Sara Shepard — 02 [Secretele lor] 04 Secretul lui Spencer

Eiji 


dig EA 


iii 
P, g T ie i 
T 


gaip feri i 


SARA 
SHEPARD 


Micuţele 
mincinoase 
şi secretele 

lor 


Secretul lul 


Spencer 
Cartea 4 


SARA 


SHEPARD 
Este autoarea 
îndrăgitei serii 


Micuțele mincinoase, 
Jl devenită bestseller şi 
zu ecranizată cu succes 
pentru televiziune de 


ABC-Family. 

S-a născut în Pennsylvania şi a absolvit 
New York University, obţinând şi un master la 
Brooklyn College. Pe lângă seriile pentru 
adolescenţi  Micuțele mincinoase şi Jocul 
minciunii, a publicat şi romanele A// the things 
we didn't say (2009) şi Everything we ever 
wanted (2011). Scrie de când se ştie, deşi când 
era mică şi-ar fi dorit să devină actriţă de 
telenovele, designer de jocuri lego, regizor, 
artist plastic, genetician sau editor de reviste 
de modă. De asemenea, realizează instalaţii 
artistice şi jocuri video 


Te vede când te culci, 

Te vede când te scoli, 

Stie dac-ai fost cuminte, 
lar de n-ai fost, ia aminte! 


- MOŞ CRĂCIUN VINE ÎN ORAŞ 


Pentru K 


1 
ÎNGHEȚAT BOCNĂ 
SUB SOARELE FLORIDEI 


A doua zi de Crăciun, Spencer Hastings 
stătea cu genunchii la gură pe un scaun de 
piele îngust dintr-un avion particular care 
ateriza pe aeroportul din Longboat Key, Florida. 
Văzu prin hublou cum se ridică aburi de 
căldură de pe pistă, lăsând impresia că 
palmierii se leagănă şi pâlpâie. Soarele îi 
dogorea nemilos pe controlorii de trafic aerian 
care se deplasau ţanţoş încolo şi-ncoace, în 
tricouri, pantaloni scurţi şi cu ochelari de soare. 
Era o schimbare uriaşă de la temperatura de 
şaptesprezece grade şi nămeţii de jumătate de 
metru din Rosewood. Spencer nu-şi imagina o 
perioadă mai potrivită pentru a petrece o 
vacanţă la casa lui Buni Hastings din Florida - 
deşi, când se gândea că familia ei, ca de 
obicei, nu-i vorbea mai deloc, ar fi preferat să 
călătorească împreună cu alte grupuri. 

Mama ei, care stătea aproape, dincolo de 
interval, îmbrăcată cu hainele pe care le purta 
de regulă când călătorea cu avionul - bluză de 
trening de caşmir, cu glugă, şi pantaloni 
comozi -, îşi ridică de pe ochi masca pentru 
dormit. 


— Peter, ţi-ai adus aminte să închiriezi o 
maşină? 

Tatăl lui Spencer încetă să mai tasteze pe 
telefonul Android şi scoase un pufăit de 
exasperare. 

— Bineînţeles că mi-am amintit. Am închiriat 
un SUV Mercedes. 

— Clasa G? 

— Nu. Peter se ridică şi scoase bagajele 
tuturor din compartimentul de deasupra 
scaunelor. E un ML 350. 

Mama lui Spencer se strâmbă. 

— Dar G550 are mai mult loc pentru 
picioare. 

— Veronica, în Longboat Key se poate merge 
pe jos oriunde - nici măcar nu avem nevoie de 
o maşină. 

Peter aruncă geanta Louis Vuitton a soției 
sale pe scaunul gol de lângă ea. 

Căpitanul le întrerupse discuţia, anunțând 
familia că avionul aterizase - pe bune? - şi că 
Gina, însoţitoarea de zbor, le va deschide uşa, 
ca să poată cobori. Spencer îşi făcu loc cu greu 
pe interval şi merse în spatele părinţilor. Sora 
ei, Melissa, veni după ea, cu capul în jos şi 
căştile iPod-ului fixate în urechi. Nu scosese un 
cuvânt cât durase zborul - ciudat, pentru că de 
obicei nu-i mai tăcea gura când începea să 
vorbească despre casa pe care o renova, ce 
bine se descurca la Şcoala de Afaceri Wharton 
a Universităţii din Pennsylvania sau, în general, 


ce tipă nemaipomenită era ea! 

Spencer ştia de ce tăcea Melissa. Cu o lună şi 
jumătate în urmă, prietenul ei, lan Thomas, 
fusese arestat pentru uciderea celei mai bune 
prietene a lui Spencer, Alison DiLaurentis. Din 
câte se zvonea, lan şi Ali fuseseră iubiţi în 
secret; Ali insistase ca lan să facă publică 
relaţia lor, iar lan o ucisese într-un moment de 
furie provocată de frustrare. Cum prietenii 
Melissei erau, de obicei, tineri cu sânge 
albastru educați astfel încât să devină 
parteneri la firma lui tati sau următorul 
senator, faptele lui lan însemnau un mare pas 
înapoi. Melissa nu credea că el chiar o omorâse 
pe Ali, dar părerea ei nu conta. Restul 
populaţiei din Rosewood cu siguranţă că îl 
considera vinovat. 

Situaţia era şi mai complicată, din cauză că 
Spencer fusese cea care îl dăduse pe lan pe 
mâna poliţiei - şi-a amintit că-l văzuse în 
noaptea în care dispăruse Ali. După ce lan 
fusese aruncat în închisoare, în luna 
următoare, Melissa se purtase şi mai distant cu 
Spencer - o ispravă impresionantă, ţinând cont 
că surorile oricum nu aveau o relaţie bună. În 
ultimele luni, lucrurile se înrăutăţiseră - se 
luptaseră crunt pentru un băiat, îşi spălaseră 
rufele murdare în faţa unui terapeut şi se 
certaseră la cuțite, ceartă care se încheiase cu 
Spencer împingând-o din greşeală pe Melissa 
pe scări. Ca să nu mai spunem că Spencer îi 


furase  Melissei lucrarea la economie, 
pretinzând că era a ei, şi câştigase, în 
consecinţă, prestigiosul concurs de eseuri 
„Orhideea de Aur”. 

Gina deschise trapa şi familia cobori scara 
şubredă şi ajunse pe pistă. Căldura şi 
umezeala din Florida o copleşiră pe Spencer 
imediat, aşa că-şi scoase scurta cu inscripţia 
North Face. Membrii familiei Hastings se 
îndreptară ţepeni şi tăcuţi spre terminal, paşii 
lor sincronizaţi fiind singurul indiciu că se 
cunoşteau unul pe altul. 

înăuntru, un bărbat în uniformă ţinea un 
carton mic pe care scria HASTINGS. Îi conduse 
la SUV-ul care-i aştepta - maşina luată de la 
centrul local de închirieri. Tatăl lui Spencer 
semnă nişte hârtii, puse valizele în portbagaj, 
apoi urcară toţi în maşină, trântind zdravăn 
portierele. Tatăl lui Spencer apăsă pedala de 
acceleraţie destul de brusc pentru ca Spencer 
să-şi lipească spatele de bancheta din piele şi 
pluş. 

— Pfui, aici pute a ţigări! Mama ei flutură din 
mână prin faţa nasului, spărgând tăcerea. N-ai 
putut cere să fie curățată maşina, Peter? 

Tatăl oftă zgomotos. 

— Eu nu simt nimic. 

— Nici eu, interveni Spencer, vrând să-şi 
apere tatăl. 

De câteva zile, mama ei îi toca nervii. 

Dar asta nu-i aduse decât o privire rece de la 


amândoi părinţii. Ştia de ce. Împotriva dorinţei 
lor, cu o lună în urmă refuzase premiul 
„Orhideea de Aur”, recunoscând în faţa juriului 
că plagiase lucrarea surorii sale. Părinţii ei ar fi 
vrut să treacă totul sub tăcere, dar moartea lui 
Ali, descoperirea criminalului, faptul că 
Spencer fusese hărţuită de Mona Vanderwaal, 
alias A., şi că Mona vrusese s-o împingă de pe 
o stâncă - toate astea schimbaseră situaţia. 

Spencer se tolăni pe banchetă şi privi pe 
geam în timp ce tatăl ei coti pe bulevardul 
principal. Fusese la casa bunicii de atâtea ori, 
că putea merge pe stradă şi legată la ochi - 
mai întâi venea debarcaderul pentru iahturi, cu 
ambarcaţiunile lui private enorme, apoi clubul 
de iahting, cu o Firmă în faţă pe care scria 
LUAU, 28 DECEMBRIE, 9 PM, după aceea podul 
care se ridica ori de câte ori trecea o 
ambarcaţiune foarte înaltă, apoi numeroasele 
magazine scumpe şi restaurantele de lux. Şi, 
peste tot, femei purtând pălării de paie cu 
boruri late şi ochelari de soare mari dădeau 
culoare trotuarelor şi teraselor, în vreme ce 
bărbaţii, arătând proaspăt în uniformele lor de 
golf, îşi parcau automobilele decapotabile şi-şi 
arătau dinţii albiţi. 

Domnul Hastings ajunse la poarta 
comunităţii în care locuia Buni Hastings. Un 
paznic bronzat, cu pielea fermă, îmbrăcat într-o 
uniformă din fibre sintetice, le verifică numele 
pe un clipboard şi le făcu semn să intre. După 


ce trecură de un teren de golf verde sclipitor, o 
piscină în trepte în care Spencer înotase ore 
întregi, o zonă comercială privată şi un centru 
de relaxare de nivel mondial, virară pe Sand 
Dune Drive şi se apropiară de complexul alb 
uriaş care semăna cu o combinaţie între Casa 
Albă şi castelul Cenuşăresei de la Disney 
World. Coloane dorice flancau faţada, iar pe 
lateral şi în spatele clădirii se aliniau terase. Un 
foişor înalt ţâşnea spre cer. Curtea era 
amenajată cu eleganţă; fiecare floare părea să 
facă parte dintr-un aranjament de nuntă 
perfect. Când tatăl lui Spencer deschise 
portiera, se auzi vuietul oceanului. Răsuna 
până în spatele clădirii; o terasă privată dădea 
spre plajă. 

— Ei, aşa mai merge. 

Domnul Hastings îşi puse mâinile în şolduri, 
îşi arcui uşor spatele şi studie cerul de un 
albastru strălucitor. 

Descuiară uşa din faţă şi-şi duseră bagajele 
în hol, ridicând o fortăreață din valize de mărci 
renumite. Casa mirosea a ceară de podea 
scumpă, nisip şi detergent cu aromă de 
levănţică. Înăuntru era o linişte de mormânt, 
iar Spencer se pregătea să întrebe unde-i Buni, 
însă îşi aminti că plecase la Gstaad, în Elveţia, 
cu noul ei prieten, Lawrence, în dimineaţa 
anterioară. Buni Hastings nu se omora să stea 
cu familia, rareori era acolo când veneau ei în 
vizită. Şi mai ales, nu se ataşase de Spencer. 


Probabil că era ceva genetic. 

Spencer îşi cără bagajele pe şirul de trepte 
spiralate, în stilul celor din casele imense 
construite cândva pe plantațiile din Sud, pană 
în dormitorul scăldat în lumina soarelui in care 
stătea întotdeauna. Avea un tapet vesel, cu 
dungi albe şi galbene, un covoraş alb şi pufos 
şi un pat vechi, de alamă. Mirosea stătut, de 
parcă n-ar mai fi locuit nimeni acolo de multă 
vreme. 

Ridică valiza, trase fermoarul şi începu să-şi 
despacheteze frumos garderoba de Florida - 
rochii uşoare în culori cât se poate de aprinse, 
pantaloni de marinar cu talie înaltă şi tricouri 
polo mulate, pe care le împături din nou şi le 
aşeză în sertarele goale. Stând în faţa scrinului 
alb lucios, scoase trusa de voiaj cu bijuterii, 
căptuşită cu pâslă, şi se pregăti să-şi mute 
lănţişoarele şi inelele în cutia de lemn antică, 
abandonată de bunica ei cu mult timp în urmă. 
O deschise şi găsi în ea o pereche de cercei în 
stil candelabru care sclipeau pe raftul de 
deasupra. Rămase cu răsuflarea tăiată când îi 
luă în mână, recunoscându-i imediat. li lăsase 
în cutie ultima oară când fusese aici, adică în 
weekendul de Sărbătoarea Eroilor, într-a 
şaptea. Numai că acei cercei nu erau ai ei, ci ai 
lui Ali. 

Familia lui Ali avea şi ea o casă aici, chiar 
vizavi de lacul artificial, iar Ali şi Spencer îşi 
petrecuseră timpul alergând de la o casă la 


alta, făcând plajă pe nisip, împrumutându-şi 
haine una alteia, bând pe ascuns din sticla de 
whisky a părinţilor lui Spencer şi flirtând cu 
băieţii din oraş. 

Ali luase cu împrumut cerceii lui Spencer într- 
o seară când fuseseră invitate la o petrecere 
care se ţinea într-o casă la câteva străzi 
distanţă de locuinţa lui Buni Hastings. Spencer 
înfiripase o conversaţie cu un tip pe nume 
Chad care ieşise cu Melissa într-o vacanţă; 
după un timp, simţise ochii lui Ali aţintiţi 
asupra ei. 

— Te porţi chiar ca o târfă, îi şoptise Ali 
răutăcioasă, când Chad întorsese capul. Nu ţi-e 
de-ajuns că te-ai îmbărligat deja cu unul din 
prietenii surorii tale? 

Ali se referea la faptul că Spencer îl sărutase 
pe lan Thomas cu câteva săptămâni în urmă. 
Dar Spencer nu dorise să se îmbârlige cu Chad 
- pur şi simplu, stătea de vorbă cu el. Ea şi Ali 
se certaseră la cuțite şi nu-şi mai vorbiseră 
toată vacanţa. Ali ieşea cu nişte fete mai mari 
din oraş şi hohotea de câte ori trecea Spencer 
pe lângă ele. lar Spencer se plimba de una 
singură, prea mândră ca să-şi ceară scuze. 

Acum se trânti pe pat şi legănă cerceii în 
palmă. Ar fi trebuit să-şi ceară scuze. Of, dacă 
ar fi ştiut că Ali ieşea cu lan... De-asta se 
purtase ea atât de ciudat când îl sărutase 
Spencer. Poate că ar fi reuşit cumva să-i 
despartă. Poate că ar fi împiedicat moartea ei. 


Spencer puse cerceii pe noptieră, se ridică, 
îmbrăcă nişte pantaloni scurţi, o bluză moale, 
marca American Apparel, se încălţă cu o 
pereche de papuci Havaianas şi cobori la 
parter. Din bucătăria cu faianţă albă venea o 
aromă dulceagă. 

— Bună! strigă Spencer, privind înjur. 

Vocea ei răsună în tot parterul pustiu. 

Auzi voci puternice pe terasă şi se uită pe 
furiş prin glasvand. Familia ei stătea la masa 
de tec îndreptată spre piscină şi ocean; văzu 
boluri cu chipsuri şi nuci, un platou de 
marmură cu diverse brânzeturi şi o sticlă de 
vin alb, deschisă. Lui Spencer îi lăsa gura apă. 

Oceanul vui când trase glasvandul, tocmai 
când mama ei făcea un gest necontrolat. 
Melissa arăta de parcă înghiţise o lămâie, dar 
ea întotdeauna arăta de parcă înghiţise o 
lămâie. Spencer aruncă o privire spre tatăl ei 
care tasta pe iPad-ul primit cadou de la familie 
de Crăciun, probabil jucându-se Păsări 
furioase. Nu-l avea decât de o zi şi deja era 
obsedat de el. 

Spencer îşi trase un scaun la masă exact 
când Melissa duse la gură o felie de brânză 
cheddar. 

— Mamă, nu vrei brânză? întrebă Melissa. E 
foarte bună. 

— Ceea ce vreau eu, Melissa, e ca tatăl 
nostru să-şi lase jucăria la o parte şi să 
vorbească măcar o dată cu noi, se răţoi mama 


ei. 

Spencer îngheţă. Melissa parcă încasase un 
dos de palmă. De obicei, mama folosea tonul 
acela numai cu Spencer. Tatăl lor oftă şi 
continuă să tasteze. 

— Ce-ar fi să închiriem un film diseară? 
sugeră Spencer, încercând să detensioneze 
atmosfera. 

— Un film ar fi numai bun, răspunse Melissa. 
Bună idee, Spencer. 

Spencer o privi cu ochi mari, neştiind cum să 
reacționeze. De când folosea Melissa cuvântul 
„bun” când venea vorba de Spencer? 

Insă mama lor pufni cu dispreţ, de parcă 
ideea de a urmări un film împreună cu familia 
friza nebunia, iar Spencer era o idioată fiindcă 
propunea aşa ceva. Se lăsă iar liniştea şi 
părinţii, înarmaţi până-n dinţi în spatele 
cetăților lor invizibile, fierbeau de furie. 

Spencer îşi înăbuşi un oftat. După toate câte 
se întâmplaseră în toamnă - Ali, lan, chiar şi A. 
—, sperase să petreacă următoarele zile 
făcând plajă, tratându-se la centrul de relaxare 
şi recâştigându-şi familia. lar la întoarcerea în 
Rosewood Day pentru al doilea semestru de 
şcoală, s-ar simţi refăcută şi întinerită. 

Dar, cum în casa lui Buni Hastings stătea să 
izbucnească Al Treilea Război Mondial, să se 
considere norocoasă dacă apuca măcar câteva 
clipe linişte. 


2 
CU BĂIEŢI DRĂGUȚI, 
TOTUL MERGE MAI BINE 


A doua zi dimineaţă, Spencer ieşi din ocean, se 
îndreptă clătinându-se spre prosop şi-şi şterse 
părul ud. Se culcă pe spate cu ochii închişi, 
lăsând soarele să-i încălzească umerii şi 
întrebându-se ce să facă mai departe. Poate să 
se apuce de citit Soarele răsare, soarele apune, 
roman despre care va trebui să scrie o lucrare 
la engleză. Sau să alerge - joggingul pe plajă îi 
făcea gambele să arate mai bine. 

O umbră trecu pe lângă Spencer şi ea 
deschise ochii. 

— Salut! 

Melissa se opri în dreptul ei, cu mâna 
streaşină la ochi. 

— Salut, rosti Spencer, prudentă. 

Avuseseră un schimb de priviri cu o seară 
înainte, la cină, dar Spencer nu mai ştia când i 
se adresase Melissa din proprie iniţiativă. 

— Mama şi tata şi-au cam pierdut controlul, 
nu crezi? o întrebă Melissa, trântindu-se lângă 
ea. 

Luă un pumn de nisip şi-l răsfiră peste 
degetele de la picioare. 


— Dar când nu şi-l pierd? întrebă şi Spencer, 
luând o înghiţitură de apă Nalgene. 

Era de-abia zece dimineaţa, dar temperatura 
atinsese deja douăzeci şi şapte de grade şi 
umiditatea crescuse. 

— Păi, de obicei la mine nu strigă, sublinie 
Melissa. 

Spencer îşi dădu ochii peste cap, dar - 
trebuia să recunoască - era adevărat. Părinţii 
ei credeau că Melissa era perfecțiunea 
întruchipată. 

— Mi-am zis, continuă Melissa, jucându-se cu 
o cochilie roz sidefată, că, dacă e să ne distrăm 
cât de cât în vacanţa asta, atunci va trebui să 
fim prietene. 

Spencer se ridică în capul oaselor, uluită. 

— Vrei să ieşi în oraş? Cu mine? întrebă ea, 
sceptică. 

— Nu te mira aşa. Cu cine altcineva să ies? 

Un val lovi ţărmul cu atâta forţă, încât udă 
prosopul lui Spencer pe margini. Fata îşi ridică 
ochelarii pe cap şi-şi studie sora. 

— Am crezut că mă urăşti din cauză că l-am 
turnat pe lan. 

— Uite ce e: nu cred că ai dreptate... 
Deschise gura, ca şi când ar fi vrut să adauge 
ceva, apoi se răzgândi. Nu contează. Ideea e 
că nu vreau să mă mai gândesc la asta şi tu 
eşti singura care mă poate distrage. 

— Mersi frumos, zise Spencer, cinică. 

Melissa o înghionti în coaste. 


— Nu mai fi aşa sensibilă! Doar şi tu te 
plictiseşti, îi spuse, ridicându-se şi curăţându- 
se de nisipul de pe picioare. Vrei să vii cu mine 
la club? Am putea sta o zi la centrul de 
relaxare. 

Spencer ezita. Un tip cu un labrador trecu în 
fugă pe lângă ele, iar puţin mai departe, două 
fetiţe de şcoală primară se străduiau de zor să 
construiască un castel de nisip. Melissa avea 
dreptate. Spencer se simţea singură. lar dacă 
Melissa era pregătită să îngroape securea 
războiului - cel puţin pentru câteva ore —, 
poate că trebuia să-i dea o şansă. 

— Păi... bine. 

Spencer îşi îmbrăcă rochia şi-şi îndesă 
prosopul în sacoşa de pânză. Plecară 
amândouă pe nisip, hotărând să meargă la 
club pe ruta principală. 

Nişte indivizi îşi făceau veacul prin preajma 
clubului. Toate uşile erau larg deschise şi 
instalaţia de aer condiţionat zbârnâia. Fiecare 
magazin îi trezea o amintire: Samantha's, 
buticul de la care Spencer îşi cumpărase o 
rochie pentru petrecerea de ziua ei din clasa a 
cincea. Melissa îi arătă ciocolateria în care ele 
două făcuseră un concurs de mâncat când 
Spencer avea opt ani - câştigase Melissa, 
bineînţeles. lată şi magazinul de unde tatăl lor 
îşi cumpărase o placă lungă şi încercase să 
înveţe surfing de unul singur. Petrecuse o 
săptămână luptându-se zadarnic cu valurile, 


pentru că-i era frică să sară peste ele. 

Spencer se uita la tricourile Quiksilver şi 
Pălăriile Billabong din vitrina unui magazin de 
surfing, când o siluetă se strecură prin spatele 
ei. Când se întoarse, silueta o coti imediat. 
Spencer simţi un gol în stomac. 

— Te simţi bine? o întrebă Melissa, privind-o 
cu îngrijorare. 

— Da, răspunse ea, străduindu-se să nu-i 
tremure vocea. 

Îi venea greu să scape de senzaţia că era 
urmărită. Inspirând adânc de mai multe ori, îşi 
reaminti că Mona murise. lar A. dispăruse. 

După ce acceptară o mostră de acadele de la 
Ye Olde Saltwater Taffy Emporium şi băură /atte 
cu gheaţă la casa clătitelor Blue Dog, fetele 
făcură o plimbare până la clubul sportiv din 
Longboat Key, o clădire albă magnifică, de la 
marginea golfului. Douăzeci de maşini de golf 
erau parcate pe locurile din faţă. Bărbaţi în 
tricouri şi pantaloni scurţi kaki duceau pe umăr 
sacul de golf, iar femei purtând cozoroc 
bârfeau în bisericuțe. 

Surorile se luară după zgomotul făcut de 
mingile lovite de rachete pe terenurile de tenis 
- poc, poc! Pe garduri erau afişe care anunțau 
turneul din ziua de Anul Nou, iar doi bărbaţi 
jucau un meci încins. Amândoi purtau tricouri 
şi pantaloni scurţi albi - clubul era la fel de 
strict ca la Wimbledon, evita echipamentul 
colorat - şi păreau de-abia trecuţi de douăzeci 


de ani. Cel brunet, cu trăsături ascuţite, cu 
membre musculoase şi cu fese ferme şi 
apetisante, era evident mai talentat, 
executând drop shot-uri impresionante şi 
voleuri în diagonală. Un grup de fete se 
adunase în jurul terenului. Fetele mişcau din 
cap la stânga şi la dreapta, urmărind mingea 
de un galben fluorescent. 

— Ştiai despre Colin că e pe locul nouăzeci şi 
doi în lume? îi şopti o fată - într-o rochie 
Lacoste flauşată şi papuci întăriţi cu panglică 
textilă - prietenei sale, care purta o rochie 
uşoară la fel de scurtă şi pantofi cu talpă 
ortopedică foarte înalţi. Mi-a spus-o chiar el. 

— Mie mi-a spus că joacă în turneul de Anul 
Nou, replică domnişoara Talpă-Ortopedică. 

Domnişoara Rochie-Flauşată îşi dădu ochii 
peste cap. 

— Bineînţeles că joacă în turneu! O să-i bată 
pe toţi de-o să-i zvânte! 

Spencer se propti de gardul de sârmă 
împletită, lângă Melissa, şi de-abia se abţinu să 
nu-şi dea ochii peste cap. Admiratoarele erau 
jalnice. 

Dar era distractiv să-l urmăreşti pe Colin, 
tipul cu fund arătos, mai ales că scotea untul 
din partenerul de joc. Servea atât de rapid, că 
acesta nici nu vedea când trece mingea prin 
faţa lui. De câte ori câştiga, răsucea racheta şi 
se prefăcea nemulţumit de el, dar Spencer îl 
surprinse zâmbind în barbă. 


— Intru să văd oferta de la centrul de 
relaxare, spuse Melissa, făcându-şi vânt cu 
palma. Vrei şi tu mani-pedi? 

— Sigur, răspunse Spencer absentă, fără să- 
şi ia ochii de la meciul de tenis. Ne vedem 
înăuntru peste câteva minute. 

La finalul meciului - adversarul lui Colin 
suferise o înfrângere ruşinoasă -, jucătorii îşi 
strânseră mâinile, merseră la liniile laterale de 
pe teren, băură pe nerăsuflate câte două sticle 
cu un fel de apă cu vitamine, numită 
AminoSpa, şi-şi scoaseră tricourile. Spencer se 
prefăcea că-şi rupe pieliţele de la unghii, 
nevrând să se holbeze la abdomenul perfect al 
lui Colin. Era un tip excelent, fără îndoială - 
poate chiar mai reuşit decât Wren, băiatul pe 
care Spencer i-l furase Melissei la începutul 
toamnei trecute. Dacă nu l-ar fi sufocat 
admiratoarele, ar fi fost o aventură perfectă 
pentru vacanţa de iarnă. Trecuse o groază de 
vreme de când Spencer nu se mai ambalase 
aşa pentru un tip. 

—Bravo, Colin, gânguri domnişoara Rochie- 
Flauşată, răsucindu-şi o şuviţă blondă pe 
deget. A fost un meci excelent. 

— Eşti buuun, rosti tărăgănat altă fată. Te 
antrenezi în fiecare minut? 

— Cam aşa ceva. Colin se şterse de 
transpiraţie pe faţă şi deschise încă o sticlă de 
AminoSpa. Antrenorul meu a venit aici peste 
iarnă - uneori jucăm cu profesioniştii. Zilele 


trecute l-am văzut pe Andy Roddick pe teren. 

Fetele îşi dădură coate. 

— Uimitor! Ar trebui să te sponsorizeze Nike. 

Colin se mulţumi să zâmbească larg. Işi 
îndesă echipamentul într-o geantă Adidas de 
culoare verde-lămâie şi porni spre club. Brusc, 
se opri şi o fixă pe Spencer. Ea îi simţi ochii 
străpungându-i creştetul capului în timp ce se 
prefăcea că-şi îndreaptă o cută de pe rochie. 

— Bună. 

Toate capetele se răsuciră spre Spencer. 

— Bună, răspunse ea, ridicând privirea şi 
încercând să rămână calmă şi sigură pe sine. 

Colin înaintă spre ea. 

— Eşti o nouă membră a grupului meu de 
admiratoare? 

Spencer îşi lăsă capul într-o parte. 

— Nu prea mă ocup cu admiratul - asta dacă 
nu cumva eu sunt atleta admirată. Dar să 
zicem că aş putea face o excepţie. 

Admiratoarele  începură să-şi dea iarăşi 
coate. 

— Cine-i asta? şopti una din ele. 

— Fac pariu că nici măcar nu-i membră a 
clubului. 

Domnişoara Talpă-Ortopedică nu catadicsise 
să coboare vocea. 

Spencer le aruncă o căutătură urâtă şi 
întoarseră toate capul deodată. Brusc, îi 
amintiră de părinţii ei. O excludeau. Se purtau 
ca şi când ea era o străină. Ca şi când nu era 


destul de bună ca să fie acolo. 

Se întoarse din nou spre Colin. 

— Cum ţi-am zis, mai degrabă sunt admirată 
decât admir. Dar ceea ce aş prefera eu să fac 
ar fi să exersez nişte voleuri cu tine. Dacă ai 
vreodată nevoie de un partener, bineînţeles. 

Colin ridică din sprânceană. 

— Joci tenis? 

Spencer îşi dădu părul pe spate. 

— Normal că joc. 

Părinţii ei o obligaseră să ia lecţii de tenis de 
la patru ani. 

Colin se lăsă pe spate şi-o studie atent. După 
cinci secunde lungi, cobori privirea şi scoase 
un Blackberry din geantă. 

— S-a făcut. Cum te cheamă? 

Spencer îi spuse, iar fetele se puseră iar pe 
şuşotit. 

— Hai să jucăm diseară, propuse Colin, 
tastând ceva pe telefon. 

Nu catadicsi să-i spună lui Spencer cum îl 
cheamă pe e/. Probabil presupunea că ştie 
deja. Avea dreptate - iar ei îi plăcea încrederea 
lui. 

Spencer se încruntă prefăcându-se că-şi 
verifică în gând programul. 

— Cred că se poate aranja. 

— Foarte bine. Colin azvârli - cu o boltă 
perfectă - sticla goală de AminoSpa în coşul de 
gunoi. Ne vedem la cinci şi jumătate. Acelaşi 
teren. Câştigătorul cumpără băutura. 


Spencer îşi reţinu zâmbetul şi-şi puse 
ochelarii înapoi la ochi. Stabiliseră oare o 
întâlnire? lar el bănuise că ea era destul de 
mare ca să bea. Bravo ei! 

Făcându-i cu ochiul, Colin se îndepărtă 
ţanţoş. Spencer murea să-l vadă cum urcă 
scările şi se îndreaptă uşor spre vestiar, dar se 
abţinu să-l urmărească, nevrând să pară prea 
nerăbdătoare. Când se răsuci spre poartă, 
dădu nas în nas cu admiratoarele care încă se 
holbau la ea. 

Le privi drept în ochi. 

— Aveţi vreo problemă? 

Fetele tresăriră. Rămaseră toate cu gurile 
căscate în formă de O-uri simetrice. 

— Aşa mi-am zis şi eu, adăugă ea, 
nonşalantă. 

Işi aşeză sacoşa mai bine pe umăr şi părăsi 
terenul cu paşi mari, pornind spre centrul de 
relaxare, ca s-o întâlnească pe Melissa. Cât 
merse pe trotuar, simţi privirile fetelor în ceafă. 
Soarele ardea mai puternic, aerul era mai 
proaspăt, iar când îşi aruncă ochii spre cerul 
albastru, zări un nor care închipuia o Inimă 
aproape perfectă. Avea întâlnire la tenis cu un 
tip trăsnet şi ştia deja care urma să fie scorul: 
dragoste la dragoste. 


UNELE FETE SE ALEG 
CU TOATE BREAKURILE 


Minge servită. 

Spencer nu se putu abţine să nu remarce că 
mingea lovită de ea se arcui în aerul răcoros al 
serii, având o traiectorie perfectă pe deasupra 
fileului, ca o stea căzătoare. 

Când Colin ridică racheta ca s-o lovească, ea 
îşi îndreptă atenţia spre lucruri mai importante, 
şi anume dunga de piele bronzată şi bine 
conturată care se ghicea deasupra taliei 
pantalonilor lui scurţi când se întinse să 
răspundă la serviciu. Expiră adânc când Colin, 
printr-o mişcare balansată care păru puternică 
şi bine orientată din partea ei de teren, lovi 
mingea dintr-un unghi greşit, fără forţă, făcând 
ca, în urma voleului său de răspuns, mingea să 
țopăie în afara terenului de joc. Era clar că o 
lăsa să câştige. 

— Bravo, Spencer, ai jucat foarte bine, rosti 
Colin, printre gâfâieli, trăgând  fermoarul 
tocului în care-şi puse racheta şi zâmbindu-i 
larg. 

Spencer se simţi analizată de sus până jos în 
timp ce se apropia de fileu, gata să-i strângă 
mâna, şi se felicită că-şi luase cea mai scurtă 
fustă de tenis şi bluziţa cea mai potrivită. 

— Şi tu, gânguri ea, întinzându-i mâna. 

Li se întâlniră palmele şi Colin i-o reţinu pe a 


ei o secundă prea mult. Sigur o făcuse 
intenţionat. 

— N-ai glumit, chiar eşti bună, adăugă el, 
gâfâind în continuare. 

Spencer cobori ochii şi zâmbi. 

— Părinţii mei au insistat să iau lecţii când 
eram mică. Sora mea şi cu mine am început să 
jucăm în turnee încă din şcoala primară! 

Îşi scoase elasticul din păr şi speră ca lumina 
să-i pună în evidenţă luciul pletelor când i se 
revărsară peste umeri. 

— Dar tu? Cum te-ai infectat cu microbul 
tenisului? 

— Ha! râse Colin. 

Privindu-l îndeaproape, Spencer observă cât 
de frumos i se conturau pomeţii şi ce gropiţă 
adorabilă avea în obrazul stâng când zâmbea. 

— Asta-i o discuţie prea complicată ca s-o 
purtăm pe terenul de tenis. Ţi-e foame? întrebă 
el. 

— Sunt lihnită, recunoscu ea. 

— Ei, atunci ai noroc că am adus câte ceva 
de-ale gurii. 

Îi sclipiră ochii când o conduse pe un dâmb 
cu iarbă din partea de sud a terenurilor şi 
întinse pe jos un prosop. 

Spencer trase aer adânc pe nas, sesizând o 
dâră foarte fină de parfum aţâţător cu care-şi 
dăduse Colin. Mirosul se îmbina cu aerul sărat 
şi aroma de peşte şi carne la grătar de la 
restaurantul aflat chiar vizavi de terasă. Colin 


scoase din geantă două salate de fructe gata 
preparate, o farfurie cu brânză învelită şi două 
sticle de AminoSpa. Vâri o scobitoare chiar în 
mijlocul fiecărui pătrăţel de brânză, apoi aşeză 
sticlele de-o parte şi de alta, cu etichetele în 
afară. 

Spencer râse. 

— Eşti la fel de obsedat de ordine ca mine, 
remarcă ea, arătând spre mâncarea meticulos 
aranjată. 

— Vinovat. Până şi tricourile de tenis mi le 
agăţ pe umeraş după culori, spuse Colin, cu un 
zâmbet stânjenit. Cred că-i o boală de-a 
sportivilor. Ca ritualul lui Nadal înainte de a 
servi. Sau ca Sharapova, care nu poate călca 
pe liniile terenului când nu se joacă o minge. 

— E o metodă de a controla o situaţie 
încordată, cred, spuse Spencer, gândindu-se că 
pe ea o calma să facă ordine când era stresată. 
Desfăcu dopul sticlei de AminoSpa, luă o 
înghiţitură mare şi i se făcu greață. Ce-i asta? 

Avea gust de grepfrut stricat. 

— E plină de vitamine. Colin arătă spre 
eticheta cu informaţii nutritive. Jur că m-a 
întărit ca jucător. Un tip a încercat să mă 
convingă s-o vând chiar eu, zicea că-mi pot 
convinge uşor colegii şi antrenorul s-o bea şi 
ei, dar i-am spus că sunt prea ocupat ca să mă 
apuc de publicitate. 

— Deci e-adevărat ce-au zis admiratoarele 
tale? Că te antrenezi ca să treci la 


profesionişti? 

Colin încuviinţă modest. 

— Antrenorul meu crede că am şanse să 
particip la US Open anul ăsta. Am un turneu la 
sfârşitul săptămânii şi m-am mai înscris la 
multe altele - trebuie să ocup un loc mai bun în 
clasament. Vreau să ajung printre primii 
cincizeci. 

Spencer se arătă impresionată. 

— Locuieşti aici, în Longboat Key, sau ai venit 
doar pentru antrenamente? 

Colin luă un bob de strugure şi zâmbi 
şmechereşte. 

— Dacă vorbim numai despre mine, cum o să 
aflu ceva despre tine? De unde a apărut fata 
misterioasă, foarte talentată la tenis? 

Spencer îşi dădu o şuviţă după ureche, 
etalându-şi unghiile proaspăt aranjate - ea şi 
Melissa petrecuseră o după-amiază distractivă, 
dar puţin ciudată, la centrul de relaxare —, 
încântată că era la fel de interesat de ea 
precum era ea de el. 

— Păi, nu sunt, în niciun caz, jucătoare de 
tenis profesionistă, şi nici nu mă ocup de 
treburi cel puţin la fel de interesante. Locuiesc 
lângă Philadelphia. Stau în casa aia mare şi 
albă de la capătul aleii Sand Dune. 

Colin făcu nişte ochi cât cepele. 

— Locuieşti în casa lui Edith Hastings? 

— Da. E bunica mea. 

El chicoti. 


— Am auzit că-i tare năbădăioasă. 

Spencer făcu o strâmbătură. 

— Buni? Năbădăioasă? 

De câte ori se gândea la bunica ei, nu-i 
venea în minte decât o femeie încruntată care 
ţipa la ea că i-a udat podeaua când a ieşit din 
piscină. 

Colin ridică din umeri. 

— Am trecut pe la club o dată sau de două 
ori de când am venit aici. Vine la toate lecţiile 
de dans care se ţin în sala de bal în fiecare 
săptămână. Şi de fiecare dată are un prieten 
nou. Bărbaţii nu se mai satură de ea. 

„Nu se mai satură de banii ei”, îşi zise 
Spencer, cinică. 

— Deci Buni e pe val, zici? Arată foarte bine 
pentru vârsta ei. 

— Arată uimitor. Colin îi făcu cu ochiul. Nu-i 
de mirare că are o nepoată superbă. 

Spencer îşi reţinu zâmbetul, sperând că el nu 
observase că se făcuse roşie ca racul la 
cuvintele lui. 

— Câţi băieţi te-au invitat la /uau? o întrebă 
Colin. 

Clubul de iahting organiza anual o petrecere 
pre-Revelion - anul acesta era o /uau, o 
petrecere în stil hawaiian. Când erau mai mici, 
Spencer şi Melissa aveau obiceiul să se 
ascundă pe sub mesele cu decoruri pompoase 
şi să admire sculpturile de gheaţă lucrate cu 
măiestrie şi focurile de artificii. 


—  Aăă... niciunul, recunoscu Spencer, 
plecându-şi ochii. 

Colin îşi lăsă capul pe-o parte, studiind-o un 
moment. 

— Imi vine greu să cred. 

Spencer nu-şi putu alunga roşeaţa din obraji. 

— De ce? 

— Pentru că eşti specială, Spencer Hastings. 
O lovi în joacă peste braţ. Şi nu mă refer numai 
la serviciul tău puternic! 

— Şi e bine că sunt „specială”? întrebă 
Spencer, flirtând, simțind furnicături în cotul pe 
care i-l atinsese Colin. 

— Eu aşa aş zice. | se schimbă expresia. Nu 
şi familia mea, bineînţeles. 

— Ce vrei să spui? 

O bufniţă se văită într-un copac din apropiere 
şi un râs îndepărtat veni plutind în aer din 
restaurantul clubului. 

— Păi, sunt oaia neagră a familiei, recunoscu 
Colin. 

— Şi eu, mărturisi Spencer, compătimitoare. 
Am impresia că locuiesc pe strada Sesam:, din 
jocul acela. „Unul din aceste obiecte e diferit 
de celelalte.” Orice fac, nu sunt niciodată 
suficient de bună pentru părinţii mei. 

Colin se întinse şi o strânse de mână. 

— Nici eu. Tata e foarte sever cu mine, mai 
ales când e vorba de tenis. Cred că de-asta mă 


1 Sesame Street, serial de televiziune realizat cu păpuşile Muppets, 
adresat copiilor (n.tr). 


antrenez aşa de mult. 

— Dar eşti un jucător excelent, protestă 
Spencer. Ce altceva aşteaptă de la tine? 

Colin dădu din cap. 

— Când eram mai mic, mă obliga să rămân 
pe teren de câte ori pierdeam un meci. Îmi 
dădea voie să merg acasă, la masă, numai 
după ce serveam de o sută de ori. 

— Oribil! ţipă Spencer. 

Brusc, Colin păru stânjenit. 

— Imi pare rău. Nu pot să cred că ţi-am spus 
aşa ceva. De fapt, n-am mai spus asta 
nimănui, numai că... Avu o scurtă ezitare. Mă 
simt în largul meu cu tine. 

Spencer zâmbi. 

— Şi eu mă simt în largul meu cu tine. 

La drept vorbind, Colin era primul băiat cu 
care stătea de vorbă de multă vreme încoace. 
Poate chiar devenea o relaţie serioasă. Se 
imagină la bordul unui avion în fiecare vineri 
după-amiază, mergând în vizită la Colin în 
weekend. Şi poate Colin chiar va avea şansa să 
joace la US Open sau alt turneu de tenis 
important. Se închipui în tribună, cu nişte 
ochelari de soare mari la ochi şi o pălărie cu 
bor lat, elegantă. Când camerele ar cădea pe 
ea, comentatorii ar observa cât de echilibrată 
şi drăguță este. „Şi pare foarte inteligentă”, ar 
adăuga ei. „Atât de hotărâtă! Ca o fată care 
ştie ce urmăreşte. Par a fi cuplul perfect.” 

Două scutere Vespa îşi plimbară farurile 


peste dâmbul pe care stăteau, luminând scurt 
faţa lui Colin - destul ca Spencer să vadă ce 
ochi albaştri superbi are. 

Brusc, el întoarse ochii spre stânga, ca şi 
cum s-ar fi uitat pe deasupra lui Spencer, la 
terenurile de tenis. Sări în picioare, mai-mai să- 
i răstoarne sticla de AminoSpa. Ea ţipă scurt şi- 
i urmări privirea. Luminile de pe terenuri erau 
încă aprinse. Văzu o fată cu păr negru, într-o 
rochie neagră mulată pe fiecare rotunjime, 
asortată cu ochii ei. 

— Bună, Colin! salută ea, ţopăind pe dâmb în 
direcţia lor. 

Spencer scrâşni din dinţi - altă admiratoare? 
Fata asta avea ochi alunecoşi, de felină, şi cel 
mai subţire corp de manechin pe care-l văzuse 
vreodată. 

Colin merse la ea. Spencer crezu că o s-o 
alunge, dar, când ajunse în dreptul ei, o 
întâmpină cu un sărut lung pe buze. 

Spencer clipi des, simțind cum îi cade inima 
în stomac. Ce nai... 

Fata se desprinse din sărutare. 

— Am venit să-ţi spun că am reuşit să fac 
rezervare la Culpeper's diseară. Il cunosc pe 
bucătar de la New York, ne-a reţinut cea mai 
bună masă din restaurant. Trebuie să mergi să 
te faci frumos! 

Spencer se ridică şi-şi aruncă geanta de tenis 
pe umăr, încercând să se poarte cât mai demn 
posibil. 


— Ăăă... Colin? 

Colin aruncă o privire peste umăr, ca şi când 
abia atunci şi-ar fi amintit de prezenţa ei. 

— Spencer, ţi-o prezint pe Ramona, prietena 
mea. 


4 
MIROASE A SPIRIT DE ECHIPĂ 


O oră mai târziu, Spencer stătea în bucătărie, 
clipind ca să-şi alunge lacrimile de ruşine şi 
umilinţă care o năpădiră încă o dată. După ce 
Colin o prezentase prietenei lui - prietenei lui! 
-, Ramona o scrutase făţiş din cap până-n 
picioare şi rostise: 

— Colin mi-a spus că l-ai provocat la un meci. 
Ce drăguţ! 

Spencer lăsase ochii în jos, spre tenişii ei 
grosolani şi fusta de fetiţă, simțindu-se brusc 
transpirată, micuță şi în cel mai nepotrivit loc. 

— Aşa-i. Spencer e o jucătoare foarte bună. 
Tocmai stăteam şi povesteam, ne răcoream 
puţin. 

Colin avusese acelaşi ton jovial şi 
condescendent pe care-l folosea şi tatăl ei 
când vorbea cu gemenii de pe strada lor, de 
parcă Spencer ar fi fost un copil enervant care- 
1 implora să-i dea sfaturi la tenis. 

Îşi cuprinse capul în palme. Fusese atât de 


sigură că flirta cu ea, că între ei exista o 
legătură adevărată! Cum de interpretase atât 
de greşit comportamentul lui? 

Apăru mama ei şi se aşeză pe scaunul de 
lângă ea. Se uită la ceasul Cartier de la mână 
şi scoase un oftat de frustrare. 

— La ce oră spuneai că avem rezervare? o 
întrebă Spencer. 

Familia sa făcuse aranjamente să meargă la 
Culpeper's, localul în care mâncau şi Colin cu 
Ramona în acea seară. Spencer nu spera decât 
să stea cât mai departe unul de altul. 

— La opt şi jumătate, răspunse mama ei, 
iritată. Ar trebui să plecăm, dacă nu vrem să 
pierdem rezervarea. O să-l omor pe tatăl tău. 

Formă numărul lui pe celular, dar, după ce 
aşteptă câteva minute, Spencer ştiu că-i 
intrase căsuţa vocală. 

— Nu mi-a răspuns toată ziua. 

— Poate e pe terenul de golf. 

— Azi n-a jucat. Am sunat la club. 

Mama sa îşi scoase un pahar de vin din bufet 
şi-şi turnă un pinot gris. Avea expresia ei care 
sugera că era indispusă şi trebuia lăsată în 
pace. 

Spencer se retrase în grabă, lăsând-o pe 
mama ei să se bosumfle în voie. Urcă scările 
până la etajul al doilea şi observă că, în capătul 
coridorului, uşa de la camera lui Buni era 
întredeschisă. In copilărie, lui Spencer îi plăcea 
la nebunie să se furişeze în dormitorul bunicii - 


acolo îşi ţinea ea colecţia de bijuterii splendide, 
pe scrin, într-o cutie de cristal cu incrustaţii. lar 
rochia lui Spencer, fără mâneci şi cu bretele 
subţiri, putea fi însoţită de mici accesorii. 

Impinse uşa şi intră în dormitorul bunicii. Pe 
patul enorm, cu baldachin, tronau o mulţime 
de perne cu volane şi volănaşe. Într-un colţ era 
un scaun cu tapiţerie de mătase, iar măsuţa de 
toaletă a lui Buni, pe care se îngrămădeau mai 
multe creme, loţiuni, pudră, farduri şi rujuri 
decât într-un magazin ' Sephora, se afla lângă 
fereastra cu draperii  maiestuoase. Spre 
dezamăgirea lui Spencer, cutia cu bijuterii, de 
obicei aşezată în mijlocul scrinului, dispăruse. 
Intră încet în baie, ca să vadă dacă nu cumva 
Buni o lăsase acolo. 

Dormitorul bunicii rivaliza cu un centru de 
relaxare. Poliţele lungi din baie erau din 
marmură; în perete, într-un colţ, fusese 
construită o saună; iar podeaua era încălzită 
peste tot. Cada era adâncă, de formă ovală, şi 
nu avea bară de care să te prinzi, nici scaun de 
plastic, nici alte accesorii care să ajute 
persoanele în vârstă să nu alunece sau să nu 
cadă - Buni era prea mândră pentru aşa ceva. 
Erau acolo cele mai pufoase şi mai moi 
prosoape care se puteau cumpăra şi Buni 
deţinea propria masă de masaj - făcea şedinţe 
din două în două săptămâni. 

Spencer îşi examină înfăţişarea în oglinda 
imensă, cu ramă aurită. Avea ochi albaştri, 


mari. Piele fină. Părul blond, pe care şi-l 
spălase după meci, când făcuse o baie cu mult 
clăbuc, sclipea; iar ea arăta stilată în rochia 
marca Tibi, moale şi lunecoasă, pe care o purta 
pentru cină. Dar nu arăta nici pe departe 
sclipitoare ca Ramona. 

| se umplură ochii de lacrimi. Uşa de la 
dormitor scârţâi şi Spencer se răsuci brusc. 
Capul Melissei răsări furişat în uşa de la baie. 

— Ce cauţi aici? 

— Nimic, răspunse Spencer repede, 
ştergându-se la ochi. Mă uit şi eu... 

Melissa se sprijini de blat, observând obrajii 
şi nasul roşu al surorii ei. 

— Te simţi bine? 

— Mda... 

Spencer se prefăcu fascinată de parfumurile 
bunicii. Majoritatea lor erau mirosuri clasice, 
preferate de doamnele de societate: Joy, 
Fracas, Chanel nr. 19 şi unul în amestec, 
realizat manual de un parfumier din Paris. 
Atunci observă parfumul lui Britney Spears, 
Fantasy, chiar la capătul rândului. Nu şi-o 
închipuia deloc pe Buni mergând la magazin şi 
cumpărându-şi-l. 

— Ce-o fi cu atâtea perii de dinţi? întrebă 
Melissa în spatele ei, arătând spre un sertar 
deschis. Conţinea aproximativ cincisprezece 
periuţe, utilizate toate, fără îndoială. Pe mâner 
erau scrise cu marker negru nişte iniţiale - JL, 
AW, PO, şi aşa mai departe. Spencer nu văzu 


aceleaşi iniţiale de două ori. 

— Dumnezeule, izbucni Melissa, scoțând 
altceva din sertar. 

Era o sticluţă cu pilule albastre. Reţeta era 
pe numele Edith Hastings, iar pe etichetă scria 
VIAGRA. 

— Pune-o înapoi! şuieră Spencer, 
smulgându-i sticluţa şi aruncând-o înapoi în 
sertar, de parcă Buni ar fi putut intra în baie în 
orice clipă, să le prindă. 

Trânti iute sertarul la loc şi se cutremură. 

— Crezi că le ia Buni sau or fi pentru 
Lawrence? 

— Cine ştie? Melissa zâmbi strâmb. Cred că 
Buni e mai zănatică decât am crezut. 

Cu siguranţă se potrivea cu uşuratica Buni 
Hastings, descrisă de Colin mai devreme. 
Spencer îşi reaminti de periuţele de dinţi. Era 
posibil să le aparţină diferiților bărbaţi care 
dormiseră aici? Bleah! 

Melissa se sui pe blat. 

— Lipsa ta de chef are vreo legătură cu tipul 
cu care te-am văzut mai devreme? 

Spencer ridică imediat capul. 

— De unde ştii despre asta? 

Nu-i povestise Melissei despre Colin în orele 
petrecute la centrul de relaxare. Păreau să se 
înţeleagă bine şi, de când Spencer i-l furase pe 
Wren, băieţii fuseseră un subiect sensibil 
pentru cele două surori. 

— Mi-am uitat puloverul la club. Când m-am 


întors după el, te-am văzut jucând tenis cu 
tipul la care ne uitaserăm mai devreme. Am 
auzit că are un succes nebun. 

Melissa luă o perie de păr argintie şi-şi trecu 
degetele peste ţepi. Spencer lăsă capul în jos, 
stânjenită. 

— Nu-i mare lucru. Nici nu-l prea cunosc. ŞI 
are o iubită. 

— O iubită? repetă Melissa, sceptică. Nu 
poate fi ceva serios între ei, dacă ţi-a dat 
întâlnire, sublinie ea. 

— N-a fost o întâlnire. 

— Serios? Melissa îi dădu lui Spencer un 
ghiont uşor cu umărul. Din câte am văzut eu, 
flirta cu tine pe faţă, Spence. De ce-ar face un 
tip chestia asta, dacă e aşa de legat de iubita 
lui? 

Pentru că-i un prefăcut? vru să spună 
Spencer. În ciuda protestelor ei, Melissa îi 
plantase o sămânță de speranţă în minte. 
Revăzu evenimentele zilei. 

— A fost cam ciudat că n-a pomenit nimic de 
ea până când n-a apărut. 

— Întocmai. Pe tine te vrea. 

Melissa tuşi, să-şi dreagă vocea. 

— El şi prietena lui merg la Culpeper's în 
seara asta, rosti Spencer. 

Melissei i se luminară ochii. 

— Perfect. O să avem ocazia să vedem cum 
se poartă unul cu celălalt. 

În capul lui Spencer începu să sune 


clopoţelul de alarmă. 

— Melissa, de ce te porţi aşa de frumos cu 
mine? 

Melissa ridică din sprânceană. 

— Nu mă port frumos. Pur şi simplu subliniez 
un fapt. El te place. Tu îl placi. Viaţa e scurtă. 
Trebuie să iei ceea ce poţi cât mai poţi. Nu ştii 
niciodată când dragostea vieţii tale va fi târâtă 
la închisoare, de exemplu. 

Spencer deschise gura ca să-şi ceară încă o 
dată scuze că-l turnase pe lan la poliţie. Nu o 
făcuse ca să-şi rănească sora - ci pentru ca 
prietenei sale să i se facă dreptate. 

— Dar..., rosti ea. 

Melissa îi reteză vorba cu un gest. 

—Niciun dar. la-te după mine de data asta. 

Spencer se holbă la sora ei nevenindu-i să-şi 
creadă urechilor, aşteptând să-i râdă în faţă 
răutăcioasă şi să-i spună că era o glumă - că 
Spencer n-ar fi fost niciodată în stare să pună 
mâna pe un tip precum Colin şi că ea încă o 
ura, ca-ntotdeauna. Insă Melissa continua să se 
uite la ea emoţionată. li dădu părul după 
urechi, îi aranjă sprâncenele, apoi o stropi cu 
puţin parfum Joy. 

— Aşa-i mai bine, hotărî Melissa. Acum, hai 
să mergem! Trebuie să despărţim un cuplu. 


5 


DACĂ AŞA SPUNE COSMO, 
ATUNCI AŞA TREBUIE SĂ FIE 


În restaurantul Culpeper's domnea mirosul de 
carne, se servea vin roşu în cupe cât bolurile 
de punci şi pereţii erau plini de caricaturile 
celebrităților care trecuseră pe-aici. Majoritatea 
lor erau jucători de golf renumiţi, cântăreţi ca 
Jennifer Lopez şi Marc Anthony şi mogulii 
afacerilor reprezentați cu toții  fumând 
trabucuri cu aspect de falus. 

Tatăl lui Spencer revenise, în sfârşit, din 
excursia lui de o zi şi familia se alinie ţeapănă 
pe o banchetă. In parcare, părinţii ei se 
certaseră în şoaptă în legătură cu locul în care 
el dispăruse toată ziua, iar acum nu-şi vorbeau 
decât atât cât să cadă amândoi de acord în 
privinţa vinului. Spencer şi Melissa se străduiau 
să-i ignore, scrutând sala după Colin şi 
Ramona. 

Dintr-odată, Spencer o apucă pe Melissa de 
braţ. 

— Vite-i! 

Melissa se întoarse chiar când Colin, cu 
silueta lui înaltă şi musculoasă, intră pe uşa din 
faţă. Se schimbase într-o cămaşă clasică 
neagră, cu gulerul prins cu nasturi, pantaloni 
negri cu dungi subţiri şi o pereche de mocasini 
care sigur erau de la Prada, după părerea lul 
Spencer. Ramona era cu el, în aceeaşi rochie 


neagră sexy, mulată, de mai devreme. Colin îi 
spuse ceva şefului de sală, însă Ramona îl 
întrerupse şi vorbi în locul lui. Colin se încruntă 
la ea, părând iritat, iar ea îşi dădu ochii peste 
cap. 

— Hmm, murmură Melissa. Se pare că s-au 
ivit necazuri în paradis! 

— Poate, şopti Spencer fără convingere, când 
şeful de sală îi conduse pe cei doi prin sala de 
mese şi îi invită la o masă aflată la geam, care, 
Doamne-ajută, nu era în apropierea familiei lui 
Spencer. 

Melissa sorbi din paharul în care chelnerul 
tocmai turnase vin. 

— Ridică-te şi treci ţanţoş pe lângă el. Arăţi 
super. 

— Acum? se panică Spencer. 

Era atâta lume în jur! Părinţii ei, care se uitau 
- fiecare - voit în altă parte, ca să nu fie 
obligaţi să-şi vorbească, îşi vor da seama. 

— Capul sus! Salută-l pe Colin, scoate-ţi 
sânii înainte, dar mergi mai departe. Nu te opri 
la vorbă. Lasă-1 să te vrea şi mai mult, o sfătui 
Melissa. 

Scoate-ţi sânii inainte? Melissa era regina 
pudorii. Se zvonea că, într-a noua, când un 
băiat o atinsese pe fund în timpul unui dans 
lent, îl pocnise şi-l pârâse la directorul şcolii, 

— De unde scoţi chestiile astea? o întrebă 
Spencer. 

— Din Cosmo, răspunse Melissa. 


— Serios? Credeam că tu citeşti numai Vogue 
şi W. 

Melissa ridică din umeri. 

— Să ştii că te-ajută foarte mult când vine 
vorba de tipi. O împunse cu degetul în coapsă. 
Acum, du-te! 

Okaaay! Spencer se ridică de pe banchetă. 
Simţi privirea Melissei în ceafă, încurajatoare. 
La drept vorbind, i se părea familiar felul în 
care o ajuta Melissa. Dacă n-ar fi fost faptul că 
tocmai conspirau să despartă un cuplu, în loc 
să organizeze ceaiuri dansante şi să pună in 
cale cum să-şi convingă părinţii să le lase să-şi 
poarte coroniţele de prințese la şcoală, lui 
Spencer i s-ar fi părut că era ca mai demult. 
Când erau surori cu adevărat. 

Spencer înaintă spre Colin şi Ramona, 
încercând să se acomodeze cu pantofii. 

— Cred că ar trebui să mergem la ora de 
navigaţie mâine, o îndemna Colin pe Ramona. 

Ramona se bosumflă, buzele ei lucioase 
strângându-se într-o grimasă. 

Eu vreau să mă bronzez şi să mă relaxez. 

— Tu întotdeauna vrei să te bronzezi şi să te 
relaxezi. Dacă n-ai chef de navigat, o să mă 
duc fără tine. 

— O să mă duc fără tine, îl maimuţări 
Ramona,  strâmbându-şi gura într-un fel 
neatrăgător. 

Spencer inspiră adânc şi începu să meargă 
mai repede. Când ajunse la un metru-doi de 


masa lui Colin, el ridică privirea şi dădu cu 
ochii de ea. Prefăcându-se că nu-l vede, îşi 
undui şoldurile, scutură din fund şi-şi scoase 
sânii cât mai în faţă. Simţi cum i se ridică părul 
de pe ceafă şi pluteşte în spatele ei. Era 
fantastic. 

— Salut, Spencer! o strigă Colin. 

Ea încetini pasul şi se prefăcu surprinsă: 

— A, salut! Mă bucur că te văd. 

Colin deschise gura ca şi când ar fi vrut să 
mai spună ceva, probabil aşteptând ca Spencer 
să se oprească şi să stea de vorbă cu el. Dar 
ea nu se opri. Merse mai departe, cu bărbia 
ridicată. Când trecu de el, nu rezistă şi-i aruncă 
o privire peste umăr. Se uita încă la ea. 

În clipa aceea, piciorul ei lovi ceva tare şi 
auzi un aoleu! strident. Se răsuci la timp ca 
vadă o chelneriţă vociferând, încercând să 
salveze o tavă cu farfurii aburinde gata să cadă 
pe jos. Dar era prea târziu - farfuriile alunecară 
de pe tavă una câte una, făcându-se ţăndări pe 
podea. Exact în acelaşi moment, tocurile înalte 
ale lui Spencer se răsuciră şi ea simţi că o lasă 
picioarele. Nu apucă să se adune, că se şi trezi 
pe covor, cu picioarele îmbărligate sub ea, cu 
rochia ridicată până la fund şi cu cotul 
aterizând în ceva moale, care tocmai se 
vărsase. După miros, era cremă de spanac. 

Un murmur străbătu restaurantul. Toată 
lumea se întoarse să se holbeze la ea. 
Chelneriţa era pe jos, lângă ea, adunând 


repede vraful de farfurii cu friptură care 
căzuseră de pe tavă. 

— Grozav! Tocmai mi-ai aranjat concedierea, 
şuieră ea. 

Spencer se ridică iute în picioare şi fugi la 
baie. Dar, în timp ce împingea uşa de la toaleta 
pentru femei, auzi râsete înfundate şi aruncă o 
privire furişă înapoi în sala de mese. Colin şi 
Ramona se holbau la ea amuzaţi, cu mâinile 
împreunate pe masă. Perfect Probabil că 
Spencer, căzând în spanac,  alungase 
încordarea dintre cei doi. 

Schema Cosmo numărul unu: o adevărata 
bombă! 


6 
HAI SĂ NE PLIMBĂM CU BARCA! 


A doua zi dimineaţă, după coşmaruri cu 
mulţimi hohotind şi mexicani supraponderali 
agăţându-se de ea, Spencer îşi comandă la 
cafenea un espresso dublu şi se întâlni cu 
Melissa la docul din Longboat Key, sub o 
prelată pe care scria: lecţii de navigaţie 
gratuite. Spencer ar fi vrut să rămână în pat 
toată dimineaţa - la naiba, toată vacanţa, însă 
Melissa fusese foarte insistentă. 


Pe apă pluteau câteva bărci Hobie Cat, cu 
pânze în culorile curcubeului. Pescăruşii zburau 
în cercuri, ţipând, iar un grup de băieţi - care 
aveau în jur de douăzeci de ani, lăţoşi, în 
tricouri Harvard - trecură într-un iaht Beneteau 
superb, care aluneca uşor ca o pană. Lui 
Spencer i se păru - dar nu era sigură - că unul 
dintre ei o arătă cu degetul, făcându-i pe 
ceilalţi să izbucnească în râs. Se încruntă şi 
sorbi din cafea. Era destul de rău că-şi 
descoperise o vânătaie mare pe coapsă, acolo 
unde se lovise de tava cu mâncare. Acum, 
toată suflarea din Longboat Key râdea de ea. 

— Colin e deja aici, rosti Melissa, dându-şi pe 
braţe cu cremă de protecţie solară. Mai sunt 
doi care iau lecţii de navigaţie cu noi astăzi, 
amândoi băieţi. Colin DeSoto şi Merv nu mai 
ştiu cum. Ramona nu-i pe listă. 

Spencer începu să-şi roadă unghia de la 
degetul mare, cuprinsă de agitaţie. Nu din 
cauza lecţiilor - învățase să navigheze la opt 
ani şi chiar avea licenţă pentru juniori -, ci 
pentru că niciodată nu se mai dăduse aşa la un 
băiat. Pe lângă asta, dacă el, Colin, făcea 
stânga-mprejur şi pleca imediat ce dădea cu 
ochii de ea? Probabil că acum îşi amintea de ea 
ca de fata care spărsese dintr-o lovitură şi de 
una singură cinci farfurii mari cu friptură de 
vită cu os, şi nu ca de fata care putea să-i ţină 
piept pe terenul de tenis. 

Melissa strânse tubul şi stoarse încă un bob 


de cremă în palmă. 

— Vrei să te ung pe spate? 

Spencer se întoarse, surprinzător de 
impresionată. Sora ei nu se mai oferise de ani 
de zile să-i dea cu cremă pe spate. 

Apoi Melissa inspiră adânc şi-şi scoase bărbia 
în faţă, arătând spre o siluetă care înainta, de 
la capătul docului. Era Colin. Purta un tricou alb 
mulat, prin care i se vedea fiecare muşchi al 
abdomenului, şi o pereche de pantaloni trei 
sferturi cu modele colorate. Până şi vârfurile 
degetelor care-i ieşeau din papucii negri erau 
drăgălaşe. 

Colin o văzu pe Spencer şi se opri. 

— Spencer? Zâmbi, nevenindu-i să creadă. Ai 
venit aici pentru lecţie? 

— Da! Ea e sora mea, Melissa. 

O atinse pe Melissa pe braţ. 

— Îmi pare bine, spuse Melissa, întinzându-i 
mâna. 

Colin i-o strânse zâmbind, apoi îi zâmbi şi 
Melissei. Spencer îşi simţi inima uşoară. Dacă 
el avea de gând să se poarte ca şi cum cu o 
seară în urmă nu se întâmplase nimic, ei îi 
convenea de minune. 

Al doilea învățăcel într-ale navigaţiei, un tip 
gras şi cu chelie, pe nume Merv, înainta spre 
doc, apoi apăru şi instructorul, Richard. 

— Bine aţi venit la prima lecţie de navigaţie, 
le ură Richard, vorbind cu un accent australian 
adorabil. 


Spencer observă că Melissa îl studiază şi 
zâmbi. Poate că şi ea o să aibă o aventură în 
vacanţă, nu? 

Richard îi rugă pe toţi să se prezinte, ca să 
afle cum îi cheamă şi de unde sunt - Spencer 
îşi  înăbuşi surpriza când Colin spuse 
„Connecticut”, era atât de aproape de 
Rosewood! —, apoi le prezentă o serie de 
reguli de siguranţă. Le explică modul de 
funcţionare a bărcii cu pânze Hobie Cat şi le 
spuse că astăzi vor scoate bărcile în larg pe 
perechi. 

— Găsiţi-vă un partener, îi îndemnă el. 

Spencer se întoarse spre Melissa, dar sora ei 
îi azvârli o căutătură urâtă şi-l atinse pe Merv 
pe braţ. 

— Vrei să navigăm împreună? 

Merv deschise buzele cărnoase, studiind 
silueta suplă a Melissei, faţa ei drăguță şi 
bikinii. 

— Bineînţeles. 

Era cel mai nobil sacrificiu făcut vreodată de 
Melissa pentru Spencer. Spencer se întoarse 
spre Colin: 

— Se vede că am rămas noi doi. Te 
deranjează dacă eşti pereche cu mine? 

— Glumeşti? Colin zâmbi larg. Ceva îmi 
spune că ai mai navigat. Ai aspectul acela de 
fată care a fost pe la clubul de iahting. 

— Chiar aşa de bine se vede? întrebă ea 
veselă. Dar tu ai fost? 


Colin negă scuturând din cap. 

— N-am mai navigat niciodată, ceea ce e 
jalnic, ţinând cont de faptul că petrec aici mult 
timp. Îi prinse lui Spencer vesta de salvare pe 
după gât, iar pe-a lui o vâri sub braţ. Siguranţa 
înainte de toate, zâmbi el. 

Se urcară amândoi într-o barcă şi desfăcură 
funia care o ţinea legată de doc. Spencer mută 
cârma pentru ca barca să se îndrepte spre 
centrul golfului, aşa cum îi instruise Richard, 
iar Colin ridică pânza. După douăzeci de 
minute de învăţat cum să se răsucească în 
direcţia vântului şi împotriva lui, Spencer se 
propti pe spate şi-şi întoarse capul spre soare, 
blestemând pistruii care ştia că o să-i apară la 
sfârşitul zilei. 

— AŞ putea să mă obişnuiesc cu asta. Colin 
se întinse pe spate şi-şi împleti degetele sub 
cap. Spencer deschise ochii şi-i feri cu mâna de 
soare. Am încercat s-o conving pe Ramona să 
ia lecţii, dar n-o interesează. Nu ştie ce pierde. 

— Nu-i genul activ, nu? întrebă Spencer cu 
nonşalanţă. 

— Nu tocmai, răspunse el şi ridică din umeri. 

Spencer ar fi vrut să scoată de la el mai 
multe despre Ramona, dar ceva îi spunea să 
stea şi să aştepte până când va vorbi el singur 
despre ea. 

Colin desfăcu o sticlă de AminoSpa şi sorbi 
din ea. Spencer studia golful. Melissa era 
vizavi, cu Merv, adânciţi în conversaţie. Atunci 


auzi un chicotit de pe țărm. Se răsuci şi miji 
ochii, convinsă că tocmai văzuse pe cineva 
ţâşnind în spatele unei bărci. Sau imaginaţia îi 
juca feste? 

Într-un târziu, Colin oftă şi rupse tăcerea: 

— Ca să fiu sincer, Ramona nu prea are chef 
de nimic în ultima vreme. Nu ştiu ce-i cu ea. 

Bingo! Spencer îi aruncă o privire prefăcut 
compătimitoare. 

— Sunteţi de mult împreună? 

El clătină din cap. 

— Ramona şi cu mine... e mai complicat. 

Spencer încuviinţă serioasă. 

—Inţeleg că e complicat, spuse, cu gândul la 
ea şi Wren. Răsuci cârma ca să nu se 
ciocnească de schi-jetul care se apropia. 
Acesta pivotă în direcţia ei, iar ea se feri 
lăsându-se în jos. Cu fostul prieten mă certam 
tot timpul. 

Colin se aplecă peste marginea bărcii şi 
rămase tăcut, cu privirea în apă. Fără să vrea, 
Spencer observă cât de bine se potrivea apa 
cu ochii lui. Colin arăta atât de trist, avea inima 
zdrobită! Parcă simţea că vrea s-o rupă cu 
Ramona pentru ea. 

— Nu-mi pot imagina de ce ar vrea să se 
certe cineva cu tine, Spencer. E aşa de uşor să 
se înţeleagă omul cu tine - eşti aşa de plină de 
viaţă! Aş vrea ca şi Ramona să aibă simţul 
aventurii, la fel ca tine. 

Spencer simţi dintr-odată pe creştet că 


soarele era prea puternic. Colin îşi reglă 
scaunul, mutându-l ca din întâmplare mai 
aproape de ea. Câteva grăunţe de nisip i se 
lipiseră de obraz; Spencer se întinse şi i le 
îndepărtă. In acelaşi timp, el se aplecă în faţă, 
poate ca s-o sărute. Ea închise ochii şi aşteptă. 

Un fluierat neaşteptat răsună de pe doc. 

— Haideţi să le aducem înapoi! strigă 
Richard. Bate vântul prea tare. 

Atmosfera romantică se risipi imediat. Colin 
se lăsă din nou pe spate. Spencer se răsuci 
spre cârmă, înăbuşindu-şi un geamăt. 

Legară barca în zona de staţionare şi urcară 
pe doc. Melissa şi Merv veneau după ei, iar 
Richard se grăbea să-i ajute să iasă din apă. 
Spencer se întoarse cu faţa la Colin, vrând să 
reia discuţia. 

— Deci..., rosti el. 

— Deci..., repetă ea, muşcându-şi buza de 
Jos. 

Un Mercedes decapotabil trase în parcare m 
claxonă. Ramona era la volan. Colin îi aruncă o 
privire lui Spencer, una rapidă, apoi oftă. 

— Cred că ar trebui să plec, spuse el, fără 
chef. Ne vedem mai târziu, la /uau? 

Spencer se strădui să zâmbească. 

— Da. Ne vedem acolo! 

II urmări cum se îndepărtează pe doc şi urcă 
în maşină. Putea fi doar o părere, dar era 
aproape sigură că se uitase la ea cu o privire 
galeşă. lar după degetul ridicat de Melissa în 


semn de victorie, se pare că şi sora el Îi 
sesizase privirea. 


7 
LA CUMPĂRĂTURI, 
CU STÂNJENEALA ÎN POŞETĂ 


În casa lui Buni era răcoare şi mirosea a 
portocale proaspete când Spencer intră pe uşa 
laterală în aceeaşi dimineaţă, puţin mai târziu. 

— O! exclamă ea, oprindu-se brusc în prag. 

Mama ei stătea pe un taburet la insula din 
bucătărie urmărind ceva la televizor. Spencer 
vru să iasă pe furiş din încăpere, când îi atrase 
atenţia un titlu: Pantere argintii terorizează 
populația în Atlantic City, Apăru o fotografie cu 
două feline uriaşe din junglă plimbându-se prin 
cazinourilor sclipitoare. 

— Asta-i o glumă? izbucni Spencer. 

Mama ei clătină din cap. 

— Cineva a eliberat nişte pantere din cuşti în 
Atlantic City. Una dintre ele era cât pe ce să-i 
sfâşie braţul unei femei. 

Tocmai îi adresase lui Spencer mai multe 
cuvinte decât în ultimele zile la un loc, aşa că 
fata îndrăzni să se aşeze pe taburetul do lângă 
ea şi să urmărească ştirea până la capăt. 


Echipe de control al animalelor se străduiau să 
înconjoare panterele, dar creaturile le scăpau 
cu multă abilitate. 

Când începu pauza publicitară, Spencer simţi 
privirea mamei asupra ei. Se ridică de pe 
taburet, gata s-o şteargă iute în camera sa, 
pentru ca mama ei să nu fie nevoită să-i 
suporte prezenţa. Atunci mama ei scoase un 
oftat plin de regret. 

— Îmi pare rău că m-am purtat aşa cu tine în 
ultimul timp, Spencer. 

Fata se opri în loc. 

— Nu-i nimic, rosti ea repede. 

— Situaţia e cam... încordată. Mama îşi duse 
mâna la frunte. Tata şi cu mine am tras o 
ceartă zdravănă, care n-a rezolvat nimic. Dar 
n-ar fi trebuit să-mi vărs nervii pe tine. 

— Serios, mamă, nu-i nicio problemă. 

Spencer îşi făcu de lucru cu un număr din 
Miami Herald de pe insulă, prea tulburată de 
schimbarea subită ca să-şi privească mama în 
ochi. 

Mama ei se ridică de pe taburet şi închise 
televizorul. 

— AŞ vrea să repar cumva situaţia. S-a 
deschis un butic nou în oraş, Astrid. Vrei să 
mergi? 

— Mi-ar plăcea la nebunie! 

Inima lui Spencer începu să bată mai vesel. 
Nu mai fuseseră la cumpărături împreună de 
multă vreme. Nu mai făcuseră nimic împreună 


de multă vreme. 

— Excelent! Să fii gata în zece minute! 

Mama sa îşi agăţă sacoşa pe umăr şi-i zâmbi. 
Poate că era forţat, încordat şi încă puţin 
distant, dar măcar nu era o strâmbătură. 

xxx 

Buticul Astrid era o combinaţie de eleganţă 
în stil Miami şi toalete de plajă. Vindea haine 
lungi şi largi, cu mânecă lungă, rochii 
vaporoase, jeanşi albi şi papuci de plajă care 
costau peste o sută de dolari. Din difuzoare se 
auzea o piesă cântată de Rolling Stones, iar 
vânzătoarele  împătureau marfa cu mâini 
harnice când Spencer şi mama ei intrară pe 
uşa din faţă. 

Spencer merse glonţ la jeanşii albi, urmată 
de mama ei. După ce scormoni prin grămezile 
de jeanşi, mama sa îşi drese glasul şi-i spuse: 

— Văd că tu şi Melissa vă înţelegeţi bine. 

— Cred că da, rosti Spencer, mirată că mama 
ei observase lucrul ăsta. 

— Cum face faţă tărăşeniei cu lan? 

Spencer tresări. 

— Ca să fiu sinceră, nu ştiu. N-am prea vorbit 
despre asta. 

Ea şi Melissa vorbeau despre lucruri 
neimportante, de cele mai multe ori despre 
Colin sau se amuzau pe seama hainelor 
purtate de admiratoarele lui. 

— Ai făcut bine când l-ai dat pe mâna 
poliţiei, să ştii. Nu ştim de ce e în stare băiatul 


ăla. Şi când te gândeşti că l-am primit la noi în 
casă cu braţele deschise... Clătină din cap. Mă 
gândesc să fac şi eu plângere împotriva lui - 
pentru vătămare psihică. Tatăl tău crede că am 
înnebunit. 

— Din cauza asta v-aţi certat? o întrebă 
Spencer. 

O expresie de uimire apăru pe chipul mamei 
sale. Urmări cu degetele cusătura buzunarului 
din spate de la o pereche de jeanşi mulaţi 
spălăciţi. 

— Nu, răspunse ea calmă. Din alt motiv. 

Indreptându-se de spate, trase un costum 
întreg cu pantaloni scurţi de pe un stativ de 
lângă ea şi-l apropie de Spencer. 

— Ai arăta foarte drăguţ în el. 

Spencer îl privi suspicioasă. 

— Nu m-ar face să par prea puştoaică? 

— Nu-i nimic rău în asta. Împături costumul 
pe braţ. Cred că ar trebui să-l încerci. E 
adorabil! 

— Atunci şi tu trebuie să încerci ceva 
Spencer scoase de pe un umeraş o rochie maxi 
cu imprimeu alb cu albastru. Tatei i-ar plăcea la 
nebunie să te vadă în ea. 

Mama ei îşi ţuguie buzele. 

— Nu sunt sigură că mi se potriveşte. 

Spencer îşi flutură degetul în faţa ei. 

— Fără negativisme! Încearc-o! 

Găsiră ambele cabine de probă libere. 
Spencer îşi scoase pantalonii scurţi şi pantofii, 


studiindu-şi picioarele goale în oglindă. Îşi puse 
costumul. Constată cu uimire că nu o făcea să 
pară prea mică, aşa cum crezuse. Croiala înaltă 
lăsa impresia că are picioare lungi şi bronzate, 
iar costumul se închidea strâns pe talie. 

— Sunară clopoţeii de la uşa buticului. 
Vânzătoarele şuşotiră între ele şi se auziră paşi 
în holul din spate, din apropierea cabinelor. 
Spencer se uită pe sub perdea şi văzu două 
gambe subţiri, terminate cu glezne fine şi 
sandale argintii, în stil gladiator. Posesoarea 
lor, cine-o fi fost ea, nu se mişca. 

Spencer simţi un fior pe şira spinării. Avu 
senzaţia că persoana respectivă o vedea prin 
perdea. Vru să strige, dar picioarele încălţate 
cu sandale de gladiator se răsuciră şi 
dispărură. 

— Spence? strigă mama ei din cabina vecină. 
Cred că ai avut dreptate cu rochia. 

— Vreau să te văd, vreau să te văd! ţipă ea. 

leşi din cabină şi o găsi pe mama ei în hol. 
Rochia maxi îi scotea în evidenţă şoldurile 
înguste şi-i dădea pielii ei o nuanţă 
strălucitoare. 

— E minunată, şopti Spencer. Ar trebui s-o 
cumperi. 

Mama ei merse cu paşi mici, desculţă, până 
în faţa oglinzii cu trei laturi din sala principală a 
buticului. Işi mişcă şoldurile în toate părţile, 
apoi se privi la spate. 

— Cred că e chiar drăguță. Se uită la Spencer 


şi zâmbi. Bună alegere. 

Fetei i se încălzi inima. Când o lăudase 
mama ultima oară? 

Expresia de pe chipul mamei sale se schimbă 
când văzu ceva în oglindă. O femeie înaltă, 
slabă şi elegantă, cerceta cu gesturi iuți 
hainele de pe suportul din spatele lor. O poşetă 
Chanel matlasată îi atârna pe umăr, pe corpul 
perfect bronzat nu se vedea niciun dram de 
grăsime şi avea o faţă foarte uşor de 
recunoscut, în formă de inimă. Să fie oare... 
Imposibil! 

Femeia îşi ridică privirea şi le zări. Trăsăturile 
ei se schimbară a uimire şi ea aruncă o privire 
foarte scurtă peste umăr, spre trotuar, înainte 
de a se uita din nou la ele. 

— Veronica? întrebă, cu o voce foarte 
familiară. 

— Jessica, rosti mama lui Spencer, cu glas 
răguşit. 

Spencer de-abia se abţinu să nu caşte gura. 
Era Jessica DiLaurentis. Mama lui Ali. 

— Doamne Dumnezeule, ce surpriză plăcută! 
Jessica DiLaurentis veni la ele cu mers lin şi le 
sărută pe amândouă fără să le atingă obrajii. 
Ce mă bucur că vă văd! 

Mama lui Spencer reveni la postura de 
însoţitoare perfectă din trenul de pe ruta 
principală, alungând orice urmă de jenă. 

— Eu mă bucur să te văd pe tine! ciripi ea pe 
tonul acela distant superior, destinat vecinilor, 


colegilor din consiliul instituţiei de caritate şi 
noilor părinţi de la Rosewood Day pe care nu-i 
considera demni să facă parte din comitetul 
şcolii. Ce faci aici? 

— Avem o casă aici, ai uitat? Când doamna 
DiLaurentis zâmbi cu jumătate de gură, parcă 
vedeai stafia lui Ali. Ne-am hotărât să venim 
aici de Anul Nou. Să ne liniştim înainte de 
procesul lui lan. 

Îşi mută ochelarii de soare enormi, marca 
Gucci, în vârful capului. 

— Bineînţeles, spuse mama lui Spencer. 
Vocea ei nu trăda nimic, dar, când Spencer 
privi în jos, observă că îşi ţinea o mână la 
spate şi-şi freca furioasă pieliţa din jurul 
unghiei degetului arătător. Imi pare rău că nu 
am ajuns să vorbim mai mult la audiere. Totul 
s-a petrecut în fugă. 

Doamna DiLaurentis scutură din mână. 

— Vom avea suficient timp să recuperăm. 
Ne-am cumpărat o casă lângă Rosewood, în 
Yarmouth. Am vrut să fim aproape când începe 
procesul. Telefonul ei scoase un ping, iar ea 
aruncă un ochi în poşeta Chanel. Trebuie să 
plec. M-am bucurat mult să vă revăd pe 
amândouă. Transmite-le cele bune din partea 
mea lui Peter şi Melissei! 

— Da, toate cele bune şi familiei tale! se 
entuziasmă mama lui Spencer. 

Mama lui Ali ieşi din butic cu ochii la ecranul 
telefonului. Când Spencer se întoarse către 


mama ei, expresia calmă de pe faţa acesteia 
dispăruse din nou. Îşi plimba mâinile pe şolduri 
şi-şi rosese pieliţa de la degetul arătător. 

—Mamă? Spencer o atinse pe braţ. Te simţi 
bine? 

Mama ei clipi des. 

— Sigur că da. Insă ar trebui să plecăm. Cred 
că mi se face rău de la căldură. 

Vru să se îndrepte spre uşă, când Spencer o 
prinse de braţ. 

— Mamă, eşti încă... 

Nu-şi termină propoziţia, ci arătă spre rochia 
maxi pe care o purta încă. De sub braţ îi 
atârnau etichetele. Mama ei privi în jos şi se 
hlizi. 

— Vai de mine, ai dreptate! 

Se întoarse în cabina de probă ca şi cum nu 
s-ar fi întâmplat nimic. Spencer rămase locului 
o clipă. O crampă îi străbătu stomacul. Era 
normal ca ea să se simtă stingheră în prezenţa 
doamnei DiLaurentis - doar fusese printre 
ultimii care o văzuseră pe Ali în viaţă. Dar, 
pentru Dumnezeu, mama ei de ce trebuia să 
se dea de ceasul morţii în faţa fostei lor 
vecine? 


8 
CUM SĂ TE ALEGI 


CU O GHIRLANDĂ:? 


Când Spencer păşi în parcarea clubului de 
iahting cu o seară înaintea petrecerii de Anul 
Nou, simţi mirosuri ameţitoare de ananas la 
grătar şi poř, fum de la făclii de bambus nucă- 
de-cocos. Cum toată lumea fusese rugată să 
vină în ţinută potrivită cu tema aleasă pentru 
luau, Spencer purta o rochie scurtă cu flori şi o 
orhidee după ureche, care emana o mireasmă 
romantică ori de câte ori îşi scutura părul. 
Melissa avea o rochie lungă cu imprimeu şi 
purta o ghirlandă la gât. Mama lui Spencer se 
încăpăţânase să nu îmbuce altceva decât o 
rochie pe corp de la Calvin Klein, deşi se 
încălţase - în silă - cu o pereche de sandale 
lucioase stil papuci de casă, cu toc înalt, şi-şi 
pusese la gât un colier de flori ostentativ. Tatăl 
ei purta o cămaşă hawaiiană respingătoare, 
portocaliu cu roz, pe sub sacoul sport Armani, 
cum purtau jumătate din bărbaţii de peste 
patruzeci de ani din încăpere. 

În timp ce familia ei se îndrepta spre intrare, 
salutându-i ocazional pe alţi membri ai clubului 
de iahting pe care-i cunoscuse de-a lungul 
anilor, degetele tatălui lui Spencer alergau pe 
tastatura mică a telefonului. Mama ei îl 


2 Joc de cuvinte intraductibil: to get laid - expresie colocvială pentru „a 
face dragoste", şi /ei - termenul hawaiian pentru ghirlandă (n.tr). 


3 Cremă hawaiiană din bulbi de taro (plantă din genul Colocasia) (n.tr.). 


înghionti. 

— Nu era vorba că laşi chestia aia în maşină? 

— Nu fac decât să trimit un mesaj, răspunse 
el distrat. 

— Cui? Şi de când ai învăţat tu să trimiţi 
mesaje? 

— Dintotdeauna am ştiut să trimit mesaje. 

li sună telefonul. Răspunse cu un icnet, apoi 
şopti ceva de genul „Serios, ea e?”, pe urmă 
„In regulă, bine”. Când termină convorbirea, 
mama lui Spencer îl privi fix. 

— Cu cine-ai vorbit? 

— Treburi de serviciu, murmură tatăl ei în 
grabă. 

Mama lui Spencer îşi ţuguie buzele, jucându- 
se cu florile colierului. Melissa se aplecă spre 
sora ei. 

— Ce-i cu aerul ăsta misterios al tatei? o 
întrebă în şoaptă. 

Spencer ridică din umeri. Habar n-avea, dar 
nu-i plăcea. 

Familia Hastings trecu pragul şi ajunse la 
luau. Explozii de flori viu colorate şi palmieri 
decoraţi cu luminiţe sclipitoare transformaseră 
restaurantul de obicei searbăd într-un tărâm 
hawaiian feeric. O fată cu păr lung, într-un 
costum cu sutien din nuci de cocos şi fustă din 
iarbă, le oferi tuturor, inclusiv lui Spencer, câte 
un pahar de piña colada. 

— Aloha! ciripi ea vesel, neobservând că 
părinţii lui Spencer sunt pe cale să se arunce 


unul pe celălalt în groapa cu lei. 

— Luaţi-vă cartoanele cu locurile şi găsiţi-vă 
masa! Distracţie plăcută! 

Mama lui Spencer îşi luă cartonaşul de pe 
masa lungă din hol. 

— Suntem la masa trei, spuse ea vorbind pe 
nas şi porni prin sala de mese, urmată de 
ceilalţi. La jumătatea sălii, se opri în loc, 
împietrită. Doamna DiLaurentis şi soţul ei 
stăteau la masa şase, purtând coliere asortate 
din scoici. Mama lui Ali ridică ochii şi zări 
familia Hastings, dar, în loc să le facă semn cu 
mâna, se încruntă şi întoarse capul. 

Până când ajunseră la masa lor, mama lui 
Spencer îşi terminase cocktailul şi-i făcuse 
semn chelnerului să-i mai aducă unul. Tatăl ei 
tasta în continuare pe telefon, având o 
expresie ciudată pe faţă. Spencer aruncă o 
privire prin sală, căutând să-l zărească pe 
Colin. Un pom de Crăciun de trei metri, decorat 
cu ananas şi flori proaspete, stătea într-un colţ. 
Orchestra, îmbrăcată în port hawaiian, cânta 
încet pe scenă. Chelnerii şerpuiau cu aperitive 
şi salate, iar un grup de oameni se învârtea pe 
ringul de dans. Dar Colin şi Ramona nu se 
zăreau nicăieri. 

Incăperea îi aminti lui Spencer de o petrecere 
asemănătoare, dată când era ea în clasa a 
cincea. Venise şi familia DiLaurentis, iar Ali 
purtase o rochie cu talie joasă şi ciucuri pe 
poale - anul acela tema fusese anii douăzeci. 


Ali umbla pe-atunci cu patru fete de la o şcoală 
pregătitoare din New York; toate cinci 
dansaseră în draci pe fiecare piesă ritmată 
cântată de orchestră. Spencer dansase la 
marginea cercului lor, crezând că Ali o va invita 
să li se alăture, dar bineînţeles că n-o făcuse. 

Când Spencer părăsise ringul, simțindu-se ca 
o ratată, dăduse de părinţii lui Ali discutând 
aprins pe coridor. Nu ştia sigur dacă-i mai 
văzuse vorbind unul cu altul înainte. Simţise un 
nod în stomac şi se retrăsese cu prudenţă, 
scoţându-şi scena din minte. 

Cineva îşi drese vocea, readucând-o în 
prezent. Ridică ochii. 

— Salut! 

Colin se uita când la ea, când la Melissa. 
Purta o cămaşă hawaiiană, blugi mulaţi şi 
pantofi negri, cu model perforat. 

— Deci aţi ajuns şi voi! 

— Sigur că da, spuse Spencer. 

Inima fetei o luă la galop. Işi îndreptă puţin 
spatele şi-şi aranjă floarea. Melissa îi aruncă lui 
Colin un zâmbet şmecher şi sorbi din băutură, 
îndreptându-şi atenţia spre scenă şi trecându- 
şi degetele prin păr cu un gest degajat. 

— Colin, hai odată! 

Ramona, elegantă, într-o rochie mini argintie 
şi purtând pantofi aurii cu toc şi barete - nu 
îmbrăcase haine hawaiiene -, îl trase pe Colin 
de braţ. 

— Trebuie să ne găsim locurile. 


Colin îi aruncă lui Spencer un zâmbet pe post 
de scuză când Ramona îl trase la una din 
mesele din spate. Descurajată, Spencer se 
prăbuşi în scaun, cerându-şi scuze în gând de 
la instructorul ei de yoga pentru poziţia 
proastă. Oricare ar fi fost sentimentele lui Colin 
pe barcă, ele se disipaseră evident. 

Melissa o atinse pe braţ. 

— Du-te şi invită-1 la dans! 

— Ce rost are? întrebă Spencer supărată, 
aruncându-şi braţele în sus. E tot cu ea. N-am 
nicio şansă! 

Melissa muşcă o roşie pe care o luase din 
salatele care tocmai fuseseră aduse pe masă. 

— Am crezut că eşti mai tupeistă, Spence. 
Dacă-1 vrei, trebuie să te duci după el. Cosmo 
zice că băieţilor le plac fetele care preiau 
conducerea. g 

Spencer mormăi ceva drept răspuns. In 
următoarea jumătate de oră, ciuguli din 
mâncare în silă, de-abia gustând. Pe când 
chelnerii le luaseră farfuriile şi lumea plecase 
la dans, părinţii lui Spencer îşi schimbaseră 
locurile şi acum stăteau faţă în faţă, 
pălăvrăgind cu oricine, dar nu unul cu celălalt, 
Melissa plecase să întâlnească o prietenă pe 
care o ştia din Penn, iar Colin şi Ramona 
dansau în apropiere. Spencer îi studie cu 
atenţie. Până la jumătatea cântecului părură 
fericiţi, dar, pe neaşteptate, Ramona se 
depărtă, îşi luă mâinile de pe talia lui şi se 


trase înapoi. 

— Pur şi simplu nu înţeleg, vorbi ea, rostind 
neclar cuvintele. De ce nu mă inviti în 
Connecticut niciodată? 

Spencer se ridică de pe scaun şi se prefăcu 
interesată de masa cu brânzeturi, plasată 
convenabil, chiar lângă ring. De acolo auzea 
mult mai bine ce vorbeau Colin şi Ramona. 
Brânza manchego arăta apetisantă, dar la fel 
suna şi cearta care mocnea între cei doi. 

— Trebuie să vorbim despre asta aic? şuieră 
Colin, privind stânjenit înjur. 

Spencer lăsă imediat capul în jos. Chiar şi in 
lumina slabă a petrecerii, ea tot văzu că 
Ramona se încruntă. 

— Suntem împreună de peste un an şi nu ti- 
am văzut nici măcar o dată apartamentul din 
Darien. Bătu din pantofii cu toc. lar acum ţi-ai 
anulat excursia la New York, când trebuia să 
mă vezi pe mine. Ce să mai cred! Te 
interesează altcineva? 

— Dumnezeule, Ramona! Colin ridică braţele, 
înfrânt. Credeam că vom petrece o seară 
frumoasă. 

Se depărtă de ea şi ieşi ca o furtună din club, 
împingând uşile atât de violent, că se trântiră 
zgomotos de pereţi. Ramona rămase pe ring cu 
gura căscată, apoi îşi lăsă umerii în jos şi plecă 
tropăind spre bar. 

Spencer se uită după Melissa, dar sora ei 
dispăruse. Totuşi, ştia şi singură să profite de 


ocazie când i se ivea una. Melissa îi spusese să 
ia singură ce vrea, iar ea îl voia pe Colin. După 
ce dădu pe gât vinul rămas în paharul uitat de 
tatăl ei, Spencer ocoli un grup de femei între 
două vârste, în fuste din frunze, şi bărbaţi 
bronzaţi care beau cocktailuri cu umbreluţe şi 
ieşi pe uşile duble în aerul răcoros al serii. 

În pomi cântau cicade. Pe stradă claxonau 
maşini. Spencer auzi paşi în spate, apoi un râs 
discret, ca o şoaptă. Se răsuci, dar nu văzu pe 
nimeni. 

Se plimbă pe terenul clubului până când îl 
găsi pe Colin proptit de balustrada docului, 
contemplând apa. Îndreptându-şi spatele, se 
apropie mai mult de el şi tuşi încet. Colin se 
întoarse. 

— O, salut! 

— Bună, Colin, rosti ea încântată. lei puţin 
aer? 

El ridică din umăr. 

— Cred că da. Tu? 

— Şi eu. 

Spencer veni lângă el. Câteva momente, 
tăcură. Luminile se reflectau în picăţele pe 
suprafaţa apei. Bărcile ţopăiau mândre. Apoi 
Colin scoase un oftat. 

— Te simţi bine? îl întrebă Spencer, făcând 
pe neştiutoarea. 

El trase cu piciorul în balustradă. 

— Cred că am de luat câteva decizii 
importante în seara asta. Nişte hotărâri ferme. 


— Păi, acesta e momentul din an cel mai 
potrivit pentru aşa ceva. 

— Mda... 

Colin încuviinţă posac. Spencer îi dădu un 
ghiont. 

— Hai, fii vesel. Acum vine Anul Nou. E 
superb afară. Şi suntem la un aşa-zis /uau. 
Trebuie să fii fericit în perioada sărbătorilor! 

Colin se strâmbă. 

— Asta-i un fel de regulă? 

— Da. Una pe care tocmai am inventat-o. 
Spencer urmări o barcă de petrecăreţi 
alunecând în port. Şi mă gândesc să iau şi eu 
nişte hotărâri de Anul Nou. 

— Spencer îşi stabileşte țeluri? Nu mă miră 
deloc. Colin zâmbi conspirativ, iar Spencer 
simţi cum i se relaxează umerii şi se linişteşte. 
Vrei să spui care sunt? 

— In niciun caz, răspunse ea, sinceră. Nu s-ar 
mai realiza. 

Colin deschise gura, ca şi când ar fi vrut să 
spună ceva. Apa golfului se lovea de docuri şi 
aerul mirosea a sare şi orhidee. O pală de vânt 
trecu peste el. O clipă, cei doi rămaseră cu 
privirile lipite. Apoi el se întinse şi dădu la o 
parte o şuviţă rătăcită pe faţa ei, trecându-i-o 
delicat pe după urechea fără floare. 

„Fă-o”, îşi zise Spencer. „Sărută-mă. Te rog.” 

Dintr-odată, Colin îşi retrase mâna şi porni 
înapoi spre clubul de iahting. 

— Unde pleci? ţipă Spencer. 


El se opri sub un stâlp, lumina aurie 
conturând o aură deasupra capului său. 

— Am ceva de făcut, Spencer, răspunse el 
calm. Un lucru de care tocmai mi-am dat 
seama. 

Se întoarse şi porni spre club - fără îndoială, 
îşi zise Spencer emoţionată, să se despartă de 
Ramona. Îţi puse mâinile pe faţă, încercând să- 
şi potolească bătăile inimii. Chiar în clipa 
aceea, pe cer, chiar deasupra apei, explodară 
artificii. Străluciră în faţa ei - un spectacol 
numai pentru ea! Era recunoscătoare pentru 
tot acest zgomot. Numai ceva atât de puternic 
putea acoperi bubuiturile din pieptul ei. 


9 
NICI N-A ŞTIUT 
CE-O AŞTEAPTĂ 


La o oră după plecarea lui Colin, Spencer îşi 
dădu seama că el nu avea să se mai întoarcă 
pe doc. Probabil că o consola pe Ramona - era 
exact genul de tip care să facă aşa ceva. 
Melissa nu era de găsit pe nicăieri, aşa că 
Spencer se întoarse la casa lui Buni cu un 
zâmbet şmecher pe buze. De-abia aştepta a 
doua zi, ca să vadă cum o să evolueze noua ei 


relaţie. 

Ferestrele casei lui Buni erau întunecate, iar 
Mercedesul închiriat stătea pe alee. Spencer 
răsuci butonul uşii, tresărind când Melissa ieşi 
cu paşi mici şi grăbiţi din livingul întunecos şi 
aprinse candelabrul de la intrare care aruncă 
luminiţe jucăuşe pe podeaua de marmură. 

— Salut, rosti Spencer. 

Işi lăsă poşeta-plic pe ultima treaptă şi-şi 
aruncă pantofii ca să-şi maseze călcâiele. 
Melissa îi zâmbi larg. 

— Salut! Cum... ţi-a mers? 

— Grozav! rosti repede Spencer, aşezându- 
se pe o banchetă veche, ornamentată. Melissa 
se aşeză lângă ea. Mulţumesc că m-ai încurajat 
să stau de vorbă cu el! 

Melissa făcu ochi mari. 

— V-aţi cuplat? 

Spencer clătină din cap. 

— Nu, dar o s-o facem în curând. Mi-a zis că 
a luat o hotărâre în legătură cu un lucru. Se 
desparte de ea, Melissa, o ştiu. 

Işi cuprinse sora cu braţele şi-o strânse la 
pieptul ei. Pe neaşteptate, i se umplură ochii 
de lacrimi. Luă mâna Melissei şi-o strânse. 

Promite-mi că lucrurile o să rămână aşa. 

— O să rămână cum? întrebă Melissa. 

— Legătura dintre noi. Promite-mi că... 
Spencer lăsă fraza neterminată, ca să-şi aleagă 
vorbele cu grijă. Nu ne mai certăm. Ne ajutăm 
una pe alta. Mi-e dor de tine, să ştii. 


Se auzi soneria de la uşă. Spencer simţi un 
fior, bănuind cine era. Oare...? 

Sări în picioare, îşi linse buzele şi-şi netezi 
părul în timp ce fugi spre uşă. 

— Fii calmă, îi aminti Melissa. 

Deschise uşa larg şi zâmbi cu gura până la 
urechi. Era Colin. In lumina de pe terasă, linia 
maxilarului şi nasul drept şi ferm i se reflectau 
pe gât. 

— Salut! 

Gura i se deschise într-un zâmbet uşor, 
discret. Ameţită, Spencer îl pofti înăuntru. 

— M-am despărţit de Ramona. 

Cuvintele ar fi trebuit s-o trimită pe Spencer 
în al nouălea cer. Numai că el trecu nonşalant 
pe lângă ea şi se opri lângă Melissa, cu o 
expresie de extaz pe chip. 

Spencer împietri. De ce îi spunea asta surorii 
ei? Melissei nu-i păsa. Îi păsa ei, lui Spencer, 

— Serios? murmură Melissa. 

— Nu mi-am putut lua gândul de la tine, rosti 
Colin cu glas răguşit, luând-o de mână. 

Spencer se lăsă pe spate ca şi când ar fi 
încasat un pumn. Ceasul antic de pe poliţa din 
camera de zi bătu ora două. Ce se întâmpla? 
Era cumva o glumă? 

— Putem să facem o plimbare? sugeră Colin. 
E o noapte superbă. 

— Stai să-mi iau poşeta. Aşteaptă-mă aici, 
şopti Melissa. 

Se răsuci şi o luă la fugă pe scări. Spencer îi 


aruncă o privire lui Colin, care se uita pierdut 
după sora ei. Scoase un țipăt slab şi porni după 
Melissa, urcând două trepte deodată, 
recunoscătoare pentru toate turele de pistă pe 
care le alergase obligată de antrenori. 

Năvăli în dormitorul Melissei, care, cu poşeta 
pe umăr, îşi dădea grijulie cu luciu de buze. 

— Ce faci? strigă Spencer. 

Nici măcar nu se deranjă să vorbească încet. 

— Ţie ce ţi se pare că fac, Spence? 

— Dar... Spencer încercă să vorbească, dai 
nu reuşi să scoată un cuvânt. Dar mi-ai dat 
atâtea sfaturi despre cum să pun mâna pe el! 

Melissa ridică din umeri. 

— Toată lumea ştie că, dacă vrei cu adevărat 
să te remarce un tip, atunci te prefaci că nici 
nu există pentru tine. 

Stomacul lui Spencer protesta cu atâta 
vehemenţă, încât ea se temu să nu vomeze 
cina hawaiiană. 

— Dar am crezut că suntem prietene! se 
smiorcăi ea, lacrimile curgându-i pe obraz. 

— N-am fost niciodată prietene, se răsti 
Melissa, aruncând luciul de buze pe măsuţa de 
toaletă. Tubul se rostogoli şi căzu pe covorul 
gros. Melissa îi aruncă surorii sale o căutătură 
cruntă. Nu te-am iertat niciodată pentru nimic 
din câte mi-ai făcut. Şi nici n-o să te iert 
vreodată. 

Îi zâmbi maliţios, pe urmă ieşi cu paşi ţepeni 
şi furioşi din dormitor, cobori scările şi plecă la 


plimbare în noapte cu Colin, lăsând-o pe 
Spencer mult, mult în urma ei. 


10 
LA AN NOU, O FATĂ NOUĂ 


A doua zi dimineaţă, Spencer deschise ochii şi 
constată că era un soare minunat, care se 
străduia să intre în casă pe fereastră. Păsările 
cântau în copaci. Pe stradă răsună un claxon 
de bicicletă. Auzi valurile cum lovesc ţărmul cu 
putere şi simţi miros de cafea proaspătă şi 
pâine prăjită. Incă o dimineaţă glorioasă în 
Longboat Key. 

Atunci îşi aminti. Melissa. 

Sări imediat în capul oaselor, amănuntele 
nopţii trecute năvălind asupra ei ca apa 
murdară care ţâşneşte dintr-un robinet slăbit. 
Colin, încrezător şi spilcuit, venit să-şi declare 
dragostea pentru Melissa. Felul în care îşi 
strâmbase Melissa buzele când îi spusese că 
nu avea s-o ierte niciodată. Spencer îi auzise 
vorbind pe terasa din spate toată noaptea. 
Până la urmă, îşi dăduse la maximum aparatul 
de redat sunete din natură ca să nu le mai 
audă râsetele. 

Parcă ar fi încasat un pumn în piept. Melissa 
nu voise niciodată să fie prietena ei. O ura pe 
Spencer, ca de obicei. Cel mai rău era că 


Spencer începuse să spere că legătura dintre 
ele se va schimba - nu, că se schimbase. 

Işi vâri picioarele în papuci şi cobori cu paşi 
mărunți la parter, rugându-se ca Melissa să nu 
fie în bucătărie. Din fericire, la masă stătea 
doar mama ei, răsfoind ziarul. 

—'Neaţa, scumpete, sparse mama ei liniştea. 
Te-ai distrat azi-noapte? 

Spencer o privi scurt. Era tot în halat şi 
pijama. Avea un aer foarte vulnerabil fără 
machiaj. Spencer simţi că-i tremură bărbia: 

— Nu prea, izbucni ea, neputându-se 
controla. 

— Ce s-a întâmplat? 

Spencer încercă să nu-şi dezlipească buzele, 
dar nevoia de a se elibera era prea mare. li 
povesti mamei toată păţania cu Colin, 
explicându-i cum cunoscuse un băiat 
extraordinar în vacanţă, cum şi lui părea să-i 
placă de ea, dar cineva i-l furase în ultima 
clipă. Singurul detaliu pe care îl omise fu că 
acel cineva era Melissa. 

Când termină, povestind cum îl văzuse pe 
Colin plecând cu cealaltă fată, mama ei îşi 
puse braţele unul peste celălalt pe masă. 

— Şi ce-ai de gând să faci? 

Spencer clipi nedumerită. 

— Ce-aş putea să fac? Hotărârea fusese 
luată; Melissa câştigase încă o dată. Am 
pierdut, continuă ea. Ar trebui să-mi ling rănile 
şi să merg mai departe. 


Mama încruntă din sprâncene. 

— De când priveşti lumea cu ochii ăştia? 
Unde-i fata care face totul ca să câştige? 

Spencer scutură din umeri. 

— Asta nu m-a dus prea departe în trecut. 

Mama ei plescăi din limbă. 

— Dacă tu crezi că băiatul ăsta e potrivit 
pentru tine, trebuie să lupti pentru el. 

Pe chipul mamei sale apăru o expresie 
sfidătoare, neclintită, încleştându-şi pumnul 
stâng de parcă se pregătea să pocnească pe 
cineva. 

— Aşa crezi? o întrebă Spencer. 

Fetei îi pieri vocea. 

—Absolut! Părul blond al mamei, lung până 
la umeri, se legănă când ea dădu afirmativ din 
cap. Trebuie să faci tot ce-ţi stă în putere ca s-o 
scoţi pe cealaltă fată din peisaj. Trebuie să lupţi 
pentru ceea ce-ţi doreşti. 

Ceva din tonul ei o determină pe Spencer să 
se întrebe dacă nu cumva vorbea din 
experienţă. 

— Asta are cumva legătură cu tata? o întrebă 
cu glas timid. 

Mama ei întoarse capul, brusc fascinată de 
tava cu firimituri pentru păsări. După câteva 
clipe, inspiră pe gură, ca şi când ar fi vrut să 
spună ceva, dar păru să se răzgândească şi 
închise gura. Spencer mai făcu o încercare: 

— Aveţi... probleme? 

— Nimic pentru care să merite să-ţi fad griji, 


scumpo. Mama ei se ridică şi-i zâmbi încordat. 
Vrei un croasant? Sau să-ţi pregătesc nişte 
pâine prăjită? Tata a cumpărat pâine din aia 
împletită delicioasă de la Tommy's... 

Spencer mormăi că nu-i era foame, apoi o 
urmări pe mama ei plecând distrată din 
bucătărie. Era greu de spus dacă părinţii ei 
chiar aveau necazuri sau era vorba doar de 
consecinţele celor petrecute în toamnă. 

Spencer se uită la ceaşca de cafea a mamei, 
uitată pe masă, apoi la puloverul cu nasturi de 
pe spătarul unui scaun. Era al Melissei; îl 
purtase la restaurantul Culpeper's cu o seară 
înainte. Îl făcu ghem în mâini, caşmirul moale 
adunându-se după voia ei. 

Vorbele mamei i se învârtejeau în minte. 
„lrebuie să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti.” 
Poate era adevărat. Inainte de a apărea 
Melissa, Colin pe ea o dorise - era convinsă de 
asta. 

Se ridică în picioare, simțind efectele 
cuvintelor încurajatoare ale mamei curgându-i 
fierbinţi prin vene. Uită de sfaturile stupide ale 
Melissei - Spencer avea să-l ia pe Colin înapoi 
în felul ei. Murdar. Nemilos. Cu orice preţ. 

leşi din bucătărie cu paşi relaxaţi şi urcă în 
camera ei, brusc înviorată. Melissa habar nu 
avea, dar Anul Nou urma să aducă în peisaj o 
nouă Spencer. Care juca numai ca să câştige. 


11 


BĂTAIE PE PLAJĂ 


Mai târziu, în aceeaşi dimineaţă, când 
Spencer apăru pe plajă, temperatura urcase 
deja la peste treizeci de grade. Deşi casa lui 
Buni avea vedere spre ocean, nu era locul cel 
mai bun pentru plajă şi scăldat - pentru asta 
era bună plaja publică, la câteva sute de metri 
în sus, pe mal. Dacă Melissa şi Colin veniseră 
azi la plajă, acolo trebuiau să fie. Când Spencer 
cobori scările de lemn şi scrută nisipul, îi zări 
pe cei doi în stânga movilei salvamarilor, 
cuibărindu-se pe o pătură în dungi. Bingo! 

Se piti în spatele stâlpului salvamarilor ca să 
n-o vadă. Melissa avea un costum de baie cu 
picăţele şi îl masa pe Colin pe spate. li şopti 
ceva la ureche şi chicotiră amândoi. Spencer 
se întrebă dacă vorbeau despre ea. Poate 
Melissa îi povestea cum îi vârâse pe gât 
regulile alea tâmpite din Cosmo, cu care să-l 
vrăjească pe el. Sau râdea de felul în care îl 
furase pe Wren înapoi de la Spencer. Sau îi 
spunea lui Colin cât de proastă era sora ei, 
incapabilă să scrie singură un referat la 
economie. 

Ei, bine, la jocul ăsta se mai pricepea cineva. 

Îşi întinse prosopul pe nisipul fierbinte. Plaja 
era aglomerată, o mulţime de oameni intraseră 
în apă, înălţau zmeie şi jucau volei la un fileu 


ridicat lângă dune. Un val mare spălă nisipul şi 
Spencer auzi un chicotit subţire în spatele ei. 
Se uită peste umăr, străbătută de un fior de 
îngrijorare. Râsul sunase foarte cunoscut, ca 
un vis chinuitor. Dar nu avea cum să fie A. 

Spencer îşi scoase telefonul din geantă. Ştia 
exact persoana care să-i aducă aminte că în 
dragoste şi război e permis orice. Îi trimise un 
mesaj scurt Hannei, cerându-i sfatul. Însă 
Hanna nu-i răspunse nici după câteva minute. 

Spencer trebuia să se descurce singură. Ca 
de obicei, îşi zise ea, cu amărăciune. 

Se ridică şi merse la prosopul Melissei. O 
acoperi cu umbra ei lungă, dar sora ei nu vru 
să ridice ochii din Vanity Fair nici atunci când 
Spencer tuşi. În cele din urmă, Colin îşi duse 
mâna la frunte şi o văzu. 

— O, bună, Spencer. 

Se frecă stângaci pe frunte, cu o expresie 
stânjenită pe figură. 

— Salut, răspunse scurt Spencer. Întinse 
telefonul spre Melissa cu un gest brutal. A mai 
apărut un articol despre lan. /ubitul tău. 

Melissa trecu la pagina următoare şi-şi aranjă 
ochelarii mai sus pe nas, fără măcar să tresară. 

— Criminalul ăla din închisoare, adăugă 
Spencer, plimbându-i telefonul pe sub nas. 
Găsise un articol despre el în Phi/ade/phia 
Inquirer. Avocaţii lui tocmai au dat o declaraţie 
pentru presă. 

Colin privi telefonul cu ochii întredeschişi, 


apoi îi aruncă Melissei o privire întrebătoare. 
Ea se răsuci nepăsătoare pe-o parte şi sorbi 
din doza de Diet Coke. După o clipă, Colin 
ridică din umeri şi se întinse lângă ea, 
ignorând-o şi el pe sora ei. 

Spencer mai stătu câteva secunde cu mâna 
întinsă, dar începu să se simtă prost. Probabil 
că Melissa îl avertizase pe Colin că sora ei era 
geloasă şi va căuta să se răzbune; „să nu crezi 
o vorbă din ce spune”, îi spusese ea, probabil. 

Spencer aruncă telefonul înapoi în geantă, îşi 
lăsă ochelarii de soare şi plecă să se 
răcorească în ocean. După ce ocoli o ceată de 
puşti care se jucau în valuri şi un grup de 
bărbaţi care se jucau cu o minge din spumă 
poliuretanică, intră cu capul într-un val. Apa 
era rece, înviorătoare şi sărată, iar ea se ridică 
la suprafaţă şi întoarse ochii spre țărm. Colin şi 
Melissa stăteau acum într-un loc cu apă mică, 
udându-şi picioarele. Melissa se uită la ea 
printre valurile mari, dar când observă că şi 
Spencer se uită la ea, întoarse iute capul. 

— Salut! 

Un puşti mic şi îndesat care părea de vreo 
treisprezece ani, într-un tricou ud leoarcă şi cu 
un tub mare pentru respirat sub apă, stătea la 
câţiva metri de Spencer şi se holba la ea. 

— Eşti drăguță. 

— Mersi. 

Spencer pluti pe un val. Bineînţeles, singurul 
băiat care îi dădea atenţie trebuia să fie un 


tembel la prepubertate. Îşi imaginii deja cum o 
să râdă de ea Aria, Emily şi Hanna când o să le 
povestească. 

Puştiul luă ceva transparent şi gelatinos din 
apă. 

— Vrei să te joci cu meduza mea? 

Spencer scânci şi înotă câteva lungimi de 
braţ. Băiatul râse. 

— E de jucărie! Vezi? 

Se bălăci spre ea şi, până să apuce ea să-l 
oprească, îi şi vâri meduza de cauciuc sub nas. 

Cu ani în urmă, o meduză care semăna 
perfect cu cea de acum o înţepase pe Melissa 
în picior. Ea ţipase şi ţipase, până când tatăl el 
îi spusese că leacul cel mai bun era să facă pipi 
pe înţepătură. Melissa se apucase să urle mai 
tare. Stătuse bosumflată pe canapea tot restul 
zilei. Spencer îi ţinuse de urât, desenând afişe 
cu meduza malefică, scriind sub imagine 
CĂUTATĂ PENTRU CRIMĂ şi lipindu-le peste tot 
prin casa lui Buni. 

— Mi-o împrumuţi şi mie puţin? îl întrebă pe 
Băiatul-Scufundac care călca încă apa lângă 
ea. 

Puştiul se lumină la faţă. 

— Numai dacă mă pupi. 

Spencer oftă. Dar în vremuri disperate 
trebuia să iei măsuri disperate. 

— Bine, zise ea, apăsându-şi buzele pe 
obrazul lui. 

În ultima clipă, puştiul întoarse capul şi îi 


atinse buzele cu ale lui. Spencer se trase 
înapoi şi se şterse la gură, înăbuşindu-şi 
senzaţia de greață. 

— Mă întorc imediat, bolborosi ea, apucând 
meduza falsă şi lăsându-se purtată de un val 
până la marginea apei. 

Melissa şi Colin stăteau tot în apă mică, 
cercetând un mic ochi de apă. Era atâta lume 
la mal, că sora ei nu o observă apropiindu-se, 
încet, pe furiş, trimise meduza plutind în 
direcţia Melissei, apoi se scufundă în primul 
val. 

Când ieşi la suprafaţă, văzu că Melissa se 
uita la gamba ei de care se ataşase creatura. 
Pe urmă începu să se scuture cu forţă, urlând: 

— Dă-o jos, dă-o /os! se văicări ea. 

Meduza rămase lipită de piele şi ea ţipă tot 
mai tare. Colin se încruntă şi, o fracțiune de 
secundă, păru enervat. 

Spencer înaintă spre ei prin apă, pregătită să 
culeagă meduza de pe gamba Melissei şi să-i 
spună că nu-i decât o jucărie, când Colin 
îngenunche, dezlipi meduza şi o azvârli în 
valuri. O luă în braţe pe Melissa, care acum 
hohotea de plâns, o scoase din apă şi o cără pe 
dunele de nisip. 

— Nu-i nimic, îi spuse el. Am eu grijă de tine. 
Nu-ţi face probleme. 

Melissa îşi lăsă capul pe umărul lui. 

Spencer simţi ceva ţopăindu-i pe la picioare. 
Privi în jos şi văzu că meduza de jucărie 


revenise la ea. O prinse de tentacul şi i-o 
înapoie Băiatului-Scufundac, care îi urmărea de 
la câţiva metri. 

— Şi eu îi fac farse de-astea surorii mele, 
remarcă el bucuros. 

„Grozav”, îşi zise Spencer, ieşind cu greu din 
apă şi călcând apăsat până la prosop. 
Strategiile ei de a-1 aduce pe Colin înapoi erau 
la egalitate cu ale unui ţânc de şcoală 
generală. 


12 


CEVA ALBASTRU... 


A doua zi dimineaţă, burniţa când Spencer 
ieşi pe terasă cu o ceaşcă de cafea, un bol cu 
cereale Kashi Go Lean şi suc de grepfrut de 
Florida, proaspăt. Mama ei stătea la masă, 
printre vopsele de pictat şi pensule, o ceaşcă 
de apă murdară şi o cană de teracotă pe care, 
ştia Spencer, o cumpărase de la magazinul de 
olărit local. Făcuse o tradiţie din a decora un 
obiect de olărit de câte ori venea în vizită în 
Longboat Key. Întotdeauna depozita obiectele 
de artă în debaraua lui Buni, dar Spencer se 
îndoia că bunica le expunea undeva. 

— 'Neaţa, Spence. Doamna Hastings picta o 
dungă albastră pe marginea cănii. Vrei să 
pictezi şi tu o cană? Am cumpărat mai multe. 


— Ăăă, da, sigur. Numai o secundă. 

Spencer ciuli urechile când o auzi pe sora ei 
la etaj. Melissa avea o rutină matinală extrem 
de pedantă: când era gata de duş, căra cu ea 
din dormitor o trusă plină de produse 
cosmetice pentru faţă şi păr - probabil credea 
că Spencer i-ar fura câte-un strop din ele dacă 
le-ar lăsa nepăzite. Spencer pusese la cale un 
nou plan de sabotaj şi trebuia să pună mâna 
pe trusa Melissei într-o perioadă de timp foarte 
scurtă. 

Lăsă cafeaua şi cerealele şi se furişă înapoi 
la etaj. Curgea apa la duş în baia de pe hol, dar 
Melissa se întorsese în dormitorul ei ca să-şi ia 
hainele, aşa cum făcea în fiecare dimineaţă. 
Spencer se strecură în baie, zări trusa şi luă 
sticla cu şampon Pureology. Desfăcându-i 
dopul, turnă în ea câteva picături bune de 
vopsea de păr albastră pe care o găsise în 
debaraua lui Buni. Nu era nuanţa de albastru 
folosită de doamnele care încărunţesc, ci una 
intensă, marca Manic Panic, în stil Katy Perry, 
din aceea cu care îşi vopsise şi Aria o şuviţă 
groasă din propriul păr într-a şaptea, ca să facă 
senzaţie. Dumnezeu ştie de ce păstra Buni aşa 
o culoare de prost-gust. Spencer probabil că 
nici nu voia să ştie. 

Tocmai pusese la loc capacul la sticla de 
şampon şi ieşea din baie, când uşa de la 
dormitorul Melissei se deschise larg şi sora ei 
apăru pe coridor. li aruncă lui Spencer o 


căutătură suspicioasă. 

— Ce faci aici sus? 

Spencer pufni dispreţuitoare. 

— Şi camera mea e aici. 

Se pregătea să-i întoarcă spatele şi să plece, 
când Melissa îi oferi un zâmbet dulceag. 

— Uite ce e, Spencer, ştiu că eşti nervoasă 
din cauza lui Colin, dar el şi cu mine suntem 
mult mai potriviţi unul cu celălalt. Avem acelaşi 
ţel în viaţă. N-ai niciun motiv să te porţi ca o 
netrebnică. Chestia aia cu lan, de ieri? Absolut 
penibilă. 

Spencer se abţinu eu mare greutate să n-o 
pocnească peste faţă cu una din pernele cu 
monogramă ale lui Buni. Absolut penibilă? Oare 
Melissa înţelegea că era absolut penibil să furi 
băiatul pe care-l voia Spencer? Şi nu ştia că 
era absolut penibil să pretinzi că eşti de partea 
ei înainte de-a o înjunghia pe la spate? 

Spencer nu apucă să mai spună nimic, că 
Melissa intră în baia bine aburită şi trânti uşa. 
Peste câteva secunde, o auzi cum trage 
perdeaua de la duş. Răsucindu-se pe călcâie, 
Spencer cobori cu paşi relaxaţi pe terasă. 
Mama ei luase o pauză de la decoratul cănii şi 
se uita la o fotografie pe iPad-ul ei. Era o poză 
cu doamna DiLaurentis şi Ali. Stăteau în curtea 
din spate a familiei Hastings, la o petrecere de 
familie cu grătare. Tatăl lui Spencer era în 
colţul cadrului şi-i dădea un hamburger prăjit 
mamei lui Ali. 


— De ce te uiţi la aia? o întrebă Spencer. 

Mama ei tresări şi ascunse fotografia. 

— Păi... âăă... derulam nişte poze vechi de 
pe contul nostru Kodak. Trebuie să ştergem o 
groază din ele. 

— Mamă... Spencer luă o pensulă de pe 
masă, jucându-se cu ea. Te tulbură ceva legat 
de familia DiLaurentis? 

Mama deschise şi închise gura tocmai când 
răsună un urlet. În clipa următoare, Melissa 
năvăli pe terasă într-o rochie flauşată, pe 
pieptul căreia scria Waldorf Astoria New York 
City. Avea o privire sălbatică, pielea încă 
umedă, iar părul din care curgeau stropi de 
apă căpătase o nuanţă de un albastru aprins. 
Era mai vibrantă şi mai intensă decât ar fi 
putut spera sora ei. 

— Melissa! Mama ei fu atât de surprinsă, 
încât sări în picioare. Ce naiba...? 

Melissa arătă cu degetul spre Spencer. 

— TU mi-ai făcut asta. Tu mi-ai pus ceva în 
şampon. 

Spencer clătină din cap cu inocenţă. 

— Nu ştiu despre ce vorbeşti. Probabil că ai 
luat din greşeală una dintre sticlele lui Buni. 

—Eşti o  mincinoasă! Melissa îşi scutură 
pletele albastre, mâinile ei tremurând de furie. 
O mincinoasă jalnică şi geloasă. 

— Îţi stă bine, spuse Spencer, cu un zâmbet 
enervant pe buze, jucându-se cu pensula. Şi, 
cine ştie, poate lui Colin îi plac ştrumfii. 


__ Melissa scoase un geamăt din străfunduri. 
Intorcându-se spre dreapta, smulse o cană 
nepictată de pe masă şi o azvârli spre Spencer. 
Spencer se feri la timp, iar obiectul de 
ceramică se izbi de dalele din cărămidă. 

— Nemernico! ţipă Spencer. 

Apucă iute cana cu apă în care mama lor îşi 
spăla pensulele şi i-o aruncă Melissei în obraz. 
Lichidul verzui i se scurse fetei pe obraji. 

Melissa se şterse la ochi şi scrâşni din dinţi. 
Se năpusti asupra surorii ei cu braţele întinse. 

— Te omor cu mâinile mele, mârâi ea. 

—Fetelor! Domnul Hastings apăru din senin, 
într-o cămaşă de golf şi pantaloni scurţi 
cadrilaţi. Ce dracu’ e cu voi? 

— Mi-a pus vopsea albastră în şampon se 
văicări Melissa. 

— Mi-a furat băiatul de care-mi plăcea mie! 
ripostă Spencer. 

Pe chipul mamei lui Spencer apăru o 
expresie de înţelegere. 

— Stai puţin. Melissa ţi-a furat băiatul de 
care-ţi plăcea? 

Melissa pufni. 

— Nu l-am furat. M-a ales pe mine. 

— Minţi cu neruşinare! ţipă Spencer şi bătu 
din picior. 

Papucii plescăiră pe podea. 

— Vă purtaţi ca nişte caraghioase, strigă 
tatăl lor. Sunteţi prea mari ca să vă certaţi aşa. 

— Tatăl vostru are dreptate, interveni şi 


mama lor, punându-şi mâinile în şolduri. 
Inaintă şi se opri lângă soţul ei. Melissa, ai 
douăzeci şi doi de ani. Ar trebui să-ţi fie ruşine. 

Spencer îi aruncă surorii ei o privire 
satisfăcută. Melissei nu-i mai făcuse nimeni 
observaţie de ani de zile. 

— Nu că tu ai fi mai bună decât ea. Tatăl lor 
se întoarse spre Spencer, de parcă i-ar fi citit 
gândurile. Ar fi trebuit să vă fi învăţat lecţia şi 
să nu vă mai intereseze acelaşi băiat. N-ai nicio 
scuză că i-ai turnat surorii tale vopsea în 
şampon. 

Părinţii lui Spencer schimbară între ei priviri 
obosite, scoțând oftaturi asemănătoare. 

Melissa îşi refăcu nodul de la halat şi smuci 
uşa de la terasă. 

— Trebuie să dau telefon la salonul de 
coafură chiar acum, să văd cum pot repara 
dezastrul ăsta, spuse ea, apoi plecă furioasă. 

O auziră urcând scările până sus. Tatăl lui 
Spencer adună cu făraşul cioburile de la cana 
spartă. 

Mama se răsuci spre ea şi clătină din cap. 

— Când ţi-am spus să faci orice ca să pui 
mâna pe băiatul ăla, n-am zis să-i distrugi 
părul surorii tale. 

— Mami, eu... 

Mami îi reteză vorba cu un gest. 

— Scuteşte-mă! 

După aceea, ea şi domnul Hastings plecară 
la piscină, şuşotind unul cu altul. Spencer se 


uită cum mama ei se lăsă pe tatăl el, iar el o 
cuprinse cu braţul pe după umeri. Fata nu-şi 
putu reţine un zâmbet. Părinţii ei nu se mai 
îmbrăţişaseră de zile întregi. 

Nimic nu împacă mai repede un cuplu decât 
două progenituri care se războiesc. 


13 
SALT ÎN NECUNOSCUT 


Câteva ore mai târziu, Spencer stătea pe doc, 
lângă gelateria Finger Lickin' şi bijuteria în 
vitrina căreia sclipeau ceasuri Rolex şi brățări 
Cartier lucioase. O macara uriaşă se întindea 
peste golf, iar un banner mare, pe care scria 
BUNGEE-JUMPING ÎN LONGBOAT KEY, fusese 
întins între stâlpii de iluminat, înconjurat de 
steguleţe roşii, albe şi albastre. 

La fel ca petrecerea dată înainte de Anul 
Nou, bungee-jumpingul era o tradiţie anuală - 
familia lui Spencer venea şi se uita clătinând 
din cap la indivizii suficient de nebuni ca să se 
arunce deasupra golfului cu o frânghie, singura 
care-i salva de moartea instantanee. Anul 
acesta, Spencer era destul de mare ca să sară 
fără permisiunea părinţilor şi exact asta avea 
de gând să facă. Părea genul de aventură care 
îl atrăgea pe Colin şi, cum Melissa urma să 


stea toată ziua la salonul de coafură, Spencer 
avea în sfârşit ocazia să-şi petreacă timpul cu 
el. Aşa spera. 

Cercetă din ochi mulţimea de elevi de liceu, 
tineri de douăzeci de ani dependenţi de 
adrenalină şi bărbaţi aflaţi în criza vârstei 
mijlocii, toţi aliniaţi la săritul cu coarda. In clasa 
a cincea, ultima oară când familia ei şi a lui Ali 
veniseră amândouă la Longboat Key în 
vacanţă, fratele lui Ali, Jason, aşteptase 
nerăbdător la coadă, strângând în mână 
formularul semnat de părinţi. Ali şi ciurda ei de 
prietene stătuseră lângă el ca să-l tachineze, 
întrebându-l întruna dacă era emoţionat, dacă 
nu se temea că se va încolăci în coardă sau 
dacă auzise zvonul că aruncatul cu coarda 
poate face să-ţi explodeze testiculele. Spencer 
chicotise la această ultimă ironie, iar Ali se 
răsucise şi-o privise urât. 

Spencer  scrută în continuare coada. 
Bineînţeles, Colin aştepta în faţă. Simţi un mic 
fior văzându-l.  Apăsa  încruntat tastele 
telefonului. 

Spencer inspiră adânc şi merse la el. 

— E totul în regulă? 

Colin ridică ochii. 

— A, salut! Da, tocmai îi trimiteam un mesaj 
Melissei. Mi-a spus că ne întâlnim aici, dar n- 
am primit niciun semn de la ea. Ştii pe unde e? 

— Ţi-a spus că vă întâlniți aici? Spencer făcu 
o grimasă. Nu-i deloc genul ei de distracţie. E 


la salonul de coafură, îşi aranjează părul. 
Probabil că va sta acolo toată ziua. 

Colin îşi puse telefonul în buzunar. O expresie 
stranie îi străbătu chipul. 

— La salonul de coafură? Serios? Nu mi s-a 
părut că ar fi genul ăsta de fată. 

— Nu? Spencer se propti de un stâlp de lemn 
şi urmări o mogâldeaţă de om sărind de pe 
macara. Mulțimea aplaudă. E dependentă de 
salon. Se epilează cu ceară pe braţe, îşi face 
şuviţe blonde, tratament facial lunar, pe urmă 
manichiura, tratamente reiki, merge la salonul 
de bronzat... e  superobsedată să se 
îngrijească. 

— Aha... 

Colin se frecă pe bărbie şi se uită la Spencer. 
Se scurse o clipă lungă. El nu-şi întoarse 
privirea până când macaraua nu începu să 
scârţâie şi troliul îl ridică treptat în aer pe 
următorul client dornic să sară. Aruncă iar o 
privire spre telefon. 

— E-adevărat ce-ai zis ieri, pe plajă? Melissa 
chiar are un iubit criminal? 

Spencer deschise gura, gata să-i toarne 
toată povestea cu lan, dar ceva o făcu să se 
răzgândească brusc. A vorbi despre lan în 
absenţa Melissei părea puţin cam josnic, chiar 
şi pentru ea. La urma urmei, Melissa nu ştiuse 
că el o omorâse pe Ali. Nici măcar că ei doi 
fuseseră împreună. 

— Colin? 


Melissa înainta pe doc cu un mers degajat. 
Părul ei avea acum o nuanţă strălucitoare de 
blond ca mierea. Când o văzu pe Spencer, 
lansă fulgere din priviri, dar trecu pe lângă ea, 
îl îmbrăţişă pe Colin şi-l sărută lung. 

— Îmi pare rău că am întârziat. 

Colin luă în mână o şuviţă din părul ei şi o 
lăsă să cadă. 

— Mi-a spus Spencer că te-ai dus la salon. 

— O, doar ca să mă aranjez puţin, ciripi 
Melissa. Îl strânse de mână. N-aş rata săritura 
ta grozavă pentru nimic în lume! 

— Săritura mea? Colin zâmbi întrebător. Tu 
nu sari? 

Melissa clipi repede. Îşi plimbă privirea de la 
macara la cel care tocmai sărise şi atârna 
acum deasupra golfului. 

— Păi... 

— Haide, ai ajuns exact la timp! Colin făcu un 
gest, arătându-i că ei veneau la rând. Poţi să 
sari înaintea mea. O să-ţi placă la nebunie. lţi 
promit. 

Unul din angajaţii de pe macara, un tip 
costeliv, cu părul împletit, se uită la oamenii 
aşezaţi la coadă. 

— În regulă, prieteni. Cine urmează? 

Melissa se făcuse albă ca varul. 

— Colin, nu cred că pot s-o fac, spuse ea cu 
vocea de domniţă aflată la ananghie, pe care o 
avusese şi cu o zi înainte, când se pe trecuse 
episodul salvării ei de falsa meduză ucigaşă. 


Colin râse zeflemitor. 

— Te prosteşti. E foarte amuzant - şi eşti în 
siguranţă. Ar trebui să trăieşti un pic mai 
intens. 

— Cine-i la rând? întrebă nerăbdător Păr- 
Împletit, scuturând lanţul de la portofel. 

Melissa nu era în stare să-şi îndoaie 
genunchii şi-şi supsese buzele până i se albiră. 

— Vorbesc serios, Colin, spuse «a, 
tremurând. Mi-e frică de înălţime. 

Colin îşi trecu limba peste dinţi. O studie pe 
Melissa cât dură aproape tot refrenul unei 
piese heavy metal care răcnea din difuzoare. 
Spencer îşi ţinu respiraţia văzând cum lui Colin 
îi cad trăsăturile feţei când citi pe chipul 
Melissei o expresie mai puţin interesantă decât 
ar fi vrut. Îi aminti de perioada când tatăl ei 
fusese absolut decis să cumpere un Ferrari de 
colecţie de la un tip care locuia la distanţă de 
două oraşe de ei, dar constatase că şasiul era 
mâncat de rugină şi maşina nu pornea. 

li dădu pe amândoi la o parte. 

— O să sar eu. 

— Tu? 

Melissa păru şocată. 

— Excelent! 

Păr-împletit se dădu la o parte pentru ca 
Spencer să poată urca în micul lift care o urca 
în vârful turnului. Fata se strădui din toate 
puterile să rămână relaxată când cabina se 
închise şi liftul începu să se mişte. Melissa îi 


aruncă o căutătură cruntă. Colin însă părea 
impresionat. „Noroc”, citi pe buzele lui. 

Drumul până în vârf dură cam un minut. 
Oamenii de pe doc se micşorau treptat, iar 
golful se vedea tot mai bine. Când ajunse la 
locul de sărit, un instructor îi fixă echipamentul 
de protecţie şi îi spuse cum să sară - încearcă 
să rămâi relaxată, întinde bine braţele, sari în 
stil „rândunică”, nu cumva să-ţi rupi coloana. 
Apoi veni momentul să sară. 

Merse cu paşi târşâiţi până la marginea 
turnului, cu inima gata să-i sară din piept. 
Valurile se loveau de țărm la milioane de metri 
dedesubt. De acolo, de sus, părea că apa se 
întinde întunecată şi fără limite. Dintr-odată, îşi 
aminti cum atârnase de marginea carierei 
Omul Prăbuşit, cu Mona Vanderwaal. Cât de 
neagră fusese prăpastia aceea! Cât de sigură 
fusese că avea să plonjeze spre moarte! 
Ţipetele ascuţite, disperate ale Monei, cele 
patru secunde pline pe care le numărase până 
când Mona se zdrobise de fundul prăpastiei. 

Un chicotit vag sparse liniştea şi Spencer 
răsuci iute capul spre dreapta. Oamenii de pe 
doc îşi lungeau gâturile ca s-o vadă. Un 
pescăruş ateriză pe o geamandură alb cu roşu. 
Spencer scutură din cap. Era imposibil să râdă 
cineva de ea acolo sus. 

— Eşti gata? o întrebă instructorul, trăgând 
încă o dată de coardă, ca să se asigure că va 
ţine bine. 


Spencer parcă avea gura plină de câlţi. Îşi 
simţi palmele lipicioase, iar la subraţ o pişcă 
sudoarea. Dar nu mai putea să dea înapoi, ca o 
laşă. 

— Gata, răspunse tremurând. Instructori 
numărară înapoi de la trei. 

Spencer îşi înăbuşi teama, scoase bărbia în 
faţă şi păşi pe platformă. La început avu 
senzaţia de imponderabilitate, apoi i se urcă 
stomacul în gât. Auzi ţipete în jur, dându-şi 
seama, peste câteva fracțiuni de secundă, că 
erau ale ei. Apa de dedesubt se apropia de ea 
tot mai repede, îşi simţea corpul tot mai greu, 
până când, pl/eosc - coarda se întinse la 
maximum şi începu s-o ridice pe Spencer tot 
mai sus. In curând se opri, iar ea rămase 
atârnată deasupra apei. Reuşise. Era vie. Dădu 
drumul aerului din plămâni, auzindu-şi bătăile 
inimii în urechi. 

De pe docuri se auziră urale. Spencer întinse 
braţele. Se simţea exaltată şi liberă, ca şi cum 
şi-ar fi lăsat toată povara în vârful macaralei. 
Se răsuci ca să vadă docul, uitându-se după 
Colin şi Melissa, dar nu-i văzu nicăieri. Dintr- 
odată, faptul nici nu mai avu importanţă. 

Macaraua o ridică uşor înapoi în vârf. 
instructorul se aplecă peste margine şi-i 
desfăcu echipamentul de protecţie. 

— A fost extraordinar, murmură ea. 

— Ţi-am zis că-i nemaipomenit, auzi o voce 
în spatele ei. 


Spencer privi cu ochii întredeschişi din colo 
de instructor. Colin stătea pe platformă, gata 
echipat să sară. Ei doi erau singurii clienţi de 
pe platformă. 

— Până la urmă, Melissa n-a vrut să sară? 

Colin îşi puse mâinile în şolduri. 

— De fapt, a plecat. Scoase un hohot 
stânjenit. Nu cred că a mai avut chef să 
rămână după cele ce i le-am zis. 

Lui Spencer i se opri inima. 

— Ce i-ai zis? 

Colin o fixă cu ochii lui albaştri. 

— Că m-am răzgândit. Că am ales-o pe sora 
care nu trebuia. 

Fiorul care o străbătuse pe Spencer când 
sărise o făcu să se cutremure încă o dată. 
Incercă să-şi păstreze o expresie neutră, dar 
buzele i se desfăcură singure într-un zâmbet. 

Colin se apropie şi-o prinse de mână. 
Spencer îi simţi mirosul de nisip şi de soare, 
mai-mai să leşine de emoție. Pe nepusă masă, 
în faţa instructorilor morocănoşi, la sute de 
metri în aer, el se aplecă în faţă şi-şi lipi buzele 
de ale ei. Ea clipi şi închise ochii. Inima îi bătea 
să-i spargă pieptul. Îi simţi pe instructori 
foindu-se agitaţi în spatele ei, dar nu-i păsa. 

Sărutul se termină prea curând şi Colin se 
retrase. 

— Vrei să sari împreună cu mine? 

— Se poate? 

Spencer se uită la instructor, care le 


răspunse înclinând plictisit din cap. Ea îşi trecu 
palmele peste echipament şi ridică din umeri. 

— Sigur. De ce nu? 

instructorul îl fixă pe Colin de coardă, o 
prinse şi pe Spencer de aceeaşi coardă, iar cei 
doi păşiră pe platformă împreună. In timp ce se 
derula numărătoarea inversă, Colin se întoarse 
spre Spencer şi-o mângâie pe obraz. 

— Nu ştiu de ce mi-a trebuit atât de mult, 
Spencer. Poţi să mă ierţi? A 

În Spencer se aprinseră scântei. În loc să 
spună ceva, îl prinse de mână şi-l strânse cu 
putere. 

Apoi se lansară împreună în abis. 


14 
MASĂ PENTRU DOI 


— Pe-aici, vă rog! 

O chelneriţă latinoamericană, care nu avea 
mai mult de un metru şi jumătate înălţime, îi 
conduse pe Spencer şi Colin pe lângă un pâlc 
de palmieri, într-o grădină mediteraneană 
privată, în spate la Mia Vista, unul dintre cele 
mai râvnite restaurante din Longboat Key. Flori 
vişinii, albastre şi galbene, extraordinar de 
frumoase, se încolăceau pe spaliere albe şi o 
pergolă de lemn. Într-un colţ, într-un şemineu 
în formă de stup de albine ardea focul, oferind 


exact atâta căldură câtă trebuia ca să uiţi de 
răcoare, iar o orchestră de jazz cânta discret în 
alt colţ. Colin şi Spencer se opriră în faţa unei 
mese retrase, cu faţă de masă albă, o 
lumânare albă aprinsă, câte un pahar de 
şampanie în dreptul fiecărui scaun şi, 
bineînţeles, o sticlă rece de AminoSpa pentru 
Colin. Nici în fanteziile ei cele mai curajoase 
Spencer nu-şi imaginase un loc mai frumos. 

Se aşeză pe scaun, netezindu-şi rochia nou- 
nouţă, cumpărată chiar în acea după-amiază. 
Colin se  aşeză vizavi de ea, arătând 
ultrabronzat în tricoul lui Lacoste alb. 

— E perfect aici, rosti Spencer. 

— N-am fi putut alege un loc mai frumos, 
spuse şi Colin, în acelaşi timp. 

Izbucniră amândoi în râs. 

Chelneriţa se întoarse cu băuturile şi 
meniurile. Colin sorbi din apa cu gheaţă, apoi 
începu iar să râdă. 

— Mai ţii minte cât te-a enervat locul ăsta la 
prima noastră întâlnire? 

Se întinse peste masă şi o luă de mână. 
Spencer simţi cum se înroşeşte în obraji. Deci 
socotea jocul de tenis o întâlnire! Toată 
aventura asta era incredibilă. Se părea că, 
măcar de data asta, câştigase. 

Melissa nu fusese acasă când Spencer 
revenise de la bungee-jumping, şi nici în oraş 
nu o văzuse. Nu ştia ce-ar fi făcut dacă dădea 
nas în nas cu ea. Ar fi trebuit să triumfe pentru 


că i-l furase pe Colin, dar o parte din ea se 
simţea... mizerabil. Cam tot aşa se simţise şi 
când îl sărutase pe lan pe aleea lor - cât de 
obsedată fusese să pună mâna pe cel mai sexy 
elev din Rosewood Day! Dar tot nu-şi putuse 
reprima senzaţia de vină, deşi Melissa se purta 
întotdeauna cu ea ca o nemernică desăvârşită. 

Asta însă nu-i schimba sentimentele faţă de 
Colin, care o privea cu ochi galeşi, oferindu-i 
cel mai fin zâmbet posibil. 

— La ce te gândeşti? îl întrebă. 

El ridică uşor din umeri, mângâindu-i palma. 

— Că eşti superbă. 

Spencer simţi un fior pe şira spinării. 

— Nici tu nu arăţi prea rău, spuse ea, 
coborând pleoapele. 

Chelneriţa reapăru şi le luă comanda După 
plecarea ei, Colin oftă. 

— E foarte nasol că trebuie să pleci acasă în 
curând. 

— Ştiu. Spencer se bosumflă. Dar aş putea 
veni în vizită. Cât stai aici? 

| se învârteau rotiţele în minte, închipuind 
secvenţe cu scufundări, navigat cu barca şi 
limonade băute pe plajă după antrenamentul 
de tenis. 

— Până în februarie. Dar problema e că o să 
mă antrenez foarte intens, spuse Colin, foindu- 
se pe scaun. Vreau să particip la turneele 
importante anul ăsta, mai ţii minte? 

— Da, sigur. Spencer se îndreptă puţin de 


spate. Nu _ te-aş reţine niciodată de la 
antrenamente. Aş juca şi eu cu tine, dacă ai 
vrea, dar probabil că ai nevoie de concurenţă 
mai serioasă. 

— Nu, ar fi extraordinar. Colin sparse cu paiul 
o bucată de gheaţă de pe fundul paharului. 
Cine ştie? Dacă lucrurile merg bine, ai putea 
veni la unele meciuri de-ale mele. Se lăsă pe 
spătar şi-şi încrucişă mâinile la piept. Am putea 
merge în Australia împreună. La Roland Garros, 
în Franţa. Sau ne-am duce cu celebrităţile în 
New York, la US Open. 

— AŞ putea sta în loja specială pentru 
vizitatori şi-aş face cu mâna camerelor de la 
ESPN, se entuziasmă Spencer. 

— Vei arăta uimitor în tribună, şopti Colin. 

— TU vei arăta uimitor pe teren. 

Se aplecară în faţă şi se sărutară uşor. 
Spencer simţi şocuri electrice prin corp. Se 
rezemă de spătar. 

— Şi dacă, Doamne fereşte, nu intri în niciun 
turneu anul ăsta, te întorci în Connecticut, nu? 
Aş putea să vin cu maşina la tine. Rosewood nu 
e chiar aşa departe. 

Maxilarul lui Colin tresări. 

— Mai vedem noi. 

— De ce? 

El ridică din umăr. 

— La mine în apartament e cam... 

Lăsă propoziţia neterminată. 

— Cum? Dezordine? Murdărie? 


Poate locuia cu un unchi înfricoşător sau mult 
prea multe pisici. 

— Nu contează. Hai să nu ne facem griji din 
cauza asta acum. Colin îi prinse bărbia în 
palme. Mai bine să vorbim despre tine. Când ți- 
ai dat seama că-ţi place de mine? 

— Probabil când am constatat că suntem 
amândoi maniaci cu ordinea, glumi Spencer. 

Colin scutură în glumă din arătător. 

— Să nu te-apropii de debaraua mea. Am 
aranjat-o exact cum am vrut eu. 

Spencer se prefăcu supărată. 

— Dar debaralele sunt locurile în care îmi 
place mie cel mai mult să fac ordine! 

Când sosi mâncarea, Colin începu să-i 
povestească despre un meci de tenis care se 
lungise până la şapte puncte de break. 
Povestea ţinu până când Spencer înfipse 
furculiţa în ultima bucată de crab. Râse şi oftă 
când trebui, apoi încercă să-i povestească şi ea 
un meci de hochei pe iarbă care se încheiase în 
prelungiri, imediat ce una din echipe câştigase 
primul punct, dar Colin era atât de 
entuziasmat, că vorbea întruna peste ea. 
„Probabil e emoţionat”, îşi zise Spencer, 
zâmbindu-i. Era aşa de drăguţ! 

Chelneriţa apăru din nou. 

— Doriţi şi desert, porumbeilor? 

Spencer deschise gura să ceară cafea şi 
meniul, dar Colin se grăbi să răspundă: 

— Mă tem că nu, rosti el repede, verificându- 


şi telefonul. Ridică din umeri, uitându-se la 
Spencer. Ştii cum e. Trebuie să mă odihnesc 
bine noaptea. 

Spencer se strădui să zâmbească. 

— Bineînţeles. Poate doar un... 

— Nota, vă rugăm, o întrerupse Colin. 

Chelneriţa îi aruncă o privire lui Spencer, 
rosti mut „Imi pare rău”, apoi plecă, luând cu 
ea şi meniul cu deserturi. Colin îşi împături 
şerveţelul, îl aruncă pe masă şi-i oferi lui 
Spencer un zâmbet cuceritor. 

— Mă duc până la toaletă. 

— Bine, spuse ea, încercând să-şi ascundă 
dezamăgirea. 

Işi verifică telefonul - avea un mesaj de la 
Emily, care o întreba când se întoarce la 
Rosewood -, apoi îşi studie manichiura, încă 
impecabilă. Işi puse piciorul stâng peste cel 
drept, apoi cel drept peste cel stâng şi bătu 
darabana pe faţa de masă. 

Chelneriţa aduse nota. Spencer o lăsă acolo 
unde o aşezase ea, îndoită pe mijlocul mesei, 
uşor îndreptată spre scaunul încă gol al lui 
Colin. 

Colin nu se grăbea deloc să se întoarcă. 
Probabil că stă la coadă, îşi zise Spencer. Işi 
verifică iar telefonul şi citi câteva postări pe un 
blog cu bârfe din lumea modei. Işi reînnoi luciul 
de pe buze. Chelneriţa reveni şi vru să ia nota. 
Spencer îi apăsă palma pe plicul de piele. 

— Aăă... n-am plătit încă, îi spuse, roşie toată 


în obraji. 

Trecură cincisprezece minute. Perechea de 
lângă masa lor ieşi din restaurant mână în 
mână şi veni alta în locul ei. Nici urmă de Colin. 
Spencer se întrebă dacă nu cumva înţelesese 
ea greşit ce are de făcut. Oare el credea că se 
întâlnesc în faţa toaletelor? Zicându-şi că aşa 
trebuie să fie, chemă chelneriţa şi strecură în 
notă cartea ei de credit, încercând să pară cât 
mai sigură pe sine. Chelneriţa o privi 
compătimitoare, dar Spencer trecu peste 
momentul penibil zâmbind. 

În hol nu era nimeni. Spencer ezită în faţa 
uşii de la toaleta bărbaţilor, simțind un nod în 
stomac. Când ieşi un bărbat mai în vârstă şi 
grizonant, îl întrebă dacă mai era cineva 
înăuntru. 

— E o urgenţă, îi explică ea cu voce subţire şi 
încordată. 

Bărbatul o privi ciudat. 

— N-am văzut pe nimeni înăuntru, îi spuse, 
în cele din urmă. 

Spencer merse glonţ spre uşa din faţă, 
simțind neliniştea la fel de intens ca bătăile 
inimii. 

Afară, dădu un ocol rapid restaurantului. 
Când ajunse în parcare, se opri în loc. Un 
bărbat cu umeri laţi, brunet şi cu fundul ferm, 
leit Colin, se îmbrăţişa strâns cu o femeie pe la 
treizeci de ani, îmbrăcată într-o rochie de 
pânză splendidă. Avea părul blond şi lucios 


strâns la spate, în coadă, iar cu mâna împingea 
un cărucior scump. 

— Salută-l frumos pe tati, Brady! exclamă 
femeia. 

Vocea ei răsună în toată parcarea. Spencer 
rămase cu răsuflarea tăiată. Tati? 

Perechea se întoarse cu faţa la ea. Expresia 
lui Colin se schimbă într-una de surpriză şi şoc, 
dar el îşi reveni rapid, zâmbind larg din nou şi 
arătându-şi dantura albă ca porţelanul. 

— Spencer! îi făcu semn cu mâna. Vino puţin 
aici! 

Spencer reuşi cumva să-şi mişte picioarele 
spre Colin. Se holbă la el, la blondă, la copilul 
din cărucior. Auzise bine? Chiar era... tată? 

Când mai avea doar câţiva paşi până în 
dreptul lor, Colin zâmbi, aruncând priviri încă 
agitate. 

— Yvette, ea e Spencer. Fata căreia ţi-am 
spus că îi dau lecţii de tenis. 

— Sunt Yvette DeSoto, se prezentă blonda, 
cu un glas dulce ca mierea. 

intinse mâna stângă. Pe ea atârna o 
verighetă enormă cu diamante şi safire. 

— Sper că soţul meu nu scoate untul din 
tine. 

Cuvintele îi răsunară lui Spencer în cap. Îi 
strânse iute mâna lui Yvette, simțind că-i vine 
şampania înapoi pe gât. Soțul meu. Colin avea 
o soţie. Dar, dacă Yvette era soţia lui, atunci ce 
era cu Ramona? Sau cu Melissa? Sau cu ea? 


Spencer se uită la copilul care dădea din 
picioruşe şi gângurea. Colin nu avea doar 
nevastă. Avea şi copil. 

Întoarse privirea spre el o fracțiune de 
secundă.  Crezuse că tocmai terminase 
colegiul, dar, în lumina aspră a lămpii din 
parcare, arăta oarecum diferit. Mai bătrân. 
Avea riduri mai adânci şi firişoare de păr albe 
în smocul din stânga bărbiei. Parcă ar fi fost cu 
totul alt bărbat. 

După o clipă care păru foarte lungă, lui 
Spencer îi reveni vocea. 

— Mă bucur mult că te-am cunoscut, dar eu 
trebuie să... 

Nu-şi termină propoziţia. Se întoarse şi plecă 
repede, fugind pe lângă maşinile Range Rover 
şi BMW. Când, în sfârşit, găsi drumul spre 
trotuarul pustiu din spatele clubului, gâfâind 
copleşită, un chicot foarte slab se făcu auzit 
printre copaci. Era prea obosită ca să se uite în 
jur, să vadă cine era. Merita să fie luată în râs. 
Nu-l câştigase pe Colin, nici vorbă de-aşa ceva. 
Nu câştigase nimic. Ca de obicei, Spencer 
Hastings nu se alegea cu nimic. 


15 
TERMINĂ CU PLÂNSUL! 


În ajunul Anului Nou, dimineaţă, Spencer zăcea 


în hamac pe terasa din spate, întorcând 
paginile romanului Moby Dick fără să înţeleagă 
o propoziţie din el. Când ajunse la cuvântul 
„infam”, scoase capacul unui pix albastru Bic 
şi-l  încercui. Apoi  încercui  „maliţios”, 
„duplicitar” şi  „înşelător”. Făcea asta de 
douăzeci de pagini, încercuind fiecare cuvânt 
care-i amintea de Colin. O ajuta să se simtă 
puţin mai bine. 

_ Spencer suferea de mahmureală sufletească. 
li bubuia capul şi avea ochii aşa de roşii, încât 
stătuse cu ochelarii de soare în bucătărie, 
ignorând privirile suspicioase ale tatălui ei. Azi- 
noapte plânsese până când adormise şi 
continuase cu plânsul la duşul de dimineaţă şi 
la dejun, când îşi arsese felia de pâine de grâu 
în prăjitor. 

Inchise cartea pe piept şi-şi verifică telefonul 
pe care îl pusese pe masa de lângă hamac. 
Niciun mesaj nou. Normal că nu avea niciun 
mesaj nou. Normal că nu-i trimisese Colin 
niciun mesaj. El era un simplu jucător. Nimic 
altceva. Şi un infidel. Nu-i păsa de Spencer; nu- 
i păsase de ea niciodată. 

Totuşi, minciunile dureau. Spunea vreo dată 
cineva adevărul? Ali o minţise, omiţând. 
Convenabil, să-i spună că iese cu lan în secret 
când o certase pe Spencer că nu-i zisese 
Melissei despre greşelile ei. Până şi prietenele 
ei vechi o minţiseră - cum le minţise şi ea pe 
ele - ascunzând de ea, pe parcursul prieteniei 


lor, secrete ştiute numai de Ali. Apoi, 
bineînţeles, Melissa. 

— Hm-hm-hm. 

Spencer ridică ochii. Melissa stătea cu o 
ceaşcă de cafea în mână şi cu ziarul sub braţ 
Spencer tresări, gata de o nouă înfruntare, dar 
expresia surorii ei era surprinzător de neutră. 

— Salutare, rosti Melissa cu glas obosit. 

— Salut, răspunse Spencer timid. 

Melissa se aşeză pe şezlongul de tec de 
lângă hamac şi-şi puse ceaşca pe masă, lângă 
telefonul lui Spencer. Studie faţa surorii ei. 

— Ai aflat că e însurat, nu-i aşa? 

Spencer se înfioră. 

— Ştiai? 

Melissa scutură din capul blond. 

— M-am dus pe terenurile de tenis de 
dimineaţă şi am văzut-o la liniile laterale. 
Spunea tuturor admiratoarelor cine e. Şi, de 
câte ori făcea el o pauză, ea îl chema să-i 
aranjeze cămaşa şi să-i maseze muşchii 
gâtului. 

— Am aflat aseară - după ce m-a abandonat 
în restaurant, recunoscu Spencer. 

— N-a minţit numai în legătură cu asta. 
Melissa se aplecă în faţă. Ştii ce-am mai aflat? 
Că nu e al nouăzeci şi doilea tenisman din 
lume - e pe locul opt sute şi ceva. Evident că 
nu e destul de bun ca să participe la un turneu 
important. Se întinse după cafea, sorbi din ea 
şi clătină din cap scârbită. Mi-a spus: „le iau cu 


mine în Australia şi Franţa. Vei fi cea mai 
frumoasă fată de la US Open.” Şi eu l-am 
crezut. 

— Asta mi-a spus şi mie! exclamă Spencer. 

Melissa plescăi din limbă. 

__— Probabil că a spus-o la milioane de fete. 
Imprejurările i se potrivesc perfectă: soţia 
bogată ascunsă în Connecticut, fete pe alese în 
Longboat Key. E dezgustător. Dar mai e ceva, şi 
mai rău. Melissa îşi acoperi gura cu mâna. 
Arătând cam verde la faţă. E înregistrat la 
categoria Masters la turneu. 

Spencer miji ochii. 

— Asta ce înseamnă? 

— Categoria Masters e pentru jucători peste 
o anumită vârstă. Spencer, are treizeci şi trei 
de ani! 

— Poftim? Spencer sări din hamac, scăpând 
cartea pe jos. Se cutremură violent. Eşti 
sigură? 

— Foarte sigură, spuse Melissa, înclinând 
tristă din cap. 

Spencer îşi trecu mâinile peste obraji. 

— Nu-mi vine să cred că l-am sărutat! E aşa 
de bătrân! 

Melissa bătu cu pumnul în braţul scaunului 
şezlongului. 

— Ne-a prostit pe amândouă. Şi acum noi 
trebuie să-l facem să plătească. 

Noi? Spencer îi aruncă surorii sale o privire, 
gata să protesteze că nu avea să-i mai cadă în 


capcană din nou. 

— Nu te obosi, i-o reteză Melissa înainte de a 
apuca să deschidă gura. Ceea ce s-a întâmplat 
între noi a trecut şi s-a uitat, bine? Acum avem 
două lucruri de făcut: unu, să nu spunem 
absolut nimănui ce s-a întâmplat. Din câte ştiu 
eu, tu n-ai ieşit cu un tip de treizeci şi trei de 
ani, care are un copil. Şi nici eu. 

— De acord, încuviinţă Spencer. Mulţumesc 
cerului că n-a văzut nimeni din Rosewood ce s- 
a întâmplat! 

—Al doilea..., şi Melissa ridică un deget. Până 
mâine, înainte de a pleca, trebuie să ne 
răzbunăm. 

Spencer se propti de balustrada terasei. 

— Cum? 

— Trebuie să gândim un plan bun. Melissa 
înălţă capul spre cer. Poate ceva care să-l 
împiedice să câştige astăzi turneul de tenis. ŞI 
o răsplată pe măsură, pentru toate fetele din 
Longboat Key pe care le-a dus de nas. 

Spencer lovi cu piciorul în balustrada de 
lemn, gândindu-se la toate admiratoarele care 
se adunaseră la marginea terenului, ca să-l 
vadă pe Colin jucând. Câte ieşiseră cu el? Câte 
vor mai ieşi de-acum înainte, după ce Yvette 
se va întoarce acasă? 

Se întrebă cum de reuşea să nu le încurce pe 
toate, închipuindu-şi baia lui plină de periuţe 
de dinţi diferite, câte una pentru fiecare iubită, 
ca Buni. Probabil Colin fusese atât de 


impresionat de Buni şi numărul mare de 
bărbaţi care veneau şi plecau de la ea pentru 
că era la fel de uşuratic ca ea. Oare avea şi el 
reţetă pentru Viagra? 

Spencer tresări brusc. 

— Dumnezeule, Melissa, ştiu cum ne putem 
răzbuna. 

Un zâmbet de nerăbdare apăru pe faţa 
Melissei. 

— Cum? 

Spencer întinse mâna ca s-o ridice pe sora ei 
de pe şezlong. 

— Hai cu mine! O să-ţi arăt. 


16 
CEA MAI STRAŞNICĂ 
RĂZBUNARE 


Ziua de Anul Nou era luminoasă şi rece. 
Vremea, perfectă pentru un turneu de tenis; şi, 
judecând după dimensiunea şi hainele 
îmbrăcate de mulţimea de la clubul de tenis 
din Longboat Key, toată lumea avea aceeaşi 
părere. Spencer, tot cu ochelarii de soare la 
ochi, sorbea apă minerală dietetică şi se 
prefăcea că urmăreşte jucătorii echipei de 
juniori, în timp ce aştepta semnalul Melissei. 


Sora ei cerceta terenurile, asigurându-se că 
erau de faţă Colin, antrenorul lui, Yvette si 
chiar bebeluşul Brady. 

— li dăm drumul, şopti Melissa în urechea lui 
Spencer când trecu repede pe lângă ea. 

Spencer se răsuci în loc şi o urmă, 
aplecându-şi capul, recunoscătoare că pălăria 
de paie împrumutată din dulapul lui Buni îi 
ferea chipul de cele zece admiratoare ale lui 
Colin care se plasaseră chiar lângă standul cu 
gustări. 

Drumul spre vestiare fu scurt şi liniştit, cu 
excepţia  strigătelor din publicul aflat la 
distanţă, ori de câte ori se marca un punct. Un 
grup de fete în costume albe de tenis trecură 
pe coridor. Melissa izbucni în râs. 

— Ssst! Spencer o apucă de braţ. Vrei să ne 
prindă cineva? 

—E teribil de caraghios, şopti Melissa, 
ştergându-se la ochi. 

Uşa de la vestiare se deschise scârţâind şi un 
tip înalt, care nu avea mai mult de optsprezece 
ani, apăru pe coridor. Melissa se uită după uşă. 

— Eşti sigură că aici îşi ţine Colin lucrurile? 

Spencer dădu afirmativ din cap. De 
dimineaţă, când ajunseseră acolo, verificaseră 
toate terenurile folosite la turneu. Pe terenul 
principal se desfăşura un meci între două 
jucătoare, însă Colin se antrena pe unul lateral. 

— Nu are geanta cu el. Şi nici la Yvette nu 
este. Nu ştiu unde-ar putea fi. 


— Bine, atunci. Melissa o împinse pe Spencer 
spre uşă. Acum ori niciodată! 

Inspirând adânc, fetele traseră uşa de la 
vestiarul băieţilor şi intrară iute. Din fericire, 
încăperea era goală. Spencer cercetă atent 
intervalele, căutând disperată geanta Adidas 
verde-lămâie a lui Colin. Crezu că o vede şi se 
lăsă pe vine, gata să se repeadă la ea, când un 
scârţăit puternic răsună din dulapurile de 
metal. Ingheţă. Auzi paşi îndepărtându-se, apoi 
uşa deschizându-se şi închizându-se. Răsuflă 
uşurată, aşteptând câteva secunde, pe urmă 
sări la geanta brodată, evident, cu inițialele lui. 
Îi tremurau mâinile când trase fermoarul şi 
scormoni printre tricouri, şosete, rachete de 
rezervă, tuburi cu mingi şi un borcan cu cremă 
pentru întreţinerea muşchilor. Până la urmă, 
găsi chiar pe fundul genţii ceea ce căuta: o 
sticlă de apă cu lămâie AminoSpa. Ura! 

— Am găsit-o, îi spuse Melissei. 

Sora ei scoase borcănelul de Viagra pe care îl 
furaseră din sertarul lui Buni şi scutură o 
pastilă în palmă. 

— Ar trebui să turnăm mai multe, şopti 
Spencer. Mai degrabă două. Sau trei. 

Melissa încuviinţă şi mai scoase două pastile. 
Le zdrobiră cu fundul sticlei de AminoSpa până 
se făcură un praf fin pe care îl vărsară în 
lichidul cu lămâie. 

— Când joacă iar Colin? întrebă Melissa în 
şoaptă. 


— Peste o oră, cred, veni răspunsul, tot 
şoptit. 

— Perfect. 

După ce-şi încheiară misiunea, îşi găsiră 
locuri în tribuna din dreptul terenului pe care 
urma să joace Colin şi aşteptară să înceapă 
spectacolul. 

Meciul feminin se termină repede. Fanii 
părăsiră tribunele în şir indian, înlocuiţi de altă 
tură de simpatizanți. Admiratoarele lui Colin 
umplură primul rând. Yvette apăru şi ea, ţinând 
copilul în braţe. Părea foarte iritată. Arbitrii de 
linie şi cel de scaun îşi ocupară locurile şi, în 
sfârşit, se deschiseră uşile de la vestiarul 
bărbaţilor şi doi jucători apărură pe teren. 

Melissa o luă de mână pe Spencer când Colin 
se îndreptă ţanţoş spre scaunul lui, cu geanta 
verde pe un braţ şi sticla de AminoSpa în 
mână. AminoSpa cu gust de lămâie, mai 
precis. Spencer trebui să-şi astupe gura cu 
mâna ca să nu izbucnească în râs. 

Colin aruncă geanta pe jos şi scrută 
tribunele, fluturând îndatoritor din mână spre 
soţia lui si aruncându-le admiratoarelor un 
zâmbet electrizant. Apoi se întoarse cu spatele 
şi trase o duşcă zdravănă din AminoSpa, 
dându-şi capul pe spate şi lăsând lichidul să-i 
curgă pe gât. Spencer îşi înfipse unghiile în 
palma Melissei. 

Colin şi adversarul lui jucară câteva mingi de 
încălzire ca să se pregătească de joc. Colin 


câştigă primele game-uri fără efort, servind 
precis, având un rever impecabil, la care era 
imposibil să ripostezi, şi trimițând mingea în 
lungul terenului cu lovituri abile, desăvârşite. 
Admiratoarele erau în delir. Spencer se întrebă 
dacă Yvette ştia că soţul ei era un desfrânat, 
dar, chiar dacă ştia, Yvette ridică braţele lui 
Brady şi aplaudă cu ele, zâmbindu-i soţului cu 
mândrie. 

Spencer se uită îngrijorată la Melissa. 

— De ce nu se întâmplă nimic? 

— Mai aşteaptă puţin, murmură sora ei. 

Încă patru game-uri trecură fără să se 
petreacă nimic deosebit. Colin câştigă lejer 
primul set, iar fanii lui îl aclamară. Spencer 
începu să-şi piardă speranţa. Poate că Viagra 
nu avea efect dizolvată. Sau poate Colin băuse 
din altă sticlă de AminoSpa. 

Dar, pe neaşteptate, în timpul primului game 
din al doilea set, se întâmplă ceva. Colin se tot 
uita între picioare cu o privire îngrijorată. 
începu să se mişte ţeapăn, stânjenit. Rată 
câteva lovituri uşoare, răsucindu-se în aşa fel 
încât să stea cu spatele la public. Când îi veni 
rândul să servească şi aruncă mingea în aer, 
pantalonii lui scurţi i se traseră în aşa fel, încât 
se vedea clar că, ei bine, Viagra pisată avea 
efect. 

Melissa îi trase un cot lui Spencer. Un 
murmur străbătu publicul din tribună. Câteva 
fete schimbară zâmbete bănuitoare. Colin 


încercă un nou serviciu, iar de data asta 
pantalonii nu mai ascunseră nimic. Câţiva 
oameni izbucniră în râs. Arbitrilor de linie le 
căzu faţa. Arbitrul de scaun se foi stânjenit. 
Când Colin făcu o dublă greşeală şi-şi acoperi 
zona inghinală cu un prosop, arbitrul întrebă 
prin megafon: 

— Aveţi nevoie de o pauză, domnule DeSoto? 

— lhî, gemu Colin, întorcându-se pe scaun cu 
genunchii îndoiţi. 

Răâsetele se intensificară. Yvette îşi acoperi 
ochii. Colin se holbă între picioare îngrozit, roşu 
ca racul în obraji. 

— Hai să mergem! Melissa îşi puse geanta pe 
umăr şi se ridică. Nu trebuie să vedem şi 
restul, nu-i aşa? 

— Cred că nu, încuviinţă Spencer. 

Părăsiră tribuna una în spatele celeilalte, 
şerpuind printre fetele care se zguduiau de râs 
şi fanii îngroziţi. Chiar în clipa aceea, Colin 
ridică ochii şi le zări pe amândouă. 

Surorile izbucniră în râs. Spencer îi trimise un 
salut, fluturând trei degete. La fel făcu şi 
Melissa. Poate Colin nu avea să afle niciodată 
că ele îi botezaseră băutura, dar e/e ştiau - şi 
asta era tot ce conta. 


17 
SURORILE CARE SE JOACĂ 
ÎMPREUNĂ... 


Spencer şi Melissa hohotiră isteric tot drumul 
de patru cvartale până acasă la Buni. Melissa 
imită mersul ţeapăn al lui Colin. Spencer se 
uită între picioarele ei, prefăcându-se îngrozită. 

— A fost cea mai trăsnet răzbunare din lume. 
Melissa îi trase un cot lui Spencer. Ar fi trebuit 
să ştiu c-o să-ţi vină o idee diabolică. 

Spencer tresări. 

— N-a fost chiar diabolică. 

— N-am vrut să sune chiar aşa rău. Pe urmă, 
se strâmbă. Sau poate că am vrut. Nu ştiu. 

Tăcură amândouă. Spencer simţi un miros 
puternic de flori şi i se făcu greață. 

— Imi pare foarte rău pentru tot, rosti ea 
calmă, când cotiră pe alee. 

— Ştiu. Şi mie îmi pare rău. 

Spencer se opri în dreptul unei hortensii 
înflorite. 

— Intotdeauna facem... aşa. Ne luăm la 
întrecere ca proastele. Incercăm să ne depăşim 
una pe alta. Nu-i normal. 

Melissa ridică din umeri. 

— Nu eu am început. 


Spencer o privi lung. 

— Ba da. Mie mi-a plăcut prima de Colin. Tu 
ai fost cea care a vrut să mă ajute, şi pe 
urmă... 

— Tu ai fost cea care l-a turnat pe lan, îi 
aminti Melissa. 

Spencer ridică braţele. 

— N-am făcut-o ca să te rănesc! Jur! 

— Dar m-ai rănit. Melissa îşi strânse buzele. 
Se uită spre casa lui Buni. Şi îmi pare rău, 
Spence, dar m-ai rănit de multe ori anul ăsta. 
M-ai împins pe scările alea afurisite, ai uitat? 

— De câte ori ţi-am cerut iertare pentru 
asta? 

Melissa oftă şi-şi vâri mâinile în buzunare. O 
pală de vânt îi umflă bluza lui Spencer, 
uscându-i transpiraţia de pe ceafă. Îşi apăsă 
ochii cu degetele şi oftă. Cu câteva minute în 
urmă râdeau şi glumeau. Totul fusese perfect. 
Acum se dusese iar totul naibii. 

— AŞ vrea să am o baghetă magică şi să 
schimb lucrurile aşa cum au fost mai demult, 
se smiorcăi Spencer. 

Melissa o privi. 

— Cum au fost când anume? 

— Când eram mici. Când eram prietene. 
Când ne jucam de-a detectivii şi-i spionam pe 
mama şi tata. 

Melissa făcu o grimasă. 

— Spence, câţi ani aveai atunci? Cinci? Şase? 
Viaţa e ceva mai complicată acum. Lucrurile s- 


au schimbat. 

Lui Spencer i se umplură ochii de lacrimi. Tot 
ce-i spunea Melissa era perfect adevărat. Nu 
avea cum să fie ca altădată. Prea multe se 
întâmplaseră. Dar însemna asta că trebuie să 
se sape una pe alta la fiecare cotitură? Spunea 
oare Melissa că renghiul pe care i-l jucaseră lui 
Colin era o întâmplare, nu un semn că între ele 
putea exista o legătură mai strânsă? 

Expresia Melissei se îmblânzi, de parcă i-ar fi 
citit surorii ei gândurile. 

— Uite ce e, Spence. Nici eu nu vreau să mă 
cert cu tine. Şi, cine ştie, poate că într-o zi o să 
ne dăm seama ce trebuie să facem ca să ne 
înţelegem mai bine. Dar eu nu cred că vom 
găsi o soluţie foarte uşor, şi nici peste noapte. 
Îmi pare rău. 

O bătu prieteneşte pe Spencer pe spate, 
ridică din umeri şi plecă spre casă. Pe Spencer 
o năpădiră tot felul de sentimente. Regret. 
Tristeţe. Dezamăgire. Dar şi speranţă. Cu 
timpul, poate că legătura ei cu Melissa se va 
îmbunătăţi într-adevăr. Nu trebuiau decât să 
înveţe cum să lucreze împreună. Când 
reuşeau, făceau o echipă pe cinste. La urma 
urmei, puteau îngenunchea mari jucători de 
tenis - în sensul propriu al cuvântului. 

Auzi un chicotit slab şi scrută tufele cu ochii 
mijiţi. Auzise râsul acela de-atâtea ori, încât 
începea să-i devină familiar. Cu toate astea, i 
se făcu pielea de găină şi avu o presimţire atât 


de sumbră, că i se strânse stomacul. Dacă o 
urmărea totuşi cineva? Dacă vechiul coşmar nu 
se terminase? 

Imposibil!  Dându-şi părul pe spate, se 
întoarse şi porni şi ea spre casă, lăsând-o 
pentru totdeauna în urma ei pe A. Şi groaza din 
ultimul semestru. 


UN SINCER LA MULŢI ANI! 


Acum, că am terminat cu pânda şi curiozitatea 
mea, bucuria mea de sărbători e întreagă. Măi, 
măi, dar tare ocupate au mai fost micile 
noastre mincinoase! Hanna a fost exclusă din 
tabăra de instrucţie. Emily a mituit un poliţist. 
Aria s-a măritat - cu un ecoterorist, nici mai 
mult, nici mai puţin. lar Spencer-ei bine, hai să 
zicem că ştie exact cum se face ca să-i 
pompezi unui tip sângele în... ăăă... 

Sărmana Spence! Ceea ce-şi doreşte ea cel 
mai mult pe lume e o familie care să n-o 
urască. O soră care s-o ajute să-şi găsească un 
iubit şi să n-o mai înjunghie pe la spate. Părinţi 
care să-i asculte problemele şi să-i fie 
întotdeauna alături. Dar Spencer nu ştie că au 
cu toţii un motiv să o trateze ca pe-o străină. 
Familia ei fără cusur nu e nici pe departe aşa 
cum pare. Familia Hastings are nişte secrete 
terrrrribile. 

Şi cine altcineva să i le dezvăluie lui Spencer, 


dacă nu moi? 

Dar, oricât de incitante au fost aceste scurte 
călătorii de sărbători, pentru mine distracţia 
de-abia începe. Planurile mele măreţe vor face 
ca indiscreta Mona să pară mai amatoare 
decât Aria, cu tot cu sutienele pe care şi le 
tricotează singură. Mulțumită mie, Hanna e pe 
cale să ajungă atât de jos în lanţul trofic, încât 
nu va fi niciodată în stare să se mai ridice la 
suprafaţă. Viaţa amoroasă a Ariei va fi şi mai 
răvăşită. Emily îi va frânge inima mamei sale în 
milioane de bucățele. Spencer îşi va distruge 
familia, o dată pentru totdeauna. Şi, cât de 
curând, Ali nu va mai fi singura fată din 
Rosewood care a murit în condiţii tragice şi 
mult prea tânără. Vi se pare o cruzime? Ce să 
vă spun? Nemernicele astea mi-au distrus 
viaţa. lar eu cred în zicala „ochi pentru ochi, 
dinte pentru dinte”. Sau, în cazul meu, „viaţa 
lor pentru viaţa mea”. 

Aşadar, cine sunt eu? Veţi afla foarte curând. 
Însă până atunci, sunt umbra de la fereastră, 
şoapta purtată de vânt, senzaţia iritantă că stă 
cineva la pândă, că aşteaptă. Spencer şi 
prietenele ei pot hotărî să fie cuminţi în anul 
care urmează, dar eu voi fi alături de ele, să le 
ajut să rămână la fel de pline de păcate ca 
până acum. 

Puneţi-vă centura de siguranţă, 
domnişoarelor! Dacă am şi eu un cuvânt de 
spus în toată treaba asta, atunci acesta va fi 


ultimul Ajun de An Nou din viaţa voastră. 


A