Sara Shepard — 02 [Secretele lor] 01 Secretul Hannei

SARA 
SHEPARD 


Micuţele 
mincinoase 
şi secretele 

lor 


Secretul 


Hannei 


Cartea 1 


SARA 


SHEPARD 
Este autoarea 
îndrăgitei serii 


Micuțele mincinoase, 
Jl devenită bestseller şi 
zu ecranizată cu succes 
pentru televiziune de 


ABC-Family. 

S-a născut în Pennsylvania şi a absolvit 
New York University, obţinând şi un master la 
Brooklyn College. Pe lângă seriile pentru 
adolescenţi  Micuțele mincinoase şi Jocul 
minciunii, a publicat şi romanele A// the things 
we didn't say (2009) şi Everything we ever 
wanted (2011). Scrie de când se ştie, deşi când 
era mică şi-ar fi dorit să devină actriţă de 
telenovele, designer de jocuri lego, regizor, 
artist plastic, genetician sau editor de reviste 
de modă. De asemenea, realizează instalaţii 
artistice şi jocuri video 


Te vede când te culci, 

Te vede când te scoli, 
Stie dac-ai fost cuminte, 
lar de n-ai fost, ia aminte! 


- MOŞ CRĂCIUN VINE ÎN ORAŞ 


Pentru K 


LA PÂNDĂ, 
DE CRĂCIUN 


lată o scenă frumoasă pentru un glob de ză- 
padă: 

Suntem în luna decembrie, iar Hanna, Emily, 
Aria şi Spencer sunt într-a unşpea. Ninsoarea 
acoperă ca o pătură gazonul perfect îngrijit din 
Rosewood şi se adună pe maşini. Luminiţele de 
Crăciun sclipesc la ferestre, iar copii cu obraji 
bucălaţi, ca de heruvimi, nu mai contenesc cu 
scrisorile pentru Moş Crăciun. Pacea domneşte 
peste întregul oraş, mai ales peste micuţele 
mincinoase. 

Acum, că ucigaşul lui Alison Di-Laurentis e la 
închisoare şi A. e moartă, în sfârşit, se pot re- 
laxa. Dar ele habar n-au că am de gând să 
reiau lucrurile de-acolo de unde le-a lăsat A. 
Voi fi noua A. şi mi-am făcut propria listă, la 
ghiciţi, cine e în fruntea răutăţilor? Corect: 
Hanna, Emily, Aria şi Spencer. 

lar aceste patru mincinoase au fost foarte 
rele! Hanna a fost prinsă furând dintr-un ma- 
gazin şi a făcut praf maşina fostului ei prieten. 
Emily şi-a sfidat de atâtea ori părinţii, încât au 
trimis-o în lowa. În urma întâlnirilor Ariei cu 
profesorul ei de engleză, când cei doi s-au să- 
rutat de mama focului, el a fost concediat. lar 


Spencer cred că a fost cea mai rea dintre 
toate. N-a fost destul că i-a furat logodnicul 
surorii sale - i-a mai furat şi referatele la 
economie şi-a împins-o pe Melissa pe scări 
când aceasta a aflat ce făcuse. Ttt... 
Mincinoasele astea zău că merită cărbuni în 
şosetele de Crăciun - ba chiar mai rău! Mare 
noroc că sunt aici ca să mă asigur că vor primi 
ceea ce li se cuvine. 

E doar o chestiune de timp până când mi- 
cuţele mincinoase se vor murdări din nou pe 
mâini - mai ales acum, când ele credcă A.a 
dispărut. Oare în ce belea vor mai intra de data 
asta? Păi, nu va trebui decât să stau pitită... şi 
să pândesc. Voi pândi şi voi pândi şi voi ajunge 
să înţeleg cu ce fel de ticăloase am de-a face. 
O să aflu eu totul. 

Şi, odată ce-am aflat, voi şti cum să le vin de 
hac. 

Hai să începem cu... Hanna. Fata asta a su- 
ferit o schimbare majoră. Mama ei a părăsit-o 
şi a plecat în Singapore. Tatăl ei - deşi s-a în- 
străinat de ea - se mută înapoi acasă, dar îm- 
preună cu logodnica lui devotată şi fiica ei 
perfectă, Kate. Cel puţin, Hanna are un iubit 
fidel, pe Lucas. Sau nu-i aşa? 

La pândă! 

A. 


Pentru K 


1 
ACASĂ, 
DE SĂRBĂTORI 


Era la început de decembrie, într-o zi de 
miercuri cu mult vânt, în Rosewood, 
Pennsylvania, o suburbie idilică aflată la 
treizeci şi ceva de kilometri de Philadelphia. În 
timp ce mulţi locuitori tăiau brazi din pepiniere 
sau îşi împodobeau exteriorul caselor cu 
ghirlande din conuri de pin, un camion opri în 
faţa unei case în stil georgian, pe a cărei cutie 
poştală cineva scrisese cu şablonul MARIN. Trei 
bărbaţi coborâră şi deschiseră uşa din spate a 
camionului, scoțând la iveală zeci de cutii. Tom 
Marin, logodnica lui, Isabel Randall, şi fiica lui 
Isabel, Kate, stăteau în curte, în timp ce 
muncitorii le cărau lucrurile pe uşa din faţă. 
Hanna Marin, care locuia în casa aceea de 
când avea cinci ani, pândea holul de la intrare, 
rozându-şi unghiile. 

— Ai grijă cu aia! ţipă Isabel la individul 
musculos care tocmai ridica o 

cutie de dimensiuni medii. E colecţia mea de 
păpuşi vechi. 

— Şi cutia aia merge la etaj, strigă Kate 


nervoasă la un alt muncitor. 

Acolo sunt toate poşetele mele. 

Hanna aruncă o privire spre viitoarea ei soră 
vitregă, Kate, care avea corp zvelt, păr 
castaniu lung şi lucios şi ochi mari, albaştri. 
Avea o poşetă Chloe pe care Hanna o văzuse 
numai în paginile revistei Vogue. Când o în- 
trebase de unde o are, Kate îi răspunsese fe- 
ricită, cu voce subţire, că era un cadou de 
Crăciun primit mai devreme - după care 
aruncase un zâmbet recunoscător către tatăl 
Hannei. Pfui! 

— Hanna? Domnul Marin îi aruncă o cutie 
mică pe care scria FRAGIL. Poţi s-o duci în 
dormitorul mamei tale... âăă... al nostru? 

— Sigur că da, mormăi Hanna, dornică s-o 
şteargă de lângă Isabel şi Kate - una din ele îşi 
dăduse cu un parfum care o făcea să strănute 
întruna. 

Urcă scările cu Dot, pinscherul său pitic, lipit 
de călcâiele ei. Cu numai câteva săptămâni în 
urmă, înainte de Ziua Recunoştinţei, mama 
Hannei, Ashley, venise cu ştirea-bombă că-şi ia 
o slujbă în Singapore - dar Hanna nu putea 
merge cu ea. 

Hannei i-ar fi plăcut s-o ia de la început în 
altă parte. Avusese un an oribil. Fusese 
obiectul batjocurii unei persoane malefice pe 
nume A., care-i trimisese mesaje amenință- 
toare. Cea mai bună prietenă a ei, Alison Di- 


Laurentis, care dispăruse cu trei ani înainte, 
fusese găsită sub o placă de beton, în spatele 
casei sale vechi, în septembrie trecut. Se do- 
vedise că lan Thomas, iubitul secret al lui Ali - 
de care Hanna şi celelalte prietene bune ale ei, 
Spencer Hastings, Aria Montgomery şi Emily 
Fields, se îndrăgostiseră când el era în ultimul 
an şi el în clasa a şaptea -, o omorâse pe Ali 
când fetele dormiseră la ea, în noaptea aceea 
de la sfârşitul clasei a şaptea. Poliţia îl arestase 
cu câteva săptămâni în urmă. Fusese un 
adevărat şoc. 

lar acum Hanna era blocată aici, tatăl ei se 
muta la ea cu noua sa familie - noua lui 
logodnică, Isabel, fostă asistentă medicală la 
urgenţe, care nu era nici pe departe la fel de 
drăguță şi interesantă ca mama Hannei, şi fiica 
lui adoptivă perfectă, Kate, care-i luase locul în 
sufletul tatălui ei şi care nu o putea suporta. 

Hanna intră cu paşi discreţi în dormitorul gol. 
Mirosea a naftalină. Pe covor se vedeau patru 
urme adânci, acolo unde fusese patul modern, 
cu picioare scurte, al mamei sale. Când Hanna 
lăsă pe podea cutia pe care scria FRAGIL, una 
din laturi se deschise şi zări o cutiuţă albastră 
de cadouri, cu eticheta necompletată. 

Aruncând o privire peste umăr ca să se 
asigure că nu se uită nimeni, dădu capacul la o 
parte. lnăuntru era un medalion rotund, din aur 
alb, cu un ciorchine de diamante în stil pave la 


mijloc. 

Hanna trase aer adânc în piept. Era meda- 
lionul Cartier care fusese al bunicii ei căreia 
toată lumea, chiar şi cei care nu le erau rude, îi 
spuneau Buni Marin. Buni îl purtase cu 
religiozitate când trăia, lăudându-se că nu-i 
scotea nici când făcea baie. Murise când 
Hanna trecea în clasa a şaptea, la scurtă 
vreme după divorţul părinţilor ei; pe atunci, 
Hanna nu vorbea cu tatăl său. Nu ştia ce se 
întâmplase cu medalionul sau cui îi fusese 
lăsat prin testament. 

Însă acum ştia. Atinse eticheta necompletată 
şi simţi cum o săgetează durerea. Probabil că 
tatăl ei avea de gând să i-l dea lui Isabel sau 
lui Kate de Crăciun. 

- Hanna? se auzi o voce de la etajul întâi. 

Hanna puse iute capacul la loc pe cutie şi 
păşi în hol. Tatăl ei stătea la baza scărilor. 

— A venit pizza! 

Aroma ispititoare de mozzarella pluti până la 
nările Hannei. Numai jumătate de felie, se 
hotărî ea. Da, nu se închisese aşa de uşor la 
blugii ei Citizen de dimineaţă, dar probabil că-i 
lăsase prea mult în uscător. Cobori scările 
tocmai când Isabel ducea o cutie cu pizza în 
bucătărie. Toată lumea se aşeză la masă - la 
masa Hannei - şi domnul Marin împărţi farfurii 
şi tacâmuri. Era ciudat că ştia aşa de bine ce 
dulap şi sertar să deschidă. Dar Isabel n-ar fi 


trebuit să stea pe scaunul mamei sale, nici să 
folosească şerveţelele ei de pânză de la Crate 
& Barrel. Kate nu ar fi trebuit să bea din ceaşca 
pe care i-o cumpărase ei mama în excursie la 
Montreal. 

Hanna strănută din nou, căci nările o gâdilau 
din pricina parfumului prea dulce al cuiva. 
Nimeni nu-i ură noroc. 

— Când ziceai că sunt examenele de 
admitere la Rosewood Day, Kate? întrebă dom- 
nul Marin, luând o felie de pizza din cutia 
deschisă. 

Din păcate, Kate urma să meargă la aceeaşi 
şcoală cu Hanna. 

Kate luă o bucăţică delicioasă de coajă. 

— Peste două zile. Am repetat demonstrațiile 
de la geometrie şi vocabularul. 

Isabel făcu un gest de nepăsare. 

— Doar nu dai la facultate. Sunt convinsă că 
ai să iei examenele cu note maxime. 

— Vor fi încântați să te aibă ca elevă. 

Domnul Marin se uită la Hanna. Ştiai că a 
câştigat premiul Renaissance pentru cel mai 
bun elev, anul trecut? l-a depăşit pe colegi la 
toate materiile. 

Mi-ai spus-o de opt milioane de ori, ar fi vrut 
să-i răspundă Hanna. Muşcă din pizza ca să nu 
fie nevoită să vorbească. 

— lar notele ei au fost excelente la 
Barnbury, adăugă Isabel, referindu-se la 


vechea şcoală a lui Kate din Annapolis. 
Bambury are o reputaţie mai bună decât 
Rosewood Day. Cel puţin acolo elevii nu-i 
urmăresc pe colegii lor şi nu-i lovesc cu 
maşina. 

Apoi îi aruncă o privire tăioasă Hannei. 
Aceasta se întinse inconştient după încă o felie 
de pizza şi o vâri în gură. Ce frumos din partea 
lui Isabel s-o învinuiască pe ea pentru cât o 
chinuise A., hărţuitoarea care aproape că-i 
ruinase viaţa toamna trecută, şi pentru că 
pătase reputaţia excelentă a şcolii Rosewood 
Day! 

Kate se aplecă în faţă şi o privi lung pe 
Hanna, cu ochi mari. Hanna avu impresia că 
ştie exact ce are de gând s-o întrebe. 

— Cred eşti de-a dreptul nefericită întrucât 
cea mai bună prietenă a ta s-a dovedit a i... 
ştii tu, spuse Kate, pe un ton prefăcut 
îngrijorat. Cum te descurci? 

Un zâmbet vag îi apăru pe buze. Era clar că 
întrebarea adevărată suna altfel: cum te 
împaci cu gândul că, iată, CMBP a ta a vrut să 
te omoare? 

Se uită exasperată la tatăl ei, sperând că va 
pune capăt întrebărilor de acest fel, dar şi el se 
holba la ea îngrijorat. 

— Mă descurc foarte bine, mormăi Hanna 
țâfnoasă. 

Nu că ar fi fost adevărat. Hanna era atât de 


tulburată de Mona Vanderwaal, cea mai bună 
prietenă a ei din clasa a opta, care se dovedise 
a fi A., persoana care o batjocorise cu secretele 
ei, o stânjenise în public nici nu mai ştia de 
câte ori şi care, da, încercase s-o calce cu 
maşina. Hanna se mai trezea şi acum uneori că 
se repede să pună mâna pe telefon ca să-i 
trimită Monei mesaje despre ce pantofi purta la 
şcoală, până când îşi amintea ce se 
întâmplase. La înmormântarea Monei, Hanna 
chiar plânsese, lăsându-le pe colegele ei cu 
gura  căscată. Ştia că ar trebui s-o 
dispreţuiască pe Mona din tot sufletul - şi o 
parte din ea o dispreţuia într-adevăr. Dar o altă 
parte din ea pur şi simplu nu putea uita timpul 
petrecut împreună bârfind, punând la cale cum 
să fie mai populare şi dând petreceri 
fabuloase. Înainte de întâmplările cu A., Mona 
îi fusese o prietenă mai bună decât reuşise să-i 
fie Ali vreodată - se simţiseră egale. Dar acum 
Hanna ştia că totul fusese o minciună. 

Se holbă la farfuria ei goală. Două coji de 
pizza se scăldau într-un lac de grăsime, dar nu 
si aminti când mâncase feliile. Stomacul ei 
scoase un chiorăit neplăcut. 

Domnul Marin se şterse la gură. 

— Ei, avem o groază de despachetat. Puse 
mâna pe braţul lui Kate. Voi, fetelor, ar trebui 
să luaţi o pauză. De ce nu mergi tu cu Hanna la 
mall-ul care tocmai s-a deschis? Cum se 


numeşte? 

— Devon Crest, începu Hanna să vorbească. 

— O, am auzit că e grozav, gânguri Isabel. 

— L-am văzut, spuse Kate. 

Isabel se arătă mirată. 

— Când? 

— Păi... ieri. Kate îşi agita brăţara de argint 
David Yurman pe care, se lăuda ea, o primise 
cadou de la Isabel, deoarece câştigase un con- 
curs de eseuri anul trecut. Voi eraţi ocupati. 

— Aţi putea merge împreună, ca să vă 
cunoaşteţi mai bine. Domnul Marin îşi plimbă 
ochii de la Hanna la Kate. Faceţi cumpărături. 
Luaţi-vă ceva frumos. Lăsaţi despachetatul în 
seama noastră. Ce ziceţi? 

Kate sorbi o înghiţitură lungă din sticla ei cu 
apă. 

— Mersi, Tom. Sună excelent. 

Hanna se uită pe furiş la Kate. Surprinzător, 
părea sinceră. Era oare posibil să se fi 
schimbat de când o văzuse la cină în Philly, 
atunci când o pârâse pe Hanna că furase 
Percocet de la o clinică? Hanna ţinea din nou 
legătura cu vechile ei bune prietene, Emily, 
Aria şi Spencer, dar niciuna din ele nu era 
foarte interesată de modă, iar ea căuta cu 
disperare o nouă prietenă care s-o înlocuiască 
pe Mona. Mai ales că ea şi vechile ei prietene 
începuseră să meargă împreună la terapie în 
grup, să-şi trateze suferinţa. Avea nevoie de o 


pauză de Ali şi A. - urgent. 

— Cred că am puţin timp liber azi, spuse 
Hanna. 

— Excelent! Daţi-i drumul, atunci. Domnul 
Marin se ridică de la masă şi curăţă farfuriile 
tuturor. Izz? Ce cutii vrei să despachetezi mai 
întâi? 

— Păi, hai să începem cu bucătăria. Nu mai 
beau din asta nici măcar o secundă. 

Strâmbă din nas la una din cănile preferate 
ale Hannei, una din majolică, în formă de 
pocal, cumpărată de părinţii ei când fuseseră 
în excursie în Toscana. 

Izz şi domnul Marin ieşiră din bucătărie 
întrebându-se unde-or fi paharele de vin. 
Hanna se ridică de pe scaun. 

— Putem pleca oricând eşti gata, îi spuse ea 
lui Kate. E ceva de capul lui Nordstrom pe- 
acolo? E adevărat că au şi-un Uniqlo? Vând 
nişte pulovere de caşmir grozave la nişte 
preţuri ridicole. 

Kate pufni. 

— Doamne, Hanna, zise ea, afişând dintr- 
odată o expresie veninoasă, am zis că vin 
numai ca să scap de gura tatălui tău şi-a lui 
maică-mea. Chiar ai crezut că am de gând să 
merg undeva cu tine? 

leşi din bucătărie fără grabă, coada castanie 
legănându-i-se. Buzele Hannei formară un O. 
Kate îi întinsese o capcană, iar ea fusese 


animalul tâmpit care intrase direct în fălcile de 
oţel. 

Kate se opri în hol, apăsă câteva taste pe 
telefon, apoi îl duse la ureche. 

— Salut, şopti ea persoanei care-i răspunse. 
Eu sunt. Râdea, flirtând. Era de aşteptat. Kate 
venise numai de două zile şi deja avea un prie- 
ten. 

Hanna îşi răsuci şerveţelul cu atâta putere, 
încât se miră că nu se rupse. Nu contează - ea 
şi Kate probabil că ar fi petrecut o zi în- 
grozitoare la cumpărături. Auzi un chicotit uşor 
de undeva din apropiere. Din instinct, îşi 
aruncă ochii spre geam, convinsă că văzuse o 
sclipire blondă  alunecând printre copaci. 
Prostii. 

A. - Mona - nu mai exista. 


2 
PUKE-A-TAN! 


Câteva zile mai târziu, Hanna stătea pe ca- 
napeaua comodă îmbrăcată în material 
sintetic, acasă la prietenul ei, Lucas Beattie, în 
faţa bradului de Crăciun care sclipea, încărcat 
de beteală. La televizor se făcea reclamă la un 
nou aparat de întărire a abdomenului: „Fă-ţi 
muşchi de oţel până la revelion!”, spunea 
întruna tipul de la vânzări, ţipând mult prea 
tare. In faţa lor, pe podea, era o cutie-cadou 
plină cu pop-corn cu unt, brânză şi caramel. 

—  Laudele pentru Kate au fost şi mai greu 
de îndurat ieri, la cină, se smiorcăi Hanna, 
luând încă un pumn de pop-corn. Tata şi Isabel 
n-au vorbit decât despre discursul m'/nunat pe 
care l-a ţinut Kate anul trecut, când a început 
clasa a zecea. lar Kate radia toată, da, normal, 
ştiu că sunt extraordinară. 

— Imi pare rău, Han. Lucas sorbi din doza de 
Mountain Dew. Chiar nu crezi că puteţi fi 
prietene? 

— În niciun caz! 

1 Joc de cuvinte intraductibil. Brooke este pasionată de bronzat 
şi, pentru că Hanna o consideră rivala ei, ridiculizează nuanţa 


bronzului acesteia (puke - vomă; tan - bronz; în traducere 
aproximativă, "bronz în nuanţa vomei") 


Hanna se hotărî să nu-i spună lui Lucas cum 
refuzase Kate să meargă la mall cu ea. Nu-i 
venea să creadă cât de naivă fusese ca să 
cadă în capcana acelei fiinţe linguşitoare. 

— Nu vreau să am de-a face cu ea. Şi cred că 
sunt alergică la parfumul ei - am strănutat de 
vreo cinci sute de ori de când s-a mutat la 
mine. Fac pariu c-o să fac urticarie. 

Se trânti teatral pe spate pe canapea şi se 
uită cu ochi goi la calendarul de Advent cu 
tematică Disney din partea cealaltă a camerei. 
Hanna nu avusese podoabe de Crăciun în 
copilărie. Era evreică dar, după plecarea tatălui 
ei, ea şi mama ei nu mai sărbătoreau nici 
Hanukka. Dar mama lui Lucas era obsedată de 
calendarele de Advent - aveau trei, diferite, 
prinse pe frigider, unul de pânză, cu jucării 
împăiate în fiecare din cele douăzeci şi cinci de 
buzunare, legat de balustrada scărilor, şi unul 
mic şi sclipitor atârnat de tavan în baia mică. 
Lucas o cuprinse cu un braţ şi începu s-o 
mângâie pe păr. Hanna închise ochii şi oftă, 
simțindu-se un pic mai bine. 

Pe vremea când Hanna şi Mona erau CMBP - 
şi faceau împreună legea prin şcoală -, Lucas 
nu era tocmai genul de băiat de pe lista Hannei 
cu  băieţi-cu-care-vreau-să-ies. Nu ieşea cu 
gaşca potrivită, nu juca un sport la modă, ca 
fotbal sau lacrosse, şi mergea mai des la 
cluburile extraşcolare şi la Cercetaşii Vulturi 


decât la chefurile sălbatice din weekenduri. La 
drept vorbind, în clasa a şasea, Ali lansase 
zvonul că e hermafrodit şi asta îl izolase în 
regatul ciudaţilor. Mai recent, Mona luase în 
zeflemea prietenia Hannei cu Lucas, 
amenințând chiar că le va scădea coeficientul 
de popularitate. 

Dar Mona şi Ali nu mai erau, iar Lucas 
promitea să fie cel mai bun iubit. Câţi băieţi ar 
fi ascultat-o plângându-se ore la rând că Mona 
îi trăsese ţeapă şi că noua ei situaţie familială 
era atât de nasoală? Câţi băieţi ar deschide 
uşa în seara asta, s-ar uita la blugii ei lălâi şi la 
hanoracul prea mare cu Philadelphia Eagles şi 
i-ar zice că arată trăsnet? 

— Pot să mă ascund la tine acasă în viitorul 
apropiat? îl imploră ea pe Lucas. Nu ştiu dacă 
mai pot suporta să mă întorc acolo. 

— Ar fi grozav, spuse el. Dar... 

— Chiar ar fi grozav, îl întrerupse Hanna, 
ridicându-se în capul oaselor. 

Am putea face diverse chestii după şcoală, 
să mergem la Rive Gauche în fiecare seară, să 
ne îmbrăcăm frumos şi să mergem neinvitaţi la 
cheful de la Rosewood Country Club... 

Lucas îşi muşcă buza. 

— Hanna, eu... 

— Poate că tata m-ar lăsa chiar să rămân aici 
peste noapte! adăugă ea, tot mai emoţionată. 
Aş putea să pretind că alergia mea la parfumul 


lui Kate e foarte, foarte gravă. Crezi că părinţii 
tăi m-ar crede? Aş putea să dorm în camera de 
oaspeţi... dar poate te-ai furişa la mine în toiul 
nopţii. 

li făcu cu ochiul. 

— Hanna! Părul blond-deschis al lui Lucas îi 
căzu peste faţă când se ridică în şezut. 

—  Calmează-te. Plec. Mâine. 

Hanna clipi. 

— Pleci? 

— Tata tocmai ne-a anunţat. E un cadou de 
Crăciun timpuriu - ne duce pe toţi într-o 
excursie de paisprezece zile în peninsula 
Yucatan. Mergem cu cel mai bun prieten al 
meu de la liceu şi cu familia lui. 

— Âăă... Înî. 

Neaşteptat, Hanna simţi un gust amar în 
gură. 

—  Paisprezece zile... adică două săptămâni? 

— hf... Lucas îi zâmbi uşor. De-abia aştept. 

— Dar nu s-a terminat încă şcoala, rosti 
Hanna, luând încă un pumn de popcorn. Era 
de-abia 7 decembrie - la Rosewood Day, 
vacanţa începea tocmai la sfârşitul lunii. De ce 
nu aşteaptă tatăl tău până la vacanţa de iarnă? 

Lucas ridică din umeri. 

— Au prins zboruri şi rezervare la hotel foarte 
ieftine. Şi fratele meu vine şi el cu avionul de la 
facultate pentru câteva zile. Tata a vorbit la 
Rosewood Day - voi da examenele între 


Crăciun şi Anul Nou. Şi cel puţin voi fi aici o 
mare parte din vacanţă. Lucas îi luă mâinile 
într-ale lui şi le strânse uşor. Atunci vom putea 
petrece împreună fiecare minuţel. 

Hanna îşi retrase mâinile, simțind un nod 
mare în gât. 

— Dar eu am nevoie de tine acum. 

Lucas ridică braţele neajutorat. 

— Îmi pare rău, dar vreau de ani de zile să 
merg în Yucatan. Poţi să faci nişte drumeţii 
grozave acolo. Plajele sunt nemaipomenite. ŞI 
părinţii mei nu mai pot schimba biletele acum. 

Până să apuce Hanna să mai spună ceva, 
soneria de la uşă cântă pe ritm de Jingle Bells. 

Lucas sări şi despărţi perdelele de la fe- 
reastră. Un SUV Mercedes albastru cu reflexe 
de oţel oprise pe alee. 

- E familia Rumson, cei cu care călătorim. 
Şi-au schimbat itinerarul. O să-ţi placă de ei. Şi 
fac pariu că ai multe în comun cu Brooke. 

— Brooke? întrebă Hanna prudentă, stând 
pe canapea. 

Domnul Beattie ieşi în salturi din bucătărie şi 
deschise larg uşa, lăsând să pătrundă în casă o 
pală de aer rece. 

— Wade! Patricia! Prea mult a trecut! 

Doamna Beattie apăru de la etaj şi-şi 
întâmpină musafirii cu un zâmbet larg. 

— Suntem atât de emoţionaţi! chiţăi ea 
către cuplul care tocmai intrase în hol. Şi Lucas 


la fel. 

ÎI împinse pe băiat spre ei. Soţul, Wade, care 
purta o jachetă trei sferturi matlasată marca 
Burberry şi avea dinţi orbitor de albi, îi strânse 
mâna lui Lucas. Soţia, Patricia, ale carei braţe 
subţiri ca scobitorile de-abia se ghiceau sub 
scurta groasă de caşmir, îl sărută pe băiat pe 
obraz. 

— Dumnezeule! Doamne, se auzi o voce de 
pe terasă. 

Adulții se despărţiră şi o adolescentă exa- 
gerat de bronzată, înspăimântător de slabă, 
făcând baloane de gumă, cu păr negru lung şi 
încâlcit, ruj roşu umed şi sâni obraznici, merse 
direct la Lucas şi-i puse pe umeri degetele cu 
unghii lungi. 

—  Lukey! strigă ea, vorbind pe nas. Arâţi - 
ah! extraordinar! 

Lukey? 

— Uau! Brooke. Lucas zâmbi stânjenit. Arăţi... 
altfel. 

Rumsonii se apropiară de cei doi Beattie. 

— Ați mai crescut amândoi de când nu v-am 
văzut, nu-i aşa? întrebă doamna Rumson. 

— Mai ţineţi minte în ce belele intrau? Mama 
lui Lucas scoase un plescăit. Mai ţineţi minte 
ce cluburi secrete formau? 

— Erau nedespărţiţi. Intotdeauna am zis că 
ăştia doi se vor căsători într-o zi, şopti doamna 
Rumson, apoi părinţii năvăliră în bucătărie. 


Hanna ridică brusc capul. Să se căsăto- 
rească? 

Brooke îi trase una peste umăr lui Lucas. 

— Când ai zis altfel, sper că ai vrut să spui 
grozav! Işi trecu degetul peste tricoul lui Lucas, 
apoi cobori mâna spre betelia blugilor. Cineva 
s-a antrenat la sală... şi de unde ţi-ai luat 
hainele astea sexy? 

— Hm... 

Hanna se ridică şi merse pe coridor. Des- 
tul cu flirtul ăsta. Ea fusese cea care îl 
încurajase pe Lucas să-şi cumpere blugii True 
Religion şi tricoul suplu de la Armani Exchange 
pe care îl purta. 

— Oh! Lucas aruncă o privire spre Hanna. 

Brooke, ea e prietena mea, Hanna. 

— Ce mai faci? 

Brooke examină părul nespălat al Hannei, 
hanoracul Eagles şleampăt şi blugii Seven 
jerpeliţi. Pe chip îi apăru în fugă o expresie 
care spunea nu-i o amenințare. Păşi mai 
aproape de Lucas. 

— Nu-i aşa că de-abia aştepţi să mergi în 
excursie? Am auzit că petrecerile de pe plajă 
sunt nemaipomenite. Şi de-abia aştept să-mi 
împrospătez bronzul. 

Hanna strânse din buze ca să nu râdă. Fata 
avea deja o piele atât de portocalie, încât 
părea să se fi născut într-o cabină de bronzat. 

— O să fie trăsnet, spuse Lucas. Tocmai îi 


povesteam şi Hannei. 

Drumetii, privelişti, mâncare super... 

— plus plaja nudiştilor, adăugă Brooke, 
lingându-şi buzele. 

-  Ăăă, poftim? zise Hanna pe un ton 
plângăreţ. 

Brooke îl cuprinse pe Lucas cu braţul de 
umeri. 

—  Te-aşteaptă distracţia vieţii tale, Lukey - 
toţi fac plajă dezbrăcaţi acolo. Şi noi doi o să 
bem jeleu cu vodcă în fiecare seară. 

Hannei îi veni pop-cornul cu brânză înapoi pe 
gât. Trebuia să pună capăt circului. 

— Vreau să vorbesc cu tine. 

ÎI prinse pe Lucas de braţ şi-l trase în de- 
baraua plină cu reviste vechi, cutii de jocuri 
video şi încă trei calendare de Advent, dintre 
care unul părea făcut numai din norişori de 
vopsea. Un zâmbet inocent apăru pe faţa lui 
Lucas. 

— E totul în regulă? 

Dacă totul era în regulă? Hanna inspiră scurt 
de câteva ori, ca să se calmeze. 

— Tu ce crezi, Lukey? 

Lucas îşi trecu mâna prin păr. 

— Da, Brooke îmi zicea aşa când era mică - 
nu putea să pronunţe Lucas. 

— Sună oribil. Rimează cu pukey. 

Şi mergeau în peninsula Puke-atan, cu însăşi 


1 Pukey - Scârbos 


Prinţesa Puke-atân?. Lucas scutură din umeri. 

— Nu-i decât un diminutiv idiot. 

Hanna închise ochii şi strânse tare din 
pleoape. 

— Şi chiar ai de gând să mergi în vacanţă 
CU... ea? 

— Eşti geloasă? Din cauza eí? Lucas rânji ca 
şi când ar fi fost cel mai amuzant lucru pe 
care-l auzise vreodată. Hanna, nu ai de ce să-ți 
faci griji. Brooke mi-e ca o verişoară. 

Unii se cuplează cu verişoarele lor, mai ales 
când le văd făcând plajă dezbrăcate, îşi zise 
Hanna cu amărăciune. 

Aruncă un ochi spre Brooke, rămasă în 
camera cealaltă. Se studia în oglinda de lângă 
uşă, ţuguindu-şi buzele şi mânjindu-le cu mai 
mult luciu. Dacă Mona ar fi aici, şi-ar trage 
coate cu Hanna şi ar râde de unghiile ei false 
mizerabile. Dacă Ali ar fi aici, ar îngheţa-o pe 
Brooke şi ar face-o să se simtă cea mai mare 
proastă din univers. 

Un fior amar îi străbătu stomacul Hannei. Să 
aibă drept iubit un băiat popular presupunea 
anumite capcane şi nesiguranţe, dar ea 
crezuse că niciodată, absolut niciodată nu va fi 
nevoită să-şi facă griji că s-ar putea lega alte 
fete de un tip searbăd ca Lucas. Dar, tocmai 
pentru că Lucas nu era obişnuit să se dea la el 


2 Joc de cuvinte intraductibil. Expresia este o aluzie la bronzul lui 
Brooke şi, în acelaşi timp, la insula Yucatân, unde Lucas şi 
Brooke merg în vacanţă cu familiile lor 


toate destrăbălatele, scoţându-şi bluzele si 
tentându-l cu jeleu cu vodcă, nu era imunizat 
la asemenea situații. Atâţia oameni 
dispăruseră din viaţa Hannei în ultima vreme - 
tatăl ei, fostul ei prieten, Sean Ackard, Ali, 
Mona, mama ei. Nu voia decât să aibă pe 
cineva stabil în preajma ei pentru totdeauna. 
lar acum până şi pe Lucas îl simţea atât de 
nesigur... şi nu putea face nimic pentru a-l opri 
să plece. 


3 
LUPU-ŞI SCHIMBĂ PĂRUL, 
DAR NĂRAVUL, BA 


Hanna o ocoli pe Brooke, ieşi pe uşă şi de- 
mară cu Prius-ul ei în cea mai mare viteză de 
pe aleea familiei Beattie. Ultimul lucru pe care 
şi-l dorea era să mai audă şi alte comentarii 
despre dorinţa lui Brooke de a-şi întreţine 
bronzul, despre jeleul cu vodcă, precum şi 
aluzii străvezii la felul în care îl va convinge ea 
pe Lucas să se culce cu ea. 

Celularul îi sună chiar când viră la capătul 
străzii lui Lucas. Numele lui apăru pe ecran. 
Hanna vru să nu-i răspundă, apoi oftă, 
răspunse şi zise a/o. 

— Nu ai de ce să-ţi faci griji, se repezi Lucas 
să spună. lţi promit. 

Hanna nu zise nimic, ci strânse volanul atât 
de tare, încât ştiu sigur că va face băşici în 
palme. 

- Tata tocmai mi-a spus că hotelul la care 
stăm are Wi-Fi. O să vorbim pe Skype în fiecare 
zi şi-o să-ţi trimit tone de fotografii şi-o să-ţi 
spun pe Facebook cât te ador, o dată la câteva 
ore. 

— Ce-ai zice s-o faci la fiecare oră? Dacă 


Lucas ţinea permanent legătura cu ea, nu 
putea să dea de cine ştie ce necaz mare, nu-i 
aşa? Şi promite-mi că-mi iei un cadou - ceva 
bun. Şi să nu îndrăzneşti să te uiţi la sâni pe 
plaja aia cu nudişti. 

Peste câteva minute, când terminară de 
vorbit, Hanna se simţi puţin mai bine. Coti pe 
străzile din Rosewood, singurul zgomot din 
maşină fiind şuierul scos de radiator. Când 
trecu pe lângă cartierul comercial aglomerat, 
observă două faruri ivindu-se în spatele ei. O 
urmăriră când trecu pe lângă şcoală, pe lângă 
vitrinele luminate de la Otto, pe lângă 
restaurantul italian şi băcănia Fresh Filds. La 
fiecare cotitură, maşina se ţinea după ea. 
Hanna aruncă o privire în oglinda retrovizoare 
la figura întunecată de la volan, inima 
începând să-i bată puternic. Era urmărită? Dar 
dacă lan... fugise din închisoare? 

Trase pe dreapta la intersecţie şi aşteptă. Şo- 
ferul trecu pe lângă ea fără ca măcar să în- 
cetinească, iar Hanna respiră uşurată. 

Se uită la numele străzii şi-şi dădu seama 
unde se oprise. Pe vechea stradă a Monei - şi a 
lui Ali. 

Câteva case din acel cartier erau deja 
împodobite pentru sărbători. Proprietatea 
Hastings avea beculeţe pâlpâitoare pe întreg 
perimetrul acoperişului. La ferestrele casei lui 
Jenna Cavanaugh ardeau solemn lumânări. 


Casa lui Ali, în care locuia acum o nouă familie, 
avea o ghirlandă strălucitoare pe uşă. Altarul 
pentru Ali, ridicat de prietenii ei şi de străini la 
scurtă vreme după ce-i fusese găsit corpul, 
lucea lângă bordură. Nimeni nu ştia cine se 
îngrijea ca lumânările acelea votive să fie 
mereu aprinse. 

Proprietatea familiei Vanderwaal era în- 
tunecată. Hanna desluşi cu greu garajul lung, 
pentru cinci maşini, din colţul parcării, pe 
acoperişul căruia ea şi Mona se căţăraseră şi 
scriseseră HM + MV = CMBBBBBBPP cu litere 
mari, albe. „Promite-mi că nu vom fi niciodată 
altfel decât cele mai bune prietene”, îi ceruse 
Mona după ce terminaseră şi-şi spălau mâinile 
de vopsea la furtunul din grădină. „Îţi promit”, 
spusese Hanna. Şi o crezuse pe Mona din toată 
inima. 

Acum, Hanna ar fi vrut să pună o bombă în 
garaj. Sau să se urce pe el şi să lase un buchet 
de flori în amintirea Monei. Sentimentele ei se 
schimbau atât de brusc de la o secundă la alta, 
că nu mai ştia nici ea ce uluite. 

In clipa aceea, o străfulgera amintirea 
maşinii care gonise vuind spre Hanna în 
parcare, cu două luni înainte. Încercase să 
fugă, dar venea spre ea prea repede. Îşi aminti 
de groaza adâncă, pură, când îşi dăduse 
seama că maşina avea să dea peste ea — că 
Mona avea s-o lovească. 


„Nu te gândi la asta”, murmură Hanna 
pentru sine. 

Conduse încet restul drumului până acasă, 
inspirând adânc, liniştitor. Accelerând pe aleea 
familiei ei, aproape că se ciocni de un şir de 
maşini pe care nu le recunoscu. Trebuie să fi 
fost vreo cincisprezece berline, SUV-uri şi 
crossovere parcate pe aleea circulară. 

Apoi observă că sclipeşte ceva în apropierea 
garajului. Luminiţe de Crăciun. Şi ce era acolo, 
în curtea din faţă? Un Moş Crăciun fosforescent 
şi un om din turtă dulce gonflabil? 

Păşi precaută spre casă. Dot, cu o căciuliţă 
bizară pe cap, lătră la picioarele ei când intră 
în casă. la stai! Alea sunt coame de ren? 
Hanna luă câinele în braţe şi se holbă la cele 
două coame de pluş de pe capul lui. Fiecare 
avea în vârf un clopoțel. 

— Cine ţi-a făcut asta? întrebă ea în şoaptă, 
smulgându-i-le de pe cap. 

Dot se mulţumi s-o lingă pe faţă. 

Hanna cercetă cu privirea camera de zi şi 
rămase cu gura căscată. Frunze de ilice se în- 
colăceau în jurul balustradei. O Crăciuniţă 
mecanică o salută cu mâna de pe consola pe 
care stătuseră odată vasele simple, din cera- 
mică, ale mamei sale. Un pom înalt, împovărat 
de beteală, se afla într-un colţ, iar căminul, pe 
care Hanna nu-şi amintea să-i fi folosit 
vreodată familia, ardea vesel. Combina cânta 


la maximum „Rudolf, renul cu nas roşu” şi în 
toată casa mirosea a şuncă glazurată cu miere. 

— Alo? strigă Hanna. 

Din bucătărie se auziră râsete, mai întâi 
chicotitul ca un gâlgâit al lui Isabel, apoi ho- 
hotul răsunător al tatălui ei. Hanna merse după 
colţ. Bucătăria era plină de oameni care ţineau 
pahare cu şampanie şi farfurii cu mini-tarte şi 
triunghiuri de brânză Brie. Mulţi purtau căciuli 
de Moş Crăciun, inclusiv tatăl Hannei. Isabel 
stătea într-un colţ, îmbrăcată într-o rochie 
roşie, cu blană albă la manşete şi pe poale, iar 
Kate purta o rochie mulată, din jerseu roşu, şi 
pantofi Kate Spade alb cu negru, cu tocuri 
înalte. De candelabru atârna vâsc, pe tejghea 
stătea o carafă cu cidru fiert, iar pe insulă erau 
o mulţime de platouri cu cele mai gustoase 
prăjituri de Crăciun şi aperitive. 

Isabel o văzu pe Hanna şi veni la ea ca 
plutind. 

- Hanna! Feliz Navidad! 0 Tannenbaum! 

Crăciun fericit! 

Hanna pufni. 

—  Aăă, eu sunt evreică. Şi tata e evreu. 

Isabel clipi prosteşte, ca şi cum nu putea 
pricepe că nu existau oameni, nemaipomenind 
de logodnicul ei, care să sărbătorească altceva 
decât Crăciunul. 

Domnul Marin apăru lângă Isabel. 

— Ce faci, scumpo? o întrebă pe Hanna, 


ciufulindu-i părul. 

Ea se holbă la el, şocată. 

— De când sărbătoreşti tu Crăciunul? Rosti 
cuvântul ca şi cum ar fi spus aniversarea 
satanei. 

Domnul Marin îşi împleti mâinile la piept, 
luând o poziţie prudentă. 

— ÎI sărbătoresc cu Isabel şi Kate de câţiva 
ani.l-am zis lui Kate să-ţi spună. 

— Nu mi-a spus, replică Hanna, categoric. 

—  Sărbătorim în fiecare an Cele Două- 
sprezece Zile ale Crăciunului. 

Întotdeauna le încheiem cu o petrecere. 
Isabel sorbi din şampanie. E o tradiţie 
minunată. Anul ăsta am început mai devreme, 
cu seara asta - o petrecere combinată, de casă 
nouă, plus cea de dinainte de Crăciun. Şi am 
vrea să faci şi tu parte din tradiţie, bineînţeles, 
adăugă domnul Marin. 

Hanna se holbă la toate ornamentele verzi şi 
roşii. Familia ei nu fusese niciodată atât de 
religioasă, dar aprindeau cu toţii câte o 
lumânare în candelabrul cu nouă braţe, în 
licoare seară de Hanukka. De Crăciun, co- 
mandau acasă mâncare chinezească, se uitau 
la o mulţime de filme şi făceau drumeţii lungi 
cu bicicleta, dacă le permitea vremea. Acele 
tradiţii îi plăceau ei. 

Se auzi soneria, aşa că Isabel şi domnul 
Martin se duseră să deschidă. Hanna merse 


agale spre masa cu băuturi, întrebându-se cât 
de mare ar fi beleaua în care s-ar vâri dacă şi- 
ar turna un pahar mare de whisky. Apoi, o 
siluetă familiară, în rochie de jerseu roşu, 
apăru în faţa ei. 

Asta-i o ţinută interesantă pentru petrecere. 
Kate studie hanoracul prea mare al Hannei. 
Petrecerea asta înseamnă foarte mult pentru 
Tom, să ştii. Foarte mulţi dintre colegii lui de la 
serviciu sunt aici. Ai fi putut să depui şi tu mai 
mult efort. 

Hannei îi veni s-o pocnească în cap cu 
batonul de salam picant de pe masa cu 
mâncare. 

— N-am ştiut că va fi o petrecere. 

— N-ai ştiut? Kate ridică o sprânceană 
pensată perfect. Eu ştiu de o săptămână. Cred 
c-am uitat să-ţi zic şi ţie. 

Se întoarse şi plecă în grabă. Hanna înşfacă 
o prăjitură mică şi-o înfulecă fără s-o savureze, 
holbându-se la tatăl ei, aflat în partea cealaltă 
a camerei. Pălăvrăgea cu un bărbat cărunt, 
într-un costum negru, şi cu o femeie suplă, cu 
nişte cercei cu diamante imenşi. Când Kate se 
apropie de ei, domnul Marin îi puse mâna pe 
umăr şi făcu prezentările, foarte mândru. Nu se 
întoarse ca să-i facă semn Hannei să vină şi s-o 
prezinte şi pe ea. 

Nu era decât o grăsană nedorită, îmbrăcată 
într-un hanorac Eagles. O fată care nu era 


invitată la petrecerile din propria casă. Se 
simţea ca Doamna din Doamna şi vagabonaul, 
unul din filmele ei preferate în copilărie. Când 
în familia Darling s-a născut un copil, au dat-o 
pe Lady la o parte. Numai că Hanna nu avea 
un prieten vagabond murdar cu care să fugă şi 
cu care să împartă spaghete, pentru că aşa- 
zisul ei prieten avea să fie la distanţă de sute 
de kilometri de ea, bucurându-se de soare peo 
plajă de nudişti, împreună cu o destrăbălată. 

Se trânti pe un scaun din colţul îndepărtat, 
lângă Edith, o vecină în vârstă care purta nişte 
ochelari imenşi şi arăta întotdeauna de puică 
şi-ar fi înghiţit proteza. 

— Cine e? întrebă Edith, aplecându-şi 
urechea spre scaunul Hannei. 

Mirosea discret a violete. 

— Sunt Hanna Marin, îi răspunse Hanna pe 
un ton ridicat. Mă mai ţineţi minte? 

— A, Hanna, sigur că da. Edith pipăi în jur și- 
o bătu uşor pe mână. Mă bucur că te văd, 
dragă. Împinse spre ea un platou de hârtie cu 
fursecuri de ciocolată în ambalaj de plastic. 
Serveşte-te cu fursecuri. Le-am făcut chiar eu. 
Am vrut să le pun pe masa cu mâncare, dar 
femeia aia care locuieşte mai nou aici nu a 
acceptat. 

Strâmbă din nas ca şi când ar fi simţit un 
miros rânced. 

— Mulţumesc, bolborosi Hanna. Ar fi vrut s- 


o sărute pe Edith pentru că nu-i plăcea de 
Isabel. Puse un fursec pe limbă, savurând 
gustul de zahăr, unt şi ciocolată, gata să leşine 
de bun ce era. Sunt delicioase! 

— Mă bucur că-ţi plac. Edith mai împinse un 
fursec spre ea. Mai ia unul. Eşti prea slabă. 

Edith îi spusese că e prea slabă şi când fu- 
sese o ratată grăsană şi urâtă, dar tot îi cădea 
bine s-o audă. Zahărul o liniştea. Al treilea 
fursec ar fi putut chiar s-o aducă într-o stare 
euforică. N-ar trebui, auzi o voce în mintea ei. 
Ai mâncat mult pop-corn la Lucas. Eşti 
îmbrăcată în blugii de grăsană şi până şi ei îti 
vin cam strâmți. 

Dar fursecurile miroseau atât de bine! Hanna 
ridică ochii şi-o văzu pe Kate radiind în faţa 
altui coleg de serviciu de-al tatălui ei; ceva se 
rupse în ea atunci. Nu, ar fi vrut ea, dar mâinile 
ei, având parcă voinţă proprie, împachetară 
şase fursecuri într-un şerveţel. Şi picioarele 
aveau voinţa lor, ridicând-o de pe scaun şi 
croindu-şi drum printre petrecăreţi. Hanna 
ajunse numai până la scările goale când 
desfăcu şerveţelul şi-şi vâri fursecurile în gură 
unul câte unul. Mesteca şi înghiţea cu 
disperare. li cădeau firimituri pe piept şi era 
mânjită toată de ciocolată, şi pe degete, şi la 
gură. Avea impresia că era cineva înăuntrul ei 
care-i spunea că nu se poate opri până nu le 
termină pe toate - abia atunci se va simţi 


sătulă. 

Exact asta se întâmplase când le cunoscuse 
pe Kate şi Isabel, în Annapolis: fusese atât de 
agitată şi de stângace, că singurul lucru care o 
liniştea era să înghită cantităţi uriaşe de 
mâncare. Kate şi Ali, pe care Hanna le adusese 
cu ea, o priviseră cu gura căscată, ca şi când 
n-ar fi fost om. Şi când Hanna se îndoise de 
spate din cauza durerii de stomac, domnul 
Marin o luase în râs: a mâncat prea mult 
porcuşorul? 

Fusese prima oară când Hanna se forţase să 
vomeze - dar nu şi ultima. De-a lungul anilor, 
se străduise din greu să se oprească, însă lupu- 
şi schimbă părul, dar năravul, ba. 

Un chicotit strident răsună din hol şi Hanna 
îngheţă. Semăna cu vocea lui A/i. 

Când se uită afară, pe fereastra din faţă, ar fi 
putut jura că observase pe cineva mişcându-se 
prin tufişuri. 

Hanna îşi miji ochii să vadă mai bine în 
întuneric, apoi simţi că o priveşte cineva şi se 
întoarse. Tatăl ei şi Kate se holbau la ea din 
bucătărie. 

Privirea lor fugea de la gura mânjită de 
ciocolată a Hannei la firimiturile de pe piept şi 
la fursecurile din mâna ei. Kate rânji dis- 
preţuitor. Domnul Marin se încruntă. In cele din 
urmă, ridică mâna prefăcându-se că se şterge 
la gură. Hanna curăţă bucata de ciocolată care 


i se lipise de obraz. Kate întoarse capul şi-şi 
acoperi gura, înăbuşindu-şi un chicotit. 

Hanna lăsă să-i cadă pe podea fursecurile pe 
care le avea în mână. Roşie ca racul, o luă la 
fugă pe scări, intră în dormitorul ei şi trânti uşa 
după ea, după ce ridică degetul mijlociu spre 
tipetele ascuţite scoase de petrecăreţi şi spre 
colinda cântată de Bing Crosby. Se săturase de 
petreceri de Crăciun pentru toată viaţa. 


4 
NU VEI MAI LUCRA 
NICIODATĂ 
ÎN ACEST MALL 


Marţi, după şcoală, Hanna împinse uşile 
duble de sticlă pe care scria BINE AŢI VENIT LA 
MAREA DESCHIDERE A MALL-ULUI DEVON 
CREST! Intră în încăperea largă şi inspiră 
adânc. Mirosea a covrigei Auntie Anne, a cafea 
Starbucks şi a parfumuri amestecate. O 
fântână mare gâlgâia şi fete frumos îmbrăcate 
țopăiau cărând plase de cumpărături de la 
Tiffany & Co., Tory Burch şi Cole Haan. Semăna 
cu mall-ul King James, locul unde mergea 
Hanna de obicei, dar era suficient de diferit ca 
să nu-i aducă aminte nici măcar o dată de 
numeroasele ocazii în care mersese la 
cumpărături cu Mona. 

Simplul fapt că era înconjurată de magazine 
o făcea pe Hanna să se simtă mai bine. Ar fi 
vizitat mall-ul mai devreme, dar nu avusese 
timp. leri, ca parte a extravaganţei numite 
Cele Douăsprezece Zile de Crăciun, venise aici 
cu tatăl ei, Isabel şi Kate, la un concert de 
Haendel, Mesia, în Villanova - groaznic de 
plictisitor. Cu o zi înainte, fuseseră la o 


degustare de lapte de pasăre cu alcool, la 
Williams-Sonoma, şi, spre nefericirea Hannei, 
ea şi Kate avuseseră voie să bea numai lapte 
de pasăre fără alcool, care avea gust de 
înlocuitor de lapte pentru cafea rânced. In 
seara asta, plănuiseră să meargă la un 
magazin din Philly, să vadă un spectacol jalnic 
de lumini, dar magazinul se închisese din 
cauza unei infestări cu ploşniţe. Mare pierdere! 

Acum, Hanna trecea pe lângă o zonă de 
odihnă cu bănci şi o cafenea mică, unde se 
vindeau 208 feluri de ceai, şi o brutărie cu 
produse fără gluten. Îşi scoase celularul ca să 
verifice încă o dată dacă o sunase Lucas sau îi 
trimisese vreun mesaj, dar nu avea niciun 
mesaj electronic, vocal sau pe Twitter. Plecase 
de două zile şi deja uitase de promisiunea de a 
o căuta zilnic. 

Nu-i nimic. Putea să aibă încrede în Lucas. 
Nu-i aşa? Hanna îşi aruncă bărbia în sus, 
încercând să rămână calmă, şi se opri să se 
uite la ghidul mall-ului. Avea un Otter, buticul 
ei preferat. Îşi va alunga frustrarea 
cumpărându-şi cea mai tare ţinută din viaţa ei. 

— Hei, gagico! 

Hanna întoarse capul să vadă ce coleg de 
şcoală o strigase, dar nu văzu pe nimeni. In 
schimb, văzu un sat numit Ţara lui Moş 
Crăciun, încărcat cu bastoane de ciocolată 
gonflabile, o casă de turtă dulce şi o ceată de 


spiriduşi cu înfăţişare plictisită, întruchipaţi de 
băieţi de liceu, purtând pantofi cu vârf ascuţit 
şi pălării ţuguiate. Moş Crăciun stătea pe un 
tron aurit, cu fesul căzut pe-o parte. 

—  Mişto zâmbet, frumoaso, rosti vocea din 
nou, iar Hanna îşi dădu seama că era Moş 
Crăciun. Îi făcu semn să vină la el cu mănuşa 
lui albă. Nu vrei să stai la mine în poală? 

— Pfui! murmură Hanna şi o şterse cu paşi 
repezi. 

Îl auzi făcând ho-ho-ho, până sus, la lift. 

Magazinul firmei Otter scânteia mai jos pe 
coridor ca un semnal luminos al modei, 
liniştitor. Hanna intră, mişcând din cap în 
ritmul mixajului muzical ambiental. Ridică o 
eşarfă de mătase şi şi-o lipi de obraz. Apoi 
inhală mirosul scump al genţilor Kooba, din 
piele de culoarea untului, şi-şi plimbă degetele 
pe blugii mulaţi şi rochiile de şifon cu talie 
marcată Marc Jacobs. Pulsul i se linişti. Simţea 
realmente cum îi dispare stresul. 

— Pot să te-ajut? ciripi un glas. 

— O vânzătoare blonduţă minionă, îmbrăcată 
într-o fustă cu talie înaltă şi acelaşi model de 
bluză de mătase cu buline la care Hanna se 
uitase cu jind pe suport, apăru lângă ea. Cauţi 
ceva anume? 

— Îmi trebuie sigur nişte blugi. Hanna 
mângâie o pereche de blugi mulaţi J Brand de 
pe masă. Şi poate rochia asta. Şi ăsta. 


Arătă spre un pulover de caşmir marca Alice 
+ Olivia. 

— O, e superb, exclamă vânzătoarea. Ai 
gusturi fine. Vrei să-ţi aleg câte ceva şi să-ți 
pregătesc cabina de probă cât te mai uiţi tu la 
marfa? 

— Sigur, spuse Hanna. 

— Perfect. Vânzătoarea o cercetă de sus 
până jos, apoi mişcă din cap. 

Lasă totul în seama mea. Apropo, eu sunt 
Lauren. 

— Hanna. 

Zâmbi. Părea începutul unei prietenii fru- 
moase. Poate că Lauren îi va pune deoparte 
noutăţile ca să le probeze ea, înainte să-şi 
pună labele pe ele alte fete, aşa cum făcea 
Sasha, de la magazinul Otter din King James. 

Dădu o tură prin magazin, alegând alte 
pulovere şi rochii. Lauren strânse câteva 
produse care credea că i-ar plăcea, inclusiv un 
teanc de blugi, şi le duse repede în spate. 

Când Hanna era pregătită să le probeze, ob- 
servă că Lauren îi arătase spre cea mai mare 
cabină din colţ. Alte trei erau ocupate, dar erau 
mult mai mici, ca şi cum celelalte fete n-ar fi 
fost nici pe departe la fel de importante ca ea. 

Hanna trase perdeaua, îşi netezi părul şi 
admiră hainele superbe atârnate de umeraşe. 
Venise timpul să dea iama în cartea de credit. 
Dar, dintr-odată, privirea îi căzu pe eticheta 


uneia dintre perechile de blugi mulaţi aleşi de 
Lauren pentru ea şi aşezaţi pe scaunul cu 
tapiţerie imprimată cu linii şerpuite. 

Mărimea șase. 

Se încruntă şi studie următoarea etichetă din 
grămadă. lar şase. Se uită la etichetele 
rochiilor. Tot şase. Nu era nimic rău să ai 
mărimea şase - pentru majoritatea fetelor -, 
dar ea nu mai purtase mărimea asta dinainte 
de transformarea completă cu Mona, în clasa a 
opta. | 

—  Aăă... Lauren? 

Hanna scoase capul din cabina de probă. 
Lauren apăru în capătul coridorului şi Hanna îi 
oferi un zâmbet pe post de scuză. 

— Cred că e o greşeală. Eu port mărimea 
doi. 

O expresie de stânjeneală trecu peste chipul 
lui Lauren. 

— Cred că ar trebui totuşi să încerci şasele. 
Blugii J Brand sunt cam mici în general. 

Hanna se ofuscă. 

— Am deja trei perechi de J Brand acasă. 
Ştiu exact cum sunt mărimile la ei. 

— Bine, spuse Lauren, după o clipă, scu- 
turând din umeri. Mă duc să văd dacă avem 
doi şi patru pe stoc. g 

Perdeaua reveni la locul ei. In timp ce 
Lauren se îndepărtă cu paşi uşori pe coridor, 
Hanna ar fi jurat că auzise un chicotit slab. 


Lauren râdea de ea? Din cabinele celelalte nu 
se mai auzea nimic, ca şi când fetele de-acolo 
ar fi tras cu urechea - şi-ar fi judecat-o. 

Lauren se întoarse peste câteva secunde cu 
noile perechi de blugi. Hanna i le smulse din 
mână şi smuci la loc perdeaua. Cum îndrăz- 
neşte vânzătoarea asta idioată să râdă de ea 
pe la spate? Şi cum o măsurase din cap până-n 
picioare, bănuina că avea mărimea şase! Oare 
vânzătoarele nu trebuiau să ştie exact ce 
mărime poartă clienta? Nu făceau niciun fel de 
pregătire? Hanna nu fusese niciodată tratată 
cu atâta lipsă de consideraţie la ce/ă/a/t 
magazin Otter. Imediat ce pleca de nici, avea 
să dea telefon la birourile firmei Otter, să facă 
o plângere. 

Materialul blugilor mărimea doi îi dădea o 
senzaţie plăcută în jurul gleznelor. Hanna îi 
linse peste gambe, dar, când vru să-i ridice 
peste coapse, bumbacul nu se întinse. Hanna 
se studie în oglindă. Sigur era defectă pere- 
chea asta. 

Dădu jos blugii mărimea doi şi încercă 
mărimea următoare. Pe aceştia îi putea trece 
peste fund, dar în niciun caz nu-i putea în- 
chide. Ce naiba se întâmpla? 

Ca ultimă soluţie, încercă mărimea şase, cea 
aleasă de Lauren. Inchise nasturele şi se studie 
în oglindă. Avea picioare dolofane. Peste talie îi 
ieşea un colăcel de grăsime. Cusăturile păreau 


întinse, gata să pocnească în orice clipă. Inima 
începu să-i bată nebuneşte. Era posibil să fie 
toţi blugii cu defect? 

Sau se îngrăşase ea? 

Se gândi la fursecurile pe care le mâncase la 
petrecerea de Crăciun. Şi la gustările rămase, 
cu care se delectase aseară, în camera ei, în 
faţa televizorului, ascunzându-se de tatăl ei, de 
Isabel şi de Kate. Şi la bucăţile de ciocolată de 
casă pe care le luase din cutia deschisă pe 
insula din bucătărie, când trecuse pe-acolo. 

| se făcea pielea de găină. Se simţea la un 
pas de a ajunge din nou aceeaşi ratată 
grăsană, urâtă şi tâmpită care fusese înainte 
de a se împrieteni cu Ali, în clasa a şasea. 
Aruncă iar o privire scurtă în oglindă şi, o 
fracțiune de secundă, văzu fata cu păr castaniu 
şi coşuri pe frunte. Era vechea Hanna, fata 
care jurase să nu mai fie niciodată, în viaţa ei. 

— Nu, şopti ea scâncit, acoperindu-şi ochii 
cu mâinile şi trântindu-se pe scaun. 

— Hanna? Tocurile înalte ale lui Lauren 
apărură pe sub perdea. E totul în regulă? 

Hanna scoase un da chinuit, dar nimic, 
absolut nimic nu era în regulă. Dintr-odată, avu 
impresia că viaţa îi scapă complet de sub 
control. 

Şi trebuia să acţioneze - repede. 


5 
COBORÂND 
DE PE MUNTELE OLIMP 


A doua zi dimineaţă, Hanna se afla pe bici- 
cleta medicală de la Body Tonic, sala de gim- 
nastică scumpă la care mergea de la sfârşitul 
clasei a opta. Fiecare aparat avea televizor 
încorporat, cu milioane de canale prin cablu; 
un bar cu sucuri şi o saună erau lângă re- 
cepţie, iar la vestiare, o baie de aburi cu 
eucalipt, căzi de baie cu vârtejuri şi produse 
Kiehl la toate duşurile. În jurul ei, bărbaţi şi 
femei în formă fizică bună şi ocazionalul 
student la una dintre şcolile particulare de elită 
din zonă alergau pe benzi, pedalau pe biciclete 
cu scaun înclinat spre spate sau făceau 
genuflexiuni uşor indecente pe mingi 
medicinale. In sala de antrenament din spate 
se ţinea o oră de yoga şi chiar în clipa aceea 
cursanţii încercau poziția  semilunii, întru- 
chipând cu trupurile lor litera T şi agitându-şi 
picioarele. 

Hannei îi curgea transpiraţia în ochi, o ar- 
deau braţele şi picioarele şi tocmai văzuse la 
televizor ştirea supărătoare că lan Thomas îşi 
proclama nevinovăția din spatele gratiilor. Dar 


nu se putea opri din exerciţiu acum. În niciun 
caz nu avea să rămână la mărimea şase. Nu va 
mai permite niciunei vânzătoare să râdă pe 
furiş de ea. 

Îi vibră celularul şi se întinse după el ne- 
răbdătoare, verificând încă o dată dacă Lucas 
sunase, îi trimisese un mesaj, îi lăsase ceva pe 
Facebook, orice, dar nu era decât Aria, care 
voia să-i ceară cu împrumut notițele de la 
engleză. 

Hanna simţi o gheară în piept. O făcea să se 
simtă incredibil de jalnic, dar îi era dor de 
Lucas - iar lui se părea că nu-i era deloc dor de 
ea. Aruncă telefonul înapoi în recipientul de 
plastic al aparatului, destinat sticlelor de apă, 
şi mută nivelul de rezistenţă la o treaptă 
superioară. Nu-i nimic. O să slăbească zece 
kilograme, o să arate din nou excelent şi-o să- 
şi exprime toată afecțiunea pentru Lucas când 
acesta se va întoarce. 

Dar dacă lui Lucas nici nu-i va mai păsa de 
ea când se va întoarce acasă? se întrebă ea. 
Dacă se hotăra s-o lase pentru Prinţesa Puke-a- 
tan? 

— Eşti foarte hotărâtă, nu-i aşa? 

Tresări, privi în jos şi văzu un tip musculos, 
într-un tricou Body Tonic strâmt, pantaloni cu 
plasă, până la genunchi, şi tenişi New Balance 
gri, stând lângă aparatul ei. Avea cei mai 
albaştri ochi pe care-i văzuse vreodată, păr 


negru tuns scurt şi piele aurie superbă, iar 
muşchii îi ieşeau în evidenţă fără să pară prea 
forţaţi. Hanna îl recunoscu imediat - când ea şi 
Mona veneau la Body Tonic împreună, îl 
porecliseră Apollo, din motive evidente. Se 
plimba ţanţoş prin sală, zâmbind larg fetelor, 
uneori ridicând o greutate sau făcând 
abdomene şi instruind toată clientela feminină 
ultra-bogată din Main Line. Dar factorul 
hotărâtor fusese când îl surprinseseră stând în 
maşină, în parcare, bâţâindu-se pe melodia 
Stainvay to Heaven! şi pretinzând că volanul 
era o tobă. Apollo era un prostănac reformat, 
la fel ca Hanna şi Mona. 

Hanna se uită în spatele ei ca să vadă dacă 
Apollo vorbeşte cu altcineva, dar ea era 
singura persoană pe rândul cu biciclete me- 
dicale., 

—  Aăă... poftim? întrebă ea, încercând să 
pară degajată. 

Ar fi vrut să-şi fi adus un prosop ca să se 
şteargă pe faţă. 

Apollo zâmbi larg şi arătă spre ecranul LCD al 
aparatului Hannei. 

—  Exersezi de optzeci de minute. E mult. 

— O! Hanna continuă să pedaleze. Incerc 
să-mi revin la o formă mai bună. Am fost la 
prea multe petreceri. 

Râse ruşinată de ea însăşi, apoi se blestemă 


1 Melodie a formaţiei de rock Led Zeppelin ("Scara către Paradis") 


că atrăsese atenţia asupra fundului ei umflat 
de prăjiturile de Crăciun. 

— Sărbătorile pot fi destul de grele. Apollo 
se aplecă pe bicicleta de lângă ea. Conduc un 
curs separat de fitness care începe astăzi şi e 
dedicat perioadei sărbătorilor. Se concentrează 
pe exerciţiu fizic, nutriţie şi stare de sănătate 
mintală bună. 

— Sună formidabil, spuse Hanna. 

Kirsten Cullen, o fată pe care o ştia de la 
Rosewood Day, plecase la un program de 
fitness în St. Barts în vara dintre clasa a noua 
şi a zecea şi se întorsese fără şase kilograme şi 
cu cea mai întinsă piele din lume. 

— Şi unde vă retrageţi? 

— A, nicăieri. Apollo îi oferi un zâmbet 
stânjenit, dar strălucitor. Îl ţinem aici, la sală. 
Dar te vei simţi transportată - şi incredibil de 
bine la sfârşit. Ai fi interesată să te înscrii? 

Hanna îşi studie reflexia transpirată din 
oglinda din faţa ei. 

— Nu ştiu. 

Nu prea era amatoare de ore în grup. Apollo 
afişă din nou acelaşi zâmbet strălucitor. 

— Eşti sigură? Cred că ai descoperi că e pur 
şi simplu uimitor. Te cheamă Hanna, nu? 

Hannei îi căzu falca. 

— De unde ştii? 

— Te-am mai văzut pe-aici. De data asta, 
rând zâmbi, afişă şi două gropiţe adorabile. Mi- 


ar plăcea să vii la cursul meu. 

Simţi furnicături în corp. Flirta cu ea? Preţ de 
o clipă, simţi nevoia arzătoare să coboare de 
pe bicicletă, s-o sune pe Mona şi să-i spună că 
Apollo de la Body Tonic o implora de-a dreptul 
să meargă la programul lui de fitness, apoi se 
trezi la realitate. Incă o dată. De câte ori îşi 
amintea că Mona fusese A. şi că acum era 
moartă, avea senzaţia că fusese lovită în piept 
de o minge medicinală. 

—  Kilogramele se vor topi de pe tine, pro- 
mise Apollo. Vei fi în cea mai bună formă din 
viaţa ta. Te rog, spune-mi că accepţi. 

Dacă aşa punea problema, cum putea să-l 
refuze? Şi nici ochii lui albaştri scânteietori n-o 
lăsau indiferentă. 

— Bine, mi-ai forţat mâna, spuse ea, oprind 
bicicleta. Contează pe mine! 

— Excelent, râse Apollo din nou. 

Numai faptul că stătea lângă el îi şi trimitea 
furnicături în corp. Şi el o remarcase. Ştia cum 
o cheamă. li pieri orice gând la Lucas şi Puke- 
a-tan Brooke. Dacă Lucas flirta, atunci şi ea 
avea dreptul s-o facă. 

— Eu sunt Vince, adăugă el. Cursul începe 
astăzi, la cinci, şi ne vom întâlni dimineaţa şi 
seara, până la sfârşitul anului. Sunt încântat că 
o să vii şi tu, Hanna. 

— Şi eu sunt încântată, spuse ea, privind 
adânc în ochii lui Apollo... ai lui Vince. 


Spunea adevărul, adevărul curat. 


6 
RATAŢII RATAŢILOR 


În aceeaşi zi, la sfârşitul orelor, Hanna stătea 
pe trepte în faţă la Body Tonic şi-şi ţinea ce- 
lularul între umăr şi ureche. 

— Îmi pare rău, tată. Jur că ţi-am zis că am 
planuri diseară. 

— Daro să pierzi Satul lui Moş Crăciun de la 
Longwood Gardens. 

Domnul Marin părea foarte dezamăgit. O să 
fie nemaipomenit. : 

Hanna îşi înăbuşi senzaţia de scârbă. In clasa 
a şaptea, ea, Ali şi alte câteva fete merseseră 
la Longwood Gardens, care asta şi era: o 
grădină mare şi plictisitoare. Era prea cald, 
înghesuială şi de-a dreptul jalnică pe di- 
năuntru, aşa că stătuseră mai tot timpul în 
parcare, bârfind despre băieţii de la Rosewood 
Day cu care ar fi vrut cel mai mult să se sărute 
şi despre celebrităţile pe care le-ar invita la 
petrecerile imaginare de ziua lor. 

— Îmi pare sincer rău, repetă Hanna. Dar mi- 
am făcut planurile astea înainte de a afla 
despre chestia cu Cele Douăsprezece Zile de 
Crăciun. 

Domnul Marin oftă. 

— Nu faci asta pentru că nu-ţi place de Isabel 


şi Kate, nu-i aşa? Kate zice că vrea să te 
cunoască, dar că tu te ţii la distanţă. Mi-a mai 
spus şi că n-ai mai vrut să mergi cu ea la mall 
în ziua când ne-am mutat. 

Hanna deschise gura, apoi o închise la loc. 
Kate avea tupeu, nu glumă. 

— Nu are nici o legătură cu ele, minţi ea. 

Când termină de vorbit, lăsă telefonul în 
poală, dorindu-şi să mai sune o dată şi să audă 
vocea lui Lucas. Dar nu sună. Se holbă la 
maşinile care vâjâiau înainte şi înapoi pe 
drumul de ţară îndepărtat. Ningea uşor, făcând 
trotuarul să scânteieze. Hanna auzi un târşâit 
de picioare în stânga ei şi se îndreptă de spate. 
Avu senzaţia că o pândeşte cineva de după 
colţ. 

Scutură din umeri ca să scape de această 
senzaţie - nu o mai pândea nimeni! - şi sări în 
picioare. Intră în sală, simțind noduri de emoție 
în stomac. Poate că la început se împotrivise 
ideii de fitness în grup, dar acum de-abia 
aştepta. Vor fi numai fete drăguţe din Main 
Line - poate-şi va face chiar o prietenă sau 
două. lar Vince spusese că programul includea 
fitness, nutriţionism şi sănătate; poate asta 
însemna masaje regulate la sfârşitul fiecărei 
sesiuni, făcute de Vince, bineînţeles. Strict pe 
bază profesională, ca să nu fie Lucas prea 
gelos. 

Pe uşa uneia dintre sălile de gimnastică 


obişnuite cineva lipise un anunţ tipărit: CURS 
DE FITNESS PENTRU SARBATORI. Hanna se 
aşteptase ca locul să fie un refugiu secret din 
clădirea Body Tonic - ceva de genul „numai 
pentru VIP” -, dar nu era nimic. Trase aer 
adânc în piept şi împinse uşa, zâmbind larg şi 
aşteptându-se ca participanţii cei frumoşi să se 
învârtă în jurul ei si s-o întâmpine cu braţele 
deschise, ca la o sesiune de terapie în grup, 
dar mult mai fermecătoare. 

Însă luminile, care erau foarte puternice, 
aproape fluorescente, dezvăluiau o scenă cu 
lotul diferită. Zece persoane stăteau pe podea 
lângă diverse rogojini, mingi, aparate care se 
balansau şi blocuri de yoga în faţa lor. Se 
întoarseră toate şi o priviră lung, dar nu-şi 
deschiseră braţele ca s-o întâmpine cu o 
îmbrăţişare de grup. Nu că Hanna ar fi vrut să-i 
atingă. Arătau cu totul altfel decât fanii 
înnebuniţi după fitness. 

Văzu o femeie cu bărbie triplă. Un bărbat cu 
burta căzută bine peste curea. Mame 
şleampete din suburbii. Taţi suburbani bon- 
doci. Adolescente de genul celor care se în- 
scriu în cluburi de teatru sau formaţii şi-şi 
petrec pauza de prânz în sala de artă, fără să 
dea doi bani pe felul în care arată corpul lor. O 
fată avea cei mai mari sâni pe care-i văzuse 
vreodată. Era de vârsta Hannei şi purta haine 
mulate, avea şolduri late şi fund mare, ca 


fetele sexy din fotografiile anilor cincizeci. 
Avea un stil oarecum punk, înaltă, păr negru 
lucios, prea mult fard pe pleoape, ochi aproape 
migdalaţi, un strat gros de ruj pe buzele de 
păpuşă-bebeluş şi un tatuaj în formă de 
pumnal pe umăr. Sigur că Hanna nu suporta 
stilul, dar ei i se potrivea. Nu că Hanna ar fi 
recunoscut asta cu glas tare. 

Halal sală de fitness mai era şi asta! Semăna 
mai degrabă cu versiunea ieftină de închiriat a 
filmului Ratatu/ rataților. Hanna nu-i văzuse 
niciodată pe niciunul din ei pe podea la Body 
Tonic - era ca şi cum sala îi ţinuse ascunşi pe 
oamenii ăştia, ca să nu-i sperie pe clienţii 
regulaţi. Şi fiecare persoană care venea purta 
un tricou roşu prea mare, pe faţa căruia scria 
PUNE-ŢI FUNDUL LA TREABA! cu litere albe, iar 
pe spate, TABARA DE INSTRUCȚIE MILITARA - 
FITNESS PENTRU SARBATORI! 

— Hanna! Vince apăru din spatele unei 
combine dintr-un colţ şi-i zâmbi cu toată gura. 

Purta şi el un tricou cu PUNE-ŢI FUNDUL LA 
TREABA!, chiar dacă nu aşa de larg. Mă bucur 
că ai reuşit să vii! Poftim, ia un tricou! 

li aruncă unul, dar ea nu făcu niciun efort să-l 
prindă, ci-l lăsă să i se lovească de piept şi să 
cadă pe jos. In spatele ei, auzi un chicotit 
subţire şi ascuţit şi îngheţă. O siluetă se furişă 
pe după colţ, cu părul blond, drept şi lung. O 
văzuse cineva pe Hanna? O bănuia cineva că 


participa şi ea la... aşa ceva? 

— Haideţi să începem prin a ne prezenta şi a 
spune de ce suntem aici, propuse Vince. 

Arătă spre fata care aducea cu fetele sexy 
din anii cincizeci. 

Ea îşi scutură sânii spre el şi toarse: 

— Sunt Dinah Morrissey. Nu mă interesează 
să slăbesc, dar vreau să fiu mai sănătoasă. 

Îşi flutură genele spre Vince, care îi oferi un 
zâmbet larg. 

— Bucuroşi de cunoştinţă, Dinah. Hanna, ce- 
ar fi să continui tu? 

Hanna avea buzele pecetluite. Se uită din 
nou la creaturile diforme şi masive de pe 
podea, scoase un țipăt scurt şi se răsuci. Fugi 
cât de repede putu spre sala principală, acolo 
unde toţi erau drăguţi, slabi şi normali. 

— Hanna, o strigă Vince, când ea şerpui 
printre aparatele cu greutăţi şi benzile de 
alergat. 

Îi tăie calea în holul dintre sala de yoga şi 
bistroul cu gustări macrobiotice. Ce s-a 
întâmplat? 

Hanna ridică din umeri stânjenită, observând 
că Vince fugise după ea cu tricoul cu PUNE-ŢI 
FUNDUL LA TREABA!, pe care ea îl refuzase. 

— Cursul ăla nu cred că e pentru mine. 

— Programul de fitness? De ce? 

Era drogat? În primul rând, era o tabără de 
instrucție militară, nu un program de fitness. In 


al doilea rând, cum putea crede Vince că locul 
Hannei era la un asemenea curs? O observase 
astăzi pe bicicletă şi-o categorisise drept o 
persoană diformă, comună? Una de care râd 
vânzătoarele, pe care o resping taţii şi o 
dispreţuiesc cele mai bune prietene? 

— Pentru că e plin de oameni graşi! izbucni 
ea, într-un târziu. 

Vince făcu câţiva paşi înapoi, formând un O 
discret cu buzele. 

—  Glumeşti, nu-i aşa? 

O variantă tehno a unei piese cântate de 
Rihanna bubuia în fundal. 

Văzând că Hanna nu răspunde, Vince clătină 
din cap. 

— Ceilalți membri nu sunt graşi. Bine, poate 
că unii dintre ei au puţin peste greutatea 
sănătoasă, dar nu crezi că-i grozav că vor să-şi 
revină? Simt că îi pot ajuta cu adevărat. 

Eşti un fel de Maica Tereza cu muşchi, ar fi 
vrut Hanna să-i replice. 

— Cred că o să renunţ. 

— Renunţi la un curs de fitness care-o să te 
dea pe spate? De ce, pentru că restul nu arată 
ca şi când tocmai ar fi ieşit din paginile revistei 
Vogue? 

Vince vorbea îngrozitor de tare. Hanna 
aruncă priviri prudente în jur. Fata de la re- 
cepţie, slabă ca o scobitoare, scana cârdurile a 
doi membri, aparatul scoțând două bipuri 


vesele. Un tip de liceu sări pe banda de aler- 
gat, cu pletele-i blonde săltând. Dacă ascultase 
cineva, cineva de la Rosewood Day? Dacă 
prindea cineva de veste, avea să fie cea mai 
mare ratată din şcoală - în mai multe privinţe. 

Vince îi aruncă Hannei o privire cu tâlc. 

— Cred că înţeleg ce se întâmplă. Nu ai forţă 
în tine. Nu se numeşte tabără de instrucție 
militară pentru că ar fi uşoară. Mintea ta nu e 
destul de puternică să suporte un program atât 
de riguros? 

Hanna pufni indignată. 

— Nu are nici o legătură cu puterea minţii 
mele. Ei bine, las-o baltă. 

Vince flutură din mână. Ar fi trebuit să văd 
semnele. Nu oricine e făcut pentru acest curs - 
trebuie să-ţi doreşti cu adevărat starea de 
sănătate, să fii cu adevărat pregătit pentru ea. 
Nu-ţi face probleme din cauza asta, Hanna. Am 
crezut că eşti destul de rezistentă... dar nu-i 
nimic. 

— Sunt foarte rezistentă, rosti Hanna atât 
de tare, încât o fată de vreo douăzeci şi cinci 
de ani, care purta un trening Hollis şi stătea 
lângă rogojini, ridică ochii alarmată. Sunt 
sigură că sunt mai rezistentă decât toţi... oa- 
menii ăia de-acolo. 

Vince ridică bărbia. 

— Foarte bine. Dovedeşte-mi-o! Arată-mi că 
eşti serioasă! 


Vorbi cu glas aspru şi ferm, dar ochii îi erau 
blânzi, aproape rugători. Hanna avu încă o 
dată vaga impresie că ar putea fi interesat de 
ea. Şi numai gândul că o plăcea şi pe ea cineva 
o făcea să nu se mai simtă atât de singură ori 
de câte ori se gândea la absenţa lui Lucas. 
Dacă pleca de-acolo, condamnând cursul de 
fitness şi pe membrii lui supraponderali, Vince 
probabil că nu i-ar mai fi vorbit niciodată. ŞI 
ura ideea că el o considera o fricoasă. Fricoasă 
era sinonim cu ratată - şi în niciun caz nu avea 
să fie o ratată a doua oară. 

— Bine, mormăi ea. Cred că o să mai fac o 
încercare. Dar cu o condiţie. Nu port chestia 
aia lălâie. Arătă spre tricoul din mâinile lui 
Vince. 

Vince ridică din umeri şi-o bătu pe braţ. 

— Ne-am înţeles! 


7 
MAZEL TOV!!! 


Două ore mai târziu, Hanna se prăbuşi în 
Prius-ul ei, aproape incapabilă să se mişte. 
Fără îndoială, Vince avea dreptate în legătură 
cu un lucru: o tabără de instrucţie militară nu 
era nici pe departe o experienţă relaxantă 
precum cea dintr-o staţiune. Hanna nu mai 
făcuse atâtea genuflexiuni, nu mai dăduse 
atâtea lovituri de picior, nu mai alergase pe 
loc, nu-şi mai încordase bicepşii şi nu mai 
transpirase atât în viaţa ei. Vince înghesuise 
atâtea activităţi în prima sesiune, încât Hanna 
nici nu-i observase pe ceilalţi membri ai 
cursului, decât atunci când unul dintre ei cădea 
extenuat sau se plângea că nu mai poate să 
facă nici măcar un exerciţiu pentru abdomen. 
Singura persoană care nu comenta era Dinah. 
Îşi tot împingea sânii în faţa lui Vince şi-l 
întreba dacă stă în poziţia corectă. O dată chiar 
îl puse să stea în spatele ei în timp ce făcea 
genuflexiuni, cu mâna pe spatele ei şi periculos 
de aproape de fundul ei, numai ca să fie sigură 
că lucrează grupa de muchi care trebuie. Flirtul 
ei neruşinat îi amintea Hannei de Brooke şi iar 
se lăsă copleşită de greață din cauza lui Lucas. 


1 "Noroc" (în original în idiş) 


Opri pe aleea casei sale, având un singur 
gând - să se târască în pat şi să se uite oro 
întregi la emisiunile jenante de la televizor. 
Ciudat, maşina tatălui ei era tot pe alee - nu la 
Longwood Gardens. lar ghirlandele de Crăciun 
care împodobiseră partea din faţă a proprietăţii 
lor dispăruseră. Când deschise uşa, nu mai 
simţi miros proaspăt de pin şi scorţişoară, ci 
de... clătite de cartofi? 

— Hanna! Domnul Marin apăru din bucătărie. 
Bine că ai venit! Intră, intră! Avem o surpriză 
pentru tine. 

O conduse iute pe Hanna în camera de zi, 
dar ea avu timp să observe că dispăruse 
Crăciuniţa mecanică, bradul nu era aprins, iar 
şosetele care atârnaseră de marginea şemi- 
neului - cu monograme pentru Isabel, Kate şi 
tatăl Hannei, dar şi una fără, probabil pentru 
Hanna - fuseseră date jos. Candelabrul vechi 
de argint primit de părinţii Hannei de la Buni 
Marin se afla pe poliţă. Ardeau trei lumânări. 

— Ce se întâmplă? întrebă Hanna bănui- 
toare. 

Domnul Marin o răsuci pe Hanna spre 
sufragerie. Masa era plină cu mâncare, iar Kate 
şi Isabel stăteau pe scaunele cu spătar înalt şi 
afişau zâmbete forţate. 

—  Surpriză! jubilă domnul Marin. Sărbători 
fericite de Hanukka! 

Hanna clipi la bucatele de pe masă. Erau 


toate mâncărurile tradiţionale de Hanukka pe 
care obişnuia să le servească bunica ei: clătite 
de cartofi, gogoşi cu jeleu numite sufganiyot, 
budincă de macaroane, bănuți de ciocolată şi o 
bucată mare de piept de vită. Intr-o parte erau 
titirezurile pe care ea şi verişoarele ei le 
învârtiseră ore întregi, transformând jocul 
tradiţional într-un fel de „adevăr sau 
provocare” - dacă titirezul cădea pe partea cu 
gimel!, Tamar, verişoara ei mai mică, trebuia 
să fure un dolar din poşeta mamei sale, de 
exemplu. Un banner din folie albastră cu 
Steaua lui David acoperea geamurile, iar în 
cameră ardeau lumânări. Pe farfuria fiecăruia 
se găseau mici cadouri în ambalaj argintiu. 

— Am crezut că mergeţi în Satul lui Moş 
Crăciun, zise Hanna pe un ton calm. 

- O, acolo putem să mergem în orice zi, 
spuse domnul Marin. Mi-am zis că poate te-ai 
supărat puţin din cauză că noi facem atâtea 
lucruri de Crăciun, aşa că ne-am gândit ca în 
seara asta să fie sărbătoarea noastră! Hanukka 
- sau Hanna-ka! Arătă spre mâncarea de pe 
masă. Kate şi Isabel au gătit în seara asta 
special pentru noi, iar o parte din alimente le- 
am cumpărat de la magazinul de delicatese 
kosher de lângă Ferra's Cheesesteaks. 

— Tatăl tău spune că ştii toate poveştile de 


1 A treia literă a alfabetului ebraic 
>  Mâncărurile koser sunt cele permise din punct de vedere 
religios în comunitatea de evrei 


Hanukka, spuse Isabel politicoasă. Aş vrea să 
le aud şi eu. 

— E foarte frumos totul. 

Hannei îi crescu inima, ca lui Grinch!. Era cel 
mai frumos lucru pe care îl făcuse tatăl ei 
pentru ea de multă, multă vreme încoace. 

Tatăl ei împărţi farfurii şi începură cu toţii să- 
şi ia pe ele clătite şi bucăţi de vită scăldate cu 
sos. Hanna mâncă puţin, simțindu-se virtuoasă 
în urma cursului de fitness. Se turnă vin în 
pahare - primiră chiar şi Hanna şi Kate puţin - 
şi-şi deschiseră toţi cadourile. Kate şi Hanna 
primiră cârduri cadou la Fermata Spa. Isabel 
primi o amuletă în formă de pom de Crăciun, 
pe care s-o poarte cu brăţara de argint 
Pandora. Domnul Marin îşi oferise un nou 
briceag. Scoase imediat foarfeca din el şi tăie 
eticheta bagatelei primite de Isabel. 

Apoi domnul Marin începu să povestească 
despre Buni Marin, care făcea cele mai bune 
clătite de cartofi din lume. 

— Ne duceam la ea în fiecare seară de 
Hanukka, explică el. Avea întotdeauna cadouri 
uriaşe pentru Hanna. 

— Ce drăguţ! exclamă Isabel cu voce piţi- 
găiată, arătându-se mirată, de parcă nu şi-ar fi 
închipuit că putea s-o asalteze cineva pe 
Hanna cu cadouri. 

— Şi avea un papagal cenuşiu african, Morty, 


1 Personaj din filmul american "Cum a furat Grinch Crăciunul" 


continuă domnul Marin, luându-și o clătită. Ştia 
toate înjurăturile din lume. 

— Era nebun! chicoti Hanna. Cred că am 
învăţat şi eu câteva de la el! 

— Şi îi plăcea să urmărească emisiunile de 
scandal - cum le zicea? 

Domnul Marin se îmbujorase la faţă. 

— E! Ştirile, spuse Hanna. Era obsedat de 
Giuliana Rancic. Mai ţii minte? Zicea că eo 
cățea aşa de drăguță, cu glasul lui de pasăre 
nebună! 

— Cine-i Giuliana Rancic? întrebă Isabel, 
clipind repede. 

Tatăl Hannei era prea ocupat să se zguduie 
de râs ca să-i răspundă. Hanna râdea şi ea şi 
nu se deranjă s-o lămurească pe Isabel. li 
plăcea să aibă din nou o glumă numai a ei şi-a 
tatălui ei, ceva care ţinea de viaţa lor de 
dinainte de Isabel şi Kate. 

Continuară să mănânce, împărtăşind poveşti 
despre obsesiile bunicii Hannei cu vânzările în 
curte, figurine cu animale şi pasiunea ei bruscă 
pentru Bob Barker, de la Pretțu/ corect. La 
sfârşitul mesei, Hanna şi tatăl ei izbucneau în 
râs fără să catadicsească să explice ceva. 
Isabel se ridică să strângă masa, dar domnul 
Marin îi făcu semn să se aşeze. 

— Strâng eu, îi spuse el. 

— Pot să strâng şi eu, se oferi Kate imediat. 

Hanna scrâşni din dinţi. 


— Nu, eu strâng masa cu tine, tată. 

Ultimul lucru pe care-i dorea era să-i fure 
Kate din nou dragostea tatălui. Domnul Marin 
zâmbi larg. 

— Păi, dacă amândouă aveţi de gând să 
strângeţi, cred că nu aveţi nevoie de mine! 
Adună farfuriile şi i le dădu Hannei. Tu speli, 
Kate şterge, ce ziceţi? 

Hanna se holbă la clătita îngroşată de pe 
farfuria ei, întrebându-se dacă era o şmecherie 
de-a tatălui ei, ca să le apropie pe ea şi pe 
Kate. 

Kate umpluse deja chiuveta cu detergent 
când veni Hanna cu toate farfuriile. 

— Ti-a plăcut mica ta sărbătoare? o întrebă 
cu glas rece, întinzându-i un prosop de vase. 

— A fost cât se poate de frumoasă, 
răspunse Hanna, la fel de distant. 

— Mama şi cu mine am gătit ore întregi Kate 
îşi şterse transpiraţia imaginară de pe frunte. 
Ai fi putut măcar să ne ajuţi. Unde-ai fost toată 
ziua? 

Hanna îşi vâri mâinile în apa fierbinte. 

— Păi... pe ici, pe colo. La cumpărături, la 
sală.N-am ştiut că aveaţi de gând să faceţi 
asta pentru mine. 

Kate ridică din sprâncene. 

— Patru ore? Asta-i un adevărat maraton de 
cumpărături. Sau de antrenament. 

O privi îndelung pe Hanna. Aceasta îi 


susţinu privirea,  străduindu-se din toate 
puterile să nu se dea de gol. Sub nici o forma 
n-avea de gând să-i spună lui Kate de 
programul de fitness pentru sărbători. Nu s-ar 
mai putea duce acolo niciodată. 

Kate se propti de tejghea şi îşi miji ochii. 

— Cred că ascunzi ceva. 

— Nu ascund nimic, replică Hanna puţin 
prea repezit. Poate că tu ascunzi ceva. 

Kate împietri. 

Eu... Aruncă prosopul de vase pe blatul 
neuler. Nici eu nu ascund nimic, spuse ea 
bățoasă, apoi se răsuci pe călcâie şi o luă spre 
hol. 

Hanna îi ascultă paşii urcând scările, apoi 
auzi uşa trântindu-se la camera ei. Okaaay. 
Plecarea bruscă a lui Kate însemna că va trebui 
să strângă singură, dar poate că aşa era bine. 
Avea senzaţia că tocmai câştigase o dispută 
fără ca măcar să încerce. lar cu Kate, asta era 
un miracol. 


8 
EXERCIŢIUL FIZIC SEXY 
FACE BINE 
ORGANISMULUI 


A doua zi dimineaţă, înainte de a merge la 
şcoală, Hanna se studie în oglinda mare de la 
Body Tonic şi-şi aranjă bretelele maioului 
negru Lululemon. Apoi se răsuci şi-şi verifică 
fundul - purta pantaloni scurţi negru cu roz -, 
mulţumită să vadă că picioarele ei arătau tari 
şi sexy. Îşi dădu cu cremă pe obraji şi pe nas, 
plimbă tubul de luciu pe buze, îşi strânse părul 
castaniu lucios în coadă şi se stropi cu puţin 
Aveda Chakra 4 în zonele sensibile. Fiecare tip 
pe care îl va întâlni va fi înnebunit de parfumul 
ei. Lui Lucas îi plăcuse la nebunie - înainte de a 
pleca pe o plajă cu nudişti împreună cu Puke-a- 
tan şi de a uita cu totul de ea. Incă nu primise 
nimic de la el. Întorsese cu spatele toate 
fotografiile lui din camera ei, ca să nu fie 
nevoită să se uite la ochii lui albaştri şi să se 
întrebe dacă se uita şi Brooke exact în ei.De 
fapt, Hanna de-abia aştepta să înceapă cursul. 
Măcar când Vince dădea ordine, era prea 
distrasă ca să se mai gândească la Lucas. 
Când împinse uşa sălii de fitness, auzi gemete. 


— O, ce bine e, e-aşa de bine..., spunea ci- 
neva. 

Hanna se opri în loc, întrebându-se dacă se 
furişase vreun cuplu acolo pentru o tăvăleală 
matinală - bleah! Dar atunci surprinse cu 
privirea o frântură de tricou roşu cunoscut. Una 
din membrele programului de fitness stătea pe 
jos, cu picioarele în sus. Vince stătea deasupra 
ei, apăsându-i gamba, ca să-i întindă tendonul 
din spatele genunchiului. 

— Ti se relaxează muşchiul? murmură 
Vince, zâmbindu-i fetei. 

— O, da, răspunse ea ameţită. E uimitor! 

Hannei i se urcă sângele la cap. Era Dinah 
Morrissey, fata cu „pipăie-mi fundul”. 

— Vrei să-ţi întind şi celălalt picior? o întrebă 
Vince. 

— Sigur, toarse Dinah cu voce groasă, ri- 
dicând un tenis Vans în carouri. 

Dinah nu putea purta nici măcar Nike sau 
Reebok, ca orice om normal care merge la 
sală. 

Hanna străbătu sala cât de repede o ţinură 
picioarele. Nu se putea lua la întrecere cu 
Brooke de la distanţă de o mie de kilometri, 
dar era chiar în faţa lui Vince şi era clar pe cine 
va alege el dintre ea şi Dinah. 

- Ăăă... Vince? zâmbi ea afectată. Am vrut 
să te rog să-mi întinzi şi mie muşchii. Exerciţiile 
de ieri m-au ucis. Îşi răsuci o şuviţă pe deget. 


Te superi? Mă dor aşa de tare! 

Vince se ridică şi se uită de la Dinah la 
Hanna. 

— Păi... da, sigur, de ce nu? Spuse el, lăsând 
piciorul lui Dinah. Mai avem câteva minute 
până vin ceilalţi. 

Dinah se ridică în capul oaselor şi-şi încrucişă 
braţele la piept. 

— Şi cu mine cum rămâne? 

— Ţi le întind după curs, îi promise Vince. 

Ha, triumfă Hanna în gând. 

—  Culcă-te pe spate, îi ceru Vince şi ea se 
supuse imediat. 

Îi spuse să ridice piciorul stâng cu genunchiul 
îndoit, şi să-şi treacă piciorul drept peste el. Se 
aplecă deasupra ei, atingându-i uşor picioarele, 
şi apăsă. 

— Cum e? 

— Foarte bine, şopti Hanna, uitându-se fix 
în ochii lui, care aveau o nuanţă încântătoare 
de peruzea. 

Odată, când Hanna şi Mona veniseră pentru 
prima dată la sală, în clasa a opta - atunci când 
tocmai îşi începeau transformarea în fete 
drăguţe şi populare -, Mona se aşezase în 
spatele lui Vince la bar şi-şi scăpase mărunţişul 
pe jos, încercând să-i atragă atenţia. Când 
Vince îşi întorsese ochii albaştri spre ea, 
simţise că o hipnotizează. „N-am fost în stare 
să scot o vorbă”, recunoscuse Mona, cât se 


poate de precipitat. „Era absolut superb.” 

Hanna spera că Mona o vede acum din iadul 
în care se afla, roasă de gelozie. 

— Chiar te dor muşchii de ieri, aşa-i? întrebă 
Vince în şoaptă. Dar e o durere plăcută, ştii? 

— Şi pe mine mă dor, ciripi Dinah, aşezată 
picior peste picior lângă ei. 

Avea un decolteu în care puteau vâri liniştit 
bancnote de un dolar. Şi trebuie să fii mândru 
de mine, Vince. Am prăjit pui şi legume aseară 
pentru cină, aşa cum ne-ai stabilit tu mesele. 

— Perfect! 

Vince păru încântat. Linguşitoareo, îşi zise 
Hanna. 

— De când lucrezi la sală? întrebă Hanna cu 
voce tare, ca să-i atragă din nou atenţia asupra 
ei. 

Vince îi prinse genunchiul în palme. 

— De ceva timp, cred. De destul timp ca să 
te observ. Te-am văzut cum alergi pe bandă. 
Eşti în mare formă. Râse ruşinat. Scuză-mă. 
Sper că n-a sunat ciudat. 

— Deloc, spuse repede Hanna. Şi întotdeauna 
ţi-ai dorit să fii instructor? 

— Da şi nu, răspunse Vince. Aş vrea să-mi 
deschid propriul centru de relaxare. Cu 
instructori personali, dar şi cu o mulţime de 
servicii pentru corp. N 

— Sună grozav, exclamă Hanna. Imi plac 
centrele de relaxare. 


Dinah chicoti în felul acela bine intenţionat 
care suna prietenos, dar Hanna ştia că e 
sarcastică. 

—  Oricui îi plac centrele de relaxare, spuse 
Dinah. 

Hanna ar fi gonit-o aruncând după ea cu 
greutatea de cinci kilograme proptită în colţ. 
Nu ştia că e nepoliticos să tragi cu urechea? 

Vince vru să mai spună ceva, dar atunci se 
deschise uşa sălii şi năvăliră ceilalţi membri, 
fiecare. purtând tricoul PUNE-ŢI FUNDUL LA 
TREABA! Hanna spera că şi le spălaseră de ieri. 

— OK, spuse Vince, lăsând piciorul Hannei şi 
mergând ţanţoş în faţa sălii. 

Toţi se adunară în jurul lui. Hanna se uită 
peste umăr, verificând să nu pândească nimeni 
din hol. Se gândi la bănuiala lui Kate de după 
cina de ieri. Ultimul lucru de care avea nevoie 
era să ajungă pe internet fotografii cu ea 
transpirând şi făcând genuflexiuni într-un grup 
de ratati. 

— Astăzi am vrut să vă vorbesc despre nu- 
triţie şi sănătate corporală, rosti Vince, 
aşezându-se pe jos în poziţia lotus. A fi în 
formă nu înseamnă numai a-ţi antrena corpul, 
ci şi a mânca sănătos. A face alegeri 
sănătoase. A te simţi bine în pielea ta. Vreau 
ca toţi să promiteţi solemn că veţi fi sănătoşi şi 
că vă veţi simţi bine în pielea voastră în 
această lună de instrucţie. 


Împărţi foi de hârtie pe care scria Tabăra de 
instrucție militară - jurământ. Era o listă lungă, 
fiecare propoziţie începea cu Jur să... Jur să 
mănânc numai alimente curate - fără zahăr 
prelucrat, fără sirop de porumb bogat în 
fructoză, fără arome artificiale. Jur să nu beau 
alcool şi să nu fumez. La sfârşit era loc pentru 
semnătură. 

— Scopul meu este ca, la sfârşitul cursului de 
fitness, toţi să vă simţiţi bine în pielea voastră 
- indiferent ce formă are corpul vostru sau câte 
kilograme aţi slăbit, continuă Vince. lar un 
lucru care vă poate ajuta e acesta. 

Ridică o sticlă cu apă. Pe eticheta lipită pe o 
parte scria AMINOSPA cu litere cât se poate de 
mici. 

- E cea mai bună apă vitaminizată pe care 
am văzut-o. Îţi dă energie, te scapă de toxine - 
pe mine cred că mă ajută să mă şi concentrez 
mai intens. Sunt vânzător autorizat, dar vouă 
vă dau o mostră gratis. 

Scoase mai multe sticle de AminoSpa din 
geantă şi aruncă fiecăruia câte una. 

— Cred că o să vă placă, îi încurajă el. Dacă 
mai vreţi, pot să vă aduc o ladă la un preţ 
excelent. 

— Şi zici că tu o vinzi? întrebă Dinah, lăsând 
capul într-o parte şi ţuguindu-şi buzele pline 
Vince confirmă cu o mişcare a capului. 

— Eo slujbă grozavă cu jumătate de normă 


- poţi lucra de-acasă. Dacă vă interesează, vă 
dau material de citit. 

Genul acesta de slujbă îi aminti Hannei de o 
perioadă din clasa a noua, când mama lui 
Chassey Bledsoe vânduse imitații de cuțite 
Ginsu mergând din uşă în uşă, lăudându-se că 
lucrează acasă şi face atâția bani! Chiar o 
convinsese pe Chassey să aducă nişte mostre 
cu ea la Rosewood Day, ca să facă demon- 
straţii la prânz. Imediat ce conducerea şcolii 
aflase despre Chassey că adusese pe proprie- 
tatea şcolii o valiză plină de cuțite pusese 
capăt demonstrațiilor. 

Vince însă părea atât de sincer când vorbea 
de AminoSpa, încât lăsa impresia că el chiar 
credea că-i va face pe toţi mai sănătoşi şi mai 
fericiţi. Hanna prinse sticla pe care i-o aruncă, 
deschise capacul şi trase o  înghiţitură 
zdravănă. De-abia se abţinu să n-o scuipe. 
Avea gust de cocktail Margarita îndoit cu apă. 

Vince bătu din palme. 

— In regulă. Haideţi să începem să tran- 
spirăm, vreţi? Următoarele două săptămâni vor 
fi foarte solicitante - vă voi forţa limitele. Multe 
din exerciţii vor implica mişcări din box, 
concursuri şi întinderi, cu partener, aşa că vă 
voi grupa pe perechi. Persoana cu care vă 
grupez va rămâne partenera voastră pe tot 
parcursul instrucției; veţi petrece mult timp 
împreună. Ea va fi cea care vă va verifica 


scopurile nutriţionale şi - sper cu - vă va deveni 
prieten pe viaţă. 

Spunând acestea, Vince îi aruncă Hannei o 
privire scurtă şi timidă, iar ea simţi că i se urcă 
stomacul în gât. Era un semnal clar: avea s-o 
grupeze cu el. Deja se şi vedea antrenându-se 
cu el: ei doi boxând, ea lovind, el susţinând-o; 
ei doi alergând pe Marwyn, leneşii ceilalţi 
rămaşi mult în urmă; ei doi bând /atte - sau 
AminoSpa - împreună, după fiecare sesiune, 
extenuaţi, dar fericiţi. Apoi, când Lucas se va 
întoarce acasă, îi va dovedi ce bine se simţise 
în absenta lui. 

— Tara, vreau să lucrezi cu Josie. Vince 
arătă spre două femei între două vârste, din 
spate. Ele îşi zâmbiră plăcut. Ralph, tu vei fi 
partener cu Jerome. 

Cei doi bărbaţi cu pieptul lat şi picioare 
strâmbe încuviinţară în tăcere. 

Vince continuă să grupeze fiecare purtător 
de tricou roşu cu altul. O ocolea întruna pe 
Hanna cu privirea, sărind-o. Pentru că o păstra 
pentru el, bineînţeles. 

În cele din urmă, arătă cu degetul spre ea şi 
zâmbi. 

- Hanna. Tu vei lucra... 

Hanna se aşteptă să se bată cu pumnul în 
piept şi să spună, triumfător, „cu mine”, aşa 
că, atunci când arătă spre cineva din partea 
opusă a sălii, ea nu înţelese nimic. Crezuse că 


era singura fără pereche, dar mai rămăsese un 
membru. Fata stătea cu mâinile în şoldurile 
pline. Se clătina de pe un picior pe altul, 
încălţată cu tenişi Vans, în carouri. Miji ochii 
prea încărcaţi de machiaj şi-şi strâmbă buzele 
roşii într-o expresie dispreţuitoare. 

Era Dinah. 


9 
IUBIŢII FALŞI 
SUNT AŞA DE AMUZANŢI! 


Sâmbătă după-amiază, Hanna intră cu viteză 
în Momma's Sweet Shoppe, fântâna de în- 
gheţat nou-nouţă, dar astfel făcută încât să 
pară veche, în mall-ul Devon Crest. Podeaua 
avea un model de tablă de şah în alb şi negru, 
la tejghea erau taburete de crom şi piele în stil 
vechi, şi o tablă cu toate felurile de băuturi cu 
îngheţată, băuturi din malţ cu lapte, zahăr şi 
îngheţată şi diversele arome de îngheţată ale 
zilei atârna deasupra aparatelor de milkshake. 
Personalul care servea purta cămăşi albe 
apretate, veste în dungi albe şi roşii şi pălării 
de hârtie, iar din combina muzicală răsuna 
muzică de jazz din anii cincizeci, cântată în 
stilul trupelor ambulante. 

Tatăl ei, Isabel şi Kate intrară după ea, 
plângându-se de vântul şi temperatura sub 
zero grade pe care trebuiseră să le îndure în 
parcare. 

— Mai spune-mi o dată de ce cumpărăm 
îngheţată chiar acum, spuse Hanna, clănţănind 
şi acum din dinţi. 

Domnul Marin îşi scoase fularul roşu din jurul 


gâtului. 

— Pentru că asta făceau Kate şi mama ei 
după fiecare spectacol cu Spărgătorul de nuci 
în care dansa Kate. Nu-i aşa, doamnelor? Aşa-i, 
răspunse Isabel mândră, bătând-o pe Kate pe 
umăr. Întotdeauna două porţii de îngheţată cu 
mentă pentru mica mea Clara. 

Hanna îşi înăbuşi un geamăt. Era aceeaşi 
propoziţie siropoasă pe care Isabel o rostise 
toată ziua, de la călătoria la Philly, ca să vadă 
un matineu cu Spărgătorul de nuci la Academia 
de Muzică, până la chemarea la rampă de la 
sfârşitul baletului şi la vânătoarea îndelungată 
după un loc de parcare la mall. Kate era micuța 
ei Clara, cel mai important rol de copil din 
Spărgătorul de nuci, rol în care ea dansase 
patru ani la rând, alături de trupa de balet din 
Annapolis, iar de atunci era baletul ei preferat. 
Sincer vorbind, Hanna nu pricepea de ce era 
aşa de apreciat baletul ăla - casa unei fete 
bogate e infestată cu şoareci; batoane de 
ciocolată, fulgi de zăpadă şi nişte ruşi ciudaţi 
nu-i dau pace să doarmă; pe urmă ea şi Regele 
Şoarecilor, îmbrăcat cu o vestă foarte urâtă, 
dispar într-un stup de albine uriaş. O excursie 
cam lungă şi nasoală. 

— Pun pariu că şi acum eşti o balerină 
uimitoare. Isabel scoase un fir de păr din ochiul 
lui Kate. Ar trebui s-o vezi dansând, Tom. E uşa 
de graţioasă! 


— Poate ar trebui să mai iei nişte ore, 
sugeră domnul Marin. Cred că ţi-ai reintra ime- 
diat în mână. 

— Eşti prea amabil. Kate îşi răsuci brăţara 
David Yurman în jurul încheieturii. Dar mi-am 
pierdut de mult antrenamentul. 

Nu mai vrei, pentru că n-ai mai fi cea mai 
bună din clasă, îşi zise Hanna cu amărăciune, 
amintindu-şi prima şi unica ei experienţă cu 
baletul. Ea şi Ali merseseră la balet la YMCA şi, 
când toate executaseră grand jete de-a latul 
sălii, Ali se prăpădise de râs, spunând că 
Hanna arăta exact ca un hipopotam cu fustiţă. 

Acum, Hanna oftă. După ce noua familie îi 
aruncase un os de Hanukka, cu câteva seri în 
urmă, în scurtă vreme, totul revenise la 
normal. Se  reluase  aiureala cu Cele 
Douăsprezece Zile de Crăciun, deşi Hanna 
reuşise să iasă des din casă şi să meargă la 
cursul de fitness. Trebuia să mintă într-una 
când spunea unde se duce, dar până acum 
tatăl ei nu-i dăduse bătăi de cap - probabil 
pentru că oricum nu-şi dorea s-o vadă prin 
preajmă Hanna încercase să facă o glumă 
despre Buni Marin şi Morty, papagalul african 
cenuşiu vulgar, în pauza baletului astăzi, dar 
Kate se băgase peste ea, spunându-i tatălui ei 
că Spărgătorul de nuci al lui Ceaikovski se baza 
pe povestea veche a unui copil. Tatăl ei 
dăduse din cap ca şi când ar fi fost cea mai 


interesantă poveste din lume. Între timp, deşi 
Hanna verifica obsedată pagina de Facebook a 
lui Lucas, el nu-i trimisese nici o vorbuliţă. O 
tenta ideea să dea telefon la staţiunea unde 
era el şi să-i tragă o săpuneală că o ignora. 

Stând la coadă pentru îngheţată, Isabel 
începu iar să depene o amintire cu Kate-a-fost- 
aşa-o-balerină-frumoasă. Brusc, Hanna se 
sătură până peste cap de vorbăria despre 
Spărgătorul de nuci. 

— Trebuie să merg la toaletă, întrerupse ea 
discuţia, ieşind din rând. 

Luaţi-mi o sticlă cu apă, adăugă, amintindu- 
şi de jurământul făcut la cursul de fitness. 

- Noi ne luăm scoicile cu îngheţată şi 
mergem să ne plimbăm prin mall, strigă tatăl 
ei după ea. Caută-ne la Sharper Image, bine? 

— Înî, răspunse Hanna indiferent, şerpuind 
printre măsuţe şi plase de cumpărături uriaşe 
de la Saks, Build-A-Bear şi Apple Store. 

Simţea o gheară în piept, ca şi când i-ar fi 
venit să plângă. Tatăl ei se dăduse peste cap 
pentru ea cu câteva zile înainte, retrăind vre- 
muri vechi, râzând şi glumind cu ea ca altă- 
dată. Dar acum, toate astea ţineau deja de 
trecut. Oare nu băgase de seamă cât de mult îi 
apreciase ea eforturile? 

— Hanna! auzi o voce şi ea se întoarse. 

La măsuţa din colţ, cu un bol mic de în- 
gheţată şi o sticlă de AminoSpa în faţă, stătea 


Vince de la Body Tonic. În prima clipă, nu-i 
recunoscu. Purta blugi, un pulover şi bocanci 
grei, maro-închis. 

— Salut, spuse Hanna, ştergându-se in- 
stinctiv pe faţă, ca să fie sigură că nu-i mai 
curgeau lacrimi pe obraji. Ce faci aici? 

— Cumpărături. 

Vince zâmbi. 

— ŞI mănânci îngheţată. 

Hanna se uită la bolul aproape gol, ridicând 
din sprânceană. 

Vince ridică mâinile în semn că se predă. 

— M-ai prins. La mine, călcâiul lui Ahile e 
aroma de nuci. Locul ăsta o să fie moartea 
mea. 

Îi făcu semn Hannei să ia loc. 

— Nu mi-am imaginat că tu ai avea o slă- 
biciune culinară, spuse Hanna, aşezându-se 
vizavi de el. Arătă spre grămada de plase de 
pe scaunul de lângă el. Ai luat tot de pe listă? 

Vince încuviinţă. 

— În plasa de la Toys 'R' Us e un cadou 
pentru un copil de la adăpostul celor fără casă. 
lar restul sunt pentru familia mea. Cei de-acolo 
sunt ai tăi? 

Arătă spre Isabel, Kate şi tatăl Hannei. Ea 
făcu o grimasă. 

— Aceia sunt tatăl meu, mama mea vitregă 
ŞI... Kate. 

Ar fi preferat să moară decât să o includă pe 


Kate în familia ei. Se uită din nou la plasa de la 
Toys 'R' Us de pe scaun. 

— Frumos din partea ta să iei un cadou 
pentru cineva de la adăpost. E cel din 
Yarmouth? 

Îşi aminti că Spencer lucrase ca voluntară 
acolo în clasa a şaptea, pentru că dădea bine 
pe formularul pentru liceu. Numai Spencer se 
gândea la liceu încă din gimnaziu. 

Vince sorbi însetat din sticla lui de Ami- 
noSpa. 

- Fac asta în fiecare an. Câţiva colegi de la 
Body Tonic şi cu mine mergem luni acolo să 
împachetăm cadourile donate de toată lumea. 
E o experienţă plină de satisfacţii. 

— Foarte frumos din partea voastră. 

Vince era un fel de Brad Pitt plecat în cru- 
ciada de după uraganul Katrina. 

Domnul Marin termină de plătit. leşi afară, 
urmat de Isabel şi Kate. Tocmai atunci, un 
bărbat costumat în Moş Crăciun trecu pe-acolo 
fără să se grăbească. Aruncă un ochi în 
magazinul de îngheţată şi-i trimise Hannei un 
zâmbet lasciv. Ea îl prinse de mână pe Vince. 

— Repede. Prefă-te că eşti prietenul meu. 

— Poftim? 

Vince rămase fără grai. 

— Numai până trece Moş Crăciun. 

Îşi apropie foarte puţin capul de vitrină. Moş 
Crăciun era tot acolo. Hanna nu şi dădea 


seama unde se uită, din cauza ochelarilor de 
soare, dar avea ea o bănuială. 

— S-a dat la mine acum două zile, mi-a cerut 
să mă aşez la el în poală. 

Nu vreau să creadă că sunt disponibilă. 

Vince chicoti şi o prinse de mână. Palmele li 
se potriveau perfect şi Hanna se simţi dintr- 
odată calmă şi fericită. 

— Bine, prefă-te că am spus ceva amuzant, 
propuse Vince. 

— Ha, ha! râse Hanna, lăsându-şi capul pe 
spate. Ce drăguţ eşti! 

Se întinse şi-l atinse pe vârful nasului. 

— Nu, tu eşti drăguță, spuse Vince, 
atingând-o şi el pe vârful nasului. 

Hanna ar fi vrut ca gestul lui să fie unul 
autentic, nu doar să se prefacă. Se mai 
tachinară câteva secunde, până când Moş 
Crăiun ridică din umeri şi se îndepărtă cu paşi 
leneşi. 

— Multumesc, răsuflă Hanna uşurată. 

— N-ai de ce, spuse Vince. Ştii, am o prie- 
tenă care lucrează aici la Gap şi mi-a spus 
ceva: cum că acest Moş Crăciun ar fi un ade- 
vărat fustangiu. E deja o problemă mare 
pentru mall. Dar nu mă miră deloc că s-a legat 
de tine. 

Hanna simţi cum se înroşeşte la faţă. Işi 
muşcă buza de jos şi cobori ochii, pretinzând 
că e fascinată de mozaicul de pe suprafaţa 


mesei. Asta însemna că Vince o considera 
drăguță? 

Aparatul de milkshake bâzâi în spatele 
tejghelei. O fetiţă lovea cu lingura în vasul gol. 
În cele din urmă, Vince tuşi stânjenit. 

— Mă bucur că te-ai hotărât să rămâi la 
cursul meu. Te descurci foarte 

bine. 

Hanna zâmbi. 

— Şi eu mă bucur. Deşi sunt destul de 
mirată că m-ai pus să lucrez cu 

Dinah. 

Vince se încruntă. 

— Credeam că voi două vă potriviţi perfect. 

Hanna se abţinu să nu pufnească. leri- 
dimineaţă, în timp ce Dinah îi fixa picioarele 
când făcea ridicări de trunchi, îi şoptise. „[i se 
vede tot pe sub pantalonii scurţi, aşa, ca să ştii 
şi tu.” lar Hanna îi replicase că rujul ăla închis o 
făcea să semene cu un cadavru. 

Apoi, la întinderile cu partener, Dinah i se 
plânse lui Vince că Hanna nu-i făcea întinderile 
corect, reuşind, până la urmă, să-l facă pe el 
să-i întindă muşchii. lar la sesiunea de seară, 
Vince propusese un concurs de genuflexiuni, 
câştigătorul urmând să primească un premiu 
special. Hotărâtă să câştige, Hanna făcuse 
genuflexiuni până când simţise că i se topesc 
muşchii şi i se scurg. Unul câte unul, ceilalţi 
membri căzură la pământ, gemând. Singura 


care nu cedase, chiar lângă Hanna, era Dinah. 
Jos, sus, jos, sus. Inspira, expiră, inspiră, 
expiră. 

—  Uimitor, fetelor! strigase Vince. Nu vă 
lăsaţi! 

Până la urmă, Hanna începuse să nu mai 
vadă bine. Se prăbuşi grămadă şi Dinah scoase 
un strigăt de bucurie. Premiul ei fusese o sticlă 
de AminoSpa - ha, ha! Dar se uitase la Hanna, 
îşi linsese degetul, şi-l lipise de fund şi scosese 
un sfârâit. 

— Voi două sunteţi tinere şi nerăbdătoare, îi 
explică Vince. Mai mult, cred că tu o inspiri 
foarte mult pe Dinah. Nu sunt sigur că ea a mai 
luat fitnessul în serios înainte, pe când tu arăţi 
ca şi când te îngrijeşti de tine de ani buni. Cred 
că o poţi ajuta să-şi atingă scopurile. 

Hanna se învioră. Asta avea sens. Nu se 
gândise niciodată la ea ca la o sursă de in- 
spiraţie pentru cineva care face fitness, dar 
poate că era. Ar putea fi exact ca Jillian 
Michaels sau ca bărbatul acela bine clădit, cu 
păr lung, de pe DVD-urile cu yoga ale mamei 
sale, să se poarte dur cu Dinah, spre binele ei, 
şi s-o încurajeze întruna. 

— Mă bucur că pot fi de folos, spuse ea, 
împletindu-şi mâinile pe masă. 

Dacă vreodată vrei să ne întâlnim şi să stăm 
de vorbă despre cum aş putea eu să fiu... o 
sursă de inspiraţie mai convingătoare, te ascult 


cu plăcere. 

Vince încuviinţă din cap cu un aer meditativ. 

— Sigur. Ar fi grozav. 

— Şi odată aş vrea să aflu mai multe despre 
AminoSpa, adăugă Hanna, arătând spre sticla 
lui aproape goală. 

Asta aduse o scânteie în ochii lui Vince. 

— Absolut. Pot să ţi-o descriu de la cap la 
coadă. 

Apoi Vince spuse că trebuie să plece. Se 
ridicară amândoi şi-şi luară la revedere, iar 
Hanna plecă de lângă el cu paşi săltaţi, spe- 
rând că se va uita bine la fesele ei deja mai 
ferme. Îi bătea inima să-i spargă pieptul, îi 
ardeau obrajii şi se simţea frumoasă, radioasă 
şi dorită. 

Dar, când ieşi din magazin, ochii îi căzură pe 
un obiect atârnat afară, pe un geam, 
DESCHIDEM ÎN CURÂND — scria pe o placă 
mare din faţa unui magazin de vizavi. 
RIVEGAUCHE. 

O străbătu un fior de vină. Rive Gauche era 
restaurantul din mall-ul King James la care ea 
şi Mona mergeau cu sfinţenie - şi locul în care 
lucra Lucas. De fapt, acolo se întâlniseră - 
Lucas fugise după Hanna când Mona o lăsase 
pe ea să plătească. Se împrieteniseră şi 
începuseră să iasă împreună. 

Poate că era greşit să pretindă că se ţine de 
mână cu un aşa-zis prieten, când ea avea un 


prieten adevărat, chiar dacă era plecat în 
vacanţă la celălalt capăt al continentului. Dacă 
Brooke era o tipă respingătoare obsedată de 
bronzat nu însemna că Lucas avea să-i cadă în 
plasă. Poate că avea o scuză că nu-i scrisese 
încă. Poate că familia Beattie fusese răpită de 
mafioţii mexicani ai drogurilor şi-i luaseră 
iPhone-ul. Văzuse treaba asta odată, în 
documentarul Prizonier în junglă. 

Îşi scoase telefonul ca să verifice ştirile 
despre Yucatan, dar, până să se încarce site-ul 
CNN-ului, pe ecran apăru o alertă, Lucas 
Beattie era „prins” într-o nouă fotografie, se 
spunea. Hannei îi veni inima la loc. Deci Lucas 
trăia! 

Făcu clic pe link şi browserul deschise pagina 
ei de Facebook. Fotografia lui Lucas era chiar 
deasupra fluxului de ştiri; o postase Brooke. Nu 
era niciun text, doar fotografia lui cu Brooke 
stând pe o plajă albă superba, îmbrăţişaţi. 
Trupurile lor erau lipite unul de altul. Pielea ei 
atingând-o pe a lui. Zâmbetul lui Lucas umplea 
tot cadrul. 

Hannei i se păru că stătuse ore întregi cu 
ochii la fotografie. Era mai rău decât cea mai 
gravă durere de cap pe care i-o provocase 
vreodată excesul de îngheţată. Intr-un târziu, 
ieşi de pe Facebook şi se uită în căsuţa poştală 
dacă nu avea vreun e-mail de la Lucas, dar nu 
primise niciunul. Nici pe Twitter n-o căutase şi - 


Doamne fereşte! - nici nu sunase. Mesajul 
fotografiei era cât se poate de limpede. Lucas 
uitase de ea, schimbând-o cu Puke-a-tan. 

Asta nu putea însemna decât un singur lucru. 
Hanna îl va schimba, şi ea, pe Lucas cu Vince. 


10 
ŞI CU ASTA, BASTA! 


Luni, după terminarea orelor, Hanna opri 
într-o parcare mică din faţa unei clădiri scunde, 
vizavi de stația SEPTA din Yarmouth. 
ADĂPOSTUL YARMOUTH, scria pe turna de 
deasupra uşii cu litere albastre şterse. O 
ghirlandă de plastic atârna jalnic la o fereastră 
şi cineva înşirase câteva luminiţe de Crăciun în 
jurul uneia din tufele pipernicite de pe aleea 
din faţă. 

— Eşti sigură că aici ai făcut muncă vo- 
luntară? întrebă Hanna la telefon? 

Arată ca şi când s-ar prăbuşi în clipa 
următoare. 

— Sunt convinsă, îi spuse Spencer Hastings. 
Bravo ţie, Han, că te-ai oferit voluntară. 

— Păi, da, cine ştie, poate că suferinţa în- 
durată din cauza lui A. m-a transformat într-un 
om mai bun, murmură Hanna înainte de a 
închide. 

La drept vorbind, nu A. o încurajase să vină 
azi la adăpost, ci gândul că un instructor 
trăsnet avea să apară pe-acolo. 

O copleşise ideea că Îl-Fac-Pe-Vince-Să-Mă- 
Vrea. Refuzase să se mai gândească la Lucas şi 
Puke-a-tan de sâmbăta trecută, când le văzuse 


poza pe Facebook. Evident, nici nu se mai 
uitase pe Facebook de atunci, pentru că nu 
voia să vadă alte postări cu Lucas şi Brooke 
giugiulindu-se pe plajă. Dar, dacă era părăsită, 
după vacanţa de iarnă avea să se întoarcă la 
şcoală cu un trup sexy nou şi un iubit mai în 
vârstă ca ea. 

Îndreptându-şi umerii, parcurse aleea din 
faţă şi răsuci butonul uşii. Adăpostul mirosea a 
lemn vechi, uşor umed, şi a transpiraţie. Primul 
lucru pe care îl văzu era un birou neocupat, 
apoi un pom de Crăciun rotativ în miniatură, pe 
podea. În depărtare, se auzeau zgomote de 
hârtie îndoită, foarfeci tăind şi râsete. 

— Bună! strigă Hanna. 

O femeie cu mutra ca o plăcintă, într-un 
pulover imprimat cu un ren, apăru pe o uşii pe 
care scria BAIE şi zâmbi. 

- Bună şi ție! Tu eşti... 

— Hanna. Arătă cu degetul în direcţia din 
care se auzea zgomot de hârtie împăturită. Am 
venit pentru împachetatul cadourilor. 

— Minunat! Ai sosit exact la timp - avem 
munţi de cadouri anul ăsta, aşa că avem ne- 
voie de-un munte de ajutor. Eu sunt Bette. 

Femeia o conduse pe Hanna pe un coridor 
lung, luminat de panouri fluorescente urâte, 
într-o cameră mare, plină de mese, cu o bu- 
cătărie în spate. Cadourile erau adunate în 
grămezi pe podea şi peste tot zăceau împrăş- 


tiate suluri de hârtie de împachetat, fundiţe, 
panglici şi etichete. La un radio portabil cânta 
Rockin’ Around the Christmas Tree, iar un grup 
de oameni înveleau cadouri şi beau ceva ce 
mirosea a ciocolată caldă din pahare de 
plastic. 

— la câte un cadou şi împachetează-l, spuse 
Bette, apoi se întoarse cu un mers clătinat la 
biroul din faţă. 

Hanna studie mulţimea de oameni. Cei mai 
mulţi arătau ca nişte studenţi la Hollis, in blugi 
rupţi, cizme de piele întoarsă cu blană şi scurte 
Patagonia. Vince nu se vedea nicăieri. Aici; 
făcea el muncă voluntară, da? Atunci se 
deschise o uşă pe partea stângă şi-i zări părul 
negru, umerii laţi şi zâmbetul strălucitor. Ura! 

Hanna îl salută fluturând din mână, dar Vince 
păru distras, zâmbea cuiva din partea cealaltă 
a camerei. O fată stătea pe o masă şi decora 
un cadou împachetat cu o fundă lucioasă. 
Vince merse la ea, îi adresă câteva cuvinte şi 
începură amândoi să râdă. Pe urmă el plecă 
din nou, dispărând într-una din camerele din 
spate. Hanna rămase cu privirea pironită pe 
faţă. Când îi recunoscu claia de păr negru, 
răsuflă cu un şuierat. 

Era Dinah. 

Hanna merse furioasă la ea şi o bătu pe 
umăr. 

— Ce cauţi tu aici? 


Dinah se răsuci şi-i pieri zâmbetul. Îşi 
încrucişă braţele la piept. 

— Vince a pomenit de împachetatul cadou- 
rilor pentru cei fără casă, acum câteva zile. Mi- 
am zis că e o idee tare drăguță, aşa că m-am 
înscris şi eu. 

Hanna îşi miji ochii. 

— Chiar crezi că te va alege pe tine? 

— Ştiu că mă va alege, pufni Dinah cu dis- 
preţ. 

Apoi o studie pe Hanna de sus până jos într- 
un fel care-o făcu să se simtă stingheră, îşi 
schimbase uniforma de la Rosewood Day cu o 
pereche de blugi strâmţi de la Madevwell - 
mărimea patru, mulţumesc foarte mult - pe 
care-i asortase cu o bluză de mătase largă, 
închisă la gât, şi o pereche de bocăncei moi de 
velur. Dinah, pe de altă parte, purta o rochie 
de casă largă în talie şi o pereche de pantofi 
negri cu baretă. Singurul accesoriu salvator era 
geanta mică matlasată, de la Chanel, care se 
afla lângă ea pe masă. Semăna perfect cu 
poşetele starletelor din US Weekly şi InStyle. A 
ei, bineînţeles, era o imitație, nu? 

Vince se întoarse cu un braţ de cadouri 
neîmpachetate. Când o văzu pe Hanna, îi căzu 
faţa. 

— Salut! exclamă el, zâmbindu-i larg. Ce mult 
mă bucur să te văd aici! 

Ha, se bucură Hanna în gând. Probabil că lui 


Dinah nu-i spusese tot aşa. 

— Am vrut să dau o mână de ajutor, spuse 
ea, încercând să pară modestă. 

— Voi, fetelor, sunteţi grozave. Vince îi 
întinse Hannei un sul de hârtie şi o foarfecă. 
Mă bucur foarte mult că v-aţi hotărât să veniţi 
amândouă. E o alinare pentru suflet să faci aşa 
ceva, ştiţi? 

—- În mod sigur, se ambală Dinah, 
coborându-şi genele lungi. Eu susțin 
voluntariatul. Şcoala mea îl încurajează. 

— La şcoala mea, voluntariatul e 
obligatoriu, spuse Hanna. Tu la ce şcoală 
mergi, Dinah? 

Mai mult ca sigur că-i va spune Rosewood 
Public sau vreo şcoală Quaker, unde toţi elevii 
erau obligaţi să lucreze la ferma din campus. 

— Larchmont Academy, răspunse Dinah cu 
afectare. E în Haverford. 

— Ştiu unde e, se răţoi Hanna, încercând să- 
şi ascundă şocul. 

Înainte de a se împrieteni cu Ali în clasa a 
şasea, o implorase pe mama ei s-o mute la 
Larchmont Academy. Nu numai că toate 
celebrităţile care crescuseră în Main Line 
învăţaseră acolo, dar şcoala oferea şi cursuri 
de istoria croitoriei şi le dădea voie elevilor din 
ultimul an să meargă în practică la New York şi 
Washington, D.C. 

Dacă Dinah ar fi fost oricine altcineva, 


Hannei i-ar fi plăcut foarte mult să-i pună 
întrebări despre Larchmont. Putea oricând să 
se mute acolo în ultimul an, dacă ar fi fost prea 
supărător să meargă la aceeaşi şcoală cu Kate. 
Dar nu voia să-i dea satisfacţie lui Dinah. 

— Larchmont Academy ne sponsorizează să 
lucrăm voluntari în cele mai neobişnuite locuri, 
îi spuse Dinah lui Vince, tăind o fâşie lungă de 
ambalaj. Anul trecut m-am dus în excursie în 
Somalia, ca să lucrez într-un spital. De fapt, era 
un cort în aer liber. Cu un an înainte, am 
reconstruit case dărâmate de cutremurul din 
Haiti. 

— Incredibil, exclamă Vince, rupând o bu- 
cată de bandă adezivă. 

Hanna deschise gura, vrând să se laude cu 
munca ei voluntară în cele mai grozave locuri, 
dar nu-i veni în minte niciunul. Aruncă o privire 
spre Vince, care strălucea uitându-se la Dinah, 
de parcă fata tocmai ar fi inventat penicilina. 

Hanna reveni la cadoul ei, un set mare de 
Lego spaţial, şi lipi ambalajul pe partea laterală 
a cutiei, jurând să fie cel mai priceput 
ambalator de cadouri din toate timpurile. 
Ceilalţi voluntari se opreau lângă ele din când 
în când, ca să ia banda adezivă sau să lase un 
ghem de fundă colorată, şi schimbau iute o 
vorbă cu Vince. Hanna recunoscu două fete de 
la Body Tonic - una din ele, Yolanda, era 
instructoarea de Pilates, cealaltă lucra ca 


salvamar. Peste jumătate de oră, Dinah cobori 
de pe masă şi se scuză că merge la baie. 
Hanna profită de şansă. 

— Câte mii de greutăţi a trebuit să ridici ca 
să scapi de caloriile din îngheţata cu aromă de 
nuci de zilele trecute? îl tachină ea pe Vince, 
apropiindu-se de el. Vince ridică ochii. 

— Sst! Aruncă priviri furişe spre instructorii 
de la Body Tonic. Dacă află că sunt dependent 
de îngheţată, o să-mi scoată ochii toată ziua cu 
asta. 

Hanna chicoti. 

— Şi ce primesc ca să nu le spun? 

Vince flirtă, ridicând o sprânceană. 

— Hmm... Păi, tu ce-ai vrea? 

Aşa mai merge. Hanna îşi drese glasul şi se 
mută mai aproape de el pe masă, atingându-i 
talia cu coapsa. 

— Hai să bem o cafea o dată. Să vorbim 
despre... ştii tu. Fitness. Moşi Crăciun libidinoşi. 

Vince râse. 

— Sună excelent. 

— Perfect. Ce zici de miercuri? 

Lumina din ochii lui se stinse. 

—  Aăă... nu pot miercuri, răspunse el, evi- 
tând s-o privească în ochi. 

Hanna nu apucă să-i propună o altă zi, că 
Bette îl strigă să meargă s-o ajute cu o donaţie 
grea. În timp ce Vince se îndepărta, Hanna 
căuta răspunsuri în minte. Greşise cu ceva? 


Spusese ceva nepotrivit? Auzi un scurt râs 
zgomotos venind din întuneric. Se răsuci, 
convinsă că era Dinah, dar nu văzu nici urmă 
de Dinah. 

— Hm! 

Hanna ridică ochii şi o văzu pe Yolanda, 
instructoarea de Pilates, uitându-se la ea de la 
masa vecină. 

— N-am vrut să trag cu urechea, dar v-am 
auzit vorbind, spuse ea cu voce scăzută. Nu te 
supăra pe el. Vince e întotdeauna ocupat mier- 
curea seara. 

Hanna clipi spre ea. 

— Unde se duce? 

Îi veniră în minte răspunsuri scârboase. 

— Merge la întâlnirea  Dependenţilor 
Anonimi de Sex. Se întâlneşte cu mai mulţi tipi 
să joace EverQuest. Are întâlnire cu iubita co- 
mandată prin poştă, o babă de cincizeci de ani 
cu sânii plini de silicon. 

Yolanda lăsă deoparte cadoul pe care îl 
împacheta şi veni mai aproape de Hanna. 

— Merge la colindat cu cei de la biserica lui în 
fiecare miercuri seara. 

Merg din uşă în uşă prin Hollis, cântând 
cântece religioase, vorbind despre Biblie, 
treburi de-astea. Nu prea e genul de lucruri 
despre care să-i placă să discute cu fetele. 

— Oh, făcu Hanna calm. 

Colindatul cu cei de la biserică nu sună chiar 


atât de rău. 

— Nu face decât să caute o fată catolică de 
treabă drept parteneră. 

Yolanda aruncă o privire maternă în direcţia 
lui Vince. El stătea la poveşti cu Bette şi arăta 
spre sticla lui de AminoSpa. 

Hanna încuviinţă în tăcere, simțind că se 
bine-dispune. Ea ar fi putut să fie fata catolică 
de treabă pe care o căuta Vince - ei, fata 
evreică de treabă, dar care era diferenţa? 
Venise vremea să-şi încălzească vocea: 
miercurea viitoare va merge la colindat. Şi, 
măcar o dată, Dinah nu va fi acolo ca să-i 
strice cheful. 


11 
EA ASCUNDEA CEVA 


Miercuri după-amiază, după şcoală, Hanna 
intră ţanţoş pe uşa dublă de la Devon Crest, 
trecu iute ca vântul pe lângă Otter şi malefica 
Lauren şi urcă la etajul magazinului Saks. Dacă 
în acea seară, când mergea la colindat, era 
şansa ei de a se apropia de Vince sau de a se 
despărţi de el, atunci îi trebuia o ţinută 
perfectă ca să-l câştige. Ceva sobru, dar 
drăguţ, cum ar fi o haină de lână Diane von 
Furstenberg, cu talia mai îngustă decât umerii. 
Sau poate una din jachetele acelea cu blană la 
glugă şi la manşete. Ceva care transmitea 
ideea de sfinţenie, nu de desfrânare. 

O, mic oraş al Betleemului, fredonă încet 
Hanna odată cu tonomatul, peste difuzoare. Cu 
o seară înainte, scosese CD-urile eu muzică 
religioasă ale lui Isabel şi învățase cuvintele, 
inclusiv versurile de la Bucurie pentru întreaga 
lume, versiunea latină a colindei O, veniţi toti 
credincioşii şi O, brad frumos - de ce începeau 
colindele de Crăciun cu 0? - în germană. 
Memorase, suplimentar, Bucură-te, Marie și 
rugăciunile catolice ale actului de căinţă, dar 
se oprise înainte de a comanda un rozariu pe 
Amazon. Cu o seară înainte, la un moment dat, 


Isabel stătuse în faţa camerei Hannei, ridicând 
din sprâncene la colindele care se auzeau din 
combina ei. 

— Vai! spusese ea, ducând mâna la piept. 
Ce frumos că te-a cuprins spiritul Crăciunului, 
Hanna! 

Un miros proaspăt de Chanel No 5 îi pătrunse 
Hannei în nări când intră în magazin. O 
vânzătoare de la MAC o salută şi, după ce-i 
răspunse fluturând nepăsător din mână şi 
trecu în revistă noile nuanţe ale fardurilor de 
ochi, Hanna o luă încet spre raionul de 
confecţii. Manechine îmbrăcate în fuste şi 
pulovere de caşmir erau aşezate lângă mesele 
cu tricouri împăturite, din bumbacul cel mai fin 
posibil. Mirosea a Gucci Envy, iar când Hanna 
aruncă o privire în oglindă, nu se putu abţine 
să nu constate că fundul îi părea mai mic, iar 
braţele nu-i mai erau atât de pufoase. Faptul 
că mergea la fitness dimineaţa şi seara făcea 
miracole. Până şi Vince remarcase ce bine 
arăta în dimineaţa asta - dar tot aşa îi spusese 
şi lui Inez, care avea umeri de rugbist, şi lui 
Richard, a cărui burtă se revărsa peste 
pantalonii scurţi. 

Îi căzură ochii pe o rochie petrecută de la 
Elizabeth and James, atârnată pe un umeraş. 
Inspiră adânc, deja văzându-se în ea - era ți- 
nuta perfectă pentru colindat. Singura rămasă 
pe umeraş era mărimea patru, dar era sigură 


că-i venea bine. Porni spre ea, dar o siluetă 
păşi în faţa ei şi i-o luă înainte. 

— Hei! ţipă Hanna. Aveam de gând s-o iau 
eu! 

— Scuze, rosti o voce familiară, apoi silueta 
se întoarse. Hanna? 

— Dinah, mârâi Hanna, cercetând-o pe 
bruneta îmbrăcată cu o haină urâtă de lână 
albă, în stilul anilor cincizeci, şi fustă cloş şi 
cărând o imitație de geantă Chanel matlasată. 

Dinah parcă era un nou A. pentru Hanna. 

Privirea celei din urmă căzu pe rochia din 
mâinile lui Dinah. 

— Asta nu-i mărimea ta, îi spuse, incapabilă 
să-şi reţină disprețul din voce. Şi nici stilul tău. 

Dinah strânse rochia la piept. 

— De unde ştii tu care-i stilul meu? Şi sunt 
mai mică decât par, Hanna. 

Nu toate avem fund şi sâni plati. 

Dar nici nu avem toate talia groasă, vru 
Hanna să riposteze. Arătă spre rochie. 

— Unde aveai de gând s-o porţi? 

— Undeva, răspunse Dinah secretoasă şi 
inima Hannei începu să bată nebuneşte. 

Avea întâlnire cu Vince? Făceau altă ac- 
tivitate voluntară împreună? 

— Dar tu de unde ai aflat de Elizabeth and 
James? vru să ştie Hanna. 

Dinah pufni exasperată pe nas. 

—  Mătuşa mea lucrează la revista Bazaar în 


New York. M-am dus la parada Elizabeth and 
James în Săptămâna Modei de anul trecut. 

— Serios? întrebă cealaltă pe un ton plân- 
găreţ, înainte de a se putea opri. 

Murea de nerăbdare să meargă la o paradă a 
modei Seventh on Sixth, chiar şi a designerilor 
minori - la naiba, chiar şi a celor care 
câştigaseră concursul de croitorie de lux 
televizat Project Runway. Şi trebuie să fie 
minunat să ai o mătuşă care lucrează la 
Bazaar. 

Hanna oscila, gândindu-se să-i lase rochia lui 
Dinah, dar apoi îşi aminti cum îi zâmbise Vince 
de la masă în magazinul de îngheţată. 

— Eu am văzut rochia prima, spuse şi se 
întinse după ea. 

- Dar eu am atins-o prima. Dinah strânse 
rochia la piept. Pe mine o să arate mai 
bine,oricum. 

— În niciun caz n-o să arate mai bine pe tine. 
Hanna întinse mâinile. Ai sânii prea mari. 

— lar tu ai un corp prea drept, de sus până 
jos. Dinah ridică umeraşul deasupra capului 
Hannei, ca să nu poată ajunge la el. Hanna vru 
să i-l smulgă. 

— O să arăţi jalnic în ea. 

— Tu o să te plictiseşti de ea într-o săptă- 
mână. Dinah ascunse rochia la spate. Imi dau 
seama că eşti o nesuferită năzuroasă. 

— Nu sunt năzuroasă! ţipă Hanna. Tu eşti o 


plângăcioasă! Şi ai un tatuaj hidos! N-o să se 
potrivească deloc! 

Fetele îşi aruncară săgeți din priviri. 

—  Dă-mi-o! Hanna făcu un salt şi întinse 
braţul în spatele lui Dinah. Nu e potrivită 
pentru tine, pricepi? 

Dinah se dădu la o parte din calea ei. Hanna 
pufăi şi sări iar la ea, smulgându-i rochia din 
mâini. 

— Ha! jubilă ea, fluturând-o deasupra ca- 
pului ca pe-un steag şi fugind spre cabina de 
probă. 

Două cliente ridicară ochii, mirate. O vân- 
zătoare se opri la tejghea, cu gura căscată de 
uimire. 

— Vino înapoi! chiţăi Dinah, fugind după 
Hanna. 

Dar ea şerpui printre suporturile cu haine, 
având chiar în faţă intrarea în cabina de probă. 
Dintr-odată simţi două braţe grele cum o 
apucă de talie şi-o trântesc pe jos. 

Dinah căzu peste ea şi, preţ de o clipă, 
Hanna se pomeni cu nasul turtit în tatuajul de 
pe braţul ei şi simţi că-i trage rochia din mână. 

— Cum îndrăzneşti? bolborosi ea. Dă-te naibii 
jos de pe mine! 

Spre marea ei mirare, Dinah se rostogoli de 
pe ea şi rochia rămase tot la Hanna, în 
siguranţă. Nici măcar nu se uita la ea, ci se 
holba la ceva din cabina de probă. 


— Sst! şopti Dinah. 

Hanna îşi încordă auzul, de teamă că va auzi 
chicotitul acela ascuțit şi straniu care-o bântuia 
în ultima vreme. Dar nu asta auzi, ci un 
plescăit sonor venind dintr-o cabină de probă. 

— Ce-i asta? întrebă ea, ridicându-se uşor în 
picioare. 

Se apropie în linişte de cabină. Nu era nimeni 
înăuntru, dar cineva făcea zgomot în toaletă. 
Două perechi de încălțări se ghiceau pe sub 
uşă, prima, nişte cizme negre, a doua, nişte 
pantofi cu toc alb cu negru, de fiţe, care-i 
păreau Hannei cunoscuţi. 

Schimbă priviri pline de subinţeles cu Dinah. 
Mişcând uşor din cap, aceasta o îndemnă să se 
apropie de cabină. Hanna înaintă câţiva paşi în 
vârful picioarelor. Pantofii şi cizmele din cabină 
fâşâiră. Plescăiturile crescură în intensitate. 

Brusc, uşa se deschise şi două persoane 
apărură pe coridor. Hanna se lipi de perete, 
trăgând-o pe Dinah lângă ea. Pe jos, reflectat 
într-o oglindă cu trei laturi, era un tip în costum 
roşu de Moş Crăciun, cu căciulă de Moş 
Crăciun, barbă de Moş Crăciun şi cizme negre 
lucioase. 

— Eşti aşa de mişto, rosti el pe un ton 
dezgustător. 

Săruta gâtul unei fete slăbănoage, iar fata 
era cu mâinile în barba lui. Hanna rămase cu 
ochii la ea. Părul ei castaniu era strâns în coc 


în vârful capului, nu avea fund deloc, iar pe 
încheietura subţire, ca de balerină, avea o 
brățară de argint foarte cunoscută, marca 
David Yurman. 

Era Kate. 

Hanna îşi scoase rapid telefonul, aflat la 
îndemână în buzunarul din faţă al genţii, şi 
făcu o poză. Apoi ea şi Dinah o şterseră în fugă 
din cabină. Cu respiraţia tăiată, se prăbuşiră pe 
o masă cu blugi şi se holbară una la alta într-o 
linişte apăsătoare. Izbucniră în hohote de râs 
exact în acelaşi moment. 


12 
SUFLETE-PERECHE 


Peste câteva ore, Hanna stătea pe un 
taburet rupt, la Snooker's, un bar studenţesc 
din Hollis. Pe pereţi erau atârnate tricouri, în 
spatele tejghelei erau nişte lămpi verzi urâte şi 
mirosea a mozzarella prăjită şi bere stătută. 
Din tonomat se auzea o piesă veche de-a lui 
Bruce Springsteen. Sala era plină ochi de stu- 
denti. 

— Tu cu cine te-ai cupla? Cu Preiau-Firma- 
Lui-Tata-Peste-Cinci-Ani sau cu Singurul-Lucru- 
Interesant-La-Mine-E-Că-Sunt-Irlandez? 

Arătă spre doi studenți cu halbe de bere, 
dintr-un colț. Primul purta o cămaşă tipică de 
student la o facultate scumpă şi avea o 
expresie îngâmfată, pe care o putea afişa 
numai cineva care are bani în bancă de la tata. 
Al doilea era palid şi roşcat, purta un tricou 
inscripționat cu DUBLIN şi bea - bineînţeles - 
Guinness. 

— Cu niciunul. Dinah duse la gură măslina 
din martini. Uite cu ce tipe umblă! Aia-i o 
geantă Burberry? E veche din 2001! 

— Zice tipa cu fuste cloş, o tachină Hanna, 
împungând-o cu degetul în braţ. 

Dinah se prefăcu jignită. 


— Fustele cloş sunt retro, zise ea, arogantă. 

— Te iert, rosti Hanna. La urma urmei, tu ai o 
geantă superbă. Arătă spre geanta matlasată 
Chanel de pe taburet. 

Reieşise că nu era imitație - mătuşa lui 
Dinah, care lucra la Bazaar, o pusese în fruntea 
listei de aşteptare şi-i făcuse rost de una de la 
magazinul central al firmei din New York. 

Barmanul aduse încă un martini pentru 
Dinah şi o vodcă aromată cu merişor pentru 
Hanna. Fetele ciocniră. O senzaţie caldă de 
fericire o străbătu pe Hanna când sorbi prima 
dată din vodcă şi simţi gustul de merişor. După 
ce ea şi Dinah o şterseră de lângă Kate şi Moş 
Crăciun din cabina de probă, lăsară rochia 
Elizabeth and James pe o masă la întâmplare, 
făcură pace şi hotărâră să meargă în barurile 
studenţeşti. Dinah îşi lăsase maşina la mall şi, 
pe drum, în Prius-ul Hannei, pălăvrăgiră despre 
modă, cosmetice, celebrităţi şi  buticurile 
suburbane preferate - subiectele favorite ale 
Hannei. Discuţia cursese natural, de parcă ar fi 
fost prietene dintotdeauna. 

Dar când se apropiaseră de Snookers, 
Hanna începu să se teamă. Nu avea o carte de 
identitate falsă şi, după ce fusese prinsă furând 
din magazin toamna trecută, nu mai voia să 
aibă de-a face cu poliţiştii. Dinah o strânsese 
de mână, spunându-i: 

— Lasă totul în seama mea. 


Mersese cu paşi încrezători la gorila de la 
uşă, care avea păr tuns foarte scurt şi un lanţ 
greu de aur la gât, şi-i spusese: 

— Salut, Jake! Mă mai ţii minte? 

Gorila îi zâmbise admirativ, dar le ceru actele 
fetelor. Dinah se bosumflă. 

— Hai, Jakie-răule. Nu fi aşa! 

Îşi plimbă degetele în sus şi-n jos pe braţul 
bărbatului. Până la urmă, el ridică din umeri şi 
le deschise uşa. Înăuntru, Hanna ridică degetul 
mare spre Dinah într-un gest care-i zicea „eşti 
tare”. Exact aşa ar fi făcut şi Ali. 

Dinah se întinse după un cartof prăjit din 
farfuria pe care o comandase. 

— Ne încălcăm jurămintele făcute în tabără. 
Fac pariu că Vince o să afle şi-o să ne pună la 
cinci ore de exerciţii data viitoare. 

— Da, simt cum mi se scurge grăsimea pe 
coapse, glumi Hanna. 

Dinah făcu un semn de nepăsare cu mâna. 

- De parcă ai fi avut vreodată coapse 
groase! De ce-ai venit la programul de fitness? 

Hanna îşi dădu ochii peste cap. 

— Aăă... pentru că mi-am ieşit complet din 
formă şi nu mai încap în haine? 

Dinah se uită la ea ca la o nebună. 

— Eşti genul care se uită în oglindă şi vede o 
vacă? 

— Nu sunt chiar aşa, o asigură Hanna. 

Sau era? De câte ori se vedea în oglindă, îşi 


găsea câte-un cusur. Păr gras. Braţe pufoase. 
Faţă prea rotundă. De cele mai multe ori, nici 
nu observa rezultatele efortului depus 
împreună cu Mona într-a opta. Nu o vedea 
decât pe Hanna cea veche, ratata care fusese 
în clasele anterioare. 

Hanna duse un cartof la gură. 

— Ştii, am avut o prietenă foarte frumoasă. 
Era populară, superbă, oricine-ar fi vrut să fie 
ca ea. Eram în gaşca ei, dar îmi dădea 
întotdeauna de înţeles foarte clar că atârnam 
de un fir de aţă. Râdea de felul în care 
mâneam, blugii nu mi se potriveau, nimic nu 
era bine. După atâţia ani de observaţii, e greu 
să scap de ele. 

Dinah se propti cu coatele pe tejghea. 

— Şi ce s-a întâmplat cu ea? Ai lăsat-o 
baltă, nu? 

Hanna îşi pironise privirea pe sticlele de 
Absolut de la bar. 

— De fapt... a murit. O chema Alison Di- 
Laurentis. Poate-ai auzit de ea. 

— Poate am auzit de ea? Dinah făcu nişte 
ochi cât cepele. A fost cea mai şocantă po- 
veste din tot Rosewood-ul. l-au găsit cadavrul 
nu demult aşa-i? 

Hanna confirmă în tăcere. 

— Uau, Dinah dădu pe gât restul de martini. 
Ştii, am cunoscut-o pe Alison. 

— Serios? 


Hanna tresări, interesată. 

— Înî. Dinah păru pierdută în gânduri. Ne-am 
cunoscut într-o tabără de hochei pe iarbă - am 
jucat sportul ăsta în şcoala primară, până când 
am recunoscut în faţa părinţilor că-l urăsc de 
moarte. Alison venise şi ea în tabără. 
Conducea un grup de fete acolo, le obliga să 
facă numai ce voia ea. Şi, o vreme, eu am fost 
ţinta lor. Îmi ziceau Dinah Vagina. Şi nici măcar 
nu le făcusem vreodată ceva. 

— Oribil, comentă Hanna. Ali obişnuia să-mi 
spună Hanna Mon-TONA. 

Şi în alte multe feluri de care nici nu vreau 
să-mi amintesc. O parte din mine ar vrea ca ea 
să poată vedea cât am slăbit de atunci, cum 
m-am transformat. 

Hanna scoase un oftat şi continuă: 

— De fapt, ce tot vorbesc? Ali tot ar găsi ceva 
ca să se ia de mine, dacă ar mai fi prin 
preajmă. 

— Numai că acum n-ai fi prietenă cu ea, nu? 
o întrebă Dinah, luând-o de braţ. Eşti mult prea 
puternică şi independentă ca s-o tolerezi pe 
nesuferita aia. 

— Absolut, spuse Hanna cu voce tremurată, 
deşi nu părea convinsă că era adevărat. 

Încă o mai bântuiau remarcile zeflemitoare 
ale lui Ali, mai ales că le auzise de la Mona, 
care fusese A. Dar acum se simţea şi mai 
apropiată de Dinah. Ali le influenţase pe 


amândouă, în bine sau în rău. Şi amândouă 
fuseseră obiectele ei de batjocură. 

Se auzi un chiot în spatele lor şi Hanna se 
întoarse şi-l văzu pe domnul irlandez dând 
peste cap mai multe halbe la o masă din spate. 

— Sexy, şopti ea, dându-i un ghiont lui 
Dinah. Cred că va trebui să merg cu el acasă 
diseară. Dinah chicoti. 

— Am crezut că te păstrezi pentru Vince. 

— Eu am crezut că tu te păstrezi pentru el, 
ripostă Hanna. 

Se scurse un moment stânjenitor, apoi fetele 
izbucniră brusc în râs. Dinah oftă. 

— Nu ştiu care-i treaba cu el. Ne-am întâlnit 
în oraş zilele trecute şi mi-a spus întruna cât de 
fericit era că tu şi cu mine lucrăm împreună la 
sală - a crezut că eu chiar te pot ajuta şi te pot 
învăța ceva. 

Hanna bătu cu palma în tejghea. 

— Nu pot să cred. Mie mi-a spus acelaşi 
lucru... despre tine! 

Dinah ridică din sprânceană. 

— Crezi că vrea să ne întrecem ca să vedem 
care dintre noi reuşeşte să-i atragă atenţia? 
Probabil că asta a plănuit de la bun început. 

— Ce nemernic, izbucni Hanna. Face pe 
sfântul, dar în realitate încearcă să ne facă să 
ne dăm la el. 

Hannei nu-i plăcea deloc să gândească aşa 
despre Vince, dar poate că era adevărat. 


— Şi ce-i cu apa aia vitaminizată de tot 
rahatul cu care ne tot îmbie? 

Dinah îşi dădu ochii peste cap. Soarbe din ea 
de câte ori mă întorc spre el. 

— Fac pariu că nici măcar nu are vitamine în 
ea, spuse Hanna. Şi probabil că e plină de 
calorii. A fost spălat pe creier. 

— Ştii ce? o întrebă Dinah, afişând o mină cât 
se poate de hotărâtă. E un ratat. Ne e mai bine 
fără el. 

— De acord! triumfă Hanna ameţită, cuprinsă 
de un val de încredere. 

Chiar e un ratat. Ştii ce face diseară? Merge 
la colindat cu un grup de oameni de la biserica 
lui. Cântă melodii super religioase şi probabil 
că joacă sceneta Naşterea Domnului. E o tradi- 
ţie a zilei de miercuri. 

— Serios? 

Dinah se strâmbă. 

—lhî. Aveam de gând să merg şi eu, ne- 
invitată. Hanna făcu o pauză ca să bea restul 
de vodcă. Cică Vince e în căutarea unei fete 
bisericoase de treabă, să-i fie parteneră. Dar 
las-o baltă. Nu merită să-ţi pierzi timpul pentru 
el. 

-Bun plan. Dinah încuviinţă din cap ho- 
tărâtă. Mai bine hai să luăm cina. Vince o să 
cânte, iar noi o să ne distrăm. 

-S-a făcut, acceptă Hanna şi cele două fete 
bătură palma. Ştii, adăugă ea chicotind, 


probabil că Vince o să-i pună pe toţi colin- 
dătorii să bea AminoSpa printre colinde. 

Dinah mai că-şi scuipă băutura de râs. 

— Poate-a scris şi-o colindă despre Ami- 
noSpa! 

— Poate că o să meargă din uşă-n uşă, în- 
cercând s-o vândă în timp ce cântă colinda în 
germană! se hlizi Hanna, imaginându-şi scena. 

Se îndoiră de râs, atrăgând priviri contrariate 
de la toţi cei din jur. Dar Hannei nu-i păsa. Nu-i 
păsa nici că tocmai renunţase la Vince. Avea o 
prietenă nouă. Poate că asta îşi dorise tot 
timpul. 


13 
TE-AM PRINS! 


— Hanna! Hanna! 

Hanna deschise un ochi şi-l văzu pe tatăl ei 
stând în prag. Sări în capul oaselor. Avea în 
gură gust de ciorapi nespălaţi şi-şi simţea 
capul greu de-o tonă. Bănuia că duhneşte a 
alcool - nu-şi amintea să fi făcut duş după ce 
se întorsese de la Snooker's aseară. 

— Alarma sună de jumătate de oră. Domnul 
Marin arătă spre celularul ei de pe noptieră, 
care clipea. Unii dintre noi încearcă să doarmă 
puţin mai mult. 

Hanna se uită ameţită la telefon, apoi apăsă 
pe o tastă şi opri alarma. 

— Scuze, bolborosi ea. 

Tatăl ei mormăi ceva şi închise uşa. Hanna 
se uită la ceas. Era 5:30 a.m., ora la care 
trebuia să se scoale pentru sesiunea de 
dimineaţă de la programul de fitness. Scoase 
un geamăt şi se rostogoli din pat, regretând 
paharul de tequila pe care-i băuse cu Dinah cu 
o seară înainte, sărbătorind faptul că Vince era 
un ratat. Paharul acela îi scurtase seara - după 
ce-l băuse, se înverzise la faţă şi fugise la baie. 
Când revenise, spusese că ar trebui să plece 
acasă. După aceea, singurul lucru pe care şi-l 


amintea era că vârâse destui bani în contorul 
de la Hollis ca să-şi lase Prius-ul parcat acolo 
peste noapte, apoi chemase un taxi şi intrase 
împleticindu-se în casă. Din fericire, Isabel, 
tatăl ei şi Kate erau plecaţi în oraş cu cine ştie 
ce activitate legată de Cele Douăsprezece Zile 
de Crăciun, aşa că nu o surprinsese nimeni. 

Reuşi să-şi îmbrace echipamentul de sală, 
încălţă tenişii, chemă un taxi să-şi recupereze 
maşina de la Hollis şi merse cu ea la sală. 
Înaintând spre intrarea din faţă, îi trimise un 
mesaj lui Dinah. Eşti aici? Te simți la fel de 
nasol ca mine? Măcar de-aş avea nişte 
AminoSpa... ha, ha! 

Apăsă pe TRIMITE, aşteptând răspunsul 
imediat, dar nu primi nimic. Poate că Dinah 
renunţase la curs şi dormea buştean. 

La Body Tonic mirosea a ulei de masaj şi flori 
proaspete. Mirosul îi întoarse Hannei stomacul 
pe dos. Fata încrezută de la recepţie îi trimise 
un salut cu mâna, însă Hanna îşi târî picioarele 
în vestiar fără să-i răspundă, îşi verifică 
telefonul încă o dată înainte de a-l închide în 
dulap, dar Dinah tot nu-i răspunsese. Ridicând 
din umeri, porni spre sala în care se adunau 
întotdeauna membrii programului de fitness. 
Când împinse uşile şi-o văzu pe Dinah lipită de 
oglindă, cu capul dat pe spate de râs, se opri în 
loc. 

Dinah arăta proaspătă şi sănătoasă, ca şi 


când n-ar fi pus pic de alcool în gură cu o seară 
înainte. Stătea lângă Vince, cu o sticlă de 
AminoSpa în mână, zâmbindu-i cu toată gura, 
de parcă s-ar fi aflat lângă Mesia. Şi Vince îi 
zâmbea. 

— Ai jucat uimitor în Născut în iesle, gânguri 
Dinah. Cu multă sensibilitate. 

— Da, păi, toţi au fost impresionați de cum 
ai improvizat sceneta Naşterea Domnului pe 
gazonul domnului Larsen. Cum de te-ai gândit 
la asta? 

— Nu ştiu. Dinah flutură din gene. Merg la 
colindat de la prima cuminecare. Mă pricep să 
insuflu spiritul sărbătorilor. 

ÎI luă pe Vince de mână. El îi cuprinse de- 
getele şi le strânse într-ale lui. Se priviră ochi 
în ochi ca şi când ar fi fost suflete-pereche, 
apoi se apropiară şi se sărutară. 

Hanna rămase mută de uimire. Vru să fugă 
afară din sală, dar tălpile tenişilor parcă erau 
lipite de ciment. Dinah fusese... la colindat? La 
acel colindat despre care îi povestise ea? Işi 
aminti de conversaţia lor din seara anterioară. 
Dinah spusese că Vince era un ratat. Dinah 
spusese că le era mai bine fără el. Dinah o 
ştersese la scurtă vreme după ce-i spusese ea 
de misiunea secretă a colindatului, pretinzând 
că-i făcuse rău tequila. 

Fusese totul doar o păcăleală? 

Un țipăt chinuit îi scăpă de pe buze. Dinah şi 


Vince se întoarseră. Imediat ce o zări pe 
Hanna, colţurile gurii arcuite ale lui Dinah se 
ridicară într-un zâmbet răutăcios. Vince flutură 
sfios din mână a salut. Hanna o înşfacă pe 
Dinah de braţ. 

— Trebuie să vorbim! 

O trase în hol, oprindu-se lângă o grămadă 
de cercuri magice Pilates. 

— Ce dracu-i asta? 

Dinah se clătină înainte şi înapoi pe călcâie. 

— Ce dracu-i ce? 

Nu mai semăna deloc cu fata aia grozavă, 
prietenoasă, conspirativă care stătuse lângă 
Hanna la Snooker's cu o seară înainte. 

— Am crezut că am făcut pace! Am crezut că 
am hotărât amândouă că e un ratat! 

Dinah începu să râdă. 

— Ti-am zis că pe mine o să mă aleagă. 
Orice-i permis în dragoste şi-n război. 

Hannei i se învârtea capul. Şi îşi pierdea 
echilibrul. 

— Nu pot să cred, şopti ea, simțind că i se 
îngroaşă glasul şi începe să plângă. 

Îi trecură prin minte alte imagini din seara 
trecută. Dinah spusese, pe nepusă masă, că i- 
ar plăcea ca Hanna să vină la Larchmont Aca- 
demy - i-ar prinde bine o tipă trăsnet ca ea 
acolo. Dinah îi promisese că o s-o prezinte 
mătuşii ei care era redactor la Bazaar, când 
venea în vizită la ea de Crăciun. Dinah o 


îmbrăţişase la despărţire, spunându-i că se vor 
întâlni a doua zi. 

— Am crezut că suntem prietene, se stropşi 
Hanna. 

— Te rog... Dinah îşi dădu ochii peste cap. 
Eşti nervoasă că te-am păcălit. De parcă tu nu 
mi-ai fi făcut la fel. 

— Nu ţi-aş fi făcut. Nu am făcut-o niciodată, 
ţipă Hanna, vocea ei sunând mai jalnic decât 
ar fi vrut. 

Apoi, înainte ca lacrimile să-i curgă pe obraz, 
se răsuci pe călcâie şi porni spre vestiar. Îşi luă 
geanta şi ieşi din sală fără ca măcar să-şi 
îmbrace haina. 

Imediat ce ieşi în aerul rece, suspină înă- 
buşit. Lacrimile îi şiroiau calde pe obraz. Merse 
clătinat până la maşină şi se propti de capotă, 
simțind că se spărsese în ea un balon uriaş cu 
apă. Plânse din cauză că Ali murise. Din cauză 
că Mona o îngrozise. Din cauză că noua ei 
familie era un coşmar. Din cauză că nu avea 
nici o veste de la Lucas. Din cauză că se ţinuse 
după Vince, când cel pe care îl voia cu 
adevărat era Lucas. Totul părea atât de... 
greşit. 

— Vai, cineva e mâhnit? 

Hanna scrută parcarea printre lacrimi. O 
siluetă se sprijinea de partea cealaltă a maşinii 
ei, cu un zâmbet răutăcios pe faţă. În prima 
clipă, Hanna se temu să nu fie Ali. Dar atunci i 


se limpezi privirea. Fata avea păr castaniu, nu 
blond. Kate era cea care stătea proptită de 
portiera maşinii ei, o Honda Civic, şi o vedea 
pe Hanna în cea mai jalnică postură posibilă. 


14 
CUM SĂ NE DISTRUGEM 


RECIPROC 


— Ce... ce faci aici? se bâlbâi Hanna, 
îndreptându-se de spate. 

Kate chicoti. 

— A fost prea greu pentru tine programul de 
fitness azi, Hanna? 

Intinse spre ea un obiect. Era un tricou roşu 
ultralarg, pe care scria PUNE-ŢI FUNDUL LA 
TREABA! 

Hanna simţi un nod în stomac. 

— Nu... nu ştiu despre ce vorbeşti. 

- Programul pare grozav. Kate flutură 
batjocoritor tricoul în faţa Hannei. Sunt con- 
vinsă că şi celor de la Rosewood Day le-ar 
plăcea la nebunie să ştie ce-ai mai făcut. 

Işi scoase celularul şi-i arătă Hannei o serie 
de poze. Hanna şi ceilalţi membri în tricou 
roşu, într-o cursă în care cauciucurile erau pe 
post de obstacole, în spate la Body Tonic, toţi 
graşi şi roşii la faţă, nişte caraghioşi. Adunați în 


cerc, intonând unul dintre cântecele AminoSpa. 
Şi lovitura de graţie: Dinah şi Vince sărutându- 
se, iar Hanna stând în prag, devastată. 

Văzuse totul. 

— Dă-mi-l, spuse Hanna, întinzându-se după 
telefonul lui Kate. 

Kate îl ridică deasupra capului. 

— Nu aşa repede! 

— M-ai urmărit? ţipă Hanna. N-ai altceva mai 
bun de făcut? 

— Ce pot să spun? Îmi plac secretele. Kate se 
clătina înainte şi înapoi pe tocurile cizmelor 
căptuşite cu blană. Şi cineva mi-a vândut un 
pont, aşa că te-am urmărit până aici. 

Hanna simţi un fior pe şira spinării. Cine-ar fi 
putut face asta? Imediat îi veni în minte A., 
dar... A. nu mai era. 

— Nu te ruşina că ai fost la cursul pentru 
graşi! continuă Kate. Măcar faci o schimbare 
pozitivă, ştii? Tastă ceva pe telefon. Cred că 
astea ar fi o postare minunată pe pagina ta de 
Facebook. Şi poate că oamenii te-ar compătimi 
că tipa aia ţi-a suflat iubitul! 

Inima Hannei bătea să-i sară din piept. 

— Nu mă interesează Vince! 

Kate îi aruncă o privire cu subiînţeles. 

— Îți spui asta într-una, Hanna. Dar foto- 
grafiile nu mint. la să vedem, ce titlu ar fi bun 
pentru Facebook? Programul de fitness e 
excelent şi uitaţi ce prieteni noi mi-am făcut. 


Sau ceva mai simplu: Mi-am pus fundul cel 
gras la treabă! 

Hanna scânci. Era „prietenă” cu tot felul de 
oameni pe Facebook. Naomi Ziegler şi Riley 
Wolfe, două nesuferite populare cărora nimic 
nu le-ar fi plăcut mai mult decât să audă 
chestia asta. Fete mai mari, care o invitau la 
petreceri formidabile. Mason Byers, James 
Freed, Noel Kahn şi fostul ei prieten, Sean 
Ackard. Era destul de rău că Mona vrusese s-o 
omoare - dar o postare despre programul de 
fitness i-ar fi întărit statutul de ratată. Se 
vedea deja singură la masă în cantină. Fiecare 
sâmbătă seara petrecută în camera ei. Nimeni 
nu o va mai invita la chefuri. 

— Te rog, nu posta fotografiile, se văicări 
Hanna. Te implor. Fac orice. 

Kate ridică din sprânceană. 

— Şi eu cu ce mă aleg? 

Se făcu simțită o pală de vânt aspru, 
amorţindu-i Hannei urechile şi vârful nasului. 
Privi lung la drumul gol din faţa clădirii Body 
Tonic şi-şi stoarse creierii. Ce avea ea şi-i 
trebuia lui Kate? Nu renunţase la destule? De 
când Kate pusese piciorul în casa ei, viaţa 
Hannei devenise, din rea, şi mai rea. Kate îi 
furase deja toată atenţia tatălui său. Imediat 
ce va începe şcoala la Rosewood Day, probabil 
că va deveni cea mai populară fată din clasa 
lor, luând locul Hannei. Câtă tortură să mai 


îndure? 

Ce n-ar da să fie Mona aici acum - Mona pe 
care o cunoscuse înainte să înceapă tărăşenia 
cu A. Ele două i-ar fi râs în faţă lui Kate, i-ar fi 
spus că nu ar îndrăzni să se pună cu ele, apoi 
s-ar răsuci pe călcâie şi-ar demara cu maşina 
într-un nor de gaze de eşapament. Să fi fost Ali 
aici, ar fi fost şi mai bine: i-ar fi dat coate 
Hannei, s-ar fi apropiat de ea şi i-ar fi şoptit: „O 
ai cu ceva la mână, Han. De-asta sunt 
secretele aşa de ca lumea - le poţi folosi ca pe 
bani.” 

Hanna ridică brusc capul. Parcă Ali i-ar fi 
vorbit de dincolo de mormânt. O avea într- 
adevăr cu ceva la mână pe Kate. Uitase 
complet de asta. 

Incepu să râdă. 

— Ce-i? se încruntă Kate. 

Chicotele nu se mai opreau. Hanna scotoci în 
geantă după celular. 

— Nu postezi nimic pe Facebook. Pentru că, 
dacă o faci, le povestesc tuturor despre Moş 
Crăciun. 

Kate se încruntă din nou. O expresie de 
groază i se întipări pe chip pentru o fracțiune 
de secundă. 

— Poftim? 

— Ştii tu, spuse Hanna sarcastică, afişând 
fotografia pe care o căuta şi arătându-i-o lui 
Kate. Moş Crăciun o mângâia pe Kate pe gât. 


Kate îşi îngropa mâinile în barba lui de bum- 
bac. Un titlu potrivit ar fi Cineva n-a fost cu- 
minte anul ăsta. N-ai auzit că individul e un 
pervers? o mustră Hanna. Se dă la fete de 
doisprezece ani! 

Kate se dădu înapoi, deschizând şi închizând 
gura ca un peşte. 

— Te rog să nu faci asta, reuşi să şop- 
tească. 

— Atunci cred că ne-am înţeles. Hanna 
apăsă pe butonul DESCHIDE de pe lanţul cu 
chei. Dacă postezi fotografiile din programul de 
fitness, postez şi eu asta. In regulă? 

Kate nu răspunse, dar Hanna ştia că-i venise 
de hac. Cu capul sus, se urcă pe scaunul 
şoferului, învârti cheia şi demară cu mişcări 
rapide şi pricepute. 

—  Pa-pa! ciripi ea şi-şi salută sora vitregă 
fluturând din degete. 

Kate rămase pe loc, cu tricoul roşu moale în 
mână. 

Hanna plecă fară să se mai uite după ea. 
Când ieşi din parcare, îi veni în minte o frază 
rostită deseori de Ali: Eu sunt Ali şi sunt fa- 
buloasă. Acum şi Hanna simţea că era de-a 
dreptul fabuloasă. 


15 
CENTRALISTELE 
SUNT PE POZIŢIE! 


Întoarsă acasă, găsi bucătăria liniştită şi 
goală. La etaj, curgea apa la duş şi Hanna auzi 
ştirile de dimineaţă răsunând înăbuşit din 
camera tatălui ei. Pe fereastră văzu gemenii de 
şase ani ai vecinilor cum se învârtesc pe aleea 
lor ca nişte călugări musulmani, purtând 
acelaşi fel de căciuliţe de spiriduşi de-ai lui Moş 
Crăciun. 

Hanna înghiţi două pastile de advil şi-şi făcu 
o cafea. Preţ de câteva minute, în bucătărie se 
auzi numai apa picurând în vasul filtrului. Se 
uită lung la prima pagină din Philadelphia 
Sentinel, dorindu-şi să-i treacă durerea de cap. 
„lan Thomas îşi susține în continuare 
nevinovăția”, spunea un titlu. Întoarse repede 
ziarul. Era ultimul lucru la care voia să se 
gândească acum. lan trebuia să fie vinovat. 
Cine altcineva ar fi avut motive s-o omoare pe 
Ali? i 

Hanna se uită din nou în ziar şi tresări. In 
colțul din stânga, jos, era o reclamă uriaşă 
pentru Centrul Fitness şi Spa Body Tonic. 
Acolo, în alb şi negru, era faţa zâmbitoare a lui 


Vince, anunţându-şi potenţialii clienţi că, de 
acum şi până la Anul Nou, taxa de iniţiere era 
de numai cincizeci de dolari. 

Nu-i venea să creadă ce-i făcuse Dinah - şi 
nici că Vince preferase o ciudată ca ea în locul 
ei. Dacă ar fi apărut la colindat în locul lui 
Dinah, oare ar fi ales-o pe ea? De ce se 
prefăcuse că-i place de ea, în primul rând? 
Ceva ce spusese Dinah era totuşi adevărat: că 
nu încerca decât să le facă să se lupte pentru 
el? 

După toate prin câte trecuse cu A., ar fi 
trebuit să ştie că Dinah avea s-o atace pe la 
spate. li fulgeră prin minte o imagine. Văzu 
maşina Monei venind cu viteză spre ea. Simţi 
lovitura, corpul zburându-i prin aer, ţipătul 
blocându-i-se în gât. O trădau toţi, unul după 
altul. 

Îşi frecă tâmplele şi încercă să respire încet, 
regulat. Exista cineva în care mai putea avea 
încredere? Aruncă o privire la telefonul ei de 
pe masă, apoi derulă lista de contacte, 
întrebându-se dacă s-o sune sau nu pe 
Spencer. Sau pe Emily. Sau pe Aria. Îşi aminti 
de schimbul de cadouri pe care îl făcuseră în 
clasa a şaptea, chiar înainte de vacanţă. Aria le 
tricotase tuturor sutiene de mohair pe care le 
probaseră peste haine şi dansaseră în jurul 
camerei lui Ali. Până şi Ali fusese bine-dispusă 
în ziua aceea, nu ridiculizase sutienul Hannei, 


întins pe pieptul ei ca o scândură. Fratele lui 
Ali, Jason, intrase în cameră când dansau ele 
mai cu foc. Se holbase la ele în ţinuta aceea 
bizară şi ele se puseseră toate pe râs. 

Cineva tuşi în hol şi Hanna înălţă capul chiar 
când tatăl ei intră în bucătărie în halat şi 
papuci. 

— Te superi dacă beau şi eu din cafea? o 
întrebă cu voce obosită, ciufulindu-i părul. 

— Serveşte-te, îi răspunse Hanna. 

Domnul Marin îşi turnă cafea în cana- 
doberman din care bea de când era Hanna 
mică. Se aşeză lângă ea, scoase un oftat pre- 
lung şi obosit şi se frecă la ochi. 

— E totul în regulă? îl întrebă Hanna. 

Îi răspunse încuviinţând din cap. 

— Sunt doar obosit. Activităţile astea din Cele 
Douăsprezece Zile de Crăciun sunt cam 
extenuante anul ăsta. Isabel mă pune să alerg 
în toate părţile. 

— Îmi pare rău că n-am venit la toate, rosti 
Hanna, simțindu-se puţin vinovată. 

Domnul Marin făcu un gest de nepăsare. g 

— Poate-ai fost mai înţeleaptă că n-ai venit. li 
aruncă o privire misterioasă. Rămâne între noi? 
Cred că-mi plăcea mai mult când sărbătoream 
Hanukka. Măcar sărbătoarea aia ţinea numai 
opt zile. Şi era mult mai discretă. 

Hanna îşi muşcă buza de jos. 

- Şi mie îmi plăcea mai mult când 


sărbătoream Hanukka. 

Domnul Marin deschise gura ca şi cum ar fi 
avut de gând să mai spună ceva, dar pe urmă 
se răzgândi şi mai sorbi o dată îndelung din 
cafea. Se lăsă liniştea între ei doi. Ceasul în 
formă de baston de ciocolată pe care îl 
atârnase Kate în colţ ticăia cu zgomot. Afară, 
cineva demarase în trombă. 

Domnul Marin o bătu pe Hanna pe coapsă. 

— Mi-am amintit de ceva. Am un cadou 
pentru tine. 

Se ridică, merse cu paşi târşâiţi până la uşă, 
unde avea servieta, şi scoase o cutiuţă de 
catifea. 

Hanna o privi lung, recunoscând-o imediat. 
Dădu la o parte capacul şi găsi în ea 
medalionul Cartier pe care îl descoperise în 
ziua în care tatăl ei, Isabel şi Kate se mutaseră 
cu ea. Nu crezuse că-l va mai ţine vreodată în 
mâini. 

— E... pentru mine? 

— Sigur că e pentru tine. A fost al bunicii 
tale. 

— Ştiu, murmură Hanna, scoțând lănţişorul 
din cutie. Sclipi în lumina din tavan. E foarte 
frumos, şopti ea. Întotdeauna mi-am dorit să 
fie al meu. 

— Ştiu, spuse domnul Marin, ascunzându-şi 
zâmbetul. Şi bunica voia să fie al tău. Şi eu 
vreau. 


Hanna se ridică şi-l îmbrăţişă cu toată pu- 
terea. 

— Mulţumesc. 

Vru să adauge că nui l-ai dat lui Kate sau 
Isabel, dar se temu să nu strice momentul. 
Dintr-odată, parcă se simţea mai bine. Poate 
că, la urma urmei, tatăl ei nu o uitase. Poate-şi 
amintea, în felul lui, că era şi ea aici şi conta 
încă. 

Se întoarse pentru ca tatăl ei să-i poată 
prinde lănţişorul la ceafă. Medalionul îi cădea 
perfect pe gât şi Hanna nu rezistă să nu-i 
mângâie suprafaţa netedă, ovală. Domnul 
Marin îşi termină cafeaua, apoi scoase o sticlă 
de apă din servietă şi bău o înghiţitură lungă. 

— Cred că ar trebui să-mi încep ziua. 

— Stai puţin. Hanna se holba la sticla din 
mâna lui. Pe etichetă scrie AMINOSPA. De 
unde-o ai? 

Domnul Marin puse dopul înapoi la sticlă. 

— Le vindea un tip la serviciu. Zicea că eo 
apă plină de vitamine şi că o să mă simt mai 
bine imediat ce încep să beau două sticle pe zi. 
Dar eu nu simt nici o diferenţă, ca să fiu sincer. 
Şi are gust de suc de lămâie stricat. 

Hanna zâmbi trist. 

— Cred că apa asta-i o păcăleală. 

— Probabil. Domnul Marin ridică din umeri. 
Cred că ideea de bază e să recrutezi oameni 
care s-o vândă, la rândul lor. Tipul mi-a ţinut 


un discurs interminabil despre cum aş putea 
deveni asociat cu jumătate de normă la 
AminoSpa - aş câştiga o căruţă de bani şi n-ar 
trebui să mai ies niciodată din pijama. Chicoti 
îngăduitor. Oamenii recrutaţi să vândă apa 
asta sunt ca nişte membri ai unei secte - parcă 
li se spală creierul. Şi, odată ce-ai intrat, nu 
mai ai cum să scapi. 

Puse sticla pe tejghea şi-o sărută pe Hanna 
în creştetul capului. Papucii lui lipăiră uşor pe 
podea când ieşi din bucătărie. Hanna rămase 
nemişcată câteva clipe, cu ochii la sticla de 
AminoSpa de pe tejghea. Era o nebunie să 
creadă că se îndrăgostise de un tip prins într-o 
schemă piramidală. Dinah nu avea decât să şi-l 
păstreze. 

Dintr-odată, îi veni o idee. Se ridică în pi- 
cioare, merse rapid la sticlă şi citi datele de 
contact ale firmei. Pentru a vă alătura echipei 
noastre, sunaţți-ne acum! scria sub un număr 
care începea cu 1-800 şi sub o adresă de 
website. 

Cu inima bătându-i nebuneşte, Hanna ridică 
receptorul telefonului fix şi formă numărul. 

— AminoSpa Industries! ciripi o voce care-i 
răspunse aproape imediat. 

Doriţi să vă alăturaţi echipei noastre? 

— Aăă... da, spuse Hanna, pe un ton cât putu 
ea de profesionist. 

Prietenul meu vinde AminoSpa şi vrea să fac 


şi eu parte din echipă. 

— Minunat! ciripi iar centralista. Cum vă 
numiţi? 

— Dinah Morrissey, răspunse Hanna, zâm- 
bind la reflexia ei din geam. 

Repetă numele literă cu literă, apoi îi dădu 
centralistei adresa lui Dinah, pe care o văzuse 
pe lista cu membrii programului de fitness 
primită de la Vince în prima zi. 

— Vă rog să-mi trimiteţi o sută de lăzi. 

— O sută? o întrebă mirată centralista. Draga 
mea, e foarte mult pentru cineva aflat de-abia 
la început. 

— Mă descurc, spuse Hanna. Aşa cum v-am 
spus, abia aştept să intru în echipă. 

După ce-i mai dădu centralistei câteva de- 
talii, Hanna închise şi rânji. Apoi înşfăcă sticla 
lăsată de tatăl ei pe jumătate băută, strânse 
bine dopul şi-o aruncă la gunoi. Deschizându-şi 
telefonul, îi trimise un nou mesaj lui Dinah: Te- 
am iertat! Sunt sigură că voi doi veți fi fericiţi 
în ORICE activitate pe care o s-o faceți 
împreună! Dacă Dinah îl voia pe Vince, n-avea 
decât să şi-l ia - dar trebuia să-l ia cu schema 
lui piramidală cretină cu tot. 

Telefonul ei ciripi după nici un minut. La 
început, crezu că era Dinah, dar, spre sur- 
prinderea ei, pe ecran pâlpâi numărul lui 
Lucas: 


Am venit acasă mai repede. Poţi să 


treci pe-aci inainte de şcoală? 


16 
BRONZATUL 
CU OCHELARI DE SOARE 
E LA MODĂ 


După ce îşi puse pe ea uniforma de la 
Rosewood Day şi-şi adună cărţile pentru 
şcoală, Hanna parcă în faţa casei lui Lucas. 
Ford Explorer-ul familiei sale era din nou pe 
alee, cu portbagajul încă deschis. SUV-ul 
Mercedes pe care îl văzuse Hanna în seara 
când venise familia Rumson era şi el acolo - 
asta însemna că Brooke era şi ea prezentă. 
Hanna se întrebă dacă nu cumva Lucas o 
invitase ca să se despartă de ea faţă în faţă. 
Nu că ea l-ar fi lăsat să i-o ia înainte. Se va 
despărţi ea de el mai întâi. 

Ei, hai s-o facem şi pe-asta, îşi zise, re- 
cunoscătoare că arăta excelent după pro- 
gramul de fitness. Oftând jalnic, trânti portiera 
Prius-ului şi porni pe aleea spre casă. Tocmai 
când voia să apese pe butonul soneriei, 
surprinse un pâlpâit slab în şirul de arbuşti 
care înconjura proprietatea Beattie. Părea să 
se fi ascuns cineva acolo, dar asta era o 
nebunie. Cine are chef să stea la pândă la opt 
dimineaţa, pe o temperatură de minus nouă 


grade? Când va înceta Hanna să creadă că o 
urmăreşte cineva? 

Lucas îi deschise aproape imediat. Pielea îi 
era aurie, iar părul lui blond mai avea puţin şi 
era alb; şi parcă slăbise câteva kilograme. 

— Mi-a fost așa de dor de tine! 

Hanna se trase înapoi. 

- Nu mi-ai lăsat impresia asta cât ai fost 
plecat. Cred că te-ai distrat prea bine ca să-mi 
trimiţi şi mie un mesaj. 

Lucas scânci. 

— Îmi pare foarte rău. Am crezut că o să 
avem Wi-Fi, dar a căzut serverul. Asta e unul 
dintre motivele pentru care ne-am întors mai 
devreme... Domnul Rumson se dădea de cea- 
sul morţii că nu-şi putea verifica Blackberry-ul. 
Brooke a reuşit să intre puţin pe Facebook, dar 
niciunul din noi n-a putut să se conecteze. 

- Da, am văzut postarea. Hanna nu era 
capabilă să-şi ascundă iritarea. 

Tu şi Brooke arătaţi foarte fericiţi împreună. 

Lucas îi cercetă expresia. 

— Doar nu crezi că... 

Îi pieri vocea şi îşi masă rădăcina nasului. 

— Vai, Hanna, îmi pare atât de rău! Nu aşa s- 
a întâmplat în realitate. 

— Îhî, făcu Hanna, fără prea mult entuziasm. 

Era convinsă că-şi căuta scuze, acum că 
Brooke trebuia să plece acasă. 

— Vorbesc serios. 


Lucas o luă de mână şi o trase pe canapea. 

— După prima zi, Brooke şi cu mine abia 
dacă ne-am mai văzut. Eu am făcut nişte 
drumeţii grozave şi am fost şi cu caiacul, dar 
ea nu voia decât să se bronzeze. Se apropie 
mai mult de Hanna şi-i şopti la ureche: îşi 
dădea cu ulei de bebeluşi de dimineaţă până 
seara. Asta e a/ doilea motiv pentru care a 
trebuit să plecăm acasă. 

Lucas îşi mută privirea în hol. Soții Rumson 
ieşiră din bucătărie, trăgându-şi bagajele pe 
role după ei. După ei apăru Brooke, într-o fustă 
ultrascurtă, potrivită mai degrabă cu ţările 
calde, şi o pereche de pantofi de rafie. Se cojea 
pe faţă, se vedeau foarte urât în jurul ochilor 
urmele ochelarilor cu care stătuse la bronzat, 
iar pe ambele braţe avea un fel de unguent 
alb. Pielea ei părea arsă, aşa cum arăta carnea 
prăjită de câte ori încerca tatăl ei s-o 
pregătească pe grătar. 

Hanna nu ştiu dacă să râdă sau să-şi acopere 
ochii. 

— Ce-a păţit? întrebă în şoaptă. 

— Are arsuri de gradul trei de la soare, 
răspunse Lucas, cu glas scăzut. 

Au fost atât de grave, că a trebuit s-o ducem 
la spital. A fost cel mai înfricoşător loc pe care 
l-am văzut vreodată, Hanna, gândaci în sala de 
aşteptare, nimeni nu avea un pat ca lumea şi 
jur că niciunul dintre doctori nu avea 


autorizaţie. Tipul care a tratat-o pe Brooke i-a 
spus că, dacă mai stă o secundă la soare, o să- 
i cadă pielea - fără exagerare. Mama ei a 
supravegheat-o ca un vultur după aceea. 
Brooke se foia prin casă zi şi noapte, 
smiorcăindu-se că se plictiseşte. Spre sfârşitul 
excursiei, îmi venea s-o omor. Cred că şi 
celorlalţi. 

Hanna strânse o pernuţă decorativă la piept. 

— Şi... n-ai făcut plajă la nudism? N-ai băut 
jeleu cu vodcă? 

Lucas se uită la ea ca la o nebună. 

— Ai băut vreodată aşa ceva? Chestia asta e 
greţoasă! Oricum, n-am fi putut să le preparăm 
nici dacă am fi vrut - apa din Yucatan nu se 
putea bea. 

Chiar atunci, Brooke îi observă pe Lucas şi pe 
Hanna stând pe canapea şi le zâmbi vag. 

— Ei, Lukey, vorbi ea pe nas, venind spre el 
cu mersul rigid al cuiva care se prăjise excesiv 
la soare. Trebuie să mai plecăm într-o vacanţă 
împreună, cât mai repede. Poate în vacanţa de 
primăvară, ce zici? 

Brooke îşi desfăcu braţele ca să-l îmbrăţişeze 
pe Lucas. Hanna ţâşni de pe canapea şi-i blocă 
drumul. 

— Lukey îţi zice la revedere, îi spuse pe un 
ton aspru. Îţi doresc mult noroc cu arsurile 
alea. 

Brooke se holbă la ea de parcă n-ar mai fi 


văzut-o niciodată. Hanna se ţinu tare pe po- 
ziţie. În niciun caz n-avea de gând s-o lase pe 
nesuferita asta să se mai apropie de Lucas. 
Învăţase o lecţie amară cu Vince: dacă vrei un 
bărbat, trebuie să lupti pentru el. 

După o clipă, Brooke se retrase, bolborosi 
ceva de rămas-bun şi se furişă înapoi după 
părinţii ei. Toţi păreau obosiţi când se bătură 
pe spate şi-şi promiseră că se vor revedea cu- 
rând. După ce părinţii lui Lucas închiseră uşa, 
domnul Beattie se propti de ea uşor şi-şi 
acoperi faţa cu mâinile. 

— Sper să n-o mai văd pe fata aia în viaţa 
mea. 

Hanna nu putea decât să fie de acord. 

Motorul se auzi ambalat pe alee şi 
Mercedesul coti pe stradă, îndepărtându-se. 
Lucas se mută mai aproape de Hanna. 

— Îmi pare foarte rău că nu am putut vorbi 
măcar o dată cât am fost plecat. Dar m-am 
gândit la tine în fiecare zi. Şi, ştii, acum putem 
ieşi împreună toată vacanţa! Orice vrei să faci, 
eu sunt pregătit - chiar şi să mergem la mall-ul 
cel nou. 

— Te fac eu cumva să te ţii de cuvânt, spuse 
Hanna, puţin mai afectuoasă. Dar nu trebuie să 
mergem la mall-ul ăla - e oribil. 

Lucas o mângâie pe umeri. 

— Am pierdut ceva important cât am fost 
plecat? 


Hanna dădu la o parte o scamă imaginară de 
pe fusta ei plisată de şcoală, gândindu-se la 
programul de fitness, la Vince şi la Dinah. 
Greşise că flirtase cu Vince? Dar nu se în- 
tâmplase nimic între ei. Şi nu avea rost să-i 
povestească lui Lucas despre curs - doar nu 
mai mergea acolo. Inainte de a veni la el, 
probase perechea de blugi cea mai strâmtă şi 
îi venea perfect. Asta o făcuse să se întrebe 
dacă avea de dat jos chiar aşa de multe kilo- 
grame. 

- Nu prea, răspunse ea veselă, într-un 
târziu. Atâta că nu trebuie să mă duci nicio- 
dată, dar niciodată, să văd Spărgătorul de nuci 
- încă am coşmaruri din cauza lui. 

Lucas râse. 

— Am priceput. 

Doamna Beattie vâri capul în dormitor şi-i 
zâmbi Hannei. 

— Nu avem cereale, aşa că o să prăjesc nişte 
pâine. Vreţi şi voi? E destul pentru toţi. 

— Da. Lucas se uită la Hanna. Vrei să rămâi 
la dejun? 

— Nu, mulţumesc. Hanna îi zâmbi politicos 
mamei lui Lucas. Am băut cafea - sunt în 
regulă. 

Lucas se încruntă şi o studie din cap până-n 
picioare. 

— Ar trebui să mănânci nişte pâine prăjită. 
Eşti foarte... slabă. 


Hanna îşi puse mâinile pe şolduri. 

— Şi ăsta nu-i un lucru bun? 

— Nu chiar. Lucas o prinse de încheietură, 
îmi plăcea mai mult cum erai înainte. Te rog, 
nu vrei să mănânci câteva felii, de dragul meu? 

Hannei îi veni în minte jurământul făcut la 
curs şi toate sacrificiile sale din ultimele 
săptămâni. Dar pe urmă se gândi la un mor- 
man de pâine prăjită pe care se scurg unt şi 
sirop. Trecuse atâta vreme de când nu mai 
luase o masă ca lumea! 

— Bine, cedă ea, ridicându-se şi trăgându-l 
pe Lucas după ea. Cred că o să mănânc o felie 
sau două. 

— Excelent, zise Lucas şi o conduse în 
bucătărie. 

Hanna îl urmă, atingându-şi fară să vrea 
medalionul Cartier de la gât. O senzaţie de 
bună dispoziţie şi calm se lăsă peste ea ca o 
pătură călduroasă. Toate în viaţa ei aveau să 
se aşeze din nou la locul lor. Şi, lucrul cel mai 
bun, Kate era singura persoană care-i cunoştea 
secretul legat de programul de fitness, Dinah şi 
Vince - iar Kate n-avea să îndrăznească 
niciodată să vorbească despre asta. 


NEFERICITA HANNA 


Pentru o fată aşa-zis populară, Hanna ar tre- 
bui să mai ia nişte lecţii ca să înveţe cum să fie 
mai detaşată. Găurile din armura ei de tipă 
cool sunt mai vizibile decât parfumul de liliac al 
lui Kate. E disperată ca tatăl ei să-i acorde 
atenţie, e nesigură în dragoste şi are mare ne- 
voie de o nouă prietenă foarte bună (hm, a în- 
cercat chiar şi să iasă în oraş cu Kate). Dar 
teama ei cea mai mare, mai apăsătoare şi mai 
delicată e asta: că va face o mişcare greşită şi 
va redeveni ratata grăsană şi urâtă care era în 
clasele mici. 

Poate că mă voi îngriji să-i transform cel mai 
urât coşmar în realitate. Kate poate că are un 
motiv să-şi pecetluiască gura - cu care l-a 
sărutat pe Moş Crăciun -, dar eu, nu. Şi sunt 
atâtea lucruri pe care aş putea să le povestesc 
altora! Despre cum a flirtat cu Vince şi cum l-a 
pierdut în faţa lui Dinah, despre cursul grăsani- 
lor sau incidentul cu fursecurile. Şi ăsta-i numai 
vârful aisbergului. Dacă dezvălui totu/ - vo- 
matul forţat, minciunile, senzaţia paranoică je- 
nantă că Mona nu a murit, ci aşteaptă s-o calce 
din nou cu maşina -, întreg Rosewood-ul va afla 
cât de dusă cu pluta e Hanna. Şi noi ştim cu 
toţii unde e locul nebunilor: la Azilul din 


Addison-Stevens. Bucură-te de blugii mărimea 
doi cât îi mai ai, Hanna dragă, cămaşa de forţă 
i se potriveşte la fel de bine oricui... 

De una m-am ocupat; mai am trei. Acum să 
trecem la domnişorica Emily Fields, blocată în 
Rosewood cu familia ei, mare iubitoare de 
Crăciun. Şi, chiar dacă Emily va împodobi cori- 
doarele plină de voioşie, Crăciunul ei nu va fi 
nici pe departe fericit. Ho, ho, ho! 

A.