Dimineata Copiilor/Dimineaţa Copiilor, 1939 (Anul 16, nr. 778-828) 830 pag/DimineataCopiilor_1939-1669232034__pages751-800

м tus, luând 
a са fiecare 
mâie curat si 
cea mai mare 


dintre imagini 
* priviți ţintă, 
minute, adică 
ai nevoie să 
ă la 80 ima- 
lescoperită. 
i punctele albe, 
unele lângă 


inat de numă- 
entru о clipă 
hârtia albă si 
a pe ea ima- 
ați  privit-o. 
data aceasta, 
ш albe араг 


е а fost negru 


í câtva timp 
celelalte іта- 
ă însă și nu 


rea des, căci 


oraşul meu natal, 
dă, încât trecă- 
până la brâu. 

іс! La noi, a nins 
primăria a fost 
ҙе, prin care ве 
să calce pe pă- 
„vor întâlni pe 
trecătorii аг fi 


este obositor pentru 
ochi. 

Pentru ca experiența 
să reușească bine de 
tot, nu о faceţi în 
semiobscuritate, adică 
atunci când пи este 
lumină bună, ci pe lu- 
mina zilei, atunci când 
este ea mai vie. 

Incă odată пи repetaţi 
prea des experiența. 

Intrun număr viitor 


o să mai dăm şi alte iluzii 
optice, tot atât de amuzante. 


Un om discret 


Dragă Mitică, uite ce-i, ţi-aşi în- 
credința o taină, dar mă tem. 

— N'ai grije dragă, n'o voi spune 
nimănui. 

— Atunci uite се е. am mare 
nevoe de 500 lei. 

— Nu te teme, dragă. par'că nici 


n'am auziti... 


GHIDUŞII 


Deștept 


„Spune Ionele, се аге 
două picioare, sboară, este 
negru şi face „craa, сгаа?“ 

„Corbul“. 

„Bravo, şi ce are patru 
picioare, sboară în aer, 
este negru şi face сгаа 
стаа?“ 

„Ei, sunt doi corbi“. 

„Foarte bine, dar ce are 
şase picioare, sboară în 
aer şi... 

„Ionel întrerupe nerăb- 
dător: „Ştiu bine sunt 
sunt trei corbi“! 

„Ai greşit — este cără- 
buşul; пи am spus că este 
negru şi nici că face craa, 


Isi aduce aminte 


Mirel plânge cu hohote. 
„Dar ce s'a întâmplat?" 
îl întrebă mămica іші în- 
grijorată. 

„Am căzut eri pe scară“, 
suspină Mirel. Š 

„Ei pentru asta tebu 
să plângi azi?“ 

„Păi егі п’'аі fost tu 
acasă“, se apără Mirel in- 
dignat. 


Mâncăciosul 


Bucătăreasa îi dă lui 
Adrian o bucată mare de 
pâine cu dulceaţă. 

— Adrian, їі spune mă- 
mica lui, n'ai să mănânci 
totul, eu cred că este pu- 
ţin prea mult. 

— Dacă este aşa atunci 
scoate-mi pâinea. 


La examen 


Profesorul: — Imi 
dai 10 lei, după aceea încă 
5 lei, ce am atunci? 


Elevul (cu mândrie) 
— О datorie, d-le pro- 
fesor!!!“ 


Dorin și mamă-sa 


„Dorin tu ai scris aici 
că 3--3--5 

— Da mamă, atât face. 

— Ba nu atât, Dorin, 
3--3--6 

-- Ei пи mă necăji, 
mamă, o fi fost pe când 
erai mata la şcoală de- 
atunci multe s'au schim- 
bat... 


DIMINEAŢA 


Frica 


Domnişoara „Bebe“ a 
început să citească o carte 
de religie. 

„Care va să zică, mamă, 
Adam era atunci singur 
pe pământ“? 

— „Da scumpa теа“. 

— „Sărmanul om, cum 
trebue să-i fi fost frică“. 

— ,Етіса de cine? 

— Пе hoti!“ 


La restaurant 


Clientul: — Chelner, 
ce mâncare avem pentru 
astăzi ? 

Chelnerul:— Avem 
listă, domnule. 

Clientul: — Dă-mi, 
te rog, о porţie de listă. 


La cazarmă 


Mitică trece un examen: 

— Când trebue să fie 
înmormântat un om cu 
onorurile militare? 

După câteva minute de 
tăcere: 

— Când a murit, dom- 
nule colonel!... 


La rugăciune 


Nuţica: ( Rugându-se 
seara ca de obiceiu...) Și 
mai fă, Doamne, ca Ve- 
netia să fie capitala Italiei. 

Mama: — De ce numai 
decât Veneţia să fie ca- 
pitala Italiei?! 

Nuţica: — Fiindcă aşa 
am scris la şcoală, la Geo- 
grafie şi n'as vrea să mă 
fi înşelat. 


Băiat deștept 


Stăpâna — (Dând ser- 
vitorului 2 monede де 
câte un leu) Gheorghe 
du-te la băcănie şi-mi cum- 
pără de un leu ceaiu şi 
de un leu piper. 

(Gheorghe se duse până 
mai aproape de băcănie, 
dar se întoarse înapoi, 
numaidecât.) 

Gheorghe (către stă- 
până). Coniţă, dar пи 
mi-ai spus de care leu să 
iau piper şi de care ceaiu. 


ROMAN DE AVENTURI ŞTIINŢIFICE 


& MĂTUSICA si AL:CALIS 


(6) 


Inginerul Dăianu lucrase pe de altă parte la con- 
struirea unei centuri de fer, sprijinită pe stâlpi din 
acelaş material, cu care înconjură corpul vaporului. 
Ingheţul, presând asupra laturilor avea ca efect ri- 
dicarea navei pe acest schelet, astfel că nu exista 
nici un pericol pentru ea. 

După terminarea acestor preparative, oamenii nu 
mai aveau decât să aştepte apropierea iernii. Dealtfel 


| 


v \ ama тазза 


р | 


păsările călătoare începuseră ва se retragă spre sud 
în convoiuri mereu mai numeroase. Cei mai buni 
vânători ai expediției erau mereu cu mâinile pe arme 
căci aveau ocazia să aprovizioneze cu carne proaspătă 
bucătăria nu prea bogată. In timpul nopţii se apro- 
piară de fort haite de lupi şi câteva vulpi de o rară 
frumusețe, dar nici una nu fu vânată. 


In ziua de 28 August trebuiră să aprindă focul în 
interiorul fortului, deoarece frigul nu mai putea fi 
îndurat. Doctorul Servan, un om practic şi cu mult 
“bun simț, hotărî ca Irina să se осире de distracţia 
în fort, pentru а se menține moralul ridicat al 
oamenilor. Se aranjă sala mare pentru sporturi uşoare, 
iar în imediata apropiere se aranjă un patinor, în 
jurul căruia fură montate becuri electrice cu ajutorul 
lui Prasnicov, care căuta cu orice рге} să şteargă 
reaua impresie pe care o făcuse. 

Sub conducerea lui Owen şi a eschimosului Cleriksen, 
câinii fură dresați în scurtă vreme, astfel că se 
putură organiza curse de câini şi de sănii la care 
erau înhămate aceste simpatice animale. 


Erau câini din газа numiă greşit Terra-Nova, 


Indigenii din insulele Celebe 
nu ştiu încă să facă focul. 


AT 


Pierre Maël 


după 


De fapt erau din rasa Labrador, care are picioarele 
mult mai scurte, blana mai deasă şi mai lucitoare. 
n timp ce Terra-Nova- sunt animale respectuoase, 
Labrodorii sunt răi, hrăpăreți şi vicleni, dar admira- 
bile animale de muncă, având o adevărată pasiune 
pentru trasul săniilor. S'au văzut adesea câini Labro- 
dori, cari deşi morți de osteneală, refuză să se 
depărteze de ham, murind sub loviturile sălbatece 
ale oamenilor sau din cauza rănilor. 

Frumosul Salvator, privia cu oarecare dispreț pe 
semenii săi mai simpli. In câteva zile reuşi să-şi 
impue domnia între еі datorit inteligenții, dar mai 
ales marii sale puteri. După ce s'a bătut cu aceşti 
pe jumătate sălbateci, tărându-i prin toate împreju- 
rimile fortului, nimeni nu mai avea de gând să-i 
puie la îndoială stăpânirea. 

Când nu se hârjonia cu Labradorii, Salvator nu se 
despărția de Irina, pe care o întovărăşia în plimbările 
ei destul de riscate din jurul cortului. бі nu odată, 
instinctul fără greş al acestui frumos animal şi-a 
salvat stăpâna dela o moarte sigură. 

Dar dacă Salvator era pentru Irina un paznic 
devotat, mai era cineva care era totdeauna gata să-şi 
dea viaţa pentru ea. Acesta era marinarul breton 
Guebraz, саге nu putea uita binele ре care i-l făcuse 
fata. Omul acesta avea o putere nemaipomenită şi ar 
fi fost în stare să doboare un urs fără nici o armă, 
numai cu forța brațelor. 

Vai de acela care ar fi căzut în mâinile marinarului 
când acesta era furios. Ar fi fost în stare să lupte 
cu zece oameni voinici şi să-i doboare fără nici o 
greutate. Р 

Ігіпа căuta să fie cât mai drăguță си ccest от 
sincer şi bun, iar marinarul era cum:nu se poate mai 
fericit. Dealtfel tânăra fată se simția totdeauna іп 
siguranță când îl ştia pe devotatul ei prieten prin 
apropiere. 

Zilele treceau, iar iarna polară bătea la uşă. Deşi 
oamenii erau ocupați, totuşi apropierea întunericului 
îi neliniştea. Irina căuta să nu-şi arate neliniştea, ba 
mai mult, încerca să ridice moralul echipagiului, 
luând parte la toate lucrările şi înviorându-i pe toţi 
cu firea ei prietenoasă. 

In ziua de 4 Septembrie, soarele dispăru pentru 
prima dată de pe cer. Irina organiză o sărbătorire a 
acestui eveniment şi porni în tovărăşia logodnicului 
ei şi a lui Guebraz pe o colină din apropierea for- 
tului, de unde privi ultimele raze ale soarelui, care 
auriau culmile golaşe ale muntelui Peterman, de 
3.350 metri înălțime. O clipă, razele părură că se 
opresc pe culmea de ghiață a muntelui Payer, după 
care dispăru în spatele coloşilor întunecați. Globul 
lui ве lăți încetul cu încetul, cerul căpătă o culoare 
sângerie şi totul se cufundă în întuneric. 

Noaptea polară începuse. Lumina scăzu treptat, 
dar cu repeziciune. La fort se făceau ultimele 
preparative pentru ernat. In jurul -casei fu ridicat 


10 


^^ 


un perete de ghiață, la două picioare de peretele de 
lemn. Locul liber fu umplut cu paie -şi cu cenuşa 
rezultată din arderea cărbunilor în sobe. In felul 
acesta casa avea să fie şi mai bine ferită de ger. 
Toată lumea lucra şi era bine dispusă şi privea cu 
curaj viitorul. 

Câţi mai aveau să se reîntoarcă însă în patria lor? 

Nimeni nu avea curajul şi nici n'ar fi putut să 
cerceteze viitorul. 


CAPITOLUL V 
TRĂDĂTORUL 


Іп ziua de 5 Octombrie, inginerul Dăianu adună 
în sala de mâncare pe ofițerii şi subofițerii dela 
bordul „Stelei Polare“ şi pe toți aceia cari prin 
experiența lor, ar fi putut să fie de vreun folos 
oarecare expediției. 

Comandantul expediției avea de gând să facă 
comunicări dintre cele mai însemnate şi cu toate că 
avea bănueli, îl invită la consfătuire şi pe Prasnicov, 
care în calitate de chimist al expediției, trebuia să 
dea oarecare lămuriri de cea mai mare însemnătate. 
Dealtfel, inginerul Dăianu nu voia să jignească pe 
nimeni şi îndoielile sale îrdreptățite cu privire Ја 
sinceritatea chimistului nu-l împedicară să fie drept, 
până la deplina probă a trădării acestuia. 

Cei chemaţi luară loc în jurul mesei din mijlocul 
încăperii, în care ardea un foc mare. Comandantul 
expediției luă primul cuvântul ; 

— Domnii mei, — spuse el, — v'am convocat асі 
pentru a ne consfătui cu privire la proectele noastre. 
Trebue mai înainte de toate să vă amintesc că păşim 
pe urmele altor exploratori, cari au străbătut aceste 
ținuturi. Parry în 1827 a ajuns până la 82 grade 45”, 
Рауег іп 1874 a ajuns la 83 grade 7”, iar Lockwood 
şi Brainard au ajuns în 1882 la 83 grade 23' 26”. De 
atunci şi până astăzi nimeni n'a mai încercat să 
străbată această cale. Ne aflăm astăzi la 7 grade 24 
de acest punct. Trebue neapărat să-l depăşim. In 
linie dreaptă am avea 185 de mile de făcut, adică 
mai exact 639 948 metri. 

Cei de față îşi aplaudară şeful care avea atâta 
încredere în reuşită. 

— Nu domnilor, — spuse inginerul, — nu trebue 
să mă aplaudați. Personal n'am пісі un merit şi пісі 
m'aşi putea face ceva fără ajutorul dumneavoastră. 
Noi toți aci luptăm pentru ştiinţă, pentru un viitor 
mai bun al omenirii şi pentru patriile noastre 
România şi Franța. 

— Trăiască România. Trăiască Franţa, strigară cei 
de față. 

Un singur om nu luă parte însă la bucuria gene- 
rală şi nu-şi arăta dragostea de patrie. Era inginerul 
Prasnicov. Guebraz care nu-l pierdea din vedere nici 
o clipă, îşi spuse: 

— Va să zică din aceştia îmi eşti. Lup în piele de 
oaie. Nu iubeşti nici Franţa şi nici România... 

Inginerul Dăianu continuă : 

— Pentru a ajunge acolo unde dorim, avem două 
căi de ales. Prima, duce pe uscat, cu ajutorul săniilor, 
iar cea de a doua pe mare, căci după părerea mai 
tuturor exploratorilor, oceanul este degajat prin 
aceste meleaguri de blocuri de ghiață, astfel că 
înaintarea ar fi foarte posibilă. In primul caz soluția 
ar fi să înaintăm până la capul Bismark şi de acolo 
să străbatem continentul Groenlandez până la Capul 
Washington, de unde vom înainta spre gradul 85 
sau chiar către Polul Nord. 

Noi aplauze întâmpinară spusele şefului. 

— Prin urmare, — conchise inginerul, — trebue 
să avem grijă de vapor, care ne va fi de mare folos 
în prima parte a campaniei expediției noastre, adică 
dela 1 Iunie la 15 August viitor. Dacă vom ajunge 


11 


la gradul 83, nu vom da înapoi şi 7 grade пи ne 
vor speria. Aveţi încredere căci vom învinge. 

In mijlocul entuziasmului general, un singur om 
sta tăcut ca şi cum s'ar fi îndoit de cele ce auzia. 
Acesta era chimistul Prasnicov. Când se făcu puțină 
linişte, el începu cu glas tărăgănat: 
` — Cer îngăduința să pun şi eu câteva întrebări, 
spre o mă lămuri. 

— Vă rog, foarte mult, spuse Dăianu. 

— Іп primul rând aşi dori să ştiu се aveți de 
gând să faceţi cu casa dela Fortul Bunei Speranţe? 

Comandantul Lacrosse interveni în discuţie : 

Şeful ne-a lămurit, cred. Casa va fi demontată şi 
urcată la bordul vaporului. O vom reconstrui cu 
cu ocazia celei de a doua iernări la Capul Washington. 

— Totul este în regulă căpitane, dar aş vrea să 
ştiu de unde vei lua dumneata cărbuni pentru căl- 
dările vasului? Imi închipui că cele două mii de 
tone pe care le ai la bord nu vor fi suficiente pentru 
a da presiunea necesară aburilor şi nici pentru încăl- 
zirea locuinţei noastre. 


— Hei, domnule Prasnicov, ргоуійеп{а este mai 
grijulie şi ne va pune la dispoziție combustibilul 
necesar, spuse unul dintre locotenențţi. 

— Ah, — spuse chimistul, — faceţi fără îndoială 
aluzie la zăcămintele de cărbune pe care le-aţi găsit 
aci prin apropiere. Mina rămâne însă locului, iar la 
bordul vaporului nu putem încărca cantitatea de 
care avem nevoie. „Steaua Polară“ s'ar scufunda 
cu siguranță. 

Lacrosse. îşi pierdu cumpătul : 

— „Steaua Polară“ poate duce cu mult mai mult 
decât bănueşti dumneata. Dealtfel o mie de tone îmi 
sunt suficiente pentru a duce vasul la Cap Washington. 

— Nu zic nu, — continuă chimistul, — vom 
ajunge la Cap Washington. Ce ne. facem însă pe 
urmă? Din raportul Lokwood, nu reese de loc că pe 
acolo ar exista zăcăminte carbonifere. 

De data aceasta, Dan Viforeanu, care se ferise să 
stea de vorbă cu Prasnicov, nu-şi mai putu stăpâni 
furia şi spuse cu glas apăsat: 

— Domnul meu, се te face pe dumneata să crezi 
că de nu vom avea cărbune, nu vom găsi alt combus- 
tibil prin acele paragini? Iată vreau să fiu sincer, 
spre a nu te mai lăsa frământat de curiozitate. 


(Va urma) 


DIMINEAŢA 


420% 


Băețaşul ăsta-i Bică, Azi în strada când zări, Bucuros, să-i iasă'n cale. Fiindcă ea, cine nu ştie? 
Năzdrăvan şi fără frică. Ре Lilica, se grăbi. Dar rămase plin de jale. Este plină de mândrie, 

PIZ a CI) Ai ER Ор 

E ; хы о 
„ASTA SEARA. {Ж 


z 


y 


7 


et esti 


VS ie SR 


е 


595 


Ѕі-айтіга{іа şi-o îndreaptă, 
Spre boxeurul „Lungă-Dreaptă“ 


Bică pleacă furios: 


А, boxeurii dacă-i plac, 
„Asta nu-i deloc frumos! 


Stai să vezi ce am să-i Ғас! 


Şi-a plecat îndată Bică, Scotoceşte prin sertare, Se întoarce alergând. „Ne-am luptat (?) până acum. 
Năzdrăvanul fără frică, Apoi, plin de nerăbdare, Să vedeţi ce aren gând! Vezi? L'am doborit în druml!? 


г АМАН ЖЫ ОЧЫ ЫНА чле Pes s 
5 P ~ A Б s 


MIRALENA, DUHUL APELOR 


de MATUSICA 


veste... 

Dar v'am mai 
supus odată, 
că poveştile 
nu sunt chiar 
lipsite de tâlc pe cât vi 
S'ar părea vouă şi că de 
stai să desghioci povesti- 
rea, afli totdeauna un 
dram de adevăr, care-ţi 
poate fi de folos în viaţă. 

Şi povestea asta este 
dintre acelea... 

Desigur că s'a întâm- 
plat de mult, fiindcă alt- 
fel mi-ar fi greu s'o po- 
vestesc, de teamă să nu 
mai trăiască încă cel des- 
pre care este vorba. Te 
pomeneşti că el nu vrea 
să i se ştie întâmplarea 
şi nu este de loc frumos 
să povesteşti altora un 
secret care ţi-a fost în- 
credințat. 

De data aceasta, sunt 
însă foarte liniştită, căci 
pot povesti. 

Aflaţi prin urmare, că 
de mult de tot, trăia pe 
undeva printr'un sat dela 
poalele munţilor, un ţă- 
ran. Era tânăr şi-l chema 
Vlad... 

Vlad... şi mai cum? 
Vlad şi numai atât... Ve- 
deti şi voi: a trecut atâta 
vreme, încât nu mai există 
astăzi om care să-i ştie 
numele în întregime. 

Vlad era un sătean ca 
toți sătenii. Nu ştia să 
facă vrăji, nu era nici 
voinic din cale afară, nici 
mai inimos şi nici mai 
fricos decât oricare altul. 
Avea însă un lucru mi- 
nunat: avea un suflet 
frumos şi asta este mai 
mult decât toate pe lume. 

O fi avut însă omul 
păcate, căci dela o vreme 
îi mergeau toate anapoda. 
De se ducea după lemne 
în pădure, atunci i se 
rupea carul sau i se îm- 
bolnăvia o vită, de mer- 
gea la lucru cu ziua, fu- 
gea stăpânul, dacă semâna 
ceva, numai pe locul lui 
bătea grindina. Mă rog, 
ghinion şi pace. 

Mai rău era, că spre 
sfârşitul iernii i se îm- 
bolnăvi soțioara şi а tot 


13 


72 "Б D=... Куг» т OP 


bolit, până ce într'o bună 
zi şi-a dat sufletul. 

Nu vă mai spun ce jale 
era pe bietul băiat. Lă- 
sase totul baltă -şi abea 
de mai lua ceva de ale 
gurii, tocmai atât ca să 
nu moară de foame. Ajun- 
sese ca o arătare. Nu râ- 
dea şi nu plângea, dar 
era atâta tristețe în jurul 
său, că numai cete apro- 
piai de el şi simțiai că ti 
se urcă un nod în gât şi 


ti se umplu ochii de la- 
їйї - 

Aşa azi, aşa mâine, a 
trecut timpul de jelire şi 
Vlad al nostru tot nu 
avea de gând să se înse- 
nineze. L-au luat ce-i 
drept prietenii cu ei la 
horă, dar bietul om sta 
trist de o parte şi privea 
la veselia celorlalți, fără 
ca un zâmbet să-i descre- 
ţească măcar pentru о 
clipă fruntea. 

Aşa au mers lucrurile 


o Duminică, apoi alta, ba 
au mai trecut şi alte săr- 
bători, când se fac hore 


prin sate. Era omul trist 


. 81 расе. 


Intr'o zi se ivi însă în 
sat o fată tânără şi fru- 
moasă, care după ce dân- 
мі cu ceilalți flăcăi şi 
cu celelalte fete — mai 
horă, mai sârba, brâul sau 
сһіпдіа — se desprinse 
din rând şi se opri drept 
în fața lui Vlad; 

— Nu joci bade? 

— Nu fată frumoasă! 

— De ce? 


— lac'aşa şi aşa, şi-şi 
spuse omul păsul. 

Rămase fata frmoasă 
pe gânduri: 

— Doar по să jăleşti 
viața întreaga... Vino de 
te prinde în horă alături 
de mine. 

Si s'a ridicat Vlad şi 
s'a dus. 

Păi nu mai era trist? 


Nu spune nimeni că nu. 
Dar tristețea i ве închi- 
sese numai în inimă. Іп- 
țelesese omul, că ce-i orân- 
duit de Dumnezeu nu tre- 
bue judecat de oameni şi 
că chiar încercările grele 


DIMINEAŢA 


îşi au rostul lor. Triste- 
tea prea multă seamănă 
a cârtire şi aceasta nu se 
cuvine. 

Aşa s'a întâmplat că a 
jucat Vlad o după amiază 
întreagă la horă. Când s'a 
lăsat însă înserarea, fata 
frumoasă l-a rugat s'o 
aştepte puţin şi... dusă а 
a fost. 

Nimeni nu ştia de unde 
venise şi celor ce o în- 
trebau le răspundea că 
este dintr'un sat îndepăr- 
tat şi că venise la muncă 
pe timpul verii întrun 
sat învecinat, că nu-i plă- 
cea hora de acolo şi că 
venise aci. 


A căutat-o Vlad în sa- 
tele mai apropiate şi mai 
depărtate, dar nu se află 
nimeni саге să-i poată | 
spune cine este fata. Du- 
minica următoare, sta 
omul nostru după cum ii 
era felul pe prispa unei 
case în bătătura căreia 


. era hora şi ce să vezi... 


Pe drum venia repede, 
repede, fata frumoasă. 

— Bună ziua fată fru- 
moasă. 

— Bună ziua Vlade. 

Si fiindcă jocul іпсе- 
puse de mult, au intrat 
şi ei în horă. Toate s'au 
petrecut întocmai ca în 
Duminica trecută, dar 
când fu să vie înserarea, 
Vlad tinu mâna fetii. | 

— Пе unde eşti fată 
frumoasă? 

— Dintr'un sat de de- 
parte. 

— Şi unde locuieşti? 

-- Intr'un sat apropiat. 

-- Care este satul? 

— Nu-ţi pot spune, 
Vlade. Te rog să nu mă 
întrebi niciodată cine sunt 
şi de unde vin. Te-am 
ştiut trist şi înourat şi 
deaceea am voit să te 
mângâi. Dacă vei căuta 
să cercetezi de unde sunt, 
nu voi mai veni deloc. 

Vlad rămase fără cu- 
vânt, căci nu înțelegea 
ce-avea să ascundă fata. 
O întrebă cum o cheamă 
şi-i spuse să-i zică: „Li- 
belula“. Nu era un nume 
creştinesc, dar fiindcă 
Vlad se prinsese să nu 


întrebe nimic, tăcu din 
gură. 

Au trecut, în felul a- 
cesta, săptămâni, şi vara 
dogorea împrejurimea. De 
unde Viad se luminase o 
vreme, acum era din nou 
trist, căci ar fi dorit să 
n'o mai lase pe frumoasa 
străină de lângă el, dar 
ştia că lucrul acesta nu 
se poate. бі într'o zi se 
hotărî ca atunci când va 
coborî înserarea, s'o ţie 
de mână, aşa ca să nu mai 
poată fugi. 

Facu aşa cum gândise. 
Când fata văzu că strân- 
soarea băiatului nu slă- 
beşte, dădu un strigăt, 
trupul ei se subție, de- 
veni străveziu şi bietul 
uluit văzu că ține în mână 
o libelulă, о ființă cu 
trup lung şi svelt şi aripi 
de un sidefiu prin care 
se străvedea. Până ce să-şi 
ia bine seama, libelula 
sbură, iar Vlad rămase 
trist şi uimit. 

De-atunci, fata nu mai 
veni la horă. 

Prin sate umbla vorba 
că bietul Vlad înnebunise. 
Cutreera poenile, pădurea 
din apropiere, prinzând 
toate libelulele ce-i eşiau 
în cale, nu-şi mai vedea 
de treabă şi nu vorbea 
decât despre frumoasa 
care plecase. 

O fi fost nebun? N'o 
fi fost nebun? 

Cine poate să spue. De 
multe ori, oamenii sunt 
neînțeleşi, · atunci când 
cercetează legi ре .саге 
nu-i privesc şi când 
aleargă după ținte ce se 
află dincolo de zarea pe 
care о văd cu toţii şi în 
care cred numai ei. 

A mai trecut un an şi 


a venit din nou vara. 
Vlad îşi căuta mereu li- 
belula. Intr'o zi nimeri 
un părâiaş care se stre- 
cura printre copacii pă- 
durii şi condus de firul 
apei merse mult, mult, 
până ce ajunse într'o po- 
eniță. Soarele cădea pie- 
ziş pe o pânză de ара. О 
libelulă pluti elegantă, ca 
un avion prin aerul căl- 
dut şi se aşeză pe o frunză 
de nufăr din apropierea 
malului. 

Vlad по vedea însă. 
Tristeţea îi împăienjenise 
ochii şi atunci se întâm- 
plă minunea. Libelula 
crescu, crescu mereu, până 
ce se făcu iarăşi fata fru- 
moasă care venea la horă. 


— Bună ziua om trist! 

— Bună ziua fată fru- 
moasă — sări din visarea 
lui, Vlad. 

Şi cum se dumiri bine, 


„PROSTILA, 


întrebă drăcuşorul. 

— Eu sunt Prostilă, 
slujitorul — era să spună 
al lui Dumnezeu, dar se 
opri la vre me — slujitorul 
Dracului! 

— Şi ce-ai în sac? 

— Cele trei suflete 
după care am fost trimis! 

— Ei bine, intră! 

Porţile se deschiseră şi 
Prostilă intră. 

— Ura!!! Prostilă! — 
srigă Dracul. — Ai adus 
sufletele? 

— Oh, cu binişorul ju- 


pâne, că mă cam fâstâ- 
cesc! Întâi, să-mi dai се 
mi-ai făgăduit! 

Dracul bătu din palme. 
Zece michiduți deşertară 
câte un săculeț de bogă- 
ţii dinaintea lui Prostilă. 

-- Еі? — spuse Dracul, 
nerăbdător. 

— Stai, jupâne, că nu 
ne-apucă noaptea. Acum, 
să puneţi bogăţiile într'un 
sac şi sacul să-l puneţi 
la poarta Iadului! 

Dracul se gândi că de, 
omul prost, vrea să fie 


In zilele friguroase Napolitanii 


aprind focul în stradă. 


-N 


AAAAPAAARRARRIN 


prinse brațul copilei şi 
spuse: 

— Pe unde ai umblat 
atâta vreme şi de ce numai 
mi te-ai arătat? 

— Poveste lungă, băete, 
fiindcă te-ai străduit însă 
să vii până aici, ascult-o 
bine. Eu sunt Miralena, 
duhul apelor acestei pă- 
duri. In lumea noastră, a 
duhurilor, se povesteşte 
un basm c'aşi fi fost, pe 
vremuri, fată de Impărat, 
căreia i-a murit soțul 
într'o bătălie. Şi de atunci 
am trăit tristă, fără mân- 
găiere, până ce s'a ivit 
un tânăr cavaler, care a 
voit să mă îmbune. Venea 
de departe, nu voia să 
spue de unde şi mă rugă 
nici să nu-l întreb vreo- 
dată. 

Am făcut însă greşala 
pe care ai făcut-o şi tu 
şi am voit să cercetez 


ceea ce nu trebuiam să 
ştiu. Cavalerul a plecat, 
iar eu am rămas singură 
şi am plâns atât de mult, 
încât s'au adunat din la- 
crimile mele ape, au curs 
pâraie, s'au făcut lacuri. 
Dumnezeu s'a milostivit 
de durerea mea şi m'a 
făcut o libelulă cu aripi 
străvezii, menită ca vraja 
să-i înceteze atunci când 
se va găsi un om, care 
să se mulțumească cu 
ceea ce-i este hărăzit, bine 
sau rău, şi care să nu vrea 
să ştie mai mult decât її 
este îngăduit să afle unui 
muritor. 

— Vraja ta a încetat, 
Miraleno?—întrebă Vlad. 

-- N'a încetat, Vlad. Ти 
nu eşti acela care во fi 
putut frânge, şi pe semne 
că atât cât va ființa ome- 
nirea nu se va găsi cineva. 


Povestea ar trebui să se 
termine aci. V'am mai 
spus însă că nu ştiu dacă 
este poveste sau lucru 
întâmplat cu adevărat. 
Vlad a îmbătrânit, adică 
a fost moş cu barbă albă 
şi sprincene stufoase. Iar 
într'o seară de iarnă, la 
căldura şi lumina roşie- 
tică a unui butuc ce se 
istovea în flăcări, a spus 
povestea nepoţeilor săi. 
Aceştia au îmbătrânit, la 
rândul lor, au povestit-o 
altor nepoți şi din nepot 
în nepot a ajuns întâm- 
plarea până în zilele noa- 
stre. 

Se pare însă că omeni- 
rea nu este atât de inte- 
leaptă, pe cât ar trebui 
să fie, iar din întâmplarea 
altora nu se trag învăţă- 
turile care se cuvin. 

MĂTUȘŞICA 


M DEŞTEPT“ 


(Urmare din pagina 5-a) 


sigur de ale lui; aşa că 
porunci să ве іпдері- 
nească şi astea. 

-- бі-асшп, iată sufle- 
tele! 

Şi unde desfăcu odată 
Prostilă băierile sacului 
cu aghiazmă şi zvârli си 
licoarea binecuvântată; şi 
unde începură a urla dra- 
cii şi a se învârti într'un 
picior, orbiţi; şi unde mi 
ti se întoarse Prostilă şi 
mi ţi-o rupse de fugă 
până la poarta Raiului, 
de-i  zbârnâiră opincile. 


Luă sacul cu bogății în 
spinare şi dus a fost. 

lac'aşa fu întâmplarea 
cu Prostilă. Se întoarse 
omul nostru în satul lui, 
bogat şi cu mintea la cap, 
de se mirară şi ceilalți. 
Drac de drac nu s'a mai 
legat de sufletul lui. Şi 
cui spunea povestea, râ- 
dea şi se minuna. 

Acu nui se mai spu- 
nea Prostilă. Аси ега 
parcă altul. Se făcuse 
Prostilă, om deştept. 

LICĂ HORIA 


14 


“h а 


_ NE SCRIU 


== P O V E 5 T Е s 


Pe malul mării, se plimba într'o 
seară o fetiță bălae cu ochii albaş- 
trii. Părinţii copilei stăteau de vorbă 
cu câțiva cunoscuți. Soarele asfin- 
tise de mult şi valurile mării mur- 
murau încetişor cântece vechi. S'a 
înserat deabinelea şi luna, ca o 
domniță din poveşti, se înălța ре 
cerul de un albastru întunecat. 

Fetița blondă se numia Maria, sau 
Mimi, cum era alintată. Toată ziu- 
lica se jucase în nisip găsise nu- 
meroase scoici, clădise castele. Mimi 
privea marea stropită pe argintiul 
lunii şi era încântată de priveliştea 
fermecătoare. Deodată pe suprafața 
lucie a mării se produse o uşoară 
mişcare şi minune din undele albas- 
tre-verzi răsări o frumoasă sirenă. 
Fetiţa era mută de mirare. Sirena 
avea păr de aur revărsat peste 
umeri, ochii minunaţi de un verde 
marin, trupul grațios terminat cu o 
elegantă coadă de peşte. Era fiica 
cea mai mică a reginei sirenelor. 
O chema Siry. Prințesa mării ве 
apropie de Mimi şi-i zise: 

— Dragă fetiță, vino cu mine, 
vreau să-ți arăt palatele şi minună- 
tățile din împărăţia sirenelor. 

Mimi îi mulțumi şi sirena luând.o 
de mână, se avântă în mare. Intr'o 
clipă au ajuns în fundul mării. 
Aleele şi străzile erau luminate de 
lanternele plantelor şi a peştilor 
fosforescenți. 


Ici, colo se aflau paznicii, nişte 
peşti uriaşi. Insfârşit au ajuns Ја 
palatul reginei. 

Era o minune. Palatul construit din 
mărgean trandafiriu era împodobit 
cu figuri de aur şi pietre scumpe. 
Scările erau din marmură şi pereții 
tapetați cu purpură. 

Mimi fu primită de însăşiiregina, 
care purta o diademă de perle. Era 
împodobită cu o manta, închipuind 
cerul cu stelele, 


Tronul era sculptat dintr'o stâncă 


aurie. 

Fetiţa era fermecată de tot ce 
vedea şi după ce vizitase pe regină, 
Siry îi arătă parcul plin cu flori 
minunate. Pretutindeniferau întâm- 
ріпа{і de sirene, care le urau bun 
venit. Dar sosi vremea plecării. Re- 
gina porunci să se înhame doijdel- 
fini la caleaşca de scoici şi Mimi 
cu sirena s'au aşezat în ea, înălțân- 
du-se spre tarâmul oamenilor. Au 


ajuns sus. Stelele clipeau somno- 
roase şi zorile prindeau să se arate. 

Sirena, după ce îşi luă rămas bun 
se afundă repede, căci nu trebuia 
s'o prindă soarele pe pământ. Mi- 
cuța Maria îşi frecă ochişorii. 

A fost oare un vis toată călătoria 
sau era aevea? Dar nu putea fi un 
vis căci văzuse atât de bine minu- 
nata împărăție din fundul mării. 


ТАВА NOASTRĂ 


О ţară-avem şi'n ea-s-ca brazii, 


Români cu suflet de văpae, 
Ce-au înroşit cu al lor sânge 
Atâtea câmpuri de bătae. 


Duşmani ca frunza năvăliră, 

Pe-al țării noastre drag pământ. 
Dar n'am dat nimănui dintr'însul 
Decât un loc pentru mormânt. 


Am apărat în vremuri turburi 
Şi neam şi lege şi moşie, 

Din sânge roşu plămădit-am 
Frumoasa noastră Românie. 


Ne-or paşte iar amare vremuri, 
Dar Domnul Sfânt este cu noi, 
бі înțeleptul nostru Rege, 

Ne scoate Tara din nevoi. | 


Din sufletele-a toată lumea 
Să piară gândul vrăşmăşesc, 
Trăiască Regele şi Tara, 

Trăiască Neamul Românesc. 


ÎI bdpDDIlIaIIIIlIQV;əOÜUWC Z 
III III I = —— ——= = — — 
—————Є—Є 


Ionel М. Curcă cl. ТУ. 
Gimnaziul Mixt Orşova 
Jud. Severin 


АНАА 
„ОІМІМЕАТА COPIILOR". Director TUDOR TEODORESCU-BRANIȘTE. lInscrisă sub Nr. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. lifov S. |. Com. Editura 
„Ziarul”" S. А. К. Revistă ilustrată pentru tineret. Redacţia și administraţia, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, Bucureşti. Tel. 3.84.30. Сес Poștal 4083. 
Prețul abonamentelor: În țară: ип ап 200; 6 luni 100: 3 luni 50. Plata taxelor poștale іп numerar conform aprobării Direcţiei Generale P. T. T. Nr. 15.585/939 


IMPRIMERIILE Adevărul 5. A; BUCUREŞTI 


* GREERASUL ж 


` 


ORIZONTAL: 1. Cântă măgarii, 
Че-Н sparg urechile!; 4. Тагаї де 
greer; 6. Neobositul cântăreț din 
„Cri, Toamnă 
gri; N'am crezut să ne mai...“ (din 
Balada unui greer mic de Gh. To- 


lanuri; 7. cri, cri, 


pârceanu; 10. Vecina сеа sgârcită 
a greerului (cred că ştiţi povestea); 
12. Nume de fată; 13. Cântecul lor 
14. A şedea; 16. Din 
пои; 17. Zeul soarelui la Egipteni; 
18. Notă muzicală; 19. Acesta e 
sfârşitul unui copil...; 21. Pronume 


se cheamă; 


posesiv. 

VERTICAL: 2. Unelte de cusut; 
3. Greeri mici. 5. Alifia cu care-şi 
dau moldovencele pe faţă; 7. In- 
strumentul cu coarde de argint al 
grecruşului nostru; 8. Aici; 9. A- 


pucă; 10. Notă muzicală; 11. Cum 
e sărmanul greeraş după ploaie?; 


15. Cântecul greerilor; 20. Câmp 


cu holde aurii, unde concertează 


greeraşii, din seară până'n zori. 


LEOVA LAZAROVICI 


S A R A D А 


Prima parte din cuvánt 

Este un stâlp pus în pământ 
Partea-a doua ca urmare 
Rămâne dela țigare 

Tot cuvântul e uşor 

Că-i lichid mirositor. 


RANTZER MARCEL 


Deslegările jocurilor din Nr. 822 


SOLDAȚII (Numai orizontal): 
Luptă, ura, s, pa, c, t, ma, asin,tont, 
Olt, rd, v, iadă, tun, m, haină, Aa, 
trage, ira, aba, ar, omor, a, ără, ra, 
toboşar. 

CAREU MAGIC: Сорас, 
păcat, aramă, catâr. 

ENIGMA: Var-sat = Vărsat. 


ocară, 


PERSPICACITATE 


Desenatorul care a executat figura 
de mai sus a comis mai multe gre- 
şeli. Cari sunt? 


PREȚUL 5 LEI. 


TRIUNGHI 


Se dau 
următoa: 
rele litere. | 
AA.Ă.BB. || 
CCC.D.E. | 
II. RR. U 
cuajutorul | 
literelor 
de mai sus 
se vor găsi 
cuvinte 
orizontale 
cu următoarele semnificaţii : 

1) Consoană 2) Suliţa cu care 
împunge albina. 3) Sugei picioarele 
şi mănâncă-i coada. 4) Căsuţă ре 
care păsărelele şi-o clădesc singure 
sub streaşina casei din Нігіҙоаге 
de pae adunate în cioc. 5) Sunt 
iuți ca focul şi servesc ca nas 
omului de zăpadă. 

VERTICAL : 1) Luntre mică, 
sau o coajă de nucă în voia valu- 
rilor... 


ARO 


METAGRAMĂ 


Cu L sunt o monedă 

Cu G meşteşugar 

Ce repară butoaie 

Cu S sunt simplă mapă 
Pe orice birou, 

Ghiciţi! Nu-i lucru greu!.. 


PROBLEMĂ DE INTUIŢIE 


La moartea sa un bătrân arab, 
chemă pe cei trei fii ai săi şi le 
zise: — Dragii mei, din toată să- 
răcia mea, vă las moştenire cele 17 
cămile ce am, cu rugămintea de a 
le împărți frățeşte între voi, astfel 
са cel mai mare să іа !),, mijlociul 
1], şi cel mai mic t/g. 

Câte cămile a luat Несаге?.. 


$ CINE. 6 


A fost poreclit „Gură de Aur“? 

„Barbă-Cot'? 

„Biciul lui Dum- 
nezeu? 


DIMINEATA 
COPIILOR 


УМА-і MIA, ALTA-I COCA, STAGIUNEA sALNEARĂ LUNTRELE, CU PANZE ALBE, 
SEAMĂNĂ, DAR NU LA MINTE: I-A CHEMAT PE TOTI LA MARE; STAU IN DEPĂRTĂRI DE STRAJA. 
MIA-I REA ŞI E РО2МАЅД, PLAJA TOATĂ E'NFLORITĂ, MARE E PLACEREA, DOAMNE, 


CU UMBRELE MARI DE SOARE. LEAGĂN САМО GĂSEŞTI PE PLAJĂ. 


DAR ȘI-ACUM, CA TOTDEAUNA, DIN SENIN APARE-UN CHELNER, SARE MIA JOS DIN LEAGĂN, 
COCA E SACRIFICATĂ. MIA TAVA 11 LOVEȘTE; FUGE, N'O AJUNSE VÂNTUL; 
MIA'N LEAGAN SE RĂSFAŢĂ, TOATE SE PREFAC IN CIOBURI, PICIORUȘELE 11 SBOARĂ, 
COCA PLEACĂ RESEMNATĂ, IUTE, CÂT А! SPUNE: PEŞTEI PARCĂ AR MÂNCA PAMÂNIUL. 


„sde a 3 = 
INSFARȘIT, EA SE ASCUNDE, CHELNERUL, PLIN DE MANIE, ŞI-ACUM, MIA ȘI CU COCA, 
TOCMAI DUPĂ O CABINĂ. VREA DESPĂGUBIRI, FIREȘTE. DEȘI SEAMĂNĂ'NTRE ELE, 
LUI TĂTICU O 54.1 SPUNĂ, $1 PE COCA CEA CUMINTE, MIA КАРЕ BUCUROASAĂ, 


CĂ IAR COCA E DEVINĂ. EL О INYINOYĂŢEŞTE. COCA PLANGE LACRIMI GRELE 


"RÂNDURI. 


PENTRU 
STRĂJBRI 


Incepând cu numărul de față, vom închina această 


pagină străjerilor. Ea va cuprinde tot ce trebue să 
ştie şi să practice, micii copii de şcoală de la 7 апі,- 


fete şi băieţi. 


Ştiţi dragi copii, că voi sunteți încadraţi: în fru- 


moasa „Armată Albă“, numită: Străjerie, care nu este 
altceva, decât o mişcare națională pentru educarea ti 
neretului, mişcare creată de M. S. Regele Carol II, 
El însuşi comandantul suprem al străjerilor. După 
chiar cuvintele Majestății Sale Regelui: 

„Mişcarea aceasta, condusă de „Straja Ţării“, езбе 
o nevoie a vremurilor de astăzi, când toţi şi mici si 
mari — mai ales cei tineri — năzuesc către noui idea- 
luri, simțind în sufletul lor nevoia unei munci închii 
nate Patriei şi Neamului. Am venit să umplem acest 
gol şi să dăm tineretului românesc un nou crez, un 
nou avânt, pentru binele Patriei“. 

Deci, iată că, chiar din cuvintele M. S. Regelui, 
reiese că, doctrina străjerească urmăreşte  desvoltarea 


de buni copii, azi — de buni cetăţeni, mâine. 


„Activitatea se desfăşoară Sâmbătă, la şedinţa de 
lucru străjerească, prin. ceremoniale ce înalță conştiinţa 
naţională, — prin discuţii, ce formează caracterele, — 
prin lucrări şi realizări pe cuib, care pregătesc copiii 
pentru viaţa de -toate zilele şi aduc foloase obşteşti. 
Activitatea străjercască se mai manifestă şi Siih excursii, 
tabere şi colonii unde copiii trăesc în aer liber o viață 
de muncă şi întărire sufletească. In străjerie, toată 
activitatea se desfăşoară în cuib, unitatea de bază, 
unde lucrul si jocul împletesc о camaraderie pe viață. 

Deviza noastră străjerească, — „Credință şi muncă 
pentru Ţară şi Кере“ — înfăţişează atât de frumos 
scopul ce urmărim, arătând calea de îndeplinire con, 
ştiincioasă a îndatoririlor zilnice ale copiilor, în familie 
şi mediul lor. Fiecare se va strădui la aceasta, cu voie 


bună şi dragoste, ştiind că numai astfel îşi poate sluji 


Tara si Regele. 
SĂNĂTATE! 


PROF. C. C. ALCAZ 


PN N e e a 
„DIMINEAȚA COPIILOR". Director TUDOR TEODORESCU.BRANIȘTE. Inscrisà sub Nr. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Ilfov 5. |. Com. Editura 
„Ziarul" 5, А. R. Revistă ilustrată pentru tineret. Redacția și administrația, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, Bucureşti. Tel. 3.84.30. Cec Postal 4083. 
Prejul abonamentelor: În țară: un ап 200; 6 luni 100: 3 luni 50. Plata taxelor poștale in numerar conform aprobării Direcției Generale P. T. T. Nr. 15.585/939 


CURIOZITATI 


Când se întunecă, străzile 
sunt luminate aproape ca 
ШЕ ziua, de шш теа becu- 
B rilor electrice. Inainte cu 
Же 300 de ani era cu totul 
altfel. Fiecare trebuia să-şi 
ducă singur lanterna, 
Existau lanterne de mână 
şi lanterne aplicate la baston. Abia acum 200 de ani 
sau așezat pe străzi primele felinare, cocoţate pe 
stâlpi de lemn. 


= 


Când dormi, te odihneşti. Ade 
vărat să Не? Nu pe dea'ntregul. 
In timpul somnului, omul nu 
stă tocmai liniştit, ci se întoarce, 
din când în când, de pe o parte 
pe alta. In timpul unui somn de 
opt ore, omul se întoarce cel 
puţin de patruzeci de ori. 


Yellow.Stone-Park, іп America, 
e cel mai minunat ţinut natural 
depe glob. El e renumit mai cu 
seamă prin cele 3000 de izvoare 
fierbinţi. Apoi, ma: аге 100 de 
fântâni fierbinţi (numite geiseri) 
dintre care una svârle apa până la 
o înălţime de 100 de metri. 


DE UNDE VINE EXPRESIA : 
A TRĂI, PE PICIOR MARE? 


In Evul Mediu se purtau ghete 


ciudate. De fapt, nu erau chiar 
ghete, ci mai curând o a doua 


pereche de ciorapi, care se trăgea 


peste prima pereche. Pentrucă tăl- 
pile subțiri ale acestor ciorapi s'ar fi rupt prea repede, 
se mai purtau (pe stradă) un fel de sandale de lemn, 
са cele desenate aci. Insă mulți oameni 
erau mândri şi cocheţi chiar pe vremea 
aceia şi-şi prelungeau vârfurile ciorapilor 
tot mai mult, pentrucă acela era consi- 


derat mai nobil, care avea ghetele mai 
lungi. Acest lucru îl făceau însă foarte 


mulți oameni, care nu erau nobili, dar voiau să pară 


astfel, adică trăiau „ре picior mare“! 


% In Oceanul Indian 
Е? trăieşte un peşte foarte 
о. ciudat. El îşi prinde 

victimele în chipul 

următor Isi scoate 
capul afară din apă şi stă la 
pândă. Îndată се zăreşte o muscă, 
svârle după еа о ţâşnitură de apă 


şi musca se prăbușește direct 
în gura lui deschisă.  Deaceea, 
i Sa mai dat acestui pește şi 


denumirea de „peşte ţintaş“. 


Există o micşunea care face ,,explo; 
zie“! Această floare delicată şi різ, 
pândă svârle sămânță din lăuntrul 
unei păstăi, de forma unei luntre, 
cu atâta putere şi sgomot, încât 
sămânța cade la о depărtare de 
un metru, iar pocnitura se aude la 
o distanță foarte mare. 


Distanţa dela pământ la soare este 
de 15) kilometri. 


` străbate 


Un aeroplan, care 
de 
ar ajunge până la 
86 de 


spațiul си о viteză 
200 kilometri, 


abia 


` 


; soare după ani. 


Chinezii au obiceiuri 
foarte vechi, la care ţin 
mult. Tot astfel şi în 
ceea ce priveşte mâncarea. 
Fiecare masă începe cu 


de 


supă rechini, apoi 
urmează o mâncare de 
crabi şi la sfârșit, ca desert, se servesc cuiburi 


de  rândunici din  Seetang. 


Cu două umbrele puteţi 
telefona de minune! Puneţi 
două umbrele una în faţa 
alteia, după cum le vedeţi 
zugrăvite în reproducerea 
de faţă, însă la o depărtare mare. Dacă cineva vor» 
beşte uşor în faţa scobiturii uneia din umbrele, 
de 


umbrelei a doua, aude lămurit tot ce i se comunică, 


celălalt, care ține. urechea aproape scobitura 


Hi 


Florile 


-- Sărmanele mele flori s'au ofilit! zise Liliana. 
Erau atât de frumoase aseară iar acum li s'au vestejit 
toate frunzele! De ce? întrebă ea pe studentul care 
şedea pe sofa şi care îl îndrăgea tare mult pentrucă 
ştia cele mai frumoase poveşti, tăia din hârtie figuri 
foarte nostime: inimi cu сопіқе mititele în mijloc, ce 
dansau vioaie, flori şi castele mari cu porți се se des- 
chideau. De ce s'au ofilit florile? întrebă iar Liliana 
arătând un buchet veşted. 

— Florile au fost astă-noapte la bal. Din pricina 
asta ţin acum capetele în jos, răspunse studentul. 

— Dar florile nu pot dansa! zise Liliana. 

— Ba da când înoptează şi noi ne ducem la culcare, 
ele pornesc la dans; aproape în fiecare noapte au bal. 

— Se duc copii la acest bal? 

— Desigur şi părăluțele şi mărgăritarele mititele, 

— Unde dansează florile astea frumoase? 

— N'ai fost oare de atâtea ori în fața porţii mă- 
rețului castel, unde locuieşte regele în timpul verii si 
unde se află minunata grădină cu flori nenumărate? 
Ai văzut doar lebedele care veneau înot la tine când 
le dădeai firimituri de pâine. Ei bine, aciare loc balul. 

-- Егі am fost са mamă în grădină dar frunzele 
căzuseră din pomi şi nu mai era nici o floare! Unde 
sunt? Vara am văzut o mulţime! 

— Sunt în castel! Când regele şi curtenii lui se 
înapoiază la oraș florile se furişează în castel, bucuroase. 
Doi trandafiri, se aşează pe tron, unul e regele, celă- 
lalt regina; apoi vin pe rând tot felul de flori delicate 
şi balul începe. Viorelele înfăţişează elevi de marină şi 
dansează cu zambilele. Lalelele şi crinii roşii sunt 
doamne în vârstă care iau seama să se danseze 
frumos şi în bună rânduială! 

— Dar, întrebă Liliana, nu e nimeni acolo 
care să le facă vreun rău florilor fiindcă 
dansează în castelul regelui ? 

— De fapt nu ştie nimeni, răspunse studentul. 
Câteodată mai vine іп timpul nopţii bătrânul 
paznic al castelului, cu legătura de chei în mână însă 
florile cum aud zornăitul cheilor se ascund după per. 
delele lungi, tac chitic şi scot numai capul afară. 

— Miroase a flori pe aici! zice bătrânul paznic, 
însă nu le poate vedea. 

— Asta-i nostim, izbucni micuța Liliana şi bătu din 
palme. Dar nici eu nu le-ași putea vedea? 

— Ba da, zise studentul, când ieşi afară ai grije să 
te uiţi prin fereastră şi o să le zăreşti. Asa am făcut 
eu azi şi am văzut un crin lung si galben ce se to; 


filiauei 


Cind: psen 


lănea ре canapea: ега o doamnă de onoare! Асі pot 
veni şi flomi din alte grădini. Se prea poate ca acestea 
să nu fi fost niciodată în camera regelui ori să nu 
ştie că acolo е noaptea petrecere mare. Deaceea 
vreau să-ți spun ceva! Il cunoşti pe profesorul саге 
ocuieşte alături? Când vei merge în grădina lui să po, 
vesteşti uneia din flori că afară în castel е bal mare; 
ea le va spune celorlalte si îşi vor lua toate sborul 
într'acolo. Când о să intre profesorul în grădină n'o 
să mai vadă nici o floare şi n'o să priceapă unde au 
plecat. 

— Dar cum poate o floare să povestească altei flori? 
Florile nu pot vorbi! 

— De bună seamă că nu! dar ele îşi facsemne. N'ai vă- 
zut că atunci când adie vântul florile se încovoaie şi-şi 
mişcă frunzele: în acest fel ele se înţeleg tot aşa de 
lămurit ca şi cum ar vorbi. 

— Şi profesorul 
pricepe semnele? 

— Sigur! Intro zi, 
intrând în grădină, a 
zărit o urzică 
făcând semne 
unei garoafe 
roşii şi fru- 
moase... 
Cum 
poţi povesti 
unui copil 
asemenea Ба; 


zaconii? zise domnul bătrân care tocmai venise în 
vizită şi se aşeza pe canapea. El nu-l putea suferi 
pe student si mormăia totdeauna văzându-l pe acesta 
cum taie tot felul de chipuri: ba un om spânzurat 


care ţinea în mână o inimă, ba o vrăjitoare bătrână 
care mergea călare pe un măturoiu. 

Totuşi Liliana găsi plină de farmec povestea cu 
florile şi cugetă multă vreme la ea. Florile își 
lăsaseră capetele în jos, pentrucă erau obosite, 
deoarece dansaseră toată noaptea. Liliana se duse 
apoi cu ele la celelalte jucării ale ei, ce se aflau 
pe о măsuță cu sertarele pline си lucruşoare fru- 
moase. Іп pătucul de păpuşi dormea păpuşa Мога 
şi Liliana îi zise: „„Trebue să te scoli Nora, şi 
să dormi noaptea asta în sertar; sărmanele flori 
sunt bolnăvioare şi vor sta іп pătucul tău să se 
іпуіогеде“. Luă apoi în braţe păpuşa care nu scotea 
nici о vorbă, necăjită că i ве înstrâina pătucul. 
Liliana puse după aceea florile în patul păpuşii 
le acoperi cu plăpumioara si le spuse să stea cuminţi, 
că le va fierbe ceai ca mâine să se scoale iar 
voioase; trase si perdeluțele ca soarele să пи le 
supere  ochişorii. 

Liliana se gândi toată seara neîncetat la cele 
povestite de student şi când trebui să se culce 
se uită ре furiş în dosul perdelelor dela ferestre 
unde erau florile maică-sii şi le şopti uşor: „Lasă 
că ştiu eu, astă noapte vă осе să dansaţi“ 
Florile se făcură că nu înțeleg nimic şi nu mişcară; 
dar Liana ştia ea ce ştia. 

După ce se sui în pat fetița se gândi ce frumos 
ar fi să vadă florile dansând în castelul regelui... 
Dar somnul o cuprinse. Se trezi noaptea; în odaia 
de dormit ега linişte deplină; ре noptieră ardea 
o lampă mică; tata și mama dormeau. — „Tare 
aşi vrea să ştiu dacă florile mele mai sunt în 
patul Могеі“. Liliana se ridică si privi prin uşa 
întredeschisă. Erau și florile si jucăriile. Ea ascultă 
cu încordare şi auzi că cineva cânta la pian uşor 
de tot şi armonios. Liliana pătrunse în odaia de 
unde venea muzica. Inăuntru nu ardea пісі о 
lampă şi totuşi era lumină mare; ghivecile erau 
goale iar zambilele şi garoafele se orânduiseră în 
odae în două şiruri lungi; pe podea florile jucau 
hora ţinându-se de frunze; la pian cânta un crin 
mare şi galben... Nimeni nu băgase de seamă pre, 
депа Lilianei. Deodată se auzi un sgomot ciudat. 
Era gârbaciul care (орда ре masă, parcă făcea 
şi el parte din grupul florilor. Gârbaciul ţopăia 
pe trei picioroange roşii, printre flori, dansând mazurca. 

In aceeași clipă se auziră bătăi puternice în lăuntrul 
sertarului unde se afla Nora împreună cu celelalte 
jucării multe. Gârbaciul alergă până la marginea mesei, 
se aşeză pe pântece şi începu să tragă de sertar. Nora 
se ridică si zise uimită: „Aici е bal, de ce nu mi-a 
spus пітепі?“. 

— Vrei să dansezi cu mine? întrebă gârbaciul. 

— Da, (ізі găsit cine să-mi fie pereche la dans! 
răspunse păpuşa si întoarse spatele. Apoi se aşeză în 


sertar așteptând să vie vre'o floare s'o invite la dans. 
Cum niciuna din flori nu părea s'o іа în seamă, Nora 
sări din sertar căzând cu sgomot. Florile s'au adunat 
atunci în jurul ei, i-au mulțumit pentru pătucul cel 
frumos iar 
Nora le 
spuse că 
şi-l pot 
păstra căci 
ea doarme 
bine şi în 
sertar. 


— Ці 
mulțumim, au răspuns florile 
din toată inima, dar noi nu 
mai avem mult de trăit! 
Mâine vom fi moarte ; spune 
micuţei Liliana să ne îngroape 
afară în grădină, unde se 
află canarul ; la vară vom 
creşte din nou mult mai 
frumoase ! 

— Ми, să nu muriți! zise 
Nora sărutând "florile. Deodată se deschise usa şi mii 
de flori minunate pătrunseră înăuntru dansând. In frunte 
раза doi trandafiri majestuoşi, care purtau тісі 
coroniţe de aur; erau regele şi regina. Veneau apoi 
mixandre și garoafe salutând în dreapta şi în stânga; 
aveau şi orchestra cu ele. Mari flori de тас зийан” 
din păstăi de mazăre, aşa că erau roșii ca sângele în 
obraz. Zambilele albastre şi micii ghiocei albi răsunau 
par'că ar fi avut zurgălăi. Era o muzică ciudată. 
Dansau toate florile, micşunelele albastre şi părăluțele 
şi lăcrămioarele. Şi toate florile se sărutau de-ti era 
mai mare dragul să le priveşti! 

La sfârşit florile îşi spuseră noapte bună şi Liliana se 
culcă în pătucul ei visând despre cele ce văzuse. 

Când se trezi dimineața florile erau acolo toate însă 
uscate. Nora era în sertarul ei dar somnoroasă, cu o 
mutră acră şi nu scoase nici un cuvânt. Liliana luă o 
cutie de carton, pe care erau zugrăvite păsărele fru- 
moase, o deschise şi puse înăuntru florile moarte. 

— Acesta să fie sicriul vostru, — zise ea —, şi când 
o să-mi vină mai târziu rudele o să-mi ajute să vă îngrop afară 
în grădină, ca să creșteți la vară mai mari şi mai frumoase! 

Rudele erau doi băeţaşi voioşi, lon si Andrei. Tatăl 
lor le dăruise două flinte noui, pe care le aduseseră 
cu ei ca să le arate Lilianei. Aceasta le povesti despre 
sărmanele flori care muriseră şi le îngropară cu toţii. 
Băeţașii porniră înainte cu flintele pe umeri, iar Liliana 
venea în urmă cu florile moarte, aşezate în cutia pic- 
tată cu păsări minunate. Ei săpară în grădină o groapă 
mică. Liliana sărută mai întâi florile, le așeză cu cutia 
în pământ, iar Ion şi Andrei traseră cu flintele o salvă 
peste mormânt, căci n'aveau tunuri. 


„4.2 


VÂNZĂTORUL 
DE CASTANE 


Cum se lăsa gerul, Zenobia Costea cumpăra zilnic 
castane dela bătrânul vânzător din colțul ище, chiar 
peste drum de locuința fetiţei. 

Intr'o zi Zenobia privea plin de bucurie că vânză- 
torul avea mai mulți cumpărători ca de obiceiu. 

— Ştii, dragă mamă, că bătrânul vânzător de ca- 
stane о să se îmbogăţească în astă seară? Toţi trecă- 
torii îi cumpără castane. Dealtfel pe timpul ăsta, 
punga cu castane calde, e ca un mic calorifer portativ! 

— Mi se pare că fetiţei mele i s'a făcut poftă de 
castane! — zise mămica si se duse Ја sertarul шари; 
lui, de unde scoase câțiva lei, pe care-i dădu Zenobiei: 
— Dute repede şi cumpără ti şi tu nişte castane; dar 
fii cu băgare de seamă când treci drumul; eu te pri- 
vesc dela fereastră. 

Fericită, Zenobia îşi puse repede bereta şi paltonașul 
şi cobori în grabă scările. 

Negustorul, care-și ardea degetele întorcând castanele, 
хаты fetiţei: | 

— lată şi pe micuța теа cumpărătoare! 

-- Trebue să fi mulțumit тоҙше; timpul ăsta prost 
face să-ți meargă bine afacerile. 

Bătrânul dădu din cap, îngândurat: 

— Este un mare noroc, întradevăr! De când fiul 
meu a murit, lăsându-și nevasta si trei copii în grija 
mea, sunt nevoit să са ір pâinea pentru toată familia. 

— Multe castane trebue să vinzi atunci, са să hră- 
nesti atâta lume! răspunse suspinând Zenobia. 

— бі cel puţin dacă noră-mea ar fi sănătoasă tot 
аг mai merge; dar dintr'un ап, sărmana, şase luni е 
bolnavă la spital. Nu e puţin lucru, micuță domnişoară! 
‚ Си punga de castane în mână, fetița rămase neclin- 
tită locului. Ar fi voit să găsească ceva de spus, care 
sål îmbărbăteze ре bietul moşneag. In gândul ei, îi 
părea rău ci nu ега de față mamica ei, care în orice 
împrejurare se pricepea să găsească cuvintele cele mai 
potrivite. 


Totuși, la plecare, борі moșneagului cu blândețe 

— Mulţumesc, domnule și sănătate bună! — Ar 
fi vrut să mai adauge ceva, dar nu izbuti. 

Se întoarse azasi, und: mini toat, castonzlz,ribit 
de gânduri. Când mama o întrebă la ce se gândeşte, 
Zenobia o întrebă la rândul ei cât poate câştiga pe zi 
un negustor de castane. 

— Е cam greu de spus, — zize răzând doamna 
Costea. Depinde de stradă, de concurență, de frigul 
de afară... 

— Desigur însă că nu câştigă atât de mult ca tata! 
— se gândi fetița, încercând să facă o comparaţie. 

Din acea zi, Zenobia se văita mereu de frig, re- 
fuza şce lata şi tartinele cu unt. 

— Castane calde, castane calde! striga fratele ei 
Ionel, când o vedea întorcându-se dela școală, cu 
punga de castane. 

— Ai să te îngrași, mâncând atâtea castane, — o 
necăjea Radu, celălalt frate mai mic. 

— Dar când se va încălzi timpul, — se gândea cu 
groază Zenobia, — се va mai vinde acest bătrân ne- 
gustor? In sinea ei, ar fi dorit să Не un îngheț necon- 
tenit. Iarna ţinea mereu. Butrânul tuşea zdravăn, și 
mica lui clientă credincioasă îl surprindea adeseori 
aplecat adânc peste jăratec. 

Intr'o zi, întorcându-se dela o prietenă, îi era ruşine 
că nu-şi dăduse obolul negustorului nevoiaş. De departe 
pândea colţişorul unde va simţi căldura atrăgătoare а 
plitei. Dar deşi se apropia, hu o ajungea пісі un ті, 
ros de castane coapte şi nici senzaţia căldurii. Acuma, 
în faţa micei prăvălioare, Zenobia vedea obloanele trase. 

— Unde este vânzătorul de castane? — întrebă ea 
pe jurnalistul din apropiere. 

Liniştit, resemnat, deprins cu mizeria celor umili, 
acesta răspunse: 

— A murit astă noapte, domnişoară. 

— Ah! — făcu copilul îngrozit. 

Şi se duse în fuga mare acasă, aruncându-se în bra- 
tele mamei și izbucnind în hohote de plâns: 

— Mamă, mamă, vânzătorul de castane а murit! 

— Маі este unul în colţul bulevardului, zise Ionel, 
care nu pricepea durerea sorei sale. 

— бе poate să mai fie vreunul, dar nu este acelaş 
— strigă Zenobia printre lacrimi; apoi adăugă suspi- 
nând: acela poate n'are de îngrijit trei copii mici. 

— Пе unde ştii toate acestea? —- se miră mama, ai 
cărei ochi și inimă se deschideau la disperarea miloasă 
a copilei. 

Urmă о mică explicaţiune. 

Când trupul neînsufleţit al negustorului fu condus 
la groapă, pe sicriul său sărac era așezată o coroană 
de crizanteme, de care atârna un mic carton cu nu- 
mele: Zenobia. 

Trei băieţaşi, între cinci si zece ani, conduceau tristul 
cortegiu. Sub paltonaşele lor noui şi negre ei aveau 
hăinuţe călduroase de lână. бі ei sburau cu gândul la 
o zână binefăcătoare, la acea bună ,,Гоатла“ care а 
doua zi după moartea bunicului lor a venit la ei în 
casă şi le-a făgăduit să vegheze asupra lor. 

De atunci, de câteori se întâmplă ca Zenobia să 
treacă prin fața unui vânzător de castane, i se umezesc 
ochii, şi nu mai are poftă de castane calde. 


AL. TOLSTOI 


pagina jocurilor 


Ор, Жалы dl mare 


Japonezii au ajuns la o îndemânare foarte mare, în 
ceea ce priveşte construirea diferitelor figuri, prin îndoirea 
hârtiei. lată un exemplu cât se poate de izbutit. 

Luaţi, dacă se poate, o hârtie roşie, cât mai арго- 
piată de culoarea racului fiert şi tăiați un pătrat de 
10-20 centimetri. Indoiţi pătratul în două, după linia 
AB (fig. 1), având grijă Ca roşul să rămână înăuntru. 
Desfaceţi hârtia și îndoiți-o din nou, după linia CO. 


Б с 
| | 
Figa? 
D P 


Fiz. 1 


Mai desfaceţi odată hârtia si faceţi două îndoituri 
după liniile diagonale EF şi GH, însă de data asta cu 
partea roşie a hârtiei în afară. După săvârşirea acestei 
operaţiuni, apucati foaia de hârtie în punctele A şi 8 
şi apropiaţi-le întocmai ca în figura 2. Іп această 


„figură se văd patru puncte EFGH, care sunt vechile 


t 


еҙ 


Уот lucra mai departe cu 
aceste colţuri. Luaţi unul din ele, — de pildă. acela 
însemnat cu F, — între degetul mare şi arătătorul 
mâinii drepte, puneţi arătătorul mâinii stângi -ре locul 
însemnat cu X si aduceți pe F spre centru, până ce 
linia FO se găseşte deasupra liniei DO. Indoiţi apoi: şi 


colţuri ale patratului. 


veți obţine figura 3. Procedând la fel, succesiv, си 
fiecare din punctele E, apoi H, apoi G, veţi avea 
umbrela închisă  EFGHO. 


Desfăceţi-o la una din îndoituri, ca în figura 4. 


“Ridicați punctul |, şi veţi observa punctele LM арго; 


piându-se. Când se vor atinge, veţi scobori punctul I 
spre voi si veti netezi plicul astfel format. 
Ati ajuns în felul acesta la figura 5, însă va trebui 


să faceţi acelaș lucru si си celelalte trei colțuri ale 
umbrelei. 

Priviţi acum. figura 6. Ре fiecare faţă veţi  îndoi 
IN şi IP în două, urmând linia punctată. In chipul 
acesta, punctele N şi P vor atinge linia centrală El. 
Veţi avea astfel de făcut opt îndoituri, două de fiecare 
parte. 

бі acum, fiţi atenţi: veţi face îndoiturile P şi N pe 
patru feţe şi veţi avea între aceste patru fețe astfel 
îndoite, alte patru fețe absolut plane, neprezentând 
decât o singură îndoitură centrală, аза cum arată 
linia punctată RS, în figura 7. 

Luaţi un foarfece şi tăiaţi această linie punctată 
până aproape de mijloc, începând din punctul R până 
la punctul I. Reveniţi acum Ја cele patru feţe pe 
care se află îndoituri. In punctul R veţi găsi, — 
datorită tăieturilor pe care le-aţi făcut cu foarfecele, 
— па patru, ci opt crestături. Іпбоагсері două din ele 
înlături, asa cum se arată în figura 8, şi continuaţi 
să întoarceţi şi pe celelalte, una îndărătul alteia, câte 
patru de. fiecare parte. 

Aveţi grijă să faceţi îndoiturile din ce în ce mai 
puţin scobite. 

Racul vostru a căpătat oarecare formă. Il veţi 
completa îndoind extremitatea. fiecărui picior, Această 
ultimă îndoitură mică se face ` aproape de vârful picio- 
rului. De altminteri, figura 10 vă arată amănunțit 
cum se procedează. Marginea îndoiturii RTR este 
însemnată cu o linie neagră. Apăsaţi cu unghia în 
punctul Т, şi întoarceţi înăuntru piciorul. 

Racul е gata. 


A mai rămas de scurtat corpul, care e prea lung. 


Pentru aceasta, veţi ridica vârful S sil veţi vâri sub 
punctul 1, cât mai adânc cu putinţă. Indoitura о veţi 
face după semnul arătat în figura 9. 

Animalul e reprodus întrun chip absolut exact. 


CÂND TATA IL AJUTĂ PE RICĂ 


Кі.А TÀ INGÂNDURAT; LÂNSA RICĂ, TATA TRECE: 
SOCOTEALA S'A'NCURCAT — ȚI-O FAC EU ȘI IEI UN 10 


— А! GREȘIT DIN NOU PROBLEMA! — HAI, LA TAICĂ-TU CU М МЕ, 
— NU EU, TATA MI-A SCRIS TEMA... IAR DE МІМТІ, E VAI DE TINE! 


— DuMNEATA, DECI... VA-SĂ-ZICĂ... — NA! ATUNCI, SO POMENEȘTI, 
lIA-I SCRIS TEMELE LUI АСА?! SĂ ТЕМУЕТІ SĂ SOCOTEȘTII 


DEA 


ad ҮЕ 
ТҚ i 


@ 


a 


INTR'O ZI DE TOAMNĂ, MANDA КА BUJOR, S'AU OPRIT IN FAȚA «МЕ! CUȘTI MICUȚE, 
VIZITAND GRĂDINA ANIMALELO UNDE FĂCEAU TUMBE CÂTEVA МА!МАТЕ. 
y 


r ARRELS. 
БЕ Ер 
AH у 


s 


aT 
Ры 


MICILE DIHĂNI M LE ȘTIŢI OASE, FĂRĂ MULTĂ VORBĂ, DOAR CÂT А! СИРІ, 
AR ТЕТ с сум тзт DRACO ȘI-AU INFIPT LĂBUȚA DREPT IN PĂLĂRII. 


"ü 
е "MEDEYA 
15% E: 


ІРЕТЕ, BLESIEME, VAER, 5.01 CA VAI UME, CU ALTE BLĂNU 
ГА INCINS ІМ LEGE CRANCENA “BĂTAIE, NU ȘTII CINE-S OAMENI, CINE SUNT MAIMUȚEI 


VEAM odată un căţel şi o broască țestoasă. 
Prieteni nedespărţiţi când era timp frumos 

şi înțelegându-se de minune, se certau intot; 
deauna iarna, pentru colțişorul cel mai bine 


încălzit de lângă foc. Broasca ţestoasă îl împingea, сӣ; 
țelul о mârâia; era о bătălie necontenită... : 

Intr'o iarnă, temându-mă să nu vie un ger aspru, 
după căderea primului poleiu, am pregătit totul în 
cămin ; пи mai rămânea decât să aprind focul. 

Intr'o zi de рег năpraznic, m'am hotărît... Căţelul 
mă privea ce fac. Broasca ţestoasă, care dispăruse de 
o săptămână, de bună seamă, că dormea furişată ca deo; 
biceiu prin vreun ungher. Acest lucru nu mă neli- 
niştea deloc. 

Indată ce focul începu să ardă, câinele constată 
lipsa dușmanei sale și cu o vădită. mulțumire, se în- 
tinse cât era de lung, cu botul pe labe, ţinând ochii 
întredeschiși. | 


OCUL începuse să dudue de-abinelea în cămin. 
Deodată câinele sări depe locul său, începu 
să latre furios şi se repezi spre flăcări, de 
parcă ar fi vrut să le muşte. In aceeaşi 

clipă, mi se раги că lemnele se mișcă în cămin. Ince- 
tişor, stratul de cenuse începu să se desprindă şi o 
dihanie neagră, care părea vie, ieși la iveală pe sub 
jăratec, împinse micul grătar şi se rostogoli până la 
picioarele mele. 

Се se întâmplase? Broasca ţestoasă, în căutarea unui 
culcuş liniştit, crezuse că şi-a ales locul cel mai nimerit, 
„ascunzându-se sub lemnele pregătite pentru foc... 

Acum, broasca împrăștia un miros de gheată arsă... 
Am cuprins repede cu cleştele această minge din care 
ieşea o groază de fum si iam dat drumul intro рй, 
`Јеаё cu apă. Ара sfârâi. După се am scos broasca 
ţestoasă din apă și am pus-o pe covor, ea tot mai 
scotea fum. 


Credeţi oare că broasca murise? Nici de cum! Ea 
era numai puțintel mirată. După trecerea primei clipe 
de turburare, ea scoase o lăbuță, apoi a doua, însfârşit 
toate patru lăbuţele; pe urmă scoase capul şi socotind 
desigur că este cam frig în casă, se duse să se aşeze 
din nou lângă foc. 

Pe un fotoliu, unde se refugiase, câinele mârâia surd. . 

Insă de acum înainte el era cel învins! Şi nu mai 
cuteză să se războiască pentru locul cel mai bun, cu 
un animal pe саге îl văzuse plimbându-se printre flăcări. 


PAUL ARENE 


ізін 


INTREBĂRI CARAGHIOASE 


Când poţi căra apă cu sita? 

(i3e)əqB8ur e putO) 
Ce culoare are oul? : 
' (uəqr[e8 ә sof apeo ñr pugo ‘qre ә gugu ur m f puvo) 
In ce butoaie nu intrá vinul? 

‘(aud əreoznq ur) 
Care casă nare ușă? 

`“(тпүпојәш esep) 


Ce nu poţi ţine nici cinci minute şi e mai uşor ca 
fulgul ? 


` (efendsay) 


Cine merge si tot merge si tot pe loc stă? 


“(потиловғәг)) 


Cum să vă іпітеНпеН bicicleta 


sx 2 $ AES қ S АЫ 5 ; ао : 
„Plouă! Intorcându-vă acasă ştergeţi imediat părţile Dacă v'a plesnit camera, ridicaţi anvelopa cu ajutorul 

nichelate cu o cârpă trecută prin uleiu, iar cadrul”cu  manetei şi degajaţi camera. 

o cârpă_îmbibată cu petrol. 


Е Inainte el en stoarceti un burete cu petrol in Ati găsit gaura! Curštati bine locul în jurul ei, cu 
рон горі din faţă şi din spate. Pe urmă daţi cu benzină. Ungeţi cu disoluţiune pastila şi camera, și 
u $ ` . м . . 

ӨМ lăsaţi să se usuce timp de un minut. 


Dacă ati mers prin praf sau noroiu, desfaceţi lanțul Aplicaţi pastila pe gaură, apoi ţineţi-o strâns între 
şi lăsaţi-l o noapte în petrol. două planșete, câteva minute. 


LA ŞCOALĂ 
— De се n'ai venit егі la școală? 
— Asta scrie pe biletul pe care mi l-a dat mămica. 
—- Aş vrea să ştiu ce-ai avut. 


— Asta nu mi-a spus mămica. 


IN AFRICA 


— Spui că soacra dumitale a murit în Africa — 
unde e înmormântată ? 

— A, nu-i înmormântată, — іа ieşit în cale un 
leu și a mâncat-o. 


MINGEA 
Fănel vine acasă cu o minge de tennis nou-nouță. 
— Юе unde ai mingea? — îl întreabă taică-su. 
— Am găsit-o, — răspunde Fănel. 


— Eşti sigur că a pierdut-o cineva ? 
— Пе bună seamă! l-am văzut pe jucătorii de 
tennis, pe băieţii de serviciu căutând-o ca disperaţii!... 


ча” 


— Та4і exemplu, fiul meu. Unchiul Ştefan а venit 
la Bucureşti cu o pereche de ghete rupte şi acum are 


MILIONUL 


ип milion. 
— Doamne, Dumnezeule. şi се face cu atâtea ghete? 


UN COPIL AL TIMPULUI 
— Copilaşul dumitale a început să meargă? 
— Incă nu, însă a început să boxeze. 


IN EPOCA BOXULUI 

— Acum ştii de ce te-am bătut? 

— Da, tată, pentrucă tu eşti categorie grea si eu 
sunt numai muscă. 


LA JUDECĂTORIE 


— Inainte ai fost pedepsit vreodată ? 
— Nu, domnule judecător, totdeauna după. 


И 


Ve 


ASEMĂNARE 


— А, tu eşti băiatul lui Ionescu. Се mare te-ai 
făcut şi eşti leit taicătu! Ai ochii lui, nasul lui... 

— бі pantalonii lui! — completă plin de mândrie 
micul Ionescu. 


Pentru bucătăria mamei 


Aceste desene simple şi frumoase, in- 
spirate de obiecte de bucătărie şi brodate 
pe făşii de pânză de laşi, vor îmveseli 
bucătăria mamei voastre. 

Fiecare desen este brodat си lănțişori 
făcuți înaintea acului, iar umbrele le 
obţineţi făcând bețişoare cu firul de аід 
într'una,. 

Fâşiile de pânză sunt terminate cu un 
tiv, reprezentând colțişori destul de mari, 
pe care îi тей ¿shna cu puncte rare. 

Este bine să alegeți o pânză mai mult 
crem decât albă, iar arniciul cu care 
brodaţi, no. 16, poate fi roşu, albastru 


sau verde, după gustul fiecăreia. 


РУУГ 


GARGARA este un lucru destul de greu de exe- 
cutat; căci nu e deajuns să ţii în gură conţinutul 
lichidului. Acesta trebue să pătrundă cât mai adânc 
în gât. Inveti să gargariseşti bine, dacă pronunţi în 
acest timp vocale, ca: a, е, i, o, u. Copiii trebue să 
se deprindă să facă gargară în zilele când sunt запа, 
toşi, pentru ca în caz de îmbolnăvire să nu întâmpine 


piedici. 


DURERILE DE BURTĂ trec uşor, dacă apli- 
cati pe pântece comprese fierbinţi, — atât de fierbinţi 
cât pot fi suportate, — de ceai de muşeţel. Repetaţi 


aceste comprese îndată ce s'au răcit, 


IMPOTRIVA DEGERĂTURILOR. 


locurile degerate cu uleiu de terebentină sau cu zeamă 


Frecaţi 


de lămâie. Se mai întrebuințează petrolul sau alifia de 


camfor. Іп lipsa acestora puneţi comprese cu oţet. 


CÂND Al PICIOARELE RECI (nu degerate) 
circulația sângelui trebue mărită. Aceasta se întâmplă 
cu ajutorul băilor fierbinţi la picioare, urmate de fric- 
ţiuni. Un alt mijloc, care deasemeni dă rezultate bune, 
e următorul: luaţi couă ligheane; într'unul puneţi apă 
fierbinte, apoi treceţi-le în apa rece. Repetaţi acest 


lucru de 6—8 ori, înainte de culcare. 


CAÂRCELUL IN TIMPUL SCRISULUI se 
evită prin folosirea mai multor tocuri. Schimbarea lor 
produce o schimbare а poziţiunii mușchilor. In tot 
cazul, nu întrebuinţați tocuri subțiri. 


RĂGUȘŞEALA, DUREREA DE САТ ȘI 
TUSEA apar deobicei împreună. Un leac eftin şi 
bun e laptele fierbinte, în care disolvati o lingură de 
miere sau 5—6 bucățele de zahăr. Gargara cu apă 


sărată e deasemenea de folos. 


RĂCEALA se lecueşte foarte ușor prin ќгапѕрі, 
raţie. Faceţi mai întâiu o baie caldă, treceţi în pat, 
care trebue să fie cald, beti un pahar cu ceai de flori 
de soc si puneţi la picioare o sticlă cu apă fierbinte, 
bine astupată. Puneţi іп jurul gâtului un şervet 
umed, ре care îl acoperiţi cu gutapercă, apoi înfăşu- 
rati gâtul cu un fular de lână. Inveliţi-vă bine cu 
plapuma si veţi începe să transpiraţi. Dacă rufăria s'a 
udat prea mult, e bine s'o schimbaţi, însă cât mai 


repede. 


GUTURAIUL se vindecă mai repede în felul 
următor : 

Se fierbe un vas cu apă în care s'a pus floare de 
soc. După ce a dat în clocot, luaţi vasul depe foc, îl 
așezați pe un scaun şi inhalaţi (aspiraţi) aburul fier- 


` 


binte, dupăce a-ți avut grijă să vă acoperiţi capul si 
vasul cu un ştergar, ca aburul să nu se risipească. E 
bine ca înainte de începerea inhalaţiei să adăogaţi în 
apă câteva picături de terbentină sau uleiu de eucalipt. 
In timpul guturaiului e bine să se bea cât mai puţin 


lichid. 


CÂND VÀ ЅАМСЕКЕА2А NASUL, se 
recomandă să strângeți nasul cu două degete, cât mai 
aproape de os. Durata e de 3—5 minute. E bine să 
controlați ceasornicul. Sângerările uşoare ве opresc 
deasemenea aspirând aer rece. prin nas şi respirând 
aerul cald prin gură, sau trăgând pe nas apă rece, 
sau ţinând braţele în sus. După ce a încetat sânge» 
rarea, evitați câtva timp să-l curăţaţi. 


CONTRA TRANSPIRAȚIEI PICIOARE- 
LOR. Presăraţi puţin tanin în ciorapi sau spălaţi-vă 
picioarele cu o soluție de 5% formol. Lăsaţi apoi ca 
soluţia să se usuce pe picioare, fără să vă ştergeţi cu 
prosopul. Rezultate minunate obţineţi dacă purtaţi 
ciorapi pe care ¿ati muiat într'o soluţie de 15% formol,— 
bine'nţeles, după ce s'au uscat bine, 


CUTIA CU 


S. NICULESCU, Craiova. Am primit desenele şi 


vom publica unul din ele în numărul viitor al revistei. 


DĂNUȚ IORDAN, T..Severin. Poezia e frumoasă. 
Ne poţi trimite si altele. 


A. CERNESCU, laşi. Scrie-ne ce te interesează să 


ştii. Ці vom răspunde bucuros la orice întrebare. 


V. TACU, Buzău. Ideia e foarte bună. Ne-am 
gândit şi noi la o rubrică ştiinţifică şi o vom face; 
bine'nțeles că pe înțelesul tuturor, dar mai ales al 
copiilor. 


R. VLAD, Craiova. Dacă povestirea e frumoasă, 
cum spune mama ta, trimite-o şi o vom publica. Poate 
o vom ilustra. 


CINEL MARCU, Constanţa. Іп numărul de față, 
vei găsi ceea ce te interesează. Citeşte cu atenţiune! 


I. DAN, Galaţi. Incepând cu numărul viitor, vom 
avea şi o rubrică ştiinţifică, în care vom publica pe 
înţelesul vostru, toate descoperirile interesante. 


D. CORNEA, Loco. Scrie-ne cuvintele pe care nu 
le înţelegi si {і le vom explica. La pagina „Pentru 
sănătatea voastră“ vei găsi sfatul pe care ni-l ceri. 


A. COHN, Loco. Am primit povestirea. E mult 
prea lungă, pentru a putea fi publicată. Dorim ро” 
vestiri mai scurte şi mai puţin triste. 


SCRISORI 


COCA. In numărul viitor îți vom publica desenele. 
Sunt reuşite şi te sfătuim să desenezi cu râvnă. Astep; 
tăm şi alte desene. 


ELVIRA IONESCU, Loco. N'am primit rândurile 


tale, deaceea nu ţi-am răspuns. Те rog să ne scrii 
din nou. 


KLINGHER М. Trebue să fi primit de mult car, 
tea cerută. Tia plăcut? In ceea ce priveşte rubrica de 
care ne întrebi, socotim că acei care se interesează de 
ea sunt prea puţini la număr. 


ERMINA SEMEŞ. N'am primit scrisorile despre care 
ne vorbeşti. Pesemne că sau rătăcit. i-am trimis 
cartea cerută; credem са о să-ți placă. Revistele de 
care ne întrebi, nu mai există de mult. 


STANCA GRIGORE. Te-ai supărat că nu ţi-am 
publicat poezia? Socoţi că era atât de bună? Nu mai 
fii supărat. Trimite-ne altele. Poate o să ne placă 
vre'una si о să пе împăcăm. 


AL. GROSS. Mulţumim pentru frumoasele sugestii 
şi te asigurăm că de azi înainte „Dimineața Copiilor“, 
va fi pe placul tuturor copiilor. 


Din cauze neprevăzute, romanul „О româncă 
la Polul Nord“ пи mai apare. Vă pregătim însă 


o surpriză mult mai plăcută. 


“© | 


CITIŢI 
REALITATEA ILUSTRATĂ“ 
CEA МА! INTERESANTĂ 


REVISTĂ DE ACTUALITĂŢI. 
FIECARE NUMĂR CUPRIN- 
DE UN MATERIAL DOCU- 
MENTAR EXTREM DE 
BOGAT, ATÂT DIN ȚARĂ, 
CÂT ŞI DIN STRĂINĂTATE. 


REALITATEA ILUSTRATĂ “ 


E CEA МА! IZBUTITĂ 
REVISTĂ DELA NOI, 
RIVALIZÂND СА GEN'ȘI 
TEHNICĂ CU CELE MAI 
MARI” PUBLICAȚIII 
SIMILARE DIN APUS. 


T | я 


CITIŢI REGULAT 


EXCELENTA REVISTĂ 


RADIO - ADEVERUL 


care publică regulat cele 
mai complecte programe 
ale tuturor posturilor 
de emisiune, pe toate 
lungimile de undă, un 
bogat material 
informativ, beletristic, 
radio-technică şi 
ştiinţă popularizată. 


32 PAGINI, TIPĂRITE LA 
HELIOGRAVURĂ — 5 LEI 


IMPRIMERIILE Adevărul S. A.. BUCUREŞTI 


BUCURIA ȘI DUREREA VÂNĂTORULUI... 


ЖУ: 


[21 islacs Universităţii lagi } 
Ze II :-. -— 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REVISTA-ILUST RAT, 


PENTRU TINEREI 
826 


MIA SCAPĂ DIN GREŞEALA SPERIATE, FUG DEGRABĂ, MIEI LA TRĂZNIT, ŞIREATA 
CĂLIMARA CU CERNEALĂ. NIMENEA SĂ NU LE VADĂ. Să PICTEZE UNDEI PATA, š 


ŞI PICTEAZĂ, îl Dă ZOR, COCA, CUM VEŢI INȚELEGE, DAR, MINUNE, MAMA LOR 
ANIMALE PE COVOR. A MÂNCAT BĂTAIE 'N LEGE. LE Dă МАМА DE-AJUTOR. 


PE COVOR EA STA LUNGITĂ | CE MÂNDRIE DE COVOR MIA, COCA, ІМРАСАТЕ, 
ŞI PICTEAZĂ FERICITĂ. AU ACUM IN CASA LOR! AU UITAT CELE 'NTÂMPLATE, 


O FAPTĂ STRĂJEREASCĂ 


А doua zi era ziua mamei. Iat-o sub plapumă, ре 
această străjeriță де 9 ani. Măicuţa е încă în bucătărie 
unde gospodăreşte. O fâşie de lumină, ce străbate prin 
uşa  întredeschisă, ţine plăcută tovărăşie străjeriţei 
Lelia. Mâine este ziua mamei. Sunt luni şi luni de 
când Lelia se gândeşte la această zi; şi un leu azi, 
unul mâine, izbuti să strângă în pușculiță, frumoasa 
sumă de 516 lei. 

Măcelarul de peste drum se oferi să-i schimbe bani; 
mărunți cu un bilet nou de 500 де lei, verde şi 
frumos са gândul Leliei. 

Cum era să intre întrun magazin mare şi să plă- 
tească obiectul ales pentru măicuța ei, cu puzderia 
aceia de lei mărunți? Ar fi râs toți de ea. Poate că 
negustorul пісі n'ar fi avut măcar răbdare să-i numere. 
Cinci... zece... şaptesprezece... trei zeci şi unu... patru- 
zeci si nouă... Şi apoi, cum să-i fi dus până acolo, 
căci erau grei să-ți rupă buzunarul... 

Deodată, măicuţa intră încet ре uşă să vadă cei 
face fetiţa. 4 
“Lelia închise ochii şi se prefăcu că doarme. Se 
- temea- ca -măicuța să nu-i citească în ochi gândurile 
ce-o muncesc, Măicuţa se opri încetișor lângă pătuţ, 
ridică plapoma, se aplecă şi pe nesimţite, sărută 
fruntea străjeriței sale şi se retrase în camera еі 
lăsând ca de obiceiu uşa întredeschisă. Lelia duse o 
mână la frunte și o retrase umezită de o picătură de 
rouă sfântă. Era o lacrimă picurată din ochii mamei 
sale. Furată pe nesimţite de gânduri, Leliei i se păru 
că vede chipul alb şi blând al unui îngeraş care-i боры: 


RÂNDURI 


PENTRU 
STRĂJERI 


— Pe masa din bucătărie vei găsi cartea de rugă» 
ciune a mamei tale. Mâine dimineaţă, când te vei 
scula pune între acele pagini sfinte, udate de lacrimele 
mamei tale, biletul de 500 de lei pe care. voiai să-l 
cheltueşti cumpărându-i un dar. Маша ta va crede 
că la uitat acolo pe vremuri, când avea casa îndes- 
tulată si va fi nespus de fericită. Nu se va gândi că 
Гаі strâns tu, leu cu leu, cu sacrificiul de fiecare zi 


al inimei tale bune de străjeriță. Vei face aşa 
cum te-am povăţuit: 
— О, da! — răspunse Lelia, care ascultase ‘cu 


sufletul la gură şi cu lacrămi între gene. 

Și îngeraşul se pierdu în umbră. Atunci, Lelia se 
ridică, cobori în vârful picioarelor, intră în bucătărie 
şi puse biletul de 500 de lei în sfânta carte. Apoi se 
culcă şi adormi din nou. A doua zi, Lelia ieși din 
casă înainte ca măicuţa să se fi întors dela biserică. 
Mai avea 16 lei în buzunar. Cu ei cumpără un buchet 
de trandafiri, si se îndreptă repede, voioasă şi fericită 
spre casă. Măicuţa, o aştepta pe Lelia în bucătărie, 
cu lapte ferbinte şi cu biscuiţi. 

— O, — spuse ea când o văzu pe Lelia intrând 
cu acele -flori minunate — nu doream altceva dela 
tine. Şi dupăce о îmbrăţişă, luă un pahar, îl umplu 
cu apă şi puse trandafirii înăuntru. 

— Ce petale frumoase au trandafirii!... 

— Dar Lelia- se gândi: 

— Frumoase ca biletul de 500 de lei, care te va 
ajuta să scapi de multe nevoi. Şi ochii Leliei scăpărau 
de bucurie. 


Prof. C. ALCAZ 


e N N III U U N N ора 
„DIMINEAȚA COPIILOR". Director TUDOR TEODORESCU-BRANIȘTE. Inscrisă sub Nr. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Ilfov S. |. Com. Editura 
„Ziarul 5, А. К. Revistă ilustrată pentru tineret. Redacţia și administrația, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, Bucureşti. Tel. 3.84.30. Сес Poșta! 4083. 
Prejul abonamentelor: In фага: un an 200; 6 luni 100: 3 luni 50. Plata taxelor poştale in numerar conform aprobării Direcţiei Generale P. T. T. Nr. 15.585/939 


CURIOZITATI 


Maimutele sunt animale 
foarte lacome. Ele mănâncă 


beau cu plăcere ceai de 
muşețel. Cu laptele nu se 
împacă. Puilor de maimuță 
le place ca desert lăcustele 
şi gândacii de bucătărie. 


Chinezii nu mănâncă carne de 
bou. Ei socotesc că ar fi un 
păcat, să te înfrupți din carnea 
celui mai vrednic tovarăș de 
muncă al omului. ` 


Cămila poate răbda patru zile 
de sete si de foame, fără să-şi 


întrerupă în acest timp călătoria. 


Şerpii uriaşi pot posti un timp foarte 


lung. Unii ţin postul mai bine de 


> Ştiţi când a apărut 

pentru prima oară batista ? 

Іп religiunea Mahomeda. 

nilor există о prescrip- 

ţiune, care cerea şi ţinerea 

în stare curată a nasului. Dela Mahomedani a ajuns 
la Veneţieni, care o foloseau ca podoabă, iar dela 
Veneţieni au împrumutat-o Francezii şi Olandezii. 


In jungla  Mexico-ului crește un 
crin foarte ciudat. Dimineaţa, floarea 
lui are o culoare albă ca zăpada, la amiază 

, ea devine roşie, apoi culoarea capătă 
un ton tot mai închis, până la vio- 


let. Dar se mai întâmplă și altă 


cu multă poftă banane si 


ciudeţănie ; noaptea, crinul răspândeşte о lumină 


albastră minunat de frumoasă. Până astăzi n'a putut 


deslega încă nimeni taina acestui schimb de culori. 


Cel mai mare burete, care 
sa găsit. până acum, a fost 
pescuit în. Mexico. Conţinutul 
lui a fost cercetat deaproape 
бі s'au găsit 17.000 de vie- 
ţuitoare, care-şi făcuseră lo- 
cuința înăuntrul lui. Printre 
aceste vieţuitoare ѕе găseau 
mai cu seamă raci de mare, 
purici de mare si alte animale 
acvatice. 


Chinezii sunt mari iubitori 
de”) păsări. Când se duc la 
plimbare, își iau totdeauna cu 
dânşii colivia, în care se află 
prietenul lor cântăreț, — aşa 
cum luăm si noi cățelușul, 


când pornim la drum. 


[n toată lumea se tipăresc pe 
oră aproape şeasezeci de milioane 


de ziare diferite. 


Vechii  babiloneni .. îşi clădeau 


turnurile astfel, încât treptele, 


înconjurătoare aveau o formă spi- 


rală. Astăzi "ве  clădesc garaje 


moderne іп acelaș chip,- având 

autostrade în afară sau înăuntrul 
clădirii, cu [ajutorul cărora mașinile pot ajunge la 
etajele de sus, fără să mai fie nevoie de un ascensor 


special, 


ECOUL 


Domnul Călugăru, fabricant de lumânări — lumânări 
„Fiat Lux“ —, ірі adunase o avere frumoasă răspân- 
dind lumina; cedase fabrica şi se retrăsese de curând, 
în satul său natal, de unde plecase fără un ban cu 
treizeci de ani înainte. 

Când ai reuşit, eşti totdeauna fericit să te întorci 
іп satul tău şi să-ți vezi consătenii, сагі de abia te 
priveau altădată, că te salută până la pământ. 

Venise cu soția sa și cu cele două fiice, Elena şi 
Sanda foarte iubite de părinţii lor. 

Fabricantul cumpărase un parc imens în care clădi 
un conac măreț, cu podişti, turnulețe şi turle. Асі 
primia numeroşi oaspeţi, îi poftia la vânătorile de vulpi 
şi iepuri şi le întindea ospăţuri îmbelşugate. 

Era unul dintre moşierii locului, spun unul, pentrucă 
avea de vecin, un alt moşier pe conu Matei Drăghici, 
care era posesorul unei mari proprietăţi, apropiată de 
cea a fabricantului. 

Cei doi moşieri se întreceau în oferirea de mese 
pentru a lăsa în umbră pe celălalt. 

Natura înzestrase parcul conului Matei Drăghici 
cu un ecou, ce făcea admiraţia satului; un ecou care 
repeta de trei ori cuvintele rostite. Era minumea locului. 
Domnul Călugăru auzia într'una vorbindu-se despre 
acest ecou. Dădea un ospăț, vizita cineva conacul său, 
era cu neputinţă ca musafirii să nu-i reamintească: 

— Ай ascultat ecoul conului Drăghici? 

— Parcul d-voastră e nespus de frumos; păcat însă 
că n'are un ecou, ca parcul conului. Drăghici! 

— Ce nefericire că o atât de frumoasă proprietate 
mare un ecou; n'ar fi mai prejos de сеа a conului 
Drăghici ! 

Vorbele acestea îl necăjiau foarte mult pe domnul 
Călugăru. Matei Drăghici era mai mândru de ecoul 
lui decât de toată averea sa; lumea îl lăuda iar ziarele 
îl citau. Poeţii îl cântau. Un scriitoraş compusese o 
piesă în versuri în cinstea lui. Ea se termina astfel: 


De acasă când plecam 
Atât de dulce strigam 
Drăgălaş ecou; 
Răspunde: ecou. 


Rime bogate, armonie imitativă, nimic nu lipsia; 
piesa avu succes. 

Pe domnul Călugăru îl apucă tremuriciu. Amorul 
propriu nu-i dădea astâmpăr; fabricantul hotărî să 
aibă şi el un ecou; era gata să cheltuiască, orice sumă 
de bani. Chemă la dânsul un arhitect din străinătate 
şi-i comandă un ecou. Arhitectul vizită proprietatea şi 
hotărî să-l aşeze în fundul unei гаре mici, aflată la о 
extremitate а parcului. Desenă planuri, construi о 
grotă şi о înconjură cu stânci de granit, aduse cu 
multă cheltuială din munţii Apuseni. 

— Veţi fi mulțumit, — spuse el fabricantului, după 
calculele mele, trebue să se producă în fundul grotei 
o repercusiune care va repeta sunetele. 

Când totul fu terminat, grota fu întrebată; nu se 
produse nici cel mai mic ecou. Arhitectul refăcu cal, 
culele, dărâmă totul, schimbă stâncile. Undele sonore 


rămaseră surde la toate combinaţiunile. Sub un pretext 
oarecare, arhitectul se introduse la conu Drăghici, 
cercetă locurile unde se producea celebrul ecou, luă 
planuri în ascuns, fotografiă terenul şi înzestrat cu 
toate documentele, le reproduse exact în parcul dom, 
nului Călugăru. Asemănarea era uimitoare; nu lipsia 
decât ecoul. 


Furios domnu! Călugăru îl concediă pe arhitect, dar 
nu renunță la proectul său. Să aibă un ecou, era 
pentru el o chestiune de obraz. 

— Am găsit! strigă el într'o zi. 

-- Inebuneşte, — își zise soţia sa. 

Fabricantul avea o idee; remarcase în sat un copil 
de ţăran foarte isteț; îl căută 511 duse în parc. 

Ştii ce-i un ecou? îl întrebă el. 

O, da, domnule, — zise copilul. 

Ai auzit vreunul? 

L-am auzit pe cel al conului Drăghici. 

— Eram sigur! spuse fabricantul; ai putea să-l 
imiți? 

Copilul începu să râdă, crezând că moşierul glumeşte. 
Vorbesc serios, reluă fabricantul. 

Cred că da, răspunse copilul; trebue să fie uşor. 
Încearcă, repetă cuvintele pe care ţi le voiu 
spune : va fi frumos? 

— Nu ştiu, domnule, zise copilul. 

— Nu trebue să răspunzi, ci să repeţi cuvintele. 

— Înţeleg; va fi frumos? 

Fabricantul continuă exerciţiul până ce ţăranul inte; 
lese bine ceea ce aştepta dela el. li spuse să vie a doua 
zi şi zilele următoare, îl puse în grotă în dosul unei 
stânci şi reîncepu lecţia, punându-l să repete de patru 


| 


ori cuvintele ре care le pronunţa, redând exact into, 
пара vocii şi diminuând progresiv intensitatea, asa са 
ultima oară cuvintele să nu ajungă la urechi decât ca 
un ecou depărtat. 

Copilul se potrivi cât se poate de bine fanteziilor 
moşierului. 

— Dacă vei imita bine ecoul — zise fabricantul, 
te voiu chema de mai multe ori siti voiu da zece 
franci de şedinţă ; îţi convine? 

— Domnule, zise ţăranul, pentru zece franci fac 
tot ce-mi veţi spune. 

Moşierul îl sfătui să păstreze cea mai mare taină 
sub pedeapsa de a pierde slujba. 

După o lună de repetiţii, copilul ajunsese să imite 
perfect ecoul. Călugăru se hotărî să încerce cu soția 
sa experiențele şi să facă o repetiţie în prezența ei. 
Doamna Călugăru găsi procedeul original, însă îi fu 
frică. 

— Bine ai chibzuit, zise ea soțului său, dar dacă 
nu ne reuşeşte, ne facem de râs. 

— Vei vedea, zise moşierul, că nu deosebeşti ecoul 
imitat de băiat de un ecou natural. 

Copilul se aşeză ca deobiceiu în dosul unei stânci 

— Drăguţ ecou, zise moşierul. 

Copilul repetă de patru ori cuvintele, slăbind treptat 
sunetul. 

— Minunat, zise doamna Călugăru, dacă n'aşi fi 
fost înştiinţată puteam jura că е un ecou adevărat. 

— Te-ai convins! exclamă triumfător soțul ei, si 
strigă din nou: 

Sunt ecoul! 

Sunt ecoul, — repetă copilul de patru ori. 
Ecoul domnului Călugăru, repetă moşierul. 
Ecoul domnului Călugăru, repetă copilul. 
Perfect, strigă moşierul. 

Perfect, perfect, perfect, perfect, — zise ecoul. 

— Е uimitor ! 

-- Uimitor, uimitor, uimitor... 

— Destul, zise conu Călugăru poti părăsi ascunză- 
toarea. Recomandă apoi din nou cea mai mare taină 
tovarăşului său. 

— Joi, îi zise el, voiu avea oaspeţi, îţi vei lua 
locul tău devreme si vei imita ecoul. 

— Voiu fi acolo, domnule, — zise copilul. 

Joia următoare, numeroşi invitați veniseră la conac. 
In timpul prânzului, aduse vorba despre ecouri; toţi 
pomeniră îndată de ecoul care exista la proprietatea 
conului Drăghici. 

— Eu, zise Călugăru, am descoperit unul, care e 
mult mai bun. 

— Nu e cu putință! strigară invitații. 

— Ecoul conului Drăghici nu repetă cuvintele decât 
de trei ori, al meu le repetă de patru ori. 

— Şi unde se află el? întrebară oaspeţii. 

— Іп parc, zise Călugăru. Am ajuns 844 descopăr 
grație unui mare noroc. 

— Putem să-l auzim? 

— Când doriţi, după prânz. 


CC | Š 3 
GROTA DOMNULUI CĂLUGAAU. 


— Matei Drăghici va fi furios, observară doamnele, 
— el care e atât de mândru de ecoul său. 

— Sper, — îşi zise Călugăru. 

Oaspeţii trecură în salon, unde luară cafeaua. Prin 
ferestrele deschise se vedeau arborii parcului acoperiţi 
de frunze unduindu-se sub  mângâierile vântului; 
spectacolul era încântător. 

— Să mergem să ascultăm ecoul, ziseră oaspeții. 

— O iau înainte zise Călugăru; е în fundul par- 
cului. 

Oaspeţii îl urmară, cam neîncrezători. 

Ajuns la marginea râpei, Călugăru se opri; oaspeţii 
formară cerc în jurul lui. 

— Ecou eşti acolo? întrebă moşierul cu о voce 
tremurătoare. 

Şi ecoul îi răspunse: 

— Da, domnule, sunt aici de două ore! 


EUGENE FOURRIER 


bi mb 
PROVERBE 


Cumpătarea e cea mai bună doctorie. 


Mai bine să te culci nemâncat, decât să te scoli 
cu datorii. 


Sănătatea e cea mai mare bogăție. 

Nu oricine ІН zâmbește, ţi-e prieten. 
Buna orânduială e sufletul muncii. 

Un prieten credincios, e o comoară rară. 
Cine fură odată, rămâne hoț toată viața. 


Cine a mințit odată, nu mai e crezut nici atunci 
când spune adevărul. 


CALUL INDIANULUI 


Atore, căpetenia unui trib indian, pornise întovărășit 
de câțiva oameni credincioși în susul fluviului, са să 
cerceteze capcanele de prins castori. Daia, soţia lui, 
rămăsese singură în cort şi înşira ре o sfoară dinţii 
unui urs de curând răpus de Atore. In lagăr era 
linişte, deoarece plecaseră şi ceilalți războinici, — în 


afară de bătrâni şi slăbănogi, 
vânătoare. 

Deodată, Daia auzi lătratul câinilor. Ea ieşi afară 
din cort şi zări un necunoscut, care ţinea calul de 
căpăstru, şi se îndrepta spre cortul căpeteniei, unde se 
afla priponit „Fulger“ calul favorit al lui Atore. 

Băiatul Daiei şi al căpeteniei, se juca în faţa cortului 
cu nisip şi pietricele. 

— Cine eşti şi ce dorești, întrebă ea pe războinic. 

— O să afli îndată, — răspunse acesta zâmbind. 

Şi apropiându-se de Daia, îi repezi un pumn în 
piept, culcândo la pământ. Apoi îl înşfăcă pe băiat, 
care se lupta zadarnic să scape din mâna lui, încălecă 
pe cal şi porni în goană, râzând batjocoritor: 

— Niciodată nu veți mai vedea copilul vostru. 
Asta e răzbunarea, pentrucă Atore mi-a ucis fratele! 

Bătrânii, femeile si copii rămaseră аі. Daia părea 
înmărmurită. I se răpise fiul iubit şi pe singurul urmaş 
al căpeteniei. Ce era de făcut? Ea ştia cât de crunt 
îl va lovi pe Atore vestea despre răpirea fiului -său şi 
cât de neinduplicat va fi față de ea, pentru lipsa de 
supraveghere a copilului. 

Daia luă o hotărire. Ea se repezi în cort, luă una 
din armele de vânătoare ale lui Atore, deslegă calul 
lui de luptă, se aruncă pe el si o porni ca vântul pe 
urmele răpitorului, care se afla tocmai departe în prerie. 

Insă „Fulger“ era mai iute. Nu degeaba i se dăduse 
acest nume. Bucuros că poate alerga în voie, începu 
să necheze şi sbură atât de repede peste întinsa prerie 
încât depărtarea dintre el si răpitor deveni din ce în 
ce mai mică. Când ajunse, însfârşit, numai la o bătaie 


ca să ia parte la 


de puşcă, Daia ridică arma şi-i strigă străinului să 
oprească și să-i redea copilul. Acesta însă гӛзе în hohot 
şi puse шапа pe puşcă. Dar Daia era mai repede. 
Arma ei se descărcă si glontele bine tintit îl rostogoli 
pe răpitor depe sea. Acesta zăcea mort, pe când 
copilul, care căzuse şi el la pământ, scăpase nevătămat. 
Fericită, Daia se întorcea în lagăr cu copilul regăsit. 
Intre timp, Atore aflând cele întâmplate se pregătea să 
pornească şi el în urmărirea răpitorului. 


Bucuria lui era nespus de mare, când isi revăzu 
copilul; îl alintă şil sărută. Apoi, privirea lui se 
pironi asupra Daiei care îl priponea pe „Fulger“. 

— Te-ai condamnat singură la moarte! zise Atore. 
Nu ştiai că nicio femeie n'are voie să încalece calul 
unui războinic şi că această faptă o plăteşte cu viața ei? 

— Am făcut-o ca să-mi scap copilul,—răspunse еа. 

Insă Atore îi făcu semn să tacă: 

— Asta nui salvează viața! 


După o scurtă consfătuire cu bătrânii tribului, Daia 
fu scoasă plângând din cort şi dusă, cu mâinele le- 
gate, pe vârful unei stânci, sub care curgea apa 
adâncă a fluviului. Cântecele de moarte începură să 
răsune; Atore se pregătea s'o prăvălească pe Daia în 
apa năvalnică, plină de stânci ucigătoare, când se 
auziră deodată paşii repezi ai unui copil. Privirile 
tuturor se întoarseră spre băiatul care urmase convoiul 
fără să bănuiască ce avea să se întâmple. Când о zări 
pe maică-sa, cu mâinile legate, izbucni în plâns și o 
cuprinse cu mânuţele Іші: 

— Се vor cu tine, mamă? — suspinăel. 

Ea își întoarse spre el obrajii scăldați în lacrimi şi zise: 

— Vor să mă prăvălească în adâncul apei, pentrucă 
am încălecat pe calul tatălui tău, ca să te scap din 
mâinile răpitorului ! 

Atunci, copilul scoase un strigăt înfricoşător, o 
smuci pe maică-sa de lângă prăpastie, îngenunchiă la 
picioarele tatălui său şi se rugă fierbinte să-i dăruiască 
viaţa. Atunci, ochii întunecaţi ai tatălui ве luminară; 
el se apropiă de Daia, îi tăie legăturile, în două şi se 
înapoiă cu ea şi cu fiul său în lagăr. 

Toţi indienii tribului se 
bucurară, că Atore 
lăsase viața soției sale. 
Se aprinseră focuri de săr- 
bătoare, iar bărbaţii dansară, 
după cântece vechi,în jurul 
flăcărilor. Fiecare îl iubea pe 
fiul lui Atore, căruia îi fusese 
hărăzit să-i trăiască mama. 
Numai căpetenia indienilor 
stătea tăcut și îngândurat 
lângă foc. 

Incă în aceeaşi seară se 
auzi în satul de corturi o 
detunătură. Şi când se cercetă 
pricina acesteia, se: descoperi 
că Atore îşi împuşcase calul. 
Căci vroia să rămână cre- 
dincios străvechilor obiceiuri 
ale poporului său, şi să nu 
mai încalece un cal ce fusese 
întinat, 


R. GILEK 


NU УА INCREDEȚI OCHILOR 


Privirea se poate înșela, destul de des. 


сс >> 


K 
Е 


М 


In acest cerc, раге că liniile 
AB, AC şi BC s'au zdrobit 
la mijlocul lor; totuși ele sunt 


absolut”drepte si întregi. 


foarte ciudate de mai jos. 


In aceste două figuri. aveți două 

linii cari sunt strict paralele. Şi totuşi 

aţi putea face rămășag са ele se 

depărtează către mijlocul lor in 

primul desen, şi că se apropie la 
centru, în al doilea. 


Verificaţi acest lucru, 


controlând exemplele 


ШЕР АИИ 


K 


In cercul alăturat, dacă vă 


dați niţel înapoi, vedeți cele 
două sferturi de sus și de jos, 
mai puţin negre decât cele 
„ din dreapta şi din 
Greşeală ! 


stânga. 


Priviţi bine liniile A, B, 
C, D. Veţi avea о -adevă- 
rată surpriză. Linia A pare 


A 


<С----- 
Zo 


jema 
37 
< 


linia B 
linia C 
mai mare decât D. Vă 


mai mare: decât В; 
mai mare decât С; 


inselati; aceste patru linii 


sunt deopotrivă de lungi. 


> 


Nu e aşa că aceste două SSEM Şi 

linii prelungite se vor in, menea paralele, | 

tâlni la stânga? Nici gând, impresiunea că se vor in, 
sunt paralele ! tâlni la dreapta. 


< 


“І> 


Care este mai lungă din- 
tre aceste două linii: cea 
perpendiculară sau cea ori- 
zontală ? Ce întrebare! De- 


sigur perpendiculara! Ва 


nu, sunt perfect egale. 


Oricât de uimitor var părea, distanţa 
AB nu este mai mică decât distanţa 


BC; dimpotrivă ele sunt egale. 


sunt  dease» 
deşi dau 


cestelalte 


СЕ РАТЕЅТЕ BICĂ, ATUNCI 


ВІСА, VEŞNICUL STRENGAR, CE DE LUCRURI, CE MINUNE, 
A PRIMIT DIN NOU UN DAR. TOATE NOI ŞI TOATE BUNE. 


AMATOR CUM E DE BOX, DAR ÎN LUPTĂ POTI SĂ PIERZI, 
VREA "5А-І, FACĂ TERCIU PE FOX. SĂ VEZI ZIUA STELE VERZI. 


FIERT, СА A MÂNCAT BĂTAIE, NU ŞTIA СЕ ÎL AŞTEAPTĂ; 
TRAGE ’N LAMPA DIN ODAIE. CĂ RĂSPLATA-I DUPA FAPTĂ! 


CÂND PRIMEȘTE CADOURI ! 


- —— tgp 


Ы а ТҮ ТЕТІ; сі 


| 


PLÂNS SI TRIST, EL DIN CUTIE SBÂRNĂIE AEROPLANUL — 
SCOATE ALTĂ ЈОСАНІЕ, Să NU SPARGĂ — ACUM TAVANUL! 


A, i ci 
— BA: dA 
( БА... < м ul s 
mid a сны ma ] 


DOAMNE, DOAMNE, СЕ СОСО! 


DAR СОВОАВА, VIJELIE, 
BUN, ZAU, LA MURAT SĂ-L PUI. 


ŞI-L IZBEŞTE 'N SCĂFÂRLIE, 


ŞI CU INIMA PUSTIE ŞI-A SCRIS TUŞII 'N MĂGURELE: 
ŞI-A PUS RABLELE 'N CUTIE. „ЈОАСА-ТЕ ŞI TU CU ELE!” 


- PIPER ч 
= ст waka. < 


CAPRA МІМСІМОАЅА 


Un ţăran se duse odată la târg. Voia să cumpere 
o capră, care să indestuleze nevoile casei în care 
locuia el şi cu nevastă-sa. 

Căsuţa lui ега mică, iar în staul nu avea nicio 
vacă. El cumpără o capră pestriță, cu pete albe şi 
negre, îi legă o frânghie în jurul coarnelor şi porni 
cu ea spre casă. Nevasta ţăranului se bucură foarte 
mult de capră şi în ziua următoare se duse cu ea în 
pădure, în apropierea unei ape, ca nu cumva câpra 
să sufere de foame şi de sete. Capra mâncă toată ziua 
şi pântecele ei deveni rotofeiu şi greu. Când se îna- 
poiară seara in ogradă, ţăranul întrebă: 

— Spune-mi, dragă capră, ai mâncat si ai băut bine? 

— Nu, — se boci capra, — toată ziulica am aler; 
gat pe munti, abia am izbutit să rup trei frunze dintr'un 
copac şi nu cred să fi luat mai mult de o picătură 
de apă în gură. 

Atunci, ţăranul se mânie tare, o mustră ре nevas- 
tă-sa, iar a doua zi merse el însuşi cu capra la păscut. 

Şi de data asta, capra mâncă toată ziua. Când se 
lăsă seara, ţăranul veni cu capra acasă, o închise în 
staul, iar el intră іп odăița lui, ca să-şi încalțe cizmele 
roşii şi să-şi îmbrace cojocul alb. După câteva clipe, 
ţăranul se înapoiă în staul. 

— Dragă capră, — îi vorbi el, — azi cred că ai 
mâncat şi ai băut bine? 

— Ba, nam mâncat şi nam băut nimic, si sunt 


tare flămândă. Am alergat pe munti şi nam găsit fir 
de verdeață. 

Când auzi aceste cuvinte, țăranul se făcu foc şi 
pară, dădu buzna în bucătărie iuă un cuţit mare şi 
se repezi la capră. Când zări capra cuțitul, se înspăi- 
mântă, бі о sbughi din ogradă tocmai în pădure. 
Țăranul se luă după ea, cu cuțitul în mână, însă 
capra era mai iute de picior ca ţăranul şi, cât ai clipi, 
dispăru іп desişul pădurii. 

— Rău am făcut că am minţit, — gândi сарга. 
De azi înainte по să mai am culcuş cald si о să 
tremur de frig. Ce să fie asta? se întrebă ea bucu- 
roasă. O văgăună! н 

Cât ai clipi, sări înăuntru. Acolo îşi avea locuința 
o familie de vulpi. Vulpea tocmai îşi hrănea copilașii. 
Cuprinsă de spaimă, ea fugi afară, se aşeză sub un 
copac şi începu să plângă cu lacrimi amare. 

Intâmplarea făcu să treacă pe acolo un lup. 

— Dragă doamnă vulpe, de ce plângi atât de des 
nădăjduită? — întrebă el. ' 

— Vai de zilele mele, — se rugă еа, — dă-mi te 
rog o mână je ajutor, frate lupule! Un străin a pă 
truns în văgăuna mea; poartă o blană lăiaţă şi аге о 
ţăcălie lungă. E о namilă de animal şi sa aciuiat sus 
pe vatră; iar eu trebue să îngheţ aici cu copilaşii mei. 
Ajută-mă frățioare! -- cerşea ea sprijinul lui. 

— Nu pot, — răspunse lupul. Mă tem! 
văzu repede de drum. 


Şi isi 


Vulpea începu să plângă mai cu foc; căci acum se 
putea întâmpla să vină vânătorul si s'o împuște. 

Atunci trecu pe acolo un cocoș. El se certase cu 
găinile şi voia să se plimbe puţin. 

— De ce urli aşa, vulpe? — o întrebă el. 

— Ah, dragă сосозше, — oftă vulpea, — sunt 
sigură că tu по să mă ajuţi, pentrucă am mâncat 
odată pe doi din fraţii tăi, pe când erau încă mici. 

— Мия nimic, vino cu mine! — zise cocoșul. 

Vulpea îşi șterse lacrimele si porni cu cocoșul spre 
văgăună. 


— Care ești acolo, nătărăule? — strigă cocoşul în 
văgăună. 
-- Meee! — răspunse capra. Am coarne lungi si 


te pot iîmpunge; dau lapte, mănânc iarbă si săr ре 
munţi. 

— Bine; atunci ieşi afară din văgăună, — strigă 
iar cocoșul, — să ne luăm la luptă. Eu am cojoc alb 
şi cizme roşii. 

Când auzi capra, aceste cuvinte, i se păru că-i vor- 
beşte țăranul. Ea se speriă atât de puternic, încât căzu 
depe vatră şi-şi dădu sufletul. 

Vulpea îi mulţumi cocoșului şi-i zise : 

— Rămâi cu mine, dragă cocoşule! 

— O, nu, iubită vulpe, — răspunse cocoșul. Mai 
bine mă duc să dorm în cotețul meu; căci s'ar putea 
să uiţi ceea ce mi-ai spus acum. Şi nu mi-ar veni la 
socoteală să fiu mâncat de tine. 

бі cocoșul se duse degrabă acasă. 

După plecarea acestuia, lupul se înapoiă la văgăuna 
vulpei. Era flămând, căci iepurii se ascunseseră. 

— Vulpe, — zise el, — dă-mi mie dihania din 
casă, poate răzbesc so mănânc. 

Şi lupul târi capra cea moartă în groapa sa, şi о 
mâncă. Insă cum capra avea blana deasă, i se tociră 
toți dinţii. 

Intre timp, cocoşul ajunse la cotețul său. (Găinile 


ө е е ө ө Ө ө e 
DE СЕ SAR SCÂNTEI 
CÂND LOVIM CREMENEA 
E 


CU O BUCATĂ DE OȚEL 


Prin lovirea puternică a oțelului de o bucată de 
cremene sar о mulțime de scântei mici. Acestea iau 
naștere datorită căldurii pe care o produce frecarea. 


Deaceia, când vin în atingere cu un fitil de bumbac 
sau cu un fir de iască, ele se aprind. Insă, dacă lăsăm 
scânteile să cadă pe o coală de hârtie albă și le privim 
apoi cu ajutorul unei lupe, putem recunoaşte foarte 
bine firimiturile de otel topit. Dacă lovim două bucăţi 
de cremene, se desprind deasemenea firimituri aprinse 
de piatră. Prin frecare si apăsare se produce, deci, 
căldură. Un ciocan se încălzeşte, dacă lovim de multe 
ori cu el, şi fierarul poate încinge un cuiu prin loviri 
îndemânatice. 


îngrijorate, îl întâmpinară cotcodăcind. El însă le răspunse 
liniștit : 

— Sunt prea obosit. O să vă povestesc mâine cele 
întâmplate. 

Sisi vàri capul sub o aripă şi adormi. 


De ce se aud sgomotele mai puternic 
când ţinem urechea lipită de pământ? 


Pământul transmite sunetul cu o viteză mai mare 
decât aerul. In general, corpurile tari și chiar lichidele 
propagă sunetul mai repede ca aerul. Astfel, viteza 
sunetului în Нег este de 16°/,, în lemnul de brad de 
18, în apă de 4% ori mai mare decât în aer. Dimpo, 
trivă, transmiterea sunetului e stânjenită, când materiile 
prin care trece sunt diferite şi întrerupte. De pildă, 
pânza de bumbac, lâna, blana, fulgii, rumeguşul de 
lemn, nu sunt proprii sunetului şi-l slăbesc, deoarece 
sunetul trece dintr'un strat mai tare întrun strat de 
aer închis şi invers, fiind de fiecare dată turburat. Cu 
ajutorul unei pături de lână sau a unei rogojini puse 
în dreptul ferestrei şi uşei se poate împiedeca sgo- 
motul din stradă să pătrundă în casă. 


LA PESCUIT 

— Cei pasă, stai colea liniştit şi prinzi peşti cu 
ап Ға, fără să te gândeşti că fiecare peşte pe care 
Lai prins lasă іп urmă o văduvă şi două mii de copii 


orfani. 
“2 
y 
‚ О PROBLEMĂ 
— Spune-mi, te гор, tăticule, — întreabă curios 
Ionel, — ce face vântul, când nu suflă? 
LA DENTIST 


-- 'Tăticule, dumneata ţi-ai scos vreodată o măsea ? 
— Sute de măsele, sute, copilul taichii. 


N 


LINIŞTE 


— Sunt foarte bolnavă, domnule doctor ! 

-- Tot ce-ţi pot recomanda e linişte. 

— Alt nimic, când sunt aşa bolnavă? Ia te uită 
ce limbă rea am. 

— Păi, tocmai limba are înainte de toate nevoie de 
linişte ! 


COPIII 
INTRE 


INVITAȚIE 


Petru, isi serbează ziua naşterii, la care trebuia să-i 
invite pe toţi camarazii lui de clasă. Intr'adevăr, toţi 
au venit, afară de Costel, ре care Petruş nu-l suferă. 
Mama îl întreabă : 

— Pe Costel nu l-ai poftit? 

— Ba da, mamă. 

— Ce i-ai spus? 

— Те poftesc de ziua mea, însă e vai de tine, 
dacă vii. 


Ae 
5 


22 


(0 


LA BANCHER 


— Dacă sunt om cinstit? Jur, că vă voiu plăti 
înapoi fiecare leu, pe саге mi-l veţi împrumuta, chiar 
dacă ar fi 534 Tura 


LA RESTAURANT 


Clientul : friptură de iepure. Insă mai întâiu doresc 
să văd о роге. Eu nu cumpăr mâţa'n sac. 

Chelnerul (în bucătărie); — Odată friptură de 
iepure, de probă. Domnul doreşte să vadă întâiu pisica. 


Е 


a 
az 


А 
AY 


0S 
Qy] 


И 


Na: 


Жез 


М 
| М, 
ҰМ 


Iglița este о uneltă folositoare, care пи trebue 
să lipsească din nici o casă, deoarece ne îngădue 
să (асет foarte repede tot felul de lucruri 
frumoase, dela băinuțele păpuşelor până la mânuşi 
şi pull-overe pentru copii şi oameni mari. 

Dacă şalul, pe care-l vedeți în desenul alăturat, 
vă place, fie pentru voi, fie pentru mama voastră sau 
vreo prietenă, vă sfătuim să-l lucrati cu o lână cât 
mai subțire, din cel mult 4 sau 5 fire. Să nu vă 
speriați, că ar fi mult de lucru, executarea este 
uşoară şi spornică. 

Incepeți şalul dela mijloc, în partea dreaptă a 


gâtului. 

„Faceţi 5 ochiuri simple, şi încbeiați-le rotund. In 
această rotiță јасен 3 picioruşe. Dela fiecare picioruş 
în сате împungeți iglița şi până la următorul, 
faceți lăntişoare de câte 5 ochiuri, şi tot aşa 
fiecare rând. Când întoarceți rândul, adică la capătul 
şalului şi la mijlocul lui, faceți câte un ochiu în 

lus. Са să înmulțiți împungi de două ori în 
acelaş loc. Continuaţi astfel până се şalul are 
mărimea  voită, 

După се ай terminat şalul, vine rândul 
ciucurilor. Pentru aceştia шай lâna şi о înfăşurati 
de câteva ori ре un carton, atât de lat cât vreți 
să iasă ciucurii de lungi. Tăiaţilâna la un capăt 
şi toate firele rămân deopotrivă de таті. 

La urmă prindeți câte 3 sau 6 fire, după 
cât doriți să fie ciucurii de grosi, le prindeți în 
fiecare lănțişor dela marginea şalului şi îi 
¿nnodati, dar nu prea strâns. 


MĂRUL este un fruct foarte sănătos, din cauză că 
conţine o substanță numită fosfor, 
foarte necesară corpului omenesc. 
Mâncat înainte de culcare, el curăță 
dinţii $1 împiedică în timpul nopţii 
înmulţirea microbilor ascunși între 
dinţi. 


CRUȚAŢI-VĂ OCHII. Copiii se bucură în general 
de o vedere foarte bună. Еі nu cunosc suferințele pe 
care le. îndură cei bolnavi de ochi şi, din această 
pricină, îi obosesc fără milă. Fiecare oboseală a ochilor 
înseamnă însă o slăbire şi о primejduire а lor. 
Deaceea, cetiți cu băgare de seamă sfaturile pe care 
vi le dăm mai jos. 

1. Îndată се simţiţi că vă ard ochii în timpul 
cetitului şi simţiţi nevoia să-i frecati, duceţi-vă la un 
medic de boli de ochi. 

2. In timpul cetitului, lumina nu trebue să cadă 

pe față şi пісі soarele pe carte, deoarece slăbesc 
vederea mai mult decât orice. Lumina trebue să cadă 
oblic, depe umăr pe carte. Lumina slabă a unui bec 
electric poate deasemenea vătăma ochilor. Nu сесі 
pe înserat. Nu сей cărţi tipărite cu litere prea mici 
sau neclare. 
+ 3, Nu vă culcaţi noaptea cu fața spre fereastră, 
ca la deşteptare lumina să vă  izbească deodată 
ochii; trecerea dela întuneric la lumină е foarte 
primejdioasă. 

4. Dacă іп timpul cetitului trebue să ţii cartea 
cât mai departe de ochi, atunci e o dovadă că ai 
nevoie de ochelari. 

5. In timpul cetitului, capul trebue ţinut drept, 
iar cartea la o depărtare de 30 cm. de ochi. E bine 
ca din când în când să întrerupeţi cetitul pentru 
câteva clipe. 

6. Dimineaţa si seara, ochii trebuesc spălaţi cu apă 
căldicică, 


DACĂ CINEVA S'A 
APRINS, infàsurati,] ге, 
pede într'o pătură sau o 
plapumă, pentru а înă- 
busi flăcările. Dacă arsu, 
rile sunt uşoare, ungeţi 
rănile cu untdelemn de 
măsline. Іп cazuri mai grave, chemaţi medicul sau 
transportaţi bolnavul la spital. 


DACĂ S'A SPART СНІАТА, şi ati căzut іп 
apă, întindeţi braţele sau sprijiniți-vă іп coate si 
strigați după ajutor. 
Pentru salvarea celui 
accidentat întindeţi-i = 
o prăjină sau ce aveți | 
la îndemână si în- 


i ТЕ ЙЕ“ сегсарі să vă apropiaţi де 
el cu ajutorul unei scânduri 


sau a unei scări. Greutatea 
pe „care (о аге de suferit 
suprafaţa gheții se răspân+ 
i: deste în acest chip ре о 
întindere mai mare. 


INDEPĂRTAREA UNUI 
CORP STRĂIN DIN ОСНІЏ, 
Dacă va intrat în ochiu o 
insectă, praf sau un fir de 
nisip, simţiţi îndată o arsură 
şi o înlăcrămare abundentă. Pentru a îndepărta corpul 
străin, aşezaţi copilul pe un scaun, cu capul aplecat 
pe spate, în faţa luminii. Tineti în dosul pleoapei un 
beţişor sau un chibrit şi întoarceţi pleoapa prinzând-o 
de gene. Apoi, scoateţi corpul străin cu vârful unei 
batiste foarte curate, ре care aţi umezito. 


CONTRA BĂȘICILCR. 


Marşurile lungi, gimnastica la 
paralele, un сісгар cârpit, о 
gheată strâmtă, produc adese- 
ori băşici dureroase, pline cu 
apă. Acestea se vindecă repede, 
trecând prin băşică, — cu ajutorul unui ac de cusut, 
— un fir de aţă, ambele dezinfectate. Capetele firului 
trebue să rămână afară. Apa se scurge încet pe fir și 
băşica se usucă. Dimineața tragem firul de аф afară, 
(Această operaţiune e bines'o facem seara, înainte 
de culcare. 


CÂND LEȘINĂ UN OM culcatil în poziţie 
orizontală. Descheiaţi-i hainele şi gulerul cămăşii, apoi 
stropiţi-i faţa cu apă rece şi frecaţiii tâmpelel cu 


oţet. 


DE CÂND SE MĂNÂNCĂ INGHEȚATĂ 


După un drum lung, după un match de foot-ball 
sub arsita soarelui sau după o excursiune obositoare, 
cine n'a jinduit după o înghețată? Ştiţi însă că înghe- 
tata nu е de mult la modă? 

In vechime Grecii şi Romanii întrebuinţau ghiata 
însă numai ca să răcească băuturile. 

Ca să păstreze zăpada proaspăt ninsă, Grecii săpau 
gropi adânci, pe care le acopereau cu frunze. 

Vinul era turnat în amfore cu două rânduri de 
pereţi, zăpada fiind cuprinsă în interiorul peretelui 
mai mic. Acest sistem nu era deloc practic, căci 
zăpada se topia destul de repede, și trebuia schimbată 
foarte des. 

Romanii amestecau de-a-dreptul zăpada cu vinul, apoi 
le strecurau printr'o sită cu fundul dublu, care oprea 
toate murdăriile. Acest mijloc avea marele neajuns că 
micşora tăria vinului şi-i slăbea simţitor buchetul. 

Totuşi, Romanilor le plăcea mult vinul rece şi-l 


serveau întotdeauna la ospăţurile lor. Impodobiți cu ` 


согопіқе de flori pe cap, ei stăteau întinşi pe paturi 
acoperite cu stofe scumpe, iar sclavii aveau grijă să 
le umple cupe golite. 

Dar acum să пе depărtăm puțin şi în timp si spaţiu. 
Când în secolul al XIII-lea, celebrul explorator italian 
Marco Polo sosi în Japonia, i se serviră mâncăruri în- 
gheţate. Acestea îi plăcură atât de mult, încât întors 


în Italia, îşi pofti prietenii la masă si le oferi шап” 


căruri ţinute la ghiață. 

Să nu credeți însă că numai Japonezii s'au gândit 
la folosirea ghieţii la bucate. Turcii de pildă săpau 
pivnițe adânci îndreptate spre nord, în саге așezau 
blocuri mari de ghiață, unul peste altul, până deveneau 
adevărați pereţi. Era o muncă anevoioasă însă de 
mare folos. 

Cum te puteai răcori însă în toiul verii, sau când 
te aflai în largul mării? Chibzuinţa poate înlătura 


SCAETELE SCOȚIENILOR 


Scoţienii au drept emblemă, scaetele. Origina acestei 
alegorii datează din primele timpuri ale istoriei Angliei. 
In epoca năvălirilor normande pe coastele Marei Bri- 
tanii, piraţii danezi hotărâseră să cucerească cetăţuia 
Glaine, саге era capitala Scoției. Ре o noapte intu- 
necoasă, s'au apropiat de turn, alecărui gropi de prim, 
prejur, prost întreținute, erau pline de enorme țepuşe. 
Inşelaţi de întuneric, piraţii au intrat în mijlocul 
acestor plante înțepătoare, ai cărui spini ascuţiţi i-au 
făcut să scoată ţipete de durere. 

Garda, trezită, puse mâna pe arme. A urmat un 
măcel groaznic, бі vreme îndelungată, Scoţia fu la 
adăpost de jefuitori. De atunci, locuitorii au luat 
scaetele de simbol. 


multe greutăți. Astfel, în secolul al XVI-lea marinarii 
se gândiseră să atârne sticlele, în timpul nopţii, de 
catargurile navelor, iar în zorii zilei le scoborau, aco- 
perite de broboane înghețate și le înfășurau іп stofe 
groase ca să le păstreze reci. | 

In acele timpuri, Francezii nu cunoşteau încă Бап, 
turile îngheţate. Când Francisc I se duse în apropiere 
de Nissa, ca să întâlnească pe Papa Раш ІП şi pe 
împăratul Carol Quintus, el a rămas foarte uimit vă- 
zând italieni şi spanioli, care adunau zăpadă în munţii 
din apropiere. 

Totuşi, acest obiceiu nu întârzie să se răspândească; 

Henric al III-lea fu primul гере, саге bău vinul ră- 
cit. Ceva mai târziu, obiceiul se întinse, şi fu urmat 
cu plăcere de toată lumea. In Franţa consumul de 
ghiață se intinse atât de mult încât la un moment 
dat, guvernul având nevoie de bani puse un impozit 
asupra. lui. 

Tot Italienii au fost cei dintâi care sau gândit să 
îngheţe unele mâncăruri, ca gelatinele si cremele. 

Caterina de Medicis, când a venit în Franţa să se 
mărite a adus cu suita ei şi câțiva bucătari; ei au 
introdus acest desert. 

La sfârşitul secolului al XVII-lea tot un italian а 
deschis la Paris prima cafenea, unde se serveau cafea, 
şerbet și îngheţată şi unde venea toată lumea, atrasă 
fiind, mai mult de curiozitate, decât de lăcomie. 

Primele aparate frigorifere, au apărut abia în secolul 
al XIX-lea. 

Azi, folosirea electricităţii şi anumite produse chi- 
mice se întrebuințează în mod obişnuit pentru fabri- 
carea ghieţii artificiale. 

Şi desigur că o să zâmbiţi, aflând că în Africa, 
Arabii îşi prepară apă rece fără ghiaţă, atârnând la 
soare un burduf învelit într'o stofă groasă, bine muiată 
în apă. 


DE CE SUERA GLOANŢELE CÂND STRĂBAT AERUL? 


Gloanțele se mişcă cu o viteză şi o putere foarte 


„mare. Aerul este deci silit să se dea repede deoparte. 


Prin aceasta se produce o sguduire puternică a aerului, 
care se transformă până la urechile noastre şi pe care 
îl simţim са un şuerat. 


DE CE VEDEM LUMINA TRĂSNETULUI MAI 
REPEDE DECÂT SGOMOTUL LUI? 


Pentrucă lumina are o viteză mult mai mare decât 
sunetul. Amândouă se produc în acelaş timp, însă 
sunetul se propagă mai încet, pe când viteza luminii 
e nespus mai mare. Pentru o distanţă de 312 metri, 
sunetul are nevoie de o secundă, iar lumina străbate 
aceiaşi distanţă numai cu о milionime de secundă. 


IMPRIMERIILE Adevărul S. A. BUCUREŞTI 


| 


| 


DOI DEOPARTE, DOI DE ALTA, MARE NU-I DEOSEBIREA; 
ТАТА UNUL, CELALT ТАТА, IAR COPIII: FERICIREA ! 


INTRE CEI BATRANI REZERVA ŞI SFIALA E FIREASCĂ; 
LA COPII NĂSCUT E DARUL SA SE IMPRIETENEASCĂ. 


Их 


WC 


ийт a Cai zmy >> muc r е > = (n = < m puas 


3 
4 
4 


VOIA RIINA-I MESTER MARE: I-A UNIT PE TOTI CA FRATII: 


STATUL ȘI STRĂJERIA 


Prin frumoasa organizaţie regească а „Străjii Ţării“, 
statul își asigură pentru viitor cetățeni conştienţi, cu 
frică de Dumnezeu, iubire de Rege si Patrie. Statul va 
putea îndrepta relele, să înlăture piedicile, să chezășu- 
iască pacea şi ordinea în ţară, numai prin ajutorul unui 
popor crescut în spiritul naţional al străjeriei, încă din 
fragedă copilărie. — Astfel, iubiţi străjeri şi străjere 
sunteţi legaţi de mici prin făgăduinţa străjerească si 
apoi prin legământul față de Dumnezeu, care sunt 
date sub următoarea formă : 


FĂGĂDUINȚA: 


„Cred în Dumnezeu şi făgăduesc să urmez învăță» 
turile Străjii "Ţării, Neamului si Regelui nostru“. 


LEGĂMÂNTUL: 


Mă leg în faţa lui Dumnezeu să trăiesc în credința 
strămoşilor mei, să-mi închin munca Străjii Țării, gata 
la orice sacrificiu pentru Tara, Neamul si Regele 
nostru. 

Credinţa în Dumnezeu este baza civilizației unui 
popor; de ea depinde însăși existența lui. Intr'un 
discurs, M. S. Regele a spus: 


„Noi nu suntem о școală, noi suntem о 
credință, un avânt“. 


reee 
„DIMINEAȚA COPIILOR". Director TUDOR TEODORESCU-BRANIȘTE. Inscrisă sub Nr. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Ilfov S. |. Com. 


PENTRU 


ӨТКАТЕР! 


Educaţia nouă creată іп Străjerie, сеге ci 
străjerii să depuneţi un neîncetat efort pentru гіс area 
generaţiilor de mâine, atât de folositoare Patriei. 

Toate cele pomenite mai sus, voi, străjeri, le 
în Crezul vostru străjeresc, pe care trebue 581 
să i vă supuneţi întocmai. Cu un atare tineret, ‹ :2:7 
în acelaşi spirit, având acelaşi suflet, plin de 
de încredere în slujba unui naționalism const 
fără de prihană, — mâine, când va fi mare, 
da un popor, — care în orice împrejurare va 
înălțimea jertfelor cerute de un patriotism des: 


CREZUL STRĂJERULUI 


1. Cred în Dumnezeu şi în Biserica ѕ 1} 
lor mei. 

2. Cred іп Regele Țării, Marele Nostru $£ r + 
Cârmuitorul destinelor poporului Român. 

3. Cred în muncă şi jertfă— închinându-mi î: 12а 
mea ființă pentru ridicarea şi prosperitatea Patri- . 

4. Cred іп „Straja Țării“ — chezăşia unită i. а. 
mului, hotarelor si sufletului românesc. 


Sănătate, 


Prof. C. C. Alcaz 


Р. S. — In numărul viitor vom arăta ceea c 
bue să ştie un străjer ca să ajungă la izbândă. 


„Ziarul" 5, А. К. Revistă ilustrată pentru tineret. Redacţia și administrația, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, București. Tel. 3.84.30. Сес Poșta 4:8: 
Preţul abonamentelor: In фага: un an 200; 6 luni 100; 3 luni 50. Plata taxelor poștale іп numerar conform aprobării Direcţiei Generale P. T. T. Nr. 15.58 


CURIOZITATI 


In Australia s'a instalat o nouă 
linie de telegraf. Acest lucru le-a 
amuzat grozav de mult pe co- 
ţofene, care considerau străluci- 
toarele sârme de telegraf drept 
cea mai frumoasă jucărie. Desigur 
că pagubele n'au întârziat să se 
producă. Din această pricină, 
inginerii trebuiră să se gândească 
la ceva, care să îndepărteze со; 
ţofenele. Şi într'adevăr, ei puseră 
din loc în loc bucăți de sârmă 
strălucitoare, care le plăcu atât de mult coţofenelor, 
încât lăsară în pace sârmele de telegraf. Aţi fi crezut? 
Şi totuşi e adevărat. 


АЭЯТТМА КЕ Ee PS] 
INGRIJESCO CORPUL 


Tuturor copiilor care nu se spală cu plăcere le 
închinăm rândurile de mai jos: 

Animalele își spală şi-şi îngrijesc corpul cu plăcere 
şi de foarte dese ori. Multe păsări pun cu deosebire 
рге pe îngrijirea penelor. Ele le netezesc cu ciocul 
şi le scaldă adeseori. Nici în 
timpul iernei nu disprețuesc 
scăldatul.. 

Vrăbiile şi găinile iubesc 
băile de nisip. Ele îşi ridică 
fulgii şi stârnesc praful, care le ajunge până la piele. 

Pisica foloseşte limba ei aspră 

ca piepten și “totodată са perie. 
Prin curățirea  sârguincioasă а 
blanei, aceasta devine foarte cu; 
rată şi capătă о moliciune de 
mătase. 
Elefanții se bălăcesc са predilecție în nămol, aşa că 
tot corpul lor e acoperit cu 
nămol. Când se usucă, nămolul 
se întăreşte ca o coajă, apoi 
cade cu toate gângăniile, care-l 
chinuiau in permanenţă pe 
bietul elefant. 

Іп lupta contra insecte- 
lor puteţi admira adesea 
înțelepciunea elefantului. El rupe cu trompa o trestie 
potrivită, cu care îşi alungă câte un purece de elefant 
vârît în cutele pielei sale. 


s 


Popoarelor africane le place 
foarte mult vinul de palmier. 
Această băutură, care-i ame- 
teste uşor, băştinaşii o obțin 


făcând o crestătură în caliciul 


floarei. 


Lăcustele sunt fiinţe foarte vioaie şi caraghioase, 
când sar printre firele de iarbă. Ştiaţi însă că există 
oameni care le mănâncă? Arabii le usucă, le pisează 
şi apoi le mănâncă sub formă de găluşte rotunde. 


S'a făcut încercarea de а 


sui mai multe animale la o 
ұғ лен а ме» 242% 
e : înălţime de 3.500 de metri si 


Urmarea а fost că iepurii sau îmbolnăvit de inimă, iar 


de a le lăsa, să vieţuiască acolo, 


gâştele au căpătat congestie pulmonară. 


Intr'o seră din Germania există un 
cactus, — fokea capensis, — în vârstă 
de 150 de ani. Acesta e singurul 
exemplar din specia lui, căci în patria 
de origină, anume la Capul Bunei 


Speranţe, a fost complet stârpit. 


Egiptenii considerau pisicile ca 
pe nişte ființe sfinte. In timpul 
săpăturilor din Egipt sau găsit 
o mulţime de pisici mumifiate, 
care fuseseră la fel de bine 
îmbălsămate casi mumiile regilor. 


Renumitul istoric Herodot 
ne informează că pentru 
ridicarea piramidei Keops 
au muncit 120.000 de robi 
timp de 20 de ani. Piramida 

are 145 de metri înălţime si ocupă o suprafață de 
54.000 de metri patraţi. 


FRU 


S'a desfăcut din mugur, într'o dimineață caldă, а 
începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s'a 
împletit pe dânsa са o sârmă de aur, făcând-o să tre- 
mure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi і 


sa părut scurtă şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina 
se stinse, răcoarea o făcu să se sgribulească, să se vâre 
între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi 
venirea soarelui. 

Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul, 
lumii, până sus, pe cer! Raza se cobori din nou, şi 
toată ziua, încălzită, frunza ве scăldă în albastrul văz- 


duhului. 


In scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai fru- 
moasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. 
De deasupra îi cădea lumină, de desupt se ridica, până 
la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin 
de colbul aurului mirositor. 

Un ciripit străin o miră. Şi cea dintâi rândunică, 
venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată, incon, 
jură copacul de câteva ori, cu strigăte de bucurie, apoi 
se aşeză ре streaşina casei, cântând mereu... 

Dar, într'o dimineață, raza de soare nu mai veni. 
Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de 
ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici 
rândunelele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, 
seara, se împrăștia, puternic, umed; о ameţea. 

După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele ră- 
sări într'o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, în- 
călzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. In după 
amiaza zilei acesteia, о păsărică cu pene verzi şi gal 
bene, un scatiu, veni moleşit de căldură, de se furișă 


N Z A 


sub dânsa, la umbră, la adăpost. Si frunza se bucură, 
acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, 
întâi înăbuşită, din guşă, apoi mai prelung, mai dulce, 
cum nu auzise frunza cântec. 

Si în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de 
căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea şi 
seara cântecul se împrăștia vesel. 


Cât n'ar fi dat acuma frunza ре о picătură de 
ploaie! Dar norii fugeau роп de vânturile din înălţimi; 
cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai 
miroseau; când si când rozeta, care își scutura sămânța 
coaptă, împrăștia mireazma еі în zorii unora din dimi- 
пері. Prea multă lumină, prea multă căldură. 

Мор е senine, cu craiu nou, cerul spuzit de stele, 
o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte... 

Pasărea venea mereu, câte odată şi noaptea rămânea 
acolo, ațipind, cu căpşorul sub aripă. 

Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă 
începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai 
reci; cerul arareori curat. Puternic suflă vântul tom- 
natic! Apusurile erau ca sângele şi parcă inroseau si 
pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite: cu greu pu- 
tea să ţie piept vântului саге о clătină în toate părţile: 
câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer apoi fuseră 
duse departe. 


Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o 
mâhnea cumplit. 


Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaş 
copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Incepuseră 


M Gârleanu 


să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, fos, 
netul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau strecurându-se 


apanas 


uşor, ca о şoaptă, са о rugăciune, aşternându-se jos 
într'un lăvicer ре desupra căruia vântul alerga grăbit. 


De dimineaţa până seara, şi noaptea, frunzele cădeau 
întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legă- 
nându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de 
ramuri ca cerând ajutor; numai într'un târziu, dându-se 
învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. 


Intr'o dimineață se sperie. In tot copacul rămăsese 
numai еа! Ramurile goale se loveau unele de altele 
tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi 
ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări 
plecau în şir: atunci băgă de seamă că şi cuiburile 
rândunelelor rămăseseră goale. 


Un fior o străbătu şi se gândi la pasărea pe care 
nu o văzuse de câteva zile. In clipele acestea, când 
parcă se cutremura la gândul că poate şi dânsa va 
trebui să se desprindă, să moară, ca şi celelalte, vederea 
prietenei pe care о adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. 


Şi pasărea parcă auzi chemarea tovaraşei de altă dată; 
veni, dar se opri puţin, pe o altă ramură, ca şi când 
n'ar fi cunoscut locul obişnuit în care cântase, apoi 
ізі luă sborul şi, în trecere grăbită, fără să întoarcă 
capul, lovi cu vârful aripei frunza care, de abia mai 
ținându-se, căzu la rândul ei. 


INTREBĂRI 


Cât timp doarme leul noaptea? 
“(езФеәҙӛәр əs eueq) 


Ce fel de pietre se găsesc іп orice râu? 
“(әрп әләг4) 


Іп ce sticle nu se poate turna nimic? 
“(пе|әцоо әр әрәрізе ul) 


Care animal seamănă cel mai mult cu măgarul? 
` (етїЗеү) 


Câte ouă poţi mânca pe stomacul gol? 
(108 ә теш пи (повшоҙв “no ғәрор үе ет PUN) 


De ce nu poate fi măsurată greutatea lunei? 
-(згшәзшооәш әҙӛәговәр 1$ 205910 un wonzuəd) 


IN CURÂND VA APARE 


CRAIUL FLORILOR DE MĂR 


Şi lăvicerul de jos se mai îngroşă, din ce fusese, cu 
această, cea din urmă, moartă. 


CARAGHIOASE 


In care caz 2 înmulţit cu 2 fac 5? 
“(гео unu u) 


Când se află în casă un om fără cap? 
`(®л}$›әлә} und geze әҙӛәлгій put) 


Când mănâncă negrii mai mult? 
"(oureo 2352 әү put) 


Care căţel se pune în bucate? 
`(mromisn әр [n|əjeO) 


Care caval nu cântă? 


"(Inpeaeose)) 


Cine stă pe acoperiş şi fumează, fără să aibă nevoie 


_ де tutun, пісі de pipa? 


`(то$огу) 


O CARTE NOUĂ DE POVEȘTI 


POVESTEA DOINEI 


Ci-că odată, când toţi codrii Carpaţilor se uneau 
între ei, când drumuri nu erau încă, iar ţara era 
prădată si jefuită de hoardele tătăreşti, ci-că pe atunci 
trăia prin munţii Moldovei un cioban, cu numele Doi, 
nel. Şi avea acest Doinelo soră, pe care o chema Doina, 
cum alta nu găseai prin împrejurimi. 

Doina era mică şi mlădioasă ca o trestie, frumoasă 
ca Maica Domnului, cu obrăjori ca doi bujori, gura 


Ñ IRO Я 
“х б 
` k < 


ca o cireasá coaptă, ochi strălucitori ca jarul si păr 
negru ca pana corbului, legat la spate în două cozi 
lungi şi frumoase. 

Doinel şi cu Doina au rămas orfani de mici copii 
şi de atunci au trăit tot timpul împreună, păscând oi, 
hrănindu-se cu laptele lor şi îmbrăcându-se cu lâna lor. 
Ca păzitori n'aveau decât nişte câini şi pe bunul 
Dumnezeu. Dimineaţa ве despărțeau, luându-și fiecare 
jumătate din turmă și plecau să caute loc de păşunat. 
Ziua întreagă străbăteau cu oile frumoasele plaiuri ale 
Moldovei, cântând din fluier. Cântecele lor erau uneori 
vesele si repezi ca râurile munţilor, alteori liniştite ca 
singurătatea care-i înconjura, ca legănarea verde a 
plaiurilor si ca viaţa lor neturburată. 

Fluierul lor desfăta sufletele oamenilor pe unde 
treceau, îmblânzea sălbăteciunile pădurilor şi ţinea oile 
în jurul lor. Astfel, viaţa lor părea fericită şi fără 
de griji. Dar pesemne că altfel le fusese scris. Intr'o 
seară, întorcându-se acasă, Doina nu-și găsi fratele. 
Crezând că a întârziat, se puse să aștepte. Dar Doinel 
tot nu venea. S'a făcut noapte, luna apăruse demult 
şi el tot nu sosise încă. Ingrijorată, se duse să-l caute, 
Isi luă fluierul şi un câine credincios şi porni prin 
întunerec. Toată noaptea a umblat și nici urmă de 
Doinel. Se făcu ziuă şi Doina, obosită de nesomn, 


(уж лу 
Vin 4 


umbla prin munţi întrebând stâncile, copacii si izvoa- 
rele. Intr'un târziu, ajunse într'un sat pustiu. Un singur 
moşneag mai era acolo, care-i spuse că Tătarii au 
năvălit pe acolo, au prădat şi au luat robi. Printre 
aceştia era şi Doinel şi oile sale. Sdrobită de durere, 
Doina se întoarse la stâna ei. Dar oile nicăieri. Nu-i 
mai rămăsese decât fluierul. Şi cu acest fluier porni în 
lume să-şi cânte durerea. Jalnic si sfâşietor era acum 
cântecul ei, dar totuşi atât de dulce şi desmierdător, 
са mângâierile unei mame la căpătâiul copilului bolnav. 
Pe unde trecea ea, oile se opreau din păscut, păstorii 
întrerupeau cântecele lor, plugarii încetau lucrul şi 
toți ascultau uimiți cântecele Doinei. lar ea mergea 
mereu, răspândind printre toți păstorii Moldovei cân- 
tecul ei jalnic si duios. lar ciobanii învățau cântecele 
Doinei şi le cântau mai cu drag decât pe- ale lor. Ce 
ға făcut cu Doina, nu se ştie, dar cântecul ei a rămas, 
s'a răspândit printre toţi păstorii, iar aceştia, în amin- 
tirea celei dela care l-au învăţat, l-au numit Doina. 

Şi astăzi, dacă mergi prin Carpaţi sau câmpiile 
noastre, vei auzi adesea un cântec lin, duios si trist 
ca un dulce cântec de leagăn. Aceasta este Doina, 
cântecul păstorului şi al neamului românesc. 


DOINA STEFLEA 
cl. V-a Lic. Domnița Ileana — Сапа 


P R O VER BE 


Când doi se ceartă, n'are niciunul dreptate. 
Inceputul mâniei, este începutul părerii de rău. 
Pacea hrănește, desbinarea macină. 

Cine ucide cu vorba, săvârșește tot un omor. 
Un răspuns cuminte, potolește mânia. 

Banul poate multe, iubirea poate totul. 


lubirea este ca roua, ea cade pe trandafiri са și ре 
urzici. 


Jocul de cărți e cartea de rugăciune a diavolului. 
Munca are rădăcinile amare, dar fructul dulce. 


Omului sârguitor i se uită uneori foamea prin fe- 
reastră, dar nu-i intră niciodată în casă. 


Nu e sărac acela care are puțin, ci acela care are 
nevoie de mult. 


maa 


INVĂȚAȚI SĂ DESENAȚI! 


Puneţi o hârtie de calc peste aceste desene; după ce ай izbutit să le copiaţi tră- 


gând liniile frumos, repetati acest exerciţiu deadreptul ре caetul de desen. 


VRĂJITORII 


Жайы өнү. 


— UITE 'N CARTEA ASTA SCRIE, — IEI CEASORNICELE, GHIŢĂ, 
— CARTE DE VRĂJITORIE — ŞI LE PUI IN PIULIŢĂ, 

CA DIN DOUA CEASURI, TREI, — AM FĂCUT PRECUM AI SPUS, 
POTI Să FACI, NUMAI Să VREI! UITE-TE ŞI TU, LE-AM PUS. 


— PISĂLOGUL IEI ACUM — AL NĂDEJDE 'N MINE, FRATE, 
Şi LE FACI, MKI, GHIŢĂ, SCRUM! CA LE FAC PILAF PE TOATE. 

LE PISEZI, LE TOT PISEZI, UMBLĂ ТАВА 'N LUNG SPN LAT, 
CEASURI РАМА NU MAI VEZI. NU-I ALT MEŞTER LA STRICAT! 


— EI, DRĂCIE, ASTA-I BUNĂ, MÂINILE ISI FRÂNG DE CIUDA, 
DUPĂ CE-AU MERS TOATE STRUNĂ, PLANG СА SOARTA LE-A FOST CRUDĂ, 
NU ŞTIU CUM E MAI DEPARTE, AVEAU CEASURI BUNICELE, 


FILELE LIPSESC DIN CARTE! SA ALES PRAFUL DE ЕГЕ, 


` 


CUM CONFECTIONATI 


O GIRAFĂ DIN STOFĂ 


Nu vă fie teamă, lucrul nu e greu. Fetele 
sunt deobiceiu foarte îndemânatice, așa că 
vor izbuti şi de data asta să-l execute. 

Cu ajutorul pătrățelelor din clișeul de sus, 
transpuneţi de două ori modelul pentru corp 
şi urechi pe o bucată de stofă cu cât mai 
multe buline. Pătrățelele pot avea latura 
de doi sau trei centimetri. Acest amănunt 
are importanță. 

Cele două părți ale corpului le coaseți 
aproape în întregime си ип feston drăguţ, le 
umpleţi си vată, resturi de stofă sau zegras, 
apoi completaţi cusătura. Coada o faceţi din 
sfoară, ре саге о destrămaţi la vârf. 

Schițele cele тісі vă arată forma cor- 


_nifelor şi cum trebuiesc cusute. 


Aceleași schițe mici vă învață сит să 
îndoiți urechile şi cum să le јіха{і de 
сари girafei. 

Picioarele le executați la fel си cornițele, 
însă ceva mai lungi şi mai groase. 

Ochii sunt din pietricele rotunde și negre. 


Coama o faceţi din fire de lână neagră, cusute pe 
partea dindărăt a gâtului. 
Nu vi se pare nostimă girafa gata confecţionată? 


CEI DOI VECINI 


In vremea de demult, trăiau în frumosul oraş Basra 
doi negustori avuţi. Amândoi erau oameni cu bună 
creştere şi-şi spuneau unul altuia cuvinte curtenitoare, 
oriunde se întâlneau. Odată, ре când se înapoia dintr'o 
călătorie depărtată, unul din ei, anume Abu Ham, 
aduse cu dânsul o pasăre cântătoare. Cântecul ei îl 
fermecase atât de mult, încât dădu poruncă să se 


construiască o colivie frumoasă, în care puse pasărea. 
Apoi, duse colivia în grădină şi o atârnă de un copac. 
Concertul pasărei răsuna plăcut până la urechile veci- 
nului. Totuşi, cu cât treceau zilele, cu cât îl auzea 
mai des, cu atât îi devenea mai de nesuferit. Căci 
pasărea avea năstruşnicul obiceiu de a-şi începe cântecul 


tocmai noaptea, când oamenii trebuiau să doarmă. 
Intr'o zi, Omar Beg, — căci aşa se numea vecinul 
lui Abu Ham, — se hotărî să încerce о învoială; cine 


ştie, poate că Abu Ham se va lăsa înduplecat. Şi Omar 
Beg se duse la vecinul său. 


— Ai o pasăre frumoasă, — începu acesta. 

— Da, — răspunse Abu Ham, — e o pasăre 
frumoasă ! 

— Şi ştie să cânte frumos! — zise iar Omar Beg. 


— Da, — întări Abu Ham, poate.să cânte frumos. 

— Numai că... — геіпсери şiret Omar Beg, care 
nu venise să laude pasărea ci, dimpotrivă, să încerce 
pe cale ocolită să spună contrariul, — numai că pa, 
sărea cântă puţin prea tare! 

— Prea tare? — se miră Abu Ham, — păi, tocmai 
ăsta e meritul ei. 

— De bună seamă, — aprobă Omar Beg, — însă 
tocmai noaptea cântă mai tare şi ne turbură somnul, 
atât mie cât şi oamenilor mei. M'am gândit, deci, că 
o pasăre atât de minunată nu se cuvine să stea închisă 
într'o colivie, ci trebue lăsată în libertate! Nu vrei 
so laşi să sboare ? 

— Pentru nimic în lume! Dar nu găseşti că este 
o lipsă de recunoştinţă să-mi ceri acest lucru? Pasărea 
cântă frumos, precum ai recunoscut tu însuţi; ba, o 
poţi asculta mereu, fără să te coste nimic. Căi tur- 
bură uneori somnul? Pentru asta te răsplăteşte cu vârf 
şi îndesat prin cântul ei armonios! бі apoi, numai eu 
dau bani pentru hrana și îngrijirea ei. 

Atunci, Omar Beg îşi dădu seama că începuse 
vorba greşit; şi plin de ciudă si mânie porni spre casă. 
Dar tot mai mult îl supăra trilurile pasărei si cu cât 
se străduia să n'o mai audă, cu atât mai vârtos îi 
răsuna cântecul în urechi. In cele din urmă, i se 
păru că nu mai poate răbda şi se duse din nou la 
Abu Ham. De data asta avea de gând să-l tragă 
deabinelea pe sfoară pe vecinul său, căci născocise un 
plan isteţ. „Баса izbutesc să-l amăgesc să-mi vândă 
pasărea, — se gândi el, — atunci o las să cânte în 
grădina mea cât o vrea! Abu Ham о s'o păţească la 
fel ca mine. Cântecul pasărei străine o să i se pară 
de nesuferit!“ Vecinului său, însă, îi zise: 

-- Vecine, cântecul pasărei tale mi se pare acum 
minunat si aşi vrea s'o cumpăr! 

Abu Ham era însă neiîncrezător şi răspunse: 

— Ма vând pasărea ! 

— Dar dacă îţi dau de trei ori preţul pe care l-ai 
plătit pe ea? 

— Aşa mai putem sta de vorbă, — murmură Abu 
Ham, deoarece târgul nu i se părea tocmai rău. Insă 
n'ai cumva de gând s'o ucizi? 

— Ми, despre asta să n'ai nicio teamă! 

— бі nici n'ai să-i dai drumul să sboare? 

— Nu, nu! Vreau numai să pun colivia în grădina 
mea; aşa că o să auzi cântecul pasărei ca şi până 
acum, fără să te coste vreun ban; căci de aci înainte 
voiu avea eu grijă de întreţinerea ei!