Dov Silveman — Cabalistul

Dov SILVERMAN 


caBâlistul 


N 


£ virtual project. ei 
SIUISIP 


Dov SILVERMAN, câştigătorul prestigiosului premiu japonez 
Suntory pentru literatură de suspans, s-a născut în Brooklyn, 
New York. A luptat în Marina Statelor Unite în războiul din 
Coreea. În timp ce lucra în schimbul de noapte la Căile Ferate 
din Long Island, a terminat cum laude studiile superioare la 
Stony Brook University. In 1972 s-a mutat la Safed, în Israel, 
centrul misticismului iudaic. În prezent, Dov Silverman este 
director de liceu, după ce a fost consilier la primăria oraşului 
Safed. Soţia sa, Janet, i-a fost şi editor în cei mai bine de 
cincizeci de ani de când trăiesc împreună. Cabalistul este cel de- 
al optulea roman al său. 


Dov Silverman 


CABALISTUL 


www.virtual-projiect.eu 


Traducere din limba engleză Mihai Lucian Popa 


NEMIRA 2011 


THE KABBALIST 2006 
Coperta colecţiei: Corneliu ALEXANDRESCU 
llustraţia copertei: diablo © piumadaquila.com, Fotolia 


„Văzând însă Domnul Dumnezeu că 
răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ 
şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor 
sunt îndreptate la rău în toate zilele...!” 

Facerea, 5:5 


1 


Vineri, 13 iunie 1999, 
clădirea Naţiunilor Unite, New York 


Cardinalul italian îşi strânse degetele de la picioare, deranjat 
de pantofii noi din piele, visând la confortul sandalelor sale şi la 
roba acum înlocuită de costumul de mătase Bordilini, lucrat 
manual. 

— Izvorul Minciunilor curge din dealurile Galileei, spuse el. 
Enoriaşii din Nazareth vorbesc despre înmugurirea copacilor, dar 
susţin că toate vor pieri atunci când ploaia şi vântul rece vor 
sosi dinspre nord. 

Secretarul general al Naţiunilor Unite zâmbi. 

— Domnul meu, ce legătură are un buletin meteorologic din 
Israel cu această întrunire secretă şi cei trei distinși prelați care 
iau parte la ea? 

Cardinalul îl privi întâi pe arhiereul Bisericii Anglicane, 
grizonant, îmbrăcat şi el în haine civile, îşi întoarse privirile apoi 
către tânărul prinţ saudit cu barbă, care privea pe fereastră, 
uitându-se la East River. Roba lungă, din olandă de un alb pur, 
nu reuşea să-i ascundă supleţea trupului şi postura aristocrată. 

Prinţul Ahmed Husseini se întoarse şi-l fixă cu o privire 
pătrunzătoare pe secretarul general. Se îndreptă către cardinal 
şi arhiereu. 

— Fiecare dintre noi a pierdut un membru al clerului pe 
colinele din Galileea. Pe mine, pierderea mă afectează personal. 
Mullahul:! a trimis la Wadi Amude pe unchiul meu, fratele mai 
mic al tatălui meu, regele Arabiei Saudite. Acum am devenit eu 
Mullah al Arabiei Saudite şi Protector al Sfintei Pecete şi al 
Kaaba? din Mecca. 


1 Termen folosit pentru a desemna un musulman, bun cunoscător al teologiei 
islamice şi al legilor sacre. Titlul, derivat din arăbescul mawlă, înseamnă 
„Vicar", „stăpân“ şi „gardian" (n. tr.). 

? Bloc de bazalt, supranumit şi „piatra neagră" de la Mecca, locul de pelerinaj 
pentru mahomedani, aşezat într-un templu de formă cubică. Intrarea în 


5 


— Domnule secretar general, sintagma „izvorul minciunilor” 
pe care a folosit-o cardinalul se potriveşte situaţiei în care ne 
aflăm, spuse arhiereul, înclinându-se în faţă. Biserica Anglicană 
nu crede că e cu putinţă ca trei crime violente să aibă loc în 
aceeaşi lună la Wadi Amude, şi poliţia israeliană să nu ştie nimic 
despre făptaşi. 

— Acuzaţi de complicitate autorităţile israeliene? întrebă 
secretarul general. Chipul îi păli. Oare... evreii să fi săvârşit 
crimele? 

— Nu cred să fie vorba despre nişte crime, spuse cardinalul. E 
de neînțeles cum ar putea un om să-l mutileze pe un altul în aşa 
hal, adăugă el, cutremurându-se. Braţele le erau smulse, oasele 
sfărâmate. Trebuie să fi fost nişte animale sălbatice. 

Arhiereul anglican deschise gura, încercând să spună ceva, 
dar se înecă cu propria-i salivă. 

Secretarul general se aplecă peste biroul său şi i se adresă 
arhiereului: 

— Domnule, mă scuzaţi, n-am înţeles ce-aţi spus. 

— Au fost sodomizaţi, mormăi arhiereul. Le-a fost scurs 
sângele din trup. 

Secretarul general căzu înapoi în scaunul lui şi-şi puse mâinile 
pe birou. 

— Animalele nu-şi sodomizează prada. 

— Poliţia israeliană a cenzurat ştirea. Autorităţile locale şi 
locuitorii Galileei nu cunosc aceste detalii. 

— Trebuie să risipim orice bănuială, zise cardinalul. Vaticanul 
cere asta. 

— Naţiunile Unite nu reprezintă o instituţie care poate fi 
consultată în privinţa problemelor religioase, rosti secretarul 
general, căscând ochii la vederea sângelui care picura pe covor 
din pumnul strâns al prinţului saudit. 

Tânărul prinţ îşi lovi bărbia cu cealaltă mână. 

— In mod oficial, nici măcar nu ne aflăm în această încăpere. 
Nici Arabia Saudită, nici Vaticanul şi nici Consiliul Bisericilor 
Protestante nu recunosc independenţa Statului Israel. A înainta 
o plângere ar însemna, de fapt, recunoaşterea statului evreiesc. 


templu se face printr-o uşă din aur masiv, aflată la doi metri înălţime, a cărei 
cheie este deţinută de Protectorul Templului (n. tr.). 


6 


Nu putem face asta. Curăţându-şi unghiile însângerate de la 
mâna stângă, continuă: Au trecut trei săptămâni de la ultima 
crimă, iar evreii încă n-au făcut nicio declaraţie cu privire la 
ceea ce s-a întâmplat. Asta voia să spună cardinalul prin „izvorul 
minciunilor”. 

— Îmi vine greu să cred că lerusalimul ar putea muşamaliza 
totul, rosti secretarul general. 

— Singurele urme de pe pământul pârjolit din jurul victimelor 
sunt nişte copite despicate, spuse arhiereul. Niciun animal 
copitat de pe pământ nu este carnivor. Şi după cum aţi spus şi 
dumneavoastră, doar oamenii îşi sodomizează victimele. Îşi 
ridică mâna, numărând pe degete: Scotland Yard, Serviciile 
Secrete ale Vaticanului şi cele de spionaj ale Arabiei Saudite 
confirmă faptul că atacatorul sau atacatorii sunt oameni. Profilul 
criminalului, în cazul unor crime atât de brutale şi comise cu 
atât de multă ferocitate, limitează foarte mult cercul de 
suspecți. Poliţia israeliană nu a arestat ori reţinut pentru 
interogatoriu nici măcar un suspect. 

— AŞ putea să vă reamintesc faptul că cei de la Scotland Yard 
nu au dat de urma lui Jack Spintecătorul, spuse secretarul 
general. 

— Pentru că un membru al familiei regale era implicat, replică 
arhiereul. Scotland Yard credea că e vorba de muşamalizare, iar 
acum crede că israelienii ascund pe cineva ori ceva foarte 
important. 

— Păi atunci, dacă religia pe care o reprezintă fiecare dintre 
dumneavoastră nu are niciun fel de legătură cu guvernul 
israelian, de ce erau domniile voastre acolo? 

— Nu ne-am hotărât încă dacă vă vom spune sau nu, zise 
cardinalul. 

— Ar trebui să o faceţi, rosti secretarul general. Nu 
intenţionez să fiu implicat într-un scandal diplomatic 
internaţional, decât dacă există o justificare pentru asta. 

— Vă rugăm să ne scuzaţi pentru un moment, rosti arhiereul, 
conducându-i pe cei doi asociaţi ai săi în cel mai îndepărtat colţ 
al biroului. 


Cei trei bărbaţi vorbiră cu calm la început, apoi deveniră 
agitaţi. Cardinalul romano-catolic îşi ridică mâinile şi dădu din 
cap, negând: 

— Nu! Nu! Nu! 

— Ai putea măcar să suni la Vatican, îi ceru prinţul saudit. 

Cardinalul se întoarse către biroul secretarului general, 
şovăind: 

— Domnule secretar, pot folosi linia dumneavoastră sigură? 

Cardinalul vorbi repezit în italiană, ascultă, apoi puse 
receptorul înapoi în furcă. 

— Am permisiunea, spuse el, adresându-se prinţului saudit. 
Papa şi arhiepiscopul de Canterbury au aflat despre crime de la 
tatăl dumneavoastră, regele. Vă lăsăm pe dumneavoastră să 
povestiţi ce se întâmplă cu adevărat. 

Prinţul încuviinţă. Întorcându-se către secretarul general, luă 
o scurtă pauză, pentru a-şi pune ordine în idei, apoi rosti: 

— Poporul meu e format din oameni superstiţioşi, însă 
membrii familiei mele au studiat la Harvard, 

Oxford şi Sorbona. La început nu am dat crezare veştilor 
venind din partea beduinilor primitivi, a păstorilor druzi? şi a 
fermierilor arabi. Apoi preoţii moscheilor din Tiberias şi Nazareth 
au început să aducă veşti similare la Mecca. 

— Roma a primit informaţia de la preoţii armeni şi copţi din 
Bethlehem, îl  întrerupse cardinalul, neputând să se 
stăpânească. Pentru a comunica Vaticanului aceste informaţii au 
încălcat interdicţia pe care au respectat-o vreme de o mie de 
ani. 

— Informaţii despre ce? întrebă secretarul general. 

— Ritualuri păgâne, murmură arhiereul. Noi am aflat despre 
ele de la misionarii noştri din Nazareth şi din jurul Mării Galileei. 
Apoi regele Arabiei Saudite, însuşi tatăl prinţului, i-a contactat 
pe papa şi pe arhiepiscopul de Canterbury cu amănunte. 

Faldurile veşmântul tânărului arab răsuciră în timp ce acesta 
se îndepărtă, apoi se apropie din nou de birou. Mişcările mâinilor 


3 Druzii sunt membrii unei secte religioase ale căror credinţe provin din 
islamul şiit, conţinând elemente din creştinism şi iudaism. Aceştia cred în 
transmigrarea sufletului şi perfecțiunea omului (n. tr.). 


8 


sale erau la fel de uşoare ca şi vocea blândă şi calmă cu care 
spuse: 

— Wadi Amude izvora din apropierea oraşului antic Safed, de 
la nouă sute paisprezece metri altitudine, şi se vărsa în Marea 
Galileei, la şaptezeci şi trei de metri sub nivelul mării. Wadi 
înseamnă albie uscată. Amude în ebraică înseamnă coloană. În 
cazul de faţă, vorbim despre o coloană de piatră cu diametrul de 
cincisprezece metri şi înaltă de o sută cincizeci de metri. 
Coloana se află la mijlocul râului secat, fiind înconjurată de 
coline de peste trei sute de metri înălţime, şi reprezintă scena 
amfiteatrului natural care se formează în jurul ei. 

— Pergamentele de la Marea Moartă dezvăluie faptul că, cu 
trei mii de ani înainte de Hristos, descendenţii lui Canaan şi 
filistinii îl includeau în ritualurile religioase ca pe un simbol falie, 
adăugă arhiereul. Îi aveau ca zei pe Baal, Astarte şi Moloch, toţi 
trei fiind menţionaţi în Biblie. Nici până în ziua de astăzi nimeni 
nu a reuşit să înţeleagă cum urcau preoţii coloana de o sută 
cincizeci de metri, luând cu ei oameni pe care să îi sacrifice în 
timpul ritualurilor, în faţa a mii de adepţi ai cultului. Tot acolo 
aveau loc orgii, flebotomii, precum şi sacrificii. 

— Unchiul meu, mullahul Arabiei Saudite, fusese trimis pentru 
a investiga reapariţia acestor antice ritualuri păgâne, spuse 
prinţul. Corpul său a fost găsit la baza coloanei. 

— Înainte de asta, spuse arhiereul, regele saudit ne-a 
informat despre sacrificarea unui copil. Inima îi fusese mâncată. 

Prinţul arătă înspre cardinal, apoi spuse: 

— La început, noi credeam că e vorba de Mesa catolicilor, în 
timpul căreia se mănâncă din carnea şi sângele lui lisus. 
Singurul raport trimis din Galileea de către unchiul meu nega 
faptul acesta. A fost ucis la scurt timp după asta. 

— Practici sataniste se întâlnesc şi în alte regiuni ale planetei, 
răspunse secretarul general. Au loc chiar şi aici, în Central Park 
din New York. Ce i-a determinat pe conducătorii voştri religioşi 
să vă trimită aici, riscând ca israelienii să afle despre această 
întâlnire? Măsurile de siguranţă care au fost luate trebuie să fi 
costat milioane de dolari. Totuşi, după secole în care niciunul 
dintre voi nu a vorbit cu celălalt, acum vă aflaţi toţi trei în faţa 
mea! Care e adevăratul motiv pentru care v-aţi întâlnit? 


9 


— Aţi luat în râs remarca mea cu privire la vremea din Israel, 
spuse cardinalul. Vă rog, totuşi, să luaţi în considerare faptul că 
în Ţara Sfântă orice lucru are două semnificaţii - reală şi 
metafizică. Cele trei religii au luat naştere din iudaism. Tot ceea 
ce are legătură cu Casa lui Israel ne afectează şi pe noi. 

Arhiereul scoase din haina sa o ediţie de buzunar a Bibliei şi o 
deschise la o pagină pe care o citise de multe ori. 

— De la întemeierea statului modern Israel, diverşi cărturari 
au căutat să interpreteze filosofic Biblia, studiind intens mistica 
evreiască - Cabala. Ceea ce se credea a fi literatură ezoterică în 
Anglia, la Mecca şi la Vatican, este acum considerată lege şi 
ghid al credințelor şi practicilor noastre pentru cel de-al doilea 
mileniu. Două pagini care au intrat în atenţia noastră sunt din 
cartea lui lezechiel. În prima proroceşte despre Valea Oaselor. 
Evreii vor fi nimiciţi, lucru înfăptuit în lagărele de concentrare 
naziste. Apoi se vor ridica din morminte şi vor deveni un popor, 
ceea ce s-a întâmplat prin întemeierea Statului Israel. Stă scris 
că vor cădea patru zăpezi într-un an peste sfintele oraşe 
lerusalim şi Safed. Vânturi puternice şi ploaie vor curăța colinele 
iudeilor şi munţii din Galileea în aşteptarea lui Mesia. 

Secretarul general bătu darabana pe birou: 

— A nins de patru ori în Israel anul acesta. Privi cele trei 
chipuri posomorâte. Ar trebui să fiţi bucuroşi, deşi am impresia 
că nu sunteţi. Ceea ce mă duce cu gândul la următoarea 
întrebare. Toată lumea ştie despre lerusalim, dar unde e Safed? 

— Nici lezechiel nu ştia, spuse arhiereul, aple- cându-se 
înainte. Oraşul nu a purtat numele acesta decât la câteva secole 
după moartea prorocului. Prima menționare a fost făcută în 
Cronicile Romane ale lui Josephus Flavius şi în predica de pe 
munte a lui lisus Hristos. 

— Safed e locul în care a luat naştere mistica evreiască, 
adăugă prinţul. Majoritatea evreilor nu ştiu că o comunitate 
mică de mistici, ori cabalişti, încă mai există în zona veche a 
oraşului, zonă pe care eu am vizitat-o incognito. E ca o 
mănăstire fără ziduri. Oamenii trăiesc aşa cum o făceau în 
secolul al XVI-lea, perioada cea mai propice pentru misticism. 
Nu ai putea crede că acel vechi oraş, acum decăzut, a fost odată 
centrul spiritual al lumii evreieşti. Evreii cei bătrâni aşteaptă 


10 


acum anunţata sosire a lui Mesia, întâi în Safed, apoi în 
lerusalim. 

— Incredibil, se minună secretarul general. Un membru al 
familiei regale saudite a fost în Israel. 

işi împreună mâinile. Încă nu mi-aţi spus totuşi de ce nu 
sunteţi încântați de venirea lui Mesia ori, mai degrabă, de a 
doua venire a Lui. Şi cum de moartea, să-i spunem bizară, a 
celor trei clerici ai voştri v-au adus aici, în faţa mea, din moment 
ce vreme de secole de-a rândul oamenii s-au sacrificat în 
numele religiei. 

Cardinalul arătă spre Cartea Sfântă din mâna arhiereului: 

— Conform profeţiilor, venirea lui Mesia va stârni războiul 
dintre Gog şi Magog, adică dintre Est şi Vest. 

Fără să-şi dea seama că expune privirilor celorlalţi urmele 
însângerate din palma sa, prinţul îşi desfăcu mâna stângă, apoi 
rosti: 

— În Safed am aflat că războiul dintre Gog şi Magog nu va fi 
purtat de către armatele tradiţionale. Nu se vor folosi nici 
armele chimice şi nici cele nucleare. Lupta finală dintre Bine şi 
Rău se va da între oamenii credincioşi lui Dumnezeu şi cei 
vânduți Satanei şi trimişilor lui. Dacă Satana învinge, sfârşitul 
Pământului va fi tot mai aproape. 

— Dacă Dumnezeu învinge, omenirea va fi salvată, spuse 
reprezentantul Naţiunilor Unite, zâmbind. Fiind ateu, un lucru de 
dorit pentru această funcţie, nu-l cunosc nici pe Dumnezeu, nici 
pe Satana. Şi nici nu mă pot asocia grijilor dumneavoastră în 
privinţa Armaghedonului, a profeţiilor ori a lui Mesia. Cu toate 
acestea, sunt bucuros să vă văd venind împreună, chiar dacă 
dintr-un motiv într-atât de deosebit. 

Secretarul general fu apelat prin interfon şi apăsă iute un 
buton. 

— Nu vreau să fiu deranjat. 

— Domnule, spuse vocea, am un mesaj urgent pentru prinţ 
din partea regelui saudit. 

— Strecoară-l pe sub uşă! Vreau ca biroul tău şi coridoarele să 
fie goale! Nimeni nu trebuie să afle cine sunt oaspeţii mei! 

Cei patru bărbaţi priviră cum un plic fu strecurat pe sub uşă. 


11 


Prinţul se aplecă după el, iar înainte de a-l rupe, duse sigilul 
de ceară cu care era lipit către inimă, buze şi frunte. Desfăcând 
papirusul, începu să citească mesajul, pălind. 

— Beduini dintr-o tabără în apropiere de Wadi Amude au găsit 
o altă victimă al cărei sânge a fost scurs din corp. 

— Cine? şopti cardinalul. 

— Inspectorul-şef de la comandamentul de nord al poliţiei 
israeliene. 

— Guvernul israelian va încerca să rezolve aceste crime, 
spuse arhiereul. Unul dintre ai lor a fost ucis. 

— Trebuie să fim cinstiţi, această moarte dovedeşte faptul că 
investigaţiile lor erau îndeplinite la cel mai înalt nivel, adăugă 
prinţul. Beduinii au văzut vulturi rotindu-se deasupra cadavrului. 
Niciun animal - pasăre, şobolan ori şarpe - nu s-a apropiat de 
trupul mutilat al victimei. Zona în care se afla era ca pârjolită de 
un trăsnet. Bolovanii din jur crăpaseră din pricina căldurii 
intense şi aceleaşi urme copitate au fost văzute în jurul 
cadavrului. Tribul beduinilor a părăsit aşezarea lor şi acum se 
refugiază spre sud. 

— E similară cu celelalte crime, spuse cardinalul. 

— Domnilor, nu ştiu ce să cred despre Mesia, interveni 
secretarul general. Dar sunt sigur că un criminal este liber. Cum 
vreţi să vă ajut? 

— Să luaţi legătura cu şef-rabinul din Safed, sau nu, mai bine 
contactaţi-l pe rabinul Berel Caspi, spuse arhiereul. El este cel 
care a făcut publică profeția cabalistică a războiului dintre Bine 
şi Rău. 

— Un rabin nu poate rezolva astfel de crime, rosti secretarul 
general. 

— Cu atât mai puţin poliţia, se răsti cardinalul. 

— Ce vreţi să-i spun acestui Berel Caspi? 

Cei trei prelați, umăr la umăr, vorbiră pe rând, fiecare păşind 
înainte când le venea rândul. 

— Biserica Anglicană şi fraţii noştri protestanți din toată 
lumea vor oferi ajutorul lor necondiţionat. 

— Vaticanul şi clerul catolicilor de pretutindeni sunt pregătiţi 
la orice oră pentru a pune la dispoziţia rabinului toate resursele 
disponibile. 


12 


Prinţul ridică scrisoarea, spunând: 

— Tatăl meu, regele, este pregătit să apară în faţa templului 
Kaaba din Mecca pentru a conduce împotriva Răului peste un 
miliard de musulmani, dacă acesta este începutul războiului 
dintre Gog şi Magog. 


13 


2 
Vineri, 13 iunie 1999, colinele din Galileea 


Frânele pneumatice şuierară şi autobuzul Egged se opri în 
dreptul unei străzi însorite. 

— Ultima staţie! anunţă şoferul în ebraică, franceză şi 
engleză. Asta e cea mai apropiată staţie de vechiul cartier din 
Safed. 

Rabinul Berel Caspi aşteptă pe locurile din spate până când 
toţi ceilalţi pasageri se dădură jos. Apoi făcu un efort pentru a-şi 
ridica masivul corp din scaun şi, mergând în laterală pe culoar, 
cobori din autobuz cu mişcări greoaie. Pasagerii îl aşteptau afară 
pentru a-i strânge mâna şi pentru a-i cere binecuvântarea. li 
mulţumi pe toţi spunând o rugăciune, apoi zâmbindu-le. 

În apropiere, doi tineri vorbeau în engleză. Braţele bărbatului 
erau tatuate şi părul de pe cap îi stătea ridicat ca nişte ţepi. 
Tânăra purta o salopetă strâmtă şi avea cercei în nări, urechi şi 
buric. 

— Cu ce vă pot ajuta? întrebă Berel. 

— Am vrea să vedem nişte mistici, spuse tânăra. 

Berel zâmbi şi arătă cu mâna înainte. 

— Mergeţi o sută optzeci de metri în direcţia aceea, până 
ajungeţi la prima alee spre dreapta. Pe acolo veţi ajunge în 
cartierul vechi. 

— Vă mulţumim, domnule, spuse bărbatul, plecând repede. 

Berel o apucă prin spatele staţiei de autobuz, pe un drum de 
pământ, plimbându-se pe îndrăgitele străzi şi alei care duceau 
spre casa lui din centrul cartierului vechi. Deşi nu mâncase 
nimic de la micul dejun, pântecele lui punea la încercare 
trăinicia nasturilor de la vestă. Atunci când plecase de acasă, 
pantalonii fuseseră proaspăt călcaţi, iar pantofii, lustruiţi cu 
cremă neagră. Acum, pantofii erau murdari, iar pantalonii 
făcuseră genunchi. Barba sa cenuşie, care pornea de la buzele 
groase şi se termina în dreptul pieptului său masiv, ascundea 
vederii nasturele desfăcut de la gulerul cămăşii sale albe. 


14 


Până nu demult era un om vesel şi îi striga pe numele mic pe 
toţi, se oprea pentru a asculta povestirile unora, dădea sfaturi şi 
se oferea să interpreteze câte un pasaj din Biblie oricăruia dintre 
tinerii studenţi. Acum doar dădea uşor din cap, zâmbea şters şi 
îşi târşâia picioarele fără să scoată vreun cuvânt. 

Ajuns în faţa casei, se opri şi se uită în sus, văzând tigla 
decolorată de pe acoperiş şi pereţii vechi din piatră. Valuri de 
căldură se ridicau din drumul pietruit pe care evreii îl 
construiseră acum două mii de ani. Cu timpul, pietrele au 
devenit diamante, fiind lustruite de talpa sandalelor romane, de 
cea a ghetelor turcilor, cruciaților, mamelucilor, britanicilor şi 
francezilor. Berel oftă adânc, gândindu-se de ce oare s-or fi 
întors evreii în acest loc. Işi trecu degetele prin barbă, dar nu 
găsi niciun răspuns. 

Intră în holul răcoros al locuinţei sale, agăţă haina în cuier şi 
observă, întorcându-se, că locul în care se afla coşul pentru 
cumpărături era gol. 

— Oy va voy’ Berel îşi lovi fruntea cu palma şi apoi se uită la 
ceasul de pe perete. Trebuia să o ajut pe Yona la cumpărături. 

— Inseamnă că ai timp să stăm puţin de vorbă, rosti bărbatul 
care stătea în uşa de la biroul său. 

Berel luă sacoul boţit din cuier şi îl îmbrăcă iute. 

— Aveaţi cumva programare? îmi cer scuze dacă am întârziat. 
Am făcut vizite pacienţilor din spital. 

Conduse bărbatul către un scaun de lângă biroul său şi apoi 
se aşeză şi el. Berel îşi lovi tâmpla cu mâna, aşa cum obişnuia 
să facă atunci când studia un pasaj dificil din Cartea Sfântă. Îşi 
scoase dopurile din urechi, apoi spuse: 

— Ne cunoaştem de mai demult. 

— Ne-am întâlnit cu multă vreme în urmă, răspunse bărbatul. 
Ţi-am pus o întrebare la care nu ai ştiut să-mi răspunzi. Mai ţii 
minte? 

Berel se lăsă în scaunul său, murmurând un cântec în timp ce 
se balansa înainte şi-napoi. 

Oaspetele rosti cuvintele acelui cântec: 


+ „O, Doamne!“ , în limba ebraică in original (n. tr.). 


15 


— Cât sunt de frumoase sălaşurile tale, lacove, corturile tale, 
Israele”! 

Ochii săi plini de ardoare îl făcură pe rabin să simtă un fior pe 
şira spinării. 

— Da, îmi aduc aminte care a fost întrebarea ta, spuse Berel. 
Nici acum nu ştiu să-ţi răspund. 

— În 1965 spuneai că înţelepţii oraşului vor găsi o soluţie 
pentru problema aceasta în cinci ani. 

— Sunt mai bătrân cu treizeci şi cinci de ani, însă nicidecum 
mai înţelept în ceea ce priveşte Holocaustul. Pentru câtă vreme 
rămâi în Israel? 

— Am înmormântat trupul soţiei mele în Ierusalim. Un hoţ a 
înjunghiat-o în New York. 

— Îmi pare rău, rosti Berel cu o voce scăzută, privindu-l cu 
compasiune. Dumnezeu să o binecuvânteze şi fie ca Sion să-i fie 
lăcaş pe veşnicie. 

Oaspetele îşi încleştă dinţii şi se apropie de rabin, sfredelindu- 
| cu ochii săi încărcaţi de furie. 

— De ce să o binecuvânteze Dumnezeu după moarte? Nu i-a 
fost de niciun ajutor în timpul vieţii! 

Berel îşi trase barba, dar iarăşi nu găsi niciun răspuns. Îşi 
întinse braţele şi oftă. 

— Nu ştii nimic! îi spuse oaspetele plin de dezgust. Acum 
treizeci şi cinci de ani te-am întrebat acelaşi lucru în legătură cu 
crimele şi suferinţa îndurată de cei din lagărele de concentrare. 
N-ai putut să-mi răspunzi atunci! Nu poţi nici acum! De ce 
permite Dumnezeu atâta cruzime în lumea pe care El a creat-o? 

Bărbatul, înfuriat, lovi cu pumnul în Cartea Sfântă de pe biroul 
lui Berel. 

— Este aceasta lumea lui Dumnezeu? 

Berel ezită, apoi spuse: 

— Da, este. 

— Nu spune Dumnezeu că vom trăi şaptezeci de anis? 

— Ba da. 


5 Numeri, 24:5 (n. tr.). 
ê Psalmul 89, 10 (n. tr.). 


16 


— Şase milioane de oameni au fost ucişi înaintea timpului lor, 
iar Dumnezeu n-a mişcat nici măcar un deget! Mor copii, 
oamenii încă mai suferă, iar Dumnezeu nu face nimic! De ce? 

Berel Caspi, făcând parte din cea de a noua generaţie de 
rabini născuţi în sfântul oraş Safed, trase aer printre dinţii din 
faţă, balansându-se înainte şi înapoi. Berel simţi cum furia 
bărbatului plutea deasupra lui. In cele din urmă, răspunse: 

— In casa mea din vârful acestei coline sunt înconjurat de 
scrierile celor mai evlavioşi dintre mistici. Toate interpretările pe 
care le-au făcut vreme de patru mii cinci sute de ani îmi sunt la 
îndemână. Insă nu ştiu de ce oamenii suferă ori mor înainte de 
vremea lor. 

— Faptul că nu l-ai găsit reprezintă răspunsul, bombăni 
bărbatul. Lui Dumnezeu nu-i pasă de oameni. 

— Atunci de ce ai continuat să ajuţi băneşte Yeshiva, şcoala 
noastră de religie, şi seminarul? 

Oaspetele se dădu înapoi şi ridică din umeri. 

— Din vinovăţie. Douăzeci şi opt dintre rudele mele au murit 
în lagărele de concentrare. Eu am supravieţuit, deşi nu pe de-a- 
ntregul. Nu pot avea copii. Am coşmaruri. Sunt mult prea laş 
pentru a mă sinucide. Mi-e frică de Dumnezeu. 

Berel dădu să atingă mâna bărbatului, dar acesta se retrase. 

— Rabine Berel, ai lacrimi în ochi. Şi ţie ţi-e frică de 
Dumnezeu? Oaspetele continuă, arătând pe fereastră vechiul 
cimitir de pe pantele oraşului. Acolo sunt îngropaţi cei mai de 
seamă cabalişti din lume. Se spune despre ei că au vorbit cu 
îngerii şi au stat la picioarele lui Dumnezeu, învățând. Şi tu ai 
aceleaşi puteri, nu-i aşa? 

— Vorbeşti despre vremurile de aur ale oraşului Safed. Aceia 
erau sfinţii, oamenii influenţi ai oraşului în secolul al XVI-lea. 
Oraşul şi-a pierdut strălucirea, oamenii sunt săraci. Uită-te la 
mine. Nu sunt un sfânt. 

— Am auzit despre cum ai vindecat oameni. Până şi cărturarii 
din alte neamuri citesc interpretările biblice pe care le faci. Ai 
pus bazele şcolii Yeshiva pentru orfanii victimelor Holocaustului, 
şi acesta este un alt motiv pentru care o susţin. Oamenii 
vorbesc despre tine ca despre un sfânt. 


17 


— Stă scris: „Atunci când plantezi un copac, dacă auzi despre 
un bărbat care face minuni, termină mai întâi lucrul pe care îl 
faci.“ Berel se aplecă în faţă şi accentua cuvintele sale prin 
mişcarea braţelor sale puternice: Au trecut mai bine de cincizeci 
şi cinci de ani de la înfrângerea Germaniei naziste. Nu mai sunt 
copii care să se nască din supraviețuitori ai Holocaustului. 

În câţiva ani, donațiile tale vor putea fi direcționate către o 
altă cauză nobilă. 

Cel venit în vizită la Berel luă Cartea Sfântă de pe birou şi o 
aruncă pe jos apoi îl lovi cu pumnul în faţă pe Berel. Işi suflecă 
mâneca pentru a-i arăta numărul de şase cifre care era tatuat 
pe mâna sa. 

— Am plătit pentru a găsi un răspuns, strigă el. Am plătit 
pentru asta având coşmaruri îngrozitoare. Am plătit cu viaţa 
mamei, a tatălui şi a soţiei mele. Îşi flutură braţul ca şi când ar 
vrea să-l lovească din nou pe Berel. Pentru ce suntem pedepsiţi? 

Berel acoperi cu blândeţe pumnul bărbatului cu palmele sale 
mari. 

— Numărul acela de pe braţul tău îţi dă dreptul să ceri 
răspunsuri. Dar asta nu înseamnă neapărat că eu sunt cel care 
ar putea să ţi le dea. 

Bărbatul se îndepărtă şi arătă spre valea de sub oraş. 

— Poate că el le are. 

Berel bătu în retragere, implorând din priviri: 

— Niciodată nu căuta pe cel viclean! Umerii săi largi se 
curbară ca şi cum s-ar fi pregătit de luptă, dar vocea se domoli 
într-un murmur blând. Te implor! Nu te du la Arcada Satanei! 

— Rabine, nici tu, nici cartea aceea nu aveţi niciun sens, 
spuse bărbatul arătând către Cartea Sfântă de pe podea. 

Berel Caspi îşi duse mâinile deasupra capului bărbatului, 
închise ochii şi apoi rosti o rugăciune: 

— Binecuvântat eşti Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, stăpânul 
universului, care ai ales profeţi şi ai găsit bune cuvintele lor. 
Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te miluiască cu mare mila 
Lui. 

Berel auzi izbitura uşii de la intrare şi deschise ochii. 
Oaspetele său plecase. Rabinul luă Cartea Sfântă de pe jos şi o 


18 


duse către buze. Dar, în loc să o sărute aşa cum fusese învăţat 
să facă încă de mic, o puse pe birou. 

Se uită la ea pentru o vreme, apoi privi fotografia fiului său 
alături de cea care ar fi trebuit să fie viitoarea lui noră. 
Întrebările pe care i le pusese oaspetele său şi le pusese şi el. 
De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple lucruri 
înspăimântătoare? Vreme de douăsprezece luni de la moartea 
lui Michael şi a Gabriellei şi-a înăbuşit îndoielile cu privire la 
existenţa lui Dumnezeu. 

— Doamne, unde eşti? Unde este dreptatea ta? 

Telefonul sună. Berel se uită la el, apoi ridică receptorul încet. 

— Shalom! Rabinul Berel Caspi la telefon. Cu ce vă pot ajuta? 

— Domnule, am tot încercat să vă găsim. Secretarul general 
al ONU vrea să vă vorbească. 

— Aşa deci, secretarul general? Ultima dată a fost Idi Amin, şi 
înainte de asta a fost Dalai Lama. Ei bine, spune-i domnului 
secretar general şi tuturor prietenilor lui că mă vor putea găsi în 
Amfiteatru, la conferinţa despre Cartea lui lov. Şi dacă dau eu 
de urma voastră, derbedeilor, suferinţele lui lov nu se vor putea 
compara cu cele pe care le veţi îndura voi! 

Berel puse receptorul în furcă şi se prăbuşi oftând în scaunul 
său. Nici studenţii nu mai erau la fel de imaginativi precum în 
tinereţile sale. El şi prietenii săi îi folosiseră pe Moise şi pe 
profeţi. Se aplecă peste birou şi scrută paginile pe care le 
pusese deoparte pentru ca secretara lui să le dactilografieze. De 
multe ori, chiar dacă recunoştea scrisul său de mână, nu-şi 
aducea aminte să le fi scris el. 

Nările nasului rău borcănat fornăiră ca două goarne când citi: 
„Diferenţa dintre om şi animal este păcatul. Animalele pot 
înşela, însă numai oamenii mint. lar cel care minte se trădează 
pe sine, căci minciuna îl corupe întâi pe cel care o spune.“ 
Apucă un stilou, întoarse pagina şi scrise repede: „De ce l-a 
creat Dumnezeu pe om? (Răspuns) Singurătate???? Dumnezeu 
are nevoie de un prieten???? Ţelul omului este de a se 
perfecționa până într-acolo încât să aibă o relaţie perfectă cu 
Dumnezeu????” 

Berel răsuci stiloul între degete în timp ce citea ceea ce 
scrisese. 


19 


— Dumnezeule! Yair şi Reb’ Amrusi m-ar pune să merg pe 
cărbuni încinşi pentru asta. 

Încercui notițele sale şi puse un mare semn de întrebare sub 
ele. Întoarse pagina şi citi atent ceea ce scrisese. 

„Cuvântul ebraic «păcat» este menţionat pentru prima dată în 
povestea lui Cain. Înţelesul acestuia, în sens cabalistic, nu indică 
un act păcătos şi nici nu califică săvârşirea unui păcat. Este o 
expresie  idiomatică pentru Satana - bestia, Stăpânul 
întunericului. Astfel, cuvintele «Satana» şi «păcat» sunt 
sinonime.” 

Berel puse stiloul pe birou şi oftă: 

— Trebuie revizuit. 

Privi din nou fotografia de pe birou. Fiul său, Michael, şi 
frumoasa Gabriella îi zâmbeau. 

— O, Dumnezeule, Părinte al strămoşilor mei, fie numele Tău 
binecuvântat! Ajută-mă să înţeleg, căci altfel voi păcătui cu 
inima. 

Nu auzi uşa de la intrare deschizându-se. 


7 Adresare reverenţioasă, având drept corespondent DI., folosită pentru a 
exprima faptul că persoana respectivă nu are aptitudini rabinice (n. tr.). 


20 


3 


Yona Caspi lăsă coşul pentru cumpărături lângă uşă şi privi pe 
ascuns în camera de studiu. Soţul ei era aşezat la birou, cu 
mâinile în barba cenuşie. Spatele lui lat se cocoşă şi-l auzi 
suspinând cu jale. Îşi aduse aminte cum străluceau pe vremuri 
ochii lui albaştri, blânzi, iar chipul i se încreţea de fericire când 
râdea cu poftă. În pielea lui se adânciseră riduri. De când murise 
fiul lor, Berel n-a mai râs decât rareori. g 

Yona văzu fotografia pe care o privea Berel. incepu să 
păşească înspre el, dar genunchii i se înmuiară şi trebui să se 
ţină de tocul uşii. În spatele soţului ei văzu imaginea eterică a lui 
Michael şi Gabriella, care îl priveau. Ţinându-se de mână, cei doi 
se întoarseră către Yona. Ea trase aer în piept, apoi întinse 
mâinile către ei, dar dispărură. Îşi şterse lacrimile din ochi. Încă 
un vis, dar păru atât de real. 

— Berel, ai păţit ceva? 

Îşi întoarse chipul palid şi trist către ea. Aranjându-şi kippah- 
ul, făcu un semn cu capul către poză. 

— Mă uit la ei şi visez. Mâine-dimineaţă, Michael ar fi fost 
chemat în faţa Torei în ziua de Sabat. Gabriella, tu şi Ester aţi fi 
privit ceremonia din sectorul femeilor, de sus. Studenţii, 
profesorii şi rabinii de la Yeshiva şi fetele de la seminarul lui Yair 
ar fi fost şi ei acolo. Prietenii lui Michael şi ai Gabriellei ar fi venit 
şi ei în permisie. Rebel luă mâna soţiei sale. Imi imaginez cum 
eu şi Yair ne rugăm ca a treia citire din Pentateuht să o facă 
Michael, ca să aibă parte de multă cinstire. 

Yona îi puse degetele pe buze, dar chipul lui Berel se lumina 
pe măsură ce vorbea. 


8 în limba greacă, „cinci suluri sau cutii pentru păstrarea lor“. Pentateuhul 


reprezintă primele cinci cărţi ale lui Moise din Vechiul Testament - Facerea, 
Ieşirea, Leviticul, Numerii 

şi Deuteronomul. |n ebraică, ele poartă numele de Tora, („invăţătura“ sau 
„Legea“), un cuvant care vine de la verbul yara (hora) care inseamnă „a 
preda, a instrui“ (n. tr.). 


21 


— Prietenii noştri ar încerca să liciteze şi ei, doar ca să ne dea 
emoţii mie şi lui Yair. Dar ne-am fi hotărât să licităm tot, pentru 
a fi siguri că Michael ar fi cel care citeşte cea de-a treia parte 
din Lege. Berel dădu din cap şi oftă. Mi-aş da viaţa, orice, ca să-i 
văd din nou pe frumoşii noştri copii. 

— Berel, şopti Yona, sărutându-l pe obraz, nu mai poţi 
continua astfel. Te gândeşti prea mult la nunta care nu va avea 
loc niciodată. Scrii mereu liste imaginare de invitaţi. Ca şi cum 
ar putea încă să aibă loc. 

Berel respinse obiecțiile soţiei sale. Ochii îi sclipeau pe 
măsură ce vorbea. 

— Ţi-am povestit despre ziua în care Michael a primit pentru 
prima dată Tora? Avea cinci ani. Pergamentul era mai mare 
decât el. 

Bineînţeles că-şi aducea aminte Yona. Din sectorul de sus al 
sinagogii, urmărise cantorul apropiindu-se de fiul ei, care stătea 
între tatăl şi bunicul său. 

Berel se uită la Yona, apoi o trase către el. 

— Cantorul îl întrebase pe Michael dacă Pentateuhul i se 
părea a fi prea greu pentru el. Berel Caspi îşi dădu capul pe 
spate şi râse scurt şi zgomotos, un râs care semănă cu hohotele 
în care izbucnea deseori. Ha! Fiul nostru a răspuns atunci fără 
ezitare: „Il pot ţine.“ Şi l-a ţinut în mâinile sale. N-am să uit 
niciodată cuvintele pe care tatăl meu i le-a adresat atunci lui 
Michael: „Pentru tine, Tora nu va fi niciodată o povară. Să nu-ți 
fie teamă de greutatea ei, şi nici să n-o consideri uşoară. 
Îngrijeşte-te de ea. Gândeşte-te la ea ca la pomul vieţii, şi te vor 
înălța învăţăturile ei pe aripi de îngeri.” 

Yona văzu cum chipul soţului ei devine palid şi buzele îi 
tremură. Se aplecă spre el. Ştia că inima lui era la fel de slabă 
pe cât de mare îi era trupul, dar că până acum îşi ascunse 
durerea. Nu plânsese niciodată de la acea tragedie. Dacă l-ar fi 
cuprins durerea, Yonei îi era teamă că Berel nu va mai înceta să 
plângă. 

— Michael ne-a dat atenţie, mie, învăţătorilor săi şi 
preceptelor Torei. A dus la îndeplinire porunca de a învăţa, în 
timpul oricărei activităţi, fie că mergea pe stradă, fie dis-de- 
dimineaţă ori când se odihnea. 


22 


Yona citi în ochii soţului ei privirea unui om care se simte 
trădat. 

— Unde e Michael acum? întrebă Berel. Unde e acea frumoasă 
fată, Gabriella? răspunse el însuşi la aceste întrebări cu o voce 
liniară, fără inflexiuni: Amândoi zac acum într-un mormânt 
întunecat şi rece. 

Yona trase capul creţ al lui Berel către ea. El îşi îngropă faţa în 
trupul ei cald şi moale, simţindu-i parfumul. 

— Yona, Yona, nu pot să-nţeleg. 

Ea încercă să-şi oprească lacrimile, vrând să-i ofere 
mângâiere aşa cum şi el i-a alinat durerea în toate lunile 
acestea. 

— Nu, Berel, nu sunt în acele morminte. Nu trebuie să ne 
gândim că zac acolo, în morminte, spuse ea. Fiinţa lor 
pământească, trupul lor zace acolo, Michael şi Gabriella sunt 
acum altceva. Dumnezeu i-a luat la el cu un scop. 

— Te rog, Yona, nu-mi răspunde prin replicile nesăbuite pe 
care le-am rostit eu. 

Yona privi iarăşi poza copiilor. Michael avea aceiaşi ochi 
albaştri şi veseli ca ai tatălui său. In poza aceea stătea în 
genunchi. Părul lui creţ şi închis la culoare îi căzuse în urma 
tratamentelor. Bliţul aparatului foto se reflecta pe capul său 
chel. În spatele lui Michael, Gabriella, îmbrăcată în uniforma 
verde-oliv a armatei israeliene, privea sfidător cu ochii săi negri. 
Era ca o leoaică, păzindu-şi masculul rănit de moarte. 

— Ce-ai spus?! întrebă Yona. 

— Lui Dumnezeu nu-i pasă, repetă Berel. 

Yona se dădu înapoi, privindu-l. 

— Ce se întâmplă? Nu te-am auzit niciodată punând la 
îndoială existenţa lui Dumnezeu! 

— Yona, spuse Berel după ce oftă, împreunându-şi mâinile, 
am ajuns să cred că Dumnezeu nu e interesat de toţi oamenii de 
pe acest pământ. După Facere, Dumnezeu a venit pe pământ şi 
a transmis învăţăturile sale doar câtorva oameni. De când a 
lăsat Tora pe muntele Sinai, El a plecat, urmând ca omul să-şi 
vadă singur de viaţa lui. 

— Berel! Cum poţi tu, dintre toţi oamenii, spune aşa ceva? 
Eşti responsabil de educarea a sute de studenţi la şcoala 


23 


Yeshiva. Oamenii te văd ca pe unul din cei treizeci şi şase de 
Tzaddikim (bărbaţi ai dreptăţii) pe care se sprijină pentru a primi 
îndrumare morală şi spirituală. 

Cu o uşoară mişcare a mâinii, Berel respinse vorbele soţiei 
sale. 

— Ştii doar că resping elementele de magie ale Cabalei. Caut 
doar natura intelectuală a misticismului. 

— Totuşi, ai studiat ani la rând alături de şef-rabinul Amrusi. 
Chiar tu l-ai numit Tzaddik. 

— Învăţ cu Reb Amrusi pentru a deprinde învăţăturile mistice 
pe care le voi putea pune în aplicare în problemele de zi cu zi. 
Studierea anticelor scrieri nu mă face neapărat un practician al 
cultului. 

— Cum rămâne cu vezica biliară a lui Juliet Ohana şi cu 
diabetul lui David Epstein? 

— Nu i-am vindecat eu. 

— Şi-au revenit. N-au avut nevoie de medicaţie ori de vreo 
intervenţie chirurgicală după ce te-ai rugat pentru sănătatea lor 
în spital. 

— Nu l-am putut ajuta pe fiul nostru. Berel privi ochii soţiei 
sale şi apoi îşi masă tâmplele. Da, am încercat. De multe ori. 
Atunci când Michael era sub efectul sedativelor. O dată, atunci 
când intrase în şoc în urma chimioterapiei, am rămas ore în şir 
la căpătâiul lui, privind apusul. M-am rugat. Am implorat pentru 
viaţa lui în timp ce soarele cădea dincolo de colinele Galileei. 
Atunci când cerul a devenit portocaliu şi rotunjimile norilor 
prinseră a se-nroşi în lumina tot mai slabă, am văzut îngeri 
deasupra cimitirului din Safed. Dansau împreună cu cei treizeci 
şi şase de Tzaddikim. Îţi poţi imagina bărbaţii dreptăţii lui Israel 
dansând în aer? Credeam că mă iau în râs. M-am rugat matri- 
arhelor poporului evreu - Sarah, Rebecca, Rachel şi Leah - să ne 
protejeze copilul. Berel îşi încleştă pumnul. Dar nimeni nu a 
răspuns rugilor mele şi îngerii aceia nu erau acolo. Tot ce 
văzusem fusese făurit de imaginaţia unui tată care voia să 
creadă că Dumnezeu ne ascultă rugile. Că lui Dumnezeu îi pasă 
de noi. 

— Şi cum rămâne cu cei care te ascultă? întrebă Yona. Mari 
cărturari vin să-ţi asculte predica. Îţi citesc interpretările din 


24 


Cartea Sfântă. Yona luă capul lui Berel între palmele ei. Se 
spune că pentru a oferi aceste interpretări trebuie să comunici 
cu înţelepţii epocii de aur. 

— Am studiat sfintele scrieri şi interpretările lor încă de la 
vârsta de patru ani. Tatăl meu, bunicul meu şi părinţii lor mi-au 
lăsat multe dintre interpretările acestea. Aşa-zisa revelaţie vine 
în urma unor îndelungi studii, nu vine de la Dumnezeu. 

Berel nu-i povestise niciodată soţiei sale, însă din când în 
când, mai des în ultima vreme, atunci când studia Cabala, 
imagini ale patriarhilor stăteau alături de el. Nu spuneau 
niciodată nimic, dar într-un anume fel îi comunicau înţelesul 
unor pasaje mai dificile şi răspundeau întrebărilor pe care şi le 
punea doar sieşi. Pe când era copil, profesorii îl învinuiau pentru 
imaginaţia hiperactivă. In secret însă, el se bucura de compania 
unor vizitatori transcendentali. 

Berel nu minţise niciodată, nu se minţise pe el însuşi şi nici pe 
altcineva. Ceea ce i s-a întâmplat de-a lungul vieţii l-a forţat 
acum să accepte o realitate dureroasă, îşi dădu scaunul înapoi, 
se ridică şi privi în jos către soţia sa. 

— Yona, am ajuns la concluzia că lui Dumnezeu nu-i pasă ce 
se întâmplă orişicui. 

— Vrei să spui că nu e Dumnezeul fiecăruia? 

— Să nu mă încred în ochii care văd oameni suferind fără 
motiv? Ar trebui cumva să nu iau în seamă faptul că cei răi 
prosperă şi că cei buni sunt victimizaţi? 

— Cuvintele tale resping învăţătura de bază a iudaismului, 
spuse Yona, întinzându-se către soţul ei. 

Berel Caspi îşi luă soţia de umeri şi o privi în ochi. 

— Atunci când Michael şi Gabriella au murit, mi-am promis că 
nu-mi voi modifica activităţile religioase pentru un an de zile. Mi- 
era teamă că durerea de a-l fi pierdut avea să mă determine să 
fac un lucru nechibzuit şi prostesc. Anul acela s-a încheiat! Berel 
arătă către cei din poză, iar vocea plină de patimă îi tremura. 
Dumnezeu nu este drept! Berel îşi luă mâinile de pe umerii slabi 
ai Yonei şi îşi lovi pieptul cu pumnii. Dumnezeu nu avea niciun 
drept să ia acei copii! Fiul nostru era un bărbat tânăr, cel mai 
bun dintre studenţii de la Yeshiva. Toţi îl iubeau. Voia să-i 
slujească lui Dumnezeu şi Ţării Sfinte ca membru al elitei 


25 


religioase. Berel o arătă pe soţia sa. Cum ar putea Dumnezeu 
să-i facă rău unei persoane atât de bune precum eşti tu? Toată 
viaţa ta i-ai ajutat pe ceilalţi. Tu ai construit spitalul din Safed - 
înaintând petiţii guvernului, căutând donatori pe tot cuprinsul 
pământului. Ai salvat sute, poate chiar mii de vieţi. Berel îşi 
ridică mâinile sale lungi către Ceruri. Privi în sus. Fiul nostru nu 
merita să moară! Nu meritam această nenorocire. Işi duse 
mâinile la piept, apucându-şi hainele. Durerea se află în inimile 
noastre... 

— Berel! strigă Yona. Credeam că cea mai grea perioadă de 
căinţă a trecut. 

— Crede-mă, Yona, spuse el trecându-şi degetele prin barbă, 
am căutat să înţeleg ce semnificaţie are moartea copiilor. Am 
vrut să ştiu de ce am suferit întru dreptate. Dădu din cap, lipsit 
de speranţă. Poate mi se va arăta lucrul acesta într-o viaţă 
viitoare. Nu l-am găsit pe-acest pământ. Lui Dumnezeu nici nu-i 
pasă. 

— Berel! spuse Yona, adoptând o ţinută serioasă, exprimând 
încrâncenare. Eşti ultimul reprezentant al unei vechi familii de 
rabini de peste patru mii cinci sute de ani. Eşti un Kohan, 
descendent al marelui preot Aaron, fratele lui Moise. Întreaga 
viaţă ţi-ai dedicat-o învăţămintelor conform cărora lui Dumnezeu 
îi pasă de om. Că El ne ascultă rugăciunile. De ce te lepezi de 
el? 

Berel îşi întinse braţele în lateral, apoi le lăsă în jos, înfrânt. 

— Eu nu îl reneg pe Dumnezeu. Ştiu că El există. Acum zece 
ani L-am simţit în apropierea mea. N-am văzut nimic, n-am auzit 
nimic, dar ştiu că, dacă în acel moment m-aş fi uitat către 
Ceruri, l-aş fi văzut pe Dumnezeu şi aş fi fost nimicit pentru 
totdeauna. Mi-ar fi fost ucis sufletul. Am simţit cu toată fiinţa 
mea faptul că Dumnezeu există. După acel moment m-am rugat 
de Reb Amrusi să mă iniţieze în Cabala. Ţi-o spun ţie, lui Reb 
Amrusi, ba chiar şi lui Dumnezeu i-aş spune, în ziua judecății cea 
de pe urmă, că dacă Lui i-ar fi păsat, atunci nu i-ar fi lăsat pe 
Michael şi pe Gabriella să moară. In aceeaşi zi! Amândoi o dată! 
Chipul lui Berel exprima deznădejdea, iar vocea îi era încărcată 
de frică. Dumnezeu le-a plănuit moartea? 


26 


Yona se simţi cuprinsă de frică şi nedumerire. Toată credinţa 
ei fusese pusă la încercare. Simţea că viaţa îi părăseşte trupul. 

— Căsătoria lor a fost hotărâtă în Ceruri, rosti ea. Nu asta e 
ceea ce a spus şef-rabinul în Piaţa Sabat? 

— Yona, şopti Berel, luând mâna soţiei sale, dragostea mea, 
tu eşti un mistic. Reb Amrusi a născocit eufemismul doar pentru 
a-i bucura pe cei de faţă. Nici Yair nu a crezut în aşa ceva. De-a 
lungul anilor în care am studiat, împreună cu el, pentru a deveni 
rabini, ne-am gândit mereu cum să facem ca ai noştri copii să 
devină îngeri. Căsătoria lor nu a fost hotărâtă în Rai. Yair şi cu 
mine am plănuit-o încă de la naşterea copiilor. Visul nostru era 
gata să se împlinească. Berel îşi lovi cu pumnul său uriaş palma 
celeilalte mâini. Apoi Dumnezeu i-a ucis. 

— Berel, depăşeşti orice limită, ripostă Yona. 

— Căsătoria lor ar fi unit două familii de rabini şi bărbaţii de la 
Yeshiva cu femeile de la Seminar. Voiam să facem în aşa fel 
încât orfanii celor care au supravieţuit Holocaustului să se 
unească prin căsătorie şi să rămână în Safed. Doream să punem 
bazele unei noi epoci de aur a Cabalei în Safed. Însă Dumnezeu 
nu ne-a înţeles. Nu îi păsa de copiii noştri. Nu l-a păsat de vrerile 
noastre. 

— Berel, ţi-ai pierdut credinţa? întrebă Yona cu glas scăzut, 
temător. 

— În mila lui Dumnezeu? Da. În dreptatea lui Dumnezeu? Nu 
există aşa ceva. Mi-am pierdut credinţa chiar şi în mine însumi 
ori în studiile mele. 

— Poate că Dumnezeu are propriile Lui planuri. 

Confuz, Berel îşi privi soţia. 

— Ştiu că Dumnezeu EXISTA. Dar pentru ce motiv, n-am de 
unde să ştiu. Berel îşi lovi iarăşi palma cu pumnul. Yona, îţi 
promit! Atunci când voi muri, Dumnezeu îmi va răspunde! Chiar 
dacă va hotărî să mă duc în lad, voi şti pentru ce ne-a ucis copiii 
atât de tineri! Arătând către Ceruri, adăugă: Dumnezeu este cel 
care a creat această lume şi toate care sunt în ea. El e vinovat! 

Yona îşi potoli soţul, bătându-l pe umăr. 

— Vorbeşte mai încet. Cineva bate la uşă. Intră! strică ea 
către uşa care dădea spre clădirea şcolii. 


27 


În cameră intră Yakov Davis, cel mai în vârstă dintre studenţi 
şi conducătorul Consiliului Studenţesc. Era un bărbat înalt, cu 
tenul măsliniu şi păr castaniu ondulat. Avea ochi negri, iar 
înfăţişarea lui îţi dădea impresia că are mai mult de douăzeci de 
ani. 

— Reb Berel, spuse acesta, mă voi duce la oficiul poştal cu 
scrisorile studenţilor. Mă voi întoarce la timp pentru prelegerea 
dumneavoastră. Aveţi de trimis scrisori? 

Berel îi zâmbi tânărului bărbat. Yakov crescuse alături de 
Michael. 

— Găseşti scrisorile pe care vreau să le trimit în biroul meu. 
Să nu-ţi faci probleme în privinţa prelegerii. E despre lov, şi ai 
putea să o ţii tu însuţi. 

— Mulţumesc. 

Yakov închise uşa în urma lui şi intră înapoi în şcoală. Urma să 
ţină prelegerea în memoria lui Michael. Trecuse un an de la 
moartea acestuia. Studenţii voiau să vadă cum avea să 
interpreteze tatăl lui Michael suferinţele lui lov după moartea 
singurului său fiu. 

Ajuns în biroul rabinului, Yakov găsi scrisorile în fişetul celor 
de trimis, apoi văzu un sac de plastic rezemat de birou. 

— Cred că astea trebuie să fie scrisorile prin care solicită 
sprijin financiar, se adresă el secretarei. 

Femeia dădu din cap aprobator, fără să ridice privirea de la 
maşina ei de scris. 

— Plec îndată la masă, spuse ea. 

Yakov săltă uriaşul sac de scrisori pe umăr. 

— Sper că vor primi răspuns scrisorile acestea. Clădirea are 
nevoie de reparaţii capitale. 

— Ca să nu mai vorbim de maşina de scris electrică, adăugă 
secretara. 

XXX 

— Mă bucur că Yakov a fost ales pentru a-i lua locul lui 
Michael ca şef al studenţilor, spuse Yona. Se înțelegeau la fel de 
bine ca doi fraţi. 

— Nimeni altul nu ar fi putut fi ales. Michael îl considera foarte 
potrivit. La început am crezut că Dumnezeu ne-a luat fiul pentru 
ca toţi studenţii de la şcoala Yeshiva să devină copiii noştri. 


28 


— Tu mereu te-ai purtat cu ei ca şi cum ar fi fost fiii tăi. Acum 
însă trebuie să îi mai ţii locul şi asistentului tău. Yona dădu din 
cap, nemulțumită. Mai degrabă încurcă decât să ajute. Şi nu 
arată nici măcar o dovadă de căldură sufletească faţă de băieţi. 

— Samael Gorman e un intelectual. Uneori, oamenii sclipitori 
ca el sunt într-atât de captivaţi de teoriile şi ideile lor, încât îi 
uită pe cei din jur. 

— Vrei să spui că devin inumani. Nu şi-a abandonat intenţia 
de a te înlocui la conducerea şcolii. 

— Te înşeli, Yona. Reb Gorman nu e nicidecum un om rău şi 
nu vrea să mă înlăture de la conducerea acestei şcoli. 

__— Nu pe faţă. E mult prea egoist pentru a fi asistentul cuiva. 
Intotdeauna caută să parvină. 

— Nu are cum să facă aşa ceva, adăugă Berel. Interpretarea 
din punct de vedere mistic a Sfintei Scripturi dezvăluie elemente 
de cunoaştere şi revelaţie într-atât de uimitoare, încât o minte 
indisciplinată, ca a lui, poate sfârşi în nebunie. Încă şase ani de 
studiu al Bibliei îi mai trebuie lui Samael Gorman pentru a 
ajunge la vârsta la care poate începe studiul Cabalei. 

— Te-am rugat de atâtea ori să-mi dai un exemplu din Cabala, 
spuse Yona, gândindu-se că expresia de pe chipul lui Berel 
apăru doar pentru că femeile nu pot studia Cabala. 

Berel privi către uşa care ducea către şcoală, apoi îşi întoarse 
privirea către soţia lui şi zâmbi. 

— Misticismul în religia iudaică este ţinut secret pentru a 
împiedica societatea să îl folosească în chip greşit. Sunt lucruri 
pe care aş putea să ţi le spun, dar nu le vei înţelege. Se uită 
iarăşi nedumerit către uşă, apoi către Yona. Într-o zi am auzit 
discuţia dintre doi studenţi. Vorbeau despre b-i-t-e-s. Apoi s-a 
dovedit că era vorba despre b-y-t-e-s, de la computere. Băieţii 
voiau să folosească computere pentru a învăţa din Cartea 
Sfântă. Unul dintre ei spunea: „Dacă eşti pe fază să dai 
răspunsul corect, iar programul nu are nicio hibă, împuşti 
Filistenii pe «C» şi toţi fraierii o să ştie răspunsul corect”. Ai 
înţeles ceva, Yona? Eu nu. Au fost nevoiţi să-mi explice pe- 
ndelete. Berel se întoarse încă o dată către uşă, privind 
nerăbdător. 

— Ce s-a întâmplat? întrebă Yona. 


29 


Chipul lui Berel deveni alb ca varul. Se ridică iute din scaun, 
se împiedică, lovindu-se de perete, apoi căzu şi încercă să se 
ridice. Yona alergă către el, dar Berel deschise uşa şi se năpusti 
înaintea ei pe culoarul şcolii, către biroul său. 

— Berel, o să-ţi stea inima! strigă Yona în urma lui. Îl găsi pe 
Berel prăbuşit în scaunul său, uitându-se către locul gol de lângă 
birou. Îşi ridică ochii şi rosti, parcă implorând: 

— Sacul a dispărut. 

Rămase cu gura deschisă şi părea că în sinea lui se deschide 
un vid. 


30 


4 


După moartea Gabriellei, unicul lor copil, rabinul Yair şi Ester 
Blum s-au îngrijit de cele o sută de orfane de la Seminar cu 
deosebită atenţie şi afecţiune. În timp ce îmbrăca sacoul 
costumului său negru, Ester aranjându-i cravata neagră, Yair 
spuse: 

— Aş vrea să-l chem pe Berel. Mâine ar fi fost sabatul mirelui. 
Plănuisem în detaliu intrarea lui Michael în sinagogă împreună 
cu Berel. 

— Aţi făcut planuri de nuntă încă din noaptea naşterii 
Gabriellei. Fără să ştie de planurile voastre, Michael şi Gabriella 
s-au îndrăgostit unul de celălalt. Ester îşi sărută soţul pe gură. 

— Berel era mult mai înfocat decât mine. El a creat şi a scris 
invitaţiile de nuntă înainte ca şef-rabinul să fi anunţat măcar 
logodna. 

— Da, iar lista îi includea pe toţi cei din vechiul cartier. Aţi fi 
putut foarte bine să anunţaţi evenimentul în Piaţa Sabat. 

— Invitaţiile ar fi fost trimise săptămâna asta, oftă Yair. 

Ester îl sărută încă o dată. 

— Noi purtăm aceeaşi durere pe care o simte şi familia Caspi, 
rosti ea. Şi noi, ca şi ei, ne-am îngropat singurul copil. Atunci 
când privesc în ochii lor, văd aceeaşi tristeţe care mă apasă şi 
pe mine. În glasul lor recunosc durerea mea. 

— Ar trebui să nu-l chem pe Berel? întrebă Yair. 

— Şi ei ştiu câtă durere avem în suflet. Tot ce putem face este 
să ne continuăm vieţile aşa cum putem. 

— Pentru Berel, credinţa în Dumnezeu a devenit o problemă. 
Nu poate accepta ceea ce crede că înseamnă dreptatea lui 
Dumnezeu. A început să pună la îndoială doctrinele religioase 
de bază şi nu înţelege cum de l-a supus Dumnezeu unor chinuri 
într-atât de lungi şi îngrozitoare pe Michael. 

— Măcar au fost lângă fiul lor atunci când a murit. Lacrimile îi 
inundară ochii lui Ester, apoi se întoarse şi începu să plângă. 
Gabi a plecat cu maşina armatei şi nu s-a mai întors. Cât de 
mult aş vrea să îi simt căldura, să-i spun cât de mult o iubesc. 


31 


Yair îşi îmbrăţişă nevasta şi îi şopti: 

— Dumnezeu a avut un motiv pentru care i-a luat pe amândoi 
în aceeaşi zi. Acum sunt împreună în Rai. 

— Nu ştiu dacă sunt acolo, spuse Ester, acope- rindu-şi faţa cu 
palmele. 

— Gata, gata, murmură rabinul, strângând-o mai tare. 

— Lui Berel ce răspuns i-ai dat? 

— Nu există unul. Am fost creaţi pentru a studia Tora şi să ne 
supunem poruncilor Sale. Am fost plămădiţi pentru a-i iubi pe 
cei apropiaţi şi pe noi înşine, care e lucrul cel mai greu de 
îndeplinit. Căci întâi de toate trebuie să învăţăm cum să ne 
iubim pe noi înşine. _ 

Cineva bătu la uşă, iar Ester îşi şterse repede lacrimile. Işi 
ascunse batista în mânecă şi strigă celui care bătu să intre. 

Miriam, preşedintele Consiliului Studenţesc al Seminarului, 
intră în cameră - o tânără femeie înaltă, cu ochi verzi mari şi 
strălucitori, şi cu părul roşu aprins. 

— A sosit timpul pentru prelegerea dumneavoastră, domnule 
rabin. 

— Îţi mulţumesc că mi-ai reamintit. 

— De fapt, spuse Miriam, ezitând, am venit să stau de vorbă 
cu dumneavoastră. 

— Te rog, spune-mi. 

Miriam îşi netezi rochia din bumbac, apropi- indu-se, iar Ester 
observă că îi era un pic cam strâmtă la piept. Va fi nevoită să o 
lase pe Miriam să-şi ajusteze rochia la maşina de cusut. 

— Reb Yair, spuse Miriam, directorul adjunct al şcolii Yeshiva 
a convocat o întrunire de urgenţă a tribunalului religios. Gorman 
vrea ca membrii consiliului să-l concedieze pe Reb Caspi. 

— Rabinul Gorman, pentru tine, spuse Yair Blum, încercând 
să-şi ascundă uimirea. 

— Rabinul Gorman, repetă Miriam, însă ochii îi scânteiară. 

— Cum se poate una ca asta? întrebă Ester. 

Miriam îşi scutură capul, părul ei roşu dezgolind umerii ei slabi 
şi pătrăţoşi. Pupilele i se dilatară. 

— Rabinul Gorman le va oferi membrilor consiliului şansa unui 
ajutor financiar din străinătate. Susţine că poate aduce în Safed 


32 


studenţi şi profesori din toată lumea. Condiţia pe care o impune 
este aceea de a fi numit Rosh Yeshiva. 

— Trebuie să-l ajuţi pe Berel, spuse Ester, strângând braţul 
soţului ei. 

Yair bătu uşor mâna soţiei sale, apoi se întoarse către tânără. 

— Miriam, îţi mulţumesc. Spune-le studentelor să se strângă 
în Amfiteatru. Vin îndată. 

— Increzutul acela de Gorman, cu hainele lui extravagante! 
spuse Ester îndată ce Miriam închise uşa în urma ei. N-are nicio 
şansă să-l îndepărteze pe Berel de la conducerea şcolii! Nu-i 
aşa, Yair? 

— E drept că îl ia gura pe dinainte de multe ori, dar multor 
tineri li se pare interesant ceea ce spune, iar hainele acestuia 
sunt pe placul lor. Gorman reprezintă o nouă epocă. 

— Un nemernic infatuat, asta el 

— Poţi să-l faci în toate felurile, zâmbi Yair. Dar nu-l poţi lua în 
râs. Nu e deloc prost. Ba, dimpotrivă, e un geniu. La numai 
şapte ani le oferea cărturarilor din Ierusalim interpretări proprii 
ale anumitor pasaje din Cartea Sfântă. Credeau că e un copil- 
minune. De curând a prezentat câteva tălmăciri ale Scripturii cu 
adevărat uimitoare. Mi se pare surprinzător cum de a făcut o 
eroare de genul acesteia, încercând înlăturarea lui Berel. 

— Vrei să spui că nu poate fi numit în locul lui Berel? 

— Imposibil! Numirea unui Rosh Yeshiva este făcută de 
Consiliul Rabinic al oraşului Safed, iar una dintre cerinţele 
oarecum ciudate pentru acest post e să ai cunoştinţe de Cabala. 
Gorman ar trebui să demonstreze competenţă în domeniu. Berel 
studiază Cabala de mulţi ani, ar putea solicita o înfruntare 
publică. Gorman e mult prea tânăr pentru a avea astfel de 
cunoştinţe. Ar pierde cu siguranţă. 

— Vrei să spui rabinul Gorman, spuse Ester, nervoasă. 

— Directorul-adjunct ar fi făcut de ruşine în faţa rabinilor, a 
studenţilor, în faţa întregului oraş. Gorman nu e genul de om 
care să accepte aşa ceva. E un om vanitos. 

— E posibil să fi studiat Cabala în secret, de unul singur? 

— E nevoie de un învăţător pentru a şti cum să interpretezi 
semnele mistice, numerele şi simbolurile, ca să nu mai vorbim 
de multitudinea de sensuri pe care o au cuvintele, frazele. 


33 


Nimeni nu şi-ar dori să iniţieze un student prea tânăr în Cabala. 
Berel nu are de ce să se teamă. Gorman nu poate să-l înfrunte. 

— Tu vorbeşti despre acel Berel care avea o gândire ageră şi 
sclipitoare, spuse Ester. Mă întreb dacă astăzi e destul de 
puternic pentru a putea face faţă unei confruntări intelectuale. 
De la moartea lui Michael nu a mai participat la niciuna. 

— Adevărat, se încruntă Yair. În urmă cu câteva zile, Berel 
trebuia să oficieze o căsătorie. Ţii minte cât de bucuros era, cum 
dansa şi cânta înainte şi după ceremonie, adunându-i pe toţi în 
preajma lui. In ultima clipă, m-a rugat pe mine să-i iau locul şi a 
plecat fără să spună nimic. Yair îşi încheie nasturii de la sacou, 
apoi luă pălăria din cuier. Voi ţine prelegerea cât mai repede, 
apoi voi merge la Consiliul Rabinic. 

— Aşteaptă puţin, spuse Ester. Îl apucă de umeri, îndepărtând 
scamele de pe umerii lui Yair, îl sărută pe obraz deasupra bărbii 
negre şi-l împinse uşor către uşă. Să ţii prelegerea cum ştii mai 
bine. 

XXX 

Fiecare membru al Consiliului Rabinic al oraşului Safed locuia 
în casa câte unui renumit înţelept din secolul al XVI-lea. Casele 
acestora erau aşezate în jurul marii sinagogi construite în urmă 
cu patru sute cincizeci de ani şi a Curţii tribunalului rabinic, 
situate în centrul vechiului cartier, care mărginea Piaţa Sabat. 
La mai puţin de o oră de la convocarea de către şef-rabinul 
oraşului, toţi cei doisprezece membri ai consiliului, însoţiţi fiind 
de alaiul lor de cărturari, trecuseră prin piaţă, îndreptându-se 
spre curtea vechilor mistici, şi intrară în spaţiul destinat 
bărbaţilor. 

Unul dintre bătrânii care se aflau în faţa spaţiului pentru 
bărbaţi, lângă curtea consiliului, îşi mângâie barba lungă şi albă 
şi se apropie de vărul său. Amândoi stăteau rezemaţi de 
balustrada din lemn care împrejmuia curtea. 

— lată Consiliul Rabinic în exercitarea funcţiei sale, spuse 
bătrânul. Ai în faţa ta pe cei doisprezece membri ai consiliului. 
Sunt aşezaţi câte şase de fiecare parte a scaunului şef-rabinului. 
Cele douăsprezece scaune au fost sculptate în piatra muntelui 
Safed, care constituie o parte a zidului curţii. 

— Piatra scaunelor pare netedă, interveni vărul bătrânului. 


34 


— Aşa şi trebuie. Scaunele acestea au fost sculptate atunci 
când îngerul i-a spus lui lacob că va conduce poporul lui Israel 
împreună cu fiii săi. Pe braţul drept al fiecărui scaun stă scris 
numele câte unuia dintre cei doisprezece fii ai lui lacob. Pe 
braţul stâng, numele unora dintre cei mai faimoşi mistici care au 
adus oraşul Safed în epoca sa de aur, în urmă cu patru sute 
cincizeci de ani. 

— Al cui e portretul acela care veghează asupra încăperii de 
pe peretele din spate? întrebă vărul. 

— Al celui mai mare dintre mistici, rabinul Ari” Isaac Luria, şef- 
rabin în epoca de aur. 

Se aşternu liniştea peste bărbaţii adunaţi în curte. Toată 
lumea stătea nemişcată şi privea înainte. De sub arcada din 
spatele curţii apăru un bătrân care purta o haină cu glugă. Itzig 
Amrusi, în vârstă de nouăzeci şi trei de ani, se aşeză pe locul 
său, în centrul platformei înălțate. Se înclină către cei şase 
membri ai consiliului din dreapta sa, apoi către cei din stânga. 
Se înclinară şi aceştia cu respect, apoi se aşezară din nou pe 
scaunele lor. 

Bătrânul, încrezător în forţele sale, dar al cărui corp slăbise 
extrem de mult, om de seamă al Casei lui Israel, îşi aşeză 
degetele osoase ale mâinii drepte pe numele lui lacob, incrustat 
în braţul scaunului, mâna stângă odihnindu-se peste numele lui 
Ari. Se uită către bărbaţii din faţa sa, apoi către balconul unde 
stăteau femeile, dincolo de grilajul lucrat manual, care le 
permitea să vadă, dar să nu fie văzute. Şef-rabinul Amrusi se 
gândea cu teamă că acest popor, oamenii lui, nu va supravieţui 
pericolelor care vor veni. 

Ridică anticul ciocănelul din lemn de măslin şi lovi cu putere. 
Vocea sa răsună în toată încăperea, în ciuda staturii sale firave. 

— Declar şedinţa consiliului deschisă. Această sesiune 
specială a fost convocată de Reb Samael Gorman. 


° Yitzhak Ben Shlomo Ashkenazi (Isaac Ben Solomon Luria, 1534-1572), 
supranumit „Ari“, „Ari-Hakadosh“, sau ,Arizal“, însemnând „Leul“, a fost unul 
dintre renumiţii mistici evrei din Safed, pe atunci o zonă controlată de 
otomani. Este considerat întemeietorul Cabalei din zilele noastre (n. tr.). 


35 


Făcu un semn cu capul spre directorul adjunct al şcolii 
Yeshiva, care stătea rezemat de perete, lângă adunarea 
bărbaţilor. 

Samael Gorman îşi drese glasul şi îi fixă cu privirea pe cei 
care stăteau în calea sa. Aceştia se dădură înapoi, permițându-i 
să avanseze spre portita îngrăditurii din lemn. Fără să ceară 
permisiunea de a intra, Gorman împinse portiţa şi păşi în 
sectorul consiliului. Işi aranjă sacoul negru lucios, lucrat manual, 
din mătase, şi făcu o plecăciune dinaintea şef-rabinului şi a celor 
doisprezece membri ai consiliului. 

Reb Amrusi îi răspunse tânărului rabin cu o scurtă mişcare a 
capului, apoi se adresă mulţimii. 

— Astăzi, Reb Gorman ne roagă să luăm în considerare o 
propunere care va atrage după sine loialitatea şi încrederea 
neţărmurită a acestui consiliu şi a locuitorilor oraşului Safed. 
Bătrânul înfăşură ciocănaşul şi-l îndreptă către Gorman. Te poţi 
adresa acestui consiliu. 

Barba deosebit de neagră a tânărului rabin accentua 
limpezimea ochilor săi negri pe chipul palid. De sub pleoapele 
încercănate, ascunse de lungi gene, ochii săi migdalaţi priviră 
către membrii consiliului. Samael Gorman se uită la sfintele 
pergamente şi manuscrise care erau aşezate pe rafturile din 
spatele rabinilor. Işi puse şalul pentru rugăciune peste umeri, 
ajustându-l astfel încât să fie în linie cu dunga perfectă a 
pantalonilor săi, ridică bărbia şi prinse şalul sub gât cu o agrafă 
de aur. 

Rabbi Gorman zâmbi uitându-se la portretul lui Ari şi rosti cu 
voce scăzută: „Până acum interpretările tale mistice au stat la 
baza credințelor şi practicilor religiei iudaice moderne. Ascultă la 
mine, bătrâne! Cu ajutorul Satanei voi începe o nouă eră în Casa 
lui Israel.” 


36 


5 


Yakov Davis răspunse la telefonul public din holul central al 
şcolii, fiind luat prin surprindere de faptul că vocea de femeie de 
la celălalt capăt îi rostise numele. 

— Cine e la telefon? întrebă el. 

— Miriam Rubinstein, de la Seminarul lui Yair Blum. 

— Cum ţi-ai dat seama că am răspuns eu? întrebă Yakov, 
regretând de îndată întrebarea sa, de teamă că Miriam va 
închide. 

Miriam pufni, gândindu-se că nu va recunoaşte niciodată 
faptul că participa la toate prelegerile lui Yakov pentru cei tineri. 
Rămânea ascunsă de fiecare dată după grilajul care delimita 
sectorul femeilor până când acesta părăsea clădirea. Işi drese 
glasul şi spuse: 

— Amândoi suntem conducătorii consiliilor studenţeşti de la 
cele două şcoli. Te-am sunat pentru a te informa că Reb Gorman 
vrea să-i ia locul lui Reb Berel ca Rosh Yeshiva. 

— Nu se poate! 

— Directorul-adjunct discută despre asta cu membrii 
Consiliului Rabinic chiar în acest moment. Reb Yair va fi şi el 
prezent cât de curând. Reb Berel ar trebui să fie şi el acolo. 

— Dacă e în discuţie funcţia lui Reb Berel în cadrul şcolii, 
atunci trebuie să-l fi informat. 

— Inlocuirea lui nu cred că era pe agenda de zi. Nu cred să-l fi 
informat Gorman despre asta. Va pune în discuţie metodele de 
educaţie de la Yeshiva. Apoi va încerca să inoculeze ideea că 
Reb Berel trebuie demis. i 

— De unde ştii toate astea? întrebă Yakov. Işi regretă iarăşi 
cuvintele rostite şi se bâlbâi, încercând să repare greşeala. 
Vreau să spun, ăăă, de la cine, ăăă, cum... 

Miriam râse, făcând ca genunchii lui Yakov să se înmoaie, 
apoi spuse, imitând vocea puternică a şef-rabinului: 

— Avem şi noi, femeile, surse mistice. 

Yakov nu se putu abţine să nu râdă, Miriam îl imitase perfect 
pe şef-rabin. Işi imagină cum ea-şi puse bărbia cu gropiţă în 


37 


piept pentru a scoate acele sunete guturale, aspre. Îi stăruia în 
memorie părul ei roşcat şi felul ciudat de relaxat în care 
mergea. Miriam avea multe calităţi, dar nu se gândise niciodată 
că ar putea avea simţul umorului. 

— Mi-e teamă că Reb Berel nu va fi în stare să se înfăţişeze la 
Curtea rabinilor, spuse Yakov. E bolnav. Doamna Caspi a trimis 
după un medic şi mi-a spus să am grijă de studenţi. Pentru 
câteva clipe se aşternu liniştea. Mai eşti la telefon? Miriam? 

— Da. Trebuie să facem ceva, Yakov. Ştiu! Voi aduce toate 
studentele în faţa Curţii. 

— Pe toate cele o sută de studente? întrebă Yakov cu 
răsuflarea tăiată. 

— Bine-nţeles. lar tu vei aduce toţi studenţii de la Yeshiva. 
Poţi spune că au venit pentru a vedea Consiliul Rabinic în 
acţiune. Ei îţi vor da încredere pentru când va trebui să vorbeşti. 

Yakov se dădu înapoi, ţinând receptorul la distanţă. 

— N-aş putea să mă adresez consiliului! 

— Poftim? întrebă Miriam. Ce-ai spus? Nu te aud. 

— Cu ce drept mă pot adresa consiliului? Nu pot, spuse Yakov, 
apropiind receptorul. 

— Trebuie! Femeile sunt cele care nu au niciun drept. Într-o zi 
vom schimba asta. 

— Vei fi şi tu acolo? Yakov îşi aminti de singurul moment în 
care fusese aproape de ea. Venise împreună cu Gabriella în 
vizită la Michael, la spital, şi trecuse într-atât de aproape de 
Yakov, încât acesta simţi parfumul săpunului pe care îl folosise 
Miriam. Amintindu-şi momentul, inima începu să-i bată cu 
putere, îşi lovi pieptul. 

— Voi aduce toate fetele la consiliu îndată ce se termină 
prelegerea lui Reb Yair. Te rog, adu băieţii. 

— Vom veni cu siguranţă! 

XXX 

Vestea că membrii consiliului s-au reunit în şedinţă se 
răspândi cu repeziciune în vechiul cartier. O mulţime de oameni 
veniseră la întrunire. Atunci când Yakov pătrunse în sala 
consiliului însoţit de cei o sută de studenţi Yeshiva, mulţimea 
începu să se agite. Bărbaţii se mişcară înainte şi-napoi pentru a 


38 


face loc studenţilor în sala neîncăpătoare. Samael Gorman se 
opri şi se uită cu ură la Yakov. 

Dincolo de grilajul de la balcon, tinerele studente în fruntea 
cărora se afla Miriam îşi ocupară şi ele locurile. 

Rabinul Gorman îşi drese vocea şi continuă alocuţiunea sa cu 
glas puternic şi sigur. 

— Dragi colegi, în urmă cu patru sute cincizeci de ani, 
conducătorul Imperiului Otoman l-a chemat pe faimosul Rabin 
Luria, Leul, să supervizeze reconstrucţia acestui vechi oraş. 
Astfel a început Epoca de Aur. Gorman îşi aranjă şalul de pe 
umeri. Chiar aici, în această clădire, cei mai înţelepţi cărturari 
din lume au fost aduşi pentru a înţelege Tora şi a împărtăşi 
învăţămintele ei printre evrei. Acei cărturari au avut la 
îndemână cele mai moderne metode pentru acele vremuri în 
ceea ce priveşte editarea şi difuzarea învăţămintelor. Au adus 
prima tipografie din Orientul Mijlociu. Au inventat noi metode de 
producere a hârtiei şi au încetățenit forme gramaticale pe care 
le folosim şi astăzi. Evreii de pe tot cuprinsul lumii au fost de 
acord cu interpretările din Tora. Astfel, Safed a deveni centrul 
internaţional al iudaismului. 

Cu o mişcare bine pusă la punct, Samael Gorman îşi puse 
mâinile în şold, ducându-şi coatele în faţă, astfel încât şalul 
întruchipa aripi de înger cât timp se mişcă prin faţa membrilor 
consiliului. Ochii săi negri scrutară pe fiecare dintre cei 
doisprezece membri ai consiliului, care nu-şi luau ochii de la el. 
Ca şi cum ar fi fost hipnotizaţi, toţi se mişcau în acelaşi timp. A... 

— Însă astăzi, continuă Reb Gorman, cu toate că avem la 
dispoziţie metode de comunicare dintre cele mai moderne, 
suntem izolaţi în vârful acestui munte, izolaţi de lumea care se 
mişcă cu repeziciune. Dacă nu ne vom alinia noilor tehnologii, 
Safed va stagna din punct de vedere intelectual, rămânând o 
mlaştină de minţi încâlcite. Se îndreptă către şef-rabin şi cei 
doisprezece membri ai consiliului. Treisprezece bărbaţi se află 
pe acest piedestal. Treisprezece milioane de evrei trăiesc în 
toată lumea, însă doar cinci milioane în Israel. Absorbţia lor în 
comunitatea din care fac parte ori căsătoriile interetnice 
ameninţă cealaltă parte a familiei noastre. Trebuie să le 
atragem atenţia asupra unui Israel înaripat şi renăscut. Samael 


39 


Gorman se întoarse către mulţimea de dincolo de îngrăditura 
din lemn. Dacă vom da greş... Repetă propoziţia ca pe un 
semnal de alarmă: Dacă vom da greş, un nou holocaust va 
absorbi mai mult de şase milioane de evrei, care se vor converti. 
Ne apropiem de anul 2000, iar numărul evreilor care îşi vor 
pierde religia prin asimilarea de către alte culturi va depăşi cu 
mult pe cel al celor pierduţi în lagărele de concentrare. 

Mulțimea celor adunaţi în faţa consiliului fu cuprinsă de un 
murmur prelung. Ziarul rabinic publicase recent un raport 
conform căruia mai mult de cincisprezece la sută dintre evreii 
din regiunile vestice se căsătoresc cu persoane aparţinând altor 
religii. 

— Şi ce propui să facem? întrebă un bătrân membru al 
consiliului. 

— Cu voia dumneavoastră, prin intermediul ajutorului şi 
încrederii pe care mi-o veţi acorda, voi readuce Safed pe locul 
de frunte al iudaismului mondial. Împreună vom combate 
procesul de absorbţie care ameninţă evreii de peste graniţă, 
făcând să renască intelectualitatea israelită din Oraşul Sfânt. 

— Şi de ce crezi că aceasta e momentul potrivit? întrebă un 
alt membru al consiliului. 

Yakov recunoscu grimasa pe care o făcu Samael Gorman şi 
înţelese de îndată că era vorba de o întrebare pregătită de 
dinainte. Gorman plănuia astfel de interpelări şi în amfiteatrele 
şcolii. | se întoarse stomacul pe dos la ideea că un renumit rabin 
ar putea fi de partea lui Gorman. 

Răspunsul care veni de pe buzele umede, roz ale lui Gorman 
fu neîntrerupt şi precis. 

— Ne aflăm în cel de-al patru sute patruzeci şi unulea an de 
când s-a înfiinţat acest Consiliu Rabinic. Arătă cu mâna către 
cartea care se afla sub portretul lui Ari. Numărul 441 este 
reprezentat prin cele trei litere ebraice care compun cuvântul 
emet - adevăr. Dacă adunăm cele trei cifre, rezultatul este 
nouă, cifră care, înmulțită cu orice alt număr, dă numere ale 
căror cifre adunate dau întotdeauna nouă. 

Cei care înţeleseseră ceea ce spuse rabinul rămaseră 
înmărmuriţi. Majoritatea însă erau pur şi simplu uimiţi. Rabinul 
Samael Gorman vru să continue. 


40 


— Cifra nouă reprezintă unitatea Israelului, unitatea lui 
Dumnezeu şi... 

— Ajunge! strigă şef-rabinul Amrusi, lovind cu ciocănelul. Îţi 
interzic să mai vorbeşti! Interpretările cabalistice nu sunt pentru 
urechile celor neinstruiţi. 

Yakov auzi câţiva bătrâni din jurul său care vorbeau despre 
buna cunoaştere a Cabalei de care dădea dovadă Reb Gorman, 
ştiinţă pe care nu ar fi avut cum să o studieze la vârsta lui. 
Aşteptându-se ca Gorman să fie dat afară din consiliu, toţi cei 
prezenţi fură uimiţi de întrebarea şef-rabinului. 

— Şi cum crezi că vei putea să readuci la viaţă oraşul Safed şi 
să salvezi evreii de absorbţie? 

Samael Gorman, care se aştepta şi el la mustrări, jubila. 
Aproape că simţea teama ce-l cuprinse pe adversarul său mai în 
vârstă. Cuvintele pe care le rostea răsunau puternic în 
străvechea încăpere. 

— Ştim din istoria poporului nostru că evreii au venit cu 
mulțimile în centrele de educaţie. Fără să ia în considerare 
dificultatea drumului parcurs, au trecut peste orice obstacol 
pentru a primi învăţătura. Dacă vom aduce cei mai buni dintre 
cărturari aici, atunci şi oamenii vor veni, urmându-i. 

Samael Gorman continuă, folosind cuvinte menite mai 
degrabă să impresioneze decât să limpezească minţile, căutând 
întotdeauna să facă apel la studiul Sfintei Scripturi, fără să 
omită aluziile înşelătoare cu privire la beneficiile pe care le-ar 
putea avea toţi locuitorii oraşului. 

— Din punct de vedere geografic, Israelul este ţara care poate 
ajuta naţiunile africane în curs de dezvoltare şi poate influenţa 
Turcia, Grecia şi Etiopia. Israelul poate concura cu succes pe 
piaţa comunitară din Europa, având acces şi la piaţa statelor de 
la Oceanul Pacific. 

Până şi Yakov Davis, împotriva voinţei sale, era stimulat de 
cuvintele lui Reb Gorman. Membrii consiliului începură să se 
foiască. Posibilitatea de îmbogăţire, abil sugerată, şi ampla arie 
de influenţă pe care ar fi putut să o exercite Israelul, iscodiră 
până şi cele mai leneşe minţi. O nouă lumină se desluşea în 
ochii bărbaţilor şi ai femeilor din Safed - lăcomia. 


41 


Samael Gorman se întoarse acum spre cei doisprezece rabini, 
încercând să-i cucerească şi pe aceştia. 

— Dragi colegi, predicile voastre vor fi televizate prin 
intermediul sateliților pe întreg cuprinsul lumii. Fiecare dintre 
voi va avea propria pagină pe internet. Publicaţiile vor fi făcute 
electronic. Publicul care va primi învăţăturile voastre va fi 
multiplicat de mii şi mii de ori. 

Yair Blum, care asculta de la intrare, se gândea mai degrabă 
cum va putea Berel să se opună acestui atac indirect la funcţia 
sa. Înaintă prin mulţime. 

Yakov îl văzu pe rabinul Blum făcându-şi loc şi se gândi că 
Miriam trebuie să fi ajuns şi ea împreună cu fetele de la 
Seminar. Vru să vadă dacă poate zări părul ei roşcat prin grilajul 
balconului, dar femeile erau ascunse prea bine. 

Samael Gorman îşi continuă discursul hipnotizant. 

— De îndată ce vom pune bazele industriei telecomunicaţiilor 
de ultimă generaţie, următorul pas va fi extinderea şi 
modernizarea spitalului, realizând astfel un important centru de 
cercetare şi studiu. Creând aceste condiţii, vom putea atrage 
subvenţii de cercetare, donaţii, iar unele dintre cele mai 
luminate minţi vor veni aici, pe acest vârf de munte. Făcu o 
piruetă, întorcându-se din nou către mulţimea care îl aştepta 
nerăbdătoare. Un alt proiect care va crea mii de locuri de muncă 
se numeşte Bible-Land - similar ca mărime şi amploare cu 
Disney-Worid. Oameni aparţinând oricărei credinţe ar putea veni 
pentru a vedea şi cunoaşte adevărata Biblie. Gândiţi-vă la 
afacerile pe care le-ar putea atrage pentru acest oraş. Safed va 
deveni încă o dată centrul cultural al iudaismului. Gorman arătă 
către membrii consiliului, apoi către auditoriu. Stimaţii noştri 
rabini şi voi, poporul acesta bun, veţi beneficia, ba mai mult, 
veţi scoate profit de pe urma acestor activităţi, servindu-l în 
acelaşi timp pe Dumnezeu! Acest drept vi se cuvine pe deplin. E 
meritul vostru şi al familiilor voastre. 

Rabinul Samael Gorman se înclină în faţa mulţimii de dincolo 
de balustradă. Se-ntoarse şi se înclină rabinilor de pe estradă, 
apoi se aşeză în faţa lor, în vechea curte a tribunalului făcându- 
se linişte. Zâmbi şi-şi îndreptă privirea către cimitir. „Aveai 


42 


dreptate, dragă Satana, am văzut-o în ochii lor. Calculau care va 
fi profitul lor, cât vor câştiga. Vom avea parte de succes!” 

De la balcon, Miriam îl văzu pe Yakov făcându-şi loc prin 
mulţime către balustrada de lemn care separa auditoriul de 
estrada consiliului. Yakov îl privi nervos pe Reb Gorman, apucă 
balustrada cu ambele mâini şi trase adânc aer în piept. Vocea 
lui spârse tăcerea care se aşternuse. 

— Reb Gorman, de unde vei face rost de bani? întrebă Yakov, 
umezindu-şi buzele. larna trecută de-abia dacă ne-au ajuns 
pentru petrolul necesar încălzirii încăperilor şcolii. Cine va 
finanța aceste proiecte despre care vorbeşti? 

De fiecare dată atunci când Yakov îl interpela pe Samael 
Gorman, fie că în sala de clasă ori în amfiteatru, acesta 
răspundea mereu agresiv. De data aceasta, răbufnirea lui Yakov 
fu întâmpinată cu un zâmbet binevoitor. 

Samael Gorman închise ochii săi negri încercănaţi şi aprobă 
cu o mişcare uşoară din cap. 

— Ştiu, Yakov. Starea de fapt din Yeshiva e de neîngăduit. 
Însă acesta nu e cel mai potrivit moment pentru ca tu, liderul 
studenţilor, să-l acuzi pe Reb Caspi, Rosh Yeshiva al şcolii, de o 
conducere defectuoasă. Gorman îşi dădu capul pe spate şi 
întinse mâinile în lateral. Vina aceasta să cadă asupra mea, nu 
asupra lui Berel Caspi! 

La auzul acestui răspuns, Yakov oftă adânc. Reb Gorman reuşi 
să întoarcă vorbele sale împotriva lui Reb Berel. Gorman se 
apropie de balustradă. 

— Vrei să mai adaugi ceva? îl întrebă Gorman zâmbind. 

Yakov încercă să dispară în mulţime, însă glasul neînduplecat 
al lui Gorman se auzi din nou. 

— Acest tânăr întreabă de unde voi face rost de finanţare. Nu 
intenţionez să ascund aceste lucruri de nimeni. Doi evrei 
înstăriți, unul din Paris, celălalt din New York, mi-au promis 
ajutorul lor în îndeplinirea acestor proiecte. Pentru început, 
fiecare va dona câte zece milioane de dolari. 

Cei care câştigau rareori şi alţi bani în afara ajutorului social 
oferit de stat începură să vorbească între ei, făcând calcule, 
încercând să vadă ce efect vor avea toţi aceşti bani asupra lor, 
asupra viitorului oraşului lor. Suma pe care o vehiculase cu 


43 


obrăznicie Gorman depăşea de cinci sute de ori bugetul anual al 
oraşului. 

Yair Blum păşi în faţa lui Yakov, apropiindu-se de balustradă. 
Glasul său puse capăt calculelor mentale pe care le făceau cei 
din încăpere. 

— Vorbim despre un act de donaţie? Sau există şi condiţii 
pentru acordarea acestor sume? 

— Am plănuit împreună cu Reb Gorman dezvoltarea acestui 
oraş, strigă Simon Zaki, cel mai bogat om din Safed, după ce-şi 
făcu loc lângă Yair Blum, împingându-i pe cei din jur cu braţele 
sale puternice. Reb Gorman e un om foarte modest. Nu vrea să 
spună care e singura condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca 
această donaţie să fie făcută. Reb Gorman trebuie să fie o 
persoană de vază a oraşului Safed. 

— Şi care este funcţia la care trebuie să acceadă? întrebă Yair 
Blum. 

— Donatorii au cerut asta, spuse Zaki. Să fie clar. Reb 
Gorman trebuie să fie numit Rosh Yeshiva pentru ca ajutorul 
financiar promis să ne fie oferit. 

Toţi cei nemulţumiţi protestară cu voce scăzută. Zaki ridică 
din umeri şi-şi întinse mâinile bătătorite în lateral. 

— Cei doi donatori vor veni din Franţa, respectiv America într- 
o săptămână. Aşteaptă un răspuns din partea noastră până 
atunci. 

Vocea unei femei, care vorbi de la balcon, îi făcu pe toţi să 
tacă. 

— Reb Gorman s-a consultat măcar cu Reb Berel Caspi în 
ceea ce priveşte înlocuirea sa din funcţie? întrebă Miriam. 

Niciunei femei nu-i fusese vreodată îngăduit să vorbească în 
faţa Consiliului Rabinic, însă acum, la auzul acestor cuvinte, şef- 
rabinul îl arătă pe rabinul Gorman, cerându-i acestuia să 
răspundă la întrebare. Gorman se întoarse cu spatele la balcon. 

— Reb Caspi nu se simte bine, spuse Gorman. Cum aş putea 
eu să-i vorbesc despre asta unui om care nu şi-a putut îndeplini 
atribuţiile după moartea fiului său. Reb Berel şi-a dedicat viaţa 
acestei şcoli religioase. Nu sunt eu cel care ar trebui să-l judec 
pentru asta. 


44 


— V-am spus eu, oameni buni, strigă Simon Zaki, arătându-l 
pe Gorman. V-am spus că singurul defect al acestui om este 
smerenia. Cu toţii cunoaştem că Reb Berel n-a ştiut cum să 
administreze şcoala, aducând-o în această situaţie precară. 
Desigur, îi suntem aproape şi ne pare rău pentru tragedia pe 
care o trăieşte, dar problemele personale pe care le are Caspi 
nu ar trebui să fie o stavilă în faţa progresului. Berel Caspi ne 
conduce spre o altă catastrofă administrativă. Nu mai poate 
rămâne Rosh Yeshiva. Dacă va rămâne, oraşul acesta, noi toţi, 
vom pierde douăzeci de milioane de dolari. 

Intreaga încăpere fu cuprinsă de vorbele înfocate pe care le 
rosteau oamenii. Liniştea se aşternu doar după ce şef-rabinul 
bătu de câteva ori cu ciocănelul său din măslin. 

Unul dintre membrii consiliului se aplecă în faţă, privindu-l în 
ochi. 

— Dacă intenţia ta este de a-l înlocui pe Reb Berel, atunci ar fi 
fost mult mai logic să fi vorbit cu el mai întâi. În acelaşi timp, ai 
fi fost mult mai înţelept dacă ne-ai fi informat cu privire la 
intenţiile tale înainte de a convoca această adunare. Ai fost cel 
puţin nepoliticos cu noi şi cu Reb Berel. 

Samael Gorman se înclină cu respect în faţa bătrânului 
învăţat, dar îşi încleştă dinţii nervos. Aceasta era prima lui 
eroare în planul atât de bine pus la punct. Aruncă o privire plină 
de furie bătrânului şef-rabin. Muşcându-şi buzele, se întoarse 
către sectorul femeilor. Sângele începu a-i clocoti. Va trebui să o 
pedepsească pe nemernica aia roşcată! 

— lmi cer scuze pentru insistenţă, spuse Simon Zaki, 
încercând să detensioneze momentul, vorbind cu voce domoală. 
Această situaţie necesită urgent atenţie, trebuie să găsim cât 
mai repede o soluţie. Pentru a beneficia de ajutorul pomenit mai 
devreme, trebuie să acţionăm acum. Am discutat în repetate 
rânduri cu Reb Gorman despre refacerea şi modernizarea celor 
două şcoli. Berel Caspi niciodată nu a înţeles sugestiile pe care 
le-a oferit Reb Gorman. 

— Noi doi suntem prieteni, i se adresă Samael Gorman lui 
Simon Zaki, dar nu-ţi pot permite să vorbeşti despre greşelile lui 
Reb Berel atunci când acesta nu se află de faţă pentru a putea 
răspunde unor astfel de acuzaţii. 


45 


— Nu cred că poate păcăli pe cineva prin felul său de a vorbi 
despre Reb Berel, îi şopti Yakov rabinului Yair Blum. În sala de 
clasă întotdeauna îl batjocoreşte. 

— Cu toate acestea, îl preveni Yair Blum, nu încerca să-l 
înfrunţi. El a ales acest câmp de luptă, şi asta înseamnă că e 
pregătit pentru orice. 

— İl poate chema cineva pe Reb Caspi? strigă Zaki. 

— Reb Berel nu poate fi prezent la această întrunire din 
pricina sănătăţii sale precare, spuse Yakov. 

— L-am văzut mai devreme coborând din autobuz, şi-mi părea 
a fi sănătos, strigă cineva din spate. 

Samael Gorman îi mulţumi Satanei pentru norocul pe care i-l 
aduse prin omul acela. 

— Reb Amrusi, spuse Yair Blum, ar fi nepotrivit să continuăm 
această dezbatere fără ca Reb Berel să fie prezent. Am 
certitudinea că în urma unei alte întruniri a consiliului se va 
putea lua o decizie. 

Samael Gorman analiză situaţia pentru câteva clipe. Ar avea 
răgaz să pună presiune asupra oamenilor împreună cu Zaki 
pentru a putea fi ales. 

— Sunt de acord, spuse el. Lui Berel Caspi ar trebui să-i fie 
îngăduit să explice problemele pe care le-a întâmpinat la 
Yeshiva. 

— Amân luarea unei decizii până marţi, peste patru zile, 
spuse şef-rabinul, după ce lovi cu ciocănelul. 

Rabine Blum, îi vei aduce la cunoştinţă rabinului Caspi că 
înfăţişarea sa dinaintea Consiliului Rabinic este obligatorie! 
Bătrânul rabin lăsă ciocănelul din mână şi se ridică în picioare. 
Curând va apune soarele şi va începe Sabatul. Ne vom folosi de 
această zi pentru împăciuirea sufletelor noastre prin cuvintele 
lui Dumnezeu şi vom încerca să ne refacem puterile pentru a 
putea întâmpina încercările care se vor abate asupra noastră. 
Vă doresc un Sabat fericit, vouă şi Casei lui Israel. 


46 


6 


Yair Bloom se afla în faţa Consiliului Rabinic, stând în soarele 
care inunda Piaţa Sabat. Se uită la Marea Sinagogă în care 
împreună cu Berel deveniseră adulţi în urma unui bar mitzvah la 
vârsta de 13 ani, tot acolo fiind numiţi rabini, ceva mai târziu 
căsătorindu-se. Îşi plecă privirea, urmărind liniile de piatră 
cubică ce duceau până în cartierul cel vechi, în care se jucase 
împreună cu prietenul său, imaginându-şi tot felul de lucruri 
copii fiind. 

Yair le făcu loc tinerilor de la Yeshiva şi fetelor de la Seminar 
care ieşeau din clădirea consiliului. Nu dădu importanţă 
şoaptelor pe care le auzi ori privirilor pline de înţeles pe care i le 
aruncau elevii. Miriam şi Yakov ieşiră împreună, purtând o 
conversaţie care le acapara întreaga atenţie. Cu toate că 
tradiţia interzicea întâlnirea celor care se aflau la vârsta 
căsătoriei în absenţa unei intermediar, cei doi profitaseră pe 
deplin de această rară oportunitate. 

Yair ridică din umeri. Tradiţia nu înseamnă neapărat şi Lege. 
Traversă piaţa către casa lui Berel, amintindu-şi cum amândoi 
respectaseră tradiţia. La fel cum făceau şi fetele, şi ei o priveau 
de la distanţă pe cea pe care o aleseseră, fără să fi făcut 
cunoştinţă vreodată. 

Îşi aminti în acelaşi timp şi de idila dintre Gabriella şi Michael, 
astfel că îl cuprinse tristeţea. Măcar dacă ar fi rămas în viaţă. 
Astă-seară, ambele familii ar fi participat la cina comună a 
Sabatului. Mâine, în Sinagogă, după ce Michael ar fi citit din 
Toră, Yair şi Berel i-ar fi invitat pe toţi cei prezenţi la un pahar de 
şnaps şi prăjituri. Apoi s-ar fi reunit în piaţă pentru a invita pe 
toată lumea să participe la cununia celor doi copii. Yair oftă. 
Nimeni nu va cinsti niciun pahar, nu-i va felicita nimeni pe miri, 
nu va fi nicio nuntă. În schimb, Berel va fi nevoit peste câteva 
zile să se apere în faţa Consiliului Rabinic sau să intre în rândul 
celor fără un loc de muncă. Yair dădu din cap, descurajat. Era 
greu ca vreo persoană să se opună unei propuneri de finanţare 
cu douăzeci de milioane de dolari. 


47 


KKK 


lasomia sălbatică înmiresma aerul fin de munte din vechiul 
cartier al oraşului Safed. Yakov şi Miriam mergeau de-o parte şi 
de cealaltă a drumului îngust care şerpuia printre casele de 
piatră. Privi pentru o clipă părul ei purpuriu, în care se reflectau 
razele soarelui. Îi plăcea felul în care ea îşi mişca uşor capul 
atunci când vorbea, părul ei mângâind pielea fină şi rozalie a 
gâtului. 

— Dar dacă Reb Berel nu se va simţi destul de puternic 
pentru a-l înfrunta pe Gorman? întrebă ea, în timp ce Yakov se 
împiedică de o ridicătură de pietre. 

— Reb Berel e un administrator foarte bun al şcolii şi cel mai 
bun profesor pe care l-am avut vreodată. Va fi sănătos până 
marţi. Sunt sigur de asta. 

Un grup de copii conduşi de un tânăr profesor se apropia de 
cei doi. Băieţii se ţineau de mână, iar perciunii lor lungi se 
mişcau în ritmul cântecului despre Sfântul Ari pe care îl 
fredonau. Cântecul povestea despre cum Ari a salvat oraşul de 
un cutremur, urcând la Ceruri şi rugându-se lui Dumnezeu să 
apere oraşul. Copiii cântau acum ruga lui Ari: 


„Dumnezeul nostru, care eşti în Ceruri, 

In numele celor zece sfinţi ai fi cruțat Sodom, 
De ce să nimiceşti Safed, atât de sfânt şi rar, 
Care-ţi e Jie credincios mai presus de orice." 


Toţi copiii arătară către Arcada Satanei, aflată la vale de oraş. 
„Dumnezeu a binecuvântat ăst Sfânt Oraş şi muntele acesta.” 


Yakov merse de cealaltă parte a drumului, lângă Miriam, 
pentru a le permite copiilor să treacă. Mâna lui atinse mâna ei, 
însă ea nu şi-o feri. Cu spatele rezemaţi de peretele alb al unei 
case, unul lângă celălalt, priviră drept înainte până când vocile 
copiilor se stinseră după o cotitură. 

Atunci când o bătrână deschise uşa casei sale, ieşind cu 
spatele către stradă, Yakov traversă repede de cealaltă parte a 
străzii, continuându-şi drumul. 


48 


— Ai vrea să studiezi Cabala atunci când vei fi mai în vârstă? 
întrebă Miriam. 

— Dacă voi ajunge vreodată la nivelul acela de înţelepciune. 

— Ai ascultat vreodată povestea lui Ari şi a soţiei sale? 

— Credeam că nu s-a căsătorit. 

Miriam făcu ochii mari, parcă vrând să-l înghită pe Yakov. 

— E povestea preferată a fetelor de la Seminar. Vom ajunge 
curând în faţa casei lor, după următoarea cotitură. 

Yakov încuviinţă uşor din cap, încercând să nu strice vraja 
fermecătoare pe care o ţesea Miriam. 

La marginea Cartierului Vechi, ea arătă spre o casă părăsită, 
ale cărei ferestre şi uşi erau acoperite. Câteva ţigle din acoperiş 
se puteau vedea risipite printre rugii înalţi care creşteau la baza 
pereţilor. 

— Aceea este casa lui Ari, spuse Miriam. Legenda spune că a 
construit această casă pentru viitoarea lui soţie. A fost ajutat de 
îngeri şi de cei treizeci şi şase de tzaddikim. Dar am ajuns prea 
departe cu povestea. Miriam trase adânc aer în piept. Cu trei 
luni înainte de căsătorie, un înger i-a spus că Inchiziția din 
Spania are de gând să distrugă comunitatea evreiască din Italia. 

— Tu chiar crezi asta? întrebă Yakov, zâmbind forţat, apoi 
regretă întrebarea sa, văzând cum Miriam îşi muşcă buzele. Işi 
schimbă iute expresia feţei, devenind extrem de concentrat. 

— În jurnalul de bord al unei corăbii există dovada că Ari a 
ajuns la curtea papală de la Roma. | se îngăduise o întrevedere 
cu Papa Clement al VII-lea. Tot ce îţi povestesc a fost consemnat 
în arhivele de la Vatican. Ari a profeţit cutremurul din Portugalia, 
inundaţiile cauzate de râul Tibru, precum şi apariţia unor 
comete deasupra Vaticanului. 

Îl privi pe Yakov pentru a găsi aprobare, iar acesta îi făcu 
semn să continue. 

— O săptămână mai târziu, pe 7 octombrie 1530, râul Tibru 
ieşea din matcă. La scurt timp după aceea, au sosit veşti despre 
cutremurul din Portugalia. Stabilirea unor posturi de gardă pe 
cele şapte coline ale Romei n-a fost deloc necesară, toată Italia 
a văzut acele comete. Ea se apropie de Yakov, ridicându-şi 
bărbia către el. Poţi să verifici aceste evenimente în 
enciclopedii. 


49 


Parfumul săpunului era fad, însă Yakov se simţea năucit. 

— Bine-nţeles că te cred, spuse el. 

— Încă n-am terminat povestea, spuse Miriam, ţinând ridicat 
degetul ei finuţ. Ari a salvat evreii din Roma de inchiziţie, iar 
Papa i-a oferit un loc de muncă la Vatican. Asta e partea cea mai 
frumoasă. A refuzat aceste onoruri pentru a se întoarce în 
Safed, la nunta sa. Insă Torquemada, marele Inchizitor, a pus la 
cale o capcană. A capturat corabia lui Ari, l-a torturat, iar apoi l- 
a ars de viu, trăgându-l în ţeapă. 

— Nu cred că asta e partea cea mai frumoasă. 

— Aşa e, spuse ea, apropiindu-se şi mai mult de Yakov, astfel 
că parfumul ei îl cuprinse în întregime. Ari a murit declarând 
credinţa sa în Dumnezeu şi dragostea pentru soţia lui. Atunci 
când iubita lui a aflat despre moartea lui Ari, s-a mutat în casa 
pe care o construise pentru ei. Miriam arătă câtre casa 
dărăpănată. Vreme de un an, oamenii care treceau pe aici vineri 
seara, atunci când ea aprindea câteva lumânări, spuneau că se 
aude vocea lui Ari recitând binecuvântarea de dinainte de 
Sabat. Nu-i aşa că-i frumos? 

Yakov îşi ascunse zâmbetul. Se întreba ce vor crede prietenii 
lui despre faptul că a ascultat povestea lui Miriam. Dar nu-i păsa 
deloc de asta. li plăcea... povestea. 

— Dacă aş fi trecut pe aici şi aş fi auzit spiritul lui Ari cântând 
în timp ce mireasa lui aprinde lumânări, m-aş fi speriat de 
moarte. 

— Exact aşa a şi fost, spus Miriam. Locuitorii oraşului au lăsat 
bileţele în faţa casei, cerând ca Ari şi soţia sa să plece. Se spune 
că ea nu a fost de acord să plece până când căsătoria lornua 
fost oficiată. Aşa că succesorul lui, şef-rabinul oraşului, i-a unit 
în căsătorie. 

— Vrei să spui că mireasa era în viaţă, iar mirele mort? 

— La scurt timp după căsătorie, ea a dispărut, iar casa a fost 
închisă pentru totdeauna. Ochii i se umplură de lacrimi. Nu e 
asta cea mai frumoasă şi tristă poveste? 

— Şi ciudată. Din moment ce mormântul lui Ari se află în 
cimitirul nostru. 

Miriam îşi muşcă buzele din nou, iar Yakov vru să se 
pedepsească pentru cele spuse. 


50 


— Nu vor lipsi poveştile triste Sabatul acesta, spuse el. Reb 
Berel este țintuit la pat, Gorman vrea să-l îngroape cu cele 
douăzeci de milioane de dolari pe care le va primi ca donaţie, iar 
Simon Zaki e gata să-l ajute cu buldozerele lui. 

— Oare Reb Amrusi nu-l va ajuta pe Reb Berel? 

— Cu toate că Berel Caspi studiază Cabala alături de şef- 
rabin, toţi suntem egali în faţa legii lui Dumnezeu. Reb Amrusi 
va lua o hotărâre în privinţa asta conform Torei. 

— Yakov, trebuie să ne gândim cum îl putem ajuta pe Reb 
Berel! 

— Ai dreptate. Acum avem cel mai mult nevoie de el. Se 
interesează personal de fiecare student, atât în ceea ce priveşte 
studiul, cât şi în privinţa activităţilor din afara şcolii. Atunci când 
studiem Tora, Legea pare să prindă viaţă sub îndrumarea lui. |ţi 
oferă încredere în tine, astfel că ştii la ce să te aştepţi a doua zi. 
Interpretările pe care le aduce învăţămintelor profeților pot fi 
puse în aplicare în viaţa de zi cu zi. Unele dintre predicțiile pe 
care le face sunt aproape neomeneşti. Yakov ridică din umeri. 
Ceea ce mi se pare extraordinar la el e faptul că nu-şi dă seama 
de talentul pe care îl are ca profesor, în relaţia cu ceilalţi ori în 
ceea ce priveşte previzionarea viitorului. Crede că toţi oamenii 
au aceleaşi viziuni pe care le are şi el. 

— Am fost prezentă la toate prelegerile pe care le-a ţinut la 
Seminar, spuse Miriam. Nu pot spune că este un bărbat frumos, 
dar poţi simţi iubirea pe care o împărtăşeşte celorlalţi. Sufletul 
lui e cel care abundă în frumuseţe. Voi face tot ce-mi stă în 
putinţă pentru a-l ajuta pe Reb Berel. 

Yakov îşi înclină capul, frecându-şi nasul. 

— Am încercat să-l ajut în faţa consiliului, însă Gorman mi-a 
răstălmăcit cuvintele, dând vina pe Reb Berel. A fost groaznic. 
Singurul lucru la care mă pot gândi este să mă asigur că 
studenţii participă la cursurile sale şi îşi urmează programul de 
rugăciune şi studiu. 

— Cred că e o idee foarte bună, aprobă Miriam. Se uită către 
cerul înroşit. Soarele va ajunge la asfinţit curând. Trebuie să mă 
pregătesc pentru Sabat. Se uită din nou către casa lui Ari. 
Câteodată, vineri seara, după cina de dinainte de Sabat, vin aici 


51 


şi mă rog pentru Michael şi Gabriella. Ar fi trebuit să fiu 
domnişoara de onoare. 

— Ai văzut ori ai auzit vreodată ceva venind dinspre casă? 

Miriam dădu din cap, soarele reflectându-se roşiatic în părul ei 
stacojiu. 

— Nu, dar eu am o imaginaţie bogată. 

Cei doi tineri tăcură, gândindu-se la prietenii lor care 
muriseră. Priviră împreună către colinele de sub munte, către 
Marea Galileei, acolo unde lisus îşi ţinea predica, iar Petru a 
devenit unul din cei doisprezece apostoli. Cântul unei păsări 
răsună deasupra oraşului, soarele coborând mai aproape de 
linia orizontului cufundată în linişte. Sabatul se apropia. 

Deasupra capetelor lor, un bombardier B-2 intra în spaţiul 
aerian israelian. În avion, patru oameni îşi pregăteau paraşutele 
şi armamentul, ascultând ultimele instrucţiuni. 

— În cazul în care veţi fi prinşi de armata israeliană, pe cine 
reprezentaţi? întrebă comandantul lor. 

Cei patru bărbaţi răspunseră pe rând: 

— Semiluna Roşie. 

— Crucea Roşie. 

— Garda Elvețiană Pontificală. 

— Comitetul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU. 

Comandantul lor dădu din cap aprobator. 

— Voi aţi fost cei aleşi din armatele de elită pe care le 
reprezentaţi deoarece cunoaşteţi araba, ebraica şi engleza. Care 
este obiectivul acestei misiuni? 

— Cercetarea şi investigarea activităţilor care se desfăşoară 
în Wadi Amude şi raportarea oricăror ritualuri descoperite, spuse 
bărbatul slab, de culoare. 

— Ţin să vă reamintesc că această misiune se poate 
transforma dintr-una de cercetare într-o operaţiune de atac. 

Cei patru soldaţi încuviinţară. 

— În cazul acesta, dacă veţi fi capturați, vă vom renega. Doar 
în cazul în care nimeni nu este ucis şi sunteţi prinşi, puteţi să 
declaraţi de către cine aţi fost însărcinaţi cu această misiune. 
Astfel, Naţiunile Unite vă vor scoate din Israel în termen de 
douăzeci şi patru de ore. Comandantul îl privi pe liderul echipei. 
Pune-ţi oamenii la punct! Nimeni nu scoate un cuvânt! 


52 


Vi 


— Aş vrea să-l văd pe Berel, spuse Yair Blum. 

— Mă bucur că ai venit, spuse Yona Caspi. Doctorul 
Rabinowitz îl consultă acum. Yona se uită prin uşă. Nu ne putem 
da seama ce a păţit. Nu vrea să vorbească nici cu mine, nici cu 
medicul. Nu scoate nici măcar un cuvânt. 

— Hai, ia loc acolo şi calmează-te, îi spuse Yonei, conducând- 
o către canapea. Yair aşteptă în hol, mergând încoace şi-ncolo, 
până când se deschise uşa de la camera lui Berel. 

— Nu e bolnav fizic, spuse medicul. Temperatura corpului e cu 
un grad mai mică decât cea normală. Inima îi bate repede. Pot 
spune doar că are o depresie. Dr. Rabinowitz îi făcu un semn 
Yonei. Nu vă faceţi griji. Depresia se poate trata. 

— Aţi pomenit scrisorile? întrebă ea. 

— În momentul în care am făcut-o, a devenit agitat. l-am dat 
un sedativ. După Sabat, îl voi ruga pe psihiatrul spitalului să 
treacă pe la el. 

— Dacă se va afla că Berel primeşte tratament psihiatric, 
atunci funcţia sa în cadrul şcolii Yeshiva va fi în pericol, spuse 
Yair. 

— Aşadar zvonurile pe care le-am auzit sunt adevărate, spuse 
Yona cu tristeţe. Deşi am suferit atâtea, acum vor să ne ia şi 
viaţa! De când a murit Michael, doar studenţii ne-au rămas! 

— Yona, te rog, nu te agita. Locuitorii oraşului vă respectă 
foarte mult. Nu vor uita cât de multe aţi făcut pentru ei. Aţi avut 
grijă de această şcoală, de oraş. Linişteşte-te. Domnule doctor, 
aş putea să vorbesc cu Berel? 

Doctorul Rabinowitz aprobă. Îi conduse pe cei doi în dormitor. 
Deşi încăperea era încălzită, pătura cu care era învelit Berel era 
vârâtă pe sub el, lăsând barba lui lungă, căruntă pe-afară. 
Mâinile erau aşezate pe lângă corp, iar chipul nu părea să 
exprime nimic. 

— Berel? A venit Yair. 

Berel deschise ochii, însă pentru o vreme nu putu să vadă clar 
cine e în faţa lui. Zâmbi, recunoscându-l pe Yair. Dintr-odată, 


53 


ochii i se îngustară. Spaima înlocui expresia liniştită pe care o 
avea înainte. Işi duse mâinile la faţă, ca pentru a se proteja de 
ceva. 

— Yair, îmi pare atât de rău! Ce-am făcut? Berel începu să se 
mişte nervos, acoperindu-şi faţa cu braţele. Dumnezeule, de ce 
mi-ai făcut asta? 

Yona alergă lângă soţul ei. Doctorul pregăti o injecție, apoi îi 
făcu semn lui Yair să o scoată pe Yona afară din cameră. 

— Inchide-ţi uşa, spuse doctorul. 

— Ce se va întâmpla oare? spuse Yona. Cum se vor termina 
toate astea? 

— Ce a declanşat starea lui Berel? întrebă Yair. 

— Nu ştiu, spuse Yona, deznădăjduită. Cred că are legătură cu 
un sac mare de scrisori care au fost trimise din greşeală. 

— Aţi sunat la oficiul poştal? 

— E ajunul Sabatului. Au închis mai devreme. Duminică 
dimineaţa scrisorile vor fi trimise destinatarilor. 

XXX 

Dincolo de vechile ziduri, acum în paragină, ale Vechiului 
Cartier din Safed, toate activităţile se întrerup de la apusul 
soarelui de vineri, până cu o oră mai târziu după asfinţitul zilei 
de sâmbătă. Străzile prin care se face intrarea în cartier sunt 
închise cu lanţuri. In ziua de Sabat, niciun aparat electric ori 
mecanic nu funcţionează. Nimeni nu trebăluieşte în cea mai 
sfântă dintre zilele dăruite de Dumnezeu. E vremea ca fiecare să 
se dedice celui Atotputernic. 

Ajutându-se de lumina slabă a lumânărilor de Sabat, Yona îşi 
găsi drumul către dormitor. Se aşeză lângă căpătâiul soţului, 
mângâindu-i părul cre, grizonant. Îi părea atât de mare la trup, 
şi totuşi atât de bun şi de naiv. Se gândea dacă îi trecuse cuiva 
prin minte să-i reamintească lui Samael Gorman toate reformele 
educaţionale pe care Berel le-a impus la Yeshiva, sacrificiile pe 
care le-au făcut generaţiile de rabini Caspi pentru a menţine în 
viaţă intelectualitatea. Acum, Berel, ultimul bărbat din familia 
Caspi, aflându-se sub efectul sedativelor, stă neputincios, întins 
pe spate. Firele de păr din jurul gurii sale se mişcau de fiecare 
dată când Berel expira. 


54 


Văzând chipul soţului ei, pe care se putea citi durerea unui 
om torturat, Yona tresări. 

— Berel... şopti ea. De ce nu poţi să-mi spui ce s-a întâmplat? 
Ce poate fi mai îngrozitor decât moartea lui Michael? 

Yona îşi aminti anul lung şi chinuitor de-a lungul căruia s-au 
ajutat unul pe celălalt, privind cum fiul lor murea, bolnav de 
leucemie limfatică cronică. Încă de la primul diagnostic Michael 
îşi dăduse seama că va muri cu siguranţă. Cu toate acestea, a 
luptat împotriva bolii, chiar dacă boala nu ceda. Curând, i-a 
cuprins întregul corp, distrugându-l, astfel încât începu să 
semene cu cel al unui supravieţuitor din lagărele de 
concentrare. Tot ce mai rămăsese era voinţa lui. 

Într-una din zile, în pavilionul de oncologie al spitalului din 
lerusalim, Michael îşi chemă părinţii la căpătâiul său. 

— Vă rog, ajutaţi-mă să mă ridic. 

Berel ridică patul şi aşeză pernele, ajutându-l pe fiul său să 
stea mai confortabil. Ridicându-l, Berel îi atinse coloana 
noduroasă şi vertebrele dezgolite de carne. Inima i se strânse în 
piept şi oftă chinuit. ÎI ţinu pe Michael pentru ceva mai multe 
clipe decât îi fuseseră necesare Yonei să-l învelească. 

Deşi ochii lui Michael se adânciseră în orbite şi erau încercuiți 
de linii negre, atunci când îi privea pe părinţii săi, îi străluceau. 

— Ce este un miţvot? întrebă Michael, răspunzând singur la 
întrebarea sa retorică. Un miţvot este o poruncă cuprinsă în 
Tora. Există 248 de porunci pozitive şi 365 de porunci negative. 

Berel crezu că fiul său delirează din cauza febrei, însă îşi dădu 
seama că nu e aşa şi ascultă cu atenţie. Ceea ce Michael cită cu 
exactitate era o interpretare cabalistică a Facerii. Vru să-l 
întrebe de unde învățase aceste elemente oculte, însă fiul său 
continuă. 

— Există 613 miţvoturi prin care Dumnezeu vrea să ne 
conducem viaţa. Aceste reguli privesc fiecare aspect al 
existenţei noastre, din momentul în care ne trezim, până când 
adormim. Definesc relaţiile pe care le avem cu cei din jur, 
regulile după care muncim şi mâncarea pe care avem voie să o 
mâncăm. Michael îşi privi părinţii, însă detaşarea de pe chipul 
său crea impresia că nu e în aceeaşi încăpere cu ei. Liberul- 
arbitru îi permite omului să decidă dacă vrea să li se supună ori 


55 


ba. Cancerul îi lăsase o urmă adâncă pe chipul lui slab, dar un 
zâmbet şters i se aşternu pe buze. Doar momentul în care va 
muri nu va fi decis de acesta. De multe ori însă primeşte şansa 
de a-şi alege locul în care să o facă. Moise a ales muntele, 
Samson - templul Filistin. Vă rog, duceţi-mă acasă. Vreau să 
mor în patul meu. 

Atunci când Berel reuşi în cele din urmă să răspundă, îi spuse: 

— Eşti încă sub tratament. 

— Tată, ai fost lângă mine noaptea trecută. Pereţii şi podeaua 
din baie erau acoperite de sângele meu. Nu mai au cum să 
oprească hemoragia internă. 

Medicamentul care mi-a fost administrat a cauzat o reacţie 
alergică ce aproape că m-a ucis. Doctorii nu mai pot face nimic 
pentru mine. 

Deşi tocmai lucrul acesta îl spusese şi hematologul spitalului, 
Berel îl întrebă pe fiul său: 

— Cine ţi-a spus că nu mai ai nicio şansă? 

Michael zâmbi ştiutor, liniştit, făcându-l pe Berel să se 
ruşineze. 

— Ştiu, răspunse Michael cu o convingere care nu suporta 
niciun contraargument, nici măcar din partea propriilor săi 
părinţi. 

Totuşi, Berel îşi luă curaj şi încercă încă o dată să-şi convingă 
fiul să rămână în spital. Fiecare argument pe care îl aducea se 
frângea în voinţa de fier a lui Michael. 

În cele din urmă, Michael îşi lăsă capul pe spate, închise ochii 
şi murmură: 

— Sunt obosit. Nu mai încerca să mă convingi, te rog. Du-mă 
acasă. 

Medicii pompară în corpul lui Michael încă patru litri de sânge. 
Berel semnă actele de externare. Impreună cu Yona îl duseră pe 
fiul lor la maşină. 

Michael era optimist şi energic. Îi rugă pe părinţii lui să-l ducă 
la ruinele templului regelui Solomon - către zidul de vest - 
înainte de a părăsi lerusalimul. Plecând din Oraşul Sfânt, au 
trecut prin Jericho, oraşul din regiunea Canaan, care fusese 
distrus de Joshua, apoi şi-au continuat călătoria spre nord, până 
la Valea Iordanului. Au mers pe şoselele mărginite de palmieri 


56 


care înconjoară Marea Galileei şi au urcat către Sfântul Oraş 
Safed. 

În ultimele sale săptămâni, Michael fu vizitat de prietenii săi, 
de profesorii care l-au avut ca student şi de vecinii lui. 
Compania de telefonie instală chiar şi o linie specială la el în 
dormitor, astfel încât colegii lui, soldaţi în cadrul unităţilor 
militare de la graniţă, să poată vorbi cu el. 

Gabriella a stat la căpătâiul lui vreme de zece zile, până vineri 
seara, atunci când i se sfârşea permisia. La plecare, a cumpărat 
îngheţată pentru cei din regimentul ei şi a început să urce cu 
maşina de armată pe drumul îngust de pe dealurile Golan. 

Într-o curbă strânsă, o îngheţată s-a răsturnat. Întinzându-se 
să o ridice, a mişcat volanul, astfel că maşina a ieşit de pe 
carosabil, răsturnându-se pe o parte. Gabriella a ieşit prin 
parbriz din cauza impactului, lovindu-se cu capul de o stâncă. 

În acelaşi moment, Berel Caspi se afla lângă fiul său. Auzi 
cum ritmul în care Michael respira se schimbase. 

Michael deschise ochii şi se uită în spatele tatălui său. Arătă 
cu mâna deasupra patului său. 

— De ce pluteşte Gabriella acolo? 

Berel se întoarse, dar nu văzu nimic. 

— Gabriella, spuse Michael, cum de poţi fi aici? 

Nimeni nu găsi încă maşina avariată şi trupul Gabriellei atunci 
când Michael spuse: 

— Gabi, vin cu tine. 

Berel se uită iarăşi prin cameră, dar nu văzu pe nimeni. Privi 
în ochii lui Michael. Fiul său încerca să spună ceva. Folosindu-şi 
abilităţile de concentrare pe care şi le însuşise studiind Cabala, 
Berel încercă să înţeleagă ce voia să-i spună Michael. 
Canalizându-şi toată puterea, voinţa şi dragostea pentru fiul 
său, vru să pătrundă prin pupilele ochilor fiului său în mintea, în 
inima, în corpul lui, pentru a lupta împotriva cancerului. Berel se 
auzi pe sine spunând: „Mama ta te iubeşte; şi eu te iubesc“. Ar fi 
vrut să spună „Dumnezeu te iubeşte”, însă nu reuşi. Sărută 
fruntea fiului său. 

Privind adânc în ochii lui Michael, Berel Caspi văzu cum 
lumina lor se stinge. În ei se reflecta imaginea unui bătrân sleit 


57 


de puteri şi de voinţă. Sărută pleoapele lui Michael, închizându- 
le, şi o chemă pe Yona. 

Acum, un an mai târziu, Yona stătea lângă soţul ei sedat. Luă 
mâna mare a lui Berel într-a sa şi o sărută. 

— Berel, ce se întâmplă? 

XXX 

Berel îl recunoscu ţie Yair, aplecat peste patul său, şi vru să 
zâmbească. Însă îşi aminti răul pe care i-l făcuse prietenului său 
de-o viaţă şi-şi acoperă chipul, ruşinat. Doctorul se apropie cu o 
seringă, iar Berel alunecă iarăşi în neştiinţă. 

Simţea că se scufundă tot mai tare, în adâncuri. Frica pe care 
i-o pricinuia senzaţia că va fi înghiţit de pământ îl făcu să intre în 
panică şi începu să se zbată. Atunci când valul de panică trecu, 
dorinţa de a se împotrivi slăbi şi ea. Cedă astfel, lăsându-se 
pradă viselor. 

Se făcea că e seară. Luna plină care se înălța deasupra Ţării 
Sfinte îşi reflecta undele argintii pe suprafaţa Mării Galileei. 
Berel se afla într-o pădure în afara oraşului, de cealaltă parte a 
muntelui, cu vedere către Wadi Amude. Piatra de calcar a 
stâncii era scăldată în primele raze de lumină ale lunii. Siluetele 
de la baza înaltei stânci Amude priveau cum lumina învăluia 
stâncăa pe toată înălţimea ei. 

Fiinţe fără de umbră treceau pe lângă Berel. Din toate părţile 
ieşeau din păduri astfel de făpturi, îndreptându-se către vale. Cu 
toţii coborau în linişte pe cărările formate de capre, spre spaţiul 
larg din faţa stâncii Wadi. Evrei purtând haine religioase, creştini 
şi musulmani, arabi, druzi, beduini şi cerchezi. Îi strigă pe 
aceştia în limba lor nativă, însă nimeni nu îi răspunse. 

Berel se îndreptă către cea mai apropiată cărare şi se uită la 
chipurile celor care treceau. Niciunul nu avea chip. Întinse o 
mână, atingând hainele acestora - nici trup nu aveau. Cum ar 
interpreta oare un psihanalist freudian visul lui, se întrebă Berel. 

Curând, valea se umplu cu siluetele tăcute, fără chip şi fără 
trup. Berel se apropiase de marginea muntelui înalt de peste 
şase sute de metri. Privi în jos, spre vârful Amude, apoi către 
sud, de unde luna plină care trecuse deasupra Mării Galileei 
începea să-şi verse palida lumină peste valea de la baza stâncii. 
Umbra Amude începu să măture valea, împingând făpturile 


58 


înapoi către stânci. Chiar şi de la această înălţime, Berel îşi dădu 
seama că le e frică de lumină. 

Un murmur primitiv, înăbuşit, ajunse până la el. Făpturile fără 
chip cântau, iar Berel începu să tremure. Atunci când lumina şi 
întunericul împărțeau în mod egal valea de la baza stâncii 
Amude, siluetele încetară să se mai mişte. Cântecul lor crescu în 
intensitate, iar Berel simţi că se află în pericol. Chemă în ajutorul 
lui pe tatăl său, pe Reb Amrusi şi pe Dumnezeu, însă niciunul nu 
apăru, lăsându-l singur, în stăpânirea cântecului funebru. 

Bubuitul înfundat al unei tobe se alătură cântecului, păstrând 
ritmul. Bocetul sfâşietor continuă într-o limbă necunoscută lui 
Berel. Acesta încercă să rostească aceleaşi cuvinte, însă îi 
pângăriră limba. Deasupra, luna rămase nemişcată pe cerul 
complet negru, lipsit de stele. Bătaia tobei prinse ritmul inimii 
sale. Devenise pulsul său. Aerul se îngreună, crengile vechilor 
măslini aplecându-se către pământ. 

Siluetele de pe platoul Wadi cântau şi se roteau în bătaia 
continuă a tobei. Vibraţia pe care o transmitea ecoul ce se 
forma în vale făcea ca şerpii şi scorpionii să iasă din 
ascunzătorile lor. Cu un strigăt triumfător, făpturile fără trup 
alergară către baza stâncii, aruncându-se pe pământ în chip de 
omagiu. Un nou cântec primitiv începu, un cântec de 
preaslăvire, iar toba al cărei răsunet umplea valea prinse repede 
ritmul. 

Berel simţi, fără să vadă desluşit, că ceva se mişca în umbra 
stâncii înalte, la marginea platoului mărginit de munţi. Se 
deplasa către Amude. Inima i se strânse de frică. | se tăie 
respiraţia, deschise larg ochii, aproape să-i iasă din orbite, însă 
nu putu să-şi ia privirea de la ceea ce se întâmpla în vale. 
Făpturile fără trup se aruncară din nou la pământ, cu un urlet 
care zgudui munţii. Berel simţi că-şi pierde echilibrul şi vru să se 
arunce şi el la pământ, alăturându-se dansului macabru. Ochii 
lui urmăriră mişcarea capetelor fără chip. Priveau pe cineva - 
ceva - căţărându-se pe stânca antică. Acolo! 

L-a văzut! Un braţ păros ieşi din umbră. Ghearele puternice se 
înfigeau în stânca netezită în ritmul sacadat al tobelor. 

Nimeni nu reuşise vreodată să se caţere pe Amude. Copil 
fiind, el însuşi încercă s-o escaladeze, alături de mulţi alţi tineri, 


59 


însă nimeni nu reuşi. Pe măsură ce creatura care escalada 
Amude se apropia de vârf, siluetele de la bază strigau tot mai 
frenetic. Răpăitul tobelor, cântecul, strigătele atinseră nivelul 
maxim. Făpturile dansau şi se-nvârteau năvalnic în jurul stâncii, 
scandând extatic, strigătele lor unindu-se într-un dans vulgar, 
fără sens, tempo sau ritm. Făpturile care ieşeau din lumina lunii 
cu capetele atârnând obosite se întorceau din zonele scăldate în 
umbră pline de vigoare, alăturându-se iarăşi dansului 
înspăimântător. 

Tobele încetară. Glasurile tuturor făpturilor amuţiră şi o linişte 
terifiantă se aşternu. Căţărătorul se înfăţişă în vârful stâncii. 
Spinarea încovoiată şi musculoasă a creaturii era plină de 
smocuri de păr. Intrând în lumina lunii, un geamăt sinistru de 
adulaţie şi frică izbucni din piepturile făpturilor fără chip. 

Văzând că, spre deosebire de partea de sus a corpului, goală, 
căţărătorul purta pantaloni mulaţi, Berel zise: 

— Dumnezeule, e pe jumătate animal! 

Chipul animalic care îşi întoarse privirea către Berel era 
încadrat de o mustață mefistofelică şi cioc. De sub buzele 
întoarse ieşeau colţi, iar orbitele în care se ascundeau ochii grei 
şi goi păreau putrede. 

Bestia arătă către lună. Un vampir uriaş străbătu chipul 
argintiu al lunii în linişte totală, din el coborând patru făpturi cu 
braţele întinse. Căderea păsărilor negre era observată în linişte. 

Un murmur de furie cuprinse capetele acoperite de glugă ale 
celor de sub Amude atunci când paraşutele siluetelor negre se 
desfăcură. Curând, cuvintele lor deveniră o rugă: 

— Pentru noi! Pentru noi! Pentru noi! _ 

— Pentru voi, copiii mei! strigă bestia din vârful stâncii. Işi 
învârti mâinile cu pielea bătucită şi unghii mari, trăgând 
paraşutiştii către el. 

Toate eforturile pe care le făceau paraşutiştii pentru a se 
depărta erau în zadar. Pe măsură ce se apropiau, strigătele 
deveneau tot mai puternice şi mai frenetice. 

— Pentru noi! scandau făpturile fără chip. Pentru noi! Pentru 
noi! 

Silueta din vârful stâncii îşi roti mâna dreaptă, apoi o îndreptă 
în jos, către Wadi. Un paraşutist fu tras deoparte, pentru el 


60 


însuşi, cu mâna stângă. În ciuda eforturilor disperate ale celor 
trei paraşutişti, aceştia începură să cadă spre platou. Al patrulea 
rămăsese țintuit deasupra stâncii, trăgând cu putere de sforile 
de direcţionare ale paraşutei. 

Fiara făcu un semn din mână şi conducătorul echipei ONU 
ateriză pe Amude. Paraşuta fu purtată de vânt peste marginea 
stâncii, gata să-l tragă şi pe el în jos, însă reuşi cu o mişcare 
rapidă să acţioneze butonul de eliberare de la ham. Işi scoase 
pistolul Glock, ţintind. 

Voalura căzu o sută cincizeci de metri, până jos. Se auziră 
focuri de armă. Ţipete de moarte umplură valea. 

Liderul grupului strigă în microfonul staţiei sale. 

— Situaţia a scăpat de sub control... 

Satirul îşi ridică braţele şi formă un triunghi, împreunându-şi 
degetele în faţa ochilor săi verzi, goi. Liderul grupului trase un 
foc de armă în aceeaşi clipă în care unda de lumină neagră 
plecată dintre ghearele fiarei îi lovi pieptul. Pistolul îi căzu din 
mâinile paralizate şi se prăbuşi la pământ, ştiind că gloanţele pe 
care le trăsese nu avuseseră niciun efect asupra bestiei care se 
apropia de el. 

Satirul se ridică pe picioarele din spate, între coapsele lui 
masive şi păroase văzându-se uriaşul său mădular. Smulse 
hainele militare de pe corpul soldatului. Bărbatul gol se 
zvârcolea în zadar, fiara ridicându-l de părul său negru. Liderul 
grupului de soldaţi lovi bestia din faţa lui, apoi îşi încleştă 
mâinile în jurul degetelor ţepoase care îl sugrumau. Satirul 
apucă cu mâinile sale bătucite testiculele şi gâtul soldatului, îl 
ridică şi apoi îl zdrobi de suprafaţa netedă a stâncii. Sunetul 
produs de coloana vertebrală care se rupse declanşă strigăte 
nebuneşti pe platoul de jos. Satirul îşi înclină capul, ca pentru a 
săruta soldatul pe moarte, şi-şi înfipse colții în gâtul moale al 
acestuia. 

Ridicându-şi ochii sălbatici pentru o clipă, bestia îl privi pe 
Berel. De pe colții lui galbeni picura sângele soldatului. Işi 
scoase limba ca de şarpe şi linse sângele din barbă. 

XXX 

Berel se trezi brusc, ridicându-se în capul oaselor, plângând şi 

gâfâind. 


61 


Yona îşi îmbrăţişă soţul. 

— Ai transpirat tot. ÎI strânse în braţe, încercând să-i oprească 
tremurul. Linişteşte-te, dragul meu. Linişteşte-te. Te iubesc. 
Totul va fi bine, te vei însănătoşi curând, ai să vezi. Dumnezeu 
ne va ajuta. 

Treptat, Berel încetă să mai respire sacadat, calmându-se. 
Yona îl aşeză din nou pe perne. Lumânările de Sabat licăriră şi 
se stinseră. 


62 


8 


Samael Gorman primise locul de cinste la masa organizată de 
Simon Zaki în ajunul Sabatului. La dreapta stătea gazda sa, iar 
în stânga, primarul Alex Mazuz. Câţiva dintre locuitorii de frunte 
ai vechiului cartier, membrii consiliului local al oraşului, precum 
şi câţiva dintre membrii Consiliului Rabinic şi familiile lor 
fuseseră invitaţi şi ei la masă. Gorman examina cu ochii săi 
negri, obosiţi, porţelanul bavarez şi cupele din argint, ori din 
cristal lucrat manual. Privirile pe care le surprindea venind 
dinspre femeile nemăritate prezente la masă îi confirmau teoria 
conform căreia puterea e unul dintre cele mai puternice 
afrodiziace. 

Simon Zaki sună din micuțul clopoțel de argint de pe masă şi 
doi servitori se grăbiră să intre. Dar el le făcu semn să iasă. Toţi 
cei aflaţi la masă tăcură şi Zaki îl invită pe Samael Gorman. 

Rabinul se ridică în picioare, îndemnându-i şi pe ceilalţi să 
facă la fel, pentru a binecuvânta vinul şi pâinea. Impinse 
deoparte cartea de rugăciuni şi recită din memorie lunga 
binecuvântare. 

— Amin, spuseră în cor toţi cei prezenţi la masă. 

Băură vinul şi mâncară pâinea, începându-şi astfel cina, 
sorbind supă din castronaşe delicate, smălţuite în stil cloisonne. 
Ca sos pentru salată, au putut alege dintre oţetul din vin, ulei de 
măsline proaspăt presat ori sosuri din Rusia, Franţa sau Italia. 

Pe măsură ce platourile erau înlocuite de altele pline de 
bucate la fel de exotice, discuţiile dintre cei prezenţi la masă 
continuau, însă nimeni nu-i adresă lui Gorman întrebarea care îi 
frământa pe toţi. Cum de reuşise el să obţină donatia de 
douăzeci de milioane de dolari? 

După ce mâncară şi desertul, stomacurile um- plându-se până 
la refuz, conversaţia începu să lâncezească, oaspeţii dând 
semne de nerăbdare. Samael Gorman se juca cu paharul său de 
vin, lăsând impresia că e adâncit în meditaţie. Totul se 
desfăşura conform planului. Nu degeaba obținuse el doctoratul 


63 


în psihologie. Acum sosise momentul. Îl lovi pe primar cu 
piciorul. 

— Reb Gorman, spuse primarul, toţi cei prezenţi la această 
masă ar vrea să ştie cum i-ai găsit şi cum i-ai convins pe acei 
donatori să ajute Safed. Ai vrea să ne potoleşti curiozitatea? 

Samael Gorman îşi ţugui buzele şi dădu din cap, cântărind 
întrebarea. Trecu degetele prin barba sa, aşa cum văzuse că fac 
rabinii trecuţi de o vârstă, apoi zise: 

— În urmă cu un an, Adunarea celor înţelepţi m-a invitat în 
acest oraş pentru a deveni asistentul lui Reb Berel Caspi. Safed 
este un oraş cu un potenţial incredibil. Cu toate acestea, cei mai 
buni dintre studenţii de la Yeshiva părăsesc oraşul după 
terminarea studiilor. Astfel că rămân tot mai puţini tineri pentru 
căsătorie, iar tinerele femei părăsesc şi ele Safed. Oricât de 
bune ar fi intenţiile lui Reb Berel şi oricât de charismatic ar fi 
şef-rabinul Amrusi, Safed nu poate rămâne decât o regiune 
înapoiată din punct de vedere cultural. 

Samael Gorman lovi un pahar de vin cu furculita sa şi 
servitorii intrară repede în cameră. 

— Nu acum! strigă Simon Zaki. 

— Am hotărât să-mi dedic viaţa oraşului, în încercarea de a 
restabili gloria de altădată. Am jurat că acest oraş va redeveni 
centrul mondial al iudaismului. Gorman aşteptă ca aplauzele de 
faţadă să se termine. Cu ajutorul gazdei noastre atât de 
binevoitoare, Simon Zaki, am căutat numele celor mai 
importanţi zece filantropi evrei din lume. Fiecăruia dintre aceştia 
i-am trimis cu deosebită atenţie pentru cuvinte o schiţă a 
planurilor mele pentru Safed. Cu toţii s-au arătat interesaţi, şi, în 
cele din urmă, după multe e-mailuri, faxuri şi conversații prin 
telefon, doi dintre cei contactaţi mi-au răspuns făcând această 
propunere de donaţie. 

— Ce este un e-mail? întrebă unul dintre bărbaţi. 

— O scrisoare electronică, zise Simon Zaki. Îl înghionti pe 
Samael Gorman. Am cumpărat pentru rabin un calculator nou. 
Tastezi o literă, apeşi un buton şi litera respectivă ajunge 
oriunde vrei tu să ajungă înainte de a te ridica de pe scaun. 
Exact aşa! Zaki îl lovi din nou pe Gorman. 

— Mai mult sau mai puţin corect, spuse Gorman. 


64 


Văzând expresia nemulțumită de pe chipul lui Gorman, 
primarul zise: 

— Reb Gorman, care sunt condiţiile pentru ca această donaţie 
să fie făcută? 

— Aş prefera să spună altcineva asta. 

— Mie nu mi-e jenă de nimeni, interveni Zaki. Pentru ca oraşul 
nostru să primească cele douăzeci de milioane de dolari drept 
donaţie, Reb Gorman trebuie numit Rosh Yeshiva şi membru al 
Consiliului Rabinic. _ 

Mesenii se mişcară în scaunele lor. In cameră se aşternu 
liniştea. 

Un membru al consiliului, al cărui chip roşu contrasta cu 
barba sa albă, înlătură mâna soţiei sale, care încerca să-l 
oprească. Toţi auziră şoaptele ei: 

— Gândeşte-te la toţi banii aceia. 

— Lasă asta, spuse rabinul. Se încalcă un principiu 
fundamental în această situaţie. Domnul Zaki ar trebui să ştie 
care este acela. 

— Care? întrebă Zaki. 

— Cel mai tânăr dintre rabinii aleşi pentru consiliu a fost 
Moshe Galante, în 1560. Avea patruzeci de ani. Cu tot respectul 
pentru rabinul Gorman, mai are de aşteptat şase ani până va 
ajunge la vârsta la care poate fi pusă în discuţie numirea lui. 
Chiar şi aşa, membrii consiliului nu sunt înlocuiţi decât după 
moartea lor. Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cu 
viaţă lungă. 

— Amin, răspunseră mesenii. 

— După cum spunea mama mea, binecuvântată fie ea, zise 
primarul zâmbind, aveţi dreptate, iar domnul Zaki nu se înşală. 
Am certitudinea că atât dumneavoastră, cât şi ceilalţi membri ai 
consiliului veţi înţelege că Reb Gorman nu e genul de om care 
să aibă nevoie de un precedent în istorie. El le stabileşte! 

Samael Gorman îl împinse cu blândeţe pe primar înapoi în 
scaun. 

— Îţi mulţumesc, domnule primar, dar i-aş putea răspunde 
distinsului consilier că tradiţiile se pot schimba. Vă rog să nu mă 
judecaţi greşit pentru aducerea acestor propuneri în atenţia 
dumneavoastră. În primul rând, mă gândesc la studenţii şi 


65 


locuitorii oraşului Safed, precum şi la evreii de pretutindeni. 
Planurile pe care le-am dezvoltat sunt foarte importante. 

— Vrei să spui că donațiile nu vor fi făcute dacă tu nu vei fi 
numit Rosh Yeshiva? întrebă membrul Consiliului Rabinic. 

— Da, spuse Samael Gorman, deschizându-şi braţele şi 
oftând. Ce pot să spun? E singura cerinţă a donatorilor. 

— Eu pot spune ceva, zise nervos primarul Mazuz. Am vrut să 
devin primarul acestui oraş pentru a-l vedea dezvoltându-se. 
Tora nu înseamnă tradiţie! Obiceiurile pot fi schimbate dacă e 
întru binele tuturor. 

— Nu vorbim doar de obiceiurile care îi interzic lui Reb 
Gorman să fie numit în Consiliul Rabinic, spuse un bătrân 
membru al consiliului. Toţi candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe 
de Cabala. Indiferent cât de inteligent şi perspicace s-a dovedit 
a fi, Reb Gorman nu are încă vârsta la care să poată studia 
scrierile mistice. 

— Cinstite rabin, zise Gorman, aş vrea să subliniez faptul că, 
în cazul în care Moshe Galante a fost acceptat în consiliu la 
vârsta de patruzeci de ani, studiul Cabalei l-a început cu mult 
după aceea. Aţi fost prezent astăzi la mica demonstraţie a 
cunoştinţelor mele în ceea ce priveşte Cabala. Dacă Reb Amrusi 
m-ar fi lăsat să continui, aţi fi văzut că îndeplinesc această 
condiţie. 

— „Reprezentaţia” dumneavoastră, răspunse bătrânul, 
accentuând primul cuvânt, a fost impresionantă. Cine v-a 
învăţat aceste lucruri? 

— Am cumpărat câteva lucrări despre Cabala şi am primit 
lecţii particulare de la proprietarul acestora. Apoi, cu ajutorul 
acestor cunoştinţe de bază, am continuat studiul pe cont 
propriu. 

O tânără femeie aflată la masă chicoti. 

— Am fost prezentă astăzi la Curtea Rabinilor şi n-am înţeles 
nimic din ce-aţi spus. Cum îi puteţi dovedi cuiva ca mine faptul 
că aveţi cunoştinţe de Cabala, ori astfel de puteri mistice. 

— Eu m-am născut în Safed şi niciodată n-am fost martoră la 
ceva de ordin mistic, răspunse femeia care stătea în faţa lui Reb 
Gorman. 


66 


Samael Gorman se mişca înainte şi înapoi cu scaunul, enervat 
la culme de cuvântul „reprezentaţie”. Putea să facă o mică 
demonstraţie, dacă asta doreau. Continuând să se balanseze în 
scaun, aşteptă până când toţi îşi îndreptară atenţia către el. 
Ochii săi negri, misterioşi, se deschiseră larg. Se îndreptă de 
umeri aplecându-se în faţă şi privi fix un pocal din cristal pe 
jumătate plin care era în faţa femeii aflate de cealaltă parte a 
mesei. Cu o voce egală, monotonă, rosti cuvinte de neînțeles - o 
combinaţie de ebraică veche, aramaică şi ecuaţii geometrice. 
Ochii i se deschiseră într-atât de tare, încât câţiva meseni se 
speriară. Pocalul de cristal plin cu vin roşu începu să se mişte. 
Vinul de Burgundia începu să bolborosească şi din pahar se 
ridică fum. Făcu spumă şi apoi se transformă în chihlimbar. O 
servitoare scăpă tava pe care o ţinea în mâini, însă zgomotul 
produs trecu neobservat. Toţi cei care se aflau în cameră 
priveau fix paharul fumegând, ca hipnotizaţi. 

— Te rog să-mi dai paharul tău, i se adresă Reb Gorman 
femeii din faţa sa. 

Aceasta se făcu mică în scaunul ei. 

Gorman zâmbi, se întinse peste masă şi puse palma peste 
pocalul fumegând. Îl întoarse cu gura în jos, apoi îl puse înapoi 
pe masă şi îşi luă mâna de pe el, ridicând-o astfel încât toţi cei 
prezenţi să o vadă. In palmă, chihlimbarul topit formă un cerc 
perfect. Rosti alte cuvinte ciudate, apoi cercul începu să 
licărească, formând imaginea unui grup de oameni adunaţi într- 
o încăpere mare. 

— Priviţi, spuse femeia, arătând sfera din palma lui Samael 
Gorman. Suntem noi toţi, la Curtea Consiliului Rabinic. 

Mesenii invitaţi de Simon Zaki se văzură pe ei înşişi bătându-l 
pe umeri pe rabinul Gorman, strângându-i mâna şi felicitându-l 
pentru numirea sa de către Consiliul Rabinic ca şef-rabin al 
oraşului Safed. 

Tânărul rabin îşi strânse degetele într-un pumn. Îl căută din 
priviri pe bătrânul consilier. 

— Rabine, dacă singura cerinţă pentru care oraşul acesta nu 
poate primi donația de douăzeci de milioane de dolari este 
aceea de a fi studiat Cabala, atunci trebuie să reconsideraţi 
propunerea mea. Veţi fi de acord, fără îndoială, că tocmai am 


67 


demonstrat care sunt abilităţile mele în artele mistice ale 
strămoşilor noştri. Tuturor celor prezenţi la această masă le-am 
oferit o fărâmă din viitor. Hotărârea finală o veţi lua 
dumneavoastră. Bunăstarea oraşului Safed este în mâinile 
dumneavoastră. Ochii negri ai lui Gorman străluceau intens, o 
stranie lumină fulgerându-i irişii. Însă timpul nu se poate opri, 
mormăi el. 
XXX 

După cina de Sabat de la şcoala Yeshiva, Yakov Denis ieşi sub 
lumina plină a lunii, îndreptându-se către partea de colină de 
unde se vedea casa lui Ari, sperând că Miriam va fi pe-acolo. Se 
uita la vechea locuinţă construită din piatră, gândindu-se numai 
la ea. Nu credea în povestea pe care i-o spusese Miriam, însă 
era foarte fericit că aflase de la ea toate lucrurile acelea. Făcea 
din ea o persoană naivă, însă cu atât mai umană şi apropiată lui. 
Nu putea să-şi ia gândul de la ea - parfumul ei, părul ei roşcat, 
ochii aceia verzi, sclipitori. Chiar dacă nasul era un pic mai lung, 
accentua frumuseţea buzelor ei delicat arcuite, adăugând un pic 
de caracter chipului ei plin de pistrui. 

— Ai văzut ceva? întrebă Miriam din spatele lui. 

Speriat, Yakov se dădu înapoi, împleticindu-se, dând din 
braţele pentru a-şi regăsi echilibrul. Miriam ieşi din umbră, 
intrând în lumina lunii. 

— Eşti teafăr? N-am vrut să te sperii. 

— Nu, nu m-am speriat deloc, râse Yakov. Aproape că mi-a 
ieşit inima din piept de frică. 

Râsul ei îl înveseli şi mai mult. 

— Am venit în spatele tău şi tu n-ai auzit nimic, spuse Miriam. 
Meditai? Işi dorea ca el să fi venit pentru a se întâlni cu ea. 

— Mă gândeam la ce s-a întâmplat în casa lui Simon Zaki. Ai 
auzit povestea? 

— Cred că tot oraşul a aflat. Slujitoarele lui Zaki au venit la 
Seminar, căutând adăpost. Toate fetele din internat vorbesc 
despre asta. Crezi că Gorman va deveni Rosh Yeshiva? 

— E fie un magician iscusit, fie ştie cu adevărat Cabala, zise 
Yakov. 

— Vrea să deţină controlul şcolii Yeshiva şi al Curţii Rabinilor, 
să fie stăpânul oraşului. 


68 


— Cred că locuitorii oraşului nu-l vor trăda pe Reb Berel. Cel 
puţin aşa sper. 

— Nu ştiu ce să cred. S-ar putea să spună că e spre binele 
oraşului. Douăzeci de milioane de dolari e o sumă imensă într-o 
astfel de perioadă, când oraşul e plin de şomeri. 

— N-am încredere în Gorman, spuse Yakov. Ar putea cumpăra 
poziţia de Rosh Yeshiva şi un loc în Consiliul Rabinic. E un om 
murdar. 

— Ochii aceia adormiţi şi faţa lui lungă îmi aduc aminte de un 
cal şiret care m-a muşcat atunci când nu eram atentă. 

— Unde te-a muşcat? 

— Mă aplecam după ceva. 

Râseră împreună, veselia lor făcând stelele să pară mai 
luminoase şi luna ceva mai prietenoasă. Rămaseră unul lângă 
celălalt, respirând aerul proaspăt al nopţii. Yakov se întoarse 
către Miriam. 

— Reb Berel trebuie neapărat să se prezinte în faţa Consiliului 
Rabinic, altfel îşi pierde funcţia. 

— Dar nu-l poate ajuta Reb Amrusi? 

— Şef-rabinul a îmbătrânit, zise Yakov, însă mintea lui e mai 
ageră ca oricând. Cel puţin aşa sper să fie. 

Yakov şi Miriam se întoarseră către casa lui Ari în acelaşi timp. 

— Ai văzut? şopti ea. 

— Ce ai văzut? întrebă Yakov înghițind în sec. 

— Siluete de om. 

— Şi eu. Stăteau la colţul casei, acolo, spuse Yakov. Cred că 
erau Michael şi Gabriella. 

— Mi-era frică să şi zic asta, adăugă Miriam, oftând. 

Un nor acoperi luna şi întunericul învălui colina pe care se 
aflau. Miriam tresări şi se apropie de Yakov. Se împiedică, 
întinse braţele şi se opri în pieptul lui Yakov, simţindu-i bătăile 
rapide ale inimii. 

Apropierea de Miriam îl făcu pe Yakov să-i tremure picioarele. 
Însă îi întări inima. Îşi puse mâinile în jurul ei şi rămase complet 
nemişcat, de teamă ca nu cumva ea să se îndepărteze. Inhală 
parfumul minunat al părului ei. 

Atunci când norul trecu, Miriam se desprinse de la pieptul lui. 
Se priviră în ochi. Yakov îşi apropie gura de a ei. Buzele li se 


69 


atinseră, întredeschise, limbile se întâlniră, trupurile tremurânde 
se agăţară unul de celălalt. Un fior îi cuprinse pe amândoi. Se 
dădură înapoi, trăgând adânc aer în piept, însă dorind să se lase 
pradă plăcerii, speriaţi în acelaşi timp de experienţa trăită şi de 
gândurile lor. 

Yakov încercă să-şi ascundă vocea tremurătoare, oferindu-i lui 
Miriam braţul său. 

— Ar trebui să plecăm de aici. 

Ea îi apucă braţul, dorindu-şi să o mai sărute o dată, însă 
rugându-se să poată rezista ispitei de a păcătui. Coborâră dealul 
în linişte, mergând către vechiul cartier al oraşului. 

— E o prostie să credem că i-am văzut pe Michael şi Gabriella, 
spuse Miriam. Nu-i aşa? 

— Ar fi mai bine să ne întoarcem în camerele noastre de 
internat, zise Yakov, ştiind în sinea lui că i-au văzut pe prietenii 
lor, dar negând în mintea lui. 

XXX 

Yair Blum se băgă în aşternut şi îşi sărută soţia. Aşa cum a 
făcut în fiecare seară a celor douăzeci şi cinci de ani petrecuţi 
împreună, îi şopti la ureche: „Cine poate găsi o femeie 
virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima 
soţului ei, iar acesta mult o iubeşte.”10 

Zâmbetul ei se transformă în nelinişte. 

— Yair, ce se va întâmpla cu Berel? Poate Gorman să-l 
îndepărteze de la conducerea şcolii? 

— Înainte de demonstraţia asta din casa lui Zaki, credeam că 
Berel e în siguranţă. 

— Au fost adevărate trucurile lui Gorman? 

— A demonstrat că are cunoştinţe vaste. Am vorbit cu unul 
din consilierii care au fost prezenţi acolo, încă se află în stare de 
şoc. Spunea că Gorman posedă puteri mistice despre care el 
abia dacă auzise. 

— Crezi că acest Consiliu Rabinic îl va accepta pe Gorman ca 
membru? întrebă Ester. 

— Demonstrația pe care a oferit-o va face ca vârsta lui să nu 
reprezinte un criteriu. lar cele douăzeci de milioane de dolari cu 


10 Pilde, 31:10-11 (n. tr.). 


70 


siguranţă îi vor înlesni drumul. Însă tot trebuie să aştepte 
crearea unui loc în consiliu. 

— Şi cred că asta se va întâmpla cât de curând. Toţi au peste 
optzeci de ani. Dumnezeule! Berel face parte din cea de-a noua 
generaţie de rabini născuţi în Safed. II vor da oare la o parte? 

— Jumătate din populaţia oraşului trăieşte în baza ajutoarelor 
sociale. Cealaltă jumătate trăieşte datorită pensiunilor pe care le 
administrează ori a altor venituri fixe. Într-o ţară în care inflaţia 
creşte vertiginos, eu însumi aş vota cu Gorman. Yair zâmbi trist. 
Trase pătura şi-şi aşeză capul pe pernă. Dacă Berel nu va veni în 
faţa consiliului marţi, va avea probleme. 


71 


IO 


Dimineaţa zilei de Sabat 


Yona deschise uşa de la intrare atunci când Ester şi Yair Blum 
bătură. Ochii îi erau umflaţi şi i se vedeau vinişoarele de sânge. 
Când îşi dădu seama că cei doi sunt îmbrăcaţi cu haine de 
sărbătoare, iar ea încă poartă aceeaşi rochie boţită, îşi ascunse 
o şuviţă de păr sub batic şi murmură: 

— Berel s-a trezit de două ori. M-a privit, apoi mi-a întors 
spatele. Yona îşi acoperi chipul cu ambele mâini, începând să 
plângă. 

Ester o îmbrăţişă şi o conduse către un scaun. 

— Reb Amrusi tocmai ce a plecat, spuse Yona. 

— A reuşit să vorbească cu Berel? întrebă Yair. 

— Nici măcar nu a încercat. Şef-rabinul şi-a aşezat mâinile pe 
fruntea lui Berel şi expresia îndurerată de pe chipul lui Berel a 
dispărut. Acum pare că se odihneşte mai bine. 

— Ai reuşit să afli care e motivul îmbolnăvirii lui? întrebă Yair. 

Chipul Yonei se umplu de tristeţe. Îşi împreună mâinile şi le 
strânse de parcă ar fi aşteptat un răspuns de la ele. 

— Ştiu doar că are de-a face cu scrisorile din sacul pe care l-a 
expediat Yakov. 

Ester Blum o îmbrăţişă din nou pe Yona şi îi spuse soţului ei: 

— Mergi la sinagogă. Eu voi rămâne aici. 

— Yona, spuse Yair, te putem ajuta cu ceva? 

— Da. Aduceţi-mi-l pe soţul meu înapoi. Vreau să ştiu că locul 
lui în fruntea şcolii Yeshiva nu este în pericol. Mi-e teamă că 
vestea că i-a dezamăgit pe străbunii săi îl poate ucide. 

Ester o strânse în braţe pe Yona şi-i făcu semn lui Yair să 
plece. 

Marea Sinagogă a oraşului fusese construită la începutul 
secolului al şaisprezecelea. Pilaştrii de suport şi arcadele 
romane susțineau o clădire cu lăţimea de patruzeci şi cinci de 
metri, lungimea de nouăzeci şi înaltă de peste cincisprezece 
metri. De cupola în formă de dom era agăţat un uriaş 


72 


candelabru din cristal, care atârna chiar deasupra mesei celui 
care citea din Tora, iar şef-rabinul era aşezat în amvonul din 
centrul sinagogii. Rânduri, rânduri de bănci din stejar trainic 
începeau din spatele sinagogii, înconjurând amvonul, şi 
continuau până la cele trei trepte ale podiumului, unde se afla 
altarul în spatele căruia erau păstrate vechile scripturi. 

Altarul, cioplit din lemn de mahon, a fost încastrat în peretele 
muntelui. Cele două intrări sunt străjuite de Leii de Aur ai lui 
luda, care protejează optsprezece Legi, fiecare dintre ele fiind 
adusă din ţări unde neamul evreilor se afla în faţa extincţiei. 
Deasupra altarului, cele zece porunci au fost cioplite în piatră pe 
două table. 

Sectorul destinat femeilor era similar cu cel din Curtea 
Consiliului Rabinic. Închis de un grilaj lucrat manual, forma o 
potcoavă de cal deasupra sectorului bărbaţilor. 

Privind de la înălţimea balconului, Miriam îl văzu pe Yakov 
aşezându-se lângă ceilalţi tineri din şcoala Yeshiva. Fetele 
chicoteau tocmai pentru a atrage atenţia celor de jos, însă 
Miriam rămase tăcută. Un fior îi străbătu corpul când îşi aminti 
cum Yakov o strânse în braţe cu putere, corpul lui lipindu-se de 
al ei. Amintirea sărutului lui îi excită sânii şi un val de plăcere îi 
făcu corpul să tresară. Deschise cartea de rugăciuni pentru a citi 
din Psalmi şi nu-l văzu pe Yakov când acesta privi în sus. 

Atunci când Reb Amrusi intră, mergând cu deosebită 
vitalitate, atenţia celor prezenţi se îndreptă către centrul 
sinagogii. Aşezându-se, îşi acoperi capul cu şalul de rugăciune, 
ascunzându-şi chipul şi corpul. Cu o voce puternică, spuse: 

— Cel care va citi în această zi de Sabat să-şi ia locul în 
amvon. 

Un bătrân care era cunoscut drept bun orator urcă treptele 
spre amvon şi începu slujba. Primarul 

Mazuz îşi făcu şi el apariţia, însoţit de alţi notabili cetăţeni ai 
oraşului, în fruntea cărora mergeau Samael Gorman şi Simon 
Zaki. Cel care oficia slujba aşteptă până când toţi îşi ocupară 
locurile. 

Cel mai voluminos dintre pergamentele Torei fu scos din altar 
şi adus la amvon. Bătrânul desfăcu pergamentul şi declamă: 


73 


— Toţi Kohanimii!! să se ridice în picioare şi unul dintre voi să 
fie trimis în faţă, pentru a citi pasajul săptămânal din Legea care 
i-a fost dată lui Moise, iar Moise a lăsat-o fiilor lui Israel. 

Toţi enoriaşii ai căror străbuni se trăgeau din Aaron, marele 
preot, rămaseră în picioare până când Kohanul ales urcă în 
amvon şi începu să citească prima parte din Lege. 

Cea de-a doua strigare fu adresată unuia din descendenţii 
celui de-al treilea fiu al lui lacob, care a fost mare preot în 
Templul lui Solomon. Urmaşul lui Levi citi partea sa, apoi cobori. 

Şef-rabinul se ridică şi se apropie de masa celui care striga 
cine va citi cea de-a treia parte din Lege, parte pe care ar fi 
putut-o citi oricare bărbat din neamul lui Israel cu condiţia să 
aibă peste treisprezece ani. Această chemare, considerată a fi 
un privilegiu deosebit, îl aducea în faţa Torei pe cel pe care 
comunitatea dorea să-l onoreze. Enoriaşii îl priveau pe Samael 
Gorman, aşteptându-se ca el să primească această onoare. 

Acoperit în întregime de şalul de rugăciune, Reb Itzig Amrusi, 
slab şi puţin la trup, ajunse la masa pe care erau aşezate 
scrierile din Tora. 

Primarul Mazuz îl înghionti pe rabinul Gorman. 

— Pregăteşte-te! 

Gorman îşi înclină capul, luând o falsă atitudine de umilinţă, şi 
privi absorbit cartea sa de rugăciune. Avea de gând să ezite într- 
atât de mult încât cei prezenţi să creadă că era adâncit în 
rugăciune şi că nu auzise strigarea. Apoi verifică dacă şalul de 
rugăciune era aliniat cu dunga pantalonilor săi. Făcu o mică 
ajustare, apoi aşteptă. 

Aşezaţi de o parte şi de alta a rabinului Gorman, primarul şi 
Simon Zaki se întoarseră pentru a vedea ce cauza această 
întârziere. Văzură cum ltzig Amrusi îl dădu la o parte pe cel 
însărcinat cu strigarea cititorilor. Şef-rabinul în vârstă de 
nouăzeci şi trei de ani se apropie de Tora. Se înclină şi sărută 
vechiul pergament. Îşi scoase de sub şal mâinile sale subţiri, 
prin a căror piele se vedeau venele albastre şi făcu sul 
pergamentul în greutate de peste patru kilograme şi jumătate. 
Desfăcu iarăşi sulul, astfel încât trei părţi din el să poată fi 


11 Bărbaţi care îndeplinesc o anumită funcţie religioasă în cultul iudaic (n. tr.). 


74 


văzute. Cu o mişcare uşoară, ridică marele pergament deasupra 
capului. Enoriaşii se ridicară cu toţii, făcând o plecăciune. 

Şef-rabinul înconjură amvonul, arătându-le tuturor, bărbaţi şi 
femei, cuvântul lui Dumnezeu. Strigă cu voce puternică: 

— Acesta este Pomul Vieţii! Gustaţi din roadele lui! Rămâneţi 
credincios acestuia şi veţi primi răsplată! 

— Amin, răspunseră enoriaşii în cor. 

Când rabinul Amrusi se aplecă pentru a aşeza Tora pe masă, 
şalul de rugăciune alunecă de pe capul său. De-a lungul obrajilor 
săi costelivi se puteau vedea două linii adânci, care se 
prelungeau până în barba sa albă. Deasupra pomeţilor, ochii lui 
adânciţi în orbite licăreau de bucurie. Îşi dădu capul pe spate şi 
spuse: 

— Ridică-te, Michael Caspi, fiul lui Berel şi al Yonei Caspi! Vino 
în faţă şi citeşte cea de-a treia parte din Tora în Sabatul 
dinaintea nunţii tale! 

Toţi enoriaşii traseră adânc aer în piept, creând senzaţia unui 
val care creşte înainte de a se sparge de mal. Deşi nu se forma 
curent în cameră, candelabrul de deasupra amvonului se mişcă, 
bucățele de cristal lovindu-se între ele. Printr-un geam deschis, 
care se afla pe cupola sinagogii, intrară doi porumbei albi, 
bătăile lor de aripi răsunând deasupra capetelor enoriaşilor ca 
nişte împuşcături. Cele două păsări planară până la altar, fiecare 
aşezându-se pe una dintre tablele cu cele zece porunci, privind 
spre oameni. 

Şef-rabinul se uită la cei doi porumbei şi îşi ridică mâna 
dreaptă în lateral. Şalul său de rugăciune, îngălbenit cu trecerea 
anilor, se umflă, astfel încât Yair Blum, Yakov Davis şi cei aflaţi 
în sinagogă avură impresia că sub braţul său se afla o a doua 
persoană. 

Itzig Amrusi îşi deschise gura, iar vocea care se auzi fu 
recunoscută de toţi - vocea lui Michael Caspi, recitând 
binecuvântarea de dinaintea citirii Torei. 

— Spiritul lui Michael Caspi vorbeşte prin gura lui Reb Amrusi! 
strigă cineva. 

Din gura lui ltzig Amrusi se auzea vocea lui Michael, care 
începu să citească partea a treia din Lege. Vocea tulburătoare a 
tânărului bărbat îi făcu pe toţi să rămână ca împietriţi. La 


75 


sfârşitul lecturii, în locul răspunsului enoriaşilor, se aşternu 
liniştea în Marea Sinagogă. 

Apoi, din sectorul destinat femeilor, o voce subţire de femeie 
răspunse: 

Se auzi ţipătul cuiva din spatele grilajului de la balcon. 
Porumbeii de deasupra altarului îşi luară zborul, rupând vraja. 

Yakov şi rabinul Yair Blum ieşiră repede pe culoar şi se 
întoarseră pentru a privi sus, la balcon. Oamenii formară repede 
mici grupuri - vorbeau, ţipau, arătau către amvon, se 
îngrămădeau unii în alţii, şoptind. 

Alţii se adunaseră în jurul amvonului în care stătea şef- 
rabinul. Acesta îşi trase şalul de rugăciune peste cap şi rămase 
gârbovit asupra mesei de lectură, fără să răspundă întrebărilor 
pe care i le adresau enoriaşii. 

Îndreptându-se către centrul sinagogii, Simon Zaki şi primarul 
Mazuz împingeau oamenii din jurul lor, făcându-şi loc. 

Samael Gorman urcă pe podiumul din centru. 

— Reb Amrusi! strigă el, toţi cei din jurul lui dându-se înapoi. 

Bătrânul, acoperit în întregime de şalul său, se întoarse în 
stânga şi-n dreapta, căutând vocea aceea aspră. 

— Nu accept să fiu intimidat! strigă Samael Gorman. Am fost 
numit rabin al Casei lui Israel. Îţi cer să-mi explici ce se 
intâmplă! 

Cu toate că nu se vedea nici măcar un deget al şef-rabinului, 
cei care se aflau pe podium simţiră cum ochii acestuia îl 
sfredeleau pe Samael Gorman, astfel că se dădură cu toţii 
înapoi. 

— Reb Gorman, tu vei citi cea de-a patra parte din Lege, zise 
şef-rabinul. Apoi şopti cu voce gravă: Foloseşte-te de această 
onoare cu înţelepciune, fiule, căci prin mâinile tale va trece 
sabia ascuţită a binelui şi-a răului. 

Samael Gorman se clătină. Îşi muşcă buza de sus, ştergând cu 
dosul palmei saliva din colţurile gurii. 

— Vârsta îi face uneori pe oameni să acţioneze prosteşte, 
spuse el, întorcându-se către bărbaţii adunaţi în jurul amvonului. 
Aşezaţi-vă pe locurile voastre! ordonă el. Slujba va continua. 


76 


Oamenii se întoarseră către băncile de lemn. Gorman îşi 
întoarse faţa roşie şi ochii plini de furie către sectorul femeilor, 
iar degetele care se prinseră de grilaj dispărură. 

Cu o voce posacă, plină de ură, Reb Gorman începu să 
citească cea de-a patra parte din Lege. 

Yakov şi Yair Blum ieşiră din sinagogă prin partea din spate şi 
urcară repede la balcon. Miriam stătea rezemată de zidul 
porticului, plângând. 

— Tu ai fost cea care a ţipat? întrebă Yair Blum. 

— Îmi pare rău, rabine. 

— De ce? De ce ai ţipat? 

— Eu... Eu... îl privi pe Yakov, cerându-i ajutorul. 

— Miriam, te rog, răspunde, insistă Yair Blum. 

— Ceea ce s-a întâmplat în centrul sinagogii m-a înfricoşat, 
răspunse ea, ţintuindu-l din priviri pe Yakov. 

Yakov îşi dădu seama că a minţit, însă nu spuse nimic. 

— Poate că ar fi mai bine dacă te-ai întoarce în camera ta, să 
te odihneşti, spuse Yair Blum. 

— O conduc eu, zise Yakov. 

Fără să se gândească ce implicaţii ar fi avut plecarea celor doi 
împreună, Yair consimţi. 

Odată ajunşi în faţa sinagogii, în soarele care scălda Piaţa 
Sabat, Miriam începu să tremure, având spasme. 

— Trage aer în piept de câteva ori, zise Yakov. Desfă nasturii 
de sus ai bluzei. Gulerul e prea strâmt. 

— Degetele mele nu mai au nicio putere, spuse Miriam, după 
ce bâjbâi neputincioasă pentru a-şi descheia bluza. Mâinile îi 
căzură moi pe lângă corp. 

De frică să nu leşine, Yakov se puse în faţa ei, rugând-o să-şi 
ridice bărbia. Degetele lui erau prea mari pentru a putea 
desface nasturii mici ai bluzei. Făcu un efort de concentrare 
pentru a-şi feri ochii, evitând să privească pielea albă a gâtului 
ei, şi trecu la cel de-al doilea nasture. Il desfăcu şi pe acesta, şi 
degetul lui mic atinse pielea ei. Işi retrase repede mâna, ca ars. 

— E mai bine acum? întrebă el, bâlbâindu-se. 

— Da, însă tot mai tremur. 

Yakov o susţinu pe Miriam, îndreptându-se către internatul 
seminarului. 


77 


— Poţi să-mi spui ce s-a întâmplat la balcon? întrebă el. Nu 
pot să cred că ţi se face frică într-atât de uşor. De ce ai ţipat? 

Deşi acum păşea cu mai multă încredere, nu-i ceru lui Yakov 
să-i elibereze braţul. 

— Nu i-aş fi putut spune lui Reb Yair că fiica lui era în 
sinagogă, zise ea, uitându-se în jurul lor, pentru a fi sigură că nu 
îi auzea nimeni. Era Gabriella. Am simţit-o pe Gabriella lângă 
mine. Ştiu că dacă m-aş fi întors aş fi văzut-o lângă mine. 

— Şi te-ai întors? 

— Doar atunci când a strigat „Amin“. 

Yakov se opri, privind-o pe Miriam în ochi. 

— Ce vrei să spui? 

— Era vocea lui Gabi. Ştiu sigur. Am fost prietene pentru mulţi 
ani. Dar atunci când m-am întors, nu era nimeni acolo. Miriam îi 
arătă lui Yakov locul în care o ţinea el. Mi-a atins braţul aici. La 
fiecare slujbă, atunci când voia să-mi spună ceva, mă atingea 
mereu. Am simţit parfumul săpunului ei; e diferit de al meu. 
Miriam strânse din umeri. Am găsit asta lângă mine, pe podea. Îi 
arătă lui Yakov o batistă cu un colţ brodat. Gabi m-a învăţat să 
croşetez. Uite Steaua lui David. Acesta e semnul ei distinctiv. Eu 
obişnuiam să brodez rugul arzând!?. Vindeam aceste batiste 
turiştilor. 

— Unde ai găsit-o? întrebă Yakov, pipăind țesătura fină. 

— Pe podeaua balconului, lângă mine. 

Pentru o vreme merseră în linişte. 

— N-am văzut-o, spuse Miriam, dar ştiam că Gabi e lângă 
mine. Toată lumea i-a auzit vocea. Şi toţi l-am auzit pe Michael. 
Nu-i aşa că le-ai recunoscut vocile, Yakov? 

Yakov nu răspunse. Ajunseră la internat şi el strigă pe cineva 
care s-o poată ajuta pe Miriam să ajungă în camera ei. Nimeni 
nu răspunse. Intră în clădire, strigă din nou, vocea răsunându-i 
pe culoarele pustii. 

— Vino, spuse el. Unde e camera ta? 

— La etaj. 

— Şi a mea e tot la etaj. Ar trebui să te odihneşti. 

Miriam simţi că e momentul să-i spună la revedere lui Yakov, 
însă urcară împreună scările către etajul superior. Holurile erau 


12 jeşirea, 3:2-4 (n. tr.). 


78 


goale, iar pantofii lor din piele scârţâiau pe podeaua din 
marmură. Parfumul proaspăt al săpunului cu esenţă de pin 
încărca plăcut aerul din clădire. Miriam se opri, arătând cu 
degetul numele de pe uşă. Unul dintre acestea era alei. 

Yakov fu cuprins de emoție. Voia să vadă camera ei şi spera 
să-l invite înăuntru. 

— Ce-ai văzut de la balcon atunci când Reb Amrusi a strigat 
numele lui Michael? 

Miriam deschise uşa de la camera ei şi intrară amândoi. 

— Mie şi celorlalte fete ni s-a părut că sub şalul de rugăciune 
al lui Reb Amrusi se mai afla o persoană, răspunse ea. 

— Crezi că a vorbit un înger prin glasul şef-rabinului? întrebă 
Yakov. 

— Vocea era cea a lui Michael, spuse ea, întor- cându-se 
repede, cu faţa la Yakov. 

Rămaseră aproape unul de celălalt, fără ca vreunul dintre ei 
să se dea înapoi. 

— Reb Berel ne-a învăţat să ne ferim de misticismul fals, şopti 
el. Sunt trucuri de magie. Yakov simţi că avea să se scufunde în 
ochii verzi ai lui Miriam. 

— Ceea ce a făcut Reb Amrusi n-a fost vrăjitorie, nu? întrebă 
Miriam. Adică, tot ce-am văzut a fost adevărat, nu? 

Năpădit de un sentiment puternic care-l răscolea, Yakov 
răspunse pe un ton gutural: 

— Cred că Reb Amrusi era în transă. 

Magnetismul corpului lui Yakov o înspăimânta pe Miriam, însă 
atunci când o trase mai aproape, nu-l respinse. 

— Cum poate fi explicată vocea lui Michael? şopti ea gâtuit. 

Drept răspuns, Yakov o sărută. Ea îşi înlănţui braţele în jurul 
gâtului lui şi limbile lor se căutară una pe cealaltă. De data asta 
nu mai era un lucru nou pentru ei. Ea simţi cum bărbăţia lui îi 
atinse coapsa. Mâna lui dreaptă alunecă dinspre mijlocul ei 
către sutien. Buzele li se despărţiră, amândoi privind cum 
degetele lui descheiau cel de-al treilea nasture. Bluza se 
deschise mai larg. Degetele lui mângâiară pielea fină şi caldă, 
apoi apucă în palmă sânul ei. Simţi sfârcul tare în mână. Ochii li 
se întâlniră. Mâna ei o acoperi pe a lui, presând mai tare sânul. 
Buzele li se împreunară din nou, însă de data aceasta limbile se 


79 


ascunseră una de cealaltă, de frică să nu ardă în focul pasiunii. 
Se despărţiră, fără suflare. Miriam îşi duse iute mâinile la gură 
de teamă ca gândurile ei să nu devină cuvinte. Yakov tremura. 
Mâinile sale descriau cercuri în aer, şi se gândi să-şi ceară 
scuze, însă îşi înfrână cuvintele. Nu-i părea rău. 

Ochii cei verzi şi mari ai lui Miriam îl ispiteau, însă ea spuse cu 
glas răguşit: 

— Ar fi mai bine să pleci. O rugăminte pentru care avusese 
nevoie de toată voinţa ei. 

Yakov se împletici, ieşind în hol, silindu-se să n-o privească şi 
să-şi pună picioarele în mişcare. Sunetul tocurilor de la pantofi 
însemna că merge, însă voia cu disperare să n-o părăsească. 

Ajuns afară, se împiedică de bordură şi căzu în mijlocul străzii. 
Inima sa devenise o fiinţă cu aripi care voia să-i iasă din piept. 
Dintr-odată, avu impresia că i se prăbuşeşte în adâncimile 
stomacului său. Nu bănuise niciodată dragostea pe care i-o 
poartă ea. Îi pipăise trupul, însă nu reuşi să spună: „Te iubesc”. 
Se întoarse, însă văzu două fete apropiindu-se de internat, şi se 
opri. 

Îşi vâri mâinile în buzunare şi merse către Piaţa Sabat. Ştia 
deja care va fi subiectul discuţiilor de astăzi din piaţă. 
Declamarea unei nunţi a celor doi morţi avea să fie pe buzele 
tuturor. Yakov oftă adânc. O dorea pe Miriam. 

XXX 

Ajuns acasă la Berel Caspi, Yair Blum îi spuse soţiei sale: 

— Să nu laşi pe nimeni să vorbească cu Yona. Privi înfiorat 
către uşa închisă a dormitorului, ca să fie sigur că Yona avea să 
rămână lângă Berel. Vin de la sinagogă. Dacă Yona află că Reb 
Amrusi l-a strigat pe Michael să citească din Lege şi că vocea 
acestuia a răsunat din gura şef-rabinului, va avea nevoie şi ea 
de îngrijirea medicului. Când am auzit că Reb Amrusi a anunţat 
căsătoria lui Michael cu Gabriella, aproape că am făcut infarct. 

— Mi se pare mai degrabă o întâmplare demnă de o casă de 
nebuni, nu de o sinagogă, spuse Ester. Işi privi soţul care umbla 
prin cameră de colo-colo, frecându-şi tâmplele. Ce-o fi vrut să 
spună Reb Amrusi prin asta? 

— Când am auzit vocea lui Michael mi s-au înmuiat genunchii, 
spuse Yair după ce se opri din mers, apoi ridică un deget. Insă 


80 


vocea de la balcon era cât pe ce să mă nenorocească. Vocea 
fiicei noastre a cântat „Amin”, Ester. Ochii lui Yair fură năpădiţi 
de lacrimi. Era Gabriella noastră! Apucă marginea canapelei 
pentru a se sprijini. Incepu să plângă. 

Ester se apropie de soţul ei şi-l îmbrăţişă. Plânseră împreună. 

— Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi ca într-o zi Gabi să 
deschidă uşa de la intrare şi să păşească în casă, vie? întrebă 
Yair. 

Ester puse capul soţului ei pe umărul său. N 

— Yair, spuse ea, Gabi a murit. N-a fost ea cea din sinagogă. Il 
strânse şi mai tare în braţe. De multe ori, când văd o fată soldat 
ori aud vreo voce similară cu a ei, îmi tresare inima, gândindu- 
mă că fata aceea ar putea fi ea. Că până acum s-a ascuns de 
noi. 

— Şi mie mi se întâmplă la fel, spuse Yair, oftând, îşi ridică de 
pe umărul ei capul şi-şi şterse lacrimile. 

Ester, de data asta a fost altfel. A fost ceva adevărat! De ce 
nu poate fi aşa cum cred cabaliştii, că sufletul renaşte? 

— Reîncarnarea nu este unul dintre principiile fundamentale 
ale învăţămintelor iudaice. Doar ştii asta. 

— Berel mi-a spus mai demult că Reb Amrusi poate spune, 
privind aura unei persoane, dacă sufletul acesteia vine din 
trecut. 

— Credeam că aţi căzut de acord să nu daţi importanţă 
misticismului magic, spuse Ester. 

— Problema lui Berel a fost dintotdeauna că gândirea sa se 
întemeiază pe teorie, iar cu inima crede în misterele universului. 
Pentru noi acesta e un lucru de neînțeles, însă nu şi pentru un 
cabalist. Misticul adevărat vede doar unicitatea lucrurilor. Fizica 
cuantică propune acum câteva teorii similare. Berel crede că în 
fiecare lucru, în fiecare vietate există o fărâmă de divinitate. 
Oamenii de ştiinţă spun că există un element care 
fundamentează toate lucrurile însufleţite şi neînsufleţite din 
acest univers. Berel spune că omul a fost însărcinat cu 
perfecţionarea acelor fărâme şi întoarcerea lor întru unitatea lui 
Dumnezeu. 

— lar fizicienii care cred că este datoria noastră? 

— Ei nu fac astfel de judecăţi de etică. 


81 


Simţindu-se uşurată să-l vadă din nou pe soţul ei liniştit, Ester 
spuse: 

— Berel nu va putea să-şi ajute sieşi ori altcuiva pentru o 
bună perioadă de timp. Doctorul i-a mai dat un sedativ. 

— Ai grijă să nu vorbească nimeni cu Yona, spuse Yair, după 
ce-şi sărută soţia. Mă duc în Piaţă. Poate că unul dintre membrii 
consiliului va putea să ne explice ceea ce s-a întâmplat astăzi în 
sinagogă. 

XXX 

Yair Blum şi Yakov Davis întrară în acelaşi timp în Piaţa Sabat, 
însă din direcţii diferite. În centrul adunării de oameni se aflau 
membrii consiliului, purtând pălăriile lor mari din lână, primarul 
Mazuz şi Simon Zaki, toţi fiind atenţi la Samael Gorman, care 
stătea în picioare pe o bancă. 

— N-aveţi niciun motiv să vă entuziasmați, strigă Samael 
Gorman, întinzându-şi braţele ca pentru a-i cuprinde pe toţi. 
Folosindu-se de un truc al profesorilor, îşi cobori vocea, astfel 
încât toţi se apropiară de el pentru a-l putea auzi. Tot ceea ce s- 
a întâmplat astăzi în sinagogă poate fi explicat pe cale raţională. 
Cu alte cuvinte, un bătrân şi-a pierdut minţile şi a avut 
halucinaţii. Cântărind cu atenţie reacţia mulţimii, Gorman 
scotoci în mintea sa cuvintele cu care avea să cucerească 
încrederea tuturor. Ochii i se făcură mari şi strigă: Reb Amrusi e 
un om sfânt. Îşi mişcă degetul arătător ca pe un metronom, 
subliniind fiecare cuvânt după tonul crescător ori descrescător al 
vocii sale. Nimeni n-ar trebui să-l învinuiască pe şef-rabin pentru 
slaba sa memorie. Faptul să s-a comportat ca un ventriloc nu 
cred că a făcut niciun rău nimănui. Cineva va fi nevoit să le 
explice asta familiilor celor decedati. 

Cei din piaţă aprobară cu toţii această explicaţie, răsuflând 
uşuraţi. 

— Trebuie să luăm în considerare faptul că şef-rabinul are 
nouăzeci şi trei de ani, spuse Samael Gorman, aranjându-şi 
reverele de la costum. Astăzi am fost martori la o transă a 
bătrânului domn, o transă prin care a realizat în stil teatral ceea 
ce toţi cei din această piaţă şi-ar fi dorit: învierea celor doi tineri. 
Sper din toată inima ca suferinţa pricinuită părinţilor lui Michael 
şi ai Gabriellei să treacă cu uşurinţă. 


82 


Simon Zaki îşi dădu seama că oamenii se liniştiră, astfel că îi 
făcu un semn unuia dintre muncitorii săi. 

— Povesteşte-ne despre milioanele de dolari care vor fi 
donate, strigă muncitorul. Asta ne interesează pe noi. 

— Sunt sigur de asta, răspunse rabinul Gorman. Insă astăzi e 
Sabatul. Făcu o plecăciune către rabini. Nu sunt sigur că acesta 
e locul ori timpul potrivit pentru a vorbi despre asta. 

La început, doar muncitorii lui Simon Zaki îi solicitau 
răspunsul. După aceea şi alţii au început să-i ceară asta. 
Rugăminţile lor veneau de pretutindeni. 

Primarul îi arătă cu capul pe rabini, apoi îi şopti lui Zaki: 

— Nu vor permite nimănui să vorbească despre afaceri în ziua 
de Sabat. Cel puţin nu aici. 

Muncitorul protestă, dregându-şi vocea. 

— Rabinii aceştia vor da dezlegare la porc dacă-i plin de bani. 
Făcu un semn către Gorman, care stătea pe bancă. O să-i ajute 
el. 

— Spune-ne! Spune-ne! Spune-ne! strigară mai întâi 
muncitorii lui Zaki, apoi toţi cei prezenţi. 

— Mă vedeţi cu toţii aici, sus, pe bancă? strigă Gorman. Mă 
puteţi auzi? 

Mulțimea răspunse cu un strigăt de bucurie. 

— Mă înclin în faţa voinţei poporului. Insă nu cred că e nevoie 
să vă prezint toate detaliile acum. Aşa cum v-a spus Simon Zaki, 
cel mai de seamă cetăţean al acestui oraş, dacă voi fi ales Rosh 
Yeshiva şi membru al Consiliului Rabinic, doi donatori sunt gata 
să depună, săptămâna viitoare, douăzeci de milioane de dolari 
în contul oraşului. Alte persoane sunt gata să investească de 
două ori pe atât într-un parc de distracţie Bible-Land, construit 
chiar aici, în mult iubitul nostru oraş. 

Yakov se apropie. Era pentru prima dată când Gorman 
menţionase de numirea sa în consiliu. leri, în cadrul adunării de 
la Curtea Rabinilor fusese prea „umil“ pentru a spune asta. 

— Planurile pentru Bible-Land includ şi un hotel de cinci stele, 
o sală de concerte, o şcoală de călărie, un patinoar şi o arenă 
sportivă. Toate acestea vor face ca Safed să devină centrul 
turistic cel mai atractiv din întregul Orient Mijlociu! Vom bune 
bazele unui sistem bancar electronic folosind cea mai nouă 


83 


infrastructură IT din lume! Vom avea propriul nostru satelit în 
spaţiu! 

Tăcerea provocată de uimirea care-i cuprinse pe cei din Piaţă 
fu spartă de şoaptele extatice care deveniră încet euforie. Toţi 
aprobară propunerea lui Samael Gorman. Yakov, în ciuda 
faptului că nu-l suferea pe directorul-adjunct al şcolii, fu şi el 
prins de încântarea cu care erau acceptate ideile pline de 
potenţial. 

— Suntem pe calea succesului! strigă Zaki. 

Yakov încercă să se disocieze de grupul din jurul său. Ştia 
instinctiv că Gorman e rău, însă promisiunea pe care i-o făcuse 
lui Miriam îl determină să strige: 

— Studenţii de la Yeshiva nu au timp pentru sport, călărie sau 
patinaj! 

Oamenii din jurul lui Yakov se dădură înapoi, creând o 
deschizătură până la banca pe care era cocoţat Gorman. 

— Poate că studenţii de la Yeshiva nu se vor folosi de aceste 
facilităţi, spuse Gorman cu un vădit aer de superioritate, însă 
sunt sigur că turiştii o vor face. Şi vor aduce mulţi bani cu ei. Se 
uită la chipurile înfierbântate ale celor din jurul său. Aşteptau tot 
mai mult, iar el era pregătit să le ofere mai mult. Sunt multe 
avantaje pentru cei care vor să investească în Safed. Pe acest 
vârf de munte aerul este curat, de aici priveliştea este de-a 
dreptul încântătoare, iar apa de izvor e una dintre cele mai bune 
din întreaga semilună fertilă. Acest oraş, această regiune va 
deveni Elveţia Orientului Mijlociu! 

Simon Zaki îl înghionti pe primar, care strigă: 

— Domnul Zaki ar vrea să spună şi el câteva cuvinte. 

Antreprenorul mic şi îndesat fu ajutat să urce pe bancă alături 
de Gorman. 

— leri, rabinul Gorman ne-a povestit în Curtea Rabinilor că 
familia Golding din Paris, Max Mandel din New York şi Fundaţia 
Rothschild din Anglia sunt pregătiţi să doneze bani oraşului 
nostru. 

Yakov văzu pe chipul lui Gorman expresia plină de riduri a 
unui om îngrozit de ceva. Zaki greşise. Numele donatorilor nu 
fuseseră menţionate. 


84 


— Aseară, în casa mea, continuă Zaki, am fost martorii unei 
întâmplări extraordinare. Îl bătu pe Samael Gorman pe umăr. 
Acest tânăr rabin ne-a arătat o frântură din viitor. Zaki îi arătă 
pe membrii consiliului care fuseseră prezenţi la cină. Aceşti 
respectabili rabini pot confirma acest lucru. În casa mea a avut 
loc un miracol, la cina de Sabat. Ne-am văzut cu toţii în viitorul 
apropiat, felicitându-l pe Reb Gorman pentru numirea sa în 
funcţia de şef-rabin al oraşului Safed. Noi, cei prezenţi acolo, 
înţelegem acest eveniment ca pe o prevestire a succesului pe 
care îl va aduce oraşului nostru crearea unui nou centru 
educaţional, turistic şi de afaceri! 

Oamenii aprobară voioşi discursul lui Zaki. 

— Continuă, continuă, îi şopti Gorman lui Zaki. Sunt ai tăi. 

— Reb Samael Gorman a demonstrat că nivelul său de 
cunoştinţe în ceea ce priveşte Cabala este unul despre care 
membrii Consiliului Rabinic abia dacă au auzit, spuse Zaki. Reb 
Gorman are toate calităţile necesare pentru a deveni următorul 
şef-rabin al oraşului Safed. 

Oamenii lui Zaki declanşară răspunsul plin de entuziasm al 
cetăţenilor. 

Primarul Mazuz se urcă şi el pe bancă, făcându-l pe Gorman 
să se dezechilibreze. 

— Acesta este singurul mod prin care oraşul poate ieşi din 
umbră, redevenind centrul de cultură şi afaceri care a fost în 
trecut. Mazuz îşi ridică mâinile. Poate că nu avem voie să vorbim 
despre afaceri în ziua de Sabat, aşa că mă voi opri. Însă 
niciodată nu s-au interzis muzica şi dansul în semn de 
mulţumire către Dumnezeu, care ne-a trimis această 
binecuvântare care este Reb Samael Gorman! 

La un semn discret făcut de Zaki, muncitorii lui formară un 
cerc în jurul băncii şi al celor trei bărbaţi care stăteau în picioare 
pe ea. Consilierii fură daţi la o parte. Alţi oameni intrară şi ei în 
horă, împreu- nându-şi braţele. Cineva începu să cânte „Pace fie 
cu tine, mireasă a mea“. 

Bărbaţii cântară cu voce baritonală şi bătură din picior încet, 
mişcându-se în ritmul muzicii. Femeile formară şi ele un cerc în 
jurul bărbaţilor şi se învârteau în celălalt sens. Cântecul şi cele 
două cercuri de dansatori continuară din ce în ce mai repede. 


85 


Yakov fu lovit de dansatorii care se învârteau, fiind împins 
până la marginea pieţei. Işi înfipse barba în piept. Samael 
Gorman câştigă pentru a doua oară. Yakov plecă, târşâindu-şi 
picioarele. 


86 


Duminică 


Poştaşul înainta pe ulițele vechiului cartier însoţit de măgarul 
său, pe spinarea căruia atârnau grei doi saci. Sunt mult mai 
multe scrisori de trimis astăzi, majoritatea fiind de la Berel 
Caspi. Unii dintre destinatarii acestor scrisori ieşeau din casele 
lor, urmându-l pe poştaş. Grupul de însoțitori continua să se 
mărească. 

Oamenii se aplecau peste pervaz urmărind din priviri alaiul 
care se apropia de Seminar şi de casa rabinului Yair Blum. 
Poştaşul se uită la grupul de oameni din spatele său, apoi vâri 
scrisorile prin locaşul special din uşa de la intrare a lui Blum. 
Sună din clopoțel şi trase măgarul după el, plecând. Alaiul 
rămase pe loc, în linişte totală. 

Yair auzi soneria şi se duse să vadă ce sosise prin poştă. Puse 
deoparte facturile şi anunţurile publicitare şi deschise singurul 
plic care îi era adresat personal. Era o felicitare - invitaţia la o 
nuntă care va avea loc marţi în Marea Sinagogă. Era ciudat 
faptul că primea o invitaţie cu doar două zile înainte de 
ceremonie. Nu-şi amintea cine se căsătorea. Literele păreau 
neclare. Mintea sa nu voia să priceapă ceea ce citea. Clipi, îşi 
frecă ochii şi apoi se concentră asupra felicitării până când 
literele căpătară contur, devenind clare. 


Sunteţi invitaţi cu prietenie la căsătoria 
Gabriellei Blum cu Michael Caspi. 
Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, 
Ceremonia va avea loc marți seară, 
în Marea Sinagogă din Safed. 
Părinţii miresei: Părinţii mirelui: 
Rabinul Yair şi Ester Blum Rabinul Berel şi Yona 
Caspi 


87 


— Ce naiba e asta? strigă Yair. Vocea sa răsună în toată casa 
şi se auzi şi din stradă, prin ferestrele deschise. 

Cei aflaţi în faţa casei plecară. 

Ester veni repede din bucătărie. 

— Ce s-a întâmplat, Yair? 

— Am fost invitaţi la nunta fiicei noastre, murmură el. A fost 
înmormântată acum un an şi un nemernic tâmpit a trimis asta! 

— Opreşte-te, spuse Ester, nu mai vorbi aşa! 

— Mi se par nişte cuvinte potrivite, Ester. Cum poţi să faci o 
glumă atât de proastă? Yair se prăbuşi în scaun. Mă simt de 
parcă mi-au fost răscolite şi scoase toate viscerele. 

Ester luă invitaţia din mâinile tremurânde ale soţului ei. Chipul 
femeii păli. 

— Berel, zise ea. Yair, m-ai auzit? Berel Caspi a trimis astea. 

— Nu, nu Berel. Yair dădu din cap. Nu poate face el una ca 
asta. 

— Nu ne spunea Yona că Berel s-a îmbolnăvit din pricina unui 
sac cu scrisori care a fost trimis prin poştă din greşeală? 

Yair se ridică iute din scaun. Chipul său exprima limpede 
gândurile care îi trecuseră prin minte. Îşi reveni cu repeziciune. 

— Scrisori. La plural. Asta înseamnă mai mult de una. Yakov 
spunea că sacul era plin de scrisori. 

Când cineva bătu în uşa care dădea spre Seminar, Ester 
răspunse iute. 

Miriam intră pe uşă cu ochii scăldaţi în lacrimi. Ţinea în mână 
aceeaşi invitaţie şi îşi lăsă braţul să cadă pe lângă trup când 
văzu că şi Ester avea una. 

— Toate fetele au primit câte una, spuse Miriam. 

— La naiba! La naiba! La naiba! Yair lovi cu pumnul în palmă. 
De ce nu suntem lăsaţi în pace? Fiica noastră e moartă! 
Dumnezeule! 

Ester se apropie de soţul ei, însă acesta se îndepărtă, ţipâna: 

— Mai întâi şef-rabinul! Acum cel mai bun prieten al meu! 
Amândoi deschid vechile răni! De ce? De ce se întâmplă toate 
astea? 

Yair smulse invitaţia din mâinile soţiei sale, o rupse în bucăţi 
şi o aruncă pe podea. Se îndreptă către telefon şi formă numărul 
lui Berel. 


88 


— Cine e la telefon? întrebă Yair pe cel care răspunse la 
telefonul familiei Caspi. 

— Rabinul Samael Gorman. 

— Ce cauţi acolo? Ştia deja răspunsul însă, şi-l duru inima. 
Revenindu-şi, spuse: Eu sunt rabinul Yair Blum. Vreau să 
vorbesc cu Reb Caspi sau cu soţia sa. 

— E bine că ai sunat, spuse Samael Gorman. Lucrurile nu stau 
într-atât de bine aici. Yona Caspi s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. 
Medicul îi are în grijă pe amândoi chiar acum. Ai aflat de 
invitaţii? 

— Da! l-ai spus cumva Yonei? 

— M-am simţit obligat să o fac, înainte ca telefonul să înceapă 
să sune. Nu mă aşteptam să aibă un efect atât de puternic 
această veste. 

— Ştii unde este Yakov Davis? 

— Şi el s-a îmbolnăvit. Băiatul se  învinuieşte pentru 
expedierea scrisorilor. 

— Ce putem face? şopti Yair. 

— Şef-rabinul Amrusi a convocat o adunare oficială a tuturor 
celor din Cartierul Vechi, şi i-a chemat şi pe studenţii mei şi pe 
ai tăi. Ne vom întruni în Piaţă, la ora 13. Sper că va putea să 
clarifice această situaţie. 

— Vom fi acolo, spuse Yair. 

— Sper că înţelegi, zise Gorman cu o voce caldă, că nu 
intenţionez să profit de pe urma slăbiciunii prietenului tău, Berel 
Caspi, însă trebuie să acţionăm cât mai repede. Oraşul are 
nevoie de o schimbare. 

— Safed trebuie purificat. Fă ceea ce trebuie să faci. 

Samael Gorman puse receptorul în furcă şi se duse iute la 
biroul lui Simon Zaki. Aşteptă nerăbdător până când secretara 
plecă. 

— Unul dintre adversarii noştri e terminat! spuse voios 
Gorman, intrând în biroul în care se aflau Zaki şi primarul Mazuz. 
Celălalt a fost neutralizat. Şi şi-au făcut-o unul altuia! 

— Ce vrei să spui? întrebă primarul. 

— Aţi primit amândoi invitaţiile la nuntă, nu-i aşa? 

Ce doi dădură din cap aprobator. 


89 


— Ca un bun samaritean ce sunt, spuse Gorman, am fost 
acolo atunci când Yona Caspi a primit invitaţia. După ce şi-a 
revenit din şoc, i-am povestit cum Itzig Amrusi a făcut pe 
ventrilocul în sinagogă, ieri. Şi a leşinat. E întinsă alături de soţul 
ei, amândoi sub îngrijirea doctorului. 

— Şi cine a fost neutralizat? întrebă Simon Zaki. 

— Yair Blum. Am răspuns la telefon din casa lui Caspi. A 
folosit o expresie foarte interesantă. A spus: „Safed trebuie 
purificat.” E foarte nervos din pricina invitaţiilor. Mi-a spus că îmi 
pot vedea liniştit de treabă. 

— Cu ajutorul pe care Simon şi cu mine ţi-l putem oferi, spuse 
Mazuz, vei fi numit Rosh Yeshiva cu siguranţă. 

— Noi ţintim mai sus de atât, spuse Zaki, lăsându-se în 
scaunul său de piele şi pocnind din degete. Noi avem nevoie ca 
Gorman să fie numit şef-rabin. Berel Caspi ne-a căzut în plasă 
singur trimițând invitaţiile acelea. 

— Nenorocitul acela de Amrusi o să crape şi el cât de curând. 
Cu toţii l-am văzut prefăcându-se că intră în transă la slujbă. 
Câteva minute mai târziu, toată lumea îl uitase deja şi mă 
implorau să le povestesc despre banii pe care îi voi aduce în 
oraş. 

— Samael, eşti de puţin timp în Safed, spuse Mazuz, 
dregându-şi glasul. Mulţi oameni cred că Itzig Amrusi e unul din 
cei treizeci şi şase de Tzaddikim. 

— Simon, tu te-ai născut aici, spuse Gorman ridicând din 
sprâncene în semn de întrebare. 

— Nu cred nici în Tzaddikim, nici în Zâna Măseluţă, spuse 
Zaki, trosnindu-şi degetele. Însă Amrusi e un om foarte 
respectat în acest oraş. Ridică degetul său grăsan în chip de 
avertisment. Să nu-l subestimezi. Mazuz are dreptate. Trebuie 
să-l facem pe şef-rabin să cadă iarăşi în ridicol, pentru ca 
oamenii să creadă că e senil. 

— Dacă aş putea să-l provoc la o confruntare, spuse Samael 
Gorman, ar fi foarte uşor pentru mine să-l fac să arate ca un 
prost. 

— Fă câte dezbateri vrei, spuse Zaki. Măcar fă în aşa fel încât 
Consiliul Rabinic să aibă încă un motiv pentru care să-l 


90 


înlocuiască. Donatorii vor ca oraşul să fie condus de un om 
tânăr, nu de unul care e cu un picior în groapă. 

— La cei nouăzeci şi trei de ani ai săi, sunt sigur că Amrusi e 
încet la minte, zise Gorman. Înainte de dezbatere, pune 
muncitorii tăi să răspândească zvonul cum că şef-rabinul are 
Alzheimer. 

Mazuz puse ochii pe sticla de whisky de pe biroul lui Zaki. 

— Să cinstim în sănătatea lui Reb Gorman, viitorul şef-rabin, 
spuse el, întinzându-se după sticlă, însă Zaki îi băgă pumnul în 
gură. 

— Nu ne atingem de băutură până când nu încheiem afacerea 
asta! Nu vreau să ne asumăm un astfel de risc inutil! 

— Corect, zise Gorman. Un singur zvon i-ar putea determina 
pe locuitorii oraşului să crească imediat preţurile terenurilor pe 
care vrem să le cumpărăm. 

Zaki ridică din sprâncene, zâmbind. 

— De când a devenit rabinul atât de interesat de afacerile 
imobiliare? 

— De când mi-am dat seama că vei scoate profit de o mie la 
sută dacă vei cumpăra la preţul de astăzi. Ochii lui Gorman se 
ascunseră în spatele pleoapelor sale. Îşi trecu degetele prin 
barbă. Nu uitaţi, numirea mea ca şef-rabin este elementul 
crucial pentru succesul acestei afaceri. 

— Dacă vom putea cumpăra destule parcele, le vom putea 
oferi consilierilor în schimbul voturilor în sprijinul tău, spuse 
Mazuz. 

— Ai băut ceva ori eşti de-a dreptul idiot? întrebă batjocoritor 
Gorman. Să nu cumva să te apropii de fanaticii ăia religioşi! 
Banii şi proprietăţile funciare nu înseamnă absolut nimic pentru 
ei. Nu poţi avea încredere în ei, pentru că nu îi poţi cumpăra. Ei 
vor să fie recompensaţi cu viaţă veşnică. E de datoria mea să-i 
conving că o vor dobândi folosindu-se de noul sistem 
computerizat de comunicaţii. Dacă le hrănesc egoul, îl vor 
înlocui pe Amrusi pentru binele Casei lui Israel. 

— Din partea mea, poţi să-i faci staruri, spuse Zaki. Dar hai să 
vorbim despre afaceri. Se uită la amândoi de câteva ori. Are 
vreunul dintre voi bani pentru a putea ajuta la cumpărarea 
proprietăţilor? 


91 


Rabinul şi primarul se uitară unul la celălalt, apoi se 
întoarseră din nou către antreprenor, fără să scoată un cuvânt. 

— Din tăcerea voastră nu pot decât să pricep că n-aveţi niciun 
sfanţ, spuse Zaki. Se aplecă în faţă, peste biroul său. Vom 
împărţi profitul astfel: şaptezeci şi cinci la sută eu, iar restul 
vouă. 

— Noi ne gândeam mai degrabă la câte douăzeci la sută 
pentru fiecare, interveni Mazuz. 

— Eu pun la bătaie toţi banii, spuse Zaki, bătându-se cu 
pumnul în piept. Eu îmi asum toate riscurile, nu voi! 

— Noi ne punem la bătaie bunul nostru renume, zise Gorman. 

— Ha! Zaki zâmbi, însă ochii lui ardeau de mânie. Rabine 
Gorman, numele tău nu face nici cât o ceapă degerată. Asta 
dacă nu cumva vrei să se răspândească zvonul cum că ai făcut 
parte din bandele de stradă din lerusalim. Cât despre tine, 
dragul meu primar, eu te-am instalat în fotoliul de la Primărie. 
Tot eu am plătit pentru dezalcoolizarea ta în clinici private şi te- 
am ferit de casa de nebuni. 

Mazuz îşi lăsă capul în jos, iar Gorman privi în altă parte. Zaki 
bătu cu pumnul în masă. 

— Suntem parteneri în această afacere, aşa că nu văd niciun 
motiv pentru care să readucem în discuţie trecutul vostru 
murdar. Mazuz, câţi bani sunt la mijloc? 

Grăbindu-se să scoată hârtia din buzunar, primarul o boţi. O 
întinse pe birou, înlăturând cutele, şi spuse: 

— Am dreptul de a ceda toate loturile de pământ al căror 
proprietar este Primăria. Acestea valorează şapte sute cincizeci 
de mii de dolari. lar valoarea terenurilor care se află în grija 
primăriei, fără să aibă drept de proprietate asupra lor, se ridică 
la cinci sute de mii de dolari. 

— Ai dreptul de a le ceda şi pe acestea? întrebă Gorman. 

— Nimeni nu a vrut să lucreze voluntar în Consiliul Local, 
astfel că m-au numit pe mine jurist. 

— Care sunt condiţiile de plată? întrebă Zaki. 

— Acestea au fost fixate printr-o lege naţională, care nu poate 
fi încălcată, spuse Mazuz. Plata se poate face integral la data 
vânzării ori printr-un avans de douăzeci la sută pentru nouăzeci 


92 


de zile. Aceşti bani vor fi viraţi la bugetul de stat. Taxele vor 
trebui plătite în maximum patru luni de la data cedării loturilor. 

Zaki scoase un calculator de buzunar şi făcu câteva calcule. 

— Pentru a putea plăti avansul, aş avea nevoie de trei sute 
cincizeci de mii de dolari, taxele incluse. 

— Ai banii ăştia? întrebă Gorman. 

Zaki trânti calculatorul pe birou. 

— Pentru un profit de o mie la sută cad şi-n genunchi, îi 
împrumut, îi fur, şi mai fac rost şi de alţi cinci sute de mii de 
dolari pentru cumpărarea terenurilor deţinute de locuitori. Însă 
cu două condiţii. Îl sfredeli cu privirea pe Gorman. Întâi de toate, 
vreau să-mi dai cuvântul tău de onoare că donatorii vor veni în 
oraş cu toţi banii ăia. 

— Fără nicio ezitare ori rezervă, spuse Gorman zâmbind, ai 
cuvântul meu că donatorii vor sosi miercuri cu banii. Dacă există 
stabilitate politică în oraş, vor semna cu siguranţă. Poate că nu 
vom deveni noi cea de-a doua Elveţie, însă Safed ar putea fi o 
combinaţie între Monte Carlo şi Marseille, cu jocuri de noroc 
legale şi droguri importate din Liban. Vom putea înlocui Beirut, 
devenind cazinoul Orientului Mijlociu, şi capitală a heroinei, în 
locul Damascului. 

Mazuz se uită cu jind la sticla de whisky de pe birou. Îşi înghiţi 
saliva, băgă mâinile în buzunare şi-şi luă ochii de la sticlă. 

— Care-i cea de-a doua condiţie? întrebă el. 

Zaki scoase din sertar două contracte, aruncându-le pe masă. 

— Amândoi veţi ceda drepturile de proprietate asupra tuturor 
bunurilor pe care le deţineţi, eu devenind proprietar comun, în 
schimbul împrumutului pe care vi-l voi face. 

Gorman şi Mazuz se uitară la contracte, apoi unul la celălalt. 
Niciunul nu se mişcă. 

— Să fie douăzeci şi cinci la sută de fiecare, spuse Gorman. 

Zaki îi privi pe cei doi pentru câteva secunde, apoi ridică din 
umeri. 

— Douăzeci de procente fiecare, spuse el, notând cu litere 
mari modificarea din contract. Îi oferi stiloul său lui Gorman, 
apoi lui Mazuz. Amândoi semnară. 

Uitându-se peste contractele semnate, îi făcu un semn din 
mână primarului. 


93 


— Tu mergi la primărie şi redactează actele de vânzare a 
dreptului de proprietate pe numele meu! Eu voi începe să fac 
rost de bani, dând câteva telefoane. Gorman, du-te în Piaţă şi 
vezi ce vrea să spună şef-rabinul. Nu voi face pasul decisiv până 
nu aflu ce s-a întâmplat acolo. Le arătă amândurora uşa. Să 
trecem la treabă! 

XXX 

Clădirea Naţiunilor Unite, New York: 

Silueta prinţului Ahmed Husseini îşi reflecta umbra în lumina 
soarelui la asfinţit peste peretele de sticlă. 

— Diferenţa de fus orar este de unsprezece ore, spuse el, 
adresându-se secretarului general,  arhiereului Bisericii 
Anglicane şi cardinalului romano-catolic. E trecut de ora 23 în 
Israel. 

— Asta înseamnă că echipa noastră de intervenţie se află pe 
poziţii, spuse secretarul general. Au raportat ceva? 

Cei trei clerici se uitară unul la celălalt. 

— Serviciile Secrete americane nu v-au informat cu privire la 
mesajul pe care l-am primit de la avionul care i-a paraşutat 
deasupra Israelului? întrebă Cardinalul. 

— M-aţi chemat de la o petrecere foarte importantă din 
Hamptons, spuse Secretarul General. Am venit cu elicopterul 
până aici. 

— „Situaţia a scăpat de sub control!” îl informă arhiereul. 
Acesta a fost ultimul mesaj transmis de liderul grupului. 
„Situaţia a scăpat de sub control.” 

— Ceea ce se întâmplă în Safed va duce la împlinirea profeţirii 
Armaghedonului, zise cardinalul. Trebuie să aflăm ce se 
întâmplă la Arcada Satanei! 

Secretarul general îşi puse coatele pe birou, împreunându-şi 
mâinile. 

— Domnilor, cunoaşteţi două lucruri despre care eu nu am 
nici cea mai vagă idee. Motivul pentru care ne-am întâlnit acum 
şi ce e Arcada Satanei. Nu mi-aţi spus despre asta înainte. 

Ahmed Husseini plecă de la fereastră şi se aşeză pe un scaun 
în faţa Secretarului General. 


94 


— Cei patru bărbaţi pe care i-am trimis acolo au fost capturați 
şi mutilaţi exact cum s-a întâmplat şi cu cei dinaintea lor, spuse 
tânărul mullah al Ara- biei Saudite. 

Secretarul general trase aer în piept. 

— Cel care v-a furnizat informaţia aceasta e un om de 
încredere? 

— Informatori, spuse prinţul. Un cercetaş al armatei israeliene 
a găsit corpurile a trei dintre bărbaţi la baza stâncii Amude, pe 
platoul Wadi. Au tras câteva focuri de armă, însă trupurile le-au 
fost sfârtecate. Unul dintre ei a scrijelit în arabă cuvântul 
„Lucifer” în stâncă. 

— În acelaşi timp, un colonel druz din armata israeliană a 
trimis un elicopter să investigheze vârful stâncii. Aici a fost găsit 
liderul echipei: sodomizat, fără sânge în corp, rupt în bucăţi. In 
jurul rămăşiţelor sale se vedeau arsuri. Pământul şi piatra au 
crăpat din cauza căldurii intense. A scris „Satana” în engleză, cu 
propriul său sânge. 

— Cei patru bărbaţi au fost de acord să lase un mesaj, chiar 
dacă ar fi plătit cu viaţa pentru asta, spuse secretarul general. 
Acum povestiţi-mi despre Arcada Satanei. 


95 


11 


În vreme ce întregul oraş era cu ochii pe ceas, în aşteptarea 
şef-rabinului, gândindu-se ce le va spune în adunarea din Piaţa 
Sabat la ora 13, Miriam Halpern avea alte planuri. Bătu de ora 
12, iar toate studentele şi toţi profesorii se adunau în sala de 
mese a Seminarului, şi Miriam se gândi că şi băieţii de la 
Yeshiva fac acelaşi lucru, cu excepţia lui Yakov, care a rămas în 
camera lui, bolnav. Alergă pe străduţele oraşului până la 
internatul băieţilor, urcă treptele de la intrare şi împinse uşa. 

— E cineva înăuntru? 

Se auzi sunetul unor vase de ceramică lovindu-se între ele şi 
voci bărbăteşti venind dinspre sala de mese. Miriam închise uşa 
în urma ei şi, nevăzând pe nimeni, urcă la etaj. 

Mirosul puternic de bărbat o excita şi o speria în acelaşi timp. 
Citind plăcuţele de plastic pe care erau inscripţionate numele 
celor cazaţi, trecu pe lângă micile camere ale căror uşi erau larg 
deschise, văzând câte două paturi în fiecare, majoritatea 
nefăcute. 

Măsuţele din camere erau încărcate cu hârtii şi cărţi. Pe 
podele erau împrăştiate şosete murdare, pantofi şi prosoape. 
Intr-o cameră cineva călcase pe un tub de pastă de dinţi şi nu 
curăţase mizeria. 

Găsi în cele din urmă şi camera lui Yakov. Bătu încetişor în 
uşă. 

— Nu mi-e foame, strigă el. 

Miriam apăsă pe clanţă, intră în cameră şi închise uşa în urma 
ei. 

Cu faţa la perete, Yakov stătea pe pat, îmbrăcat. Auzind că 
cineva intră în cameră, se întoarse pentru a-l ocări şi o văzu pe 
Miriam. Se ridică iute din pat şi ateriză pe podea în picioare, cu 
pantofii încurcaţi în cuvertura patului. Deschise gura, însă nu 
putu spune nimic. Arătă cu mâna către Miriam, apoi către uşă şi- 
şi dădu seama că ea râde. 

— Ce e aşa de comic? întrebă el. Ce Dumnezeu cauţi aici? 

— Cred că te-am luat prin surprindere. Părul tău stă ridicat. 


96 


Yakov se întoarse către oglinda de pe perete. Îşi aranjă 
repede părul şi tichia şi se întoarse către Miriam. 

— Ce cauţi aici? De ce ai venit? 

— Am aflat că te învinovăţeşti pentru ce s-a întâmplat. Din 
cauza asta, nu-l vei putea ajuta pe Reb Berel. 

— Nu-i vom putea fi de folos nimănui dacă vom fi 
exmatriculaţi. Nu ai voie să fii aici. 

— Vrei să înveţi sub conducerea lui Gorman? întrebă Miriam. 

— Nu. 

— Inseamnă că nu are importanţă dacă vei fi sau nu 
exmatriculat. Dacă Gorman câştigă, va fi conducătorul şcolii 
Yeshiva şi al Seminarului. 

— Şi ce ai de gând să facem? 

— Vom merge la Reb Amrusi înainte de adunarea din Piaţă. El 
e ultima speranţă pe care o mai are Reb Berel. Şi nu cred că şef- 
rabinul va vrea să stea de vorbă cu o femeie. Haide! 

— S-ar putea să ai dreptate! spuse Yakov, în ochii săi licărind 
speranţa. Se duse la uşă, deschise şi privi de-a lungul 
coridorului. Nu văd pe nimeni. Sunt la masă cu toţii. Hai după 
mine. Repede. 

Ajunşi în stradă, Yakov o luă pe Miriam de mână şi o trase pe 
o alee îngustă. Alergară câţiva metri, se opriră şi se lipiră cu 
spatele de pereţi, faţă în faţă. Miriam începu să chicotească şi 
Yakov făcu şi el la fel. Îndată ce le trecu frica, izbucniră în 
hohote de râs. 

Miriam se uită către capătul aleii. Cineva de statură mică, cu 
perciuni foarte lungi, o haină lungă, neagră, pantaloni şi o 
pălărie Homburg foarte mare se uita la ei de după colţ, apoi 
pocni din degete şi le făcu un semn cu mâna. 

— Cine e acela? întrebă Miriam. Crezi că m-a văzut? 

— E micuțul Yossi, spuse Yakov. Haide să vedem ce vrea. 

Merseră către băiat, însă acesta dispăru. Trăgând cu ochiul 
după colţ, Miriam şi Yakov se întâlniră cu şef-rabinul oraşului 
Safed. 

Haina cu glugă atârna largă pe umerii subţiri ai bătrânului. 
Chipul său plin de riduri avea aspectul unui vechi pergament de 
culoare crem. Doar ochii îi erau plini de viaţă, iar irisul galben 
părea că îi scânteiază. 


97 


Vocea lui groasă parcă venea din străfundurile pământului. 

— In câteva minute mă voi adresa locuitorilor oraşului în Piaţa 
Sabat. Instrucţiunile mele s-ar putea să vă pară foarte ciudate, 
însă voi doi, lideri ai studenţilor, aveţi un rol foarte important de 
jucat şi trebuie să aveţi grijă ca ordinele mele să fie îndeplinite. 
Vă cer acestea ca şef-rabin al Sfântului Oraş Safed. Aţi înţeles? 

— Da, rabine, răspunseră la unison Yakov şi Minam. 

— Veţi veni amândoi în noaptea asta, cu jumătate de oră 
înainte de miezul nopţii, la Arcada Satanei! 

— În cimitir? întrebă Yakov. 

— La intrarea în cimitir, răspunse şef-rabinul Amrusi. 

XXX 

Pălăriile mari din lână ale celor doisprezece membri ai 
Consiliului Rabinic se mişcau de-a valma în jurul micii platforme 
ridicate în grabă în Piaţa Sabat. Atunci când şef-rabinul îşi făcu 
apariţia, oamenii se dădură înapoi, făcându-i loc către 
platformă. Itzig Amrusi urcă cele câteva trepte şi îi privi pe cei 
doisprezece consilieri. Fixându-i din priviri cu ochii săi galbeni, 
spuse: Slyvitoes-Ghyu-Vot-Telack-Menach-vutayack. 

Cei doisprezece bătrâni tresăriră. Pentru ceilalţi, cuvintele pe 
care le rostise şef-rabinul nu însemnau nimic, dar cei iniţiaţi în 
Cabala ştiau că acesta e adevăratul nume al lui Dumnezeu, iar 
lucrul acesta confirma că ltzig Amrusi e unul din cei treizeci şi 
şase de sfinţi de pe pământ. 

Se uită la oameni şi îndată se aşternu liniştea, în semn de 
respect pentru Reb Amrusi. Işi ridică braţele slăbănoage şi privi 
către vest. Apărură nori negri pe linia orizontului. O rafală de 
vânt rece îi făcu pe cei îmbrăcaţi subţire să tremure. Norii negri 
şi grei se apropiau de munte venind dinspre Marea Mediterană. 

Vocea tunătoare a şef-rabinului răsună, acoperind vântul 
puternic. 

— Toţi locuitorii vechiului cartier al Safedului au primit 
invitaţia la nunta lui Michael Caspi cu Gabriella Blum. Îndreptă 
un deget uscăţiv către mulţime şi decretă: Participarea voastră 
este obligatorie! 

Cei doisprezece membri ai consiliului ştiură îndată că acesta 
era un ordin căruia nu trebuia să i se împotrivească nimeni, fiind 
un decret de neschimbat al unui Tzaddik. Niciodată nu le fusese 


98 


dat un astfel de ordin, dar acum trebuiau să se asigure că va fi 
îndeplinit de toată lumea. 

— Cu voia lui Dumnezeu se va împlini! răspunseră aceştia în 
cor. 

Când Yair Blum auzi cuvintele rostite de ltzig Amrusi, se 
clătină pe picioare. Ron şi Noam îl ajutară să se aşeze pe o 
bancă. Oamenii din jurul lor păstrau tăcerea, profund şocaţi. 

Aflat în spatele platformei, Samael Gorman se bucură. Cu 
siguranţă avea să devină Rosh Yeshiva şi şef-rabin. Babacul îşi 
ieşise din minţi. Gorman se întoarse şi privi către arcada neagră 
din bazalt. Acolo cumpărase acea carte secretă despre Cabala. 
Acolo învățase despre ezoterismul scrierilor mistice. Tot ceea ce 
îi promisese Satana acum se îndeplinea. Pentru a se achita de 
cea de-a doua parte a înţelegerii sale cu Satana, Gorman avea 
să-i ducă pe Simon Zaki şi pe Alex Mazuz să se vândă şi ei. 

— Ascultaţi-mă! strigă şef-rabinul. Căsătoria celor doi va avea 
loc în Marea Sinagogă, marţi seara! Aceasta este convocarea 
oficială, căreia toţi cetăţenii vechiului cartier trebuie să-i 
răspundă, participând la ceremonie conform tradiţiei! Nimeni nu 
trebuie să lipsească! Bătrânul se întoarse către studentele de la 
Seminar. Tinerele femei vor lucra alături de tinerii de la şcoala 
lui Reb Berel! Voi veţi pregăti mâncarea şi băutura pentru cei o 
mie de invitaţi! Voi veţi pregăti Marea Sinagogă pentru 
ceremonie! Tâmplarii şi zidarii vor repara şi vor curăța casa lui 
Ari şi grădina acestuia pentru cuplul marital! Prin puterea 
cuvântului cu care am fost învestit drept şef-rabin al oraşului 
Safed, astfel grăiesc! 

— Cu voia lui Dumnezeu se va împlini! intonară consilierii. 

— Amin! răspunseră oamenii, dându-se înapoi pentru a-i face 
loc lui Itzig Amrusi să coboare de pe platformă. 

Un nor uriaş trecu dincolo de vârful muntelui de peste nouă 
sute de metri altitudine şi învălui în întuneric Piaţa, făcându-i pe 
toţi să-şi ridice privirea. O rafală de vânt biciui ţigla roşie de pe 
acoperişul caselor din Safed. Un fulger cobori din nori şi oamenii 
îşi ridicară braţele deasupra capului pentru a se apăra. 

Electricitatea descărcată făcu ca aerul din jurul lor să miroasă 
a ozon ars. Bubuitul tunetului zgudui ferestrele, înecând tipetele 
oamenilor care fugeau înspăimântați către casele lor. Ploaia 


99 


acoperi Cartierul Vechi, şi picăturile mari de apă îi udară până la 
piele pe cei aflaţi în Piaţă înainte de-a face doi paşi. Micile 
pârâiaşe de apă se transformară cu repeziciune în torente. 

Yakov şi Miriam se ascunseră sub intrândul unei case. 

— Ai mai auzit vreodată să plouă în mijlocul verii? întrebă ea. 

— Adu-ţi aminte de Izvorul Minciunilor din Ga- lileea, răspunse 
el. Uită-te acolo. Yakov arătă o deschizătură în plafonul norilor, 
deasupra Mării Galileei. Acolo jos nu plouă! 

Miriam văzu pentru câteva clipe cum soarele lumina apa 
înainte ca norii şi perdeaua de apă să acopere oraşul. 

— Totuşi, n-a plouat niciodată vara, spuse ea. 

— Plouă la fiecare patru sute de ani. Legenda spune că Ari a 
chemat o furtună să protejeze oraşul Safed de invazia unora 
care voiau să jefuiască oraşul şi să ucidă evreii. 

Vântul îşi schimbă direcţia vuind cu şi mai multă putere, de 
data asta întorcând ploaia asupra lui Yakov şi Miriam. El îşi 
întoarse corpul pentru a o proteja. 

— Ce ne facem? strigă ea, acoperind şuieratul vântului. 

— l-am promis lui Reb Amrusi că ne vom ocupa de ceremonia 
de marţi. 

— Totul mi se pare foarte ciudat. Nu înţeleg ce se întâmplă. 

— Ciudat sau nu, şef-rabinul le-a ordonat tuturor să fie 
prezenţi. 

— Va fi nevoie de foarte multă mâncare, şi nu avem timp să o 
pregătim, spuse Miriam. 

— Să faci o listă împreună cu fetele de la Seminar. Eu îi voi 
pune pe băieţi să caute ce mai avem prin cămara cu provizii. 
Tot ce nu găsim voi comanda în numele lui Reb Amrusi. Vom 
aduce toate lucrurile de care aveţi nevoie la bucătăria 
Seminarului. 

— Nu înţeleg cum de a fost de acord Reb Amrusi ca băieţii de 
la Yeshiva să lucreze alături de fetele de la Seminar. 

Simţind că Yakov o priveşte, Miriam îşi cobori privirea. Rochia 
ei din bumbac i se lipise de corp. Yakov sorbea din priviri 
conturul coapselor ei, pântecele rotunjor, buricul şi sânii ei 
proeminenţi. 

Miriam simţi un val de plăcere între coapsele ei şi un altul în 
inimă, un val de emoţii amestecate, de dragoste şi frică. 


100 


— Ar fi mai bine să plecăm, şopti ea, dorindu-şi ca el să o mai 
ţină încă în braţele lui. Îşi ridică ochii, privindu-l. Avem multe 
lucruri de făcut. 

Yakov ştia ce-ar fi vrut să facă. Mâinile lui voiau s-o atingă, s-o 
strângă în braţe, buzele lui jinduiau după buzele ei, după limba 
ei fierbinte. Îşi imagină şi alte lucruri, însă gândurile acelea îl 
înspăimântau. 

Miriam simţi cum era gata să-i cedeze, însă îşi dădu seama de 
pericolul care îi pândea pe amândoi şi spuse: 

— Yakov, dacă nu plecăm acum, ceva rău are să se întâmple. 
Privind în ochii lui visători îşi retrase mâinile. 

— Ai dreptate, se bâlbâi el. Îşi plimbă privirea peste corpul ei, 
apoi se întoarse către ploaia şi torentele care inundau străzile. 
Am face bine să ne schimbăm de hainele ude şi să ne îmbrăcăm 
cu cele de ploaie. Voi veni la internat atunci când sunt gata. 
Avem multe lucruri de făcut înainte de întâlnirea de la noapte cu 
Reb Amrusi! 


101 


12 


— Eşti ud leoarcă. Cum de poţi fi atât de vesel? întrebă Zaki. 

Samael Gorman lepădă sacoul şi-l atârnă pe un scaun, apoi îşi 
desfăcu cravata. 

— Simon, doar în cazul în care Amrusi ar fi murit, cedându-mi 
poziţia, am fi stat mai bine decât acum. 

— Ce s-a întâmplat în Piaţă? 

— Tu, împreună cu toată gloata de fanatici religioşi din cartier 
sunteţi invitaţi la o nuntă a doi morţi. Şef-rabinul a stabilit 
prezenţa ca fiind obligatorie. 

— Despre ce vorbeşti? 

Samael Gorman bătu din palme. Se clătină înainte şi-napoi, 
râzând şi savurând momentul. 

— Marţi, peste două zile, după ce consilierii se vor întruni 
pentru a vedea cât de potrivit sunt pentru funcţia de Rosh 
Yeshiva, făcu o plecăciune adâncă, Itzig Amrusi are de gând să 
oficieze ceremonia lui Michael Berel şi Gabriella Blum. 

— Cum se poate una ca asta? întrebă Zaki. 

— Nu se poate, şi nu va avea loc. Însă bătrânul ăla dement a 
făcut acest anunţ, exact aşa cum ţi l-am spus, în faţa tuturor 
locuitorilor acestui oraş. 

— Amrusi e nebun! 

— Mai mult decât atât, bătrânelul le-a ordonat studenţilor de 
la ambele şcoli să pregătească Marea Sinagogă pentru 
ceremonie. Vor avea de hrănit o mie de invitaţi. 

— O mie? Nu sunt atâţia locuitori în Cartierul Vechi. Trebuie 
să opreşti toată chestia asta. 

— Nu eu! Eu îi voi ajuta pe micuţi cu pregătirile pentru 
petrecere. 

Zaki îşi îngustă ochii; se aplecă peste biroul său. 

— Ce-ai pus la cale? 

— Nu pot sfida cuvântul şef-rabinului, spuse Gorman, 
aplecându-şi capul cu falsă umilinţă. Eu, un modest director- 
adjunct, îmi voi ajuta studenţii să cumpere mâncarea necesară. 
lar nota de plată o voi prezenta Consiliului Rabinic, la începutul 


102 


audierii. Apoi voi ataca funcţia de şef-rabin al oraşului. Nici 
şcoala, nici consilierii şi nici Amrusi nu vor avea bani pentru a 
plăti. 

— De unde ştii tu câţi bani are Amrusi ori consiliul? 

— Curând vei face cunoştinţă cu amicul meu, dragă Simon, 
care îmi furnizează doar informaţii corecte. Vei afla de la acesta. 

— Vreau să-mi faci cunoştinţă cu el. 

— Banii vor fi picătura care va umple paharul, râse satisfăcut 
Gorman. Cu toţii îşi vor da seama că Amrusi nu mai are 
credibilitate. Îi vor arunca hoitul în stradă. O să fie terminat... 
terminat, îţi spun! 

— Linişteşte-te, spuse Zaki. Nu începe cu oratoria la mine-n 
birou. Şi cum au reacţionat oamenii la toată povestea asta? 

— Membrii consiliului se uitau la el ca la un nebun. Oamenii la 
fel. Yair Blum aproape că leşinase. 

— Şi nimeni nu l-a întrebat nimic? 

— N-am avut vreme. S-a iscat o furtună şi a trebuit să ne 
adăpostim. Uită-te la sacoul meu. Într-un minut m-am udat până 
la piele. Gorman descheie primul nasture de la cămaşă şi se 
apropie de biroul lui Zaki. Punând mâinile pe birou, spuse cu 
voce joasă şi calmă: Itzig Amrusi e terminat. Prietenul de care ți- 
am pomenit mai devreme - curând şi prietenul tău - poartă 
toate meritele pentru asta. Nimeni în oraşul acesta nu poate 
pune stavilă în calea pregătirilor pentru nuntă. Eu, unul, nici nu 
voi încerca. 

— Unde e Amrusi acum? întrebă Zaki. 

— Meditează, la Curtea Consiliului Rabinic, cu uşile închise. Se 
ascunde. Asta şi trebuie să facă! 

— Unde sunt consilierii lui? 

— De ce nu vrei să mă crezi! Amrusi e terminat. Kaput! Finito! 

— Mazuz şi cu mine ne-am născut şi am crescut în văgăuna 
asta, Gorman. Tu nu. Amrusi a fost un om puternic! 

— Poate că da, dar acum nu mai e. 

— Te-am întrebat unde sunt consilierii lui. 

— Au şters-o din Piaţă ca nişte şobolani luaţi de apă, cu 
pălăriile lor de lână peste urechi. Ascultă-mă, Zaki, când o să 
primesc şi eu pălăria mea, adu-mi aminte să o fac 
impermeabilă. 


103 


— Eşti atât de sigur că vei fi ales? 

Samael Gorman se aplecă peste birou, apropiindu-se de faţa 
lui Zaki. 

— Îţi pot garanta asta astfel: tu şi cu Mazuz veţi face 
cunoştinţă cu amicul meu şi veţi plăti acelaşi preţ pe care l-am 
plătit şi eu! 

— Avem un contract, răspunse antreprenorul. Totul a fost 
deja semnat. 

Pe chipul lui Gorman trecu o umbră întunecată. Ochii lui îl 
sfredeleau pe Zaki. Antreprenorul deveni conştient, pentru 
prima dată, de respiraţia urât mirositoare a lui Gorman şi de 
atitudinea amenințătoare pe care o avea. 

— Contractul ăla nu face nici cât o ceapă degerată, dacă nu 
voi fi ales şef-rabin al oraşului! 

— Tu şi Mazuz l-aţi semnat! 

— Alex Mazuz e un beţiv fără-un sfanţ în buzunare. Eu am 
venit în oraş cu mâinile goale. Vrei să-ţi dăm tot ce avem? 
Gorman îi băgă sub nas degetul lui bine îngrijit. Poftim, ia-l! la-l! 
O să-ţi ajungă pentru o noapte la cazinoul arăbesc din lerihon. 

— Am făcut deja înţelegerea! spuse Zaki, dându-i lui Gorman 
peste mână. Antreprenorul lat în umeri se ridică din scaunul său 
şi cei doi stăteau acum nas în nas. Ascultă la mine, domnule 
rabin din Ierusalim. Dacă vom reuşi să facem măcar jumătate 
din ceea ce ne-am propus, putem câştiga un miliard de dolari în 
zece ani. 

— Cel puţin. Însă tu şi cu Mazuz trebuie să oferiţi încă ceva pe 
lângă banii voştri sau moacele alea drăguţe. Ţi-am spus deja 
care-i preţul. 

— Tot despre tâmpeniile alea despre misticism şi suflet 
vorbeşti? 

— Sună-l pe Mazuz. Gorman arătă telefonul. Vezi dacă a 
terminat cu transferarea proprietăţilor pe numele tău. Tu o să 
deţii întregul oraş, iar eu îl voi conduce din postura de şef-rabin. 
lar ţărănoiul acela de Mazuz o să-l administreze. 

— Sub atenta ta supraveghere, spuse Zaki. Strânse mâna lui 
Samael Gorman şi se întinse după telefon. 

— Desigur, însă pentru a ne asigura succesul, amândoi 
trebuie să veniţi cu mine la Arcada Satanei! 


104 


Zaki puse receptorul pe umăr. 

— Gorman, eu merg la sinagogă pentru că dă bine în afaceri. 
Nu cred în existenţa sufletului, Cabala sau viaţă după moarte. 

— Atunci nu e nicio problemă. Vei putea mânca toată 
chifteaua asta. Vei deveni unul din cei mai bogaţi oameni de pe 
planetă. Vino cu mine! 

Zaki arboră un zâmbet timid. Îşi imagină bogăţiile, puterea şi 
prestigiul internaţional pe care le va dobândi. N-avea de gând să 
împartă averea sa cu un beţiv sau cu un fanatic al religiei. 
Gorman era la fel de nebun ca şi Amrusi, cu privirea lui 
misterioasă. Zaki s-ar descotorosi cu prima ocazie de sufletul şi 
toate prostiile lui Gorman. Intelectualii îi stârneau dezgustul. 
Rânji şi apucă receptorul din nou. 

— Simon, cred că acesta e ultimul telefon funcţional din oraş, 
spuse Alex Mazuz răspunzând la telefon. E din cauza furtunii 
ăsteia. Toate căile de comunicaţie cu celelalte oraşe au fost 
întrerupte. Am primit ordin să evacuez toţi turiştii şi pe cei care 
nu locuiesc în oraş. Ultimii hipioţi tocmai au plecat. Mi se pare 
ciudat faptul că telefonul încă mai funcţionează. Indată ce am 
terminat convorbirea în străinătate au căzut liniile. 

Pentru un moment, Simon Zaki se întrebă cu cine din afara 
ţării ar fi putut sta de vorbă primarul. 

— Termină transferul de proprietate, spuse Zaki. După ce 
semnăm actele, Gorman vrea să ne vindem sufletele. 

— Ce!? 

— Viitorul şef-rabin al oraşului Safed ne garantează succesul 
dacă vom îndeplini nu ştiu ce tâmpenie de ceremonie cabalistă 
ca să ne vindem sufletele. La celălalt capăt al liniei se aşternu 
liniştea. Mazuz! Mă auzi? 

— Da. 

— Mai ai nevoie de sufletul tău? 

Zaki auzi plânsete la celălalt capăt al liniei. 

— Ce dracu’ te smiorcăi aşa? întrebă el. 

— Mă ai deja la degetul mic, se jeli Mazuz. 

— Ce-ţi mai pasă dacă vinzi şi-o părticică din tine pentru o 
întreagă avere? 

Din nou nu se mai auzi nimic. Afară, vântul şi ploaia loveau 
puternic Cartierul Vechi. Fulgerele şi tunetele continuau să se 


105 


aşterne peste colinele Galileei. Simon Zaki puse receptorul în 
furcă. Râsul isteric al lui Samael Gorman umplu biroul lui Zaki. 


106 


13 


Miriam se strecură afară din dormitorul ei şi o apucă pe scări. 
Era ora 23. Merse tiptil printre lăzile cu fructe şi legume din 
holul principal, îmbrăcă haina de ploaie şi ieşi pe uşa din faţă. 
Tunetele şi fulgerele încetară, însă ploaia continua să cadă. 
Văzu pe cineva purtând capul acoperit cu glugă şi se sperie. 

— Scuză-mă, dacă te-am speriat, spuse Yakov. Poate că nu 
te-ai speriat la fel de tare pe cât m-am speriat eu atunci, dar 
măcar ai făcut-o grațios. 

— Suntem chit, râse Miriam. Nu voi putea egala niciodată 
săritura din pat pe care ai făcut-o tu. Te-ai ridicat cât ai clipi. 

Râseră amândoi, apoi ea îşi puse gluga. El îi luă braţul şi 
coborâră scările, lăsând capetele în jos sub ploaia deasă. 

— Te rog să nu mă mai sperii, spuse Miriam. Faptul că 
mergem într-un cimitir la mijlocul nopţii mă sperie îndeajuns. 

— De acord. 

Mergeau ocolind bălțile şi sărind peste pârâiaşele care 
curgeau pe străzile pustii ale oraşului. 

— Cum merg pregătirile pentru ceremonie? întrebă Miriam. 

— Am dus băncile din sinagogă sus, la balcon, în sectorul 
pentru femei. Mesele pentru mâncare au fost aşezate lângă 
pereţii laterali, iar pe podiumul din centru am aşezat baldachinul 
mirilor. Măcelarul a acceptat un tichet de garanţie pentru carnea 
pe care o vom folosi la sendvişuri şi ne-o va aduce mâine. O 
tăiem noi, dar fetele vor trebui să o aranjeze pe platouri. Ştii, ca 
să arate frumos. 

— O să le trimit. Dar trebuie să se ocupe şi cu decorarea 
sinagogii şi a Pieței. Am nevoie de băieţi pentru a căra nişte lăzi 
şi pentru a ajuta la curăţarea cartofilor. 

— Va fi pentru prima dată când băieţii vor intra în incinta 
Seminarului. 

— Nu chiar, spuse Miriam. 

Râseră, amintindu-şi de clipele plăcute pe care le-au trăit în 
camera ei. 


107 


Străzile cu piatră cubică din Cartierul Vechi duceau către un 
drum asfaltat care se îngusta, devenind o cărare bătucită ce 
dădea către intrarea în cimitir. Un fulger lumină porţile înalte din 
fier forjat în spatele cărora se afla Arcada sculptată dintr-un bloc 
uriaş de bazalt negru. Arcada Satanei avea peste douăzeci de 
metri lungime, era lată de nouă metri şi tot pe atât de înaltă. 
Când Yakov apucă poarta din oţel cu ambele mâini, se auzi 
bubuitul unui tunet. Trase cu putere, însă trebui să smucească 
pentru a reuşi să deschidă porţile. Yakov şi Miriam se adăpostiră 
sub 

Arcadă, în aşteptarea şef-rabinului. Ceaţa îi învălui la picioare, 
iar Miriam începu să tremure. 

— Ceaţa este cauzată de disiparea căldurii, soarele fierbinte a 
încălzit solul, iar ploaia asta e deosebit de rece, spuse Yakov. 

— Nu-mi place ce se întâmplă, spuse Miriam, apropiindu-se de 
Yakov. De ce trebuie să ne întâlnim cu Reb Amrusi aici? 

— Ştii care e legenda Arcadei? 

Miriam privi în spatele ei prin tunelul întunecat. 

— Ghizii turistici spun că aici locuieşte Satana. Dar mie mi se 
pare o prostie. 

— Această Arcadă din bazalt a fost adusă din deşert de Iosua, 
fiul lui Navi, care a fost conducătorul evreilor după Moise. 

— Vrei să spui că israelienii au adus-o aici? Se uită spre 
tavanul arcuit. Văzu ceva mişcându-se şi se lipi de Yakov, 
ţipând. 

— Sunt lilieci, spuse el. Aici se ascund ei. Chicoti, însă Miriam 
nu-i răspunse. Nu mă crezi? Aşteaptă următorul fulger şi vei 
vedea cum stau atârnaţi de tavan. p 

— Ştiu ce fac liliecii, spuse ea, trăgându-şi gluga peste cap. |ţi 
intră în păr şi nu-i mai poţi scoate de acolo. 

— Aste e o bubba minser. 

— Ce înseamnă asta? 

— În limba idiş înseamnă „povestea unei bătrâne soţii”. 

— Nici povestea ta despre cum losua a adus această piatră 
din deşert nu-i mai bună. Sigur cântăreşte câteva sute de tone. 

— Adu-ţi aminte că Moise a scos din Egipt peste şase sute de 
mii de evrei, spuse Yakov. Legenda spune că fiecare bărbat, 
femeie sau copil a ajutat la transportarea ei. Geologii susţin că 


108 


cea mai apropiată formaţiune de acest fel se află în deşertul 
Sinai. 

— Dar de ce au adus-o aici? 

— Povestea începe atunci când Diavolul i-a făcut pe oameni 
să se închine viţelului de aur”. Moise le-a ordonat celor 
douăsprezece triburi să sculpteze această Arcadă din muntele 
pe care primise Cele Zece Porunci. Şi i-a poruncit lui losua să o 
ducă în Ţara Făgăduinţei, înainte de lupta de la lerihon, losua a 
mers însoţit de doi îngeri, bărbat şi femeie, printre canaaniţii 
care îl preamăreau pe Baal şi l-au capturat pe Satana. Yakov se 
întoarse şi arătă Arcada. L-au întemnițat în partea stângă a 
Arcadei. Se crede că este ţinut acolo în flăcările iadului. Cei doi 
îngeri stau în partea dreaptă. 

— Mă sperie povestea ta, spuse Miriam. 

— Bine, atunci nu-ţi mai povestesc. 

— Nu poţi să te opreşti acum, când Satana e într-o parte şi 
îngerii în cealaltă. 

— Bine. Se poate spune că Arcada a fost folosită întâia oară 
drept loc de curăţire de păcate. losua a trecut împreună cu cei 
şase sute de mii de oameni pe sub Arcadă, iar Satan s-a folosit 
de toate vicleniile şi amăgirile pentru a-i întoarce de la 
Dumnezeu şi de la învăţăturile Legii. Dar cei doi îngeri i-au 
îndrumat pe drumul cel bun. Toţi au trecut pe sub Arcadă şi au 
fost curăţaţi de păcate. Astfel că Israelul a devenit poporul 
luminat. 

— Multe alte popoare au încercat să distrugă lumina aceasta, 
spuse Miriam. 

— Legenda spune că Satana nu s-a bucurat deloc. Se zice că 
a scuipat foc şi a spus cuvinte de ocară vreme de o sută de ani, 
jurând să distrugă pământul. Pentru a reuşi asta, trebuie să 
dobândească încrederea poporului lui Israel şi apoi să convingă 
şi jumătate din populaţia planetei. Atunci când se va întâmpla 
astfel, va putea să se elibereze din Arcadă, umblând pe faţa 
pământului. 

— Tu crezi toate lucrurile acestea? 

— Tot atât de mult pe cât cred în povestea pe care mi-ai 
spus-o despre Ari, soţia şi casa lui. 


13 Jeşirea, 32 (n. tr.). 


109 


Miriam se uită la el şi zâmbi. 

— Atunci de ce te-ai mutat pe partea dreaptă a Arcadei? 

— Dacă vrei să stau de partea lui Satana... Yakov îşi lăsă 
braţele să cadă pe lângă corp şi râse. Dar nu vreau să-l supărăm 
pe Dumnezeu. Arătă câtre bezna din spatele lor. Ştim cu 
certitudine că dincolo de această Arcadă, în munte, au fost 
îngropaţi losif şi fraţii săi. Deasupra mormântului acestora se 
află o altă încăpere, în care se găsesc mormintele fiului şi 
nepotului lui Noe. lar dincolo de acestea sunt mormintele 
misticilor din perioada de aur a oraşului. Ari i-a condus în lupta 
împotriva răului şi ţinerea Satanei în interiorul Arcadei. 

— Ne-ar prinde bine ajutorul lor în încercarea de-al opri pe 
Reb Gorman, spuse Miriam. Ce mai ştii despre Reb Caspi şi soţia 
sa? 

— Amândoi au fost calmaţi cu sedative. Nu cred că Reb Caspi 
va putea fi destul de puternic marţi, pentru a-şi apăra funcţia. 

— Sunt sigură că Gorman a minţit, spuse Miriam. Ştiu că e un 
om rău, însă nu există nicio dovadă împotriva lui. 

— Are dreptate într-o privinţă. Oraşul acesta are neapărat 
nevoie de o infuzie de capital dacă vrea să supravieţuiască. 

— VENIȚI AICI... Vocea puternică, guturală răsună din celălalt 
capăt al tunelului de nouă metri, propagată de pereţii negri, 
umezi. 

Liliecii ţipară şi zburară afară în noapte, vâjâitul aripilor 
răscolind aerul stătut din tunel. Lumina fulgerelor făcu vizibil 
trupul subţiratic al rabinului Itzig Amrusi care se afla la celălalt 
capăt. 

Yakov şi Miriam se lipiră cu spatele de peretele din partea 
dreaptă şi se apropiară unul de celălalt. 

— Veniţi aici, repetă Reb Amrusi, făcându-le semn cu mâna. 

Miriam şi Yakov păşiră încet, cu deosebită grijă, târşâindu-şi 
picioarele către zona întunecată a tunelului. Se ţineau de mână, 
înaintând umăr lângă umăr către capătul celălalt, amândoi 
temându-se ca nu cumva Satana să iasă din Arcadă. 

Când ajunseră la celălalt capăt, ploaia se oprise. Pârâiaşe de 
apă încă se mai strecurau pe canalele săpate în pământ, şi 
stropi mari picurau de pe frunzele argintii ale bătrânilor măslini. 
În spatele şef-rabinului, luna plină îşi răspândea lumina. 


110 


Privind în vale, Yakov şi Miriam văzură norii de furtună care 
înaintau deasupra orizontului ca o ceată uriaşă de bizoni. De sub 
copitele animalelor abia desluşite răsunau tunete puternice. 
Fulgere luminau norii mânioşi care înconjurau vârful de munte 
sub care vuiau tunetele. 

— Urmaţi-mă, spuse şef-rabinul, urcând treptele din piatră 
tocită care duceau către mormintele misticilor din secolul al XVI- 
lea. 

Alături de un semn pe care scria „Sfinţii purtători ai dreptăţii” 
se vedeau, aranjate într-un semicerc, cele douăsprezece pietre 
funerare, împărţite la stânga şi la dreapta uneia mai mari, cea a 
lui 


ARI, 
LEUL LUI IUDA 


Rabinul Amrusi merse către mormântul lui Ari şi făcu o 
plecăciune. Se uită spre Ceruri, apoi spuse o rugăciune. 

— Binecuvântat fie Domnul, care m-a ţinut în viaţă şi m-a 
adus acum aici pentru a-l sluji cu inima şi cu sufletul meu. 

Bătrânul înaintă până în spatele pietrei de căpătâi şi-şi aşeză 
mâinile pe ea. Lumina lunii scânteia în ochii săi galbeni. Le făcu 
semn lui Yakov şi lui Miriam să se aşeze la baza mormântului. 

— Vă cer acum să vă încredeţi în mine, spuse şef-rabinul. 
Avem o misiune importantă şi periculoasă de îndeplinit şi am 
nevoie de ajutorul vostru. 

— Îi putem veni în ajutor astfel lui Reb Berel? întrebă Yakov. 

— Dacă va reuşi, da. Lui şi multor altora. 

Cei doi tineri se uitară unul la celălalt. Îşi împreunară mâinile 
şi cântară la unison: 

— Aşa cum poporul lui Israel i-a răspuns lui Moise pe Muntele 
Sinai - vom face şi vom asculta. 

— Rabini nu au interpretat corect enunţul acesta, spuse Reb 
Amrusi. Poporul lui Israel trebuia atunci, aşa cum şi voi trebuie 
acum, întâi să ascultați, apoi să faceţi. Aveţi libertatea de a 
alege. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca oamenii să fie perfecţi, 
atunci ar fi creat roboţi. 


111 


Yakov şi Miriam văzură cum ochii bătrânului Tzaddik sorbeau 
lumina lunii, strălucind tot mai puternic. Asupra lor se revărsară 
valuri de mici particule galbene, creând în jurul lor două 
mănunchiuri de raze aurii. 

Vocea lui Itzig Amrusi părea că vine din adâncurile 
pământului. 

— Veţi afla cunoaşterea tuturor lucrurilor. Prin mine doară vor 
trece acestea de la Dumnezeu către voi. Repetaţi după mine. 
Guy-Wegoe-Vhyewes- Givat-Tello-Mon-Khayis. 

Cei doi repetară cuvintele bătrânului, ridi- cându-şi vocile aşa 
cum făcea acesta. De trei ori, la unison, repetară ultima frază 
rostită în limbajul secret al Cabalei: 

— Sendarte-Neged Shaitan! Neged Shaitan! Neged Shaitan! 

Trupurile lor deveniră rigide, ca şi cum le-ar fi crescut rădăcini 
în pământ. Cunoaşterea desăvârşită, neîngrădită şi neîntinată a 
Creaţiei intră în corpurile lor prin tălpile picioarelor, încărcându- 
le torsul, inundându-le coloana vertebrală şi mintea cu lumina 
înţelepciunii. 

Rabinul Amrusi asistă la magnifica transformare cu frică şi 
îngrijorare. Ochii lor căpătară aceeaşi nuanţă aurie pe care o 
aveau şi ochii lui. Trupurile lor emanând cunoaştere îi făceau să 
pară desăvârşiţi, încrezători, stând în picioare cu cea mai mare 
uşurătate. Ei înşişi se recunoscură ca fiind schimbaţi. 

— Acum puteţi intui ce-au simţit Adam şi Eva în momentul în 
care s-au înfruptat din Pomul Cunoaşterii, spuse Itzig Amrusi. 

— Aşa e, Tzaddik, răspunseră ei, deplin conştienţi acum că 
acest om era unul din cei treizeci şi şase de bărbaţi ai dreptei 
judecăţi. 

— O mare nenorocire se va abătea peste Safed. Trimişii 
Satanei sunt la graniţele noastre. Cunoaşterea pe care aţi 
dobândit-o vă pune în mare pericol. Vă veţi da seama de răul 
care se află cum n-aţi putut să o faceţi până acum şi va trebui 
să rezistaţi tentaţiilor pe care le veţi întâlni. Toată omenirea e în 
pericol şi salvarea ei depinde de cum vă veţi îndeplini 
îndatorirea în următoarele douăzeci şi patru de ore. 

— Ne vom oferi şi viaţa pentru a o îndeplini, răspunseră cei 
doi. Preţuim nespus faptul că ne-aţi ales. 


112 


— E uşor să mori, spuse Tzaddik. Pentru a-l ajuta pe 
Dumnezeu trebuie să supravieţuiţi. Yakov, tu vei apăra intrarea 
în Curtea Rabinilor. Miriam, tu îl vei ajuta şi vei face toate 
pregătirile pentru ceremonia de mâine. Nimeni, orice motiv ar 
invoca, nu are voie să intre în Curtea Rabinilor. Eu voi conduce 
sufletul lui Reb Berel într-o călătorie. Trebuie să-şi recapete 
credinţa în Dumnezeu înainte de ceremonie. Dacă în timpul 
acestei călătorii corpurile noastre vor fi atinse, viaţa din ele va 
pieri! lar sufletele noastre se vor pierde pe vecie! 

Miriam şi Yakov aprobară în semn de înţelegere, dându-şi 
seama, pentru prima oară, că niciun cuvânt nu fusese rostit de 
când primiră cunoaşterea, totul realizându-se prin telepatie. 

— Yakov, îi comunică Tzaddik, te vei putea întoarce aici, dar 
numai în cazuri de necesitate absolută, pentru a lua asupra ta 
sufletul şi puterile unuia dintre misticii înmormântați aici. E un 
lucru foarte riscant, dar s-ar putea să fie nevoie de asta pentru a 
putea anihila răul cu care te-ai putea confrunta. Te îndemn să fii 
foarte precaut. Din clipa în care sufletul îţi va poseda corpul, 
acela va avea controlul total asupra acţiunilor tale, nu tu. 
Transferul acesta poate fi îndeplinit numai aici. Vei sta în faţa 
unuia dintre aceste morminte şi vei rosti aceleaşi cuvinte pe 
care le-ai aflat de la mine. Bătrânul Tzaddik al Safedului plecă 
din spatele pietrei de căpătâi de la mormântul lui Ari. Acum 
trebuie să facem cale întoarsă, pentru ca eu şi Reb Caspi să 
începem călătoria sufletelor noastre. Urmaţi-mă. 

Reb Amrusi merse înaintea lor până în spatele Arcadei 
Satanei. 

— Tunelul, spuse Miriam. Lumina aceea! 

— O flacără puternică se vede în interior, spuse Y akov. 

Un răget animalic veni dinspre deschizătura luminoasă. 

Reb Amrusi îi văzu pe cei doi dându-se înapoi. 

— Sufletele voastre au fost mai receptive decât mă aşteptam, 
spuse el. Aţi absorbit mai multă cunoaştere decât intenţionam 
eu să vă ofer. Acesta e un lucru extrem de periculos, iar primul 
test stă să înceapă. Arătă intrândul licărind de sub Arcadă. Il veţi 
vedea pe Satana! 

Miriam şi Yakov se retraseră din calea norului sulfuros şi a 
flăcărilor care izbucniră din tunel. 


113 


— Cei doi îngeri ne vor arăta calea cea dreaptă? întrebă 
Miriam. 

— Yakov ţi-a povestit doar o parte. Din păcate, îngerii au 
plecat în urmă cu cincizeci de ani. Vreme de cinci mii de ani s-au 
îngrijit de sufletele care au trecut pe sub Arcadă, şi s-au 
împotrivit Satanei. Însă după trecerea celor şase milioane de 
suflete torturate în timpul Holocaustului, îngerii şi-au pierdut 
curajul. Credeau că Satana a reuşit să distrugă Casa lui Israel. In 
disperarea care i-a cuprins, îngerii s-au lăsat pradă voinţei 
stăpânului întunericului. Reb Amrusi făcu semn tânărului cuplu 
să înainteze. Trebuie să trecem pe sub Arcadă fără ajutorul lor. 
Ţineţi minte, Satana vă poate face rău doar dacă reuşeşte să vă 
convingă de faptul că binele este răul şi că răul este binele. O 
luă pe Miriam de mână. Yakov, ia-o de mână. Inchideţi ochii şi 
trageţi-vă gluga peste cap. Să nu vă uitaţi şi să nu răspundeţi 
niciunei voci, viziuni ori gând. Ţineţi-vă bine de mână! 

Prin mâna sa, în care o cuprinse pe cea a lui Miriam, Yakov 
simţi un val de castitate venind dinspre sfântul Tzaddik. O 
adiere liniştită înlocui căldura flăcărilor din tunel când intrară cu 
toţii în focul de sub Arcadă. 

Yakov se relaxă şi deveni încrezător în acea linişte 
desăvârşită. De câte ori de-a lungul vieţii ar fi putut vedea 
locaşul unor îngeri? Trase cu ochiul către partea stângă a 
Arcadei, însă nu văzu nimic. 

Sunetul paşilor pe care îi făceau pe pietriş răsuna puternic în 
mintea iui Yakov. Privi în jos şi văzu călcâiul lui Miriam în lumina 
roşiatică a unui foc din dreapta lui. De ce mergea desculţă? 

În adâncurile minţii sale, se auzea slab mesajul sfântului 
Tzaddik: „Inchide-ţi ochii!” 

Însă ochii lui Yakov se plimbară de-a lungul picioarelor goale 
ale lui Miriam, până la coapsele acesteia şi către fesele ei 
rotunde. Tânjea să-i sărute spatele pistruiat. Privea mişcarea 
muşchilor ei în timp ce mergea. Trage-i-o! Gândul acela îl 
dezgustă şi-l excită în acelaşi timp. Işi smulse privirea de la 
corpul ei frumos, privind către dreapta. ă 

Ca într-un şemineu, de-a lungul Arcadei ardea voios un foc. In 
mijlocul focului stătea un bărbat mic de statură, grăsuţ, purtând 
nişte pantaloni eleganţi şi o cămaşă cu mâneci scurte. Focul se 


114 


reflecta pe fruntea sa cu început de chelie. Obrajii săi rozalii şi 
grăsuni încadrau nasul lui mic şi ascuţit. 

— Da, eu sunt Satana! îi vorbi telepatic bărbatul de mică 
statură. Ştiu! Ştiu! Te aşteptai să fiu o bestie dezgustătoare. 
Majoritatea oamenilor se aşteaptă la asta. Râse vesel. Nu e 
chiar aşa. Nu sunt un monstru, aşa cum te-au făcut ceilalţi să 
crezi. Oamenii sunt cei încărcaţi de ticăloşie. Bărbatul îşi întinse 
mâinile durdulii. Se folosesc de mine pentru a găsi o explicaţie 
pentru tot răul din inimile lor. Nu eu l-am pus acolo. Dumnezeu 
a făcut asta. Satana îşi lăsă mâinile jos. Dumnezeu a închis 
răutatea în inima omului aşa cum m-a închis pe mine în această 
Arcadă. Dacă cei păcătoşi încă mai umblă pe pământ, asta e din 
vina lui Dumnezeu. Nu a mea. Dumnezeu a creat Cerul şi 
pământul şi toate vietăţile. Cel Atotputernic este responsabil 
pentru acţiunile lor, pentru dezgustătoarele lucruri pe care le 
fac. 

Yakov îşi întoarse privirea şi o găsi pe Miriam. Părul ei roşcat 
se revărsa peste umerii ei goi. Îşi ridică sânii, invitându-l să-i 
mângâie şi să-i sărute. Deschise gura, lingându-şi buzele. Yakov 
încercă să se îndepărteze, însă ea îl ţinea strâns de mână. 
încercă să-l sărute, arătându-şi părul pubian în V de sub 
pântecele rotund, fin. Oftă de plăcere. Sânii ei tresăriră şi ea-şi 
deschise gura şi mai tare. Îşi dorea ca ea să-l înghită. Dorea cu 
ardoare să se împerecheze cu ea. 

Prin negura stârnită de dorinţele sale arzătoare, Yakov abia 
dacă auzea strigătele sfântului Tzaddik: 

— Închide ochii, Yakov! Mergi! Mergi! Mergi! Mai avem încă 
puţin! 

Yakov se refugia în fantasmele erotice care parcă îl înecau. 
Ignoră cuvintele pe care le auzi, iar bărbăţia sa în erecţie îl 
făcea să-şi dorească s-o pătrundă pe Miriam, să o pună la 
pământ. Deveni din ce în ce mai enervat de strânsoarea mâinii, 
care îi distrăgea atenţia de la fantezia lui. 

Miriam îl strânse şi mai tare. Începu să-l tragă afară. 

Se auzi râsul vesel al Satanei. 

— Yakov, sexul este esenţial pentru creaţie. Dumnezeu a 
orânduit astfel lucrurile. E un lucru natural. Ceea ce a creat 


115 


Dumnezeu e un lucru bun. Fă-o! Stăpâneşte-o! Ce e natural este 
şi frumos. 

Yakov tremură imaginându-şi cum ar răspunde Miriam la 
erecţia lui. În acel moment, vântul aducător de ploaie care 
mătura colinele oraşului Safed îl lovi în plină figură. Erau în faţa 
Arcadei. 

Tzaddik îl scutură pe Yakov de umeri. Se uită în ochii tânărului 
bărbat şi văzu ruşinea de care fu cuprins acesta. 

— Tot ceea ce ai gândit ori simţit a fost lucrătura Satanei, 
adevăr mincinos. Da, sexul între doi oameni care se iubesc este 
frumos. Menirea lui este să lege pe vecie soţul şi soţia şi să 
continue lucrarea lui Dumnezeu. Să nu-ți fie ruşine de gândurile 
tale. Nimeni nu-şi poate ţine în frâu imaginaţia. Nu-i poţi spune 
minţii tale ce să gândească. Însă pentru acţiunile noastre, noi 
suntem responsabili. Liberul-arbitru reprezintă trecerea de la 
gând la faptă. În cele din urmă, cu toţii vom fi judecaţi după 
faptele noastre, iar nu după gânduri. 

Yakov se îndepărtă de sfântul Tzaddik. Se aplecă, punându-și 
mâinile pe genunchi, şi trase adânc aer în piept. Işi ridică 
privirea şi o văzu pe Miriam arătând spre ceva. Ştia că trupul pe 
care şi-l imaginase el exista sub hainele acelea. Vocea ei îl făcu 
să tresară. 

— Cine sunt aceia? 

Un şir lung de oameni se apropia de intrarea sub Arcadă. 
Coloana se întindea cale lungă, până în norii de dedesubt. 

— Sufletele acelea vin pentru a i se vinde Satanei, spuse 
Tzaddik cu voce şovăitoare. 

— Nu erau aici mai devreme, spuse Miriam. 

— Erau. Cu cât cunoaşteţi mai mult, cu atât mai mult rău veţi 
vedea. 

Yakov se îndreptă către oamenii care urcau colina. 

— Stai! îi ordonă Tzaddik. 

— Primarul Mazuz şi Simon Zaki sunt printre ei, spuse Yakov. 
Trebuie să-i scot de-acolo. 

— Nu poţi. În starea lor de acum nu sunt conştienţi de 
existenţa ta. Au venit din vrerea lor. Pot încă să facă distincţia 
între Bine şi Rău, între ce e drept şi ce nu. Omul a ştiut 
dintotdeauna care pot fi pedepsele lui Dumnezeu pentru 


116 


păcatele sale. Aceste reguli au fost rostite mai întâi de Noe, 
sculptate în piatră pe muntele Sinai şi reîntărite de prooroci şi 
înţelepţi. 

— Atunci, dacă omul a ştiut dintotdeauna asta, întrebă Yakov, 
de ce l-a ucis Cain pe Abel? De ce... se opri, descumpănit. Cum 
de poate face rău omul, când ştie ce e binele? 

— Satana i-a influenţat lui Cain judecata a ceea ce e bine şi ce 
nu. 

— Şi atunci de ce a suferit Abel de pe urma influenţei pe care 
a avut-o Satana? Cain a fost ucigaşul. 

— Abel n-a suferit. A murit. Dumnezeu l-a blestemat pe Cain 
să fie fugar pe pământ. 

Yakov se uită înapoi la Arcada Satanei şi îşi aminti cuvintele 
bărbatului bondoc care se afla în mijlocul flăcărilor: 

— Creaţia lui Dumnezeu nu e ea imperfectă dacă a permis 
existenţa Satanei? întrebă Yakov pe Tzaddik. 

— Creaţia devine perfectă prin însăşi existenţa Satanei. 
Stăpânul întunericului pune la încercare valorile omului. Fără 
existenţa lui, libertatea de a alege nu are nicio însemnătate. 

— Atunci existenţa Satanei este necesară? 

— Bineînţeles. Tocmai de aceea l-a creat Dumnezeu. Însă 
acum nu avem timp pentru astfel de discuţii. Reb Berel şi cu 
mine trebuie să ne începem călătoria în zorii zilei. Haideţi! 

Tzaddik îi conduse către vârful muntelui. Din când în când, 
Yakov şi Miriam se uitau în spate, spre şirul de suflete care intra 
sub Arcada Satanei. Simon Zaki şi primarul Mazuz se 
apropiaseră şi ei de intrare. 

Norii grei de furtună se adunară, învăluind oraşul. Ploaia şi 
vântul băteau cu putere dinspre vest. Cei trei trecură pe lângă 
liniile telefonice doborâte la pământ, ocolind alunecările de 
teren, şi ajunseră la drumul asfaltat. 

Trecând prin Piaţa Sabat, un om cu capul acoperit alergă spre 
ei, strigând: Intrarea în vechiul cartier a fost blocată de o 
alunecare de teren! 


117 


Luni 


— Rugăciunea de dimineață! Spuneţi rugăciunea de 
dimineaţă! Pristavul oraşului înainta pe vechile străzi şi alei, 
rotindu-şi huruitoarea din lemn. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 
vânt şi ploaie în această zi de vară. Nu uitaţi de rugăciunile de 
dimineaţă! Spuneţi rugăciunile de dimineaţă! Treziţi-vă şi 
mulţumiţi-i lui Dumnezeu prin rugăciunea de dimineaţă! 

Locuitorii oraşului se ridicau cu greu din pat şi recitau 
rugăciunile cunoscute, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru 
revigorarea sufletelor lor după odihna de peste noapte. 

Tzaddik Itzig Amrusi nu se odihnise deloc. Se pregăti toată 
noaptea pentru călătoria în care avea să pornească alături de 
sufletul lui Berel Caspi. Reb Caspi, susţinut de Miriam şi de 
Yakov, traversa Piaţa Sabat, târşâindu-şi picioarele. 

Sfântul Tzaddik deschise uşile din lemn ale Curţii Rabinilor şi 
le făcu semn să intre, indicând un scaun din centrul încăperii. 

— Ajutaţi-l să se aşeze pe scaunul acela. A sosit timpul. 

Fulgerul de afară lumină vitraliile clădirii, reflectând pe 
podeaua Curţii Rabinilor o paletă întreagă de culori. Berel se 
prăbuşi pe scaun, privind în gol. Braţele îi atârnau fără vlagă. 

Tzaddik Amrusi îi dădu lui Yakov o cheie mare din fier. 

— Încuie uşa de la intrare şi rămâi paznic în faţa ei. Nimeni nu 
trebuie să intre! 

— Da, domnule! răspunseră Yakov şi Miriam. 

— Sufletele noastre vor călători cale lungă. Vom fi legaţi de 
corpul nostru prin fire subţiri de argint. În cazul în care trupurile 
noastre vor fi mişcate, firele se vor rupe, iar sufletele noastre 
vor fi pe veci pierdute. 

Yakov şi Miriam se înclinară şi părăsiră încăperea. Ajunşi 
afară, încuiară uşile. 

Tzaddik Amrusi rosti cu voce scăzută o rugăciune, cerând 
ajutor ceresc, apoi se îndreptă către raftul de cărţi din spatele 
celor douăsprezece scaune ale rabinilor. Scoase una din copiile 


118 


dialogurilor cu îngerul său personal şi o deschise la pagina pe 
care era desenată o mână de mărime naturală. Pe fiecare deget 
erau scrise litere ebraice şi numere. In centrul palmei era 
desenat un ochi, din cuvinte şi numere. Tzaddik făcu o 
plecăciune în faţa portretului lui Ari şi se dădu trei paşi înapoi. 
Luă două dintre cele mai mari şaluri de rugăciune şi mai trase 
un scaun în faţa lui Berel Caspi. Puse unul din şaluri pe Berel, 
acoperindu-l în întregime. Rabinul nu se mişcă deloc. 

Tzaddik se înveli şi el cu cel de-al doilea şal şi spuse o 
rugăciune. 

— Doamne, rogu-Te, du-ne în această călătorie dificilă pe 
drumul cel bun, căci noi suntem doar nişte oameni. 

Scoase din buzunarul său un mic săculeţ în care se afla praful 
pe care îl strânse de pe Sfântul Altar vreme de cincizeci de ani. 
Desfăcu legătura şi împrăştie praful, formând un cerc în jurul 
celor două scaune. Aflându-se amândoi în interiorul cercului, 
strânse la gură săculeţul şi îl puse în buzunarul lui Berel. Trase 
scaunul mai aproape de Berel, astfel încât genunchii lor să se 
atingă. Puse cartea pe podea, între picioarele lor, şi o deschise 
la pagina desenului cabalistic al palmei. 

— Berel Caspi, spuse sfântul Tzaddik. Soarele stă să răsară. A 
sosit timpul. Răspunsurile pe care le cauţi nu le vei găsi în 
mintea ta. Cu degetele sale osoase împinse fruntea lui Berel, 
ridicându-i capul. Berel, ieşi din ascunzătoare! Haide! Vom căuta 
răspunsurile împreună. 

Chipul lui Berel exprima deznădejdea. Ochii săi se deschiseră 
la primele raze de soare ce pătrundeau în sală prin vitralii. ÎI 
privi pe Tzaddik şi spuse: 

— Nu vreau să merg nicăieri. Nu vreau să mai caut nimic, te 
rog. Lasă-mă să mor. 

— Nu! Ai de îndeplinit o sarcină deosebită. 

Berel râse trist. 

— Când toţi credeau că zac inconştient în pat, eu mă 
ascundeam de ei şi mă gândeam... mă gândeam... mă 
gândeam. Viaţa mea s-a sfârşit. De ce să mai încerc să fac bine? 
Dumnezeu ne-a abandonat. Nimic nu mai are niciun sens. Nicio 
direcţie. Viaţa nu mai are nicio însemnătate. Moartea e cea mai 
uşoară alegere. 


119 


— Greşeşti! spuse Tzaddik. 

— Gândirea mea e limpede. Văd peste tot în lume cum cei ce 
fac rău sunt răsplătiți. Oamenii răi şi meschini devin puternici şi 
respectaţi. Trăiesc în tihnă; fură de la cei săraci. Cel umil şi 
mărinimos este luat în râs şi dat la o parte. Mulţi dintre cei care 
văd asta sunt nemiloşi. lar rugăciunile nu ajută cu nimic. Berel 
se îndreptă în scaun şi-l privi de sus pe Reb Amrusi. Şi asta nu 
se întâmplă doar în Safed sau în Israel. Asta se întâmplă peste 
tot în lume, atât guvernelor, cât şi oamenilor. Îşi lovi pieptul cu 
pumnii. Cum pot eu vorbi despre răsplata din Ceruri, când 
cuvântul lui Dumnezeu nu are valoare aici, pe pământ? 

Berel îl privi pe bătrân, aşteptând un răspuns, însă nu veni 
niciunul. 

— În Tora scrie că cei care respectă Legea vor primi ploaia 
atunci când aceasta trebuie să vină, spuse Berel. Că vor fi fertili, 
se vor înmulţi şi vor fi răsplătiți! Nu e adevărat. Cei care au mai 
mulţi copii sunt mai degrabă expuşi sărăciei! Cei care înţeleg 
adevărata însemnătate a cuvântului lui Dumnezeu sunt abuzaţi! 
Şi mai sunt şi cei care folosesc Legea pentru a se folosi de 
ceilalţi! Berel îşi împreună palmele şi suspină. Se lăsă iarăşi pe 
spate, dând din cap. Dacă cea mai importantă obligaţie a omului 
este să fie lipsit de păcate, atunci lasă-mă să mor acum! Te rog! 
În numele părinţilor mei şi al părinţilor acestora. Căci sunt la un 
pas de încălcarea Legii. 

— Nu i-ai pomenit pe Michael şi pe Gabriella, spuse bătrânul 
Tzaddik. 

— Ei au fost cei norocoşi. Prin moarte, au scăpat de iadul de 
pe acest pământ. Lasă-mă să mor înainte de a vorbi împotriva 
lui Dumnezeu în mod public. Te rog, Reb Amrusi! 

— Este alegerea ta, spuse Tzaddik. Hotărârile pe care le iei 
de-a lungul vieţii se adaugă ori se scad valorii pe care îl avea 
sufletul lipsit de cusur pe care l-ai primit de la Dumnezeu. 

— Vrei să-mi păstrez sufletul lipsit de pată pentru a putea 
trece la următoarea treaptă a vieţii? Ca să nu mă mai întorc pe 
acest pământ într-un alt corp? Nici aici nu vreau să mă întorc. 
Însă dacă voi continua să trăiesc, voi pângări sufletul acesta 
neprihănit. Gura lui Berel începu să tremure. Nu mai vreau să 
trăiesc această viaţă. Oftă. Nu-L mai iubesc pe Dumnezeu, mă 


120 


tem de El. Prefer uitarea sufletului meu şi nu suferinţa şi 
durerea de pe acest pământ. Nimic nu mai are rost. Pentru 
prima dată ca adult, pe obrajii lui Berel Caspi şiroiră lacrimi. 
Corpul lui mare era scuturat de un plânset sfâşietor. l-am făcut 
rău soţiei mele. Prietenii mei cei mai apropiaţi mă dispreţuiesc. 
Numele familiei mele este făcut de ocară, iar locuitorii oraşului 
cred că sunt nebun. Fiul meu şi Gabriella au devenit subiect de 
glumă din pricina acelor invitaţii pe care le-am făcut. Işi luă 
capul în mâini. Unde e Dumnezeu atunci când am nevoie de El? 

— Cu tine, răspunse Tzaddik. 

— De ce nu m-a oprit? 

— Pentru că asta a fost vrerea lui de la bun început. Căsătoria 
aceasta trebuie să aibă loc. A 

Berel se mişcă înainte şi-napoi în scaun. Işi trecu degetele 
prin barbă. Sângele din obraji îi pieri şi îl privi ţintă pe bătrânul 
din faţa sa. 

— Fiul meu e mort, şopti el. Gabriella e moartă şi ea. Oamenii 
cred că sunt nebun, însă auzind lucrurile pe care le spui, aiurind, 
despre nunta lor, mă face să cred că tu eşti cel nebun. 

Lumina din ochii lui Tzaddik deveni mai intensă. 

— Berel, rosti el cu voce profundă, convingătoare, gândeşte- 
te la viaţa ta ca la un om care intră la cinema în mijlocul unui 
film. Actorii se mişcă încoace şi-ncolo. Unii râd, alţii plâng. 
Cântă, strigă, fac dragoste şi război. La început, nimic nu pare 
să aibă noimă. Cu toate acestea, te aşezi şi începi să urmăreşti 
ceea ce se întâmplă pe ecran, chiar dacă ţi se pare ciudat ce 
vezi, însă având încredere în regizorul filmului. Ştii cu siguranţă 
că la un moment dat totul va avea sens. Şi mai ştii că fiecărui 
actor i-a fost desemnat un rol de către regizor. Insă au libertatea 
de a-l juca aşa cum vor ei. Dacă îşi joacă bine rolul, vor primi 
altele, la un alt nivel. Bătrânul Tzaddik se aplecă în faţă. 
Uitându-se în ochii lui Berel, se adresa sufletului acestuia. Viaţa 
poate fi comparată cu acel film. Ai început să faci parte din ea 
când deja începuse pentru alţii. Totul ţi se pare confuz. Dacă ai 
fi cunoscut cum a început totul, sau cum are să se sfârşească, 
atunci totul ar fi fost perfect. 

— Suferinţa. De ce atât de multă suferinţă? Dacă mi-ai spune 
că fiul meu a încălcat Cuvântul Legii în secret, n-aş putea 


121 


accepta asta. Însă fără putinţa de a-i cerceta sufletul, n-aş putea 
spune asta cu siguranţă. Am privit neputincios cum trupul unui 
bărbat atletic, de un metru şi optzeci şi doi de centimetri, s-a 
făcut numai piele şi os! Dacă Dumnezeu a hotărât că Michael 
trebuia să moară, pot accepta lucrul acesta. Însă pentru ce a 
trebuit să sufere? La ce i-a folosit un an de tratamente 
dureroase? Berel îşi lovi din nou pieptul cu pumnii. Eu sunt un 
simplu om. Nu l-aş lăsa nici pe cel mai rău om de pe pământ să 
sufere astfel! De ce a făcut Dumnezeu asta? 

— Tocmai pentru că eşti un simplu muritor nu poţi înţelege 
asta. Insă eu îţi pot arăta. Işi deschise larg ochii. Pupilele sale 
dilatate radiau o lumină care îl cuprinse pe Berel Caspi. 

— Aminteşte-ţi din ce-ai fost plămădit, spuse Sfântul Tzaddik. 
O putredă sămânță. Ţine minte că te vei veşteji. Eşti doar ţărâna 
pământului. Cunoaşte-l pe cel în faţa căruia sufletul îţi va sta. 
Cel Atotputernic, Dumnezeu! 

O mulţime de fulgere trăsniră deasupra şi în jurul clădirii. 
Tunetele zguduiră geamurile vechii clădiri de piatră, îndoind 
spre interior cadrul de fier. Berel Caspi, hipnotizat de ochii 
strălucitori ai bătrânului Tzaddik, auzea doar vocea acestuia. 

— la mâinile mele şi apleacă-ţi capul, spuse Reb Amrusi, 
întinzând braţele. 

Berel făcu întocmai. 

— Berel, spuse Tzaddik. Priveşte cartea deschisă la picioarele 
noastre. Uită-te la mâna aceea. Citeşte scrisul o dată cu mine. 

Cu capetele plecate, cei doi citiră cuvintele misterioase 
împreună. Un zumzet umplu marea încăpere. Tzaddik ţipă, 
acoperind zgomotul puternic. 

— Berel, concentrează-te asupra ultimelor cuvinte din centrul 
ochiului din palmă! 

Berel simţi degetele osoase strângându-le din ce în ce mai 
tare pe ale sale. Camera care începuse să se învârtă în jurul lor 
îi atrase atenţia. Începură şi ei să se mişte în direcţia opusă, iar 
Berel îşi aminti de imaginea unei roţi în interiorul altei roţi, pe 
care o descrise profetul lezechiel. 

— Priveşte ceea ce scrie în mijlocul palmei, strigă Tzaddik. 


14 În original, fragment din Talmud (n. tr.). 


122 


Din ochiul palmei răsări lumină, tot mai puternică. Un vuiet 
umplu urechile lui Berel. Vru să le acopere, însă strânsoarea 
bătrânului era extrem de puternică. Presiunea formată în jurul 
său îl făcu pe Berel să respire cu greu. Deschise ochii şi văzu 
corpul bătrânului, strângând cu putere mâinile sale. Întoarse 
privirea către dreapta şi recunoscu sufletul lui Tzaddik într-un 
car de aur. Berel simţi că şi corpul lui era ţeapăn, iar sufletul se 
ridică pentru a se alătura bătrânului. 

Carul începu să se mişte cu rapiditate prin spaţiul amplu, 
infinit. 

— E aceasta una din lumile existenţiale despre care am 
învăţat din Cabala? întrebă Berel. 

— Ai fost ales pentru a îndeplini un lucru foarte important 
pentru acest pământ. Va trebui să-l îndeplineşti din propria ta 
voinţă. 

Berel îl privi pe învățătorul său şi îşi dădu seama că e unul din 
cei treizeci şi şase de bărbaţi ai dreptăţii. Făcu o plecăciune. 

— Aşa e, spuse ltzig Amrusi. Cu mult timp în urmă, sufletul 
meu a făcut şi el această călătorie. De data asta însă nu mă voi 
mai întoarce. 

Berel realiză că îşi vorbesc prin telepatie, înțelegând tot ce 
gândesc. 

— Nu vreau să mă consideri înlocuitorul tău! Locuitorii 
oraşului au nevoie de tine mai mult decât oricând! 

— Crezi în Dumnezeu? întrebă Tzaddik. 

— Ceea ce vrei e un lucru imposibil! 

— Crezi în Dumnezeu? 

— Nu-L pot nega. Dar mi-am pierdut credinţa în grija pe care 
o poartă umanităţii. 

— Dacă vei trece de acest test, vei afla că nu e aşa. Marele 
Tzaddik arătă în faţă. Acolo este prima încercare la care vei fi 
supus. 


123 


15 


La o oră după ce încuiaseră uşa de la intrarea în clădirea 
Consiliului Rabinic, Yakov şi Miriam se adăpostiseră de ploaia 
terifiantă sub portic. 

— Asta a fost cea mai bună cină pe care am luat-o vreodată, 
spuse Yakov, mâncând ce mai rămăsese dintr-un ou fiert. 

— În primul rând, a fost micul dejun, spuse Miriam, râzând. Şi 
sunt sigură acum că n-ai putea face diferenţa dintre mâncarea 
cu adevărat gustoasă şi cea groaznică. li dădu un şerveţel şi luă 
coaja goală. In al doilea rând, n-o să mănânci decât pâine şi ouă 
fierte până mâine-seară pentru că toată lumea se ocupă de 
pregătirea mâncării pentru ceremonie. Fetele fac reţete despre 
care n-am auzit în viaţa mea: pui umplut cu seminţe de pin, 
mere şi curmale, salate şi sosuri din condimente exotice. 

— Sună bine, spuse Yakov. 

— Şi băieţii sunt de acord. Gustă din toate mâncărurile. 

— Deci n-o să moară de foame. 

— l-am pus să care de colo-colo lăzi şi să facă puţin curat. Au 
conectat un sistem audio la reţeaua şcolii şi acum mai şi 
dansează. 

— Dansează singuri? 

— Cu fetele. Dacă află Gorman, se va folosi de asta în 
confruntarea sa cu Reb Berel. 

Părul ei roşcat, ochii verzi şi buzele cărnoase îl înnebuneau pe 
Yakov, şi vru să o sărute, dar îşi aduse aminte cu ruşine de ceea 
ce îşi imaginase când au trecut pe sub Arcadă. Insă cuvintele pe 
care i le adresase Reb Amrusi: „Vei fi judecat pentru ceea ce 
faci, nu pentru ceea ce gândeşti” îl făcură să-i mulţumească lui 
Dumnezeu, pentru că nu putea să-şi ia gândul de la imaginea 
corpului ei. 

— Yakov, mă asculţi? întrebă Miriam. La începu m-am gândit 
să separ fetele de băieţi, să-i pun să lucreze în capete diferite 
ale încăperii. Apoi, nu ştiu pentru ce motiv, mi s-a părut mai 
corect să-i las împreună. 

— Oare vor fi toate gata în timp util? 


124 


— Trebuie. Miriam arătă marile porţi de la intrarea în clădirea 
consiliului. Înăuntru ce se întâmplă? 

— M-am suit pe jgheabul acela şi m-am uitat pe fereastră. 
Reb Berel şi Reb Amrusi sunt în continuare faţă în faţă, privind 
în podea. Nu e nicio mişcare. Trebuie să mai aşteptăm. 

XXX 

Aflându-se lângă Itzig Amrusi, Berel văzu orizontul de lumină 
care împresura Cerurile - un râu de cristale de foc. Fiecare 
latură a acestor minunate cristale reflecta toate culorile 
spectrului şi chiar mai mult. 

Se puteau vedea şi reflexiile unor ciudate forme ori ale unor 
frumuseți fără margini. 

— Acum va începe prima încercare, spuse Tzaddik. 

Carul lor înaintă către nimbul orbitor, trecând prin cristalele 
de foc. Berel nu simţea nici frig, nici căldură, însă îşi văzu 
imaginea reflectându-se în cristale, de fiecare dată în diverse 
forme şi culori. Se simţi înaintând prin eternitate, cercetat şi 
evaluat. 

Dintr-odată, râul de cristale rămase în urma lui. Carul 
străbătea iarăşi întunericul. 

— Ai trecut cu bine de acest prim test, vom trece la al doilea, 
spuse bătrânul Tzaddik. 

— Cu ce scop trec prin aceste încercări? 

— Ca să îţi poţi duce la bun sfârşit misiunea ta pe pământ. 

— Ar fi mai bine dacă i-am pune capăt aici. Sunt un fricos. Nu 
vreau să mă întorc la oamenii cărora le-am făcut rău. 

— Cred că ar fi mai înţelept să afli pentru ce ai fost ales. 
Tzaddik îi făcu semn lui Berel să se întoarcă. Uită-te în spatele 
tău. Gândeşte-te la orice persoană ori loc pe care îl cunoşti bine. 

Berel îşi imagină Consiliul Rabinic. Văzu corpul lui uriaş stând 
în faţa lui Itzig Amrusi, amândoi fiind aplecaţi în faţă, privind 
desenul mistic al palmei, având mâinile şi capetele unite. Îi văzu 
pe Miriam şi pe Yakov în afara clădirii. Păreau fericiţi şi 
îndrăgostiţi. 

— li pot vedea pe Michael şi pe Gabriella? 

— Mirele şi mireasa s-au pregătit de nuntă. 

Berel vru să-l mai întrebe ceva pe Amrusi, însă şi-o imagină 
pe soţia sa, şi o văzu pe aceasta vorbind cu Samael Gorman. 


125 


Yona era albă la faţă şi secătuită de puteri, însă Berel se bucură 
să o vadă stând pe picioare. 

— Nu ştiu unde e soţul meu, spuse Yona. Şef-rabinul l-a 
chemat pe Berel la el cât mai repede cu putinţă, iar Berel s-a 
dus. 

— Ştiţi cumva unde s-au dus? întrebă rabinul Gorman încă o 
dată. 

— Yakov Davis şi Miriam Halpern l-au ajutat să meargă înspre 
Consiliul Rabinic. Yona Caspi trase adânc aer în piept. De ce 
face toată lumea pregătiri pentru... Se întoarse, plângând. 

Samael Gorman deveni serios. 

— Mă iertaţi, doamnă Caspi. Sunt foarte ocupat pentru 
moment. Şef-rabinul Amrusi a decretat ca toată lumea să ajute 
la pregătirea acestei căsătorii. Cu toţii sunt obligaţi să participe. 
Sunt nevoit să vă părăsesc pentru moment, sunt foarte multe 
lucruri de care trebuie să mă ocup. Nu vă faceţi griji în privinţa 
lui Berel. 

Îl voi găsi. 

În faţa casei soţilor Caspi, Samael Gorman se întâlni cu una 
dintre fetele de la Seminar. 

— Te rog să o găseşti pe Miriam şi să o trimiţi la mine cât mai 
degrabă, spuse el. 

Merse către biroul său fredonând bucăţi din cântecele la 
modă. 

— Mergi să vorbeşti cu Gorman, îi spuse Yakov lui Miriam. 
Trebuie să ştim ce are de gând. Eu voi rămâne aici, să păzesc 
intrarea. 

Miriam intră în şcoala Yeshiva nesigură şi bănuind că avea să 
se întâmple ceva rău. Bătu la uşă şi-l auzi pe Samael Gorman 
spunându-i să intre. Făcându-şi curaj, intră în cameră. 

Când Gorman se întoarse de la fereastră, Miriam se clătină pe 
picioare. Era înconjurat de o aură densă, neagră. Puse mâna pe 
mânerul uşii pentru a ieşi din birou, însă, la fel de repede 
precum pisica ar prinde o pasăre, Gorman traversă biroul şi 
baricadă uşa, apropiindu-şi faţa de a ei. Aura înfiorătoare şi 
respiraţia urât mirositoare îi provocau repulsie. 

Neştiind de efectul ameţitor pe care îl producea gura lui, 
Gorman vorbi cu o voce caldă şi binevoitoare: 


126 


— Pregătirile pentru nuntă decurg conform aşteptărilor? 

— Da, spuse Miriam înghițind în sec. Incercă să se dea înapoi, 
însă el o urmă îndeaproape. 

— Spune-mi ce s-a făcut până acum. 

Miriam încercă să scape de imaginea respingătoare a 
bărbatului. 

— Am trimis un grup de băieţi la Seminar, pentru a ajuta la 
mutarea lăzilor de fructe şi la căratul sacilor de cartofi şi ceapă. 
Unele fete au venit aici, la şcoală. Îi vor ajuta pe băieţi la gătit. 

— l-am auzit, spuse rabinul Gorman. Cântă şi dansează 
împreună, fetele cu băieţii. 

— Muncesc, zise Miriam. 

— Yakov e cu Reb Amrusi? 

Speriată de aura lui neagră, Miriam scăpă fără să vrea 
răspunsul la întrebarea aceasta. 

— Da... îşi dădu seama îndată şi vru să retragă spusele ei. 

Pe acelaşi ton moale, Gorman întrebă: 

— De ce aţi mers voi doi cu cei doi rabini la Consiliul Rabinic? 

— Nu trebuie să fie deranjaţi! strigă Miriam. 

Gorman o apucă de încheieturi. 

— Ce fac? mârâi el. 

Miriam reuşi să-şi smulgă mâinile din strânsoarea lui Gorman 
şi se dădu înapoi, însă el o urmări, vorbind din ce în ce mai tare. 

— E periculos pentru Reb Berel să stea lângă un om la fel de 
nebun pe cât e Amrusi. Berel Caspi e bolnav. Tocmai am stat de 
vorbă cu soţia lui. Vrea să vină acasă la ea! 

— Nu acum! strigă Miriam, dând din cap. Nu pot fi deranjaţi! 

Samael Gorman o apucă de umeri pe Miriam, împingând-o 
către perete. 

— Spune-mi ce fac acolo sau vei avea de suferit! 

Miriam se uită cu ură la el, însă nu văzu mâna care se 
apropia. O lovi cu putere peste ambii obraji, făcându-i capul să 
se clatine. 

Miriam îşi acoperi faţa cu mâinile. Îşi veni repede în fire. 

— Nu te vei apropia de Consiliul Rabinic! strigă ea, ieşind 
repede pe uşă. 


127 


Gorman ieşi după ea, însă văzu un grup de băieţi coborând pe 
scări. Se întoarse iute în birou şi se aşeză pe scaun. Ce-or fi 
făcând nemernicii ăia? 

Scoase o cheie din buzunarul interior al hainei şi descuie 
ultimul sertar al biroului, privind cu dragoste şi frică manuscrisul 
de Cabala. Îl ridică cu blândeţe. Mângâie vechile legături lucrate 
manual din piele. 

— Am plătit scump pentru tine, spuse el, amin- tindu-şi de 
primul drum către Arcada Satanei. 

Cu cât se apropia mai mult de Stăpânul întunericului, cu atât 
mai puternic devenea şi el. începu negocierile fără nicio ezitare, 
dăruindu-şi sufletul pentru puterea pe care o dobândise. Ştia 
încă de la început ce voia. Îl întrebase pe Satana: „Câţi rabini au 
venit la tine?“ Numărul pe care îl pomeni Satana era 
impresionant. Pentru a-şi confirma spusele, Satana scosese din 
focurile iadului câţiva dintre rabinii aceştia. Insă, chicoti 
Gorman, Satana fusese de acord că niciunul nu se compara cu 
Reb Samael Gorman. 

Gorman îmbrăţişă manuscrisul conţinând secretele Cabalei pe 
care îl primise de la Satana. 

— Am nevoie de mai multă putere pentru a-i termina pe şef- 
rabin şi pe discipolii lui! Îi voi duce din nou la Arcada Satanei pe 
Zaki şi pe Mazuz şi o să cer mai mult. 

XXX 

Îndată ce ajunse sub porticul de la intrarea în clădirea 
Consiliului Rabinic, Miriam îi povesti lui Yakov confruntarea din 
biroul lui Gorman. 

— Dacă va încerca să intre cu forţa 
sufletele rabinilor sunt departe? 

XXX 

Carul de aur înainta prin întunericul veşniciei către un tunel 
de gheaţă albastru. 

Berel îşi întoarse privirea de la ceea ce se întâmpla jos. 

— Ce plănuieşte Reb Gorman? 

— Pentru el, studiul Cabalei este foarte periculos, spuse 
bătrânul Tzaddik. Nu avem vreme acum să ne interesăm de 
planurile sale. Priveşte! 


A 


năuntru, în timp ce 


128 


Carul se opri la intrarea în tunelul albastru. Berel avu senzaţia 
că cineva se uita la sufletul lui, deşi tunelul părea să fie gol. 

— Vei fi judecat după răspunsurile tale, spuse o voce divină. 

Berel îl căută pe Reb Amrusi, însă sfântul Tzaddik dispăruse. 
Avea să fie supus unui interogatoriu singur fiind şi i se făcu frică. 

— Berel Caspi, răsună puternic vocea, ce ai aflat? 

Berel se întoarse din nou în căutarea lui Reb Amrusi, însă în 
jurul său nu era decât întuneric, în faţa lui doar tunelul albastru, 
şi întrebarea aceasta, care-i ardea în inimă. Mintea îi alunecă în 
trecut, către primele zile de şcoală. Trecea prin nenumărate 
experienţe. Se gândi la lecţiile despre Biblie pe care i le 
dăduseră părinţii şi bunicii lui. Încercă apoi să pună ordine în 
studiile sale de la şcoală, de la universitate şi de la Yeshiva. i 
trecură prin minte şi învăţăturile lui Reb Amrusi cu privire la 
Cabala, însă nimic din tot ce învățase nu reuşea să-i ofere 
răspunsul la această întrebare. Poate că era vorba despre toate 
cunoştinţele pe care şi le însuşise, dar cum putea să exprime 
unicitatea tuturor acelor informaţii? Conceptul de unitate îi 
gonea prin minte. 

| se strânse în inimă răspunsul, însă durerea şi furia provocate 
de moartea lui Michael şi a Gabriellei îl sufocă. 

li era prea greu să nu rostească adevărul acesta. Îşi strigă 
durerea, lăsând răspunsul să iasă din inima lui. 

— Am aflat că Dumnezeu EXISTA! Lacrimi îi şiroiră pe obraji şi 
se sprijini de car, conştient fiind că ochii nevăzuţi îi cercetează 
sufletul, citind tot ce-i în el. Vreau să auzi ce e în inima mea! 
strigă el. Dumnezeu nu este drept! 

Ştia că ochii aceia văzură asta în sufletul lui, şi o auziră, însă 
nu veni niciun răspuns. 

Vocea divină puse cea de-a doua întrebare: 

— Pe cine ai ajutat? 

Berel se simţi obosit, gata să cedeze. Îşi aminti vizitele pe 
care le făcea în copilărie celor bolnavi şi bătrâni alături de tatăl 
şi de bunicul său. Pe timpul războaielor, le distribuise hrană şi 
haine atât arabilor, cât şi evreilor. Doctorii susţinuseră că el a 
fost cel care i-a salvat pe cei doisprezece copii al căror autobuz 
a fost ţinta unui atac terorist, oferindu-le primul ajutor şi 
transportându-i de urgenţă la spitalul din Safed. lară şi iară, 


129 


căută răspunsul corect la această întrebare, însă găsi că nu-l 
poate afla. Işi aminti şi de cazurile în care cei care beneficiaseră 
de pe urma ajutorului său nu fuseseră conştienţi de asta. 

Berel era conştient de faptul că ochii ascunşi în tunel puteau 
să-i citească gândurile. Işi întoarse către sine toate amintirile, 
examinând rezultatul tuturor faptelor sale. Toate îi relevau 
acelaşi lucru. 

— Cât de egoist am fost. Eu am fost cel care a beneficiat cel 
mai mult de pe urma faptelor mele. Întotdeauna m-am simţit 
mai bine decât cei pe care i-am ajutat. Privi în tunelul alb- 
albastru care lumina tot mai puternic. Secătuit de puteri, încercă 
să-şi recapete integritatea morală pentru a răspunde. Cel pe 
care l-am ajutat cel mai mult de-a lungul vieţii sunt eu însumi. 
Işi plecă încet capul. Imi e ruşine. 

Berel simţi cum îşi recapătă puterea. Itzig Amrusi se afla din 
nou lângă el. Carul începu din nou să se mişte, intrând în tunel. 
Se găsi înconjurat de chipuri familiare, ştiind în mod instinctiv 
cine erau. Avram, Isaac, lacov şi cei doisprezece fii ai săi, alături 
de Sarah, Rebecca, Rachel şi Leah. ÎI priveau şi Moise, fraţii şi 
surorile acestuia. 

Berel îşi recunoscu părinţii şi bunicii şi încercă să sară din car, 
însă bătrânul Tzaddik nu-l lăsă. 

— Data viitoare când vei face această călătorie, vei putea să-i 
vizitezi. 

— Dar sunt întregi, strigă Berel. Trupurile lor sunt întregi! Se 
întoarse pentru a-i vedea mai bine. Am văzut cu ochii mei cum 
soldaţii sirieni i-au târât pe tatăl şi pe bunicul meu prin Piaţa 
Sabat. l-au făcut bucățele şi i-au dat hrană câinilor. 

— Trupurile lor au murit în Safed. Tu vezi acum sufletele lor. 

Carul ieşi din tunel, îndreptându-se către o uriaşă formaţiune 
de nori. Valurile de ceaţă care se ridicau dezveleau elementele 
diafane ale unei arhitecturi deosebite. 

— Este acela Raiul? întrebă Berel. 

— Este un tărâm interimar, răspunse bătrânul Tzaddik. O 
anticameră către împărăţia lui Dumnezeu. 


130 


16 


Soarele apuse dincolo de colinele Galileei, iar călătoria celor 
două suflete ale rabinilor încă nu se terminase. Asupra oraşului 
Safed se năpusteau iarăşi nori cenuşii. Ploaia, cu tunetele şi 
fulgerele ei, lovi oraşul de multe ori de-a lungul zilei. Miriam şi 
Yakov se adăpostiră din nou sub porticul de la intrarea în 
Consiliul Rabinic. 

— Se întunecă, spuse Miriam. 

— Mi-am amintit, zise Yakov. M-am gândit la asta toată ziua. 
Mi-am adus aminte expresia întunecată care a traversat chipul 
lui Gorman atunci când Simon Zaki a menţionat numele 
donatorilor. 

— Ţin minte şi eu. Ar trebui să vedem ce l-a supărat într-atât 
de tare pe Gorman. Poate că a născocit toată povestea asta. 

— Asta ar însemna că e de-a dreptul nebun. 

— Gorman e răul întruchipat, dar nebun nu e, spuse Miriam. 
Aura negativă din jurul lui dovedeşte lucrul acesta. Oamenii de 
teapa lui cred că sunt mult prea inteligenţi pentru a putea fi 
prinşi pe picior greşit. Dacă ar fi să devină şef-rabin, ar avea 
puterea şi autoritatea care i-ar putea permite să ţină ascuns 
caracterul său malefic şi să facă orice va pofti. Vreau să văd 
dacă merg liniile de telefon. 

— Dacă reuşeşti să faci legătura cu o linie externă, află de ce 
a plecat Gorman din lerusalim. Acela este centrul mondial de 
studiu al Bibliei. La cât de ambițios e, ar fi trebuit să rămână 
acolo, dacă ar fi putut. 

— M-am gândit şi la asta, spuse Miriam întorcându-se, şi dădu 
să plece. 

— Stai! _ 

Yakov se apropie de ea. li dădu gluga jos, îşi puse mâinile în 
jurul ei şi o sărută pe buze. Miriam răspunse şi ea la fel. 

— Mă scuzaţi! Mă scuzaţi, strigă Micul Yossi de la baza 
scărilor. Stătea în ploaie, acoperit din cap până-n picioare de o 
haină de ploaie cu câteva numere mai mare. 

Miriam şi Yakov râseră văzându-l. 


131 


— Nu e un lucru foarte bun ce faceţi voi, spuse băiatul. 

Miriam, ai fost chemată la bucătărie. 
XXX 

Samael Gorman mângâia cartea roasă de vreme despre 
Cabala, iar Simon Zaki se aplecă şi el peste birou pentru a 
atinge manuscrisul misticilor. Ochii lor scânteind de bucuria pe 
care le-o pricinuia puterea dobândită se întâlniră pentru câteva 
clipe. Amândoi îşi doreau cu nerăbdare să-şi folosească noile 
puteri. 

— Voi avea grijă ca beţivul să-şi îndeplinească treaba, spuse 
Zaki. 

— Ne vedem în biroul lui, zise Gorman, privindu-l pe Zaki 
ieşind din birou. 

Fusese atât de uşor pentru el să-i convingă să se vândă 
Satanei. Probabil că ar fi făcut-o şi fără ajutorul lui, însă 
Stăpânul întunericului îi spusese că e meritul său. Incuie cartea 
în sertarul de jos al biroului, luă sticla de whisky şi se duse către 
fereastră. Simţindu-se un om renăscut, ridică sticla în cinstea 
Satanei. 

Văzându-l pe Micul Yossi venind în fugă către Yeshiva, 
Gorman îmbrăcă iute haina de ploaie, băgă sticla de whisky în 
buzunar şi ajunse la intrarea principală la timp pentru a se 
întâlni cu Yossi. 

— Unde e Miriam Halpern? întrebă Gorman. 

— M-am întâlnit cu ea pe stradă acum câteva minute. 

— Du-te şi joacă-te, fiule, spuse Gorman, mângâindu-l pe cap 
pe Micul Yossi. 

leşi repede pe uşă, cobori treptele şi păşi în ploaie, simţindu- 
se în elementul său. 

Un fulger lumină cerul, făcând-o vizibilă pe Miriam, care se 
apropia în grabă, cu capul în jos. Văzând-o, Gorman intră pe o 
alee de lângă şcoală, ascunzându-se în umbră. 

În intervalele dintre tunete, Miriam auzi gemetele de durere 
ale cuiva de pe alee. O nouă descărcare electrică lumină silueta 
rezemată de ziduri. 

— Ai păţit ceva? întrebă Miriam. Pătrunse în umbra aleii şi 
întinse mână către persoana respectivă. Pot să te ajut cu ceva? 


132 


Samael Gorman se întoarse şi o lovi pe Miriam în piept cu 
cotul, împingând-o către celălalt zid. 

Fulgerele începură să se înteţească, iar tunetele acopereau 
strigătele ei disperate. Ochii lui Gorman se înroşiră, gata să-i 
iasă din orbite. Muşchii gâtului i se încordară ca nişte cabluri de 
oţel şi-şi descleştă dinţii, împingându-şi bărbia în faţă. Miriam fu 
doborâtă de duhoarea aurei întunecate a lui Gorman. 

Gorman se mişcă precum o bestie, apucând capul lui Miriam 
cu ambele mâini, înfigându-şi degetele în orbitele ochilor. 

— Ce ai de gând să faci, târfo? 

Miriam ţipă, rugându-se ca totuşi cineva să-i vină în ajutor. 
Gorman rosti cuvinte ciudate, imobilizând încheieturile şi 
muşchii lui Miriam, prizonieră în propriul ei corp. Apropierea lui 
Gorman de chipul ei o făcu să intre în panică. 

— Nu-mi plac fetiţele. În special cele care pretind că au 
cunoştinţe în domenii rezervate bărbaţilor. Gorman îşi luă 
degetele de pe ochii ei. Uită-te la mine! 

Miriam îşi deschise ochii cu greutate. Ploaia rece spăla de pe 
trupul ei atingerile lui Gorman. Reuşi din nou să vadă după ce 
clipi de câteva ori, mulţumindu-i lui Dumnezeu că mai poate 
vedea, însă chipul respingător şi respiraţia urât mirositoare îi 
provocară scârbă. Un amestec de secreţii stomacale i se adună 
în gât şi vărsă. 

— Sunt foarte puternic! spuse Gorman, lovind-o în piept cu 
degetul arătător. Incă mai poţi simţi asta, mă poţi auzi şi poţi 
gândi pentru că eu... li lovi din nou pieptul. Pentru că aşa vreau 
eu! Înlătură părul de pe chipul lui Miriam cu ambele mâini. Frica 
pe care-o recunosc în ochii tăi de pisică îmi provoacă plăcere. E 
înfricoşător să n-ai nicio putere, nu-i aşa? Ştiu. Dacă-mi promiţi 
că o să fii o fetiţă cuminte şi n-o să ţipi, o să-ţi dau înapoi graiul. 

Miriam clipi în semn de aprobare. Gorman o apăsă pe buze cu 
degetele lui moi şi frumos îngrijite. Fiindu-i frică de el, nu dorea 
decât să scape de atingerea lui murdară. Îşi trecu limba peste 
buzele ei palide şi înghiţi firele de apă care i se prelungeau pe 
faţă. 

— Ce fac Amrusi şi Caspi în clădirea consiliului? întrebă 
Gorman. 

— Dă-mi drumul, te rog, spuse Miriam. Nu mai pot suporta. 


133 


— Târfă proastă ce eşti! Hai, imploră-mă. Milogeşte-te! Poate 
că aşa vei fi demnă de milă. 

— Nu trebuie să fie deranjaţi, plânse Miriam. 

— De ce? 

— Nu-ţi spun nimic. 

— Ha-ha! râse el, dansând. Ba da! O să-mi spui ce fac acolo, 
cu siguranţă! 

Gorman sfâşie haina de ploaie şi o trecu pe după umerii ei. 

Ploaia îmbibă cu apă hainele lui Miriam, făcându-le să se 
lipească de formele corpului ei tânăr. Simţi cum degetele lui 
orbecăiau să desfacă nasturii de la bluză, însă tipetele ei fură 
acoperite de tunetele puternice. Cerul fu străbătut de fulgere, 
de parcă Samael Gorman ar fi putut influenţa natura în folosul 
său. Tipă din nou, însă el o reduse la tăcere presându-şi 
degetele pe gura ei. Miriam simţi cum mâinile lui îi smulg 
sutienul. Chiar dacă nu mai putea ţipa, trupul ei îşi striga 
durerea în interior. Ploaia şi vântul loviră pieptul ei dezgolit. 

— Ajută-mă, Doamne! se rugă ea. 

— Dumnezeu e mort! strigă Gorman, auzindu-i gândurile. 

— Yakov! Yakov! Mâinile lui murdare îmi ating corpul! 

Strigătul neauzit al lui Miriam răsună în capul lui Yakov. 
Cobori iute treptele de la intrarea în consiliu, călcă într-o baltă, 
şi o luă la fugă. 

Samael Gorman apucă sânii lui Miriam şi o ciupi de sfârcuri cu 
sălbăticie. 

— Nimeni! Nici Dumnezeu, nici Yakov nu te pot ajuta. Doar eu 
o pot face. Lipindu-şi fruntea de a ei, spuse: Să nu crezi că-mi 
place asta, târfă mică ce eşti. 

Gorman îşi trecu o mână peste gâtul ei delicat, mângâindu-i 
pielea albă până la umeri. Puse un deget pe buzele ei, redându-i 
graiul. Cu cealaltă mână apucă unul dintre sâni şi începu să 
strângă până când unghiile lui pătrunseră în carnea ei. 

— Vă rog, nu faceţi asta, Reb Gorman. Mă doare! Vă rog, 
opriţi-vă. 

Işi puse şi cealaltă mână pe un sân şi strânse cu putere. 
Printre degetele lui începu să curgă sânge. 

— Spune-mi! Vorbeşte! Vreau să ştiu ce fac Amrusi şi Caspi. 
Apoi te voi lăsa în pace. 


134 


Degetele lui mângâiară coapsele lui Miriam. Smulse fusta şi 
atinse elasticul chiloţilor ei. 

— Opriţi-vă! imploră ea. Vă spun! Vă rog, opriţi-vă! Reb 
Amrusi e unul dintre Tzaddikim. Vă va pedepsi! 

Gorman îşi dădu capul pe spate, râzând. Deasupra capetelor 
lor un fulger lumină cerul, urmat de un tunet năprasnic. 

— Eu voi fi şef-rabinul! strigă Gorman. Eu sunt un Tzaddik al 
Satanei! 

Înnebunit, Gorman smulse şi ultima bucăţică de îmbrăcăminte 
de pe corpul ei. Miriam rămase în ploaia şi vântul rece, goală şi 
fără putinţa de a se mişca. Apropiindu-se de ea, pelerina de 
ploaie a lui Gorman îi atinse sânii şi coapsele. Miriam făcu un 
efort să privească în ochii lui şi văzu cât de dezgustat era. 
Acelaşi sentiment de repulsie pe care îl avea ea îl stăpânea şi pe 
el. Dându-şi seama de lucrul acesta, se înfricoşă şi mai mult. 

Gorman îşi trecu mâna prin spatele ei şi o trase către el. 

— O să te pătrund ca un animal dacă nu-mi spui imediat ce 
fac Amrusi şi Caspi! 

— Meditează, răspunse Yakov din capătul aleii. 

— Yakov, strigă Miriam. Dumnezeule! Ajută-mă! 

Un fulger lumină corpul ei gol. Yakov încremeni văzând cât de 
frumos era. Tot ceea îşi imaginase sub Arcadă şi visele pe care 
le-a avut după aceea s-au adeverit. Alergă către ea şi îi sărută 
ochii, chipul, buzele. 

Miriam simţi că poate din nou să-şi mişte corpul. 

— Sunt liberă! iţi mulţumesc, Doamne! Să nu laşi animalul 
acela să mă mai atingă, spuse Miriam căzând în braţele lui 
Yakov. 

Yakov o înveli cu pelerina sa de ploaie şi simţi cum corpul ei 
înţepeneşte. 

— Fereşte-te! strigă ea. 

Se întoarse şi-l văzu pe Samael Gorman ţinând mâinile în faţa 
ochilor lui arzători. Un fulger de lumină neagră îl izbi pe Yakov în 
piept. Căzând pe spate, o lovi pe Miriam şi se prăbuşiră amândoi 
la pământ, ea fiind împinsă către zid. În timp ce Yakov se 
chinuia să se ridice, Gorman îi trase un picior în stomac. Îl apucă 
de păr şi-l izbi cu faţa de zid. Din gura şi nasul lui Yakov ţâşni 
sângele. 


135 


Miriam alergă către Gorman, ţipând. Acesta aruncă trupul 
distrus al lui Yakov la pământ şi o ţinu pe Miriam la distanţă cu 
cealaltă mână. 

— Târfuliţa mea, nu-mi poţi face nimic, dar vei plăti scump 
pentru c-ai încercat! 

Un proiectil îl lovi din întuneric pe Gorman. Un altul îl lovi în 
cap, apoi în umăr. Un al treilea îl lovi peste braţ. Proiectilele îl 
loveau din ce în ce mai repede. Gorman îşi deschise larg ochii şi 
văzu că era atacat de foarte mulţi oameni. Îşi ridică mâinile şi o 
luă la fugă. 

Un fulger care brăzdă cerul îl lumină pe Micul Yossi cu câte un 
cartof în fiecare mână. Alergă şi el după Gorman. 


136 


17 


Gorman intră în biroul primarului, fiind întâmpinat de Zaki, 
care se întoarse către el. 

— L-ai terminat pe băiatul acela, Yakov Davis? întrebă el. 

— Dacă vorbiţi despre crimă, atunci eu nu vreau să am de-a 
face cu asta, spuse Alex Mazuz, dând din mâini. 

Gorman rânji, uitându-se la primar. Acesta vru să bată cu 
pumnul în birou, însă lovi într-un teanc de hârtii. 

— Nu accept aşa ceva! strigă el. 

Gorman şi Zaki îşi zâmbiră unul altuia, apoi îl priviră pe 
primar. 

Mazuz aranjă hârtiile de pe birou, smiorcăindu-se. 

— Nu-mi pasă ce-o să mi se întâmple. 

Gorman scoase sticla de whisky din buzunar, îi desfăcu 
capacul şi o aşeză lângă un pahar gol. 

— Mazuz, e în regulă acum, spuse Zaki. Haide, bea! Alex 
Mazuz se uită fix la sticla de whisky. Îşi şterse colţurile gurii şi-i 
privi pe rând pe cei doi bărbaţi. 

— Amândoi credeţi că mi-e frică să nu-mi pierd funcţia. Ştiu 
ce cred toţi oamenii despre mine! Ştiu! 

N-am mers cu voi la Arcada Satanei a doua oară. N-o să mai 
merg niciodată! 

Gorman se apropie de birou şi turnă lichidul chih- limbariu în 
pahar. Ochii lui Mazuz urmăreau atenţi fiecare picătură. 
Umplând paharul până la gură, Gorman spuse: 

— Voilà! Poftim, bea, domnule primar! 

Primarul nu schiţă niciun gest. Gorman înmuie un deget în 
pahar, apoi îl duse la buzele tremurătoare ale lui Mazuz, care îşi 
trase bărbia înapoi. Dar limba sa ieşi repede să guste. Işi băgă 
mâinile în buzunar, plângând. 

— Mi-e frică, spuse el. Nu vreau să particip la intimidări şi 
bătăi. 

Zaki îl apucă de cămaşă şi-l trase spre el. 


137 


— Lepădătură ambulantă ce eşti! mârâi Zaki, ducându-l pe 
primar cu nasul deasupra paharului. Miroase aia! Miroase bine 
de tot! 

— Nu, nu, protestă Mazuz, ducându-şi tremurând mâinile 
către paharul de whisky. O să-l vărs. 

— Mai este destul, spuse Gorman. 

Mazuz se aplecă, lipindu-şi buzele de marginea paharului, şi 
sorbi din el. Mai sorbi încă o dată. Ridică paharul şi-şi dădu capul 
pe spate, bând totul dintr-o singură înghiţitură. Paharul se lovi 
de dinţii lui, iar alcoolul îi alunecă pe gât, reducându-l la tăcere. 

Zaki îl pocni pe spate şi umplu iarăşi paharul. 

— Nu mai avem timp de taclale, spuse el. Ai pus chezăşie 
mult mai mult decât banii tăi sau onoarea ta, dacă vrei s-o 
numeşti aşa. Cu toţii ne-am vândut sufletele pentru asta. 

Alex Mazuz înghiţi pe nerăsuflate un al doilea pahar de whisky 
şi-l trânti pe birou. Corpul său fu invadat de o căldură plăcută, 
pe care o savură din plin. 

— Ar fi trebuit să mă ascultați pe mine, răcni el. 

Din ochii lui Zaki ţâşniră flăcări de abanos. Primarul încercă să 
scape, însă Zaki îl ţinea cu putere. Se aplecă peste birou şi-şi 
apropie faţa de chipul lui Mazuz. 

— Am semnat un contract cu Satana toţi trei! 

Gorman umplu paharul pentru a treia oară, îl duse la buzele 
tepene ale lui Mazuz şi turnă băutura pe gâtul acestuia. 

— Mergi cu noi! strigă Zaki. Îl trânti pe Mazuz în scaun, 
rupând vraja. 

Corpul lui Mazuz amorţi, iar acesta dădu din cap. 

— Zaki, credeam că Satana e închis în Arcadă, dar acum văd 
că tu eşti Satana. 

— Nici măcar. Zaki râse, arătându-l pe Gorman. El e mai 
aproape de Stăpânul întunericului decât sunt eu. 

Samael Gorman înconjură biroul şi-l bătu uşor pe umăr pe 
Mazuz. 

— Cu toţii suntem egali, spuse Gorman, apu- cându-l pe 
primar de ceafă. Mai mult sau mai puţin. Am devenit 
reprezentaţi ai maiestăţii sale, Satana. De ce nu vrei să accepţi 
puterile pentru care te-ai târguit? Vei găsi că sunt foarte 


138 


stimulatoare. Gorman începu să-l strângă de ceafă. Oricum vei 
plăti pentru ceea ce ai dobândit, chiar dacă nu vei vrea. 

— Nu! exclamă Alex Mazuz. Oi fi eu cea mai mare scursură de 
pe planetă, dar inima şi sufletul sunt ale mele. Nu mi le poate 
lua nimeni! 

— Inima îndeplineşte doar o funcţie biologică, îi răspunse 
Gorman. Sufletul ţi l-ai vândut Satanei în schimbul bogăției şi 
gloriei. Savurează-le din plin! 

— Ajunge cu tâmpeniile astea! strigă Zaki. Îl apucă pe Mazuz 
de păr şi-i trase capul pe spate. Mă interesează prea puţin dacă 
o să ai ceva de câştigat de pe urma afacerii ăsteia ori ba. Dar, 
dacă sufli vreo vorbă, te voi da în judecată pentru fraudă, 
delapidare şi pentru folosirea greşită a proprietăţilor oraşului! O 
să-ţi petreci restul vieţii în puşcărie, iar veşnicia în adâncurile 
ladului! 

— Eu aş asculta de el, spuse Gorman. Satana e un adevărat 
tiran cu cei care îi încalcă contractele. 

Zaki îi dădu drumul primarului, iar acesta bău ultimele 
picături de whisky. li privi pe cei doi bărbaţi cu dispreţ. 

— Eu sunt beat. Sufletul meu e un zero barat. A fost uşor să 
mă convingeţi să-l vând. Dar cum aţi putut voi să vă vindeţi 
viaţa de după moarte fără să fi băut un strop? Ce scuză aveţi 
voi? 

— Se spune că mânia lui Dumnezeu se lasă aşteptată, zise 
Gorman. Că e milostiv. Că e gata să de-a uitării toate greşelile, 
să ierte. Ne va ierta toate păcatele dacă în ultimul moment ne 
vom căi, asta dacă îi pasă de noi. 

Alex Mazuz îşi acoperi faţa şi începu să plângă. 

— Termină cu căcaturile astea de rabin filosof, spuse Zaki. 
Satana se află acum la cheremul nostru. Are nevoie de noi 
pentru a scăpa din închisoarea Arcadei. 

— Inainte de a-l elibera, spuse Gorman, eu zic să-i cerem 
Stăpânului întunericului să ne de-a viaţă veşnică. 

— Sună bine, spuse Zaki, deschizând un bufet de perete. Pe 
raftul de sus stăteau înşiruite câteva sticle de whisky. Aceasta e 
rezerva lui Alex Mazuz. Îi puse primarului o sticlă în braţe şi-l 
împinse către uşă. leşi afară! Du-te şi suge din sticla aia şi lasă- 
ne în pace pe noi! 


139 


Mazuz ieşi din biroul său, împleticindu-se. 

— Poate că ar trebui să bem şi noi un pahar, spuse Gorman. 

— Sper să nu fie nevoie să-ţi faci curaj cu vreo câteva pahare, 
zise Zaki. Incă nu mi-ai spus ce s-a întâmplat cu băiatul acela, 
Yakov. 

— Era încă în viaţă când am plecat, dar nu mai poate păzi 
consiliul. 

— Şi fata? 

— Şi ea e la fel de distrusă ca şi băiatul. N-o să pună niciun fel 
de problemă. Gorman ezită pentru un moment, gândindu-se 
dacă să-i povestească despre Micul Yossi. 

— Atunci ce te frământă? 

— După ce i-am lăsat acolo, m-am dus la Consiliul Rabinilor. A 
trebuit să sparg lacătul ca să intru. Caspi şi Amrusi stau în 
mijlocul camerei, în transă, nemişcaţi. Cred că sufletele lor 
călătoresc. Din ceea ce ştiu eu despre Cabala, dacă corpurile lor 
sunt mişcate cât de puţin, atunci vor muri şi sufletele lor se vor 
rătăci. 

— Şi i-ai mişcat? 

— Am încercat, însă sunt protejaţi de un câmp de forţă creat 
de un cerc din praf împrăştiat pe podea. Am aruncat un scaun şi 
a sărit înapoi. Am încercat să-l străpung cu briceagul, dar tot 
degeaba. Am încercat să arunc o carte pe deasupra lor, însă n- 
am reuşit nici aşa. 

— Dar puterile tale cele noi nu-ţi sunt de folos? întrebă Zaki. 

— Nu e destul. Dar mă gândeam că putem încerca amândoi o 
dată, poate reuşim să străpungem câmpul de forţă şi să 
ajungem la ei. 

— Eu nu sunt doar un constructor. Pot şi să distrug lucruri. 
Haide! Au rămas doar Caspi şi Amrusi în calea succesului nostru. 

Cineva bătea în uşă disperat, iar Gorman îi deschise. 

— Reb Gorman, veniţi repede, spuse elevul, şcoala Yeshiva e 
în flăcări! 

XXX 

Miriam închise capsele pelerinei de ploaie care acoperea 
corpul ei tremurând de frig şi se târî prin bălți către Yakov. Lovit, 
înghesuit lângă zidul de piatră, Yakov încerca să respire. 


140 


— Yakov, Yakov. Miriam îşi făcu palmele căuş, strânse apă de 
ploaie şi-i spălă sângele de pe faţă. Dragul meu Yakov, să nu 
mori, te iubesc atât de mult. 

Ochii săi umflaţi clipiră, însă nu reuşi să deschidă decât unul. 

— Yakov, eşti teafăr? 

Îşi duse mâinile la cap şi tresări de durere. 

— Dar tu? 

— N-am păţit nimic, zise ea zâmbind şi plângând în acelaşi 
timp. 

— Atunci de ce plângi? 

— Sunt destule motive pentru care să plâng. Poţi să mergi? 

Yakov încercă să se ridice, însă alunecă, lipindu-se iar de 
perete. 

— Te ajut eu, spuse Miriam. 

Amândoi se chinuiră să se ridice în picioare. 

— Cred că Gorman se îndreaptă acum către Curtea Rabinilor, 
spuse Yakov. Trebuie să-l oprim! 

— În condiţia în care eşti acum, nu poţi face nimic. 

— Atunci trebuie să-mi revin. 

Miriam făcu ochii mari. 

— Vrei să spui că ai nevoie de un alt suflet? 

— Da, răspunse Yakov. Gorman e mai puternic decât noi. 

— Cred că a ajuns deja la Curtea Rabinilor şi noi n-am fost 
acolo pentru a le apăra sufletele. Miriam începu să plângă. Reb 
Amrusi şi Reb Caspi e posibil să fie morţi deja. 

— Nu, nu sunt, răspunse telepatic o voce. 

Miriam şi Yakov se întoarseră către cel care se apropia de ei. 

— Da, spuse Micul Yossi, şi eu am primit cunoaşterea. M-am 
născut aşa. Nu sunt la fel de puternic precum sunteţi voi, dar în 
timp o să se dezvolte puterea aceasta. 

— Unde e Gorman? întrebă Yakov. 

— L-am urmărit până la Curtea Rabinică. A spart lacătul, însă 
nu a putut să străpungă câmpul protector din jurul lui Reb 
Amrusi şi al lui Reb Berel. Însă Gorman nu e singur. S-a dus la 
Simon Zaki şi la primar pentru a le cere ajutorul. Ei doi sunt de 
partea lui. 

— Dacă vor reuşi să rupă firele astrale care leagă sufletele de 
trupurile lor, Reb Amrusi şi Reb Caspi vor muri, spuse Miriam. 


141 


— Mai avem timp, spuse Micul Yossi. Am dat foc şcolii pentru 
a-l distrage pe Gorman. 

Yakov luă mâna cu care Miriam îl sprijinea pe după mijloc. 

— Mergi acasă la Reb Yair, Miriam. Yossi mă va ajuta să ajung 
la cimitir. Situaţia a devenit foarte dificilă! 

Miriam privi chipul plin de vânătăi al lui Yakov. Acesta se 
strângea de durere. 

— Cum vei reuşi să ajungi la cimitir aşa? 

— Trebuie! Yakov îi făcu semn lui Yossi să se apropie. Puse o 
mână pe umărul băiatului şi îi zâmbi lui Miriam. Mergi acasă la 
Reb Yair. Ne descurcăm noi. 

Miriam rămase pe loc, privind în urma celor doi până când 
dispărură dincolo de deal. 

— Rogu-te, apără-i, Doamne! se rugă ea. 

Yossi începu să se clatine pe picioare sub greutatea lui Yakov. 
Pe măsură ce se apropiau de Arcada Satanei, Yossi se simţea tot 
mai slăbit. Văzură amândoi lungul şir de oameni care intrau sub 
Arcadă. 

Yakov trase adânc aer în piept şi-l bătu pe umăr pe băiat. 

— Nu eşti destul de puternic pentru a li te împotrivi. Intoarce- 
te şi încearcă să-l ţii pe Gorman împreună cu prietenii săi 
departe de Consiliul Rabinilor. Ai grijă! 

Micul Yossi trase de favoriţii săi uzi. 

— O să te ajut să treci prin Arcadă. 

Yakov privi sufletele care se îngrămădeau la intrarea în tunel 
şi dădu din cap. 

— Cunoaşterea pe care o ai un va putea să i se împotrivească 
Satanei. Du-te înapoi! 

— Dumnezeu să te aibă în pază, spuse Yossi, începând să 
urce dealul. 

— Amin! 

Yakov se întoarse către Arcadă. 


142 


18 


Yakov îşi trase peste cap gluga pelerinei de ploaie şi intră sub 
Arcada din bazalt. Cu capul plecat şi ochiul stâng umflat, se 
îndreptă către peretele din dreapta şi începu drumul nesigur 
către celălalt capăt, rugându-se. 

— Ajută-mă, Doamne! Ticăloşia mă-mpresoară şi-şi poate face 
lăcaş şi în sufletul meu. Trec printre cei răi cu frică. Corpul îmi e 
lovit şi mă doare. Sunt slăbit de puteri. Cel rău caută să mă 
distrugă. 

— Greşit, greşit, greşit, îl întrerupse o voce supărată. 

Concentrându-şi atenţia în încercarea de a bloca mesajele pe 
care i le trimitea telepatic Satana, Yakov înainta cu greutate. 

— Yakov Davis, spuse Satana. Ştiu că tu eşti un om cast şi 
fără de păcate. De fapt, sufletul tău este pur, astfel că vei 
accepta adevărul pe care ţi-l voi spune. Nu eu sunt cel care 
încearcă să-i corupă pe oameni. Ei sunt cei care vin în căutarea 
mea. 

Yakov încercă să rostească o altă rugă, însă vocea perfidă a 
Satanei îi stârnea îndoiala şi curiozitatea. 

— Adevărat ori ba? întrebă Satana. Ai văzut câţi oameni 
aşteaptă afară. Un şir fără de sfârşit. Sunetul râsetului său 
neprefăcut şi vesel răsună de-a lungul tunelului. Te rogi lui 
Dumnezeu, spunându-l că aici eşti înconjurat de viclenie. 
Vorbeşti prostii, băiete. Nu spui adevărul. l-am oprit pe ceilalţi la 
intrare, aşteaptă, înăuntru suntem doar noi doi. 

Yakov făcea mari eforturi pentru a înainta, durerea din corp 
lăsându-l cu greu să păşească. Discuţia pe care tot încerca 
Satana să o işte îşi făcu loc într-un colţ al gândurilor sale, 
încercându-i imaginaţia. 

— Yakov, nu suntem decât noi doi aici. Tu şi cu mine. 
Răutatea a rămas afară, implorându-mă să-i dau voie să intre. l- 
ai văzut şi tu. Omul e cel plin de păcate. El este mărul stricat, nu 
eu. 


143 


Virtutea care sălăşluia în sufletul lui Yakov începu să cedeze, 
iar pământul îi crea senzaţia că se înmoaie. lşi privi picioarele 
înaintând, şi le văzu deformându-se. 

— De ce i-ai dat lui Samael Gorman puterea de a abuza de 
Miriam şi de a-mi face mie rău? întrebă el fără să vrea. Vrea să-i 
ucidă pe Reb Amrusi şi pe Reb Berel. 

— Eu sunt Satana. Dumnezeu mi-a dat aceste puteri, iar eu i 
le-am transferat rabinului Gorman. N-am făcut decât să le dau 
mai departe. Nu i-am spus lui Gorman cum să se folosească de 
ele. S-ar putea spune că sunt un reprezentant al lui Dumnezeu. 

— Reprezentant al lui Dumnezeu? se întrebă pe sine Yakov. 
Imposibil! 

— Majoritatea oamenilor reacţionează la fel. Spune-mi dacă 
greşesc cu ceva. Omul este responsabil pentru propriile sale 
acţiuni. Dacă vrea, i se poate împotrivi răului. 

Yakov rămase tăcut, înaintând cu greu prin tunel. 

— Omul a cunoscut liberul-arbitru, spuse Satana. Poate face 
lucrurile în chip cinstit ori în chip vicios, după cum doreşte. 
Dumnezeu v-a dăruit Tora pentru a vă întări credinţa, precum şi 
ca îndrumar în ceea ce faceţi. Dar Dumnezeu m-a creat şi pe 
mine. El îmi permite şi mie să exist. Astfel că Dumnezeu, căruia 
te rogi de trei ori pe zi, este creatorul şi susținătorul a tot ceea 
ce tu numeşti a fi rău. Cu ce mai rămâi în situaţia asta? Aşadar, 
o fi greşit cu ceva marele şi atotputernicul Rege al Universului? 
să aibă planul lui Dumnezeu vreun defect? Păi, dacă-i aşa, asta 
înseamnă că Dumnezeu nu e omniscient. 

Yakov se întoarse cu ochiul cel bun către bărbatul mic şi chel, 
îmbrăcat cu un tricou sport şi pantaloni la dungă, care se afla în 
mijlocul flăcărilor. 

— Zâmbetul lui e... 

— Angelic, completă Satana propoziţia pe care o începuse 
Yakov în mintea sa. Angelic e cuvântul care se folosea pentru a-i 
descrie pe cei doi îngeri care şi-au petrecut degeaba atâţia ani 
de partea cealaltă a Arcadei, încercând să convingă oamenii că 
viaţa lor pe pământ merită trăită, chiar dacă aceia veneau aici 
spunând altele. Erau învăţaţi că lui Dumnezeu îi pasă. Dar dacă 
l-ar fi păsat, eu n-aş fi fost aici. 

— Unde sunt îngerii acum? 


144 


— Alături de mine. Satana arătă în spatele lui Yakov cu 
degetul lui grăsuliu. Stăteau chiar acolo unde ţii tu mâna acum. 
Au fost martori la toate crimele Holocaustului. Au văzut cum 
suflete sfâşiate, hăituite au trecut prin Arcadă. Conducătorii 
acestei planete s-au aliniat înaintea mea şi mi-au cerut să le 
împărtăşesc din puterile mele. In cele din urmă, îngerii şi-au dat 
şi ei seama care este adevărul. Omul este vrăjmaşul, nu eu. Eu 
niciodată nu plec de aici. Omul violează, ucide şi schilodeşte, 
toate acestea le face cu acordul lui Dumnezeu. Cei doi îngeri au 
primit dovada aceasta de-a lungul a mii de ani. Cu tine cum 
rămâne, Yakov? Vei recunoaşte şi tu adevărul? 

Yakov şovăi. Era cât pe ce să fie înghiţit de inconştienţă. 
Orbecăia pe lângă perete, însă căuta în mintea sa argumente 
pentru a-i putea răspunde Satanei. 

— De ce pleci? îl dojeni Satana. Haide să stăm amândoi de 
vorbă despre Bine şi Rău. Ţi-e frică de adevăr? 

— Sunt atât de mulţi oameni afară, în aşteptare, spuse Yakov. 
De ce-ţi pierzi vremea cu mine? Văzu că se apropie de ieşirea 
din tunel. 

Vocea Satanei se înăspri. 

— Tu eşti una dintre cheile care mă vor elibera din acest loc! 

Flăcările din jurul omuleţului se înălţară tot mai sus. Zâmbetul 
acela angelic îi îngheţă pe faţă. 

Dinaintea ochilor săi, Yakov văzu cum chipul vesel începu să 
se umfle. Muşchii Satanei se întăriră, iar tendoanele mâinilor şi 
picioarelor pocniră. Tricoul şi pantalonii fură sfâşiaţi. Flăcările 
continuară să crească în jurul bestiei care ţopăia. Dansa şi striga 
cu furie. 

— Eu sunt Satana! Regele ladului! Stăpânul sufletelor 
pierdute! Saliva pe care o împroşca se scurse pe dinţii lui 
ascuţiţi. Pe obrajii rozalii îi crescură bube roşietice. Trase în gură 
mucii şi scuipă pe jos. Voi distruge pământul! Mai întâi însă pe 
tine, spuse Satana, arătându-l pe Yakov. 

Yakov îşi întoarse faţa de la chipul respingător al Satanei şi se 
grăbi către capătul tunelului. Se împiedică. | se înmuiară 
genunchii. Întinse mâinile în faţă, pentru a-şi atenua căderea, 
însă mâinile sale n-au lovit pietrişul, ci umerii albi şi fini ai lui 
Miriam, care apăru din senin sub el, goală, întinsă pe un cearşaf 


145 


din satin verde, la fel ca ochii ei. Părul ei roşcat ca lava îi încadra 
chipul şi corpul voluptuos. Parfumul ei erotic îi stimula dorinţele. 
Miriam îi desfăcu nasturii de la cămaşă. Îşi trecu palmele peste 
pieptul lui, mângâindu-l, apoi îi străpunse pielea cu unghiile. 

Începu o muzică senzuală, crescând în tempo şi volum. Inima 
începu să-i bată cu putere. Îşi dădu capul pe spate şi scoase un 
geamăt de plăcere. Îşi îndoi genunchii, arcuindu-şi spatele, şi 
încercă să se desfacă la pantaloni, pentru a o pătrunde pe 
Miriam printre coapsele ei dornice. 

O voce slabă începu să prindă putere, spărgând încetişor 
voalul întunericului şi dorinţa trupească în care se scufundase. 
De undeva din depărtare se auzi vocea bătrânului Tzaddik. 

— Tot ceea ce se întâmplă în acest loc nu e decât amăgire şi 
imaginaţie.. 

Yakov o privi pe Miriam. 

Ea îşi desfăcu buzele; îl invită cu ochii să o penetreze. 

— Te iubesc cu trupul şi sufletul meu, spuse ea. 

— Miriam, şi eu te iubesc. Dar nu aici. Nu în felul acesta. Se 
îndepărtă de ea. 

Satana urlă animalic. Focul cuprinse întregul tunel. Făptura de 
sub Yakov se transformă într-o creatură plină de furie. Îi zgâria 
pieptul cu unghiile care de- veniră apoi nişte gheare. Incepu să-i 
curgă sânge din rănile făcute. Yakov reuşi să se elibereze din 
strânsoarea bestiei, însă aceasta, care nu mai avea deloc 
înfăţişare de om, îi sări în spinare, băgându-şi colții în umărul lui. 

Cu ultimele sale puteri, Yakov lovi bestia. Apelă la 
cunoştinţele sale despre Cabala, iar monstrul din spinare îi ţipă 
în ureche, după care se zbârci, căzând jos. 

— N-o să mă poţi opri, ţipă Satana. Lumea va fi distrusă de 
oameni, iar eu voi fi liber! 

Yakov căzu în genunchi, sprijinindu-se în mâini, în afara 
Arcadei, în ploaia răcoritoare. Se ridică cu greu pe lângă perete, 
cu hainele însângerate sfâşiate, şi inspiră adânc aerul proaspăt. 
Adună apa de ploaie în palme şi o bău. 

Sub Arcadă, Satana revenise la hainele lui sport, relaxat şi 
zâmbitor, întâmpinând noile suflete care se adunaseră la 
intrare. 


146 


— Unde s-au dus onestitatea şi sinceritatea cu care ai spus că 
nu tu încerci să corupi oamenii? întrebă Yakov. 

Satana îşi întoarse chipul rozaliu de la cei care îl implorau să 
intre, zâmbindu-i lui Yakov. 

— Aşa sunt eu. Îi făcu semn următorului suflet să avanseze. 
Întreabă-L pe Dumnezeu de ce sunt aşa. 

Sprijinindu-se de pietrele funerare ale mormintelor din cimitir, 
Yakov începu să urce. Se împiedică şi căzu în noroi, înaintând 
de-a buşilea către mormintele rabinilor, nemaiputând să se 
ridice în picioare. Pe mâinile şi picioarele sale se urcaseră şerpi, 
păianjeni şi scorpioni, forţaţi să iasă din ascunzătorile lor de 
ploaia care nu mai contenea. Yakov făcu un ultim efort ca să 
ajungă la mormântul lui Ari. 

Îşi puse mâinile pe piatra funerară şi se ridică în picioare. 
Venise pentru sufletul lui Ari, cel mai puternic dintre mistici. 
Trase aer în piept, căutând în memorie cuvintele prin care 
sufletul marelui Ari avea să intre în trupul său, controlându-l. 
Însă nu-şi aminti nimic. Uitase totul. Ridică mâinile către Ceruri, 
plângând, cerând ajutorul lui Dumnezeu. 

Din piatra funerară se ridică un val de căldură care-i refăcu 
puterile. Privind inscripţiile de pe piatră, văzu cuvintele pe care 
încercase să şi le amintească, scrise cu litere de foc. 

Yakov îşi mişcă cu greu buzele umflate şi citi cu voce tare, 
strigând ultimele cuvinte, aşa cum făcuse şi Itzig Amrusi. 

— Sendarte-Neged-Shaitan! Neged Shaitan! Neged Shaitan! 

Din mormânt ieşi cu mişcări ondulare un spirit ca de abur. 
Sufletul spectral al rabinului Isaac Luria, Ari, rămase suspendat 
deasupra pietrei funerare pentru o clipă. Atunci când fusese 
chemat înapoi, sufletul acestuia se întorsese neîntinat 
Creatorului, însă cu o experienţă supraomenească. Cobori, 
învăluind corpul lui Yakov, alipindu-se acestuia. Yakov fu cuprins 
de un puternic sentiment de linişte interioară. Inundându-i 
trupul, sufletul făcu ca toată durerea şi slăbiciunea să dispară. 
Rănile i se vindecară, iar ochii deveniră limpezi. Chiar dacă 
simţea că se află în continuare în corpul său, însă văzând lumea 
din perspectiva altcuiva, Yakov înţelegea tot ce se întâmplă în 
jurul său prin gândurile unei alte minţi. Sufletul lui Ari intrase în 


147 


corpul lui Yakov, devenind unul cu acesta, însă rămânând 
independent în acelaşi timp. 

— Sper ca trupul acesta să-ţi fie de ajutor, comunică telepatic 
Yakov. 

— Mi-ai dat putere din nou, răspunse sfântul învăţat al 
Safedului. 

— Vom putea trece de Satana? 

— Nu-ţi face griji. Trecerea prin Arcada Satanei e foarte 
uşoară pentru mine. 


148 


19 


Pe holurile şcolii Yeshiva se simţea mirosul cârpelor arse. 
Samael Gorman aştepta în linişte, uitându-se cum băieţii şi 
fetele stinseră focul din cămara cu produse de curăţat. Dădu să 
plece. 

— N-ar trebui să rămâneţi până când putem fi siguri că 
circuitele electrice nu au fost afectate? întrebă Micul Yossi de la 
intrare. 

Gorman îşi dădu seama de îndată că Yossi fusese cel care 
pusese focul pentru a-l îndepărta de consiliu. Fără să se arate 
nervos, îl apucă pe Yossi de umeri şi-l împinse afară, în furtună. 

— Dacă vă luaţi mâinile de pe umerii mei, voi putea să-mi 
închei haina, spuse Yossi. 

Gorman îşi puse mâna în jurul gâtului băiatului. Acesta 
încercă să scape, însă Gorman îl trase pe o alee. Il ridică cu 
uşurinţă şi-l izbi de zid. Pălăria de Homburg căzu de pe capul lui 
Yossi şi se rostogoli mai departe. 

— Ce moale şi excitantă e pielea ta, vorbi cu vocea joasă 
rabinul, mângâindu-i gâtul cu ambele mâini. 

În ochii lărgiţi ai lui Yossi se putea citi teroarea care-l 
cuprinse. Îşi concentră toată atenţia asupra chipului bărbos din 
faţa sa şi încercă să-şi folosească puterile. Gorman, văzând 
sclipirea aurie din irisul băiatului, îşi înfipse degetele în orbitele 
acestuia, apăsând cu putere. Tunetele făceau de neauzit 
strigătele disperate ale lui Yossi. Ridicându-l de cap, Gorman îl 
izbi de câteva ori de zidul de piatră, apoi îşi desfăcu mâinile 
însângerate, lăsând corpul fără viaţă să cadă. II lovi cu piciorul 
în coaste cu toată puterea sa, apoi îl călcă pe faţă. 

— O să mori, lepădătură ce eşti, murmură Gorman, grăbindu- 
se către biroul lui Zaki. 

Intrând în biroul lui Zaki, Gorman spuse: 

— Dă-mi un şnaps, Zaki! Am nevoie de o tărie. Luă paharul 
plin şi bău totul dintr-o singură înghiţitură. Asta a fost o noapte 
a dracului de grea. 


149 


— Ţi se pare ţie că e noapte, dar soarele o să răsară curând. 
Ce s-a întâmplat? 

— Micul Yossi a pus focul acela de la Yeshiva ca să mă ţină 
departe de Amrusi şi Caspi. L-am călcat în picioare. 

— Aşa vreau să te văd, Gorman, dedicat trup şi suflet. Haide 
să-i terminăm şi pe ceilalţi doi. 

— Hai. Gorman trânti paharul pe masă şi deschise uşa pentru 
Zaki. Să terminăm cu asta! 

XXX 

Alex Mazuz stătea pe jos, ud leoarcă, în faţa unei case din 
Vechiul Cartier. Duse sticla de whisky la gură, o ridică cu fundul 
către norii ploioşi de deasupra, însă nu mai curse nicio picătură. 
Ridică din umeri şi puse sticla deoparte. Mai avea câteva în 
birou. 

Clătinându-se, privi înainte prin ploaie. Un fulger lumină cerul 
şi inima i se umplu de frică. 

— Doamne, ajută-mă! strigă el, însă tunetul îi înghiţi glasul, în 
corpul său răsunând tot mai profund teama care-l cuprinse. Îşi 
aminti de înţelegerea pe care o făcuse cu Satana şi începu să 
plângă, lacrimile sale amestecându-se cu ploaia care-i şiroia pe 
obraji. Nu mai am unde să mă duc! Nu vreau să rămân de unul 
singur. Văzând peretele de piatră de care se rezemase pentru a 
se ţine pe picioare, îşi dădu seama că se află în apropierea şcolii 
Yeshiva. Doamne, nu lăsa pe nimeni să mă vadă astfel. Se 
împletici pe scările de la intrare, regăsi peretele şi continuă să 
meargă, ţinându-se de zid. 

Deodată, peretele de care se folosea dispăru, iar Mazuz căzu 
pe o alee întunecoasă. Aşteptându-se să se lovească de piatra 
cubică, căzu pe ceva moale. O pălărie Homburg. | se păru că un 
ghem de cârpe geme în apropiere şi se întinse după el. Un 
trăsnet pocni deasupra capului lui Mazuz, luminând aleea. Văzu 
faţa plină de lovituri a micului Yossi, care stătea ghemuit într-o 
baltă de sânge amestecat cu apă de ploaie. 

XXX 

Ester Blum intră în camera de zi cu o tavă pe care se află un 
ceainic aburind. 

— Cred că e cineva la uşă. 

— Mă duc eu să deschid, spuse Miriam. Sper că e Yakov. 


150 


— Nu, îi spuse Yair Blum, bătând-o uşor pe umăr. Rămâi aici şi 
încearcă să prinzi linia de telefon. Se îndreptă către uşa de la 
intrare. 

În uşă, cu părul lipit de cap şi hainele îmbibate de apă, stătea 
Alex Mazuz, ţinând în braţe corpul fără vlagă al micuţului Yossi. 

— E doar un copil, şi-i pe moarte. N-am ştiut unde să-l duc în 
altă parte. Drumul către spital a fost închis de o alunecare de 
teren. Privi chipul ca de ceară al băiatului. Dumnezeule! Mă rog 
să trăiască. 

— Intră! Intră! Lasă-mă să te ajut. 

Yair luă în braţe corpul băiatului şi-l aşeză cu grijă pe 
canapea. Se uită cu atenţie la rănile de la cap, apoi îi scoase 
haina. Bluza albă i se lipise de corp, udă, făcând vizibilă 
adâncitura din cutia toracică. 

— Ester, spuse Yair, adu prosoapele cele mari din baie! E tot 
ce putem face pentru a-i proteja coastele rupte. Miriam, am 
nevoie de trusa de prim ajutor de la şcoală! 

Cei doi bărbaţi scoaseră cu grijă hainele ude ale băiatului. 

— Yair, întrebă Alex Mazuz, crezi că o să se facă bine? 

— Cum s-a întâmplat asta? Cine a putut face aşa ceva unui 
băieţel? 

Miriam se întoarse cu trusa de prim ajutor şi Yair dezinfectă 
rănile cu antiseptic. Băiatul gemea de durere. 

— Gorman a făcut asta, spuse Mazuz. Astea au fost ultimele 
cuvinte pe care le-a spus băieţelul. 

— Cum de îl poţi acuza pe Reb Gorman de aşa ceva? întrebă 
Yair. l-ai ţinut partea în Consiliul Rabinilor. 

— Gorman e viclean. 

— Domnule primar, interveni Miriam, am tot încercat să 
obţinem informaţii cu privire la Reb Gorman, să aflăm câte ceva 
despre trecutul lui şi despre sursele sale financiare. Liniile de 
telefon către lerusalim, New York sau Paris nu funcţionează. Ne 
puteţi ajuta? 

— Nu e nevoie să faceţi cercetări. Gorman şi Zaki cred că sunt 
un prost, dar am dat un telefon peste ocean înainte să înceapă 
furtuna. Ştiam deja de ce a plecat Gorman din lerusalim. 


Povestea nu e tocmai frumoasă... 
XXX 


151 


Clădirea Naţiunilor Unite, New York: 

— Domnilor, se adresă secretarul general celor trei clerici, v- 
am solicitat prezenţa deoarece noi evenimente cer intervenţia 
noastră imediată. 

— Vă rog să vă explicaţii, spuse prinţul saudit. 

— Informatorii dumneavoastră, beduinii şi druzii, au fost 
descoperiţi de cei din Mossad. 

— De unde aţi aflat asta? întrebă prinţul. 

— Ce e Mossadul? întrebă arhiereul Bisericii Anglicane. 

— E o combinaţie între organizaţia MI-6 din Anglia şi CIA-ul 
american, însă li s-au recunoscut capacităţile de comunicare 
telepatică, spuse cardinalul italian. Au ştiut cine avea să fie ales 
papă înainte ca fumul alb să se ridice din clădirea Colegiului 
Cardinalilor. 

— Cei de la Mossad m-au contactat. Mi-au amintit faptul că şi 
ei pot, asemenea sârbilor, să doboare un avion invizibil. 

— De ce n-au intervenit imediat? întrebă arhiereul. 

— Se pare că au făcut-o, spuse secretarul general. Au urmărit 
bombardierul pe toată durata cât s-a aflat în spaţiul aeronautic 
al Israelului. Au trimis unităţi de comando pentru a-i găsi pe cei 
patru paraşutişti. Aşa se face că am aflat atât de repede despre 
ce s-a întâmplat de la informatorii prinţului. 

— Sper că nu vor păţi nimic oamenii mei, interveni prinţul. 

— Israelienii vor să ştie ce se întâmplă. 

— Ce ştiu despre crimele care au avut loc? întrebă cardinalul. 

— N-au spus nimic, însă ştiu că voi trei vă aflaţi aici, în biroul 
meu, şi au ştiut şi despre vizita la Safed pe care a făcut-o 
prinţul. 

— Nu-mi vine să cred că ştiau, spuse Ahmed Hus- seini, 
frecându-şi sprâncenele. 

— Conform persoanei cu care am vorbit, ai fost sub protecţia 
Mossadului din momentul în care ai intrat în ţară şi până ai ieşit, 
zise secretarul general. Însă lucrul cel mai important este că m- 
au ameninţat că vor face publică implicarea mea şi a celor trei 
religii pe care le reprezentaţi dacă nu le vom spune ce se 
întâmplă. 


152 


— Nu trebuie să sufle nicio vorbă despre asta, spuse 
arhiereul. Cum vor explica ei crimele violente care au avut loc la 
Wadi Amude? 

— Mi-e teamă că vor da vina pe noi, spuse prinţul. 

— Exact! Secretarul general se ridică de la birou, plecându-şi 
capul. Au reuşit să reconstituie cele patru corpuri. Nu ştiu cum, 
dar Mossadul i-a identificat pe toţi. Nici nu ştiu ce să le spun. 

— Trebuie să cădem la o învoială, să facem un schimb cu ei, 
spuse cardinalul. 

— Ce să le oferim? întrebă arhiereul. 

— Recunoaşterea suveranităţii Statului Israel, cu capitala la 
lerusalim. 

— Dacă vă ajută cu ceva, voi pune presiune asupra celorlalte 
naţiuni pentru acceptarea Israelului ca membru cu drepturi 
depline în Comitetul ONU, spuse secretarul general. 

— Vă rog să-mi asiguraţi o line telefonică sigură, spuse 
prinţul. Nu pot lua această decizie singur. Trebuie să mă consult 
cu regele. 

— lar eu voi vorbi cu papa, adăugă cardinalul. 


153 


20 


Fulgerele care brăzdară cerul de deasupra caselor iluminau 
aura neagră a celor doi bărbaţi care străbăteau cu paşi mari 
Piaţa Sabat. Către est, Marea Galileei era cufundată în nori, însă 
dincolo de aceştia răsăritul sângeriu adăuga un strop de culoare 
cerului întunecat. 

— Rugăciunea de dimineaţă! Rugăciunea de dimineaţă! 
Pristavul oraşului mergea pe străzile şi aleile oraşului rotind din 
huruitoarea de lemn. Cel Atotputernic a binecuvântat această zi 
de vară cu ploaie şi vânt. Nu uitaţi să vă spuneţi rugăciunile de 
dimineaţă! Rugăciunile de dimineaţă! Treziţi-vă şi mulţumiţi-l lui 
Dumnezeu prin rugăciunile voastre! Rugăciunile de dimineaţă! 

Pe ultimii metri către Consiliul Rabinic, Gorman şi Zaki o luară 
la fugă, urcând iute treptele către intrare. 

— Tu ai spart lacătul? întrebă Zaki, arătând spre uşă. 

Gorman dădu din cap. Împinse uşa cu piciorul şi intrară 
înăuntru. Intreaga încăpere era scăldată de lumina gălbuie a 
vechilor lămpi. Cei doi se apropiară de rabinii din centru, făcând 
dâre de apă. 

— Parcă ar fi hipnotizaţi, spuse Zaki. 

Inaintă, lovindu-se de zidul invizibil din jurul scaunelor, şi se 
dădu înapoi, uimit. Îşi ridică mâinile în faţă şi inspectă zidul, 
înconjurându-l de două ori. Se puse în genunchi şi căută şi la 
baza acestuia, însă nu găsi nicio deschizătură. 

— Nici măcar o gămălie de ac, i se adresă el lui Gorman, 
trăgând un scaun aproape de câmpul invizibil. 

Urcă şi cobori de pe scaun, înconjurând iarăşi cercul şi 
pipăindu-l cu degetele. 

— Ai găsit ceva? întrebă Gorman. 

Zaki cobori de pe scaun. 

— Nicio crăpătură, nicio deschizătură, n-avem cum intra. Şi 
nici măcar nu pot să văd ce îi protejează. 

— Ţi-am spus. Toate măsurile de precauţie pe care şi le-au 
luat indică faptul că protejează ceva foarte important. Trebuie 
să străpungem zidul! 


154 


Simon Zaki îi cercetă pe cei doi bărbaţi care stăteau 
nemişcaţi, cu capetele plecate şi mâinile împreunate, privind 
scrierile mistice din cartea deschisă la picioarele lor. 

— Ei sunt ultimul obstacol în calea succesului nostru! spuse 
Gorman. 

Zaki se întoarse şi se îndreptă către o bancă mare din lemn 
de stejar. Cu mâinile sale musculoase apucă banca, o balansă 
pe umăr şi apoi o luă la fugă spre centrul încăperii, răcnind. 
Încordându-se, împinse banca în zidul invizibil. Impactul puternic 
îl făcu să se clatine şi apoi să cadă, înjurând şi gâfâind de efort. 

— Acum eşti pregătit să ne unim forţele? întrebă Gorman. 

— Ar fi bine să reuşim, spuse Zaki. Nu s-a mişcat niciun 
centimetru chestia asta care îi înconjoară. Arătă către fereastra 
prin care începea să intre lumina răsăritului de soare. 

— Vino lângă mine, spuse Gorman. Pune umărul tău stâng 
alături de umărul meu drept. Ne vom concentra puterile pentru 
a sparge bariera în acelaşi timp. Ridică pumnul înaintea ochilor 
săi şi strigă: Satana! Satana! În numele puterii! Ajută-ne să-i 
omorâm pe cei care ne stau împotrivă. In cinstea celor care te 
preamăresc. Auzi-ne! Ajută-ne! Dă-ne nouă puterea! Acum, 
Zaki, acum! 

Ochii negri li se dilatară. În irişi se formară flăcări negre care 
loviră zidul invizibil. În urma contactului cu bariera din jurul celor 
doi, flăcările se dispersară în toate direcţiile. Cei doi bărbaţi se 
aplecară în faţă, canalizându-şi toate puterile în fulgerul de 
lumină neagră prin care încercau să spargă zidul. Deasupra 
pământului se formă o bilă de foc ce creştea în dimensiune, în 
urma ei formându-se o gaură în câmpul care îi înconjura pe cei 
doi. 

Gorman şi Zaki se despărţiră, încercând să respire, înaintară 
cu grijă către deschizătura formată în zidul invizibil. Zaki păşi cu 
grijă peste cercul de praf, intrând în interiorul cercului. Gorman 
îl urmă. Dădură un ocol celor două scaune pe care se aflau 
Amrusi şi Berel. 

Zaki se aplecă, uitându-se în ochii chipurilor ca de piatră ale 
celor doi rabini. 

— Sunt în transă de-a binelea, spuse el. Nici că se putea mai 
bine. 


155 


Gorman îi făcu semn lui Zaki să tacă şi se aplecă să citească 
desenul din cartea de la picioarele bărbaţilor. Se ridică, 
zâmbind. Începu să râdă. 

— De ce râzi? întrebă Zaki. 

— Pe care vrei să-l omori mai întâi? Nici măcar nu poţi fi 
acuzat de crimă. 

— Ce scrie în cartea aia? 

— Că trupurile lor vor muri dacă îi scoatem din cercul acesta 
înainte ca sufletele lor să se reîntoarcă. 

— Păi, cine-i cel mai periculos dintre ei? întrebă Zaki. 

— Bătrânul. 

Zaki îl apucă pe şef-rabinul Amrusi de guler, trăgându-l în 
spate, apoi îl ridică de subsuori. 

— la-l tu de picioare. 

Îl duseră pe bătrân în afara cercului şi-i dădură drumul pe 
podea. 

— Lasă-l aici, spuse Zaki. Avem nevoie de toată forţa pentru 
a-l scoate pe grăsan. 

Intrând iarăşi în cerc, Zaki încercă să-l ridice pe Berel aşa cum 
făcuse şi cu Amrusi. Trase, mârâi şi înjură, însă nu reuşi să-l 
mişte. 

— Apleacă scaunul pe spate, spuse Gorman. Tu tragi şi eu 
împing. Îl putem scoate târâş cu scaun cu tot. 

— Ştiam eu că o să ne fie de folos creierul ăla al tău. 

Îl luă pe Berel de părul său creţ, ridicându-i capul dintre 
genunchi. Aplecă scaunul pe spate, iar Gorman îl ajută să-l 
împingă de-a lungul podelei. 

— Fir-aş al dracului! strigă Gorman. Se mişcă! 

Zaki îşi pierdu echilibrul, iar scaunul se aplecă pe-o parte. 
Berel căzu pe podea, însă tot în interiorul cercului protector. 

— Prostule! strigă Gorman. la-l de picioare! Trebuie să-l 
scoatem din cerc înainte ca sufletul lui să se întoarcă în corp. 
Gorman împinse scaunul cu piciorul, îl înconjură pe Berel şi ieşi 
prin deschizătura pe care o creaseră. 

— Cui îi spui tu prost? 

— Taci din gură şi ia-l de picioare cum ţi-am spus! 

— Plecaţi de lângă Reb Berel! 


156 


Vocea profundă, puternică, era a lui Yakov Davis, care se afla 
la intrare. În spatele său, răsăritul lumina norii de furtună care 
se adunaseră deasupra colinelor din Galileea. Vântul nimicitor 
lovea cu putere uşile, aproape smulgându-le din balamale. 
Frunze moarte învăluiră picioarele lui Yakov pe măsură ce 
acesta înaintă către centrul încăperii. 

— Îndepărtaţi-vă de Reb Berel! le ordonă el cu o voce ciudată, 
necunoscută pentru ei. 

— Le permiţi elevilor tăi să-ţi vorbească aşa? rânji Simon Zaki. 

— Ceva nu e în regulă cu el, şopti Gorman, aple- cându-se 
prin deschizătura creată de ei. Era cu un picior în groapă. 
Trebuie să-l omorâm acum! 

— De ce nu? răspunse Zaki, dând drumul picioarelor lui Berel. 

Privi peste umărul lui Gorman şi îşi adună toate puterile pe 
care i le oferi Satana. Ochii ca antracitul îi străluciră puternic şi o 
rază neagră ţâşni din ei, lovindu-l pe Yakov în umărul drept, 
învârtindu-l. Zaki îşi băgă capul între umeri şi se înclină în faţă 
pentru a trimite lovitura care urma să îl omoare pe Yakov, însă 
ceva îi izbi picioarele. Genunchii i se înmuiară şi îşi pierdu 
echilibrul. 

Berel Caspi îl lovi din nou cu piciorul, şi Zaki căzu în genunchi 
în centrul cercului. Berel se ridică, chinuindu-se să iasă prin 
deschizătura din zid. 

Sălbaticii ochi ai lui Gorman priveau când la Yakov Davis, 
când la Berel Caspi. Era încolţit, însă nu putea să-şi folosească 
puterile sale satanice pentru că îl pocni o durere puternică de 
cap. Nu-şi mai putea aduce aminte cuvintele pe care trebuia să 
le rostească. 

— De ce mă ataci? ţipă el. De ce? De ce? Gorman începu să 
se jelească. 

În interiorul cercului, Simon Zaki se ridică greu din genunchi. 
Samael Gorman o luă la fugă, trecând pe lângă Yakov, şi ieşi 
afară, în ploaie. Se auzi ecoul slab al strigătul lui său: 

— Mă duc după ajutor, la Arcadă. Arcada Satanei. 

Ochii lui Zaki ardeau de furie. 

— Să te ia dracu', Gorman! Poponar nenorocit! 

Îşi adună toată puterea pentru a-l dobori pe Berel, alegându-l 
pe cel care era mai aproape de el. Din ochii lui mânioşi lansă un 


157 


fascicul de lumină neagră către capul lui Berel, însă raza se lovi 
de peretele interior al zidului invizibil. Ricoşând în interiorul 
cilindrului, fasciculul dădu foc zidului. Zaki căută disperat 
ieşirea, însă hainele îi luară foc. Se învârti bătând cu pumnii în 
peretele invizibil, ţipând. Când flăcările ajunseră la domul 
clădirii, strigătele lui Zaki încetară. Pereţii cilindrului protector se 
prăbuşiră, arzând, peste corpul carbonizat al lui Zaki care zăcea 
pe podeaua de marmură. 

— Credeam că în timpul călătoriei mele cu Tzaddik Amrusi am 
aflat despre judecata dreaptă pe care o oferă Dumnezeu, spuse 
Berel, dând din cap. N-ar fi trebuit să-l omor pe Zaki. 

— Însă nici Dumnezeu nu l-a omorât, se auzi vocea lui Ari din 
gura lui Yakov Davis. Zaki s-a omorât pe sine însuşi. Puterile 
tămăduitoare pe care le-ai primit în această călătorie îţi vor fi de 
folos. Micul Yossi e pe moarte. Du-te la el. 

Berel alergă către Reb Amrusi. Işi puse mâna pe trupul 
acestuia, rugându-se. 

— Niciun om nu-l poate învia pe cel mort. Tzaddik a ştiut că 
nu avea să se mai întoarcă. 

— Avem nevoie de el, spuse Berel. De ce a trebuit să moară? 

— O parte din răspunsul la întrebarea ta ai aflat-o în timpul 
călătoriei. Există prea multe diferenţe între ceea ce crede omul 
că este Dumnezeu şi ceea ce e cu adevărat Domnul. Cu timpul 
va înţelege totul. Atunci când se va întâmpla asta, omul îl va 
recunoaşte iarăşi pe Dumnezeu. 

Berel îşi ridică privirea de la corpul lui Reb Amrusi şi văzu 
aura albă de lumină care-l înconjura pe Yakov. 

— Cine eşti? întrebă Berel. 

Chipul tânărului deveni lătăreţ. Nasul îi ieşi în faţă ca un cioc 
de vultur şi îi crescu repede o barbă albă. Înfăţişarea tânărului 
Yakov se pierdu. 

Berel Caspi, al nouălea descendent al renumiţilor rabini, 
recunoscu chipul şi făcu o plecăciune. 

— Sfinte Ari! Mă onorează prezenţa dumneavoastră. 

— Reb Berel, ai binecuvântarea mea, spuse întâiul Tzaddik al 
Safedului. Ridică braţele, punându-şi degetele pe fruntea lui 
Berel şi spuse: Mâinile tale vor aduce vindecarea celor din Casa 
lui Israel şi a celor care acum vor să revină în sânul ei, fiind 


158 


plecaţi. Sfântul Ari îşi lăsă mâinile jos. Du-te acasă la Reb Yair. 
Ajută-l pe Micul Yossi. El e un om foarte important pentru 
poporul lui Israel şi pentru acest pământ. 

Berel se îndreptă către uşă, dar se opri. 

— Voi anunţa moartea lui Reb Amrusi, înştiinţând edilii 
oraşului, guvernanţii şi rabinii din lerusalim. 

— Nu, spuse Sfântul Ari. Va avea loc o ceremonie deosebită. 
Se uită câtre intrarea principală. 

In clădirea Consiliului Rabinic intrau două şiruri de bărbaţi 
îmbrăcaţi în rase aurii. Se aşezară în cerc în jurul trupului. Deşi 
uşile de la intrare rămaseră deschise, lăsând ploaia şi vântul 
care măturau oraşul să intre, flăcările lămpilor cu ulei nu 
pâlpâiau. 

Berel numără bărbaţii înveşmântaţi în aur - treizeci şi cinci -, 
cu toţii înconjurați de o aură albă. Se înclină cu evlavie dinaintea 
Tzaddikimilor. Apoi, închinându-se în faţa trupului slab al lui Reb 
Amrusi, cel de-al treizeci şi şaselea Tzaddik, Berel Caspi spuse: 

— Îţi. Mulţumesc, mentore, îndrumătorule, învăţă- torule. Îmi 
voi dedica iarăşi viaţa supravieţuirii omului pe pământ şi 
renaşterii Casei lui Israel. 

— Facă-se voia lui Dumnezeu, amin! rostiră în cor cei treizeci 
si cinci de bărbaţi. 


159 


21 


Ester Blum ţinea în poală capul lui Yossi, legă- nându-l 
încetişor. Băieţelul respira cu greutate, şi pielea îi era uscată şi 
fierbinte. Ester schimbă compresa rece de pe fruntea micuţului. 

Yair Blum, în sufragerie, stătea cu faţa către Sfântul Templu 
din lerusalim. Acoperit cu şalul de rugăciune, ţinând filacterele 
în mâini şi pe cap, se ruga la Dumnezeu pentru binecuvântarea 
lui Yossi. Miriam, aproape de rabin, citea din Psalmi. Amândoi se 
întoarseră către uşa de la intrare atunci când cineva o deschise. 

— Binecuvântată fie casa aceasta şi tot cei ce locuiesc într- 
însa, spuse Berel Caspi. lertaţi-mi, vă rog, toate greşelile şi tot 
răul pe care l-am pricinuit acestei familii. 

Ester îşi privi soţul. 

— Să nu spui o vorbă! 

— Cine poate fi supărat pe Berel? spuse Yair, îmbrăţişându-şi 
vechiul prieten. 

Miriam văzu aura albă a lui Reb Berel, iar acesta îi răspunse 
telepatic: 

— Nu e acesta momentul ori locul potrivit pentru a le dezvălui 
tuturor ceea ce vezi. Se îndreptă către canapea, privindu-l pe 
Yossi. 

— Are coastele rupte, spuse Yair. Cred că are o hemoragie 
internă, pentru că stomacul îi e tare ca piatra. Nu şi-a recăpătat 
cunoştinţa de când l-a găsit Alex Mazuz. 

— Unde e primarul, întrebă Berel. 

— Ne-a povestit ceva înfricoşător despre Samael Gorman şi 
despre Simon Zaki, apoi a plecat. 

— Vă rog să desfaceţi bandajele şi prosoapele cu care l-aţi 
învelit pe băiat, o rugă pe Ester. 

Ea îi privi chipul. II vedea pe acelaşi Berel pe care îl ştia din 
copilărie, însă ceva era diferit. Părea că din el radiază bunătatea 
şi curăţenia sufletească. Se simţi în siguranţă şi era pe deplin 
încrezătoare în Berel. Desfăcu grijulie prosoapele şi înlătură 
bandajele. 


160 


Berel îşi întinse braţele în lateral, deasupra lui Yossi. Cu o 
voce caldă, melodioasă, diferită de cea cu care se obişnuiseră 
cu toţii, Berel cântă: 

— Tu, cel care eşti asemenea sufletului meu, fii milostiv, 
ascultă ruga mea pe care o rostesc în numele acestui copil. Dă- 
mi mie puterea să vindec acest suflet. 

Berel îşi puse mâinile sale mari peste adâncitura vineţie de pe 
corpul lui Yossi. Simţind cum puterea vindecătoare trece prin 
palmele sale către rană, închise ochii şi rosti cu voce scăzută o 
rugăciune. 

Ceilalţi priveau cum respiraţia lui Yossi îşi recăpăta 
regularitatea. Oasele rupte reveneau la locul lor cu fiecare gură 
de aer pe care o trăgea în piept. Pielea vânătă deveni rozalie. 
Berel îşi mută mâinile către ochii umflaţi şi faţa plină de lovituri. 
Se vindecară şi acestea. 

Ester privi chipul băiatului, apoi pe cel al lui Berel, şi reveni la 
băiat. 

— Se trezeşte. 

Yossi clipi de câteva ori şi-l privi pe Berel. 

— vă mulţumesc, domnule. 

— Te-ai vindecat, fiule, răspunse Berel. Acum dormi puţin. 
Când te vei trezi, trupul şi sufletul tău vor fi refăcute. Îşi înclină 
capul şi rosti o rugăciune de mulţumire. 

Ester îl înveli pe Yossi. Se ridică pe vârfurile picioarelor şi 
sărută obrazul păros al lui Berel. Micuţul Yossi adormi liniştit pe 
canapea. 

— Ce s-a întâmplat, Berel? întrebă Yair. Ai făcut magie? 
Cabala? Tu eşti cel a cărui menire este să salveze oraşul acesta 
de la uitare? 

— Cu toţii vom lua parte la asta. Evenimentele care au loc pe 
acest vârf de munte vor schimba soarta Israelului şi a întregii 
planete. 

Yair se sprijini de speteaza canapelei, tremurând. De trei ori 
pe zi, de mii de ani, el şi toţi ceilalţi evrei ortodocşi se roagă 
pentru ca Vremea lui Mesia să înceapă. Bunicul său dormea 
îmbrăcat întotdeauna, pregătit fiind în cazul în care Mesia avea 
să se pogoare pe pământ pe timp de noapte. 


161 


— Berel, spuse Yair, înghiţindu-şi cuvintele, este acum 
începutul timpului la care am sperat şi pentru care ne-am rugat 
în fiecare zi? 

— Da, însă nu va fi aşa cum ni l-am imaginat. Va fi mult mai 
spectaculos. Berel se întoarse astfel încât să le cuprindă cu 
vederea şi pe Miriam şi pe Ester. Insă nu e deocamdată un lucru 
cert. Creaţia lui Dumnezeu încă se împlineşte, chiar şi acum. 
Atât timp cât conflictul dintre Bine şi Rău există încă, doar omul, 
prin acţiunile sale, poate aduce pe pământ Vremea lui Mesia. Se 
uită la Ester şi la Yair, iar bunătatea pe care o radia le pătrunse 
în suflete. Vă rog să aveţi încredere în mine, spuse el. Familiile 
noastre trebuie să participe la căsătoria copiilor noştri. Se 
întoarse către Miriam. Aş vrea să te asiguri că pregătirile vor fi 
duse la bun sfârşit. Oficierea ceremoniei va avea loc atunci când 
se vor vedea două stele în Ceruri. Acum trebuie să mă duc la 
soţia mea. E bolnavă şi are nevoie de mine. 

XXX 

Samael Gorman trecu grăbit pe lângă toţi cei încolonaţi la 
intrarea Arcadei. Işi făcu loc cu forţa în faţa celorlalţi petiţionari. 

— De ce mă deranjezi? întrebă Satana. Am treabă. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Mi-am pierdut timpul cu tine. Am crezut că o să-mi scurtez 
drumul cu ajutorul tău şi al prietenilor tăi. Acum sunt nevoit să 
revin la vechea metodă, cea care dă rezultate. Voi trece de 
partea mea mai mult de jumătate din populaţia acestei planete. 

— Gândeşte-te cât de mult vei avea de aşteptat! spuse 
Gorman. 

— Nu mai am mult, zise Satana, arătând sufletele care 
aşteptau să le ofere îngăduinţa de a le fi călăuză. 

— Totuşi, insistă Gorman, vrei să ieşi de aici cât mai repede 
cu putinţă. Ştiu sigur că asta vrei! 

— Bun, şi ce vrei de la mine? spuse Satana nemulţumit. 

— Eu sunt servitorul tău. Aş face orice pentru a te ajuta. Ti-am 
plătit în avans sufletul meu. Mai mult decât atât, ţi l-am trimis 
pe Itzig Amrusi, nu-i aşa? 

— Prostule, poţi să-i minţi pe oameni şi pe Dumnezeu fără să 
fii pedepsit, dar niciodată nu vei putea să-l minţi pe Satana fără 
să plăteşti pentru asta. Mi-ai trimis corpul lui, nu sufletul! Am 


162 


fost nevoit să mă înclin în faţa stârvului bătrânului înţelept în 
timp ce treizeci şi cinci de căcănari l-au trecut prin faţa mea! În 
jurul Satanei se ridicară flăcări uriaşe, iar stăpânul întunericului 
îndreptă un deget către Gorman, răcnind: Nu tu ai fost 
responsabil de moartea lui Amrusi! Bătrânul era mort înainte ca 
tu să fi pus mâna pe el! 

Câteva limbi de foc se întinseră către Gorman. Acesta îşi 
ridică mâinile în faţă şi se dădu înapoi. 

— Şi nici măcar pe băiatul ăla nu l-ai omorât. Satana se 
aplecă peste flăcări, iar Samael Gorman îngenunche, cerând 
îndurare. 

Sprâncenele Satanei se curbară peste frunte şi ochii începură 
să-i strălucească puternic. Buzele întoarse dezveleau colții lui 
ascuţiţi. 

— Ca un păcătos ce eşti, rabin Gorman, nu-ţi împlineşti 
niciodată aşteptările şi potenţialul. Am fost umilit din cauza ta! 

— Nu-l găsesc pe Simon Zaki, plânse Samael Gorman. Dacă 
vrei să-mi termin treaba de unul singur, atunci trebuie să-mi dai 
mai multă putere. 

— Adevărul! strigă Satana, scuipând flăcări către nenorocitul 
rabin. 

— lartă-mă! se smiorcăi Gorman, ghemuindu-se în poziţie de 
fetus. 

— Nu reuşeşti să dai de Zaki pentru că l-ai abandonat! zbieră 
Satana. E lângă mine! 

Dincolo de valurile de căldură pe care le degajau flăcările de 
la picioarele Satanei, Gorman văzu sufletul lui Simon Zaki, 
torturat, înfricoşat şi tremurând, însă imaginea dispăru în 
spatele flăcărilor. 

Gorman se aşeză în genunchi şi atinse pământul cu fruntea. 

— N-am vrut decât să duc la îndeplinire planurile tale. 

— Rabine, nu mai boci. Se vede că eşti un laş şi-mi place la 
nebunie lucrul ăsta. Fricoşii pot fi letali şi acţiunile lor sunt 
previzibile. Flăcările din jurul Satanei se potoliră. Micuţul bărbat 
cu chelie şi obraji rozalii îşi îndreptă mâna către Gorman. Încă 
mă mai poţi sluji. 


163 


Samael Gorman se ridică în picioare. Şterse de praf costumul 
său şi trase liniştit aer în piept pentru prima oară după ce fugise 
din clădirea consiliului. 

— Nu te înmuia, dragul meu rabin. Ai multă treabă. Şi vreau 
să te avertizez, pot fi extrem de periculoase noile cunoştinţe de 
Cabala. 

— De când îţi pasă de mine? zâmbi Gorman. 

— Nu-mi pasă de viaţa ta. Doar că nu vreau să pierd investiţia 
pe care am făcut-o în sufletul tău. Ai putea să-l pierzi pe vecie, 
să nu fie nevoie să-l treci prin purgatoriul ladului. E posibil ca o 
nouă înfruntare pe pământ să-l facă praf. 

— Deci pentru asta te-a creat Dumnezeu, spuse Gorman. Ca 
să fii magazia în care se reciclează sufletele damnate! 

— Ţi-ai ales bine cuvintele, însă ai tras o concluzie greşită. 
Imaginaţia omului a fost cea care m-a zămislit. Asta a primit 
Adam în momentul în care a muşcat din fructul Pomului 
Cunoaşterii. 

— Imaginaţia? Gorman cumpăni înţelesul frazei pe care 
tocmai o rostise Satana. Dar eşti adevărat. Te văd. Am văzut 
cum puterile tale îi afectează pe ceilalţi. 

— Bine-nţeles. Imaginaţia înseamnă realitate în mintea 
voastră. Tocmai acesta e şi motivul pentru care Dumnezeu a 
spus după ce Adam a muşcat din rodul pomului: „lată, Adam s-a 
făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul”. Caută 
chestia asta în Geneză. 

— Cunosc Biblia verset cu verset. Nu e nevoie să-mi citezi din 
ea. Explică-mi. La cine se referă Dumnezeu când spune „noi“? 

— La celelalte entităţi angelice, bineînţeles. Îngeri, heruvimi şi 
tot aşa. Şi eu am fost unul, ştii, nu? Există un singur Dumnezeu. 
Eu am fost un înger. Asemănător cu cei doi care obişnuiau să 
stea dincolo, în partea cealaltă a Arcadei. 

— Nu mai înţeleg nimic. 

— Asta e datoria mea, să te fac să nu mai pricepi nimic, râse 
Satana. 

— La început ai spus că Dumnezeu te-a creat. Acum susţii că 
nu eşti decât rodul imaginaţiei omului. 


15 Facerea, 3:22 (n. tr.). 


164 


— Da, şi mai şi mint, spuse Satana. Şi omul se minte pe sine 
însuşi. Animalele nu pot să mintă. Ele au fost programate de 
Dumnezeu să acţioneze instinctual. Ele nu au posibilitatea de a 
face alegeri pentru sine însele, însă omul poate. Asta din cauza 
imaginaţiei sale, care îl face pe om să-i semene lui Dumnezeu. 

— Aşa, iar dacă Dumnezeu te-a creat pe tine, înseamnă că 
omul, care îi seamănă lui Dumnezeu, te poate controla! 

— Dacă îi poţi ţine frâu imaginaţiei tale, da, poţi să mă subjugi 
şi pe mine. 

Încrezător în sine, văzând zâmbetul afectat de pe chipul 
Satanei ori dându-şi seama de slăbiciunea lui, îndreptă un deget 
către Prinţul întunericului. 

— Prostii! Dacă tu şi tot ce ţine de tine a fost creat din 
imaginaţie, atunci singurul lucru adevărat e puterea. Eu îmi 
controlez imaginaţia, aşa că îţi ordon să-mi dai puterea. Vreau 
toată puterea! Îţi ordon să mi-o dai acum! 

— Desigur, replică Satana. Din cartea despre Cabala pe care 
ţi-am dat-o, citeşte primele şi ultimele paragrafe ale capitolelor 
trei, şase şi nouă ca şi cum ar fi unul singur. In acele cuvinte e 
puterea pe care o cauţi. 

XXX 

Berel intră în dormitor, corpul lui fiind luminat de flacăra 
tremurândă a lumânării pe care o ţinea în mână. 

— Yona? Yona? Eşti trează? 

Yona îl sorbi din priviri pe Berel. Pe chipul ei se aşternu 
liniştea, o senzaţie pe care n-o mai avusese de multă vreme. Se 
întinse, privindu-l atent. 

— Berel, ţi-ai revenit, în sfârşit? 

— Da, sunt mult mai bine, spuse el după ce se aplecă spre 
soţia lui, sărutându-i fruntea. O ridică în capul oaselor pe pat 
apoi îngenunche ca să-i pună papucii de casă. Haide în 
bucătărie. O să pregătesc cartofi, ouă şi ceapă, aşa cum îţi plac 
ţie. Şi pâine prăjită. Cu ceai şi lapte. 

— Şi o să stăm de vorbă, Berel? întrebă Yona, dându-şi părul 
pe spate. 

— Da, sunt multe lucruri de povestit. 

— Păi, ce-ar fi să-mi povesteşti şi eu să gătesc? Aşa n-o să se 
ardă micul dejun. Îl trase de barbă până când buzele li se uniră. 


165 


— Mi-e foame, spuse Berel. 

— Asta e un lucru bun. Tu o să tai ceapa şi o să povesteşti. Eu 
mă ocup de toate celelalte. 

— Eu vreau şi cafea turcească. Multă. Sunt multe de spus şi 
de făcut până mă voi confrunta cu Samael Gorman în Consiliul 
Rabinic. 


166 


Marţi 


Miriam se afla în spatele Marii Sinagogi, verificându-şi lista. 
Toate scaunele şi băncile din sinagogă fuseseră mutate sus, în 
sectorul femeilor. Spaţiul astfel format era împărţit în două cu o 
linie de cretă, trasată de la Sfântul Altar către podiumul din 
centru, apoi de la platforma respectivă până la intrarea în 
sinagogă. Pe mesele aşezate de-a lungul pereţilor de piatră ai 
sinagogii fuseseră aranjate farfurii din hârtie, pahare şi tacâmuri 
de unică folosinţă, şi şerveţele de masă. Pe câteva platouri mari 
care se aflau în camerele de păstrare din căminele celor două 
şcoli fuseseră pregătite salatele, băuturile răcoritoare şi 
mezelurile. 

Deodată, Miriam auzi gândurile lui Yakov: 

— Vino la Consiliul Rabinic. Dezbaterea stă să înceapă. 

Miriam alergă până la platforma din centru pentru a inspecta 
arcada cuplului marital. Mulțumită de faptul că aranjamentul din 
catifea albastră cu marginile aurii era aşezat cum trebuie, porni 
în grabă către consiliu. 

In Piaţa Sabat se aflau o mulţime de oameni, cu toţii 
aşteptând în ploaie. Miriam observă că uşile de la intrare aveau 
o încuietoare nouă. 

— Cine are cheia? întrebă cineva pe primarul Mazuz. 

— De ce nu putem intra? întrebă altcineva. 

Primarul nu răspunse. 

Un tânăr se căţără pe burlan, privind pe-o fereastră înăuntru. 

— Reb Amrusi stă în scaunul şef-rabinului cu şalul de 
rugăciune peste cap, strigă acesta către mulţime. Nu pot să-i 
văd faţa, dar şalul de lână e al lui. 

Miriam, care îl căuta pe Yakov, îi văzu pe Samael Gorman şi 
Berel Caspi apropiindu-se de Consiliul Rabinic din direcţii opuse. 
Oamenii le făcură loc, iar cei doi ajunseră la intrare în acelaşi 
timp. 


167 


— Încă mai ai timp să te răzgândeşti, îi şopti Berel Caspi lui 
Samael Gorman. Te rog, nu are rost să continui. 

— E un lucru obişnuit ca o dezbatere să aibă loc în mijlocul 
străzii, stând ca o haită de câini plouaţi? întrebă Gorman destul 
de tare încât să-l audă toată lumea. 

— Uşile sunt încuiate, spuse cineva. 

Samael Gorman se întoarse şi se uită la uşi. Prin jurul 
acestora începu să iasă fum. Noul lacăt şi încuietoarea se 
desfăcură singure şi uşile se deschiseră, întinzând la maximum 
vechile balamale. Gorman trecu repede prin fumul de la intrare 
şi pătrunse în clădire. Mulțimea nerăbdătoare îl urmă. 

Berel fu purtat de mulţime până în mijloc, după care intră 
dincolo de grilajul protector, aşezându-se liniştit pe unul din cele 
două scaune din zona consiliului. 

Samael Gorman îl urmă pe Berel, însă nu se aşeză pe celălalt 
scaun. Intorcându-se cu faţa către oamenii de dincolo de 
balustrada protectoare, se uită spre sectorul femeilor, apoi îşi 
puse cu grijă şalul de rugăciune peste umeri. Prinse şalul cu o 
agrafă de aur şi îi anunţă pe toţi cei prezenţi: 

— Eu sunt pregătit! 

Făptura acoperită de şal din scaunul şef-rabinului îşi ridică 
mâna şi cei doisprezece membri ai consiliului intrară dinspre 
camera de meditaţie. Se aşezară cu toţii de-o parte şi de alta a 
figurii ascunse de şal. Bărbaţii se strânseră cât mai aproape de 
balustradă, iar femeile îşi încleştară degetele de grilajul de la 
balcon. Cu toţii aşteptau în linişte deplină. 

Consilierul cel bătrân îşi drese glasul şi spuse: 

— Reb Samael Gorman, veştile care circulă prin Vechiul 
Cartier spun că astăzi nu te lupţi doar pentru scaunul de Rosh 
Yeshiva, ci şi pentru funcţia de şef-rabin al oraşului. 

Toţi îl priviră pe Samael Gorman. Acesta îşi duse pumnii către 
buze, astfel încât şalul să capete forma unor aripi. Făcu o 
piruetă pentru a ridica în laterală marginile şalului, aşteptându- 
se ca mulţimea să-şi exclame uimirea. Însă nu se auzi nimic. 
Privirea sa amenințătoare îi făcu pe oameni să-şi plece capetele. 
Gorman se întoarse către consilieri. 

— Ceea ce aţi spus este corect. 


168 


— Dar funcţia de şef-rabin este ocupată, răspunse bătrânul 
rabin. De ce aduceţi în discuţie un lucru atât de delicat precum 
acesta? 

— Pentru a le asigura acestui oraş şi locuitorilor lui un viitor 
strălucit. 

— Reb Gorman, spuse consilierul, îndreptându-se către silueta 
ascunsă sub şal, ţin să-ţi reamintesc faptul că rabinul Amrusi 
este unul din cei mai de seamă cetăţeni ei oraşului. 

— Aveţi cu siguranţă dreptate, domnule, răspunse Gorman, 
zâmbind dispreţuitor. Şi eu îl respect pe marele, cinstitul şi 
renumitul Reb Amrusi. Cu toate acestea, omul care se află acum 
în scaunul şef-rabinului nu este ltzig Amrusi. Gorman arătă 
făptura acoperită de şal. Acela este un impostor! 

Toate privirile se întoarseră către scaunul şef-rabinului. Şalul 
de rugăciune se desfăcu şi căzu. Atât bărbaţii, cât şi femeile 
începură să vocifereze. 

— Yakov Davis! 

— Unde e Reb Amrusi? 

— Luaţi-l pe impostorul acela din scaunul rabinului! 

— Ce glumă mai e şi asta? 

Samael Gorman le făcu semn tuturor să facă linişte, apoi se 
adresă adunării. 

— Nu mai avem niciun şef-rabin. Nu sunt într-atât de necioplit 
şi nesimţit pe cât ar crede unii. Se întoarse către Berel. Este 
Itzig Amrusi în viaţă? 

— Nu, nu este, răspunse Berel. 

— Deci locul de şef-rabin al oraşului este liber? 

— Da. 

— Nu-i aşa că aţi aflat de moartea şef-rabinului înainte de-a 
intra în clădire? 

— Da. 

Cei din mulţime îşi ţinură respiraţia. 

— Reb Berel, vă rog să spuneţi adevărul, spuse Gorman. Ştiaţi 
că Yakov Davis se află în scaunul şef-rabinului. Un student, care 
pretinde că este judecătorul unuia dintre cele mai importante şi 
respectate consilii din lume! lar dumneavoastră, dumneavoastră 
aţi permis aşa ceva! 


169 


La balcon, Yona Caspi îşi duse mâinile la gură, amuţind. 
Miriam şi Ester se aplecară în faţă pentru a auzi răspunsul lui 
Berel. 

— Şef-rabinul a murit. Dar cel care se află pe scaunul lui nu 
este Yakov Davis. 

Samael Gorman privi membrii consiliului. Îl arătă apoi pe 
Berel Caspi şi se întoarse către enoriaşi. 

— Reb Berel face o confuzie. Eu văd în scaunul şef-rabinului 
pe cel cunoscut mie şi celorlalţi locuitori ai oraşului drept Yakov 
Davis. Acesta este numele cu care este înscris în registrele 
noastre şcolare. Insă Reb Berel neagă acest lucru. Gorman oftă 
răsunător. Onorabili consilieri, doamnelor şi domnilor, avem de- 
a face cu o contradicţie, ca să nu spunem mai mult. Cum poate 
fi altcineva decât Yakov Davis? 

— Asta pentru că îi vedeţi doar înfăţişarea, nu şi sufletul, 
spuse Berel, trecându-şi mâna prin barbă. 

Berel se ridică de pe scaun. Indreptându-se cu faţa către 
scaunul şef-rabinului, făcu o plecăciune celui care se afla în el. 

— Ge înseamnă asta? strigă Gorman, întinzându-şi braţele. 
Farsa asta dintre învăţător şi student nu mai poate continua. 
Este evident că Berel Caspi nu mai e în toate minţile. Poate că 
tragica pierdere a unicului său fiu, laolaltă cu oboseala pricinuită 
de muncă şi boala care l-a răpus de curând sunt motivele pentru 
care neagă faptul că cel care ocupă scaunul şef-rabinului nu e 
nimeni altcineva decât Yakov Davis. Gorman îi privi pe consilieri, 
arătându-l pe Berel. Cinstiţii mei domni, Reb Caspi nu respectă 
demnitatea acestei înalte Curți. Tocmai l-am văzut făcând o 
plecăciune în faţa unui student! Vă cer în mod cuviincios 
înlăturarea lui Berel Caspi din funcţia de Rosh Yeshiva. Nu mai 
este potrivit pentru această funcţie. 

Enoriaşii îl priviră pe Berel Caspi, care aprobă propunerea 
făcută de Samael Gorman, făcând o plecăciune în faţa lui Yakov 
Davis, apoi retrăgându-se cu respect din faţa tânărului bărbat. 

Berel se îndreptă de spinare, apoi se adresă membrilor 
consiliului. 

— Cinstiţi rabini, sunt de acord cu cererea lui Samael Gorman 
de a mă înlătura din funcţia de Rosh Yeshiva. Nu am decâto 
singură cerinţă. Vă rog să nu nominalizați pe nimeni pentru 


170 


funcţia de Rosh Yeshiva până nu se va hotărî cine va fi noul șef- 
rabin. Noul şef-rabin al oraşului Safed merită privilegiul de a 
influenţa numirea viitorului Rosh Yeshiva. 

Cel mai bătrân dintre membrii consiliului se ridică în picioare 
şi spuse: 

— Consiliul Rabinic se va retrage pentru deliberare în camera 
de meditaţie. 

leşiră cu toţii, fără să ia în seamă faptul că Yakov Davis 
rămase nemişcat în scaunul şef-rabinului. În subconştientul lui 
Samael Gorman răsună un sunet de alarmă, însă acesta îl 
ignoră. Totul mersese bine şi era sigur de succes. 

Trecuseră doar câteva minute până când membrii consiliului 
intrară iarăşi în curte, aşezându-se pe scaune. Cel mai bătrân 
dintre consilieri se ridică în picioare şi citi hotărârea: 

— În această zi, cea de-a cincisprezecea din luna lui Av a 
anului 575916 Consiliul Rabinic al oraşului Safed declară vacantă 
funcţia de Rosh Yeshiva de la Colegiul Rabinic. Aceasta va fi 
ocupată în conformitate cu procedurile de rigoare şi cu 
binecuvântarea noului şef-rabin. 

Ester Blum se întoarse către Yona Caspi: 

— Ce se întâmplă? 

Yona luă palma prietenei sale, bătând-o uşor şi zâmbind din 
priviri. 

— Priviţi, spuse Miriam. Gorman se îndreaptă către Yakov! 

Samael Gorman îl arătă pe Yakov Davis şi strigă: 

— Şi cum rămâne cu acest impostor? Ce să facem cu el? 

— Nu e un impostor, spuse Berel. 

Gorman se întoarse furios către acesta. Părea că vrea să-l 
lovească pe marele rabin, subliniind cu pumnii încleştaţi fiecare 
cuvânt pe care îl rostea. 

— Ai fost dovedit a fi un incompetent! Ai fost înlăturat din 
funcţie! Nu mai ai niciun drept să te adresezi acestei Curți! Eu 
sunt noul Rosh Yeshiva! 

— Nu a fost luată nicio hotărâre în privinţa competenţei mele, 
răspunse Berel. Membrii Consiliului Rabinic au fost de acord cu 
cererea mea de a mă înlocui. 

Samael Gorman făcu un apel către cele două mulţimi. 


16 Anul 1999, luna a șasea (n. tr.) 


171 


— Îi putem permite oare acestui nebun să-şi bată joc de noi? 
Îi privi pe cei doisprezece membri ai consiliului, apoi îl arătă pe 
Yakov Davis. Pentru cât timp vă mai puteţi permite să luaţi 
parte la gluma şcolarului acestuia? 

— Uitaţi-vă cu atenţie la persoana care ocupă locul şef- 
rabinului! spuse Berel, vocea sa puternică răsunând în întreaga 
încăpere. 

Chipul lui Yakov începu să se lumineze. Intensitatea şi 
cuprinderea cercului de lumină fluorescentă crescură încetişor, 
acoperind treptat întregul corp. Trupul lui Yakov Davis era într- 
un cocon auriu, însă această transfigurare îl arătă cu 
sprâncenele mai groase, lungindu-i nasul şi făcându-i buzele mai 
pline. Îi crescu barbă, iar hainele moderne fură înlocuite de o 
robă aurie. Cei doisprezece membri ai consiliului se ridicară şi 
făcură o plecăciune în faţa fiinţei din scaunul şef-rabinului. 

Cineva din mulţime indică portretul de pe perete, de deasupra 
altarului şi strigă: 

— Ari! Este Sfântul Ari! 

Cel ce se afla în scaunul şef-rabinului şi bărbatul din portret 
erau acum unul şi acelaşi. Bărbaţi şi femei, cei de jos şi cei de la 
balcon, făcură cu toţii o plecăciune. 

Ari mulţumi pentru omagiul adus. Îşi îndreptă o mână către 
uşile cele mari de la intrare, roase de vreme, atârnând greu în 
balamalele rupte, iar acestea se închiseră cu zgomot. Le făcu 
semn femeilor să ia loc. 

Vocea Sfântului Ari răsună clar în interiorul Consiliului Rabinic: 

— Mă aflu astăzi aici în locul răposatului Itzig Amrusi, Tzaddik 
al oraşului Safed, Dumnezeu să-l ierte. Aş vrea să ştiu dacă îmi 
contestă cineva dreptul de a ocupa acest loc ori de a conduce 
întrunirea Consiliului Rabinic. Îi privi pe consilieri, îşi întoarse 
privirea către cei prezenţi în sinagogă, apoi se uită la Samael 
Gorman. 

Discipolul Satanei se încruntă. Cunoştea calea prin care să-i 
învingă pe Ari şi pe toţi cei care ar vrea să i se opună. li fusese 
oferită cheia înţelegerii Cabalei. Putea să subjuge însăşi natura. 

— Ai grijă, Samael Gorman, murmură Sfântul Ari. Caută să afli 
numai adevărul. Doar aşa vor fi dreptatea şi clemenţa de partea 


172 


ta. Să nu faci din credinţa ta monedă de schimb, iar nici din 
pietate un jurământ. 

Gorman fu îngrijorat de tonul cu care Sfântul Ari rosti vorbele 
sale, însă nu şi de amenințările pe care le făcuse. Işi puse ordine 
în gânduri şi-şi stabilit planul de atac. Dezbaterea publică era 
punctul său forte. lar Satana trebuia neapărat să-l ajute acum, 
dacă voia să fie liber. 

Gorman păşi înainte, cu capul ridicat, spinarea dreaptă şi 
privirea atentă. Se uita fix la Sfântul Ari pentru a le dovedi 
tuturor că nu îi era frică şi nici nu-l intimida. Învârtindu-se, şalul 
de rugăciune din mătase se arcui frumos în jurul său. Când se 
apropie de balustradă, bărbaţii se dădură înapoi. 

— Tocmai am fost acuzat de înşelăciune, spuse Gorman. Mă 
aflu astăzi aici pentru binele vostru. Nu pentru al meu. Acest 
oraş a devenit o mlaştină de puturoşenie şi corupţie! Am venit 
pentru a vă ajuta, adăugă el cu voce scăzută. 

Rabinul se întoarse brusc, privindu-l pe Berel, care stătea 
liniştit pe scaunul cu spătar înalt, apoi pe Sfântul Ari, aşezat în 
scaunul şef-rabinului. 

— Am fost acuzat de doi falşi profeţi! Ştiţi cu toţii ce se spune 
în Biblie despre profeţii cei falşi! Lucruri cu mult mai ciudate se 
întâmplă aici. Nu pot avea încredere că această audiere va fi 
una corectă! 

— Te afli în faţa Legii, rosti Ari cu o voce sumbră şi clară. Vei fi 
judecat în numele Legii lui Dumnezeu. Te previn. Nu îngădui 
cuvintelor tale să-ţi înghită sufletul. 

Privirile celor doi se întâlniră. Gorman îşi trecu mâna prin 
barba sa neagră, trăgându-şi buza de jos. N-avea cum să piardă. 
Or fi având ei Legea, însă el deţinea puterile Satanei. 

— Judecata nu mă-nspăimântă, strigă Gorman, întorcându-se 
iarăşi către enoriaşi. Singura mea dorinţă este aceea de vă 
aduce bunăstarea, vouă şi acestui oraş, în ciuda celor care vor 
să păstreze profitul pentru ei înşişi! Îl arătă pe Ari. Este adevărat 
că în timpul aşa-zisei tale stăpâniri a acestui oraş din postura de 
şef-rabin, acest vechi cartier era de cinci ori mai mare şi avea 
treizeci de mii de locuitori? 

Sfântul Ari răspunse aprobând cu o mişcare din cap. 

Gorman li se adresă iarăşi enoriaşilor. 


173 


— Treizeci de mii de oameni în vremea aceea. Astăzi au mai 
rămas o mână, opt sute de oameni, dintre care majoritatea 
primesc ajutoare sociale. Asta e moştenirea ce ni se cuvine? 

Bărbaţii începură să se mişte, neliniştiţi. 

Increderea lui Gorman crescu simţitor. Oamenii erau de 
partea lui. Se aplecă peste balustradă, privind în ochii bărbaţilor. 

— Poate că lucrurile acestea nu sunt plăcute auzului, însă n- 
au cum, sau mai degrabă n-ar trebui să nu fie rostite. Cu câteva 
secole în urmă, vârful acesta de munte era înţesat de cărturari 
renumiţi, profesori şi oameni de afaceri sosiți din toate colţurile 
pământului. Oraşul înflorea. Oamenii erau mulţumiţi de munca 
pe care o făceau, iar repausul era o adevărată plăcere pentru ei. 
Nu existau şomeri pe atunci, ajutoare sociale ori vizitele 
inspectorilor sociali în casele lor. Dacă voi fi numit şef-rabin, 
aveţi cuvântul meu de onoare că aşa ceva nu se va mai 
întâmpla! Oraşul acesta va deveni un centru de cultură, 
economic şi studenţesc de renume internaţional. Gorman se 
mişcă pe toată lungimea balustradei, folosind o formulă mistică 
pentru a-i face pe cei care-l ascultau să aibă încredere în el şi 
să-l susţină. Işi ridică vocea, cuvintele lui rostogolindu-se ca 
sunetele unei orgi maiestuos acordate. li juca pe degete, 
promiţându-le locuri de muncă, recunoaştere şi prestigiu. Cele 
douăzeci de milioane de dolari sunt doar începutul! Prietenii mei 
dragi, mulţi alţi investitori aşteaptă deznodământul acestei 
întruniri pentru a lua o decizie chiar astăzi! 

Miriam, aflată sus, la balcon, avu impresia că toţi oamenii 
fuseseră atraşi în mrejele lui Samael Gorman, care le stârnea 
imaginaţia creând imagini frumos colorate. Până şi distinşii 
deputaţi păreau să fi căzut în plasa lui. Le controla imaginaţia şi 
se distra cu visele lor. Bărbaţii începură deja să facă presupuneri 
în privinţa celor care aveau să ocupe locurile de muncă create 
de investitori. Câţiva dintre bărbaţi se  întinseră peste 
balustradă, încercând să-i atragă atenţia lui Gorman, prinzându-l 
de braţ. Unii dintre ei fură destul de curajoşi încât să ceară ca ei 
să fie numiţi pentru a îndeplini cine-ştie-ce însărcinare. Gorman 
le alimenta visurile prin cuvinte de argint şi promisiuni de aur. 

Miriam îi privi pe Sfântul Ari şi pe Berel, care păreau 
nemişcaţi. Se întrebă care putea fi motivul pentru care nu 


174 


reacţionau deloc. Nu aveau nicio putere în faţa lui ori erau prea 
siguri de reuşita lor? Galeria femeilor zumzăi de tot felul de 
speculaţii. 

— Mendel, curând n-o să mai ai de lucru! îi strigă Gorman 
şefului serviciului de asistenţă socială. 

Oamenii întâmpinară propunerea lui Gorman cu urale. 

— Nu te supăra, Mendel, zâmbi Gorman, o să te numesc 
director la forţele de muncă. 

Auzind aceasta, Mendel începu şi el să strige cu entuziasm. 

Cuvintele pe care le rostea Gorman erau cele ale Satanei. 
Diferite iluzii vizuale se îngemănară cu fanteziile fiecăruia. Un 
noian de imagini ispititoare se izbea de pereţii clădirii, valul de 
magie neagră ţesând în jurul acestora încrederea pe care le-o 
acordau oamenii. 

Gata să ceară votul celor prezenţi, Gorman îl privi pe Berel 
Caspi cum stătea liniştit şi încrezător în sine, departe de isteria 
care îi cuprinse pe ceilalţi. În creierul lui Gorman se declanşă 
mecanismul instinctului de supravieţuire. Îl privi pe Ari, care 
părea şi el neatins de mania stârnită de iluzia bogățiilor care se 
învârteau în interiorul Consiliului Rabinic. Samael Gorman îşi 
trase capul între umeri. Cei doi aveau cu siguranţă să-i facă rău. 
Plănuiau cum să-l încolţească. Ei l-au omorât pe Simon Zaki! 
Aveau să-l omoare şi pe el. Broboane reci de transpiraţie 
apărură pe fruntea lui Gorman. Din adâncul inimii sale creştea 
furia. Era cât pe ce să le cadă în plasă, însă Satana îl salvase de 
data asta. Îşi smuci şalul. Clema de aur se desprinse, atârnând 
de lănţişorul ei de aur, însă Gorman nu-şi dădu seama. Plănuia 
să atace din altă perspectivă. 

— Atenţie, vă rog! strigă Gorman. Se uită către galeria de la 
balcon: Doamnelor! Privirea i se strecură dincolo de balustradă: 
Domnilor! Făcu o plecăciune în faţa membrilor consiliului: 
Distinşi rabini, învăţători şi voi, locuitori ai acestui oraş. Dacă s- 
ar vota chiar acum pentru noul şef-rabin al oraşului, sunt sigur 
că mă veţi numi pe mine. 

Bărbaţii şi femeile izbucniră în urale şi aplauze. 

— Dacă voi împreună cu aceşti onorabili membri ai Consiliului 
Rabinic aţi fi fost cei care trebuie să ia decizia aceasta, eu aş fi 
fost cel ales. Dar, vai! Viaţa nu e dreaptă cu toată lumea, 


175 


prietenii mei. Această întrunire a fost hotărâtă a se încheia cu o 
decizie împotriva mea cât timp în scaunul şef-rabinului se află 
un impostor! Samael Gorman se smulse de lângă balustradă şi 
înaintă repede către estradă pentru a-l ridica din scaun pe 
Sfântul Ari. 

Miriam îşi duse mâinile la gură, pentru a nu tipa. Enoriaşii 
priveau înspăimântați, fără a scoate vreun cuvânt. 

În ultimul moment, înainte ca Gorman să ajungă la Sfântul Ari, 
cel mai bătrân dintre membrii consiliului se puse între aceştia. 

— Acuzaţia cum că acesta ar fi un impostor este foarte gravă, 
spuse consilierul. Cu atât mai mult cu cât am văzut cu toţii că 
între noi s-a pogorât sufletul Marelui Ari. 

Gorman se dădu înapoi şi-şi ridică umil ambele mâini. 

— Onorabili rabini, printre noi se află Diavolul, care spune că 
e şef-rabinul. Spune că el e Sfântul Ari. Spune că e Yakov Davis. 
Eu vă spun că este împăratul ladului şi Prinţul Mincinoşilor! 
Gorman îl arătă pe Ari, vorbind cu înflăcărare şi alegând cu 
atenţie ritmul cuvintelor. Sub şalul acela de rugăciune zăcea 
ascuns spiritul diavolului încă din momentul în care am intrat în 
consiliu! Eu am fost cel care a rostit adevărul! Gândiţi-vă puţin, 
fraţilor! Arătă pe câţiva oameni din mulţime. Ce s-a întâmplat în 
momentul în care am acuzat persoana care se afla în scaunul 
şef-rabinului că este un impostor? Gorman făcu câţiva paşi prin 
zona destinată consiliului, apoi se opri în faţa lui Berel Caspi. 
Acest om a transformat un biet student într-o iluzie a Marelui 
Ari! Gorman îşi cobori vocea astfel încât oamenii să se aplece în 
faţă pentru a-l auzi. Ştiu că vor fi unii printre cei prezenţi care 
vor primi cu gând rău acuzaţiile pe care le fac. Nu vă fie ruşine. 
Şi eu am fost înşelat de comparaţia dintre portretul acela de pe 
perete şi persoana din scaunul şef-rabinului. „Îţi mulţumesc, 
Doamne! Dumnezeule Atotputernic, îţi mulţumesc” mi-am spus 
în acel moment. „Ne vom mântui!” Apoi, ca un fulger care 
loveşte pământul, mi-am dat seama de adevărul adevărat! A 
folosit Cabala după bunul său plac! spuse el, arătându-l pe Reb 
Caspi. Acest om a pus stăpânire pe sufletul studentului său, 
Yakov Davis, şi cu ajutorul unor formule mistice pe care le-a 
întrebuințat împotriva Legii, i-a transformat corpul într-o iluzie, 
figura Marelui Ari! Magie neagră! A corupt scrierile biblice. Caspi 


176 


încearcă să mă alunge din Safed. M-a hărțuit încă din momentul 
în care am ajuns în oraş. 

— Gorman! se auzi un strigăt din spatele mulţimii de bărbaţi. 

Primarul Alex Mazuz îşi făcu loc printre oameni, roşu la faţă, 
cu ochii arzând de furie. Nările sale umflate erau străbătute de 
mici firicele vişinii de sânge. 

— Te aştepţi ca să te creadă cineva atunci când îi acuzi pe 
ceilalţi de crimele pe care tu însuţi le-ai comis? li împinse pe cei 
din faţa sa, ajunse la balustradă, apoi intră în spaţiul destinat 
Consiliului Rabinic. Îşi ridică degetul în faţa lui Gorman. Tu, 
Simon Zaki şi cu mine suntem progeniturile nimicniciei! Ne-am 
vândut sufletele Satanei pentru putere, bani şi faimă! Nu e un 
schimb bun! Micuţul om avansă către Gorman, privindu-l fix pe 
rabinul care rânjea. Ştiu că sufletul lui Simon Zaki e acum al 
Satanei! Ştiu că ai plecat din lerusalim pentru a scăpa de 
acuzaţiile de hărţuire sexuală! 

Samael Gorman zâmbi. Nu răspunse atacului violent lansat de 
primar. 

Alex Mazuz se ridică pe degete. _ 

— Poţi să negi orice lucru, strigă el cu toată puterea. Inainte 
ca furtuna să întrerupă comunicațiile, i-am contactat pe aşa-zişii 
tăi donatori din Franţa şi America. N-au nici cea mai vagă 
intenţie de a susţine financiar orice întreprindere de-a ta. Vor 
ajuta un oraş în dezvoltare, dar acesta nu va fi Safed atât timp 
cât tu eşti aici! Au făcut cercetări în privinţa ta! 

Gorman îşi ridică mâinile. Lacrimile îi umplură ochii, apoi i se 
prelinseră pe obraji, până în barbă. Privi către Ceruri. 

— Doamne, Dumnezeule! De ce le permiţi emisarilor Satanei 
să mă tulbure într-atât? Am vrut doar să-ţi slujesc. Rogu-te, 
Doamne, apără-mă de ei! Dacă nu de dragul meu, măcar pentru 
binele acestor oameni credincioşi. Gorman îi arătă pe rând pe 
Alex Mazuz, Berel Caspi şi Sfântul Ari. Aceşti trei oameni au 
lucrat împreună pentru a-l omori pe Reb Itzig Amrusi şi pe 
Simon Zaki! strigă Gorman. Dumnezeule mare, cred că avem în 
faţa noastră trei criminali! 

Cei doisprezece membri ai consiliului rămaseră impasibili, 
însă câţiva bărbaţi şi femei deveniră isterici. Vocile lor 
înspăimântate umplură încăperea. 


177 


Gorman aşteptă momentul potrivit, după care îşi ridică 
mâinile şi spuse cu voce tare o rugăciune. 

— Binecuvântat eşti Tu, Doamne, Cel Atotputernic, care pe 
toţi îi judeci drept, căci mila Ta este fără de sfârşit. 

— Amin, răspunseră cei din mulţime. 

Gorman îl dădu ia o parte pe primarul Mazuz. 

Împreunându-şi degetele, privi către sectorul femeilor, se 
apropie de balustradă, şi spuse: 

— Există o Curte de judecată mai înaltă decât aceasta. Curte 
ale cărei decizii nu pot fi puse la îndoială. Işi desfăcu degetele, 
ridicându-şi palmele şi se întoarse către primar cu ochii închişi. 
Dumnezeule, în faţa noastră stă Alex Mazuz, primar al acestui 
Sfânt Oraş Safed, care mă acuză de hoţie, perversiuni sexuale, 
crimă şi înşelăciune. Gorman îşi cobori palmele, formând pumni 
cu care îşi lovi pieptul. Fii judecătorul nostru, Doamne! Dacă ce 
spune el este adevărat, Doamne, rogu-te, omoară-mă! lar dacă 
nu, dă-ne un semn! Un semn, ca să putem acţiona în numele 
Tăul! 

Nimeni nu făcu nicio mişcare. Toţi îi priveau pe Gorman şi pe 
primar. Gorman invocă cunoaşterea dobândită de la Satana. 
Doar trei persoane putură vedea fulgerul de lumină neagră care 
îl lovi pe primar în piept. 

Alex Mazuz se dădu înapoi câţiva paşi. Apăsarea din piept îl 
făcu să respire sacadat. Deveni tot mai grea, înmuindu-i 
genunchii. Căzu pe o parte şi se întoarse pe spate, tremurând. 
Buzele îi deveniră vineţii, faţa i se schimonosi, albăstrindu-se. 
Ca un peşte pe uscat, primarul încerca să tragă aer în piept, li- 
pindu-şi obrajii de dinţi. 

Gorman îl arătă pe primarul care se zbătea. 

— Binecuvântat fie Dumnezeu! Am fost răzbunat! Cel 
Atotputernic a judecat! 

Femeile de la balcon ţipară. Bărbaţii se aplecară peste 
balustradă, privindu-l pe Alex Mazuz, însă se dădură înapoi 
văzându-i faţa trasă, vânătă. 

Berel Caspi fugi repede lângă primar. Cercetând pulsul 
acestuia, Berel îşi puse mâinile sale cele mari peste pieptul 
primarului. Oamenii văzură cum de sub mâinile lui Berel ieşea 
un val de lumină care cuprinse întregul corp al primarului. 


178 


Acesta încetă să mai respire sacadat. Chipul lui se lumină, iar 
muşchii rigidizaţi se relaxară. 

— Veniţi. Duceţi-l pe primar acasă la mine! spuse Berel, 
făcându-le semn câtorva bărbaţi. Se uită către balcon şi strigă: 
Yona, Ester, aveţi grijă de primar. Şi pregătiţi-vă pentru 
căsătoria copiilor noştri. Se dădu înapoi şi aşteptă până când 
bărbaţii îl cărară pe primarul inconştient afară din clădire. 

Berel se îndreptă de spinare, iar ochii îi deveniră albaştri, ca 
de gheaţă. 

— Îţi spun pentru ultima oară, Samael Gorman. Opreşte-te. 
Întoarce-te către Dumnezeu şi roagă-te pentru iertarea 
păcatelor. 

Gorman îşi trecu degetele prin barbă. Ochii lui examinară din 
cap până-n picioare bărbatul uriaş. 

— Porc grăsan şi încrezut ce eşti! îşi şterse saliva din colţul 
gurii cu mâneca. Gâtul îi ieşi lung de sub guler pe măsură ce se 
apropia de Berel. Ai înşelat emoţiile acestor credincioşi de prea 
multe ori. Te-ai folosit de moartea fiului tău pentru a le câştiga 
mila, astfel încât să nu fii demis! Ai eşuat amarnic! Gorman se 
îndreptă către enoriaşii din sală. Cu toţii pot să vadă ceea ce 
eşti cu adevărat! Toţi ştiu că ai cheltuit banii publici în mod 
nejustificat! Se întoarse şi scoase din buzunare o mulţime de 
facturi. Flutu- rându-le în faţa celor de dincolo de balustradă, 
strigă: Aveţi idee cât vă va costa pe fiecare dintre voi această 
nuntă a morţilor? Fiecare familie va trebui să plătească patru 
sute cincizeci de shekel pentru o nuntă care nici măcar nu va 
avea loc. 

Gorman merse către bătrânul consilier care încă îl mai apăra 
pe Sfântul Ari şi aruncă hârtiile peste umărul acestuia. Facturile 
căzură la picioarele lui Ari. Întorcându-se către popor, Gorman îi 
arătă pe Ari şi pe Berel. 

— Acest impostor şi nebunul lui au pus în spinarea tuturor 
locuitorilor vechiului cartier datorii pe care nimeni nu le va 
putea plăti fără ajutorul meu. Vă întreb, există ceva mai ciudat 
decât o nuntă a celor morţi? 

Oamenii murmurară nemulţumiţi. 

Gorman simţi că s-au enervat şi-şi dădu seama că au rămas 
de partea lui. Il arătă pe Sfântul Ari încă o dată. 


179 


— Cine se poate încrede în autoritatea acestui impostor? Cine 
poate crede că Berel Caspi e în toate minţile? Aceştia împreună 
cu primarul sunt trimişii Satanei. Nu vor decât să vă îngroape în 
datorii şi sărăcie, pentru a vă putea corupe. Şi nu vorbesc 
despre coruperea eticii voastre, ci despre cea a sufletelor! 

— Sunt răspunzător pentru acţiunile mele, declară Berel. 
Michael şi Gabriella vor fi prezenţi diseară! 

Ochii plini de nedumerire oscilară de la un rabin la celălalt. 
Gorman scutură degetul în faţa lui Berel. 

— Oamenii ştiu că ai studiat alături de Reb Amrusi. Tocmai 
am fost martori la transformarea lui Yakov Davis astfel încât să 
semene cu Sfântul Ari, o dovadă a cunoştinţelor tale din Cabala. 
Am văzut şi cum l-ai readus la viaţă pe complicele tău. Însă nu 
pot să cred că-l vei scoate din mormântul său întunecat pe fiul 
tău doar pentru mai multă putere şi faimă! 

— Nu va veni trupul fiului meu, spuse Berel. Sufletul lui şi al 
Gabriellei ni se vor alătura curând. 

Nările lui Gorman se umflară. Îi vâjâia capul. 

— Cum poate să se întoarcă un suflet? întrebă el. De ce să se 
întoarcă pe pământ? 

— Pentru a-l salva, răspunse Berel. 

In capul lui Gorman sună o alarmă. Discuţia nu decurgea cum 
şi-ar fi dorit el. Se întoarse către audienţă, cu spatele la Berel. 

— Unde se află corpul lui Amrusi, Reb Caspi? 

— A fost un Tzaddik. Itzig Amrusi a fost înmormântat alături 
de ceilalţi Tzaddikim ai oraşului Safed. 

— Toţi, cu excepţia unuia singur, spuse Gorman, arătându-l 
pe Ari. Dacă ar fi să te credem, ar însemna că îl avem în faţa 
ochilor noştri pe unul dintre cei mai puternici mistici ai oraşului. 

— Sufletul acestuia se află aici. 

Gorman se întoarse către cei doisprezece consilieri, însă 
rămase încurcat. In ochii şi postura lor recunoscu ostilitate, iar 
încrederea lui fu zguduită. Inima îi fu cuprinsă de frică, pe care o 
îndepărtă însă prin cuvintele pe care le forţă prin gâtul lui 
strâmt. El însuşi observă că vocea lui sună ciudat, însă continuă. 

— Berel Caspi, l-ai ucis pe Itzig Amrusi? 

— Nu, răspunse Berel. 


180 


Gorman continuă, folosindu-se de noile cunoştinţe pe care le 
dobândise sub Arcada Satanei. 

— L-am ucis eu pe Amrusi? 

— Nu. Era mort înainte de a ne fi întors. Tu şi cu Zaki... 

— Răspunde la întrebările mele doar. Eşti de acord că nu eu l- 
am ucis pe şef-rabin, dar încă mai susţii că nu tu ai fost cel care 
l-a omorât? 

— Aşa este. 

— Ai menţionat faptul că te-ai întors cu Reb Amrusi. Unde aţi 
fost? 

— Marele Tzaddik al oraşului Safed mi-a purtat sufletul într-o 
călătorie astrală către Tunelul Judecăţii celei Drepte. Acolo, 
fiecare suflet este întrebat două lucruri înainte de a putea trece 
mai departe. 

— Chiar aşa? chicoti Gorman. Te rog, spune-ne, care sunt cele 
două întrebări? 

— Sunt aceleaşi pentru toţi, însă răspunsurile sunt diferite. 

— Asta e o mascaradă! strigă Gorman, ridicându-şi mâinile. 
Omul acesta devine din ce în ce mai absurd cu fiecare cuvânt pe 
care-l rosteşte! E nebun de-a binelea! 

Unul dintre consilieri se aplecă pentru a-l întreba pe Berel 
ceva. 

— Ai trecut de acest tunel? 

— Da, dincolo de el se află o altă lume, răspunse Berel. O 
lume în care timpul şi spaţiul nu mai au nicio însemnătate. 
Unităţile de măsură sunt fără de folos. Nu există limite mentale 
ori fizice. 

— Scuteşte-ne de poveştile astea science fiction, replică tăios 
Gorman. Te adresezi unor oameni. Vorbeşte-ne despre lucruri 
pământeşti. 

Berel îl privi pe Sfântul Ari, care încuviinţă din cap. 

— Carul ne-a dus către o lumină eterică, spuse Berel. Am fost 
copleşit de sentimente de bucurie, iubire şi pace. Am luat loc 
într-o încăpere în care toate sufletele vor apărea în faţa lui 
Dumnezeu, fie numele Lui binecuvântat. 

— Vrei să spui că ai fost în încăperea unde se află Dumnezeu? 
întrebă Gorman. 


181 


— Dumnezeu e pretutindeni, răspunse Berel. Dumnezeu este 
totul. Însă în acea cameră sufletul este cercetat îndeaproape. E 
un lucru foarte diferit de toate celelalte examinări la care este 
supus. Sufletul trece prin Dumnezeu. Dacă reuşeşte să treacă, 
atunci îi revine datoria de a îndeplini o misiune. 

Gorman se întoarse către oamenii din sală, rânjind. 

— Reb Berel, l-ai văzut pe Dumnezeu? 

— Nimeni nu-l poate privi pe Dumnezeu, şi să trăiască după 
aceea. Aşa stă scris şi aşa şi este. 

— Mai ai de povestit? întrebă Gorman. Văzând că Berel îşi 
lăsă capul în jos, crezu că acesta îşi pierde concentrarea. Încă 
puţin şi avea să cedeze. Gorman trase de şalul de rugăciune. 
Clema se desfăcuse mai devreme, astfel că şalul îi căzu de pe 
un umăr, la fiecare pas târând pe podea tivul alb. Spune-ne, 
rabine Caspi, ce-ai făcut atunci când i te-ai înfăţişat lui 
Dumnezeu? 

— Reb Amrusi a încercat să mă oprească, însă eu am sărit din 
carul nostru. M-am aruncat la pământ în faţa vălului de lumină şi 
am ţipat la Dumnezeu. Pe obrajii lui Berel se prelingeau lacrimi. 
Plângea amintindu-şi momentul acela copleşitor. M-am uitat 
direct în lumina din faţa mea, pentru a-l confrunta pe 
Dumnezeu, însă nu am văzut nimic, n-am auzit nimic, dar am 
simţit prezenţa Lui. Berel îşi săltă capul. | se lumină chipul. 
Exaltare! Unitate! M-a cuprins armonia fără de margini pe care o 
degaja. M-am luptat cu ea. l-am strigat: „De ce i-ai luat de lângă 
noi pe Michael şi pe Gabriella? De ce a suferit într-atât de mult 
unicul nostru fiu?“ 

— Şi ce ţi-a răspuns Dumnezeu? 

Berel începu să tremure. Sudoarea de pe fruntea sa se 
prelinse odată cu lacrimile. 

— Răspunsul mi-a pătruns în minte, mi-a cuprins inima, 
întreaga mea existenţă. „Eu sunt Cel ce sunt!” a fost 
răspunsul. „Nu mai scoate niciun cuvânt, ori voi readuce haosul 
de dinainte de Geneză!” 

— Atât? spuse Gorman cu dispreţ. Cine vrei să creadă acest 
basm despre un car de aur şi ameninţarea lui Dumnezeu că te 


1 Jeşirea, 3:14 (n. tr.). 


182 


va distruge pe tine şi întreaga planetă doar pentru că ai puso 
întrebare? 

Locuitorii oraşului nu aprobară batjocura lui Gorman. Cu toţii 
studiaseră Biblia şi-şi aduceau aminte ceea ce Gorman uitase. 
Moise a primit acelaşi răspuns pe Muntele. Sinai. Bărbaţi şi 
femei încercau să se apropie pentru a-l asculta pe Berel, un 
semen al lor, povestind despre călătoria sa spirituală. 

Observând schimbarea celor din sală, Samael Gorman încercă 
să-şi aranjeze şalul de rugăciune, însă nu reuşi să-l îndrepte. Işi 
supse obrajii, ţuguindu-şi buzele. 

— Încă mai afirmi că ai călătorit într-o altă lume? strigă 
Gorman către Berel. 

— Mai sunt încă multe alte lumi, spuse Berel. Dovada pentru 
aceasta o găsim în primul cuvânt al Bibliei. Bereshit!* începe cu 
litera bet, a doua literă din alfabet, care indică existenţa unei a 
doua lumi. Aici, pe pământ, lumea aceea este percepută ca 
făcând parte din universul nostru, însă acest lucru e diferit în 
universurile paralele ale celorlalte lumi. Cunoaşterea, aşa cum 
se găseşte ea pe cea de-a doua lume, nu-şi găseşte 
corespondent aici, în lumea noastră. 

— Vrei cu tot dinadinsul să ne zăpăceşti? întrebă Gorman. 

— Cele două lumi pot fi asemănate unei balene şi unei amibe. 
Amândouă trăiesc în mare, după aceleaşi legi ale naturii. Deşi 
există multe similitudini între cele două lumi, ele sunt foarte 
diferite. 

— Nonsensuri şi aiureli! strigă Gorman. Ai primit ori nu 
răspunsul la întrebarea referitoare la moartea copiilor? La cea 
despre suferinţa fiului tău? 

Berel ezită. 

Bătrânul membru al consiliului se aplecă în faţă, spunând: 

— Te rog, răspunde la întrebare. 

— Răspunsul se găseşte în cartea lui lov, zise Berel. Răul 
triumfă asupra binelui. Învățăturile tuturor credințelor sunt citite 
strâmb. Oamenii s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu. Fără 
învăţăturile acestea, influenţa Satanei are să crească. Ticăloşia, 
netrebnicia şi sălbăticia oamenilor biruie curăţenia spiritului lor. 


18 facerea, 1:1. Bereshit bara Elohim et hashamayim ve'et ha'arets 
(„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămantul“) (n. tr.). 


183 


Depravarea morală are să stăpânească întreaga omenire dacă 
nu i se va supune voinţei lui Dumnezeu. 

Fulgerele de afară zguduiră puternic ferestrele clădirii 
străvechi. Berel îi atenţionă pe toţi. 

— Când mai mult de jumătate din locuitorii pământului i se 
vor vinde Satanei, Stăpânul întunericului va fi liber! 

Urletul care răbufni dinspre Arcada Satanei păru a fi un tunet 
pentru toţi ceilalţi, însă Gorman se simţea revigorat. li veniră în 
minte cuvintele prin care avea să-l învingă pe Berel. 

— Povesteşte-le acestor credincioşi despre sărăcia pe care o 
vor îndura de dragul moralității. Despre durerea pe care o vor 
simţi ca răsplată pentru faptele lor cele bune. De ce să-şi piardă 
timpul pentru a face bine, dacă Dumnezeu iartă toate greşelile? 

— Pentru că trebuie să-l ajutăm pe Dumnezeu, spuse Berel. 
Nu există un alt motiv. Satana s-a jucat dintotdeauna cu 
imaginaţia omului pentru a-l corupe şi pentru a distruge 
societatea în care trăieşte. Se apropie de Gorman şi-l privi drept 
în ochi. Nici tu, nici Satana nu veţi câştiga până când Casa lui 
Israel nu va fi distrusă! Dacă evreii îşi pierd credinţa, 
fundamentele tuturor celorlalte religii se vor preface în praf, iar 
credincioşii vor rătăci, fără o lege după care să se ghideze. 
Michael şi Gabriella au murit pentru salvarea Israelului. Şi-au 
dăruit viaţa pentru a proteja omenirea. 

Capul lui Gorman se înclină pe-o parte şi rămase aşa. Colţul 
din dreapta al gurii sale se ridică în sus. Nu mai auzea pe nimeni 
şi nimic în afară de gândurile sale haotice. Dacă avea să câştige 
astăzi, atunci nu mai putea fi alt motiv pentru care să nu fie 
numit şef-rabin al întregii Case a lui Israel. Acesta era 
momentul! Aşa trebuie să fi plănuit Satana totul! Cu o 
vehemenţă renăscută, îşi schimbă strategia. Îşi concentră ochii 
negri asupra lui Berel Caspi. Işi desfăcu nodul de la cravată, 
primul nasture de la guler şi trase adânc aer în piept printre 
buzele sale uscate. „Satana! Satana, se rugă el. Acum e 
momentul nostru! Ajută-mă!“ închise gura, încleştându-şi dinţii 
şi se concentra asupra capului lui Berel, vizualizând vasele de 
sânge care duceau către creier. Cu ochii minţii, Gorman văzu 
arterele care purtau fluidul dătător de viaţă către creierul lui 
Berel. Se concentră asupra celei mai mari dintre ele. 


184 


Berel duse mâna la buzunarul său. Luă din săculeţul pe care îl 
pusese Reb Amrusi acolo o mână de praf şi-l împrăştie în faţa 
sa, formând un zid invizibil. 

Ochii lui Gorman se umflară cât timp acesta se concentră 
asupra capului lui Berel. Unda de lumină neagră se izbi de 
peretele invizibil. 

— Priviţi! strigă o femeie. Un fulger negru a pătruns în clădire! 
A lovit între Reb Gorman şi Reb Berel! 

__ Fulgerul ricoşă şi îl lovi pe Samael Gorman în tâmpla dreaptă. 
Işi duse mâna la ureche şi ţipă. Lumina neagră lovi din nou zidul 
invizibil, brăzdându-l de sus până jos, după care se stinse. 

Gorman se împletici, dându-se înapoi, cu gura căscată. Se 
legăna, însă apucă balustrada şi-şi recăpătă echilibrul. Privind 
prin fum către Berel, împinse capul în faţă. Văzându-l, îşi lăsă 
umerii în jos, deznădăjduit, îşi scutură mâinile în aer. Buzele i se 
mişcau, însă nu se auzea niciun cuvânt. 

Berel îl înconjură pe Gorman, adresându-se oamenilor şi celor 
doisprezece consilieri. 

— Moise a scos din Egipt şase sute de mii de evrei. După cei 
patruzeci de ani de călătorie prin deşert, doi îngeri i-au ajutat să 
treacă cu bine prin Arcada Satanei. Însă acum cincizeci de ani, 
după ce i-au îndrumat pe cei şase milioane de oameni ucişi în 
Holocaust, cei doi îngeri şi-au pierdut credinţa. De atunci însă, în 
ciuda renaşterii Statului Israel, idealurile şi moravurile evreilor 
de pe tot cuprinsul pământului s-au uscat şi au murit. Poporul lui 
Israel trebuie să devină iarăşi luceafărul tuturor popoarelor. Reb 
Gorman v-a cerut să vă vindeţi sufletele pentru douăzeci de 
milioane de dolari. Să nu faceţi asta! spuse Berel. A sosit 
vremea ca toate cele şase milioane de suflete care s-au stins în 
focurile Europei să se reîntoarcă pe acest pământ. Pentru ca 
acest lucru să fie posibil, fiecare dintre ele va trebui să treacă, 
pe rând, unul câte unul, pe lângă Satana. E nevoie de doi îngeri 
care să-i îndrume pe calea cea dreaptă. 

Berel se apropie de balustradă, căutându-l din priviri pe Yair 
Blum. Ochii lor se întâlniră. 

— Doar atunci când fiica ta şi fiul meu se vor căsători vor 
putea accepta locul lor în Arcadă pentru a conduce sufletele 
acestor oameni înapoi acasă. Pentru asta au fost luaţi de lângă 


185 


noi copiii noştri. Vocea lui Berel răsună asemenea celei unui 
profet. Cele şase milioane de suflete vor reaprinde lumina 
bunăvoinţei în Israel! Strălucirea lor serafimică va acoperi 
lumea, dăruind tuturor oamenilor calea către înţelegere şi 
dreptate! 

Şalul de rugăciune al lui Samael Gorman căzu de pe umerii 
săi pe podea. La colţurile gurii sale strimbe se adunase salivă, 
iar dinţii de jos muşcau din buza de sus. Se apropie de Berel, cu 
mâinile întinse în faţă, parcă dorind să-l sugrume pe bărbatul 
corpolent. Cei doi stăteau faţă în faţă, ochii şi mintea lor fiind 
încleştate într-o luptă pentru supraviețuirea umanităţii. 

Samael Gorman era cuprins de furie, însă tremura în faţa lui 
Berel Caspi, văzând că acesta nu este afectat de puterile 
Satanei. Gorman îşi strânse mâinile în pumni, frecându-şi ochii, 
apoi se întoarse şi trimise un fulger negru către Sfântul Ari. Raza 
cea neagră lovi podiumul din faţa şef-rabinului, spărgând lemnul 
de măslin. 

— Vreţi să vedeţi ce înseamnă putere adevărată? strigă 
Gorman. Se uită la balconul femeilor şi deodată o secţiune de 
cinci metri se rupse. 

Femeile începură să ţipe şi alergară către ieşire. Bărbaţii se 
adunară lângă perete, îngrămădindu-se pentru a evita bucăţile 
care cădeau de sus. Secţiunea din balcon căzu zgomotos pe 
podeaua de marmură. 

— Acum pe cine veţi urma? strigă Gorman către bărbaţii care 
se îngrămădiseră ca să scape, ţintind în acelaşi timp inima 
Sfântului Ari. Fulgerul negru izbi pieptul Sfântului Ari, provocând 
o lumină orbitoare. 

Lumina se dizolvă încetişor, iar în scaunul şef-rabinului stătea 
din nou Yakov Davis. Femeile care coborâseră de la balcon se 
adunaseră la intrarea în consiliu, privind înăuntru. Samael 
Gorman se afla în mijlocul dărâmăturilor, cu capul între umeri, 
cocoşat, braţele atârnându-i fără vlagă. Se uită speriat în stânga 
şi-n dreapta. 

— Samael Gorman nu mai poate face rău niciunui suflet de- 
acum înainte, spuse Berel, făcându-le tuturor semn să se 
apropie de el. 


186 


Gorman îşi auzi numele ca şi cum ar fi fost rostit de la o 
distanţă foarte mare. Îşi frecă ochii şi se şterse la gură cu 
mâneca. Speriat de oamenii care se apropiau de el, îl invocă pe 
Satana. 

— Ajută-mă să le arăt viitorul. Îşi ridică mâna aşa cum făcuse 
şi la cina din casa lui Simon Zaki. Dacă vreţi să vedeţi viitorul, 
priviţi în palma mea. Asta voi aduce eu pe pământ! 

Deasupra pielii transpirate din palma lui Gorman se formă o 
sferă, iar enoriaşii ţipară, speriaţi. Din sferă începu să curgă un 
râu de foc către ei. Sacoul şi pantalonii lui Gorman fură cuprinşi 
de flăcări. Gorman ţipă, încercând să scape de înfricoşătoarea 
bilă de foc pe care o invocase. Se rostogoli la pământ încercând 
să stingă focul. 

La fel de repede pe cât apăruse, focul din palma lui se stinse. 
Gorman zăcea pe podeaua din marmură în poziţia fetusului, fără 
urme de arsuri. Yakov vru să sară în ajutorul bărbatului care 
tremura pe podea. 

— Stai, spuse Berel. Lasă-l să se ridice singur! 

Samael Gorman privi în jur pe sub braţul cu care-şi acoperise 
capul. Se ridică întâi în genunchi, apoi în picioare. Obrajii lui 
erau roşcovani; în ochi i se putea citi fericirea de care fu cuprins. 
Îşi ridică şalul de rugăciune de pe podea, îl scutură de praf şi-l 
puse cu grijă peste umerii săi, prinzând clema de aur cu multă 
răbdare. 

— Distinşi colegi, spuse Gorman, întorcându-se către cei 
doisprezece consilieri de pe podium, această zi a fost una lungă 
şi obositoare. Ca proaspăt numit şef-rabin al acestui mult cinstit 
Consiliu Rabinic, declar închisă această şedinţă. 
Responsabilităţile mele sunt foarte importante şi trebuie... Stătu 
nemişcat, privind în jurul său cu nedumerire. Dând din cap, 
zâmbi şi se întoarse către enoriaşi. Işi desfăcu braţele în laterală 
şi trecu dincolo de portiţa zonei destinate consiliului, mergând 
printre oameni, binecuvântându-i. Se opri, îşi lăsă capul într-o 
parte şi ascultă. Pe chipul său se întrevăzu un zâmbet angelic. 
Răspunse unor întrebări pe care nimeni nu le rostise, spunând 
cuvinte fără noimă. 

Oamenii din jurul lui Gorman vorbeau cu voce tare despre 
ceea ce făcea, însă el nu-i auzea. Cei mai curajoşi dintre bărbaţi 


187 


îl bătură pe umăr şi-i strânseră mâna, felicitându-l pentru 
numirea lui ca şef-rabin, însă oftând de milă. Făcură cu toţii 
câţiva paşi înapoi, pentru a-i permite lui Gorman să se învârtă, 
chipul lui trădând sentimentul de teamă care-l cuprinse. Doar el 
auzi răcnetul teribil de la Arcada din josul oraşului. 

Frica de pe chipul lui se transformă într-un zâmbet tâmp, iar 
Gorman începu să ţină mai multe predici în acelaşi timp, fiecare 
din ele cu o voce diferită, toate suprapunându-se. 

— Satana se foloseşte de Samael Gorman pentru a face 
auzite vocile sufletelor damnate, îi spuse Berel Caspi lui Yakov 
Davis. 

— Judecata lui Dumnezeu e una aspră, spuse Yakov. 

— Nu. Priveşte! Berel îi arătă pe oamenii care îl felicitau pe 
Samael Gorman. E fericit. Crede că a fost numit sef-rabin al 
oraşului. 

— Ce se va întâmpla atunci când va muri? 

— Nimic. Sufletul său rătăceşte. Nici Raiul şi nici ladul nu-l vor 
primi. Dacă unul dintre noi l-ar fi judecat, atunci iertarea pe care 
i-am fi oferit-o noi ar fi dus la distrugerea omenirii. 

— Acum am scăpat de asta, nu-i aşa? 

— Nu încă. 


188 


23 


Pristavul oraşului intră în Consiliul Rabinic, rotindu-şi 
huruitoarea din lemn. 

— Rugăciunile de după-amiază, strigă el.  Rostiţi-vă 
rugăciunile de după-amiază. Soarele va apune curând, iar 
sufletele noastre trebuie să | se roage lui Dumnezeu! 

Cei doisprezece membri ai consiliului se ridicară în picioare şi 
rostiră: 

— Ascultaţi-ne cu toţii! Astăzi, în cea de-a cincisprezecea zi 
din luna lui Av, anul 5759, a fost ales şef-rabinul Sfântului Oraş 
Safed, Reb Berel Caspi! Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-l 
îndrume pe noul nostru şef-rabin! Fie ca bunăvoința Celui de 
Sus să se reverse asupra lui. Fie ca rabinul Berel Caspi să fie o 
binecuvântare pentru Casa lui Israel şi pentru întreaga omenire. 

— E vremea să | ne adresăm lui Dumnezeu, spuse Berel, după 
ce făcu o plecăciune dinaintea consilierilor şi a enoriaşilor. Se 
îndreptă cu faţa către lerusalim şi-şi începu rugăciunea. Sfântul 
Templu are să fie refăcut. Apoi îi vom servi lui Dumnezeu în 
casa Sa, precum au făcut-o şi strămoşii noştri. Berel rosti 
cuvintele prin care se începea slujba de seară. Fericiţi sunt cei 
care locuiesc într-însa... 

— Aşa îi vom servi lui Dumnezeu, răspunseră enoriaşii. 

Berel oficie slujba de rugăciune. Samael Gorman continua să 
se plimbe printre cei care îşi rosteau rugăciunile, răspunzând 
unor întrebări pe care nimeni nu i le adresa, bolborosind cu 
glasuri diferite în limbi necunoscute. 

Yakov Davis închise ochii, rostind cu evlavie rugăciunile sale. 
Gândurile lui Miriam se întrepătrunseră telepatic cu ale sale. 
Faptul că Miriam se gândea, rostindu-şi rugăciunile, şi la Yakov, 
îl bucură pe acesta, înlăturând orice teamă că Satana ar putea 
născoci alte iluzii. 

Yakov închise cartea de rugăciune şi se strecură în mintea lui 
Miriam. 

— Ştii cât de mult te iubesc? întrebă el. 


189 


— Ştiu, dragul meu, răspunse ea în ebraica veche. Căci, iată, 
pe colinele din Galileea o tânără femeie tânjeşte după tine. 
Inima îi saltă ca o gazelă alergând şi când la tine gândul ei se- 
opreşte, începe-a tremura. 

Yakov îi răspunse în limba în care fuseseră scrise poemele de 
dragoste ale Regilor David şi Solomon. 

— Nu-l necăji pe cel ce într-atât de mult pe tine te iubeşte. Mă 
voi trezi eu oare în noapte cu cerul înstelat deasupra-mi şi 
nimeni lângă mine? 

— Nicicum, visează-n continuare, iubitul meu, răspunse 
Miriam. Căci inima îmi fierbe, iubindu-te nespus. 

Trupul lui Yakov se cutremură atunci când răspunse. 

— Răsuflarea-ţi e precum uleiul parfumat. Cât de mult aş vrea 
buzele să îţi sărut şi să-ţi primesc mângâierea. 

— lubitul meu, Yakov. De trupul tău mă voi lipi, iar tu cu-al 
meu te vei putea-mbăta. 

— Să ascultăm cântare-aceasta, să sune tamburina şi harpa 
dulce să ne-mbie, unirea noastră să vestească. 

— Yakov, iubitule, din adâncul inimii mele-a răsărit cea mai 
puternică ardoare. 

— Scumpa mea Miriam, aş vrea să ne-ntâlnim curând. 

— Amin! Ultimul cuvânt al rugăciunilor enoriaşilor întrerupse 
gândurile lui Miriam şi ale lui Yakov. 

Berel Caspi se aşeză pe locul şef-rabinului. 

— Sunt bucuros pentru această primă declamaţie pe care o 
voi face. Întoarceţi-vă la casele voastre şi pregătiţi-vă pentru 
căsătoria lui Michael cu Gabriella. 

— Aşa să ne ajute Dumnezeu! răspunseră toţi cei doisprezece 
rabini, ridicându-se în picioare. 

Yakov îşi ridică privirea către balcon. Miriam se afla la 
marginea balconului, acolo de unde căzuse bucata de grilaj, 
privindu-l. Prietenele o strigară, însă ea nu auzi. Nici Yakov nu 
simţi cum îl împing bărbaţii către ieşire. Amândoi fură luaţi prin 
surprindere de mesajul telepatic al lui Berel. 

— Mergeţi la casa Sfântului Ari şi aşteptaţi-mă acolo. 

XXX 

Deasupra vârfului de munte cerul era limpede, iar luna plină 

strălucea puternic. Aflaţi la poarta din faţa casei Sfântului Ari, 


190 


Yakov şi Miriam priveau către norii de furtună care rupseră 
oraşul de restul lumii. Niciunul nu spuse nimic despre dialogul 
lor din timpul slujbei de rugăciune. 

— E frumoasă grădina aceasta, spuse Yakov. 

— Fetele şi băieţii au lucrat împreună pentru a face curat în 
grădină şi în casă. Miriam îl luă de mână şi-l trase după ea pe 
poartă. Haide, o să-ţi arăt cum au redecorat-o. 

— Mă aşteptam ca balamalele astea vechi să scârţâie, spuse 
Yakov, urmând-o în sufragerie. De unde aţi luat toată mobila 
asta? 

— Oamenii au donat diverse lucruri. Miriam ridică un deget. 
Însă n-am acceptat decât ceea ce se potri- vea locului şi putea fi 
reparat. Cu toţii au fost foarte amabili şi au muncit foarte mult. 
Bătu uşor salteaua canapelei şi înfoie o pernă. Vezi? Toate se 
potrivesc foarte bine! Draperiile şi covorul se îmbină de minune, 
totul e perfect. 

— Şi casa miroase a curat. Nu-mi vine să cred că e veche de 
câteva secole. 

— Dacă ai fi intrat aici înainte, ai fi crezut. Băieţii au presat 
seminţe de pin şi au făcut uleiul cu care au frecat podelele. Au 
tencuit pereţii şi i-au văruit, au reparat chiuveta de la bucătărie 
şi dulăpioarele. Fetele au ţesut draperiile pe care le-au agăţat în 
geam şi au făcut curat peste tot. Miriam deschise un cufăr din 
lemn de cedru. Aici sunt nişte ţesături fine şi un prosopel brodat 
pentru pâinea de Sabat. Îl luă de mână pe Yakov şi-l conduse în 
dormitor. Rămaseră în prag, unul lângă celălalt. Cuvertura de pe 
pat e din zestrea mea, spuse Miriam. Nu-i aşa că florile acelea 
sălbatice umplu camera cu un parfum minunat? 

— Te iubesc din toată inima. 

Ea-şi aplecă pe-o parte capul, presându-şi buzele pe gura lui. 
Yakov răspunse îmbrăţişând-o. 

— Vei fi a mea de-a pururi? 

— Până când moartea ne va despărţi, murmură ea. 

— Viaţă lungă să vă dea Domnul şi să vă binecuvânteze cu 
pace şi bucurie pe amândoi, spuse bucuros şef-rabinul Berel 
Caspi din uşa de la intrare. 

— Rabine, am vrea să ne căsătorim, spuse Yakov. 


191 


Berel se întoarse către cei din spatele său. Treizeci şi cinci de 
Tzaddikim  formaseră un semicerc afară, şalurile lor de 
rugăciune strălucind aurii în lumina lunii. Telepatic, bătrânul 
Tzaddik îi rugă pe Yakov şi pe Miriam să-l aducă pe Berel Caspi 
către el. Îl escortară până în centrul semicercului. 

Bătrânul Tzaddik se apropie de Berel şi puse peste umerii 
acestuia un şal de aur. 

— Află că lumea aceasta a fost clădită pe patru piloni: 
dreptatea, milostenia, Legea şi iubirea faţă de Dumnezeu. Berel 
Caspi, ai fost ales printre cei treizeci şi şase de stâlpi pe care se 
sprijină omenirea pentru a dobândi îndrumare. 

Miriam şi Yako văzură cum corpul lui Berel fu cuprins de 
lumina înţelepciunii care fu absorbită de întreaga lui făptură. 

— Ne vom putea căsători curând? întrebă Miriam. 

— Unirea voastră este predestinată, aprobă bătrânul. Casa 
aceasta, care a aparţinut pe vremuri Sfântului Ari, va fi acum a 
voastră. Vă veţi păstra puterile dobândite. Acestea vor trece 
copiilor voştri prin gene, iar studenţilor prin învăţătură. 

— Vor crede toţi oamenii ceea ce s-a întâmplat aici? întrebă 
Yakov. 

— Câţiva trimişi ai guvernului încearcă să treacă de 
alunecările de teren care au blocat intrarea în oraş, răspunse 
bătrânul Tzaddik. Atunci când vor ajunge aici, vor afla toată 
această poveste. Unii dintre ei o vor lua în râs, alţii vor fi 
intrigaţi de ea. În cele din urmă însă nimeni nu se va îndoi de 
faptul că pe acest vârf de munte omul l-a cunoscut pe 
Dumnezeu. Cea de-a doua Epocă de Aur a oraşului Safed tocmai 
a început. 

Răcnetul care venea dinspre Arcada Satanei îi făcu pe cei doi 
să privească într-acolo. Când îşi întoarseră ochii, printre ei nu 
mai rămăsese decât un singur Tzaddik. 

— Pot săruta viitoarea mireasă? întrebă Berel. 

Miriam îl îmbrăţişă sfioasă pe Berel. El o sărută repede pe 
ambii obraji. 

— Trebuie să ne grăbim, spuse Berel. Miriam, tu vei merge 
acasă la Reb Yair pentru a te pregăti pentru cele două cununii 
din această seară. Michael şi Gabriella se vor afla lângă voi sub 
baldachinul mirilor, înainte de toate, Yakov, vei merge împreună 


192 


cu mine la cimitir pentru a lăsa sufletul Sfântului Ari. Trecerea 
de unul singur prin Arcada Satanei va fi foarte periculoasă 
pentru tine. 


193 


24 


În drumul lor către Arcada Satanei, Reb Berel şi Yakov se 
despărţiră de Miriam la încrucişarea cu drumul de căruţă care 
ducea către Wadi Amude. Miriam îi urmări cu privirea până când 
dispărură, apoi începu să urce. Atunci când va veni momentul, 
va putea, la fel ca Reb Berel, să-şi vadă iarăşi părinţii în Tunelul 
Dreptei Judecăţi? Ce va răspunde la cele două întrebări? se 
gândea ea. 

— Mamă, tată, în noaptea aceasta mă voi căsători, şi sunt 
fericită, dar îmi e şi teamă. Cât de mult aş vrea să fiţi în viaţă 
pentru a fi alături de mine acum. Mi-aduc aminte atât de puţine 
lucruri. Una dintre amintirile mele e despre cât de slabi eraţi 
amândoi. Profesorii îmi spuneau că asta se datorează celor 
întâmplate în lagărele de concentrare. De fiecare dată când 
cineva bătea la uşă eraţi foarte speriaţi. Voi tremuraţi de frică, 
iar eu râdeam. Spuneau cu toţii că nu vă mai respect când 
făceam aşa. Însă acum vă înţeleg. Îl iubesc mult pe Yakov şi aş 
vrea să-l puteţi cunoaşte şi voi. Şi el mă iubeşte. Voi sunteţi 
mămica şi tăticul meu şi vă iubesc atât de mult. Vă mulţumesc 
că mi-aţi dat viaţă pentru a mă putea căsători cu el. lertaţi-mă 
pentru orice necaz pe care vi l-am pricinuit. Dacă mă puteţi 
auzi, vă rog, iertaţi-mă! 

Miriam se împiedică de ceva şi-şi dădu seama că luminile 
oraşului erau în partea stângă, departe. Unde ajunsese? Dezlipi 
ceva de pe fusta ei şi auzi o bufnitură într-o tufă din apropiere. 
O creatură uriaşă, jumătate om, jumătate animal alergă înspre 
ea. 

XXX 

— Reb Berel, spuse Yakov, îţi mulţumesc că m-ai ajutat să 
aduc înapoi sufletul Marelui Ari. Faptul că Satana a trebuit să se 
încline plin de furie şi nervi dinaintea ta şi a sufletului Marelui Ari 
a fost un lucru minunat. Sper ca drumul de întoarcere să fie la 
fel de uşor. g 

— Nu va fi la fel de uşor pentru tine. Insă nu-ți fie teamă, o să 
te ţin cât mai aproape de mine. 


194 


— Reb Berel, cât timp sufletul Sfântului Ari s-a aflat în corpul 
meu am aflat un lucru care m-a pus pe gânduri. Vorbesc despre 
dorinţa lui de a pune capăt credinţei. 

— Mai degrabă de a transforma-o. Asta pentru că preoţii, 
mullahii şi rabinii s-au interpus între om şi Dumnezeu. L-au 
exilat pe Dumnezeu din casele lor de rugăciuni, făcându-L un 
servitor al omului. Toţi se aşteaptă din partea lui Dumnezeu să 
fie ministrul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Atunci când 
rugăciunile oamenilor se transformă în solicitări care nu au fost 
satisfăcute, atunci Dumnezeu este învinuit pentru asta. 

— Revizuirea organizării religiilor ar duce la anarhie, spuse 
Yakov. 

— Nu m-am gândit niciodată că aş putea fi un anarhist. 
Mişcările religioase moderne au apărut ca răspuns în urma 
izolării sale de Dumnezeu. Atunci când oamenii se simt 
neputincioşi, se ancorează de tot felul de fabricaţii religioase. 
Aşa se traduce idolatria în zilele noastre. O putem recunoaşte 
dincolo de fabuloasele şi costisitoarele structuri religioase, 
educaţionale şi artistice care ar trebui să o întărească. Toate 
aceste noi instituţii încă sunt folosite pentru verificarea şi 
validarea noilor ritualuri şi teorii. 

— Dacă am înţeles eu bine, menirea principală a acestor noi 
mişcări religioase este aceea de a asigura supraviețuirea, nu 
preaslăvirea lui Dumnezeu. 

— Exact. Pentru a-şi putea continua existenţa, teoriile 
religiilor moderne oferă făgăduinţa că, îndeplinind fapte bune pe 
pământ, omul va dobândi viaţa veşnică în Ceruri, precum şi 
multe alte beneficii. Astfel, rugăciunea şi tradiţiile religioase 
devin un fel de troc cu Dumnezeu, iar rabinii, preoţii şi mullahii 
sunt intermediarii acestei afaceri. Să facem multe fapte bune în 
numele Domnului, căci el ne va răsplăti înzecit. Preoţii de 
profesie garantează lucrul acesta. 

— Mă îndoiesc de faptul că liderii religioşi ar accepta să 
renunţe la influenţa pe care o exercită. 

— Într-adevăr, asta poate fi o problemă, spuse Berel. Vom 
avea nevoie de ajutor pentru a-i convinge. Vineri după-amiază 
am primit un telefon, dar am închis, crezând că e o glumă. Apoi, 
în timpul călătoriei astrale, Reb Amrusi mi-a arătat ce pregătiri 


195 


se fac pe tot cuprinsul pământului pentru a ne ajuta în lupta 
împotriva Satanei. Reprezentanţi ai diferitelor religii vor veni în 
Safed. 

— Ce mesaj le vom putea transmite? 

— Să iasă din temple, sinagogi, biserici şi moschee. Să 
predice prin puterea exemplului. Pentru a-şi putea iubi 
aproapele ca pe sine însuşi, oamenii vor trebui să înveţe mai 
întâi să se iubească pe ei înşişi. Apoi vor trebui să urmeze 
exemplul lui Dumnezeu, dăruind fără să aştepte ceva în schimb. 
Aceste două învățături vor umple vidul dogmei religioase. 
Rugăciunile vor deveni pregătirea pentru fapte, iar faptele vor 
umple sărăcia de conţinut a ritualurilor. 

— Unele religii se ascund în spatele unor tradiţii vechi de mii 
de ani, au milioane de adepţi şi sunt susţinute de foarte mulţi 
bani, spuse Yakov. Ba unele dintre ele comandă armate întregi. 

— Această bătălie va asigura supraviețuirea omenirii. Tu şi cu 
Miriam veţi fi printre primii oameni cărora le voi oferi calea către 
înţelepciune. Veţi părăsi oraşul Safed, împărtăşind lumii 
cunoştinţele voastre de Cabala. 

— Credeam că învăţăturile mistice le sunt rezervate doar 
câtorva dintre oameni. 

— Lumea se va schimba în întregime, pentru totdeauna, 
începând de azi. Cu toţii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, vor 
învăţa Cabala. O vei preda creştinilor, evreilor, musulmanilor şi 
ateilor. Sfintele cărţi ale acestor religii vor fi reinterpretate într-o 
altă cheie. Astfel va fi cunoscută vrerea lui Dumnezeu. 

— E un lucru fascinant! spuse Yakov. Dar când şi în ce fel va 
începe toată această transformare? 

— Totul va începe în această noapte, prin înfăptuirea celor 
două căsătorii. Tu şi Miriam, Michael şi Gabriella veţi fi primii 
oameni care îi vor învăţa pe ceilalţi să aibă din nou o relaţie 
strânsă cu Dumnezeu. Oamenii vor cunoaşte ce au simţit 
Avraam, Isaac şi lacov atunci când l-au întâlnit pe Dumnezeu. 
Toţi vor avea şansa de a pătrunde în universul în care lisus, 
Mahomed ori Confucius au aflat adevărul. 

Se apropiau de intrarea Arcadei. Berel privi în sus şi văzu că 
luna de deasupra lor zăcea ţintuită pe cerul senin. Sub munte, 


196 


nori negri de ploaie învăluiau Marea Galileei. Bubuitul tunetelor 
răsună în înaltul muntelui. 

— Safed e încă un oraş rupt de lume, spuse Berel. Am o 
sumbră presimţire că ceva nu e la locul lui. 

— Priveşte, strigă Yakov, nu se mai văd flăcările de sub 
Arcadă! Alergă către intrare şi se uită înăuntru. Un fulger lumină 
interiorul tunelului. E pustiu! Niciun suflet nu mai aşteaptă să 
intre, nu mai ard flăcările! Satana a dispărut! 

— Poate fi o iluzie, spuse Berel. Urmează-mă. 

Pregătiţi pentru a întâmpina orice pericol, ţinân- du-se de 
mână, Berel şi Yakov trecură pe sub Arcada părăsită. 

Ajunşi de cealaltă parte, Yakov privi înapoi. 

— Încă e pustie. Am pierdut eu puterea de a vedea răul? 

— Satana nu se mai află aici, spuse Berel. Acesta e răspunsul 
la întrebările care m-au frământat de când m-am întors din acea 
călătorie a sufletului. 

— Ar fi trebuit să rămână închis în Arcadă până când... Yakov 
rămase fără aer. Să fi ajuns prea târziu? 

Berel îşi înclină capul şi privi către Wadi Amude. 

— Ascultă! Ascultă înăuntrul creierului tău! Miriam strigă după 
ajutor! 

— O aud! Yakov se uită împrejur. Dumnezeule, unde o fi? 

Berel privi din nou luna parcă înţepenită pe cer şi înţelese de- 
ndată. 

— O duce către Amude! 

— Satana! strigă Yakov. 

— Întoarce-te în Safed! îi ordonă Berel. Trebuie să te ocupi de 
lucrurile pe care trebuia să le îndeplinească Miriam! 

— Trebuie s-o ajut! spuse Yakov. 

— Ascultă-mă! Lumina aurie din ochii săi licări. Puterile tale 
limitate te pun în pericol. Fă aşa cum îţi spun eu! Eu o voi scăpa! 
ÎI împinse pe Yakov în susul muntelui. Grăbeşte-te! 

XXX 

Miriam sălta pe umerii bestiei care alerga prin partea 
întunecată de la baza stâncii Amude, lovind-o cu pumnii şi 
ţipând. Simţurile ei rămăseseră la fel de puternice, dar puterea 
ei era vlăguită de mirosul greu al diavolului. Vedea făpturile fără 
chip, acoperite de haine lungi, cu glugă, cum se prosternau 


197 


dinaintea Satanei. Cântau un cântec sfâşietor, elogiindu-l pe 
stăpânul lor. 

Satana sări pe zidul stâncii, mişcarea aceasta bruscă făcând-o 
pe Miriam să rămână fără aer. Bestia urcă Amudele ca un 
păianjen cu picioare copitate şi gheare, muşcând din zidul 
abrupt bucăţi de piatră. 

Ajuns în vârf, o aruncă pe Miriam peste margine, pe platou. 
Lovită şi speriată, se cuibări la pământ. Făpturile fără trup, 
discipolii Satanei, dansau şi cântau în ritmul vibrant al tobelor. 
Stânca Amude se cutremura sub loviturile din picior ale miilor de 
adepţi. 

Satan se ridică pe picioarele lui păroase, ca de satir şi, dându- 
şi capul pe spate, scoase un răget. Işi bătu pieptul în acelaşi 
ritm cu tobele care răsunau încontinuu. Mădularul lui enorm 
dintre coapsele puternice se umflă cu sânge şi spermă roşie 
fierbinte. Văzând organul pulsând, Miriam ţipă. 

Satana îşi mângâie penisul umflat cu ambele mâini, rotindu-l 
deasupra lui Miriam. 

— Fii atentă la ceea ce urmează! întâi, o să te violez. Apoi o 
să-ţi beau sângele ca să-mi stăpânesc setea. Dar n-o să mori. 
Arătă cu mâna mulţimea în turbare. l-aş dezamăgi pe prietenii 
mei. Au nevoie de puţină distracţie! 

Satana o apucă pe Miriam de păr şi-i dădu capul pe spate. 

— Uită-te la mine! 

— Opreşte-te, strigă ea. Te rog, opreşte-te! Lasă-mă în pace! 

Din acelaşi loc din care privise în visele sale, de la marginea 
versantului care dădea către Wadi Amude, Berel urmărea cum 
ochii cangrenaţi ai Satanei încercau s-o seducă pe Miriam. 

Berel scrâşni din dinţi, căutând în mintea şi sufletul său o cale 
prin care să o ajute pe Miriam. 

— Nu pot, ţipă el. Puterile mele sunt neputincioase în faţa 
Satanei! 

Corsajul care strângea trupul lui Miriam atrase ochii lui Berel. 
Picioarele ei lungi şi frumoase se zbăteau neputincioase sub 
mădularul plin de sânge al Satanei. Satana smulse hainele de pe 
corpul lui Miriam, expunând privirii lui Berel goliciunea ei. 
Bătăile inimii începură să i se înteţească. Işi simţi penisul 
întărindu-se văzând cum Satana mângâia sânii ei alb-lăptoşi. 


198 


Berel se cutremură. De când fiul său fusese diagnosticat cu o 
boală incurabilă, acum doi ani, Berel nu mai poftise trupul Yonei. 
Dorinţele de care uitase atunci se revărsau în sângele lui, 
înfierbântându-i măruntaiele aşa cum niciodată nu i se mai 
întâmplase. 

Miriam privi în sus şi-l văzu pe Berel la marginea pantei de 
deasupra stâncii Amude. 

— Tzaddik, ajută-mă! 

Prezenţa lui îi dădu speranţe, iar Miriam îl atacă pe Satana cu 
toate puterile ei. 

Razele aurii din frumoşii ei ochi verzi ricoşau neputincioase 
din pieptul bestiei. Răzând, îi dădu din nou capul pe spate şi 
trase corpul ei gol între coapsele lui păroase. 

— Ajută-mă! ţipă ea. 

Berel privea nemişcat, năpădit de senzațiile pe care le 
stârneau cruzimea bestiei, frumuseţea trupului gol şi dorinţele 
sale imposibil de stăpânit. Între frumoasele coapse albe ale lui 
Miriam, Berel văzu triunghiul de păr pubian roşcat. Ţipetele ei 
răsunau până la baza stâncii, propagate pe munţii care 
înconjurau locul. 

Satana se întoarse şi rânji către Berel, deschi- zându-şi larg 
ochii. Corpul lui Berel fu înconjurat de fulgere negre, care 
pocneau asurzitor în jurul său. Dintre buzele uscate ale Satanei 
sâsâi o limbă ca de şarpe, scuipând flăcări. 

Berel îşi mişcă mâinile pentru a îndepărta fulgerele, iar focul 
cel negru se stinse. Mădularul Satanei se fleşcăi, în timp ce 
organul dintre coapsele lui Berel deveni tot mai tare. Se vedea 
pe sine însuşi din perspectiva unui străin, dându-şi seama că 
ceea ce se întâmpla nu era bine, însă calculându-şi acţiunile fără 
cale de întoarcere. Se văzu pe platoul din vârful stâncii, 
examinând cu atenţie goliciunea lui Miriam. incepu să se 
dezbrace. 

— Rabine, strigă Miriam, ce faci? îmbracă-te şi ia-mă de aici! 

Berel o auzi. Ştia că minte atunci când îi spuse: 

— Putem pune capăt tuturor relelor de pe pământ, Miriam. 
Satana s-a folosit de toate puterile sale împotriva mea şi a dat 
greş! E vulnerabil! Am nevoie de energia ta sexuală pentru a-l 
ucide pentru totdeauna! 


199 


— Rabine, vorbeşti aiurea. Raţionează! Te implor! 

Satana se transformă din satirul copitat de mai devreme într- 
un domn chel, care zâmbea angelic, şi-i făcu cu ochiul lui 
Miriam. Ea se cutremură de frică, înțelegând cum reuşise să-l 
păcălească pe Tzaddikul oraşului Safed să creadă asta. 

Berel Caspi îşi privi mădularul pulsând energic de sub burta 
lui mare şi păroasă şi se lăsă peste Miriam. Simţind sub corpul 
său sânii presaţi ai lui Miriam, Berel mângâia frenetic corpul ei, 
lăsând să-i curgă balele pe umerii goi. Focul din măruntaiele lui 
deveni la fel de fierbinte ca lava. Cei doi ani de-a lungul cărora 
îşi stăpânise orice dorinţă îl făcură să tremure, pofta carnală îi 
inundă fiecare celulă, electrizând fiecare nerv, estompând orice 
alt gând. Vulcanul dinăuntrul său era gata să erupă. 

Ţipetele şi înverşunarea cu care se lupta Miriam îl făcu s-o 
poftească şi mai mult. Împinse cu şi mai multă forţă, în 
încercarea de a străpunge himenul. Miriam îi zgârie faţa şi 
umerii cu unghiile, iar Berel reuşi s-o penetreze, împingându-şi 
penisul adânc în ea, bucurându-se de durerea pe care i-o 
pricinuia. Se forţă tot mai mult, împingând iară şi iară, până 
când trupul lui Miriam se făcu moale sub el. 

Berel îşi dădu capul pe spate şi urlă la luna imobilă. Ejaculă, 
sperma lui fierbinte ţâşnind afară din vaginul ei, amestecându- 
se cu sângele de pe coapse. Se prăbuşi peste Miriam, iar ea îşi 
trase răsuflarea. 

Satana îl apucă pe Berel de păr şi-l trase de cap. Privi ochii 
fără viaţă şi nepăsători ai rabinului, apoi spuse: 

— Mă amuză nespus nemernicii cu faţă palidă care pretind că 
sunt oamenii lui Dumnezeu. A trebuit să pun la cale planul 
acesta mult mai multă vreme decât crezi. Însă au meritat toate 
eforturile mele, iată un alt Tzaddik căzând în dizgrație. 

Printre lacrimi, Miriam văzu cum lumina înţelegerii a ceea ce 
făcuse începu să lumineze ochii lui Berel, făcându-l să simtă 
ruşinea. Se chinui din răsputeri să-l dea de pe ea, apoi se ridică 
în genunchi şi-l lovi cu pumnii. Ridicându-se în picioare, îl lovi în 
continuare, încercând să-l împingă către marginea platoului. 

— Tzaddik, eşti un mincinos violator! Ar fi trebuit să mă 
căsătoresc în această noapte! 


200 


Îl împinse pe Berel de umeri pentru a-l rostogoli peste 
margine. 

— Stai! strigă Satana, trăgând-o pe Miriam departe de Berel. Îi 
dădu haina cea lungă a rabinului. Acoperă-ţi goliciunea. 

Miriam înhăţă haina şi o trase peste ea. 

— Ce şiretlicuri mai pregăteşti? De ce vrei să-l salvezi? 

Berel se încovrigă, băgându-şi capul între genunchi, plângând 
şi cerând iertare. 

— Nu-i vrei sufletul? întrebă Miriam. Dumnezeu ştie acum că 
merită să treacă de partea ta! 

— La un moment dat, toţi merită lucrul acesta, răspunse calm 
Satana. Însă sufletul lui Berel Caspi nu poate fi al meu. Îi 
foloseşte lui Dumnezeu, pentru a-şi duce la bun sfârşit planul. 

— Dar tu eşti Satana! Tu ar trebui să lucrezi împotriva lui 
Dumnezeu! 

— Eu sunt un umil servitor al Domnului. Unul chiar mai bun 
decât rabinul acesta. Prin mine, Dumnezeu pune la încercare 
omul. Nu pot distruge Binele, iar nici Berel Caspi nu va putea 
pune capăt Răului. Dumnezeu are nevoie de amândoi. Satana 
strânse hainele lui 

Berel şi i le aruncă. Grăsanul ăsta şi cu mine suntem amândoi 
necesari pentru ca omul să aibă în continuarea posibilitatea de a 
alege pentru sine însuşi. 

Miriam strânse haina mai bine în jurul ei. 

— Nu-mi pot da seama când spui adevărul. 

— Tot ce se întâmplă are un scop stabilit dinainte de 
divinitate, răspunse Satana. 

— Dar m-a violat! A făcut ceea ce ai fi făcut tu! 

— Nu chiar. Satana râse uşor, iar obrăjorii lui rozalii se făcură 
pufoşi sub ochii săi albaştri şi veseli. Eu ţi-aş fi băut sângele şi 
prietenii mei de jos te-ar fi făcut bucățele. Probabil ar fi apucat 
să-ţi mănânce inima încă pulsând în corpul acela frumos al tău. 
Berel, în schimb, a fost în permanenţă sub controlul meu. Am 
plănuit asta cu multă vreme în urmă. 

— Ce fel de Dumnezeu e acela care-ţi îngăduie să faci aşa 
ceva? 

— Cel Atotputernic a poruncit-o, spuse Satana. Să nu crezi că 
Răul nu este un lucru bun. Răul este locul de întâlnire a pasiunii 


201 


şi imaginaţiei. Pentru a se motiva pe sine însuşi, omul are 
nevoie de pasiune. lar pentru a-şi guverna imaginaţia, se 
foloseşte de Legea lui Dumnezeu. Oamenii într-atât de măreţi 
precum Berel Caspi sunt dominați de pasiune. Acesta e lucrul 
care îi împinge să depăşească munţii ridicaţi în calea lor de ura 
şi amărăciunea din inimile oamenilor, pentru a-i ajuta pe 
aceştia. 

— De ce am fost şi eu parte a planului tău? întrebă Miriam. 

— Berel trebuia să înţeleagă faptul că omul e imperfect. 
Ultimul test al unui Tzaddik îl învaţă să fie umil. Pentru tot restul 
vieţii sale, va şti că Satana se poate furişa în oricare suflet. 

Berel era zguduit de hohote de plâns, încercând să se 
îmbrace. Văzând că Miriam îl priveşte, îşi acoperi faţa şi gemu 
de tristeţe. 

— Nu voi putea fi iertat niciodată! la-mi sufletul, Satană! 

— Nu încă, răspunse Satana. Nu-mi vor permite ei. 

Platoul Wadi de la poalele stâncii se umplu de o lumină aurie. 
Miriam privi luna plină, însă îşi dădu seama că venea dinspre 
panta de deasupra stâncii. Crescu, din ce în ce mai puternică. 
Făpturile fără chip din hoarda Satanei fugeau de lumină. 

Deasupra, la marginea crestei, apărură cei treizeci şi cinci de 
Tzaddikim, stând umăr lângă umăr. 

— Berel Caspi, strigă cel mai bătrân Tzaddik. Alătură-te nouă. 

Berel îşi ridică mâinile deasupra capului şi se târî în genunchi. 
Îşi îngropă faţa şi barba în praf, ascun- zându-şi ruşinea. Satana 
şi Miriam îl apucară pe Berel de braţe, ridicându-l în picioare. 

Bărbatul uriaş stătea în picioare cu capul plecat şi umerii 
lăsaţi, plângând în hohote. 

— Lăsaţi-mă să mor. Nu mai merit să trăiesc. 

— Abia acum eşti pregătit să conduci Israelul şi să schimbi 
viitorul lumii, spuse bătrânul Tzaddik. 

— Nu sunt cu nimic mai bun decât el! spuse Berel, arătându-l 
pe Satana. 

— Nimeni nu-l poate supune. El e pură pasiune. Singurul lucru 
pe care putem face este să redirecţionăm pasiunea pe care o 
insuflă oamenilor către perfecţionarea lor. 

Între cei treizeci şi cinci de sfinţi bărbaţi ai dreptăţii se făcu 
loc pentru Berel şi Miriam, care fură ridicaţi până acolo. 


202 


Miriam îl privi pe bărbatul cu faţă angelică din vârful stâncii 
Amude. 

— Dacă nu ne este permis să-l ucidem pe Satana, atunci cum 
îl vom putea împiedica să stăpânească întreaga omenire? 
întrebă ea. 

— Doar întoarcerea omului în împărăţia Cerului poate asta. 

— Imposibil, strigă Satana. Omul nu-şi va putea iubi aproapele 
ca pe sine însuşi niciodată. Toţi ştiu că lăcomia, pofta trupească 
şi ura sunt parte a sufletului lor. Cine poate, în afară de 
Dumnezeu, să dăruiască fără a se aştepta să primească ceva în 
schimb? Chiar şi cel mai pur dintre suflete vrea să fie preaslăvit, 
se bucură de sentimentul născut din acţiunile sale de caritate şi- 
şi pregăteşte în secret răspunsurile la cele două întrebări de la 
intrarea în Tunelul Judecăţii. Ceea ce vrea Dumnezeu îi este 
imposibil omului să îndeplinească. În cele din urmă, toţi vin la 
Satana. 

— Însă nu vor mai veni niciodată la Amude, rosti pe un ton 
declamator bătrânul Tzaddik. 

Făpturile de la baza stâncii începură să se dizolve văzând cum 
luna îşi reia drumul pe cerul nopţii. Berel îşi ridică privirea din 
pământ şi se mişcă în acelaşi timp cu ceilalţi Tzaddikim către 
marginea prăpastiei. Îşi ridică mâinile, iar din palmele tuturor 
celor treizeci şi şase de sfinţi se născură raze de lumină care 
loviră baza stâncii Amude. 

Vechea stâncă a diavolului începu să crape. Satana începu să 
topăie furios. Ochii i se bulbucară, muşchii se umflară, rupându-i 
hainele. Clătinându-se odată cu stânca imensă ce se prăbuşea, 
Satana începu să blesteme, scuipând foc. Uriaşa piatră se rupse, 
prăbuşindu-se cu zgomot asurzitor peste făpturile fără chip de 
pe platou. 

— Aveţi nevoie de mine! strigă Satana din norul de praf care 
se ridică în urma prăbuşirii stâncii. 

Miriam fu trecută de un fior şi îşi strânse şi mai tare în jurul ei 
haina lui Berel. 

— Trebuie să înţelegi, îi spuse bătrânul Tzaddik. Imboldul 
malefic nu e neapărat rău, iar cel benefic nu îi este opusul. 
Amândouă îi sunt necesare omului pentru a progresa. Il arătă pe 
Berel, făcându-l pe acesta să rămână nemişcat. Satana s-a 


203 


folosit de imaginaţia lui Berel pentru a-l înşela. Atunci când 
Adam şi Eva au muşcat din fructul pomului interzis au primit 
imaginaţia. Acela a fost momentul în care omul a devenit 
asemenea lui Dumnezeu, însă n-a fost pregătit pentru 
stăpânirea noilor sale puteri imaginative. N-a putut să 
controleze pasiunea care s-a născut din asta. Berel a trebuit să 
sufere pentru a înţelege lucrul acesta. Doar acum va putea 
dezvălui secretele Cabalei care-i vor permite omului să se 
apropie de Dumnezeu prin adevăr. 

— Dar eu? întrebă Miriam. Îl urăsc pentru ceea ce mi-a făcut! 
Cum mă voi putea urca în patul nupţial cu Yakov? 

— Nu-l poţi învinui pe Berel pentru ceva ce nici măcar nu s-a 
întâmplat. Violul acesta a fost născocit de Satana. Eşti încă 
virgină. 

Miriam îşi palpă sânii. Nu o mai dureau. Ruşinea dintre 
coapsele ei şi din inimă îi pierise. Dădu din cap, înțelegând ceea 
ce se întâmplase. Însă Berel Caspi era la fel de răvăşit, îndurerat 
şi cu inima frântă. 

— Dar Reb Berel? întrebă ea. 

— Pentru el, la fel ca şi pentru toţi ceilalţi Tzaddi- kim, 
căderea în păcat va fi ţinută minte pentru totdeauna, răspunse 
bătrânul Tzaddik. Îşi va aminti fiecare detaliu a ceea ce a 
născocit Satana ca şi cum s-ar fi întâmplat cu adevărat, şi aşa 
va fi cât timp va trăi pe pământ. 

— A fost unul dintre cele mai afectuoase persoane pe care le- 
am cunoscut vreodată. De ce trebuie să sufere? 

— Pentru a aduce salvarea omenirii. Berel Caspi nu ar fi putut 
să-şi asume rolul de Tzaddik dacă nu ar fi cunoscut el însuşi 
umilirea. Acum, când îi va judeca pe ceilalţi, va înţelege cât de 
puternică a fost pasiunea care i-a împins către faptă şi va putea 
să se arate milostiv faţă de aceştia. Numai în acest fel se va 
putea apropia omul de Dumnezeu. 

Miriam fu gata să-şi încline capul, acceptând explicaţiile 
bătrânului Tzaddik, însă ezită. Cunoaşterea pe care o dobândise 
o determină să-şi satisfacă curiozitatea. 

— De ce? De ce? Te rog, spune-mi ce căutăm aici. Care este 
rostul nostru pe pământ? 


204 


— Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, 
acum câteva mii de ani. Acum, omul a ajuns la vârsta la care va 
începe să devină asemenea lui Dumnezeu. Marele Tzaddik arătă 
cerul înstelat. Intr-o zi, copiii noştri vor pleca de pe acest 
pământ ca urmare a descoperirilor ştiinţifice şi vor continua 
procesul creaţiei departe de lumea noastră. Abia atunci va fi 
omul asemenea lui Dumnezeu. Bătrânul Tzaddik îşi mângâie 
barba. E timpul să te pregăteşti pentru căsătoria ta. Nu-ţi vei 
mai aduce aminte nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, căci a 
fost doar imaginaţie. Işi înălţă ambele mâini deasupra capului lui 
Miriam şi se rugă. Binecuvântează, Doamne, pre robul tău, şi 
veghează asupra ei aşa cum ai vegheat şi asupra soțiilor lui 
Avraam, Isaac şi lacov - Sarah, Rebecca, Rachel şi Leah. Acum 
du-te. 

Miriam se trezi în faţa Seminarului. Alergă iute către camera 
ei. 

— Reb Berel, spuse bătrânul Tzaddik, elibe- rându-l din 
transă. Trebuie să-ţi spunem câteva lucruri în legătură cu 
misiunea ta pe-acest pământ. 


205 


25 


A 


Aflându-se în bucătăria lor, Yona Caspi îşi privea soţul cu 
atenţie. Deşi nu putea să vadă aura care-l înconjura ori şalul 
auriu de pe umerii lui, ştia că ceva se schimbase la el. Işi plimbă 
degetele de-a lungul ridurilor de pe chipul lui, riduri care nici 
măcar nu fuseseră acolo mai înainte. Adânc în ochii lui văzu şi 
mai multă amărăciune. Îl încheie la costum şi-i aranjă reverele. 

— Te iubesc şi mai mult decât te iubeam atunci când ne-am 
căsătorit, spuse ea. 

Berel se simţi răpus de sentimentul de vinovăţie. Ar fi vrut să- 
şi mărturisească păcatul, însă îi fusese interzis lucrul acesta. 
Ţinându-şi soţia la distanţă de un braţ, îi privea ochii. Văzu 
iubirea pe care i-o purta Yona, rana adâncă şi dureroasă pe care 
a lăsat-o moartea fiului lor şi un alt sentiment pe care nu-l mai 
văzuse niciodată - frica. Se învinovăţi pe el însuşi pentru 
existenţa acestui nou sentiment. Oare îşi dăduse seama Yona de 
păcatul pe care-l săvârşise el? Nu reuşise să o protejeze de 
suferinţa pe care i-o pricinuise moartea lui Michael, iar acum o 
înşelase şi-l trădase chiar şi pe Dumnezeu. Corpul lui mare 
începu să tremure. 

— Yona, spuse el, eşti atât de bună şi de frumoasă. Nu voi 
putea înţelege niciodată de ce mi-a binecuvântat Dumnezeu 
viaţa dăruindu-mi-te. 

Yona îl bătu uşor pe burtă şi-l îmbrăţişă, bucuroasă să-l audă 
vorbind pentru prima oară după ce se întorsese acasă abătut şi 
cu hainele murdare. 

— Berel, Berel, ursuleţul meu mare şi tandru. Trimisesem 
peţitoarea acasă la ai tăi cu instrucţiuni precise: să mi te aducă 
pe tine, tânărul şi genialul rabin Caspi. Îl strânse puţin mai tare. 

Simţindu-i căldura, Berel o îmbrăţişă într-atât de tare, încât 
aproape o sufocă. Cât de nemernic şi de prost se credea. Un 
bătrân gras şi desfrânat! In doar câteva clipe de poftă trupească 
de nestăpânit, năruise vieţile tuturor. 

— Insă eu nu te doream doar pentru că erai chipeş, adăugă 
Yona. Se ridică pe vârfurile picioarelor şi-l sărută cu tandrete. 


206 


Eşti una dintre cele mai frumoase fiinţe pe care le-am cunoscut 
vreodată şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că eşti al meu. Ochii îi 
lăcrimară. Îşi aşeză capul pe pieptul lui şi începu să plângă. Însă 
tot nu reuşesc să înţeleg de ce a trebuit Michael să sufere într- 
atât şi să moară. 

Berel îşi îmbrăţişă soţia. Yona îi auzea bătăile puternice ale 
inimii şi vocea plină de durere care răsuna în interiorul lui. 

— Suferinţa e cea care protejează sufletul. Rolul ei este de a 
ne reaminti că suntem muritori. Îşi asculta singur cuvintele, cu 
toate că nu reuşeau să ridice apăsarea din inima sa. Fără 
durere, suferinţă şi moarte, omul ar putea crede că este 
Dumnezeu. Şi ar deveni Satana. Toate trăirile astea sunt 
învățături pe care sufletul nemuritor le află de-a lungul călătoriei 
sale. 

— Întotdeauna m-am gândit la moarte ca la un vrăjmaş, 
spuse Yona. Spitalul Safed şi Institutul Oncologic de Cercetare 
sunt armele cu care lupt. 

— Faptul că le mai oferi câteva zile celor bolnavi, îi permite 
sufletului lor să se perfecţioneze. Unii dintre noi, precum Michael 
sau Gabriella, care au murit de tineri, n-au avut nevoie decât de 
câteva zile pentru a face câteva corecţii infime sufletelor lor. 
Atunci când acestea devin perfecte, trec la un nivel de existenţă 
superior. 

— Atunci de ce sunt atât de tristă? Yona îşi întinse braţul şi 
atinse chipul soţului ei. lar tu de ce arăţi atât de... de... 

Patetic, se gândi Berel. Pentru că nu merita nici măcar 
disprețul ei. Violase o fată care îi fusese ca o fiică. Berel îşi 
desfăcu încet braţele şi luă şalul de rugăciune al lui Reb Amrusi. 
Îl puse peste capul său, acoperindu-şi faţa. 

— Cei pe care îi jelim, plâng şi ei pentru noi. Cei răposaţi trec 
într-o altă lume. Moartea lor ne pare nefirească. Toţi părinţii 
care-şi înmormântează copiii cred asta. 

— Sunt o mamă fără copil, plânse Yona. Fiul nostru iubea 
viaţa şi ne-a părăsit prea devreme. Dar spui că sufletul lui se va 
întoarce din lumea de dincolo pentru căsătoria sa. Vreau să cred 
că aşa va fi. Vreau să-l văd, deşi mă înfricoşează nespus. 

— Ai să vezi că prezenţa lui te va bucura, Yona. 


207 


— Încerc să-mi amintesc cum arăta Michael atunci când era 
sănătos, însă nu-mi aduc aminte decât de trupul lui răvăşit de 
cancer. Mi-e frică de felul în care va arăta diseară. 

— Să nu-ţi fie. Nu vei vedea decât sufletul lui. Ai încredere. 
Aceasta este vrerea lui Dumnezeu. 

Cei doi se îmbrăţişară strâns. 

— Doamnă Caspi, rosti Yakov din dormitor. Aţi putea să-mi 
spuneţi dacă haina aceasta mi se potriveşte? 

— Vin îndată, strigă Yona. Sărută obrazul bărbos al lui Berel, 
apoi îi şopti: l-am dat lui Yakov costumul de mire al lui Michael. 
Ar putea să poarte şi şalul de rugăciune al fiului nostru? 

— E într-un sertar de la biroul meu, spuse Berel, înfricoşat de 
tremurul care părea să-l cuprindă. Cum avea s-o privească pe 
Miriam? 

— Nu-şi mai aduce aminte de incident, şi n-a mai rămas nicio 
urmă pe corpul ei, îi spuse telepatic Micul Yossi. Doar tu îţi mai 
aduci aminte ce s-a întâmplat. 

— Cum îi voi putea iubi pe ceilalţi dacă nu mă pot iubi pe 
mine însumi? întrebă Berel. 

— Acesta este lucrul cu care ai fost însărcinat. Să afli tu, apoi 
să-i înveţi şi pe ceilalţi. 


208 


26 


— Stelele-nsoţesc luna în al ei drum ceresc, rosti pristavul 
oraşului. Veniţi, locuitori ai oraşului Safed, sărbătoriţi bucuroşi 
cele două căsătorii. Binecuvântat fie Domnul, căci milostiv este 
El. 

Lumina argintie se reflecta tremurândă de pe suprafața 
pietrelor spălate de ploaie. Vârful muntelui părea că pluteşte 
deasupra norilor pufoşi care înconjurau oraşul. Vântul încetase, 
iar aerul deveni proaspăt, ca de mătase. 

De pe cele patru străzi principale care dădeau în Piaţa Sabat 
se apropiau lumânările aprinse ale celor care fredonau cântecul 
vechi de câteva secole prin care însoțeau mirii către baldachinul 
de nuntă. 

Berel o sărută pe Yona, apoi ieşiră împreună din casă. Ea îşi 
aprinse lumânarea de la a lui. Se luară de mână şi porniră către 
sinagogă, pe drumul pietruit. În spatele lor se strângeau alţi 
oameni, urmându-i. 

Yair şi Ester Blum, Miriam şi fetele de la Seminar, Yakov şi 
băieţii de la Şcoala Yeshiva se apropiau din direcţii diferite. Linia 
melodică a cântecului devenea tot mai limpede şi se auzea tot 
mai tare pe măsură ce oamenii ajungeau la intrarea în Piaţa 
Sabat, aşteptând. 

Rochia de satin, de un alb imaculat, pe care o purta Miriam, 
se evaza de la mijlocul ei subţirel, reflectând razele argintii ale 
lunii. Chipul îi era acoperit de un frumos văl dantelat, văl care 
ascundea şi mare parte din părul care se revărsa peste umeri. În 
jurul ei, fetele de la Seminar se vedeau ca nişte fluturi 
multicolori, roind în jurul unei porumbiţe minunat de albe. 

Yakov, îmbrăcând elegantul costum negru şi cravata lui 
Michael, se afla printre băieţii de la Yeshiva. Se uită către cer, 
văzând două stele strălucitoare, câte una de fiecare parte a 
lunii. 

Micul Yossi urcă treptele de la intrarea în Marea Sinagogă, 
apoi se întoarse cu faţa către mulţimea adunată în Piaţă. Doar 


209 


Berel, Yakov şi Miriam puteau vedea aura înţelepciunii din jurul 
capului său, în timp ce acesta rosti începutul rugăciunii: 

— Aproapele nostru, Doamne, milostive, ascultă ruga robilor 
tăi, care-ţi dau ţie ascultare. 

Lumina celor două stele se intensifică atunci când mulţimea 
răspunse începutului de rugăciune. 

— Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi, care-Ţi îndeplinesc 
vrerea, cu agerimea gazelei. Dragostea Ta e mai dulce pentru 
noi decât orice nectar. Mărire, Tie, Dumnezeu cel adevărat, 
Dumnezeu cel bun, Lumina acestui pământ. Sufletele noastre 
caută iubirea Ta. Arată-ne nouă calea cea dreaptă. Fie ca vrerea 
Ta să ne întărească pe noi, sufletele noastre să fie curăţite, iar 
noi Îţi vom servi Ţie, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. 

Cele două stele luminară tot mai puternic, iar oamenii îşi 
acoperiră faţa. Când îşi luară mâinile din faţa ochilor, văzură 
făpturile diafane care se materializaseră între Berel şi Yona şi 
între Yair şi Ester. Apărând înalt, chipeş şi bine făcut, aşa cum 
arăta fiul lui Berel şi al Yonei de dinainte de a se îmbolnăvi, 
Michael îşi îmbrăţişă mama. Berel îi îmbrăţişă pe amândoi, 
plângând. 

Ester privea cu dragoste imaginea fiicei sale, apoi o îmbrăţişă. 

— Gabi! Cât de mult m-am rugat, cât de mult L-am implorat 
pe Dumnezeu să mă lase să te iau în braţe încă o dată şi să-ţi 
spun cât de mult te iubesc. 

Yair Blum îşi ascunse faţa în umărul fiicei sale, plângând. 

Liniştea care se aşternu în Piaţa Sabat fu întreruptă de un 
răget care îi făcu pe toţi să-şi întoarcă privirea către Arcada 
Satanei. Însă zgomotul venea dinspre drumul către spital, 
devenind tot mai puternic pe măsură ce autocamioanele 
acoperite cu prelată, purtând emblema soldaţilor de frontieră, 
intrară pe strada principală. Oamenii se dădură deoparte, lăsând 
camioanele să treacă. Vehiculele opriră în formaţiune militară la 
marginea Pieței Sabat. 

— l-am adus pe cei două sute de foşti studenţi ai oraşului care 
au primit invitaţii de nuntă, anunţă un ofiţer care purta o beretă 
roşie de paraşutist. Am ajuns la timp? 

— Desigur! ieşi în faţă primarul Mazuz, zâmbind larg. Cum aţi 
reuşit să ajungeţi? 


210 


— Era cât pe ce să n-ajungem, răspunse ofiţerul. O coloană 
întinsă pe jumătate de cale către Tiberias încearcă să intre în 
oraş. Aşteaptă CBS, CNN, ABC, NBC şi tot felul de care de 
televiziune din Europa, Asia, India şi Australia. Am rămas în 
afara oraşului, blocaţi de alunecările de teren vreme de câteva 
ore bune. Apoi am primit ordin să iau patru bărbaţi de la micuțul 
aeroport din Makhanayim. La întoarcere, soldaţii mei au 
recunoscut un bătrân de aici, din oraş, căruia îi spuneau Reb 
Amrusi. El ne-a condus printr-un tunel despre care nici nu ştiam 
că există. Şi, iată-ne c-am ajuns! 

— Aici şi trebuie să fiţi, râse primarul. Să înceapă cele două 
ceremonii! 

Întorcându-se iute către spatele autocamioanelor, ofiţerul îşi 
făcu mâinile pâlnie, ducându-le la gură, şi strigă: 

— Grăniceri ai Israelului! Pregătiţi-vă să debarcaţi! Coborâţi şi 
primiţi mirii şi miresele în chip de recruți printre rândurile 
voastre! 

O sută de tineri soldaţi purtând berete roşii şi cizme bine 
lustruite coborâră din autocamioane. Chipurile lor radiau de 
bucurie, iar ochii le străluceau. Formară o coloană de câte doi 
oameni, înaintând către Piaţa Sabat. Drepţi ca brazii, se 
încolonară ca nişte statui de bronz cu faţa către cei doi miri: 
sufletul lui Michael Caspi, aflat între părinţii lui, şi Yakov, 
înconjurat de studenţii de la Yeshiva. 

Din celelalte autocamioane coborâră două coloane de tinere 
femei, cu beretele roşii aşezate ştrengăreşte pe cap. Inaintară în 
marş către Piaţă, cu spatele drept, mişcându-şi braţele în acelaşi 
timp, în vreme ce fustele foşneau în ritmul paşilor. Trupurile lor 
zvelte se opriră la semnalul ofițerului, femeile ridicându-şi 
bărbia în momentul în care se întoarseră către cele două mirese. 

Cele două linii de tineri soldaţi îşi împreunară mâinile, 
aşezându-şi palmele pe umerii celor din laterală, şi călcară 
apăsat în faţa lor, retrăgându-şi piciorul imediat. Apoi bătură 
piciorul stâng în faţă şi-napoi. Ghetele lor de război trosneau, 
lovind caldarâmul într-un ritm cadenţat care făcu ca bătăile 
inimilor să se iuţească. 


211 


Cele două linii de paraşutişti se mişcau înainte şi-napoi în faţa 
mirilor. Tinerele femei îşi înlănţuiră şi ele braţele, formând două 
linii, şi dansară în acelaşi ritm dinaintea mireselor. 

Cei o sută de bărbaţi cu voci puternice începură să fredoneze 
cântecul de preaslăvire al Regelui David, fiind curând însoţiţi de 
vocile dulci ale femeilor. 


Bucurați-vă, fii ai lui Israel, 

Fiţi veseli pe pământul vostru. 

Acelora carepreaslăvesc Cuvântul lui Dumnezeu, 
Viață lungă şi bucurie să li se dea în Casa lui Israel. 
Cel Atotputernic ne-a dat în stăpânire pământul Său. 
La granițele lui i-am pus soldați, 

Zi şi noapte să vegheze. 

Să n-aveţi frică, robii mei. 

Cu ochii voştri împrejur priviţi 

Vedeti pe cei ce s-au adunat 

Căci oamenii aceştia îi poartă pe cei drepți. 
Urmaşii lor vor fi Tzaddikim! 


Fetele de la Seminar şi tinerele femei din armată o însoţiră pe 
Miriam către Gabriella. Cele două mirese se îmbrăţişară 
plângând. 

Grănicerii şi băieţii de la Yeshiva îl escortară pe Yakov până la 
Michael. Cei doi miri se strânseră în braţe bărbăteşte. 

Aplauzele îi făcură pe toţi să se întoarcă spre tinerele femei 
care cântau despre drumul lui Rut prin ţărâna lui Booz”. Femeile 
îşi împreunară braţele, dansând în două linii, care plecară din 
centrul pieţei, ajungând până la tinerii bărbaţi. Apropiindu-se tot 
mai mult şi mai mult, cu pletele fluturând, fetele aruncau 
ocheade provocatoare cu ochii lor fără de-astâmpăr. Dansară 
către locul din care plecaseră, în capătul opus al pieţei, şi 
rămaseră pe loc, aşteptând. 

Tinerii bărbaţi acceptară provocarea femeilor şi avansară cu 
toţii, cântând şi bătând din picioare în ritmul muzicii. Ajungând 
în centrul pieţei, se opriră. 

Se auziră vocile pline de emoție ale femeilor, strigând: 


19 Biblia, Cartea Rut (n. tr.). 


212 


— Eu vreau să stau în faţa lui Noam. 

— Eu stau în faţa lui Ron. 

Cele patru sute de fete, aşezate acum pe patru rânduri, 
avansau către centrul pieţei, fiecare căutându-şi bărbatul ales. 

— Berel, spuse Yona, dansul între băieţi şi fete, precum şi 
peţitul, sunt lucruri interzise. 

— Tradițiile noastre se vor schimba cât de curând, răspunse 
Berel, bătând uşor palma soţiei sale. Il arătă cu capul pe Yossi 
care, aflat pe treptele de la intrarea în Marea Sinagogă, scria de 
zor într-un carneţel. Scrife numele pentru peţitori. Unul dintre 
scopurile acestei seri este stabilirea unor perechi deosebite. 

— Tu i-ai hotărât? întrebă Yona. 

Berel arătă către Ceruri şi zâmbi. 

— Dumneavoastră sunteţi Reb Berel Caspi? întrebă tânărul 
ofiţer de armată. 

— Da, eu sunt. 

— Aţi putea să mă însoţiţi pentru a putea vorbi în particular? 

Berel îl urmă pe ofiţer departe de piaţă, intrând pe o stradă 
lăturalnică. 

— Domnule, am primit ordin pe care nu trebuie să le auziţi 
decât dumneavoastră. 

— Din partea cui? 

— Din partea Mossadului. Vă rog să vă întoarceţi, vi-i voi 
prezenta pe cardinalul Andalucci, de la Vatican, arhiereul 
Holland, din partea Bisericii Anglicane... 

— Salaam Alekhem, spuse Berel în arabă. Dumneavoastră 
sunteţi Ahmed Husseini. 

Cei doi bărbaţi făcură o plecăciune unul în faţa celuilalt. 

— lar eu sunt secretarul general al Naţiunilor Unite, spuse cel 
de-al patrulea bărbat. Am venit pentru a vă oferi ajutorul nostru 
în această bătălie. 

— Trebuie să mă întorc la oamenii mei, spuse ofiţerul 
israelian. 

— Am sosit la timp? întrebă cardinalul. 

— Pentru căsătorie, da, răspunse Berel. Haideţi, per- miteţi-mi 
să vă fac cunoştinţă cu soţia mea. 


213 


— Am prefera să nu ieşim în evidenţă, rosti arhiereul, râzând. 
Ni s-a spus că arătăm ca nişte bătrâni rezervişti israelieni în 
uniformele acestea mototolite. 

— Cu toţii în afară de prinţ, spuse Berel. El ar arăta elegant și- 
ntr-un sac. lar dumneavoastră, domnule secretar general, s-ar 
putea să deveniți unul dintre cei cu credinţă în Dumnezeu după 
căsătoria morţilor. Dacă-mi permiteţi, aş vrea să mă întorc la 
ceremonia celor patru miri. Se duse lângă Yona. 

Yona arătă pe cineva situat în partea cealaltă a pieţei. 

— Berel, cine e bărbatul acela simpatic şi chel de lângă 
rabinul Gorman? 

Berel se uită către locul indicat de Yona şi întâlni ochii 
Satanei. Bărbatul cel mic de statură ridică din sprâncene, îşi 
înclină capul înspre Miriam şi făcu cu ochiul. 

Genunchii lui Berel se înmuiară pe dată. 

— Doamne, Dumnezeule cel Atotputernic, Te rog nu-l lăsa să 
facă cunoscute păcatele mele! 

Sunetul produs de cornul de berbec răsună puternic, iar 
Satana fu purtat înspre exterior de dansatori. li zâmbi cu înţeles 
lui Berel. Vocea lui sâsâi la urechea noului Tzaddik. 

— Ai pierdut deja. Numai Berel văzu limba ca de şarpe care 
ieşi printre buzele zâmbitoare. Cornul de berbec răsună din nou. 
Eu sunt responsabil pentru înfrăţirea protestanților, catolicilor şi 
musulmanilor cu evreii. Tu ce-ai făcut ca să aduci pacea pe 
pământ? 

Cornul de berbec vui pentru a treia oară, iar Prinţul 
Mincinoşilor dispăru. 

Micul Yossi lăsă în jos anticul corn şi anunţă: 

— A sosit timpul pentru îndeplinirea ceremoniei. Deschise 
uşile Marii Sinagogi cu ambele mâini. 

Yona aranjă puţin şalul de rugăciune al lui Reb Amrusi care 
acum acoperea umerii laţi ai lui Berel. Il ridică peste capul lui, 
acoperindu-i faţa. 

— Binecuvântează-mă, Doamne. Lasă-mă să mă apropii de 
Tine prin adevăr, căci prin adevăr Îți voi servi Ţie. 

Bărbaţii şi femeile intrară în sinagogă pe două rânduri, 
femeile de partea dreaptă, bărbaţii de partea stângă a 
amvonului. Berel şi Yair îi însoţiră pe Michael şi pe Yakov către 


214 


estrada din centru. Miriam şi Gabriella fură aduse în centru de 
Yona şi Ester. 
O mie de voci cântară împreună. 


Domnul fie cu voi, îngeri ai lui, îngeri ai Cerului, 
Trimişi de Regele Regilor, 

Cel Sfânt, binecuvântat fie EI. 

Veniti, îngeri ai păcii. 


Miresele înconjurară mirii de şapte ori, însoţite de cele două 
mame, în timp ce bărbaţii cântau cele şapte binecuvântări. Şef- 
rabinul Berel Caspi nu se uită nici măcar o clipă la Miriam. Poate 
că ea nu-şi mai aducea aminte de păcatul lui, dar el da. 

O lumină difuză umplu sinagoga. Strălucirea ei înconjură mirii 
aflaţi sub baldachinul de nuntă. Ceremonia fu îndeplinită de Reb 
Yair Blum. Mirii şi miresele ascultară contractele de căsătorie, 
după care îşi trecură pe degete inelele. Lumina aurie deveni tot 
mai puternică, cuprinzându-i pe toţi cei aflaţi înăuntru, dar şi pe 
cei patru străini îmbrăcaţi în uniforme ale armatei israeliene 
care stăteau la intrare. 

În faţa mirilor fură aşezate două pahare de vin învelite în 
pânză de in. 

— Dacă te voi uita, lerusalim, să-mi fie tăiată limba, iar cu 
mâna mea dreaptă nimic să nu mai pot face, rostiră cei doi miri, 
călcând apoi paharele din faţa lor, întărindu-şi astfel jurămintele 
de credinţă. 

Lumina îi orbi pe toţi cei prezenţi, iar când priviră către 
baldachin, Michael şi Gabriella dispărură. 

Berel se acoperi cu şalul de rugăciune şi li se adresă 
enoriaşilor. 

— Aţi fost martorii lucrăturii lui Dumnezeu. Michael şi 
Gabriella şi-au luat locul în Arcada Satanei. Ei vor îndruma cele 
şase milioane de victime ale Holocaustului în trecerea lor pe 
lângă Satana, înapoi pe pământ. Berel se întoarse către Miriam 
şi Yakov. Primul vostru născut va vesti întoarcerea pe pământ a 
celor şase milioane de suflete care au fost purificate. Copiii celor 
care s-au peţit în această seară vor primi şi ei binecuvântarea 


215 


acestor sfinte suflete. Veţi merge în lume în chip de învăţători, 
iar Israelul va fi iarăşi lumina lui Dumnezeu între naţiuni! 

Ofiţerui se apropie de estrada din centrul sinagogii cu un 
telefon de armată. 

— Reb Berel, lerusalimul v-a făcut legătura cu liderul 
Mossadului. 

Berel luă telefonul. 

— Cei patru sunt aici, răspunse el. Da, vom avea nevoie de 
ajutorul lor. Şi de al vostru. Aduceţi-i la cunoştinţă prim-ministru 
că bestia nu se mai află în Arcada Satanei. E liberă să 
rătăcească pe pământ. Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne 
aibă în grija Lui! 


SFÂRŞIT 


216