Cuvantul Legionar nr. 33, mai 2006

'Q)apă vw tăcea aceştia, /iteteet^ v-ae âtet^a. 

/Sfî (ovavipAeăe t&yiă ttuca 4^/ 






Periodic al românilor naţionalişti creştini 

- în duhul NATIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zeiea Codreanu - 


Anul III, Nr. 33, MAI 2006 


Apare la jumătatea lunii 1 leu nou (10.000 lei vechi) 


Director: NICADOR ZELEA CODREANU 


CUPRINS: 

Jţteaăpte Spre cunoştinţă: trădări de ţară 
-ztty/ie /?uzfuu?icsut New York 
Srftetuătei Petarde în loc de aplauze 
Stfctua/ifate "Centura” politicii - mai 
&e/ua A tqf Patru popasuri de aducere aminte 
’tzaste te^-te/iară ceteără "Pentru legionari” (I) 
Stfoaritee ate carte Mişcarea Legionară 

2Jive/‘âe "Oamenii anului” aleşi de evrei 

Români valoroşi "uitaţi” (II) 

Semnificaţia creştină a numelor (II) 

ă&vyioacteaţâ Un savant de renume 
Jăi /7ie/7ic/*âzs?i Ion Ogoranu, Fior Strejnicu 
^cacurd, Stagta tffleatacţtei 


ffietâtcâ a ăiateit/ 


UCIGAŞI BUNI, UCIGAŞI RĂI! 



Mirare. Nedumerire. Stupefacţie. Uluire. 

Indignare. Consternare. Mânie. 

Preşedintele României (oficial, cu acte), 
preşedintele Românilor (pe dracul), Traian 
Bâsescu, era pus de societatea civilă din 
România în faţa unei dileme, în faţa unei 
"subiective" şi "controversate" afirmaţii la 
care trebuia sâ răspundă oficial, 
consecinţă a funcţiei pe care din păcate o 
deţine: că Atlantida s-ar fi aflat undeva în 
Marea Egee şi nu în Caraibe, cum 
susţineau alte teorii! De fapt ambele locaţii 
sunt nişte presupuneri şi cu răspunderea 
pentru imaginea proprie pe care şi-o drege 
prin cârciumi şi pe stadioane, dar mai ales 
cu grija pentru români, nu poate şi nu 
trebuie să răspundă decât în urma unor 
cercetări conduse de cine? de istorici, vezi 
bine, străini, vezi bine, străini de cauză şi 
de suferinţele milioanelor de români, dar 
obiectivi, vezi bine, care nu ţin nici 
Caraibele, nici cu Egeea! 

Doamne, ce m-am apucat să scriu 
Mi-a luat Dumnezeu minţile: ce Atlantidâ, 
care Atlantidâ; stai, iertare, vroiam de fapt 
sâ scriu despre cea mai mare catastrofă 
abătută asupra lumii, despre autorii şi, 

\ 0 ^ciait° 0 ?rtina aC ! S ! Ul !î a9e ' ,lftn Cazul tn sp *t*, des P re comunismul 

Har « România, despre care Traian Bâsescu a auzit câte ceva - (continuare în pag. 

dar nu are dovezii... Care cancer, care tifos exantematic, care 


II ir 


tuberculoză, care diabet, care sifilis, 
care spitale psihiatrice pline, care 
SIDA - picături în Marea Neagră: 
comunismul bolşevic a fost şi este, în 
parte numai, dar încă hotărâtor, marea 
catastrofă a acestei ţâri! 

O sâ zică nişte tovarăşi şi, din 
păcate, şi nişte domni, că am făcut o 
fixaţie cu tov. Preşedinte, şi îi asigur 
că chiar aşa şi este, dar poate sunt 
nedrept sau am pretenţii exagerate 
cerându-i sâ fie obiectiv, logic şi 
raţional; stai de fapt şi te gândeşti ca 
tot românul şi ca tot creştinul: ce este 
bietul om (nu Bâsescu!). un fir de nisip 
pe plaja pământ, o jucărie în mâna 
soartei, în mâna lui Dumnezeu... Cum 
care Dumnezeu? Dumnezeu din cer! 

In fond, face fiecare ce poate, nu 
ce vrea! O frunză în bătaia vântului! 
"Vânt de răsărit", "vânt de apus", că 
oameni suntem şi nu te poate nimeni 
condamna când te zbaţi pentru o 
bucată de pâine! 

Bietul domn preşedinte, a fost, cum 
spuneam, pus în faţa unei mari 
dileme: este în asentimentul "înaltei 




CUVÂNTUL LEGIONAR Mai 2006 


Pag. 1 


































UCIGAŞI BUNI, UCIGAŞI RĂI! (continuare din pag. 1) 


Porţi’* sâ condamne comunismul sau nu; descurcăreţ ca tot omul care a 
recut cu Vasul amiral al flotei comerciale române" prin strâmtoarea Skagerrak, 
ce şi-a zis: lasâ-i pe ei, adică pe dumnealor, sâ hotărască dacă este de 
condamnat sau nu comunismul! l-a făcut pe dumnealor purtători de cuvânt ai 
poporului român! Care dumnealor? Păi alde Tismâneanu, Oişteanu, loanid sau 
Manolescu, Patapievici - numai bărbaţi integri şi hotărâţi pe treabă; să-l fi uitat 
oare pe Brucan? Oricum, timpul nu este pierdut şi ne lipseşte. 

Când în vară. naiv, în buna mea credinţă lansam un apel "naţional" la 
strângerea celor 100.000 de semnături capabile sâ decidă Parlamentul 
României sâ declanşeze procesul comunismului, nu avusesem 
înţelepciunea de a prevedea două lucruri: 

unu, că cei care aveau sarcina organizării aveau posibilitatea să pună în 
discuţie doar aspectele care nu le-ar fi distrus imaginea în faţa istoriei şi în faţa 
umanităţii, aveau posibilitatea să arunce vina pe alţii, căci voi arăta că există 
două perioade distincte şi două grupuri criminale, responsabile de marea 
catastrofă a românilor 

- doi, că se va ajunge înainte de acest proces (care, în împrejurările create, 
fiţi siguri că va avea loc) la apariţia acestei comisii, idee ”sugerată” d-lui 
preşedinte Bâsescu care a preluat-o cu entuziasm, şi care comisie, în mod 
logic, va fi parte în proces, ocultând autorii reali ai dezmăţului sângeros din 
1944 în 1954. 

Nu la mult timp după lansarea de către " Cuvântul Legionar 0 a apelului mai 
sus amintit, pe un post de T.V. şi la o oră de mare audienţă avea loc o discuţie la 
care participau doi invitaţi: Radu loanid de la Muzeul Holocaustului din 
Washington şi Andrei Oişteanu, amândoi vorbitori de limba română şi chiar mai 
mult decât atât, care, printre altele, declarau că este necesar un proces al 
comunismului, motivându-şi afirmaţia cu ceva de genul "lămuririi unor probleme". 
Nu mai ţin bine minte argumentele în favoarea declanşării procesului, atât de 
neaşteptată mi s-a părut declaraţia; în paranteză fie spus, orice proces are ca 
scop stabilirea unor adevăruri şi darea unor sentinţe?? 

Eram deci, revenind la emisiunea T.V. de care aminteam, surprins de 
iniţiativa celor doi, căci adevărul în legătură cu masacrarea românilor din 
Basarabia în special între 26 iunie 1940 şi 3 iulie, şi în tot anul care a urmat până 
la reocuparea Basarabiei de către trupele române în 1941 şi apoi din 1944, 
dezmăţul criminal din Basarabia şi din toată ţara, care are ca autori principali 
comunişti evrei (comunişti de circumstanţă), nu ar fi făcut decât deservicii 
conaţionalilor acestor procurori, acuzatori de serviciu ai poporului român. De 
abia după aceea mi-am dat seama că lecţia stalinistă era bine însuşită în 
această situaţie, căci "nu contează cine votează, ci contează cine numără 
voturile m . Parafrazând, nu contează realitatea, contează cine pune procesul 
în scenă. 

în continuare, societatea civilă a prins curaj (a prins din zbor sau din eter, sau 
din telefon), declanşând prin diverse asociaţii şi fundaţii, mai bogat sau mai puţin 
bogat subvenţionate de "anonimul" sau nişte "anonimi", un oarecare tărăboi (aşa 
era programarea în timp), "forţându-l" pe săracul domn Bâsescu sâ decidă chiar 
aşa cum trebuia, sâ numească pe cine trebuia ca să stabilească printre alţii pe 
vinovaţii genocidului împotriva poporului român, vinovaţi de moartea a cel puţin 
300.000 de români pe teritoriul R.P.R. şi alte sute de mii pe teritoriul Basarabiei; 
şi am vorbit numai de morţi, căci şi dl. loanid, cu figura angelică a domniei sale, 
nu ne acuză pe noi, românii, decât tot de morţi, holocaustul din România. 

Să nu o mai luăm pe după piersic: dl. Bâsescu este convins că numirea 
unor evrei în comisia de cercetare a unor crime şi a distrugerii fizice şi 
morale a românilor în timpul comunismului, în care populaţia evreiască din 
România a dat tonul, a stabilit amploarea şi a executat în parte genocidul 
comunist, ar fi drumul cel mai scurt şi mai sigur spre adevăr. Cinismul 
domniei sale este categoric inegalabil şi poartă marca stalinismului din perioada 
de glorie! 

lată însă că lecţia a fost prinsă din zbor şi de alţii Au apărut nişte foşti şi 
actuali tovarăşi de nădejde care nu vor să accepte că perioada de după 
1964 a continuat să fie o catastrofă pentru poporul român, încercând (sâ 
mă ierte dumnealor), cu neruşinare, că de inconştienţă (a se citi "prostie") nu îi 
putem suspecta - să prezinte perioada 1964-1989, adică perioada ceauşistă, 
ca pe o perioadă încărcată de "realizârili" tovarăşului şi ale partidului, 
benefice poporului român, dând exemple răsuflate cu "blocurili" "edificate" 
care oricum sunt mai bune decât nimic, dar care în realitate nu erau decât o 
prelungire a planurilor de control , încazarmare, strămutare a populaţiei (în 
special a celei rurale), de desfiinţare a personalităţii omului şi a oamenilor - puse 
la cale de un regim care vroia să ne transforme în turmă de necuvântătoare Al 
doilea argument, cel al creării unei industrii de către comunişti, este la fel 
de şubred: când creezi industrie există nişte reguli simple care nerespectate 
transformă orice bună intenţie într-o catastrofă. Ca să înţeleagă şi aceşti 
tovarăşi, le voi explica simplu: orice industrie are nevoie de două lucruri de bază: 
materie primă şi piaţă de desfacere. Când aduci minereul de fier din Brazilia şi 
din India cu zeci de vapoare care circulă într-o neîntreruptă navetă 360 de zile 
pe an. când te scumpeşti la târâţe şi achiziţionezi patente industriale date la 
coşul de gunoi de alţii, producând marfă pe stoc, umplând suprafeţe enorme cu 
camioane, tractoare, combine agricole, utilaje şi altele mai puţin vizibile, oricum 
nedorite de nimeni nici la preţuh ridicole care nu acoperă nici jumătate din preţul 
de cost, toate au fost acoperite de la gura a 20 de milioane de români care 
stăteau la cozi interminabile şi de multe ori fără sâ apuce o pungă de capete şi 
gheare de pasăre să-şi astâmpere foamea - nu se poate evoca acum 
frumoasa viaţă din timpul terorii comuniste. 

Am auzit de curând la televizor un imbecil care făcea apologia comunismului 
din partea nu ştiu cărui grup de amnezici şi care aducea ca argument legea 
care prevedea şl atunci libertatea cuvântului. Pentru aşa nişte persoane, care 
de abia pot lega două fraze, a fost libertate, căci nu aveau nimic de spus. iar cel 
mai înalt gând al lor se ridica până la înălţimea unei străchini cu mâncare. 



i un curent de reabilitare a regimului 

A 3PărUt m sSde nişte nostalgia care prind curaj pe măsură 


SI I 


turn, st pus m sce. ■ djn ce fn ce ma i mult în bară; dau exemp| e 

guvernele de dup_industrii, cu lipsa de locuinţe, cu pensiile de 

în general, cu asistenţa medicală şi socială. Fără 


comunist pus in 
ce | 

CU 

di^utie^^fdreptatet'păfdacă au dreptate, ce tot încerc eu să dovedesc?' 

""cÎnEAVANDUtInDUSTRIA PE doi BANI. fi ce trebuia si ce nu , re6uj 
cui A FAUMENTATMARILE BĂNCI. CINE A VÂNDUT PĂDURILE PE 0o , 
BANI CINE A VÂNDUT FLOTA LA FIARE VECHI PE DOI BANI. CINE A 
LĂSAT SISTEMUL DE IRIGAŢII DE IZBELIŞTE DE S-A ° IS J* US - CINE A 
LĂSAT ÎN PĂRĂSIRE SISTEMUL DE DIGURI DE APĂRARE DE NE IAU 

AP aNE N DECÂT R TOT VOI. BANDIŢI COMUNIŞTI CARE AŢI CONDUS Ş, 
DUPĂ 1989 SI PÂNĂ ÎN PREZENŢII 

CINE A GESTIONAT DEZASTRUL, DECÂT TOT VOI, PRIN LINIA A DOUA 

Şl A TREIA! _ , 

Şi acum sâ revenim exact la subiect: se profilează la orizont aşteptatul 

"Proces al comunismului” în România. Cei doi mari vinovaţi blestemaţi pânâ 
în veac, comuniştii şi uneltele lor dispuse sâ ucidă, sâ chinuie, să distrugă, sa 
înjosească pe români, acei evrei care au acceptat rolul de călăi începând de la 
secretari de partid din orice întreprindere, preşedinţi de sindicat, directori, ingineri 
şefi, contabili şefi, judecători, acuzatori publici, aseson populari, procuron 
anchetatori, conducători mai mari sau mai mici de puşcării şi lagăre, securişti de 
la Nicolschi şi pânâ la anchetatoarele care îi bâteau pe deţinuţii politici peste 
organele sexuale - miliţieni de sus şi până jos, politruci de la comitetul central şi 
pânâ la raioane şi comitete orăşeneşti, etc. etc., acum vor să îşi ia măsuri de 
inducere în eroare a românilor şi nu numai, falsificând istoria lucru cu care 
sunt obişnuiţi şi unii, şi alţii. 

îşi vor arunca vina unii pe alţii, nu contează cu ce argumente şi poate chiar 
acoperindu-se unii pe alţii: comuniştii veniţi pe tancurile ruseşti în 1944, 
cominterniştii evrei care au făcut legea în România acelor timpuri, 
gestionând teroarea şi crimele împotriva tuturor românilor care nu le lingeau 
tălpile, şi comuniştii neevrei (era sâ zic "români”), încercând să se prezinte 
ca nişte patrioţi români care pretind că ar fi complotat împotriva ruşilor 
pentru a face raiul pe pământ în biata Românie. 

Vreau sâ mai fac o precizare: cred că ar fi timpul ca fiecare persoana 
preocupată de soarta acestei ţări să-şi pună întrebarea: oare evreii comunişti 
de care vorbeam au fost instrumentele comunismului sau comunismul a fost 
instrumentul evreilor? Parcă ar fi o diferenţă! 

Aud anumite grupuri de persoane declarând că ar trebui instituită o comisie, 
compusă din domniile lor, care să ia în mână prezentarea într-un eventual 
proces a activităţii comuniştilor care şi-au dat adevărata măsură după 1964 când 
emigrarea evreilor în Israel îi scosese pe aceştia din joc; şi cine sunt aceste 
persoane? Oameni care îşi dau arama pe faţă pe zi ce trece: unii care se declara 
mândri că au fost membri P.C.R.. alţii care nu dau încă astfel de declaraţii da r 
care, de exemplu, aduc la cunoştinţa unui auditoriu mut, nu de uimire. Doamne 
fereşte, ci din inerţie, că au informaţii că de fapt la revoluţie au munt mai mulţi 
oameni decât în lagărele comuniste, ca şi când auditorii ar fi tâmpiţi sau ca şi 
când nu s-ar fi stabilit pe bază de documente toate aceste lucruri. 

Voi încheia, făcând o scurtă analiză a poziţiei şi situaţiei Mişcării 
Legionare la ora aceasta. 

Cei ce ne monitorizează să ia aminte: nu aţi reuşit, nici unii nici ceilalţi, 
nici împreună cei despre care am vorbit, sâ ne distrugeţi! 

Mişcarea Legionară nu este un partid, nici o formaţie politică, nici o 
asociaţie ocultă, Mişcarea Legionară este un crez, o reiigie, o pădure pe 
care aţi tăiat-o cu sălbăticie, dar din trunchiurile râmase au apărut lăstari 
viguroşi, adaptaţi la viaţâl 

Din ce in ce mai mulţi oameni o evocă atunci când se gândesc la dreptate şi 
la viitorul acestei ţâri; nu persistă în indiferenţă decât cei care nu ne cunosc cu 
adevărat şi persistă în ură cei care ne-au fost totdeauna călăi, şi unii, şi alţii, şi 
care acum scrâşnesc din dinţi blestemând clipa în care puteau sâ ne stârpească 
de la faşă la barbă albă" şi nu au făcut-o. 

Nu va legănaţi în ideea că aţi făcut legi represive! Faceţi altele mai 
democratice"! Aveţi la dispoziţie un legislativ crescut în 

Cu ce vă'veţi a[ege? PU * ^ ^ pentru încă ° ? rezen < a între " a,e * 

În r^mt T?".? P * somnolen ţa acestui neam! Românii sunt din ce 

m ce ma, d.spuş, sa judece atent toate gesturile voastre. 

domnie^sale^un ^vl Unda ’' Pe d ' Becal ' cu Mişcarea Legionară; ii face -'/ 

galeria oamenilor rlemn °- U ‘ ^ nouă Guduratul pe lângă preşedinte îl exclude d' n 
galena oamenHo demn. ,n care speram noi sâ îl aşezăm 

bezna în care sunîoâmo 6 f devărat fără sâ mai spun ceva, relevant pe nta j 
obiectivi Aseară am ^ a _ care te a $ te Pţ' sâ fie măcar informaţi dacă n 

Cr'.ot s. CT por.i ' a TV “ întotdeauna când pot. emis.u» 

continuă 'să ^ 
fascismului ita ,,a jj 


anaH^Salitmul^oL 51 ° COpie sau 0 Prelungire a fascismului 
B?»• <***, sPune câ d.ferenţa înf㬠


şase cuvinte: "Legionari, erau 


tnşti 


Becali şi leg.onari se poate caracteriza în 

Becali este vesel" Greşiţi i *~ ir . a n V ' UY,,, ‘ C - i_c?y.v..«■ - —- 

inerente vieţii. în câteva cuvinte ^ 6raU 03 once tineri - cu bucuriile şi tnst L 
îi lega pe oameni si care le-a n , m . area ,ane legionară a fost iubirea frăţeasca 
sunt omorâţi, schingiuiţi umilit f ?^ a morală bin e cunoscută; când tot timpu \ 
tontoroiu? 9 *' ochişi abuziv -fertil- ™ii face. sâ fi» 


abuziv "fraţii", ce poţi face. 


Pag. 2 


CUVÂNTUL LECJONAK Mai 2006 


4 









SPRE CUNOŞTINŢĂ: TRĂDĂRI DE ŢARĂ 



MOTTO: Imnul naţional 


Toate resursele, de orice tip, ale statului român, se pare că sunt cu 
dibăcie exploatate şi manevrate în scopuri personale, de tot felul de 
conducători fără de suflet şi milă faţă de neamul românesc, persoane ce s- 
au perindat prin fruntea statului, acolo ajungând tot pe seama naivităţii 
cetăţeanului de rând, cetăţean ce s-ar dori de către ei să fie cât mai ocupat, cât 
mai închis în problemele de zi cu zi pentru a nu mai putea fi în stare de judecată 
logică întru realizarea pericolului ce poate ieşi oricând din noroiul în care se 
scaldă. 

Ei, marii "granguri", mulţi străini de sângele românesc - dar şi javre de români 
cu suflet înstrăinat, s-au vândut la preţ de nimic tuturor celor care le promit 
marea cu sarea şi‘în realitate îi folosesc pe post de acoperire a afacerilor lor. 

Şi aşa, cu ajutorul conducătorilor noştri, sintagma "nu ne vindem ţara" este 
deja demodată şi nici nu-şi mai are sensul, însă a fost înlocuită cu mult mai 
comerciala sintagmă "cumpârap-ne la preţuri mici şi aveţi ţara ca bonus". 

Populaţia primeşte prea mult... prea mult circ, iar pâinea lipseşte; cât 
despre cârţHe ce dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, se vor întreba toţi peste 
ceva timp "ce e alea". 

Din seria " Circul de Stat prezintă: ...” avem multe numere, care mai de 
care mai hilare şi mai prosteşti, de exemplu scamatoriile d-lor Călin Popescu 
Târiceanu şi Mihai Răzvan Ungureanu cu testamentul Gojdu. Asta miroase de 
departe a trădare de ţară şi trădare a testamentului unui om ce şi-a pus viaţa în 
sprijinul românismului. Cum este posibil, domnilor Prim Ministru şi Ministru de 
Externe, ca litera testamentului lui Emanoil Gojdu să fie încălcată? Cum se poate 
ca averea sa să fie împărţită de România şi Ungaria când acolo scrie clar că va fi 
donată tinerilor creştin ortodocşi prin intermediul Bisericii Ortodoxe Române? Şi 
nu e tot! Culmea culmilor este că în momentul de faţă averea lui E. Gojdu este 
administrată de un evreu (mă rog,., cetăţean israelian) prin fundaţia ce a luat 
fiinţă la Bucureşti special pentru deturnarea... mă scuzaţi... administrarea banilor 
marelui român. Biserica Ortodoxă Română se zbate în procese cu statul român 
pentru a obţine administrarea moştenirii, iar eu (şi aici vorbesc în numele tuturor 
camarazilor mei) sper ca justiţia, aşa oarbă cum e ea, să meargă şi pe pipăite şi 
să dea dreptate Bisericii Ortodoxe Române pentru că este singura instituţie care 
după legile onoarei are dreptul de administrare asupra moştenirii. 

Ciudat este că opinia publică nu are nici un fel de reacţie la aceste 
vânzări, minciuni şi trădări ce se petrec zi de zi în faţa noastră. Aşa de râu a 
ajuns neamul acesta din cauza cretinilor vânduţi strâinilor, încât nici dacă s-ar 
declanşa o exterminare sistematică a lui nu ar mai reacţiona. 

lată o notă publicată în ziarul Ma'ariv din 15 febr. 2005, preluată de pe site- 
ul public al Comunităţii Evreieşti din România: 

Noul ministru de Externe al României, dl. Mihai Răzvan Ungureanu. s-a 
întâlnit cu persoane din rândul evreilor, care au fost surprinse de faptul că d-lui 
vorbeşte puţin ebraica, urmare a studiilor făcute la Universitatea din 
Ierusalim. Dl. Ungureanu şi-a făcut doctoratul în m lstoria evreilor din 
România şi in urmă cu câţiva ani a venit în Israel pentru specializare, inainte 
de numirea în înalta funcţie, urma să fie numit şeful"Centrului de studii evreieşti " 
din oraşul laşi. D-sa promovează cu devotament subiecte legate de poporul 
evreu, şi acţionează pentru introducerea unui program de învăţământ legat 
de Holocaust, ca parte integrantă din programul general de învăţământ în 
România... n 

Şi se mai miră unii de ce ministrul de Externe al României, dl. Mihai Răzvan 
Ungureanu (care vorbeşte ebraica, are studii la Ierusalim şi " promovează cu 
devotament subiecte legate de poporul evreu’), nu promovează interesele ţârii 
pe care are onoarea s-o reprezinte în lume, 
interesele României! 

Când reacţionează câte unul la probleme 
grave cum ar fi problema de mai sus a 
testamentului Gojdu intervine câinele de pază 
al înstrăinaţilor: mass-media. Presă şi 
televiziuni, vândute şi ele marilor corupţi, nu 
pot face altceva decât să ascundă cu mare 
dibăcie gravele abateri de la legile moralei ale 
stăpânilor lor. Şi cum ziceam: când mai iese 
unul şi face cunoscut adevărul în anumite 
probleme, mass-media îl loveşte brusc, 
lipindu-l de pământ: dacă cineva îndrăzneşte 
să aibă o altă opinie şi o mai face şi publică, 
este brusc catalogat ca şovin, xenofob, fascist 
etc., şi i se caută nod în papură analizându-i- 
se fiecare cuvânt pentru ca atunci când i se 
găseşte o "greşeală de exprimare" cât de 
mică să se bată tam-tam-ul pe ea astfel 
îndepărtând opinia publică de la subiectul principal. 

H iU . a * e az } pen,ru media cea coru P ,ă mincinoasă este mult mai 
important să vedem pe unde s-au mai sărutat, de te apucă si qreate Inîe 
Columheanul. virilul bătrân şi Monica Gabor, viitoarea lui copilă... scuze, soţie. 
Bun exemplu pentru copiii de liceu!... De-a dreptul greţosl 

Mai nou presa a găsit alt subiect 'incendiar": operaţia Băselului mare 
preşedinte şi voievod. Mare subiect! Are condiţii la Viena în spital? Poate fuma în 

sf ziare Da^S °ZT ^ 1 l ° ale,â? Ş ' al,e Subiecte ' be,on " P*ntm televiziune 
Sjm ar fi c^a? IfânA.f. ° CaZ " dC af ' rmare 3 pr0S,iei crase a unor ™n,ştn 

1 PS " ba ' al ae5 ' a( " P*"* In 


Ceva mai important s-a întâmplat înainte de criza de sănătate a preşedintelui: 
"Marele cărturar" Mircea Dinescu a făcut mişto crâncen de fostul său prieten de 
campanie electorală, nimeni altul decât Traian Bâsescu. Şi cel mai important 
este că a făcut asta la sediul P.N.L., sub aplauzele şi hohotele de râs ale staff- 
ului P.N.L. Râdeau Târiceanu şi ai lui de mai aveau un pic şi rămâneau aşa, 
holbaţi. Halal alianţă! Se vede prea clar că totul a fost pentru interese iar acum' 
când interesele nu mai corespund, intervin cearta şi loviturile. Pe la spate se 
ceartă, se bat, iar în faţa românilor care o duc din ce în ce mai râu. sunt ca fraţii, 
căci acesta este ultimul lor scop comun buimăcirea românului. 

Campania de promovare a UE, structură în care vom intra peste puţin timp, 
a ajuns la cote uluitoare. Românul de rând, prostit de minciunile cu care este zi 
de zi bombardat, va fi singurul care va înfrunta valul de taxe şi impozite, 
valul de străini ce vor începe o adevărată invazie pe teritoriul nostru, căci 
ei, vânzătorii de suflete româneşti, s-au pus la adăpost, şi-au pus conturi în 
bănci prin strâinătăţuri şi, oricum nu ţin ei la loc prea mult, aşa câ pot pleca 
când vor. Nimeni nu gândeşte mai departe de strict ziua de mâine şi nimeni 
nu vede şi exemplele ce au negat de la început UE: dau numai exemplul naţiunii 
norvegiene care a respins nu doar o dată, prin referendum, intrarea în UE. 

Franţa, Germania, Italia au probleme interne grave. Amintesc de ciocnirile 
dintre studenţii francezi şi forţele de ordine care au degenerat puternic în violenţă 
extremă, ori noul tip de rasism în care albul este bătut de negru! Uniunea 
aceasta dintre state cu dezvoltări diferite, ce mult timp au fost nvale şi încă mai 
au de împărţit anumite probleme, nu poate fi decât una artificial creată, peste 
voinţa naţională. Aşa fiind nu poate fi una stabilă, care să poată face faţă 
problemelor sale interne care iau amploare în ultimul timp. Un exemplu este 
negarea Constituţiei Europene prin referendum în Franţa şi Olanda (motiv pentru 
care referendumul a fost amânat în celelalte ţări ale UE). 

Dar până la intrarea în UE circul politic intern continuă: Opoziţia e năucită şi 
ea, iar "Prostănacul" şi-a făcut up-grade...e "prost" de-a binelea. Sau poate se 
face... dacă se preface aşa bine, mai bine dădea la A.T.F. şi se făcea actor: se 
poate ca tu, care ai semnat acordul cu S.U.A. privind judecarea soldaţilor 
americani ce comit ilegalităţi în România, să acuzi actuala putere că îl acceptă?! 
Mai mare tupeu şi cinism de atât nu cred câ se poate! 

Presa a terminat subiectul Adrian Năstase şi mătuşa Tamara. alt subiect de 
"interes naţional" pe larg dezbătut în ziare, radio, şi TV! în sfârşit! 

Un subiect important tratat în presă - să nu negăm faptul că există şi aşa 
ceva! - inundaţiile Subiect foarte important dar care a fost tratat într-o 
manieră perversă, arătând iarăşi doar partea ce se vrea a fi cultivată doar 
acea parte a oamenilor năpăstuiţi care stăteau cu mâinile în sân privind la 
soldaţii ce cărau din greu sacii pentru diguri. Acesta se vrea a fi exemplul ce 
trebuie urmat, nu-i aşa, domnilor de la televiziuni? Dar de ce nu arătaţi şi pe 
năpăstuiţii ce dau o mână de ajutor soldaţilor?! De ce? Nu vreţi să creaţi 
exemple pozitive şi arătaţi doar partea negativă a lucrurilor pentru a face pe 
românul de rând să se obişnuiască cu ideea că e slab, puturos, câ asta e 
situaţia şi nu poate schimba nimic! 

Ş| dacă tot discutăm de subiecte "controversate" şi subiecte "neimportante" 
pentru presă, să vorbim acum şi despre ce se petrece în momentul de faţă: 
pentru străini mor români nevinovaţi, departe de ţară, servind interese 
obscure, îndeosebi economice! (este cazul bietului Bogdan Hâncu. Dumnezeu 
să îl odihnească!, mort în Irak. Pentru ce 9 Ca să demonstraţi voi, cei din frunte, 
veşnica voastră trădare faţă de neam şi veşnica voastră aservire cercurilor 
internaţionale?) Bineînţeles că nu mor "pentru ţară* (cum se lasă să se 

înţeleagă), ci mor pentru interese străine de 
neamul acesta! Neamul acesta niciodată nu a 
invadat de bună voie teritorii străine, 
niciodată nu a mers mai mult decât i-a cerut 
onoarea lui ca neam! Dar acum au venit 
momente crâncene, când oameni nevinovaţi 
cad pe fronturi îndepărtate, fără un ţel, doar 
pentru câ nişte minţi avare şi perverse, 
dornice de stăpânire, o vor! 

Devotamentul vostru pentru aceşti 
comunişti mascaţi, ce se erijează ba în 
mari promovatori ai libertăţilor de tot felul, 
ba în "gardieni ai lumii" vă va aduce şi 
vouă blestemele a generaţii întregi de oameni 
ce s-au jertfit sâ construiască ce vindeţi voi 
acum! Şi în numele lor eu, vă strig. Ruşine, 
domnule Bâsescu. de ce la înmormântarea 
bietului soldat român căzut în Irak nu aţi 
plâns . măcar cu lacrimile de crocodil ce l-aţi 
afişat în campania electorală, iar la ”Memorialul Holocaustului” mai aveap 
puţin şi vă tăvăleaţi pe jos? Cum puteţi accepta, dacă sunteţi un bun român, 
ca tinerii noştri sâ pice răpuşi de gloanţe prin părţi străine, iar la Washington aţi 
acceptat fără crâcnire \inovâţia n impusă poporului român? (ştie toată lumea la 
ce mă refer) 

Aşa cred şi nimeni şi nimic nu-mi va putea schimba această credinţă! 

De asta nu merge nimic în ţara asta, câ sunteţi voi, cei vânduţi, la putere, şi 
pentru câ lângă voi aveţi dulăul numit "presă" care muşcă tot ce încearcă a 
scoate capul printre gratiile între care stă acum neamul românesc! 

Doamne ajută neamul românesc sâ se trezească! 




. jtudsvit, £t?asu 


CUVÂNTUL LECiSONAif Mai 2006 



Pag. 3 






















-xap /Tue msyt/i/n/wji 

METROPOLELE LUMII: NEW YORK 


/ 


Se ştie că oraşele americane seamânâ mult între ele, spre deosebire de cele 
europene care au individualitate. Neavând vechimea oraşelor europene, cele 
americane au fost construite pe locuri vaste şi fără vestigii arheologice, cu străzi 
drepte şi largi, cu construcţii ingenioase, multe foarte înalte, cu magazine 
spaţioase şi foarte diversificate în profiluri. 

O personalitate aparte o are însă New-York-ul, aflat pe malul Oceanului 
Atlantic, cel mai "vechi" oraş al Statelor Unite. 

Primii 

care au 
creat oraşul 
au fost 
olandezii, în 
1621, şi l-au 
numit New 
Amsterdam , 
dar pentru 
puţină 
vreme 

deoarece în 
1664 l-au 
pierdut în 
favoarea 
englezilor, 
care l-au 
botezat New 
York în 
1783 au 
pierdut şi ei 

oraşul, după Războiul de Independenţă 





Ieşirea la ocean a stimulat dezvoltarea industriei manufacturiere, a comerţului 
şi a marilor averi. între 1800-1900, numărul locuitorilor a crescut de la 79.000 la 
3 milioane, New York City devenind principalul centru cultural, de agrement 
şl de afaceri a! Americii. 

Astăzi amestecul de culturi a devenit principala particularitate a oraşului, 
cele 9 milioane de locuitoh vorbind aproape 80 de limbi! 

Inima oraşului este insula Manhattan care era 
complet împădurită în urmă cu mai puţin de trei 
secole şi era populată de indienii algonkini în anul 
1626 englezul Peter Minuit i-a păcălit pe băştinaşi 
cu fleacuri "strălucitoare" (brăţări, bile de sticlă, 
ceramică smălţuită, pahare) în valoare de 24 $, 
dar între 1643-1645 s-au purtat lupte cu indienii 
care au fost învinşi şi obligaţi să încheie un tratat de 
pace temporar. 

în 1625 au fost aduşi din Africa primii sclavi negri, 
iar în 1654 au sosit primii imigranţi evrei. 

în 1900 New York era centrul industriei americane 
întrucât 70% din corporaţiile din ţară se aflau aici, iar 
prin port treceau două treimi din mărfurile importate. 

Bogaţii deveneau şi mai avuţi, iar în mahalale se 
răspândeau bolile întrucât blocurile ieftine erau 
nesănătoase şi suprapopulate, multe neavând 
ferestre, guri de aerisire sau condiţii igienice 
adecvate. 

în anii 20 viaţa la New York era antrenantă, până 
în 1929 când, odată cu crahul financiar, un sfert 
dintre new-yorkezi erau şomeri. 

Făcând aceste succinte precizări în legătură cu 
dezvoltarea oraşului, să trec la partea cea mai 
interesantă a articolului de faţă, la descrierea 
oraşului. 

Ca să îl cunoşti bine îţi trebuie minimum 10 zile, 
cu un program de vizită non-stop Depinde însă de 
condiţia fizică pe care o ai, de "verzişorii" din 



Pag. 4 



buzunare şi, mai ales, de cât de 
mare îţi este curiozitatea de a j 
afla. 

încep cu descrierea Statuii 
Libertăţii, probabil obiectivul I 
turistic numărul 1, emblema 
oraşului. Statuia domină portul 
New York, având o înălţime de I 
93 metri de la bază până la 
torţă. Este un dar al francezilor 
pentru poporul american, fiind 
proiectată de Fredenc-Auguste 
Bartholdi, şi a devenit simbolul 
libertăţii pentru lumea întreagă. 

Monumentul a fost dezvelit pe 
28 oct. 1886 şi restaurat în 
1986, la centenar, printre altele j 
torţa corodată fiind înlocuită şi 
placată cu aur de 24 karate; 
curăţirea costat 70 milioane de 
dolari, iar artificiile, în valoare de 
2 milioane $, au fost cele mai 
impresionante văzute vreodată 
în America. Ca să ajungi la 
coroană sunt 354 de trepte, dar 
cei mai mulţi folosesc liftul. 

Figura Libertăţii o reprezintă pe 
mama sculptorului francez 
Bartholdi şi are pe creştet 7 raze 
ale coroanei sale care reprezintă 

şapte mări şi şapte continente. _ 

Statuia oferă cele mai frumoase privelişti ale oraşului de pe puntea de 
observare, de pe coroană s^u de pe feribotul care te duce la baza ei. 

Lângă statuia Libertăţii se află Insula Ellis. Jumătate din populaţia Americii 
îşi are rădăcinile în Ellis Island care a fost centrul de primire a imigranţilor din 
1892 până în 1954. Pe aici au trecut 17 milioane de oameni care s-au răspândit 
în toată ţara, în timpul celui mai mare val de imigrân din America. Astăzi aici se 
află un muzeu naţional şi Expoziţia "Prin poarta Americii" care ilustrează 
verificările efectuate la sosirea imigranţilor. Există fotografii şi chiar înregistrân 
ale vocii imigranţilor Nici un alt muzeu nu înfăţişează atât de veridic creuzetul 
care a format caracterul New York-ului şi al naţiunii. 

Empire State Building este un alt simbol al oraşului, cel mai renumit zgâne- 
nori new-yorkez, având 443 metri înălţime, cu 86 de etaje şi un tum de 62 metri 
care transmite emisiuni radio şi T.V. Construcţia sa a început puţin înaintea 
crahului din 1929, iar în 1931 a fost terminat. Scheletul a fost clădit în 23 de 
săptămâni din 60.000 tone de oţel, folosindu-se elemente prefabncate, iar pentru 
imbrăcarea clădirii s-au folosit 10 milioane de cărămizi. Clădirea are 364.000 
tone şi se sprijină pe mai bine de 200 de piloni din oţel şi beton Zece minute 
durează cursa celor 1860 trepte din hol până la etajul 86. New-yorkezii sunt 
mândn de simbolul care depăşeşte în înălţime pe cele ale altor ţâri, cum ar fi Big 
Ben din Londra (67 metri), Marea piramidă a lui Keops, de lânqâ Cairo (107 
metn) şi Tumul Eiffel din Paris (319 metri). 

New York este un port uriaş, centrul său, " South Street SeaporT, este 
woci.n iiî n '| mat | Ma ?f^ in . e,e restaurantele strălucitoare se armonizează cu 
RrnnkLn Ul ' ° d,n,e ,stonce - exponatele de muzeu, iar priveliştea spre 

, J n ge on ^ ast ^ iver este de-a dreptul spectaculoasă. Vasele istonce 
fmnrpînn, a n U t, Ce K ma ‘ diverSe mănmi ’ de ,a m,cul remorcher Decker la 
^ Cata : 9e Peking * a doua 03 mân me din lume Aia 
.a», ’ • fi ^ e , e ^u/for?, fiind mereu plină de turişti "gură-cascâ", iar 

din sec xî-XX UZ6U *** e * PUne 10 000 de °P ere de art ^ şi documente 

O aitâ atracţie, de neuitat pentru cel ce vizitează New York-ul este Podul 
SmeVnriS S 1883 ' Brook, V n Bridge a fost cel mai lung pod suspendat 
fucratToo Tml?? d C °.? S . ,njlt din oţel La " d '^ea lui. care a dSS 16 ani. au 
au murit din cauzâ°"bo1 chiT* ?°.* ,nclusiv in 9 Şef Washington Roebling - 
excavaţie subacvatic p h i esonu Ul • căpătată la ieşirea din camerele de 
ora% ieparatr Soahi,/ T ?,e Brook 'y" d * Manhattan, pe atunci două 

înalţă pe chesoane fiecare cât pa f °'° S î e “ depozi,e Pilon " se 
din cele patru conţine 5657 km^o ^ * ® nun de tenis . fiecare cablu de susţinere. 

de vânl. ploaie pSUUSTÎ C u ™ C pe "' W * 0 

în 1876 a fost maistrul mecanic Famnm traversat fluv,ul P e P° dul încâ nefinisat, 
forţa aburului, "călătoria" sa durând 22 de minute* f0,0S,, ° frân9h ' e acţionatâ d * 

cea. 200 de ani; pe un'Ter^mlâst 30 6S,e 9rădina ora 5 u,ui Are o vechime de 
piatră şi pământ, devenind un nar 5 lf !° S Sau căra * zece h^ioane de căruţe cu 
şi pajişti îmbietoare şi s-au clanta^c ^ ?! 340 hectare Au fost crea,e locun 
lungul timpului parcul s-a îmboqâtit cJtom 6 508 000 de “P 3 » §' arbu S fi De " a 
poate juca orice, de la sah if m l . terenun de sport, patinoare, spatii unde se 
artificiale, 30 de poduri arcuit* nT.fJ' are teatru în aer ,iber Existâ ,aCUP 
peste 90 km în Central Park drumuri poteci care au o lungime de 

loc unde vara se spun poveşti ^ statuia * u ' Hans Christian Andersen. un 




CUVÂNTUL LEGIONAR Mai ^06 









PETARDE Şl TRIVIALITĂŢI ÎN LOC DE APLAUZE 



Cine cumpără biletul de intrare la o 
competiţie sportiva ştie câ va urmări cu 
certitudine un spectacol; aşa se întâmplă la 
box, la volei, la handbal, etc.. la sportul rege. 
fotbalul care atrage în tribune cel mai mare 
număr de spectatori; marea majoritate "fani 
ai echipei", indiferent de capriciile vremii. 

Şi eu am fost spectator de când mâ ştiu. 
din prima clasă primară, în anii de război. 

mai precis de prin 1942; idolii mei atunci nu 
erau jucătorii celebri ca Baratky, David. 

Bodola şi alţii de la marile echipe din epoca 
interbelica, precum "Venus", "Ripensia sau 
"luventus", pe care nu am apucat să-i vâd. 

Vitregiile vremurilor întrerupseserâ 
desfăşurarea campionatului naţional; 
competiţiile având loc numai pe plan local, 
sub titulatura "Campionat de Război", sau 
difente cupe oferite de către un sponsor 
generos. 

Afiându-mâ cu casa aproape de fostul "Velodrom' (actual stadionul Dinamo), 
echipa mea de suflet era " Viforul Dacia " (care era şi proprietara imensului parc). 

"Galbenii" jucau în fiecare duminică la ora 11 fix în faţa propriilor suporteri. 
Oamenii din cartier se strângeau în număr de cca. 2-300 în marginea liniei lor de 


la Mişcarea Legionară, a fost condamnat la 
ani grei de închisoare şi, bineînţeles, a fost 
exclus din viaţa sportivă. 

Multe echipe au primit denumiri de 
inspiraţie sovietică, care au şi monopolizat, 
prin rotaţie, decenii la rândul titlul de 
campioană a ţării: "Casa Centrală a 
Armate i" (sinonimul românesc al "ŢSKA 
Moscova ") şi " Dinamo BucureştF (denumire 
dată după " Dinamo Moscova ") ( "Dinamo", în 
plus, avea şi culoarea tricourilor şi emblema 
"fratelui mai mare de la răsărit"). Lipsa de 
imaginaţie a denumirii echipelor participante 
la diverse niveluri în campionatul naţional 
era de-a dreptul hilară: toate echipele din 
localităţile miniere se numeau " Minerur , 
cele ale marilor uzine se numeau " Metalur , 
ale cooperativelor - " Progresul", M Recolta ", 
apoi "Ştiinţa", " Petro!uT sau " Locomotiva " 
erau alte denumiri ce nu mai au nevoie de 
explicaţii; mai erau şi altele străine de fiinţa noastră: "Dezrobire", " Partizanul ", 
"Flamura Roşie " sau chiar purtând numele unor mărunţi lideri ilegalişti comunişti, 
cum ar fi ” lanoş Herbac " (fosta "Dermata Cluj"), "Beta Breinef sau nume de 
oraşe schimbate de comunişti ca:" Oraşul Stalin " (Braşov), H Gheorghe Gheorghiu 
Def (Oneşti), "Dr. Petru Groza" (Ştei). 


var, încurajând frenetic pe favoriţii lor. 

îmi amintesc de câteva echipe care au jucat cu "Viforul Dacia": ’L.A.R.E.S.^, 
"Poliţia", "Herdan" (numele celei mai mari fabrici de pâine din capitală), "Vulcan", 
"Lemaitre". A.R.PA, "Jandarmeria" sau "A.C.S.A". Arareori pierdeau acasă 
"Galbenii", jucându-se îndârjit în formula:" Bubuie mingea şi toţi buluc după ea" - 
dar în limita sportivităţii. 

La sfârşitul jocului, deopotrivă jucătorii şi spectatorii invadau cârciumile din 
preajma stadionului, cârciumi cu nume ce nu am să le uit niciodată: "La Cioc , 
"La Piciul" sau "La Dobrică", unde se bea "una mică" sau un ţap sau o halbă cu 
bere "Luther" ori "Bragadiru". 

Aceeaşi viaţă de interes fotbalistic duminical întâlneai şi pe arenele mici din 
apropiere: "Bonaparte" (de lângă Piaţa Victoriei), "Cauciucul Quadrat" (de lângă 
Bd. Lacul Tei) sau "S.T.B." - Societatea de Tramvaie Bucureşti (de lângă str. 
Lizeanu) - toate dispărute, pe locul lor construindu-se blocurile "comunismului 
victorios". 

S-a terminat războiul, cu tot ce a urmat după aceea; eram acum licean; 
campionatul naţional se reluase, dispăruse echipa "Venus", cea mai "titrată" din 
capitală, la fel ca şi "Ripensia", cea mai bună din ţară, apărând pe firmament alte 
echipe, cum ar fi: "I.TA Arad" (cu un patron bogat, pe nume Neuman), 
"Carmen" (a fabricantului de încălţăminte Mociorniţa), "Ciocanul". 

Fiecare echipă avea supervedete ca Bonihady, un "tanc" pe post de centru- 
înaintaş care deţine şi astăzi recordul de goluri marcate într-un campionat, în 
număr de 49, ori ca Marian, un bombardier de la distanţă ce rupea plasa porţii 
sau ca Hofling, un alt centru înaintaş cu calităţi remarcabile. 

Echipa mea de suflet a fost însă "Unirea Tricolor r ce avea teren propriu în 
faţa Gării de Est, în cartierul Obor. Aici am plătit primele bilete de intrare, aici am 
luat loc în tribunele de lemn, aici am auzit adevărata galerie oboranâ care 
încuraja echipa cu un clopot mare de alamă, ecoul lui dând aripi fotbaliştilor. Aici 
am cunoscut o figură pitorească din lumea fotbalistică, pe nume Nicu Theodor, 
poreclit " Chibrit . şeful galeriei " VenusuluT (echipă desfiinţată, care acum îşi 
manifesta preferinţele pentru " Unirea Tricolor^). Despre el vorbeşte poetul 
român Ştefan Baciu în volumul de amintiri "Praful de pe tobâ" t apărut la 
Honolulu în 1980, citez rândurile dedicate suporterului: "Era un tip unic în felul 
său. înalt şi deşirat, cu pălăria sau gambeta pe ceafă, cu un fular alb la gât, cu 
vocea de bas răguşit venind permanent din fund de butoi, care domina toate 
conversaţiile, oriunde s-ar fi aflat. Ca şef de galerie al clubului Venus striga cât îl 
ţinea gura. “bă, ăla prostu", în timp ce sute de capete se întorceau într-un 
hohot de râs general ca să vadă... cine era persoana vizată!" 

Antrenorul echipei " Unirea Tricolor r era "Nea" Fane Cârjan, un tip 
slăbuţ, de statură medie, blond, care a scos pe bandă rulantă o serie de 
fotbalişti tinen foarte talentaţi. Mă voi referi doar la unul singur, cel mai 
/nare dnbler ce l-am văzut vreodată, la Titus Ozon, un geniu al 
imprevizibilului, un magician al spectacolului, cu o tehnică ieşită 
din comun (mai puţin cea a loviturilor de cap). Nimeni nu-i putea 
lua mingea. Cred că Dobrin, prinţul din Trivale, de care se face 
atâta caz astăzi, era cel mult la jumătatea valorii lui. 

Unirea Tricolor *' era singura echipă legionară; se vede 
aceasta în fotografiile vremii: fotbaliştii salutau publicul de 
pe stadion cu mâna întinsă, având pe braţ câte o banderolă 
de culoare verde (iar pnetenia dintre Cătălin Zelea- 
Codreanu şi Fane Cârjan a continuat şi după 
eliberarea deţinuţilor politici din 1964). 

In vara anului 1948, regimul comunist a desfiinţat sportul 
particular şi implicit profesionalismul. Boxul a devenit în întregime 
amator, se boxa numai în trei reprize; cât despre fotbal, multe echipe 
au fost desfiinţate sau, după naţionalizarea din 11 iunie 1948, şi-au 
schimbat denumirile. 

"Unirea Tncolof a fost printre acestea (la vremea aceea denumirea era 
inacceptabilă pentru comisarii sovietici), iar Fane Cârjan, pentru apartenenţa sa 



S-au construit mari stadioane chiar şi în oraşe mai mici. Tineretul era 
îndemnat să facă sport, având ca scop oferirea unei preocupări care să-i 
deturneze de la percepţia situaţiei sociale şi economice, pe de o parte, şi 
pentru a arăta "capitaliştilor" câ populaţia este scutită de grija zilei de mâine, este 
îndestulată şi nu mai ştie cum sâ îşi consume surplusul de energie şi optimism. 
Politizarea devenise de-a dreptul ridicolă cu lozinci de genul: " Primii în sport - 
Primii în producţie " sau " Prin sport la înfrăţirea popoarelor * şi alte bazaconii care 
ani de zile au ţinut capul de afiş. Se încuraja participarea la cross-uri de masă. 
se regizau spectacole sportive cu zeci de mii de participanţi în cinstea unor 
evenimente (dar de fapt în cinstea conducătorilor comunişti, fiecare la nivelul 
rangului său). 

în lipsă de altceva mai bun (televiziunea funcţiona doar două ore, la radio 
trona emisiunea "Să învăţăm limba rusă cântând ", iar filmele difuzate la 
cinematografe, mult, foarte mult timp, erau numai sovietice, cu " Saşa şi 
Nataşa"), mulţi tineri încercau să îşi ocupe timpul liber cu sportul la diverse 
niveluri, de asemeni, micile avantaje materiale tentau când o masă pe gratis sau 
un cantonament erau "un cap de ţară" pentru mulţi tineri, mai ales că de la un 
anumit nivel apăreau scoaterile din producţie pe un timp mai lung sau mai scurt, 
posibilitatea ocupării unui post mai bun etc. Sportul la înalt nivel era declarat tot 
"amator", aşa cum cereau canoanele comunismului, dar în realitate era pur 
profesionist, ceea ce era secretul lui Polichinelle pentru oficialităţile din tabăra 
"capitalistă". Un exemplu din fotbal: niciodată un fotbalist, chiar din divizia "C", nu 
a prestat vreun fel de muncă pentru salariul ce îl primea. Aveau postun bune. 
fiind, de multe ori, pe ştate de plată la diverse întreprinderi mai mari, cu mulţi 
salariaţi, pe principiul "unde mănâncă o mie mai pot mânca şi alţi cinci". Acest 
sistem s-a practicat până în 1990; componenţii marii campioane " Universitatea 
Craiova ", cu vedetele: Câmâtaru, Ştefânescu, Lung, Donose, figurau pe ştatele 
de plată ale I.C.S. Alimentara, Alimentaţia Publică, etc., unde încasau lunar 
salarii destul de modeste. 

Marii sportivi ai anilor aceia nu s-au lâfăit în bani. aveau renume dar 
buzunarele goale. Cel mai mare ciclist al nostru, campion al curselor de fond dar 
şi pe velodrom, Marin Niculescu, primea invariabil acelaşi "meniu": un trening 
bleumarin de bumbac, o cupă metalică şi o diplomă. Invidie au trezit marele 
fotbalist Pechovski de la C.C.A., care, în 1956, desemnat cel mai bun fotbalist 
român, a primit cadou o motocicletă "Jawa", şi Angelica Rozeanu, multiplă 
campioană mondială la tenis de masă, care a primit o maşină I.F.A (R.D.G.) - 
o maşină absolut modestă, în doi timpi, cu doi cilindri. 

Dar tinerii înzestraţi au fost atraşi şi de faptul câ 
puteau în anumite împrejurări sâ călătorească în afara 
ţârii, de unde mulţi nu mai veneau înapoi, preferând "sâ 
dea bir cu fugiţii", fâcându-şi un rost în apus. mulţi din cei 
rămaşi putând sâ îşi continue cariera ca profesionişti. Cei care 
veneau înapoi se mulţumeau cu faptul câ avuseseră ocazia sâ vadă 
"iadul capitalist". 

Statul acasă nu oferea nici o satisfacţie multor români şi încet au 
început sâ umple stadioanele, mai ales la fotbal; sub soarele torid, cu 
coifuri de hârtie făcute din ziarul "Scânteia", mâncând o îngheţată pe băţ 
de 0,55 lei, de multe ori de calitate îndoielnică, sau mâncând "bomboane 
agricole" (seminţe de floarea soarelui), aplaudând spectacolul sportiv ce 
li se oferea. 

Cel mai mare succes de casă îl făceau cuplajele fotbalistice 
bucureştene. Mare aflux de spectatori aduceau pe stadionul "Republicii" 
finalele campionatelor naţionale de box cu fraţii Dobrescu, Nicolae Linca 
sau Ciobotaru, însoţite de vocea crainicului Ion Argâsealâ cu apelul 
eliberaţi ringul" sau "învingător la puncte". Stadion plin făceau 
campionatele mondiale de atletism ale României, tot pe "Republicii". 

Ni se părea câ respirăm puţină libertate, (continuare în pag. 15) 


Pag. 5 

























VEDERE DE PE "CENTURA” POLITICII - MAI 2006 


Uf 


PE PLAN INTERN 

Coada de cal şi Alianţa NU 

"Preşedintele a avut sindromul cozii de cal. 

Fragmente din discul intervertebral, care s-a rupt, au 
efectuat o compresiune puternică asupra porţiunii 
terminale a mâduvei spinării, care inervează corpul de 
la brâu în jos." (Ovidiu Grâmescu, neurochirurg la 
Spitalul Universitar) 

România noastră a ajuns într-o stare de circ. 

Preşedintele Traian Bâsescu are o criză cumplită. 

Suferă de sindromul cozii de cal. Şi nimeni nu vrea, nu 
poate, nu ştie să-l opereze în ţara lui! Facem două 
comisii: una este a dr. Sorin Oprescu de la Partidul lui 
Mudes, cealaltă aparţine unui contabil de CAP, ajuns 
ministru liberal al Sănătăţii. "Hernia dă disc? Nici o 
problemă, vă zic io. Hernia dă disc este apendicita 
coloanei vertebrale", ne lămureşte medicul Sorin 
Oprescu. Şi gata, am crezut că totul devine normal. Un fleac. Aş! Aş da orice 
dacă ar fi aşa în România. 

Vine contabilul la urechea Marinelului: "Dom* preşedinte, ăştia vă ţin aici până 
paralizaţi şi rămâneţi în cărucior, vă zic io. Facem reformă, dom’ preşedinte! Şi 
apoi, cei de la SPP mi-au zis că nu există grup operator antiseptic..." "Cum 
antiseptic, bă boule?" "Păi, anticorupt, antiseptic... M-am sfătuit şi cu cel mai bun 
neurochirurg din comisia mea. Ăştia vă omoară. Plecaţi la Viena! Aşteaptă şi 
Călin să vă ureze..." Mamăăă!" Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna 
pă ei... 

Nici un doctor român nu a ieşit în acel moment la rampă să spună răspicat: 
"Lăsaţi dracului politica! Eu îl operez pe preşedintele ţării şi îmi asum întreaga 
răspundere!" Nu avem lege care să-i oblige pe doctori sâ-l îngrijească pe şeful 
statului! Să te cruceşti şi alta nu! Unde eşti, bătrâne Hipocrat, să te-mpuşti pe 
jurământul tău? 

Ei bine, atunci când nimeni nu ascultă de nimeni, când trebuie lege care să 
ne arate ce este piciorul scaunului şi la ce foloseşte el, altfel nimeni nu mută 
scaunul din loc, iar dacă-l mută, mai pretinde şi şpagă, ei bine, asta se numeşte 
"ANOMIE"! (n. red.: anomie = stare a societăţii, caracterizată prin lipsa de norme 
sau prin existenţa unor norme contradictorii). Statul român nu mai există fiindcă 
altcineva din afară trebuie să-i aplice legile. Ce poate fi mai inept? Ce nevoi de 
politicieni ne conduc? 

Sistemul de sănătate este doar un reflex al anomiei din toată ţara. Statul 
însuşi este "un sistem ticăloşit", iar "mafia stă pe masa premierului", cum spunea 
Marinelul. 

Dar ce se întâmplă cu un român obişnuit, atunci când ajunge în 
angrenajul sistemului de sănătate? El nu poate să ajungă la Viena. Ce face 
un prăpădit de pe stradă? 

lată ce mi s-a întâmplat chiar mie, un om obişnuit, 

fără fabrică de îngheţată, fără şorţ, şi cu impozitele la zi, 
atunci când m-au luat durerile facerii din cauza unei 
banale colice renale. Strict autentic! 

Piatră, durere şi reformă 

Un cuţit în şale, răsucit în carnea sfâşiată: gata, m-a 
luat iar! Dau să mă ridic şi cad la loc pe pat. Mă târăsc 
spre telefon şi formez numărul de la Salvare. Dinţii mi se 
încleştează de durere, nu pot articula primele cuvinte. Cu 
chiu cu vai, îi zic unei doamne repezite că am o criză de 
colică renală. "Aşteptaţi, trimitem maşina!" înghit la 
repezeală o fiolă de piafen. Nu trece! Mai rad una: 
degeaba, dar mă ia şi stomacul. Trezesc toţi vecinii. Inutil i 
să mai aştept Salvarea: nu vine, domne, nu vine!... 

Pe timpul odioasei dictaturi şi a sinistrei sale soţii, pe când era director 
general la IPRS Bâneasa, Anton Vâtâşescu a rămas înţepenit în scaun din 
aceleaşi motive. Piatra nu alege, nu ţine seama de funcţie. Secretara a înroşit 
telefonul. Peste patru ore, după o injecţie cu papaverinâ, directorul cobora în 
grabă scările să meargă la o şedinţă. Pe lângă el, urcau năduşiţi o asistentă de 
la Salvare şi doi flăcăi ţapeni, cu targa pe lângă balustradă. "Unde vă duceţi?" 
"Am primit telefon că aveţi un bolnav grav aici...", susură asistenta numai ochi 
negri. "A, nu mai e cazul. A murit, duduie, pacientul a murit!", se aruncă Tony pe 
trepte în jos. 

"Din păcate, nu avem!” 

Cred că mintea mea o ia razna. Cuţitul se-nvârte nemilos în şale. Mă îmbrac 
mai mult târâş. "Unde pleci?", se freacă doamna mea la ochi. "îmi iau lumea-n 
cap! Ajung la cel mai mare spital din Bucureşti. La Fundeni! Mă opreşte un 
tânăr în uniformă. "Actele! Trimiterea!" Abia stau pe picioare. "N-am!" După lungi 
discuţii, mă lasă. Ajung la Camera de Gardă. Un medic tânăr mă primeşte 
politicos. Scot plicul şi-l pun pe masă. "Lăsaţi!" Mă lungesc pe un pat, mă pipăie. 
Trebuie să faceţi o ecografie, dar, din păcate, noi nu avem un aparat 
performant . Eu ştiam că au primit din Statele Unite cele mai modeme dotări, 
aparate donate de Napoleon Săvescu. îmi dă trimitere la Spitalul de Urgenţă. 
Aici, scot iar plicul. "Lăsaţi!" Alt medic amabil mă unge pe burtă cu un gel 
scârbos şi începe să mă frece cu un fel de ventuză: vede pe ecran toată cariera 
mea. 

Căldură mare. mă clatin. Nu cred să mai rezist cu transportul în comun şi cu 
banii stau prost: iau leafa abia peste două săptămâni. Dacă vor fraţii să mi-i 
dea.. De la ecograf, iese un ţigan trâgându-şi nădragii. "Tot piatră?" "Tot. Da’ 
parcă mi-a trecut. Io nu mă internez, dâ-i în ... mă-sii! Am copii, tre* să trag pâ 
taxi... Te duc undeva 7 Ezit, n-am încotro, accept. De-aici, plec la medicul 
de familie. "Te-aştept!", spune Zubar Parpal. 




Pag. 6 


Intru la "doctoriţa de familie". M-am ajuns, am şofer, 
am doctoriţa mea! Scot plicul. "Lăsaţi!... Ce-aveţi?" 
"Colică renală". Nu mă consultă. Scrie pe trimitere ce 
vreau eu. Dacă tot am plătit?! Pot să zic ce boală vreau! 

Căldură mare, bâjbâi scările. Plec iar la spitalul cel 
mare cu Zubar. Am şofer, turuie întruna, îmi vine sâ-l 
pocnesc. "Am înghiţit un pumn dă pastele az-noapte, să 
rrioarâ familia mea! Mă duceam la baie pâ ceas. pâ 
minut.. 

Mă primeşte acelaşi doctor tânăr, parcă mai amabil: 
deschisese plicul. Stau cocârjat lângă masa lui. Vede 
ecografia. se uită la trimiterea către spitalul cel mare. 
Nu-i mai dau alt plic. "Domnul Patrichi, din păcate, nu 
avem paturi acum . Staţi acasă şi luaţi indometacin..." 

Plec spre centrul Capitalei cu Zubar: aveam un nepot 
la un spital de prestigiu din centru. Poate îl găsesc, deşi 
nu ne ţinem de neamuri. Aglomeraţie mare. Zubar se- 
nfurie şi scoate capul pe geam. Cum s-a răsucit vânăt spre volan, văd că 
rămâne cârlig: "Haoleu! Mă ia dân nou!" "Trage pe dreapta, să nu faci vreo 
prostie!" "Lasă, şefu, că mergem încet, să moară familia mea", scrâşneşte omul. 
Ajungem la spitalul de prestigiu. în centrul Capitalei, ualaau! Curăţenie peste toL 
Gresia străluceşte şi pute-a ploscă. Intrăm la Camera de Gardă. Zubar a 
dispărut: nici nu am apucat sâ-i plătesc. Mă primeşte o doctoriţă tânără, destul 
de frumuşică. Mamă, ce baftă am! îi spun eu despre nepotul meu: strâmbă din 
nas. "E în concediu. Dar care-i problema?" îi povestesc printre gemete bucuria 
care mă aduce la ea. "D/h păcate, nu am nici un pat liber acurn.. m Din păcate! 
Păcatele ei! Păcatele mele... Toţi au probleme cu "păcatele mele, cele mari şi 
cele grele". îmi vine să sudui "reforma lor cu tot, care a închis spitale întregi", 
cum zicea Zubar... 

"Nu sunt educaţi pacienţii tăi!” 

"Domnişoară dragă, eu de-aici nu mai plec..." Scot plicul şi mă aşez pe paL 
Mă consultă, mă ciocăneşte... în spate. "Până găsim pat liber, facem primele 
analize". Mi se ia sânge, plicul, fac două radiografii, una - ratată, plicul, 
electrocardiograma, plicul, mă duce la ecograf, nu mai am nici un chior! Urc pe 
un fel de masă, acelaşi gel scârbos pe burtă, un medic foarte manierat îmi 
citeşte măruntaiele. Gata, se reconfirmă diagnosticul, îi mulţumesc din suflet, 
mă îmbrac, dau să plec spre uşă. Aud în spate, răspicat, vocea doctorului 
manierat, proprietarul ecografului, către doctoriţă: m Nu prea sunt educaţi pacienţii 
tăiT. M-am făcut că plouă şi am ieşit: când n-ai bani, la ce-ţi mai trebuie stil 7 

”Nu fi bleg!” 

Domnişoara îmi spune duios să revin mâine, adică vineri. A doua zi. trec pe 
la serviciu, musai să aduc adeverinţă că lucrez, că societatea plăteşte la vedere 

asigurările de sănătate. 

Mă dau de toate gardurile, de toţi pereţii. Mă opresc uneori să vomit: n-am 
mâncat de zece zile, n-am băut apă de trei zile. Ce să mai vomit? "la-uite, 
dobitocul! Are bani de băutură! Huo, fire-ai al dracu' de beţiv! La muncă!..." 

Nu pot să mai ţin pixul în mână. nu mai văd literele de pe tastatura 
calculatorului. 

"Scoate legitimaţia, spune cine eşti, nu fi bleg!", mă apostrofează un coleg. 
"Nu pot, mă. Şi-apoi, ce sunt eu, miliţian, şeful de cabinet al împăratului?" 

Mă duc cu pijamalele la spitalul de elită. Domnişoara mă priveşte somnoros 
senzual. "Chiar dacă păreţi rezistent, de la o vârstă, cad toate, trebuie să vă 
îngrijiţi. Dar nu am pat..." Mai scot un plic, mai dolofan - banii de concediu ai 
profesoarei mele pe trei luni de vară. Mă ciocăneşte din nou şi îmi promite că 
mâine, gata, dacă vin, mă internează. "Mai pleacă bolnavii pe-acasâ. mai 
mănâncă şi ei şi se fac locuri. Facem luni o investigaţie complexă". 

Sâmbătă, pe la prânz, îmi iau pijamalele şi dau să ies din casă. dar nu se 
poate fără puţină educaţie. "Te internezi?" mă chestionează profesoara mea. 
Chiar vrei să cheltuieşti toţi banii mei de concediu? Avem trei restanţe la 
întreţinere, poate plecam şi noi în vacanţă la ţară, la sapă, că mama-i bătrână..." 
Sâ-i spun că, dacă mai stau, crâp? 

Ajung la spitalul din buricul Bucureştiului. "Avem pat!", licoreşte domnişoara 
doctor. Mă conduce, îmi arată patul. Aici dau de doi bătrâni simpatici şi bolnavi 
putrezi: unul din Argeş, nepotul lui Tudor Postelnicu, insuficienţă renală; celălalt 
e de lângă Târgovişte, are o infecţie la rinichi. "Mai avem un ţigan cu noi aici", 
îmi spune Târgovişte. N-apucă sâ termine, că intră Zubar al meu pe uşă. 
Hauleu, mânca-ţ-aş, ierea sâ te pierd dă durere! Nu mi-ai plătit cursa." "Dacă te- 
ai topit... Marc banul. Nu mai puteam, mânca-ţ-aş, m-am dus direct la doctorul 
Toflăuţâ. l-am dat dreptu' şi m-a internat pâ loc. El e şef dă salon aici". Mi-e jenă 
sâ-l întreb cât şi informaţia cu "şeful dă salon" trece pe lângă urechile mele. "Da 
io nu stau, mânca-ţ-aş, am copii. Vin, plec, vin, plec. Dau zece mii la portar, dacă 
mă blochez, şi intru. Disearâ e discoteci multe, am clienţi. Io câştig un milion pâ 
noapte, da trag dă volan! Trag! Abia am cumpărat o Dacie nouă, da tre* să 
plătesc un milion staţia pâ lună. Ai văzut ce maşină are Toflăuţâ 7 Tanc!" Eu. cu 
spinarea în chingi, numai la maşina lui Toflâuţă nu mă gândesc. "Are merţ3 n « 
mânca-ţ-aş. Merţan! Io dă ce n-am dacă trag toată noaptea 7 " "Pentru că nu eşti 
doctor!", i-o taie Argeş. "Ce vorbeşti, bre?" şi Zubar pleacă iar. 

Intră o infirmieră şi ne anunţă tăios: "Masa!". Merg după bătrânii mei. La etaj, 
într-o sală foarte curată, oameni livizi, majoritatea - bătrâni, târşindu-şi papucii. 

La intrare, o imagine duioasă de carton, cu Fecioara Maria şi Pruncul, parcă mai 
mult scârbită, decât îndurerată. în capătul sălii, pe altă masă, un Hristos scofâlcit 
de durere parcă se strâmbă la varza leşiată din farfuna de tablă a unu. bolnav. 
Trosc îmi trânteşte cineva o farfune cu două linguri de mămăligă crudă şi o 
lingură de brânză acră, de-m. mută nasul. Aş înghit, ceva ca sâ pot lua 
medicamentele, dar cu ce 7 Ne aflăm în plină reformă de peste un deceniu 
şi toţi au venit cu tacâmuri de-acasâ. Eu n-am ştiut şi nu am lingură 


Mai 2006 

















■ ■ . ■■■■■■ "Domnul! Mâine, 

■ ■ ■ 1 Duminică la spitalul 

de elită: ia urina, dă 

\jnna! "Nu amestecaţi 
probele*" 

Trage, domne, apa 1 " 

Femeile freacă pe coridoare zi 
şi noapte. 

Curăţenia este singurul 
lucru admirabil aici. "Vizita! 

Dom’ doctor Toflâuţă!" se 
aude pe coridor. Pe uşă intră 
un personaj între două vârste, 
nebărbierit, macho, pare 
bonom şi grăsun. Patul lui 
Zubar e gol - omul face curse 
(puştimea se-ntoarce drogată 
de la discoteci şi merge cu 
taxiul). Medicul îi consultă pe bătrânii mei. în timp ce-l pipăie pe Târgovişte, cu 
spatele spre mine, îmi spune verde. "Domnul! Mâine, aut! Aut!"... "Cum spuneţi 
dvs., domnul doctor..." "Am spus. Aşa a fost înţelegerea..." "Cu mine?!" Dar nu 
mai articulez. 

Vine profesoara mea cu mâncare. Nu-i dâ voie portarul sâ intre şi ea nu ştie 
şi nici nu vrea - trebuie să scoată zece mii. Poate nici nu mai are vreun ban prin 
poşetă: am luat tot de-acasă, ca un apucat. Mâ vede zdravăn, rezemat de gard 
în curte şi se îmbunează. 

S-a-nnorat şi burează. Târgovişte urcă iar cu genunchii pe masă şi se uită pe 
geam spre Calea Victoriei: "Nu plouă, domne, nu plouă nici azi. Şi ce prubă dă 
porumb frumos aveam... Auzi, ştii ce i-a spus Ceauşescu Iu' unchiu când l-a 
informat că e secetă în Bărăgan? «Secetă, bă, secetă zîci? Cât timp nu treci 
Dunărea în sandale, ca Moisă, să nu vorbeşti dâ secetă la noi!» Da' noi n-avem 
sandale, tovarăşi!" Pardon, domnilor... 

E luni dimineaţă, o aştept pe domnişoara doctor să-mi facă "investigaţia 
complexă", dar vine doctorul Toflâuţă, trânteşte uşa de perete şi bagă un pacient 
nou în salon: "Patul numărul 4!" Şi arată spre mine, după care iese. Omul, un 
gălâţean de bun simţ, se ruşinează: "Puteţi sâ mai staţi, dacă tot..." îmi strâng 
lucrurile în papomiţă şi mâ aşez pe un taburet lângă uşă. Patul lui Zubar este tot 
gol, dar el a dat "dreptul" cui trebuie. De unde să ştiu eu, un prăpădit ghemuit de 
durere de pe stradă, care-i ierarhia lor din spital? Ce dacă fata este un medic 
bun? Sâ aştepte, e tânără, să nu sară la cap, sâ crească, sâ respecte ierarhia! 
Mâ simt mândru fiindcă îmi iubesc ţara ca pe o abstracţiune. Uite cum a murit 
Ţuţea... 

Vine domnişoara, mă trimite la un radiolog foarte amabil. Plicul! "Lăsaţi!" Mai 
întâi clisma! Plicul! Mâ-ntorc la radiolog. "Sâ ştiţi că noi ne facem datoria 
oricum..." "Sunt convins". "De ce n-aţi spus că lucraţi în presă? Unde sunteţi 
ziarist?" letete!... "La o fiţuică, n-are importanţă..." "Lăsaţi, c-am auzit că la 


aut! Aut! 




strungăreaţă dinţilor, la Academia lui Mitică Dragomir şi a lui Jiji Becali 
după stadionul Ghencea. Pe când noi, cu Horia Patapievici şi alţi 
români neaoşi venim dî la Academia lui Heidegger. Reproducere 
afurisită! Imaginea este spl endidă, ca o acuarelă dă Slobozia, mânca-ţ-aş. 

Dar uite că pe Traian îl 
loveşte coada de cal şi 
pamfletul lui Dinescu dă 
până la urmă prost. "Cum 
sâ râzi. domne, de un om 
aşa bolnav? S-tem 
creştini, ce dracu! Şi 
ortodocşi!" 

Sâ fie limpede, nu se 
poate imagina o istorie a 
pamfletului românesc, fără 
Dinescu. Este la fel de 
expresiv ca Tudor Arghezi 
sau ca Tribunul", chiar 
dacă nu se suportă ei 
neam. Asta "sine ira et studio". El poate să-şi citească pamfletele oriunde, şi la 
Academia lui Heidegger, şi la mormântul lui Petrache Lupu. Dar când o face la 
plenara conventului liberal, în aplauze frenetice - frumos! - urale prelungite* - 
fain! - în timp ce Călin se freacă la ceafă de râs, pamfletarul se transformă în 
Gâdiliciul lui Patriciu, bă! Că tot veni vorba de Arghezi: maestrul a fost 
chemat de Mihai Antonescu la Consiliul de Miniştri, care i-a cerut să scrie 
un pamflet la adresa baronului Manfred von Killinger, ambasadorul 
Germaniei la Bucureşti. Mareşalul voia să vadă britanicii că nu s-a pierdut 
complet pe Axă." Trei mii dâ leir, a zis maestrul" Cimitirului Buna Vestire ". "Mult! 
Ai o mie de lei. Uite banii, vreau pamfletul mâine*. "Da, dar cu siguranţa mea 
cum rămâneT * Pentru asta l-am invitat aici pe procurorul general al României, 
care vă dă toate asigurările..*. Şi aşa a apărut pamfletul " Baroaner , pe care I- 
am studiat şi noi la liceu ca model de genialitate artistică, "verticalitate" etc... Aşa 
a ajuns Arghezi în lagărul de la Târgu-Jiu, unde juca şah cu directorul. 

O bleandă peste ochi 

Ce dacă Parlamentul din Europa lui Troţki a refi^at sâ-l supere pe Lenin şi pe 
finanţatorii lui, chiar şi în anul de graţie 2006? Marinelul putea lua o carte de-a lui 
Paul Goma, de-a lui Lâncrânjan, că e mort, de-a lui Dumitru Radu Popescu 
(aproape mort) sau să vadă reportajul despre Clită, asasinul lui Gheorghe Ursu, 
adevăratul disident anticomunist din vremea lui Nicolae Ceauşescu. Sâ stea de 
vorbă cu un ţăran care a fost la Canal sau cu Dorii Blaga, fiica poetului din 
Lancrăm, ca să dau un alt exemplu la extremă. Ar fi fost suficient şi putea apoi 
să scrie în piatră, ca să vadă şi Mircea Dinescu, oaspetele lui Gogu Râdulescu: 
"Comunismul a fost cel mai criminal regim politic din istona milenară a 
românilor". Ar fi fost de-ajuns. Nu vă place "istoria milenară", dar asta e. 

Preşedintele nostru a vrut comisie, iar păduche deasupra l-a pus pe 
marele "istoric” Tismâneanu. Mai bine mă punea pe mine comandant de 


revista presei..." 

După vreo cinci ore. termin tot chinul: stau prost, domnişoara devine gravă, 
carieră strălucită în toată regula, oxalaţi, uraţi... "Vă dau trimitere la spitalul cel 
mare de la Fundeni pentru operaţie." "Nu mă primeşte"... Şi apoi, am rămas 
lefter ca luna trecută, am făcut praf şi concediul profesoarei mele... 

îmi iau paporniţa şi ies. Lângă uşă, o bătrână, adusă la 90 de grade, stă pe 
un cadru metalic ruginit. Ţine minte că e tare tonifiantă axioma: totdeauna există 
cineva mai nenorocit ca tine! "Nu mă primeşte la dializă doctorul Toflâuţă, 
domne. Zice să mă duc să cerşesc dacă n-am bani". Mă indignez profesional 
Imediat, cineva suferă, domne. "Nu aveţi documente din care să reiasă că 
sunteţi pensionarăT "Am lucrat 40 de ani ca vatman de tramvai şi mă trimite la 
cerşit..." 

’Blondo r 

Mare problemă este şi mingea pentru şefii de stat! De ce vor ei s-o lovească 
imediat ce-o văd? Ca să arate că ei pot! 

Mitică a văzut o minge, şi-a făcut vânt, a pălit-o pe lângă şi a căzut pe coadă. 
Marinelul a ginit şi el o minge la expoziţia de comunicaţii CERF 2006, a tras 
de trei ori (la poartă) şi mai sâ-i miroase gura flori! 

Isterie naţională! Preşedintele paralizează! Şi dacă vrei să operezi un 
preşedinte în patrie, faci două comisii. Şi tot n-ajunge învăţătura lui Lenin! 

Dar dacă preşedintele şi-a smucit discul la Rast, printre sinistraţi? A pus 
mâna streaşină la ochi - nu mai ştiu la care - văzuse o femeie prin mulţimea care 
ţipa. "Nouă nimeni nu ne dâ! Nouă nimeni nu ne dâ!" - şi a strigat tare, sâ fie 
auzit şi văzut de gazetâresele-pistol: "Blondo! Blondo! Nu ţi-ai evacuat casa? 
Pleacă, mâ femeie, că vine Dunărea, mâ oameni buni!" Şi a plecat el. La Viena. 

Şi a început chirăiala ca la uşa cortului. Apare preocupat Analistul 
Neamului": nu se poate, Marinelul şi-a făcut prestigiul praf. Trebuia sâ stea în 
patrie, sâ-l cheme pe Ciomu ca sâ-l opereze, şi dacă rămânea lat, îl aveam 
acolo pe nea Nae Vâcâroiu sâ ţină loc de preşedinte, că doar el este al doilea 
om în stat. Părerea mea! Tot mai agresiv şi mai spiritual şi Ludovic Orban: cum 
să nu-l primească Traian pe Călin lângă patul de suferinţă? Apare scârbit şi 
eseistul Octavian Paler, această Casandrâ care abjură mereu. "Eu şi Traian 
Bâsescu avem un punct comun: coloana vertebrală . Ho-paa! Nu, nu! Era vorba 
tot despre coada de cal... Asta îmi aminteşte de ultima întâlnire dintre Comeliu 
Coposu şi Ion Raţiu. doi ţărănişti din Transilvania. Vine Ion Raţiu sâ-l vadă pe 
Corneliu Coposu care tocmai ieşise din spital. Bătrânul se stingea, lancule, ai 
venit sâ mâ vezi, mâ?!" "Da, desigur..." "Vai , lancule. tare te rog să mă ierţi, 
mâi..." "De ce, Cornele? Desigur..." "Vai, lancule, tare te rog să mă ierţi, mă, că 
n-am murit încă, mâ . " "Da, desigur..." 

Eu, ca once bătrân, am mama sâ văd lucrurile în succesiunea lor cauzală, 
normală. Am oroare sâ mâ opresc la efecte, ca orice gazetâreasâ-pistol. Cu doar 
câteva zile în urmă, Mircea Dinescu participase la conventul liberalilor de la 
Timişoara şi citise acolo un pamflet excelent scris. Despărţirea de Traian 
BăsesoT. Fain-frumos. Că adicătelea noi. liberalii, am fi anticomunişti, iar 
Mannelul stă în cap pâ bârnă şi scuipă coji dâ seminţe dâ bostan pîn 


bombardier! 

Existau istorici adevăraţi, ca Florin Constantiniu sau ca Gheorghe 
Buzatu, care cunosc mult mai bine istoria moderna a românilor, au muncit 
în arhive ani de zile şi nu ar fi avut prejudecăţi. 

Aşa se face că Naşul presărilor i-a tras o bleandă peste ochi (Traiane. te 
termin!") cu mâna lui Vladimir Alexe, care a publicat un excelent documentar - 
"Agentul Volodea”. Un singur citat. "Ceea ce dezvăluie Fişa din 13 aug 1987 
este un fapt neaşteptat: Vladimir Tismâneanu a plecat din România, în nov. 
1981, cu ajutorul U.M. 0617, unitate a Securitâţii! U.M 01617 nu este însă 
alta decât codificarea Direcţiei a ll-a a Securităţii, specializată în contrainformatii 
economice." la uite cine pe cine deconspirâ! 

Şi face Poetul Otonelului un pamflet naţional, de mare capacitate, din care 
am dedus că noi, românii, la grămadă, mâncăm evrei pe pâine, că d-aia l-a pictat 
Vladimir Alexe pe Tismâneanu, fiindcă este evreu. Nu, maestre, pentru că a 
fost racolat, nu pentru că este evreu. Iar noi ştim şi de ce te bunei aşa tare pe 
tema Vova Tismâneanu, dar nu spunem. De aceea, mai bine "Ciocu mic! Mic- 
mic!" sau "Mucles!" şi iar ne aducem aminte de Adrian Nâstase. 

La păscut 

Ce-o mai fi făcând el? A pierdut şi preşedinţia Agenţiei Vânătorilor şi 
Pescarilor. A transmis şorţul de vânător al patriei lui Mugurel Isârescu. Ce 
frumos! S-a redactat şi raportul de ţară veselă şi şmecheră la UE. Procuroni au 
intrat la loc în găurile lor din sertare, printre dosarele mafiei de partid şi de stat. 
Show-ul lor a dat bine la Bruxelles. Ce contează că nici un grangur nu a ajuns 
încă în faţa instanţelor? Integrarea durează decenii, tovarăşi! Adică, domnilor! 
Percepţia contează! Noi numărăm ouăle împâratului-de-Mâtase, în timp ce 
bulgarii îşi împuşcă mafioţii în stradă, după model rusesc. Bulgarii nu au un 
"spirit european”, fireşte. 

Estimp, Prostănacul şi-a scos la păscut miniştrii din guvemul-fantomă. "Sâ le- 
arătăm noi românilor de ce am fi în stare dacă vor fi dâştepţi şi ne votează dân 
nou!" Aşa a apărut şi ideea că n-ar fi rău să fie bună o alianţă cu Comeliu Vădim 
Tudor. Altă chirâialâ prin târg! 

Stând drept şi judecând bâtrâneşte, mâ tot întreb care ar fi Dracul gol în 
România uitată? Cel care strigă de 15 ani "Hoţii şi Escrocii!", cu exagerările lui 
vituperante şi inerente, sau ce! care a furat mii de miliarde din foamea şi frigul pe 
care le-am strâns noi toţi în toată "iepoca dâ aur"? Sâ fim oneşti şi să răspundem 
deschis, în faţa oglinzii din baie, la această întrebare simplă. (Eu nu am lipit afişe 
pentru Partidul România Mare), lată de ce nu l-am înţeles pe Comeliu Vădim 
Tudor. Alianţa cu Partidul lui Mucles ar fi ca o pâliturâ în moalele capului pentru 
un electorat care l-a urmat orbeşte ani de zile, din diverse motive. 

Cu siguranţă, în PRM există şi indivizi foarte apropiaţi de gaşca împăratului- 
de-Mâtase, dar să-ţi legi un asemenea bolovan de gât. tocmai când eşti pe val, e 
mai greu de priceput. Oricum, Tribunul" are eticheta pusă şi nu mai poate scăpa 
de ea. Nu ştiu la ce i-ar mai folosi sâ se prefacă, (continuare în pag. 12) 


CUVÂNTUL QLEcGiONA^ Mai 2006 


Pag. 7 





































PATRU POPASURI DE ADUCERE AMINTE 



Motto "Ce; răpuşi de gloanţele duşmane păşesc în rând cu cei ce au rămas" 







S-a spus şi s-a repetat (de către duşmani sau de către superficiali, uneori 
chiar de către pneteni) că legionarii se ocupă excesiv de parastase şi 
comemorări. 

Nu este nicidecum vina legionarilor că fac atâtea parastase, ci a duşmanilor 
Mişcării care au făcut sute de martiri... 

în afară de obligaţia creştină de a-şi pomeni morţii, legionarii au cultul eroilor, 
al martirilor şi al strămoşilor. Ca orice creştin, legionarii cred că sufletele 
camarazilor ne veghează din Cer şi se roagă pentru noi; prin rugăciune intrăm în 
comuniune cu ei şi cu Dumnezeu, căpătăm forţă pentru lupta inegală numeric şi 
material cu duşmanii. 

De aceea în urmă cu două săptămâni, o parte dintre membrii celui mai tânăr 
cuib. " Vestitorii ", format din studenţi - câţi au încăput într-un autoturism - au 

pornit să îngrijească mormintele unor personalităţi legionare. 

Prima oprire a fost la Strâuleşti (Bucureştii Noi), locul de veşnică odihnă 

al ultimului comandant 
legionar care a fost 
contemporan cu noi, doctor, 
poet şi martir al închisorilor 
comuniste IONEL ZEANA, 
şeful Senatului Legionar 
reînfiinţat în ţară după 1989. 
Tinerii legionari au reparat 
crucea care stă de strajă 
osemintelor iubitului şi 
regretatului camarad care şi-a 
încetat viaţa pământească în 
urmă trei ani, au curăţat de 
buruieni mormântul şi aleile 
înconjurătoare, au plantat flori proaspete, dispuse în formă de cruce, au aprins o 
lumânare şi au rostit o rugăciune, păstrând câteva momente de reculegere. 

~nagovului, la locul unde odihnesc 
osemintele a doi dintre fondatorii 
Mişcării, RADU MIRONOVICI şi 
CORNELIU GEORGESCU 

(cimitirul aparţine din punct de 
vedere administrativ corn. 
Ţigăneşti). 

Aici părăsirea era mai mult decât 
evidentă: buruieni înalte de un 
metru şi jumătate, urzici, scaieţi, 
gunoaie, şi nici o urmă de 
lumânare... Crucea modestă din 
lemn a lui Radu Mironovici era 
crăpată şi stând să cadă, gârduleţul 
care împrejmuieşte mormintele era 
ruginit. 

Contrastul izbitor dintre acest 
lăcaş de veci. total uitat, şi celelalte, 
curate şi îngrijite, ne-a durut. 

Cei din cuibul " Vestitorii " au 
vopsit gârduleţul, brâul de beton 
care înconjoară mormintele şi cele 
două cruci de lemn, au strâns 
gunoaiele, au plivit buruienile şi au plantat şi aici flori proaspete, au aprins 
lumânări şi s-au rugat pentru sufletele camarazilor. 

Viaţa zbuciumată şi plină de suferinţe a camaradului Căpitanului s-a sfârşit 
chiar în acest modest cimitir de ţară, unde avocatul Radu Mironovici, după 16 
ani petr ecuţi în închisorile comuniste, fusese "reîncadrat" ca... îngrijitor al 


cimitirului; intr-o noapte din anul 1979 a fost asasinat spârgându-i-se capul cu 
ranga chiar in acest cimitir! (autorul a rămas necunoscut până azi) 

Moartea lui Corneliu Georgescu a fost încă şi mai dubioasă: a fost 
asasinat în 1945 la Mittersill (Austria), când încerca să treacă frontiera 
spfe Roma pentru a se întâlni cu vechiul său camarad, llie Gâmeaţâ. 


Era însoţit de oamenii pe care insistase să îi dea Horia Sima. pentru a-l proteja. 
Aceştia — aşa povesteşte însuşi H. Sima - l-au lăsat pe Georgescu la poalele 
munţilor şi au plecat constatând că aveau ceva mai "important" de făcut: să-şi 
vadă nişte prieteni! Când s-au întors, după câteva zile, sâ-l conducă, în sfârşit, 
pe Corneliu Georgescu la destinaţie, acesta "dispăruse’’. Nu l-au căutat, ci şi-au 
văzut fiecare de treburile lor. După vreo opt ani de zile s-au gândit să facă 
cercetări - oare de ce atât de târziu?! - şi au găsit osemintele comandantului 
Bunei Vestiri care fusese asasinat chiar pe locul unde-l lăsaseră ei. Hm, cel puţin 
ciudat să-ţi părăseşti camaradul şi comandantul legionar pe care trebuie sâ-l 
protejezi, ca să te vezi tu cu nu-ştiu-cine. să te întorci după câteva zile şi să nu-l 
cauţi, iar după opt ani să te agiţi şi sâ-l cauţi serios şi sâ "descoperi" că fusese 
asasinat tocmai în ziua şi în locul unde l-ai părăsit tu brusc... 

Corneliu Georgescu era singurul comandant al Bunei Vestiri din cei 5 râmaşi 
în viaţă după moartea Căpitanului (ceilalţi 4: Ion Dumitrescu-Borşa. llie 
Gâmeaţâ, Radu Mironovici, Mile Lefter) care rămăsese alături de Sima şi vroia 
sâ treacă munţii pentru a se întâlni cu vechiul lui camarad llie Gâmeaţâ care 
tocmai luase atitudine publică împotriva abaterilor grave ale lui Horia Sima de la 
linia legionară. Oare sâ-i fi fost teamă lui Sima că Georgescu va fi influenţat de 
Gârneaţâ şi îl va dezavua şi el, ultimul dintre fondatorii Legiunii care mai 
rămăsese alături de el? Numai Dumnezeu ştie: cei implicaţi în nenorocitul 
eveniment au dus secretul cu ei, în mormânt. 

Trupul lui Corneliu Georgescu a fost adus în ţară după 1990 şi se află 
reînhumat lângă vechiul său camarad. Radu Mironovici 

Cel de-al treilea popas a fost la km 
30 al drumului naţional DN1 Bucureşti 
- Braşov, la troiţa de la Tâncâbeşti, la 
locul unde au fost asasinaţi 

CĂPITANUL, NICADORII şi 
DECEMVIRII. 

Aici erau câteva crengi proaspete 
liliac, şi chiar în timpul în care vopseam 
stativul de lumânări, a opnt un autoturism 
cu număr de Bucureşti, şi o pereche a 
coborât împreună cu copiii; gestul lor - 
îngenuncheat împreună cu copiii şi s-au 
închinat, sărutând troiţa - ne-a 
impresionat. 

Apoi, în timp ce făceam apelul celor 
căzuţi .aici, a mai oprit o maşină şi doi 
tineri au venit sâ aprindă lumânări, dar, 
vâzându-ne, au luat-o la goană, uitând de 
lumânări... Când oare vor înceta românii 
sâ mai tremure de frică pentru orice nimic, ca şi cum ar avea veşnic pe urme 
cohorte de spioni şi ucigaşi?! 

Ultimul popas a fost în str. Matei Voievod, la inimoasa Doamna ELPIDIA 
TEJA, văduva neuitatului camarad CONSTANTIN TEJA care şi-a închinat 

toată viaţa idealului legionar: 

Costicâ l-a cunoscut pe Căpitan 
când avea 16 ani, în tabăra de la 
Carmen Sylva, şi de atunci nici 
moartea nu l-a mai despărţit de 
cămaşa verde: Costicâ Teja a plecat 
în lumea cealaltă, mai bună. în 
frumoasele odăjdii legionare, cu 
ceremonial legionar, pentru că 
macedonenii nu se dezmint 
niciodată: atunci când îşi dăruiesc 
inima, o fac pentru totdeauna, şi fără 
limite, iar laşitatea este un cuvânt 
necunoscut pentru ei Bineînţeles că 
a pătimit cumplit pentru credinţa sa 
legionară: la Gherla (unde tot trupul 
i-a fost transformat într-o masă de 
came vie, sângerândă, unghiile i-au 
fost smulse cu cleştele, i s-au vârât 
fecale pe gât, cu forţa), apoi la Baia 
Spne, în Valea Nistrului 13 am de 
închisoare cruntă. (In nr. din martie 
A yfc r 63îU 2004 al revistei, sub titlul "Un 

camarad de excepţie: Constantin 

.. __. , Teja m % am publicat in extenso 

biografia dârzului macedo-român pe care n-a reuşit să-l învingă nici faimoasa 
echipă a torţionarului Ţurcanu.) 

La plecare am strâns-o în braţe pe îndurerata şi credincioasa Doamnă, 
încercând sâ-i mai alinăm durerea pnc.nuitâ de plecarea fără întoarcere a 
legionarului lui Corneliu Zelea Codreanu'. Doamna Elpid.a a şoptit: 'îmi pare rău 
de un singur lucru: că n-am putut sâ ne facem datoha pe de-a întregul ’ Am 
pnvit-o uluiţi, neinţelegând. Cu o energie nebânuitâ pentru o persoană atât de 

si ** ™ 




Pag. 8 


Mai 2006 




















































rrkDKI _, ^aste Jeguaaasă ceJe&ă, 

U 2ELEA CODREANU - ”PENTRU LEGIONARI” (I) 1 

in 3CeSt V °' Um ^ SCriSă mele - d * >* 19 /a 34 an/, cu simţiri,e. credinţa. gânduri^ fjuţUde jUţreşeme ei. 

’LEGIONARI . Scriu pentru familia noastră leoion a p 

Scriu in fuga condeiului, de pe câmpul de luptă din ,of ' le 9 ionarii: din sat, din fabrică şi din universitate. (. ..) 

trtfarea muşcă din noi. (...) p ’ m, l'ocul atacunlor. La ora aceasta suntem înconjuraţi din toate părţile Duşmanii ne izbesc mişeleşte 

De doi ani de zile numele nostru şl acela de le 

r ;-. u :ele duşmanilor şi în speranţele lor că vom p,eri Dar aceşti ZuaJS?, , °7? fe în ziare decăt pen,ru a n insultate Curge asupra noastră ploaie de mişelii în 
.^u acumulat nădejdile de nimicire a Mişcării Legionare toate fZniîZî ,,? f ’ Ca 9 ' s,ăpân " lor se vor convinge, de altfel, in curând, că toate atacurile in care 
nemişcaţi, neinvinşi şi nemuritori, privesc pururea biruitori la tea, - Ş !, ,? ate sf ° dănle disperate, rămân încercân zadarnice Legionarii nu mor. Drepţi 

Imi este indiferentă părerea pe care ar putea s o aihîi zvarco,m,e urii neputincioase. 

,#e in acea lume. Eu vreau ca voi, soldaţi ai unor alte orizonturi d ®! Pre răndunle ce urmaa ^ 9' nu mă interesează efectul pe care ele l-ar 

iinintede luptele voastre. Să retrăiţi sufennfele îndurate şi loviturile nnmufnJ.'^"^ ace i f ? a ™ n,in ' să recunoaşteţi in ele propriul vostru trecut şi să vă aduceţi 

Za >■*!' ***** 91 din care avem cu toţi, poruncă de VSTbtaZ ori !TnlT, ” T* !! ^ '° C * e hotărăre in lupta 9 rea si 

cu seninătatea strămoşilor Thraci botezul morţii. Şi la voi ace, ce v^t n lhn, 11T V L * V °‘ păndesc cănd scnu La voi. acei cari veţi trebui să murit,, pnmind 
# Românilor. ’ CORNELIU ZELEA CODREANU ' ° ă Pă?>fl pes,e m0rţl ?l mormintele 'or. ducând în mâinile voastre steagurile triumfătoare 

Carmen Syfva, 6 dec. 1935 


PĂŞIND ÎN VIAŢĂ 

La Universitatea din laşi 

'Această atitudine a profesorilor care considerau 
ca "barbarie” orice idee şi notă naţionalistă, a avut 
ca efect dezorientarea totală a studenţilor Unii 
susţineau bolşevismul pe faţă, alţii - cei mai mulţi - 
spuneau " Orice s-ar z/ce. a trecut timpul 
naţionalismului, omenirea merge spre stânga", (pg. 16) 
înaintarea acestor idei antiromâneşti, susţinută 
de o masă compactă de profesori şi studenţi şi 
încurajată de toţi duşmanii României întregite, nu 
mai găsea în lumea studenţească nici o rezistenţă 
românească. Câţiva care mai încercam sâ rămânem pe 
pozibe eram învăluiţi într-o atmosferă de dispreţ şi 
duşmănie. Colegii de alte păreri, cei cu " libertatea de 
conştiinţă" şi cu principiul tuturor libertăţilor, scuipau în 
urma noastră, cănd treceam pe stradă sau pe sălile 
facultăţilor şi deveniseră agresivi, din ce în ce mai" 
agresrvi. întruniri peste întruniri cu mii de studenţi, în 
care se propaga bolşevismul, se ataca Armata, Justiţia, 
teica, Coroana. 

Universitatea cu tradiţie de naţionalism de la 1860. 
fievenise un focar de antiromânism.” (pg. 16) 

Se pregătea revoluţia 

"Dar nu numai în universitate era această situaţie. 

Masa muncitorească ieşeană, cuprinsă aproape în 
întregimea ei de comunism, stătea gata să 
izbucnească în revoluţie. 

La fiecare 3-4 zile, pe străzile laşiului, mari 
demonstraţii comuniste. Cele 10-15.000 de lucrători, 

'^flămânziţi şi manevraţi de mâna criminală de la 
Moscova, parcurgeau străzile în cântecul Internaţionalei, 

’ n strigăte de: "Jos Armata!", "Jos Regele!", purtând 
olacarde pe care se putea citi: "Trăiască revoluţia 
«munistăf, "Trăiască Rusia Sovietică!". 

Dacă ar fi învins aceştia? Am fi avut cel puţin o 
omânie condusă de un regim muncitoresc 

Urnesc? Ar fi devenit muncitorii români stăpânii 
Iam? NU! (...) 

România Mare, după mai puţin de o secundă de viaţă, s-ar fi prăbuşit. 

Noi, poporul român, am fi fost exterminaţi fără miiă, ucişi sau deportaţi pe 
^unle Siberiei: ţărani, muncitori, intelectuali, cu toţii de-a valma. (...) 

veam conştiinţa clară, că în acele ceasuri juca balanţa vieţii şi a morţii 
forului român. (...) Numai intelectualii români erau inconştienţi. Intelectualii 
r *au învăţat carte şi care aveau chemarea de a lumina calea poporului în 
JP* grele - căci pentru aceasta erau intelectuali - lipseau de la datoria lor. 
^*Şti nevrednici în ceasurile acelea hotărâtoare susţineau cu o inconştienţă 
-mmalâ. că lumina vine de la Răsărit ". Coloanelor revoluţionare, care 
Stupeau ameninţătoare străzile tuturor oraşelor, cine sâ li se opună? 
^nţimea? Nu! Poliţia? Siguranţa? Aceştia, când auzeau că se aproprie 
intrau în panică şi dispăreau." (pg. 17-18) 

^ a rda Conştiinţei Naţionale 

Con meu se bifurca: jumătate în lupta de la universitate şi jumătate cu 
cm ,tan tfn Pencu, în rândurile muncitorimii. Eu m-am legat sufleteşte de acest 
on* am râmas cu el sub conducerea lui. tot timpul până la desfiinţarea 
(pg. 18) 

a Poi ' Unea lui a durat un an. S-a mărit în măsura primejdiei bolşevice şi 

micşorat în măsura scăderii ei.” (pg. 19) 
irr 



dţ jJ ,nce Put consfătuiri, apoi întruniri care ajungeau până la 5-6 şi chiar 10000 
?™' Ace stea erau in perioada critică, săptămânale. Aveau loc în sala 
Coi Mlrc *a Şi uneori chiar în Piaţa Unirii. (...) Este incontestabil că Garda 
R 0t A l, ’' ei Naţionale a înălţat într-un moment critic conştiinţa naţională a 
bar* ,n tr-un punct de importanţă ca acela al laşiului şi a aşezat-o ca o 

Acovttet^* ValU ' Ui comunist 


H 


^ a aceasta nu s-a mărginit numai la laşi. Ne-am deplasat şi în alte 
■Me Apoi (oaia "Conştiinţa", care apărea regulat, pătrunsese cu stngâtul 
* <alarmă aoroaoe in toate oraşele din Moldova şi Basarabia, (pg. 19) 


Sindicatele naţionale 

De multe ori vorbeam cu Pancu în serile lui 1919, căci 
necontenit eram împreună şi aproape regulat la masa sa. Şi-i 
spuneam: 

" N u-î de-ajuns sâ învingem* comunismul. Trebuie să şi 
luptăm pentru dreptatea muncitorilor Au dreptul la pâine şi 
dreptul la onoare. Trebuie să luptăm în contra partidelor 
oligarhice, creând organizaţii muncitoreşti naţionale care să-şi 
poată câştiga dreptatea în cadrul statului, nu în contra 
statului. 

Nu admitem nimănui ca sâ caute şi să ridice pe 
pământul românesc alt steag decât acela al istoriei 
noastre naţionale. Oricâtă dreptate ar putea avea clasa 
muncitoare, nu-i admitem ca să se ridice peste şi împotriva 
hotarelor ţării. Nu va admite nimeni ca pentru pâinea ta să 
puşti eşti şi să dai pe mâna unei naţii străine de bancheri 
şi cămătari, tot ce a agonisit truda de două ori milenară a 
unui neam de muncitori şi de viteji. Dreptatea ta, în cadrul 
dreptăţii neamului. Nu se admite ca pentru dreptatea ta să 
sfarmi în bucăţi dreptatea istorică a naţiei căreia aparţii. 

Dar nici nu vom admite ca la adăpostul formulelor 
tricolore, să se instaleze o clasă oligarhică şi tiranică, pe 
spatele muncitorilor de toate categoriile şi sâ-i jupoaie 
literalmente de piele, fluturând prin văzduh necontenit: 
Patrie - pe care n-o iubesc - Dumnezeu - în care nu cred, - 
Biserică - în care nu intră niciodată, - şi Armată - pe care o 
trimit la război cu braţele goale. 

Acestea sunt realităţi, care nu pot fi embleme pentru 
escrocherie politică în mâna unor scamatori imorali ’ (Dq 
122-23) ‘ ™ 

Apel către meseriaşi, muncitori, soldaţi şi ţărani 
români: 

(...) lată că din răsărit se aud glasuri de ură care vădesc 

năzuinţa duşmanilor noştri de a ne sfâşia, prin învrăjbire 
şi neînţelegerile dintre noi. Din Rusia stăpânită de 
întunericul învăţăturilor greşite, pornesc îndemnuri de luptă 
la foc şi la uciderea fraţilor de acelaşi sânge. 

Din Ungaria, care-şi plânge mărirea de altădată, se aud 
aceleaşi îndemnuri. Duşmanii din răsărit s-au unit cu cei 
din apus ca să tulbure liniştea noastra pentru ca apoi sâ 
ne poată cotropi. 

Străinii de peste hotare încearcă sâ împartă paharul cu otravă între noi, prin 
înstrăinaţii care trăiesc la sânul ţârii noastre. Ei au cutezanţa sâ spună că 
îndemnurile lor le fac în numele păcii, în numele dreptăţii şi al libertăţii, în 
numele muncitorilor. Cuvântul lor e minciupâ, îndemnul lor e venin omorâtor 
căci: 

Ei zic că voiesc pacea, dar ei singuri o nimicesc omorând pe cei mai vrednici. 

Cer libertatea, dar cu ameninţări de moarte, silesc lumea sâ li se 
supună. 

Doresc înfrăţirea, dar ei seamănă ura, nedreptatea şi desfrâul în mijlocul 
popoarelor. J 

Mai mult încă: ei zic că voiesc desfiinţarea capitalului câştigat prin sudoarea 
frunţii. 

Ne spun că nu voiesc războiul dar ei se războiesc. 

Cer desfiinţarea armatei, dar ei se înarmează. 

Ne îndeamnă să aruncăm steagul tricolor, dar voiesc sâ ridice în locul 
lui steagul roşu al urii. 

Sâ nu daţi crezare manifestelor şi îndemnurilor lor precum n-aţi dat crezare 
manifestelor duşmane când luptaţi la Oituz, Mârâşti şi Mărâşeşti. 

Datoria oncârui bun Român este de a se îngriji ca şi pe viitor sămânţa 
neînţelegerii, pe care o încearcă sâ o arunce între noi, sâ nu prindă rădăcini. 

Desăvârşiţi lucrul început prin munca şi cinstea voastră Duşmanii voştri 
sunt: lenea, ura şi necinstea care domnesc peste hotare şi care ne 
ameninţă şi pe noi. 

Fiţi cu luare aminte! Pâstraţi-vâ sufletul curat, nu uitaţi că mântuirea 
noastră este munca, unirea şi cinstea. (...)" (pg. 25 - 27) 

(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LE<G8©NAJÎ Mai 2006 


Pag. 9 










: Swiasvtie afe caste 

ADRIAN GABRIEL LEPĂDATU - "MIŞCAREA LEGIONARĂ ÎNTRE MIT Şl REALITATE” 


în supraoferta editonalâ prezentă anual prin sute de titluri noi din cele mai 
diverse domenii, care sufocă rafturile librăriilor şi nu mai încap în tonetele 
vânzătorilor de pe stradă, am descoperit întâmplător, nu demult, o carte cu un 
titlu care spune totul: "Mişcarea Legionară intre mit şi realitate 

Achiziţionând lucrarea, într-o remarcabilă ţinută grafică, am luat cunoştinţă că 
autorul este un tânăr de numai 26 de ani, absolvent. în urmă cu doi am, al 
Universităţii Ecologice Bucureşti, în viaţa de toate zilele fiind redactor economic 
al cotidianului "Curierul Naţionar. Făcând aceste precizări îi dăm de la 
început circumstanţe atenuante autorului care nu are temeinice studii istorice, 
acest lucru văzându-se dar după lecturarea celor 370 de pagini ale cărţii. 

Spre lauda debutantului în cercetarea fenomenului legionar, Mişcarea 
interbelică de masă este prezentată într-o lumină favorabilă, lipsind, ca atare, 
invectivele, denaturarea adevărului şi, mai ales, argumentele. 

Din păcate, o spunem de la început, cartea s-a dovedit a fi, în final, o pălărie 
prea mare pentru tânărul autor, întrucât nu aduce absolut nimic nou faţă de 
ceea ce s-a scris despre Mişcarea Legionară până în prezent. 

Cu titlu identic sau foarte asemănător au apărut alte trei cărţi în urmă cu 9 
ani. în 1997: ' Mişcarea Legionară, mit şi realitate " de Constantin Petculescu 
(Editura "Noua Alternativă". Bucureşti), " Mişcarea Legionară între mitul 
izbăvirii şi realitatea dezastrulur de Grigore 
Traian Pop. " Legiunea Arhanghelului Mihail de la 
mit la realitate " de Dragoş Zamfirescu (Ed. 

Encidopedicâ, Buc.). 

De la titlul sinonim cu cel al autorului Const. 

Petculescu şi până la ultima filă din text, nu 
poate reţine nimic nou, inedit, tot ce este relatat 
este arhicunoscut. 

Cine se înhamă astăzi la munca grea şi epuizantă 
de a scrie o adevărată monografie a Mişcării 
Legionare de la începutul ei şi până în prezent, îşi 
asumă o mare responsabilitate materializată în 
cercetarea amănunţită a imensului material 
documentar aflat în arhive şi biblioteci, atât în ţară 
cât şi în străinătate. O sursă deloc de neglijat ar 
constitui-o şi discuţiile cu cei aflaţi încă în viaţă, care 
au fost prezenţi în mijlocul evenimentelor între anii 
1930 - 1940. La sfârşitul cârtii dl. Adrian Lepâdatu 
prezintă lista lucrărilor cercetate, adică bibliografia 
Rămâi neplăcut surprins văzând cât de mică este 
la literatura legionară doar 28 de titluri, din care nu 
mai puţin de 25 au apărut după 1993, iar dintre 
acestea, 9 îl au ca autor pe Horia Sima La fel stau 
lucrurile şi când se referă la consultarea 
"scrierilor din epocă" (doar 7 la număr, toate 
retipărite în ultimul deceniu), "colecţii de documente" 

(3 lucrări, şi ele retipărite), la "lucrări de specialitate" 
şi "memorialistică" (doar 10, deşi numărul ziarelor 
legionare apărute în tot cuprinsul ţârii a fost de peste 
80, şi nu au fost nici măcar răsfoite cotidienele "Buna 
Vestire" şi "Cuvântul" sau revistele culturale). 

Puţinele lucrări cercetate autorul le-a 
amestecat intr-un creuzet din care a rezultat, 
fireşte, un volum scris la repezeală, fără nici o 
notă cât de cât personală. 

Bunăoară, nu pune "punctul pe I", când omite - cu sau fără voie - rolul nefast 
pe care l-a avut Horia Sima în decapitarea Mişcării Legionare în perioada 1938 - 
1939) şi în compromiterea acesteia (în timpul în care s-a aflat la conducerea 
ţârii, dar şi în străinătate). Nu se vorbeşte nimic nici despre eliminarea lui Horia 
Sima din Mişcarea Legionară încă în 1954, sau despre scindarea dintre simişti şi 
codrenişti. autorul alege calea mai comodă de a prezenta faptele exclusiv 
prin prisma celor relatate de Horia Sima în cărţile sale biografice din 
perioada 1940 - 1944 ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", "Era libertăţii", 
"Prizonieri ai puterilor Axei", "Guvernul naţional româP de la Viena"). 

Se ştie că spaţiul acordat recenziei unei cărţi nu trebuie să fie generos, altfel 
riscă să nu fie citit, aşa că mă voi limita la câteva exemple care reflectă 

superficialitatea autorului: 

— Afirmă că imaginea Căpitanului a rămas pentru posteritate ca "om al lui 
Hitier la Bucureşti" întrucât Hitler ar fi cerut în nov. 1938 regelui Carol al ll-lea sâ- 
I elibereze pe Căpitan şi sâ-l pună în fruntea ţârii. Or, se ştie şi este dovedit prin 
documente, că niciodată Hitler nu a intervenit nici în favoarea Mişcării nici a 
Căpitanului (era interesat doar de grânele şi petrolul României, în vederea 
războiului); în plus. ca detalii semnificative, Comeliu Zelea Codreanu nu s-a 
întâlnit niciodată cu conducătorul Germaniei, iar doctnna legionară (creştină, de 
dreapta) nu are "nici în din, nici în mânecă" cu doctrina nazistă (naţional- 
sodalistă ). 

Emite “cugetări” hilare de genul: " Mişcarea Legionară, Legiunea 
Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Partidul Totul Pentru Ţară sau Gruparea 
Comeliu Zetea Codreanu, toate sunt denumirile acelui fenomen ciudat, mai 
apropiat de o sectă religioasă (n. n.: !?!) decât de o formaţiune politică ce a 
zguduit România interbelică ..." sau m ln prezent nu se mai poate vorbi despre 
Garda de Fier decât că a fost. Acţiunile şi ideile legionare sunt încă valabile 


şi pot fi încă susţinute, aventura legionară nu mai este posibilă. Ar trebui să 
se nască o altă generaţie gata de sacrificiu în numele unei idei. să accepte 
moştenirea Gărzii de Fier şi să continue lupta. Ceea ce este imposibil. Legiunea 
se va stinge de la sine, prin trecerea timpului, moartea veteranilor şi uitare, fără 
să mai trezească ură şi ataşamenf. 

Dacă nu aş vedea în fiecare toamnă, la 30 noiembrie, la Tâncăbeşti, 
numeroşi tineri care iau parte la comemorarea asasinării Fondatorului 
Mişcării, dacă nu aş vedea pe tineri - elevi şi studenţi - în organizaţia 
noastră, dacă nu aş vedea sute de tineri la conferinţe şi la mitinguri cu 
caracter naţionalist, aş crede ce scrie domnul Adrian Lepâdatu. Dar faptele 
dovedesc exact contrariul a ceea ce afirmă domnia sa. 

— Tot din comoditate, probabil, capitolul intitulat "Presa şi editurile 
legionare din ex/7" are numai 4 pagini, jumătate din ele reproducând numai 
lista cărţilor apărute între anii 1951 - 1953 la Salzburg în editura "Omul Nou", iar 
dintre edituri şi ziare sunt menţionate numai cele cu simpatii simiste. Halal 
imparţialitate! 

— Un alt capitol, tot atât de "amplu", deci tot de 4 pagini, tratează. "în doi 
timpi şi trei mişcări", "Revolupa din 1989 şi Mişcarea Legionară " Autorul 
stârneşte din nou zâmbete celui care a studiat fenomenul legionar, celui 
avizat: "Ce/e mai active s-au dovedit Mişcarea Legionară condusă de Şerban 
Suru, Fundaţia Profesor Gh eorghe Mânu, o organizaţie pro-simistă, şi Acţiunea 

Românească sub conducerea unuia dintre nepoţii lui 
Comeliu Zelea Codreanu, Nicador Florea Codreanu. 
declarat anti-Sima. Cea mai apropiată de origini 
pare însă Mişcarea Legionară condusă de Şerban 
Suru, un fost profesor de fizică, care are faţă de alte 
grupări atuul tinereţii şi a păstrat uniforma clasică şi 
ritualul şedinţelor de cuib n . (n. n.: sic!!) 

Faptul că Şerban Suru afişează permanent, în 
orice ocazie, portul cămăşii verzi, nu înseamnă 
că este cel mai bun legionar; din contră, 
Căpitanul interzisese purtarea acesteia mereu, 
stabilind ca aceasta să se facă numai în ocazii 
speciale (mari aniversări, comemorări, evenimente). 

Iar şedinţele de cuib nu sunt unice la Şerban 
Suru: este secretul lui Polichinelle că în cadrul 
Acţiunii Române şedinţele de cuib au loc cu 
regularitate: atât tinerii, cât şi vârstnicii sunt 
organizaţi în cuiburi. 

Dar de ce să se obosească domnul Adrian 
Gabriel Lepâdatu să vină la sediul din strada 
Mărgăritarelor, să ne cunoască (mai ales că în 
fiecare vineri avem program de relaţii cu publicul), 
de ce să consulte revista noastră lunară, Cuvântul 
Legionar (distribuit prin chioşcurile Rodipet şi de 
către tinerii legionari) şi de ce să poarte un dialog cu 
camaradul Nicador Zelea Codreanu? 

Cartea este prefaţată de profesorul universitar 
Anton Caragea, care îl prezintă pe autor în culori 
trandafirii, lâudându-l că a scris "o carte ciudată (n. 
n.: !?) atractivă prin necunoscut (n. n.: !?) şi 
singularitatea poziţiilor (n. n.: măi, mâi! 9 ). Doar 
începutul şi finalul prefeţei sunt însă laudative: în tot 
restul textului, profesorul "îl trage de urechi" de-a 
binelea pe autor, chiar şi pentru un aspect prezentat 
corect de autor - îi atrage atenţia că "nu numai legionarii au fost terorizaţi, bătuţi 
şi umiliţi în timpul alegerilor, dar ei nu merită o aureolă mai mare de martiri decât 
ţărăniştii, liberalii sau averescanii din Partidul Poporului (n. n.: !?)". Spre 
regretul meu, trebuie sâ-l atenţionez pe prof. universitar Anton Caragea că 
nu stă prea bine la capitolul istorie întrucât nu există nici un "martir” 
ţărănist sau liberal în toată perioada interbelică, ci numai legionari! lată 
câteva exemple: studentul Virgil Teodorescu, împuşcat în 1933 de autorităţi pe la 
spate în timp ce lipea afişe pentru Mişcare (aceasta participând legal la 
campania electorală), Sterie Ciumetti, Const. Niţă, Toader Toma - asasinaţi tot în 
1933, fără nici o vină şi nici măcar o anchetă (necum condamnare), apoi 
legionarii Dumitru Mija, Florian Şt. Popescu, Lăzureanu, Ciubuc, Varjac - 
împuşcaţi în timpul guvernului (nota bene!) naţionalist al lui Oct. Goga (tot în 
această perioadă s-au semnalat 52 de răniţi de către autorităţi, tot fără vreo cât 
de mică justificare); nu mai vorbim de masacrarea a 254 de legionari într-o 
singură noapte (21/22 sept. 1939). Şi nici nu puteau fi "martiri” liberalii sau 
ţărăniştii, când la putere s-au aflat, pe rând, numai ei! Criticul ar putea să ia 
"trofeu! Gâgă", din moment ce printre "martiri" sunt trecuţi şi averescanii. care au 
condus ţara în două rânduri între anii 1920 - 1927, când Mişcarea Legionară nici 
nu exista. Partidul Poporului (Averescan) sucombând, din lipsă de popularitate. 

Totodată m-a mirat seninătatea cu care domn profesor debitează aceleaşi 
vechi clişee şi inepţii din vremea comunismului "biruitor" (până acum ştiam de 
minciuna, spusă pe seama legionarilor, cu "omul şi pogonul", acum însă aud de 
"ţăranul şi vaca"!, plus o grămadă de alte bazaconii care nici nu mentă luate în 
seamă), şi l-am deplâns pe autor că nu a găsit un prefaţator care să aibă măcar 
o vagă idee despre subiectul prezentat. 

închei fără alte comentarii la multe altele care ar necesita comentarii... 


Adrian Gabriel LEPĂDATU 

Mişcarea 

legionară: 

între mit si realitate 

J 


L CAtTIIR .,<•«>« 


















fp 


OAMENII ANULUI 2005" ALEŞI DE EVREI DINTRE ROMÂNI 



L8 Uuzeul Eretz Israel din Tel Aviv s-a desfăşurat la data de 1 febr 2005 
Oameni, anulu, 2005-, De data aceasta Centn/cJuS 
^^^omân d.n Tel Aw a decis să acorde distincţii nu numai unor 
tonalităţi israeliene onginare din România, de genul deputatei Colette Avital 
adus tot aportul la studierea holocaustului în România si la acuzarea 
Jp^ului român de holocaust, fiind premiată cu 'Diploma de excelenţă” - c şl 
români neaoşi (mai mult sau mai puţin). ’ * 

J oamenii anului 2005. a căror desemnare a avut loc ţinându-se cont de 
•realizările şi deschiderea lor către lumea evreiască", sunt: 

Pe primul loc, preşedintele României, Traian Bâsescu, ale cărui vizite si 
fccnmi de la muzeele holocaustului din America au contat foarte mult ca 
deschidere spre lumea evreiască". (închisorile secrete, ascultarea 
goanelor, noua lege a spionului Dandana român şi mulţi alţi "factori" au 
contribuit probabil la această alegere.) Şi noi tot aşteptăm "deschiderea spre 
urnea românească şi problemele ei, că oficial este preşedintele românilor. 

Pe locul 2, Adrian Videanu, primarul general al Bucureştiului ce a avut o 
mare bunăvoinţă în ceea ce pnveşte retrocedarea clădirilor unor personalităţi 
ale Comunităţii Evreieşti. 

Locul 3. dr. Valeria Mariana Stoica, ambasadorul României în Israel. 
Marettov! 

Locul 4, actorul Florin Piersic. Piersic este iubit şi de noi, dar ne întrebăm 
de ce oare nu l-au ales pe celebrul Gheorghe Zamfir care a susţinut atâtea 
concerte în Israel? Oare pentru că, săracul, a fost declarat antisemit? De fapt, de 
Gheorghe Zamfir, un monstru sacru în materie de nai, nu s-a mai auzit nimic nici 
in România... 


Ş' 


Locul 5. ziaristul Sorin Roşea Stănescu, pentru diversiunile 
contraatacurile lansate în ziarul "Z/ua" ori de câte ori a fost nevoie. 

Locul 6, av. Radu Cătălin Dancu, pentru apărarea cauzelor unor etnici 
evrei şi reprezentare în instanţă a mediilor de afaceri evreieşti. Acesta, împreună 
cu Sorin Roşea Stănescu, a declarat la festivitate interesul cu care urmăreşte 
viaţa evreiască în România şi viaţa israelianâ. (Şi noi o urmărim ... cu atenţie...) 

Locul 7, actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, 
pentru promovarea "tinerelor talente". 

Locul 8. Constantin Toma, directorul general OMNIASIG pentru merite 
deosebite în ceea ce priveşte asigurările şi despăgubirile unor persoane 
fizice si juridice "made in Israel". 

Locul 9, realizatoarea de televiziune Mihaela Rădulescu. pentru meritul de 
a se fi măritat cu actualul ei soţ venit din ţara lui Moise şi pentru că s-a convertit 
la mozaism. 

Locul 10, dar nu ultimul, poetul Mircea Dinescu - probabil pentru meritul 
inegalabil de a fi vomitat inepţii de genul "toată lumea ştie că Moţa şi Marin au 
murit într-o cârciumă din Spania" şi pentru faptul "de a fi fost la datorie" ori de 
câte ori a fost nevoie de el. 

Am notat pentru informarea cititorilor noştri numele acestor români cu mare 
"deschidere evreiască" cărora le dorim să fie cel puţin la fel de atenţi şi grijulii şi 
la realităţile neamului în mijlocul cărora s-au născut şi au crescut, mai ales că 
unii dintre aceştia ne conduc, iar ceilalţi fac parte dintre formatorii de opinie. 




ROMÂNI VALOROŞI "UITATI” SAU NECUNOSCUŢI 

- COMPLETARE LA ART. CU ACELAŞI TITLU DIN MARTIE 2006 - 


- Alexandru Flechtenmacher, român de origine germană, a scris muzica 
piesei" Hora unirii", piesă ce a devenit imnul naţional al Albaniei. 

- Compozitorul român Timotei Popovici a scris piesa "Luncile s-au 
deşteptat", piesa ce a devenit ulterior imnul 

naţional al Israelului. 

-Smaranda Brăescu s-a născut în 1897, în 
zodia recordurilor. 

Primul record pe care l-a doborât a fost cel 
mondial feminin stabilit în America, 5384 metri 
2ocL 1931). Românca a sărit cu paraşuta de 
la 6000 de metri, stabilind un nou record 
mondial feminin. Pentru aceasta realizare a 
f ost răsplătită cu ordinul Virtutea Aeronautica, 
fesa Crucea de Aur. 

La 19 mai 1932, în America, Sacramento, 

Smaranda a doborât recordul mondial 
absolut, sărind de la 7200 metri înălţime. 

Recordul va fi doborât cu greu, abia peste 
20 de ani, de un alt român, Traian Demetrescu-Popa, în 1951. 

Smaranda a devenit prima europeană care a obţinut un brevet de pilot in 
SUA în 1933 a fost primită de ministrul italian al aviaţiei, mareşalul Italo Ballo. 
Apoi a mers la Roma, fiind invitată de către Papă. 

Şi-a cumpărat un avion pe care l-a botezat "Aurel Vlaicu", iar la 19 mai 1936 
s reuşrt In premieră mondială traversarea Mării Mediterane. 

Anul 1942 o găseşte pe Smaranda încadrată în Escadrila Alba, alături de 

aviatoare de renume precum Nadia Russo, Virginica Difescu, Eliza Vulcu şi 
Ariana Drăgescu. Românca spunea: " Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o 
^ Pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau să o dăruiesc 
imoasă şi încărcată de glorie ". Smaranda a slujit României pe front dând 
de curaj şi dragoste de ţară. 

După terminarea războiului a început pngoana comunismului. Tot cei ce erau 
** ai neamului sau idoli ai românilor, atunci ca şi acum , trebuiau distruşi. 


R 


Smaranda a început sâ fie hărţuită, vânată, mai ales că intrase în organizaţia 
"Sumanele negre ", inamic declarat al sistemului comunist. In scurt timp s-a 
îmbolnăvit şi a murit (la 2 febr. 1948). Vorbele ei însă ne vor rămâne în memorie: 
n N-am bătut recordul nici pentru glorie , nici pentru premii. Puteam să realizez 
acelaşi record in Apus sau în America, unde o asemenea realizare constituia 
evenimentul zilei. Dar am preferat sâ realizez evenimentul aici pentru numele 
nostru românesc ." 

- Un alt pilot celebru al românilor a fost Jean Calcianu. dobrogeanul care 
s-a dedicat dezvoltării tehnologice a maşinilor de curse. 

Născut în 1893, acesta a devenit celebru după ce a fost tehnician pentru 
Bugatti, companie care l-a lansat în lumea mare a raliurilor. Dubonnet i-a dăruit 
una dintre maşini, modelul 37. Reuşind sâ îmbunătăţească performanţele 
maşinii, Calcianu a realizat un record de viteză de 173,6km/h, ceea ce i-a atras 
atenţia lui Ettore Bugatti care l-a angajat ca preparator. 

După şase ani s-a întors în România cu trei bolizi Bugatti. câştigând cu unul 
dintre aceştia Marele Premiu al Poloniei de la Lvov. In 1934 a organizat "GP-ul 
Braşovului", prima competiţie de acest gen din România, iar în 1939 a câştigat la 
Belgrad cursa desfăşurată în încheierea ultimului GP desfăşurat înainte de cel 
de-al doilea război mondial. 

- La raliuri, Petre Cristea a dovedit ca este cel mai bun din toate timpurile. 

în 1936 a câştigat raliul de la Monte Cario la bordul unui Ford. A fost prima 
victorie din istoria renumitului constructor american în această competiţie. Un an 
mai târziu, la bordul unui BMW 328, a participat la Marile Premii ale Portugaliei şi 
Austriei, câştigând la categoria "Sport”, primul, respectiv al doilea loc. in 1939, la 
Nurburgring, a câştigat primul loc chiar sub ochii înmărmuriţi ai lui Adolf Hitler. 
stabilind un record de viteză, de 115 km/h, care a fost doborât abia în 1953. Iri 
1939, în Franţa, a câştigat Marele Premiu de la La Turbie şi în Finlanda a obţinut 
locul secund. 

Povestea lui Cristea s-a încheiat la 6 iunie 1995, când a părăsit aceasta 
lume, lăsând în urmă un palmares internaţional inegalabil. 


SEMNIFICAŢIA CREŞTINĂ A NUMELOR (II) 

(continuare din numărul trecut) 

dintre noi poartă numele unui sfânt sau al unei sfinte din calendarul ortodox, sfinţi ce ne ocrotesc şi veghează neîncetat asupra noastră cu 
^cium şi dragoste. Voi arăta, în continuare, semnificaţia creştină a numelor unor legionari ce şi-au dat viata pentru apărarea neamului 
r °mânesc, a ţării şi a creştinătăţii: 

„ GHEORGHE ( Gheorghe Clime. Gheorghe Furdui. Gheorghe Apostolescu, 

Istrale. Gheorghe Proca, Gheorghe Ovidiu Biriş, Gheorghe 
rp'antin, Gheorghe Pavelescu, Gheorghe Teodorescu, Gheorghe Tiponuţ, 

«rghe Nicolicescu, Gheorghe Volocaru, Gheorghe Mancoş, Gheorghe 
Gheorghe Barbu, Gheorghe Munteanu, Gheorghe Comea, Gheorghe 

Mandesc n * y».«__uMinAiaem Chpnrnhp (ihindA 


^ e orghe'^ C8CU ‘ Gheorghe Preda - Gheorghe 


_ Nicolescu, Gheorghe Ghindă, 

Barza. Gheorghe Câsâneanu. Gheorghe Dragomir, Gheorghe Lascâr, 
Vrânceanu, Ghiţâ Toceanu Tcaciuc. Gheorghe Paraschivescu - martin 
_*_^ omo c *nt 1939; Gelu Novac, Gheorghe 


^ Sas,na ^ 1 * n noaptea de 21/22 sept 


tuptâton din munţii Făgăraşului, căzuţi la datone). 
num e provine din greacă şi înseamnă agricultor 

Q ne araţâ ^ ul treb u. sâ fie. înainte de toate, harnic ş, 


lucrător al 


1 = 


Q^Podar, ataşat pământului pe care s-a născut. 


Sf. Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam 
bun, a îmbrăţişat de tânăr cariera armelor, distingându-se repede prin curajul şi 
abilităţile sale. Numit conducătorul unul corp de armată. Sf. Gheorghe a luptat in 
numeroase războaie, fiind apreciat de către împăratul Diocleţian. 

în timpul prigoanei creştinilor, sfântul şi-a mărturisit şi el cu tâne credinţa şi, 
după multe ameninţări şi tortun, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe 
care TI servise în luptă şi războaie. 

Fiind un exemplu de bărbăţie si curaj, Sf. Gheorghe este protectorul 
armatei, iar sărbătoarea sa este pe 23 Aprilie. 

CONSTANTIN (Constantin Bene. Constantin Cozmin Coman, Constantin 
Raicu, Constantin Eugen Stamate, Constantin Stegârescu, Constantin Boboc, 

(continuare în pag. următoare) 


CUVÂNTUL LECI0NAIR Mai 2006 


Pag. 11 












SEMNIFICAŢIA CREŞTINĂ A NUMELOR (II) (continuare din pag. precedentă) 


Constantin Ion Busuioc, Constantin Dorin, Constantin Antonovici, 
Constantin Voinea. Constantin Chiriazi, Costicâ Manganiţa. Constantin Şerban. 
Costel Constantmescu. Constantin Câldare. Constantin Cucerzan. Costâchel 
Popa - martiri legionari asasinaţi în noaptea de 21/22 sept. 1939). 

Acest numeprovine din latină şi înseamnă "cel care este ferm, hotărât, 
statornic", amintindu-ne câ în viaţă omul trebuie să rămână hotărât şi de neclintit 
în lupta sa cu duşmanii naţiei în sânul căreia s-a născut, în lupta sa cu greutăţile 
şi ispitele vieţii. "Această comoară nu o găsim sâpând prin pământ, ci o aflăm 
dacă cercetăm sufletul omului. Ea constă din răbdare, din înţelepciune, 
statornicie şi o neclintită nădejde în Dumnezeu."- Sf. loan Gură de Aur. 

Sfântul impârat Constantin este unul dintre cei mai importanţi oameni din 
istoria creştinismului. 

In primele trei veacuri creştinii au avut de îndurat nenumărate prigoniri din 
partea autorităţilor romane care interziseseră 
credinţa creştină. Foarte mulţi martiri au fost 
chinuiţi şi ucişi în acea penoadâ. Dar 
împăratul roman Constantin, împreună cu 
mama sa, Elena, au înţeles câ singurul 
Dumnezeu adevărat este Sfânta Treime şi s- 
au închinat Domnului nostru, lisus Hnstos. 

Creştinismul nu a mai fost prigonit, s-au 
înălţat biserici, iar duminica a devenit zi 
liberă pentru ca tot omul credincios să 
meargă la slujba religioasă. 

Din porunca Sfintei împârâtese Elena s- 
au făcut săpături pe Golgota şi s-a 
descoperit Sfânta Cruce pe care fusese 
răstignit lisus Hristos. încă de la început 
Crucea a făcut multe minuni, părţi din lemnul 
ei binecuvântat ajungând în bisericile şi în 
mănăstirile din toată lumea, inclusiv în ţara 
noastră. 

Sărbătoarea Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena este pe 21 Mai. 

De asemenea, în istoria neamului nostru găsim pilda de credinţa a Sf. 
Constantin Brâncoveanu, domnul Ţârii Româneşti în sec. al XVIII-lea, 
cârmuitor înţelept şi ctitor de biserici şi mănăstiri, din porunca căruia au fost 
ridicate sau renovate peste 100 lăcaşuri de cult. Dar cel mai important de 
semnalat este faptul nu a renunţat cu nici un chip la credinţa ortodoxă, fiind 
omorât cu o cruzime inimaginabilă de către turci, împreună cu cei patru fii ai săi. 
Biserica Ortodoxă Română cinsteşte amintirea Sf. Constantin Brâncoveanu 
(precum şi a celor patru fii ai săi: Constantin. Ştefan. Radu. Matei, şi a sfetnicului 
lanache) la 16 August. 

ELENA (Elena Bagdad - martir legionar, asasinată de către autorităţi în 
noaptea de 21/22 sept. 1939). 

Acest nume provine din greacă şi înseamnă "torţă, făclie luminoasă, 
strălucirea soarelui", arâtându-ne câ omul bun şi credincios, prin exemplul vieţii 
sale. este pentru toţi cei din jurul său asemenea unei făclii luminoase ce alungă 
întunericul, arătând tuturor calea cea dreaptă, căci omul bun aduce lumina şi 
pacea în mijlocul celor între care trăieşte. "Ce/ ce cunoaşte este ca şi lumânarea 
aprinsă, de la care pot lua lumina mii de alte lumânări”- Sf. loan Gură de Aur. 

Sfânta Elena, mama Sf. împărat Constantin cel Mare, a dat poruncă să fie 
ndicate numeroase biserici şi mănăstiri. Ea a fost un exemplu de bunătate, fiind 
recunoscută dragostea cu care împărţea pomeni săracilor şi prizonierilor. Cum 
am mai spus, Biserica cinsteşte amintirea Sf. împăraţi Constantin şi Elena la 
data de 21 Mai. 

FLORIN (Florian Găman - elev ce făcea parte din Frăţia de Cruce, asasinat 
în noaptea de 21/22 sept. 1939). 

Provine din latină şi înseamnă "înflorit. înfloritor", amintindu-ne câ omul bun 
este asemenea unei flori în grădina minunată a lui Dumnezeu, care este lumea 
întreagă. Omul râu, în schimb, este ca o buruiană, care nu trăieşte decât pentru 
sine. 




Sărbătoarea celor care poartă aceste nume este Duminica Flonilor, cu o 
săptămână înaintea sfintei sârbâton de Paşti. în această duminică Mântuitorul a 
intrat în Ierusalim, întâmpinat cu bucurie de mulţimea care i-a ieşit în cale cu flori 
şi ramuri tinere de măslin şi finic. Numită şi sărbătoarea Floriilor, această zi 
sfântă este un prilej de mare bucurie, de lumină, de primăvară revărsată în jurul 
nostru şi în noi. 

Sfântul Florentie a fost un mucenic din Tesalonic, Macedonia, care în primele 
veacuri creştine. în timpul persecuţiilor, nu doar că a mărturisit credinţa sa în 
Hristos, ci a făcut tot ce putea pentru a-i convinge pe cei din jurul sâu că 
adevărata credinţă este cea creştină - religia iubirii şi a speranţei. A murit ca 
martir, Biserica cinstindu-i memoria în ziua de 13 Octombrie. 

GABRIEL, GAVRILA (Ion Gavrilă-Ogoranu - 
conducătorul luptătorilor anticomunişti din munţii 
Făgăraşului, a cărui trecere in nefiinţă s-a produs 
la începutul lunii mai. anul acesta.) 

(Notă: Deşi nu şi-a pierdut viaţa luptând pentru 
neamul românesc, pentru câ şi-a pus-o 
necondiţionat, cu un rar eroism, la dispoziţia 
neamului românesc. îi înscriem numele printre 
ceilalţi legionari care şi-au pierdut viaţa luptând. 

Sâ-i fie ţărâna uşoară, iar Dumnezeu sâ-l plimbe 
prin grădina Raiului.) 

Numele provine din ebraică, însemnând 
"Dumnezeu este puternic". Este un nume deosebit 
ce ne arată nu doar câ Dumnezeu este 
Atotputernic, ci şi că omul îşi găseşte puterea în El. 
adică în credinţă şi iubire: puterea de a trece peste 
once greutate, puterea sufletească de a răzbi, de a învinge în viaţă, de a urma 
calea cea grea şi dreaptă. "Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor 
întru necazurile ce ne împresoară."- Sf. Scriptură, Psalmul XLV 

Sf. Arhanghel Gavriil este mesagerul Domnului, dar şi cel ce ţine piept 
demonilor şi râului. 

în icoane este înfăţişat purtând în mână o floare, căci la Buna Vestire Sf. 
Arhanghel Gavriil a întâmpinat-o pe Maica Domnului cu o floare de crin şi cu 
vestea câ ea. Fecioara Maria, avea să-l aducă pe lume pe lisus Hristos. 

Zilele de sărbătoare ale Sf. Arhanghel Gavriil sunt 8 Nov. şi 26 Martie. ”Eu 
sunt Gabriel si am fost trimis ţie să-ţi binevestesc acestea”.- Sf. Scriptură, 
Evanghelia după Luca I. 19. 

MIHAIL, MIHAI (Mihail Polihroniade. Mihai Calapâr, Mihail Grigoriu - martin 
legionari asasinaţi de către autorităţi în noaptea de 21/22 sept. 1939. Mihail 
Eminescu - poetul nostru naţional şi precursor al legionarismului. asasinat de 
către doctorul sâu evreu prin intoxicare cu mercur, Mihai Viteazul, asasinat în 
cortul sâu pentru curajul de a fi pnmul întregitor al neamului românesc). 

Acest nume provine din ebraică şi înseamnă "cine este ca Dumnezeu'* cine 
se compară cu Domnul?". El este asemenea unei rugăciuni de slavă adusă 
Domnului, câci nimeni şi nimic nu se compară cu puterea lui Dumnezeu cu 
dreptatea Sa şi, mai ales, cu dragostea Sa care le cuprinde pe toate " Cine este 
Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru?...Cel ce mi-ai dat scutul mântuirii mele 
şi dreapta Ta m-a sprijinit. Şi grija Ta m-a îndreptat până la sfârşit ”- Sf 
Scriptură, Psalmul XVII, 34, 39. 

Sfântul Arhanghel Mihail este conducătorul cetelor îngereşti, arhanghelul cu 
sabia de foc, pus de Dumnezeu să păzească intrarea în Rai. El este ocrotitorul 
Mişcării Legionare. 

Numele Sf. Arhanghel Mihail este invocat de bolnavi şi de cei aflaţi în 
suferinţă, la fel cum a fost invocat de către legionarii aflaţi în închisoarea 
Văcăreşti. 

In Apocalipsâ, Arhanghelul Mihail conduce cetele îngereşti împotriva 
diavolului. 

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este pe 8 Noiembrie. 

(continuare în numărul viitor) 


Ir** 

VEDERE DE PE "CENTURA ” POLITICII - MAI 2006 (continuare din pag. 7) 


PE PLAN EXTERN 

Mormoloci la plasă 

Ivan stă la copcă. îşi fumează mahorca şi se uită şiret la mormolocii din 
Dâmboviţa: au făcut dinţi mormolocii - o mutaţie genetică, mormoloci cu dinţi! Se 
pot muşca între ei. Să se muşte. 

în timp ce miliţianul Vladimir Voronin îi aduce elogii lui Lenin şi 
sărbătoreşte ziua de 9 mai pentru "eliberarea de sub jugul fascist al 
României", tinerii basarabeni i-au arătat din nou câ s-au maturizat şi câ nu 
mai pot fi minţiţi. Sute de elevi ai Liceului "Gh. Asachi" din Chişinâu au 
ieşit în faţa instituţiei în care îşi fac studiile şi au protestat împotriva 
modificărilor operate de directorul liceului, care in zilele de vacanţă a 
schimbat inscripţia de pe frontispiciul instituţiei din "Liceul teoretic român- 
francez" în "Liceul teoretic moldo- francez". Liceenii au zdrobit partea de 
inscripjie pe care era scris "mo/do" şi au pus în loc o foaie pe care au scris 
"ROMAN". 

Nu-i nimic. 'Kakaia aghitaţîia?" Ţarul Vova oferă armatei ruse rachete 
strategice Topol-M, iar specialiştii lui lucrează la alte arme. de înaltă precizie, a 
căror traiectorie nu poate fi detectată de nici un adversar El a vorbit deja despre 
un nou război rece. despre o nouă cursă a înarmărilor. Lucru perfect adevărat. 
”Statele Unite sunt o fortăreaţă datontâ sumelor mari cheltuite pentru apărare, iar 
Rusia ar trebui să urmeze acest exemplu pentru a-şi asigura o apărare solidă. 

Washington-ul alocă pentru apărare de 25 de on mai mult decât Moscova 
III Casa lor, Amenca. este castelul lori Bravo lori Asta înseamnă că noi 


trebuie să ne construim casa într-un mod cât mai sigur şj de încredere” . a 
subliniat pe un ton foarte liniştit Vladimir Puţin. 

Se întrevede o alianţă strategică Germania - Rusia într-un viitor roz al Uniunii 
Europene. Aşa se explică de ce ex-cancelarul Gerhard Schroeder a devenit 
consilierul gigantului "Gazprom". O companie care a prins în chingi întregul 
continent. 

Şi a venit Alexander Medvedev, vicepreşedintele "Gazprom", şi a semnat cu 
societatea "Conef un contract de export de 50 de miliarde de metri cubi de gaz 
metan, pe o perioadă de 25 de ani, sub pnvirile marelui ministru Codruţ Şereş. 
Mormolocii nu se prind la pripon Se foloseşte plasa, iar diadia Ivan ştie. 

Conducta "Nabucco“ pentru gaze din Asia Centrală pentru Europa, o 
alternativă pentru România? Da. dar "Nabucco" nu se poate construi fără să-şi 
bage coada "Gazprom" Nu mai facem sovromuri, facem ”rusromuri 9 

"Gazprom” vrea sâ cumpere "Romgaz", cu tot cu resursele naturale. 
Cum s-a întâmplat cu PETROM, luat de OMV din Austria, unde LUKOIL are 
30% din acţiuni. "Mî jdiom âtâvâ tendera". Ho-pa. Medvedev îl aşteaptă pe 
Tender. Nu. ruşii aşteaptă licitaţia pentru "Romgaz". Ivan aşteaptă la copcă. 
Are nervii tari şi multă mahorcă. 

Am dat ţiţeiul, dăm şi gazul. ” Niciodată nu a controlat Rusia mai bine Europa, 
ca acum Nici pe timpul lui Ştalin, nici pe timpul lui Brejnev sau al lui Gorbaciov 
în rest. aveţi toată libertatea Puteţi face orice”, a spus Vladimir Bukovski, o 
legendă vie a luptătorilor anticomunişti, dar care rămâne totuşi un rus. Un 
rus adevărat. 11 j i 


Pag. 12 


CUVÂNTUL LEG1©NAK Mai 2006 































ZIG-ZAG PE MAPAMOND (continuare din pag. 4) 


Prim ul complex privat din lume este R ockefeller Center, în centrul haotic 

al Manhattan-ului, ajungând 
la 19 clădiri. Aici îşi au sediul 
câteva dintre cele mai mari 
companii din lume; 
nominalizez câteva din 
obiectivele lui Rockefeller 
Center: General Electric 

Building este nava amiral a 
centrului; "Diamond Row", o 
parte din 47-th. Street, un 
lanţ de magazine cu bijuterii, 
înfiinţate în anii '30 de 
şlefuitorii evrei din Anvers şi 
Amsterdam, unele din unităţi 
având la intrare scris 
sloganul "aici pescuiesc 
oamenii înţelepţi"; Centrul de 
Muzică şi Dans, ornamentat 
într-un stil maur, cu o cupolă 
placată cu ceramică, aici 
funcţionând sediul operei şi 
baletului din New York până 
a se muta în Lincoln Center; 
American Standard Building, 
cu o arhitectură în stil gotic, cu doar(!) 21 de etaje, actualmente un hotel de lux al 
unei companii japoneze. 

Chinatown este cel mai mare şi mai colorat cartier etnic din New York; aici 
abundă băcăniile, magazinele cu suveniruri şi restaurantele chinezeşti care oferă 
mâncare foarte bună. Cartierul se limitează cu "M/ca Italie", unde locuiesc de 
câteva decenii zeci de mii de emigranţi italieni. Turistul se opreşte în faţa " Zidului 
Democraţier de pe Boyard Street, mereu acoperit cu ziare şi afişe care prezintă 
situaţia din China; statuia lui Confucius; un alt monument se află în Chatham 
Square, închinat memoriei victimelor din războiul americano-chinez; Templul 
Budist, unde se află peste 100 de statuete din aur ale lui Budha; Piaţa de pe 
Canal Street, unde se pot cumpăra la preţuri avantajoase haine vechi sau noi şi 
multe alte lucrun. în Chinatown trăiesc peste 80.000 de chinezi, prosperi în 
ultimii ani, după sosirea imigranţilor mai bogaţi din Hong Kong. 

Dar să vorbesc şi despre două mici muzee renumite în toată lumea. Pnmul 
este Muzeul Metropolitan de Arte, fondat în 1870 de către un grup de artişti şi 
filantropi, ca o instituţie de artă care să poată rivaliza cu cele din Europa. 

"Metropolitan " este considerat cel mai mare muzeu de artă din Occident, cu 
exponate din perioada istorică până în zilele noastre, cu colecţii de pe toate 
continentele, inclusiv artă egipteană şi sculptură şi artă decorativă americană din 
penoada colonială. Amintesc doar câteva din aceste comori pe care le 
adăposteşte Muzeul Metropolitan: Paul Câzanne cu "Jucătorii de cărţi" creat în 
1890, care a renunţat aici la tradiţionalele sale peisaje, natură moartă şi portrete, 
pentru a picta nişte ţărani jucând cârti; Van Gogh cu tabloul "Chiparoşi" realizat 
în 1889. cu un an înainte de a muri, cu o tuşă puternică şi stilul învolburat care îi 
caracterizează ultima perioadă de creaţie; Rembrandt, care a pictat aici un 
"Autoportret" la vârsta de 54 de ani, unul din cele 100 de autoportrete(l); Jan van 
Eyck, pictorul flamand care a fost printre primii care au pictat în ulei "Diptic" 
(1425-1430) care arată că a fost un precursor al realismului; pictorul Louis David 
cu "Moartea lui Socrate" (1787) care îl înfăţişează pe filosof preferând să înghită 
otravă decât să renunţe la convingerile sale; Jean Vermer (1660) cu "Tânără 
femeie cu ulcior de apă" 

Arta egipteană este din plin reprezentată, cu mii de obiecte din preistorie 
până în sec. VIII d. Hr., aflându-se aici şi sculptura care o reprezintă pe regina 
Hatshepust a Tebei care a domnit în sec. XV î. Hr. 

Sunt din plin prezente şi opere de artă greceşti şi romane; de asemeni, artă 
medievală şi artă contemporană. 

Există şi instrumente muzicale cum ar fi o vioară Stradivarius din Cremona, 
Itâlia (1699). ghitarele spaniolului Andrei Segovia, un sitar indian cu corzi în 
formă de coadă de păun, clavecine de tot felul, tobe africane, pi-pas sau lăute 
din Africa, fluiere ale indienilor americani. 

Cel de-al doilea muzeu care trebuie neapărat vizitat este Muzeul de Artă 
Modernă fondat în 1929, care se poate lăuda câ adăposteşte una dintre cele 
^ai vaste colecţii din lume. care, în plus, găzduieşte şi alte discipline care nu 
sunt acceptate în alte galerii. El deţine aproximativ 10.000 opere de artă, de la o 
colecţie de clasici postimpresionişti până la o colecţie unică de artă modernă, de 
ia mostre de design la capodoperele timpurii ale filmului şi fotografiei. 
Departamentul cinematografic, unic în lume într-un muzeu, are o colecţie de 
aproximativ 10 000 de filme şi patru milioane de cadre, muzeul oferind diverse 
^OQrame, inclusiv retrospective ale unor regizori şi actori, filme de un anumit 
9 en Şi lucrări experimentale. Marii regizori donează copii ale filmelor lor pentru a 
co °t n t>ui ia această activitate 

Dar ca român inima a început să-mi bată mai tare când la secţia sculpturi am 
Putut vedea expuse la loc de frunte şi câteva opere care aparţin marelui nostru 
Constantin Brâncuşi Aici se află " Pasărea fn spaţiu " (1919) prin care Brâncuşi 
a mtrodus formele aerodinamice şi de rachetă la o dată când tehnologia 
^ialâ nu promovase asemenea forme; prima versiune a "Păsăm măiestre " 
1^2), una din versiunile portretului "D-re/ Pogan/ ca şi 'Noul născuţi 1915), 
p nmu/ pas" (1920), m Adarn şi Eva m (1921), "Foca (1936) şi Broasca 
^bvrâroare* (1943). 

f'e* York-ul aşa cum a fost conceput, se vizitează uşor, totul depinde, aşa 
** ma. spus. de condiţia f.zicâ şi de dolani pe care îi ai, mai mulţi sau mai 
* Puţini Oraşul are peste 10.000 de km. de străzi, dar nu este dificil să te 


descurci; obligatoriu este însă să ai un ghid turistic şi un plan al oraşului, 
deoarece metropola este constituită dintr-o reţea de districte şi poate fi 
vizitată zonă cu zonă. Peste tot, în majoritatea intersecţiilor, există indicatoare 
de nume. Cel mai ieftin şi mai rapid mijloc de deplasare este însă metroul 
întrucât cu taxiul poţi fi 
blocat în trafic, mai 
în orele de vârf 

Am vorbit până acum 
de obiectivele majore 
care trebuie neapărat! 
vizitate când ajungi la 
New York. In spaţiul r* 
mi-a mai rămas i 
căuta să reliefez şi unele 
obiective cărora le poţi 
trece pragul fără să I 
mâna în buzunar. 

Acestea constituie, l_ 
asemeni, simboluri ale 
oraşului. 

Cea mai celebră 
catedrală din marele 
oraş american este 
Saint Patrick, cu cea 
mai frumoasă clădire 
neogotică şi, în acelaşi 
timp, cea mai mare 
catedrală catolică din 
Statele Unite. Ea a fost 
finalizată în 1878 şi are 
2500 de locuri. Zidul 
exterior este construit 
marmură albă, iar fleşele au 
înălţimi de 101 metri, 
basoreliefurile sunt : 
în Olanda de Coen; orga î 
peste 7000 de tuburi, 
rozeta de deasupra ei are 
diametru de 8 metri; mai 
uşi de la intrare sunt l 
bronz şi cântăresc 9000 kg \ 
sunt ornamentate cu statui 
ale sfinţilor din New York. 

Clădirea O N U . a f 
fondată în 1945, dar terei 
de 7 ha nu face parte < 
teritoriul U.S.A., ci este 
zonă internaţională, avâ 
timbre proprii şi poştă. Se | 
vizita zilnic, în grup 




sălile de Consiliu de Securitate şi 
ale Adunăm Generale 

Wall Street este o arteră 
pnncipalâ a metropolei, aflată tot 
în Manhattan. Este sinonimă cu 
"inima" districtului financiar al 
New York-ului. Aici se află 
“Banca Rezervelor federale"' 
construită în stilul unui palat 
renascentist care emite monedă 
S U A ; "Camera de comerţ", o 
remarcabilă clădire în stilul 
Beaux Arts concepută în 1901; 
"N.Y. Stock Exchange", centrul 
pieţei financiare mondiale. într-o 
clădire de 17 etaie construită în 
1903; Bisenca Trinity, construită 
w în 1846 în stil gotic. 

Mergând per pedes" o să întâlneşti o altă clădire pe care o vei admira: este 
"Flatiron Building ", cel mai renumit zgârie-nori timpuriu, în 1903, când a fost 
construit, era cea mai înaltă clădire din lume. 

închei articolul de faţă cu gara Grant Central Terminal, dată în folosinţă în 
1913, o perlă, o poartă, un simbol al oraşului. Intrarea principală este încoronată 
de statuile lui Mercur, Hercule şi Minerva, iar tavanul înalt, boltit, este un zodiac 
conţinând 2 500 de stele, principalele constelaţii sunt puse în evidenţă de spaţii 
luminoase. Cele 3 ferestre înalte arcuite au 23 metri. 


CUVÂNTUL LEGIONAR Mai 2006 


Pag. 13 




















UN SAVANT DE VALOARE MONDIALA: 

George Emil Palade, singurul român laureat al Premiului Nobel 



George Emil Palade s-a născut la 19 nov. 1912 în laşi. Tatăl său 
a fost profesor de filosofie. mama sa, de asemeni, profesoară, mediul 
familial determinându-i formaţia intelectuală. 

tn 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a 
Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul 
de doctor în Medicină. 

în 1946 pleacă în Statele Unite ale Americii, ca cercetător la 
Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale din New York. Acolo l-a 
întâlnit pe dr. Albert Claude, care l-a invitat să lucreze împreună cu el 
în departamentul de Patologie celulară. Aici a colaborat cu 
biochimistul Philip Siekevitz; împreună au combinat metodele de 
fracţionare a celulei cu microscopia electronică, producând 
componenţi celulari morfologic omogeni. Analiza biochimică a fracţiunilor 
mitocondriale a stabilit definitiv rolul acestor granule subcelulare ca un 
component producător de energie. 

Cea mai prodigioasă realizare a prof. George Emil Palade este punerea în 
evidenţă a biosintezei proteinelor, care se realizează la nivelul unor particule 
intra-citoplasmatice numite "ribozomi" (sau "granulele lui Palade*’). 

In 1961 a fost ales membru în National Academy of Science; împreună cu 
Keith Porter a editat revista 'The Journal of Cell Biology", cea mai 
importantă publicaţie ştiinţifică în domeniul biologiei celulare. 

Pentru descoperirea sa epocală, prof. George Emil Palade a primit în 1974 
PREMIUL NOBEL pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu Albert Claude şi 
Christian de Duve, iar în 1986 preşedintele Ronald Reagan i-a decernat Medalia 
Naţională USA pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei. 

In 1972 s-a mutat la Universitatea Yale din New Haven, iar din 1990 lucrează 
la Universitatea din San Diego, California. 


A fost ales membru de onoare al Academiei Române. 

în 2002 prof. George Emil Palade a dat un interviu în biroul său 
de la Şcoala de Medicină a Universităţii California din San Diego, 
unde este decan pentru probleme ştiinţifice, acordat revistei 
cercetătorilor români "Ad Astra". Interviul a fost realizat de către conf. 
dr. Tibenu I. Oprea de la Universitatea de Vest Timişoara. La 
întrebările puse privind reforma ştiinţifică din România de azi, a 
precizat măsurile pe care le consideră necesare a fi luate de 
guvernul României; crearea unui sistem educaţional care să 
faciliteze acest lucru şi bineînţeles crearea infrastructurii necesare; 
crearea condiţiilor favorabile (infrastructură şi suport) pentru a atrage 
tinerii supradotaţi şi pentru a maximiza şansele de realizare a 
potenţialului acestora; revigorarea economică, respectiv ştiinţifică a ţârii; apoi, 
cercetătorii români care se gândesc la o carieră ştiinţifică în străinătate ar trebui 
să înceapă prin a deveni cercetători Tn România şi apoi să-şi perfecţioneze 
cunoştinţele în laboratoarele din străinătate; în acest fel pot reveni mai bine 
pregătiţi în România. 

La întrebarea dacă a avut de a face cu soţii Ceauşescu a răspuns că a fost 
contactat de ei, fiind în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică a 
relaţiei cu un savant de talia lui - şi nu de ideea de a oferi tinerilor cercetători 
români^ o educaţie ştiinţifică; ceea ce doreau ei cu adevărat era un institut 
model , care să poată fi arătat vizitatonlor străini. în ceea ce pnveşte contactul 
cu cineva din actualul guvern al României, a avut o scurtă întrevedere cu 
preşedintele Ion lliescu, dar "Nu mi s-a cerut părerea in legătura cu reforma 
ştiinţei in România" a încheiat interviul profesorul George Emil Palade. 

Srfusef ăPa/ade, Sfaotpast 



FLOR STREJNICU (Alexandru Popescu) (1926 - apr. 2006) 

Medic, frate de Cruce, publicist 

în Săptămâna Patimilor, când apărea revista noastră din luna aprilie. în care tocmai publicasem un articol despre 
I o noua apanţie de carte a neobositului domn Fior Strejnicu (intitulată ’Măriuhsitorur). domnia sa trecuse deia la 
I odihna veşnică. Sâ-i fie ţărâna uşoară, Dumnezeu sâ-l ierte şi sâ-l aşeze în loc cu verdeaţă! 

1 îi aducem un scurt omagiu prezentând câteva repere biografice: 

Născut la Ploieşti, intră în Frăţia de Cruce în 1941, la vârsta de 15 am, şi este arestat şi condamnat cu un grup de 
I prieteni, pentru activitate legionară. Odată cu venirea trupelor ruseşti este transferat de la Ploieşti la închisoarea 
Mărgineni, de unde, în 1945. este eliberat şi îşi termină liceul. îşi schimbă numele din Alexandru Popescu în 
I Flor_Strejnicu (numele unui decedat) ca să-şi "piardă urma" şi dosarul penal din vremea gen Antonescu să rămână 
fără subiect, şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Cluj. 

I A P r °fesat ca radiolog la Cisnâdie, iar după 1990, în afară de participarea la conferinţe şi interviuri despre 

I Mişcarea Legionară, în ţară şi străinătate, a editat, pe cheltuială proprie, după ani întregi de studii laborioase, _ 

I ''rodnice de admiraţie, multe lucrări de valoare, dintre care menţionăm: două culegeri de poezii:" Miniaturi " şi "Mărturisitorur (ultima apariţie 
ioainn*r m in roro ^ ’ ° ant ° ? Q,e dedicata centenarului lui Comeliu Zelea Codreanu: "Culegem din mormântul tău lurnină m , repere legionare " Hronic 

*•*“ - - - •* —s *2— 




ION GAVRILĂ-OGORANU (1922 - 1 mai 2006) 

Inginer, şeful rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului, publicist 


în prima săptămână a lunii mai şi-a încetat zbuciumata viaţă 
pământească şi legendara figură de luptător de pe meterezele 
munţilor, Bâdia Gavrilâ-Ogoranu, în corn. Sântimbru, satul Galtiu din 
jud. Alba. Sufletul lui cu adevărat bun şi luminos, dar dârz. şi-a găsit 
binemeritata odihnă, dar nu înainte de a fi lăsat generaţiilor 
următoare patru volume captivante, intitulate sugestiv: ' Brazii se 
frâng dar nu se îndoiesc ' (scrise în perioada 1993 - 2005). 

In pnmele trei volume autorul povesteşte existenţa sa de fost “şef 
de bandă legionară*, condamnat la moarte în 1951 şi graţiat în 1976 
' ar ,n . volum sintetizează documentele din arhiva fostei 

Securităţi. Dosarul său are 124 de volume, cu 90.000 de pagini 
insă. numai până în 1976! Restul a “dispărut-, iar răspunsurile 
oficiale pnmite de la SRI prin intermediul CNSAS susţin că din 1976 
încoace eroul rezistenţei anticomuniste n-ar mai f. existat pentru 
Secuntate! Să fim senoşi! (cel mai mărunt "disident" şi fiecare 

cetăţean era supravegheat.) O dovadă în plus că SRI şi-a schimbat 
numele... 


doar 


Povestea vieţii sale este simplă şi totuşi ieşită din comun: 

J .l S f C l ,t <r , i. 19 . 2 3 in i r ' un sat de la P° alele Munţilor Făgăraş. Gura Văii, in 1941 
îj; , ' ei de Cruce din liceul "Radu Negru". Regimul gen. Antonescu i-a 
, . •<>? 3 _ ace Sfi copii la ani grei de închisoare (pentru activitate., legionară, 

interzisă ) pentru că ndicaseră sus pe munte o cruce de lemn! 

Timişoara 1944 ' lermină liceul ** intrâ la Facultatea de Agronomie din 

reJo 1 SCa f a . de arestare, se retrage in munţi şi conduce, timp de 8 ani. 
rezistenţa armată împotriva cotropitorilor comunişti. 

I *1° GS ' e condarnna ' ' a m °arte în contumacie de Tribunalul din Sibiu. 

- X nn ebun ite. unităţile de securitate colindă. în lung şi-n lat, toată regiunea. 

:±ZZ Pag. 14 


Fără sâ-l poată prinde. 

Toţi îl credeau mort, inclusiv mama sa, care-i face, după 7 am, 
slujba*de pomenire şi parastase. 

în 1956 rezistenţa a fost anihilată, dar Ion Gavrilâ-Ogoranu a 
rezistat, ascuns de femeia care i-a salvat viaţa (şi care i-a fost 
alături până la sfârşitul vieţii), iar în 1976, întrucât condamnarea 
la moarte se transformase, conform Codului Penal, în muncă 
silnică pe viaţă, se prezintă de bunăvoie autorităţilor din Cluj. 
Reuşise performanţa unică în istona rezistenţei anticomuniste: să 
nu fie prins timp de 28 de ani. 

A fost anchetat timp de 6 luni, dar a avut parte din nou de 
ocrotirea divină: pe vremea câna era ascuns, fostul său profesor 
de religie din facultate, Mircea Toderici, se adresase, prin nişte 
cunoscuţi, unor oficialităţi din străinătate, prezentându-le cazul 
Gavnlâ şi rugându-i să intervină pentru graţiere Numele lui figura 
pe lista care i-a prezentat-o Nixon, ta venirea în România, lui Ceauşescu. Pentru 
a păstra iluzia climatului de democratizare răspândită în lume de Ceauşescu şi 
datorită faptului că România declarase, încă din 1964, că nu mai avea deţinuţi 
politici în închisori, a fost graţiat. 

Ion Gavrilâ-Ogoranu a primit buletin şi a fost încadrat ca muncitor în 
agricultură şi a trăit la Galtiu, căsătorit cu femeia care şi-a riscat viaţa 
ascunzându-l Astfel am avut şansa de a cunoaşte "pe viu" şi de a elucida o mică 
parte din misterul "celor din munţi" care ne-au fascinat încă din copilâne despre 
auzeam din când în când vorbindu-se pe şoptite. 

Vom păstra în amintire mereu imaginea acestui bătrân "verde" el va rămâne 
un simbol drag al verticalităţii, un exemplu, un îndemn. 





(Td IVÂNIITil III li A UD Mm! oAAt 




















■Jfc: 

ff; 


'Yoo/icaj'd 

ISTORIA CENZURATĂ DE GUVERNELE ROMÂNEŞTI 
- premii în cărţi - 

f 


scris pe 
10 a lunii 


Condiţii de participare vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în 
adresa sediului, se pot da telefonic sau personal, la sediu, până la data de ' 
următoare apanţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 

RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII APRILIE: "Este adevărat că, după 
cum susţin unii istorici, Nae lonescu, Mircea Eliade şi alţi intelectuali români de 
valoare ar fi aderat la Mişcarea Legionară din interes?” 

a fost dat de domnişoara Angela Vlădulescu din Călăraşi, 27 de ani, care a câştigat voi. 
Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România (1931 - 1934)”. 

RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 

NU! Cei care susţin că Nae lonescu, Mircea Eliade şi ceilalţi intelectuali 
români celebn ar fi aderat la ideologia legionară din vreun interes personal, o fac 
nu dm neştiinţă, ci din perversitate, şi doar în faţa celor care (mulţi, din păcate!) 
care habar nu au de istoria românilor! 

încă de la apariţie, Mişcarea Legionară a fost prigonită teroarea a 
cunoscut diverse etape, de la simple persecuţii, la bătăi şi întemniţări ilegale, 
până la asasinate individuale sau chiar în masă (în vremea dictaturii lui Carol ai 
iMea şi în vremea comuniştilor), dar nu se poate spune că legionarii au dus-o 
vreodată "pe roze"; şi atunci, ce interese personale putea să aibă cineva 
aderând la Mişcare?! 

De interese materiale nici nu poate fi vorba (Mişcarea a trăit întotdeauna, 
exclusiv din jertfa membrilor ei şi a simpatizanţilor, adică din cotizaţii şi donaţii — 
povestea cu stipendierea de către Hitler este doar o poveste; s-au deschis 
arhivele secrete germane după trecerea a 50 de ani de la terminarea războiului 
şi s-a constatat că Mişcarea nu a primit nici măcar o marcă sau un leu). Atât de 
‘bogată’ era Mişcarea (chiar când era ia apogeu, în 1937!), încât Căpitanul a 
trebuit să facă o chetă pentru aducerea sicrielor eroilor Moţa şi Marin în ţară! 

in ceea ce pnveşte puterea politică, era suficient de clar că nu era "floare la 
ureche’ s-o cucereşti, mai ales când autorităţile comiteau chiar abuzuri si crime 
pentru a stopa ascensiunea legionară. 



Despre glorie 
nu are nici un 

sens să mai discutăm, când nici o organizaţie din istoria românilor nu a fost 
atacată cu atâta mişelie şi nici atât de calomniată ca Mişcarea Legionară 1 

Deci singurul interes pe care ar fi putut sâ-1 aibă prof. universitar Nae 
lonescu, de exemplu, un om realizat din toate punctele de vedere, inclusiv 
material şi social, era doar conştiinţa de român şi de creştin, interesul pentru 
Neamul din care făcea parte, pentru Neamul Românesc! Acelaşi lucru este 
valabil pentru toţi ceilalţi intelectuali (unii aflaţi în plină ascensiune, alţii la 
apogeu, alţii "în amurg"). 

Să nu uităm câ Nae lonescu a făcut parte din camarila lui Carol al ll-lea şi a 
renunţat (sacrificând şi la toate avantajele ce decurgeau de aici), trecând alături 
de legionari şi luându-le apărarea; a preferat chiar să ajungă în lagăr alături de 
legionari. (De altfel, nici Eliade, nici Radu Gyr, nici Polihromade, nici Vasile 
Cristescu, nici Alecu Cantacuzino etc. nu au scăpat de -lagăr, iar unu şi-au 
pierdut chiar viaţa) 

Nimeni dintre aceşti intelectuali nu era adolescent, iar a se vorbi despre 
aderarea la Mişcare ca despre o "greşeală a tinereţii" este cel puţin stupid, 
pentru câ poate greşi un individ, doi, dar nu o pleiadă de personalităţi! (şi fiind 
vorba de adevărate personalităţi naţionale recunoscute şi pe plan mondial de 
asemeni nu se poate vorbi de "mimetism"!) 


ÎNTREBAREA LUNII MAI: Care sunt ideile de doctrină legionară desprinse din "Pentru legionari ” (Corneliu Zelea Codreanu) ? 
PREMIU: Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România” (1934 - 1937) - voi. IV- Institutul Pentru Studiul Totalitarismului. 



PETARDE Şl TRIVIALITĂŢI ÎN L OCDEAPLA UZE (continuare din pag. 5) 

căci ia aceste competiţii veneau sportivi de valoare 
dm hulitul apus; îmi amintesc de o seară de vară, 
când toţi spectatorii au rămas ţintuiţi, aprinzând mii 
de făclii din ziare făcute sul ca să îl urmărească pe 
americanul Bob Gutovski sărind 4,47 m la prăjină! 

"Veniseră americaniiP' Nu cei mulţi pe care fi 
aşteptam să ne elibereze de ruşi şi de 
comunişti! Nu ştiam pe atunci că ne vânduseră 
pe bani puţini! Parcă erau bum şi cei câţiva atleţi, 

Parcă se trezeau mici speranţe nemârtunsite în 
sufletele noastre cernite. 

Către finele deceniului opt din secolul trecut au 
început în lumea fotbalului "sforţările", vizibile din 
ţnbunâ; de o competiţie intre marile protagoniste, 

Steaua", " Dinamo " (şi poate şi altele), ca o reacţie 
a luptei dintre diferitele facţiuni din cadrul puterii: 
duritate, Armată. Partid, în funcţie de diferitele 
^rnpalii ale nomenclaturiştilor. 

Am sperat că după "Revoluţia din 1989" totul să reintre în normal, să 
d, $parâ influenţa diferitelor centre de putere sau de interese şi măsluirea jocurilor 
^ rezultate anticipate în culise. Acum, din acest punct de vedere lucrunle s-au 
lndr eptat, căci fotbalul, devenind profesionist, interesele materiale primează, 
sponsorii sunt la vedere, galeriile sunt tot mai numeroase, fiecare club, cât de 
fT ^ C ' are susţinătorii lui care însoţesc echipa în deplasări. 

Galenile au şi o frumoasă recuzită, cu bannere imense, steaguri, tricouri, 
etc , dar lucrurile frumoase se opresc aici 
^ Galeriile nu sunt ceea ce ar trebui să fie, adică susţinători decenţi ai echipei 
ferate, din contră: au apărut şefi de galerie certaţi cu "cei şapte ani de acasă", 

J as P e ct de bodyguarzi şi cu un limbaj suburban, de îţi vine să-ţi pui mâinile la 
urechi La "Steaua", şef de galene a fost Jean Pavel, detonator al multor 
^dente. apoi a fosţ ^ ■ M US ţ a ţâ actualmente arestat şi cercetat pentru 
r âfle Halal exemplu pentru cei din jur! La " Dinamo ", lider al galerie, este Elias 
e * un huligan notoriu cu toată şleahta lui: să ne amintim cum etapâ 
P etapâ a provocat grave incidente. In urmă cu mai bine de-o lună, la 
-"stanţa, la meciul cu FaruT au fost smulse peste o sută de scaune şi 
in jandarmi, nu ma. vorbim de petarde, fumigene şi tnbune incendiate, 
fi* Co "stanţa scenariul s-a repetat la Târgu-Jiu şi Piteşti un de au fost 
au fft?, autom °bile la întâmplare, iar câteva persoane din localităţile respective 
lovite ş, internate ulterior în spital Ma. mult, pentru faptul câ echipa lor de 
^nu merge bine. deşi era pe primul loc în clasament, au mers in corpore la 


sediu cu bannere pe care scria, printre altele 
"O/e, o/e, vă rupem picioarele r sau "Jucători 
nenorociţi, o să fiţi măcelăriţir ; pentru 
conducătorii şi investitorii echipei care au pus la 
bătaie milioane de euro, se scandează lozinci de 
genul: "Locul vostru e In Siberia r sau "La 
puşcărie cu toţi. la puşcărie 1 " ori "Conducători de 
c...t, pe Dinamo aţi îngropat r 

Nimeni nu s-a atins de aşa-zişii fam 
dinamovişti, din contră, unul dintre conducâtoni 
echipei, Cristi Borcea, a făcut un apel disperat 
să vină la următorul meci şi sâ-i susţină, căci "ei 
reprezintă al 12-lea jucător. 

Axiomatic, toţi conducătorii de club sunt 
oameni cu bani Azi. orice s-ar spune, trăim într- 
o lume a banilor; este firesc ca şi sportivii şi 
-suporterii să fie interesat) de câţi bani se câştigă 

dar cu ce preţ? 

A trecut vremea când se juca doar pentru glorie sau pentru tricolor. 
Foarte mulţi sponsori sunt oameni dubioşi, certaţi cu cinstea, anchetaţi (sau 
nu încă) pentru fraude financiare. Acum 16 ani, în timp ce "proştii" mureau pe 
stradă de gloanţele aşa-zişilor terorişti, în timp ce naivii urmăreau la televizor 
revoluţia în direct , câţiva cetăţeni bine informaţi pregăteau terenul pentru a 
deveni oligarhii anului 2006 Borcea, Neţoiu, Badea la Dinamo, Copos şi Dinu 
Gheorghe la Rapid, cu ascensiuni economice imposibil de justificat Manan 
lancu, eliberat recent din anchetele justiţiei, patron al Politehnicii Timişoara 
care a putut să investească numai în această iarnă câteva milioane de dolan în 
jucători şi pentru a aduce pe Hagi la Timişoara. 

Este foarte grav dacă patronii se tem de propriile lor galerii huliganice şi 
închid ochii la tot ce se întâmplă. 

O vină pentru erodarea atmosferei civilizate obligatorie pe stadioane o are şi 
mass-media auzi la radio şi la televizor expresii de genul: "Meci pe viaţă şi pe 
moarte sau Se ştie că Rapid şi Steaua sunt duşmani de moarte", favonzând 
comportamentul agresiv pe stadioane, din noianul de ştiri, prea puţin sport 
propnu-zis, discutându-se la nesfârşit conflictele dintre mani finanţaton - o 
industrie a comentariilor de doi bani. 

Se face prea puţin pentru păstrarea tradiţiilor frumoase se promovează 
nonvalorile pe fondul unei vulgarităţi care are ca rezultat o falsă percepţie 
asupra a tot ce ar trebui să reprezinte fenomenul sportiv la nivel naţional. 


JL 


CUVÂNTUL LE<Gi©NA!£ Mai 2006 



Pag. 15 















ift 




Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET din 

BUCUREŞTI şi din toate reşedinţele de judeţ ale ţârii, precum şi 
în alte localităţi pe care nu le mai enumerăm. 

Vâ rugăm cereţi revista, întrucât distribuitorii n-o 
afişează! 




ABONAMENTE PE ADRESA: 

NICOLAE BADEA (secretar redacţie) 

STR: VLAICU VODĂ NR. 23, BL V39. AP 37. 
SECT. 3, BUCUREŞTI. Tel.: (021) 322 3832 


NOTE REDACŢIONALE: 

- Ne cerem scuze pentru strecurarea unei erori la numerotarea revistei, survenită în martie 2006: în sept 2003 a apărut primul număr al 
Cuvântului Legionar , deci revista din martie 2006 trebuia să aibă nr. 31 (în loc de 32), iar cea din aprilie trebuia să aibă nr. 32 în loc de 33; 
luna aceasta este înscris nr. CORECT: 33; 

- S-a omis din greşeală semnatarul art. de la rubrica Ideologie " din numărul trecut, intitulat " Minciuna la rang de credinţă autorul art. este dl 

Nicador Zelea Codreanu 


In primul rând ţinem să adresăm 
tradiţionalul răspuns ’ ADEVĂRAT A 
iNVIATF' tuturor camarazilor din ţară 
şi străinătate şi TUTUROR 
simpatizanţilor care ne-au adus 
lumina învierii Mântuitorului scriindu- 
ne şi felicitându-ne de Sfintele Paşti. 

Florin lonaşcu - Slatina: Cei trei 
mareşali din istoria României sunt: Alexandru 
Averescu. Constantin Prezan şi Ion 
Antonescu Primii doi s-au acoperit de glorie 
în războiul pentru reîntregirea României din 
1916 - 1918, Averescu în luptele de la 
Mârâşti, comandând Armata II; iar Prezan 
comandând întâi Armata IV de Nord şi apoi 
grupul de armate din Sud. remarcându-se în 
bătălia de pe Neajlov şi Argeş. (Despre cel 
de-al treilea nu cred că mai aveţi nevoie de 
detalii...) 

Vasile Barbu - Novi Sad, Serbia: Ne-a 
bucurat, ca de obicei, primirea revistei" Floare de latinitate ", atât prin conţinutul ei 
variat, îmbinând tradiţie şi actualitate, istorie, poezie, noutăţi, religie ortodoxă 
etc., cât şi prin faptul că existaţi, dragii noştri, şi că vâ faceţi simţită prezenţa într- 
un mod productiv şi plăcut! Felicitări şi fraţilor români de la ziarul" Tibiscus" (de 
existenţa căruia ştiam, dar pe care nu-l văzusem până acum). Toată admiraţia şi 
dragostea noastră! Să vâ ajute Dumnezeu în tot ceea ce întreprindeţi! 

Tiberiu Macarie - laşi: Felicitări pentru preocuparea dvs. în domeniul istoric! 
într-adevâr, voi. pe care l-am oferit ca premiu în luna martie 2006, " Ideologie şi 
formaţiuni de dreapta în România (1927 - 1931)" nu este primul, ci al doilea din 
seria editată de Institutul Pentru Studiul Totalitarismului; nu am oferit pnmul 
volum (1919 - 1927) nu numai pentru că dreapta românească înseamnă 
Mişcarea Legionară (înfiinţată în 1927), dar şi pentru că nu avem decât un 
exemplar din voi. 1919 - 1927; dacâ-l doriţi, vi-l putem xerografia (contra cost). 

Octavian Denulescu - Arad: Cu regret mă văd nevoită să vă răspund: cine 
nu înţelege singur, citind "Protocoalele înţelepţilor Sionulur, despre ce anume 
este vorba şi, mai ales, ce soartă ne aşteaptă dacă vom sta indiferenţi, muţi, 
surzi şi orbi, cu mâinile în sân, Qp până acum, nu va înţelege nici dintr-o mie de 
vorbe şi explicaţii. 

Aurel Ignat - Timişoara: în sfârşit am intrat în posesia Circularei din 6 aug 
1945, dată de N. Pâtraşcu, secretarul general al Mişcării din vremea lui Sima, în 
1945, privitoţ la faimosul şi discutatul pact cu comuniştii. Vâ ofer citatele mai 
importante: " Cât priveşte problema politică a ţârii noastre, ea rămâne să fie 
rezolvată de organizaţiile politice în acţiune, de azi şi de mâine, cărora le dorim 
şi le urăm o activitate cât mai rodnică şi un suflet cât mai unitar şi mai înţelegător 
în rezolvarea problemelor capitale ale României " Deci Pâtraşcu lasă cale liberă 
organizaţiilor politice de azF (din 1945 - comuniştilor, adică!), ba le mai doreşte 
şi activitate rodnică ! Şi au avut ceva "roade" comuniştii: distrugerea ţârii şi a 
românilor! Alte citate, la fel de relevante: "Legionarii vor trebui sâ păstreze o 
poziţie de respect şi lealitate faţă de autoritatea de stat" (respect şi lealitate faţă 
de autoritatea de stat reprezentată masiv de comunişti!); "ne vom feri cu toată 
stncteţea de a crea sau de a mări animozităţile şi aşa destul de pronunţate" (el 
ordona ca nici măcar animozităţi" să nu existe) Dacă acesta nu este un PACT — 
cu comuniştii! - atunci ce este?! Pâtraşcu, prins de comunişti în 1945, a procedat 
exact Ja fel ca prietenul şi şeful său direct de atunci, Horia Sima care, când a 
căzut în mâinile Jandarmeriei, în 1940, a dat listele cu legionarii necunoscuţi de 
autorităţi până la acea dată şi s-a ploconit în faţa călăilor camarazilor săi (a se 
vedea H. Sima - Sfârşitul unei domnii sângeroase"). Apoi, Pâtraşcu, după ce i-a 
lăsat pe comunişti în pace timp de doi ani, să se instaleze solid la putere, s-a 
trezit să înceapă organizarea" (simple discuţii între oameni, care s-au soldat cu 
ani crunţi de închisoare). 



Vlad Pogorevici - Suceava: Mulţumim 
pentru statornicia cu care ne scrieţi, pentru 
încurajările care ni le adresaţi permanent, ca şi 
pentru inspiratele dvs. rânduri pe care le 
aşteptăm întotdeauna cu plăcere. 

Mihai Dridu - Baia Mare: Nu va 
împărtăşesc entuziasmul pentru "Dosarele 
secrete ale istoriei" de Alain Decaux cred că 
trebuie citite cu rezerva necesară, cu 
discernământ, pentru că, pe lângă faptul istoric 
brut, real, autorul încercă insistent să 
"demitizeze" (mai corect spus, sâ denigreze) 
eroii naţionali şi personalităţile devenite deja 
legendă, sub pretextul "secretului", şi al 
"cercetării ştiinţifice" (de fapt complicând inutil 
lucruri extrem de simple, logice şi evidente, 
buimăcind cititorul). 

Flora Crăcea - Bucureşti: Draga mea 
Doamnă "Verde", sper să reuşesc sâ ajung şi la 
dvs., sâ tâifăsuim din nou şi sâ aprindem 
candela pentru toţi uriaşii generaţiei dvs. (Ca de 
obicei sunt însă într-o criză de timp atroce.) Mulţumesc pentru frumosul 
"Ciobănaş" creat de mâna dvs. de Ană zidită în edificiul Mişcării Legionare; 
cadou! dvs. şi-a găsit locul alături de cealaltă pictură, "Carul cu boi", aducându- 
mi nostalgia câmpului înflorit şi a doinei. 

Valentin Iepure - Huşi: "Dosarul ruşinii despre care mă întrebaţi se referă la 
adulterul comis de Horia Sima cu soţia camaradului aviator Andrei Costin care-l 
gâzduise şi-l ospătase în timpul când Sima era fugar prin lume (1945 - 1948); 
amănunte oferă cartea fostului frate de Cruce dr Alex. Ronnett, intitulată "6 
pacoste sau un destin vitreg?" şi voi. II din cartea "Pentru sfânta Cruce, pentru 
Ţară" a avocatului comandant legionar Mardarie Popinciuc; de remarcat este 
faptul câ Sima a refuzat sâ se prezinte în faţa unui Consiliu de Onoare Legionar 
format din comandanţi din vremea Căpitanului pentru a-şi recunoaşte grava 
abatere morală sau pentru a-şi susţine, eventual, nevinovăţia; mai mult, deşi în 
urma acestui adulter a rezultat un copil foarte asemănător cu Sima şi soţia lui 
Andrei Costin a mărturisit public adulterul, Sima a refuzat cu îndârjire sâ facă 
testele de paternitate. A fost picătura care a umplut paharul răbdării legionarilor. 
Atunci a fost părăsit de către întreaga garnizoană legionară din Argentina - două 
sute de oameni! (Sima, incorect ca de obicei, a dat ulterior o circulară prin care 
desfiinţa această garnizoană care se autodesfiinţase). Ca să "spele ruşinea", 
secretarul particular al lui Sima. Traian Borobaru, s-a oferit sâ înfieze el copilul 
(lucru neacceptat de doamna Costin). Referitor la cea de-a doua întrebare: într- 
adevâr, H. Sima n-a făcut nid o zi de închisoare - exceptând 2 săptămâni în ian 
1934 (după împuşcarea lui I. G. Duca). 

Răzvan Ursea - Galaţi: Ne îndoim sincer de faptul că rubnca "Zig-zag pe 
mapamond" face un deserviciu românilor, îndemnându-i sâ plece din ţară (?!). 
Dimpotrivă, cred câ mulţi care nu au posibilitatea sâ călătorească prin lume 
decât prin intermediul pozelor şi scrisului, se conving de faptul câ nu suntem 
deloc mai prejos decât alte ţâri în ceea ce pnveşte frumuseţile naturale (ba 
dimpotrivă!) şi vestigiile istorice; frumuseţile artificiale, construcţiile adică, se pot 
realiza oricând, doar de noi depinde! Nu e cazul sâ vâ fac prelegere geografică 
şi nu întâmplător, de când ne ştim ca popor, au râvnit şi râvnesc mulţi la 
pământul românesc, şi nu degeaba încearcă de două mii de am sâ ne 
desfiinţeze pentru a se Instala ei aici Apoi. dl. Emilian Ghika a reliefat de câte 
ori a avut ocazia, prezenţa românilor în istona sau cultura ţârilor respective (mă 
limitez la un exemplu, chiar în numărul de faţă: Const. Brâncuşi la New-York); 
inclusiv la Israel s-a axat pe vestigiile creştine. "Zig-zag-ul pe mapamond" 
constituie o "pată de culoare’ la propriu şi la figurat, asemeni poeziilor. Dacă ne 
va ajuta Dumnezeu, anul viitor vom prezenta "Zig-zag prin ţară". 





Redactor şef: 

Colegiul de redacţie 
Secretar de redacţie: 

Periodic editai de ACŢIUNEA ROMANA ISSN 1583-9311 

Nlcoleta Codrin 

Emilian Ghika, Comellu Mihai, Ştefan Buzescu, Cătălin Enescu 
Nicolae Badea 

Relaţii cu publicul 

Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti 

(zona Circului - inters. cu Ştefan cel Mare. colt cu str V.Lascâr) 

Vineri, între orele 15 00 - 19°* 

Tel.: (021) 322 3832 sau 0745 074493 
e-mall: actiuneă-romana(®actiunea-romana.<pom 


Pag. 16 


CUVÂNTUL LEGIONAR Mai 2006