Puncte Cardinale anul XV, nr. 2 (170), februarie 2005

Născut la 10 februarie 1919, în satul Petru-Vodă (în vecinătatea căruia a întemeiat în 1991, pe 
pământul său părintesc, actuala mănăstire cu hramul Sfinților Arhangheli), Părintele Staret lustin 
Pârvu rămâne, la 86 de ani, nu doar un mare duhovnic, ci şi un ctitor neobosit, mereu biruitor al 
vremurilor, întru Hristos. li urăm sănătate, putere și har, ca izbânda Preacuvioşiei Sale să facă 
punte de lumină între Petru-Vodă şi Râpa Robilor, spre veșnica pomenire a cruciaților secolului XX. 


PUNC 
CADI:NALE 





mall ANUL XV 


HN E NR. 2/170 








Februarie 2005 





16 PAG.-— 20000 lei 





PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NAȚIONAL-CREȘTINĂ 





| 


Circulaţie în afara României: AUSTRIA, GERMAN 





IN(0) 5) 3 DR 
SĂ PUTAĂ ! 


Justitia, la cheremul P.S.D. 


















Nici nu S-a uscat bine pe hârtie cerneala cu care scriam aceste rânduri, că preşedintele 
Traian Băsescu a şi fost citat de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIȚIE ca inculpat 
in dosarul “Flota” (pentru fapte din perioada în care era ministru al transporturilor) și acuzat 
(împreună cu foştii miniştri ai transporturilor Aurel Novac şi Paul Teodoru, alături de Radu 
Sârbu, ca fost preşedinte F.PS.) de vânzarea a 16 nave din flota maritimă. Această situație 
se explică prin faptul că fostul consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, Nicolae Popa, este 
acum preşedintele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiție. Numit pe viață ! Schimbă-l, dacă mai 
poți ! Încă o “contră” din partea “justiției” 
pesedizate a fost resimțită de Ahanța D.A. cu 
ocazia încercării de a-l debarca pe Adrian Năstase 
de la conducerea Camerei Deputaților. Analizând 
contestaţia lui Adrian Năstase, CURTEA 
CONSTITUȚIONALĂ “a constatat cu majori- 
tate de voturi că dispoziţiile regulamentare 
criticate (de Adrian Năstase — n.n.) sunt ne- 
constituționale”. Majoritatea voturilor în favoarea 
contestaţiei lui Adrian Năstase provine de la 
majoritatea judecătorilor instalaţi de P.S.D. la 
Curtea Constituţională: Axinte Gaşpar, lon 
Predescu, Astavia Cojocaru, Petru Ninosu, Șerban 
Stănoiu (soțul Rodicăi Stănoiu), lon Vida. (cf. 
România liberă /2 februarie. ). 

O altă victorie repurtată de P.S.D., de data 
aceasta în cadrul CONSILIULUI SUPREM AL 
MAGISTRATURII, constă în recentele numiri 
ale lui Ilie Picioruș (fost procuror în Parchetul 
General, fost şef al serviciului de resurse umanc, 
fost membru C.S.M, în perioada pesedizării 
justiţiei, care s-a remarcat prin trimiterea post- 
mortem în judecată a dizidentului Gheorghe Ursu 
și prin contribuția sa la “sinuciderea” procurorului 
necorupt Cristian Panait, din subordine) în postul de secretar adjunct al C.S5.M,, loan Popa 
(fost şef al direcţiei de resurse umane din Ministerul Justiţiei) în postul de secretar general 
al C.S.M. şi alegerea lui Alexandru Țuculescu (fost procuror în Parchetul General, fost 
procuror general adjunct al României, în subordinea lui Joiţă Tănase) ca membru în secția 
disciplinară a C.S,M, pentru procurori (cf. România liberă /19 ianuarie) 






Ministrul Justiţiei, cu mâinile legate 


Celor din categoria “Picioruş & comp”, ministrul Justiţiei nu le poate da nici un 
picioruş în spate pentru a elibera justiția de controlul P.S.D, “Nu pot să schimb (acești 
oameni din funcţii — n.n.) şi e bine că nu pot (717), indiferent de momentele de divergență 


A, GRECIA, FRANȚA, ELVEȚIA, SUEDIA, SPANIA, CANADA, STATELE UNITE, AUSTRALIA 


Lăsând la o parte “punseurile” lui Călin Popescu Tăriceanu, care, de îndată ce s-a văzut prim-ministru, s-a grăbit să 
declare că domnia sa ar conduce primul guvern post-tranziţie (lăsându-ne astfel să întelegem că tranzitia S-ar fi terminat — 
șlagăr pe cure l-am mai auzit şi în interpretarea lui Emil Constantinescu şi Adrian Năstase), mă mărginesc Să reafirm că 
tranziţia de la o dictatură mafiotă de sorginte kughebistă (care a înlocuit-o pe cea comunistă) la o adevărată democraţie 
liberală, abia acum are şanse să înceapă. Cu reforma justiției ! Aceasta nu este însă posibilă fără restructurarea şi 
dekaghebizarea serviciilor secrete. “A demara anchete soldate cu arestări spectaculoase înaintea rezolvării chestiunii 
«metafizice» a serviciilor secrete, înseamnă a pune carul înaintea boilor ”— avertizam în numărul trecut. lată că arestarea 
preventivă, cu surle şi tobe, a baronului PS.D. de Gorj, Nicolae Mischie, urmată la numai $ zile de eliberarea acestuia din 
arest în stilul telenovelelor anti-coruptie de pe vremea lui Constantinescu — începe să şifoneze imaginea recent instalatei 
puteri. În cazul nerespectării priorităţilor mai sus enunțate — după cum scriam în acelaşi articol — “există riscul ca acei 
judecători şi procurori proptiți în funcţii pe criterii pesediste, să pronunte la adăpostul inamovibilităţii, sentințe şi NUP-uri 
care să zădărnicească lupta împotriva corupției — ceea ce l-ar putea pune pe actualul preşedinte în situația de a recunoaşte, 
ca şi Emil Constantinescu, că Securitatea (inamovibilă !) l-a învins”, 


chimbă părul, dai Favul pă 
"7 ÎN oi 


4 


CARE PE CARB? “MA 




































extrem de mari dintre mine şi alt membn a! C.S.M. E bine aşa (71?) pentru că ministrul 


Justiţiei e membru al guvernului şi nu trebuie să aibă o astfel de nutere asupra Juctiției 
incearcă să ne consoleze doamna ministru Monica Macovei. O fi bine, dar numai pentru e; 
! Electoratul D.A. a votat însă pentru binele lui ! Şi e sătul să audă iarăşi, ca pe vremea lui 
Constantinescu, lamentații de neputinţă “democratică”, Neindoielnic, doamna Macovei 
este “cea mai luminoasă figură a guvernului” — după cum s-a scris deja despre domma sa 
Fiind însă cu mâinile legate în pnvinţa schimbări oamenilor din funcții, de care depinde 
demararea reformei în Justitie, Monica Macovei are toate şansele să devină în acest domeniu 
o figură donquijotescă, războindu-se cu monle de vânt, ca Ana Blandiana sau Doina Cornea 
în cadrul F.S.N.-ului de odinioară... De altminteni, 
unele dintre “soluțiile” avansate de domnia sa 
frizează, pe alocuri, utopia : apeluri la demisii de 
onoare (din partea unora ca Picioruş & comp !) 
sau îndemnuri ca “judecătoni şi procurorii să 
prindă curajul de a vorbi liber (în condiţiile în 
care Picioruş & comp sunt abilitați să sancționeze 
abaterile deontologice şi să aprecieze eficiența 
magistraților !) 


S.R.L., stat în stat 


Exprimând necesitatea ca “toți magistrații 
din țară să treacă prin filtrul C.N.S.A.5.”, doamna 
Macovei pune însă degetul pe rană, dezvăluind 
cu această ocazie condiționarea reformei din 
Justiție de reforma serviciilor secrete, pentru că 
CN.S.A.S. nu are acces neîngrădit la dosarele 
fostei Securități, aflate în continuare în 
proprietatea S.R.1., cu care C.N.S.A.S. este în 
litigiu chiar pe această temă. Ca mediator, 
preşedintele Traian Băsescu a propus soluția 
“dublului sigiliu” care conferă accesul 
membrilor C.N.S.A.S., însoțiți de membn S.R.L., 
la arhivele fostei Securităţi. Radu Timofte, şeful S.R.1. numit de Ion Iliescu, respinge însă 
această propunere sub pretextul (utilizat și de Costin Georgescu, fostul şef al S.R.I. numit de 
Constantinescu) că există riscul deconspirării agenţilor S.R.1... C.N.S.A.S. nu doreşte însă 
decât deconspirarea poliţiei politice, ale cărei dosare au fost deja separate de cele care țin 
de operativ, din dispoziţia lui Emil Constantinescu. Dosarele poliției politice se află într-un 
depozit al S.R.. din cartierul Militari, C.N.S.A.S, doreşte să le preia cu tot cu sediu, pe baza 
unei hotărâri de guvern. Radu Timofte reacționează însă diversionist şi agresiv (“cu am zis 
că săptămâna viitoare le încarc în camioane și le duc în faţa sediului C.N.S.A S., să le ta de 





(continuare în pag. 6) 
Traian Călin UBA 














PAG. 2 NR. 2/170 Februarie 2005 


+ 
A 0 


Ie) i 





- 





Stimate domnule Constantinescu, 


In numarul precedent (ianuarie 2005) al prestigioasei reviste pe care o 
conduceti, ati publicat un articol intitulat “Somnul dreptei naste monstri”. Articolul, 
semnat de dl. Claudiu Tarziu, contine grave neadevaruri si afirmatii jignitoare la adresa 
Forumului Crestin Noua Dreapta, afirmatii ce lezeaza grav imaginea organizatiei noastre 
si prejudiciaza dreptul la informare corecta al cititorilor dumneavoastra. Prin urmare, 
va rog sa aveti bunavointa de a publica, in baza dreptului la replica, urmatoarele 
precizari. 

Principala asertiune a dlui Tarziu, pe care isi fondeaza intregul articol alarmist, 
este falsa: Nu exista nici o fuziune, alianta, uniune sau comasare intre Forumul Crestin 
“Noua Dreapta” si Partidul Noua Generatie. Forumul Crestin “Noua Dreapta” ramane 
credincios principiilor care au dus la infiintarea sa, anume lupta pentru pastrarea si 
promovarea identitatii nationale romanesti cu instrumentele specifice unei organizatii 
a societatii civile. Este exclusa transformarea sa intr-o formatiune politica, ori fuziunea 
cu sau comasarea intr-o formatiune politica de tip partid. In acelasi timp, implicarea 
unui membru al Forumului Crestin *Noua Dreapta” intr-un partid politic se poate face in 
nume propriu, fara a angaja in vreun fel organizatia. 

Aceasta fiind realitatea, esafodajul argumentativ al intregului articol se 
prabuseste. Domnul Tarziu putea evita neplacuta postura de colportor de zvonuri false 
daca respecta un principiu elementar al dreptului, preluat si de jurnalism: Audiatur et 
altera pars, Asculta si cealalta parte. l-am fi stat cu placere la dispozitie domnului 
Tarziu cu informatiile de care ar fi avut nevoie pentru pregatirea unui material care sa 
respecte adevarul. Ceva ne spune insa ca nu stabilirea adevarului este principala 
preocupare a d-lui Tarziu, ci denigrarea celor care nu-i impartasesc viziunea ingusta 
despre "dreapta”. 

Asa se explica probabil bizara acuzatie cum ca conceptiile Noii Drepte ar fi 
“de inspiratie national-comunista!. Fals si jignitor totodata, o simpla vizita pe site-ul 
organizatiei noastre, www.nouadreapta.org, demonstreaza contrariul: “Noua Dreapta 
intruchipeaza o dreapta nationala, sociala si crestina (...) Situam lupta noastra pe o 

iliatie neintrerupta care incepe cu Mihai Eminescu si continua cu Nae Ionescu, Corneliu 
Codreanu, lon Mota, Vasile Marin, Alecu Cantacuzino, Horia Sima . Nu din ignoranta 


“ne acuza domnul Tarziu, ci din evidenta rea-credinta, caci un paragraf mai incolo se- 


contrazice singur, zicind ca “Noua Dreapta trece drept grupare extremista, care si-a 
asumat public doctrina legionara a lui Horia Sima”. Daca ne-am asumat public doctrina 
legionara, cum pot fi in acelasi timp conceptiile noastre “de inspiratie national- 
comunista'?!? 

Perseverind in afirmatii rau-voitoare, dl Tarziu afirma ca “Este de notorietate 
ca atit PNG cit si ND si-au recrutat grosul membrilor din galeriile de fotbal”. Nu stim 
despre PNG, dar preferintele fotbalistice nu se afla printre criteriile de selectie a 
membrilor in cadrul Noii Drepte. Spre stiinta dlui Tarziu, membrii Noii Drepte sint in 
majoritate studenti sau absolventi ai cel putin unei facultati, o mica parte dintre ei fiind 
inca elevi sau muncitori. 

D-| Tarziu acorda o atentie deosebita relatiei dintre Noua Dreapta si Partidul 
National Democrat Crestin, afirmind ca membri ai ND au candidat “fara sanse” din 
partea unui partid “de care n-a auzit nimeni, obtinind un “numar jalnic de voturi. 


PUNCTE CARDINALE 
„DAN GHIȚĂ: NU EXISTĂ NICI O FUZIUNE... 






Realitatea este ca Noua Dreapta nu s-a implicat in proiectul politic al colaborarii cu 


PNDC pentru “sanse”, ci pentru ca in anul electoral 2004 ideea national-crestina era cu 
desavirsire absenta din peisajul politic romanesc. Am decis sa participam la alegeri si 
sa abordam un mesaj indraznet, fara compromisuri, care sa ne reprezinte. Temele 
abordate de noi in campanie au inclus identitatea nationala, dreptatea sociala, reforma 
morala fondata pe principiile crestine si reforma clasei politice, accentul pe familie, 
tineret si educatie. Am abordat de asemenea teme considerate tabu in societatea 
romaneasca, precum refuzul culpabilizarii colective a poporului roman prin acuzatia 
de holocaust sau euroscepticismul, in conditiile unei societati seduse pina la absurd de 
mirajul UE. 

In aceste conditii, candidatura noastra nu putea fi decit simbolica si evident 
ca nu puteam emite pretentii la un numar mare de voturi. Adaugati la aceasta si lipsa 
fondurilor, desi dl Tarziu pare convins de faptul ca PNDC e condus de “oameni plini de 
bani”, li dorim sa aiba parte de tot atitia bani citi am avut noi in timpul campaniei 
electorale, nevoiti in repetate rinduri sa ne petrecem noptile prin gari sau in masina, sa 
ne lipim singun afisele, 

In final, domnul Tarziu ne asigura ca n-a “scris toate acestea pentru ca PNG 
sau ND ar merita vreo atentie speciala” si e de parere ca “avem nevoie de o Dreapta 
adevarata, conservatoare, solida si eficienta”. Dati-ne voie sa ne indoim de sinceritatea 
primei parti a afirmatiei, in conditiile in care singura activitate prin care s-a distins 
domnia sa in ultimii ani a fost denigrarea constanta a Noii Drepte si a membrilor ei. În 
ce priveste nevoia unei “drepte solide si eficiente”, sintem cu totul de acord cu dl. 
Tarziu. Numai ca o dreapta solida si eficienta nu se construieste denigrind sistematic, 
cultivind dezbinarea si legind la stilpul infamiei “rivalii” inchipuiti. In acest fel, nu veti 
reusi decit sa oferiti imaginea jalnica a unei secte revansarde, aflata in razboi cu toata 
lumea, o grupare care, incapabila sa construiasca ea insasi, incearca sa darime tot ce 
se construieste in jurul ei. 

Noua Dreapta a evitat sa se implice in aceste false conflicte si a incercat, pe 
cit i-a stat in putinta, sa aduca un mesaj pozitiv si actual. In acest sens, iata un fragment 
din Apelul la unitate lansat de Noua Dreapta in data de 13 septembrie 2004: “...) 
Miscarea nationalista este, din pacate, slabita si divizata de frictiuni interne. Problema 
noastra consta, deci, in lipsa de unitate: cu toate ca militam pentru acelasi triumf al 
romanismului, prejudecatile si retinerile pe care le avem unii fata de altii, intemeiate 
in mare parte pe motive artificiale sau pe orgolii personale, ne dezbina pe zi ce trece. 
ingreunandu-ne realizarea obiectivelor comune. Constient de faptul ca in primul rand 
suntem romani si doar apoi membri ai unor organizatii sau partide, Forumul Crestin 
Noua Dreapta intinde mana tuturor formatiunilor national-crestine interesate de 
instaurarea armoniei intre romanii cu dragoste de neam si tara, spre a intari lupta 
comuna pentru apararea intereselor si valorilor romanesti. ' 

In incheiere, parafrazind titlul utilizat de dl. Tarziu, as spune ca daca 'somnul 
Dreptei naste monstri”, solutia pentru a scapa de astfel de cosmaruri ar fi ca Dreapta 
sa se trezeasca la realitate. 


Cu stimă si consideratie, 

Conducerea Forumului Crestin “Noua Dreaptă”, 
Vicepresedinte, Dan Ghita 

Relatii suplimentare la tel. 0722.190.685, fax 021/63.65.876 


Nota Redacţiei: Cerem scuze cititorilor, în numele Noii Drepte, pentru lipsa diacriticelor în textul pe care ni l-a remis spre publicare. Poate că asta şi este 
problema unei anumite drepte de la noi. îi lipsesc “diacriticele”, iar de aici se pol naşte multe conjuzii... 


E pp ap pr 





CLAUDI 


ERP O Re, PU E aaa 


|. Noua Dreaptă susține că îmi bazez analiza asupra ahanței 
sale cu PNG pe o premiză greșită: că între cele două grupări va 
avea loc o fuziune. Numai că nicăieri în articol nu susțin că ar fi 
vorba despre o fuziune, comasare sau absorbție, ci despre o 
înțelegere între cele două organizații, pe care o numesc, cu un 
termen exact din punct de vedere al efectelor, “alianță”. Mă văd nevoit să precizez acum 
semnificația cuvîntului “alianță”, ca să priceapă şi membrii ND: alianța dintre două formațiuni 
însemnă acordarea de sprijin reciproc şi se numește așa chiar dacă nu îmbracă forme 
juridice. 
2, Alianța/ înțelegerea dintre ND şi PNG a fost anunțată public de Gigi Becali, şeful 
PNG. Aşadar, nu colportez un zvon, ci pornesc analiza de la declaraţia oficială a uneia 
dintre părțile implicate, declaraţie care nu a fost contrazisă pînă acum de ND. Faptul că ND 
nuanțează acum, nu păcălește pe nimeni. Ba chiar dovedește că informaţiile de care dispun 
sint corecte: în ND au fost discuţii aprinse asupra acestei coabitări cu PNG, unii membri ai 
conducerii spunînd că parteneriatul cu Becali ar putea aduce prejudicii ND, De aici, nevoia 
de a lua o poziţie publică prin care să se salveze aparențele, deşi unii lideri ai ND vor primi 
funcții de conducere în PNG. 
3, ND pretinde că intrarea în PNG a vreunui membru al ei nu implică întreaga 








III) PP pe, 


organizație. Cu siguranță nu a unui simplu membru. Dar să nu ne ia drept naivi ND, Vrea să 








pe ide VEI De 
ISAC 
n Pa şi a 
An! 
Lg Sa AC 


Cat, 


credem că va rămîne doar o organizație civică şi atunci cînd chiar unii dintre liderii săi vor fi şi lideri 
ai PNG? Am informații din interiorul ND că Tudor lonescu, liderul ND, şi Nicolae Calotă, 
vicepreşedintele organizației, vor deține funcții de conducere în PNG. Implicarea liderilor înseamnă 
şi implicarea ND, să nu ne ascundem după deget. Mai ales că liderii ND au mai făcut parte din 
conducerea unui partid, PNDC, şi atunci au pus la treabă întreaga organizație. Fapt recunoscut chiar 
în dreptul la replică al ND. 

4, Conducerea ND are dreptul să creadă ce vrea despre oncine, inclusiv despre mine, dar e 
bine să nu mintă. Personal nu am atacat ND, în articole, niciodată pină acum. Am găzduit, însă, 
într-o revistă pe care am condus-o acum cîțiva ani, articole despre ND, considerînd că această 
organizație este nocivă pentru societate şi compromițătoare pentru ideea creştină şi pentru ideea 
națională — pe care pretinde că le slujeşte. 

5. Intre afirmațiile mele cum că ND şi-a asumat public doctrina legionară şi că în acelaşi 
timp vehiculează concepții național-comuniste nu e nici o contradicție. Chiar așa stau lucrunile. Şi 
nu cel care o constată este schizotren. Ambele afirmații sînt susținute de textele programatice şi 
declarațiile ND postate pe site-ul acestei organizații. 

6 Cit despre cine construieşte şi cine dărimă, cred că este evident. Faptul că ND se pretinde 
O reprezentantă a Dreptei, dar manifestările sale publice o plasează, la nivel de percepție, la 
extremă, cred că face un mare rău ideii de Dreapta. lar eu nu pot asista la asta cu miinile încrucişate. 
(Claudiu Târziu) 


Nota Redacţiei: Aducem la cunoștința celor două părți că nu mai suntem dispuşi să acordăm spaţiu unei eventuale continuări a acestei polemici: 





de acum nu vorbele, ci faptele vor arăta adevărata poziţie a fiecăruia, E încă nevoie de multă limpezire în mica lume a dreptei româneşti... 








im nimii la Redacţie 





Către Departamen 


Stimaţi domni, 


Nu este pentru prima oară când mă adresez 
celor mai înalte instanțe politice din Statele Unite. 
Am mai făcut-o de câteva ori în ultimii 20 de ani 
(prima oară în 1985). Sunt bucuros să pot consemna 
că intervenţiile mele chiar au fost de folos câteodată, 
ultima oară anul trecut, când la Washington s-a luat 
decizia retragerii înainte de termen a ambasadorului 
Michael Guest. Am, de aceea, motive să sper, să fiu 
convins chiar, că veţi lua această scrisoare ca pe 
expresia unei atitudini amicale față de SUA, față de 
idealurile şi de tradiția americană cea mai autentică. 

Sunt convins, profund convins că pax 
americana, la care trage nădejde orice persoană 
îngrijorată şi preocupată de situația planetei noastre, 
se poate institui ca soluție politică de lungă durată 
numai şi numai dacă această nouă ordine planetară 
se va instaura în respectul deplin şi necondiționat al 
adevărului, al justiției. Din această perspectivă, [...] 
prețuim în mod deosebit preocuparea guvernanților 
americani pentru (1) combaterea antisemitismului şi 
pentru (2) corecta evaluare a Holocaustului, a 
răspunderii față de victimele genocidului antievreiesc 
din anii 1939-1945. 

Dat fiind că România, fără voia sa, a fost 
angrenată în cel de-al II-lea Războ: Mondial, noi, 
românii, suntem interesaţi de corecta evaluare a 
tragicelor evenimente prin a căror însumare se 
constituie Holocaustul, pentru ca în felul acesta să 
putem stabili cât este de corectă acuzaţia că românii, 


PUNCTE CARDINALE 
SCRISOARE DESCHISĂ 


Către Preşedintele SUA, dl George W. Bush, 
Către Senatul şi Congresul SUA, 


Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 3 


răm că poporul american are datorii de recunoștință 
pentru grija_specială arătată de guvernul Ion 
Antonescu față de soarta celor peste o mie de militari 
americani care au fost prizonieri în România în 
timpul celui de-al II-lea Război Mondial._Datorii de 
recunoştinţă pe care nimeni în SUA nu şi le asumă! 
Pentru români este de neînțeles această atitudine... 
2. Majoritatea liderilor comunişti, inclusiv liderii 
organelor de represiune politică din România, au fost 
evrei, îndeosebi în perioada 1944-1964, anii în care 
de incorectitudine a celor ce susțin teza că în România s-au produs cele mai grave crime şi abuzuri 
s-a produs holocaust. Cităm în acest sens împrejurarea comuniste împotriva poporului român, a valorilor 
că, deşi arhivele din România au fost puse la dispoziția democrației și civilizației. [...] Firește, o judecată 
tuturor celor interesaţi, arhivele evreieşti, inclusiv corectă a lucrurilor nu-i bagă pe toți evreii în aceeaşi 
arhivele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din categorie. Dacă avem multe de reproşat unor evrei, 
România, sunt interzise, sunt inaccesibile cerce- anume evreilor comuniști, considerăm că mult mai 
tătorilor. reprezentativi pentru statura morală a evreimii sunt 
Insistăm asupra acestui aspect prezentându-vă acei evrei americani, peste 15.000 la număr, care în 
cazul Wilhelm Filderman, lider necontestat al evreilor 1946 au semnat, la inițiativa rabinului american 
din România în perioada 1930-1948. Agresat de evreii Rosenstein, apelul către guvernul român pentru 
comunişti, a plecat din România și s-a stabilit în SUA. graţierea lui lon Antonescu... 
[...] După război, şi mai ales după ce s-a stabilit în 3. Rolul nefast jucat de unii evrei în evenimen- 
America, W. Filderman a făcut declarații explicite în tele din decembrie 1989, în ceea ce s-a numit 
Justiție, din care rezultă clar că: “revoluţia furată”. Evrei cu trecut “glorios” în activul 
1. regimul lui lon Antonescu i-a protejat pe evrei, partidului comunist din România, pe care bunul simţ 
în ciuda presiunilor germane; şi onoarea, dacă le-ar fi avut, i-ar fi determinat să 
2. în România, inclusiv în Transnistria, nu s-a - stea pe marginea evenimentelor. Profitori ai instaurării 
practicat o politică de genocid, de exterminare a comunismului în România, unii evrei, aceiaşi evrei, 
evreilor. au ținut să profite şi de căderea comunismului! [...] 
În mod inexplicabil, nici unul dintre autorii care 4. Implicarea evreilor în afaceri dubioase după 
susțin că în România a fost un holocaust, nu ia în 1990, în cadrul a ceea ce s-a numit privatizarea 
discuție mărturia cetățeanului american Wilhelm economiei româneşti. Esenţa reală a acestei privatizări 
Filderman, martorul cel mai important pentru acest este trecerea averii naționale a României din proprieta- 
subiect, măcar pentru a explica de ce mărturia acestuia tea statului român, a românilor deci, în proprietatea 
nu meriță să fie considerată drept document. Mai mult, unei oligarhii internaționale de tip mafiot. [...] 
în loc să avem parte de o discuție amplă şi onestă pe 5. Acest sentiment, de comunitate agresată, va 
marginea mărturiei lui Filderman, a documentelor fi fără îndoială dureros şi insuportabil atunci când 
rămase de la acesta, autoritățile din Israel au confiscat românii vor afla şi vor conştientiza faptul că, în zilele 
arhiva rămasă de la Filderman şi au interzis accesul noastre, paralele cu înstrăinarea economiei românești, 
la această arhivă. Printre documentele confiscate şi se produce un veritabil atac demografic: după 1990, 
scoase din circuitul de informaţii istorice se numără circa 450.000 (patru sute cincizeci de mii) de evrei 


tul de Stat al SUA 


= L$ a - » x LEI - & a re i “4 * pf pi a Pa >> — E> = . = î a - a 
autorităţile româneşti, au ucis sute de mii de evrei... Jurnalul şi Memoriile lui Filderman. Precizăm că au căpătat cetățenie română. Autorităuile române au 


Din păcate, autoritățile americane şi-au însușit această 
acuzație la adresa românilor şi o promovează prin 
documente oficiale. anii d 

Noi, un grup de intelectuali şi de organizații 
non-guvernamentale, am formulat de-a lungul anilor 
unele rezerve sau obiecții față de poziţia afirmată fie 
în Senatul sau Congresul american, fie în rapoartele 
"Departamentului de Stat. Ne-am făcut cunoscute 
aceste obiecţii prin mass-media şi prin înscrisuri 
depuse la Ambasada SUA din Bucureşti. Precum și 
la Ambasada Israelului. ., 

Din păcate, din partea autorităților americane 
nu am primit nici un semn de luare în considerație a 
faptului că în acest proces de evaluare a Holocaustului 
există şi această a/tera pars a disputei, parte care 
respinge acuzația și teza unui holocaust petrecut în 
România sau pricinuit de români. [...] 

Noi susţinem că în România nu a funcționat o 
politică de genocid antievreiesc. Dar nu ne facem 
iluzii că noi şi numai noi ştim care este adevărul 
despre situaţia evreilor din Româma în perioada 1939- 
1944. Ne îndoim de unele concluzii, de unele 
documente sau mărturii pe care ne bazăm 
argumentaţia. Dar sunt totuşi două fapte, două 
împrejurări certe, indubitabile şi-uşor de dovedit, pe 
care ținem să le aducem la cunoştinţa înaltelor 
autorități americane. 

Mai întâi faptul că o serie de documente şi 
mărturii evreieşti, numeroase şi de mare forță 
probatorie, infirmă teza holocaustului din România, 
infirmă datele puse în circulație de cei care susțin că 
românii poartă vina uciderii a sute de mii de evrei. 
Nimeni însă până acum nu a încercat măcar să 
demonstreze că aceste dovezi — repet, dovezi de 
sorginte evreiască — nu ar avea valoare probatorie în 
discuția despre Holocaust. Punem public această 
întrebare: de ce nu se iau în seamă documentele 
evreieşti care neagă ideea de holocaust provocat de 
români? 

A. doua informaţie pe care o oferim autorită- 
ților americane privește dovezile de rea-credință şi 


legatarii testamentar „ai, lui Filderman au încercat să făcut un secret de stat din această situaţie atât de 
încredinţeze această arhivă Academiei Române, anormală şi de contrară celor mai legitime şi naturale 


reşedintelui acesteia, dl Eugen Simion, spre publicare. - drepturi ale românilor. De ce ne este ascunsă această 


În momentul de față nimeni, nici măcar istoricii evrei, veritabilă invazie? [...] 
nu au acces la documentele din arhiva Filderman. Cerem deci, în consecința celor de mai sus, ca 

Rugăm respectuos autorităţile americane să Departamentul de Stat al SUA şi celelalte autorități 
verifice cele două informaţii şi să-şi facă apoi cunoscut americane, care s-au pronunțat până acum cu atâta 
punctul de vedere față de atitudinea autorităților uşurinţă pe tema anti-semitismului din România, să 
israeliene, atitudine pe care o considerăm obstrucțio- ia în cercetare situația inacceptabilă creată prin 
nistă, în total dezacord cu regulile de probaţiune şi emigrarea celor 450.000 de evrei şi să se pronunţe 
argumentare ştiinţifică sau juridică, în dezacord cu public asupra caracterului licit sau ilicit, legitim sau 
onestitatea şi corectitudinea cea mai elementară. nu, corect sau incorect, al acestui proces. [...] 

n dei În situația grea în care se află, românii sunt în 

În chestiunea anti-semitismului din România, drept să spere totuşi la sprijinul comunității internațio- 
despre care vorbește şi ultimul raport al Departamen-  nale, al organismelor internaționale dedicate păci şi 
tului de Stat, vă rugăm să luați aminte la următoarele: colaborării, al înaltelor autorități americane cărora le 

Nu poate fi negată existența unor sentimente şi adresăm mesajul de faţă. Și mai ales contăm pe 
resentimente anti-semite la unii români, mai ales la sprijinul opiniei publice americane şi mondiale. 
persoanele în vârstă. Astfel de resentimente încep să Considerăm că opinia publică, din America şi de pe 
se nască însă şi în conştiinţa unor intelectuali tineri. această planetă, este o instanţă superioară tuturor 
Cauzele acestor evoluții atât de neaşteptate şi de autorităților politice. Pentru corecta informare a opiniei 
nedorite nu pot fi neglijate ori ignorate. Simpla publice nu vom precupeţi nici un efort. În cadrul 
condamnare a anti-semitismului nu este suficientă și vastului şi ireversibilului proces de globalizare la toate 
nu duce la nimic dacă ocolim sistematic aflarea nivelurile existenţei noastre, noi, românii, mizăm pe 
cauzelor. [...) solidaritatea planetară a celor care împărtăşesc cu 

lată câteva împrejurări care, după părerea noi credința în adevăr şi văd în respectul nostru 
noastră, în ultimii ani amenință să genereze anti- pentru adevăr forma sensibilă de afirmare a lui 
semitism într-o proporție greu de controlat ori de Dumnezeu cel al tuturor oamenilor şi al tuturor 
prevăzut: popoarelor. 

]. Presiunile care se fac asupra românilor pentru Dumnezeu să ne ajute! 
a-l trata pe lon Antonescu ca pe un criminal de război. 
Cei mai mulți români au o părere bună şi foarte bună Preşedinte al Ligii pentru Combaterea 
despre regimul Ion Antonescu, dedusă, printre altele, Anti-Românismului 
şi din cunoscuta simpatie şi prețuire pe care lon şi al Uniunii Vatra Românească — filiala Bucureşti 
Antonescu a avut-o față de Anglia, față de civilizația 
anglo-saxonă, inclusiv americană. Expresia cea mai Nora Redacției: Din motive de spațiu, n-am reprodus aici 
convingătoare a acestor sentimente rezultă din unele fragmente cu caracter de digresiune sau de retorică 
atitudinea arătată de mareșal si de autoritățile româneşti persuasivă din scrisoarea deconcertant de lungă d-lui lon 
față de prizonierii americani şi englezi — un subiect Coja, acărei structură am păstrat-o însă integral. Omisiunile 
care face cinste istoriei neamului românesc şi lui lon au fost marcate cu croşete. Să sperăm că Washingtonul are 
Antonescu. [...] Faţă de Ion Antonescu noi conside- mai multă răbdare decât avem noi spațiu publicistic .. 


lon COJA 


- 









PAG. 4 NR. 2/170 Februarie 2005 


raft 


CĂLARE PE DOUĂ LUMI 
37 7 Să 













pia - 
i să îi Ea hai a 
A . la ed . 
„Cartea Călare pe 2 lumi SE a 


poate fi comandată de la oric Je: d 
rărie din țările anglofone, ȘI 
sub titlul Astride 2 Worlds, 


| ADrgodor Gherasăgi să 













sau dela paginadeweb: E: 
+ îi a Pa 1 (ÎN 
tp:/Awww.bes Dites Si IYă CUI . : MA 






Rar ne putem mândri în comunitatea românească cu o carte bună, care nu numai să ne fie nouă 
ghid, dar care să poată constitui pentru întreaga Lume un ghid de viață și un gând pios către 
România. Asta nu pentru că tot românul n-ar fi poet sau scriitor, ci pentru că, împiedicaţi de 
propria modestie, sau de delăsare poate, scriem cărți restrânse, modeste la vedere şi ascunse 
repede în rafturi colbuite de biblioteci personale. 

Călare pe 2 lumi (în original: Astride 2 Worlds) vine însă ca o frumoasă excepție de la abătutele 
cărți ale scriitorilor români din exil: un șirag de nestemate scrise într-o engleză impecabilă de 
către un român cu inima impecabilă, Dr. Ing. Teodor M. Gherasim. Iniţial publicată de către 
LD Press în 2000, și deja la a patra ediţie, Astride 2 Worlds este autobiografia doctorului Teodor 
Gherasim, care, acoperind perioada dintre anii “30 ai secolului trecut și pragul noului secol, 
deapănă limpede și lin nu numai istoria familiei bucovinene Gherasim pe trei generații, dar și 
a întregii Românii interbelice, comuniste şi neo-comuniste. 

În primul capitol, Bucovina, autorul integrează armonios o succintă istorie a regiunii acum 
ruptă în două de către forțe când filo-germane, când filo-comuniste şi mai recent, când filo- 
NATO de la Bucureşti, cât şi de către capitale străine care şi-au vârât nasul şi armatele pe 
teritoriul românesc care nu le aparținea în primul rând. 

În capitolul 2, intitulat Grăniceşti, Home Sweet Home (Grăniceşti, dulcea vatră), autorul descne, 
în stilul Amintirilor din copilărie ale lui lon Creangă, frumoasele sale peripeții de copil în 
“dulcea Bucovină”, cât şi sacrificiile şi nevoile prin care au trecut gospodarii locali în timp ce 
marile puteri îi trăgeau când inspre Moscova, când înspre Vest. “Grăniceştiul” este o reuşită 
frescă etno-socială a SATULUI ROMÂNESC, văzut de-a lungul deceniilor, cu ochi de copil 
şi minte de înțelept. 

Capitolul 3, Childhood Days (Zile din copilărie) este de fapt un studiu genealogic şi istoric al 
neamului Gherasim, în care, convertind tradiția orală, prin care s-a menținut cronologia 
Gherasimenilor până la dumnealui, cu cea scrisă, autorul se duce în istorie până la primii 
Gherasimeni, ai lui Ştefan cel Mare. Aceştia au reușit, împreună cu clanurile Moroşenilor, 
Țibilor, Şalarilor şi Fluturilor, să se organizeze și să se împământenească în sălașul Grăniceștilor 
până în prezent, iar migrarea lor ancestrală din Maramureş în Bucovina a creat o nouă cultură 
specifică, din care au ieșit mulți gospodari, apărători și intelectuali de elită ai neamului nostru, 
Capitolul 4, Early School Days (Zile de şcoală timpurie) ne arată prin ochii autorului o Bucovină 
și o Românie care a început să alunece repede în prăpastia “sacrificiilor istorice” (cuvânt 
elegant pentru cedarea de pământuri românești fără ca Palatul şi Guvernul de la București să 
își asume apărarea propriei țări), întâi în fața hoardelor nazisto-comuniste, și mai apoi în faţa 
complicității și trădării de la Yalta a anglo-americanilor, ce au lăsat cale liberă bolşevizării 


țănu. 
Capitolul 5, School Days Interrupted (Zile de şcoală fără de şcoală) continuă imersiunea 
cititorilor în lumea haotică şi sumbră a tranziției clasei politice româneşti de Ia filo-nazism la 





"ani. Condatmnat să moară în “raiul comunișt” de către refuzul autorităților de-a « 


PUNCTE CARDINALE 





filo-comunism, oamenii de rând fiind cei care plătesc deciziile neghioabe ale guvernanților, de 


la bătrânii la copii Ţări 
Capitolul 6, The Trials and Tribulations of War (Procesele şi procedurile Războiului) descrise 
de autor sunt asemenea unui clar vis de noapte, care se menține in memone a doua zi dimineața 


ȘI care ne copleşește prin absurditatea sa 

Capitolul 7, intitulat simplu şi concis Arrested (Arestat), este o introducere lucidă în lumea 
comunistă, prin povestirea propriei arestări politice a autorului, condamnat la 12 ani de temniță 
grea pentru ajutarea “duşmanilor poporului” (în fapt, colectarea de mâncare în timp de secetă 
pentru hrănirea pacienților din spitale și a celor din închisori, inclusiv a unor prizonieri politici) 
Capitolul 8, Jilava, şi capitolul 9, A/ba Julia, înseamnă parcurgerea perioadei de detenție a 
autorului în România comunistă şi constituie, pentru cititorul neavizat, un coşmar care nu se 
vrea şi nu trebuie să fie uitat; coșmarul concentraționar comunist ȘI totuși lectura celor patru 
ani şi jumătate de închisoare comunistă ai autorului, până la eliberarea sa datontă presiunilor 
internaționale asupra Bucureştiului, este captivantă şi transmite tragica autenticitate a 
holocaustului roşu. 

Capitolul 10, “Freedom” (“Libertate”), este un capitol între ghilimele, pentru că autorul 
descrie ceea ce înseamnă “libertatea” sub comunism, adică trăirea unei vieţi în condiții de 
control statal absolut. Autorul arată cum în condiții de lipsuri economice şi constituționale 
groaznice, tipice regimurilor comuniste, a reuşit să termine două universități (studii de economie 
şi studii de inginerie) şi cum şi-a întocmit un cămin — modest, însă plin de dragoste — cu soția 
Florica, Apariția a doi băieți, Mihai şi Gabriel, a însemnat pentru autor regăsirea echilibrului pe 
toate planurile. 

Capitolul 11, 4 Tragic Time (Un timp tragic), documentează sfârşitul prematur al soției iubitoare, 
care n-a putut fi îngropată de 23 august, pentru că comuniștii desemnaseră această zi ca 
“sărbătoare națională”. Autorul descrie în culori sfâşietoare singurătatea soțului văduvit, 
nesiguranța de a şti dacă va putea creşte copiii singur, durerea năucitoare a omului lovit de 
soartă a doua oară. 

Capitolul 12, My Children (Copiu mei), descrie lumina de la capătul tunelului prin care trecuse 
autorul, cu copiii constituind sursă de inspirație, fericire şi bucurii. Reapelând la stilul lui Ion 
Creangă, şi un pic la cel caragialesc, autorul descrie peripețiile scumpe prin care copiii săi l-au 
purtat de-a lungul anilor, de-a lungul copilăriei lor, care refuza să îşi lase visunile şi puritatea 
intoxicate de către realitățile devastatoare ale comunismului. 

În capitolul 13, Critical Changes (Schimbări critice), şi în capitolul 14, Many Blessings (Multe 
binecuvântări), autorul ne prezintă o viață balansată şi mai rafinată, adusă de căsătoria autorului 
cu luliana. Excelând în calități feminine şi materne, luliana a devenit repede parte integrantă 
a familiei, unde copiii şi autorul au putut să-şi redezvolte viețile în cadrul unui mediu sensibil, 
elegant, iubitor şi integru. i 

În capitolul 15, The Long Ordeal (Marea suferință), autorul ne introduce în suferința mezinului 
familiei, Gabriel, care a început să aibă o deteriorare graduală a funcțiilor rinichilor, e poala | 


= 


î "ta 


trimite pentru specializare doctori în domeniul nefrologiei și al transplanturilor de organe, 
Gabriel decade încet, pentru ca în cele din urmă să fie salvat datorită unor insistențe cantable 
de a-i spnjini cheltuielile de ingnyire, de la Biserica Catolică și Crucea Roşie ltahană 
Capitolul 16, Beautiful Italy (Minunata ltahe), descne ieșirea înspre hbertate și sănătate a 
tânărului Gabriel, acompaniat de autor, contrastul experimentat de aceştia în comparația 
imbelşugatului univers italian cu cel sumbru al lumii comuniste din țară. Frumusețea şi umanitatea 
societății italiane faţă de refugiații tată/fiu constituie o cronică a sufletului italian la cel mai 
nobil nivel al său. 

Capitolul 17, 4 Dream Come True (Un vis adevent), şi capitolul18, Gerting To Know America 
(Invățând despre America), prezintă imigrarea autorului și a mezinului familiei în SUA, după 
mulți ani de așteptări, dintre care doi și jumătate în Lagărul de Refugiaţi de la Latina. Dacă în 
Italia a excelat factorul uman comunitar, în SUA excelează factorul uman individual, cu 
respectivele consecințe pozitive şi negative. 

Capitolul 19, Michael (Mihai), prezintă viața în societatea comunistă, până la căderea acestui 
regim odios, în 1989, pe care luliana şi Mihai au trăit-o. Constrânsă de presiunile Securității să 
divorțeze după plecarea în America a autorului și a lui Gabnel, luliana se desparte de familie, 
lăsând în urma ei un mare gol. Mihai însă îşi termină facultatea de inginerie, se căsătoreşte cu 
fata iubită şi se stabileşte cu soția în SUA. 

Capitolul 20, Never 7oo Late To Love (Niciodată nu-i prea târziu să iubeşti), le-o prezintă 
cititonlor pe Louise, artistă emerită a Irlandei, care, după pensionare, se stabileşte în SUA şi de 
care se îndrăgosteşte autorul, Louise și Teodor se căsătoresc şi încep împreună o bogată 
activitate de creație literară. 

Capitolul 21, A Visit To My Homeland (O vizită în Țară), serveşte unui dublu scop: de a 
prezenta Louisei România şi de a rememora anii trăiţi în Țară. Tabloul făcut de autor României 
post-comuniste şi puternic neo-comuniste este atât tandru față de imaginile pitoreşti ale țării, 
cât şi critic cu privire la pleava occidentală (droguri, consumerism, egoism, poluare) adăugată 
deşeunilor lăsate de comunişti (corupție, sărăcie, dezastru ecologic). 

Capitolul 22, Loves Young Dream (Visul dragostei tinerești), şi capitolul 23, Bolts From The 
Blue (Fulgere din albastru), descriu penoadele de linişte şi armonie ale familiei în SUA, 
urmate de expuneri ale acesteia la rasismul anti-european prezent în multe medii americane. 
Capitolul 24, Exonerated! Vindicated! (Îndreptățit! Răzbunat!), aduce societatea americană, 
prin familia autorului, la recunoaşterea propriilor erori faţă de imigranți. Este o dez-idealizare 
a Americii, dar fără a trece cu vederea latunile ei pozitive, 

Ultimul capitol, God Holds The Reins (Totul este în mâinile lui Dumnezeu), este o meditație 
asupra vieții în continuă schimbare şi care, prin intermediul căutării şi a găsinii forței dumnezeieşti 
în noi Şi în natură, ne incită la o existență mai plenară și ne armonizează cu puterea divină, a 
cărei “suflare” tainică o purtăm în noi! 

Călare pe 2 lumi este, în definitiv, un admirabil Cântec al Vieții, cu o perspectivă mereu 
optimistă, chiar și în condiţii de mari vitregii. Este o lectură obligatorie pentru cititorii de limba 
engleză interesați de realitățile României și de dinamica universală, când ascendentă, când 
descendentă, a valorilor umane. 


Prof. Rodica BORDEIANU 
(New-York) 














PUNCTE CARDINALE 


Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 5 





O RADIOGRAFIE A POSTCOMUNISMULUI ROMÂNESC: 
TOM GALLAGHER, FURTUL UNEI NA TIUNI (| 


O dată cu cel de al treilea capitol al Furtului 
unei națiuni, intitulat “Tovarăşii se leapădă de 
ideologie, dar păstrează puterea: 1990-1992”, Tom 


Gallagher pătrunde în realitatea românească 


postdecembnistă. Un răstimp nefericit pentru românii 
care, la 22 decembne 1989, când Ceauşescu a fost 
înlăturat de la conducerea țănii, sperau că răsturnarea 
dictatorului însemna sfârşitul erei comuniste. O 
speranță lipsită de temei. În momentele de entuziasm 
provocate de fuga dictatorului, aceştia uitau că 
fugarul lăsa în urma sa patru miloane de comunişti 
ŞI întregul aparat de partid intact, în primul rând 
Securitatea, centrul vital al puterii comuniste. 

Remarcabil pentru universitarul britanic este 
faptul că nu se angajează în disputa stearpă — revoluţie 
sau lovitură de stat? — , ci, urmărind firul 
evenimentelor, ajunge la concluzia la care trebuie să 
ajungă orice minte sănătoasă, neviciată de interese 
meschine sau partizane. 

“Revolta populară spontană de la Timişoara — 
şi mai târziu de la Bucureşti — a fost urmată de un 
puci intem pe care Ceauşescu nu a fost în stare să- 
| înăbuşe. O serie de oameni politici bine informaţi, 
care inițial s-au autocaracterizat ca fiind comunişti 
moderați, credincioşi legalității socialiste, au format 
un Front al Salvării Naţionale (FSN) pe 22 decembrie, 
în ziua în care Ceauşescu și-a consfințit prăbuşirea 
regimului, fugind împreună cu soția sa — în elicopter 
— de pe clădirea Comitetului: Central al PCR din 
Bucureşti”. Aşadar, consemnând sec, fără înflonturi, 
Tom Gallagher afirmă că în decembrie '89, în 
România a avut loc o “revoltă populară” şi un “puci 
intern provocat de “comunişti moderați. O revoluție 


două libertăţi fundamentale ale unei democraţii 
autentice, libertatea de asociere şi libertatea de expresie, 
precum şi abohrea rolului conducător al partidului unic, 
s-au dovedit curând o mare şarlatanie. 

Cu excepţia reînființării “partidelor istorice” 
PNȚ, PNL şi PSD, ai căror membri erau puţinii 
supraviețuitori ai temnițelor comuniste (pentru care, 
cum am mai spus-o, evenimentele din decembrie '89 
se produseseră prea deyreme pentru a intra în legendă 
ŞI prea târziu pentru a se mai realiza), dreptul de 
asociere a fost folosit de cele patru miloane de membri 
PCR, care aveau astfel prilejul să-şi ascundă trecutul, 
pentru mulți dintre ei acoperit de pete negre, 
redobândindu-şi “virginitatea” politică. Regruparea lor 
în noi partide politice cu denumiri atrăgătoare s-a făcut 
sub coordonarea din umbră a “structurilor comuniste” 
rămase intacte şi active. Cât pnveşte iluzoria hbertate 
de expresie, este suficient să amintim că şi astăzi, la 
15 ani de la prăbuşirea comunismului, organismele 
Uniunii Europene ne impută lipsa de independenţă a 
presei. 

„ Românii şi-au dat seama curând că se găseau i în 


fața unei grosolane manipulări, şi că în spatele | 


promisiunii de instaurare a unui pluralism politic se 
ascunde voinţa fermă a unor demni urmași ai lui 
Ceauşescu de a păstra puterea, folosind orice mijloace. 
Tom Gallagher a sesizat importanța momentului în care 
FSN şi-a dat Jos masca, dezvăluindu-şi adevăratul chip. 
Un moment crucial, care-şi va pune amprenta ca un 
blestem pe evoluția morală, politică, economică, socială 
şi culturală a României postdecembnste. 

“Consensul fragil dintre inițiații comunişti şi 
elementele recent politizate, care s-au aflat pentru un 





tt A Ai AQ0 NA 


> d 
fai ! set ter de %, pt 













pie i aie: Ara POR at ei 

"A ta “7 AI A Aa tg ai 

miel ae zi cit Doi opaițe sa, 
m | , a . naţiuni 

E ZA STA mini i it 


timp după aceea Ion Iliescu a devenit candidatul său 
la preşedinţia României”, 
Cum însă efervescența anticomunistă încurajată 


„de răsturnarea lui Ceauşescu era departe de a se fi 


stins, trebuia inventat un pretext ca atenția românilor 
să fie abătută de la componenţa comunistă a nou 
puteri. Era momentul să se facă apel la vechile 
“structuri”, în speță la Serviciul “D” (Dezinformare) 
din Securitate, despre al cărui rost ne informează 
istoricul Marius Oprea în cartea sa intitulată 
Moştenitorii Securității. “Acest Serv iciu avea rostul 


a avut loc doar în socotelile bătrânului bolşevic. Ion . timp de aceeași parte a baricadei în revolta anticeauşistă, „de a lansa informaţii false în opinia publică prin 


Iliescu, care spera ca prin miștificarea ade levărului să, „sa prăbuşit pe 24 ia 


nuarie 1990, când un mare număr, intermediul rețelei informative (., „) Cadrele unității ŞI- 
intre în galeria marilor figuri de revoluționari din istoria . de protestatari ultragiaţi. au ieşit în stradă pentru a a, au, făcut din plin datoria faţă de noii patroni politici 


românilor, Cum insă Tom Gallagher nu are datorii „denunța FSN. Ei fuseseră cuprinşti de furie din cauza. după 1989 cu prilejul campaniilor electorale deosebit 
ncrambursate regimului comunist din România, schimbării de politică. semnalate la o întrunire a 


rosteşte adevărul, fără reținere. 
“Pe 22 decembrie, primul discurs televizat. al 
lui lon Iliescu, figura cea mai importantă a 
conspiratorilor, a oferit indicii clare că el rămânea 
credincios rădăcinilor sale comuniste, Iliescu a spus 
că foştii conducăton s-au declarat comunişti. Ei n- 
au avut nimic de-a face cu socialismul, nici cu 
ideologia comunismului ştiinţific... Ei doar au pângănit 
numele Partidului Comunist Român. Ei au pângănt 
de asemenea memoria celor care şi-au sacrificat viața 
entru cauza socialismului în această ţară. 
fite lui Iliescu de a menține un monopol al 
stângii asupra puterii a fost demonstrată, probabil, 
prin hotărârea lui de a-l împiedica pe Corneliu Coposu, 
singurul supravieţuitor al elitei politice dinainte de 
1947, să intre în clădirea Comitetului Central, unde 
se adunaseră opozanții lui Ceauşescu”. 

Din relatarea evenimentelor din decembrie '89 
nu lipseşte nici odioasa crimă din ziua de Crăciun, 
când în urma unui simulacru de proces, fostul 
dictator şi soția sa au fost asasinați. “Un act inițial ca 
unul de purificare a dat naştere suspiciunilor potrivit 
cărora Iliescu şi complotiştii săi scăpaseră de 
Ceauşescu pentru a-l împiedica să depună mărturie 
împotriva lor într-un proces despre propriul lor trecut 
profund comunist”, Și astfel, având drept act de 
naştere o crimă, “intră în scenă Frontul Salvării 
Naţionale, al cărui grup de direcție era constituit din 
oameni care fuseseră comunişti până în ultima clipă 
a regimului: Ion Ihescu, Petre Roman, Silviu Brucan, 
Corneliu Mănescu, generalul Victor Stănculescu, 
Alexandru Bârlădeanu şi Dan Marțian”. O dovadă că 
principalele obiective ale “'emanaților revoluției” erau 
“domolirea radicalismului” provocat de eliminarea lui 
Ceauşescu şi “limitarea restructurării orânduirii 
politice”, o constituie faptul că “vechile structuri ale 
PCR au fost preluate de FSN în toată țara”. În acelaşi 
timp, ridicarea restricțiilor comuniste asupra celor 


consiliului ESN din 23 ianuarie, când s-a anunțat că 
FSN va lua parte la alegeri ca organizație politică (... ) 


„Astfel, la o lună de la formare, FSN fusese transformat 


aţi administrator politic într-un concurent activ 
pentru putere, Suspiciunea pe care disidenţii neproveniți 
din Partidul Comunist,, precum şi membri partidelor 
nou create o aveau în legătură cu  pedigriul 
personalităților din FSN a fost ferm întărită de această 
întoarcere de 180 de grade. Ca reacție, liderii opoziției 


care abia se organiza pe baza “partidelor istorice” au, 


dat publicității pe 23 ianuarie o declarație în care se 
arăta că decizia Consiliului contrazicea în mod flagrant 
promisiunile anterioare, exprimate în programul său 
din decembrie. Prin această decizie, spunea 
documentul, FSN şi-a pierdut, neutralitatea şi 
capacitatea de administrator provizoriu al puterii, 
precum şi credibilitatea în fața opiniei publice. Nu pot 


„exista alegeri libere și condiții echitabile pentru toate 


formațiunile politice, atât timp cât FSN are un monopol 
evident totalitar la toate nivelurile statului. O sene de 
confruntări de stradă au avut loc între 25 şi 29 ianuane 
1990, iar ele au dat câștig de cauză FSN împotriva 
oponenților săi, dar numai după ce acesta a fost gata 
să folosească metode care nu se pottriveau deloc cu 
autoproclamata msiune de a aduce democraţia în 
România. La televizor s-au lansat apeluri către 
muncitori să vină neîntârziat în centrul Capitalei pentru 
a proteja guvernul. Opozanţi neînarmaţi au fost bătuți 
pe 28 ianuarie, iar sediile celor mai cunoscute partide 
de opoziție au fost devastate pe 29 ianuarie. FSN s-a 
bazat pe trupele de şoc asigurate de 40, 000 de mineri 
din Valea Jiului. În primele săptămâni ale lui 1990, liderul 
lor, Miron Cozma, a pus la punct tehnica mineriadei. 
Aceasta a fost descrisă ca un instrument de presiune 
şi intimidare destinat să țină în frâu şi să pedepsească 
forțele percepute ca o ameninţare la adresa securității 
şi a bunăstării României şi ale poporului său (...) Pe 6 
februarie FSN s-a înregistrat ca partid politic şi la scurt 


de agresive ale regimului Iliescu din 1990 şi 1992. 
Agenţii Serviciului “D” sunt autorii “Fabricării 
conflictului interetnic”, care a culminat cu “Violenţele 
de la Târgu-Mureş”, pretextul căutat pentru 
reînființare Securității, Cu numele schimbat de 
Servicul Român de Informații, la 26 martie 1990, 
printr-un decret semnat de lon Iliescu, Securitatea. 
îşi reintră oficial în drepturi şi atribuţii. Dar pentru a 
preîntâmpina criticile s-a afirmat că Securitatea 
vechiului regim fusese desfiinţată, un lucru la fel de 
fals ca pretenţia că FSN nu avea nici o legătură cu 
partidul care fusese forța conducătoare în societatea 
românescă până în decembrie trecut. Aşadar, la numai 
trei luni de la însângeratul decembrie, românii au parte 
de o restitutio în integrum comunistă, care, cu retuşuri 
nesemnificative, dăinuie până în ziua de astăzi, 

“O opoziţie cu spinarea frântă” este diagnosticul 
pe care Tom Gallagher îl pune formațiunilor politice 
care ar fi trebuit să se opună neocomunismului 
întruchipat de FSN. “Protestele în legătură cu 
caracterul comunist al F SN nu au reuşit să capete 


„credibihtate, de vreme ce nici unul dintre partidele 


istorice nu a demonstrat dorința de a lăsa deoparte 
scindările şi de a strânge rândunle împotriva acestei 
primejdii, Câmpeanu şi Raţiu nu au reuşit să-i 
convingă pe mulți dintre votanții nehotărâți că ar putea 
oferi României ceva mai bun decât Iliescu. Nici unul 
din ei nu dispunea de cunoaştere şi credibilitate 
internă, spre a constitui o provocare pentru ex- 
comunişti, care căutau să construiască o democrație 
după propriul lor chip. Ascensiunea unor astfel de 
figuri a demonstrat incoerența opoziției tradiționale, 
Pentru o bună perioadă din anii '90, ca avea să fie 
alcătuită din partide identificate cu liderul, cu 
programe neclare, incapabile să-şi lărgească baza 
electoratului şi să devină astfel o prezenţă politică 
eficace”. 

(continuare în pag. 6) 


Gabriel CONSTANTINESCU 


pr 


tu 














PAG. 6 NR. 2/170 Februarie 2005 





O RADIOGRAFIE A POSTCOMUNISMULUI ROMÂNESC 


(urmare din pag. $) 


Dar ceea ce nu au reuşit să facă cei doi lideri ai partidelor istorice, Rațiu şi Câmpeanu — să resuscite 
spiritul radical anticomunist, pe care cei 45 de ani de opresiune şi teroare păreau să-l fi anihilat total -, a 
reuşit acel segment al populației, puțin numeros, dar hotărât, care reprezenta de fapt românismul autentic. 
“Începând din 22 aprilie, centrul Bucureştiului devenise un loc de întrunire pentru o demonstrație neîntreruptă 
a studenților, a intelectualilor şi a altor grupuri făcând parte din opoziția neorganizată, care declara că 
foştii comunişti încercau să creeze o Românie după propriul lor chip schimonosit. Ei cereau ca înalții 
funcționari ai PCR, membrii Securității, precum şi demnitarii din nomenclatura conducătoare să nu aibă 
dreptul de a candida în primele alegeri pentru nici o funcție publică, inclusiv pentru preşedinţie; acesta era 
de fapt Punctul 8 dintr-o proclamație redactată de un grup de democrați din Timişoara şi dată publicității 
pe ll martie”. 

Din păcate, însă, democrația se bazează pe cantitate, iar dacă în procesul democratic intervine 
frauda organizată de partida care deține puterea, nu este de mirare că la 20 mai 1990 Occidentul a luat act, 
fără posibilitatea de a reacționa, la “Triumful în alegeri al FSN”, triumf încununat de un incredibil 85 la 
sută din voturi cu care “poporul” l-a ales preşedinte pe Ion Iliescu! “Totuşi — notează universitarul britanic 
—, luminile reflectoarelor s-au concentrat în continuare asupra opoziției neoficiale care continua să sfideze 
autoritățile, rămânând în Piaţa Universității din Bucureşti timp de încă trei săptămâni după alegeri. 
Participanții adoptaseră denumirea de golani, după ce Iliescu îi caracterizase astfel în aprilie (...) Golanii 
stabiliți în Piaţa Universităţii au fost în cele din urmă alungați pe 13 iunie. În urma unui discurs al lui lon 
Iliescu difuzat la televizor, în care a făcut apel la cetățenii de bună-credinţă să vină în ajutorul guvernului 
(...), pe 14 şi 15 iunie mii de mineri din Valea Jiului au sosit în capitală şi în cursul următoarelor două zile 
s-au dedat la jafuri, atacând sedii ale partidelor de opoziție şi birouri ale unor organizaţii civice (...) 
Condamnarea internațională a rolului guvernului în violențele din iunie 1990 a fost practic unanimă”. Dar 
numai atât! 

Incercările timide ale guvernului Roman de a liberaliza economia s-au izbit de rezistenţa lui lon 
Iliescu. “Adrian Severin, cel mai îndrăzneț dintre reformatorii economici, a lăsat un memoriu despre 
guvernarea Roman, care sugerează că divergenţele cu Iliescu privind politica economică erau reale şi de 
neîmpăcat”. O dovadă în plus că lon Iliescu nu a urmărit prin lovitura de stat din decembrie '89 nici chiar 
reformele propuse de Gorbaciov, perestroika şi glasnost-ul, ci doar să-i ia locul lui Ceauşescu. Toate 
acțiunile sale scot la iveală o “personalitate accentuată”, pentru care voinţa de putere are puternice accente 
patologice. Incapacitatea lui Ion Iliescu de a se desprinde de tiparele marxism-leninismului nealterat prin 
intervenții reformiste este ilustrată de a remarca aceluiaşi Adrian Severin, citată de Tom Gallagher: “Din 
păcate, domnule preşedinte, dumneavoastră încă mai credeți că stalinismul şi ceauşismul au fost nişte 
erori în aplicarea marxism-leninismului. Noi suntem de părere că singurii care au aplicat în mod corect 


PUNCTE CARDINALE 




























ÎNCEPE... SĂ PUTĂ ! 


(urmare din pug. 1) 
acolo și să facă ce vor cu dosarele respective”), recomandând 
transportul arhivei (preluate otova !) la sediul din Popeşti- 
Leordeni. Această clădire însă, pe lângă faptul că nu oferă 
condițiile climatice și de siguranță prevăzute de lege pentru 
conservarea arhivelor, este subiectul litigiului dintre C.N.S.A-S. 
şi antreprenorul lucrăni. Bref, S.R.L. sub conducerea lui Radu 
Timofte, nu renunță în favoarea C.N.S.A.S. nici la proprietatea 
Şi nici la controlul exclusiv asupra arhivelor Securității, 
intoxicând în continuare C.N.S.A.S. cu dosare selectate, 
descompletate şi contrafăcute de oamenii lui Iliescu. În aceste 
condiţii, solicitarea (în premieră !) a doamnei Monica Macovei, 
adresată C.N.S.A-S., de a o informa “în legătură cu posibila 
calitate de agent sau colaborator al Sectii ca poliție politică” 
a 12 judecători din conducerea Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, 
9 judecători din conducerea Curţii Constituţionale, 3 procurori 
din conducerea P.N.A. și 5 procurori din conducerea Parchetului 
General, nu are sorți de izbândă. Tergiversarea dekaghebizării 
serviciilor secrete va conduce la eşecul reformei în Justiţie, cu 
efecte dezastruoase pentru actuala coaliție, de care urmează 
să profite P/S.D. la momentul iii sili a caclor 
Mucipaiee | 154 


id A ăi t Stat Ţ» > Aia 


| „Un atentat pentru liniştea! noastră 


e DĂ dat i i 


Ca Sale presiunilor din partea G N. SA. S-şi şa retede 
Băsescu pe tema deconspirării Securităţii, Radu Timofte 
reacționează stupefiant: î iese la rampă într-un interviu televizat 
şi declară 'cu privire la “efectele ce. le pot produce măsurile ce 
se iau împotriva persoanelor care comit acte de 'corupție” că a 
ied esa poate să vină asupra, preşedintelui 

za unor “informaţii secvenţa 






i „ne =, 3 pf, 








tezele lui Marx şi ale lui Lenin au fost Stalin şi Ceaușescu”. (De altfel, diagnosticul de “personalitate” Structuri 


accentuată”, cu evidente implicaţii psiho-patologice, şi-a găsit confirmarea î în declarația făcută de lon 


Ihescu pe ai ianuarie 2005 unei tinere ziariste, înaintea şedinţei Delegației Permanente, că nu îl interesează 


să fie preşedinte onorific al PSD”. Deşi am 75 de ani, am vigoarea unui om de 45 Încearcă-mă!”.) 

Guvernul Roman a avut viață scurtă. Înlăturarea lui s-a făcut cu aceeaşi metodă care-şi dovedise 
eficacitatea în anul precedent: aducerea minerilor, detaşamentul de şoc al lui Ion Iliescu. "Ca şi Ceauşescu 
— comentează Tom Gallagher înlăturarea brutală a lui Petre Roman —, Roman a căzut în ceva mai mult de 
24 de ore. Forţele de securitate se evaporaseră în fața prădătorilor care au ocupat clădirea Parlamentului 
pe 26 septembrie 1991. Roman şi-a depus atunci mandatul pentru o soluționare politică a crizei. Schimbat 
din funcţie, Roman a vorbit pe 29 octombrie despre primejdiile care pândesc România ca urmare a 
supraviețuirii mentalități și metodelor Securităţii lui Ceauşescu (...) Un nou guvern de tehnocrați a fost 
numit atunci sub Theodor Stolojan, care a depus jurământul în fața Parlamentului pe 16 octombrie 1991. 
Roman a criticat disponibilitatea lui Iliescu de a negocia sub ameninţarea cu forța ca fiind “un act de 
laşitate” care avea să se dovedească dezastruos pentru democrație. Această ruptură publică a fost începutul 
unei lupte pentru putere urmărind dobândirea controlului asupra FSN, care se va sparge în două în 
următoarele şase luni (...) În fiecare fază a escaladării luptei pentru putere în sânul FSN, ex-premierul 
Roman s-a prezentat drept partizanul autentic al democrației, pe când principalul lui adversar 1-a rezervat 
rolul de comunist nostalgic. Dar în ochii multora la rădăcina conflictului dintre cei doi aliați de odinioară 
s-a aflat doar setea de putere politică şi nu divergențe legate de politica economică”. 

După alegerile locale din 1992, peisajul politic românesc a suferit prefaceri majore. FSN s-a scindat 
în gruparea condusă de Ion Iliescu cu numele de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN) şi 
gruparea condusă de Petre Roman, care a păstrat vechea denumire, FSN. În acelaşi timp au luat naştere 
cinci noi partide politice cu rădăcini adânc înfipte în Partidul Comunist Român. Comuniştii nedeghizați, 
conduşi de Ilie Verdeț, s-au grupat în Partidul Socialist al Muncii (PSM), naţional-comuniștii antisemiți, 
conduşi de Corneliu Vadim Tudor au înființat Partidul România Mare (PRM), național- comuniștii 
antimaghiari, conduşi de Gheorghe Funar au format Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR), şi 
comuniştii rurali (agronomi, brigadieri, magazineri și contabili din fostele CAP-uri), conduşi de Victor 
Surdu, au format Partidul Democrat Agrar Român (PDAR). La polul opus, Convenţia Democrată, o 
alianță a “partidelor istorice”, sprijinite de societatea civilă, liantul fiind Partidul Naţional Țărănesc. Sub 
conducerea lui Corneliu Coposu, singurul supravieţuitor al regimului de exterminare aplicat liderilor național- 
ţărănişti de regimul comunist, Convenţia a încercat să le arate românilor primejdia pe care o reprezintă 
neocomunismul disimulat în partide cu denumiri şi oferte înșelătoare. Dar la alegerile din septembne 
1992, rezultatele au fost departe de așteptări. Atât la alegerile parlamentare, cât şi la cele prezidențiale, 
comuniștii au obținut câştig de cauză. 

“A fost o calamitate pentru România — observă Tom Gallagher — faptul că în primele două alegeri, 
din 1990 şi din 1992, o majoritate clară de cetăţeni au arătat că preferau în mare parte o asemenea 
democraţie ghidată, în care o nouă elită, provenind masiv din fostele servicii secrete şi din alte categorii 
privilegiate, era în stare să ignore sau să submineze legea. Convingerile lor sociale fuseseră puternic 
influențate de regimul comunist, fapt care reîntărea relaţiile verticale de dominare și dependenţă personală 
şi totodată descuraja solidaritatea socială. Ca urmare, lumea care susținuse dictatura lui Ceauşescu cra 
încă vie şi nu avea să dispară curând. Adepții schimbării autentic democratice puteau fi găsiți în număr 
mare la Timişoara, iar mai târziu la București. Dar trebuia să treacă vreme îndelungată înainte ca ei să le 
conteste lui Iliescu și acoliţilor săi dreptul de a ocupa poziţii înalte în stat, iar între timp România fusese 
lăsată mult în urma altor state în tentativa de a scăpa de subdezvoltare și de a-și făuri un nou viitor ca 


membru ipotetic al Uniunii Europene”. 
(Va urma) 


































ÎŞI depaseste cu ibid stiință atributiile (“aria ar tebui să ă alui în 
public, in concret, etectele ce le pot produce măsunle ce se 
iau”) ridică câteva semne de întrebare: de ce șeful spionajului 
intern istenzează poporul cu televizorul, pe baza doar a unor 
informații secvențiale, aflate încă în curs de verificare (oricum, 
verificăm nişte informaţii”) ? De ce acesta nu a așteptat — 
conform deontologiei profesionale — rezultatul venficării, pentru 
apune apoi cap la cap secvențele veridice, în cadrul unei sinteze 
unitare Şi coerente ? Nu s-a gândit oare că procedând în acest 
fel, i-ar putea deconspira pe agenții din subordine care au 
penetrat respectivele medii ? Nu cumva avem de-a face cu 
AGE terorism psihologic ce a funcționat şi în decembrie '89? 
- Înainte de a face aceste dezvăluiri Radu Timofte a 
informat S.P.P-ul şi președinția în legătură cu aceste aspecte. 
Ar fi interesant însă de aflat dacă șeful S:R.I. I-a informat pe 
preşedintele Băsescu şi în legătură cu intențiile sale de a face 
în public respectivele declaraţii, De ce procedează astfel Radu 
Timofte ?. "Răspunsul cel mai la îndemână este că vrea să se 
facă util Şi să-și dovedească loialitatea. Pentru a se menţine în 
funcție, el incearcă pe această cale să atragă atenţia că dacă 

n-am fi fost 'noila conducerea SRI, Băsescu ar fi fost lichidat, 
Mesajul său subtextual, nu exclude însă posibilitatea + unei alte 
“decodări”: dacăni nu mai suntem noi la conducerea S.R 1, Traian 
Băsescu ar putea fi lichidat ! O astfel de interpretare nu este 
hazardată, în contextul în care nu demult s-a încercat 
“cutrălizarea! " preşedintelui pro-oceidental al Ucrainei, pentru 
a împiedica pe la cale ieşirea acestui stât de pe Ortită 
Moscovei. A EL ai tai dt, 

Ce anume îl dida) pe Traian Băsescu să-l atică 
încă în funcție pe Radu Timofte - cu riscul compromiterii 
reformei — nu ştini. Deocamdată un lucru e cert: bi 

“subteranele” S.R.I. începe să Buta PATA 4 . 


Lai! 














j pa 











Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 7 


PUNCTE CARDINALE 





TEODOR M. POPESCU 


DE, LA NERO LA STALIN. 
ANTICREŞTINISMUL COMUNIST 


(urmare din numărul trecut) 


Pentru a da idee mai: concretă de impietatea 
manifestațiilor comuniste, organizate de komsomolişti şi 
bezbojnici ca tablouri vii, spre a batocori pe Dumnezeu şi 
cele sfinte, redăm, după revista Jrenikon, dintr-o scrisoare 
de la Moscova, publicată de ziarul Dn: şi apoi reprodusă de 
Revue des deux Mondes, următoarele (1); “Figuranții erau 
îmbrăcați în veșminte sacerdotale: cei mai mulți purtau 
costumul preoților ortodocşi, cu păr lung și cu bărbi zbirlite. 
Automobile erau ocupate de indivizi travestiți în Dumnezeu, 
în membri ai Sfintei Familii şi în sfinți. Fecioara, cu Pruncul 
în braţe, era îmbrăcată în uniforma unui soldat roşu. Inscripții 
nelegiuite fluturau pe deasupra grupurilor”. Pe ele se putea 
citi: “Religia este opium pentru popor. Religia este un 
instrument în mîinile burgheziei pentru a stăpîni clasa 
muncitoare şi a o înrobi. Jos cu zen! La urzici cu ei! Cardinalii, 
rabini, pastorii, parohii, popu, hogii sînt duşmanii noștri cei 
mai crinceni. Sintem totdeauna gata să masacrăm popunea”, 
Şi alte asemenea insanități, de un cinism adesea revoltător, 
mai ales la adresa Sfintei Fecioare. În aceste cortegii este 
reprezentat un episcop, care binecuvintează poporul cu o 
mină, iar cu cealaltă mingiie o făptură care o închipuie pe 
Fecioara Mana, sau un cardinal care binecuvintează pe un 
lucrător, în timp ce-i dă unui capitalist cătuşe pentru el. Falşi 
călugări, în situații indecente, îşi sparg pieptul cîntind cuvinte 
grosolane. Un popă beat, cu părul vilvoi, rosteşte fraze 
incoerente, dintr-o căruţă trasă de o mirţoagă; uni se apropie 
de el cu miimle împreunate, cerindu-i binecuvintarea. 

Toată această procesiune blasfemiatoare se opreşte în 
fața bisericilor celor mai venerate de popor, parodiază slujba 
religioasă și cîntă în cor, pe melodii liturgice, cintece de 
desfriu. Într-o zi, unul dintre aceste cortegii se îndreaptă spre 
catedrală la vremea liturghiei. Fu ridicat un rug cu icoane şi 
cu manechine în chip de sfinţi. De spinzurători atimau chipuri 
ridicule ale lui Hristos, lehova, Buda și Mahomed. În jurul 
rugurilor aprinse și al spinzurătorilor, tineri comunişti de 
ambele sexe organizează dansuri obscene, însoțite de cintece 
şi de vociferări. pura fă 
„ Bolşevismul nu se opreşte însă nici aici. EI ştie că nu 
ajunge să persecute Biserica, să critice credința, să 
batjocorească cele sfinte, ci trebuie să le și înlocuiască. In 
locul sărbătonlor creştine a introdus sărbători comuniste (2), 
a desființat Duminica; a înlocuit emblemele şi simbolunle 
creştine cu cele comuniste (3), a pus steaua roşie în locul 
crucii (4) şi, voind să combată creștinismul cu propriile lui 
arme, a recurs la ideea de a înfrumuseța ceremoniile profane, 
pentru a face concurență celor bisericeşti (5). Ceea ce nu 
poate să combată sau să „mite, bolşevismul interzice, Aşa a 
interzis, printre multe altele, cantatea creştină, opnnd Biserica 
de a mai face binele (6), pentru a se dovedi o dată mai mult 
că bolşevismul este domnia celui rău. lar pentru ca “religioşi” 
să nu poată avea nici o influență politică, nu se admite 
candidatura lor la alegeri (7). (va urma) 


1.S. Broussaleurk, “La persăcution de Idee religeuse en UR SS”, în reni, 
X1,6(noiembne-decembrie 1934), p. 575. Articol foarte interesant (pp. 572- 
583), cucontinuare din nr $(septembrie-octombnie 1934), pp.425-437. 
2.D.C.L.,“Chronique religieuse. LantireligionenU R. S.S”, în reni, 
XIII, 3(marmumue 1936), p. 308. 
3. Chiar obiecte tradiționale obișnuite sînt omamentate bolşevic, ca de 
exemplu pomii de Crăciun (v. “Chromique rehgeuse. Actualites. U. R.S, S.”, 
în Jin, XVI, | aanuane-februane 1939, p.45), iar vengheta este combătută 
ca'“simbol burghez al căsătonei” și “semnal unei lumi capitaliste perimate “ 
(v.“Chromique religieuse. Actualites. U. R. S. S,”, în /reniăcn, XVI, 5, 
septembne-octombne 1939, p.449). 

4.D.C.L., “Chronique de l'Orthodoxie russe — 88”, în Irenikon, VI, 4 
(septembrie-octomibne 1929), p. 594 Manurnentele funerare trebuie să aibă pe 
ele emblema sovietică (secera și ciocanul), în loc de cruce, emblemă care a fost 
pusăchiar la mormintul mamei lu: Stalin, împotriva dorinței ea (cf:"“Chromque 
religieuse. Actualitts. U R.S S”, în /renien, XVI, 5, septembne-octombne 
1939, pp.448-449), 

5 JDCL, 'Chromque de 'Orthodonde ruse” în/renirn, VI,4(septembne- 
octombne 1929), p. 594. 

6.7D.C.L,''Chronque de |'Orthodoxie russe-—45", în /renilzn, VI, 3 
(mulie-august 1929),p.411, 

7,“Chronique religieuse. Actualites. U. R. S.S." în /reniizn, XV, 4 (vulie- 
august 1938), p. 368. 





Mylocul lunii februarie 2005 marchează implinirea unei jumătăţi de secol de la săvârşirea uneia dintre cele mai temerare 
acțiuni ale exilaților români anticomuniști! ocuparea Legaţiei Republici Populare Române de la Berna, cu scopul de a trezi Și 
sensibiliza opinia publică occidentală în legătură cu fărădelegile petrecute în spatele Cortinei de Fier. Era încă vremea când în 
țară se mai credea cu naivitate în „venirea americanilor” şi când încă nu era clar pentru toată lumea că instaurarea regimurilor 
comuniste în sud-estul şi centrul Europei se înfăptuise tocmai cu complicitatea abjectă a celor din partea cărora șe aştepta 
izbăvirea. 

Cu puţine excepții, istoriografia românească, inclusiv cea postdecembristă, dacă nu ignoră evenimentul în componentele 
lui esențiale, îl plasează cu comoditate (şi complicitate mincinoasă) în sena acțiunilor catalogate drept “teroriste”. Așa se 
intâmplă, din păcate, şi în cazul lucrări d-lui Cristian Troncotă, /storiă serviciilor secrete româneşti. De la Cuza la Ceaușescu 
(Editura “Ion Cristoiu” S.A., Bucureşti, 1999); “Atacul terorist [subl. n.] s-a soldat cu moartea unei persoane”, scrie acesta 
dintru început, precizând apoi că “alarmată telefonic de diplomați români, poliția elveţiană a refuzat să intervină imediat, sub 
motiv că era vorba de un «conflict intre români», dar a sosit la fața locului a doua zi, când a constatat că în realitate cra un caz 
de «omucidere cu premeditare». Abia la 42 de ore de la declanșarea atacului făptaşii au fost arestați”. Referindu-se la reacția 
autorităților comuniste de la Bucureşti, autorul îşi informează cititorii că “la indicațiile lui Gheorghiu-Dej, propaganda s-a axat 
pe trei linii demascatoare, şi anume: a legionarismului, a spionajului american — considerat principalul organizator — ŞI a 
atitudinii autorităților elvețiene”. 

În legătură cu personajul central al acțiunii, d-l Troncotă afirmă: “Din materialul documentar publicat [care material 
anume, dumnealui nu găseşte de cuviință să ne spună!) reținem că principalul inițiator şi autor al atentatului terorist [subl. n.] 
asupra Legaţiei Române de la Berna a fost Oliviu Beldeanu”. Acesta, născut la Dej în 1924, “la vârsta de 15 anu, împreună cu 
alți colegi de liceu, a făcut parte din organizația «Frunză Verde», de orientare legionară. Organizația avea ca scop să se dedea 
în grup la inițierea de acțiuni huliganice îndreptate împotriva minontăților conlocuitoare”. După ce 1 se conturează traiectoria 
biografică legată de evenimentele din ianuarie 1941, iar mai apoi s-a de aderarea la PN.Ţ. (după 23 august 1944), aflăm că 
“după alegerile frauduloase din 1946, care au dat câştig forțelor procomuniste, Beldeanu s-a înrolat în mişcarea de rezistență 
anticomunistă, numărându-se printre membrii grupului de legătură care puneau în contact conducerea PN.Ţ. din Capitală cu 


grupul de rezistență din Munţii Făgăraş”. 
CUPAREA LEGAȚIEI 1 
IT PA 7 hai 5, Sia 


&; ( | L LA LI Ei 
“Sp A A, SE că Ei | Tae 
0 curajoasă acțiune de ac 


i 





Aparent neutru şi imparțial, d-l Troncotă amestecă însă complice, fără să-i crape obrazul, adevăruri evidente cu minciuni 
sfruntate, într-un limbaj de cea mai pură extracție propagandistic-comunistă. Dumnealui insistă asupra caracterului '“teronst” 
al acțiunii săvârşite de grupul celor cinci români condus de Oliviu Beldeanu şi, nenecesar şi irelevant, se opreşte asupra unor 
elemente de detaliu ale biografiei conducătorului acțiunii, mult mai mult decât asupra esenței evenimentelor de la Berna din 14- 
15 februarie 1955. Contextul european şi mondial al faptelor este eludat şi ignorat aproape cu desăvârșire. Doar în treacăt se 
aminteşte că “grupul condus de Beldeanu a planificat un atac terorist — dar care până la urmă nu s-a produs — îndreptat contra 
membrilor unei delegații sovietice care participau la o conferință intemațională la Geneva”. Lipseşte cu desăvârșire însă 
preocuparea autorului pentru punerea în lumină a climatului internațional şi a raporturilor politico-diplomatice şi mulitare ale 
vremii. Nu este deloc lipsit de importanţă faptul că în anii 1954 și 1955 — în plin Război Rece — la Geneva au avut loc două 
conferințe Est-Vest, iar în acest ultim an URSS își înregimentează sateliții în Tratatul de la Varşovia. Este perioada în care 
teroarea asupra națiunilor captive regimurilor comuniste era la apogeu 

Considerând că “Dosarul Berna conține multe aspecte obscure”, d-l Troncotă nu poate trece cu vederea esențialul 
“adevăratul motiv al atacului:— capturarea unor documente care să deconspire agentura comunistă infiltrată în mediile de 
decizie occidentale”, chiar dacă la judecarea cazului acesta “a fost lăsat deoparte, la dorința tuturor părților implicate, ceca ce 
explică şi clemența de care a dat dovadă justiția elvețiană”. Este relevant, pentru punerea în lumină a adevăratului caracter al 
acțiunii, faptul că documentele găsite de membrii grupului Beldeanu în Legaţie au fost puse la dispoziția poliției elvepene. 
Preocuparea expresă a patrioților români a fost de a afla “documente ce ar fi conținut numele «cârtițelon» comuniste, infiltrate 
in Occident şi care furnizaseră informații ce au condus la capturarea atât de rapidă a echipelor de paraşutişti lansate pe tentonul. 
României în anii anteriori”. Adevărul este afirmat de d-l Troncotă însuşi când îi citează pe “analiştii vest-german!” care sunt 
siguri de implicarea Bucureştiului şi a Legaţiei sale de la Berna, “in actele căreia S-ar fi aflat numele surselor”. 

lată aşadar că acțiunea de la Berna nu a fost una menită nici a ucide sau teroriza, nici a distruge sau produce pagube cuiva, 
ci, dimpotrivă, a servit scopului nobil al aflăni adevărului despre natura și reala esență cnmiinală şi teronstă a regimunlor 
comuniste. Faptul acesta reiese cu prisosință din conținutul documentului alăturat, care a fost pus în circulație în Elveția, în 
legătură cu evenimentele de la “Legația RPR” din Berna, de către Liga Românilor Libeni: 


Berna, 14-15 februarie 1955 
Libertate României și vitejilor ei fii de la Berna 


ars 


Sie „7 
E FA BERNA 
Voi, fii ai Libertăţii care aveţi Credinţă, A o Sg e 

Amintiţi-vă de cei vânduți de către Occident robiei sovietice, martiri ai | 
Libertăţii abandonaţi sub tirania celor fără Dumnezeu, 

De acolo, de sub piatra de mormânt a despotismului care le strivește trupurile, 
din sufletele lor nebiruite, încolțeşte temuta sămânță a luptei pentru Libertate. 

Nu-i osândiți uitării, pentru că atunci când se va dezlănțui furtuna nu vă vor 
mai rămâne alți prieteni pe lume decât aceia care acum suferă în beznă pentru 
Dumnezeu şi pentru demnitatea umană. 


5 FEBNUARIR > 


LIOV PTATE ROMANIEI 


SUB VA Air Ne 4 
4. A 


j x) - d 
pasi Îi , 

| mau A + p 4 

mt 


URALI DID 99 TUBE 1! Ta DA Pa 


Liga Românilor Liberi 


BOI Oi LU Miu U i? Da pet pu LI bee 


a... UPA PILE IRINA 7 N PALDIII PU CI ma 


În noaptea de 14 februarie 1955, cinci tineri patrioți români, Oliviu Beldeanu, 
Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Teodor Ciochină, la Berna, în 
Elveţia, au ocupat Legația țării lor aflate sub robia stăpânirii comuniste. Acest act 
de curaj a demascat activitățile de spionaj ale comuniştilor şi a dat noi speranţe forțelor de rezistență din spatele Cortinei de 
Fier. 

România a fost cedată dominaţiei sovietice în 1944-1945, în timp ce armatele sale luptau pe frontul Aliaților ca a patra 
forță combatantă în efortul de război al acelei perioade, Un “Tratat de Pace” încheiat în 1947 cu cei înrobiți a fost semnat și 
de către Statele Unite și Marea Britanie. 

Timp de 11 ani România a fost exploatată nemilos, terorizată și asuprită de către armatele de ocupație sovietice şi de 
către agenții politici prin asasinate, muncă silnică, deportări şi secătuire economică. 

Chiar în acest moment, cu binecuvântarea “spiritului de la Geneva”, populația din provinciile răsăritene ale României, 
Basarabia și Bucovina, este deportată în pustietăţile din Kazahstan, 


VOLIZADA PCR Cosa 409 930 99 has 05 5 i 


PERU! Fă DaDaia CRG ODER Late hori lui Mae 





În acest răstimp al domniei mistificărilor de toate felurile şi al tuturor josniciilor, în aceste momente de restnşte pentru 
adevăr şi rostitorii lui, de răsturnare și frângere a dreptei scări a valorilor şi credinţei, acum, chiar acum este mai de trebuință 
decât oricând neşovăitoarea rostire a adevărului și apărarea împlinirii judecăților întru dreaptă cumpănire 

lată deci adevărul despre evenimentul de acum cinci decenii, care s-ar cuveni să ocupe un loc privilegiat în memona 
noastră națională, mistificată încă de avortonii istoriografiei comuniste 


Nicolae POP 





PAG. 3 NR. 2/170 Februarie 2005 





PUNCTE CARDINALE 









ACATISTUL SFINȚILOR ROIĂRI DIM INCHISORI 


TROPARYL  GLASYL | 


Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au 
Stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temnița, 
nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere 
de sus credința şi neamul românesc au păzit. Pentru 
rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele 
noastre. 


Condacul 1: 

Pe mărtunsitonii cei aleși ai lui Hristos, podoaba Bisencui 
noastre, pe cei ce în temniță chinuri şi batjocuri au răbdat, 
ostașii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe 
Slujitoni Satanei au rușinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu 
donre să îi lăudăm zicând: Bucurați-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 
care în temniță Golgota neamului românesc aţi suit! 


Icosul 1: 

De la icoană și de la altar ați pornit, Sfinților Mărturisitori, 
să apărați dreapta credință și neamul românesc de urgia ce 
venea dinspre Răsănt, şi nici prigoana, nici temnița nu v-au 
îngrozit, ci cu tărie ați stat impotriva uneltirilor satanei, pentru 
care bucurându-ne, vă lăudăm zicând: 

Bucuraţi-vă, suflete curate de crin 

Bucuraţi-vă, că pe acestea nu le-a întinat nici un chin. 

Bucurați-vă, că robia neamului ați voit a o frânge 

Bucuraţi-vă, că pământul țării l-aţi temeluit cu sânge. 

Bucurați-vă, că vrăjmașii lui Hristos v-au prigonit. 

Bucuraţi-vă, că vânzătoni de neam v-au lovit. 

Bucurați-vă, că zdrobiți fiind, iarăși v-aţi ridicat. 

Bucuraţi-vă, că gândul la morții voştri putere v-a dat. 

Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rupă şi plâns. 

Bucurați-vă, că ardere de tot v-aţi adus. 

Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbnt. 

Bucurați-vă. căci cu puterea cinstitei Cruci ați biruit, 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori 

care in temniță Golgota neamului românesc aţi sunt! 


Condacul al 2-lea: 

Fiara roşie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui 
Hnistos şi lumea întreagă s-a ingrozit de cumplitele nelegiuiri 
că icoanele au fost călcate în picioare, moaştele sfinților 
batjoconte, preoții ucişi şi mulțime de bisenci dărâmate; iar 
voi, Sfinților, nevoind a ne lăsa nouă o țară fără altare şi cruci, 
v-aţi împotrivit cu bărbăție celor rău-credincioşi, cântând lui 
Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 2-lea: 

Se clătina aşezarea creștină a lumii şi puterile 
întunericului cumplit spumegau, iar ostașii lui Hristos cu inimă 
vitează, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre 
Spania insângerată unde moarte de martiri cu bucurie au 
primit; iar voi, Sfinților, legământ ați făcut pe mormântul lor 
să duceți lupta cea bună pentru izbăvirea neamului, pentru 
care cu mulțumire grăim: 

Bucuraţi-vă, apărăton ai neamului românesc. 

Bucuraţi-vă, fii vrednici ai pământului strămoșesc. 

Bucuraţi-vă, că doi tineri pildă vie v-au dat. 

Bucuraţi-vă că la moarte fericiți au plecat. 

Bucurați-vă, că la mormântul lor legământ ați rostit. 

Bucurați-vă, că-n sărăcie a viețui ați făgăduit. 

Bucurați-vă, că de bucuriile pământeşti v-aţi lepădat. 

Bucurați-vă, că țara s-o slujiți v-aţi legat. 

Bucurați-vă, că munţi de suferință ați străbătut. 

Bucurați-vă, că tinerețe cei mai mulți n-aţi avut. 

Bucuraţi-vă că neamul prin voi s-a implinit. 

Bucuraţi-vă, că durerea voastră însutit a rodit. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care În temniță Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 3-lea: 

Voit-au vrăymașii Crucii şi vânzătorii de țară să rupă 
sufletul românesc de Hristos, dar s-a ridicat nouă viteaz 
apărător cu suflet de Arhanghel, care viaţa pentru legea 
strămoşească și-a pus zicând: “Cel ce luptă, chiar singur, 
pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată”, 





ATU FĂ OR OV o hui 


iar acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, acestuia neincetat îi 
cântă: Aliluia! [- 
Icosul al 3-lea: 

Dranul cel ucigaş şi nelegiuita evreică, nesuferind a 
vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru 
credință şi neam, diavolească poruncă au dat să fiți noaptea 
duşi în pădure şi sugrumaţi, apoi ciuruiți de gloanțe, aruncați 
intr-o groapă, arşi cu vitriol şi acoperiţi cu lespezi grele de 
piatră, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au ținut, ci la 
Viaţa cea adevărată v-aţi mutat, pentru care auziți de la noi 
unele ca acestea: 

Bucuraţi-vă, lacrimi pe obrazul țării vărsate. 

Bucurați-vă, suflete greu încercate. 

Bucurați-vă, că ați ştiut că la moarte plecați. 

Bucuraţi-vă, că senini v-aţi despărțit de ceilalți. 

Bucurați-vă, că-n întunecata pădure v-au dus. 

Bucurați-vă, că picioarele în lanțun v-au pus. 

Bucurați-vă, că frânghii după gât v-au întins. 

Bucurați-vă, că mişeleşte pe toți v-au ucis. 

Bucurați-vă, căci Catapeteasma Neamului s-a despicat. 

Bucurați-vă, că voievozi din morminte s-au sculat. 

Bucuraţi-vă, că Horea sfârtecat a zvâcnit. 

Bucurați-vă, că Tudor cel vândut s-a îngrozit. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 4-lea: 

Spăimântatu-s-au slugile satanei de dârzenia şi credința 
voastră, Sfinților, şi socotind să vă piardă, cu mânie s-au pomul 
asupra voastră în temnițele de la Râmnicu Sărat, Miercurea 
Ciuc, Braşov şi Vaslui, și în înfricoşătoarea “noapte a 
răzbunării” cu moarte de martiri v-aţi încununat, cântând lui 
Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 4-lea: 

Uneltirile celor fără de lege nicicum nu v-au îngrozit, 
vitejilor Mărturisitori, ci înțelegând că veţi fi ucişi, în curtea 
lagărului toți ați îngenuncheat şi în tăcerea nopții rugăciunea 
“Tatăl nostru” cu umilință ați rostit, apoi gloanţele au pomit 
potop asupra voastră, în vreme ce un preot întemnițat săvârşea 
în taină cea din urmă slujbă pentru voi și pentru cei ce aveau 
să mai moară, pentru care noi vă lăudăm zicând 

Bucuraţi-vă, că la moarte cu Hristos aţi plecat 


Bucuraţi-vă, că neamului jertfă curată v-aţi dat. 
Bucuraţi-vă că s-au minunat călăii de a voastră purtare 
Bucuraţi-vă, că s-au cucent de credința voastră cea tare 
Bucuraţi-vă, că gloanțele nemilos v-au secerat. 
Bucuraţi-vă, că durere în urmă ați lăsat 

Bucurați-vă, că trupurile vi le-au pus la răscruci 
Bucurați-vă, că v-au lăsat fără groapă şi cruci 
Bucuraţi-vă, cei ce şi după moarte ați fost umiliți 
Bucurați-vă, cei ce “trădători de țară” ați fost numiţi 
Bucurați-vă, fii ai unui neam răstignit. 

Bucurați-vă, că sufletul pnin dureri v-aţi sfințit. 
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 5-lea: 

Satana însuși s-a pogorât ca să vă piardă, Sfinților 
Mărtunsitori, în grozava temniţă de la Piteşti, iar călăul cel 
îndrăcit, tocmit să vă zdrobească sufletele, stnga: “Dacă 
Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El 
pe cruce şi n-ar fi înviat. Eu sunt adevărata evanghehe! Eu 
o scnu acum pe stârvunle voastre!”; iar voi, Sfinților, neavând 
nădejde de izbăvire decât de la Dumnezeu, Acestuia cu 
lacrimi Îi strigați: Aliluia! 


Icosul al 5-lea: 

Îngerii cei din ceruri şi-au ascuns fața neputând suferi 
nebunia urâtonlor de Dumnezeu, că în Vinerea Patimilor, 
spre batjocură, un tânăr pe perete au răstignit şi cu loviri 
sălbatice l-au ucis, iar zidunle temniţei se cutremurau de 
urletele celor schingiuiți şi gropile înghițeau flămânde 
grămezi de carne zdrobită şi sânge, dar în adâncul iadului 
Dumnezeu putere şi tăne v-a dat, pentru care vă lăudăm 
zicând: 

„ Bucuraţi-vă, martiri care mult ați pătimit. a pe 

Bucurați-vă că fiare cu chip de om v-au lovit | 

Bucurați-vă, că peste cap cu pan ascuțiți v-au bătut 

Bucurați-vă, că degetele cu cleşti vi le-au frânt 

Bucuraţi-vă, că în picioare cu ură ați fost călcați 

Bucuraţi-vă, că-n genunchi, cu mâinile legate mâncaţi 

Bucurați-vă că sare spre mâncare ați primit 

Bucurați-vă, că de apă zile-ntregi v-au lipsit. 

Bucurați-vă, că duren peste fire ați răbdat. 

Bucurați-vă, că Manlor Mucenici v-aţi asemănat. 

Bucurați-vă, căci trupul cumplit ați pătimit. 

Bucurați-vă, că țarina sufletului mai bogat a rodit. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniță Golgota neamului românesc ați suit! 


Condacul al 6-lea: 

Au socotit ucigașii cei năimiți din temnița Aiudului să 
piardă şi pomenirea voastră, Sfinților, şi multchinuitele 
voastre trupuri în râpa de la “Dealul Robilor” au aruncat, 
neștiind ei puterea lui Dumnezeu cea arătată în vedenia 
proorocului lezechiel, care zice: “Mâna Domnului a fost 
peste mine şi m-a luat în Duhul şi m-a pus în mijlocul unei 
văi pline de oase şi mi-a zis: “Fiul omului vor putea oare 
oasele acestea să învieze?”. Eu am răspuns: “Doamne, 
Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”. El mi-a zis: “Proroceşte 
despre oasele acestea și spune-le: Oase uscate, ascultați 
cuvântul Domnului! lată, voi face să intre în voi duh şi veți 
invia!”. Și a intrat duhul în ele și au înviat şi au stătut în 
picioare. ȘI era ca o oaste mare, foarte mare la număr”, 
care slăvea neîncetat pe Dumnezeu, cântându-l: Aliluia! 


Icosul al 6-lea: 

Sălaș de rugăciune temniţa Aiudului v-a fost, că acolo 
neîncetat în post și priveghere ați petrecut, trezvia minții şi 
smerenia inimii ați dobândit, şi Dumnezeieştile Scripturi ați 
învățat, şi cu lacrimi îngenunchind, vă rugați pentru morții 
Voştri Şi pentru cei ce vă prigoneau, pentru care noi vă 
lăudăm zicând 

Bucuraţi-vă, Sfinţi purtători de cunună 

Bucurați-vă, că ați ales nevoinţa cea bună. 

Bucuraţi-vă, că luptă îndoită aţi dus. 

Bucuraţi-vă, că patimile din voi le-aţi supus. 

Bucuraţi-vă, că şi pe călăi i-ați înfruntat 





PUNCTE CARDINALE 


Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 9 





Bucurați-vă că aceia să vă piardă au cugcetat, 
Bucuraţi-vă, că loviri şi scuipări ați primit. 
Bucurați-vă, că mădularele în bătăi v-au zdrobit. 
Bucurați-vă că în celule înghețate ați stat. 
Bucuraţi-vă, că apă rece pe podea v-au tumat. 
Bucuraţi-vă, că toate cu răbdare aţi suferit. 
Bucurați-vă, că putere de sus v-a întărit. 
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 7-lea: 

Cuvintele Mântuitorului: “frate pe frate la moarte va 
da” au voit să le împlinească în temniţa de la Gherla, că 
îndrăciții călăi cu ură vă porneau unii împotriva altora, ŞI 
chemând pe un tată l-au silit să-şi calce în picioare copilul, iar 
acela, căzând în genunchi, a strigat: “Ucideți-mă pe mine, 
numai nu-mi schingiuiți băiatul!”; iar voi, înțelegând nebunia 
satanei, v-aţi rugat zicând: “Doamne, dă-ne putere să răbdăm 
sau ia-ne viața!” şi lui Dumnezeu ați strigat: Aliluia! 


Icosul al 7-lea: 
Mintea omenească nu poate pricepe cruzimea chinurilor 
pe care le-aţi răbdat, Sfinților, căci răstigniți pe podea, cu 
frânghii ude ați fost bătuți, degetele cu cleşti v-au zdrobit şi cu 
scândun peste față v-au lovit, încât înfăţişare de oameni nu 
mai aveați, dar voi, urmând lui Hristos Cel Răstignit, toate ați 
sufent şi pe călăi ați iertat, pentru care vă lăudăm zicând: 
Bucuraţi-vă, trupuri în chinun zdrobite. 
Bucuraţi-vă, suflete în foc lămurite. 
Bucurați-vă, că satana a cerut să vă ceară. 
Bucuraţi-vă, căci credința avut-ați drept armă. 
Bucurați-vă, că până în sfârşit ați răbdat. 
Bucurați-vă, că Hristos putere v-a dat. 
Bucurați-vă, că mult pătimind v-aţi sfârşit. 
Bucurați-vă, căci cu chip luminat ați murit. 
Bucurați-vă, că v-au nins flori de nea pe mormânt. 
Bucuraţi-vă, că îngeri v-au plâns nevăzul 
Bucuraţi-vă că munţi de durere aţi suit, 


Bucurați-vă, că Domnul Ja El v-a primit. 
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori; 2 pe ie aa! 
care în țemniţă Golgota neamului românesc aţi Suit)! 


47 


D= iau 


Condacul al 8-lea: a | 

ludeii cei robiți în Egipt nici în parte n-au răbda 
sufenințele voastre, Sfinților Mărtunsitori, că nu pietre şi 
cărămizi v-aţi trudit a frământa, ci cu brațe istovite munți de 
pământ din loc ați mutat, şi ați croit albie de lacrimi şi sânge 
pe care toate apele Dunănii n-o vor putea spăla, căci glasul 
suferinței voastre neîncetat se-nalță la cer, strigând lui 
Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 3-lea: 

Glas au dat apele şi adâncurile cumplitului Canal s-au 
cutremurat, că nu sunt graiuri care să nu se audă și dureri 
care să nu rodească, iar noi, Sfinților, glasul pătimirii voastre 
din străfunduri auzindu-l, grăim către voi unele ca acestea: 

Bucurați-vă, suflete tari ca munții bătrâni. 

Bucurați-vă, pomi viscoliți de furtuni. 

Bucuraţi-vă, că-n arşiță şi ger ați trudit. 

Bucuraţi-vă, că pământul cu sânge-ați sfințit. 

Bucuraţi-vă, că goi şi flămânzi aţi răbdat. 
Bucurați-vă, căci cu lacrimi în stâncă ați săpat. 
Bucuraţi-vă, că-n sudori drum prin piatră aţi croit. 
Bucuraţi-vă, că drept plată lovituri ați primit. 
Bucuraţi-vă, că sub valuri ați fost nsipiți. 
Bucuraţi-vă, că sub mâl și nisip odihniți. 
Bucuraţi-vă, că trupul istovit v-au zdrobit. 
Bucurați-vă, că sufletul mai vârtos a rodit.“ 
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniță Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 9-lea: 

Lumină a răsărit în temnița suferinzilor de la Târgu 
Ocna, căci ca un soare a strălucit într-insa, senin la suflet și 
chip, sfântul temnițelor românești, mângâierea suferinzilor şi 
lauda nevoitorilor, cel ce în trezvie și rugăciunea inimii 
petrecând, darul Duhului Sfânt a agonisit, și sfârșitul mai 
dinainte cunoscându-și, cu bucurie s-a mutat la Domnul, 
cântând! Aliluia! 





Icosul al 9-lea 

“Iubiţi pe cei ce vă prigonesc”, a poruncit Hristos, iar voi, 
Sfinților, cuvântul Lui întocmai l-aţi împlinit, că la Târgu Ocna; 
in noaptea Nașterii Domnului, un preot muribund a cerut să fie 
dus la cel care cumplit il chinuise, şi, mângâindu-l cu blândeţe, 
I-a spus: “Te iert din toată inima și cred că Hristos, Care-i mai 
bun decât noi, te va ierta şi EI”. lar acela, căindu-se, cu lacrimi 
s-a mărturisit, şi în aceeaşi noapte amândoi la Domnul cu pace 
au plecat, iar noi, minunându-ne de puterea dragostei, vă lăudăm 
zicând: 

Bucurați-vă, următori ai poruncilor dumnezeieşti. 

Bucuraţi-vă, râvniton ai măririi cereşti. 

Bucuraţi-vă, că Rugăciunea lui lisus ați primit. 

Bucurați-vă, că darul Duhului Sfânt v-a umbrit. 

Bucuraţi-vă, că Evanghelia v-a fost îndreptar. 

Bucuraţi-vă, c-ați aflat luminare și har. 

Bucurați-vă, că soare între voi a strălucit. 

Bucuraţi-vă, că “Sfântul închisorilor” l-ați numit, 

Bucurați-vă, că a odrăsli din durere și chin. 

Bucuraţi-vă, că sufletul i-a fost alb ca un crin. 

Bucuraţi-vă, că în mormânt neştiut l-au zvârlit. 

Bucuraţi-vă, că cerul în giulgi de nea l-a-nvelit. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


is d 


Pa) 
4 A 
dă 


ka 
N. / 


Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor” 


Das 


Condacul al 10-lea: 

Voit-au vrăjmaşii lui Hristos nu doar să vă zdrobească 
trupurile şi sufletele, ci-şi credința cea adevărată să o 
batjocorească, pentru aceea la Sfintele Sărbători ale Ortodoxiei 
vă sileau a săvârşi blasfemii pe care mintea omenească nu le 
poate închipui, iar voi, Sfinților, umilința şi chinurile răbdând, 
cereați ajutorul lui Dumnezeu, întărindu-vă şi strigând: Aliluia! 


Icosul al 10-lea: 

Bucuria Învierii a strălucit în întunecata mină de la Baia 
Spne, când în măruntaiele pământului preoții întemnițați cu 
cutremur au strigat: “Veniţi de luați lumină!” şi sfredelele în 
chip de clopot au început a răsuna, lămpaşele s-au aprins iar 
osândiţii îngenuncheați cu lacrimi au cântat “Hristos a Înviat!”, 
de care lucruri minunându-ne, vă lăudăm strigând; 

Bucuraţi-vă, cei ce de vii ați fost îngropați. 

Bucuraţi-vă, că de Hristos n-aţi voit să vă lepădaţi, 

Bucurați-vă, că-n batjocură came în Vinerea Mare v-au dat. 

Bucuraţi-vă, că foamea răbdând, n-aţi mâncat. 

Bucuraţi-vă, că Învierea în adâncuri ați prăznuit. 

Bucuraţi-vă, că prin post şi mărturisire v-aţi curățit. 

Bucuraţi-vă, că o cruce din bârne aţi înălțat. 

Bucuraţi-vă, că sfredele în chip de clopote au sunat, 

Bucuraţi-vă, că odăjdii de preţ n-aţi avut, 

Bucurați-vă, că epitrahil din ştergar alb aţi făcut. 

Bucuraţi-vă, căci cu îngerii împreună aţi slujit. 


Bucuraţi-vă, că sub pământ pe Hristos ați mărturisit. 
Bucuraţi-vă, Sfinților Mărturisitori, 
care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 11-lea: 

Cumplita prigoană cea cu mânie pornită asupra voastră 
n-a cruțat nici firea femeiască cea slabă, şi întocmai 
mucenițelor de demult, mulțime de femei cu îndrăzneală au 
mărturisit dragostea lor pentru Hristos și neam, şi chinurile 
au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 11-lea: 

Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un 
trup de femeie schingiuit, iar călăi cei cu inima de piatră, 
nicicum luând seamă că acela viață mai avea într-însul, cu 
grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcăn au 
răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea, cu 
frică grăim: 

Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit. 

Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală ați mărturisit. 

Bucurați-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat, 

Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri ați răbdat. 

Bucuraţi-vă, că batjocun şi lovin ați primit. 

Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă, cumplit v-au strujit. 

Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat, 

Bucuraţi-vă, că mâinile soldaților pe arme au tremurat. 

Bucurați-vă, că trupunile v-au bătut până la sânge. 

Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge. 

Bucuraţi-vă, cu Sfinți acestui neam prigonit. 

Bucuraţi-vă, toți care în credință aţi munit. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, 

care în temniță Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 12-lea: 

Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, 
Sfinților, şi-n temniţele de la Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet, 
Baia Sprie, Târgu Ocna şi Canal asemenea mucenicilor din 
vechime pătimiri de multe feluri ați răbdat, iar voi bine ştiind 
că lucrare de sus era aceasta, mai vârtos pe Hristos L-aţi 
chemat, cântând: Aliluia! | 
Icosul al 12-lea: 

De nimic ați socotit viața aceasta pămânească şi sufletul 
v-aţi pus pentru dreapta credință şi neamul strămoşesc, iar 
acum la limanul cel fără de durere şi întristare vă veseliți, cu 
toți dreptții lăudând pe Dumnezeu şi auzind de la noi unele 
ca acestea; 

Bucurați-vă, aripi în zbor secerate. 

Bucurați-vă, chipuri de har luminate. 

Bucurați-vă, vieți care-n lanţuri v-aţi frânt. 

Bucurați-vă, că lumea pe voi v-a urât. 

Bucurați-vă, raze în beznă aprinse. 

Bucuraţi-vă, braţe la ceru întinse. 

Bucuraţi-vă, sfinți fără cruce şi nume. 

Bucuraţi-vă, tâmple cu albe cunune, 

Bucurați-vă, râuri cu ape curate. 

Bucuraţi-vă, ramuri de rod încărcate. 

Bucurați-vă, soli care bine-ați vestit. 

Bucuraţi-vă, stânci cu tăni de granit. 

Bucuraţi-vă, Sfinților Mărturisitori, 

care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit! 


Condacul al 13-lea: 

O, Sfinților Mărturisitori, cei ce în temniță chinuri de 
multe feluri ați răbdat şi pentru Învierea neamului românesc 
moarte mucenicească cu vitejie ați pnmit, îndrăznire având 
către Hnstos Dumnezeu, faceți rugăciune ca să ne izbăvim 
de toată înşelăciunea diavolească şi credința ortodoxă cu 
bărbăție să mărțurisim, ca mântuindu-ne, pururea să cântăm 
lui Dumnezeu: Aliluia! 


Acest Condac din urmă se zice de trei ori. 
Apoi iarăşi se zice Icosul cel dintâi 

(De la icoană şi de la altar...) şi Condacul întâi 
(Pe Mărturisitorii cei aleşi... 


Alcătuire care s-a voit să rămână anonimă 


A 3 A: „PU 
i DD a E a aa a adie” 












PAG. LO NR. 2/170 Februarie 2005 











 -. b ” 
: | € 
Po ati x 





puf 
pr 


CAPITOLUL) 
CU FAȚA SPRE COMUNISM 


Marxismul şi-a făcut apariția într-o ţară 
aproape fără industrie şi cu un proletariat înapoiat. 
La început, el părea o formă extremă de 
occidentalism, opus liberalismului. Treptat însă, se 
va afirma ca o soluție socială pentru Rusia, în 
condițiile în care narodnicismul socialiştilor ca şi 
democratismul foarte puţin dezvoltat nu puteau 
răspunde realităților Rusiei. În plus, intelectualitatea 
trece printr-o puternică criză. Ea încetează să mai 
spere în țăran şi ia hotărârea să se încreadă doar în 
forțele proprii. În străinătate ia naştere Emanciparea 
socială, grupare în fruntea căreia se aflau Plehanov, 
Axelrod, Zagulici, Deutsch, ceea ce echivala cu 
naşterea marxismului şi social-democrației. 

Marxismul a apărut într-o Rusie bolnavă de 
isteria idealizării poporului. Țăranul era, chiar şi pentru 
socialiști, cel care trebuia să înceapă revoluția 
socialistă, căci în el se găseau energiile capabile de a 
declanşa o revoluție. Acest socialism narodnik va fi 
promovat de Neaceaev, Bakunin sau Tkacev şi se va 
dovedi a fi idilic. Dar importantă este tendinţa 
socialhştilor, care prin idealizarea ţăranului vor crea 
un precedent pentru comunismul proletar. 
Comunismul marxist rusesc preia această tendință, 
găsind în idealul narodnik o putere mistificatoare 2 pe 
care o putea folosi. Mitul narodnik va fi înlocuit de 
mitul proletariatului. Bolşevismul se bazează pe acest 

marxism profetic care vorbea de vocația mesianică a 
proletariatului, de bunavestire a societății perfecte, 
in care omul să nu fie supus unor legi economice şi 
să învingă forțele iraționale ale naturii şi societății. 
Proletariatul va fi agentul a cărui acțiune va duce la 
ehberarea omului. Este acesta un mesianism proletar, 
apropiat de cel propovăduit de socialiştii narodnici. 
Omul nou vizat de comunişti se edifica prin acțiunea 
ehberatoare, dar neapărat revoluționară, a unei anumite 
clase sociale; rolul intelighenției eră acela de a-i adăuga 
acestei clase revoluționare o conştiinţă. În această 
viziune, țăranul sau proletarul nu mai reprezentau 
persoane, ci doar concepte ideologice create de 
intelighenţie şi puse să servească unei doctrine anume. 
Viitorul trebuia să înceapă odată cu victoria 
revoluționară a ţăranului sau proletarului. 

Prin crearea mitului proletar, bolşevismul va 
începe prin a-i anihila cu toate forțele pe narodnicii 
reacționari şi-şi va canaliza energiile spre formarea 
unei conștiințe proletare. Se credea că Rusia va putea 
trece peste dezvoltarea capitalistă prealabilă oricărei 
revoluții. Bolşevismul se va impune în cele din urmă 
în Rusia ca o formă de marxism ortodox, preconizând 
o revoluție totală. Nu prima atât latura ştiinţifică, ci 
mai ales cea mesianică, adică exaltarea voinţei 
revoluționare care va aduce în prim plan lupta 
revoluționară a proletariatului condus de o minoritate 
organizată şi inspirată de către o idee proletară 
conştientă (1). Poporul rus va fi identificat cu 
proletanatul şi astfel mesianismul rus se va transforma 
în proletcultism. Bazele ideologice fiind formate, 
victoria bolşevicilor era previzibilă. Chiar dacă 
bolșevismul a fost sărac în idei noi, el a păstrat aceeași 
respirație mesianică. Visul unei dominații universale, 
pe care unii slavofili l-au conceput de-a dreptul 
grotesc, sub domnia țarului şi a papei, reînviind 
Constantinopolul ca un nou centru al lumii — s-a 
continuat în bolşevism, cu altă ideologie, dar cu nu 
mai puţin fantastic (2). Nu ştim dacă el putea fi evitat 
sau nu. Cert este că el s-a dovedit a fi în cele din 


PUNCTE CARDINALE 


RUSIA ŞI ISPITAN 
relisie şi Ticoloaie (12) 


partea a doua: DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ A MESIANISMULUI 


urmă un destin anticipat de intelectualii ruşi : Ceadaev, 
Dostoievski, Berdiaev (3). 

Se cunoaşte faptul că în Rusia a izbândit o 
formă de comunism total diferită de cel propovăduit 
de Marx (4). În primul rând, Rusia a sărit peste faza 
capitalistă de dezvoltare. În al doilea rând, comunismul 
nu a ieşit victorios în țările industriale, cu un proletariat 
dezvoltat, aşa cum preconiza Marx, ci într-o țară cu 
un proletariat înapoiat. Pentru occidentali, 
comunismul rus va fi privit întotdeauna ca o formă 
de comunism asiatic, naționalist. Lenin a reuşit să 
provoace prima revoluție proletară într-o țară agrară, 
folosindu-se şi de unele elemente ale doctrinei 
socialiştilor narodnici. În plus, nu este un lucru 
necunoscut că rușii au avut întotdeauna un instinct 
de supunere față de autoritate, care va favoriza într- 
o oarecare măsură etatismul comunist. Cum afirma 
şi Berdiaev (5), era mult mai uşor să se instaureze o 
dictatură a proletariatului într-o țară autocratică, o 
fară înapoiată din punct de vedere industrial şi fără 
capital. Comunismul a găsit o societate civilă slabă şi 
un stat puternic, o Rusie primitivă, deci premize 
pentru a se instaura. Prin bolşevism, Rusia a scăpat 
de sălbăticie şi mesianismul va continua să 
supraviețuiască sub forma luminii de la Răsărit, 
făcând posibilă naşterea de state comuniste satelit. 

Nu este mai puțin adevărat şi faptul că 
bolşevismul a pus capăt haosului şi anarhiei sociale. 
În loc de dem spe crație, s-a instaurat o dictatură, iar 
poporul a. fos supus treptat catehismului. ul de stat. 
Bolşevicii s-au folosit de ura țăranilor faţă de 
proprietarii de moşii care, în opinia ţăranului, dețineau 
pe nedrept pământul. Inconsistenţa sistemului 
proprietății ruseşti şi mentalitatea ţăranului vor fi două 
elemente importante pentru bolşevism. Rusia era astfel 
țara care se înscria foarte bine în idea/ul social pe 
care-l credeau potrivit bolşevicii. Ceea ce se va instaura 
în Rusia după 1917, nu va fi în nici un caz, împărăția 
moscovită a celei de-a Treia Rome. În loc de a Treia 
Romă, Rusia va înfăptui a treia internațională. 
Internaționala a treia reprezintă ideea naţională 
rusească, fiind o transformare, o metamorfozare a 
mesianismului rusesc (6). 

Mesianismul rusesc se suprapunea cu 
mesianismul proletar şi pe acest fond se va naşte 
bolşevismul, chiar dacă el va însemna o denaturare a 
ideii ruse, a mesianismului rus, ca şi a căutării de 
către ruşi a dreptății sociale (7). Împărăția comunistă 
va fi a treia formă de imperialism, diferită de celelalte 
două, dar neîntâmplătoare ca apariţie. Din păcate, 
bolşevismul se va dovedi a fi destinul aparte al Rusiei, 
dar nu în sensul unei împărății, a luminii în care 
credeau slavofilii şi Dostoievski, ci în sensul negativ, 
al nașterii Antihristului — văzut în față de Gogol, 
anticipat de scrierile lui Leontiev sau cele ale lui 
Rozanov... 






(Va urma) 
Bogdan SILION 


Note: 


1. Nikolai Berdiaev, Originile şi sensul comunismului rus, 
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 156. 

2. Emil Cioran, Schimbarea la față a României, Ed. 
Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 21. 

3. Într-un articol din 1907, Berdiaev preconiza că, dacă o 
revoluție s-ar produce în Rusia, bolşe-vicii vor ieşi 
inevitabil victorioși. V. şi Berdiaev, op. cil. 

4, Pentru detalii, vezi capitolul “Marxismul rus şi marxismul 
clasic”, din Originile şi sensul comunismului rus. 

5, N. Berdiaev, sp. cit. p. 177 

6. Ibidem, p. 175 

7. IPidem, p. 75 





 Punctelor « cardinale, « cu care am “compătim 
toți laolaltă nu mai p ipi uţin de 1 14 ani), îndr 






a asi Din 
e niciodată, în nume propriu 



















APEL 


Dumnezeu m-a ajutat să închei, 
după 12 ani, noua versiune românească a 
Infernului. Am năzuit de la început s-o pot tipări 
în ediție bilingvă (ceea ce ar fi o premieră în 
cultura românească, în ce-l priveşte pe Dante) şi 
ilustrată (cum au apărut atâtea ediţii în Occident, 
“mai cu seamă cu gravurile lui Gustave Dore, sau, 
în perioada interbelică, traducerea românească. 
în proză a lui Alexandru Marcu, cu gravurile lui. 
Mac Constantinescu). O asemenea ediție implică, | 
desigur, costuri editoriale. foarte mari (Chiar. 
'renunţind la legarea şi supracopertarea volumelor, 
ca şi la policromie, cu “excepția copertei): 
remunerarea — fie şi modestă — a unui: ilustrator. 
„de marcă (ediţia va avea cel puţin : 34 de ilustrații : 
"interioare - - câte. una pentru. fiec iecare cînt, redind 
scenele cele mai semnifi icative), « o hirtie de. 
calitate, superioară, un format. atipic. (peste. 
dimensiunile obişnuite) etc. În aceste condiții (şi. 
avînd. în vedere că toate cele 34 de înturi au 


2 


(7 
/ 







be 


fost publicate de- -a lungul vremii cl 








A 
pătimi” 





Pi 


Lp 


m, 7 a 





ia some Goi 





cu echivalentul a cel puțin 100 de dolan U.S.A. 
vor primu un volum gratuit, cu o dedicație specială. 


Năzuinţa mea ar fi ca ediția să apară, într-un 
tiraj de minimum 1000 de ex. şi la un preţ totuşi 
accesibil, pînă în pragul toamnei viitoare şi să 
vădească, în răspărul crizei pe care o străbatem, 
o solidaritate de conştiinţă şi de suflet deopotrivă 









creştină, românească şi europeană. 
ete i 3 pi 2 ip are LT il US SE 
aere da) ie “Răzvan Codrescu, 


Sa ae e Se ACU iertarea Dvs.) 
Sei iN zi „tălmaci şi SBR 


E pa e a E: 7 de 
E 5 Desigur anda Ocra 
„exaj Spate ga 







NGI 50234(USD-- 
ndentă: ] "Morgan ce pal sau 
) ;BROBU- RO3SINGB00009999000 50236 (EUR-- 
A bancă corespondentă:. ING Bank NV. Amsterdam), 
"Pentru sumele în lei. ING Bucureşti, Cont'ROL 
RO52INGB0000999900050221. Titularul conturilor: 
 Adolf-Marian Vasile (Aleea Bucşeneşti 5, bl. ES, et 4, 
ap. 21, sector 6, Bucureşti, cod a 061573; ela 
razvancodrescu(2 yahoo.com). a i ac poi 





Le multumesc celor care n-au 
întârziat să răspundă deja acestui apel 
şi sper ca, pe drumul deschis astfel, să 


ne bucurăm cu toţii, până în toamnă, de 
finalizarea ediţiei în cele mai bune 
condiții. 


































„ Trebuie să amintim încă de la început că panslavismul a fost şi rămâne 
“ful roşu” al politicii rusești, Ca un implacabil destin, istoria României din ultimile 
patru secole este indisolubil legată de Rusia. Protectoare a creştinilor ortodocşi 
opnimaţi, dar de cele mai multe ori expansionistă, Rusia (sub diversele ei forme de 
guvernământ — ţaristă, comunistă sau democrată) a privit spațiul carpato-danubiano- 
pontic ca pe o viitoare gubernie sau o ca pe simplă haltă în drumul spre 
Constantinopolul. Legaţi fatalmente prin religie de “marele frate de la Răsărit”, pe 

care celebrul om politic Take Ionescu îl numea “duşmanul nostru natural”, românii 

au avut de suterit nu mai puţin de13 invazii ruseşti (dacă punem la socoteală şi 
evenimentele din decembrie 1989), “Incepând cu Petru cel Mare — afirmă istoricul 

Stan Apostol —, Rusia deschidea o politică externă de expansiune nu numai spre. 
Marea Baltică şi Marea Neagră, ci şi spre spațiul românesc aflat sub suveranitate. 
otomană" (12 invazii ruseşti în România, Ed. Saeculum, Bucureşti, 1996, p.9), 


(urmare din numărul trecut) 
Uniţi , dar sub un principe rus! 


Consecventă, Austria, care stâpânea asupra unei populații majoritar 
româneşti în Transilvania, nu agrea Unirea, nedorind o emancipare națională 
a românilor, nici făurirea unui stat puternic. Curioasă a fost atitudinea Rusiei, 
Aceasta a fost pentru Unire în primul rând datoriță țarului Alexandru al II-lea, 
care avea ca moştenire de la mama sa, împărăteasa Alexandra, o ură 
neîmpăcată împotriva Austriei. Conform tradiției ruseşti, pe patul de moarte, 
țarul i-a iertat pe toți cei care i-au greşit cu excepția lui Franz Josef. Este 
normal ca fiul său, țarul Alexandru al II-lea, să aibă aceeaşi atitudine față de 
Austria şi să fie de aceeaşi parte a baricadei cu Franţa (alt duşman al Austriei). 

În afară de aceste antipatii ale ţarului, care contau mult în geopolitica 
vremii, Rusia, prin panslavismul ei agresiv, urmărea apropierea de Strâmtori, 
iar Unirea Principatelor sub protecţia Rusiei nu putea fi decât benefică 
Moscovei. “Rusia in aparenţa se arata prtetenească românilor;-în realitate 
însă ea nu putea vedea cu plăcere această întărire. Nu e vorba şi ea dorea ca 
românii să fie uniţi, dar sub un principe din familia rusească, pentru că ea 
vroia unirea românilor şi neatârnarea lor în interesul ei şi nu în cel al poporului 
însuşi”, scria marele istoric A. D. Xenopol. 

Într-adevăr, Rusia a fost inițial pentru Unirea Principatelor, însă ca 
domnitor l-a dorit pe primul Leuchtenberg, văr al ţarului Alexandru al II-lea. 
Această marotă rusească a fost pusă pe tapet şi imediat după înlăturarea de 
pe tron a lui Al. I. Cuza de către “monstruoasa coaliție”, când Rusia a cerut 
iarăşi pentru prințul Leuchtenberg, tronul Principatelor: “Guvernul rus este 
interesat de aducerea în principate a unui membru a familiei țarului, 
principele Leuchtenber, care ar fi însemnat reluarea dominaţiei ruse în 
Balcani”, notau cancelariile marilor puteri. 

Cum planurile urzite la Kremlin păreau sortite eşecului, Rusia a tatonat 
multă vreme recunoaşterea Unirii Principatelor. Ambasadorul Franţei la St. 
Petersburg, F. Chateaurenard, nota că “prințul Gorceakov — ministrul de 
Externe al țarului — m-a întâlnit la teatru şi, luându-mă deoparte, mi-a spus 
că guvernul rus nu ar merge niciodată până acolo încât să susțină cea de-a 
doua legere a domnului Cuza din punct de vedere juridic”. 


Cuza — “foarte neîncrezător faţă de Rusia” 


Cum variantele Moscovei nu au fost preferate, românii optând pentru 
unul de-al lor, colonelul Alexandru loan Cuza, Rusia şi-a schimbat opțiunea. 
“Rusia care văzuse cu neplăcere alegerea lui Cuza, deşi atunci nu se arătase 
pe față, protestează formal împotriva acestei alegeri. Ea stârneşte în ziua de 
3 aprilie o mişcare la laşi, indrepată împotriva unirii, în fruntea căreia erau 
kneazul Murusi, domnul Neculai Rosetti-Roznovanu, Teodor Boldur-Lăţescu 
şi alții. În o depeşă a ministerului rusesc către ambasadorul său de la Londra 
se recomandă Angliei integritatea Imperiului Otoman, amenințată de 
năzuințele unei populații ortodoxe. Lucru curios, Rusia proteja acum pe turci 
împotriva acelor uneltiri pe care până acuma întotdeauna le stârniră asupra 
ei”, nota acelaşi ambasador. lată ce raporta, privitor la alte agresiuni ale Rusiei 
împotriva alegerii lui Al. [. Cuza, Henry Churchill, consulul la lași a Angliei. 
“Constantin Moruzi, ofițer rus care a comandat voluntari greci la Sevastopol, 
şi Pop Costa, un preot rus, au făcut ce le-a stat în putință în ultimele două 
luni să Incite poporul. Smul Rabinovici, un evreu, a complotat cu consulul 


PUNCTE CARDINALE 
ROMANII ȘI BLESTEMUL RUSESC 


DE LA DIMITRIE CANTE MIR LA ALEXANDRU IOAN CUZA (2) 












Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 11 








































rus de la Constantinopol, Popov, şi cu Murad Bei”. Consulul englez mai nota 
că în locul lui Cuza urma să fie ales principe Grigore Sturdza şi că pentru 
acest complot se cheltuiseră până atunci 3.000 de ducați pentru arme. Cert 
este faptul că marele vecin de la Răsărit nu l-a “înghițit” prea uşor pe ALI. 
Cuza, care câştigase în fața pretendentului rus. Sentimentul era reciproc şi îl 
face pe consului Franţei la Constantinopol, Lallemand să noteze că “principele 
Cuza are o reținere față de Rusia ca agenţii ruşi de la Bucureşti şi laşi au 
încercat fără succes să-l atragă prin răsfăț, ca atitudinea lor de acum faţă 
de el este cel puţin rece”, iar într-un alt raport să consemneze sec: “Cuza se 
arată a fi foarte neiîncrezător față de Rusia” . 

Este cert că domnitorul român era la curent cu maşinaţiunile pe care 
Rusia le pusese la cale pe plan internațional pentru alegerea vărului țarului ca 
domnitor, cât şi a răzmeniţelor plătite şi întreținute de către Moscova. Cu atât 
mai mult cu cât, eşuând în încercarea de a-l îndepărta după ce fusese ales 
domnitor, agenți ruşi nu s-au sfiit — după o mețodă arhicunoscută în războiul 
informaţional — să-l câştige de partea lor pe Cuza “prin răsfăţ”, pentru ca la 
momentul oportun eventuala corupție să fiec făcută publică. 


Rusia țaristă a practicat spionajul total 


Spionajul total nu este o invenţie de ultimă oră, el fiind practicat chiar 
de către Moise, după cum arată şi Biblia. Rusia, moştenitoare şi continuatarea 
spionajului mongol, prin serviciul său — mai târziu botezat Ohrana — a practicat 
Şi ea, ca toate marile puteri, un spionaj total. Astfel Rusia a practicat trimiterea 
militanlor în lungi călătorii în afara graniţelor pentru misiuni de spionaj, practică 
instituită de prințul Barcley de Tolly (1761-1818), autorul celebrului plan de 
atragere a trupelor lui Napoleon în inima Rusiei. Practica a fost extinsă de 
ministrul de Război Aleksandr Ivanovici Cerniaşev, fost reprezentant al ţarului 
la Paris. Spre deosebire de primul, acesta a atras nu numai cadrele militare, ci 
şi funcționari ai Ministerului de Externe, dar şi a altor ministere din străinătate, 
în astfel de misiuni. În noiembrie 1831, țarul Nikolai La emis în o instrucțiune 
prin care se cerea ambasadei ruse din Londra să culeagă date despre o nouă 
puşcă, recent inventată. Toate ambasadele aveau ca îndatorire de a fi la curent 
și a transmite la Moscova toate inovațiile militare şi industriale ale țării în care 
erau rezidente. 

La 20 decembrie 1843, ministrul de Război rus a cerut “culegerea de 
informajii autentice despre forțele armate ale statelor străine”. În acest scop 
se apelează la secretarul 1 al Ambasadei ruse de la Viena, dar şi la misiunile 
ruse din Constantinopol şi Londra, pentru a oferi “date de acelaşi tip din 
Anglia şi Turcia”. În preajma Războiului Crimeei, ambasadele erau obligate 
ca de două ori pe an (| ianuarie și 1 iulie) să furnizeze date complete despre 
forțele armate ale țărilor în care activau. 

Activitatea de culegere de informaţii a continuat şi s-a amplificat şi în 
timpul țarului Alexandru al II-lea, care la 10 iunie 1856 a emis prima 
instrucțiune privind activitatea agenților militari. Fiecare agenţie era dependentă 
ŞI subordonată față de şeful misiunii, iar acesta direct răspunzător ministrului 
de Război. Spionajul rusesc a fost atât de eficient încât contraspionajul francez 
a recunoscut că cele mai mari probleme le-a avut cu Arthur Raftalovici, 
reprezentant la Paris al Ministerului rus de Finanţe, care în realitate conducea 
rețeaua Ohranei țariste din Franţa. 


(Va urma) 
Florian BICHIR 





















PAG 12 NR. 2/170 Februarie 2005 


SAE 
LA 
REGE ... (13) 


de Gabriel CONSTANTINESCU 


“In 1936 — scne Paul D. Quinlan în Regele playboy — climatul politica început să se 
încingă din nou. Codreanu a încercat să readucă la viață Legiunea, care se dăduse la fund de 
când fusese desființată de Duca, făcând-o să reapară în viața politică sub alt nume, Totul 
pentru Țară (...) De rău augur pentru Rege era şi posibilitatea reală a unei apropieri între 
Codreanu și Maniu, Cu toate că principiile democratice ale lui Maniu nu i-ar fi permis niciodată 
să sprijine un stat legionar, ostilitatea sa față de Lupescu şi camarila regală a devenit atât de 
obsesivă, încât chiar a cochetat cu ideea de a-și uni forțele cu Codreanu. Un pas în această 
direcție a fost făcut în octombrie 1935, când Carol a aflat că se ajunsese la o înțelegere între 
Legiune, Gheorghe Brătianu şi Maniu cu privire la adoptarea unei politici comune faţă de 
Coroană şi camarilă”. 

Biograful regelui Carol al II-lea, profesor de istorie la Providence College din cadrul 
Universității Harvard, surprinde esența situației politice din România anului 1936. De o parte, 
“Coroana şi camarila”, de cealaltă parte “Legiunea, Gheorghe Brătianu şi Maniu”. Doi poli 
al vieții publice aflați într-un conflict care se va dovedi ireconciliabil. Cauza: turpitudinea 
morală în care se complăcea capul țăni, cu toate consecințele nefaste ale sfidării mentalității 
tradiționale, care încă guverna societatea românească din anii interbelici. 

“Regele — scrie istoncul Florin Constantiniu în O istorie sinceră a poporului român 

— a impus atotputemnicia unei camarile al cărei centru era amanta sa, Elena Lupescu. În scurt 
timp, ea a devenit un factor decisiv în viața politică, regele alegându-şi miniştrii în funcție de 
atitudinea favoritei regale față de oamenii politici. Este semnificativă mărtuna din însemnările 
lui Armand Călinescu, când consemnează discuția cu Ernest Urdăreanu, «omul de casă» al 
regelui şi, deci, un membru al camanlei, bucurându-se de favoruri speciale, intime chiar, din 
partea Elenei Lupescu: «Ernest Urdăreanu — notează Călinescu la 6 februarie 1939 — îmi 
“povesteşte conflictul cu Duduia (Elena Lupescu — n. n.). Se amestecă în toate, în remaniere, 
in politică, şi ameninţă scandal (sic!) în fața regelui, câteodată in tața voevodului. Nu mai 
poate suporta, va pleca». Nu o va face, va fi până la capăt servitorul umil al metresei regale 
Elena Lupescu era atât de sigură de puterea ei, încât 1-a spus prințului moștenitor Mihai 
«Dacă vrei vreodată ceva de la tatăl său, cere-i-o prin mine, pentru că pot să-l fac să facă 
orice vreau eu». lată cea mai clară expresie, datorată chiar protagonistei, a «Lupescocrațien»» 
instaurate, progresiv, în anii '30” 

Pentru a contracara consecinţele nefaste ale “Lupescocrației”, aşa cum menționează 
universitarul american, “s-a ajuns la o înțelegere între Legiune, Gheorghe Brătianu şi Maniu”, 
Aşadar, nu principalele partide, PNL și PNȚ, au fost forțele politice care au luat atitudine față 
de injocţiunile camarilei în viața publică, ci doar două personalități de la vârful acestor partide, 
pe care, datorită prestigiului şi consecvenței de care au dat dovadă, istoria politică a perioadei 
interbelice le reține ca emblematice pentru doctrinele național-țărănismului şi liberalismului 
românesc. Aparent un paradox. În timp ce luliu Maniu condamna cu vehemenţă imoralitatea 
în care se complăcea capul statului, precum şi imixtiunea metresei sale în trebunile publice, 
cu nesemnificative excepții, oamenii politici de la vârful partidului întemeiat de acesta erau 
dispuși să facă orice compromis pentru a fi aduși la guvernare. O situație similară și în tabăra 
liberală. Din linia politică imprimată partidului de Ion I. C.Brătianu nu rămăsese decât amintirea. 
Conduita liberală din anul 1936 era întruchipată de Guţă Tătărescu, slugă credincioasă a lui 
Carol și a ţiitoarei sale. În total contrast cu procesul de prostituare politică progresivă a 
Partidului Liberal, Gheorghe Brătianu, demn urmaș — atât prin descendență, cât și prin respectul 
crezului politic — al vechilor Brătieni, deşi doar de pe o poziție de dizidență față de grosul 
partidului, a fost cea de-a doua voce care a condamnat climatul politic instaurat și cultivat de 
Carol. Dar în pofida prestigiului de care se bucurau, atât luliu Maniu, cât şi Gheorghe Brătianu 
au fost doar voci izolate, lipsite de susținerea politică a partidelor ale căror doctrine şi obligații 
morale față de naţiune încercau să le reanimeze. În schimb, de pe poziţii critice asemănătoare, 
Mişcarea Legionară cra o forță realmente capabilă să provoace un proces susținut de asanare 
morală a clasei politice, cu consecinţe faste pentru întreaga națiune. Și astfel am ajuns la 
problema centrală a domniei regelui Carol al II-lea, problema legionară. 

Mişcarea Legionară s-a născut în zodia persecuției. Cine vrea să afle ororile săvârşite 
în mijlocul unui popor “bun, blând şi iertător”, aflat sub oblăduirea politică a unui regim 
democratic de factură europeană, să-și ia osteneala să citească Cronia unor violențe politice 
scrisă de Nicolae Roșu, unul dintre puținii martori încă în viață ai tragediei trăite de cei care, 
cu gând românesc și cuget curat, s-au înregimentat în Mișcarea Legionară. Înainte însă de a 
parcurge cele două coloane puse față în faţă — violențele stăpânini şi violențele legionare —, 
este bine pentru cititor să facă un popas, meditând asupra cuvintelor lui lon [. Moţa, puse pe 
frontispiciul acestei Cronici. “Declarăm în faţa lui Dumnezeu şi a istoriei că violențele noastre 
au fost întotdeauna de apărare și legitim răspuns, Iniţiativa ilegalităţilor şi a violențelor revine 
în întregime inamicilor noștri”. 

În secolul al XX-lea, nici chiar la “Porţile Orientului”, unde se afla situată — geografic, 
dar și politic — Româna, autorităţile nu-şi mai puteau îngădui, fără o justificare cât de cât 
credibilă, oprimarea sau lichidarea adversarilor. Cât priveşte însă justificările oferite de autontăți 
pentru actele abuzive săvârşite, acestea erau acceptate sau respinse, atât în interior, cât şi 





PUNCTE CARDINALE 





« monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi.” 


peste hotare, folosindu-se criterii şi unități de măsură partizane. Pentru toate guvernele care 
s-au perindat la cârma țării în anii domniei lui Carol al II-lea, ca şi pentru aliații noştri 
“tradiționali”, Franţa şi Anglia, naționalismul era un păcat capital, care trebuia reprimat cu 
toată energia. Folosind conceptele cu care Cominternul a infestat mentalitatea și gândirea 
politică occidentală, Mişcarea Legionară era un “partid fascist”. Pentru a înțelege gravitatea 
acestei incriminări, să încercăm să rezumăm accepțiunea pe care comunismul o atribuie 
acestui concept. 

“Fascismul este curentul politic care urmărește instaurarea dictaturii fasciste, dictatura 
teroristă fățişă a celor mai reacționare, mai şovine şi mai agresive elemente ale capitalismului; 
fascismul este expresia incapacității burgheziei reacționare de a mai guverna cu vechile 
metode parlamentare; fascismul dezlănțuie teroarea împotriva forțelor democratice, şi în 
primul rând împotriva mișcării comuniste; în acțiunile sale, fascismul îmbină teroarea, asasinatul 
şi masacrele cu demagogia socială şi diversiunea; ideologia fascistă reuneşte obscurantismul, 
misticismul, rasismul şi şovinismul, profesând concepții filozofice, etice şi politice dintre cele 
mai retrograde şi mai antiumane”. Dar împortiva acestei avalanșe de grozăvii cu care fascismul 
amenință însăși existența omenirii, Cominternul a găsit soluția. Ea se cheamă “antifascism”, 

Cine îl ascultă pe loan Scurtu, autorul /storiei Partidului Naţional Țărănesc, rămâne 
cu impresia că antifascismul a fost un club select, alcătuit din elitele intelectualității, care au 
aderat la această idee pentru a salvgarda valorile democrației amenințate de agresivitatea şi 
primitivismul naţionalismului legionar. Nici o vorbă despre patronii din umbră de la Kremlin, 
care reuşeau prin mişcarea antifascistă să-şi extindă influenţa î în zonele î în Cara discursul 
bolşevic necosmetizat nu numai că nu se bucura de audien ență, dar chiar oripila auditoriul. 
Ceea ce însă se fereşte să le spună deschis cititorilor săi loan Scurtu, le s spune fără rețineri 
istoricul francez Francois Furet în capitolul intitulat “Comunism şi antifascism” din ampla sa 
lucrare Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistă în secolul XA. „Comuniştii sunt 
Singurii care cunosc dinainte adevăratul sens al acțiunmii antifasciste. E sunt în pruma linie a 
acestei bătălii, dar nu-şi imaginează nici o chpă că trudesc pur şi simplu pentru restaurarea 
libertăților burgheze. Pe de altă parte, însă, lupta lor şi-a schimbat numele. De acum înainte 
militantul comunist nu va mai agita drapelul republicii Sovietelor, ci pe cel al antifascismului 
democratic (...) Prin antifascism, comuniştii şi-au redobândit galoanele democratice, fără ca 
în fond să renunțe la vreuna din convingerile lor. La ceasul Mani Teron, bolşevismul se 
reinventează ca libertate prin virtutea unei negații. În timp ce scoate noi puteri din idei pe care 
le detestă — omagiu adus virtuții de către viciu! — el îşi intimidează adversarii, răspândind 
bănuiala că antisovietismul este anticamera fascismului”. 

În spaţiul politic românesc, antifascismul a acționat în două direcții complementare: 
pe de o parte, compromiterea naționalismului românesc, cu accentul pus pe Mişcarea 
Legionară;, pe de altă parte, orientarea politicii externe spre o apropiere de Uniunea Sovietică, 
în paralel cu o atitudine excesiv de critică față de doctrinele politice ale “statelor fasciste”, ca 
ŞI față de modul în care înțelegeau guvernele acestor state să-și promoveze interesele naționale. 

Audacter calumniare, semper aliquid haeret (Calommiază cu îndrăzneală, până la 
urmă tot se pnnde ceva!) este unul din preceptele “etice” cu aplicații în politică pe care 
marele filozof englez, dar şi jurist şi om politic în slujba regelui Iacob 1, Francis Bacon, nu 
numai că l-a formulat, dar l-a şi pus în practică, cu beneficii consistente. Mânuind cu îndemânare 
“arta calomniei”, a reuşit să-i înlăture pe cei care-i stăteau în cale şi să urce într-un ritm 
impresionant scara ierarhiei funcțiilor publice: membru al consiliului privat, lord ministru de 
justiție, lord cancelar, baron de Verulan şi, în cele din urmă, viconte de Saint-Alban. Am 
menționat acest caz antologic de arivism pentru replicile pe care, chiar dacă nu atât de 
spectaculoase, le întâlnim în istoria noastră recentă. Asupra Mişcării Legionare, începând cu 
întemeietorul ei, Corneliu Zelea Codreanu, asupra fruntașilor Legiunii, dar şi asupra ultimului 
adept al crezului legionar, s-au revărsat, într-o adevărată isteric, valuri după valuri de ură şi 
calomnie, Doar crucificarea lui Hristos lipseşte din inventarul de orori şi crime puse în 
sarcina Legiunii Și a legionanlor! 

Pentru a restabili adevărul cu privire la “fenomenul legionar”, din noianul de 
personalități care s-au pronunțat asupra acestei problemele, am ales trei nume, a căror 
probitate este deasupra oricărei îndoieli, şi le-am dat cuvântul. 

“Astăzi — scria Mircea Eliade în decembrie 1937, în Buna Vestire — întreaga lume 
se află sub semnul revoluţiei, dar în timp ce alte popoare trăiesc această revoluție în numele 
luptei de clasă și al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei 
(htlerismul), Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va învinge 
prin grația divină. De aceea, în timp ce toate revoluțiile contemporane au de scop cucerirea 
puterii, revoluția legionară e spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluțiile contemporane 
au de scop cucerirea puterii din parțea unei clase sociale sau din partea unui om, revoluţia 
legionară are ca scop spre mântuirea neamului, reconcilierea neamului românesc cu 
Dumnezeu, cum a spus Căpitanul, De aceea Mişcarea Legionară se distinge de tot ce s-a 
făcut până azi în istorie, şi victoria legionară va aduce cu sine nu numai restaurarea virtuților 


Cai 





Lecţiile cataniei 


neamului nostru, o Românie activă, demnă şi puternică, ci va crea un om nou, corespunzând 
unui nou tip de viață europeană. Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică, ci 
s-a născut totdeauna dintr-o revoluție spintuală, dintr-o mare schimbare interioară” 

"Garda de Fier — scrie Walter Hagen în Die geheime Front — este adesea clasată pe 
aceeaşi linie cu fascismul şi național-socialismul, dar ea nu a fost niciodată o copie a acestor 
două Mişcări politice, ci a crescut din propriile ei rădăcini (...) Ea nu cra totalitară, ci autoritară, 
ceea ce este cu totul altceva, nu era apresiv-naționalistă, ci conservativ-națională, chiar ŞI pe 
tărâm cultural, nu era de extremă dreaptă, în sensul unei politici reacționare sau chiar de 
susținere a capitalismului, ci era social-reformatoare; ea nu se întemeia, ca fascismul şi 
național-socialsmul, pe mica burghezie, pe funcționărime şi pe moşiei de după primul 
război mondial, ci înainte de toate pe țărănimea română şi pe 
tineretul intelectual, pe studențime. Mai mult decât orice, ea 
se deosebea de Mişcănle care guvernau Italia şi Germania, 
printr-o religiozitate creștină, aproape de misticism, Codreanu 
avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui 
şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt. De 
asemenea, principiul conducătorului nu era în Garda de Fier o 
dogmă imuabilă, hotărârile nu emanau de la Codreanu singur, 
ci de la un for compus din comandanți legionari încercați” 

“Legiunea Arhanghelului Mihail — scrie Andreas 
Hillgruber în Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu -, 
intemerată în 1927, denumită în 1930 Garda de Fier, era creația 
exclusivă a lu: Comeliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune 
politico-religioasă. În afară de multe idei comune = în special 
aversiunea hotărâtă împotnva bolşevismului —, erau deosebiri 
fundamentale față de național-socialismul din Germania, cu 
care Mişcarea Legionară a fost adesea asemuită. Diferit era 
în primul rând caracterul profund creştin al Mișcăni româneşti 
Antisemitismul acesteia era de natură religioasă şi națională, 
nu rasistă. Cu purtătorul de fapt al propagandei antisemite din 
România, profesorul Cuza, Codreanu nu avea nici o legătură 
Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care 
reuniunea cu grupul Cuza-Goga nu s-a realizat. Obiectivul lui 
Codreanu era înlăturarea pseudo-democrației din România și 
reînnoirea statulu: român printr-o conducere autoritară 
inrădăcinată profund în creştinismul ortodox. Principiile 
Mişcării izvorau, fără nici o îndoială, dintr-un patriotism 
autentic”. 

Cel de-al doilea obiectiv major urmărit de cercurile antifasciste — onentarea politicii 
externe spre o apropiere de Uniunea Sovietică și distanțarea împinsă până la ostilitate față de 
“statele fasciste”, Italia şi Germana - a fost reahzat integral, cu consecințe nefaste pentru 

România. Cordonul samtar, creat în jurul Rusie: bolşevice pentru a proteja Europa de o 
previzibilă agresiune armată și ideologică, a avut viaţă scurtă. Diplomaţia sovietică, sprijinită 
de organizații oculte din Statele Unite și din Europa, şi susținută de personalhtăui politice 
occidentale, care s-au dovedit a fi agenți de influenţă în slujba Internaționalei comuniste, a 
reuşit să scoată Umunea Sovietică din carantina politică în care se afla. Şi ca un paradox, la 
procesul de acceptare a Uniunii Sovietice în rândul statelor europene, România, prima țintă 
vizată de expansiunea bolşevică, a avut o contribuţie determinantă prin ministrul ei de Externe, 
Nicolae Titulescu. Un portret moral al acestei controversate figuri, care a condus politica 
externă a României în anii din ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, ne este ofent 
de Mihail Sturdza, diplomat de caneră şi fost ministru de Externe, in cartea sa România şi 
sfârşitul Europei: “Titulescu este în istoria României o tragică şi fantastică arătare, Iragică 
prin influenţa ce-a avut-o asupra destinelor țării; fantastică nu numai prin aparenţa sa fizică şi 
prin caracterele personalității sale, dar şi prin originea misterioasă a putenilor care îl stăpâneau 
și îi dictau purtarea. Hrăpăreţ şi cheltuitor, mihoanele curgeau în mâinile lui şi curgeau din ele 
Coruptor şi corupt, un deputat francez a putut zice despre el: Titulescu, il payerait pour se faire 
acheter (ar plăti ca să fie cumpărat) Se simțea bine numai la Paris, la Geneva, la Saint Montz, 
la Lido, la Cap Marin, urând pământul țării sale, de unde fugea în grabă după scurtele vizite 
la care era silit prin reînnoitele şi uriaşele sale cereri de fonduri şi prin tainicele operații ale 
politicii sale. Titulescu era născut în Țara Românească, trăia în opulența şi moliciunea unei 


PUNCTE CARDINALE 





Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 13 





preţuite hetaire, mulțumită banilor şi influenţei pe care această țară 1 le dăruia, dar nu era 
român... Ultimul Peceneg printre noi" 

Intreaga activitate desfăşurată de Titulescu în calitate de ministru de Externe al 
României poartă amprenta angajamentelor sale față de antifascism şi implicit față de interesele 
Kremlinului. “Acţiunea antifascistă cea mai substanţială — scrie Profesorul Ghiţă Ionescu de 
la Universitatea din Manchester în documentatul său studiu Comunismul în România — a fost 
desfăşurată cu o perseverență crescândă de către Titulescu, La 9 iunie 1934 România a 
restabilit relațiile diplomatice cu Uniunea Sovietică. Acest lucru s-a făcut fără soluționarea 
formală a problemei Basarabiei”. Dar nu numai atât. Titulescu a desfășurat o intensă 
campanie în principalele capitale europene, susținând dorința guvernului de la Moscova de 
a fi recunoscut, cu consecința firească: primirea Uniunii Sovietice în Liga Naţiunilor 
Insistenţele sale s-au bucurat de succes. În septembrie 1934, Rusia bolşevică a fost primită 
cu solemnitate în cel mai înalt for de colaborare intemațională! 

După acest eveniment, diplomația sovietică a devenit 
extrem de activă. În 1935, invocând pericolul reprezentat de 
pretențiile Germaniei național-socialiste de a revizui Tratatul de 
la Versailles, atât Franţa cât şi Cehoslovacia au încheiat cu 
Uniunea Sovietică tratate de asistență mutuală. Insă pentru ca 
armata roşie să poată interveni în cazul unei agresiuni asupra 
Cehoslovaciei, trebuia să traverseze tentonul României, astfel 
că Titulescu a început, în numele guvernului hberal, cu acceptul 
lui Carol, să ducă tratative cu Litvinov, ministrul de Externe al 
Uniunii Sovietice, cu care de altfel era prieten personal, ân 
vederea unui tratat de asistență mutuală. La adăpostul unui: 
asemenea tratat, armata bolşevică ar fi putut hălădui în lungul şi 
în latul României. Înainte însă ca planul lui Titulescu să se 
realizeze, s-a aflat ce punea la cale şi trunchiul sănătos al neamului 
românesc a reacționat cu vigoare. La 30 mai 1936, Corneliu 
Zelea Codreanu lansa o Circulară, având ca temă Politica externă, 
din care cităm: 

“Lumea sănătoasă românească este îngrijorată de soarta 
țării pe care o Joacă în mâinile sale, foarte debile, DI. Titulescu 
Noi, Românii, înțelegem că Dl. Titulescu este un talent, este mai 
puțin o inteligență şi aproape deloc o înțelepciune. Mai bine să se 
încredințeze soarta unei țări unui înțelept fără talent, decât unui 
talent hpsit de înțelepciune. Apropierea de Rusia este un gest de 
trădare pe care poporul român îl face față de Dumnezeu şi față 
de ordinea morală a acestei lumi şi față de popoarele care stau în 
Slujba ordinu, în războiul cu putenle nimicitoare ale răului (...) De 
vor trece trupele rusești pe la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele 
Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină, 
că ele vor pleca de la noi inainte de a ne sataniza, adică bolşeviza”? Consecințele? Inuul a le 
discuta”, O premoniție tulburătoare! 

Avertismentele cu privire la primejdia pe care o reprezenta Rusia bolşevică pentru 
existența Statului român nu au fost luate în seamă de guvernul Tătărăscu. Astfel, Titulescu a 
putut să-și urmeze nestingherit planul de a aduce România în orbita intereselor Uniunii 
Sovietice. Tratativele cu Litvinov au avut loc la Montreux, în Elveția, unde cei doi miniştri de 
Externe au căzut de acord asupra pincipiilor cu privire la tratatul de asistență mutuală, 
consemnându-le într-un protocol. Acest protocol prevedea că cele două părți îşi vor acorda 
ajutor reciproc pentru respingerea oricărei agresiuni, fiecare din cele două părți contractante 
obhgându-se să-şi trimită trupele peste frontiera româno-sovietică pentru a-şi ajuta “aliatul”. 
Cum era cusut cu aţă albă că rostul acestui tratat era să permită pătrunderea armatei roşii pe 
tentonul României, opinia publică a reacționat energic la această tentativă de trădare a 
intereselor naționale. În urma protestelor, Carol a provocat o remaniere a guvemului Tătărăscu 
“Remanierea — scne Paul D. Quinlan în Regele playboy — a provocat senzație, pentru că 
Iitulescu, care simboliza politica externă pro-occidentală pe care România o urmase după 
primul război mondial, a fost înlăturat din funcția de ministru de Externe. Relaţiile lui Titulescu 
cu Regele, care nu privea cu ochi buni planul celui dintâi de a colabora cu sovieticii, fuseseră 
«reci» şi, indepărtându-l din funcția de ministru de Externe, Carol putea să ia în propriile lui 
mâini conducerea politicii externe a României”. Un pas important în procesul de acaparare 
a tuturor puterilor Statului, în vederea înfăptuirii țelului pe care-l urmărea de când revenise în 
țară: rege şi dictator 


(Va urma) 


A plecat dintre noi, în ziua de 11 noiembrie 2004, încă un x cunoștința directorului închisorii, lucru pe care-l face: 
sol, purtând mesajul luptei şi suferinţei pentru credinţa creştină Y CAMARADUL CEZAR TANASE relatează cum a fost chinuit, arătându-și corpul 


și apărarea fiinţei neamului său: camaradul CEZAR TĂNASE, 

Încă de la vârsta de 18 ani, în 1939, se găsea întemnițat la Chișinău, alături de alți mulți 
fraţi de cruce de-ai săi, Eliberat în 1940, se reîntoarce acasă pentru a-și continua şcoala 
întreruptă brutal. Abia intrat în ritmul vieții normale, în 1941 este chemat sub arme. Intr-un 
concediu militar, în vara anului 1942, merge la închisoarea din Vaslui, împreună cu un alt 
prieten, pentru a duce mângâiere şi ajutor camarazilor săi, frați de cruce aflați acolo, Cu o 
temeritate deosebită, își îndeplinește exemplar obiectivul. Mulţi l-au reținut ca o persoană gata 
de orice sacrificiu pentru binele altora. 

După 23 august 1944 se retrage la Timișoara, cu unitatea sa, pentru a nu cădea prizonier 
la sovietici. La finele războiului se îndreaptă spre Cluj, unde se stabileşte și se angajează ca 
lucrător C.F.R. Valul arestărilor din mai 1948, care-l viza și pe el, îl determină să plece în 


Bucureşti, Jăsându-și soția la Cluj. 

În vara anului 1948 este arestat, judecat şi condamnat 7 ani temniță grea, pentru 
trecutul său de luptă națională. Trece prin închisorile Jilava, Piteşti, Tg. Ocna şi Aiud, de unde 
se eliberează în 1956, De la Piteşti este evacuat cu un grup mare de tineri studenți, toţi bolnavi 
grav de T.B.C., la Penitenciarul Sanatoriu Târgu-Ocna. În acest sanatoriu se reîncepe 

“reeducarea” de către un grup din lotul sosit de la Piteşti. Este prima persoană supusă 
terorizării și bătăilor, Arătând situația unor prieteni de încredere, este sfătuit s-o aducă la 





acoperit de leziuni. Se ordonă bătăușilor linişte, „aici 
fiind sanatoriu, nu abator”. Pentru un timp lucrurile se liniştesc, ba chiar se acordă dreptul 
la o carte poștală pentru familie, În urma acesteia, soția îi expediază un mic colet, în care-i 
punc şi fotografia fiicei lui, născută în lipsă. Miliţianul, un om bătrân, îi lasă fotografia după 
ce-i controlează coletul. Transfigurat de fericire, a arătat-o unor prieteni, sărutând-o de fiecare 
dată. Era un om nou, uitând de toate suferințele îndurate. 

Schimbându-se conducerea închisorii cu militari, regimul a devenit mai sever, încercându- 
se din nou reeducarea, Teroarea şi suferințele deveniseră de nesuportat, fapt care a condus la 
o manifestaţie de nemulțumire, chiar la 1 mai 1951. Ca măsuri de pedeapsă, au fost trimişi 
disciplinar mai mulţi bolnavi TBC, între care şi Cezar Tănase. Au fost depuşi la Aiud, de unde 
în 1956 se eliberează și se reîntore acasă. Şi-a regăsit soția şi fiica, iar până la pensionare a fost 
angajat la Atelierele C.F.R. Cluj, 

În 5 ianuarie 1996, soţia lui decedează, după o lungă suferință, lăsându-i un mare gol 
în suflet, O boală nemiloasă l-a încercat în scurt timp, care a condus în final la îndelungi 
suferințe, 

A fost un suflet sincer, corect, curat, primitor de oaspeţi şi bun român. 

Dumnezeu să-l primească în cer, lângă soţie şi toţi cei dragi ai lui, plecaţi mai înainte. 

Nicolae ITUL 








PAG. 14 NR. 2/170 Februarie 2005 





JURNALUL LU] JONTOBI 
"AMAN 





La 23 august 1944. lon Tobă Hatmanul, in momentul acela maior al 
Armatei Regale, se afla in Germania, la un curs de vânători de tancuri 
Ca mulți alți camarazi, lon Tobă Hatmanul a ales să lupte alături de 
frupele germane împotriva trupelor ruseşti bolşevizate, convins că nu 
îşi calcă nicidecum jurământul milita: Caracterizat de comandanții 
săi, încă de când se afla pe băncile şcolii militare, drept “element prea 
bun. Inteligent, vioi, disciplinar şi foarte de incredere, autoritar în 
comandă şi chiar sever atunci când trebuie ”, lon Tobă devine, în scurt 
timp, cel mai temut vânător de partizani comunişti. Încărcat de glorie, 
primeşte porecla de “Hatmanul”, i se închină cântece, deopotrivă 
germane şi române, în timp ce comuniştii, neavând alt mijloc de a-l 
lichida, pun un premiu pe capul său. 

O parte din românii care au luptat până la ultima picătură împotriva 
comunismului au fost încadraţi în “Jagdwerband Kommando Skorzeny 
Sud-Ost”, sub comanda maiorului Benesch şi celebrului Otto Skorzeny 
personal. În cadrul acestuia se instruia şi detașamentul românesc de 
sub comanda SS-Sturmbahnfiihrer-ului (maiorului) loan Tobă 
Hatmanul. Misiunea lor era să taie liniile de comunicaţie în spatele 
frontului inamic şi să dezorganizeze legăturile inamicilor, mai exact 
trupe de comando. lon Tobă s-a achitat de sarcină cu brio, stârnind 
admiraţia germanilor. ceea ce i-a determinat să-i pună în subordine 


două companii germane, plus un batalion de voluntari tătari. Membrii . 


acestei formaţiuni au rezistat pe baricade, în Germania, mai precis în 


Munţii Tirolului, până in ultimele clipe ale semnării capitulării şi, după 
cum afirmă Hatmanul în jurnalul său, multe zile după aceia, întrucât 


ierarhic nu primiseră nici un ordin. 

Istoria fascinantă a acestui grup putea rămâne însă neştiută dacă 
soarta nu ar fi făcut ca jurnalul lui Tobă Hatmanul să-i cadă in mână 
lui Dan Giju, redactor-şef la Vieţii Militare. Istoric şi scriitor prolific, 
autor al vemareabilei cărți Pumnul de fier, maiorul Dan Giju a avut 


amabilitatea de a ne oferi căteva fragmente din cartea-document 


Istoria o scriu învingătorii (în pregătire la Editura Phobos din 
Bucureşti), care descrie epopeea celui mai faimos conducător al 
trupelor de comando româneşti 
ateui i | ă (Florian BICHIR) 








PUNCTE CARDINALE 


Securitatea ratează 


Braşov, 28 septembrie 1974. Ziua când, pe la ora 10, trei ofițeri din 
Inspectoratul Judeţean Braşov al M.I. au sunat preung la uşa locuinţei de pe 
strada Poarta Schei. nr. 25. În baza consimțământului scris al numitului Tobă 


loan. născut la 10 iulie 1903 în comuna Zăvoaia, județul Brăila, fiul lui Dumitru și 


Ana, pensionar, cu ocazia percheziției au fost găsite şi ridicate mai multe documente 


şi manuscrise. În plus, loan Tobă a mai predat un număr de opt fotografii care- 
| reprezentau în uniforma SS-ului, alte cinci fotografii reprezentându-l tot în 
uniformă SS, în grup cu ofiţeri din Waften SS, o fotografie cu dedicație de la 
Otto Skorzeny, în uniformă SS şi, în fine, binecunoscuta decorație “Crucea de 
Fier”, pe care o primise în Crimeea, de la feldmareşalul Erich von Manstein. 

Cu toată experienţa lor, ofițerii de securitate braşoveni aveau să rateze 
insă confiscarea celui mai important document, anume Jurnalul de război al 
“hatmanului” loan Tobă. Verificaseră tot, pereți, tavan, duşumea. Un singur lucru 
nu le trecuse prin minte: că respectabila doamnă, trecută bine de 80 de ani, care 
privise absentă pe geam tot timpul cât durase percheziția, înțepenită pe un simplu 
taburet, apucase, în răstimpul când gazda s-a aflat la uşă, să ia, de pe biroul de 
lucru al acestuia, nu prea voluminosul registru şi... să se așeze pe el. 


Cealaltă față a lui 23 august 


Ce-i drept, au fost şi situații, nu puține, când nimeni nu şi-ar fi dont să 
fie în locul lui Ion Tobă Hatmanul. Cum s-a întâmplat în cruciala zi de 23 august 
1944, de pildă, când loan Tobă, în momentul acela maior al Armatei Regale, se 
afla în Germania, la un curs de vânători de tancuni (care de luptă). Pe 11 septembne 
cursul se termina şi ar fi revenit în țară. Abia aştepta. Cineva însă nu a mai avut 
răbdare... 

22 august 1944. La ora 17 vorbesc la radio şi mi se înregistrează vorbele 
pe o placă, să o duc în țară /.../ Seara, la cinema, vedem un film despre campania 
lui Napoleon din 1812-1813 în Est, intitulat “Focul oraşului”, unde este vorba 
despre luptele partizanilor germani contra invaziei franceze. Urmează un jurnal 
de război cu luptele din Vest şi secvenţe izolate de pe Frontul de Est 

23 august 1944. Vorbesc din nou la radio şi maiorul Klaus Haake îmi 
răspunde foarte frumos. Totul e înregistrat pe discul patefonic. Apoi primesc 
placa. Am început cursul de tactică. Facem o temă cu angajarea divizionului de 
vânători de care în situaţia de a stăpâni pe timp limitat un cap de pod. având în 
sprijin şi alte unităţi. Mâine ofițerii mei din artilerie pleacă la Grosshauz, în 
Pomerania, pentru căteva zile Rămâne să terminăm cursul tot pe 9 septembrie 

44 si apoi să plecăm in [ară Seara mergem la teatrul de variete. Cand 
iesim. aflăm comunicatul extrem de alarmant, anume că trupele anglo-americane 
sunt la porțile Parisului, iar in răsărit ruşii au pătruns adânc, în două locuri la 
Sudul Basarabiei şi in direcţia Chişinăului. Băieţii discută cu aprindere şi fac 
ipoteze. Mergem la hartă Rămân singur Tarziu mă gândesc şi eu serios la 
chestiunea aceasta. Dacă porcii ăştia de bolşevici îmi cotropesc țara, rămân în 
munţi, ca partizan. Păcat că nu sunt acum în fară, să văd ce este de făcut! 


Adorm târziu şi azi 


“Nu mă poate nimeni aresta...” 


24 august 1944, Zi tristă, mohorătă. Intrăm la curs de la ora 6 şi facem 
lecții de zor Pe la ora 1], alarmă mare, prelungită. Se suspendă studiile şi trecem 
spre case. Mă opresc în parc. Timpul revine, cerul este iar plin de soare, dar albit 
de fumul avioanelor anglo-americane. Stau pe iarbă şi mă duc cu gândul la ai 
mei. Mi s-a făcut dor de acasă. Tare-mi este sufletul negru din cauza veștii de 
ieri, anume că ruşii înaintează. Mă simt singur în pustiul ăsta numit Europa. Mi- 
e dor de Clemence, Lia, mama, tata şi de cealaltă mamă. Oare, or fi primit ei 
scrisorile mele? Mă apasă ceva greu. Mi-e dor de toți, de luptă chiar. /../Ce aud 


Lai 


a SĂ pi e 


PA e 2 Aj 1.“ 
î 


2 
„E i Ei pai A a: Y 
- > 
i 5 i PP soia a » 
E ; 4 
. 

























“1945; depinereat 
“jurământului 





nu-mi vine a crede Ruşii au ajuns la 
Roman şi Galaţi. Şi Mareşalul înlăturat, 
Regele trădează şi fuge, armata în 
guvern Comunist etc. Nu mai 
înțeleg nimic! Se învarreşte totul şi în 
capul meu este haos, E grozav! De ce 
lipsesc eu acum, în momentele cele mai 
grele, de lângă ai mei? Qespot face? 
Mâine plec la Berlin, direct lă 'atâşătul 
militar. Ce o fi în țară? Ce fac ai tnei, 
rămaşi la discreția valurilor? Ora 24. Nu 
pot dormi. Mă plimb prin Vilă + Băseţii, 
agitați, vin cu întrebări. Ce fac? Mă due 
ori în țară, ori voluntar îm-potriva 
comuniştilor, la SS”, le-am spus. Dacă aş 
fi în țară, aş forma voluntari partizani, în 
munţii noştri. Îi potolesc pe toți cu cuvinte 
convingătoare: Patrie, Neam, Jurământ, 
Drapel etc. Toţi camarazii germani ne 


revoltă, 


PUNCTE CARDINALE 




























Februarie 2005 NR. 2/170 PAG. 15 


zilei. După care mergem la masă, unde 
se fac numai glume. Șefii mănâncă 
degajați, cu poftă mare. Închinăm cu vin 
şi atăt. După masă nu-i las să plece, fiind 
alarmă şi bombardament în Viena, 
plimbăm în parc, în jurul casei mele 
Ivagem la țintă. Generalul atinge [inta 
cu primul glonţ, trage şi Horia Sima, dar 
anunță că nu e bun ţintaş, la care 
generalul replică splendid: “Cum să fii 
bun țintaş, când până acum ai fost numai 
țintă!” În drum ne întâmpină contele 
Wilcek,proprietarul castelului, care 
vorbeşte în franceză cu generalul, apoi 
cu domnul Horia Simă! Alarma încetând, 
dati /drimul oaspeților, pdiipă ce ne 
salutăm un timp mai îndelungat. Pleacă 
toți mulțumiți, după ce le-am luat un 


Ne 


a Ma 

“Cofoanizat în exil (în Ajiie se 
„îndepărt vă Siria zi 
d dabuton, Chi adi) 2 pi 


ERE Toia, SN SE a ia 


EP — 










privesc cu compătimire. Ce am ajuns după 
trei ani de război? Ce va fi cu noi?! 

25 august 1944 Pe mine nu mă 
poate nimeni aresta cât timp Sunt înarmat 
şi cu conştiinţa clară... 









“Aş vrea să mor luptând” 


Și nu l-au arestat. Pe undeva, cam ceea ce urmărise Stalin în 1943, prin 
crearea Diviziei “Tudor Vladimirescu”, respectiv “Horia, Cloşca şi Crişan”, urmărea 
de astă-dată Hitler. “Hatmanul” intră în Joc, ferm convins că va ajunge să comande 
unul dintre regimentele preconizatei Armate Naţionale. Fără să stea prea mult pe 
gânduri, cu energia care-l carcteriza, porneşte la recrutarea soldaților, dar, mai 
ales, a cadrelor. “Hatmanul” şi-a luat jucănile şi a plecat în tabăra legendarului 
Skorzeny, acolo unde avea posibilitatea să facă exact ceea ce știa el mai bine. 

17 septembrie 1944. /../O atmosferă surprinzătoare de amiciţie, care 
continuă până la ora ÎI], când maşina mea stopează şi şoferul de la SS îmi 
raportează că e gata. Aici sunt Sturmbahnfihrer (maior). /../Ajung iar la 
Newecklau, şi ascult Radio Donau, fiindcă nu îi pot prinde pe ai noştri. Ce greu 
să ai ştiri numai dintr-o singură parte! Am scris generalului von Alwensleben (?) 
că doresc a fi lăsat în Munţii Carpaţi, să jormez echipele de partizani români 
naționaliști. Cred că voi primi această misiune câ! de repede. Numai aşa voi 
ajunge să mă răzbun pe bestiile roşii./.../ Pornesc pe drumul ăsta, să văd ce-mi 
va mai hotări soarta. Mâine raportez colonelului. Mi-e sufletul aşa de pustiu! La 
radio se transmit numai cântece de durere, insă atât de frumoase, că-mi vine să 
plâng. /.../ Soseşte maiorul de la SS care îmi dă în lucru formarea primului 
regiment român. Toată ziua lucrez cu băieţii mei la acest subiect şi tot aşa răbdăm 
de foame prima zi; lipsă din toate punctele de vedere. Până târziu în noapte 
lucrez cu organizarea unui regiment şi fac repartiția a 7] de ofiţeri şi junkeri 
Timp mort aici la Zwetel Schtiff, dar şi inima grea, amărătă, mă doboară. Și cât 
de mult aş vrea să mor luptând! Poate am norocul ăsta şi atunci am terminat. Un 
vis, asta e viața unui om 


Jurământ contra comunismului 


4 noiembrie 1944. /../Eu nu văd numai învingerea bolşevicilor, ci câ! 
mai repede eliberarea României. Bătuţi şi aruncaţi peste Nistru e tot ce vreau azi 
/../Mă duc în curând la Viena să fac un ultim efort şi dacă nu voi fi înţeles plec 
în altă parte, să lupt singur, cel puţin să mor luptând. .../ 

17 februarie 1945. O zi grea se anunţă. 
Programul meu de lucru şi planul de organizare a ajuns 
până la Skorzeny, Benesch şi H(oria) S(ima), merge 
bine, primit cu admiraţie. Dar, pe de altă parte, 
Budapesta s-a părăsit./.../ Grele zile de încercare. Dar 
parcă nu simt pericolul, din contră, mai tare mă îndăârjesc. 
Cred că voi putea conta pe băieți. /.../ 

19 februarie 1945. Pregătim jurământul, cu 
drapele, figuri şi aranjamente cerute de solemnitatea 
momentului. Apoi aşteptăm oaspeții. Programul mai jos. 
La ora 1] şi 10 au sosit Horia Sima şi generalul 
Chirnoagă, plus Borobariu; dau raportul, apoi revista 
de front. Compania germană a locotenentului Kânig 

prezintă onorul. Eu trec în faţă şi depun singur 
jurământul, apoi trag sabia şi jur; patru ofițeri se 
prezintă şi toți, după mine, repetă formula. Apoi se cântă 
“Glorie țării” şi “Deutschland iiber alles", după care 
vorbesc eu, maiorul Benesch şi generalul În cadrul 
solemn, figurile băieţilor mei par statui cioplite în piatră 
Urmează, în cabana mea, conferința documentară 
Participă Horia Sima, generalul, eu, Benesch, 
locotenentul Miller, adjutanţii lui Benesch şi al meu 
Se pune totul la punct. Desfăşor planul meu de activităţi, 
apoi maiorul Benesch subliniază chestiunile la ordinea 





autograf pe fila ce urmează. După masă 
fac o plimbare de recunoaştere spre 
Reich-ul lui Marthel, e în plină şedinţă 


-1945; Pe i 
“jurămânțiilăi de e ătre 













„regiment românâse 
„Organizat în exil 


- 
Xa 


de instrucţie şi vorbim numai cu şeful 
reflectoarelor germane, ca să pornim prin 
ultimile rămăşiţe de zăpadă spre cabana 
mea. Ce or fi făcând ai mei? 


“Ţara trebuie ajutată” 


19 februarie 1945. (Pagina cu autografe) În prezența marilor noştri 
şefi depunem azi legământ de credință pentru lupta noastră sfântă spre salvarea 


şi dezrobirea ţării, pentru încadrarea ei naţională în noua Europă, hotărâtă de 
marele Fiihrer. Cu gândul la Patrie, înainte! Ziua de azi, 19 martie 1945, va 
rămâne ca sărbătoare pentru “Vânătorii Carpaţilor ”. Urmează autografele, primul 
fiind Hona Sima, urmat de generalul Platon Chirnoagă şi toți ceilalți, în total 16 
semnături. Dedesubt Hatmanul va completa satisfăcut: Am împăcat lucrurile, 
deci nu voi mai avea piedici să plec cu avionul în țară. Acolo ajuns, se va şti ce 
am lucrat şapte luni de zile singur şi cum m-am zbătut, înconjurat numai de 
nesiguranță şi de mânuitori. Țara trebuie ajutată, sistemul nu interesează. Plec 
prin Viena la Dăllersheim, după oameni noi, să-mi măresc formaţia la maximum 
(if 

30 aprilie 1945. La Kaufholz, după băieţii pierduţi în luptă. Frustrări 

1 mai 1945. Plec şi ajung în timpul mesei la Ruhstern, cu rucsacul plin 
Cu conserve pentru depozitare. Şi rămân. Aud ştirea cu Mussolini şi apoi de lupta 
şi moartea lui Adolf Hitler; Donitz înlocuieşte, e înlocuit şi Ribbentrop. Moga îl 
aduce pe Rottlender şi incă doi băieți noi. Dorm pe cotă, la H. 

2 mai 1945. Horia Sima a dizolvat Guvernul, lupta continuă. Se anunţă 
că Himmler ar fi fost la o conferință cu anglo-americanii 


“ Aştept ofensiva rusească...” 


3 - 8 mai 1945. Ruptură completă cu Legiunea şi armata. Mă retrag în 
munţii Austriei, să aştept ofensiva rusă 
8 _mai - 8 iunie 1945. N-am mai putut scrie, fiindcă tot ce am trăit şi 
văzul, pe zile şi ore, nu pot uita niciodată şi pot rememora oricând, întocmai ca 
în clipa când s-a petrecut; ceva de nedescris, ce voi putea pune cândva pe hârtie. 
Acum am acte şi încerc drumul spre țară. Apuc spre Vest, spre Tirol, apoi prin 
Greim, înapoi, pribeag în țară străină. E prea mult şi nu pot scrie acum, fiindcă 
mă frământă ideea întoarcerii în țară. Va veni poate ziua 
| cândvoi putea scrie totul. Sau poale nu va veni niciodată! 
Mai devreme sau mai târziu mă voi sfârşi într-un fel, aşa 
cum scriu în prima pagină. Dar dacă ajung țintă, se va 
şti — trag nădejde — adevărul faptelor mele: acela de a 
nu fi avut drept țel decăt să-mi servesc țara şi pe ai mei 
Cu bine! Rog, când nu voi mai fi în stare să mă ridic, 
acest album scris al vieţii mele să fie trimis în țară 
“Asociaţiei Cercetaşilor de Război 1916-1919", strada 
Orlando, numărul 5, Bucureşti. Semnează: Ion Tobă 
Hatmanul. 
lon Tobă a ajuns totuşi în țară, cu jurnal cu tot, dar 
ŞI cu o misiune secretă, o nouă misiune specifică numai 
unuia ca el, judecat de Consiliul generalilor. Achitat şi repus 
în drepturi, loan Tobă Hatmanul nu va apuca să se bucure 
prea mult de libertate. Pentru România începea “era 
comunistă”. lar pentru unul ca el — calvarul. 
Florian BICHIR 


PS, Cititorii “Punctelor Cardinale” care dețin documente 
sau mărturii despre Armata Naţională de la Viena sunt 
rugate să îl contacteze în scris pe domnul Florian Bichir 
(str. Eufrosina Popescu nr. 54, bl. 37 A+B, sc.A, et. 8, ap. 36 
„sector 3, Bucureşti, sau la tel. 0722.572.189) care lucrează 
la un amplu documentar despre acest subiect, 











PAG. I6NR. 2/170 Februarie 2005 


- 


antropologie biblică : 


P 4 b, (3) A Cea) A ANN Ce /& Ve N O0[ $ => 
Di O OPAIASNULE OMULUI IRVRE 





| 
ASEMĂNAREA ADEVĂRATĂ SAU OMUL ÎNVEŞMÂNTAT ÎN HAR 


Din această sămânță a Revelației creşte întreaga antropologie creştină. Sfinții Părinți 
sunt de acord că noțiunea de “chip” (eik6n) trimite la o realitate obiectivă, dată ca atare prin 
creație, iar noțiunea de “asemănare” (homoiosis) tnmite la o realitate subiectivă, ce rămâne 
de dobândit prin exercițiul virtuţii. Finahtate ultimă a “chipului”, “asemănarea” este ceva de 
ordin potențial, în care este implicată direct libertatea ființei omeneşti: având “chipul”, depinde 
de noi să devenim întru “asemănare”. Unii exegeți asimilează “chipul” cu mintea (venim pe 
lume ca ființe cugetătoare), iar “asemănarea” cu inima (devenim în lume fiinţe iubitoare). 

Formula completă — kat" eikona kai homoiosin, “după chipul şi asemănarea” — apare o 
singură dată în textul sacru, pe când sintagma kat" eikâna, “după chipul”, apare de încă două 
ori. Insistența pe “chip” se explică prin aceea că el este un dat în structura ontologică a ființei 
umane (vrea sau nu vrea, omul îl poartă în el, chiar şi în condiții de degradare şi pervertire), 
in vreme ce “asemănarea” este doar o posibilitate ce rezidă în iconomia “chipului” şi a cărei 
actualizare trebuie neîncetat lucrată de om, ce devine astfel co-autor liber al propriei desăvârşiri. 

Once conotație corporal-antropomorfică este din capul locului exclusă: “chipul” 
constituie o realitate tainică de natură spirituală, în virtutea căreia omul este, ca şi Creatorul 
Său, funță rațională, liberă, personală, capabilă de comunicare (cuminecare dialogală), iubire 
ŞI creativitate, ceea ce-l şi deosebește esențial de toate celelalte făpturi trupeşti, peste care a 
şi fost rânduit să stăpânească, urmând a-şi “lucra” şi “păzi” nu numai propria ființă, ci şi 
întreaga “antroposferă” cosmică. Așadar, condiția sa inițială îl apropia pe om mai degrabă de 
firea îngerească, dar cu o complexitate existenţială specifică, dată de unitatea lui 
noopsihosomatică, singulară în registrul creației divine. În om Dumnezeu nu-Și creează o 
Jucăne, nici un sclav, nici o altentate concurențială, ci — dincolo de orice necesitate, din 
preaplinul iubirii Sale — un prieten liber, un partener de dialog spiritual, chemat la contemplație 
şi comunrune mistică, la înfiere harică şi îndumnezeire (rhcosis), 

Desigur, orice am spune despre “chipul” lui Dumnezeu, el rămâne o realitate inefabilă, 


j-subzistentă numar-prin 1conomia harului dumnezeiesc. “Crearea după chipul şi asemănarea 


lui Dumnezeu presupune deci ideea uneL participări la tința dumnezeiască, ideea unei 
comunicări cu Dumnezeu; adică ea presupune harul. După Sf. Gngone de Nyssa, chipul Lui 
in om, intrucât este desăvârşit, este in mod necesar peste putință de a fi cunoscut [până la 
capăt], căci oglindind plinătatea arhetipului său, el trebuie să reflecte şi caracterul incognoscibil 
al fiinţei dumnezeiești. De aceea, nu se poate defini intocmai în ce constă chipul lui Dumnezeu. 
Noi nu-l putem concepe altfel decât prin mijlocirea ideii de participare la bunurile nesfârşite 
ale lui Dumnezeu” (VI. Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. rom. Pr. Vasile 
Răducă, Ed. Anastasia, Buc,, f. a., p. 147). 

Ceea ce se poate afirma cu toată certitudinea este că fără această legătură a sa cu 
Dumnezeu omul nu poate fi gândit ca atare. “Omul este înfipt şi fixat funțial în absolut” (B. 
Vişeslavțev). Dar — precizează Părintele Stăniloae — “omul tinde spre Dumnezeu întrucât 
Dumnezeu e absolut şi tinde spre absolut întrucât absolutul e Dumnezeu personal. Un absolut 
impersonal nici nu e absolut cu adevărat. lar un Dumnezeu personal care n-ar fi absolut, n-ar 
putea fi sursa deplin şi etern satisfăcătoare a omului, n-ar asigura existența lui eternă şi 
plenară într-o comuniune desăvârşită” (Teologia dogmatică ortodoxă, vol. |, Ed. Institutului 
Biblic..., Buc., 1978, p. 394). 

Caracterul personal al divinității, care conferă prin “chip” și caracterul personal al 
omenității, ne ajută să înțelegem adecvat şi controversatul verset 27 din primul capitol al 
Facerii. Nu este vorba că Dumnezeu ar fi o pluralitate divină în sens politeist, nici că el ar fi 
androgin sau în orice alt fel determinabil sexual, ci că este o ființă personală care dă “chipul” 
ei altei ființe personale. Mulţi teologi (inclusiv D. Stăniloae) se încumetă să vorbească despre 
o “de-o ființime a umanului” în care se răsfrânge, muratis mutandis, ceva din de-o ființimea 
divinului. Aşa cum Dumnezeu nu este unipersonal, nici omul creat “după chipul” Său nu este 
unipersonal: “după chipul lui Dumnezeu I-a făcut, bărbat și femeie i-a făcut”. Nu diferențierea 
sexuală se vrea subliniată aici, ci diferențierea personală, care conține in nuce (primul eu şi 
primul tu în unitatea ființială a lui noi), încă din zoni creației, diversitatea indefinită a persoanelor 
in cadrul omenității. 

Comentând chiar versetul care ne preocupă aici, VI. Lossky scrie: “Astfel, misterul 
singularului și pluralului în om reflectă misterul singularului şi pluralului în Dumnezeu, așa 
cum principiul personal în Dumnezeu cere ca natura cea una să se exprime în diversitatea 
persoanelor, la fel în omul creat după chipul lui Dumnezeu. Natura umană nu poate exista în 
posesiunea unei monade; ea cere nu singurătatea, ci comuniunea, sau diversitatea cea bună 
a iubirii” (apud D. Stăniloae, op. cit., vol. 1, p.403). Aşadar, acest “mister al singularului ŞI al 
pluralului” dă cheia de înțelegere a locului de la care am pornit: Sfatul Treimic i-a hotărât ȘI 
i-a făcut pe ei bărbat și femeie ca pluralitate a umanului — după modelul arhetipal al pluralității 
personale sau ipostatice a lui Dumnezeu Însuşi, 


www.punctecardinale.ro 


PUNCTE CARDINALE 


“CHIP” 6 “ASEMĂNARE” 


Gabriel CONSTANTINESCU (director), Răzvan CODRESCU (redactor șef), 








antropologie biblică + antropologie biblică + antropologie biblică 


“Şi a zis Dumnezeu: 

«Să facem om după chipul şi 
asemănarea Noastră [...]». Şi l-a 
făcut Dumnezeu pe om după chipul 
Său; după chipul lui Dumnezeu l-a 
făcut; bărbat şi femeie i-a făcut” 
(Facerea 1, 26-27) 


A 











Bărbatul (Adam) a fost făcut întâi, ca rădăcină a întregii umanități vutoare Once 
diferențiere ulterioară — sexuală, personală, națională — se afla potenţial în el, ca pădurea într- 
o sămânță, urmând să se desfăşoare la vremea potrivită, în liniile de forță ale “planului divin” 
(sophia necreată), dar şi cu aportul libertății personale (al “liberului arbitru”). În virtutea 
analogiei cu “chipul” ființial al Creatorului, ca şi în virtutea acestei indefinite potențiahtăți 
multiplicator-diversificatoare, ființa umană a fost complinită din sine însăşi (Eva “dedusă” 
din “coasta” lui Adam!), căci “nu este bine să fie omul singur”, adică lipsit de o alferitate “pe 
potriva lui” (Facerea 2, 18), iar laolaltă bărbatul și femeia (ipostasul patern Și ipostasul matern 
al uneia şi aceleiaşi umanități), încă dintru început, au primit de la Dumnezeu binecuvântarea 
(nu “porunca”, cum greşit se învață îndeobşte, sub sugestia imperativului gramatical!) de a 
creşte şi de a se înmulți, înstăpânindu-se calitativ asupra pământului (ceea ce va să zică: nu la 
concurență în sens numeric cu “dobitoacele”, deşi primiseră şi acestea, mai înainte, aparent 
aceeași binecuvântare, şi nici în felul celor necugetătoare, ci prin asumarea responsabilă a une! 
demnități de tip regal, în mod expres şi mai dinainte conferite în Sfatul de Taină al Sfintei Treimi) 

Înveşmântat — zic Sfinţii Părinţi — în harul dumnezeiesc primit o dată cu tainica “suflare 
de viață” (Facerea 2, 7), omul a primit ca sălaș inițial spațiul sacru al grădinii Edenului, “ca 
să-l lucreze şi să-l păzească” (Facerea 2, 15). Chemat să guste, ca ființă liberă, din toate 
bunătățile raiului (în evreieşte: gan, “grădină”, redat în greceşte prin parădeisos), omul primeşte 
totuşi de la Dumnezeu şi o “poruncă” prohibitivă, care este mai degrabă un sfat părintesc sau 
un avertisment al lubinii şi Înţelepciunii divine: “... dar din pomul cunoștinței binelui şi răului 
să nu mănânci [porunca e adresată lui Adam înainte de a fi adusă la existență Eva], căci în 
ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri [vei pierde nemurirea)” (Facerea 2, 17; 
cuvinte reproduse aproximativ de Eva — care le auzise nu direct de la Dumnezeu, ci de la 
Adam — în fața şarpelui: 3, 2-3). 

Conform tâlcuirii clasice a Sfântului Grigorie Teologul din “Al doilea cuvânt la Paşti” 
(8), Dumnezeu l-a făcut pe om paznic al unei Legi (““o materie asupra căreia să lucreze voia 
sa liberă”), nu ca să-i îngrădească libertatea, ci tocmai ca să-i dea posibilitatea să şi-o 
exercite efectiv, ca necesitate înțeleasă şi asumată. Lossky observă: “Paradoxul [libertății] 
este ireductibil: în însăşi măreția sa, care înseamnă capacitatea de a deveni Dumnezeu, omul 
este supus greşeli; însă fără această amenințare a căderii în păcat nu ar putea exista măreție 
pe aceca, Pârințu Bisencii susțin că omul se cuvine să fie supus une: incercăn, peiră, pentru 
a dobândi conştiinţa libertăţii sale, a dragostei libere pe care Dumnezeu o așteaptă de la el” 
(Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Ed. Enciclopedică, Buc, 1993, p 
99). Sf. loan Damaschin sintetizează acest comun loc patristic în Dogmatica sa (Il, 11) 
“Pomul cunoştinței a fost o incercare, o ispiture [cu sens pedagogic] şi un exercițiu al ascultăni 
şi neascultării omului. Pentru aceea, pomul cunoștinței a fost numit «pomul cunoștinței binelui 
şi răului» [...]. Acesta era un lucru bun pentru cineva desăvârşit; dar pentru cineva mai puțin 
desăvârşit şi mai lacom în poftă era un lucru rău, după cum este rea hrana tare pentru cei 
fragezi şi care au nevoie încă de lapte. Căci Dumnezeu, Care ne-a creat, nu voia ca noi să ne 
tulburăm cu privire la multe lucruri, nici să ne neliniştim şi să ne îngrijim mai dinainte de viața 
noastră. Or, tocmai lucrul acesta l-a expenimentat Adam [inainte de vreme). Căci, după ce a 
gustat, a cunoscut că era gol şi şi-a făcut un acoperământ [...]. Dar inainte de a gusta «erau 
amândoi goi», atât Adam, căt şi Eva, «şi nu se ruşinau» [Facerea 2, 25]. Atât de impasibili 
[nepătimaşi] a dorit Dumnezeu să ne facă! Căci acesta este punctul culminant al impasibilităii 
Dumnezeu a voit încă să ne facă și fără de grijă, în aşa fel incât noi să avem un singur lucru 
de făcut, acela al îngenlor...” 

(Va urma) 
Răzvan CODRESCU 
NOTE: 
1. În evreieşte, chiar numele comun cu care este denumită femeia (ishshah) este derivat 
din numele comun care denumeşte bărbatul (ish), cam cum am zice noi, pe româneşte, 
“bărbat” şi “bărbată” (după modelul moționalelor), evidențindu-se şi lingvistic 
congeneritatea ontologică. Adam (care, punând vieţuitoarelor nume, nu găsise “ajutor 
pe potriva lui”) exclamă în fața femeii: “De data aceasta iată os din oasele mele şi came 
din camea mea! Ea se va numi femeie [ișa), pentru că este luată din bărbatul ei [:ș)” 
(Facerea 2, 23). 

2, Paradisul sau raiul reprezintă deopotnvă un /2c şi o stare pnivilegiate, stând sub 
semnul harului dumnezeiesc şi al desăvârşirii genuine, al “răsăntului” (topos al luminii 

aurorale) şi al “edenității” (eden are sensul de “bucurie”, “desfătare”). 
3. Lucrarea aceasta , ca şi înmulțirea de dinainte de păcat, nu trebuie înţeleasă în sensul 
postedenic de “efort în vederea supraviețuirii speciei”. De bună seamă, nu ca să se 
acupleze şi să nască biologic, nici ca să se zdrobească şi să transpire muncind l-a făcut 
Dumnezeu pe om! Cu privire la acest verset, Sf. loan Gură de Aur scrie (cf. Despre 
facerea lumii, V, 5): “Să-l lucreze. Dar ce era oare de lipsă în Rai? lar de-ar fi fost 
trebuință de lucrare cu braţele, unde era plugul? Prin «să-l lucreze» se înțelege aici să 
activeze duhovniceşte, să rămână credincios poruncilor lu: Dumnezeu [...]. Să-/ lucreze 
şi să-l păzească, se zice. De cine să-l păzească, de vreme ce nu erau tâlhan sau răuvoitori 
care să-l calce? [...] Să-l păzească de sine însuşi, ca nu cumva să-l piardă prin propria 

neascultare, neținând poruncile”. 


Tehnoredactare computerizată 


PR CI IL EAI | Demostene ANDRONESCU (redactor şef-adjunct), Ligia BANEA (secretar de redacție), PUNCTE CARDINALE 


PUNCTE CARDINALE S. A. L 
cont: B. R. D. Sibiu RO48BRDF.3305V02146903300 
ISSN: 1223-3145 


Marcel PETRIȘOR, Pr. Gh. CALCIU (corespondent SUA), PE a Baa SN d lee aa ta 
Claudio MUTTI (corespondent Italia) IEZI TARI 
Adresa Redacţiei: 550399 SIBIU - Calea Dumbrăvii 109, tel./fax 0269/422536 


Tipar: Maa/ S.R.L