Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1929_045_0028

 7iulie 1929 
S Lei 




















GEORGESCU ORESTE 





494, — UNIVERSUL LITERAR 








O 


Sunt cam 2% de ani de atunci. Un sfert 
da veac care prin belșugul eveniimente- 
lor, încarcă prea ubositar amintirea, “Lo- 
tusi parcă a fost ieri: liceele şi gimna- 
ziile dinu Pueuresti erau chemate la A- 
tencul Lorin, pentru & zi parte la un 
concurs coral pe 4 voci. Se înțelege delu 
sine, că în asemenea condiţii, un gitm- 
naziu are puţini sorţi de izbândă, «lin 
pricina, lipsei de efemente vocale în vo- 
vistrele do jos, în speci ial bagi, 

Atunci priu cae minune a eşit giimna. 
mul Cantemir (astăzi liceu) priinul i 
acel concura de coruri pe putru voci? 

Un copil, cu ochii limpezi, cu fruntea 
largă şi părul auriu, — să tot fi avut I1 
—12 ani pe acea vreme — a realizat în 
«hip atât de fermecător un 5olo de su- 
pr ano din programul gimnuziului, încât 

sala, electrizată pe de-a întregul. a aclu- 
mat și a bizat partitura cu o însuflețire 
de nedescris. 

Si acest triumf ul gimnaziului a însem- 
nat. şi primut succes artistic al viiturului 
poet pe care-l cinstim astăzi în aceste pa- 
gini. Căci copilul cu vocea dummnezeească, 
aplaudt de marele public, era frumosul 
elev Georgescu Oreste, — devenit mai 
târziu elasicul poet ORESTE, 

Și familia lui modestă şi onorabilă, 
Vu sărbătorit atunci cu prilejul concur- 
sului coral cu atât mai mult cu cât ap- 
titudinile artistice ude dragului copil, 
nu-l împiedecau să fie printre cei dintâi 
din clauză, la învăţătură, 

Si asa a fost, elevul (Gzorgescu Oreste, 
dela clasa | primară până la a VIII de 
liceu : strălucitor lu studiu, si plin de 
talent în latura artistică a sufletului său. 
<i din toute artele ce-l chemau cu gla- 
suri ispititoare. el şi-a, deschis braţele şi 
sufletul spre Pcezie, 

Şi de-abeu udolescent. în cursul supe- 
rior clasic de la Sf. Sava, a înbrăţişat 
cu toată pasiunea şi convingerea pe a- 
ceia cărcia se va dărui fără mwezeriii 
sau odihnă: PORZIA. 

La vârsta de 16 ani, 
toate revistele timpului: Floarea Daru- 
rilor. Sămănătorul, Viaţa Nouă, Con- 
vorbiri Critice, Viaţa Românească, Nea- 
mul Pomânesc, etc. iar la 18 ani pu- 
biică prirnul său volum de poezii: In 
umbra iubirii“ despre care, d. prof. lov 
sa a scris rânduri elogioase. 

In 1911, adică la 20 de ani tipărește 
în atelierele „Socec“ al doilea volum al 
săn intitulat simplu „Poezii, format 
mare, pe hârtie de lux, cu coperta în tri- 
cromie şi imprimat în chip desăviărşit, 
Un volum de succes literar şi material. 





colahora la mui 


De-atunci au urinat: [Himera poezii 
(1914), Cireşul înflorit, poeme în proză 
(1916), Herman şi Dorotheu de Goethe, 


traducere în; versuri. în bibiioteca Mi- 
nervei, Porquatu Tussu de Goethe. tradu- 
cere în versuri, (publicată în „Sermndnă- 
ferul“) Bal Mascul, fantezie întrun act 
în versuri (publicată în revista „Flacă- 
ra”), 

In mamuscris: Moise, tragedie în pa- 
tru ucte în versuri, precun. şi o mulținie 
de poezii, da povestivi, de articole lite- 
re, rămase printre scun.pele amintiri 
fumiliare... 


La 20 de ani. a murit de tuberculoză 





RES TE 


de 


ocupați de 


Bucureștii 
a fost: 


pulmonară, în 
cuvânt 


mumie, şi ultimul su 


Liniste î.. 
Ar fi vrut să urmeze drapelul Ţării în 


Moldova, Îtusţ roună cu prietenii lui seri- 
itorii si artistii, dar na putut, In Di 
eri ccndannat, si yrivirea lut sfâsietoi- 
re care căta pe urm tovarășilor îimbur- 
caţi pentru laşii refugiului. duvedea până 
la evidenţă. cunostinţa poetului despre 
sentinţa itrnplucablă a destinului, 

— ul.& revedere Oreste! In curând 
aci în Capitala Romeintei Marit, 

— „Mergeţi sănătoși prieteni! Dunne- 
zeu să vă ajute...” 

Si lacrimile despărțirii definilive. um 
plură ochii srnini ai lui Oreste, curesi 
dădea hine seuma căi nu va rai apuci 
ziua reîntoarcerii prictomilor săi... Iar 
presimţireu lui Sa împlinit mai curând 
decât ar fi crezut prietenii săi plecaţi 
în Moldova, cari în Ianuarie 1918, arlică 
după aproape Îl an şi 2 luni dela eva- 
cuarea Pucureştilor, luau cunoştinţă de 
moartea, poetului care cântase atât de 
irumos la începutul războiului, poema 
sfintelor mâini înfrigurate : 


„Mâini de soră şi de mamă, 
Măi ginyușe de copită, 
Mini ce tremuraţi de teamă 
Şi ră "nfioruți de milă; 
Mâini re sărutați cu grije 

Si prelung ca duuă buze A 
Locul mautilut dr schije 

De mitrulii şi de-obuze 
Mdiva curate cu vu rusi 
Arip> întredeschise. 

Albe mdini ce staţi de pază 
Leinqă rănile închise ; 

Mdini ce nu areţi hodină 

Și o clipă nu dormiţi, 
Binecuuântate fiți, 

Mriini de puec şi luneină! 


Voi. dunmnezeeşti potire 
Mdini de bunătate pline 

Și "peărcate de iubire: 
Midivi ce ulinuți suspine 

Şi etinqeti ca o floare 
Frupteu color chinuaţi, 
Binecuviântate fiţi, 

Maini de zămbet şi de sonre! 


Să fii înzestrat cu atât talent poetice 
si cu atâta. frumuseţe sufletească, să dai 
siteraturii somineşti -— la o vărsti când 
alţii abia încap să scris. -— opere trui- 
nice cari legitimează cele mai optimiste 
nădejudli, să fii atât de timpuriu încadrat 
între fruntasii contemporaneităţii cari 
sunt mindri de pufernica ta personali- 
late, şi să închizi ochii la 20 de ani, stri- 
viv de fatalitutea morţei necruțătoare, 
iată durerosul roman ul unui cuceritor 
de suflete si al unui întrânt al tinereţii. 

Căci tinereţea este cea mai nerecunos- 
căteare dintre zeitățile acestei firi  ne- 
miirginite !... Ea plăteşte cu suferință si 
infrigurare, darul pe care i-l aduci ca 
so inohilezi şi so înalţi. 

Ureste a dat tinereței tot sufletul său 
plin de poezie. Şi tinerețea, — neînţele- 
zătoare «le tezaurul primit -— a făcut dia 
el jocul ei capricios, întocmai ca și copi- 
jul răsfăţat cure petrece pe socoteala lu- 
crurilor de preţ ce i sau dăruit... 


IL. GRECULESCU 


Un prieten bun al poetului, £l ÎN 
post, cara în acea vreme se gis i 
nitataa sa pe front. şi care a oi 
nostiinţat de moartea fratelui sii 
fletese frate sufletesc Sa și 
pentru Oreste — a trimis ziarului b 
nimentul” stin Iasi, ureiătoerele 
rânduri. cari au apărut În zănă 
Fobrnarie 1UIN : 

„A trecut prin viaţă, senin cn 
lunci, carei pătrunidlea în cdaa —y 
care sta dle vorbă A iubit şiis 
puns iubirii. A avut prietini cari, 
bit pentru firea şi inteligența lu 
tru vorbirea lui blânelă și elegantă, 
vru imaginile lui scântectoare, —j 
i-a fost dat să curoaseă prea mul 
tutea lumei, 

Timiil în aparenţă, — după e 
cehiler plutitori, — brav si hotărit ăi 
ticcle si polemici, 

— Tronist tin, se desvăluia numi 
1re prietini, și-și devenea. chiar ela 
tul ironiilor, de dragul lr.. 

Deși sut nevoile ei, întimpina sp 
exuberanța cucoritorului : îi văpii, 
c)ee cununa ce lauri, si-i era 

Oreste era un copil răsfățat alu 
lor prin sacrificiu. iubitor al mal 
al frumosului. 

Iv setea, de viaţă 
mere şi tniragii, 

Când rlinţia amărăciunii intime 
gerau întituu, îşi găsea halsamul în 
în lumină, în scare, în ciripit de și 
sbur de fluturi, miresme de float 
suri de copii, gingăsii da zână'ş 
turi, 

Trecea prin viaţă însatii de-o lin 
mecală din care risipea mărgărin 
lacrimi parfumate. 

I'lânzem pe Ureste prietenul, e 
imaraclul care ne-a părăsit prea fer 
şi prea departe, ine nu pe artist) 
şi-a sacrificat ultimul strop d y% 
Artei, căci miăruăritarele lui, tra 
se alipesc singure lu, diadamul | 
rii noasiro* 

(George 





se nuulțomea i 


I. Stratulai, 19 Ianuarie f 


* 


Astăzi Oreste zace uitat (le apr 
ani, in cimitirul unde odihnes 
iașii şi maestrii lui, Mihail Lin 
Alexandru Mucedcenski. 

l-a iubit deopotrivă pe amânta 
unul numai ca poet, căci Mihail 
scu a murit cu «oi ani inainte 
nașterii lui Creste -— iar pe celall 
om, căci a trăit alături de el. 

Si cine stie? în lumea unde pi 
pier, si unde seninul finii se co 
cu seninul sufletelor, — «esrobite d 
cleştarea 3utului apăsător, Oreste 
fost poate trăsura de unire pei 
propierea spiriteler superioare 4 
estrilor cari sau urât în viaţă 

Căci moartea descătușezză 
sil înalță ucolo unde valoarea lil 
roceste. 

Da, moartea înfrăţeste. 

Și între fraţii mai mari pe at 
făcut ca, ve sta deapnuvuri frattk 
mic, —: care ar fi ajuns tot atâtd 
ducă ar mii fi trăit—firea blând 
copilul minunat înzestrat de soar 
tul se cea mai curată esenţă, — 


Unul din cei mai fiinnoşi poeţi tineri, 
semănăn d La, chip cu feţi frumoşii din 
intec, sa stins în preajma vârstei la 
are alţii abia încep să serie. In urma lui 
u rămas cîteva cărţi uitate şi un mor- 
mânt părăzinit pe care iarna crivățul 
irceneste, primăvara creşte iarba sălbi- 
letă, vara se usucă — pregătind păragi.- 
ua pentru încă un anotimp. Aşa de zece 
mia ivceut să se aştearnă vesnicia, 

Mâini pioase care să ridice cruce pen- 
în copilul poet nu mui sunt și e zadar- 
die să mai gândim să cerem această 
lună cuviinţă”. Poetul dearme ; cântă- 
ețul, căruia criticii îi proorociseră laurii 
țloriei doarme somnul ţărânei sterpe 
liră nici o floare la căpătâi deşi în ver- 
sl lui işi scuturau cireșii alţi florile și 
Hângea mărcăritărelul : doarme — în a- 
lincul pământului — departe de lumi- 





Ce a rămas din crucea de pe mor- 
mântul lui Oreste 


(Desen de pictorul Biju) 


na palidă a lunei, pe care o cântase, ule- 
ile chiar de lumina amintirei, părăsit 
 i'scândurile lemnului putred, 
 Sitntusi, sunt atât de zadurnice toate 
siustiile cu care noi putem pomeni şi 
| domenora în depărtarea dintre noi — 
ui de toata zilale — a, unui poet adevi- 
vu, care se strecurase timiu şi tăcut în 
"vaţă, cu fizură de fată. cu ochi de senin, 
Pui ftizie în piept si plete care îi mân- 
filuu fruntea ; a unui amorezat roman- 
ic intre sumsarii cafenelelor, a unui vi- 
sitor de Nirvana pe o „lerasă” care da 
in strada intectă, a unni entuziast cu 
rațele deschise spre tot ce e frumos şi 
absurd, 
> Sipare at ât de firească pentru lumea 
iwemea noastră uitarea)... Alte gene- 
ii au străbătut sgomotos câmpul lite- 
țlor româneşti, câmp care tetuşi cuprin- 
li — în însustimea lui — și locul sterp 
i mormântului tără cruce, în care doi 
me.uitat, copilul poet, | 
Suntem siguni că, în urma rândurilor 
Îgastre, nu se va urni — spre desminţire 
= = piatra ce se cuvine mormântului. Azi, 
numai au tatent decât cei ce trăesc şi au 
aţi soctale ; nu sunt lăudaţi, decât cei 
d pot să te laude mâine. Dar tu, cetito- 
mie bun. tu care ai sufiet curat precum 
pusti era poezia lui Oreste, caută căr- 
20 lui uitate de zece ani, în care vei 
ME ie poet rămas tinăr, cu frumuse- 
si Teaucă în raclu de cleştar a versuri 
îl Tu, ai să înţelegi că talentul lui 
ariuas: tu, ai să simţi poezia lui şi cine 
w dacă o lacrimă vărsată pe cartea 
“ului. nu face să înflorească discretul 
mis din necercetatele adâncuri ale 
uittului. 































a 


GEORGE 1. STRATULAT 


sa cie v cursa 


la valeur n'attend pas le fioiiibre 








des ann6es.., 





Oreste dehbutase victorios în literatură, 
trim.eţind la, diversele rsviste ale timpu- 
lui, poezii şi traduceri în versuri admi- 
rabile. Purvte din directorii acestor publi- 
cațluti, vei să cunoască pe cel ce 
semnă producţiile sale cu ră sunătorul și 
clasicul nume de Oreste, au invitat la re- 
dacţie pe debutant. 


Tânărul poet-licean, vroduccă o sur- 
priză atât de mare în redacţiile unde era 
chemat, în cât sa hotărit să-și facă hai- 
ne civile, ca să pară mai format. 

făci în adevăr, Oreste, cu chip de fată 
blondă. şi delicat la trup, păreă şi mai 
tânăv îrubrăcat în uniformă de liceu, 
stârnind prin apariţia sa — acolo unde 
era cunoscut numai din reviste — ale- 
vărată consternare și admiraţie. 

Insuși domnul profesor Iorga, a rima 
viu impresionat de vizita adulescentului 
său colaborator dela „Fioarea Darurilor” 
şi „Neamul lomânesce“, pe cure-l credeă 
cel puun de vârstă corespunzătoare ta- 
lentului. 

Și Oreste, care publicase — liceean 
fiind =: un volum de poezii origimale și 
mai multe de traduceri (în versuri impe- 
câbile) din Civethe, era și ca etate şi ca 
înfătisare, un copil, 

Dar un conil cu însuşiri geniale! 


+ 


vis și realitate... 





Adolescent. Poet introdus în cercurile 


literare... Elozii și aplauze la scena des- 
chisă, U fată dulce şi blondă îl atrăgea. 


I-a, scris sub proprie semnătură. Să 
fata — fără să-l cuncască —i-a răspuns. 
vireşte, scrisorile lui Oreste erau în ver- 
suri, iar replicele blondei dudui erau în 
proză .. poetică. 

Și ziua primei întâlniri a fost fixată 
îutr'o Durminică, la matineul Naţionalu- 
sul. lutro loge rangul I,—a patra diu 
stânga — trebuia să vie duduia cu fami- 
na. intrun stal din apropiereu lojei, tra- 
huia să se afle necunoscutul adorator al 
fetei. Semn distincitv? Plete blonde de 
poct, frunte largă și inspirată, si... un 
prieten comun al familiei si al poe- 
tului !.., 

Primii în sala teatrului au fost—se'n- 
telege dela sine—Oreste și prietenul siiu. 
Duduia a venit cu întârziere şi cu... fa- 
milia ei. (Două suricare mai mici, o mă- 
miţică argintie și uu unchi bătrân şi 
gros). 

Oreste neavând haine civile —căci era 
pe vremea aceea elev în clasa VI de li- 
ceu—î«prumutuse un rând (inclusiv lin- 
zeria respectivă) dela un colec al său, 

Deşi colegul era mult mai desvoltat fi- 
zicește ca Oreste, totuşi — fiindcă pe vre. 
mea aceea se purilau haine „cloche“ 
costumul îl mulțumea pe poet, 

Liar farsa i-a jucat-o gulerul scrobit şi 
lustruit dela gât: Cravata strânsă prea 
tare pe sub guler şi gulerul fiind prea 
larg. acesta sa emancipat de legătură şi 
sa declarat independent. Intre cravată şi 
euler sa produs un gol vizibil, care sileă 
pe poet să ţie capul nemiscat. 

Cum făcea o mișcare, cun îi săreă gu- 
lerul dela gât. 

A încercat bietul Oreste să-l! fixeze, dur 


UNIVERSUL LitenAt, — 45 


vravatu, era şi mai rebelă de cât tovară: 
şul ei da înclestare, 

Şi așa sa făcut că duduia — chemând 
pe prietenul lui Oreste în loije şi între- 
bându-l de ca poetul stă așu de nepăsă- 
tor şi ţanţoş în fotoliu — acesta i-a tăs 
puns (fiindcă asa era, autorizat). 

— „Vecinul meu nu este poetul Oreste, 
ci cu totul alt cineva. El na putut să 
vie, căci e puţin cam bolnav şi ma ru- 
eat să-l scuz 1...“ 

).a care domnişoara a răspuns. cu sin- 
ceră părere de rău: 

„Păcat! E aşa de drăguţ vecinul 
u-tale ! Aşi fi vrut să fie el, Oreste !...* 

Dar prietenul a răspuns promt prin- 
trun calarubur : 

„Or este el, or nu este el, poeziila 
cari te-au adus aci sunt ale lui !* 

Şi așa sa risipit un vis care putea să, 
iie frumos!... 


MERE E Mi Ni BNEZER 
NOTE BIOGRAFICE 


Oreste. — după numele coriplet: Geor- 
gescu Creste, sa născut în anul 1891, în 
bucureşti. hu mai mare al unei modeste 
dar harnice si enorabile familii, al cărsi 
cap era profasor, 

Oreste rămânând de copil, orfan de 
tată. a ştiut să facă bucuria şi mângâ- 
ierea bunei sale mame, distingându-se lu 
învăţătură şi ocupându-se în orele libere 
cu literatura şi muzica vocală. 

Primele 4 clase liceale le-a făcut la 
aimnaziul Cantemir, după care — vrăjit 
de lecturile clasice cu care se îndelet- 
nicise în cursul inferior — trecu la li- 
ceul Sf. Sava, unde u'mă secţia clasică, 
și unde se distinse în chip strălucit, 

Impreună cu colegii săi. înfiinţează 
societatea culturală a liceului Sf. Sava, 
sub directa şi hinevontoarea privighere u 


vi posatului director Litzica, pref. de lim. 
bile latină şi greacă, 
Termină liceul în mod impresionant, 


hind primul la clasificaţie în tot cursul 
interior și <uperiior, şi se înscrie la facul_ 
tatea de litere. unde i se nrezisese un vi- 
itor strălucit, şi unde intrase cu aoreola 
de pcet cunoscut, căci publicase până la 
data aceea. mai multe volume originale 
și de traduceri în versuri, 

Nu termină facultatea din pricina preu 
marei pasiuni pentru poezie, căreia i ze 
închină cu trup şi suflet. 

Intră în vărtejul vieţii literare şi so- 
ciale, înfătişându-se — cu egală putere 
și valoare— ca poet, prozator, dramaturg, 
ziarist, polemist şi viguros pamfletar. 
(Ccelecţia, dinainte de război a „„Viitoru- 
lui“ stă martoră cercetărilor actuale). 

Tinerotea îl îmbie spre dragoste şi dra. 
gostea. îl face să se închine *femeci pe 
care o doreşte sufletește si trupește. 

Fire delicată şi sensibilă, suferă îu 
contact cu realitatea, iar suferinţa mo- 
rală începe să slăbească vigoarea fizică. 

Ftisia, îl prinde în brațele sale şi nu-l 
mai slăheste până în iarna anului 1915, 
când tânărul poet, în vârstă de 26 de 
uni, îuchide ochii în plină strălucire a 
talentului său miraculos. 

Rămân în patrimoniul - culturii ro= 
mânești mai multe volume şi nenumă- 
rate manuscrise, precum și o serie bo- 


gaiă de articole gazetărești, pentru cari 
mar putea fi niciodată 
I. GR. 


păcatul 
iertat ! 


uitării 





436. — UNIVERSUL LITERAI 





Po € ZI e 





VICTOR EFTIMIU 


CÂNTECUL SPAIMEI 


i 


Mi-e frică de noaptea ce vine 
Din trestii, din apă, din cer 
O stea ce s'aprinde şi moare 
Sporește al nopţii mister. 


Mi-e frică de noaptea ce vine 
Cu visele moarte pe veci, 
Când trec remuşcările 'n hohot 
Călare pe orbi lilieci. 


Oprește-te, soare, departe 
Alungă al nopţii sabat ; 

Mi-e frică de noaptea ce vine 
Cu tot ce mă simt vinovat ! 


CEASURI DE SEARĂ 


Cântec nerostit de nici o gură, 

Tors din fim de visuri şi lumină, 
Depe strune fulgerând de lună 
Ți-oi cânta în noaptea opalină... 


. Şi s'o stinge "n depărtări sub stele 
Licărirea cântului din strune, 
Si mom şti de ce ni-s sufletele grele 
Si de ce n'avem ce ne mai spune! 


CEASURI TÂRZII 


„Și vom păşi pe lespezi de tăcere 
Inlănţuiţi, prin pulbere de lună, 


INTERIOR 


Dormi, albă *n cuib albastru de mâtasă 
Şi râzi prin somn, ea un copil cuminte, 
Când dulei vedenii prind să te alinte; 
lar visul tău senm pluteşte casă ” 


S'aşează 'ncet pe fruntea mea, pe gene, 
Imi potoleşte-a gândului furtună 

Şi — fluture de-argint în clar de lună — 
Se "'nalță iar în sus, sburând alene, 


Aveam de seris.... Hârtia stă pe masă, 
Căci urmărindu-ţi visele senine, 

:.*.- Truditu-mi gând adoarme lângă tine 
Şi mumai umbra mea veghiază ?n casă !.. 


GEORGE TASLAOANU 





Din ape se 'nalță tăcute 
Alaiuri de pasări şi trec... 
Când vântul vuieşte prin trestii 
Par oase de morți ce petrec. 


Uscate şi goale şi albe 

Se joacă, se freacă troznind 
Șin cer, luminându-le jocul 
Șiraguri de candeli s'aprind. 








III 





Iubito, e-o vreme păgână 
Ascultă cum geme de greu 
Cum vuetul apei îngână 
Furtuna din sufletul meu. 


Petrecem, tăcuți, fiecare 
Cu ochii, al norilor joc. 
Aleargă, se clatină : Care 
Gonite cu bice de foc... 


Oftează scheletele porţii 
Copacii se strâmbă în vânt : 
Pe-o noapte ca asta și morţii 
S'ascund mai adânc în mormânt. 


Si-om auzi cum liniştea sadună 
Să ne îngâne psalmul de veghere. 


Poveri de gând ne-o 'mpotmoli în vis 

Si vom rămâne fără de cuvânt, — 
Ne-or zăpezi prin păr, în roiu nenfrânt 
Luceferii — petale de cais... 


Si tu mai mult uproape fe vei strânge 
Să-mi gâlgâi în auz iubirea-ţi crudă, — 
Și trupul greu de stele se va frânge, 

Şi ne-om întinde calzi în iarba udă... 


PAVEL NEDELCU 


EXIAZ 


de VICTOR HUGO 


- Si-auzeam un glas mart 
Apocalypse 


Stam singur lângă valuri 'ntr'o noapte înstelată, 
Pe mare nici o pânză, pe ceruri nici o pată. 
Eu mi-adânceam privirea unde nu poţi pătrunde, 
Pădurile şi munţii şi cu întreacu fire, 
Păreau că se întreabă în tainică şoptire 

Cu astrele, cu ale mării unde. 


Şi stelele de aur, nemărginite-armii 

Incet vorbind sau tare, cu mii de armonii. 

Ziceau. apropiiudu-şi coroane de foc greu; 

Şi valurile-albastre ce's libere orcând, 

Liceau, încovoiate tot mai puţin spumând: 
„Este stăpânul, stăpânul Dumnezeu 


(Les Orientales) 
Trad. de D, PASCANU 


UNIVERSUL LITERAR. — 433 


A PE MA RI 


de ziua onomastică a moşierului Cris- 
ta, printre alţi musafiri dela oraş, er 
sleptat şi un profesor dela universitatea 
ln Bucureşti. 

Profesorul n'a venit singur, după curu 
> vestise, inr cei de pazdă se  mirară 
mult când văzură că din automobilul 
vimis la stația ferată, îvtru întâmpina- 
ta invitatului. se cobori şi un tânăr ne- 
runoSCUt, 

Cum la țară se găseste îndată loc des- 
tul şi pentru cei nepoftiţi, sosirea necu- 
mscutului nu stingheri pe nimeni. 
Profescrul se găsi totuşi îndatorat să 
& explice - 

— l-am adus și pe tânărul meu prie- 
en Alin Stelnicu... De mult mă roazi 
4 duc la ţară, mai ales în repiuner 
bilțibor... 

Selnicu zâmbi cu gândul aiurea, 
Srânse usor mâinile celor de guzlă, apoi 
% intoarse cu fuța spre răsărit si îşi pur- 
4 privirea, lacom, peste lucurite înecate 
ie vărsarea Jorcai şi i Dunării... 

4pels mari care ajunseseră până a- 
muade de diaul satului, inecaseră tot cu- 
pinsul larg dintre Borcea şi Dunăre, şi 
mărserea lor ur fi avut. lucirea unei 
mări adevărate. dacă prin unele locuri 
sar fi răsărit — negra --- spinările grin- 
brilor și tacă pădurile de salaie și ri- 
dilă na fi pus, pe faţa avei. phemuri 
iuliloare de lună rosrată sau de mătase 
fre, 

Profesorul a trebuit să împingă usor 
dela spate pe tânărul stiu prieten și să-l 
bă să treacă pragul casei ospitaliere... 
Alin tresări rișinat şi iarăsi începu să, 
srână mainile pe care le mai strânse- 
%.. Mosierul zâmbi usor, dar ceilalți se 
uitară nedumoriţi la acest musafir cam 
tiudat, 

Când Stelnicu fu poftit să-si aranj=ze 
balta și să-si mni pieptene părul ciu- 
lut, proiesorul îl luă deoparte ție mo- 
Mer: 

— Pare cam ciudat hiiatul ăsta... 
Nu-i asa ?... Dar, să ştii, are multe cali- 
4. A înst unul din cei mai valorosi 
“ulenţi din clasa mea. Ave prea multă 
arte pentru vârsta lui și are si un mare 
dent la scris... E drept că na. tipărit 
mie. Cred însă că, odată. numele său 
va insemna ceva în litoratură... Păcat să 
? cam excentric?!,.. Nu supără însă pe 
umeni.. N'ai idee de când mă tot roasă 
di duc la baltă ?.., 

- E vânător? 

= Nu 

- Pescar, desigur... 

— Nici asta... îi poet... Mereu înui vor- 
ste de taina bălților. de măreţia revăr- 
unkr Dunării si ale Borcei... Tot dru- 
xl, ma intrebat dacă o să păsească o 
Marti să se plimbe pe apă... 

- Bărci, slavă Domnului! — îl asigură 
wşierul. -- Păcat numai că nu-i tim- 
al potrivit... De citva timp, bate vântul 
"2, Dar, parden.... 

* alergă să preîntămpine pe alţi mu- 
ari — proprictari și arenduși din îmm- 
stejurime. 

Curseau unii după alţii. și îndată casa 
m mare se umplu le lume, 

drcum stingherit, de atâţi oameni ne- 
wnoscuți, veseli și sgomotoşi, Alim se 
imură nebăgat în seană. si reuşi să u- 
mă pe terasă. Cât cuprinde ochiul 
ui mai pătrunzător, se vede numai apă... 
ardurile, pădurile, târlele de oi şi »- 
calele de vite sunt inecate... Nu departe 
kăzul satului, la câțiva pasi numai, 
mă crăci uscate de salcie bătrână par 


bratele unui înecat, cari se înalţă spre 
cer. cerând ajutor... 

Alin tresări: Profesorul îl 
umăr : 

— Ce fari aici, singur?... Lasă balta 
în grira lui Dumnezeu şi... hai la masă. 

Alin îl întrebă numai din ochi că parcă 
mar fi înteles nimic... Murmură câteva 
cuvinte şi iarăși privi apa. 

— Ascultă — se enervă profesorul — 
Nu se poate să stai aici. Trebue să mergi 
la masă... 

Alin își lungi gâtul dintre umerii as- 
unţiţi şi îl privi rupător: 

— Trebuie numai decât,?... Tare asi 
vrea să nu stau la masă, cu toții don'- 
nii ceia 1... Nici nu mi-e foame... Mai 


atinsese pe 


„bine aşi merse la baltă,.. Poate găsesc e 


'untre... 

— Eşti copit?.. Asta-i vreme de plim- 
Dat cu luntrea. 1... Nu vezi cum se fră- 
mântă Borcea ?.. Să dai o mie de lei 
unui burcaciu şi iot nu te ia... Mai târ- 
ziu... poate se mai poteleşte vântul... Acn, 
hai la masă !.. Co vrei să vie toată lumea 
să te roaga ?.,, 

— Nu, nu!.., Nam pretenţia asta... Hai 
să mergem !... 

Ca în toți anii, proprietarul moşiei 
Trestiana. îsi serbează ziua numelui. dân'i 
o masă împărătească prietenilor și cu- 
noscuţilor săi din judâţ. Deşi om strâns 
si cumpătat «e obiceiu, nu ţine socoteală 
de nimic îu ziua numelui său: Nu se 
mulțumește numai să-şi înloape musa- 
firii cu peste proaspăt —- gătit în zece 
chipuri — dar deşartă magazinele din 
araş, cărânrd la ţară cosuri întregi de 
mezeluri şi de toi felul de „delicatese“. 

Mâncăciozii de frunte din județ aston- 
lau, ca pe o nare sărbătoare, ziua ono- 
mastică a proprietarului din Trestiana, 

De câte ori e poftit la o masă prea din 
cale afară de îmbelsugată, și mai ales 
:ând se vede alături de oameni a căror 
pofiă îi aminteste pe căprcăunii din po- 
veşti. Alin Stelnicu își pierde voia c2a 
hună. Masa îi pare o corvoadă ohbositoa- 
re ; se intristează si, măcar că nu sufari 
de stomac. se uită cu necaz la acei cari 
găsesc o desfătare să deşarte farfuriile, 
una cupă alta. 

Si la maz=a mesierului ialomiţean, Stel- 
nicu se aseză indispus și atât de plictisit 
că dabia astepta să se sfârşească cina, 
ca Să nu se mai vadă bvvoit să se scuze 
"4 nu puate mânca Il» fel cu ceilalţi... 
PWahia asteptă momentul să se scoale și 
să plece în căutarea uni barcagiu care 
să-l treacă dincolo de Doreea, pe grindul 
cel mire. le unda se pulea vedea, aşa re 
bine și de aproape, prăpădul pricinuit de 
veriroa aț:elor mari... 

Vecina lui din dreapta — o gospodină 
rasă, cu ochii verzi si spălăciţi ca Ină- 
tasa broastei întinsă po apele stătute - - 
înduiosându-se de paliditatea tânărului 
bucutaztean, se încăpăţânase parcă să 
pună o pată «le roseuți pe obrajii. ca şi 
fierţi. ai bietului anenne: Mereu îl în- 
demna. să hea din vinul cal negru, de cu- 
Icarea sânzelui, turnându-i pahar peste 
pahar... Stelnicu se ruşină să nu-i facă, 
pe plac și bu fără socoteală... Nu găsi 
niciun cuvânt curtenitor pentru vecina 
lui atât de coripătimitoare... Se uita me. 
ren. cu cândul niurea, spre fereastra larz 
deschisă prin care năvălna primăvara, şi 
în care se incadra tristeţea cerului înou- 
rat..., 

Deodată, fără de altă introducere. Alin 
se adresă vecinului din stânga: 

— V'aţi plimbat vreodată cu barca? 


de A[.. CAZABAN 


-— Nu... Niciodată !.., Fu nu prea stau 
la ţară... Nu-mi place balta... S'apoi aci 
nu găseşti decât bărci pescăreşti care 
miroase a peşte şi a rogoz putred... Cu 
vaporul pe mare, da; îmi place să mă 
> limb. 

Alin ohservă distrat: 

— In vapor, stai ca în casă... Pe rând 
cu barca, eşti aproape de apă... Aşa de 
aproape că poţi să-ţi uzi mâinile în va- 
luri... Si cât de plăcută zi ameţitoare e 
clătinarea incontinuă a bărcei.. iar când 
e furtună ești ameninţat să te răstorni.., 

Vecina din dreapta râse: 

— Si adecă. domnule, e o plăcere să te 
îneci ? 

— Nu mara exprirnat bine doamnă !... 
Voiusim să spun că încerci o nouă senza- 
ție, atunci când înfrunţi prinejdia valu- 
lurilor... Şi eu vreau să simt... 

Tăcu deodată, ca si când si-ar fi dat 
seama că se destăinui:e prea mult. 

Si a răroas mut până la sfârşitul ae- 
sei... 

Insfârșit, camesenii trecurăi. pe terasă 
ca să-și soarbă afară, la aer, cafeaua 
turcească. stropită cu rom adevărat en- 
ulezesc 

Stelnicui, cu obrajii colorați, se apropie 
de moşierul Cristea, îl trase mai la o 
purte şi îi vorbi, balansându-se pe tocuri: 

— V'aşi rămâne foarte îndatorat dacă 
mi-aţi face rost de o barcă... Vreau să 
mi plimb pe apă şi să văd mai de-aproa- 
pe prăpădul inundaţiei... 

— Cum? — se miră moşierul — Chiar 
azi 1. Nu vezi ce valuri are Borcea!?.... 
De ce să te aventurezi pe ub aşa timp >... 
Și nici nu știu dacă sar găsi un barcu- 
giu să te poarte pe aşa valuri... 

-— TI duce Simion Lipoveanul -- se a- 
meste-ă în vurbă un tânăr agronom din 
acea regiune — Simion nu se uită dacă e 
furtună sau nu... A trecnt el Borcea şi 
pe un vânt mai mare! 

Moşierul încuviinţă : 

— Da ai dreptate... Simion e în stare. 
E. un vâslitor neintrecut... (gânditor): 
Totuşi. tinere, eu nu sunt de părere să 
faci o încercare atât de rizcată !.. 

— Ce-are de aface, dacă liporeanul răs- 
punde! — stărui Stelnicu însuflețit, — 
Ii plătesc cât vrea, 

Moşierul mai cercă să-l convingă: 

— Da ce zor aşa de mare, mă rog?.. 
Inţeleg pentru o treahă pe care n'o poți 
amâna.., Dacă e vorba numai de un ca- 
vriţiu,,. lasă plimbarea asta cu alt pri. 


lei... : 
— Imposibil să amân! —— se înflăcără, 
Dhucureșteunul. — Tocmai pentrucă apele 


sunt auitate, tocmai de asta trebuie să 
văd talta!... Vreau so văd turburată, 
(Tainic): Ar un motiv foarte serioa.. 
Cine ştie dică se mai ivește un prijel atât 
de fericit!. Acum n'o să înţelegi ce vreau... 
Mai târziu, cine ştie)... (Arătând apele 
cu un gest deschis): De când doresc să 
simt emoţiile unui sinisirat care se 
salvează ps o barcă!.., (Vorbindu-si lui 
singur!: Altfel n'o să pat termina ca- 
pitolul opt!.. Me ce zâmbiţi ?... 

Atras de gesturile şi vorbele tânărului 
bucureştean, un judecător din Brăila, se 
apropiase zâmbind ironic şi cu înţeles: 

— Cum văd, tinere, sunteţi un fel de 
vânător de... impresiuni! 

Stelnicu tăcu îndată, aruncă o privire 
dușmănoasă spre magistrat şi, ca un om 
care ştie ce are de făcut, scobori. ţinân- 
tdu-se de mânier, scara de stejar a tera- 
sii. cu multe trepte....! 


Profesorul universitar, când îl văzu 


438, — UNIVERSUL LITERAR 


Qeodată în mijlocul drumului, se aplecă 
peste parapetul terusei și sirigă de sus: 

—-- Slai Aline?.., Unde pleci? 

— In sat... Mă duc să caut pe Simion! 
— răspunse cel de jos fără să se în- 
toareă, — N'avea, nicio grijo, că eu... 

Mai aiticulă vreo câtevu sunete, dar 
vântul i le sufli de pe buze, înprăştiiu- 
du-le în aer... 

Cumpăniardu-si, cu mișcări hazlii si 
dezordonate, trunul lung și desirat, Alin se 
lubta să nu cadă ori de câte-ori sitrea 
de pe un bolovan pe altul spre a nu-şi 
murdări de noroi, pantotii de: piele fină, 
de oraș, 

Cu ochii rotunzi do îngrijorare profa- 
sorul observă cu glas ridicat: 

— Nu trebuia să bea atât, exaltatul 
ista ! 

Și se retiase cu un gest enervat, câni 
îsi văzu prietenul dispărând după uu 
gard de cătină deasă, din margineu, sa- 
tului... 

+ 


In jurul conacului toate globurile de 
lumină se uyprinseseră, alungând întune- 
wcul din câmp pe o iutindere mare... In 
casă, lu masa lungă, musufirii muşieru- 
lui Cristea iusau cărţile, cu atâta însufle- 
ţire și patimă. că nu se indurau să treu: 
că în sufragerie, uude îi aştepta o ali 
INaBă. 

La intervale destul de apropiate, profe- 
corul se uita la ceas, se încrunta usor 
și jarăse îsi vedea de cărţi. 

Tocmai cind îi venise rândul să dea 
„bancul“, proprietarul se pomeni la spu- 
te cu o servitoure care îi sopti, în grabă, 
câteva vorbe tromurate, 

— Nu se poate! — scrâşni moşierul 
foarte contrariat. 

Pără zi trădeze coa mai mică cinoţiu- 
ne, se ridică, scuzându-se faţă de musu- 
fini că-l chiamă. cineva afară. 

Profesorul scupă o carte, dar nu se 
plecă so ridice... 

— Nu nui joc, 

Esi numui decât pe terasă... Parcă l-ar 
fi înecat fumul din casă. 

Vântul clătina. globurile de lumină, iar 
pe cer nu dicărea o stea. 

Profesorul se lisă pe uu scaun de atih- 
nă... Nici nu indrăzui să se întrabe dece 
moșierul se ridicusc usa de repede dela 
ioc și dece esclamase: „Nu se poute!* 

Jos, în curte, dinspre grajduri, vorbeau 
niste oameni Cinova parcă a spus: 

— Simion s'a întors sinsur şi e ud ca 
un $oarece înecat... 

— Care Simion? -- se întrebă profe- 
sarul frământându-si memoria să afle 
cine era Simion și dacă îl cunoştea... 

Inima începu să-i bată... Bătănle erau 
asa de pnternice că-l siliră să se scoale. 

In salon, nu mai juca nimeni... Toţi e- 
rau în picioare şi se mişcau fără rost, de 
ici-colo.., Pe feţele turburate, ochii jucau 
măriţi de uimire şi groază... O gespodină 
biondă îzi frângea mâinile, cu ochii la 
cer... Avea ochii verzi ca mătasa broaz- 
tei de pe haltă. „Doamne, Doamne, ce 
nenorocire !* 

Intr'un colţ, un domn scuri şi rezervat 
îşi scutura cu un gest plictisit. scrunmuul 
de pe ţigară. 

Profesorul se apropii de el: 

— Da Cristea !,. tnde-i Cristea ? 

-— Sa dus în sai... Cercetează !.,. Trea- 
ha asta putea so facă inâine, la lumini 
zilei... 

Zăpicit. profesorul începu să-şi caute 
pălăria, în toate părţiln.. 

In bucătărie, surebulit zi tremurând de 
frig, lipoveanul, ud până la piele. se des- 
vinovătea faţă de servitori: 

— Nam nicio vină... Dacă boierul nu 
sar îi clătinat, când în dreapta când 


ZGRIPŢUROAICA » 


A fost o fată mândră, de sta soarele "n 
loc şi căta cu drag le chipul ei bălai. Se 
scurgeau ochii ilăcăilor după ea, si care 
do care își rupea picioarele umblând sea- 
va pe la pirleaz, să-i zăriască sprâncenele 
si să stea un pic de vorbă cu ea, 

Dar fata ncasiră eru tare scumpă la 
vedere. c'o ţinea de scurt mă-sa vitregă, 
0 huidoşe de femee, rea prăpădul pămân- 
tului. Dumnezeu a făcut însă lumea din 
dragoste, şi tot numai dragostea lui o 
face. să dăinniască şi azi. Aşa că toale 
pe lumea asta sur încătusa, numai cu 
aruvostaa, nu-i chip. 

Si iată că 'îniro hună dimineaţă, fala 
cea. frumoasă si-a găsit un drăguţ şi a 
fugit cu ul paci încolo. 

Zaripţuruaica de mumă a sărit ca opă- 
vită, cânul sa văzut făv de ea. A ncălicat 
pe piuă, — că cra vrăjitoare mare, ştia 
toate furmecele lin lume, — şi la drum. 
De goana ce gonin, se făcuse ca 0 flăcă- 
rae, 

Fata cu băiatul, după ce au mers cât 
au mers, se opriseră la umbra unui nuc 
pun musce!, lăsuseră Irurmnos cupetele pe 
mâini si aţipiseră, cuprinsi de plăcerile 
dimnezeeşii ule tinereţii și ule firii ve- 
sele, cu verdeață, cu aer proaspăt şi cu 
cântece de păsări. D'adată au simţit ei o 
dozoure mare şi uu sărit în sus buimăeiţi: 

— Zeripţuroaica !... Afâta au putut să 
zică si la venia să între n pământ de 
vii, 

Dar fata, mai cu glagorie şi-a adus a- 
minte de nişte busuius, furat dolu vrăgi- 
toare și, scoţindu-l de zubt brâu, atinse 
pe flăcău cu el. 

— Făcte tu dun cioban, — si atinzăn. 
du-l şi «dle buzele ei — şi eu d'o turmă! 
si sau făcut. Bop atauei şi baba: 

— N'ai văzt lu, ctcbănaș, p fată şun 
fiăcău, asa şaşa?. au ntrebat ea. 

— Văzt, păi cum! răspunse băiatul 
Au trecut întrucolo cam de multicel, 

ia vârtej în partea unde i-a arătat civ- 
himnul; iar ei sau făcut la loc fată și 
băiat si sau dus mai departe, cuprinsi pe 


în stânta, treceam de Bulhoană, fâră să 
se răsteavue bureu.., Burim de-ar fi știut 
să înoate.. 

Si ridicând braţul. de pe cure se pre- 
lingea apa în picături grele. se închină 
sinerit în legeu lui lipoveneuscă,.., 


Li 





Câteva zile — mai târziu o mână cu- 
1ioasă. umbli:od prin hârtiile de pe hiu- 
roul fnecatului, gări manuscriptul unui 
voMman 

Scrierea, care cuprinda 193 de pazini 
pline de ștersături și adăogiri, e împăr- 
tită pe capitole... Capitolul al VIII-lea e 
dabia început. Numai en rând și jumă- 
tate înecpreşte sfertul de hârtie: 

„ăpele mari au rupt digul de apărare 
şi Sau revărsat înfuriate, înccăind toată 


întinderea. 
AL, CAZABAN 


după mijloc. Nur iată vălvătaea "ndână 

— Na! se întivară oi d'odată, Acu ee 
lucom ?,. 

Fata însă, fără să-si piardă cumpăli 
răspunse, dânul cu busuiocul şi pe ln: 
sul drăguţului oi si pe la alei: 

— Lu mă fac da mânăstire cu mt: 
chiu pe eu și tn Tun căluszăr bătrân! 
sau făcut. 

Nu văzuzi, păriuţele 2 ațepiad d 
fută sun Dăiut fugiţi, să-ţi fie fața ci 
stită ?.., 

— E, he, niăicuiită î.. l-au văzt, d? 
cam vuult datunci. Abia izprăvisem m. 
năstirea, şacu, uite, ca prins musda 
pe ea de zur! 

Si erum şi eu mai în vlagă, că, di 
să, spui, mi-am întors o lencă. ăat cap dup 
buiovr sle fută! 

Zuvipțuroaica sa răsucit iarăși, 
«i fugi. Tinerii Sau schimbat la loci 
băiat şi fată. Dup'o toană bună. cânla 
prins să se uite “ndăvăt, au zărit în 
nou. Era aprope de tat, 

— Acu nu mai scă păr! se văită [lcd 

-— Aşi! Fii pe pace! lite eu ni: 
do fântână si tu do nireană dle pat 

Câud a sosit zeripţuroaiee. fără săi 
o vorbă, Sa pus să bea ană, l-ofit 
prin cap, că aci sunt usennşi dradi. + 
fi mirosit a busuioc, or că cra prea 
setată, că sorbiu de foc, să nu miti 
mâe picătură. 

— Haiti! Ne-am dus! uftă nani 

— Ssst! îl corlă futa. 

Babei atât i-a trolnut: 

— A! “Fu eşti blesteinatu!. care ni 
furat futa? Şi dă-i sta prinză : dau 
ua Sa vărit subt ahizduri. 

Negoda dă-i încoace, că-i încolo, Du 
lasă : 

— An să beau apa şi tut te prină 
uluristitule ! futa se vânjotiă râu, th 
cându-si loscdnicul când îu imustiă, câ 
în rânmă și cu eu se mişca mereu 
tâna dia închecturi. 

Când a văzut zpripţuroiaca și-a 
că nu-i echip să dea de el sa riticali 
uhizdurilen cap; dar Sau yrăbi 
peste ca şi au omurit-o, 

lar fata şi flăcăul, cuprinși iarăşi 
după mijloc, cântând de astă dată a 
hună de răsunau văile, sau dus bă 
lor. unde'or fi trăind si azi, de nukii 
citit popa popregania ?.... 





































MIIILALL LUNGIA 


1) Apare în volumul „Poreşti. 


a 

























TRISTE SI VESELE 


FITRU UN STRĂLUCIT VIZIONAR, 
PENTRU ZORILEANU 


[Irse omiul, aidirmiitabil si de o copilă- 
“asi naivilața came a iosi Zonileamu, 
“i spil5 Încă aproape mimic din ea 
vine să se ştie, Mont în conțliți- 

= văvor aunănumite au rămas, muult 
„eennoscule până şi camarazilor 
zintirea lui pemsistă poate mai mult, 
„tumle-i camaetorizante de o lineom- 
“ii și nobilă absenţă a „spiritului 


it um vizionar, Cu o formiltabilă. 
"de imaginație, el venea să trans- 

Îuma de meschine convenţiuani 

a cadru ideal. 

nieiun zburător nu se poate 
- mai pe bumă dreptate decât des- 
heiteanul, că avea „lumea lui, că 
iu eapul în nori“, făcând, total ab- 

incție de realitate. 

Uşar de îmțeles cât de apăsătoare emtuu, 

Sutura lui sutlatească specială, 

ie, regulamentele și imstenucțiuntite. în 

cărora tncbuia să se miște pyurtă- 

n” ei unifenrne, 

A «tie, ignorarea uneohi completă, 
»E cadru, ana la Zorileanu pegulă 
al 

“= norocul Tui, = atâta moroe 
1 — sefii îl înţeleseseră,., 

ta fontul de covărșitioare și imyi0- 

sati lună cradință a lumii aparte 
rin MEL, plutea, răspundeam cu atițu- 

0 largheţă nepnevăimută nici de 

2.3 moi de regulamente. 

lo (4l6; -— văzboinul ema în toi, și Ita- 

in firea îniinişrumatie  progătimi cari 

tebuia necumosouute de miamile public, 
Lumea „nu trebuia să stie“, 

nr nvinnea, întreagă, ahătate limpede 

1.08 care voia să moangă, şi-i tră- 
„Die dân care nu putea şi nu avea 

ă se abată, 

Atlagia fremăta și ea. Simţea venind 

când avea să se avânte, pe corul 

e sau ptin de nouri, cât rai sus, 

a apăra din văzduh păanâinltnul Ro- 


LI 


cât 


briketnu, mali „imdepemdent“ decât ovi 
apenand tumii ui mai desăvâr- 
d până atunci, refuzase comamitia u- 
scădrile și pueferase să rămână ofi- 
bal team, 

ea um singur răspums, pe care-l da 


- lăsaţimă, domnule, în pace! Fu 
ni zbor, Ce mă pumeţi pe mime să 
dez, să socotes: benzina şi să mă 
de alţii? Hoi, drăcia dracului. As- 
etahă da padesinas,.. Să facă dum- 
seoteli ! bu îmi văd de avionul 
 froau să ştiu când tmcem din- 


PN, 
Mast dincolo, ara „dimeolo“  dinaimte 
2%hoi, era peste Carpati, 

St ridicau din umeri, şi Zorilcamu 
Eu ochii pe sus, cu mâinile în bu- 
ae, preocupat de socotelile lui, 


lira bună dimineaţă sa aflat cu ui- 
im i Zorileanu a dispăuut. 


Se suise pe un aparat şi plecase, nimeni 
nu stia mde.,,. 

Xutâi, camarazii nau zis nimic, 
că-l cunlosgteana, 

'Comjahidianții, căroma dispariţia li sa 
vapoptat, emau înenijali cu drept cuvânt, 
Toti se asteptau să afle că a mai făcut 
„încă una”, 


fiind- 


Si în adevăr, a făcut încă una, se no- 
uiiat ! 

După câteva zile de lipsă, d. gomesa) 
Gavănelseu, pe atunci inspeotor al amia- 
ției, se pomeineste într'o dimimeaţă cu Zo- 
cileamuu. 

Slab, palid, cu o ţinută care făcoa să 
sa creadă că alunai a scăpat dintro as- 
pră eniptăntiitatte, se prozintase singur. 

Ochii îi străhaceau, aprimiși... 

Tăciuse „mebunia"” — în alcan: vrame a 
nabialității, — de a trece în zbor peste 
Carpați ! 

Si  mevemise, să ualporteze o acţiune 
care-i executată fără ordin, conisiliturild 
pridiuă a unor enorme şi de nerazolvat 
dificultădi diplomiatiea, — trebuia perle - 
silă exemplar și fără nici-o cmuţare, 

Genewalu! stă drept îm picioture, cu 0- 
chii în ofcrbuiti lui, imparati, 

Vombeşte "legea, diseiplimia de fir în- 
căleată, vorbește ccnenelearatiul came pon- 
tă răspundea acţiumilor oamenilor din 
subondime, 

„Cum se poate, d-le?.., Dar pe ce 
lume trăiesti d-ta? Iţi dai seama ce în- 
seammă asta ?* 

— E mlimiuniat, 
rainunat !* 


d-le gone! all. „.ă fost 


| la nun atare răspuns, dame dovadea, n 
infinită depăwtare. de concepţii, gemeralul 
pare a căuila cuvintele cu cari să-l des- 
tepte, săi scirbuire conatiiinţa şi să-l ehe- 
me la realitale. 

— „La închisoare, 
pleici la înfeibilsoame !** 

Ochii nuj Zorileumu se fac și ral mari, 
privirea i se aprinde deodată şi mai mult 
scănutelimid, căntână depyante. 

—- „Trăiască  Audeala nostru! E nl 
nostru, d-le. general ! Când m'am văzut 
pe sus, delasupra munţilor, n'am mâă pu- 
tut... Idam trecut ! Dacă ordonaţi d-stră, 
eu mă duc la iînlehiisolame,,," 

Și se mică din loc, um pas. 

Dar îm loc să salute şi să facă stânea 


imediatt ! Acum să 


"mprejur, cu o mână își scoase chipinl 
și cu alta îşi mase sabia, strigânid tare, 


de data aceasta : 

— „Trăiască Andesalul nostanu !** 

Cell care sc simi zguduit, fu gencrulul.. 

Mişcait, mu ochii nunezi, el se apropie de 
ofițerul cu pnivirea înflăcărată, și-i strân- 
se mâna, cautrenuuuințalt pară... 

— „Zorilene... du-te si-ţi vezi ke treabă... 


+ 


INCĂ UNA, TOT A LUI ZORILEANU 


Zorileana a mai „fugit“ şi alta dăţi, 
dispărând, cu avion au lot, fără loa cime- 
va, să-i ştie de umnă, 

Şi îrmcuncătura șefilor n'a fost de loc 
utică, neiştiimd ce calificare și ce urmări 


UNIVERSUL LITERAR. — 439 


MOMENTE DIN AVIAȚIA NOASTRĂ 


de UN ZBURĂTOR CONTINENTAL 


să dea Invarului. Legea, rigidă, au ema 
pentru ei, în niciun caz. 

Un gând iîmdrăzneţ şi plin de frumu- 
see îl fvămâmntase o bună bucată de timp 
pe acest sbumătior de rasă. 

Contunudal au aparatul său, pe came-l 
diviniza, devenit una cu el, voia să-l cu- 
noască până în cele mai mărunte şi mai 
deliieate, posibilități de mișcare și de re- 
ationame: 

„Vreau să ştiu ce posibilităţi de alteai- 
sare forțată am cu el!* 

Impimis de acest gând, decolă într zi 
pe avionul sâu, şi pieri. Su stiut. mai pe 


urmă că a pornit Ma întâmiplava, fără 
niciun jiinenar si fără miciun plan. A lu- 


alt-o arept îmaimte.., 

Şi umile a văzut o paijizte cu taifoi, a 
uterizat forțat; umrde sa văzut um lummini$ 
de pădume s'a strecurat, şi a altemisart for- 
tal; umile a văzut albia pe julmăuliad:e se- 
cată a umni vân, a ateriiaţ,... A altentisat pe 
o culme de deal, de umile mltul s'a fi 
prăbusit. întrium capota iremediabil... A 
atenisat de câteva ori pe sosea, la mar- 
Binela san în mijlocul lobelei, pe lâmgă 
stâlpii de telegraf, strigând la țăranii că- 
rătmşi să stea pe ok ori să te dea la o 
purte., A aferisat întrun ostrov, gata să 
intre în apă și să nu mai iasă doarcolo.., 

Şi a decola, de peste tot. 

La urmă, a lnrat-o spne mumţi, 

Sa coborât și a decolat din margimea 
pădurii, alploi a aterikut si sa ridicat din 
preajma potecilor cani dukbenau spra Vâr- 
full marilor, până când, îmlro zi a ate- 
visat pe un vânt de munte !? 

De acolo, na mai putut decola, fiindcă 
nici um avion Du e în Stai, încă, să se 
ridice diminun asememea Loc. 

A cohorât în vale, cu pieibarul, bă- 
gând îm sân foile de hântiie umide-gi mo- 
tase obssnvaţille umei exp: amtemițe  gquiasi- 
monitiale, pe cane nimeni n'a fi avut cu- 
vajul so întrziprinidă. 

A imimis vorbă că i-a rămas aparatul 
sus, pe vârful muntelui. 

Şelfii, câmd au atlait, s'au cumrciit,, 

A trebuit să vimă macamnici să demeon- 
teze alvioinmui si să-l! dea jos de naicolo. 

Câma a apămut, înfime şi Zorileainu, a- 
vea o figură de oenaș evadat, miumday şi 
neirals, cu vestoniul anupt şi plin ae scaleți, 
plin de noroi până peste gemunehi,.. 

De diata acecastia, i se făcuseră fomme de 
dar în judazată. 

A aliat. vestea foaarte 
ici par fi auzit-o. 

Când s'a prezimiall în faţa consilii, 
drept apărare a scos din sân um tabel! 
îcavte amănnnțit expninzând notele „ex- 
portemţcit” făcută : „Avilomul axe nevoie 
de atâţia metri pentium aterisare în ară- 
tură proaspătă, de atâlia mâtei la taltewi- 
săme pe şosea, atâția motri pe tern în- 
clinlai de atâtea grade, 

— Vă poz să luaţi însemnările astea 
şi să le păstraţi,.. Sunt foarte înitegosan- 
te... Si acuma, ce ziceţi că trebuli, să 


linistit, panică 


fâre 2... 
Rareori st văzut vromm consiliu mai 
îmicanrțealt,. 


De judecat, a trebuii să-l judece, ca 
să se „împtinaalscă forma“, 





440, — UNIVERSUL LITERAR 


CEI RĂSTIGNIŢI 


Ne înupuiescm searu tărziu dela slujba 
celor douăsprezece Evanghelii din Joia 
"aștilor. Nu mam dus bucuros; erat 
ostenii şi mă temeam de îngenunchierile 
cele lungi. Peste zi se pusese o căldură 
vuieşitoare de primăvară şi-mi pătrun- 
sese în măcdlularele bătrâne, ca 0 apă do- 
moală. Ilarie, rudenia mea, nu mă slăbi 
însă cu îndlemmurile : 

— Cum? Să fii acasă şi să nu asculți 
stujba asta jalnică şi pătrunzătoare ? fa 
uraş co poţi vedea? Acolo cine mui 
tine  datinele cele bătrâne”? Si apui 
lu oras, cuncse eu, bisericile suut 
pustii chiar întro zi mare ca asta. Să 
vezi aici lume! Apronpe can ziua «de 
Paşti. Slujba de noapte e plină de taine, 
bădiţul men, și adună lume multă. Că nu 
este om, oricât de tnre sur ţinea, care 
să nu fie atras de taină. 

Când i-am mărturisit că nu mă bizui 
pe genunchi să stau pe Iespezile de pia- 
tă subit cele douăspreze evanghelii, Ila- 
rie zâmhi cu bunătate si-mi zise: 

— Dar ce-ţi trece prin vând? Cine ie 
va ţinea în cenunchi ? Crozi că la noi ni 
«e ştie ce i se cade unui domn bătrân ? 
Că nu avem un scaun te hodină ? 

— Cum Să şed când ceialalţi creştini 
var încenunchia ? 

El mă convinse că nime nu-mi va lua 
în nume «e rău, că satul mă stia, că oa- 
menii înțeleg o ahatere dela obiceiu lu 
un om de nevoie, 

Harie. cât ce-am ajuns lângă strana 
diacului, strocurindu-ne cu greutate prin 
desimeu creștinilor. trecu în altar si-mi 
aduse un scaun larg, cu braţe, cu spo- 
(vuză. 

Dar zadurnivo i-au fost toate semnele 
pe cari mi le făcu în vremea slujbai. 
nam îndrăznit să sed. Am îngenunchiat 
în rând cu toţi crestinii subt cele două. 
«prezece evanchelii ale patimilor Dor: 
nului. 

Slujba îndelungată nu-mi cestenise nu- 
m:ai trupul ci și sufletul cu năvala amin. 
tirilor iu coțilărie, dar, mai ales en 
sentimentul dezertăciunii celor  pămân- 
teşti. a zădăruiciei avântului sufletului 
omenesc, () grea melancolie mă pătrun- 
se și din biserică, odată cu aroma fumu- 
Ini de tămâe, în casa cea bătrână. 

Nu putui cina, şi întins în păcel, nu 
puteam adormi Mă svârcoleam în pat și. 
din vreme în vreme. oftam ca după e 
mare pierileve pe care aş fi îndurat-o «le 
curând. 

Multă vieme Daric nu suflă o vorbă. 
deși-l auziam tusind și stiam că nu doar- 


Dar a doua zi diminoaitţa, Zorileanu era 
la câmp. 

Fără să aibă limyp să vadă pe cineva, 
supraveghea şi zorea pe msoamieii ari, 
punând piesă lângă pică, îi melăceraul 
apanatul cu 'care aterisase în vânful 
munitelani it cu caire cine ştie unikle avea 
să plece iar... 

Băelii, — ceilalţi ofiţonri, — cani aifla- 
seră povestea, îeicea pe lângă el, opatin- 
du-se în treacăt, să-i strângă mâna îu- 
tinsă cu un zâmbet camamaderese dar 
foaarte piooeupat, 

Nimeni nu se mira, era Zorileanu ? 


UN SPUNATOR CONTINENTAL 


— (INSEMNĂRI) — 


me nici el. In biserică l-am văzut în- 
chinându-ze cu smerenie, ascultăud, cu 
fruntea întunecată, patimile Dunmnului,. 
vânzarea lui luda cel niizel, încununa- 
vrea cu spini. tălhăreasca răstigmnire pe 
cruce, Lu sfârsitul sinibhri. Ilarie era în- 
duverat, intorcea spre mine, în drumul 
făcut spre casă, n faţă plină de negri. 
Vin căânul în când tusea -sec, și-și purta 
en greutate, plecate înainte, bătrâneţele. 
Mă gândeam că nu e pentru Noi. ounmevi 
bătrâni, stunmbele acestna îndclungule. Su- 
fetul nu mii se deschide la sensaţii 
noui, iar desteptavea celor vechi e numai 
prilej de suferinţă, 

— Nu durmi nici dumneata bădiţă Va- 
“ilie. încopu întrun tărziu llurte. „Nu-i 
mivare când vezi că. cu toute patimile și 
iertta lui Uristos. oamenii rămân ace- 
iasi, bn mă gândesc că și azi dacă ar 
veni Mântuitorul pe pământ, — oamenii 
i-ar răstiuni din nou. 

Tresării uimit înțelegând că pe Ilarie 
îl bat aceleași gânduri: desartăciunea a- 
văuturilor sufletului. zădărnicia jertici. 
Da. oamenii răntan aceiuşi * 

— Noi blestemăni: pe jidovii cei fără 
de lese, ne îngrozim de vânzarea spân- 
vuratului, îl judecăm pe slăbănogul de 
Pilat, care l-a dat morții pe cei ce-l cre- 
dea si el nevinovat. Dar suntem nni mai 
huni ? Apărăm noi în viaţă pe cel drept, 
pe cel nevinovat, pe ce! unilit si neaju- 
tarat? [ de-ajuns ca cel mai rău să a- 
runce în el co piatră, pentrucu o sută 
de drepţi să-l ochiască cu altele. Nuau 
unde să-si plece capul între noi. hădiţii 
Vasile, dreptatea si adovărul. Suntem, 
dela Adam. fiii minciunii si ai păcatu- 
lui, si așa vom rămânea pănă la capătul 
veacurilor. Tată Ja ce mă gândeam eu. 
pe când ascultam patimile celui nevina- 
vat: 

Gândurile ni se asemănau. :lar numai 
la rădăcină. Băgai de seamă că «lin ea. 
gindul lui dădeau alte vlăstare. le mina 





“mă cuțileşia uesertăcinnea jertfei. pros- 


lia sau copilăria celor ce se lasă duşi de 
uvânturile mari ale suiletului, şi-mi zi- 
ceam că mai cuminte e să-ți vezi de ne- 
cazurile tale, şi. pe cât poţi. să te hucuri 
de vieaţă stiut fiind că lumea nime nu 
va sehimba-o. 

— Ai dreptate. Ilarie ; nu se plăteşte 
să te nenorncești pentru lruinţa bine- 
lui și a dreptăţii, a adevărului. Lumea 
te crede nebun ori făcător de rele. Si când 
sufletul tău arde de dragoste şi milă pen- 
tu toţi, ei te adapă cu oţet. Un neam ne- 
norocit. Hario. un neam hiestemat! Cei 
vechi avem o vorbă : ..Bea mănâncă si tn 
veseleşte. —- după moarte nu mai este 
nici o veselie“. Mi se pure că oamenii ăs- 
fin de demult au nflat adevărul“. 

Rubedenia mea sc ridică. întrun cut: 
simţi în întuneric cum mă caută privi- 
rile lui, 

— Zădărnicie nu-i, hădițul meu: mu 
de mult mă zusruma si pe mine gândul 
ista, Acuma văl că nui zădărnieie. 

— Cum wa fi când însuţi Spui că. 
dela Adara. omul e fiu! minciunii si al 
păcatului, şi că asa va rămânea până lu 
sfârşitul veacurilor ? Pe cine să faci mai 
bun, mai drept. dacă însăsi rărtăcina vie. 
ţii noastre e învoninată? Dacă nu poţi 
înlrepta lumea, nu-i o prostie să-ţi mai 
haţi cupul cu ea? 

Marie tăcu un răstini;, oftii si zise cu 
vlusul scăzut: 

— Să nu te superi, hădiţut meu. dacă-i 


de 1. AGÂNRBICEANU 


























































voi spune că. judecând aşa. esti în că 
rătăcire. Da, e udlevărat! Și cupă ză 
lui Ilristos dreptatea si adevărul 1 
unde să-şi plece capul pe piărmănl. Pe 
la sfârșitul veacurilor, omul via răi 
tul păcâtului. Dar dreptatea şi alti 
rul trebue să fie. trebue să se arate i 
vameni. 

— Pentru u umbla cu capul sm 
pentru a-l răstiani din nou pe isi 

- Da, da; nu te snira! Cei def 
buni vor fi vesnic răstigniti. dare 
ca ei să-şi ridice capul în lume 
AIescopere, să se miste, să trăiasti i 
noi. 

— Nu te mai înţeleg, ilaris, îi ss 
ostenit. şi mă cuibării. mai bine in; 
hotărit să adorm. să nu-l mai ax 
să alung orice gând. 

— Ticălosia omenească ce muntii 
(ul meu! Dar socotește şi rlumnai: 
sar alege «de fiii păcatului, dacă int 
unu Sar arăta cei buni şi cei drepii.: 
cei de jerttă ? Ar îi cu putinţă via 
meneuscă pe pământ? Cred că ne-a 
sia ca fiarele cele sălbatice. Nu se 
ste decât arătarea celor nevinovaţi, i 
ni, Fi sunt ca niste raze de lunii 
pătrund prin norii cei negri sit 
Sunt ferestrele prin cari privinl ri 
viena oamenilor. îsi adus aminte. câ 
Un pe-o clipă, că-s făcuţi după chiţi 
asemănarea celui nevăzut. Arătarea ih 
iăţii și a adevărului în lume put 
celor mulţi si răi să nu se Sfăsie în: 
Numai fapta bună coutremură su 
celui ticălaşit. Nu, băcluiţă Vasile! Fa 
Ic-te să nu aluneci pe cărare eră 
Lacă ar pierii sămânţa binelui și a 
tăţii dintre oameni, ar fi cu și cânte 
stibge soarele. luna, şi stelele de pr 
Nar mai fi lumină, n'ar mai [i cois 
nar mai fi nădejde. Sar apropia, ii 
si clocotind sfărșitul cel de obie 

„— Dar nu spuneai tu că lumi $ 
tianezte pe cei buni, că nu înraăr 
dela ei? 

— Si răstizneşte pontrucă e sp 
încă pe pământ puterea  întunertt. 
Dar viaţa lor, pilda ca și wmonrtea 
lasă cutremurare în sufletele car! 
îi opreste dela alte fără de Ingiii 
în frâu să nu se spintece, face d; 
dăinui neamul omenesc până lă 
inţa Domnului, — si nu ne lasăs 
stingen înainte — cum ar dor i 
are stăpânia morţii, adică phiardt 
nevoe să se arate cei «lrepți si pentr 
hurile necurate, să le cutramure d 
ele: prin cei nevinovaţi Domnul 
stire și duhurilor că EL este, șiă 
cuteze prea mult. Fără niieii d 
lumea sar fi prăpădit de mul. 
Vusile, ajuuând în robia iadului, 
răstigniţi, suut junehiaţi. şi totusi 
sa lor nu va seca. Pentrueă deh 
sfânt pornesc, Il îi trimite în lunea 
tru Diruinţa. L.ui. cire-i proorocilă 
care va veni. 

Harie tăcu. oftă și se intostese În ji 
cu faţa spre nerete, Dar repere at 
cea iar spre mine, și începu cul 
din Evanghelie să-rui doverlaasti 
vărul cuvintelor lui. Nut mai asa 
Mă furese zândul nou, venit deh 
cum. fără cei bumi și drepți. fără 
artfiţi. vieaţu omenească mar fit] 
tință  Simţearn. în negura pânduii 
tenit, că licăreşte aici ceva. Dar 
crescută. se îngreunară si ațipii Dr 
osteneala trupului si a duhului 

















Anorţiţi de răcoavea unei dimimeţi de. 
“inăvară scoboraum ventiginos cu îni- 
na sbânsă de frică şi ca moţiile înfrâ- 
le panta dela Bârnova. Nu vonbea ni- 
tei, Ultima catastrofă euia încă proas- 
“Al în mimtia tutulor. Un râs varie ne 
“tirimba figima ocupăât fiocamne —-- sunt 
zar -- să facă cuci cu limba în cerul 
tine. Um fiuenat scint, «un hiâmsăit de 
Ppulă monstră ce se târâe prin uscă- 
“iși benul se opri într'umn suspin, casa 
tă isură pe toţi. Imcălziţi de emoție, îm. 
Milenii prin lasidatea tainică care no 
ismilase o clipă, zâmbeam mai guralivi 
tm, după trecerea primejdiei. foriviti 
ti văpasem  teferi. Trenul porni din 
za Vesel, luminat de soare, câmpul 
psi in hevă, alevga. zi col. Coliine vowzi 
Anecau pe Sânmale ce se jucau cu noi 
ia baba oarba, săltându-se pe la gea- 
Di și curând în paagul bătrânei Ca- 
sale se ivi cetăţuia cu acelaş cal flă- 
nând incremenit par'că de veacuri, cu 
ul plecat, în poanta mânăstirii, De 
2) jorneșle panorama superbă a Iaşilor, 
iluinii-se cu palatul ce se procciează 
End de clopotniţe; domul mit.ropo- 
di mtund și poleit ca o spinare de e- 
Ditop ȘI mai sus criminalul, clădit pe 
marginea prăpăstici dela râpa galbenă. 
tirați de amintirile copilăriei și de mă- 
a puivelistei am imitat pe nesimițite 
sea, Ni văzusem aul die  fogurte 
Ei vreme, Cu ochii împăejemiţi îma- 
“Fali printre călătoai intâmpinut de a- 
și minosuri pestilemţiale, cari mă 
“Siiaseră la despărțire. O melodie de 
tastă, venită de departe, auzită a- 
4) de ami, mă copleși de amintiri 
vetMoare. 

Aici conasaule““, 

















Man urcat întro twăsurică mânată de 
Broştoian urias, cane vrând să'ntaarcă 
pi zăstiumă pe toc, dimept în iniraa tăr- 
Hi, Nu ne-am făcut nisi un rău. Bir- 
ci nasul intunecat ca un nor de 
opintindu-se ridică  trăsura pe 
şi porniăm din nou fără schim; 
ivinte. Calui hăţuit, mereu îndem- 
pu coada biciului, umea greu la deal, 
ind la tot pasul, mergând în zig- 
dun om beat. luivcam cu nesaţ 
Pehenile mici, imbătrânite ce se 
nau neputincioase, au fimme bătă- 
la ochi și surâdelam ca la niste 
inte vechi, bărbaţilor ce se proar- 
pla ungliere în copii desmvoltate de 
aken Pis, 
=Ai oumene ?* 
= Areţi cu două palti ?* 
= Cu unul“, 
Cu unul n'am. 
= „Atunci, mă zima“, 
Pt umu pot să vă dau mumii la 
(5:A Este um pasagar cane pteacă. Pof- 
je atei. Rămâneţi şi la noapte ?* 





— „Aşa cred“. 

-- „Atunci îi bun“, afirmă pontarul şi 
urcând alături de mine scările mundare 
îmi sopti familiar, confidențial la ure- 
che : „Am ceva pentuu d-voastră”. 

— „Fugi mă, dairi”. 

- - „Incaroaţi. Dacă nu v'o place“, 

.-- „Hai te cară. 

-- „Aghe s'o măritat. Dumimică ce tie. 
cu o avut nuntă”. 

a. „Zău 7 

„Pe legea mea... : 

Dela hotel, după o toaletă sumară, 
am eşit repede și cumpărând seminţi de 
floarea soarelui dela o lipovancă grasă, 
nafuragiată la marginea  trotuarului, 
am intrat mâncând nepăsător ca pe 
vremuri, să cumpăr țigări dintro bă- 
cănie. 0 cucoană cu palton demodat de 
astrakan. văruită până "n albul ochilor, 
purtând pe vârful capului un rest bizar 
de pălărie, tîrguia lucruri fine. 

— „Pesmeţi ai pus?* 

— Am pus“, 

— „Dă-mi şi o bucăţică de batog“. 

—- Să vă dau şi batog“. 

— „Untdelemn ai ?“. 

— „Iste”. 

-- „De Niţă?" , 

— „Parcă trebue să fie numui alecât 
de ucolo... Noi îl aducem dela Galaţi“. 

— „Da-i bun?“. 


— „Rău nici nu ţinem, 
— Ştiu eu că ai lucruri bune. că 


târgui dela d-a de atâta vreme... Cred 
că cunoşti pe bărbatul meu, domnul Bu- 
zescu, fost director, văr de frate cu pri- 
marul... lu sunt rudă cuprefectul, da 
departe: Un nepot de al lui a ţinut pe 
ista... cum îi zice“. 

— „Alteeva mai poftiţi?. 

— „Ionescu, dacă-l ştii mata? 

— „Să fie sănătos... Mai poftiţi ceva ?* 

— „Nu, spune mata numai câte pura- 
le...” 

— „Trei sute optzeci, toată socoteala“. 

— „Aşa. Tare bine. O să treacă băr- 
batu-meu când s'o scula, că'i cam bolnav 
u leacă“. 

— la nu-mi bate capu !.... Ce-mi baţi 
mie capu 2...” 

— „0 să-ţi plătesc...“ 

— „Eu am nevoe de parale“. 

„Lasă cmule că-ţi plătesc“. 

— „Pe datorie nu dau... Gândesti că 
marfa e de furat? 

— la vin” mata să-ţi spun ceva“. 

„Unde mă duci“, 

— „Vin să-ţi spun la ureche“. 

Trecură în fundul prăvăliei şi după 
șoapte. din manşonul chel mâncat de 
molii, bătrâna strecură ceva lucios în 
mâna nesustorului. 

— „Și când ai săl scoţi?“ 

— Il scot eu. Nu te 'ngriji muta, 
căl am suvenir de când m'am măritat. 

Am plecat scuipând nervos coji de 


UNIVERSUL LITERA. — 4l 


+ ORASUL NATAL 


de GH. BRAESCU 


floarea soarelui și rătăcind fără scop 
căscam gura pela ferestre  admirând 


fără rezervă lucruri pe cari le lăsasem 
de mult în geamuri; sfeșnice de alamă 
galbenă, chipiuri vechi de comisar. gra- 
vuri de n:odă, „l.ondon Taillor* încli- 
nate printre plante prăfuite, înmormân- 
tate în cutii ruginite de tinichea. 

O stofă de fantezie, neagră cu puchiţei 
galbeni, mă ispiti să intru în prăvălia, 
lui Strul „Croitor Bucureştean“ fără, 
gând solid de cumpărare. 

— „Câte parale ştofa din fereastră ?*, 

— „Poftiţi... Puneţi mâna, să vedeţi ce 
stofă“. 

— „Cât costă metrul?“ 

— „Vă place? Nu-i cu metrul e cu 
bucata... Așa o ștofă nu găsiţi nici la 
Paris. Aveţi de o jiletcă... Sase sude de 
lei“. 

— Cât ?* 

„Li scump ? Vedeţi ce fină 
N'o luaţi ?:. 

— „E prea fină pentru mine“. 

— „Ce este ?... Nu vă convine?“ inter. 
veni patronul. Daţi 500 lei? 

—- Nu. 

—: „Cu 500 nu luaţi?“. 

— „Daţi 400. saftea de dimineaţă“. 

— „Nu. să-ţi spun drept, acum cu cât 
mi-ai lăsa-o mai eflin... 

— „Nici cu 400 nu iei? Da unde ai să 
mai găseşti așa un chilipir. Lână cu 
mătase, străluceşte ca briliantul..“. 

— „Nu, mulţumesc“. 

— „Dă trei sute. Poftim. S'o porţi să- 
nătos ! Perd o sută de lei, asa să am eu 
bine“. 

— Să mă mai gândesc... Trec mai pe 
seară“. 

— „Stii ce? Vreau să văd cu cine am 
a face... Cu 250 iei? 

— „Nu. Pună ziua! 

— „Ei. domnule! Unde pleci? Stai. la 
vină 'ncoace.. Dă două sute... Două 
sute dai?” 

— „Două sute dau...“ 

— „Inima mi-ai luat. Să mă bată Dum: 
nezeu ducă câştig un ban... 

„L'ai ars, „îmi ziceau încântați prie- 
tenii, cărora le povesteam întâmplarea“. 

— „Aş! De unde dracu. Tot el ma 
păcălit“, 

— Ei cum? 

— „Stofa era bună, dur n'ajungea pen- 


„nu 


tru o jiletcă“. 


este... 





— UNIVERSUL LITERAR 


MR. 








MIHAIL SADOVEANU: 
„Impărăţia apelor“ 


(Editura „Cantea Românească). 

Este una din cărţile cele mai frumoase, 
mai pitoresti. ale minunatului povestitor. 

Primele lui apariţii ca prozator. au fost 
fosforescente. meteorice, glorioase, Prin 
„Soimii“ a fermecat adolescenţa noastră, 
povestind luptele ervicei Moldove, creânul 
fraţilor Potcoavă, auveolu lui Tarus Bul- 
ha si a razaciler săi. Splendidele  des- 
scrieri ale naturei, ale siturilor moldove- 
ne ni l-au arătat ca un poeti epic de cea 
mai pură rasă, 

In nuvelele, în povestirele sule acelas 
dar al pitoroscului, al plasticului prins 
în conturul situaţiei sufleteşti al eroilor, 
a rămas  leitmotivul scrierilor sale. 
Poet dascriptiv, cântăreţ al unei glorii 
care a disțiirut, Sadoveanu nu avea ne- 
voe să ne descrie stări sutletesti pe larg, 
asa cum fac aceea cari plăsmuesc operă 
lor în biroul de lucru. Din contră, eroii 
săi sunt un fel de Mihu Copilul, cu su- 
Hete «do huiduci  generou ca nişte Feţi- 
Frumoşi sau pătimasi ca niște Zmei, dar 
lăvă geniul săului în ei. 

Asa a fost Sailoaveanu numai în „NOI- 
mii”, în „Povestiri“. în . Cântecul amin- 
tirii“* și în câteva nuvele ule sale mai Jungi 
„Apa Morților”, „Duiuia  Margarela“, 
„Ilanu Ancutei”, în romanele sule, ca 
în „Insemnările lui  Nicolue Manea, 
în  „Amintinile  Căprarului  Gheor- 
ehiţă”, în „Venea o moară pe Siret”, în 
„I'loarea Ofitită”, „Demonul tinereţei” pă- 
trupde udinc îu viaţa socială de azi, pe 
are ni-a descrie, prin rachete de lumină 
puternică. pruectate asupra noutăţii de 
toate zilele, pe care nu ne-o redă, numai 
tale quale. ci ne-o însuflețezte, ne-o 
colorează cu extraordinarul său talent 
de animator, de creator de lumi noi. 

In „Inpărăţie apelor”, trăim cu anuto- 
rul povestea primitivă a pescuitului, aşa 
cum va fi fost delo primii strămoși ai 
omului până în zilele noastre. liste o în- 
treagă artă și ştiinţă această îndeletni- 
cire curenlă, ucost sport 'modernizim, caro 
reclamă pentru unti nu numai instrumen 
te cumpărate «ela specialişti şi o apă cur- 
gătoare zuu nu, pentiu a prinde peşti, 

Sadoveanu intră în taina unor oameni 
*Dnpli si, sub forma unor amintiri «de 
cupilărie. ne pune în cadru! unor pescari, 
doi Dătrâni si o bătrână, cu un copil 
de oameni săraci, adevărată  haimană, 
„Culat” care dscapenise, însă, secretole 
complicatei şi îndrăzneţei ştiinţe a nes- 
cuitului. 

Ducând viaţa de Nutbinsou, în „Nada 
Florilor”, într'o baltă de apă curgătoare, 
cu stuh si papură, cu toată existenţa pri- 
mitivă. sub ploaie sau sub sonrele cald de 
vară, na este redată în pagini captivunte 
fcarte interesanta și utile, Ca un vag. care 
înainte de a deveni meșter thaumature, 
vrea să posede toate tuinal2 mestesugu- 
lui său, tot asa si Sadoveanu si-a apro- 
pial. tat ce știința populară, superstiţia 
pescarilor, a acumulat ca experienţă și 
tradiţie în urta pescăritului. Autorul căe- 
ței „Împărăția apelor“ merge până a 
crede că strămuşii epocei cvaternare mân- 
cau mai muult peşte decât carne, ceeace 
nu corespunde realităţii  Pescmuitul cere 
oarecare civilizaţie, pentru cine «tic pluti, 
construi luntre, inventii, nomiele și celelalte. 


cealac 





Formidabila fiară cu ehiare teribile, cu 
colji de xorilă, care desrădăcină copaci 
peutru a lovi în celelalte fiare apocalip- 
tice. ori a izbi cu pietroaie suu a se că- 
ţăra re pomi sau a se arunca în apă, NU 
poate fi uu hilând şi pacinic pescar. 

Sadoveani: se ocupă numai de pescui- 
tul în apele mici, în afluenții Siretului 
sau Bistriţei. ca si cu pescuitul în Du- 
năre î imensă, stiință şi multele riscuri 
ale pescuitului în mare — în mările pu- 
tare ni I-n descris, în mod nemuritor, 
Pierre I.oți în Pescar de Istenda, Nun- 
sen. Sven-lleddin şi Amundsen nu o u- 
sedă încă. 

Pentru meleagurile  moastre, pentru 
scumpa Moldovă a autorului, cartea este 
bine venită. 

Un lucru vămâne de observat şi în a- 
crastă operă, acea tinereţe neosioitii, ves- 
nice fragedă u autorului, acea curăţenie 
sufuitească ne care o caută chiar în o0a- 
meni curi nu sunt tocmii puri, acel oyr 
timisn sănătos. ucea. vigoare «le concep- 
ţie, cara confundă pe inrivid cu naturi, 

Aceinşi impresie o caneţi, cri de câte 
ori. în vârivl munţilor. la o stână, în Car- 
paţi. în lodopi suu în Pind, stai de vor- 
Bă cu un cioban sfătos, FI confundă e- 
lementele nutunii cu eternitatea, indivi- 
duală a poporului nostru, cu rezistenţa 
sa nedesuinţită ce nu se ploucă împre- 
surărilor si nu se teme de restriştea cea 
mai cumplită, cum nu se îmhută de vic- 
toria seca mai completă, 

In acest primilivism. în această puri- 
tate arhaică. în acest ovtinisru de natu- 
ră puternică, în farmecul neintrecut al 
povestitorului — slă vaioarea unică a 
ucestui serii-r în literutueru ncastră, 


ION FOTL 


€ 


ION POGAN: 
„Linişti şi Comori“ 
Edit. Tip. «Cartea Medicală», 1929 


Remarcat încă de acuru câţiva uni în 
paeiniie  „Uuiversului Literar” poetul 
ion Pogan a parcurs în acest răstimp, 
un drun evolutiv. apreciabil. Tumultul 
poetic care se ghicea atunci, abia răsă- 
vind ici şi colo câte o strofă bine înche 
gulă, a erupt viguros, localizătutu-se te- 
iucinic şi parțial (decearnudată) în volu- 
ul pe care d-sa îl întitulează, cu atâta 
simţ autocritice: „Linisti zi comori“, In 
tot cuprinsul acestui volum se învede 
rează ca fir conducător, atitudinea nos- 
talzică si plină de optimism turburat, 
cu care poctul sa obisnuit încă de mult. 
Nu îndoiala momentană si hrănită de 
sorții prezentului. ei melancolia înăs- 
cuţă, încadrată perfect ca o nouă formă 
de viaţă. Vrem să spunetu, prin acestea 
că domnul Ion Pogan nu cste sceptitul 
de ocazie, — chiar când ar căuta să o 
facă — ci această tristeţe atumbrită de 
zelul micălos ul raţiunii. îi copleşește 
sincer. E un nostalgie prin tempera- 
inent. 

Cităm lu întâmplare: 


„Acolu în fund în custite de fiare 
A udorimit revolta în lucăte de fier 


en inlcrenres 








: 
i 
! 







































Aga cum ziărite înfrânte-au adornil 
In vinurile "ntinse către cer, 
ă 


. . . . 


Ui leu şi şters din ochi nemărgiun 
Si-a adormi în cuşea lui inert, 
(Luvins pat. 


Poate. ut: defect ar constitui, În [r 
via d-lui Ian Pogan, multilaterale 
formei poetice, ceeace dovedește ab! 
nui mult neaztâmpărul său poetic, dr 
talizat. în uneceași puritate sufletească i 
toată difuziunea formală, uneori mel 
eră. Nădă jum că d, Pogan ta Înțet 
să-și subowloneze expresia formală ee 
tinutului viu al inspiraţiei d-sale pt 
ice 

Penovârud, după un criteriu pers 
metrul clasic (în care, credem că af 
ccle mui frumoase poezii cin acesti 
tumu) d-sa de mutle ori se pierde într 
guţii formule. Chiar și în acele ierti 
de scuturare conlemporănă, poetul A 
gan păstrează aceiasi notă de Giserii 
poetică, care constitue una «din carat 
risticile volumului de fată, 

Volumul d-lui Lon Pagini. consti: 


i 


reconfortire poetică în mijlocul ui 
servilism imitativ general. în zi? 


uzi, cil Doszia ÎNSCcnInează înmilare 
condiţionată și adeziune elopioasă î A 
ților rceunoscuţi, budrizuinu să erela 
că debutul d-lui Lon Pogin consti: 
excepţională consacrate În atena pod 
lirice, după un timp atât de lumi 
criza poetică. actuală. Totuși nani re 
<ă termină fără a releva si latura tit] 
a acestui «debut. 

Mura înfrizurută si disereti, 8% 
jită în linistiln sineuratătilor. dlisezi 
atent si definitiv. efuziunile — peri 
pentruca din confruntvrea lor rană 
ză iasă adevăratele comori poetice, i 
sta trebue să fie seroniticaţia dehunk 
de faţă. Miraziile unci încoronări 
diate, chiar dacă dau beneficii, ue 
extraordinare multora. constituese iv 
panta viatăvii. care se asterne ca ol 
midă vevească peste un Diet slâr 
nesc. Lucrul casta. anu voit mai ae 
înfierărm prin pilda pc care peri! 
Poaun, me oferă astăzi la incepi: 
«drum. Calitățile acotsui volum (le 4 
<uri, cu care d. Ion Pogan se nb 
uteuţiunii tuturor, vor fi atăt de hr 
sterilizate în apa vie a sebinificulit 
etice —- încât vor şti să biruiastă fi 
tualele lipsuri. din cari noi nam nb 
decat pe cea mai principală. 


NUMA CATIA 

























haă carcetărn oridina tămyplelor, cons- 
im că la primele biserici şi mânăs- 
i timplele eriu de zid, Pe acest zid, 
anjau si se fixau icoane de lemn 
t incadrate și cu multă grişă pictate, 
Vai târzii tâmplele de zii uu fost îri- 
ile cu tâmple de lomu. Aceste tâmple 
utineltt-se mereu în decursul veaciu- 
m: tuns adevărale minuni, iar în 
XVII-lea si în epoca. lui Brâncoveanu 
gin culmea. aşa că de atunci ne-au 
câtava cape opere «de sculptură 
ban. iTimpla del Suceviţa, dala Co- 
ni. dela Arnuta, etc., 

Partea princivală întro biserică eru 
pla frumos ornamentată şi cu icou- 
tele tuni de valoare fixate în cu. 
la era faţa alta nului. 

te tâmple erau concepute si exe- 
numa de sculptori în jenun- 

le privim cu atenţie, vedem că 
swelte, usoare,  arnameutele prin 
părți perforate. măestrit execu 


„>n5al fac împresie de dantelă în 
- a, iar rin unele părţi, sunt atât ce 
1 și măestrit executate. de parcă ar fi 
nl de păianjen. Sfinţii şi îngerii 
Wrqi și încadraţi, cu ornamente per- 
mt: pe aceste tâmple. fac impresia că 
m sus, parcă plutese în aer în [aţa 
Irrinșitor 

vele de Jemn fin executate și prin 
„uărp perforate, pe lingă frumu- 
za În mai serveau si ca tablă de 
-anţă, Cântarea nreotulmi «tin altar, 
“toată de ahsidlă si de samicupolă. eri 
“a și acompaniată de tâmpla fină 

“n 

sure mraatului, parcă venea de 
|. ir tâmpla de lemn prin acompania 


























bisericii. Prin mijlocirea tânmplei 
s producea o arimonie, foarte 
sită pentru aprofundări rnistice. 

h mudul acesta, biserica răsăriteană 
roa! mult mai bine. cântarea în 
periei, decât biserica apuseană. unila 
a risună zecinotos în spatele credin- 
hr 

În pas întărit sa făcut, întocuindu-se 
wele biserici. tâmmele de lemn cs 
de marinoră. 

ora e rai rimirlă, mai rece, nare 
tea usa caldă. asa de simpatică, 
d are lmnul, 

Mm: nu se poate sculpta cu per- 
ii așa fine cu lemnul și uu poate 
ca lubla de rezonanță, prin urmare 
și atustica bisericii, 

timela decenii, architectura romă- 
S-a luat un mare avânt. Dur 
iacest avânt al arhitecturii. pa a- 
prea esagerat, a contribuit și mai 
la decadenţa tâiptelor de biserici, 
plele de biserici de astăzi nu mai 
heredințate sculptoritor în lemn. ca 
iei să le ccnceapă, si numai ci să le 
e asa cum se preceda în vremu- 
t inălțare artistică. In vremea din 
„ahiterțul care concepe prosctul 
lidurile bisericii. tot +1 face și pla- 
pntru timplă, aşa că sculptura eate 
iiă cu fel te fa! de forme de arhi- 








“tul pi. ahia perceptibil, ajuta la a-- 


Seulutura,. ducă ru e dispărută cu tu- 
tul. abia dacă-si găseşte loc printr'un col. 
IOF oarecare, 

Pictura upreape dispare printre forme- 
le exagerat» de arhitectură. Nu mai poat 
în vorba de >» armonie între sculptura 
şi pictură căci peste tet predomină o ar- 
titectură masivă şi greoaie. Desi lemnul 
ure structura deosebită de celelalte ma- 
tevile de construcţie, planul pentru tâm- 
plă este făcut par'căar fi vorba de cără- 
risdă, piatră sau beton. Pentru acest 
plan nu-i  nevce de maestru sculptor 
în lerun. ca să-l execute ci se au- 
sajează  timplarul de binale, în a- 
telierul căruia se găseşte o calfă sau 
un ucenic oarecare, care să ciaplea- 
scă puțintica sculptură de prin col 
tauri. Si fiindcă înighebarea lemuului și 
sculptura sunt, indicate pe plan. foarte 
superficial, tâmplarul die Pinale rămâne 
să desmuree lucrurile. Aşa că tâmplele 
de biseriui de astăzi. în cele mui fericiia 
cazuri, fu» impresia de faţadă, iar în n- 
vele cazuri par'car fi ziduri de lemn, 

Sa stie că un adevărat artist simie zi 
materialul în cure lucrează. lin arhitect 
deprins tuută viuța cu piatra si cărămida, 
poate să simtă și să conceapi cu succes 
am proect de tâmplă în lemn? Simte el 
toute subtilitățile lemnului ca un specia- 
list ? Lu asemenea lucrări se poale vorhi 
de forme vii, cari sunt lucrarea însisi, 
și de forme străine de materialul în care 
suit concepte, forme parazitare forme 
oarte, 

Astăzi alunsecând mereu pe panta pre- 
tinsetor inovaţii, tâmplele de lemn se în- 
locniesc cu tâmple de zid sau de beton, 
iar ornaraentuţia e făcută din gips su 
piatră artificială, după un tipar varecave 
si uplicată pe acesti zid, ca la orice casă 
din mahalu. lar când se ehsoac maestri 
eu totul incenieş, ornamentatiile nu menu 
sut făcute moi în gips ci suni făcute «dle 
un zugrav oarecare, cu sablenul. 

Și iată cun partea princinilă dintro 
biserică, faimoasele tâmple d» lemn de 
altădată, sunt reduse astăzi la importan- 
ta unui perete, a unui zid zugrăvit. Mun 
rău ca în vremurile primitive, când pe 
acest zid se fixau icoane de mare preț, 
iar nu se picta și nu se zugrăvea ca orice 
perete, 

Nan rămâne si se introducă amvonul. 
nilțurile si stranele în heton sau piatră 
artificială, sau chiar si în căvărmnidă si în 
modul aresta se va ajunge ln culmea ino- 
vuţiei. Preotul va vorbi din amvonul de 
zis ca din transee. Și cum vor putea sta 
vredincioșii liniștiți. iarna. în strane “le 
piatră ori beton ? 

Și aceste curioase schimbări se pote 
mt în vreun oraş de provincie nu la 
margine de ţară. ci în initna Capitalei, 
în București. in biserici cu exterior pru- 
tențios si aceste inovaţii, se fac de către 
arhitecţi cn repulcţie. 

Inlecuindu-se tânpla de iemn perio- 
rată şi fin executută. cu tânipla da zid 
masiv, cu nun mai poate servi si ca tahlă 
de rezonanță Câtarea preatulni din altar 
e scăzută. sună sinistru, de parcă vine 
dntrun fund de mormânt, deci tâmpla 
de zid. pe lângă că scade importanta 
artistică, scade şi acustica bisericii, Or- 





UNIVERSUL LITERAR. — 443 





o Îi ca s i a c es 





DECADENȚA 'TÂMPLELOR DE BISERICI 


namentaţiile de marmoră. piairă, beton, 
chiar zi de bronz, sunt potrivite pentru 
fuţadz, pentru exterior, unde lu contopeşte 
lumina. aorul de afară. 

Aceste materiale nau o fonalitate aşi 
cadă și nu sunt asa intime și palpabile 
cu lemruul Deci lumnul fiind ales după 
esențe și putându-se foarte fin executa, 
este cel mui putrivit pentru lucrările Je 
vulvare din interior. 

Până unde se poate merge cu fineţea 
tăcwrilor în lemn se poate observa la 
cruciuliţele de mână cu scene perforate 
si încadrate în filigram de argint sau 
aur, Și pe urmă lemnul bine păstrat în 
interior, «urează muilă vreme, dovadă 
sculpturile în lenin, rămase dela vechii 
egipteni, lucrări executale cu niii de ani 
înuinte de Christos. 

Si iată cum, zu pretenţii exagerate pen- 
tru inwvuţii. curi sunt şi grotesti şi. ab- 
surde. sculptura în lemn atât de falnică 
altă dată, astăzi este înphesuiii, este su- 
grumată și “n cele din urmă scoasă afară 
«din bisevică, din cauze şi interese cu to- 
tul străine de artă. Jar tâmplele execu- 
late în lenin «lin sec. XViI-leu, care sunt 
păstrate în muzee, sunt o mândrie fută 
de străini, dar în acelas timp, ca 0 Imus- 
ivare dureroasă față de urta de astăzi, 
mită care artă dispreț pentnu tradiţie și 
vomânesc, far care cu toate pretenţiile ei 
de. originalitate nu-i decăt parodia cu- 
rentelor bolnave tin străinătate. 

Această tristă stare de decadenţă nu 
trebue să dăinuiască, ci trebue să găsim 
mijloace do înulveptare pentru a. provoca 
e renastere. Nat Românii. avom nevoe de 
tu zecoală aveciuli. de artă decorativă, cu 
diferite secţiuni. după specialități La a- 
ceustă senală. să fie și o secţie de sculp- 
tură în lemn. unde săi se studieze arta 
veche vemânească si sculptura în lemn, 
ju genere. Până la înființarea unei scoale 
de urtă decorativă, să se înființeze o sec- 
ție de sculptură în lemn, la scoala de 
arte fruimease sau la scoala de arhiten- 
tură. 

lav tânilele de hiserici să nu mai fie 
lăsate pe seama arhitecților, ca să le 
schimbe după orice capricii. și să nu nai 
fie lăsate spre a [i executate de tâmplarii 
de binale sun de mesteri  șidari, cari 
ne-au dat utitea monstruozitiţi. Arhitec- 
ţii pot să-si arate geniul Lor, în altă parte, 
dacă-l au. în clăitirea însăzi, FPâmnlele 
de biserici şi mobilierul să fie încredin- 
inte spre u fi concepute și executate, nu- 
nai de auevăvatii sculptori în lemn. 

Dacă, se tinde serios snre o arlă ro- 
mânească, numai în modul acesta cred. 
s<ulptura care are ca specialitate lemnul 
— ar ajunge să produci lucrări de ada. 
vărată valoare artistică. 





Sculptorul IL. GUEURGIIVȚĂ 
Bucureşti, 15 Llunie 1929 





UNIVERSUL LITERAR 


444. 








ca $ Li $ N-03$ cu... 


COURTELINE iu must. 

Toţi câţi sm râs citindu-i cărţile, toţi 
câți ne-am înveselit  văzându-i piesele, 
ne-am întristat la moartea lui Courteline. 

V'advceeţi aminte, cum vi sau descreţit 
frunţile şi vaţi iluminat, când aţi citit 
Boubourcehe, Un client seriux. article 
353u, Theodore cherche des ullumettes, Le 
geandarme est sans piti€... 

A observat cu cruzime perfidia şi ab- 
surditulea, prostia şi încâmfavrea.  Le-u 
observat şi le-a demonstrat ridiculul, le-a 
înfăţisat tot comicul cu acea cruzime, 
care îndeamnă. să vezi limpede şi cuvă 
văsul din tcată inima în faţa comicului, 
să rămăi cu un fel de amărăciune, Um- 
tica frunceză așează pe Courteline în 
rândul scriiterilor clasici. 


In „RAZE DE LUMINĂ”, — vevistu 
studenților în teologie, un urticol asupra 
căruia atragem în «deosebi utonţia. E 
„Vreotul în literatura română“, de Du- 
mitru Roman. 

Autorul enumără pe scriitorii noştri, 
cari au scris despre viața lăuntrică a 
preotului. Asa, Carageale în „Păcatul“, 
Creangă, Slavici, Vlăhuţă. Duiliu Zam- 
firescu, Ion Agârbiceunu, Gila Galaction, 
“D)ctavian Goga, Mihaii Lungeanu. Mihail 
Sadoveanu, Th. D. Speranţia, Damian 
Stănoiu, 

Concluzia d-lui D. lHoman. după senioa.- 
să anahză este următoarea în ce priveşte 
preotul în literatură : 

„Factor de conservare nuţionulă şi a- 
părător al ovtodoaiei dealungul veacuri. 
lor, preotul român este atent lu legile e- 
voluțici unui ponor şi la spiritul său tra- 
diționalist, Schimbările ce intervin în 
cursul vremurilor şi se cer introduse în 
vial(a credinrioşilor noştri, prudenta şi 
înțelepciunea preotului le lemepreuză, în- 
trcducindu-le în tradiția satului creştin, 
[ără turburări revoluționare“, 

Unul din cele mai mari succese ue 
tiraj si lihrărie, cunoscut până acum 
de poriodicele românesti. e fost repurtat 
de revista „ILUSTRAŢIUNEA ROMÂNĂ“. 

In câteva ore o ediţie de zeci de mii de 
exemplare, a fost complet epuizată. 


De altfel lucrul e explicabil, atât ca 
ținută cât si ca prezentare reviatu poate 
eta cu cinste alături de publicaţiile si- 
milare din occident. 


Urăm noului confrafe acelus succes şi 
pe viitor. 


fieneval  ATorunidru  Lupaşcu-Stejur: 
PARADISUL ROMANESC sau ROMANIA 
MARE PITOREASCA. 


Intrun volum de aproape 500 pagini, 
neobositul cercetător al tezaurului geo- 
urafic si etnic al României întregite, 
care este ceneralul I.upascu-Stejar, ca- 
valer al ordinului Mihai-Viteazul, a rau- 
sit cu prisosinţă și într'o desăvârşită 
formă literară. să alcătuiască nu numai 
o admirabilă călăuză pentru încdrăgosti- 
ţii de natură şi iubitorii de tară, dar şi 
o operă geografică si istorică, îmbibată 
de descrieri şi noţiuni privitoare la mo- 
numentele noastre mânăstirești, precurmn 


si de fragmente folcloristice demne de 
antologie, 

Pentru aceste motive, pe cari le vom 
desvolta într'o viitoare cronică literară, 
recomandăm cititorilor noștri, valoroasa 
Imerare a d-lui gen. Lupaşcu- Stejar. 

B. C. 


PROZATORUL CEZAR PETRESCU 
publică, în „Curentul“ dela 21 Maiu, vo 
interesantă nuvelă: „Minunata şi julni- 
ca întâmplare a lui Florea Moldovan“, 

E un gen nou care, arată încă odată 
cât de puternic și de inepuizabil, cât de 
variant şi nuanţat e talentul d-sale. 

p. 


IOACHIM PUȘCAŞUL este pseudoni- 
mul de puleruist al unui îndeobşte cu- 
noscut poet care, puin paginile revistei 
Falanga”, la rubrica „Vitrina mea“ 
încearcă să pună în oarecare ordine pe 
coi câţiva închipuiţi ai scrisului romi- 
nesc, 
bisericuţelcr și maeștrilor de ceremonie. 


RE — desieur — o faptă bună. De-aici 
si ajutorul pe care i-l dăm prin notele 
(cel puţin — unele) de faţă, 


Astăzi — mai mult. decât oricând — 
se simte nevoia unei colaborări. scriito- 
riceşti în vederea. unei elementare orien- 
tări în spre marea, adevărata şi singura 
literatură românească. 

Iată de ce.încercări ca aceea de mai 
sus — nu trebuesc trecute cu vederea, 
mai ales dacă ţinem socoteală şi de ta- 
lentul de încercat scriitor și polemist cu 
care-s scrise, 

p. 


IN ACELAŞ NUMAR: studiul plin de 
erudiție a d-lui prof. Nicolae Iorga: 
Ce-a primit și, ce-a: dat Ardealul? Pen- 
tru toţi cei ce se interesează — serios — 
de prubleniele  neţionalităţii noastre — 
cercetarea de faţă e nu numai îndispen- 
sabilă, dar decisivă, căci înmănuchiază, 
într'o sinteză caracteristică, ultimile 
concluziuni privitoare lu această  pro- 
blemă. 

p. 


ŞCOALA ŞI FAMILIA DE MAINE este 
o interesantă revistă lunară potrivită 
pentru îndrumări și propagandă pu- 
Nând lu dispoziţia fanuliilor si tuturor 
celor ce se ocupă de educaţiune si învă- 
jămâut cele mai noui metode de acţiune. 

Serupulos redactată de cunoscutul in- 
știtutor și pubicist, Marin Biciulescu, 
această revistă merită să intre lunar, 
în orice casă cu copii și în orice biblio. 
tecă şcolară. 

Câteva titluri sugestive pot arăta pro- 
oramul acestei reviste precum si perao- 
nalitatea. celor ce se ocupă de redactare 
ei: Să ne frică cui copii, de C. Enescu- 
Bushea ; Cinemutugyralul educația şi ro- 
pilul, de V. Păncilă, prof de pedagogie; 
Două funii: lumeu reali şi lumea di: 
curte, de Train Relcescu ; Puterea exem- 
plilui, de P. N. Mironescu-Mera: Invă- 
țămăântul în seoalele minoritare, de Lon 
Gușală :  Caligrafia în şe. primară, de 
M. Biciuloscu : precum și alte numerou: 
se articole interesând promovarea învă- 
țământului, 


UTOPIA. O nouă şi valoroasă contri- 
buţie pe tărimul filosofiei sociale şi al 


produse cu etichetă, şi reclamă ui. 





prin apariţia pi 


științei se uduce 
lunare „L'topia“. 

Articole jurdioios tratate de conigăi 
ca 1. Haşegun (Parlamentarism ÎN 
ude politice). Oscar Jicenaut (Despre 
ționalităţi sau România şi Panel 
Corneliu Albu (Orient şi Ocoidenţiil 
Rosca iValonrea biologică a arti 
Posorevici (Dalton-plan. adică apă 
Dalton-planului în scoala sovielid) 
restul sumarului sunt  însemnifi 
formaţiuni. revista revistelor, dt 


CRIZA CĂRŢII 


Cu vigoarea-i 
preşedintele S. S$. R-eului a Leul 
deu din nou de lucru intelectuală 
vomânești oficiale sau particulă 
scos la iveală una dintre cele măi 
toare probleme —- aceea un cărţii 
gitură cu care a adresat chiar ul 
noriu, 

Fireste : chestiunea A intrat in 
țiunea. publică : indirect, președidi 
S, B-eului a dat apă ia moară (pi 
pe călurile verii) atâtor publicișis 
sanatori ai moralei publice, carti 
semn „au pornit cruciada carienis 
mai desconsiderate. 

Cred că problema trebueşte int 
astfel : pedeoparte —, să se găsea 
tori pentru foute scrierile bunei 
are foarte multe zac în fundupt 
tarelor neruiloase), pe «le ilta 
se [interzică editarea  (uturor 0 
proaste. Natural că, dacă prina 
vu fi înveselit pe mulţi pretins 
-utaţi, la auzul celi “le-a doua 
sărit fripți atăţi vinovaţi de moare 
literii tipărite. Asta nu miă împiidă 
susţin eficacitatea acestei interdiiă 
în măsură nu numai Să privezei pă 
cul cetitor de atâtea insanităț ae 
«ului botezate, după împrejurări, 
nuvele. poemă sau nutnai opelelă 
încă să libereze ogorul editorial 4 
vuiană, oferindu-l atâtor lueriri 






morală  cararteră 





loare puse lu indexul unei indlibi 
vinovate. 
Rezultă «de-aici, clar o consta 


şi în literatură protecţionismul 
romul său precis: că. prin urinat 
cât sar păreă de controversat, sti 
sânt de dovă feluri: proteiaţ, să 
biicaţi si editaţi si neplijați, ali 
sândiţii la eternă obscurilate =il 
bele cazuri: indiferent de calitate 
duselor scoarţei lor cenușii; cu 
vânt că —pedeoparte — se publi 
inult, pedeulta — prea puţin. | 
lată dece reduc toată problemăa 
cărții la întreţinerea acestei disp 
și arunce vinovăția pe cei ce —di 
fără voinţă — o întreţin, Ș hali 
dece văd așsă, de greu rezolvireai 
b.ne: pratecţionismul e 0 boală 
nală : el prezidează la numiri, în 
A promovări, în viața publică și eg 
în apă, pe pământ și în aer și=il 
cât ne privește—, am convinge 
în Sectiunea românească de pe. ÎI 
cealaltă, el va fi în stare si ink 
criteriile dreptăţii divine. 





















































aimenii mari de pe pământ spune 
"ride Paris” — iubesc cinematogra= 
lu Casa Ală din Wushinyton e în- 
lun cinema; deasemenea la Vati- 


(i câțiva ani o societate cinemato- 
rd italiană, proecta in fața lui Be- 
[iu DA SURRIII) “fila senzațional, întitu- 
| „Biulia”, 

hiele scene se petrereau în Paradis, 
iți bea, cum e naturul, apăreau în. 

i ele lor tradiționale; în scena fr ue 
oprit, şurpele nu avea nici el ulita 
dinte decit solzii, 

mica sală de spectacul nu erau de- 
ia, Monseniorul Guspuri, Monse- 
1 di Lai, încă dui cardinuli, direc- 
societății cinematografice şi secre- 
a) lui, 

Bi Adam și Ev se prezintară pe 
în, 40, goi ca adevărul, Pupa Sus- 
dsgomolos, Când Benedict, XV, sus- 
isqorolus e semn că nu e mulțu- 
Di aceea, urmă o tăcere penibilă, 

E cunintele : „Partea duuu”, apăru- 
IRpind, Benedict XV, se ridică şi pă- 
sua, îtovărăşit de toţi cardinalii, 
ide Monseiniorul Gaspavi, care u- 
singur, la restul filmului şi plecă 
j iri! fără a pronunța un cuvânt, 

it în areiași seară, Monseniorul in- 
Id pe directorul societăţii că Papu 
dp le mulţumit de ceeace a văzut. 
tu putea m să-i imbrac pe Adam 
i 5 phutestă nefericitul director — 
2 Biblia, Munseniore, Adam şi Eva 





: E posibil — răspunse rece Monse- 
il Gaspari — dar sunt lucruri, pe 
ienemalograful trebue să le res 


Țizdupă o tăcere, cardinalul udăugă: 
Shrimii creştini purtau blănuni, Refă 
ale scene ale [imaului și inbracă pe 
şi Bea în piei de fiare. 

etlorul ridică mainile lu cer: 

SlinposiVil, nu mai am la dispoziţie 
Malo, mici pe artiste, Filmul ma 
Idoud milioane; şi nu-l mai pot 
Adam și Eva o să rămână goi 
Wen adevărului Vivlie. Altfel pierd 
anii și rămân fără cămaşe pe mine! 
lila ce e, replică monseniorul, dură 
da să rămână cineru fără cămaşe 
dă nui be să să d-la acela, derâl 


RI Mi, rare încercau să taie firele 
| 


sării neniţi, sunt întiadevăr de vo 
islute uluitoare. 
Sucelăy ziar, La 


rubrica : Palatul 





ineață «u compărut în fața 
zilului cățica brutari, prinşi că nu 
Fautu yreululea, 


îti fust rondanunuţi lu câte 200 de 
mnumenulă””, 
simepliviecit grentatea! Dar re? 


iu ulei? 


AVI:NTURIERUL OTTO DE BENbEY 


A MURII 


raimozul Otto Stephane, ale cărui u- 
venturi au pasionat luropa acum câţiva 
ani, când sub numele de Otto de Beney, 
a săvârşit cele mai îndrăzneţe escrocha- 
rii, sa sinucus zilele trecute aruncându-se 
de pe fereasta unui hotel din Bruxelles, 

Acest aventurier, mort relativ tănăr, 
lu 29 de ani. a dus o viaţă atât de agitati 
și atât de bogată în aventuri încât din 
faptele lui sar putea scrie trei romane. 

La isbucenirea războiulni mondial de 
beney deşi n'avea decât 13 jum. ami, a 
cerut să fie încorporat în armata hel- 
viană şi a fost repartizat ca, cercetași 
în care calitate a făcut fapte de bravură 
exemplară fiind citat pe ordinele de zi 
ale armatei, 

Si-a îrcepnt cariera criminală îndată 
după încheerea păcii când a săvârșit di- 
ferite escrocherii, prezintându-se în u- 
mforme ofiţeveşti pe care nu avea drep- 
tul să le poarte, 

Imbrăcând o uniformă de general sa 
dat drept „ducele de Dervueren', și a 
decorat în numele vegelui Belgiei pe ge- 
neralul american Allen care comanda 
trupele americane din Renania. Odată 
sa dat drept prinţul Charles al Belgiei, 
si altădată sa prezentat ca secretarul 
particular al lui Trotzky. 

Pentru diverse excrocherii a fost con- 
damnat în diferite ţări, mai ales în An- 
«lia, Belgia şi Frrarţa, lu pedepse variirul 
între o lună și un an închisoare. 


PILMUL VCRBITOR... ȘI CĂSĂTORIA 


Căsătoriile se fac şi se desfac — maj 
ales se desface — foate repede în Ameri- 
ca. Sunt atât de multe divorţuri încât 
autorităţile sunt îngrijorate, căutând să 
aplice otice mijloace numai să le mie: 
soreze proporţia. Printre mijloacele de 
întărire a uninii dintre bărbat şi soţie 
va fi şi.. filmul vorbitor. Aceasta o u- 
firmă, cu toată seniozitatea. Stinţia Sa 
episcopul rank Smith din Omaha (Stu- 
tul Uebraska) care celebrind, acum că- 
teva zile, căsăitovia a doui timeri a. luat 
măsuri ca ceremcenia să fie filmată de 
un ararat de fabricat filme vorbitoare, 

EI spera ca acest obicei se va văsp- 
pândi cât mai mult asa încât însură- 


teii să aib2 la îndemână oi de câte ori 
se vor certa, filmul care a. înregistrat 


ceremonia nupţială. 

Inainte de a acorda divorțul tribuna- 
lul va putea să se reproducă în public 
și în fața celor «doui beligeranţi, nunta 
lor, 

„Am cântat tot timpul cu voce tare 
şi clară asa încât însurățeii să fie îm 
vresionaţi de filmul nunţii lor ori de 
câte ori le va veni gustul să divcrţeze“ 
In cercurile judiciare din America ideia 
eviscor:ului irak Smith a găsit susţi- 
nători entuziasti. Ilumoriştii încă au azi 
un nou subiect de persiflaț. O caricatură 
«jintrun mare magazin întăţisează pe 
un sot, care o duce ca vai de lume cu 
vumătatea lui. înapoindu-se acasă to:- 
mai când aceasta rula filmul nunţii lor. 
i Vă închipuiţi câtă plăcere trebuie săi 
ucă, 


UNIVENSI LIITERAN. Mo 








caricatura zilei 


PICTURA MODERNĂ 





— Am încercat să pictez naturi moar- 
te, dar lucrez aşa de încet, încât modelele 
ze usucă .. 

— Atunci n'ai de cât să foloseşti drept 
model ..conserve“. (Life) 


OCAZIE SIGURĂ 





Sunt 
vechi .. 


dispus să cumpăr eu fierul 


(Shou') 


NAIVITATI 





Dom'le! Mi sa 


—- Cuun se exăverează. 
«pus că la Paris, la fie-care zece paşi se 
întâăraplă lucruri extraordinare !.., 

(Dineunsche ilustee 








448, -— UNIVBRSUL LITERAR 





Pagini uitate 


ORESTE 





RUGA PROOROCULUI 


Spre seară Proorocul din mers s'a fost oprit — 
O arătare gravă cu brațele în jos — 
Pe ?'ntins să-şi odihnească privirea ostenită... 
— Şi cum şedea în largul pustiu, înmărmurite 
Cu semnul întristării pe chipul lui frumos, 
O umedă-udiere, din fund de cer venită, 
l-alunecă pe frunte, pe ochi, pe lânză fâmple, 
Şi el simţea cum geana de lacrimi i se umple 
La mângâerea dulce a nevăzutei mânt, 
Ce alina durerea sărmanei lui ţărâni 
Un marinar ce plânge, tăcut lângă catarg! 
Dar ridivă spre înalturi puternica figură 
Și giasul lui ce par'că se destimcea în larg 
7bură în unde limpezi de pe întristata-i gură, 
Alât de omeneşte. netulburat de ură: 
— O Doamne-al meu, simțit-am pe-această adiere 
Lăsându-se blândețea tăcută-a mânii Tale, 
Pe palida mea frunte umbrită de durere! 
Ascultă, deci, Părinte, strigarea mea de jale 
Ce răsvrătită urcă în mine, ca o mare, 
Din piepiurile-utâtor din bunii Tăi copii, 
Ce-aștepiă sfânta vorbă de pace şi iertare, — 
Plezaţi ea supt aprinsei vijelii! 

— Fă mai curând Pământul Făgăduit s'apară... 


De-tâta timp pe arsa şi nesfârşita cale 
Călăuzese poporul... şi, fără şovăire, 

Brăzedez nisip şi vânturi, supus poruncii Tale, 
Inchis ca "'ntr'o armură în greaua mea menire. 
De-atâta timp — coloană de foc — am despicat 
Nemărzinirea neasră a nopții în pustiu 

Și'n mersul meu statornic în zări am luminat 
Spre ţara auriiă de dărnicia Ta — 

Spre-a cărei nălucire se deschideau mai viu 
Prin zidul de "ntunerec privirile de jar ?... 
Şin mersul meu statornic în zări am luminat 
Spre ţara aurită de dărnicia Ta, 

Cum către port pe Mare ar. lumina un far. 





Dar flacăra pustiei arzând a mea pleopă, 

Pe ?ntinderea aprinsă rătăcitor stau azi... 

Am rătăcit şi oaza — tezaur viu de apă — 
Poporu "n desnădejte murmură răsvrătit... 

Mă fulgeră în faţă al Soarelui talaz... 

Un pas — se nărnește Simunul împotrivă, 

Şi Tu nu-mi întinzi mâna, căci Tu m'ai părăsit — 
Poporu ?n desnădejde murmură răsvrălit, 

Și 'Lu nu pleci asupră-mi privirea milostivă ?,.. 


Şi glasul ce parcă se destăcea din larg, 

Zbura în unde Jimpezi de pe întristata-i gură, 
Atât de omeneşte, netulburat de ură... 

— Şi aștepta proorocul, făcut, supt cerul larg: 
Un marinar ce-aşteptă, înfrânt, lângă catarg, 





Li 





ROMANŢĂ 


Eu în lumea asta 
Sunt un trecător: 
Soră mi-e inisteţea, 
Visul frățior, — 
Ochiul dacă'mi este 
Dus şi plutitor 

a că sunt pe lume, 
Numai trecător. 


Când privesc o floare 
Sau ascult un vânt, 
Toată lumea parcă 
Este-a mea... Și cânt! 
Când privese o floare 
Sau ascult un vânt 
Am o legătură 

Cu acest pământ, 


Seara când mă prinde 
Rătăcit pe drum, 
Dorurile mele 

Se preface în scrum; 
De mă prinde seara 
Rătăeit pe drum 
Simt că toată viața 
Este numai fum. 


Gândurile însă 
larăşi când le strâng, 
Strop de fericire 
Intre gene frâng. 
Gândurile mele 
Toate când le strâng 
Eu adun în mine 
Cerul tot — şi plâng. 


Căei în lumea asta 
Sunt un trecător, 
Soră mi-e tristeţea, 
Vântul frăţior — 
Si de-mi este ochiul 
Dus şi plutitor 

E că sunt pe lume 
Numai trecător! 


DIN CIREȘUL INFLORIT 
ZBUCIUM 


Se strânse eu toată dragostea lui linzi 
ea, Intierbântat își culcă obrazul pe gi 
tul ei. 

Şi, sorbind această. chinuitoare și dule 
amăgire, avu numai alâta putere, ca săi 
voie * 

— „Invaţă-mă să te uit! 


GHADINILE 


Visez să iau drumul spre apele lor 
lumini. 

Si într'o dimineaţă să mă opreze li 
dci paşi de foişor, cu părul umed de roi 
si de nuiresme. 

Şi ca un sol a] zilei, sufletul meu îi 
te trezească mai blânu decât tatal meu- 
Soarele ! VRESTI 













„Cear 


hi 


VIATA LUI 





Lă 
de Jean-Marie Carre 


FUGA IN ITALIA 


1. mintaarcaren alin Weimar, PAră- 
-- viaţa de vazuboiul zi se apucă se- 
„ale lucrările literare pe cari le ziăi- 
se de atita timp. Ducele. care ceru 
re în ce mai încântat de el, îl face 
odată raimistrul său, lucru care 
anşte — cum era și firesc, — invidia 
we celurlulţi demnitari ai stătulețu- 
Sufletul ivi. însă, invadat de bucu- 
„veatocului, nu se mai mulțumea cu 
ii situaţie achiwvocă. 
ic:buia stârsită întrun fel. Operile sale 
sepute de atâta timp. nu puteau să 
consacrare materială, din cauza ci 
“aţiei de acalo, care nu-l lăsa liber 
i fosote puţin timp. Do aceea se ho- 
i să pue capăt odată şederii lui 
IEă 
fe) în ziua de 3 Sentembrie 1756, 
: unele Jean-Philippe-Moeler, plecă 
„Wim spre Itaţia, mul ales că 
„“b îi acemlase un concediu. Când 
“ile sale apucaseră să contempleze 
unatul peisaziu italian, cfortul crea- 
lin el, tuă preporţii fantastice. Ia 
sa găzdui în casa pictorului Tisch- 
-1. winle tioethe se apucă numai decât 
reze, 
atutinleni avu impresia.  regăsirii 
u binecuvântat colț din Furopa. pe 
- il presimţise de atitea ovi îu lec- 
+ copilăriei sale, Asitel puti ternina 
| imnul sederii lui aci, vrmătoarele 
e: Eymout,  Iphigenie,  Torquulo 
şi câteva operete. Seara. după o- 
itele drumuri, fără sfârsit. când se 
a sue Corso, găsia întotileauna 
tate acreabilă, compusă din: scri- 
Moritz. muzicantul hayeer, picto- 
urș, Schutz, llenty Meyer, etc. In 
ul atator prieteni se simţea atât 
şi de voios. că nici nu-şi mai a- 
aminte de timpurile trecute. Ceva 
nintoşte totuşi de el». Era o scri- 
dzla duce. care ii roproşa secdarea 
a îudeluneată si misteriousă în 
Astfel sfârsitul acestei aventuri 
puse mecanic în gândurile, până 
desprinse compleţ acestei idei, Tre- 
i să părăsească Italia în ziua de 
piie 17S8, Voiajul fu plictisitor, 
se reîntorcea la Weimar după o 
[ă de doi ani. 
“d umbrele discreie ale vilei Rour- 
= tompuse Goethe, după puţin tinip 
=. tiuteareere, la Cuisine de la sor- 
“în care nu este exclus să fi fust 
-mbrion iddia marei sale drame 
st Curtea dela Weimar primi cu 
“me vădită pe Goethe din neregrina- 
a în ltalia, Baroana dle Stein îi 
“însă cu o tăcere semnificativă. 
ue el putuse să se simtă atit de 
marte de ea, îi crestea îndoiala 
i «pe care el i-o nutreu. Rezervu 
impusă de caracterul său unistoerat, 
bervată de (iaethe, care nu-i dete 
mare importanţă, 
hâmilare însă veni, aducând după 
gtimbări radicale, O tânără fată 

































(continuare) 


Christiane, al cărui păninte nrurise, caută 
să între în reluţiuni cu cl, pentru a pu- 
(ea înlesni frutelui său, cu oarecani dis- 
poziţii pentru literatură, debutul. [El o 
sfătuise să caute u cunoaste pe Goethe 
prin care spera să poată ajunge scriitor 
cu renume. Când a văzu primu oară, 
toethe tn surprine de frăgezimoea ei și 
îi îngădui să vie mai des pe la el. lit 
«ele din urmă. sfâvzi prin a 0 iubi de-a- 
hinelea. In vizitele Crhistiuanei, el uită 
lupă câtva timp, Jurăunintele pe care le 
făcuse Churl: tai de Sein. Nelaţiunile lor 
jură secrete, câtva timp. In noua sa lu 
cuință nu primea pe nimeni, afară de 
micuța, Christiane, pentru care simţea 
cou mii vie plăcere și uubire. 

In acest timp de fericire nemăsuratii 
scrise el inspirat «de iubita îi, celebrele 
sale clegii romane. 

Intrun orășel ca Weimar. însă, acest 
lucru trebuia să se afle, raai curând sau 
mai târziu. în c<crisorile pe cari baroana 
de Stein le teimetea Carolinei  Aerdar 
incepuse, încă. din anul 1758, să-i serie 
că Goethe n davenit senzual, In cele diu 
urmă ea află teribilul secrot. O explicaţie 
era, inevitabilă între ei, ceence detevuni- 
nă pe Goethe să-i scrie a zerisoare în 
termeni foarte imperiosi. Ruptura era de- 
ciarată îvrrnul. 

ilrriaren acestei legături cu Christiana 
fu apariţii. unui cupil care iu botezat de 
Jeider şi care avu de nus pe însuşi diu- 
cele Charlzs.August. 

De acum încolo situaţia sa era lim- 
pede. fhristiana trebuia să “levină soţia 
sa. Nivelul ei moval nu eta la acelas 
ura cu al lui, însă simplitatea acestei 
temei, cara stia să îndeplinească, datoriile 
de sotie și mamă cu atâta voie hună, îi 
umeziră ochii de fenicire. Ea, deveni de 
acun înaînie muza. lui, sub imboldul că- 
veea scrise rloegiile romane si epigrame 
venețiene. 

In aceste momente fericite pentru el. 
Revolutia îshmeni. Goethe iuboa mult po- 
rorvul. De multe ori el apărase cauza sa 
în fata capriciosului suveran. Totusi, 
desi întristat peste măsură. el plecă cu 
Charlea-Aunust în truntea unui regiment 
de cuirazatţi spre Franţa. 

Campania Franţei începuse. 


* 


tăoethe porni la drum la începutul lui 
August 173, [El ducea înipreună în aceu- 
stă camţ.anie, notele sale aanpra opticii 
si teoria cularilor precuin si o mulțime 
de preecte pentru viitor. Prima oprire în 
ja Trancefort, unde revăzu, după o absen- 
ți de 13 ani, pe niama. sa, căreiu îi ceru 
iudulgenţă pentru Chrisfiana. Auzind că 
aste bunică. mama sa se bucură nuult și 
drept răsplară pentru această veste feri- 
cită, trimise Christianer o frioasă ro- 
ciue. «din pavtea ei. Gocthe a fost foarie 
miscat de acest gest dim partea mamei 
sa le. 

evenimentele se precipitură însă, 

Pretutin-leni (ioethe nu întâlnea decât 


UNIVERSUL LITERAR, — 44 








GOETHE 


declaraţii optimiste, Această peregrinare 
îi făcu pe tăcethe să păteuuilă mai întim 
misterul sutanic al războiului care mă- 
celăria zeci de mii de oameni, zilnic. în 
nurtele libertăţii. Grupuri compacte ue 
prizonieri cu soțiile si copiii lor, unde so 
luptaseră eroice pentru avărarea avutului 
strămoxese, defilau acum sinistru pe ui- 
nuinten, ochilor sii. 

Aceste nebintite vivlenţe sfârsiră prin 
au da lui Gcethe o înverșunare hotiită 
contra exceselor Revoluțiai. 

Curând e!  nidiculizăi dezastrele în 
liermonn și Durotheie precum și g&lu- 
viile anonime şi semeţe în  Cetăfeanul- 
(ienerul si steroltaţii. 

tea sa nu mai avea margini. 

Totuşi o razii de lumină trebuia să u- 
pară după atâta dezastru. Si în adevăr 
apăru. Bra Lvedcrie Sehiller, care venea 
ca amic, urtist și savant lângă Goethe. 

Era omul care după baroana Charlota 
Stein, avea să aibă cea mai mare in- 
fiuenţă asupra. lui. 


FREDERIC SCHILLER 


Uinci ani se scurseseră de când autorul 
Driganzitor fusese numit profesor la Uuni- 
versitateu din Iona. tioethe nu făcuse 
nici un pas în spre el în tot acest tim. 
Schiller luase în căsătorie pe Charlotiv 
de lengetfeld, o bună amici a baroanei 
de Stein, prin care se spera Ja o apropie- 
ve între ei. Schimbarea bruscă a relaţii. 
ler sule cu bavroneasa zăidărniciră din 
nou aceste lezături atât de mult astep- 
tate. Nici nu se poate concepe o nui 
mare antiteză, de caractere decit cea din- 
tre acești doi mari bărbaţi. Schiller eru. 
idealistul, proocupat doar ie iileia salva- 
toare. pe aripele căreia plimba raţiunea 
sa avidlă de înțelegere; Goethe dimpo- 
trivă avea conlinionte mai îmult cu me- 
diul practice, Unul era imlividualist lu 
culme ; celălalt cecnservator.  păstrânul 
Hniu trasă de Strumon, pe care altera 
shuchurmul său de mai bine. Romantis- 
nul lui Schillee se putea ghici si în via- 
ţa lui privată. O dezordine lamentabilă 
instruia artele cele mai intime ale aces- 
lui mate filosof. Dimpotrivă, Goethe iu- 
hea ordinea și curăţenia. ustfel că cel 
mai mic lucru era pus la locul lui, In- 
rimplarea făcu ca acesti cloi antagoniști 
să se giseascii împreună la o sedință a 
societăţii de istorie naturală la Iena 
unde sustineau ucecasi teză, După se- 
dinţă discutară mai departe fapt care 
făcu pe Goethe să-l întovăriăsească până 
acasă, unda, în urma invitaţiei acestuiu, 
se opri puţin. Puterea de convingere a 
lui Schiller îl subjugă şi-l făcu să uite 
din prejudecățile pe care le avea asupra 
lui Schiller. 

Dar adevărata lor 
țeasca lor prietenie 
nie 1794 cind Goethe 
vea sa la revista 
Schiller vu scotea 


prietunie,  fră- 
datează din 24 Iu- 
accepta colahora- 
tes Îleures pe care 
la Tena împreună cu 





448. — UNIVERSUL LITERAR 


Fichte şi Guillaum de Humboldt. Două 
luni mai târziu Schiller trimatea o scr:- 
soare lui Goethe, de o pătrundere uimi- 
toare. Nici odată Goethe nu fusese atât 
de repede şi complet înţeles prin una din 
analizele cele mai lucide. De aci înainte 
afecțiunea sa pentru Schiller crescu ex- 
traordinar, Par'că fuseseră născuţi pen- 
tu a forma acel tot inexpugnabil cu 
care lucrau.la revista lui Schiller. 


Din primul său contact cu Schiller el 
luă, obiceiul să scrie balade, le chercheur 
ie trâsors, la belle meunicre (care a fost 
pusă pe muzică de Schubert). La fiuncee 
de Corinth, Le dieu et la bavyadere, dar 
mai ales simţi gustul pentru teatru, în- 
cepând marea sa capo doperă luust, 
Imcă de mult improvizase el un mic 
teatru la Weimar, a cărui direcţie o pre- 
luă în curând. Rugă pe Schiller să-i serie 
ceva pentru teatrul său şi astfel el ho- 
tări pe acesta să înceapă celebra sa tri- 
logie Wullenstein, care fu jucată pentru 
prima oară la Weimar. Intre timp, 
Curtea ducală primi vizita d-nei de Stăel, 
mesagera spiritului leger francez. Prima 
întâtnire cu Goethe fu obişnuită, Ma- 
dame de Stiel se hotări să-l pnindă în 
mreje pe voinicul Goethe care însă se 
simţia, străin da onoratul oaspe. 

Către anul 1801 (Goethe la început, apei 
și Schiller fură bolnavi, timp când lân- 
ceziră şi proectele lor literare. După pu- 
țin timp starea lui Schiller se înrăutăţi 
atâi de mult încât după o scurtă agonie. 
muri liniştit. Goethe, care tocmai se fă- 
cuse mai bine, sta de vorbă cu pictorul 
Henry Meyer, nici nu-şi închipuia că 
scumpul lui Schiller murise. Nimeni nu 
îndrăznia să-i spue crunta veste, Noap- 
tea. o petrecu, plângând, lovit parcă de 
un presentiment. A doua zi. întâlnind pe 
Christiana, o întrebă de sănătatea lui 
Schiller. Văzând figura ei congestionată 
şi în acelaş timp ezitarea ei de a-i răs- 
punde, el pricepu numai decât adevărul 
crud. Când i se spuse apoi ducă doreşte 
să vadă încă odată pe Schiller, înainte 
de a-l îngropa, Goethe refuză. categoric, 
Moartea distructivă îl înspăimântă. ll 
voia să rătmeână cu o altă imagină a lui 
Schiller, omul care îl înţelesese atât de 
repede si de care se ataşase atât de pro- 
fund, 


DUPA IENA 


Norii grei ai războiului se arătară în 
curând din nou i: orizontul atât de li- 
niștit al păcii. Coaliția prusiană luptă 
din răsputeri atot puterniciei împăratu- 
lui Napoleon. al cărui astru scânteetor 
tocmai îşi trăia clipele cele mai pline ale 
gloriei xale. Ducele Charles-Avgust tra- 
bui în curâr:d să se afilieze cor.federaţiei 
si să. pornească cu armata împotriva po- 
topului francez. Dar sorții isbânzii fură 
puţin priinceioşi aliaţilor ale căror arma- 
te căzură înfrânte de curajul de fier 
rrancez. letragerea cea mare, după în- 
îrângerea dela Iena, începu, cu tot cor- 
teciul ei de nenorociri. Bătrânul orăşel 
Weimar era cel mai puţin ferit de ata- 
curile adevrsarilor. Curtea întreagă por- 
nise să se refugieze de teamă. In tot pa- 
latul străvechiu nu mai rămăsese decât 
bătrâna ducesă Amalia, soţia ducelui. 
(oethe, nu părăsise nici el locuinţa ci 
aștepta senin cursul >venimentelur. 


Puțin titop după ce ultiraele trupe se 
vetraseră, îrnpăratul Napoleon își făcu 


intrarea în Weimar, urmat de 
tanţii săi Intâlnirea sa cu ducesa 
lia a fost din cele mai reci. 

După o scurtă convorbire, şi-a dat sea- 
ma însă de curajul ei şi a început să 


aghiv- 
Ama- 


simtă o vie admiraţie pentru devotamen- 
tul ci neclintit. 

Locuinţa lui Goethe fu transformată 
în curând îu cartier francez. Un tânăr 
locotenent veni şi se prezentă lui Goethe. 
Acesta însă păli: Tânărul ofiţer nu era 
altul decât fiul lui, Lili Schonemann, ve- 
chea lui dragoste. Durerea vechei pasi- 
uni înăbușite isbuceni puţin. Totuşi tăria 
iui îi impuse limită de fier, 

După acest groaznic măcel, trebuia să 
vină şi odihna păcii, care nu întârzie să 
vie. Toţi marii diplomaţi ai ţărilor inte- 
resate sau întrunit după acest tragic 
război. întrun congres la Erfurt, unde 
hotăriîră condiţiile păcii, Charles-August 
urmă şi el pe suverani uci, însoţit de 
Goethe. Aci trusa comediei franceze atra- 
se mai mult pa Goethe decit plicticousele 
desbateri ale congresului. Aci avu ocazie 
el să vadă înt-”o interpretare cu totul 
necbișnuită operile clasice, Andromacu, 
Britanicus, Oedip, 

Intâlnirea dintre Goethe și împărat a 
fost. foarte cordială. Incă din primul mo- 
ment Napoleon observă spiritul fin şi a- 
ristocratic al scriitorului german, ceeace 
îl făcu să exclume. după terminarea au- 
dienţei: — /ată'un om! 

Goethe el însuşi convins de valoarea sa 
se apucă serios de Faust, din care scri- 
sese doar o purle. 


Un an înaintea congresului dela kr- 
furt, Goethe avusese o vizitatoare cele- 
bră : Bettina Brentano, care mai târziu 
trehuia să devină secţia pictorului Armini 
si muza curentului romantic care înce- 
puse odată cu el. 

Purtarea ei sinceră şi copilăroasă. îl 
mui sustrase putin preocupărilor burghe- 
ze cari păreau că-l pintuiseră pe loc. 

Seara şi-o petrecea la librarul Fro- 
mann, unde discuta literatură. Aci cu- 
noscu pe Mina Heislieb. Inima sa veşnice 
tânără începu să bată din nou, aprinsă 
de dragoste pentru Mina. Ii scrise sonete. 
desi el nu mii scria demult versuri “- 
șoare şi se pierdu iarăș, cu atâţia ani în 
nrmă, pe reveria uşoară a visului de 
iubire. 

După puţin timp, plecă spre Franr- 
furt, unde nu mai fusese de mult tim». 
Aci întâlni pe vechiul său amic, bancha- 
rul Willemer. care se căsătorise cu Ma- 
viana Yung, o tânără cântăreaţă austria- 
că. Frumuseţea acesteia trebuia inevita. 
bil să vrăjească pe vesnicul tânăr care 
era Goethe. Dar baronul luă măsuri se- 
vere ca ei să nu se întâlnească des. Ac- 
ceptase să stea la ei două săptămâni nu- 
ni&i ca să fie in preajma frumoasei Ma- 
rianne şi ucum vedea bine că nu va pu- 
tea face nimic. Plecă și de aci, cum fu- 
gise şi de Catherinette din Leipzig, «le 
Frederica din Sesenheim, de Charlotte 
din Wetzelar, de Lili din Francturt. din 
Iena de Mina. i 

Viaţa sa aventuroasă era un întreg sir 
de fugi romantice dinaintea  fixităţii. 
IL ibertatea lui, la care ţinea mai mult ca 
lu orice, îl îrnpiedică să se onrească mai 
mult undeva. chiar dacă dorinţa lui cea 
niai vie îi dicta acea oprire. 


RENUNȚAPEA 


Când se întoarse în Weimar, micuța 
Christiana, pe care o neglijase în ultimul 
timp aprcape ccmplect, îi păru mai gra- 
țioasă ca până atunci. In ultimul tinp 
ea fusese la Carlsbad în lipsa lui. Tine- 
reţea și-o uzase cu dans şi în plimbare. 
Acum se simţea bolnavă și după puţin 
timp acu o criză în urma căreia căzu 
urav bolnavă, 





TIP. ZIARULUI „UNIVERSUȚ,: 


„tregi se plimbau împreună în oaie 


STR RREZOIANII Nr 11 










Goethe era disperat. Toate şilințelăi 
unite cu ale doctorului curţii nu: 
nici un rezultat. In aceste zile de fu 
agonie, el stătu închis în camera sati 
doctorul îi anunţă că este tinjulă 
vorbească pentru ultima oară. en 
cu încăpătânare. 3 ] 

Era aceeaşi frică de moarte, cale) 
cuse în atâţia uni în urmă Să nu 
la sfârșitul lui Schiller. In cele dinu 
se hotărâ să o vadă. Când întră i 
mera ei, ea dormea uşor. Se destepti 
îndată ce el o atinse cu mâna. Vi 
vorbească si nu putea articulă in 
vânt. După plecarea lui Goethe, își di 
sfârşitul. Era în 6 Iunie 1816, Puţini 
după moartea Christianei își însuri fi 
cu Odile de Poewisch, care consil, 
căsătorie numai pentru ca să fii) 
) vopierea lui tioethe și să asiste la 
monialul curţii. Dar August fiul la 
un om mediocru, Nu putea fi omul 
tru Odile. Era usuratec. In entând 
între ei deveni un infern. ] 

In acest timp sănătatea lui bi 
mergea spre ruină. Anul în cui 
tără să-şi facă cura anuală la Mi 
bad, nimeri în pensiunea Leveizoviţ 
cari era şi tânăra femee Ulrica 
yazdei. Goethe se simţi rosind «ii 
acestei femei care se apropia Mali 
cu Frederique, fata pastorului. 4) 
















































— 


Goethe simţi iarăși fiorul pasiunii 
hitoare. La un moment dat se botiri 
se căsătorească cu ea. Dar Ulrica ră 
«punând că nutrește pentru el unii 
ment paternel. Goethe zdrobit, pleti 
drum spre casă scrise el stanţelă cei 
Elegii din Marienbad, hi 

La Weimar în urma unei certati 
deric, fiul său, căzu grav bolnav, 4) 
găsi compozitorul și anticul Său 
care venise să-i îndulcească ul 
ciipe. i 


APUSUL GENIULUL 


Ultimele zile și le trecea în ee 
perfectă linişte. Mereu preocupat 
blemela biologice și sștiințifiea elis 
duia din răsputeri să se «dlocuna 
asupra evoluţiei lor. In acelas timpi 
la teoria culorilor, pe care apt 
terminase. 


Seara, înconjurat de amici, plz 
multe, discutând idei, probleriele (in 
lui, Faust, pe care îl începuse “le cul 
trebuia terminat. Se apucă dinu 
asiduitate lu lucru, când o vestei 
liză : Fiul său August. murise, lil 
Durerea sa nu mai găsea sprijină 
Totuşi se resemnă și de dala, atzi 
Prepară cât putu mai bine [el 
pentru grozava veste. 

De acum înainte trăia “retras 
mind pe nimeni. Simţea sfârşitul 











tuse suporta în viaţa sa vederea 
mort. se minună de liniștea degli 
are el înaintu spre moarte. Oul 
moragia îl ohlică să se sue la 
oarece starea i se înrăutățise, LI 


Aci întro supremă! încordare, (ar 
Faust“ drarna lui, a sufletului ji 
siua de 92 Iunie. muri liniștitoinilgi 
ca un om care si-a făcut pe eg 
toria. E] 

Geniul lui Goethe scânteia SIA 
căci nemuritoavele opere pe: cei 
dăruit posterităţii, străbat spaţiul 
pul prin puterea sugestie lu 








Edit. libr. Gallimard.