Dex dădu din cap şi îşi luă la revedere. Ea îl privi abordând-o 
sfios pe educatoare. Fata păru încântată la vederea florilor. 

Atunci A.A. Îşi cercetă telefonul. Niciun SMS. Niciun mesaj. 
Trecuse o oră de când ar fi trebuit să se întâlnească. 

Oricine era laxjock, nu venise. 


35 
ASHLEY SPENCER NU ACCEPTĂ 
NIMIC LA MÂNA A DOUA 


NIMIC N-AR FI PUTUT VREODATĂ S-O PRINDĂ PE PICIOR GREŞIT 
pe Ashley Spencer şi, dacă a fost surprinsă s-o vadă pe Lauren 
Page sosind la petrecere la braţul lui Billy Reddy, n-a arătat-o. l-a 
privit pe cei doi cum îşi croiau drum către locul unde stătea ea. 

— Eşti în viaţă, îi zise ea sec lui Lauren. 

— Din câte ştiu eu, nu se poate muri de ruşine, răspunse 
Lauren. Ashley, l-ai cunoscut pe... 

— Eu sunt Billy Reddy, zise Billy, întinzându-şi mâna peste 
platourile cu fructe de mare din faţa lor, unde se afla bufetul. 

— Bună. 

Ashley zâmbi şi dădu mâna cu el. Era absolut splendid. Părul 
zbârlit, zâmbetul ca de reclamă la pastă de dinţi. Însă, cumva, 
Billy nu mai arăta chiar aşa de atrăgător privit de aproape, cum 
fusese de departe. Era ca atunci când părinţii ei o duseseră la un 
concert American Idol, iar ea reuşise să meargă în culise şi să 
cunoască pe tipul după care era înnebunită de atâta vreme, încât 
degetele ei mai aveau puţin şi-i sângerau de câte sute de ori 
vota pentru el pe telefonul ei mobil. Fusese ca o prăbuşire din 
înalturi când îşi dăduse seama era doar un băiat ca oricare, puţin 
mai scund decât părea la TV şi care cam mirosea a transpiraţie 
după spectacol. 

Billy Reddy nu mirosea, dar acum, când stătea chiar în faţa ei 
cu mâna întinsă, nu mai părea Cel Mai Drăguţ Băiat din Lume. 
Era doar un tip care arăta bine. Şi erau o mulţime de tipi care 
arătau bine în oraş. De altfel, ce alt licean din treapta a doua ar fi 
fost prins la o petrecere dansantă cu eleve de-a şaptea? Nu era 
asta puţin anormal-stupid? Şi venise cu Lauren. Ca partener al ei. 
Să-ţi vină să verşi. 

— Eu sunt Lili, zise Lili, intrând între ei. 

Billy şi Lili începură să vorbească, iar Ashley se îndepărtă pe 


lângă şirul de mese ale bufetului. Presupusese corect, nu era 
nimic în meniu pe care ea să-l fi putut mânca. Se bucura că o 
forţase pe Lili să comande brioşele speciale. Cel puţin pe alea va 
putea să le mănânce. Simţi o împunsătură în braţ şi se întoarse, 
ca să dea cu ochii de Lauren, care stătea lângă ea. 

— Aşadar, l-ai cunoscut în sfârşit pe Billy, zise Lauren. 

— Mda. 

Ashley ridică din umeri. Lauren arătă fizic dezumflată. 

— Ascultă, începu ea, îmi pare sincer rău pentru ce s-a 
întâmplat ultima oară. Ştiu că am reacţionat exagerat. N-am 
gândit ce-am spus. 

— Asta-i bine, zise Ashley. Dar nu schimbă nimic. 

— De ce nu? strigă Lauren, vocea ei urcând cu o octavă. 

Fata asta chiar trebuia să se calmeze. 

— Pur şi simplu nu. Oh, uite-l pe Tri! zise Ashley, în vreme ce 
Tri se apropia cărând un platou cu minibrioşe. 

Exact ce căuta ea. 

— Vrei una? o întrebă el. 

Era atât de atent. Un gentleman perfect. 

— Da, zise ea, servindu-se cu una dintre prăjituricile care 
arătau delicios şi luând o muşcătură. 

Lauren încă mai stătea lângă ea, părând pierdută şi 
nehotărâtă. 

— Şterge-o, îi spuse Ashley. Lasă-ne în pace, pe mine şi pe 
prietenele mele, nulitate ce eşti. 

— Ce-a fost asta? întrebă Tri, uitându-se curios de la Ashley la 
Lauren. 

— Nimic, încheie Ashley subiectul. Mai luă o muşcătură din 
brioşă. Spuneam doar... 

Atunci îşi dădu seama că nu putea respira. Şi că gura îi luase 
foc. Era ceva groaznic, groaznic de în neregulă. Dar înainte să se 
poată gândi ce anume era, leşină. 


36 
BRIOŞĂ DE VANILIE 
SAU UNEALTĂ A MORŢII? 


CINEVA ŢIPASE. LILI SE SMULSE DE LÂNGĂ BILLY ŞI DĂDU FUGA 
în locul unde Lauren stătea aplecată peste trupul întins al lui 
Ashley. Ashley zăcea pur şi simplu pe jos, strângând în mână o 
brioşă. 

— Ce i-ai făcut? o acuză Lili. 

— N-am făcut nimic! strigă Lauren. A căzut dintr-odată! 

— Nimeni nu cade din senin! ţipă Lili. Ashley? Ashley? Mă 
auzi? 

Îngenunche lângă Ashley. Era caldă. O zgâlţâi. Mai tare. 

— Ce naiba s-a întâmplat? vru să ştie Lili. 

— Nimic. Stătea doar aici, iar în clipa următoare se prăbuşea 
la podea, zise Lauren. 

— Ei bine, ceva trebuie să se fi întâmplat! Lili se uită la 
Lauren. De altfel, tu ce cauţi înapoi la şcoală? Am crezut că ai 
murit. 

— N-am murit, ripostă Lauren. Asta e ceea ce aţi spus voi 
tuturor despre mine? Mă miram eu de ce mă priveşte toată 
lumea aşa de ciudat. 

Lili nu-i răspunse. Luă mâna lui Ashley şi încercă să-i simtă 
pulsul, dar era atât de speriată că nu-şi putea da seama dacă 
simţea ceva. Un val de emoție din ce în ce mai mare o 
cuprindea. Ashley Spencer murise. Şi atunci de ce se simţea... 
fericită? 

— Ce s-a-ntâmplat? 

O voce o readuse cu picioarele pe pământ. Lili se întoarse. 
A.A. se apropiase, cu obrajii roşii. Avea o eşarfă roşie pe care n-o 
purta mai devreme. 

— Slavă Domnului că eşti aici, zise Lili, alungându-şi toate 
gândurile despre cum avea să fie ea cea mai populară fată din 


clasă, acum, că Ashley îşi aflase sfârşitul. E vorba de Ashley! 

— Hei, să sunăm la urgenţe? zise Billy, venind şi el mai 
aproape. 

Alte câteva persoane începură să-i înconjoare, ca să vadă de 
ce se agitau. 

— Ce-a păţit? întrebă A.A., îngenunchind în partea cealaltă a 
lui Ashley. 

— V-am mai spus, doar am vorbit şi apoi a căzut. Nu, stai! 
Lauren clătină din cap. A luat o muşcătură din brioşă şi apoi a 
căzut. Ce-a fost în brioşele alea, Lili? 

— Nimic. Sunt doar brioşe. Brioşe simple de vanilie. 

— Când a muşcat, a avut un fel de spasm înainte să leşine. Ar 
putea fi o reacţie alergică. E alergică la ceva? întrebă Lauren. 

— Nu. Nu din câte ştiu eu, zise Lili, clătinând din cap. 

La ce era alergică Ashley? La tâmpiţi? La acneici? La lipsa de 
gust în modă? 

— Alune! E alergică la alune, zise A.A. pe neaşteptate. Mi-a 
spus mie, luna trecută, după ceai, când am întrebat-o de ce nu 
mănâncă niciun biscuit, când erau atât de gustoşi. Şi, la Ivy, l-a 
întrebat pe ospătar dacă erau şi alune în salata ei. Întotdeauna 
face aşa. Vă mai aduceţi aminte cum, la petrecerea în pijama, a 
recunoscut că nu ştie ce gust are untul de arahide? 

— Dar nu există alune în brioşe, zise Lili. V-am mai spus, sunt 
doar brioşe simple de vanilie! 

— Dar alunele pot fi oriunde. În blat. În glazură. Multe chestii 
se fac cu alune. Ashley spunea că aproape orice poate avea 
urme de alune şi tocmai de aceea ea nu mănâncă decât 
mâncăruri pregătite de bucătăreasa lor, zise A.A.. 

— O, Doamne! se văicări Lili. 

Deci de-asta ţinuse Ashley ca brioşele să fie făcute după o 
reţetă specială. Numai că ea îi spusese patiserului să-i dea bătaie 
şi să le facă după reţeta lor obişnuită. 

— Mi-am omorât cea mai bună prietenă! ţipă Lili. 

Asta e cea mai rea şi cea mai bună zi din viața mea. 


37 
BING-BANG, 
VRĂJITOAREA A MURIT? 


AM OMORÂT-O PE ASHLEY SPENCER, ÎŞI SPUSE LAUREN. Asta e 
cea mai bună şi cea mai rea zi din viaţa mea. Ea fusese cea care 
o convinsese pe Lili s-o lase baltă cu reţeta specială şi să 
comande pur şi simplu brioşe obişnuite. Dacă n-o să ştie, n-o să 
sufere. Ea îşi închipuise că Ashley doar făcea mofturi, ca o divă. 
Nu ştiuse că Ashley era alergică. Se dădeau oare sentinţe la 
închisoare şi când aveai doisprezece ani? Dar a fost un accident! 

— Faceţi careva ceva! ţipă A.A.. 

Atunci Lauren îşi aminti ceva ce citise în Teen Vogue, în timpul 
nebuniei ei cosmetice, când se chinuia din răsputeri să fie o 
Ashley. Era un articol despre o fată cu alergie la arahide, iar 
articolul vorbea despre ce trebuia să faci în caz de urgenţă. 
Lauren îngenunche şi îi ridică tivul fustei lui Ashley, oprindu-se 
să-i admire rochia. Era chiar frumoasă. Kate Moss Topshop? Asta 
trebuia să fie. 

— Încetează! Ce faci? întrebă Lili. 

— Îi salvez viaţa, zise Lauren. Trebuie să-l aibă pe undeva, 
asupra ei. Numai aşa se poate. Da. Uite-l! 

Lauren îi ridică fusta şi le arătă. 

Ashley purta un soi de jartieră pe coapsă şi, petrecut pe sub 
elasticul acesteia, era un pix subţire, argintiu. Dar Lauren ştia că, 
în loc de vârful cu bilă, pixul avea un ac. În articol scria că toate 
persoanele care sunt alergice la alune trebuie să poarte o 
seringă din asta asupra lor. Fata din articol o avea pe coapsă şi, 
ştiind ce împătimită era Ashley după Teen Vogue, nu era de 
mirare că făcuse şi ea exact acelaşi lucru. 

— E un antidot. Trebuie să i-l dau acum, dacă e să-şi revină, 
zise Lauren, luând seringa - un EpiPen, cum era numit în articol. 

— Fă-o! ţipă A.A.. 

— Unu, doi, trei, zise Lauren. 


Apoi o înţepă pe Ashley în braţ cu acul seringii. 

Lauren crezuse că Ashley avea să se ridice imediat în picioare 
şi-o să revină la viaţă. În loc de asta, nu se întâmplă nimic. 
Ashley încă mai părea moartă. Ochii ei erau închişi. Faţa îi era 
vânătă. Nu respira. 

Fusese prea târziu. 

Lauren oftă. Fără îndoială, avea să meargă la închisoare. N- 
avea să mai intre niciodată la Exeter. Îşi imagină viitorul. Pe de-o 
parte, va fi mult mai bine, acum că Ashley Spencer nu mai era 
prin preajmă ca să le spună tuturor copiilor din clasă că ea era o 
ratată. Dar, pe de altă parte, ea va fi la închisoare. Oare aveau 
cursuri prin corespondenţă la închisoarea pentru minori? Desigur, 
îşi dorise s-o vadă pe Ashley doborâtă. Distrusă. Dar nu la modul 
propriu. Nu era o psihopată. Apoi Ashley clipi şi deschise ochii. Se 
uită în jur. Văzu EpiPen-ul în mâna lui Lauren, mulţimea 
spectatorilor care o înconjurau şi fusta ei ridicată până în talie. 

— O, Doamne! exclamă Ashley. Toţi băieţii ăştia mi-au văzut 
chiloţii? 


38 
PERICOLUL 
DE A CĂUTA DRAGOSTEA 
ÎN TOATE LOCURILE 
NEPOTRIVITE 


ASHLEY ERA ÎN VIAŢĂ. SLAVĂ DOMNULUI PENTRU GÂNDIREA 
rapidă a lui Lauren. Îi salvase viaţa. A.A. scoase un oftat profund 
de uşurare. Ştiind că prietena ei cea mai bună avea să trăiască, i 
se risipi durerea că laxjock i-a dat plasă. Aşadar, nu fusese Dex, 
în cele din urmă. Dar cine ar fi putut fi? N-avea idee. 

Ashley era încă întinsă la podea, văitându-se de cum îi fusese 
invadată intimitatea, iar Lili şi Lauren se întreceau care să-i 
aducă un pahar cu apă. Billy Reddy stătuse pe lângă ele, arătând 
complet buimăcit de turnura evenimentelor. Putea să parieze că 
niciuna dintre petrecerile din liceu la care fusese el vreodată nu 
era atât de plină de acţiune ca asta. 

Apoi îl observă pe Tri, stând pe margine, încremenit, cu un 
platou cu brioşe în mână. 

— Hei, zise ea. Eşti bine? Arăţi ciudat. 

— Aproape c-am omorât-o, şopti Tri. Eu i-am dat brioşa. 

— Ei, nu te frământa din pricina asta. Nu ştiai că e alergică. 

— Aproape c-am omorât-o, repetă el. 

A.A. clătină din cap. Nu-i stătea în fire lui Tri să fie atât de 
dramatic. Apoi observă ceva. O şapcă de baseball îndesată în 
buzunarul sacoului său. O şapcă de baseball neagră, cu blazonul 
San Francisco Giants. Echipa favorită a lui Tri. Şapca lui favorită. 
Întotdeauna purta şapca aia. Şi, de asemenea, îşi mai aduse 
aminte de ceva înainte de a dansa, o întrebase dacă se pregătea 
să se ducă la fântână. De unde ştiuse el despre întâlnirea cu 


laxjock la fântână? Ea nu-i spusese nimic. 

Se uită la Tri. Era cel mai bun prieten al ei. Singura persoană 
căreia îi putea spune totul. Singura persoană care ar fi ştiut ce 
să-i spună la toate problemele ei. li dăduse un scor perfect la 
evaluarea telefonică. 

Tri Fitzpatrick era laxjock. 

Însă nu-şi făcuse apariţia la întâlnirea cu ea, în parc. Pentru că 
ea îi spusese că bănuia că iubirea vieţii ei era Dex Bond. Un tip 
întâlnit întâmplător, care nici măcar n-o cunoştea. Simţi cum i se 
strânge inima. Tri... 

— Tri, se înecă ea. 

Dar Tri n-o asculta. O ignora cu desăvârşire. Puse platoul cu 
brioşe jos şi dădu fuga lângă Ashley. In ochi avea o lumină nouă, 
stranie. De parcă o vedea pe Ashley Spencer pentru prima oară. 

Apoi o ajută pe Ashley să se ridice în picioare şi se uită la ea în 
acelaşi fel în care A.A. îşi dădu seama acum că se uitase şi la ea 
însăşi luni în şir. 

Cu o completă, desăvârşită adoraţie. 


EPILOGURI 


Dragă jurnalule, 

Acum trebuie să ţinem un jurnal la ora de 
engleză. Să scriem despre ce se întâmplă în 
viaţa noastră, ca astfel să o înţelegem mai 
bine. Sau cam aşa ceva. Oricum, încep. 

Deci bestia e încă în viaţă. Da, Ashley 
Spencer a supravieţuit ca să mă mai 
batjocorească încă o zi. Şi-a revenit complet 
din reacţia ei adversă când a înghiţit o urmă 
fină de alune din brioşele de vanilie la 
petrecerea dansantă. Cu excepţia unei roșeţi 
uşoare care i-a dispărut mult prea repede. 

N-am reuşit să mă alătur celor trei Ashley 
şi n-am ajuns nici să le distrug. Dar Ziua 
Alunei, cum numesc eu ziua cu dansul, a 
marcat totuşi o mică victorie pentru acelea 
dintre noi aflate la baza piramidei sociale din 
clasa a şaptea. 

De când Ashley Spencer a trebuit să 
vorbească deschis despre alergia ei la alune, 
biata Cass Franklin nu mai e nevoită să stea 
în carantină, într-un loc izolat din cantină. 
Mulțumită lui Ashley, toată cantina este 
acum o carantină. Părinţii ei au ameninţat că 
dau şcoala în judecată din cauza 
incidentului, iar acum tot ce se mai serveşte 


la cantină este pâine de secară albă şi iaurt. 
În, Nu, mersi. 

În plus, ai fi crezut că o criză făcută în 
public ar fi însemnat sfârşitul domniei de fier 
a lui Ashley. Dar, nu. În schimb, din cauza 
EpiPen-ului ei din jartieră, acum jartierele 
sunt la modă la Şcoala Domnişoarei Gamble. 
Ultimul strigăt e să le porţi ca Ashley, sub 
fusta uniformei, astfel încât atunci când te 
aşezi să ţi se întrezărească. 

Asta dovedeşte clar că toată clasa a 
şaptea este pur şi simplu ţicnită. Şi atunci nu 
înseamnă că Ashley e alergică la toată 
lumea? 

Totuşi Ashley ar trebui să înceapă să fie 
drăguță cu mine, nu? Eu i-am salvat viaţa. 
Nu contează asta cât de cât? 

Nădăjduiesc că da. 

Cu nelinişte, 

Lauren Page. 


JURNAL. DOC 


Asta e aşa de caraghios, pentru că eu am ţinut un jurnal din 
clasa întâi. Mama spune că e singura metodă pentru a-ţi ordona 
gândurile. Şi tu ştii că aşa sunt eu. Organizată. 

încă mă mai simt foarte vinovată pentru că aproape mi-am 
omorât cea mai bună prietenă. Mai ales pentru că m-am bucurat 
c-am făcut-o. Dar mai târziu, când m-am gândit mai bine, mi-am 
dat seama că bucuria aia nu făcea decât să ascundă ceea ce 
simţeam de fapt. Şi de fapt mă simţeam îndurerată. Profund, 
profund îndurerată. Categoric n-aş fi comandat niciodată brioşele 
obişnuite dacă Ashley mi-ar fi spus că era alergică! l-a spus lui 
A.A., dar mie nu. Aşadar, o parte din vină îi aparţine, nu? Cum a 
putut să păstreze un secret atât de important faţă de mine? 

l-am aruncat asta în faţă şi ea n-a tăgăduit. A zis că îi părea 
rău, dar mai păstrase şi alte secrete faţă de mine. Atunci a 
trebuit să fiu şi eu sinceră cu ea şi i-am spus că socoteam că 
termosul ei cu desene anime era urât. A.A. ne-a cerut să tăcem 
din gură odată. 

Am vărsat câteva lacrimi. Dar apoi ne-am îmbrăţişat. lar pe 
urmă toate trei am mers la Tiffany şi am cumpărat lănţişoarele 
astea de aur pe care să le purtăm toate, fiecare cu un talisman 
ce reprezintă o treime dintr-o inimă. Ashley a luat bucata cea 
mai mare, bineînţeles. 

Totuşi, sunt atât de bucuroasă că Ashley n-a murit. Fiindcă 
cine altcineva mi-ar mai împrumuta rochia ei Kate Moss pentru 
Topshop? 

A ta, cu uşurare, 
Lili. 


MEMO: DOCUMENT: JURNAL: ALIOTO, ASHLEY 


AZ MI-AM DORIT K 2 DINTRE CEI MAI OK PRIETENI Al MEI 
SA FI MURIT. PUR + SIMPLU NU POT SA CRD K El 2 SUNT 


ÎMPREUNA. OMG. NU K MI-AR PASA, STII? PE BUNE, E 
GROZAV. 


DAK El 2 SUNT FERICIŢI ÎMPREUNA ATUNCI EU SUNT 
FERICITA PENTRU El, CORECT? DECI DE CE NU SUNT 
FERICITA? 
pei 


Hello? Ăsta e pornit? Mda. Ar trebui să ţinem un jurnal pentru 
engleză, dar eu m-am gândit să vorbesc în schimb pe recorderul 
iPod-ului şi să-mi pun camerista să-mi transcrie gândurile. Cine 
are timp să scrie? Zău aşa! 

OK, deci Lauren Page mi-a salvat viaţa. Mare. Scofală. Era cel 
mai mic lucru pe care-l putea face după ce aproape că m-a 
omorât! Mi-o datora. OK, aşa că poate o să încetez puţintel să-i 
mai fac zile fripte, o să încetez să mai spun lumii că ea a p/ănuit 
să mă omoare. 

Viaţa e altfel în capătul celălalt al tunelului. Nu că am văzut o 
lumină albă sau mai ştiu eu ce. Am fost doar, cum să spun, puţin 
deconectată de la reţea. Dar acum, că mă gândesc mai bine, 
sunt cu adevărat norocoasă că am supravieţuit. Vreau să spun, 
aş fi putut muri. La un bal! Ce jenant. 

Cum am spus, lucrurile s-au schimbat. Lili e mult mai drăguță 
cu mine, dar A.A. e cumva retrasă în sine. Nu ştiu de ce s-a 
ofuscat ea aşa. Adică, nu e ca şi când ar fi zis vreodată că îl 
plăcea. Ea totdeauna a zis că erau doar buni prieteni. 

Vreau să spun, Tri poate că e scund, dar e superdrăguţ. Şi o să 
mai crească. Pot să aştept. Ştiu că A.A. crede că el era laxjock, 
dar el n-a recunoscut niciodată asta. Şi ea şi-a avut şansa de a fi 
cu el. 

După părerea mea, ce-am găsit al meu să fie.