Michael Newton — 02 Destinul sufletelor

MICHAEL NEWTON, PH.D. 


DESTINUL 
SUFLETELOR 


NOI STUDII DE CAZ 
ASUPRA VIEŢII DINIRE VIEŢI 
Ediţia a Il-a, 2006 


Titlul original în limba engleză: Destiny of Souls 


Cartea Daath 
Publishing House 


Mulţumiri 


Această carte este dedicată tatălui meu, 
John H. Newton, cel care mi-a insuflat 
dragostea pentru jurnalism încă din 
copilărie, şi fiului meu, Paul, pentru 
umorul şi încurajarea cu care m-a susţinut 
în ultimii ani. li mulțumesc totodată soției 
mele, Peggy, care m-a ajutat să pregătesc 
această carte, revăzând sutele de cazuri 
ale clienţilor mei. Doresc să mulțumesc în 
mod special şi corectorilor manuscrisului, 


Michael Newton 


Norah Newton Mayper, John Fahey, Jaqueline Nash, Gary şi 
Susan Aanes, cât şi editorului meu, Rebecca Zins. 

Vreau, de asemenea, să-mi exprim gratitudinea şi faţă de 
numeroşii oameni care mi-au transmis, începând din momentul 
publicării „Călătoriei Sufletelor” în anul 1994, cât de mult a 
însemnat pentru ei să afle ce se petrece după moarte. Intr-un 
fel, aceştia m-au convins să-i mai duc o dată de cealaltă parte a 
timpului. 


După ce am citit capitolul 2 din „Destinul sufletelor” şi am 
văzut că aceia pe care îi iubim se întorc spre a ne consola, am 
plâns de bucurie. (Susan, Sacramento, California) 

Am fost emoţionată de faptul că ideile doctorului Newton au 
fost publicate într-o nouă carte. Avem astfel prilejul de a 
înţelege mai bine şi de a aprofunda cele învăţate deja din prima 
sa lucrare. (Laura, Denver, Colorado) 

Destinul sufletelor va stimula mulţi oameni care, asemeni 
mie, au aşteptat încă un volum, după apariţia Călătoriei 
Sufletelor. (Jerry, Albany, New York) 

Până să citesc cartea dumneavoastră nu înţelesesem nicio- 
dată cu adevărat sensul amintirilor mele de dincolo de viaţă. 
(Dave, Atlanta, Georgia) 

Calitatea şi comprehensiunea scrierilor dumneavoastră 
despre spiritualitate sunt deosebit de profunde şi, totodată, 
aveţi calitatea de a explica într-un mod simplu aceste idei com- 
plexe. Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru inspiraţie. 
(Doris, Riverside, California) 

Aplaud curajul dumneavoastră de a înfrunta curentul de 
idei religioase negative din această ţară. (Marcia, Topeka, 
Kansas) 

Analiza pe care o faceţi structurii lumii spiritelor, ca loc al 
ordinii şi al iubirii, este inspiratoare. (Tracy, Jasper, Indiana) 

Cartea dumneavoastră îmi aduce alinare şi mă ajută să-mi 
reduc teama în faţa marii necunoscute. (Renee, Paris, Franța) 

Mesajele pline de conţinut din interviurile cazurilor dum- 
neavoastră sunt nepreţuite. (Holtz, Bonn, Germania) 

Am simţit adesea o singurătate adâncă şi un sentiment că 
nu aş aparţine acestei vieţi. M-aţi făcut să văd de unde vin 


aceste sentimente şi cine sunt cu adevărat. (Rachel, Londra, 
UK) 


Despre autor 

Michael Duff Newton este doctor în consiliere psihologică, 
atestat ca hipnoterapeut şi membru al Asociaţiei Americane de 
Consiliere. A fost profesor la Facultatea de Inalte Instituţii 
Educative şi a activat în domeniul practicii private în Los 
Angeles. Dr. Newton şi-a dezvoltat propriile tehnici referitoare 
la regresie pentru a putea să-şi ducă clienţii aflaţi sub hipnoză 
dincolo de amintirile vieţii lor trecute, spre experienţa mai 
însemnată a sufletului în viaţa de apoi. Autorul este considerat 
un pionier al dezlegării misterelor vieţii noastre în lumea 
spiritelor, relatate pentru prima dată în best-sellerul său, 
Călătoria Sufletelor (1994), volum tradus în zece limbi străine. 
Graţie reputației sale internaţionale ca regresionist spiritual, 
Dr. Newton a apărut în numeroase emisiuni de radio şi de 
televiziune, dar şi în calitate de conferenţiar, la conferințele 
New Age. În semn de respect pentru îndelungatele sale 
cercetări clinice ale amintirilor sufletului şi descoperirile 
cosmologiei vieţii de după moarte, Dr. Newton a primit în 1998 
premiul anual al Asociaţiei Hipnoterapeuţilor Transpersonali 
pentru „contribuţia unică” adusă în domeniul unirii minţii, 
trupului şi al sufletului. In 2001 a primit premiul anual al 
Asociaţiei Publiciştilor Independenţi pentru Destinul Sufletelor. 
Autorul este istoric, astronom amator şi călător de-a lungul şi 
de-a latul lumii. Alături de soţia sa lui, Peggy, trăieşte în casa 
sa din munţii Sierra Nevada, în nordul Californiei. 


Pentru a-i scrie autorului: 

Dacă doriţi să-l contactaţi pe autorul acestei cărţi sau să 
aflaţi mai multe informaţii despre această carte, vă rugăm să-i 
scrieţi pe adresa Editurii Llewellyn, cererea dumneavoastră 
urmând să fie transmisă mai departe. Atât autorul, cât şi 
editorul vor aprecia să primească un semn de la dumneavoastră 
şi să afle cum v-a plăcut cartea şi cum v-a ajutat. Editura 
Llewellyn nu poate garanta că va fi posibil să se răspundă 
tuturor scrisorilor trimise autorului, dar poate garanta că toate 
vor fi transmise acestuia. Vă rugăm scrieţi pe adresa: 

Michael Newton, Ph.D 


c/o Llewellyn Worldwide 
PO BOX 64383, Dept.k499 - 5 
St Paul, MN 55164 - 0383, USA 


CUPRINS 


Introducere 


1. 
2. 


Lumea spiritelor 

Moarte, durere şi alinare 

Negaţie şi acceptare 

Tehnici/Modalităţi Terapeutice ale Sufletelor 

Modalităţi în care Spiritele iau Legătura cu cei încarnaţi 
Recunoaşterea în vise 

Străini sosiți ca mesageri 

Ingeri sau alte fiinţe cereşti 

Recuperarea emoţională a sufletelor şi a 


supravieţuitorilor 


3. 


6. 


Regăsirea acelora pe care îi iubim 

Spirite pământene 

Planurile Astrale 

Spiritele Naturii 

Stafiile 

Suflete Singuratice 

Entităţi discarnate care vizitează Pământul 
Demonii sau Spiritele Malefice 


. Restabilirea energiei spirituale 


Energia sufletului 

Tratamentul Standard la Intrarea în Lumea Spiritelor 
Tratamentul de Urgenţă la Intrarea în Lumea Spiritelor 
Zone de Refacere pentru Sufletele mai Puțin Vătămate 
Regenerarea Sufletelor Grav Afectate 

Sufletele singurătăţii 

Vindecarea Energiei pe Pământ 

Diviziunea şi Reunificarea Sufletului 


. Sistemele grupurilor de suflete 


Naşterea sufletului 

Aşezările spirituale 

Culorile spiritelor 

Sunetele şi numele spirituale 
Grupurile de studiu ale sufletelor 
Consiliul Bătrânilor 


Teama oamenilor faţă de judecată şi pedeapsă 
Locul în care este evaluat sufletul 
Aspectul şi componenţa consiliului 
Semne şi simboluri 
Prezenţa 
Lanţul influenţei divine 
Interpretarea întrunirilor consiliului 

7. Dinamicele Comunității 
Rude primare de suflet/suflete pereche 
Legăturile dintre familiile spirituale şi cele umane 
Reunirea cu sufletele care ne-au rănit 
Interacțiunea dintre grupurile de suflete 
Activităţi de recreere în lumea spiritelor 
Patru tipuri generale de suflete 

8. Trecerea sufletului într-un nivel superior 
Absolvirea 
Trecerea în nivelurile intermediare 
Specializările 

9. Inelul Destinului 
Camera Ecranelor în care vizualizăm vieţile viitoare 
Axele de timp şi alegerea trupurilor 
Maeştrii Timpului 
Liberul Arbitru 
Sufletele tinerilor 

10. Drumul nostru spiritual 


INTRODUCERE 


Cine suntem? de ce ne aflăm aici? Încotro ne îndreptăm? M- 
am străduit să răspund la aceste întrebări vechi de când lumea 
cu prilejul primei mele cărţi, Călătoria sufletelor, publicată în 
1994 la Editura Llewellyn. Mulţi oameni mi-au spus că lectura 
acestei cărţi le-a provocat trezirea spirituală a sinelui lor 
interior, pentru că nu avuseseră niciodată până atunci 
posibilitatea de a citi o relatare atât de detaliată despre viaţa 
din lumea spiritelor. Tot ei mi-au mai zis că citirea acestei 
lucrări le-a adus certitudinea că sentimentele lor adânci, 
intuitive, referitoare la viaţa sufletului după moartea fizică şi la 


scopul întoarcerii acestuia pe Pământ, vorbeau despre o 
realitate. 

După ce cartea a fost publicată şi apoi tradusă în alte limbi, 
am primit o mulţime de apeluri de la cititori din toată lumea 
care mă întrebau dacă va mai exista şi un al doilea volum. Am 
rezistat acestor sugestii o perioadă lungă de timp. Era dificil să 
organizez toate datele adunate în cursul anilor mei de cercetări 
pentru ca, în cele din urmă, să aştern pe hârtie un studiu 
comprehensiv asupra vieţii noastre de după moarte. Simţeam 
că făcusem destul. 

În introducerea cărţii mele, Călătoria Sufletelor, am 
explicat deopotrivă istoricul meu ca hipnoterapeut tradiţional şi 
cât eram de sceptic în ceea ce priveşte folosirea hipnozei în 
scopul regresiei metafizice. Am hipnotizat pentru prima oară pe 
cineva în 1947, la vârsta de cincisprezece ani, aşadar făceam în 
mod cert parte din cercul adepților practicilor tradiţionale şi nu 
ale celor New Age. Am fost, aşadar, copleşit atunci când, în 
timpul şedinţei cu un client, am deschis în mod accidental 
poarta lumii spiritelor. Mi se părea că majoritatea 
practicanţilor regresiei în viaţa anterioară considerau că viaţa 
dintre vieţi era un loc ceţos de abandon şi de uitare, ce servea 
doar ca punte între o viaţă trecută şi următoarea. Mi-a fost 
apoi, în scurtă vreme, evident că trebuia să descopăr singur 
treptele necesare atingerii şi deblocării memoriei unui subiect 
asupra acestui loc plin de mistere. După mai mulţi ani de 
cercetări solitare, am putut construi, în sfârşit, un model 
funcţional al structurii lumii spiritelor şi am înţeles cât de 
benefic, din punct de vedere terapeutic, poate fi acest procedeu 
pentru client. Am aflat totodată că nu are nici o importanţă 
dacă o persoană este atee, profund religioasă sau adepta 
vreunei credinţe filosofice - indiferent de credinţele lor, o dată 
aflaţi în starea de hipnoză supraconştientă, toţi clienţii mei 
relatau lucruri asemănătoare. Din acest motiv am devenit ceea 
ce am numit un regresionist spiritual, adică un hipnoterapeut 
specializat în viaţa de după moarte. 

Am scris Călătoria Sufletelor spre a oferi publicului, într-un 
mod ordonat şi concis, informaţii referitoare la ceea ce 
înseamnă moartea şi trecerea dincolo de ea - cine anume ne 
întâmpină, încotro ne îndreptăm şi ce anume facem în lumea 
spiritelor, în calitatea noastră de suflete, înainte de a ne alege 


noul trup pentru reîncarnare. Am gândit formatul acestei cărţi 
ca pe un periplu prin timp, folosindu-mă de relatările clienţilor 
mei despre experienţele trăite de ei în perioada dintre vieţile 
lor trecute. Astfel, Călătoria Sufletelor nu a fost doar o carte în 
plus despre reîncarnare, ci a deschis noi perspective în 
domeniul cercetării metafizice, neexplorat până atunci cu 
ajutorul hipnozei. 

În timpul anilor '80, pe când îmi formam un model asupra 
lumii de dintre vieţi, am încetat să practic orice altă formă a 
hipnoterapiei. Pe măsură ce avansam în studiul cazurilor mele, 
deveneam tot mai obsedat de descoperirea secretelor lumii 
spiritelor, dar, în acelaşi timp, şi mai convins de validitatea şi 
autenticitatea consideraţiilor mele iniţiale. De-a lungul acestor 
ani de cercetări asupra lumii spiritelor am lucrat, practic, în 
singurătate, numai clienţii mei implicaţi direct în munca de 
cercetare având cunoştiinţă de aceasta, şi chiar şi aceştia, doar 
la ceea ce se referea în mod direct la ei şi la prietenii lor. M-am 
ţinut departe şi de librăriile specializate în cărţi de metafizică, 
pentru că am vrut să beneficiez de libertate absolută faţă de 
orice influenţe exterioare. Astăzi ştiu că izolarea şi rămânerea 
în afara publicităţii pe care mi le-am impus au fost o decizie 
corectă. 

Când am plecat din Los Angeles în munţii Sierra Nevada 
pentru a scrie Călătoria Sufletelor, mă aşteptam la un anonimat 
liniştit, lucru care s-a dovedit a fi o amăgire. Cea mai mare 
parte a materialului prezentat în carte nu fusese publicat 
niciodată înainte, astfel că am început să primesc o mulţime de 
scrisori din partea editorului meu. Datorez Editurii Llewellyn 
recunoştinţă pentru că a avut curajul şi intuiţia de a oferi 
publicului cercetările mele. Am început să fac lungi călătorii 
pentru a-mi ţine conferințele, dând totodată o serie de 
interviuri la radio şi la televiziune. 

Dar oamenii au vrut mai multe detalii despre lumea 
spiritelor şi continuau să întrebe dacă mai am şi alte materiale 
pe această temă. A trebuit să le răspund că da. De fapt, aveam 
încă o mare varietate de informaţii, dar pe care am considerat 
că ar fi mai bine să nu le ofer publicului, fiind totuşi un autor 
necunoscut. În ciuda faptului că oamenii au găsit Călătoria 
Sufletelor ca fiind foarte inspirată, am rezistat ideii de a scrie o 
continuare. M-am decis, apoi, să fac un compromis. În timp cea 


cincea ediţie se afla sub tipar, a fost adăugat un index, alături 
de o nouă copertă şi de câteva paragrafe noi, în speranţa unei 
mai bune clarificări a unor probleme specifice. Nu a fost însă 
de ajuns. Numărul de scrisori pe care îl primeam în fiecare 
săptămână continua să crească, cu tot felul de întrebări despre 
viaţa de după moarte. 

Oamenii începuseră să mă solicite şi m-am decis să încep 
din nou să-mi practic meseria, pe o bază limitată însă. Am 
observat un procent mai mare de suflete mai dezvoltate. 
Clienţii trebuia să aştepte multă vreme pentru a mă vedea, din 
cauza semi-izolării mele, astfel că s-a redus mult numărul lor. 
Drept rezultat, am avut mai puţine cazuri de suflete tinere în 
crize psihologice şi mai multe cazuri cu clienţi care aveau 
puterea de a fi răbdători. Aceşti oameni îşi doresc să descifreze 
înţelesul ascuns al anumitor probleme, prin sondări în memoria 
lor spirituală, pentru a-şi putea identifica propriile scopuri în 
viaţă. Mulţi dintre ei sunt vindecători şi autodidacţi, care se 
simt confortabil încredinţându-mi informaţii despre 
experienţele sufletului lor în viaţa dintre vieţi. La rândul meu, 
sper că i-am ajutat în identificarea adevăratului lor drum. 

În tot acest timp percepţia publicului a fost că nu am spus 
chiar toate secretele pe care le ştiam. În cele din urmă, în 
mintea mea a început să se nască ideea de a scrie o a doua 
carte. Consider prima mea carte, Călătoria Sufletelor, un 
pelerinaj spre lumea spiritelor, pe marele fluviu al eternității. 
Voiajul a început la gurile râului, o dată cu momentul morţii 
fizice, şi s-a sfârşit în locul în care ne-am întors într-un trup 
nou. Am urcat, în Călătoria Sufletelor, în susul râului, spre 
Sursă, atât cât am putut. Acest lucru nu s-a schimbat. Cu toate 
că amintirea acestei excursii revine în mintea fiecărui om de 
nenumărate ori, nimeni dintre cei încă încarnaţi nu pare că ar 
avea capacitatea de a mă conduce mai departe. 

Destinul Sufletelor are intenţia de a conduce călătorii într-o 
a doua expediţie pe acelaşi râu, în scopul unei explorări mai 
detaliate, în timpul călătoriei noastre din această a doua 
expediţie, vreau să descopăr mai mult din aspectele ascunse 
ale acestui drum, pentru a oferi oamenilor o perspectivă mai 
largă asupra întregului. Am proiectat această carte mai 
degrabă pe categorii precise decât în funcţie de locaţii 
temporale sau de spaţiu. Am încercat, de asemenea, să ofer 


cititorilor o privire asupra câtorva elemente ale vieţii sufletului 
din perspectiva câtorva cazuri (concrete). Destinul Sufletelor 
are intenţia de a extinde înţelegerea noastră asupra incredibilei 
semnificaţii a ordinii şi a planificării ce există în folosul fiinţei 
umane. 

In acelaşi timp intenţionez ca acest al doilea tur prin 
minunile lumii spiritelor să fie unul proaspăt şi plăcut şi pentru 
călătorul novice. Pentru cei ce citesc pentru prima dată o 
lucrare despre munca mea, capitolul de deschidere va oferi o 
privire de ansamblu asupra celor descoperite de mine despre 
viaţa noastră dintre vieţi. Sper ca acest cuprins va ajuta 
înţelegerii dumneavoastră asupra a ceea ce urmează şi vă va 
încuraja, poate, să citiţi şi cartea mea de început. 

Aşadar, pentru că tocmai suntem pe punctul de a începe 
această a doua călătorie a noastră, vreau să mulţumesc tuturor 
acelora care mi-au fost de ajutor în greaua misiune de a 
deschide uşile spirituale ale minţii. Aceste asocieri, combinate 
cu indulgenţa multor ghizi, mai ales a celui personal, mi-au dat 
energia de a conţină acesta sarcină. Mă simt cu adevărat 
binecuvântat că am fost ales să fiu unul dintre mesagerii 
acestei lucrări semnificative. 


1 
LUMEA SPIRITELOR 


În momentul morţii sufletul nostru se desprinde de corpul- 
gazdă. Dacă sufletul este bătrân şi are experienţe din mai multe 
vieţi anterioare, va şti negreşit că a fost eliberat şi se va 
întoarce acasă. 

Nu e nevoie ca o persoană anume să întâmpine aceste 
suflete avansate. Cu toate acestea, cele mai multe suflete cu 
care lucrez sunt întâmpinate de călăuze în afara planului astral 
al Pământului. Un suflet tânăr sau un copil care a murit ar 
putea fi puţin dezorientat până când ar apărea cineva mai 
aproape de nivelul de bază pentru a-l întâmpina. Există suflete 
care preferă să rămână pentru un timp la locul unde le-a 
surprins moartea. Cele mai multe pleacă imediat. Timpul nu 
are sens în lumea spiritelor. Desprinse de trupul în care s-au 


aflat, spiritele care vor să aducă alinare cuiva aflat în suferinţă 
sau au alte motive pentru a rămâne o vreme în apropierea 
locului în care a survenit moartea nu resimt timpul ca pe o 
pierdere. Pentru suflet timpul devine timpul Acum, care e 
diferit de timpul linear. 

Pe măsură ce se îndepărtează de Pământ, sufletele se 
învăluie într-o lumină din ce în ce mai strălucitoare. Unele 
dintre ele vor vedea pentru câteva momente o întunecime 
cenuşie şi vor simţi cum trec printr-un tunel sau printr-o 
poartă. Diferenţele dintre aceste două fenomene depind de 
viteza de ieşire a sufletului din corp, care, la rândul său, se află 
în strânsă legătură cu experienţele sufletului. Senzaţia de a fi 
condus de călăuze poate fi plăcută sau forţată, în funcţie de 
maturitatea sufletului şi de capacitatea lui de a se adapta 
repede. La începutul perioadei de desprindere, toate sufletele 
văd „fâşii de nori” în jurul lor care, la scurt timp, se limpezesc, 
permițându-le să se avânte în infinitul depărtărilor. Este 
momentul în care sufletul obişnuit zăreşte o formă fantomatică 
de energie venind spre el. Această apariţie poate să fie unul sau 
chiar două suflete pereche, dar în mod sigur este călăuza. În 
situaţiile în care suntem întâmpinați de un soţ sau de un 
prieten care ne-a părăsit înaintea morţii noastre, călăuza 
noastră se află şi ea în apropiere, astfel încât să poată prelua 
procesul de transformare. În lunga mea activitate de cercetare 
nu am întâlnit nici un suflet care să fi fost întâmpinat de o 
personalitate religioasă marcantă cum ar fi lisus sau Buddha. 
Totuşi esenţa plină de iubire a marilor învăţaţi de pe Pământ se 
află, cu siguranţă, în călăuzele noastre personale, destinate 
fiecăruia dintre noi, în parte. 

În momentul în care sufletele se îndreaptă spre locul numit 
„acasă”, trăsătura lor „pământească” deja s-a schimbat. Ele nu 
mai pot fi numite umane în sensul pe care-l atribuim unei fiinţe 
omeneşti cu laturile ei, emoţională, temperamentală şi fizică. 
De exemplu, sufletul nu îşi deplânge moartea corpului fizic în 
felul în care o fac cei apropiaţi lui. Sufletul e cel care ne face 
umani pe Pământ, însă, fără corpul nostru, nu am mai fi ceea ce 
suntem, Homo Sapiens. Sufletul are o măreție care nu poate fi 
redată în cuvinte, aflându-se dincolo de orice descriere. Tind să 
cred că sufletele sunt forme inteligente de energie luminoasă 
subtilă. După moarte, sufletele simt imediat schimbarea, pentru 


că nu mai sunt împovărate de un trup-gazdă temporar, cu 
creier şi sistem nervos central. Unele suflete au nevoie de o 
perioadă mai îndelungată de acomodare decât altele. 

Energia sufletului este capabilă să se dividă în părţi egale, 
asemeni unei holograme. Energia sufletului poate avea vieţi 
paralele în alte corpuri, cu toate că acest lucru este mult mai 
rar decât ne-am putea aştepta. Totuşi, datorită naturii duale a 
tuturor sufletelor, o parte din energia noastră subtilă rămâne 
întotdeauna, ca o constantă, în lumea spiritelor. Astfel, se poate 
să îţi vezi mama, la întoarcerea ei dintr-una din vieţile de pe 
Pământ, chiar dacă ca, probabil, a murit cu treizeci de ani în 
urmă şi sufletul său s-a reîncarnat. 

Perioada de orientare petrecută alături de călăuzele 
noastre, care se desfăşoară chiar înainte de a ne alătura 
grupului matcă, variază de la suflet la suflet atât în funcţie de 
diferitele vieţi trăite de acesta, cât şi de diferitele vieţi ale 
aceluiaşi suflet. Aceasta este o perioadă de linişte şi acalmie şi 
oferă oportunitatea de a scăpa de orice frustrări legate de viaţa 
pe care tocmai am încheiat-o. Perioada de orientare are 
intenţia de a fi o sesiune uşoară de informare şi de testare 
făcută cu grijă de ghizii-profesor, care poate fi mai lungă sau 
mai scurtă, în funcţie de ceea ce am realizat sau nu din 
contractul vieţii noastre. 

Problemele karmice speciale sunt la rândul lor revăzute, cu 
toate că vor fi discutate detaliat mai târziu în cadrul grupului 
matcă al sufletului nostru. Energia cu care unele dintre suflete 
se întorc nu va fi trimisă imediat în grupul lor. Este vorba de 
acele suflete care au fost contaminate de trupurile lor fizice şi 
s-au implicat în acţiuni malefice. Însă trebuie făcută distincţia 
între a face un rău fară intenţia de a răni pe cineva şi răul 
săvârşit intenţionat. Răul făcut altora este evaluat cu grijă, pe 
diferite grade, de la înşelătorie la rea-voinţă. 

Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în 
centre speciale pe care unii clienţi le numesc „unităţi intensive 
de ajutor”.în acel loc, mi s-a spus, energia lor este remodelată 
pentru a fi reîntregită. Aceste suflete pot fi retrimise pe Pământ 
în scurt timp, în funcţie de natura trangresiunilor lor. În acest 
fel, aceste suflete vor avea posibilitatea de a alege să servească 
drept victime ale unor alte acţiuni rele în viaţa viitoare. Cu 
toate acestea, dacă manifestările lor au fost crude şi s-au 


repetat de-a lungul unui număr de vieţi, înseamnă că avem de-a 
face cu un mod de comportament reprobabil. Sufletele de acest 
fel pot petrece o lungă perioadă - chiar mai mult de o mic de 
ani pământeni - într-o experienţă spirituală solitară. Un 
principiu de bază al lumii spiritelor este că săvârşirea unui rău, 
intenţionat sau nu, va necesita să fie redresat într-un fel sau 
altul într-o viaţă viitoare. Acest fapt nu este considerat ca o 
pedeapsă, nici măcar ca o penitenţă, ci ca o posibilitate de 
creştere karmică. Nu există iad pentru suflete, exceptând, 
poate, viaţa pământească. 

Unele vieţi sunt atât de dificile, încât sufletul ajunge acasă 
foarte obosit. Astfel, în locul unei energii întinerite de ghizii 
noştri, care-şi combină propria energie cu a noastră la intrarea 
în lumea spiritelor, se poate întâmpla totuşi ca energia noastră 
să fie foarte scăzută. În aceste cazuri, în loc de a sărbători 
acest eveniment (întoarcerea acasă), sufletele au nevoie mai 
degrabă de repaos şi de singurătate. Într-adevăr, multe suflete 
care au nevoie de odihnă o primesc după reunificarea cu 
grupurile lor. Grupul nostru de suflete poate fi violent, furtunos 
sau supus şi docil, în concordanţă cu ceea ce am făcut în timpul 
unei încarnări. Toate grupurile îşi întâmpină prietenii în felul 
propriu, dar întotdeauna cu sentimente de adâncă dragoste şi 
camaraderie. 

Întoarcerea acasă este un interludiu plin de bucurie, mai 
ales dacă urmează unei vieţi fizice în care nu am avut prea 
multe contacte cu rudele apropiate de suflet. Majoritatea 
subiecţilor mei miau spus că au fost întâmpinați cu îmbrăţişări, 
zâmbete şi cu mult umor, ceea ce consider că este un mod de 
comportament definitoriu al vieţii în lumea spiritelor. Grupurile 
entuziaste care au plănuit sărbătoarea în cinstea sufletului care 
s-a întors îşi pot suspenda, în acest scop, orice altă activitate. 
lată ce a relatat unul dintre subiecţii mei despre întoarcerea sa: 


După ultima mea viaţă, grupul meu mi-a organizat o 
petrecere grozavă, cu muzică, dans, vin şi cântece. Ei au 
aranjat ca totul să arate ca un festival clasic roman, cu 
holuri de marmură, togi şi toate acele accesorii exotice 
existente în numeroasele noastre vieţi petrecute împreună 
în lumea antică. Melissa (o rudă primară de suflet) mă 


aştepta chiar în faţa casei, recreând vârsta la care mi-o 
aminteam cel mai bine şi arătând mai fericită ca oricând. 


Grupurile de suflete variază între trei şi douăzeci şi cinci de 
membri, având în medie cincisprezece. Există momente când 
sufletele dintr-un grup alăturat vor să intre în contact unele cu 
celelalte. Această activitate implică cel mai adesea sufletele 
mai bătrâne care şi-au făcut mulţi prieteni în alte grupuri, de-a 
lungul sutelor de vieţi anterioare. Aproape zece milioane de 
telespectatori din Statele Unite au urmărit emisiunea 
SIGHTINGS, produsă de Paramount în 1995, în cadrul căreia a 
fost transmis un fragment referitor la munca mea. Aceia care 
au văzut această emisiune (despre viaţă şi moarte) îşi pot 
aminti de una dintre clientele mele, pe nume Colleen, care 
vorbea despre una dintre şedinţele noastre. Ea descria că, la 
întoarcerea în lumea spiritelor după o viaţă anterioară, a 
nimerit în toiul unui bal din secolul al XVII- lea. Subiectul meu 
a văzut peste o sută de persoane care au venit să-i sărbăto- 
rească întoarcerea. Au fost reproduse cu generozitate un timp 
şi un spaţiu pe care ea le-a iubit, astfel încât Colleen a putut să 
înceapă procesul de înnoire a stilului. 

Astfel, întoarcerea acasă poate avea loc în două moduri. Un 
suflet poate fi întâmpinat la intrarea în lumea spiritelor de 
câteva suflete, pentru ca apoi acestea să renunţe în favoarea 
unui ghid, care îl va conduce într-un tur orientativ. De obicei, 
comitetul de întâmpinare aşteaptă până în momentul în care 
sufletul se întoarce în grup. Acest grup poate fi izolat într-o 
clasă, adunat în jurul treptelor unui templu sau aşezat într-o 
grădină; se mai poate întâmpla ca sufletul reîntors să dea peste 
mai multe grupuri reunite într-o atmosferă de bibliotecă. 
Sufletele care trec pe lângă alte grupuri în drumul spre 
propriul grup remarcă, adesea, că alte suflete, cu care au intrat 
cândva în contact în vieţile trecute, le caută şi le recunosc cu 
un zâmbet sau cu un salut amical. 

Modul în care un subiect vede alcătuirea grupului matcă e 
direct proporţional cu nivelul de dezvoltare al acestuia, cu toate 
că amintirile atmosferei unei săli de clasă sunt întotdeauna 
foarte clare. În lumea spiritelor plasarea într-o clasă 
educaţională sau alta depinde de nivelul de dezvoltare al 
sufletului. Simplul fapt că un suflet s-a încarnat pe Pământ încă 


din timpul epocii de piatră nu e o garanţie a unei plasări 
superioare. La conferințele mele remarc adesea un client care a 
totalizat patru mii de ani de vieţi anterioare pentru a depăşi 
sentimentul de gelozie. Pot să confirm că acesta nu mai e astăzi 
o persoană geloasă, dar deocamdată nu a făcut decât mici 
progrese în ceea ce priveşte intoleranţa sa. Unora dintre stu- 
denţi le ia mai multă vreme să asimileze şi să depăşească 
anumite lecţii, la fel ca şi în clasele de pe Pământ. Pe de altă 
parte, toate sufletele avansate sunt bătrâne, atât în ceea ce 
priveşte nivelul cunoaşterii, cât şi acela al experienţei. 

In Journey of Souls (Călătoria sufletelor), am clasificat în 
linii mari sufletele drept începătoare, medii şi avansate şi am 
dat exemple concrete pentru fiecare dintre acestea, explicând 
că există nuanţe fine de dezvoltare între aceste categorii. În 
general, componenţa unui grup de suflete este dată de fiinţe 
aflate la acelaşi nivel de dezvoltare, cu toate creşterile şi 
scăderile lor individuale. 

Aceste atribute formează echilibrul grupului. Sufletele se 
ajută unele pe altele în însuşirea aspectelor cognitive ale 
absorbției informaţiilor din experienţele de viaţă şi în 
revederea felului în care au fost folosite sentimentele şi 
emoţiile trupurilor lor gazdă, trăiri aflate în legătură directă cu 
experienţele lor de viaţă. Fiecare aspect al unei vieţi este 
disecat, mergând până la inversarea rolurilor, un joc în cadrul 
grupului, cu scopul creşterii gradului de conştientizare al 
propriilor acţiuni. Când sufletele ating nivelele medii de 
dezvoltare, încep să se specializeze în acele domenii pentru 
care au demonstrat că au aptitudini specifice. Voi discuta mai 
pe larg aceste ipostaze în capitolele următoare. 

Un aspect semnificativ al cercetărilor mele este 
identificarea culorilor energiei în care sunt învestmântate 
sufletele în cadrul lumii spiritelor. Culorile reliefează nivelul de 
avansare al unui suflet sau altul. Aceste informaţii, strânse 
încetul cu încetul, de-a lungul a mai mulţi ani, reprezintă un 
indicator al progresului în timpul evaluării clientului şi servesc, 
de asemenea, la identificarea celorlalte suflete pe care la văd în 
jurul lor clienţii mei aflaţi în stare de transă. 

Sunt de părere că albul pur denotă un suflet mai tânăr, în 
vreme ce energia unui suflet avansat, devenind mai densă, îşi 
schimbă culoarea în portocaliu, apoi în galben, verde şi în cele 


din urmă în nuanţe de albastru. Pe lângă aceste aure esenţiale, 
există amestecuri subtile de culori ale haloului în cadrul 
fiecărui grup, în funcţie de aspectele caracteristice fiecărui 
suflet. 

Din dorinţa obţinerii unui sistem cât mai bun, am clasificat 
dezvoltarea sufletului pe o scară ce începe la nivelul I - începă- 
tor, şi traversează diferite nivele de învăţare, până la nivelul VI, 
corespunzător stadiului de avansat. Aceste suflete foarte 
avansate apar ca având o culoare profund violetă. Nu mă 
îndoiesc că există şi nivele mai înalte, dar cunoştinţele mele 
referitoare la acestea sunt limitate, pentru că tot ceea ce pot să 
fac este să iau notă de relatările unor oameni încă încarnaţi. 
Sincer vorbind, nu sunt încântat de folosirea termenului „nivel” 
pentru ierarhizarea sufletelor, pentru că această etichetare 
ascunde privirii diversitatea dezvoltării sufletelor în oricare 
dintre stadii în parte. Cu toate aceste neajunsuri, subiecţii mei 
folosesc termenul „nivel” pentru a descrie exact unde anume se 
află pe scara învăţării. În ciuda evaluărilor mele, nici unul 
dintre clienţii mei nu se arată înclinat să certifice că este un 
suflet avansat, dând dovadă de modestie faţă de realizările 
obţinute. Însă, odată ieşiţi de sub hipnoză, având sub control o 
minte pe deplin conştientă şi mulţumită de sine, ei devin mai 
puţin reticenţi. 

În starea supraconştientă din timpul hipnozei adânci, 
subiecţii mei îmi spun că în lumea spiritelor nici un suflet nu 
este desconsiderat pentru că ar avea mai puţină valoare decât 
oricare alt suflet. Ne aflăm cu toţii într-un proces de 
transformare ce tinde către ceva mai înalt decât starea noastră 
actuală de iluminare. Fiecare (dintre noi este considerat ca 
fiind unic, calificat să-şi aducă propria contribuţie la acest 
întreg, neavând prea mare importanţă cât de mult ne străduim 
cu lecţiile noastre. Dacă acest fapt n-ar fi adevărat, în primul 
rând nici măcar n-am fi fost creaţi. 

Din afirmaţiile mele referitoare la culorile specifice celor 
avansați, nivele de dezvoltare, clase, profesori şi studenţi, ar fi 
uşor de presupus că ambianța lumii spiritelor este una bazată 
pe ierarhie. Această concluzie ar fi destul de departe de adevăr, 
din punctul de vedere al tuturor clienţilor mei. Dacă ar fi totuşi 
ceva de spus despre acest lucru, atunci lumea spiritelor este 
ierarhică din punct de vedere al gradului de conştienţă 


mentală. Noi tindem să gândim organizarea autorităţii pe 
Pământ ca fiind reprezentată de lupte pentru putere, războaie 
şi de folosirea unui întreg şir de reguli rigide în cadrul 
diferitelor structuri. Un sistem există, fără îndoială, şi în lumea 
spiritelor, dar acesta se situează în cadrul unei matrici sublime 
a compasiunii, armonici, eticii şi a moralității, cu mult diferită 
de ceea ce se practică la noi, pe Pământ. Din experienţa mea, 
lumea spiritelor are şi un departament de personal centralizat 
având menirea de a atribui sarcini sufletelor. Acolo există încă 
un sistem de valori centrat pe toleranţă, amabilitate, răbdare şi 
iubire absolută. În timp ce îmi relatează aceste lucruri, 
subiecţii mei sunt smeriţi. 

Am un vechi prieten din colegiu, aflat în Tucson, un 
iconoclast ce a opus rezistenţă autorităţii de-a lungul întregii 
sale vieţi, o atitudine cu care pot empatiza. Prietenul meu 
presupune că sufletele clienţilor mei au suferit o „spălare a 
creierului” pentru a crede că-şi pot controla destinul. El 
consideră că nici un fel de autoritate - chiar şi cea spirituală - 
nu poate exista în lipsa corupţiei şi a abuzului de privilegii. 
Cercetarea mea, revelând existenţa unei ordini atât de 
desăvârşite acolo sus, nu poate fi pe placul său. 

În acelaşi timp, toţi subiecţii mei sunt încredinţaţi că au 
avut posibilitatea unei multitudini de alegeri în trecutul lor şi 
că această stare de fapt va continua şi în viitor. Un stadiu 
avansat în asumarea propriei responsabilităţi nu include 
dominaţia sau ierarhia statutelor, ci recunoaşterea unui 
potenţial. Pretutindeni în viaţa lor de dintre vieţile pe Pământ, 
subiecţii mei au avut integritate şi libertate personală. 

Nimeni, în lumea spiritelor, nu ne obligă să ne reîncarnăm 
sau să participăm la proiecte de grup. Dacă sufletele doresc 
solitudine, o pot avea. Dacă nu vor să avanseze în rezolvarea 
sarcinilor lor, pot să nu o facă. Un subiect mi-a zis: „Am trecut 
prin multe vieţi uşoare şi mi-a plăcut pentru că nu voiam să 
muncesc prea mult. Acum lucrurile se vor schimba. Ghidul meu 
spune - noi suntem gata atunci când eşti şi tu pregătit”. De 
fapt, acolo există atât de multă libertate a voinţei, încât, dacă 
nu suntem gata, din diferite motive personale, să părăsim 
planul astral al Pământului după moarte, ghizii noştri ne vor 
permite să rămânem câtă vreme avem nevoie pentru a fi 
pregătiţi să mergem acasă. 


Sper ca această carte va arăta că avem o mulţime de posibi- 
lităţi de alegere atât în cadrul lumii spiritelor, cât şi în afara 
acesteia. Ceea ce este foarte evident pentru mine, referitor la 
aceste posibilităţi de alegere, dorinţa intensă a celor mai multe 
dintre suflete de a se dovedi la înălţimea încrederii investite în 
ele. E de aşteptat ca noi să facem şi greşeli în acest proces. 
Motivația primordială a sufletelor este tocmai efortul de a 
avansa către o mai mare bunătate pentru a intra în conjuncţie 
cu Sursa care ne-a creat. Atunci când li se oferă posibilitatea de 
a se încarna în forme fizice, sufletele cunosc sentimentul 
umilinţei. 

Am fost întrebat adesea dacă subiecţii mei vizualizează 
Sursa creaţiei în timpul sesiunilor noastre. În introducerea 
acestei cărţi am afirmat că mă pot apropia de această Sursă 
numai în cadrul limitelor impuse de faptul că lucrez cu oameni 
încă încarnaţi. Subiecţii avansați vorbesc despre timpul 
conjuncţiei, despre momentul când se alătură „Celei Mai Sacre 
Dintre Toate”. În această sferă de lumină densă, roşie, există o 
Prezenţă atotcunoscătoare. Nu pot să spun exact ce înseamnă 
toate acestea, dar ştiu că este simțită o prezenţă atunci când 
mergem în faţa Consiliului Bătrânilor. O dată sau de două ori, 
în timpul de dintre vieţi, vizităm acest grup de fiinţe 
superioare, aflate cu o treaptă sau două mai sus decât 
ghizii/profesorii noştri. În prima mea carte am prezentat o serie 
de studii de caz referitoare la aceste întâlniri. Cu prilejul 
acestei lucrări voi detalia şi mai mult domeniul vizitelor la 
aceşti maeştri, aflaţi foarte aproape de Creator, pentru că aici 
sufletul experimentează o sursă mai înaltă a cunoaşterii divine. 
Clienţii mei numesc această forţă energetică „Prezenţa”. 

Consiliul Bătrânilor nu este nici un tribunal al judecătorilor, 
nici o curte unde sufletele se înfăţişează spre a fi triate şi 
pedepsite pentru faptele rele comise, deşi trebuie să recunosc 
că, uneori, cineva îmi va spune că a apărea în faţa Consiliului 
induce un sentiment asemănător cu acela în care un elev este 
chemat în biroul directorului. Membrii Consiliului doresc să 
discute cu noi despre greşelile noastre şi despre ceea ce putem 
face pentru a ne corecta comportamentele negative în viaţa 
viitoare. 

Acesta este locul în care încep consideraţiile asupra 
trupului optim din viaţa noastră viitoare. Pe măsură ce se 


apropie timpul renaşterii noastre, mergem într-un spaţiu unde 
putem vedea/încerca o serie de trupuri, pentru a observa dacă 
se potrivesc cu cerinţele şi nevoile noastre. Avem astfel şansa 
de a privi în viitor şi de a testa diferitele noastre trupuri înainte 
de a face o alegere. Sufletele aleg în mod voit corpuri 
imperfecte şi vieţi dificile, în scopul de a-şi plăti datoriile 
karmice sau de a lucra la acele aspecte ale unei lecţii la care au 
avut probleme în trecut. Cele mai multe dintre suflete acceptă 
corpurile care le sunt oferite în camera de selecţie, însă un 
suflet poate refuza atât ceea ce i se oferă, cât şi să se 
reîncarneze. De asemenea, un suflet poate cere să meargă pen- 
tru o vreme pe o planetă fizică, alta decât Pământul. Dacă 
acceptăm noua sarcină, suntem trimişi de regulă într-o clasă de 
pregătire, spre a ne reaminti principalele semnificaţii şi indicii 
ale vieţii ce va urma, în special acelea în care rudele noastre 
primare de suflet ne intră în viaţă. 

În cele din urmă, când vine timpul reîntoarcerii, ne luăm la 
revedere de la prietenii noştri şi suntem escortaţi spre un loc 
de îmbarcare pentru excursia pe Pământ. Adesea, sufletele se 
alătură gazdelor lor desemnate abia după cea de-a treia lună a 
sarcinii, având, astfel, la dispoziţie un creier suficient de 
evoluat pentru a putea lucra cu el înainte de naştere. În timpul 
sarcinii ele sunt încă în stare să gândească în calitate de suflete 
nemuritoare până se obişnuiesc cu circuitele creierului şi cu 
alter-egoul gazdei lor. După naştere, o memorie amnezică se 
declanşează şi sufletele înlocuiesc caracterul lor nemuritor cu 
temporara minte omenească, pentru a produce o combinaţie de 
trăsături necesare unei noi personalităţi. 

Pentru a atinge mintea sufletului celor aflaţi în stadiile inci- 
piente ale regresiei hipnotice, folosesc o apropiere sistematică, 
printr-o serie de exerciţii pregătitoare. Această procedură este 
destinată atât ascuţirii graduale a memoriei subiecţilor mei cu 
privire la trecut, cât şi pregătirii acestora pentru analiza critică 
a imaginilor pe care le vor vedea din viaţa din lumea spiritelor. 
După obişnuitul interviu, hipnotizez foarte repede clientul, _ 
secretul meu constând în gradul de intensitate al hipnozei. În 
urma unor lungi perioade de experimentare, am conştientizat 
că aducerea unui client în stadiul normal de hipnoză - alpha nu 
este suficientă pentru a atinge starea supraconştientă a minţii 


sufletului. Pentru aceasta trebuie să aduc subiectul într-o stare 
mai avansată de hipnoză -şi anume starea theta. 

În termeni metodologici, este indicat să petrec peste o oră 
vizualizând îndelung imagini ale pădurii sau ale țărmului mării, 
după care aduc subiectul în anii copilăriei sale. Pun întrebări 
detaliate referitoare la lucruri ca: stilul mobilei din casă la 
vârsta de doisprezece ani, articolul vestimentar favorit la vârsta 
de zece ani, jucăria preferată la vârsta de şapte ani şi fac apel 
la cele mai timpurii amintiri ale copilăriei, de la vârsta de doi 
sau trei ani. Trec prin toate acestea înainte de a cobori 
subiectul în perioada sa prenatală, pentru a răspunde la alte 
întrebări, iar apoi să facem o scurtă trecere în revistă a vieţii 
sale trecute. Podul pe care l-am construit este complet în 
momentul în care clientul a trecut pragul morţii din acea viaţă 
şi a ajuns la porţile lumii spiritelor. Hipnoza continuă, devenită 
profundă în cursul primei ore, produce ruptura subiectului de 
mediul său iniţial; urmează ca subiectul să răspundă detaliat, în 
următoarele două ore, la un interviu referitor la viaţa sa 
spirituală. 

Subiecţii care ies din transă după ce, din punct de vedere 
mental, s-au întors acasă, afişează o atitudine de teamă respec- 
tuoasă, de departe mai profundă decât dacă ar fi experimentat 
o simplă regresie a unei vieţi trecute. De exemplu, un client mi- 
a spus: „Asemeni unui râu, spiritul, graţie calităţilor sale 
complexe şi curgătoare, are capacitatea de a scăpa oricărei 
încercări de a-l determina, explica, în mod adecvat”. Mulţi 
dintre foştii mei clienţi îmi scriu despre cum s-a schimbat viaţa 
lor după ce au vizualizat nemurirea. lată o mostră a unei 
scrisori: 


Am câştigat o senzaţie indescriptibilă de fericire şi de 
libertate din aflarea adevăratei mele identități. Faptul cu 
adevărat uluitor este că această cunoştinţă se afla în mintea 
mea dintotdeauna. Vederea profesorilor mei m-a lăsat într-o 
stare plină de entuziasm. Am înţeles că singurul lucru care 
are cu adevărat importanţă în această viață materială este 
modul în care trăim şi ne comportăm faţă de ceilalţi 
oameni. Circumstanţele vieţii noastre nu înseamnă nimic în 
comparaţie cu compasiunea şi acceptarea dăruite celorlalţi. 
Am acum o cunoaştere, mai curând decât un sentiment, 


despre motivul pentru care sunt aici şi despre locul în care 
voi merge după moarte. 


Prezint constatările mele în această carte - care include 
şaizeci şi şapte de cazuri şi numeroase citate - ca un reporter şi 
ca un mesager. Înainte de a începe orice conferinţă, explic 
audienței că ceea ce voi spune reprezintă adevărurile mele 
despre viaţa noastră spirituală. Există multe drumuri spre 
adevăr. Adevărurile mele izvorăsc din marea înţelepciune 
primită de la multitudinea de persoane care mi-au luminat viaţa 
de-a lungul anilor, în calitate de clienţi ai mei. Dacă fac 
afirmaţii care contravin concepţiilor, credinţei sau filosofiei 
dumneavoastră de viaţă, vă rog să reţineţi doar ceea ce vi se 
potriveşte şi să lăsaţi la o parte restul. 


2 
MOARTE, DURERE ŞI ALINARE 


Negaţie şi acceptare 


A supravieţui unei persoane iubite reprezintă unul dintre 
cele mai dificile momente ale vieţii. Este bine cunoscut faptul 
că procesul supravieţuirii unei astfel de dureri presupune 
traversarea şocului iniţial, apoi lupta cu negarea, mânia, 
depresia, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem să ne 
împăcăm cu gândul. Fiecare dintre aceste stadii de 
dezechilibru emoţional variază, în durată şi în intensitate, de la 
câteva luni la câţiva ani. Pierderea cuiva de care am fost strâns 
legaţi ne poate aduce într-o asemenea disperare, încât simţim 
că ne aflăm într-o groapă fără fund, moartea părând atât de 
definitivă. 

Credinţa în finalitatea morţii reprezintă pentru societatea, 
cultura occidentală un obstacol în calea alinării. Avem o cultură 
dinamică, în care posibilitatea de a ne pierde personalitatea 
este de neînchipuit. Dinamica morţii într-o familie ai căror 
membri sunt apropiaţi, se aseamănă cu aceea a unei piese de 
succes, căzută pradă dezordinii din pricina morţii unuia dintre 


staruri. Interpreţii rămaşi se zbat în jurul nevoii de a schimba 
scenariul. Confruntarea cu acest uriaş gol în economia textului, 
produs de cel dispărut prin însăşi dispariţia sa, afectează 
rolurile viitoare ale actorilor rămaşi. Avem de a face în acest 
caz cu o dihotomie, pentru că sufletele, pe când se află în lumea 
spiritelor, pregătindu-se pentru o nouă viaţă, zâmbesc la ideea 
că ar face repetiţii pentru următoarea lor piesă de pe Pământ. 
Ele ştiu că toate rolurile sunt temporare. 

În cultura noastră, nu ne pregătim pentru trecerea în 
neființă în mod adecvat încă din timpul vieţii, pentru că 
moartea nu este ceva pe care să-l putem schimba sau 
determina. Aprehensiunea Dispariţiei fizice începe să ne 
frământe pe măsură ce înaintăm în vârstă, mereu prezentă, 
pândind în umbre, nepăsătoare la tot ceea ce credem că se 
întâmplă în acel moment sau după moarte. Discutând în timpul 
conferinţelor mele despre viaţa de apoi, am fost surprins să 
descopăr că tocmai oamenii care aveau puternice opinii 
religioase tradiţionale păreau să se teamă de moarte cel mai 
mult. 

Pentru cei mai mulţi dintre noi această frică vine din 
necunoştinţă. In afară de cazul în care am văzut moartea cu 
ochii sau am trăit o regresie a vieţii anterioare, graţie căreia 
ne-am putut aminti ce a însemnat, de fapt, acest moment, 
trecerea în lumea umbrelor e un mister. A avea de-a face cu 
moartea, fie ca participanţi sau ca observatori, poate fi dureros, 
trist sau înspăimântător. Cel sănătos nu doreşte să vorbească 
despre aceasta şi nici cei foarte bolnavi nu o fac prea adesea. 
Astfel, cultura noastră priveşte sfârşitul vieţii ca pe o oroare. 

In secolul al XX-lea s-au produs multe schimbări în ati- 
tudinea publicului faţă de viaţa de după moarte. Dacă în 
primele decenii ale secolului cei mai mulţi dintre oameni şi-au 
păstrat vederile tradiţionaliste, considerând că le este dat să 
trăiască doar o singură viaţă, în ultima treime a secolului al XX- 
lea, în Statele Unite s-a estimat că aproximativ 40% dintre 
cetăţeni cred în reîncarnare. Această schimbare de atitudine a 
făcut ca acceptarea fenomenului morţii să devină mai uşoară 
pentru aceia care, devenind mai spirituali, se îndepărtează de 
acea credinţă ce postulează că după moarte urmează doar 
uitarea. 


Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale cercetărilor 
pe care le-am efectuat referitor la lumea spiritelor este 
posibilitatea de a afla, din perspectiva sufletului desprins, ce se 
petrece când murim şi cum se străduiesc sufletele să-i aline pe 
cei rămaşi pe Pământ. Sper ca în acest capitol să reuşesc să vă 
dau certitudinea că acel sentiment pe care-l simţiţi în adâncul 
fiinţei după o astfel de pierdere este mai mult decât o simplă 
dorinţă. Persoana pe care o iubiţi nu s-a dus cu adevărat. Aveţi 
în vedere şi ceea ce am spus în ultimul capitol, referitor la 
dualitatea sufletelor. O parte a energiei v-a fost lăsată în lumea 
spiritelor în momentul încarnării. Când cel pe care-l iubiţi 
ajunge din nou înapoi acasă, voi veţi fi deja acolo, aşteptându-l 
cu acea parte a energiei voastre care a fost lăsată în urmă. 
Această energie similară (cu aceea care v-a însoţit în viaţa 
pământească) este ţinută în rezervă pentru a se uni cu sufletul 
care se întoarce. O altă revelaţie semnificativă desprinsă din 
cercetările mele a fost aceasta: că rudele-de-suflet nu sunt 
niciodată separate cu adevărat una de alta. 

Secţiunile care urmează ilustrează metodele concrete pe 
care le folosesc sufletele pentru a comunica cu aceia pe care îi 
iubesc. Aceste tehnici pot începe chiar imediat după moartea 
fizică şi pot fi foarte intense. Cu toate acestea, sufletul care se 
desprinde poate li îngrijorat cu privire la pornirea spre casă, 
căci densitatea pământului îl goleşte de energie. Sufletul este 
despovărat şi eliberat pe neaşteptate prin moarte. Dacă simţim 
nevoia, sufletele desprinse ne pot contacta din lumea spiritelor 
în mod regulat. 

Contemplaţia tăcută şi meditaţia pot crea o receptivitate 
mai mare faţă de cel plecat şi, totodată, de-a vă înzestra 
conştiinţa cu un sens mai înalt al conştientei, mesajele verbale 
din cealaltă parte nefiind necesare. În procesul de revenire 
după o atare durere, ne poate fi de ajutor să înlăturăm 
obstacolul propriei nesiguranţe şi să ne deschidem mintea 
măcar către posibilitatea prezenţei cuiva pe care-l iubeşti. 


Tehnici/modalităţi terapeutice ale sufletelor 

Cazul cu care încep această carte este acela al unui suflet 
avansat, numit Tammano, care se pregăteşte să devină ghid- 
student. El mi-a spus: „M-am încarnat şi am murit pe Pământ 
timp de mii de ani şi abia în ultimele secole am înţeles cu 


adevărat cum să schimb gândurile negative şi să liniştesc 
oamenii”. Acest caz începe în timpul sesiunii noastre, în 
punctul în care Tammano descrie momentele imediat 
următoare morţii lui după o viaţă trecută. 


Cazul 1 

S (Subiectul): Soţia mea nu-mi simte prezenţa. Nu pot să 
ajung la ea. 

Dr. N: De ce? Care e problema? 

S.: Prea multă durere. E atât de copleşitoare. Alice e într-o 
asemenea stare de şoc în urma morţii mele, încât este prea 
stupefiată ca să-mi simtă energia. 

Dr. N: Tammano, această problemă a existat şi în cazul 
celorlalte vieţi anterioare sau se întâmplă doar cu Alice? 

S.: Imediat după moarte, oamenii care te iubesc sunt ori 
foarte agitaţi, ori complet paralizaţi. In oricare dintre situaţii, 
mintea lor se poate opri. Sarcina mea este să încerc să obţin un 
echilibru între trup şi minte. 

Dr. N: Unde se află sufletul tău în acest moment? 

S.: Pe tavanul dormitorului nostru. 

Dr. N: Ce ai vrea să facă Alice? 

S.: Să nu mai plângă şi să-şi concentreze gândurile. Crede 
că mai pot fi totuşi în viaţă, astfel că toate rezervele ei de 
energie sunt prea înlănţuite în planul material. E aşa de 
frustrant. Sunt chiar lângă ca şi totuşi nu ştie asta! 

Dr. N: Vei renunţa, aşadar, pentru moment şi vei pleca în 
lumea spiritelor, având în vedere că mintea ei este blocată? 

S.: Aceasta ar fi cea mai uşoară calc pentru mine, nu însă şi 
pentru ea. Imi pasă prea mult de ea pentru a renunţa acum. Nu 
voi pleca până când nu va simţi măcar faptul că cineva din 
această încăpere este alături de ea. Acesta este primul pas. Pe 
urmă, voi putea să fac mai mult. 

Dr. N: Cât a trecut de la moartea ta? 

S.: Câteva zile. Inmormântarea s-a sfârşit şi acum e 
momentul în care mă liniştesc încercând s-o alin pe Alice. 

Dr. N: Presupun că propriul tău ghid aşteaptă să te conducă 
acasă? 

S.: (râde) I-am spus ghidei mele, Eaan, că va trebui să mă 
aştepte un timp... ceea ce, oricum, nu era necesar. Ştie toate 
acestea, pentru că ea m-a învăţat şi pe mine! 


Acest caz ilustrează un punct comun pe care mi-l relatează 
sufletele proaspăt desprinse. Multe dintre ele nu sunt atât de 
pricepute şi de determinate ca Tammano. Cu toate acestea, 
cele mai multe dintre sufletele care se simt îngrijorate de 
gândul plecării în lumea spiritelor nu vor părăsi planul astral al 
Pământului până ce nu iau câteva măsuri în scopul de a-i alina 
pe aceia care i-au iubit şi suferă în urma morţii lor. Am rezumat 
relatarea clientului, în scopul de a accentua efectele pe care le 
poate avea energia sufletelor asupra energiei umane slăbite. 


Dr. N:Tammano, ţi aş li îndatorat dacă mi-ai preciza câte 
ceva despre tehnicile pe care le foloseşti pentru a o ajuta pe 
Alice să depăşească această durere. 

S.: Bine, mai întâi îţi spun că Alice nu m-a pierdut (respiră 
adânc). Încep suflând energia mea asupra soţiei mele, Alice, din 
dreptul capului ei până la mijloc, oarecum asemănător unei 
umbrele. 

Dr. N: Dacă aş fi un spirit, aşezat chiar înaintea ta, cum ar 
arăta acesta? 

S.: (zâmbeşte). Ca un nor de vată de zahăr. 

Dr. N: Cu ce o ajută aceasta? 

S.: Îi oferă un înveliş de căldură mentală, care o calmează. 
Trebuie însă să-ţi spun că nu sunt încă pe de-a-ntregul expert în 
această procedură, dar că am plasat asupra ei, în aceste ultime 
trei zile de la moartea mea, un nor protectiv de energie, spre a 
o face mai receptivă. 

Dr. N: Văd că ai început deja să te ocupi serios de Alice. 
Bine, Tammano, ce faci acum? 

S.: Încep să filtrez norul de energie din jurul ei, până voi 
simţi punctul unde este cel mai mic blocaj (pauză). L-am găsit 
în partea stângă a capului ei, în spatele urechii. 

Dr. N: Are vreo semnificaţie acest punct? 

S.: Când eram în viaţă, Alice adora să-i sărut urechile 
(amintirile punctelor sensibile sunt pline de semnificaţii). Când 
văd deschiderea din partea stângă a capului ei îmi transform 
energia într-o rază concentrată şi o canalizez spre acel punct. 

Dr. N: Soţia ta simte acest flux chiar acum? 


S.: La început, Alice conştientizează o atingere tandră, dar 
această senzaţie îi e fragmentată de durere. Atunci, cresc 
intensitatea razei mele trimiţându-i gânduri de iubire. 

Dr. N: Vezi vreun semn că această sporire ar funcţiona? 

S.: (fericit) Da, detectez venind de la Alice noi mostre de 
energie care nu mai sunt atât de întunecate. Se produc schim- 
bări în emoţiile ei... nu mai plânge... se uită în jurul său... mă 
simte. Zâmbegşte. 

Dr. N: Ai terminat? 

S.: Ea va fi bine. E timpul să plec. Voi veghea asupra ei, dar 
ştiu că va trece peste asta, ceea ce e bine, pentru că voi fi 
ocupat o vreme. 

Dr. N: Înseamnă că nu o vei mai contacta mai târziu? 

S.: (ofensat) Sigur că nu] Voi rămâne în contact cu ea 
oricând va avea nevoie. Ea e iubirea vieţii mele. 


Chiar şi cel mai novice dintre ghizii-studenţi este mai 
îndemânatic în ceea ce priveşte folosirea acestor proceduri 
decât majoritatea sufletelor aflate la un nivel mediu de 
dezvoltare; dar asupra acestor aspecte voi insista mai târziu, în 
capitolul 4, în cadrul secţiunilor referitoare la reabilitarea 
energiei. Cu toate acestea, majoritatea sufletelor cu care am 
lucrat reuşesc să obţină efectele dorite atunci când acţionează 
din lumea spiritelor asupra unui trup fizic. Una dintre 
modalităţile caracteristice alese de suflete este efectul unei 
raze de energie concentrată descris mai sus de Tammano. 
Aceste proiecţii de energie plină de iubire pot avea efecte 
foarte puternice asupra oamenilor aflaţi în stări de traume 
emoţionale, chiar şi atunci când sunt folosite de suflete mai 
puţin experimentate. 

Practicanţii orientali de yoga şi meditaţie folosesc chakrele 
în moduri comparabile acelora prin care sufletele împart corpul 
uman când aplică energia tămăduitoare. Cei care practică 
tămăduirea chakrelor spun că, din moment ce avem un trup 
eteric, care există în conjuncţie cu cel fizic, vindecarea trebuie 
să ţină seama de ambele elemente. A lucra asupra Chakrei 
presupune deblocarea energiilor noastre spirituale şi 
emoţionale, prin diferite puncte ale corpului, aflate în şira 
spinării, inimă, gât, frunte şi aşa mai departe, pentru a 
deschide şi a armoniza corpul. 


Modalităţi în care spiritele iau legătura cu cei 
încarnaţi 


Atingerea somatică 

Am combinat termenii clinici de „legătură somatică” şi, 
respectiv, „atingere terapeutică” pentru a descrie metoda pe 
care o folosesc sufletele neîncarnate, direcţionând razele de 
energie către diferitele părţi ale unui trup încarnat. Vindecarea 
nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate 
chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se 
întorc spre a-i alina pe cei rămaşi în viaţă caută locurile cele 
mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui 
fapt în cazul 1 (Tammano insistând asupra unui punct situat în 
spatele urechii stângi a soţiei sale). Energia transmisă de 
emiţător devine terapeutică în momentul în care se formează o 
punte între mintea acestuia şi cea a receptorului prin 
transmisia telepatică. 

Formarea unei astfel de punti, prin intermediul gândurilor, 
către un trup ce suferă este somatică în măsura în care 
metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă 
a organelor trupului, obținându-se anumite reacţii emoţionale, 
care pot include şi folosirea simţurilor. Aplicate cu pricepere, 
razele de energie pot evoca recunoaşterea prin vedere, sunet, 
gust şi miros. Ideea principală a recunoaşterii este de a 
convinge persoana îndurerată de faptul că acela pe care îl 
iubeşte şi pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află 
încă în viaţă. Scopul atingerii somatice este de a permite 
persoanei zdrobite de durere să accepte situaţia în sensul că 
absenţa celui dispărut reprezintă doar o schimbare de realitate, 
şi nu un final. Într-un mod fericit, aceasta va permite 
îndoliatului să meargă mai departe şi să-şi continue viaţa în 
mod constructiv. 

De asemenea, sufletele sunt capabile să se deprindă cu 
atingerea somatică. Următorul caz, al unui bărbat de patruzeci 
şi nouă de ani care a murit de cancer, este un exemplu în acest 
sens. Deşi sufletul acestui om nu se dovedeşte a fi prea 
îndemânatic, intenţiile sale sunt totuşi bune. 


Cazul 2 

Dr. N: Ce tehnică foloseşti pentru a intra în legătură cu 
soţia ta? 

S.: Oh, tot vechea mea metodă - insist asupra porțiunii din 
mijlocul pieptului. 

Dr. N: De ce tocmai acolo? 

S.: Imi direcţionez raza de energie chiar spre inimă. Dacă 
mă abat puţin, nu contează prea mult. 

Dr. N: Şi de ce consideri că această metodă este cea mai 
potrivită? 

S.: Sunt în tavan, ea e aplecată şi plânge. Când am atins-o 
prima dată cu raza mea, s-a ridicat. Suspină adânc şi simte 
ceva, se uită în sus. Apoi îmi folosesc tehnica de împrăştiere. 

Dr. N: Despre ce e vorba? 

S.: (zâmbeşte) Oh, ştii, împrăştii energie în toate direcţiile 
dintr-un punct central din tavan. De obicei, unul dintre aceste 
fascicule ajunge în locul potrivit - capul - sau oriunde 
altundeva. 

Dr. N: Cum determini locul potrivit? 

S.: E cel care nu este blocat de energie negativă. 


Faceţi comparaţia între acest al doilea caz şi următorul 
client, care îşi împrăştie energia cu atenţie, concentrându-se pe 
un anumit loc, ca şi cum ar aplica glazura pe o prăjitură. 


Cazul 3 

Dr. N: Descrie-mi, te rog, cum procedezi pentru a-ţi ajuta 
soţul cu energia ta. 

S.: Voi lucra asupra bazei capului, chiar deasupra şirei 
spinării. Doamne, Kevin suferă prea mult. Nu voi pleca până 
când nu se va simţi mai bine. 

Dr. N: De ce te concentrezi anume pe acest loc? 

S.: Pentru că ştiu că îi plăcea să-i masez ceafa, aşadar este 
o porţiune în care este mai receptiv la atingeri vibraţionale. 
Apoi mă joc în această zonă ca şi cum i-aş face masaj - ceea ce 
şi fac, de fapt. 

Dr.N: Te joci? 

S.: (subiectul meu chicoteşte şi-şi întinde mâna în faţă, 
deschizând complet palma) Da, îmi împrăştii energia şi rezonez 


şi eu la atingere. Apoi folosesc ambele mâini, în jurul fiecărei 
părţi a capului lui Kevin, pentru a obţine efectul maxim. 

Dr. N: Ştie că eşti tu? 

S.: (cu un zâmbet pervers) Oh, bănuieşte că trebuie să fiu 
eu. Nimeni altcineva nu-i putea face ceea ce îi fac eu, şi îmi ia 
numai un minut. 

Dr. N: Nu-i va fi dor de astfel de mângâieri după ce te vei 
întoarce în lumea spiritelor? 

S.: Credeam că ştii aceste lucruri. Mă pot întoarce oricând 
va fi cuprins de deprimare şi va tânji după mine. 

Dr. N: Întrebam doar. Nu vreau să fiu insensibil, dar ce va fi 
dacă Kevin va cunoaşte o altă femeie în această viaţă? 

S.: Aş fi încântată dacă va fi din nou fericit. Acest fapt stă 
mărturie despre cât de bine ne-a fost împreună. Viaţa noastră 
împreună - fiecare moment al acesteia - nu este pierdută, chiar 
va putea fi recuperată şi jucată din nou în lumea spiritelor. 


Tocmai când credeam că dobândisem o înţelegere completă 
asupra capacităţilor şi limitelor sufletelor, avea să apară un 
client care să risipească aceste noţiuni imperfecte. Multă 
vreme am spus oamenilor că toate sufletele par să întâmpine 
probleme în a trece peste suspinele de durere, înainte de a 
începe să lucreze cu energia tămăduitoare. Avem, în cele ce 
urmează, un scurt citat din experienţa unui reprezentant al 
nivelului III, a cărui tactică de apropiere, chiar din timpul 
apogeului durerii, a dovedit că mă înşelam. 


Nu sunt inhibat de oamenii care plâng în hohote. 
Tehnica mea e de a-mi coordona rezonanţa vibraţională cu 
variațiile tonale ale corzilor lor vocale şi apoi de a sări 
direct în creier. In acest fel îmi pot alinia energia pentru a 
realiza o contopire mai rapidă a esenței mele cu trupul lor. 
În curând ei se vor opri din plâns fără să ştie de ce. 


Personificări prin intermediul obiectelor 

Mi-a fost dat să aud nişte poveşti absolut fascinante, referi- 
toare la folosirea unor obiecte familiare, de genul celei care 
urmează. De vreme ce bărbaţii mor, de obicei, înaintea soțiilor, 
aflu despre tehnicile de folosire a energiei mai mult din 
perspectiva lor. Aceasta nu înseamnă că sufletele bărbaţilor 


sunt mai prolifice în vindecări, graţie faptului că au mai des 
posibilitatea de a o practica. Sufletul despre care e vorba în 
cazul 4 a fost la fel de eficient în vieţile sale anterioare - când a 
fost femeie şi a murit înaintea soţului ei - ca şi în cea actuală, 
când este bărbat. 


Cazul 4 

Dr. N: Ce faci dacă, imediat după moarte, eforturile tale nu- 
şi ating efectul dorit, în nici un punct al trupului? 

S.: Dacă văd că Helen, soţia mea, nu îmi simte apropierea 
în mod direct, mă voi ajuta de un obiect familiar. 

Dr. N: Te referi la un animal, un câine sau o pisică? 

S.: Am folosit asta înainte... dar nu, nu de data asta. Am 
hotărât să mă folosesc de un obiect personal, la care soţia mea 
ştia că ţin foarte mult. Am ales inelul meu. 


În acest punct subiectul mi-a explicat că, în timpul vieţii ce 
tocmai trecuse, a purtat întotdeauna un inel cu model indian, 
cu o piatră turcoaz în mijloc. Deseori, pe când stătea împreună 
cu soţia sa în faţa focului, discutând despre ziua care se 
încheiase, avea obiceiul să se joace cu piatra de la inel. Soţia sa 
îl tachina adesea că, în acest fel, va sfârşi prin a toci piatra cu 
totul. Odată, Helen i-a spus că observase acest tic nervos chiar 
din seara în care se cunoscuseră. 


Dr. N: Cred că am înţeles cum stau lucrurile cu inelul, 
totuşi, ce vei face cu el ca spirit? 

S.: Atunci când lucrez cu obiecte şi cu oameni trebuie să 
aştept până ce ambianța devine foarte liniştită. La trei săp- 
tămâni după moartea mea, Helen a aprins un foc în care a 
privit cu lacrimi în ochi. Am început să-mi învelesc energia în 
cadrul focului, folosindu-l ca pe un conductor de căldură şi de 
elasticitate. 

Dr. N: Scuză-mi întreruperea, dar ce înţelegi prin 
elasticitate? 

S.: Mi-a luat secole să învăţ asta. Energia elastică este 
fluidă. Pentru ca energia sufletului meu să devină fluidă trebuie 
să mă concentrez intens şi să exersez, deoarece aceasta trebuie 


să fie subţire şi moale. Focul serveşte ca un catalizator în acest 
procedeu. 

Dr. N: Ceea ce este exact opusul unei raze puternice, 
înguste de energie? 

S.: Exact. Pot să fiu foarte eficient prin schimbarea rapidă a 
energiei mele din stare fluidă în stare solidă şi invers. Această 
modificare este subtilă, dar trezeşte mintea umană. 


Notă: Alţi clienţi mi-au spus despre această tehnică a 
modificării energiei că „gâdilă mintea umană”. 


Dr. N: Interesant, te rog, continuă. 

S.: Helen intrase în conexiune cu focul şi, aşadar, şi cu 
mine. Pentru un moment durerea i-a fost mai puţin 
copleşitoare, aşa că m-am îndreptat direct spre vârful capului 
ei. Mi-a simţit slab prezenţa. Nu era de ajuns. Am început apoi 
să-mi modific energia, după cum ţi-am spus, alternând de la 
solid la fluid, bifurcând-o. 

Dr. N: Ce faci, de fapt, atunci când „bifurci” energia? 

S.: O divid. În vreme ce păstrez un fluid uşor de energie pe 
capul său, spre a menţine contactul, bifurc o rază puternică 
spre cutia în care se află inelul meu, în sertarul mesei. Intenţia 
mea e să deschid o cale directă şi netedă, dinspre mintea ei 
spre inel, pentru a o direcţiona într-acolo; pentru aceasta 
folosesc o rază de energie cu intensitate constantă. 

Dr. N: Ce face Helen? 

S.: Cu ajutorul îndrumării mele, se ridică încet, fără să ştie 
prea bine de ce. Se îndreaptă, ca şi cum ar fi somnambulă, spre 
masă şi ezită. Apoi deschide sertarul. Continuu să bifurc raza 
de energie, focalizând-o înainte şi înapoi, de la mintea ei la 
capacul cutiei. Helen deschide cutia (cu un oftat adânc) şi 
scoate inelul, ţinându-l în mâna stângă. Atunci ştiu că am 
reuşit. 

Dr. N: De ce? 

S.: Pentru că inelul încă îmi mai păstrează o parte din 
energie. Nu vezi? Ea simte energia mea în amândouă părţile în 
care am direcţionat-o. Acesta este un semnal bidirecțional 
foarte eficient. 

Dr. N: Da, înţeleg - ce faci apoi cu Helen? 


S.: Acum construiesc un pod, între mine, care stau în 
dreapta ei şi inelul aflat în stânga sa, suprasolicitându-mă din 
punct de vedere energetic. Helen sărută apoi inelul meu şi 
spune: „Mulţumesc, dragul meu, ştiu acum că eşti cu mine. Voi 
încerca să trec peste asta şi să fiu mai curajoasă”. Vreau să 
încurajez pe oricine se află într-un stadiu de durere profundă 
pricinuită de dispariţia cuiva drag, să ia exemplu de la 
mediumii talentaţi care doresc să găsească persoane dispărute. 
Luaţi o bijuterie, un articol vestimentar - orice a aparţinut celui 
dispărut - şi ţineţi-l pentru o vreme într-un loc familiar, apoi 
deschideţi-vă mintea, eliminând orice alte gânduri neimpor- 
tante. 


Înainte de a încheia secţiunea aceasta vreau să vă relatez 
istoria mea favorită referitoare la contactul energetic pe care îl 
pot realiza fiinţele discarnate cu ajutorul obiectelor. 

Soţia mea, Peggy, este asistentă medicală la secţia de 
oncologic, are o licenţă în consiliere, şi având în vedere că se 
ocupă de chimioterapie în spital, intră adesea în contact cu 
bolnavii de cancer şi cu familiile acestora, cât şi cu personalul 
azilului. Câteva dintre aceste femei şi soţia mea sunt prietene 
apropiate şi se întâlnesc cu regularitate într-un grup de 
ajutorare. Una dintre membrele grupului este o proaspătă 
văduvă al cărui soţ, Clay, a murit de cancer. Lui Clay îi plăceau 
trupele de dans, aşa că el şi soţia lui mergeau adesea în 
excursii în locurile unde aveau spectacole cele mai mari trupe 
de acest gen. 

Intr-o noapte, după moartea lui Clay, soţia mea şi restul 
membrelor grupului de ajutor se aflau acasă la văduva acestuia, 
aşezate în formă de cerc în mijlocul podelei din sufragerie, 
discutând despre teoriile mele referitoare la întoarcerea 
sufletelor pentru a aduce alinare persoanelor iubite rămase în 
viaţa pământească. Văduva a exclamat frustrată: „De ce Clay 
nu mi-a dat nici un semn, spre a mă consola?”. După un 
moment de tăcere, s-a auzit deodată muzica dintr-o combină 
muzicală aşezată pe un raft de cărţi, cântând piesa lui Glenn 
Miller “În the mood”. Din câte am înţeles, s-a lăsat o linişte 
împietrită, urmată de un hohot nervos de râs. Tot ce a mai 
putut spune văduva a fost: „Această combină n-a mai fost atinsă 


de doi anii”. Dar acest fapt are mai puţină importanţă, 
important e că a primit şi a înţeles mesajul lui Clay. 

Energia luminoasă are câteva proprietăţi de forţă electro- 
magnetică, putând influenţa în mod misterios obiectele. Joann 
şi Jim sunt doi foşti clienţi ai mei al căror mariaj este unul 
foarte bun, fiind foarte apropiaţi. După sesiunile lor, am început 
să discutăm despre folosirea razelor de energie de către 
oamenii încarnaţi. Ruşinaţi, ei mi-au spus că atunci când se 
grăbesc îşi combină energia pe autostrăzile din California 
pentru a împinge maşinile din faţa lor pe o bandă alăturată. 
Când i-am întrebat dacă merg chiar bară la bară, mi-au 
răspuns: „nu, nu facem decât să direcţionăm o rază combinată 
de energie spre spatele capului şoferului şi apoi să o bifurcăm 
spre banda din dreapta, şi tot aşa”. Ei pretind că în mai mult de 
50 % dintre cazuri acest procedeu le reuşeşte. Le-am spus, mai 
în glumă, mai în serios, că împinsul maşinilor pe autostradă 
poate fi o risipă de putere şi de energie şi că ar face mai bine 
să-şi folosească abilităţile într-un mod mai constructiv din 
punct de vedere al exigenţelor lumii spiritelor, altfel, acest 
procedeu va rămâne un obicei greu de schimbat. 


Recunoaşterea în vise 

Una dintre principalele modalităţi folosite de un suflet 
recent desprins pentru a-i contacta pe cei pe care îi iubeşte 
este apariţia în visele acestora. Durerea care ne-a pus stăpânire 
pe minte în stare de conştienţă este îndepărtată temporar din 
gândurile noastre în timpul somnului. Chiar şi atunci când ne 
aflăm într-o stare nu chiar de somn adânc, partea inconştientă 
a minţii ne este mai receptivă. Din nefericire, o persoană 
îndurerată se va trezi prea des dintr-un vis ce ar putea conţine 
un mesaj, astfel încât acesta nu va putea fi înregistrat în 
memorie. Unele imagini şi simboluri pe care le visăm nu au nici 
o relevanţă pentru moment, acestea fiind interpretate drept 
dorinţe, ca de exemplu, în cazul în care cineva visează că se 
află împreună cu decedatul. 

Înainte de a trece mai departe, vreau să fac câteva 
aprecieri despre natura generală a viselor. Graţie experienţei 
mele profesionale referitoare la acest subiect, dobândite în 
urma relatărilor subiecţilor mei aflaţi sub hipnoză, pot încerca 
să ofer o explicaţie asupra modului în care sufletele discarnate 


folosesc starea de visare pentru a intra în contact cu cei ce 
trăiesc. Spiritele sunt foarte selective în ceea ce priveşte 
folosirea secvenţelor din visele noastre. Am ajuns la concluzia 
că majoritatea viselor nu sunt profunde, idee ce mi-a fost 
confirmată şi de faptul că înşişi specialiştii acestui domeniu 
consideră că multe dintre visele noastre din timpul nopţii sunt, 
pur şi simplu, o înşiruire de absurdităţi, cauzate de 
supraîncărcarea circuitelor mentale în timpul zilei. În timpul 
unor anumite cicluri de somn mintea se descarcă şi atunci 
transmisia nervoasă de-a lungul fisurilor noastre sinaptice 
eliberează energie pentru a relaxa creierul. 

Am clasificat visele în trei moduri, unul dintre acestea fiind 
starea de curăţenie a casei. Uneori, în timpul nopţii, multe gân- 
duri rătăcite din timpul zilei sunt amestecate şi înlăturate din 
minte întocmai unui lucru fără sens. Mai mult, nu le pricepem 
pentru că nici nu e nimic de înţeles. Pe de altă parte, ştim că 
partea preponderentă a somnului este cea cognitivă. Am 
împărţit această stare în două părţi, cea a rezolvării 
problemelor şi cea spirituală, despărțite doar de o linie subţire 
de demarcaţie. Există în acest sens oameni care au avut 
premoniţii despre anumite evenimente viitoare, ca o consecinţă 
a viselor. Starea minţii noastre poate fi schimbată de vise. 

Una dintre cele mai stresante perioade ale vieţii noastre 
este aceea a doliului, când pierdem - şi noi credem că pentru 
totdeauna - afecțiunea unei persoane pe care o iubim. Aproape 
singurul moment în care ne putem elibera de suferinţă este în 
timpul somnului. Mergem chinuiţi la culcare şi atunci când ne 
trezim ne întâmpină aceeaşi durere, însă ce anume se întâmplă 
între aceste două momente este o enigmă. În unele dimineţi ne 
trezim cu un gând mai bun referitor la paşii ce trebuie să-i 
parcurgem în scopul acceptării pierderii noastre. Rezolvarea 
unor probleme în timpul visului este un proces de incubație 
mentală, care a fost numit procedural, pentru că imaginile care 
ne apar în vis ne învaţă cum să mergem mai departe. Dar dacă 
înţelegerea acestor probleme vine de undeva din afara noastră? 
Dacă visul se revarsă în dimensiune spirituală, atunci aceia 
care ne contactează pe această cale au plătit, probabil, o 
convorbire telefonică şi un prompter, în încercarea de a ne 
ajuta să trecem peste suferinţele noastre emoţionale. 


Visele spirituale îi includ pe ghizii şi profesorii noştri, ca şi 
pe rudele noastre primare de suflet, care vin ca mesageri spre 
a ne ajuta oferindu-ne soluţii. Nu trebuie însă să fim neapărat 
îndureraţi pentru a primi ajutor în acest fel. În cadrul acestor 
vise spirituale putem avea şi unele reveniri de memorie a 
experienţelor noastre din alte lumi fizice sau mentale, inclusiv 
din lumea spiritelor. Câţi dintre voi nu aţi visat că puteţi zbura 
sau înota pe sub apă? Am descoperit alături de unii clienţi ai 
mei că aceste amintiri mitice condu informaţii referitoare la 
vieţile trăite de ei pe alte planete, în calitate de fiinţe 
inteligente zburătoare sau subacvatice. Frecvent, aceste 
secvenţe din timpul viselor ne oferă indicii metaforice pentru a 
putea face comparații între vieţile noastre trecute şi cea 
actuală. Caracterul nemuritor al sufletului nostru nu se 
schimbă prea mult de la un trup gazdă la altul, aşa încât aceste 
comparații nu sunt chiar atât de bizare. Unele dintre cele mai 
mari revelații ale noastre ne vin din visele episodice ale 
evenimentelor, locurilor şi ale comportamentelor emanate din 
experienţe de dinaintea intrării în trupul actual. 

În capitolul I am pomenit în treacăt despre clasa de 
pregătire pe care o urmăm în lumea spiritelor înainte de a ne 
întoarce pentru o nouă viaţă. Acest exerciţiu al sufletului este 
descris mai în amănunţime în prima mea carte, dar îl 
menţionez şi în lucrarea de faţă, întrucât este edificator pentru 
visele noastre. Scopul cursului este de a putea recunoaşte 
anumiţi oameni şi anumite evenimente în viitor. În timp ce ne 
pregătim să ne încarnăm, un profesor subliniază aspectele 
importante stipulate în noul contract al vieţii noastre, întâlnirea 
şi dialogul cu suflete ce aparţin grupului nostru, dar nu numai, 
menite a ne împărtăşi părţi ale noii noastre vieţi constituie o 
parte integrantă a cursului. 

Amintirile acestui curs pregătitor pot fi declanşate în visele 
noastre, spre a aprinde o luminiţă în întunericul disperării, mai 
ales atunci când pierdem, în timpul vieţii, o rudă primară de 
suflet. Jung spunea: „Visele întruchipează dorinţe suprimate şi 
temeri, dar pot, de asemenea, să dea expresie unor adevăruri 
de care nu putem scăpa, ce nu sunt nici iluzii şi nici fantezii 
sălbatice”. Uneori aceste adevăruri, reprezentate sub forma 
unor imagini arhetipale în timpul viselor noastre, sunt ascunse 
în adevărate puzzle-uri metafizice. Simbolurile viselor sunt 


generalizate din punct de vedere cultural şi nici cuprinsul 
acestora nu este imun la această prejudecată. Fiecare persoană 
ar trebui să-şi folosească propria intuiţie pentru a descifra 
simbolistica unui vis. 

Aborigenii australieni, posesorii unei culturi ce însumează 
peste zece mii ani de istorie neîntreruptă, cred că visul este, de 
fapt, un timp real, discutând în termenii realităţii obiective. 
Percepția pe care o avem în timpul viselor este adesea la fel de 
reală ca aceea din timpul conştientei. Sufletele aflate în lumea 
spiritelor există numai în timpul prezent, astfel, în funcţie de 
cât de mult timp a lipsit din punct de vedere fizic din viaţa 
voastră, persoana pe care o iubiţi doreşte ca voi să fiţi 
conştienţi că ea se află încă în realitatea timpului „acum”. Cum 
vă poate ajuta un spirit care vă iubeşte să obţineţi înţelegere şi 
acceptare asupra acestor lucruri în visele voastre? 


Cazul 5 
Subiectul meu din acest caz tocmai a murit de pneumonie 
la New York în 1935. Era o femeie tânără, de circa treizeci- 
treizeci şi cinci ani, care venise la New York după ce crescuse 
într-un mic orăşel din vest. Moartea Silviei a fost neaşteptată şi 
ea a dorit să-i aducă alinare mamei ei îndoliate. 


Dr. N: Te întorci imediat în lumea spiritelor după moarte? 

S.: Nu. Trebuie să-mi iau rămas bun de la mama, aşa că am 
decis să rămân pe Pământ până când ea va primi vestea. 

Dr. N: Mai există şi altcineva pe care vrei să-l vezi înainte 
de a te duce la mama ta? 

S.: (ezitând, cu o voce aspră) Da... am un vechi prieten pe 
nume Phil... Voi merge întâi la el. 

Dr. N: (încet) înţeleg, îl iubeai pe Phil? 

S.: (după o pauză) Da, dar niciodată nu ne-am căsătorit... 
vreau doar să-l mai ating o dată. Nu pot să-l contactez pentru 
că este adormit şi sforăie, deci nu visează. Nu pot sta mult 
deoarece vreau să ajung la mama înainte ca ea să afle ce s-a 
întâmplat cu mine. 

Dr. N: Nu cumva ai fost un pic prea grăbită cu Phil? De ce 
n-ai aşteptat un ciclu de vise potrivit pentru a-i lăsa un mesaj? 

S.: (decisă) Phil n-a mai făcut parte din viaţa mea de mulţi 
ani. M-am dat lui pe când eram amândoi tineri. Nu cred că se 


mai gândeşte la mine... Şi... bine. Să-l contactez printr-un vis... 
Oricum ar putea pierde mesajul. Urmele energiei mele sunt 
suficiente deocamdată, pentru că vom fi împreună din nou în 
lumea spiritelor. 

Dr. N: După ce pleci de la Phil te duci la mama ta? 

S.: Da. Încep printr-un mod de comunicare mai 
convenţional, prin gânduri, raiul este trează, dar nu ajung 
nicăieri. Este atât de tristă. Durerea de a nu fi alături de mine o 
copleşeşte. 

Dr. N: Ce metode ai încercat? 

S.: Îmi proiectez gândurile cu o lumină portocalie, asemănă- 
toare flăcării unei lumânări, plasându-mi lumina în jurul capului 
ei, trimiţându-i gânduri de iubire. Nu sunt eficientă. Nu simte 
că sunt cu ca. Voi încerca să-i apar într-un vis. 

Dr. N: Foarte bine, Silvia, arată-mi cum faci. Incepe, te rog, 
prin a-mi spune dacă alegi un vis al mamei tale sau poţi crea tu 
singură unul. 

S.: Nu pot crea încă bine vise. E mult mai uşor pentru mine 
să aleg unul al ci, la care să iau parte, pentru a putea obţine un 
contact mai natural. Vreau să ştie sigur că eu sunt cea care-i 
apare în vis. 

Dr. N: Bine, acum condu-mă cu tine prin acest proces. 

S.: Primele câteva vise sunt nepotrivite. Unul e o aiureală 
plină de absurdităţi. Altul e un fragment dintr-o viaţă trecută, 
în care nu apar însă. În cele din urmă este un fragment în care 
ca merge pe nişte câmpii în jurul casei mele. Ar trebui să ştii că 
nu e îndurerată acum, pentru că încă nu am murit. 

Dr. N: Cu ce te ajută acest vis, dacă nu apari în el? 

S.: (râzând) Ascultă, nu vezi că încerc să intru pe nesimţite 
în visul ei? 

Dr. N: Poţi schimba secvenţa visului pentru a te include în 
el? 

S.: Sigur, voi intra în vis din cealaltă parte a câmpului, 
armonizându-mi energia cu gândurile mamei. Proiectez o 
imagine despre mine similară cu cea pe care am avut-o atunci 
când m-a văzut ultima oară. Vin încet peste câmp ca să se poată 
obişnui cu prezenţa mea. Mă ondulez şi zâmbesc, şi apoi vin la 
ea. Ne îmbrăţişăm, iar acum îi transmit trupului ei adormit 
unde de energie regeneratoare. 

Dr. N: Ce înseamnă asta pentru mama ta? 


S.: Această imagine este ridicată la un nivel mai înalt de 
conştienţă pentru mama mea, întrucât vreau să mă asigur că 
visul va rămâne cu ca şi după ce se va trezi. 

Dr. N: Cum poţi să fii sigură ca nu va crede că este vorba 
doar de o proiecţie a dorințelor ei de a te vedea, considerând 
visul ca nefiind real? 

S.: Influenţa pe care o poate avea un asemenea vis viu este 
foarte mare. Când mama se va trezi, în mintea ei va rămâne 
imaginea acelui peisaj, alături de mine şi va bănui că sunt cu 
ea. Memoria devine atât de reală în timp, încât va fi sigură de 
asta. 

Dr. N: Silvia, este oare imaginea din vis mişcată dintr-o 
realitate inconştientă într-una conştientă de transferul tău de 
energie? 

S.: Da, este un proces do filtrare, în cadrul căruia continuu 
să trimit unde de energie în ea în următoarele câteva zile, până 
când va începe să-mi accepte trecerea. Vreau să creadă că încă 
mai sunt o parte a ei şi că voi fi întotdeauna. 


Întorcându-ne înapoi la starea de somn a lui Phil, este clar 
că Silvia nu a intenţionat să stea mult timp pentru a-şi 
manifesta sentimentele în cadrul minţii lui scufundate în 
inconştient. Visele nu par să se desfăşoare în stadiile adânci 
(delta) ale activităţii mentale, în cadrul cărora mişcarea ochilor 
nu e atât de rapidă. Somnul REM, cunoscut şi ca somnul 
paradoxal, este mult mai uşor şi mai activ, ca atare, în ceea ce 
priveşte visele ce au loc, mai ales în perioada de început şi de 
final a somnului. În următorul caz, cel care visează va fi 
contactat între vise, probabil pentru că se afla încă în somnul 
REM. 

Toate sufletele cu care am intrat în contact şi crează vise se 
implică în visele oamenilor, dar modalitatea lor de a proceda 
comportă două deosebiri majore. 


1. Modificarea Viselor. Este vorba de procedeul prin care 
un suflet discarnat îndemânatic intră în mintea unei persoane 
adormite şi schimbă parţial un vis deja existent aflat în curs de 
desfăşurare. Această tehnică o voi numi interlinearitate, 
spiritele plasându-se în rândul actorilor respectivului vis, în aşa 
fel încât cel care visează nu este conştient de falsificarea 


scenariului prin aceste secvenţe. În acest fel a procedat Silvia 
cu mama sa. Ea a aşteptat să intre în visul potrivit pentru a 
iniţia în cadrul acestuia o uşoară ajustare. Cu toate că această 
procedură de apropiere pare a fi dificilă, sunt convins că cea 
de-a doua o depăşeşte în complexitate. 


2. Crearea unui vis. În aceste cazuri, sufletul trebuie să-şi 
creeze şi sa implanteze cu totul un vis nou, trasând şi ţesând 
tapetul acestor imagini într-o prezentare potrivită pentru 
atingerea scopului propus. Crearea ori modificarea unor scene 
în mintea celui care visează sânt menite transmiterii unui 
mesaj, fapt pe care îl percep ca pe o dovadă de dragoste. Dacă 
acest proces al creării unui vis nu este dus cu pricepere la 
îndeplinire, în aşa fel încât visul să aibă o însemnătate certă, 
cel ce visează se va trezi dimineaţa amintindu-şi doar nişte 
fragmente dezlânate sau chiar nimic. 


Pentru a ilustra folosirea terapeutică a creării viselor, voi 
cita cazul unui subiect aflat la nivelul V, pe nume Bud, care, în 
ultima sa viaţă, a fost ucis într-o bătălie din cel de-al doilea 
război mondial, în anul 1942. Cazul include o persoană care 
visează, pe nume Walt, fratele ce i-a supravieţuit lui Bud. 
Acesta din urmă este un adept al creării viselor, astfel încât, 
după moartea sa pe câmpul de bătălie, s-a întors în lumea 
spiritelor, unde a pregătit o metodă eficientă pentru a-l consola 
pe Walt. Cazul de faţă este unul dintre acelea care îmi lărgesc 
perspectiva asupra metodelor subtile de integrare pe care le 
pot folosi sufletele asupra oamenilor adormiti, în timpul acestui 
caz dens, subiectul meu va descrie tehnicile referitoare la vise, 
pe care le-a învăţat de la ghidul său, Axinar. 


Cazul 6 

Dr. N: În ce fel plănuieşti să uşurezi durerea fratelui tău 
după întoarcerea ta în lumea spiritelor? 

S.: Axinar a lucrat împreună cu mine la elaborarea unei 
strategii eficiente. E o situaţie deosebit de delicată, având în 
vedere că suntem împreună cu perechea lui Walt. 

Dr. N: Te referi la o acea parte duală a energiei lui Walt, 
rămasă în urmă în timpul încarnării lui pe Pământ? 


S.: Da. Walt şi cu mine facem parte din acelaşi grup de 
suflete, încep prin a mă conecta cu natura sa divizată aici, 
pentru a stabili o comunicare mai apropiată cu acea parte a lui 
Walt care se află pe Pământ. 

Dr. N: Explică, te rog, această procedură. 

S.: Plutesc chiar lângă locul în care este ancorată energia 
lui rămasă aici şi mă contopesc repede cu ea. Acest fapt 
serveşte unei înregistrări perfecte a amprentei energetice a lui 
Walt. Există deja o legătură telepatică între noi, dar vreau să 
am o uniune vibraţională mai puternică atunci când ajung în 
apropierea lui. 

Dr. N: De ce doreşti să ai cu tine, la întoarcerea pe Pământ, 
o amprentă perfectă a energiei lui Walt? 

S.: Pentru a putea stabili o legătură mai strânsă cu visele pe 
care le voi crea. 

Dr. N: De ce nu poate jumătatea lui Walt, rămasă în lumea 
spiritelor, să ia legătura cu el pe Pământ, în loc să o faci tu? 

S.: (tăios) Acest lucru nu funcţionează prea bine. Nu e nimic 
mai mult decât a vorbi cu sine însuţi. Nu există, aşadar, nici un 
impact, mai cu scamă în timpul somnului. Este un fiasco. 

Dr. N: Foarte bine, din moment ce ai cu tine amprenta exac- 
tă a energiei lui Walt, ce se petrece atunci când intri în trupul 
său adormit? 

S.: se zvârcoleşte în timpul nopţii şi suferă cu adevărat în 
urma morţii mele. Axinar m-a învăţat să lucrez între vise, pen- 
tru că el însuşi excelează în aceste transferuri de energie. 

Dr. N: Deci, lucrezi între vise? 

S.: Da. În acest fel pot lăsa mesaje în două vise diferite, ca 
să le unesc apoi, pentru o mai mare receptivitate. Având 
amprenta exactă a energiei lui Walt, pot să alunec în mintea sa 
mai uşor şi să-mi desfăşor energia. După vizita mea urmează, 
ca o reacţie întârziată, un al treilea vis, referitor la cele două de 
dinainte, Walt văzându-ne din nou împreună, într-o secvenţă 
din afara trupului, pe care nu o va recunoaşte ca fiind din 
lumea spiritelor, dar activarea acestor amintiri îl va susţine. 


Notă: Unele culturi, ca aceea a misticilor tibetani, cred şi 
recunosc lumea spiritelor aproape ca pe un paradis fizic, fiind o 
parte naturală a viselor. 


Dr. N: Ce reprezentau visele pe care le-ai creat? 

S.: Walt era cu trei ani mai mare decât mine, şi ne jucam 
mult 

Împreună în copilărie. Când a împlinit treisprezece ani, 
lucrurile s-au schimbat puţin, nu pentru că am fi fost mai puţin 
apropiaţi, ci din cauză că a început să prefere compania celor 
de vârsta lui, astfel că eu am fost exclus. Într-o zi, Walt şi 
prietenii lui se legănau pe o funie legată de creanga unui copac 
mare, deasupra unei bălți, lângă ferma noastră. Eram prin 
apropiere şi priveam. Ceilalţi băieţi au plecat primii. Fiind 
ocupați să se stropească, nu au văzut că Walt, sărind prea sus, 
s-a lovit cu capul de o altă cracă şi a căzut în apă. Am plonjat în 
baltă şi i-am ridicat capul, strigând după ajutor. Mai târziu, 
Walt mi-a spus, privindu-mă cu o expresie uluită: „Mulţumesc 
că m-ai salvat, Buddy”. Am crezut că în urma acestei fapte voi fi 
admis în cercul lor, dar, câteva săptămâni după aceea, Walt şi 
prietenii lui nu m-au lăsat să joc împreună cu ei o partidă de 
softball. M-am simţit trădat că Walt nu mi-a luat apărarea. In 
timpul jocului, mingea a nimerit în nişte tufişuri, ei neputând s- 
o mai găsească. În acea seară, am găsit mingea şi am ascuns-o 
în hambarul nostru. Eram copii săraci, şi în lipsa mingii nu s-a 
mai jucat softball până când unul dintre băieţi nu a primit de 
ziua lui o alta. 

Dr. N: Spune-mi, ce mesaj voiai să-i transmiţi lui Walt? 

S.: Am vrut să-i arăt două lucruri. Odată, am dorit ca fratele 
meu să mă vadă plângând şi ţinându-i capul însângerat în 
braţe, pe banca de lângă lac, ca să-şi amintească ce ne-am spus 
atunci când s-a oprit din plâns. Al doilea vis despre jocul de 
softball s-a terminat când am adăugat o continuare la acesta, 
ducându-l la hambar, unde mingea era încă ascunsă. l-am zis 
lui Walt ca i-am iertat orice greşeală care m-ar fi putut răni. 
Vreau să ştie că voi fi alături de el întotdeauna şi că devota- 
mentul pe care îl avem unul pentru celălalt nu va muri. Va şti 
asta când se va întoarce la vechiul hambar şi va găsi mingea 
acolo. 

Dr. N: Mai e nevoie ca Walt să viseze încă o dată toate aces- 
tea, după vizita ta? 

S.: (râde) Nu e necesar, atâta vreme cât şi-a amintit după 
ce s-a trezit locul în care era ascunsă mingea. Mergând la 
vechiul hambar şi găsind-o, a făcut ca mesajul pe care i l-am 


transmis să se lege. Acest fapt l-a determinat pe Walt să 
accepte cu seninătate moartea mea. 


Simbolistica viselor se întinde pe mai multe nivele ale 
minţii, unele dintre ele fiind abstracte, iar altele, emoţionale. 
Visele din acest caz, cuprinzând imagini din experienţă, 
reîmprospătează amintiri tulburătoare ale celor doi fraţi, într-o 
felie a unei perioade de timp. Unificarea viitoare i-a fost 
ilustrată lui Walt într-un al treilea vis în care ambele suflete se 
aflau împreună, fericite în lumea spiritelor. 

Mi-a luat destul de multă vreme până să găsesc un subiect 
avansat, în ucenicie la un maestru în acest domeniu al viselor, 
titlu pe care îl consider potrivit a fi acordat lui Axinar, în cazul 
nr. 6. Ca în orice tehnică spirituală, unele suflete dau dovadă 
de o mai mare înclinaţie spre a atinge aptitudini avansate decât 
altele. În cazul 6, nu numai că Bud a creat nişte vise în mintea 
lui Walt, dar s-a şi angajat într-o tehnică mai complexă de a le 
uni într-o temă centrală a iubirii şi a sprijinului dedicată fratelui 
său. În cele din urmă, Bud a produs dovezi fizice în sprijinul 
ideii că, într-adevăr, a fost acolo, prin indicarea locului în care 
a fost ascunsă mingea de baseball. Nu vreau să ştirbesc în nici 
un fel meritele Silviei, din cazul 5, pentru că şi ea a fost foarte 
eficientă în modul în care a intrat în visul mamei sale pentru a 
o consola. Atât că actorul principal al cazului 6 a dat dovadă de 
mai multă măiestrie spirituală. 


Transmisiuni prin intermediul copiilor 

Atunci când sufletele au dificultăţi în a ajunge la mintea 
unui adult doborât de greutăţi, ei pot apela la posibilitatea de a 
folosi copiii drept conductori ai mesajelor lor. Aceştia sunt mai 
receptivi la spirite, pentru că nu sunt condiţionaţi să se 
îndoiască sau să opună rezistenţă supranaturalului. In mod 
frecvent, persoana mai tânără aleasă să fie conductorul 
mesajului este un membru al familiei celui plecat. Această 
situaţie este de ajutor spiritului care încearcă să ajungă la o 
rudă rămasă în viaţă, mai ales dacă implică persoane din 
aceeaşi casă. Cazul următor este al unui bărbat care a murit de 
atac cardiac în curtea din spate a casei sale, având vârsta de 
patruzeci şi doi de ani. 


Cazul 7 

Dr. N: Ce faci pentru a-ţi consola soţia în momentul morţii 
tale? 

S.: Pentru început încerc să o îmbrăţişez cu energia mea, 
dar nu am încă priceperea necesară (subiectul se află la nivelul 
III). Pot să mă ocup de durerea ei, dar nimic din ceea ce fac nu 
funcţionează. Sunt îngrijorat, pentru că nu vreau să plec 
înainte de a-mi lua rămas bun de la ea. 

Dr. N: Relaxează-te acum şi continuă încet. Vreau să-mi 
explici cum acţionezi în faţa acestei dileme. 

S.: Îmi dau seama că mă pot apropia de Irene şi o pot 
consola prin intermediul fiicei noastre de zece ani, Sarah. 

Dr. N: De ce crezi că Sarah poate fi mai receptivă? 

S.: Intre mine şi fiica mea există o legătură specială. Şi ea 
suferă mult în urma morţii mele, dar în acelaşi timp se şi teme 
de ceea ce mi s-a întâmplat pe neaşteptate. Sarah nu înţelege 
încă toate acestea. Sunt prea mulţi vecini în jur care încearcă s- 
o consoleze pe soţia mea. Nici unul dintre ei nu-i acordă prea 
multă atenţie fetiţei mele, Sarah, care stă singură în dormitorul 
nostru. 

Dr. N: Vezi în asta o oportunitate? 

S.: Da. De fapt, Sarah simte că sunt încă în viaţă şi este, 
astfel, mai deschisă să-mi accepte vibraţiile când intru în 
dormitor. 

Dr. N: Bine - ce se întâmplă apoi intre tine şi fiica ta? 

S.: (respiră adânc) Am reuşit! Sarah ţine în mână un set de 
andrele ale mamei ei. Îi trimit căldura prin ele şi ea simte asta 
chiar acum. Folosesc apoi andrelele ca pe o trambulină pentru 
a ajunge la şira spinării, la baza gâtului şi mă focalizez în jurul 
bărbiei ei (subiectul se opreşte şi începe să râdă). 

Dr. N: Ce te-a înveselit aşa? 

S.: Sarah chicoteşte pentru că îi gâdil bărbia, aşa cum 
făceam atunci când mergea la culcare. 

Dr. N: Ce faci acum? 

S.: Mulțimea de oameni pleacă, pentru că am fost scos în 
stradă şi aşezat într-o ambulanţă. Irene intră singură în 
dormitor, pentru a se pregăti să meargă la spital. Vrea, de 
asemenea, să verifice în ce stare se află fiica noastră. Sarah se 
uită la ea şi-i spune: „Mămico, nu trebuie să pleci, pentru că 


tata este aici, cu mine - ştiu, deoarece simt cum îmi gâdilă 
bărbia.” 

Dr. N: Şi ce face atunci soţia ta? 

S.: Irene este scăldată de lacrimi, dar nu mai plânge atât de 
tare ca înainte, pentru că nu vrea s-o sperie pe Sarah. Aşa că o 
îmbrăţişează pe micuța noastră fetiţă. 

Dr. N: Irene nu vrea să accepte ceea ce crede că este 
fantezia fetei voastre, anume faptul că ai fi în continuare cu ea? 
S.: Nu încă - dar sunt gata acum pentru Irene. Îndată ce 
soţia mea o îmbrăţişează pe fiica noastră, sar spaţiul dintre ele, 

trimițând fluxuri de energie asupra amândorura. Irene mă 
simte şi ea, deşi nu atât de intens ca Sarah. Ele se aşază pe pat, 
ţinându-se în braţe, cu ochii închişi. Pentru un moment, suntem 
toţi trei împreună, singuri. 

Dr. N: Crezi că ai realizat ceea ce ţi-ai propus pentru 
astăzi? 

S.: Da, e destul. E timpul să plec şi mă retrag dintre ele, 
plutind afară din casă. Apoi mă aflu deasupra regiunii şi sunt 
aspirat spre cer. Curând intru în acea lumină strălucitoare, 
unde ghidul meu vine să mă întâlnească. 


Contactul prin obiecte/situaţii familiare 

Poate părea, în lumina cazului din urmă, că o dată ce 
sufletul desprins a ajuns afară şi a luat contact cu aceia care ţin 
la el, se îndreaptă spre lumea spiritelor, fără să-i mai pese de a 
mai fi din nou alături de noi. Există oameni care nu simt 
prezenţa unui suflet imediat după moarte, dar o vor percepe în 
viitor. Supraviețuitorii care şi-au atins stadiul de acceptare în 
procesul asumării durerii, vor găsi mângâiere aflând că aceia 
pe care i-au iubit veghează încă asupra lor. Există însă şi dintre 
aceia care niciodată nu rețin nimic. 

Sufletele nu renunţă uşor la noi. Un alt fel în care spiritele 
se pun în legătură cu oamenii este prin intermediul anumitor 
obiecte ale naturii ce sunt asociate cu memoria lor. Aceste 
contacte sunt eficiente în cazul acelor minţi care pot fi închise 
la toate celelalte forme de comunicare spirituală. O asemenea 
metodă este ilustrată de următorul caz. Subiectul meu, o 
femeie pe nume Nancy, în ultima ei viaţă a murit subit după 
treizeci şi opt de ani de căsătorie cu Charles. Soţul ei era blocat 
între negare şi stadiile de mânie ale durerii, emoţiile lui fiind 


atât de bine închise în el, încât nu putea să accepte nici 
ajutorul prietenilor lor, nici posibilitatea de a apela la un 
consilier profesionist. Ca inginer, mintea sa preponderent 
analitică refuza orice apropiere spirituală de pierderea sa, 
motivând că aceasta e neştiinţifică. 

Sufletul femeii a încercat să ajungă la soţul ei în câteva 
moduri, luni de-a rândul după înmormântare. Natura sa stoică 
crease un perete în jurul său, astfel încât Charles nici măcar nu 
plânsese de la moartea soţiei sale. Pentru a depăşi acest 
obstacol, Nancy a decis că îi poate atinge mintea interioară 
prin intermediul simțului mirosului, folosind un mijloc natural 
familiar amândorura. Utilizarea organelor de simţ de către 
suflete întregeşte comunicarea cu partea inconştientă a minţii. 
Nancy a decis să folosească grădina ei, mai ales o tufă de 
trandafiri, pentru a intra în legătură cu Charles. 


Cazul 8 

Dr. N: De ce crezi că Charles va reacţiona la prezenţa ta, 
dacă te foloseşti pentru aceasta de grădina voastră? 

S.: Deoarece ştia că îmi iubeam grădina. În ceea ce-l 
priveşte, de fapt a trebuit să-i accepte existenţa. Ştia că mie îmi 
face plăcere, dar pentru el grădinăritul însemna doar o muncă 
dificilă. Ca să fiu sinceră, m-a ajutat foarte puţin în acest dome- 
niu. Era prea ocupat cu proiectele sale mecanice. 

Dr. N: Aşadar, n-a dat nici o atenţie la ceea ce făceai în gră- 
dină? 

S.: Nu, până ce i-am atras atenţia spre ceva. Aveam o tufă 
favorită de trandafiri, în faţa intrării noastre din faţă. De câte 
ori tăiam aceste flori i le treceam pe sub nas spunându-i că, 
dacă nici acest parfum dulce nu-l mişcă, atunci cu siguranţă că 
nu are nimic romantic în suflet. Obişnuiam să râdem din 
această cauză, pentru că, de fapt, Charles era un amant tandru, 
dar n-ai fi zis de loc asta privind lucrurile din afară. Pentru a 
evita discuţiile pe această temă, Charles mă tachina spunând 
morocănos: „Aceştia sunt trandafiri albi. Mie îmi plac cei roşii”. 

Dr. N: Aşadar, ai pus la cale un plan legat de trandafiri, 
spre a-l anunţa pe Charles că eşti încă în viaţă şi că te afli încă 
alături de el? 

S.: Tufa mea de trandafiri s-a ofilit după moartea mea, din 
cauza lipsei de atenţie. De fapt, toată curtea mea se găsea într- 


o stare proastă, pentru că Charles nu se descurca prea bine în 
acest domeniu. Într-un weekend se plimba confuz în jurul 
grădinii, apoi a venit lângă trandafirii ce aparţineau vecinului 
de alături. A simţit mirosul. Exact ceea ce aşteptam, şi am 
intrat uşor în mintea lui. S-a gândit atunci la mine şi a privit 
spre tufa mea de trandafiri care se ofilise. 

Dr. N: Ai creat imaginea tufei de trandafiri în mintea sa? 

S.: (suspină) Nu, pentru că, cel puţin la început, nu şi-ar fi 
dat seama de acest lucru. Având în vedere mintea sa practică, l- 
am îndemnat să-şi imagineze o lopată şi o sapă. Apoi am făcut 
tranziţia între tufa mea de trandafiri şi magazinul din oraş de 
unde puteau fi cumpărate tot felul de răsaduri de flori. Atunci, 
Charles şi-a scos cheile de la maşină. 

Dr. N: L-ai determinat să se îndrepte spre maşină şi apoi să 
conducă până la acea seră? 

S.: (rânjind) Da, a durat ceva timp, dar am reuşit în cele din 
urmă. 

Dr. N: Ce ai făcut apoi? 

S.: La seră, Charles s-a învârtit puţin prin preajmă, până ce 
am putut să-l atrag la locul unde se aflau trandafirii. Acolo erau 
numai varietăţi de trandafiri roşii, şi asta fapt îi convenea. Am 
proiectat atunci în mintea lui o culoare albă, astfel că a întrebat 
un vânzător de ce nu au şi trandafiri albi. I s-a spus că cei roşii 
erau singurii care mai rămăseseră în stoc. După aceea, Charles 
n-a mai ţinut seama de gândurile mele şi a cumpărat un ghiveci 
mare de trandafiri roşii, spunându-i vânzătorului să le trimită la 
noi acasă, pentru că nu vrea să-şi murdărească maşina. 

Dr. N: Ce înţelegi tu prin: „N-a mai ţinut seama de 
gândurile mele”? 

S.: Oamenii devin nerăbdători atunci când sunt stresaţi şi 
se întorc la modelele lor de gândire deja existente. Pentru 
Charles, trandafirii tipici sunt roşii. Aşa este modelul său 
mental. Din moment ce la magazin nu se găseau trandafiri albi, 
soţul meu nu s-a mai preocupat de asta. 

Dr. N: Aşadar, Charles bloca imaginile conflictuale între 
gândurile sale conştiente şi ceea ce proiectai în partea 
inconştientă a minţii sale? 

S.: Da, şi în acelaşi timp soţul meu este foarte obosit din 
punct de vedere mental în urma morţii mele. 


Dr. N: Nu puteai să-ţi atingi scopul la fel de bine folosind 
trandafirii roşii? 

S.: (categorică) Nu. În acel moment mi-am focalizat energia 
asupra femeii, Sabine, care ţinea magazinul şi pe care o 
cunoşteam. Ea fusese la înmormântarea mea şi ştia că-mi plac 
trandafirii albi. 

Dr. N: Nu cred că înţeleg prea bine ce se întâmplă, Nancy. 
Nu aveau trandafiri albi. Charles a cumpărat trandafiri roşii şi a 
plecat apoi acasă. Nu era suficient? 

S.: (râzând de mine) Voi, bărbaţii! Trandafirii albi mă repre- 
zintă pe mine. În dimineaţa următoare, Sabine a venit personal 
acasă la noi, aducând un ghiveci mare de trandafiri albi. I-a 
spus soţului meu că i-a luat dintr-o altă seră şi că asta ar fi fost 
şi dorinţa mea, lăsându-l uimit în faţa casei noastre. Charles i-a 
cărat apoi unde fusese tufa mea de trandafiri, în locul căreia 
săpase deja o groapă, şi s-a oprit. Trandafirii se aflau chiar în 
faţa sa. Le-a mirosit parfumul - dar ceea ce e şi mai important e 
că nuanţa de alb era asociată cu parfumul -(subiectul meu se 
opreşte, scăldat în lacrimi, pe când recrează momentul). 

Dr. N: (cu voce scăzută) Am înţeles foarte bine, te rog, con- 
tinuă. N 

S.: Charles... Imi simţea, în sfârşit, prezenţa... Mi-am disipat 
energia în jurul torsului său, pentru a învălui simetric 
trandafirii. Voiam să simtă atât parfumul trandafirilor albi, cât 
şi esenţa mea, filtrată prin câmpul de energie. 

Dr. N: A dat rezultate acest procedeu? 

S.: (încet) în cele din urmă, el a îngenuncheat în faţa gropii, 
înfundându-şi faţa în trandafiri. Apoi s-a prăbuşit la pământ, 
suspinând îndelung. Când s-a ridicat, a ştiut că eram încă ală- 
turi de el. 


În vreme ce spiritele bărbaţilor vor apela mai degrabă la 
maşini sau la felurite echipamente sportive pentru a intra în 
legătură cu soțiile, femeile folosesc adesea în acest scop 
obiectele din grădină. Un alt client mi-a povestit că soţia sa l-a 
contactat prin intermediul acţiunii de sădire a unui stejar. 
Inainte ca acest văduv să mă vadă, el a scris următoarele: 


Chiar dacă ceea ce mi s-a întâmplat nu a venit neapărat 
din partea soției mele, are oare vreo importanţă? Lucrul cel 


mai important este că am reuşit, într-un fel, să folosesc 
energia emoţională generată de sentimentul că a fost 
alături de mine, pentru a putea avea acces la resursele 
mele interioare, lucru care înainte nu fusese posibil. Nu mai 
sunt într-un abis lipsit de orice licărire de lumină. 


Discutând cu oamenii despre asemenea experienţe, pe care 
unii le numesc mistice, este important să luăm în considerare 
posibilitatea unei surse spirituale. Dacă ne putem hrăni cu o 
energie atât de puternic încărcată emoţional, avem 
posibilitatea deopotrivă să ne vindecăm de durere şi să învăţăm 
mai multe despre sinele nostru interior. 

Spiritele pot prefera să comunice cu noi cu ajutorul ideilor. 
Citez în continuare dintr-o scrisoare primită din partea unui 
fost client, referitoare la Gwen, soţia sa care a murit. Cred că 
sesiunea noastră l-a ajutat să descopere cel mai bun mod de a 
primi gândurile soţiei sale. 


Am învăţat că, în calitate de suflete, nu toţi avem 
abilităţi egale de a comunica unul cu celălalt. Trimiterea şi 
primirea mesajelor sunt abilităţi ce trebuie îmbunătăţite 
prin exerciţiu, în cele din urmă am recunoscut amprenta 
gândurilor şotiei, după ce nu obținusem nimic în acest sens 
în timpul meditaţiilor. Gwen era o persoană literară, ce s-ar 
fi folosit, pentru a genera un sentiment în mine, mai curând 
de cuvinte decât de imagini. A trebuit să învăţ să integrez 
frânturile de cuvinte primite de la ea în propriul fel de a 
vorbi - pe care îl cunoştea - pentru a descifra ceea ce voia 
să-mi spună. Acum înţeleg mult mai bine cum pot să intru în 
legătură cu Gwen prin intermediul mintii mele. 


Străini sosiți ca mesageri 


Cazul 9 
Derek era un bărbat sexagenar, venit din Canada pentru a 
mă vedea, în scopul de a-şi evalua viaţa şi a încerca să 
găsească un răspuns la problema cea mai tristă din existenţa 
sa. Pe când era tânăr, a pierdut-o pe frumoasa sa fiică, Julia, în 
vârstă de doar patru ani. Moartea ei a fost subită şi i-a afectat 


atât de mult, încât el şi soţia sa s-au decis să nu mai aibă 
niciodată copii. 

L-am introdus pe Derek în hipnoză adâncă şi l-am condus la 
o scenă ce a urmat ultimei sale vieţi, când a apărut în faţa 
consiliului său. Am descoperit atunci împreună că una dintre 
lecţiile sale majore din această viaţă era să înveţe să accepte 
tragediile. În cursul ultimelor sale două vieţi anterioare, Derek 
a fost deficitar la acest capitol, prăbuşindu-se şi îngreunând 
viaţa membrilor familiei ce au supravieţuit şi care depindeau de 
el. În actuala sa viaţă s-a descurcat însă mult mai bine. Ceea ce 
m-a interesat cel mai mult în acest caz a fost un incident 
petrecut după vreo douăzeci de ani de la moartea Juliei. 

Soţia lui Derek murise recent de cancer şi el era în doliu. 
Într-o zi, simțindu-se foarte descurajat, a mers într-un parc de 
distracţii aflat în apropiere. După o vreme s-a aşezat pe o 
bancă, lângă un carusel. Ascultând muzica, Derek privea copiii 
care se dădeau în carusel, aşezaţi pe felurite animale colorate 
din lemn. A văzut de la distanţă o fetiţă care semăna cu Julia şi 
i s-au umplut ochii de lacrimi. Chiar atunci, a apărut o femeie 
tânără, de circa douăzeci ani, care l-a întrebat dacă ar putea să 
ia loc lângă el pe bancă. Era o zi călduroasă. Ea avea ca 
îmbrăcăminte o muselină albă şi ţinea o băutură rece în mână. 
Derek a dat din cap afirmativ, dar nu a spus nimic, în timp ce 
femeia îşi savura băutura şi-i povestea că a crescut în Anglia şi 
a venit în Canada pentru că se simţea atrasă în mod 
inexplicabil de Vancouver. Când s-a prezentat, spunând că o 
cheamă Heather, Derek a observat că o înconjura o rază de 
lumină solară, care-i dădea o aparenţă angelică şi strălucitoare. 

Timpul părea suspendat pentru Derek, pe măsură ce 
conversaţia aluneca spre familie şi ce avea să facă Heather în 
noua sa viaţă în Canada. Derek a descoperit că îi vorbea 
asemeni unui tata .şi, pe măsură ce conversau, simţea tot mai 
puternic că o cunoaşte. În cele din urmă, Heather s-a ridicat şi 
şi-a aşezat mâna tandru pe umărul lui Derek. Zâmbind, ca i-a 
spus: „ştiu că eşti îngrijorat pentru mine - te rog să nu mai fii. 
Sunt bine şi mă aşteaptă o viaţă minunată. Am convingerea că 
ne vom mai întâlni într-o bună zi.” 

Derek mi-a relatat că, pe când se îndepărta de el, şi-i făcea 
un ultim semn de rămas bun, a văzut-o pe fiica sa şi s-a simţit 
împăcat, în timpul sesiunii noastre, Derek a recunoscut că 


sufletul reîncarnat al Juliei a venit la el ca să-l asigure că nu a 
pierdut-o cu adevărat. Atunci când suferim de absenţa celor pe 
care-i iubim, aceştia ne pot vizita în mod misterios, cel mai 
adesea când mintea noastră este detaşată, într-o stare 
superficială alpha. Interpretaţi aceste momente ca fiind mesaje 
din cealaltă parte şi permiteţi-le astfel, să vă ofere sprijin. 


Ingeri sau alte fiinţe cereşti 

În anii din urmă s-a produs o revenire în ceea ce priveşte 
popularitatea îngerilor. Biserica romano-catolică îi defineşte ca 
fiind fiinţe spirituale, inteligente, necorporale, slujitorii şi 
mesagerii lui Dumnezeu. Poziţia bisericii creştine este că 
aceste fiinţe nu s-au încarnat niciodată pe Pământ. Noi ne 
imaginăm îngerii ca pe nişte fiinţe învestmântate în robe albe, 
cu aripi şi halo - imagine teologică provenind din Evul Mediu. 

Mulţi clienţi cred că văd îngeri atunci când îi conduc prin 
regresie în lumea spiritelor, mai ales aceia care au puternice 
convingeri religioase. Această reacţie este similară 
răspunsurilor pe care le dau cei ce au trecut prin experienţe de 
moarte clinică. Cu toate acestea, în ciuda convingerilor lor 
religioase, subiecţii mei realizează curând că fiinţele eterice pe 
care le vizualizează în timpul hipnozei reprezintă ghizii şi 
companionii lor spirituali care au venit să-i întâmpine. Aceste 
fiinţe spirituale sunt înconjurate de o lumină albă şi pot apărea 
învestmântate în robe. 

În experienţele făcute de mine, ghizii sunt adesea descrişi 
ca fiind îngeri-gardieni, deşi profesorii noştri sunt fiinţe care s- 
au încarnat în forme fizice cu mult timp înainte de a accede la 
nivelul de ghizi. O rudă intimă de suflet (un suflet pereche), 
discarnată poate, de asemenea, să vină la porţile lumii 
spiritelor spre a ne consola atunci când avem nevoie. Credinţa 
în îngeri îmi pare că emană din dorinţa interioară profundă de 
protecţie personală pe care o resimt mulţi oameni. Nu trebuie 
să aduc drept mărturie în sprijinul acestei observaţii faptul că 
milioane de oameni religioşi cred în îngeri. Timp de mulţi ani 
mi-a lipsit convingerea în orice altceva în afara propriei 
existenţe. Ştiu cât este de importantă credinţa în ceva mai înalt 
decât tine însuţi. Credinţa noastră este aceea care ne susţine în 
viaţă, şi această aserţiune este aplicabilă şi certitudinii că 
există fiinţe superioare care veghează asupra noastră. Cazurile 


prezentate de mine intenţionează să dea contur şi greutate 
conceptului spiritelor binevoitoare prezente în viaţa noastră. 

Profesorii noştri spirituali au diferite stiluri şi tehnici, exact 
ca şi cei de pe Pământ. Caracterul lor nemuritor s-a adaptat 
într-o varietate de feluri propriei noastre esențe. Următoarele 
cazuri ilustrează afirmaţia mea că proprii noştri ghizi, ca şi 
rudele noastre de suflet, cu toate că sunt reprezentaţi, ne 
contactează din lumea de dincolo dacă avem nevoie să fim 
consolaţi. 


Cazul 10 
Declaraţiile ce urmează aparţin unei văduve în vârstă de 
patruzeci de ani, Renee, care şi-a pierdut soţul, Harry, cu trei 
luni înaintea întâlnirii noastre. Am aşteptat ca şedinţa să ia 
sfârşit pentru a-i pune următoarele întrebări. Intenţia mea a 
fost ca Renee să suprapună imaginile conştiente şi 
supraconştiente pe care le are asupra ghidei sale, Niath. 


Dr. N: Înaintea şedinţei de astăzi, ai mai avut vreun contact 
cu Niath, fiinţa pe care ai văzut-o când te aflai sub hipnoză? 

S.: Da, de la moartea lui Harry, Niath a fost alături de mine 
în cele mai grele momente prin care am trecut. 

Dr. N: Niath ţi s-a părut că ar fi aceeaşi fiinţă pe care ai 
zărit-o înainte şi după această şedinţă de hipnoză? 

S.: Nu, nu am văzut-o chiar în acelaşi fel. Am crezut 
înainte... că era un înger şi acum am înţeles că Niath este 
îndrumătoarea mea. 

Dr. N: Figura şi comportamentul ei ţi s-au părut a fi diferite 
când erai sub hipnoză, în comparaţie cu ceea ce ai văzut în 
stare conştientă? 

S.: (râde) Astăzi nu mai avea aripi sau halo, dar lumina 
strălucitoare care o înconjura era aceeaşi, ca şi faţa şi felul ei 
tandru de a fi. Am văzut, de asemenea, că în grupul nostru de 
spirite poate fi... cel puţin instructivă. 

Dr. N: Vrei să spui că era mai mult ca o profesoară decât ca 
un consilier în momente de durere? 

S.: Da, probabil că aşa este. Când a venit la mine, imediat 
după moartea lui, Harry, era atât de dulce şi de plină de 
înţelegere... (apoi grăbită) asta nu înseamnă că nu mai e la fel 
de drăguță în lumea spiritelor, doar că este mai... exigentă. 


Dr. N: Ai întreprins ceva în sensul de a o invoca pe Niath 
imediat după moartea lui Harry? 

S.: Strigam după ajutor după ce se sfârşise înmormântarea. 
Am aflat apoi că aveam nevoie să fiu singură şi foarte liniştită... 
pentru a asculta... 

Dr. N: Înseamnă că mai degrabă ai auzit-o pe Niath decât ai 
văzut-o? 

S.: Nu, la început am zărit-o plutind pe deasupra capului 
meu, în dormitor. Îmi ţineam braţele în jurul unei perne ca şi 
cum ar fi fost Harry, dar mă oprisem din plâns. Ea a devenit 
neclară după ce am văzut-o prima dată şi mi-am dat seama că 
trebuia să ascult cu atenţie ca să-i pot auzi vocea. În zilele care 
au urmat, mai mult am auzit-o pe Niath decât am văzut-o... dar 
trebuia să ascult. 

Dr. N: Acest lucru însemna să te concentrezi? 

S.: Da... sau nu. Mai degrabă semnifică să permit minţii 
mele să se elibereze de trup. 

Dr. N: Ce se întâmplă când nu asculţi cum trebuie, dar în 
acelaşi timp îţi doreşti mesajele ei? 

S.: Atunci, ca comunică prin sentimentele mele. 

Dr. N: În ce fel? 

S.: O, se poate întâmpla atunci când sunt singură în maşină 
sau când mă plimb, întrebându-mă dacă trebuie sau nu să fac 
ceva, o anumită acţiune. Ea mă va determina să mă simt bine - 
dacă respectivul demers îmi este benefic. 

Dr. N: Şi ce se întâmplă dacă ce ai de gând să întreprinzi nu 
este benefic pentru tine? 

S.: Niath mă va face să mă simt neliniştită referitor la 
respectiva acţiune. Voi şti astfel, în sinea mea că e vorba de o 
mutare greşită. 


Cazul următor este acela al unui tânăr care a murit într-un 
accident de maşină în 1942, la vârsta de treizeci şi şase de ani. 
El ne deschide o nouă perspectivă asupra mitologici ţesute în 
jurul îngerilor, din punctul de vedere al unui suflet ajuns din 
nou pe Pământ. 


Cazul 11 
Dr. N: Spune-mi, ce ai făcut pentru soţia ta, Betty, după 
accident? 


S.: Am stat trei zile în preajma acesteia ca să-i micşorez 
greutatea ce o apăsa. M-am poziţionat deasupra capului ei, 
astfel încât câmpurile noastre energetice s-au intersectat şi am 
putut s-o previn prin contopirea vibraţiilor noastre. 

Dr. N: Ai mai apelat şi la alte procedee? 

S.: Da, mi-am proiectat imaginea în faţa feţei ei. 

Dr. N: Şi a funcţionat? 

S.: (jucăuş) Iniţial, a crezut că sunt lisus. A doua zi a fost 
foarte confuză, iar în a treia zi a căpătat convingerea că sunt un 
înger. Soţia mea este foarte religioasă. 

Dr. N: Eşti necăjit că nu te-a recunoscut din cauza 
credințelor ei religioase? 

S.: Nu chiar (apoi, după câteva ezitări). Oh... cred că aş fi 
fost foarte fericit dacă ea ar fi conştientizat că sunt eu, dar 
scopul meu principal este să o fac să se simtă mai bine. Betty 
este convinsă că sunt o zeitate cerească, dar asta e un lucru 
bun, pentru că reprezintă un ajutor spiritual pentru ea. 

Dr. N: Crezi că s-ar fi simţit şi mai bine dacă ar fi ştiut că 
eşti tu? 

S.: Uite ce e, Betty presupune că sunt în rai şi că nu o pot 
ajuta. Îngerul ei, pe de altă parte, o poate face, pentru că eu 
sunt acela. Aşadar, sunt travestit, şi care e, în fond, diferenţa, 
atâta vreme cât scopul meu, de a o ajuta, este atins? 

Dr. N: Bine, având în vedere că Betty nu ştie că eşti tu, mai 
există vreo cale prin care să poţi comunica cu ca într-un mod 
mai personal? 

S.: (zâmbind) Prin intermediul celui mai bun prieten al meu, 
Ted. El o consolează şi o sfătuieşte în ceea ce priveşte detaliile 
de fiecare zi. După care, planez asupra lor, trimițând... mesaje 
permisive (subiectul izbucneşte în râs). 

Dr. N: Ce ai găsit atât de amuzant? 

S.: Ted este necăsătorit. A fost îndrăgostit de Betty multă 
vreme, dar ca nu şi-a dat încă seama de asta. 

Dr. N: Şi tu nu ai nimic împotrivă? 

S.: (bine dispus, dar încă nostalgic) Sigur că nu. Mă 
uşurează faptul că poate face pentru ea ceea ce nu mai sunt în 
stare... cel puţin până când Betty se va întoarce acasă, la mine. 


În cele din urmă, mai există şi acele spirite asemănătoare 
îngerilor ce vizitează Pământul în mod regulat în timpul de 


dintre vieţi, pur şi simplu pentru a-i ajuta pe acei oameni 
necunoscuţi aflaţi în necaz. E posibil ca aceştia să se 
pregătească să devină vindecători, după cum mi-a relatat un 
client: 


Ghidul meu şi cu mine am ajutat un băiat în India, 
paralizat de frică pentru că era pe punctul de a se îneca. 
Părinţii lui îl trăseseră din râu şi încercau să-l resusciteze, 
dar nu răspundea bine la acest procedeu. Mi-am aşezat 
mâinile deasupra capului său ca să-i alung frica şi am trimis 
o săgeată de energie spre inima lui, pentru a-i încălzi 
corpul: suprapunându-mi esenţa peste a lui pentru o clipă, 
pentru a-l ajuta să scuipe apa din plămâni şi să poată să 
respire din nou. Am reuşit să ajutăm în total douăzeci şi 
patru de persoane în acea excursie pe Pământ. 


Recuperarea emoţională a sufletelor şi a 
supravieţuitorilor 

Ultimele remarci din cazul 11, referitoare la Betty, 
respectiv acelea din cazul 3, privitoare la Kevin, ridică 
problema viitoarelor relaţii amoroase ale supravieţuitorilor. A 
te îndrăgosti din nou, după moartea partenerului de viaţă, 
poate cauza sentimente de vină sau chiar de trădare. În 
amândouă exemplele citate mai sus am văzut că soţii care 
muriseră nu doreau altceva pentru cei ce rămăseseră în viaţă 
decât să fie fericiţi şi să se bucure de iubire. 

Oamenii, ale căror prime căsnicii sunt lungi şi fericite, dar 
care apoi se destramă prin moartea unuia dintre parteneri, 
devin candidaţi ideali pentru o a doua căsnicie reuşită, acest 
lucru fiind un omagiu adus primei lor relaţii. A mai avea şi alte 
legături nici nu micşorează, nici nu dezonorează prima noastră 
dragoste, ci o validează, dacă între acestea a trecut suficient 
timp necesar acomodării. Ştiu că îndepărtarea sentimentelor de 
vinovăţie ce ne încearcă într-un asemenea caz e un lucru uşor 
de spus, dar mai greu de făcut. Am primit scrisori de la văduvi 
şi văduve, în care aceştia mă întrebau dacă partenerul lor 
decedat chiar îi poate vedea pe când se află cu altcineva în 
intimitate. 


În rezumatul dedicat lumii spiritelor, am arătat că sufletele 
îşi pierd cea mai mare parte a bagajului emoţional negativ 
atunci când îşi leapădă trupurile. Deşi e adevărat că putem să 
ducem cu noi în viaţa viitoare amprenta unor traume 
emoţionale dintr-o viaţă trecută, această condiţie este 
suspendată până ce ne întoarcem într-un trup nou. Aşadar, o 
mare cantitate de energie negativă este expulzată în stadiile 
incipiente ale întoarcerii noastre în lumea spiritelor, mai cu 
seamă după deprogramarea din timpul orientării. 

Atunci când un suflet se reîntoarce la o stare de energie 
pură în lumea spiritelor, nu mai simte ura, mânia, invidia, 
gelozia şi alte sentimente de acest gen. Ela venit pe Pământ 
pentru a experimenta şi a învăţa din aceste sentimente. Dar, 
oare, după desprinderea de Pământ simt sufletele vreo tristeţe 
pentru ceea ce au lăsat în urmă? În mod sigur, sufletele au 
sentimente de nostalgie după perioadele fericite din toate 
vieţile lor fizice. Acest fapt este temperat de o stare de 
omniscienţă fericită şi de o asemenea înţelegere a stării de 
bine, încât sufletele se simt chiar mai vii decât atunci când erau 
pe Pământ. 

Cu toate acestea, am identificat două feluri de emoţii nega- 
tive pe care le pot experimenta sufletele, fiecare dintre genuri 
cuprinzând o formă de tristeţe. Pe una am numit-o vina karmică 
de a fi făcut alegeri foarte proaste, mai cu scamă atunci când în 
urma acestora au fost afectaţi alţii. Voi stărui mai mult asupra 
acestor aspecte mai târziu, în secţiunea dedicată karmei. 
Cealaltă formă de tristeţe a sufletelor nu este nici melancolie, 
nici deprimare sau nefericire ca urmare a felului în care viaţa 
şi-a urmat cursul după dispariţia lor. Tristeţea sufletelor 
provine din dorinţa lor ardentă de a se reuni cu Sursa 
existenţei proprii. 

Cred că toate sufletele, indiferent de nivelul lor de 
dezvoltare, au acelaşi motiv al acestei aspirații de a căuta 
perfecțiunea. Factorul care motivează sufletele venite pe 
Pământ este propria creştere. Astfel, urma de tristeţe pe care o 
discern în suflete este absenţa din caracterul lor imortal a 
acelor elemente de care au nevoie pentru a-şi întregi energia. 
Aşadar, face parte din destinul sufletelor căutarea adevărului 
prin experienţele lor, pentru a câştiga înţelepciune. Este 
totodată important ca supraviețuitorii să ştie că această 


aspirație nu compromite capacităţile de empatie, simpatie şi 
compasiune ale unui suflet, destinate acelora care suferă din 
cauza dispariţiei acestuia. 

Atâta vreme cât caracterul nemuritor al sufletelor nu mai 
este împovărat de temperamentul individual şi de reacţiile 
chimice ale ultimului său trup, sufletul este împăcat. Sufletele 
au treburi mult mai bune de făcut decât să se interfereze cu 
oamenii de pe Pământ. În cazuri rare, anumite suflete sunt atât 
de tulburate de unele acte de injustiţie săvârşite împotriva lor 
în timpul vieţii, încât nu vor părăsi planul astral al Pământului 
până când nu obţin o anumită rezolvare a acelei probleme. Voi 
discuta mai mult despre acest fenomen în secţiunea dedicată 
stafiilor. Conflictul spiritual al acestor suflete nu include 
tristeţea cauzată de faptul că v-aţi găsit fericirea alături de 
altcineva, bineînţeles, cu excepţia cazului în care v-aţi ucis 
partenerul pentru a putea fi cu altă persoană. Marele avantaj 
pe care sufletul plecat îl are asupra celor ce i-au supravieţuit 
este că acesta ştie că se află încă în viaţă şi că va vedea pe 
oricine a devenit important pentru ei din nou. Integritatea 
sufletelor include o dorinţă intensă ca aceia pe care îi iubesc să 
aibă deplină libertate de a-şi continua şi sfârşi vieţile după 
placul inimii. Dacă doriţi ca un suflet să vină la voi, probabil că 
acesta va sosi, dacă nu, intimitatea voastră va fi respectată. În 
plus, o parte a energiei, pe care v-aţi lăsat-o în lumea spiritelor, 
este mereu acolo, la dispoziţia lor. 

Din moment ce sufletele pierd atât de multe sentimente 
negative atunci când reintră în lumea spiritelor, reiese în mod 
necesar ea şi sentimentele lor pozitive suferă nişte schimbări. 
De exemplu, sufletele simt multă iubire, dar această dragoste 
nu este condiţionată de reciprocitate din partea altora, pentru 
că este oferită în mod gratuit. Sufletele afişează o legătură 
universală unele eu celelalte, într-un mod atât de absolut, încât 
nu poate fi înţeleasă de pământeni. Acesta este unul dintre 
motivele pentru care sufletele ne par a fi atât abstracte, cât şi 
empatice în acelaşi timp. 

Am auzit de anumite tradiţii culturale care îi sfătuiesc pe 
supraviețuitori să-i lase pe cei decedați să plece şi să nu 
încerce să comunice cu ei, pentru că sufletele au lucruri mai 
importante de făcut. Într-adevăr, sufletele nu vor să deveniți 
dependenţi de comunicarea cu ele, în detrimentul luării unor 


decizii în mod independent, însă mulţi supraviețuitori au nevoie 
nu numai de mângâiere, dar chiar şi de un soi de aprobare în 
ceea ce priveşte o nouă relaţie. Sper că următorul meu caz mă 
va ajuta să risipesc ideea că cei plecaţi nu sunt interesaţi de 
viitorul vostru. Intimitatea vă este respectată de spiritul 
iubitului/iubitei vostru/voastre când sunteţi mulţumiţi. Mai 
mult, dacă într-o acţiune prospectivă, în special în aceea de a 
vă apropia de cineva, sunteţi nehotărâţi, sufletele vor încerca 
să-şi dezvăluie opiniile. Din cauza naturii lor duale, sunt 
capabile să facă mai multe acţiuni în acelaşi timp. Aceasta 
poate include şi o perioadă liniştită pentru suflet, petrecută în 
singurătate, de unde îşi concentrează energia asupra oamenilor 
pe care i-a lăsat în urmă. Sufletele procedează astfel pentru a 
ne aduce împăcarea, chiar şi atunci când nu le-am cerut 
ajutorul. 


Cazul 12 

George a venit la mine într-o stare măcinată de sentimente 
de vinovăţie referitoare la faptul că în viaţa sa apăruse o nouă 
iubire. Era văduv de doi ani, după un lung şi fericit mariaj cu 
Francis. George se întreba dacă ca priveşte de acolo de sus cu 
neplăcere relaţia sa cu Dorothy. Mi-a spus că Dorothy şi soţul 
ei decedat, Frank, erau prieteni buni cu el şi cu Francis. Totuşi, 
George simţea că atracţia crescândă pe care o nutrea pentru 
Dorothy putea fi considerată ca un act de trădare. Încep acest 
caz în punctul din cadrul şedinţei noastre în care George o vede 
pe Francis, după o viaţă trecută petrecută împreună. 


Dr. N: Acum că ai intrat în coreul rudelor tale de suflet, 
cine e cel ce te întâmpină primul? 

S.: (strigând) O, doamne, e Francis! Mi-a fost atât de dor de 
tine, draga mea. Este atât de frumoasă... Am fost împreună... 
Încă de la început. 

Dr. N: Vezi că nu ai pierdut-o cu totul în această viaţă şi că 
ea va aştepta atunci când va veni timpul să pleci şi tu? 

S.: Da... mereu am simţit asta... dar acum o ştiu. 


Notă: George se prăbuşeşte. Şi o vreme nu mai putem 
continua, în acest timp vreau ca subiectul meu să se 
obişnuiască să-şi îmbrăţişeze soţia încă o dată şi să-i vorbească 


prin intermediul minţii sale supraconştiente. El e foarte convins 
că ghidul lui împreună cu al meu au conspirat să-l aducă în 
această situaţie. Îi explic că informaţiile pe care le va obţine ar 
trebui să-l ajute să continue această viaţă alături de Dorothy. 
Legătura cu acest fapt devine evidentă atunci când începem să 
identificăm şi alţi membri ai grupului de suflete al lui George. 


Dr. N: Vreau să identifici figurile celor ce stau lângă 
Francis. 

S.: (se luminează) O, da... nu pot să cred... dar desigur... 
acum înţeleg. 

Dr. N: Ce anume? 

S.: E Dorothy şi... (devine foarte emoţionat)... Şi Frank, stau 
chiar lângă Francis, zâmbindu-mi... nu pricepi? 

Dr. N: Ce artrebui să înţeleg? 

S.: Că ei ne-au... adus împreună pe mine şi pe Dorothy. 

Dr. N: Explică-mi, de ce crezi că e aşa? 

S.: (nerăbdător cu mine) Sunt fericiţi că ne-am descoperit 
unul pe altul într-un mod... mai intim. Dorothy a fost multă 
vreme îndurerată de dispariţia lui Frank, şi durerea le-a fost 
alungată de compania celuilalt. 

Dr. N: Şi vezi că toţi patru faceţi parte din acelaşi grup de 
suflete? 

S.: Da... dar nu-mi venea să cred că e aşa. 

Dr. N: Sunt diferite Francis şi Dorothy ca suflete? 

S.: Francis este un suflet foarte puternic, plin de puterea de 
a învăţa, în vreme ce Dorothy e o natură mai artistică şi mai 
creativă... mai tandră. Dorothy are un suflet plin de pace, fiind 
în stare să se adapteze mai uşor decât noi ceilalţi la condiţiile 
existente. 

Dr. N: Acum, că ai acceptul lui Frank şi al lui Francis, ce va 
câştiga Dorothy devenind a doua ta soţie în această viaţă? 

S.: Înţelegere, dragoste, confort emoţional... pot să-i ofer 
mai multă Protecţie, pentru că sunt orientat spre un scop. lau 
în piept lucrurile pe care Dorothy le consideră bune. E foarte 
tolerantă. Avem un echilibru bun. 

Dr. N: Crezi că Dorothy este sufletul tău pereche? 

S.: (empatic) Nu, Francis. Dorothy se potrivea de obicei cu 
Frank în vieţile lor, dar cu toţii suntem foarte apropiaţi. 

Dr. N: Ai cooperat cu Dorothy şi înainte, în alte vieţi? 


S.: Da, dar în situaţii diferite. Ea lua adesea rolul surorii 
mele, unei nepoate sau a unei prietene apropiate. 

Dr. N: De ce crezi că te potriveai, de obicei, cu Francis ca 
pereche? 

S.: Francis şi cu mine am fost alături încă de la început. 
Suntem atât de apropiaţi pentru că am luptat împreună, 
ajutându-ne... a fost mereu cea care m-a putut face să râd de 
natura mea serioasă - de prostia mea. 


Atunci când am încheiat această parte a şedinţei noastre, 
am simţit că George a câştigat mai multă înţelegere. S-a arătat 
nespus de bucuros la aflarea veştii că nu a fost un accident că 
el şi Dorothy s-au apropiat. Toate cele patru suflete îşi ştiu 
dinainte traseele actuale. 

Am primit informaţii similare de la clienţi care nu erau în 
acelaşi grup cu noua lor dragoste, dar au fost conectate ca 
suflete afiliate din grupurile aflate în apropiere. Cred că cei mai 
mulţi dintre oameni ştiu dacă persoana cu care trăiesc este sau 
nu o rudă primară de suflet (suflet pereche) importantă. Acest 
lucru nu înseamnă că nu pot avea relaţii fericite cu suflete ce 
aparţin de alt grup. Voi cita în cele ce urmează declaraţia unui 
client ce a murit înaintea soţiei sale în ultima lor viaţă 
petrecută împreună: 


Atunci când am intrat în legătură cu soţia mea după 
propria moarte, pentru a o consola, am făcut-o ca un 
prieten şi un partener. Nu ne iubeam cu adevărat. Nu era 
sufletul meu pereche, după cum nici eu nu eram pentru ea. 
O respectam foarte mult. Aveam nevoie ca această relaţie 
să lucreze asupra acelor lucruri care aveau de-a face cu 
punctele forte şi cu slăbiciunile noastre. Aşa că nu i-am 
spus „te iubesc”, pentru că ar fi ştiut că nu e adevărat. Ar fi 
putut, pe de altă parte, să mă confunde cu sufletul ei 
pereche. Contractul vieţii noastre este îndeplinit şi, dacă 
doreşte, aş vrea să facă loc unei alte persoane în inima ei. 


Regăsirea acelora pe care îi iubim 
Este potrivit să închei acest capitol dedicat morţii cu un caz 
ce ilustrează cum se simt sufletele pereche atunci când se 


regăsesc în cealaltă parte. Cazul include o văduvă care-şi 
întâmpină soţul la intrare (în lumea spiritelor), după o lungă 
despărţire. 


Cazul 13 

Dr. N: Cine te întâmpină imediat după moartea ta? 

S.: ESTE EL! Eric... oh... În sfârşit... În sfârşit... iubirea 
mea! 

Dr. N: (după ce o liniştesc pe clienta mea) Acest om este 
soţul tău? 

S.: Da, ne-am regăsit chiar înainte de a trece dincolo - 
înainte de a-l vedea pe ghidul nostru. 

Dr. N: Spune-mi cum se petrece totul, inclusiv modul în 
care se transmit între tine şi Eric sentimentele de tandrete. 

S.: Începem cu ochii... de la o mică distanţă... privindu-ne 
adânc... Ştiind tot ce gândim unul despre celălalt... tot ce am 
însemnat unul pentru celălalt... Energia ne este absorbită într- 
un pol magnetic al unei bucurii indescriptibile, care ne leagă 
inseparabil. 

Dr. N: Aveţi în acest moment forma fizică pe care aţi avut-o 
în ultima voastră viaţă? 

S.: (râzând) Da, am rememorat foarte repede prima noastră 
întâlnire - cum ne-am privit unul pe altul - şi am trecut prin 
fazele în care trupul ni s-a schimbat în timpul lungului nostru 
mariaj. Nu este definitiv, pentru că nu ne-am oprit doar la un 
an al vieţii petrecute împreună. E mai mult decât atât... ne 
învolburăm fragmente de energie chiar acum. Alegem şi alte 
trupuri pe caic le-am avut în vieţile trecute. 

Dr. N: Ai fost, de obicei, femeie în aceste vieţi? 

S.: În cele mai multe, da. Mai târziu ne vom reveni pentru a 
experimenta şi celălalt sex, pentru că au existat momente 
fericite în vieţile noastre trecute, când el era femeie şi eu băr- 
bat (face o pauză). Dar acum e chiar amuzant să fim oamenii 
care eram în ultima noastră viaţă. 


Notă: Clienta mea mă roagă să nu-i mai pun întrebări 
pentru câteva minute. Ea şi Eric se îmbrăţişează, şi atunci când 
îmi vorbeşte din nou, o face pentru a-mi spune cum a curs 
energia lor împreună. 


S.: E un extaz al combinării (de energie). 

Dr. N: Această pasiune spirituală mi se pare aproape 
erotică. 

S.: Desigur, dar e vorba de mult mai mult. Nu pot descrie, 
însă extazul pe care îl simţim unul pentru celălalt vine din 
sutele de vieţi petrecute împreună, combinate cu amintirile 
stărilor de beatitudine pe care le-am trăit de asemenea, unul 
lângă celălalt în timpul de dintre vieţi. 

Dr. N: Şi cum te simţi după ce îţi amesteci energia cu cea a 
soţului tău? 

S.: (izbucnind în râs) Ca după o partidă grozavă de sex, 
numai că mai bine chiar (apoi mai serioasă). Trebuie să înţelegi 
că am murit la vârsta de optzeci şi trei de ani, ca o femeie 
bătrână şi bolnavă. Eram obosită. A fost o viaţă îndelungată şi 
mă simţeam ca o sobă rece care avea nevoie să fie încălzită. 

Dr. N: Sobă rece? 

S.: Da, am nevoie de întinerirea energiei. E vorba întotdeau- 
na de un transfer de energie pozitivă atunci când suntem 
întâmpinați de ghizii noştri sau de oricine altcineva care ne 
iubeşte. Eric a scăpărat energia mea obosită, aprinzând un foc 
în mine pentru a mă face din nou întreagă. 

Dr. N: Când această întâlnire va lua sfârşit, ce veţi face voi 
doi? 

S.: Profesorul vine să-mi ureze bun venit şi sunt condusă 
prin negură la centrul nostru. 


Atunci când un subiect îmi spune că reintrarea sa în lumea 
spiritelor are efectul de a-l reîntregi, acest lucru necesită 
câteva clarificări. Primim o infuzie de energie nouă din partea 
sufletelor pereche şi a ghizilor ce pot, de asemeni, să transfere 
în noi o parte a energiei pe care am lăsat-o în urmă. Cu toate 
acestea, după cum relatam când am discutat despre aspiraţia 
spirituală a sufletelor, nu suntem compleţi decât atunci când 
ne-am terminat lucrarea. În ciuda acestui fapt, a fi readuşi la 
ceea ce am fost înainte de a ne începe viaţa este o senzaţie 
asemănătoare cu a te simţi întreg încă o dată. Un subiect a 
definit acest lucru, astfel: „Moartea este ca o trezire dintr-un 
somn lung, în care ai avut doar o conştiinţă înceţoşată. 
Eliberarea pe care o simţi este ca aceea care vine după ce 
plângi, atât că aici nu plângi”. 


Am încercat să prezint moartea din perspectiva sufletului, 
pentru a uşura durerea celor lăsaţi în urmă. După cum a spus 
Platon, „o dată eliberat de trup, sufletul poate vedea adevărul 
mai limpede, pentru că este mai pur decât înainte şi îşi 
aminteşte de ideile pure pe care le ştia”. Supraviețuitorii 
trebuie să înveţe să-şi continue viaţa în lipsa prezenţei fizice a 
persoanei pe care o iubeau, având încredere că sufletul care a 
plecat este încă alături de ei. Acceptarea pierderii vine într-o 
bună zi. Vindecarea este o progresie de paşi mentali care 
începe prin a avea încredere că nu sunteţi singuri cu adevărat. 

Pentru a ne completa contractul vieţii făcut în avans cu cel 
dispărut, este obligatoriu să ne alăturăm din nou restului 
umanităţii în calitate de participanţi activi. Vă veţi vedea de 
curând cu aceia pe care îi iubiţi destul. Sper că anii mei de 
cercetări în domeniul vieţii pe care o trăim ca suflete va ajuta 
supraviețuitorii să recunoască faptul că moartea schimbă 
numai o realitate cu alta, în lunga continuitate a existenţei. 


3 
SPIRITE PĂMÂNTENE 


Planurile astrale 

Ori de câte ori subiecţii mei aflaţi sub hipnoză îşi descriu 
interludiul în lumea spiritelor ca pe o „înălţare dintre straturile 
de lumină translucidă”, mi se aminteşte de planurile astrale 
despre care avem ocazia să citim în textele orientale. Trebuie 
să vă mărturisesc că nu sunt atras prea mult de stratificarea 
din punct de vedere calitativ, realizată într-un mod rigid, a 
celor şapte planuri de existenţă, de la inferior înspre superior, 
care îşi are rădăcinile în filosofia spirituală orientală. Aceasta 
se datorează faptului că subiecţii mei nu văd vreo probă clară a 
acestor dimensiuni. Neajunsul omului este acela că etichetează 
conceptele ca mijloace de codificare. Mă simt la fel de vinovat 
de acest obicei în descrierea mea despre lumea spiritelor ca 
toţi ceilalţi. Poate că cel mai bine este să acceptăm acele 
precepte care ne fac domeniul spiritualului inteligibil şi să le 


respingem pe celelalte, indiferent de vechimea unor anumite 
idei sau de autoritatea celor care ni le prezintă drept 
adevărate. 

Motivele obiecţiilor mele faţă de formulele rigide ale anumi- 
tor planuri de existenţă, de la Pământ la Dumnezeire, sunt că 
acestea sunt şi inhibitoare, şi inutile. Toate cercetările mele 
realizate pe subiecţi aflaţi într-o stare mai mare de luciditate 
îmi indică faptul că după moarte părăsim un plan astral care 
înconjoară Pământul pentru a ne îndrepta direct spre poarta 
care deschide lumea spiritelor. Toţi subiecţii mei, indiferent 
dacă sufletul lor este unul tânăr sau bătrân, mai evoluat, îmi 
spun că imediat după moarte sufletul lor trece printr-o 
atmosferă densă de lumină, din jurul planului astral al 
Pământului. Acea lumină prezintă pete de un cenușiu închis, 
dar nu se poate vorbi despre zone negre, impenetrabile. Mulţi 
descriu prezenţa unui „efect de tunel”. Acela este momentul în 
care toate sufletele venite de pe Pământ se contopesc rapid cu 
lumina puternică a lumii spiritelor, E vorba de un singur spaţiu 
eteric, unitar şi fără bariere în jurul său. 

Specific lumii spiritelor este că toate aşa-numitele spaţii sau 
locuri disponibile spiritelor care urmează a se reîncarna sunt 
congruente. De exemplu, însemnările Akashice după tradiţia 
gândirii orientale nu apar subiecţilor mei ca fiind situate pe un 
al 4-lea plan cauzal separat de alte zone funcţionale. Subiecţii 
mei numesc aceste scrieri Cărţile Vieţii, texte care sunt 
păstrate în biblioteci simbolice, considerate adiacente altor 
planuri spirituale. 

Recunosc că în acest caz este vorba de mai mult decât de 
experienţa spirituală a sufletului reîncarnat şi, în consecinţă, 
aceasta nu are legătură cu aria mea de cercetare. Este posibil 
ca întreaga idee a planurilor cosmice să fie, în fond, un mod de 
abordare ce are ca scop conştientizarea planurilor conştiinţei 
eterice, ca fiind opuse oricăror mişcări îngrădite de bariere. 
Din punct de vedere istoric, delimitările exacte ale planurilor 
care includ „lumea inferioară” - menită anumitor suflete lipsite 
de valoare - au prevalat mult mai mult în gândirea umană. Voi 
aborda mai detaliat acest subiect în capitolul 6. 

Când clienţii mei vorbesc despre călătoria 
interdimensională, presupun că cineva ar putea interpreta 
aceasta ca fiind o mişcare a sufletelor prin diverse planuri. 


Termenul „plan” nu este folosit la fel de mult precum noţiunile 
de nivel, margine, graniţă şi diviziuni, cu excepţia situaţiei când 
un client se referă la lumea pământească. Aflaţi sub hipnoză, 
oamenii relatează că în cadrul planului astral din jurul 
Pământului există realităţi alternative sau coexistente, care 
sunt parte a lumii noastre fizice. Aparent, în cadrul acestor 
realităţi, unii oameni pot vedea aceste fiinţe non materiale în 
realitatea noastră fizică. Mi s-a relatat despre existenţa unei 
multitudini de sfere interdimensionale, care sunt folosite de 
suflete pentru educaţie şi recreere, din lumea spiritelor. 

Granițele spirituale pot fi la fel de subţiri ca diviziunile 
epiteliale transparente care separă grupurile matcă sau la fel 
de largi ca spaţiile dintre universuri. Mi s-a spus că toate 
zonele spaţiale au proprietăţi vibraţionale care permit 
sufletului trecerea doar atunci când undele lor energetice sunt 
comutate la frecvenţa corectă. Sufletele mai dezvoltate explică 
fenomenul prin faptul că timpul absolut, aşa cum îl cunoaştem, 
nu pare sa existe în acele zone, Are, oare, lumea fizică a 
Pământului caracteristici similare, nevăzute de cei mai mulţi 
dintre noi? Am avut un client deosebit de înţelept care mi-a 
scris după şedinţă următoarele: 


Cu ajutorul şedinţelor, mai făcut să înţeleg că realitatea 
noastră este asemenea unui proiector de filme, ce ne arată 
pe un ecran imagini tridimensionale ale cerului, munților şi 
ale mării. Dacă un al doilea proiector, cu propriile frecvenţe 
de imprimare ale luminii alternante, precum şi cu 
secvențele sale în spaţiu-timp, ar fi sincronizat cu primul, 
atunci ambele realităţi ar putea exista simultan, cu 
entităţile materiale şi non-materiale în aceeaşi zonă. 


Dacă este adevărat ceea ce mi-au spus despre acest sistem 
oamenii aflaţi în stare de transă, fiinţele eterice ar fi capabile 
să existe în realităţi diferite în cadrul aceluiaşi plan astral din 
jurul Pământului - şi chiar pe Pământ. Forţele energetice 
vibraţionale din jurul Terrei se află într-un flux constant. Cred 
că dacă aceste câmpuri magnetice şi-ar schimba densitatea, ar 
putea produce variaţii ciclice la nivel de secole ale timpului 
uman. În consecinţă, putem să fim mai mult sau mai puţin 
receptivi în a vedea spirite pe Pământ în oricare secol ne-am 


afla. Poate că anticii chiar puteau să zărească mai multe decât 
noi, în lumea noastră modernă. 


Spiritele naturii 

Într-un show de televiziune difuzat la nivel naţional, o 
femeie a declarat că a zărit spiriduşi în via ei. Ea a spus că la 
început i-a auzit numai şi şi-a făcut câteva griji cu privire la 
starea ei de sănătate mentală. Cu timpul, a reuşit să vorbească 
cu ei şi chiar să vadă câţiva. I-a descris ca având o înălţime de 
circa două picioare (şaizeci de centimetri), urechi minuscule şi 
purtând pantaloni bufanţi. Bineînţeles că mulţi oameni din 
împrejurimi au crezut-o nebună când s-a transmis ştirea. Însă 
sfaturile pe care le-a primit de la aceste fiinţe cu privire la 
modul în care trebuie să trateze solul pentru ca producţia ei de 
struguri să crească în calitate şi în cantitate, depăşind-o pe cea 
realizată de vecinii săi fermieri, i-a determinat curând pe 
aceştia din urmă să o privească cu mai multă seriozitate. 

Când povestea s-a aflat, această femeie a fost invitată să 
susţină un test al undelor activităţii sale cerebrale, în urma 
căruia s-a descoperit că unele porţiuni ale creierului său erau 
capabile de o emisie de energie mult mai mare decât este 
normal. 

Am avut o clientă care susţinea la rândul său că are 
capacităţi similare. Ea era un spirit bătrân şi, aflată în stare de 
transă adâncă, a afirmat: „Cu mult timp înaintea apariţiei 
civilizaţiei noastre au existat zâne, care nu au dispărut 
niciodată. Mulţi dintre noi nu le vedem astăzi, ca în timpurile 
străvechi, întrucât fiind atât de bătrâne, densitatea lor a 
pierdut mult din intensitate, în timp ce corpurile noastre 
pământene au încă o energie grea.” I-am cerut mai multe 
detalii şi a adăugat: „In timp ce o stâncă are densitatea 1-D, un 
copac ar putea avea 2-D, iar corpurile noastre se găsesc la 
nivelul 3-D. Aşadar, fiinţele naturii sunt invizibile cu o trans- 
parenţă cuprinsă între 4-D şi 6-D.” 

Când mă gândesc la femeia care a văzut spiriduşi în 
podgoria sa am o imagine în minte. Dacă am putea privi spre 
Pământ printr-un spectru de raze X, acesta ar putea să semene 
cu o serie de coli topografice suprapuse. Aceste straturi de 
energie vibraţională variază în densitate şi îmi indică existenţa 


unor realităţi alternante. Anumiți oameni înzestrați ar putea să 
vadă printre aceste straturi, dar majoritatea dintre noi nu o pot 
face. 

De asemenea, cred că o mare parte din folclor îşi are 
originea în amintirile dobândite de suflete în urma 
experienţelor lor din alte lumi fizice sau mentale. Ceea ce ei 
afirmă în stare de hipnoză despre aceste experienţe 
corespunde, în anumite privinţe, cu miturile şi legendele 
pământene. Aceste asociaţii de suflete includ spiritele copacilor 
şi ale plantelor, cât şi legături cu elementele din aer, apă şi foc. 
Folclorul şi memoria sufletelor vor fi abordate mai pe larg în 
capitolele care urmează. 


Stafiile 

Mulţi cercetători din domeniul paranormalului au scris 
despre stafii. Nu mă consider un expert în materie, deşi am 
avut câteva expuneri despre sufletele stafii. În cursul 
prelegerilor susţinute sunt întrebat adesea cum pot să permită 
ghizii spirituali binevoitori acestor fiinţe să rătăcească încoace 
şi încolo pierdute, nefericite şi singure. Contribuţia mea în 
studiul stafiilor ar fi să revizuiesc ceea ce consider a fi o 
concepţie greşită despre acest fenomen şi să-l explic mai 
degrabă din perspectiva stafiilor decât din cea a celor care le 
văd pe Pământ. 

Când am început să-mi dedic practica hipnoterapeutică 
exclusiv studiului vieţii de dintre vieţi, a trecut mult timp până 
ce am avut un client care a fost stafie pentru o perioadă 
apreciabilă de timp, după o viaţă anterioară. Nu îi privesc pe 
cei care sunt stafii pentru perioade scurte de timp în sens 
tradiţional. De exemplu, am avut o clientă care a murit de 
tânără în focul care a mistuit o şcoală, în timp ce salva copiii. 
Această profesoară a mai rămas câteva luni în preajma oraşului 
pentru a se asigura că totul e în regulă cu copiii şi cu 
persoanele care-i plângeau moartea prematură. Când am 
întrebat-o ce anume a determinat-o să plece, în final mi-a 
răspuns: „La un moment dat m-am plictisit”. Am ajuns la 
concluzia că numai o mică parte dintre suflete au fost vreodată 
stafii, după acea perioadă (normală) de timp de care are nevoie 


un suflet discarnat înainte de a părăsi Pământul. Nu cred că 
suntem bântuiţi de chiar atât de multe stafii pe lumea aceasta. 

Cazurile următoare vor demonstra faptul că ghizii noştri nu 
ne constrâng sau obligă să trecem în lumea spiritelor dacă 
afaceri neîncheiate ne determină să nu dorim să părăsim planul 
astral al Pământului. Consider că se poate întâmpla aceasta 
mai ales dacă sufletul are un ghid permisiv. Anumiți ghizi au o 
atitudine foarte liberală. Apoi, în general, ghizii noştri nu îşi fac 
apariţia lângă noi în momentul imediat al morţii. 

Pentru majoritatea sufletelor, senzaţia de extragere simțită 
imediat după moarte este uşoară şi creşte deliberat o dată cu 
ieşirea din planul astral al Pământului. Nu se poate spune că 
spiritele mai evoluate sunt imediat informate despre moartea 
noastră. Până una alta, dorinţele defuncţilor sunt respectate. 
Reţineţi că timpul nu are nici o importanţă în lumea spiritelor. 
Sufletele neîncarnate nu au noţiunea timpului, aşadar zilele, 
lunile sau anii nu prezintă aceeaşi relevanţă ca pentru sufletele 
încarnate. O stafie care a bântuit un castel englezesc timp de 
patru sute de ani şi care, în final, se întoarce în lumea 
spiritelor, poate percepe această perioadă, din punct de vedere 
al timpului spiritual, ca fiind nu de patru sute de ani, ci de 
patruzeci de zile sau chiar patruzeci de ore. 

Anumiți oameni au concepţia eronată că fantomele nu ştiu 
nici că au murit şi nici cum să iasă din această situaţie. Da, 
într-un fel vedeniile sunt prinse ca într-o capcană, dar aceasta 
este o stare de obstrucţie spirituală şi nu una materială. 
Spiritele nu sunt pierdute într-un plan astral mărginit şi 
conştientizează că au făcut o tranziţie lăsând în urmă viaţa de 
pe Pământ. Confuzia căreia îi cad pradă stafiile rezidă din 
faptul că sunt ataşate în mod obsesiv de anumite locuri, 
persoane şi evenimente de care nu se pot despărţi. Aceste 
acţiuni de autodesprindere sunt voluntare, însă ghizii speciali, 
numiţi înţelepţii Mântuitori, urmăresc în mod constant semnele 
prin care spiritele cunoscute ca fiind neliniştite dovedesc că 
sunt pregătite să plece. Avem dreptul să ne alegem chiar şi 
experienţa propriei morţi. Ghizii spirituali îi respectă şi pe cei 
care se decid mai greu. 

Din ceea ce am putut observa până acum, fantomele sunt 
spirite mai puţin evoluate care au dificultăţi în a se elibera de 
influenţele pământeşti. Acest fapt se verifică în special dacă 


aşteptarea lor în incertitudine se întinde pe perioade 
îndelungate de timp, măsurate în ani pământeni. Motivele 
aşteptării sunt numeroase. Probabil că viaţa lor s-a sfârşit într- 
un mod brusc, ceea ce le-a cauzat o deviere de la destinul 
iniţial. Aceste suflete ar putea simţi că liberul lor arbitru a fost 
afectat într-un fel. De cele mai multe ori moartea celor ce devin 
stafii are legătură cu o traumă teribilă. Probabil că vor să 
încerce să protejeze de pericol o persoană la care ţin. 

În 1994, o tânără care conducea noaptea pe drumul aflat nu 
departe de casa mea din munţii Sierra Nevada s-a rostogolit de 
pe dig într-o prăpastie şi a murit. Nimeni nu văzuse accidentul 
şi nici nu observase rămăşiţele aflate la o distanţă de cincizeci 
de picioare (cincisprezece metri) în josul dealului, unde copilul 
ei de trei ani se zbătea să supravieţuiască de cinci zile. 
Accidentul a intrat în atenţia generală în momentul în care un 
motociclist, aflat în trecere, a văzut stafia unei tinere goale, 
întinse pe autostradă exact deasupra locului în care se 
produsese tragedia. Acesta a fost un mod dramatic prin care o 
vedenie s-a făcut remarcată şi a funcţionat, deoarece copilul ei 
a fost găsit la timp pentru a fi salvat. 

Cred că motivul principal ascuns în spatele acestor suflete 
tulburate este o schimbare bruscă, care le abate de la direcţia 
karmică propusă, modificare pe care o percep a fi nu numai 
neaşteptată, ci şi nedreaptă. Cele mai obişnuite cazuri de 
apariţie a stafiilor implică suflete care au fost omorâte sau faţă 
de care s-a făcut o nedreptate în timpul vieţii. Cazul următor 
începe ca o poveste obişnuită despre fantome, dar arată apoi 
cum pot fi rezolvate în mod constructiv pentru stafie aceste 
probleme. 


Sufletul abandonat 

Belinda a venit să mă vadă datorită unui sentiment 
copleşitor de tristeţe pe care nu era capabilă să şi-l explice şi 
care izvora din experienţa vieţii ei curente. În timpul interviului 
pe care i l-am luat am aflat ca avea patruzeci şi şapte de ani şi 
că nu fusese măritată niciodată. Se mutase de pe Coasta de Est 
în California în urma despărțirii furtunoase de un bărbat pe 
nume Stuart, în urmă cu vreo douăzeci de ani. Belinda ţinea la 
Stuart, dar rupsese logodna cu el în urma deciziei de a-şi 
schimba viaţa şi de a se muta în vest pentru a începe o nouă 


carieră. I-a cerut lui Stuart să o urmeze, dar acesta nu a vrut să 
îşi lase serviciul şi familia. Stuart a încercat să o convingă pe 
Belinda să se mărite cu el şi să rămână în zona în care au 
crescut amândoi de mici, dar ea a refuzat. Belinda mi-a spus că 
Stuart era devastat de faptul că ea avea să-l părăsească, dar tot 
nu vroia să o urmeze. În cele din urmă, Stuart s-a însurat cu 
altcineva. 

Belinda mi-a mai zis că, după câţiva ani, a trăit o pasionantă 
poveste de dragoste în urma întâlnirii cu Burt, dar că, în cele 
din urmă, el a părăsit-o pentru o altă femeie. Mă întrebam dacă 
aceasta era cauza neexplicată a suferinţei Belindei, dar m-a 
asigurat că nu. Fusese rănită, dar făcuse o alegere corectă 
nemăritându-se cu Burt. Belinda a realizat acum că pe lângă 
faptul că Burt s-a dovedit neloial, erau şi nepotriviţi din punct 
de vedere temperamental. Ea a adăugat că, din anumite 
motive, cu mult timp înainte de a începe o relaţie cu un bărbat, 
a avut nişte senzaţii stranii de abandon şi de pierdere. 


Cazul 14 

Stă în obiceiul meu să-mi conduc subiecţii în cea mai 
recentă dintre vieţile lor trecute, înainte de a intra în lumea 
spiritelor. Tehnica hipnozei ne permite o trecere mai firească, 
la nivel mental, după scena morţii. Am rugat-o pe Belinda să 
aleagă un moment critic, pentru a începe discuţia noastră 
despre viaţa ei trecută. A ales unul dintre cele mai intense 
episoade de suferinţă. A povestit că era o tânără pe nume 
Elizabeth care trăia într-o fermă mare de lângă Bath, în Anglia 
anului 1897. Elizabeth era în genunchi, ţinându-se de haina 
soţului ci, Stanley, care o trăgea spre uşa de la intrare a 
conacului lor. După cinci ani de căsnicie, Stanley o părăsea. 


Dr. N: Ce îţi spune Stanley acum? 

S.: (începând să suspine) Zice: „îmi pare rău, dar trebuie să 
părăsesc domeniul şi să văd lumea”. 

Dr. N: Ce îi răspunzi? 

S.: ÎI implor să nu plece, pentru că îl iubesc foarte mult şi 
voi încerca din răsputeri să îl fac fericit aici. Ţinându-l de haină 
şi fiind târâtă pe hol către treptele de la intrare, mâinile încep 
să mă doară. 

Dr. N: Ce spune soţul tău? 


S.: (plângând în continuare) Stanley îmi spune: „Nu din 
cauza ta plec. Mi-e greață de locul asta. O să mă întorc.” 

Dr. N: Chiar crezi că vrea să facă asta? 

S.: O... Ştiu că o parte din el mă iubeşte într-un anume fel, 
dar nevoia de a evada din acea viaţă şi din tot ce învățase încă 
de mic copil era prea puternică (după această afirmaţie, corpul 
subiectului începe să tremure în mod necontrolat). 

Dr. N: (după ce o mângâi puţin) Relatează-mi ce se 
întâmplă acum, Elizabeth. 

S.: Aproape că s-a terminat. Nu pot să îl mai ţin... braţele 
nu-mi sunt atât de puternice - mă dor (subiectul îşi freacă 
braţele). Cad pe trepte, în faţa servitorilor - nu îmi pasă. 
Stanley se urcă pe cal şi dispare în timp ce mă uit neajutorată 
după el. 

Dr. N: Îl mai vezi vreodată? 

S.: Nu. Ştiu doar că a plecat în Africa. 

Dr. N: Cum te întreţii, Elizabeth? 

S.: Mi-a lăsat proprietatea, dar nu mă descurc prea bine. 
Las să plece majoritatea personalului şi a muncitorilor. Cu 
timpul, rămân fără resurse şi sunt la limita subzistenţei, dar tot 
nu pot renunţa la fermă. Trebuie să aştept să se decidă în cele 
din urmă să se întoarcă la mine. 

Dr. N: Acum vreau să te deplasezi către ultima zi a vieţii 
tale, Elizabeth. Doresc să ştiu anul şi împrejurările în care s-a 
întâmplat. 

S.: Se întâmpla în 1919 (subiectul are cincizeci şi doi de 
ani) şi muream de gripă. Nu opusesem multă rezistenţă în 
ultimele săptămâni, datorită faptului că vegetam. Singurătatea 
şi regretele... lupta pentru a ţine ferma pe picioare... inima mea 
e distrusă. 


Acum o conduc pe Elizabeth spre scena morţii sale şi încerc 
să o aduc la punctul în care întâlneşte lumina. Nu are nici un 
sens, pentru că rămâne extrem de fermă. Nu după mult timp 
descopăr că acest suflet destul de tânăr e pe cale să devină o 
stafie. 


Dr. N: De ce ţi-e greu să părăseşti planul astral al 
Pământului? 
S.: Nu voi pleca - nu pot deocamdată. 


Dr. N: De ce nu? 

S.: Trebuie să îl mai aştept pe Stanley la fermă. 

Dr. N: Dar ai aşteptat deja douăzeci şi doi de ani şi tot nu s- 
a întors. 

S.: Da, ştiu, însă tot nu pot pleca. 

Dr. N: Ce faci acum? 

S.: Cutreier, ca spirit. 


Discut cu Elizabeth despre comportamentul şi prezenţa ei 
fantomatică în jurul fermei. Nu detectează vibraţiile energetice 
ale lui Stanley pentru a-l localiza pe acesta, oriunde s-ar afla în 
lume, aşa cum ar face orice suflet experimentat. Continuând 
întrebările, aflu că Elizabeth crede că dacă poate speria orice 
potenţial cumpărător al fermei, aceasta ar putea rămâne în 
proprietatea familiei. Într-adevăr, ferma rămâne neocupată, toţi 
locuitorii din zonă ştiind că este bântuită. Elizabeth îmi spune 
că zboară în jurul conacului plângând că a fost părăsită. 


Dr. N: De câţi ani pământeni îl aştepţi pe Stanley? 

S.: Of, de patru ani. 

Dr. N: i se pare mult? Ce faci? 

S.: Nu înseamnă nimic - câteva săptămâni. Nu mă pot 
abţine să nu plâng şi să nu suspin cu tristeţe. Ştiu că lumea se 
teme, mai ales când mă ating de obiecte. 

Dr. N: De ce vrei să sperii oameni care nu ti-au făcut nici un 
rău? 

S.: Pentru a-mi exprima nemulţumirea faţă de ce mi s-a 
întâmplat. 

Dr. N: Te rog, explică-mi cum se sfârşeşte această poveste. 

S.: Sunt... chemată. 

Dr. N: Aha, ai cerut să fii eliberată de această situaţie 
tristă. i 

S.: (face o pauză lungă) Nu chiar... Intr-un fel... dar el ştie 
că sunt aproape pregătită. Vine şi îmi spune: „Nu crezi că e de 
ajuns?” 

Dr. N: Cine îţi spune asta şi ce se întâmplă? 

S.: Mă cheamă Salvatorul Sufletelor Pierdute, iar eu mă 
îndepărtez de Pământ împreună cu el, stând de vorbă în timp 
ce aşteptăm. 

Dr. N: O secundă - este ghidul tău spiritual? 


S.: (zâmbeşte pentru prima dată) Nu, aşteptăm ghidul meu 
spiritual. Acest spirit se numeşte Doni. El salvează alte spirite 
ca mine. E treaba lui. 

Dr. N: Cum arată Doni şi ce îţi zice? 

S.: (râde) Este mic, asemeni unui pitic, cu faţa ridată şi cu o 
pălărie turtită toată - mustăţile îi tremură când îmi vorbeşte. 
Îmi spune că mai pot rămâne dacă vreau, dar nu ar fi mai 
amuzant să mă întorc acasă şi să îl văd pe Stanley acolo? Este 
foarte distractiv şi mă face să râd, dar mi se pare atât de 
tandru şi de înţelept. Mă ia de mână şi ne mutăm într-un loc 
frumos pentru a vorbi mai mult. 

Dr. N: Povesteşte-mi despre acest loc şi despre ce ţi se 
întâmplă în continuare. 

S.: Este un loc pentru spirite îndurerate, ca mine, şi arată 
ca o pajişte plină de flori. Doni mă sfătuieşte să fiu veselă şi îmi 
încarcă energia cu dragoste şi bucurie, purificându-mi mintea. 
Mă lasă să mă joc printre flori ca un copil şi îmi spune să prind 
fluturi câtă vreme stă la soare. 

Dr. N: Sună minunat. Cât timp durează toate astea? 

S.: (abătuta puţin de întrebarea mea) Atât cât vreau! 

Dr. N: Şi Doni, în acest timp îţi vorbeşte despre Stanley şi 
comportamentul tău de stafie? 

S.: (reacţionează cu aversiune) Absolut deloc! Salvatorul 
(Sufletelor Pierdute) nu este Tishin (ghidul subiectului). Acele 
întrebări apar mai târziu. Acesta este timpul meu de repaos. 
Faţa îmbătrânită a lui Doni este atât de plină de bunătate şi 
dragoste şi nu se exteriorizează niciodată. Mă încurajează doar 
să mă joc. Sarcina lui este să îmi însănătoşească sufletul, 
ajutându-mă să îmi eliberez mintea. 


După ce energia subiectului Elizabeth este refăcută, Doni o 
însoţeşte până la Tishin şi îşi ia rămas bun. Apoi evaluările 
preliminare încep ca pentru orice persoană care se întoarce în 
lumea spiritelor. Am putut stabili comunicarea cu Elizabeth - 
Belinda şi a fost instructiv. La început a afirmat că viaţa ei de 
soţie abandonată s-a irosit. Desigur, Elizabeth şi-a petrecut 
mult timp din viaţă în suferinţă fără să facă mici modificări sau 
să accepte schimbări. Sub îndrumarea lui Tishin a văzut că 
această lecţie nu a fost în van. Azi, Belinda este o femeie 
independentă, care a trecut prin multe furtuni emoţionale. 


Nu ştiu dacă cititorul a înţeles până acum că Stanley este 
azi Stuart. Când povestesc oamenilor această parte a poveştii, 
unii îmi spun: „O, Doamne, a putut să-i răspundă nenorocitului 
exact cu aceeaşi monedă, pentru a se răzbuna pentru ceea ce i- 
a făcut”. Acest mod de a gândi arată cât de greşit interpretăm 
lecţiile karmice. Sufletele lui Stanley şi ale soţiei sale, 
Elizabeth, au acceptat să-şi asume rolurile din zilele noastre şi 
să fie Belinda şi Stuart. Acesta trebuia să simtă şi el durerea 
emoţională pe care i-a cauzat-o femeii. Cât despre Stanley, 
acesta acceptase să se supună angajamentelor presupuse de o 
căsnicie, într-o cultură şi o perioadă în care femeia era 
dependentă de bărbat. Deoarece decizia lui de a o părăsi a fost 
foarte rapidă şi necompromiţătoare, s-a dovedit în mod 
deosebit brutală. Aceasta nu o scuză, însă, pe Elizabeth, care 
nu a luat nici o măsură pentru a face anumite schimbări în 
viaţa ei. Suferinţa ei şi neacceptarea situaţiei au fost atât de 
extreme, încât a devenit stafie. 

Prin acceptarea rolului lui Stanley în viaţa ei de zi cu zi, 
sufletul Belindei trebuia să înveţe ce l-a determinat pe Stanley 
să se simtă prizonierul unui loc nedorit. Belinda nu era soţia lui 
Stuart când a plecat de pe Coasta de Est, aşadar angajamentul 
ei nu era echivalent cu cel asumat de Stanley faţă de ea în viaţa 
lor anterioară. Iată că, în această viaţă, erau iubiţi din nou şi 
Stuart s-a simţit abandonat, datorită faptului că Belinda dorea 
să îşi părăsească oraşul, prietenii şi familia şi să plece în 
căutarea aventurii şi a oportunităţilor în altă parte. Pentru că a 
avut curajul să facă acest lucru de una singură, Belinda a 
înţeles că Stanley nu a părăsit-o din dorinţa maliţioasă de a-i 
cauza o suferinţă emoţională. Stanley dorea doar libertate, la 
fel şi Belinda. 

Belinda a purtat cu ca în această viaţă amintirile din viaţa ei 
anterioară. Din punct de vedere karmic, Belinda are o doză de 
tristeţe reziduală, ca şi Elisabeth, pe care n-a putut s-o 
înţeleagă până la şedinţa noastră. Belinda îmi spune că încă se 
mai gândeşte la Stuart şi el, probabil, n-o va putea uita de 
vreme ce ca a fost prima lui dragoste. Ei sunt rude primare de 
suflet, fac parte din acelaşi grup şi cred că ar fi foarte posibil 
să-şi asume un nou rol, împreună, într-o viaţă viitoare, punând 
în balanţă ceea ce au învăţat în ultimele două vieţi. 


Pentru aceia dintre voi care sunteţi curioşi să aflaţi de ce 
Belinda a trebuit să treacă prin acea scurtă poveste de 
dragoste cu Burt, acesta a fost un test. Burt este un alt membru 
al aceluiaşi grup de suflete şi s-a oferit să dea semnale pentru a 
elibera amintirile sufletului Belindei, din vremea în care era 
Elizabeth, pentru a vedea dacă a învăţat să ţină piept durerii 
emoţionale cauzate de un eşec în dragoste. Acţiunile lui Burt au 
servit şi ca un semnal de trezire, pentru ca Belinda să realizeze 
în viaţa actuală cum s-a simţit Stuart atunci când l-a părăsit. 
Lama karmică a tăiat ambele destine. 


Dualitatea spirituală 

În urmă cu câţiva ani un articol dintr-o revistă relata 
călătoria unei americance care conducea prin ţinuturile 
englezeşti şi care, în mod inexplicabil, a simţit imboldul de a se 
abate de la destinaţia propusă iniţial, intrând pe un drum 
îngust. Nu după mult timp a ajuns la un conac părăsit (nu cel al 
lui Stanley). Ingrijitorul i-a spus femeii că o fantomă care 
semăna foarte mult cu ea bântuia casa. Plimbându-se prin 
preajmă, s-a simţit într-un mod straniu legată de ceva. Probabil 
că se afla acolo pentru a se elibera. Cele două părţi ale 
sufletului ei ar fi putut fi atrase una către cealaltă, în cazul în 
care ar exista o finalitate irezistibilă, în acelaşi mod misterios în 
care doi oameni trăind vieţi paralele împart acelaşi suflet. 

In primul capitol, am abordat dualitatea sufletelor şi cum 
sunt capabile să îşi împartă energia pentru a trăi mai multe 
vieţi în acelaşi timp. O parte din energia celor mai multe suflete 
nu părăseşte lumea spiritelor pe durata încarnării lor. Voi 
dezvolta subiectul referitor la împărţirea sufletului în capitolul 
următor deşi împărțirea energiei sufletului este în mod 
particular relevantă pentru studiul fantomelor. In cazul 
prezentat anterior, deşi Elizabeth a stat pentru un timp în 
spaţiul incert ca stafie, o altă parte a energiei ei a rămas în 
lumea spiritelor ca să aprofundeze anumite lecţii şi să 
interacţioneze cu alte suflete. Acea altă parte se poate încarna 
din nou şi poate trece în altă viaţă, ceea ce cred că s-a 
întâmplat şi cu femeia care a găsit casa bântuită. 

Nu sunt de acord cu anumiţi experţi în fenomenele legate 
de existenţa fantomelor, care afirmă că acestea reprezintă o 
carcasă pământeană lipsită de esenţa conştiinţei unui suflet. 


Există cicluri de existenţă atunci când un suflet alege să ia într- 
un corp uman mai puţină energie decât ar trebui. Totuşi, chiar 
dacă ajung stafii, aceste suflete sunt cu mult mai mult decât o 
carcasă goală de energie. S-ar putea crede că echilibrul 
energiei unei fantome care rămâne în lumea spiritelor trebuie 
să ajute mai mult acel alter ego care încă mai rătăceşte în jurul 
Pământului. Din câte am auzit, majoritatea sufletelor 
neevoluate care păşesc peste celălalt prag nu sunt capabile să 
realizeze singure transferul şi integrarea energiei. Următorul 
pasaj este un raport pe care l-am primit de la sufletul pereche 
al unei vedenii. Această fantomă este sufletul primului soţ al 
clientei mele şi aparţine nivelului I (de dezvoltare spirituală). 


Cazul 15 

Dr. N: Mi-ai spus că primul tău soţ, Bob, a devenit o 
fantomă după ultima lui viaţă. Explică-mi, te rog, 
circumstanţele. 

S.: Bob a devenit o stafie, datorită faptului că a fost ucis de 
tânăr în acea viaţă, în perioada în care eram căsătoriţi. Era atât 
de copleşit de disperare şi ţinea atât de mult la mine, încât îi 
venea greu să se despartă... 

Dr. N: Înţeleg. Ai putea să îmi zici, aproximativ, cât din 
energia lui totală a luat cu el în acea viaţă? 

S.: (dă din cap afirmativ) Bob a avut doar un sfert din 
energie, ceea ce nu era de ajuns pentru acea criză mentală... a 
judecat greşit... (se opreşte) 

Dr.N: În acest caz, crezi că, dacă Bob ar fi luat mai multă 
energie, ar fi putut să nu ajungă o stafie? 

S.: Nu pot să-ţi răspund. Cred însă că l-ar fi făcut mult mai 
puternic... mai rezistent la durere... 

Dr. N: Atunci, de ce a luat atât de puţină energie pe 
Pământ? 

S.: Hmmm... Pentru că dorea să fie mai implicat în lucrarea 
lui din lumea spiritelor. 

Dr. N: Sunt nelămurit de ce ghidul lui Bob nu l-a convins să 
ia mai multă energie pe Pământ. 

S.: (dă din cap, negând) Nu, nu! Nu suntem constrânşi în 
felul acesta. Avem libertatea de a alege. Şi Bob nu trebuia să 
devină o fantomă. A fost sfătuit să ia mai multă energie, dar 


este încăpățânat şi se gândea la o altă viaţă trăită în acelaşi 
timp (o viaţă paralelă). 

Dr. N: Lasă-mă să înţeleg. Bob şi-a subestimat capacitatea 
de a funcţiona normal în situaţii de criză, cu un trup având doar 
25 % din capacitatea lui energetică? 

S.: (tristă) Mi-e teamă că da. 

Dr. N: Chiar dacă prin moarte acel corp se pierdea? 

S.: Nu a contat. Efectele îl afectau încă şi nu avea puterea 
să depăşească situaţia. 

Dr. N: Pentru cât timp a fost Bob stafie înainte de a-şi 
recăpăta restul de energie în lumea spiritelor? 

S.: Nu pentru multă vreme, circa treizeci de ani. se pare că 
nu se putea abţine... lipsa de experienţă... parte din lecţia sa... 
apoi profesorul nostru a fost chemat de către... Ştii... acele 
fiinţe care patrulează pe Pământ veghind asupra celor rătăciţi... 
pentru a recupera energia care îi lipsea ca să vină acasă. 

Dr. N: Ei au fost numiţi de anumiţi oameni Salvatorii 
Sufletelor Pierdute. 

S.: Li se potriveşte. Numai că sufletul lui Bob nu era tocmai 
pierdut, ci doar chinuit. 


Suflete singuratice 

Următorul meu caz se referă la un pacient mai evoluat, care 
mi-a oferit detalii despre nişte entităţi care nu sunt fantome, 
dar nici nu se întorc acasă după moarte. Pe măsură ce şedinţa 
avansează, vom observa că sunt doi factori motivanţi care 
împing aceste tipuri de suflete spre însingurare. 


Cazul 16 

Dr. N: Există oameni care mor şi nu sunt pregătiţi să se 
întoarcă în lumea spiritelor? 

S.: Da. Câteva suflete care-şi părăsesc corpul fizic nu sunt 
încă gata să părăsească Pământul. 

Dr. N: Presupun că toate sunt stafii... 

S.: Nu, deşi pot fi dacă îşi doresc - majoritatea nu sunt. Pur 
şi simplu nu vor să intre în contact cu nimeni. 

Dr. N: Iar energia lor spirituală nu se întoarce acasă 
imediat după moarte? 


S.: Aşa este, cu excepţia faptului că există o parte din 
energia lor care nu a părăsit niciodată lumea spiritelor. 

Dr. N: Exact, asta am auzit şi eu, dar aş vrea să te întreb 
dacă aceste suflete izolate rămân aşa, pentru un timp mai 
scurt, sau aleg să stea între aceste planuri, incerte, pentru 
mulţi ani pământeni. 

S.: Depinde. Unele suflete vor să se întoarcă într-un nou 
corp cât mai curând posibil. Acestea nu vor deloc să renunţe la 
forma fizică. Sunt diferite de majoritatea dintre noi care vrem 
să ne odihnim şi să mergem acasă să învăţăm. Multe dintre ele 
sunt războinicii care formează linia întâi pe Pământ. Ei vor să 
păstreze o continuitate în ceea ce priveşte viaţa lor fizică. 

Dr. N: Din câte am înţeles, ghizii noştri nu ne permit să 
rămânem în aşteptare, undeva în apropierea Pământului, şi să 
ne întoarcem imediat într-o nouă viaţă. Oare aceste suflete nu 
ştiu că trebuie să treacă prin procesul normal de revenire la 
grupurile din care provin, să fie consiliate, să-şi aprofundeze 
lecţiile şi să ia parte la alegerea unui nou trup? 

S.: (râde) Ai dreptate, însă ghizii nu le forţează pe acelea 
care se află într-un disconfort maxim să se întoarcă acasă până 
când nu văd chiar ele utilitatea acestui lucru. 

Dr. N: Da, dar nu li se va dărui un corp nou decât după un 
anumit timp de acomodare. 

S.: (ridicând din umeri) Da. E adevărat. 

Dr. N: Este, de asemenea, adevărat că alte suflete rătăcite 
nu vor să se întoarcă nici pe Pământ, dar nici în lumea 
spiritelor? 

S.: Da. O altă categorie... 

Dr. N: Dar dacă ambele tipuri de suflete nu patrulează în 
jurul Pământului lipsite de corp fizic deranjând oamenii ca 
stafii, ar fi bine, oare, să le numesc suflete rătăcite, când tot 
ceea ce vor ele, de fapt, este să fie lăsate în pace? 

S.: Sunt divergente. Tot ceea ce fac este rezultatul a ceva 
nedus la bun sfârşit... traumatic... copleşitor. Nu vor să se 
despartă de trecut, ori acest comportament nu este obişnuit. 
Nu vor să comunice cu învățătorii lor, datorită marii nefericiri 
pe care o trăiesc. 

Dr. N: De ce ghizii lor nu vor să se impună şi să le atragă 
mai puternic în lumea spiritelor, în ciuda rezistenţei pe care o 
manifestă? 


S.: Dacă aceste suflete ar fi forţate să facă ceea ce este bine 
pentru ele, nu ar învăţa nimic, datorită fricii pe care ar trăi-o şi 
a faptului că s-ar închide în ele însele. 

Dr. N: Înţeleg, dar încă mă întreb de ce sufletele care vor să 
se întoarcă imediat, neîntâmpinând oprelişti în lumea spiritelor, 
nu pot obţine imediat un trup. 

S.: Nu înţelegi că plasarea unui suflet tulburat într-un corp 
nou ar fi cu adevărat nedreaptă pentru un copil care tocmai îşi 
începe viaţa? Aceste suflete au dreptul la izolare, dar trebuie ca 
într-un final să se decidă să ceară ajutor. Trebuie să ajungă la 
concluzia că nu pot evolua de unele singure. Dăruirea unui corp 
nou nu le poate fi de folos. 

Dr. N: Încotro se îndreaptă sufletele care nu vor să 
rătăcească pe Pământ ca stafii, dar nici nu vor să se întoarcă 
acasă? î 

S.: (tristă) în orice spaţiu pe care vor să şi-l creeze. Îşi 
proiectează propria realitate pe baza amintirilor pe care le au 
din viaţa fizică. Unele trăiesc în locuri frumoase amenajate ca o 
grădină. Altele - de exemplu acelea care au făcut rău oamenilor 
- îşi crează spaţii îngrozitoare, asemenea unei închisori, unei 
camere fără ferestre. Se ascund în aceste spaţii pentru a nu 
primi prea multă lumină sau ca să nu intre în contact cu 
nimeni. Este o autopedepsire. 

Dr. N: Am auzit că sufletele tulburate - cele asociate răului - 
sunt izolate în lumea spiritelor. 

S.: Aşa este, însă, cel puţin, sunt pregătite să facă faţă 
muzicii şi să-şi vindece energia prin dragoste şi afecţiune. 

Dr. N: Îmi poţi spune ceva despre cum procedează ghizii cu 
toate tipurile de suflete care îşi autoimpun exilul? 

S.: Le lasă timp pentru a se gândi la asta. Este o provocare 
pentru profesori. Ei ştiu că acestor suflete le pasă atât de eva- 
luarea care li se va face, cât şi de reacţiile grupului de suflete 
de care aparţin. Sunt pline de energie negativă şi nu gândesc 
prea limpede. Aceia care vor să le ajute trebuie să ia multe 
măsuri de siguranţă înainte ca aceste suflete să fie de acord să 
iasă din izolare. 

Dr. N: Presupun că numărul tehnicilor de convingere este 
egal cu cel al ghizilor. 

S.: Sigur... depinde de pricepere. Anumiți ghizi nu se vor 
apropia de un suflet rătăcit până când acesta nu se va fi săturat 


de izolare şi va cere singur ajutorul. Acest lucru poate dura 
ceva timp... (face o pauză, apoi continuă). Alţi învăţători apar 
adesea pentru discuţii. 
Dr. N: Toate aceste suflete se vor elibera în cele din urmă? 
S.: (face o pauză) Să punem problema altfel. Toate sufletele 
vor fi eliberate într-un fel sau altul prin diferite forme de încu- 
rajare... (râde) sau de convingere. 


Aceia dintre dumneavoastră care sunteţi familiarizați cu 
munca mea ştiţi că am puternice convingeri în ceea ce priveşte 
existenţa influenţei pe care memoria sufletului o are asupra 
gândului uman. Izolarea şi însingurarea sufletelor, despre care 
aţi citit în cazul 16, ar putea da oricui impresia unui purgatoriu 
creştin, ca loc de căinţă. Oare acest concept religios ar fi putut 
apărea din amintirile fragmentate ale sufletului referitoare la 
izolarea din lumea spiritelor, doar pentru a fi subminat pe 
Pământ? Există atât similitudini, cât şi mari diferenţe intre 
descoperirile mele referitoare la izolarea sufletelor şi la 
purgatoriu, aşa cum e definit de biserică. 

Doctrina creştină defineşte purgatoriul ca fiind o stare de 
auto-purificare pentru aceia care trebuie să se lepede de toate 
păcatele înainte de a intra în rai. Am auzit că unele suflete 
aflate în izolare se vindecă singure, în timp ce altele cer ajutor 
pentru a-şi recăpăta energia. Cu toate acestea, nu ieşim din 
starea de izolare purificaţi pe de-a-ntregul sau, dacă reuşim să 
o facem, nu va mai trebui să ne reîncarnăm din nou. De 
asemenea, izolarea sufletului nu înseamnă exil. În ultimii ani, 
cei mai puţin conservatori reprezentanţi din cadrul bisericii 
creştine nu mai accentuează ideea de iad aşa cum o făceau în 
trecut. Totuşi, biserica refuză universalismul, credinţa că toţi 
ajung în rai, considerând că sufletele care mor cu păcate 
capitale nemărturisite trec prin purgatoriu pentru a cobori apoi 
în iad, unde vor suferi pedeapsa „focului veşnic”. În 
accepțiunea bisericii, condamnarea eternă este separarea de 
Dumnezeu, opusul binecuvântării. Bisericile creştine, pur şi 
simplu, nu acceptă conceptul potrivit căruia totul poate fi iertat 
după moarte. Din câte am văzut până acum, toate sufletele se 
pocăiesc, pentru că se simt responsabile de alegerile pe care le- 
au făcut. 


Din tot ce am aflat se desprinde ideea că energia sufletului 
nu poate fi distrusă sau adusă în stare de nefuncţionalitate, ci 
remodelată şi purificată de contaminările pământene. Sufletele 
care doresc să fie lăsate în singurătate după moarte nu se 
autodistrug, unele dintre ele având convingerea că această 
izolare este necesară pentru a nu contamina şi alte suflete cu 
energie negativă. Mai există şi acea categorie de suflete care, 
deşi nu se simt contaminate, nu se simt încă pregătite de a fi 
consolate. 

Lucrul care trebuie reţinut este că sufletele sunt stăpâne pe 
energia lor şi că, cele mai multe dintre, le cer ghizilor lor să fie 
duse în centrele de vindecare şi reîntinerire din lumea 
spiritelor. Acestea sunt nişte zone terapeutice, situate la o 
anumită distanţă de grupul lor de suflete, unde sufletele 
beneficiază de solitudine şi de timp pentru meditaţie. Totuşi, 
acesta este un fel de terapie direcţionată. 

Sufletele neliniştite, despre care am vorbit în cazul 16, nu 
aleseseră încă să primească ajutor. Din toată istoria cazurilor 
pe care le-am studiat reiese faptul că, după moarte, avem 
dreptul de a refuza ajutorul pe care ni-l oferă maeştrii noştri 
spirituali, atâta vreme cât simţim acest lucru. 

Am fost întrebat în timpul conferinţelor dacă locurile de exil 
autoimpus sunt „planuri inferioare” sau „lumi inferioare”. Nu 
mă pot abţine să gândesc că aceste idei izvorăsc dintr-o dogmă 
bazată pe frică. Poate că e o problemă de semantică. Cred că o 
mai bună traducere a acestei stări ar fi aceea de spaţiu 
autoimpus, un vacuum de realitate subiectivă creat de spiritul 
care vrea să rămână în singurătate. Spaţiul separat, departe de 
centrul spiritual al sufletului, aparţine celui care îl crează şi îi 
este definitoriu. Nu cred că aceste suflete ar fi pierdute într-un 
tărâm separat de lumea spiritelor, locul în care trăiesc celelalte 
suflete. Avem de-a face cu o separare mentală. 

Sufletele tăcerii conştientizează că sunt nemuritoare, dar se 
simt, neputincioase. Ţineţi seama de ceea ce fac ele în 
singurătate, fără vreun ajutor. Îşi retrăiesc mereu acţiunile, 
revizuind toate implicaţiile karmice a ceea ce au făcut altora şi 
a ceea ce li s-a făcut lor în cadrul ultimei lor vieţi. Probabil că 
în cursul acesteia i-au rănit prin acţiunile lor pe ceilalţi sau au 
fost la rândul lor lezate. Am auzit adesea că sunt chinuite de 
evenimentele pe care nu le-au putut controla într-o mică 


măsură. Sunt triste şi furioase în acelaşi timp. Nu 
interacționează deloc cu grupul lor de suflete. Aceste suflete 
suferă de auto-învinuire şi de înţelegere limitată. Trebuie să 
recunosc că aceste condiţii se intersectează cu câteva dintre 
definițiile purgatoriului. 

Sartre a spus: „Avem un ego imaginar al lumii, cu aspirații 
şi dorinţe, şi un ego real”. Acestor cuvinte le-aş adăuga pe cele 
ale lui William Blake: „Percepția adevăratului nostru ego ar 
putea ameninţa împăcarea cu acesta”. În spaţiul lor, aceste 
suflete ale singurătăţii au renunţat la ego-ul lor imaginar în 
favoarea unor lungi şedinţe de auto-flagelare. Solitudinea şi 
prospecţia interioară tăcută sunt aspecte importante şi normale 
ale vieţii sufletului în lumea spiritelor. Diferenţa rezidă din 
faptul că aceste suflete neliniştite nu sunt încă pregătite să-şi 
găsească uşurarea din chinurile pe care le îndură cerând 
ajutor, progresând şi schimbându-se. 

Partea îmbucurătoare este că aceste suflete nu constituie 
decât o parte minoră din numărul de suflete care trec pragul 
către lumea de dincolo în fiecare zi. 


Entităţi discarnate care vizitează Pământul 

Există entităţi care călătoresc pe Pământ ca nişte turişti, 
dar care nu s-au încarnat niciodată pe planeta noastră. Unele 
sunt destul de evoluate, în timp ce altele se adaptează foarte 
greu. Aceste fiinţe mi-au fost descrise ca fiind: prietenoase, 
săritoare şi paşnice, sau dimpotrivă rezervate, enervante şi 
chiar arţăgoase. Timp de mii de ani cred că au fost recunoscute 
în folclorul nostru ca fiinţe înzestrate cu abilitatea de a induce 
frica, dar şi de a încânta. Mitologia noastră face aluzie la 
diferenţele dintre fiinţele luminoase, care sunt eterice şi 
capricioase, şi cele întunecate care sunt grele şi au tem- 
peramente urâte. Câteva dintre aceste legende pre-creştine se 
regăsesc în credinţele religioase contemporane, într-un tablou 
luminos sau întunecat, de graţie sau violenţă al vieţii de după 
moarte. 

Un număr impresionant de subiecţi mi-au spus că între 
vieţile pământeşti călătoresc ca fiinţe neîncarnate în alte lumi 
atât în interiorul, cât şi în afara dimensiunii noastre. Unii 
afirmă că au întâlnit alte entităţi non-fizice în călătoriile lor. Mă 


surprinde din acest motiv faptul că subiecţii mei îmi relatează 
doar ocazional despre întâlniri cu alte fiinţe eterice pe Pământ. 
Aceştia le întâlnesc atunci când se decid să viziteze Pământul, 
ei înşişi în calitate de entităţi non-fizice, discarnate, în perioada 
de dintre vieţi. Relatările lor sunt cel puţin interesante, aşa 
cum se poate vedea şi în cazul următor: 


Cazul 17 

Dr. N: Povestindu-mi despre cât de mult îţi place să 
călătoreşti, atât în lumile fizice, cât şi în cele mentale în timpul 
de dintre vieţi, m-ai făcut curios în ceea ce priveşte celelalte 
fiinţe pe care le întâlneşti atunci când vizitezi Pământul. 

S.: Fiinţele despre care mă întrebi plutesc prin realitatea 
noastră, de aici de pe Pământ, aşa cum fac eu în alte 
dimensiuni. 

Dr. N: Cunoşti multe suflete care se încarnează de obicei pe 
Pământ şi care ne vizitează aşa cum o faci tu? 

S.: Nu. Sa ştii că nu e un lucru prea obişnuit, însă mie îmi 
place să vin. Mulţi dintre prietenii mei preferă o schimbare de 
peisaj între vieţi, drept pentru care optează să stea mai departe 
de Pământ. Când vin aici, întâlnesc câteodată fiinţe ciudate, pe 
care nu le cunosc. 

Dr. N: Cum arată? 

S.: Ciudat, forme stranii, vaporoase sau dense... nu au 
formă umană. 

Dr. N: Să vorbim despre asta. Mi-ai povestit despre cum pot 
sufletele să ia o formă umană în lumea spiritelor. Cum arătaţi 
tu şi cu prietenii tăi, ca spirite, pe Pământ? 

S.: O... Aproape la fel. Când vizităm o lume atât de densă 
precum Pământul ne schimbăm mai mult formele fizice, pentru 
a da culoare a ceea ce am fost cândva aici. 

Dr. N: Vrei să îmi spui că te afli într-o stare în care liniile 
corporale sunt mai subliniate? 

S.: Mmmda.. cam aşa ceva. În lumi asemeni Pământului 
avem marginile mult mai definite într-un cadru transparent, 
într-o lumină slabă, difuză. În lumea spiritelor, atunci când 
luăm forme umane, ale unei existenţe anterioare, de exemplu, 
strălucim în deplinătatea forţelor energetice. 

Dr. N: Poate fi văzută de către oameni o fiinţă non-fizică, 
aflată într-o stare difuză? 


S.: (chicotind) O...da. Dar numai anumiţi oameni ne pot zări 
ca apariţii şi nu tot timpul. 

Dr.N: De ce? 

S.: Depinde de nivelul lor de receptivitate - de percepţie - în 
acele momente când suntem prin preajmă. 

Dr. N: Pune-te, dacă vrei, în locul unei lumini transparente 
pe Pământ şi spune-mi ce faci aici. Vreau să incluzi (în 
relatarea ta) orice spirit non-uman pe care îl întâlneşti, care nu 
s-a reîncarnat niciodată pe Pământ. 

S.: (fericită) Ca vizitatori putem zbura peste munţi şi văi, 
oraşe şi orăşele. Preluăm indirect o parte din energia luptelor 
în care a fost antrenat Pământul. Este întotdeauna interesant 
să te izbeşti de alte fiinţe care fac şi ele un tur pe aici. Acestea 
ştiu că locuitorilor Pământului le este teamă de noi şi 
majoritatea dintre ele îşi doresc să risipească această frică... 
totuşi, aceia dintre noi care suntem de pe Pământ, ştim că nu 
ne putem permite să ne amestecăm prea serios în viaţa 
oamenilor. 

Dr. N: Asta înseamnă că fiinţele venite din alte lumi nu au 
astfel de rezerve? 

S.: Da. 

Dr. N: Presupun că prin „amestec” vrei să spui intervenţie 
în destinul karmic al unei persoane. 

S.: Mmmda... 

Dr. N: Dar de ce să nu ajuţi oamenii, dacă poţi? 

S.: (tăios şi, probabil, cu o urmă de vinovăţie în glas) Uite 
care este situaţia, nu suntem ghizi trimişi aici pe Pământ, ci 
doar vizitatori, ca şi ceilalţi pe care îi întâlnim în mod ocazional 
aici. Este o călătorie de vacanţă pentru noi. Dacă ne confrun- 
tăm cu o situaţie delicată, ne putem opri pentru un moment 
să... luminăm o minte să aleagă o cale alternativă mai bună. Ne 
face plăcere să... Înghiontim oamenii... pentru a lua decizii în 
interesul şi nu în defavoarea lor. 

Dr. N: Dacă se întâmplă să te afli la locul şi momentul po- 
trivite? 

S.: Exact, redirecţionezi... discret într-o perioadă critică 
(ridică vocea) - nu rezolvi probleme majore. Ştii la ce mă refer. 

Dr. N: Atunci, poţi fi considerat un spirit bun? 

S.: (râde): în comparaţie cu ce? 


Dr. N: (încercând să subliniez acest subiect) Cu spiritele 
rele care intervin în drumul fiinţelor vii pentru plăcerea de a le 
face rău. 

S.: (tăios): Cine ţi-a spus aşa ceva? Nu există spirite rele, 
sunt doar deplasate... Şi acelea care nu au grijă... indiferente... 

Dr. N: Ce poţi să îmi spui despre spiritele triste, cele care 
sunt dezorientate, sau cele jucăuşe - pot face rău? 

S.: O, da, dar nu este unul premeditat (face o pauză după 
care adaugă). Nu toate sufletele facem parte din aceeaşi cate 
gorie... survolăm Pământul pentru a ne amuza. 

Dr. N: Aici vroiam să ajung. Mă gândesc la stafii. 

S.: Acestea sunt suflete legate de anumite locuri de pe 
Pământ prin libera lor voinţă. 

Dr. N: Dar ce poţi să îmi zici despre spiritele care nu sunt 
de pe Pământ? 

S.: (face o pauză) Există alte spirite care călătoresc 
interdimensional şi pe care le considerăm a fi neadaptate. Nu 
par să aibă nici o afinitate cu Pământul. Nu ştiu nimic despre 
fiinţele umane. 

Dr. N: (cu blândeţe) Pot cauza probleme celor în viaţă? 

S.: (tăios) Da, uneori... deşi fără nici o intenţie. Nu sunt 
spirite rele, malefice, ci doar copii neîndemânatici şi 
neastâmpăraţi. Acele fiinţe uşoare, mai puţin evoluate se pot 
pierde prin şi în dimensiuni. Amuzamentul le poate distrage 
atenţia. Le considerăm adolescenţi neastâmpăraţi. Aceşti 
farsori cred că Pământul este locul lor de joacă unde pot adopta 
un comportament afurisit cu oameni uşor de păcălit, 
neîncrezători, speriindu-i de moarte. Se distrează de minune 
până când sunt prinşi de unul dintre hoinari (ghizii urmăritori) 
trimişi să îi captureze pe aceşti rătăcitori. 

Dr. N: Acesta este un fenomen obişnuit? 

S.: Nu cred. Sunt exact ca nişte copii care mai scapă din 
când în când de sub ochiul supraveghetor al părinţilor. 

Dr. N: Deci nu vezi spiritele răuvoitoare ca fiind trimise aici 
de către vreo forţă demonică? 

S.: (prompt) Nuuu... Se prea poate ca uneori să ne intersec- 
tăm cu o entitate grea, întunecată, dezorientată de sfera 
Pământului. Acest loc este dens însă ele vin din locuri chiar mai 
compacte. Cu toate acestea, vor să se agaţe de noi, datorită 


faptului că nu ştiu ce fac. Le denumim entităţi „grele” din 
cauza lipsei lor de mobilitate. 

Dr. N: Dar ce poţi să îmi relatezi despre spiritele despre 
care mi-ai povestit că le sunt indiferenți oamenii de pe Pământ? 

S.: (oftează adânc) Da... pot speria oamenii. Datorită 
faptului că unele au o natură distrugătoare. Nu sunt prudente. 

Dr. N: Tauri într-un magazin de porţelanuri? 

S.: Da - nu se adaptează obiceiurilor locale. 

Dr. N: In cazul acestor diferite tipuri de spirite care pot 
face rău oamenilor de aici, încerci să intervii în vreun fel? 

S.: Dacă dăm peste vreun spirit năzdrăvan, încercăm să-l 
oprim şi să-l îndepărtăm. Dar se întâmplă destul de rar, pentru 
că cei care provin din alte lumi sunt serioşi şi foarte 
respectuoşi (face o pauză). Vreau să accentuez că nu suntem 
filantropici. Acesta este timpul în care ne recreem, aşa că nu 
vrem să avem responsabilităţi. 

Dr. N: Bine, dar atunci de ce i s-ar permite unui spirit 
inoportun, din orice categorie ar fi făcând el parte, venit pe 
Pământ pentru indiferent ce motive, să facă probleme, chiar şi 
din neatenţie, oamenilor care trăiesc aici? Ghizii lor spirituali 
sunt mai puţin atenţi? 

S.: (netulburată) Prea multă observaţie îi face pe copii să 
devină mărginiţi. Dacă îi ţii din scurt, cum îi poţi învăţa ceva? 
Nu li se va permite să distrugă sau să producă prea mult rău. 

Dr. N: O ultimă întrebare. Crezi că toate tipurile de spirite 
despre care am vorbit există mişunând pe tot Pământul? 

S.: Nu chiar. Dacă e să le comparăm cu populaţia 
Pământului, avem de-a face cu un număr mic. Judecând după 
experienţa pe care am acumulat-o aici, sunt puţine acelea care 
sunt câteodată prin jur, şi nu pot să le văd pe toate. Nu este un 
fenomen constant... ci mai mult ciclic. 


E un mister în faptul că ceea ce este invizibil pentru fiinţele 
vii poate fi simţit cu ajutorul celorlalte simţuri. Mă întreb dacă 
aceste entităţi non-fizice nu ne generează amintiri care să ne 
facă să ne gândim la ceea ce am fost odată şi vom fi din nou. 


Demonii sau spiritele malefice 


Cred că este potrivit să închei acest capitol cu un rezumat 
al concepţiilor greşite pe care ni le-am format în ceea ce 
priveşte existenţa spiritelor malefice sau bune şi a influențelor 
spirituale care au loc pe Pământ. Dacă voi zdruncina cumva 
teorii adoptate de către cititor, îl rog pe acesta să aibă în 
vedere că afirmaţiile mele au la bază mulţi subiecţi pe care i- 
am hipnotizat de-a lungul studiului meu. Aceştia nu văd spirite 
malefice sau demonice plutind în jurul Pământului. Ceea ce 
simt atunci când sunt spirite este o abundență de energie 
negativă împrăştiată de sentimente intense de furie, ură şi de 
frică. Aceste modele de gânduri distrugătoare sunt acumulate 
de către conştiinţa altor fiinţe care gândesc negativ, adunând şi 
împrăştiind şi mai mult haos. Toată această energie întunecată 
din eter se manifestă în detrimentul înţelepciunii pozitive de pe 
Pământ. 

Anticii credeau că demonii erau entităţi zburătoare care 
ocupau ţinuturile dintre rai şi Pământ, nefiind neapărat 
malefice şi periculoase. Biserica creştină timpurie a ridicat 
demonii la statutul de „cârmuitori malefici ai întunericului”. 
Fiind îngeri decăzuţi, se puteau deghiza în mesageri mai 
curând ai lui Dumnezeu decât ai Satanei, cu scopul de a înşela 
oamenii. Cred că e drept să amintim că, în accepţia mai 
liberalelor comunităţi religioase de astăzi, demonii reprezintă 
tulburările noastre lăuntrice, anumite pasiuni care ne pot crea 
probleme. 

De-a lungul anilor în care am lucrat cu spiritele, nu am avut 
niciodată vreun subiect care să fie posedat de către alt spirit, 
neprietenos sau altfel. Când am declarat aceasta la unul dintre 
cursurile mele, un om a ridicat mâna şi a spus: „O, mare guru, 
foarte bine, dar până când nu vei fi pus sub hipnoză toţi 
oamenii, nu poţi vorbi despre absenţa forţelor demonicei”. 
Desigur că acesta este un argument întemeiat împotriva 
rezultatului la care am ajuns prin hipnoză: şi anume, că nu 
există astfel de lucruri precum posedare, demoni, diavolul şi 
iadul. Totuşi, nu pot ajunge la nici o altă concluzie dacă toţi 
subiecţii mei care au luat contact cu lumea spiritelor, chiar şi 
aceia care au venit la mine cu credinţe puternice în forţele 
demonice, au respins ideea existenţei acestora. 

Din când în când, anumiţi subiecţi mă vizitează convinşi că 
sunt posedaţi de entităţi extraterestre sau alte spirite 


răuvoitoare. Am avut alţi subiecţi care erau decişi că trebuie să 
ispăşească un anume blestem abătut asupra lor datorită 
comportamentului pe care l-au avut într-o viaţă anterioară. pe 
măsură ce şedinţa de regresie hipnotică atinge partea 
supraconştientă a minţii acestor oameni, regăsim în mod tipic 
una dintre următoarele trei condiţii: 

1. Aproape întotdeauna frica se dovedeşte a fi neîntemeiată. 

2. În mod ocazional, un spirit prietenos, de cele mai multe 
ori o rudă decedată, încearcă să ia legătura cu ei. Subiectul 
fiind distrat interpretează greşit intenţia spiritului, care nu a 
dorit decât să-i aducă linişte şi pace. Nu s-a stabilit o 
comunicare adecvată între emiţător şi receptor. Sufletele nu au 
probleme cu comunicarea telepatică între ele, dar aceasta nu 
înseamnă că toate au aceleaşi abilităţi şi în ceea ce priveşte 
dialogul cu oamenii încarnaţi. 

3. Foarte rar, un spirit neliniştit, neevoluat, a stabilii nişte 
contacte, datorită unor probleme karmice nerezolvate pe 
Pământ. Am observat acest lucru în cazul 14. 


Cercetătorii din domeniul paranormalului au ajuns la alte 
trei concluzii asupra motivului pentru care anumiţi oameni cred 
că sunt posedaţi de demoni, şi anume: 


4. Abuzul fizic şi emoţional suferit în copilărie, care crează 
impresia că adultul reprezintă o putere malefică ce are control 
total. 

5. Sindromul Personalităţii Multiple 

6. Creşterile periodice ale activităţii câmpurilor electromag- 
netice din jurul Pământului, suficiente pentru a deranja 
activitatea cerebrală a unui individ tulburat. 


Posibilitatea ca oamenii să fie posedaţi de fiinţe satanice 
provine din structurile religioase medievale. Este vorba de un 
sistem bazat pe teamă, rezultat direct al superstiţiilor teologice 
ce au distrus nenumărate vieţi de-a lungul ultimilor o mie de 
ani. mare parte din acest non - sens s-a spulberat în ultimele 
două sute de ani, însă mai este cultivat încă de fundamentalişti. 
Exorcismul demonilor se mai practică încă de către anumite 
grupări religioase. De cele mai multe ori aflu că subiecţii care 
vin la mine cu probleme legate de posedare nu mai au control 


asupra propriilor vieţi, pentru că le-au îngreunat cu diverse 
tulburări sufleteşti şi constrângeri. Oamenii care aud voci care 
îi îndeamnă să facă lucruri rele nu sunt posedaţi, ci, după toate 
probabilitățile, suferă de schizofrenie. 

În ciuda faptului că în lumea noastră fizică plutesc spirite 
nefericite, acestea nu blochează sau inhibă minţile oamenilor. 
Lumea spiritelor este mult prea ordonată pentru a putea 
permite un astfel de amestec. A fi posedaţi de o altă fiinţă nu 
numai că ar abroga contractul nostru de viaţă, dar ar distruge 
şi liberul arbitru. Aceşti factori stau la baza reîncarnării şi nu 
pot fi compromişi. Ideea că ar exista entităţi satanice ca forţe 
externe care îi amăgesc şi îi corup pe oameni, este un mit 
perpetuat de aceia care caută să controleze minţile altora în 
scopuri personale. Răul există în interior, între graniţele unei 
minţi răvăşite. Viaţa poate fi crudă, dar aici, pe această planetă, 
o avem sub control. 

Asumarea faptului că ne-am născut ca fiinţe malefice, sau 
că anumite forţe exterioare au ocupat mintea unor persoane 
malefice, face mai uşoară acceptarea răutăţii de către unii. Este 
o modalitate de a denumi raţional cruzimea premeditată, 
apărându-ne umanitatea, şi de a ne absolvi de responsabilitate 
în mod individual şi colectiv, ca rasă. Când ne întâlnim cu 
cazurile criminalilor în serie, sau cu copiii care ucid alţi copii, îi 
putem eticheta pe aceşti oameni ori drept „asasini înnăscuţi”, 
ori ca fiind posedaţi de influenţe demonice exterioare. In acest 
fel scăpăm de întrebarea problematică de a afla de ce acestor 
ucigaşi le place să cauzeze durere prin exprimarea propriei 
dureri. 

Nu există suflete monstruoase. Oamenii nu se nasc răi, ei 
sunt corupți de societatea în care trăiesc, unde săvârşirea 
răului satisface poftele caracterelor vicioase. Acest lucru 
porneşte din creier. Studiile care au fost făcute asupra 
psihopaţilor demonstrează că plăcerea de a cauza durere altora 
fără remuşcări umple un gol pe care îl resimt psihopaţii faţă de 
ei înşişi. Folosirea răului este o sursă de putere, de forţă pentru 
oamenii deplasaţi. Ura face să dispară realitatea unei vieţi 
nesuferite. Minţile pervertite ale acestor călăi spun: „Dacă 
viaţa mea nu merită trăită, de ce să nu am dreptul de a o lua pe 
a altcuiva?”. 


Răul nu se moşteneşte genetic. Totuşi, în cazul în care într- 
o familie există precedente de violenţă şi de cruzime la adresa 
copiilor, aceste manifestări se transmit peste generaţii prin 
educaţie, deci în forma unui comportament dobândit, învăţat. 
Violenţa şi comportamentul disfuncţional al unui membru adult 
al familiei generează o reacţie emoţională internă care se 
revarsă şi asupra celor mai tineri membri ai acesteia, 
contaminându-i. Copiii ce cresc într-o atare familie vor putea 
dobândi un comportament distructiv. Cum pot însă aceste 
defecte, moştenite şi acumulate în timp prin expunerea la un 
anumit mediu, care ne-au afectat corpul, să ne afecteze şi 
sufletul? 

Ceea ce am descoperit de-a lungul cercetărilor mele este că 
energia sufletului se poate disocia de trup în anumite momente 
critice. E vorba despre aceia care simt că nici măcar nu aparţin 
trupurilor lor. Dacă situaţiile sunt cu adevărat critice, aceste 
suflete sunt predispuse sinuciderii - dar de obicei nu iau viaţa 
altcuiva. Voi dezvolta acest subiect în capitolele următoare. O 
parte din această tulburare provine din conflictul rezultat din 
interacţiunea produsă între caracterul nemuritor al sufletului 
cu temperamentul unui creier - gazdă, purtător al propriei 
zestre genetice. Alte cauze ar mai putea rezida şi în 
funcţionarea improprie a creierului, ca şi în dezechilibrele 
hormonale care afectează sistemul nervos central, putând 
contamina astfel sufletul. 

Cred că un alt element ar putea fi acela că sufletele 
neevoluate au adesea probleme în manipularea unui sistem 
defectuos al circuitelor unei minţi aparţinând unei fiinţe umane 
tulburate. În acest caz există o opoziţie între ego-ul spiritului şi 
ego-ul uman. O forţă antagonică care trage, şi în acelaşi timp 
împinge, se luptă să afişeze lumii un singur ego. O bătălie fără 
prea mulţi sorţi de izbândă. Forţele care se exercită sunt de 
natură internă şi nu externă. O atare minte tulburată nu are 
nevoie de un exorcist, ci de un psihiatru pe cât se poate de 
competent. 

Sufletele nu reprezintă tot ceea ce poate fi mai pur şi mai 
bun într-un corp. Dacă ar fi aşa, nu ar mai fi nevoie să se 
reîncarneze pentru a evolua. Sufletele vin pe Pământ pentru a- 
şi îndrepta defectele. În termenii descoperirii de sine, putem 
menţiona că un suflet are posibilitatea de a alege un corp în 


concordanţă sau în opoziţie cu propria personalitate. de 
exemplu, un suflet care vrea să îşi înfrâneze porniri spre 
egoism şi indulgență nu s-ar împăca prea bine cu un ego uman 
al cărui temperament ar fi predispus spre acte ostile pentru 
propria mulţumire de sine. 

Adesea oamenii tulburaţi au suferit experienţe traumatice 
cum ar fi abuzul fizic şi emoţional în copilărie. Ei ori s-au 
interiorizat, creându-şi o carapace în spatele căreia să se 
ascundă de durere, ori s-au exteriorizat proiectându-se mental 
în afara corpurilor lor în mod frecvent. Aceste mecanisme de 
apărare sunt mijloace de supravieţuire pentru păstrarea 
sănătăţii noastre mentale. Atunci când un pacient îmi 
povesteşte despre plăcerea de a se „desprinde” şi de a exersa 
proiecția astrală, datorită faptului că experienţele 
dematerializării îl fac să simtă că trăieşte, încep să caut 
tulburările acestuia. Este adevărat că se prea poate să nu gă- 
sesc altceva decât pura curiozitate, însă obsesia 
dematerializării indică o dorinţă de a evada din realitatea 
curentă. 

Acesta este motivul pentru care cred că mă deranjează şi 
teoria transferului, privită ca un alt mod de evadare. Cred că 
întreaga idee a acestei teze este falsă din punct de vedere 
conceptual. Conform acestei doctrine, zeci de mii de suflete 
existente acum pe planetă s-au încarnat în corpul lor fizic fără a 
mai trece prin procesul normal de naştere şi de copilărie. Ni se 
spune că aceste suflete posedante sunt entităţi luminate cărora 
li se permite să preia corpul adult al unui suflet care vrea să se 
retragă, viaţa devenindu-i prea grea. Astfel, conform adepților 
acestei teorii, sufletele transferate fac, de fapt, un act 
umanitar. Numesc acest fenomen posedare prin permisiune. 

Dacă această concepţie este validă, atunci ar trebui să-mi 
predau roba mea albă şi medalionul de aur de mare guru. În 
toţi anii mei de lucru cu subiecţi în regresie, nu mi s-a 
întâmplat niciodată să întâlnesc un suflet transferat. De 
asemenea, aceşti oameni nu auziseră niciodată de alte spirite 
din lumea spiritelor, care să fie asociate cu astfel de practici. 
De fapt, ei chiar neagă existenţa unor astfel de fapte, întrucât 
ar însemna o abrogare a contractului pe care sufletul îl are cu 
viaţa. A acorda unui suflet permisiunea de a veni şi de a prelua 
planul karmic al vieţii ar anula în primul rând scopul sosirii pe 


Pământ! Este un raţionament înşelător acela conform căruia 
sufletele transferate ar vrea să-şi completeze ciclul lor karmic 
într-un corp selectat într-un mod original şi desemnat altcuiva. 
Dacă aş fi în ultima clasă de liceu, într-o oră de trigonometrie, 
mi-aş părăsi clasa pentru a parcurge coridorul şi a intra într-o 
altă clasă, la o oră de algebră, la începători, unde un elev s-ar 
lupta cu examenul, şi i-aş spune că termin eu examenul, aşa 
încât el să poată pleca mai devreme? Ar fi o situaţie din care 
ambii elevi ar avea de pierdut - şi ce profesor ar permite aşa 
ceva? 

Întreaga teorie a transferului e ca un suicid; deşi se 
presupune că aceasta îl combate prin faptul că sufletului care 
ar vrea să plece i se dă permisiunea de a scăpa de 
responsabilitate şi de a-şi face viaţa mai uşoară. Spiritul care va 
pleca cedează drepturile asupra corpului gazdă, pentru a fi 
preluate de către un alt spirit mai evoluat care nu vrea să 
treacă prin neplăcerea de a fi în corpul unui copil. Acesta este 
unul dintre cele mai vulnerabile puncte ale posesiunii prin 
permisie. Din câte am aflat despre caracteristicile corpului, se 
scurg ani întregi până când un spirit reuşeşte să îşi coordoneze 
vibraţiile energetice cu cele ale creierului gazdă. Procesul 
începe atunci când copilul este în stare de fetus. Toate 
elementele esenţiale care ne spun cine suntem cu adevărat 
provin din imixtiunea iniţială a sufletului într-un anumit corp. 
Luaţi în calcul cei trei „I” care provin din chiar natura 
sufletului: imaginaţie, intuiţie, introspecţie. Apoi adăugaţi 
componente precum conştiinţa şi creativitatea. Credeţi că 
mintea umană nu va recunoaşte pierderea celuilalt ego şi noua 
prezenţă? Rezultatul ar fi nebunia, nu vindecarea. Le spun 
oamenilor să nu îşi facă griji în privinţa pierderii sufletului - va 
rămâne cu noi până la sfârşit, datorită faptului că există motive 
întemeiate pentru posesia unui anumit corp. 

Sufletele îşi asumă pe deplin responsabilitatea, chiar dacă 
aceasta înseamnă asumarea unor corpuri care nu sunt 
funcţionale. Ele nu sunt încorsetate din punct de vedere 
material. De exemplu, un suflet poate trăi într-un corp aflat în 
comă pentru mulţi ani, neabandonându-l până la moarte. 
Aceste suflete sunt capabile să călătorească în libertate peste 
ţinuturi şi să se întâlnească cu alte suflete care se desprind nu 
pentru mult timp de corpul lor în timpul somnului. Aceasta se 


întâmplă mai frecvent cu sufletele aflate în corpurile sugarilor. 
Sufletele sunt foarte respectuoase cu moştenirile trupeşti, chiar 
dacă s-au plictisit de acestea. Ele îşi lasă o mică parte de 
energie, astfel încât să se poată întoarce în caz de nevoie. 
Lungimile lor de undă sunt asemenea unor lumini de far 
teleghidate care focalizează partenerii lor umani. 

Atunci când energia unui suflet părăseşte un trup uman, 
acesta nu oferă oportunitatea unei entităţi demonice de a se 
instala într-o minte care a rămas liberă. Aceasta este o altă 
superstiție. Pe lângă faptul că, în primul rând, aceste entităţi 
demonice nici nu există, mintea unui suflet a cărui energie 
călătoreşte nu rămâne niciodată liberă. O entitate răuvoitoare, 
nici în cazul în care ar exista, nu s-ar putea strecura aici. 

Evident, locuitorii lumii spiritelor sunt conştienţi de 
interesul nostru faţă de spectrele întunecate şi păcătoase care 
reprezintă un pericol pentru suflet. Am întâlnit un caz 
neobişnuit şi definitoriu care mi-a atras atenţia. Acest 
eveniment ilustrează cum utilizarea în mod aproape brutal a 
umorului poate fi folosită în mod sugestiv în lumea spiritelor 
pentru defectele noastre de pe Pământ. 

Al 18-lea caz pe care îl redau în acest volum se referă la 
experienţa întâlnirii cu moartea pe care a trăit-o un pastor 
evanghelist al anilor 1920. Acest om îşi petrecuse viaţa văzând 
diavolul în fiecare ungher al oraşului său din Sudul îndepărtat. 
În timp ce revizuiam viaţa clientului meu, care purta cu el 
aceste amintiri, mi s-a spus: „Credincioşii mei tremurau din tot 
sufletul la predicile înfocate în care le spuneam despre iadul 
care îi aşteaptă pe toţi păcătoşii”. Voi începe acest caz cu o 
scenă care se desfăşoară exact după ce subiectul meu ajunge la 
poarta de intrare (în lumea de dincolo). 


Cazul 18 
Dr. N: Spui că, deşi lucrurile nu sunt prea clare, pluteşti 
într-o lumină strălucitoare şi cineva se îndreaptă spre tine? 
S.: Da, sunt puţin dezorientat. Încă nu m-am obişnuit cu 
lucrurile de aici. 
Dr. N: E în regulă. Lasă figura să plutească spre tine în 
timp ce şi tu pluteşti înspre ea. 


S.: (o pauză mai lungă, după care, exclamând tare, îngrozit) 
O, DUMNEZEULE, NU! 

Dr. N: (uimit de acest strigăt) Ce se întâmplă? 

S.: (corpul subiectului începe să tremure fără control) O, 
DUMNEZEULE MARE! ESTE DIAVOLUL. ŞTIAM EU. AM 
AJUNS ÎN IAD. 

Dr. N: (apucând subiectul de umeri) Acum încearcă să te 
relaxezi şi să respiri adânc, întrucât vom trece prin asta amân- 
doi (apoi convingător). Nu eşti în iad. 

S.: (întrerupe pe un ton strident) O, DA - ATUNCI DE CE 
VĂD DIAVOLUL CHIAR ÎN FAŢA MEA? 

Dr. N: (faţa subiectului meu este acoperită de transpiraţie 
şi folosesc un şerveţel pentru a-l şterge în timp ce continuu să îl 
liniştesc) Încearcă să te calmezi, e vorba de o interpretare 
greşită aici şi vom încerca să o lămurim în curând. 

S.: (nefiind atent la mine, subiectul începe să se 
rostogolească pe-o parte şi pe alta suspinând) Oooh... s-a 
terminat totul pentru mine... sunt în iad. 

Dr. N: (intervin mai convingător) Spune-mi exact ceea ce 
vezi. 

S.: (şoptind la început, după care cu voce tare) O... fiinţă... 
demonică... faţa roşie - verzuie... coarne... cu ochi sălbatici... 
faţa precum un lemn ars... O, IUBITE IISUSE, DE CE EU 
DINTRE TOŢI OAMENII, EU, CARE AM VORBIT ATÂT DE 
MULT ÎN NUMELE TĂU? 

Dr. N: Ce altceva mai vezi? 

S.: (dezgustat) CE ALTCEVA MAI E DE VĂZUT? CHIAR NU 
POŢI ÎNŢELEGE? SUNT ÎN FATA DIAVOLULUI. 

Dr. N: (rapid) Mă refeream la restul corpului. Uită-te mai 
jos de cap şi zi-mi ce vezi. 

S.: (tremurând violent) Nimic, doar un corp volatil, ca de 
fantomă. 

Dr. N: Rămâi cu mine. Nu ţi se pare neobişnuit ca diavolul 
să apară fără corp? Avansează rapid în timp şi spune-mi ce face 
acest personaj. 

S.: (corpul subiectului meu tremură violent, după care, cu 
un oftat mare, se lasă înapoi în fotoliu) Oh... nenorocitul... tre- 
buia să-mi fi dat seama... e SCANLON. Işi dă masca jos de pe 
faţă şi îmi zâmbeşte răutăcios... 

Dr. N: (acum mă pot relaxa) Cine este Scanlon? 


S.: Ghidul meu. Aceasta este o idee despre ce înseamnă o 
glumă. Crudă, n-am ce zice. 

Dr. N: Care este aspectul real al lui Scanlon? 

S.: Inalt, cu trăsături acviline, încărunţit, pus pe trăznăi, ca 
de obicei (râde ostentativ, dar încă nu e complet refăcut). 
Trebuia să îmi fi dat scama. M-a prins nepregătit de data asta. 

Dr. N: Scanlon şi-a făcut un obicei din asta? De ce să te 
sperie tocmai când ajungi în lumea spiritelor şi eşti puţin 
dezorientat? 

S.: (defensiv) Ei bine, este un profesor grozav. E felul lui. I- 
a pus pe toţi cei din grupul nostru să poarte măşti; dar ştie că 
nu îmi plac aşa de mult. 

Dr. N: Spune-mi, de ce a folosit Scanlon o mască de diavol 
pentru a te speria chiar după această viaţă? Vorbeşte cu el 
acum. 


Notă: Păstrez tăcerea pentru câteva momente, în timp ce 
subiectul meu ia legătura mental cu Scanlon. 


S.: (după o perioadă de tăcere) Asta mă aştepta. O, ştiam 
eu! Mi-am petrecut întreaga viaţă predicând despre diavol, 
speriind oamenii cumsecade... spunându-le că aveau să ajungă 
în iad dacă nu mă ascultau. Scanlon m-a atacat puţin cu 
propria-mi armă. 

Dr. N: Şi ce părere ai acum despre metodele sale? 

S.: (abătut) Şi-a spus punctul de vedere. 

Dr. N: Vreau să îţi pun o întrebare directă. Chiar credeai în 
ceea ce le predicai enoriaşilor despre acele forţe demonice 
omniprezente sau erai motivat de altceva? 

S.: (intens) Nu, nu. Credeam când spuneam că răul se află 
pretutindeni, în fiecare persoană. Nu am fost ipocrit. 

Dr. N: Eşti sigur că nu era o formă de evlavie falsă, că 
pretindeai că simţi şi că eşti ceea ce nu crai? 

S.: Nu! Credeam. Nenorocirea constă în modalitatea prin 
care mi-am ţinut predicile şi puterea rezultată din aceasta pe 
care o aveam asupra celorlalţi. Da. Recunosc acest eşec... Am 
făcut viaţa grea câtorva din „turma” mea... nevăzând bunătatea 
esenţială din oameni. Eram întotdeauna suspicios, din cauza 
obsesiei mele legate de prezenţa răului şi asta mi-a întunecat 
mintea. 


Dr. N: Crezi că parte a ceea ce ai devenit are drept cauză 
alegerea corpului pentru această viaţă? 

S.: (cu o voce plictisită) Nu am avut parte de constrângeri. 
Am ales un corp cu o minte ageră şi m-am lăsat purtat. Eram 
prea pătimaş ca pastor. 

Dr. N: Şi ai idee de ce raţiunea sufletului tău a ales să intre 
în corpul unui pastor care intimida în mod constant oamenii? 

S.: O, eu... la naiba... am lăsat lucrurile aşa, pentru că m-am 
simţit bine să am situaţia sub control... mi-era teamă să... nu fiu 
luat destul de în serios. 

Dr. N: Ţi-era frică de pierderea controlului? 

S.: (după o pauză mai lungă) Da, că... aş putea fi... 
nepotrivit. 

Dr. N: Crezi că Scanlon înjoseşte concepţiile pe care le-ai 
predicat folosind o mască de diavol? 

S.: Nu. Acesta este felul de a fi al profesorului meu. Am ales 
corpul unui preot şi el m-a ajutat în a face această alegere. M- 
am rătăcit, nu era un drum greşit. Credinţa mea nu era un 
lucru rău, însă rătăcindu-mă i-am rătăcit şi pe alţii. Scanlon 
vrea să îmi arate ce înseamnă să sperii oamenii în loc să comu- 
nici cu ei. A vrut să simt frica pe care le-am insuflat-o celorlalţi. 


Notă: Acum îmi direcţionez subiectul către alte grupuri, 
pentru a observa cum Scanlon îşi învaţă discipolii cu ajutorul 
măştilor. 


Dr. N: Cine este prima persoana care se îndreaptă spre 
tine? 

S.: (ezită şi devine precaut) Este... un înger... de un alb 
strălucitor... aripi... (apoi recunoscând prezenţa) EI BINE, 
GATA, M-AM SĂTURAT. DESTUL! 

Dr. N: Cine este îngerul? 

S.: Diane, draga mea prietenă. Şi-a îndepărtat masca de 
înger şi râde, îmbrăţişându-mă. 

Dr. N: Sunt puţin nelămurit. Sufletele pot lua orice formă şi 
pot avea orice trăsături. De ce deranjul de a mai purta măşti? 

S.: Masca este asemănătoare unei figuri de stil, un simbol 
pe care cineva îl are la îndemână pentru a crea un efect. Diane 
compensează marea glumă a lui Scanlon prin înfăţişarea sub 


aspectul unui înger, în timp ce ceilalţi râd de ceea ce mi s-a 
întâmplat. 

Dr. N: Ce fel de persoană este Diane? 

S.: Plină de iubire şi de umor. li plac farsele, dealtfel, ca şi 
restului grupului. Cu toţii ştiu că iau lucrurile mult prea în 
serios. Nu îmi plac atât de mult măştile, aşa că le face plăcere 
să mă tachineze. 

Dr. N: În timpul lecţiilor voastre se folosesc măşti ca 
material didactic pentru atitudinea bună şi cea greşită? 

S.: Da, sunt mijloace de conştientizare a gândirii corecte şi 
a celei greşite, a prejudecăţilor... se identifică acele aspecte ale 
personalităţii noastre care sunt pozitive, precum şi acelea care 
sunt de nedorit, putând juca anumite roluri unii cu ceilalţi. 

Dr. N: Scanlon este acela care a iniţiat această metodă de 
învăţare pentru lecţiile grupului? 

S.: (râde) Da, şi asta face o reală impresie. 


Acesta este un caz straniu şi trebuie să admit că Scanlon 
mă păcălise pentru un moment când am crezut că subiectul 
meu mă va conduce în locuri în care nimeni nu mă mai purtase. 
Tratamentul pe care l-a primit acest subiect la poarta de 
trecere nu este normal. Mai mult, nu am întâlnit niciodată un 
ghid al cărui comportament să prezinte mai multă extravaganţă 
şi provocare. 

În capitolele următoare vom vedea cum poate teatrul să 
joace un rol important în activitatea grupului de suflete. 
Folosirea măştilor de către Scanlon ca gest simbolic pentru a 
reprezenta sistemul de credinţe este cu adevărat unic în toată 
experienţa mea. Măştile au o tradiţie îndelungată în cultura 
noastră, unde personificarea forţei divine sau demonice s-a 
folosit pentru a lua în derâdere spiritele de temut şi pentru a le 
onora pe cele care sunt venerate. Masca de diavol îşi găseşte 
rădăcinile în şedinţele tribale de exorcism ale unui spirit 
răuvoitor. Cazul 18 este unul în care practicile spirituale mitice 
au fost preluate de pe Pământ de către coordonatorul unui grup 
de spirite pentru a servi ca semnal de alarmă pentru studenţii 
săi. 


4 
RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE 


Energia sufletului 

Nu putem defini sufletul ca pe ceva fizic, pentru că aceasta 
ar însemna să limităm ceva care pare să nu aibă limite. Eu văd 
sufletul ca pe o energie luminoasă inteligentă. Această energie 
pare să funcţioneze ca nişte valuri care vibrează, asemănătoare 
cu forţa electromagnetică, dar fără limitele particulelor de 
materie. Energia spiritului nu pare a fi uniformă. Ca o 
amprentă, fiecare suflet are o identitate, o compoziţie şi o 
distribuţie vibraţională unică. Pot discerne proprietăţile de 
dezvoltare ale sufletului după tonurile de culoare, şi totuşi, 
nimic nu defineşte ceea ce este sufletul ca entitate. 

După ani de studiu asupra modului în care sufletul 
interacționează într-o varietate de minţi omeneşti de-a lungul 
multor încarnări, şi ceea ce face după aceea în lumea spiritelor, 
am ajuns să ştiu că tinde spre perfecţiune. Nici acest fapt, însă 
nu îmi spune ce este sufletul. Pentru a înţelege pe deplin 
energia spirituală, ar trebui să cunoaştem toate aspectele 
creaţiei şi conştiinţa sursei sale. Aceasta este o perfecţiune pe 
care nu o pot cunoaşte, în ciuda tuturor eforturilor mele de a 
explora misterele vieţii de după moarte. Îmi rămâne deci să 
analizez acţiunile acestei energii profunde, cum reacţionează 
cu oamenii şi cu evenimentele şi ce încearcă să facă, atât în 
mediile fizice, cât şi psihice. Dacă existenţa spiritului începe şi 
este modelată de gândirea pură, ca este susţinută de acel gând 
ca o entitate nemuritoare. Caracterul individual al sufletului îi 
permite să influenţeze mediul său fizic, dând armonie şi 
echilibru vieţii. Spiritele sunt expresia frumuseţii, a imaginaţiei 
şi a creativităţii. Egiptenii antici spuneau că pentru a începe să 
înţelegem sufletul trebuie să ne ascultăm inima. Cred că aveau 
dreptate. 


Tratamentul standard la intrarea în lumea 
spiritelor 


Când trecem dincolo şi suntem întâmpinați de ghizii noştri, 
consider că tehnicile pe care aceştia le folosesc la contactul 
iniţial se împart în două categorii: 

1. Învăluirea. În acest caz, sufletele care se întorc sunt 
învăluite complet într-o masă circulară de energie puternică 
a ghidului lor. Când sufletul şi ghidul se întâlnesc, sufletul 
simte ca şi cum ambii ar fi închişi într-un balon. Aceasta 
este metoda cea mai obişnuită, pe care subiecţii mei o 
descriu ca fiind extaz pur. 

2. Efectul de focalizare. Această procedură de contact 
iniţial este puţin diferită. Pe când ghidul se apropie, energia 
este focalizată asupra anumitor puncte la extremităţile 
formei eterice a sufletului, din orice direcţie pe care o alege 
ghidul. Putem fi luaţi de mână sau ţinuţi de umeri dintr-o 
parte. Vindecarea începe dintr-un punct anume al formei 
eterice, ca o mângâiere urmată de o adâncă pătrundere de 
energie. 


Alegerea procedurilor depinde de preferința ghidului şi de 
starea energiei noastre spirituale din acel moment. În ambele 
situaţii are loc o infuzie de energie revigorantă în timp ce noi 
suntem proiectati în faţă. Aceasta este faza introductivă a 
călătoriei spre destinaţia noastră spirituală finală. Cele mai 
avansate spirite, în special dacă sunt nevătămate, nu au nevoie 
de ajutorul unei astfel de energii iubitoare. 

Un rezumat al tehnicilor folosite de subiectul din cazul 1 
asupra soţiei lui, Alice, demonstrează atât efectul de focalizare, 
cât şi pe cel de învăluire a unei persoane încarnate de către 
cineva care încă nu este ghid. Alte cazuri din ultimul capitol 
indică faptul că acesta este un mod de a ne începe practica de 
folosire a energiei tămăduitoare înainte de a dobândi statutul 
de ghid. În timpul momentelor de extaz de după contactul 
iniţial, ghidul nostru poate aplica cu pricepere şi ceea ce 
numesc pătrunderea de energie. Acest efect al transferului de 
energie a fost descris ca fiind asemănător cu filtrarea cafelei. În 
cazul 8 sufletul unei femei a folosit cu soţul său, Charles, un 
proces de filtrare a energiei care implică mirosul. 

Vindecarea suferinţei fizice şi emoţionale, atât în lumea 
spiritelor, cât şi în afara ei, emană dintr-o sursă de bunătate. 
Energia pozitivă curge în fiecare parte a fiinţei sufletului, de la 


cel care o trimite, a cărui esenţă şi înţelepciune sunt, de 
asemenea, transmise. Subiecţii mei nu sunt în stare să explice 
frumuseţea şi subtilitatea acestei asimilări, ci doar spun că se 
aseamănă cu un flux de electricitate care întinereşte. 


Tratamentul de urgenţă la intrarea în lumea 
spiritelor 

Când sufletele ajung la poarta spre lumea spiritelor cu 
energia deteriorată, unii dintre ghizii noştri vor proceda la o 
vindecare de urgenţă. Este un exerciţiu de vindecare 
deopotrivă fizic şi mental, care are loc înainte ca sufletul să 
treacă mai departe în lumea spiritelor. Unul dintre clienţii mei 
a murit într-un accident de automobil, în ultima sa viaţă, 
pierzându-şi piciorul. El mi-a povestit ce s-a întâmplat la 
intrarea în lumea spiritelor în urma acestei experienţe: 


Când am ajuns la poartă, ghidul a văzut găurile din aura 
mea energetică şi a început imediat procesul de refacere a 
energiei pierdute. A modelat-o ca pe argilă ca să umple, să 
refacă şi să netezească marginile aspre şi discontinuităţile, 
pentru a mă reîntregi. 


Corpul eteric este un contur al vechiului nostru corp fizic, 
pe care sufletele îl duc în lumea spiritelor. În esenţă, reprezintă 
o amprentă a unei forme umane, de care nu ne-am eliberat 
încă, asemănătoare cu pielea unei reptile. Aceasta nu este o 
situaţie permanentă, deşi am putea să o creăm mai târziu în 
conturul unei energii colorate şi luminiscente. Ştim că 
amprenta unui corp vătămat dintr-o viaţă anterioară poate 
influenţa forma fizică actuală a unor oameni dacă nu a fost 
înlăturată cum trebuie, prin urmare, de ce nu ar putea fi aşa şi 
invers? Există spirite care se eliberează complet de forma 
corpului în momentul morţii. Totuşi, multe suflete cu cicatrici 
fizice şi emoţionale din viaţă ajung înapoi acasă cu amprenta 
acestei energii afectate. 

În ceea ce priveşte suferinţa şi vindecarea sufletului, învăţ 
multe atât de la studenţi, cât şi de la profesorii din lumea 
spiritelor. Următorul meu caz, în care un ghid student nu a 
reuşit să vindece cum trebuie energia afectată, la intrarea în 


lumea spiritelor, a fost unul destul de neobişnuit pentru mine. 
Subiectul acestei întâmplări tocmai încheiase o viaţă grea, 
murind într-un bombardament de artilerie în timpul unei 
confruntări din Primul Război Mondial. 


Cazul 19 

Dr. N: După moartea ta în noroiul şi ploaia câmpului de 
luptă, ce vezi când ajungi în acea lumină puternică? 

S.: O siluetă într-o haină lungă, albă, venind spre mine. 

Dr. N: Cine este această siluetă? 

S.: O văd pe Kate. Este o profesoară nouă, care a intrat în 
grupul nostru de curând. 

Dr. N: Descrie-i înfăţişarea şi spune ce îţi comunică în timp 
ce se apropie. 

S.: Are o faţă tânără, o frunte lată. Kate radiază pace - simt 
acest lucru - dar totodată şi îngrijorare şi (râde) nu vrea să se 
apropie de mine. 

Dr. N: De ce nu? _ 

S.: Energia mea nu e într-o stare bună. Îmi spune: „Zed, 
trebuie să te vindeci!”. 

Dr. N: De ce nu te ajută să faci asta, Zed? 

S.: (râde din nou, tare) Kate nu vrea să se apropie de 
energia mea negativă din război...şi mai e şi faptul că am fost 
omorât. 

Dr. N: N-am mai auzit ca un ghid să dea înapoi din faţa 
responsabilităţii de a reface energia perturbată. Se teme de 
contaminare? 

S.: (râzând încă) Aşa ceva. Trebuie să înţelegi, Kate este 
destul de nouă în ceea ce priveşte acest gen de sarcină. Nu e 
prea bucuroasă, văd asta. 

Dr. N: Descrie-mi cum arată energia ta acum. 

S.: E dată peste cap, sfărâmată...neregulată...nu mai are 
nici un contur. 

Dr. N: Din cauză că nu ai ieşit din corp suficient de repede 
în momentul morţii? 

S.: Cu siguranţă! Am fost luat prin surprindere. De obicei, 
mă desprind de corp atunci când văd moartea venind. 


Notă: Acest caz şi multe altele m-au învăţat că sufletele îşi 
părăsesc adesea corpurile cu câteva secunde înaintea unei 
morţi violente. 


Dr. N: Bine, şi Kate nu poate să-ţi dea o mână de ajutor la 
refacerea energiei? 

S.: Incearcă...puţin.cred că e prea mult pentru ca în 
momentul de faţă. 

Dr. N: Şi ce faci? 

S.: Încep să-i ascult sugestiile şi să încerc să mă ajut singur. 
Nu mă descurc prea bine, dezechilibrul e prea mare. Apoi, un 
flux puternic de energie se abate asupra mea ca apa dintr-o 
tulumbă şi mă ajută să încep să-mi recapăt forma şi să elimin 
ceva din energia negativă din bătălie. 

Dr. N: Am auzit de un loc unde energia curge asupra 
sufletelor 

vătămate, care s-au întors de curând. Acolo eşti tu? 
S.: (râzând) Cred că da - energia e de la ghidul meu, Bella. 
Il văd acum. Se pricepe cu adevărat la acest lucru. Stă în 
spatele profesoarei şi o ajută. 

Dr. N: Apoi ce ţi se întâmplă? 

S.: Bella dispare şi Kate se apropie de mine, îşi pune braţele 
în jurul meu, începem să vorbim şi ea mă conduce. 

Dr. N: (provocator în mod deliberat) Ai încredere în Kate 
după ce te-a tratat ca pe un lepros? 

S.: (se încruntă) Ei, hai, e prea mult spus. În curând va şti 
să lucreze cu o astfel de energie tulburată. Îmi place mult de 
ca. E înzestrată cu multe... dar nu şi cu mecanica, deocamdată. 


Zone de refacere pentru sufletele mai puţin 
vâătâmate. 

Indiferent de tratamentul energetic pe care sufletul îl 
primeşte la intrarea în lumea spiritelor, aproape toate sufletele 
se vor mai opri o dată pentru a fi vindecate înainte de a se 
alătura grupurilor lor. Toate sufletele, în afară de cele mai 
avansate, sunt întâmpinate la trecerea în lumea spiritelor de 
suflete binevoitoare, care fac contact cu energia lor pozitivă şi 
le însoțesc pe cele care au nevoie de ajutor în locuri liniştite 
unde să se poată reface. Numai sufletele foarte dezvoltate, cu 


energia încă în stare bună după încarnările lor, se întorc direct 
la activităţile obişnuite. Cele mai avansate suflete par să treacă 
peste greutăţile din urma unei vieţi mai repede decât altele. Un 
bărbat mi-a spus: „Cei mai mulţi oameni cu care lucrez trebuie 
să se oprească şi să se odihnească, dar eu nu am nevoie de 
nimic. Mă grăbesc prea mult să mă întorc şi să-mi continui 
programul”. 

Cele mai multe zone de refacere pentru sufletul care revine 
implică un fel de orientare înapoi către lumea spiritelor. 
Aceasta poate fi intensă sau moderată, în funcţie de condiţia 
sufletului şi include, de obicei, o trecere în revistă a vieţii care 
tocmai s-a terminat. Sfaturi mult mai profunde vor fi date mai 
târziu de către ghizi în timpul conferinţelor de grup şi în 
Consiliul Bătrânilor. Am scris despre aceste proceduri de 
orientare în Călătoria Sufletelor. Împrejurimile zonelor de 
refacere sunt locaţii pământene, care au luat naştere din 
amintirile noastre şi din ceea ce ghizii spirituali cred că 
favorizează vindecarea. Mediile de orientare nu sunt aceleaşi 
după fiecare din vieţile noastre. După ce a murit într-un lagăr 
de concentrare german în 1944, o femeie a avut de spus 
următoarele: 


Există diferenţe subtile în ceea ce priveşte peisajul fizic, 
în funcţie de viața pe care ai trăit-o. Deoarece m-am întors 
dintr-o viaţă plină de orori, frig şi de tristeţe - totul mi se 
pare luminos şi îmi alină suferinţa. Este chiar şi un un foc 
plăcut lângă mine, aşa că am un sentiment de căldură şi de 
veselie. 


Întorcându-se în lumea spiritelor, subiecţii mei se descriu 
deseori fiind într-o grădină, în timp ce alţii spun că se află într-o 
învăluire cristalină. Scena din grădină este plină de frumuseţe 
şi de seninătate, dar, oare, ce reprezintă cristalul? Am auzit 
despre existenţa acestor cristale nu numai în camerele de 
orientare. Peşterile de cristal, spre exemplu, apar în minţile 
unor oameni care petrec un timp singuri, cugetând, după ce s-a 
sfârşit o viaţă. lată o afirmaţie tipică despre refacerea într-un 
mediu de cristal: 


Locul meu de refacere are o compoziţie cristalină şi mă 
ajută să-mi leg gândurile. Pereţii de cristal au pietre 
multicolore care reflectă prisme de lumină. Unghiurile 
geometrice ale acestor cristale trimit raze de lumină în zig- 
zag, fapt care aduce claritate în gândurile mele. 


După ce am discutat cu o scrie de clienţi care au ieşit din 
transă şi cu alţii care au cunoştinţe despre cristale, mi-am dat 
scama că acestea reprezintă o modalitate de îmbunătăţire a 
gândurilor printr-o echilibrare a energiei. Ca o unealtă 
şamanică, cristalul ajută la potrivirea tiparului nostru 
vibraţional la o forţă energetică universală în timp ce se elimină 
energia negativă. Motivul principal pentru care se află într-un 
loc de refacere spirituală este ca prin vindecare să perceapă 
înţelepciunea unei conştiinţe extinse. 

Exemplul următor include cadrul unei grădini. Am avut un 
client care a lucrat asupra propriei umilinţe de-a lungul a 
multor vieţi. În primele încarnări, de obicei ca bărbat, acest 
suflet fusese prins în corpuri gazdă care deveniseră îngâmfate, 
arogante şi chiar crude. Ca o întoarcere la 180 de grade, ultima 
viaţă a acestei persoane a fost una de acceptare vecină cu 
pasivitatea. De vreme ce această viaţă fusese atât de 
neobişnuită pentru clientul meu, când acest suflet a ajuns în 
zona de refacere exista un sentiment de eşec. Mi s-au povestit 
atunci următoarele: 


Mă aflu într-o grădină frumoasă, rotundă, cu sălcii şi cu 
un lac pe care sunt rațe. E atâta linişte aici, şi această 
scenă atenuează sentimentele de descurajare pe care le am 
din ultima mea viaţă. Ghidul meu, Makil, mă conduce spre o 
bancă de marmură. Deasupra atârnă viță-de-vie şi flori. Mă 
simt atât de deprimat din cauza vieţii mele irosite, pentru 
că am trecut de la o extremă la alta. Makil zâmbeşte şi îmi 
oferă o gustare. Bem nectar şi mâncăm fructe împreună 
privind rațele. In timp ce facem toate acestea, aura corpului 
meu fizic se îndepărtează de mine din ce în ce mai mult. 
Incep să simt că îi asimilez energia puternică, e ca şi cum 
aş lua o gură de oxigen după ce am fost la un pas de înec. 
Makil este o gazdă bună şi ştie că am nevoie de hrană 
pentru că mă judec în mod atât de critic. Deseori sunt chiar 


mai dur cu mine decât el. Vorbim despre corectarea 
greşelilor mele din trecut şi despre ceea ce am vrut să fac şi 
n-am reuşit - sau am finalizat doar parţial. Makil mă 
încurajează spunându-mi că am avut de învăţat din această 
viață, care o va face pe următoarea mai bună. Imi explică ce 
este important, şi anume faptul că nu mi-a fost teamă să mă 
schimb. Toată atmosfera din grădină este atât de relaxantă. 
Deja mă simt mai bine. 


Din astfel de cazuri am învăţat că ghizii noştri folosesc 


amintirea simţurilor pe care le-am avut în corpurile noastre 
fizice ca să ne ajute la refacere. Sunt multe feluri de a realiza 
acest lucru, cum ar fi, în cazul de mai sus, folosirea - de către 
Makil - a amintirii gustului. Am ascultat şi scene descriptive 
care implică atingerea şi mirosul. După ce au primit râuri de 
„energie lichidă” de un alb strălucitor, subiecţii descriu 
tratamente suplimentare cu senzaţii de sunet şi lumini 
multicolore: 


După duşul curăţitor, mă îndrept spre o încăpere 
alăturată, locul de reechilibrare. In timp ce plutesc spre 
centrul acestui loc, văd multe pete de lumină deasupra 
capului. Aud că mi se strigă numele: „Banyon, eşti gata?” 
Când imi dau asentimentul, sunetele vibrează în mine, 
răsunând ca nişte contacte de frecventă, până când energia 
mea este gata să facă bule - precum baloanele de săpun. 
Este minunat. Apoi luminile vin pe rând. La început, sunt 
străbătut de o rază vindecătoare de lumină verde, intensă. 
Descrie un cerc în jurul meu ca şi cum ar fi pe o scenă. 
Această lumină este menită să ridice nivelul energiei care 
lipseşte - să vadă ce a fost pierdut sau vătămat - şi să 
îndrepte. Cred că acest lucru este mai eficient, fiindcă 
energia mea face bule datorită vibrațiilor de sunet. După 
aceea, primesc un duş de lumină aurie pentru a mă întări şi 
un altul de lumină albastră pentru conştienţă. În final, îmi 
este redată de către una dintre lumini culoarea mea alb - 
rozalie. Simt linişte şi iubire şi îmi pare rău când se 
termină. 


Regenerarea sufletelor grav afectate 

Există anumite suflete dislocate care au devenit atât de con- 
taminate de corpurile gazdă, încât trebuie tratate într-un mod 
special, în viaţă, ele devin destructive pentru alţii şi pentru ele 
însele. Acest spectru de comportament include, în primul rând, 
sufletele care au fost asociate cu răul făcut altora în mod 
intenţionat. Sunt suflete care au devenit din ce în ce mai 
contaminate într-o serie de vieţi, în timp ee altele sunt complet 
subjugate de un singur corp. In ambele cazuri aceste suflete 
sunt duse în locuri de izolare unde energia lor are parte de un 
tratament mai radical decât sufletele obişnuite care se întorc. 

Contaminarea sufletului poate avea nenumărate forme şi să 
fie mai mult sau mai puţin gravă în timpul unei încarnări. Un 
corp gazdă dificil are posibilitatea de a face ca un suflet mai 
puţin experimentat să se întoarcă în lumea spiritelor cu energia 
vătămată, în vreme ce o fiinţă mai avansată ar supravieţui 
aceleiaşi situaţii rămânând relativ intactă. Energia sufletului 
obişnuit va fi umbrită atunci când acesta a trăit într-un corp 
gazdă obsedat de frică şi de furie. Întrebarea este, cât de mult? 

Gândurile, sentimentele, dispoziţiile şi atitudinile noastre 
sunt mediate de către substanţele corpului, care sunt eliberate 
prin semnalele de ameninţare şi de pericol, pe care le percepe 
creierul. Mecanismele de luptă sau de avânt provin din creierul 
nostru primitiv, nu din suflet. Sufletul are o mare capacitate de 
a controla reacţiile noastre biologice şi emoţionale faţă de 
viaţă, dar puţine suflete sunt capabile să regleze un creier care 
nu funcţionează bine. Sufletele prezintă asemenea cicatrici 
atunci când părăsesc un corp care s-a deteriorat în acest fel. 

Am propria teorie referitoare la nebunie. Sufletul intră în 
făt şi începe să fuzioneze cu mintea umană înainte de a se 
naşte copilul. Dacă acesta se maturizează cu sindromuri 
mentale organice, psihoze, sau cu nereguli afective majore, 
rezultatul este comportamentul anormal. Sufletul care se luptă 
în corp nu se asimilează complet. Când acest suflet nu mai 
poate controla comportamentul aberant al corpului său, cele 
două încep să se separe, formându-se o personalitate disociată. 
Sunt mulţi factori psihici, emoţionali şi de mediu care 
contribuie atunci când o persoană devine un pericol pentru ea 
însăşi şi pentru ceilalţi. In acest caz, Eul combinat a fost 
afectat. 


Unul dintre semnalele de alarmă pentru sufletele care îşi 
pierd capacitatea de a dirija fiinţele umane care se abat de la 
normal este atunci când aceste suflete au traversat o serie de 
vieţi în corpuri care au demonstrat o lipsă de intimitate şi au 
exprimat tendinţe violente. Aceasta are un efect de domino la 
un suflet care cere unui astfel de corp să depăşească violenţa. 
Deoarece avem liber arbitru, ghizii noştri sunt indulgenti. Un 
suflet nu este absolvit de responsabilităţi pentru o minte umană 
tulburată pe care nu este capabil să o regleze, deoarece face 
parte din aceasta. Problema sufletelor care învaţă mai greu 
este că s-ar putea să fi avut o scrie de lupte în vieţile 
anterioare, înainte de a ocupa un corp care, depăşind nivelul 
săvârşirii răului, a atins pragul maleficului. 

Ce se întâmplă cu aceste suflete tulburate când se întorc în 
lumea spiritelor? Voi începe citând un client care mi-a oferit o 
descriere (din afară) a locului unde sunt duse sufletele grav 
afectate. Unii dintre subiecţii mei numesc această zonă Oraşul 
Umbrelor: 


Aici se elimină energia negativă. Dat fiind că s-au 
adunat atâtea suflete cu energie negativă, acest loc este 
întunecat pentru noi, cei de afară. Nu putem intra aici, 
unde sufletele asociate cu ororile trec printr-un proces de 
schimbare. Şi, în orice caz, nici n-am vrea să mergem acolo. 
Este un loc de vindecare, dar de la distanţă pare o mare 
neagră - în timp ce o privesc de pe o plajă luminoasă. 
Lumina care înconjoară această zonă este mai puternică 
prin contrast, pentru că energia pozitivă se diferenţiază 
prin această bunătate redată de lumina strălucitoare. 

Când priveşti întunericul acesta cu atenţie, vezi că nu 
este chiar negru, ci un amestec de verde închis. Știm că 
acesta este un aspect al forțelor unite ale vindecătorilor 
care lucrează aici. Cunoaştem, de asemenea, că sufletele 
care sunt aduse aici nu sunt absolvite. În final, într-un fel 
sau altul, ele trebuie să îndrepte răul făcut altora. Trebuie 
să facă asta pentru a-şi recăpăta energia pozitivă. 


Subiecţii care sunt familiarizați cu sufletele vătămate îmi 
explică faptul că unele dintre cele mai cumplite amintiri ale 
faptelor lor rele nu dispar complet. Se ştie că este imposibil ca 


sufletul să nu reţină ceva dintr-o viaţă în care a făcut rău. 
Această cunoaştere este relevantă pentru deciziile viitoare. 
Totuşi, reînvierea sufletului în lumea spiritelor se face cu milă. 
După tratament, sufletul nu reţine în totalitate detaliile 
referitoare la răul făcut altora în timp ce se afla în fostele sale 
corpuri gazdă. Dacă nu ar fi aşa, sentimentul de vină legat de 
amintirea unor astfel de vieţi ar fi atât de puternic, încât 
sufletele ar putea refuza să se reîncarneze ca să îndrepte răul 
făcut. Aceste suflete ar putea să nu mai aibă destulă încredere 
în ele pentru a ieşi din prăpastia disperării. Am înţeles că există 
suflete ale căror acte în corpurile lor gazdă au fost atât de 
mârşave, încât nu li se permite să se întoarcă pe Pământ. 
Sufletele sunt fortificate prin procesul de regenerare în 
speranţa că vor putea ţine sub control viitoarele corpuri cu 
potenţial malefic. Desigur, odată ajunse în noul corp, amnezia 
anumitor greşeli din vieţile anterioare nu ne lasă să fim atât de 
inhibaţi, încât să nu progresăm. 

Există diferenţe în procesul de regenerare a sufletelor 
afectate moderat şi a celor prejudiciate grav. După ce am 
ascultat o scrie de explicaţii despre tipurile de tratament ale 
energiei, am ajuns la concluzia următoare: cel mai radical mod 
de purificare a energiei este acela de remodelare a energiei, iar 
cea mai puţin drastică metodă este îndreptarea formei 
energetice. Aceasta este o supersimplificare, deoarece sunt 
multe lucruri pe care nu le ştiu despre aceste tehnici ezoterice. 
Arta reconstituirii energiei este stăpânită de maeştrii care nu 
se reîncarnează şi care nici nu se află în biroul meu ca să 
răspundă la aceste întrebări. Eu lucrez cu ucenicii. Cazul 20 va 
arunca o privire în domeniul mecanismelor de îndreptare a 
energiei, iar cazul 21 se va referi la remodelarea acesteia. 


Cazul 20 
Subiectul meu în acest caz este un practicant al medicinei 
chiropractice şi homeopatice, care se ocupă cu repolarizarea 
energiei dezechilibrate a pacienţilor. Acest client este 
vindecător de mii de ani pe Pământ şi în lumea spiritelor se 
numeşte Selim. 


Dr. N: Selim, mi-ai vorbit despre grupul vostru de 
vindecători din lumea spiritelor şi despre faptul că voi cinci vă 
pregătiţi în probleme specifice legate de energie. Aş vrea să 
ştiu mai multe despre munca voastră. Poţi să începi prin a-mi 
spune cum se numeşte grupul vostru de studiu şi ce faceţi? 

S.: Ne pregătim să fim regeneratori. Lucrăm ca să 
îndreptam... să reorganizăm... şi să echilibrăm energia 
dislocată. 

Dr. N: E vorba de locul destinat acelor suflete a căror 
energie a fost dislocată? 

S.: Da, cele aflate într-o stare proastă. Acelea care nu se vor 
întoarce la grupurile lor imediat. Ele vor sta în locul de 
ancorare. 

Dr. N: Poţi estima acest lucru la poarta de intrare în lumea 
spiritelor? 

S.: Nu, nu pot. Nu am atins încă acest nivel. Decizia e luată 
de ghizii lor, care îi vor chema pe maeştrii care mă învaţă şi pe 
mine. 

Dr. N: Spune-mi atunci, Selim, când anume intervii tu, după 
ce un suflet cu afecţiuni severe se întoarce în lumea spiritelor? 

S.: Sunt chemat de instructorul meu atunci când se 
consideră că pot ajuta în acest proces de vindecare a energiei. 
Atunci merg la locul de ancorare. 

Dr. N: Te rog, explică-mi de ce foloseşti termenul de „loc de 
ancorare” şi cum anume arată acesta? 

S.: Sufletul deteriorat este ţinut aici până ce regenerarea sa 
devine completă şi este din nou sănătos. Această sferă arată ca 
un stup acoperit de faguri. Fiecare suflet are propriul loc în 
care să locuiască pe durata vindecării. 

Dr. N: Acest lucru sună foarte asemănător cu descrierile pe 
care le-am auzit despre incubaţia noilor suflete după crearea 
lor şi înainte ca ele să fie repartizate grupurilor. 

S.: E adevărat... acestea sunt spaţii în care energia este 
hrănită. 

Dr. N: Aşadar, toate aceste spaţii asemănătoare stupilor se 
află în acelaşi loc şi servesc aceloraşi scopuri - atât pentru 
regenerare, cât şi pentru creaţie? 

S.: Nu, nu este aşa. Lucrez într-un loc al sufletelor 
deteriorate. Sufletele nou-create nu sunt deteriorate. Nu îţi pot 
spune nimic despre locurile acestora. 


Dr. N: Bine, Selim, vorbeşte-mi atunci despre acele locuri 
pe care le cunoşti şi în care ai experienţă. De ce crezi că ţi-a 
fost repartizat acest fel de muncă? 

S.: (mândru) Graţie marii mele experienţe, acumulate în 
atâtea vieţi în care am lucrat cu oameni răniţi. Atunci când am 
întrebat dacă aş putea să mă specializez ca regenerator, 
dorinţa mi-a fost îndeplinită şi am fost repartizat într-o clasă de 
iniţiere. 

Dr. N: Şi astfel, dacă un suflet grav rănit este întors la locul 
de ancorare, eşti unul dintre sufletele care pot fi chemate să 
dea o mână de ajutor? 

S.: (dă din cap în sens negativ) Nu neapărat. Sunt solicitat 
să merg în locurile de regenerare numai pentru a lucra cu 
energia moderat dislocală. Sunt un începător. Există multe 
lucruri pe care nu le ştiu. 

Dr. N: Bine, dar am un mare respect pentru ceea ce ştii, 
Selim. Înainte de a te întreba despre nivelul muncii tale, poţi 
să-mi explici de ce un suflet afectat ar trebui să fie trimis la 
locul de ancorare? 

S.: Ele au fost subjugate de ultimul lor trup. Multe sunt 
suflete care au fost oprimate în mod repetat în vieţile 
anterioare. Acestea sunt acele suflete care devin blocate în 
viaţa de după viaţă, nefăcând nici un progres. Fiecare trup le-a 
contaminat şi mai mult. Eu lucrez cu aceste suflete mai mult 
decât cu acelea care au avut distrugeri semnificative de 
energie, într-o viaţă sau în mai multe. 

Dr. N: Aceste suflete a căror energie a fost sleită în mod 
gradual cer ajutor sau sunt silite să vină la locul de ancorare? 

S.: (prompt) Nici unul nu e forţat. Strigă după ajutor, 
pentru că au devenit total ineficiente, repetând mereu aceleaşi 
greşeli. Profesorii lor văd că nu se regenerează suficient între 
vieţi. Vor să fie regenerate. 

Dr. N: Acelaşi strigăt de ajutor vine şi din partea sufletelor 
care au fost sever afectate? 

S.: (face o pauză) Probabil că mai puţin. E posibil ca o viaţă 
să fie atât de distructivă, încât să distrugă... identitatea 
sufletului. 

Dr. N: Ca atunci când sunt implicate în acte crude de 
violenţă? 

S.: Acesta ar fi un motiv, da. 


Dr. N: Selim, te rog să-mi dai câte detalii poţi despre ce se 
întâmplă când eşti chemat la locul de ancorare să lucrezi la un 
caz unde este vorba despre energie grav afectată. 

S.: Înainte de a-l întâmpina pe noul sosit, unul dintre 
Maeştrii de Restabilire conturează meridianele de energie pe 
care le vom regenera. Revedem ceea ce se ştie despre sufletul 
vătămat. 

Dr. N: Sună ca şi cum aţi fi chirurgi care se pregătesc 
pentru o procedură cu raze X înainte de operaţie. 

S.: (încântat) Da, asta îmi dă o idee la ce să mă aştept în 
planul tridimensional. Îmi plac provocările legate de munca de 
refacere a energiei. 

Dr. N: Bine, condu-mă prin acest proces. 

S.: Din perspectiva mea, sunt trei paşi. Începem cu 
examinarea tuturor particulelor de energie vătămată. Apoi, 
aceste zone întunecate de blocaj sunt înlăturate şi ceea ce 
rămâne - golurile - sunt reumplute cu o infuzie de energie nouă, 
purificată. Aceasta este suprapusă peste energia reparată, 
pentru fortificare. 

Dr. N: Şi reumplerea înseamnă pentru tine doar 
reîndreptarea formei, ca şi cum ar exista ceva şi mai radical? 

S.: Da. 

Dr. N: Eşti implicat personal în toate fazele acestei 
operaţii? 

S.: Nu, sunt antrenat pentru prima etapă a evaluării şi pot 
să ajut puţin şi la a doua etapă - acolo unde modificările nu sunt 
atât de complexe. 

Dr. N: Înainte de a începe efectiv să lucrezi, ce vezi atunci 
când energia unui suflet a avut mult de suferit? 

S.: Energia vătămată arată ca un ou prăjit, atunci când 
partea albă s-a întărit. Trebuie s-o înmuiem şi să umplem 
găurile negre. 

Dr. N: Hai să vorbim puţin despre această energie 
întunecată... 

S.: (întrerupe) Ar fi trebuit să adaug că energia vătămată 
poate cauza şi... leziuni. Aceste fisuri sunt şi ele goluri, 
provocate de vătămare gravă fizică sau emoţională. 

Dr. N: Care sunt efectele energiei sfărâmate asupra 
sufletului încarnat? 


S.: (face o pauză) Acolo unde energia nu este distribuită în 
mod egal, aceasta se datorează deteriorării energiei pe termen 
lung. 

Dr. N: Ai vorbit despre rearanjarea şi repararea energiei 
vechi cu o energie nouă, purificată, pentru vindecare. Cum se 
procedează? 

S.: Prin raze intense, încărcate. Este o muncă delicată, _ 
pentru că trebuie să îţi păstrezi propriul tipar vibraţional... În 
secvenţe care se potrivesc cu cele generate de către suflet. 

Dr. N: O, devine, aşadar, un fapt personal. Energia unui 
maestru este folosită drept cale de transmitere? 

S.: Da, dar sunt şi alte surse de energie nouă, purificată pe 
care nu le utilizez mult şi despre care ştiu prea puţin din cauza 
lipsei mele de experienţă. 

Dr. N: Selim, mi-ai povestit cum energia solidificată este 
fluidizată şi i se permite să se întoarcă în spaţiile potrivite, dar 
mă interesează introducerea noii energii purificate. Nu cumva 
schimbaţi identitatea nemuritoare a acestor suflete prin toată 
această reconfigurare? 

S.: Nu, am făcut... schimbări... ca să întărim ceea ce există 
deja... să aducem sufletul aproape de forma sa originală. Nu 
vrem să se întâmple asta din nou. 

Dr. N: Există vreun mod de a vă testa eficienţa muncii după 
ce aţi terminat-o? 

S.: Da, putem simula un câmp de energie negativă - lichidă - 
în jurul sufletului regenerat - ca să vedem dacă se poate infiltra 
prin structura reparațiilor noastre. Cum am mai spus, nu vrem 
să repetăm acest proces. 

Dr. N: O ultimă întrebare, Selim. Când terminaţi, ce se 
întâmplă cu sufletul regenerat? 

S.: Depinde. Toate stau cu noi un timp... vindecăm prin 
sunet... muzică vibraţională... lumină... culoare. Şi când aceste 
suflete sunt eliberate, există multă grijă în ceea ce priveşte 
următoarele lor încarnări şi selecţia corpurilor, (oftează) Dacă 
sufletul a fost într-un corp care a făcut rău altora în vieţi ante- 
rioare... atunci... am fortificat aceste suflete ca să se întoarcă şi 
să înceapă un nou drum. 


Următorul meu caz este un exemplu de remodelare radicală 
(a energiei). În cazul 21 este vorba despre o clasă specială de 


suflete pe care le numesc suflete hibrid. În capitolul 8, cazul 61 
este vorba de un alt reprezentant al acestui tip de suflet. Cred 
că sufletele hibrid au tendinţa de a se autodistruge pe Pământ, 
fiindcă s-au încarnat în alte lumi înainte de a veni aici. Există 
unele suflete hibrid care se adaptează foarte greu pe planeta 
noastră. Dacă acest lucru este adevărat, probabil prima lor 
încarnare aici a fost în ultimele câteva mii de ani. Celelalte s-au 
adaptat deja pe Pământ sau l-au părăsit pentru totdeauna. Mai 
puţin de un sfert dintre toţi clienţii mei îşi amintesc că au 
vizitat alte lumi între vieţi. Această activitate în sine nu 
înseamnă că sunt suflete hibrid. Un procent şi mai mic al 
clienţilor mei îşi amintesc că s-au încarnat în alte lumi înainte 
de a veni pe Pământ. Acestea sunt sufletele hibrid. 

Hibridul este, de obicei, un suflet mai vechi care, dintr-o 
serie de motive, a decis să-şi trăiască restul de vieţi fizice pe 
planeta noastră. Vechea sa lume poate să nu mai fie locuibilă 
sau este posibil să fi trăit într-o lume blândă unde viaţa a fost 
prea uşoară şi acum vrea o provocare, într-o lume ca Pământul 
care încă nu şi-a atins potenţialul. Indiferent de circumstanţele 
în care un suflet părăseşte o lume, consider că aceste încarnări 
implică în mod tipic forme de viaţă care au fost uşor 
superioare, aproape egale sau uşor inferioare posibilităţilor 
creierului uman. Sufletele hibrid care s-au încarnat pe planete 
cu civilizaţii cu o tehnologie mai avansată decât cea de pe 
Pământ, cum ar fi cele care călătoresc în spaţiu, au un nivel 
mai inteligent, deoarece sunt o rasă mai veche. De asemenea, 
am remarcat că atunci când am un suflet hibrid în calitate de 
client, acesta tinde să aibă abilităţi psihice paranormale. 

Uneori clienţii hibrizi confundă primele lor încarnări în alte 
lumi fizice cu viaţa pe Pământ până când clarificăm faptul că 
prima lor lume seamănă doar cu unele locuri de aici. Un bun 
exemplu în acest sens îl constituie viziunile unei vieţi pe 
continentul Atlantida. Fără a nesocoti posibilitatea ca Atlantida 
să fi existat pe Pământ cu mii de ani în urmă, bănuiesc că 
amintirile existenţei în alte lumi sunt sursa multora dintre 
miturile pământene străvechi. 

Cred că suflet hibrid este un termen potrivit pentru acele 
suflete dintre noi care îşi au originea în încarnări mixte. Astfel 
de suflete s-au dezvoltat sălăşluind în gazde care sunt diferite 
genetic de oameni. Am văzut oameni înzestrați în această viaţă 


care şi-au început dezvoltarea în altă lume. Cu toate acestea, 
există o latură întunecată a acestei experienţe, după cum va 

explica un subiect al nivelului V, care se antrenează pentru a 
deveni Maestru în Reabilitare. 


Cazul 21 

Dr. N: Având în vedere că lucrezi cu suflete grav afectate, 
poţi să-mi dai mai multe informaţii despre sarcinile tale? 

S.: Sunt într-o secţiune specială unde lucrez cu acele suflete 
care s-au pierdut într-un vârtej de răutate. 

Dr. N: (după ce am aflat că acest subiect lucrează numai cu 
acele suflete de pe Pământ, care s-au încarnat pe alte lumi 
înainte de a veni aici) În această secţiune sunt sufletele despre 
care am auzit? 

S.: Da, într-o zonă de refacere unde ne ocupăm de acele 
suflete care au devenit atroce. 

Dr. N: Ce nume îngrozitor pentru un suflet! 

S.: Îmi pare rău că te deranjează, dar cum altfel poţi numi 
un suflet care a făcut fapte atât de rele, încât nu poate fi salvat 
în stadiul de faţă? 

Dr. N: Ştiu, dar corpul uman a avut destul de mult de-a face 
cu... 
S.: (întrerupându-mă) Nu credem că asta este o scuză. 

Dr. N: Bine, atunci te rog vorbeşte mai departe despre 
natura muncii tale. 

S.: Sunt un restaurator în etapa a doua. 

Dr. N: Ce înseamnă asta? 

S.: Când sufletele se desprind de trup, sunt întâmpinate de 
ghizi şi, poate, de vreun prieten apropiat. Această primă fază 
nu durează mult şi atunci sufletele care au comis acte teribile 
sunt aduse aici, la noi. 

Dr. N: De ce nu durează această primă fază la fel de mult ca 
în cazul altor suflete? 

S.: Nu vrem ca sufletele să înceapă să uite efectul faptelor 
lor - răul şi durerea pe care le-au provocat pe Pământ. Faza a 
doua le separă de sufletele necontaminate. 

Dr. N: Sună ca şi cum ai conduce o colonie de leproşi. 

S.: (tăios) Nu mă amuză remarca. 


Dr. N: (după ce îmi cer scuze) Doar nu vrei să spui că toate 
sufletele care comit fapte rele sunt suflete hibrid, cum le 
numeşti tu? 

S.: Sigur că nu, aceasta este secţiunea mea. Dar trebuie să 
înţelegi că unii care au fost adevăraţi monştri pe Pământ sunt 
hibrizi. 

Dr. N: Credeam că lumea spiritelor este un loc unde 
domneşte ordinea, cu maeştri care au cunoştinţe superioare. 
Dacă aceste suflete hibrid au făcut lucruri groaznice ca oameni 
- fiind incapabile să se adapteze la particularităţile emoţionale 
ale corpului uman - de ce au fost trimise aici? Acest 
raţionament îmi arată că lumea spiritelor nu este infailibilă. 

S.: Marea majoritate sunt suflete bune şi aduc mari 
contribuţii societăţii omeneşti. Ai vrea să le refuzăm tuturor 
sufletelor ocazia de a veni pe Pământ doar pentru că unele 
dintre ele apucă pe căi greşite? 

Dr. N: Desigur că nu. Să continuăm. Ce faceţi cu aceste 
suflete? 

S.: Alţii, superiori mie, le examinează energia contaminată 
prin prisma efectului pe care l-a avut lumea în care şi-au trăit 
primele experienţe asupra corpului lor omenesc. Cei care fac 
acest lucru vor să ştie dacă acesta a fost un caz izolat sau dacă 
şi alte suflete de pe acea planetă au avut probleme pe Pământ. 
Dacă se dovedeşte astfel, atunci e posibil ca accesul altor 
suflete din acea lume să nu mai fie permis pe Pământ. 

Dr. N: Te rog, povesteşte-mi mai multe despre secţiunea ta. 

S.: Zona mea nu se ocupă de sufletele care au comis o 
singură greşeală foarte gravă. Lucrăm cu suflete care au trăit 
vieţi de cruzime sistematică. Aceste suflete pot acum să aleagă. 
Vom face tot ce ne stă în putinţă ca să le purificăm energia şi 
dacă considerăm că pot fi salvate, li se oferă şansa de a se 
întoarce pe Pământ în încarnări în care vor avea parte de 
aceeaşi durere pe care au provocat-o, dar sporită. 

Dr. N: Poate fi salvat un suflet care a comis atrocități în 
viaţă, dar care a avut mustrări de conştiinţă pronunţate? 

S.: Probabil. 

Dr. N: Credeam că justiţia karmică nu pedepseşte. 

S.: Nu pedepseşte. Oferta aceasta reprezintă şansa de a se 
stabiliza şi de a-şi ispăşi păcatele. De obicei, îţi ia mai mult de o 


viaţă să înduri aceeaşi durere pe care ai provocat-o multor 
oameni. De aceea am spus „sporită”. 

Dr. N: Chiar şi aşa, cred că multe suflete aleg această calc. 

S.: Te înşeli. Majoritatea se tem prea tare că vor avea din 
nou acelaşi mod de viaţă. În plus, le lipseşte curajul de a fi 
victime într-o serie de vieţi viitoare. 

Dr. N: Dacă nu vor să se întoarcă pe Pământ, ce faci? 

S.: Atunci, aceste suflete vor lua calea celor care 
considerăm că nu pot fi salvate. Apoi le vom disemina energia. 

Dr. N: Acesta este un procedeu de remodelare a energiei - 
sau ce? 

S.: A... da... noi îl denumim fragmentarea energiei - ceea ce 
înseamnă diseminare. Fireşte, este o remodelare. Descompu- 
nem energia în particule. 

Dr. N: Credeam că energia nu poate fi distrusă. Nu 
distrugeti identitatea acestor suflete contaminate? 

S.: Energia nu este distrusă, ci doar schimbată şi 
convertită. Putem amesteca o particulă din vechea energie cu 
particule de energie nouă, proaspătă. Această diluare va face 
energia contaminată inofensivă, şi în acelaşi timp o mică parte 
din identitatea originală rămâne intactă. 

Dr. N: Deci, energia negativă este amestecată cu supradoze 
de energie nouă, bună pentru a face inofensiv sufletul contami- 
nat? 

S.: (râde) Nu neapărat energie „bună”, ci proaspătă. 

Dr N: De ce ar refuza un suflet să i se disemineze energia? 

S.: Chiar dacă sufletele care acceptă aceste proceduri 
pentru binele lor îşi revin şi duc vieţi productive pe Pământ şi 
în altă parte... sunt suflete care nu vor să-şi piardă deloc 
identitatea. 

Dr. N: Atunci, ce se întâmplă cu aceste suflete care vă 
refuză ajutorul? 

S.: Multe vor ajunge într-o stare de incertitudine, într-un loc 
singuratic. Nu ştiu ce li se va întâmpla în cele din urmă. 


După cum am mai menţionat, contaminarea sufletului nu 
vine numai de la corpul fizic. Fireşte, vătămarea energiei 
descrise în ultimele două cazuri indică faptul că înseşi sufletele 
sunt entităţi impure care contribuie la propria tristeţe. 


Înainte de a continua, vreau să precizez ceva despre 
alegerea karmică, foarte important de reţinut pentru noi toţi. 
Când vedem oameni care sunt victime şi duc o viaţă de 
suferinţă, aceasta nu înseamnă neapărat că au făcut fapte rele 
într-o viaţă trecută. Un suflet care nu a cauzat rău în trecut 
poate să aleagă suferinţa emoţională, pentru a învăţa mai multe 
despre compasiune faţă de alţii şi empatic, oferindu-se dinainte 
să ducă o viaţă de chin. 

Sunt cazuri în care energia unui suflet nu este foarte 
vătămată, astfel încât, deşi are nevoie de atenţie specială, nu 
necesită prezenţa unui Maestru de Reabilitare. Următorul citat 
face parte dintr-un raport al unui client despre un suflet 
înzestrat care lucrează într-o zonă de refacere. Mă gândesc la 
acel suflet ca la o asistentă care conduce un spital de pe front, 
şi clientul meu este de acord: 


O, este Numi - mă bucur atât de mult. N-am mai văzut-o 
de trei sau patru vieți, dar tehnicile ei de refacere şi 
reprogramare a energiei sunt excelente. Sunt încă cinci 
fiinţe de care are grijă în acest loc, dar pe care nu le 
cunosc. Nu-mi vine şi mă trage înspre ea. Pătrunde în 
interiorul meu şi îşi amestecă energia cu a mea obosită. 
Simt infuzia vibratiilor sale stimulatoare şi mă remodelează 
puțin. Este ca şi cum mi s-ar reîmprospăta propria energie. 
Curând, sunt gata să plec iar. Nu-mi zâmbeşte şi-mi spune 
la revedere până data viitoare. 


Sufletele singurătăţii 

În ultimul capitol am explicat cum anumite suflete, care au 
trăit experienţa morţii fizice, părăsesc trupul şi se izolează o 
perioadă. Nu sunt fantome, dar nu acceptă moartea şi nu vor să 
se ducă acasă. Puținele suflete din această categorie de care 
mă ocup sunt în impas faţă de ele însele. Tendinţa lor majoră 
este aceea de evitare. În cele din urmă, sunt convinse de către 
ghizi capabili să stabilească o legătură empatică să se întoarcă 
în lumea spiritelor. Le-am numit „sufletele tăcerii”. Am mai 
spus şi că se consideră o activitate normală pentru sufletele 
sănătoase din lumea spiritelor să petreacă un timp liniştite, 
departe de celelalte. In afară de a reflecta asupra destinului lor, 


sufletele pot folosi această perioadă ca să ajungă la oamenii pe 
care i-au lăsat în urmă pe Pământ. 

Totuşi, există o altă categorie de suflete tăcute pe care le 
numesc „suflete singuratice” sau suflete ale singurătăţii, spre 
deosebire de sufletele izolate. Ar putea părea că despic firul în 
patru, dar sunt diferenţe mari. Sufletele care doresc 
singurătatea sunt suflete sănătoase care s-au supus procesului 
de recuperare şi cu toate acestea simt în continuare efectele 
contaminării cu energie negativă. lată un astfel de caz: 


După fiecare viață, mă duc într-un sanctuar pentru a 
medita în linişte. Mă gândesc la ce vreau să salvez şi să 
recuperez din ultimul meu trup şi la ce ar trebui să renunt. 
Chiar în acest moment, salvez curajul şi încerc să scap de 
neputinţa de a menţine un angajament personal. Pentru 
mine, acesta este un loc unde sortez însuşiri şi ceea ce 
decid să păstrez va face parte din caracterul meu. Restul se 
aruncă. 


Numai un anumit gen de suflete face această activitate un 
timp îndelungat. Deseori, sunt suflete mai avansate care 
reflectează mai mult dacă sunt singure. Acestui tip de suflet i- 
ar putea aparţine conducătorii a căror energie a fost epuizată, 
fiindcă au apărat alţi oameni. Un astfel de suflet este Achem, 
un suflet care îşi dedică energia pentru a-i face pe alţii mai 
buni. 


Cazul 22 
Acest subiect a luptat în viaţa sa trecută împotriva 
dominaţiei franceze asupra Marocului şi a fost capturat în 
1934. Ca luptător în rezistenţă, clientul meu a fost dus din 
Munţii Atlas în deşertul Sahara şi torturat pentru a da 
informaţii, dar a refuzat. După ce a fost trântit la pământ, a fost 
lăsat să moară, o pieire lentă în soarele fierbinte. 


Dr. N: Achem, te rog să-mi explici de ce îţi trebuie o 
perioadă atât de lungă de singurătate după viaţa din Maroc? 

S.: Sunt un suflet protector şi energia mea nu şi-a revenit 
încă după efectele acestei vieţi. 

Dr. N: Ce este un suflet protector? 


S.: Noi, sufletele protectoare, încercăm să îi protejăm pe 
acei oameni care trebuie să-şi păstreze bunătatea înnăscută şi 
dorinţa intensă de a face vieţile multor oameni mai bune. 

Dr. N: Pe cine ai protejat în Maroc? 

S.: Pe liderul mişcării de rezistenţă, ce se opunea 
colonizării franceze. Datorită anilor mei de sacrificiu, a putut 
să-i ajute mai mult pe oamenii noştri să lupte pentru libertate. 

Dr. N: Sună ca şi cum ar fi vorba de o responsabilitate 
foarte mare. Obişnuieşti să te implici în mişcări politice şi 
sociale în vieţile tale? 

S.: Da, şi în război. Suntem luptători ai cauzelor bune. 

Dr. N: Ce atribute au sufletele protectoare, ca grup? 

S.: Ne distingem prin perseverenţă şi calm în situaţii limită 
în timp ce îi ajutăm pe alţii care merită. 

Dr. N: Dacă îi înfruntaţi pe cei care caută să le facă rău 
oamenilor pe care îi protejaţi, cine anume decide dacă aceştia 
merită protecţia voastră? Mi se pare că este un lucru foarte 
subiectiv. 

S.: Adevărat, şi de aceea stăm mult să reflectăm unde 
putem fi de folos cel mai bine oamenilor. Munca noastră poate 
fi ofensivă sau defensivă prin natura sa, dar nu ne implicăm în 
nici o acţiune agresivă lipsită de principii. 

Dr. N: Bine, să vorbim despre epuizarea energiei tale după 
aceste încercări. De ce nu a revenit la normal în urma acestui 
„duş” vindecător sau după vreun alt procedeu de refacere? 

S.: (râde) Tu îl numeşti „duş”, cu îl definesc „spălător de 
maşini”! Este ca un tub care se ondulează şi te freacă pe toate 
părţile cu energie pozitivă, exact ca periile unui spălător de 
maşini. Tocmai i-am însoţit pe câţiva dintre studenţii mei tineri 
care au trecut prin el după ultima viaţă şi se simt excelent. 

Dr. N: Deci, de ce nu te-a ajutat „spălătorul de maşini”? 

S.: (mai serios) Nu a fost tocmai de ajuns, deşi impurităţile 
s-au dus în mare parte. Nu, miezul fiinţei mele a fost afectat de 
cruzimea acelei vieţi şi de tortura pe care am îndurat-o. 

Dr. N: Şi ce faci? 

S.: Îi trimit de la mine pe studenţi şi mă duc la sanctuarul 
unde pot să realizez o conexiune deplină cu mine însumi. 

Dr. N: Te rog, spune-mi tot ce poţi despre acest loc şi ce 
faci acolo. 


S.: Este un spaţiu închis, întunecos - unii îl numesc camera 
de dormit - unde sunt şi alţii care se odihnesc, dar nu ne 
vedem. Simt că acum mai sunt încă vreo douăzeci. Ne simţim 
atât de goliţi de energie, încât nu dorim să luăm legătura unii 
cu alţii un timp. Paznicii au grijă de noi. 

Dr. N: Paznicii? Cine sunt aceştia? 

S.: Paznicii Neutralităţii au multă îndemânare în ceea ce 
priveşte non-interferenţa. Talentul lor constă în faptul că pot 
avea grijă de noi fără a interveni absolut deloc în gândurile 
noastre. Ei sunt gardienii camerelor de dormit. 


Notă: Aparent, Paznicii Neutralităţii constituie un subgrup 
al Maegştrilor Restabilirii. Ei au alte nume, dar prin neutralitate 
se înţelege faptul că facilitează vindecarea indirect, fără a 
comunica în vreun fel. Clienţii mei spun că aceste fiinţe 
veghează la liniştea absolută a sufletelor pe care le au în grijă. 


Dr. N: Cum arată aceşti gardieni pasivi? 

S.: (tăios) Nu sunt pasivi. Imaginea pe care ţi-o pot oferi 
este aceea a călugărilor ce se plimbă printr-un sanctuar. 
Paznicii au mantii şi o glugă peste faţă, astfel încât nu ne 
dezvăluie identitatea lor. Au dânduri opace, dar sunt foarte 
grijulii. 

Dr. N: Deci ei, pur şi simplu, veghează asupra voastră în 
timp ce vă odihniţi? 

S.: Nu, nu - tot nu înţelegi. Ei se pricep foarte bine să aibă 
grijă de noi. Preocuparea lor este să ne regleze energia pe care 
am acumulat-o în lumea spiritelor înainte de a începe o viaţă 
fizică. 

Dr. N: Am auzit multe despre caracteristica sufletului de a 
se divide. De ce nu te duci în zona ta spirituală ca să-ţi iei 
restul de energie şi să te contopeşti cu ea? Sau de ce nu îţi 
regenerează energia contaminată o echipă de Maeştri ai 
Restabilirii? 

S.: (respiră profund) O să încerc să explic. Nu avem nevoie 
de aşa ceva. Vrem să ne vindecăm de efectele impurităților, şi 
chiar să ne recăpătăm propria energie, purificată şi odihnită. 
Paznicii ne ajută la refacerea propriei energii. 

Dr. N: E ca şi cum ai face o transfuzie de la propria bancă 
de sânge? 


S.: Da, exact, acum începi să înţelegi. Nu vrem să o facem 
în grabă. Nici nu avem nevoie de o refacere radicală. Primim 
lent infuzii din propria energie pe o perioadă prelungită pentru 
mai multă... elasticitate. Dorim înapoi puterea pe care am avut- 
o înainte de o viaţă grea, sporită după experienţa fizică prin 
care am trecut. 

Dr N: Câţi ani durează această perioadă prelungită de 
refacere în sanctuar? 

S.: O, e greu de spus... douăzeci şi cinci până la cincizeci de 
ani... am vrea mereu să fie mai lungă, deoarece Paznicii îşi 
folosesc frecvențele vibraţionale să ne... maseze energia - ceea 
ce este fantastic. Ei sunt totuşi fiinţe foarte discrete, nu vor să 
fie văzute şi să le vorbeşti, dar ştiu că le suntem recunoscători 
pentru grija pe care ne-o poartă. Cunosc, de asemenea, când 
este timpul să ne alăturăm prietenilor noştri şi să ne întoarcem 
la lucru (râde). Atunci, suntem împinşi afară. 


Din cazuri ca acesta am aflat că unul dintre cele mai bune 
moduri de a repara energia vătămată este de a o primi înapoi 
lent. Multe suflete singuratice sunt destul de avansate şi nu 
necesită refacere în zonele speciale. Aceste suflete viguroase 
pot avea uneori prea multă încredere în ele. Achem a 
recunoscut că a luat în Maroc numai 50% din energia sa şi că 
ar fi trebuit să se „încarce mai tare” înainte să înceapă acea 
viaţă. 

Următoarea secţiune vorbeşte despre vindecătorii planetari 
care lucrează în medii fizice. De vreme ce aceste suflete sunt, 
în general, încă încarnate, subiecţii mei nu le consideră 
maeştri. Aici sunt incluse sufletele transformatoare menţionate 
în următorul caz. În munca planetară suntem expuşi la multe 
lucruri deosebite şi aceasta constituie un teren de bază pentru 
pregătirea sufletelor în dezvoltare. 


Vindecarea energiei pe Pământ 


Vindecători ai corpului uman 

Când am aflat că există suflete specializate în refacerea 
energiei vătămate în lumea spiritelor, am fost curios să ştiu 
cum aplică aceste suflete cunoştinţele spirituale din 


subconştient când lucrează în formă fizică. Unele suflete pun 
foarte mult accentul pe acest aspect al abilității lor de a ajuta 
fiinţele umane. Următorul meu caz este o femeie care lucrează 
folosind multe manifestări ale energiei, inclusiv reiki. Totuşi, 
până la şedinţa noastră de hipnoză, nu prea cunoştea sursa 
puterii sale spirituale de vindecare. Numele ei spiritual este 
Puruian şi în timpul şedinţei noastre mi-a explicat cum şi de ce 
sunt sunt atât de necesare, deopotrivă pentru fiinţele încarnate 
şi neîncarnate ajustările energiei. 


Cazul 23 

Dr. N: Puruian, aş vrea să ştiu dacă îţi foloseşti pregătirea 
spirituală pentru vindecarea sufletului şi în sarcinile tale de pe 
Pământ. 

S.: (subiectul manifestă surprindere pe măsură ce mintea sa 
înregistrează întrebarea mea) Păi... da... nu mi-am dat scama 
cât de mult până acum... numai aceia dintre noi care vor să 
lucreze în continuare în acest fel pe Pământ se numesc 
transformatori. 

Dr. N: Care este diferenţa? Cum defineşti un suflet trans- 
formator? 

S.: (râde la recunoaşterea denumirii) în calitate de transfor- 
matori, facem munca de reparaţie pe Pământ - suntem echipa 
care face curăţenie - redând trupurilor sănătatea. Sunt oameni 
pe Pământ care au pete cenuşii de energie care îi fac să se 
împotmolească. Îţi dai seama de asta atunci când fac mereu 
aceleaşi greşeli în viaţă. Rolul meu este să mă încarnez, să-i 
găsesc şi să încerc să îndepărtez aceste pete, pentru ca ei să ia 
decizii mai bune, să capete încredere şi apreciere de sine. li 
transformăm în persoane mai productive. 

Dr. N: Puruian, aş vrea să clarificăm diferenţa, dacă există 
vreuna, între vindecarea sufletului în lumea spiritelor şi 
transformarea energiei într-o lume fizică. 

S.: (după o pauză lungă) Unele părţi din pregătirea noastră 
sunt la fel, dar... transformatorii - aceia dintre noi cărora le 
place să lucreze cu forme fizice - sunt trimişi în alte lumi să 
studieze. 

Dr. N: Descrie ultima perioadă de pregătire ca transforma- 
tor înainte de a te întoarce pe Pământ. 


S.: (şocată de întrebarea mea, dă un răspuns ca prin vis) 
O... două entităţi făcute din lumină au venit din altă dimensiune 
ca să lucreze cu noi şase (grupul de studiu al lui Puruian). Ne- 
au arătat cum să... ne menţinem energia vibraţională 
concentrată într-o rază - şi nu împrăştiată. Am învăţat să-mi 
focalizez energia, ca să fie mai eficientă. 

Dr. N: Aceste entităţi veneau dintr-o lume fizică? 

S.: (pe un ton suav) Erau mai degrabă ca o sferă de gaz 
unde inteligenţa lor se afla sub formă de... baloane... dar ne-au 
făcut atât de bine. Am învăţat... oh... am învăţat... 

Dr. N: (cu blândeţe) Sunt convins. Să ne întoarcem la 
partea practică a ceea ce ai învăţat, acum că ai devenit mai 
conştientă de originea abilităţilor tale. Spune-mi, cum aplici 
aceste cunoştinţe spirituale în munca ta actuală de suflet 
transformator pe Pământ? 

S.: (o privire mirată) Am în minte acum., văd cum lucrează... 
(se opreşte)... raza focalizată... 

Dr. N: (insist) Raza focalizată...? 

S.: (cu seriozitate) O folosim ca pe o rază laser - cum ar face 
un dentist care scoate un dinte cariat - o îndreptăm asupra 
petei de energie cenuşie pentru a o îndepărta. Aceasta este 
modalitatea rapidă. Imi vine mai greu să folosesc o procedură 
lentă care durează mai mult şi este şi mai eficientă. 

Dr. N: Bine, Puruian, adu-ţi aminte că îmi explici cum îţi 
foloseşti pregătirea spirituală în combinaţie cu cea pământeană 
pentru a vindeca energia. Ai acum în memorie ambele aspecte. 
Povesteşte-mi despre metoda lentă. 

S.: (respiră profund) închid ochii şi intru într-o semitransă 
când îmi apropii mâinile de capul pacientului. Văd acum că 
ceea ce am învăţat în lumea spiritelor mă ajută mai mult decât 
ce am învăţat din cursurile de aici. Dar cred că nu are 
importanţă. 

Dr. N: Primim puterea de a îi ajuta pe alţii din multe surse. 
Te rog, continuă să vorbeşti despre vindecarea pacienţilor de 
pe Pământ prin metoda lentă. 

S.: Lucrez cu forme geometrice, de exemplu spirale de 
energie, pe care mi le formez în minte, în aşa fel încât să fie 
potrivite cu configuraţia zonei afectate. Apoi, suprapun aceste 
structuri energetice peste petele cenuşii. Datorită vibraţiilor 
mele lente, vindecătoare, zonele respective se refac, e ca şi 


cum ai pune ceva cald pe un muşchi care doare (face o pauză). 
Vezi, aceste suflete au fost vătămate atunci când s-au încarnat 
şi această... infirmitate... se accentuează pe măsură ce corpul 
fizic se dezvoltă pe Pământ. 

Dr: N: (surprins) Stai puţin. Cum adică au fost lezate când 
s-au încarnat? Credeam că munca voastră pe Pământ are de-a 
face, în principal, cu energia contaminată de suferinţele vieţii. 

S.: Asta e doar o parte a problemei. Când sufletul intră în 
corpul uman pe Pământ, el vine în contact cu materia densă. La 
urma urmei, trupurile gazdă conţin energie animală primitivă, 
care este densă. Sufletul are o energie naturală pură, rafinată, 
care nu se amestecă uşor cu unele gazde umane. E nevoie de 
experienţă pentru a se obişnui cu toate acestea. Mai ales 
sufletele tinere pot fi afectate. Se abat din drum şi sunt... 
Intoarse pe dos. 

Dr. N: Şi poţi proiecta diferite configurații de energie 
pentru pacienţii tăi? 

S.: Uh, aceasta e munca transformatorului. Liniile de 
energie vătămată sunt atât de... neregulate, ca o mâzgăleală... 
trebuie rearanjate pentru îndepărtarea energiei toxice. Aceste 
suflete sunt atât de dezechilibrate, încât trebuie să insistăm 
mult asupra celulelor corpului unde energia negativă împiedică 
fluxul celei pozitive. Când se realizează procedura cum trebuie, 
sufletul fuzionează deplin cu creierul uman. Dr: N: Atunci, 
merită să faci o asemenea muncă, într-adevăr. 

S.: Există satisfacţii, deşi mai am încă multe de învăţat 
(râde). Ne autodenumim bureţi psihici pentru curățirea 
energiei. 


Cazul 25 foloseşte reiki în munca ei pe Pământ, ceea ce nu 
este surprinzător. Reiki este o formă străveche de vindecare cu 
ajutorul mâinilor. După ce au fost evaluate pagubele produse 
energiei şi s-a lucrat la vindecarea acesteia, practicanţii acestei 
arte astupă găurile din câmpul energetic pentru a produce 
simetrie. Există teorii care spun că energia vătămată din corpul 
omenesc, fie ea fizică sau mentală, generează goluri în aura 
noastră, prin care poate pătrunde o forţă negativă, demonică. 
Acesta este un alt mit bazat pe teamă, căruia i se acordă o 
atenţie nemeritată. Specialişti în vindecare miau spus că acest 
lucru nu se întâmplă, fiindcă nu există nici o forţă rea 


exterioară care să încerce să pună stăpânire pe trup. Cu toate 
acestea, blocajele produse în câmpul nostru energetic pot 
cauza o reducere a capacităţii funcţionale. 

Mă deranjează, de asemenea, articolele ştiinţifice care nu 
dau crezare terapiei prin atingere cu mâinile, fiindcă am văzut 
ce putere are acest mod de vindecare asupra bolnavului. 
Această tămăduire este deseori oferită gratuit de anumite 
asistente medicale în spitale, dintr-o preocupare sinceră de a 
îngriji şi a vindeca. Corpul nostru este format dintr-un câmp 
energetic de particule, care pare solid, dar fluid şi are rol de 
conductor vibraţional. Un suflet transformator a spus 
următoarele despre metodele sale de vindecare prin atingere: 


Secretul vindecării este să mă desprind de sinele meu 
conştient ca să evit inhibarea fluxului de energie dintre noi. 
Obiectivul meu este să fuzionez cu fluxul de energie al 
pacientului ca să aduc la suprafaţă tot ce este mai bun în 
acel trup. Locuirea se face cu tehnică, dar şi cu dragoste. 


Dacă partea care primeşte vindecarea se opune şi inhibă 
fluxul liber al lui „chi” sau al forţei vitale prin propriul 
negativism al minţii, atunci persoana respectivă este perfect 
capabilă să împiedice detectarea câmpului său energetic de 
către vindecător. Acum că am intrat într-un nou mileniu, din ce 
în ce mai mulţi oameni devin conştienţi de proprietăţile de 
vindecare ale meditaţiei şi învaţă să se autoîncarce cu energie. 
Sunt multe moduri de a ajunge la centrul înţelepciunii 
interioare apelând la o sursă de energie mai înaltă. Masajul, 
yoga, acupunctura şi vindecarea biomagnetică sunt câteva 
dintre tehnicile disponibile pentru echilibrarea „chi” - ului 
nostru. 

Energia trupească şi cea sufletească sunt afectate de 
rezonanţe vibraţionale care nu se armonizează. Trupul şi 
sufletul trebuie să coexiste armonios pentru ca fiinţa umană să 
fie productivă. Dacă adoptăm o viziune holistică asupra 
sănătăţii trupului, sinele nostru creativ poate să funcţioneze 
mai bine cu creierul uman. Dacă suntem în armonie cu sinele 
exterior şi cel interior, aceasta favorizează o relaţie mai strânsă 
între fizic, psihic şi mediul înconjurător. 


Vindecători ai mediului 

Înainte de a face cercetări asupra lumii spiritelor, nu ştiam 
nimic despre darul deosebit pe care îl au vindecătorii mediului 
de pe planeta noastră. Am aflat că însuşi Pământul are propria 
rată vibraţională şi că există oameni capabili să capteze această 
energie ecologică. Unul dintre cazurile care m-a făcut să văd 
acest lucru a fost o femeie rare lucrează la Serviciul Forestier 
în nord-vestul Pacificului. În scrisoarea în care îmi cerea să 
avem o şedinţă, mi-a explicat: 


În ultimii câţiva ani am avut o senzaţie ca şi cum mi-ar 
ieşi scântei din degete atunci când mă aflu în preajma 
vegetației dense. Nu doare, dar simt că trebuie să se 
elibereze ceva în timp ce lucrez în pădure. În ultima vreme 
am tot visat că îmi ieşeau fulgere din mâni şi că voiam să le 
trag înapoi într-o sticlă, să le păstrez. Aceste vise par să îmi 
satisfacă o nevoie interioară şi când mă trezesc sunt 
fericită. Oare înnebunesc? 


Mă interesează oamenii care se cred nebuni din cauza unor 
fenomene inexplicabile din viaţa lor. Ştiu din proprie experienţă 
cum este. Mulţi dintre vechii mei colegi, care folosesc metode 
tradiţionale, sunt convinşi că mi-am pierdut minţile. Aşa că am 
fost bucuros ca această femeie să devină clienta mea, după ce a 
acceptat să meargă la un medic să se asigure că nu are nimic 
pe fond nervos care îi cauzează probleme cu mâinile. Voi reda 
dialogul din acest caz din punctul unde discutam despre 
apartenenţa ei la un grup de studiu independent în lumea 
spiritelor. 


Cazul 24 

Dr. N: De ce v-aţi reunit voi cinci în acest grup de studiu? 

S.: Pentru că lucrăm cu energia în acelaşi fel. Ne ajută să 
ne îmbunătăţim conştiinţa - abilităţile - atunci când suntem 
împreună. 

Dr. N: Explică-mi, te rog. 

S.: Ei, bine, situaţia noastră în momentul de faţă este că, 
individual, nu putem susţine un flux de energie care să reziste 
foarte mult şi să aibă efectul necesar. 

Dr. N: Deci realizaţi ceea ce doriţi în mod colectiv? 


S.: Da, în oarecare măsură. de aceea ne place să lucrăm 
împreună, astfel încât să eliberăm energie la unison şi să o 
„Îmbuteliem” în rezerve concentrate. Dacă lucrăm singuri, 
energia noastră nu este atât de puternică, atât de rafinată - se 
îndreaptă în toate direcţiile. 

Dr. N: De aceea ai acele vise şi senzațiile de scântei în 
mâini în viaţa ta actuală? 

S.: (reflectează) Da, văd că sunt un mesaj pentru mine. 
Trebuie să îmi schimb viaţa, în aşa fel încât să lucrez mai mult 
cu energia. 

Dr. N: Ţi-ai ales actuala vocaţie dintr-un anumit motiv legat 
de abilităţile tale? 

S.: Da! 

Dr. N: Dar ceilalţi membri ai grupului tău de studiu din 
lumea spiritelor? 

S.: (zâmbeşte larg) Doi dintre ei lucrează cu mine în 
serviciul forestier. 

Dr. N: Aş zice că tu şi prietenii tăi sunteţi vindecători 
planetari şi munca asta vi se potriveşte de minune acum, când 
există atâta distrugere a mediului pe Pământ. 

S.: (tristă) E îngrozitor şi este mare nevoie de noi aici. 

Dr. N: Spune-mi, tu şi membrii grupului tău de studiu v-aţi 
pus energia în slujba mediului în multe vieţi trecute pe 
Pământ? 

S.: A, da... mult timp. 

Dr. N: Dă-mi un exemplu. 

S.: În ultima mea viaţă am fost indian Alonquian şi mă 
chema Copacul Cântător. Treaba mea era să mă asigur că 
pământul nostru ne va da mâncare în continuare. Stăteam în 
pădure ore întregi cu mâinile întinse. Tribul credea că vorbesc 
cu copacii şi cu pământul, dar, de fapt, făceam schimb de 
energie cu acesta. Este o extensie a minţii şi a sufletului cu 
puţin ajutor din partea ghizilor noştri. 

Dr. N: Şi astăzi? 

S.: (pauză) Când creezi şi întreţii frumuseţea şi rodnicia 
pământului, le dai forţe şi altora care trăiesc aici. Prin inter- 
mediul mâinilor tale, oferi un mijloc prin care ceilalţi sunt 
motivaţi de frumuseţea a ceea ce văd în jurul lor, şi primesc 
sprijin din partea mediului. 


Uneori, după ani de zile, primesc scrisori de la clienţi care 
vor să-mi spună că, în sfârşit, şi-au atins țelul în viaţă. O 
persoană cu darul de a vindeca mediul poate să-mi scrie, să mă 
anunţe că a devenit arhitect peisagist, că a deschis o grădiniţă 
în aer liber sau că s-a alăturat unui grup de protest pentru a 
opri tăierea copacilor bătrâni. Imi plac aceste aspecte din 
munca mea în ceea ce priveşte orientarea în carieră, care încep 
cu întrebarea „De ce mă aflu aici?”. Când m-am implicat în 
cercetarea misterelor lumii spiritelor, m-am gândit că oamenii 
vor să ştie, în primul rând, despre ghizii lor spirituali şi 
sufletele lor pereche. În schimb, am descoperit că interesul lor 
primordial este scopul în viaţă. 

Inainte de a părăsi subiectul mediului înconjurător şi al 
modului în care oamenii sunt capabili să-şi regleze vibraţiile la 
cele ale planetei, aş vrea să spun ceva despre locurile sfinte. 
Mai mulţi cercetători au raportat faptul că există locuri în lume 
care emit unde intense de energie magnetică. În ultimul capitol 
am vorbit despre straturile de energie vibraţională, ce variază 
în densitate, din jurul Pământului. Unele zone sacre de pe 
Pământ sunt bine cunoscute publicului, cum ar fi locurile din 
piatră din Sedona, Arizona; Machu Pichu din Peru; şi Ayers 
Rock din Australia, ca să numim numai câteva. Oamenii care 
stau în aceste locuri au o conştiinţă de sine accentuată şi o 
stare fizică de bine. 

Câmpurile magnetice planetare ne afectează conştiinţa 
fizică şi spirituală, şi găsesc o asemănare stranie aici cu 
descrierile lumii spiritelor. Clienţii mei spun că terenul 
grupului lor este „un spaţiu în alt spaţiu” ale cărui graniţe non 
solide au o concentraţie specifică de energie vibraţională 
generată de acel grup. Poate că unele dintre habitatele umane 
pe Pământ, considerate a fi sacre de către antici, conţin 
vârtejuri de energie concentrată, produsă de aşa numitele „linii 
energetice”. Locurile în care aceste linii magnetice converg se 
presupune că purifică gândurile din subconştient şi facilitează 
legătura minţii noastre cu tărâmul spiritual. Cunoaşterea 
acestor zone este foarte folositoare pentru vindecătorii 
planetari. In capitolul 8, la secţiunea despre sufletele care 
explorează alte lumi, voi reveni la tema structurii vibraţionale 
planetare care afectează formele de viaţă inteligente 
extraterestre. 


Diviziunea şi reunificarea sufletului 

Capacitatea sufletelor de a-şi divide esenţa energiei 
influenţează multe aspecte din viaţa acestora. Poate că extensia 
sufletului ar fi un termen mai potrivit decât divizarea sufletului. 
Aşa cum am spus în secţiunea despre fantome, toate sufletele 
care vin pe Pământ îşi lasă o parte a energiei în lumea 
spiritelor, chiar şi acelea care trăiesc vieţi paralele în mai 
multe corpuri. Procentul de energie pe care sufletele îl lasă în 
lumea spiritelor poate să varieze, dar fiecare particulă de 
lumină este un duplicat exact al celuilalt Sine şi replica întregii 
identități. Fenomenul este similar cu modul în care imaginile 
luminoase sunt separate şi dublate într-o hologramă. Totuşi, 
există diferenţe. Dacă numai un procent mic din energia 
sufletului este lăsată în lumea spiritelor, acea particulă din Sine 
este mai puţin activă, deoarece este mai puţin concentrată. Cu 
toate acestea, rămânând în stare pură, necontaminată, este 
încă puternică. 

Când am descoperit că avem rezerve de energie în lumea 
spiritelor, mi-am explicat atâtea lucruri. Grandoarea acestui 
sistem al dualității sufletului are impact asupra multor aspecte 
din viaţa noastră. De exemplu, dacă cineva drag a murit cu 
treizeci de ani înaintea ta şi de atunci s-a reîncarnat, poţi totuşi 
să îl revezi la întoarcerea în lumea spiritelor. 

Capacitatea sufletului de a se reuni cu sine însuşi este un 
proces natural de regenerare a energiei după moartea fizică. 
Un client mi-a spus cu emfază: „Dacă am lua 100% din energia 
noastră într-un singur corp în timpul unei încarnări, am da 
peste cap circuitele creierului”. Captarea întregii energii a 
sufletului într-un corp omenesc ar implica subjugarea creierului 
de puterea sufletului. Presupun că acest factor al ocupării unui 
trup gazdă de către un suflet a fost investigat în fazele de 
început ale evoluţiei umane de acei maeştri spirituali care au 
ales Pământul ca şcoală planetară. 

Mai mult, întreaga capacitate energetică a sufletului într-un 
singur corp ar împiedica procesul de dezvoltare a sufletului pe 
Pământ, deoarece acesta nu ar mai întâmpina nici o provocare 
din partea creierului. Prin fortificarea mai multor părţi din 
energia totală a sufletului în diverse încarnări, întregul devine 


mai puternic. 100% din energie ar avea şi alt efect advers. 
Uitarea (amnezia) ne face să mergem în locurile de pe Pământ 
unde trebuie să fim puşi la încercare, fără a avea răspunsuri la 
sarcinile pe care am fost trimişi să le îndeplinim. Uitarea ne 
uşurează de povara nereuşitelor trecute, pentru a păşi într-o 
nouă viaţă cu mai multă încredere. 

Fantoma din cazul 15 a arătat cum este posibil ca sufletele 
să socotească greşit concentraţia de energie pe care o iau cu 
sine în viaţă. Unul dintre clienţi a denumit acest lucru 
„coeficientul nostru de lumină”. În mod curios, descopăr că 
subiecţii mei de nivel IV şi V iau cu ei mai puţină energie decât 
sufletele nu la fel de dezvoltate. Acest lucru a fost demonstrat 
de sufletului războinicului din cazul 22. În general, un suflet 
foarte avansat ia cu el pe Pământ nu mai mult de 25% din 
capacitatea sa totală, în timp ce un suflet obişnuit, mai puţin 
încrezător, are 50 - 70 %. Energia unui suflet mai evoluat este 
rafinată, elastică şi viguroasă în cantităţi mai mici. de aceea, 
sufletele mai tinere trebuie să ia mai multă energie în primele 
lor încarnări. Astfel, nu volumul energiei dă potenţial sufletului, 
ci calitatea forţei vibraţionale care reprezintă experienţa şi 
înţelepciunea sufletului. 

Cum ne ajută această informaţie să înţelegem forţa 
combinată a energiei umane şi a celei spirituale? Fiecare suflet 
are un anumit tipar al câmpului energetic care reflectă 
amprenta veşnică a caracterului său, indiferent de numărul 
părţilor în care se divide. Când acest sine spiritual se combină 
cu personalitatea mai bine structurată a unui creier fizic, se 
produce un câmp cu densitate mai mare. Este atât de complicat 
să înţelegem subtilităţile acestei simbioze, încât nu am atins 
subiectul decât la suprafaţă. Ambele amprente ale energiei 
reacţionează una cu cealaltă într-o infinitate de moduri pentru 
a se contopi. De aceea bunăstarea fizică, simţurile şi emoţiile 
sunt într-o legătură atât de strânsă cu mintea spirituală. Gândul 
este îndeaproape asociat cu modul în care aceste tipare de 
energie sunt conturate şi fiecare îl alimentează pe celălalt în 
corpul nostru. 

Mă folosesc frecvent de analogia cu o hologramă pentru a 
descrie divizarea sufletului. Imaginile holografice sunt 
duplicate exact. Această analogie mă ajută, dar nu spune totul. 
Am menţionat faptul că una dintre variabilele procesului de 


divizare a sufletului implică forţa concentraţiei de energie în 
fiecare parte a întregului. Acest element se leagă de experienţa 
sufletului. Altă variabilă este densitatea energiei materiale în 
fiecare corp omenesc şi tipul emoţional al acelui corp. Dacă 
acelaşi suflet intră în două corpuri în acelaşi timp şi ia cu el în 
fiecare corp 40% din energia sa, aceasta se va manifesta 
diferit. 

Gândiţi-vă cum este să faceţi o fotografic a aceleiaşi scene 
dimineaţa, la prânz şi seara. Schimbările de refracție a luminii 
ar produce efecte diferite asupra filmului. Energia sufletelor 
are, iniţial, un tipar specific, dar o dată ce sufletele ajung pe 
Pământ, aceste tipare se schimbă datorită condiţiilor locale. 
Când ne vedem viitoarea viaţă din lumea spiritelor, ni se dau 
sfaturi în legătură cu energia de care are nevoie trupul pe care 
îl vom ocupa. Noi hotărâm câtă energie luăm. Multe suflete vor 
să lase în lumea spiritelor cât mai multă, fiindcă le place casa 
lor şi activităţile care se desfăşoară acolo. 

Traumele emoţionale şi fizice ne seacă rezervele de 
energie. Putem pierde cantităţi însemnate de energie pozitivă, 
fie pentru că o dăm de bunăvoie altor oameni, fie pentru că alţii 
o absorb cu negativitatea lor. Este nevoie de energie ca să ne 
creăm mecanisme de apărare şi să le menţinem. Odată, un 
subiect mi-a spus: „Când îmi împart lumina cu cei care consider 
că merită să o primească, pot să mă reîncarc mai repede, 
fiindcă le-am oferit-o de bunăvoie”. 

Unul dintre cele mai bune mijloace de revitalizare a 
energiei este somnul. Putem să ne divizam încă o dată energia 
pe care am adus-o cu noi şi să hoinărim liberi, lăsând doar un 
mic procent care să înştiinţeze porţiunea mai mare să se 
întoarcă repede dacă este nevoie. Cum am menţionat mai sus, 
această capacitate se dovedeşte utilă în special când corpul 
este bolnav, în stare de inconştienţă sau de comă. Cum timpul 
nu reprezintă o limită pentru un suflet eliberat, orele, zilele sau 
săptămânile departe de trup revigorează sufletul. Aş adăuga 
faptul că în timpul unei crize sufletele se pot reîncărca şi cu 
ajutorul unor spirite iubitoare. Interpretăm aceste explozii de 
energie ca pe nişte revelații profunde. O odihnă de trei ore 
departe de corpul uman poate face minuni pentru un suflet 
atâta vreme cât partea care rămâne acolo nu face eforturi prea 
mari ca să deţină controlul şi nu trebuie să facă faţă unui vis 


complex. Această împrejurare ne-ar putea face să ne trezim 
epuizați. 

Deoarece trăirea mai multor vieţi în paralel este o altă 
opţiune de divizare a sufletului, care sunt motivațiile şi efectele 
acestei decizii? Mulţi consideră că este ceva obişnuit pentru 
suflete să trăiască vieţi paralele. Am descoperit că nu este 
deloc adevărat. Sufletele care aleg să se încarneze în două sau 
mai multe trupuri în aceeaşi perioada de timp pe Pământ vor să 
înveţe mai repede. Astfel, un suflet poate să lase în lumea 
spiritelor până la 10% din energia sa şi să pună restul în două 
sau trei corpuri. Fiindcă avem liber arbitru, ghizii noştri ne dau 
voie să facem aceste experimente, dar nu ni le recomandă. În 
general, deoarece cantitatea de energie absorbită este enormă, 
cele mai multe suflete care trăiesc vieţi paralele procedează 
astfel numai o dată sau de două ori, după care renunţă. 
Sufletele nu doresc să trăiască vieţi paralele, decât dacă sunt 
foarte ambiţioase. De asemenea, sufletele nu-şi divid energia ca 
să se încarneze în gemeni. Ar fi contraproductiv să-ţi împărţi 
energia pentru a fi în aceeaşi familie, cu acelaşi material 
genetic, aceeaşi influenţă din partea părinţilor, acelaşi mediu şi 
aceeaşi naţionalitate. O astfel de lipsă de diversitate nu 
constituie o motivaţie pentru a trăi vieţi paralele. 

Oamenii sunt curioşi să afle originea a două suflete în cor- 
purile gemenilor identici. Am avut două cliente gemene, care 
aveau circa patruzeci de ani şi fuseseră născute la un minut 
diferenţă. Sufletele acestor femei au o legătură strânsă şi se 
află în acelaşi grup spiritual, cu toate că nu sunt strict suflete 
pereche. Fiecare şi-a întâlnit sufletul pereche masculin şi 
trăieşte cu el, şi sunt foarte îndrăgostiţi. Aceste suflete au trăit 
mii de ani ca prieteni apropiaţi, rude, părinţi şi copii, dar nu ca 
pereche. Nu au mai fost niciodată gemeni, şi motivul pentru 
care s-au reîncarnat astfel acum este dublu. Au chestiuni 
nerezolvate, legate de încredere, din relaţia pe care au avut-o 
în viaţa anterioară, dar au spus că principalul motiv pentru 
care au făcut asta este că „împreună, câmpul nostru de energie 
combinată se dublează, ceea ce ne face mai eficiente când 
încercăm să ajungem la alte minţi”. 

Oamenii mă întreabă: dacă un suflet nu şi-a luat destulă 
energie în trup în stadiul de făt, poate să-şi procure mai multă 
mai târziu în viaţă? Cred că o dată ce sufletul a ales să ia un 


anumit procent de energie, aceea rămâne toată viaţa. Să 
adaugi permanent energie „proaspătă” din lumea spiritelor 
probabil că ar strica echilibrul delicat stabilit, iniţial, între 
suflet şi creierul uman. de asemenea, pare improbabil ca o 
fiinţă încarnată să poată lua o substanţă eterică din sinele său 
neîncarnat. În orice caz, cu ajutorul ghizilor, unii oameni au 
abilitatea de a comunica - sau de a apela temporar - la rezerva 
proprie de energie în timpul unei crize. 

Procesul reunirii sufletelor cu restul energiei lor devine cel 
mai evident pentru mine atunci când îi fac pe subiecţii mei să-şi 
amintească experienţa unei morţi anterioare. Dacă nu există 
complicaţii din viaţa precedentă, cele mai multe suflete îşi 
redobândesc echilibrul energiei la una dintre cele trei staţii 
spirituale primare: lângă poarta spre lumea spiritelor, în timpul 
orientării sau după reîntoarcerea la grupul lor de suflete. 
Sufletele avansate se opresc, de obicei, numai la finalul 
călătoriei spre casă. 


Cele trei staţii 

Nu se întâmplă prea des să primim propria energie la 
intrarea în lumea spiritelor. Un asemenea proces are loc, 
probabil, datorită iniţierii procedurii de regenerare lângă 
intrarea în lumea spiritelor printr-o metodă de vindecare 
asemănătoare unui duş. Aud totuşi că se manifestă din când în 
când, ca în cazul următor, în care, soţul mort deja, i-a adus unei 
femei, la prima staţie, o mică parte din energia ei rămasă în 
lumea spiritelor. Ea a descris împrejurarea astfel: 


Iubirea mea m-a făcut să primesc cu uşurinţă puţina 
energie pe care o lăsasem. El mi-a adus-o şi a împrăştiat-o 
blând asupra mea cu mâinile ca şi cum mar fi acoperit cu o 
pătură, în timp ce ne iîmbrăţțişam. Ştia cât de bătrână şi de 
obosită eram şi a cerut să vină. O dată ce am luat contact, 
restul energiei mele se întoarce în mine ca un magnet. Simt 
că mă reîntregesc. Primul lucru pe care îl observ este că îi 
pot citi gândurile mult mai bine telepatic şi simt mult mai 
mult din ceea ce se află în jurul meu. 


Când ghizii noştri ajung la concluzia că ar fi un avantaj să 
primim mai mult din energia noastră la cea de-a doua staţie, în 


timpul orientării, această decizie are diverse ramificații. În 
principiu, hotărârea se bazează pe credinţa că reîntregirea 
după o viaţă dificilă este mai productivă. Apoi, s-ar putea ca din 
diverse motive să nu ne întoarcem la grupul nostru spiritual 
imediat după orientare. lată un exemplu de reunificare a 
sufletului la această staţie: 


Mă aflu într-o încăpere simplă, cu aspect futurist, cu 
pereţi netezi, albi ca laptele. E o masă cu două scaune - 
această mobilă nu are colţuri Ghidul meu, Everand, îşi face 
griji din cauză că nu răspund lui este pe cale de a face ceea 
ce numim „topirea formei fizice” şi deţine restul energiei 
mele într-un vas frumos, translucid care radiază. Everand 
vine în faţă, punând vasul în mâini. Simt că energia mea se 
înalţă ca o încărcătură electrică. Apoi ghidul se apropie de 
mine, stimulându-mi frecvenţa vibratiilor naturale pentru ca 
să primesc mai uşor energia pe care am lăsat-o în lumea 
spiritelor. Pe măsură ce miezul mi se umple cu propria 
esenţă, amprenta învelişului extern al trupului meu fizic se 
topeşte. Este ca şi cum aş fi un câine care se scutură de apă 
după ce sa udat. Particulele pământeşti nedorite sunt 
înlăturate - dizolvate - şi energia mea începe acum să 
sclipească din nou, în loc să fie o lumină slabă, tristă. 


Majoritatea sufletelor se reunesc cu energia lor după ce se 
întorc la grupul lor spiritual. Un subiect a spus astfel: „Este mai 
uşor pentru mine să mă reunesc cu mine însumi după ce ajung 
acasă la prietenii mei. Aici, pot să asimilez energia odihnită în 
propriul ritm. Când sunt gata, mă duc singur să o iau”. 


Cazul 25 

Acest fragment este luat dintr-o discuţie pe care am avut-o 
cu un suflet numit Apalon, care a vorbit despre reunificarea ce 
a avut loc când a ajuns acasă cu mai multă agitaţie decât 
sufletul din citatul de mai sus. Apalon este un suflet de nivelul 
II care tocmai s-a întors în lumea spiritelor dintr-o viaţă grea în 
Irlanda, unde a fost o femeie săracă ce a murit în 1910. Deşi a 
avut un fizic puternic şi multă încredere în sine, Apalon a trăit 
cu un soţ dominator, alcoolic şi a trebuit să crească cinci copii, 
practic, de una singură. A suferit din cauza lipsei de libertate şi 


a imposibilității de exprimare. Consider petrecerea de bun 
venit acasă a sufletului Apalon ca pe o răsplată pentru treaba 
bine făcută în această viaţă grea. 


Dr. N: Spune-mi, Apalon, după ce te-au salutat cei din 
grupul tău spiritual, mai trece mult timp până te uneşti cu 
rezerva ta de energie? 

S.: (râzând) Ghidului meu, Canaris, îi place să facă o 
ceremonie din această reunificare. 

Dr. N: Cu energia pe care ai lăsat-o în urmă? 

S.: Da, Canaris se duce într-o nişă a spaţiului nostru unde 
energia mea este păstrată într-o urnă de sticlă, aşteptându-mă. 
Este în grija lui. 

Dr. N: Înţeleg că rezerva ta de energie nu a fost prea activă 
în timpul absenței tale. Ce procent din totalul de energie ai 
lăsat în urmă? 

S.: Numai 15% - îmi trebuia foarte multă pentru viaţa din 
Irlanda. Această parte a reuşit să se alăture grupului meu şi m- 
am putut mişca împrejurul zonei noastre, dar nu am participat 
la activităţile recreative. 

Dr. N: Înţeleg, dar acest 15% este o reprezentare completă 
a sufletului tău? 

S.: (vehementă) Absolut - este o versiune mai mică a mea. 

Dr. N: Şi acest 15% din tine a fost în stare să ţină pasul cu 
lecţiile de grup şi să întâmpine oameni în timp ce 85% era pe 
Pământ? 

S.: Mmm... Într-o oarecare măsură... da. Dobândesc 
cunoştinţe în continuare în ambele dimensiuni (pe Pământ şi în 
lumea spiritelor). 

Dr. N: Sunt curios de un lucru. Dacă acel 15% este încă via- 
bil, de ce nu te duci să-l ici? De ce ai nevoie de Canaris? 

S.: Jignită) I-ar strica ceremonia. Canaris îmi menţine 
flacăra, ca să spun aşa, în timp ce sunt plecată. In plus, ceea ce 
sugeraţi este o încălcare a prerogativelor de a mă asista în timp 
ce mă reunesc cu energia mea. El vrea să facă o ceremonie din 
asta. 

Dr. N: Îmi pare rău că am vorbit prea mult, Apalon. 
Înfăţişează-mi, te rog, ritualul. 


S.: (bucuroasă) Canaris se duce la nişă şi, cu atitudinea 
unui tată grijuliu, aduce energia, în timp ce prietenii mei se 
adună şi mă aplaudă pentru ceea ce am realizat în Irlanda. 

Dr. N: În acest grup se află şi sufletul care a fost soţul tău 
în viaţa din Irlanda? 

S.: Da, da. Se află în primul rând şi aplaudă cel mai tare. Nu 
este aceeaşi persoană, o dată ieşit din trupul pe care l-a avut în 
Irlanda. 

Dr. N: Bine, ce face apoi Canaris? 

S.: (râde) Scoate din nişă urna din sticlă verzuie cu alergia 
mea. Urna străluceşte, dar el o freacă bine cu mâinile ca să 
strălucească şi mai tare. În acest timp, se bucură de expresiile 
noastre fericite. Apoi se apropie şi aruncă norul de energie 
asupra mea ca pe o mantie a unei personalităţi înalte. Mă asistă 
la reîntregire cu propriile sale vibrații puternice. 

Dr. N: Cum te simţi în acest moment când ai toată energia? 

S.: (încet) Să te contopeşti cu tine însuţi este ca şi cum 
două granule de mercur se întâlnesc pe un platou de sticlă. 
Intră una într-alta în mod natural şi devin omogene 
instantaneu. Simt o creştere a puterii şi o reafirmare a 
identităţii. Căldura fuziunii mă face să mă simt senină şi 
împăcată. Simt... că... sunt nemuritoare. 

Dr. N: (retoric, pentru a obţine o reacţie) Nu e păcat că nu 
luăm 100% din energia noastră pe Pământ? 

S.: (reacţionează imediat) Vorbiţi serios? Nici o minte ome- 
nească nu ar putea să reţină atât de mult în acele condiţii, dar 
am avut nevoie de multă energie pentru viaţa din Irlanda. 

Dr. N: Ce procent de energie ai în actualul tău corp? 

S.: Oh... vreo 60% şi este destul. 

Dr. N: Mi s-a spus că există planete unde sufletele se duc şi 
îşi pot lua toată energia şi pot păstra toată memoria. 

S.: Sigur, şi multe din aceste forme de viaţă sunt capabile 
de telepatie. Lumile fizice, cum este Pământul - cu genul de 
corp pe care îl avem - sunt un stadiu de dezvoltare mentală. În 
momentul de faţă, faza de evoluţie în care ne aflăm pune 
condiţii în care trebuie să ne descurcăm pe cont propriu. E bine 
să avem limite acum. 

Dr. N: Apalon, explică-mi câtă energie crezi că ar trebui să 
iei pe Pământ înainte de fiecare viaţă. 


S.: Nivelul energiei mele este controlat de Canaris şi de 
către consiliul meu, pentru fiecare corp, în funcţie de 
caracteristicile fizice şi mentale ale acelui trup. Anumite 
corpuri au nevoie de mai multă energie spirituală decât altele 
şi ştiu ce condiţii le aşteaptă înainte de a intra în viaţă. 

Dr. N: Mi-ai zis că această femeie irlandeză avea un fizic 
puternic,dar şi o voinţă puternică, presupun, de vreme ce ai 
rămas intactă. Totuşi, ai luat o mare parte din energia ta în 
Irlanda. 

S.: Da, ea era mai puternică decât sunt eu acum, dar avea 
nevoie de ajutorul meu spiritual, şi eu, de forţa ei ca să-mi 
exercit cât puteam influenţa, pentru a supravieţui cu o oarecare 
identitate într-o viaţă de lipsuri. Nu am fost întotdeauna în 
armonie. 

Dr. N: Deci, când nu eşti în armonic cu trupul este nevoie 
de mai multă energie a sufletului? 

S.: O, da. Şi dacă mediul îţi este potrivnic, şi acest lucru tre- 
buie luat în considerare. Mă simt mult mai sincronizată cu 
actualul meu corp, deşi uneori îmi doresc să am forţa trupului 
irlandez. Sunt multe variabile. Asta este provocarea. De aceea 
e distractiv. 


Notă: Astăzi, Apalon este încarnată ca o femeie de afaceri 
independentă care călătoreşte pretutindeni în lume pentru o 
firmă internaţională de consultanţă financiară. A avut 
numeroase oferte de căsătorie, pe care le-a refuzat. 


Ocazional, câte un client îmi spune că după ce a trăit o 
viaţă a preferat să aştepte mai mult decât e normal pentru a se 
reuni cu propria energie. Acest lucru este ilustrat de citatul 
următor: 


Uneori prefer să aştept până după întâlnirea cu 
consiliul, deoarece nu vreau ca energia proaspătă să-mi 
dilueze amintirile din viaţa pe care tocmai am trăit-o. Dacă 
aş lua infuzia de energie, acea viaţă mi-ar părea mai puţin 
reală. Vreau să mă concentrez să răspund cu luciditate la 
întrebările legate de munca mea în acel trup, având 
amintiri clare despre fiecare întâmplare. Doresc să rețin 
fiecare emoție pe care am trăit-o în timpul acelor 


evenimente, aşa cum au avut loc, astfel încât să explic mai 
bine de ce am acţionat în anumite feluri. Prietenilor mei nu 
le place să facă asta, dar eu mă pot reîncărca şi odihnă 
întotdeauna mai târziu. 


5 
SISTEMELE GRUPURILOR DE SUFLETE 


Naşterea sufletului 

Cred că este potrivit să încep explorarea vieţii sufletului cu 
crearea acestei vieţi. Foarte puţini dintre subiecţii mei au 
capacitatea mentală de a se întoarce la starea lor originară de 
particule de energie. Unele detalii legate de începuturile vieţii 
sufletului le-am primit de la grupul începătorilor. Aceste suflete 
tinere au o poveste a vieţii mai scurtă, atât în interiorul, cât şi 
în afara lumii spiritelor, prin urmare, amintirile lor sunt încă 
proaspete. Cu toate acestea, subiecţii mei de nivelul 1 au, în cel 
mai bun caz, doar amintiri efemere despre geneza Eului. 
Următoarele remarci făcute de două suflete începătoare pot 
ilustra acest lucru: 


Sufletul meu a fost creat dintr-o mare masă noroasă, 
neregulată. Am fost expulzat ca particulă minusculă de 
energie din această lumină pulsatorie, de o nuanţă alb- 
gălbuie, cu irizări de un albastru intens. Pulsaţiile trimit 
vortexuri de materie din care este făcut sufletul. Unele cad 
înapoi şi sunt reabsorbite, dar eu mi-am continuat traseul 
spre exterior fiind purtat de un şuvoi, împreună cu alţii 
asemănători mie. Următorul lucru de care îmi aduc aminte 
este că mă aflam într-un spaţiu închis, strălucitor, alături de 
nişte ființe foarte iubitoare, care aveau grijă de mine. Îmi 
amintesc că ne găseam într-un fel de pepinieră, unde 
stăteam ca nişte ouă într-un stup. Când am devenit mai 
conştient, mi-am dat seama că mă aflam în pepiniera de la 
Uras. Nu ştiu cum am ajuns acolo. Eram ca un ou în lichidul 
embrionar, aşteptând să fie fecundat şi am simţit că mai 


erau multe alte celule de lumini tinere pe cale să se 
trezească o dată cu mine. Mai se afla acolo şi un grup de 
mame, frumoase şi iubitoare care... ne-au înţepat 
membrana şi ne-au deschis. In jurul nostru erau curenţi 
turbionari de o lumină intensă, hrănitoare şi am putut auzi 
sunetele unei melodii. Conştiinţța mea de sine a început o 
dată cu manifestarea curiozităţii. Nu după mult timp am 
fost luat de la Uras şi m-am alăturat altor copii, într-o altă 
aşezare. 


Cele mai complete şi mai interesante informaţii despre 
pepinierele de suflete îmi parvin doar sporadic, de la câţiva 
subiecţi aflaţi cu adevărat la un nivel superior. Aceştia sunt 
specialiştii cunoscuţi sub numele de „Mamele de Incubator”. 

Cazul următor aparţine unui reprezentant al acestui sector 
de servicii, un suflet excepţional, aflat la nivelul V, pe nume 
Seena. 


Cazul 26 

Această persoană este un specialist în copii, atât în cadrul 
lumii spiritelor, cât şi în afara ei. În momentul de faţă lucrează 
în aşezămintele cu copii grav bolnavi. În viaţa ei anterioară a 
fost o poloneză care, deşi nu era de origine evreiască, s-a oferit 
voluntar să intre într-un lagăr de concentrare german în 1939. 
În aparenţă, se afla la dispoziţia ofiţerilor, ocupându-se de nişte 
treburi la bucătărie, fapt care era însă un şiretlic. Seena voia să 
fie aproape de copiii evrei care intrau în lagăr, pentru a-i ajuta 
cât de mult îi stătea în putere. Ca locuitoare al unui oraş din 
apropiere, putea părăsi incinta lagărului oricând dorea, dar 
această stare de fapt a durat doar primul an. Apoi a fost prea 
târziu şi soldaţii nu i-au mai dat voie să plece. În cele din urmă 
a murit în lagăr. Acest suflet avansat ar fi putut supravieţui mai 
mult dacă ar fi luat mai mult de 30% din energia ei, pentru a 
putea face faţă încercărilor grele implicate de această sarcină. 
Mărturisirea care urmează aparţine unei reprezentante a 
nivelului V: 


Dr. N: Seena, care a fost cea mai semnificativă experienţă 
trăită în perioada dintre vieţile tale? 


S.: (fără ezitare) Mă duc în locul unde se cloceşte - unde 
sufletele sunt clocite. Sunt mamă de incubator, un fel de 
moaşă. 

Dr. N: Vrei să spui că lucrezi într-o pepinieră de suflete? 

S.: (mândră) Da, le ajutăm pe cele noi să apară. Noi ajutăm 
sufletele în primele lor momente... fiind aproape de ele, blânde 
şi grijulii. Noi le întâmpinăm. 

Dr. N: Te rog, explică-mi cum arată acest loc? 

S.: Este ceva gazos... un fagure de miere format din celule 
având deasupra curenţi turbionari de energie. E o lumină 
intensă acolo. 

Dr. N: Când spui „fagure de miere”, mă întreb dacă vrei să 
sugerezi că pepiniera are structura unui stup. 

S.: Da... deşi pepiniera însăşi este un spaţiu vast, fără să 
pară a fi limitat de dimensiuni exterioare. Sufletele noi au 
propriile celule de incubator unde stau până când cresc 
suficient pentru a fi mutate din spaţiul respectiv. 

Dr. N: În calitate de Mamă de Incubator, când anume vezi 
pentru prima dată sufletele noi? 

S.: Suntem în camera de primire, care este o parte a 
pepinierei şi se află la un capăt al spaţiului respectiv. Nou- 
sosiţii sunt transportaţi sub forma unor cantităţi mici de 
energie albă, închisă într-un sac auriu. Ei vin spre noi încet, sub 
forma unui şir ascendent, maiestuos. 

Dr. N: De unde sosesc? 

S.: La capătul acestui spaţiu, sub o arcadă, tot peretele este 
plin cu o masă de energie topită de mare intensitate şi vitali- 
tate. Pare mai degrabă însufleţită de o uimitoare forţă a 
dragostei decât de o sursă de căldură perceptibilă. Această 
masă pulsează şi se ondulează într-o frumoasă mişcare curgă- 
toare. Culoarea ei este aceea de sub pleoapele tale, dacă te-ai 
uita cu ochii închişi la soare într-o zi strălucitoare. 

Dr. N: Şi din acesta masă de materie vezi apărând 
sufletele? 

S.: Din această masă începe o umflătură, dar niciodată 
exact din acelaşi loc. Umflătura creşte şi împinge spre exterior, 
devenind o ridicătură lipsită de formă. Separarea este un 
moment minunat. S-a născut un nou suflet. Este complet viu, cu 
o energie şi o claritate proprie. 


Notă: Un alt reprezentant al nivelului V a făcut următoarea 
afirmaţie despre incubație. „Văd o masă care are forma unui 
ou, cu o energie care curge în afară şi înapoi înăuntru. Când îşi 
măreşte volumul, se formează fragmente de energie ale noului 
suflet. Când umflătura se contractă, cred că trage înapoi acele 
suflete care nu s-au format aşa cum trebuie. Din anumite 
motive, aceste fragmente nu au putut rezista până la următorul 
stadiu al individualităţii.” 


Dr. N: Ce vezi dincolo de această masă, Seena? 

S.: (după o pauză lungă) Zăresc acea strălucire plină de 
fericire, de culoare galben-portocalie. Este un întuneric violet 
dincolo de această masă, dar nu un întuneric rece... este eter- 
nitatea. 

Dr. N: Poţi să-mi spui mai multe despre şirul progresiv al 
noilor suflete care se îndreaptă spre tine din acea masă? 

S.: Din galbenul portocaliu incandescent înaintarea este 
mai înceată, deoarece fiecare ou apare din masa de energie. 
Ele sunt transmise în diferite puncte, unde se află sufletele 
mamă, asemenea mic. 

Dr. N: Câte mame vezi? 

S.: Văd cinci prin apropiere... care, ca şi mine, se pregătesc. 

Dr. N: Care sunt responsabilităţile unei mame de 
incubator? 

S.: Plutim în jurul ouălor din care urmează să iasă noile 
suflete, aşa încât putem... să le ştergem cu prosopul după ce 
deschid sacii de aur. Progresia lor este redusă pentru a putea 
să le înglobăm energia minusculă într-o formă eternă, 
desăvârşită. 

Dr. N: Ce vrei să zici prin „a le şterge cu prosopul”? 

S.: Uscam energia umedă a noului suflet, ca să spun aşa. 
Nu pot explica exact toate acestea în limbaj uman. Este un fel 
de îmbrăţişare a noii energii albe. 

Dr. N: Deci, acum poţi vedea cu adevărat energia albă? 

S.: Da, şi când ele vin lângă noi - sus, aproape - observ mai 
multe nuanţe de albastru şi violet strălucind în jurul lor. 

Dr. N: De ce crezi că se întâmplă aşa? 

S.: (pauză, apoi cu blândeţe) O... Imi dau seama acum... 
este un ombilic... legătura de energie a naşterii care îi uneşte 
pe fiecare. 


Dr. N: Din ceea ce afirmi, văd imaginea unui colier lung de 
perle. Sufletele sunt perlele legate într-un şirag. E corect ce 
spun? 

S.: Da, ca un şir de perle pe o curea argintie. 

Dr. N: În regulă, acum explică-mi, când îmbrăţişezi fiecare 
suflet nou - sau îl ştergi, după cum ai spus - acest fapt îi dă 
viaţă? 

S.: (reacţionează rapid) O, nu. Prin noi - nu de la noi - vine o 
forţă de viaţă plină de dragoste şi de cunoaştere atotştiutoare. 
Ceea ce reuşim să facem prin vibraţiile noastre în timpul 
uscării energiei noi este... esenţa unui început, speranţa unei 
realizări viitoare. Mamele o numesc... „îimbrăţişarea iubirii”. 
Acest lucru implică transmiterea unor gânduri despre ceea ce 
sunt şi ce pot deveni sufletele. Când înconjurăm un suflet nou 
cu o îmbrăţişare drăgăstoasă, îi insuflam acestei fiinţe 
înţelegerea şi compasiunea noastră. 

Dr. N: Dă-mi voie, te rog, să merg puţin mai departe cu 
această îmbrăţişare vibraţională. Fiecare suflet nou are un 
caracter individual în acest moment? Adăugaţi sau scădeţi ceva 
identităţii lui iniţiale? 

S.: Nu, acest caracter îl dobândeşte chiar de la sosire, deşi 
sufletul nou nu ştie încă cine este. Noi aducem hrana. Anunţăm 
la clocitoare că este timpul să începem. Prin... scânteierea 
energiei sale îi dăm sufletului conştiinţa propriei existenţe. 
Acesta este momentul trezirii. 

Dr. N: Seena, te rog, ajută-mă să clarific un aspect. Când 
mă gândesc la asistentele de obstetrică dintr-o secţie de 
maternitate care se ocupă de creşterea şi hrănirea nou- 
născuţilor, ele nu au nici un fel de idee despre ce fel de per- 
soană va fi copilaşul. Şi la voi se întâmplă la fel - să nu ştiţi 
despre caracterul nemuritor al acestor suflete noi? 

S.: (râde) Suntem îngrijitoare în pepinieră, dar aceasta nu 
este o secţie a maternității umane. În momentul în care le luăm 
în grijă pe cele noi, ştim câte ceva despre identitatea lor. 
Trăsăturile individuale devin mai evidente, deoarece ne unim 
energia cu a lor ca să le furnizăm hrană. Acest lucru ne permite 
să ne folosim mai eficient vibraţiile pentru a le activa 
conştiinţa. Toate acestea fac parte din primele lor clipe de 
viaţă. 


Dr. N: Cum ţi-ai dobândit cunoştinţele necesare folosirii 
potrivite a vibraţiilor la noile suflete, în timpul uceniciei? 

S.: Acest lucru este ceva pe care noile mame trebuie să îl 
înveţe. Dacă nu este făcut aşa cum trebuie, sufletele care prind 
viaţă nu vor fi cu adevărat pregătite pentru acest lucru. Apoi, 
unul dintre Maeștrii Pepinierei va trebui să intervină mai târ- 
ziu. 

Dr. N: Poţi să îmi precizezi ceva mai mult despre aceasta, 
Scena? În timpul îmbrăţişării pline de dragoste, când ici prima 
dată în grijă aceste suflete, tu şi celelalte mame procedaţi la un 
proces de selecţie organizat în spatele sarcinii de a vă ocupa de 
identitatea noului suflet? De exemplu, putem avea zece suflete 
mai curajoase care să fie urmate de zece suflete mai prudente? 

S.: Sună atât de schematic! Fiecare suflet este unic, în 
totalitatea caracteristicilor sale create de o perfecţiune pe care 
nu pot să o descriu. Ceea ce pot să vă spun este că nu există 
niciodată două suflete identice. 


Notă: Am auzit de la câţiva subiecţi că unul dintre motivele 
principale pentru care fiecare suflet diferă de altul este acela 
că, după ce Sursa „eliberează” fragmente de energie pentru a-l 
crea, ceea ce a rămas din masa iniţială se transformă 
imperceptibil, astfel încât nu mai e la fel ca la început. Prin 
urmare, Sursa se aseamănă cu o mamă divină care nu va da 
naştere niciodată la gemeni. 


Dr. N: (insistând, dorind ca subiectul meu să mă corecteze): 
Crezi că este vorba de o selecţie absolut întâmplătoare? Nu 
există nici o ordine a caracteristicilor care să se potrivească în 
vreun fel cu similarităţile? Ştii ceva în acest sens? 

S.: (frustrată) Cum aş putea cunoaşte acest lucru dacă nu 
am fost eu Creatorul? Există suflete asemănătoare, dar şi unele 
care nu se potrivesc cu nimic, toate în aceeaşi serie. Aceste 
combinaţii sunt aleatorii. Ca mamă, pot surprinde fiecare 
trăsătură majoră pe care o percep şi de aceea vă pot spune că 
nu există două care să aibă exact aceleaşi combinaţii de 
caractere. 

Dr. N: Bine... (subiectul doreşte să continue). 


S.: Simt o Prezenţă puternică de cealaltă parte a arcadei, 
care coordonează totul. Dacă există o cheie, un cod pentru mo- 
delele de energie - nu este nevoie să cunoaştem acest lucru... 


Notă: lată momentele pe care le aştept în şedinţele mele, 
când încerc să deschid uşa spre ultima Sursă. Această uşă nu 
se deschide însă niciodată complet, mai degrabă se 
întredeschide. 


Dr. N: Te rog, spune-mi ce senzaţii ai în legătură cu acesta 
Prezenţă, cu masa de energie care aduce aceste suflete noi la 
voi. Cu siguranţă, tu şi celelalte mame trebuie să vă fi gândit la 
originea acestor suflete chiar dacă nu o puteţi vedea. 

S.: (în şoaptă) Simt... Creatorul... că este aproape... dar nu 
poate să facă, de fapt, partea concretă a muncii. 

Dr. N: (cu blândeţe) Vrei să zici că masa de energie s-ar 
putea să nu fie Creatorul primar? 

S.: (nefiind în largul ei): Cred că există alţii care ajută - nu 
ştiu. 

Dr. N: (încercând o altă cale) Este adevărat, Seena, că 
există imperfecţiuni la sufletele noi? Dacă ar fi create perfect, 
n-ar fi normal ca ele să fie create în întregime de un Creator 
desăvârşit? 

S.: (îndoindu-se) Totul pare să fie perfect aici. 

Dr. N: (mă îndrept temporar spre o altă direcţie) Lucrezi 
numai cu sufletele care vin pe Pământ? 

S.: Da, dar ele pot merge oriunde. Doar o parte vin pe 
Pământ. Există multe lumi fizice similare cu Pământul. Noi le 
spunem lumile plăcerii şi lumile suferinţei. 

Dr. N: Ştii când un suflet este gata să vină pe Pământ, 
bazându-te pe experienţa încarnărilor tale? 

S.: Da. Ştiu că sufletele care vin în lumi asemănătoare 
Pământului trebuie să fie puternice şi optimiste din cauza 
durerii pe care sunt nevoite să o îndure, pe lângă bucurie. 

Dr. N: Aşa cred şi eu. Şi când aceste suflete devin 
contaminate de corpul uman - în special cele tinere -, acest 
lucru se întâmplă deoarece nu sunt perfecte. Ar putea fi 
adevărat? 

S.: Da, cred că da. 


Dr. N: (continuând) Ceea ce îmi arată că trebuie să 
muncească pentru a dobândi mai multă substanţă decât au avut 
iniţial, mai multă instruire. Accepţi această premiză? 

S.: (pauză lungă urmată de un suspin) Cred că perfecțiunea 
este acolo... unde sunt sufletele abia create. Maturizarea 
începe cu sfărâmarea inocenţei sufletelor noi, şi asta nu pentru 
că sunt stricate iniţial. Depăşirea obstacolelor le face mai 
puternice, dar imperfecţiunile dobândite nu vor dispărea 
niciodată total până ce toate sufletele nu se vor strânge laolaltă 
- adică atunci când încarnarea ia sfârşit. 

Dr. N: Nu este dificil ca sufletele care au fost create să ia 
mereu locul celor a căror reîncarnare se sfârşeşte pe Pământ? 

S.: Toate acestea se vor termina când toţi oamenii... toate 
rasele, naţionalităţile se vor uni şi vor fi ca unul. De aceea 
suntem trimişi să muncim în astfel de locuri, cum este 
Pământul. 

Dr. N: Deci, atunci când experimentul va înceta, va 
dispărea şi universul în care trăim? 

S.: S-ar putea să dispară mai înainte. Nu contează. Sunt 
altele. Eternitatea nu se sfârşeşte niciodată. Procesul este 
important pentru că ne permite să savurăm experienţa şi să ne 
exprimăm pe noi înşine... Şi să învăţăm. 


Înainte de a continua cu evoluţia dezvoltării unui suflet, aş 
dori să trec în revistă ce diferenţe am aflat că există între ele, 
încă din momentul creării lor. 

1. Există fragmente de energie care par să se întoarcă la 
masa de energie care le-a creat chiar înainte de a ajunge la 
pepinieră. Nu ştiu care este motivul pentru care au fost 
avortate. Altele, care ajung la pepinieră, nu sunt capabile să se 
descurce, „să existe” ca indivizi în timpul începutului 
maturizării. Mai târziu, sunt asociate cu funcţiile colective şi, 
după câte îmi dau seama, nu părăsesc niciodată lumea 
spiritelor. 

2. Există fragmente de energie care au suflet individual... 
sau care dispun de resursele mentale necesare să se încarneze 
în forma fizică a oricărei lumi. Le găsim adesea în lumile 
mentale şi par să se mişte uşor între dimensiuni. 

3. Există fragmente de energie cu suflet individual care se 
încarnează numai în lumile fizice. Aceste suflete pot fi pregătite 


în lumea spiritelor cu ajutorul unor sfere mentale primite între 
vieţi. Nu le consider călători interdimensionali. 

4. Există fragmente de energie care sunt suflete cu 
abilitatea şi înclinația de a se încarna şi a funcţiona ca indivizi 
în toate tipurile de medii fizice şi mentale. Acest lucru nu le dă 
neapărat mai multă sau mai puţină instruire decât altor tipuri 
de suflete. Cu toate acestea, numărul mare de experienţe 
practice le oferă multe posibilităţi de specializare şi sarcini de 
răspundere. 


Marele plan pentru sufletul nou-născut începe încet. O dată 
eliberate din pepinieră, aceste suflete nu se încarnează şi nici 
nu formează grupuri de suflete imediat. lată mai jos o descriere 
a acestei perioade de tranziţie, provenită din memoria încă 
proaspătă a unui suflet tânăr, de nivel I, care are doar câteva 
încarnări la activ: 


Înainte de aţi repartizat la grupul meu de suflete şi de a 
începe să vin pe Pământ, îmi amintesc că mi sa dat 
posibilitatea să trăiesc într-o lume semi-fizică sub forma 
unei lumini. Părea mai mult o lume mentală decât una fizică 
întrucât, ceea ce mă înconjura nu era complet solid şi nu 
exista viaţă biologică. Am văzut alte suflete tinere lângă 
mine şi ne-am putut mişca cu uşurinţă în jurul Pământului 
ca nişte becuri luminoase asemănătoare formei omeneşti. 
Nu făceam nimic, doar existam şi îmi însuşeam sentimentul 
pe care ţii dă o structură solidă. Deşi locul era mai mult 
astral decât temporal, învăţțam să comunicăm unii cu alţii 
ca fiinţe trăind într-o comunitate. Nu aveam 
responsabilităţi. Era o atmosferă utopică de dragoste, 
siguranţă şi de protecţie extraordinară pretutindeni. Atunci 
am aflat că nimic nu este static şi că această perioadă de 
început va fi cea mai uşoară a existenţei noastre. În curând 
aveam să existăm într-o lume în care nu vom fi protejați, în 
locuri unde vom avea amintiri ale durerii şi singurătăţii şi 
totodată ale plăcerii - înțelegând că aceste experienţe 
reprezintă perioada în care înveți. 


Aşezările spirituale 


În timp ce sunt în transă, subiecţii mei descriu multe 
reprezentări vizuale ale lumii spiritelor, folosind simboluri 
pământeşti. Au însuşirea de a crea imagini structurale din 
propriile experienţe planetare sau aceste configurații pot fi 
făurite pentru ei de ghizi care încearcă să le ridice nivelul de 
confort creând o ambianţă familiară. După ce am discutat în 
prelegerile mele aspectul memoriei inconştiente, am auzit 
oameni spunând că, în ciuda veridicităţii lor, aceste observaţii 
nu par credibile. Cum pot exista sălile de clasă, bibliotecile şi 
templele în lumea spiritelor? 

Pun aceste întrebări explicând că memoria de observare a 
trecutului este metaforică din perspectiva curentă. Scenele 
originare din toate vieţile noastre nu părăsesc niciodată 
memoria noastră de suflete. În lumea spiritelor, să vezi un 
templu nu înseamnă perceperea literală a unor blocuri de 
piatră, ci mai degrabă o vizualizare a semnificației pe care 
sanctuarul o are pentru acel suflet. Întorşi înapoi pe Pământ, 
amintirile unor evenimente din trecut, din viaţa sufletului 
nostru, sunt reproduceri ale unor împrejurări şi evenimente 
bazate pe interpretări şi cunoaştere conştientă. Recreerea 
întregii memorii a clientului se bazează pe observaţiile 
memoriei sufletului, care prelucrează informaţiile printr-o 
minte umană. Dincolo de structurile vizuale ale aşezărilor 
spirituale, am în vedere întotdeauna aspectele funcţionale a 
ceea ce face subiectul în aceste locuri. 

O dată ce noile suflete părăsesc coconii protectori, ele intră 
în viaţa de comunitate. Deoarece îşi încep încarnările, 
descrierile locurilor şi structurilor pe care le văd între vieţi 
capătă aceleaşi caracteristici ca şi cele ale sufletelor mai 
bătrâne care merg pe Pământ. Uneori aceste prezentări nu 
sunt aşa de pământeşti. Am auzit relatări despre nişte structuri 
de sticlă asemănătoare unor catedrale, despre săli mari de 
cristale, despre construcţii geometrice cu multe unghiuri şi 
împrejurimi netede, cu bolți, fără delimitări. Apoi, subiecţii mei 
ar mai putea spune că în jurul lor nu sunt construcţii, ci numai 
câmpuri cu flori şi scene câmpeneşti, cu păduri şi lacuri. 
Oamenii aflaţi sub hipnoză manifestă un soi de beatitudine 
când povestesc cum plutesc spre destinațiile lor în lumea 
spiritelor. Mulţi sunt aşa de copleşiţi, încât nu pot descrie aşa 
cum ar trebui ceea ce văd. 


Aud multe relatări despre mişcarea diafană a sufletelor care 
merg dintr-un loc în altul. Următoarea expunere este aceea a 
unui suflet de nivel IV care foloseşte formele geometrice pentru 
a descrie proprietăţile diverselor locuri pe care le vede. 


Călătoresc mult în lumea spiritelor. Formele geometrice 
pe care le văd reprezintă pentru mine anumite funcții. 
Fiecare structură are sistemul propriu de energie. 
Piramidele sunt pentru singurătate, meditaţie şi vindecare. 
Formele dreptunghiulare, pentru revederea şi studiul 
vieților anterioare. Formele sferice sunt folosite pentru a 
examina vieţile viitoare, iar intrările de formă cilindrică 
sunt pentru a călători în alte lumi şi a căpăta o perspectivă. 
Câteodată trec pe lângă punctele centrale ale activității 
sufletului - asemănătoare unui aeroport - cu oameni 
încolonaţi telepatic. Punctele centrale sunt nişte roți uriaşe 
sub formă de prismă cu nişte spiţe direcţionale care se 
curbează în partea opusă ţie. Este aglomerat, dar bine 
organizat (râde). Nu te poți grăbi prea tare, căci ai putea 
trage mai sus linia pe care doreşti să o elimini dintre aceste 
puncte. Aceste centre sunt porţi de comunicare cu sufletele 
gazdă care conduc traficul şi sunt atente la întrebările 
călătorilor. Totul se petrece într-o mişcare de plutire 
uşoară, confortabilă şi, în plus, există tonuri armonioase, 
minunate, pe care sufletele le pot înregistra vibraţional 
pentru a le auzi până la destinație. 


Există o afirmaţie în Upanişadele indiene referitoare la 
simţurile noastre care sunt păstrate în memorie după moarte. 
Cred că acest vechi text filosofic este corect, presupunând că 
simţurile, emoţiile şi cui uman reprezintă un drum spre 
experienţa infinită, ceea ce conferă un caracter fizic conştient 
Eului nemuritor. Aceste sentimente au fost exprimate de un 
client al meu într-un mod convingător: 


Putem crea orice dorim în lumea spiritelor pentru a ne 
aduce aminte de locuri şi lucruri de care ne-am bucurat pe 
Pământ. Simulările noastre fizice sunt aproape perfecte - 
pentru mulţi sunt perfecte. Dar fără un corp... ei bine... 
pentru mine par nişte imitații. Îmi plac portocalele. Pot crea 


o portocală aici şi chiar să îi reproduc gustul dulce, aromat. 
Cu toate acestea, nu este chiar la fel când muşti dintr-o 
portocală pe Pământ. Acesta este unul dintre motivele 
pentru care mă bucur de reîncarnările mele fizice. 


În ciuda comentariilor acestui client, am avut subiecţi care 
mi-au spus că ei văd lumea spiritelor ca pe o adevărată 
realitate, Pământul fiind o iluzie creată ca să ne înveţe Poate că 
nu e nici o contradicţie În această comparaţie Oamenii de pe 
Pământ au papile gustative foarte dezvoltate. De aceea, 
portocalele şi fiinţele umane se armonizează unele cu celelalte 
într-o existenţă. Există nivele ale realităţii. Simplul fapt că 
universul nostru este un teren de pregătire nu îl face ireal, ci 
doar nepermanent. Ceea ce poate fi o iluzie temporară în 
mediul uman nu provine din faptul că o portocală mâncată pe 
Pământ de un pământean are gustul mai bun decât una creată 
în lumea spiritelor şi mâncată de un suflet. Din aceeaşi 
mărturie aflăm că realitatea unei lumi spirituale 
interdimensionale, cu lipsa sa de perfecţiune, permite sufletului 
o gamă largă de experienţe dincolo de conceptele fizice. 

Când subiecţii mei descriu centrele spirituale pe care le 
văd, aceasta este o imagine minunată pentru ei.Toate 
stereotipurile culturale amestecate cu aspectele simbolismului 
metaforic de care mintea umană îşi aduce aminte sunt 
prezente, dar toate aceste reconstituiri dramatice nu sunt mai 
puţin reale în viaţa spirituală a unei persoane Când sufletul se 
întoarce pe Pământ învăluit în uitare, trebuie să se adapteze 
unui creier nou lipsit de memorie conştientă. Copilul nou 
apărut nu are încă experienţe trecute. Reversul este adevărat 
imediat după moarte Pentru hipnoterapeutul spiritual există 
două forţe care acţionează în procesul regresiei. Pe de o parte, 
notăm memoria sufletului în acţiune, cu marea moştenire a 
vieţii anterioare şi a amintirilor vieţii spirituale Pe de altă 
parte, avem, de asemenea, amintirile conştiente ale unui corp 
prezent, angajat într-o imagine descriptivă, în timp ce subiectul 
este sub hipnoză. Latura conştientă a minţii sale nu este 
inconştientă în timpul hipnozei, pentru că, dacă ar fi aşa, 
subiectul ar fi incapabil să vorbească coerent cu interlocutorul 
său. 


Memoria 

Înainte de a continua cu analiza a ceea ce văd subiecţii mei 
aflaţi sub hipnoză în lumea spiritelor, vreau să furnizez mai 
multe informaţii despre cum interpretăm ceea ce îşi 
reaminteşte memoria şi ADN-ul. Există oameni care cred că 
toate amintirile sunt stocate în ADN. In acest fel, ei primesc o 
consolare din partea a ceea ce consideră a fi o abordare 
ştiinţifică împotriva reîncarnării. 

Cu siguranţa, fiecare are tot dreptul să nu creadă în 
reîncarnare din anumite motive personale, religioase şi de alt 
gen. Dar să spui că toată memoria vieţii anterioare este, de 
fapt, genetică la origine, fiind stocată în celulele noastre cu un 
ADN de la nişte strămoşi foarte îndepărtați, pentru mine 
reprezintă un argument care nu stă în picioare din mai multe 
motive. 

Amintirile inconştiente ale traumelor suferite în viaţa ante- 
rioară pot aduce în noul nostru corp o amprentă grav afectată 
fizic a trupului mort de mult timp, dar acest lucru nu se 
datorează ADN-ului. Aceste coduri moleculare sunt noi-nouţe şi 
apar o dată cu actualul nostru corp material. Atitudinile şi 
părerile provenite din mintea sufletului nu afectează mintea 
biologică. Există cercetători care cred că inteligenţa noastră 
eternă, incluzând amprente energetice şi modele de memorie 
din vieţi anterioare, poate influenţa ADN-ul. Într-adevăr, sunt 
nenumărate alte elemente care implică secvenţe de gândire pe 
care le aducem în corpul gazdă din sute de vieţi anterioare. 
Acest lucru include, de asemenea, experienţele noastre în 
lumea spiritelor, unde nu avem corp. 

Un argument convingător împotriva memoriei ADN din 
viaţa anterioară este volumul de cunoştinţe pe care le-am 
acumulat despre vieţile precedente. Fostele corpuri pe care le- 
am avut în vieţile dinainte nu sunt aproape niciodată legate 
genetic de familia noastră actuală. Aş fi putut fi un membru al 
familiei Smith, împreună cu alţii din grupul meu de suflete într- 
o viaţă şi am fi putut alege toţi să facem parte din familia Jones 
într-o viaţă viitoare. Cu toate acestea, nu ne vom întoarce la 
familia Smith, cum voi explica mai pe larg în capitolul 7. 
Subiectul obişnuit a trăit vieţi anterioare ca oriental, caucazian 
şi african, fără legături de creditate. În plus, cum se poate ca 
amintirile noastre despre a fi în alte lumi, de a aparţine altor 


specii să provină din celulele umane de ADN create doar pe 
Pământ? Răspunsul este simplu, aşa-numita memorie genetică 
reprezintă, de fapt, memoria sufletului provenind din partea 
inconştientă a minţii. 


Eu împart memoria în trei categorii: 

1. Memoria conştientă. Această stare a gândirii se va 
aplica la toate amintirile reţinute de creier în corpul nostru 
biologic. Se manifestă printr-un Eu conştient care este 
perceptiv şi adaptabil la planeta noastră fizică. Memoria 
conştientă este influenţată de experienţe senzoriale şi de toate 
manifestările noastre biologice şi ale instinctelor, cât şi de 
experienţele emoţionale. Poate fi imperfectă, pentru că există 
mecanisme de apărare legate de ceea ce primeşte şi evaluează 
aceasta prin impresii primite de la cele cinci simţuri. 

2. Memoria veşnică. Amintirile din această categorie se 
pare că vin prin partea subconştientă a minţii. Gândirea sub- 
conştientă influenţează funcţiile organismului care nu sunt 
supuse controlului conştient, cum ar fi bătăile inimii şi rolul 
glandelor. Cu toate acestea, poate fi, de asemenea, locul unde 
se înmagazinează selectiv memoria conştientă. Memoria 
nemuritoare poartă amintirile originilor noastre în această 
viaţă şi în alte vieţi fizice. Este un depozit al unei mari părţi a 
psihicului nostru, pentru că partea subconştientă a minţii 
formează puntea între cea conştientă şi cea supraconştientă. 

3. Memoria divină. Acestea sunt amintirile care provin din 
partea supraconştientă a minţii noastre, cea care găzduieşte 
sufletul. În cazul în care conştiinţa, intuiţia şi imaginaţia sunt 
exprimate prin memoria subconştientă, ele provin din această 
sursă superioară. Mintea eternă a sufletului nostru a evoluat de 
la o energie a gândirii conceptuale superioare dincolo de noi 
înşine. Se pare că inspiraţia îşi are originea în memoria 
veşnică, dar există o inteligenţă superioară în afara minţii 
corpului nostru, care formează o parte a memoriei divine. 
Sursa acestor gânduri divine este iluzorie Uneori o identificăm 
cu memoria personală, când, în realitate, memoria divină 
reprezintă comunicări de la fiinţele din existenţa noastră 
veşnică. 


Centrele comunităţii 


Următorul meu caz ilustrează asocierile vizuale pe care le 
fac subiecţii mei, aflaţi în stare supraconştientă, cu amintirile 
descriptive referitor la întoarcerea lor acasă. Acest exemplu 
implică o identificare cu Grecia clasică, ceea ce nu este 
neobişnuit. Am auzit despre vizualizări atât de futuriste şi de 
suprarealiste, încât ne permitem puţine comparații cu cele 
cunoscute pe Pământ. Oamenii îmi spun că imaginile pe care le 
văd în acest punct nu se pot descrie în cuvinte. O dată ce duc 
un client dincolo de poartă, în spaţii unde începe să aibă 
contacte cu alte spirite, el devine bucuros. 

În cazul 27, un subiect al cărui nume spiritual este Ariani, 
va asocia experienţei de după moartea din viaţa ei anterioară 
un templu al Greciei antice. Poate că acest lucru nu este 
surprinzător, deoarece mulţi dintre subiecţii mei au avut 
încarnări în perioada în care Grecia antică a adus unei lumi 
sumbre lumina unei civilizaţii superioare Atât în artă, cât şi în 
filosofic şi guvernare, grecii antici au lăsat o moştenire şi o 
provocare pentru cei care urmau să vină. Această societate a 
încercat să unească mintea raţională cu cea spirituală, lucru de 
care îşi amintesc clienţii care au trăit în Vârsta de Aur. Ultima 
încarnare a sufletului Ariani în Grecia antică a avut loc în 
secolul II î.Hr, chiar înainte să înceapă ocupaţia romană. 


Cazul 27 

Dr. N: Ce vezi când te apropii de centrul tău spiritual, 
Ariani? 

S.: Un frumos templu grec, cu coloane strălucitoare de mar- 
mură albă. 

Dr. N: Creezi tu însăţi imaginea sanctuarului sau ţi-o 
inserează altcineva în minte? 

S.: Este chiar acolo, în faţa mea! Chiar aşa cum mi-o 
amintesc... dar... s-ar putea să mă mai ajute şi altcineva... 
ghidul meu... nu sunt sigură. 

Dr. N: Acest templu îţi este familiar? 

S.: (zâmbind) îl ştiu atât de bine. Reprezintă punctul culmi- 
nant al unei serii de vieţi importante pe care nu aveam cum să 
le trăiesc din nou pentru mult timp pe Pământ. 

Dr. N: Ce înseamnă toate acestea? De ce contează aşa de 
mult pentru tine acest templu? 


S.: Este un templu închinat Atenei, zeiţa înţelepciunii. Am 
fost preoteasă - împreună cu altele trei. Treaba noastră era să 
păzim flacăra cunoaşterii. Flacăra se afla pe o stâncă netedă, în 
centrul templului, cu o inscripţie gravată de jur împrejur. 

Dr. N: Ce semnifică inscripţia? 

S.: (pauză) Ah... În esenţă... să cauţi adevărul cu orice preţ. 
Şi calea pentru a căuta adevărul este căutarea armoniei şi a 
frumuseţii în tot ceea ce ne înconjoară în viaţă. 

Dr. N: (prefăcându-mă, intenţionat, că nu înţeleg) Ei bine, 
asta este tot ce ai făcut - doar să te asiguri că flacăra nu se 
stinge? 

S.: (puţin exasperată) Nu, acesta era un loc de iniţiere în 
care putea participa o femeie. Flacăra simboliza flacăra sacră 
din inimile noastre pentru aflarea adevărului. Noi credeam într- 
un singur zeu, cu zeități mai puţin importante reprezentând 
părţi ale acelei puteri centrale. 

Dr. N: Vrei să spui că tu şi celelalte femei aveaţi credinţe 
monoteiste? 

S.: (zâmbind) Da, şi secta noastră depăşise graniţele 
templului. Eram văzute de autorităţi ca având sufletul pur şi nu 
ca o castă intelectuală. Mulţi dintre ei nu înțelegeau care era, 
de fapt, menirea noastră. Ei o vedeau pe Atena într-un fel, în 
timp ce noi o vedeam altfel. Pentru noi, flacăra însemna că 
raţiunea şi sentimentul nu erau antagonice. Şi că templul aşeza 
mintea deasupra superstiţiei. Noi, de asemenea, credeam în 
egalitatea dintre sexe. 

Dr. N: Bănuiesc că acest mod de gândire radical ţi-ar putea 
aduce multe necazuri într-o aşezare patriarhală. 

S.: Da, într-adevăr. Toleranta lor a luat sfârşit, noi am văzut 
înşelătorii şi intrigi în interiorul propriei caste, apoi a apărut 
trădarea. Nu aveau încredere în acţiunile noastre. Am fost des- 
fiinţate de un stat care făcea diferenţă între sexe, care pierdea 
puterea şi avea impresia că secta noastră contribuia la corupţia 
din interiorul ţării. 

Dr. N: Şi doreai să ai templul alături de tine în lumea 
spiritelor după aceste vieţi trăite în Grecia? 

S.: Acesta este un fel de a vedea lucrurile. Pentru mine, 
prietenele mele şi această viaţă şi celelalte trăite în Grecia 
reprezentau o etapă superioară a raţiunii, înţelepciunii şi a 
spiritualităţii. A trebuit să aştept mult timp înainte de a fi 


capabilă din nou să îmi exprim deschis, într-un trup femeiesc, 
aceste sentimente. 


Când am condus-o pe Ariani în templul său, ea a văzut o 
galerie dreptunghiulară uriaşă, fără tavan, plină cu aproximativ 
o mie de suflete. Aceste suflete aparţineau unui mare grup 
secundar şi ea le văzuse strânse laolaltă, în grupuri mai mici, 
aşa-numitele grupuri primare formate din trei până la douăzeci 
şi cinci de suflete. Propriul grup matcă se afla în mijloc, în 
spate, în partea dreaptă (vezi fig. 1, pag. 119, cercul A). Când a 
făcut drumul de întoarcere, Ariani a fost însoţită de ghidul ei. 
Apoi ea a descris cum îi apare această intrare unui suflet care 
se întoarce. Această scenă este una pe care o aud repetându-se 
iar şi iar, implicând un număr mare de grupuri de suflete, în 
felurite structuri ale aşezării. În minţile superconştiente ale 
oamenilor, aceste adunări ar putea avea loc la fel de bine într- 
un amfiteatru, în curtea unui palat, într-o aulă sau într-un 
templu. 


Dr. N: Ariani, explică-mi cu ce seamănă drumul tău prin 
această mulţime de suflete, până la propriul grup matcă. 

S.: (foarte emoţionată) Este înălţător şi straniu în acelaşi 
timp. Condusă de ghidul meu, începem să ne croim drum la 
dreapta şi la stânga printre grupuri, dintre care unele stau jos 
într-un cerc, iar altele în picioare, vorbind. La început, cei mai 
mulţi dintre oameni nu-mi acordă nici o atenţie, pentru că 
suntem străini. Sufletele pe lângă care trec ar putea da din cap 
în semn de acceptare politicoasă a sosirii mele. Apoi, cam pe la 
mijlocul drumului, oamenii care mă văd devin mai însufleţiţi. 
Un bărbat, care a fost iubitul meu două vieţi, se ridică, mă 
sărută şi mă întreabă ce mai fac. Mai mulţi oameni din alte 
grupuri încep acum să îmi zâmbească şi să îmi facă semne cu 
mâna. Unii, pe care i-am cunoscut în vieţile mele destul de 
puţin, mă salută. După aceea, ajungând la un grup de lângă 
propriul grup matcă - îmi văd părinţii. Ei se opresc din ceea ce 
fac şi se îngrămădesc în micul spaţiu dintre cele două grupuri 
pentru a mă îmbrăţişa şi a mă încuraja. În sfârşit, ajung la 
propriul grup şi toată lumea mă întâmpină pentru că m-am 
întors. 


Aproape jumătate dintre pacienţii mei zăresc grupuri mari 
de suflete la întoarcere. Cealaltă jumătate povesteşte că, după 
sosirea lor, ei văd doar propriul grup matcă. Imaginile vizuale, 
atât cele ale adunărilor mari de suflete, cât şi acelea ale 
adunărilor mai mici pot fi diferite la acelaşi suflet după vieţi 
diferite. De asemenea, grupul primar de suflete, de care 
suntem legaţi mai strâns, poate să apară aceloraşi subiecţi sub 
forma unor oameni care participă la scene de relaxare în aer 
liber, cum ar fi câmpurile de la ţară pline cu flori. 

Fără să ţină seama de o aşezare exterioară sau interioară, 
figurile 2 şi 3 ilustrează ceea ce văd majoritatea subiecţilor 
când iau prima dată contact cu grupul. În aceste momente nu 
se observă alte grupuri în zonă. În figura 2, sufletele care le 
întâmpină sunt mai degrabă strânse laolaltă, fiecare suflet 
ajungând la rândul lui în poziţia din faţă. Figura 3 arată modul 
obişnuit în care un grup formează un semicerc în jurul 
sufletului nou venit. Cei mai mulţi dintre subiecţii mei 
experimentează această formă circulară de întâmpinare. O 
reprezentare descriptivă a acestei practici va fi redată în 
Capitolul 7, la Cazul 47. 

Acei subiecţi care povestesc că se duc direct într-o sală de 
clasă când se întorc dintr-o viaţă trecută au în minte imaginea 
clară a coridoarelor care leagă o serie de spaţii pentru studiu. 
În mod infailibil, par să ştie cărui spaţiu îi aparţin. În aceste 
cazuri, grupurile matcă îşi întrerup, de obicei, activitatea 
pentru a-i întâmpina pe cei nou veniţi. Figura 4 reprezintă 
planul obişnuit al unui centru de studiu unde lucrează multe 
grupuri de suflete. Consecvenţa cu care mi se relatează despre 
aşezările ilustrate de figura 4 este uimitoare. Doar un mic 
procent al subiecţilor mei spune că întâlnirea lor iniţială cu 
grupurile de suflete implică doar plutirea în aer fară nimic în 
jur. Absența unor peisaje sau a unor structuri fizice nu durează 
mult, chiar şi în minţile acestor oameni. 


Figura 1 reprezintă ceea ce mulţi oameni văd, la prima vedere, 
ca fiind numeroase grupuri primare de suflete ce formează un grup 
mare secundar de aproximativ o mie de suflete. Grupul primar A este 
grupul matcă al subiectului. 


Figura 2: Poziţia 1 a grupului matcă. 


G 9.9 


Q 
(4) 


Figura 2 indică poziţia în formă de diamant în care grupul matcă 
primar se aşează atunci când aşteaptă întoarcerea unui suflet. Aici 
multe suflete aşteaptă, unul în spatele altuia, să le vină rândul pentru 
a ura bun venit celui care revine. 


Figura 3: Poziţia 2 a grupului matcă 


OUIA 
VO 


Figura 3 indică poziția mult mai obişnuită, de semicerc, pe care o 
au sufletele din grupul care aşteaptă revenirea sufletului A cu (sau 
tară) un profesor-ghid în poziția B. In această poziție ca de ceas, 
sufletele înaintează fiecare, la rândul său, într-o mişcare de arc de 
cerc de 180 de grade. Sufletele nu vin şi din spatele celui care se 
întoarce, sufletul A, cum ar fi dinspre ora 6 a ceasului. 


Figura 4: Centrul de învățământ 


Figura 4. Designul clasei de curs este vizualizat de multe suflete 
ca având o rotondă A în centru, camere de studiu pentru grupurile 
matcă B aflate pe coridoare adiacente. De obicei, nu sunt mai mult de 
şase camere pe un coridor. Aceste săli rotunde se află departe unele 
de altele. Numărul coridoarelor variază. 


Sălile de clasă 

Orice adunare a sufletelor în afara sălilor de clasă, inclusiv 
cele din marile săli de întruniri, arată că este timpul socializării 
şi al relaxării generale. Acest lucru nu înseamnă că nu au loc 
discuţii serioase în aceste aşezăminte, ci doar că activităţile 
sufletului nu sunt îndrumate, ca în locurile de studiu. Mai jos 
este o descriere tipică făcută de un subiect care se îndreaptă 
spre o sală de clasă (vezi fig. 4): 


Ghidul mă conduce într-o structură sub formă de stea şi 
ştiu că acesta este locul meu de studiu. Este ca o sală 
centrală cu o boltă rotundă, acum goală. Văd coridoare care 
duc în direcții diferite şi noi mergem pe unul dintre aceste 
culoare, unde sunt aşezate sălile. Ele sunt aşezate, astfel 
încât să nu existe două săli faţă în faţă. In felul acesta nu 
vom deranja o altă cameră cu suflete. Cămăruţa mea este a 
treia pe stânga. Nu văd niciodată mai mult de şase camere 
pe un coridor. In fiecare odaie sunt aproximativ intre opt şi 
cincisprezece suflete care lucrează la birouri. Ştiu că sună 
ridicol, dar asta zăresc. Când trec cu ghidul meu pe coridor, 
observ că în unele săli sufletele studiază în linişte, singure, 
în timp ce altele lucrează în grupuri de două până la cinci. 
Intr-o altă cameră studenții privesc un instructor care ţine o 
prelegere la tablă. Când intru în cămăruța mea toți se 
opresc din lucru şi îmi zâmbesc. Unii îmi fac cu mâna şi 
câţiva se bucură, ca şi când mă aşteptau. Cei de lângă uşă 
mă însoțesc până la locul meu şi Sistemele grupurilor de 
suflete sunt gata să particip la lecţie. Perioada în care am 
fost plecat pare o scurtă călătorie la prăvălia din colț ca să 
cumpăr o cutie cu lapte. 


Cea mai mare parte a subiecţilor mei vizualizează 
structurile claselor lor spirituale ca fiind aşezăminte unice, deşi 
există şi excepţii cum este cazul următor, al unui suflet de nivel 
mediu, numit Rudalph. 


Cazul 28 


Dr. N: Rudalph, descrie-mi ce vezi după ultima ta oprire, pe 
măsură ce te apropii de destinaţie - locul căruia îi aparţii în 
lumea spiritelor. 

S.: Când mă apropii de destinaţie, este o atmosferă ca într- 
un parc, plină de linişte şi calm. Văd mănunchiuri de baloane 
netede şi transparente care au în interior suflete. 

Dr. N: Şi îţi recunoşti locul? A 

S.: Oh... da... deşi unele dintre referinţele mele... Imi iau 
ceva timp să mă acomodez. Sunt bine. Aş fi putut face acest 
lucru singur, dar ghidul meu, Tahama (care apare ca un indian 
american), a venit să mă însoţească în această călătorie, 
deoarece ştia că eram obosit după o viaţă lungă şi grea 
(subiectul a murit la vârsta de optzeci şi trei de ani, în 1937). E 
atât de amabilă. 

Dr. N: În regulă, descrie-mi acest loc, te rog. 

S.: Văd locul ca un balon mare - care este clădirea unei şcoli 
- împărţit în patru etaje. În interiorul baloanelor sunt multe 
puncte strălucitoare, colorate, ale energiei sufletului. 

Dr. N: Şi toate acestea sunt pentru tine transparente din 
afară? 

S.: Semitransparente... alburii. 

Dr. N: În regulă, acum mergi înăuntru şi descrie-mi cum 
vezi aceste patru etaje şi mai spune-mi ce înseamnă pentru 
tine. 

S.: Cele patru etaje sunt transparente şi seamănă cu sticla. 
Fiecare nivel este legat printr-o scară de o cămăruţă pentru 
studiu la un capăt. La fiecare etaj sunt grupuri care învaţă. 
Intru la primul etaj, unde un grup de începători de optsprezece 
suflete ascultă o femeie lector numită Bion. O cunosc - ea este 
foarte conştientă de lacunele tinerilor. E puternică, dar blândă. 

Dr. N: Ştii toţi profesorii din această şcoală? 

S.: Da, bineînţeles. Eu sunt unul dintre ei - tocmai am 
început. Vă rog să nu credeţi că mă laud, sunt doar un profesor 
începător, dar foarte mândru. 

Dr. N: E firesc să fii mândru de asta, Rudalph. Spune-mi, 
fiecare etaj are un grup matcă primar? 

S.: (ezită) Ei bine, primele două, da - sunt douăsprezece 
care lucrează la al doilea nivel. Nivelurile superioare au suflete 
din alte grupuri care lucrează la specialităţile lor individuale. 


Dr. N: Rudalph, este acelaşi lucru cu un program 
independent de studiu? 

S.: Exact. 

Dr. N: În regulă, ce se întâmplă cu tine în continuare? 

S.: Tahama îmi spune unde trebuie să fiu - amintindu-mi că 

aparţin nivelului trei, dar să îmi organizez timpul cum 
vreau. 

După aceea mă părăseşte. 

Dr. N: De ce face acest lucru? 

S.: Oh, ştii... Ghizii noştri păstrează cu noi o relaţie profesor 
- student în acest centru. Încearcă să nu fie foarte familiari cu 
noi... din punct de vedere social, datorită... statutului lor pro- 
fesional. Nu vreau să spun că se comportă ca nişte profesori 
înfumuraţi pe Pământ. Este diferit. Profesorii şefi, cum ar fi 
celălalt ghid al meu, Relon, păstrează o oarecare distanţă faţă 
de studenţi când nu predau, pentru a le da libertate şi a le per- 
mite sa se exprime individual. Ei cred că este important pentru 
evoluţia studenţilor ca aceştia să nu stea în jurul lor tot timpul. 

Dr. N: Foarte interesant. Continuă, te rog, Rudalph. 

S.: Ei, bine, Tahama spune că ne vom vedea mai târziu. Să 
fiu sincer, nu m-am acomodat încă perfect cu acest loc. Este la 
fel ca atunci când m-am întors. Întotdeauna am nevoie de timp 
să mă obişnuiesc, aşa că am să mă relaxez şi am să mă bucur 
de compania copiilor de la parter. 

Dr. N: Copii? Tu numeşti copii aceste suflete de nivelul I? 

S.: (râzând) Ei bine, acum par puţin înfumurat. Aşa îi 
descriem pe începători, care pot fi destul de copilăroşi în 
evoluţia lor. Acest grup chiar acum începe. Îmi sunt 
recunoscători, deoarece m-am ocupat de ei. Îi ştiu pe cei care 
fac aceleaşi greşeli din cauza lipsei auto-disciplinei. Începătorii 
nu depun prea multe eforturi să facă progrese. Oricum nu stau 
prea mult, deoarece nu vreau să le distrag atenţia de la lecţia 
ţinută de Bion. 

Dr. N: Care este atitudinea profesorului faţă de cei mai 
slabi? 

S.: Sincer, profesorii nivelului întâi se satură de anumiţi 
studenţi care aproape refuză să progreseze, aşa că îi lasă 
singuri mult timp. 

Dr. N: Vrei să spui că profesorii nu-i mai împing de la spate 
pe acei studenţi mai dificili? 


S.: Trebuie să înţelegi că profesorii au o răbdare 
extraordinară, deoarece timpul nu contează. Ei se mulţumesc 
să aştepte până când studentul se satură să stea degeaba şi se 
oferă să muncească mai mult. 

Dr. N: Înţeleg, continuă, te rog, cu turul acestei şcoli. 

S.: Privesc în sus, prin tavanul de sticlă, la al doilea nivel. 
Spre acesta mă îndrept în continuare. Aceste suflete au o 
înfăţişare lânoasă, ceţoasă din acest punct. Nu am nevoie cu 
adevărat de o scară, dar asta reprezintă o punte de trecere în 
mintea mea. Când urc la al doilea etaj văd adolescenţii. Sunt 
nişte tineri foarte activi... plini de o energie neobosită... ca nişte 
bureţi care absorb multe informaţii repede şi care încearcă să 
se folosească de cunoştinţele lor. Învață să fie stăpâni pe ei 
înşişi, dar mulţi încă nu ştiu cum să transmită aceste informaţii 
altora, eficient. 

Dr. N: Ca profesor, ai putea spune că aceste suflete sunt 
preocupate de ele însele? 

S.: (râde) Este normal, împreună cu o nevoie constantă de a 
primi o stimulare din afară (mai serios). Încă nu sunt calificat 
să predau la acest nivel. Enit se ocupă de acest lucru aici - un 
profesor care menţine disciplina, dar are o inimă mare. Chiar 
acum ei sunt în pauză. Este nostim să îi ai în preajmă, deoarece 
toţi îmi cer informaţii despre felul în care am învăţat să realizez 
lucrurile pe Pământ. În curând va trebui să urc la al treilea 
nivel. 

Dr. N: Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre aceşti elevi te-ar 
urma la nivelul al treilea? 

S.: (zâmbeşte) Din când în când unul ajunge în zone supe- 
rioare. Este similar cu situaţia în care un elev de clasa a III-a 
merge pe hol şi intră într-o clasă a VI-a. Copilul s-ar pierde. Ar 
putea fi puţin cicăliţi pe Pământ, dar cineva i-ar duce calm 
înapoi în clasele lor. Este aceeaşi situaţie. 

Dr. N: Bine, cred că eşti gata să mă duci la nivelul al 
treilea. Poţi să îmi descrii impresiile tale despre acest loc? 

S.: (cu veselie) Aceasta este zona mea şi suntem ca nişte 
adulţi tineri. Mulţi dintre noi învăţăm pentru a deveni profesori. 
Provocările mentale sunt mai constante aici. Acum lucrăm pe 
baza propriilor resurse, nu mai reacţionăm numai la diferite 
situaţii. Învăţăm să protejăm şi să informăm, să ne ţinem ochii 


deschişi şi să vedem spiritul celorlalţi prin lumina din ochii lor 
în timpul rotaţiilor noastre pământeşti. 

Dr. N: Îi recunoşti pe oamenii pe care îi cunoşti? 

S.: Oh, îl văd pe Elan (soţ, atât în viaţa anterioară, cât şi în 
cea actuală, o rudă primară de suflet). El îmi apare aşa cum 
eram în ultima viaţă. Elan îmi trezeşte cu dragostea lui energia 
amorţită - aşa cum aprinzi un foc într-o sobă rece. Am fost 
văduvă mult timp (lăcrimând). Suntem absorbiți într-o mare de 
fericire timp de câteva minute. 

Dr. N: (după o pauză) Altcineva? 

S.: Toată lumea. Este Esent (mama în viaţa actuală) şi Blay 
(cea mai bună prietenă în viaţa ei actuală). (Subiectul este 
brusc tulburat). Vreau să urc repede la al patrulea nivel să o 
văd pe fiica mea Anna (tot în viaţa actuală). 

Dr. N: Spune-mi tot ce ştii despre al patrulea nivel. 

S.: Sunt doar trei suflete acolo şi de jos par nişte umbre 
informe de un albastru auriu şi argintiu. Este atâta căldură şi 
iubire la aceste suflete care devin adevăraţi adulţi. Ele devin 
foarte înțelepte ajutând sufletele să îşi folosească trupurile 
umane. Cred că se simt mai degrabă atinse de un spirit divin. 
Ele sunt adaptate existenţei pe care o duc. Când se întorc dintr- 
o viaţă fizică nu trebuie să se adapteze, aşa cum fac eu. 

Dr. N: Unde sunt adulţii mai bătrâni, cum ar fi ghizii mai în 
vârstă, înţelepţii şi alţii asemenea lor? 

S.: Ei nu sunt în acest balon, dar îi vedem în altă parte. 


Biblioteca spirituală a Cărţilor Vieţii 

Mulţi dintre clienţii mei vorbesc despre faptul că se află în 
biblioteci de cercetare la scurt timp după ce se alătură 
grupurilor lor de suflete. Am ajuns să accept ideea că există un 
standard de învăţare imperios, aşa că începem imediat să ne 
studiem în profunzime vieţile anterioare. După ce am scris în 
prima mea carte despre locul unde sunt înmagazinate 
însemnările vieţii noastre, oamenii m-au întrebat dacă puteam 
să le furnizez mai multe detalii. 

Persoanele care descriu structuri pământeşti în casa lor 
spirituală includ aici şi biblioteca, iar descrierile acestui loc 
sunt destul de consecvente. Pe Pământ, o bibliotecă reprezintă 
o colecţie de cărţi adunate sistematic şi aranjate pe domenii şi 


titluri, cu scopul de a furniza informaţii. Titlurile Cărţilor Vieţii 
spirituale au numele clientului meu pe ele. Acest lucru poate 
părea ciudat, dar dacă lucrăm cu o fiinţă acvatică inteligentă de 
pe Planeta X care nu a fost niciodată pe Pământ şi al cărei loc 
de studiu era oceanul, sunt sigur că acest lucru va fi povestit de 
această entitate ca fiind ceea ce a văzut în lumea spiritelor. 

Am relatat despre clasele spirituale şi despre cămăruţele 
adiacente mai mici unde grupurile primare interacționează, 
incluzând chiar şi camere mai mici izolate, unde sufletele pot fi 
complet singure pentru a studia în linişte. Nimic nu este mic în 
ceea ce priveşte biblioteca. Toată lumea îmi spune că locul în 
care se află Cărţile Vieţii este văzut ca un amfiteatru uriaş de 
studiu, cu o structură dreptunghiulară, cu cărţi aşezate pe 
pereţi şi multe suflete care studiază la birouri, suflete care par 
că nu se cunosc. Când subiecţii mei descriu o bibliotecă 
spirituală, ci văd planul podelei încăperii în figura 5, imagine 
care este foarte puternică în mintea lor. 

Odată intraţi în acest spaţiu, ghizii- bibliotecari sunt 
Sufletele-Arhivari care se ocupă de cărţi. Ele sunt tăcute, 
aproape nişte fiinţe monahale care îi ajută atât pe ghizi, cât şi 
pe studenţii din multe grupuri matcă să obţină informaţii. 
Aceste biblioteci spirituale îndrumă sufletele în diferite moduri, 
în funcţie de nivelul cunoştinţelor lor. Sufletele pot fi călăuzite 
fie de propriii ghizi, fie de Arhivari, sau de amândouă 
categoriile. Unii dintre clienţii mei merg la bibliotecă singuri 
când se întorc în lumea spiritelor, în timp ce alţii au ghizi care 
îi însoțesc, de obicei, în acest spaţiu. Un ghid trebuie să îşi 
ajute studentul la început, după care va părăsi camera. Multe 
elemente concură aici, inclusiv complexitatea cercetării şi 
perioada care trebuie revăzută de sufletul student. Când 
studenţii se află în aceste coridoare de studiu lucrează uneori 
în perechi, dar, în principal, îşi fac cercetările singuri, după ce 
au fost ajutaţi de Arhivari la găsirea Cărţilor Vieţii potrivite. 


Figura 5: Biblioteca spirituală a Cărţilor Vieţii 


Figura 5 

A: Rafturi de-a lungul pereţilor într-o structură dreptunghiulară. 

B: Piedestaluri pentru arhivarii şi ghizii care asistă sufletele pentru 
a-şi localiza cărţile potrivite. 

C: Mese lungi de studiu. 

D: Pereţi de cărţi şi mese de studiu depărtate unele de altele, 
astfel încât să nu fie în faţa sufletului. 


Filosofia orientală susţine că fiecare gând, cuvânt sau faptă 
din fiecare viaţă din trecutul nostru, împreună cu fiecare 
eveniment la care am participat, sunt înregistrate în „Cronicile 
Akasha”. Eventualitatea unor evenimente viitoare poate fi 
văzută, de asemenea, cu ajutorul scribilor. Cuvântul „Akasha” 
înseamnă, în principal, esenţa întregii memorii universale care 
înregistrează fiecare vibraţie de energie a existenţei, mai 
degrabă ca o bandă magnetică audiovizuală. Am discutat 
legăturile dintre memoria divină, veşnică şi conştienţă. 
Conceptualizarea noastră umană a bibliotecilor spirituale, a 
locurilor eterne unde studiem oportunităţile pierdute şi 
contabilizarea acţiunilor noastre trecute este un exemplu al 
acelor legături ale memoriei. Oamenii extremului Orient cred 
că esenţa tuturor evenimentelor trecute, prezente şi viitoare 
este păstrată prin stocarea particulelor de energie şi apoi prin 
redobândirea acestora prin alinieri vibraţionale într-un loc 
spiritual sacru. Simt că întregul concept al însemnărilor 
spirituale personale ale fiecăruia dintre noi nu îşi are originea 
în India sau altundeva pe Pământ. A început o dată cu memoria 
noastră spirituală, care are deja cunoştinţe despre aceste 
cronici din perioada dintre vieţi. 

Cred că este neplăcut că anumite aspecte legate de 
memoria redobândita despre bibliotecile spirituale pot ii 
distruse de sistemele de valori umane care îşi fac un scop din 
înspăimântarea oamenilor. În culturile orientale există 
persoane care au fost determinate să creadă că aceste Cărţi ale 
Vieţii sunt analoge cu jurnalele spirituale care pot fi folosite ca 
probe împotriva sufletului. Aparițiile bibliotecilor spirituale 
sunt interpretate ca locuri unde cazurile sunt pregătite, ca 
depoziţii împotriva sufletelor rătăcite pe baza însemnărilor lor 
Karmice. Un pas înainte în acest sistem de valori greşit ne 
aduce la tribunalul groazei care condamnă pe baza mărturiei 


despre defectele sufletului în ultima viaţă. Unii mediumi susţin 
că au un acces privilegiat la evenimentele din viitor prin 
Cronicile Akasha şi că, lucrând exclusiv cu discipolii lor pot să 
îi ferească de nenorociri. 

Extravaganţa umană nu cunoaşte limite atunci când e vorba 
să infiltreze frica. Un prim exemplu este teama de o pedeapsă 
groaznică pentru cei care se sinucid. Este adevărat că 
perspectiva de a fi ţinut în afara raiului era un motiv ce 
împiedica sinuciderea, dar abordarea este greşită. Am observat 
în ultimii ani că nici măcar biserica catolică nu mai este chiar 
atât de mult împotriva sinuciderii, considerată un păcat de 
moarte, supus pedepsei spirituale extreme. Acum există un 
catehism aprobat de Vatican care declară că sinuciderea este 
„împotriva legii naturale”, dar care adaugă că „pe căi numai de 
Dumnezeu ştiute” există posibilitatea unei căinţe salutare. 
Termenul salutar fund înţeles în sensul unui scop pozitiv. 

Următorul meu caz prezintă un subiect care s-a sinucis în 
ultima sa viaţă. Ea îşi descrie interogarea privind acest act în 
incinta unei biblioteci. Deseori, în lumea spiritelor, aici începe 
căinţa. Deoarece îi voi revedea sinuciderea, este un moment 
potrivit să ne îndepărtăm puţin de bibliotecă şi să urmărim 
câteva dintre întrebările pe care le-am pus despre sinucidere şi 
pedeapsa care urmează în lumea spiritelor. 

Când lucrez cu clienţi care s-au sinucis în vieţile anterioare, 
primul lucru pe care cei mai mulţi îl spun chiar după moarte 
este „Oh, Doamne, cum am putut fi atât de prost!”. Aceşti 
oameni sunt cei sănătoşi din punct de vedere fizic, nu cei care 
suferă de vreo boală. Sinuciderea unei persoane, tânără sau 
bătrână, a cărei stare fizică a redus calitatea vieţii sale la 
aproape nimic, este tratată diferențiat în lumea spiritelor 
comparativ cu cele care au recurs la acest act având trupuri 
sănătoase. În timp ce toate cazurile de sinucidere sunt tratate 
cu blândeţe şi înţelegere, oamenii care s-au sinucis având un 
corp sănătos vor trebui să plătească într-un fel pentru acest 
lucru. 

Din ceea ce rezultă din experienţa mea, sufletele nu simt 
vreun sentiment de eşec sau de vină când au fost implicate într- 
o moarte blândă. Voi da un exemplu real al unei astfel de morţi, 
în secţiunea dedicată liberului arbitru, în capitolul 9. Când 
există o suferinţă fizică de neîndurat, avem dreptul să fim 


eliberaţi de durerea şi jignirea de a fi trataţi ca nişte copii 
neajutoraţi legaţi de nişte sisteme care să ne menţină în viaţă. 
Cred că în lumea spiritelor nu există nici un stigmat asupra 
unui suflet care părăseşte un corp profund distrus, fie că este 
eliberat de propria sa mână sau de cea a unui îngrijitor milos. 

Am lucrat cu un număr destul de mare de persoane care s- 
au sinucis cu ani înainte de a mă vedea şi cred că această 
colaborare dintre noi a avut drept rezultat o perspectivă 
folositoare. Unele erau încă într-o stare emoţională confuză 
când le-am întâlnit, în timp ce altele se îndepărtaseră de 
gândurile auto-distructive. Am învăţat însă un lucru: că oamenii 
care îmi spun că nu aparţin Pământului trebuie să fie luaţi în 
serios. Ei pot fi chiar cazuri potenţiale de sinucidere. In 
practica mea, aceşti clienţi pot fi încadraţi într-una dintre 
următoarele trei clase spirituale: 

1. Sufletele tinere, foarte sensibile care şi-au început încar- 
nările pe Pământ, dar care au petrecut puţin timp aici. Unele 
suflete din această categorie au avut mari dificultăţi să se 
adapteze la corpul omenesc. Ele cred că însăşi existenţa lor 
este ameninţată, pentru că acesta este aşa de crud. 

2. Atât sufletele mai tinere, cât şi cele mai în vârstă care s- 
au încarnat pe o altă planetă înainte de a veni pe Pământ. Dacă 
aceste suflete au trăit în lumi mai puţin aspre decât cea de pe 
Pământ, pot fi copleşite de emoţiile simple şi de densitatea 
ridicată a corpului omenesc. Acestea sunt sufletele hibrid 
despre care am discutat în ultimul capitol, într-un cuvânt, se 
simt ca şi cum ar fi într-un corp străin. 

3. Sufletele aflate sub nivelul III, care s-au încarnat pe 
Pământ de la crearea lor, dar care nu se simt bine în trupul lor 
actual. Aceste suflete au acceptat un contract de viaţă cu un 
trup gazdă al cărui ego psihic este radical diferit de sufletul lor 
nemuritor. Ele par că nu se regăsesc în această viaţă. 


Ce se întâmplă cu sufletele implicate în sinucideri, dar care 
au corpuri sănătoase? Aceste suflete îmi spun că se simt cumva 
vinovate în ochii ghizilor şi a colegilor lor de grup, pentru că şi- 
au încălcat contractul într-o viaţă anterioară. Este o pierdere a 
mândriei de sine, din cauza oportunității ratate. Viaţa este un 
dar şi repartizarea anumitor trupuri pe care să le folosim a 
implicat o reflexie adâncă. Noi suntem cei care avem în grijă 


acest trup şi acest fapt implică o răspundere sacră. Clienţii mei 
o numesc contract. În special când o persoană tânără, 
sănătoasă se sinucide, profesorii noştri consideră acest lucru 
un act de mare imaturitate şi o abdicare de la responsabilitate. 
Maeştrii noştri spirituali şi-au pus încrederea în curajul nostru 
de a termina viaţa cu corpuri funcţionale, într-o manieră nor- 
mală, oricât ar fi de dificil acest lucru. Ei au o răbdare 
nemăsurată cu noi, dar la cei cu sinucideri repetate iertarea lor 
capătă un alt ton. 

Am lucrat cu un client tânăr care a încercat să se sinucidă 
cu un an înainte să îl consult. În timpul şedinţei de hipnoză am 
găsit dovada unui model de auto-distrugere în vieţile sale 
anterioare. Când s-a întâlnit cu profesorii săi la o şedinţă a 
consiliului care a avut loc după ultima lui viaţă, unul dintre 
dascălii mai în vârstă i-a spus acestui client: 


Eşti din nou aici, prea devreme, şi asta ne dezamăgeşte. 
Oare nu ai înţeles că acelaşi test devine mai dificil cu 
fiecare viaţă pe care o închei? Comportarea ta este egoistă 
din multe motive, dintre care nu cel mai puţin important 
supărarea pe care ai cauzat-o celor pe care i-ai lăsat în 
urmă şi care te-au iubit. Cât vei mai continua să arunci 
corpurile perfect sănătoase pe care ţi le-am dat? Spune-ne, 
când o să încetezi să te auto-compătimeşti şi să îţi 
subestimezi posibilităţile? 


Nu cred că am auzit vreodată un membru al consiliului să 
apostrofeze mai aspru pe unul dintre subiecţii mei în problema 
sinuciderii. Luni de zile mai târziu, acest client mi-a scris 
pentru a-mi spune că, ori de câte ori îi venea ideea sinuciderii, 
o abandona pentru a nu mai fi nevoit să se mai întâlnească iar 
cu acest Bătrân, după comiterea faptei. O mică sugestie 
posthipnotică a mea a făcut ca această scenă să se refacă în 
memoria lui conştientă, spre a-l împiedica să se sinucidă din 
nou. 

In cazurile de sinucidere în care sunt implicate trupurile 
sănătoase, unul dintre aceste două lucruri se întâmplă, de 
obicei, acestor suflete. Dacă ele nu recidivează, sufletele sunt 
deseori trimise înapoi la viaţă destul de repede, la cererea lor, 
pentru a compensa timpul pierdut. Acest lucru s-ar putea 


întâmpla în decurs de cinci ani de la moartea lor pe Pământ. 
Sufletul obişnuit este convins că este important să te întorci pe 
linia de plutire după ce ai suferit un insucces într-o viaţă 
anterioară. La urma urmei, noi, ca fiinţe umane, avem instincte 
de supravieţuire naturale şi cele mai multe spirite luptă cu 
tenacitate să rămână în viaţă. 

Pentru cei care au nevoie să se îndrepte atunci când 
lucrurile se înrăutăţesc, există locuri de căinţă. Aceste zone nu 
conţin vreun panteon al ororilor în vreun loc întunecos, cu o 
spiritualitate redusă, rezervat păcătoşilor. Mai degrabă decât 
să fie pedepsite într-un astfel de purgatoriu al întunericului, 
aceste suflete se pot oferi voluntar să meargă într-o lume 
planetară frumoasă, cu apă, copaci şi munţi, dar nu şi într-o 
altă viaţă. Ele nu au legături cu alte suflete în aceste locuri de 
izolare, cu excepţia unor vizite sporadice ale unui ghid care să 
le ajute în reflectările şi în auto-evaluarea lor. 

Locurile de izolare sunt foarte variate şi trebuie să recunosc 
că par îngrozitor de plictisitoare. Poate că în aceasta constă 
totul, în timp ce stai pe tuşă jocurile următoare, colegii tăi de 
echipă continuă cu provocările în noile lor vieţi. Aparent, 
această metodă pare să funcţioneze, deoarece aceste suflete se 
întorc la grupurile lor şi se simt revigorate, dar sunt conştiente 
că au ratat multe acţiuni şi oportunităţi alături de prieteni, utile 
evoluţiei lor personale. Totuşi, există suflete care nu se vor 
adapta niciodată pe Pământ. Cred că unele sunt repartizate în 
alte lumi pentru încarnările lor viitoare. 

Următoarele două cazuri reprezintă aşezarea sufletelor în 
bibliotecile spirituale şi impactul pe care îl are asupra lor 
vizionarea înregistrărilor. În ambele cazuri există dovada 
folosirii unei realităţi schimbate, cu unele diferenţe. Femeii 
care face obiectul cazului 29, cu o sinucidere, îi vor fi arătate o 
serie de posibilităţi alternative pe care le-ar fi putut avea în 
viaţa anterioară, prezentate în patru secvenţe de timp paralele. 
Prima perioadă de timp era chiar viaţa sa actuală. Ea va fi mai 
degrabă un observator decât un participant la aceste scene. La 
cazul 30, vom asista totuşi la folosirea unei singure scene cu o 
realitate modificată, unde sufletul va intra dramatic într-o 
scenă din viaţa lui anterioară, pentru a experimenta un rezultat 
diferit. Ambele cazuri sunt menite să arate mai multe 
posibilităţi ale unei vieţi ce implică alegeri. 


Ghizii noştri decid asupra celor mai eficiente mijloace de 
auto-evaluare în bibliotecă. Apoi, metodele şi scopul acestor 
investigaţii ajung sub jurisdicţia Arhivarilor. 


Cazul 29 

Amy s-a întors de curând în lumea spiritelor dintr-un mic 
sat din Anglia unde s-a sinucis în 1860, la vârsta de şaisprezece 
ani. Acest suflet va aştepta încă o sută de ani înainte de a se 
întoarce, datorită propriilor îndoieli în ceea ce priveşte 
stăpânirea adversităţii. Amy s-a înecat într-un lac din zonă 
pentru că era însărcinată în luna a doua şi nu era căsătorită. 
Iubitul ci, Thomas, murise cu o săptămână înainte, pe când 
repara un acoperiş de paie care s-a prăbuşit. Am aflat că cei doi 
fuseseră îndrăgostiţi şi intenționau să se căsătorească. Amy mi- 
a spus când i-am analizat viaţa anterioară că a crezut că viaţa 
ei s-a sfârşit atunci când a murit Thomas. Amy a povestit că nu 
voia să îşi facă familia de râs din cauza bârfelor localnicilor. 
Chinuită, această clientă a declarat.: „Ştiu că mă vor considera 
târfă şi, dacă fug la Londra, chiar asta va deveni o biată fată cu 
un bebeluş.” 

În cazurile de sinucidere, ghidul sufletului ar putea să-i 
ofere acestuia posibilitatea izolării, a regenerării agresive a 
energiei, o întoarcere rapidă sau o combinaţie a acestora. Când 
Amy a trecut dincolo după ce s-a sinucis, ghidul ci, Likiko, şi 
sufletul lui Thomas au fost acolo să o consoleze pentru un timp. 
Curând, a rămas singură cu Likiko şi s-a aşteptat să fie certată 
pentru lipsa ei de curaj. Supărată, şi-a întrebat ghidul de ce 
viaţa nu i s-a desfăşurat aşa cum era planificată la început. Ea 
nu văzuse posibilitatea sinuciderii înainte de încarnare. Amy 
credea că urma să se căsătorească cu Thomas, să aibă copii şi 
să trăiască fericiţi în satul ei până la adânci bătrâneţi. Cineva, a 
simţit ea, i-a tras covorul de sub picioare. Likiko i-a explicat că 
moartea lui Thomas a fost una dintre alternativele din acest 
ciclu de viaţă şi că ea avea libertatea să facă alte opţiuni mai 
bune decât a se sinucide. 

Amy a aflat că, pentru Thomas, alegerea lui de a se urca pe 
un acoperiş înalt, abrupt şi deosebit de alunecos a fost una 
probabilă - mai plauzibilă deoarece mintea sufletului său 
considerase deja acest „accident” drept un test. Mai târziu 
aveam să descopăr că Thomas era gata să nu accepte slujba 


pentru repararea acoperişului din cauza „unor forţe interioare 
care îl împingeau în cealaltă direcţie”. Aparent, toată lumea din 
acest grup de suflete a văzut că Amy avea o capacitate de 
supravieţuire mai mare decât şi-a închipuit ea, ţinând scama că 
dovedise o comportare rafinată în vieţile ei anterioare. 

Pe de altă parte, Amy a considerat că întreaga încercare a 
fost crudă şi inutilă. Likiko i-a amintit fetei că ca a avut în 
trecut stări de auto-flagelare şi că, dacă era dornică mereu să îi 
ajute pe ceilalţi să supravieţuiască, trebuia să depăşească acest 
eşec personal. Când Amy a răspuns că nu avea de ales decât să 
se sinucidă, date fiind circumstanţele Angliei victoriene, s-a 
trezit în următoarea scenă din bibliotecă: 


Dr. N: Unde eşti acum? 

S.: (cumva dezorientată) Sunt într-un loc de studiu... pare 
gotic... ziduri de piatră... mese lungi de marmură... 

Dr. N: De ce crezi că te afli într-o astfel de încăpere? 

S.: (pauză) în una dintre vieţile mele am trăit ca un călugăr 
în Europa (în secolul al XII-lea). Mi-a plăcut coridorul vechii 
biserici ca un loc liniştit de studiu. Dar ştiu unde sunt acum. 
Este biblioteca minunatelor cărţi... cronicile. 

Dr. N: Mulţi oameni le numesc Cărţile Vieţii. E vorba de 
acelaşi lucru? 

S.: Da, toţi le folosim... (face o pauză, subiectul este 
tulburat) este un bătrân într-un halat alb care pare îngrijorat şi 
se îndreaptă spre mine... se agită în jurul meu. 

Dr. N: Ce face el, Amy? 

S.: Ei bine, aduce un set de suluri, cu tabele. Bombăne şi 
clatină capul spre mine. 

Dr. N: Ai vreo idee de ee? 

S.: Este bibliotecarul. El spune: „ai venit devreme”. 

Dr. N: Ce crezi că vrea să zică? 

S.: (pauză) Că... nu am avut motive serioase pentru amă 
întoarce aici devreme. 

Dr. N: Motive importante? 

S.: (izbucnind) Oh... fiind foarte îndurerată - nu am fost în 
stare să îmi accept viaţa. 

Dr. N: Înţeleg. Spune-mi ce face bibliotecarul în continuare. 

S.: Este un spaţiu deschis uriaş unde văd multe suflete 
aşezate la nişte birouri lungi, cu cărţi peste tot, dar nu merg în 


camera aceea acum. Bătrânul mă duce într-una dintre camerele 
mici din afară, acolo unde putem sta de vorbă fără să îi 
deranjăm pe ceilalţi. 

Dr. N: Cum te simţi? 

S.: (îşi clatină capul, resemnată) Cred că am nevoie de un 
tratament special chiar acum. Camera este foarte simplă, cu un 
scaun şi o masă. Bătrânul aduce o carte mare şi o aşează în faţa 
mea, ca pe un ecran de televizor. 

Dr. N: Ce ar urma să faci? 

S.: (brusc) Să fiu atentă la el! Mai întâi pune sulul în faţa 
mea şi îl desface. Apoi îmi indică o serie de linii care reprezintă 
viaţa mea. 

Dr. N: Te rog, ia-o mai încet şi explică-mi ce înseamnă 
aceste linii pentru tine? 

S.: Sunt liniile vieţii - liniile mele. Liniile groase, separate 
prin spaţii mari, semnifică experienţele importante din viaţa 
noastră şi vârsta la care este cel mai probabil să se întâmple. 
Liniile mai subţiri se intersectează cu liniile principale şi 
reprezintă o variantă a altor... circumstanţe. 

Dr. N: Am auzit că aceste linii mai puţin proeminente sunt 
posibilităţile de a acţiona, opuse probabilităților. Asta vrei să 
sugerezi? 

S.: (face o pauză) Aşa este. 

Dr. N: Ce altceva poţi să spui despre liniile groase 
comparativ cu cele subţiri? 

S.: Ei bine, liniile groase seamănă cu trunchiul unui copac, 
iar cele mai mici sunt crengile. Ştiu că linia groasă a fost 
drumul meu principal. Bătrânul îmi arată linia aceea şi mă 
ceartă puţin, deoarece am ales o creangă uscată. 

Dr. N: Ştii, Amy, dincolo de faptul că acest Arhivar se tot 
agită în jurul acestor linii, ele reprezintă cu adevărat o parte 
dintre posibilităţile tale de a alege. Din perspectivă karmică, 
toţi pornim în drumul nostru, uneori, pe o cărare greşită. 

S.: (înfierbântată) Da, dar e ceva serios. Nu am făcut doar o 
mică greşeală în ochii lui. Ştiu că este preocupat de ceea ce fac 
(face o pauză şi apoi, cu voce tare). VREAU SĂ ÎL. LOVESC ÎN 
CAP CU BLESTEMATUL LUI DE SUL. ÎI SPUN: „AŞ VREA SĂ 
TRĂIEŞTI ÎN LOCUL MEU PENTRU UN TIMP!”. 


Notă: În acest moment Amy îmi spune că faţa bătrânului se 
destinde şi că părăseşte camera pentru câteva minute. Ea 
crede că îi dă timp să se adune, dar după aceea el aduce o altă 
carte. Aceasta este deschisă la o pagină unde Amy îl poate 
vedea pe Arhivar ca fiind un tânăr sfâşiat de Ici, pentru 
convingerile lui religioase, într-o veche arenă romană. El pune 
apoi cartea de-o parte şi o deschide pe a fetei. O întreabă ce 
vede în continuare. 


S.: Apare aievea, în culori tridimensionale. Îmi arată prima 
pagină care cuprinde un univers cu milioane de galaxii. Apoi 
Calea Lactee... şi sistemul nostru solar... aşa că îmi voi aminti 
de unde am venit, ca şi când aş fi putut uita. După aceea, 
întoarce mai multe pagini. 

Dr. N: Imi place această perspectivă, Amy. Ce mai vezi în 
continuare? 

S.: Ah... prisme de cristal... Întuneric sau lumină, depinzând 
de ce gânduri sunt transmise. Acum îmi amintesc că am mai 
făcut acest lucru înainte. Mai multe linii... şi imagini... pe care 
le pot mişca înainte şi înapoi în timp, cu ajutorul minţii. Dar, 
oricum, bătrânul mă ajută. 


Notă: Mi s-a spus că aceste linii formează secvenţe 
vibraţionale reprezentând aliniamente temporale. 


Dr. N: Cum interpretezi înţelesul liniilor? 

S.: Formează modele pentru imaginile din viaţă în ordinea 
în care doreşti să le priveşti - pe care ai nevoie să le priveşti 

Dr. N: Nu vreau să ţi-o iau înainte, Amy. Doar zi-mi ce face 
bătrânul cu tine acum. 

S.: Bine. Loveşte uşor pagina şi mă văd în imagine, în satul 
din care tocmai am plecat. De fapt, nu este imagine - este atât 
de reală - chiar vie. Sunt acolo. 

Dr. N: Eşti cu adevărat în acea scenă sau doar o priveşti? 

S.: Le putem face pe amândouă, dar acum se presupune că 
doar urmăresc scenele. 

Dr. N: E bine, Amy. Să mergem la scena pe care bătrânul ți- 
o prezintă. Explică-mi ce se întâmplă. 

S.: Oh... ne vom uita la... alte posibilităţi de alegere. După 
ce am văzut ce am făcut la lacul unde mi-am luat viaţa - urmă- 


toarea scenă mă conduce înapoi la lac, pe mal. (pauză). de data 
aceasta nu trec apa - şi nu mă înec. Mă întorc în sat. (râde 
pentru prima dată) Sunt încă însărcinată. 

Dr. N: (râde împreună cu ea) în regulă, dă pagina. Acum ce 
se întâmplă? N 

S.: Sunt cu mama mea, Iris. li spun că port în pântece 
copilul lui Thomas. Nu a rămas atât de şocată cum am crezut că 
va fi. Totuşi este supărată. Sunt dojenită. Apoi... ca plânge cu 
mine şi mă îmbrăţişează (acum subiectul cedează, în timp ce 
continuă să vorbească lăcrimând). li mai zic că sunt o fată 
bună, dar am fost îndrăgostită. 

Dr. N: Iris îi spune asta tatălui tău? 

S.: Aceasta este una dintre alternativele de pe ecran. 

Dr. N: Urmăreşte această variantă pentru mine. 

S.: (pauză) Ne mutăm toţi într-un alt sat şi tuturor de acolo 
li se spune că sunt văduvă. Peste câţiva ani mă voi căsători cu 
un bărbat mai în vârstă. Sunt timpuri foarte grele. Tatăl meu a 
pierdut mult când ne-am mutat şi eram chiar mai săraci decât 
înainte. Dar stăm împreună ca o familie şi viaţa, în cele din 
urmă, devine mai bună (plângând din nou). Fetiţa mea era 
frumoasă. 

Dr. N: Aceasta este singura alternativă pe care o studiezi 
acum? 

S.: (cu resemnare) Oh, nu. Acum, mă uit la o altă 
alternativă. Mă întorc de la lac şi recunosc că sunt însărcinata. 
Părinţii ţipă la mine şi apoi se ceartă în legătură cu cel care se 
face vinovat. Mă anunţă că nu vor să renunţe la micuța noastră 
fermă pentru care au muncit din greu şi să plece din sat din 
cauză că m-am dezonorat. Îmi dau ceva bani să merg la Londra 
ca să îmi pot găsi de lucru ca menajeră. 

Dr. N: Şi cum merge slujba? 

S.: (cu amărăciune) Aşa cum m-am aşteptat. Londra nu va fi 
o alegere bună. Merg pe străzi şi mă culc cu alţi bărbaţi, (se 
înfioară) Mor de tânără şi copilul meu va fi unul găsit, care la 
sfârşit va muri şi el. Groaznic... 

Dr. N: Ei bine, cel puţin ai încercat să supravieţuieşti în 
acea alternativă de viaţă. Ţi se prezintă şi alte posibilităţi? 

S.: Încep să obosesc. Bătrânul îmi arată şi ultima 
alternativă. Mai sunt şi altele, cred, dar se va opri aici pentru 
că îl rog. În această scenă părinţii mei cred că ar trebui să plec 


de lângă ci, dar aşteptăm puţin până ce un vânzător ambulant 
vine în satul nostru. El este de acord să mă ia în căruţa lui după 
ce tata îi dă ceva bani. Nu mergem la Londra, ci mai degrabă în 
alte sate din zonă. În cele din urmă îmi găsesc de lucru la o 
familie. Le spun că soţul meu a fost ucis. Vânzătorul ambulant 
mi-a dat un inel de alamă să îl port şi ţine secretă povestea. Nu 
sunt sigură că ei mă cred. Nu contează. Mă stabilesc în oraş. 
Nu mă căsătoresc niciodată, dar copilul meu creşte sănătos. 

Dr. N: După ce termini de răsfoit aceste pagini împreună cu 
bătrânul şi ai văzut câteva dintre alternativele la sinucidere, 
care sunt concluziile tale? 

S.: (tristă) A fost o greşeală să mă sinucid. Acum o ştiu. 
Cred că am ştiut-o tot timpul. Chiar după ce am murit mi-am 
spus: „Doamne, am făcut un lucru prostesc, acum va trebui să o 
iau de la început”. Când am fost dusă în faţa consiliului, m-au 
întrebat dacă vreau să fiu curând testată din nou. Am spus: 
„Lăsaţi-mă să mă gândesc puţin”. 


După această şedinţă, clienta mea a discutat unele dintre 
alternativele pe care le-a avut în viaţa ei actuală, acelea care 
implicau curaj. Ca adolescentă, ea a rămas însărcinată şi şi-a 
asumat această dificultate cu ajutorul unui consilier şcolar şi, în 
cele din urmă, cu ajutorul mamei ei, Iris, în viaţa în care ca a 
fost Amy. Ei au încurajat-o să îşi apere drepturile fără să ţină 
seama de părerile celorlalţi. În şedinţa noastră subiectul a aflat 
că sufletul ei are tendinţa să se grăbească să judece anumite 
evenimente din viaţa ei într-un mod negativ. În multe dintre 
vieţile ei anterioare a existat un gând sâcâitor, şi anume că, 
indiferent, ce decizie ar lua într-un moment de criză, aceasta va 
fi una greşită. 

Deşi Amy nu era dornică să se întoarcă din nou pe Pământ, 
astăzi ca este o femeie mult mai încrezătoare. Ea a petrecut cei 
o sută de ani dintre vieţi, gândindu-se la sinuciderea sa şi la 
deciziile luate în secolele dinaintea acestei vieţi. Amy este un 
suflet muzical şi a spus la un moment dat: 


Pentru că am irosit corpul care mi s-a atribuit, într-un 
fel, mă căiesc, în timpul acestei perioade nu pot merge în 
camera de muzică, lucru pe care mi l-aş dori mult, pentru 
că trebuie să fiu singură în bibliotecă. Folosesc ecranele 


pentru a-mi revedea acțiunile din trecut care implicau 
alternativele ce mi-au făcut rău şi mie, şi celor din jurul 
meu. 


Când un client foloseşte cuvântul ecran pentru a descrie 
cum vede evenimentele, acest loc este relevant. Micile camere 
de conferinţe şi biblioteca par să aibă mese cu o varietate de 
cărţi de mărimea unui televizor. Aceste aşa-zise cărţi au ecrane 
luminoase, tridimensionale. O clientă s-a făcut ecoul gândurilor 
celor mai mulţi dintre subiecţi când a spus: „Aceste înregistrări 
dau iluzia unor cărţi cu pagini, dar, de fapt, sunt surse de 
energie care vibrează şi formează modele de imagini ale 
evenimentelor”. 

Mărimea acestor ecrane depinde de folosirea lor într-o 
locaţie dată. De exemplu, în camerele unde se face selecţia 
secvenţelor din viaţă, cele pe care le folosim chiar înaintea 
următoarei noastre încarnări, ecranele sunt mult mai mari 
decât acelea întâlnite în bibliotecile şi sălile de clasă spirituale. 
Sufletelor li se dă posibilitatea de a intra în aceste ecrane de 
dimensiunile vieţii. Ecranele uriaşe, care licăresc, de obicei 
înconjoară sufletul şi au fost numite Inelul Destinului. Voi 
discuta despre acest inel în capitolul 9. 

În ciuda dimensiunii impresionante a ecranelor din 
încăperile unde se va face selecţia vieților viitoare, sufletele 
petrec mult mai mult timp privind scenele în bibliotecă. Funcţia 
ecranelor mai mici din biblioteci este aceea de a monitoriza 
continuu timpul trecut şi prezent pe Pământ. Toate ecranele, 
mari sau mici, mi-au fost descrise ca secvenţe de film care 
seamănă cu nişte cascade în care poţi intra, în timp ce o parte 
a energiei noastre rămâne în cameră. 

Toate ecranele cosmice sunt multi-dimensionale, cu coordo- 
nate care să înregistreze timpul şi spaţiul evenimentelor. 
Deseori ne referim la acestea ca fiind perioade de timp şi pot fi 
acţionate de explorarea gândurilor. Pot exista şi alţi regizori ai 
acestui proces, nevăzuţi de suflet. Destul de des un subiect va 
folosi dispozitive mecanice în descrierile lui, cum ar fi panouri, 
pârghii şi cadrane. Aparent, toate acestea sunt iluzii create 
pentru sufletele care se încarnează pe Pământ. 

Fără să ţinem seama de dimensiunile ecranului, lungimea, 
lăţimea şi adâncimea fiecărui cadru permit sufletului să devină 


parte a unui proces cauză-efect. Pot sufletele să intre în 
ecranele mai mici, asociate cărţilor, în acelaşi fel în care au 
făcut-o în ecranele mai mari când s-au regăsit în Inel? În timp 
ce nu există restricţii pentru studiul călătoriei în timp, cei mai 
mulţi dintre subiecţi par să folosească ecranele mai mici mai 
mult pentru a observa evenimente trecute la care au participat 
cândva. Sufletele iau o parte din energia lor, lăsând restul 
pentru consolare şi intră în ecrane într-unui dintre următoarele 
două moduri: 

1. Ca observatori care se mişcă ca nişte stafii nevăzute 
în scene pe Pământ, neavând nici o influenţă asupra eveni- 
mentelor. Consider acest lucru apropiat de ceea ce numim 
realitate virtuală. 

2. Ca participanţi care vor avea roluri în acţiunea de pe 
scenă, chiar transformând realitatea faţă de original, prin 
recreări ale acesteia. 


Odată revăzută, totul revine la ce era, deoarece realitatea 
permanentă a unui eveniment trecut într-o lume fizică rămâne 
aceeaşi din perspectiva sufletului care a luat parte la evenimen- 
tul iniţial. 

Pe măsură ce dialogul avansează în următorul meu caz, va 
fi evident că o entitate nevăzută recrează o scenă dintr-o viaţă 
trecută, dar cu modificări. Aceste ajustări au ca scop să 
stimuleze empatia şi să pregătească sufletul care face obiectul 
cazului 30. Acesta e un exemplu a ceea ce vor să spună unii 
dintre clienţii mei când vorbesc despre intrarea în lumi în care 
timpul şi cauzalitatea sunt schimbate prin ecranele găsite în 
cărţi, prin consolele de birou şi scenele de teatru. Deşi aceste 
exerciţii de pregătire în spaţiu şi timp nu schimbă cursul 
evenimentului istoric iniţial de pe Pământ, s-ar putea ca aici să 
acţioneze alte forţe. 

Admit posibilitatea că amintirile subiectului meu ar putea 
demonstra că ei se mişcă prin universuri paralele care ar putea 
să multiplice spaţiul şi timpul nostru. Cu toate acestea, în 
clasele şi bibliotecile spirituale clienţii mei nu văd evenimentele 
trecute de pe Pământ ca fiind în afara realităţii universului 
nostru. Am sentimentul că ceea ce poate urmări şi poate 
explica un suflet de pe Pământ este reglementat de vibraţiile 
ghizilor lor personali. Când ei ajung în camera în care se face 


selecţia vieţii, cea cu ecrane mai mari, asemănătoare celor de 
la teatru, care privesc numai spre viitor, perspectiva lor despre 
o realitate constantă devine mai degrabă una fluctuantă. 

Evenimentele de pe orice ecran pot fi mişcate înainte sau 
înapoi, ori aşezate într-o mişcare rapidă sau lentă întrerupte 
pentru a fi studiate. Toate posibilităţile întâmplărilor care 
implică spectatorul sunt atunci disponibile pentru studiu ca şi 
când ar folosi un proiector de film. Vă puteţi da seama din cazul 
30 că un eveniment trecut din lumea noastră fizică nu a fost 
schimbat pentru totdeauna pentru acest individ, chiar dacă 
sufletul său există în prezentul etern al lumii spiritelor. Unii ar 
numi aceste proiecţii „în afara timpului” pentru suflete, 
deoarece trecutul poate fi împletit cu posibilităţi viitoare în 
viaţa următoare, într-un timp spiritual întotdeauna conjugat la 
prezent. 


Cazul 30 
Acest caz implică un suflet numit Unthur, care tocmai şi-a 
încheiat o viaţă marcată de un comportament agresiv faţă de 
alţi oameni. Mentorii săi au hotărât să înceapă reanalizarea 
vieţii lui Unthur în bibliotecă, cu o scenă din copilăria sa, 
plasată în curtea în care se juca acesta. 


Dr. N: Unthur, când te întorci în lumea spiritelor, există 
vreun eveniment al vieţii tale anterioare de care îţi aminteşti în 
mod deosebit şi despre care ai vrea să îmi vorbeşti? 

S.: După ce voi avea timp să-mi vizitez grupul pentru o 
vreme, ghidul Meu, Fotanious, mă însoţeşte în bibliotecă 
pentru nişte studii în particular, câtă vreme viaţa mea 
anterioară este încă foarte proaspătă. 

Dr. N: Această ocazie este singura în care vei veni aici? 

S.: Oh, nu. Deseori venim aici singuri, pentru a studia. Este, 
de asemenea, şi un mod de a te pregăti pentru viaţa viitoare. 
Voi studia profesiunile şi ocupațiile secundare ale noii vieţi, în 
lumina obiectivelor mele, pentru a vedea dacă se potrivesc. 

Dr. N: În regulă, să intrăm în bibliotecă. Te rog, descrie tot 
ce observi, în ordinea în care vezi tu. 

S.: Camera este într-o clădire mare, dreptunghiulară. Totul 
este de un alb luminos, transparent, pereţii sunt plini cu cărţi 
mari şi groase. 


Dr. N: Fotanious te-a adus aici? 

S.: Doar la început. Acum sunt cu o femeie cu părul alb care 
mi-a fost prezentată. Faţa ei e foarte încurajatoare. Primul 
lucru pe care îl observ când intru sunt şirurile lungi de bănci 
care se întind aşa departe încât nu pot vedea unde este capătul. 
Văd mulţi oameni aşezaţi la aceste mese lungi şi care se uită la 
cărţile din faţa lor. Cei care studiază nu stau prea aproape unul 
de celălalt. 

Dr. N: De ce? 

S.: Oh... a nu sta unul în faţa celuilalt este o problemă de 
politeţe şi de respect pentru intimitate. 

Dr. N: Te rog, continuă. 

S.: Bibliotecara mea pare atât de învățată... noi numim 
aceşti oameni Academicienii (pentru alţii, ei sunt Arhivarii). Ea 
se îndreaptă spre o secţiune apropiată şi ia o carte. Ştiu că 
acestea sunt cronicile despre mine. (cu o voce îndepărtată) 
Conţin istorii spuse, dar şi din acelea care nu au fost spuse. 

Dr. N: (cu superficialitate) Ai o legitimaţie a ta de 
bibliotecă? 

S.: (râde) Nu se cer legitimaţii - doar potriviri mentale. 

Dr. N: Ai mai multe Cărţi ale Vieţii destinate ţie? 

S.: Da, şi astăzi o voi folosi pe aceasta. Cărţile sunt aşezate 
în ordine pe raliuri. Ştiu unde sunt ale mele şi strălucesc de la 
distanţă când le privesc. 

Dr. N: Poţi căuta singur în mormanele de cărţi? 

S.: Mmmm... nu... dar cred că cei mai în vârstă pot. 

Dr. N: Deci, în acest moment bibliotecara ţi-a adus cartea 
pe care urmează să o studiezi. 

S.: Da, există piedestale mari aşezate lângă mese. 
Academiciana deschide la pagina de unde voi începe. 


Notă: Suntem acum la stadiul în care fiecare caz capătă o 
calitate unică de angajament personal faţă de ecranele Cărţii 
Vieţii. Mintea conştientă poate fi sau nu în stare să traducă în 
limbaj uman ceea ce mintea superconştientă vede în totalitate 
în bibliotecă. 


Dr. N: Şi ea te pregăteşte pe acest piedestal, înainte ca tu 
să duci această carte la masă? 
S.: Da... mă uit la o pagină cu... scris... cu litere aurite... 


Dr. N: Poţi să îmi citeşti ce scrie? 

S.: Nu... nu pot traduce acum... dar o identific ca fiind 
cartea mea. 

Dr. N: Nu poţi descifra măcar un cuvânt? Priveşte atent! 

S.: (face o pauză) Văd... simbolul grecesc pi. 

Dr. N: E simbolul unei litere din alfabetul grecesc sau are o 
semnificaţie matematică pentru tine? 

S.: Cred că este legată de proporţii, cum se leagă un lucru 
de altul în ceea ce mă priveşte. Scrisul este un limbaj al 
mişcării şi al emoţiei. Simţi scrisul ca... pe nişte vibrații 
muzicale. Aceste simboluri reprezintă cauzele şi efectele unui 
set de relaţii proporţionale între situaţii asemănătoare şi 
diferite din vieţile mele. Este mai mult, dar nu pot... (se 
opreşte) 

Dr. N: Îţi mulţumesc pentru descriere. Acum, spune-mi ce 
vei face cu această carte? 

S.: Înainte să o duc jos într-un spaţiu liber al uneia dintre 
mese, vom face un exerciţiu împreună. Simbolurile scrise ne 
spun unde să întoarcem paginile... dar nu pot să vă spun cum... 
nu ştiu cum să explic. 

Dr. N: Nu-ţi face griji. Faci o treabă minunată în ceea ce 
priveşte explicaţiile. Relatează-mi numai cum te ajută bi- 
bliotecara. 

S.: (respiră adânc) Ajungem la o pagină care mă arată ca un 
copil ce se joacă în curtea şcolii (subiectul începe acum să 
tremure). Acest lucru... nu va fi amuzant... Sunt îndreptat spre 
perioada când eram un puşti josnic, infect... urmează să trec 
din nou prin acele momente... ceea ce ei vor ca să văd... o parte 
a energiei mele... se târăşte ea însăşi pe pagină... 

Dr. N: (încurajator) În regulă, lasă scena să se desfăşoare şi 
zi-mi tot ce poţi. 

S.: (simțindu-se stingherit în scaunul său) După ce... mă 
târăsc în carte... particip total la scenă în toate privinţele, ca şi 
când s-ar rejuca. Învăţ... În şcoala primară. Sunt un puşti dur 
care îi aleargă pe băieţii mai mici, mai puţin agresivi... lovindu-i 
şi aruncând cu pietre în toată lumea când supraveghetorii nu se 
uită. Şi apoi... OH, NU! 

Dr. N: Ce se întâmplă? 

S.: (alarmat) Oh... pentru Dumnezeu! Acum sunt cel mai 
mic puşti din curte şi sunt lovit DE MINE! Este incredibil. După 


un timp sunt din nou eu, fiind lovit de pietrele aruncate de toţi 
ceilalţi. OH, CHIAR DOARE! 

Dr. N: (după ce îl liniştesc pe subiect şi îl aduc din nou 
înapoi în bibliotecă) Te aflai în acelaşi moment temporal ca 
atunci când erai copil sau într-o formă de realitate modificată? 

S.: (pauză) în acelaşi timp, dar într-o realitate schimbată. 
Nici unul dintre aceste lucruri nu mi s-a întâmplat în viaţa mea 
anterioară, dar ar fi trebuit. Deci, timpul a fost dat înapoi pen- 
tru mine, într-un mod diferit. Putem retrăi un eveniment pentru 
a vedea dacă îl putem face mai bine. Am simţit durerea pe care 
am pricinuit-o altora cu pumnii mei. 

Dr. N: Unthur, ce ai învăţat din toate acestea? 

S.: (pauză lungă) Că am fost un copil rău, condus de frica 
faţă de tatăl meu. Acestea sunt scenele cu ce urmează să fac. 
Lucrez asupra sentimentului de milă şi învăţ să îmi controlez 
firea rebelă în calitate de suflet. 

Dr. N: Care este semnificaţia Cărţii Vieţii tale şi a faptului 
că te afli în această atmosferă de bibliotecă? 

S.: Studiindu-mi cartea, sunt în stare să îmi recunosc 
greşelile şi să experimentez alte variante. Aflându-mă în 
această zonă liniştită de studiu - privind toate celelalte suflete 
la mese, care fac acelaşi lucru - ei bine, Acest fapt îmi dă un 
sentiment de camaraderie faţă de ele şi de tot ceea ce facem 
împreună. 


Mai târziu în şedinţa noastră am descoperit că Unthur avea 
nevoie de auto-disciplină şi de a fi mai amabil cu oamenii. 
Acesta fusese un model de comportament de-a lungul mai 
multor vieţi. Când am întrebat dacă este posibil să studiem 
vieţile viitoare în bibliotecă, am primit următorul răspuns: „Da, 
putem întrevedea o multitudine de posibilităţi aici, în timp, dar 
evenimentele viitoare nu sunt deloc determinate şi nu aş lua 
vreo decizie despre ce urmează să se întâmple în acest spaţiu” 
(în bibliotecă). 

Când aud afirmaţii ca aceasta, mă gândesc la universuri 
paralele unde pot fi examinate toate posibilităţile şi 
probabilitățile. In acest scenariu, acelaşi eveniment se poate 
petrece suferind schimbări uşoare sau radicale, în aceeaşi 
perioadă de timp, în spaţii multiple, noi existând simultan în 
mai multe universuri. Cu toate acestea, Sursa întregului spaţiu 


şi timp poate folosi realităţi alternative fără universurile 
paralele. În capitolele viitoare mă voi referi la raporturile 
despre universurile multiple din jurul nostru, care nu sunt copii 
ale universului propriu. In lumea spiritelor, sufletele care 
privesc ecranele orchestrate par a se mişca din trecut în 
prezent, din prezent în viitor şi înapoi simultan, în acelaşi 
spaţiu. 

Când sufletele sunt în bibliotecă, mi se spune că anumite 
secvenţe ale evenimentelor viitoare pot părea neclare în 
anumite privinţe şi că aproape dispar. Pe de altă parte, în 
clasele cu ecrane mai mari, şi mai ales în zona unde se fac 
selecţiile din viaţă, loc dotat cu nişte ecrane imense, 
asemănătoare unor panouri, perioadele de timp sunt mai 
proeminente. Acest lucru permite o explorare şi o intrare mai 
uşoară a sufletului în studiul vieţii viitoare. Sufletele mai noi 
trebuie să dobândească acest talent, învățând să-şi îmbine 
undele de lumină cu liniile de pe ecran. Concentrându-şi esenţa 
în acest fel, imaginile se focalizează într-un punct. Liniile 
temporale de pe ecran se mişcă înainte şi înapoi, încrucişându- 
se ca nişte unde de rezonanţă ale probabilității şi ale 
posibilităţii din timpul PREZENT al lumii spiritelor, unde 
viitorul şi trecutul se unesc şi totul poate fi cunoscut. 

Cazurile 29 şi 30, asemenea tuturor celorlalte, ridică între- 
barea: ce este adevărata realitate? Clasele şi biblioteca cu 
ecranele trecutului şi viitorului sunt reale? Tot ceea ce ştiu 
despre viaţa noastră de după moarte se bazează pe observaţiile 
tăcute de oameni. Observatorul dialoghează cu mine, în stare 
de transă, din mintea sufletului prin intermediul creierului. 
Observatorul este acela care defineşte proprietăţile materiei şi 
ale substanţei eterice atât pe Pământ, cât şi în lumea spiritelor. 

Să luăm ca exemplu ultimul caz. Unthur mi-a spus că nu îşi 
poate schimba trecutul printr-o a doua vizită. Cu toate acestea, 
după moarte, s-a întors ca participant activ în locul unde se 
juca în copilărie. Era din nou băiatul care îşi petrecea timpul cu 
ceilalţi copii, având toate simţurile - văz, auz, miros - şi senti- 
mentele legate de acel eveniment. Unii dintre clienţii mei susţin 
că acestea sunt întâmplări simulate, dar, oare, este chiar aşa? 
Unthur a devenit parte a scenei în care bătea copiii şi apoi a 
fost atacat de ei. A putut simţi durerea şi s-a tăvălit în scaunul 
din biroul meu, din cauza durerii pe care în perioada copilăriei 


nu o simţise. Cine afirmă că o realitate schimbată nu există 
simultan pentru toate evenimentele, unde atât originile, cât şi 
rezultatele sunt interschimbabile? În timp ce studiază, sufletul 
observator poate lucra în lumea spiritelor cu mai multe realităţi 
în acelaşi timp. Toate sunt aşezate pe drumul sufletului spre 
învăţare. 

Ne întrebăm dacă universul nostru este tot o iluzie. Dacă 
gândurile eterne ale sufletului sunt reprezentate de o energie 
luminoasă, inteligentă care nu are formă şi atemporală, atunci 
aceasta nu este limitată de materia din universul nostru. Astfel, 
dacă o conştiinţă cosmică controlează ceea ce vede mintea 
observatorului pe Pământ, atunci întregul concept de cauză şi 
efect în intervale de timp date este o iluzie manipulată cu sco- 
pul de a ne instrui. Chiar dacă credem că tot ceea ce gândim că 
este real pare o iluzie, viaţa nu este, în nici un caz, lipsită de 
sens. Ştim că, dacă ţinem o piatră în mână, acest fapt este la fel 
de real pentru noi cât şi pentru un observator - participant într- 
o lume fizică. Trebuie, de asemenea, să ţinem minte că o 
inteligenţă divină ne-a aşezat în acest mediu, pentru a învăţa şi 
a evolua spre mai bine. Nici unul dintre noi nu este aici din 
întâmplare şi nici evenimentele care ne afectează în propria 
realitate în acel moment temporal nu sunt. 


Culorile spiritelor 


Amestecul culorilor în grupurile de suflete 

Când oamenii aflaţi în transă părăsesc mental atât spaţiile 
regenerării şi orientării energiei, cât şi biblioteca, pentru a se 
angaja activ cu alte suflete, culorile lor contrastante devin mai 
evidente. Un aspect al înţelegerii dinamicii grupurilor matcă 
este identificarea fiecărui suflet prin culoare. În Călătoria 
Sufletelor am descris constatările mele despre culorile energiei 
sufletelor. Ceea ce vreau să fac în acest capitol este să încerc 
să corectez concepţiile greşite pe care le au oamenii în ceea ce 
priveşte recunoaşterea culorii. In timpul explicaţiilor mele, ar 
putea fi folositor pentru cititorii care au prima mea carte să 
compare figura 3 din Călătoria Sufletelor cu figura 6 din acest 
capitol. 


În figura 6, am prezentat întregul spectru al culorilor care 
identifică nivelul evoluţiei sufletului, aşa cum este văzut de 
subiecţii aflaţi în stare de hipnoză adâncă. Mai important, am 
încercat să indic straturile subtile şi amestecul culorilor 
energiei în cadrul acestor nivele. Culorile de bază - alb, galben 
şi albastru, generate de suflete - sunt semnele majore ale 
dinamicii creşterii lor. Deoarece undele luminoase capătă 
nuanţe mai puternice, de la luminos la întunecos, în timpul 
evoluţiei, devin mai puţin împrăştiate şi se concentrează mai 
mult asupra mişcării lor vibraţionale. Tranziţia este lentă şi 
există multe pierderi ale nuanţelor culorilor când sufletele se 
dezvoltă. Din această cauză, trasarea unor reguli clare, 
definitive, despre transmisia culorilor ar fi restrictivă. 

Referindu-ne la figura 6, căsuţa 1, vedem tonurile de alb 
pur reflectate în sufletele începătoare. Este un semn al 
inocenţei şi totuşi această culoare poate fi văzută în spectrul 
tuturor sufletelor. Culoarea universală de alb va fi explicată mai 
mult la cazul următor. Albul este deseori asociat cu efectul de 
aureolă. Ghizii, de exemplu, pot încărca dintr-o dată lumina lor 
- de obicei intensă, constantă - să se înconjoare cu un nimb de 
un alb strălucitor. Sufletele care se întorc în lumea spiritelor 
îmi spun adesea că, atunci când observă un suflet care vine 
spre ele, văd lumina albă. 


Fig.6 Spectrul culorilor Aurelor Spirituale 


verde sau | albastru albastru 
închis/ maron- deschis; închis 
galben cu verzui bleu cu 
gri/gri cu cu nuanțe nuanţe de tente 
ușoare de alb verde aurii, 
tente de verzui sau 
maron 


alb galben auriu 
murdar, portocaliu 


înspre deschis, 


Nivelul 1 Nivelul II Nivelul III Nivelul IV Nivelul V Nivelul 


Sufletele ale căror nivele de dezvoltare sunt trecute în 
căsuţele 1, 5, 9 şi 11 sunt văzute, de obicei, fără să fie 


acoperite parţial cu alte nuanţe de culoare în centrul masei lor 
de energie. Nu am remarcat mulţi clienţi care să îşi etaleze 
exclusiv culorile arătate în căsuţa 7. Acest lucru poate indica 
faptul că avem nevoie de mai mulţi tămăduitori pe Pământ. Nu 
am avut niciodată un subiect a cărui energie să facă parte în 
totalitate din spectrul violet - purpuriu ca în căsuţa 11. 
Spectrele de culori dincolo de nivelul V sunt maeştrii care nu 
apar ca fiind încarnaţi, aşa că puţinul pe care îl ştiu despre ei 
vine doar din observaţiile subiectului meu. 

Există variabile individuale în cadrul fiecărui grup de 
suflete în funcţie de culoarea de bază centrală, deoarece ele nu 
se dezvoltă toate în acelaşi ritm. Cu toate acestea, culoarea 
energiei unui suflet poate, de asemenea, să fie afectată de un 
alt factor, care, iniţial, m-a tulburat. Pe lângă culorile primare 
centrale care indică stadiul dezvoltării generale, anumite 
suflete au culori secundare Acestea au fost numite culori ale 
aureolei luminoase, pentru că, de obicei, ele apar 
observatorului ca fiind în afara centrului masei de energie a 
sufletului. 

Culorile nimbului nu sunt diluate de nuanțele sau umbrele 
altor culori, aşa cum este cazul culorilor centrale. Singura 
excepţie ar fi atunci când culoarea nimbului şi cea din centru ar 
fi exact aceeaşi. Rapoartele primite de la subiecţii mei 
referitoare la distingerea culorilor sunt făcute mai uşor, 
deoarece acest efect de acoperire parţială nu se vede prea des. 
Culorile nimbului reprezintă atitudini, idei şi chiar aspirații 
neîmplinite ale sufletului. Deoarece se însuşesc în fiecare viaţă, 
nuanțele nimbului pot fluctua mai rapid între diferitele vieţi 
decât culorile centrale, care arată o dezvoltare mai lentă a 
caracterului. În timpul unei şedinţe de hipnoză, aceste culori 
secundare ale nimbului sunt văzute de observator ca nişte 
autoportrete strălucitoare. În cazul 31, un reprezentant foarte 
avansat al nivelului V va descrie acest efect. Acesta persoană a 
fost într-un grup de clienţi care m-a ajutat să descifrez codul 
culorilor nimbului. 


Cazul 31 
Dr. N: Dacă aş sta în faţa ta în lumea spiritelor, ţinând în 
sus o oglindă în Lungimea sa, ce culori aş vedea? 


S.: Ai zări un centru de un albastru deschis cu nuanţe de 
alb auriu la marginile energiei mele - nimbul meu. 

Dr. N: Şi când te uiţi la profesorul tău, cum arată energia 
lui? 

S.: Clandour are... un centru albastru închis... care tinde 
spre un violet pal în afară... Încununat cu un nimb alb pe 
margine. 

Dr. N: Ce înseamnă pentru tine „energia din centru” şi 
„energia nimbului”? 

S.: Clandour îşi radiază starea solidă a experienţei de 
învăţare în centrul energiei sale, în timp ce forma violetă este 
înţelepciunea lui avansată provenită din această cunoaştere. 
Albul transmite această înţelepciune. 

Dr. N: Care crezi că va fi, în cele din urmă, culoarea 
centrală a lui Clandour şi cum va apărea asta? 

S.: Violetul adânc al spiritualităţii divine radiind din toate 
poziţiile în masa lui de energie. 

Dr. N: Poţi defini diferenţa dintre variațiile culorii centrale 
şi cea a nimbului în energia sufletului? 

S.: Miezul central reprezintă realizarea. 

Dr. N: Cum ar fi albastrul deschis în energia ta - acesta ar fi 
nivelul tău actual de însuşire a învăţăturii? 

S.: Da. 

Dr. N: Şi marginile - nimburile - propriul tău alb auriu, ce 
îmi poţi spune despre asta? 

S.: (pauză) Ah... Însuşirile mele... ei bine, am încercat întot- 
deauna să mă feresc de alţi oameni în vieţile mele - acesta sunt 
eu - dar este şi ceea ce doresc să ajung... mai degrabă aş spune 
că vreau să mă străduiesc să devin mai puternic din acest 
punct de vedere. 

Dr. N: Nu eşti un suflet începător, dar cu toate acestea, ai 
ceva alb în energia ta. Sunt curios în legătură cu acest nimb de 
un alb strălucitor din jurul atâtor altor suflete care alte culori 
ale energiei lor. 

S.: Vibraţia energiei albe indică faptul că ne putem 
armoniza uşor vibraţiile cu toate celelalte suflete, în scopul 
unei comunicări mai bune. 

Dr. N: Presupun că acesta este motivul pentru care ghizii- 
profesori etalează adesea nimburi de un alb strălucitor, dar 


cum se deosebeşte acest alb de albul strălucitor al unui suflet 
tânăr? 

S.: Albul reprezintă culoarea de bază a energiei tuturor 
sufletelor. Nuanţarea albului cu alte amestecuri de culori este 
cea care identifică fiecare suflet. Energia albă este foarte 
receptivă. Cei mai tineri primesc vibrații în cantităţi mari, în 
timp ce profesorii trimit informaţii în cantităţi mari, pentru a fi 
preluate ca adevăruri incontestabile. 

Dr. N: Şi sufletul începător a avut atât de puţină experienţă, 
încât nu vizualizezi nici o altă culoare decât cea albă? 

S.: Este corect, aceste suflete sunt nedezvoltate. 


Deşi sunt multe lucruri pe care nu le ştiu despre întregul 
mecanism de formare a culorii energiei sufletului, am aflat că 
schimbările din centrul culorilor devin mult mai puţin evidente 
după nivelul IV. După mulţi ani de cercetări, am păstrat o 
înregistrare cu ceea ce mi-au spus oamenii despre aceste culori 
secundare ale nimbului. Culorile principale au fiecare însuşiri 
proprii. Peste 90% dintre subiecţii mei sunt de acord cu 
calităţile pe care le reprezintă aceste culori într-un suflet. Am 
comprimat ceea ce am aflat în trei dintre cele mai des întâlnite 
trăsături de caracter pentru fiecare culoare, fără să ţin seama 
de variațiile nuanţelor. Negrul e fie pătat, stricat sau constituie 
energia negativă a sufletului care se vede, în general, în 
centrele de recuperare a sufletelor. 

Albul: Puritate, Limpezime, Nelinişte 

Argintiul: Eteric, Încredere, Flexibilitate 

Roşul: Pasiune, Intensitate, Sensibilitate 

Portocaliul: Exuberanţă, Impulsivitate, Deschidere 

Galbenul: Protecţie, Putere, Curaj 

Verdele: Tămăduire, Hrănire, Compasiune 

Maroul: Sprijin, Toleranţă, Hărnicie 

Albastrul: Cunoaştere, Uitare, Revelaţie 

Purpuriul: Înţelepciune, Adevăr, Divinitate 


Figura 7: Culorile energiei pe care le prezintă un grup de suflete 


Culorile primare: 


3 4 5 
alb mur- alb rozal- potocal- galben 
dar iu iu-galben 


Culorile secundare ale haloului: 
ERIR TEE Gseeroooooots ag .=.ra= 
H] s r 
$ E 1 EN EN |: ] 


A B C D 0 


a 


argintiu roşu verde albastru nici una 
bunica soka. 


Ps ard 
bunicul ZE 
Mm: 


unchiul 


mătuşa 


E: 


Nivelul subiectului 
(masculin) de Nivel II 


[> 


cel mai 
bun prieten 


meananasasara 
E e 
p CLS 


T 
& 
aa: 
„ 
E 
YU 


- UA . 
rs adserarm 


3B 


Figura 7. Această schemă indică rudele încarnate ale subiectului, 
precum şi cel mai bun prieten al subiectului 3B. Pătrăţelele fiecărei 
rude sunt explicate în figura 6 atât din punct de vedere al miezului, 
cât şi al haloului culorilor. Pătratele notate cu literele A,B,C şi D 


reprezintă culorile secundare ale halourilor prezente la membrii 
grupului. 


În capitolul următor vor fi alte referiri de ordin spiritual la 
semnificaţia culorilor. Acest lucru se referă la veşmintele 
colorate pe care le poartă membrii consiliului, după cum sunt 
percepute de sufletele care vin înaintea lor. În plus, vă voi arăta 
cum desenele anumitor embleme purtate de aceşti Bătrâni, 
dintre care unele sunt pietre preţioase, transmit anumite 
mesaje prin culori. 

Figura 7 este o reprezentare a unui grup de suflete de nivel 
II, care redă atât culorile centrale, cât şi pe cele ale nimbului. 
Am evitat în mod intenţionat să fac referire la un caz la care 
culoarea centrală a evoluţiei este în acelaşi timp şi culoarea 
nimbului. Pentru a evita confuzia, figura 7 nu înfăţişează 
nimburi de culoare albă, galbenă sau de un albastru închis. 
Sunt doisprezece membri ai acestui grup primar de suflete, 
inclusiv subiectul meu, un bărbat aflat la nivelul II. Diagrama 
indică relaţiile dintre membrii unei familii în încarnarea lor 
actuală. Un grup primar de suflete mai apropiat de uzanţele 
lumii spiritelor nu se va încarna în întregime într-o singură 
familie. 

Aflat sub hipnoză, acest subiect (3B) se uită la cele 
unsprezece suflete din grupul său primar, care sunt încarnate 
în această viaţă ca membri ai familiei sale, plus cel mai bun 
prieten al său. Culoarea centrală a surorii sale e de un galben 
aprins, deoarece ea tocmai trece în nivelul III. Dacă sora ar fi 
avut şi partea protectoare tot galbenă, în locul nuanţei albastre 
(simbol al cunoaşterii) pe care o are în prezent, ar fi fost mai 
greu pentru subiectul meu să redea acest fapt bazându-se doar 
pe culoare, deoarece tenta nimbului ar fi fost aproape aceeaşi 
cu aceea din centrul ei. 

În afara surorii lui, alte aspecte ale figurii 7 indică faptul că 
bunicii şi fiul subiectului sunt ceva mai evoluaţi decât ceilalţi 
membri, în timp ce tatăl şi mătuşa lui prezintă un stadiu mai 
redus de evoluţie. Bunicul şi mama acestei familii sunt 
tămăduitori. Observaţi că aproape jumătate dintre membrii 
acestui grup nu au culori secundare ale nimbului. Nu este 
neobişnuit pentru mine să întâlnesc şi grupuri în care nici unul 
dintre membri să nu aibă aceste culori secundare ale nimbului. 


Nimbul de un roşu strălucitor al subiectului meu aşezat într-o 
masă centrală de energie de culoare albă şi roz-roşcată i-a 
confirmat firea puternică şi intensă. Fiul lui din această viaţă 
are trăsături de caracter similare. Soţia sa e mai contemplativă, 
având o fire deschisă, încrezătoare. Fiica lui este 
nonconformistă şi foarte spirituală. Când i-am cerut acestui 
subiect să îmi dezvăluie ce crede despre nuanţa roşie din 
energia sa, a spus următoarele: 


Din cauza firii mele intense, am probleme cu furia în 
cursul vieților mele. Deseori aleg corpuri care sunt foarte 
implicate emoțional, deoarece se potrivesc cu firea mea. 
Nu-mi plac trupurile pasive. Ghidului meu nu-i pasă de 
aceste alegeri, deoarece spune că voi învăţa să mă 
controlez relaxând creierul acestor corpuri. Acest fel de 
control este dificil din cauza propriilor reacții impulsive şi 
pasionale în situaţii dificile. Miau trebuit multe secole de 
vieți anterioare, dar mă descurc mai bine cu autodisciplina. 
În trecut deveneam agresiv prea uşor, dar acum acest lucru 
începe să se schimbe. Am şi sprijinul sufletului meu pereche 
(în acest moment soţia mea). 


Uneori se întâmplă să întâlnesc suflete a căror dezvoltare 
prezintă anomalii. Acest lucru devine evident pentru mine 
atunci când clienţii îmi spun că anumite suflete din grupurile 
lor au culori centrale ce par a fi nepotrivite cu cele ale 
grupului. Un prim exemplu sunt luminile albe ale sufletelor mai 
tinere. Cazul următor implică un grup de suflete de nivelul III şi 
IV. Tocmai terminasem de analizat membrii galbeni-albaştri ai 
acestui grup când acest subiect mi-a dezvăluit că alături de ca 
e un suflet aproape alb. 


Cazul 32 

Dr. N: Ce caută o lumină albă în grupul vostru de suflete 
evoluate? 

S.: Lavani se pregăteşte alături de noi, datorită talentelor ei. 
S-a hotărât că, deşi e tânără, fără multă experienţă, nu ar tre- 
bui lăsată în urmă. 

Dr. N: Nu cumva Lavani s-a rătăcit în grupul vostru? Cum 
poate să ţină pasul cu voi? 


S.: Este testată chiar acum, dar, să fiu sincer, Lavani e puţin 
copleşită. 

Dr. N: De ce a fost destinată grupului vostru? 

S.: Grupul nostru este destul de neobişnuit, pentru că avem 
o mare toleranţă în a lucra cu suflete neexperimentate. Cele 
mai multe grupuri de tipul grupului nostru sunt aşa de ocupate, 
încât probabil ar ignora-o. Nu spun că ar fi nepoliticoase, dar la 
urma urmelor ea este un copil şi aşa ne şi apare, cu modelele ei 
mici, înmănunchiate, de energie. 

Dr. N: Presupun că cele mai multe grupuri avansate nu îşi 
doresc asemenea responsabilităţi. 

S.: Exact. Grupurile ce evoluează sunt foarte absorbite de 
propria muncă. Unui copil, ele îi pot părea aproape 
dispreţuitoare. 

Dr. N: Atunci, explică-mi de ce ghidul rătăcitoarei Lavani i-a 
permis să vină aici, lângă oamenii tăi. 

S.: Lavani are mult talent. Noi suntem un grup de studenţi 
care învaţă repede şi vieţile noastre au fost deosebit de dificile, 
deşi le-am parcurs rapid (subiectul meu a petrecut o mie şase 
sute de ani pe Pământ). În ciuda evoluţiei noastre rapide, avem 
reputaţia de a fi foarte modeşti, ba unii spun chiar mai mult 
decât atât. Noi studiem pentru a deveni profesori pentru copii 
şi astfel Lavani ne e de ajutor. 

Dr. N: Sunt foarte mirat de acestea. I s-a interzis sufletului 
Lavani să se asocieze cu propriul grup în acest stadiu timpuriu 
al existenţei ei? 

S.: Oh, nu! De unde ţi-a venit ideea asta? Ea este împreună 
cu grupul său în cea mai mare parte a timpului (râde) şi ei nici 
nu ştiu despre aventurile noastre. E mai bine aşa. 

Dr. N: De ce? 

S.: Oh, ar putea să o tachineze şi i-ar pune prea multe între- 
bări. E foarte legată de ei şi noi vrem ca Lavani să aibă o legă- 
tură normală cu proprii prieteni, deşi ştim că va pleca devreme 
din grupul ci, datorită însuşirilor pe care le are. Ei nu sunt 
motivaţi încă de aceeaşi dorinţă. 

Dr. N: Ei bine, dacă sufletele sunt telepatice şi ştiu totul 
unul despre celălalt, nu înţeleg cum Lavani poate ascunde toate 
acestea de prietenii ei. 

S.: E adevărat că albii nu sunt în stare să blocheze, să pună 
paravane, aşa cum facem noi în anumite probleme personale. 


Lavani a fost învățată să facă aşa, ţi-am spus că are potenţial 
(face o pauză şi apoi adaugă). Desigur, toată lumea respectă 
gândurile intime ale celorlalţi. 


Nu este neobişnuit să afli că atunci când suflete asemenea 
acelora din cazul 32 se încarnează, sufletele mai tinere care lu- 
crează cu ele cer să fie copiii lor în viaţă. Lavani e copilul 
acestui subiect azi. Reversul poate fi şi el adevărat în acele 
cazuri în care copilul e, de fapt, sufletul mai evoluat, care 
trăieşte alături de un părinte cu sufletul mai tânăr. 

Sunt momente când aud despre un suflet a cărui culoare e 
descrisă ca fiind în regres. Cei mai mulţi dintre noi am avut 
momente de declin după câteva vieţi de-a lungul existenţei 
noastre, dar când culoarea noastră involuează într-o măsură 
semnificativă, acest lucru se datorează unei stări serioase şi 
prelungite. Avem în cele ce urmează declaraţia unui client, care 
conţine un mesaj important pentru noi toţi: 


„Este o ruşine ce se întâmplă cu Klaris. Verdele lui era 
strălucitor. A fost un mare tămăduitor care a devenit corupt 
de putere. Pentru el, lucrurile erau uşoare - avea mult 
talent. Căderea lui s-a produs într-un număr de vieţi care au 
implicat multe abuzuri. Îi plăcea atât de mult să fie venerat 
şi adulat, încât vanitatea lui a devenit o mască faţă de el 
însuşi. Klaris a început să îşi piardă însuşirile şi noi am 
observat cum culoarea lui devenea tot mai ştearsă. În cele 
din urmă, Klaris a devenit atât de ineficient, încât a fost 
trimis înapoi pentru reinstruire. Cu toţii il aşteptăm să se 
întoarcă. ” 


Culorile vizitatorilor din grupuri 

Din când în când aflu că aspectul culorilor unui suflet sau 
două dintr-un grup pare să fie nepotrivită cu a celorlalte. Am 
descoperit că acest lucru poate semnifica o vizită temporară a 
unui oaspete sau a unui suflet foarte specializat dintr-un grup 
apropiat. Uneori mai aud şi despre vizita unui călător 
interdimensional a cărui experienţă o depăşeşte cu mult pe cea 
a grupului. Prezint în continuare rezumatul unei declaraţii 
dintr-un raport interesant referitor la astfel de vizitatori: 


Când privim fiinţele evoluate care vin să ne viziteze 
grupul prin alte dimensiuni care nu ne sunt familiare, este 
ca şi cum ar fi trecut în drumul spre noi printr-un ecran, pe 
care îl numim Lentilele Luminii. Vin din când în când la 
invitaţia ghidului nostru Joshua, pentru că sunt prietenele 
lui. Vedem aceste suflete ca având nuanța argintie a apei 
curgătoare, când trec prin faţa noastră, pentru noi fluviul 
argintiu fiind... o manta de trecere... puritatea unei 
inteligente strălucite inter-dimensionale. Ele sunt fiinţe 
elastice dotate cu abilitatea de a trece prin multe sfere 
fizice şi mentale. Vin să ne ajute să alungăm întunericul 
ignoranței noastre, dar aceste fiinţe frumoase nu stau 
niciodată mult. 


Ar trebui să adaug că aceste personaje pline de culoare, 
care apar în grupurile de suflete pentru scurt timp, au un efect 
profund asupra acestora. În cazul de mai sus, când i-am cerut 
clientului meu să dea un exemplu concret al înţelegerii 
câştigate din învăţămintele primite de la aceste fiinţe argintii, 
mi-a răspuns: „Ele ne lărgesc perspectiva, pentru a vedea mai 
multe probabilităţi în alegerile pe care le facem, devenind 
astfel mai pricepuţi în ceea ce priveşte cunoaşterea oamenilor. 
Acest talent dezvoltă gândirea critică şi permite luarea unor 
decizii temeinice bazate pe adevăruri mai generale.” 


Culorile aurei umane comparativ cu cele ale aurei 
sufletului 

Există încă o concepţie greşită referitoare la culori, de care 
m-am izbit de când a fost publicată Călătoria Sufletelor. Mulţi 
oameni încearcă să facă unele comparatii între clasificările 
mele privind culorile aurei sufletelor şi aura umană. Cred că 
aceste presupuneri pot conduce la concluzii greşite. Vibraţiile 
culorilor şi ale energiei sunt strâns legate în cazul sufletelor, 
aceste oscilaţii reflectând mediul non-material al lumii 
spiritelor. Astfel, într-un mediu fizic frecvenţa aceleiaşi energii 
a sufletului este modificată. Corpul uman schimbă şi mai mult 
culoarea acestor modele de energie. 

Când tămăduitorii identifică, aşadar, culorile aurei din jurul 
fiinţelor umane, aceste nuanţe sunt reflectări ale manifestărilor 
fizice. Pe lângă gândurile provenite de la un creier uman, care 


sunt influențate de firea noastră emoţională, de sistemul nervos 
central şi de echilibrul chimic, toate organele vitale ale 
corpului afectează aura umană. Chiar şi muşchii şi pielea joacă 
un rol în crearea energiei fizice din jurul nostru. Cu siguranţă, 
există corelaţii între mintea sufletului şi corpurile noastre, dar 
sănătatea fizică şi mintală sunt determinanţii principali ai aurei 
umane. 

Ar trebui să menţionez că nu văd aura umană. Toate infor- 
maţiile mele despre aure vin de la specialiştii acestui domeniu 
şi de la subiecţii mei. Mi se spune că în timpul vieţii, corpul 
nostru temporar are fluctuații rapide şi acest lucru afectează 
poziţiile externe ale culorilor energiei noastre. E nevoie de 
multe secole pentru a se schimba culorile sufletului. Filosofia 
orientală susţine, şi sunt de acord cu această teorie, că avem 
un trup spiritual care există în strânsă legătură cu cel fizic şi că 
acest corp eteric are propriul său contur de energie. Adevărata 
vindecare trebuie să ţină seama atât de corpul fizic, cât şi de 
cel eteric. Când noi medităm sau practicăm yoga, lucrăm 
pentru a ne debloca energia emoţională şi spirituală prin 
diferitele părţi ale corpului. 

În mai multe ocazii, când vorbesc cu un subiect aflat în 
transă despre distribuirea energiei luminoase de la alte suflete 
din grupul lor, mi se relatează despre modelele de energie mai 
puternice care emană din anumite zone ce par a aparţine unei 
forme umane. Aşa cum putem aduce amprenta unei vieţi ante- 
rioare în viaţa noastră curentă, tot aşa putem lua amprente ale 
corpului în lumea spiritelor, în forma unor resturi ale conturu- 
lui de energie rămas din încarnările noastre fizice. În timp ce 
puneam întrebări în cazul următor, mă întrebam dacă acest 
subiect îşi lasă memoria conştientă despre chakre să pătrundă 
în explicaţiile ei inconştiente. Se presupune că chakrele sunt 
surse de putere, vârtejuri care emană dinspre noi spre exterior, 
prin şapte puncte majore ale corpului omenesc. Acest subiect a 
crezut că chakrele reprezintă o expresie spirituală a individua- 
lităţii prin manifestări fizice. 


Cazul 33 
Dr. N: Ai spus că Roy este unul dintre membrii familiei tale 
În această viaţă şi aparţine grupului tău de suflete. Ce remarci 
atunci când te uiţi la punctul focal de energie a lui Roy? 


S.: Văd o concentrare de un galben-rozaliu care vine din 
mijlocul corpului său, locul unde ar fi plexul solar. 

Dr. N: Ce formă a corpului? De ce prezintă Roy un corp fizic 
grupului tău? 

S.: Noi arătăm trăsăturile corpurilor pe care le-am ocupat şi 
care ne-au mulţumit în viaţă. 

Dr. N: Ei bine, ce înseamnă pentru tine o concentrare de 
energie în zona stomacului? 

S.: Cel mai tare punct al puterii personale de care a dat 
dovadă Roy în vieţile sale este tăria sa de caracter, fără să 
ţinem seama de corpul său. Are nervi de oţel (râde). Dar şi alte 
pofte în această zonă. 

Dr. N: Dacă energia metabolică a lui Roy prezintă această 
însuşire, poţi observa o atare distribuire a energiei foarte lumi- 
noase care vine din anumite locuri ale corpului şi la alţi membri 
ai grupului tău? 

S.: Da, Larry are cea mai mare energie în zona capului. Ela 
fost un gânditor creativ în multe vieţi. 

Dr. N: Altcineva? 

S.: Da, Natalie. Esenţa puterii ei se dezvoltă mai repede în 
zona inimii, graţie compasiunii sale. 

Dr. N: Ce poţi să îmi spui despre tine? 

S.: Energia mea vine din gât, ca urmare a abilităţilor mele 
de comunicare prin discursuri de care am dat dovadă în unele 
dintre vieţi, dar şi prin faptul că eu cânt în viaţa actuală. 

Dr. N: Au de-a face aceste puncte de energie cu proiecția 
culorii aurei umane? X 

S.: Nu întotdeauna, în ceea ce priveşte culorile. Insă 
referitor la puterea de a concentra energia, da. 


Meditaţia spirituală folosind culorile 

Proprietăţile de vindecare ale luminilor multicolore pentru 
reechilibrarea energiei într-o zonă de recuperare au fost 
analizate în ultimul capitol cu ajutorul unui suflet numit 
Banyon. Cei care mi-au citit lucrările despre lumea spiritelor au 
întrebat dacă aceste informaţii despre culori pot fi folositoare şi 
pentru vindecarea fizică. Meditaţia spirituală, ca mijloc de a 
intra în legătură cu eul nostru interior, este de mare ajutor în 
tămăduirea corpului. Există multe cărţi bune de auto-vindecare 
pe piaţă care explică diferitele forme ale meditaţiei. Deoarece 


transmiterea culorilor este expresia energiei unui suflet şi a 
ghizilor noştri, poate că ar trebui să dau un exemplu de 
meditaţie folosind culorile. 

Exerciţiul de meditaţie în şase etape pe care l-am ales 
provine atât din propriile vizualizări, cât şi din cele ale unei 
femei curajoase de cincizeci şi patru de ani, cu care am lucrat, 
a cărei greutate a scăzut la treizeci şi două de kilograme în 
timp ce lupta cu un cancer ovarian. Ea este acum în perioada 
de atenuare a bolii după chimioterapie şi viteza însănătoşirii ei 
i-a derutat pe doctori. 

O parte dintre clienţii mei dezvoltă un simţ al puterii spiri- 
tuale prin folosirea meditaţiei prin culori. Cei care au probleme 
grave de sănătate îmi spun că cele mai bune rezultate apar prin 
practicarea meditaţiei o dată pe zi timp de treizeci de minute 
sau de două ori pe zi, câte cincisprezece - douăzeci de minute. 
Vă rog să înţelegeţi că nu recomand aceste etape de meditaţie 
drept tratament pentru bolile fizice. Puterea minţii fiecărei 
persoane şi abilitatea sa de a se concentra sunt diferite, ca şi 
natura bolii sale. Cu toate acestea, ştiu că sistemul imunitar 
poate fi sprijinit dacă îl conectăm la Eul nostru superior. 

1. Începeţi prin a vă calma mintea. lertaţi-i pe oameni 
pentru toate relele, reale sau imaginare, pe care vi le-au 
pricinuit. Petreceţi cinci minute purificându-vă, vizualizând 
toată energia negativă din gândire - inclusiv temerile despre 
boală - ca pe o culoare neagră. Gândiţi-vă la un aspirator care 
se mişcă din creştetul capului dumneavoastră până la picioare, 
preluând şi scoţându-vă din corp tot întunericul provenit din 
durere şi maladie. 

2. Acum creaţi-vă un nimb de un albastru deschis deasupra 
capului, reprezentând ghidul dumneavoastră spiritual, pe care 
îl chemaţi în ajutor în timp ce emanaţi gânduri de iubire. Apoi 
petreceţi alte cinci minute concentrându-vă şi numărându-vă 
respiraţiile. Măsuraţi-vă respiraţia cu grijă, gândindu-vă la 
relaxare în timp ce inspirați şi la ceva compact în timpul 
expiraţiei. Doriţi să vă armonizaţi respiraţia cu ritmul corpului. 

3. În acest moment, începeţi să meditaţi la propria 
conştiinţă superioară ca la un balon larg, alb-auriu, care să vă 
ajute să vă protejaţi corpul. Spuneţi-vă în mintea 
dumneavoastră: „Vreau acea parte din mine care este 
nemuritoare, pentru a o apăra pe cea muritoare”. Acum 


începeţi să vă concentrați foarte adânc. Vă veţi scoate puritatea 
luminii albe din balon şi o veţi trimite ca pe o rază de putere în 
organele corpului. Deoarece globulele albe ale sângelui 
reprezintă puterea sistemului imunitar, vizualizaţi-le ca pe nişte 
baloane şi mişcaţi-le în jurul trupului. Gândiţi-vă la baloanele 
albe, atacând celulele negre de cancer şi dizolvându-le cu 
puterea pe care o are lumina asupra întunericului. 

4. Dacă faceţi chimioterapie, sprijiniți acest tratament 
emanând o culoare asemănătoare levănţicăi, ca şi cum v-aţi 
vedea printr-o lampă cu lumină infraroşie toate părţile corpului. 
Aceasta este culoarea divină a înţelepciunii şi a puterii 
spirituale. 

5. Acum, transmiteti în afară culoarea verde, pentru a 
vindeca celulele bolnave de efectul cancerului. Aţi putea 
amesteca această culoare cu albastrul ghidului spiritual, 
intermitent, în timpul celor mai dificile perioade. Alegeţi-vă 
propria nuanţă şi gândiţi-vă la verde ca la un lichid care curge, 
vindecând ceea ce este înăuntru. 

6. Ultimul pas este să vă creaţi încă o dată nimbul albastru 
de lumină în jurul capului, pentru a trimite puterea mintală şi 
curajul asupra unui corp slăbit. Extindeţi-o în jurul părţilor 
externe ale capului ca pe o pavăză. Simţiţi puterea de vin- 
decare a acestei lumini a iubirii atât înăuntru, cât şi afară. 
Gândiţi-vă la dumneavoastră într-o stare de suspendare, 
repetând o rugăciune cum ar fi „Vindecă, Vindecă, Vindecă!”. 


Meditaţia ca disciplină zilnică este o muncă grea care cere 
mari sacrificii. Nu există un mod perfect de a medita. Fiecare 
persoană trebuie să găsească un program care să îi lege 
sistemele intelectuale şi emoţionale într-un cadru potrivit 
nevoilor sale. Reflecţia adâncă ne aduce într-un stadiu al 
conştientei divine şi la o eliberare temporară a sufletului de 
personalitate. Prin această eliberare vom fi capabili să 
transcendem într-o realitate diferită, non-dimensională, în care 
tot ce se află în mintea care se concentrează este unificat într- 
un întreg. 

Femeia cu cancer ovarian a fost capabilă să îşi ajute 
doctorii printr-o concentrare mintală totală, cu scopul de a-şi 
vindeca trupul. Când mintea este într-o stare pură, concentrată, 
putem alia cine suntem cu adevărat - acea esenţă pe care se 


pare că am pierdut-o undeva pe drumurile vieţii. Meditaţia 
zilnică este, de asemenea, folositoare ca mijloc de a intra în 
legătură cu prezenţa spiritelor iubitoare. 


Forme ale culorilor energiei 

Pe lângă efectele culorilor, un alt mijloc extern de 
investigare a sufletelor din grupuri este acela de a le compara 
formele. Aceste structuri de energie ar include simetria opusă 
iregularităţii formei, strălucirea sau întunecimea configuraţiilor 
de lumină şi calitatea mişcării, tot ceea ce conţine semnăturile 
spirituale ale membrilor grupului. Când examinează alte 
suflete, mulţi oameni aflaţi în transă sunt conştienţi de o 
rezonanţă vibraţională a sufletului. După ce analizez nuanțele 
de culoare cu un client, studiem împreună viteza de pulsaţie şi 
de vibraţie a mişcării celorlalte suflete din acel grup. 

Discutând forma de energie a unui suflet, prima mea între- 
bare este: „Câtă energie a fost lăsată în lumea spiritelor înainte 
de încarnarea actuală?”. Această întrebare e strâns legată de 
activitatea sau pasivitatea sufletului şi de strălucirea sau 
întunecimea energiei. În ciuda cantităților de energie, toate 
modurile de a genera energie se identifică astfel cu caracterul, 
capacitatea şi starea de spirit a sufletului. Acestea sunt 
variabile care se pot schimba după mai multe vieţi. 

În timpul interviului pe care îl iau unui client înaintea hip- 
nozei, îi pun întrebări despre distribuţia personajelor în viaţa sa 
actuală. Îmi fac însemnări despre toate rudele lor, prieteni şi 
iubiri din trecut. Aceasta deoarece voi avea un loc în rândul din 
faţă în piesa care este gata să înceapă în minţile lor şi vreau un 
program al acesteia. Clientul meu va fi actorul principal în 
această dramă, iar ceilalţi vor juca în rolurile secundare. 

În fragmentul care urmează, se poate vedea cât de repede 
se pot obţine informaţii despre culoarea, cât şi forma unui 
membru secundar al distribuţiei din cadrul grupului de suflete 
al clientului, punând întrebări referitoare la acestea. 

În timpul interviului meu cu Leslie, clienta mea, am aflat că 
Rowena, cumnata ei, îi stătea acesteia ca un adevărat ghimpe 
în coastă. Leslie, al cărei nume spiritual este Susius, s-a descris 
pe ea însăşi ca pe cineva care caută siguranţă în vieţile ei şi 
încearcă să fie înconjurată de oameni liniştiţi. In viaţa actuală, 
acest subiect a remarcat: „Se pare că surorii soţului meu, 


Rowena, îi place să se confrunte cu mine şi să mă provoace în 
legătură cu convingerile mele”. Ceea ce urmează este scena de 
deschidere a imaginii mintale a clientei mele, Leslie, asupra 
grupului ei de suflete. 


Cazul 34 

S.: (foarte abătută) Oh, nu pot să cred! Rowena se află aici - 
sau mai degrabă este Shath - aceasta e Rowena. 

Dr. N: Ce nu este în regulă când vezi sufletul cumnatei în 
grupul tău? 

S.: (încruntată, cu o încordare a gurii) Ei bine, Shath este 
unul dintre... cei dezmembraţi... 

Dr. N: Dezmembraţi, în ce sens? 

S.: Oh... comparativ cu cei ca noi, care au vibrații de 
energie netede, calme. 

Dr. N: Susius, în timp ce îţi observi cumnata, în ce fel este 
ca diferită în ceea ce priveşte culoarea şi forma? 

S.: (verificând încă recunoaşterea Rowcnei) Iat-o, în regulă! 
Energia ei portocalie pulsează repede - obişnuitele margini 
ascuţite, zimţate - este Shath. Sparks, aşa cum o numim. 

Dr. N: Forma pe care ea o prezintă arată că ţi se opune şi 
aici, în această aşezare spirituală, ca în viaţa actuală? 

S.: (Leslie se adaptează acum prezenţei Rowenei şi vocea ei 
se calmează) Nu... de fapt, ne face să avansăm... este bună 
pentru grupul nostru... Înţeleg asta. 

Dr. N: Vreau să ştiu în ce fel proiecţiile ei sunt diferite de 
propria ta energie, ca formă şi culoare. Ce poţi să îmi spui 
despre cum eşti tu în lumea spiritelor? 

S.: Culoarea mea este de un alb pal cu variaţii trandafirii... 
Prietenii îmi spun Bells, deoarece ei văd energia mea ca pe 
nişte picături de apă de ploaie, fluide, care au un ecou de... 
clinchet stins de clopoțel. Shath are o claritate extraordinară a 
energiei şi văd nuanţe aurii. Energia ei este strălucitoare şi 
foarte puternică. 

Dr. N: Şi ce semnifică toate acestea pentru tine şi pentru 
grupul tău? 

S.: Nu putem fi mulţumiţi de noi alături de Sparks. Este atât 
de neliniştită - un vârtej de mişcare constantă - întotdeauna 
există din partea ei întrebări şi provocări legate de 


performanţele noastre. Ei îi place să ia parte la vieţile noastre, 
ceea ce ne clatină mulţumirea de sine. 

Dr. N: Crezi că este mai puţin aspră în lumea spiritelor 
decât în corpul actual, ca Rowena? 

S.: (râde) Poţi să pariezi. Ea şi-a ales un corp bine clădit 
care se înfurie foarte repede şi amplifică totul. de data aceasta 
(viaţa actuală) a venit drept sora soţului meu. Shath poate fi 
atât de plictisitoare, dar acum când văd cine este cu adevărat, 
ştiu că acţiunile ei provin din dragoste şi din dorinţa de a ne 
face să dăm ceea ce avem mai bun în noi (râde din nou). O 
ajutăm, de asemenea, să se calmeze, deoarece are tendinţa de 
a sări în foc fără să se uite. 

Dr. N: Mai este şi altcineva în cercul vostru de prieteni a 
cărui energie e similară cu cea a entității duble Shath - 
Rowena? 

S.: (zâmbind) Da, ar putea fi Roger,soţul celei mai bune 
prietene a mea, Megan. Numele lui aici este Siere. 

Dr. N: Cum îţi apare energia sa? 

S.: Transmite modele geometrice, unghiulare, care merg în 
zigzag înainte şi înapoi. Sunt nişte unde ascuţite - ca limba lui - 
şi de la distanţă energia îi reverberează ca nişte talgere 
bubuitoare într-o orchestră. Siere este un suflet curajos, între- 
prinzător. 

Dr. N: Bazându-mă pe ce mi-ai spus despre formele 
energiei, ar putea Shath şi Siere - Rowena şi Roger - să aibă o 
compatibilitate în viaţă? 

S.: (izbucneşte) Poate glumeşti! S-ar omori unul pe celălalt. 
Nu, soţul Rowenei este Sen - fratele meu, Bill, un suflet paşnic. 

Dr. N: Te rog, descrie-mi energia lui. 

S.: are o energie puternică de culoare maroniu-verzuie. Ştii 
că Vines (viță-de-vie) este prin preajmă când auzi un foşnet 
uşor. 

Dr. N: Vines? Nu înţeleg ce înseamnă. 

S.: În grupul nostru, când primeşti o poreclă, se prinde. Sen 
are unde vibraţionale care seamănă cu viţa-de-vie... cu modele 
care formează şuviţe în cosiţe - ştii cum e - ca părul lung. 

Dr. N: Acest model de energie se identifică, oare, cu Sen - 
fratele tău, Bill - în vreun fel? 

S.: Sigur. Complex, dar constant - foarte demn de 
încredere. Modelul reflectă abilitatea lui de a păstra o varietate 


de elemente împreună, într-o armonie minunată. Vines şi 
Sparks se înţeleg minunat, deoarece Rowena nu îl lasă 
niciodată pe Bill să fie prea mulţumit de sine, iar el îi oferă un 
punct de sprijin în viaţă. 

Dr. N: Înainte să continuu, am observat că numele 
spirituale pe care le-ai dat celor din grupul tău de suflete încep 
toate cu litera S. Are vreo semnificaţie? Nici măcar nu sunt 
sigur că le pronunt corect. 

S.: Nu-ţi face griji în privinţa asta - sunetul dă intonaţii 
mişcării energiei lor. Acest lucru arată cine sunt cu adevărat 
prietenii mei. 

Dr. N: Sunetul? Deci, pe lângă culoarea şi forma energiei 
grupului tău, undele fiecăruia au un anumit sunet, aşa cum l- 
am putea auzi pe Pământ? 

S.: Ei bine... un fel de... noi identificăm vibrația energiei cu 
Pământul, deşi nu ai putea auzi aceste vibrații cu o ureche 
omenească. 

Dr. N: Ne putem întoarce la cea mai bună prietenă a ta, 
Megan? Ai amintit-o, dar nu îi ştiu modelul culorii vibraţionale. 
S.: (cu un zâmbet cald) Energia ei înmănunchiată, de un 
galben pal, este ca lumina pâlpâitoare a soarelui pe un câmp cu 

cereale... blândă şi delicată. 

Dr. N: Şi caracterul ei ca suflet? 

S.: Milă absolută, necondiționată şi dragoste. 


Înainte de a merge mai departe cu problema sunetului şi cu 
asemănarea câtorva nume spirituale, aş explica legătura 
karmică dintre pacienta mea, Leslie, şi cea mai bună prietenă a 
ei în această viaţă, Megan. Pentru mine, este o poveste 
emoţionantă. În timpul discuţiei mele din cazul 34, Leslie mi-a 
explicat că era cântăreaţă profesionistă şi că uneori gâtul şi 
laringele ei erau deosebit de sensibile. Am privit acest lucru, 
pur şi simplu, ca pe un pericol specific meseriei şi nu m-am mai 
gândit la el până nu am ajuns la scena morţii din viaţa ei 
trecută. Atunci a fost necesar să deprogramăm amprenta unui 
fost corp, legată direct de sensibilitatea gâtului pacientei mele, 
Leslie. 

În viaţa ei trecută, Megan era sora mai mică a cântăreţei 
Leslie. Ca tânără, Megan fusese forţată de tatăl ei să ia în 
căsătorie un bărbat mai în vârstă, înstărit, brutal, numit Hogar, 


care o bătea şi abuza sexual de ea. După puţin timp, Leslie a 
ajutat-o pe Megan să scape de Hogar şi să fugă cu un tânăr 
care o iubea (Roger). Înfuriat, Hogar a găsit-o pe Leslie în 
noaptea aceea şi a târât-o într-un loc izolat unde a violat-o şi a 
bătut-o ore întregi, pentru a afla în ce direcţie a plecat sora ei. 
Leslie nu i-a spus lui Hogar nimic până când acesta a început s- 
o stranguleze pentru a obţine informaţiile. Atunci, Leslie i-a 
acordat surorii ei mai mult timp pentru a fugi în siguranţă, 
dându-i lui Hogar indicaţii greşite. Hogar a strangulat-o pe 
Leslie până a omorât-o şi a fugit, dar el nu a mai găsit-o nicio- 
dată pe Megan. Mai târziu, în şedinţa noastră, Leslie a avut de 
spus următoarele: „A cânta în această viaţă este o expresie a 
iubirii, deoarece vocea mi-a fost redusă la tăcere, tot din cauza 
dragostei în ultima mea viaţă”. 


Sunetele şi numele spirituale 

Am văzut cum culoarea, forma, mişcarea şi sunetul sunt 
semne individuale ale sufletelor în grupurile lor. Aceste patru 
elemente se pare că interacționează, deşi energia luminoasă, 
formele vibraţionale şi mişcarea lor specifică, precum şi 
rezonanţa sunetului nu sunt uniforme la membrii grupului de 
suflete. Cu toate acestea, există asemănări referitoare la aceste 
elemente între anumite suflete şi sunetul poate fi dintre cele 
mai evidente pentru regresionistul spiritual. 

Există un limbaj al sunetului în lumea spiritelor care trece 
dincolo de sistematizarea limbii vorbite. Mi se spune că râsul, 
fredonatul, cântatul există, la fel ca sunetul vântului şi al ploii, 
dar sunt imposibil de descris. Unii subiecţi pronunţă numele 
sufletelor din grupul lor ca şi când ar atinge corzi muzicale, 
pentru a le armoniza unele cu altele. Cazul 34 este un exemplu 
despre modul în care pronunţarea numelor spirituale într-un 
cerc de prieteni are o afinitate de sunet cu litera S. În cazul 28 
cei doi profesori spirituali se numeau Bion şi Relon. Se pare că 
există o reciprocitate ritmică între anumite energii ale 
sufletului într-un grup matcă, manifestată în acest mod. 

Unii subiecţi aflaţi sub hipnoză au dificultăţi în pronunţarea 
numelor spirituale. Aceştia spun că numele sufletelor, 
percepute la nivel mental, constau într-o rezonanţă vibraţională 
imposibil de tradus. Un client a afirmat: „Din experienţa mea, 


numele reale ale sufletelor sunt ceva similar cu emoţiile, dar nu 
au însuşirile trăirilor omeneşti, aşa că nu pot reproduce numele 
noastre prin nici un sunet”. Există, de asemenea, un simbolism 

vocal legat de nume, care ar fi putut ascunde înţelesuri pe care 
un client nu le poate descifra într-o formă umană. 

Totuşi, pentru mulţi clienţi care se străduiesc să îşi rea- 
mintească un nume spiritual, folosirea foneticii şi a unei 
cadenţe a sunetului pot fi de mare ajutor. Un subiect ar putea 
utiliza sunete de vocale pentru a-i caracteriza pe membrii 
grupului său. Am avut un client care a numit trei suflete din 
grupul său: Qi, Lo şi Su. Nu este deloc neobişnuit pentru mine 
să am cazuri, precum ultimul, unde în numele grupului se 
accentuează o literă a alfabetului. Din anumite motive, mulţi 
ghizi spirituali au un A la sfârşitul numelor lor. 

Am subiecţi în transă care cred că este mai uşor să îmi 
spună pe litere numele spirituale decât să încerce să le 
pronunţe. Totuşi, aceiaşi clienţi vor spune că citirea pe litere nu 
înseamnă tot atât de mult pentru ei ca sunetul. Ancheta mea 
privind numele spirituale poate să scoată la iveală versiuni 
prescurtate ale numelor actuale Un client a declarat: „In grupul 
meu spiritual, porecla pentru ghidul nostru este Ned”. 
Nesatisfăcut cu acest lucru, am insistat şi, în cele din urmă, am 
obţinut numele întreg al ghidului scris pe hârtie. Rezultatul a 
fost Needaazzbaarriann. Am înţeles. În timpul acelei şedinţe 
am rămas la Ned. 

Intimitatea este, de asemenea, un factor de luat în scamă; 
de exemplu, atunci când am un client care crede că dacă îmi va 
da numele ghidului său spiritual, va compromite cumva această 
relaţie. Trebuie să le respect îngrijorarea şi să fiu răbdător. Pe 
măsură ce şedinţa înaintează, această piedică s-ar putea să 
dispară. De exemplu, o clientă mi-a mărturisit că ghidul ei se 
numea Mary. Apoi a adăugat: „Mary îmi dă voie să ii spun pe 
nume în faţa ta”. Am acceptat acest lucru şi am continuat un 
timp când, deodată, numele ghidului a devenit Mazukia. Există 
momente în timpul regresiei când nu este bine să insişti prea 
mult pentru a obţine informaţii. 

În cele din urmă, ar trebui să precizez că propriile nume ale 
sufletelor noastre se pot schimba puţin pe măsură ce ne dez- 
voltăm. Am avut un subiect foarte avansat, care mi-a spus că 
numele ei ca suflet tânăr era Vina, şi acum s-a schimbat în 


Kavina. Am întrebat de ce, şi Kavina mi-a răspuns că era un 
discipol al unui ghid mai vârstnic numit Karafina. Când am 
întrebat despre semnificaţia literelor conţinute în aceste nume 
în lumea spirituală, mi s-a spus că nu era treaba mea. Există 
clienţi care nu au nici o reţinere în a pune capăt repede unor 
întrebări, dacă simt că am depăşit limita intimităţii. 


Grupurile de studiu ale sufletelor 

În prima mea carte, am dedicat capitole întregi examinării 
grupurilor de suflete începătoare, medii şi avansate şi ghizilor 
acestora. Am dat, de asemenea, exemple de cazuri legate de 
pregătirea energiei de grup, unde sufletele învaţă să creeze şi 
să dea o formă materiei fizice, cum ar fi pietrele, solul, plantele 
şi alte forme de viaţă mai puţin dezvoltate. Nu vreau să mă 
repet cu privire la aceste subiecte, atât că, procedând astfel, 
pot oferi informaţii suplimentare cititorului în legătură cu alte 
aspecte ale vieţii în colectivităţile de suflete. 

În această secţiune, voi examina legăturile dintre cei care 
învaţă în grupurile de studiu ale sufletelor, spre deosebire de 
aspectele structurale ale şcolilor şi sălilor de clasă analizate 
mai devreme în acest capitol. Centrele de învăţare spirituală nu 
sunt neapărat vizualizate de clienţii mei ca având o atmosferă 
de clasă sau de bibliotecă. Destul de des aceste locaţii sunt 
descrise doar ca „spaţiul clasei noastre”. Chiar şi aşa, imaginile 
mediului în care se desfăşoară învăţarea spirituală se pot 
schimba rapid în mintea clienţilor mei atunci când discutam 
despre perioada lor de instruire. 

Când a fost publicat studiul meu despre viaţa noastră de 
dintre vieţi, unii oameni mi-au criticat analogiile cu şcolile şi 
clasele umane ca model spirituale de instruire a sufletelor. Un 
cuplu din Colorado mi-a scris: „Considerăm dezagreabile 
referirile dumneavoastră la existenţa unor şcoli în viaţa de 
după moarte şi acest lucru se datorează, probabil, înclinaţiei pe 
care o aveţi spre acest domeniu în calitate de fost educator”. 
Alţii mi-au spus că pentru ei şcolile au însemnat un lung şir de 
experienţe neplăcute referitoare la birocraţia, autoritatea şi 
umilirea personală din partea altor elevi. Pe de altă parte, ei nu 
voiau să vadă nimic în cealaltă parte care să semene cu clasele 
de pe Pământ. Ştiu că există cititori care au amintiri neplăcute 


despre momentele pe care le-au petrecut în şcoală. Din păcate, 
şcolile de pe Pământ, ca şi alte instituţii, au defectele lor, 
asemenea fiinţelor umane. Profesorii şi elevii pot fi aroganti, 
nişte mici tirani indiferenți la problemele altora. Oriunde are 
loc procesul de învăţare, există o cercetare atentă. Cu toate 
acestea, mulţi dintre noi îşi amintesc că au avut profesori 
grijulii care le-au dat informaţii esenţiale, în timp ce ei au legat 
prietenii de-o viaţă cu alţi colegi. 

Aspectele funcţionale ale dobândirii cunoaşterii spirituale 
sunt traduse de mintea omenească în centrele de învăţare şi 
sunt sigur că ghizii noştri sunt pricepuţi în a crea vizualizări ale 
edificiilor pământene pentru sufletele care vin pe planeta 
noastră. Oamenii aflaţi sub hipnoză vorbesc despre o oarecare 
similitudine cu forma şi structura de pe Pământ, dar rapoartele 
lor dau informaţii şi despre unele diferenţe mari referitoare la 
alte aspecte. Clienţii mei îmi relatează despre amabilitatea 
copleşitoare, bunăvoința şi răbdarea nemăsurată a tuturor 
celor din zonele eterice de studiu. Chiar analizarea rezultatelor 
fiecărui suflet de către colegii săi este făcută cu multă 
dragoste, respect şi înţelegere reciprocă, pentru ca lucrurile să 
meargă mai bine în următoarea încarnare. 

Grupurile de suflete apreciază individualitatea. E de 
aşteptat să te remarci şi să îţi aduci contribuţia. Există suflete 
puternice şi suflete liniştite, dar nimeni nu domină şi nimeni nu 
este supărător. Individualismul este apreciat întrucât fiecare 
suflet e unic, cu părţi tari şi slabe, completându-i pe ceilalţi din 
grup. Noi suntem destinaţi anumitor grupuri de suflete atât 
pentru diferenţele, cât şi pentru asemănările noastre. Aceste 
trăsături distincte de caracter ne onorează, deoarece sufletele 
care îşi împărtăşesc viaţa aduc o înţelepciune personală bogată 
fiecărei experienţe. 

Sufletelor le place să se tachineze şi folosesc umorul în 
grupul lor, dar întotdeauna îşi arată respect unul altuia, chiar şi 
celor care au fost încarnate în corpuri care le-au pricinuit 
necazuri în viaţă. Mai mult decât iertare, sufletele manifestă 
toleranţă. Ele ştiu că şi cele mai negative trăsături ale 
personalităţii, legate de ego-ul corpului persoanei care le-a 
pricinuit tristeţe şi amărăciune au fost îngropate o dată cu 
moartea corpului. În fruntea listei emoţiilor negative la care s-a 
renunţat sunt furia şi frica. Sufletele se oferă voluntar, atât să 


predea, cât şi să înveţe anumite lecţii şi planurile karmice s-ar 
putea să nu funcţioneze de fiecare dată aşa cum trebuie, date 
fiind variabilele mediilor pământeşti. 

Imi aduc aminte că după una dintre prelegerile mele, un 
psihiatru a ridicat mâna şi a spus: „Discuţia dumneavoastră 
despre grupurile de suflete îmi aminteşte de tribalism”. Am 
răspuns că grupurile de suflete pot părea tribale în ceea ce 
priveşte marea lor loialitate şi sprijinul reciproc de care dau 
dovadă într-o comunitate spirituală. Totuşi, grupurile de suflete 
nu sunt tribale în relaţiile lor cu alte grupuri. Societăţile de pe 
Pământ au prostul obicei de a nu avea încredere unele în altele 
şi, în plus, dau dovadă de cinism şi cruzime în relaţiile dintre 
ele. Societăţile din lumea spiritelor sunt mai degrabă riguroase, 
moderate sau docile în relaţiile interpersonale, dar nu văd nici 
o dovadă de discriminare sau de alienare în interiorul unui 
grup de suflete sau între acestea. Spre deosebire de fiinţele 
umane, toate entităţile spirituale sunt legate între ele. În 
acelaşi timp, sufletele observă cu stricteţe puritatea altor 
grupuri de suflete. 

Când eram profesor cu jumătate de normă la un liceu seral, 
am aflat că unii dintre elevii mei, inclusiv adulţii din clasele 
mele, confundau faptele cu propriile modele de valoare. În timp 
ce ne confruntam cu problemele conceptuale, erau momente 
când se certau plecând de la o premiză falsă şi chiar se 
contraziceau. Aceasta, la urma urmelor, este în firea elevilor. În 
cele din urmă, ei au învăţat să extrapoleze şi să sintetizeze 
ideile mai eficient. Pornind de la acest punct, introducerea în 
domeniul învăţării din lumea spiritelor m-a făcut să înţeleg cum 
stau lucrurile. 

În timpul primilor ani de cercetare a hipnozei, am fost uluit 
de lipsa totală a auto-înşelării în timpul claselor spirituale. Am 
văzut că profesorii-ghizi păreau prezenţi peste tot, deşi nu 
întotdeauna sub o formă palpabilă. Profesorii noştri vin şi 
pleacă din şedinţe spirituale de studiu, dar nu intervin în auto- 
evaluare. Deşi sufletele în sine nu sunt încă atotştiutoare, 
având cunoştinţe nemăsurate în orice domeniu, nu au nici un 
fel de îndoială în privinţa lecţiilor karmice şi a rolului pe care l- 
au jucat în evenimentele din vieţile anterioare. O axiomă a 
lumii spiritelor este aceea că sufletele sunt întotdeauna dure cu 
ele însele în ceea ce priveşte performanţele. 


În interiorul grupurilor de studiu ale sufletelor există o cla- 
ritate minunată a gândurilor raţionale. Lipseşte autoamăgirea, 
dar pot să spun că motivaţia de a munci mult în fiecare viaţă nu 
este aceeaşi la toate sufletele. Am avut clienţi care mi-au spus: 
„Am de gând să patinez pentru un timp”. Acest lucru poate 
însemna încetinirea procesului lor de încarnare, alegerea unor 
încarnări uşoare sau amândouă. Deşi profesorii sufletului şi 
consiliul nu pot fi fericiţi cu această decizie, este totuşi 
respectată. Chiar şi în lumea spiritelor, unii elevi aleg să nu dea 
întotdeauna tot ce au mai bun. Cred că aceştia sunt o 
minoritate distinctă de suflete legate de Pământ. La greci, 
cuvântul „persona” era sinonim cu „mască”. Acesta este un 
termen potrivit pentru felul în care sufletul foloseşte un corp 
gazdă pentru oricare dintre vieţi. Când ne reîncarnăm într-un 
corp nou, caracterul sufletului este unit cu temperamentul 
gazdei sale pentru a forma o persoană. Trupul este 
manifestarea exterioară a sufletului, dar nu întruchiparea totală 
a Eului sufletului nostru. Sufletele care vin pe Pământ cred 
despre ele că devin actori mascaţi pe o scenă a lumii. În piesa 
de teatru Macbeth a lui Shakespeare, regele se pregăteşte de 
moarte, spunând: „Viaţa nu e decât o umbră trecătoare, un biet 
actor care umblă ţanţoş şi se agită pe scenă şi care apoi nu se 
mai aude de loc”. În oarecare măsură, aceste versuri celebre 
descriu ceea ce simt sufletele în legătură cu viaţa lor pe 
Pământ, diferenţa fiind aceea că o dată ce a început piesa, cei 
mai mulţi dintre noi, datorită unei multitudini de blocaje 
amnezice, nu ştiu că se găsesc într-o reprezentaţie scenică 
până când nu se termină. 

Astfel, analogia cu o piesă, la fel ca aceea cu o sală de 
clasă, se potriveşte cu ceea ce văd clienţii mei aflaţi într-o stare 
adâncă de transă hipnotică. Am avut clienţi care mi-au spus că 
atunci când se întorc la grupurile lor de suflete, după o viaţă 
deosebit de grea, aud aplauze şi strigăte de „Bravo!” de la 
prietenii lor. Aplauzele sunt pentru o treabă bine făcută la 
sfârşitul ultimului act al piesei vieţii. Un subiect a relatat: „în 
grupul meu, actorii principali ai distribuţiei ultimei piese din 
viaţă se vor retrage într-un coli să studieze scenele individuale 
pe care le-am jucat, după ce reprezentaţia s-a terminat şi 
înainte de începerea repetiţiilor pentru următoarea”. Deseori îi 
aud pe subiecţii mei râzând pentru că li s-a oferit un anumit rol 


în piesa următoare - care este viaţa lor actuală - şi discuţiile 
care au avut loc înainte de a se alege distribuţia finală au avut 
ca scop împărţirea rolurilor în viitor. 

Ghizii noştri devin regizori care trec prin scene din viaţa 
trecută împreună cu noi, umăr la umăr, atât în vremurile bune, 
cât şi în cele rele. Erorile de judecată sunt puţine. Sunt studiate 
toate rezultatele posibile şi apoi comparate prin scrierea unor 
noi scenarii pentru aceste scene, cu seturi diferite de alegeri 
care ar fi putut fi făcute în fiecare situaţie. Modelele de 
comportament sunt analizate minuţios la fiecare actor, fiind 
urmate de o revizuire a tuturor rolurilor din scenariu. Sufletele 
ar putea decide atunci să schimbe rolurile între ele şi să 
rejoace scenele cheie din nou, pentru a verifica rezultatele cu 
un alt actor din grupul lor sau cu cineva ales dintr-un grup 
alăturat. li încurajez pe subiecţii mei să îmi spună despre 
aceste inversări de roluri. Sufletele au posibilitatea să fie 
martore la propriile reprezentații din trecut prin intermediul 
altor actori. 

Recrearea alternativelor vieţii anterioare prezintă o dramă 
psihică pe care o găsesc folositoare ca instrument terapeutic în 
viaţa prezentă a sufletului. Aceste analogii cu scena nu trivia- 
lizează ceea ce sufletele experimentează pe Pământ. Simi- 
litudinile sufletului un mijloc de înţelegere obiectiv şi îi insuflă 
dorinţa de a se perfecționa. Sistemul este ingenios. Sufletele nu 
par niciodată să se plictisească în timpul acestor exerciţii 
educaţionale care promovează creativitatea, originalitatea şi 
dorinţa de a triumfa asupra adversităţii prin dobândirea 
înţelepciunii din relaţiile umane. Îşi doresc întotdeauna ca data 
viitoare să reuşească mai bine. Oricare ar fi formatul, spaţiile 
de învăţare sunt prevăzute cu o fascinantă tablă de şah aflată la 
dispoziţia sufletelor atunci când, după ce jocul s-a terminat, ele 
încearcă toate mişcările posibile pentru a găsi cele mai bune 
soluţii, într-adevăr, unii dintre subiecţii mei numesc întregul 
proces de reîncarnare „Jocul”. 

Rezultatul reprezentaţiei cuiva în piesă poate fi de la foarte 
bun până la acceptabil sau nesatisfăcător. Îmi dau seama că 
unii cititori ar putea trage concluzia că acest lucru sună 
suspect de apropiat de notele de pe Pământ, dar ideea în speţă 
nu îmi aparţine. Mi se spune că în grupurile de suflete 
evaluarea jocului de către colegii noştri nu este amenințătoare; 


mai degrabă încurajează motivaţia. Mi se pare că cele mai 
multe suflete sunt mânate de dorinţa de a revedea ultimul act 
pe care l-au jucat în viaţă, pentru a-l pregăti mai bine pe 
următorul. Ca atleţii campioni, ele vor să încerce să se 
perfecţioneze cu fiecare reprezentaţie. În ultimul rând, ele ştiu 
că, la un anumit nivel al dezvoltării şi al eficienţei, acest aspect 
al jocului se va sfârşi cu încheierea piesei şi a încarnărilor lor 
fizice. Acesta este țelul sufletelor care vin pe Pământ. 

Aşa cum am declarat la începutul acestei secţiuni, 
instruirea în centrele de învăţare nu se limitează la 
reanalizarea vieților anterioare. Pe lângă toate celelalte 
activităţi, folosirea adecvată a energiei este o parte importantă 
a instruirii. Dobândirea acestor abilităţi capătă multe forme în 
munca din clasă. Am spus mai înainte că umorul este un semn 
distinctiv al lumii spiritelor. Eleva din următorul caz ne explică 
cât de ciudat a fost într-una dintre orele ei de creaţie când 
situaţia a scăpat puţin de sub control: 


Cazul 35 

Dr. N: Ai explicat cum grupul tău s-a strâns într-o încăpere 
care semăna cu o sală de clasă, dar nu sunt sigur asupra a ceea 
ce se petrece aici. 

S.: Ne-am strâns pentru a ne exersa crearea energiei. 
Ghidul meu, Trinity, stă în faţa unei table desenând ceva, 
pentru ca apoi noi să studiem. 

Dr. N: Şi ce faci acum? 

S.: Stau în banca mea cu ceilalţi şi îl privim pe Trinity. 

Dr. N: Explică-mi imaginea. Sunteţi aşezaţi pe un rând 
împreună cu alţii, într-o bancă mai mare sau cum? 

S.: Nu, avem bănci individuale, cu capace care se deschid. 

Dr. N: Unde eşti aşezată faţă de prietenii tăi? 

S.: În partea stângă, la margine. Ca-ell, cel neascultător 
(fratele clientei mele în viaţa ei actuală) este lângă mine. Jac 
(soţul actual al clientei) este chiar în spatele meu. 

Dr. N: Care este acum starea de spirit în încăpere? 

S.: Foarte relaxată, pentru că această temă este atât de 
uşoară, încât devine aproape plictisitoare, când îl privim pe 
Trinity desenând. 

Dr. N: Da, chiar aşa? Ce desenează? 


S.: Desenează... ah, cum să faci un şoarece repede... din 
diferite particule de energie. 

Dr. N: Vă veţi împărţi în grupuri, ca să vă combinaţi energia 
cu alţii pentru această temă? 

S.: (cu o fluturare a mâinii) Oh, nu. Am trecut de asta. Vom 
fi testaţi individual. 

Dr. N: Te rog, explică-mi testul. 

S.: Trebuie să vizualizăm repede în minte un şoarece... 
astfel încât particulele necesare de energie să creeze unul 
întreg. Există o ordine a evoluţiei prin modul în care energia 
trebuie aranjată în orice creaţie. 

Dr. N: Deci, testul este etapa potrivită pentru crearea unui 
şoarece? 

S.: Mmm... da... dar... de fapt, mi se dă un test de viteză. 
Secretul eficienţei în pregătirea creaţiei este conceptualizarea 
rapidă - să ştii cu ce parte a animalului să începi. Apoi abordezi 
problema energiei care urmează să fie aplicată. 

Dr. N: Pare dificil? 

S.: (cu un zâmbet larg) Este uşor. Trinity ar fi trebuit să 
aleagă o creatură mai complexă. 

Dr. N: (adulmecând) Ei, mi se pare că Trinity ştie ce face. 
Nu văd... (mă întrerupe cu un hohot de râs şi o întreb atunci ce 
se întâmplă) 

S.: Ca-ell tocmai mi-a făcut cu ochiul şi şi-a deschis 
pupitrul, iar acum văd cum o zbugheşte afară un şoarece alb. 

Dr. N: (stăruind) înseamnă că şi-a terminat tema mai 
repede? 

S.: Da, şi acum se dă în spectacol. 

Dr. N: Trinity e conştient de toate acestea? 

S.: (încă râzând) Desigur, nu-i scapă nimic. Tocmai se 
opreşte şi spune: „în regulă, hai să facem cu toţii acest lucru 
repede, dacă sunteţi aşa de dornici să începeţi”. 

Dr. N: Ce se întâmplă după aceea? 

S.: Sunt şoricei care aleargă în toată camera (chicoteşte). I- 
am pus urechi mai mari decât cele normale şoarecelui meu, 
doar aşa, pentru distracţie, pentru a anima lucrurile şi mai 
mult. 


Voi încheia acest capitol cu un caz mai serios referitor la 
folosirea energiei de grup. Reprezintă un tip de lecţie despre 


care nu am mai vorbit înainte. Cazul 36 implică un cerc mai 
strâns, de trei prieteni care doresc să îl ajute pe un al patrulea 
membru, care tocmai s-a încarnat pe Pământ. Spre deosebire 
de nivelul mai ridicat al abilităţilor sufletului din cazul 
precedent, aceste suflete fac parte dintr-un grup de învăţare 
care a intrat de puţin timp în nivelul II. 


Cazul 36 

Dr. N: În timp ce vizualizezi mental toate activităţile care 
au loc în grupul vostru de studiu, arată-mi, te rog, un exerciţiu 
semnificativ şi explică-mi ce faci. 

S.: (pauză lungă) Oh... vrei să... ei bine, eu şi cei doi 
prieteni ai mei încercăm tot ce ne stă în putinţă pentru a-l ajuta 
pe Kliday cu energie pozitivă, după ce a intrat în corpul unui 
copil. Dorim ca acest lucru să meargă, deoarece în curând o să 
îl urmăm în viaţă. 

Dr. N: Hai s-o luăm încet. Ce faceţi fiecare dintre voi în 
acest moment? 

S.: (respiră adânc) Stăm într-un cerc, profesorul este în 
spatele nostru, dirijând lucrurile. Trimitem o rază unită de 
energie în mintea copilului care e acum Kliday. El tocmai a 
sosit şi... Ei bine... oh... n-aş vrea să îţi dezvălui asta, dar nu îi 
este prea uşor. 

Dr. N: Inţeleg..., poate vorbind despre asta putem clarifica 
lucrurile. Nu crezi că ar fi bine să îmi explici ceea ce faci puţin 
mai târziu? 

S.: Eu... cred că... nu văd răul... 

Dr. N: (cu blândeţe) Spune-mi, în ce lună, după concepere, 
s-a unit Kliday cu copilul? 

S.: In luna a patra, (pauză şi apoi adaugă) Dar noi am 
început să îl ajutăm pe Kliday în luna a şasea. Este o muncă aşa 
de grea să continui până în luna a noua! 

Dr. N: Înţeleg - concentrarea necesară şi toate celelalte 
(pauză). Explică-mi, de ce are nevoie Kliday de ajutorul vostru? 
S.: Încercăm să îi trimitem energie încurajatoare sub o 

astfel de formă încât să îl sprijinim să se adapteze mai bine la 
temperamentul copilului. Când te uneşti cu un copil, ar trebui 
să fie ca atunci când îţi introduci mâna într-o mănuşă care este 
de o mărime potrivită, atât pentru tine, cât şi pentru el. de data 
aceasta, mănuşa lui Kliday nu se potriveşte bine. 


Dr. N: Acest lucru vă surprinde pe tine şi pe profesorul tău? 

S.: Ah... nu chiar. Vezi, Kliday este un suflet liniştit, paşnic. 
Are o minte neliniştită, agresivă şi... angrenajul este dificil pen- 
tru Kliday, deşi ştia la ce să se aştepte. 

Dr. N: Vrei să spui că dorea o provocare înainte de a alege 
acest copil? 

S.: Da, ştia că trebuia să înveţe să facă faţă unui astfel de 
corp, deoarece înainte avusese probleme din cauza faptului că 
nu fusese în stare să-şi controleze agresivitatea. 

Dr. N: Acest copil va fi o persoană ostilă? Poate chiar cu 
oarece inhibiţii... conflicte emoţionale şi aşa mai departe? 

S.: (râde) Ai priceput - este fratele meu mai mare. 

Dr. N: Vrei să zici, în viaţa ta actuală? 

S.: Da. 

Dr. N: Ce roluri au, în viaţa actuală a lui Kliday, celelalte 
două suflete care lucrează alături de tine? 

S.: Zinene este soţia lui, şi Monts, prietenul său cel mai 
bun. 

Dr. N: Pare că este o echipă bună care să-l sprijine. Poţi să 
îmi explici mai pe larg de ce are nevoie Kliday de o astfel de 
personalitate de tip A într-un corp? 

S.: Ei bine, Kliday este foarte profund. Se gândeşte mult şi 
apoi încearcă. Nu acţionează sub impulsul momentului. S-a 
crezut că acest corp îl va ajuta să-şi lărgească posibilităţile, cât 
şi să-l ajute pe copil. 

Dr. N: Kliday a avut probleme în ultima sa viaţă? 

S.: (ridică din umeri) Probleme... probleme... acelaşi fel de 
corp... a trecut prin stări obsedante şi a fost stăpânit de pa- 
timi... control slab... A abuzat şi de Zinene. 

Dr. N: Atunci de ce? 

S.: (izbucnind) Am studiat, într-adevăr, această ultimă 
viaţă... analizând totul iar şi iar... Kliday voia o altă şansă în 
acelaşi fel de corp. A întrebat-o pe Zinene dacă vrea să îi mai 
fie o dată soţie şi ea a acceptat (subiectul începe să râdă). 

Dr. N: Ce te amuză? 

S.: Doar că de această dată voi juca rolul fratelui mai mic, 
pentru a-l ajuta să fie la înălţimea unui corp atât de puternic. 

Dr. N: Hai să terminăm cu exerciţiul tău vizând particulele 
energiei tale actuale. Explică-mi cum folosiţi energia, tu şi cei 
doi tovarăşi ai tăi, pentru a-l ajuta pe Kliday. 


S.: (pauză lungă) Particulele de energie ale lui Kliday şi ale 
copilului sunt dispersate. 

Dr. N: Copilul a răspândit energie emoţională şi Kliday are 
probleme în legătură cu acest lucru? 

S.: Da. 

Dr. N: Acest lucru implică modelele de impulsuri electrice 
din creier sau altceva? 

S.: (pauză) Da, procesele de gândire... de la terminaţiile 
nervoase (se opreşte şi apoi continuă) încercăm să îl ajutăm pe 
Kliday să se sincronizeze cu acestea. 

Dr. N: Copilul îi opune rezistenţă lui Kliday ca unui intrus? 

S.: Ah, nu... Nu cred... (râde), dar Kliday crede că a primit 
un alt creier primitiv. 

Dr. N: Unde anume în corpul copilului ajunge energia voas- 
tră combinată? 

S.: Ni s-a spus să acţionam de la baza craniului, începând 
cu partea din spate a gâtului. 

Dr. N: (aduc pacientul la timpul trecut). Aţi reuşit să faceţi 
acest exerciţiu? 

S.: Cred că am reuşit să-l ajutăm pe Kliday, mai ales la 
început (râde din nou). Dar fratele meu este încă o persoană 
încăpăţânată, în această viaţă. 


În capitolele următoare vor putea fi întâlnite mai multe ilus- 
traţii referitoare la interacţiunile din grupul de suflete. In 
capitolul 9, în partea care descrie parteneriatul dintre corp şi 
suflet, voi da mai multe detalii despre aspectele fiziologice ale 
luptei noastre cu partea primitivă a minţii omeneşti, lucru 
menţionat şi la ultimul caz. Următorul capitol este dedicat 
ajutorului spiritual deosebit pe care îl primim auxiliar 
grupurilor de studiu. Ramificaţiile psihologice ale alegerilor din 
vieţile viitoare încep, de fapt, cu primul nostru impuls de a ne 
întoarce în lumea spiritelor. Ideile care implică performanţe 
trecute şi aşteptări viitoare vor fi analizate mai atent la prima 
întâlnire a unui suflet cu consiliul. 


CONSILIUL BĂTRÂNILOR 


Teama oamenilor faţă de judecată şi pedeapsă 

Nu mult după ce sufletele se întorc la grupurile lor, ele sunt 
chemate înaintea unei adunări formate din fiinţe înțelepte. 
Aflaţi cu o treaptă sau două deasupra ghizilor noştri, aceşti 
maeştri sunt entităţile cele mai avansate care pot fi identificate 
în lumea spiritelor de către clienţii mei încă încarnaţi. Ei le-au 
dat diferite nume, cum ar fi Cei Bătrâni, Maeștrii Sacri, 
Venerabilii sau titlurile pragmatice de Examinatorii ori 
Comitetul. Cel mai adesea aud termenii de Consiliu şi Bătrânii, 
aşadar îi voi folosi pentru denumirea acestor maeştri foarte 
evoluaţi. 

Având în vedere că acest Consiliu al Bătrânilor reprezintă 
autoritatea în lumea spiritelor, există persoane care, în timpul 
conferinţelor mele, devin imediat suspicioase când vorbesc 
despre fiinţe înveşmântate în robe, care doresc să pună 
întrebări sufletelor despre realizările vieţii lor trecute. Un 
bărbat din Toronto nu s-a putut abtine şi a proclamat cu glas 
tare întregii asistenţe: „Aha, ştiam eu! Un tribunal, judecători, 
pedeapsă”! De unde vin această teamă şi acest cinism referitor 
oare la viaţa de după moarte, prezente în mintea unui număr 
atât de mare de oameni? 

Instituţiile religioase, tribunalele civile şi militare ne dau 
coduri ale moralității şi ale justiţiei care influenţează comporta- 
mentul a milioane de oameni. E vorba de acuzaţii, pedepse şi 
de toate tradiţiile culturale care ne-au însoţit încă din vremurile 
tribale, referitoare la judecata aspră a transgresiunilor umane. 
Efectele pozitive ale codurilor de comportament şi de etică ale 
tuturor religiilor care au existat de-a lungul istoriei au fost 
enorme. S-a argumentat că teama de justiţia divină este 
motivul pentru care oamenii au un comportament mai bun 
decât ar avea în lipsa acesteia. Totuşi, cred că există un regres 
al tuturor doctrinelor religioase care oferă perspectiva ca, după 
moarte, să avem de-a face cu o autoritate aspră şi neiertătoare, 
cu spirite malefice, cauzând prin aceste precepte angoasă şi 
teamă oamenilor. 


Religiile organizate ne-au fost alături numai în ultimii cinci 
mii de ani. Antropologii ne spun că în mileniul trecut oamenii 
primitivi erau naturişti şi împărtăşeau credinţa că toate 
lucrurile, însufleţite sau nu, aveau spirite, bune sau rele. Astfel, 
practicile tribale străvechi nu erau chiar aşa de diferite de 
idolatria religiilor istorice. Mulţi dintre zeii trecutului erau 
mânioşi şi neiertători, în vreme ce alţii se arătau binevoitori şi 
îndatoritori. Fiinţele umane au privit întotdeauna cu nelinişte 
forţele aflate mai presus de controlul lor, mai ales acele 
divinităţi care puteau să le conducă viaţa după moarte. 

Din moment ce temerile cu privire la supravieţuire au fost 
mereu o parte a vieţii noastre, reiese că fiinţele umane vor 
considera moartea ca fiind pericolul suprem. De-a lungul lungii 
noastre istorii, brutalitatea vieţii a condus la concluzia că 
judecata, pedeapsa şi suferinţa vor continua într-un fel sau altul 
şi după moarte. Multe culturi din diferite colţuri ale lumii au 
alimentat aceste credinţe pentru propriile scopuri. Oamenii 
erau făcuţi să creadă că toate sufletele, bune sau rele, vor trece 
imediat după moarte printr-un infern al pericolului şi al 
judecății. 

În occident, purgatoriul a fost multă vreme ilustrat ca o 
staţie solitară destinată sufletelor blocate între rai şi iad. În 
ultimele decenii, bisericile neevanghelice dau o definiţie mai 
liberală purgatoriului, văzându-l ca pe o stare de izolare, în 
vederea purificării de păcate şi imperfecţiuni înainte ca sufletul 
să poată intra în rai. În filosofia orientală, în special în 
canoanele hinduismului şi ale sectelor budhiste Mahayama, 
există o lungă tradiţie a unor închisori spirituale, reprezentate 
de nişte planuri de existenţă joase, pângărite, teză care a fost 
liberalizată la rândul său. Acest concept este un motiv în plus 
pentru care sunt împotriva folosirii imaginii cercurilor 
concentrice multiplelor planuri astrale drept o hartă ce descrie 
călătoria sufletului după moarte. Din punct de vedere istoric, 
brâurile, folosind expresia lui Dante, au fost destinate înfăţişării 
unei multitudini de celule ale purgatoriului, într-un infern al 
judecătorilor, tribunalelor şi al demonilor. 

Cei ce caută adevărul în tradiţiile metafizice antice ale 
Orientului găsesc un amestec derutant de superstiții, 
asemănător aceluia din teologia occidentală. În vreme ce 
reîncarnarea a fost de multă vreme acceptată de Orient, au 


existat rezerve faţă de doctrina transmigraţiei. În călătoriile 
mele prin India, am aflat că metempsihoză este un concept 
intimidant, care a fost folosit pentru a controla comportamentul 
oamenilor. Conform acestei credinţe, o largă varietate de 
păcate sunt considerate că ar putea face ca sufletul să se 
încarneze într-o formă inferioară, subumană de viaţă, în 
următorul său ciclu de existenţă. În cadrul cercetărilor mele, 
nu am găsit nici o dovadă care să susţină trecerea sufletelor 
dintr-un corp în altul. Subiecţii mei spun că energia sufletului 
diferitelor forme de viaţă de pe Pământ nu pare să se amestece 
în lumea spiritelor. Pentru mine, intimidarea şi teama pe care 
le generează transmigraţia reprezintă o constrângere a justiţiei 
karmice. Am constatat că sufletele oamenilor încarnate anterior 
în alte lumi au avut corpuri gazdă apropiate de specia noastră 
din punct de vedere al inteligenţei. Nu am întâlnit niciodată 
clienţi repartizaţi în alte lumi şi care să nu fi făcut parte din 
rasa cu inteligenţa cea mai semnificativă de pe acea planetă. 
Aşa sunt gândite lucrurile de la început. 

Mai curând decât prin stadii de pedepsire, trecem prin 
etape de autoiluminare. Mai sunt încă segmente largi ale 
societăţii umane, incapabile să se dezbare de sentimentul 
sâcâitor, dezvoltat în mii de ani de condiţionări culturale, că 
judecata şi pedeapsa trebuie să existe sub o formă sau alta 
după moarte, ca şi pe Pământ. Poate că nu este vorba chiar de 
un iad în care să ne tortureze forţele întunericului, dar e ceva 
neplăcut. Speranţa mea este că ceea ce voi spune în acest 
capitol va aduce alinare oamenilor înclinați spre teama unei 
pedepse după moarte. pe de altă parte, vor fi fiind şi dintre 
aceia care cred că a fi traşi la răspundere în faţa unui Consiliu 
al Bătrânilor nu este totuşi confortabil. Epicurienii acestei lumi 
- cei dedicați numai plăcerii în viaţă, fără a da prea multă 
atenţie datoriei faţă de ceilalţi - pot, de asemenea, să nu fie 
fericiţi la citirea celor scrise în acest capitol. Şi nici iconoclaştii, 
care se opun oricărei autorităţi, morale sau de altă natură. 

Lumea spiritelor este un loc al ordinii, iar Consiliul 
Bătrânilor, exemplu de justiţie. Membrii acestui for spiritual nu 
sunt sursa ultimă a autorităţii divine, dar par să reprezinte 
ultimul bastion al fiinţelor responsabile de sufletele încarnate 
încă pe Pământ. Aceste fiinţe înțelepte au o mare compasiune 
pentru slăbiciunea omenească şi demonstrează o răbdare 


infinită cu greşelile noastre. Ne va fi dată de multe ori o a doua 
şansă în vieţile viitoare. Acestea nu vor fi vieţi cu alegeri 
karmice uşoare, pentru că altfel nu vom învăţa nimic din 
venirea noastră pe Pământ. Cu toate acestea, riscurile pe care 
le implică viaţa pe această planetă nu sunt destinate să ne 
cauzeze vreo suferinţă viitoare după moarte. 


Locul în care este evaluat sufletul 

Subiecţii mei afirmă că apar în faţa consiliului imediat ce o 
încarnare a lor a luat sfârşit, mulţi dintre ei spunând că se mai 
înfăţişează o dată în faţa acestuia chiar înaintea re-naşterii lor. 
Dintre aceste două înfăţişări, prima pare să aibă un impact 
semnificativ asupra sufletului. În timpul acestei întâlniri sunt 
revăzute alegerile majore pe care le-am făcut în viaţa care 
tocmai a luat sfârşit, apoi evaluate cu grijă comportamentul şi 
responsabilitatea acţiunilor la răscrucile importante ale 
drumului nostru karmic. La prima întrunire ne conştientizăm în 
mod acut greşelile, mai cu seamă dacă i-am rănit pe ceilalţi. 
Dacă mai există şi o a doua vizită, atunci când se apropie 
timpul unei reîncarnări, aceasta este una mai relaxată, 
implicând discuţii despre alegerile, oportunităţile şi aşteptările 
pe care le vom avea în viitoarea viaţă. 

Ghizii noştri ne anunţă când este timpul să ne înfăţişăm 
înaintea consiliului şi, de obicei, ne conduc în camerele acestor 
maeştrii avansați. Rolul pe care îl joacă ghizii la aceste audieri 
nu pare a fi unul semnificativ, din câte mi-au spus clienţii mei 
obişnuiţi. Cu toate acestea, sufletele mai avansate îmi relatează 
că se duc la această întâlnire singure şi că nu e neobişnuit să 
vadă că ghidul face parte din consiliu în timpul audierii lor. 
Când apar alături de noi în faţa consiliului, ghizii noştri sunt 
mai degrabă tăcuţi, pentru că discuţiile referitoare la viaţa 
noastră dintre ghizi cu membrii consiliului au avut loc deja. 

Ca principali profesori şi avocaţi ai noştri, e posibil ca ghizii 
să vrea să intercaleze un gând pentru a ni-l clarifica sau să ne 
interpreteze unele concepte, dacă au impresia că suntem 
confuzi într-un anumit punct din timpul procedurilor. Cred că 
ghizii fac mult mai mult în timpul acestor audieri decât înţeleg 
clienţii mei. 

Descrierile referitoare la forma şi procedura din timpul 
întrunirilor consiliului sunt foarte consistente la toţi subiecţii 


mei. Când ajung la această parte a şedinţei unui client, 
obişnuiesc să mă apropii întrebându-l ce anume se întâmplă 
când vine timpul să meargă în faţa unui grup de fiinţe înțelepte. 
Citez în cele ce urmează un exemplu tipic pentru răspunsurile 
pe care le primesc: 


Timpul pe care-l aşteptam a sosit, ii voi vedea pe Cei 
Sfinţi. Ghidul meu, Linii, vine şi mă conduce de la grupul 
meu matcă pe un coridor lung, peste alte săli de clasă. 
Mergem într-un alt loc, printr-un pasaj la fel de lung, 
marcat de coloane de marmură. Pereţii sunt tapetați cu 
ceva ce pare a fi lambriuri îngheţate de sticlă multicoloră. 
Aud în surdină muzica unui cor şi a unor instrumente cu 
coarde. Lumina străluceşte într-un ton auriu. Totul este atât 
de relaxant, chiar senzual, dar sunt totuşi puţin înspăimân- 
tat. Ajungem într-un atrium în care se află nişte plante 
frumoase şi o fântână arteziană. Acesta este locul de 
aşteptare. După câteva clipe, Linii mă introduce într-o 
încăpere rotundă cu un tavan înalt, asemănătoare unui 
dom. Sunt raze de lumină ce coboară. Cei sfinţi sunt aşezaţi 
la o masă lungă, în formă de semilună. Mă indrept spre 
centrul încăperii, în fața mesei, în vreme ce Linii stă puțin 
mai în spate, în stânga mea. 


Când am auzit pentru prima dată despre întâlnirile 
consiliului, m-am mirat de faptul că ei consideră obligatoriu să 
fie văzuţi într-un astfel de loc plin de autoritate. De ce nu într-o 
simplă scenă câmpenească, dacă tot sunt atât de plini de 
bunăvoință? În vreme ce sufletele mai tinere mi-au spus că 
acest loc era „potrivit pentru examinarea lor”, cele mai 
avansate mi-au explicat că există un motiv important pentru a 
alege un astfel de spaţiu închis, în formă de dom. În acest fel, o 
prezenţă mai înaltă îşi focalizează de sus energia sub forma 
unei lumini asupra întregii proceduri. Voi discuta impactul 
profund al acestei Prezențe tot în acest capitol, dar mai târziu. 

Marea majoritate a subiecţilor mei vizualizează încăperea 
Consiliului Bătrânilor ca pe un ansamblu în formă de dom, 
conform figurii 8 . Ei văd structura acestei camere sub forma 
unui loc sfânt de pe Pământ. Acest „lăcaş celest al 
compasiunii”, după cum a numit un client camera consiliului 


său, este un simbol al templelor, moscheilor, sinagogilor şi al 
bisericilor. În figura 8 am schiţat masa centrală (D), care, de 
obicei, este lungă şi curbată în jurul marginilor, spre a permite 
unui număr mare de Bătrâni să ia loc. Unii clienţi mi-au relatat 
că au văzut această masă pe o estradă uşor înălţată peste 
nivelul privirii. Am aflat că aceste nuanţe reprezintă ceea ce 
simte sufletul ca fiind obligatoriu, pentru ca o anumită întâlnire 
să fie cât mai eficientă pentru el. Dacă un suflet vede consiliul 
său într-un mod mai autoritar, e posibil să existe motive pentru 
acest lucru, ceea ce voi examina împreună cu un client, referi- 
tor la viaţa pe care tocmai o încheiase. 

Subiecţii care sunt regresionaţi în lumea spiritelor nu se 
oferă bucuroşi să-mi dea detalii despre scopul unei anumite 
întrebări primite din partea Bătrânilor. Ei trebuie să se simtă 
confortabil că hipnotizatorul le cunoaşte drumul către o cameră 
a consiliului. La nivel inconştient, încrederea în regresionistul 
spiritual pare să le dea permisiunea mentală de a vorbi despre 
amintirile lor sacre. Acesta este motivul pentru care cercetările 
mele în domeniul amintirilor umane despre lumea spiritelor au 
durat atâţia ani. A fost ca şi când aş fi aranjat un puzzle. Unele 
piese mici, conţinând informaţii despre lumea spiritelor 
conduceau către implicaţii mai mari, despre care niciodată nu 
mi s-ar fi întâmplat să pun întrebări în totalitatea contextului 
lor. De exemplu, motivul pentru care se afla în camera 
consiliului o estradă înălţată a fost unul dintre aceste mici 
detalii care au condus la descoperirea unor semnificaţii 
importante. Altul a fost cel referitor la poziţia ghidului unui 
client, mai ales în timpul primei audieri. 


Figura 8: Camera Consiliului 


Elders 


Figura 8. Un model structural tipic pentru întâlnirea dintre 
Bătrâni şi suflet. Această cameră spațioasă apare multora dintre 
subiecţi drept o sală largă rotundă, cu un acoperiş boltit. Sufletele 
intră în încăpere prin capătul coridorului (A) sau dintr-un alcov. 
Sufletul se aşează în centru (B), împreună cu ghidul care stă în 
spatele lui, de obicei în stânga (C). Bătrânii stau, de obicei, la o masă 
lungă curbată (D), în faţa sufletului. Masa poate să pară şi 
dreptunghiulară 


După cum se poate vedea în figura 8, poziţia ghidului (C) 
este în stânga. Multă vreme nu am înţeles de ce erau ghizii 
poziţionaţi, de obicei, în spatele majorităţii clienţilor mei. Dacă 
sufletul are doi ghizi, din când în când cel mai tânăr va sta în 
partea dreaptă. Cel mai adesea, numai ghidul nostru principal 
asistă la audieri şi numai un mic procent al subiecţilor mei 
afirmă ca acesta stă în partea dreaptă. Ori de câte ori am pus 
întrebări referitoare la motivele acestei aşezări, am primit 
răspunsuri vagi, de genul: „O, e mai puţin restrictiv” sau „E 
obişnuit pentru comunicarea noastră” sau „Stăm în picioare, în 
anumite locuri, din respect”. Multă vreme nu am mai pus 
această întrebare. 

Apoi a venit o zi când, lucrând cu un subiect avansat foarte 
perceptiv, acesta mi-a vorbit despre importanţa înţelegerii a tot 
ceea ce se discuta în consiliu. Am pus atunci din nou întrebarea 
referitoare la poziţia ghidului şi am primit următorul răspuns: 


Cazul 37 

Dr. N: De ce stă ghidul tău în spate, în stânga ta? 

S.: (râde) Nu ştii? La cele mai multe corpuri umane 
emisfera cerebrală dreaptă este mai puţin predominantă decât 
cea stângă. 

Dr. N: Ce legătură are cu poziţia lui? 

S.: Aceste emisfere nu sunt sincronizate. 

Dr. N: Vrei să spui că există un dezechilibru între aceste 
două emisfere ale creierului uman? 

S.: Da. Problema mea - şi a multor alţii reveniţi recent de pe 
Pământ - e o uşoară slăbire a recepţiei energiei în partea 
stângă. Dar nu durează prea mult. 

Dr. N: Şi în timp ce stai în faţa consiliului, mai simţi încă 
efectele corpului uman? Ai încă o amprentă fizică asupra ta? 

S.: Mda, despre asta îţi şi vorbesc. Nu scăpăm de aceste 
efecte în timpul primei înfăţişări înaintea consiliului. Pare că e 
doar la câteva ore de la moarte. Ne ia ceva timp să scăpăm de 
densitatea corpului fizic... constrângerile acestuia... Înainte de 
a fi cu totul liberi. Acesta este motivul pentru care nu am aşa 
multă nevoie de Jerome (ghidul meu) la cea de-a doua întâlnire. 

Dr. N: De ce? 

S.: Pentru că la această a doua întâlnire primim şi 
transmitem comunicarea telepatică mai eficient. 


Dr. N: Explică-mi, te rog, ce anume face Jerome pentru a te 
ajuta, stând în spatele tău, în stânga? 

S.: La cei mai mulţi dintre oameni, partea stângă a 
creierului este mai rigidă decât cea dreaptă. Jerome mă ajută în 
receptarea energiei ce vine dinspre consiliu în partea mea 
dreaptă, blocând gândurile ce ar putea scăpa prin cea stângă. 

Dr. N: Vrei sa spui că aura ta de energie este ca o sită? 

S.: (râde) Uneori seamănă cu asta - pe partea stângă. 
Blocând gândurile ce ar putea să-mi scape, el serveşte ca un 
fundal, împingând înapoi undele gândurilor. Asta mă ajută să 
înţeleg mai bine. 

Dr. N: Crezi că el adaugă şi propriile gânduri în acest 
proces? 

S.: Cu siguranţă. Vrea să înţeleg şi să rețin tot ce mi se 
spune. 


Discuţiile avute şi cu alţi clienţi au confirmat efectul de 
fundal de care mi-a vorbit subiectul cazului 37. La începutul 
încarnărilor lor, când învaţă să folosească circuitele simple şi 
complexe, sufletele constată că cele mai multe creiere umane 
nu au emisferele stângă şi dreaptă echilibrate. Mi s-a spus că 
nu există două trupuri gazdă identice în ceea ce priveşte modul 
în care cele două emisfere ale creierului nostru sunt legate 
pentru a procesa judecăţile critice, creativitatea şi comunicarea 
prin limbaj. Acesta este unul dintre motivele principale pentru 
care sufletele mai înțelepte se alătură fetusului noului lor trup 
cât mai devreme în timpul sarcinii. 

Terapeuţii regresiei în vieţile anterioare lucrează cu 
amprentele trupului fizic din vieţile trecute, lucru care ar putea 
să fie inhibant pentru corpul actual al clientului lor. In mod 
obişnuit, aceşti oameni vin la noi după ce practicile medicinei 
tradiţionale nu le-au fost de folos. De exemplu, o problemă de 
natură fizică poate cauza disconfort, ca urmare a unei morţi 
violente într-o viaţă anterioară. O parte a muncii noastre constă 
în a deprograma aceste influenţe ori de câte ori devin o povară 
pentru client. 

În capitolul 4 am văzut cum amprentele trupului pot afecta 
şi sufletul, care va trece în lumea spiritelor cu o energie fizică 
deteriorată. Trebuie să precizez că înaintea cazului 37 nu mi-aş 
fi închipuit niciodată că amprenta corpului uman poate afecta 


dialogul în timpul întrunirilor consiliului. Eram conştient că pe 
durata acestor audieri membrii consiliului pot comunica între ei 
printr-un schimb rapid de vibrații înalte şi joase. Sufletul 
obişnuit nu poate percepe acest fel de comunicare a Bătrânilor. 
Faptul că sufletele nu înţeleg ce discută între ei membrii 
consiliului pare să fie intenţionat astfel. Cred că putem, în mod 
sigur, să tragem concluzia că, orice conversaţie din timpul 
întrunirilor consiliului care trebuie să fie interpretată e, de 
obicei, prelucrată de ghizii noştri. 

Am o procedură cam neortodoxă pentru un regresionist spi- 
ritual, dar eficientă, şi anume, una legată de comunicare şi de 
consiliu. Atunci când lucrez cu un subiect ce se află înaintea 
consiliului, îl rog să îi întrebe pe Bătrâni şi pe ghidul care asistă 
dacă ei îl cunosc pe ghidul meu spiritual. Clientul răspunde, de 
obicei, afirmativ, spunând ceva despre efectul prin care toţi 
maeştrii din lumea spiritelor se cunosc între ei. Continuu apoi 
cu următoarea întrebare: de ce crede clientul meu că aceşti 
maeştrii, ghidul său şi al meu au conspirat să-l aducă în biroul 
meu în această zi anume. Răspunsurile pot fi foarte revelatoare 
o dată ce clienţii mei simt că sincronizarea funcţionează. În 
cadrul acestui proces de hipnoză mai mulţi subiecţi vor 
remarca : „ştii, îl văd pe ghidul tău suspendat deasupra 
umărului tău stâng, ajutându-te şi râzând de eforturile tale de a 
afla despre lumea spiritelor mai multe decât ai nevoie să ştii”. 

Sufletele care vin înaintea consiliilor lor au fost deja stoarse 
de informaţii în urma şedinţelor de orientare făcute cu ghizii 
lor. Cu toate acestea, sufletul se simte cel mai vulnerabil 
înaintea consiliului în privinţa realizărilor sale din trecut. 
Obiectivul întrunirilor consiliului nu este acela de a înjosi 
sufletele care se înfăţişează sau de a le pedepsi pentru greşelile 
şi neajunsurile lor. Scopul Bătrânilor este de a pune întrebări 
sufletului, pentru a-l ajuta să-şi atingă obiectivele în 
următoarea viaţă. Fiecare suflet are o anumită idee despre 
forma cercetărilor referitoare la verificarea vieţii sale trecute, 
totuşi, ele ştiu că niciodată două întruniri înaintea consiliului 
nu vor fi la fel. Am observat că, atunci când un suflet tânăr se 
prezintă înaintea consiliului, atât ghizii cât şi membrii consiliu- 
lui sunt indulgenti şi plini de solicitudine. La începutul 
cercetărilor mele referitoare la întrunirile consiliului am aflat 
că întrebările puse direct subiecţilor mei de către aceşti 


maeştri spirituali sunt deopotrivă ferme şi binevoitoare în 
acelaşi timp. 

Recunosc că atunci când am auzit pentru prima dată despre 
aceste audieri aveam anumite dubii. Credeam că, dacă un 
suflet era chemat înaintea unei asemenea autorităţi de fiinţe 
spirituale, urma să fie vorba şi de nişte aspecte punitive, 
referitoare la evaluările karmice. Acest mod de gândire era 
tributar condiţionărilor mele culturale. În cele din urmă am 
realizat că înfăţişarea înaintea consiliului are mai multe fațete. 
Bătrânii sunt asemenea unor părinţi lubitori, dar fermi în 
acelaşi timp, asemenea unor manageri, profesori iubitori sau 
consilieri comportamentali, toate acestea însă la un loc. 
Sentimentul pe care îl încearcă sufletele faţă de consiliul lor 
este acela de respect. De fapt, sufletele înseşi sunt cei mai 
severi critici ai lor. Consider că evaluările făcute în grupul 
nostru de suflete sunt mai acerbe şi mai dure decât orice 
consiliu al Bătrânilor, deşi colegii noştri îşi împletesc criticile 
cu mult umor. 

În timpul drumului străbătut până la locul în care are loc 
întrunirea, sufletele încearcă sentimente variate. Am avut 
subiecţi care mi-au spus că aşteaptă să se înfăţişeze înaintea 
consiliului, pentru a căpăta o perspectivă mai autorizată asupra 
progreselor pe care le-au făcut. Alţii sunt cuprinşi de presimţiri 
nefaste, dar aceasta trece imediat ce încep procedurile. 
Bătrânii au un mod propriu de a face sufletele ce se prezintă 
înaintea lor să se simtă binevenite încă de la început. Una 
dintre cele mai evidente diferenţe între o sală de judecată de pe 
Pământ şi aceste adunări ale maeştrilor spirituali este aceea că 
toţi cei prezenţi în camera în care are loc întrunirea consiliului 
au calităţi telepatice. Astfel, toţi cei ce asistă cunosc tot 
adevărul despre orice aspect al comportamentului nostru, cât şi 
despre alegerile pe care le-am făcut în viaţa trecută. Orice 
înşelăciune este exclusă. Nu e nevoie de probe, avocaţi ai 
apărării sau juraţi. Pentru a putea să se implice total în 
planurile referitoare la viitorul nostru, Bătrânii vor să fie siguri 
că ne înţelegem pe deplin consecinţele acţiunilor, mai ales 
acelea vizând comportamentul faţă de ceilalţi. 

Bătrânii ne întreabă ce credem despre evenimentele majore 
ale vieţii noastre şi drumul urmat de noi. Acţiunile dezirabile şi 
cele contraproductive sunt discutate deschis, fără răutate sau 


arătări cu degetul. Consiliul dă dovadă de o enormă răbdare, 
neavând importanţă de câte ori am repetat o anumită greşeală. 
Noi înşine avem mult mai puţină răbdare cu noi. Cred că dacă 
consiliile tuturor sufletelor de pe Pământ cu care am lucrat n-ar 
fi fost atât de indulgente, un suflet mediu ar fi renunţat şi ar 
mai fi revenit pe Pământ. Sufletele au acest drept de a refuza 
să se întoarcă. 

Bătrânii ne întreabă şi cum credem că ne-a ajutat sau ne-a 
îngreunat dezvoltarea corpul nostru gazdă. Consiliul ia deja în 
considerare următorul nostru corp şi mediul în care va avea loc 
viitoarea încarnare. Ei vor să ştie ce credem despre o altă 
întrupare. 

Mulţi subiecţi au impresia că în cadrul consiliului nu s-a 
luat încă o decizie cu privire la vieţile viitoare. Nimic din ce se 
petrece la aceste întâlniri nu pare a fi bătut în cuie. 

Ceea ce are, într-adevăr, o importanţă esenţială în cadrul 
întrunirilor consiliului este intenţia noastră în viaţă. Bătrânii 
ştiu deja totul despre noi înainte să apărem în faţa lor, dar în 
timpul deliberărilor este analizat atent modul în care a 
colaborat mintea sufletului nostru cu un creier uman. Ei mai 
cunosc cum ne-am descurcat în trecut cu alte trupuri gazdă. E 
vorba de controlul sau de lipsa acestuia, pe care l-am exercitat 
asupra organismului şi a emoţiilor negative ale corpurilor 
pământeşti. Constrângerile, iluziile şi problemele de adaptare 
nu sunt niciodată prezentate de către suflete ca scuze pentru 
comportamentul lor. Nu vreau să spun că sufletele nu se plâng 
despre dificultăţile lor în faţa consiliului. Cu toate acestea, 
explicaţiile raţionale despre procesele vieţii nu sunt substituite 
de o sinceritate brutală. 

Consiliul urmăreşte să afle în ce fel caracterul nemuritor al 
sufletului nostru şi-a păstrat integritatea în timpul încarnării, 
mai cu seamă în ceea ce priveşte valorile, idealurile şi acţiunile. 
Ei vor să ştie dacă am fost copleșiți de către corpul nostru 
gazdă în timpul încarnărilor sau am depăşit limitele acestuia; 
dacă sufletul nostru a fost cu adevărat un partener al creierului 
uman, în sensul obţinerii unei personalităţi armonioase. 
Membrii consiliului pun sufletelor şi întrebări referitoare la 
modul în care au folosit puterea. A fost, oare, influenţa noastră 
una pozitivă sau am fost corupți de nevoia de a-i domina pe 
alţii? Am fost, oare, conduşi de convingerile celorlalţi, dând 


dovadă de o lipsă a puterii personale sau am adus la rândul 
nostru contribuţii originale? Consiliul este mai puţin interesat 
de câte ori am regresat în drumul nostru, ceea ce are cu 
adevărat importanţă fiind curajul de a ne ridica şi de a merge 
până la capăt. 


Aspectul şi componenţa consiliului 

Cuvântul Bătrân este considerat potrivit de mulţi dintre 
clienţii mei, datorită faptului că fiinţele avansate care fac parte 
din consiliile lor sunt percepute ca oameni în vârstă. Deseori 
aceştia sunt văzuţi ca având capul chel sau părul alb şi, 
probabil, purtând barbă. Întrebând despre sexul acestor fiinţe, 
am ajuns la câteva concluzii. Predominanţa cu care sunt văzuţi 
bărbaţi în vârstă în componenţa consiliilor este un stereotip 
cultural. Înţelepciunea se asociază vârstei, iar faptul că bărbaţii 
sunt prezenţi în consilii mai des decât femeile e datorat 
îndelungatei noastre istorii de dominație masculină în poziţiile 
de autoritate. 

Există doi factori care crează aceste imagini stereotipe: pe 
de o parte, ceea ce îţi este proiectat din partea consiliului e 
intenţionat să aibă impact asupra propriilor tale. experienţe şi 
concepţii ca suflet venit de pe Pământ; pe de alta, reamintirea 
în timpul regresiei hipnotice implică un proces destul de 
complicat. În timp ce subiecţii îşi retrăiesc experienţele în stare 
de suflet pur în faţa consiliului, ei comunică şi cu mine, prin 
intermediul corpului lor actual, care este supus tuturor 
influențelor culturale ale vieţii contemporane. 

Suntem supuşi aceloraşi influenţe şi ca fiinţe discarnate, 
atunci când proiectăm un set de trăsături faciale dintr-o viaţă 
trecută membrilor grupului nostru de suflete. Acest lucru 
reflectă atât caracterul şi dispoziţia noastră din acel moment, 
cât şi crearea unei forme de recunoaştere spontană, menită 
acelor suflete care probabil că nu ne-au văzut de o periodă de 
timp. Sunt convins că regresioniştii care vor face astfel de 
şedinţe în viitor vor observa un număr egal de femei şi bărbaţi 
în componenţa acestor consilii. Trebuie să reţineţi că atunci 
când vorbesc despre o întrunire a consiliului este vorba, de 
obicei, despre una care are loc între nişte vieţi anterioare din 
secolele trecute. Când evaluez realitatea unei scene din lumea 


spiritelor din mintea unuia dintre clienţii mei ţin scama 
întotdeauna de momentul în timp când se petrece aceasta. 

Trebuie să adaug la finalul acestor precizări faptul că 
majoritatea clienţilor mei aflaţi la un nivel avansat, ca şi un 
număr mare de suflete intermediare, văd consiliile lor ca fiind 
formate din androgini. Un Bătrân poate apărea într-o formă 
asexuată sau într-una aparţinând ambelor sexe, arătând 
subiectului atât caracteristici feminine, cât şi masculine. Totuşi, 
de vreme ce majoritatea clienţilor mei fie nu pot, fie nu vor să- 
mi dezvăluie numele membrilor consiliului lor, ci înclină să le 
spună mai degrabă „el” decât „ea”, în ciuda oricărei 
apartenenţe sexuale a acestora. Ghizii spirituali, pe de altă 
parte, sunt văzuţi de clienţii mei în mod egal atât ca femei, cât 
şi ca bărbaţi. 

Revenind la figura 8, cititorul va observa că poziţia mesei 
de consiliu (A) este spre spatele rotondei. Sufletul (B) stă în 
picioare exact în centrul camerei. Majoritatea clienţilor mei 
spun: „Stăm în picioare din respect”. Nu sunt convins că au de 
ales în această privinţă. Am cunoscut şi suflete mai avansate, 
care s-au aşezat la unul dintre capetele mesei consiliului lor, 
dar acest lucru este unul destul de ieşit din comun, un suflet 
obişnuit considerându-l ca pe o dovadă de aroganță. Când mi se 
relatează că în încăpere nu există nici o masă şi că Bătrânii îl 
poftesc fără prea multe formalităţi pe clientul meu să li se 
alăture, ştiu că am de-a face cu un suflet foarte avansat, care se 
apropie de statutul de ghid. 

Sufletul foarte tânăr, care s-a încarnat pe Pământ de mai 
puţin de cinci ori, îşi vede consiliul într-un mod diferit faţă de 
toţi ceilalţi subiecţi ai mei, după cum ilustrează următorul citat: 


Patru dintre noi ne jucăm mai mult. Facem o groază de 
prostii când profesoara noastră, Minări, nu e prin preajmă. 
Eu şi prietenii mei ne ținem de mâini când e timpul să 
mergem să ne întâlnim cu doi oameni importanţi. Ne ducem 
într-un loc unde sunt peste tot culori deschise. Un bărbat şi 
o femeie stau pe două scaune cu spătar înalt şi zâmbesc 
larg. Abia au terminat cu un grup mic de copii care ies 
făcându-ne cu mâna. Cei doi cred că au în jur de treizeci- 
treizeci şi cinci de ani. Ar putea să fie părinţii noştri. Sunt 
blânzi şi iubitori şi ne fac semn cu mâna să ne apropiem. Ne 


pun câteva întrebări despre cum ne simţim şi ce am vrea să 
facem în viața următoare. Ne spun să fim foarte atenţi la tot 
ce ne zice Minări. Este ca de Crăciun într-un magazin, Cu 
doi Moşi Crăciun. 


Faptul că în faţa consiliului se înfăţişează mai multe suflete 
şi nu unul singur dovedeşte negreşit că subiectul meu este 
considerat încă un „suflet copil”. Am aflat că acest suflet nu a 
mai fost pe Pământ decât o singură dată înainte de viaţa sa 
actuală. Din experienţa mea reiese că undeva între a doua şi a 
cincea viaţă aceste scene de întâlnire cu consiliul se schimbă. 
Un client care tocmai făcuse o astfel de tranziţie a exclamat: 


Doamne, cum s-au schimbat lucrurile! Întâlnirea 
aceasta este mai formală decât ultima. Sunt puţin 
emoţionat. Se află o masă lungă aici, şi tivi oameni mai în 
vârstă îmi cer să le descriu ce progrese am făcut. Parcă aş 
fi după un examen, când e timpul să aflu ce punctaj am 
obținut. 


Clientul tipic vede în consiliul său între trei şi şapte 
membri. Un suflet avansat poate avea de la şapte la 
doisprezece. Aceasta nu este o regulă fixă. Totuşi, pe măsură ce 
sufletul se dezvoltă şi devine mai complex, pare să aibă nevoie 
de mai mulţi specialişti în consiliul său. Observ însă că sufletele 
mai puţin dezvoltate au deseori dificultăţi în a-i diferenţia pe 
membrii consiliului, cu excepţia conducătorului şi, poate, a unui 
alt Bătrân de la masă. Aceşti doi Bătrâni par a fi cei mai 
implicaţi în respectivul caz, în timp ce ceilalţi, care nu pun 
direct întrebări sufletului, sunt percepuți de acesta înceţoşat, în 
imaginea neclară din fundal. 

Mă frapează faptul că pare să existe un fel de protocol legat 
de modul în care sunt dispuşi membrii consiliului. Aceştia se 
aşază pe un rând, cei mai puţin activi stând la capetele mesei. 
Aproape întotdeauna există un Bătrân care conduce discuţia şi 
stă în centrul mesei, exact în faţa sufletului, putând fi 
considerat regizorul sau moderatorul. Numărul membrilor 
consiliului care participă la aceste întâlniri poate să se schimbe 
de fiecare dată, în funcţie de circumstanţele vieţii care tocmai 
s-a încheiat sau de cele ale aceleia care urmează. De obicei, 


preşedintele şi poate unul sau doi membri ai consiliului sunt 
prezenţi pe perioade mari de timp, de-a lungul a mai multe 
vieţi. Un alt aspect al acestei proceduri care mi se pare ciudat 
este că membrii aceluiaşi grup de suflete apar în faţa unor 
consilii diferite. Bănuiesc că acest fapt se datorează caracteru- 
lui diferit al fiecărui suflet şi stadiului de dezvoltare la care se 
află acesta. Clienţii mei nu îmi pot explica de ce se întâmplă 
aşa. 
Când un subiect îmi spune că un membru al consiliului său 
a revenit în urma unei absenţe îndelungate, după un număr de 
vieţi sau că a apărut un membru nou în cadrul consiliului, devin 
atent. Un bărbat mi-a povestit: 


După ultima mea viaţă am văzut o femeie care nu mai 
fusese în consiliul meu. Nu era aspră, ci uşor critică la 
adresa insensibilităţii faţă de femei de care dădusem 
dovadă în vieţile anterioare. Ea este aici ca să mă ajute să 
fac un plan menit să depăşească tendinţa mea de a ţine 
femeile departe de mine. Acest lucru îmi împiedică 
dezvoltarea. 


Se pare că specialiştii apar în consilii în anumite momente, 
pentru a-şi oferi ajutorul, atunci când continuăm să facem în 
aceleaşi greşeli. Aflându-se în faţa a trei Bătrâni, un subiect a 
remarcat: 


Doar conducătorul din centru vorbeşte cu mine. 
Bătrânul din stânga mea emană spre mine o energie 
binefăcătoare şi caldă, iar cel din dreapta îmi trimite 
seninătate. E ca şi cum aş fi avut nevoie de linişte acum, 
când vorbim despre felul în care fac faţă sentimentelor de 
mânie în viaţă. 


O altă clientă mi-a explicat ce s-a întâmplat la ultimul ei 
consiliu, astfel: 


După multe vieţi recente, numărul membrilor din 
consiliul meu s-a schimbat, de la trei la patru, apoi iar la 
trei şi din nou la patru. Am observat că acest al patrulea 
membru are o culoare argintie, în timp ce ceilalţi trei au 


nuanţe închise de violet. Îl numesc consilierul meu de 
încredere. Invariabil, când îl văd în consiliu, ştiu că mi se va 
tine o predică despre lipsa mea de încredere. Îmi spune că 
sunt un suflet reticent, că mi-e teamă să mă impun Chiar şi 
atunci cărui ştiu că am dreptate. Îi zic cât de temătoare 
sunt pe Pământ şi el imi explică blând că atunci când mă 
deschid devin iubită şi apreciată. Mi-e teamă de confruntări 
şi de vieţile pline de adversitate. Îmi spune: „Nu îţi dăm 
niciodată mai mult decât poti duce; continuă să te deschizi, 
ai multe de oferit. 


Acest subiect a ales să fie o femeie scundă şi cu trăsături 
comune în viaţa actuală, în loc să accepte oferta tentantă a 
unui alt corp, de o frumuseţe răvăşitoare. Mi-a relatat că a 
făcut astfel, pentru că se aştepta ca acest consilier de încredere 
să fie mulţumit de această probă în plus, pe lângă faptul că a 
acceptat o viaţă cu nişte părinţi care au tratat-o cu neîncredere 
şi dispreţ în copilărie. Am întrebat-o pe clienta mea care a fost 
afirmaţia, din cele spuse de acest membru argintiu al 
consiliului, care a susţinut-o cel mai mult în ultimele câteva 
secole. Mi-a răspuns: „Ceea ce obţii din fiecare viaţă dificilă 
este câştigat pentru eternitate”. 

In timp ce un ghid personal va verifica ulterior care ne-au 
fost obiectivele prioritare şi ne va analiza fiecare pas din viaţă, 
Bătrânii pun întrebări mai generale. Consiliul nu pune întrebări 
despre ultima viaţă. Linia întrebărilor ne urmăreşte suma 
vieților şi ne acoperă o zonă mai largă a progresului de 
autoîmplinire. Bătrânii vor să observe dacă ne dezvoltăm pe 
măsura potenţialului nostru. Am ajuns la concluzia că discuţiile 
din cadrul comitetului sunt atent echilibrate de anumiţi 
Bătrâni, al căror caracter şi experienţă trecută sunt 
asemănătoare cu cele ale sufletelor care li se înfăţişează. 
Uneori observ o afinitate personală între un Bătrân şi unul 
dintre clienţii mei. Anumiți Bătrâni par să se indentifice cu 
caracterul, puterea sau slăbiciunile, interesele şi scopurile unui 
suflet. 

În ciuda celor expuse mai sus, trebuie să mentionez faptul 
că marea majoritate a oamenilor aflaţi sub hipnoză nu se simt 
prea apropiaţi de Bătrânii din consiliul lor. Îi respectă şi îi 
venerează, dar nu au şi acea afecţiune profundă pe care o arată 


faţă de ghizii lor spirituali. Din acest motiv, cazul următor este 
unul excepţional. 


Cazul 38 
Dr. N: Vezi figuri noi în cadrul consiliului tău comparativ cu 
ultima dată când ai apărut în faţa acestuia? j 
S.: (tresărind brusc, apoi cu un adânc suspin de plăcere) IN 
SFÂRŞIT! Rendar s-a întors. Vai, mă bucur atât de mult să-l 
revăd! 
Dr. N: Cine este Rendar? 


Notă: Subiectul tremură şi nu răspunde. 


Dr. N: Acum respiră adânc şi relaxează-te, ca să putem 
descoperi împreună ce se întâmplă.Unde stă Rendar? 

S.: În stânga centrului mesei (încă pe gânduri). Ce mult a 
trecut... 

Dr. N: Câţi ani au trecut pe Pământ de când nu l-ai mai 
văzut pe Rendar? 

S.: (în lacrimi, după o lungă pauză) Cam... trei mii de ani... 

Dr. N: Asta trebuie să însemne multe vieţi pentru tine. De 
ce a lipsit Rendar atâta vreme? 

S.: (încă în lacrimi, dar revenind la normal) Nu înţelegeţi 
semnificaţia revenirii lui în consiliul meu. Rendar este foarte 
bătrân şi înţelept... atât de... liniştit... era cu mine înainte ca 
vieţile mele pe Pământ să fie atât de numeroase. Rendar mi-a 
spus că eram foarte promiţător şi că mă voi dezvolta foarte 
repede - primeam misiuni importante - şi apoi... (subiectul se 
opreşte, înecându-se din nou). 

Dr. N: (blând) Te descurci bine. Te rog, continuă şi poves- 
teşte-mi ce ţi s-a întâmplat. 

S.: (după o altă pauză lungă) Am... decăzut. Am intrat în 
capcana în care cad atâţia dintre noi aici. Am devenit prea 
încrezător în puterile mele. Era amuzant să ai o poziţie de 
conducere asupra altora. Nu conta ce fel de corp aveam. Am 
devenit tot mai indulgent cu mine însumi şi tot mai egoist cu 
fiecare viaţă care trecea. Rendar m-a avertizat că îmi încetinesc 
progresul şi i-am făcut promisiuni pe care nu le-am ţinut. 
Atâtea vieţi... irosite... Am aruncat atâtea oportunităţi... Şi mi- 
am lăsat cunoaşterea şi puterea să fie corupte. 


Dr. N: Bine, dar în mod evident lucrurile s-au schimbat de 
curând, altfel Rendar nu ar fi aici, nu? 

S.: M-am străduit atât de mult să mă îndrept în ultimii cinci 
sute de ani. Să-mi pese de ceilalţi - să mă pun în serviciul altora 
- să simt compasiune - şi acum îmi primesc răsplata. Rendar a 
venit înapoi. (Subiectul începe să tremure puternic şi nu mai 
poate vorbi). 

Dr. N: (după o pauză în care încerc să-mi liniştesc clientul) 
Care e primul lucru pe care ţi-l spune Rendar când îl revezi 
după atâta vreme? 

S.: Îmi zâmbeşte cald şi-mi zice: „E bine să lucrez din nou 
cu tine”. 

Dr. N: Aşa, pur şi simplu? Numai atât? 

S.: Nu e nevoie de nimic altceva. Simt puterea minţii lui 
extraordinare şi ştiu că are din nou încredere în viitorul meu. 

Dr. N: Ce îi spui? 

S.: Îi promit să nu mai repet această greşeală. 


Culoarea robei lui Rendar pare a fi de un violet 
fosforescent. Obiectul vestimentar purtat atât de ghizi, cât şi de 
membrii consiliului este aproape întotdeauna roba, descrisă 
uneori ca o tunică. Spiritele nu au nevoie de îmbrăcăminte, dar 
nici de clădiri în lumea spiritelor. Ca şi în cazul altor imagini pe 
care le au oamenii despre lumea spiritelor, şi aceasta este una 
metaforică. Fiind energie pură, Bătrânii au nuanţe închise de 
roşu, dar culoarea acestor veşminte de ceremonie poate varia. 
Simbolismul purtării lor conferă demnitate, onoare şi o nuanţă 
istorică în mintea celor care li se înfăţişează. Oamenii asociază 
robele cu domeniul juridic, academic şi cu cel teologic din 
societatea umană. 

Există multe indicii pe care un terapeut le poate obţine de 
la subiecţii săi aflaţi sub hipnoză, prin întrebări referitoare la 
culoarea tunicilor pe care le poartă fiecare Bătrân din consiliul 
lor. Aceste veşminte apar pentru edificarea sufletelor de pe 
Pământ. Când am început să adun informaţii despre varietatea 
culorilor robelor, bănuiam că aceste diferenţe conferă în 
minţile oamenilor un statut sau un rang Bătrânilor. In perioada 
primelor mele investigaţii asupra acestui aspect din lumea 
spiritelor, puneam întrebări bazându-mă pe presupunerea mea 
greşită despre autoritate. Am observat apoi că îmbrăcămintea 


acestor fiinţe, poziţia lor la masă şi gradul lor de participare nu 
erau rezultatul unei ierarhii. 

Cel mai des clienţii mei văd robe albe şi violete. De vreme 
ce sunt culori aflate la capetele opuse ale spectrului, acest 
lucru poate părea nefiresc. Cu toate că, aşa cum a explicat 
subiectul cazului 31, albul este o energie receptivă pentru 
începători şi în acelaşi timp o culoare propice transferului de 
gânduri sau intervenţiei pe care cei avansați le pot face. 
Această energie albă a sufletelor mai tinere denotă un proces 
de continuă reînnoire şi autopurificare. Pentru cele mai 
avansate, semnifică puritate şi claritate. Motivul pentru care 
robele albe sunt atât de frecvent văzute la membrii consiliilor - 
şi la ghizii care ne întâmpină la intrarea în lumea spiritelor - 
este acela că albul reprezintă transmiterea de cunoaştere şi de 
înţelepciune. Tunicile de energie albă sau albul aurei unei fiinţe 
luminate semnifică armonizarea şi uniunea gândului cu energia 
universală. 

Violet este culoarea înţelepciunii şi a înţelegerii profunde. 
Membrii consiliului cu robe violete şi mov reflectă abilitatea lor 
de a guverna problemele sufletelor care li se înfăţişează cu 
bunăvoința şi dragostea izvorâte din vasta lor experienţă. 
Aceste culori ale energiei reflectate asupra robei unui Bătrân 
au calitatea ideală a perfecțiunii, răsfrântă asupra purtătorilor 
lor de către clienţii mei. Robele negre nu sunt văzute niciodată, 
dar, arareori, câte un subiect mai pesimist îi numeşte pe 
Bătrâni „judecători” atunci când intră pentru prima dată în sala 
consiliului. O dată intrat însă, nici un suflet nu percepe această 
cameră a consiliului ca pe o sală de judecată. 

Membrii consiliului pot fi văzuţi purtând glugi, pălării cu 
patru colţuri, toate acestea având un aer antic. Glugile sunt, de 
obicei, trase de pe cap, ceea ce este mai puţin ameninţător 
pentru cel care le vede. Aceste imagini îmi aduc aminte de 
ordinele religioase, cum ar fi cel Dominican, în care se poartă 
glugi şi robe albe. 

Aceste influenţe pământeşti răsfrânte asupra robelor şi 
tunicilor coboară mult în istoria noastră. Îmbrăcămintea şi 
accesoriile Bătrânilor despre care vorbesc subiecţii mei sunt 
moduri de a insufla respect faţă de aceste fiinţe înțelepte care, 
asemenea oracolelor, interpretează evenimentele din existenţa 
unui suflet. Următorul caz aparţine unui suflet de nivelul I a 


cărui ultimă viaţă s-a încheiat în 1937 şi care abia a intrat în 
camera consiliului. 


Cazul 39 

Dr. N: Câţi Bătrâni sunt în consiliul tău? 

S.: Aş prefera să le spun Cei înţelepţi. Sunt şase şi stau la 
masă. 

Dr. N: Spune-mi ce poartă fiecare dintre ei şi ce impresie îţi 
face acest lucru? 

S.: (pauză) Păi, cel din mijloc are o robă violetă, iar ale 
celorlalţi sunt combinaţii între alb şi mov... ah... cu excepţia 
celei din dreapta... este îmbrăcată în alb, cu puţin galben. Pare 
mai interesată de mine decât ceilalţi. 

Dr. N: Ce înseamnă toate aceste culori pentru tine? 

S.: Depind, într-un fel, de viaţa pe care am trăit-o. Înțeleptul 
în alb din dreapta vrea să văd lucrurile mai clar. Persoana cu 
robă galbenă... are ceva de-a face cu felul în care ofer şi 
primesc ajutor... dar nu ştiu în ce fel mă priveşte asta acum. 
Îmi aduc aminte că altcineva era în locul ei în urmă cu două 
vieţi şi purta o robă stacojie. S-a întâmplat pe când m-am întors 
acasă (în lumea spiritelor) după o viaţă în care am fost infirm. 

Dr. N: Ce ai gândit când i-ai văzut roba roşie, acum două 
vieţi? 

S.: Este ceva fizic - o culoare orientată spre trup. Cea în sta- 
cojiu se ocupa de influenţele karmice ale acelui corp. Eram 
chiar epuizat şi mânios după acea viaţă. Mai era şi cineva 
îmbrăcat în verde, pe care nu îl văd acum. 

Dr. N: De ce verde? 

S.: Ei sunt pricepuţi la vindecare... fizică şi mentală. 

Dr. N: Şi este un fapt obişnuit să observi toate aceste culori 
la robele celor din consiliu? 

S.: De fapt, nu. De cele mai multe ori îi văd purtând 
aproape aceleaşi nuanţe de roşu. De data asta trebuie să 
primesc un mesaj special. 

Dr. N: Să vorbim despre cel din mijloc, cu roba violetă. 
Crezi că este cineva important? 

S.: (râde de mine) Hei, toţi sunt importanţi! 

Dr. N: Bine, atunci cineva mai important pentru tine decât 
ceilalţi. 

S.: Mda, este conducătorul. El controlează aproape totul. 


Dr. N: De ce crezi că e aşa? 

S.: Pentru că ceilalţi par să cedeze în faţa lui. El conduce 
lucrurile. Cel mai adesea, ceilalţi vorbesc prin el. 

Dr. N: Îi ştii numele? 

S.: (râde) Nici vorbă! Nu frecventăm aceleaşi cercuri pe 
aici. 

Dr. N: Cum a început întrunirea? 

S.: Conducătorul îmi spune: „Bine ai venit. Ne bucurăm că 
te avem din nou printre noi”. 

Dr. N: Tu ce spui? 

S.: „Mulţumesc”- dar gândesc: „Sper că totul o să meargă 
bine”. 

Dr. N: Ce fel de gânduri primeşti de la cel care conduce 
discuţia? 

S.: Nu vrea să simt că înţelepţii îmi sunt atât de superiori, 
încât să nu pot vorbi cu ei. Această întâlnire este pentru mine. 
Apoi spune: „Ce crezi despre progresul tău de când ne-am 
văzut ultima dată? Ai învăţat ceva nou despre care putem 
vorbi?” (pauză) Aşa încep aceste întâlniri. Vor să audă ce am de 
Zis. 

Dr. N: Te simţi mai relaxat acum? 

S.: Da. 

Dr. N: Spune-mi câte ceva despre cum se petrec lucrurile 
de acum încolo. 

S.: (pauză) începem cu ce am făcut bine. Am avut o 
companie de succes cu mulţi angajaţi în viaţa care tocmai s-a 
terminat, întorc asta pe toate feţele în mintea mea. Vreau să fac 
o impresie bună spunându-le despre contribuţiile mele 
caritabile - ştii, lucrurile bune pe care le-am făcut (pauză)- apoi 
discuţia continuă despre felul în care am condus compania... 
inabilitatea mea de a evita conflictele - neînţelegeri şi certuri 
cu angajaţii mei. (Subiectul devine agitat) Este atât de 
frustrant... Mă străduiesc... dar apoi...(se opreşte). 

Dr. N:Te rog, continuă. Ghidul tău te ajută în vreun fel 
acum? 

S.: Ghidul meu, Joaquin, vorbeşte din spatele meu. Rezumă 
părţile importante din viaţa mea şi modul prin care am con- 
tribuit în societate, prin angajările pe care le-am făcut în timpul 
crizei economice. 


Dr. N: Mi se pare bine. Te mulţumeşte modul în care te pre- 
zintă Joaquin în faţa Celor înţelepţi? 

S.: Păi, da. Prezintă ce am vrut să fac şi ce s-a întâmplat în 
realitate. Tonul său este egal. Joaquin nu mă susţine şi nu mă 
laudă. Pur şi simplu, relatează participarea mea la nişte eveni- 
mente în timpul unei perioade grele din America. 

Dr. N: Il vezi pe Joaquin ca pe avocatul tău? 

S.: (scurt) Nu, lucrurile nu stau aşa aici. 

Dr. N: Joaquin este obiectiv în prezentarea faptelor din 
viaţa ta? 

S.: Da, dar abia dacă am început. Îmi formez gândurile 
despre cât de bine mi-am întreţinut familia, asta se cam 
amestecă şi cu viaţa mea profesională... Nu-mi pot scoate din 
minte cum mi-am tratat angajaţii. Chiar mă deranjează. Joaquin 
a tăcut acum - nu vrea să se bage în gândurile mele. 

Dr. N: Să ne concentrăm pe gândurile tale şi ale Consiliului 
înţelepţilor. Continuă, te rog. 

S.: Incerc să le anticipez întrebările. Ştiu că mi-a plăcut să 
strâng avere în timpul vieţii. Mă întreabă de ce şi le răspund că 
m-a făcut să mă simt valoros ca om, dar am călcat pe oameni. 
Apoi evocă acţiuni similare din alte vieţi... Şi mă întreabă dacă 
eu cred că fac progrese. 

Dr. N: Crezi că probele lor din alte vieţi periclitează în 
vreun fel rezultatele din viaţa pe care o trăieşti acum? 

S.: Nu, întrebările lor nu sunt periculoase sau duplicitare. E 
bine din punctul ăsta de vedere, dar acum mă gândesc din nou 
la actele mele de caritate ca la ceva ce ar fi trebuit să fac mai 
mult... apoi...(se opreşte) 

Dr. N: (încurajator) Te descurci foarte bine. Spune-mi ce se 
întâmplă mai departe. 

S.: Înțeleptul din centru... mintea lui puternică mă 
înconjoară. 

Dr. N: Ce îţi comunică, mai exact? 

S.: (încet) Iată ce aud în mintea mea: „Emmanual, nu 
suntem aici ca să te judecăm, ca să te pedepsim sau ca să îţi 
oprimăm gândurile. Vrem să te vezi prin ochii noştri, dacă poţi. 
Asta înseamnă să te ierţi. Este aspectul cel mai provocator din 
timpul pe care îl petreci cu noi, pentru că dorim să te accepţi 
aşa cum eşti şi cu aceeaşi dragoste necondiționată cu care te 


privim. Suntem aici ca să te ajutăm în ceea ce ai de făcut pe 
Pământ. Ţi-am amintit de episodul cu autobuzul”. 

Dr. N: Episodul cu autobuzul - ce însemnă? 

S.: (pauză) Şi eu am fost nedumerit. Mă uit la Joaquin 
pentru ajutor. 

Dr. N: Spune-mi ce se întâmplă mai departe, Emmanual. 

S.: Înțeleptul din mijloc... gândurile lui vin din nou la mine. 
„Nu îţi aduci aminte episodul? Femeia pe care ai ajutat-o în 
staţia de autobuz?”. Am spus: „Nu, nu-mi aduc aminte.” Apoi 
aşteaptă să-mi amintesc şi cineva îmi trimite o imagine în 
minte. Încep să văd... era o femeie... Într-o zi... Mergeam spre 
birou şi aveam o servietă în mână. Mă grăbeam. Apoi am auzit- 
o plângând încet în stânga mea. Stătea în staţia de autobuz, pe 
bordură. S-a întâmplat în timpul recesiunii şi oamenii erau 
disperaţi. M-am oprit. Apoi, dintr-un impuls, m-am aşezat lângă 
ca şi am cuprins-o cu braţul, încercând să o liniştesc. Era ceva 
foarte neobişnuit pentru mine să fac aşa ceva. (pauză) Doamne, 
aşa ceva îi interesează? Am stat cu femeia aceea câteva minute, 
înainte să vină autobuzul. Nu am mai revăzut-o niciodată. 

Dr. N: Ce crezi despre faptul că înțeleptul a evocat acest 
episod în timpul înfăţişării tale? 

S.: E o nebunie! O viaţă întreagă am dat bani de pomană şi 
ei sunt interesaţi de asta! Nu i-am dat nici un ban acelei femei, 
doar am vorbit... 


Când am evaluat întâlnirea aceasta cu clientul meu, i-am 
reamintit de ce cred că femeia zâmbitoare din dreapta purta 
galben. Ar fi putut fi o recunoaştere a actului său spontan de 
ajutor pentru o necunoscută, în staţia de autobuz. Sufletele mai 
puţin avansate au deseori probleme de memorie în faţa 
consiliilor lor. În timp ce sunt absorbite de ele însele, pot scăpa 
ceea ce este important. Lui Emmanual i-a fost milă de femeia 
din staţia de autobuz. Deşi era grăbit să ajungă la birou, s-a 
aşezat lângă ea. Gestul lui de compasiune nu a durat mult. 
Totuşi, în acele momente, am înţeles că Emmanual a privit-o în 
ochi şi i-a spus că îşi va depăşi problemele, pentru că era 
convins că ea poate fi tare. Femeia s-a oprit din plâns şi când a 
venit autobuzul s-a ridicat şi l-a asigurat că se simte bine. Apoi 
el s-a grăbit şi a uitat definitiv de fapta sa bună. 


Episodul din staţia de autobuz pare să fie minor, comparat 
cu o viaţă întreagă de alte întâmplări. Nu a fost însă un act 
minor pentru cei din consiliu. In viaţă sunt multe gesturi care 
ne ridică. Dar atât de scurte, că nici nu ne dăm seama de 
importanţa lor. În viaţa spiritelor nici o faptă nu este lipsită de 
semnificaţie. Nimic nu rămâne neînregistrat. 

Nu există reguli stricte în ce priveşte însemnătatea culorii 
robelor pe care Bătrânii aleg să le arate sufletelor care li se 
înfăţişează. de exemplu, robele violete purtate de membrii 
consiliului din cazul anterior erau legate de nevoia lui 
Emmanual de a-şi păstra pasiunea pentru viaţă în condiţiile în 
care, într-o viaţă trecută, avusese trupul bolnav. Mai departe 
am să explic semnificaţia altor simboluri purtate de membrii 
consiliului. O robă sau o piatră violetă pe un medalion sau inel 
arătate de un Bătrân pot avea diverse semnificaţii în funcţie de 
context. Roşul este culoarea pasiunii şi a intensității, iar 
Emmanual a văzut o robă stacojie după o viaţă marcată de 
incapacităţi fizice. În alt caz, un Bătrân purta un medalion roşu 
pentru a ilustra nevoia sufletului de a da dovadă de mai multă 
pasiune pentru adevăr decât arătase în viaţa anterioară. 
Variaţiile subtile de traducere a culorilor vizualizate în timpul 
întâlnirilor cu aceste consilii sunt unice, în funcţie de percepţia 
fiecărui suflet. Aşa cum mărturisea unul dintre subiecţii mei: 


Felul în care sunt îmbrăcaţi membrii consiliului meu 
arată stăpânirea unui anumit domeniu de către fiecare. 
Culorile pe care le arată în diferite forme se leagă, de 
asemenea, de subiectul discutat. Acestea reprezintă cadouri 
pe care membrii consiliului mi le fac. Nici unul dintre 
înţelepţi nu este mai mare în grad decât celălalt, pentru că 
fiecare reprezintă un aspect al perfecțiunii ultime. 


Semne şi simboluri 

Încă din zorii istoriei umane, rasa noastră a căutat 
înţelesuri spirituale ascunse prin interpretarea celor văzute în 
jurul nostru, îmi amintesc cum m-am simţit urcând în 
sanctuarele datând din paleolitic, aflate în peşterile din valea 
Dordogne din Franţa. Înăuntrul acestor grote eşti transportat 
în epoca de piatră graţie artei simbolice înfăţişate pe pereţi. 


Acestea sunt printre primele reprezentări pe care le avem 
despre conştiinţa spirituală a oamenilor. De mii de ani culturile 
primitive din întreaga lume au folosit picturile pe stânci şi 
pictogramele pentru a reprezenta idei legate de mister, fer- 
tilitate, hrană, curaj şi moarte. 

Într-adevăr, de-a lungul multor secole noi am căutat 
revelații personale în semnele primite de la supranatural. 
Primele indicii de acest gen au fost luate din lumea animalelor, 
a pietrelor şi chiar din fenomenele naturii. Folosim simboluri de 
toate felurile ca întruchipare a puterii şi ca instrumente ale 
înţelegerii şi ale autodezvoltării. Interconexiunile culturale 
antice cu simbolismul mistic au fost adesea asociate cu dorinţa 
sinelui nostru superior de a se transfigura mai presus de partea 
primitivă a naturii umane. Ritualurile şi simbolurile societăţilor 
mistice secrete, cum sunt acelea ale gnosticilor şi ale 
cabaliştilor, pot fi nişte reprezentări reuşite ale memoriei 
sufletului pe Pământ, ca şi ale memoriei umane în lumea 
spiritelor. 

Probabil că n-ar trebui să fiu surprins de faptul că am 
descoperit în lumea spiritelor anumite embleme reprezentând 
simboluri cu o anumită semnificaţie. Ca şi în cazul altor obiecte 
fizice vizualizate de către subiecţi în timpul hipnozei, 
emblemele purtate de Bătrâni sunt legate de experienţele 
trecute ale subiecţilor mei. Atunci de ce n-am lua cu noi pe 
Pământ şi mesaje provenite din timpul consiliului, prin 
intermediul minţii sufletului nostru? Antropologii care au 
studiat tăbliţele de lut, sigiliile, pietrele, scarabeii şi amuletele 
din trecutul nostru cred că influenţa acestora manifestată atât 
asupra observatorului, cât şi acelora care le poartă transcende 
viaţa fizică, intrând în domeniul sufletelor neîncarnate. Acest 
obicei e continuat şi azi prin pandantive gravate, inele şi 
talismane. Mulţi oameni care poartă aceste amulete simbolice 
cred că îi protejează, dar şi că reprezintă nişte simboluri ale 
propriilor puteri şi şanse. Cazurile care urmează pot arunca o 
rază de lumină asupra originii sentimentelor noastre 
referitoare la semnele profetice. 

Aproape jumătate dintre subiecţii mei văd medalioane la 
gâtul unuia sau mai multora dintre Bătrânii din consiliul lor. 
Ceilalţi clienţi ai mei nu observă nici un fel de obiect. Sincer 
vorbind, nu am descoperit nici o corelaţie între aceste două 


categorii de clienţi, nici în ceea ce priveşte nivelul lor de 
dezvoltare, nici în alt sens. Circa 85% dintre cei care văd un 
astfel de medalion îl vizualizează sub o formă circulară. Mai 
sunt şi dintre aceia care le percep într-o formă pătrată, 
triunghiulară sau de stea (unele fiind vizualizate chiar 
tridimensional). Toate aceste configurații ale medalioanelor, 
asociate cu ceea ce este gravat pe ele, au o semnificaţie şi 
reprezintă continuitatea spirituală a dezvoltării sufletului, atât 
din punct de vedere moral, cât şi spiritual. 

Medalioanele sunt purtate, de regulă, atârnate de un lanţ 
sau, uneori, de un şnur. De obicei, discul metalic este de aur, 
dar poate fi şi din argint sau din bronz. Cei mai mulţi dintre 
clienţi se concentrează asupra unui singur medalion, care e 
întotdeauna cel purtat de Bătrânul care conduce discuţia. În 
general, acest Bătrân este aşezat chiar în faţa sufletului. 


Cazul 40 

Dr. N: Câţi membri ai consiliului stau în faţa ta? 

S.: Cinci. 

Dr. N: Cum sunt îmbrăcaţi? 

S.: Toţi au robe albe. 

Dr. N: Aş vrea să te uiţi cu atenţie - vezi vreuna dintre 
aceste fiinţe înțelepte că poartă şi altceva deasupra tunicii? 
Dacă nu observi nimic, nu este nici o problemă, eram doar 
curios. 

S.: (pauză) Ei bine, cel din centru are ceva în jurul gâtului. 

Dr. N: Te rog să-mi descrii ceea ce vezi. 

S.: Nu ştiu. E atârnat pe un lanţ. 

Dr. N: Ce anume? 

S.: Ceva rotund, un disc de metal. 

Dr. N: (pun întotdeauna această întrebare) E cam de 
mărimea unui grapefruit, a unei portocale sau a unei nuci? 

S.: (răspunsul pe care-l primesc de obicei) A unei portocale. 

Dr. N: Ce culoare are acest ornament? 

S.: Aurie. 

Dr. N: Ce crezi că reprezintă acest medalion auriu? 

S.: (de asemenea, răspunsul obişnuit) O, probabil că este un 
fel de semn distinctiv sau emblema domeniului pe care îl 
reprezintă acest Bătrân. 


Dr. N: Chiar aşa. Crezi că e obligatoriu ca membrii 
consiliului să poarte embleme care să indice poziţia fiecăruia 
sau ce talent anume are fiecare? 

S.: (confuz) Bine... nu ştiu... vreau să spun... cum aş putea 
şti? 

Dr. N: Hai să nu renunţăm atât de uşor la acest punct. Am 
putea să învăţăm amândoi câte ceva. 

S.: (nu răspunde) 

Dr. N: Descrie-mi, te rog, ceea ce observi pe medalionul de 
aur. 

S.: (răspunsul pe care îl primesc de obicei) Nu pot vedea 
prea bine. 

Dr. N: Aş vrea să te apropii puţin, pentru a putea vedea mai 
clar emblema. 

S.: (împotrivindu-se) Nu ştiu dacă ar fi indicat. 

Dr. N: Hai să o luăm logic. Dacă n-ar fi trebuit să vezi 
această emblemă, conducătorul discuţiei nu ţi-ar fi permis 
acest lucru. Gândeşte-te la logica explicaţiei. Ar fi normal ca 
aceste fiinţe foarte evoluate să-şi expună podoabele pe robele 
lor dacă n-ar fi trebuit să le remarci? Şi de ce ar fi avut, oare, 
nevoie să şi le expună pentru ei înşişi? 

S.: Cred că ai dreptate (împotrivindu-se încă). Cred că nu va 
fi nici o problemă dacă m-aş apropia puţin. 

Dr. N: Aşa cum ştii, faptul că-mi vorbeşti despre aceasta nu 
reprezintă o încălcare a confidenţialităţii. Uită-te la expresia 
feţei Bătrânului care poartă emblema. El ştie la ce te gândeşti. 
Spune-mi, ce anume vezi? 

S.: O expresie amabilă... serviabilă. 

Dr. N: Atunci sunt sigur că nu vrea să scapi ceva legat de 
această întâlnire. Apropie-te şi spune-mi ce observi pe discul de 
metal. 

S.: (cu mai multă siguranţă acum) Nu pot interpreta 
inscripţia, arată ca o dantelă filigranată, dar în mijloc, pe 
partea ridicată a discului, văd o pisică mare cu gura deschisă. 

Dr. N: Dă-mi mai multe detalii despre această pisică. E una 
domestică? 

S.: (cu mai multă forţă) Nu, e profilul unui leu de munte, cu 
o faţă fioroasă şi cu colții mari. 

Dr. N: Altceva? 


S.: (recunoscând imaginea) Oh, este o mână ce ţine un pum- 
nal la gâtul leului, (pauză lungă) Ah... da... 

Dr. N: Acum ştii despre ce este vorba, nu-i aşa? 

S.: (încet) Da, cred că da. E din viaţa mea indiană. 

Dr. N: Nu am vorbit despre această viaţă. Spune-mi, te rog, 
când şi unde a avut loc această viaţă şi care este legătura sa cu 
leul. 


Această clientă, al cărei nume spiritual este Wan, a început 
prin a-mi explica că în 1740 era o tânără femeie indiancă în 
America de Nord. Într-o zi, se afla afară, în pădure, dezgropând 
rădăcini împreună cu cei doi copii ai ei. Bărbaţii din sat erau la 
vânătoare. Deodată, a văzut o pumă sărind dintr-un copac şi 
îndreptându-se spre copii. Wan şi-a scăpat coşul şi a fugit 
direct spre aceasta. Mi-a spus: „Am avut timp numai să-mi scot 
cuțitul - apoi era deasupra mea. Chiar înainte ca puma să mă 
ucidă, am reuşit să-i înfig cuțitul adânc în gât. Mai târziu, 
bărbaţii ne-au găsit moarte, dar copiii erau în siguranţă.” Când 
am întrebat-o pe Wan de ce crede că îi era arătată această 
emblemă a pisicii, mi-a răspuns: „Pentru a scoate în evidenţă 
faptul că în această situaţie am dat dovadă de curaj, lucru pe 
care trebuia să îl fac şi în alte vieţi.” 

La sfârşitul şedinţelor mele verific întotdeauna, cu ajutorul 
unei sugestii posthipnotice, desenele încrustate pe medalioane. 
Îmi pun clienţii să îmi deseneze ce au văzut. Imaginea 
întâmplării vizualizate de Wan este redată în figura 9A. 

Desenul mâinii indiencei Wan ucigând leul de munte redat 
pe medalion avea intenţia de a-i transmite clientei mele un 
mesaj puternic de capacitate şi curaj. Clienta mea venise la 
mine, fiindcă se temea să nu moară la vârsta de treizeci şi nouă 
de ani, fratele ei decedând cu doi ani înainte de împlinirea 
acestei vârste, în timp ce conducea cu nechibzuinţă. Ea tocmai 
împlinise treizeci şi nouă de ani şi am descoperit împreună că 
de acest punct se lega o trăsătură subtilă a existenţei sale. 

În cursul şedinţei noastre, clienta mea a aflat că în viaţa 
care a urmat vieţii indiene, ea şi cei doi copii ai săi au fost 
abandonaţi de soţul ei, care era vânător, într-o cabană din 
Wyoming, în timpul unei ierni aspre din secolul al XIX-lea. 
Acest soţ, care fusese în viaţa actuală fratele ei, era fără 
astâmpăr şi dorea să se elibereze de responsabilităţile 


familiale. Astfel, acest caz implica un transfer karmic al 
rolurilor jucate în viaţa femeii de un suflet neliniştit din grupul 
ci, care a trecut de la a fi un soţ rătăcitor în secolul al XIX-lea la 
un frate destul de sălbatic în secolul al XX-lea. 

Wan mi-a spus că în viaţa în care fusese soţia abandonată a 
vânătorului nu luptase destul de mult pentru a se salva pe sine 
şi pe copiii ei - punându-şi încălţările de iarnă, luând un pachet 
în spate şi încercând să ajungă în zonele locuite cât timp mai 
avea încă mâncare, îi era teamă, dar şi sperase că soţul ei se va 
întoarce înainte ca ca şi copiii să moară de foame. Consiliul i-a 
arătat indiencei Wan medalionul ce înfăţişa leul nu numai 
pentru a-i oferi o contrapondere a lipsei de hotărâre de care 
dăduse dovadă în viaţa din Wyoming, dar şi pentru teama ei de 
azi. Mă bucur că Wan a înţeles în şedinţa noastră mesajul 
contemporan al acestui simbol al curajului, pentru că sufletul 
fratelui ei s-a oferit voluntar pentru această viaţă scurtă atât 
pentru a o testa încă o dată pe clienta mea, cât şi pentru a 
lucra asupra propriei sale karme de a-i abandona pe ceilalţi. 

Ştiu că pare ciudat ca aceste făpturi eterice din consiliu să 
fie văzute de suflete ca având corpuri de energie luminoasă sub 
o formă umană şi purtând robe cu ornamente. Când am 
observat pentru prima dată medalioanele, m-am întrebat dacă 
nu cumva erau însemne ale unei autorităţi. Am aflat apoi că 
aceste pandantive şi desenele lor nu au nimic în comun cu 
statutul Bătrânilor în cadrul consiliului, fiind menite numai să 
ofere un mesaj inspirator sufletelor ce se înfăţişează înaintea 
acestora. Asemenea multor aspecte ale lumii spiritelor, nici 
aceste simboluri nu mi s-au dezvăluit uşor. 

Când am început să-mi chestionez subiecţii despre 
emblemele în cauză, întrebările mele au primit răspunsuri 
enigmatice, de genul că reprezentările medalioanelor sunt 
insondabile sau că Bătrânii stăteau la o distanţă prea mare 
pentru a se putea distinge ce reprezentau. Multă vreme am 
acceptat aceste explicaţii. Apoi am schimbat tactica. Aşa cum 
se poate vedea din ultimul caz, acum le spun subiecţilor că nu 
are sens ca Bătrânii să poarte o insignă pentru recunoaştere 
reciprocă. Având în vedere că aceste făpturi înțelepte ştiu deja 
totul despre ele însele, aceste medalioane trebuie să fie menite 
spre folosul sufletului pe care îl intervievează. Pot fi schimbate 


în timp, dacă o lecţie karmică este învățată; totuşi, unele scene 
par să nu se modifice deloc. 


Figura 9 (A-D): Desenele de pe medalioanele 
purtate de Membri Consiliului 


Figura 9. Aceste desene nu sunt reproduse la scara de 1:1. 
Sufletele le văd având diferite mărimi şi culori, dar aproape 
întotdeauna sunt rotunde şi atârnă la gâtul Bătrânilor. Toate 
emblemele par că au pe margine două cercuri în care sunt scrise 
lucruri indescifrabile. 


Figura 9 (E-H): continuare 


O dată ce o persoană aflată sub hipnoză realizează că 
emblemele nu sunt simbolurile unei societăţi secrete, ci că 
aparţin numai propriului lor consiliu, devine mai deschisă. 
Acest lucru permite clientului să facă distincţia mentală între a 


fi un observator, prizonier al unui eveniment asupra căruia nu 
are nici un control, şi un participant activ. Răspunsurile se 
îmbunătăţesc, datorită faptului că îi dau clientului posibilitatea 
de a recunoaşte ceea ce îi aparţine deja, în mod esenţial, în 
calitatea sa de suflet. Terapia pe care o pot utiliza în viaţa lor 
actuală, pornind din acest punct al întrunirilor consiliului, 
situat în viaţa de dintre vieţi, îşi merită efortul. Pasajele din 
cazul următor sunt neobişnuite, deoarece subiectul cunoaşte 
numele a trei membri ai consiliului său, fiecare dintre aceştia 
având un medalion. Desenul emblemei preşedintelui consiliului 
este redat în figura 9B. 


Cazul 41 

Dr. N: Priveşte atent şi descrie-mi, te rog, emblema purtată 
de preşedintele consiliului tău. 

S.: Drit poartă un cap de vultur în relief, aşezat pieziş pe 
discul de aur. Pliscul păsării este larg deschis. Îi pot vedea 
limba. 

Dr. N: Ok, ce înseamnă toate acestea pentru tine? 

S.: Drit îmi transmite mesajul de a zbura sus şi de a striga 
în tăcere. 

Dr. N: Îmi poţi spune mai multe despre asta? 

S.: Drit spune că trebuie să lupt cu tăcerea în viaţă. Nu pot 
trăi tot timpul numai în lumea mea. Dacă nu izbucnesc şi nu mă 
înalţ deasupra împrejurărilor vieţii, nu voi progresa. 

Dr. N: Şi cum răspunzi mesajului lui Drit? 

S.: Nu pot accepta - îi zic lui Drit că ceilalţi făceau destul 
zgomot în viaţa mea anterioară. Nu era nevoie să mai adaug şi 
eu. 

Dr. N: Ce răspunde Drit? 

S.: Că aş fi putut să fac lumea mai zgomotoasă - dar mai 
bună - fiind mai comunicativ faţă de ceea ce ştiam că este 
adevărat. 

Dr. N: Eşti de acord cu aprecierea lui? 

S.: (pauză) Cred că... probabil că aş fi putut să mă implic 
mai mult... atrăgându-i şi pe ceilalţi... şi luptând pentru 
convingerile mele. 

Dr. N: Vezi întotdeauna după vieţile tale acest desen cu 
reprezentarea vulturului? 


S.: Nu, doar atunci când revin la vechile mele tipare de 
tăcere. Câteodată discul lui este gol. 

Dr. N: Ai aceleaşi probleme şi în viaţa actuală? 

S.: Da, tocmai de aceea am venit la tine şi tot din acest 
motiv mi-a amintit Drit de această lecţie. 

Dr. N: Mai poartă şi altcineva din consiliul tău vreo 
emblemă? 

S.: Da, Tom. El stă în dreapta lui Drit. 

Dr. N: Descrie-mi, te rog, desenul medalionului lui Tom. 

S.: Poartă o emblemă pe care e gravat un ciorchine de 
struguri aurii. 

Dr. N: Vrei să spui că strugurii sunt aurii, în loc să apară în 
culorile lor naturale? 

S.: (ridicând din umeri) Da, sunt aurii, pentru că discul are 
această culoare. Emblemele sunt întotdeauna metalice. 

Dr. N: De ce? 

S.: Nu sunt foarte sigur. Pentru mine, reprezintă nişte 
obiecte preţioase şi durabile. 

Dr. N: Ce semnifică pentru tine acest ciorchine de struguri? 

S.: (pauză) Tom poartă semnul... fructului vieţii... care 
poate fi atât mâncat... cât şi... absorbit... ceea ce înseamnă a 
creşte cu înţelepciune 

Dr. N: De ce un ciorchine de struguri şi nu, să spunem, un 
măr? 

S.: Ciorchinele de struguri nu reprezintă doar un singur 
fruct - ci multipli ai aceluiaşi fruct... absorbirea diferitelor 
aspecte ale aceluiaşi întreg. 

Dr. N: N-ai vrea să-mi detaliezi acest mesaj al lui Tom? 

S.: Prin absorbţia acestui simbol - a fiecărui strugure - în 
mine, voi creşte şi mă voi dezvolta în urma fiecărei experienţe. 

Dr. N: Mai poartă şi alţi membri ai consiliului tău embleme? 

S.: (pauză) Shai, ea poartă emblema unei chei, spre a-mi 
aminti să deschid uşa înţelepciunii şi, făcând asta, să accept 
faptul că răspunsurile la problemele mele se află în capacitatea 
mea de a le rezolva. 


În cazul 41, desenul vulturului a avut cea mai mare impor- 
tanţă. Reprezentarea păsărilor pe medalioane nu e neobişnuită. 
Un bărbat mi-a spus că preşedintele consiliului său purta 
emblema unor pene de pasăre cu un ciuline în centru, pentru a- 


i aminti de o serie de vieţi trăite în Scoţia. El mi-a relatat: „În 
cursul acelor vieţi, am luptat ca membru al unui clan pentru 
libertatea poporului meu împotriva opresiunii britanice”. 

O clientă a văzut că un Bătrân purta o emblemă în formă de 
lebădă, ceea ce denotă maturizarea prin schimbare. Ea a 
declarat: „Mi se aminteşte că la naştere această creatură 
frumoasă este stângace şi nu poate zbura. Aceasta reprezintă 
propria-mi metamorfoză din „răţuşca cea urâtă” în cineva 
impozant - o persoană productivă în ultima mea serie de vieţi.” 
Uneori sunt văzute şi medalioane reprezentând un peşte. Un 
client mi-a spus că pentru el acest simbol semnifică o creatură 
care poate înota împotriva curentului, fiind totuşi în armonic cu 
mediul său înconjurător. 

Dintr-un motiv sau altul, figurile umane sunt remarcate rar 
pe emblemele membrilor consiliului. Când aud despre existenţa 
lor, consider înțelesurile lor simbolice cel puţin interesante. 
Pentru a ilustra reprezentarea unei figuri umane pe un 
medalion, indic cititorului figura 9C. Aceasta reprezintă cazul 
unei femei de treizeci de ani numită Noreen, care a venit la 
mine pentru că nu mai dorea să trăiască. Soţul ei se sinucisese 
cu câteva luni în urmă, iar ca voia să-l urmeze. În timpul 
şedinţei am descoperit că sufletul ei pereche îşi pierduse viaţa 
într-un accident forestier, la vârsta de douăzeci şi şase de ani, 
în timpul vieţii lor anterioare petrecute împreună. 

Orice cuplu are în viaţă propriul drum karmic, fapt ce poate 
implica diferitele probleme ale fiecăruia. Totuşi, acestea sunt 
frecvent împletite, când sufletele din acelaşi grup matcă sunt 
de acord să coopereze, în special într-o căsnicie. Noreen nu s-a 
descurcat bine în viaţa ei anterioară ca tânără văduvă, în 
special în ceea ce priveşte refuzul ei de a-şi deschide inima 
altcuiva. În acea viaţă, Noreen nu a putut fi consolată şi a murit 
marcată de amărăciunea rănilor emoţionale pe care şi le 
indusese ea însăşi. 

Pe când se înfăţişa înaintea consiliului ci, la sfârşitul acelei 
vieţi, preşedintele acestuia i-a spus: „Nu ţi-ai lăsat spiritul să 
crească, nu-i aşa?”. Aparent, femeii i-a fost prezentată aceeaşi 
lecţie în viaţa ei actuală, pentru a vedea cum se va descurca. 
Vreau să subliniez că nu din acest motiv s-a sinucis soţul ei. Am 
avut cazuri în care unul dintre soţi avea să aleagă intenţionat 
un trup cu o probabilitate mare de a muri tânăr dintr-o mulţime 


de cauze naturale, pentru a permite partenerului supravieţuitor 
să lucreze asupra durerii într-un mod mai natural. Sinuciderea 
nu face parte dintre aceste opţiuni. Sinuciderea unei persoane 
tinere, sănătoase din punct de vedere fizic nu poate fi o opţiune 
karmică premeditată a nimănui. Din experienţa mea, cred că 
dacă soţul subiectului nu s-ar fi sinucis, ar fi murit, probabil, de 
tânăr într-un accident. 

În momentul întâlnirii noastre, clienta mea credea că îi va fi 
imposibil să continue fără bărbatul pe care îl iubea. 
Deznădejdea ei extremă cuprindea şi anumite sentimente de 
vinovăţie - că ar putea fi responsabilă, într-un fel, de fapta lui - 
deşi biletul pe care îl lăsase soţul ei dovedea cu totul altceva. 
Cred că ducând această clientă la ultima ei întrunire cu 
consiliul şi observând încă o dată medalionul pe care l-a văzut, 
voi schimba, într-un fel, viaţa sa de astăzi. 


Cazul 42 

Dr. N: Vreau să îmi precizezi exact ce desen vezi pe 
medalionul preşedintelui consiliului tău. 

S.: Primul lucru pe care îl văd este un animal... o căprioară. 
Nu, cred că este o gazelă. E redată în timpul săriturii. 

Dr. N: Bine, mai observi şi altceva ce poţi să-mi spui? 

S.: (pauză) Este reliefat un om pe spatele antilopei, chiar în 
mijloc. 

Dr. N: Înţeleg. Seamănă cu un basorelief? 

S.: Da, gazela şi figura umană sunt întoarse spre mine 
pieziş, ca şi cum i-aş privi în timp ce aleargă pe o câmpie. Omul 
nu are chip, dar are părul lung şi un trup delicat de femeie. 
Piciorul pe care îl pot vedea este îndoit... călăreşte. O mână 
ridicată, ţine o torţă. 

Dr. N: (o întoarcere în prezent, apoi un ordin) în regulă, 
ceea ce vreau să faci este să redescoperi înţelesul a ceea ce 
vezi. Nu este o întâmplare că ne aflăm azi aici, discutând 
despre această emblemă. Reprezintă ceva de care ai nevoie să 
îţi aminteşti. Eşti văduvă la o vârstă destul de tânără, pentru a 
doua oară în două vieţi consecutive. Cere-i ajutor ghidului tău 
dacă ai nevoie. 

S.: (după o lungă pauză, ea răspunde cu ochii scăldaţi în la- 
crimi) Ştiu ce înseamnă. Omul sunt eu şi călăresc spre răsărit. 
Direcţia semnifică zorile unei noi zile. În mod normal, acest 


animal nu ar fi avut încredere ca un om să se apropie de el, cu 
atât mai puţin să îl călărească. Gazela are încredere în mine, 
iar eu trebuie să am la rândul meu încredere în mine să merg 
încotro mă duce animalul, pentru că trebuie să mergem repede. 

Dr. N: Din ce cauză? 

S.: (după câteva îndemnuri venite din partea mea şi câteva 
începuturi ratate) Pentru că viaţa comportă primejdia. O parte 
a acestei primejdii este în noi, în slăbiciunea noastră - felul în 
care ne sabotăm - şi asta ne împiedică să ajungem la destinaţie. 
Este uşor să te afunzi. 

Dr. N: Vrei să sugerezi că această gazelă reprezintă o forţă 
eliberatoare? 

S.: Da, trebuie să am curajul şi puterea de a-mi continua 
viaţa cu un simţ al finalităţii mai dezvoltat. Gazela reprezintă, 
de asemenea, libertatea de a învinge frica şi de a avea 
încredere în mine. 

Dr. N: Ce este cu torţa pe care o ţii în mână în emblemă? 

S.: (uşor) Ea reprezintă întotdeauna lumina cunoaşterii. 
Efortul nostru de a căuta înţelepciunea. Flacăra nu este nicio- 
dată stinsă sau făcută ineficientă de umbre. 

Dr. N: Mai vezi şi altceva pe pandantiv? 

S.: (încă în stare de reverie) Oh, cred că nu este important 
pentru mine. Nu pot citi literele greceşti gravate pe marginea 
cercului. 


Din păcate, trebuie să afirm că nici unul dintre subiecţii mei 
care văd medalioane nu pot descifra simbolurile ciudate scrise 
între cele două inele exterioare de lângă muchie. Înscrisul 
secret rămâne un mister în cercetarea mea şi, fără să fi dorit 
acest lucru, am ajuns la concluzia că aceasta este o 
caracteristică a emblemelor despre care clienţii mei nu trebuie 
să ştie. Ar trebui să adaug, de asemenea, că multe din cele pe 
care le văd şi le aud sufletele la întrunirile consiliului lor nu pot 
fi reproduse în biroul meu. De-a lungul anilor mei de cercetare 
am ajuns să mă aştept ca oamenii aflaţi în stare de hipnoză să 
nu poată explica în mod adecvat tot ce se întâmplă în vieţile lor 
spirituale, din cauza limitelor comunicării umane şi a traducerii 
pe care trebuie să o proceseze creierul uman. Subiecţii mei nu 
ştiu de ce nu pot descifra aceste inscripţii de pe medalioane. Ei 
le numesc hieroglife, scriere cuneiformă, rune sau chiar 


simboluri matematice. Aceste înscrisuri nu par a fi traductibile. 
Pot fi ilustraţii sau ideograme. Poate este o limbă spirituală 
nevorbită. 

Bănuiesc că aceleaşi tipuri de simboluri apar şi în Cărţile 
Vieţii din bibliotecile spirituale, cum este şi simbolul grecesc pi 
din cartea descrisă în cazul 30. În timp ce Cărţile Vieţii sunt 
foarte personale şi folosite de către ghizi şi consilii ca o cronică 
a trecutului sufletului, înscrisurile de pe muchiile medalionului 
unui Bătrân pot să nu aibă nimic în comun cu sufletul. Am ajuns 
la concluzia că dacă subiecţii mei ar trebui să cunoască această 
scriere în timp ce se află în stare de transă, atunci ghizii lor 
spirituali i-ar ajuta în acest sens. Nu are importanţă dacă 
aceste semne simbolice văzute de clienţii mei reprezintă 
sunete, idei sau cuvinte de vreun fel, există însă un motiv 
întemeiat pentru care oamenii nu le pot traduce, care nu are 
nimic în comun cu respectivul client. Un subiect mi-a spus: 
„Cred că nu trebuie să înţeleg sensul lor pentru că este un 
mesaj transmis Bătrânului meu de către o Sursă mai înaltă. 
Poate că aceasta este propria lui lecţie, pe care trebuie să o 
descifreze pentru atingerea obiectivelor sale.” 

Împart reprezentările văzute pe emblemele membrilor 
consiliului în două categorii generale. Prima implică fiinţe sau 
obiecte din natură. Aceste simboluri pot include şi minerale, 
cum ar fi pietrele preţioase. A doua categorie sunt desenele 
geometrice, cum ar fi cercurile sau desenele bazate pe linii 
drepte. Pietrele preţioase pot apărea pe amândouă tipurile de 
medalioane. Emblemele consiliului sunt simboluri ale suferinţei 
şi ale scopului, triumfurilor şi ale lipsurilor sufletelor ce se 
înfăţişează înaintea lor. Culorile pietrelor preţioase prezentate 
sufletului au legătură atât cu Bătrânii care le poartă, cât şi cu 
sufletul care le observă. Tema generală a desenelor de pe 
medalioane cuprinde calităţile, talentele şi ţelurile sufletului. 
Asemenea oracolelor din vechime, Bătrânii ne pot prezenta 
unele semne pentru a ne preveni despre anumite probleme. 

Cazurile ce urmează implică nişte clienţi ce au văzut desene 
geometrice şi pietre preţioase pe emblemele membrilor 
consiliului lor. Descifrarea desenelor geometrice şi a pietrelor 
preţioase este ceva mai dificilă decât aceea a obiectelor din 
natură. Există culturi, cea japoneză, în care emblemele 
personale ce includ desene geometrice au semnificaţii 


heraldice. În Orient, aceste simboluri ale familiei purtate pe 
haine pot fi atât reprezentări ale obiectelor naturale, cât şi 
desene geometrice menite identificării membrilor unui anumit 
clan. Contrar tradiţiilor japoneze de clan, membrii unui grup de 
suflete nu văd exact aceeaşi emblemă reprezentată în consiliile 
lor. 

Consider cel puţin interesant înţelesul desenelor spiralate 
pe emblemele geometrice. Unele reprezentări au un aspect 
general, cum este schiţa reprezentată în figura 9D. Am văzut 
imagini foarte asemănătoare acestor desene spiralate pe stânci 
situate în cele mai variate locaţii, ca Europa, Africa de Nord, 
Australia şi deserturile Americii de Nord. Mulţi arheologi le 
numesc reprezentări ale sursei vieţii. Când am întrebat 
subiectul care a văzut desenul de la figura 9D despre înţelesul 
său (în cadrul unei întruniri a consiliului), mi-a spus: „Femeia 
din consiliu care poartă acest desen spiralat îmi reaminteşte că, 
pornind din miezul lumii spiritelor, ne învârtim spre exterior în 
cursul dezvoltării noastre şi cândva ne vom întoarce la Sursa 
originii proprii.” Când o spirală sau un cerc concentric apare pe 
un medalion, înţelesul său este, de obicei, legat de o anumită 
existenţă a sufletului din cadrul continuumului vieţii. Acest 
semn proiectează totodată conotaţia unei protecţii spirituale. 

În figura 9E liniile sunt curbate. Redau în cele ce urmează 
cele declarate de clientul care a văzut această reprezentare la 
un Bătrân: 


Sunt patru linii ondulate ce pornesc din direcții diferite, 
dinspre marginile exterioare ale medalionului. Ele converg 
înăuntrul cercului unităţii, adunându-se în centrul discului. 
Liniile ondulate reprezintă diferitele drumuri ce duc spre 
țelul nostru. Nu sunt nişte căi drepte, pentru că şi noi 
suntem, la rândul nostru, suflete imperfecte. Liniile fac ca 
emblema să pară fracturată, aşa cum aproape fiecare viaţă 
pare a fi uneori. Putem să ne schimbăm drumul de multe ori 
în călătoriile noastre, dar în final vom ajunge în acelaşi loc 
din centru. 


Mi s-a vorbit, de asemenea, despre corpuri cereşti, despre 
simbolurile stelelor, Lunii şi ale Soarelui. După o lungă 
perioadă în care am ţinut evidenţa semnelor reprezentate pe 


medalioane, am înţeles că desenul ce ilustra Luna în creştere a 
fost văzut mai des decât oricare altă schiţare a unor corpuri 
cereşti. Figurile 9F şi 9G (pe care le voi prezenta în cazul 44) 
arată diferitele reprezentări ale Lunii în creştere, percepute de 
minţile a doi clienţi: 


Soarele ne dă razele aurii ale luminii dătătoare de viaţă, 
în vreme ce Luna în creştere este pentru mine un simbol al 
dezvoltării. Această lumină argintie reprezintă forțele 
potenţialului meu. Pe măsură ce ea creşte, creşte şi sinele 
meu superior. 

Sunt un călător interdimensional intre vieţi. Luna 
aşezată cu susul în jos reprezintă acoperământul şi 
conținutul lumii spiritelor, care domneşte asupra 
Pământului, Universului nostru şi a dimensiunilor din jurul 
acestuia. Liniile din partea de sus a emblemei sunt punctele 
pivot ale călătoriei sufletului meu, care rezumă implicarea 
în propria mea lucrare. La baza acestei embleme este 
steaua-atom, lumina purificatoare şi conectorul uni- 
versurilor. 


În general, când un client spune că a văzut o Lună în 
creştere pe un medalion, aceasta reprezintă puterea crescândă 
a sufletului pe Pământ. Subiecţii mei afirmă că aceasta este o 
Lună crescătoare, cu un aspect strălucitor, opusă Lunii cu 
aspect palid. Semnul ce simbolizează Luna este văzut adesea ca 
fiind de culoare argintie pe un disc auriu. Liniile drepte ce pot 
fi înclinate, orizontale sau verticale au nenumărate semnificaţii. 
De exemplu, figura 9G are cinci linii drepte, aşezate pieziş în 
partea de sus a medalionului. Un subiect, care a văzut 
reprezentarea unor astfel de linii pe toată suprafaţa din jurul 
unui disc, fără alte însemne, a relatat: „Reprezentarea acestor 
linii lungi ce converg spre centrul discului, în forma unei stele 
mari, înseamnă că sunt ajutat în toate privinţele de către 
Bătrânii din consiliul meu”. Consider imposibilă clasificarea 
marii varietăţi de semne şi simboluri despre care mi se 
vorbeşte, pentru că fiecare dintre acestea este proprie unui 
anumit suflet. 

Voi oferi în figura 9H încă o reprezentare a unui medalion. 
Acest ultim desen combină un model geometric cu o piatră 


prețioasă. Despre această emblemă mi-a relatat o femeie, al 
cărei nume spiritual este Unz şi care trăieşte într-o suferinţă 
constantă cauzată de fibromyalgie, o boală ce împiedică 
funcţionarea muşchilor. 


Cazul 43 

Dr. N: Explică-mi ce vezi pe mantia preşedintelui consiliului 
tău? 

S.: Kars poartă un medalion auriu. Din câte îmi pot aminti, 
acesta avea cerculeţe împletite pe toată suprafaţa discului. 

Dr. N: Spune-mi, Unz, ce înseamnă acest desen pentru tine? 

S.: Cerculeţele îmi reamintesc că fiecare viaţă pe care o 
trăim se potriveşte cu toate celelalte vieţi ale noastre, într-un 
continuum menit împlinirii scopului nostru primordial. 

Dr. N: Mai vezi şi altceva pe discul purtat de Kars? 

S.: (cu voioşie) Da, da - am absolvit până la nivelul pietrei 
de smarald, care se află în centru. 

Dr. N: Şi ce semnifică piatra asta pentru tine? 

S.: (cu mare satisfacţie) Este piatra vindecătorului. 

Dr. N: Acest lucru are ceva de-a face cu faptul că suferi de 
fibromyalgie în viaţa actuală? 

S.: Absolut. Am cerut expres ca în această viaţă să am un 
corp care să fie supus unei boli incurabile. 

Dr. N: (cu o voce uimită) Poţi să explici motivul acestei 
dorinţe? 

S.: Am ales acest drum cu multă vreme în urmă. Am înţeles 
că, ori de câte ori sufeream de o boală dureroasă, acest lucru 
era de ajutor artei mele de vindecător. Când cineva se află în 
suferinţă constantă, chiar şi una de mică intensitate, acest 
lucru reprezintă o oportunitate - mai ales pentru un vindecător. 

Dr. N:De ce? 

S.: Pentru a experimenta nivelurile vibraţionale ale durerii 
prin intermediul trupului. Poţi învăţa astfel arta delicată a 
echilibrării energiei, pentru a uşura durerea. Lucrând în acest 
fel cu propria energie, am învăţat să îi ajut pe alţii cu mai multă 
îndemânare. 

Dr. N: Ce altceva îmi mai poţi preciza despre această expe- 
rienţă? 

S.: A fi într-o stare de suferinţă constantă înseamnă că eşti 
ancorat în experienţa umană. Pentru a uşura durerea, trebuie 


să fii complet concentrat. Ajută şi faptul de a avea încredere că 
aici e vorba de un scop mai înalt, a învăţa să lucrezi prin 
durere. Am fost foarte atentă şi la alte fiinţe umane ce suferă în 
viaţă de infirmităţi fizice. Pot să-i ajut pe cei ce se arată 
receptivi la folosirea controlului mental în scopul uşurării 
durerii. 

Dr. N: Mi se pare că te simţi chiar mândră de a fi câştigat 
piatra de smarald, după cum ţi-a arătat Kars. 

S.: Această piatră înseamnă că purtătorul ei a ajuns la 
stadiul de vindecător. Este o întruchipare atât a propriului 
caracter, cât şi al aceluia al lui Kars, care a fost desemnat să-mi 
monitorizeze progresele de-a lungul timpului. Reprezintă 
atingerea obiectivului meu. 

Dr. N: Este corect din partea mea să presupun că un 
maestru în ale vindecării îţi arată această piatră, aşteptând de 
la tine să-ţi continui munca pentru a deveni tu însăţi un 
profesor şi un specialist? 

S.: Da, iar faptul că el are încredere în mine mă obligă să 
nu-l dezamăgesc. 


Cazul 43 este ceea ce aş numi un suflet accelerat. Unz s-a 
încarnat pe Pământ vreo cinci mii de ani, o perioadă foarte 
scurtă având în vedere nivelul la care a ajuns. Din cauză că nu 
a ales niciodată vieţi uşoare. Nu acceptă trupuri sănătoase, 
ceea ce m-a uimit, în viaţa ei de azi, Unz este o preoteasă a 
ştiinţei Minţii, domeniu ce încorporează un amestec eclectic al 
disciplinelor spirituale. Prin intermediul activităţii sale, ca ajută 
mulţi oameni care au probleme de sănătate, prin meditaţie şi 
ghidarea imaginaţiei acestora. 

Un alt aspect al cazului 43 pe care îl consider interesant 
este acela că Unz a început să vadă piatra verde de pe acest 
medalion abia în ultimele patru sau cinci vieţi. Înainte, în 
centrul discului era o piatră de chihlimbar. Unz mi-a spus că 
aceasta era culoarea creşterii şi a protecţiei pentru cei slabi şi 
bolnavi, nuanţă ce precede piatra verde. Ea a numit această 
podoabă „piatra maturizării mele”, şi a adăugat: „Smaraldul 
verde indică nivelul meu actual.” Acest lucru îmi arată faptul că 
Unz este un suflet de nivel IV. Întrebările ce au urmat au 
dezvăluit însă altceva. Unz a explicat că în primele ei vieţi pe 


Pământ, cerculeţele nu aveau nici o piatră în mijlocul 
emblemei. 

Îmi amintesc că un suflet de nivel V mi-a mărturisit: „Sunt 
cinci nestemate pe emblema supraveghetorului meu, un 
diamant, un rubin, un chihlimbar, un smarald şi un safir, care 
simbolizează realizările mele pe nivele diferite de dezvoltare.” 
Astfel, nu piatra prețioasă în sine, ca minereu de valoare, e cea 
mai semnificativă, ci, mai curând, culoarea acesteia. Metaforele 
pietrelor preţioase relatate de oameni aflaţi în transă oferă 
paralele folositoare cu tradiţiile pământeşti. Vechii locuitori ai 
Orientului Mijlociu, Indiei şi ai Chinei credeau că anumite 
culori reprezentate în pietrele preţioase şi semiprețioase 
posedă, prin ele însele, o anumită personalitate vie. De 
exemplu, sumerienii considerau că purtătorii unei pietre 
albastre de lapis-lazuli îl aveau alături de ei pe propriul lor ghid 
spiritual „care trebuie ascultat.” Majoritatea clienţilor mei îi 
văd pe ghizii lor spirituali ca pe o lumină de un albastru închis. 
Anticii au simţit, de asemenea, că ametistul purpuriu conferea 
cunoaştere şi înţelepciune transcendentală. Culoarea acestei 
pietre preţioase reprezintă suflete de nivelul VI sau chiar mai 
avansate. 

Dintre subiecţii aflaţi sub hipnoză care văd aceste 
medalioane purtate de către membrii consiliului lor, unii 
observă numai pietre preţioase Nestematele pot să nu fie 
reprezentate pe disc. Am avut cazuri în care pietrele - sau 
sferele de energie colorată - apăreau pe lănţişoare, inele sau, 
pur şi simplu, erau ţinute în mână de un Bătrân şi arătate 
sufletelor ce se înfăţişau înaintea lor. Etalarea unor anumite 
culori de energie luminoasă reprezintă, în primul rând, diferite 
aspecte ale vieţii noastre fizice şi spirituale. Anumite nuanţe 
emanate prin aura, mantia sau medalionul unui Bătrân pot 
indica, de asemenea, domeniul în care acesta este specializat, 
sector care, la rândul său, poate fi legat în mod direct de ceea 
ce speră să realizeze sufletul aflat în faţa lui. 

Hipnotizatorul trebuie să fie precaut cu privire la ideile 
preconcepute ale subiecţilor săi faţă de interpretarea 
înţelesului culorilor. Cele vizualizate în timpul întrunirilor 
consiliului de către subiecţii aflaţi sub hipnoză nu au pentru toţi 
aceeaşi semnificaţie, deci şi interpretările lor vor fi diferite. 
Totuşi, cred că e drept să spunem că pentru oamenii aflaţi în 


transă semnele şi simbolurile ce le sunt prezentate prin 
intermediul memoriei sufletului au legătură cu efectele forţelor 
peste care doresc să exercite un anumit control în vieţile lor 
curente. Subiecţii mei asociază toate medalioanele văzute în 
cadrul consiliilor percepţiei şi ale înţelepciunii. Înţelesurile lor 
sunt absolut personale şi sunt reprezentate cu intenţia de a 
instrui şi motiva sufletele de pe Pământ spre o conştienţă a 
Sinelui. Impactul vederii acestor semne şi simboluri în timpul 
hipnozei este atât de puternic pentru unii clienţi, încât, după 
şedinţă, aceştia şi-au comandat bijuterii identice cu cele văzute, 
pentru a le reaminti drumul lor karmic. 


Prezenţa 

„Când îi conduci pe oameni în lumea spiritelor, ei îl văd pe 
Dumnezeu?” Iată o întrebare care mi se pune frecvent în timpul 
conferinţelor şi la care nu poate exista un răspuns scurt. Pot 
spune că subiecţii mei simt Sursa originii lor peste tot în lumea 
spiritelor. Cei mai avansați explică, într-un final, că toate 
sufletele se vor reuni cu Sursa luminii purpurii. Oricum, există, 
oare, vreun spaţiu în lumea spiritelor unde prezenţa unei fiinţe 
superioare Bătrânilor să fie evidentă pentru sufletul încă 
încarnat? Răspunsul este da, la întrunirile consiliului. 

În timp ce ne întâlnim cu Consiliul Bătrânilor avem 
sentimentul copleşitor al unei forţe şi mai înalte, numită simplu 
„Prezenţa”. Mulţi subiecţi declară: .Acesta este maximul 
apropierii noastre de Dumnezeu”. Clienţii mei mai avansați, 
care se apropie de sfârşitul încarnărilor lor obişnuite, indică 
faptul că nu consideră Prezenţa ca fiind chiar Dumnezeu. 
Pentru ei, aceasta este o fiinţă sau mai multe entităţi divine, cu 
puteri infinit superioare celor din consiliu. Toată lumea este de 
acord că Prezenţa este acolo, pentru a ajuta lucrarea 
consiliului. 

De obicei, oamenii care vin la mine preferă să nu folosească 
cuvântul Dumnezeu în descrierea acestei Prezențe superioare, 
pe care aceştia o simt, mai curând decât o văd în lumea 
spiritelor. Ei preferă să folosească cuvinte cum ar fi Sursa sau 
Suprasufletul, deoarece cuvântul Dumnezeu a fost prea 
personalizat pe Pământ. Pe măsură ce multe suflete se apropie 
de stadiile mai avansate de dezvoltare, Prezenţa poate deveni 


pluralizată în minţile lor, ca o parte a multitudinii de forţe 
divine din lumea spiritelor înzestrate cu o cunoaştere infinită. 
Oamenii simt că această forţă superioară influenţează 
întrunirile consiliului, dar că este posibil ca aceasta să nu fie 
Creatorul Primar. Subiecţii mei văd cel mai evident Prezenţa în 
timpul întrunirilor consiliului. Chiar şi aşa, Prezenţa este 
echivalată cu o forţă energetică omnipotentă şi omniprezentă a 
lumii spiritelor. 

După ce am revăzut sute de note de caz ce descriau | 
Prezenţa, m-am decis să ofer câteva într-o serie de citate. In 
şedinţele lor, fiecare dintre subiecţi vorbeşte despre Prezenţă 
în doar câteva propoziţii. Sper că lista de citate pe care am 
selectat-o va reda impresia pe care o simte un suflet obişnuit în 
legătură cu acest aspect al întrunirilor consiliului său: 


Nu văd, efectiv, Prezenţa, dar o simt, ca energie 
primară. Este acolo pentru consiliu, dar mai ales pentru 
mine. Bătrânii nu sunt intermediari între mine şi această 
Sursă de putere. Simt o legătură directă cu această lumină 
divină purpurie. 


Când sunt în camera consiliului, Prezenţa 
supraveghează Bătrânii cu o lumină violetă ce pulsează. 
Uneori se transformă într-o nuanţă de argintiu luminos, 
pentru a-mi calma şi purifica mintea. 


Prezenţa este deasupra şi în spatele consiliului. Numai 
cu greu mă pot uita la această putere. li simt sanctitatea 
atât de puternic, încât nu cred că ar trebui să încerc să mă 
uit direct la ea în timpul întrunirilor consiliului. Dacă aş 
face-o, nu m-aş putea concentra asupra Bătrânilor. 


Consiliul pare a recunoaşte Prezenţa, fără a fi însă aşa 
deferent faţă de ea, încât să încetinească procedurile. Cred 
că se intenţionează ca eu şi membrii consiliului meu să fim 
atenți unii la ceilalți. Totuşi, am impresia că magnitudinea 
tuturor acestor energii inteligente combinate este 
proiectată în acest moment doar pentru mine. Ghidul meu, 
Bătrânii şi Prezenţa sunt deţinătorii înțelepciunii din 
spatele experienţelor mele. 


Prezenţa reprezintă o energie pură care asistă consiliul 
în favoarea mea. Cred că şi consiliul are nevoie de ajutorul 
Prezenţei, pentru că a trecut atât de mult de când ei înşişi 
s-au încarnat într-o formă biologică. Înţelepciunea pură a 
acestei energii ne permite, atât consiliului, cât şi mie să 
vedem mai clar încotro ar trebui să ne îndreptăm. 


Puterea strălucitoare şi aspirantă a Prezenţei este o 
chemare... o dorinţă... direcţională spre toți cei din cameră, 
pentru ca într-o zi să ne alăturam ei cu toții. Este ca un 
părinte care aşteaptă să creştem şi să ne unim cu el în 
înțelegere matură. 


Când stai în camera consiliului şi simţi Prezenţa, este ca 
o rezonanţă penetrantă în mintea ta. Chiar şi ghidul meu 
principal descoperă această senzaţie de fericire pe care o 
trăiesc. Știu că acesta este motivul pentru care ei Îi place 
atât de mult să vină împreună cu mine la întrunirile 
consiliului. Este un izvor al iubirii şi al înţelegerii. Când 
întâlnirea mea cu consiliul a luat sfârșit şi părăsesc 
Prezenţa... Incerc o dorinţă foarte mare de a mă întoarce şi 
de a-i mai fi aproape încă o dată. 


Am fost întrebat dacă am avut vreodată un client care să 


poată descrie cum este să fii un membru al Consiliului şi să te 
afli mai aproape de Prezenţă. Am avut foarte puţini subiecţi cu 
asemenea experienţe, care tocmai au absolvit nivelul V. 
Oricum, unul dintre ei mi-a rămas în minte. 


Chinera a fost unul dintre cei mai avansați clienţi pe care i- 


am avut vreodată. Nimeni nu m-a dus mai aproape de Prezenţă 
decât acest suflet. Chinera s-a antrenat în altă dimensiune 
înaintea venirii pe Pământ cu câteva mii de ani în urmă. Astăzi, 
acest client este un adept al acupuncturii şi practică o varietate 
de arte ale vindecării. Medalionul purtat de preşedintele 
consiliului lui Chinera este reprezentat în figura 9G. Mai multe 
detalii referitoare la capacităţile de călătorie interdimensională 
ale sufletului vor fi examinate în capitolul 8, prin intermediul 
Sufletelor Specializate în Explorări. 


Cazul 44 

Dr. N: Când munca ta ca ghid personal va lua sfârşit, te 
aştepţi să fii desemnat în cadrul Consiliului Bătrânilor? 

S.: Nu, asta nu se va întâmpla încă. Trebuie să devin un 
profesor maestru, lucrând cu profesorii mai tineri... ajutându-i 
să intre în legătură cu studenţii lor pe mai multe nivele. 

Dr. N: Cum de ştii asta? 

S.: Deoarece sunt încă în instruire aici (încarnat), învățând 
mai multe despre formele biologice de viaţă ale Pământului. 

Dr. N: Chinera, credinţa mea este că ne aflăm astăzi aici 
pentru a ne ajuta reciproc să învăţăm anumite lucruri. Hai să 
începem această parte a discuţiei noastre întrebându-te despre 
relaţia cu Bătrânii din consiliul tău. Incepe prin a-mi spune câţi 
vezi. 

S.: Am doisprezece membri în consiliu în acest moment. 
După ultima mea viaţă, cei patru din centrul mesei m-au 
întrebat dacă am devenit mai echilibrat pe Pământ. Încă mai 
am nişte blocaje pe care trebuie să le pun la punct. Cei patru 
din dreapta sunt din dimensiunea mea iniţială şi se află aici 
pentru a ajuta la o mai bună utilizare a energiei pe care am 
adus-o cu mine în universul din care face parte Pământul. 

Dr. N: Ce-mi poţi spune despre ultimii patru membri ai 
consiliului tău? 

S.: Cei patru din stânga mesei acţionează ca stabilizatori ai 
luminii şi ai sunetului universal între toate dimensiunile dim- 
prejur ul universului Pământului. Ei acţionează ca un nod pen- 
tru a mă ţine legat de o lume fizică. 

Dr. N: Îmi poţi da o idee despre blocajele care îţi împiedică 
progresul pe Pământ? 

S.: În primul rând, consiliul vrea să-mi extind influenţa 
asupra mai multor persoane. M-am împotrivit ideii de a mă 
implica. Mă plâng lor că asta îmi va dilua puterea. Ei nu sunt de 
acord cu argumentele mele referitoare la faptul că m-aş risipi. 

Dr. N: Cunosc sentimentul. Accepţi această evaluare? 

S.: (pauză lungă) Ştiu că au dreptate, dar tot mă simt uneori 
ca un străin pe Pământ. 

Dr. N: Spune-mi, Chinera, ai apărut vreodată în faţa unor 
membri ai consiliului tău, pentru a discuta despre anumiţi stu- 
denţi cu care lucrezi? 

S.: Da, puţin. 


Dr. N: Atunci, poate mă poţi ajuta să înţeleg progresia cu 
care avansează sufletul. Unde anume te-ai încadra? 

S.: Acum lucrez pentru a deveni profesor maestru. 

Dr. N: Următoarea promovare, după acest nivel de ghid, va 
fi o poziţie în consiliu? 

S.: Nu neapărat. Există multe alte opţiuni pentru 
specializare. Cineva poate să nu fie potrivit pentru a fi în 
consiliu. 

Dr. N: Să presupunem că eşti apt şi ţi s-a dat un loc în 
consiliu şi eşti efectiv, acolo. Care ar fi următoarea ta 
destinaţie ca suflet? 

S.: (ezitând să răspundă) în locul unde devenim Unul. 

Dr. N: Acesta e reprezentat de Prezenţă la întrunirile 
consiliilor? 

S.: (vag) în acest sens, da. 

Dr. N: Descrie-mi acest loc în care deveniți Unul - este un 
suprasuflet? 

S.: Cred că sunt mulţi dintre cei care sunt Unul... e centrul 
creaţiei după cum îl ştiu... este locul unde creatorii noilor 
suflete dau formă energiei luminoase pentru anumite funcţii. 

Dr. N: Chinera, te rog descrie-mi mai departe acest proces. 

S.: Eu... nu pot să-ţi spun prea multe... este locul în care 
energia sufletelor noi se naşte din suprasuflet. Unde îi ajutam 
pe cei tineri să crească, să-şi găsească identitatea unică. 

Dr. N: Defineşti, oare, această contopire într-unui singur 
ceea ce noi numim Dumnezeu? 

S.: Este o divinitate. 

Dr. N: Pentru că ai spus că această divinitate este compusă 
din mai mulţi ce sunt Unul, sunt ei divinităţile primordiale ale 
tuturor universurilor şi dimensiunilor aferente acestor univer- 
suri, incluzând lumea spiritelor? 

S.: (pauză lungă) Nu cred. 

Dr. N: De unde crezi că vine esenţa Prezenţei? 

S.: (slab) de peste tot... (se opreşte) 

Dr. N: Cum de ştii despre lucrurile acestea? 

S.: Am un mentor în consiliu... vorbim mult... cu şi prietenii 
mei avem străfulgerări de gânduri... Şi punem întrebări despre 
realitatea ultimă. 


Dr. N: Când vorbeşti cu mentorul şi prietenii tăi despre o 
forţă ce ar putea fi chiar deasupra Prezenţei, ce simţi şi ce 
auzi? 

S.: Poate fi aceeaşi forţă a cărei parte e şi Prezenţa, nu 
ştiu... este... masivă, dar uşoară... puternică... Şi totuşi blândă. 
Este o respiraţie... o şoaptă... a unui sunet... atât de pur... 

Dr. N: (punându-mi mâna pe fruntea subiectului) Păstrează 
aceste fragmente de gânduri, Chinera. Pluteşte cu ele cât de 
departe te vor duce înspre sunet (vorbind eu însumi în şoaptă). 
Acest sunet este creat de vreun fel de energie luminoasă? 

S.: Nu, sunetul crează totul... inclusiv lumina şi energia. 

Dr. N: Apropie-te ca şi cum ai pluti fără efort - înspre 
originea sunetului, (un ordin) CE VEZI ŞI CE AUZI ACUM? 

S.: Sunt la margine... nu pot... 

Dr. N: (tare) CONTINUĂ, CHINERA! 

S.: (încet, cu mare greutate) Eu... cu prietenii mei... când 
ne-am unificat minţile asupra acestui sunet vedem în minţile 
noastre imagini... sunt... desene geometrice... aliniate pe 
tipuri... (se opreşte) 

Dr. N: (convingându-l acum cu blândeţe) Puțin mai 
departe... chiar în spate... ce este acolo? 

S.: Eu... simt... că sunetul susţine această structură... Şi... o 
face să se mişte... deplasând-o şi ondulând-o... creând totul. 
Este un clopot adânc reverberat... apoi un zumzet pur... caun 
ecou al... (se opreşte) 

Dr. N: Încearcă, Chinera, un ultim efort. Un ecou al cui? 

S.: (un oftat adânc) O mamă... plină de dragoste... cântând 
copilului ei. 


L-am presat tare pe Chinera pentru aceste informaţii, 
deoarece ştiam că, probabil, nu voi mai avea în toată viaţa mea 
un alt client asemenea lui. Această persoană, cât şi alţi subiecţi 
foarte avansați mi-au indicat că această Autoritate sau Consiliu 
al Bătrânilor există în cadrul unei realităţi care are un înţeles 
mai adânc, aflat deasupra concepţiilor sufletelor care vin încă 
pe Pământ. 


Lanţul influentei divine 


Pentru mulţi dintre clienţii mei, Prezenţa pare să fie mai 
degrabă „ceea ce este” decât „cineva” anume. Pentru alţii, 
Prezenţa este o entitate ce funcţionează ca un egalizator, 
armonizând conştienţa mai mare a Bătrânilor cu aceea mai 
mică a sufletelor care vin înaintea acestora. Acest efect face ca 
în camera consiliului să fie o energie sincronizată. Câţiva dintre 
clienţii mei aflaţi la nivelul V au avut şansa de a participa la 
discuţii în calitate de membri ai consiliului, în timpul pregătirii 
lor pentru a deveni ghizi. Când l-am întrebat pe unul dintre ei 
cum li s-a părut această experienţă, am primit următorul 
răspuns: 


Pe când stăteam în prezidiu era ca şi cum aş ți fost 
înăuntrul sufletului din faţa mea. Ceea ce simţi este mai 
mult decât empatia faţă de cineva care tocmai s-a întors 
dintr-o viață. Chiar eşti cu adevărat în locul său. Prezenţa 
îţi dă puterea de a simţi tot ceea ce simte sufletul respectiv 
în acel moment. Prisma de lumină radiată de Prezenţă 
atinge pe fiecare membru al consiliului în acest fel. 


Este, oare, o aceeaşi Prezenţă, ce trece de la un consiliu la 
altul, reprezintă mai mult decât o singură entitate sau e, pur şi 
simplu, Dumnezeu, care se află peste tot? La aceste întrebări 
nu pot răspunde. În ciuda suprapunerii jurisdicției dintre 
grupurile de suflete, oare câte consilii ar trebui să existe pentru 
a fi responsabile măcar de toate sufletele de pe Pământ? Mi-e 
absolut imposibil să estimez acest lucru, dar numărul lor 
trebuie să fie imens. Dacă este adevărat că există suflete şi în 
alte lumi din universul nostru şi că aceste entităţi au nevoie de 
consilii sau că aceşti maeştri spirituali au în grijă şi alte 
universuri, atunci sarcina lor e dincolo de orice închipuire. 

Spre deosebire de sufletele foarte avansate, cum este cel 
care face obiectul cazului 44, cei mai mulţi dintre clienţii mei 
nu pot recunoaşte că Bătrânii pot fi la rândul lor fiinţe failibile. 
În afară de momentele efemere alături de o Prezenţă mai 
puternică şi mai iubitoare, Consiliul Bătrânilor este autoritatea 
cea mai înaltă cu care oamenii iau contact în mod direct în 
timpul viziunilor lor spirituale. Rezultatul celor văzute de 
subiecţii mei în stare de transă este înţelegerea devenirii 
sufletului în lumea spiritelor, percepută sub forma unui efect 


ascendent. Această percepţie a cosmosului nu constituie un 
sistem de credinţă nou al civilizaţiei umane. 

Vechile texte indiene, egiptene, persane şi chineze vorbesc 
despre „mijlocitorii lui Dumnezeu”, personificaţi ca entităţi 
metafizice, unele dintre ele fiind chiar antropomorfice. Sistemul 
religios greco-iudaic timpuriu a identificat, de asemenea, un 
concept al situării ascendente a maeştrilor spirituali, fiecare 
dintre aceştia fiind mai sacru decât precedentul. Multe culturi 
au avut credinţa că, în timp ce Dumnezeu este sursa oricărei 
creaţii, binele absolut, gestionarea universului nostru a fost 
delegată unor fiinţe mai puţin importante, care erau mediatorii 
raţiunii şi furnizori ai gândirii divine între o fiinţă perfectă şi o 
lume finită. Aceştia au fost consideraţi emanaţii ale Creatorului, 
dar totuşi fiinţe imperfecte. Probabil că acest lucru a ajutat la 
explicarea imperfecţiunilor lumii noastre, păstrându-l însă pe 
Dumnezeu drept Cauza Primă. 

Punctul de vedere panteist este acela că Dumnezeu este 
prezent în toate manifestările ce au loc în univers. După o 
lungă perioadă de timp, spiritualitatea unor culturi a evoluat 
într-o concepţie potrivit căreia forţele divine care ne 
guvernează vieţile ar fi în esenţă nişte melodii ale înţelepciunii, 
analoge puterii de a gândi a fiinţelor umane. În alte societăţi 
aceste forţe au fost gândite ca Prezențe capabile să ne 
influenţeze lumea. Biserica creştină a găsit cu totul 
inacceptabilă ideea intermediarilor emanaţi din Sursa supremă. 
Poziţia creştinismului este aceea că o fiinţă perfectă n-ar 
delega o fiinţă mai puţin desăvârşită - care ar putea greşi - 
pentru a ne conduce universul. 

Dumnezeul Vechiului Testament vorbea prin profeţi. În 
Noul Testament, cuvântul Domnului vine prin lisus care, con- 
form concepţiei creştine, este o reprezentare a lui Dumnezeu. 
Chiar şi profeţii tuturor religiilor majore sunt, pentru adepţii 
acestora, reflecţii ale lui Dumnezeu. Cred că acceptarea 
profeților în multe dintre religiile lumii are rădăcini în memoria 
sufletului nostru legată de intermediarii sacri dintre noi şi 
Sursa creatoare - cum sunt ghizii şi Bătrânii. În lunga noastră 
istoric pe această planetă au existat multe culturi în care 
anumite personaje mitologice care îndeplineau funcţii 
cosmologice erau mediatori între un Dumnezeu aflat mai 
presus de cunoaşterea noastră şi o lume ostilă. Nu cred că ar 


trebui să eliminăm miturile, considerându-le modalităţi de 
explicare a lumii proprii unei gândiri primitive. Ceea ce 
cunoaştem astăzi în mod raţional nu ne oferă un răspuns mai 
complet decât cel din vechime la întrebările referitoare la 
misterul creaţiei. 

Am ajuns la concluzia că atât concepţiile spirituale vechi, 
cât şi cele noi pot fi reconciliate într-un mod semnificativ pe 
baza concepţiei despre Cauza Primă. Sufletele pot făuri lucruri 
însufleţite dintr-o sursă de energie. Astfel, sufletele pot crea 
ceva din altceva, într-o varietate de moduri. Creaţia divină este 
definită din punct de vedere teologic ca fiind plăsmuirea din 
nimic. Mai sunt şi dintre aceia care cred că Dumnezeu nu 
zămisleşte materia fizică, ci doar condiţiile care să permită 
unor fiinţe foarte avansate să creeze această materie. 

Este, oare, Pământul un laborator conceput de forme supe- 
rioare ale energiei pentru a le ajuta pe cele mai puţin 
dezvoltate să avanseze prin mai multe stadii de evoluţie? Dacă 
este aşa, aceste fiinţe superioare sunt sursa noastră, dar nu 
Sursa. În Călătoria Sufletelor scriam despre posibilitatea 
existenţei unui creator căruia îi lipseşte perfecțiunea absolută 
şi care are nevoie să-şi exprime esenţa pentru a deveni mai 
puternic. Cu toate că, şi dacă ar fi fost perfect, ar fi avut, 
probabil, aceeaşi nevoie. Filosofia unei autorităţi divine cu 
diferite stadii ascendente validează credinţa multor oameni că 
Pământul şi universul nostru sunt de departe prea haotice 
pentru a fi fost create de către perfecțiunea ultimă. Din punctul 
meu de vedere, această concepţie nu diminuează cu nimic 
Sursa perfectă, cea care a dat posibilitatea fiecărui suflet de a 
deveni ideal într-un sfârşit. Transformarea noastră pe drumul 
de la totala ignoranță la cunoaşterea perfectă implică un proces 
continuu de iluminare, având mereu credinţa că putem deveni 
mai buni decât suntem. 


Interpretarea întrunirilor consiliului 

În timpul şedinţelor de hipnoză subiectul îmi poate spune 
că întrunirea consiliului său a luat sfârşit şi că e gata să 
părăsească acea cameră şi să se întoarcă la grupul său de 
suflete. Este un moment de reflecţie intensă, urmând să 
evaluăm împreună informaţiile primite. Apariţia în faţa 


consiliului nostru implică, în primul rând, probleme legate de 
responsabilitatea pentru viaţa pe care tocmai am trăit-o şi 
vreau să folosesc părţile relevante ale acestei evaluări în viaţa 
actuală a clientului meu. 

În cadrul aprecierii oricărui suflet de către consiliul său îşi 
face simțită prezenţa iertarea divină. Bătrânii reprezintă atât 
un forum al chestionării, cât şi unul al compasiunii şi îşi 
exprimă dorinţa ca sufletul să dea dovadă de încredere în 
viitoarele sale încercări. Un suflet care tocmai ieşise de la o 
întrunire a consiliului mi-a relatat următoarele: 


Când Bătrânii au terminat discuţia cu mine am simţit că 
mi-au spus mai mult despre ceea ce am făcut bine decât 
despre ceea ce am greşit. Consiliul ştie că am avut întâlniri 
cu ghidul meu în care am discutat critic performanţele 
mele. Ei nu mă încurajează, dar cred că o parte a sarcinii 
lor este să imi crească aşteptările. Consiliul îmi spune că 
întrezăreşte lucruri mari din partea mea. Ultimul lucru pe 
care mi l-au spus Bătrânii a fost să nu mă mai iau după 
ceilalţi în aprecierile pe care le fac faţă de propria 
persoană. Când îi părăsesc, simt că mi-au absorbit toate 
îndoielile şi mau purificat. 


Oamenii mă întreabă dacă sufletele au remuşcări, atât în 
timpul, cât şi după întrunirile consiliului, în cazul în care au 
fost implicate în acte de cruzime. Cu siguranţă, dar trebuie 
adesea să le reamintesc celor care îmi pun această întrebare că 
responsabilitatea greşelilor noastre se reglează în mod frecvent 
în momentul în care alegem trupul următor pentru a ne plăti 
datoriile karmice. Sufletele sunt implicate direct în acest 
proces de alegere pe care îl face consiliul lor, pentru că aceasta 
este ceea ce vor ele să li se întâmple. Deşi karma este asociată 
cu justiţia, esenţa nu este punitivă, ci mai degrabă una de 
echilibrare a sumei tuturor faptelor din vieţile trecute. 

Mai există o întrebare care mi se pune cu privire la 
concluzia acestor întruniri ale consiliului. „E, oare, totul bine şi 
frumos pentru sufletele care n-au fost implicate în acte de 
cruzime sau există şi suflete care ies nefericite în urma 
desfăşurării generale ale acestor întruniri?”. Răspund la aceste 
întrebări explicând că am avut câţiva clienţi care au părăsit 


camera consiliului puţin tulburaţi. E vorba de sufletele care 
cred că ar fi putut să se prezinte pe ele însele ceva mai bine în 
faţa unui anumit Bătrân. Mai există şi unele cazuri neobişnuite, 
îndeosebi acelea care implică suflete tinere, rebele, care, 
intuiesc, că se luptă cu ceea ce numesc „un act de constrân- 
gere” - faptul că ele stau în picioare înaintea Bătrânilor. 
Următorul citat este un exemplu în acest sens: 


Sunt puţin supărat pe Atotştiutori. Ei te linistesc 
împingându-te spre automulțumire, pentru că vor să le spui 
absolut totul. Sigur, am făcut o mulţime de greşeli, dar e 
vina lor că m-au trimis pe Pământ într-un trup care mi-a 
făcut probleme. Când mă plâng de Pământ, ei nu par a fi pe 
aceeaşi lungime de undă cu mine. Sunt zgârciţi cu 
informaţiile. Le spun că viaţa te face să-ţi asumi riscuri, iar 
conducătorul consiliului meu îmi vorbeşte despre 
moderaţiei li spun: „E foarte bine ca voi să staţi aici 
confortabil, în siguranţă, în timp ce eu mă lupt să 
supraviețuiesc într-o zonă aflată în război. 


Aceste suflete imature nu înţeleg că, pentru a ajunge în 
consiliu, un Bătrân a supravieţuit multor zone aflate în război. 
Pentru contrast, citatul următor aparţine unui suflet bătrân, 
avansat, aflat aproape de sfârşitul încarnărilor sale pe Pământ: 


Pe măsură ce şedinţa mea cu consiliul se apropie de 
final, Bătrânii se ridică în picioare şi mă înconjoară într-un 
cerc. O dată aflaţi în această poziţie, îşi ridică braţele - 
întinse ca o pasăre gigantică - învelindu-mă cu aripile 
unificării. Aceasta e ceremonia lor pentru un lucru bine 
făcut. 


Nu cred că am avut vreodată un client care să iasă de la 
întrunirile consiliului fără o senzaţie de venerație, căinţă şi 
nevoie de a se îndrepta. Subiecţii duc cu ei aceste sentimente 
la grupul lor de suflete. Din acest motiv, cele aflate despre 
Legea Tăcerii m-au luat pe nepregătite. 

Voi cita un exemplu referitor la intimitatea minţii, care se 
extinde nu numai asupra grupurilor de suflete, ci şi propriilor 
întrebări pe care le pun clienţilor cu privire la întrunirile 


consiliului lor. Există anumite aspecte ale reuniunilor 
consiliului care sunt, pentru subiecţii mei, în afara sferei 
realităţii curente. Dintr-o varietate de motive, atât spirituale, 
cât şi personale, oamenii nu-şi pot aminti toate detaliile acestor 
întruniri. Unele părţi ale acestui blocaj se pot datora intenţiei 
clientului. În cazul 45, subiectul ştie în mod evident ceea ce nu 
vrea să-mi spună, în timp ce alţi subiecţi, pur şi simplu, nu au 
idee de ce nu-şi mai pot aminti anumite aspecte. 


Cazul 45 

Dr. N: Vreau acum să mă apropii de partea cea mai 
semnificativă a discuţiei tale cu Bătrânul care stă în dreapta 
preşedintelui consiliului tău. 

S.: (neliniştit) Nu mă simt prea bine să fac asta. 

Dr. N: De ce? 

S.: Nu vreau să rup Legea Tăcerii. 

Dr. N: Vrei să spui că ai încălca-o dacă ai vorbi cu mine 
despre asta? 

S.: Cu oricine, inclusiv cu membrii grupului meu. 

Dr. N: Bine, dar membrii unui grup de suflete nu schimbă 
informaţii despre absolut orice? 

S.: Nu chiar despre orice, mai ales dacă e vorba de lucruri 
foarte personale comunicate de către consiliu. Legea Tăcerii e 
o modalitate de a ne testa dacă putem păstra adevărurile sacre. 

Dr. N: Poţi fi mai explicit în acest punct? 

S.: (râzând de mine) Păi, atunci ţi-aş spune! 

Dr. N: Nu, nu vreau să încalc nimic din ceea ce consideri 
prea sacru pentru a-mi spune, dar, la urma urmei, ai avut un 
motiv pentru a mă vedea. 

S.: Da, şi am obţinut multe. Numai că nu vreau să îţi 
împărtăşesc tot ceea ce văd în acest moment în mintea mea. 

Dr. N: Îţi respect decizia. Cu toate că îţi găsesc ciudată 
dorinţa de a nu-ţi împărtăşi această experienţă cu colegii din 
grupul tău de suflete. 

S.: Majoritatea au alte consilii, dar nu acesta este motivul. 
Dacă ne-am împărtăşi toată cunoaşterea, am putea crea pagube 
dacă acea persoană nu este pregătită pentru anumite lucruri. 
Unele lucruri profunde ar putea fi folosite într-un mod 
impropriu şi astfel, încălcând Legea Tăcerii, am genera 
interferenţe cu un alt suflet. 


Dr. N: Înţeleg, dar această lege se aplică şi conversaţiei 
noastre, referitoare la creşterea şi aspiraţiile tale personale? 

S.: (zâmbind) Nu renunti, nu-i aşa? 

Dr. N: Dacă m-aş fi lăsat uşor păgubaş să pun întrebări 
referitoare la viaţa din lumea spiritelor, aş fi ştiut mult mai 
puţine lucruri şi aş fi fost mai puţin eficient în a ajuta oamenii. 

S.: (suspină) Nu-ţi voi spune anumite lucruri sacre, care îmi 


aparţin. 


Implicaţiile celor relatate în acest caz cu privire la secretele 
existente între sufletele aceluiaşi grup au fost coroborate cu 
ceea ce mi-au spus şi alţii. Mi se pare foarte bizar că sufletele 
nu vor să-şi compare impresiile referitoare la ce li s-a întâmplat 
în consiliu cu cele ale prietenilor lor. Probabil că acesta este 
unul dintre motivele pentru care membrii aceluiaşi grup de 
suflete au rareori şi acelaşi consiliu. Iată un alt exemplu despre 
această intimitate: 


Nu discut cu nimeni ceea ce s-a petrecut în consiliu, cu 
excepția a doi prieteni. Chiar şi noi trei suntem atenţi la ce 
spunem referitor la acest subiect. Vorbim la modul general, 
ca de exemplu: „ştiu că trebuie să fac asta sau asta pentru 
că un Bătrân mi-a spus aşa şi pe dincolo. 


Plecând de la premisa ca viaţa noastră de dintre vieţi se 
desfăşoară într-o lume telepatică, la începutul cercetărilor mele 
mă miram cum reuşesc sufletele să ţină secrete unele lucruri 
unul faţă de celălalt. Am descoperit că sufletele mai tinere au 
dificultăţi mari în a-şi masca gândurile în faţa sufletelor mai 
experimentate şi mai cu scamă a ghizilor lor. De la nivelul III, 
telepatia mentală devine o formă de artă, incluzând în acest 
stadiu şi blocajele menite protejării intimităţii. Fără restricţiile 
emoţionale ale trupului uman, ca ruşinea, vina sau invidia, nu 
există nici un alt motiv pentru subterfugii. într-o lume 
telepatică, dovada cea mai evidentă de stimă dintre suflete este 
respectul propriei intimităţi a fiecăruia. Sufletele trăiesc în 
comunităţi în care există puternice socializări în cadrul 
grupului. În aceste colectivităţi sufletele lucrează atât la 
propriile lecţii, cât şi la cele ale colegilor lor. Ele îşi deschid 
minţile unele faţă de celelalte într-o asemenea măsură, încât 


pare imposibil de ascuns ceva. Această deschidere puternică şi 
completă faţă de problemele karmice afectează acele suflete 
care vor fi desemnate Pământului. 

Cum de reuşesc sufletele telepatice să recurgă la o selecţie 
mentală sau la blocaje? Acesta este un proces despre care ştiu 
destul de puţin, dar am descoperit câteva detalii. Din 
informaţiile pe care am reuşit să le strâng, fiecare suflet are un 
model vibraţional mental distinctiv, ca o amprentă digitală. 
Acest model este similar unui coş în care sunt ţesute fâşii 
integrate de energie, înconjurând un centru individual al 
caracterului. Fasciculele în cauză reprezintă filmele gândurilor, 
iar transferul acestora e la latitudinea sufletului. Vizualizările 
scenice implică ideile, concepţiile, părerile, simbolurile şi 
distincţiile proprii respectivului suflet. Cu timpul, sufletul 
capătă abilitatea de a masca orice secvenţă a imaginii, în orice 
moment. Astfel, pe când nimic nu este ascuns la modul general, 
nici o asemenea fâşie nu se deschide spre centru pentru a 
elibera un gând până când un suflet nu doreşte acest lucru. 

Acestea fiind spuse, cred că este obişnuit ca ghizii şi 
Bătrânii să sondeze sub o anumită limită mentală a sufletelor 
mai puţin avansate. Faptul în sine este, de altfel, în avantajul 
acestora. Ştiu că acest lucru sună ameninţător. Aşa ar fi, dacă 
toate acestea s-ar petrece pe Pământ. Profesorii noştri se 
angajează şi ei în selecţii mentale faţă de sufletele care vor să 
le sondeze mintea. Acest lucru se petrece deoarece ghizii nu 
vor să împovăreze sufletele mai tinere cu concepte pentru care 
acestea nu sunt încă pregătite, mai ales cu cele referitoare la 
viitor. 

Toată lumea respectă sanctitatea şi înţelepciunea 
consiliului. Informaţiile primite cu acest prilej sunt considerate 
autorizate şi foarte personale. După terminarea consiliului, 
sufletele care se întorc la grupurile nu vor ca tovarăşii lor să fie 
ispitiţi să reinterpreteze cele comunicate de Bătrâni. Un client 
mi-a relatat: „Ar fi ca şi cum aş copia la un examen oral. 
Prietenii mei nu s-ar putea abţine să-mi spună, pentru a mă 
ajuta, propriile interpretări despre ce s-a întâmplat în consiliu”. 
De cealaltă parte a mesei consiliului, Bătrânii încurajează 
păstrarea tăcerii, pentru că ei ştiu că, dacă intimitatea este 
respectată, acest lucru asigură o mai mare francheţe faţă de 
sufletele care se înfăţişează înaintea lor. Orice amestec ulterior 


al colegilor de grup în acest subiect, chiar dacă bine 
intenţionat, poate distorsiona mesajele Bătrânilor. Singura 
excepţie - de la Legea 'Tăcerii - care cred că se face, implică 
suflete mai avansate, care se pregătesc în grupuri specializate. 
Aceştia par să agreeze ideea de a împărtăşi colegilor lor cele 
auzite în timpul consiliului, considerând aceste date „informaţii 
de breaslă”. 

De vreme ce în lumea spiritelor nu există noţiunea de timp, 
folosesc întrunirile consiliului ca pe nişte trambuline 
terapeutice menite evaluărilor karmice rapide de-a lungul 
secolelor. Reţinând tot ce se petrece în această cameră, îmi 
conduc subiectul înapoi spre momentele cheie şi opţiunile 
decisive din vieţile sale trecute. Direcţionez subiectul aflat sub 
hipnoză să-şi aleagă acele momente ale trecutului care sunt 
relevante pentru subiectul discutat în consiliu. Multe dintre 
atitudinile şi aspectele egoului nostru provin din vieţile noastre 
trecute şi înţelegerea lor într-un context diferit îi poate da 
clientului o nouă perspectivă a prezentului. În mod frecvent, 
simt atât ajutorul ghidului meu, cât şi pe cel al ghidului 
clientului. 

Prin această formă de intervenţie terapeutică eu caut, 
împreună cu clientul meu, indiciile actualelor modele de 
comportament. Acest lucru va deschide uşa spre reformulări 
sănătoase. Terapia reîncarnării este mai mult decât o 
înţelegere cognitivă. Oamenii au nevoie să vadă că ocolişurile şi 
cotiturile vieților lor au un înţeles şi un scop. Pot, de asemenea, 
să îi conduc pe clienţi în camera de selecţie a vieţii, spre a 
discuta motivele pentru care Bătrânii le-au oferit actualele lor 
corpuri. Dacă sufletul nu trebuie să afle încă anumite aspecte 
viitoare ale vieţii sale, el se va bloca. Când am terminat, îi scot 
pe Bătrâni din animaţie şi întrunirea consiliului continuă fără 
să se piardă nimic. 

Nu uit niciodată că nu sunt decât un intermediar temporar 
în dinamica dintre clientul meu, ghizii acestuia şi membrii 
consiliului. Ştiu că ei mă ajută, pentru că, altminteri, subiectul 
meu n-ar putea vizualiza în stare de transă întrunirea 
consiliului. Prin intermediul folosirii hipnozei adânci, am 
avantajul de a utiliza, ca regresionist spiritual, atât mintea 
sufletului, cât şi actualul ego uman al clientului meu. Mintea 


supraconştientă operează în cadrul unei matrici eterne, pe care 
gândirea subconştientă o poate procesa în realitatea actuală. 
Importanţa unei conştiente a adevăratului nostru sine 
interior nu poate fi supralicitată pentru o viaţă productivă. Nu 
vreau să sugerez că şedinţa de regresie spirituală de maximum 
trei ore pe care o pot oferi este un remediu imediat pentru 
oamenii cu probleme. Totuşi, o conştienţă reînnoită a 
adevăratei noastre naturi, faptul de a cunoaşte unele lucruri 
despre vieţile noastre trecute şi despre viaţa noastră 
nemuritoare în lumea spiritelor pot oferi o fundaţie solidă 
menită unei terapii ulterioare mai convenţionale axate pe 
problemele specifice ale fiecărui client. Pe de altă parte, o 
singură şedinţă de regresie spirituală aplicată unui client 
sănătos din punct de vedere mental poate face minuni pentru 
recunoaşterea integrităţii interioare şi a scopurilor acestuia. 


7 
DINAMICELE COMUNITĂŢII 


Rude primare de suflet/suflete pereche 

Între prima şi a doua întrunire a consiliului există o 
perioadă menită reînnoirii sufletului. Ca fiinţe eterice, 
creşterea noastră începe, de fapt, în domeniul mental al lumii 
spiritelor, împreună cu alte suflete şi înainte ca oricare dintre 
noi să se fi încarnat. Ca atare, în timp ce fiinţa noastră 
interioară are exclusiv o trăsătură individuală, o parte vitală a 
vieţii spirituale de dintre încarnări este dedicată relaţiilor 
empatetice cu celelalte suflete. Astfel, dezvoltarea noastră ca 
suflete devine o evoluţie colectivă exprimată parţial prin 
asocierea pe care o avem cu aceste entităţi într-o realitate 
materială, cum ar fi Pământul. În timpul reîncarnării, 
apropierea pe care sufletele o simt unul faţă de celălalt într-un 
plan mental este testată sever de provocările karmice din 
trupurile noastre gazdă. Această întrerupere a unei existenţe 
mentale fericite constituie un mijloc prin care maeştrii noştri 
spirituali ne înalţă conştiinţa. 


Am auzit multe poveşti de dragoste interesante care s-au 
petrecut în vieţile trecute, implicând suflete pereche care trec 
peste barierele timpului şi ale spaţiului, pentru a se întâlni din 
nou în viaţă. lată câteva exemple: 


Un caz în care dragostea a fost chinuită: în timpul 
epocii de piatră, de către un şef de trib desfrânat care îi lua 
perechea clientului meu în mod regulat, restituindu-i-o 
după aceea. 

Un caz în care dragostea a fost privată (de ceva): o 
femeie care fusese sclavă în Roma antică, având sarcina de 
a-i servi pe gladiatori la masă, s-a îndrăgostit de unul dintre 
aceştia. Acest luptător captiv i-a spus clientei mele în 
noaptea dinaintea zilei în care a fost omorât în arenă că o 
va iubi mereu. 

Un caz în care dragostea a fost crudă: în Evul Mediu, în 
închisoarea unui castel, un grăjdar a fost biciuit până la 
moarte de un nobil care îşi prinsese fiica şi pe clientul meu 
în locul unde se întâlneau în secret. 

Un caz în care dragostea a fost eroică: când un mire 
polinezian s-a înecat după ce a salvat-o pe cea care îi 
devenise de câteva ore soţie - clienta mea - când barca lor a 
fost lovită de o furtună puternică, în urmă cu trei secole. 

Un caz în care dragostea a provocat moarte: când 
clientul meu, un soţ german din Europa secolului al XVIII- 
lea, şi-a înjunghiat soţia într-o criză de gelozie provocată de 
o pretinsă poveste de dragoste a acesteia. Acuzată pe 
nedrept din cauza bârfelor din partea locului, ea a murit 
afirmându-şi nevinovăția şi spunând că nu l-a iubit decât pe 
el. 

Un caz în care dragostea a fost neiertătoare: un soldat 
care s-a întors din războiul civil şi a cărui soţie, rămasă 
singură, se măritase cu fratele lui la un an după ce 
veteranul fusese declarat oficial mort. 


Toate cuplurile amintite mai sus au astăzi o căsnicie 
fericită, încercările prin care au trecut în fiecare viaţă i-au 
pregătit pentru cele ce aveau să urmeze, întărind legătura lor 
specială de suflete pereche. Regresia în viaţa anterioară scoate 
la iveală informaţii interesante despre formarea perechilor, dar 


o perspectivă mult mai largă asupra acestor relaţii e oferită 
clienţilor mei de plasarea în perioadele dintre vieţile lor. 

Există multe încercări ascunse în spatele vălului iubirii. 
Alături de vieţile în care am trăit o lungă şi fericită poveste de 
iubire cu perechea noastră, se află acelea în care noi am distrus 
această relaţie sau am fost devastaţi la rândul nostru de faptele 
perechii noastre. În acele vieţi în care traiul nostru comun a 
fost greu, ceva a stat în drumul acceptării dragostei. A fi 
împreună cu sufletul nostru pereche ne poate aduce deopotrivă 
fericire şi suferinţă, dar noi învăţăm din amândouă. 
Întotdeauna, în spatele evenimentelor grave, care implică 
relaţiile din viaţa noastră se află motive karmice. 

Am avut o clientă numită Valerie, care a trăit viaţa unei 
femei frumoase din China, cu doua secole în urmă. În acea 
viaţă ea şi-a respins sufletul pereche, bărbatul pe care îl iubea 
cel mai mult, din pricină că se certa cu ea şi refuza să îi 
hrănească vanitatea, aşa cum făceau alţii, „şi în afară de asta”, 
îmi spunea Valerie în stare de transă, „era atât de 
neîndemânatic şi arăta atât de necioplit, încât mi-era şi jenă să 
fiu văzută cu el; mă gândeam la ce vor zice ceilalţi. De necaz, 
din mândrie şi din sentimente pe care le-am luat de bune, m-am 
măritat cu un om chipeş care a ştiut să-mi facă toate toanele. 
Am pierdut fericirea de care puteam să am parte”. 

În viaţa următoare, în America secolului al XIX-lea, Valerie 
a fost fiica unui şef indian Cherokee, care i-a ordonat să se 
mărite cu fiul altui şef; aşa se stabilise între ei printr-un tratat. 
Valerie s-a supus dorințelor tatălui ci, dar acest soţ a respins-o 
fizic şi i-a făcut o viaţă groaznică. Războinicul din tribul lor, pe 
care ca îl iubea, era sufletul ei pereche, pe care-l respinsese în 
viaţa sa anterioară din China. Când s-a întors în lumea 
spiritelor, după ce viaţa ei indiană s-a sfârşit, Valerie mi-a spus: 


Eu şi iubitul meu am fi putut fugi. Lăsând însă la o parte 
primejdia implicată de o astfel de faptă, ceva îmi spuma Că 
trebuia să îndur ceea ce tatăl meu plănuise. Acum înţeleg 
că a fost o încercare. Avem capacitatea de a răni grav atât 
persoana care ne iubeşte, cât şi pe noi înşine. Viaţa mea ca 
femeie indiană Cherokee a fost un memento al mândriei şi 
al vanităţii mele ca femeie în China. 


Faptul că suntem cu persoana „nepotrivită” pentru o 
perioadă a vieţii noastre, nu înseamnă că am irosit timpul. 
Probabil că relaţia a fost plănuită dinainte. Ba chiar am putea 
vedea acest suflet din nou, în lumea spiritelor, într-o lumină 
diferită. Aşa s-a întâmplat cu bărbatul cu care clienta mea a 
trebuit să se căsătorească în viaţa ei indiană. Sufletul lui 
aparţinea unui grup învecinat cu cel al Valeriei. Sufletul 
ambilor bărbaţi pe care Valerie i-a iubit în cele două vieţi 
trecute este din nou alături de ea, în secolul al XX-lea, fiind 
soţul ei. Aş mai adăuga că Linda, care astăzi este cea mai bună 
prietenă a Valeriei şi o membră a grupului ei de suflete, a fost 
ultima pereche a războinicului pe care ea îl iubise în viaţa ei de 
indiană Cherokee. După şedinţa noastră, Valerie a zâmbit când 
mi-a zis: „Acum ştiu de ce am fost întotdeauna stingherită 
văzând-o pe Linda pe lângă soţul meu”. 

Înainte de a merge mai departe, ar fi bine să luăm în consi- 
derare câteva ramificații implicate de experienţa magică a 
întâlnirii unui suflet pereche. Prima dată când stabilesc un 
raport cu un client îl întreb despre relaţiile sale precedente şi 
actuale, care au avut sau mai au importanţă în viaţa sa. Astfel 
îmi dau scama cum sunt distribuite personajele care joacă în 
piesa actualei lor vieţi. de vreme ce am intenţia să stau în 
primul rând şi să urmăresc desfăşurarea piesei în timpul 
hipnozei, vreau un program al acesteia. 

O dată ce clientul meu se află în stare de transă profundă, 
legăturile multiple dintre suflete devin clare. Oamenii care 
joacă în piesa vieţii clientului meu pot fi iubiţi (te), prieteni 
devotați, rude, mentori sau asociaţi ai acestuia. Relaţiile 
noastre cu oamenii iau multe forme în viaţă şi, de obicei, _ 
implică atât suflete din alte grupuri, cât şi din grupul nostru. În 
general, clienţii mei nutresc o dorinţă puternică de a identifica 
aceste legături de suflet în viaţa lor actuală, deşi cei mai mulţi 
au deja o idee în acest sens. 

Într-o definiţie mai amplă, dragostea înseamnă afecţiune, 
care poate lua multe forme în viaţă. Întotdeauna realizăm o 
conexiune mentală, într-un fel sau altul, cu un suflet pereche, 
indiferent de rolul pe care acesta îl joacă în viaţa noastră. 
Intrăm în legătură cu oamenii pe multe niveluri şi pentru o 
mulţime de lecţii karmice în fiecare viaţă. Când o prietenie se 
înfiripă, se transformă în dragoste, dar în lipsa unei amiciţii 


durabile, iubirea nu poate să înflorească. E vorba de cu totul 
altceva decât de infatuarea care există la un nivel superficial, 
când avem acele îndoieli supărătoare referitoare la întrebarea 
dacă relaţia respectivă are sau nu vreo însemnătate. În lipsa 
încrederii, intimitatea suferă şi dragostea nu se poate dezvolta. 
Iubirea înseamnă acceptarea tuturor imperfecţiunilor 
partenerului tău. Dragostea adevărată te face mai bun decât ai 
fi dacă acea persoană n-ar exista în viaţa ta. 

Oamenii pun, de obicei, semnul egal între iubire şi fericire, 
însă aceasta din urmă este o stare de spirit care trebuie să se 
dezvolte în tine şi să nu depindă de altcineva. Cel mai sănătos 
fel de dragoste este acela în care te simţi deja bine cu tine 
însuţi şi astfel, extinzându-ţi sentimentele şi asupra altcuiva, nu 
dai dovadă de egoism. Dragostea cere multă muncă şi 
întreţinere permanentă. Am avut mulţi subiecţi care au divorţat 
şi care au aflat că primele lor iubiri au fost sufletele lor 
pereche. Lucrurile ar fi mers bine dacă amândoi s-ar fi străduit 
mai mult. 

Pe de altă parte, pot exista anumite motive pentru care s-ar 
putea să nu ne întâlnim sufletul pereche decât mai târziu în 
viaţă. Sufletele pereche se vor separa din când în când, pentru 
o viaţă sau două, nevăzându-se deloc în cursul acestora. 
„Sufletul meu pereche şi cu mine am devenit mult prea 
dependenţi unul de celălalt, aveam nevoie să evoluăm singuri 
pentru o vreme” - iată o declaraţie pe care o aud adesea atunci 
când sufletele pereche sunt despărțite. Fiecare perioadă de pe 
Pământ este diferită din punct de vedere al ataşamentului şi al 
experienţei pe care o trăim cu sufletul nostru pereche. Cu toate 
acestea, fiecare viaţă alături de ele se clădeşte pe vieţile 
anterioare. 

Invăţăm lecţii importante din relaţiile care s-au rupt. Ceea 
ce este important e ca în viaţă să mergi mai departe. Unii 
clienţi îmi spun, înaintea şedinţelor, că dragostea adevărată 
pare să-i ocolească. După şedinţă ei înţeleg, de obicei, motivele 
care stau la baza acestei situaţii. Dacă nu îţi iese în cale 
dragostea adevărată, eliberează-te, înțelegând că e posibil să fii 
aici pentru a învăţa alte lecţii. Presupunem în mod greşit că 
oamenii care au ales să trăiască singuri ar fi singuratici, când, 
de fapt, au vieţi bogate, pline de linişte, reflexie şi de realizări. 
Dacă stabileşti o legătură cu cineva pentru care nu ai nici un 


sentiment, numai pentru a nu fi singur, eşti mai singur decât 
dacă n-ai avea pe nimeni. Cum spune şi cântecul, „a te 
îndrăgosti de dragoste înseamnă a te preface”. Acest fel de 
iubire este o închipuire, deoarece este indus de ideea de a avea 
cu orice preţ parte de dragoste. Dacă sufletul tău pereche 
trebuie să apară în viaţa ta, o va face cel mai adesea atunci 
când te aştepţi mai puţin. 

După mulţi ani de revelații asupra vieţii sufletelor în lumea 
spiritelor, mi-am format o modalitate de clasificare a sufletelor 
pereche. Cred că plasarea sufletelor în una dintre aceste trei 
categorii depinde de relaţia pe care o au cu noi în drama vieţii. 
Ghizii noştri şi fiinţele care vin din zonele spirituale îndepărtate 
de a noastră nu apar în aceste trei categorii. 


Suflete pereche primare 

Un suflet pereche primar sau principal este în mod frecvent 
în viaţa noastră un partener apropiat. Acesta poate fi soţul (sau 
soţia), fratele, sora, cel mai bun prieten sau câteodată o rudă a 
noastră. Nici un alt suflet nu este mai important pentru noi 
decât acest suflet pereche primar, şi când subiecţii mei îşi 
descriu vieţile trăite alături de aceste suflete, cei mai mulţi 
spun că existenţa le este mult îmbogăţită. Una dintre cele mai 
mari motivații ale sufletelor de a se încarna este ocazia de a se 
exprima sub o formă fizică. Acest lucru reprezintă, cu 
siguranţă, o mare tentaţie pentru sufletele pereche primare. 
Ele îşi pot schimba genul, de la o viaţă la alta, dacă sunt suflete 
avansate. Un suflet obişnuit face acest lucru aproximativ în 
75% dintre cazuri. 

Un suflet pereche primar nu trebuie confundat când folosim 
termenul de grup matcă primar, în cadrul căruia mai multe 
suflete interacționează în calitate de colegi. Oamenii folosesc 
termenul de „adevăratul suflet pereche primar”, pentru a-şi 
caracteriza sufletul pereche primar, ceea ce este bine, atât 
timp cât această definiţie nu conduce cumva la concluzia că toţi 
ceilalţi colegi din grupul lor de suflete ar fi mai puţin adevăraţi. 
Neplăcerile pe care cei din domeniul meu le au în legătură cu 
astfel de termeni sunt adesea mai degrabă simbolice decât 
literale, dar mi se pare mai importantă o altă problemă 
referitoare la conceptul sufletelor pereche primare. 


Am fost întrebat, în timpul conferinţelor mele, cum se leagă 
descrierile despre sufletele pereche primare şi afirmaţiile 
despre dualitatea sufletului de teoria sufletelor gemene. 
Răspunsul meu este următorul: nu se leagă. Am discutat deja 
despre modalitatea în care suntem capabili să ne împărţim 
energia sufletului pentru a trăi vieţi paralele, deşi cele mai 
multe dintre suflete nu doresc să îşi accelereze procesul de 
învăţare în acest mod. De asemenea, am afirmat că această 
capacitate de a ne împărţi ne permite să lăsăm o parte din 
energia noastră în lumea spiritelor, ca un duplicat perfect, în 
timp ce ne încarnăm. Aproape toate sufletele uzează de acest 
procedeu al dualității sufletului. Consideraţiile mele referitoare 
la relaţiile dintre sufletele pereche primare şi la capacitatea 
sufletelor de a se diviza nu au nimic de-a face cu teoriile 
sufletelor şi flăcărilor gemene. Sunt numai adevărurile mele, 
dar ca să fiu sincer, n-am găsit niciodată în cadrul cercetărilor 
mele nici măcar o singură dovadă în sprijinul conceptului 
sufletelor gemene. 

După cum înţeleg teoria sufletelor gemene, tu şi geamănul 
tău aţi fost creaţi în acelaşi moment, din acelaşi ou de energie, 
pentru a fi apoi separati, fără a te mai reuni cu geamănul tău - 
adevăratul tău suflet pereche primar - până la sfârşitul încar- 
nărilor voastre karmice respective. Îmi amintesc de unii clienţi, 
cum este cel din cazul 26, care mi-au spus că nu există două 
suflete identice în momentul conceperii. Fiecare particulă de 
energie este unică şi creată ca o entitate singulară. Ceea ce mi 
se pare ilogic în teoria sufletelor gemene este următorul aspect 
- de ce am mai avea un suflet pereche primar dacă tot n-am 
putea lucra împreună cu acesta la lecţiile noastre karmice, 
înainte de a atinge perfecțiunea? Fie că le numim primare sau 
adevărate, sufletele pereche există pentru a se ajuta unul pe 
celălalt în atingerea obiectivelor lor; ele nu sunt gemenii noştri. 


Suflete pereche tovarăşi/colegi 

Sufletul nostru pereche primar este partenerul nostru 
etern, dar mai sunt şi alte suflete în grupul nostru matcă pe 
care le putem numi suflete pereche. În principal, sunt tovarăşii 
noştri de suflet. Caracterul acestor suflete diferă, deoarece au 
talente distinse şi se completează, după cum rezultă din 
cazurile pe care le-am analizat. În cadrul grupului matcă există, 


de obicei, un cerc interior de suflete, care ne sunt cu deosebire 
apropiate şi joacă un rol important de susţinere în vieţile 
noastre, după cum şi noi la rândul nostru facem acelaşi lucru 
pentru ele. Numărul acestora variază, dar un client obişnuit are 
între trei şi cinci suflete în cercul lui interior. 

Deşi sufletele tovarăşi dintr-un grup matcă au început 
împreună, ele se dezvoltă în ritmuri diferite. Acest lucru 
depinde mult de talentul lor de a se conduce şi de a se motiva. 
Fiecare suflet are anumite puncte tari, pe care tovarăşii lor le 
pot folosi în timpul încarnărilor grupului. Pe măsură ce grupul 
se micşorează, multe capătă diferite specializări, dar nu pierd 
contactul unul cu celălalt. 


Sufletele afiliate 

Această clasificare a sufletelor se referă la membrii 
grupurilor secundare aflate în afara grupului nostru matcă, dar 
în aceeaşi vecinătate spirituală. După cum am menţionat în 
capitolul 5, în figura 1, grupurile secundare din jurul grupului 
nostru primar pot însuma până la o mic de suflete sau mai mult. 
Multe dintre aceste grupuri lucrează în aceleaşi săli de clasă cu 
noi. Există anumite suflete afiliate, din alte grupuri, care sunt 
alese să lucreze cu noi şi pe care ajungem să le cunoaştem de-a 
lungul mai multor vieţi, în timp ce altele se intersectează cu 
drumul nostru doar pentru puţin timp. Părinţii noştri provin 
adesea din unul dintre aceste grupuri matcă învecinate. 

In condiţiile interacțiunii sociale din lumea spiritelor şi ale 
contactului din timpul încarnărilor fizice, sufletele unui grup 
matcă pot să aibă prea puţină sau chiar deloc legătură cu multe 
dintre sufletele unui grup secundar. Într-un context mai larg, 
toate sufletele dintr-un grup secundar sunt afiliate într-un fel 
sau altul, dar nu pot fi considerate suflete pereche de către 
clienţii mei. Deşi nu se manifestă cu adevărat drept suflete 
tovarăşi, formează un grup mare de persoane aflate la 
dispoziţia regizorilor vieţii noastre viitoare, pentru a interpreta 
un rol sau altul. Un suflet afiliat poate avea o anumită 
caracteristică, absolut necesară nouă pentru învăţarea unei 
lecţii karmice. Este foarte probabil ca entităţile să se încarneze 
în persoane care aduc o energie puternică, pozitivă sau 
negativă, în asocierea cu noi. Aceste decizii depind de 
înțelegerile făcute în prealabil între toate părţile implicate şi 


profesorii acestor suflete, cu privire la beneficiile sau 
dezavantajele pe care le implică un rol sau altul. 

Contribuţia poate fi foarte scurtă. Cititorul poate că-şi 
aminteşte de acel episod din staţia de autobuz, povestit de 
subiectul cazului 39. Ajutorul acordat femeii a fost, foarte 
probabil, un gest spontan şi cred că acest subiect nu era un 
suflet afiliat. Voi cita un exemplu referitor la un scurt contact 
pozitiv, pe care mi l-a relatat un subiect care s-a întâlnit cu un 
suflet afiliat clar definit: 


Mergeam singur pe o plajă, distrus complet de faptul 
că-mi pierdusem slujba. A apărut un om şi am început o 
conversaţie. Nu-l cunoşteam şi nici n-aveam să-l mai revăd 
vreodată în acea viaţă. Dar în acea după-amiază el a venit 
nestingherit spre mine şi am discutat. Am simţit că-mi 
descarc problemele asupra acelui străin. El m-a liniştit şi 
mi-a dat o perspectivă mai largă situaţiei mele. După vreo 
oră a plecat. Acum văd că era o cunoştinţă din lumea 
spiritelor, dintr-un alt grup. N-am dat din întâmplare unul 
peste celălalt în acea zi. El mi-a fost trimis. 


Totuşi, cele mai profunde contacte le avem cu sufletele 
pereche. În timp ce mă gândeam dacă să scriu sau nu această 
carte, oamenii mi-au întărit decizia de a o face şi mi-au cerut să 
relatez în detaliu cazul unei poveşti de dragoste între două 
suflete pereche. Cum eu însumi sunt un romantic, a fost o 
cerere la care nu am putut rezista. 


Cazul 46 

Am distins ceva imperativ în vocea unui subiect, Maureen, 
când m-a sunat să-mi ceară o întâlnire. Eram mai liber (este 
vorba de perioada dinaintea aceleia în care ajunsesem să am 
liste cu programări întinse pe perioade de câte un an). 
Maureen locuia aproape de biroul meu din California şi se 
întreba dacă să vină la întâlnire şi cu un prieten din New York, 
pe care-l vedea pentru prima dată. Am întrebat-o despre acest 
prieten pe care nu-l mai întâlnise niciodată şi iată ce poveste 
am auzit: 

Cu trei luni înainte, pe un site, un grup de vreo douăzeci şi 
cinci de persoane interesate de viaţa de după moarte a format 


ceea ce se numeşte în limbajul fanilor un „chat room”. Se 
pornesc astfel discuţii on-line între oameni cu interese similare. 
A trebuit să mi se explice toate acestea, pentru că nu ştiu prea 
multe despre computere. Maureen mi-a spus că ea şi un anume 
Dale au descoperit că sunt atât de apropiaţi, în discuţiile lor 
despre sufletele pereche, încât s-au simţit legaţi într-un fel 
straniu. Ea a mai adăugat că modul în care Dale reflecta 
propriile ei gânduri era tulburător. S-au hotărât să îşi creeze 
propria convorbire pe chat, pentru a continua discuţiile. 

Maureen şi Dale au aflat că se născuseră la numai câteva 
luni unul după altul, în urmă cu cincizeci de ani, într-o zonă de 
pe lângă San Francisco. Ei au vorbit despre căsătoriile lor 
nereuşite şi despre sentimentul inexplicabil de tristeţe legal de 
căutarea a ceva ce n-au găsit niciodată şi care le-ar fi putut 
deschide inimile. Discuţiile lor se concentrau mai ales asupra 
vieţii după moarte şi Dale a menţionat că îmi citise lucrările. La 
scurt timp după acesta, cei doi s-au hotărât să se întâlnească în 
California, pentru a mă vedea. Doreau să facă în acelaşi timp o 
şedinţă de regresie. 

Am fost de acord să îi primesc a doua zi după ce se întâl- 
niseră. Au sosit la biroul meu cu ochii strălucind şi am remarcat 
că erau deja în stare de transă şi nici nu mai aveau nevoie de 
mine. Momentul în care se văzuseră a fost un prilej de 
recunoaştere instantanee. Maureen mi-a spus: „Felul în care 
ne-am zâmbit unul celuilalt, expresia din ochii noştri, sunetul 
râsului nostru, vibraţiile care ne legau când am dat mâna au 
creat o euforie care a fost atât de puternică, încât nici nu mai 
ştiam ce se întâmplă în jurul nostru.” 

Voi relata acest caz din punctul de vedere al ei, pentru că 
eu stabilisem primul contact cu ea. În timpul interviului, am 
aflat că au fost situaţii în viaţa sa când avea un sentiment de 
deja vu, auzea muzica anilor '20 sau vedea dansatoare de 
Charleston purtând rochiile largi din acea vreme. Maureen mi-a 
mai relatat că fusese urmărită încă din copilărie de un coşmar 
care tot revenea, legat de O moarte bruscă. 

De obicei, îi conduc pe subiecţi în lumea spiritelor după 
momentul morţii survenite în urma ultimei lor vieţi, în aşa fel 
încât să nu rateze surprinderea obişnuită pe care o încearcă un 
suflet obişnuit la intrarea în lumea spiritelor. Această tehnică 
de hipnoză are multe avantaje, printre care şi acela că aflu 


dacă există amprente ale corpului din ultima viaţă preluate de 
corpul fizic actual al clientului meu. Dacă se grăbeşte acest 
proces, ducând subiecţii direct în lumea spiritelor, să spunem 
din pântecele mamei lor, există riscul să ajungă acolo 
dezorientaţi. Ar fi ca şi cum ai lua pe cineva în spatele unei 
case şi i-ai cere să-ţi descrie faţada. Această procedură 
accelerată de intrare în lumea spiritelor i-ar face să piardă 
multe puncte de reper. Opririle ar putea fi vitale în cazul în 
care moartea a survenit brusc şi într-un mod traumatic. 
Nemaitrecând peste scenele morţii, clientul este, de fapt, mai 
bine protejat de amintiri fizice dureroase. 

La indicaţia mea de a alege scenele cele mai importante din 
viaţa ei trecută, Maureen m-a dus spre evenimentele care i-au 
provocat moartea. Acesta este adesea un semn că vor urma 
probleme şi cei care înlesnesc aceste pătrunderi în vieţile 
trecute trebuie să fie pregătiţi să aibă de-a face cu scene de 
moarte ce pot fi oribile. Ceea ce urmează reprezintă o versiune 
prescurtată a poveştii ei. 


Dr. N: Eşti bărbat sau femeie? 

S.: O fată, de fapt. 

Dr. N: Cum te numeşti? 

S.: Samantha. Pe scurt Sam. 

Dr. N: Unde te afli şi ce faci acum? 

S.: Sunt la masa de toaletă din dormitorul meu şi mă 
pregătesc să merg la o petrecere. 

Dr. N: De ce are loc petrecerea? 

S.: (pauză, apoi râde uşor) Este... pentru mine, astăzi 
împlinesc optsprezece ani şi părinţii dau o petrecere în cinstea 
majoratului meu. 

Dr. N: La mulţi ani, atunci. Ce dată e azi? 

S.: (după o uşoară ezitare) 26 iulie 1923. 

Dr. N: Dacă tot eşti în faţa oglinzii, aş vrea să te uiţi şi să-mi 
spui ce vezi. 

S.: Sunt blondă, cu părul pieptănat în sus în seara aceasta. 
Port o rochie lungă de mătase albă. Este prima mea rochie de 
petrecere. Imi voi pune pantofii noi, albi, cu tocuri înalte. 

Dr. N: Sună grozav. 

S.: (cu un zâmbet ştrengăresc) Ar fi bine ca şi Rick să aibă 
aceeaşi părere. 


Dr. N: Cine e Rick? 

S.: (acum distrasă şi roşind) Rick este... prietenul... iubitul 
meu cu care mă văd astă-seară. Trebuie să-mi termin machia- 
jul, va veni în curând. 

Dr. N: Ascultă, Sam, sunt sigur că poţi vorbi cu mine în 
timp ce te fardezi; nu vreau să te fac să întârzii. Spune-mi, e 
serioasă relaţia cu Rick? 

S.: (iar se înroşeşte) lhâm... dar nu vreau să dau aerul că 
sunt prea dornică. Joc tare, ca să ajung unde vreau. Rick zice 
că nu e serios, dar ştiu că mă vrea. 

Dr. N: Văd că e o petrecere importantă. Presupun că va cla- 
xona în curând, ca să alergi în întâmpinare la maşina lui. 

S.: (iritată) A, nu. Deloc. Ştiu că i-ar plăcea; va suna însă la 
uşă în mod civilizat şi servitoarea îi va deschide şi-i va spune să 
mă aştepte jos. 

Dr. N: Deci, petrecerea este la o oarecare distanţă de casa 
ta. 

S.: Nu prea departe... este într-o vilă elegantă din centrul 
oraşului San Francisco. 

Dr. N: Bine, Sam, acum să mergem mai departe în timp, la 
petrecerea din centru şi să-mi explici ce se întâmplă. 

S.: (debordând) Mă distrez grozavi Rick arată 
nemaipomenit, bineînţeles. Părinţii şi prietenii îmi spun cât de 
bine arăt. E muzică, dans... mulţi prieteni mă felicită... şi (faţa 
clientei mele se întunecă pentru un moment) e multă băutură 
de care părinţii mei nu ştiu. 

Dr. N: Asta te tulbură? 

S.: (încercând să respingă un val nou de senzaţii; îşi trece o 
mână prin păr şi revine) Oh...băutura face întotdeauna parte 
din aceste treburi... te face mai vesel şi mai lipsit de griji. Şi cu 
beau... Rick şi câţiva prieteni au băut pe furiş. 

Dr. N: Mergi mai departe acum spre următoarea întâmplare 
importantă din acea seară şi explică-mi ce se petrece. 

S.: (expresia clientei mele se schimbă, vocea e ezitantă) 
Rick şi cu mine dansăm... mă ţine strâns... suntem 
înfierbântaţi... Imi şopteşte la ureche să plecăm puţin de la 
petrecere ca să fim singuri. 

Dr. N: Şi cum te simţi? 

S.: Emoţionată... dar parcă ceva mă reţine...dar trec peste 
asta, vreau şi eu. Presupun că este dezaprobarea părinţilor 


mei... Şi totuşi parcă ar mai fi ceva. Dar mă scutur şi rămân la 
exaltarea mea de moment. 

Dr. N: Rămâi la sentimentul ăsta. Ce se întâmplă apoi? 

S.: Plecăm printr-o uşă laterală ca să nu fim văzuţi şi ne 
ducem la maşina lui Rick. Este o maşină roşie, nouă, 
decapotabilă, superbă. E o noapte minunată, capota maşinii 
este lăsată. 

Dr. N: Apoi ce faceţi? 

S.: Ne urcăm în maşină, Rick îmi scoate agrafele din păr. 
Mă sărută cu putere. Vrea apoi să facă pe grozavul şi ieşim pe 
şosea, facem o tură. 

Dr. N: Poţi descrie locul unde era drumul şi în ce direcţie 
aţi luat-o? 

S.: (devine foarte nervoasă) Mergem în jos, spre sud, spre 
coasta Pacificului, ieşim din San Francisco. 

Dr. N: Cum e plimbarea pentru tine, Sam? 

S.: (pentru un moment, subiectul pare a nu mai avea nici o 
premoniţie) Simt că trăiesc. E o noapte caldă şi vântul îmi 
aruncă şuviţele de păr în faţă. Rick îşi ţine o mână după gâtul 
meu. Mă strânge şi îmi spune că sunt cea mai frumoasă fată din 
lume. Ştim că ne iubim. 

Dr. N: (am observat că acum mâinile subiectului meu încep 
să tremure şi corpul îi devine mai rigid; o iau de mână, pentru 
că bănuiesc ce urmează) Acum, Samantha, vreau să înţelegi că, 
pe măsură ce vei continua să vorbeşti cu mine, voi fi cu tine la 
fiecare pas pe care-l faci şi voi putea să te conduc repede prin 
orice ţi s-ar întâmpla. Ştii asta, da? 

S.: (stins) Da... 

Dr.N: Du-te la momentul când lucrurile încep să se schimbe 
în călătoria cu Rick şi descrie ce s-a întâmplat. 

S.: (întreg trupul începe să îi tremure) Rick a băut prea 
mult şi drumul devine din ce în ce mai şerpuitor. Curbele sunt 
din ce în ce mai strânse şi Rick n-are decât o mână pe volan. Ne 
apropiem de o parte în pantă... aproape de ocean... e o stâncă 
acolo... maşina iese de pe şosea, (acum strigă) RICK, MAI 
ÎNCET! A 

Dr. N: Incetineşte? 

S.: (strigă) O, DOAMNE, NU! NU ÎNCETINEŞTE! RÂDE ŞI 
SE UITĂ LA MINE ÎN LOC SĂ SE UITE LA DRUM. 

Dr. N: Acum repede, Sam... continuă. 


S.: (cu un hohot) Nu luăm curba următoare... maşina e în 
aer... cădem în ocean... mor... apa... atât de rece... nu pot res- 
pira... Oh, Rick, Rick... 


Ne oprim şi încep o desensibilizare rapidă a acestei amintiri 
traumatice, scoțând sufletul Samanthei din trupul ei fizic. Îi 
reamintesc că a trecut de mai multe ori prin moartea fizică 
înainte şi că totul va fi în ordine. Samantha îmi explică că a 
ezitat să meargă, pentru că tânăra ei viaţă de-abia începuse. 
Nu a vrut să-l părăsească pe Rick, dar senzaţia de tragere afară 
din ocean era „prea insistentă”. 

Când mi-am început cercetările asupra sufletului, am presu- 
pus că, atunci când două persoane ca Samantha şi Rick au 
murit împreună, vor intra, de asemenea, împreună în lumea 
spiritelor. Am aflat că acest lucru nu era adevărat în scenele 
care implicau moartea, cu o singură excepţie. Copiii mici care 
sunt omorâţi împreună cu cei care-i iubesc se ridică împreună 
cu acele persoane. Voi dezvolta această temă în capitolul 9, la 
secţiunea despre sufletele tinerilor. Chiar sufletele pereche 
primare ucise în acelaşi moment se înalţă în mod normal pe 
rute separate, fiecare pe propria linie vibraţională. Am simţit că 
pierderea acestei tovărăşii era puţin cam tristă până când mi-a 
devenit clar că sufletele sunt întâmpinate de ghizii şi de 
prietenii lor din lumea spiritelor la momentul şi locul oportun. 
Fiecare suflet are nevoie de propriul ritm de ascensiune, ceea 
ce include opririle de orientare şi de reîntinerire a energiei, 
chiar dacă se întorc în acelaşi grup de suflete. Aşa a fost pentru 
Rick şi Samantha. 


Dr. N: Îl vezi pe undeva pe Rick? 

S.: Nu, încerc să rezist acestei trageri care vrea să mă 
întoarcă şi să mă îndrepte în sus. Vreau să continuu să mă 
orientez spre ocean... să-l ajut pe Rick. 

Dr. N: Până la urmă această forţă te întoarce în direcţia 
bună, scoţându-te din oceanul Pacific? 

S.: (clienta este acum liniştită şi resemnată, dar şi 
îndurerată) Da, sunt acum departe, deasupra Pământului. 

Dr. N: (o întrebare pe care o pun de obicei) Vrei să îţi iei 
rămas bun de la părinţii tăi înainte de a pleca mai departe? 


S.: Oh, nu, nu chiar acum... mai târziu... acum nu vreau 
decât să plec. 

Dr. N: Înţeleg. Spune-mi, Samantha, ce vezi acum? 

S.: Gura unui tunel... deschizându-se şi închizându-se... 
coordonându-şi mişcările cu ale mele. Trec dincolo şi mă simt 
mult mai uşoară. E atât de luminos. Cineva îmbrăcat într-o robă 
vine spre mine. 


În timpul întrevederii cu Dale, am aflat că el era Rick şi că 
amintirile lui se potriveau cu cele ale subiectului Maureen. In 
timp ce Samantha a mai trăit câteva secunde după prăbuşire şi 
s-a ridicat din ocean, sufletul lui Rick s-a eliberat din trup cât 
timp maşina era încă în aer. Când am relatat această poveste 
unui public din Dallas, o doamnă a bombănit tare: „Se vede că 
era un bărbat!”. I-am spus că atunci când mintea ştie că nu mai 
este nici o şansă de supravieţuire a corpului, e posibil ca 
sufletele să părăsească trupul cu un moment înainte de 
moartea propriu-zisă. În felul acesta sufletul iese cu energia 
mai puţin avariată. 

După ce s-au terminat şedinţele cu Dale şi Maureen, m-am 
întâlnit cu aceste suflete pereche, pentru o trecere în revistă a 
ceea ce am aflat. Maureen a explicat că de fiecare dată când 
conducea pe autostrada 1, la sud de San Francisco, devenea în 
mod inexplicabil nervoasă şi i se făcea frică pe o anumită 
porţiune a drumului din lungul coastei. Acum ştia de ce. Am 
sperat că deprogramarea scenei morţii ei din 1923 va rezolva şi 
problema coşmarurilor care îi tot reveneau. O lună mai târziu, 
Maureen mi-a scris şi mi-a confirmat că nu mai avea acest 
coşmar. 

Minunile sincronicităţii au devenit evidente în acest caz, 
când Dale mi-a spus că unul dintre motivele pentru care a 
plecat din zona în care se născuse era acela că nu se simţea 
bine când conducea în jurul oraşului San Francisco. Ai crede că 
timpul pe care îl petrecem în lumea spiritelor între două vieţi ar 
trebui să elimine toate efectele reziduale din experienţele 
vieților noastre trecute. In majoritatea cazurilor aşa se 
întâmplă, dar, după cum am mai menţionat, există oameni care 
îşi duc amprentele fizice şi emoţionale ale trupului dintr-o viaţă 
în următoarea. Acest lucru este adevărat mai ales dacă aceste 


amprente se leagă de o anume lecţie karmică din viaţa 
următoare. 

De ce au fost separate în vieţile lor de acum, timp de cinci- 
zeci de ani, aceste suflete pereche primare? Pentru a înţelege 
acest lucru, trebuie să pornim de la dinamica grupului lor 
matcă. Dale şi Maureen vin dintr-un grup de suflete de nivel I. 
Aceste doisprezece suflete sunt, într-o măsură mai mare sau 
mai mică, luptători redutabili care-şi asumă riscuri. Ghidul lor îi 
duce regulat în grupurile învecinate, astfel ca ei să poată vedea 
cum funcţionează şi alte grupuri, cu mai multă pace şi armonie. 
Dale şi Maureen mi-au spus că aceste vizite au fost interesante, 
dar mi-au mai precizat că sufletele liniştite erau „cam 
plictisitoare”. Bineînţeles că şi în grupul lor sunt şi suflete mai 
liniştite, dar Dale/Rick nu face parte dintre acestea. În viaţa lui 
actuală a fost în armată şi a servit de trei ori în Vietnam. 

„Nu mă aşteptam să mă întorc”, mi-a spus „şi ar fi fost 
foarte bine”. Pentru că îi place să trăiască la limita pericolului, 
a ieşit din armată după terminarea războiului. A fi un soldat pe 
timp de pace era prea plictisitor pentru el. 

După accidentul de maşină din 1923, ghidul principal al 
grupului lor l-a luat pe Rick, care a petrecut mult mai mult timp 
cu chestionări, pentru a obţine mai multe informaţii utile şi cu 
orientare decât Samantha. Când s-a întors la grup, Rick era 
foarte îndurerat. Într-o scenă tandră, plină de mângâieri 
energetice intense, Rick i-a spus sufletului său pereche cât de 
mult regretă că i-a întrerupt viaţa atât de devreme. Nu era clar 
din şedinţa noastră cât de mult ştiau amândoi de posibilitatea 
unui accident înainte de petrecerea acestuia. Ei fuseseră 
amanti în numeroase alte vieţi trecute, de multe ori cu certuri 
şi scandal. Deşi Dale şi Maureen s-au încarnat amândoi 
concomitent şi în acelaşi loc în această viaţă, ca şi în cea din 
anii '20, nu le-a fost dat să se cunoască de tineri. Aceeaşi 
experienţă senzorială şi o energie emoţională identică din acest 
punct geografic erau doar o parte a condiţiilor de a se întâlni, 
mult mai târziu în vieţile lor actuale. 

Aceste suflete pereche ştiau când au intrat în această viaţă 
că se vor regăsi abia după ce vor fi trecut mulţi ani. Dale, mai 
ales, avea nevoie să simtă frustrarea anilor în care să tânjească 
după femeia potrivită. Astăzi el nu mai este un bărbat neglijent 
şi iresponsabil. Samantha/Maureeen avea şi ca nevoie de 


maturitatea de care nu dăduse dovadă în relaţia ei cu Rick din 
anii '20. Nici Dale, nici Maureen n-au luat viaţa de-a gata în 
această etapă a reunirii lor. Amândoi au suferit mult câtă 
vreme au fost despărțiți unul de celălalt. Când munca mea cu 
acest cuplu s-a terminat, amândoi au făcut în principal aceeaşi 
declaraţie. Maureen a spus: „Ne desăvârşim vindecarea printr- 
un respect clar faţă de sfinţenia vieţii şi de importanţa iertării. 
Acum că ştim amândoi ce înseamnă să pierzi ceva, vom preţui 
timpul care ne-a mai rămas să-l petrecem împreună în viaţa 
aceasta”. 

Înainte de a încheia această secţiune dedicată sufletelor 
pereche, aş mai adăuga faptul că multe urmează un curs 
pregătitor chiar înainte de următoarea lor încarnare. Este 
vorba de o repetiţie cu costume alături de ghizii lor, o ultimă 
trecere în revistă a problemelor mai importante din următoarea 
viaţă. Un aspect al acestui curs pregătitor poate fi şi acela că 
două suflete pereche pot pomi separat, trimiţându-şi apoi 
imagini vizuale unul altuia despre cum vor arăta în noile lor 
corpuri omeneşti şi în ce împrejurări se vor întâlni. 

În Călătoria Sufletelor am scris un capitol în care am citat 
exemple de acest fel de pregătire pentru îmbarcare. Sufletele 
pereche nu sunt întotdeauna împreună înainte de plecare. Apoi, 
în funcţie şi de karma implicată, câteodată un suflet ştie mai 
multe decât celălalt despre viitoarea lor întâlnire şi cum va 
arăta acea persoană. lată un scurt exemplu - un suflet pereche 
vorbind despre întâlnirea cu viitoarea sa soţie: 


Mi s-a permis să o văd pe soția mea din viaţa viitoare în 
camera ecranelor. Era o instructoare de aerobică 
atrăgătoare, pe care urma să o întâlnesc într-o sală de 
gimnastică, l-am studiat atent corpul şi trăsăturile feţei, 
pentru că nu voiam să stric întâlnirea noastră, aşa cum 
făcusem în viaţa anterioară. Mirosul corpului ei transpirat 
mi s-a întipărit în minte... gesturile... zâmbetul şi mai ales 
ochii săi. În momentul în care am văzut-o în viaţa aceasta 
am simţit amândoi o atracţie magnetică. 


Legăturile dintre familiile spirituale şi cele 
umane 


De regulă, membrii aceluiaşi grup de suflete nu se întorc în 
încarnările lor următoare ca membri ai aceleiaşi familii umane 
genetice. Aceasta înseamnă că, în mod contrar credințelor indi- 
enilor americani, sufletul unui bunic nu va reveni, de obicei, în 
trupul nepotului său. Am subliniat rezistenţa pe care sufletele o 
opun reîncarnării genetice în capitolul 4, în secţiunea dedicată 
diviziunii sufletelor, cât şi în capitolul 5, în cea referitoare la 
ADN. Faptul ca sufletele dornice de a învăţa lecţii noi să se mai 
întoarcă în corpuri care au aceeaşi ereditate, etnicitate, mediu 
înconjurător şi, poate, acelaşi loc geografic ca şi în viaţa lor 
anterioară este atât limitativ, cât şi redundant pentru acestea. 
Încarmnându-se în diferite familii de pe glob în fiecare dintre 
vieţile lor, sufletele pot profita de marea diversitate de trupuri 
omeneşti. Tocmai această variaţie conferă profunzime 
încarnărilor noastre pe Pământ. 

Există şi cazuri mai speciale, în care ghizii noştri pot fi mai 
indulgenti cu acele suflete care au sentimente puternice faţă de 
o misiune karmică neterminată în cadrul unei anumite familii, 
manifestându-şi dorinţa de a se întoarce în cadrul acesteia. 
Aceste suflete pot primi o a doua şansă în ceea ce priveşte un 
mare rău care li s-a făcut sau spre a corecta unul pe care l-au 
produs altui membru al acelei familii. Ele s-ar putea reîntoarce 
în respectiva familie ca vlăstare ale unei noi generaţii, dar încă 
în timpul vieţii acelor persoane implicate în întâmplările 
karmice care stau în atenţia lor. Vreau să accentuez faptul că 
incidenţa acestor reîncarnări genetice în scopuri karmice este 
rară. Pare mult mai probabil ca sufletul să vrea să revină într-o 
altă familie, legată într-un fel sau altul de cea din viaţa sa 
anterioară, spre a îndrepta o anumită greşeală. Totuşi, o atare 
decizie ar fi una destul de neobişnuită, mai ales în acele cazuri 
în care sufletul a fost rănit direct, deoarece ar avea aerul unei 
răzbunări. 

Deşi sufletele nu se reîncarnează, de obicei, în aceeaşi 
familie creditară pe care au avut-o în vieţile trecute, e mai mult 
ca sigur că membrii aceluiaşi grup de suflete îşi aleg noile 
familii, în aşa fel încât să poată fi împreună. Reprezentanţii 
grupului identic de suflete au tendinţa de a se asocia, în fiecare 
dintre vieţile lor, prin legături de sânge şi apropiere geografică. 
Ce fel de roluri îşi aleg? Sunt sigur că cititorii acestei lucrări 
pot trasa o schemă cu membrii cei mai importanţi ai familiilor 


lor, cu prieteni, iubiţi, chiar simple cunoştinţe, pentru a vedea 
care sunt cei mai probabili candidaţi ai propriei lor familii de 
suflete. 


Figura 10: Genealogia Spirituală și Umană 


mătușă 


bul 
rietenă 
frate 


cel mai bun 
prieten 


a 


„nepoată 


cea mai bună 
prietenă 


soție 


rudă 


$ tovarăș © suflet pereche 
primară ` 


Figura 10. Această diagramă prezintă tovarăşii şi sufletele 
pereche primare care s-au încarnat de-a lungul vieților subiectului 
Ruth, în ultimele trei secole. Fiecare linie generatoare din exterior 
către mijloc reprezintă acelaşi suflet în corpuri diferite. 


În capitolul 5, figura 7, am reprezentat culorile aurei unei 
familii de suflete în viaţa lor actuală. Figura 10 este o diagramă 
care arată cum s-au încarnat membrii unui grup de suflete în 
familii umane, pentru a rămâne în legătură, de-a lungul 
ultimelor trei secole. Subiectul central al acestei diagrame este 
Ruth. Vă rog să observați că, de la un secol la altul, ereditatea 
familiei este complet diferită, în ciuda armoniei genealogice din 
harta mea. Figura 10 reprezintă o versiune prescurtată a 
prietenilor spirituali ai subiectului Ruth, încarnaţi în trupuri 
umane. Această diagramă conţine, pentru fiecare secol, şase 
suflete din propriul ei grup matcă şi două dintr-un grup afiliat. 

Ruth apare în centrul diagramei şi fiecare dintre liniile care 
leagă centrul cercului de marginea acestuia reprezintă acelaşi 
suflet, asumându-şi diferite roluri în familia clientei mele, Ruth, 
din secolul al XVIII-lea până în secolul al XX-lea. Putem observa 
că sufletul pereche primar al subiectului este soţul său în 
această viaţă. În viaţa ei anterioară, acest suflet i-a fost cel mai 
bun prieten, iar în viaţa de dinainte, soţia sa, pe când Ruth, în 
secolul al XVIII-lea se încarnase în trupul unui bărbat. Sufletul 
pereche primar al ei are o aură colorată cu un galben 
protector, în vreme ce aceea a perechii sale este un amestec de 
nuanţe de alb şi albastru, indicând claritate şi dorinţa de a 
învăţa. Aceste suflete pereche primare sunt alături unul de 
celălalt de vreo şapte mii de ani, de la prima lor viaţă 
împreună. 

În afară de tovarăşii de suflet din grupul de suflete al 
clientei Ruth, am mai reprezentat şi două suflete afiliate dintr- 
un grup învecinat. Aceste suflete sunt în această viaţă tatăl şi 
mama clientei mele. Rolurile pe care ei le-au jucat în secolul al 
XIX-lea au fost de bunică, respectiv bunic. În secolul al XVIII- 
lea, aceleaşi două suflete au fost mătuşa şi unchiul subiectului 
Ruth. Diagrama ei reprezintă cazul unui client tipic. Fiecare 
grup de suflete cunoaşte propriile variaţii în ceea ce priveşte 
preferinţele dintr-o anumită familie umană. Am avut o clientă, 
în aceeaşi săptămână în care am văzut-o pe Ruth, care era 
extrem de apropiată de mama ei. Sufletul mamei sale făcea 
parte din grupul de suflete al clientei mele şi fusese sora 
acesteia în viaţa anterioară. 


Bunicii au adesea o mare influenţă în primii noştri ani de 
viaţă, fiind cei mai indulgenti confidenţi ai noştri. De multe ori 
am descoperit că un bunic favorit în această viaţă fusese într-o 
viaţă anterioară un frate ori o soră sau cel mai bun prieten. 
Dinamica socială a contactelor umane intime este atât de 
puternică, încât, în majoritatea cazurilor mele, atât rolurile pe 
care sufletele le joacă în vieţile noastre, cât şi cele pe care le 
punem în scenă în vieţile lor sunt legate de lecţiile karmice ale 
unui grup. Când cineva apropiat nouă ne răneşte, sau noi înşine 
rănim o persoană apropiată, cauzându-i prin aceasta 
sentimente de înstrăinare şi de separare, acest lucru se 
întâmplă pentru că aceşti oameni din viaţa noastră s-au oferit 
voluntar să ne înveţe o anumită lecţie, învățând ei înşişi cu 
acest prilej. Aceste lecţii pregătesc ambele părţi pentru relaţiile 
viitoare, după cum se va vedea din cazul 47. 

Voi mai arăta că rolurile periferice, pe care le joacă în 
vieţile noastre sute de suflete afiliate din grupurile alăturate, 
pot continua de-a lungul mai multor generaţii. Din cauza lipsei 
de spaţiu, nu am înşirat în figura 10 toate aceste suflete care au 
făcut parte din viaţa anterioară a subiectului Ruth. Un exemplu 
al unui astfel de suflet afiliat important, care nu este inclus, 
este unul numit Zenda, care a fost profesoara favorită a ei în 
clasa a şasea. Am descoperit că în secolul trecut Zenda a fost 
vecină cu Ruth, cu care aceasta s-a ajutat mult. În secolul al 
XVIII-lea, Zenda avea o mică afacere, unde clienta mea era 
angajată. Diagrama din figura 10 este potrivită dacă vom lua în 
considerare toate relaţiile existente între noi şi persoanele care 
se intersectează cu drumul nostru. 

Profilele psihologice ale sufletelor pereche primare, 
tovarăşilor şi ale sufletelor afiliate sunt foarte instructive atunci 
când pot fi detaliate într-o diagramă de tipul arborelui 
genealogic. Am descoperit că în vieţile subiectului Ruth din 
fiecare dintre aceste trei ultime secole a existat un personaj 
principal, care aparţinea unui grup de suflete afiliat. Nu am 
avut spaţiu suficient în figura 10 nici măcar pentru acesta. 
Acest suflet, cunoscut sub numele de Ortier, şi-a asumat 
rolurile unor persoane geloase, lipsite de sensibilitate şi care îi 
manipulau pe ceilalţi. Ea a fost trimisă ca să pună la încercare 
natura încrezătoare a clientei Ruth, pentru ca ea să înveţe 
astfel să-şi revină mai repede după ce a fost rănită şi să facă 


faţă suferinţei într-un mod sănătos. Temperamentul acestei 
persoane putea implica şi unele calităţi pozitive, dar latura sa 
negativă era una constantă. În actuala viaţă, Ortier este soacra 
sa. În viaţa anterioară, acest suflet a jucat rolul unui prieten 
apropiat care a trădat-o. Există însă anumite dovezi conform 
cărora ciclurile karmice care o implică pe Ortier în roluri 
importante ale vieţii subiectului Ruth se vor sfârşi în curând. 

Ruth este o persoană caldă, pasionată şi tandră. Sufletul ei 
pereche primar are, la rândul său, unele aspecte ale acestor 
calităţi, dar este în acelaşi timp şi tenace, brutal de sincer şi 
hotărât. Multe din sufletele reprezentate în figura 10 sunt mai 
degrabă rezervate şi liniştite. Au şi anumite similarități de 
caracter, cum ar fi perfecţionismul şi încăpăţânarea. 

Unul dintre sufletele acestui grup este mai neîngrijit, mai 
indolent şi mai mulţumit de sine însuşi decât celelalte. E vorba 
de Andy, fratele clientei mele în această viaţă. Acest suflet s-a 
oferit voluntar să fie soţul lui Ruth în secolul trecut, ca o 
schimbare de ritm pentru ea. În timpul acelei vieţi, sufletul 
pereche a lui Ruth a ales să joace rolul de prieten al acesteia. 
Ei au fost atât de atraşi unul de altul, încât povestea lor de 
dragoste aproape a distrus căsătoria subiectului Ruth cu Andy. 
Ea şi-a dat scama până la urmă, în acea viaţă trecută, că Andy - 
deşi un partener destul de neobişnuit - era o persoană care i-a 
deschis mintea. Într-un fel relaxat, el a îndreptat-o spre o 
existenţă mai optimistă, învăţând-o să aprecieze fiecare zi şi să 
privească viaţa cu mai mult umor, având în vedere firea ei 
caldă. Deşi nu a fost o mare dragoste între ei, Ruth a 
descoperit, alături de un soţ ca Andy, toleranta şi farmecul 
vieţii, în acest timp, sufletul ei pereche se confrunta cu o nouă 
provocare - aceea de a fi căsătorit cu altcineva decât cu Ruth, o 
persoană al cărei caracter era mult mai combativ decât al 
acesteia. 

Nu vreau să las impresia că a nu fi căsătorit cu sufletul tău 
pereche ar fi un motiv de nemulţumire. Am avut chiar clienţi 
care, într-o scrie de vieţi, şi-au schimbat intenţionat între ei 
partenerii cu trei sau patru suflete din cadrul cercului lor 
interior, pentru a se confrunta cu anumite provocări. Deşi 
sufletele cuplului, Ruth-Andy, au încercat acest lucru pentru 
prima dată în secolul al XIX-lea, rezultatele au fost cu 
precădere pozitive. 


Reunirea cu sufletele care ne-au rănit 

Acum că avem o idee despre diferitele roluri pe care le pot 
juca în viaţa noastră diferite rude primare de suflet, vreau să 
pun în discuţie un aspect specific al acestor asociaţii, ipostază 
care se dovedeşte a fi de mare interes pentru oameni. Sunt 
adesea întrebat ce sentimente ne pot încerca atunci când 
vedem în grupul nostru de suflete anumite persoane care ne-au 
rănit într-un fel sau altul în cursul vieţii pe care tocmai am 
încheiat-o. Filosoful Heidegger a spus: „Nimeni altcineva nu 
poate iubi pentru tine sau simţi durerea ta”. Această afirmaţie 
poate fi adevărată pe Pământ, dar nu şi în lumea spiritelor. 
Sufletele sunt capabile să intre în minţile prietenilor lor şi să 
simtă exact ceea ce trăiri au aceştia. Ei procedează astfel din 
empatie, din dorinţa de a înţelege şi de a evalua comporta- 
mentul lor, de a înţelege ce i-a făcut să se dezbine în viaţa 
trecută. 

În cazul 47, am ales un bărbat care a avut un început aspru 
în viaţa sa anterioară, cu un tată abuziv, tiranic, pe care nimic 
din ceea ce făcea el nu îl mulțumea. Pentru a simplifica, voi 
folosi numele pământene ale acestora - subiectul meu este Ray 
şi tatăl său, Carl. Ray a fost un copil cu o copilărie tulbure, care 
a crescut lipsit de încredere în forţele proprii şi care, în tot 
timpul vieţii sale adulte, s-a străduit să depăşească aceste 
sentimente negative. Ray şi-a ascuns sensibilitatea în spatele 
unor ziduri protectoare, pe care le-a ridicat în jurul său ca să se 
izoleze de ceilalţi. Acest caz vorbeşte despre ce s-a întâmplat 
când tatăl şi fiul s-au întâlnit din nou, în lumea spiritelor. 

Vom analiza ceea ce Ray a numit „o întrevedere 
motivaţională critică” cu Carl. Prima scenă începe destul de 
nevinovat, cu urările de bun venit adresate unui suflet nou sosit 
de către membrii unui grup matcă. Ne poate ajuta întoarcerea 
la figura 3, unde am trasat diagrama unui grup de suflete aşa 
cum ar apărea pe jumătatea superioară a unui cadran de ceas. 
Folosesc această tehnică a „ceasului” cu sufletele proaspăt 
ajunse în lumea spiritelor, pentru a putea determina poziţia 
sufletelor din grupul matcă, pe măsură ce subiecţii pe care îi 
hipnotizez le identifică. 


Cazul 47 

Dr. N: Când te apropii de aceste suflete, cum sunt aranjate 
în faţa ta? 

S.: Mmm... un fel de semicerc, eu fiind în mijloc. 

Dr. N: Vreau să-ţi imaginezi poziţiile lor ca şi când ar fi 
aşezate pe cadranul unui ceas. Tu eşti în centru, în punctul de 
unde pornesc limbile ceasului. Persoana aşezată chiar în faţa ta 
trebuie, aşadar, să fie la ora 12. Cea de la stânga la ora 9, iar 
cea de la dreapta la ora 3. Inţelegi? 

S.: Da, dar ghidul meu Ix-Ax este chiar acum în spatele 
meu. 

Dr. N: E ceva obişnuit la prima reîntâlnire, Ray. Vom pre- 
supune că el este între orele 5 şi 7. Acum, spune-mi din ce 
direcţie a cadranului vine prima persoană să te salute? 

S.: Din stânga mea, de la ora 9. 


Notă: Prima persoană care ne iese în întâmpinare şi ne 
salută după ce ne-am întors dintr-o viaţă este întotdeauna un 
suflet important pentru noi. 


Dr. N: E bine. Sufletul ăsta îţi apare ca fiind o femeie sau un 
bărbat, sau este un suflet fără gen? 

S.: (cu tandreţe) Este soţia mea, Marian. 

Dr. N: Şi ce face acum? 

S.: Îmi cuprinde capul în mâinile ei... mă sărută uşor şi apoi 
mă îmbrăţişează. 


Fiecare spirit are propriul stil de a saluta un nou venit. 
După Marian, vine bunica lui Ray, care îl înfăşoară complet cu 
energia ci, cu dragoste, ca într-o mantie. Apoi vine spre el fiica 
lui, Ann. O parte din energia sa este încă pe Pământ, deoarece 
încarnarea ei actuală nu s-a încheiat încă. În ciuda masei sale 
reduse de energie, Ann îl strânge în braţe pe Ray cu o mişcare 
exuberantă, legănată, râzând de atitudinea lui nehotărâtă. 

Pe măsură ce înaintam pe cadranul ceasului, am observat 
că subiectul meu devenea tot mai stânjenit. Am bănuit că un 
membru important al grupului nu se găsea încă în raza vederii 
lui Ray. Cu cât ne apropiam de sfârşitul cercului de suflete, cu 
atât atmosfera a început să se schimbe în momentul în care Ray 


a întâmpinat ceea ce numesc „sindromul ghemuirii”, produs de 
un suflet care se ascunde după altul. Câteodată, acest act 
conţine o anumită voioşie, ca un joc de-a v-aţi ascunselea, dar 
nu era cazul de data aceasta. 


Dr. N: Este cineva acolo? 

S.: (răsucindu-se inconfortabil pe scaunul din biroul meu) 
Nu... văd o umbră în spatele mătuşii Bess. 

Dr. N: (după ce îl liniştesc pe subiectul meu) Ray, spune-mi 
exact ce se întâmplă mai departe. 

S.: Văd o lumină fulgerătoare (recunoscând ceva) Oh... este 
tatăl meu, Carl. Se ascunde în spatele celorlalţi. Vrea să fie 
ultimul. Mă evită. Este stânjenit de luminozitatea acestui 
moment... toate îmbrăţişările astea, râsete, emoţii. Tatăl meu 
nu simte nevoia să participe chiar acum la aşa ceva, cu mine. 
(sumbru) Nici eu. 


Notă: Puțin mai târziu, în aceeaşi şedinţă, fac tranziţia spre 
sufletul care a fost încarnat în Carl. 


Dr. N: Vreau ca acum să înaintezi la momentul în care ai 
vorbit cu Carl. Încearcă să-mi dai detalii despre cum s-a 
desfăşurat conversaţia ta cu el. 

S.: Ajungem repede la... criticarea a ceea ce s-a petrecut şi 
de ce... vorbim despre atitudinile noastre, despre cum am 
judecat anumite situaţii. Marian şi Ann sunt şi ele acolo, Carl 
este încă îndurerat. Începe prin a spune: „Am fost prea sever 
cu tine, ca tată. Ceea ce plănuisem, ştiu, mi-a scăpat din mână. 
Viaţa asta... pur şi simplu, mi-a scăpat de sub control...” 

Dr. N: Ce înseamnă acesta recunoaştere pentru tine, Ray? 

S.: (cu o senzaţie de revelaţie) Sufletul lui Carl nu este 
asemenea acelui bărbat alcoolic, abuziv care a fost tatăl meu... 
ah, văd nişte asemănări... dar bunătatea lui înnăscută a fost 
redusă la tăcere. N-a putut să stăpânească obsesiile acestui 
corp. 

Dr. N: Iartă-mă, Ray dar nu cumva încerci să-i găseşti scuze 
pentru ceea ce a făcut? Vreau să spun că şi Carl avea de învățat 
nişte lecţii, nu-i aşa? 

S.: Da, bine, s-a oferit să intre într-un trup înclinat spre 
ieşiri emoţionale. În afară de faptul că, dinadins, făcea ca 


lucrurile să meargă greu pentru mine, a vrut să vadă dacă îşi 
poate pondera mai bine acest trup înclinat spre violenţă. Viaţa 
anterioară a lui Carl a fost o viaţă de excese. De altfel, 
recunoaşte că lucrurile n-au mers prea bine în această viaţă 
trecută a noastră. Carl n-a făcut ceea ce trebuia. 

Dr. N: (forțând) Nu crezi totuşi că sufletul lui Carl se scuză 
pentru ce ţi-a făcut, invocând ca motiv corpul său? 

S.: Nu, aici nu merge aşa. Carl explică faptul că n-a reuşit 
cu mine în multe rânduri şi în multe feluri, dar a învăţat din 
viaţă. Mă întreabă dacă am învăţat şi eu (pauză). 

Dr. N: Continuă, te rog, despre acest lucru, Ray. 

S.: (oftează adânc) Văd că nu mai e furios şi mi se pare ciu- 
dat, pentru că nu sunt obişnuit cu el astfel, cu adevăratul lui 
sine... dar nu va dura prea mult să mă obişnuiesc. 

Dr. N: Luând în considerare toate acestea, Ray, care sunt 
înclinațiile negative ale sufletului lui Carl, pe care le ia cu sine 
în încarnările sale? 

S.: Ştie că are dorinţa de a controla întâmplările şi oamenii 
din jurul lui. Viaţa lui anterioară, cea în care mi-a fost tată, i-a 
alimentat aceste tendinţe. Amândoi avem probleme în viaţă cu 
natura noastră combativă. De aceea lucrăm atât de bine cu Ann 
şi cu Marian. Ele par să împrăştie frustrările vieţii mult mai 
uşor decât o facem noi. 

Dr. N: Să ne întoarcem la împrejurările care te-au făcut să 
simţi nevoia de a fi controlat de un tată atât de sever, care 
trebuia să facă lucrurile dinadins dificile pentru tine. Chiar 
dacă nu a depăşit măsura în îndeplinirea sarcinii sale, tot nu 
înţeleg de ce te-ai oferit să-i fii fiu. 

S.: (râde) Ar trebui să îl cunoşti pe ghidul nostru, Ix-Ax. El 
mai degrabă se foloseşte de umor decât să fie prea moralist. Nu 
ne forţează într-un mod autoritar, pentru că nici eu, nici Carl 
nu reacţionăm prea bine la aşa ceva. Ix-Ax ne îmboldeşte, 
lăsându-ne să credem că toate ideile pe care le avem vin din 
propriile perceptii, (pauză) Ix-Ax mă lasă să cred că mă descurc 
şi apoi îmi răsuceşte conştiinţa. Nu e un regizor, e un antrenor. 

Dr. N: Îmi pare bine să aud asta despre Ix-Ax, dar cum se 
leagă toate astea de tine şi de Carl şi de viaţa voastră trecută, 
în care aţi avut o relaţie atât de precară? 

S.: (cu răbdare) în viaţa anterioară vieţii mele cu Carl, am 
fost un orfan care avea nişte năravuri urâte. Mi-am pierdut 


adevărata mea identitate în acel trup. A fost ca un apel de 
trezire. 

Dr. N: În ce fel? 

S.: Ca puşti, n-aveam pe nimeni care să mă îndrume. Mama 
mea murise. Dacă rămâi orfan când eşti atât de mic, ori ajungi 
cineva, ori te distrugi. Problema a fost... că atunci când am 
devenit mai puternic şi mai încrezător în mine, nu prea îmi 
păsa de ceilalţi. Îmi făurisem o viaţă în care primeam, dar 
dădeam înapoi prea puţin. Aveam senzaţia că oamenii îmi sunt 
datori. 

Dr. N: Ascultă, Ray, de ce trebuie să mergi de la o extremă 
la alta? Nu era mai bine ca în viaţa ta cu Carl să fi avut un tată 
iubitor, spre a-ţi compensa viaţa anterioară de orfan? 

S.: (ridicând din umeri) Prea uşor. După viaţa mea de orfan, 
Ix-Ax m-a întrebat: „Cred că eşti gata acum pentru o viaţă în 
care să fii răsfăţat de părinţi indulgenti, nu-i aşa?”. l-am 
răspuns: „la ascultă, asta nu sună rău deloc”. Apoi el a adău- 
gat: „Să aranjăm pentru tine să fii unicul copil al unor părinţi 
bogaţi?”. Ne-am distrat puţin cu acest scenariu, Carl aducând 
în discuţie nişte glume despre cum voi dori mulţi bani de la 
tatăl meu cel bogat, ca să pariez la cursele de cai. Ii plac caii. 

Dr. N: Şi-atunci, cum aţi ajuns, tu şi Carl, la hotărârea de a 
avea o viaţă chinuitoare împreună? 

S.: Ix-Ax ne cunoaşte foarte bine. Nu-mi place deloc să 
abordez viaţa uşor. I-am cerut, până la urmă, să ne repartizeze 
împreună într-un mediu dificil. 

Dr. N: Lucrurile au mers din rău în mai rău pentru tine. de 
la însingurare la înstrăinare, în ultimele tale două vieţi, nu 
crezi? Mă întreb dacă tu şi Carl aţi învăţat ceva din relaţia 
precară pe care aţi avut-o ca tată şi fiu. 

S.: (pauză, frecându-şi mâinile, adâncit în gânduri) Da şi nu. 
Este adevărat că am lăsat ca înstrăinarea să-mi servească drept 
scuză pentru lipsa unui progres real în aceste două vieţi, dar 
cel puţin în a doua viaţă am avut un tată care n-a plecat. A fost 
mai bine cu un Carl abuziv decât cu abandonul total din viaţa 
anterioară, când am fost orfan. 

Dr. N: Nu prea e o aprobare. Tot sufletul lui Carl a fost tatăl 
tău şi în viaţa ta de orfan? 

S.: Nu. 

Dr. N: Care a fost lecţia ta principală în aceste două vieţi? 


S.: Să îmi păstrez identitatea, indiferent de greutăţi. Asta 
mă va face un suflet mai puternic. 

Dr. N: Sunt sigur că aşa va fi, Ray. Nu crezi totuşi că, din 
când în când, ar trebui să o iei mai încet, acceptând şi vieţi mai 
uşoare, măcar şi pentru o schimbare de ritm? Ar fi chiar aşa de 
rău să îţi tragi răsuflarea şi să îţi construieşti o temelie mai 
solidă, pentru ca trupurile tale viitoare să-şi păstreze 
identitatea? 

S.: (vădit nemulţumit de această sugestie) Nu! [i-am spus 
că o pot face şi Ix-Ax o ştie şi el. Puterea mea constă în perse- 
verenţa de a lupta cu greutăţile. Viaţa mea avându-l tată pe 
Carl a fost testul că mi-am revenit din viaţa anterioară de orfan, 
test pe care l-am trecut, (cu glas puternic) Am învăţat multe 
pentru viaţa următoare, şi îi repet şi lui Carl, ca să îl fac să se 
simtă mai bine. 

Dr. N: Cum rezolvati toate acestea în lumea spiritelor? 

S.: (cu un ton mai contemplativ) Când suntem singuri, ne 
place să ne schimbăm energia gândurilor şi ale amintirilor din 
viaţa pe care am trăit-o împreună. 

Dr. N: E vorba de acel schimb mental şi complet de care am 
mai auzit? 

S.: Da, fiecare particulă a identităţii mele ca fiu al lui Carl 
în acea viaţă i se transferă în timp ce el îşi proiectează asupra 
mea toate amintirile ca tată al meu. Este foarte subiectiv... Şi e 
bine. In grupul meu, noi numim asta trecerea de la unul la 
celălalt a cupei durerilor. 

Dr. N: Şi toate perspectivele sunt complet cinstite? 

S.: Nu încape înşelătorie aici. 

Dr. N: Durează mult schimbul? 

S.: Nu, transferul este scurt, dar complet. După aceea, 
cunoaştem toate încercările, greutăţile, durerile şi furiile... 
impulsurile... din perspectiva celuilalt, pentru că, de fapt, este 
ca şi cum ai fi în vechile lor trupuri. Devenim cealaltă persoană. 

Dr. N: Aduce iertare acest schimb mental? 

S.: Este mult mai mult decât asta. Este un amestec, greu de 
descris, a două minţi. Putem experimenta ce împrejurări l-au 
condus pe celălalt să facă anumite alegeri. Simt lipsa de 
împlinire a lui Carl, şi el pe a mea. O dată schimbul făcut, el 
pătrunde atât de adânc, încât iertarea celuilalt nu mai este 
necesară. Te ierţi pe tine însuţi şi apoi ne vindecăm unul pe 


celălalt. Înțelegerea este absolută. Vom încerca din nou, într-o 
altă viaţă, până când vom reuşi. 


După ultimele lor vieţi trăite împreună, Ray şi Carl se simt 
puţin stingheriţi la început, în lumea spiritelor, dar apoi se re- 
laxează şi sunt din nou fericiţi în grupul lor de suflete. Aceasta 
nu înseamnă că purtarea lui Carl a fost repede iertată în lumea 
spiritelor. În timp ce viaţa sa a fost revăzută şi evaluată, înainte 
de a-l vedea pe Ray, Carl era extrem de conştient de durerea şi 
răul pe care i le pricinuise acestuia. În acest caz acţionează 
două forţe. Prima este subversiunea potenţială a deplinătăţii 
caracterului sufletului, exercitată de atributele biofizice ale 
trupului său gazdă şi de efectele specifice ale mediului. Al 
doilea factor implică rolul care a fost atribuit fiecăruia dintre 
ei, în contextul cauzalităţii karmice. 

Fiecare viaţă este o bucată de pânză şi toate laolaltă ne 
alcătuiesc întreaga tapiserie a existenţei. Dacă un membru al 
familiei sau un prieten este aspru şi intransigent cu noi, sau 
dimpotrivă, dă dovadă de slăbiciune şi de neimplicare 
emoţională faţă de noi în viaţă, vedem numai o porţiune 
exterioară a întregului caracter al acelui suflet. Toate rolurile 
ce sunt atribuite în viaţă au un scop. Dacă ai crescut cu un 
părinte foarte dificil, aşa cum a păţit Ray cu Carl, pune-ţi 
această întrebare: Ce-am învăţat din această situaţie? Aş mai fi 
câştigat aceeaşi înţelepciune dacă acea persoană n-ar fi făcut 
parte din viaţa mea? 

Ray a avut greutăţile lui în viaţa actuală, cu dependenţa de 
droguri şi medicamente, plus cu o purtare obsesivă. Şi totuşi, la 
patruzeci şi cinci de ani, îşi adună resursele interioare şi face 
ca lucrurile să se schimbe total. Din ceea ce mi-a spus Ray, 
faptul că a luat contact cu adevărata identitate a sufletului său, 
în timpul întrevederii noastre, i-a fost de mare folos. Sufletul lui 
Carl este acum fratele mai mare al clientului meu; ei doi nu s- 
au avut prea bine când erau mai mici. Multe dintre aceleaşi 
modele relaţionale din trecut se desfăşoară între cei doi fraţi şi 
azi. Chiar şi aşa, aceste două suflete au fost mult mai legate 
unul de celălalt în calitate de fraţi, decât ca tată şi fiu. 

Datorită faptului că nu şi-a transpus amintirile neplăcute în 
această viaţă, sufletul lui Ray trăieşte într-un trup mai sănătos 
din punct de vedere mental. In acest timp, sufletul subiectului 


Ann, un personaj principal, este mama lui Ray. Ea îi aduce în 
viaţa actuală dimensiunea unei generaţii diferite. Gershen 
Kaufman a scris că „a te ruşina este un fel de a-ţi ucide 
sufletul”. Una dintre problemele cu care se confruntă Ray este 
tocmai aceasta - ruşinea. Jena ne paralizează minţile, deoarece 
induce sentimente de neacceptare, de inutilitate şi de lipsă a 
valorii proprii. Poate fi atât de copleşitoare, încât să împiedice 
orice progres al sufletului. Cu toate acestea, Ray este un suflet 
neobişnuit de hotărât care, după cum am văzut, nu va renunţa 
la aceste vieţi dificile pentru puţină odihnă. Cu fiecare viaţă 
grea devine mai puternic. 

Cazul 47 ilustrează că există suflete care cer mereu tipuri 
de trupuri menite să le pună la încercare slăbiciunea de 
caracter. Atât Ray, cât şi Carl, sunt suflete ce devin repede 
dependente de trupurile lor. De ce continuă totuşi să ceară 
astfel de corpuri? O fac pentru a exersa. Orice comportare 
obsesivă care schimbă dispoziţia sufletească este o împrejurare 
dificilă şi Ray are hotârea să învingă acest lucru înainte de a 
merge mai departe. Ştiu că acest suflet face progrese. După 
două căsătorii nereuşite, Ray mi-a spus că a întâlnit femeia 
visurilor lui, dar că trebuia să se elibereze de droguri şi de 
alcool ca s-o aprecieze. Am descoperit că cea care va fi soţia lui 
este sufletul subiectului Marian. 

Un ultim cuvânt despre sindromul „ghemuirii”, prin care un 
suflet care se întoarce e posibil să nu vadă de la început clar un 
membru al grupului. Când acest lucru i se întâmplă cuiva care 
se află în biroul meu, e posibil ca sufletul care se ascunde de 
conştiinţa unui client să aibă un puternic impact în viitor 
asupra acestuia. Îmi amintesc de o tânără văduvă care a venit 
să mă vadă pe când purta încă doliu după moartea soţului său. 
I-am revăzut împreună pe toţi membrii grupului ei de suflete, 
printre care se afla şi sufletul soţului ei mort. El a îmbrăţişat-o, 
într-o scenă emoţionantă, sfătuind-o să fie tare, că lucrurile se 
vor îndrepta. Apoi, ea a spus: „Ah, mai e ceva. O figură 
întunecată, ascunzându-se în spatele celorlalţi. Oh... este 
sufletul viitorului meu soţ. Sunt sigură... dar încă nu ne-am 
întâlnit în viaţa aceasta. Nu trebuie să ştiu de pe acum cine 
anume este, pentru că ar dispărea spontaneitatea întâlnirii 
noastre.” 


Interacțiunea dintre grupurile de suflete 

Am menţionat că aproape toate grupurile de suflete mai 
tinere rămân în zonele lor de studiu. La nivelurile I şi II în 
special, spaţiile care le sunt desemnate sunt sacrosancte, având 
limite autoimpuse între clase. Baza acestor convenţii este 
faptul că toate sufletele respectă intimitatea muncii care se 
desfăşoară în alte zone de studiu. Clasele spirituale nu sunt ca 
acelea de pe Pământ, unde avem nevoie de scutiri pentru 
absenţe. Sufletele au libertatea de a refuza oricând să studieze 
alături de colegii lor. Dacă un suflet vrea să fie singur sau să 
studieze în particular un anumit domeniu pe care îl consideră 
benefic, are libertatea de a face acest lucru, atât timp cât 
această activitate nu influenţează lucrul unui alt grup. 

Cred că sufletele nu sunt forţate să studieze, unele dintre 
ele luându-şi chiar lungi perioade de odihnă. Chiar aşa fiind, 
majoritatea sufletelor cu care vorbesc se simt lăsate deoparte 
dacă nu sunt implicate în vreun proiect alături de colegii lor. 
Ceea ce le determină să îşi dorească să se implice este plăcerea 
de a stăpâni diverse abilităţi. Astfel, majoritatea sufletelor nu 
doresc să fie implicate în proiectele aflate deja în curs în alte 
grupuri. Cred că niciodată două grupuri învecinate nu se află 
exact la acelaşi nivel în toate disciplinele de studiu. Aşa că, 
indiferent de nivelul de dezvoltare la care ne aflăm, nu este 
uşor să vizităm o altă clasă şi să învăţăm ceva dintr-o lecţie în 
desfăşurare. 

Vizitele între membrii grupurilor de suflete sunt selective, 
fiind destinate unor motive precise. De vreme ce aceste întreve- 
deri se fac la invitaţiile ghizilor profesori, întâlnirile în speţă 
reprezintă în lumea spiritelor mai degrabă excepţia decât 
regula. Există grupuri care se asociază cu cei care stau un timp 
acolo, în timp ce altele par să nu vadă deloc suflete din alte 
grupuri, decât când sunt departe de zonele lor de studiu. Când 
sufletele ajung aproape de sfârşitul nivelului II de pregătire, 
încep să depună eforturi susţinute. Subiecţii mei vorbesc cel 
mai des despre oportunitatea vizitării altor grupuri matcă 
tocmai atunci când se află în acest moment al instruirii lor. 
Clientul din următorul meu caz vorbeşte despre una dintre 
aceste vizite. 


Cazul 48 

Dr. N: De ce ai vrut să vizitezi grupul alăturat? 

S.: Provin dintr-un grup mai puţin serios decât multe altele 
îmi place să vizitez acest grup matcă, pentru că ei sunt ceva 
mai înaintați decât cei din grupul meu. Cei mai mulţi dintre ei 
sunt aproape gata să acceadă la studiul independent şi, de 
asemenea, par foarte hotărâți. Le spun câteva glume despre 
grupul meu, ca să îi mai destind, iar ei îmi dau idei practice. 

Dr. N: Îi vizitezi des? 

S.: Nu, cu toţii ştim cât de ocupat e fiecare şi respect asta. 
Nu îmi place să îi întrerup prea mult. 

Dr. N: Povesteşte-mi despre ultima ta vizită şi ce ţi s-a 
întâmplat atunci. 

S.: (pauză) Erau în mijlocul unei discuţii aprinse. Unul 
dintre membrii lor, Orick, vorbea despre o secvenţă dintr-un vis 
pe care îl avusese în timpul unei încarnări recente. Orick s-a 
gândit că le-ar plăcea să afle despre acest incident. 

Dr. N: E vorba de un eveniment implicând un vis al lui 
Orick din ultima încarnare a acestuia? 

S.: Exact. Cineva din grupul lui, care nu era încarnat, îi tri- 
misese lui Orick informaţia cât timp era adormit şi mintea lui 
omenească nu a interpretat-o cum trebuie. 

Dr. N: A fost greşeala celui care a trimis acel vis sau a lui 
Orick? 

S.: Trebuie să înţelegi că grupul pe care îl vizitez este profe- 
sionist cu lucrurile acestea. Nu le plac greşelile. Este un grup 
foarte serios. 

Dr. N: Continuă, te rog. Ce ai aflat din cele povestite de 
Orick despre visul lui? 

S.: A doua zi dimineaţă, după acest vis, Orick a spus că s-a 
cufundat într-o meditaţie adâncă, pentru a încerca să-şi clari- 
fice mesajul pe care îl primise în timpul nopţii. Bănuiesc că era 
prea tulburat în mintea lui umană, ca să înţeleagă prea mult. 
Orick l-a dojenit puţin pe prietenul lui - acela care îi trimisese 
mesajul - în sensul că ar trebui să se mai perfecţioneze în ceea 
ce priveşte trimiterea de mesaje prin intermediul viselor. 

Dr. N: Ce i-a zis lui Orick cel care i-a trimis visul? 

S.: A spus cu dezinvoltură: „Nu, tu ai tradus într-un fel 
imperfect informaţia trimisă de mine şi apoi ai acţionat greşit, 
pe baza propriei dezinformări”. 


Dr. N: Şi ce a dedus grupul pe care îl vizitai în urma acestei 
discuţii dintre Orick şi prietenul lui? 

S.: Cred că au ajuns cu toţii la concluzia că, deşi două 
suflete sunt foarte apropiate, aspectele imperfecte care ţin de 
capacitatea de recepţie a creierului uman pot compromite orice 
transmisie. Lucrul cel mai sigur pe care îl poate face un suflet 
din lumea spiritelor e să trimită mesajul de mai multe ori şi să 
nu se bazeze pe un singur mediu de transmisie, cum ar fi starea 
de visare. Deci, mesajele trebuie să fie scurte şi foarte clare. 

Dr. N: Aşadar, a fost o vizită productivă pentru tine? Ai 
învăţat ceva? 

S.: Întotdeauna aflu câte ceva. De cele mai multe ori, când 
sunt în acest grup, tac şi ascult. Discuţia despre transmiterea 
mesajelor spirituale mi-a fost folositoare şi tot ce am învăţat am 
dus cu mine la grupul meu de studiu. 


Acele grupuri care nu se simt prea confortabil cu vizitatorii 
obişnuiţi pot să întâmpine cu totul altfel un specialist avansat 
sau un suflet de profil înalt care este unic pentru experienţa 
lor. Am prezentat exemplul unei astfel de vizite în capitolul 5, 
prin intermediul culorilor vizitatorilor. Şi totuşi, chiar şi 
grupurile de tip clan par să se bucure de compania altora în 
afara ariilor lor de studiu. Am trecut deja în revistă zonele în 
care multe grupuri primare se întâlnesc şi discută. Pentru 
multe suflete, această practică este considerată recreaţie. 

Deoarece multe suflete devin neliniştite uneori în ceea ce 
priveşte munca lor, sufletele instructori aranjează adesea unele 
adunări în centrele comunităţii menite audierii unor invitaţi. 
Conferenţiarii invitaţi oferă sufletelor o pauză din a-i audia 
numai pe profesorii lor, lucru care permite grupului de suflete 
câştigarea unor noi perspective faţă de anumite subiecte de 
interes general. Aceste mesaje se pot referi la cum să îi 
apreciem pe ceilalţi, la beneficiul pe care ni-l aduc faptele 
bune, la loialitate, integritate şi la modalităţile de a fi generoşi 
cu talentele pe care le avem. Ştiu că exprimarea tuturor 
acestor sentimente morale nu prea seamănă cu o recreaţie, dar 
vorbitorii îşi condimentează adesea discursurile cu anecdote şi 
cu multe alegorii prin care fac paralele cu experienţele lor 
pământeşti. Există totodată şi nişte conversații subtile purtate 
de maeştrii unui anumit domeniu şi membrii unei audienţe for- 


mate din suflete, pe care clienţii mei nu mi le pot traduce. Citez 
în cele ce urmează o declaraţie referitoare la farmecul unei 
astfel de adunări: 


Instruirea noastră este ajutată şi de anumiţi 
conferenţțiari invitaţi. Ei sunt diferiţi în ceea ce priveşte 
înfăţişarea şi caracterul ghidului meu personal şi asta e 
bine. Printre ei e şi o femeie pe nume Shalakin, pe care o 
ador. Ea vine câteodată în centrul nostru şi am grijă să nu 
ratez niciodată ocazia de a o vedea. Abilitatea ei constă în 
capacitatea de a atinge miezul oricărei probleme care i se 
ridică. Femeia poate lua o problemă complexă şi în scurt 
timp să mi-o explice atât de clar şi de cuprinzător, încât ştiu 
că a doua oară când voi fi confruntat cu acea întâmplare în 
viață mă voi descurca mult mai bine. Shalakin ne spune să 
îi ascultăm pe oamenii de pe Pământ care nu ne plac în mod 
deosebit, pentru că putem învăţa câte ceva de la oricine. 


Activităţi de recreere în lumea spiritelor 


Timpul liber 

Această secţiune este dedicată tuturor acelora care. se tem 
că viaţa de dintre vieţi implică numai muncă şi nici un fel de 
distracţie. Sintagma R&R (odihnă şi distracţie, rest and 
recreation în limba engleză) este chiar potrivită în lumea 
spiritelor şi am ascultat afirmaţiile a sute de clienţi despre ceea 
ce fac ei în afara locurilor în care se pregătesc. După moartea 
fizică, spiritul nostru continuă să păstreze toate amintirile 
esenţiale din viaţa pământească. Senzaţia de a gusta mâncarea 
şi băutura, de a atinge trupurile umane, mirosul, imaginile şi 
sunetele plimbărilor prin pustietate, escaladatul munţilor şi 
băile în mările de pe Pământ rămân alături de suflet. Memoria 
eternă îşi poate aminti de mişcările motrice şi de plăcerile 
senzoriale ale trupului omenesc, cât şi de toate sentimentele 
generate de acestea. Astfel, este normal ca sufletele să 
dorească să păstreze aceste amintiri terestre, prin recrearea în 
lumea spiritelor a trupurilor lor de dinainte. La urma urmei, 
aici (în lumea spiritelor) începe proiectarea conceptuală şi se 
desăvârşesc modelele finale ale energiei organismelor fizice. 


În această secţiune, voi discuta şi despre călătoriile făcute 
de către suflete pe Pământ, în timpul vieţii de dintre vieţi, 
privite ca o parte a R & R (odihnei şi distractiei, rest and 
recreation). În capitolul 8 voi vorbi despre sufletele care 
călătoresc în alte lumi decât Pământul. Aceste excursii ale 
sufletelor pot fi interpretate şi ca „vacanțe de lucru”, menite 
explorărilor şi studiului, sau pot fi dedicate în exclusivitate 
petrecerii timpului liber. În cadrul acestor voiaj e în universuri 
fizice şi imaginare, timpul pentru studiu, cât şi timpul liber sunt 
alocate într-un mod flexibil, în funcţie de scopul principal al 
călătoriei şi de dispoziţia în care se găseşte sufletul. De vreme 
ce am dedicat acesta secţiune activităţilor de recreere ale 
sufletelor, cazurile mele referitoare la călătoriile pe Pământ, ca 
şi la alte activităţi din lumea spiritelor, vor fi privite din punctul 
de vedere al divertismentului sufletelor. 


Pauzele pentru repaos 

Subiecţii mei fac o diferenţă între pauzele scurte din timpul 
studiului şi cele care implică o perioadă mai mare de timp 
menită recreerii. In cele ce urmează, redau cele ce mi-au fost 
relatate de un client de sex masculin, ca pe un exemplu tipic al 
pauzelor din timpul studiului: 


În grupa mea suntem zece persoane şi în timpul acestor 
pauze scurte ne despărțim. Îmi place să hoinăresc, departe 
de gardul nostru. Mă pot duce pe culoar sau afară, în aer 
liber, unde stau de vorbă oameni din multe alte grupuri. Ce 
îmi place la aceste pauze obişnuite menite odihnei este 
spontaneitatea. Putem întâlni cu uşurinţă pe cineva cu care, 
cândva, într-o viaţă viitoare, ne-ar plăcea să avem o relație. 
Nu e vorba numai de faptul că discutăm în aceste pauze, 
mai interesant este că avem posibilitatea de a întâlni şi de a 
cunoaşte alte feluri de suflete. Bineînțeles că există 
întotdeauna şi plăcerea de a te lovi de câte cineva pe care l- 
ai cunoscut într-o viaţă anterioară şi pe care nu l-ai mai 
văzut de mult timp, prilej cu care mai schimbăm câte o 
impresie. 


O altă clientă, vorbindu-mi despre pauzele din timpul stu- 
diului petrecute alături de membrii grupului ei (care preferă să 
se încarneze în trupuri femeieşti), mi-a spus următoarele: 


Mergem într-un loc înconjurat de o grădină luxuriantă. 
Aici este o piscină frumoasă, plină cu energie lichidă 
vibrațională, ce are calităţi regenerative. Nu este adâncă, 
aşa încât mai curând putem să ne bălăcim decât să înotăm. 
Plutim de jur împrejur asemenea nimfelor din ape şi ne 
spunem unele altora poveşti distractive despre vieţile 
noastre. 


În acele grupuri în care sufletele nu sunt încă în totalitate 
androgine, am auzit despre anumite activităţi de recreere 
orientate în funcţie de genul căruia îi aparţin sufletele 
respective. Acest lucru nu mă surprinde. Aşa cum am arătat 
mai înainte, sufletele mai tinere înclină spre un gen sau altul 
când se încarnează pe Pământ. Un subiect mi-a zis: „în timpul 
picnicului pe care l-am organizat în pauză, eu şi prietenele mele 
am cochetat cu nişte suflete masculine din alte grupuri 
apropiate. I-am ameninţat că vom deveni soțiile lor în 
următoarea viaţă dacă nu se poartă frumos.” 


Singurătatea şi liniştea ca R&R (odihnă şi distracţie) 

Din cauză că activităţile din grupurile de suflete sunt solici- 
tante, există suflete care preferă să-şi petreacă timpul liber în 
singurătate. Cu toţii cunoaştem persoane care preferă să fie 
singure decât în societate. Mulţi dintre noi suntem atât de 
ocupați cu rolurile agitate pe care le jucăm în viaţă, încât ne 
este greu să vedem cine suntem cu adevărat. In cazul 22 din 
capitolul 4, fac referire la sufletele singuratice care necesită o 
lungă perioadă de adaptare în singurătate, în special după ce 
au dus o viaţă grea. Aceste suflete nu sunt, de obicei, fiinţe 
orientate spre monahism, care au nevoie de perioade regulate 
de singurătate de-a lungul existenţei lor. Cu siguranţă, multe 
suflete reîntineresc datorită singurătăţii. Totuşi, am întâlnit 
anumite suflete ce par să aibă nevoie în mod regulat de 
perioade de izolare, pe parcursul instruirii lor. pe multe dintre 
acestea le consider suflete ascetice. Cred că atracţia resimţită 
de aceste suflete pentru perioadele de linişte reprezintă o 


formă de contemplaţie mentală asemănătoare aceleia din 
mănăstirile de pe Pământ, în cadrul cărora ne concentrăm 
asupra unor principii spirituale. Un client a făcut următoarea 
declaraţie: 


Colegii din grupul meu îmi spun ţesătorul-de-cununi. 
Îmi place să fiu singur, pentru a mă putea cerceta şi 
înțelege pe mine însumi, în acest timp îmi creez benzi 
circulare de energie pe care le împletesc ca pe o tapiserie a 
vieților mele şi a altor şase prieteni apropiați. Etalez 
diversitatea experienţelor vieților noastre împletind diferite 
materiale - atribute ale energiei - ceea ce reprezintă 
ornamentele oamenilor şi ale evenimentelor. Pentru a putea 
face acest lucru în mod adecvat, îmi trebuie o concentrare 
maximă. 


Subiecţii mei spun că dorinţa de singurătate în lumea 
spiritelor vine dintr-o nevoie intensă de a trăi în cadrul 
comuniunii sacre a gândurilor pure, de a încerca să atingă 
Sursa din care ei înşişi au provenit. Mulţi afirmă că au unele 
momente de profund succes, dar acest lucru presupune o 
muncă intensă. Am descoperit că unele dintre aceste suflete 
ascetice întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte participarea la 
activităţile colective şi că evită perioadele de recreere, pentru 
că preferă contemplaţia. În ciuda detaşării lor din timpul 
pregătirii, aceste suflete au capacitatea de a-şi aduce 
importante contribuţii în domeniile de activitate. 


Călătoria pe Pământ în scopuri de odihnă şi distracţie 

Există suflete care coboară pe Pământ între vieţi ca fiinţe 
invizibile, astfel încât pot reexperimenta mediile fizice din 
trecut. Singura problemă pe care o ridică această călătorie este 
că aceste suflete trebuie să se întoarcă la timpul cronologic, 
ceea ce înseamnă că vor fi derutate de schimbările petrecute 
faţă de ultima oară când au mai fost aici. In capitolul 3, sufletul 
din cazul 17 descria că s-a întors pe Pământ într-o excursie, 
întâlnind cu acest prilej alte suflete dezîncarnate, dintre care 
unele erau dislocate. Acest factor, împreună cu dorinţa de a nu 
altera amintirile vechi şi originale, poate determina sufletele să 
nu revină pe Pământ între vieţi. Există suflete care consideră că 


aceste călătorii nostalgice sunt nesatisfăcătoare şi chiar 
frustrante, având în vedere că presupun întoarcerea într-un 
mediu fizic în lipsa unui trup. Această situaţie nu se aplică 
sufletelor care se întorc pentru a alina şi a ajuta fiinţe iubite, 
nefiind motivate de dorinţe de recreaţie. 

Din câte am observat, există unele schimbări care par să 
aibă cel mai mare impact asupra sufletului aflat în vacanţă. 
Multe nu se vor întoarce pe Pământ între vieţi pentru a se 
recrea, din cauza modernizării de zi cu zi a comunităţii căreia 
odată i-au aparţinut, în dimensiunile îndepărtate de punctul 0 
de pe Pământ, imaginile locurilor şi ale oamenilor care au trăit 
cândva acolo sunt îngheţate într-un vid etern care nu dispare 
niciodată din existenţă. Modelele particulelor de energie 
reprezentând anumite momente ale istoriei omenirii pot fi 
refăcute ori de câte ori sufletele aflate în afara timpului fizic 
absolut o doresc. 

Nu în ultimul rând, există suflete care tot mai vor să revină 
în vizite terestre, în ciuda tuturor neajunsurilor. Următorul meu 
caz este unul dintre aceste suflete, căruia îi face plăcere să 
hoinărească în jurul vechilor sale locuri de pe Pământ. Am ales 
acest exemplu din motive subiective. Locurile descrise sunt 
cele în care am copilărit şi eu. Subiectul cazului 49 şi cu mine 
am avut aceleaşi activităţi, care chiar s-au suprapus cu timpul, 
în decursul ultimilor cinci ani ai vieţii sale, sfârşite în 1948. Aşa 
cum înţeleg acest caz, mă întreb dacă nu cumva voi imita eu 
însumi, în secolul al XXI-lea, modalitatea de recreere spirituală 
a acestui suflet. 


Cazul 49 

Dr. N: Care anume activitate de recreaţie între vieţi 
consideri că ar fi cea mai plăcută? 

S.: Îmi place să vin pe Pământ. 

Dr. N: Unde anume te duci? 

S.: În ultima mea viaţă am iubit plajele din sudul Californiei. 
Aşa că mă întorc să mă întind pe nisip la soare, să mă plimb pe 
plajă alături de pescăruşi şi să fac surfing. Pasiunea mea sunt 
valurile - senzaţia de mişcare şi spuma pe care o fac când se 
sparg. 

Dr. N: Cum poţi experimenta în întregime toate acestea pe 
plajă dacă nu ai trup omenesc? 


S.: lau cu mine suficientă energie pentru acest lucru, dar nu 
destulă pentru a fi văzut. 

Dr. N: Mi s-a spus că în multe astfel de plimbări sufletul 
poate lua 100 % din energia sa. Tu cum procedezi? 

S.: Pe Pământ nu facem astfel, pentru că nu ar fi cinstit să 
speriem oamenii. Nu iau mai mult de 5 %, de obicei chiar mai 
puţin. 

Dr. N: Poţi să tai valurile? 

S.: (râzând) Bineînţeles, de ce crezi că vin? de asemenea, 
zbor cu păsările şi mă joc cu delfinii. 

Dr. N: Dacă ai fi un spirit care stă pe plajă bucurându-se de 
soare şi aş trece peste tine, ce aş vedea? 

S.: Nimic, sunt transparent. 

Dr. N: Înseamnă că dacă hoinăresc de-a lungul plajei şi trec 
pur şi simplu prin tine, prin spaţiul tău, o fac fără să îţi simt 
prezenţa? 

S.: Bine... unii oameni pot simţi ceva, dar, probabil, îl vor 
interpreta drept un rod al imaginaţiei lor. 

Dr. N: Poţi merge să experimentezi tot ce mi-ai descris şi în 
alte lumi fizice? 

S.: Da, însă iubesc această zonă şi am fost pe aici în mai 
multe vieţi. De aceea mă întorc. Pentru mine, marea face parte 
din sufletul meu. Aş putea să mă duc în alte lumi acvatice sau 
să creez toate acestea în lumea spiritelor, dar nu ar mai fi 
acelaşi lucru pentru mine. 

Dr. N: Unde sunt celelalte locuri favorite de joacă ale tale - 
ţinând seama numai de acelea de pe Pământ? 

S.: În jurul mărilor Mediterană şi Egee. 


Crearea așezărilor pământeşti 

Apaşii cred că „înţelepciunea se află în locurile unde 
locuim”. De vreme ce e posibil să creăm orice realitate în lumea 
spiritelor, nu este un lucru neobişnuit că unele suflete doresc 
să-şi petreacă perioadele de vacanţă în casele unde au locuit pe 
Pământ. De multe ori aceste suflete preferă să suspende 
curgerea timpului în care au trăit într-o viaţă anterioară, spre a 
nu se expune creşterii populaţiei şi schimbărilor care au afectat 
vechea lor aşezare. Este ca şi când ar îngheţa toate aceste clipe 
în trecut, lucru pe care sufletele care vor să-şi petreacă timpul 
liber în lumea spiritelor îl pot face. 


Aceste suflete pot dori să-şi construiască mental o copie 
exactă a locurilor familiare în jurul cărora au trăit, cum ar fi 
zonele de la ţară, parcurile, străzile şi orice alte edificii care le 
amintesc de vechile lor aşezări. Trebuie doar să evoce aceste 
locuri aflate în memorie şi să folosească raze orientate de 
energie pentru ca imaginile să apară. Pentru a executa în 
întregime aceste proiecte create din energie pură, poate fi 
necesar şi ajutorul altora. Odată instalate, vizualizările se vor 
dezintegra numai atunci când sufletul îşi va pierde interesul 
faţă de acestea. Trupurile pe care sufletele le-au avut în timp ce 
trăiau în anumite locuri pot fi, de asemenea, recreate ori de 
câte ori aceste entităţi sunt prin preajmă. Sufletele pot dori să 
îşi aducă şi vechile lor animale de casă în acest scenariu, lucru 
pe care îl voi explica mai pe larg în capitolul despre animale. 
Trebuie să spun că multe dintre sufletele care apreciază acest 
tip de recreere sunt iubitoare de distracţii şi au simţul 
umorului. Îşi pot ruga prietenii lor din trecut să vină să le stea 
alături în locaţiile geografice de interes comun ce au fost 
recreate. Sufletele pereche au prioritate aici, după cum se vede 
şi din următorul citat: 


„Eu şi soția mea, Erika, am îndrăgit căsuţa pe care am 
construit-o în Alpii bavarezi. Neam dorit să o avem şi după 
moarte şi astfel am înălţat-o cu ajutorul profesorului nostru 
care ne ajută să ne folosim energia. A considerat că acesta 
este un exerciţiu bun pentru noi. Modelul era în mintea mea 
şi el l-a văzut perfect, înainte ca noi să începem transmisiile 
de energie. Pentru exterioare, ajutorul a venit de la 
prietenii noştri Hans şi Elfie, care au locuit aproape de casa 
noastră în Germania şi acum sunt cu noi. Aranjamentul 
interiorului l-am făcut eu şi Erika, fără ajutorul nimănui. Eu 
am creat vechea mea bibliotecă, iar soția mea a aranjat 
bucătăria exact cum era înainte. Este minunat să fiu iarăşi 
singur cu ea în felul acesta.” 


Oamenii se întreabă dacă sufletele pot avea relaţii fizice 
intime cu trupurile lor recreate. Dacă un contact sexual reuşit 
îşi are originea în minte, atunci sufletul pur are parte de toate 
beneficiile şi de nici una dintre inhibiţiile fizice. În lumea 
spiritelor nu este posibil să te prefaci. Din câte pot să-mi dau 


seama, are loc o pierdere totală a senzaţiilor tactile prin faptul 
că nu mai suntem într-un corp fizic dens şi dotat cu sistem 
nervos. În orice caz, în recrearea spirituală a trupului omenesc, 
lipsa totală a simţurilor senzoriale este un lucru care nu 
ştirbeşte prea mult puterea erotică a două minţi complet 
împreunate. 

Dragostea înseamnă dorinţa de a ne uni în totalitate cu 
obiectul iubit. Spiritele au capacitatea de a-şi exprima 
dragostea mult mai intim între vieţi decât pe Pământ. Chiar şi 
aşa, unele suflete sunt încă motivate de dorinţa de a crea acele 
scene din viaţa anterioară în care a înflorit dragostea lor. Re- 
crearea acestor scene este semnificativă pentru parteneri. La 
urma urmei, un stimulent major al multor suflete pentru a se 
reîncarna e reprezentat tocmai de plăcerile exprimării fizice 
într-o formă biologică. 


Sufletele animalelor 

Îmi amintesc că am ţinut un discurs în New York, şi în 
timpul alocat întrebărilor asistenţei, o femeie care stătea în 
rândul întâi mi-a pus următoarea problemă: „Credeţi că pisicile 
au suflete?”. I-am răspuns: „Aveţi cumva o pisică?”. În timp ce 
femeia a ezitat un moment, un prieten care stătea lângă ea a 
zâmbit şi a ridicat patru degete. Dintre toţi iubitorii de animale 
din lume care sunt interesaţi de această întrebare, trebuie să 
fiu cel mai atent cu cei care au pisici. l-am spus femeii din 
Manhattan că, din moment ce nu am hipnotizat niciodată o 
pisică, nu pot să afirm că pisicile au suflet. Acest lucru n-a 
făcut-o cu nimic mai fericită. Am adăugat apoi că unii dintre 
clienţii mei mi-au spus că au întâlnit animale în lumea 
spiritelor, în perioada de dintre vieţile lor. 

Religiile lumii s-au întrebat mult timp dacă animalele au 
suflet. Religiile orientale afirmă că sufletele animalelor sunt 
egale cu cele ale oamenilor. Iudaismul distinge mai multe 
nivele ale sufletelor, cel mai jos dintre acestea fiind cel al 
animalelor, iar cel mai înalt, cel al omului. Musulmanii 
consideră că animalele au spirit, dar că sufletele acestora nu 
sunt nemuritoare, pentru că animalele nu pot alege în mod 
conştient între Rai şi Iad. Religia creştină rezervă sufletul 
nemuritor numai oamenilor drepţi, fără păcat. 


Deţinătorii de animale, care interacționează cu acestea, îşi 
proiectează o bună parte din energia spirituală către aceste 
creaturi, care reacţionează în diferite moduri, în funcţie de 
tipul şi personalitatea animalului respectiv. Reprezintă, oare, 
aceste trăsături un suflet? Ştim că animalele gândesc, dar nu 
suntem siguri de nivelul gândirii lor. Câinii sunt protectori, 
pisicile, pline de viaţă, iar delfinii au modele complexe de 
comunicare. Poate, oare, existenţa unei gândiri raţionale, sau 
lipsa acesteia, să se instituie într-un criteriu de a stabili dacă 
animalele au sau nu suflet? 

Toţi cei care au animale de casă vor spune că acestea sunt 
înzestrate cu o personalitate proprie şi, mai mult, cu 
capacitatea de a simţi nevoile stăpânilor. Este un fapt cunoscut 
că animalele ne pot aduce alinare în timpul doliului şi când 
suntem bolnavi. Animalele au capacitatea de a ne îmbunătăţi 
dispoziţia şi a ne ajuta vindecarea, prin faptul că ne oferă 
dragoste şi se află alături de noi în mod necondiţionat. Acelor 
persoane care cred că animalele sunt fiinţe ceva mai 
simţitoare, dar care au numai instincte, le-aş putea spune că, 
dacă animalele au capacitatea de a percepe gândurile, atunci 
au şi energie individualizată la un anumit nivel. 

Subiecţii mei susţin că fiecare animal are propria sa clasă 
de energie inteligentă şi sufletele oamenilor nu pot urca sau 
cobori pe această scară de la o formă la alta. Aceste particule 
de energie se întind de la forme complexe de viaţă, cum este 
cazul cimpanzeilor, la structuri mai simple. În ciuda refuzului 
transmigraţiei observat la subiecţii mei, probabil că toată 
materia, atât cea organică, cât şi cea anorganică, proiectează o 
energie vibraţională asupra Pământului şi, probabil, au o 
anumită legătură într-un mod intenţionat. 

Mi s-a spus de către clienţii care au avut legătură cu o va- 
rietate de animale în lumea spiritelor că, într-adevăr, toate au 
un fel de energie a sufletului. Nu sunt asemenea sufletelor 
umane şi diferă, de asemenea, şi între ele. După moarte, 
energia din aceste animale „există în sfere diferite de cele ale 
sufletului uman”. Pentru o persoană aflată în transă, sferele 
reprezintă spaţii care au fiecare propriile modele şi funcţii 
specifice. Am avut o serie de rapoarte ce cuprindeau informaţii 
despre sufletele animalelor din lumea spiritelor. Cazul următor, 


relatat de un subiect pe nume Kimoye, este un bun exemplu în 
acest sens: 


Cazul 50 

Dr. N: Kimoye, cum îţi place să te recreezi? 

S.: Sincer, sunt un suflet liniştit, nesociabil şi îmi place să 
fac două lucruri: mă ocup cu grădinăritul şi mă joc cu 
animalele, în timpul în care nu sunt împreună cu grupul meu. 

Dr. N: Chiar cultivi nişte plante în lumea spiritelor? 

S.: A crea din energie lucruri însufleţite este unul din 
exerciţiile noastre importante. 

Dr. N: Spune-mi câte ceva despre cum te joci cu animalele. 

S.: Am un câine, o pisică şi un cal. Sunt animalele mele din 
viaţa anterioară. 

Dr. N: Apar, pur şi simplu, atunci când îţi doreşti? 

S.: Nu, trebuie să le chem, din moment ce în mod normal, 
nu trăiesc în spaţiul nostru. Nu mă pot duce în lumea lor. Mi le 
aduce un suflet ce se ingrijeşte de animale. Noi le spunem 
Copoi. N 

Dr. N: Înseamnă că acest copoi trebuie să îţi găsească 
animalul tău şi nu unul făurit din energie, cum sunt plantele pe 
care le creezi în grădină. 

S.: Cu siguranţă. 

Dr. N: Kimoye, crezi că animalele au suflet? 

S.: Da, bineînţeles că au, dar sunt de mai multe feluri. 

Dr. N: Care e diferenţa între sufletele animalelor şi cele ale 
oamenilor? 

S.: Sufletele tuturor fiinţelor vii au diferite... caracteristici. 
Sufletele animalelor au particule de energie mai mici... un 
volum mai mic şi nu sunt atât de complexe şi de 
multifuncţionale ca sufletele oamenilor. 

Dr. N: Ce alte diferenţe mai cunoşti între sufletele 
oamenilor şi cele ale animalelor? 

S.: Principala diferenţă, în afara mărimii şi a capacităţii, 
este aceea că sufletele animalelor nu sunt centrate asupra 
eului. Nu sunt atât de preocupate de problemele identităţii, ca 
noi. De asemenea, îşi acceptă mediul, amestecându-se cu 
acesta, nu luptă să îl controleze, cum fac fiinţele umane, (se 
opreşte, apoi adaugă) Putem învăţa de la ele. 


Dr. N: Ai spus că sufletele animalelor au propria zonă în 
lumea spiritelor. Cum poţi atunci să te asociezi cu ele, chiar şi 
ajutat de un suflet care are grijă de animale? 

S.: (perplex) Au energie senzorială pe Pământ exact ca şi 
noi... ne împărţim cu ele existenţa fizică... aşa că, de ce nu şi pe 
cea mentală? 

Dr. N: Bine, Kimoye, ai zis că au o alcătuire diferită a pro- 
prietăţilor faţă de energia noastră inteligentă. 

S.: La fel e şi cu plantele mele, dar pot sta în compania lor 
ori de câte ori o doresc. 

Dr. N: Ai spus că te joci cu câinele tău. Poate energia 
plantelor să devină energia unui câine? 

S.: Nu, pentru că fiecare formă de viaţă are propria 
combinaţie de energie şi această energie nu trece într-o altă 
formă fizică pe aceeaşi planetă. 

Dr N: Vrei să spui că o pisică nu va trece într-o formă supe- 
rioară de viaţă şi o fiinţă umană nu va deveni o formă infe- 
rioară, spre exemplu trupul unei pisici, într-o viaţă viitoare? 

S.: Da, este adevărat. Energia este creată şi destinată 
pentru anumite forme fizice şi mentale. 

Dr. N: De ce crezi că este aşa? 

S.: (îmi zâmbeşte) Nu am idee despre raţiunea acestor 
lucruri, ştiu doar că amestecul tipurilor de suflete nu este de 
dorit. 

Dr. N: Spune-mi, Kimoye, vezi cumva că sufletele 
animalelor tale stau în grupuri asemănătoare cu grupul tău de 
suflete? 

S.: Aşa cum am mai spus, nu mă duc în lumea lor. Ele nu 
simt nevoia să ne cheme. Nu pot să îţi spun despre lumea lor 
decât ce am auzit şi cu de la sufletul care are grijă de animale, 
şi anume că există o împărţire generală a acestei lumi, care 
cuprinde grupurile pământului, aerului şi ale apei. 

Dr. N: Sunt ele, oare, legate în lumea spiritelor? 

S.: Din câte am înţeles, balenele, delfinii şi focile sunt 
împreună - ciorile şi şoimii - caii şi zebrele - cam aşa ceva. 
Animalele au propriile legături cu comunitatea, bazate pe 
speciile generale pe care nu trebuie să le înţelegem, cel puţin 
eu nu o fac. 

Dr N: Ei bine...? 


S.: (mă întrerupe) Bănuiesc că dacă trebuia să ştim, ni s-ar 
fi spus. 

Dr. N: Bine, hai să ne întoarcem la prima ta afirmaţie - că te 
joci cu animalele în timpul liber. Ai putea avea un animal 
sălbatic, un lup de exemplu? 

S.: Numai dacă ar fi domesticit. 

Dr. N: Poţi să îmi explici şi mic, Kimoye? 

S.: (subiectul se încruntă, concentrându-se) Asocierea cu 
animalele trebuie să fie productivă în anumite forme pentru 
noi, pentru a putea să fim motivaţi să lucrăm cu anumite forme 
de viaţă. Câinele meu îmi poate fi alături în cadrul proprietăţii 
mele spirituale, în care mi-am construit casa şi grădina, pentru 
că e normal să fie aici. Imi aparţine, pentru că suntem colegi 
apropiaţi de joacă. Iubirea noastră reciprocă şi respectul unuia 
faţă de celălalt pe care le-am avut pe Pământ este reînnoită, 
deoarece este un lucru bun. Există frumuseţe de ambele părţi, 
acesta trebuie să fie motivul pentru care sunt permise. 

Dr. N: Poli face o diferenţă între sufletul unui animal 
domestic de pe Pământ şi cel al unuia sălbatic? 

S.: Cred că da. Aşa cum am mai spus, sufletele animalelor 
sunt mult mai puţin complicate decât cele ale oamenilor. Cele 
domestice îşi exprimă dragostea şi afecțiunea pentru oameni, 
lucru de care avem nevoie. Sufletele animalelor sălbatice nu 
sunt atât de dezvoltate în acest domeniu şi nu ne înţeleg deloc. 
Cele mai multe dintre ele nu pot fi constrânse - şi nici nu cred 
că ar trebui să fie doar pentru faptul că împărţim acelaşi 
mediu. 

Dr N: Crezi că animalele sălbatice au o mai mare nevoie de 
libertate? 

S.: Poate, dar sufletele tuturor fiinţelor vii - în special ale 
noastre - au nevoie de libertate de exprimare. În ceea ce 
priveşte sufletele animalelor domestice, acestea sunt mult mai 
dornice să renunţe la libertatea lor pentru a crea o legătură cu 
oamenii, primind în schimb dragostea, afecțiunea şi protecţia 
acestora. Există o reciprocitate în a avea animale de casă. 

Dr N: Kimoye, ceea ce spui tu sună ca şi cum animalele 
domestice există pe Pământ pentru a-i sluji pe oameni. 

S.: Este, după cum ţi-am mai spus, un schimb reciproc 
echitabil. Aceia dintre noi care iubesc animalele pe Pământ 
credem că putem comunica, măcar într-o mică măsură, cu ele. 


Când ne întoarcem în lumea spiritelor şi ne revedem animalele 
- fiecare dintre noi fiind în stare de suflet pur - acest lucru 
devine şi mai evident. 

Dr. N: Toţi din lumea spiritelor gândesc ca şi tine despre 
sufletele animalelor? 

S.: Mulţi nu simt faţă de animale aceeaşi iubire pe care o 
simt eu. Am aici prieteni care nu-şi doresc să intre în contact cu 
energia animalelor, chiar dacă pe Pământ au avut animale. Au 
alte activităţi în timpul liber (se opreşte şi apoi adaugă) Ei 
pierd! 


Sufletele care au grijă de animale par a fi specialişti în 
lumea spiritelor. Nu este o îndeletnicire prea populară între 
clienţii mei, dar munca lor este foarte apreciată de către 
iubitorii de animale. Aceste suflete nu sunt considerate a fi 
îngrijitori de grădină zoologică. Odată l-am întrebat pe un 
subiect de-al meu, care avea cunoştinţă referitoare la cerinţele 
acestei îndeletniciri, despre Socrate, vechiul meu căţel de rasă 
basset, un animal de casă iubit de familie timp de cincisprezece 
ani. Întrebarea mea era următoarea - dacă mintea sufletului 
meu putea crea o casă şi un trup omenesc în perioada de dintre 
vieţi, aveam, oare, să evoc câinele meu? Mi s-au răspuns 
următoarele: 


Poţi face asta dacă eşti destul de avansat în ceea ce 
priveşte crearea energiei. Dar chiar şi dacă ai avea această 
capacitate, câinele tău nu ar fi chiar atât de real cum ar fi 
dacă ar fi creat de un profesionist. Un suflet care îngrijeşte 
animalele are abilitatea de a urmări şi de a găsi crâmpeiul 
de energie al sufletului care nu a murit o dată cu Socrate, 
reconstruindu-ţi câinele exact cum îl ştiai pe Pământ. 
Animalul tău te va cunoaşte şi se va putea juca cu tine 
oricând vei dori, după care va pleca. 


În aparenţă, sufletele specializate în domeniul animalelor 
de pe Pământ se ocupă cu precădere de găsirea şi 
reconstruirea unor forme inferioare de viaţă. Eu le văd mai 
curând ca pe nişte suflete creatoare, implicate cu acest 
domeniu în lumea spiritelor, pentru că au iubit animalele în 
existenţele lor pământene. 


Pot exista de asemenea, în asocierile noastre cu animalele 
pe Pământ, anumite aspecte karmice din vieţile trecute, acesta 
fiind, probabil, unul dintre motivele pentru care există suflete 
care au grijă de animale. Am o clientă care în viaţa actuală e o 
militantă înfocată pentru drepturile animalelor. Ea s-a dedicat 
uşurării suferințelor acestora în toate vieţile sale ce au urmat 
unei existenţe din Austria secolului al XVI-lea. In timpul acestei 
vieţi, subiectul meu făcuse parte dintr-o familie care se ocupa 
cu sacrificarea animalelor într-un abator. Acest lucru a 
traumatizat-o. Astăzi, ca vorbeşte despre animale numindu-le 
„copiii mei”. Atât în timpul vieţii, cât şi în viaţa dintre vieţi, 
această clientă a mea îşi petrece timpul liber alături de 
animale. De asemenea, într-un loc numit Spaţiul 
Transformărilor, ea se încarcă cu energia lor. Acest spaţiu al 
transformărilor este folosit pentru a-i spori capacitatea de 
percepţie a caracterului lor. În esenţă, acelaşi lucru mi l-a spus 
şi Kimoye: „Intru în această cameră, cu un câmp de energie 
animală programat care îmi permite să simt asemenea lor. 
Acest lucru mă ajută să înţeleg mai bine animalele de pe 
Pământ.” Pentru aceşti doi clienţi ai mei, asemenea activităţi 
reprezintă atât un aspect al instruirii lor, cât şi un mod de a se 
relaxa. 


Spaţiul transformării 

Pe durata lungii lor ucenicii, sufletele pot studia şi chiar 
practica multe tehnici. Unul dintre locurile menite instruirii, 
despre care am scris şi în Călătoria Sufletelor, este sfera 
transformării sufletului. Sufletele, fie ele tinere sau bătrâne, 
pot învăţa multe dacă încearcă această experienţă în viaţa de 
dintre vieţi. Tinerii sunt iniţiaţi aici în anumite tehnici care i-ar 
putea interesa, în timp ce sufletele mai bătrâne pot să îşi 
îmbunătăţească abilităţile pe care le au deja. Când descriu 
oamenilor acest spaţiu, folosesc o comparaţie cu puntea navei 
spaţiale din filmul Star Trek. Deşi există unele asemănări între 
aceste concepte, totuşi spaţiul de transformare este mult mai 
mult decât o cameră a simulărilor. 

Spaţiul de transformare nu se limitează la a permite 
sufletelor să se încarce cu energie animală. În cadrul acestuia, 
sufletul poate deveni orice obiect, însufleţit sau neînsufleţit, 
cunoscut lui. Pentru a dobândi esenţa tuturor lucrurilor 


însufleţite sau chiar neînsufleţite de pe Pământ, sufletele se pot 
îmbiba cu multe substanţe, incluzând focul şi materii în stare 
gazoasă sau lichidă. Ele pot de asemenea deveni total amorfe, 
pentru a se contopi cu o senzaţie sau cu o emoție pe care o 
presupune această stare. 

Am inclus spaţiul transformărilor în secţiunea dedicată 
divertismentului pentru că sufletele obişnuite încep prin a 
folosi acest spaţiu pentru pura plăcere de a-şi schimba forma 
energiei. Cu toate acestea, multe dintre sufletele cu care am 
lucrat preferă să se angajeze în acest exerciţiu în aşezările 
fizice din alte lumi. Aceste aspecte vor fi dezbătute în capitolul 
următor. Aşa cum am mai menţionat, toate aceste activităţi au 
potenţialul de a trece dincolo de recreere pentru cele mai 
multe suflete. Scurtul caz care urmează arată felul în care 
spaţiul transformărilor căleşte şi întăreşte mintea sufletului 
printr-un proces de regenerare mentală. 


Cazul 51 

Dr. N: De ce ai venit în Spaţiul de Transformare? 

S.: Există perioade când sunt departe de grupul meu de 
suflete şi doresc să văd şi eu ce are de oferit camera aceasta. 
Intru în ecranele de energie de aici pentru a absorbi energia în 
stratul de compasiune. Sunt dus de acest curent de energie... 
face parte din sufletul meu. 

Dr. N: Te rog, explică-mi ce este cu acest curent de energie. 

S.: Există anumite centuri de energie purificată. Mă 
amestec cu cea a compasiunii. 

Dr N: Cine îţi crează aceste centuri aici? 

S.: Nu ştiu. Mă concentrez la ceea ce doresc şi mi se dă. Cu 
cât exersez, cu atât energia devine mai puternică şi beneficiile 
primite sunt tot mai mari. 

Dr. N: Nu văd de ce trebuie să vii în acest loc pentru a 
experimenta sentimentul compasiunii, când poţi să o faci şi 
mergând pe Pământ. 

S.: Da, dar trebuie să înţelegi că atunci când mă duc pe 
Pământ şi îmi folosesc energia vindecându-i pe ceilalţi, aceasta 
îşi pierde mult din intensitate spre sfârşitul vieţii mele. Acest 
lucru se întâmplă, pentru că sunt încă un vindecător 
neexperimentat. 


Dr. N: Bine, dacă eşti aici pentru acest gen de reîntinerire, 
de ce nu îmi dai un exemplu concret despre ce anume faci în 
spaţiul de transformare? 

S.: (respiră adânc) Pot identifica durerea, dar pentru a o 
disipa în corpul omenesc, o asimilez. Acest lucru mă poate face 
ineficient, mai degrabă devin un burete decât o oglindă a 
luminii. Aici îmi pot exersa tehnica. 

Dr. N: În ce fel? 

S.: Învăţ mai repede să-mi controlez energia decât să 
absorb durerea. Centura energiei compasiunii este ca o piscină 
unde pot să înot şi să devin parte a unei emoţii, într-o 
experienţă atât de subiectivă, încât nu v-o pot descrie. Mă ajută 
să lucrez asupra calmului într-o mare de adversitate. Este 
magnific... este... viu. 


Ascultând ce mi se povesteşte despre Spaţiul de Transfor- 
mare, ajung la credinţa că această experienţă este una 
euforică. Dacă aceste piscine imaginare de energie 
concentrată, care par să transforme sufletul pentru un timp, 
sunt reale sau simulate, nu pot să afirm cu certitudine din 
perspectiva sistemului meu de referinţă. Din cauză că, în timp 
ce clienţii mei văd lumea spiritelor ca pe o realitate ultimă, eu 
numesc acest spaţiu unul al realităţilor schimbate. Există un 
criteriu constant care mă ajută să diferenţiez mental aceste 
concepte. Acele modele funcţionale ale realităţii, care sunt 
temporare şi, în cele din urmă, se vor stinge, devin iluzorii. 
Lumea veşnică a sufletului, care analizează şi evaluează acest 
proces, apare subiecţilor mei ca o permanentă stare de 
conştienţă. Spaţiul transformărilor este o creaţie menită 
dezvoltării spirituale. 


Dansul, muzica şi jocurile 

Încă mai există în lume oameni care trăiesc în aşezări 
îndepărtate şi participă la dansuri şi cântece importante pentru 
viaţa lor culturală. Cu mulţi ani în urmă, am avut privilegiul de 
a privi şi de a participa, într-o noapte, la cântecele şi dansurile 
unui trib de băştinaşi din Lahu. Aceştia trăiesc în inima 
munţilor Birmaniei, de-a lungul graniţei dintre acest stat şi 
Thailanda. Am fost cu un grup mic de occidentali, care erau 
primii străini conduşi să vadă acest trib izolat. Drumul a fost 


dificil, purtându-ne prin jungle şi peste lanţuri muntoase. 
Experienţa a fost mistică. 

Când subiecţii mei descriu felul în care îşi exprimă fiinţa 
interioară în lumea spiritelor, prin muzică şi mişcări de dans, 
mă gândesc la oamenii din Lahu. Locuitorii din această aşezare 
sunt animişti, având credinţa că toate fenomenele naturii au 
suflet şi exprimă o forţă spirituală personală. In timpuri 
străvechi, cu mult timp înaintea apariţiei principalelor religii, 
multe societăţi împărtăşeau această credinţă. Clienţii mei spun 
că atunci când grupurile de suflete practică această formă de 
recreere, există elemente de ritualism şi de celebrare a unei 
Surse sacre. Sufletele găsesc această formă de exprimare ca 
fiind o modalitate de a creşte intensitatea. Aceeaşi credinţă au 
avut-o, sau încă o mai au, culturile străvechi sau moderne ale 
umanităţii. 

Sincronizarea dansului şi a muzicii dă senzaţia că toate gân- 
durile devin unul. Când subiecţii mei îmi descriu efectele 
acestei forme de recreere a sufletului e ca şi când s-ar simţi 
suspendaţi în amintirile acestei fericiri spirituale. Ei vorbesc 
despre modul în care sunetul şi ritmurile harpei, lirei şi al 
clopotelor sunt expresii ale naturii lor ca suflete. Relatările 
unora dintre clienţii mei referitoare la tobe, fluiere şi dansuri în 
jurul focului îmi amintesc de vizita pe care am făcut-o la tribul 
din Lahu. Unul din aceşti subiecţi mi-a spus următoarele: 


Am început să dansăm în jurul luminii flăcărilor, 
mişcându-ne într-o armonie plină de grație, acompaniați de 
sunetul ritmat al melodiilor. Energia noastră se împletea 
într-o cadență circulară, schimbătoare. Pentru noi, aceasta 
este o expresie a legăturilor intense care există între noi, 
născute din miile de vieţi trăite împreună. Participăm la 
dansuri şi cântece spre a confirma legăturile dintre noi şi a 
rezona cu o înţelepciune colectivă. 


Alt subiect a relatat despre dansul în lumea spiritelor urmă- 
toarele: 


La început esenţa acestuia era viteza, apoi dansul s-a 
transformat în altceva: începem să ne mişcăm în cerc, apoi 
ritmul se accelerează tot mai mult şi mai mult. Ne adunăm 


toate forțele şi le împingem în faţă, până când arătăm ca un 
vârtej, fără nici un spaţiu între noi. Acum nu mai e vorba de 
dans - a fost înlocuit de o cascadă de vârtejuri, ceea ce 
reprezintă o unire a sufletelor noastre. Cu cât încetinim 
ritmul, efectele energiei deşirate, sunt folositoare pentru a 
observa despărţirea noastră. La sfârşitul acestui dans am 
experimentat diferențele complexe dintre modelele energiei 
noastre vibraţionale. 


Unele suflete au descris scena de mai sus ca fiind un fel de 
joc de-a rostogolul. Aceasta îmi arată că există numai o linie 
subţire de demarcaţie între dansurile spirituale şi jocuri, toate 
având interpretări personale. Iată un alt exemplu: 


Când dansăm ne schimbăm forma obişnuită a energiei 
(în formă de pară, alungită) într-o curbă ascendentă 
asemănătoare cu primul pătrar al Lunii. Ne mişcăm unul 
către celălalt din trei sau mai multe direcții, în funcţie de 
numărul de participanţi. Schimbându-ne formele de la 
concav la convex, înainte şi înapoi pentru a ţine pasul cu 
sufletul din faţa noastră, ne putem amesteca şi despărți cu 
foarte mare viteză. Ne alungim şi ne impletim energia 
legănându-ne înainte şi înapoi, ca într-un dans al 
împerecherii. 


Dansul sufletelor poate deveni, de asemenea, şi o formă de 
acrobație, după cum reiese şi din următoarea declaraţie a unui 
client de-al meu: 


Grupul meu iubeşte în mod special acrobaţia. Nu 
practicăm gimnastica în formă umană, cum fac alţii. Ne 
păstrăm formele ovale sau alungite ale energiei pure. 
Construim un câmp de energie asemănător cu un fel de 
trambulină, pentru a-l folosi la exerciţiile noastre. E vorba 
despre un dans a cărui formă este prea greu de descris, dar 
care implică multă plăcere şi distracţie, apropiindu-ne şi 
mai mult. 


Am observat că aceste activităţi pot fi asociate cu satira şi 
comedia. Sufletelor ce se angajează în aceste forme de 


divertisment le place să facă haz pe seama lor. Totuşi, nu prea 
aud despre suflete care să joace în piese complete în scopuri 
pur recreaţionale. Aceasta pentru că jocurile de rol au şi un 
aspect mai serios, nelipsit, la rândul său, de umor şi anume 
acela al reconstituirilor vieților trecute. 

Alte activităţi de recreere, ca arta şi compoziţia, se desfă- 
şoară în linişte şi individual. Practicarea muzicii şi a sculpturii 
poate fi făcută individual sau în colectivitate. Sculptarea 
energiei în scopul creării unor obiecte sau a unor mici forme de 
viaţă nu este considerată, propriu-zis, un mod de recreere. 
Acest lucru reprezintă o parte integrantă a predării anumitor 
aptitudini, deşi, după cum am văzut, aceste activităţi pot fi 
subsumate şi domeniului timpului liber. Muzica intră într-o 
categorie specială. Spre deosebire de Pământ, unde mulţi 
dintre noi nu suntem în stare să învăţăm să cântăm la un 
instrument sau chiar din voce, ca suflete ne vom putea angaja 
în aceste activităţi fără nici un efort. Acordurile melodice sunt 
de multe ori auzite de către subiecţii mei în lumea spiritelor în 
spaţii care nu au drept scop recreaţia. In cadrul R&R (odihnei 
şi recreaţiei - rest and recreation), sufletele se pot bucura de 
muzică în mod direct sau întreţesută în graniţele subtile ale 
teatrului, dansului şi chiar jocurilor. 

Din cercetările mele, am ajuns la concluzia că muzica, mai 
mult decât oricare alt mijloc, înalţă sufletul cu game de note 
mult peste ceea ce cunoaştem pe Pământ. În lumea spiritelor 
pare să nu existe limite pentru sunetele folosite în creaţiile 
muzicale. Oamenii aflaţi în stare de hipnoză adâncă susţin că 
muzica reprezintă limbajul sufletelor. Compunerea şi trans- 
miterea rezonanţelor armonice pare să aibă legătură cu for- 
marea şi prezentarea limbajului spiritual. Cu mult mai presus 
de comunicarea prin muzică, mi s-a spus că acordurile 
spirituale sunt temelia creării energiei şi a unificării sufletelor. 

Multor suflete le place să cânte în lumea spiritelor, dar mi- 
au trebuit mulţi ani pentru a găsi un suflet care să fie dirijor. 
Următorul meu caz este un subiect care a trecut prin multe 
vieţi în care a fost legat într-o formă sau alta de muzică. În ulti- 
ma lui viaţă a fost un cântăreţ de operă italian din anii '30. 


Cazul 52 


Dr. N: Care este principala ta activitate de recreaţie în 
lumea spiritelor? 

S.: Să compun muzică. 

Dr. N: Vrei să spui cu instrumente muzicale? 

S.: Da, poţi lua orice instrument, pur şi simplu, din aer 
pentru a cânta cu el. Dar mie nimic nu-mi dă satisfacţii mai 
mari decât să creez un cor. Cel mai frumos instrument muzical 
este vocea. 

Dr. N: Dar nu mai ai corzile vocale ale unei vedete de 
operă, aşa că...? 

S.: (râde de mine) A trecut chiar aşa de mult de când ai fost 
un spirit? Nu e nevoie de nici un corp omenesc. De fapt, 
sunetele pe care le creăm sunt mai delicate şi într-o gamă mult 
mai mare decât cea folosită pe Pământ. 

Dr. N: Poate oricine să cânte atât notele înalte, cât şi pe 
cele joase? 

S.: (cu entuziasm) Bineînţeles că da. Noi toţi putem fi şi 
soprane, şi baritoni în acelaşi timp. Oamenii mei pot lua notele 
mai înalte, cât şi pe cele joase, iar toată lumea este mereu 
pregătită - le trebuie numai un dirijor. 

Dr. N: Poţi să-mi descrii ceea ce faci? 

S.: (calm, fără să se laude) Sunt dirijorul sufletelor. Acest 
lucru reprezintă pasiunea mea - talentul meu -, este o plăcere 
să o împărtăşesc şi altora. 

Dr. N: Eşti mai bun, în acest domeniu, decât celelalte 
suflete graţie talentului muzical pe care l-ai avut în viaţa 
trecută ca solist de operă? 

S.: O, presupun că una o precede pe cealaltă, dar nu toată 
lumea este interesată de muzică cum sunt eu. Unele suflete din 
grupurile muzicale pot să nu acorde atenţie întregii partituri 
(zâmbeşte). Având în vedere gama muzicală pe care o posedă 
sufletele, ele au nevoie un dirijor, pentru a le călăuzi această 
virtuozitate. La urma urmei, acest lucru reprezintă pentru ele 
un mod de divertisment. Vor să se distreze, dar să şi creeze 
muzică frumoasă. 

Dr. N: Deci, preferi să lucrezi mai curând cu un cor decât 
cu o orchestră? 

S.: Da, dar le şi combinăm pentru a cânta împreună. Când 
spiritele se dedică atât muzicii instrumentale, cât şi celei vocale 
este minunat. Ele nu cântă fals. Îmbinarea armonioasă a 


energiilor muzicale reverberează sunete incredibile în lumea 
spiritelor. 

Dr. N: Aşadar, toate acestea sunt foarte diferite de lucrul cu 
un cor de pe Pământ? 

S.: Există similitudini, dar aici avem atât de mult talent, 
pentru că orice suflet are capacitatea de a reda perfect 
sunetele muzicale. Există motivații importante. Sufletele iubesc 
acest mod de recreere, mai ales dacă pe Pământ îşi doreau să 
poată cânta, dar nu aveau calităţi vocale. 

Dr. N: Aduci şi suflete din alte grupuri decât al tău să cânte 
în acest cor ceresc? 

S.: Da, dar multe grupuri preferă să cânte separat, spre a 
vedea care este mai inspirat. 

Dr. N: Dacă ar fi să te uiţi la cele mai profunde motivații ale 
sufletelor, poţi să mă ajuţi să înţeleg de ce este muzica atât de 
importantă pentru ele în lumea spiritelor? 

S.: Acest lucru te poartă spre noi niveluri mentale...mişcând 
energia... te ajută să comunici la unison cu multe alte suflete. 

Dr. N: Cât de mare este corul pe care îl conduci? 

S.: Prefer grupurile mici, de câte douăzeci, deşi există sute 
de suflete, din multe grupuri, care îmi stau la dispoziţie pentru 
a le dirija. 

Dr. N: Grupurile mai mari trebuie să fie o mare provocare 
pentru tine. 

S.: (trăgând adânc aer în piept) Gama lor e decalată. 
Vibraţii ce se revarsă din multe direcţii... fiecare luând note 
incredibil de înalte sau de joase fără a mă preveni, în timp ce 
mă lupt să le îndrum... Şi cu toate acestea e totuşi extaz pur. 


Voi încheia această secţiune dedicată recreerii cu o 
clasificare a celor mai populare jocuri practicate de suflete în 
lumea spiritelor. Unul dintre motivele pentru care am prezentat 
partea mai uşoară a socializării sufletelor este acela de a 
exemplifica diferenţele dintre perioadele afectate studiului şi 
cele de recreaţie. Am discutat mai devreme despre atitudinea 
de clan, cât şi despre atitudinea izolata a unor grupuri de 
suflete. Nu vreau ca, în fond, cititorii mei să creadă că aceasta 
este o reprezentare a mentalităţii de „membru - nemembru” 
pe care o vedem atât de des în grupurile culturale de pe 
Pământ. Nu există gelozie, neîncredere sau prejudecăţi între 


grupurile de suflete. Dacă sufletele mai tinere trebuie să se 
concentreze asupra propriilor grupuri de instruire, aceasta nu 
înseamnă că se percep pe ele însele ca fiind foarte diferite faţă 
de sufletele din alte grupuri. În lumea spiritelor nu există 
xenofobie. Informaţiile pe care le am despre modul în care 
spiritele din diferite grupuri se joacă împreună este doar una 
dintre modalităţile prin care pot să demonstrez natura 
comportamentală a sufletului. 

Totuşi, în cadrul conferinţelor mele simt nevoia de a fi pre- 
caut în a oferi prea multe detalii despre jocurile spirituale. 
Există persoane care cred că modelele vieţii de după moarte 
sunt mult prea serioase pentru atare frivolităţi. Unii chiar au 
comentat că expunerile mele despre recreere diferă de restul 
lucrurilor pe care le-am spus despre viaţa sufletelor. In ciuda 
acestor critici, consider că este mai important ca publicul să 
ştie că viaţa de după moarte nu este chiar atât de serioasă, 
încât sufletele să nu mai aibă parte de nici un fel de distracţii. 

Jocurile spirituale pe care le-am găsit nu sunt niciodată 
impuse de monitori, nici conduse de căpitani de echipă. de fapt, 
regulile sunt interpretate destul de liber. Există unele elemente 
de competiţie sportivă, dar fără agresiunea emoţională pe care 
o vedem în sporturile de pe Pământ. Jocurile spirituale nu sunt 
practicate pentru ca să câştige cineva, în timp ce altcineva 
pierde. Jocurile sunt viguroase şi imprudente în acelaşi timp. 
Ghizii noştri încurajează participarea la întreceri, ca pe un 
mijloc de a exersa mişcarea energiei, dexteritatea şi transmisia 
gândurilor în cadrul grupului. Pe de altă parte, am avut subiecţi 
ale căror grupuri nu iau parte la jocuri în lumea spiritelor. 
Separarea lor este respectată întotdeauna. Acest lucru se 
aplică, în special, sufletelor mai avansate, care sunt atât de 
implicate în alte forme de lucru cu energia, încât participarea 
la distracţii le-ar distrage de la acestea din urmă. 

Subiecţii mei aflaţi sub hipnoză dovedesc o coerenţă remar- 
cabilă în descrierea jocurilor. Deşi putem să luăm cu noi în 
lumea spiritelor amintirea unui joc, cred că anumite jocuri, care 
îşi au originea în viaţa de după moarte, sunt aduse pe Pământ 
şi modificate de memoria inconştientă pentru a putea fi 
practicate în condiţiile trupului fizic. Cititorul poate fi cel care 
hotărăşte originea jocurilor expuse în următoarele citate. Voi 


începe enumerarea câtorva jocuri populare cu ceea ce pare a fi 
o formă a jocului de-a prinselea. 


Ne fugărim de jur împrejur, încercând să ne prindem 
unii pe alţii, zburând repede în linii drepte şi păstrând 
această viteză şi când cotim brusc. Spiritele cele mai agile 
pot să se întoarcă, să se oprească şi să reînceapă, fără a fi 
prinse. 


Interpretări simple ale jocului de-a prinselea şi a altor 
jocuri pot fi asociate cu muzica şi dansul. În aceste versiuni, în 
special sufletele tinere se vor alerga unele pe altele în nişte 
zone ce au fost numite locuri personale de joacă: 


Îmi plac pajiştile cu pomi şi iarbă înaltă, unde ne putem 
învârti şi alerga unul după celălalt, jucând leapşa. Putem, 
de asemenea, să luăm forma unor obiecte, spre a ne face 
Jocul mai interesant. 


Am auzit câte ceva despre un joc care îmi aminteşte într-un 
fel de rațele şi vânătorii, în cadrul căruia un număr mare de 
suflete se aliniază faţă în faţă şi aruncă săgeți de energie. De 
asemenea, putem întâlni elemente din „fereşte” şi volei în 
descrierea jocului numit „bate cuiul”, joc ce reclamă în special 
schimbări rapide ale poziţiei şi dexteritate: 


În jocul nostru, ne aşezăm în două rânduri lungi faţă în 
față. Creăm mingi de energie şi le aruncăm spre echipa 
adversă în toate direcţiile, peste o linie imaginară de foc. 
Trebuie să stăm într-o zonă delimitată pentru a arunca şi 
primi aceste mingi de energie, fără a încetini ritmul. La 
început este uşor să te fereşti şi să-ţi faci şi propriile-ţi 
mingi în acelaşi timp. Apoi ritmul creşte şi terenul de joacă 
arată de parcă ar fi lovit de grindină. Când mingile noastre 
zboară de jur imprejur, pot fi deviate sau prinse şi aruncate 
înapoi. Scopul jocului este să nu fi atins de o minge. 

Un jucător lovit nu este scos din joc - el va încerca doar 
să fie mai agil. În fiecare minge de energie care ne-a atins, 
simţim complexitatea fiecărui suflet din care acesta 
provine. 


Un alt joc care se practică în mare viteză este unul înrudit 
cu cel numit „ţară, ţară, vrem ostaşi” în care sufletele se 
aliniază faţă în faţă într-un pătrat. In loc să trimită din când în 
când câte un jucător să treacă printr-un lanţ de braţe, cum se 
întâmplă în jocul „ţară, ţară, vrem ostaşi”, aceste suflete se 
reped în masă unele la altele. Un subiect a spus: „Acesta este 
un joc al coliziunilor, în care ne ciocnim într-o reacţie în lanţ a 
energiei împletite”. Scopul jocului pare a fi crearea unui volum 
mare de energie concentrată. Alt client care practica acest joc 
mi-a spus: 


Energia fiecăruia dintre noi este acumulată, aşa că 
fiecare jucător primeşte o mai mare conştientă de la toate 
celelalte suflete. Este un joc incitant, o amplificare a tuturor 
energiilor noastre unite. În cele din urmă, când schimbul de 
energie scade, ne oprim şi începem să dansăm un fel de 
dans popular. 


Există multe jocuri subtile, în descrierea cărora subiecţii 
mei întâlnesc dificultăţi. Cu toate acestea, o astfel de întrecere, 
pe care mi-au descris-o mai multe persoane, se numeşte „piatra 
prețioasă”. Jocul seamănă puţin cu jocul de bile şi cu popicele, 
combinat cu simbolismul pietrelor preţioase despre care am 
menţionat în capitolul 6. Din cazul 53 se poate vedea că 
reprezentarea unor obiecte de energie colorată, ca întruchipare 
a caracterului personal, nu trebuie limitată la apariţiile noastre 
înaintea Consiliului Bătrânilor. 


Cazul 53 

Dr. N: Toate grupurile sunt interesate de jocuri? 

S.: Nu chiar. Grupul meu iubeşte distracţia şi nu ne place să 
fim reţinuţi în clasă prea mult. Unii ne consideră cam sălbatici 
şi indisciplinaţi. Există în grupul nostru patru suflete cărora nu 
le place să se joace, aşa că alegem suflete din alte grupuri, 
pentru a ne face echipa. 

Dr. N: Este adevărat că sufletele pot aduce în lumea 
spiritelor toate jocurile care le-au plăcut pe Pământ? 

S.: (ezită) Bine, da... dar nu le poţi vedea pe toate... 


Dr. N: De ce nu? Dă-mi câteva exemple de jocuri pe care nu 
le poţi vedea. 

S.: Nu prea văd golful, pentru că este un joc prea 
individual, în mare măsură joci cu tine însuţi. Tenisul este puţin 
mai bun, dar nu-l văd nici pe acesta, deoarece este un joc 
numai pentru două persoane, fiind astfel limitativ. 

Dr. N: Înseamnă că fotbalul american este popular în lumea 
spiritelor? 

S.: Mmm... nu chiar. Nu jucăm jocuri ce implică vedete, 
cum sunt cei de pe linia de trei sferturi sau căpitanii de echipă. 
Fotbalul american este un joc prea instabil, cu prea multe 
poziţii. Fotbalul ar fi mai bun. Este greu de explicat. Ne plac 
jocurile de grup, cu multe suflete, în care toate sunt egale şi au 
acelaşi scop... în mişcările lor. 

Dr. N: Mic îmi place să înot, dar presupun că nu vezi prea 
des nici asta? 

S.: (râzând) Atunci te înşeli. Dacă nu vrei să mergi pe 
Pământ ca spirit pentru a înota, poţi crea aici o imitație a apei - 
sau a curenților din golf -, orice îţi poate trezi amintiri plăcute. 
Dar dacă vrei să participe cu tine la jocurile sportive şi alte 
suflete, atunci devine deja o problemă colectivă. 

Dr. N: Deci, vezi o diferenţă între activităţile de recreere 
individuale şi cele de grup? 

S.: Da, văd. 

Dr. N: Bine, atunci spune-mi despre un joc care nu este 
asemenea jocurilor sportive despre care am vorbit, poate unul 
care nu este atât de robust şi de imprudent, deşi poate fi totuşi 
considerat un mod de recreere. 

S.: (visător) O... este simplu, e jocul „piatra prețioasă”. 
Multe suflete vin într-un loc unde ne aşezăm în cerc mare. Apoi 
fiecare dintre noi face o minge de energie de mărimea celei de 
tenis, care arată ca o piatră prețioasă cristalină. 

Dr. N: Au vreo semnificaţie anume mingile? S: Bineînţeles, 
culorile energiei reprezintă expresii ale individualităţii. 

Dr. N: Bine, ce se mai întâmplă mai departe în joc? 

S.: Fiecare persoană îşi păstrează mingile până când cineva 
spune: „Porniţi”. Apoi, împingem încet mingile spre mijlocul 
cercului. 

Dr. N: Şi se lovesc toate mingile, ca la jocul de bile? 


S.: Cred... Într-un fel. E mai degrabă un soi de carambol, 
mingile împrăştiind radiaţii colorate în toate direcţiile... dar nu 
se opresc... continuă să se mişte. 

Dr. N: Nu cred că înţeleg...(subiectul mă întrerupe şi conti- 
nuă) 

S.: În final, una dintre mingi vine la tine. În timpul fiecărei 
runde a jocului un jucător corespondent va primi mingea mea, 
atât timp cât există o atracţie magnetică. 

Dr. N: Dar dacă nu primeşti o minge de la alt jucător? 

S.: Se întâmplă foarte des. Jucăm runde cu grupuri mari de 
jucători diferiţi - în cele din urmă o minge se va rostogoli în 
poala mea. 

Dr. N: Trebuie ca doi jucători să primească mingea unul de 
la altul? 

S.: Nu, nu este un joc programat. Orice se poate întâmpla. 

Dr. N: Ce înseamnă să primeşti o minge de la altcineva? 

S.: Acest lucru te anunţă că poţi fi legat într-un fel sau altul 
de proprietarul acesteia. Acesta este un joc intim al aşteptărilor 
şi al încrederii, pentru că niciodată nu ştii unde se va duce 
mingea ta sau ce vei primi în schimb. 

Dr. N: Ce faci după ce ai primit o minge? 

S.: (râde) Prinzi mingea care se îndreaptă spre tine în 
palme. Acest joc îţi oferă posibilitatea de a afla unele aspecte 
personale despre un suflet care poate fi legat de tine într-un fel 
sau altul. Am luat multe decizii referitoare la a fi împreună cu 
anumiţi oameni în vieţile viitoare în urma acestui joc. 


În timpul primelor mele cercetări nu aveam idee despre 
multiplele ramificații ale jocurilor spirituale. Toate au propriile 
caracteristici care îţi oferă plăcere. Pe măsură ce domeniul 
recreerii spirituale mi-a devenit familiar, subiecţilor mei le-a 
fost mai confortabil să-mi împărtăşească detalii despre perioa- 
dele lor anterioare preferate. Am aflat că anumite jocuri fac la 
caracteristicile personale ale sufletelor care participă. In cele 
din urmă, am înţeles că unele jocuri pot deveni exerciţii de 
antrenament şi că în jurul acestor activităţi gravitează suflete 
care provin din multe grupuri. Îmi vine în minte în acest sens 
un anumit joc. 

Consider că cel de-a v-aţi-ascunselea are implicaţii semni- 
ficative pentru viitoarele suflete călătoare, despre care voi dis- 


cuta în capitolul următor. Practicarea acestui joc oferă o va- 
rietate de nivele de îndemânare. Acest lucru e de mare ajutor 
pentru sufletele interesate de însuşirea limitelor spaţiale de 
referinţă. Am început să fiu atent la particularităţile acestui joc 
după ce am auzit despre apariţia antrenorilor când jocul deve- 
nea mai complex. Clienţii mei îi numesc Păstrătorii Jocului. Ei 
sunt antrenorii specializaţi despre care vor vorbi cei ce călă- 
toresc în dimensiuni diferite. Iată un citat al unui suflet foarte 
avansat care doreşte să se specializeze ca să devină explorator: 


Jocul de-a v-aţi-ascunselea în lumea spiritelor începe ca 
un exercițiu între lumină şi întuneric. Când avem de-a face 
cu sufletele mai tinere ne încărcăm energia de la distanţă şi 
apoi scânteiem când acestea vin în direcţia noastră. Ne 
blocăm şi ne deschidem energia telepatică în acelaşi timp, 
pentru a combina semnalele mentale şi vizuale. La început 
creăm portaluri de lumină în cadrul unor coloane de 
energie, folosite ca panouri de umbră care pot fi aranjate în 
linii paralele sau orizontale. Mai târziu le transformăm în 
felurite modele geometrice. Celor mai mulţi dintre tineri le 
ia o groază de timp până învaţă să ne găsească pe când ne 
mişcăm repede între aceste portaluri, dar se distrează, 
deoarece consideră aceasta încă o joacă. Unii devin atât de 
buni, încât nu îi mai putem păcăli, în timp, aceste suflete - 
cele care vor să continue - devin ucenici şi sunt gata să fie 
incluşi în terenurile noastre dejoacă inter dimensionale, 
despărțite prin bariere de energie şi o viteză diferită a 
pulsului vibrațional. Aceasta este un lucru dificil, deoarece 
ucenicii trebuie să se înveţe să se adapteze la diferitele 
genuri de configurații care există în cadrul fiecărei 
dimensiuni şi să-şi acordeze energiile repede pentru a intra 
în acestea. Pierdem multe suflete în acest punct, când nu 
mai doresc să continue. Munca noastră este ca şi când am fi 
într-un hol plin de oglinzi. Sufletele ca mine, care refuză să 
renunțe, deoarece iubesc această muncă, trebuie să stăpă- 
nească dimensiunile mentale lipsite de structură sau formă. 
Acestea există ca un vid între dimensiunile fizice. O parte 
din mine consideră încă acest antrenament ca fiind un mod 
de recreere. Este atât de captivant, încât de abia aştept să 


mă întorc acasă şi să reîncep acest exerciţiu cu prietenii 
mei. 


Patru tipuri generale de suflete 


Inainte de a continua în capitolul următor despre sufletele 
mai avansate, cred că ar fi bine să enumăr principalele 
categorii de suflete din lumea spiritelor. Probabil că sunt, de 
fapt, mai multe decât patru categorii, însă această clasificare a 
mea e tributară amintirilor clienţilor mei cu privire la alte tipuri 
posibile de suflete în lumea spiritelor. 

1. Suflete care, fie că nu pot, fie că nu vor să funcţioneze 
individual. Aceste suflete lucrează, de regulă, în cadrul 
colectivităţilor şi se pare că nu părăsesc niciodată lumea 
spiritelor. Chiar şi aşa, mi s-a spus că tuturor sufletelor le este 
dată oportunitatea de a experimenta existenţa atât în 
universuri mentale, cât şi fizice. 

2. Suflete care nu doresc să se încarneze în forme fizice. De 
asemenea, aceste suflete e posibil să nu posede caracteristicile 
energetice cerute de această activitate. Ele par să lucreze 
numai în lumi mentale şi să se deplaseze cu uşurinţă între 
diferite dimensiuni. Multe dintre talentele lor sunt mai presus 
de înţelegerea clienţilor mei. 

3. Suflete care se încarnează numai în lumi fizice. Cred că 
unele dintre acestea au capacitatea de a se antrena în sferele 
mentale în perioada dintre vieţile lor, dar nu simt dorinţa de a 
face acest lucru. Ele nu sunt atrase de călătoriile 
interdimensionale, nici măcar ca divertisment. Câţiva dintre 
clienţii mei fac parte din această categorie. 

4. Sufletele care au atât abilitatea, cât şi dorinţa de a 
funcţiona în toate tipurile de medii fizice şi mentale. Acest 
lucru nu le dă în mod obligatoriu mai multă instruire decât 
celorlalte tipuri de suflete. Totuşi, gama bogată a experienţelor 
practice a acestor suflete le face pregătite pentru multe dintre 
specializările ce reclamă responsabilitate şi atribuţii variate. 


TRECEREA SUFLETULUI ÎNTR-UN NIVEL 
SUPERIOR 


Absolvirea 


Vine un moment în existenţa unui suflet când acesta este 
pregătit să se desprindă de grupul său primar. Următorul meu 
caz este un suflet care a atins de curând nivelul III, după mii de 
ani de încarnări pe Pământ. Acest subiect a fost foarte tulburat 
de vizualizarea mentală a imaginilor acestui eveniment ce s-a 
petrecut recent în lumea spiritelor. Descrierile simbolice ce 
implică analogii cu mediul educaţional sunt deja familiare 
cititorului. În viaţa ei actuală clienta mea este profesoară şi 
predă la o şcoală pentru copii cu dificultăţi în procesul de 
învăţare. 


Cazul 54 

Dr. N: Pari foarte fericită de apariţia ta în faţa consiliului 
tău. 

S.: Da, mi-am dat jos şi ultima bucată din armura corpului. 

Dr. N: Armura? 

S.: Da, armura mea protectoare... care mă ferea să fiu 
rănită. Mi-a luat secole să învăţ să am încredere şi să fiu 
deschisă cu oamenii înclinați să mă rănească din prea multă 
mânie. Acesta a fost ultimul meu mare obstacol. 

Dr. N: De ce a fost atât de greu pentru tine? 

S.: Mă identificam mult prea mult cu emoţiile, mai mult 
decât cu puterea mea spirituală. Asta crea o îndoială faţă de 
propria mea persoană, în relaţiile cu ceilalţi, pe care îi 
percepeam mai puternici şi mai învăţaţi decât mine. Şi nu era 
aşa, de fapt. 

Dr. N: Dacă acest lucru a fost ultimul tău obstacol, mă refer 
la propria ta identitate, cum te vezi acum? 

S.: Până la urmă, am aruncat o punte de flori peste abisul 
de durere şi răni. Nu-mi mai risipesc energia pe nimic dacă nu 
este cazul (pauză). Suferinţa fizică şi mentală este legată de 
felul în care ne privim pe noi înşine. În ultimii o mie de ani, cu 
fiecare viaţă mi-am îmbunătăţit păstrarea propriei identități în 


împrejurări potrivnice şi am învăţat să mă respect ca fiinţă 
umană care nu poate fi înlăturată de alţii. Nu mai am nevoie de 
armură pentru a realiza acest lucru. 

Dr. N: Ce spune consiliul tău despre acţiunile tale pozitive 
legate de modul în care te defineşti pe tine însăţi? 

S.: Sunt mulţumiţi că am trecut testul ăsta greu.... că nu am 
lăsat împrejurările potrivnice ale acestor vieţi să-mi dicteze 
viziunea despre mine însămi... despre cine sunt în realitate. 
Sunt bucuroasă că am atins cel mai înalt nivel prin răbdare şi 
stăruinţă. 

Dr. N: De ce crezi că a trebuit să treci prin atât de multe în 
vieţile tale de pe Pământ? 

S.: Cum crezi că îi pot învăţa pe alţii, dacă cu însămi nu am 
trecut prin foc pentru a deveni puternică? 

Dr. N: Bine... (subiectul mă întrerupe, deoarece i-a apărut 
în minte ceva provocat de întrebarea mea) 

S.: Oh.... au o surpriză pentru mine. Oh, sunt atât de 
FERICITĂ! 


Notă: În acest moment, clienta mea izbucneşte în lacrimi de 
fericire la presimţirea scenei care i se va desfăşura în minte. 
Imi pun la îndemână cutia mea de nădejde cu batiste şi 
continuăm. 


Dr. N: Continuă şi spune-mi despre ce surpriză e vorba. 

S.: (cu efervescenţă) Este momentul absolvirii! Ne 
strângem în templu. Aru, ghidul meu, este aici cu preşedintele 
consiliului. De peste tot se strâng profesorii seniori şi studenţii. 

Dr. N: Poţi să te opreşti puţin şi să-mi spui câţi profesori şi 
câţi studenţi vezi? 

S.: (în grabă) Ah... cam doisprezece profesori şi... poate 
vreo patruzeci de studenţi. 

Dr. N: Printre studenţi sunt şi cei din propriul tău grup pri- 
mar? 

S.: (pauză) Suntem numai trei. Au fost aduşi studenţi din 
alte grupuri, cei care sunt pregătiţi. Pe cei mai mulţi dintre ei 
nu-i Cunosc. 

Dr. N: Observ o ezitare din partea ta. Unde se află ceilalţi 
din grupul tău? 

S.: (cu regret) Nu sunt încă pregătiţi. 


Dr. N: Care este culoarea esenţială a acestor studenţi din 
jurul tău? 

S.: Un galben strălucitor, consistent. Oh, n-ai idee cât timp 
ne-a trebuit ca să ajungem aici. 

Dr. N: Poate că ştiu. De ce nu-mi descrii cum se desfăşoară 
lucrurile? 

S.: (respiră adânc) Toţi sunt ca la o sărbătoare, ca la o 
petrecere inaugurală. Toţi ne strângem şi plutim...Voi sta în 
faţă. Aru îmi zâmbeşte cu mândrie. Maeştrii ne adresează 
câteva cuvinte de confirmare a eforturilor depuse de noi. Apoi 
suntem chemaţi pe nume. 

Dr. N: Fiecare în parte? 

S.: Da... Îmi aud numele, „Iri”.... Înaintez plutind şi primesc 
un sul de hârtie cu numele meu tipărit pe copertă. 

Dr. N: Ce altceva mai este pe aceste suluri? 

S.: (cu modestie) E ceva personal... ceva despre acele 
realizări care mi-au luat atât de mult timp... şi despre cum le- 
am depăşit. 

Dr. N: Deci, într-un fel, e mai mult decât o diplomă. O 
atestare a muncii tale. 

S.: (încet) Da. 

Dr. N: Purtati toţi tocă şi robă? 

S.: (repede) Nu! (zâmbind apoi) Oh... Văd că mă ironizezi. 

Dr. N: Ei, puţin. Spune-mi, Iri, ce se mai întâmplă după 
ceremonie? 

S.: Ne strângem să discutăm despre noile noastre sarcini şi 
am ocazia să mă văd cu unele suflete care sunt din domeniul 
specialităţii mele. Ne vom întâlni din nou la cursurile ce vor 
începe, unde vom învăţa să ne folosim cât mai bine calităţile. 

Dr. N: Care va fi prima ta îndatorire aici, Iri? 

S.: Voi educa sufletele cele mai tinere. E ca şi cum aş creşte 
flori din răsaduri. Le hrăneşti cu tandreţe şi înţelegere. 

Dr. N: Şi de unde crezi că vor veni aceste suflete noi? 

S.: (pauză) Din oul divin - sânul creaţiei - tors apoi ca firul 
de mătase... dus la doici şi apoi la noi. Este extraordinar. Este o 
responsabilitate care ne va pune la grea încercare. 


Trecerea în nivelurile intermediare 


Când lucrez cu un subiect care trece la un grup de nivelul 
III, la început poate apărea o confuzie: de ce se văd ei în mod 
regulat plecând şi apoi întorcându-se în grupul lor matcă? În 
timpul hipnozei, nu toţi subiecţii mei sunt capabili să-şi 
vizualizeze o scenă în minte şi apoi să includă repede acest 
cadru în întregul film al vieţii lor spirituale. Sarcina 
hipnotizatorului este de a proceda cu grijă şi a lăsa ca scena să 
se desfăşoare natural. Un client, care nu absolvise încă, dar 
începuse deja procesul de desprindere de grupul său, mi-a 
spus: „încep să mă simt puţin rupt de familia mea. În jurul meu 
sunt suflete noi cu care n-am mai lucrat înainte”. 

Integritatea unui grup matcă originar de suflete rămâne 
intactă într-un mod atemporal. Indiferent cine este cel care a 
absolvit, sufletele nu-şi pierd niciodată legătura cu vechii 
tovarăşi. Grupurile matcă primare şi-au început existenţa 
împreună şi rămân strâns unite de-a lungul a sute de încarnări. 
Am avut suflete care au fost cu grupurile lor primare şi 
cincizeci de mii de ani înainte de a fi pregătiţi să treacă pe 
nivelele intermediare, în timp ce un procent mult mai mic a 
atins această stare a dezvoltării în cinci mii de ani. Cred că o 
dată ajunse la nivelul III, sufletele încep să se ridice mult mai 
rapid la nivelurile mai avansate. Sufletele evoluează în ritmuri 
distincte, etalând o multitudine de talente diferite de-a lungul 
drumului lor. Am observat că, atunci când sufletele încep să 
petreacă mai puţin timp cu divertismentul şi alături de 
celelalte, depun eforturi mai susţinute. Ele se concentrează mai 
mult asupra perfecţionării anumitor aptitudini ce vor contribui 
la forţele conştiinţei cosmice. 

O dată cu atingerea nivelului III, are loc o schimbare în 
comportamentul sufletului. Aceste suflete au început acum să-şi 
lărgească perspectivele mai departe de grupurile lor primare. 
Sufletele care avansează nu dispreţuiesc tot ce au cunoscut 
înainte, numai că acum sunt atât de absorbite de pregătirea lor, 
că acest lucru a devenit un ţel care le consumă toate 
disponibilităţile. Aceste suflete sunt fascinate de ceea ce pot 
face şi vor să devină şi mai competente. Când s-au apropiat de 
gradul de dezvoltare al nivelului IV, tranziţia este încheiată. 

În cursul tranziţiei lor, sufletele care au ajuns de curând la 
nivelul III observă că nu mai sunt limitate la o singură sală de 
clasă. Vechii lor prieteni sunt conştienţi de ceea ce se întâmplă, 


dar se pare că este un fapt mutual acceptat să nu se pună prea 
multe întrebări în legătură cu aceste absenţe. Rog cititorii să se 
întoarcă puţin la experienţa sufletului Lavani, în cazul 32. 

care este atât de evidentă în toate pregătirile spirituale 
Sufletele sunt repartizate noilor grupuri de specialitate, 
ţinându-se seama ca membrii acestora să se afle la un nivel 
mental apropiat. Aceste desemnări se fac pe baza unor motive. 
Cele trei elemente principale de care sunt sigur că se ţine 
seama la selecţia specialităţii sufletelor sunt: talentul, 
performanţele obţinute până atunci şi dorinţa personală. M-aş 
fi aşteptat ca şi nevoile lumii spiritelor să fie un alt element 
important, dar această ipoteză mi-a fost infirmată. 

Presupun că s-ar putea spune că, atunci când un suflet 
accede la nivelurile intermediare de pregătire, el e iniţiat în 
tainele unei bresle. N-aş afirma totuşi că este o breaslă ca 
acelea cunoscute în istorie, din Evul Mediu, care erau denumite 
şcoli de iniţiere în mistere. Acestea erau organizaţii exclusiviste 
şi chiar secrete, accesibile numai membrilor lor. Cu toate că şi 
în cazul sufletelor există unele elemente secrete ce sunt 
împărtăşite acestora în vederea unei pregătiri specializate, în 
nici un caz nu este vorba de elitism. Aspiranţii nou sosiți sunt 
totdeauna bine primiţi de grupurile de specialişti. 

La început, asocierile acestor suflete mai specializate sunt 
mai degrabă dezlânate. Le-am definit ca grupuri independente 
de studiu. Pregătirea începe încet, periodic, cu diferiţi profesori 
de specialitate. E un sistem care permite o evaluare periodică a 
sufletelor de către instructorii lor. Sufletele care vor doar să 
vadă despre ce e vorba pot părăsi aceste grupuri de 
specialitate, în timp ce sunt admişi alţi candidaţi promiţători. 
Această practică este în opoziţie cu cea pe termen lung din 
grupurile primare de suflete. Instruirea devine mai intensă pe 
măsură ce aceste noi grupuri dovedesc că se pot descurca cu 
sarcinile lor. In aceste stadii incipiente, deşi sufletele sunt 
desprinse de grupurile lor iniţiale, ele îşi menţin totuşi ghizii lor 
obişnuiţi şi iau parte la activităţile grupurilor lor primare. 
Studiul independent pune un accent mai mare pe auto- 
îndrumarea sufletelor în îndatoririle lor, accent care devine şi 
mai pronunţat pe măsură ce ele se dezvoltă la nivelele de 
competenţă IV şi V 


În capitolele precedente au fost enumerate un număr de 
specializări ale sufletelor. În ordinea prezentării, sufletele au 
fost descrise ca: Maeştrii Viselor, Mântuitorii Sufletelor 
Pierdute, Păstrătorii Neutralităţii, Maeștrii Refacerii, Mamele 
de Incubator, Sufletele Arhivari, Sufletele care au Grijă de 
Animale, Regizorii Muzicali şi Păstrătorii Jocurilor. Se pare că 
unele specializări se suprapun într-o anumită măsură. De 
exemplu, Păstrătorii Jocurilor, cei care îi pregătesc pe alţii 
pentru călătorie, pot fi şi Suflete Exploratoare ale unor locuri 
noi (folositoare atât pentru divertisment, cât şi în aspectele mai 
serioase ale instruirii în folosirea energiei). In acest capitol, voi 
cita şi alte exemple de specializări ale sufletelor. Sunt sigur că 
cititorii vor identifica uşor ce domeniu de specialitate s-ar 
putea potrivi propriilor înclinații. 

Nu pare să existe un drum sigur prin care sufletele, pe 
măsură ce avansează, să ajungă să ocupe un loc în Consiliul 
Bătrânilor. Bătrânii par să provină dintr-un mediu cu multe 
specializări. Cred că cei mai mulţi oameni simt că ghizii lor 
profesori au o înclinaţie interioară pentru astfel de poziţii. 
Desigur, este normal ca ghizii să apară clientului obişnuit ca 
fiind reprezentanţii profesiei de prim rang din lumea spiritelor. 
Ştiu totuşi că această percepţie este denaturată de faptul că, în 
timp ce toţi subiecţii mei au ghizi, mulţi au un contact prea mic 
cu sufletele avansate din alte specialităţi, îmi pot numai 
imagina ce alte specializări le sunt oferite sufletelor, pe care 
nici un subiect nu le poate descrie. 

Când discut despre aceste domenii de specialitate în con- 
ferinţele mele, mulţi oameni spun că ei au crezut că toate 
sufletele se străduiau să devină ghizi-profesori. Am avut şi eu 
aceeaşi idee în primele faze ale cercetărilor mele. În cele din 
urmă am aflat că, deşi predarea este o specializare de frunte în 
lumea spiritelor, aceasta nu înseamnă că majoritatea sufletelor 
devin mari profesori. Cum predarea este atât de vitală pentru 
suflete, voi începe cu o categorie din acest domeniu pe care nu 
l-am acoperit încă. 


Specializările 


Profesorii-doici 


În Călătoria Sufletelor am discutat despre activităţile 
profesorilor ghizi juniori şi seniori şi tot în această carte 
subiecţii mei au depus mărturie despre activităţile ghizilor lor. 
Totuşi, nu au fost furnizate prea multe informaţii despre 
sufletele avansate care se ocupă de sufletele foarte tinere şi 
care se află încă în perioada de pregătire. se numesc Profesori- 
doici sau cei care au grijă de copii, deoarece sufletele tinere cu 
care ei lucrează nu şi-au început încă încarnările. 

Imediat după cazul 26 din capitolul 5, am citat amintirile 
proaspete ale unui suflet foarte tânăr de pe Pământ, care a 
explicat că o dată ce un suflet nou este creat, el nu este imediat 
transferat într-o încarnare fizică. Pământul este o şcoală atât de 
grea pentru pregătire, încât este mai bine ca multor suflete noi 
să li se permită un interval de timp în care să se adapteze la 
viaţa terestră, în formă descarnată. Acest lucru este ilustrat de 
următoarea relatare a unui subiect: 


Îmi amintesc de vremea când eram un suflet foarte 
tânăr şi am venit pentru prima oară pe Pământ cu câţiva 
prieteni. Pluteam încoace şi încolo, ca spirite, ca să ne 
verificăm capacitatea şi adaptabilitatea la acest loc, 
acompaniaţi de profesorii noştri. Ni se arăta cum să 
adunăm vibraţiile magnetice ale acestei planete şi cum să le 
îmbinăm cu ale noastre. Era nevoie să simţim ce ar fi 
însemnat pentru noi să fim aici în formă fizică. 


Cred că marea majoritate a clienţilor mei sunt înclinați să 
se pregătească pentru a deveni ghizi. Acest lucru se petrece, 
pentru că ei îşi venerează proprii ghizi, care au o influenţă 
foarte mare asupra dezvoltării lor actuale şi vor să-i urmeze. 
Sigur că aspiraţiile actuale ale unui suflet şi specializarea sa 
finală pot să nu coincidă. Profesorii trebuie să ştie foarte bine 
să comunice. Şi totuşi, cineva care comunică foarte bine, care e 
capabil să ofere o motivaţie, poate să nu aibă abilitatea de a 
lucra cu mintea unui suflet care încearcă să se integreze în mai 
multe ego-uri umane din trupurile sale gazdă. S-ar putea ca 
profesorii doici, care lucrează cu suflete foarte tinere, să nu 
aleagă să devină ghizi pentru populaţia obişnuită de suflete, din 
nenumărate motive. Lucrul cu un suflet copil este dificil, 
deoarece multe suflete tinere nu par să fie capabile să continue 


cu reîncarnările lor, necesitând în acest sens studii de 
remediere. Cazul 28 ne-a spus câte ceva despre aşezările spiri- 
tuale ale profesorilor şi ale sufletelor elementare, lucru pe care 
îl voi extinde şi în cazul 55. 

Trebuie să mă port cu delicateţe cu clienţii mei avansati, 
întrebările referitoare la culorile sufletului pe care le adresez 
acestora fiind de mare ajutor. Bărbatul din cazul 55 trece la 
nivelul IV de competenţă şi tocmai a terminat să-mi relateze 
despre varietatea de lumini galben-albastre din grupul lui de 
specializare, compus din trei suflete. Eram gata să trec la 
altceva când m-am gândit la încă o întrebare, care avea să-mi 
deschidă o nouă perspectivă. 


Cazul 55 
Dr. N: Astea sunt toate culorile pe care le vezi în preajmă? 
S.: Nu, mai sunt unsprezece copii - lumini albe - adunaţi la 
un loc, deoparte, în stânga noastră. Energia lor e mai mică, cu 
un model energetic mai mic şi mai degrabă dispersat. Tinerii 
sunt foarte exuberanţi. 


Notă: În acest punct subiectul meu s-a tulburat foarte mult 
când a recunoscut pe unul dintre acele suflete ca fiind copilul 
său de astăzi. L-am lăsat să se bucure de acest moment şi apoi 
am continuat. 


Dr. N: Vezi vreo diferenţă în ceea ce priveşte intensitatea 
luminii din aceste unsprezece suflete? 

S.: Nu prea mare. Copiii foarte inocenți şi timizi au lumini 
slabe, neclare. Nu avem nici unul dintre aceia acum. 

Dr. N: Ce relaţie ai cu aceste unsprezece suflete? 

S.: Predau o lecţie acestor suflete. Doi colegi, pe care nu-i 
cunosc de foarte mult timp, pentru că provin din alte grupuri, 
mă ajută la predarea acesteia. 

Dr. N: Voi trei aveţi un trecut comun pe Pământ pentru a vă 
pregăti să deveniți profesori? 

S.: Da, am fost profesori, oameni ai bisericii, vindecători... 
cam aşa ceva, în vieţile noastre trecute. În general, trebuie să 
ai multă sensibilitate şi o mare răbdare pentru genul ăsta de 
muncă (se opreşte şi mai adaugă). Ştii, profesorii pot învăţa 
uneori de la studenţi. 


Dr. N: Sunt convins că aşa este. De ce nu-mi dai o idee 
despre unde anume în lumea spiritelor sunteţi tu şi aceşti copii 
în acest moment? 

S.: Suntem în zonele neutre de pregătire, pentru că pe copii 
i-ar inhiba prea tare să se găsească lângă clasele de predare 
obişnuite. 

Dr. N: Ce se întâmplă în acest moment? 

S.: (râde) Vâjâie toţi în toate direcţiile, mai interesaţi în a-şi 
juca feste unul altuia decât să înveţe ceva. Se vor schimba când 
vor începe să se încarneze. 


Citez în continuare pe scurt din cazul unei femei care 
lucrează cu sufletele care tocmai au început să se încarneze: 


Chiar acum sunt ocupată cu şapte neghiobi. Le place să 
fie afemeiaţi sau femei fatale când se încarnează. Vor, pur 
şi simplu, să rămână copii şi să nu ia viaţa în serios. Sunt 
îndrăgostiți până peste cap de plăcerile pământeşti şi nu 
vor să aibă de-a face cu lucrurile mai dificile. Interesul lor 
cel mai mare este să arate bine în viaţa următoare. Ulant, 
ghidul meu senior, i-a lăsat cu mine şi nu-l mai văd prea 
des. Recunosc că stilul meu este extrem de indulgent. Faţă 
de ei mă arăt foarte amabilă şi drăgăstoasă. Unii dintre 
profesori spun că îi stric, răsfăţându-i astfel. Cunosc 
profesori care au dat frâu liber frustrărilor devenind foarte 
severi cu tinerii lor studenţi, mai ales cu cei ce au potențial. 
Consiliul este interesat de metodele mele de predare. Vor 
mai degrabă să testeze teoriile mele despre indulgență 
decât să administreze acestei clase o admonestare mentală. 
Concepţia meu de predare este că o dată ce aceste suflete- 
copii încep să se dezvolte, saltul pe care îl vor face spre 
maturizare va fi. mai rapid, pentru că încrederea lor nu va fi 
fost zdruncinată de prea multe lecţii grele şi întreruperi. 


Specialiştii în etică 

Mult timp am considerat predarea eticii ca fiind mai 
degrabă o parte constitutivă a predării în general decât o 
specializare de sine stătătoare. Cazul următor este al unui 
bărbat de douăzeci şi şase de ani din Detroit, aflat la nivelul V, 
al cărui nume spiritual este Andarado. La început am încercat 


să-l conving să nu vină la mine, pentru că, de obicei, nu iau 
clienţi sub treizeci de ani. Din cauză că nu cred că unui tânăr 
obişnuit viaţa i-a oferit prea multe răspântii cruciale. Blocările 
lor amnezice ar putea fi încă prea pronunţate. Există, de 
asemenea, şi o probabilitate semnificativă de obstrucţionare a 
hipnozei, exercitată de ghizii lor spirituali; s-ar putea ca aceştia 
să aibă sentimentali că este prea devreme pentru ca studentul 
lor să vadă anumite drumuri karmice. Dar Andarado era o 
excepţie şi îmi pare bine că nu mi-a confirmat îngrijorările. 

Acest client îmi trimisese o scrisoare care începea aşa: 
„Sunt nerăbdător să-mi experimentez identitatea nemuritoare, 
deoarece simt de mult timp că unele dintre aceste lucruri îmi 
sunt cunoscute şi că abilităţile îmi depăşesc vârsta”. Aud de la 
mulţi tineri declaraţii de acest gen şi, de cele mai multe ori, 
etapa dezvoltării lor, pe care o identificam în cursul şedinţei, nu 
este chiar ceea ce şi-au imaginat ei. Acest lucru nu s-a 
întâmplat şi cu acest client. Când l-am întâlnit pe Andarado am 
fost frapat de intensitatea, vigilenţa şi independenţa lui; erau 
neobişnuite pentru cineva de vârsta sa. 

Pe măsură ce înaintam în şedinţa noastră, am descoperit că 
Andarado a venit prima dată pe Pământ în timpul ridicării 
Babilonului, ceea ce credeam că este destul de târziu în timpul 
pământesc pentru o lumină albastră. Mi-a spus că încarnările 
lui au început într-o lume întunecată, calmă, cu forme de viaţă 
inteligente, dar lipsite de afectivitate, care se stingeau ca rasă. 
Era o lume închinată raţiunii şi logicii. Până la urmă, Andarado 
a cerut un transfer într-o lume mai luminoasă, unde s-ar fi 
putut încarna într-o fiinţă mai sensibilă. I-a fost oferit 
Pământul. 

În timp ce treceam în revistă experienţele sale trecute 
dintr-o clasa spirituală, am aflat de interesul lui Andarado 
pentru modul în care energia magnetică planetară influenţează 
comportarea inteligentă în unele lumi. Ultima sa sarcină a fost 
să creeze ţesut cerebral unei mici creaturi feline. Andarado mi- 
a explicat: „Am montat o reţea de energie, pentru a urmări şi 
studia modelele de comportament cu care această creatură 
răspunde. Trebuie să am grijă să nu montez o baterie de 12 
volţi într-un sistem de 6 volţi”. Am presupus că studia şi se 
pregătea să devină un Maestru al Proiectării. Mă aştepta o 
surpriză. 


Cazul 56 

Dr. N: Andarado, am discutat despre munca ta cu studenţii 
în lumea spiritelor. Mi-ai explicat puţin şi despre studiile tale 
de creare a energiei asupra proceselor cognitive ale unor forme 
inferioare de viaţă. Concluzionez că te pregăteşti să devii fie 
profesor, fie un specialist al proiectării. 

S.: (râde) Nu, nici una dintre presupuneri nu este corectă. 
Mă pregătesc să devin un Specialist în etică. 

Dr. N: A, da? Atunci cum rămâne cu cele două domenii de 
început ale studiilor tale despre care tocmai am vorbit? 

S.: Mi-au fost oferite ca premize pentru a fi mai eficient ca 
specialist în etică. Asta este pasiunea mea, să lucrez cu 
codurile morale ale. fiinţelor inteligente. 

Dr. N: Dar acest domeniu al moralității, valorilor şi al 
comportamentului nu este unul fundamental pentru munca 
tuturor ghizilor profesori? 

S.: Ba da, dar principiile morale, pentru că se leagă de 
valorile obiective, sunt atât de esenţiale pentru dezvoltarea 
umană, încât te poţi specializa în acest domeniu. De obicei, 
există câte un specialist în etică în fiecare consiliu. 

Dr. N: De ce ai petrecut atât de mult timp în altă lume 
înainte de a veni pe Pământ? 

S.: Cunoaşterea sistemelor etice ale altor societăţi 
inteligente reprezintă o bună pregătire pentru orice Specialist 
în etică. 

Dr. N: Foarte bine, Andarado, spune-mi acum câte suflete- 
studenţi de pe Pământ ţi-au fost date când ai început să lucrezi 
în viaţa dintre vieţi în acest domeniu al vocației tale reale? 

S.: La început numai câteva. 

Dr. N: Presupun că erau suflete foarte tinere. 

S.: Da, dar apoi situaţia s-a schimbat şi acum am 
optsprezece suflete de nivel mediu. 

Dr. N: Cum de ţi se dă voie să lucrezi cu cele de nivel [II 
când tu însuţi nu ţi-ai terminat încarnările pe Pământ? 

S.: Exact asta este raţiunea sarcinii mele actuale. Nu am 
destulă experienţă ca să pot ajuta sufletele foarte tulburate şi 
mai puţin dezvoltate. Cum nu sunt încă destul de deprins cu 
acest domeniu, nu mi se dau cazurile cu adevărat dificile. Pot 


da însă sfaturi sufletelor ceva mai mature, pentru că am fost şi 
eu în situaţia lor nu cu mult timp în urmă. 

Dr. N: Lucrezi cu studenţii tăi atât în lumea spiritelor, cât şi 
în timp ce ei sunt pe Pământ? 

S.: (ferm) Nu, nu şi în perioadele când se încarnează pe 
Pământ. Asta este prerogativa ghizilor lor profesori. Eu lucrez 
cu ei numai în lumea spiritelor. 

Dr. N: De ce crezi că etica e un test al societăţii umane? 

S.: În principal, pentru că este atât de uşor pentru fiinţele 
omeneşti să se îndepărteze de la comportarea morală şi să 
explice raţional acţiunile lor. 

Dr. N: Spui cumva asta pentru că majoritatea oamenilor 
obişnuiţi sunt pragmatici, considerând că scopul - de a fi per- 
ceput ca un individ de succes - scuză mijloacele? 

S.: Da, şi asta apare oamenilor ca fiind în opoziţie cu univer- 
salitatea. 

Dr. N: Vezi vreo soluţie în acest conflict dintre 
universalitate şi individualismul pronunţat manifestat în 
atitudinea oamenilor? 

S.: Munca de îmbunătăţire a lumii va duce, în cele din 
urmă, la îndepărtarea intoleranţei manifestate faţă de cei care 
sunt altfel decât noi. Conflictul rezidă tocmai în această nevoie 
de statut personal şi de elitism - pentru că acestea sunt subsu- 
mate fericirii. 

Dr. N: Deci, consideri dilema umanităţii ca fiind conflictul 
dintre a pune dorinţa de fericire personală şi scopurile indi- 
viduale mai presus de atenuarea suferințelor populaţiei umane? 

S.: Pentru mulţi de pe planeta Pământ, această dilemă este 
aceea a egoismului. 

Dr. N: Poţi continua puţin în acest sens? Vrei să spui că 
oamenii, prin natura lor, nu sunt o rasă de persoane egali- 
tariste şi generoase? 

S.: Oamenii obişnuiţi au această dilemă, deşi mulţi nu cred 
că egoismul lor reprezintă o problemă pentru ei. Asta este 
marea încercare la venirea pe Pământ şi de aceea munca mea 
este atât de grea aici. Lecţia Pământului, în ceea ce priveşte 
moralitatea şi etica, este ca sufletul să fie închis în trupul unei 
fiinţe ale cărei instincte - propria ei natură - să reclame, în 
primul rând, supraviețuirea ei personală. Situaţia celorlalţi este 
pe planul doi. 


Dr. N: Nu descoperi în oameni o latură bună în mod 
natural, care să fie legată de conştiinţa unui suflet? 

S.: Bineînţeles, asta este partea cea mai importantă a 
specialităţii mele, să dezvolt acest element de bunătate astfel 
încât, în cele din urmă, să reprezinte o reacţie naturală la 
împrejurările grele de pe Pământ. 

Dr.N: Trebuie, oare, ca pe această planetă nevoia de 
încredere în sine să fie în opoziţie cu grija faţă de ceilalţi? 

S.: Idealurile şi valorile personale pot duce, în final, la o 
fericire generală, a întregii societăţi, dacă ne lăsăm total 
angrenaţi în corectitudinea minţii sufletului - ca esenţă a 
puterii Sinelui. Dr.N: Care este cel mai folositor sfat pe care-l 
dai studenţilor, înainte să se întoarcă pe Pământ? 

S.: (zâmbeşte) Ei sunt precum caii de curse, aşa că îi 
sfătuiesc să aibă răbdare şi să-şi regleze ritmul. Energia care se 
cheltuieşte cu controlarea corpului omenesc trebuie bine 
drămuită. Ei sunt în faza în care învaţă echilibrul fin al 
comportării etice. Când trăiesc într-o lume fizică atât de densă 
cum este cea de pe Pământ, trebuie să se ferească să fie 
absorbiți de aceasta dacă vor să fie eficienţi. 


După ce am terminat cu acest client, am reflectat la cât de 
mulţi fiziologi cred că sistemul senzorial uman este supradez- 
voltat, ca o depăşire a originilor noastre primitive. Compor- 
tamentul agresiv şi de evitare au fost un mijloc de supravieţuire 
al oamenilor încă din epoca de piatră. În procesul nostru de 
evoluţie, avem la dispoziţie un creier care nu arc, deocamdată, 
un control total asupra reacţiilor trupului. In condiţii de stres 
emoţional ridicat, avem tendinţa de a ne pierde raţiunea. Jung 
ne-a spus: „Raţionalul şi iraţionalul există unul lângă celălalt şi 
oamenii sănătoşi recunosc acţiunile ambelor forţe ce lucrează 
în ei. Ar trebui să ne privim nevrozele mentale şi suferinţele 
fizice ca modele valorice inconştiente”. 

Cei mai mulţi dintre noi începem prin a face o mulţime de 
greşeli prosteşti, devenind mai deştepţi spre sfârşitul vieţii. 
Ideea de a reveni în încarnări repetate este aceea că, în cele 
din urmă, vom porni cum trebuie încă de la început, ducând 
astfel o viaţă productivă. În căutarea aceasta suntem adesea 
conduşi de ego-ul nostru şi uităm că ceea ce este bun pentru 
noi e, în general, bun şi pentru ceilalţi. Din păcate, filosoful 


Kant avea dreptate când afirma: „Dacă noi credem în 
nemurirea sufletului creat de o sursă divină, asta presupune un 
liber arbitru care s-ar putea să nu includă şi o comportare 
morală”. 

Există o mare nevoie de suflete specializate în etică. Se 
poate spune că sunt motive pentru care acţiunile unor oameni 
iau o întorsătură proastă, din cauza unui suflet care se dezvoltă 
în aceştia, coexistând cu un creier omenesc tulburat. Datorită 
acestor condiţii, voinţa noastră liberă de a face alegeri corecte 
ar putea fi inhibată. Am încercat să arăt că, în lumea spiritelor, 
sufletele nu se folosesc de acest argument ca să se scuze 
pentru lipsa de control asupra emoţiilor unui trup gazdă. 

Soluţia valabilă pentru noi toţi, spre a ne perfecționa, este 
să continuăm procesul de evoluţie pentru a deveni mai buni 
decât suntem. Şi ghizii noştri spirituali au fost cândva 
asemenea nouă, înainte de a atinge acest statut. Ni se dau 
multe corpuri gazdă şi toate sunt imperfecte. Decât să devenim 
obsedati de un trup care durează numai cât o viaţă, ar fi mai 
bine să ne concentrăm asupra evoluţiei Sinelui nostru sufletesc 
şi să ne sprijinim pe puterile noastre spirituale. Dacă facem 
astfel, capacitatea noastră de a intra în legătură cu ceilalţi va 
evolua şi, în cele din urmă, va rezolva dilema distincţiilor 
morale de care vorbea mai devreme sufletul Andarado. 


Sufletele armonizatoare 

Această specializare reprezintă o clasificare largă a 
sufletelor, care are, la rândul său, multe subgrupe. Totuşi, 
având acces la minţile atâtor oameni, am observat că există o 
interdependenţă şi o legătură în spatele tuturor specializărilor 
sufletelor. Sufletele din categoria generală a Armonizatorilor se 
reîncarnează adesea în cei însărcinaţi cu comunicarea, lucrând 
într-o multitudine de competenţe. Când sunt fiinţe 
dezîncarnate, mi se spune că acestea lucrează ca restauratori 
ai energiei dislocate de pe faţa Pământului. Sufletele 
armonizatoare se mai pot încarna în oameni de stat, profeţi, 
persoane inspirate, negociatori, artişti, muzicieni şi scriitori. De 
obicei, acestea sunt sufletele care echilibrează energia 
evenimentelor terestre ce implică relaţiile umane. Ele pot fi 
figuri publice sau oameni particulari care acţionează în spatele 
scenei pe care au loc evenimentele lumii. Aceste suflete nu sunt 


vindecători în sensul tradiţional al termenului, pentru că 
încercarea lor de a împrăştia energia negativă este aplicată pe 
scară mare şi nu doar asupra unui singur individ. 

În prima mea carte am scris despre înţelepţi, acele suflete 
foarte avansate care încă se încarnează pe Pământ, chiar dacă 
acest lucru nu mai este necesar pentru propria lor dezvoltare. 
Mi s-a spus că aceştia sunt lingvişti deosebit de competenţi, 
având abilitatea de a pronunţa cuvintele pe nişte tonuri 
vibraţionale care-i ating profund pe oameni. Aceste fiinţe 
înțelepte se află aici, pentru că misiunea lor e de a ajuta 
umanitatea într-un mod fizic direct. Ei nu supără pe nimeni şi 
nu cer neapărat atenţia publică. Din informaţiile pe care le-am 
adunat, numărul lor nu e mare. Aceste suflete bătrâne şi foarte 
evoluate care se află printre noi sunt considerate a fi nişte 
observatori activi ai evenimentelor. Ele prezintă tendinţele 
omeneşti pe care le consideră că ar necesita o atenţie specială. 
Din acest motiv, le-am inclus în categoria Sufletelor 
Armonizatoare. 

Subiecţilor mei le este evident că înţelepţii sunt cumva în 
legătură cu un alt grup de specialişti în armonizare din lumea 
spiritelor, pe care ei îi numesc Supraveghetori. Aceste fiinţe nu 
se încarnează, dar primesc informaţii din multe surse despre 
condiţiile de pe Pământ şi din alte lumi. Am foarte puţine date 
despre ei. Cele pe care le am provin de la câţiva clienţi care 
ştiu de existenţa acestor suflete numai din propria lor pregătire 
de a deveni Suflete Armonizatoare. După cât se pare, un 
Supraveghetor furnizează informaţii celorlalţi Armonizatori, 
care vor acţiona spre a pondera influenţele forţelor sociale şi 
fizice ce produc pagube pe Pământ. Cel ce face obiectul cazului 
următor este un reprezentant al nivelului V, îl cheamă Larian şi 
se pregăteşte să devină Armonizator. 


Cazul 57 
Dr. N: Larian, ai putea să-mi explici câte ceva despre spe- 
cializarea de Armonizator şi ce faci în această calitate? 
S.: Sunt doar un novice, dar voi încerca. Învăţ despre armo- 
nizarea energiei discordante a Pământului, pentru a-i ajuta pe 
oameni. 


Dr. N: Vorbeşti despre elementele geofizice ale Pământului, 
cum ar fi vânturile, focul, cutremurele de pământ... genul ăsta 
de elemente? 

S.: Am prieteni în această îndeletnicire, dar nu este 
domeniul meu de studiu. 

Dr. N: Bine, atunci, înainte de a ajunge la însărcinările tale, 
spune-mi ce învaţă prietenii tăi? 

S.: Sunt restauratori ai planetei, care atenuează 
consecinţele distructive ale forţelor fizice naturale, ce produc 
cantităţi mari de energie negativă. 

Dr. N: De ce forţele care există în lumea spiritelor nu ar 
putea, pur şi simplu, preveni aceste dezastre naturale, salvând 
astfel oamenii de multă suferinţă? 

S.: (îşi scutură capul) Atunci n-ar mai fi catastrofe naturale, 
care au scopul de a fi o parte din viaţa noastră pe Pământ. Un 
armonizator planetar nu s-ar interfera în aceste forţe, chiar 
dacă ar putea - ceea ce nu cred. 

Dr. N: Care este, atunci, rolul lor? 

S.: Să împrăştie seminţele energiei coerente în energia 
tulburată, să neutralizeze marile concentraţii de energie 
negativă. Ele lucrează cu polaritatea şi cu forţa magnetică, 
pentru a ajuta oamenii să se însănătoşească, să-şi revină 
(zâmbeşte). Le numim aspiratoare. 

Dr. N: Bine, Larian, unde anume intră munca ta în această 
schemă? 

S.: Sper să aduc o contribuţie în ceea ce priveşte 
îndreptarea evenimentelor catastrofale create de oameni în 
mod direct. 

Dr. N: Câţi ucenici mai sunt în secţia ta? 

S.: Patru. 

Dr. N: Plănuiţi, tu şi cu asociaţii tăi, să opriţi războaiele? 

S.: (tulburat) Nu cred că m-ai înţeles. Pregătirea noastră nu 
urmăreşte să influenţeze minţile oamenilor care produc 
suferinţă umanităţii. 

Dr. N: De ce nu? Vrei să spui că un suflet Armonizator n-ar 
vrea să intervină cumva în cazul unui psihopat - de genul lui 
Hitler - înclinat spre distrugere? 

S.: Mintea unui psihopat nu permite accesul raţiunii, e 
închisă. Eu învăţ să menţin energia pozitivă în jurul minţilor 
mai calme, care pot schimba evenimentele ce se petrec în lume. 


Dr. N: Nu e cumva o deturnare a voinţei libere, cauzei şi 
efectului şi a întregii probleme a influențelor karmice naturale? 

S.:(pauză) Condiţiile sunt deja îndeplinite pentru 
desfăşurarea cauzei şi efectului. Vrem să instaurăm o gândire 
mai raţională, trimițând unde de energie pozitivă către oamenii 
potriviţi pentru aceasta. Nu orchestrăm hotărâri. Oferim o 
atmosferă calmă pentru dialog. 

Dr. N: Ştii, Larian, am impresia că eşti tentat atât de a influ- 
enţa lucrurile, cât şi de a nu o face. 

S.: Atunci nu m-am făcut înţeles de tine. Poate, dacă îţi 
explic mai pe larg ceea ce fac acum, vei vedea diferenţa. Învăţ 
să-mi ajustez raza energiei pentru a împrăştia şi rearanja 
forţele negative ce sunt generate zilnic pe Pământ. Este ca 
deschiderea unui baraj, pentru a fertiliza valea de sub el, 
dându-i acesteia apa de care are nevoie. 

Dr. N: Nu ştiu încă dacă m-ai convins, dar continuă. 

S.: (cu răbdare) Mă duc la o cupolă enormă, pentru a exersa 
cu micul meu grup. E acolo Arlett, instructoarea noastră - este 
foarte pricepută -, ne descoperă greşelile imediat. Aici exersăm 
arta echilibrării dizarmoniei vibraţionale. Sperăm ca, până la 
urmă, să atenuăm mase mai mari de modele de energie 
distructivă de pe Pământ. 

Dr. N: Ce se întâmplă în cupolă? 

S.: Aceasta ne dă o bază geometrică pentru anumite 
oscilaţii şi intervale, pentru a simula undele dezordonate ale 
gândirii umane din grupurile mari. Este amestecată şi agitată 
special pentru noi. Trebuie doar să o netezim. 

Dr. N: Mmm... pentru a stimula exprimarea gândirii armo- 
nice? 

S.: Da, gândire şi comunicare. Mai studiem şi tonurile 
vocale şi le analizăm înțelesurile - tot ceea ce influenţează 
gândirea negativă. Vrem să-i ajutăm pe oamenii care doresc să 
se ajute singuri. Acest lucru nu e o interferenţă directă. 

Dr. N: Bine, Larian, dar când veţi ajunge competenţi ca 
Suflete Armonizatoare, ce puteri veţi avea? 

S.: Vom deveni transmiţătorii energiei de reînsănătoşire, 
pentru a lupta cu deziluziile în masă. Melodia unui Armonizator 
şopteşte prin coridoarele Pământului despre lucrurile mai bune 
care vor urma. Suntem mesagerii speranţei. 


După ce am ascultat explicaţiile mai multor Suflete 
Armonizatoare, am ajuns la concluzia că maeştrii spirituali care 
au proiectat acest laborator al haosului, pe care îl numim 
Pământ, nu au pus lucrurile în mişcare şi apoi, pur şi simplu, au 
plecat. Există fiinţe superioare ce se preocupă destul de mult 
de supraviețuirea noastră, pentru a ne supraveghea. Sincer să 
fiu, mult timp nu am crezut că acest lucru ar putea fi adevărat. 
Există o temă care revine mereu în relatările Sufletelor 
Armonizatoare. Acestea doresc să le dea oamenilor mijloacele 
de a se ajuta ei înşişi acolo unde pot, dar ele nu sunt conştiinţa 
fiinţelor umane şi nu intervin în voinţa noastră liberă. Am fost 
creaţi şi trimişi pe Pământ ca să ne rezolvăm problemele în 
cadrul matricei unei forme de viaţă inteligente, trăind într-un 
mediu dificil, care implică şi suferinţa, dar şi multă frumuseţe şi 
speranţă. Trebuie să recunoaştem acest echilibru în realitatea 
noastră cotidiană. Un vechi proverb chinezesc spune: „Ne 
numărăm nenorocirile cu multă grijă, dar ne acceptăm 
binecuvântările fără să ne gândim prea mult”. 


Maeştrii proiectării 

Deşi această specializare arc, de asemeni, mai multe fațete, 
reprezintă pentru mine două subdiviziuni majore ale sufletelor, 
într-un mediu geofizic, există specialişti pur de structură şi 
aceia care crează lucruri însufleţite în cadrul acestor aşezări. 
Din câte reiese din experienţa mea limitată în acest domeniu, 
sufletele ce se specializează în domeniul proiectării sunt trimise 
să lucreze în universuri fizice, deseori pe planete nelocuite şi 
aflate în cursul procesului de răcire după ce s-au format din 
stele. Aceste suflete se ocupă cu crearea formelor de viaţă în 
lumile în care se dezvoltă o nouă viaţă. 

Voi începe prin a trece în revistă activităţile sufletelor ce se 
ocupă cu structura care învaţă să-şi folosească energia la 
proiectarea geologici planetare. Mă gândesc la ele ca la nişte 
arhitecţi-constructori ai topografici ce lucrează cu părţile 
componente care caracterizează suprafaţa planetară. Aceasta 
ar include munţii, apele, atmosfera şi clima. Deşi specialiştii în 
structură sunt asociaţi sufletelor dedicate amenajării peisajelor 
cu plante, copaci şi fiinţe vii, această muncă este considerată a 
fi o categorie distinctă a proiectării. Sufletele orientate spre 


domeniul structurii îşi încep lucrul construind, în lumea 
spiritelor, obiectele pe care le-au cunoscut în viaţă. 


Cazul 58 

Dr. N: Câte suflete erau în grupul tău matcă iniţial? 

S.: Erau douăzeci şi unu... cei mai mulţi ne-am despărţit 
acum. 

Dr. N: Asta înseamnă, oare, că nu-i mai vezi prea des pe cei 
din grupul originar? 

S.: (pe gânduri) Nu... ne-am împrăştiat, atât. Cei mai mulţi 
dintre noi nu mai lucrează împreună, (luminându-se) îmi văd 
vechii prieteni de altă dată. 

Dr. N: Au venit cu tine şi membri din vechiul grup? 

S.: Trei... şi au rămas doi. 

Dr. N: Câte suflete au fost repartizate noului vostru grup? 

S.: Opt în acest moment şi am auzit că mai vine unul. 

Dr. N: Sunt curios cum va schimba asta aspiraţiile voastre. 
Poţi să-mi explici cum a fost pentru tine tranziţia din grupul 
iniţial? 

S.: (pauză lungă) La început, am observat că un alt ghid a 
început să vină la întrevederile noastre de studiu. Am aflat că 
numele lui era Baatak. Fusese invitat de ghidul nostru, Eirow, 
să ne observe un timp. 

Dr. N: Baatak venea la întâmplare, în timpul oricărei faze a 
activităţilor voastre, pe vremea aceea? 

S.: Nu, venea numai în timpul perioadelor în care studiam 
structura. 

Dr. N: Şi care era natura muncii tale referitoare la 
structură pe atunci? 

S.: Oh, ştii, folosirea energiei în compoziţiile structurii. Îmi 
place să sculptez materia şi să-i dau forme utile. 

Dr. N: Înţeleg... bun, ne vom mai întoarce la asta. Spune-mi, 
Baatak participa la activităţile grupului vostru când vă vizita în 
vechiul grup matcă? 

S.: Nu, era doar un observator care ne privea pe fiecare cu 
atenţie în timpul lecţiilor dedicate structurii. Din când în când 
ne mai punea anumite întrebări, despre munca pe care o 
făceam, dacă ne împăcăm cu ca şi dacă simţeam o... afinitate 
pentru aceasta. 


Dr. N: Dă-mi o idee despre ce simţeai faţă de Baatak pe vre- 
mea aceea şi ce atitudine avea el faţă de tine. 

S.: M-am ataşat de el de la bun început. Cred că a văzut şi 
el că îmi făcea cu adevărat plăcere ceea ce lucram noi. 

Dr. N: Ce s-a întâmplat apoi cu tine şi Baatak? 

S.: După un timp (timp de trei vieţi), câţiva dintre noi (nu 
mulţi) am fost invitaţi să mergem cu el pentru perioade scurte 
de timp la un nou grup care se forma. Mi-amintesc că-mi 
doream ca şi Hyanth să vină... am fi putut fi astfel împreună. 

Dr. N: Hyanth e cineva important pentru tine? 

S.: Da, este sufletul meu pereche. 

Dr. N: Şi a venit cu tine la noul grup? 

S.: Nu, Hyanth nu se ataşase atât de mult de domeniul 
structurii... aşa că ea s-a dus la un alt grup care se forma. 

Dr. N: Ce obiecţii avea Hyanth referitor la noul tău grup? 

S.: Să spun mai bine aşa. Mie îmi place să sculptez, să dau 
formă energiei, să experimentez relaţiile dintre planuri şi cor- 
purile geometrice, cum ar fi construirea de blocuri de materie. 

Dr. N: Şi Hyanth? 

S.: (mândru) Hyanth este atrasă de proiectarea aspectelor 
frumoase din mediul înconjurător ce sunt potrivite pentru viaţă. 
E minunată la decoruri. În timp ce eu aş construi un lanţ 
muntos reuşit, ea ar fi mai interesată de plantele şi de copacii 
care cresc pe munte. 

Dr. N: Dă-mi voie să înţeleg ceva. Mergi, pur şi simplu, într- 
o lume fizică şi construieşti un munte, iar cineva ca Hyanth se 
concentrează asupra formelor de viaţă, cum sunt, de exemplu, 
copacii? 

S.: Nu, lucrăm cu lumile fizice care se formează şi punem în 
mişcare forţele geologice care vor construi muntele. Proiectele 
structurilor mele nu trebuie să aibă viaţă. lar Hyanth nu crează 
o pădure de copaci în lumi potrivite pentru viaţă. Oamenii ei 
proiectează celulele din care ar creşte, în cele din urmă, aceşti 
copaci. 

Dr. N: Înseamnă că grupul tău şi al lui Hyanth sunt 
separate? 

S.: (oftează adânc) Nu, ca lucrează în apropiere. 

Dr. N: Cum e să fii într-un grup nou format? 

S.: Nu cred că voi fi vreodată total separat de vechii mei 
prieteni. Ne completăm în atât de multe feluri. Mii de ani ne-am 


ajutat în toate vieţile noastre. Acum... ei bine, amestecul unor 
oameni noi e ciudat. Toţi simţim aceleaşi lucruri pentru vechile 
noastre grupuri. Avem formaţii şi experienţe diferite, ne ia ceva 
timp să ne obişnuim. 

Dr. N: Ai afirma chiar că se ajunge până la rivalitate între 
membrii noului grup de suflete? 

S.: (zâmbeşte) Nuuu... nu chiar... toţi avem aceleaşi motive 
să ne ajutăm spre a aduce o contribuţie. S-a cam terminat cu 
glumitul din grupurile noastre iniţiale. Toţi suntem serioşi. 
Fiecare are talentul său, ideile lui, propriul mod de a lucra. Ne 
dăm seama că Baatak încearcă să ne unească şi învăţăm să 
dăm multă atenţie abilităţilor fiecăruia. Este o onoare să fii aici, 
dar avem şi slăbiciuni, încă. 

Dr. N: Care e punctul tău slab? x 

S.: Mi-e frică să experimentez cu puterea mea. Imi place să 
lucrez în situaţii comode, unde ştiu că pot proiecta ceva per- 
fect. Unul dintre noii mei prieteni este exact opusul meu. 
Produce unele lucruri planetare bune şi apoi se repede şi apare 
cu ceva ţăcănit, cum ar fi răsucirea atmosferei, astfel încât nici 
o formă de viaţă nu poate respira. Intră în tot felul de încurcă- 
turi cu planurile complexe care îi întrec posibilităţile. 

Dr. N: Poţi să-mi explici cum începi, în clasă, cu un proiect 
de structură? 

S.: Vizualizând la început ceea ce vreau. Le asamblez cu 
grijă în minte pentru a obţine o schiţă clară. În noul nostru 
grup învăţăm cum să folosim energia de calitate potrivită în 
compoziţiile pe scară mare. Cu Eirow lucrăm pe părţi; Baatak 
vrea ca totul să fie un întreg în care părţile se leagă. 

Dr. N: Deci, relaţia între elementele de energie este 
importantă atât pentru formă, cât şi pentru echilibrul lucrului 
vostru? 

S.: Bineînţeles. Energia uşoară începe procesul, dar e 
nevoie să existe o armonie a proiectului şi acesta trebuie să 
aibă aplicaţii practice (izbucnește în râs). 

Dr. N: De ce râzi? 

S.: Mă gândeam la un proiect de construcţie cu Hyanth. Era 
în timpul nostru liber. Hyanth şi cu mine glumeam, spunând, 
fiecare, că el este cel mai important. M-a provocat să constru- 
iesc o versiune miniaturală a bisericii elegante unde ne-am 


căsătorit într-una dintre vieţile noastre. În acea viaţă (în Franţa 
medievală) eram un cioplitor în piatră. 

Dr. N: Ai acceptat provocarea? 

S.: (râzând încă) Da, cu condiţia să mă ajute. 

Dr. N: Era, oare, corect astfel? Pentru că ea nu e un 
specialist în structură. 

S.: Da, nu este. Hyanth a fost de acord să încerce să 
reproducă vitraliile şi sculpturile care îi plăcuseră. Ea voia 
frumuseţea, eu utilul. Ce aiureală a ieşit! Eu am început să 
folosesc raze plate de energie pentru pereţi şi ca se descurca 
binişor cu arcadele care-i uneau, dar boitele şi cupola au fost 
un dezastru. L-am chemat pe Baatak şi a refăcut totul. 

Dr. N: (o întrebare frecventă) Dar asta nu e cu totul o 
iluzie? 

S.: (râzând) Eşti sigur? Această clădire va exista atât timp 
cât vrem noi să fie acolo. 

Dr. N: Şi apoi? 

S.: Va dispărea. 

Dr. N: Unde anume ai ajuns în studiile tale planetare? 

S.: Sunt implicat în crearea de particule de energie pentru 
forme de stâncă, la o scară de 1 la 1. 

Dr. N: Atenţia ta este îndreptată în acest moment cu 
precădere asupra acestui lucru? 

S.: Nu, trebuie să mai experimentez singur cu mici modele 
de topografic pentru a învăţa cum să integrez toate elementele 
materiei. Apar multe greşeli, dar îmi pare bine că învăţ. Numai 
că e prea lent. 


Cine le dă sufletelor puterea să modeleze materia? Subiectii 
mei spun că au capacităţi nedezvoltate, care sunt educate de 
profesori, ei fiind sursele lor imediate. Clienţii mei cred că 
aceşti maeştri primesc puterea pe care o au de la ceva şi mai 
înalt. Şi totuşi, chiar sufletele obişnuite demonstrează aspecte 
mai slabe ale acestei forţe semnificative. Am petrecut ani 
meditând asupra problemei creaţiei, încercând să încorporez 
fragmentele de informaţii despre cosmos primite de la sufletele 
proiectante. Am ajuns la concluzia că undele de energie 
inteligentă crează particule subatomice de materie şi că 
frecvenţa vibraţională a acestor unde e cea care face ca 
materia să reacționeze în felul dorit. 


Astronomii sunt induşi în eroare de faptul că există o formă 
necunoscută de energie ce contribuie la densitatea totală a 
universului nostru şi acţionează împotriva gravităţii, pentru a 
mări vidul. Am arătat că o rezonanţă muzicală a undelor de 
energie inteligentă pare să joace un rol în cosmologie. Mulţi 
oameni explică în cazurile mele că armonia este asociată cu 
„valorile ritmice ale notelor de energie care au raţii şi 
proporţii”. Subiecţii mei care fac parte dintre Sufletele 
Structurale susţin că aceste proiecte au legătură cu formarea 
„formelor geometrice care plutesc ca modele elastice”, 
contribuind la construirea blocurilor unui univers însufleţit. 
Geometria spaţiului a fost exemplificată de citatul unui client în 
cazul 44. 

Maeştrii Proiectării au o influenţă enormă asupra creaţiei. 
Mi s-a spus că ei sunt în stare să întindă punti între universuri 
care par a nu avea început sau sfârşit, scopurile lor declarate 
fiind legate de mediul înconjurător. Concluzia logică ar fi că 
aceşti maeştri ar fi capabili să creeze norii de gaz spiralaţi din 
materia galactică, de unde a pornit procesul apariţiei stelelor, 
planetelor şi, în cele din urmă, a vieţii din universul nostru. 

Sunt convins că în spatele formării tuturor obiectelor, atât 
însufleţite, cât şi neînsufleţite, se află o gândire inteligentă. 
Această observaţie îmi parvine de la sufletele care îşi folosesc 
energia luminoasă, pentru a concepe, proiecta şi mânui 
moleculele şi structura celulară a materiei vii, care urmează să 
deţină în forma lor finală proprietăţile fizice pe care aceste 
suflete le doresc. În ultimul meu caz, am aflat că sufletul 
pereche Hyanth a proiectat şi a produs în lumea spiritelor 
copaci maturi, pentru a vedea dacă produsul finit este sau nu 
potrivit cu ceea ce intenţiona să facă. Abia după aceea a 
început să lucreze asupra seminţelor şi a celulelor acelui 
arbore. Acesta este un proces de creare a materiei în scopuri 
funcţionale. Am prezentat, de asemenea, un exemplu al acestui 
fel de instruire în mânuirea energiei în cazul 35, când am vorbit 
despre crearea şoriceilor. 

Următorul caz este încă un exemplu al muncii acestor 
suflete, ce lucrează cu organismele vii. Aceste suflete 
specializate în proiectare sunt botaniştii şi biologii lumii 
spiritelor şi ei susţin că există viaţă extraterestră pe miliarde 
de planete. Am, de altfel, un dosar destul de mare referitor la 


aceste suflete care s-au încarnat în alte lumi sau au călătorit 
printr-o multitudine de lumi ciudate între încarnările lor 
pământeşti, atât din raţiuni ce ţin de pregătirea lor, cât şi din 
motive de relaxare. 


Cazul 59 

Acesta este un caz distinctiv ce implică un suflet specializat 
în proiectare, numit Kala. Pe măsură ce şedinţa noastră 
progresa, subiectul meu îmi vorbea despre una dintre misiunile 
sale planetare recente. Era vorba despre rezolvarea unei 
probleme a ecosistemului acelei planete ce nu se putea corecta 
prin adaptarea evoluționistă. Înaintea acestui caz, nu mă 
aşteptam ca sufletele să se întoarcă într-un şantier planetar, 
pentru a aduce modificări unui mediu înconjurător deja 
existent, deoarece acest lucru însemna că proiectele lor puteau 
să dea greş. A fost revelator pentru mine să aflu că experienţa 
subiectului Kala a implicat schimbarea chimiei moleculare a 
unei creaturi existente, în cadrul unui experiment controlat. 

Atunci când clienţii îmi descriu experienţele sufletului lor 
cu viaţa din alte lumi, încerc să aflu unele informaţii despre 
localizarea galactică, mărimea planetei, orbita, distanţa până la 
steaua sa, compoziţia atmosferică, gravitația şi topografia 
respectivei planete. Presupunând că eu însumi sunt un 
astronom amator, este un stimulent suplimentar pentru a afla 
aceste detalii. Cu toate acestea, numeroşi clienţi găsesc 
enervant să încerce să răspundă la aceste întrebări de 
astronomie, pe care le consideră irelevante şi că îi abat de la 
subiectul discuţiei. În universul nostru fizic se cunosc o sută de 
miliarde de galaxii. Fiecare dintre aceste insule argintii, 
despărțite de distanţe măsurabile în ani-lumină, se mişcă în 
marea neagră a spaţiului şi conţin nenumărate miliarde de sori, 
cu probabilitatea aferentă a existenţei planetelor purtătoare de 
viaţă. Pentru că interesul meu faţă de astronomie nu e 
împărtăşit de majoritatea subiecţilor pe care-i hipnotizez, iar 
lumile despre care ei vorbesc sunt atât de îndepărtate de 
cvadrantul Pământului, cel mai adesea prefer să trec peste 
aceste aspecte, pentru a nu prejudicia şedinţa. 

Kala a încercat să-mi explice că acest curs de instruire în 
domeniul proiectării, pe care ea l-a urmat, s-a ţinut pe o 
planetă „undeva pe lângă Pământ”. Ea a numit această lume 


Jaspear şi mi-a mai spus că planeta în cauză avea un sistem 
solar dublu (binar) orbitând „o stea galbenă aprinsă din 
apropiere, cu o stea mai mare, de un roşu întunecat, aflată mult 
mai departe.” de asemenea, mi s-a relatat că Jaspear era un pic 
mai mare decât Pământul, dar avea oceane mai mici. Clienta 
mea mi-a mai zis că această lume era una semi-tropicală, având 
patru sateliți. După puţină încurajare, Kala a fost de acord să 
discute despre munca ei cu o creatură misterioasă, prezentând 
similarități ciudate cu animalele de pe Pământ. 

Un client obişnuit care experimentează pe o planetă străină 
ezită să-mi dea unele informaţii pe care le consideră secrete. 
Am menţionat acest lucru şi mai înainte, în alte secţiuni ale 
cercetării mele spirituale. Subiecţii se închid în ei când simt că 
nu ar trebui să-mi dezvăluie unele informaţii ce le-au fost 
încredințate sau că nu ar trebui să descopere anumite aspecte 
în vieţile lor actuale. Acest lucru este adevărat, în special, în 
ceea ce priveşte informaţiile, referitoare la civilizațiile 
extraterestre. Este frustrant pentru mine să aud astfel de 
declaraţii: „Nici tu, nici cu nu ar trebui să ştim despre astfel de 
locuri.” I-am explicat subiectului Kala că era important pentru 
amândoi să cunoaştem aptitudinile şi potenţialul ei ca suflet, 
poate chiar mai important pentru ea. O altă metodă eficientă pe 
care o pot folosi în timpul hipnozei, dacă se întâmplă ca vreun 
client să se blocheze când vine vorba despre alte lumi, este să 
întreb: „Ai cunoscut vreo formă de viaţă extraterestră de care 
să te fi ataşat în mod special?”. Acest mod de apropiere este 
irezistibil pentru multe suflete care călătoresc atât pentru a 
munci, cât şi din plăcere. 


Dr. N: Kala, aş vrea să aflu mai multe despre misiunea ta pe 
Jaspaer. Cred că mă va ajuta să-ţi înţeleg specialitatea. De ce 
nu începi prin a-mi vorbi despre cursul tău de instruire şi felul 
în care a fost prezentat proiectul de pe Jaspaer. 

S.: Noi şase am fost desemnaţi să lucrăm cu câţiva seniori 
(Maeştri ai Proiectării), pentru a ne ocupa de această lume în 
care un tip de vegetaţie scăpat de sub control punea în pericol 
existenţa hranei pentru animalele mici. 

Dr. N: Deci, în esenţă, problema de pe Jaspear implica eco- 
sistemul? 


S.: Da, viţele groase... un soi vorace de plantă parazitară. 
Creşte aşa de Rapid, încât ucide acele plante necesare pentru 
hrana acestor animale mici. A mai rămas puţin spaţiu în care 
creaturile mici de pe Jaspear să poată paşte. 

Dr. N: Şi nu pot mânca viţele? 

S.: Nu, de aceea am mers pe Jaspear în această misiune. 

Dr. N: (reacţionând prea repede) A, pentru a scăpa planeta 
de aceste viţe? 

S.: Nu, sunt proprii acestei planete şi solului ei. 

Dr. N: Bine, atunci care era misiunea? 

S.: Să creăm un animal care să mănânce aceste viţe - să 
controlăm răspândirea acestui tufiş care sufocă celelalte tipuri 
de vegetaţie. 

Dr. N: Ce animal? 

S.: (râzând) E vorba de Rinucula. 

Dr. N: Cum o să faceţi asta cu un animal care nu este ori- 
ginar de pe Jaspear? 

S.: Creând o mutație de la un mic patruped ce trăieşte deja 
acolo şi accelerându-i creşterea. 

Dr. N: Kala, poţi schimba codurile genetice ADN ale unui 
animal pentru a crea altul? 

S.: Nu aş putea face asta singură. Mi-am combinat energia 
cu cea a colegilor mei de curs şi, în plus, beneficiem de 
îndrumarea competentă a celor doi seniori care ne-au însoţit în 
această excursie. 

Dr. N: Iți foloseşti energia pentru a modifica chimia mole- 
culară a unui organism cu scopul de a condiţiona selecţia 
naturală? 

S.: Da, pentru a radia celulele unui grup de animale mici. 
Modificăm speciile existente, făcându-le mai mari, ca să poată 
supravieţui. Pentru că nu avem suficient timp pentru a aştepta 
selecţia naturală, accelerăm, de asemenea, creşterea acestor 
patrupede. 

Dr. N: Acceleraţi creşterea mutanţilor, astfel încât Rinucula 
să apară imediat, sau acceleraţi mărirea creaturii în sine? 

S.: Amândouă - vrem ca Rinucula să fie mare şi ca această 
schimbare evoluționistă să se petreacă într-o generaţie. 

Dr. N: Câţi ani pământeşti ar dura asta? 

S.: (pauză) Oh... cincizeci de ani sau cam aşa ceva... pentru 
noi e ca o zi. 


Dr. N: Ce schimbări aţi adus acestui animal mic ce va 
deveni Rinucula? 

S.: Îi păstrăm picioarele şi torsul păros - dar totul va fi mai 
mare. 

Dr. N: Vorbeşte-mi despre cum va arăta Rinucula când va fi 
gata. 

S.: (râzând) Un... nas mare, curbat împrejurul gurii... buze 
mari... fălci imense... frunte proeminentă... merge pe patru 
picioare cu copite. Cam de mărimea unui cal. 

Dr. N: Spui că aţi păstrat părul animalului original? 

S.: Da, este peste tot pe Rinucula - un păr lung, maroniu- 
roşcat. 

Dr. N: Ce-mi poţi zice despre creierul acestui animal - este 
mai mare sau mai mic decât cel al unui cal? 

S.: Rinucula este mai deştept decât un cal. 

Dr. N: Din ce-mi spui, pare desprins din cartea pentru copii 
a doctorului Seuss. 

S.: (zâmbeşte) De aceea e amuzant să mă gândesc la el. 

Dr. N: A schimbat ceva Rinucula pe Jaspear? 

S.: Da, pentru că este de câteva ori mai mare decât 
animalul original, şi mai are şi alte schimbări - cum ar fi fălcile 
uriaşe şi corpul puternic - chiar mănâncă viţele. Rinucula este o 
creatură docilă, fără prădători naturali şi un mare mâncăcios, 
asemeni animalului original. de fapt, ceea ce au dorit seniorii. 

Dr. N: Cum este cu reproducerea pe această planetă? 
Rinucula se înmulţeşte repede? 

S.: Nu, ei se reproduc încet - de aceea a trebuit să creăm un 
anumit număr de astfel de animale, după ce am programat 
trăsăturile genetice dorite. 

Dr. N: Ştii cum s-a terminat acest experiment? 

S.: Jaspear este acum o lume mai echilibrată pentru 
consumatorii de plante. Am dorit ca şi celelalte animale să 
prospere. Viţele sunt sub control. 

Dr. N: Plănuieşti ca, în final, să ai creaturi foarte inteligente 
pe Jaspear - despre asta este vorba? 

S.: (vag) Poate că seniorii plănuiesc... N- am cum să ştiu. 


Exploratorii 
Consider că majoritatea persoanelor care îşi îmbogăţesc 
experienţa în perioada de dintre vieţi, călătorind în diferite 


medii din afara lumii spiritelor, sunt un fel de Suflete 
Exploratoare. Pot exista suflete a căror dezvoltare personală 
reclamă parcurgerea unor astfel de experienţe în diferite lumi, 
după cum există şi suflete care călătoresc, pur şi simplu, din 
raţiuni de divertisment. Am, de asemenea, şi clienţi care se 
implică în perioada de dintre vieţi în misiuni temporare care 
presupun efectuarea unor călătorii. Sufletele care se pregătesc 
să devină Exploratori călătoresc în lumi fizice şi mentale din 
cadrul universului nostru şi chiar şi în alte dimensiuni. Din 
declaraţiile pe care le-am auzit, îmi imaginez un Suflet 
Explorator ca pe o fiinţă înalt specializată, neîncarnată, ce 
caută aşezări potrivite instruirii sufletelor mai puţin experimen- 
tate pe care apoi le conduce în aceste regiuni. Munca lor este 
una de cercetaşi. 

Când sufletele care încă se încarnează pe Pământ pornesc 
din lumea spiritelor spre alte locaţii, călătoriile lor par a nu 
avea opriri pe parcurs. Clienţii mei spun că, atunci când se 
îndreaptă spre alte locuri, nu percep respectivele călătorii ca 
fiind lungi sau scurte. Acest aspect este ilustrat de următoarele 
două citate: 


Călătoria din lumea spiritelor spre o lume fizică e ca o 
uşă ce se deschide, cel care călătoreşte putând vedea 
pereții a ceea ce pare a fi un hol, un tub, ce se învârteşte. 
Apoi se deschide o altă uşă în formă de portal şi ai ajuns. 


Când trec în altă dimensiune dintr-o lume mentală sunt 
ca o bucată statică, plutind printr-un un ecran TV în zone 
magnetice formate din gândire pură. Abisurile sunt 
compuse din câmpuri mari de energie, ce pulsează. Simt 
puterea acestei energii mai mult decât atunci când merg 
într-un univers material, deoarece trebuie să ne adaptăm 
rezonanţa undelor proprii la condiţiile existente, pentru a 
trece cu uşurinţă prin ele. Vreau să-mi păstrez energia 
compactă, ca să nu mă pierd. Aceste călătorii nu sunt chiar 
instantanee, ci aproape instantanee. 


Majoritatea sufletelor exploratoare cu care am lucrat sunt 
conduse de instructori. de asemeni, cred că subiecţii care călă- 
toresc interdimensional nu sunt numai suflete aflate într-o stare 


avansată de dezvoltare. Am văzut acest lucru când am vorbit 
despre jocul de-a v-aţi-ascunselea. Ele par a fi mai degrabă 
suflete aventuriere, care gustă călătoriile, provocările 
diferitelor medii şi experimentarea unor forme noi de a se 
exprima pe sine. Mi s-a vorbit de unele existenţe în care fiinţele 
inteligente locuiesc în blocuri de materie atât de dense, încât 
sunt asemănate cu compoziţia argintului, şi plumbului. Alţii îmi 
spun despre unele sfere ce apar ca nişte suprafeţe strălucitoare 
de sticlă în mijlocul unor turnuri de cristal. Există lumi fizice ce 
se compun din foc, apă, gheaţă sau gaz şi în care toate tipurile 
de forme inteligente de viaţă se dezvoltă. Aceste sfere în care 
se mişcă Sufletele Exploratoare au medii luminoase, colorate 
sau întunecate. Oricum, habitatele întunecate nu comportă 
conotaţiile sinistre pe care oamenii le asociază cu regiunile 
prevestitoare de rău. 

Sufletele Exploratoare nu accentuează în călătoriile lor o 
polaritate de lumină şi de întuneric la fel de mult ca alte 
elemente. Acestea pot include un mediu agitat sau liniştit, o 
densitate mai mică sau mai mare, lumi fizice sau mentale şi 
condiţii ce se apropie de ceea ce a fost descris ca fiind 
„inteligenţă purificată sau brută.” Sufletele călătoare ce se 
mişcă în diferite domenii ale conştiinţei cosmice trebuie să 
înveţe să-şi alinieze energia în simetric cu condiţiile locale din 
cadrul acestor demarcaţii. Ghizii exploratori pot duce sufletele 
pentru vizite scurte într-un nivel dimensional mai înalt, pentru 
a creşte gradul de conştiinţă al acestora. În minţile multor 
subiecţi, aceste excursii nu durează mult, probabil pentru a 
evita copleşirea sufletelor mai tinere. 

În capitolul precedent, referitor la activităţile de recreere 
din lumea spiritelor, am spus că unele călătorii ale sufletului 
sunt deseori nişte vacanțe de lucru. Aceste vizite au, de obicei, 
ca ţintă lumi fizice, în cazul sufletelor de pe Pământ, şi pot dura 
de la câteva zile până la câteva sute de ani pământeşti. Am 
primit numeroase informaţii despre alte lumi din discuţiile 
purtate cu clienţii mei despre perioadele lor de odihnă şi 
recreere dintre vieţi. Subiecţii pe care-i hipnotizez sunt, în 
general, mai relaxaţi atunci când îmi vorbesc despre călătoriile 
pe care le-au efectuat în alte lumi, pentru a se relaxa. Cazul 
următor demonstrează o dată în plus acest lucru. 


Cazul 60 

Dr. N: În ce activitate eşti implicat cel mai mult în timpul 
dintre vieţi, când nu revezi împreună cu grupul tău de suflete 
anumite lecţii karmice? 

S.: Păi... călătoresc... ah... dar aceste lucruri sunt mai 
degrabă personale. Nu cred că ar trebui să vorbesc despre aşa 
ceva. 

Dr. N: Nu vreau să te fac să te simţi stânjenit spunându-mi 
lucruri pe care crezi că nu ar trebui să mi le spui (pauză). Dă- 
mi voie numai să te întreb dacă există vreun loc exotic în care 
mergi între vieţi şi despre care ai amintiri dragi? 

S.: (reacţionează rapid, zâmbind larg) Ah, da - în Brooel. 

Dr. N: (coborându-mi vocea) Este o lume în care te 
încarnezi? 

S.: Nu, rămân ca suflet, pentru că merg în Brooel numai 
pentru a-mi întineri spiritul... şi este distractiv să fac excursii 
aici, pentru că este un loc asemănător Pământului, numai că 
fără oameni. 

Dr. N: (pe un ton încurajator) înţeleg. Deci, te duci mai mult 
pentru odihnă şi recreere. De ce nu-mi vorbeşti despre 
aspectele fizice de pe Brooel, în comparaţie cu cele de pe 
Pământ? 

S.: Este mai mic decât Pământul şi mai rece, pentru că 
soarele este mai departe. Are munţi, copaci, flori şi apă 
proaspătă, dar nu şi oceane. 

Dr. N: Cine te duce pe Broocel? 

S.: Uf... un Maestru Navigator pe nume Jhumu. 

Dr. N: Acesta este acelaşi tip de suflet cu un Explorator spe- 
cializat în călătorii sau cineva asemănător propriului tău ghid? 
S.: Jhumu este un Explorator într-adevăr, noi îi numim 
Navigatori, (pauză) Dar şi ghizii noştri pot veni cu noi dacă 

doresc. 

Dr. N: Înţeleg. Spune-mi, te duci, de obicei, singur sau cu 
alţi membri ai grupului tău de suflete? 

S.: Putem merge singuri, dar Navigatorii aduc, în general, 
câţiva membri din grupuri diferite. 

Dr. N: Ce crezi despre Jhumu? 

S.: (mai relaxat) Lui Jhumu îi place să fie responsabil de 
călătoriile acelora dintre noi care iau pauze în activităţile 
obişnuite. Spune că acest lucru ne dă perspectivă. 


Dr. N: Sună interesant. Ştiu că eşti nerăbdător să-mi explici 
de ce e atât de distractiv pe Brooel, aşa că ar fi bine să începem 
prin a-mi povesti câte ceva despre viaţa animală de pe această 
planetă. 

S.: Ah... nu există peşti, broaşte, şerpi - nici un amfibian. 

Dr. N: Da? De ce crezi că e aşa? 

S.: (puţin confuz) Nu ştiu, poate pentru că aceia care vin 
aici vor să vadă un anumit animal...care e..(se opreşte) 

Dr. N: (insinuant) îţi aminteşti de acest animal? 

S.: (râde) E preferatul nostru... Arderul. Sunt asemeni unor 
urşi mici, dar au trăsături de pisică. Arderul este un animal 
minunat, blănos şi liniştit, care, de fapt, nici nu e un animal în 
înţelesul tradiţional al cuvântului. 

Dr. N: Ce înseamnă asta? 

S.: Arderul este foarte inteligent şi afectuos. 

Dr. N: Cum e inteligenţa lor comparativ cu cea umană? 

S.: Este greu de spus. Nu este mai mare sau mai mică decât 
a oamenilor e doar diferită. 

Dr. N: Care ar fi principala diferenţă? 

S.: Nu au absolut nici o nevoie de competiţie sau de 
conflicte între ei. De aceea suntem aduşi în această aşezare 
liniştită - ne dă speranţă pentru un viitor mai bun pe Pământ - 
cam aşa ar putea deveni Pământul dacă ne-am mobiliza cu toţii. 

Dr. N: Ce faceţi voi - tu şi prietenii tăi - pe Brooel? 

S.: Venim şi ne jucăm cu aceste creaturi sensibile, care par 
a avea o legătură cu sufletele de pe Pământ ce au nevoie de 
odihnă. Ne materializăm energia într-un mod minor pentru a 
interacţiona cu Arderii. 

Dr. N: Poţi fi mai explicit cu privire la acest proces? 

S.: Păi... ne luăm forme umane transparente pentru a-i 
îmbrăţişa. Plutim în mintea lor... atât de nepământesc şi de 
subtil. După o viaţă petrecută într-o lume fizică atât de grea 
cum este Pământul, ei ne vindecă în această aşezare. Arderul 
este o creatură care ne motivează să vedem ce putem face din 
corpul uman. 


Atât locurile în care sufletele călătoresc în scopuri de 
odihnă şi relaxare, cât şi formele de viaţă pe care le descoperă 
aici reprezintă factorii constitutivi ai acestor excursii. În timpul 
transei, subiecţii mei dovedesc o mare empatie pentru 


planetele asemănătoare Pământului, dar pe care nu există 
oameni. Ei privesc aceste locuri ca pe locurile lor speciale de 
joacă. Nu am de-a face cu tot atât de mulţi oameni care să aibă 
amintiri din excursii în lumi mentale. Acesta este un lucru 
normal. Suntem fiinţe obişnuite cu lumina şi cu dimensiunile 
fizice. Citatul următor este încă un exemplu de interacţiune cu 
o formă de viaţă, realizată din raţiuni de pură recreere. 


Suntem duşi de Navigatori în aşezarea Quigleyşilor. 
Sunt de mărimea unor şoareci moscați, graşi şi zburliţi, cu 
o frunte asemănătoare cu a unui delfin. Quigleyul are 
urechi mari, rotunjite şi mustăţi drepte. Au un coeficient de 
inteligență apropiat de acela al unui câine deştept. Sunt 
animale loiale şi vesele care ne iubesc. Planeta lor este un 
loc străvechi şi misterios, cu dealuri şi văi tapetate cu flori 
şi pomişori delicati. Este foarte multă lumină aici şi există 
un loc în care este apă proaspătă. Ne relaxăm şi ne jucăm 
în această lume paşnică şi netulburată. 


Dacă avem vise în care suntem uriaşi înalţi, fiinţe scunde cu 
înfăţişarea unor spiriduşi sau cu trupuri ca ale creaturilor 
acvatice ori aeriene, aceste vise ar putea reflecta unele amintiri 
inconştiente ale unei încarnări anterioare în altă lume. Cu toate 
acestea, poate fi tot atât de probabil să fi cunoscut aceste 
entităţi în vizitele de relaxare dintr-o lume exotică. O mare 
parte a mitologiei noastre referitoare la atare creaturi ciudate 
poate să provină, de asemenea, din aceste amintiri. Ar trebui să 
adaug că majoritatea oamenilor au vise în care pot zbura. Acest 
lucru se leagă, probabil, mai mult de amintirile noastre de 
suflete discarnate ce plutesc de jur împrejur decât de vreo 
încarnare anterioară într-o fiinţă zburătoare. 

Pentru a putea înţelege relaţia simbiotică ce are loc într-un 
suflet pământean care a avut legături cu alte forme de viaţă, să 
examinăm următorul fragment din unul dintre cazurile mele în 
care e vorba despre un suflet hibrid. Îndrum, în acelaşi timp, 
cititorul către aserţiunile mele referitoare la aceste suflete 
hibride. Vorbindu-mi despre amintirile sale dragi, clientul meu 
a devenit foarte nostalgic. Uneori, un suflet hibrid îmi spune că 
a fost dus de către un Suflet Explorator, în timpul dintre vieţi, 
într-o lume similară cu aceea a primei sale încarnări fizice. 


Între vieţile mele pământeşti am vizitat o lume acvatică 
numită Anturium, care este foarte odihnitoare după o viaţă 
dificilă într-un mediu terestru. Anturium are o singură masă 
de pământ, de mărimea Islandei. Am venit cu câţiva dintre 
prietenii mei care au, de asemenea, afinități pentru apă. Am 
fost aduşi de un ghid Explorator care cunoaşte bine această 
regiune. Aici ne-am alăturat Kratenilor, care seamănă puţin 
cu balenele. Aceştia sunt o rasă telepatică şi longevivă, care 
nu se supără dacă venim aici şi intrăm în legătură mentală 
cu ei pentru o vreme. Uneori, ei se adună în anumite locuri 
pentru a comunica telepatic cu formele de viaţă acvatice 
inteligente care există pe alte două planete din jurul 
stelelor din vecinătatea galactică a planetei Anturium. Ce 
îmi place la acest loc este unitatea şi armonia gândurilor la 
care ajung împreună cu Kratenii, exerciţiu care-mi 
întinereşte mintea şi îmi aminteşte de planeta de pe care 
provin. 


După câte se pare, Kratenii posedă abilitatea de a-şi 
proiecta minţile asemenea unui far al gândurilor lor reunite, 
departe de Anturium, în alte lumi, cunoscând punctele de 
confluență ale centurii de energie magnetică din jurul planetei 
lor. Aceste zone de vârtej, similare liniilor energetice ale 
Pământului (linii de forţă ce conectează locuri, clădiri etc şi 
care există din timpuri străvechi) despre care am discutat în 
capitolul 4, par a sprijini puterea telepatică a Kratenilor, 
servind drept conductori ai comunicării interstelare. Reflectând 
la acest caz şi la multe altele asemănătoare, am ajuns la 
concluzia că tot ce există pe Pământ şi în Univers se află în 
legătură virtuală, prin unde ale gândurilor către şi dinspre 
lumea spiritelor. Acest lucru se poate aplica, de asemenea, şi 
altor dimensiuni apropiate de a noastră. Progresia multiplă a 
inteligenţei cu toate elementele materiei reprezintă o simfonie 
a ordinii şi direcţionării, pe baza unui plan al conştiinţei 
universale. 

În capitolul precedent am explicat cum unele jocuri sunt 
folosite ca elemente ajutătoare pentru sufletele atrase de 
explorări. Cele mai specializate se angajează în călătoriile 
interdimensionale. Unul dintre clienţii mei, care se pregătea să 


devină Explorator, mi-a relatat: „Mi s-a spus că, pentru a 
deveni Explorator, va trebui să experimentez numeroase 
realităţi, începându-mi călătoriile în lumi fizice, experimentând 
apoi existenţele mentale şi călătoriile interdimensionale.” 
Pentru a familiariza cititorul cu viaţa interdimensională, am 
ales cazul ciudat a unui client din Japonia, care, pe când se afla 
în stare de hipnoză adâncă, mi-a spus că sufletul său îşi are 
originea în altă dimensiune. Numele lui spiritual este Kanno. 


Cazul 61 

Kanno este un om de ştiinţă japonez care a venit în Statele 
Unite cu ani în urmă, pentru a-şi perfecționa pregătirea. Astăzi, 
el preferă să trăiască relativ izolat, cufundat în munca sa de 
laborator. El are un sistem imunitar scăzut, fapt care 
reprezintă o problemă obişnuită a clienţilor cu suflet hibrid. 
Aceşti oameni sunt influenţaţi negativ de faptul că au prea 
puţină experienţă cu corpul uman, acumulând din existenţele 
lor extraterestre anterioare prea multe amprente incompatibile 
cu acesta. Aşa cum am mai menţionat, unui suflet hibrid îi pot fi 
necesare multe generaţii de încarnări în trupuri umane până ce 
memoria lor se va curăța complet de tiparele energiei din 
corpul lor anterior. 

Am început şedinţa noastră în modul meu obişnuit, 
regresându-l pe Kanno până în timpul în care se afla în 
pântecele mamei sale. Acesta este un loc potrivit pentru un 
regresionist spiritual de a începe să ia contact cu sufletul 
clientului. În timp ce se afla în mama sa, subiectul meu a 
declarat că era agitat în legătură cu viitoarea naştere, din 
cauza unei vieţi anterioare petrecute pe Pământ, cu trei sute de 
ani în urmă, în India. Am continuat regresia până la moartea lui 
Kanno din viaţa petrecută în India şi am trecut în lumea 
spiritelor. Voi reda dialogul cu Kanno din momentul în care 
acesta se întâlneşte cu ghida sa, Phinus. 


Dr. N: Ce îţi spune Phinus? 

S.: Ea îmi zice: „Bine ai venit înapoi, ţi-a plăcut aventura?”. 

Dr. N: Şi care este răspunsul tău? 

S.: Chiar trebuia să fie atât de groaznică? 

Dr. N: Este de acord cu aprecierea ta despre viaţa din 
India? 


S.: Phinus îmi aminteşte că m-am oferit voluntar să am o 
viaţă dificilă încă de la început pe Pământ, pentru că am vrut să 
primesc impactul maxim al unei planete tulburate. Eram cel 
mai sărac dintre săraci în India şi locuiam în mizerie. 

Dr. N: Chiar ai vrut să suferi atât de mult în prima ta viaţă? 

S.: Această viaţă a fost groaznică şi nu m-am descurcat 
bine. Când o familie fără copii mi-a luat fata, împotriva voinţei 
mele, pentru a-l plăti pe proprietarul colibei în care trăiam, am 
devenit atât de înnebunit că nu am mai ştiut de mine (Kanno se 
smuceşte pe scaunul său şi retrăieşte cu emoție acele 
momente). CE FEL DE PLANETĂ ESTE ASTA? OAMENI 
VÂNZÂND COPII! 

Dr. N: (până în acest moment nu ştiam încă despre originile 
hibride ale lui Kanno şi am făcut o presupunere greşită) Se 
pare că a fost o primă încarnare foarte dificilă pe Pământ, 
pentru un suflet nou. 

S.: Cine a spus că eram un suflet nou? 

Dr. N: Scuză-mă, Kanno. Am presupus că acum eşti doar la 
a doua reîncarnare a ta pe Pământ. 

S.: Este adevărat, dar sunt din altă dimensiune. 

Dr. N: (surprins) A, atunci ce poţi să-mi mai spui despre 
această dimensiune? 

S.: Nu aveam lumi fizice aşa cum aveţi voi în această dimen- 
siune. Încarnările mele se petreceau într-o lume mentală. 

Dr. N: Cum arătai în acea lume? 

S.: Aveam un trup alungit, plutitor, ca un burete, fără 
structură scheletică. Eram mai degrabă o formă transparentă 
de lumină argintie. 

Dr. N: Preferai un anumit gen? 

S.: Toţi eram hermafrodiţi. 

Dr. N: Kanno, te rog, explică-mi care e diferenţa dintre a 
călători din lumea spiritelor către dimensiunea ta originară, în 
comparaţie cu a veni în universul nostru. 

S.: In dimensiunea mea, mişcarea este ca o trecere printre 
filamente de lumină uşoare şi translucide. Venirea în universul 
vostru este o înaintare dificilă printr-o ceaţă groasă şi grea. 

Dr. N: Şi cum a fost, comparativ cu viaţa din lumea din care 
provii, prima ta venire pe Pământ? 

S.: Ca şi când aş fi avut beton în picioare. Primul lucru pe 
care îl observi este greutatea energiei dense de aici în 


comparaţie cu energia dintr-o lume mentală, (pauză) Nu este 
numai grea - este aspră... severă... Am fost foarte zdruncinat în 
acea viaţă din India. 

Dr. N: Te-ai aclimatizat acum? 

S.: (fără încredere) într-o oarecare măsură. Este încă destul 
de dificil... 

Dr. N: Văd. Kanno, care este cel mai supărător aspect al 
creierului uman pentru tine? 

S.: (brusc) A - comportamentul impulsiv - reacţia fizică spre 
lucruri - fără gândire analitică. Există un pericol în asocierea cu 
un soi rău de oameni, prea... înşelător... Nu mă pot descurca cu 
aceste lucruri. 

Dr. N: (Kanno transpiră abundent şi îl liniştesc puţin înainte 
de a continua) Vorbeşte-mi despre lumea ta mentală. are o 
denumire? 

S.: (pauză) Este un sunet pe care nu-l pot reproduce cu 
vocea mea (începe să-şi amintească). Plutim într-o mare de 
curenţi mentali blânzi..uşori... jucăuşi...atât de diferit faţă de 
Pământ. 

Dr. N: Atunci, de ce ai venit aici? 

S.: (cu un oftat adânc) Mă pregătesc să devin un profesor - 
Explorator. Majoritatea colegilor mei se mulţumesc să-şi limi- 
teze eforturile la o singură dimensiune. În cele din urmă, i-am 
spus ghidei mele, Phinus, că doresc o experienţă mai largă, cu 
o lume grea, într-o zonă de existenţă complet diferită. Ea mi-a 
spus că a avut cândva un coleg senior, care i-a recomandat o 
altă dimensiune, cu o lume fizică intensă, ce avea reputaţia de 
a produce suflete pătrunzătoare, viguroase (râzând) - dacă 
reuşeşti să supravieţuieşti lecţiilor. Era Pământul. 

Dr. N: Ai avut impresia că aveai şi alte oportunităţi? 

S.: (ridicând din umeri) Ghizii nu-ţi dau prea multe variante 
în astfel de situaţii. Phinus mi-a spus că, atunci când îmi voi fi 
îndeplinit treaba pe Pământ, voi fi întărit într-un fel în care 
prietenii mei, care au refuzat asemenea misiuni, nu vor fi. Mi-a 
spus că Pământul va fi totuşi destul de interesant şi astfel am 
acceptat. 

Dr. N: Te-a însoţit vreunul dintre prietenii tăi în această 
dimensiune? 

S.: Nu, am fost singurul care s-a încumetat să vină şi 
aproape că am refuzat să mă reîntorc în acesta viaţă. Colegii 


mei cred că sunt foarte curajos. Ei ştiu că, dacă reuşesc, voi fi 
cu adevărat un călător. N 

Dr. N: Hai să vorbim despre călătorii, Kanno. In calitatea ta 
de călător interdimensional, ştii, probabil, dacă există un 
număr finit de dimensiuni în jurul universului nostru fizic. 

S.: (sec) Nu ştiu. 

Dr. N: (cu precauţie) Păi, dimensiunea ta este lângă a 
noastră? 

S.: Nu, trebuie să mai trec prin alte trei dimensiuni pentru 
a ajunge aici. 

Dr. N: Kanno, ne-ar fi de ajutor dacă ai încerca să-mi descrii 
ce vezi în timp ce treci prin aceste dimensiuni în călătoriile 
tale. 

S.: Prima dimensiune este o sferă plină de culori şi explozii 
violente de lumină, sunet şi energie... Cred că este încă în curs 
de formare. Următoarea este neagră şi goală - noi îi spunem 
sfera nefolosită. Apoi este o dimensiune frumoasă care are atât 
o lume fizică, cât şi una mentală, ambele fiind compuse din 
emoţii blânde, elemente tandre şi gânduri pătrunzătoare. 
Această dimensiune este superioară dimensiunii mele ori- 
ginare, ca şi universului vostru. 

Dr. N: Acum este şi universul tău, Kanno. Spune-mi, călăto- 
ria prin toate cele patru dimensiuni durează mult? 

S.: Nu, ajungem repede - ca particulele de aer care trec 
printr-un filtru. 

Dr. N: Îmi poţi da o idee despre cum sunt aceste dimensiuni 
proiectate din punct de vedere al structurii comparativ cu 
lumea spiritelor? Ai descris aceste dimensiuni ca pe nişte sfere. 
Hai să începem cu asta. 

S.: (pauză lungă) Nu-ţi pot spune prea multe. Totul este., 
într-un cerc, în jurul centrului care este lumea spiritelor. 
Fiecare din aceste universuri îmi pare ca o sferă de legătură cu 
următoarea, ca verigile unui lanţ. 

Dr. N: (după ce am eşuat în a obţine mai multe informaţii) 
Cum te descurci acum în universul nostru, Kanno? 

S.: (frecându-şi fruntea) Mai bine. IÎnvăţ să-mi eliberez ener- 
gia în şuvoaie pozitive, regulate, fără a-mi seca rezerva. Îmi e 
de ajutor să stau departe de oameni în anumite perioade. 
Estimez că o îmbunătăţire vizibilă se va face simțită abia după 


câteva vieţi, dar aştept cu nerăbdare să-mi desăvârşesc încar- 
nările pe Pământ. 


Înainte de a părăsi domeniul Sufletului Explorator, ar trebui 
să adaug că acest gen de instruire implică unele informaţii 
despre textura energiei inteligente. Sunt frustrat de neputinţa 
de a descoperi mai multe despre proprietăţile acestei energii în 
mişcare din lumile mentale. Unele informaţii îmi parvin de la 
acele suflete care au avut experienţe în lumile fizice care sunt, 
de asemenea, considerate mentale, după cum demonstrează 
următorul citat: 


Am vizitat lumea gazoasă şi vulcanică a Crionului, 
pentru a învăța prin asimilare. Este o lume mentală, dar 
care are caracteristici fizice în exterior. Grupul nostru de 
Exploratori pluteşte ca nişte picături de energie fluidă într- 
o mare de substanţe gazoase. Suntem metamorfici şi ne 
putem schimba forma în cea a micilor fiinţe a căror viaţă 
este centrată în jurul gândirii pure. Aici există o 
uniformitate vibraţională absolută, spre deosebire de 
Pământ. 


Călătorii interdimensionali spun că mişcările lor par a fi 
atât înăuntrul, cât şi în afara sferelor legate de zone care sunt 
deschise şi închise de acordurile vibraţionale convergente. 
Sufletele care se pregătesc să devină Exploratori trebuie să-şi 
însuşească această îndemânare. Din declaraţiile pe care le-am 
auzit, călătorii interdimensionali trebuie, de asemenea, să 
înveţe limitele de suprafaţă ale zonelor care leagă universurile, 
precum excursioniştii care localizează potecile dintre şirurile 
de munţi. Sufletele vorbesc despre puncte, linii şi suprafeţe în 
multispaţiu care indică structuri solide mai mari, cel puţin în 
cazul universurilor fizice. Aş fi crezut că dimensiunile cu un 
design geometric au nevoie de un hiperspaţiu spre a le susţine. 
Totuşi, Sufletele Exploratoare călătoresc atât de repede într-un 
fel de hiperspaţiu, încât îmi pare că esenţa vitezei, a timpului şi 
direcţia călătoriei nu prea sunt definitive. Instruirea pentru a 
deveni un Explorator trebuie să fie cu adevărat formidabilă, aşa 
cum indică acest citat al unei cliente care călătoreşte prin cinci 
dimensiuni între vieţile ei: 


Aceste dimensiuni sunt legate una de cealaltă, astfel 
încât nu simt nici un fel de graniţe, exceptând două 
elemente, sunetul şi culoarea. In ceea ce priveşte sunetul, 
trebuie să învăţ să-mi acordez energia cu frecvenţa 
vibrațională a fiecărei dimensiuni, iar unele sunt atât de 
complexe, încât nu pot încă să merg acolo, în ceea ce 
priveşte culorile, cele purpurii, albastre, galbene, roşii şi 
albe sunt expresii ale luminii şi ale densități particulelor de 
energie din dimensiunile prin care călătoresc. 


9 
INELUL DESTINULUI 


Camera Ecranelor în care vizualizăm vieţile 
viitoare 

Locul menit alegerii vieților viitoare este văzut ca o sferă ce 
conţine câmpuri de forţe foarte concentrate ale unor ecrane 
incandescente de energie. După cum am menţionat în 
secţiunea dedicată bibliotecilor spirituale, locul menit alegerii 
vieţii este caracterizat drept inelul destinului, unde ne vedem 
pentru prima dată viitorul trup. Mulţi subiecţi percep acest inel 
al destinului ca pe un teatru circular, în formă de cupolă, 
prevăzut cu nişte ecrane panoramice, ce se întind de la tavan 
până la pardoseală, şi care îi înconjoară complet pe cei aflaţi 
într-o zonă umbrită. Unii oameni văd aceste ecrane ca fiind 
dispuse în două sau trei părti, în timp ce ei sunt aşezaţi sau 
stau în picioare pe o platformă înălţată. De pe această 
platformă de observaţie, sufletele se pot uita în sus, în faţă sau 
în jos la aceste ecrane, care sunt uriaşe în comparaţie cu cele 
văzute în alte centre de instruire din lumea spiritelor. Inelul 
afişează scene cu evenimentele viitoare ale oamenilor cu care 
sufletul se va întâlni în viitoarea viaţă. Unii clienţi au afirmat că 
fiecare ecran reflectă scene din copilăria, adolescenţa, 
maturitatea şi bătrâneţea trupurilor pe care ei le trec în 


revistă, în vreme ce alţii spun că toate ecranele arată aceeaşi 
scenă în acelaşi timp. 

Intreaga structură spirituală a camerei ecranelor este 
menită să dea privitorului posibilitatea de a observa sau de a 
participa la acţiune, aşa cum se întâmplă şi în biblioteci. Am 
impresia că mai mulţi oameni aleg să intre în ecranele inelului 
în timpul alegerii vieţii, decât în cele din celelalte centre de 
instruire. Ei vor, de fapt, să experimenteze frânturi ale 
evenimentelor viitoare din anumite trupuri înainte de a lua o 
decizie definitivă. Preferinţa de a intra într-o scenă sau de a o 
observa doar este lăsată întotdeauna la latitudinea 
respectivului suflet. Ca şi consolele mai mici, inelul are ceva ce 
se aseamănă cu un tablou de comandă pentru monitorizarea 
acţiunii. Oamenii numesc această procedură scanarea axelor 
timpului şi cei mai avansați îmi spun că pot controla ordinea 
evenimentelor reprezentate în faţa lor prin puterea minţii. 
Secvenţele evenimentelor pot fi oprite asupra acelor părţi ale 
viitoarei vieţi pe care sufletele doresc să le aprofundeze. 

Nu pot insista prea mult asupra faptului că toţi subiecţii 
mei au senzaţia că ceea ce văd ei a fost prezentat în folosul lor 
şi că au mai puţin control asupra a ceea ce li se înfăţişează 
decât, să zicem, în bibliotecă. Mai mult decât atât, am impresia 
că în timp ce îşi urmăresc viitorul, ei văd mai degrabă părţile 
de început ale vieţii. Acest lucru se întâmplă, probabil din 
cauză că relatările clienţilor mei sunt influențate de faptul că 
respectivii ani au fost parcurşi deja de aceştia până la 
întâlnirea mea cu ei. Poate că cel mai adesea fragmentele dintr- 
o viaţă nouă care sunt văzute în Inel sunt situate între vârsta de 
opt şi douăzeci de ani, când deja încep să se contureze deciziile 
majore ale vieţii. Mulţi oameni îmi relatează că anumiţi ani le 
sunt arătaţi în detaliu, în vreme ce alte părţi ale vieţii lor 
viitoare sunt lăsate cu totul la o parte. Tablourile de comandă 
par să nu fie de nici un folos aici, însă acest aspect nu îi 
deranjează niciodată pe subiecţii mei. Cred că actuala lor 
amnezie joacă, la rândul său, un rol în această situaţie. Iată ce 
mi-a explicat un client în vârstă de patruzeci şi nouă de ani: „Mi 
s-a arătat trupul meu actual, la vârstele de patru, şaisprezece şi 
douăzeci şi opt de ani, dar cred că acum nu pot vedea ce mi s-a 
mai arătat după aceea, pentru că am un blocaj”. 


În timpul vizionării, ecranele capătă o mişcare de flux şi 
reflux, asemeni unui film lichid. O femeie a folosit o metaforă 
potrivită pentru a-şi reprezenta sentimentele referitoare la 
această experienţă spunând: 


Când ecranul se activează, el se aseamănă cu un 
acvariu tridimensional subacvatic. Atunci când privesc o 
viaţă, e ca şi cum aş respira adânc şi m-aş scufunda. 
Oamenii, locurile, evenimentele - totul pluteşte în faţa 
ochilor tăi într-o secundă, ca şi cum te-ai îneca. Apoi te 
întorci la suprafaţă. Atunci când selectezi o scenă din viaţa 
care ţi-a fost arătată, totul durează doar atât cât o persoană 
poate rezista sub apă. 


În mai multe feluri, descoperirea amintirilor subiecţilor mei 
despre ultimele lor experienţe trăite în camera de selecţie a 
vieţii şi interpretările pe care le dau aceştia unei posibilităţi sau 
alteia de alegere a unui trup reprezintă unul dintre cele mai 
terapeutice şi mai informative aspecte ale şedinţelor mele de 
hipnoză. Activitatea mea clinică este mult sporită atunci când 
un client se reîntoarce la Inel, datorită vieţii sale actuale. 
Oferind cititorului o imagine mai completă asupra acestui 
proces, sper să aduc mai multă apreciere pentru importanţa 
fiecărei vieţi pe care o alegem din ciclul existenţei noastre. 

Acest capitol continuă cu o ultimă specializare pe care o pot 
îmbrăţişa sufletele - e vorba de maeştrii timpului, coordonatorii 
angajaţi în axele timpului - trecute, prezente şi viitoare ale 
oamenilor şi ale evenimentelor. Maeştrii timpului sunt experţii 
înalt specializaţi ce dau impresia că, de fapt, conduc 
reprezentaţia noastră teatrală. Aceste suflete înalt specializate 
fac parte din categoria planificatorilor, ce include ghizii, 
arhivarii şi membrii consiliului, ai căror reprezentanţi sunt 
implicaţi în planificarea viitorului nostru. 

Un procent ridicat al subiecţilor mei nu văd niciodată aceşti 
maeştri ai timpului în camera ecranelor. Unii dintre clienţi simt 
că sunt singuri în Inel, cu excepţia unui proiecţionist. Alţii vor 
intra în Inel însoţiţi de un ghid personal sau, probabil, de un 
Bătrân, care sunt singurii sfătuitori în măsură să-i ajute în 
timpul alegerii vieţii. Multe suflete şi-au organizat deja 
gândurile cu privire la următoarea reîncarnare în funcţie de 


actuala lor condiţie. Ghizii noştri şi membrii consiliului ne-au 
ajutat să ne aprofundam aceste gânduri, prin întrebări 
referitoare la cum credem că ar trebui să se desfăşoare 
viitoarea noastră viaţă şi despre tipul de fiinţă umană care ni s- 
ar potrivi cel mai bine. Cu toate acestea, nu suntem cu 
adevărat pregătiţi pentru alegerile ce urmează a ne fi oferite 
imediat ce intrăm în camera selecţiilor. Aici e vorba de un soi 
de miracol şi chiar de o formă de aprehensiune, în ceea ce 
priveşte situaţia unui suflet obişnuit. 

Maeştrii timpului din Inel par să fie figurile din umbră pe 
care le pot consulta ghizii care ne însoțesc în zonele menite 
vizionării. Chiar dacă îi zăresc, clienţii mei nu par a fi înclinați 
să discute cu ei în timpul observaţiilor. lată de ce următorul 
meu caz este unul atipic. 


Cazul 62 

Dr. N: Dă-mi, te rog, o idee despre ce se petrece când intri 
în sfera selecţiei vieţii. 

S.: Aici sunt două fiinţe ce vin pentru a lucra cu ghidul meu, 
Fyum. El pare să le cunoască bine. 

Dr. N: Le vezi întotdeauna aici, înaintea unei vieţi noi? 

S.: Nu, numai când următoarea viaţă va fi una deosebit de 
dificilă... ceea ce înseamnă că îmi sunt oferite o serie de trupuri 
dificile. 

Dr. N: Vrei să spui că vei avea de-a face cu nişte corpuri 
dificile sau că-ţi sunt prezentate spre alegere multe trupuri? 

S.: Mmm...de obicei mi se prezintă spre alegere numai câte- 
va trupuri şi în acest fel îmi este mai uşor. 

Dr. N: Cunoşti numele acestor doi specialişti care vorbesc 
cu Fyum? 

S.: (sare de pe scaun) Niciodată! Asta chiar nu e un lucru 
pe care ar trebui să-l ştiu. Nu există... vreo familiaritate între 
mine şi aceşti maeştri ai timpului..de aceea Fyum e alături de 
mine. 

Dr. N: Înţeleg. Spune-mi, te rog, cât mai multe despre cum 
arată. 

S.: (mai relaxat) Bine. Primul are o înfăţişare masculină şi e 
riguros în ţinută şi comportament. Ştiu că doreşte să aleg un 
anumit trup - acela ce se va dovedi cel mai folositor. Acest corp 


îmi va da posibilitatea de a câştiga maximum de experienţă în 
viaţa mea viitoare. 

Dr. N: Oh..din câte am auzit, conducătorii Inelului sunt, mai 
curând, fiinţe tăcute, modeste. 

S.: Da...c adevărat, dar în timpul alegerii există întotdeauna 
un trup pe care planificatorii îl preferă. Acest corp are parte de 
o prezentare deosebită, (pauză) Cu toţii ştiu că este pentru 
prima dată că văd aceste posibilităţi de alegere - şi ei vor ca 
alegerea mea să fie fructuoasă. 

Dr. N: Aşa am auzit şi eu. Ce poţi să-mi zici despre al dodea 
specialist? 

S.: (zâmbind) Ea este feminină şi maleabilă. Mai flexibilă. 
Ea vrea ca eu să aleg trupul în care îmi va fi cel mai bine. Ea 
înclină spre moderatie şi, întorcându-se spre primul specialist, 
îi spune că am destul timp la dispoziţie pentru a-mi însuşi 
lecţiile. Am sentimentul că existenţa acestor două poziţii 
diferite nu este întâmplătoare, fiind gândită a fi spre folosul 
meu. 

Dr. N: Adică ceva asemănător practicilor de interogatoriu 
ale poliţiei, alternarea unui poliţist amabil cu unul mai dur? 

S.: (râde) Mda, poate că da, aşa că am un avocat în ambele 
tabere, Fyum fiind adeptul căii de mijloc. 

Dr. N: Aşadar, Fyum e un fel de arbitru? 

S.: Mmm...nu chiar. Fyum nu e nici indulgent, nici sever 
când deliberez pe marginea alegerii mele. Mi s-a spus foarte 
clar că decizia de a opta pentru un trup sau altul este în 
totalitate a mea, pentru că eu va trebui să trăiesc cu acel trup 
(izbucneşte în râs). Hei, am făcut un calambur! 

Dr. N: Da, aşa e. Noi chiar trebuie să trăim cu trupurile pe 
care ni le-am ales. De ce nu-mi explici, înainte de a continua, 
cum a mers cu alegerea corpului pe care l-ai avut în viaţa tre- 
cută? 

S.: În ultima mea viaţă am ales un drum dificil, optând pen- 
tru trupul unei femei care a murit după numai doi ani de căs- 
nicie. Soţul meu din acea viaţă avea nevoie să simtă ce 
înseamnă pierderea cuiva foarte drag, din cauza unor datorii 
karmice din viaţa sa anterioară. 

Dr. N: Aşadar, exista o probabilitate semnificativă ca acest 
trup să moară de tânăr. Întrebarea centrală era dacă vei fi ales 
sau nu. 


S.: Da, despre asta era vorba. 

Dr. N: Bine, continuă, te rog, şi povesteşte-mi împrejurările 
morţii tale din acea viaţă. 

S.: În camera ecranelor am văzut că aveam trei posibilităţi 
de alegere a morţii. Toate se petreceau în limitele unei 
perioade a vieţii mele petrecute la o fermă de lângă Amarillo, 
Texas. Puteam muri repede, fiind împuşcată din greşeală în 
urma unei încăierări dintre doi beţivi. Puteam, de asemenea, să 
optez pentru o moarte mai lentă, provocată de o căzătură de pe 
cal. Şi, în fine, puteam alege să mor înecându-mă într-un râu. 

Dr. N: Exista şi vreo şansă să rămâi în viaţă? 

S.: (pauză) Una foarte mică, dar care ar fi compromis 
scopul pentru care alesesem acel trup. 

Dr. N: Care era acela? 

S.: Sufletul meu pereche şi cu mine am ales să fim soţ şi 
soţie în acea viaţă, pentru că el avea nevoie de o lecţie. Am 
refuzat celelalte oferte de corpuri, pentru că doream să-l ajut. 

Dr. N: Spune-mi la ce te-ai gândit când ai văzut în camera 
ecranelor aceste trei posibilităţi în care puteai muri? 

S.: Am ales, în mod firesc, să mor împuşcată. Modalitatea în 
care muream era mai puţin importantă, ceea ce avea cu ade- 
vărat importanţă era că aveam să mor tânără. 


Cititorul poate fi mirat de legăturile existente între legile 
karmice şi posibilităţile şi probabilitățile vieţii viitoare. Karma 
nu se referă numai la actele noastre, e şi interioară, 
reflectându-ne gândurile, sentimentele şi impulsurile - toate 
legate de cauze şi efecte. Karma nu înseamnă numai ce anume 
facem efectiv celorlalţi, ci şi ceea ce avem de gând să facem. În 
timp ce axa timpului pentru femeia din Amarillo conţinea o 
mare probabilitate de a fi una scurtă, moartea ei timpurie nu 
era bătută în cuie. Una dintre variabilele din acest caz era tipul 
sufletului ce avea să ocupe respectivul trup. Chiar şi în ceea ce 
priveşte sufletul ce a ales să se încarneze în acel corp există 
anumite elemente ale liberului arbitru ce trebuie luate în 
seamă. Am aflat că nu era stabilit într-un procent de 100% ca 
această tânără femeie să moară împuşcată în Amarillo. Când 
am întrebat-o dacă exista posibilitatea de a nu merge în 
Amarillo în acea zi, ea mi-a răspuns: „Da, dar ceva m-a împins 
să mă duc în oraş chiar în acel moment, deşi în mod normal nu 


m-aş fi dus dacă nu aveam treabă acolo”. Un alt suflet n-ar fi 
plecat în ultimul moment dacă n-ar fi ştiut de ce anume o face. 


Axele de timp şi alegerea trupurilor 

Deşi timpul nu are mare relevanţă în afara universului 
nostru fizic, ne vedem pe noi înşine, precum şi tot ce ne 
înconjoară, îmbătrânind zilnic. Trăim pe o planetă ce gravitează 
în jurul unei stele, care, de asemenea, îmbătrâneşte constant, 
în timp cronologic. 

Ciclul vieţii implică trecerea timpului şi axele de timp ale 
realităţii noastre dimensionale par să fie influențate de fiinţele 
avansate ce permit sufletelor ce se reîncarnează să studieze 
trecutul şi să vadă în viitor. În bibliotecile spirituale, ca şi în 
celelalte centre de învăţare, avem posibilitatea de a urmări alte 
acţiuni posibile pentru care am fi putut opta în vieţile noastre 
anterioare, pentru a vedea „ce ar fi fost dacă” am fi ales altfel. 
Potrivit doctrinei liberului arbitru, evenimentele din trecut nu 
au fost inevitabile, cel puţin din punct de vedere al acţiunilor 
noastre din cadrul acelor evenimente. Destinul nu hotărăşte că 
o anumită situaţie trebuie să se petreacă într-un anume fel. Nu 
suntem marionete. În universul nostru, când trecutul s-a 
încheiat, aceste evenimente şi oamenii implicaţi devin eterni şi 
sunt păstraţi pentru totdeauna în bibliotecile spirituale. Cum 
trecutul, prezentul şi viitorul în timp cronologic reprezintă 
timpul acum în lumea spiritelor, cum este, oare, perceput 
timpul viitor în Inelul menit alegerii vieţii? 

În capitolul 5, după cazul 30, am admis că există numeroase 
posibilităţi ca acelaşi eveniment să se producă în universuri 
paralele. Aplicarea acestei ipoteze universurilor fizice înseamnă 
că e posibil să fie duplicate şi planetele, cum ar fi de exemplu 
Pământul, în cadrele aceluiaşi timp, acestea existând simultan, 
ca unde mobile de energie luminoasă. Universurile pot fi 
paralele, realităţile pot coexista în aceeaşi dimensiune sau alt 
mod, dincolo de înţelegerea noastră. Însă cei care studiază 
Pământul urmăresc, opresc sau deplasează înainte şi înapoi 
timpul şi evenimentele din realitatea adevărată a lumii 
spiritelor, indiferent de dispunerea spaţială. Liniile principale, 
pe care le numesc linii de bază, sunt probabilitățile 
evenimentelor viitoare din anumite trupuri, ce ne sunt 


prezentate ca posibilităţi în timp ce vizualizăm Inelul desti- 
nului. 

Undele evenimentelor trecute dăinuie pentru totdeauna, ca 
de exemplu în bibliotecile spirituale, dar dacă prezentul şi 
viitorul coexistă, de asemenea, în timpul de acum, cum ar putea 
fi schimbat viitorul când nu există trecut? Să fie, oare, acesta 
un paradox indisolubil? In sfera mecanicii cuantice, particulele 
de lumină par să dispară într-un anumit punct şi să reapară 
instantaneu în alt loc. Dacă fiecare eveniment temporal există 
de-a lungul unor unde de probabilităţi şi posibilităţi, e oare 
posibil ca unui eveniment trecut să i se dea anumite proprietăţi 
eterne, în timp ce evenimentele viitoare să fie încă fluide şi 
deschise pentru schimbări? Am un sentiment puternic că 
răspunsul e da. 

Şi totuşi, după ani în care am ascultat oameni care mi-au 
vorbit despre alegerile lor de viaţă, nu cred că alternativele 
viitoare ar fi în număr nelimitat. Nu e nevoie ca alegerile 
noastre din viaţă să fie infinite. Trebuie numai ca aceste 
posibilităţi să fie suficient de variate, pentru ca să învăţăm din 
lecţiile lor. De exemplu, în cazul 29, Amy mi-a arătat că, din 
câte observase în timpul revederii vieţii ei trecute în bibliotecă, 
alegerile sale alternative la sinucidere începuseră după un timp 
să dispară din gama sa de posibilităţi. 

Cei care se ocupă cu problema ipotezelor de tipul lui „ce-ar 
fi fost dacă” din vieţile noastre sunt planificatorii. Evenimentele 
care nu au avut încă loc în marea schemă a lucrurilor sunt 
cunoscute de către Maeştrii Timpului şi de alţii pentru 
potenţialul lor mai mare sau mai mic de a se întâmpla. Când ne 
aflăm în Inel, nu ne limităm doar la a studia axele alternative de 
timp ale evenimentelor viitoare. Mai curând examinăm 
trupurile alternative care ne sunt oferite şi care vor lua parte la 
evenimentele respective. Aceste corpuri se vor naşte în aceleaşi 
cadre de timp. A urmări cea mai probabilă serie de evenimente 
legate de acele trupuri pe care le studiem este ca şi cum am 
vedea câteva scene promoţionale dintr-un film ce va fi lansat în 
curând. 

Unele suflete se simt ca şi când ar juca o partidă de şah şi 
n-ar şti încă toate mutările posibile pe care le pot face ca să 
ajungă la un final dorit, căci ele nu văd decât scenele pe care 
Maeştrii Timpului vor să li le prezinte. de obicei, sufletele văd 


numai părţi dintr-o viaţă viitoare, care se găsesc pe o linie de 
bază, sau Linia Inelului, cum o numesc unii clienţi. Linia 
Inelului reprezintă cursul cu cea mai mare probabilitate al unei 
vieţi, pentru fiecare corp examinat. Sufletul care se pregăteşte 
pentru încarnare ştie doar acea unică mutare de şah, orice 
infimă schimbare a jocului putând schimba rezultatul. Mă 
intrigă faptul că în majoritatea cazurilor, sufletelor nu li se 
arată în profunzime viitoarele rezultate probabile. Ele ştiu că 
sunt multe alte mutări posibile pe tabla de şah a vieţii, ce se 
poate schimba în orice moment al jocului. Sincer să fiu, tocmai 
acest lucru face jocul mai interesant pentru cele mai multe 
suflete. Schimbările din viaţă depind de liberul nostru arbitru 
ce înclină spre o anumită acţiune. Această cauzalitate este o 
parte a legilor karmice. Karma este o oportunitate, dar cerc 
tărie de caracter şi rezistenţă, pentru că jocul va cunoaşte, pe 
lângă victoriile personale, atât reculuri, cât şi pierderi. 

Subiecţii mei mi-au prezentat întotdeauna cu consecvență 
ceea ce se petrece în camera ecranelor. Relatările lor despre ce 
văd acolo te pun în încurcătură. Şi totuşi, cât timp sunt încă în 
Inel, oamenii nu pot vedea evenimentele din viitor, care s-ar 
petrece dincolo de viaţa imediat următoare a trupurilor care le 
sunt prezentate. Sigur că acest lucru ar putea umbri cumva 
modul în care sufletele îşi văd prezentate vieţile. Luându-mă şi 
eu după această practică din lumea spiritelor, prefer să nu 
lucrez cu tehnici de progresie în hipnoză, exceptând cazul 
camerelor ecranelor din lumea spiritelor. 

Uneori, în legătură cu alt subiect discutat în afara Inelului, 
câte un client are scurte imagini ale scenelor în care. participă 
într-un eveniment viitor, cum ar fi existenţa pe o navă spaţială. 
de obicei, nu forţez în acest punct pentru a afla mai multe. De 
altfel, aceste rememorări fulgerătoare ale existenţelor viitoare 
sunt schimbătoare şi inconstante, de vreme ce oamenii pot 
urmări numai o posibilitate care s-ar putea schimba, când va 
veni, efectiv, timpul, ca urmare a unei serii întregi de 
împrejurări noi şi de hotărâri bazate pe axele temporale ale 
istoriei ce conduc la respectivele evenimente. 

Camerele ecranelor sunt folositoare pentru acele suflete 
care au rezerve în a accepta un contract pentru viaţa viitoare. 
În cazul multora, dacă pot observa anumite aspecte ale 
viitorului, devin mai încrezătoare. Totuşi, unele suflete mai 


temătoare au spus că au refuzat să intre prin ecrane direct în 
trupurile de probă, de teamă că ar putea să-şi piardă firea şi n- 
ar mai accepta un contract de viaţă dificil. Sufletele mai 
întreprinzătoare cred că aceste camere ale ecranelor sunt 
proiectate tocmai ca să le stimuleze reacţiile opuse, pentru că 
acolo există posibilitatea de a încerca apa înainte de a sări. 

Un exemplu elocvent al unui suflet care se pregăteşte pen- 
tru o grea încercare este alegerea unui trup de homosexual. 
Cum predispoziția de a fi homosexual sau lesbiană este 
esențialmente biologică şi nu rezultatul unei acumulări sociale 
sau a mediului, sufletele aleg aceste corpuri din două motive 
principale. Cum am spus şi mai înainte, multe suflete aflate la 
nivelele I şi II aleg cam în 75% din cazuri trupuri de un anumit 
gen, pentru că se simt mai bine să fie numai bărbat sau doar 
femeie. Cred că subiecţii mei homosexuali şi lesbiene au 
început procesul de a-şi schimba genul în vieţile lor şi asta 
reflectă un suflet mai dezvoltat. Alegerea de a fi homosexual 
sau lesbiană este un mijloc de a trăi această tranziţie într-o 
anumită viaţă. Astfel, actualul lor gen s-ar putea să nu le fie 
atât de familiar ca genul celălalt, cum unii bărbaţi de orientare 
homosexuală au sentimentul că, de fapt, trăiesc într-un trup de 
femeie. Al doilea, şi de departe cel mai important factor, este 
următorul: sufletele care aleg o orientare homosexuală sau 
lesbiană înaintea vieţii pe care o trăiesc acum aleg în mod 
deliberat să trăiască într-o societate care are prejudecăţi vis-a- 
vis de modul lor de viaţă. Clienţii mei homosexuali şi lesbiene 
nu sunt, de obicei, suflete tinere şi neexperimentate. Dacă 
orientarea lor este declarată deschis, înseamnă că aceşti 
oameni au decis să trăiască o viaţă în care vor înota împotriva 
curentului, într-o civilizaţie cu stereotipuri rigide în ceea ce 
priveşte orientarea sexuală. Ei trebuie să încerce să se ridice 
deasupra injuriilor publice, pentru a-şi dobândi stima de sine şi 
propria identitate. Este un lucru care cerc îndrăzneală şi 
hotărâre, pe care pot să-l observ când îi conduc pe clienţii mei 
înapoi la momentul în care au luat această decizie în camera de 
alegere a vieţii. 

Voi oferi un exemplu în acest sens: am avut cândva un 
client homosexual care fusese într-o viaţă anterioară 
împărăteasă în China. După o lungă aşteptare, iată-l la prima 
încarnare după acea viaţă de lux şi putere. Acest suflet, 


cunoscut sub numele de Jamona, povestea că viaţa în care 
fusese încarnat în acea împărăteasă a fost una de lux şi de 
mărire. Împărăteasa era de o frumuseţe răpitoare, purta 
bijuterii preţioase şi era aşteptată de supuşi în patru labe, după 
cum se cuvenea rangului ei. Trăia o viaţă în care nu-şi refuza 
nici o plăcere, dar nici nu avea încredere în nimeni din jurul ci, 
din cauza intrigilor de la curte şi a supuşilor săi linguşitori. 
Chiar înaintea vieţii actuale, în camera de alegere a vieţii se 
aflau trei trupuri. lată ce mi-a spus clientul meu în legătură cu 
decizia sa: 


Dintre cele trei trupuri, două erau de femei şi unul al 
unui bărbat frumos care, după câte mi s-a zis: „era feminin 
pe dinăuntru“. Una dintre femei era foarte slabă, cu un 
aspect aproape fragil, care urma să trăiască viața liniştită a 
unei soții şi mame devotate. Cealaltă femeie arăta şic, 
oarecum ostentativă, destinată să fie o femeie poate prea 
prezentă în societate, dar care, din punct de vedere 
emoțional, era rece. Am ales bărbatul, pentru că urma să 
mă confrunt cu o viaţă de homosexual. Ştiam că dacă voi 
depăşi oprobriul societăţii, această încercare mă va ajuta 
să-mi răscumpăr viaţa de Împărăteasă adulată. 


Aceste alegeri erau legate de dispunerea obişnuită a 
alegerilor de viaţă ale clientului meu. Doamna de societate ar fi 
fost doar o prelungire a vieţii anterioare a clientului meu, ca o 
figură publică, invidiată şi preocupată numai de ca însăşi. 
Gospodina nu s-ar fi dovedit o variantă rea. Era o cale de 
mijloc, prin care Jamona ar fi putut învăţa umilinţa şi 
acceptarea încercărilor vieţii în condiţii din cele mai grele. 
Chiar şi aşa însă, Jamona ar fi fost tot femeie, ori ea vroia o 
pauză în acest lung lanţ de existenţe în trupuri femeiești. 

Alegerea vieţii unui bărbat homosexual era, după părerea 
ci, cea mai dificilă posibilitate, deşi din punct de vedere 
financiar ar fi dus-o mult mai bine decât o ca gospodină 
strâmtorată. Nu suntem sfătuiţi în timpul acestor alegeri, dar 
sufletele mai bătrâne cunosc că de multe ori există câte o 
alegere tentantă, care nu ne-ar pune prea mult la încercare. 
Jamona ştia că aceasta ar fi fost femeia de societate. Clientul 
meu nu a făcut alegerea sa întrucât ar fi fost împins de cineva, 


ci pentru că încercarea unei vieţi de orientare homosexuală era 
în mod evident cea mai dificilă. Mi-a spus: „Au fost mulţi 
oameni în viaţa mea care m-au tratat cu dezgust şi chiar cu silă. 
Aveam nevoie să experimentez această discriminare - să mă 
simt nesigur şi vulnerabil.” 

Am observat un lucru şi anume că, la alegerea trupurilor, 
sufletele mai avansate pot face comparații de mare profunzime 
între corpurile care le sunt oferite, în perioadele de timp 
prezentate, în acelaşi timp însă, sufletele mai puţin avansate 
acceptă trupul pe care ştiu că ar trebui să-l aleagă, pentru ca 
acţiunea să se desfăşoare cel mai bine. Ei au mai multă 
încredere în procesul de selecţie decât în ei înşişi. Unul dintre 
clienţi mi-a spus: „Pentru mine, primirea unui nou trup este ca 
şi cum aş proba un costum nou de haine de pe raft; vrei să-l 
cumperi, dar speri că nu va trebui să-i faci modificări.” 


Maeştrii Timpului 

O dată la câţiva ani îmi este dat să întâlnesc un suflet ce se 
pregăteşte să devină Maestru al Timpului. Când recunosc unul, 
ştiu că am găsit o resursă ce merită a fi preţuită. Cum mai 
există şi alte specializări asociate cu axele timpului, trebuie să 
mă feresc să fac presupuneri pripite în timpul şedinţelor de 
hipnoză. De exemplu, sufletele arhivari ajută sufletele în 
căutările pe care acestea din urmă le fac cu privire la 
evenimentele lor trecute şi la axele de timp alternative ale 
acestor evenimente. Astfel, ele funcţionează mai mult ca nişte 
istorici şi nişte cronicari decât ca maeştri ai timpului care 
urmăresc axele de timp ale viitorului imediat pentru corpurile 
în studiu în camera de selecţie a vieţii. Ca şi la celelalte 
specializări ale sufletelor, sunt sigur că avem de-a face şi în 
acest caz cu o suprapunere, mulţi maeştri lucrând pe axele de 
timp ale sufletelor care au nevoie de serviciile lor. lată de ce 
clienţii mei îi îngrămădesc adesea pe toţi în minţile lor sub 
eticheta de planificatori. 

Sunt multe lucruri pe care cei ce se pregătesc să devină 
maeştri ai timpului nu le ştiu încă sau cel puţin aşa afirmă ei. 
Deoarece examinez îndeaproape aspectele ezoterice ale tuturor 
specializărilor sufletelor, apare necesitatea discernerii între 
blocajele obişnuite ale detaliilor pe care nu trebuie să le ştiu şi 


ceea ce subiecţii mei avansati, într-adevăr, nu cunosc. Cititorii 
se pot întreba de ce nu am pus şi alte întrebări relevante în 
cazurile prezentate în această carte. Am făcut-o, dar nu am 
primit răspuns la acestea. Câteodată, atât elevul dintr-o 
specializare, cât şi eu, descoperim informaţii care la început 
par inadvertenţe, şi apoi, pe măsură ce avansăm în şedinţa 
noastră, se dovedesc a fi esenţiale. Aşa a fost şi în cazul unui 
suflet numit Obidom, care este un inginer în viaţa lui actuală. 
Voi începe dialogul de la un punct memorabil al şedinţei 
noastre. 


Cazul 63 

Dr. N: Obidom, ai putea să-mi spui ce anume reprezintă 
pentru tine cea mai grea încercare ca suflet, în perioada dintre 
vieţi? 

S.: Studiez timpul pe planeta Pământ. 

Dr. N: In ce scop? 

S.: Vreau să devin un specialist în acest domeniu...să 
străbat axele timpului... să înţeleg succesiunile în care trăiesc 
oamenii dintr-o lume fizică şi să-i ajut pe planificatori asistând 
sufletele atunci când îşi aleg trupurile. 

Dr. N: Cum merge pregătirea ta? 

S.: (oftează) Merge foarte încet. Sunt începător şi am 
nevoie de mulţi mentori. 

Dr. N: De ce ai fost ales tu pentru această pregătire? 

S.: Mi-e greu să-ţi spun, pentru că nici eu nu cred că sunt 
prea bun pentru acest domeniu. Bănuiesc că totul a început 
datorită faptului că îmi place să manipulez energia şi 
devenisem destul de bun la asta în timpul cursurilor. 

Dr. N: Bine, dar nu se întâmplă acest lucru cu multe suflete, 
care crează lucruri prin manipularea energiei în orele de 
creaţie? 

S.: (întrebarea mea începe să-l antreneze în discuţie) Asta e 
altceva. Nu creăm... În acelaşi fel. 

Dr. N: Cu ce este. diferită munca ta? 

S.: Ca să lucrezi cu timpul trebuie să înveţi să manipulezi 
spaţiul. Începi cu modelarea şi apoi treci la lucrurile reale. 

Dr. N: Ce fel de modele? 


S.: (visător) Oh..un bazin enorm de vapori..cu un vârtej de 
energie lichidă...subţiindu-se în acele deschizături unde scenele 
sunt simulate pentru noi în îmbucături mititele...breşa se 
deschide... se văd tuburi de neon cu lumină fluctuantă...gata 
pentru intrare (se opreşte). E, într-adevăr, greu să-ţi explic. 

Dr. N: Bine, Obidom. Aş vrea să discutăm despre locul unde 
lucrezi acum. Cine anume te instruieşte şi câte ceva despre 
ceea ce faci, practic, pentru a deveni un Maestru al timpului. 

S.: (liniştit) Pregătirea în domeniul timpului are loc la un 
templu, (zâmbeşte) Noi îl numim Templul Timpului - unde 
profesorii ne instruiesc cum să aplicăm evenimentelor 
secvențele de energie. 

Dr. N: Ce sunt secvențele de energie? 

S.: Axele temporale există ca succesiuni energetice ale 
evenimentelor care se mişcă. 

Dr. N: Vorbeşte-mi despre cum modelaţi energia în axele 
timpului. 

S.: Timpul se manipulează prin comprimări şi dilatări ale 
particulelor de energie într-un câmp unificat, pentru a i se 
regla curgerea.... E ca şi cum te-ai juca cu o bandă de cauciuc. 

Dr. N: Poţi schimba evenimentele din trecut, prezent şi 
viitor? Asta înţelegi prin manipulare? 

S.: (pauză lungă) Nu, pot numai să monitorizez secvențele 
de energie. Operăm cumva ca nişte... persoane obişnuite aflate 
pe o autostradă şi care intră şi ies din succesiuni - pe care le 
considerăm drumuri - accelerând sau încetinind. Condensarea 
energiei noastre ne accelerează, iar dilatarea acesteia ne 
încetineşte. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu evenimentele, şi cu 
oamenii, care apar în succesiuni ca bornele de pe drumuri. Nu 
creăm nimic. Ne intersectăm în calitate de observatori. 

Dr. N: Cine crează, atunci, secvențele? 

S.: (exasperat) De unde vrei să ştiu? În etapa în care mă 
aflu încerc numai să funcţionez în cadrul sistemului. 

Dr. N: Întrebam doar, Obidom. Mi-ai fost, oricum, de mare 
folos. Spune-mi, ce anume implică pregătirea ta de a deveni un 
Maestru al timpului? 

S.: Ni se desemnează un eveniment...Toate alegerile umane 
din jurul acelui eveniment au un sens. Aplicațiile practice ale 
activităţii noastre implică o serie de curente umane de gândire 
şi de acţiuni care se unesc într-un râu al timpului. 


Dr. N: Aş numi aceste întâmplări ca fiind fragmente de 
acţiune şi de amintiri ale acelei acţiuni. 

S.: Sunt de acord. Particulele de energie implică, într- 
adevăr, amintirea. 

Dr. N: În ce fel? 

S.: Energia este calea de transmitere a gândirii şi a 
memoriei din secvenţe şi acestea nu sunt niciodată uitate. 
Canalul prin care poate fi perceput timpul începe cu gândirea - 
se conturează o idee - urmează evenimentul şi la sfârşit 
amintirea evenimentului. 

Dr. N: Cum se înregistrează toate astea în secvenţe? 

S.: Prin tonul vibraţional al fiecărei particule de energie 
înregistrate. Asta este ceea ce restabilim noi. 

Dr. N: Secvenţele pot exista în orice fel de realităţi alterna- 
tive? 

S.: (pauză) Da... suprapunându-se şi împletindu-se... asta e, 
de altfel, şi ceea ce face cercetările interesante, dacă ai 
îndemânarea să le găseşti. Toate lucrurile pot fi observate şi 
reconstituite pentru studiu. 

Dr. N: Obidom, am nevoie de mai multe indicaţii aici. 

S.: Sunt multe lucruri pe care nu ţi le pot spune. Particulele 
de energie care sunt o parte a cauzalităţii necesare pentru 
iniţierea evenimentelor în timp implică modele vibraţionale cu 
multe alternative. Noi considerăm folositoare toată această 
istoric umană pentru viitoarele încarnări ale oamenilor. 

Dr. N: Spune-mi ce crezi în legătură cu posibilităţile 
alternative ale evenimentelor? 

S.: (pauză lungă) Studiem ceea ce este productiv. 
Evenimentele - mai slabe, mai bune sau foarte bune - se 
desfăşoară până când încetează a mai fi productive (oftează 
adânc). Oricum, sunt un novice în aceste probleme. Eu studiez 
scenele trecute - ceea ce a avut loc. 

Dr. N: Deci, spui că nu tot ceea ce poate fi în timp există 
neapărat, dacă fiinţa umană nu are nimic de învăţat din 
aceasta? 

S.: (pauză) Ah...da, este o situaţie similară aceleia când tre- 
buie să ici o decizie faţă de soluţii diferite, iar după un timp 
diferenţele sunt atât de mici, încât ar deveni neproductive ca 
lecţii de viaţă. 


Dr. N: Din tot ceea ce mi-ai spus tu până acum, Obidom, am 
sentimentul că deocamdată nu eşti prea implicat în viitor. Cum 
te vezi pe tine însuţi? 

S.: Mă văd mai mult ca pe un arheolog al timpului. 
Misiunile mele sunt să studiez oamenii şi evenimentele 
trecutului şi prezentului. Viitorul este întunecat... secvențele 
neclare... nu, acum sunt doar un arheolog al timpului. 

Dr. N: Unde au început, efectiv, studiile tale în acest dome- 
niu? 

S.: Când clasa mea era adunată pentru instruire la templu. 

Dr. N: Câte suflete sunt în clasa ta? 

S.: Suntem şase... (pauză şi apoi adaugă) N-am cunoscut pe 
nimeni înainte de a ajunge aici. N 

Dr. N: Obidom, vorbeşte-mi despre pregătirea ta inițială. In 
mod sigur acest lucru ţi-e lămurit. 

S.: Am fost trimis pe planeta Galath. Este o lume fizică, 
asemănătoare din punct de vedere geografic cu Pământul, care 
a avut odată o civilizaţie dezvoltată din punct de vedere tehnic. 
Galathienii puteau călători spre alte planete. Asta i-a şi dus la 
distrugere. Astăzi nu mai există forme de viaţă cu inteligenţă 
superioară pe Galath. 

Dr. N: Nu înţeleg de ce ai fost trimis într-o lume moartă. 

S.: Nu e atât moartă, cât golită. Când am ajuns acolo pentru 
pregătire ne-am luat o formă transparentă care semăna cu 
aspectul umanoid al vechilor Galathieni (râde). 

Dr. N: Povesteşte-mi despre ei. 

S.: Chiar acum mă gândeam... erau nişte fiinţe verzi-gălbui, 
foarte înalte şi zvelte, păreau că nu aveau încheieturi... aveau 
ochi mari, cu multe fațete, ca ai insectelor... 

Dr. N: Cum erau ca oameni? 

S.: Galathienii erau deştepţi, dar nesăbuiţi - ca şi noi 
ceilalţi. Ajunseseră să se creadă invincibili. 

Dr. N: Dar de ce trebuia să mergeţi acolo? Nu pierise totul? 

S.: Nu înţelegi? Axele lor de timp există încă. Noi suntem 
aici pentru a exersa intersectarea cu vechea istorie a acestui 
loc. Este un fel de lume exotică, cu platforme spaţiale care 
înconjoară încă planeta. Pe sol sunt sfere imense de locuit care 
sunt goale acum şi se dărâmă.... În vechile lor săli de curs cresc 
plante, ruinele vestigiilor acestei civilizaţii dezvoltate cândva se 
risipesc acum... 


Dr. N: Ce faceţi voi, tu şi cei cinci colegi ai tăi, Obidom? 

S.: Radiem energie şi plutim prin coridoarele trecutului lor. 
Unul dintre profesori ne ajută să ne adaptăm vibraţiile, pentru 
a ne intersecta cu anumite perioade ale istoriei Galathienilor. 
Totul se face pe fragmente, din cauza lipsei noastre de 
pricepere, dar unele scene ale puterii lor sunt pline de viaţă. 

Dr. N: Deci, nimic din trecut nu se pierde cu adevărat. 

S.: Nu, deşi Galathienii nu mai există, într-un sens tot ceea 
ce au făcut ei există încă, victoriile... declinul lor... le putem 
studia greşelile. Putem reconstitui oameni care la un moment 
dat stau de vorbă... ce gândeau înainte de a fi cuceriţi de o altă 
rasă şi asimilați de civilizaţia acesteia. Galathienii aveau o 
limbă muzicală, care pluteşte în jurul navelor lor distruse şi de- 
a lungul străzilor pustii. 

Dr. N: Care este țelul tău final, Obidom? 

S.: Când voi deveni cu adevărat pregătit voi fi consilierul 
planificatorilor care doresc să proiecteze anumite situaţii 
pentru oameni... li voi ajuta pe cercetătorii din bibliotecă... voi 
ajuta la coordonarea alegerilor din sfera vieţii (de exemplu, 
Inelul) - acest gen de lucruri. 

Dr. N: Obidom, am o întrebare personală pentru tine. Dacă 
aş fi un suflet şi aş avea ceva timp în perioada dintre vieţi, m-aş 
putea întoarce în scene din trecut, pentru a trăi în oraşul meu 
ca băiat, să mă văd cu familia şi cu prietenii? Nu mă refer la re- 
crearea tuturor acestor lucruri în lumea spiritelor, ci la 
revenirea, efectivă, înapoi pe Pământ într-o stare fără trup, aşa 
cum ai făcut tu pe Galath? 

S.: (zâmbeşte) Sigur... Deşi ai avea nevoie de ajutorul unui 
profesor talentat înainte de a putea face tu însuţi asta. Nu te 
aştepta să dregi ceva şi să schimbi originalul, (sardonic) Nu 
uita că ai fi doar o fantomă. 


Liberul arbitru 

La una dintre conferințele mele din Vancouver, B.C, o 
femeie distrusă de durere s-a ridicat şi a strigat tare: „Voi, guru 
ai New Age, ne spuneţi pe de o parte că avem libertate de 
voinţă în a alege noi înşine în viaţă şi, pe de altă parte, că 
suntem predestinaţi să urmăm un anumit plan al karmei vieţii 
trecute. Care e adevărul? Nu am libertate de voinţă, pentru că 


sunt la discreţia unor forţe asupra cărora n-am nici un control; 
viaţa mea e plină de durere”. După ce am terminat conferinţa, 
m-am aşezat lângă ea câteva minute şi am aflat că băiatul ei de 
nouăsprezece ani murise de curând într-un accident de 
motocicletă. 

Oamenii cred că ideea de liber arbitru se opune aceleia de 
destin. Ei nu-şi dau scama că soarta reprezintă suma faptelor 
noastre de-a lungul a mii de ani, dintr-o mulţime de încarnări. 
In toate aceste vieţi ne-am bucurat de libertate de alegere. 
Viaţa noastră actuală însumează toate experienţele noastre 
trecute, plăcute sau neplăcute, aşa că suntem produsul 
alegerilor noastre anterioare. Adăugaţi asta la faptul că e 
posibil ca noi să ne fi pus deliberat în anumite situaţii, pentru a 
verifica în ce fel vom reacţiona la evenimentele din viaţa 
actuală, lucru care nu e perceput de mintea conştientă. Acest 
lucru implică, de asemenea, alegeri personale. Trăim într-un 
anumit trup din multe motive. Tânărul motociclist, cu acceptul 
mamei sale, iubea viteza şi trăia pentru adrenalina pe care i-o 
dădea o viaţă periculoasă. 

Cum ultima secţiune dedicată timpului a deschis discuţia 
despre probabilitățile şi posibilităţile viitoare, este oportun să 
examinăm mai îndeaproape ramificaţiile conceptului de liber 
arbitru. 

Reîncarnarea n-ar însemna nimic dacă toată viaţa ar fi 
predestinată, în afirmaţiile mele despre axele timpului am 
sugerat ideea că viitorul poate exista în multe realităţi. Oamenii 
care au premoniţii despre viitor se pot înşela sau nu. Dacă 
cineva se vede ca fiind ucis într-un anumit moment şi într-un 
anumit loc şi asta nu se întâmplă, cauzalitatea potenţială ar 
putea însemna că premoniţia sa a fost numai cea mai cumplită 
dintre alternativele posibile. 

Un argument în favoarea ideii că determinismul este opus 
liberului arbitru este acela că Sursa, sau un grup de divinităţi 
secundare, sunt responsabile de faptul că Pământul e populat 
cu oameni care suferă de boli, durere, foame şi de frică. Trăim 
într-o lume în care se produc cutremure, uragane, inundaţii, 
incendii şi alte dezastre naturale asupra cărora nu avem nici un 
control. Am spus adesea că Pământul este considerat de către 
suflete drept o şcoală foarte grea. Marea lecţie a Pământului 
constă în aceea de a înfrânge forţele distructive, atât planetare, 


cât şi individuale, din viaţă, de a ieşi întărit din acest efort şi de 
a merge mai departe. 

În mare măsură, venim echipați cu ceea ce ne trebuie 
pentru a avea grijă de noi. Uneori karma poate părea punitivă, 
dar există dreptate şi echilibru, pe care, în durerea noastră, s- 
ar putea să nu le recunoaştem. Frica apare atunci când ne 
separăm de puterea noastră spirituală. Am ştiut de multe dintre 
încercările acestei vieţi dinainte şi le-am ales din motive 
întemeiate. Accidentele în care sunt implicate trupurile noastre 
nu sunt considerate întâmplătoare de către suflete, după cum 
am încercat să vă arăt în multe exemple, cum ar fi şi cazul 62 
cu femeia din Amarillo care a fost împuşcată. Simpla voinţă a 
adevăratului nostru Sine are puterea de a se opune slăbiciunii 
caracterului propriu, mai ales în împrejurări potrivnice. Avem 
libertatea de ne reface vieţile după orice catastrofă, dacă dorim 
să ne asumăm această răspundere. 

Mai importantă decât evenimentele care ne încearcă în 
viaţă este reacţia noastră la acestea şi cum procedăm în faţa 
consecinţelor lor. Acesta este motivul primordial al amnezici 
conştiente. Am arătat că sufletului nu i se prezintă, de obicei, 
toate alternativele evenimentelor probabile din viaţa viitoare. 
Există motive întemeiate pentru această practică, în ciuda 
reamintirii spirituale spontane pe care o au unii oameni. 
Amnezia dă libertate voinţei noastre şi auto-determinării, fără 
constrângerile generate de frânturile inconştiente ale 
amintirilor referitoare la ceea ce am văzut în camera ecranelor. 
Scenele din viaţa noastră viitoare care ne sunt prezentate sunt 
selective, în schimb, după ce viaţa se va fi încheiat, vom avea 
posibilitatea să revedem toate alternativele importante, după 
cum au arătat cazurile mele. Am un exemplu scurt, dar foarte 
sugestiv referitor la liberul arbitru, care arată că sufletele, 
chiar şi cele discarnate, pot fi surprinse de o decizie 
neaşteptată putând schimba rezultatul probabil din viaţă. 

Am avut un client care a fost ucis în bătălia de la 
Gettysburg, din 1863, pe când era un proaspăt soldat al 
Uniunii. Numele lui era John şi trăia într-o mică aşezare de 
lângă Gettysburg. Deşi avea doar şaisprezece ani, John şi iubita 
lui, Rose, începuseră să-şi facă planuri de căsătorie. S-a lăsat 
seara de dinaintea acelei bătălii ce a durat trei zile; un ofiţer 
unionist a sosit prin părţile în care locuia John, căutând un 


tânăr neînrolat, care ştia să călărească bine, pentru a livra 
nişte pachete şi mesaje. John nu avea de gând să se înroleze, 
din cauză că era prea tânăr, iar mama sa avea nevoie de el la 
fermă. Ofiţerul unionist l-a găsit însă pe John şi i-a explicat în 
grabă situaţia presantă, promiţându-i că se va putea întoarce la 
viaţa civilă imediat după bătălie. John ştia să călărească bine şi 
a acceptat fără să se gândească prea mult, pentru că: „Nu 
vroiam să pierd ocazia unei mari aventuri”. A trebuit să plece 
imediat, fără saşi ia rămas bun de la nimeni. În următoarea zi a 
fost omorât. 

Deşi plutea deasupra trupului său, lui John nu îi venea să 
creadă că se vedea pe el însuşi zăcând mort pe pământ. Când s- 
a întors în grupul său de suflete, John s-a întâlnit cu Rose - acea 
parte din esenţa ei pe care aceasta nu o luase pe Pământ. În 
momentul în care ca l-a văzut pe John, a strigat: „De ce te-ai 
întors aşa de repede? Trebuia să ne căsătorim!”. Aceste suflete 
din grupul său şi-au dat seama imediat că John alesese brusc 
un drum care se abătea de la viaţa lui probabilă. Chiar şi aşa 
însă, fiecare drum are avantajele sale karmice, după cum a fost 
cazul scurtei experienţe a lui John din armată. 

L-am întrebat pe acest client dacă în camera ecranelor i se 
arătaseră secvenţe din ceea ce avea să se întâmple la 
Gettysburg. Mi-a răspuns: „Nu, am acceptat ceea ce mi-au 
prezentat, strict evenimentele de până la vârsta de şaisprezece 
ani, deoarece ştiam că aveau motive întemeiate pentru a-mi 
revela numai ceea ce trebuia să ştiu înaintea acelei vieţi. Am 
încredere în decizia ghizilor mei.” Aşadar, lui John, tânărul 
soldat, nu i se arătase posibilitatea morţii la Gettysburg şi acest 
lucru este tipic în astfel de cazuri. Şi totuşi, ce ar fi de spus 
despre acele cazuri în care o moarte prematură are o 
probabilitate atât de mare în viaţă, încât planificatorii sunt 
nevoiţi să ne dea ocazia de a ne oferi voluntari să ne 
reîncarnăm în acele corpuri, ca o chestiune de avantaj personal 
al acestei experienţe? 

Cunosc specialişti în regresie ce au avut numeroase cazuri 
de suflete eroice care s-au oferit să participe voluntar la 
holocaustul nazist. Şi eu am avut. Poate din această cauză atât 
de multe suflete din lagărele morţii trăiesc acum noi vieţi în 
America. Există opţiuni pentru orice tip de dezastru. Pentru 
cele foarte rele, sufletele se pregătesc câteodată pentru ceea ce 


îi aşteaptă, asistând la nişte repetiţii înainte de viaţă, după cum 
reiese din afirmaţiile acestui client: 


Îmi amintesc că treceam pe lângă un grup mare de suflete 
dintr-o clasă de pregătire; erau adunate într-un loc asemănător 
unui amfiteatru. Ascultau un vorbitor care le vorbea despre 
valoarea vieții, chiar dacă ei urmau să meargă pe Pământ 
pentru puţin timp. Se oferiseră voluntari să participe la un 
dezastru în care urma să fie omorâți. Li s-a spus să fie pregătiţi 
din punct de vedere mental şi să profite cât mai mult de timpul 
pe care îl aveau dacă doreau ca vieţile lor următoare să fie mai 
lungi. 


Cazul 64 

Acesta este un caz de eutanasie, ce implică un subiect pe 
nume Sandy. Ea mi-a dat încă un exemplu al unei situaţii în 
care scena morţii fusese arătată protagoniştilor unei vieţi 
viitoare. Cum se întâmplă adesea cu sufletele care trebuie să 
asiste la moartea lor înainte de a-şi începe viaţa, faptul că se 
oferă voluntar face parte din contract. În timpul interviului 
preliminar am aflat că Sandy fusese foarte strâns legată de 
fratele ci, Keith, şi că făceau parte dintr-o familie numeroasă. 
Ca şi sora sa mai mare, ea avusese grijă de el ca o mamă, până 
ce au crescut mari. Keith era un exaltat şi în adolescenţă 
dusese o existenţă plină de riscuri, conducând maşini rapide şi 
intrând în tot felul de conflicte cu legea. Aşa cum mi-a relatat 
subiectul meu, Keith trăia ca şi cum şi-ar fi dorit să moară. Mi-a 
mai spus că fratele ei făcuse mult rău unora, de-a lungul anilor, 
cu felul său de a trăi nestatornic, dar că avea o inimă bună şi 
pofta lui de a trăi intens fiecare zi era contagioasă. 

Sandy a avut mereu premoniţia că fratele ei avea să moară 
tânăr. La vârsta de douăzeci şi şapte de ani, Keith a fost 
diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală (ASL) şi a murit 
doi ani mai târziu. ASL este o boală degenerativă a mişcărilor 
motorii care duce în câţiva ani la atrofia muşchilor. Spre sfârşit, 
mulţi pacienţi trebuie conectaţi la aparate de respiraţie 
artificială şi li se fac doze mari de morfină pentru a le atenua 
durerile agoniei. 

Când Sandy a ajuns la grupul ei de suflete în timpul şedinţei 
noastre, am descoperit că fratele şi sora erau suflete tovarăşi. 


Keith era aventurierul grupului lor şi cu multe secole înainte 
fusese destul de nepăsător faţă de sentimentele celorlalţi. 
Consultându-se cu ghidul lui şi cu membrii din grup, Keith a 
recunoscut că era esenţial să înveţe umilinţa, pentru a putea 
progresa. Fiind un suflet curajos, Keith a cerut o singură viaţă 
unde să i se dea o încercare grea, spre a dobândi umilinţa şi nu 
ca această lecţie să se desfăşoare pe durata mai multor vieţi. A 
fost avertizat că vieţile accelerate pot fi foarte dure. Keith a 
spus că era pregătit. A fost multă tristeţe în Inel când s-a 
descoperit că el trebuia să se ofere voluntar pentru un trup 
atletic ce urma să fie imobilizat de ASL. Sandy a spus că a 
existat un punct în camera de alegere a vieţii unde fratele ei 
aproape că a dat înapoi. Voi prelua povestirea ei din acest 
moment al întrevederii noastre. 


Dr. N: Spune-mi, te rog, cât mai multe despre reacţia lui 
Keith la trupul care i se oferea. 

S.: (cu gravitate) I s-a arătat ce era mai rău - corpul său 
înainte şi după atacul bolii. Cum îi va fi luată independenţa şi 
va ajunge dependent de noi. Nu i s-a ascuns nimic. Keith a 
văzut că la începutul bolii îi va fi milă de el, va avea remuşcări, 
iar apoi va simţi o teribilă furie, dar că dacă va lupta, va învăţa 
din această încercare. 

Dr. N: (deplasându-mă din timpul actual spre lumea 
spiritelor, cu Sandy) Şi a învăţat? 

S.: O, da. Spre sfârşit, Keith a devenit calm, a acceptat şi a 
apreciat ceea ce am făcut noi pentru el. 

Dr. N: Ar fi ceva ce ai vrea să explici despre cum s-a 
pregătit Keith pentru această viaţă cu tine? 

S.: (după o lungă pauză, faţa clientei mele ia o expresie de 
încuviinţare) îţi voi spune. Va fi bine să vorbesc despre aceas- 
ta... Nu am mai spus nimănui până acum (începe să plângă, dar 
eu continuu, fără să-mi abat atenţia de la ca). 

Dr. N: Nu trebuie să facem asta dacă e prea dureros. 

S.: Ba nu, vreau (respiră adânc). Pe când ne pregăteam să 
venim în această viaţă, urma să fiu copilul cel mai mare din 
familia noastră, aşa că am sosit prima. Am avut o lungă discuţie 
chiar înainte să plec pe Pământ. Keith a spus că era pregătit să 
sufere, dar când ajungea la punctul unde el era total incapabil - 


când nu mai putea suporta - eu urma să închid sistemul care îl 
mai ţinea în viaţă şi să-l eliberez. 

Dr. N: Urma să faceţi acest lucru într-un spital? 

S.: Aşa am aranjat în lumea spiritelor, dar atunci când a 
venit momentul, slavă Domnului, a fost trimis acasă în ultimele 
şapte săptămâni şi asta ne-a uşurat planul. 

Dr. N: Din cauza durerii? Trebuie să fi avut calmante. 

S.: Numai morfina mai e de folos în cazul acesta. Oricum, 
ultimele şapte săptămâni au fost îngrozitoare, cu tot sistemul 
de respirat şi cu toate calmantele. Plămânii lui erau atât de 
afectaţi, încât spre sfârşit nici nu mai putea să se mişte sau să 
vorbească. 

Dr. N: Înţeleg. Vorbeşte-mi despre planul pe care l-aţi făcut, 
tu şi Keith, în lumea spiritelor, înainte ca vieţile voastre să 
înceapă. 

S.: (oftează) Am început să repetăm creând un pat şi 
sistemul de întreţinere a vieţii pe care Keith îl văzuse în camera 
ecranelor. Avea în minte fiecare detaliu. Apoi am exersat puţin, 
pentru că am crezut că va trebui să-i păcălesc pe doctori şi pe 
asistente. Am lucrat cu acel sistem şi am studiat simptomele 
bolii lui. Ne opream la semnalele pe care el urma să mi le dea, 
ca să-mi arate că era pregătit să fie eliberat de suferinţă. La 
sfârşit mi-a cerut să-i promit că mă voi ţine tare şi că nu voi 
lăsa nimic să mă împiedice în ultimele momente. I-am promis 
din toată inima. 


După ce Sandy şi-a recăpătat cu totul cunoştinţa, am 
discutat despre rolul pe care l-a avut în moartea fratelui ei. Mi- 
a spus că simţea un miros specific, „mirosul morţii” din zona 
gâtului lui Keith, după care ca a ştiut că se apropie momentul. 
Aş adăuga că acest semn material al trupului nu însemna 
neapărat că fratele ei urma să moară imediat. Aproape fără să 
se gândească, Sandy a şoptit în urechea acestuia; „Keith, eşti 
gata să pleci?”. Apoi a venit semnalul prestabilit. În acest 
moment Keith a deschis şi a închis ochii de trei ori în semn de 
„da”. Calmă, ea a decuplat aparatele ce-l ţineau în viaţă pe 
fratele ei. Mai târziu a venit doctorul, a găsit sistemul reataşat 
şi a declarat moartea lui Keith. 

Nu s-a simţit vinovată în tot restul zilei. Noaptea, pe când 
stătea în pat, s-a strecurat o îndoială în sufletul ei faţă de ceea 


ce făcuse, întrebându-se dacă procedase bine sau nu. După ce 
s-a zvârcolit mult în pat, a căzut, în cele din urmă, într-un somn 
chinuit. La puţin timp i-a apărut în vis Keith. Zâmbea cu 
recunoştinţă şi o convingea pe Sandy că ceea ce făcuse a fost 
foarte bine şi că o iubeşte. Câteva săptămâni mai târziu, când 
Sandy stătea pe gânduri, a avut o viziune a fratelui ei stând pe 
o bancă şi vorbind cu „doi călugări îmbrăcaţi în rasele lor”. 
Keith s-a întors zâmbind spre ea şi a spus: „ţine-te tare acolo, 
surioară”. 

Pentru un credincios devotat, viaţa acestui om nu-i 
aparţinea lui însuşi, ci lui Dumnezeu. Este adevărat că ni se 
dau trupurile printr-un act de creaţie divină, dar în ultimă 
instanţă viaţa fiecăruia depinde de el însuşi. Astăzi, dreptul de 
a muri este dezbătut pe larg şi cu aprindere în mediile juridice, 
mai ales în aspectele referitoare la sinuciderea asistată medical 
a bolnavilor în fază terminală. S-a spus că dacă moartea este 
actul final din piesa vieţii, şi noi vrem ca acesta să reflecte 
propriile convingeri din timpul vieţii, ar trebui să avem acest 
drept, indiferent de convingerile religioase sau morale ale unei 
majorităţi. Punctul de vedere opus arată că, dacă viaţa este un 
dar ce ne-a fost încredinţat, avem anumite îndatoriri morale, 
indiferent de sentimentele noastre. Ştiind cum aleg sufletele 
noastre viaţa, având libertate de voinţă pentru a face schimbări 
în timpul acesteia, cred cu tărie că avem dreptul de a ne alege 
moartea când nu ne-a mai rămas nici o calitate proprie vieţii şi 
când posibilitatea însănătoşirii nu mai există. Nu e intenţionată 
prelungirea degradării umanităţii noastre. Următorul caz ne dă 
o reprezentare mai convenţională a liberului arbitru în 
condiţiile unei vieţi în plinătatea sa. 


Cazul 65 

Emily era o femeie ce se apropia de cincizeci de ani care a 
venit să mă vadă, pentru că era confuză în privinţa scopului ei 
în viaţă. De-a lungul anilor în care şi-a crescut copiii a lucrat ca 
secretară cu jumătate de normă. Nemulţumită de slujbă, ea s-a 
întors la şcoală şi s-a calificat ca asistentă medicală în geriatrie, 
în timpul pregătirii, a descoperit că îi plăcea să aibă grijă de 
bătrâni, pentru că erau mai înclinați să vorbească despre 
credinţa lor. Emily fusese atrasă toată viaţa de aspectele spiri- 
tuale. Mi-a spus că faptul că a fost educată de către un tată 


sever, chiar crud şi din cale afară de credincios, o orientase 
spre căile mai puţin structurate ale spiritualităţii. 

Deşi dobândise dreptul de a lucra ca asistentă cu vreo doi 
ani înainte de întâlnirea noastră, Emily nu-şi practicase noua 
profesie, pentru că se îndoia cu privire la competenţa ei. Avea o 
căsnicie reuşită, cu un soţ care o putea întreţine, aşa că a ajuns 
să lucreze voluntar, fără să fie plătită, dar şi fără vreo con- 
strângere sau responsabilitate. 

În primele faze ale întrevederii noastre, pe măsură ce tre- 
ceam rapid cu Emily prin ultima viaţă, am descoperit că în 
cursul acesteia numele ei fusese Sora Grace, o călugăriţă din 
ordinul Surorilor îndurării din New England. Organizaţia 
monahală dorea ca ea să accepte poziţia de Maică Superioară, 
dar Emily refuza, pentru că avea îndoieli în ceea ce priveşte 
competenţa ei de a ocupa o funcţie de conducere. Într-adevăr, o 
trecere în revistă ulterioară în lumea spiritelor a vieților ei 
anterioare a adeverit existenţa unui model de vieţi care fu- 
seseră trăite în medii mănăstireşti, ca persoană consacrată. 
Clienta mea a remarcat: „Puteam să-l slujesc pe Dumnezeu, 
fără să mă implic prea mult în problemele societăţii din afară.” 

Sunt întrebat adesea dacă planificatorii ne forţează să 
acceptăm unele vieţi, din anumite motive. Ei bine, acest caz 
este un bun exemplu de a arăta cât de indulgenti sunt ghizii 
noştri, aşteptându-ne până când suntem pregătiţi pentru marile 
încercări. În ultimii cinci sute de ani, vieţile subiectului Emily 
se desfăşuraseră, într-o formă sau alta, în cadrul unor ordine 
religioase. Se simţea bine cu aceste vieţi şi n-ar fi dorit să facă 
schimbări majore. Această comportare din trecut reprezenta un 
element definitoriu pentru confuzia din viaţa ei actuală. 

Dialogul începe în acest caz cu a doua întrunire a consi- 
liului, după viaţa clientei Emily ca sora Grace, ceea ce înseam- 
nă că se pregătea pentru viaţa ei actuală. Dacă descopăr că 
urmează să aibă loc o a doua întrunire a consiliului în perioada 
de dintre vieţi, aceasta se desfăşoară, de obicei, chiar înainte 
ca noi să mergem la Inel şi ştiu că viaţa ce va urma va aduce, 
probabil, şi ocazia unei schimbări semnificative. Atât tipul, cât 
şi numărul Bătrânilor care apar în cadrul celei de-a doua 
întruniri a consiliului depind de felurile de vieţi şi de trupuri 
care vor fi prezentate. 


Dr. N: Când te afli la această a doua întrunire a consiliului, 
te întâlneşti cu aceiaşi Bătrâni ca şi prima dată? 

S.: Nu, apar numai doi - preşedintele consiliului meu şi un 
membru ce pare să aibă un interes special faţă de ceea ce mi se 
va oferi în viaţa mea viitoare. 

Dr. N: Bun, de vreme ce am discutat deja despre prima ta 
înfăţişare înaintea consiliului care a urmat vieţii tale ca Sora 
Grace, explică-mi acum doar ce se petrece înainte să te duci la 
locul menit alegerii vieţii. 

S.: Vor să ştie dacă am reflectat în ultimii 500 de ani asupra 
a ceea ce înseamnă să mergi pe acest drum şi dacă sunt gata să 
trăiesc în vâltoarea societăţii. 

Dr. N: S-ar fi supărat dacă te-ai fi întors din nou la o viaţă 
religioasă? 

S.: Nu, sunt prea înţelepţi. Ar fi înţeles că,pur şi simplu,nu 
sunt încă pregătită pentru altceva. Sunt foarte buni cu mine. Mi 
se reaminteşte că auto-disciplina şi credinţa mea sunt de 
admirat şi că am învăţat multe, dar că prea multă repetare a 
aceloraşi vieţi mă poate ţine pe loc. 

Dr. N: Înaintea acestor cinci sute de ani - deci, înainte de 
toate aceste vieţi religioase, ţi-ai asumat multe riscuri? 

S.: (râde) Am fost pe o cale total diferită, multă vreme. Am 
făcut excese... să spunem că celibatul nu era una dintre prio- 
rităţile mele. 

Dr. N: Deci, după ce ai fost Sora Grace, era timpul să vină 
următoarea serie de alegeri de viaţă, cumva o cale de mijloc, 
spre a-ţi echilibra existenţa pe Pământ? 

S.: Da, şi le spun că sunt gata pentru schimbare. 


Notă: Felul în care fac tranziţia la întrunirile consiliului a 
fost discutat în capitolul 6. In acest caz, înaintez spre scenele 
petrecute în camera de alegere a vieţii, pentru a obţine un 
cadru terapeutic mai bun pentru a o ajuta pe Emily. Ceea ce 
urmează reprezintă o parte din reîncadrarea cognitivă pe care 
am folosit-o, începând cu deschiderea şi identificarea 
conflictelor personale. Intenţia mea este ca subiectul pe care-l 
hipnotizez în acest caz să recunoască ocazia pe care 
planificatorii ei spirituali i-au oferit-o, aceea de a înainta spre 
noi experienţe cu o conştiinţă de sine mai mare. 


Dr. N: Acum suntem în locul în care vezi trupul lui Emily - 
corpul tău actual - pentru prima dată. Eşti singură sau cu 
cineva? 

S.: Este cu mine acel al doilea membru al consiliului şi mai 
simt prezenţa cuiva... pe care nu îl pot vedea (probabil un 
Maestru al timpului coordonator). 

Dr. N: (după ce discutăm puţin despre alte posibilităţi de 
alegere) De ce eşti atrasă de trupul lui Emily? 

S.: Intru într-un ecran, pentru a simţi lungimile de undă ale 
acestui creier... şi cum se împletesc vibraţiile noastre 
reciproce. Este o împletire bună... Între noi... talentele şi 
sensibilitatea ei sunt foarte compatibile cu mine. 

Dr. N: (revenind) Aşadar, ai înţeles că planificatorii îţi 
doresc numai binele. 

S.: O, da. 

Dr. N: Ce anume îţi apare ca fiind aspectul cel mai 
semnificativ al vieţii tale viitoare ca Emily? 

S.: (pauză lungă) îmi este greu să răspund. Văd ce conflicte 
are ea - sunt şi ale mele; e sfâşiată între a face un lucru şi a 
dori un alt fel de carieră. Nu prea mă văd ca asistentă. 

Dr. N: De vreme ce acum eşti asistentă, poate că ţi s-a 
arătat mai mult, dar în acest moment amintirea spirituală a 
acestor detalii nu-ţi este revelată pentru că planificatorii nu vor 
ca ea să interfereze cu liberul tău arbitru, în sensul de a-ţi 
influenţa hotărârea la o răscruce atât de importantă. 

S.: Poate, nu sunt sigură, (pauză) Ah,... nu trebuie să ni se 
arate ocupațiile... se pot vedea... stările sufleteşti... atitudinile 
şi sentimentele în diferite momente din sfera vieţii cu un 
anumit trup. 

Dr. N: Bine, vreau ca acum să trăieşti sentimentele trupului 
pe care-l ocupi şi să-mi spui cum poţi să te dezvolţi ca 
persoană. 

S.: (o altă pauză lungă) Educând oamenii. 

Dr. N: Şi ce-ţi spune acest lucru? 

S.: (se gândeşte, dar nu răspunde) 

Dr. N: Şi în sfera alegerii vieţii, crezi că modul în care o 
cunoşti acum pe Emily ţi-e suficient pentru a accepta această 
persoană şi a continua aducându-ţi contribuţia la viaţă? 

S.: Da. 


În acest punct al şedinţei noastre, Emily a conştientizat că 
au existat anumite elemente de sincronicitate în trecerea în 
revistă a acestor evenimente trecute din Inel şi că decizia de a- 
şi schimba viaţa era la latitudinea ei. Unele incursiuni în Inel ne 
dau mai multe detalii despre o viaţă viitoare decât altele. Emily 
a văzut că nu din întâmplare a fost desemnată să crească într- 
un mediu peste măsură de strict şi de religios; astfel, s-a 
îndepărtat de modelele vechi şi serioase de comportament, 
orientându-se spre noi moduri de gândire. Ea a văzut că 
libertatea de a face noi alegeri şi de a se bizui pe sentimentele 
ei de curaj i-au permis să-şi asume aceste căutări. 

Nesiguranţa în viaţă este adesea o prelungire a modelelor 
şi obsesiilor din viaţa anterioară. Vechea teamă interioară a 
subiectului Emily de a nu accepta poziţii de răspundere din 
cadrul bisericii, pentru că nu se simţea destul de bună, a ieşit 
iar la suprafaţă în viaţa ei profesională de azi. Deşi i se 
deschidea larg uşa spre domeniul medicinii, Emily rămânea 
confuză. De ce i se părea atât o decizie corectă, cât şi una 
greşită în acelaşi timp? Emily se împotmolise în planurile ei de 
a avea o viaţă al cărei curs să urmeze calea de mijloc, ca o 
îndreptare a celor anterioare, încercând să treacă peste 
îndoielile sale inconştiente despre ea însăşi, ce atinseseră 
punctul culminant în ultima sa viaţă ca Sora Grace. 

Ea mai puţin de şase luni de la întâlnirea noastră, am primit 
o scrisoare de la Emily, în care îmi relata că se angajase la un 
azil şi că îi plăcea ceea ce făcea. Era un azil în care se dorea ca 
asistentele să nu se dea înapoi de la a oferi şi ajutor spiritual 
pacienţilor ce se simțeau neajutoraţi, singuri şi lăsaţi pradă 
depresiei. Emily scria că se simţea împlinită din punct de 
vedere spiritual. Nu merit prea multe laude pentru lumina 
aruncată asupra acestei situaţii deoarece Emily îşi începuse 
deja căutările, înainte de întrevederea noastră. Avea doar 
nevoie de un imbold de a merge mai departe. Astăzi, 
apropiindu-se de cincizeci de ani, s-a eliberat. 

Acest caz nu este prezentat pentru a se denigra în vreun fel 
religia tradiţională sau ordinele religioase, insinuându-se că 
sufletul subiectului Emily şi-ar fi irosit cumva cinci sute de ani 
de încarnări în roluri de preoţi şi de călugăriţe. Au fost ani 
folositori, care au acţionat asupra vocației ei spirituale. Azi, 
aceleaşi țeluri sunt împlinite pe un alt drum. Schimbarea este 


un semn distinctiv al karmei, prin folosirea liberului arbitru în 
croirea unui drum de îndreptare prin situaţii nefamiliare. 
Căutarea a ceea ce suntem cu adevărat înseamnă să intrăm în 
contact cu propriul sine (eul nostru interior) şi să aducem 
pasiune şi sens în ceea ce facem în viaţă. 


Sufletele tinerilor 


Pierderea unui copil 

Inelul reprezintă un ciclu al vieţii, morţii şi al renaşterii. 
Copiii joacă un rol vital pentru regenerarea vieților sufletelor. 
Care sunt implicaţiile spirituale când acest organism care 
funcţionează pe deplin moare înainte să fi început să trăiască? 
Am primit scrisori de la părinţi îndureraţi care m-au întrebat 
despre sensul morţii premature a copiilor lor; e greu de 
răspuns la asemenea scrisori. Aceia dintre noi care n-au trecut 
prin agonia pierderii unui copil nu pot decât să-şi imagineze 
durerea suferită de aceşti părinţi. Unii dintre cei care au 
pierdut un copil îmbrăţişează concluzia eronată că groaznica 
lor pierdere este cauzată de o datorie karmică pe care trebuie 
s-o plătească pentru a răscumpăra vreun abuz împotriva 
copiilor săvârşit într-o viaţă trecută. 

Dacă respectivul copil care a trecut în neființă era cel puţin 
la vârsta adolescenţei, moartea sa are mai puţin de-a face cu 
părintele, fiind mai degrabă legată de propria sa persoană. Mai 
mult, chiar dacă moartea copilului are legătură cu karma 
părintelui său, aceasta nu înseamnă neapărat că respectivul 
părinte s-a purtat rău cu copiii într-o viaţă anterioară. Această 
lecţie ar putea fi foarte bine rezultatul altor elemente sau 
acţiuni indirecte. Unul dintre clienţii care a venit să mă vadă la 
vreun an după ce murise fiica sa în vârstă de opt ani mi-a 
relatat în timpul şedinţei noastre următoarea istorie: 


Eram o femeie bogată în Londra secolului 
nouăsprezece. Nu dădeam prea multă atenţie suferințelor 
copiilor străzii din jurul reşedinţei mele din oraş. Pur şi 
simplu, nu mă interesa soarta lor, pentru că nu erau copiii 
mei, iar din punctul meu de vedere, soarta lor cădea 
exclusiv în responsabilitatea părinților lor şi nu avea nimic 


de-a face cu mine. Deşi aveam destui bani pentru a finanța 
un orfelinat şi o casă pentru tinerele mame, amândouă 
aflate în vecinătate, şi ştiam că aceste instituţii se zbăteau 
la limita suportabilului, n-am făcut-o. In perioada de dintre 
vieți am hotărât să-mi corectez acest mod superficial de a 
vedea lucrurile. Am fost de acord să trăiesc pierderea 
propriului meu copil. Doamne, e o durere imensă, dar am 
învăţat ce înseamnă compasiunea. 


Informaţiile referitoare la mortalitatea infantilă mi-au 
parvenit în cursul anilor de la mai multe mame care aveau 
remuşcări cu privire la copiii lor nenăscuţi pe care-i pierduseră, 
atât prin avorturile pe care le făcuseră, cât şi prin neglijenţă. 
Vă rog să reţineţi că motivele karmice din spatele fiecărei 
relaţii părinte - copil sunt proprii respectivelor raporturi. 
Intenţia mea e aceea de a oferi cititorului unele interpretări 
generale referitoare la copii, informaţii care mi-au parvenit din 
relatările multor subiecţi. 

Voi începe afirmând că nu am avut niciodată vreun caz în 
care sufletul să se fi alăturat fetusului în primul trimestru al 
sarcinii. Motivul pentru care sufletele nu îşi încep fuziunea 
complexă cu fetusul în primele trei luni este acela că fetusul nu 
are suficient ţesut cerebral în această fază, pentru ca sufletele 
să poată lucra. Am o prietenă apropiată care este asistentă la 
secţia de ginecologie a unui spital important din Oregon. Când 
m-a auzit făcând afirmaţia de mai sus la un post de radio mi-a 
dat un telefon şi mi-a spus: „Michael, de ce nu-i laşi pe aceşti 
micuţi să aibă suflet?”. Era în mod evident supărată pe mine, 
pentru că încercasem să explic care dintre copiii nenăscuţi 
aveau un suflet şi care nu. Am început să-i spun câte ceva 
despre faptul că nu eu sunt cel care stabileşte regulile şi că nu 
am nici o vină, fiind doar un mesager al acestor gânduri. Am 
impresia că această persoană care lucrează cu bebeluşii şi care 
a văzut mulţi care n-au supravieţuit credea că, încă din 
momentul conceperii, fetusul are un suflet. 

I-am precizat prietenei mele că există o conştiinţă 
universală ce înconjoară cu dragoste toţi copiii nenăscuţi. Forţa 
creativă a existenţei nu e niciodată separată de nici o formă a 
energiei însufleţite. Un fetus poate fi viu, în calitate de entitate 
individuală, fără să aibă încă o identitate sufletească 


nemuritoare. Dacă o mamă îşi avortează copilul în primul 
trimestru al sarcinii, există, cu siguranţă, nişte forţe spirituale 
iubitoare prin preajmă, care o consolează pe mamă şi îi 
supraveghează copilul. Mi s-a relatat că şi în cazurile în care e 
vorba de neglijenţe şi avorturi provocate între lunile a patra şi 
a noua ale sarcinii sufletele sunt acolo pentru a ajuta atât 
mama, cât şi copilul într-un mod direct, prin energia lor. 
Sufletele cunosc dinainte ce probabilităţi există ca un copil să 
ajungă să se nască. 

De exemplu, dacă o femeie însărcinată pierde copilul, din 
cauză că a căzut pe scări, să zicem în luna a şaptea, acest fapt 
nu a fost predeterminat în mod absolut. Există şi posibilitatea 
ca exact în acea zi şi în acel moment ea să decidă să nu mai 
coboare acea scară. Cu toate că, dacă o fată tânără, 
nemăritată, rămâne însărcinată şi decide să facă avort, pentru 
că nu-şi doreşte copilul, există şanse mari ca acest eveniment 
să fi fost cotat cu o probabilitate semnificativă de alegere. 
Aceste două moduri de interpretare a cauzalităţii sunt, fără 
îndoială, ipotetice. Totuşi, cunoaştem dinainte multe scenarii 
ale evenimentelor majore din viaţa noastră atunci când alegem 
anumite trupuri în Inelul Destinului. Toate au implicaţii 
karmice şi un scop pentru noi. 

Sufletele nu se alătură în mod aleatoriu anumitor copii. 
Atunci când o mamă îşi pierde copilul, indiferent din ce motiv, 
am descoperit că sorții sunt destul de mari ca sufletul acestuia 
să se întoarcă mai târziu, într-un alt copil al aceleiaşi mame. 
Dacă acea mamă nu poartă deja un alt copil în pântece, sufletul 
se poate întoarce la un alt membru apropiat al familiei, pentru 
că, de fapt, asta a şi fost intenţia iniţială. Când o viaţă este 
scurtă, sufletele le numesc „intermezzo” şi aceste vieţi au şi 
pentru părinte un scop. lată un exemplu în acest sens: 


M-am alăturat unui fetus aflat în luna a patra, pentru o 
viață de numai trei luni. In acest timp, mama mea avea 
nevoie să simtă energia sufletului meu, pentru a înțelege că 
a da şi a pierde o viaţă este ceva foarte profund. Nu am vrut 
să las ca tristeţea cauzată de pierderea mea să o 
descurajeze să încerce din nou. Noi am ştiut că acest fetus 
nu va ajunge să se nască, dar era foarte probabil ca după 
mine să urmeze un al doilea copil şi îmi doream această 


colaborare cu ea. Nu şi-a dat seama că fusesem cândva 
băiatul ei şi că acum sunt fiica sa. M-am gândit că-i puteam 
îndulci amărăciunea şi durerea trimiţându-i gânduri de 
consolare în liniştea nopților dintre cele două sarcini ale 
sale. 


După cum am menţionat şi în secţiunea dedicată sufletelor 
pereche din capitolul 7, atunci când nou-născuţii şi copiii mici 
mor, sufletele lor, de obicei, nu se ridică singure în lumea 
spiritelor. Ghizii personali, sufletele care au grijă de tineri, sau 
un membru al grupului de suflete al copilului sunt implicaţi în 
întâmpinarea acestor suflete chiar de la nivelul Pământului. 
Dacă un părinte este omorât în acelaşi timp cu copilul său mic, 
ei rămân împreună, după cum se poate vedea din următorul 
caz: 


După ce fiul meu şi cu mine am fost omorâţi de bandit 
(în Suedia anului 1842), il consolam în timp ce ne ridicam 
împreună. La început, el fiind toarte tânăr, era dezorientat 
şi confuz. Îl ţineam strâns şi-i spuneam cât de mult îl 
iubeam şi că urma să ne ducem acasă. Ne ridicam împreună 
şi-i spuneam că în curând vom fi întâmpinați de prietenii 
noştri, apoi ne vom despărți pentru un timp, înainte de a ne 
reuni din nou. 


Colaborarea sufletelor cu noile trupuri 

Cred că e potrivit să închei şirul cazurilor pe care le-am ofe- 
rit cititorului în această carte cu un caz ce prezintă procesul 
prin care un suflet se alătură unui copil nenăscut. Sufletul este 
gata acum să se angajeze în aventura unei noi reîncarnări, cu 
speranţele şi aşteptările unui alt rol în viaţă. Colaborarea dintre 
mentalul fizic şi cel eteric care însoțesc întreaga fiinţă umană 
în lume poate fi uşoară sau dificilă în primele etape de adaptare, 
ale copilăriei. Chiar şi astfel, ceea ce contează cel mai mult este 
rezultatul final şi felul în care ne-am terminat călătoria. 

În timpul vieţii noastre, sufletul şi trupul sunt atât de strâns 
îmbinate, încât dualitatea expresiei acestora ne poate încurca 
până la a nu mai şti cine suntem cu adevărat. Complexitatea 
acestei uniuni dintre corp şi suflet reprezintă o alianţă de 
dezvoltare evolutivă îndelungată, care începe probabil chiar din 


Pleistocenul târziu, când umanoizii de pe această planetă au 
fost pentru prima dată consideraţi potriviţi pentru colonizarea 
cu suflete. Cele mai vechi diviziuni ale creierului nostru modem 
rămân încă valabile, ca mecanisme de supravieţuire. Unii 
oameni, cum ar fi şi sufletul Kliday din cazul 36, admit că au 
atins zonele primitive ale creierului când au intrat într-un fetus. 
Acestea sunt zonele care ne controlează reacţiile organice, 
fizice, care sunt mai curând instinctuale şi emoţionale decât 
intelectuale. Unii dintre clienţii mei au spus că unele creiere cu 
care s-au unit păreau mai primitive decât altele. 

Ego-ul a fost definit ca Sinele, conceput ca substanţă 
spirituală peste care este suprapusă experienţa. Această viaţă 
psihică ar defini sufletul, dar constituie un fel de ego remis 
creierului care experimentează lumea exterioară prin simţurile 
care guvernează acţiunea şi reacţiunea. Acest organism 
funcţional - creat înainte ca sufletul să sosească - este cel cu 
care sufletul trebuie să se unească în pântecele mamei. Într-un 
sens există două ego-uri ce funcţionează aici şi acest lucru îmi 
este cel mai evident în timpul regresiei hipnotice, când îmi duc 
subiecţii la Inel şi mai târziu, când se unesc cu un fetus. În 
fetus începe, de fapt, colaborarea dintre suflet şi trup. 

Sufletul şi creierul unui nou-născut par a-şi începe colabo- 
rarea ca două entităţi separate, distincte pentru a deveni o 
singură minte. Unii oameni se simt deranjaţi atunci când le 
spun că această idee a unei entităţi duble sau dualitatea trup- 
suflet înseamnă că, deşi caracterul nemuritor al sufletului 
continuă să trăiască, personalitatea vremelnică a corpului 
moare. Şi totuşi sufletul a fost cel care, în acord cu mintea unui 
trup, a creat o personalitate unică a unui singur Sine. Deşi 
organismul fizic al corpului va muri, sufletul care a ocupat acel 
trup nu va uita niciodată gazda care i-a permis să trăiască o 
experienţă pe Pământ într-un anume timp şi într-un anumit loc. 
Am văzut cum sufletele îşi pot aminti şi recrea cine anume au 
fost ele, în anumite axe de timp. 

Fiecare corp fizic are forma sa unică, iar conceptele, ideile 
şi judecăţile oricărei minţi omeneşti sunt în legătură directă cu 
sufletul care ocupă acel trup. M-am străduit să arăt în 
capitolele 3 şi 4 cum unele combinaţii trup-suflet funcţionează 
mai eficient decât altele. Fiziologii nu ştiu de ce emoţiile 
intense pot duce la comportamente iraționale la o persoană şi 


la acţiuni concertate logic la o alta. Pentru mine, răspunsul se 
găseşte în suflet. Când colaborarea dintre suflet şi trup este 
încă incipientă, în fetusul corpului actual al unui client, aud 
multe afirmaţii despre cum sistemul de circuite cerebrale al 
nou-născutului este bine acordat sau, dimpotrivă, puţin 
încurcat. Sunt instructive în acest sens remarcile făcute de un 
suflet de nivel V despre intrarea într-un trup: 


Niciodată două creiere nu sunt construite exact în 
acelaşi fel. Când am intrat iniţial în pântecele mamei mele, 
am atins creierul uşor. Plutesc în el... caut...sondez. Este ca 
o osmoză. Imediat ştiu dacă voi avea o comunicare uşoară 
sau dificilă cu acest creier. Voi primi mai mult senzațiile şi 
trăirile mamei mele din timpul sarcinii decât gândurile ei 
distincte. Aşa ajung să ştiu dacă acest copil este dorit sau 
nu şi acest lucru este cel care crează diferenţa: dacă acest 
copil va avea un start bun sau nu. Când intru în fetusul unui 
copil nedorit, pot aduce o schimbare pozitivă, printr-o 
legătură de energie cu copilul. Pe când eram un suflet 
tânăr, eram cuprins de înstrăinare faţă de un părinte şi, 
atât eu, cât şi copilul, simțeam o separare. Am lucrat cu 
nou-născuţi timp de mii de ani şi am ajuns acum să mă 
descurc cu orice fel de copil mi s-ar da, astfel încât să fim 
amândoi mulţumiţi de alăturarea noastră. Am prea multă 
treabă de făcut în viaţă ca să mă întârzie o potrivire 
imperfectă cu un trup. 


Cele mai multe suflete ce au atins nivelul III pot face 
adaptări rapide o dată intrate într-un fetus. Unul dintre subiecţi 
mi-a spus deschis: „Când un suflet complex, foarte avansat se 
combină cu un creier care de-abia se târăşte, este ca şi cum ai 
înhăma un cal de curse alături de unul care a tras la plug”. De 
obicei, însă, clienţii mei îşi exprimă acest sentiment referitor la 
trupuri într-un fel mai deferent. Există motive karmice pentru 
toate alăturările dintre trupuri şi suflete. Un coeficient de 
inteligenţă ridicat nu este un indiciu că sufletul ar fi avansat. 
Pentru un suflet cu mai puţină experienţă, nu ridică probleme 
atât un coeficient de inteligenţă scăzut, cât o minte disonantă şi 
iraţională. 


Cât despre potrivirile dintre corp şi suflet, opţiunile ne sunt 
oferite cu bună credinţă, pentru o varietate de aspecte de viaţă. 
Niciodată nu ni se oferă spre alegere în Inel trupuri care să ne 
implice în ceva nepotrivit dezvoltării noastre. Sfera de alegere 
a vieţii nu este un magazin general cu solduri. Planificatorii n- 
au nici un interes să constrângă un suflet, care nu bănuieşte 
nimic, să intre într-un corp de „slabă calitate”. Există câte un 
scop pentru amândouă ego-urile din spatele fiecărei perechi 
trup-suflet. Trupul desfată sufletul ca mijloc de exprimare, atât 
fizică, cât şi mentală, dar în acelaşi timp îi poate aduce acestuia 
şi multă durere. Lecţia acestei fuziuni este de a conduce la o 
unire armonioasă a trupului şi a sufletului, astfel încât ele să 
funcţioneze ca un tot unitar. Ofer în cele ce urmează două 
perspective spre a ilustra această colaborare: 


Sunt un suflet nestatornic, cam pripit, şi prefer 
trupurile agresive, cu temperamente care să-mi întregească 
propriile înclinații. Numim acest fel de combinaţii în oglindă 
combinaţii duble. Nu pot să reduc niciodată ritmul. Trebuie 
să recunosc că trupurile linistite, cu minţi necombative mă 
calmează, dar acest lucru mă face să lenevesc şi să mă 
complac”. 

„Mă simt bine cu gazdele reci din punct de vedere 
emoţional. Îmi plac, de asemenea, minţile analitice, astfel 
încât să ne gândim un timp înainte de a începe ceva. În 
trupul lui Jane e ca şi cum aş face un raid pe o navă de 
coastă. Este atât de îndrăzneață, repezindu-se să intre în 
tot felul de situaţii - vreau să spun că încerc s-o trag înapoi 
-, dar ea scapă de sub control şi ne aduce multă durere. Si 
totuşi, este şi bucurie - este copleşitor, o cursă sălbatică] 


Unele potriviri de trupuri duc la vieţi de frustrare şi de 
încercări foarte dificile. Totuşi, în întreaga mea carieră am avut 
numai de două ori de-a face cu suflete care au recunoscut că au 
cerut să fie înlocuite într-un fetus la care n-au reuşit cu nici un 
chip să se adapteze. În ambele cazuri, un alt suflet le-a luat 
locul înainte de luna a opta. se întâmplă extrem de rar să aibă 
loc un astfel de schimb prenatal, din cauza incompatibilităţii, 
pentru evitarea acestor situaţii existând, de altfel, camera de 
alegere a vieţii. 


În capitolul 3, unde am discutat despre oamenii care au 
făcut rău altora, am explicat că sinele interior al sufletului 
nostru ar putea să nu se armonizeze cu trupul nostru. Am mai 
menţionat, de asemenea, că nici un suflet nu este rău în sine, 
atunci când se uneşte cu un fetus. Şi totuşi, sufletul nu se 
alătură trupului nostru fără a avea în prealabil nişte 
caracteristici iniţiale. Caracterul nemuritor al sufletului este 
influenţat de toate caracteristicile şi temperamentul creierului 
corpului gazdă, fapt ce pune la încercare maturitatea sufletului. 
Am arătat că există suflete care sunt mai susceptibile decât 
altele în a cădea pradă influențelor negative din viaţă. 
Majoritatea cazurilor prezentate în această carte reflectă 
suflete care s-au luptat cu aceste influenţe ori s-au armonizat 
cu trupurile lor. Sufletele care au înclinația de a controla 
desfăşurarea evenimentelor s-ar putea să nu se împace prea 
bine cu ego-ul unui corp înclinat, la rândul său, spre poziţia de 
conducător. Pe de altă parte, un suflet prudent, dotat cu 
energie scăzută, ar putea alege mai degrabă un trup cu un 
temperament pasiv şi introvertit, pentru a institui îndrăzneala 
împreună cu acesta. 

Când un suflet se uneşte cu un nou născut, pot fi aproape 
sigur că această colaborare se adresează atât defectelor 
sufletului, cât şi minţii trupului ce are nevoie de exact acest 
suflet. Planificatorii aleg pentru noi în aşa fel corpurile, încât să 
poată combina defectele caracterului nostru cu anumite 
temperamente ale trupului gazdă, cu scopul de a crea un tip de 
personalitate sau altul. de la clienţii mei medici sau fiziologi am 
obţinut nişte scurte imagini anatomice ale sufletelor care intrau 
în creierul în formare al unui fetus. Un exemplu în acest sens 
este cazul 66. Sugestiile posthipnotice au făcut ca subiecţii cu 
aceste profesii să poată trasa nişte schiţe simple ale acestor 
legături, pe care încercaseră să mi le explice în timpul hip- 
nozei. Acest lucru m-a ajutat să înţeleg mai bine acest aspect. 


Cazul 66 
Dr. N: Aş vrea să ştiu dacă tranziţia iniţială în fetus este 
întotdeauna la fel pentru tine. 
S.: Nu, nu este. Chiar dacă aş putea vedea mintea copilului 
în detaliu, cu raze X, în timpul în care se face alegerea vieţii, 
tot n-aş avea garanţia că intrarea mea ar fi lipsită de asperităţi. 


Dr. N: Dă-mi cel mai recent exemplu în care ai avut o 
intrare dificilă. 

S.: Cu trei vieţi în urmă am intrat într-un creier foarte rigid, 
nereceptiv. Am simţit că prezenţa mea era percepută de acesta 
ca o invadare. Era ceva neobişnuit, deoarece cele mai multe 
trupuri gazdă îmi acceptă prezenţa. În mod normal, sunt con- 
siderat ca un nou coleg de cameră. 

Dr. N: Vrei să spui că acest corp te simţea ca pe o prezenţă 
străină, care trebuia respinsă? 

S.: Nu, era vorba, în această situaţie, de o minte înceată, cu 
pungi dense de energie. Sosirea mea era o intruziune în lipsa 
lui de activitate mentală... avea o separare între comparti- 
mentele creierului.... care producea o rezistenţă la...comu- 
nicare, Minţile letargice necesită adesea mai mult efort din 
partea mea, pentru că opun rezistenţă la schimbare. 

Dr. N: Ce schimbare? 

S.: A prezenţei mele în spaţiul lor, ceea ce cerc o reacţie de 
răspuns din partea creierului. Prezenţa mea a silit această 
minte să gândească şi nu era cazul unei minţi prea curioase. 
Am început să apăs pe butoane şi am văzut că nu voia să 
răspundă la apel. 

Dr. N: La ce te aşteptai? 

S.: Ceea ce văzusem eu în Inel era rezultatul final, o minte 
de adult, dar nu văzusem şi toate greutăţile ce mă aşteptau cu 
mintea copilului.... 

Dr. N: Înţeleg. Şi spui că această minte considera prezenţa 
ta ca o ameninţare? 

S.: Nu, numai ca pe o neplăcere. Am fost acceptat, în cele 
din urmă, şi atât eu, cât şi copilul ne-am adaptat unul la 
celălalt. 

Dr. N: Să mergem puţin înapoi la afirmaţia ta referitoare la 
apăsatul pe butoane. Explică-mi, te rog, ce înseamnă acest 
lucru pentru tine în cazul unei intrări obişnuite într-un fetus pe 
care ţi l-ai ales. 

S.: Intru, de regulă, într-un creier care se dezvoltă cam prin 
luna a patra - ghizii noştri ne dau o oarecare libertate în 
această privinţă - dar niciodată după luna a şasea. Când intru 
în pântecele mamei, creez o lumină roşie de energie compactă 
şi o îndrept în sus şi în jos de-a lungul coloanei vertebrale a 
copilului - urmărind o reţea de neuroni, până la creier. 


Dr. N: De ce procedezi aşa? 

S.: Acest lucru îmi arată cât de eficientă este transmiterea 
gândurilor - releele senzoriale... 

Dr. N: Şi apoi, ce faci? 

S.: Îmi îndrept lumina roşie în jurul zonei dura mater - stra- 
tul exterior al creierului... uşor... 

Dr. N: De ce lumină roşie? 

S.: Aceasta îmi permite să fiu...sensibil faţă de senzațiile fi- 
zice ale noii persoane. Imi amestec căldura energiei cu 
nuanțele albastre-cenuşii ale creierului. Inainte de a ajunge 
aici, creierul e, pur şi simplu, gri. Ceea ce fac este, de fapt, să 
aprind lumina într-o cameră întunecată care are un copac în 
mijloc. 

Dr. N: Nu cred că înţeleg. Explică-mi ce este cu acest 
copac. 

S.: (pătimaş) Copacul este trunchiul cerebral. Mă plasez 
între cele două emisfere cerebrale, pentru a obţine un loc în 
care să pot observa cum va funcţiona sistemul. Apoi mă 
deplasez de-a lungul ramurilor copacului pentru a investiga 
circuitele. Vreau să ştiu cât de densă este energia în aceste 
fibre dimprejurul cortexului cerebral care se înfăşoară în jurul 
talamusului... Vreau să aflu cum anume gândeşte şi simte 
lucrurile acest creier. 

Dr. N: Cât de importantă e densitatea energiei sau nivelul 
insuficient al acesteia în funcţionarea creierului? 

S.: Un creier ce are o densitate excesivă a energiei în anu- 
mite zone înseamnă că aici există blocaje ce inhibă legăturile 
necesare unei funcţionări eficiente a neuronilor. Vreau, dacă 
voi putea, să fac câteva adaptări în aceste piedici de pe trasee 
cu ajutorul energiei mele - ştii - încă în timp ce creierul se 
formează. 

Dr. N: Poţi schimba ceva în dezvoltarea creierului? 

S.: (râde de mine) Siguri Crezi că sufletele sunt doar nişte 
pasageri ai unui tren? Stimulez uşor aceste zone. 

Dr. N: (prefăcându-mă că nu înţeleg) Bine, credeam că tu şi 
copilul... sunteţi amândoi la început, pe când tu dai dovadă de 
inteligenţă încă de pe acum. 

S.: (râde) Nu şi înainte de naştere! 

Dr. N: Vrei să spui că poţi îmbunătăţi funcţionarea undelor 
cerebrale prin toate aceste activităţi pe care le-ai descris? 


S.: Aceasta este ceea ce aşteptăm să se întâmple. Toată 
treaba e să-ţi amesteci nivelurile vibraţionale şi capacităţile cu 
ritmul natural al undelor cerebrale ale copilului - flux electric, 
(exuberant) Cred că trupurile mele gazdă îmi sunt 
recunoscătoare pentru ajutorul acordat la îmbunătăţirea vitezei 
cu care sunt transmise gândurile, (se opreşte şi apoi adaugă) 
Poate că acesta e un mod de gândire optimist. 

Dr. N: Ce prevezi pentru viitorul acestei minţi, având în 
vedere continua evoluţie şi influenţa stimulativă a sufletelor? 

S.: Telepatia mentală. 


Fără îndoială, am avut şi cazurile unor suflete mai tinere ce 
par a fi mult mai inactive după ce intră într-un trup decât 
sufletul din cazul 66. Acesta este un mod mult mai bun decât a 
agita copilul prin stângăciile şi excesul de zel al sufletelor 
neexperimentate. Sufletele obişnuite îşi probează noile gazde 
pentru a se informa, dar într-un fel ce a fost descris ca „a 
gâdila copilul pentru a-l bucura”, în esenţă, acesta este un 
moment important pentru integrarea sufletului şi a trupului, 
mama intrând şi ca din punct de vedere mental în acest proces 
de cunoaştere. În nici un caz locul sufletului nu se limitează la 
creier. Energia sufletului radiază în tot trupul copilului. 

Subiectul cazului 66 este medic. Subiectul cazului următor 
nu are pregătire medicală. El vorbeşte despre uniunea a două 
entităţi în scopul de a forma una singură atunci când începe o 
nouă viaţă. Fiecare suflet are propriile preferinţe referitoare la 
momentul anume şi modul în care va intra în fetus. Cazul urmă- 
tor ne dă câteva indicaţii asupra procedurilor folosite de un 
suflet foarte evoluat şi atent. 


Cazul 67 

Dr. N: Spune-mi cum este să intri în mintea unui copil şi 
când anume obişnuieşti să o faci? 

S.: La început, mă gândesc la asta ca la o logodnă. Am 
intrat în actualul meu trup în luna a opta. Prefer să intru mai 
târziu, pentru că atunci creierul este mai mare şi am mai mult 
de lucru în timpul alăturării mele. 

Dr. N: Nu există şi dezavantaje dacă intri mai târziu? Mă 
refer la faptul că ai de-a face cu o personalitate mai indepen- 
dentă. 


S.: Unii dintre prietenii mei au simţit, într-adevăr, asta, eu 
însă nu. Prefer să comunic cu un copil mai conştient. 

Dr. N: (prefăcându-mă că nu înţeleg, pentru a-i provoca un 
răspuns) Să-i vorbeşti unui fetus - ce vrei să spui? 

S.: (râde de mine) Bineînţeles că interacţionăm cu copilul. 

Dr. N: la-mă uşor aici. Cine deschide discuţia? 

S.: E posibil să spună copilul: „Cine eşti tu?”, iar eu să îi 
răspund:,„Un prieten, care a venit să se joace şi să fie o parte 
din tine”. 

Dr. N: (provocându-l intenţionat) Nu e cumva o înşelătorie? 
Tu n-ai venit să te joci. Tu ai venit să-i ocupi mintea. 

S.: O, te rog! Cu cine crezi că vorbeşti? Această minte şi 
sufletul meu au fost create să fie laolaltă. Crezi că sunt un soi 
de intrus pe Pământ? M-am alăturat unor copii care m-au 
întâmpinat ca şi cum m-ar fi aşteptat. 

Dr. N: Există şi suflete care au avut experienţe ceva mai 
diferite. 

S.: Uite, şi eu cunosc suflete care sunt neîndemânatice. Ele 
intră ca nişte tauri într-un magazin de porţelanuri, cu prea 
multă dorinţă de a începe ceea ce şi-au propus. Prea multă 
energie frontală dintr-o dată crează o reacţie de rezistenţă. 

Dr. N: În viaţa ta actuală, a fost cumva copilul temător faţă 
de intrarea ta? 

S.: Nu, ei nu ştiu încă suficiente lucruri pentru a le fi frică. 
Încep prin a mângâia creierul. Pot proiecta imediat gânduri 
calde de dragoste şi de colegialitate. Majoritatea copiilor, pur şi 
simplu, mă acceptă ca fiind o parte din ei. Câţiva se retrag - 
după cum s-a întâmplat şi cu actualul meu trup. 

Dr. N: Chiar aşa? Ce era în neregulă cu respectivul fetus? 

S.: Nu era mare lucru. Erau gânduri de genul: „Acum, că 
eşti şi tu aici, ce se va întâmpla cu mine?” î 

Dr. N: Cred că e un lucru foarte important. In esenţă, 
copilul recunoaşte faptul că identitatea sa depinde de tine. 

S.: (răbdător) Copilul a început să-şi pună întrebări de 
genul: „Cine sunt eu?”. Unii copii sunt mai conştienţi de acest 
lucru decât alţii. Câţiva sunt reticenţi, pentru că prezenţa 
noastră le irită puţin fiinţa interioară - ca o perlă în stridie. 

Dr. N: Aşadar, nu crezi că respectivul copil se simte forţat 
să renunţe la o parte a individualităţii sale? 


S.: Nu, am venit ca suflete ca să îi dăm copilului... o perso- 
nalitate mai adâncă. Fiinţa sa este înălţată de prezenţa noastră, 
în lipsa noastră, ei ar funcţiona ca un fruct încă verde. 

Dr. N: Dar, oare, copilul înţelege ceva din aceasta înainte 
de a se naşte? 

S.: El ştie numai că vreau să fim prieteni, pentru a putea 
lucra împreună. Începem să comunicăm discutând despre 
lucruri simple, cum ar fi poziţia inconfortabilă din pântecele 
mamei. Am avut cazuri în care cordonul ombilical era înfăşurat 
în jurul gâtului copilului şi l-am calmat, pentru că altfel s-ar fi 
putut zbate înrăutăţind lucrurile. 

Dr. N: Te rog, continuă să-mi spui cum îl ajuţi pe copil. 

S.: Pregătesc copilul pentru naştere, eveniment care atunci 
când se va produce va fi un şoc pentru acesta. Imaginează-ţi 
numai, să fii forţat să părăseşti pântecele cald, confortabil şi 
sigur, pentru a ajunge în lumina puternică a unei camere de 
spital...zgomotul...să trebuiască să respiri...să fii manevrat. 
Copilul apreciază ajutorul pe care i-l dau, pentru că scopul meu 
principal în acest moment este de a-i alunga teama, 
asigurându-l că totul va fi bine. 

Dr. N: Mă întreb cum se desfăşurau toate acestea pentru 
copii înainte de a veni sufletele să îi ajute? 

S.: Creierul era prea primitiv pe atunci pentru a realiza 
trauma naşterii, gradul de conştienţă, prea scăzut (râde). Sigur, 
în zilele acelea nu eram pe aici. 

Dr. N: Poţi să calmezi şi mamele? 

S.: Trebuie să fim foarte pricepuţi pentru a face acest lucru, 
în timpul multor existenţe am avut puţin sau nu am avut deloc 
efect asupra mamelor mele, dacă acestea erau înfricoşate, 
triste sau mânioase în timpul sarcinii. Trebuie să poţi să-ţi 
aliniezi vibratile energetice atât cu ritmul natural al trupului 
copilului, cât şi cu cel al mamei. Trebuie să armonizezi trei 
seturi de nivele de unde - incluzându-le şi pe ale tale -, pentru a 
le linişti pe mame. Uneori chiar l-am pus pe copil să-i dea un 
ghiont mamei pentru ca aceasta să ştie că suntem bine. 

Dr. N: Aşadar, o dată cu naşterea, presupun că s-a terminat 
partea cea mai grea a muncii pe care o presupune fuziunea. 

S.: Ca să fiu sincer, fuziunea nu este completă încă pentru 
mine. Am vorbit cu corpul meu, ca o a doua entitate, până la 
vârsta de şase ani. E mai bine să nu forţezi o contopire com- 


pletă imediat. Ne jucăm pentru o vreme ca două persoane 
diferite. 

Dr. N: Am observat că mulţi copii vorbesc cu ei înşişi, ca şi 
când ar fi alături de un tovarăş de joacă imaginar. Să fie vorba 
de suflet? 

S.: (zâmbind) Aşa este, deşi şi ghizilor noştri le place să se 
joace cu noi când suntem copii. Poate ai observat că şi bătrânii 
vorbesc adesea singuri. Ei se pregătesc pentru despărţire, la 
celălalt capăt al drumului, în felul propriu. 

Dr. N: În general, cum vezi aceste întoarceri pe Pământ, 
viaţă după viaţă? 

S.: Ca pe un dar. Este o planetă atât de multilaterală. Sigur, 
uneori acest loc ne produce suferinţe, dar e în acelaşi timp şi 
atât de frumos şi de încântător. Trupul omenesc e o minune de 
formă şi de structură. Nu încetez niciodată să mă minunez de 
fiecare nou trup, de modurile atât de diferite în care mă pot 
exprima în acestea şi mai ales de cea mai importantă 
modalitate de expresie - dragostea. 


10 
DRUMUL NOSTRU SPIRITUAL 


Încă din antichitate oamenii au îmbrăţişat conceptul aparte- 
nenţei lor la o împărăție veşnică. De la începutul istoriei 
noastre am avut credinţa că, atât viaţa pământească, cât şi cea 
de după moarte sunt susţinute într-un singur întreg de către 
inteligenţa divină. Aceste sentimente provin din amintirile 
multor oameni pe care i-am transpus prin intermediul regresiei 
hipnotice până în epoca de piatră. Timp de milenii, am 
perceput lumea sufletului mai curând ca o stare diferită a 
conştientei decât ca un lucru abstract. Viaţa de după moarte 
era considerată a fi numai o continuare a vieţii noastre fizice. 
Cred că omenirea se întoarce la aceste concepte pe care le-a 
exprimat atât de sugestiv Spinoza când spunea: „întregul 
univers reprezintă o substanţă unică, noi fiind o parte a 
acesteia. Dumnezeu nu este o manifestare exterioară, El este 
tot ceea ce există”. 


Consider că legendele asemănătoare cu cea a Atlantidei şi 
Shangri-La îşi au originea în năzuinţa noastră eternă de a 
regăsi Utopia care a existat cândva, dar pe care astăzi am 
pierdut-o. În mintea supraconştientă a fiecărei persoane pe 
care am scufundat-o în stare de hipnoză adâncă există 
amintirea unui cămin ideal. La început, conceptul Utopiei era 
menit să ilustreze idei şi nu o societate sau alta. Subiecţii mei 
percep lumea spiritelor ca pe o comunitate a ideilor. In acest 
sens, viaţa de după moarte implică o purificare de sine a 
gândirii. Fiinţele încă încarnate sunt departe de a fi perfecte, 
după cum au demonstrat cazurile pe care le-am prezentat. 
Totuşi, putem să ne gândim în mod justificat la existenţa noas- 
tră în lumea spiritelor ca la una utopică, pentru că acolo există 
o armonic universală a spiritului. Principalele fundamente ale 
vieţii noastre de după moarte sunt dreptatea, cinstea, umorul şi 
dragostea. 

Ştiu că după citirea informaţiilor cuprinse în această carte 
poate părea crud că utopia viselor noastre există înăuntrul 
fiecăruia dintre noi, dar este blocată de amnezia memoriei 
noastre conştiente. Când aceste blocaje sunt depăşite, prin 
intermediul hipnozei, meditaţiei, practicilor yoga, rugăciunii, 
imaginaţiei şi a viselor sau printr-o stare mentală atinsă prin 
efort fizic, trăim o senzaţie de împlinire personală. Cu vreo 
două mii patru sute de ani în urmă, Platon scria despre 
reîncarnare, afirmând că sufletele trebuie să călătorească pe 
Lethe, râul uitării, ale cărui ape produc o pierdere a memoriei 
adevăratei noastre naturi. 

Adevărurile sacre ale istoriei noastre ca spirite pot fi 
recuperate astăzi, pentru că putem învinge blocaj ele minţii 
conştiente şi aj unge la cea inconştientă, care nu s-a scăldat în 
apele râului uitării. sinele nostru mai înalt îşi aminteşte de 
victoriile şi greşelile noastre trecute într-un mod selectiv, 
şoptindu-ne despre acestea peste spaţiu şi timp. Propriul spirit 
ne conduce în efortul de a da ce e mai bun în aceste două lumi, 
cea eterică şi cea materială. Fiecărui nou-născut îi este oferit 
un început proaspăt şi un viitor deschis oricărei evoluţii. 
Maeştrii noştri spirituali doresc să ne ofere şanse karmice, fără 
constrângerile pe care le-ar genera faptul că noi am cunoaşte 
capcanele pe care le-am experimentat în vieţile noastre trecute. 
Ei devin mai indulgenţi într-un mod selectiv faţă de amnezie, pe 


măsură ce noi înşine ne angajăm în descoperirea propriului 
sine. Aceasta este calea cea mai bună spre înţelepciune. 

O întrebare justificată e următoarea: de ce ar fi fost slăbite 
blocajele amnezice ale vieţii noastre spirituale, pentru a 
permite cercetarea lumii spiritelor? M-am gândit îndelung la 
această problemă, pentru că acum, în secolul al XXI-lea, am 
convingerea că mai tinerii hipnoterapeuţi vor ajunge mai 
departe pe drumul deblocării minţii spirituale decât a reuşit să 
o facă generaţia mea. Am totodată convingerea că motivele 
abilității noastre de a descoperi multe din misterele vieţii de 
după moarte sunt o consecinţă directă a condiţiilor de viaţă din 
secolul al XX-lea. 

Progresul tehnicilor inovative de hipnoză ar trebui 
menţionat ca o cauză. Cu toate acestea, cred că există mai 
multe motive graţie cărora amnezia noastră a devenit mai puţin 
constrângătoare în ultimii treizeci de ani. Nicicând până astăzi 
nu au fost atât de răspândite în rândul populaţiei umane atâtea 
medicamente. Aceste medicamente capabile să modifice mintea 
închid sufletul într-un trup omenesc împovărat de ceaţă 
mentală. Esenţa sufletului nu se poate exprima printr-o minte 
îmbibată de medicamente. Cred că maeştrii şi planificatorii din 
cealaltă lume şi-au cam pierdut răbdarea faţă de acest aspect 
al societăţii omeneşti. Trăim astăzi într-o lume frenetică, 
suprapopulată, plină de furie şi degradată din punctul de 
vedere al mediului înconjurător. Distrugerea masivă suferită 
sub toate aspectele de planeta noastră în ultima sută de ani e 
una fără precedent în istoria umanităţii. 

În ciuda consideraţiilor mele, nu am o viziune sumbră 
asupra viitorului. Poate că e adevărat că oamenilor ce trăiesc 
într-un anumit moment contemporaneitatea li se pare a fi în 
regres faţă de perioadele trecute. Cu toate acestea, în ultimii o 
sută de ani am făcut mari progrese culturale, politice şi 
economice. Din multe puncte de vedere, lumea de astăzi este 
mai sigură decât cea din 1950. Pe plan internaţional, naţiunile 
dau dovadă de o conştiinţă socială sporită şi îşi manifestă 
disponibilitatea de a conlucra în vederea obţinerii şi menţinerii 
păcii. Acest mod de a gândi politica internaţională este unul 
fără precedent în lunga istoric a monarhiilor şi a dictaturilor, 
foarte prezente încă şi la începutul secolului al XX-lea. 
Provocarea secolului al XXI-lea constă în depăşirea indi- 


vidualismului şi redescoperirea spiritualităţii umane, în 
condiţiile unei societăţi dominate de materialism. Globalizarea, 
expansiunea urbană şi supradimensionarea reprezintă 
premizele singurătăţii şi ale desocializării. Mulţi oameni nu mai 
cred decât în supravieţuire. 

Sunt încredinţat că uşa spirituală spre caracterul nostru 
nemuritor ne-a fost deschisă, pentru că menţinerea noastră în 
afara cunoaşterii acestuia s-a dovedit a fi contraproductivă. Din 
câte am aflat, în situaţia în care ceva nu merge bine pe Pământ, 
poate fi remediat în lumea spiritelor. Blocajele amnezice au fost 
înglobate fiinţelor umane, pentru a preveni eventualele 
răspunsuri precondiţionate la anumite evenimente karmice. 
Totuşi, beneficiile amneziei ar putea să nu se mai poată mani- 
festa în condiţiile vidului şi ale apatiei pe care le induc medica- 
mentele. Există prea mulţi oameni care încearcă să evadeze din 
realitate, deoarece nu consideră că identitatea lor ar avea un 
scop sau un înţeles. pe de o parte drogurile şi alcoolul, pe de 
alta societăţile suprasaturate de tehnologic din toate colţurile 
lumii, astfel că oamenii experimentează un gol al spiritului, 
întrucât sunt conduşi de senzațiile trupeşti. Ei au în mică 
măsură sau deloc legătura cu adevăratul lor Sine. 

Având în vedere că fiecare dintre noi este o fiinţă unică, 
diferită de toate celelalte, este absolut necesar ca aceia care îşi 
doresc liniştea interioară să-şi descopere propria spiritualitate. 
Cred că, atunci când îmbrăţişăm total sistemele de credinţă 
bazate pe experienţa altor persoane, ne pierdem ceva din 
individualitate. Drumul ce duce la descoperirea de sine şi la 
formarea unei filosofii proprii este dificil şi implică multe 
eforturi, dar şi recompensa poate fi semnificativă. Există multe 
posibilităţi de a atinge acest obiectiv, dar toate încep prin a 
avea încredere în propria persoană. Camus ne-a spus: „Atât 
calea raţiunii, cât şi cea iraţională ne conduc la aceeaşi 
înţelegere. Drumul pe care alegem să mergem nu este 
important, e suficient să avem dorinţa de a ajunge”. 

Imaginile vieţii de după moarte zac în fiecare dintre noi, ca 
un sanctuar, în timp ce călătorim prin labirintul cărărilor de pe 
Pământ. Dificultatea de a descoperi fragmente ale căminului 
nostru etern se datorează în mare măsură faptului că suntem 
distraşi de ritmul vieţii. Nu e un lucru rău să acceptăm viaţa 
aşa cum este, fără să punem întrebări şi acceptând faptul că 


ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla până la urmă. 
Totuşi, pentru aceia ce sunt înclinați să ştie mai multe, simpla 
acceptare a vieţii este cu totul nesatisfăcătoare. Pentru unii 
călători, misterele vieţii reclamă atenţie, dacă faptul de a fi viu 
trebuie să aibă o însemnătate. 

Căutându-ne propriul drum spiritual, este înţelept să ne 
punem întrebarea: „în ce fel de conduită comportamentală 
cred?”. Unii teologi sugerează că oamenii nereligioşi sunt 
înclinați să minimalizeze responsabilitatea morală şi etica pe 
care ne-o dictează prin scripturi o autoritate superioară. Cu 
toate acestea, după moarte nu suntem evaluaţi în funcţie de 
apartenenţa religioasă, ci mai degrabă după comportamentul 
pe care l-am avut şi valorile pe care le-am îmbrăţişat în viaţă. 
Ştiu că în lumea spiritelor principalul criteriu după care suntem 
evaluaţi este ce am făcut şi cum ne-am comportat faţă de 
ceilalţi. Dacă activităţile religioase tradiţionale sunt potrivite 
scopurilor pe care ni le-am propus şi ne oferă un ajutor 
spiritual, vom fi, probabil, motivaţi să credem în scripturi şi să 
avem dorinţa apartenenţei la o comunitate religioasă. Aceleaşi 
motive le au şi cei ce se alătură grupurilor metafizice, care îşi 
găsesc împlinirea în urmarea ideilor prescrise de textele spiri- 
tuale, alături de oamenii cu aceeaşi credinţă. Dacă aceste 
practici pot fi o sursă de alinare şi de creştere spirituală pentru 
anumiţi oameni, trebuie să admitem că nu sunt potrivite 
tuturor. 

Dacă nu găsim liniştea interioară, nici nu mai contează ce 
religie sau credinţă spirituală am îmbrăţişat. Dezinteresul faţă 
de viaţă apare atunci când ne-am îndepărtat de puterea noastră 
interioară, considerând că suntem singuri, lipsiţi de îndrumare 
spirituală, întrucât nu există nimeni acolo sus care să ne 
asculte. Am un mare respect pentru acei oameni care cred în 
ceva, deoarece o lungă perioadă din viaţa mea nu am avut o 
bază solidă care să mă susţină din punct de vedere spiritual, în 
ciuda căutărilor mele. Există atei şi agnostici care consideră că, 
din moment ce cunoaşterea religioasă şi spirituală nu pot fi 
dovedite, sunt inacceptabile. Simplul fapt de a avea credinţă nu 
reprezintă o cunoaştere revelată pentru sceptici. Mă identific 
cu aceşti oameni, pentru că eu însumi am fost unul dintre ei. 
Credinţa mea în viaţa de după a apărut încet, ca o consecinţă a 
implicării mele în relatările subiecţilor pe care îi hipnotizam. 


Acesta este un domeniu în care am crezut din punct de vedere 
profesional încă înainte de a-mi începe căutările şi de a 
descoperi toate aceste lucruri. In acelaşi timp, propria 
conştienţă spirituală a fost şi rezultatul anilor de meditaţie şi 
introspectie personală asupra acestor cercetări. 

Percepția spirituală trebuie să fie o căutare personală, altfel 
nu are nici o însemnătate. Suntem foarte influenţaţi de propria 
realitate imediată, putând acţiona asupra acesteia, să spunem, 
cu un singur pas, fără ca acest lucru să ne oblige să mergem 
prea mult în respectiva direcţie. Chiar şi paşii făcuţi într-o 
direcţie greşită ne pot oferi o înţelegere a multor căi menite 
învăţării noastre. Pentru a aduce sinele sufletului în armonie cu 
mediul nostru fizic, ni se dă libertatea de a alege şi de a ne 
exercita voinţa în mod liber în căutările motivelor pentru care 
suntem aici. Pe drumul vieţii trebuie să ne asumăm 
responsabilitatea în cazul tuturor deciziilor noastre, fără a da 
vina pe alţi oameni pentru neajunsurile şi greutăţile vieţii care 
ne fac nefericiţi. 

După cum am menţionat deja, pentru a fi eficienţi în misi- 
unea noastră, trebuie să-i ajutăm pe ceilalţi în drumul lor, ori 
de câte ori avem această posibilitate. Ajutându-i pe ceilalţi, ne 
ajutăm şi pe noi înşine. Nu putem ajunge la ceilalţi atât timp 
cât ne hrănim numai propria unicitate, într-o astfel de măsură, 
încât devenim total absorbiți de noi înşine. Cu toate că a nu ne 
cunoaşte pe noi înşine şi a nu fi interesaţi să o facem ne poate 
transforma în nişte persoane ineficiente. Trupul pe care-l avem 
nu ne-a fost dat printr-un hazard al naturii. A fost selectat 
pentru noi de către consilierii noştri spirituali şi noi înşine am 
acceptat alegerea lor după ce ne-au fost prezentate şi alte 
oferte de corpuri gazdă. Astfel, nu suntem victimele unei 
conjuncturi. Trupul ne este încredinţat în scopul de a fi nişte 
participanţi activi la viaţă şi nu pentru a o privi din afară. Nu 
trebuie să scăpăm din vedere ideea că am acceptat acest 
contract sacru al vieţii şi că acest lucru înseamnă că rolurile pe 
care le jucăm în viaţă sunt mai importante decât noi înşine. 

Energia sufletului nostru a fost creată de o autoritate mai 
înaltă decât putem să ne imaginăm în starea actuală de 
dezvoltare. În acest sens, trebuie să ne concentrăm asupra a 
ceea ce suntem ca persoane, pentru a descoperi scânteile de 
divinitate care se află în noi. Singurele limite ce pot exista în 


ceea ce priveşte cunoaşterea noastră de sine sunt autoimpuse. 
Dacă drumurile celorlalţi ni se par irelevante, aceasta nu 
înseamnă că nu există un parcurs care ne e destinat. Motivul 
pentru care suntem ceea ce suntem este unul dintre 
adevărurile majore ale vieţii. Cineva poate descoperi că aceste 
adevăruri se manifestă într-un anumit loc sau situaţie, dar 
acestea nu se aplică şi celorlalţi. 

În esenţă, suntem singuri cu sufletul nostru, oamenii care 
se simt însinguraţi nu s-au descoperit îndeajuns pe ei înşişi. 
Autodescoperirea sufletului se leagă de cât de stăpâni suntem 
pe noi înşine. Captarea propriei esențe se aseamănă cu actul de 
a ne îndrăgosti. Ceva adormit înăuntrul nostru este trezit de un 
stimul, într-un moment al vieţii noastre. Sufletul flirtează la 
început cu noi, ispitindu-ne să mergem mai departe cu deliciile 
pe care le putem vedea doar de la distanţă. Atracția iniţială a 
descoperirii de sine începe cu o atingere ca din joacă a 
conştientului de către partea inconştientă a minţii. Pe măsură 
ce intensitatea cu care dorim să posedăm în întregime propriul 
sine creşte, suntem atraşi irezistibil de o comuniune mult mai 
intimă. Cunoaşterea sufletului nostru devine un aspect al 
fidelității faţă de propriul sine. Aspectul fascinant al 
descoperirii de sine este acela că, atunci când ne auzim vocea 
interioară, o recunoaştem imediat. Sunt convins, bazându-mă 
pe experienţa acumulată, că oricine de pe această planetă are 
un ghid spiritual propriu. Ghizii noştri vorbesc minţii noastre 
interioare - dacă suntem receptivi. În timp ce la unii ghizi 
putem ajunge mai uşor decât la alţii, fiecare dintre noi are 
capacitatea de a-i chema şi de a fi auzit de aceştia. 

Nu există accidente în viaţă, deşi oamenii devin confuzi în 
faţa a ceea ce ei consideră a fi o expresie a hazardului. Această 
filosofic funcţionează împotriva gândirii ordinii spirituale. Un al 
doilea pas uşor de făcut, în logica acestei filosofii, ar fi acela că 
nu avem nici un control asupra vieților noastre şi că a încerca 
să ne descoperim pe noi înşine este un lucru lipsit de 
substanţă, având în vedere că, oricum, nimic din ceea ce facem 
nu are vreo importanţă. Credinţa în hazardul ce guvernează 
evenimentele influenţează în mod negativ reacţia noastră în 
faţa unor situaţii şi ne permite să evităm să ne punem problema 
explicării acestora. A avea o abordare fatalistă a vieţii, 
spunând: „E voia lui Dumnezeu” sau „Aceasta e karma mea”, 


contribuie la inacţiunea şi la lipsa noastră de scop în viaţă, 
pentru că ceea ce are importanţă în viaţă poate veni cu încetul 
sau dintr-o dată. 

Conştienţa de sine ne poate duce dincolo de ceea ce am 
crezut că reprezintă destinaţia noastră iniţială. Karma 
semnifică punerea în mişcare a acelor condiţii ale drumului 
nostru care ne stimulează învăţarea şi dezvoltarea. Conceptul 
conform căruia există o sursă ce orchestrează totul nu trebuie 
să fie considerat prea pretenţios. Înțelegerea naturii noastre 
spirituale vine în momente liniştite, introspective şi subtile, 
manifestate de puterea unei singure gândiri. 

Viaţa presupune schimbări constante în drumul spre 
împlinire. Locul pe care-l ocupăm în lume astăzi poate fi mâine 
altul. Trebuie să învăţăm să ne adaptăm acestor perspective 
diferite, întrucât acestea reprezintă o parte a planului 
dezvoltării noastre. Făcând astfel, există o transcendenţă a 
sinelui, de la procesul mascării în spatele unei carcase 
exterioare temporare la ceea ce se găseşte adânc în cadrul 
minţii permanente a sufletului nostru. Pentru a înălța mintea 
umană din sentimentele de deziluzie, trebuie să ne extindem 
conştienţa, iertându-ne pe noi înşine de greşeli. Cred că e vital 
pentru sănătatea noastră mentală să putem râde de noi înşine 
şi de situaţiile prosteşti în care intrăm în cadrul drumului 
nostru. Viaţa e plină de conflicte, iar lupta, suferinţa şi fericirea 
pe care le trăim reprezintă motivele pentru care suntem aici. 
Fiecare zi e un nou început. 

Am un citat final, ce aparţine unui subiect ce se pregătea 
pentru o nouă călătorie, din lumea spiritelor către o nouă 
încarnare pe Pământ. Cred că declaraţia acestuia oferă o 
concluzie potrivită acestei cărţi: 


Venirea pe Pământ este ca o călătorie într-o ţară 
străină, departe de casa noastră. Unele lucruri par 
familiare, dar majoritatea sunt ciudate, măcar până când ne 
obişnuim cu acestea, în special condiţiile necruțătoare. 
Adevărata noastră casă e un loc de pace absolută, 
acceptare completă şi dragoste desăvârşită. Ca suflete 
despărțite de casa noastră, nu putem considera că aceste 
trăsături frumoase vor mai fi prezente în jurul nostru. Pe 
Pământ urmează să ne confruntăm cu intoleranţa, tristeţea 


şi mânia, în timp ce căutăm bucuria şi dragostea. Va trebui 
să nu ne pierdem integritatea pe drum, sacrificându-ne 
bunătatea pentru a supravieţui şi manifestând atitudini de 
superioritate sau de inferioritate faţă de cei din jurul 
nostru. Ştim că traiul într-o lume imperfectă ne va ajuta să 
înțelegem adevărata însemnătate a perfecțiunii. Cerem 
curaj şi umilinţă înaintea călătoriei noastre în altă viaţă. Pe 
măsură ce creştem în conştiență, va spori şi calitatea 
existenţei noastre. În acest fel suntem testaţi. Trecerea 
acestui test reprezintă destinul nostru.