JK Rowling — Moarte subita

J.K. ROWLING 


[ial 


JK Rowling Moarte subită 
J.K. Rowling 
Moarte subită 


Traducere din limba engleză 
Constantin Dumitru-Palcus 


2 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Lui Neil 


3 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea întâi 


6.11 Un loc care a devenit vacant în urma unei situaţii 
neprevăzute se consideră că apare: 
(a) când un consilier local nu îşi depune la timp 
declaraţia de acceptare a funcţiei; sau 
(b) când este primită înştiinţarea sa de demisie; 
sau 
(c) în ziua morţii acestuia... 


Charles Arnold-Baker 


Administrația consiliilor locale 
Ediţia a şaptea 


4 1544 


JK Rowling Moarte subită 


m d 


Duminică 


Barry Fairbrother n-ar fi vrut să ia cina în oraş. În cea 
mai mare parte a weekendului îl chinuise o cumplită durere 
de cap şi dădea zor să se încadreze în termenul limită 
pentru articolul ce urma să apară în ziarul local. 

Totuşi, soţia lui fusese puţin cam rigidă şi 
necomunicativă în timpul prânzului, iar Barry dedusese că 
felicitarea pe care i-o trimisese nu compensase crima lui de 
a se închide în birou toată dimineaţa. Nu fusese de vreun 
folos nici faptul că scrisese despre Krystal, pe care Mary o 
detesta, deşi pretindea cu totul altceva. 

— Mary, aş vrea să luăm masa în oraş, o minţise el, ca 
să îndepărteze răceala ca de gheaţă. Nouăsprezece ani, 
copii! Nouăsprezece ani, iar mama voastră n-a arătat 
niciodată mai frumoasă. 

Mary se înmuiase şi zâmbise, aşa că Barry a dat 
telefon la clubul de golf, pentru că era aproape de ei şi cu 
siguranţă aveau să găsească o masă. Căuta modalităţi 
mărunte de a-i oferi plăcere soţiei sale, pentru că ajunsese 
să-şi dea seama, după aproape două decenii de 
convieţuire, cât de mult o dezamăgise în privinţa lucrurilor 
mari. Niciodată n-o făcuse intenţionat. Pur şi simplu, aveau 
noţiuni foarte diferite despre ceea ce artrebui să fie cel mai 
important în viaţă. 

Cei patru copii ai lui Barry şi Mary trecuseră de vârsta 
când aveau nevoie de o dădacă. Se uitau la televizor când 
le-a zis la revedere pentru ultima oară şi doar Dedan, cel 
mai mic, s-a întors către el şi a ridicat mâna în chip de 
rămas-bun. 

Durerea de cap continua să zvâcnească în spatele 
urechii în timp ce scotea maşina de pe alee şi pornea la 
drum prin cochetul orăşel Pagford, unde locuiau de când se 
căsătoriseră. Au luat-o pe Church Row, strada în pantă 
abruptă pe care se înălţau cele mai scumpe case cu 
întreaga lor extravaganţă şi soliditate victoriană, au ocolit 


5 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


biserica fals-gotică unde le urmărise odată pe gemenele lui 
interpretând Joseph and the Amazing Technicolor 
Dreamcoat, apoi au traversat piaţa, de unde se vedea cu 
claritate scheletul întunecat al mănăstirii ruinate care 
domina linia de orizont a oraşului, aşa cum era aşezată sus 
pe deal, contopindu-se cu cerul violet. 

În timp ce mânuia volanul, luând virajele familiare, 
Barry nu se putea gândi decât la greşelile pe care cu 
siguranţă că le făcuse în graba lui de a termina articolul pe 
care tocmai îl trimisese prin e-mail la Yarvi/ and District 
Gazette. Vorbăreţ şi cu o prezenţă agreabilă, îi venea greu 
să-şi transpună personalitatea pe hârtie. 

Clubul de golf se afla la doar patru minute de piaţă, 
ceva mai încolo de punctul în care oraşul se pierdea treptat 
într-o ultimă suflare de vile vechi. Barry parcă minivanul în 
faţa restaurantului clubului, Birdie, şi zăbovi un moment 
lângă maşină, ca să-i dea răgaz lui Mary să-şi rujeze din 
nou buzele. Aerul răcoros al serii îi mângăia faţa într-un 
mod plăcut. In timp ce se uita la contururile terenului de 
golf cum se dezintegrau în amurg, Barry se întrebă de ce 
mai rămăsese membru al clubului. La golf nu prea se 
pricepea: balansul lui era dezordonat şi avea un handicap 
ridicat. Ar fi putut face atâtea cu timpul său. Capul îi 
zvâcnea mai rău ca oricând. 

Mary stinse lumina de la oglindă şi închise portiera. 
Barry apăsă butonul de închidere al telecomenzii. Tocurile 
înalte ale pantofilor lui Mary ţăcăneau pe asfalt, sistemul de 
închidere automată al maşinii scoase un bip, iar Barry se 
întrebă dacă, după ce-o să mănânce, o să-i mai treacă 
greaţa. 

O durere cum nu-i mai fusese dat să trăiască îi 
străpunse creierul ca o bilă pentru demolări. Abia dacă 
sesiză durerea ascuţită din genunchi când aceştia se loviră 
de asfaltul rece; craniul îi fu inundat de foc şi sânge. 
Suferinţa cumplită era insuportabilă, dar se văzu nevoit să 
o suporte, căci avea să mai treacă un minut până la starea 
de inconştienţă. 

Mary ţipă... şi continuă să ţipe. Mai mulţi bărbaţi ieşiră 


6 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


în fugă din bar. Unul dintre ei se întoarse rapid în clădire ca 
să vadă dacă era pe-acolo vreunul dintre medicii pensionari 
ai clubului. Prietenii lui Barry şi Mary, un cuplu aflat acolo, 
auziră agitația din restaurant, îşi lăsară aperitivele pe masă 
şi se grăbiră să iasă ca să vadă dacă pot fi de folos cu ceva. 
Soţul sună la 999 de pe mobil. 

Ambulanţa a trebuit să vină din oraşul învecinat Yarvil; 
a durat douăzeci şi cinci de minute până să ajungă. In timp 
ce lumina albastră pâlpâitoare aluneca încet peste locul 
faptei, Barry zăcea inert şi fără viaţă pe asfalt în băltoaca 
propriei sale vome. Mary stătea ghemuită lângă el, cu 
ciorapii sfâşiaţi la genunchi, ţinându-l de mână, suspinând 
şi rostindu-i numele în şoaptă. 


7 [544 


JK Rowling Moarte subită 


Luni 


— Ţine-te tare, zise Miles Mollison, stând în bucătăria 
uneia dintre casele mari de pe Church Row. 

Aşteptase până la şase şi jumătate dimineaţa ca să 
telefoneze. Fusese o noapte urâtă, plină de lungi perioade 
de veghe întrerupte de reprize furate de somn agitat. La 
patru dimineaţa îşi dăduse seama că şi soţia lui era trează, 
aşa că o vreme au stat de vorbă cu glas scăzut, pe 
întuneric. Chiar în timp ce discutau despre ceea ce 
văzuseră fără voia lor, fiecare încercând să scape de 
sentimentele vagi de teamă şi şoc, vălurele diafane de 
exaltare îi gâdilau lui Miles măruntaiele la gândul că îi va da 
vestea tatălui său. Avusese de gând să aştepte până la 
şapte, dar teama că altcineva ar putea să i-o ia înainte îl 
făcuse să pună mâna pe telefon mai devreme. 

— Ce s-a întâmplat? se auzi vocea bubuitoare a lui 
Howard, cu o uşoară nuanţă metalică. 

Miles îl pusese pe difuzor ca să audă şi Samantha. 
Ciocolatie spre culoarea mahonului în capotul ei roz-pal, 
aceasta profitase de trezirea lor matinală ca să aplice încă 
o porţie de cremă autobronzantă pe tenul ei de pe care 
bronzul natural începea să dispară. In bucătărie domnea un 
amestec de arome de cafea şi nucă de cocos sintetică. 

— Fairbrother a murit. S-a prăbuşit la clubul de golf 
aseară. Sam şi cu mine luam masa la Birdie. 

— Fairbrother a murit? urlă Howard. 

Inflexiunea vocii sugera că se aşteptase la o schimbare 
dramatică în soarta lui Barry Fairbrother, dar nici măcar el 
nu-i anticipase moartea. 

S-a prăbuşit în parcare, repetă Miles. 

— Dumnezeule mare! spuse Howard. Abia împlinise 
patruzeci de ani, nu? Dumnezeule mare! 


8 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Miles şi Samantha îl ascultau pe Howard cum respiră 
ca un cal obosit. Întotdeauna, dimineaţa avea respiraţia 
întretăiată. 

— Ce-a fost? Inima? 

— Ceva la creier, se pare. Ne-am dus cu Mary la spital 
şi... 

Dar Howard nu mai era atent. Miles şi Samantha l-au 
auzit dându-le celorlalţi vestea. 

— Barry Fairbrother! Mort! E Miles! 

Miles şi Samantha îşi beau cafeaua, aşteptând ca 
Howard să revină la telefon. Capotul Samanthei se desfăcu 
în clipa când femeia se aşeză la masa din bucătărie, lăsând 
să se vadă contururile sânilor ei mari sprijiniți de antebraţe. 
Presiunea ascendentă îi făcea să pară mai dolofani şi mai 
netezi decât atunci când atârnau fără să fie susținuți. Pielea 
aspră a părţii superioare a decolteului radia mici crăpături 
care nu mai dispăreau când se decomprimau. In tinereţe, 
fusese o clientă asiduă a saloanelor de bronzat. 

— Ce? zise Howard, revenind la telefon. Ce ziceai de 
spital? 

— Am fost cu ambulanţa, eu şi Sam, rosti clar Miles. Cu 
Mary şi cadavrul. 

Samantha băgă de seamă că a doua versiune a lui 
Miles accentua ceea ce se putea numi aspectul comercial al 
istorisirii. Dar nu-l condamna. Răsplata lor pentru că 
înduraseră acea oribilă experienţă era tocmai dreptul de a 
le povesti altora despre ea. Nu credea că are să uite uşor: 
Mary văicărindu-se; ochii lui Barry pe jumătate deschişi 
deasupra măştii lipite de gură şi nas; ea şi Miles încercând 
să descifreze expresia paramedicului; hurducăiala maşinii 
înghesuite; geamurile întunecate; teroarea. 

— Dumnezeule mare! spuse Howard pentru a treia 
oară, ignorând întrebările timide din fundal ale lui Shirley, 
atenţia fiindu-i îndreptată asupra lui Miles. Şi cum, a căzut, 
pur şi simplu, mort în parcare? 

— Da, răspunse scurt Miles. În clipa în care l-am văzut, 
era evident că nu se mai putea face nimic. 

A fost prima lui minciună şi-şi întoarse ochii de la 


9 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nevastă-sa în timp ce-o rostea. Aceasta îşi amintea cum 
Miles îşi petrecuse protector braţul mare pe după umerii 
zguduiţi de plâns ai lui Mary: O să fie bine... o să fie bine... 

„Dar, în definitiv“, îşi zise Samantha, încercând să-i 
găsească scuze lui Miles, „de unde era să ştii cum stau 
lucrurile, când tocmai îi puseseră masca de oxigen şi-i 
înfigeau ace în braţe?“ Crezuseră că încercau să-l salveze 
pe Barry şi niciunul nu ştiuse sigur că nu avea niciun rost 
până când tânăra doctoriţă de la spital se apropiase de 
Mary. Samantha încă vedea, cu teribilă claritate, faţa goală, 
împietrită a lui Mary şi expresia tinerei femei în halat alb, 
cu ochelari şi părul drept: reţinută, şi totuşi puţin grijulie... 
scene pe care le puteai vedea mereu în dramele de la 
televizor, dar când le întâlneai în realitate... 

— Câtuşi de puţin, spunea Miles. Păi, nu mai demult 
decât marţi Gavin a jucat squash cu el. 

— Şi părea în regulă atunci? 

— Da, da. L-a făcut zob pe Gavin. 

— Dumnezeule mare! Uite-aşa se-ntâmplă lucrurile, 
nu-i aşa? Uite-aşa se-ntâmplă. Rămâi un pic, mama vrea 
să-ţi zică ceva. 

Se auzi un clămpănit şi un păcănit, şi apoi vocea 
plăcută a lui Shirley. 

— Ce şoc teribil, Miles! spuse ea. Tu eşti bine? 

Samantha sorbi cu stângăcie din cafea; lichidul i se 
prelinse din colţurile gurii pe bărbie şi-şi şterse faţa şi 
pieptul cu mâneca. Miles adoptase vocea pe care o folosea 
întotdeauna când vorbea cu maică-sa: mai profundă decât 
de obicei, o voce care parcă spunea „sunt stăpân pe 
situaţie, nimic nu mă poate tulbura“, viguroasă şi plină de 
seriozitate. Uneori, mai ales când se îmbăta, Samantha 
imita conversațiile dintre Shirley şi Miles. „Nu-ţi face griji, 
mămico. Miles e aici. Soldăţelul tău.“ „Dragule, eşti 
minunat: aşa de mare, de viteaz şi de deştept.“ O dată sau 
de două ori, în ultima vreme, Samantha făcuse asta în faţa 
altor oameni, lăsându-l pe Miles frustrat şi în defensivă, 
chiar dacă se prefăcea că râde. Ultima oară se certaseră pe 
tema asta, în maşină, la întoarcerea acasă. 


10 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— V-aţi dus cu ea până la spital? se auzea Shirley 
rostind în receptorul telefonului. 

„Nu“, îi dădu Samantha replica în gând. „Pe la 
jumătatea drumului ne-am plictisit şi i-am rugat să ne lase 
să coborâm.“ 

— Măcar atâta lucru am putut să facem şi noi. Aş fi 
vrut să putem face mai mult. 

Samantha se ridică şi se duse la aparatul de prăjit 
pâine. 

— Sunt sigură că Mary a fost foarte recunoscătoare, 
spuse Shirley. 

Samantha lăsă să cadă cu zgomot capacul cutiei 
pentru pâine şi înfipse patru felii în fantele aparatului. 
Vocea lui Miles deveni mai firească. 

— Păi, da, după ce doctorii ne-au spus... confirmat că e 
mort, Mary a vrut să-i cheme pe Colin şi pe Tessa Wall. Sam 
i-a sunat, am aşteptat până au venit şi pe urmă am plecat. 

— Ei, Mary a avut noroc că aţi fost acolo, spuse Shirley. 
Tata mai vrea să-ţi zică ceva, Miles. ŢIi-l dau imediat. 
Vorbim mai târziu. 

— „Vorbim mai târziu”, o maimuţări Samantha cu faţa 
la ceainic, clătinând din cap. Reflexia ei deformată arăta un 
chip umflat după o noapte fără somn, iar ochii săi căprui 
erau injectaţi. În graba de a fi martoră la transmiterea veștii 
către Howard, Samantha îşi dăduse din greşeală cu loţiune 
de bronzat foarte aproape de marginile ochilor. 

— Ce-ar fi să veniţi tu şi Sam pe la noi diseară? se auzi 
vocea tunătoare a lui Howard. Nu, stai puţin - mama mi-a 
amintit că azi jucăm bridge cu soţii Bulgen. Veniţi mâine. La 
cină. Pe la şapte. 

— Poate venim, spuse Miles, aruncând o privire spre 
Samantha. Va trebui să văd ce program are Sam. 

Ea nu-i dădu de înţeles dacă vrea sau nu să meargă. O 
ciudată senzaţie de dezamăgire se instală în bucătărie 
după ce Miles încheie convorbirea. 

— Nu le vine să creadă, spuse el, de parcă ea n-ar fi 
auzit totul. 

Îşi mâncară în tăcere pâinea prăjită, sorbind din cănile 


11 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cu cafea proaspăt preparată. O parte din iritabilitatea 
Samanthei se domoli în timp ce mesteca. Îşi aminti cum se 
trezise mai devreme cu o tresărire în dormitorul lor 
întunecat şi se  simţise absurd de uşurată şi de 
recunoscătoare să-l simtă pe Miles lângă ea, masiv şi 
burtos, mirosind a iarbă parfumată şi transpiraţie stătută. 
Apoi se imagină pe sine povestindu-le clienţilor de la 
magazin despre cum un bărbat căzuse mort în faţa ei şi 
despre alergătura lor milostivă până la spital. Se gândi la 
modalităţi de a descrie diferitele aspecte ale călătoriei, 
precum şi la scena culminantă cu doctoriţa. Tinereţea 
acelei femei stăpâne pe sine nu făcuse decât să 
înrăutăţească lucrurile. Misiunea de transmitere a unor 
veşti de acest gen ar trebui încredinţată unor persoane mai 
vârstnice. Apoi, întărindu-şi şi mai mult moralul, îşi aminti 
că a doua zi avea întâlnire cu reprezentantul de vânzări de 
la Champ&âtre, care flirtase într-un mod plăcut cu ea la 
telefon. 

— Cred c-am s-o iau din loc, spuse Miles golindu-şi 
cana de cafea, cu ochii la zorii care se iveau dincolo de 
fereastră. Scoase un oftat adânc şi-şi bătu soţia pe umăr în 
timp ce-şi ducea farfuria şi cana la maşina de spălat vase. 

— Doamne, chestia asta dă totul peste cap, nu-i aşa? 

Clătinând din capul cu părul grizonat tuns scurt, ieşi 
din bucătărie. 

Uneori, Samantha îl găsea pe Miles absurd şi, din ce în 
ce mai mult, plicticos. Din când în când, totuşi, îi făcea 
plăcere gravitatea lui în exact aceeaşi manieră în care îi 
plăcea, la ocazii formale, să poarte pălărie. La urma 
urmelor, în dimineaţa asta era cât se poate de adecvat să 
fii solemn şi prezentabil. Îşi termină de mâncat pâinea 
prăjită şi strânse masa, prelucrând mental povestea pe 
care plănuia să i-o relateze asistentei. 


— Barry Fairbrother a murit, zise printre gâfâieli Ruth 
12 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Price. 

Alergase prin frig pe aleea din grădină ca să mai prindă 
câteva minute cu soţul ei înainte să plece la muncă. Nu se 
opri pe verandă ca să-şi dea jos pardesiul, ci, 
încotoşmănată, dădu buzna în bucătărie unde Simon şi 
băieţii lor adolescenţi luau micul dejun. 

Soţul ei împietri, cu o bucăţică de pâine prăjită rămasă 
la jumătatea drumului spre gură, după care o lăsă pe masă 
cu o lentoare teatrală. Cei doi băieţi, amândoi în uniforme 
de şcoală, se uitau de la un părinte la altul, cu un interes 
moderat. 

— Un anevrism, se pare, spuse Ruth, care încă-şi mai 
trăgea sufletul în timp ce-şi scotea mănuşile deget după 
deget,  desfăcându-şi fularul şi  descheindu-şi  nasturii 
pardesiului. 

O femeie slabă şi oacheşă, cu ochi grei şi trişti, 
uniforma de infirmieră de un albastru-aprins potrivindu-i-se 
de minune. 

— S-a prăbuşit la clubul de golf - Sam şi Miles Mollison 
l-au adus la spital - şi apoi au venit Colin şi Tessa Wall... 

leşi grăbită pe verandă ca să-şi agaţe lucrurile în cuier 
şi se întoarse la timp ca să răspundă la întrebarea strigată 
de Simon. 

— Ce-i aia un anevrism? 

— Un anevrism. l-a plesnit o arteră la creier. 

Ruth se duse repede la ceainic, îl porni, apoi începu să 
strângă firimiturile din jurul aparatului de prăjit pâine, 
vorbind neîncetat. 

— A avut o hemoragie cerebrală masivă. Biata lui 
soţie... e absolut devastată... 

Vocea i se frânse şi Ruth îşi aruncă privirea pe 
fereastra bucătăriei, peste albeaţa fărâmicioasă a gazonului 
acoperit de brumă, spre mănăstirea din cealaltă parte a 
văii, dezolantă şi scheletică pe fondul roz-pal şi cenuşiu al 
cerului, şi imaginea panoramică cu care se mândrea 
reşedinţa Hilltop House. Pagford, care noaptea nu era decât 
o îngrămădire de luminiţe pâlpâitoare undeva departe, într- 
o vale, se ivea limpede în lumina rece a soarelui. Dar Ruth 


13 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nu vedea nimic din toate astea. Gândul îi rămăsese la 
spital, unde-o vedea pe Mary ieşind din salonul unde zăcea 
Barry, toate aparatele de resuscitare inutile fiind 
deconectate. Mila lui Ruth Price se revărsa în voie şi cu 
sinceritate asupra celor pe care îi considera aidoma ei. „Nu, 
nu, nu, nu“, gemea Mary, şi acea negare instinctivă 
avusese ecou în sufletul lui Ruth, pentru că îi oferea prilejul 
de a se vedea, pentru scurt timp, pe ea însăşi într-o situaţie 
identică... 

Abia capabilă să suporte gândul, se întoarse cu privirea 
la Simon. Părul lui castaniu-deschis era încă des, trupul îi 
era aproape la fel de vânos cum fusese în tinereţe, iar 
ridurile de la colţul ochilor erau atrăgătoare, dar 
întoarcerea lui Ruth în slujba de infirmieră după o lungă 
pauză o făcuse să se confrunte din nou cu cele un milion de 
moduri în care corpul uman se poate defecta. Dovedise mai 
multă detaşare în tinereţe; acum îşi dădea seama cât de 
norocoşi erau toţi cei care trăiau. 

— N-au putut să facă nimic pentru el? întrebă Simon. 
N-au putut să i-o astupe? 

Părea frustrat, de parcă medicina dăduse iar greş, 
refuzând să facă un lucru simplu şi evident. 

Andrew fu străbătut de o plăcere sălbatică. Observase 
în ultima vreme că tatăl lui căpătase obiceiul de a riposta 
cu sugestii necioplite şi ignorante atunci când maică-sa 
folosea termeni medicali. Hemoragie cerebrală. Să i-o 
astupe. Maică-sa nu se prindea. Niciodată nu se prindea. 
Andrew îşi mânca mai departe cerealele Weetabix, arzând 
de ură. 

— Când l-au adus la noi era prea târziu ca să-i mai 
poată face ceva, răspunse Ruth, lăsând pliculeţele de ceai 
în ibric. A murit în ambulanţă, cu puţin înainte să ajungă. 

— Fir-ar să fie, spuse Simon. Câţi ani avea, patruzeci? 

Dar Ruth nu mai era atentă. 

— Paul, ai părul tare încâlcit la ceafă. L-ai periat vreun 
pic? 

Scoase o perie de păr din geantă şi i-o dădu băiatului 
lor mai mic. 


14 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Niciun semn de avertizare sau ceva asemănător? 
întrebă Simon în timp ce Paul dădea cu peria prin coama 
deasă de păr. 

— Se pare că avusese o durere de cap cruntă de vreo 
două zile. 

— Aha, zise Simon mestecând pâine prăjită. Şi a 
ignorat-o? 

— Păi, da, a zis că nu e cine ştie ce. 

Simon înghiţi. 

— Ei, păi vezi, aşa se-ntâmplă, nu-i aşa? spuse el cu 
glas ameninţător. Trebuie să ai grijă de tine. 

„Câtă înţelepciune, îşi zise Andrew, cu un dispreţ 
încărcat de furie; câtă profunzime.“ Vasăzică, era numai 
vina lui Barry Fairbrother că îi plesnise creierul. „Nemernic 
îngâmfat ce eşti“, îi zise Andrew tatălui său, ţipând în sinea 
sa. 

Simon îşi îndreptă cuțitul spre fiul cel mare şi spuse: 

— A, şi apropo. Dumnealui o să-şi ia o slujbă. La Pizza 
Face, din apropiere. 

Surprinsă, Ruth se întoarse de la soţul ei la băiat. 
Acneea lui Andrew ieşea în evidenţă, lividă şi lucioasă, pe 
obrazul lui îmbujorat, în timp ce stătea cu privirea ţintuită 
în castronul cu terci maroniu. 

— Mda, zise Simon. Căcăciosul ăsta leneş o să-nceapă 
să câştige ceva bănuţi. Dacă i s-a făcut de fumat, atunci să- 
şi plătească viciul cu banii lui. Nu mai primeşte bani de 
buzunar. 

— Andrew! interveni Ruth pe un ton plângăcios. Nu 
cumva ai...? 

— O, ba da. L-am prins în şopron, spuse Simon, cu o 
expresie de venin pur pe chip. 

— Andrew! 

— Nu mai primeşte bani de la noi. Vrei otrava aia, îţi 
cumperi singur, băiete, spuse Simon. 

— Dar am spus, se smiorcăi Ruth, am spus, cu 
examenele care se apropie... 

— judecând după cum a dat-o în bară la simulări, să ne 
considerăm norocoşi dacă primeşte vreun calificativ. Ar 


15 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


putea să se ducă mai devreme la McDonald's, să câştige 
ceva experienţă, spuse Simon ridicându-se şi împingându-şi 
scaunul, savurând imaginea lui Andrew cu capul lăsat în jos 
şi cu faţa întunecată, plină de coşuri. Pentru că noi n-o să te 
mai susţinem la nicio reexaminare, amice. E acum ori 
niciodată. 

— Oh, Simon, spuse cu reproş Ruth. 

— Ce e? 

Simon făcu doi paşi apăsaţi spre soţia lui. Ruth se dădu 
înapoi, lipindu-se de chiuvetă. Peria roz din plastic îi căzu 
din mână lui Paul. 

— N-am niciun chef să finanţez viciul murdar al 
căcăciosului ăstuia! 

Fir-ar să fie, cât tupeu pe el, să fumeze în şopronul 
meu! 

Simon se lovi cu pumnul în piept când rosti „meu”; 
bufnetul surd o făcu pe Ruth să tresară. 

— Când eram de vârsta căcăciosului ăstuia cu coşuri 
aduceam un salariu acasă. Dacă vrea pipe, n-are decât să 
şi le plătească singur, s-a înţeles? S-a înţeles? 

Îşi apropiase faţa la cincisprezece centimetri de faţa lui 
Ruth. 

— Da, Simon, spuse ea foarte liniştit. 

Măruntaiele lui Andrew parcă deveniseră lichide. Cu 
nici zece zile în urmă, făcuse un jurământ faţă de el însuşi: 
sosise oare momentul atât de repede? Dar tatăl său se 
îndepărtă de maică-sa şi ieşi din bucătărie, îndreptându-se 
spre verandă. Ruth, Andrew şi Paul rămaseră nemişcaţi, de 
parcă-i promiseseră să nu se mişte în absenţa lui. 

— Ai umplut rezervorul? strigă Simon, cum făcea de 
fiecare dată când ea venea de la schimbul de noapte. 

— Da, răspunse ea, străduindu-se să adopte un ton 
vesel şi normal. 

Uşa de la intrare se trânti cu un zăngănit. 

Ruth îşi făcu de lucru cu ceainicul, aşteptând ca 
atmosfera învolburată să se liniştească. Abia când Andrew 
se pregăti să iasă din cameră ca să se spele pe dinţi, 
îndrăzni să vorbească. 


16 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Îşi face griji pentru tine, Andrew. Pentru sănătatea 
ta. 

„Ei, pe dracu’ îţi faci griji, băi, pulă.“ 

În mintea sa, Andrew era egalul lui Simon în 
obscenităţi. În mintea sa, putea să se lupte de la egal la 
egal cu Simon. 

Tare, mamei sale îi spuse: 

— Mda, aşa e. 


Evertree Crescent era un grup de case cu verandă din 
anii 1930 aranjate în semilună, aflate la două minute de 
piaţa principală din Pagford. La numărul treizeci şi şase, o 
casă închiriată, mai lungă decât oricare de pe stradă, 
Shirley Mollison stătea, sprijinită de perne, sorbind din 
ceaiul pe care i-l adusese soţul ei. Imaginea care o privea 
de pe uşile cu oglinzi ale şifonierului încorporat era cam 
înceţoşată, în parte din cauză că nu avea ochelarii la ochi, 
în parte din pricina luminii slabe care pătrundea în cameră 
prin perdelele cu trandafiri. În această lumină ceţoasă 
măgulitoare, faţa roz-albicioasă, plină de încreţituri, de sub 
părul scurt, argintiu părea angelică. 

Dormitorul era îndeajuns de spaţios ca să încapă în el 
patul de o persoană al lui Shirley şi cele două paturi 
înghesuite unul în altul, ale lui Howard. Salteaua lui 
Howard, care încă purta urma uriaşă a trupului său, era 
goală. Torsul molcom al duşului se puteau auzi din locul 
unde Shirley şi răsfrângerea ei rozalie stăteau faţă în faţă, 
savurând vestea care încă bolborosea în atmosferă, 
efervescentă ca şampania. 

Barry Fairbrother era mort. Lichidat. Terminat. Niciun 
eveniment de importanţă naţională, niciun război, nicio 
prăbuşire a bursei, niciun atac terorist n-ar fi declanşat în 
Shirley înfiorarea, interesul avid şi speculaţiile febrile care o 
mistuiau în prezent. 

ÎI urâse pe Barry Fairbrother. Shirley şi soţul ei, de 


17 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


obicei având aceleaşi simpatii şi antipatii, fuseseră cam 
defazaţi în acest caz. 

Howard mărturisise uneori că se simţea amuzat de 
omuleţul bărbos care se luase la harţă cu el cu atâta 
încrâncenare peste mesele lungi şi zgâriate din casa 
parohială a oraşului. Dar Shirley nu făcea nicio distincţie 
între politic şi personal. Barry îi fusese oponent lui Howard 
în principala misiune a vieţii sale, iar asta făcea din el 
inamicul crâncen al lui Shirley. 

Loialitatea faţă de soţul ei era principalul, dar nu şi 
singurul motiv pentru această antipatie  pătimaşă. 
instinctele ei în privinţa oamenilor erau reglate fin într-o 
singură direcţie, ca ale unui câine antrenat să adulmece 
droguri. Dintotdeauna avusese un simţ special pentru 
detectarea condescendenţei şi de multă vreme îi detectase 
duhoarea în atitudinea lui Barry Fairbrother şi a acoliţilor săi 
din Consiliul Parohial. Cei de teapa lui Fairbrother 
presupuneau că educaţia lor universitară îi făcea mai buni 
decât oamenii ca ea şi ca Howard, că părerile lor contau 
mai mult. Ei bine, aroganţa lor primise astăzi o lovitură 
urâtă. Moartea neaşteptată a lui Fairbrother îi întărea lui 
Shirley convingerea pe care o nutrea de multă vreme cum 
că, orice ar fi crezut el şi susţinătorii lui, cel mort fusese de 
o speţă mai joasă şi mai slabă decât soţul ei care, pe lângă 
celelalte virtuţi ale sale, supravieţuise unui atac de cord cu 
şapte ani în urmă. 

(Shirley nu crezuse nicio clipă că Howard al ei avea să 
moară, nici măcar când el se afla în blocul operator. 
Prezenţa lui Howard pe pământ era, pentru Shirley, un dat, 
ca lumina soarelui şi oxigenul. Spusese lucrurile astea după 
aceea, când prietenii şi vecinii vorbeau de salvări 
miraculoase şi de cât de norocoşi erau că unitatea de 
cardiologie era atât de aproape în Yarvil, şi de cât de 
groaznic de îngrijorată trebuie să fi fost ea. 

— Am ştiut mereu c-o să se descurce, spusese Shirley, 
imperturbabilă şi senină. Nu m-am îndoit nicio clipă. 

Şi uite-l acum, la fel de în formă ca întotdeauna; iar 
Fairbrother ajunsese la morgă. Aşa stăteau lucrurile.) 


18 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


În exaltarea acestui început de dimineaţă, Shirley îşi 
aminti de ziua de după ce se născuse fiul ei, Miles. Stătuse 
în pat pe jumătate ridicată şi atunci, cu mulţi ani în urmă, 
exact ca acum, cu razele de soare pătrunzând prin 
fereastra salonului, ţinând în palme o ceaşcă de ceai pe 
care altcineva i-o pregătise, aşteptând să i se aducă la 
alăptat frumosul ei băiețel nou-născut. Naşterea şi 
moartea: era aceeaşi conştiinţă a unei existenţe mai 
intense şi a propriei sale importanţe ridicate. Vestea 
dispariţiei subite a lui Barry Fairbrother era ca un bebeluş 
nou-născut şi gras, care le va desfăta pe toate cunoştinţele 
lor. Şi ea va fi fântâna, izvorul, căci ea fusese prima, sau 
aproape prima, care aflase vestea. 

Nimic din încântarea care clocotea şi bolborosea în 
sinea lui Shirley nu fusese vizibil cât timp Howard se aflase 
în încăpere. Nu schimbaseră decât comentariile adecvate la 
moartea bruscă a cuiva înainte ca el să se ducă la duş. 
Fireşte că Shirley ştiuse, în timp ce făceau schimb de 
cuvinte şi fraze între ei, ca bilele pe un abac, că Howard era 
cu siguranţă la fel de extaziat ca şi ea. Dar să-şi exprime 
asemenea sentimente cu glas tare, când vestea morţii era 
încă proaspătă, ar fi fost ca şi cum ar fi dansat în pielea 
goală şi ar fi urlat obscenităţi, iar Howard şi Shirley erau 
îmbrăcaţi, întotdeauna, într-un strat invizibil de decenţă de 
care nu se despărţeau niciodată. 

Lui Shirley îi veni în minte un alt gând fericit. Lăsă 
ceaşca şi farfuria pe noptieră, se dădu jos din pat, îşi puse 
capotul şi ochelarii şi străbătu holul ca să bată la uşa băii. 

— Howard? 

Un zgomot interogativ îi răspunse peste răpăitul 
constant al duşului. 

— Crezi că ar trebui să postez ceva pe website? Despre 
Fairbrother? 

— O idee bună, strigă el prin uşă, după o clipă de 
reflecţie. O idee excelentă. p 

Shirley se grăbi să ajungă în birou. Inainte, fusese 
dormitorul cel mai mic al casei, părăsită de multă vreme de 
fiica lor, Patricia, care plecase la Londra şi rareori se vorbea 


19 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


despre ea. 

Shirley era teribil de mândră de priceperea ei în 
materie de internet. Urmase nişte cursuri serale în Yarvil cu 
zece ani în urmă, iar acolo fusese una dintre cele mai 
vârstnice şi mai lente cursante. Cu toate acestea, 
perseverase, hotărâtă să ajungă administrator al noului şi 
interesantului site al consiliului parohial din Pagford. Se 
logă şi deschise pagina de vizitare a consiliului parohial. 

Anunţul scurt se ivi cu atâta uşurinţă, încât ai fi zis că 
fusese compus chiar de degetele ei. 


Consilierul Barry Fairbrother 

Cu mare regret vă anunţăm moartea consilierului 
Barry Fairbrother. 

În aceste momente grele, gândurile noastre sunt 
alături de familie. 


Citi cu atenţie conţinutul anunţului, apăsă tasta Enter 
şi văzu cum mesajul apare pe forum. 

La moartea prinţesei Diana, regina coborâse drapelul 
în bernă la Palatul Buckingham. Maiestatea Sa ocupa un loc 
special în sufletul lui Shirley. Contemplând mesajul de pe 
website, se simţea mulţumită şi fericită că făcuse ceea ce 
se cuvenea. Invăţase de la cei mai buni... 

Părăsi forumul consiliului parohial şi trecu pe site-ul ei 
medical favorit, unde tastă cu grijă în caseta de căutare 
cuvintele „creier“ şi „moarte“. 

Sugestiile erau nenumărate. Shirley trecu în revistă 
posibilităţile, ochii ei blânzi mişcându-se în sus şi în jos, în 
timp ce se întreba căreia dintre aceste boli mortale, unele 
dintre ele cu denumiri de nepronunţat, îi datora fericirea 
actuală. Shirley era voluntară la spital; dezvoltase un 
oarecare interes pentru chestiunile medicale de când 
începuse să lucreze la Spitalul General South West şi, 
uneori, se oferea să evalueze starea de sănătate a 
prietenilor ei. 

Dar în dimineaţa asta îi era imposibil să se concentreze 
asupra cuvintelor lungi şi a simptomelor. Gândurile îi 


20 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


zburdau spre răspândirea veştii; deja alcătuia şi recombina 
în minte lista numerelor de telefon. Se întrebă dacă Aubrey 
şi Julia ştiau şi ce ar avea de comentat. Şi dacă Howard are 
s-o lase să-i spună ea lui Maureen sau îşi va rezerva pentru 
sine această plăcere. 

Totul era extraordinar de palpitant. 


IV 


Andrew Price închise uşa de la intrare a căsuţei albe şi 
îl urmă pe fratele său mai mic în josul cărării abrupte din 
grădină, care scârţâia din pricina brumei, ducând la poarta 
metalică îngheţată din gardul viu şi la drumul de ţară ce se 
întindea dincolo de ea. Niciunul dintre băieţi nu dădu 
atenţie panoramei familiare care se întindea în faţa lor: 
orăşelul Pagford, aşezat ca într-un căuş între trei dealuri, pe 
coama unuia dintre acestea aflându-se ruinele unei 
mănăstiri din secolul al doisprezecelea. Un râu firav şerpuia 
pe după marginea dealului şi prin oraş, cu malurile unite 
într-un punct de un pod de piatră de jucărie. Pentru cei doi 
fraţi, imaginea era anostă ca un decor pictat pe panouri. 
Andrew dispreţuia felul în care, în rarele ocazii când familia 
avea musafiri, tatăl său părea să-şi asume meritele pentru 
asta, ca şi cum el proiectase şi construise întreaga poveste. 
În ultima vreme, Andrew decisese că ar prefera o privelişte 
din asfalt, geamuri sparte şi graffiti. Visa la Londra şi la o 
viaţă care să conteze. 

Fraţii se îndreptară spre capătul aleii, oprindu-se la 
colţul unde se intersecta cu drumul mai larg. Andrew vâri 
mâna în gardul viu, bâjbâi câteva momente, apoi scoase la 
iveală un pachet pe jumătate gol de Benson & Hedges şi o 
cutie de chibrituri cam umedă. După câteva rateuri, în care 
capetele chibriturilor se sfărâmau la scăpărare, reuşi să 
aprindă. Apucă să tragă adânc de două-trei ori când 
huruitul de motor al autobuzului şcolar rupse tăcerea. 
Andrew îndepărtă cu băgare de seamă jarul aprins din 
vârful ţigării şi puse restul la loc, în pachet. 


21 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Autobuzul era întotdeauna plin în proporţie de două 
treimi când ajungea la cotitura spre Hilltop House, pentru 
că deja trecuse pe la fermele şi locuinţele de la marginea 
localităţii. Fraţii se aşezară separat, ca de obicei, fiecare 
ocupând câte două locuri şi întorcându-se cu faţa la geam 
în timp ce autobuzul hurducăia la coborârea în oraş. 

La poalele dealului lor se afla o casă care se înălța într- 
o grădină în formă de pană. De obicei, cei patru copii ai 
familiei Fairbrother aşteptau la poarta de la intrare, dar 
astăzi nu era nimeni acolo. Perdelele erau toate trase. 
Andrew se întrebă dacă de regulă se stătea pe întuneric 
atunci când murea cineva din casă. 

In urmă cu câteva săptămâni, Andrew o pipăise pe 
Niamh Fairbrother, una dintre fiicele gemene ale lui Barry, 
la o discotecă ţinută în sala de festivități a şcolii. O vreme 
după aceea, fata manifestase o dezgustătoare tendinţă de 
a-i urmări mişcările. Părinţii lui Andrew abia dacă se 
cunoşteau cu familia Fairbrother. Simon şi Ruth n-aveau 
prieteni mai deloc, dar păreau să manifeste o simpatie 
moderată pentru Barry, managerul minusculei filiale a 
singurei bănci care mai era prezentă în Pagford. Numele lui 
Fairbrother apărea des în legătură cu chestii precum 
consiliul parohial, spectacolele de teatru de la primărie şi 
Cursa Distractivă a Bisericii. Pentru astfel de lucruri Andrew 
nu arăta niciun fel de interes, iar părinţii lui se ţineau la 
distanţă de ele, exceptând ocazionalele formulare de 
sponsorizare sau biletele de loterie filantropică. 

In timp ce autobuzul cotea la stânga şi o lua agale pe 
Church Row, trecând pe lângă spaţioasele case victoriene 
aranjate în ordinea descrescătoare a numărului de etaje, 
Andrew se lăsă în voia unei mici fantezii în care tatăl lui 
cădea mort, secerat de un lunetist invizibil. Andrew se 
vedea bătând-o uşurel pe spate pe mama lui zguduită de 
suspine, în timp ce el telefona la pompe funebre, având o 
ţigară în gură şi comandând cel mai ieftin coşciug. 

Cei trei copii ai familiei Jawanda - Jaswant, Sukhvinder 
şi Rajpal - se urcară în autobuz la capătul lui Church Row. 
Andrew alesese cu atenţie un scaun cu un loc gol în faţă şi 


22 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îi porunci în gând lui Sukhvinder să se aşeze în faţa lui, nu 
de dragul ei (cel mai bun prieten al lui Andrew, Fats, o 
poreclise TNT, prescurtare de la „Tits 'N' Tash”), ci pentru 
că Ea alesese de-atâtea ori să stea lângă Sukhvinder. Şi, fie 
pentru că îndemnurile lui telepatice fuseseră deosebit de 
puternice în dimineaţa asta, fie că nu, Sukhvinder alese, 
într-adevăr, locul din faţă. Triumfător, Andrew se zgâia, fără 
să vadă nimic, la geamul murdar şi-şi strânse mai aproape 
de el geanta de şcoală, ca să-şi ascundă erecţia provocată 
de vibraţiile puternice ale autobuzului. 

Anticiparea îi creştea cu fiecare hurducăială şi cotitură 
în timp ce vehiculul greoi îşi croia drum pe străzile înguste, 
pe după colţul strâns de la intrarea în piaţa satului şi spre 
intersecţia cu drumul Ei. 

Andrew nu mai fusese niciodată atât de interesat de 
vreo fată. Era nou-sosită; o perioadă cam neobişnuită 
pentru schimbarea şcolii, semestrul de primăvară al anului 
GCSE. O chema Gaia şi era un nume adecvat, pe care el nu- 
| mai auzise vreodată, iar ea era ceva cu totul nou. Se 
urcase în autobuz într-o dimineaţă, ca o simplă exprimare a 
înălțimilor sublime la care poate ajunge natura, şi se 
aşezase cu două scaune mai în faţă, în vreme ce el 
rămăsese uluit de perfecțiunea umerilor şi a cefei ei. 

Avea părul arămiu şi-i cădea în valuri unduitoare până 
mai jos de omoplaţi; nasul era perfect drept, îngust, de 
dimensiuni reduse, scoțând în evidenţă plinătatea senzuală 
a gurii ei palide. Avea ochii depărtaţi, cu gene groase, 
căprui, cu numeroase irizaţii verzui, ca un măr roşcat. 
Andrew nu o văzuse niciodată machiată şi nicio 
imperfecţiune sau cusur nu-i strica tenul. Chipul ei era o 
sinteză de simetrie perfectă şi proporţii neobişnuite. Ar fi 
putut să stea să-l privească ore-n şir, încercând să 
localizeze care era sursa fascinaţiei sale. Cu o săptămână în 
urmă, se întorsese acasă după o lecţie dublă de biologie la 
care, graţie unui aranjament aleatoriu divin de mese şi 
capete, fusese în măsură să o privească aproape 
neîntrerupt. După aceea, singur în siguranţa dormitorului, 
scrisese (după ce se holbase o jumătate de oră la perete, 


23 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ca urmare a unei reprize de masturbare) „frumuseţea 
înseamnă geometrie“. Rupsese foaia de hârtie aproape 
imediat şi se simţea caraghios ori de câte ori îşi amintea 
episodul, şi totuşi, era ceva în el. Înfăţişarea ei splendidă 
era o chestiune de ajustări minore aduse unui model, astfel 
încât rezultatul era o armonie ameţitoare. 

Avea să fie aici din clipă în clipă, iar dacă se aşeza 
lângă Sukhvinder cea pătrăţoasă şi posacă, aşa cum făcea 
adesea, avea să fie îndeajuns de aproape ca să simtă 
mirosul de nicotină de pe hainele lui. li plăcea să vadă cum 
reacţionau la trupul ei obiectele neînsufleţite. De exemplu, 
îi plăcea să vadă cum scaunul de autobuz ceda uşor în timp 
ce ea îşi lăsa greutatea pe el şi felul cum coama de păr 
arămiu se curba pe după bara de oţel de la partea de sus a 
scaunului. 

Autobuzul încetini, iar Andrew îşi întoarse faţa de la 
uşă, prefăcându-se pierdut în contemplaţie. Avea să se uite 
într-acolo când se urca ea, de parcă tocmai îşi dăduse 
seama că se opriseră. Urma să o privească în ochi, poate 
chiar să o salute cu o uşoară mişcare a capului. Aşteptă să 
audă uşile deschizându-se, dar vibrația molcomă a 
motorului nu fu întreruptă de familiarul scârţâit şi bufnet. 

Andrew privi în jur şi nu văzu decât cele două şiruri 
scurte de case mici, terasate, de pe dărăpănata Hope 
Street. Şoferul stătea aplecat într-o parte, uitându-se ca să 
se asigure că fata nu venea. Andrew ar fi vrut să-i spună să 
aştepte, pentru că mai întârziase şi săptămâna trecută, 
ieşind brusc dintr-una din căsuţele alea şi venind în fugă pe 
trotuar (fusese acceptabil să se uite, pentru că toată lumea 
se uita), iar imaginea ei în alergare fusese suficientă ca să-i 
ocupe gândurile ore-n şir, însă şoferul trase de volanul 
mare şi autobuzul se puse iar în mişcare. Andrew se 
întoarse la contemplarea geamului murdar cu o durere în 
inimă şi în testicule. 


24 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
V 


Cândva, micile terase de pe Hope Street fuseseră 
locuinţe muncitoreşti. Gavin Hughes se bărbierea încet şi 
cu o grijă exagerată în baia casei de la numărul zece. Era 
atât de blond, iar barba lui era atât de rară, încât, de fapt, 
nu trebuia să se radă decât de două ori pe săptămână. Dar 
baia friguroasă, uşor soioasă, era singurul loc de refugiu. 
Dacă ardea gazul aici până la opt, era plauzibil pe urmă să 
spună că trebuie să plece imediat la muncă. li era groază 
să fie nevoit să vorbească cu Kay. 

Aseară abia reuşise să preîntâmpine discuţia, inițiind 
cea mai prelungită şi inventivă partidă de sex de care 
avuseseră parte încă din primele zile ale relaţiei lor. Kay îi 
răspunsese imediat şi cu un entuziasm neliniştitor: trecând 
rapid de la o poziţie la alta, ridicându-şi pentru el picioarele 
puternice şi dolofane; contorsionându-se ca acrobata slavă 
cu care semăna atât de mult, cu pielea ei măslinie şi părul 
negru tuns foarte scurt. Prea târziu, Gavin şi-a dat seama 
că ea interpretase acest act necaracteristic de impunere ca 
o mărturisire tacită a acelor lucruri pe care el era hotărât să 
evite să le spună. || sărutase cu lăcomie; când relaţia lor 
era la început, lui i se păruseră erotice aceste săruturi 
intruzive şi umede, dar acum le găsea vag repulsive. Avu 
nevoie de mult timp ca să ajungă la orgasm, groaza 
provocată de ceea ce tocmai declanşase amenințând să-i 
omoare erecţia. Până şi asta se întoarse împotriva lui: ea 
părea să interpreteze această vigoare neobişnuită ca o 
manifestare de virtuozitate. 

Când în sfârşit se termină, Kay se cuibări lângă el pe 
întuneric şi-i mângâie părul o vreme. Nefericit, el privea 
ţintă în gol, conştient că după toate planurile lui vagi de 
slăbire a legăturilor, fără voia lui, le întărise. După ce Kay 
adormi, Gavin rămase cu braţul prins sub ea, cearşaful 
umed lipindu-i-se într-un mod neplăcut de coapsă, pe o 
saltea cu cocoloaşe şi arcuri vechi, şi îşi dori să aibă curajul 
de a se comporta ca un nemernic, să plece pe furiş şi să nu 


25 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se mai întoarcă niciodată. 

Baia lui Kay mirosea a mucegai şi a bureţi umezi. Mai 
multe fire de păr erau lipite de pereţii căzii mici. Vopseaua 
se cojea pe pereţi. 

— Are nevoie de o recondiţionare, spusese Kay. 

Gavin avusese grijă să nu se ofere să ajute. Lucrurile 
pe care nu i le spusese erau talismanul şi protecţia sa. Le 
legase laolaltă în mintea lui şi le verifica din când în când, 
ca pe mărgelele de pe un rozariu. Nu spusese niciodată 
„dragoste“. Niciodată nu vorbise despre căsătorie. Nu-i 
ceruse niciodată să se mute în Pagford. Şi totuşi, uite-o aici, 
şi nu se ştie cum îl făcea să se simtă responsabil. 

Propriul său chip îl privea fix din oglinda care-şi 
pierduse luciul. Avea umbre vineţii sub ochi, iar părul blond 
rărit era uscat şi adunat în şuviţe. Becul fără abajur din 
tavan îi lumina faţa bolnăvicioasă, alungită, cu o cruzime 
clinică. 

„Am treizeci şi patru de ani“, îşi zise, „şi arăt de cel 
puţin patruzeci.“ 

Ridică aparatul de ras şi reteză cu delicateţe cele două 
fire groase de păr blond care creşteau de fiecare parte a 
proeminentului său măr al lui Adam. 

Cineva începu să bată cu pumnii în uşa băii. Lui Gavin 
îi alunecă mâna şi sângele i se prelinse pe gâtul subţire, 
pătându-i cămaşa albă, curată. 

— lubitul tău, se auzi un țipăt furios de femeie, e și- 
acum în baie şi uite-aşa am să întârzii! 

— Am terminat! strigă el. 

Tăietura îl ustura, dar ce mai conta? Avea la îndemână 
pretextul, gata făcut: „Uite ce-am făcut din cauza fie-tii. 
Acum trebuie să mă duc acasă să-mi schimb cămaşa 
înainte să plec la muncă.“ Cu inima aproape uşoară, îşi luă 
cravata şi sacoul pe care le atârnase în cuierul de pe uşă şi 
descuie. 

Gaia intră grăbită pe lângă el, trânti uşa în spatele lui 
şi trase zăvorul. leşind pe palierul îngust, unde te îneca un 
miros neplăcut de cauciuc ars, Gavin îşi aminti de 
bufniturile ritmice ale tăbliei patului de perete din noaptea 


26 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


trecută, de scârţăitul patului ieftin de pin, de gemetele şi 
scâncetele lui Kay. Uneori, era uşor să uiţi că fiica ei se afla 
în casă. 

Cobori în grabă treptele neacoperite de covor. Kay îi 
spusese de planurile ei de a le poliza şi lustrui, dar el se 
îndoia că o va face vreodată. Apartamentul ei din Londra 
era părăginit şi într-o stare jalnică. În orice caz, era convins 
că ea se aştepta să se mute cu el curând, dar îşi zise că nu 
va permite aşa ceva. Asta era ultimul lui bastion şi acolo, 
dacă va fi nevoie, îşi va stabili fortificațiile. 

— Ce ţi-ai făcut la gât? scânci Kay când îi văzu sângele 
de pe cămaşă. Era îmbrăcată cu chimonoul stacojiu ieftin 
care lui nu-i plăcea, dar care îi venea atât de bine. 

— Gaia a bătut ca apucata la uşă şi m-am tăiat. Acum 
trebuie să mă duc acasă să mă schimb. 

— Păi, stai că ţi-am pregătit micul dejun! se grăbi ea să 
spună. 

Gavin îşi dădu seama că mirosul de cauciuc ars venea 
de fapt de la ouăle jumări. Păreau anemice şi prăjite 
excesiv. 

— N-am cum, Kay. Trebuie să-mi iau altă cămaşă. Am 
o şedinţă... 

Dar ea se apucase deja să pună ouăle reci în farfurii. 

— Cinci minute, sigur poţi să rămâi cinci... 

Telefonul din buzunarul sacoului bâzâi zgomotos, iar el 
îl scoase la iveală, întrebându-se dacă va avea curaj să o 
mintă că fusese convocat de urgenţă. 

— Isuse Cristoase, spuse el cu o groază nemimată. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Barry. Barry Fairbrother! E... fir-ar să fie, e... E mort! 
Mi-a trimis mesaj Miles. Isuse Cristoase! Fir-ar al dracului să 
fie! 

Ea lăsă jos lingura de lemn. 

— Cine e Barry Fairbrother? 

—Joc squash cu el. Avea doar patruzeci şi patru de ani! 
Isuse Cristoase! 

Citi din nou mesajul. Kay îl urmărea confuză. Ştia că 
Miles era partenerul lui Gavin la cabinetul de avocatură, dar 


27 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nu-i fusese niciodată prezentată acestuia. Barry Fairbrother 
nu era pentru ea mai mult decât un nume. 

Dinspre, scări se auzi un bubuit tunător: Gaia cobora în 
goană treptele. 

— Ouă, constată ea în uşa bucătăriei. Aşa cum îmi faci 
mie în fiecare dimineaţă. Wu. Şi, mulţumită /u;, zise 
aruncând o uitătură plină de venin spre ceafa lui Gavin, 
cred c-am şi pierdut nenorocitul ăla de autobuz. 

— Ei, dacă n-ai sta atâta să-ţi aranjezi părul, strigă Kay 
spre fata care nu-i mai răspunse, ci se trase înapoi şi o luă 
la goană pe hol, cu rucsacul bălăbănindu-se de pereţi, şi 
trânti uşa de la intrare în urma sa. 

— Kay, trebuie s-o şterg, spuse Gavin. 

— Dar uite, am pus deja în farfurie, poţi să le mănânci 
înainte... 

— Trebuie să-mi schimb cămaşa. ŞI, fir-ar să fie, i-am 
întocmit testamentul lui Barry, trebuie să mă duc să-l caut. 
Nu, îmi pare rău, trebuie să plec. Nu-mi vine să cred, 
adăugă, recitind mesajul de la Miles. Nu-mi vine să cred. 
Doar joi am jucat squash. Nu pot... Isuse! 

Un om murise; ea nu putea să spună nimic, fără să 
rişte să calce pe bec. Gavin o sărută scurt pe gura lipsită de 
reacţie şi apoi plecă pe holul îngust şi întunecos. 

— Ne vedem...? 

— Te sun eu mai târziu, strigă către ea, prefăcându-se 
că n-o auzise. 

Gavin se grăbi să ajungă la maşina parcată peste 
drum, trăgând cu lăcomie aerul rece şi curat, păstrând în 
minte vestea morţii lui Barry ca pe o fiolă cu lichid volatil pe 
care nu îndrăznea s-o agite. În timp ce întorcea cheia în 
contact, şi le imagină pe gemenele lui Barry plângând cu 
feţele îngropate în saltelele paturilor. Le văzuse întinse aşa, 
una lângă cealaltă, fiecare jucându-se la câte un dispozitiv 
Nintendo DS, când trecuse pe lângă uşa dormitorului lor 
chiar ultima oară când fusese acolo invitat la cină. 

Soții Fairbrother fuseseră cel mai devotat cuplu pe 
care-l ştia. N-avea să mai ia masa niciodată la ei acasă. li 
spunea mereu lui Barry ce norocos era. Nu fusese aşa de 


28 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


norocos, până la urmă. 

Cineva se apropia de el pe trotuar. Cuprins de panică 
să nu fie Gaia, care venea să urle la el sau să-i ceară s-o 
ducă cu maşina, dădu înapoi prea mult şi lovi maşina din 
spate: vechiul Vauxhall Corsa al lui Kay. Trecătoarea ajunse 
în dreptul geamului său de la maşină şi văzu că era o 
bătrână costelivă, şchiopătând în nişte papuci de casă. 
Asudat, Gavin trase de volan şi ieşi din spaţiul strâmt. In 
timp ce accelera, aruncă o privire în retrovizoare şi o văzu 
pe Gaia întorcându-se în casă. 

Nu reușea să tragă suficient aer în plămâni. Simţea un 
nod în piept. Abia acum îşi dădea seama că Barry 
Fairbrother fusese prietenul lui cel mai bun. 


VI 


Autobuzul şcolar ajunsese la Fields, proprietatea 
întinsă aflată la periferia oraşului Yarvil. Case de un cenuşiu 
murdar, pe unele dintre ele putându-se citi fel şi fel de 
iniţiale şi obscenităţi pictate cu spray-ul. Ici-colo, câte-o 
fereastră bătută în scânduri. Antene de satelit şi iarbă 
crescută în neorânduială - nimic din toate astea nu era mai 
demn de atenţia susţinută a lui Andrew ca ruinele 
mănăstirii din Pagford, scânteind acoperite de chiciură. 
Cândva, Andrew se simţise intrigat şi intimidat de Fields, 
dar trecuse ceva vreme de când familiaritatea îl 
transformase într-un loc banal. 

Trotuarele colcăiau de copii şi adolescenţi care se 
grăbeau să ajungă la şcoală, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în 
tricouri, în ciuda frigului. Andrew o zări pe Krystal Weedon, 
obiect de batjocură şi de glume obscene. Mergea cu pas 
vioi, râzând în hohote, în mijlocul unui grup pestrit de 
adolescenţi. O grămadă de cercei îi atârnau de fiecare 
ureche, iar şnurul chiloţeilor tanga era clar vizibil deasupra 
pantalonilor de trening cu talie joasă. Andrew o cunoştea 
din şcoala primară şi apărea în multe dintre cele mai 
colorate amintiri ale copilăriei sale îndepărtate. Copiii 


29 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


făceau mişto de numele ei, dar în loc să plângă, aşa cum ar 
fi făcut majoritatea fetiţelor de cinci ani, Krystal se prinsese 
în joc, râzând şi ţipând cu ei: „Krystal pişăcioasa! Krystal 
pişăcioasa!“ În plus, îşi dădea jos pantalonii în mijlocul 
clasei şi se prefăcea că face pipi. Lui Andrew îi rămăsese în 
memorie imaginea vulvei ei rozalii; era ca şi cum Moş 
Crăciun apăruse brusc în mijlocul lor. Şi şi-o mai amintea pe 
domnişoara Oates, roşie la faţă, care o expedia pe Krystal 
din sala de clasă. 

Pe la doisprezece ani, transferată la şcoala secundară, 
Krystal devenise cea mai bine dezvoltată fată din anul lor şi 
zăbovea în spatele clasei, unde trebuiau să-şi ducă toţi 
fişele la matematică atunci când le terminau şi să le ia pe 
următoarele. Cum începuse povestea asta, Andrew (printre 
ultimii care-şi terminaseră exerciţiile la matematică, la fel 
ca întotdeauna) habar n-avea, dar ajunsese la cutiile din 
plastic în care se aflau fişele, frumos aliniate pe dulapurile 
din spate, ca să-i găsească pe Rob Calder şi Mark Richards 
pipăindu-i, pe rând, sânii lui Krystal. Majoritatea celorlalţi 
băieţi se uitau într-acolo electrizaţi, ţinând manualele în 
chip de paravan ca să nu-i vadă profesoara, în vreme ce 
fetele, multe dintre ele stacojii la faţă, se prefăceau că nu 
văzuseră nimic. Andrew îşi dădu seama că jumătate dintre 
băieţi îşi luaseră porţia şi că toţi aşteptau să şi-o ia şi el. Ar 
fi vrut s-o facă şi, totodată, n-ar fi vrut. Nu de sânii ei îi era 
frică, ci de expresia îndrăzneață şi provocatoare de pe 
chipul fetei. Îi era teamă să nu greşească. lar când aeriana 
şi anosta domnişoară Simmonds ridicase privirea în sfârşit 
şi spusese: „Krystal, stai acolo de-o veşnicie, ia-ţi lucrarea 
şi treci la locul tău“, Andrew se simţise aproape cu totul 
uşurat. 

Deşi trecuse destul timp de când fuseseră despărțiți în 
grupe diferite, erau tot în aceeaşi clasă, aşa că Andrew ştia 
că fata era uneori prezentă, adesea nu, şi că se afla mai 
mereu în buclucuri. Ea nu ştia ce e frica, la fel ca băieţii 
care veneau la şcoală cu tatuaje pe care şi le desenaseră 
singuri, cu buzele despicate, şi poveşti despre ciocniri cu 
poliţia, consum de droguri şi sex liber. 


30 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Şcoala Secundară Winterdown se afla imediat ce intrai 
în Yarvil, o clădire mare şi urâtă cu trei etaje, al cărei înveliş 
extern consta în ferestre între care se aflau panouri vopsite 
în turcoaz. Când uşile autobuzului se deschiseră, Andrew se 
alătură maselor tot mai numeroase, purtând pulovere şi 
sacouri negre, care traversau parcarea către cele două 
intrări principale ale şcolii. Tocmai când se pregătea să 
intre în ambuteiaj şi să se înghesuie la intrarea prin uşa 
dublă, observă un Nissan Micra care parca, aşa că se 
desprinse ca să-şi aştepte prietenul cel mai bun. 

Tubby, Tubs, Tubster, Flubber, Wally, Wallah, Fatboy, 
Fats: Stuart Wall era elevul cu cele mai multe porecle din 
şcoală. Mersul lui relaxat, silueta lui costelivă, chipul slab, 
cu o paloare bolnăvicioasă, urechile excesiv de mari şi 
expresia permanent îndurerată erau şi-aşa destul de 
distinctive, dar ceea ce-l scotea în evidenţă erau umorul lui 
muşcător, detaşarea şi stăpânirea de sine. Cumva reuşea 
să se distanţeze de tot ceea ce ar fi putut să definească un 
personaj mai puţin rezistent, înlăturând stânjeneala de a fi 
băiatul unui director adjunct ridiculizat şi nepopular; de a 
avea drept mamă o profesoară-consilier demodată şi 
supraponderală. Era el însuşi, cu desăvârşire unic: Fats, o 
personalitate notabilă a şcolii, şi chiar şi cei din Fields 
râdeau la glumele lui şi rareori se sinchiseau - atât de calm 
şi de nemilos le întorcea înţepăturile - să râdă de legăturile 
lui de rudenie nefericite. 

Stăpânirea de sine îi rămase neştirbită şi în dimineaţa 
asta când, sub ochii hoardelor de copii neînsoţiţi de părinţi 
care treceau pe lângă el, se văzuse nevoit să se dea jos din 
Nissan alături nu doar de maică-sa, ci şi de taică-su, care 
de obicei venea la şcoală separat. Andrew se gândi din nou 
la Krystal Weedon şi la şnurul expus al chiloţeilor ei, în timp 
ce Fats venea agale spre el. 

— Totul în regulă, Arf? spuse Fats. 

— Da, Fats. 

Se alăturară mulţimii, cu rucsacurile de şcoală atârnate 
pe umăr, lovindu-i pe copiii mai scunzi din faţă şi creând 
astfel un mic spaţiu în siajul lor. 


31 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Cubby a plâns, spuse Fats, în timp ce urcau scările 
aglomerate. 

— Ce zici? 

— Barry Fairbrother a murit aseară. 

— Ah, da, am auzit, spuse Andrew. 

Fats îi aruncă lui Andrew acea uitătură glumeaţă şi 
ironică pe care o folosea când alţii aveau reacţii exagerate, 
pretinzând că ştiu mai multe decât ştiau de fapt, pretinzând 
că sunt mai grozavi decât erau. 

— Maică-mea era de serviciu la spital când l-au adus 
acolo, explică Andrew iritat. Doar lucrează acolo, ai uitat? 

— A, da, spuse Fats şi ironia îi dispăru. Păi, ştii că el şi 
Cubby erau prieteni buni. lar Cubby o să facă anunţul. Nu-i 
bine, Arf. 

Se despărţiră în capul scării şi fiecare se duse în sala 
lui de clasă. Cei mai mulţi dintre colegii lui Andrew erau 
deja acolo, aşezaţi în bănci, legănându-şi picioarele, 
rezemaţi de dulăpioarele laterale. 

Rucsacurile erau lăsate sub scaune. Discuţiile erau 
întotdeauna mai zgomotoase şi mai libere în dimineţile de 
luni, pentru că adunarea însemna o plimbare în aer liber 
până la sala de sport. Diriginta lor stătea la catedră, 
bifându-i pe cei care intrau în clasă. Niciodată nu se deranja 
să strige catalogul oficial. Era una din numeroasele 
modalităţi mărunte prin care încerca să le intre pe sub piele 
copiilor, care o dispreţuiau pentru asta. 

Krystal sosi tocmai când se auzi soneria pentru 
adunare. Strigă, „Sunt aici, domnişoară!“ din uşă şi o luă 
imediat înapoi. Toţi ceilalţi o urmară, continuându-şi 
conversațiile. Andrew şi Fats se regăsiră în capul scării şi se 
lăsară purtaţi afară de şuvoiul de copii, pe uşile din spate şi 
până în cealaltă parte a curţii asfaltate cenușii. 

Sala de sport mirosea a transpiraţie şi tenişi. 
Rumoarea a o mie două sute de adolescenţi care 
trăncăneau cu voracitate se reverbera de zidurile ei 
sumbre, văruite în alb. Un covor greu, de un gri industrial, 
cu multe pete, acoperea podeaua, brăzdat de liniile diferit 
colorate care delimitau terenurile de badminton şi de tenis, 


32 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


careurile de hochei şi fotbal; drăcovenia provoca julituri 
serioase dacă se-ntâmpla să cazi pe ea cu picioarele goale, 
dar era mai blândă pentru fund decât lemnul brut pentru 
cei care urmau să şadă acolo în timpul adunării generale a 
şcolii. Andrew şi Fats dobândiseră dreptul de a ocupa 
scaunele din plastic, cu picioare metalice, înşirate în 
spatele sălii pentru cei din anul al cincilea şi al şaselea. 

Un pupitru vechi din lemn stătea cu faţa la elevi, iar 
lângă el se afla directoarea, doamna Shawcross. Tatăl lui 
Fats, Colin „Cubby“ Wall, se apropie şi-şi ocupă locul lângă 
ea. Era foarte înalt, avea o frunte lată, început de chelie şi 
un mers pe care toată lumea îl imita, cu braţele întinse rigid 
pe lângă corp, ţopăind mai mult decât era necesar pentru a 
înainta. Toată lumea îi zicea Cubby, din cauza detestabilei 
lui obsesii pentru păstrarea în bună rânduială a boxelor ca 
nişte cuburi de pe peretele din afara cabinetului său. După 
ce se făcea prezenţa, unele dintre cataloage erau păstrate 
acolo, în vreme ce alte boxe erau repartizate anumitor 
departamente. „Ai grijă să-l pui în boxa potrivită, Ailsa!“ 
„Nu-l lăsa să atârne aşa, o să cadă din boxă, Kevin!“ „Nu 
trece peste el, fato! Ridică-l şi dă-l încoace, trebuie să stea 
într-o boxă!“ 

Toţi ceilalţi profesori le numeau „compartimente 
pentru porumbei“. În general, se presupunea că procedau 
astfel ca să se distanţeze de Cubby. 

— Hai, băieţi, mutaţi-vă mai încolo, le spuse domnul 
Meacher, profesorul de tâmplărie, lui Andrew şi Fats, care 
lăsaseră un loc liber între ei şi Kevin Cooper. 

Cubby se postă în spatele pupitrului. Elevii nu se 
liniştiră la fel de rapid cum ar fi făcut-o pentru directoare. 
Exact în clipa în care ultimul glas se potoli, una dintre uşile 
duble de la mijlocul peretelui din dreapta se deschise şi 
Gaia îşi făcu apariţia. 

Se uită de jur împrejur prin sală (Andrew îşi îngădui să 
se uite întrucât jumătate din sală era cu ochii la ea; 
întârziase şi era stranie şi frumoasă, şi se auzea doar vocea 
lui Cubby) şi se îndreptă iute, dar nu exagerat de repede 
(deoarece avea aceeaşi stăpânire de sine ca şi Fats) în 


33 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spatele ultimului rând de elevi. Andrew nu-şi putea roti 
capul ca să rămână cu ochii pe ea, dar îl lovi, cu o forţă 
care-i făcu să-i ţiuie urechile, gândul că, mişcându-se în 
lateral împreună cu Fats, lăsase un loc liber lângă el. 

Auzi paşii uşori şi grăbiţi apropiindu-se şi pe urmă fata 
veni şi se aşeză chiar lângă el. li atinse scaunul, trupul ei 
împingându-l pe al lui. Nările lui prinseră din aer o nuanţă 
de parfum. Conştientizarea apropierii fetei îi făcea parcă să 
ardă toată partea stângă a corpului, şi se simţi 
recunoscător că obrazul dinspre ea era mai puţin atacat de 
acnee decât cel drept. Niciodată nu fusese atât de aproape 
de fată şi se întrebă dacă ar îndrăzni să se uite la ea şi să-i 
dea un semn cât de mic de recunoaştere; dar imediat 
decise că stătuse prea mult timp paralizat şi că era prea 
târziu să mai facă asta în mod firesc. 

Scărpinându-şi tâmpla stângă ca să-şi acopere faţa, îşi 
roti ochii ca să se uite în jos la mâinile ei împreunate în 
poală. Unghiile scurte şi curate nu-i erau date cu lac. Pe 
degetul mic avea un inel simplu din argint. 

Fats îşi mişcă discret cotul ca să-l împungă pe Andrew 
în coaste. 

— In sfârşit, spuse Cubby, şi Andrew îşi dădu seama că 
îl auzise deja pe Cubby rostind de două ori cuvântul şi că 
tăcerea din sală se solidificase, transformându-se în linişte, 
căci toţi încetaseră să se agite, şi un amestec de 
curiozitate, încântare şi  nelinişte făcuse aerul să 
încremenească. 

— In sfârşit, zise Cubby din nou, iar vocea lui şovăi, 
scăpată de sub control. Am de făcut un anunţ foarte... 
foarte trist. Domnul Barry Fairbrother, care a antrenat cu 
extrem de mult soc... succes echipa de canotaj a fetelor în 
ultimii doi ani, a... 

Se înecă şi-şi acoperi ochii cu palma. 

—... murit... 

Cubby Wall plângea în faţa tuturor; capul cu chelie şi 
plin de umflături îi căzuse în piept. Simultan, un suspin şi 
un chicotit se auziră dinspre mulţimea care asista şi multe 
feţe se întoarseră spre Fats, care stătea şi se uita cu o 


34 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


impasibilitate totală. Un pic ironic, dar altfel neafectat. 

—... murit... suspină Cubby şi directoarea se ridică, 
uitându-se în jur. 

... a murit... aseară. 

Un chicotit zgomotos se ridică de undeva din mijlocul 
şirului de scaune din fundul sălii. 

— Cine a râs? urlă Cubby, iar aerul deveni apăsător. 
CUM ÎNDRĂZNIŢI? Care dintre fete a râs, cine a fost? 

Domnul Meacher era deja în picioare, gesticulând 
furios la cineva de la mijlocul rândului, chiar în spatele lui 
Andrew şi Fats. Scaunul lui Andrew fu împins din nou, 
pentru că Gaia şi-l răsucise pe-al ei ca să se uite în spate, 
ca toţi ceilalţi. Tot corpul lui Andrew părea să fi devenit 
super-sensibil. Simţea felul în care corpul fetei era arcuit 
către al lui. Dacă s-ar fi întors în direcţia opusă, şi-ar fi lipit 
pieptul de sânul ei. 

— Cine a râs? repeta Cubby întrebarea, ridicându-se 
absurd pe vârfuri, de parcă ar fi fost în stare să depisteze 
vinovatul de pe locul în care se afla. 

Meacher dădea din gură şi făcea semne febrile cu 
mâna spre persoana pe care o identificase ca fiind de vină. 

— Cine e, domnule Meacher? strigă Cubby. 

Meacher nu părea dispus să răspundă; încă nu reuşise 
să convingă vinovatul să-şi părăsească locul, dar când 
Cubby începu să dea semne alarmante că va părăsi pupitrul 
ca să investigheze personal, Krystal Weedon se ridică brusc 
în picioare, roşie la faţă, şi încercă să-şi facă drum de-a 
lungul şirului de scaune. 

— Ai să vii la mine în cabinet imediat după adunare! 
strigă Cubby. Absolut ruşinos - o totală lipsă de respect! Să 
nu te mai văd! 

Dar Krystal se opri la capătul rândului, îi arătă degetul 
mijlociu lui Cubby şi ţipă: 

— N-AM FĂCUT NIMIC, FRAIERE! 

Avu loc o izbucnire de murmure agitate şi hohote de 
râs. Profesorii făceau tentative ineficiente de a potoli 
gălăgia, iar unul sau doi se ridicară de pe scaune ca să 
încerce să-şi intimideze elevii şi să-i facă să se liniştească. 


35 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Uşa dublă se închise în spatele lui Krystal şi al 
domnului Meacher. 

— Linişte! strigă directoarea şi o tăcere fragilă, 
întreruptă de foială şi şoapte, se aşternu din nou peste sală. 
Fats privea drept înainte şi, de data asta măcar, indiferența 
lui avea un aer forţat, iar tenul lui căpătă o nuanţă mai 
închisă. 

Andrew simţi cum Gaia se lăsase din nou în scaunul ei. 
Îşi adună curajul, privi spre stânga lui şi zâmbi larg. Ea îi 
răspunse zâmbindu-i. 


VII 


Deşi magazinul de delicatese din Pagford nu deschidea 
înainte de nouă şi jumătate, Howard Mollison sosise mai 
devreme. Era un bărbat de şaizeci şi patru de ani, de o 
obezitate extravagantă. Stomacul imens îi cădea, ca un 
şorţ, atât de jos în faţa coapselor, încât cei mai mulţi dintre 
oameni se gândeau instantaneu la penisul lui când dădeau 
prima oară ochii cu el, întrebându-se când şi-l văzuse 
ultima oară, cum şi-l spăla, cum de reuşea să facă oricare 
dintre actele cărora le era destinat acest organ. In parte 
pentru că fizicul lui declanşa astfel de întrebări şi în parte 
datorită priceperii lui în arta conversaţiei amuzante, 
Howard reuşea să stingherească şi să dezarmeze aproape 
în egală măsură, astfel încât clienţii cumpărau aproape de 
fiecare dată mai mult decât avuseseră de gând la o primă 
vizită la prăvălie. Continua să sporovăiască în timp ce lucra, 
mâna lui cu degete scurte făcând să alunece fără oprire 
maşina de feliat înainte şi înapoi, feliile de şuncă fine ca 
mătasea rostogolindu-se pe celofanul ţinut dedesubt, ochii 
lui albaştri, rotunzi gata oricând să clipească complice, 
bărbiile lui tremurând la fiecare hohot de râs. 

Howard îşi concepuse un costum de purtat la muncă: 
cămaşă albă, un şorţ din prelată rigidă, de culoare verde- 
închis, pantalonii reiaţi şi o şapcă de vânătoare, în care 
introdusese câteva muşte artificiale pentru prins peşti. 


36 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Dacă şapca fusese cândva subiect de glume, vremea aceea 
trecuse de mult. În fiecare dimineaţă şi-o aranja, cu o 
exactitate gravă, peste părul cărunt, des şi cârlionţat, 
ajutându-se de o oglinjoară din lavoarul angajaţilor. 

Era plăcerea neostoită a lui Howard să deschidă 
prăvălia în fiecare dimineaţă. Îi plăcea să se mişte prin 
magazin în timp ce singurul zgomot care se auzea era 
zumzăitul apatic al vitrinelor frigorifice, savura să readucă 
totul la viaţă - să aprindă luminile, să tragă storurile, să 
ridice capacele ca să scoată la iveală comorile din vitrina 
frigorifică: anghinarele de un verde-cenuşiu palid, măslinele 
negre de culoarea onixului, tomatele uscate, chircite ca 
nişte căluţi de mare rubinii în uleiul cu plante aromatice. 

În dimineaţa asta, totuşi, bucuria lui se împletea cu 
nerăbdarea. Partenera lui de afaceri, Maureen, întârziase 
deja şi, asemenea lui Miles mai devreme, Howard se temea 
ca nu cumva altcineva să i-o ia înainte şi să-i dea vestea 
senzaţională, pentru că ea nu avea telefon mobil. Se opri 
lângă nou-croita arcadă din perete dintre prăvălia de 
delicatese şi vechiul magazin de pantofi, care avea să 
devină curând cea mai nouă cafenea din Pagford, şi verifică 
materialul plastic transparent, de rezistenţă industrială, 
care împiedica praful să pătrundă în magazinul de 
delicatese. Plănuiau să deschidă cafeneaua înainte de 
Paşte, la timp ca să atragă turiştii care plecau spre West 
Country, pentru care Howard umplea anual ferestrele cu 
bunătăţile locale: cidru, brânză şi păpuşi din paie de grâu. 

Clopoţelul sună în spatele lui şi se întoarse, inima lui 
reparată şi întărită bătând mai rapid din pricina emoţiei. 

Maureen era o femeie micuță, cu umerii rotunzi, în 
vârstă de şaizeci şi doi de ani, văduva partenerului iniţial al 
lui Howard. Postura ei gârbovită o făcea să pară mult mai 
vârstnică decât era de fapt, deşi se străduia, pe toate căile 
posibile, să se agate de tinereţe: îşi vopsea părul negru ca 
pana corbului, se îmbrăca în culori vii şi ţopăia pe nişte 
tocuri nechibzuit de înalte, pe care, odată ajunsă la 
magazin, le schimba cu nişte sandale Dr. Scholl. 

— 'Neaţa, Mo, spuse Howard. 


37 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Hotărâse să nu strice efectul anunţului pripindu-se, dar 
curând clienţii aveau să-i năpădească, iar el avea multe de 
spus. 

— Ai auzit vestea? 

Ea se încruntă la el cu o expresie întrebătoare. 

— Barry Fairbrother a murit. 

Maureen rămase cu gura căscată. 

— Nu! Cum? 

Howard se bătu cu degetul într-o parte a capului. 

— Ceva a cedat. Aici, sus. Miles a fost acolo, a văzut cu 
ochii lui. În parcare, la clubul de golf. 

— Nu! spuse ea din nou. 

— Mort fără drept de apel, preciză Howard, de parcă 
moartea suporta grade de diferenţiere, iar tipul contractat 
de Barry Fairbrother era deosebit de sordid. 

Buzele lui Maureen, date cu ruj de culoare aprinsă, 
atârnau fără vlagă în timp ce-şi făcea cruce. Apartenenta ei 
la catolicism adăuga întotdeauna o nuanţă pitorească în 
astfel de momente. 

— Miles a fost de faţă? cârâi ea. 

Howard sesiză în vocea ei gravă, de fostă fumătoare, 
dorinţa de a afla toate detaliile. 

— Vrei să pui ceainicul la fiert, Mo? 

Cel puţin putea să-i prelungească chinul cu câteva 
momente. Grăbită să se întoarcă la el, Maureen se fripse la 
mână cu ceai fierbinte. Se aşezară în spatele tejghelei, pe 
taburetele înalte pe care Howard le pusese acolo pentru 
perioadele mai neaglomerate, iar Maureen îşi răcori mâna 
arsă cu un pumn de gheaţă adunată de pe lângă măsline. 
Împreună, trecură în revistă aspectele convenţionale ale 
tragediei: văduva („o să fie pierdută, trăia pentru Barry“); 
copiii („patru adolescenţi; ce povară în lipsa tatălui“); 
relativa tinereţe a mortului („nu era cu mult mai în vârstă 
decât Miles, nu?“); şi apoi, în sfârşit, ajunseră la adevăratul 
punct de plecare, pe lângă care toate celelalte erau doar 
ocolişuri fără ţintă. 

— Ce-o să se întâmple? îl întrebă Maureen pe Howard 
cu aviditate. 


38 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A, spuse Howard. Ei bine, aceasta-i întrebarea, nu? 
Ne-am pricopsit cu un loc care a devenit vacant printr-o 
moarte subită, Mo, iar aspectul ăsta ar putea să fie cât se 
poate de important. 

— Cu ce zici că ne-am pricopsit? întrebă Maureen, 
înspăimântată că ar putea să rateze ceva crucial. 

— Un loc care a devenit vacant printr-o moarte subită, 
repetă Howard. Aşa se cheamă când un loc din consiliu 
rămâne vacant ca urmare a unui deces. E termenul 
adecvat, explică el pe un ton pedagogic. 

Howard era preşedintele Consiliului Parohial şi Prim 
Cetăţean al aşezării Pagford. Titlul aducea cu el un lanţ 
aurit şi emailat, corespunzător funcţiei, care acum se 
odihnea în seiful micut pe care el şi Shirley îl instalaseră în 
fundul şifonierelor împerecheate. Dacă Districtul Pagford ar 
fi primit statutul de târg, el ar fi putut să-şi spună primar; 
dar chiar şi aşa, din toate punctele de vedere, cam asta 
era. Shirley lăsase să se înţeleagă asta cât se poate de 
limpede pe pagina iniţială a website-ului consiliului, unde, 
sub o fotografie cu Howard, împodobit cu lanţul de Prim 
Cetăţean şi având o expresie radioasă, se spunea că 
primea cu bunăvoință invitaţii de participare la ceremoniile 
locale civile şi de afaceri. Cu doar câteva săptămâni înainte, 
el înmânase diplomele la concursul de ciclism la şcoala 
primară locală. 

Howard sorbi din ceai şi spuse, cu un zâmbet menit să 
atenueze înţepătura: 

— Fairbrother a fost un nemernic, să ştii, Mo. Pe bune 
c-a fost un nemernic. 

— Oh, ştiu asta, spuse ea. Ştiu. A 

— Dacă ar fi trăit, trebuia să mă cert cu el. Intreab-o pe 
Shirley. Putea să fie un nemernic viclean. 

— Oh, ştiu asta. 

— Ei, o să vedem. O să vedem. Asta ar trebui să pună 
capăt la toată povestea. Să ştii, n-aş fi vrut să câştig în felul 
ăsta, adăugă el, cu un oftat adânc, dar dacă vorbim de 
binele oraşului... pentru comunitate... nu-i aşa rău... 

Howard se uită la ceas. 


39 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— E aproape şi jumătate, Mo. 

Niciodată nu deschideau mai târziu şi nu închideau mai 
devreme; afacerea se derula cu ritualul şi regularitatea unui 
templu. 

Maureen se duse cu mersul ei legănat să descuie uşa 
şi să ridice storurile. 

Piaţa se arăta treptat, cu fiecare smucitură a storurilor 
care se ridicau: pitorească şi bine întreţinută, datorită în 
mare măsură eforturilor coordonate ale proprietarilor ale 
căror imobile dădeau cu faţa spre ea. Jardiniere, coşuri 
suspendate şi ghivece cu flori erau presărate ici-colo, 
plantate în culori asupra cărora se convenea în fiecare an. 
Black Canon (unul dintre cele mai vechi puburi din Anglia) 
se afla în cealaltă parte a pieţei faţă de Mollison and Lowe. 

Howard intra şi ieşea din încăperea din spate, aducând 
platouri lungi ce conţineau pateuri proaspete şi aşezându- 
le, cu ornamentele lor, felii sclipitoare de citrice şi fructe de 
pădure, ordonat sub vitrină. Gâfâind un pic de la efortul 
care se adunase în urma îndelungatei conversații matinale, 
Howard aşeză ultimul platou cu pate şi zăbovi un pic mai 
mult, uitându-se pe geam la monumentul memorial din 
mijlocul pieţei. 

In dimineaţa asta, Pagfordul era încântător ca 
întotdeauna, iar Howard trăia un sublim moment de 
exaltare atât în existenţa lui, cât şi a oraşului căruia îi 
aparţinea, aşa cum îl vedea, ca o inimă care pulsează. El se 
afla aici ca să se bucure din plin de toată priveliştea - 
băncile negre lucioase, florile roşii şi purpurii, razele 
soarelui aurind vârful crucii din piatră - în timp ce Barry 
Fairbrother se dusese. Era greu să nu simţi efectul unui 
proiect mai mare în această subită rearanjare a ceea ce 
Howard considera câmpul de luptă pe care el şi Barry se 
confruntaseră de-atâta vreme. 

— Howard, spuse Maureen cu glas tăios. Howard! 

O femeie traversa piaţa; o femeie slabă, cu părul negru 
şi tenul măsliniu, îmbrăcată în trenci, care mergea uitându- 
se încruntată la propriile încălțări. 

— Crezi că...? O fi auzit? şopti Maureen. 


40 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Habar n-am, zise Howard. 

Maureen, care încă nu găsise răgazul ca să-şi pună 
sandalele, aproape că-şi scrânti glezna când se retrase în 
grabă de la fereastră şi, repede-repede, se duse în spatele 
tejghelei. Cu paşi lenți, maiestuos, Howard se duse să 
ocupe spaţiul din spatele casei de marcat, ca un artilerist 
care-şi ocupă postul. 

Clopoţelul sună şi dr. Parminder Jawanda deschise uşa 
prăvăliei de delicatese, încă încruntată. Fără să-i bage în 
seamă pe Howard sau pe Maureen, se duse direct la raftul 
cu uleiuri. Ochii lui Maureen o urmăriră cu o atenţie avidă şi 
fără să clipească, ca un şoim care urmăreşte un şoarece de 
câmp. 

— 'Neaţa, spuse Howard, când Parminder se apropie 
de tejghea cu o sticlă în mână. 

— 'Neaţa. 

Dr. Jawanda îl privea rareori în ochi, fie la şedinţele 
Consiliului Parohial, fie când se întâlneau în afara casei 
parohiale. Pe Howard îl amuza mereu incapacitatea ei de a- 
şi disimula antipatia. Îl făcea să se simtă jovial, extravagant 
de galant şi curtenitor. 

— Nu lucraţi azi? 

— Nu, spuse Parminder, scotocind în geantă. 

Maureen nu se mai putu abţine. 

— Îngrozitoare veste, spuse cu vocea ei răguşită, uşor 
spartă. Despre Barry Fairbrother. 

— Mm, făcu Parminder, după care: Poftim? 

— Despre Barry Fairbrother, repetă Maureen. 

— Ce e cu el? 

Accentul de Birmingham al lui Parminder era încă 
puternic după şaisprezece ani de şedere în Pagford. O cută 
verticală adâncă între sprâncene îi dădea o expresie 
permanent intensă, uneori de iritabilitate, alteori de 
concentrare. 

— A murit, spuse Maureen, privind cu lăcomie faţa 
încruntată. Aseară. Tocmai ce mi-a spus Howard. 

Parminder rămase încremenită, cu mâna vârâtă în 
geantă. Apoi ochii îi alunecară într-o parte, spre Howard. 


41 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— S-a prăbuşit şi a murit în parcarea clubului de golf, 
zise Howard. Miles a fost acolo, a văzut cu ochii lui. 

Alte câteva secunde trecură. 

— E o glumă? întrebă Parminder cu o voce dură şi 
ridicată. 

— Fireşte că nu-i o glumă, spuse Maureen, savurându- 
şi propria revoltă. Cine-ar glumi cu aşa ceva? 

Parminder trânti uleiul pe tejgheaua cu blat de sticlă şi 
ieşi din magazin. 

— la te uită! exclamă Maureen, cuprinsă de un extaz al 
dezaprobării. „E o glumă asta?“ Incântător! 

— Şoc, rosti cu înţelepciune Howard, privind-o pe 
Parminder cum traversează înapoi piaţa cu paşi grăbiţi, 
poalele trenciului fluturând în urma ei. Asta o să fie la fel de 
afectată ca şi văduva. |ţi zic io, o să fie interesant, adăugă 
el, scărpinându-şi alene pliul suprapus al burţii, care-l 
mânca adesea. Să vedem ce o să... 

Lăsă fraza neterminată, dar nu mai conta: Maureen 
ştia exact la ce se referea. Amândoi, în timp ce o priveau 
pe consiliera jJawanda dispărând pe după colţ, contemplau 
locul vacant neprevăzut. Şi îl vedeau nu ca pe un spaţiu 
gol, ci ca pe un buzunar de magician, plin de posibilităţi. 


VIII 


Vechiul Vicariat era ultima şi cea mai grandioasă dintre 
casele victoriene de pe Church Row. Se afla chiar în capăt, 
într-o mare grădină pe colţ, vizavi de St Michael and All 
Saints. 

Parminder, care parcursese în fugă ultimii metri pe 
stradă, se chinui să descuie broasca rigidă de la intrare şi 
pătrunse în casă. Nu voia să creadă decât după ce auzea 
vestea de la altcineva, oricine altcineva. Dar telefonul suna 
deja ameninţător în bucătărie. 

— Da? 

— Vikram, la telefon. 

Soţul lui Parminder era chirurg cardiolog. Lucra la 


42 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Spitalul General South West din Yarvil şi nu suna niciodată 
de la serviciu. Parminder strânse receptorul atât de tare 
încât o durură degetele. 

— Am auzit doar din întâmplare. Pare să fi fost un 
anevrism. L-am rugat pe Huw Jeffries să facă autopsia cât 
mai repede. E mai bine ca Mary să ştie ce-a fost. S-ar putea 
să-l rezolve chiar acum. 

— Aşa e, şopti Parminder. 

— Tessa Wall a fost aici, îi zise el. Sun-o pe Tessa. 

— Da, spuse Parminder. Bine. 

Dar după ce încheie convorbirea, se lăsă într-unul din 
scaunele de bucătărie şi privi lung pe fereastra dinspre 
grădina din spate, fără s-o vadă, cu degetele apăsate pe 
gură. 

Totul se prăbuşise. Faptul că toate erau încă acolo - 
pereţii, scaunele şi desenele copiilor pe pereţi - nu însemna 
nimic. Fiecare atom al decorului fusese descompus şi 
reconstituit într-o clipită, iar aparenţa sa de soliditate şi 
permanenţă era rizibilă. Se va dizolva la cea mai mică 
atingere, căci totul devenise dintr-odată extrem de subţire 
şi de friabil. 

Nu putea să-şi controleze gândurile; şi acestea se 
dezintegraseră, şi fragmente răzlețe de amintiri ieşeau la 
suprafaţă şi dispăreau din nou din câmpul vizual: cum 
dansase cu Barry la petrecerea de Anul Nou a familiei Wall 
şi conversaţia stupidă pe care o avuseseră la întoarcerea 
de la ultima şedinţă a Consiliului Parohial. 

— Ai o casă cu faţă de vacă, îi spusese ea. 

— Faţă de vaca? Cum adică? 

— E mai îngustă în faţă decât în spate. Asta poartă 
noroc. Dar ai priveliştea spre o intersecţie în T. Asta poartă 
ghinion. 

— Înseamnă că suntem neutri în privinţa norocului, 
spusese Barry. 

Artera din capul lui trebuie că se umfla periculos, încă 
de pe atunci, dar niciunul dintre ei nu ştiuse. 

Parminder se duse fără să vadă din bucătărie în 
sufrageria întunecoasă, aflată permanent în umbră, 


43 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


indiferent cum era vremea, din cauza impunătorului pin 
scoţian din grădina din faţă. Ura copacul acela, dar 
supravieţuise pentru că şi ea, şi Vikram ştiau ce scandal ar 
fi avut cu vecinii dacă l-ar fi tăiat. 

Nu-şi găsea liniştea. Trecu prin hol apoi se întoarse în 
bucătărie, unde luă telefonul şi o sună pe Tessa Wall, care 
nu-i răspunse. Trebuie să fie la muncă. Tremurând, 
Parminder se aşeză la loc pe scaun. 

Durerea ei era atât de mare şi de nestăpânită, încât o 
îngrozea, ca o fiară care ţâşnise de sub scândurile 
duşumelei. Barry, micul şi bărbosul Barry, prietenul, aliatul 
ei. 

Exact la fel murise şi tatăl ei. Avea cincisprezece ani şi, 
când se întorseseră din oraş, îl găsiseră lungit cu faţa în jos 
pe gazon, cu maşina de tuns iarbă lângă el, soarele 
încingându-i ceafa. Parminder ura morţile subite. Trecerea 
prelungită în cealaltă lume, de care atât de mulţi oameni se 
temeau, era o perspectivă liniştitoare pentru ea; aveai timp 
să aranjezi lucrurile şi să le organizezi, timp să-ţi iei rămas- 
bun... 

Işi ţinea mâinile apăsate peste gură. Se uita lung la 
faţa gravă şi dragă a lui Guru Nanak, prinsă cu pioneze de 
tăblia de plută. 

(Lui Vikram nu-i plăcea fotografia. 

— Ce caută asta aici? 

— Imi place, îi răspunsese ea sfidător.) 

Barry, mort. 

Işi reprimă dorinţa teribilă de a plânge cu o 
înverşunare pe care mama ei o compătimise întotdeauna, 
mai ales în urma morţii tatălui ei, când celelalte fiice ale ei, 
la fel ca mătuşile şi verişoarele, se jeleau toate, bătându-şi 
pieptul cu pumnii. „Şi tu ai fost preferata lui!“ Dar 
Parminder îşi păstrase lacrimile neplânse încuiate în sinea 
ei, unde păreau să fi suferit o transformare alchimică, 
revenind la lumea de afară ca nişte revărsări de lavă 
furioase, descărcate periodic asupra copiilor săi şi a 
recepţionerelor de la serviciu. 

Incă îi vedea pe Howard şi Maureen în spatele 


44 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


tejghelei, unul imens, cealaltă sfrijită, iar în mintea sa 
aceştia se uitau în jos la ea de la o înălţime considerabilă în 
timp ce o anunțau că prietenul ei e mort. Cuprinsă de un 
val aproape bine-venit de furie şi ură, se gândi: „Sunt 
bucuroşi. Işi închipuie că acum vor învinge.“ 

Sări iar în picioare, se întoarse în sufragerie şi luă de 
pe raftul de sus un volum al cărţii sale sfinte nou-nouţe, 
Sainchis. Deschizând-o la întâmplare, citi, fără surprindere, 
ci mai degrabă cu senzaţia că-şi priveşte în oglindă propriul 
chip devastat: 

O, minte, lumea e un puț adânc şi întunecat. Pe fiecare 
latură, Moartea îşi aruncă plasa. 


IX 


Camera rezervată departamentului de consiliere de la 
Winterdown Comprehensive se deschidea dinspre 
biblioteca şcolii. Nu avea ferestre şi era luminată de un 
singur şir de becuri. 

Tessa Wall, şefa departamentului şi soția directorului 
adjunct, intră în cameră la zece şi jumătate, amorţită de 
oboseală şi aducând cu ea o ceaşcă de nescafe tare pe care 
şi-o cumpărase de la sala personalului. Era o femeie scundă 
şi corpolentă, cu o faţă simplă şi lată, care îşi tundea 
singură părul încărunţit - bretonul stângaci tăiat era adesea 
uşor strâmb - purta haine lucrate în casă, de artizanat, şi-i 
plăceau bijuteriile din mărgele şi lemn. Fusta lungă de azi 
fusese lucrată din țesătură de iută şi o combinase cu o 
haină tricotată, de culoare verde-mazăre. Tessa nu se 
privea aproape niciodată în oglinzi în care să se vadă 
complet şi boicota magazinele unde acest lucru era 
inevitabil. 

Încercase să atenueze impresia de celulă dată de 
camera unde lucra prinzând pe perete o tapiţerie nepaleză 
pe care o avea din studenţie: o pânză viu colorată cu un 
soare galben-aprins şi o lună care emiteau raze unduite 
stilizate. Restul suprafețelor zugrăvite simplu erau 


45 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acoperite cu o diversitate de postere care fie ofereau 
sugestii utile privind creşterea stimei de sine, fie numere de 
telefon la care să suni pentru a primi ajutor într-o varietate 
de chestiuni emoţionale de sănătate. Ultima oară când 
vizitase camera de consiliere, directoarea făcuse o remarcă 
uşor sarcastică cu privire la acestea. 

— lar dacă toate celelalte dau greş, sună la Linia 
Copilului, înţeleg, spusese ea arătând spre afişul cel mai 
impresionant. 

Tessa se lăsă în scaunul ei cu un geamăt adânc, îşi 
scoase ceasul de la mână, care o ciupea, şi-l puse pe birou 
lângă diferitele foi de hârtie imprimate şi cu însemnări. Se 
îndoia că astăzi va fi posibil să facă vreun progres legat de 
proiectele ei; se îndoia şi că acea Krystal Weedon îşi va 
face apariţia. Krystal pleca din şcoală adeseori atunci când 
era enervată, supărată sau plictisită. Uneori era oprită 
înainte să ajungă la porţi şi era adusă cu forţa înapoi, în 
ţipete şi înjurături. Alteori, când reuşea să scape, chiulea 
zile în şir. Se făcu ora zece şi patruzeci; se auzi soneria, iar 
Tessa aşteptă. 

Krystal dădu buzna în cameră la zece şi cincizeci şi unu 
şi trânti uşa în urma ei. Se aşeză pe scaunul din faţa Tessei 
cu braţele încrucişate peste pieptul generos, cerceii ieftini 
legănându-i-se la urechi. 

— Poţi să-i zici lu’ soţu' tău, zise ea cu voce 
tremurândă, că n-am râs deloc, clar? Ce dracu'! 

— Nu înjura când vorbeşti cu mine, te rog, Krystal, 
spuse Tessa. 

— N-am râs deloc - clar? ţipă Krystal. 

Un grup de elevi din ultimul an, ducând nişte dosare, 
sosiseră în bibliotecă. Aceştia se uitau prin panoul de sticlă 
al uşii; unul dintre ei rânji când văzu ceafa lui Krystal. Tessa 
se ridică şi trase storul peste geam, apoi se întoarse la 
scaunul ei din faţa lunii şi a soarelui. 

— In regulă, Krystal. N-ar fi mai bine să-mi spui ce s-a 
întâmplat? 

— Soţu' tău a zis ceva de domnu’ Fairbrother, da, şi io 
n-am auzit bine ce-a zis, da, aşa că Nikki mi-a zis, iar io, fir- 


46 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ar al dracu’... 

— Krystal!... 

— ... n-am putut să cred, da, şi am ţipat, da’ n-am râs 
deloc! N-am râs, fir-ar... 

—... Krystal... 

— N-am râs deloc, clar? strigă Krystal, cu braţele 
strâns încrucişate peste piept şi picioarele puse unul peste 
celălalt. 

— În regulă, Krystal. 

Tessa era obişnuită cu furia elevilor pe care-i vedea cel 
mai des la consiliere. Mulţi dintre ei erau lipsiţi de morala 
obişnuită: minţeau, se comportau urât şi înşelau în mod 
curent, şi cu toate acestea, când erau învinuiți pe nedrept, 
furia lor era sinceră şi fără limite. Tessa avea impresia că 
recunoştea asta drept revoltă autentică, prin opoziţie cu 
cea artificială pe care Krystal se pricepea atât de bine s-o 
mimeze. În orice caz, ţipătul pe care Tessa îl auzise în 
timpul adunării o frapase în acel moment ca fiind unul de 
şoc şi consternare, şi nu de amuzament. O cuprinsese 
groaza când Colin îl identificase public drept râs. 

— L-am văz't pe Cubby... 

— Krystal!... 

— l-am zis lu’ soţu' tău, fir-ar al dracu’... 

— Krystal, pentru ultima oară, te rog să nu înjuri când 
vorbeşti cu mine... 

— l-am zis că n-am râs nicio clipă, i-am zis! Şi, cân' 
colo, mi-a dat pedeapsă cu detenţie, fir-ar al dracului! 

Lacrimi de furie scânteiară în ochii conturaţi puternic 
cu creionul ai fetei. Sângele îi inundase obrajii; îmbujorată, 
se uita crunt la Tessa, gata-gata să o ia la fugă, să înjure, 
să-i arate şi Tessei degetul mijlociu. Aproape doi ani de 
încredere fragilă, ţesută cu mare dificultate între ele două, 
se întindea, pe punctul de a se rupe. 

— Te cred, Krystal. Te cred că n-ai râs, dar te rog să nu 
înjuri faţă de mine. 

Deodată, nişte degete butucănoase frecau ochii mânjiţi 
de rimel. Tessa scoase din sertarul biroului un teanc de 
batiste de hârtie şi i le dădu lui Krystal, care le luă fără să 


47 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


mulţumească, le apăsă peste fiecare ochi şi apoi îşi suflă 
nasul. Mâinile lui Krystal erau cea mai înduioşătoare parte a 
ei: unghiile erau scurte şi late, neîngrijit vopsite, şi toate 
mişcările mâinilor ei erau naive şi directe, ca ale unui copil 
mic. 

Tessa aşteptă până ce suspinele cu sughiţuri ale lui 
Krystal se domoliră. Apoi spuse: 

— Îmi dau seama că eşti supărată că domnul 
Fairbrother a murit... 

— Da, sunt, zise Krystal, cu agresivitate. Şi? 

Tessa avu subit în minte imaginea lui Barry ascultând 
această conversaţie. Îi vedea zâmbetul mâhnit; îl auzi, cu 
claritate, spunând  „binecuvântată-i fie inima“. Tessa 
închise ochii care începeau s-o înţepe, incapabilă să zică 
ceva. O auzi pe Krystal foindu-se, numără încet până la 
zece şi deschise iar ochii. Krystal se uita lung la ea, cu 
braţele în continuare încrucişate la piept, roşie şi cu o 
expresie sfidătoare pe chip. 

— Şi mie îmi pare foarte rău pentru domnul 
Fairbrother, spuse Tessa. De fapt, era un vechi prieten de- 
al nostru. Asta-i motivul pentru care domnul Wall este un 
pic... 

— l-am zis că n-am... 

— Krystal, te rog, lasă-mă să termin. Domnul Wall e 
foarte supărat azi, şi probabil că de aceea... a interpretat 
greşit ce-ai făcut tu. O să vorbesc cu el. 

— N-o să-şi schimbe decizia, futu-i... 

— Krystal! 

— Păi, n-o s-o schimbe! 

Krystal lovea cu pantoful în biroul Tessei, bătând un 
ritm rapid. Tessa îşi luă coatele de pe birou, ca să nu mai 
simtă vibrația, şi spuse: 

— O să vorbesc cu domnul Wall. 

Adoptă o expresie pe care o credea neutră şi aşteptă 
răbdătoare să vină fata spre ea. Krystal rămase într-o 
tăcere agresivă, lovind piciorul biroului şi înghițind în sec cu 
regularitate. 

— Ce-a avut domnu’ Fairbrother? spuse ea în sfârşit. 


48 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Se crede că i-a plesnit o arteră la creier, zise Tessa. 

— De ce? 

— S-a născut cu o slăbiciune despre care nu ştia, 
explică Tessa. 

Ştia că fata din fata ei era mult mai familiarizată cu 
morţile subite decât ea. Oamenii din cercul mamei sale 
mureau prematur cu o asemenea frecvenţă, încât ai fi zis 
că sunt implicaţi în nu ştiu ce război secret despre care 
restul lumii habar n-avea. Krystal îi spusese Tessei cum, 
când avea şase ani, găsise cadavrul unui tânăr necunoscut 
în baia mamei sale. In urma acestui eveniment, Nana Cath 
o luase iar în grijă, ca de atâtea ori. Acest din urmă 
personaj apărea frecvent în multe dintre poveştile despre 
copilărie ale lui Krystal; un amestec straniu de salvator şi 
judecător. 

— Echipa noastră o s-o ia dracu’ acu’, zise Krystal. 

— Ba n-o s-o ia, o contrazise Tessa. Şi nu mai vorbi 
urât, te rog. 

— Ba o s-o ia, zise Krystal. 

Tessa ar fi vrut s-o contrazică, dar epuizarea îi tăie 
impulsul. Krystal avea dreptate, oricum, spunea o parte 
raţională, detaşată, a creierului Tessei. Echipajul de opt 
vâsle va fi terminat. Nimeni, în afară de Barry, n-ar fi putut 
s-o aducă pe Krystal Weedon în orice grup şi s-o facă să 
rămână acolo. Fata avea să plece, Tessa ştia asta. Probabil 
că şi Krystal o ştia. Au stat o vreme în tăcere, iar Tessa era 
prea obosită ca să găsească vorbele ce ar fi schimbat 
atmosfera dintre ele. Se simţea fragilă, expusă, jupuită 
până la os. Nu dormise deloc de mai bine de douăzeci şi 
patru de ore. 

(Samantha Mollison o sunase de la spital la zece seara, 
tocmai când Tessa ieşea dintr-o baie prelungită ca să se 
uite la ştirile de la BBC. Se îmbrăcase în mare grabă, în 
vreme ce Colin scotea zgomote nearticulate şi se lovea 
stângaci de mobilă. Sunaseră la etaj ca să-i spună fiului lor 
unde se duceau, apoi au ieşit să ia maşina. Colin a condus 
mult prea rapid până în Yarvil, ca şi cum ar mai fi putut să-l 
readucă la viaţă pe Barry dacă parcurgeau distanţa într-un 


49 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


timp record; să fie mai rapizi decât realitatea şi s-o 
păcălească astfel încât să o determine să se rearanjeze.). 

— Dacă nu mai vrei să vorbeşti cu mine, plec, spuse 
Krystal. 

— Nu fi necuviincioasă, te rog, Krystal, spuse Tessa. 
Sunt extrem de obosită în dimineaţa asta. Eu şi domnul 
Wall am fost la spital azi-noapte, împreună cu soţia 
domnului Fairbrother. Eram prieteni buni. 

(Mary îşi pierduse complet cumpătul când o văzuse pe 
Tessa, aruncându-şi braţele în jurul ei, îngropându-şi faţa în 
gâtul Tessei cu un înfiorător țipăt tânguitor. Chiar când 
lacrimile Tessei începeau să se împrăştie pe spatele îngust 
al lui Mary, ea se gândi cu claritate la faptul că zgomotul 
scos de Mary se numea bocet. Trupul pe care Tessa îl 
invidiase de atâtea ori, zvelt şi minion, se zguduia în braţele 
ei, incapabil să cuprindă suferinţa pe care era nevoit s-o 
îndure. 

Tessa nu-şi amintea când plecaseră Miles şi Samantha. 
Nu-i cunoştea prea bine. Presupunea că fuseseră bucuroşi 
să plece.) 

— Am văz't-o pe nevasta lui, spuse Krystal. O damă 
blondă, vine să ne vadă la curse. 

— Da, spuse Tessa. 

Krystal îşi rodea vârfurile degetelor. 

— Urma să mă ducă să vorbesc la ziar, spuse ea fără 
altă introducere. 

— Ce spui? întrebă Tessa confuză. 

— Domnu’ Fairbrother. El urma să mă ducă la un 
interviu. Numai pe mine. 

La un moment dat apăruse în ziarul local un articol 
despre echipajul de opt vâsle din Winterdown care ocupase 
primul loc la finalele regionale. Krystal, care nu prea ştia să 
citească, adusese un ziar la cabinet ca să i-l arate Tessei, 
iar aceasta citise articolul cu glas tare, inserând ici-colo 
exclamaţii de încântare şi de admiraţie. Fusese cea mai 
fericită şedinţă de consiliere pe care o avusese vreodată. 

— Urmau să-ţi ia un interviu? întrebă Tessa. Era din 
nou vorba de echipă? 


50 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu, spuse Krystal. Alte chestii. 

Apoi: 

— Când e înmormântarea? 

— Încă nu ştim, spuse Tessa. 

Krystal îşi rodea unghiile, iar Tessa nu-şi putea aduna 
energia să rupă tăcerea care se solidifica în jurul lor. 


X 


Anunţul morții lui Barry pe site-ul Consiliului Parohial 
abia dacă făcu valuri, ca o pietricică aruncată într-un ocean 
supraaglomerat. Chiar aşa stând lucrurile, liniile telefonice 
din Pagford erau mai ocupate ca de obicei în această zi de 
luni, iar mici grupuri de pietoni se tot adunau pe trotuarele 
înguste ca să-şi verifice, pe tonuri şocate, exactitatea 
informaţiilor. 

În timp ce vestea se răspândea, avea loc o stranie 
transmutaţie. S-a întâmplat cu semnăturile de pe dosarele 
din biroul lui Barry şi cu e-mailurile care se îngrămădeau în 
inboxurile numeroaselor sale cunoştinţe, totul începea să 
capete patosul cărării de firimituri făcută de un băieţel 
rătăcit în pădure. Aceste mâzgălituri grăbite, pixelii aranjaţi 
de degetele care vor rămâne pe veci nemişcate de-acum, 
dobândeau aspectul macabru al plevei. Gavin simţea deja o 
uşoară repulsie când vedea pe telefon mesajele text ale 
prietenului său decedat, iar una dintre fetele din echipajul 
de canotaj, încă plângând la întoarcerea de la adunare, a 
găsit în geantă un. Formular pe care Barry i-l semnase şi a 
făcut un atac de isterie. 

Ziarista de douăzeci şi trei de ani de la Yarvil and 
District Gazette n-avea habar că, acum, creierul cândva 
activ al lui Barry era doar o bucată de ţesut spongios pe o 
tavă metalică de la Spitalul General South West. Citi ceea 
ce-i trimisese pe e-mail cu o oră înaintea morţii, apoi îl sună 
pe numărul de mobil, dar nu-i răspunse nimeni. Telefonul 
lui Barry, pe care-l închisese la dorinţa lui Mary înainte să 
plece la clubul de golf, stătea tăcut lângă cuptorul cu 


51 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


microunde din bucătărie, alături de restul obiectelor 
personale pe care cei de la spital i le dăduseră ca să le 
ducă acasă. Nimeni nu se atinsese de ele. Aceste obiecte 
familiare - inelul cu chei, telefonul, portofelul vechi şi uzat - 
păreau nişte fragmente din însuşi cel decedat; puteau 
foarte bine să fie degetele lui sau plămânii. 

Vestea morţii lui Barry se răspândea mai departe în 
toate direcţiile, radiind ca un halou, de la cei care se 
aflaseră la spital. Mai departe şi în toate direcţiile până la 
Yarvil, ajungând la cei care-l cunoşteau pe Barry doar din 
vedere, după reputaţie sau după nume. Treptat, faptele îşi 
pierdură forma şi miezul; în unele cazuri fură distorsionate. 
Pe alocuri, Barry însuşi dispăru îndărătul naturii sfârşitului 
său, astfel că deveni nici mai mult, nici mai puţin decât o 
erupție de vomă şi de urină, o grămadă convulsivă de 
catastrofă, şi părea absurd, chiar comic într-un mod 
grotesc, ca un om să fi murit în condiţii atât de mizerabile, 
la micul club de golf cu pretenţii. 

Aşa se face că Simon Price, care se numărase printre 
primii care auziseră despre moartea lui Barry, în casa lui de 
pe culmea dealului ce domina Pagfordul, a dat peste o 
versiune cu ricoşeu la imprimeria Harcourt-Walsh din Yarvil, 
unde lucra încă de la terminarea şcolii. l-a fost adusă la 
cunoştinţă de buzele unui şofer de motostivuitor, un tânăr 
rumegător de gumă, pe care Simon l-a găsit stând pitit 
lângă uşa biroului său, după ce s-a întors de la baie în acea 
după-amiază târzie. 

Băiatul nu venise nicidecum să discute despre Barry. 

— Chestia aia de care aţi zis că aţi putea fi enteresat, 
mormăi el, după ce-l urmă în birou pe Simon, iar acesta 
închisese uşa. Dacă înc-o mai vreţi, aş putea să v-o fac rost 
miercuri. 

— Da? zise Simon, aşezându-se la birou. Păi parcă 
ziceai că ai totul pregătit. 

— Este, dar nu pot să aranjez colectarea până 
miercuri. 

— Mai zi-mi o dată, cât ai zis că face? 

— Optzeci de bancnote, bani gheaţă. 


52 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Băiatul mesteca gumă cu vigoare; Simon îi auzea 
saliva lucrând. Mestecatul gumei era una dintre multele 
chestii pe care Simon le detesta. 

— Da’ sper că e o chestie adevărată, da? întrebă 
Simon. Nu cine ştie ce căcat improvizat? 

— Vine direct de la depozit, spuse băiatul, 
schimbându-şi greutatea pe celălalt picior şi, odată cu asta, 
şi poziţia umerilor. Chestie adevărată, nici nu e scoasă dân 
cutie. 

— Bine, atunci, spuse Simon. Adu-l miercuri. 

— Ce, aici? Băiatul rostogoli ochii în cap. Nah, nu la 
lucru, nene... Unde locuieşti tu? 

— In Pagford, spuse Simon. 

— Şi cam pe unde în Pagford? 

Aversiunea lui Simon faţă de a spune cum se numeşte 
locuinţa lui se înrudea cu superstiţia. Nu numai că îi 
displăceau vizitatorii - invadatori ai intimităţii sale şi posibili 
jefuitori ai proprietăţii -, dar el vedea Hilltop House ca o 
lume  neprofanată, imaculată, separată de Yarvil şi 
maşinăriile zgomotoase ale tipografiei. 

— Am să vin s-o iau după ce ies de la muncă, spuse 
Simon, ignorând întrebarea. Unde o ţii? 

Băiatul nu se arătă prea fericit. Simon se uită la el 
crunt. 

— Păi, am nevoie de bani înainte, schimbă subiectul 
şoferul de motostivuitor. 

— O să ai banii când îmi dai marfa. 

— Nu merge aşa, nene. 

Simon se gândi că s-ar putea să-l apuce durerea de 
cap. Nu-şi putea scoate din minte ideea oribilă pe care i-o 
inoculase soţia lui lipsită de tact în dimineaţa aceea, că o 
bombă minusculă ar putea să stea nedetectată vreme 
îndelungată în creierul unui om. Clănţănitul şi huruitul 
neîncetat al maşinii tipografice de dincolo de uşă cu 
siguranţă că nu-i făcea bine; nu era exclus ca păcănitul ei 
implacabil să-i fi subţiat arterele de ani de zile. 

— Bine, mârâi el şi se mişcă în fotoliu ca să-şi scoată 
portofelul din buzunarul de la spate. 


53 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Băiatul se apropie de birou cu mâna întinsă. 

— Stai cumva prin apropiere de terenul de golf din 
Pagford? întrebă el în timp ce Simon îi număra în palmă 
bancnotele de zece lire. Un amic de-al meu era treaz azi- 
noapte ş-a văzut cum un ins cade mort. Să mor io, a borât, 
s-a lăsat într-o parte ş-a murit în parcare. 

— Mda, am auzit, spuse Simon, pipăind între degete 
ultima bancnotă pe care i-o dădu, să se asigure că nu erau 
de fapt două lipite. 

— Era cam necinstit consilierul ăla. Insul care-a mierlit- 
o. Lua şpagă. Grays îl plătea ca să-i ţină contractori. 

— Da? făcu Simon, dar de fapt murea de curiozitate. 

„Barry Fairbrother... cine-ar fi crezut?“ 

— Te anunţ io, atunci, spuse băiatul, vârând cele 
optzeci de lire în buzunarul de la spate. Şi p'ormă mergem 
s-o luăm, miercuri. 

Uşa biroului se închise. Simon uită de durerea de cap, 
pe care, la drept vorbind, nici n-o mai prea simţea, fascinat 
cum era de acea dezvăluire privind faptele necinstite ale lui 
Barry Fairbrother. Barry Fairbrother, atât de ocupat şi de 
sociabil, atât de popular şi de vesel: şi în tot acest timp, 
băgând la teşcherea mita primită de la Grays. 

Vestea nu-l zdruncină pe Simon, aşa cum s-ar fi 
întâmplat cu aproape oricare altul dintre cei care-l 
cunoscuseră pe Barry, şi Barry nici nu scăzu în ochii lui. 
Dimpotrivă, simţea un respect sporit faţă de cel decedat. 
Oricine avea un pic de creier acţiona, constant şi pe ascuns, 
să pună mâna pe cât de mult putea; Simon ştia asta. Privea 
fără să vadă la tabelul de calcul de pe ecranul 
computerului, surd în continuare la huruitul maşinilor 
tipografice de dincolo de geamul prăfuit. 

Dacă aveai o familie, nu aveai de ales decât să 
munceşti de la nouă la cinci, dar Simon ştiuse dintotdeauna 
că existau şi alte căi, mai bune. 

Că o viaţă uşoară şi îmbelşugată se bălăbănea 
deasupra capului său ca o piata mare şi umflată, pe care 
ar fi putut s-o spargă dacă ar fi avut un băț îndeajuns de 
mare şi dacă ar fi ştiut şi momentul când să lovească. 


54 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Simon nutrea o credinţă copilăroasă că restul lumii exista 
ca punere în scenă pentru drama lor personală. Că destinul 
stătea deasupra lui, aruncându-i în cale indicii şi semne, iar 
el nu-şi putea alunga sentimentul că îi fusese făcut hatărul 
unui semn celest cu ochiul. 

Ponturi de origine supranaturală se aflaseră la baza 
câtorva decizii aparent donquijoteşti din trecutul lui Simon. 
Cu ani în urmă, când încă mai era un biet ucenic tipograf, 
cu o ipotecă pe care abia şi-o putea permite şi cu nevasta 
rămasă de curând gravidă, pariase o sută de lire pe o 
favorită la cursa Grand National, pe nume Ruthie's Baby, 
care ieşise pe penultimul loc. La scurt timp după ce 
cumpăraseră Hilltop House, Simon a îngropat o mie două 
sute de lire într-o schemă de time-sharing derulată de o 
veche cunoştinţă de-a sa din Yarvil, un tip superficial şi care 
se ţinea de tot felul de chestii fără rost. Investiţia lui Simon 
a dispărut odată cu directorul companiei, dar cu toate că 
se-nfuriase, înjurase şi îl împinsese pe fiul său cel mic pe 
scări în jos fiindcă-i stătea în cale, nu sunase la poliţie. 
Ştiuse de anumite nereguli în felul cum funcţiona compania 
înainte să-şi ducă banii acolo şi presimţea nişte întrebări 
jenante. 

In contraponderea acestor calamităţi, totuşi, veneau şi 
episoade norocoase, tertipuri care funcționau, intuiţii care-i 
aduceau câştig, iar atunci când calcula scorul total, Simon 
le dădea acestora o mare greutate. Ele erau motivul pentru 
care-şi păstra încrederea în stelele sale, care-i întăreau 
convingerea că universul îi rezervase mai mult decât 
activitatea măruntă de a lucra pentru un salariu modest 
până când ieşea la pensie sau îşi dădea duhul. Manevre şi 
scurtături; favoritisme şi scărpinări pe spate; toată lumea 
practica astfel de jocuri, chiar şi, după cum reieşea, micul 
Barry Fairbrother. 

Acolo, în biroul lui mizer, Simon Price privea cu jind la 
un post rămas vacant în rândurile iniţiaţilor spre un loc în 
care banii se scurgeau acum pe un scaun gol, fără să fie 
prinşi acolo în vreo poală. 


55 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


(Zile din trecut) 


Persoanele intruse 


12.43 Cât despre persoanele intruse (care, în principiu, 
trebuie să ia locuinţele altor oameni şi pe ocupanţii 
acestora aşa cum le găsesc)... 


Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 


Ediţia a şaptea 


56 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Consiliul Parohial din Pagford era, pentru mărimea sa, 
o forţă impresionantă. Se întrunea o dată pe lună într-o 
cochetă sală parohială victoriană, iar tentativele de 
reducere a bugetului, de anexare a oricăreia dintre puterile 
sale şi de absorbire într-o autoritate unitară de tip nou 
fuseseră respinse cu asiduitate şi cu succes vreme de 
decenii. Dintre toate consiliile locale aflate sub autoritatea 
superioară a Consiliului Districtual din Yarvil, Pagford se 
mândrea că este cel mai recalcitrant, cel mai zgomotos şi 
cel mai independent. 

Până duminică seara, fusese alcătuit din şaisprezece 
localnici, bărbaţi şi femei. Cum electoratul oraşului tindea 
să presupună că dorinţa de a face parte din Consiliul 
Parohial implica şi competenţa necesară acestui lucru, toţi 
cei şaisprezece consilieri îşi câştigaseră locurile fără 
opozanți. 

Şi totuşi, acest corp ales pe cale paşnică se afla în 
prezent într-o stare de război civil. O chestiune care 
provocase furie şi resentimente în Pagford timp de şaizeci 
şi ceva de ani ajunsese într-o fază finală, iar facțiunile se 
raliaseră în spatele a doi lideri carismatici. 

Pentru a înţelege pe deplin cauza disputei era necesar 
să înţelegi profunzimea precisă a antipatiei şi a suspiciunii 
pe care Pagford le nutrea faţă de oraşul Yarvil, aflat la nord. 

Magazinele, firmele şi fabricile din Yarvil, ca şi Spitalul 
General South West, asigurau cea mai mare parte a 
locurilor de muncă pentru cei din Pagford. În general, tinerii 
din micul oraş îşi petreceau serile de sâmbătă în 
cinematografele şi cluburile de noapte din Yarvil. Oraşul 
avea o catedrală, mai multe parcuri şi două enorme centre 
de shopping, locuri pe care le puteai vizita atunci când te 
săturai de farmecul de calitate superioară al Pagfordului. 
Chiar şi aşa, pentru adevărații pagfordieni, Yarvil nu era 


57 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


decât ceva mai mult decât un rău necesar. Atitudinea lor 
era simbolizată de dealul înalt, în vârful căruia se afla 
Mănăstirea Pargetter, care bloca vederea oraşului Yarvil din 
Pagford şi îngăduia orăşenilor iluzia plăcută că oraşul cel 
mare părea de la distanţă mult mai impunător decât era cu 
adevărat. 


Dar se întâmpla că Dealul Pargetter mai ascundea 
vederii orăşelului un alt loc, dar unul pe care Pagfordul îl 
considerase întotdeauna în mod deosebit al său. Era vorba 
de Sweetlove House, o vilă splendidă, vopsită în culoarea 
mierii, în stil Queen Anne, aşezată în mijlocul unei 
proprietăţi întinse care cuprindea un parc şi terenuri 
agricole. Se afla pe teritoriul Parohiei Pagford, la jumătatea 
drumului dintre oraş şi Yarvil. 

Timp de aproape două sute de ani, casa trecuse fără 
probleme de la o generaţie la alta din familia de aristocrați 
Sweetlove, până când, în cele din urmă, la începutul 
secolului XX, familia s-a stins. Tot ce rămăsese din 
îndelungata asociere dintre familia Sweetlove cu Pagford 
era cel mai mare cavou din cimitirul de la St Michael and All 
Saints şi câteva blazoane şi iniţiale în cronicile şi pe clădirile 
locale, ca urmele şi coprolitele unor fiinţe dispărute. 

După moartea ultimului membru al familiei Sweetlove, 
vila a început să-şi schimbe proprietarii cu o rapiditate 
alarmantă. In Pagford stăruia permanent temerea că vreun 
dezvoltator va cumpăra şi mutila prea iubitul punct de 
reper. Apoi, în anii 1950, un om pe nume Aubrey Fawley a 
cumpărat locul. Curând s-a aflat despre Fawley că posedă o 
avere particulară substanţială, pe care o suplimenta pe căi 
misterioase în zona comercială. Avea patru copii şi dorinţa 
de a se stabili permanent. Aprobarea celor din Pagford a 
fost ridicată la înălţimi şi mai ameţitoare de informaţia 
transmisă cu iuţeală cum că Fawley ar fi descendent, printr- 
o linie colaterală, din Sweetlove. Era deja, în mod clar, un 


58 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


localnic, un om a cărui loialitate avea să se manifeste, 
firesc, faţă de Pagford, nu faţă de Yarvil. Bătrânul Pagford 
credea că sosirea lui Aubrey Fawley însemna întoarcerea 
unei epoci magice. El avea să fie naşul fermecat al oraşului, 
aşa cum fuseseră şi strămoşii lui, răspândind graţie şi 
opulenţă peste caldarâmul străzilor. 

Howard Mollison încă-şi mai amintea cum mama lui 
dăduse buzna în bucătăria lor micuță de pe Hope Street cu 
vestea că Aubrey fusese invitat să jurizeze spectacolul 
floral local. Fasolea ei căţărătoare câştigase primul loc la 
legume trei ani la rând şi îşi dorea să primească acel 
castron roz placat cu argint de la un bărbat care era deja, 
pentru ea, un personaj al romantismului din lumea veche. 

Dar deodată, aşa spunea legenda locului, se aşternu 
brusc întunericul care anunţa apariţia zânei celei rele. 

Tocmai când Pagford se bucura că Sweetlove House 
încăpuse pe mâini aşa de sigure, Yarvil construia un şir de 
locuinţe sociale în partea de sud. Noile străzi, s-a aflat în 
Pagford cu nelinişte, înghiţeau o parte din terenul care se 
întindea între Yarvil şi Pagford. 


Toată lumea ştia că cererea de locuinţe ieftine 
crescuse mereu de la terminarea războiului, dar micul oraş, 
momentan distras de sosirea lui Aubrey Fawley, începu să 
forfotească de neîncredere faţă de intenţiile celor din Yarvil. 
Barierele naturale, râul şi dealul, care cândva fuseseră 
garanţiile suveranităţii Pagfordului, păreau diminuate de 
viteza cu care se multiplicau casele din cărămidă roşie. 
Yarvil umplu fiecare centimetru pătrat de teren aflat la 
dispoziţia lui şi se opri la graniţa nordică a Parohiei Pagford. 

Oraşul oftă cu o uşurare care curând s-a dovedit a fi 
prematură. Cantermill Estate a fost imediat judecată ca 
fiind insuficientă pentru a împlini nevoile populaţiei, astfel 
că marele oraş a început să-şi întindă antenele pentru a 
găsi mai mult teren de colonizat. 


59 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Acela a fost momentul în care Aubrey Fawley (încă mai 
mult mit decât om pentru locuitorii din Pagford) a luat 
decizia care a declanşat o duşmănie ce a tot copt timp de 
şaizeci de ani. 

Neavând ce face cu cele câteva câmpuri pline de 
tufişuri de dincolo de zona nou-construită, el a vândut 
terenul Consiliului Yarvil contra unui preţ bun, iar cu banii 
primiţi a recondiționat lambriul deteriorat din holul vilei 
Sweetlove House. 

Furia Pagfordului n-a cunoscut margini. Câmpiile 
Sweetlove fuseseră o componentă importantă a 
contrafortului său ridicat în calea oraşului cotropitor. Acum, 
vechea frontieră a parohiei urma să fie compromisă de o 
revărsare de yarvilieni nevoiaşi. Şedinţe gălăgioase la 
primărie, scrisori înfocate trimise la ziare şi la Consiliul 
Yarvil, proteste personale faţă de cei aflaţi la putere - nimic 
n-a reuşit să inverseze fluxul mareic. 

Locuinţele sociale au început să avanseze din nou, dar 
cu o diferenţă. În scurtul hiat care a urmat definitivării 
primului lot, consiliul a realizat că se poate construi mai 
ieftin. Aşa încât erupția nouă n-a mai fost din cărămidă 
roşie, ci din beton armat. Al doilea lot de locuinţe era 
cunoscut prin părţile locului ca Fields, după terenul pe care 
fusese construit, şi era marcat ca distinct de Cantermill 
Estate, ca urmare a materialelor şi proiectului de calitate 
inferioară. 

Într-una din acele case din Fields, din beton şi oţel, 
care deja avea crăpături şi se deteriora spre sfârşitul anilor 
1960, s-a născut Barry Fairbrother. 


IV 


În pofida asigurărilor liniştitoare date de Consiliul Yarvil 
că întreţinerea noii proprietăţi se va face în regim propriu, 
Pagford - după cum preziseseră încă de la început locuitorii 
săi furioşi - a început curând să primească noi facturi. In 
vreme ce asigurarea majorităţii serviciilor şi întreţinerea 


60 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


caselor cădeau în sarcina Consiliului Yarvil, rămâneau 
chestiunile pe care oraşul, în maniera sa arogantă, le 
delegase parohiei: menţinerea în bună stare a străzilor 
publice, a iluminatului şi a băncilor publice, a staţiilor de 
autobuz şi a terenurilor comune. 

Graffitiurile au înflorit pe podurile care legau Pagford 
cu drumul spre Yarvil; staţiile de autobuz din Fields au fost 
vandalizate; adolescenţii din Fields au împânzit parcul de 
joacă cu sticle de bere şi au spart cu pietre felinarele 
stradale. O alee din partea locului, preferata turiştilor şi a 
excursioniştilor, a devenit un loc popular pentru tinerii din 
Fields, de adunare şi „mai rău“, după cum s-a exprimat 
misterios mama lui Howard Mollison. Sarcina de a curăța, 
repara şi înlocui a căzut în seama Consiliului Parohial din 
Pagford, iar fondurile dispersate de Yarvil au fost 
considerate încă de la început inadecvate pentru timpul şi 
cheltuielile necesare. 

Nicio parte a poverii nedorite căzute pe capul 
Pagfordului nu provoca mai multă furie şi amărăciune decât 
faptul că, acum, copiii din Fields intrau în aria de acoperire 
a Şcolii Primare ce ţinea de St Thomas Church of England. 
Copiii din Fields aveau dreptul să poarte râvnita uniformă 
alb-albastră, să se joace în curte lângă piatra de temelie 
aşezată de Lady Charlotte Sweetlove şi să asurzească sălile 
mici de clasă, cu accentul lor strident de Yarvil. 

In scurtă vreme, în Pagford, a devenit de notorietate 
faptul că locuinţele din Fields ajunseseră recompensa şi 
telul oricărei familii din Yarvil care trăia din ajutoare sociale 
şi avea copii de vârstă şcolară; peste linia de frontieră 
dinspre Cantermill Estate era acum un trafic intens, cam 
cum mexicanii treceau graniţa spre Texas. Frumoasa lor 
şcoală de la St Thomas - un adevărat magnet pentru cei 
care făceau naveta la Yarvil, care erau atraşi de sălile de 
clasă mici, de pupitrele cu capac rabatabil, de clădirea 
veche din piatră şi de terenul de joacă de un verde 
luxuriant - avea să fie invadată de odraslele cerşetorilor, 
dependenţilor de droguri şi mamelor ai căror copii aveau 
fiecare câte un alt tată. 


61 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Acest scenariu de coşmar nu s-a realizat niciodată în 
totalitate, pentru că, deşi erau avantaje neîndoielnice la 
şcoala de la St Thomas, existau şi minusuri: nevoia de a 
cumpăra uniformă sau de a completa toate formularele 
necesare pentru a primi ajutor financiar în acest scop sau 
necesitatea de a ajunge la locurile unde oprea autobuzul şi 
de a se trezi devreme pentru a se asigura că micuţii vor 
ajunge la timp la şcoală. Unele familii din Fields considerau 
că acestea sunt nişte obstacole împovărătoare, iar copiii lor 
au fost absorbiți imediat de încăpătoarea şcoală primară 
unde nu era nevoie de uniforme şi care fusese construită 
pentru a servi Cantermill Estate. Majoritatea şcolarilor din 
Fields care au venit la St Thomas s-au integrat fără 
probleme printre cei din Pagford. Şi unii dintre ei erau 
recunoscuţi chiar ca fiind nişte copii cât se poate de 
drăguţi. Aşa se face că Barry Fairbrother a trecut uşor prin 
şcoală, un fel de clovn al clasei, popular şi deştept, rareori 
băgând de seamă că zâmbetul câte unui părinte din 
Pagford îngheţa când el pomenea de locul unde îşi avea 
domiciliul. 

Cu toate acestea, şcoala St Thomas a fost uneori 
obligată să accepte şi câte un copil din Fields care avea o 
natură turbulentă de netăgăduit. Krystal Weedon trăia cu 
străbunica ei pe Hope Street când i-a sosit sorocul să 
meargă la şcoală, aşa încât a fost aproape imposibil să fie 
împiedicată să vină, deşi, când s-a întors în Fields cu mama 
ei, la vârsta de opt ani, localnicii au sperat cu ardoare că ea 
va pleca pentru totdeauna de la St Thomas. 

Parcursul lent al lui Krystal prin etapele şcolare a 
semănat cu trecerea unei capre prin corpul unui şarpe boa 
constrictor, fiind extrem de vizibilă şi incomodă pentru 
ambele părţi implicate. Nu pentru că fata ar fi fost mereu în 
clasă: o mare parte a şederii ei la St Thomas a avut parte 
de tratament special, făcându-şi lecţiile cu câte un 
învăţător repartizat anume. 

Printr-o întorsătură răutăcioasă a sorții, Krystal a fost 
colegă de clasă cu nepoata cea mai mare a lui Howard şi 
Shirley, Lexia. Krystal a lovit-o o dată pe Lexie Mollison atât 


62 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de tare în faţă, încât i-a scos doi dinţi. Faptul că aceştia se 
mişcau deja dinainte nu a fost considerat, de părinţii lui 
Lexie, o circumstanţă atenuantă. 

Convingerea că, odată ajunse la  Winterdown 
Comprehensive, şcoala secundară, clase întregi de copii la 
indigo ale lui Krystal le vor aştepta pe fiicele lor ca să le 
bată a fost argumentul care i-a făcut în final pe Miles şi 
Samantha Mollison să-şi mute ambele fiice la St Anne's, 
şcoala privată pentru fete din Yarvil, unde făceau naveta 
săptămânal. Faptul că nepoatele lui au fost îndepărtate de 
la locul care li se cuvenea de una precum Krystal Weedon a 
devenit rapid unul din exemplele favorite ale lui Howard 
despre influenţa nefastă a proprietăţii Fields asupra vieţii 
orăşelului Pagford. 


V 


Prima revărsare a furiei celor din Pagford s-a domolit, 
transformându-se într-o dorință de revendicare, mai tăcută, 
dar nu mai puţin puternică. Fields polua şi corupea un loc al 
tihnei şi al frumuseţii, iar locuitorii înfuriaţi ai orăşelului au 
rămas hotărâți să reteze legăturile cu nedorita proprietate. 
Şi totuşi, revizuirile de graniţe au venit şi au plecat, iar 
reformele din guvernarea locală au măturat zona fără să se 
concretizeze în vreo schimbare: Fields a rămas parte a 
Pagfordului. Nou-veniţii în oraş aflau rapid că aversiunea 
faţă de respectiva proprietate era un paşaport necesar 
pentru a obţine bunăvoința acelui nucleu dur de pagfordieni 
care conducea totul. 

Şi iată că acum, în sfârşit - la peste şaizeci de ani după 
ce bătrânul Aubrey Fawley le încredinţase celor din Yarvil 
acea fatală parcelă de teren - după decenii de muncă 
răbdătoare, de strategii şi petiţii, de colaţionare a 
informaţiilor şi de tirade ţinute în faţa subcomisiilor - 
antifielderii din Pagford se aflau, în fine, pe pragul 
tremurând al victoriei. 

Recesiunea forţa autorităţile locale să optimizeze, să 


63 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


reducă şi să reorganizeze. Existau persoane în corpul 
superior al Consiliului Districtual Yarvil care întrezăreau ca 
fiind avantajos pentru şansele lor electorale ca mica 
proprietate în stare de dezagregare, care, după toate 
probabilitățile, n-avea să o ducă prea bine sub noile măsuri 
de austeritate impuse de guvernul naţional, să fie golită, iar 
locuitorii ei nemulţumiţi să fie alăturaţi propriilor lor votanţi. 

Pagford îşi avea propriul reprezentant în Yarvil: 
consilierul districtual Aubrey Fawley. Acesta nu era omul 
care permisese construirea locuinţelor din Fields, ci fiul său, 
„Tânărul Aubrey”, care moştenise Sweetlove House şi lucra 
în timpul săptămânii la o bancă de procesare a cardurilor 
de credit din Londra. Implicarea lui Aubrey în treburile 
locale avea un iz de penitenţă, o senzaţie că trebuie să 
îndrepte răul pe care tatăl lui, cu atâta nonşalanţă, îl făcuse 
orăşelului. El şi soţia lui, Julia, făcuseră donaţii şi oferiseră 
premii la spectacolul agricol, făceau parte din numeroasele 
comitete locale şi organizau anual o petrecere de Crăciun la 
care invitaţiile erau râvnite. 

Howard era mândru şi încântat să creadă că el şi 
Aubrey erau aliaţi atât de apropiaţi în lupta neîntreruptă 
pentru a reatribui Yarvilului proprietatea Fields, asta 
deoarece Aubrey se mutase într-o sferă superioară a 
comerţului care îi impunea lui Howard un respect plin de 
fascinaţie. În fiecare seară, după ce închidea prăvălia de 
delicatese, Howard lua sertarul casei de marcat de modă 
veche şi număra monedele şi bancnotele murdare înainte 
de a le pune într-un seif. Aubrey, pe de altă parte, nu punea 
niciodată mâna pe bani în orele de serviciu, şi totuşi făcea 
să se mişte sume inimaginabile la scară continentală. El îi 
administra şi îi multiplica, iar atunci când semnele erau mai 
puţin favorabile, privea cu calm autoritar cum dispăreau. In 
ochii lui Howard, Aubrey avea o aură pe care n-o putea 
ştirbi nici măcar un crah financiar la scară mondială. Nimeni 
nu se plângea când lucrurile mergeau bine, era părerea des 
repetată a lui Howard, care-i acorda lui Aubrey respectul 
cuvenit unui general rănit într-un război impopular. 

Între timp, în calitate de consilier districtual, Aubrey 


64 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


era la curent cu tot felul de statistici, fiind în plus în postura 
de a-i împărtăşi lui Howard o mulţime de informaţii despre 
satelitul problematic al Pagfordului. Cei doi oameni ştiau 
exact ce proporţie din resursele districtului erau vărsate, 
fără niciun câştig sau vreo ameliorare vizibilă, în străzile în 
paragină din Fields; că niciun locuitor din Fields nu era 
proprietarul casei pe care o ocupa (în timp ce casele din 
cărămidă roşie din Cantermill Estate erau aproape toate în 
mâini private; fuseseră înfrumuseţate în aşa măsură că 
aproape nu le mai recunoşteai, cu jardiniere şi verande şi 
petice de gazon îngrijit în faţă); că aproape două treimi din 
rezidenții din Fields trăiau integral pe seama ajutoarelor de 
stat; şi că o proporţie considerabilă a acestora erau clienţi 
ai Clinicii de dezintoxicare Belichapel. 


VI 


Howard purta mereu cu el imaginea mentală a 
proprietăţii Fields, ca amintirea unui coşmar: ferestre 
bătute în scânduri mânjite cu obscenităţi; adolescenţi 
fumători pierzând vremea în staţiile de autobuz definitiv 
vandalizate; antene de satelit peste tot, îndreptate spre cer 
ca nişte pistile dezgolite de flori metalice sumbre. Adesea 
întreba retoric de ce nu se puteau organiza pentru a aranja 
cât de cât locul - ce îi oprea pe locuitori să-şi adune laolaltă 
resursele precare şi să-şi cumpere o maşină de tuns iarba, 
pe care s-o folosească în comun? Dar asta nu se întâmpla 
niciodată. Fields aştepta să vină consiliile, districtul şi 
parohia să le facă reparaţiile, curăţenia şi operaţiile de 
întreţinere; să le dea, să le dea şi iar să le dea. 

Howard îşi amintea apoi cum arăta Hope Street în 
copilăria lui, cu micuţele ei grădini din spatele caselor, nişte 
petice de pământ care abia dacă erau mai mari ca o faţă de 
masă, dar majoritatea, inclusiv al mamei sale, pline de 
fasole căţărătoare şi cartofi. Aşa cum vedea Howard 
lucrurile, nimic n-avea de ce să-i oprească pe fielderi să 
cultive legume; nimic care să-i oprească să-şi disciplineze 


65 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


odraslele sinistre, îmbrăcate în bluze cu glugă şi artişti ai 
spray-urilor colorate; nimic care să-i oprească să se adune 
ca o comunitate şi să se ocupe de mizerie şi de paragină; 
nimic care să-i oprească să se spele, să se primenească şi 
să-şi găsească de muncă; absolut nimic. Aşa că Howard era 
obligat să tragă concluzia că aceştia alegeau, de bunăvoie 
şi nesiliţi de nimeni, să trăiască aşa cum trăiau, iar aerul 
uşor ameninţător de degradare al proprietăţii nu era 
altceva decât o manifestare fizică a ignoranței şi indolenţei. 

Pagford, prin contrast, avea un soi de aureolă morală 
în mintea lui Howard, de parcă sufletul colectiv al 
comunităţii se manifesta în străzile cu caldarâm, în 
dealurile şi casele pitoreşti. Pentru Howard, localitatea 
natală era mai mult decât o colecţie de clădiri vechi, un râu 
cu apă repede, mărginit de arbori, silueta maiestuoasă a 
mănăstirii de pe deal sau coşurile cu flori atârnate în piaţă. 
Pentru el, orăşelul era un ideal, un mod de a fi. O 
microcivilizaţie care rezista cu fermitate declinului naţional. 

— Sunt un pagfordian get-beget, le zicea el turiştilor. 

Spunând asta, îşi făcea de fapt un compliment 
profund, deghizat în loc comun. Se născuse în Pagford şi 
avea să moară acolo, şi niciodată nu visase să plece şi nici 
nu tânjise pentru schimbări de peisaj mai mari decât cele 
de care te puteai bucura, privind cum anotimpurile 
transformau pădurile înconjurătoare şi râul; sau privind 
piaţa înflorind primăvara sau scânteind de Crăciun. 

Barry Fairbrother ştiuse toate astea. Mai mult chiar, se 
exprimase în acest sens. Râsese la masa din casa 
parohială, îi râsese lui Howard în faţă: „Ştii, Howard, tu eşti 
Pagford pentru mine.” lar Howard, deloc tulburat (pentru că 
la fiecare glumă spusă de Barry îi răspundea tot cu o 
glumă), îi replicase: „O să iau asta drept un compliment, 
Barry, indiferent ce intenţie ai avut.” 

Îşi putea permite să râdă. Singura ambiţie pe care 
Howard o mai avea în viaţă părea să se afle foarte aproape 
de îndeplinire: revenirea proprietăţii Fields la Yarvil părea 
iminentă şi sigură. 

Apoi, cu două zile înainte ca Barry Fairbrother să cadă 


66 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mort în parcare, Howard a aflat de la o sursă mai presus de 
orice bănuială că opozantul său încălcase toate regulile 
cunoscute ale înfruntării şi scrisese în ziarul local un articol 
despre ce binecuvântare fusese pentru Krystal Weedon să 
fie educată la St Thomas. 

Ideea de a o aduce pe Krystal Weedon în faţa 
publicului cititor de presă ca un exemplu de conciliere între 
Fields şi Pagford (după spusele lui Howard) ar fi putut fi 
amuzantă, dacă n-ar fi fost atât de serioasă. Fără îndoială 
că Fairbrother ar fi pregătit-o cu grijă pe fată, iar adevărul 
despre gura ei spurcată, orele întrerupte permanent, 
lacrimile celorlalți copii, nenumăratele exmatriculări şi 
reintegrări s-ar fi pierdut într-un potop de minciuni. 

Howard avea încredere în bunul simţ al concetăţenilor 
săi, dar se temea de ticluirile gazetăreşti şi de amestecul 
făcătorilor de bine ignoranţi. Obiecţia lui era atât 
principială, cât şi personală: încă nu uitase cum nepoata îi 
plânsese în braţe, cu gingia însângerată în locul unde se 
aflaseră cei doi dinţi scoşi, în vreme ce încerca s-o 
consoleze cu promisiunea unui cadou triplu de la Zâna 
Măseluţă. 


67 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Marţi 


La două zile după moartea soţului ei, Mary Fairbrother 
se trezi la ora cinci dimineaţa. Dormise în patul conjugal cu 
băiatul ei de doisprezece ani, Dedan, care se furişase lângă 
ea, plângând, puţin după miezul nopţii. Acum dormea dus, 
aşa că Mary ieşi din cameră şi cobori în bucătărie ca să 
plângă în voie. Fiecare oră care trecea îi sporea durerea, 
pentru că o îndepărta tot mai mult de bărbatul viu şi pentru 
că era o măruntă anticipare a eternității pe care avea s-o 
petreacă fără el. lar şi iar se pomenea că uită, pentru o 
clipită, că el dispăruse pentru totdeauna şi că nu-şi mai 
putea afla liniştea în braţele lui. 

Când sora şi cumnatul ei sosiră să pregătească micul 
dejun, Mary luă telefonul lui Barry şi se retrase în birou, 
unde începu să caute numerele unora dintre foarte multele 
cunoştinţe ale soţului ei. Abia trecuseră câteva minute că 
telefonul din mâinile ei sună. 

— Da? murmură ea. 

— Oh, bună! Îl caut pe Barry Fairbrother. Alison Jenkins 
de la Yarvi/ and District Gazette. 

Vocea veselă a tinerei femei suna tare şi oribil în 
urechea lui Mary, asemenea unei fanfare triumfale; 
zgomotul ei anihila sensul cuvintelor. 

— Poftim? 

— Alison Jenkins de la Yarvi/ and District Gazette. Aş 
dori să vorbesc cu Barry Fairbrother. E vorba despre 
articolul despre Fields pe care l-a trimis. 

— Da? spuse Mary. 

— Păi, nu a trimis şi detaliile referitoare la fata despre 
care vorbeşte. Trebuia să-i luăm un interviu. Krystal 
Weedon? 

Mary resimțea fiecare vorbă ca pe o palmă. Cu 


68 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


perversitate, rămase nemişcată şi tăcută în vechiul fotoliu 
rotativ al lui Bariy şi se lăsă potopită de lovituri. 

— Mă auziţi? 

— Da, spuse Mary cu o voce spartă. Vă aud. 

— Ştiu că domnul Fairbrother dorea foarte mult să fie 
de faţă când o intervievăm pe Krystal, dar timpul ne 
presează... 

— N-o să poată să fie prezent, spuse Mary, vocea ei 
crescând într-un țipăt. N-o să mai poată vorbi despre 
nenorocitul de Fields sau despre orice altceva, niciodată! 

— Poftim? zise fata de la celălalt capăt al firului. 

— Soţul meu a murit, gata. E mort, aşa că Fields va 
trebui să se descurce şi fără el, nu? 

Lui Mary îi tremurau mâinile atât de tare, încât mobilul 
îi alunecă printre degete şi, în cele câteva momente scurse 
până când reuşi să închidă convorbirea, ştiu că jurnalista îi 
auzise sughiţurile de plâns. Apoi îşi aminti că cea mai mare 
parte a ultimei zile petrecute pe pământ de Barry şi a 
aniversării nunţii lor fusese acaparată de obsesia lui legată 
de Fields şi de Krystal Weedon. Cuprinsă de furie, azvârii 
atât de tare telefonul prin cameră, încât lovi o fotografie 
înrămată a celor patru copii ai lor, făcând-o să cadă pe 
podea. Incepu să ţipe şi să plângă în acelaşi timp, iar sora şi 
cumnatul ei veniră repede pe scări şi dădură buzna în 
cameră. 

Tot ce putură să înţeleagă de la ea, la început, fu: 

— Fields, ducă-se naibii Fields, ducă-se naibii. 

— E locul în care eu şi Barry am crescut, bâigui 
cumnatul ei, dar nu dădu şi alte explicaţii, de teamă să n-o 
înfurie şi mai tare pe Mary. 


Asistenta socială Kay Bawden şi fiica ei, Gaia, se 
mutaseră de la Londra cu doar patru săptămâni în urmă, şi 
erau cei mai noi locuitori din Pagford. Kay nu era la curent 
cu istoria litigioasă a Fieldsului; era pur şi simplu cartierul în 


69 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


care trăiau mulţi dintre clienţii ei. Tot ce ştia despre Barry 
Fairbrother era că moartea lui precipitase scena nefericită 
din bucătărie, când iubitul ei, Gavin, fugise de ea şi de 
ouăle ei jumări, luând cu el şi toate speranţele pe care i le 
trezise felul cum acesta făcuse dragoste cu ea. 

Kay îşi petrecu pauza de prânz a zilei de marţi într-o 
parcare de la marginea şoselei dintre Pagford şi Yarvil, 
mâncând un sandvici în maşină şi citind un teanc gros de 
note. Una dintre colegele ei fusese pusă pe liber din motive 
de stres, cu consecinţa imediată că în braţele lui Kay 
ateriză o treime din cazurile ei. Puțin după ora unu, porni 
spre Fields. 

Vizitase deja cartierul de mai multe ori, dar încă nu se 
familiarizase cu străzile lui labirintice. Găsi în cele din urmă 
Foley Road şi identifică de la depărtare casa despre care 
credea că trebuie să aparţină familiei Weedon. Dosarul îi 
dădea de înţeles foarte limpede la ce să se aştepte, iar 
prima privire aruncată înspre casă îi confirmă acele 
aşteptări. 

O grămadă de gunoi menajer se înălța lipită de zidul 
din faţă: sacoşe pline cu mizerii, laolaltă cu haine vechi şi 
neambalate, scutece mânjite. Fragmente de gunoi se 
rostogoliseră sau se împrăştiaseră peste peticul de gazon 
necrescut, dar cea mai mare parte rămăsese îngrămădit 
sub una dintre cele două ferestre de la parter. Un cauciuc 
vechi de maşină şedea în mijlocul gazonului; se vedea că 
fusese mutat de curând, căci la treizeci de centimetri mai 
încolo era un cerc de iarbă uscată, lipită de pământ, de 
culoare gălbui-maronie. După ce sună la uşă, Kay observă 
un prezervativ folosit lucind în iarba de lângă picioarele 
sale, ca un cocon transparent al unei larve uriaşe. 

Trăia acea uşoară temere pe care niciodată nu reuşise 
să şi-o înfrângă, cu toate că era nimic în comparaţie cu 
irascibilitatea care o dominase, în zilele de început, când se 
confruntase cu uşi necunoscute. Atunci, în pofida 
antrenamentului ei, în pofida faptului că, de regulă, era 
însoţită de un coleg, trecuse prin momente când îi fusese 
cu adevărat teamă. Câini periculoşi, indivizi care mânuiau 


70 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cuțite, copii cu răni înspăimântătoare... Pe toate le 
întâlnise, şi altele şi mai rele, în anii de când intra în case 
străine. 

Nimeni nu veni să-i deschidă uşa, dar auzi scâncetul 
unui copil mic prin fereastra de la parter, din stânga ei, care 
era întredeschisă. Încercă să bată la uşă, dar un fulg 
minuscul de vopsea crem scorojită se desprinse şi-i ateriză 
pe vârful pantofului. Asta-i aminti de starea noii sale 
locuinţe. Ar fi fost frumos dacă Gavin s-ar fi oferit să o ajute 
cu o parte din redecorarea ei, dar acesta nu spusese niciun 
cuvânt. Uneori, Kay socotea lucrurile pe care el nu le 
spusese sau nu le făcuse, ca fiind ale unui avar care-şi 
răsfoieşte chitanţele şi se simţea mânioasă şi plină de 
amărăciune, hotărâtă să ceară achitarea datoriei. 

Ciocăni din nou, mai repede decât ar fi făcut-o dacă n- 
ar fi vrut să-şi abată atenţia de la propriile gânduri, iar de 
data asta, se auzi o voce îndepărtată: 

— Stai că vin, ce dracu’! 

Uşa se deschise brusc şi în prag apăru o femeie care 
avea în acelaşi timp înfăţişare de copil şi de babă, 
îmbrăcată într-un tricou bleu murdar şi o pereche de 
izmene bărbăteşti de pijama. Avea aceeaşi înălţime ca şi 
Kay, dar era scofâlcită; oasele feţei şi sternul ieşeau în 
evidenţă pe sub pielea albă străvezie. Părul aspru şi vopsit 
într-un roşu intens arăta ca o perucă proţăpită în creştetul 
capului, pupilele erau minuscule, iar pieptul era ca şi 
inexistent. 

— Bună, tu eşti Terri? Sunt Kay Bawden, de la Serviciile 
Sociale. Îi ţin locul lui Mattie Knox. 

Pe toată pielea cenuşiu-albicioasă a braţelor fragile ale 
femeii se vedeau cicatrici argintii, iar pe interiorul unui 
antebraţ era o inflamație roşie urâtă. O suprafaţă întinsă de 
ţesut cicatrizat pe braţul drept şi pe partea de jos a gâtului 
dădeau pielii un aspect lucios de plastic. Kay cunoscuse o 
narcomană din Londra care-şi incendiase din greşeală casa 
şi-şi dăduse seama prea târziu ce se întâmplă. 

— Mda, bine, spuse Terri, după o pauză excesiv de 
lungă. Când vorbi, păru mult mai vârstnică; mai mulţi dinţi 


71 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îi lipseau. Se întoarse cu spatele la Kay şi cobori câteva 
trepte instabile spre holul întunecat. Kay o urmă. Casa 
mirosea a mâncare stricată, a transpiraţie şi a mizerie 
stătută. Terri o conduse pe Kay prin prima uşă la stânga, 
într-o cameră de zi minusculă. 

Nu vedeai cărţi, picturi, fotografii sau televizor. Nimic 
în afară de două fotolii mizerabile şi un set stricat de rafturi. 
Podeaua era înţesată de tot felul de resturi. O stivă de cutii 
nou-nouţe din carton lipite de perete făceau notă 
discordantă. 

Un băieţel desculţ stătea în picioare în mijlocul podelei, 
îmbrăcat în tricou şi cu un scutec Pampers umflat. Kay ştia 
din dosar că băieţelul avea trei ani şi jumătate. Smiorcăitul 
lui părea inconştient şi nemotivat, ca un fel de maşină de 
zgomot ca să semnaleze că se afla acolo. Strângea în mână 
un pacheţel de cereale. 

— Deci, el trebuie să fie Robbie! zise Kay. 

Băiatul se uită la ea când îi rosti numele, dar continuă 
să scâncească. 

Terri împinse la o parte o cutie metalică de biscuiţi 
zgâriată, care se afla pe unul dintre fotoliile murdare şi 
ferfeniţite, şi se ghemui pe scaun, privind-o pe Kay pe sub 
pleoapele grele. Kay ocupă celălalt fotoliu, pe braţul căruia 
stătea cocoţată o scrumieră plină ochi. Mucurile de ţigară 
căzuseră pe şezutul fotoliului, le simţea sub coapse. 

— Salut, Robbie, spuse Kay, deschizând dosarul lui 
Terri. 

Băieţelul continuă să se vaite, zgâlţâind pachetul de 
cereale; ceva zăngăni înăuntru. 

— Ce-ai acolo? întrebă Kay. 

Puştiul nu răspunse, dar clătină şi mai zdravăân 
pachetul. O mică figurină din plastic zbură din cutie, făcu 
un arc şi căzu în spatele cutiilor de carton. Robbie începu să 
se smiorcăie. Kay se uită la Terri, care privea lung la copil, 
cu chipul lipsit de expresie. În cele din urmă, Terri 
murmură: 

— Gura, Robbie. 

— Vrei să vedem dac-o putem scoate de-acolo? zise 


72 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Kay, bucuroasă de pretextul ivit pentru a se ridica şi a-şi 
scutura pantalonii. 

— la să vedem, adăugă ea. 

Işi lipi capul de zid ca să se uite în spaţiul din spatele 
cutiilor. Figurina se înţepenise aproape de partea de sus. Işi 
împinse mâna în interval. Cutiile erau grele şi dificil de 
mişcat. Kay reuşi să apuce figurina şi odată obiectul ajuns 
în palma ei, văzu că era vorba de un omuleţ grăsan, ca un 
Buddha aşezat pe vine, de culoare purpurie. 

— Ei, uite-l, zise ea. 

Robbie încetă să se mai smiorcăie; luă figurina şi o 
puse la loc în pachetul de cereale, pe care începu din nou 
să-l scuture. 

Kay se uită în jur. Două maşinuţe stăteau răsturnate 
sub rafturile deteriorate. 

— lţi plac maşinuţele? îl întrebă Kay pe Robbi, arătând 
spre ele. 

Băiatul nu se uită în direcţia degetului ei, ci miji ochii la 
ea cu un amestec de calcul şi curiozitate. Apoi se duse 
repede să ridice o maşinuţă pe care o ţinu ridicată, ca ea s- 
o poată vedea. 

— Vruuum, zise el. Ma'ina. 

— Aşa e, spuse Kay. Foarte bine. Maşinuţă. Vruuum, 
vruuum. 

Se aşeză din nou şi-şi scoase blocnotesul din geantă. 

— Deci, Terri, cum merge treaba? 

Urmă o pauză până când Terri spuse: 

— Bene. 

— Doar ca să ştii: Mattie a fost trimisă în concediu 
medical, aşa că eu îi ţin locul. Va trebui să revedem 
informaţiile pe care mi le-a lăsat, ca să verificăm că nimic 
nu s-a schimbat de când te-a văzut săptămâna trecută, 
bine? Deci, ia să vedem: Robbie e la creşă acum, da? Patru 
dimineţi pe săptămână şi două după-amiezi? 

Vocea lui Kay părea să ajungă la Terry doar de la 
depărtare. Era ca şi cum ai fi vorbit cu cineva aflat în fundul 
unui put. 

— Mda, spuse ea, după o pauză. 


73 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Cum îi merge? Îi place? 

Robbie înfipse maşinuţa în cutia de cereale. Luă unul 
din mucurile de ţigară căzute de pe pantalonii lui Kay şi îl 
strivi peste maşinuţă şi Buddha cel purpuriu. 

— Mda, spuse somnoroasă Terri. 

Dar Kay trecea în revistă ultima parte a notelor 
dezlânate pe care Mattie le lăsase înainte să fie trimisă 
acasă. 

— N-ar fi trebuit să fie acolo azi, Terri? Nu e joi una din 
zilele în care merge? 

Terri părea să se lupte cu dorinţa de a dormi. O dată 
sau de două ori capul i se legănă un pic pe umeri. In cele 
din urmă, zise: 

— Krystal trebuia să-l ducă acolo, dar n-a făcut-o. 

— Krystal e fiica dumitale, da? Câţi ani are? 

— Paisprezece, spuse Terri pe un ton visător... şi 
jumate. 

Din însemnările pe care le-avea în faţă, reieşea că 
vârsta fetei era de şaisprezece ani. Urmă o lungă pauză. 

Două căni ciobite stăteau la piciorul fotoliului lui Terri. 
Lichidul murdar dintr-una din ele avea un aspect sângeriu. 
Braţele lui Terri erau încrucişate peste pieptul ei plat. 

— L-am îmbrăcat, spuse Terri, trăgându-şi cuvintele de 
undeva, din adâncul conştiinţei sale. 

— Îmi pare rău, Terri, dar trebuie să întreb, spuse Kay. 
Te-ai drogat în dimineaţa asta? 

Terri îşi lipi pe gură mâna ca o gheară. 

— Noo. 

— Fac caca, spuse Robbie şi o luă la fugă spre uşă. 

— Are nevoie de ajutor? întrebă Kay când Robbie 
dispăru din vedere şi îl auziră tropăind pe scări. 

— Noo, se de'curcă sin'ur, rosti nedesluşit Terri. 

Îşi propti capul moleşit în pumn, cu cotul pe braţul 
fotoliului. Robbie scoase un răcnet de pe palier. 

— Uşa! Uşa! 

Îl auziră lovind în lemn. Terri nu schiţă niciun gest. 

— Să-l ajut? propuse Kay. 

— Mda, acceptă Terri. 


74 1544 


JK Rowling Moarte subită 


Kay urcă treptele şi apăsă clanţa înţepenită ca să-l 
ajute pe Robbie. Camera mirosea a acru. Baia era vopsită în 
gri, cu urme maronii succesive de la diferitele inundaţii, iar 
apa la toaletă nu fusese trasă. Kay făcu asta înainte să-i 
permită lui Robbie să se caţere pe scaun. Copilul îşi 
strâmbă faţa şi se scremu zgomotos, indiferent la prezenţa 
ei. Se auzi un plescăit sonor şi o notă agresivă nouă se 
adăugă la aerul deja îmbâăcsit. Copilul se dădu jos şi îşi 
trase la loc pampersul umflat fără să se şteargă. Kay îl făcu 
să se întoarcă şi încercă să-l convingă să se şteargă singur, 
dar acţiunea părea complet străină copilului. În final, îl 
şterse ea. Avea fundul inflamat: aspru, roşu şi iritat. 
Scutecul mirosea a amoniac. |Incercă să i-l scoată, dar 
copilul ţipă, o lovi şi apoi se trase înapoi, întorcându-se în 
camera de zi cu scutecul atârnând. Kay vru să se spele pe 
mâini, dar nu văzu niciun săpun. Având grijă să nu tragă 
aer în piept, închise uşa băii în urma ei. 

Aruncă o privire în dormitoare înainte să se întoarcă la 
parter. Conţinutul tuturor celor trei încăperi era împrăştiat 
pe palierul în neorânduială. Toţi dormeau pe saltele. Robbie 
părea să doarmă în aceeaşi cameră cu maică-sa. Câteva 
jucării zăceau printre hainele murdare împrăştiate pe toată 
podeaua: ieftine, din plastic şi nepotrivite pentru vârsta lui. 
Spre surprinderea lui Kay, pilota era protejată cu un 
cearşaf, iar pernele cu feţe corespunzătoare. 

Revenit în camera de zi, Robbie scâncea din nou, 
lovind cu pumnul în stiva de cutii de carton. Terri îl privea 
pe sub pleoapele pe jumătate închise. Kay scutură cu 
palma fotoliul înainte să se aşeze iar. 

— Terri, eşti înscrisă la programul pentru metadonă de 
la Clinica Bellchapel, corect? 

— Mm, făcu somnoroasă Terri. 

— Şi cum merge treaba, Terri? 

Cu pixul pregătit, Kay aşteptă, prefăcându-se că 
răspunsul nu se afla chiar în faţa ei. 

— Te mai duci la clinică, Terri? 

— Săptămâna tre'ută. Vineri, me'g. 

Robbie burduşea cutiile cu pumnii. 


75 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Poţi să-mi spui câtă metadonă ai luat? 

— O sută cinşpe mili, spuse Terri. 

Pe Kay nu o surprinse că Terri ţinea minte acest 
detaliu, dar nu-şi amintea vârsta fiicei ei. 

— Mattie scrie aici că mama ta te-a ajutat cu Robbie şi 
Krystal; mai e valabilă chestia asta? 

Robbie îşi lovi corpul dur şi îndesat de stiva de cutii, 
care se legănă. 

— Ai grijă, Robbie, spuse Kay, iar Terri zise „Lasă-le...” 
cu cea mai apropiată tonalitate de alertă pe care Kay o 
auzise în glasul ei inert. 

Robbie reveni la izbitul cutiilor cu pumnii, aparent 
pentru plăcerea de a asculta zgomotul ritmic gol. 

— Terri, te mai ajută mama ta să-l îngrijeşti pe Robbie? 

— Nu mama, buni. 

— Bunica lui Robbie? 

— Ba nu, buni a mea. Ea... nu se simte bine. 

Kay se uită iar la Robbie, cu pixul pregătit. Nu era 
subnutrit. Ştia asta după cum îl simţise şi-l văzuse, pe 
jumătate dezbrăcat, în timp ce-l ştergea la fund. Avea 
tricoul murdar, dar părul, când se aplecase deasupra lui, 
mirosea, surprinzător, a şampon. Nu se vedeau vânătăi pe 
braţele şi picioarele albe ca laptele, dar încă mai purta 
scutecul acela îmbibat şi umflat; avea trei ani şi jumătate. 

— M'foame, strigă el, aplicând cutiei un ultim pumn 
inutil. M'foame. 

— la ş'tu un biscuit, îngăimă Terri, fără să se mişte. 

Nemulţumirile lui Robbie se transformară în suspine 
zgomotoase şi ţipete. Terri nu schiţă niciun gest că ar vrea 
să se mişte din fotoliu. Era imposibil de vorbit în gălăgia 
aia. 

— Să-i dau eu unul? strigă Kay. 

— Mda. 

Robbie alergă pe lângă Kay în bucătărie. Era aproape 
la fel de murdară ca şi baia. In afară de frigider, aragaz şi 
maşina de spălat, nu mai erau alte aparate; pe blaturile 
dulapurilor erau doar farfurii murdare, încă o scrumieră 
plină ochi, sacoşe din plastic, pâine mucegăită. Linoleumul 


76 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


era slinos şi i se lipea de tălpile pantofilor. Gunoiul dădea 
pe-afară din găleată, iar deasupra stătea într-un echilibru 
precar o cutie de pizza. 

— 'Ncolo, spuse Robbie, împungând cu degetul bufetul 
fixat în perete fără să se uite la Kay. Ncolo! 

În bufet era depozitată mai multă mâncare decât s-ar fi 
aşteptat Kay: conserve, un pachet de biscuiţi, un borcan cu 
nes. Luă doi biscuiţi şi i-i dădu copilului. Acesta îi înhăţă şi 
fugi cu ei înapoi la maică-sa. 

— Deci, îţi place să te duci la creşă, Robbie? îl întrebă 
ea, în timp ce puştiul înfuleca biscuiţii pe podea. 

Copilul nu răspunse. 

— Mda, îi place, spuse Terri, ceva mai trează. Nu-i aşa, 
Robbie? li place. 

— Când a fost ultima oară acolo, Terri? 

— Ul'ma oară. leri. 

— leri a fost miercuri, nu putea să fie acolo ieri, spuse 
Kay, făcând o însemnare. Asta nu e una din zilele în care 
trebuie să se ducă. 

— Po'tim? 

— Te-am întrebat despre creşă. Robbie trebuia să fie 
acolo azi. Trebuie să-mi spui când a fost ultima oară acolo. 

— Poi, ţi-am zis, nu? Ul'ma oară. 

Avea ochii mai deschişi decât îi văzuse Kay până 
atunci. Timbrul vocii ei era încă monoton, dar antagonismul 
se chinuia să iasă la suprafaţă. 

— Eşti lesbi? întrebă ea. 

— Nu, răspunse Kay, continuând să scrie. 

— Arăţi ca o lesbi, zise Terri. 

Kay îşi văzu în continuare de scris. 

— Suc, strigă Robbie, cu bărbia mânjită cu ciocolată. 

De data asta, Kay nu se mişcă. După altă pauză lungă, 
Terri se smulse din fotoliul ei şi merse împleticit pe hol. Kay 
se aplecă în faţă şi desfăcu capacul cutiei de biscuiţi din 
tablă pe care Terri o dăduse într-o parte când se aşezase. 
Înăuntru era o seringă, un pic de vată murdară, o linguriţă 
cu aspect ruginit şi o punguţă de polietilenă prăfuită. Kay 
închise capacul la loc, sub privirile lui Robbie. Terri se 


77 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


întoarse, după ce zdrăngănise undeva în spate nişte vase, 
aducând o cană cu suc, pe care i-o întinse băieţelului. 

— Na, spuse, mai mult către Kay decât către fiul ei, şi 
se aşeză din nou. Nu nimeri fotoliul şi, la prima tentativă, se 
lovi de braţul acestuia. 

Kay auzi zgomotul ciocnirii dintre os şi lemn, dar Terri 
părea să nu simtă niciun pic de durere. Se aşeză înapoi pe 
pernele lăsate şi o contemplă pe asistenta socială cu o 
indiferenţă confuză. 

Kay citise dosarul din scoarţă-n scoarță. Ştia că 
aproape tot ce însemnase ceva în viaţa lui Terri Weedon 
fusese absorbit în gaura neagră a dependenţei ei; că asta o 
costase doi copii; că abia stătea agăţată de ceilalţi doi; că 
se prostituase ca să-şi poată cumpăra heroină; că fusese 
implicată în tot felul de infracţiuni mărunte; şi că acum 
încerca pentru a nu ştiu câta oară o cură de dezintoxicare. 

Dar să nu simtă, să nu-i pese... „In clipa asta”, îşi zise 
Kay, „ea e mai fericită decât mine.” 


La începutul celei de-a doua ore de clasă, de după 
prânz, Stuart „Fats” Wall ieşi din şcoală. Experimentul lui cu 
chiulul a fost efectuat fără nesăbuinţă; decisese încă din 
noaptea trecută că va lipsi la ora dublă de informatică ce 
încheia după-amiaza la şcoală. Ar fi putut să aleagă orice 
altă oră, dar s-a întâmplat că prietenul lui cel mai bun, 
Andrew Price (căruia Fats îi zicea Arf) era în altă grupă la 
cursul de informatică, iar Fats, în pofida strădaniilor sale, nu 
reuşise să fie retrogradat ca să poată fi colegi. 

Fats şi Andrew erau probabil la fel de conştienţi că, în 
relaţia lor, admiraţia curgea mai ales dinspre Andrew spre 
Fats; dar Fats ajunsese să suspecteze că el avea nevoie de 
Andrew mai mult decât avea Andrew nevoie de el. In ultima 
vreme, Fats începuse să privească această dependenţă în 
lumina unei slăbiciuni, dar şi-a zis că, dacă tot continua să 
agreeze compania lui Andrew, putea să lipsească de la 


78 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


două ore la o materie fără de care se putea descurca, 
oricum. 

Fats primise de la o sursă de încredere informaţia că o 
cale sigură de a părăsi incinta Winterdown fără a fi zărit de 
la vreo fereastră era să urce peste zidul lateral de lângă 
adăpostul pentru biciclete. Prin urmare, zis şi făcut, după 
care sări jos, pe vine, sprijinindu-se în vârful degetelor, pe 
aleea îngustă din cealaltă parte. Aterizarea se făcu lin, aşa 
că o luă pe cărarea îngustă şi se întoarse la stânga, pe 
drumul principal aglomerat şi murdar. 

Simţindu-se în siguranţă, după ce porni la drum, îşi 
aprinse o ţigară şi trecu pe lângă micile prăvălii 
dărăpănate. După cinci cvartale, Fats o luă iar la stânga, pe 
prima dintre străzile care alcătuiau Fields. Din mers, îşi 
slăbi cravata de şcoală cu o mână, dar nu o scoase de tot. 
Nu-i păsa de faptul că se vedea că era elev. Fats nu 
încercase niciodată să-şi personalizeze uniforma în vreun 
fel. Adică, să-şi prindă insigne pe revere sau să-şi aranjeze 
cravata după ultima modă. Îşi purta uniforma şcolară cu 
desconsiderarea unui condamnat. 

Greşeala pe care o comiteau nouăzeci şi nouă la sută 
din oameni, din punctul de vedere al lui Fats, consta în 
faptul că le era ruşine de ceea ce erau; că minţeau în 
privinţa asta, încercând să fie altcineva. Onestitatea era 
moneda forte a lui Fats, arma şi totodată sistemul lui 
defensiv. Dacă erai cinstit, oamenii se temeau, erau şocaţi. 
Alţi oameni, după cum a descoperit Fats, erau împotmoliţi 
în stinghereală şi prefăcătorie, îngroziţi că adevărurile lor ar 
putea ieşi la iveală, dar Fats era atras de starea brută, de 
tot ce era urât, dar cinstit, de lucrurile murdare care-i 
făceau pe cei asemenea tatălui său să se simtă umiliţi şi 
scârbiţi. Fats se gândea mult la cei cu virtuţi de mesia sau 
consideraţi paria; la oamenii consideraţi nebuni sau 
criminali; la neadaptaţii nobili ocoliţi de masele somnolente. 

Dificil şi de-a dreptul glorios era să fii ceea ce eşti cu 
adevărat, chiar dacă persoana cu pricina este crudă sau 
periculoasă, mai ales dacă este crudă sau periculoasă. 
Trebuie să ai curaj să nu deghizezi animalul care se 


79 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


întâmplă să fii. Pe de altă parte, trebuie să eviţi să te 
prefaci a fi mai mult decât animalul care eşti: ia-o pe 
drumul ăsta, începe să exagerezi sau să te prefaci şi devii 
doar un alt Cubby, în aceeaşi măsură un mincinos, un 
ipocrit. Autentic şi neautentic erau cuvinte pe care Fats le 
folosea frecvent în mintea sa. Pentru el, înţelesul lor avea o 
precizie de laser, în maniera în care le aplica lui însuşi sau 
celorlalţi. 

Decisese că poseda nişte trăsături care erau autentice 
şi care, prin urmare, trebuia să fie încurajate şi cultivate. 
Dar totodată că unele dintre obiceiurile sale de gândire 
erau produsul nefiresc al educaţiei sale nefericite. Prin 
urmare, nefiind autentice, acestea trebuiau purificate. In 
ultima perioadă, experimenta acţionând conform unor 
porniri pe care le considera impulsurile sale autentice, 
ignorând sau reprimând vinovăția şi teama (neautentice) 
pe care astfel de acţiuni păreau să le genereze. Fără 
îndoială, acest lucru devenea mai uşor cu practica. Dorea 
să se întărească la interior, să devină invulnerabil, să se 
elibereze de teama de consecinţe: să scape de ideile 
contrafăcute despre bine şi rău. 

Unul dintre lucrurile care începuse să-l irite în privinţa 
propriei dependențe de Andrew era că, uneori, prezenţa 
acestuia din urmă îi strunea şi limita expresia deplină a 
eului autentic al lui Fats. Undeva în Andrew era o hartă 
autodesenată a ceea ce constituia fair-play, iar în ultima 
vreme Fats surprinsese expresii de nemulţumire, confuzie 
şi dezamăgire stângaci deghizate pe faţa vechiului său 
prieten. Andrew evita să atingă extremele când venea 
vorba de hărţuire şi de bătaie de joc. Fats nu-l blama 
pentru asta; ar fi fost neautentic pentru Andrew să ia parte 
la astfel de acte - în afară de cazul în care asta era ceea ce 
îşi dorea cu adevărat. Problema era că Andrew manifesta 
un ataşament pentru genul de moralitate cu care Fats purta 
un război tot mai hotărât. Fats bănuia că ceea ce s-ar fi 
cuvenit să facă, gestul nesentimental, dar corect întru 
năzuinţa atingerii deplinei autenticităţi, ar fi fost să rupă 
legătura cu Andrew. Cu toate acestea, prefera în continuare 


80 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


compania lui Andrew oricărei alteia. : 

Fats era convins că se cunoştea deosebit de bine. Işi 
explora toate ungherele propriului psihic cu o atenție pe 
care în ultimul timp încetase s-o mai acorde oricărui alt 
lucru. Petrecea ore interogându-se cu privire la propriile 
impulsuri, dorinţe şi temeri, încercând să distingă între cele 
care erau cu adevărat ale lui şi celelalte, pe care fusese 
învăţat să le simtă. Îşi examină propriile ataşamente 
(nimeni dintre cei pe care-i cunoştea, era sigur de asta, nu 
fusese vreodată atât de cinstit cu sine însuşi; ei rătăceau, 
pe jumătate adormiţi, prin viaţă): iar concluzia lui fusese că 
Andrew, pe care-l cunoştea de la cinci ani, era persoana 
pentru care simţea cea mai neprefăcută afecţiune; că, deşi 
crescuse acum îndeajuns de mult ca să vadă prin ea, 
păstrase un ataşament faţă de maică-sa de care nu era 
vinovat; că îl dispreţuia fervent pe Cubby, care reprezenta 
culmea şi apogeul lipsei de autenticitate. 

Pe pagina de Facebook pe care Fats o păstorea cu o 
grijă pe care n-o mai dedica niciunui alt lucru, subliniase un 
citat pe care-l găsise în biblioteca părinţilor săi: 

Nu vreau credincioşi, cred că sunt prea maliţios ca să 
cred în mine însumi... Am o teamă teribilă că într-o bună zi 
voi fi pronunţat sfânt... Nu vreau să fiu sfânt, aş prefera să 
fiu un bufon... poate că sunt un bufon... 

Lui Andrew îi plăcuse foarte mult, iar lui Fats îi plăcuse 
de cât de impresionat fusese. 

În timpul necesar ca să treacă de agenţia de pariuri - 
câteva secunde - gândurile lui Fats se îndreptară spre 
prietenul mort al tatălui său, Barry Fairbrother. Trei paşi 
lungi şi săltăreţi pe lângă cursele de cai afişate pe postere, 
în spatele sticlei murdare, şi Fats văzu faţa bărboasă şi 
jovială a lui Barry, apoi auzi râsul penibil de răsunător al lui 
Cubby, care adesea izbucnea aproape înainte ca Barry să-şi 
termine de rostit una din glumele lui jalnice, doar pentru că 
era încântat de prezenţa acestuia. Fats nu dorea să 
examineze mai în profunzime aceste amintiri. Nu îşi puse 
întrebări cu privire la motivele acestei instinctive tresăriri 
interioare. Nu se întrebă dacă omul decedat fusese autentic 


81 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sau neautentic. Îndepărtă ideea de Barry Fairbrother şi 
deprimarea ridicolă a tatălui său şi-şi văzu de drum. 

Fats era ciudat de trist zilele astea, cu toate că îi făcea 
să râdă pe ceilalţi la fel ca şi altădată. Strădania lui de a se 
descotorosi de moralitatea restrictivă era o tentativă de a 
recâştiga ceva despre care era sigur că fusese înăbuşit în 
el, ceva pe care-l pierduse odată cu ieşirea din copilărie. 
Ceea ce Fats voia să recupereze era un soi de inocenţă, iar 
traseul pe care-l alesese pentru a reveni la ea trecea prin 
toate lucrurile despre care se zicea că-ţi fac rău, dar care, 
în mod paradoxal, lui Fats i se păreau calea unică spre 
autenticitate; spre un soi de puritate. Era ciudat cât de des 
totul era pe dos, inversul a ceea ce ti se spunea. Fats 
începea să creadă că, dacă răsturnai fiecare fragment de 
informaţie pe dos, atunci obţineai adevărul. Dorea să 
călătorească prin labirinturi întunecate şi să se lupte cu 
bizareriile ce sălăşluiau înăuntru; să desfacă pietatea şi să 
expună ipocrizia; dorea să încalce tabuurile şi să le stoarcă 
înţelepciunea din inimile lor sângeroase; voia să 
dobândească o stare de graţie amorală şi să fie botezat în 
revers, în ignoranță şi simplitate. 

Şi astfel a hotărât să încalce una dintre puţinele reguli 
şcolare pe care încă nu le violase şi a plecat în Fields. Nu 
era doar faptul că pulsul brut al realităţii părea mai aproape 
aici decât în orice alt loc pe care-l cunoştea; mai avea 
totodată vaga speranţă de a se întâlni ca din întâmplare cu 
anumiţi oameni de notorietate în privinţa cărora era curios 
şi, deşi abia dacă recunoştea asta faţă de el însuşi, pentru 
că era una dintre puţinele lui dorinţe arzătoare pentru care 
nu avea cuvinte, căuta o uşă deschisă, şi o recunoaştere 
abia răsărită, şi un bun venit într-o casă pe care nu ştia că o 
are. 

Trecând pe jos şi nu cu maşina mamei sale pe lângă 
casele de culoarea chitului, observă că multe dintre ele 
erau lipsite de graffitiuri şi de gunoaie şi că unele imitau 
(aşa cum o vedea el) dichiseala aşezării Pagford, cu 
perdeluţe din tul şi ornamente la pervazuri. Detaliile 
acestea erau mai greu vizibile dintr-un vehicul în mişcare, 


82 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


căci ochii lui Fats erau irezistibil atraşi de altele, de la 
ferestrele bătute în scânduri la gazonul plin de gunoaie. 
Casele mai aranjate nu prezentau niciun interes pentru 
Fats. Ceea ce-l atrăgea erau locurile unde haosul şi anarhia 
erau la vedere, chiar dacă se manifestau pueril, doar prin 
vopseaua tip spray. 

Undeva, aproape de aici (nu ştia exact unde) trăia 
Dane Tully. Familia lui Tully avea o reputaţie proastă. Cei 
doi fraţi mai mari şi tatăl lui petrecuseră o mulţime de timp 
la puşcărie. Se zvonea că ultima oară când Dane se bătuse 
(cu un băiat de nouăsprezece ani, aşa circula povestea, din 
Cantermill Estate), tatăl lui îl însoţise până la locul faptei şi 
rămăsese ca să se bată cu fratele mai mare al oponentului 
lui Dane. Tully a apărut la şcoală cu faţa tăiată, buza 
umflată şi un ochi vânăt. Toată lumea a fost de acord că îşi 
făcuse una din rarele apariţii la şcoală doar ca să se dea 
mare cu rănile căpătate. 

Fats era cât se poate de sigur că el ar fi procedat 
diferit. Să-ţi pese de ce credeau alţii despre faţa ta şifonată 
era neautentic. Lui Fats i-ar fi plăcut să se bată, iar apoi să- 
şi continue viaţa normală, iar dacă cineva ar fi ştiut, ar fi 
fost doar pentru că-l zăriseră din întâmplare. 

Fats nu fusese lovit niciodată, în pofida atitudinii lui tot 
mai provocatoare. S-a gândit, de mai multe ori în zilele din 
urmă, la cum s-ar simţi dacă ar intra într-o încăierare. 
Bănuia că starea de autenticitate pe care o căuta ar include 
violenţa. Sau, cel puţin, nu ar exclude violenţa. Să fii 
pregătit să loveşti şi să primeşti o lovitură păreau să fie 
pentru el o formă de curaj spre care trebuia să aspire. 
Niciodată nu avusese nevoie de pumnii lui: limba îi fusese 
de ajuns. Dar noul Fats începea să-şi dispreţuiască talentul 
oratoric şi să admire brutalitatea autentică. Chestiunea 
cuţitelor, Fats o dezbătu cu el însuşi cu mai multă 
delicateţe. Să-şi cumpere acum un cuţit şi să lase să se ştie 
că îl purta la el ar fi fost un gest de neautenticitate fără 
pereche, o jalnică imitare a unora precum Dane Tully. Simţi 
cum i se strânge stomacul doar când îi trecu prin minte 
gândul. Dacă venea vreodată timpul să aibă nevoie să 


83 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


poarte un cuţit, asta ar fi fost diferit. Fats nu excludea 
posibilitatea ca un asemenea moment să vină, deşi 
recunoştea faţă de el că ideea era înfricoşătoare. Fats era 
speriat de lucrurile care străpungeau pielea, de ace şi lame 
de cuţit. Fusese singurul care leşinase, în şcoala primară, 
când fuseseră vaccinaţi împotriva meningitei. Una dintre 
puţinele căi prin care Andrew descoperise că-l poate 
tulbura pe Fats era să scoată din tocul de protecţie EpiPen- 
ul. Era seringa plină cu adrenalină pe care Andrew trebuia 
să o poarte mereu la el din cauza periculoasei sale alergii la 
alune. Lui Fats i se făcea greață când Andrew mânuia 
seringa în preajma lui sau se prefăcea că-l împunge cu ea. 

Rătăcind fără vreo destinaţie anume, Fats văzu semnul 
care anunţa Foley Road. Aici locuia Krystal Weedon. Nu ştia 
sigur dacă astăzi fata era la şcoală şi n-avea nicio intenţie 
să o facă să creadă că venise s-o caute. 

Se înţeleseseră să se întâlnească vineri seara. Fats le 
spusese părinţilor că se ducea la Andrew acasă deoarece 
colaborau la un proiect la engleză. Krystal păruse să 
înţeleagă ce urmau să facă; părea gata pentru aşa ceva. 
Până atunci îl lăsase să-şi vâre două degete în interiorul ei: 
fierbinte, ferm şi lunecos. li desfăcuse sutienul şi i se 
dăduse voie să-şi pună mâinile pe sânii ei calzi şi grei. O 
căutase anume la discoteca de Crăciun. O scosese din sală, 
sub privirile neîncrezătoare ale lui Andrew şi ale altora, 
ducând-o în spatele sălii de teatru. Şi ea păruse la fel de 
surprinsă ca oricare altul, dar nu opusese, aşa cum sperase 
şi se aşteptase, practic, niciun fel de rezistenţă. Faptul că 
şi-o stabilise pe Krystal drept ţintă fusese un act deliberat; 
şi-şi pregătise riposta calmă şi tupeistă la înţepăturile şi 
tachinările amicilor săi. 

— Dacă'vrei chipsuri, nu te duci ca idiotul la un 
magazin bio. 

Invăţase în prealabil această analogie, dar încă nu 
venise momentul să le-o arunce în faţă. 

— Voi, băieţi, rămâneţi la labă. Eu vreau să mi-o trag. 

Asta le ştersese zâmbetele de pe feţe. Işi dădea seama 
că toţi, inclusiv Andrew, erau forţaţi să-şi înghită 


84 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


împunsăturile pentru că el dorise asta, în semn de 
admiraţie pentru urmărirea neabătută a singurului, a 
unicului ţel adevărat. Fats alesese, fără doar şi poate, calea 
cea mai directă pentru a ajunge acolo. Niciunul dintre ei nu 
putea să-i contraargumenteze pragmatismul lui de bun 
simţ, iar Fats a înţeles că fiecare dintre ei se întreba de ce 
naiba nu avusese curajul să ia în considerare acest mijloc 
de atingere a unui scop mulţumitor. 

— Fă-mi hatârul şi nu-i vorbi despre asta mamei mele, 
bine? îi murmurase Fats lui Krystal, când îşi trăgea sufletul 
între două explorări prelungi, umede şi reciproce ale 
gurilor, în vreme ce cu degetele mari îi frecase insistent 
sfârcurile. 

Ea dădu să chicotească, dar apoi îl sărută cu şi mai 
multă agresivitate. Nu-l întrebase de ce o alesese pe ea, 
nu-l întrebase, de fapt, nimic. 

Părea, ca şi el, să fie încântată de reacţiile triburilor lor 
totalmente separate, să se desfete în confuzia privitorilor; 
chiar şi cu pantomima de dezgust a prietenilor lui. El şi 
Krystal abia schimbaseră câteva cuvinte în timpul celor trei 
reprize de explorare şi experimentare carnală. Fats le 
pusese la cale pe toate, dar ea se făcuse mai disponibilă 
decât de obicei, alegând să-şi petreacă vremea în locuri 
unde el putea s-o găsească mai uşor. Vineri noaptea era 
prima oară când aveau să se întâlnească în urma unui pre- 
aranjament. El cumpărase prezervative. 

Perspectiva de a parcurge în sfârşit drumul până la 
capăt avea o oarecare legătură cu chiulul pe care-l trăgea 
astăzi şi venirea lui în Fields, cu toate că nu se gândise la 
Krystal ca persoană (în schimb se gândise destul la 
minunaţii ei sâni şi la vaginul ei miraculos de nepăzit) până 
când văzuse numele străzii ei. 

Fats schimbă direcţia de mers, aprinzându-şi încă o 
ţigară. Ceva legat de vederea denumirii Foley Road îi 
dăduse senzația stranie că picase într-un moment 
nepotrivit. Astăzi Fields era banal şi insondabil, iar ceea ce 
căuta el, lucrul pe care spera să-l recunoască atunci când îl 
va fi găsit, era cuibărit undeva, ascuns vederii. Aşa că se 


85 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
întoarse la şcoală. 


IV 


Nimeni nu răspundea la apelul lor telefonic. Revenită în 
cabinetul echipei de la Protecţia Copilului, Kay formase o 
mulţime de numere de telefon, timp de aproape două ore, 
lăsând mesaje, cerându-le tuturor să o sune: activistul 
social al familiei Weedon, doctorul de familie, Creşa din 
Cantermill şi Clinica de dezintoxicare Bellchapel. Dosarul lui 
Terri Weedon stătea deschis pe biroul din faţa ei, umflat şi 
ferfeniţit. 

— lar s-a drogat, aşa e? zise Alex, una dintre femeile 
cu care Kay împărțea cabinetul. Cei de la Bellchapel or s-o 
expedieze de tot de data asta. Zice că-i îngrozită că or să i-l 
ia pe Robbie, dar nu se poate ţine departe de heroină. 

— Ea treia oară când a fost la Bellchapel, spuse Una. 

Pornind de la cele văzute în după-amiaza aceea, Kay 
se gândea că sosise momentul pentru o revizuire a cazului, 
pentru o adunare laolaltă a persoanelor care împărtăşeau 
responsabilitatea pentru fragmentele individuale ale vieţii 
lui Terri Weedon. Continuă să apese butonul de repetare a 
apelului în timp ce se ocupa şi de alte lucrări, în vreme ce 
în colţul biroului, telefonul de serviciu suna neîncetat şi 
intra imediat pe robot. Cabinetul echipei de la Protecţia 
Copilului era înghesuit şi aglomerat şi mirosea a lapte 
stricat, pentru că Alex şi Una aveau obiceiul să-şi golească 
zaţul din ceştile de cafea în ghiveciul din colţ al unei yucca 
cu aspect neîngrijit. 

Însemnările cele mai recente ale lui Mattie erau 
neglijente şi haotice, presărate cu tăieturi, datate greşit şi 
fragmentare. Mai multe documente importante lipseau din 
dosar, inclusiv o scrisoare trimisă de clinica de 
dezintoxicare cu două săptămâni în urmă. Era mai simplu 
să le ceară informaţii lui Alex şi Una. 

— Ultima revizuire de caz trebuie să fi fost... spuse 
Alex, încruntându-se către yucca, cu peste un an în urmă, 


86 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cred. 

— Şi atunci au considerat că e OK ca Robbie să stea cu 
ea, evident, spuse Kay, ţinând receptorul între ureche şi 
umăr în timp ce încerca şi nu reuşea să găsească 
însemnările privind revizuirea în dosarul doldora de 
documente. 

— Nu despre faptul că băiatul urma să stea cu ea era 
vorba, ci dacă el voia să se mai întoarcă la ea sau nu. A fost 
încredinţat unei mame adoptive pentru că Terri fusese 
bătută de un client şi a ajuns la spital. S-a vindecat, s-a 
externat şi a ţinut morţiş să-l aducă pe Robbie înapoi. S-a 
întors la programul de la Bellchapel, a ieşit din joc şi-a făcut 
eforturile corespunzătoare. Maică-sa a zis c-o ajută. Aşa că 
l-a dus acasă şi uite că după câteva luni începe din nou să 
se injecteze. 

— Şi totuşi, nu e mama lui Terri cea care-i ajută, nu-i 
aşa? spuse Kay, pe care o apuca durerea de cap încercând 
să descifreze scrisul lăbărţat şi dezordonat al lui Mattie. E 
bunica ei, adică străbunica celor doi copii. Deci, probabil că 
ea s-o fi apucat s-o bată la cap, iar Terri zicea azi-dimineaţă 
ceva de faptul că ar fi bolnavă. Dacă Terri a rămas singura 
care-l îngrijeşte acum... 

— Fiica ei are şaisprezece ani, spuse Una. Ea are cel 
mai mult grijă de Robbie. 

— Păi, nu face cine ştie ce treabă, zise Kay. Când am 
ajuns acolo de dimineaţă, copilul era într-o stare destul de 
proastă. 

Dar avusese ocazia să vadă chestii mult mai rele: 
semne şi inflamații, tăieturi şi arsuri, vânătăi negre ca 
smoala; râie şi lindină; copii culcaţi pe covoare acoperite de 
rahat de câine; copii târându-se pe oase fracturate; şi o 
dată (încă mai avea coşmaruri) un copil care fusese încuiat 
în bufet timp de cinci zile de tatăl lui vitreg, care era 
psihotic. Întâmplarea asta ajunsese la ştirile naţionale. 
Pericolul imediat pentru siguranţa lui Robbie Weedon era 
stiva de cutii grele din camera de zi a mamei sale, pe care 
încercase să se caţăre când îşi dăduse seama că atrăsese 
atenţia completă a lui Kay. Inainte să plece, Kay le 


87 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


rearanjase cu grijă în stive mai mici. Lui Terri nu i-a plăcut 
că ea a atins cutiile; după cum nu i-a plăcut nici când Kay i- 
a spus că ar trebui să-i schimbe lui Robbie scutecul îmbibat. 
De fapt, Terri fusese cuprinsă de o furie vehementă şi, rea 
de gură, deşi încă uşor nedesluşită, îi spusese lui Kay să-şi 
ia tălpăşiţa şi să nu se mai întoarcă. 

Mobilul lui Kay sună şi ea răspunse la apel. Era 
principalul asistent al lui Terri de la dezintoxicare. 

— Tot încerc să te găsesc de câteva zile, spuse femeia 
iritată. 

Kay avu nevoie de câteva minute ca să-i explice că ea 
nu era Mattie, dar asta n-o calmă pe femeie. 

— Mda, încă o mai primim, dar săptămâna trecută 
testul i-a ieşit pozitiv. Dacă începe iar să ia droguri, o dăm 
afară. În clipa asta avem douăzeci de oameni care ar putea 
să-i ia locul în cadrul programului şi care chiar ar putea să 
beneficieze de pe urma sa. E a treia oară când trece prin 
program. 

Kay nu-i spuse că ştia că Terri se drogase de 
dimineaţă. 

— Aveţi vreun paracetamol? le întrebă Kay pe Alex şi 
Una, după ce asistenta de la dezintoxicare le dădu toate 
detaliile privind participarea lui Terri la program şi lipsa ei 
de progres, după care convorbirea se încheie. 

Kay luă analgezicul cu ceai călduţ, neavând energia de 
a se ridica pentru a ajunge la dozatorul de apă de pe 
coridor. În cabinet aerul era înăbuşitor, radiatorul fiind dat 
la maximum. Când lumina de afară slăbi, sursa de iluminat 
de deasupra biroului ei se intensifică: coloră multitudinea 
de hârtii într-un galben-albicios; cuvinte negre zumzăitoare 
mărşăluiau în şiruri nesfârşite. 

— Or să închidă Clinica Bellchapel, să ştii, spuse Una, 
care lucra la calculatorul ei cu spatele la Kay. Trebuie să 
facă reduceri. Consiliul o plăteşte pe una dintre asistentele 
de la dezintoxicare. Parohia Pagford deţine clădirea. Am 
auzit că plănuiesc s-o aranjeze frumos şi să încerce s-o 
închirieze unui client mai bun platnic. De ani de zile clinica 
asta le stă în gât. 


88 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Tâmpla lui Kay zvâcnea. Numele noului ei oraş de 
domiciliu o întrista. Fără să se gândească, făcu lucrul pe 
care jurase să nu-l facă după ce el nu sunase cu o seară 
înainte: luă mobilul şi formă numărul de la biroul lui Gavin. 

— Edward Collins and Co, spuse un glas de femeie 
după al treilea apel. 

Ăştia din sectorul privat îţi răspund imediat când ştiu 
că banii lor s-ar putea să depindă de asta. 

— Pot să vorbesc cu Gavin Hughes, vă rog? întrebă 
Kay, privind în jos la dosarul lui Terri. 

— Cine e la telefon, vă rog? 

— Kay Bawden, spuse Kay. 

Nu ridică privirea; nu voia să se uite în ochii lui Alex 
sau ai Unei. Pauza păru interminabilă. 

(Se cunoscuseră la Londra, la aniversarea zilei de 
naştere a fratelui lui Gavin. Kay nu cunoştea pe nimeni 
acolo, exceptându-l pe prietenul care o târâse până acolo 
ca să nu fie singur. Gavin tocmai se despărţise de Lisa; 
fusese puţin cam băut, dar păruse decent, de nădejde şi 
convenţional, câtuşi de puţin genul de bărbat pe care-l 
căuta de obicei Kay. Îi relatase toată povestea relaţiei lui 
terminate, după care se duseseră acasă la ea, la 
apartamentul din Hackney. Câtă vreme rămăsese o relaţie 
la distanţă, el fusese dornic, vizitând-o în week-end-uri şi 
telefonându-i în mod regulat; dar când, printr-o minune, ea 
a primit o slujbă în Yarvil, pentru un salariu mai mic, şi a 
scos la vânzare apartamentul din Hackney, deodată parcă i 
s-a făcut frică...) 

— Are linia ocupată, mai rămâneţi? 

— Da, vă rog, spuse Kay pe un ton jalnic. 

(Dacă între ea şi Gavin lucrurile nu mergeau cum 
trebuie... dar trebuiau să meargă bine. Se mutase aici 
pentru el, îşi schimbase slujba pentru el, o dezrădăcinase 
pe fiica ei pentru el. Cu siguranţă că el n-ar fi lăsat să se 
întâmple toate astea dacă intenţiile lui n-ar fi fost serioase! 
Trebuie să se fi gândit la consecinţele unei eventuale 
despărţiri. La cât de oribil şi de jenant ar fi să se tot 
întâlnească unul cu altul într-un orăşel precum Pagford.) 


89 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Vă fac legătura, spuse secretara şi speranţele lui 
Kay renăscură. 

— Bună, spuse Gavin. Ce faci? 

— Bine, minţi Kay, pentru că Alex şi Una trăgeau cu 
urechea. Ce zi ai, bună? 

— Ocupată, spuse Gavin. Tu? 

— Da. 

Şi aşteptă, cu telefonul lipit de ureche, prefăcându-se 
că el îi vorbea, ascultând de fapt tăcerea. 

— Mă întrebam dacă ai vrea să ne vedem în seara 
asta, întrebă ea în sfârşit, simțind că i se face greață. 

— Ăă... Nu cred c-am să pot, spuse el. 

Cum naiba să nu ştii? Ce te-a apucat? 

— S-ar putea să am ceva de făcut... e vorba de Mary. 
Soţia lui Barry. Vrea să fiu unul dintre purtătorii sicriului. 
Aşa că s-ar putea să... cred că trebuie să aflu ce implică 
treaba asta şi tot restul. 

Uneori, dacă pur şi simplu tăcea şi lăsa inadecvarea 
pretextelor sale să reverbereze în eter, el se ruşina şi 
dădea înapoi. 

— Totuşi, nu cred c-o să-mi ia toată seara, adăugă. Am 
putea să ne vedem mai târziu, dacă vrei. 

— Bine, atunci. Vrei să vii la mine, dat fiind că e seară 
de şcoală? 

— Ăă... Da, OK. 

— La ce oră? întrebă ea, vrând ca el să ia o decizie. 

— Nu ştiu... pe la nouă? 

După ce el închise, Kay mai ţinu telefonul lipit strâns la 
ureche câteva momente, apoi spuse, pentru urechile lui 
Alex şi Una: 

— Şi eu. Ne vedem mai târziu, iubitule. 


V 


Ca profesor-consilier, orele Tessei erau mai variate 
decât ale soțului său. De regulă aştepta până la sfârşitul 
zilei de şcoală ca să-şi ducă băiatul acasă în Nissanul ei, 


90 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lăsându-l pe Colin (căruia Tessa - cu toate că ştia cum îi 
zice restul populaţiei, inclusiv aproape toţi părinţii care 
prinseseră din zbor porecla de la copiii lor - nu-i spunea 
niciodată Cubby) să-i urmeze, o oră sau două mai târziu, în 
Toyota lui. Astăzi, totuşi, Colin se întâlni cu Tessa în parcare 
la patru şi douăzeci, în vreme ce copiii se grăbeau să iasă 
pe porţile de la intrare ca să ajungă în maşinile părinţilor 
sau în autobuzele gratuite. Cerul era de un cenuşiu metalic 
rece, ca partea inferioară a unui scut. Un vânt aspru ridica 
tivurile fustelor şi scutura frunzele copacilor tineri. Era un 
vânt duşmănos şi rece, care îţi căuta locurile cele mai 
sensibile, ceafa şi genunchii, şi care-ţi refuza confortul 
visării, al retragerii din realitate, fie şi pentru un timp scurt. 
Chiar şi după ce închise portiera maşinii, Tessa se simţea 
răvăşită şi contrariată, la fel cum s-ar fi simţit dacă cineva 
s-ar fi ciocnit de ea fără să-şi ceară scuze. 

Lângă ea, pe scaunul pasagerului, cu genunchii ridicaţi 
la o înălţime absurdă în spaţiul înghesuit al maşinii ei, Colin 
îi relată Tessei ce venise să-i spună la el în cabinet 
profesorul de informatică, cu douăzeci de minute în urmă. 

— ... n-a fost acolo. A absentat la ambele ore. Mi-a zis 
că a considerat că e mai bine să vină să-mi spună direct. 
Aşa că mâine o să se afle în toată cancelaria. Exact ce-şi 
doreşte, spuse furios Colin, iar Tessa ştiu că acum nu mai 
vorbeau despre profesorul de informatică. 

— Ca de obicei, o să-mi arate două degete! 

Soţul ei era palid de epuizare, cu umbre sub ochii 
înroşiţi, iar mâinile lui zvâcneau uşor pe mânerul servietei. 
Frumoase mâini, cu încheieturi ale degetelor proeminente 
şi degete lungi şi suple - nu erau cu totul diferite de ale 
fiului lor. Tessa le atrăsese atenţia asupra acestui lucru 
ambilor; niciunul nu trădase nici cea mai mică plăcere la 
ideea că ar exista fie şi cea mai vagă asemănare fizică între 
ei. 

— Nu cred că e... Începu Tessa, dar Colin vorbea din 
nou. 

— Deci, va primi detenţie ca toată lumea şi al naibii să 
fiu dacă n-am să-l pedepsesc şi acasă. Să vedem dac-o să-i 


91 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


placă asta, ce zici? Să vedem dac-o să-i mai ardă de râs. 
Am putea începe prin a-i interzice să mai iasă din casă o 
săptămână, ia să vedem cât de amuzant o să i se pară. 

Înghiţindu-şi răspunsul, Tessa trecu cu privirea peste 
marea de elevi îmbrăcaţi în negru, mergând cu capetele 
plecate, tremurând, strângându-şi pe lângă corp hăinuţele 
subţiri, vântul suflându-le părul în faţă. Un băieţel din 
primul an, cu obrajii bucălaţi şi cu o expresie răvăşită, se 
tot uita în jur după o maşină care nu mai venea să-l ia. 
Mulțimea se împrăştie şi Fats îşi făcu apariţia, păşind 
relaxat alături de Arf Price, ca de obicei, vântul suflându-i 
părul de pe faţa suptă. Uneori, din anumite unghiuri, într-o 
anumită lumină, era uşor de văzut cum va arăta Fats la 
bătrâneţe. Pentru o clipă, din pricina oboselii, îi păru un ins 
complet străin, iar Tessa se gândi ce extraordinar era faptul 
că băiatul se întorcea să se apropie de maşina ei şi că ea va 
trebui să iasă din nou în vântul acela oribil şi dureros de 
real ca să-i facă loc să urce. Dar când Fats ajunse la ei şi-i 
adresă grimasa lui de zâmbet, se întruchipă imediat în 
băiatul pe care ea îl iubea în ciuda a tot şi a toate, aşa că 
Tessa se dădu jos din maşină iar şi suportă cu stoicism 
vântul tăios în timp ce el se îndoi de mijloc şi urcă în 
maşină lângă tatăl lui, care nu se sinchisise să se mişte. 

leşiră din parcare, înaintea autobuzelor şcolare, şi 
porniră la drum prin Yarvil, pe lângă casele urâte şi 
deteriorate din Fields, spre şoseaua de centură care îi 
ducea rapid înapoi în Pagford. Tessa îl privea pe Fats în 
oglinda retrovizoare. Stătea tolănit în spate, uitându-se 
afară pe geam, ca şi cum părinţii lui erau doi oameni care-l 
luaseră la autostop, de care nu-l legau decât întâmplarea şi 
proximitatea. 

Colin aşteptă până când ajunseră la centură, apoi 
întrebă: 

— Unde ai fost când ar fi trebuit să fii la informatică în 
după-amiaza asta? g 

Tessa nu rezistă să nu se uite iar în retrovizor. Il văzu 
pe fiul ei căscând. Uneori, cu toate că nega asta din 
răsputeri în faţa lui Colin, Tessa se întreba dacă nu cumva 


92 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fats purta un război murdar şi personal cu tatăl său, având 
drept public întreaga şcoală. Ştia lucruri despre fiul ei pe 
care nu le-ar fi ştiut dacă n-ar fi lucrat în consiliere. Elevii îi 
spuneau lucruri, uneori cu inocenţă, alteori cu şiretenie. 

Doamnă, vă supără că Fats fumează? li dați voie să 
fumeze acasă? 

Ea a ascuns sub lacăt acest mic depozit de pradă 
ilicită, obţinută neintenţionat, şi nu l-a adus nici în atenţia 
soţului, nici într-a fiului ei, cu toate că o apăsa, îi împovăra 
conştiinţa. 

— Am fost să mă plimb, spuse calm Fats. M-am gândit 
să-mi mai întind niţel picioarele bătrâne. 

Colin se suci în scaun ca să se uite la Fats, opintindu-se 
în centura de siguranţă în timp ce tipa, gesturile fiindu-i şi 
mai mult restrânse de pardesiu şi de servietă. Când îşi 
pierdea controlul, vocea lui Colin urca tot mai sus, aşa că 
ţipa aproape în falset. În tot acest timp, Fats rămase în 
tăcere, o jumătate de zâmbet insolent curbându-i gura 
subţire, până când tatăl lui începu să-i arunce insulte, care 
ajungeau tocite în vârf din pricina aversiunii înnăscute a lui 
Colin pentru înjurături, a stângăciei cu care le profera. 

— Eşti un... un căcăcios tupeist şi egocentric, ţipă el, 
iar Tessa, ai cărei ochi erau atât de plini de lacrimi că abia 
mai vedea drumul, era sigură că, mâine-dimineaţă, Fats îi 
va imita înjurăturile timide, rostite în falset de Colin, spre 
bucuria urechilor lui Andrew Price. 

Fats îi imită grozav mersul lui Cubby, doamnă, l-ati 
văzut? 

— Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti în halul ăsta? Cum 
îndrăzneşti să chiuleşti de la ore? 

Colin ţipa şi urla, iar Tessa clipea de zor ca să-şi alunge 
lacrimile, în timp ce lua curba spre Pagford, trecând cu 
maşina prin piaţă, pe lângă Mollison şi Lowe, memorialul de 
război şi Black Canon. La St Michael and All Saints o luă la 
stânga pe Church Row şi, în sfârşit, pe aleea care ducea la 
locuinţa lor, moment în care ţipetele lui Colin se 
transformară în nişte guiţături răguşite, iar obrajii Tessei 
erau plânşi şi săraţi. Când coborâră toţi din maşină, Fats, a 


93 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cărui expresie nu se modificase niciun pic în timpul diatribei 
prelungite a tatălui său, intră în casă descuind cu propria 
cheie, şi urcă la etaj cu pas lejer, fără să se uite înapoi. 

Colin îşi azvârli servieta jos, în holul întunecat, şi o 
ocoli pe Tessa. Singura lumină venea de la panoul de 
vitraliu de deasupra uşii de la intrare, care arunca nişte 
culori stranii pe capul lui agitat, rotund şi chelios, pe 
jumătate sângeriu, pe jumătate albastru-fantomatic. 

— Ai văzut?! ţipă el, fluturându-şi braţele lungi. Vezi cu 
ce am de-a face? 

— Da, spuse ea luând din cutia de pe măsuţa din hol 
un teanc de batiste cu care îşi tamponă faţa şi-şi suflă 
nasul. Da, văd. 

— Nicio clipă nu s-a gândit la chinul prin care trecem! 
zise Colin şi începu să suspine, cu sughiţuri seci şi 
răsunătoare, ca un copil bolnav de anghină difterică. Tessa 
se apropie grăbită de el şi-l cuprinse cu braţele, ceva mai 
sus de talie, căci, scundă şi trupeşă cum era, acela era locul 
cel mai înalt la care putea să ajungă. El se aplecă, lipindu- 
se de ea. li simţea tremurul şi felul cum i se umfla coşul 
pieptului pe sub haină. 

După câteva minute, se desprinse cu blândeţe de el, îl 
conduse în bucătărie şi-i făcu o cană de ceai. 

— Am să mă duc la Mary să-i duc nişte mâncare, spuse 
Tessa, după ce şezu o vreme, mângâindu-i mâna. Are 
jumătate din familie acolo. O să ne culcăm devreme, după 
ce mă-ntorc. 

Colin dădu din cap aprobativ şi se smiorcăi, iar ea îl 
sărută pe creştet înainte să se ducă la frigider. Când se 
întoarse, purtând cratita grea şi îngheţată, el stătea la 
masă, ţinând cana în căuşul palmelor mari, cu ochii închişi. 

Tessa aşeză cratiţa, înfăşurată într-o pungă din plastic, 
pe gresia de lângă uşa din faţă. Îşi trase pe ea cardiganul 
verde şi gros pe care îl purta adesea în loc de geacă, dar 
nu-şi puse pantofii. In schimb, urcă scările în vârful 
degetelor până la palier şi apoi, nemaiferindu-se să facă 
zgomot, urcă la etajul al doilea, la mansarda convertită în 
spaţiu locuibil. 


94 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Un zgomot subit ca nişte tropăieli de şobolani îi 
întâmpină apropierea de uşă. Bătu la uşă, ca să-i dea timp 
lui Fats să ascundă paginile de internet pe care le vizita 
sau, poate, ţigările de care el nu ştia că ea ştia. 

— Da? 

Deschise uşa. Fiul ei stătea ghemuit teatral peste 
rucsacul de şcoală. 

— Chiar trebuia să tragi chiulul azi, dintre toate zilele? 

Fats se îndreptă de spate, lung şi deşirat; o domina pe 
mama lui prin înălţime. 

— Am fost acolo. Am intrat mai târziu. Bennett n-a 
observat. Nu e bun de nimic. 

— Stuart, te rog. 7e rog. 

Şi când era la serviciu îi venea uneori să ţipe la copii. 
Ar fi vrut să strige: Trebuie să accepti realitatea altor 
oameni. Tu ai impresia că realitatea se poate negocia, că 
noi credem că lucrurile stau chiar aşa cum le spui tu. 
Trebuie să accepti că suntem la fel de reali ca şi tine; 
trebuie să accepti că tu nu eşti Dumnezeu. 

— Tatăl tău e foarte supărat, Stu. Din cauza lui Barry. 
Chiar nu poţi să pricepi asta? 

— Ba da, zise Fats. 

— Adică, e la fel cum te-ai simţi tu dacă Arf ar muri. 

El nu-i răspunse, nici expresia nu i se modifică prea 
mult, şi totuşi ea îi simţi desconsiderarea, amuzamentul. 

— Ştiu că, după părerea ta, tu şi Arf sunteţi fiinţe care 
aparţineţi unui cu totul alt ordin decât tatăl tău şi Barry... 

— Nu, zise Fats, dar numai, îşi dădu ea seama, în 
speranţa de a pune capăt conversaţiei. 

— Mă duc să-i duc lui Mary ceva de mâncare. Te 
implor, Stuart, să nu mai faci altceva care să-l supere pe 
tatăl tău cât sunt plecată. Te rog, Stu. 

— Bine, spuse el şi făcu o grimasă, ridicând din umeri. 
Ea simţi cum îi zboară atenţia, ca o rândunică, înapoi la 
propriile sale preocupări, chiar înainte să închidă uşa. 


95 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
VI 


Vântul duşmănos gonise spre sfârşitul după-amiezii 
norii joşi, iar la apus, dispăruse. La trei case de locuinţa 
familiei Wall, Samantha Mollison stătea cu faţa la reflexia ei 
luminată de veioză din oglinda măsuţei de toaletă şi găsea 
tăcerea şi nemişcarea din jur deprimante. 

Ultimele două zile fuseseră dezamăgitoare. Practic, nu 
vânduse nimic. Reprezentantul de vânzări de la Champêtre 
se dovedise a fi un tip fălcos şi necioplit, şi cu un sac de 
voiaj plin cu sutiene urâte. După toate aparențele, îşi 
rezervase farmecul doar pentru preliminarii, căci în 
persoană s-a arătat preocupat doar de afaceri, tratând-o cu 
un aer de superioritate, criticându-i stocul de marfă, 
insistând să obţină o comandă. Işi imaginase un tip mai 
tânăr, mai înalt şi mai sexy. Voia să-l scoată din micul ei 
magazin cât mai repede, cu tot cu marfa lui de prost gust. 

In pauza de prânz, cumpărase o cartolină pe care scria 
„Cu profundă compasiune“ pentru Mary Fairbrother, dar nu 
se putea gândi la ce-ar putea să scrie pe ea, pentru că, 
după călătoria de coşmar pe care o făcuseră împreună la 
spital, o simplă semnătură nu părea suficientă. Relaţia lor 
nu fusese niciodată apropiată. Intr-o localitate aşa de mică 
precum Pagford te loveai unul de altul mai tot timpul, dar 
ea şi Miles nu-i cunoscuseră cu adevărat pe Barry şi Mary. 
In ultimă instanţă, se putea spune că făceau parte din 
tabere opuse, ţinând cont de neîncetatele ciocniri dintre 
Howard şi Barry pe tema cartierului Fields... nu că ei, 
Samanthei, i-ar fi păsat în vreun fel. Se ţinea deasupra 
meschinăriei jocurilor politice locale. 

Obosită, indispusă şi umflată după o zi de mâncat pe 
apucate şi fără discernământ, îşi dorea ca ea şi Miles să nu 
se ducă la cină la socrii ei. Privindu-şi faţa din oglindă, îşi 
lipi palmele de părţile laterale şi trase pielea uşor în spate, 
spre urechi. O Samantha mai tânără apăru la distanţă de 
câţiva milimetri. Întorcându-şi lent faţa într-o parte şi în 
alta, îşi examină masca întinsă. Era mai bine aşa, mult mai 


96 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


bine. Se întrebă cât ar costa; cât de mult ar durea; dacă ar 
avea curajul. Incercă să-şi imagineze ce-ar zice soacra ei 
dacă ar apărea cu o faţă nouă şi fermă. Shirley şi Howard îi 
ajutau, după cum avea grijă să le amintească frecvent 
Shirley, la plata educaţiei nepoatei lor. 

Miles intră în dormitor. Samantha dădu drumul pielii şi 
luă o pensulă pentru partea de jos a ochilor, lăsându-şi 
capul pe spate, aşa cum făcea mereu când îşi aplica 
machiajul. li întindea pielea uşor lăsată de la bărbie şi-i 
ascundea pungile de la ochi. La colţurile buzelor se vedeau 
nişte riduri scurte, filiforme. Astea puteau fi umplute, citise 
undeva, cu un compus sintetic, injectabil. Se întrebă cât de 
mult ar fi schimbat asta lucrurile; sigur era mai ieftin decât 
un lifting facial, şi poate că Shirley n-ar fi băgat de seamă. 
In oglinda de deasupra umărului ei, îl văzu pe Miles 
scoţându-şi cravata şi cămaşa, burtoiul lui mare 
revărsându-se peste pantalonii de muncă. 

— N-aveai azi o întâlnire cu cineva? Un reprezentant? 
întrebă el. 

Se scărpina alene pe burta păroasă, privind lung la 
şifonier. 

— Da, dar n-a fost de niciun folos, spuse Samantha. 
Marfă proastă. 

Lui Miles îi plăcea ce făcea ea; crescuse într-o familie 
în care vânzarea cu amănuntul era singura ocupaţie care 
conta, iar el nu-şi pierduse niciodată respectul pentru 
comerţ pe care i-l insuflase Howard. Pe urmă, erau toate 
prilejurile de glume şi de alte forme mai puţin subtil 
deghizate de încântare de sine pe care ocupaţia ei le 
permitea. Miles nu părea să obosească vreodată să facă 
aceleaşi poante sau aluzii pline de haz. 

— Mărimi proaste? se interesă el, ca un cunoscător. 

— Prost concepute. Culori oribile. 

Samantha îşi perie şi-şi legă la spate părul castaniu, 
des şi uscat, privindu-l în oglindă pe Miles cum îşi punea 
pantaloni de bumbac şi un tricou polo. 

Evertree Crescent era la doar câteva minute de mers, 
dar Church Row era un drum abrupt, aşa că plecară cu 


97 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


maşina. Se întunecase de-a binelea, iar în partea de sus a 
drumului trecură pe lângă silueta obscură a unui bărbat 
care avea aspectul şi mersul lui Barry Fairbrother. 

Samantha avu un şoc şi se uită înapoi la el, 
întrebându-se cine-ar putea să fie. Maşina lui Miles întoarse 
la stânga şi, după niciun minut, la dreapta, în semiluna de 
case cu verandă din anii 1930. 

Casa lui Howard şi a lui Shirley, o clădire joasă, din 
cărămidă roşie şi cu ferestre largi, avea porţiuni generoase 
de gazon în faţă şi în spate, pe care Miles le tundea vara în 
dungi. De-a lungul anilor, Howard şi Shirley aduseseră 
felinare de caleaşcă, o poartă din fier forjat vopsită în alb şi 
ghivece din teracotă pline de geraniu de o parte şi de 
cealaltă a uşii de la intrare. De asemenea, puseseră lângă 
sonerie un semn, o bucată de lemn rotundă şi lustruită pe 
care scriseseră cu litere gotice negre, inclusiv cu ghilimele: 
„Ambleside”. 

Uneori, Samantha dădea dovadă de un umor plin de 
cruzime pe seama locuinţei socrilor. Miles îi tolera 
înţepăturile, acceptând sugestia potrivit căreia el şi 
Samantha, cu podelele şi uşile lor goale, cu preşurile 
aşternute pe scândurile dezgolite, cu reproducerile lor de 
artă înrămate şi canapeaua elegantă, dar neconfortabilă 
aveau gusturi mai alese. Dar, în adâncul sufletului său, 
prefera casa în care crescuse. Aproape fiecare suprafaţă 
era acoperită cu ceva pluşat şi moale; nu se simţea niciun 
pic de curent, iar şezlongurile erau grozav de comode. 
După ce tundea iarba vara, Shirley îi aducea o bere rece în 
timp ce el stătea întins într-unul din ele, urmărind un joc de 
crichet la televizorul cu ecran lat. Uneori, una dintre fiicele 
lui venea şi i se alătura, mâncând îngheţată cu sos de 
ciocolată preparată special de Shirley pentru nepoatele ei. 

— Bună, dragule, spuse Shirley când deschise uşa. 
Silueta ei scundă, compactă, purtând şorţul decorat cu 
rămurele aducea cu o mică râşniţă de piper. Se ridică pe 
vârfuri ca să se lase sărutată de fiul ei înalt, apoi spuse: 
„Bună, Sam”, şi se întoarse imediat într-o parte. Masa e 
aproape gata. Howard! Miles şi Sam sunt aici! 


98 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Casa mirosea a ceară de mobilă şi a mâncare bună. 
Howard ieşi din bucătărie, cu o sticlă de vin într-o mână şi 
cu un tirbuşon în alta. Printr-o mişcare exersată, Shirley se 
retrase uşurel în sufragerie, permițându-i lui Howard, care 
ocupa aproape toată lăţimea holului, să treacă, după care 
se duse repede în bucătărie. 

— lată-i pe bunii samariteni, bubui vocea lui Howard. Și 
cum merge afacerea cu brasiere, Sammy? Reuşeşte să ţină 
piept recesiunii? 

— La drept vorbind, Howard, afacerea e surprinzător 
de săltăreaţă, replică Samantha. 

Howard izbucni într-un hohot de râs şi Samantha era 
sigură că, dacă n-ar fi avut mâinile ocupate cu sticla şi 
tirbuşonul, ar fi bătut-o uşor pe fese. Tolera toate aceste 
ciupituri şi palme ca pe un exhibiţionism inofensiv al unui 
bărbat care ajunsese prea gras şi prea bătrân ca să mai 
poată face şi altceva. In tot cazul, gesturile lui o iritau pe 
Shirley, ceea ce o încânta mereu pe Samantha. Shirley nu- 
şi arăta niciodată deschis nemulţumirea; zâmbetul ei nu 
şovăia, nici nu-i tremura glasul plăcut şi chibzuit, dar la 
scurtă vreme după orice gest moderat indecent al lui 
Howard, ea avea grijă să arunce o săgeată, mascată în 
înflorituri voalate, către nora ei. Aluzii la taxele şcolare tot 
mai mari ale fetelor, întrebări pline de solicitudine legate de 
dieta Samanthei, întrebări adresate lui Miles, dacă nu 
cumva i se părea că Mary Fairbrother are o siluetă teribil de 
frumoasă; Samantha le îndura pe toate, cu zâmbetul pe 
buze, dar îl pedepsea ulterior pe Miles pentru ele. 

— Salut, Mo! spuse Miles, luând-o înainte Samanthei în 
ceea ce Howard şi Shirley numeau salon. N-am ştiut c-o să 
fii aici! 

— Bună, frumosule, îi răspunse Maureen, cu vocea ei 
profundă şi gravă. Dă-mi un pupic. 

Partenera de afaceri a lui Howard şedea într-un colţ pe 
canapea, ţinând în mână un păhărel de sherry. Purta o 
rochie roz-fucsia, cu ciorapi negri de mătase şi pantofi de 
firmă din piele, cu tocuri înalte. Părul negru stătea umflat, 
fiind dat din belşug cu fixativ, iar dedesubt, faţa ei ca de 


99 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


maimuţă era palidă, având buzele date cu un strat gros de 
ruj roz care se încreţi când Miles se aplecă s-o pupe pe 
obraz. 

— Discutam afaceri. Planuri pentru noua cafenea. 
Bună, Sam, scumpo, adăugă Maureen, bătând cu palma 
sofaua lângă ea. Oh, ce frumoasă şi ce bronzată eşti, ai 
rămas aşa de la Ibiza? Vino şi stai lângă mine. Ce şoc pe 
capul vostru la clubul de golf! Trebuie să fi fost oribil. 

— Da, a fost, spuse Samantha. 

Şi pentru prima oară se pomeni relatându-i cuiva 
povestea morții lui Barry, în vreme ce Miles bântuia prin 
preajmă, pândind un prilej ca să intervină. Howard le aduse 
pahare mari cu Pinot Grigio, ascultând cu mare atenţie 
relatarea Samanthei. Treptat, încălzită de interesul arătat 
de Howard şi Maureen, cu alcoolul aprinzând înăuntrul ei un 
foc liniştitor, Samantha simţi că tensiunea care o apăsase 
în ultimele zile părea să se domolească, lăsând loc unei 
fragile senzaţii de bine. 

Camera era caldă şi imaculată. Rafturile aflate de o 
parte şi de alta a şemineului cu gaz expuneau un şir de 
porţelanuri ornamentale, aproape toate comemorând câte 
un moment important din istoria casei regale sau o 
aniversare a domniei reginei Elisabeta a Il-a. Un mic raft cu 
cărţi din colţ conţinea un amestec de biografii regale şi cărţi 
de bucate pe hârtie lucioasă care nu mai încăpuseră în 
bucătărie. 

Rafturile şi pereţii erau împodobiţi cu fotografii: Miles şi 
sora lui mai mică, Patricia, priveau zâmbitori dintr-o ramă 
dublă, îmbrăcaţi în uniforme şcolare asemănătoare; cele 
două fiice ale lui Miles şi Samanthei, Lexie şi Libby, apăreau 
de nenumărate ori, din pruncie până în adolescenţă. 
Samantha figura o singură dată în galeria de familie, chiar 
dacă într-una dintre pozele cele mai mari şi mai 
impresionante. Îi arăta pe ea şi pe Miles în ziua nunţii lor, 
cu şaisprezece ani în urmă. Miles era tânăr şi chipeş, cu 
ochii albaştri pătrunzători mijiţi spre fotograf, în vreme ce 
ochii Samanthei erau închişi într-o clipire neterminată, cu 
faţa întoarsă într-o parte, bărbia fiindu-i dublată de 


100 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


zâmbetul ei îndreptat spre obiectivul unui alt aparat. Rochia 
albă de satin îi apăsa sânii deja umflaţi de la sarcină, 
făcând-o să pară uriaşă. 

Una dintre mâinile subţiri, ca nişte gheare, ale lui 
Maureen se juca absentă cu lanţul pe care-l purta 
întotdeauna la gât şi de care atârnau un crucifix şi 
verigheta răposatului ei soţ. Când Samantha ajunse la 
punctul din relatare în care doctorul îi spunea lui Mary că 
nu se mai putea face nimic, Maureen îşi aşeză mâna liberă 
pe genunchiul Samanthei şi strânse uşor. 

— Masa e servită! anunţă Shirley. 

Deşi nu dorise să vină, Samantha se simţea mai bine 
decât se simţise în ultimele zile. Maureen şi Howard o 
tratau ca pe o combinaţie de eroină şi invalidă, amândoi 
bătând-o uşurel pe spate în timp ce trecu pe lângă ei înspre 
sufragerie. 

Shirley stinse lumina din tavan şi aprinse nişte 
lumânări lungi de culoare roz, asortate cu tapetul şi cu 
şerveţelele ei cele mai bune. Aburul ce se înălța din 
farfuriile de supă în lumina scăzută făcea ca faţa lată, 
înfloritoare a lui Howard să arate ca din altă lume. După ce 
băuse aproape până la fund paharul mare de vin, 
Samantha se gândi ce amuzant ar fi dacă Howard ar anunţa 
că urmau să ţină o şedinţă de spiritism ca să-i ceară lui 
Barry să le spună propria versiune privind evenimentele de 
la clubul de golf. 

— Ei bine, spuse Howard cu o voce gravă, cred că 
trebuie să ridicăm paharele pentru Barry Fairbrother. 

Samantha dădu repede de duşcă paharul, ca s-o 
împiedice pe Shirley să vadă că deja îl golise aproape în 
totalitate. 

— A fost aproape sigur un anevrism, anunţă Miles, în 
momentul în care paharele poposiră din nou pe faţa de 
masă. 

Păstrase informaţia asta secretă şi faţă de Samantha şi 
era bucuros, căci aceasta ar fi putut s-o irosească chiar 
acum, în vreme ce vorbea cu Maureen şi Howard. 

— Gavin i-a telefonat lui Mary ca să transmită 


101 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


condoleanţele firmei şi să aducă în discuţie testamentul, iar 
Mary i-a confirmat. În esenţă, o arteră din capul lui s-a 
umflat şi a plesnit. 

Ajuns în birou, după ce discutase cu Gavin şi aflase 
cum se scrie, căutase termenul pe internet. 

— Se putea întâmpla în orice clipă. Un fel de slăbiciune 
înnăscută. 

— Oribil, spuse Howard, moment în care observă că 
paharul Samanthei rămăsese gol, aşa că se urni din scaun 
ca să-l umple. 

Shirley sorbi din supă o vreme cu sprâncenele ridicate 
până-n preajma liniei de demarcaţie a părului. Samantha 
bău şi mai mult vin, în semn de sfidare. 

— Ştiţi ceva? spuse ea, simțind cum i se îngreunează 
puţin limba. Mi s-a părut că l-am văzut când veneam 
încoace. În întuneric. Pe Barry. 

— Probabil că era unul dintre fraţii lui, replică Shirley 
cu nepăsare. Toţi seamănă leit. 

Dar Maureen cârâi peste Shirley, acoperind-o. 

— Mie mi s-a părut că l-am văzut pe Ken, în seara de 
după ce-a murit. Clar ca ziua, stând în grădină, se uita la 
mine prin fereastra de la bucătărie. În mijlocul trandafirilor 
lui. 

Nimeni nu răspunse; mai auziseră povestea înainte. 
Trecu un minut, în care nu se auzi decât cum sorbeau din 
supă, apoi Maureen vorbi iar, cu croncănitul ei ca de corb. 

— Gavin e prieten bun cu familia Fairbrother, nu-i aşa, 
Miles? Nu joacă squash cu Barry? Mai exact, nu juca? 

— Mda, Barry îl bătea de-l zvânta o dată pe 
săptămână. Gavin trebuie să fie un jucător tare prost; Barry 
avea cu zece ani mai mult decât el. 

Expresii aproape identice de amuzament mulţumit de 
sine se aşternură pe chipurile luminate de lumânări ale 
celor trei femei aşezate la masă. Dacă nu pentru altceva, 
femeile aveau în comun un interes uşor pervers faţă de 
tânărul şi vânosul partener de firmă al lui Miles. În cazul lui 
Maureen, era doar o manifestare a insaţiabilului ei apetit 
pentru toate bârfele din Pagford, iar întâmplările prin care 


102 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


trecea un burlac tânăr erau muniţie de primă calitate. 
Shirley se delecta în mod deosebit să audă despre 
neajunsurile şi nesiguranța lui Gavin, pentru că acestea 
aruncau într-un contrast încântător realizările şi încrederea 
în sine ale celor doi zei ai vieţii ei, Howard şi Miles. Dar, în 
cazul  Samanthei, pasivitatea şi precauţia lui Gavin 
deşteptau o cruzime de felină. Nutrea dorinţa puternică să-l 
vadă trezit la realitate cu câteva palme, pus cu botul pe 
labe sau făcut bucăţi de un surogat feminin. Ori de câte ori 
se întâlneau, Samantha îl agresa puţin, delectându-se cu 
convingerea că el o găsea copleşitoare, greu de manevrat. 

— Şi cum mai merg treburile, întrebă Maureen, cu 
prietena lui din Londra? 

— Nu mai e la Londra, Mo. S-a mutat pe Hope Street, 
zise Miles. Şi, dacă mă întrebi pe mine, el regretă că s-a 
apropiat vreodată de ea. Îl ştii pe Gavin. Laşitatea 
întruchipată. 

Miles fusese cu câţiva ani mai mare decât Gavin la 
şcoală şi întotdeauna se simţea tonul unui şef de clasă în 
felul cum vorbea despre partenerul lui de firmă. 

— O fată brunetă? Cu părul foarte scurt? 

— Exact, răspunse Miles. Asistent social. Pantofi fără 
toc. 

— Înseamnă c-a fost la noi la magazin, nu-i aşa, How? 
spuse înviorată Maureen. Totuşi, n-aş fi crezut că-i mai mult 
decât o bucătăreasă, după cum arăta. 

După supă, urmă friptura de porc. Cu complicitatea lui 
Howard, Samantha aluneca uşor spre o stare de beţie 
mulţumită, dar ceva în ea emitea proteste depărtate, ca ale 
unui om pe care curenţii îl poartă spre larg. Încercă să 
înece protestele cu şi mai mult vin. 

În jurul mesei se lăsă tăcerea, ca o faţă de masă nouă, 
o tăcere imaculată şi răbdătoare, iar de data asta toată 
lumea părea să ştie că era rândul lui Howard să aducă în 
discuţie noul subiect. Acesta mâncă o vreme, cu îmbucături 
zdravene udate cu vin, aparent nepăsător la ochii aţintiţi 
asupra lui. În sfârşit, după ce goli jumătate din farfurie, îşi 
tamponă gura cu şerveţelul şi vorbi. 


103 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Da, va fi interesant să vedem ce se întâmplă acum 
în consiliu. 

Se văzu nevoit să se oprească, pentru a-şi înăbuşi un 
râgâit. O clipă, arătă de parcă i s-ar fi făcut rău. Se lovi cu 
pumnul în piept. 

— Scuzaţi-mă. Da. O să fie foarte interesant, într- 
adevăr. Cu Fairbrother dispărut - adoptând manierele de 
afaceri, Howard reveni la numele pe care îl folosea de 
obicei -, nu văd cum ar putea să-i mai apară articolul în 
ziar. Doar dacă Bends-Your-Ear nu se ocupă de asta, 
evident. 

Howard o poreclise pe Parminder jJawanda „Benas- 
Your-Ear Bhutto” după prima ei participare la şedinţa 
consiliului parohial în calitate de membru. Era o glumă 
populară printre anti-fielderi. 

— Ce faţă a făcut, spuse Maureen, adresându-i-se lui 
Shirley. Ce faţă a făcut când i-am spus. Ei... întotdeauna mi- 
am zis... ştii... 

Samantha ciuli urechile, dar insinuarea lui Maureen era 
ridicolă, fără doar şi poate. Parminder era măritată cu cel 
mai chipeş bărbat din Pagford: Vikram, înalt şi bine făcut, 
cu nasul acvilin, ochi mărginiţi de gene negre şi dese şi un 
zâmbet leneş, insinuant. De ani de zile, Samantha îşi 
arunca părul pe spate şi râdea mai des decât era necesar 
ori de câte ori se oprea pe stradă ca să schimbe câte o 
vorbă cu Vikram, care avea acelaşi tip de corp pe care-i 
avusese Miles înainte de a renunţa la rugby şi a deveni 
pufos şi burtos. 

Samantha auzise undeva, la puţin timp după ce Vikram 
şi Parminder îi deveniseră vecini, că cei doi aveau o 
căsătorie aranjată. Ei i se păruse deosebit de erotică ideea 
asta. Închipuie-ţi să ţi se „poruncească” să te măriţi cu 
Vikram, să fii nevoită să o faci. Îşi crease o fantezie în care 
ea avea faţa acoperită cu un văl şi era prezentată într-o 
încăpere, o fecioară condamnată la soarta ei... Se imagina 
ridicând privirea şi ştiind că primea aşa ceva... Ca să nu 
mai pomenim de  fiorii provocaţi de profesia lui: o 
responsabilitate aşa de mare ar fi conferit sex-appeal şi; 


104 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


unui bărbat mult mai urât... 

(Vikram efectuase operaţia de bypass cvadruplu a lui 
Howard în urmă cu şapte ani. În consecinţă, Vikram nu 
putea să intre la Mollison şi Lowe fără să fie supus unui 
asalt de tachinări hazlii. 

— Vă rog, domnule Jawanda, veniţi în faţă! Daţi-vă la o 
parte, vă rog, doamnelor - nu, domnule Jawanda, insist - 
omul ăsta mi-a salvat viaţa, mi-a reparat motoraşul - ce-aţi 
dori să cumpăraţi, domnule Jawanda, sir? 

Howard insista de fiecare dată ca Vikram să ia mostre 
gratuit şi câte puţin în plus din tot ce cumpăra. In 
consecinţă, bănuia Samantha, ca urmare a acestor 
bufonerii, Vikram nu mai intra aproape niciodată în 
magazinul de delicatese.) 

Pierduse firul conversaţiei, dar nu mai conta. Ceilalţi 
continuau să vorbească monoton despre ceva ce Barry 
Fairbrother scrisese pentru ziarul local. 

— ... plănuiam să am o discuţie cu el despre asta, tună 
vocea lui Howard. A fost un mod foarte parşiv de a proceda. 
Ei, acum totul ţine de trecut. De-acum ar trebui să ne 
gândim la cine-i va lua locul lui Fairbrother. N-ar trebui s-o 
subestimăm pe Bends-Your-Ear, oricât de supărată ar fi. Ar 
fi o mare greşeală. Probabil că deja încearcă să găsească 
pe cineva, aşa că trebuie să ne gândim şi noi la un 
înlocuitor decent. E mai bine să facem asta mai curând. E o 
simplă chestiune de bună guvernare. 

— Ce va însemna asta, mai exact? întrebă Miles. 
Alegeri? 

— Posibil, spuse Howard, cu un aer judicios, dar mă 
îndoiesc. E doar un loc care a devenit vacant printr-o 
moarte subită. Dacă nu există suficient interes pentru 
alegeri - deşi, aş zice că nu trebuie s-o subestimăm pe 
Bends-Your-Ear - dar dacă ea nu poate să-şi alieze nouă 
oameni care să propună un vot public, va fi o simplă 
chestiune de cooptare a unui nou consilier. In acest caz, am 
avea nevoie de nouă voturi ale membrilor ca să ratificăm 
cooptarea. Cvorumul este de nouă. Mai sunt trei ani din 
mandatul lui Fairbrother, aşa că merită. Ar putea să 


105 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


schimbe echilibrul de forţe, dacă reuşim să introducem unul 
de-ai noştri în locul lui Fairbrother. 

Howard bătu darabana cu degetele lui groase pe 
paharul de vin, privind spre fiul său, aşezat de cealaltă 
parte a mesei. Shirley şi Maureen se uitau şi ele la Miles, iar 
Miles, aşa avea impresia Samantha, se uita la tatăl lui ca un 
labrador mare şi gras, tremurând în speranţa unui os. 

O fracțiune de secundă mai târziu decât s-ar fi 
întâmplat dacă ar fi fost trează, Samantha îşi dădu seama 
despre ce era vorba acolo şi de ce deasupra mesei plutea 
un ciudat aer sărbătoresc. Ameţeala ei fusese eliberatoare, 
însă dintr-odată deveni restrictivă, căci nu era sigură că 
limba ei va mai fi totalmente docilă după mai mult de o 
sticlă de vin şi o lungă perioadă de tăcere. Prin urmare, 
preferă să gândească vorbele, decât să le rostească cu glas 
tare. 

Ai face al dracului de bine să le spui că trebuie să 
discuti problema asta cu mine mai întâi, Miles. 


VII 


Tessa Wall nu intenţionase să rămână mult la Mary - 
niciodată nu se simţea bine când îi lăsa singuri acasă pe 
soţul ei şi pe Fats -, dar cumva vizita sa se prelungise până 
spre două ore. Casa familiei Fairbrother era plină ochi de 
paturi de campanie şi saci de dormit; familia extinsă se 
strânsese în jurul vidului lăsat de moarte, dar oricât de 
multă agitaţie ar fi fost, nu putea masca abisul în care 
dispăruse Barry. 

Singură cu gândurile ei pentru prima oară de când 
prietenul lor murise, Tessa făcea cale întoarsă pe Church 
Row în întuneric. Picioarele o dureau, iar haina tricotată nu 
reuşea s-o protejeze de frig. Singurele zgomote erau cele 
provocate de mărgelele de lemn de la gâtul său când se 
ciocneau între ele şi sunetele estompate ale televizoarelor 
din casele pe lângă care trecea. 

Deodată, Tessa se gândi: „Mă întreb dacă Barry a 


106 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ştiut.” 

Niciodată nu-i trecuse prin minte până atunci că soţul 
său ar fi putut să-i spună lui Barry marele secret al vieţii ei, 
lucrul putred care zăcea îngropat în miezul căsătoriei lor. 
Ea şi Colin nu discutaseră niciodată (deşi nişte vagi aluzii la 
subiect întinaseră multe conversații, mai ales în ultima 
vreme...). 

În seara asta, totuşi, Tessa avusese impresia că 
surprinde o privire dinspre Mary, când a venit vorba de 
Fats... 

„Eşti epuizată şi îţi imaginezi lucruri”, se dojeni Tessa 
cu fermitate. Obişnuinţa lui Colin de a păstra secretele era 
atât de puternică, atât de adânc înrădăcinată, încât n-ar fi 
spus niciodată; nici măcar lui Barry, pe care-l idolatriza. 
Tessei îi displăcea ideea că Barry ar fi putut să ştie... că 
amabilitatea lui faţă de Colin ar fi fost accentuată de 
compasiunea pentru ceea ce ea, Tessa, îi făcuse... 

Când intră în camera de zi, îl găsi pe soţul ei stând în 
faţa televizorului, cu ochelarii la ochi; ştirile se auzeau în 
fundal. Avea în poală un teanc de foi şi în mână un pix. 
Spre uşurarea Tessei, Fats nu se zărea nicăieri. 

— Cum se simte? se interesă Colin. 

— Ei, ştii tu... Nu grozav, spuse Tessa. 

Se lăsă într-unul din fotoliile vechi cu un mic geamăt 
de uşurare şi-şi descălţă pantofii uzaţi. 

— Dar fratele lui Barry se poartă minunat. 

— În ce fel? 

— Păi... Ştii... e de ajutor. 

Închise ochii şi-şi masă rădăcina nasului şi pleoapele 
cu degetul mare şi arătătorul. 

— Întotdeauna mi s-a părut că nu te prea poţi bizui pe 
el, se auzi vocea lui Colin. 

— Serios? întrebă Tessa, din adâncimile întunecimii în 
care se cufundase de bunăvoie. 

— Da. Mai ştii când a zis c-o să vină să arbitreze meciul 
ăla împotriva celor de la Paxton High? Şi a anunţat că nu 
mai vine cu o jumătate de oră înainte şi a trebuit să-l 
înlocuiască Bateman? 


107 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Tessa îşi reprimă impulsul de a-i da o replică acidă. 
Colin avea obiceiul să tragă concluzii pripite, bazate pe 
prima impresie, pe fapte disparate. Niciodată nu păruse să 
înţeleagă imensa diversitate a firii omeneşti, nici să 
aprecieze că în spatele fiecărui chip greu de definit se 
ascundea un interior unic şi nestăpânit, ca al său. 

— Ei, se poartă frumos cu copiii, spuse Tessa cu 
precauţie. Trebuie să merg să mă culc. 

Nu se mişcă, ci se concentră asupra durerilor separate 
din diferite părţi ale corpului: în picioare, în şale, în umeri. 

— Tess, m-am gândit. 

— Hmm? 

Prin ochelari, ochii lui Colin păreau foarte mici, ca nişte 
ochi de cârtiţă, astfel încât fruntea lui înaltă, noduroasă şi 
cu început de chelie, părea şi mai pronunţată. 

— Tot ce încerca Barry să facă în Consiliul Parohial. 
Toate lucrurile pentru care se lupta. Fields. Clinica de 
dezintoxicare. M-am gândit la asta toată ziua. 

Trase adânc aer în piept. 

— M-am hotărât să-i iau locul. 

Presimţiri rele se abătură asupra Tessei, ţintuind-o de 
fotoliu, lăsând-o fără grai. Se strădui să-şi menţină o 
expresie de neutralitate profesională. 

— Sunt sigur că Barry şi-ar fi dorit asta, spuse Colin. 

Straniul lui entuziasm avea o tentă defensivă. 

„Niciodată”, rosti eul cel mai onest al Tessei, „nici 
măcar o secundă Barry n-ar fi vrut ca tu să faci asta. Ar fi 
ştiut că tu eşti ultima persoană care ar trebui să facă asta.” 

— Doamne! spuse ea. Mă rog. Ştiu că Barry era 
foarte... dar ar fi o sarcină uriaşă, Colin. Şi nu e ca şi cum 
Parminder ar fi dispărut. Ea e încă acolo şi o să încerce în 
continuare să facă tot ce-a dorit Barry. 

„Ar fi trebuit s-o sun pe Parminder”, se gândi Tessa în 
timp ce-o pomenea, vinovăția lovind-o cu forţa unui pumn 
în stomac. „O, Doamne, de ce nu mi-a trecut prin cap s-o 
sun pe Parminder?” 

— Dar va avea nevoie de susţinere. N-o să fie în stare 
să le ţină piept singură tuturor, spuse Colin. Şi-ţi garantez 


108 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


că Howard Mollison pregăteşte chiar acum vreo marionetă 
ca să-l înlocuiască pe Barry. Probabil că deja... 

— Of, Colin... 

— Pariez că asta face! Ştii cum e el! 

Neglijate, hârtiile din poala lui Colin se revărsară ca o 
cascadă albă şi lină pe podea. 

— Vreau să fac asta pentru Barry. O să preiau 
răspunderile de unde le-a lăsat el. O să mă asigur că 
lucrurile pentru care a luptat nu se prefac în fum. Cunosc 
argumentele. Întotdeauna a spus că are oportunităţi pe 
care nu le-ar fi avut altfel, şi uite cât de mult a dat înapoi 
comunităţii. Sunt cât se poate de hotărât să iau poziţie. 
Mâine o să mă lămuresc ce am de făcut. 

— Bine, spuse Tessa. 

Anii de experienţă o învăţaseră că soţul ei nu trebuia 
contrazis când era cuprins de euforia momentului, căci 
riscai să-l încrâncenezi şi mai tare în hotărârea de a 
continua. Aceiaşi ani îl învăţaseră pe Colin că se întâmpla 
adesea ca Tessa să se prefacă a fi de acord înainte de a 
formula obiecţii. Genul acesta de schimburi era întotdeauna 
infuzat de amintirea reciprocă, nerostită, a acelui secret 
îngropat de multă vreme. Tessa simţea că îi era datoare. lar 
el simţea că i se datorează ceva. 

— E un lucru pe care chiar vreau să-l fac, Tessa. 

— Înţeleg asta, Colin. 

Se ridică din fotoliu, întrebându-se dacă va găsi 
energia să urce la etaj. 

— Vii la culcare? 

— Într-un minut. Vreau să termin să mă uit prin astea 
mai întâi. 

Adună foile imprimate pe care le lăsase să cadă; noul 
lui proiect nesăbuit părea să-i dea o energie febrilă. 

Tessa se dezbrăcă cu încetineală în dormitorul lor. 
Gravitaţia părea să fi devenit mai puternică; era nevoie de 
un mare efort ca să-şi ridice picioarele, să-şi forţeze 
fermoarul recalcitrant să i se supună. Îşi puse capotul şi se 
duse la baie, de unde îl putea auzi pe Fats la etajul de 
deasupra. Zilele acestea i se întâmpla des să se simtă 


109 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


singură şi secătuită, oscilând între soţ şi fiu, care păreau să 
existe totalmente independent, străini unul faţă de celălalt, 
ca proprietar şi chiriaş. 

Tessa vru să-şi scoată ceasul de la mână şi îşi dădu 
seama că îl rătăcise cu o zi în urmă. Atât de obosită... tot 
pierdea lucruri... şi cum de uitase s-o sune pe Parminder? 
Cu ochii în lacrimi, îngrijorată şi încordată, îşi târî picioarele 
până la pat. 


110 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Miercuri 


Krystal Weedon îşi petrecuse nopţile de luni şi de marţi 
pe podeaua din dormitorul prietenei sale, Nikki, după o 
ceartă teribil de urâtă cu maică-sa. Cearta începuse când 
Krystal venise acasă după ce-şi petrecuse timpul cu amicii 
în zona comercială şi o găsise pe Terri stând de vorbă cu 
Obbo în pragul uşii. Toată lumea din Fields îl ştia pe Obbo, 
cu faţa lui stupidă şi umflată, şi cu rânjetul lui ştirb, 
ochelarii fund-de-sticlă şi geaca de piele veche şi jegoasă. 

— Doar le ţii aci pentru noi, Ter, fo doă zile. Ai şi tu 
partea ta, ce zici? 

— Ce să ţină? întrebase Krystal. 

Robbie se desprinse dintre picioarele lui Terri ca să se 
agaţe strâns de genunchii lui Krystal. Lui Robbie nu-i plăcea 
când veneau bărbaţi străini în casă. Avea motive 
întemeiate. 

— Ni'ca. Compu'ere. 

— Nu, îi zisese Krystal lui Terri. _ 

Nu voia ca mama ei să aibă bani la dispoziţie. Il credea 
pe Obbo în stare să-l sară pe intermediar şi să-i plătească 
mamei sale serviciul cu o pungă de droguri. 

— Nu le lua. 

Dar Terri apucase să zică da. Krystal se gândi că, de 
când se ştia ea, maică-sa spusese da pentru oricine şi orice: 
a fost de acord, a acceptat, s-a supus mereu - da, bine, în 
regulă, haide, nicio problemă. 

Krystal se dusese să-şi omoare timpul cu prietenele la 
leagăne, sub un cer întunecat. Se simţea încordată şi 
irascibilă. Părea să nu se împace cu ideea morţii domnului 
Fairbrother, dar tot simţea că primeşte lovituri în stomac 
care o făceau să se repeadă la câte cineva. 

Totodată era neliniştită şi se simţea vinovată pentru 


111 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


că-i furase Tessei Wall ceasul. Dar de ce naiba îl pusese 
caraghioasa aia în faţa lui Krystal şi închisese ochii? La ce 
se aşteptase? 

Nu-i fu de folos nici să stea în compania celorlalţi. 
jemma o tot înţepa din pricina lui Fats Wall; în cele din 
urmă, Krystal a explodat şi a sărit la ea. Nikki şi Leanne 
abia au reuşit s-o ţină pe Krystal pe loc. Prin urmare, Krystal 
a plecat nervoasă acasă, unde a constatat că sosiseră deja 
computerele lui Obbo. Robbie încerca să se caţăre pe cutiile 
stivuite din camera din faţă, în vreme ce Terri şedea acolo 
într-o uitare de sine tâmpă, cu ustensilele împrăştiate pe 
podea. Aşa cum se temuse Krystal, Obbo o plătise pe Terri 
cu o pungă cu heroină. 

— Fir-ai tu să fii de drogată nenorocită şi proastă, or să 
te dea iar afară din clinica aia! 

Dar heroina o dusese pe mama sa acolo unde nimic n- 
o mai putea atinge. Deşi reacţionase făcând-o pe Krystal 
târfuliţă şi curvă, o făcuse cu o detaşare totală. Krystal o 
pocni pe Terri peste faţă. Terri ripostă zicându-i plece 
dracului de-acolo şi să moară. 

— Atunci ai face bine să ai grijă şi de copil, dracu’ să te 
ia de vacă proastă! ţipă Krystal. 

Robbie alergă urlând după ea pe hol, dar Krystal îi 
trânti uşa-n nas. 

Lui Krystal îi plăcea casa lui Nikki mai mult decât 
oricare alta. Nu era la fel de ordonată ca a Nanei Cath, dar 
era mai prietenoasă şi, deşi animată, îţi dădea un 
sentiment liniştitor. Nikki avea doi fraţi şi o soră, aşa încât 
Krystal a dormit pe o pilotă îndoită, întinsă între paturile 
celor două surori. Pereţii erau acoperiţi cu poze decupate 
din reviste, aranjate ca un colaj de băieţi atrăgători şi de 
fete frumoase. Lui Krystal nu-i trecuse niciodată prin minte 
să-şi împodobească astfel pereţii dormitorului ei. 

Dar sentimentul de vinovăţie o rodea pe dinăuntru; îşi 
tot amintea faţa îngrozită a lui Robbie când i-a trântit uşa în 
nas, aşa că miercuri dimineaţa s-a dus acasă. În orice caz, 
familia lui Nikki nu era prea încântată să o găzduiască mai 
mult de două nopţi la rând. Nikki îi spusese cândva, cu 


112 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sinceritatea-i caracteristică, că maică-sa n-avea nimic 
împotrivă dacă nu se întâmpla prea des, dar Krystal trebuia 
să înceteze să-i trateze ca pe o pensiune şi mai ales să nu 
mai vină acolo după miezul nopţii. 

Terri părea la fel de bucuroasă ca oricând s-o vadă pe 
Krystal întoarsă acasă. l-a povestit despre vizita noii 
asistente sociale, ceea ce o făcu pe Krystal să se întrebe 
ce-o fi gândit străina aia despre cum arăta casa, care în 
ultimul timp se cufundase şi mai mult în mizeria 
caracteristică. Krystal era mai ales îngrijorată că asistenta îl 
găsise pe Robbie acasă când de fapt ar fi trebuit să fie la 
creşă. Terri îşi luase angajamentul să-l ducă pe Robbie la 
creşă, unde începuse să meargă cât timp stătuse la mama 
adoptivă, angajament care fusese o condiţie esenţială a 
negocierii privind revenirea copilului în casa părintească în 
urmă cu un an. Krystal era furioasă şi pentru că asistenta Îl 
găsise pe Robbie purtând scutec, după toată strădania ei 
de a-l convinge să folosească toaleta. 

— Şi ce-a zis? o întrebă pe Terri. 

— A zis c-o să se-ntoarcă, replică aceasta. 

Auzind-o, Krystal avu un sentiment neplăcut. Asistenta 
lor socială obişnuită păruse mulţumită să lase familia 
Weedon să se descurce fără să se amestece prea mult. 
Inconsecventă şi dezorganizată, adesea reţinându-le aiurea 
numele şi confundându-le situaţia cu a altor clienţi, femeia 
venea din două în două săptămâni, neavând alt scop 
aparent decât să verifice că Robbie era încă în viaţă. 

Noua ameninţare îi înrăutăţi lui Krystal starea de spirit. 
Când nu se droga, Terri se speria de furia fiicei sale şi o lăsa 
pe Krystal să preia controlul. Profitând la maximum de 
autoritatea ei temporară, Krystal îi ordonă lui Terri să-şi 
pună nişte haine ca lumea, îl obligă pe Robbie să îmbrace 
nişte pantalonaşi curaţi, îi reaminti că nu avea voie să facă 
pipi pe el şi-l duse la creşă. Copilul începu să zbiere când ea 
dădu să plece. La început, Krystal se enervă, dar apoi se 
lăsă pe vine lângă el şi-i promise că se va întoarce şi-l va 
lua la ora unu, şi aşa o lăsă să plece. 

Apoi Krystal chiuli, cu toate că miercurea era ziua când 


113 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îi plăcea cel mai mult să se ducă la şcoală, pentru că avea 
şi educaţie fizică şi consiliere, şi se apucă să facă puţină 
curăţenie prin casă, împrăştiind dezinfectant cu aromă de 
pin prin bucătărie, strângând resturile de mâncare şi 
mucurile de ţigări în pungi de gunoi. Ascunse cutia de tablă 
în care îşi ţinea Terri ustensilele şi înghesui computerele 
rămase (trei deja fuseseră luate) în dulapul de pe hol. 

În timp ce desprindea mâncarea lipită de farfurii, 
gândurile lui Krystal se tot întorceau la echipajul de canotaj. 
Dacă domnul Fairbrother ar mai fi fost în viaţă, în seara 
următoare ar fi avut antrenament. De obicei, o ducea şi o 
aducea înapoi cu minivanul, pentru că n-avea niciun alt 
mijloc de a ajunge la canalul din Yarvil. In maşină veneau şi 
fetele lui, gemenele Niamh şi Siobhan, şi Sukhvinder 
Jawanda. În timpul orelor de şcoală, Krystal nu prea intrase 
în contact cu cele trei fete, dar de când deveniseră o 
echipă, se salutau mereu când treceau una pe lângă alta pe 
coridoare. Krystal se aşteptase ca fetele să se uite la ea de 
sus, dar, după ce ajungeai să le cunoşti, erau OK. Râdeau la 
glumele ei. Adoptaseră unele din expresiile ei favorite. 
Krystal era, într-un sens, liderul echipajului. 

Nimeni din familia lui Krystal nu avusese vreodată o 
maşină. Dacă se concentra, putea să simtă mirosul din 
interiorul minivanului, chiar şi peste duhoarea din bucătăria 
lui Terri. Îi era dragă aroma caldă, ca de plastic. Niciodată 
n-avea să se mai urce în maşina aceea. Uneori mai 
mergeau şi cu un microbuz închiriat, când domnul 
Fairbrother ducea toată echipa, iar alteori înnoptaseră, 
când  concuraseră împotriva unor şcoli îndepărtate. 
Membrele echipei cântaseră piesa Rihannei, „Umbrella”, în 
spatele autobuzului. Devenise ritualul lor norocos, melodia 
echipei, cu Krystal interpretând partea de rap a lui Jay-Z, de 
la început. Domnul Fairbrother aproape să facă pe el de râs 
când o auzise prima oară zicând: 


Uh huh uh huh, Rihanna... 
Good girl gone bad — 
Take three — 


114 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Action. 

No clouds in my storms... 

Let it rain, | hydroplane into fame 
Comin’ down with the Dow Jones... 


Krystal nu înţelesese niciodată semnificaţia cuvintelor. 

Cubby Wall le trimisese tuturor o circulară în care se 
spunea că echipa nu se va mai întruni până când nu 
reuşeau să găsească un nou antrenor, dar n-aveau să 
găsească niciodată un antrenor, aşa că scrisoarea nu valora 
nimic. Toată lumea ştia asta. 

Fusese echipajul domnului Fairbrother, proiectul lui de 
suflet: Krystal încasase multe şuturi de la Nikki şi celelalte 
fete pentru că se înscrisese. Batjocura lor ascunsese 
neîncrederea şi, ulterior, admiraţia, pentru că echipa 
câştigase medalii (Krystal şi le ţinea pe ale ei într-o cutie pe 
care o şterpelise de la Nikki de-acasă. Avea pornirea 
irezistibilă de a băga în buzunare lucrurile oamenilor pe 
care îi plăcea. Cutia respectivă era din plastic şi era 
decorată cu trandafiri: o cutie de bijuterii pentru copii, de 
fapt. Ceasul Tessei era acum cuibărit acolo). 

Dintre toate momentele, cel mai tare fusese când le 
învinseseră pe căcăcioasele alea înfumurate de la St 
Anne's: ziua aceea fusese cea mai frumoasă din viaţa lui 
Krystal. Directoarea scosese echipajul în faţa întregii şcoli la 
următoarea adunare (lui Krystal îi venea să intre în pământ 
de ruşine: Nikki şi Leanne făceau haz pe seama ei), dar 
toată lumea le aplaudase... faptul că Winterdown învinsese 
St Anne's însemnase ceva. 

Dar toate acestea se terminaseră, drumurile cu 
maşina, canotajul şi discuţiile cu ziarul local. li plăcuse 
ideea de a apărea iar în ziar. Domnul Fairbrother spusese 
că va fi alături de ea atunci când se va întâmpla. Doar ei 
doi. 

— Şi ce-or să vrea să discute cu mine... gen? 

— Despre viaţa ta. Îi interesează viaţa ta. 

Ca o celebritate. Krystal n-avea bani de reviste, dar le 
văzuse acasă la Nikki şi la doctor, când se ducea acolo cu 


115 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Robbie. Asta ar fi fost şi mai mişto decât să apară la ziar cu 
echipa. Perspectiva o făcuse să nu-şi mai încapă în piele de 
mândrie, dar cumva reuşise să-şi ţină gura şi nu se lăudase 
în privinţa asta nici faţă de Nikki sau Leanne. Dorise să le 
surprindă. Până la urmă, fusese foarte bine că nu le zisese 
nimic. Pentru că n-avea să mai apară vreodată în ziar. 

Krystal simţea un gol în stomac. Incerca să nu se mai 
gândească la domnul Fairbrother în timp ce îşi făcea de 
lucru prin casă, curăţând fără pricepere, dar cu 
încăpățânare, în vreme ce maică-sa şedea în bucătărie, 
fumând şi privind lung afară, pe fereastra din spate. 

Cu puţin înainte de amiază, o femeie parcă în faţa 
casei un Vauxhall albastru vechi. Krystal o zări de la geamul 
dormitorului lui Robbie. Vizitatoarea avea părul negru tuns 
foarte scurt şi purta pantaloni negri, un colier din mărgele 
în stil etno şi avea pe umăr o geantă de voiaj mare care 
părea plină de dosare. 

Krystal cobori scările în goană. 

— Cred că e ea, strigă către Terri, care era în 
bucătărie. Tipa de la social. 

Femeia bătu la uşă şi Krystal deschise. 

— Bună, sunt Kay. Îi ţin locul lui Mattie. Tu trebuie să fii 
Krystal. 

— Mda, zise Krystal, fără să se ostenească să-i întoarcă 
zâmbetul lui Kay. 

O duse în camera de zi şi o văzu cum observă noua 
curăţenie dezordonată: scrumiera goală, iar cele mai multe 
dintre lucrurile care zăceau aruncate pe jos acum erau 
îngrămădite pe rafturile dărăpănate. Covorul era încă 
murdar, pentru că aspiratorul nu funcţiona, iar prosopul şi 
alifia cu zinc zăceau pe covor, cu una dintre maşinuţele lui 
Robbie cocoţată pe cădiţa din plastic. Krystal încercase să-i 
distragă atenţia lui Robbie cu maşinuţa în timp ce-i curăța 
fundul. 

— Robbie e la creşă, o anunţă Krystal pe Kay. Eu l-am 
dus. l-am pus din nou pantalonaşi. Ea îi tot pune scutecul 
ăla. l-am spus să nu mai facă asta. l-am dat cu cremă pe 
funduleţ. O să fie bine, e doar o iritaţie de la scutec. 


116 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Kay îi zâmbi din nou. Krystal scoase capul pe uşă şi 
strigă: 

— Mamă! _ 

Terri li se alătură, venind din bucătărie. Imbrăcase o 
bluză de trening veche şi murdară şi blugi, arătând mai 
bine acum, când avea membrele acoperite. 

— Bună, Terri, zise Kay. 

— Salut, eş'i bine? spuse Terri, trăgând adânc din 
ţigară. 

— Stai jos, îi ordonă Krystal mamei sale, care se 
supuse, ghemuindu-se în acelaşi fotoliu ca şi înainte. Vreţi o 
ceaşcă de ceai sau ceva? o întrebă Krystal pe Kay. 

— Ar fi minunat, spuse Kay aşezându-se şi deschizând 
dosarul. Mulţumesc. 

Krystal se grăbi să iasă din cameră. Asculta atent, 
încercând să desluşească ce-i spunea Kay mamei sale. 

— Cred că nu te aşteptai să mă revezi aşa de curând, 
Terri, o auzi ea pe Kay zicând (avea un accent ciudat, părea 
a fi londonez, ca târfuliţa nouă şi elegantă de la şcoală, 
pentru care juma’ din băieţi aveau erecţii), dar ieri am 
plecat foarte îngrijorată pentru soarta lui Robbie. Am înţeles 
că s-a întors azi la creşă, cum zicea Krystal? 

— Mda, zise Terri. Ea l-a dus. S-a întors azi-dimineaţă. 

— S-a întors? Dar unde a fost? 

— Pei... am fos’ la... am dormi’ la o pretenă acasă, zise 
Krystal, grăbindu-se să se întoarcă în camera de zi ca să 
vorbească în numele ei. 

— Da, da' s-a întors azi-dimineaţă, preciză Terri. 

Krystal se duse să vadă de ceainic. Până să înceapă să 
fiarbă apa, acesta făcu atât de multă gălăgie, încât fata nu 
mai reuşi să distingă ce vorbeau maică-sa şi asistenta 
socială. Puse şi nişte lapte în cănile cu pliculeţele de ceai, 
încercând să termine cât mai repede, apoi duse cele trei 
căni încinse în camera de zi, la timp ca s-o audă pe Kay 
zicând: 

— ... vorbit cu doamna Harper de la creşă ieri... 

— Nemernica aia, spuse Terri. 

— Poftim ceaiul, îi spuse Krystal lui Kay, aşezând cănile 


117 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pe podea şi întorcând una dintre ele cu mânerul spre ea. 

— Mulţumesc foarte mult, spuse Kay. Terri, doamna 
Harper mi-a spus că Robbie a lipsit mult în ultimele trei luni. 
La un moment dat, o săptămână întreagă, e adevărat? 

— Ce? făcu Terri. Nu, n-a lipsit. Da, a fos’. Doar ieri nu 
s-a dus. Şi când a avu' roşu-n gât. 

— Când a fost asta? 

— Ce? Cam acu o lună... o lună juma’... aşa ceva. 

Krystal se aşeză pe braţul fotoliului în care şedea 
mama sa. Din poziţia ei mai înaltă, se uita urât la Kay, 
mestecând energic gumă, cu braţele încrucişate la piept, la 
fel ca maică-sa. Kay avea în poală un dosar gros deschis. 
Krystal ura dosarele. Toate lucrurile pe care şi le notau 
despre tine şi le păstrau, ca să le folosească apoi împotriva 
ta. 

— lo-l duc pe Robbie la creşă, zise ea. În drum spre 
şcoală. 

— Păi, după cum spune doamna Harper, Robbie are 
multe absenţe, spuse Kay, uitându-se la ce-şi notase în 
urma discuţiei cu directoarea creşei. Treaba e, Terri, că tu 
te-ai angajat să-l ţii pe Robbie în învăţământul preşcolar 
atunci când ţi-a fost reîncredinţat anul trecut. 

— Poi, io n-am... dădu Terri să protesteze. 

— Nu! Ciocu-mic, s-a-nţeles? ţipă Krystal la maică-sa. 
Apoi i se adresă lui Kay: A fost bolnav, ştii, a avut 
amigdalele roşii şi i-am luat antibiotice de la doctor. 

— Când a fost asta? 

— Cam cu vro, trei săptămâni... tot cazu', chiar... 

— Când am fost aici ieri, zise Kay, adresându-se iar 
mamei lui Robbie (Krystal mesteca viguros, braţele ei 
alcătuind o dublă barieră în jurul coastelor), mi-ai lăsat 
impresia că ai mari dificultăţi în a răspunde la nevoile lui 
Robbie, Terri. 

Krystal se uită în jos la maică-sa. Coapsa ei era de 
două ori mai groasă ca a lui Terri. 

— N-am... niciodată... Terri se răzgândi. Las’ că-i bine. 

O bănuială întunecă mintea lui Krystal ca umbra unui 
vultur care se rotea în cerc. 


118 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Terri, ieri când am venit la tine, te drogaseşi, aşa-i? 

— Nu, să mor dac-am loat ceva! Asta-i o... Tu eşii...n- 
am loat ni'ca, 'ţeles? 

Krystal simţea cum o greutate îi apasă pe plămâni şi 
urechile-i ţiuiau. De bună seamă că Obbo îi dăduse mamei 
sale nu un singur plic, ci un teanc de plicuri. Asistenta 
socială o văzuse drogată. Data viitoare, lui Terri testul îi va 
ieşi pozitiv la Belilchapel şi o vor da afară din nou... 

(... iar fără metadonă, aveau să se întoarcă din nou la 
coşmarul acela în care Terri devenea sălbatică, când va 
începe iar să-şi deschidă gura fără dinţi în faţa mădularelor 
unor străini, ca să-şi poată hrăni venele. lar Robbie o să le 
fie luat, iar de data asta, s-ar putea să nu se mai întoarcă. 
Într-o inimioară roşie din plastic agăţată de inelul de chei, 
Krystal ţinea o poză a lui Robbie, la un an. Inima adevărată 
a lui Krystal începu să bată ca atunci când vâăslea cu tot 
avântul, trăgând şi iar trăgând, prin apă, cu muşchii 
încordaţi la maximum, privind cum echipajul advers e lăsat 
în urmă...) 

— Nenorocito! strigă ea, dar nimeni n-o auzi, pentru că 
Terri continua să urle la Kay, care stătea cu cana în palme, 
părând neafectată. 

— Nu m-am drogat, la dracu', n-ai nicio dovadă... 

— Nenorocito şi proasto! spuse Krystal, mai tare. 

— N-am loat ni'ca, e o minciună, fir-ar a dracu’, ţipă 
Terri, care se comporta ca un animal prins în plasă, 
zvârcolindu-se şi nereuşind decât să se încurce şi mai rău. 
N-am loat ni'ca, să fiu a dracului, n-am loat... 

— Or să te dea afară din clinica aia nenorocită, fir-ai tu 
să fii cu căpăţâna aia a ta idioată! 

— Să nu-ndrăzneş'i să-mi vorbeş'i aşa, că dracu' te ia! 

— Bine! spuse Kay tare ca să acopere gălăgia, punând 
cana pe podea şi ridicându-se în picioare, speriată de ceea 
ce dezlănţuise. Apoi strigă „Terri!” de-a dreptul alarmată, 
când o văzu pe Terri săltându-se în fotoliu şi rezemându-se 
pe celălalt braţ, ca s-o înfrunte pe fiica ei; ca doi balauri, 
stăteau aproape nas în nas, ţipând. 

— Krystal! ţipă Kay, când Krystal ridică pumnul. 


119 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Krystal se împinse cu violenţă de pe fotoliu, 
îndepărtându-se de mama ei. Găsi surprinsă un lichid 
călduţ curgându-i pe obraji şi, confuză, crezu că e sânge, 
dar erau lacrimi, doar lacrimi, curate şi strălucitoare pe 
vârfurile degetelor când le şterse. 

— În regulă, spuse Kay, lipsită de vlagă. Hai să ne 
calmăm, vă rog. 

— Tu să te calmezi, la naiba! zise Krystal. 

Tremurând, îşi şterse faţa cu antebraţul, apoi se 
întoarse la fotoliul mamei sale. Terri tresări, dar Krystal 
apucă cu un gest smucit pachetul de ţigări, din care scoase 
o ţigară şi o brichetă, apoi aprinse. Pufăind din ţigară, plecă 
iar de lângă mama ei şi se duse la fereastră, unde rămase 
cu spatele, încercând să-şi oprească lacrimile care şiroiau. 

— OK, zise Kay, tot în picioare, dacă putem să vorbim 
lucrurile astea calm... 

— la mai du-te-ncolo, spuse Terri fără viaţă. 

— Aici e vorba despre Robbie, zise Kay. 

Rămăsese în picioare, prea speriată ca să se relaxeze. 

— De-aia mă aflu aici. Să mă asigur că Robbie e bine. 

— Deci, a lipsit de la creşa aia nenorocită, spuse 
Krystal de la fereastră. Asta nu-i o crimă, la naiba. 

— ... nu-i o crimă, la naiba, fu de acord Terri, ca un 
ecou estompat. 

— Nu e vorba doar de creşă, zise Kay. Când l-am văzut 
ieri, Robbie era într-o stare proastă şi suferind. E mult prea 
mare ca să mai poarte scutec. 

— Da’ l-am scos din tâmpenia aia de scutec, e-n 
pantaloni acum, doar ţi-am zis! i-o întoarse Krystal cu furie. 

— Îmi pare rău, Terri, spuse Kay, dar tu nu erai într-o 
stare în care să te poţi ocupa singură de un copil mic. 

— N-am loat... 

— Poţi să-mi zici până nu mai poţi că nu te-ai drogat, 
spuse Kay, şi Krystal auzi pentru prima oară ceva adevărat 
şi omenesc în vocea lui Kay: exasperare, iritare. Dar vei fi 
testată la clinică. Ştim amândouă că testele vor ieşi 
pozitive. Mi-au spus că e ultima ta şansă, că te vor scoate 
iar din program. 


120 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Terri se şterse la gură cu dosul palmei. 

— Uite, îmi dau seama că niciuna dintre voi nu vrea să- 
| pierdeţi pe Robbie... 

— Păi atuncea, nu ni-l lua, ce dracu'! strigă Krystal. 

— Nu-i chiar aşa de simplu, spuse Kay. 

Se aşeză din nou şi ridică în braţe dosarul voluminos 
de pe podea, unde căzuse. 

— Când Robbie s-a întors la tine acum un an, Terri, te 
lăsaseşi de heroină. Te-ai angajat ferm să te abţii şi să 
urmezi programul de dezintoxicare şi ai mai fost de acord şi 
cu alte lucruri, cum ar fi să-l ţii pe Robbie la creşă... 

— Da, şi l-am dus... 

— ... O perioadă scurtă, spuse Kay. O perioadă scurtă l- 
ai dus, dar, Terri, nu-i de ajuns să faci un efort simbolic. 
După ceea ce-am aflat când am venit aici ieri şi după ce-am 
discutat şi cu asistenta care se ocupă de tine la clinică şi cu 
doamna Harper, mă tem că trebuie să reanalizăm cum 
merg treburile. 

— Ce-nseamnă asta? se interesă Krystal. Altă revizuire 
a cazului, nu-i aşa? Da' de ce-ai nevoie d-aşa ceva, totuşi? 
De ce ai nevoie d-aşa ceva? E bine, am grijă de el... taci 
dracu’ din gură! ţipă ea la Terri, care încerca să strige şi ea 
ceva din fotoliu. Ea nu e... eu am grijă de el, bine? urlă ea la 
Kay, roşie în obraji, cu ochii rimelaţi excesiv plini de lacrimi 
de mânie, împungându-se cu degetul în piept. 

Krystal îl vizitase pe Robbie cu regularitate la părinţii 
adoptivi în luna în care copilul le fusese luat. Băieţelul se 
agăța de ea, voia ca ea să rămână la ceai, plângea când 
sora lui pleca. Fusese ca şi cum cineva ţi-ar fi scos jumătate 
din măruntaie şi te-ar fi ţinut prizonier. Krystal dorise ca 
Robbie să stea la Nana Cath, aşa cum stătuse şi ea de 
atâtea ori în copilărie, sau de fiecare dată când Terri cădea 
pradă drogurilor. Dar Nana Cath era acum bătrână şi 
slăbită, şi n-avea timp pentru Robbie. 

— Inţeleg că îţi iubeşti fratele şi că te străduieşti să faci 
tot ce e bine pentru el, Krystal, dar tu nu eşti tutorele legal 
al co... 

— Şi de ce nu-s? Doar sunt sora lui, ce naiba? 


121 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Bun, spuse cu fermitate Kay. Terri, cred că aici 
trebuie să privim adevărul în faţă. Cei de la Bellchapel or să 
te elimine din program fără să clipească dacă te duci acolo, 
susţii că nu te-ai drogat şi îţi ies testele pozitive. Asistenta 
ta, cu care am vorbit la telefon, mi-a spus asta pe şleau. 

Chircită în fotoliu, un hibrid straniu între o bătrână şi 
un copil cu dinţii ei lipsă, Terri avea o privire goală şi 
nemângâiată. 

— Cred că singura cale prin care poţi evita să fii scoasă 
din program, continuă Kay, este să recunoşti din capul 
locului că te-ai drogat, să-ţi asumi responsabilitatea pentru 
delăsare şi să-ţi iei angajamentul că vrei să începi din nou. 

Terri rămase cu privirea în gol. Minciuna era singurul 
mod în care Terri ştia să reacționeze la numeroasele 
acuzaţii care i se aduceau. Da, bine, în regulă, haide, dă-l 
încoace, după care, Nu, eu niciodată, nici vorbă, n-am făcut 
deloc... 

— Ai avut vreun motiv anume pentru care ai luat 
heroină săptămâna asta, când deja aveai în organism o 
doză mare de metadonă? întrebă Kay. 

— Păi, da, zise Krystal. A avut, pentru că a venit Obbo 
aici, iar ea nu ştie niciodată să-i zică nu lu' ăla! 

— Gura! spuse Terri, dar fără nerv. 

Părea că încearcă să asimileze cele spuse de Kay: 
acest sfat bizar şi periculos, de a spune adevărul. 

— Obbo, repetă Kay. Cine-i Obbo? 

— Un labagiu nenorocit, spuse Krystal. 

— E dealerul tău? întrebă Kay. 

— Gura, o avertiză din nou Terri pe Krystal. 

— De ce mama dracului nu i-ai zis nu lu' ăla? urlă 
Krystal la mama ei. 

— Bun, zise din nou Kay. Terri, am s-o sun din nou pe 
asistenta ta de la clinică. Am să încerc s-o conving că, după 
părerea mea, e mai bine pentru familie ca tu să rămâi în 
program. 

— Chiar ai s-o faci? întrebă Krystal, uimită. 

O considerase pe Kay o mare japiţă, una şi mai mare 
chiar decât mama aia adoptivă, cu bucătăria ei imaculată şi 


122 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


felul ei cumsecade de a-i vorbi lui Krystal, care o făcea pe 
fată să se simtă ca un rahat. 

— Da, spuse Kay. Am s-o fac. Dar, Terri, din punctul 
nostru de vedere, şi mă refer aici la echipa de la Protecţia 
Copilului, treaba-i serioasă. Vom fi nevoiţi să monitorizăm 
îndeaproape situaţia de acasă a lui Robbie. Trebuie să 
vedem o schimbare, Terri. 

— Bine, da, spuse Terri, fiind de acord aşa cum era de 
acord cu orice, cu oricine. 

Dar Krystal interveni: 

— Ai s-o faci, da. O s-o facă. Am s-o ajut. O s-o facă. 


Shirley Mollison îşi petrecea zilele de miercuri la 
Spitalul General South West din Yarvil. Aici, ea şi o duzină 
de voluntare efectuau sarcini dintre cele mai diverse, cum 
ar fi plimbatul cărucioarelor cu cărţi de la bibliotecă printre 
paturile bolnavilor, îngrijirea florilor pacienţilor şi mici 
cumpărături de la chioşcul din foaier pentru cei ţintuiţi la 
pat şi fără vizitatori. Activitatea ei preferată era să treacă 
de la un pat la altul şi să preia comenzile pentru masă. 
Odată, având la ea clipboardul şi permisul de intrare 
plastifiat, un doctor a confundat-o cu administratorul 
spitalului. 

Ideea de voluntariat îi venise lui Shirley după cea mai 
lungă conversaţie pe care a avut-o vreodată cu Julia 
Fawley, în timpul uneia dintre minunatele petreceri de 
Crăciun de la Sweetlove House. Cu acel prilej a aflat că Julia 
era implicată în colectarea de fonduri pentru secţia de 
pediatrie a spitalului din localitate. 

— Ce avem nevoie cu adevărat este o vizită regală, îi 
spusese Julia, privirea rătăcindu-i către uşă, peste umărul 
lui Shirley. Am să-l rog pe Aubrey să aibă o discuţie cu 
Norman Bailey. Scuză-mă, trebuie să-l salut pe Lawrence... 

Shirley se pomeni stând singură lângă pian, spunând 
aerului: „Oh, desigur, desigur“. Habar n-avea cine era 


123 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Norman Bailey, dar se simţea de-a dreptul zăpăcită. Chiar a 
doua zi, fără măcar să-i spună lui Howard ce-şi pusese în 
gând, a telefonat la South West General şi a pus întrebări 
despre activitatea de voluntariat. Lămurindu-se că nu era 
nevoie decât de un caracter nepătat, o minte sănătoasă şi 
picioare solide, a cerut un formular de înscriere. 

Munca de voluntariat i-a deschis lui Shirley o lume 
nouă şi minunată. Acesta a fost visul pe care Julia Fawley i 
l-a transmis, fără să vrea, lângă pian: acela în care ea 
stătea în picioare cu mâinile încleştate cu sfială în faţă, cu 
permisul plastifiat prins în jurul gâtului, în vreme ce regina 
trecea în pas domol prin faţa şirului de voluntari cu feţe 
radioase. Se văzu pe ea făcând o reverență perfectă, care 
atrase atenţia reginei; aceasta se opri să schimbe două 
vorbe cu ea; o felicită pe Shirley pentru că-şi dăruia cu 
generozitate timpul ei... un flash şi o fotografie, iar ziarele 
de a doua zi... „Regina discută cu voluntara Shirley 
Mollison...” Uneori, când Shirley se concentra cu adevărat 
pe această scenă imaginară, un sentiment aproape 
evlavios se pogora asupra ei. 

Voluntariatul la spital îi oferise lui Shirley o armă nouă 
şi sclipitoare cu care să-i mai domolească din pretenţii lui 
Maureen. Când văduva lui Ken fusese transformată, ca în 
basmul Cenuşăresei, din vânzătoare în partener de afaceri, 
îşi luase nişte aere care pe Shirley o scoteau din fire (deşi le 
îndura cu un zâmbet de pisicuţă). Dar Shirley îşi 
redobândise poziţia dominantă: lucra, nu pentru profit, ci 
din bunătatea sufletului ei. Să faci voluntariat era o chestie 
stilată; asta făceau femeile care nu aveau nevoie de bani, 
adică femei ca ea şi Julia Fawley. Mai mult, spitalul îi oferea 
lui Shirley acces la o vastă mină de bârfe, cu care putea să 
înece trăncăneala plictisitoare a lui Maureen despre noua 
cafenea. 

În dimineaţa asta, Shirley îşi exprimase preferința 
pentru salonul douăzeci şi opt, adresându-se cu fermitate 
şefei voluntarilor, care a trimis-o imediat la secţia de 
oncologie. La salonul douăzeci şi opt îşi făcuse singura 
prietenă din rândul asistentelor. Unele dintre asistentele 


124 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


tinere se purtau uneori nepoliticos şi autoritar cu voluntarii, 
dar Ruth Price, care revenise de curând la slujba de 
asistentă medicală după o întrerupere de şaisprezece ani, 
fusese fermecătoare de la început. Amândouă erau, după 
cum s-a exprimat Shirley, femei din Pagford, iar asta 
stabilea o legătură între ele. 

(Cu toate că, întâmplarea făcea ca Shirley să nu se fi 
născut în Pagford. Ea şi sora ei mai mică crescuseră cu 
mama lor într-un apartament neîncăpător şi neîngrijit. 
Mama lui Shirley bea mult; nu divorțase de tatăl fetelor, pe 
care acestea nu îl vedeau. Bărbaţii din partea locului 
păreau să cunoască toţi numele mamei lui Shirley şi 
zâmbeau superior când îl auzeau... Dar asta fusese cu mult 
timp în urmă, iar Shirley era adepta ideii potrivit căreia 
trecutul se dezintegra dacă nu-l mai pomeneai. Refuza să-şi 
aducă aminte.) 

Shirley şi Ruth se salutară cu încântare, dar dimineaţa 
era aglomerată şi nu era timp decât pentru un schimb scurt 
de impresii despre moartea neprevăzută a lui Barry 
Fairbrother. Conveniră să se întâlnească pentru masa de 
prânz la douăsprezece şi jumătate, iar Shirley plecă să ia 
căruciorul cu cărţi. 

Avea o dispoziţie minunată. Vedea viitorul aşa de clar, 
de parcă s-ar fi întâmplat deja. Howard, Miles şi Aubrey 
Fawley urmau să-şi unească forţele pentru a face ca Fields 
să se desprindă pentru totdeauna de Pagford, iar asta ar 
constitui un prilej pentru o cină de sărbătorire la Sweetlove 
House... 

Locul i se părea ameţitor lui Shirley. Grădina enormă, 
cu ceasul ei solar, gardurile vii tunse decorativ şi iazurile; 
holul larg, lambrisat; fotografia cu ramă de argint de pe 
pian, în care proprietarul glumea cu prinţesa. Nu a sesizat 
niciun pic de condescendenţă în atitudinea soţilor Fawley 
faţă de ea sau faţă de Howard. Dar, pe de altă parte, 
existau atâtea şi-atâtea arome derutante care concurau 
pentru atenţia ei ori de câte ori ajungea în raza orbitală a 
familiei Fawley. Îşi şi imagina cum stăteau ei cinci la o cină 
privată, într-una din superbele încăperi laterale, Howard 


125 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aşezat lângă Julia, ea, la dreapta lui Aubrey, iar Miles, între 
ei. (În fantezia lui Shirley, Samantha era inevitabil reţinută 
altundeva.) 

Shirley şi Ruth s-au întâlnit lângă raionul de iaurturi la 
douăsprezece şi jumătate. Gălăgioasa cantină de spital nu 
era la fel de aglomerată cum avea să fie la unu, iar 
asistenta şi voluntara au găsit, fără prea mare dificultate, o 
masă plină de firimituri, lipită de perete. 

— Ce face Simon? Ce fac băieţii? întrebă Shirley, după 
ce Ruth şterse masa şi scăpară de cele două tăvi, iar acum 
şedeau faţă în faţă, gata de discuţie. 

— Si e bine, mulţumesc, e bine. Aduce acasă noul 
nostru computer. Băieţii abia aşteaptă, cred că-ţi poţi 
imagina. 

Asta era de-a dreptul neadevărat. Andrew şi Paul 
aveau amândoi laptopuri ieftine; PC-ul stătea în colţul micii 
lor camere de zi şi niciunul dintre băieţi nu-l atingea, 
preferând să nu facă nimic care să-i aducă în apropierea 
tatălui lor. Ruth îi vorbea adesea lui Shirley despre băieţii ei 
ca şi cum ar fi fost mult mai mici decât erau: uşor de 
manevrat, ascultători şi uşor de distrat. Poate că, în felul 
ăsta, încerca să se facă pe ea însăşi mai tânără, ca să 
scoată în evidenţă diferenţa de vârstă dintre ea şi Shirley - 
care era de aproape două decenii - ca să le facă să semene 
şi mai mult cu o mamă şi fiica ei. Mama lui Ruth murise cu 
zece ani în urmă; simţea lipsa unei femei mai în vârstă în 
viaţa ei, iar relaţia lui Shirley cu propria ei fiică era, din câte 
i-a dat de înţeles lui Ruth, nu tocmai cum ar fi putut să fie. 

— Miles şi cu mine am fost întotdeauna foarte 
apropiaţi. Patricia, pe de altă parte, a avut întotdeauna un 
caracter dificil. Acum e la Londra. 

Ruth şi-ar fi dorit nespus să afle mai multe, dar o 
calitate pe care o aveau şi ea, şi Shirley, şi pe care şi-o 
admirau reciproc era o reticenţă manierată; o mândrie în a 
prezenta lumii din jur o aparenţă neşifonată. Prin urmare, 
Ruth îşi înfrânse curiozitatea aţâţată, deşi păstră în sinea ei 
speranţa că va afla, la momentul cuvenit, ce anume o făcea 
pe Patricia să fie atât de dificilă. 


126 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Shirley şi Ruth se plăcuseră din prima clipă, iar asta îşi 
avea rădăcinile în faptul că fiecare recunoştea că cealaltă 
era o femeie aidoma ei însăşi, o femeie care se mândrea 
cel mai mult cu faptul că reuşise să cucerească şi să 
păstreze afecțiunea soţului ei. La fel ca francmasonii, ele 
două aveau acelaşi cod fundamental şi, prin urmare, se 
simțeau în siguranţă una în compania celeilalte, într-un 
mod care nu se regăsea în nicio altă situaţie. Complicitatea 
lor era şi mai plăcută fiind condimentată cu un sentiment 
de superioritate, pentru că, în secret, fiecare o compătimea 
pe cealaltă pentru alegerea făcută în privinţa soţului. Lui 
Ruth, Howard i se părea grotesc fizic, şi nu reuşea să 
priceapă cum fusese posibil ca prietena ei, care îşi păstrase 
o frumuseţe durdulie, dar delicată, să accepte să se mărite 
cu el. Lui Shirley, care nu-şi amintea să-l fi văzut vreodată 
pe Simon, care nu-i auzise niciodată pomenit numele în 
legătură cu chestiunile de ordin superior ale Pagfordului, şi 
care înţelesese că lui Ruth îi lipsea orice rudiment de viaţă 
socială, soţul lui Ruth i se părea un sihastru inadecvat. 

— Aşadar, i-am văzut pe Miles şi Samantha aducându-l 
pe Barry la spital, spuse Ruth, lansându-se în subiectul 
principal fără niciun fel de introducere. 

Avea mult mai puţin tact în conversații decât Shirley, 
fiindu-i mai greu să-şi ascundă aviditatea pentru bârfele din 
Pagford, de care se simţea văduvită, cum era ţinută 
prizonieră pe dealul de deasupra oraşului, izolată de lipsa 
de sociabilitate a lui Simon. 

— Chiar au văzut cu ochii lor cum s-a întâmplat? 
întrebă Ruth. 

— Oh, da, spuse Shirley. Luau cina la clubul golfului. 
Era duminică seara, ştii; fetele se întorseseră la şcoală, iar 
Sam preferă să mănânce în oraş, nu prea-i place să 
gătească... 

Punct cu punct, în pauzele de cafea petrecute 
împreună, Ruth aflase o parte din povestea secretă a 
mariajului dintre Miles şi Samantha. Shirley i-a spus cum 
fiul ei fusese obligat să se însoare cu Samantha fiindcă 
aceasta rămăsese gravidă cu Lexie. 


127 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Au făcut tot ce se putea face mai bine din această 
căsătorie, oftă Shirley, bravând cu zâmbetul pe buze. Miles 
a făcut ceea ce se cuvenea; n-aş fi acceptat nicio altă 
variantă. Fetele sunt minunate. Păcat că Miles n-a avut un 
băiat; ar fi fost excelent cu un băiat. Dar Sam n-a mai vrut 
al treilea copil. 

Ruth preţuia fiecare critică mascată pe care Shirley o 
făcea la adresa nurorii. li displăcuse din prima clipă, cu ani 
în urmă, când îl însoţise pe micul Andrew, pe atunci în 
vârstă de patru ani, la creşa de la St Thomas, unde a 
întâlnit-o pe Samantha şi pe fiica ei, Lexie. Cu râsul ei 
zgomotos şi decolteul ei exagerat de generos, precum şi cu 
o anumită aplecare spre glumele cam deocheate pentru 
mamele din curtea şcolii, Samantha o frapase pe Ruth ca o 
fiinţă periculos de acaparatoare. Ani de-a rândul după 
aceea, Ruth o urmărise cu dispreţ pe Samantha cum îşi 
împinge pieptul masiv în faţă în timp ce discuta cu Vikram 
Jawanda la şedinţele cu părinţii şi, ca să evite să stea de 
vorbă cu ea, îl conducea pe Simon pe la marginea sălilor de 
clasă. 

Shirley continua să relateze povestea, aflată la mâna a 
doua, a ultimului drum al lui Barry, dând toată greutatea 
posibilă  vigilenţei lui Miles care chemase imediat 
ambulanţa, felului cum o sprijinise pe Mary Fairbrother, 
insistenţei lui în a rămâne alături de ea la spital până la 
sosirea soţilor Wall. Ruth asculta atentă, chiar dacă cu o 
uşoară nerăbdare. Shirley era mult mai antrenantă când 
enumera imperfecţiunile Samanthei decât când proslăvea 
virtuțile lui Miles. Mai mult de-atât, Ruth ardea de 
nerăbdare să-i comunice lui Shirley ceva palpitant. 

— Aşadar, a rămas un loc liber în Consiliul Parohial, 
spuse Ruth în momentul în care Shirley ajunsese la punctul 
din poveste în care Miles şi Samantha îi lăsaseră pe Colin şi 
Theresa Wall să intre în scenă. 

— Noi numim asta loc devenit vacant printr-o moarte 
subită, spuse cu blândeţe Shirley. 

Ruth trase adânc aer în piept. 

— Simon, spuse ea, excitată de simplul fapt că spunea 


128 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acest lucru, se gândeşte să candideze! 

Shirley zâmbi cu un gest automat, ridică sprâncenele 
cu o surprindere politicoasă şi sorbi din ceaşca de ceai ca 
să-şi ascundă faţa. Ruth habar nu avea că tocmai spusese 
ceva care îi tulburase liniştea prietenei sale. Ea 
presupusese că Shirley ar fi încântată să se gândească la 
faptul că soţii lor făceau amândoi parte din Consiliul 
Parohial, şi avea o vagă idee că, poate, Shirley i-ar putea fi 
de ajutor în acest sens. 

— Mi-a spus aseară, continuă Ruth cu importanţă. Se 
tot gândeşte la asta de o vreme. 

Anumite alte lucruri spuse de Simon, despre 
posibilitatea de a prelua mita de la Grays ca să-i menţină în 
poziţia de contractori ai consiliului, Ruth le îndepărtase din 
mintea ei, aşa cum făcuse şi cu toate micile potlogării, 
fărădelegile lui mărunte. 

— Habar n-am avut că Simon ar fi interesat să se 
implice în guvernarea locală, spuse Shirley, cu un ton lejer 
şi plăcut. 

— Oh, da, zise Ruth, care nici ea nu avusese habar, e 
foarte dornic. 

— A discutat cu dr. Jawanda? întrebă Shirley, sorbind 
din nou din ceai. Ea i-a sugerat cumva să candideze? 

Întrebarea o puse în încurcătură pe Ruth, care lăsă să i 
se vadă nedumerirea sinceră. 

— Nu cred... Simon n-a mai fost la doctor de foarte 
multă vreme. Adică, e foarte sănătos. 

Shirley zâmbi. Dacă acţiona pe cont propriu, fără 
sprijinul facțiunii Jawanda, atunci ameninţarea reprezentată 
de Simon era fără doar şi poate neglijabilă. Chiar o 
compătimea pe Ruth, pe care o aştepta o surpriză urâtă. 
Ea, Shirley, care cunoştea pe oricine avea o cât de mică 
importanţă în Pagford, ar fi avut mari dificultăţi în a-l 
recunoaşte pe soţul lui Ruth dacă acesta ar fi intrat în 
magazinul de delicatese. Cine naiba credea sărmana Ruth 
că ar fi votat pentru el? Pe de altă parte, Shirley ştia că 
exista o întrebare pe care Howard şi Aubrey ar fi vrut să i-o 
adreseze aşa, ca o chestiune de rutină. 


129 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Simon a locuit mereu în Pagford, nu? 

— Nu, s-a născut în Fields, răspunse Ruth. 

— Ah, spuse Shirley. 

Desfăcu folia cutiei de iaurt, apucă linguriţa şi luă o 
gură, gânditoare. Faptul că Simon urma probabil să aibă o 
poziţie  pro-Fields, oricare i-ar fi fost perspectivele 
electorale, merita ştiut. 

— Candidaturile vor fi anunţate şi pe site? întrebă 
Ruth, sperând încă într-un acces întârziat de solicitudine şi 
entuziasm. 

— O, da, răspunse Shirley vag. Cred că da. 


Andrew, Fats şi alţi douăzeci şi şapte de elevi au 
petrecut ultima parte a după-amiezii de miercuri în ceea ce 
Fats numea „spasmatică”. Era antepenultimul curs de 
matematică, judecând după cel mai incompetent profesor 
al catedrei: o tânără cu coşuri pe faţă, care abia încheiase 
perioada de practică şi care era incapabilă să menţină 
ordinea în clasă, părând adesea gata-gata să izbucnească 
în plâns. Fats, care se înscrisese în mod deliberat pe un 
făgaş al rezultatelor nesatisfăcătoare pe parcursul ultimului 
an, fusese retrogradat la spasmatică din grupa superioară. 
Andrew, care toată viaţa lui avusese dificultăţi cu numerele, 
trăia cu teama că va fi exilat în grupa cea mai de jos, 
împreună cu Krystal Weedon şi vărul ei, Dane Tully. 

Andrew şi Fats şedeau împreună în spatele clasei. 
Uneori, când obosea să mai distreze clasa sau să provoace 
şi mai multă dezordine, Fats îi arăta lui Andrew câteva 
operaţii matematice. Nivelul  gălăgiei era asurzitor. 
Domnişoara Harvey urla pe deasupra tuturor, implorându-i 
să facă linişte. Lucrările de control erau pline de 
obscenităţi. Elevii se ridicau în permanenţă ca să-şi facă 
vizite reciproce, hârşâindu-şi de podea picioarele scaunelor; 
mici proiectile zburau încrucişat prin sală ori de câte ori 
domnişoara Harvey privea în altă parte. Uneori Fats găsea 


130 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pretexte să umble prin sală, imitând mersul săltăreţ al lui 
Cubby, cu braţele ţepene pe lângă corp. Umorul lui Fats era 
aici în deplinătatea expresiei sale; la orele de engleză, unde 
el şi Andrew erau în grupa superioară, nu se obosea să-l 
folosească pe Cubby ca material didactic. 

Sukhvinder Jawanda şedea chiar în faţa lui Andrew. Cu 
mult timp în urmă, în şcoala primară, Andrew, Fats şi 
ceilalţi băieţi o trăgeau pe Sukhvinder de cozile lungi, 
împletite ale părului ei de culoare negru-albăstriu. Era cel 
mai uşor să te agăţi de ele când se juca leapşa şi cândva 
reprezentau o atracţie irezistibilă când atârnau ca acum, pe 
spatele ei, ascunse de ochii profesoarei. Dar Andrew nu mai 
avea niciun fel de dorinţă să tragă de cozi, nici să atingă 
vreo parte a corpului lui Sukhvinder. Era una dintre puţinele 
fete peste care ochii lui alunecau fără cel mai mic interes. 
De când îi atrăsese atenţia Fats, observase şi el uşoara 
negreală de pe buza de sus a fetei. Sora mai mare a lui 
Sukhvinder, Jaswant, avea o siluetă mlădioasă, cu forme 
atrăgătoare, o talie îngustă şi o faţă care, înainte să vină 
Gaia, i se păruse frumoasă lui Andrew, cu pomeţii 
proeminenţi, pielea aurie catifelată şi ochi migdalaţi căprui 
şi umezi. Fireşte, Jaswant fusese întotdeauna inaccesibilă: 
cu doi ani mai mare şi cea mai deşteaptă fată din clasa a 
şasea, părea să fie conştientă ce erecţii le provocau 
băieţilor cu farmecele ei. 

Sukhvinder era singura persoană din clasă care nu 
scotea absolut niciun zgomot. Cu spatele gârbovit şi capul 
aplecat deasupra lucrării ei, părea învăluită în concentrare 
ca într-un cocon. Îşi trăsese în jos mâneca puloverului astfel 
încât să-i acopere în întregime mâna, închizând manşeta ca 
să alcătuiască un pumn acoperit de lână. Tăcerea ei 
desăvârşită era aproape ostentativă. 

— Marele hermafrodit stă tăcut şi nemişcat, murmură 
Fats, cu ochii fixaţi pe ceafa lui Sukhvinder. Având mustaţa, 
dar fiind înzestrată cu mamele proeminente, oamenii de 
ştiinţă rămân nelămuriţi cu privire la contradicţiile acestui 
mascul-femelă păros. 

Andrew râse pe înfundate, dar totuşi nu se simţea în 


131 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


largul lui. S-ar fi bucurat mai mult dacă Sukhvinder n-ar fi 
putut să audă ce zice Fats. Ultima oară când fusese acasă 
la Fats, acesta-i arătase mesajele pe care le trimitea cu 
regularitate pe pagina de Facebook a lui Sukhvinder. 

Scotocise internetul după imagini şi informaţii despre 
hirsutism şi îi trimitea zilnic câte un citat sau o imagine. 

Era întrucâtva amuzant, dar îl făcea pe Andrew să se 
simtă jenat. Strict vorbind, Sukhvinder nu era genul de 
fiinţă care să ceară aşa ceva: părea o ţintă foarte facilă. Lui 
Andrew îi plăcea cel mai mult când Fats îşi îndrepta limba 
acidă împotriva unor figuri autoritare, a prefăcuţilor sau a 
celor mulţumiţi de sine. 

— Separată de turma ei de făpturi bărboase şi 
purtătoare de sutien, spuse Fats, ea stă, pierdută în 
gânduri, întrebându-se dacă i-ar sta bine cu bărbuţă. 

Andrew râse, apoi se simţi vinovat, dar Fats îşi pierdu 
interesul şi îşi îndreptă atenţia spre transformarea fiecărui 
zero de pe foaia lui de exerciţii într-un anus zbârcit. Andrew 
reveni la încercarea de a ghici unde trebuia pusă virgula 
zecimală şi la contemplarea perspectivei drumului de 
întoarcere acasă cu autobuzul şcolar, în care se va afla şi 
Gaia. Întotdeauna era mult mai dificil să găsească un loc de 
pe care să o poată privi în voie pe drumul spre casă 
deoarece, când el ajungea acolo, ea era deja înconjurată de 
copii sau prea departe de el. Faptul că se amuzaseră 
împreună la adunarea de luni-dimineaţă nu dusese nicăieri. 
Ea nu-i mai căutase de atunci privirea în autobuz, nici nu-i 
demonstrase în vreun alt fel că ştia de existenţa lui. In cele 
patru săptămâni de când era îndrăgostit, Andrew nu 
vorbise de fapt niciodată cu Gaia. Încercase să formuleze 
câteva fraze de început, în vreme ce rumoarea din ora de 
spasmatică era la apogeu în jurul lui. „A fost amuzant luni, 
la adunare...” 

— Sukhvinder, ai păţit ceva? 

Domnişoara Harvey, care se aplecase deasupra lucrării 
lui Sukhvinder ca să-i pună notă, se holba la faţa fetei. 
Andrew o văzu pe Sukhvinder negând din cap şi 
ascunzându-şi faţa cu palmele, încă aplecată deasupra 


132 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
lucrării. 

— Wallah! şopti Kevin Cooper, cu intenţia de a fi auzit, 
de la două rânduri mai în faţă. Wallah! Peanut! 

Incerca să le atragă atenţia asupra unui lucru pe care 
ei deja îl ştiau: faptul că Sukhvinder, judecând după 
tremurul uşor al umerilor, plângea şi că domnişoara Harvey 
făcea, plină de tulburare, tentative deznădăjduite de a afla 
ce se întâmplase. Clasa, sesizând o agravare a lipsei de 
vigilenţă a profesoarei, se dezlănţui. 

— Peanut! Wallah! 

Andrew nu reuşise niciodată să-şi dea seama dacă 
acest Kevin Cooper irita lumea intenționat sau fără voia lui, 
dar oricum era limpede că avea un talent deosebit în a 
călca oamenii pe bătături. Porecla „Peanut” era foarte 
veche şi îl însoţise pe Andrew în şcoala primară; 
întotdeauna o detestase. Fats fusese cel care o scosese din 
uz, nefolosind-o niciodată. Cooper nu-i nimerea nici lui Fats 
numele: „Wallah” se bucurase de o oarecare popularitate 
doar pe termen scurt, anul trecut. 

— Peanut! Wallah! 

— Tacă-ți fleanca, Cooper, dobitoc cu cap de sulă, îi 
şuieră Fats printre dinți. 

Cooper stătea atârnat peste spătarul scaunului, 
zgâindu-se la Sukhvinder, care se aplecase şi mai mult, cu 
fața aproape lipită de bancă, în vreme ce domnişoara 
Harvey se lăsase pe vine lângă ea, fluturând comic din 
mâini, neputând nici s-o atingă şi nereuşind să obţină de la 
ea vreo explicaţie pentru tulburarea ei. Alţi câţiva elevi 
observaseră această perturbare neobişnuită şi se holbau: 
dar în faţa clasei, mai mulţi băieţi continuau să facă 
hărmălaie, ignorând orice altceva în afară de propriul lor 
amuzament. Unul dintre ei apucă buretele de tablă cu 
spate din lemn de pe catedra părăsită de domnişoara 
Harvey. Îl aruncă. 

Buretele zbură până-n partea opusă a încăperii şi lovi 
ceasul de pe perete, care căzu pe podea şi se sfărâmă: 
cioburi de plastic şi piese metalice zburară în toate 
direcţiile, iar câteva fete, inclusiv domnişoara Harvey, 


133 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ţipară speriate. 

Uşa clasei se deschise brusc şi se lovi, zgomotos, de 
perete. În clasă se făcu subit linişte. Cubby stătea în prag, 
roşu la faţă de furie. 

— Ce se întâmplă în această clasă? Ce-i cu toată 
hărmălaia asta? 

Domnişoara Harvey se ridică în picioare ca o jucărie pe 
arcuri lângă banca lui Sukhvinder, înspăimântată şi cu o 
expresie de vinovăţie pe chip. 

— Domnişoară Harvey! Clasa dumitale face o gălăgie 
infernală. Ce s-a întâmplat? 

Domnişoara Harvey părea să fi încremenit. Kevin 
Cooper stătea atârnat peste spătarul scaunului, uitându-se 
pe rând la domnişoara Harvey, la Cubby şi la Fats, şi înapoi. 

Fats vorbi. 

— Păi, ca să fiu cât se poate de sincer, tată, îi dăm 
clasă acestei biete femei. 

Clasa explodă într-un hohot general. Gâtul drei Harvey 
era desfigurat de o iritaţie maronie care se extindea rapid. 
Fats stătea nonşalant în echilibru pe picioarele din spate ale 
scaunului, cu faţa perfect imobilă, uitându-se la Cubby cu o 
detaşare provocatoare. 

— Destul! spuse Cubby. Dacă mai aud că faceţi 
gălăgie, am să vă bag pe toţi la detenţie. Aţi înţeles? Pe 
toţi! 

Închise uşa peste râsetele lor. 

— L-aţi auzit pe domnul director adjunct! ţipă 
domnişoara Harvey, grăbindu-se să ajungă în faţa clasei. 
Linişte! Faceţi linişte! Tu, Andrew, şi tu, Stuart, strângeţi 
mizeria aia! Adunați toate bucăţile alea de ceas! 

Cei doi îşi făcură datoria de a protesta zgomotos la 
această nedreptate, susținuți cu elan strident de două 
dintre fete. Adevăraţii făptaşi ai distrugerii, de care toată 
lumea ştia că dra Harvey se temea, stăteau la pupitrele lor 
şi zâmbeau dispreţuitor. Întrucât mai erau doar cinci minute 
până la sfârşitul zilei de şcoală, Andrew şi Fats începură să 
tragă de timp ca să prelungească operaţia de curăţenie şi 
ca să aibă motiv s-o lase neterminată. În timp ce Fats mai 


134 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


stârnea câteva hohote de râs ţopăind de colo-colo, cu 
braţele ţepene, imitând mersul lui Cubby, Sukhvinder îşi 
şterse lacrimile pe furiş cu mâna acoperită de pulover şi se 
cufundă la loc în obscuritate. 

Când sună clopoţelul, dra Harvey nu făcu nicio 
tentativă de a controla sau a domoli larma asurzitoare în 
timp ce elevii se năpusteau spre uşă. Andrew şi Fats 
împinseră cu piciorul bucăţile de ceas sub dulapurile din 
spatele clasei, apoi îşi săltară pe umăr rucsacurile de 
şcoală. 

— Wallah! Wallah! strigă Kevin Cooper, grăbindu-se să- 
i prindă din urmă pe Andrew şi Fats care mergeau pe 
coridor. Aşa-i zici tu acasă lui Cubby, „tată”? Serios? Aşa-i 
zici? 

Crezuse că-l pusese în încurcătură pe Fats; crezuse că 
i-o trăsese. 

— Eşti un labagiu, Cooper, replică plictisit Fats, iar 
Andrew râse. 


IV 


— Dr. Jawanda întârzie cam un sfert de oră, îi spuse 
recepţionera Tessei. 

— Ei, nu-i nimic, răspunse ea. Nu mă grăbesc. 

Seara se lăsase de puţin timp, iar geamurile din sala 
de aşteptare aruncau pe pereţi petice întunecate de 
albastru. Mai erau doar două persoane acolo: o bătrână 
slută care respira cu greutate şi purta papuci de casă, şi o 
mamă tânără care citea o revistă în vreme ce copilaşul cu 
care venise scotocea prin cutia cu jucării din colţ. Tessa luă 
de pe masa din mijloc un exemplar vechi şi ferfeniţit din 
revista Heat, se aşeză şi începu s-o frunzărească, uitându- 
se la poze. Întârzierea îi dădea răgazul să se gândească la 
ce avea să-i spună lui Parminder. 

Vorbiseră, scurt, la telefon de dimineaţă. Tessa se tot 
căia că nu o sunase de îndată ca să-i dea ştirea despre 
Barry. Parminder i-a spus că nu-i nicio problemă, iar Tessa 


135 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


să nu mai fie caraghioasă, că nu era supărată absolut 
deloc; dar Tessa, cu îndelungata ei experienţă cu cei 
ultrasensibili şi fragili, îşi dădea seama că Parminder, sub 
carapacea ei ţepoasă, se simţea rănită. A încercat să-i 
explice că fusese teribil de obosită în ultimele două zile şi 
că trebuise să se ocupe de Mary, Colin, Fats şi Krystal 
Weedon; că se simţise copleşită, pierdută şi incapabilă să 
se gândească la altceva decât la problemele urgente care-i 
fuseseră aruncate în cârcă. Dar Parminder i-a retezat-o 
tocmai când bătea câmpii cu scuzele şi i-a spus calm că or 
să se vadă mai târziu la chirurgie. 

Dr. Crawford ieşi din cabinetul lui, cu părul alb, cu 
înfăţişarea lui de urs, o salută vesel pe Tessa şi spuse: 

— Maisie Lawford? 

Tânăra mamă avu ceva dificultăţi în a-şi convinge fiica 
să lase vechiul telefon de jucărie pe rotile pe care aceasta 
din urmă îl găsise în cutia cu jucării. In timp ce era trasă cu 
blândeţe de mână după doctorul Crawford, micuța privea 
cu jind peste umăr la telefon, ale cărui secrete n-avea să le 
mai descopere acum. 

Când uşa se închise în urma lor, Tessa îşi dădu seama 
că avea un zâmbet idiot pe faţă, aşa că încercă grăbită să 
se adune. Avea să devină una din babele alea groaznice 
care gângureau ori de câte ori vedeau câte un copil mic, 
reuşind să-l sperie. l-ar fi plăcut ca fetiţa blondă să se 
împrietenească cu băieţelul ei brunet şi slăbuţ. Ce oribil 
era, se gândi Tessa, amintindu-şi-l pe Fats la vârsta fetiţei, 
când fantomele micuţe ale copiilor tăi aflaţi în viaţă îţi 
bântuiau inima; nu vor şti niciodată, şi le-ar displăcea 
profund dacă ar afla, că pe măsură ce creşteau se 
îndepărtau tot mai mult de tine, lăsându-te pustiu. 

Uşa de la cabinetul lui Parminder se deschise; Tessa 
ridică privirea. 

— Doamna Weedon, spuse Parminder. 

Ochii ei se întâlniră cu ai Tessei şi-i oferi un zâmbet 
care nu era deloc zâmbet, ci doar o strângere a gurii. 
Bătrânica în papuci de casă se ridică în picioare cu greutate 
şi ocoli şchiopătând peretele despărțitor, în urma lui 


136 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Parminder. Tessa auzi cum uşa de la cabinetul de chirurgie 
se închide sec. 

Citi comentariile de la o serie de poze care o înfăţişau 
pe soţia unui fotbalist în toate ţinutele vestimentare pe 
care le purtase în ultimele cinci zile. Studiind picioarele 
lungi şi zvelte ale tinerei femei, Tessa se întrebă cât de 
diferită i-ar fi fost viaţa dacă ar fi avut nişte picioare ca ale 
acesteia. Ceva o făcea să aibă o puternică bănuială că viaţa 
ei ar fi fost cu totul alta. Tessa avea picioarele scurte, 
groase, diforme. Le-ar fi ascuns mereu în cizme, doar că 
era greu să găsească atâtea perechi care să se poată 
încheia peste glezne. Îşi aminti că-i spusese unei fetiţe mai 
dolofane la consiliere că înfăţişarea nu contează, că 
personalitatea e mult mai importantă. „Ce prostii le 
spunem copiilor”, îşi zise Tessa, întorcând pagina revistei. 

O uşă ascunsă vederii se deschise cu un bubuit. Cineva 
striga cu o voce spartă. 

— Mă faci să-mi fie mai rău, la dracu'! Nu-i corect. Am 
venit la tine să mă ajuţi. E meseria ta... tu trebuie... 

Tessa şi recepţionera se uitau una la alta, apoi se 
întoarseră spre sursa strigătelor. Tessa auzi vocea lui 
Parminder, cu accentul de Birmingham încă sesizabil după 
toţi anii petrecuţi în Pagford. 

— Doamnă Weedon, continuaţi să fumaţi, iar asta 
afectează doza pe care trebuie să v-o prescriu. Dacă aţi fi 
renunţat la ţigări - fumătorii metabolizează teofilina mai 
rapid, aşa că ţigările nu doar vă agravează emfizemul, dar 
de fapt afectează capacitatea medicamentului de... 

— Să nu ţipi la mine! M-am săturat de tine! O să-ţi fac 
reclamaţie! Mi-ai dat alte pastile nenorocite decât alea 
bune! Vreau să merg la alt doctor! Vreau să merg la 
doctorul Crawford! 

Bătrâna îşi făcu apariţia de după perete, legănându-se 
şi şuierând, cu faţa stacojie. 

— O să mă omoare vaca aia pakistaneză! Să nu vă 
duceţi la ea! strigă spre Tessa. O să vă omoare cu 
medicamentele ei, japiţa aia de pakistaneză! 

Merse clătinându-se spre ieşire, instabilă pe picioarele 


137 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ca nişte fuse, încălţată cum era în papuci, cu respiraţia 
întretăiată, înjurând cât de tare îi permiteau plămânii 
slăbiţi. Uşa se închise cu zgomot în urma ei. Recepţionera 
schimbă încă o privire cu Tessa. Apoi auziră închizându-se 
din nou uşa de la cabinetul de chirurgie al lui Parminder. 

Parminder  reapăru abia după cinci minute. 
Recepţionera privea fix în ecran, ostentativ. 

— Doamna Wall, spuse Parminder, cu o altă grimasă 
de zâmbet. 

— Care-a fost povestea? întrebă Tessa după ce ocupă 
un loc la un capăt al biroului lui Parminder. 

— Noile pastile o supără la stomac pe doamna 
Weedon, spuse calm Parminder. Deci, astăzi îţi facem 
analizele la sânge, da? 

— Da, spuse Tessa, simultan intimidată şi rănită de 
conduita profesională rece a lui Parminder. Ce mai faci tu, 
Minda? 

— Eu? spuse Parminder. Sunt bine. De ce? 

— Păi... Barry... ştiu ce-a însemnat pentru tine şi ce ai 
însemnat tu pentru el. 

Lacrimile îi umplură ochii lui Parminder şi încercă să le 
îndepărteze clipind, dar era prea târziu: Tessa le văzuse. 

— Minda, spuse ea, lăsându-şi mâna durdulie pe mâna 
subţire a lui Parminder, dar aceasta i-o dădu la o parte, de 
parcă Tessa ar fi înţepat-o; apoi, trădată de propriul reflex, 
începu să plângă în hohote, neavând cum să se ascundă în 
încăperea mică, cu toate că se întorsese cu spatele, atât 
cât se putea, în scaunul rotativ. 

— Mi s-a făcut rău când mi-am dat seama că nu te-am 
sunat, zise Tessa, peste încercările furioase ale lui 
Parminder de a-şi domoli suspinele. Imi venea să mor de 
ciudă. Am vrut să te sun, minţi ea, dar n-am dormit deloc, 
ne-am petrecut aproape toată noaptea la spital, apoi a 
trebuit să ne ducem direct la muncă. Colin a cedat nervos 
la adunare, când a făcut anunţul, apoi a provocat o scenă 
absolut îngrozitoare cu Krystal Weedon în faţa tuturor. 
După care lui Stuart i s-a făcut chef să chiulească. lar Mary 
era distrusă... dar îmi pare-atât de rău, Minda, trebuia să te 


138 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sun. 

— ... dicol, spuse Parminder apăsat, cu faţa ascunsă 
îndărătul unei batiste pe care o scosese din mânecă.... 
Mary... cea mai importantă... 

— Ai fi fost una dintre primele persoane pe care Barry 
le-ar fi sunat, spuse cu tristeţe Tessa şi, spre groaza sa, 
izbucni şi ea în lacrimi. Minda, îmi pare-atât de rău, suspină 
ea, dar a trebuit să mă ocup de Colin şi de toţi ceilalţi. 

— Nu fi prostuţă, zise Parminder, sughiţând în timp ce- 
şi tampona faţa subţire. Suntem prostuţe. 

„Nu, nu suntem. Of, lasă şi tu de la tine, Parminder...” 

Dar doctoriţa îşi îndreptă umerii firavi, îşi suflă nasul şi 
stătu iar dreaptă în scaun. 

— Vikram ţi-a spus? întrebă Tessa cu timiditate, 
scoțând câteva şerveţele de hârtie din cutia de pe biroul lui 
Parminder. E 

— Nu, răspunse Parminder. Howard Mollison. In 
magazin. 

— Oh, Doamne, Minda, ce rău îmi pare. 

— Nu fi prostuţă. Nu-i nimic. 

Plânsul o făcu pe Parminder să se simtă ceva mai bine 
şi mai prietenoasă faţă de Tessa, care-şi ştergea faţa 
comună şi blândă. Asta era o uşurare căci acum, după 
dispariţia lui Barry, Tessa era singura ei prietenă adevărată 
din Pagford. (Întotdeauna preciza în gând „din Pagford”, de 
parcă undeva, dincolo de graniţele orăşelului, ar fi avut o 
sută de prieteni loiali. Nu recunoştea niciodată faţă de ea 
însăşi că aceştia însemnau doar amintirile legate de gaşca 
colegilor ei de şcoală din Birmingham, de care valurile vieţii 
o separaseră de mult; şi colegii de la medicină, cu care 
studiase şi se pregătise, care continuau să-i trimită felicitări 
de Crăciun, dar care nu veneau niciodată s-o viziteze şi pe 
care nici ea nu-i vizita vreodată.) 

— Cum se simte Colin? 

Tessa oftă. 

— Of, Minda... O, Doamne! Zice că vrea să candideze 
pentru locul lui Barry din Consiliul Parohial. 

Cuta adâncă dintre sprâncenele groase şi negre ale lui 


139 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Parminder se adânci. 

— ŢI-l imaginezi pe Colin candidând la alegeri? întrebă 
Tessa, strângând în mână şerveţele ude. Ţinând piept 
unora ca Aubrey Fawley şi Howard Mollison? Incercând să 
umple golul lăsat de Barry, spunându-şi că trebuie să 
câştige bătălia pentru Barry... Toată responsabilitatea... 

— Colin are pe umeri o mare responsabilitate la 
muncă, spuse Parminder. 

— Abia reuşeşte să se descurce, replică Tessa, fără să 
se gândească. 

Se simţi instantaneu neloială şi începu din nou să 
plângă. Era atât de ciudat; intrase aici gândindu-se că-i va 
oferi consolare lui Parminder, dar iată că începuse în 
schimb să-şi verse propriile necazuri. 

— Ştii cum e Colin, pune totul la inimă atât de mult, ia 
totul atât de persona... 

— Să ştii că se descurcă foarte bine, ţinând cont de 
toate circumstanţele, spuse Parminder. ` 

— Of, ştiu că se descurcă, încuviinţă Tessa obosită. li 
pierise cheful să se contrazică. Ştiu. 

Colin era aproape singura persoană faţă de care 
Parminder, severă şi închisă cum era, manifesta 
compasiune. La rândul său, Colin nu suporta niciodată să 
audă un cuvânt împotriva lui Parminder. Era susținătorul ei 
neînduplecat din Pagford: „Un excelent generalist”, replica 
el răstit către oricine îndrăznea s-o critice în faţa lui. „Cel 
mai bun pe care l-am avut.” Parminder nu avea prea mulţi 
apărători. Era nepopulară printre membrii vechii gărzi din 
Pagford, având reputaţia de a nu fi partizana antibioticelor 
şi a reţetelor scrise fără consultaţie. 

— Dacă Howard Mollison îşi pune în aplicare planul, nu 
vor fi niciun fel de alegeri, spuse Parminder. 

— Cum adică? 

— A trimis o circulară prin e-mail. A sosit acum o 
jumătate de oră. 

Parminder se întoarse spre monitorul computerului, 
tastă o parolă şi activă căsuţa poştală. Intoarse monitorul 
astfel ca Tessa să poată citi mesajul lui Howard. Primul 


140 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


paragraf exprima regretul privind moartea lui Barry. 
Următorul sugera că, având în vedere că un an din 
mandatul lui Barry expirase deja, cooptarea unui înlocuitor 
ar putea fi preferabilă trecerii prin procesul complicat al 
unor alegeri în toată regula. 

— Sunt sigură că are deja un candidat pregătit, spuse 
Parminder. Încearcă să ne bage pe gât vreun acolit, înainte 
să-l mai poată opri cineva. N-aş fi surprinsă dacă ar fi vorba 
de Miles. 

— Ei, asta sigur nu, replică instantaneu Tessa. Miles a 
fost la spital cu Barry... nu, era foarte supărat din cauza 
asta... 

— Doamne, cât poţi fi de naivă, Tessa, spuse 
Parminder, iar Tessa rămase şocată de înverşunarea din 
vocea prietenei sale. Tu nu înţelegi cum e Howard Mollison. 
E un om rău, foarte rău. Nu l-ai auzit cum a reacţionat când 
a aflat că Barry a scris la ziar despre Fields. Nu ştii ce 
planuri are cu clinica de dezintoxicare. Aşteaptă şi-ai să 
vezi. 

Mâna îi tremura atât de tare, încât nu reuşi să închidă 
e-mailul lui Mollison decât după mai multe încercări. 

— Ai să vezi, repetă ea. Bun, hai să trecem la treabă, 
Laura trebuie să plece dintr-o clipă-n alta. Mai întâi o să-ţi 
verific tensiunea. 

Parminder îi făcea un favor Tessei, consultând-o aşa de 
târziu, după orele de şcoală. Asistenta, care locuia în Yarvil, 
urma să lase proba de sânge a Tessei la laboratorul 
spitalului, în drum spre casă. Simţindu-se agitată şi ciudat 
de vulnerabilă, Tessa îşi rulă mâneca vechii sale jachete 
verzi. Doctorita îi prinse manşeta în jurul braţului. De 
aproape, se dezvăluia asemănarea puternică dintre 
Parminder şi a doua fiică a ei, căci constituţiile lor diferite 
(Parminder era slabă, iar Sukhvinder, durdulie) deveneau 
insesizabile, iar similitudinile trăsăturilor faciale ieşeau în 
evidenţă: nasul coroiat, gura largă cu buza de jos cărnoasă, 
şi ochii mari, rotunzi şi negri. Manşeta se strânse dureros în 
jurul braţului flasc al Tessei, în vreme ce Parminder 
urmărea acul instrumentului. 


141 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Şaisprezece şi cinci cu opt virgulă opt, spuse 
Parminder încruntându-se. E mare, Tessa; prea mare. 

Cu mişcări îndemânatice, desfăcu ambalajul unei 
seringi sterile, îndreptă braţul palid, plin de aluniţe al Tessei 
şi înfipse acul în venă la îndoitură. 

— ÎI duc pe Stuart în Yarvil mâine-seară, spuse Tessa, 
uitându-se în tavan. Am de gând să-i cumpăr un costum 
pentru înmormântare. Nu vreau să mă gândesc la ce scenă 
s-ar produce dacă ar încerca să se ducă în blugi. Colin o să- 
şi iasă din minţi. 

Căuta să-şi abată gândurile de la lichidul întunecat şi 
misterios care curgea în mica eprubetă din plastic. li era 
teamă că o va trăda; că nu fusese atât de cuminte cum ar fi 
trebuit să fie; că toate ciocolatele şi brioşele pe care le 
mâncase o vor trăda printr-un nivel ridicat al glucozei. 

Apoi se gândi cu amărăciune că ar fi fost mult mai uşor 
să reziste tentaţiei ciocolatei dacă viaţa ei ar fi fost mai 
puţin stresantă. 

Cum îşi petrecea mai tot timpul încercând să-i ajute pe 
alţii, era greu să vadă brioşele ca pe ceva foarte dăunător. 
În timp ce o privea pe Parminder cum lipeşte etichete pe 
flacoanele cu sângele ei, se pomeni că speră, deşi soţul şi 
prietena ei ar fi considerat asta o erezie, ca Howard 
Mollison să triumfe şi să împiedice desfăşurarea de alegeri. 


V 


Simon Price pleca de la tipografie la cinci fix, în fiecare 
zi, cu o punctualitate strictă. Işi făcuse orele de program şi 
cu asta basta; casa îl aştepta, curată şi răcoroasă, sus pe 
deal, la o lume depărtare faţă de clănţănitul şi uruitul 
perpetuu al maşinăriei din Yarvil. Să mai zăbovească în 
fabrică după terminarea programului (deşi acum ajunsese 
manager, Simon nu încetase nicio clipă să gândească la fel 
cum gândea când era ucenic) ar fi constituit o recunoaştere 
fatală a faptului că viaţa de familie era nesatisfăcătoare 
sau, mai rău, că încercai să-i linguşeşti pe cei din 


142 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


conducerea superioară. 

Astăzi, totuşi, Simon trebuia să facă un ocol înainte de 
a ajunge acasă. Se întâlnea în parcare cu motostivuitoristul 
ce mesteca gumă, şi împreună urmau să meargă pe străzile 
din Fields peste care se aşternea întunericul, băiatul 
spunându-i pe unde s-o ia, trecând chiar pe lângă casa 
unde crescuse Simon. Nu mai fusese pe acolo de ani; 
maică-sa murise, iar pe tatăl lui nu-l mai văzuse de când 
avea paisprezece ani şi nici nu ştia pe unde o fi. Se simţea 
tulburat şi deprimat să-şi vadă casa părintească cu 
scânduri bătute peste una dintre ferestre şi cu iarba 
crescută până la glezne. Răposata lui mamă fusese mândră 
de casa lor. 

Tânărul îi spuse lui Simon să parcheze pe Foley Road, 
în capăt, apoi se dădu jos, lăsându-l în maşină pe Simon, şi 
se îndreptă spre o casă care arăta deosebit de jalnic. Din 
câte putea să vadă Simon la lumina celui mai apropiat 
felinar stradal, o grămadă de gunoi părea adunată sub una 
dintre ferestrele de la parter. Abia acum începu Simon să se 
întrebe cât de înţelept fusese să vină şi să ia computerul 
furat în maşina lui. În perioada asta, cu siguranţă aveau 
instalate camere de televiziune cu circuit închis pe 
proprietate, ca să-i ţină sub supraveghere pe toţi golanii şi 
derbedeii. Se uită în jur, dar nu văzu nicio cameră; nimeni 
nu părea să se uite la el în afară de grăsana care se holba 
fără jenă în direcţia lui de la una din ferestrele mici şi 
pătrăţoase, ca de ospiciu. Simon se încruntă la ea, dar 
femeia continuă să-l privească în timp ce-şi fuma ţigara, 
aşa că-şi feri faţa cu palma, privind fix înainte, prin parbriz. 

Pasagerul lui ieşea deja din casă, mergând uşor 
legănat în timp ce se apropia de maşină, cărând cutia cu 
computerul. In spatele lui, în pragul casei din care tocmai 
ieşise, Simon zări o adolescentă cu un băieţel mic la 
picioarele ei, care dispăru din câmpul lui vizual, trăgând şi 
copilul după ea. 

Simon răsuci cheia în contact, ambalând motorul în 
timp ce mestecătorul de gumă se apropia. 

— Ai grijă, spuse Simon, aplecându-se ca să deschidă 


143 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


portiera. Pune-l aici. 

Băiatul aşeză cutia pe scaunul cald încă al pasagerului. 
Simon intenţionase să o deschidă şi să verifice dacă 
înăuntru era obiectul pentru care dăduse banii, dar se opri, 
dându-şi seama că era o imprudenţă. Se mulţumi să-i dea 
un ghiont cutiei: era prea grea ca să poată fi mişcată cu 
uşurinţă; voia să plece cât mai repede. 

— E bine dacă te las aici? strigă el tare la băiat, de 
parcă deja se îndepărta de el cu maşina. 

— Poţi să mă duci şi pe mine până la hotelul Crannock? 

— Scuze, amice, merg în direcţia opusă, spuse Simon. 
Salutare. 

Simon acceleră. În retrovizor, îl văzu pe băiat rămas pe 
loc, părând revoltat; îl văzu cum buzele rostesc „lua-te-ar 
dracu'!” Dar lui Simon nici că-i păsa. Dacă îşi lua repede 
tălpăşiţa, avea şanse să evite capturarea numărului său de 
înmatriculare pe unul dintre filmele alea alb-negru, 
pixelate, pe care le dădeau la ştiri. 

Ajunse la centură cu zece minute mai târziu, dar chiar 
şi după ce ieşi din Yarvil, părăsi autostrada cu două benzi 
pe sens şi începu să urce dealul spre ruinele mănăstirii, se 
simţea agitat şi încordat. Îi lipsea multumirea pe care o 
avea de obicei când ajungea seara pe culme şi vedea prima 
imagine a casei sale, departe, dincolo de valea în care se 
întindea Pagfordul, ca o batistuţă albă pe dealul de vizavi. 

Deşi ajunsese acasă abia de zece minute, Ruth 
pregătise deja cina şi aranja masa când Simon aduse 
computerul în casă. Mâncau şi se culcau devreme la Hilltop 
House, căci aşa prefera Simon. Exclamaţiile de entuziasm 
ale lui Ruth la vederea cutiei îl iritară pe soţul ei. Ea nu 
înţelegea prin ce trecuse. Niciodată nu pricepea ce riscuri 
presupunea să faci rost de lucruri ieftine. In ceea ce o 
privea, Ruth simţi imediat că Simon era într-una din stările 
lui foarte tensionate care adesea prevesteau o explozie, şi 
reacţionă în singurul mod care-i era la îndemână: 
trăncănind cu voioşie despre ziua ei de lucru, în speranţa că 
acea stare se va dizolva de îndată ce va fi mâncat şi atâta 
timp cât nu se mai întâmpla şi altceva care să-l irite. 


144 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Exact la ora şase - între timp Simon despachetând 
computerul ca să constate că nu avea manual de utilizare - 
familia se aşeză la masă. 

Andrew îşi dădea seama că maică-sa era cu nervii 
încordaţi după felul cum pălăvrăgea haotic cu o bine- 
cunoscută notă optimist-artificială în glas. Părea să creadă, 
în ciuda anilor de experienţe contrarii, că, dacă reuşea să 
facă atmosfera îndeajuns de politicoasă, tatăl lui nu va 
îndrăzni s-o spulbere. Andrew îşi puse o porţie de plăcintă 
(preparată de Ruth şi decongelată în nopţile în care era în 
tură de noapte) şi evita să-şi încrucişeze privirile cu tatăl 
său. Avea lucruri mai interesante la care să se gândească 
decât părinţii lui. Gaia Bawden îi spusese „bună” când 
dăduse nas în nas cu ea la intrarea în laboratorul de 
biologie; o spusese automat şi în treacăt, iar toată lecţia nu 
se uitase nici măcar o dată la el. 

Andrew îşi dorea să fi ştiut mai multe despre fete; 
niciodată nu cunoscuse vreuna îndeajuns de bine ca să 
poată pricepe cum funcţiona mintea lor. Această lipsă de 
cunoaştere nu avusese vreo importanţă până când Gaia 
urcase prima oară în autobuzul şcolar şi îi provocase un 
interes tăios ca laserul concentrat asupra ei ca persoană; 
un sentiment foarte diferit de fascinația cuprinzătoare şi 
impersonală care se intensificase în el în ultimii câţiva ani, 
cu privire la înmugurirea sânilor şi întrezărirea bretelelor de 
sutien prin bluzele albe de şcoală, şi faţă de interesul lui 
uşor greţos pentru ceea ce ar putea să atragă după sine 
menstruaţia. 

Fats avea verişoare care uneori veneau în vizită. 
Odată, ducându-se în baia familiei Wall imediat după ce cea 
mai drăguță dintre ele ieşise de acolo, Andrew a găsit un 
ambalaj transparent de tampon lângă coşul din baie. 
Această dovadă fizică reală că o fată din apropierea lui 
avea ciclu atunci şi acolo a fost, pentru Andrew cel de 
treisprezece ani, ceva asemănător cu vederea unei cornete 
rare. A avut destulă minte ca să nu-i spună lui Fats ceea ce 
văzuse sau găsise sau cât de excitantă fusese respectiva 
descoperire. In schimb, a prins ambalajul între unghii, l-a 


145 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aruncat repede în coşul de gunoi şi s-a spălat pe mâini mai 
viguros decât o făcuse vreodată în viaţa lui. 

Andrew petrecea mult timp holbându-se la pagina de 
Facebook a fetei, pe laptopul lui. Era aproape mai 
intimidantă acolo decât în persoană. Petrecea ore în şir 
cercetând pozele oamenilor pe care-i lăsase în urmă în 
capitală. Venea dintr-o lume diferită: avea prieteni negri, 
prieteni asiatici, prieteni cu nume pe care el n-ar fi putut să 
le pronunţe vreodată. Avea postată o fotografie cu ea în 
costum de baie, care i se gravase lui Andrew pe creier, şi o 
alta în care stătea rezemată de un băiat cu tenul ciocolatiu, 
care arăta nemaipomenit de bine. Pe faţă nu i se vedea 
niciun coş şi avea chiar o barbă nerasă. Printr-un proces de 
examinare atentă a tuturor mesajelor ei, Andrew conchise 
că tipul era un băiat de optsprezece ani pe nume Marco de 
Luca. Andrew cerceta schimburile de mesaje dintre Marco 
şi Gaia cu concentrarea unui spărgător de coduri, incapabil 
să-şi dea seama dacă acestea indicau sau nu o relaţie care 
continua. 

Căutările lui pe Facebook erau adesea marcate de 
anxietate, pentru că Simon, a cărui înţelegere privind 
funcţionarea internetului era limitată şi care, în mod 
instinctiv, îl privea cu suspiciune ca fiind singura zonă a 
vieţii băieţilor lui unde erau mai liberi şi mai în largul lor 
decât el, uneori dădea buzna în dormitoarele lor ca să 
verifice ce pagini vizitau. Simon susţinea că proceda astfel 
ca să se asigure că nu îl pricopseau cu vreo factură uriaşă, 
dar Andrew ştia că era una dintre manifestările nevoii lui de 
a-şi exercita controlul, iar cursorul zăbovea constant 
deasupra butonului care ar fi închis pagina ori de câte ori 
studia detaliile online ale Gaiei. 

Ruth continua să trăncănească trecând de la un 
subiect la altul, în tentativa inutilă de a-l face pe Simon să 
scoată mai mult decât nişte monosilabe posace. 

— Ooooh, spuse ea deodată. Era să uit: am vorbit azi 
cu Shirley, Simon, despre intenţia ta de a candida pentru 
Consiliul Parohial. 

Cuvintele îl loviră pe Andrew ca un pumn. 


146 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Tu candidezi pentru consiliu? lăsă el să-i scape. 

Simon ridică încet sprâncenele. Unul dintre muşchii 
maxilarului îi zvâcnea. 

— Ai vreo problemă cu asta? întrebă el cu o voce în 
care se simţea mocnind agresivitatea. 

— Nu, minţi Andrew. 

„De bună seamă că glumeşti. Tu? Să candidezi la 
alegeri? Fir-ar al dracu’, nu!” 

— Mie mi se pare totuşi că tu ai o problemă în privinţa 
asta, zise Simon, continuând să-l privească fix în ochi pe 
Andrew. 

— Nu, repetă Andrew, coborându-şi privirea la plăcinta 
din faţa lui. 

— Ce ţi se pare că nu-i în regulă cu faptul că eu aş 
candida pentru consiliu? continuă Simon. 

Nu avea de gând să renunţe. Voia să-şi uşureze 
tensiunea printr-o izbucnire de furie purificatoare. 

— Nu e nimic în neregulă. Am fost surprins, atâta tot. 

— Trebuia cumva să mă consult cu tine în prealabil? 
întrebă Simon. 

— Nu. 

— O, multumesc, zise Simon. 

Falca îi stătea împinsă în faţă aşa cum se întâmpla 
când se apropia de punctul în care îşi pierdea controlul. 

— Ţi-ai găsit de lucru, căcăcios băgăreţ şi trăitor pe 
spinarea părinţilor? 

— Nu. 

Simon îi aruncă lui Andrew o uitătură urâtă, oprindu-se 
din mâncat, dar ţinând în aer o furculiţă plină cu plăcintă. 
Andrew îşi îndreptă atenţia asupra mâncării din faţa lui, 
hotărât să nu mai ofere nicio provocare. Presiunea aerului 
din bucătărie părea să fi crescut. Cuţitul lui Paul zăngăni pe 
farfurie. 

— Shirley zicea, se auzi din nou glasul ascuţit al lui 
Ruth, hotărâtă să pretindă că totul era în regulă până când 
acest lucru devenea imposibil, că va apărea pe site-ul 
consiliului, Simon. Anunţul privind candidatura ta. 

Simon nu-i răspunse. 


147 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Când îşi văzu dejucată şi ultima şi cea mai bună 
tentativă, Ruth rămase şi ea tăcută. Se temea că s-ar putea 
să ştie ce se afla la originea proastei dispoziţii a lui Simon. 
Anxietatea nu-i dădea pace. Era predispusă la îngrijorare; 
toată viaţa fusese aşa. Nu se putea abtine. Ştia că îl scotea 
din minţi pe Simon când îl implora s-o liniştească. Trebuia 
să nu spună nimic. 

— Şi? 

— Ce e? 

— E în regulă, nu-i aşa? Cu computerul ăla. 

Era o actriţă groaznică. Incercase să adopte o voce 
calmă şi relaxată, dar nu reuşi decât să vorbească ascuţit şi 
cu un glas tremurător. 

Nu era prima oară când în casa lor ajungeau mărfuri 
furate. Simon găsise o cale să „meşterească” şi contorul de 
curent electric, şi mai făcea şi la tipografie câte-un ciubuc, 
pentru un ban în plus. Toate acestea îi dădeau dureri de 
stomac, o ţineau trează noaptea; dar Simon îi dispreţuia pe 
cei care nu îndrăzneau să o ia pe scurtături (şi ca parte a 
ceea ce Ruth îndrăgise la el, de la început, era faptul că 
acest băiat aspru şi neîmblânzit, care era dispreţuitor, 
necioplit şi agresiv cu aproape oricine, îşi dăduse osteneala 
să o atragă; că el, care era atât de greu de mulţumit, o 
alesese pe ea, singură, ca fiind vrednică). 

— Despre ce vorbeşti tu acolo? întrebă Simon pe un 
ton liniştit. 

Întreaga concentrare i se mută de la Andrew la Ruth şi 
îşi găsi exprimarea în aceeaşi uitătură fixă şi încărcată de 
venin. 

— Adică, nu vor fi niciun fel de probleme în privinţa lui, 
nu? 

Pe Simon îl năpădi o dorinţă brutală de a o pedepsi 
pentru că-i intuise propriile temeri şi pentru că le 
zgândărise cu anxietatea ei. 

— Mda, păi, n-aveam de gând să vă zic nimic, spuse el, 
rostind cuvintele lent, ca să-şi dea răgaz să inventeze o 
poveste, dar au fost ceva probleme când au fost şterpelite, 
după cum a reieşit. 


148 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Andrew şi Paul se opriră din mâncat şi se uitau lung. 

— Au bătut măr un paznic. N-am ştiut de chestia asta 
decât când era prea târziu. Sper să nu fie urmări. 

Ruth abia mai respira. Nu-i venea să creadă ce ton 
egal avea Simon, calmul cu care vorbise despre un jaf 
violent. Aşa se explica starea cu care ajunsese acasă; aşa 
se explica totul. 

— De-aia e esenţial ca nimeni să nu vorbească despre 
faptul că avem aşa ceva în casă, spuse Simon. 

Le adresă fiecăruia dintre ei câte o privire fioroasă, ca 
să le bage bine în cap cât de mare era pericolul prin simpla 
forţă a personalităţii sale. 

— N-o să vorbim, îngăimă Ruth. 

Imaginaţia ei bogată îi arăta deja poliţia bătând la uşa 
lor, computerul examinat, Simon arestat, acuzat pe nedrept 
de atac cu circumstanţe agravante - aruncat în puşcărie. 

— Aţi auzit ce-a spus tata? le zise ea celor doi băieţi, 
cu o voce doar cu puţin mai tare decât o şoaptă. Nu trebuie 
să spuneţi nimănui că avem un computer nou. 

— Dacă toată lumea-şi ţine fleanca, ar trebui să fie 
bine, zise Simon. Nu ar trebui să avem probleme. 

Îşi îndreptă atenţia din nou asupra plăcintei din 
farfurie. Ochii lui Ruth treceau cu repeziciune de la Simon la 
băieţii ei şi înapoi. Paul împingea mâncarea cu furculita în 
farfurie, tăcut şi înspăimântat. 

Dar Andrew nu crezuse nicio vorbă din ce spusese tatăl 
lui. _ 

„Eşti un nenorocit mincinos, lua-te-ar dracu’. iți place 
s-o sperii.” 

La terminarea cinei, Simon se ridică şi spuse: 

— Ei, hai să vedem dacă măcar chestia funcţionează. 
Tu, zise către Paul, du-te şi scoate-l din cutie şi aşază-l cu 
atenţie - cu atenție, am zis - pe suport. Tu, arătă spre 
Andrew, faci informatică la şcoală, da? Tu poţi să-mi zici ce 
să fac. 

Simon o luă înainte spre camera de zi. Andrew ştia că 
voia să-i prindă pe picior greşit. Paul, mic şi agitat, putea să 
scape computerul pe jos, iar el, Andrew, sigur avea s-o 


149 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


zbârcească. În urma lor, în bucătărie, Ruth zăngănea vasele 
în timp ce făcea curat după masă. Ea, cel puţin, ieşise din 
linia de foc imediat. 

Andrew se duse să-l ajute pe Paul să ridice unitatea 
centrală. 

— Poate s-o facă singur, nu-i chiar aşa de papă-lapte! 
se răsti Simon. 

Printr-un miracol, Paul, cu mâinile tremurând, puse 
computerul pe suport fără niciun accident, apoi rămase cu 
braţele atârnându-i flasc pe lângă corp, blocându-i lui 
Simon accesul la calculator. 

— Nu-mi sta în cale, puţoi prost ce eşti, urlă Simon. 

Paul fugi şi se duse după sofa, ca să privească 
spectacolul. Simon luă la întâmplare un cablu şi-i zise lui 
Andrew: 

— Unde-l bag pe ăsta? 

„În cur să ţi-l bagi, ticălosule!” 

— Dacă mi-l dai mie... 

— Eu te-ntreb unde mama dracului să-l bag! urlă 
Simon. Tu faci informatică... tu să-mi zici unde intră! 

Andrew se aplecă în spatele computerului. Mai întâi, îi 
dădu o indicație greşită lui Simon, dar pe urmă, printr-un 
noroc, găsi mufa potrivită. 

Aproape terminaseră când Ruth veni şi ea în camera 
de zi. Andrew înţelese, dintr-o singură privire pe care i-o 
aruncă în treacăt, că ea nu voia ca blestemăţia să 
funcţioneze; că ar fi vrut ca Simon să-l arunce undeva şi dă- 
le-ncolo de optzeci de lire. 

Simon se aşeză în faţa computerului. După câteva 
tentative nereuşite, îşi dădu seama că mouse-ul fără fir nu 
avea baterii. Îl trimise rapid pe Paul să aducă din bucătărie 
nişte baterii. Băiatul le aduse şi i le întinse tatălui său, care 
i le smulse din mână de parcă s-ar fi temut ca Paul sa nu 
încerce să dispară cu ele. 

Cu limba prinsă între dinţii de jos şi buza de sus, ceea 
ce făcea ca bărbia să-i iasă prosteşte în faţă, Simon făcu o 
treabă exagerat de complicată din introducerea bateriilor. 
Mereu lua expresia asta înfuriată, animalică, ca un 


150 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


avertisment că ajungea la capătul răbdării, coborând într- 
un abis în care nu mai putea fi făcut răspunzător pentru 
acţiunile sale. Andrew se imagina plecând şi lăsându-l să se 
descurce singur, privându-l de publicul pe care prefera să-l 
aibă când se înfuria. Aproape că simţea mouse-ul lovindu-l 
după ureche dacă, aşa cum se întâmpla în imaginaţie, i-ar fi 
întors spatele. 

— Intră, dracului, odată! 

Simon începu să emită zgomote joase, animalice, pe 
care doar el putea să le scoată, şi care se potriveau cu faţa 
lui umflată agresiv. 

— ÎNhill... înhill... DRĂCIA DRACULUI! la bagă-le tu! 7u/ 
Că văd că ai degete subţirele de fetiţă! 

Simon trânti mouse-ul şi bateriile în pieptul lui Paul. Cu 
mâinile tremurânde, Paul potrivi micile tuburi metalice la 
locul lor; închise capacul din plastic şi îi dădu înapoi 
dispozitivul tatălui său. 

— Mulţumesc, Pauline. 

Simon continua să stea cu maxilarul împins înainte, ca 
un neanderthalian. Avea obiceiul să se comporte ca şi cum 
obiectele neînsufleţite conspirau ca să-l enerveze. Puse din 
nou mouse-ul pe suportul lui. 

Dă Doamne să funcţioneze! 

O mică săgeată albă apăru pe ecran şi începu să se 
mişte voios încolo şi-ncoace, după cum îi comanda Simon. 

Un zăgaz de teamă se eliberă; uşurarea îi inundă pe 
cei trei martori. Simon renunţă la figura lui de 
neanderthalian. Andrew vizualiză un şir de bărbaţi şi femei 
japoneze în halate albe: erau oamenii care asamblaseră 
această maşinărie fără defecte, toţi având degete delicate 
şi agile ca ale lui Paul. Toţi îi făceau plecăciuni, civilizaţi şi 
amabili. În tăcere, Andrew îi binecuvântă pe ei şi familiile 
lor. N-ar fi ştiut niciodată câte au depins de buna 
funcţionare a maşinăriei. 

Ruth, Andrew şi Paul aşteptară atenţi cât timp Simon 
punea computerul în funcţiune. Activa meniurile, se 
descotorosea greu de ele, dădea clic pe iconuri a căror 
funcţionalitate n-o pricepea şi era derutat de rezultatul 


151 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acţiunilor sale, dar coborâse de pe culmile furiei 
periculoase. Reuşind cu chiu, cu vai să ajungă din nou la 
desktop, spuse, uitându-se la Ruth: 

— Pare în regulă, nu-i aşa? 

— E nemaipomenit! spuse ea imediat, forțând un 
zâmbet, de parcă ultima jumătate de oră nici n-ar fi existat 
- el cumpărase aparatul de la Dixons şi-l conectase fără 
nicio ameninţare de violenţă. E mai rapid, Simon. Mult mai 
rapid decât ultimul. 

„Nici nu a deschis încă internetul, femeie prostuţă.” 

— Da, şi mie mi s-a părut. 

Simon se uită urât la cei doi băieţi. 

— E nou-nouţ şi scump, aşa că voi doi să-l trataţi cu 
respect, aţi înţeles? Şi să nu spuneţi nimănui că-l avem, 
adăugă Simon şi o pală de reînnoită răutate răci încăperea. 
E clar? M-aţi înţeles? 

Cei doi dădură aprobator din cap. Faţa lui Paul era 
încordată şi chinuită. Fără ca tatăl lui să-l vadă, desena cu 
arătătorul lui subţire cifra opt pe exteriorul piciorului. 

— Şi unul din voi să tragă dracului perdelele alea. De 
ce sunt încă desfăcute? 

„Pentru că am stat cu toţii aici, privindu-te cum te porţi 
ca un cur.” 

Andrew trase perdelele şi ieşi din cameră. 

Nici după ce ajunse în dormitor şi se întinse pe patul 
lui, Andrew nu reuşi să-şi reia meditaţiile plăcute legate de 
Gaia Bawden. Perspectiva ca tatăl lui să candideze pentru 
consiliu apăruse de nicăieri ca un iceberg gigantic, 
aruncându-şi umbra peste toate cele, inclusiv peste Gaia. 

Andrew îşi zise că, de când se ştia el, Simon fusese 
prizonierul satisfăcut al dispreţului său pentru alţi oameni, 
făcând din propria-i casă o fortăreață împotriva lumii, în 
care voinţa lui era legea şi unde starea lui sufletească 
constituia buletinul meteo al familiei. Odată cu trecerea 
anilor, Andrew devenise conştient că izolarea aproape 
totală a familiei nu era tipică, şi deveni uşor stingherit din 
pricina asta. Părinţii prietenilor îl întrebau unde locuia, 
incapabili să-i identifice familia; îl întrebau într-o doară dacă 


152 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mama sau tatăl său intenționau să vină la evenimente 
sociale sau la colectări de fonduri. Uneori şi-o aminteau pe 
Ruth din anii de şcoală primară, când mamele stăteau de 
vorbă pe terenul de joacă al copiilor. Ea era mult mai 
sociabilă decât Simon. Poate că, dacă nu s-ar fi măritat cu 
un ins atât de antisocial, ar fi semănat mai mult cu mama 
lui Fats, s-ar fi întâlnit cu prietenele la prânz sau la cină, ar 
fi fost conectată la viaţa oraşului. 

In foarte rarele ocazii când Simon ajungea faţă în faţă 
cu vreun ins pe care considera că merită să-l curteze, blufa 
adoptând aerul unei persoane alese, făcându-l pe Andrew 
să tresară scârbit. Simon le vorbea de sus, spunea glume 
penibile şi adesea călca, fără voia lui, peste tot soiul de 
sensibilităţi, pentru că nici nu ştia nimic, dar nici nu-i păsa 
de oamenii cu care era forţat să converseze. În ultima 
vreme, Andrew începuse să se întrebe dacă Simon îi vedea 
pe ceilalţi oameni ca pe nişte făpturi reale. 

Cum de-l lovise pe tatăl lui dorinţa de a juca pe o 
scenă mai largă, Andrew habar n-avea, dar calamitatea era, 
fără doar şi poate, inevitabilă. Andrew cunoştea alţi părinţi, 
din categoria celor care sponsorizau cursele de biciclete ca 
să strângă bani pentru noile lumini de Crăciun din piaţă, 
conduceau organizaţia Brownies, de fete-cercetaş, sau 
organizau cluburi ale cititorilor. Simon nu făcea nimic care 
să necesite colaborarea şi nu manifestase niciodată nici cel 
mai mic interes pentru ceva ce nu i-ar fi adus un beneficiu 
direct. 

Viziuni oribile îi inundau mintea agitată a lui Andrew: 
Simon ţinând un discurs încărcat cu minciuni transparente 
pe care soţia lui le înghiţea pe nemestecate; Simon 
arborând mutra lui de neanderthalian ca să-şi intimideze un 
opozant; Simon pierzându-şi controlul şi începând să 
arunce la microfon toate înjurăturile: pizda mă-sii, futu-i 
gura mă-sii, pişăcios, căcăcios... 

Andrew trase laptopul mai aproape, dar imediat îl 
împinse cât colo. Nu făcu nicio mişcare să-şi atingă mobilul 
de pe birou. 

Amploarea anxietăţii şi ruşinii nu putea fi cuprinsă într- 


153 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


un mesaj instantaneu sau într-un sms. Era singur cu acele 


sentimente, şi nici măcar Fats n-ar înţelege, iar el nu ştia ce 
să facă. 


154 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Joi 


Cadavrul lui Barry Fairbrother fusese dus la pompe 
funebre. Tăieturile negre adânci din scalpul alb, ca urmele 
lăsate de patine pe gheaţă, erau ascunse sub pădurea de 
păr des. Rece, palid şi golit, cadavrul stătea, reîmbrăcat în 
cămaşa de sărbătoare şi pantaloni, într-o cameră de 
vizitare slab iluminată, în care se auzea o muzică plăcută. 
Tuşe de fond de ten redaseră o strălucire ca de viaţă pielii 
sale. Aveai impresia că doarme... Dar nu tocmai. 

Cei doi fraţi ai lui Barry, văduva şi cei patru copii se 
duseseră să-şi ia rămas-bun de la trupul neînsufleţit în 
ajunul înmormântării. Mary fusese nehotărâtă, aproape 
până-n clipa plecării, dacă să le îngăduie tuturor copiilor să 
vadă rămăşiţele tatălui lor. Dedan era un băiat sensibil, 
predispus la coşmaruri. În timp ce Mary era chinuită de 
neputinţa de a decide, în după-amiaza zilei de vineri, s-a 
petrecut ceva ce a produs agitaţie. 

Colin „Cubby” Wall decisese că ar vrea să meargă şi el 
să-şi ia rămas-bun de la trupul neînsufleţit al lui Barry. 
Mary, de obicei maleabilă şi dispusă să accepte, a 
considerat că este prea mult. Vocea ei căpătă accente 
stridente când vorbi la telefon cu Tessa; apoi începu din 
nou să plângă şi să spună că era adevărat că nu plănuise o 
procesiune de proporţii pentru a-l petrece pe Barry pe 
ultimul drum, că era o chestiune de familie... Teribil de 
jenată, Tessa bâigui că înţelege foarte bine, după care căzu 
în sarcina ei să-i explice lui Colin, care se retrase într-o 
tăcere umilită şi rănită. 

Nu voise decât să stea singur alături de cadavrul lui 
Barry şi să-şi aducă omagiul tăcut omului care ocupase un 
loc unic în viaţa lui. Colin turnase în urechile lui Barry 
adevăruri şi secrete pe care nu le încredinţase niciunui alt 
prieten, iar ochii mici şi căprui ai lui Barry, luminoşi ca ai 
unui măcăleandru, nu încetaseră nicio clipă să-l învăluie în 
căldură şi bunătate sufletească. Barry fusese cel mai bun 


155 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


prieten pe care-l avusese Colin vreodată, dăruindu-i 
experienţa unei camaraderii bărbăteşti pe care n-o 
cunoscuse niciodată până să se mute în Pagford, şi de care 
era sigur că nu va mai avea parte vreodată. Faptul că el, 
Colin, care mereu simţise că e un outsider şi un excentric, 
pentru care viaţa însemna un chin zilnic perpetuu, reuşise 
să închege o prietenie cu veselul, popularul şi etern 
optimistul Barry păruse întotdeauna un mic miracol. Colin 
se agăţă de ceea ce-i mai rămăsese din demnitate, hotărî 
să nu-i poarte pică pentru asta lui Mary şi îşi petrecu restul 
zilei gândindu-se la cât de surprins şi rănit ar fi fost Barry, 
cu siguranţă, de atitudinea văduvei sale. 

La circa cinci kilometri distanţă de Pagford, într-o vilă 
atrăgătoare care se numea Smithy, Gavin Hughes încerca 
să-şi alunge o posomorală ce se intensifica. Mary îl sunase 
mai devreme. Cu o voce tremurândă, sugrumată de lacrimi, 
ea îi explicase cum toţi copiii contribuiseră cu idei în 
vederea slujbei funerare de a doua zi. Siobhan crescuse o 
floarea-soarelui din stadiul de sămânță şi urma să o taie ca 
s-o aşeze pe capacul sicriului. Toţi cei patru copii scriseseră 
scrisori pe care să le pună în coşciug alături de tatăl lor. 
Mary compusese şi ea una, urmând s-o pună în buzunarul 
de la piept al lui Barry, peste inimă. 

Gavin lăsă jos receptorul, îngreţoşat. Nu voia să ştie 
nici despre scrisorile copiilor, nici despre floarea-soarelui 
îngrijită atâta timp, şi totuşi mintea lui se tot întorcea la 
aceste amănunte în timp ce mânca lasagna singur, la masa 
din bucătărie. Deşi ar fi făcut orice ca să evite s-o citească, 
tot încerca să-şi imagineze ce scrisese Mary în acea 
scrisoare. 

Un costum negru, învelit în sacul de polietilenă de la 
curăţătorie, stătea atârnat în dormitor, ca un musafir 
nepoftit. Aprecierea pentru onoarea pe care i-o făcuse 
Mary, prin recunoaşterea lui publică drept unul dintre cei 
mai apropiaţi de popularul Barry, fusese de mult copleşită 
de groază. În timp ce-şi spăla farfuria şi tacâmurile la 
chiuvetă, Gavin simţea că ar fi lipsit bucuros de la 
înmormântare. Cât despre ideea de a vedea cadavrul 


156 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


prietenului său, nu îi trecu şi nici nu i-ar fi trecut vreodată 
prin cap. 

El şi Kay se certaseră urât cu o seară înainte şi de 
atunci nu mai vorbiseră. Totul s-a declanşat când Kay l-a 
întrebat pe Gavin dacă ar vrea să vină cu el la 
înmormântare. 

— Dumnezeule, nu! a spus Gavin, înainte să se poată 
opri. 

l-a văzut expresia şi a ştiut instantaneu că auzise. 
Dumnezeule, nu, oamenii vor crede că suntem împreună. 
Dumnezeule, nu, de ce te-aş vrea? Şi cu toate că exact 
acestea erau sentimentele lui, încercase să iasă din situaţie 
blufând. 

— Adică, tu nu l-ai cunoscut, nu? Ar fi un pic cam 
ciudat, nu crezi? 

Dar Kay a lăsat emoţiile să-i scape de sub control; a 
încercat să-l încolţească, să-l facă să-i spună ce simţea el 
cu adevărat, ce dorea, ce viitor întrezărea pentru ei doi. El îi 
ripostase cu toate armele din propriul arsenal, fiind pe rând 
obtuz, evaziv şi pedant, căci era minunat să constaţi cum 
poţi să ascunzi o problemă emoţională lăsând impresia că 
încerci să fii cât mai precis. În final, Kay îi spusese să plece 
din casa ei; el se supusese, dar ştia că nu se terminase. Ar 
fi însemnat să spere prea mult. Reflexia lui Gavin în 
fereastra bucătăriei era trasă la faţă şi nefericită. Viitorul 
furat al lui Barry părea să atârne deasupra vieţii sale ca o 
stâncă amenințătoare; se simţea vinovat şi că nu face ceea 
ce trebuie, dar tot îşi dorea să o vadă pe Kay mutându-se 
înapoi în Londra. 


Noaptea se aşternu peste Pagford, iar în Vechiul 
Vicariat, Parminder  Jawanda îşi cerceta  şifonierul, 
întrebându-se ce să poarte când îşi va lua rămas-bun de la 
Barry. Avea mai multe rochii şi costume negre, oricare 
dintre acestea fiind adecvat, şi totuşi se tot uita de la un 
capăt la altul al şirului de haine, incapabilă să se decidă. 

„Pune-ţi un sari. Asta o s-o deranjeze pe Shirley 
Mollison. Hai, pune-ţi un sari.” 


157 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Era atât de stupid să gândeşti asta - nebunesc şi 
aiurea - şi chiar mai rău să o gândeşti cu vocea lui Barry. 
Barry era mort; îndurase aproape cinci zile de durere 
profundă pentru el, iar mâine îl vor îngropa. Perspectiva era 
neplăcută pentru Parminder. Întotdeauna detestase ideea 
înhumării, a corpului lăsat cu totul sub pământ, putrezind 
lent, colcăind de viermi şi muşte. Calea Sikh era să 
incinerezi cadavrul şi să arunci cenuşa într-o apă 
curgătoare. 

Îşi lăsa ochii să rătăcească peste veşmintele atârnate, 
dar sariurile ei, purtate la nunțile din familie şi la reuniunile 
de la Birmingham, păreau să o cheme. Ce era cu dorinţa 
asta ciudată de a îmbrăca aşa ceva? O simţea ca pe un 
exhibiţionism necaracteristic. Întinse mâna ca să pipăie 
pliurile preferatului ei, un sari de culoare albastru-închis cu 
auriu. Ultima oară îl purtase la petrecerea de Anul Nou a 
familiei Fairbrother, când Barry încercase să o înveţe să 
danseze jive. Fusese cel mai nereuşit experiment, mai ales 
pentru că nu ştia nici el ce face. Dar îşi amintea că râsese 
cum nu mai râsese aproape niciodată, nebuneşte, nu se 
mai putea controla, aşa cum văzuse râzând femei ameţite 
de alcool. 

Sariul era elegant şi feminin, îngăduitor cu proporţiile 
mărite ale vârstei mijlocii: mama lui Parminder, ajunsă la 
optzeci şi doi de ani, îl purta zilnic. Parminder nu avea 
nevoie de proprietăţile lui de camuflare: era la fel de zveltă 
ca la douăzeci de ani. Şi totuşi, scoase afară materialul 
lung, moale, de culoare închisă, şi îl ţinu ridicat şi lipit de 
capot, lăsându-l să cadă pentru a-i mângâia picioarele 
goale, privind în jos pe lungime, la broderia lui subtilă. Dacă 
l-ar fi purtat, ar fi fost ca o glumă intimă între ea şi Barry, 
aşa cum era casa cu chip de vacă şi toate lucrurile 
amuzante pe care Barry le spusese despre Howard, în timp 
ce se întorceau acasă de la interminabilele şedinţe de 
consiliu, care-i umpleau de nervi. 

Parminder simţea o greutate teribilă apăsându-i pe 
piept, dar oare nu îi îndemna Guru Granth Sahib pe 
prietenii şi rudele mortului să nu-şi manifeste durerea, ci să 


158 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sărbătorească reuniunea celui iubit cu Dumnezeu? 
Străduindu-se să alunge lacrimile trădătoare, Parminder 
intonă în linişte rugăciunea de noapte, kirtan sohila. 
Prietene, te îndemn să crezi ca acesta este momentul 
oportun să-i slujeşti pe sfinți. 

Să câştigi un profit divin în lumea asta şi să trăieşti în pace 
şi linişte sufletească în următoarea. 

Viața se scurtează cu fiece zi şi noapte. 

O, minte, întâlneşte-l pe Guru şi pune-ti ordine în 
probleme... 

Stând în pat în camera ei, în întuneric, Sukhvinder 
putea să audă ce făcea fiecare membru al familiei sale. Se 
auzea murmurul distant al televizorului chiar sub ea, 
punctat de râsul înăbuşit al fratelui şi tatălui ei, care se 
uitau la spectacolul de comedie de vineri seara. Putea să 
desluşească vocea surorii ei mai mari din cealaltă parte a 
palierului, vorbind la telefonul mobil cu unul dintre 
numeroşii ei prieteni. Cea mai aproape dintre toţi era 
mama ei, care scotocea în şifonierul încorporat de cealaltă 
parte a peretelui. 

Sukhvinder trăsese perdelele peste fereastră şi plasase 
o protecţie anticurent, în formă de câine Dachshund lung, 
la partea de jos a uşii. În absenţa unei încuietori, „câinele” 
împiedica deschiderea uşii; îi servea drept avertisment. 
Totuşi, era sigură că nimeni nu avea să intre la ea. Era 
unde trebuia să fie, făcea ceea ce trebuia să facă. Sau cel 
puţin aşa credeau. 

Tocmai efectuase unul dintre ritualurile înfricoşătoare 
ale zilei: deschiderea paginii ei de Facebook şi ştergerea 
unei noi postări de la un expeditor pe care nu-l cunoştea. 
Oricât de des bloca persoana care o bombarda cu aceste 
mesaje, expeditorul îşi schimba profilul şi trimitea altele. 
Niciodată nu ştia când va apărea altul. Astăzi fusese o 
imagine alb-negru, o copie a unui afiş de circ din secolul al 
nouăsprezecelea. 

La Véritable Femme à Barbe, domnişoara Anne Jones 
Elliot. 

Prezenta poza unei femei în rochie de dantelă, cu părul 


159 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lung şi negru, o barbă şi o mustață luxuriante. 

Era convinsă că Fats Wall era cel care le trimitea, cu 
toate că era posibil să fi fost altcineva. Dane Tully şi 
prietenii lui, de exemplu, care scoteau mormăieli încete, ca 
de maimuţă, ori de câte ori ea vorbea în engleză. Ar fi 
făcut-o oricui avea pielea de culoarea ei; la Winterdown nu 
erau mai deloc feţe ciocolatii. O făceau să se simtă umilită 
şi caraghioasă, mai ales că domnul Garry nu le spunea 
niciodată să înceteze. Se prefăcea că nu-i aude sau că 
auzea doar trăncăneala din fundal. Poate că şi el credea că 
Sukhvinder Kaur Jawanda era o maimuţă, o maimuţă 
păroasă. 

Sukhvinder stătea întinsă pe spate peste aşternuturi şi 
îşi dorea cu toată fiinţa ei să fi fost moartă. Dacă ar fi putut 
să se sinucidă, printr-un simplu act de voinţă, ar fi făcut-o 
fără nicio ezitare. Moartea îl lovise pe domnul Fairbrother, 
de ce nu putea să i se întâmple şi ei? Mai bine, de ce nu 
puteau să facă schimb de locuri? Niamh şi Siobhan şi-ar fi 
recăpătat tatăl, iar ea, Sukhvinder, ar fi trecut, pur şi 
simplu, în neființă: lichidată, lichidată de-a binelea. 

Dezgustul faţă de propria-i persoană era ca un 
veşmânt de urzici: îi înţepa şi ardea fiecare părticică a 
trupului. Trebuia să-şi impună, clipă de clipă, să îndure, să 
rămână nemişcată; să nu se pripească să facă singurul 
lucru de folos. Întreaga familie trebuia să fie în pat înainte 
ca ea să acţioneze. Dar era chinuitor să stea întinsă aşa, 
ascultându-şi propria respiraţie, conştientă de greutatea 
inutilă cu care trupul ei urât şi dezgustător apăsa pe pat. li 
plăcea să se gândească la înec, la cum s-ar scufunda într-o 
apă verde şi rece, simțindu-se împinsă lent în neant... 

Marele hermafrodit stă tăcut şi nemişcat... 

Ruşinea îi cobori rapid pe corp ca o iritaţie arzătoare, 
în timp ce ea stătea întinsă în întuneric. Niciodată nu mai 
auzise cuvântul până să-l rostească Fats Wall la ora de 
matematică de miercuri. Ea n-ar fi fost în stare să-l caute în 
dicţionar: era dislexică. Dar el avusese amabilitatea să 
explice ce însemna, aşa că nu mai era nevoie. 

Acestui mascul-femelă păros... 


160 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Era mai rău decât Dane Tully, ale cărui insulte erau 
lipsite de varietate. Limba ascuţită a lui Fats Wall concepea 
câte o tortură nouă, adaptată, de fiecare dată când o 
vedea, iar ea nu putea să-şi închidă urechile. Fiecare insultă 
şi batjocură din partea lui era gravată în memoria lui 
Sukhvinder, rămânând lipite acolo aşa cum nicio informaţie 
utilă n-o mai făcuse vreodată. Dacă ar fi fost examinată cu 
privire la lucrurile urâte pe care i le spusese el, ar fi luat 
prima notă maximă din viaţa ei. Tash 'N Tits. Hermafrodit. 
Idioata bărboasă. 

Păroasă, greoaie Şi proastă. Antipatică Şi 
neîndemânatică. Leneşă, după părerea mamei sale, care o 
potopea zilnic cu critici şi exasperare. Un pic cam înceată, 
după părerea tatălui ei, care o spunea cu o afecţiune ce nu 
compensa lipsa lui de interes. Îşi putea permite să fie 
îngăduitor cu notele ei proaste. li avea pe Jaswant şi Rajpal, 
amândoi elevi eminenti la toate orele la care luau parte. 

— Sărmana Jolly, spunea Vikram absent, după ce se 
uita în raportul şcolar. 

Dar indiferența tatălui era preferabilă mâniei mamei. 
Parminder nu părea capabilă să înţeleagă sau să accepte 
că dăduse naştere unui copil care nu era talentat. Dacă 
oricare dintre profesorii de la anumite materii făceau cea 
mai mică sugestie că Sukhvinder ar trebui să se străduiască 
mai mult, Parminder se agăța de asta triumfătoare. 

— „Sukhvinder se descurajează uşor şi trebuie să aibă 
mai multă încredere în capacităţile ei.” Ei, ai văzut? 
Profesoara ta spune că nu te străduieşti îndeajuns, 
Sukhvinder. 

Despre singura materie la care Sukhvinder ajunsese în 
grupa a doua, informatica - Fats Wall nu era acolo, aşa că 
uneori îndrăznea să ridice mâna ca să răspundă la întrebări 
- Parminder spunea neinteresată: 

— La cât timp pierdeţi voi, copiii, pe internet, sunt 
chiar surprinsă că nu eşti în prima grupă. 

Lui Sukhvinder nu i-ar fi trecut nicio clipă prin cap să îi 
spună vreunuia dintre părinţii ei despre mormăielile de 
maimuţă sau despre şuvoiul neîncetat de răutăţi din partea 


161 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lui Stuart Wall. Ar fi însemnat să admită că şi oameni din 
afara familiei o considerau sub valoarea acceptabilă şi 
lipsită de merite. În orice caz, Parminder era prietenă cu 
mama lui Stuart Wall. Uneori Sukhvinder se întreba de ce 
pe Stuart Wall nu-l preocupa legătura dintre mamele lor, 
dar a ajuns la concluzia că el ştia că ea n-o să-l dea în 
vileag. Vedea prin ea. li vedea laşitatea şi îi ştia fiecare 
dintre gândurile rele pe care le avea despre ea însăşi, fiind 
capabil să le articuleze, spre amuzamentul lui Andrew Price. 
li plăcuse de Andrew Price cândva, înainte să-şi dea seama 
că nu avea voie să placă pe cineva; înainte să-şi dea seama 
că era o caraghioasă şi o ciudată. 

Sukhvinder auzi vocea tatălui său şi a lui Rajpal, 
crescând în intensitate pe măsură ce urcau scările. Râsul lui 
Rajpal răsună zgomotos chiar când ajunse în dreptul uşii ei. 

— E târziu, o auzi pe mama ei strigând din dormitor. 
Vikram, băiatul trebuia să fie în pat la ora asta. 

Vocea lui Vikram pătrunse prin uşa lui Sukhvinder, 
puternică şi caldă. 

— Te-ai culcat deja, Jolly? 

Era porecla ei din copilărie, plină de ironie. Jaswant 
fusese numită Jazzy, iar Sukhvinder, un bebeluş plângăcios 
şi nemulţumit, rareori zâmbitor, devenise Jolly. 

— Nu, îi răspunse Sukhvinder. Abia m-am urcat în pat. 

— Păi, poate că te-ar interesa să afli că fratele tău... 

Dar ceea ce făcuse Rajpal se pierdu în larma 
protestelor lui vehemente, a râsului acestuia; îl auzi pe 
Vikram plecând, continuând să-l tachineze pe Rajpal. 

Sukhvinder aşteptă să se facă linişte în casă. Se agăţă 
de perspectiva singurei sale consolări, aşa cum s-ar fi 
agăţat de un colac de salvare, aşteptând, aşteptând, ca toţi 
să se ducă la culcare... 

(lar în timp ce aştepta, îşi aminti de seara aceea, nu cu 
mult timp în urmă, după antrenamentul de canotaj, când 
mergeau prin întuneric spre parcarea de lângă canal. 
Antrenamentul ăla te sleia de-a binelea. Te dureau muşchii 
braţelor şi ai stomacului, dar era o durere bună şi curată. 
De fiecare dată dormea bine după antrenament. Şi deodată 


162 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Krystal, aflată la coada grupului împreună cu Sukhvinder, o 
numise „târfă paki caraghioasă“. 

O spusese aşa, pe nepusă masă. Toate făceau glume 
cu domnul Fairbrother, iar Krystal a crezut că e comică. 
Înlocuia frecvent „foarte“ cu „dracu'“, părând să nu vadă 
nicio diferenţă între ele. lar acum spusese „paki“ ca şi cum 
ar fi spus „napi“ sau „pai“. Sukhvinder era conştientă că-i 
căzuse faţa şi trăia senzaţia familiară de încordare a 
stomacului. 

— Ce-ai spus? 

Domnul Fairbrother s-a întors brusc cu faţa la Krystal. 
Niciuna dintre ele nu-l auzise până atunci să fie cu adevărat 
mânios. 

— N-am zis ni'ca, a replicat Krystal, pe jumătate 
surprinsă, pe jumătate sfidătoare. Am glumit doar. Ştie c- 
am glumit doar. Nu-i aşa? a întrebat-o ea pe Sukhvinder, 
care a bâiguit cu laşitate că da, ştiuse că glumeşte. 

— Să nu te mai aud niciodată pronunţând cuvântul ăla. 

Toate ştiau cât de mult o plăcea pe Krystal. Toate ştiau 
că el îi plătise din buzunarul lui vreo două excursii în grup. 
Nimeni nu râdea mai tare ca domnul Fairbrother la glumele 
lui Krystal. Putea să fie foarte amuzantă. 

Au continuat să meargă spre parcare, dar toată lumea 
era stingherită. Sukhvinder se temea să se uite la Krystal; 
se simţea vinovată, aşa cum se simţea întotdeauna. 

Se apropiau de maşină când Krystal i-a spus, atât de 
încet că nici măcar domnul Fairbrother n-a auzit: 

— Am glumit. 

lar Sukhvinder i-a răspuns repede: 

— Ştiu. 

— Ei, bine. Sc'ze. 

Şi-a cerut scuze aproape monosilabic, iar lui 
Sukhvinder i s-a părut mai potrivit să nu dea de înţeles că 
ar fi auzit ceva. Cu toate acestea, a avut un efect 
purificator. l-a restabilit demnitatea. Pe drumul de 
întoarcere în Pagford, a fost pentru prima oară când ea a 
avut iniţiativa de a cânta piesa norocoasă a echipei, 
rugând-o pe Krystal să înceapă cu pasajul rap al lui Jay-Z. 


163 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Încet, foarte încet, familia ei părea să se ducă în sfârşit 
la culcare. Jaswant a petrecut vreme îndelungată în baie, o 
şedere însoţită de zgomotele specifice. Sukhvinder aşteptă 
până când Jaz îşi făcu toaleta, până când părinţii ei încetară 
să vorbească în camera lor, astfel încât casa să rămână 
liniştită. 

Deodată, în sfârşit, se simţi în siguranţă. Se ridică în 
capul oaselor şi scoase lama de ras dintr-o gaură din 
urechea vechiului ei iepuraş de pluş. Furase lama din 
rezerva lui Vikram, din dulăpiorul de la baie. Se dădu jos din 
pat şi bâjbâi cu mâna pe raft până găsi lanterna şi un teanc 
de batiste de hârtie, apoi se mută în colţul cel mai 
îndepărtat al camerei ei, în turnuleţul rotund din colţ. Aici 
ştia că lumina lanternei nu se va împrăştia în jur, astfel 
încât să se vadă pe lângă marginile uşii. Se aşeză cu 
spatele lipit de perete, suflecându-şi mâneca stângă a 
cămăşii de noapte şi cercetând la lumina lanternei semnele 
rămase de la ultima şedinţă, încă vizibile, încrucişate şi 
închise la culoare pe braţ, dar în curs de vindecare. Cu un 
mic fior de teamă, care era ca o uşurare binecuvântată în 
acele momente de încordare, aşeză lama la jumătatea 
antebraţului şi îşi tăie pielea. 

O durere acută şi fierbinte apăru odată cu sângele; 
după ce se tăie până la cot, ţinu apăsat teancul de batiste 
pe rana lungă, având grijă să nu se scurgă nimic pe cămaşa 
de noapte sau pe covor. După un minut-două, se tăie din 
nou, orizontal, peste prima incizie, alcătuind un fel de 
scară, oprindu-se ca să apese şi să tamponeze tăieturile. 
Lama îi extrase durerea din gândurile ei ţipate şi le 
transmută într-o arsură animalică a nervilor şi pielii: uşurare 
şi eliberare cu fiecare tăietură. 

In final, şterse cu grijă lama şi cercetă din priviri 
mizeria pe care şi-o provocase. Rănile care se intersectau, 
sângerânde şi atât de dureroase încât lacrimile îi şiroiau pe 
obraji. Poate că ar fi dormit, dacă durerea n-ar fi ţinut-o 
trează. Dar trebuia să aştepte zece sau douăzeci de 
minute, până când sângele noilor tăieturi se închega. Stând 
cu genunchii la gură, închise ochii umezi şi se rezemă de 


164 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


peretele de sub fereastră. 

O parte din ura pe care şi-o purta sieşi ieşise la iveală 
odată cu sângele. Mintea ei ajunse rătăcind la Gaia 
Bawden, fata nou-venită, care prinsese, în mod inexplicabil, 
drag de ea. Gaia ar fi putut să-şi petreacă vremea cu 
oricine, la felul cum arăta şi cu accentul ei londonez, şi 
totuşi o tot căuta pe Sukhvinder în pauzele de masă şi în 
autobuz. Sukhvinder nu înţelegea de ce. Aproape că-i 
venea s-o întrebe pe Gaia ce joc îşi închipuia că face; zi de 
zi se aştepta ca fata cea nouă să-şi dea seama că ea, 
Sukhvinder, era păroasă şi semăna cu o maimuţă, că era 
înceată şi proastă, o persoană pe care o dispreţuiai, o 
insultai şi căreia îi adresai mormăieli de maimuţă. Fără doar 
şi poate că avea să-şi dea seama curând de greşeală, 
lăsând-o pe Sukhvinder, ca de obicei, la mila plictisită a 
prietenelor ei cele mai vechi, gemenele Fairbrother. 


165 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Sâmbătă 


Toate locurile de parcare de pe Church Row erau 
ocupate la nouă dimineaţa. Persoanele îndoliate, în haine 
închise la culoare, singure, în perechi sau în grupuri, 
mergeau în susul şi în josul străzii, convergând, ca un şuvoi 
de pilitură de fier atrasă de un magnet, spre biserica St 
Michaels and All Saints. Aleea ce ducea la uşile bisericii 
deveni aglomerată, apoi, neîncăpătoare. Cei care nu mai 
avură loc se răspândiră printre morminte, căutând locuri 
sigure în care să poată stea printre pietrele funerare, 
temându-se să nu calce peste morţi, şi totuşi nedorind să 
se îndepărteze prea mult de intrarea în biserică. Era clar 
pentru toată lumea că stranele vor fi neîndestulătoare 
pentru toţi cei veniţi să-şi ia rămas-bun de la Barry 
Fairbrother. 

Colegii de serviciu de la bancă, care erau grupaţi în 
jurul celui mai extravagant dintre cavourile familiei 
Sweetlove, şi-ar fi dorit ca augustul reprezentant de la 
biroul central să-şi vadă de drum şi să-şi ia cu el 
pălăvrăgeala fără haz şi glumele nereuşite. Lauren, Holly şi 
Jennifer din echipa de canotaj se separaseră de părinţii lor 
ca să se adune împreună la umbra tisei cu frunzele ca nişte 
degete acoperite de muşchi. Consilierii parohiali, un grup 
pestrit, discutau solemn în mijlocul potecii. O ceată de tigve 
chelioase şi lentile groase; câteva pălării de pai negre şi 
perle de cultură. Membrii cluburilor de squash şi de golf se 
salutau unii pe alţii cu glas scăzut. Vechi prieteni din 
universitate se recunoşteau reciproc de la distanţă şi se 
adunau laolaltă; iar între toţi aceştia se plimbau cei mai 
mulţi dintre locuitorii Pagfordului, în hainele lor cele mai 
elegante şi în nuanțele cele mai sumbre. Aerul zumzăia de 
conversații tăcute; feţele tremurau, privind şi aşteptând. 


166 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Pardesiul cel mai bun al Tessei Wall, din lână gri, era 
croit atât de strâmt la umeri, încât nu-şi putea ridica braţele 
deasupra pieptului. Stând în picioare lângă fiul ei, de o 
parte a potecii bisericii, schimba mici zâmbete şi saluturi cu 
mâna, în vreme ce continua să se certe cu Fats, încercând 
să nu-şi mişte buzele în mod atât de vădit. 

— Pentru numele lui Dumnezeu, Stu. A fost cel mai bun 
prieten al tatălui tău. Măcar de data asta, dă şi tu dovadă 
de un pic de consideraţie. 

— Nimeni nu mi-a spus c-o să dureze atât de mult, la 
dracu'. Ai spus c-o să se termine pe la unşpe şi jumătate. 

— Nu înjura. Am spus c-o să plecăm de la St Michael 
cam pe la unsprezece şi jumătate... 

— ... iar eu am crezut c-atunci o să se termine, bine? 
Prin urmare, mi-am aranjat să mă întâlnesc cu Arf. 

— Dar trebuie să vii la înmormântare, tatăl tău o să 
poarte sicriul! Sună-l pe Arf şi spune-i că va trebui să vă 
întâlniți mâine! 

— Nu poate el mâine. Şi oricum, nu mi-am luat mobilul. 
Cubby mi-a spus să nu-l iau la biserică. 

— Nu-i spune Cubby tatălui tău! Poţi să-l suni pe Arf de 
pe al meu, spuse Tessa, scotocind în buzunar. 

— Nu-i ştiu numărul pe dinafară, minţi cu răceală Fats. 

Cu o seară înainte, ea şi Colin mâncaseră fără Fats, 
pentru că acesta se dusese cu bicicleta acasă la Andrew, 
unde aveau de lucrat împreună la un proiect la engleză. În 
orice caz, asta fusese povestea pe care Fats i-o spusese 
mamei sale, iar Tessa se prefăcuse că-l crede. Îi convenea 
şi ei prea bine să-l ştie pe Fats plecat - astfel nu mai putea 
să-l supere pe Colin. 

Cel puţin îmbrăcase noul costum pe care Tessa i-l 
cumpărase din Yarvil. Işi pierduse cumpătul cu el la al 
treilea magazin, pentru că arăta ca o sperietoare în tot 
ceea ce probase, lălâu şi lipsit de graţie, iar ea se supărase 
crezând că o face dinadins; că, dacă ar fi vrut, ar fi putut 
face în aşa fel încât să adopte o ţinută mai dreaptă şi să-i 
stea mai bine costumul. 

— Sst! spuse Tessa preventiv. 


167 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fats nu vorbea, dar Colin se apropia de «i, 
conducându-i pe membrii familiei Jawanda. În starea de 
surescitare în care se afla, părea să confunde rolul de 
purtător de sicriu cu cel de uşier, zăbovind pe lângă porţi, 
întâmpinându-i pe oameni. Parminder arăta mohorâtă şi 
trasă la faţă în sariul ei, cu copiii în urma sa; Vikram, în 
costum negru, arăta ca o vedetă de cinema. 

La câţiva paşi de uşile bisericii, Samantha Mollison 
aştepta lângă soţul ei, uitându-se în sus la cerul acoperit de 
nori albi şi gândindu-se la toată lumina irosită care bătea 
pe partea de sus a plafonului de nori. Refuza să se 
deplaseze de pe aleea asfaltată, oricâte doamne în vârstă 
erau nevoite să-şi răcorească gleznele în iarbă. Pantofii ei 
de firmă, din piele şi cu tocuri înalte, riscau să se afunde în 
pământul moale, să se  murdărească şi să se 
împotmolească. 

Când erau salutaţi de cunoştinţe, Miles şi Samantha 
răspundeau cu amabilitate, dar nu vorbeau unul cu celălalt. 
Cu o seară în urmă se certaseră. Câţiva omeni întrebaseră 
de Lexie şi Libby, care de obicei veneau acasă în 
weekenduri, dar ambele fete rămăseseră peste noapte 
acasă la nişte prietene. Samantha ştia că Miles le regreta 
absenţa; îi plăcea să facă pe pater familias în public. Poate 
că, se gândea ea, cu un acces de furie cât se poate de 
plăcut, le va cere, ei şi fetelor, să pozeze cu el pentru o 
imagine pe care să o folosească la fluturaşii electorali. Îi va 
face o deosebită plăcere să-i spună ce părere avea despre 
această idee. 

Samantha îşi dădea seama că el era surprins de 
numărul celor veniţi acolo. Fără doar şi poate, regreta că nu 
deţinea rolul de vedetă în slujba care urma să aibă loc. Ar fi 
fost un prilej nemaipomenit să înceapă o campanie 
clandestină pentru ocuparea locului lui Barry în consiliu cu 
această mare audienţă de votanţi captivi. Samantha îşi 
propuse să nu uite să arunce o aluzie sarcastică la 
oportunitatea ratată când avea să se ivească prilejul. 

— Gavin! strigă Miles la vederea capului familiar, blond 
şi îngust. 


168 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Oh, bună, Miles, bună, Sam. 

Cravata nouă şi neagră a lui Gavin strălucea pe fondul 
alb al cămăşii. Avea pungi violet sub ochii luminoşi. 
Samantha se ridică pe vârfuri, astfel încât el să nu poată 
evita în mod decent s-o sărute pe obraz şi să-i inhaleze 
parfumul cu mosc. 

— Numeros public, nu-i aşa? zise Gavin, uitându-se în 
jurul lui. 

— Gavin e purtător de sicriu, îi spuse Miles soţiei sale, 
în exact aceeaşi manieră în care ar fi anunţat că un copilaş 
care nu promitea mare lucru primise o carte drept premiu 
simbolic pentru strădaniile sale. În realitate, fusese puţin 
cam surprins când Gavin i-a spus că i se acordase această 
onoare. Miles şi-a imaginat vag că el şi Samantha vor fi 
musafiri privilegiați, înconjurați de o anumită aură de mister 
şi importanţă, dat fiind că se aflaseră lângă patul de 
moarte. Ar fi fost un gest drăguţ dacă Mary sau cineva 
apropiat de Mary l-ar fi rugat pe el, Miles, să citească o 
lecţie sau să spună câteva cuvinte, în semn de 
recunoaştere a rolului important pe care îl jucase în 
ultimele momente ale lui Barry. 

În mod deliberat Samantha nu s-a arătat surprinsă că 
Gavin fusese ales. 

— Tu şi Barry aţi fost foarte apropiaţi, nu-i aşa, Gav? 

Gavin încuviinţă din cap. Se simţea agitat şi uşor 
îngreţoşat. Dormise foarte prost noaptea precedentă, 
trezindu-se la ore mici din vise oribile în care, mai întâi, 
scăpase sicriul, şi astfel cadavrul lui Barry se răsturnase pe 
podeaua bisericii; iar în al doilea vis, nu reuşise să se 
trezească, ratase înmormântarea şi ajunsese la biserică 
unde o găsise pe Mary singură în cimitir, furioasă şi albă la 
faţă, ţipând la el că distrusese întreaga ceremonie. 

— Nu sunt sigur unde-ar trebui să stau, spuse el, 
privind în jur. N-am mai făcut asta niciodată. 

— Nu-i mare lucru, bătrâne, spuse Miles. Un singur 
lucru ţi se cere, zău! Să nu scapi nimic pe jos, ha, ha, ha. 

Râsul ca de fetiţă al lui Miles contrasta în mod straniu 
cu vocea profundă cu care vorbea. Nici Gavin, nici 


169 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Samantha nu zâmbeau. 

Colin Wall ieşea în evidenţă din mulţime. Mare şi 
stingher, cu fruntea lui înaltă şi plină de noduri, o făcea de 
fiecare dată pe Samantha să se gândească la monstrul lui 
Frankenstein. 

— Gavin, spuse el. lată-te. Cred că ar trebui să stăm 
afară, pe trotuar, or să ajungă aici în câteva minute. 

— Imediat, spuse Gavin, uşurat să se supună unor 
ordine. 

— Colin, zise Miles, salutându-l cu o mişcare a capului. 

— Da, salut, răspunse Colin fâstăcit, înainte să se 
întoarcă şi să-şi croiască drum pieptiş prin masa de 
persoane îndoliate. 

Apoi se produse o nouă mică agitaţie, iar Samantha 
auzi vocea sonoră a lui Howard: 

— Imi cer scuze... îmi pare tare rău... încerc să ajung la 
familia mea... 

Mulțimea se dădea la o parte ca să-i evite burdihanul, 
iar Howard îşi făcu apariţia, imens, într-un palton din 
catifea. Shirley şi Maureen mergeau ţopăind în urma lui, 
Shirley bine aranjată şi liniştită în costumaţie bleumarin, 
Maureen, sfrijită ca o pasăre-hoitar, cu o pălărie care avea 
în faţă un mic văl negru. 

— Hello, hello, spuse Howard, sărutând-o ferm pe 
Samantha pe amândoi obrajii. Şi ce mai face Sammy? 

Răspunsul ei fu înghiţit de o agitaţie generalizată şi 
stingheră, când toată lumea începu să se retragă de pe 
alee. Avură loc câteva manevre şi tertipuri pentru poziţii, 
căci nimeni nu voia să renunţe la un loc cât mai aproape de 
intrarea în biserică. Ca urmare a acestei scindări a mulţimii, 
persoanele familiare ieşeau în evidenţă ca nişte pete 
separate de-a lungul divizării. Samantha îi zări pe membrii 
familiei Jawanda: chipuri ciocolatii printre atâtea feţe 
palide. Vikram, absurd de chipeş în costum închis la 
culoare; Parminder, îmbrăcată în sari (de ce procedase 
astfel? Nu ştia că astfel le face jocul celor ca Howard şi 
Shirley?) şi, lângă ea, bondoaca de Tessa Wall în pardesiu 
gri, întins periculos în dreptul nasturilor. 


170 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Mary Fairbrother şi copiii păşeau agale pe aleea spre 
biserică. Mary era teribil de palidă şi părea cu câteva 
kilograme mai slabă. Era posibil să fi pierdut atât în 
greutate în şase zile? O ţinea de mână pe una dintre 
gemene, cuprinzând cu braţul umerii fiului ei mai mic, în 
vreme ce Fergus, cel mai mare, mergea în urma lor. 
Mergea cu ochii îndreptaţi înainte, cu gura ei moale strânsă 
pungă. Alţi membri ai familiei îi urmară pe Mary şi pe copii. 
Procesiunea trecu pragul şi fu înghițită în interiorul înnegrit 
de fum al bisericii. 

Toţi ceilalţi se repeziră deodată spre uşi, ceea ce avu 
drept rezultat o îngrămădire stânjenitoare. Cei din familia 
Mollison se  pomeniră înghesuiți în membrii familiei 
Jawanda. 

— După dumneavoastră, domnule Jawanda, sir, după 
dumneavoastră... tună Howard, întinzând braţul ca să-l lase 
pe chirurg să intre primul. 

Dar Howard avu grijă să împiedice cu silueta lui masivă 
pe oricine altcineva să i-o ia înainte şi-l urmă imediat pe 
Vikram, lăsând familiile să vină după ei. 

Un covor de un albastru intens acoperea culoarul 
dintre strane al bisericii St Michael and All Saints. Stele aurii 
scânteiau pe tavanul boltit; plăci de alamă reflectau lumina 
lămpilor atârnate. La jumătatea navei, pe latura epistolelor, 
Sfântul Mihail însuşi privea în jos de la fereastra cea mai 
mare, înveşmântat într-o armură de argint. Aripi de 
culoarea cerului ieşeau curbându-se din umerii săi; într-o 
mână ţinea ridicată o sabie, iar în cealaltă, o balanţă aurită. 
Un picior încălţat cu o sanda stătea sprijinit pe spinarea 
Satanei, cu aripile lui ca de liliac, care avea o culoare gri 
întunecat şi se zvârcolea încercând să se ridice. 

Howard se opri la nivelul Sfântului Mihail, indicând 
astfel că ai lui ar trebui să se alinieze în strana din partea 
stângă; Vikram se întoarse la dreapta, în strana opusă. Pe 
când ceilalţi membri ai familiei şi Maureen treceau pe lângă 
el în strană, Howard rămase plantat pe covorul albastru şi, 
când Parminder trecu pe lângă el, îi spuse: 

— Ingrozitoare poveste. Barry. Teribil şoc. 


171 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Da, spuse ea, detestându-l. 

— Mereu îmi zic că halatul ăla pare comod, aşa-i? 
adăugă el, arătând din cap spre sari. 

Fără să-i răspundă, femeia îşi ocupă locul de lângă 
Jaswant. Howard se aşeză şi el, ca un dop uriaş, care i-ar fi 
împiedicat să intre în strană pe cei nou-veniţi. 

Ochii lui Shirley erau fixaţi respectuos pe genunchi şi-şi 
ţinea mâinile împreunate, aparent într-o rugăciune, dar de 
fapt se gândea la micul schimb de replici legat de sari 
dintre Howard şi Parminder. Shirley făcea parte dintr-o 
secţiune a Pagfordului care deplângea în tăcere faptul că 
Vechiul Vicariat, care fusese construit cu mult timp în urmă 
pentru a-l găzdui pe un vicar al Înaltei Biserici cu perciuni 
până la baza urechii şi care avea în subordine personal 
îmbrăcat în şorţuri apretate, era acum căminul unei familii 
de hinduşi (Shirley nu prea înţelegea exact cărei religii 
aparţinea familia jawanda). Ea credea că, dacă s-ar duce 
împreună cu Howard la templu, la moschee sau oricare ar fi 
fost locul unde se rugau cei din familia Jawanda, fără doar 
şi poate că li s-ar cere să-şi acopere capul şi să-şi scoată 
pantofii şi cine ştie ce altceva, ca să nu stârnească proteste 
zgomotoase. Şi totuşi, uite că pentru Parminder era 
acceptabil să-şi etaleze sariul în biserică. Şi nu era ca şi 
cum Parminder n-ar fi avut haine normale, căci le purta la 
cabinet zilnic. Dureros era caracterul dublu al întregii 
situaţii; părea să nu-i pese deloc de lipsa de respect pe care 
o arăta faţă de religia /or şi, prin extensie, faţă de Barry 
Fairbrother, pe care se presupunea că-l îndrăgise atât de 
mult. 

Shirley îşi desfăcu mâinile şi, ridicând capul, acordă 
întreaga ei atenţie ţinutei oamenilor care treceau şi 
dimensiunii şi numărului de omagii florale adresate lui 
Barry. Unele dintre acestea fuseseră îngrămădite sus, lângă 
balustrada pentru împărtăşanie. Shirley zări ofranda din 
partea consiliului, pentru care ea şi Howard organizaseră o 
colectă. Era o coroană mare, rotundă şi tradiţională, cu flori 
albe şi albastre, acestea fiind culorile  blazonului 
Pagfordului. Florile lor şi toate celelalte coroane erau puse 


172 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


în umbră de vâsla de mărime naturală, alcătuită din 
crizanteme de bronz, pe care o aduseseră fetele din echipa 
de canotaj. 

Sukhvinder se întoarse în strană ca să o caute din 
priviri pe Lauren, a cărei mamă, florăreasă, aranjase vâsla. 
Voia să-i transmită prin mimică faptul că văzuse vâsla şi îi 
plăcuse, dar mulţimea era densă şi n-o putea zări pe 
Lauren nicăieri. Sukhvinder era mândră în felul ei posac că 
făcuseră treaba asta, mai ales când văzu că oamenii şi-o 
arătau unii altora în timp ce se aşezau pe locurile lor. Cinci 
dintre cele opt membre ale echipei de canotaj contribuiseră 
cu bani pentru vâsla florală. Lauren îi spusese lui 
Sukhvinder cum o căutase pe Krystal Weedon în pauza de 
prânz şi se expusese ironiilor din partea prietenilor 
acesteia, care stăteau şi fumau pe zidul jos de lângă 
chioşcul de presă. Lauren o întrebase pe Krystal dacă vrea 
să pună vreun ban. „Da, sigur, o să pun“, zisese Krystal; 
dar n-o făcuse, aşa că numele ei lipsea de pe cartolina 
însoţitoare. Aşa cum, după câte vedea Sukhvinder, Krystal 
nu venise nici la înmormântare. 

Sukhvinder îşi simţea măruntaiele ca de plumb, dar 
durerea din antebraţul stâng, împreună cu junghiurile acute 
de durere ce apăreau când îl mişca constituiau un antidot, 
şi cel puţin Fats Wall, cu uitătura lui încruntată şi îmbrăcat 
în costum negru, nu era în apropierea ei. El nu îi căutase 
privirea când familiile lor se întâlniseră, scurt, în cimitir. 
Prezenţa părinţilor săi îl împiedica, aşa cum i se întâmpla 
uneori şi când era de faţă Andrew Price. 

Cu o seară înainte, târziu, torţionarul ei anonim din 
spaţiul virtual îi trimisese poza alb-negru a unui copil 
dezbrăcat, din epoca victoriană, cu pielea acoperită de un 
păr moale şi negru. O văzuse şi o ştersese în timp ce se 
îmbrăca pentru înmormântare. 

Când fusese fericită ultima oară? Ştia că într-o viaţă 
diferită, cu mult înainte ca oricine să-i adreseze mormăituri, 
a stat în această biserică şi a fost de-a dreptul mulţumită, 
ani de-a rândul. Cântase cu aplomb imnuri de Crăciun, de 
Paşte şi la Festivalul Recoltei. Întotdeauna îi plăcuse Sfântul 


173 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Mihail, cu faţa lui frumoasă, feminină, prerafaelită, cu părul 
auriu buclat... dar în dimineaţa asta, pentru prima oară, îl 
vedea diferit, cu piciorul sprijinit aproape nepăsător pe 
diavolul acela întunecat şi care se zvârcolea; expresia lui 
netulburată i se păru sinistră şi arogantă. 

Stranele erau înţesate. Tropăieli înfundate, ecouri de 
paşi şi o forfotă estompată animau aerul prăfos, pe când cei 
mai puţin norocoşi continuau să se adune în spatele 
bisericii şi se mulţumeau să se alinieze în picioare de-a 
lungul zidului de pe partea stângă. Unii, mai optimişti, 
veneau în vârful picioarelor pe culoar, doar-doar or găsi 
câte-un loc trecut cu vederea în stranele aglomerate. 
Howard rămase nemişcat şi ferm, până când Shirley îl bătu 
pe umăr şi şopti: 

— Aubrey şi Julia! 

La care Howard se întoarse masiv şi flutură cu foile 
pentru slujbă ca să atragă atenţia soţilor Fawley. Aceştia se 
apropiară cu pas energic pe culoarul acoperit de covor: 
Aubrey înalt, slab şi cu un început de chelie, într-un costum 
de culoare închisă, Julia, cu părul ei roşcat-deschis strâns 
într-un coc. Cei doi zâmbiră în chip de mulţumire, în vreme 
ce Howard se agita, mutându-i pe ceilalţi ca să se asigure 
că soţii Fawley aveau loc suficient. 

Samantha era atât de înghesuită între Miles şi 
Maureen, încât îi simţea acesteia din urmă articulaţia 
şoldului ascuţită presând-o într-o parte şi cheile lui Miles în 
cealaltă parte. Furioasă, încercă să-şi asigure măcar un 
centimetru de spaţiu, dar nici Miles, nici Maureen nu aveau 
unde să se mişte, aşa că rămase cu privirea aţintită înainte 
şi îşi întoarse răzbunătoare gândurile spre Vikram, care nu- 
şi pierduse niciun pic din atractivitate în luna care trecuse 
de când nu-l mai văzuse. Frumuseţea lui era atât de 
izbitoare, de evidentă, încât era absurdă; aproape te făcea 
să râzi. Cu picioarele lui lungi şi umerii laţi, cu abdomenul 
lui plat în locul unde cămaşa îi intra în pantaloni, şi ochii 
aceia negri cu gene negre şi dese, arăta ca un zeu prin 
comparaţie cu ceilalţi bărbaţi din Pagford, care erau 
indolenţi, palizi şi porcini. Când Miles se aplecă în faţă ca să 


174 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


schimbe în şoaptă amabilităţi cu Julia Fawley, cheile lui se 
înfipseră dureros în coapsa Samanthei, care şi-l imagină pe 
Vikram sfâşiindu-i rochia bleumarin pe care o purta, iar în 
fantezia ei omisese să-şi pună haina scurtă asortată care-i 
ascundea canionul adânc al decolteului... 

Pedalele orgii scârţâiră şi liniştea se aşternu, cu 
excepţia unui freamăt slab, dar persistent. Capetele se 
întoarseră: sicriul era adus pe culoar. 

Nepotrivirea de înălţime dintre cei care purtau 
coşciugul era comică: fraţii lui Barry aveau amândoi un 
metru şaizeci şi cinci de centimetri, în vreme ce Colin Wall 
avea un metru optzeci şi cinci, astfel încât partea din spate 
a sicriului era considerabil mai ridicată decât de cea din 
faţă. Sicriul nu era făcut din lemn de mahon lustruit, ci din 
împletitură de răchită. 

„E un nenorocit de coş de picnic!“ îşi zise Howard 
indignat. 

Expresii de surprindere cuprinseră multe chipuri la 
vederea cutiei din răchită, dar unii ştiuseră dinainte totul 
despre sicriu. Mary îi spusese Tessei (care îi spusese lui 
Parminder) că alegerea materialului o făcuse Fergus, fiul 
cel mai mare al lui Barry, care a vrut răchita pentru că era 
un material sustenabil, care creştea rapid şi, prin urmare, 
era prietenos cu mediul înconjurător. Fergus era un 
entuziast pasionat de toate lucrurile „verzi“ şi sănătoase, 
ecologice. 

Lui Parminder îi plăcea sicriul din răchită mai mult, 
mult mai mult decât lăzile solide din lemn în care 
majoritatea englezilor îşi înmormântau morţii. Bunica ei 
avusese întotdeauna o teamă superstiţioasă legată de 
sufletul prins ca într-o capcană în ceva greu şi solid, 
deplângând faptul că cioclii britanici băteau în cuie 
capacele. Purtătorii de sicriu lăsară sicriul pe catafalcul 
acoperit cu brocart şi se retraseră: fiul lui Barry, fraţii şi 
cumnatul se înghesuiră în stranele din faţă, iar Colin se 
duse ţopăind mai în spate ca să se alăture familiei sale. 

Timp de două secunde, Gavin ezită. Parminder îşi dădu 
seama că nu ştia încotro să meargă, singura lui opţiune 


175 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


fiind să se întoarcă pe culoar sub ochii a trei sute de 
oameni. Dar Mary trebuie să-i fi făcut semn pentru că se 
întoarse şi, roşind violent, se aşeză în strana din faţă, 
alături de mama lui Barry. Parminder vorbise cu Gavin doar 
când îi făcuse testele şi îl tratase de clamidioză. De atunci, 
privirile lor nu se mai întâlniseră. 

— lisus i-a spus: „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede 
în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi; şi oricine trăieşte şi 
crede în Mine nu va muri niciodată...” 

Vicarul nu părea că s-ar gândi la sensul cuvintelor 
care-i ieşeau pe gură, ci doar la prestaţia sa, care era 
cântată şi ritmică. Parminder era familiarizată cu stilul lui; 
luase parte la seara de colinde, ani la rând, împreună cu 
toţi ceilalţi părinţi de la St Thomas. Indelungata obişnuinţă 
n-o împăcase cu sfântul războinic cu faţa albă care se uita 
în jos fix la ea, nici cu toate stranele alea tari, din lemn 
închis la culoare, cu altarul ăla străin împodobit cu crucea 
de aur bătută în pietre preţioase, nici cu colindele cu 
accente funebre, pe care le găsea deprimante şi 
neliniştitoare. 

Aşa că îşi îndepărtă atenţia de la fornăitul conştient de 
sine al vicarului şi se gândi iar la tatăl ei. Il văzuse pe 
geamul de la bucătărie, întins cu faţa în jos, în vreme ce 
radioul ei continua să urle de pe acoperişul cuştii iepurilor. 
Stătuse acolo pe burtă două ore, timp în care ea, mama şi 
surorile ei navigaseră pe paginile magazinului online de 
îmbrăcăminte Topshop. Încă mai simţea umărul tatălui ei 
sub cămaşa încinsă de soare în timp ce-l zgâlţâia: 
„Tăticuleeee. Tăticuleeee...” 

Cenuşa lui Darshan o împrăştiaseră în micul şi tristul 
râu Rea din Birmingham. Parminder îşi amintea aspectul 
mohorât, argilos al suprafeţei acestuia, într-o zi înnorată de 
iunie, şi dâra de fulgi minusculi albi şi cenuşii, care se 
îndepărtau de ea. 

Orga se trezi la viaţă, cloncănind şi şuierând, iar ea se 
ridică în picioare odată cu toată lumea. Zări în treacăt 
spatele capetelor roşcat-aurii ale lui Niamh şi Siobhan; 
aveau exact aceeaşi vârstă pe care o avusese şi ea când 


176 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Darshan le fusese luat. Parminder se simţi cuprinsă de un 
val de tandreţe, o durere groaznică şi o dorinţă confuză de 
a le ţine în braţe şi de a le spune că ştia, ştia şi înţelegea... 

Dimineaţa a venit, ca prima dimineață... 

Gavin auzi un falset ascuţit din lungul rândului: băiatul 
mai mic al lui Barry avea vocea încă în schimbare. Ştia că 
Dedan alesese imnul. Era încă unul din detaliile înfiorătoare 
ale slujbei funerare pe care Mary dorise să i le 
împărtăşească. 

Funeraliile i se păreau un chin şi mai groaznic decât se 
aşteptase. Se gândea că poate ar fi fost mai bine cu un 
sicriu din lemn. Simţea o conştientizare oribilă, viscerală a 
cadavrului lui Barry în cutia aceea uşoară din răchită; 
apăsarea fizică pe care o resimţise era şocantă. Toţi acei 
oameni care se holbau afabili în timp ce el înainta pe 
culoar; chiar nu înțelegeau ce căra el de fapt? 

Apoi a venit momentul groaznic când şi-a dat seama că 
nimeni nu-i păstrase un loc şi că va trebui să parcurgă în 
sens invers tot culoarul sub privirile tuturor şi să se 
ascundă printre cei care stăteau în picioare în spate... lar în 
loc de asta fusese forţat să stea în prima strană, oribil de 
expus. Era ca şi cum s-ar fi aflat pe locul din faţă al unei 
maşinuţe de motagne russe, suportând greul fiecărei curbe 
şi zgâlţăituri. 

Stând acolo, la mică depărtare de floarea-soarelui lui 
Siobhan, cu pălăria ei mare ca un capac de tigaie, în 
mijlocul unei mari explozii de frezii şi crini galbeni, se 
pomeni dorindu-şi să fi venit şi Kay cu el; nu-i venea să 
creadă, dar aşa era. Prezenţa cuiva care îi ţinea partea l-ar 
fi consolat; cineva care să-i păstreze pur şi simplu un loc. 
Nu se gândise la ce impresie de nemernic trist va lăsa 
venind singur. 

Imnul se termină. Fratele mai mare al lui Barry se duse 
în faţă să vorbească. Gavin nu ştia cum de suportă să facă 
asta, cu cadavrul lui Barry întins chiar în faţa lui, sub 
floarea-soarelui (crescută timp de câteva luni, din stadiul de 
sămânță); nici cum Mary putea să şadă atât de liniştită, cu 
capul aplecat, aparent uitându-se la mâinile împreunate în 


177 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


poală. Gavin încercă, activ, să ofere propria sa interferentă 
interioară, astfel în cât să dilueze impactul discursului 
laudativ. 

„Acum o să ne povestească despre cum a cunoscut-o 
Barry pe Mary, după ce-o să treacă de chestia asta cu 
copiii... copilărie fericită, cu jocuri şi farse vesele, da, da... 
hai, treci mai departe...” 

Trebuia să-l ducă din nou pe Barry în maşină şi să-l 
transporte tocmai până la cimitirul din Yarvil, dat fiind că 
micul cimitir al bisericii St Michael and All Saints fusese 
declarat plin cu douăzeci de ani în urmă. Gavin se imagină 
lăsând sicriul din răchită în mormânt, sub ochii acestei 
mulţimi. Prin comparaţie cu asta, adusul în şi scosul 
sicriului din biserică ar fi fost nimica toată... 

Una dintre gemene plângea. Cu coada ochiului, Gavin 
o văzu pe Mary întinzând mâna ca să o prindă pe a fiicei 
sale. 

„Hai să terminăm odată cu asta, fir-ar să fie de treabă. 
Vă rog.” 

— Cred că e îndreptăţit să spunem că Barry a ştiut 
întotdeauna ce vrea, rostea fratele lui Barry cu glas răguşit. 

Provocase câteva râsete povestind boroboaţele din 
copilărie ale lui Barry. Incordarea din glasul lui era 
palpabilă. 

— Avea douăzeci şi patru de ani când am plecat la 
Liverpool, la petrecerea burlacilor organizată în cinstea 
mea. In prima seară acolo, plecăm din tabăra de corturi şi 
ne ducem la un pub şi acolo, la bar, era fiica studentă a 
proprietarului, o blondă frumoasă, care dădea o mână de 
ajutor sâmbătă seara. Toată seara, Barry a stat proţăpit la 
bar, pălăvrăgind cu ea, provocându-i necazuri vizavi de 
taică-su şi prefăcându-se că nu ştie ce-i cu gaşca aia 
gălăgioasă din colţ. 

Un hohot slab de râs. Mary moţăia; cu ambele mâini 
ţinea de mână câte un copil, de o parte şi de alta. 

— İn noaptea aia, când ne-am întors în cort, mi-a spus 
că avea de gând să se însoare cu ea. Mi-am zis: „la stai 
puţin, parcă eu trebuia să fiu ăla beat.“ 


178 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lar se auzi un hohot firav. 

— Baz ne-a făcut să mergem iar la acelaşi pub a doua 
seară. Când ne-am întors acasă, primul lucru pe care l-a 
făcut a fost să cumpere o carte poştală pe care i-a trimis-o 
şi prin care o anunţa că se va întoarce în weekendul 
următor. S-au căsătorit la un an de la ziua în care s-au 
întâlnit şi cred că toţi cei care-i cunosc vor fi de acord că 
Barry ştia să recunoască un lucru bun atunci când îl vedea. 
Au avut împreună patru copii minunaţi: Fergus, Niamh, 
Siobhan şi Dedan... 

Gavin respira cu băgare de seamă, inspirând şi 
expirând, inspirând şi expirând, încercând să nu asculte şi 
întrebându-se ce naiba ar avea de spus propriul său frate 
într-o împrejurare similară. El nu avusese norocul lui Barry. 
Viaţa lui amoroasă nu constituia o poveste frumoasă. Nu 
intrase niciodată într-un bar în care să găsească soţia 
perfectă, blondă, zâmbitoare şi gata să-l servească cu o 
bere. Nu, e/a avut-o pe Lisa, care niciodată nu păruse să 
dea doi bani pe el; şapte ani de conflicte tot mai intense 
care culminaseră cu o blenoragie; după care, aproape în 
continuare, a fost Kay, agăţându-se de el ca o lipitoare 
agresivă şi amenințătoare... 

Dar, cu toate acestea, avea s-o sune mai târziu, pentru 
că nu se credea în stare să se mai întoarcă în casa lui goală 
după asta. Va fi sincer şi îi va mărturisi cât de oribilă şi de 
stresantă fusese înmormântarea şi că îşi dorise ca ea să fi 
venit cu el. Asta va avea cu siguranţă darul să alunge orice 
resentiment legat de cearta lor. Nu voia să rămână singur 
în noaptea asta. 

Două strane mai în spate, Colin Wall suspina, cu 
sughiţuri mici, dar sonore, într-o batistă mare şi udă. Mâna 
Tessei se odihnea pe coapsa lui, exercitând o presiune 
blândă. Ea se gândea la Barry; la felul cum se bazase pe el 
ca s-o ajute în privinţa lui Colin; la consolarea oferită de 
momentele când râdeau împreună; la  nemărginita 
generozitate de spirit a lui Barry. Putea să-l vadă cu 
claritate, scund şi roşcovan, dansând jive cu Parminder la 
ultima lor petrecere; imitând criticile severe proferate de 


179 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Howard Mollison cu privire la Fields; sfătuindu-l cu tact pe 
Colin, cum numai el putea s-o facă, să accepte 
comportamentul lui Fats ca pe al unui adolescent, şi nu ca 
pe al unui sociopat. 

Tessa era speriată de ceea ce ar fi putut să însemne 
pierderea lui Barry Fairbrother pentru omul de lângă ea; 
speriată de modul cum vor reuşi să se împace cu această 
uriaşă absenţă; speriată că soţul ei îşi va lua faţă de 
decedat un angajament pe care nu-l va putea respecta şi 
că nu-şi dădea seama cum micuța Mary, cu care el continua 
să vrea să vorbească, îl plăcuse. Şi, prin toată anxietatea şi 
tristeţea Tessei, trecea, ca un fir roşu, grija obişnuită, ca un 
mic vierme neastâmpărat: Fats, şi cum va putea ea să evite 
un nou conflict, cum îl va convinge ea să vină la 
înmormântare, sau cum ar putea să ascundă faţă de Colin 
faptul că nu va fi venit - ceea ce ar putea fi, în definitiv, mai 
simplu. 

— Vom încheia slujba de astăzi cu un cântec ales de 
fiicele lui Barry, Niamh şi Siobhan, un cântec care a 
însemnat mult pentru ele şi pentru tatăl lor, spuse vicarul. 

Acesta reuşi, prin tonul adoptat, să se detaşeze de 
ceea ce urma să se întâmple. 

Bătaia unei tobe răsună atât de tare prin difuzoarele 
ascunse, încât îi făcu să tresară pe membrii congregaţiei. O 
voce sonoră de american spunea „Ah ha, ah ha”, iar Jay-Z 
spunea în ritm de rap: 


Good girl gone bad — 

Take three — 

Action. 

No clouds in my storms... 

Let it rain, | hydroplane into fame 
Comin’ down with the Dow Jones... 


Unii au crezut că se făcuse o greşeală. Howard şi 
Shirley şi-au aruncat priviri indignate, dar nimeni nu a 
apăsat butonul de stop şi nici n-a alergat pe culoar ca să-şi 
ceară scuze. Apoi, o voce feminină puternică şi sexy începu 


180 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
să cânte: 


You had my heart 

And we'll never be worlds apart 
Maybe in magazines 

But you'll still be my star... 


Purtătorii de sicriu cărau înapoi coşciugul de răchită 
de-a lungul culoarului, urmaţi de Mary şi de copii: 


„„„ Now that it's raining more than ever 
Know that we'll still have each other 
You can stand under my umbuh'rella 
You can stand under my umbuh'rella. 


Congregația ieşi încet din biserică, încercând să nu 
păşească în ritmul cântecului. 


Andrew Price apucă ghidonul bicicletei de curse a 
tatălui său şi o scoase cu grijă din garaj, atent să nu zgârie 
maşina. O duse pe sus pe treptele de piatră şi prin poarta 
metalică. Apoi, pe alee, puse piciorul pe o pedală, îşi luă 
avânt câţiva paşi şi şi-l aruncă pe celălalt peste şa. Făcu la 
stânga pe drumul în pantă vertiginoasă de pe coasta 
dealului şi cobori în viteză, fără să atingă frânele, spre 
Pagford. 

Gardurile vii şi cerul se vedeau înceţoşat. Se imagina 
pe un velodrom cu vântul răvăşindu-i părul şi înţepându-i 
faţa, pe care tocmai o curăţase. Când ajunse în dreptul 
grădinii în formă trapezoidală a familiei Fairbrother, aplică 
frânele, pentru că, în urmă cu câteva luni, luase curba asta 
strânsă prea rapid şi căzuse, fiind nevoit să se întoarcă 
imediat acasă cu blugii rupti şi cu zgârieturi pe o parte a 
feţei, de sus până jos... 

Intră pe Church Road fără să mai dea din pedale, 


181 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ţinând ghidonul doar cu o mână, şi se bucură de o a doua 
coborâre accelerată, chiar dacă mai scurtă de data asta, 
încetini uşor când văzu că sicriul era plasat pe un furgon 
mortuar de lângă biserică şi că o mulţime îmbrăcată în 
haine cernite ieşea la lumină prin uşile masive din lemn. 
Andrew pedală cu furie pe după colţ, dispărând din câmpul 
vizual. Nu voia să-l vadă pe Fats ieşind din biserică alături 
de un Cubby nefericit, purtând costumul şi cravata ieftine 
pe care le descrisese cu un dezgust comic în timpul lecţiei 
de engleză de ieri. Ar fi fost ca şi cum l-ar fi întrerupt pe 
prietenul său din timpul unei defecări. 

In timp ce pedala încet în jurul pieţei, îşi dădu părul de 
pe faţă cu o mână, întrebându-se ce efect avusese aerul 
rece asupra acneei  roşii-purpurii şi dacă  loţiunea 
antibacteriană pentru faţă reuşise să-i mai atenueze 
aspectul ameninţător. Şi repetă în gând povestea „de 
acoperire“: venise de la Fats (ceea ce era posibil să fi fost 
adevărat, n-ar fi existat niciun motiv potrivnic), iar asta 
însemna că Hope Street era traseul logic de urmat de-a 
lungul râului, căci o tăia prin prima stradă laterală. Prin 
urmare, nu era nevoie ca Gaia Bawden (dacă se întâmpla 
să se uite afară pe fereastra casei sale, să-l vadă şi să-l şi 
recunoască) să creadă că venise pe traseul ăsta din cauza 
ei. Andrew nu anticipa că va avea nevoie să-i explice 
motivul pentru care trecuse cu bicicleta pe strada ei, dar 
păstra în minte istoria inventată deoarece credea că îi 
conferă un aer de detaşare calmă. 

Nu voia decât să afle care era casa ei. De două ori 
deja, în weekenduri, trecuse cu bicicleta pe scurta stradă 
terasată, cu fiecare nerv al corpului său întins la maximum, 
dar nu fusese capabil, deocamdată, să descopere care casă 
adăpostea Sfântul Potir. Tot ce ştia, din privirile aruncate pe 
furiş pe geamurile murdare ale autobuzului şcolar, era că 
locuia pe partea dreaptă, la unul dintre numerele pare. 

In timp ce dădea colţul, încercă să adopte o expresie 
indiferentă, jucând rolul unui ins care face o plimbare de 
plăcere cu bicicleta către râu, pe ruta cea mai directă, 
pierdut în gândurile sale serioase, dar gata să recunoască 


182 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


un coleg de clasă, dacă îi apărea în cale... 

Era acolo. Pe trotuar. Picioarele lui Andrew continuară 
să pedaleze, deşi nu mai simţea pedalele, şi dintr-odată 
deveni conştient de cât de subţiri erau cauciucurile pe care 
îşi menținea echilibrul. Fata căuta ceva în geanta din piele, 
părul ei arămiu atârnându-i în jurul feţei. Numărul zece pe 
uşa întredeschisă în spatele ei şi un tricou negru care nu 
reuşea să-i acopere talia; o fâşie de piele goală, o centură 
groasă şi blugii mulaţi... când aproape că trecuse de ea, 
fata închise uşa şi se întoarse. Părul i se dădu pe spate 
lăsând să i se vadă faţa frumoasă, iar ea spuse, foarte clar, 
cu accentul ei londonez: 

— Oh, bună! 

— Bună! zise şi el. 

Picioarele pedalau în continuare. Parcurse doi metri, 
apoi patru metri; de ce nu se oprise? Şocul resimţit îl făcea 
să se mişte în continuare, neîndrăznind să se uite în spate. 
Ajunsese deja la capătul străzii; pentru numele lui 
Dumnezeu, să nu cazi, te rog; dădu colţul, prea surprins ca 
să evalueze dacă era mai mult uşurat sau dezamăgit că o 
lăsase în urma lui. 

Fir-ar să fie! 

Continuă să pedaleze spre zona împădurită de la 
poalele Dealului Pargetter, unde râul scânteia intermitent 
printre copaci, dar nu mai vedea nimic în afară de Gaia, 
impregnată pe retina lui ca o lumină de neon. Drumul 
îngust coti pe o cărare bătătorită, iar briza blândă venită 
dinspre apă îi mângâia faţa, despre care nu credea că se 
înroşise, căci totul se întâmplase foarte repede. 

— Futu-i mama măssii! spuse el tare către aerul 
proaspăt şi cărarea părăsită. 

Începu să cerceteze cu înfrigurare această comoară 
magnifică, neaşteptată: trupul ei perfect, dezvăluit de blugii 
mulaţi şi bluza elastică; numărul zece din spatele ei, pe o 
uşă părăginită, cu vopseaua scorojită; „oh, bună!“, spus cu 
uşurinţă şi naturaleţe - aşadar, trăsăturile lui erau fără doar 
şi poate stocate undeva în mintea care trăia în spatele 
acestui chip uluitor. 


183 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Bicicleta începu să se zdruncine pe noul teren 
accidentat şi acoperit cu pietriş. În culmea fericirii, Andrew 
descălecă doar când începu să-şi piardă echilibrul. Conduse 
bicicleta printre copaci, ieşind pe malul îngust al râului, 
unde o lăsă jos pe pământ, între anemonele care se 
deschiseseră ca nişte steluțe albe de la ultima sa vizită. 

Tatăl lui îi spusese, când începuse să-i împrumute 
bicicleta: „Ai grijă s-o legi cu lanţul dacă intri într-un 
magazin. Bagă de seamă, dacă ţi-o fură cineva...“ 

Dar lanţul nu era îndeajuns de lung ca să-l poată 
petrece pe după oricare dintre arborii de-acolo şi, în orice 
caz, cu cât se depărta mai mult de tatăl lui, cu atât Andrew 
se temea mai puţin de el. Cu gândul tot la pielea aceea 
descoperită şi la chipul splendid al Gaiei, Andrew se duse la 
locul unde malul râului se întâlnea cu coasta erodată a 
dealului, care se înălța ca o faleză stâncoasă deasupra apei 
verzi şi repezi a râului. 

La baza dealului se vedea o porţiune foarte îngustă de 
mal alunecos şi sfărâmicios. Singurul mod în care puteai să- 
| parcurgi, dacă picioarele îţi crescuseră de două ori mai 
mari decât atunci când făcuseşi excursia pentru prima 
oară, era să te deplasezi cu paşi laterali, lipit de peretele 
vertical, ţinându-te de rădăcini şi de bucăţelele de stâncă 
proeminente. 

Mirosul de vegetaţie putredă al râului şi de sol umed îi 
era foarte familiar lui Andrew, la fel cum era senzaţia 
acestei ieşituri înguste din pământ şi iarbă de sub tălpile 
sale, ca şi crăpăturile şi pietrele pe care le căuta cu mâinile 
pe coasta dealului. El şi Fats găsiseră locul când aveau 
unsprezece ani. Ştiau că ceea ce făceau era interzis şi 
periculos; fuseseră avertizaţi în privinţa râului. Îngroziţi, dar 
hotărâți să nu recunoască acest lucru unul faţă de celălalt, 
se târâseră de-a lungul acestei suprafeţe dificile, apucându- 
se de orice protuberanţă a peretelui stâncos şi, în punctul 
cel mai îngust, prinzându-se fiecare de tricoul celuilalt. 

Anii de antrenament îi permiteau lui Andrew, cu toate 
că mintea nu-i stătea deloc la ceea ce făcea, să se mişte în 
lateral, ca un crab, de-a lungul peretelui solid de pământ şi 


184 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


stâncă, cu apa curgând cu repeziciune la niciun metru mai 
jos faţă de tălpile tenişilor lui; apoi, cu o aplecare şi un 
balans abile, pătrunse în fisura din coasta dealului pe care 
o găsiseră cu mult timp în urmă. Atunci, păruse o 
recompensă divină pentru îndrăzneala lor. Nu mai putea să 
stea în picioare în ea. Dar, ceva mai mare decât un cort de 
două persoane, era destul de încăpătoare pentru ca doi 
adolescenţi să stea culcaţi, unul lângă altul, cu râul curgând 
vijelios şi copacii acoperind cu picăţele imaginea cerului, 
încadrată de intrarea triunghiulară. 

Prima oară când ajunseseră acolo, împunseseră cu 
beţele peretele din fund al micii grote, dar nu găsiseră nicio 
cale secretă de acces la mănăstirea de deasupra; aşa că se 
mulţumiră cu gloria faptului că ei singuri descoperiseră 
ascunzătoarea şi jurară că va rămâne veşnic taina lor. 
Andrew îşi amintea vag de un jurământ solemn, consfințit 
cu scuipat şi blesteme. Când au descoperit-o, i-au zis Grota, 
dar acum se numea, de o bună bucată de vreme, Ungherul 
Tihnit. 

Mica nişă mirosea a pământ, cu toate că tavanul în 
pantă era din stâncă. O urmă de nivel de culoare verde- 
închis lăsa de înţeles că în trecut nişa fusese inundată, nu 
chiar până la tavan. Pe jos, peste tot, erau împrăştiate 
mucuri de ţigări şi de la jointurile de marijuana. Andrew se 
aşeză, cu picioarele atârnând deasupra apei de culoare 
verde-mlăştinos, şi-şi scoase din geacă ţigările şi bricheta, 
cumpărate cu ultimul rest din banii primiţi de ziua lui, acum 
că încetase să mai primească bani de buzunar. Aprinse, 
trase adânc în piept şi retrăi întâlnirea glorioasă cu Gaia 
Bawden în cât de multe detalii putea să extragă din ea: 
talia îngustă şi coapsele curbate; pielea albă dintre cureaua 
din piele şi tricou; gura plină şi largă; „oh, bună”. Era prima 
oară când o vedea îmbrăcată altfel decât în uniforma de 
şcoală. Unde se ducea oare, singură, cu geanta de piele? 
Ce avea ea de făcut în Pagford într-o dimineaţă de 
sâmbătă? Oare voia să prindă autobuzul de Yarvil? Ce 
anume făcea ea când n-o vedea el; ce mistere feminine o 
absorbeau? 


185 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Şi se întrebă pentru a nu ştiu câta oară dacă era posibil 
ca un ansamblu de carne şi oase alcătuit astfel să conţină o 
personalitate banală. Gaia era prima persoană care-l făcuse 
să-şi pună această întrebare: ideea de trup şi suflet ca 
entităţi separate nu-i trecuse niciodată prin minte până 
când pusese ochii pe ea. Chiar şi atunci când încerca să-şi 
imagineze cum ar putea să arate şi să se simtă la pipăit 
sânii ei, judecând după dovezile vizuale pe care reuşise să 
le adune prin bluza de şcoală uşor translucidă şi ceea ce 
ştia că e un sutien alb, nu-i venea să creadă că atracţia pe 
care ea o exercita asupra lui era exclusiv fizică. Avea un fel 
de a-şi mişca trupul care-l fermeca în aceeaşi manieră ca şi 
muzica, acesta fiind lucrul care-l impresiona cel mai mult. 
Cu siguranţă că spiritul care anima acest trup fără pereche 
trebuia să fie şi el neobişnuit, nu? De ce s-ar strădui natura 
să creeze un astfel de vas, dacă nu să conţină ceva şi mai 
preţios? 

Andrew ştia cum arată o femeie dezbrăcată pentru că 
nu exista niciun fel de control parental pe computerul din 
dormitorul de la mansardă al lui Fats. Impreună exploraseră 
cam tot ce se putea accesa gratuit din pornografia online: 
vulve rase; labii roz despărțite cât mai mult ca să arate 
despicăturile întunecate căscate; fese desfăcute ca să 
scoată la iveală anusurile încreţite; buze date din belşug cu 
ruj, spermă  picurând. Excitarea lui Andrew avea 
întotdeauna în fundal conştientizarea panicată a faptului că 
n-o putea auzi pe doamna Wall apropiindu-se de cameră 
decât când ajungea la scara care scârţâia. Uneori găseau 
bizarerii care-i făceau să râdă în hohote, chiar şi atunci 
când Andrew nu era sigur dacă era mai mult excitat sau 
scârbit (bice şi şei, harnaşamente, frânghii, furtunuri; şi o 
dată, o chestie la care nici măcar Fats nu reuşise să râdă, 
prim-planuri cu nişte dispozitive cu bolţuri metalice, şi ace 
ieşite din carnea moale, şi chipuri de femei încremenite în 
ţipete). 

Împreună, el şi Fats deveniseră cunoscători ai 
implanturilor mamare din silicon, enorme, întinse şi 
rotunde. 


186 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Plastic, comenta vreunul dintre ei, ca pe un fapt 
banal, în timp ce stăteau în faţa monitorului cu uşa încuiată 
ca să nu apară părinţii lui Fats. Blonda de pe ecran, care 
stătea călare pe vreun bărbat păros, ţinea braţele ridicate, 
cu sânii ei mari cu mameloane maro atârnând ca nişte bile 
de bowling peste cutia toracică îngustă, liniile subţiri şi 
purpurii de sub fiecare trădând locul unde fusese introdus 
siliconul. Aproape că-ţi puteai da seama cum s-ar simţi la 
pipăit doar uitându-te la ei: fermi, de parcă sub piele ar fi 
avut o minge de fotbal. Andrew nu-şi putea imagina nimic 
mai erotic decât un sân natural; moale şi spongios şi poate 
un pic elastic, iar sfârcurile (spera el) contrastant de dure. 

lar toate aceste imagini i se înceţoşau în minte 
noaptea târziu, cu posibilităţile oferite de fetele adevărate, 
fete umane, şi puţinul pe care puteai să-l simţi prin haine 
dacă reuşeai să te apropii îndeajuns. Niamh era cea mai 
puţin frumoasă dintre gemenele Fairbrother, dar ea fusese 
mai mult decât dornică, în sala de teatru înăbugşitoare, în 
timpul discotecii de Crăciun. Pe jumătate ascunşi de cortina 
mucegăită, se lipiseră unul de celălalt, iar Andrew îi băgase 
limba în gură. Mâinile lui ajunseseră până la breteaua 
sutienului şi nu mai departe, pentru că fata se tot trăgea 
înapoi. Fusese animat, în special, de cunoaşterea faptului 
că undeva, afară, în întuneric, Fats mergea mai departe. lar 
acum creierul lui era plin şi palpita de Gaia. Era în acelaşi 
timp cea mai atrăgătoare fată pe care o văzuse vreodată şi 
sursa unei alte inexplicabile dorinţe arzătoare. Anumite 
schimbări de acorduri, anumite ritmuri au făcut să se 
înfioare însăşi esenţa fiinţei lui şi tot acelaşi efect l-a avut 
ceva legat de Gaia Bawden. 

Işi aprinse altă ţigară de la jarul primeia şi aruncă 
mucul în apa de mai jos. Apoi auzi un târşâit familiar şi, 
aplecându-se în faţă, îl zări pe Fats, încă îmbrăcat în 
costumul de înmormântare, care se mişca de la un reazem 
pentru mână la altul, în timp ce se apropia pe buza îngustă 
de mal, spre deschiderea unde şedea Andrew. 

— Fats. 

— Arf. 


187 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Andrew îşi trase picioarele ca să-i facă loc lui Fats să se 
suie în Ungherul Tihnit. 

— Futu-i mama mă-sii! spuse Fats după ce se căţără 
înăuntru. 

Era ca un păianjen în stângăcia cu care se mişca, cu 
membrele lui lungi, costumul negru  accentuându-i 
slăbiciunea. 

Andrew îi dădu o ţigară. Fats aprindea de fiecare dată 
de parcă s-ar fi aflat în plină furtună, cu o mână făcută căuş 
în jurul flăcării ca să o protejeze, şi încruntându-se uşor. 
Inhală, suflă un cerc de fum afară din Ungherul Tihnit şi-şi 
slăbi la gât cravata gri-închis. Părea mai mare şi, până la 
urmă, nu arăta aşa de caraghios în costumul care avea 
urme de pământ la genunchi şi manşete de la excursia 
până la grotă. 

— Ai fi zis că erau iubiţi, spuse Fats, după ce mai trase 
o dată cu sete din ţigară. 

— Cubby era supărat, nu? 

— Supărat? A făcut o criză de isterie, la naiba. A 
început să sughiţe. E lovit în freză mai rău decât văduva. 

Andrew râse. Fats mai trimise în aer un cerc de fum şi 
trase de una din urechile lui excesiv de mari. 

— Am  şters-o mai devreme. Încă nici nu-l 
înmormântaseră. 

Fumară în tăcere un minut, amândoi privind către râul 
mlăştinos. În timp ce fuma, Andrew contempla cuvintele 
„am şters-o mai devreme” şi cantitatea de autonomie pe 
care Fats părea s-o aibă, prin comparaţie cu el însuşi. 
Simon şi furia lui se interpuneau între Andrew şi excesul de 
libertate: la Hilltop House, uneori erai pedepsit doar pentru 
vina de a fi prezent. Imaginaţia lui Andrew fusese odată 
stimulată de un modul secundar, mai aparte, de la ora de 
filosofie şi religie, în care se discuta despre zeii primitivi în 
toată furia şi violenţa lor arbitrare, precum şi despre 
tentativele civilizaţiilor străvechi de a-i îmbuna. Se gândise 
atunci la natura justiţiei, aşa cum ajunsese el s-o cunoască: 
la tatăl lui ca zeu păgân, la mama lui ca mare preoteasă a 
cultului, care încerca să interpreteze şi să intermedieze, de 


188 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


obicei fără să izbutească şi, cu toate acestea, insistând, 
împotriva tuturor evidențelor, că zeitatea ei era 
caracterizată de mărinimie şi rațiune. 

Fats îşi odihnea capul pe peretele stâncos de la Cubby 
Hole şi sufla cercuri de fum spre tavan. 

Se gândea la ceea ce voia să-i spună lui Andrew. Pe 
toată durata slujbei funerare repetase în minte felul în care- 
o să înceapă, în vreme ce tatăl lui îşi înghiţea lacrimile şi 
suspina în batistă. Fats era atât de entuziasmat de 
perspectiva de a povesti, încât avea mari dificultăţi să se 
abţină. Dar era hotărât să nu lase să-i scape aşa, dintr- 
odată. Felul în care povesteai era, pentru Fats, de o 
importanţă aproape egală cu felul în care se întâmplaseră 
lucrurile. Nu voia ca Andrew să creadă că el se grăbise să 
vină aici doar ca să-i spună. 

— Ştii că Fairbrother făcea parte din Consiliul Parohial? 
spuse Andrew. 

— Mda, zise Fats, bucuros că Andrew iniţiase o discuţie 
care să umple spaţiile goale. 

— Si-Pie zice că vrea să candideze pentru postul lui. 

— Serios? 

Fats se uită încruntat la Andrew. 

— Ce dracu’ l-a apucat? 

— Cică Fairbrother primea mită de la nu ştiu care 
contractor. 

Andrew îl auzise de dimineaţă pe Simon discutând cu 
Ruth în bucătărie. Asta explicase totul. 

— Vrea şi el să ia parte la acţiune. 

— Ala n-a fost Barry Fairbrother, spuse Fats, râzând în 
timp ce scutura scrumul pe jos. Şi nu era vorba de Consiliul 
Parohial. Ăla a fost Cum-l-cheamă Frierly, din Yarvil. Era în 
comitetul şcolar de la Winterdown. Cubby a făcut o 
adevărată criză. Presa locală l-a chemat să comenteze 
cazul. Frierly a fost pedepsit pentru asta. Si-Pie nu citeşte 
Yarvil and District Gazette? 

Andrew se holba la Fats. 

— Nu mă miră, ce naiba să mai zic. 

Îşi stinse ţigara pe jos, stânjenit de idioţenia tatălui 


189 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


său. Încă o dată, Simon dăduse chix. Dispreţuia 
comunitatea locală, îşi bătea joc de preocupările lor, era 
mândru de izolarea lui în căsuţa aia groaznică de pe deal; 
pe urmă, află o informaţie greşită şi decide să-şi expună 
familia la umilinţe. 

— Al dracului de necinstit Si-Pie, nu? spuse Fats. 

Îi ziceau Si-Pie pentru că aşa îl poreclise Ruth pe soţul 
ei. Fats o auzise spunându-i aşa odată, când îl chemase să- 
şi bea ceaiul, şi de-atunci nu-i mai zisese altfel lui Simon. 

— Mda, este, recunoscu Andrew şi se întrebă dacă va 
reuşi să-l convingă pe tatăl său să renunţe la candidatură 
spunându-i că vestea pe care o aflase se referea la 
altcineva şi la alt consiliu. 

— Ca să vezi coincidenţă, remarcă Fats, Cubby vrea şi 
el să candideze. 

Fats suflă fumul pe nări, privind undeva deasupra 
capului lui Andrew. 

— Aşadar, electoratul va prefera o pulă mică, spuse el, 
sau una şi mai mică? 

Andrew râse. Puţine lucruri îi plăceau mai mult decât 
să audă cum îi zicea Fats lui taică-su. 

— Acum, ia aruncă tu un ochi aici, spuse Fats. 

Îşi prinse ţigara între buze şi se bătu pe şolduri, deşi 
ştia că plicul era în buzunarul de la piept. 

— la  uită-te, zise el, trăgând plicul afară şi 
deschizându-l ca să-i arate lui Andrew conţinutul: boabe ca 
de piper de culoare maro, codițe şi frunze uscate şi 
mărunţite. 

— Sensimilla. 

— Ce e aia? 

— Vârfuri şi muguri de plantă de marijuana 
nefertilizată, spuse Fats, special preparată pentru plăcerea 
ta legată de fumat. 

— Care e diferenţa dintre asta şi marfa normală? 
întrebă Andrew, cu care Fats Împărțise mai multe bucăţi de 
răşină de canabis la Cubby Hole. 

— E doar un alt tip de fum, nu-i aşa? spuse Fats, 
stingându-şi propria țigară. 


190 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Luă un pacheţel de Rizlas din buzunar, scoase trei foiţe 
subţiri şi le lipi laolaltă. 

— Ai luat marfa de la Kirby? întrebă Andrew, pipăind şi 
mirosind conţinutul plicului. 

Toată lumea ştia că Skye Kirby era omul la care te 
duceai dacă aveai nevoie de droguri. Era cu un an mai 
mare. Bunicul lui era un fost hippiot, care fusese chemat de 
mai multe ori la tribunal pentru că-şi cultivase singur 
plantele. 

— Mda. Ţine cont că mai e un tip pe nume Obbo, zise 
Fats, despicând ţigările şi vărsând tutunul pe foiţe. E din 
Fields şi-ţi face rost de orice. Dacă vrei, îţi aduce şi heroină. 

— Da’ nu-ți trebuie heroină, totuşi, spuse Andrew, 
uitându-se la faţa lui Fats. 

— Nooo, zise Fats, luându-i plicul înapoi şi presărând 
sensimilla peste tutun. 

Rulă apoi jointul, lingând capetele foiţei ca să o închidă 
etanş, şi strânse noua ţigară mai bine, răsucindu-i capătul 
într-un ţugui. 

— Drăguţ, spuse el mulţumit. 

Plânuise să-i dea lui Andrew vestea după ce presăra 
sensimilla, ca un fel de act de încălzire. Intinse mâna după 
bricheta lui Andrew, introduse capătul cartonat între buze şi 
aprinse, trăgând adânc un fum contemplativ, suflându-l 
apoi într-un jet lung şi albastru, după care repetă procesul. 

— Mmm, spuse el, ţinând fumul în plămâni şi imitându- 
| pe Cubby, căruia Tessa îi ţinuse un curs despre vinuri cu 
prilejul unui Crăciun. lerbos. Un gust remanent puternic. 
Tonuri armonice de... futu-i... 

Avu o senzaţie intensă de vertigo, cu toate că stătea 
jos, şi suflă fumul râzând. 

— ... încearcă drăcia asta. 

Andrew se aplecă spre el şi luă jointul, chicotind de 
nerăbdare şi văzând expresia de beatitudine de pe chipul 
lui Fats, care nu se împăca deloc cu obişnuita lui uitătură 
constipată. 

Andrew inhală şi simţi forţa drogului radiind din 
plămâni, împrăştiindu-se şi descătuşându-l. Trase din nou şi 


191 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se gândi că era ca şi cum cineva ţi-ar scutura mintea ca pe 
o cuvertură, astfel încât să se reaşeze fără cute, iar totul să 
devină neted, şi simplu, şi uşor, şi bun. 

— Drăguţ, îl imită el pe Fats, zâmbind la auzul propriei 
voci. 

Trecu jointul înapoi în degetele nerăbdătoare ale lui 
Fats şi savură senzaţia de bine. 

— la zi, vrei să auzi ceva interesant? spuse Fats, 
rânjind incontrolabil. 

— Dă-i drumu'. 

— Am futut-o azi-noapte. 

Nu lipsi mult ca Andrew să întrebe „pe cine?”, înainte 
ca mintea sa ameţită să-şi aducă aminte: pe Krystal 
Weedon, fireşte; Krystal Weedon, pe cine altcineva? 

— Unde? întrebă el prosteşte. 

Nu că ar fi vrut să ştie. 

Fats se întinse pe spate, în costumul lui de 
înmormântare, cu picioarele în direcţia râului. Fără să 
spună o vorbă, Andrew se întinse lângă el, în direcţie 
opusă. Dormiseră aşa, «cap şi coadă», în copilărie, când 
rămâneau peste noapte unul acasă la celălalt. Andrew privi 
în sus la bolta stâncoasă, unde fumul albastru zăbovea, 
răsucindu-se lent în rotocoale, şi aşteptă să audă totul. 

— Le-am spus lui Cubby şi Tessei că vin la tine, asta ca 
să ştii, zise Fats. 

Trecu jointul între degetele întinse de Andrew, apoi îşi 
împreună mâinile lungi pe piept şi povesti mai departe. 

— După aia am luat autobuzul spre Fields. M-am 
întâlnit cu ea în fată la Oddbins. 

— Lângă Tesco? întrebă Andrew. 

Nu ştia de ce tot punea întrebări cretine. 

— Mda, spuse Fats. Ne-am dus la terenul de agrement. 
Sunt acolo nişte copaci într-un colţ, lângă toaletele publice. 
Drăguţ şi intim. Taman se întuneca. 

Fats îşi schimbă poziţia şi Andrew îi înapoie jointul. 

— S-o penetrez a fost mai greu decât credeam c-o să 
fie, zise Fats, iar Andrew asculta fascinat, pe jumătate 
înclinat să râdă, temându-se să nu scape vreunul din 


192 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


detaliile neînflorite pe care i le-ar fi putut oferi Fats. Era mai 
udă când i-am băgat degetul. 

Un chicotit se înălţă în pieptul lui Andrew, asemenea 
gazului prins într-un recipient etanş, dar rămase înăbuşit 
acolo. 

— A trebuit să împing de mai multe ori ca să ajung 
înăuntru cum se cuvine. E mai strâmtă decât credeam. 

Andrew văzu un jet de fum înălțându-se din locul unde 
trebuia să fie capul lui Fats. 

— Mi-am dat drumul cam în zece secunde. Odată ajuns 
înăuntru, senzaţia e nemaipomenită. 

Andrew îşi înăbuşi râsul, pentru eventualitatea în care 
ar mai fi fost de povestit. 

— Mi-am pus prezervativ. Ar fi fost mai bine fără. 

Întinse jointul din nou spre mâna lui Andrew. Acesta 
trase din el, gânditor. Mai greu de pătruns decât credeai; 
dat drumul în zece secunde. Nu părea mare ispravă; şi 
totuşi, ce n-ar fi dat şi el să încerce? Şi-o imagină pe Gaia 
Bawden întinsă pe spate în aşteptarea lui şi, fără să vrea, 
lăsă să-i scape un mic geamăt, pe care Fats nu dădu semne 
că l-ar fi auzit. Pierdut într-o învălmăşeală de imagini 
erotice, trăgând din joint, Andrew stătea culcat, cu penisul 
în erecţie, pe peticul de pământ pe care corpul său îi 
încălzise, şi asculta şipotul blând al apei la doar câteva zeci 
de centimetri de capul său. 

— Ce contează, Arf? întrebă Fats, după o pauză lungă, 
visătoare. 

Stăpânit de o senzaţie plăcută de ameţeală, Andrew 
răspunse: 

— Sexul. 

— Daa, spuse Fats încântat. Să ţi-o tragi. Asta 
contează. Propo... propagarea speciei. La naiba cu 
prezervativele. Înmulţiţi-vă! 

— Daa, zise şi Andrew, râzând. 

— Şi moartea, adăugă Fats. 

Fusese luat prin surprindere de realitatea acelui sicriu 
şi de cât de puţine îi separau pe toţi acei vulturi la pândă 
de cadavrul propriu-zis. Nu-i părea rău că plecase înainte ca 


193 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acesta să dispară în pământ. 

— Trebuie să fie, nu? Moartea. 

— Mda, zise Andrew, gândindu-se la războaie şi la 
accidente rutiere, şi murind încununat de glorie sau în 
goana nebună a maşinii. 

— Mda, spuse Fats. Să ţi-o tragi şi să mori. Asta-i 
treaba, nu-i aşa? Futai şi moarte. Asta-i viaţa. 

— Să încerci să ţi-o tragi şi să te străduieşti să nu mori. 

— Sau să încerci să mori, spuse Fats. Unii oameni. Să 
rişti. 

— Mda, să rişti. 

Urmară alte momente de linişte, iar ascunzătoarea lor 
era răcoroasă şi ceţoasă. 

— Şi muzica, spuse pe un ton scăzut Andrew, privind 
fumul albastru cum plutea sus, sub stânca întunecată. 

— Mda, zise Fats, şi vocea lui părea că vine de undeva, 
din depărtare. Şi muzica. 

Râul curgea cu repeziciune pe lângă Ungherul Tihnit. 


194 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a doua 


Comentariu echitabil 
7.33 Un comentariu echitabil într-o chestiune de 
interes public nu poate fi acţionat în justiţie. 
Charles Arnold-Baker. 
Administrația consiliilor locale 
Ediţia a şaptea 


195 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Ploua pe mormântul lui Barry Fairbrother. Cerneala se 
întindea pe cartolinele coroanelor. Pălăria dolofană de 
floarea-soarelui a lui Siobhan sfida picăturile repezi, dar 
anemonele şi freziile lui Mary se boţiseră, apoi se 
descompuseră. Vâsla din crizanteme se închidea la culoare 
pe măsură ce putrezea. Ploaia umflă râul, inundă rigolele şi 
făcu din drumurile abrupte ale Pagfordului suprafeţe 
lucioase şi înşelătoare. Geamurile autobuzului şcolar erau 
opace din pricina condensului; coşurile cu flori atârnate în 
piaţă erau ude şi murdare, iar Samantha Mollison, cu 
ştergătoarele de parbriz la viteză maximă, avu parte de o 
coliziune minoră pe când se întorcea acasă. 

Un exemplar din Yarvi/ and District Gazette stătu înfipt 
în uşa doamnei Catherine Weedon, pe Hope Street, trei zile 
la rând, până când se îmbibă de apă şi deveni lizibil. Intr- 
un sfârşit, asistenta socială Kay Bawden îl scoase din cutia 
poştală, se uită în casă prin clapeta ruginită şi o zări pe 
bătrână lungită pe spate la baza scării. Un poliţist ajută la 
spargerea uşii de la intrare, iar doamna Weedon fu dusă cu 
ambulanta la Spitalul General South West. 

Ploaia continua să cadă, forțându-l pe pictorul de 
reclame, care fusese angajat să redenumească vechiul 
magazin de pantofi, să-şi amâne treaba. Turna de zile şi 
nopţi în şir, iar piaţa era plină de cocoşaţi în impermeabile, 
umbrelele ciocnindu-se pe trotuarele înguste. 

Lui Howard Mollison răpăitul blând pe fereastra 
întunecată i se părea liniştitor. Stătea în biroul care cândva 
fusese dormitorul Patriciei şi contempla e-mailul pe care îl 
primise de la ziarul local. Deciseseră să publice articolul 
consilierului Fairbrother în care se argumenta că Fields ar 
trebui să rămână legat de Pagford, dar, în folosul 
echilibrului, sperau că un alt consilier va dori să susţină 
cauza reatribuirii, în numărul viitor. 


196 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


„S-a cam întors împotriva ta, nu-i aşa, Fairbrother?” 
gândi Howard fericit. „Tocmai când credeai c-o să faci 
lucrurile după bunul tău plac...” 

Închise e-mailul şi se ocupă de micul teanc de hârtii de 
lângă el. Erau scrisorile care veniseră pe rând, cerând 
alegeri pentru locul lui Barry rămas vacant. Constituţia 
preciza că era nevoie de nouă cereri pentru a impune un 
vot public, iar el primise zece. Le citi pe toate, în vreme ce 
glasurile soţiei sale şi ale partenerei lui de afaceri se 
auzeau din bucătărie când mai tare, când mai încet, cele 
două întorcând pe toate feţele scandalul suculent legat de 
prăbuşirea doamnei Weedon şi de găsirea ei întârziată. 

— ... Nu ieşi aşa, fără motiv, din cabinetul doctorului 
tău, nu? Ţipând din toţi rărunchii, povestea Karen... 

— ... şi zicând că primise medicamente greşite, da, 
ştiu, spuse Shirley, care considera că are monopol pe 
speculaţiile cu temă medicală, având în vedere ocupaţia ei 
de voluntar în cadrul spitalului. Mă aştept ca la spital să se 
efectueze nişte teste. 

— În locul doctoriţei Jawanda, mi-aş face griji. 

— Probabil speră că cei din familia Weedon sunt prea 
ignoranţi ca s-o dea în judecată, dar asta n-ar mai conta 
dacă la spital se constată că medicaţia administrată a fost 
greşită. 

— Va fi dată afară, spuse Maureen cu delectare. 

— Exact, confirmă Shirley. Şi mă tem că o mulţime de 
oameni vor răsufla uşuraţi. Că/ătorie sprâncenată! 

Metodic, Howard sorta scrisorile pe  teancuri. 
Formularele de cerere completate de Miles le puse 
deoparte. Scrisorile rămase erau de la colegii consilieri. 
Nicio surpriză în privinţa asta. De îndată ce Parminder i-a 
trimis un e-mail în care-i spunea că ştie pe cineva care era 
interesat să candideze pentru locul lui Barry, se aşteptase 
ca aceşti şase inşi să se alieze cu ea, cerând răspicat 
alegeri. Împreună cu Bends-Your-Ear însăşi, ei erau cei pe 
care-i poreclise „Facţiunea Turbulentă“, al cărei lider 
tocmai căzuse. Pe acest teanc aşeză formularele 
completate de Colin Wall, candidatul ales de ei. 


197 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


În al treilea teanc, plasă alte patru scrisori, care 
proveneau şi ele din surse cunoscute: reclamagii 
profesionişti din Pagford - Howard îi ştia ca fiind veşnic 
nemulţumiţi şi suspicioşi, toţi corespondenţi prolifici la 
Yarvil and District Gazette. Fiecare era animat de propriul 
interes obsesiv pentru cine ştie ce chestiune locală 
ezoterică şi se considera „cu vederi independente“; ei ar fi 
fost cei mai susceptibili să strige „nepotism“ dacă Miles ar 
fi fost cooptat; dar, pe de altă parte, erau cei mai anti- 
Fields locuitori ai oraşului. 

Howard luă ultimele două scrisori în câte o mână, 
cântărindu-le. Una dintre ele era de la o femeie pe care n-o 
cunoscuse niciodată şi care susţinea (Howard nu lua nimic 
drept bun, fără să cerceteze) că lucrează la Clinica de 
Dezintoxicare Bellchapel (faptul că îşi pusese titulatura de 
„Ms” mai că-l convingea să o creadă). După o oarecare 
ezitare, aşeză scrisoarea deasupra formularelor de 
candidatură ale lui Cubby Wall. 

Ultima scrisoare, nesemnată, solicita în termeni 
categorici organizarea de alegeri. Părea redactată neglijent 
şi în grabă şi era plină de greşeli de ortografie. Scrisoarea 
ridica în slăvi virtuțile lui Barry Fairbrother şi îl considera pe 
Miles în mod specific ca „nepotrivit să-i ia locul”. Howard se 
întrebă dacă nu cumva Miles avea vreun client nemulţumit, 
care ar putea crea neplăceri. Era bine să fii avertizat în faţa 
unor astfel de pericole potenţiale. Totuşi, Howard se îndoia 
că scrisoarea, fiind anonimă, se putea considera drept vot 
pentru alegeri. Prin urmare, o introduse în micul dispozitiv 
de distrugere a documentelor pe care Shirley i-l făcuse 
cadou de Crăciun. 


Firma de avocatură Edward Collins & Co. Ocupa etajul 
superior al unei case terasate din cărămidă, având la parter 
un cabinet de optică. Edward Collins decedase, iar firma lui 
cuprindea doi oameni: Gavin Hughes, care era partenerul 


198 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


salariat, cu o singură fereastră la birou, şi Miles Mollison, 
partenerul acţionar, cu două ferestre. Ei aveau o secretară 
comună, în vârstă de douăzeci şi opt de ani, nemăritată, 
simpluţă, dar cu o siluetă plăcută ochiului. Shona râdea 
excesiv la toate glumele lui Miles, în schimb îl trata pe 
Gavin cu o condescendenţă aproape jignitoare. 

În vinerea de după înmormântarea lui Barry 
Fairbrother, Miles bătu la uşa lui Gavin la ora unu şi intră 
fără să mai aştepte să fie poftit. Îşi găsi partenerul 
contemplând cerul plumburiu prin fereastra pătată de 
ploaie. 

— Vezi c-o să plec puţin să mănânc ceva, spuse Miles. 
Dacă Lucy Bevan vine mai devreme, te rog să-i spui că mă 
întorc pe la două, bine? Shona e plecată. 

— Da, bine, spuse Gavin. 

— Totul e în regulă? 

— A sunat Mary. A apărut o mică problemă cu 
asigurarea lui Barry. Vrea s-o ajut să rezolve situaţia. 

— Aha, da, bun, te descurci tu, nu-i aşa? Mă întorc la 
două, în orice caz. 

Miles îşi puse pardesiul, cobori în fugă treptele abrupte 
şi porni cu pas vioi pe străduţa măturată de ploaie ce ducea 
la piaţă. La un moment dat, o fisură în plafonul de nori 
făcuse ca lumina soarelui să inunde monumentul eroilor şi 
coşurile suspendate. Miles simţi un val de mândrie atavică 
în timp ce traversa grăbit piaţa spre Mollison and Lowe, 
acea instituţie pagfordiană, cea mai stilată dintre unităţile 
comerciale. O mândrie pe care familiaritatea n-o vătămase 
nicicum, ci mai degrabă o adâncise şi o desăvârşise. 

Clopoţelul scoase un clinchet când Miles deschise uşa. 
Era ceva aglomeraţie în magazin, specifică prânzului: o 
coadă de opt persoane aştepta la tejghea, iar Howard, în 
costumaţia lui de negustor, cu muştele de pescar scânteind 
în şapca lui de vânătoare, era în plină logoree. 

— ... şi un sfert de măsline negre, Rosemary, pentru 
tine. A/tceva? Atâta pentru Rosemary... asta face opt lire şi 
şaizeci şi două de pence; hai să zicem opt lire, dragostea 
mea, în lumina îndelungatei şi fructuoasei noastre 


199 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
tovărăşii... 

Chicote şi recunoştinţă; zăngănitul şi clinchetul casei 
de marcat. 

— Şi iată-l pe avocatul meu, a venit să mă verifice, 
rosti bubuitor Howard, făcându-i cu ochiul şi chicotind către 
Miles, peste capetele celor aflaţi la coadă. Dacă mă 
aşteptaţi în spate, sir, am să-ncerc să nu-i spun nimic 
incriminant doamnei Howson... 

Miles zâmbi la doamnele de vârstă mijlocie, care îi 
răspunseră tot cu un zâmbet. Inalt, cu păr cărunt des şi 
tuns scurt, ochi albaştri mari şi rotunzi, cu burta ascunsă de 
pardesiul negru, Miles constituia un supliment atrăgător la 
biscuiţii copţi în casă şi la brânzeturile locale. Se strecură 
cu atenţie printre măsuţele încărcate cu delicatese şi se 
opri la marea arcadă dintre magazinul de delicatese şi 
vechea prăvălie de încălţăminte, perdeaua de plastic fiind 
pentru prima oară îndepărtată. Maureen (Miles îi recunoscu 
scrisul de mână) pusese pe un panou de reclamă textul: Nu 
intraţi. Se inaugurează în curând... IBRICUL DE ARAMA. 
Milles aruncă o privire la spaţiul curat şi gol care în curând 
avea să devină cea mai nouă şi cea mai bună cafenea din 
Pagford. Fusese recondiţionată şi zugrăvită, cu podeaua din 
scânduri vopsită de curând în negru. 

Ocoli colţul tejghelei şi se strecură cu greu pe lângă 
Maureen, care folosea feliatorul de carne, dându-i acesteia 
prilejul să scoată un râs răguşit şi lasciv, apoi se aplecă 
pentru a intra pe uşa ce ducea la cămăruţa prăfuită din 
spate. Aici era o masă melaminată, pe care stătea împăturit 
ziarul Daily Mail al lui Maureen. Hainele lui Howard şi ale lui 
Maureen atârnau în cuier şi mai era o uşă ce dădea spre 
lavoar, de unde venea o aromă artificială de levănţică. 
Miles îşi atârnă pardesiul şi trase un scaun vechi la masă. 

Howard apăru un minut sau două mai târziu, aducând 
două farfurii încărcate cu delicatese. 

— V-aţi hotărât până la urmă să alegeţi IBRICUL DE 
ARAMĂ? întrebă Miles. 

— Păi, da, îi place lui Mo, spuse Howard, aşezând o 
farfurie în faţa fiului său. 


200 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Se deplasă greoi şi aduse două sticle de bere, 
închizând uşa cu piciorul, ceea ce făcu ca încăperea să fie 
învăluită de o semiobscuritate întărită de lipsa ferestrelor şi 
atenuată doar de lustra ce dădea o lumină slabă. Howard 
se aşeză cu un geamăt adânc. Avusese un ton conspirativ 
la telefon de dimineaţă, şi-l mai lăsă pe Miles să aştepte 
câteva momente în vreme ce desfăcea capacul unei sticle. 

— Wall a trimis formularele de înscriere, spuse el în 
sfârşit, întinzând sticla de bere. 

— Ah, făcu Miles. 

— Am să fixez un termen-limită. De astăzi în două 
săptămâni, să declare toată lumea. 

— Mi se pare corect, admise Miles. 

— Mama consideră că individul ăsta, Price, e în 
continuare interesat. Ai întrebat-o pe Sam dacă ştie cine e? 

— Nu, spuse Miles. 

Howard se scărpină pe un pliu al burţii care se sprijini 
mai aproape de genunchi când se aşeză pe scaunul care 
gemea sub greutatea lui. 

— Totul e în ordine cu tine şi Sam? 

Miles admiră, ca de fiecare dată, intuiţia aproape 
paranormală a tatălui său. 

— Nu prea grozav. 

Nu i-ar fi mărturisit asta mamei lui, pentru că încerca 
să nu alimenteze războiul rece neîntrerupt dintre Shirley şi 
Samantha, în care el era şi ostatic, dar şi trofeu. 

— Nu-i place ideea candidaturii mele, explică Miles. 

Howard ridică sprâncenele blonde, fălcile tremurându-i 
în timp ce mesteca. 

— Habar n-am ce naiba a apucat-o. E într-una din 
fazele ei anti-Pagford. 

Howard mestecă îndelung înainte să înghită. Îşi 
tamponă gura cu un şerveţel de hârtie şi râgâi. 

— Las' că-şi revine ea repede după ce-o să câştigi, 
spuse el. E vorba de partea socială a poveştii. Inseamnă 
mult pentru neveste. Serate la Sweetlove House. O să fie în 
elementul ei. 

Luă încă o duşcă de bere şi se scărpină din nou pe 


201 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


burtă. 

— Nu mi-l pot imagina pe acest Price, spuse Miles, 
revenind la chestiunea esenţială, dar am senzaţia că are un 
copil în clasă cu Lexie, la St Thomas. 

— E născut în Fields, asta-i chestia, spuse Howard. 
Născut în Fields, ceea ce ar putea să vină în avantajul 
nostru. Să divizeze voturile pro-Fields între el şi Wall. 

— Mda, spuse Miles. Are logică. 

Asta nu-i trecuse prin cap. Se minună de felul în care 
funcţiona mintea tatălui său. 

— Mama a sunat-o deja pe soţia lui şi a pus-o să 
descarce formularele pe care să le completeze el. Aş putea 
să-i zic să-l sune iar în seara asta, să-i spună că mai are 
două săptămâni, să încerce să-i forţeze mâna. 

— Trei candidaţi, deci? spuse Miles. Cu Colin Wall. 

— N-am auzit de vreun altul. E posibil, din momentul în 
care detaliile vor fi pe site, să mai apară şi altcineva. Dar 
sunt încrezător în şansele noastre. Sunt încrezător. Aubrey 
a sunat, adăugă Howard. 

De câte ori folosea numele de botez al lui Aubrey 
Fawley, tonul lui Howard se încărca de o tonalitate rău 
prevestitoare. 

— Te susţine fără rezerve, nu mai e nevoie s-o spun. 
Se întoarce în seara asta. A fost în oraş. 

De obicei, când un pagfordian spunea „în oraş“, voia 
să spună „în Yarvil“. Howard şi Shirley foloseau expresia, 
imitându-l pe Aubrey Fawley, cu semnificaţia „în Londra“. 

— A zis ceva cum că ar trebui să ne adunăm pentru o 
discuţie. Poate mâine. S-ar putea să ne invite la ei acasă. 
Lui Sam i-ar plăcea asta. 

Miles tocmai luase o muşcătură zdravănă de lipie cu 
pateu de ficat, dar îşi exprimă acordul cu o mişcare 
energică a capului. li plăcea ideea ca Aubrey Fawley să îl 
susţină „fără rezerve“. Samantha n-avea decât să-şi bată 
joc de servitutea alor lui faţă de familia Fawley, dar Miles 
observase că, în rarele ocazii când Samantha ajungea faţă 
în faţă fie cu Aubrey, fie cu Julia, accentul ei se schimba 
subtil, iar comportamentul devenea în mod vădit mai 


202 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


afectat. 

— Altceva, spuse Howard, scărpinându-se iar pe burtă. 
Am primit un e-mail de la Yarvi/ and District Gazette în 
dimineaţa asta. Îmi cer opinia în legătură cu Fields. În 
calitate de preşedinte al Consiliului Parohial. 

— Serios? Credeam că Fairbrother a reuşit să aranjeze 
povestea asta... 

— S-a întors împotriva lui, nu? spuse Howard, cu 
imensă satisfacţie. Or să-i publice articolul şi vor ca 
săptămâna viitoare cineva să vină cu contraargumente. Să 
le ofere şi cealaltă latură a poveştii. Aş aprecia o mână de 
ajutor. Cu întorsături de frază avocăţeşti şi toate cele... 

— Nicio problemă, spuse Miles. Putem să discutăm 
despre nenorocita aia de clinică de dezintoxicare. Asta ar 
constitui un bun argument. 

— Da... foarte bună ideea... excelentă. 

În entuziasmul lui, înghiţi prea mult deodată şi Miles 
trebui să-l bată zdravăn pe spate până când i se domoli 
tusea. În sfârşit, ştergându-şi ochii lăcrimoşi cu un şerveţel, 
Howard spuse, cu respiraţia întretăiată: 

— Aubrey va recomanda Districtului reducerea 
finanțării din partea lor, iar eu am să-i conving pe ai noştri 
că a sosit timpul să încetăm plata chiriei pentru clădire. N- 
ar strica deloc ca povestea să ajungă în presă. Atâta timp şi 
atâţia bani au intrat în locul ăla blestemat fără niciun 
rezultat concret. Am toate cifrele. 

Howard râgâi sonor. 

— Al dracului de ruşinos. Scuză-mă. 


În seara aceea, Gavin pregăti masa pentru Kay acasă 
la el, desfăcând conserve şi pisând usturoi cu o senzaţie de 
tratament inuman. 

După o ceartă, trebuie să spui anumite lucruri ca să 
asiguri un armistițiu: astea erau regulile, toată lumea le 
ştia. Gavin i-a telefonat lui Kay din maşină, pe când se 


203 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


întorcea de la înmormântarea lui Barry, şi i-a spus că ar fi 
vrut ca ea să fi fost acolo, că întreaga zi i se păruse oribilă 
şi că spera să o vadă în seara aceea. Considera că aceste 
recunoaşteri umile nu sunt nici mai mult, nici mai puţin 
decât preţul pe care trebuia să-l plătească pentru o seară 
de companie fără pretenţii. 

Dar Kay păruse să le considere mai mult în lumina unui 
acont sau a unui contract renegociat. Ț/-am lipsit. Ai avut 
nevoie de mine când erai supărat. Regreti că nu am fost 
acolo împreună, ca un cuplu. Ei bine, hai să nu mai repetăm 
greşeala asta. De atunci, se simţise un fel de mulţumire de 
sine în felul cum îl tratase; o înviorare, senzaţia unei 
speranţe renăscute. 

În seara asta, gătea spaghete Bolognese; omisese în 
mod deliberat să cumpere o budincă sau să aranjeze masa 
în prealabil; se străduia din răsputeri să-i arate că nu făcuse 
cine ştie ce efort. Kay părea să nu bage de seamă, ba chiar 
era hotărâtă să ia această atitudine relaxată ca pe un 
compliment. Se aşeză la măsuţa lui din bucătărie, vorbind 
cu el în timp ce în fundal se auzea ploaia răpăind pe 
luminator. Rătăcea cu privirea peste dependinţe şi 
accesorii. Nu fusese de prea multe ori aici. 

— Presupun că Lisa a ales galbenul ăsta, nu-i aşa? 

lar făcea la fel: încălca tabuuri, de parcă tocmai 
trecuseră la un nivel mai profund de intimitate. Gavin 
prefera să nu discute despre Lisa, dacă putea să evite acest 
lucru. Sigur că şi Kay ar fi trebuit să ştie asta până acum, 
nu? Presără oregano peste carnea tocată din tigaie şi 
spuse: 

— Nu, tot ce vezi a fost lăsat aşa de vechiul proprietar. 
N-am mai ajuns să fac schimbări. 

— Oh, spuse ea, sorbind din paharul de vin. Păi, e 
foarte drăguţ. Un pic cam fad. 

Asta îl râcâia pe Gavin căci, după părerea lui, interiorul 
vilei Smithy era superior în toate privinţele celui de la 
numărul I0 de pe Hope Street. Privea cum fierb pastele, 
stând cu spatele la ea. 

— Ştii, m-am întâlnit în după-amiaza asta cu Samantha 


204 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Mollison, spuse ea. 

Gavin se întoarse brusc; de unde naiba a ştiut Kay cum 
arată Samantha Mollison? 

— Chiar în faţă la magazinul de delicatese din piaţă; 
mă duceam să cumpăr asta, spuse Kay, ciocânind cu 
unghia în sticla de vin de lângă ea. M-a întrebat dacă sunt 
prietena lui Gavin. 

Kay rosti cuvintele cu şiretenie, dar de fapt felul cum 
Samantha îşi alesese cuvintele o îmbărbătase, simțindu-se 
uşurată să creadă că aşa o descria Gavin prietenilor lui. 

— Şi tu ce-ai spus? 

— Am spus... Am spus da. 

Kay avu o expresie deprimată. Gavin nu intenţionase 
ca întrebarea lui să sune atât de agresiv. Ar fi dat mult să 
împiedice întâlnirea dintre Samantha şi Kay. 

— În tot cazul, continuă Kay cu o uşoară iritare în glas, 
ne-a invitat la cină vinerea următoare. Peste o săptămână. 

— Of, la dracu'! spuse supărat Gavin. 

O bună parte din voioşia lui Kay se risipi brusc. 

— Care e problema? 

— Nimic. E... Nimic, spuse el încercând cu furculiţa 
spaghetele care fierbeau. Atâta doar că, să fiu sincer, mi- 
ajunge cât îl văd pe Miles la muncă. 

Se întâmpla exact lucrul de care se temuse tot timpul: 
că ea se va apropia tot mai mult de el şi că vor deveni 
Gavin-şi-Kay, cu un cerc comun de cunoştinţe, în aşa fel 
încât va fi tot mai greu s-o excludă din viaţa lui. Cum de-a 
lăsat să se întâmple asta? De ce i-a îngăduit să se mute 
aici? Furia împotriva lui se transformă cu uşurinţă în mânie 
împotriva ei. De ce nu putea ea să înţeleagă cât de puţin o 
dorea şi să-şi ia singură tălpăşiţa fără să-l forţeze să se 
poarte urât? Strecură spaghetele în chiuvetă, înjurând 
printre dinţi când se stropi cu apă fierbinte. 

— Păi, atunci fă bine şi sună-i pe Miles şi Samantha să 
le spui că nu mergem, zise Kay. 

Vocea îi devenise dură. După un obicei adânc 
înrădăcinat, Gavin căută să devieze un conflict iminent, 
sperând că viitorul va avea grijă de el. 


205 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu, nu, spuse, tamponându-şi cămaşa udă cu un 
şervet de pânză. O să mergem. Nu-i nimic. O să mergem. 

Dar prin lipsa lui de entuziasm nedeghizată, căuta să 
stabilească un semn la care să poată face referire, 
retrospectiv. „Ai ştiut că nu voiam să merg. Nu, nu mi-a 
plăcut. Nu, nu vreau ca asta să se mai întâmple vreodată.” 

Mâncară în tăcere timp de câteva minute. Gavin se 
temea că va izbucni o nouă ceartă şi că, de data asta, Kay îl 
va forţa să discute chestiunile fundamentale. Căută cu 
înfrigurare un subiect de discuţie şi astfel începu să-i 
povestească despre Mary Fairbrother şi compania de 
asigurări de viaţă. 

— Se poartă ca nişte mizerabili, spuse Gavin. Omul era 
blindat cu asigurări, dar avocaţii lor caută pretexte să nu 
plătească. Încearcă să inventeze că n-a făcut dezvăluiri 
complete. 

— În ce privinţă? 

— Păi, a avut un unchi care a murit şi el de anevrism. 
Mary jură că i-a spus agentului de asigurări acest lucru 
când a semnat polita, dar nu apare nicăieri în însemnări. E 
de presupus că agentul nu şi-a dat seama că poate fi o 
chestie genetică. Nu ştiu dacă Barry i-a spus, dacă stau... 

Lui Gavin i se frânse vocea. Îngrozit şi stânjenit, îşi 
aplecă faţa roşie peste farfurie. În gât i se înţepenise un 
mare nod de durere şi nu putea să scape de el. Picioarele 
scaunului lui Kay hârşâiră pe podea; Gavin speră ca ea să 
se fi dus la baie, dar deodată îi simţi braţele în jurul 
umerilor, trăgându-l spre ea. Fără să se gândească, o 
cuprinse la rându-i cu un braţ. 

Era atât de bine să fii ţinut în braţe. Dacă relaţia lor s- 
ar fi putut distila în gesturi de consolare simple, fără 
cuvinte... De ce-or fi învăţat oamenii să vorbească? 

Îi curgea nasul şi murdări bluza lui Kay. 

— Scuză-mă, spuse el răguşit, ştergând-o cu şerveţelul 
lui. 

Se retrase din braţele ei şi-şi suflă nasul. Ea îşi apropie 
scaunul şi-şi puse palma pe braţul lui. O plăcea mult mai 
mult când tăcea, iar ea avea faţa blândă şi preocupată, ca 


206 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acum. 

— Tot nu pot... era un om bun, spuse el. Barry. Era un 
om bun. 

— Da, toată lumea spune asta despre el, constată Kay. 

Nu i se permisese să-l cunoască pe acest celebru Barry 
Fairbrother, dar era intrigată de manifestarea asta de 
emoție din partea lui Gavin şi de persoana care o 
provocase. 

— Era un tip amuzant? întrebă ea, pentru că şi-l putea 
imagina pe Gavin subjugat de un comedian, de un 
instigator gălăgios, de un petrecăreţ. _ 

— Mda, aşa cred. Ei, nu cine ştie ce. Normal. li plăcea 
să râdă... Dar era aşa un... un om simpatic. li plăceau 
oamenii, ştii? 

Ea aşteptă, dar Gavin nu părea capabil să explice de 
ce era atât de simpatic Barry. 

— lar copiii... şi Mary... Biata Mary... Doamne, habar nu 
ai. 

Kay continuă să-l bată pe braţ cu blândeţe, dar 
compasiunea ei scăzu un pic în intensitate. N-am habar, îşi 
zise ea, cum e să fii singură? Habar n-am cât e de greu să 
rămâi singură cu responsabilitatea unei familii? Unde era 
mila lui pentru ea, Kay? 

— Erau cu adevărat fericiţi, spuse Gavin cu o voce 
tremurătoare. E distrusă. 

Fără cuvinte, Kay îi mângâia braţul, gândindu-se că ea 
nu îşi permisese niciodată să se simtă distrusă. 

— Sunt bine, spuse el, ştergându-şi nasul pe şervetul 
de pânză şi luându-şi furculiţa. 

Prin mici convulsii aproape insesizabile, Gavin îi dădu 
de înţeles că trebuie să-şi retragă mâna. 


IV 


Invitaţia la cină pe care Samantha i-o făcuse lui Kay 
fusese motivată de un amestec de plictiseală şi dorinţă de 
răzbunare. Considera că în felul ăsta îşi ia revanşa faţă de 


207 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Miles, mereu ocupat cu comploturi în care ea nu avea 
niciun cuvânt de spus, dar la care se aştepta ca Samantha 
să coopereze. Dorea să vadă dacă lui îi plăcea când ea 
punea la cale câte ceva fără să-l consulte. Apoi, avea să 
marcheze puncte în faţa lui Maureen şi Shirley, babetele 
alea băgăcioase, care erau atât de fascinate de viaţa intimă 
a lui Gavin, dar nu ştiau mai nimic despre relaţia dintre el şi 
prietena lui londoneză. În sfârşit, i-ar fi permis un alt prilej 
să-şi ascută gheruţele pe Gavin, pentru că era lipsit de 
curaj şi indecis în privinţa vieţii sale amoroase: ar putea să 
vorbească despre nunţi de faţă cu Kay sau să zică ce 
drăguţ ar fi să-l vadă în sfârşit pe Gavin luându-şi un 
angajament pe termen lung. 

Totuşi, planurile ei de a-i pune în situaţii jenante pe 
alţii îi dădeau Samanthei mai puţină plăcere decât sperase. 
Sâmbătă dimineaţa, când îi spuse lui Miles ce făcuse, 
acesta reacţionă cu un entuziasm suspect. 

— Minunat, să ştii, Gavin n-a mai fost pe la noi de-o 
veşnicie. Şi e drăguţ că o vei cunoaşte pe Kay. 

— De ce? 

— Păi, întotdeauna te-ai înţeles bine cu Lisa, nu? 

— Miles, pe Lisa am urât-o. 

— Ei, OK... Poate c-ai s-o placi mai mult pe Kay! 

Samantha se uită urât la el, întrebându-se de unde-i 
venea toată această bună dispoziţie. Lexie şi Libby, venite 
acasă în weekend şi imobilizate înăuntru din pricina ploii, 
urmăreau un DVD muzical în camera de zi. O baladă cu 
pasaje consistente de chitară răsuna zgomotos până în 
bucătărie, unde părinţii lor stăteau de vorbă. 

— Ştii, spuse Miles gesticulând cu telefonul mobil, 
Aubrey vrea să discute cu mine despre consiliu. Tocmai l- 
am sunat pe tata şi familia Fawley ne-a invitat pe toţi la 
cină în seara asta, la Sweetlove... 

— Nu, mulţumesc, i-o reteză Samantha. 

Se umpluse dintr-odată de o furie pe care nu prea 
putea să o explice, nici măcar sieşi. leşi din cameră. 

Cei doi se certară cu glas scăzut prin toată casa, pe tot 
parcursul zilei, străduindu-se să nu le strice fetelor 


208 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


weekendul. Samantha refuză să se răzgândească sau să 
discute despre motivele ei. Miles, temându-se să se supere 
pe ea, era când conciliant, când rece. 

— Cum crezi c-o să arate dacă nu vii? spuse el la opt 
fără zece în seara aceea, stând în pragul camerei de zi, 
gata de plecare, îmbrăcat în costum şi cravată. 

— Nu are nicio legătură cu mine, Miles, spuse 
Samantha. Tu eşti cel care candidează pentru consiliu. 

li plăcea să-l vadă cum ezită. Ştia că era îngrozit să nu 
întârzie şi totuşi se întreba dacă n-ar putea s-o convingă să 
vină cu el. 

— Ştii că ne aşteaptă pe amândoi. 

— Serios? Mie nu mi-a trimis nimeni nicio invitaţie. 

— Ei, haide şi tu acum, Samantha, ştii bine că au vrut... 
au considerat de la sine înţeles... 

— Atunci, au considerat foarte prost. i-am spus, nu-mi 
place. Ar fi bine să te grăbeşti. Doar nu vrei să-i faci să 
aştepte pe mămica şi tăticu'. 

Miles plecă. Ea ascultă cum scoate maşina cu spatele 
pe alee, apoi intră în bucătărie, destupă o sticlă de vin şi o 
duse în camera de zi, luându-şi şi un pahar. Şi-i tot imagina 
pe Howard, Shirley şi Miles luând cina împreună la 
Sweetlove House. Fără doar şi poate că ar fi primul orgasm 
pe care Shirley l-ar avea în ultimii ani. 

Gândurile i se îndreptară irezistibil spre ceea ce-i 
explicase contabilul ei în timpul acelui weekend. Profiturile 
erau jos de tot, indiferent ce-i spunea ea lui Howard. La 
drept vorbind, contabilul îi sugerase să închidă magazinul şi 
să se concentreze pe latura online a afacerii. Ar fi fost o 
recunoaştere a eşecului, pe care Samantha nu era 
pregătită să o facă. Mai întâi, Shirley s-ar fi bucurat nespus 
dacă magazinul s-ar fi închis. De la bun început avusese 
ceva de cârtit. /mi pare rău, Sam, dar nu prea e pe gustul 
meu... un picuț cam exagerat... Dar Samantha îndrăgise 
magazinul ei roşu şi negru din Yarvil; îi plăcea să plece din 
Pagford în fiecare zi, să stea la taclale cu clienţii, să 
pârfească împreună cu Carly, asistenta ei. Lumea ei ar fi 
devenit minusculă în lipsa magazinului de care avusese 


209 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


grijă vreme de paisprezece ani; totul s-ar fi redus, pe scurt, 
la Pagford. 

(Pagford, la naiba cu el. Samantha nu voise niciodată 
să locuiască aici. Ea şi Miles plănuiseră un răgaz de un an 
înainte să se apuce de muncă, o călătorie în jurul lumii. 
Samantha visa să meargă desculţă şi mână în mână pe 
lungile plaje australiene. Şi deodată a aflat că rămăsese 
gravidă. 

Venise să-l viziteze la „Ambleside“, la o zi după ce 
făcuse testul de sarcină şi la o săptămână după ce amândoi 
absolviseră. Peste opt zile urmau să plece în Singapore. 

Samantha n-a vrut să-i dea vestea lui Miles în casa 
părinţilor lui; se temea că aceştia ar putea să audă. Shirley 
părea să se afle în spatele fiecărei uşi din casă pe care o 
deschidea Samantha. 

Aşa că aşteptă până când se duseră la Black Canon şi 
se aşezară la o măsuţă dintr-un colţ întunecos. Îşi amintea 
de linia rigidă a maxilarului lui Miles când i-a spus; la auzul 
veştii, părea, într-un mod indefinit, să fi devenit mai bătrân. 

Impietrit, n-a scos niciun cuvânt timp de câteva 
secunde. Apoi a spus: 

— In regulă. Ne vom căsători. 

l-a mai spus că deja cumpărase un inel, că plănuise s-o 
ceară în căsătorie într-un loc deosebit, cum ar fi pe vârful 
muntelui Ayers Rock. Cum era şi de aşteptat, odată întorşi 
acasă, el a scos cutiuţa din locul unde deja o ascunsese, în 
rucsac. Era un mic diamant solitar de la un bijutier din 
Yarvil. II cumpărase cu o parte din banii pe care i-i lăsase 
bunica lui. Samantha s-a aşezat pe marginea patului lui 
Miles şi a plâns şi iar a plâns. S-au căsătorit trei luni mai 
târziu.) 

Singură cu sticla ei de vin, Samantha dădu drumul la 
televizor. Pe ecran se deschise DVD-ul pe care îl urmăriseră 
Lexie şi Libby: imaginea îngheţată a patru tineri care 
cântau în tricouri mulate pe corp; păreau abia ieşiţi din 
adolescenţă. Apăsă butonul de play. După ce băieţii 
terminară de interpretat cântecul, urmă un interviu. 
Samantha bău o gură de vin, privindu-i pe membrii trupei 


210 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cum glumeau unul cu celălalt, devenind apoi serioşi când 
începură să discute despre cât de mult îşi iubeau ei fanii. 
Se gândi că şi-ar fi dat seama că-s americani chiar dacă 
sonorul ar fi fost dat la minimum, pentru că aveau dantura 
perfectă. 

Se făcuse târziu; opri DVD-ul, se duse la etaj şi le 
spuse fetelor să lase în pace Play Station-ul şi să se ducă la 
culcare; apoi reveni în camera de zi, unde mai avea de băut 
cam un sfert din sticla de vin. Nu aprinsese nicio lampă. 
Când se termină DVD-ul, îl porni de la început ca să vadă 
fragmentul pe care-l ratase. 

Unul dintre băieţi părea semnificativ mai matur decât 
ceilalţi trei. Era mai lat în umeri; bicepşii i se umflau sub 
mânecile scurte ale tricoului; avea un gât gros puternic şi 
un maxilar pătrăţos. Samantha îl urmări cum îşi unduieşte 
trupul, privind la cameră cu o expresie serioasă şi detaşată 
pe faţa lui frumoasă, alcătuită din planuri şi unghiuri 
armonioase, cu sprâncene negre şi stufoase. 

Se gândi la sexul cu Miles. Ultima oară se întâmplase 
cu trei săptămâni în urmă. Performanţa lui fusese la fel de 
previzibilă ca o strângere de mână masonică. Una dintre 
zicalele lui preferate era: „Nu repara ceea ce nu e stricat”. 

Samantha goli în pahar ce mai rămăsese în sticlă şi se 
imagină făcând dragoste cu băiatul de pe ecran. Sânii ei 
arătau mai bine în sutien zilele astea. Când stătea întinsă în 
pat, se împrăştiau în toate direcţiile, ceea ce o făcea să se 
simtă flască şi oribilă. Se imagină lipită brutal cu spatele de 
un zid, cu un picior ridicat, rochia adunată-n talie şi băiatul 
acela brunet şi puternic, cu blugii lăsaţi în dreptul 
genunchilor, împingând în ea cu furie... 

Cu un fior în adâncul stomacului care îi dădu o senzaţie 
apropiată cu fericirea, auzi maşina intrând pe alee şi văzu 
fasciculele farurilor luminând camera de zi cufundată în 
întuneric. 

Bâjbâi după butoanele telecomenzii ca să schimbe 
televizorul pe ştiri, operaţie care dură mai mult _ decât ar fi 
trebuit; ascunse sticla de vin goală sub sofa şi apucă strâns 
paharul, ca pe o proptea. Uşa din faţă se deschise şi se 


211 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


închise. Miles intră în cameră în spatele ei. 

— De ce stai pe întuneric? 

Miles aprinse lumina, iar ea ridică privirea spre el. Era 
la fel de bine aranjat ca la plecare, exceptând picăturile de 
ploaie care căzuseră pe umerii sacoului. 

— Cum a fost cina? 

— Excelentă, spuse el. Ţi s-a simţit lipsa. Aubrey şi Julia 
au regretat că n-ai putut să ajungi. 

— Da, sunt sigură. Şi pariez că maică-ta a plâns de 
dezamăgire. 

Miles se aşeză într-un fotoliu aflat în unghi drept faţă 
de ea, privind-o lung. Samantha îşi dădu la o parte părul 
care-i acoperea ochii. 

— Ce e cu toată povestea asta, Sam? 

— Dacă tu nu ştii, Miles... 

Dar nici ea nu era sigură. Sau, cel puţin, nu ştia cum să 
condenseze această senzaţie difuză de tratament 
necorespunzător într-o acuzaţie coerentă. 

— Nu pot să pricep cum faptul că eu candidez pentru 
Consiliul Parohial... 

— Of, pentru numele lui Dumnezeu, Miles! strigă ea, 
fiind luată uşor prin surprindere de cât de tare îi răsunase 
vocea. 

— Explică-mi, te rog, spuse el, ce importanţă are asta 
pentru tine? 

Samantha îi aruncă o uitătură cruntă, străduindu-se să 
formuleze ceva precis pentru mintea lui pedantă de jurist, 
care se agăța ca o pensetă de alegerile neinspirate de 
cuvinte, şi totuşi de-atâtea şi de-atâtea ori nu reuşea să 
cuprindă imaginea de ansamblu. Ce putea ea să spună ca 
Miles să înţeleagă? Că nesfârşitele discuţii dintre Howard şi 
Shirley despre consiliu i se păreau al naibii de plictisitoare? 
Că el devenise deja de-a dreptul plicticos cu anecdotele lui 
repetate la nesfârşit despre vremurile minunate de altădată 
de la clubul de rugby şi istorisirile lui automăgulitoare 
despre muncă, fără să mai adăugăm părerile lui pompoase 
despre Fields? 

— Păi, eu trăiam cu impresia, spuse Samantha în 


212 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


camera lor de zi slab iluminată, că aveam alte planuri. 

— Cum ar fi? întrebă Miles. Despre ce e vorba? 

— Am spus, rosti cu atenţie Samantha peste buza 
paharului care-i tremura în palme, că, de îndată ce fetele 
vor termina şcoala, vom pleca să călătorim. Ne-am promis 
asta unul altuia, ţii minte? 

Sentimentele amestecate de furie şi nefericire care o 
mistuiseră de când Miles îşi anunţase intenţia de a candida 
pentru consiliu o făcuseră nu o dată să jelească anul de 
călătorii pe care-l ratase, dar în acest moment i se părea că 
în asta consta adevărata problemă; sau, cel puţin, că se 
apropia cel mai mult de exprimarea ostilităţii şi a aleanului 
care o cuprinseseră. 

Miles părea complet uluit. 

— Dar despre ce tot vorbeşti tu acolo? 

— Când am rămas gravidă cu Lexie, spuse Samantha 
tare, şi n-am mai putut să plecăm în excursie, iar 
nenorocita de maică-ta ne-a obligat să ne căsătorim 
repede-repede, iar tăică-tu ţi-a obţinut un post la Edward 
Collins, ai spus, am convenit, c-o s-o facem când fetele vor 
creşte mari; am spus că vom pleca şi-o să facem toate 
lucrurile pe care le-am ratat. 

Miles clătină încet din cap. 

— Asta e ceva nou pentru mine, zise el. De unde naiba 
a mai apărut şi asta? 

— Miles, eram la Black Canon. Ţi-am spus că am rămas 
gravidă şi tu ai spus - pentru numele lui Dumnezeu, Miles - 
ţi-am spus că am rămas gravidă şi tu mi-ai promis, mi-ai 
promis... 

— Vrei o vacanţă? întrebă Miles. Despre asta e vorba? 
Vrei o vacantă? 

— Nu, Miles, nu vreau o nenorocită de vacanţă, 
vreau... chiar nu-ţi aminteşti? Am spus că o să ne luăm un 
an liber şi o s-o facem mai târziu, când copiii vor fi mari! 

— Bine, atunci. 

Părea enervat, hotărât să nu-i bage în seamă 
nemulţumirile. 

— Bine. Când Libby o să împlinească optsprezece ani, 


213 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


adică peste patru ani, o să mai vorbim despre asta. Nu văd 
cum faptul că eu aş deveni consilier ar putea afecta toate 
astea. 

— Păi, în afară de plictiseala nemaipomenită de a vă 
asculta pe tine şi pe părinţii tăi văicărindu-vă despre Fields 
pentru tot restul vieţii noastre naturale... 

— Viaţa noastră naturală? replică el cu un zâmbet 
superior. Spre deosebire de...? 

— Termină! se răsti ea. Nu mai face atâta pe deşteptul, 
Miles, că s-ar putea s-o impresionezi pe maică-ta... 

— Păi, sincer, nu văd care e problema... 

— Problema, urlă ea, e că aici e vorba despre viitorul 
nostru, Miles. Viitorul nostru. Şi nu vreau să discut despre el 
peste patru ani, vreau să discut acum! 

— Cred c-ar fi mai bine să mănânci ceva, zise Miles, 
ridicându-se în picioare. Ai băut destul. 

— Du-te dracului, Miles! 

— Îmi pare rău, dacă ai de gând să devii agresivă... 

Se întoarse şi ieşi din cameră. Samantha abia se abţinu 
să arunce cu paharul de vin după el. 

Consiliul: dacă ajungea membru, n-avea să mai iasă 
niciodată din el. N-avea să renunţe niciodată la loc, la şansa 
de a fi un adevărat mare şmecher al Pagfordului, ca 
Howard. Se dedica din nou Pagfordului, reînnoindu-şi 
jurămintele faţă de oraşul său natal, pentru un viitor foarte 
diferit de cel pe care-l făgăduise cândva noii sale logodnice 
care plângea tulburată pe patul lui. 

Când discutaseră ultima oară despre călătoria în jurul 
lumii? Samantha nu era sigură. Cu ani şi ani în urmă, 
probabil, dar în seara asta Samantha ajunsese la concluzia 
că ea, cel puţin, nu se răzgândise niciodată. Da, 
întotdeauna sperase că într-o bună zi îşi vor face bagajele şi 
vor pleca în căutarea căldurii şi a libertăţii, la jumătate de 
glob distanţă de Pagford, Shirley, Mollison şi Lowe, de 
ploaie, de meschinărie şi de monotonie. Poate că nu se mai 
gândise de mulţi ani cu dor la nisipurile albe din Australia şi 
Singapore, dar ar fi preferat să fie acolo, chiar cu coapsele 
ei dolofane şi cu vergeturile ei, decât aici, prizonieră în 


214 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Pagford, forţată să vadă cum Miles se transforma lent într- 
un Howard. 

Se lăsă pe sofa, bâjbâi după telecomandă şi comută iar 
pe DVD-ul lui Libby. Formaţia, acum în alb-negru, se plimba 
agale de-a lungul unei plaje pustii, cântând. Cămaşa 
tânărului lat în umeri flutura desfăcută în bătaia brizei. O 
cărare frumoasă de păr cobora dinspre buric şi intra în 
blugi. 


V 


Alison Jenkins, jurnalista de la Yarvil and District 
Gazette, reuşise în sfârşit să descopere căreia dintre 
numeroasele familii din Yarvil îi aparţinea Krystal. Fusese 
dificil: nimeni nu era trecut pe listele de alegători la adresa 
aceea şi niciun număr de telefon fix nu figura la acea 
proprietate. Alison a ajuns personal pe Foley Road 
duminică, dar Krystal era în oraş, iar Terri, bănuitoare şi 
îndărătnică, a refuzat să-i spună când o să se întoarcă sau 
dacă locuia acolo. 

Krystal ajunse acasă la numai douăzeci de minute 
după ce jurnalista plecase cu maşina, aşa că trase o nouă 
ceartă cu maică-sa. 

— Da’ de ce nu i-ai zis să aştepte? Trebuia să-mi ia un 
interviu despre Fields şi alte chestii! 

— Să-ti ia ție interviu? Du-te d-aici! Pen’ ce naiba? 

Cearta se înteţi, iar Krystal plecă iar, acasă la Nikki, cu 
mobilul lui Terri în buzunarul pantalonilor de trening. Se 
întâmpla des să plece cu telefonul lui Terri la ea; multe 
certuri izbucneau când mama ei i-l cerea înapoi, iar Krystal 
pretindea că nu ştie unde e. Krystal spera, vag, ca 
jurnalista să ştie cumva numărul şi s-o sune direct. 

Se afla într-o cafenea aglomerată şi gălăgioasă din 
centrul comercial, povestindu-le lui Nikki şi Leanne despre 
jurnalistă, când sună mobilul. 

— 'loo? Eşti cumva jurnalista, gen? 

— ... ne-i... acolo... 'erri? 


215 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— E Krystal. Cine eşti? 

— ... nt... "tuşa..." ora...' mei. 

— Cineee? strigă Krystal. 

Cu un deget vârât în urechea care nu era lipită de 
telefon, îşi croi drum printre mesele aglomerate ca să 
ajungă într-un loc mai liniştit. 

— Danielle, spuse femeia, tare şi clar, la celălalt capăt 
al liniei. Sunt sora maică-tii. 

— Ah, da, zise Krystal, dezamăgită. 

A dracu’ cățea iîncrezută! spunea mereu Terri când 
venea vorba de Danielle. Krystal nu era sigură că o întâlnise 
vreodată pe Danielle. 

— E vorba despre străbunica ta. 

— De cine? 

— Nana Cath, spuse nerăbdătoare Danielle. 

Krystal ajunse la balconul care dădea spre curtea din 
faţă a centrului comercial; aici semnalul era mai bun; se 
opri în loc. 

— Care-i treaba cu ea? spuse Krystal. Simţea cum i se 
întoarce stomacul pe dos, aşa cum i se întâmplase când era 
mică şi făcea roata pe o balustradă precum cea din faţa ei. 
La zece metri mai jos, locul forfotea de oameni cărând 
pungi de plastic, împingând cărucioare şi trăgând de mână 
copii mititei. 

—E la South West General. De-o săptămână e 
internată. A avut un accident vascular. 

—E internată de-o săptămână? spuse Krystal, 
stomacul ei continuând să facă tumbe. Nu ne-a anunţat 
nimeni. 

— Da, păi, nu poa' să vor'ească prea bine, dar ţi-a 
rostit numele de două ori. 

— Numele meu? întrebă Krystal, strângând mai tare 
mobilul. 

— Mda. Cred că ar vrea să vii s-o vezi. E grav. Medicii 
spun că s-ar putea să nu-şi mai revină. 

— La ce salon e? întrebă Krystal, cu mintea vâjâind. 

— Doisprezece. La bolnavii cu îngrijire specială. Orele 
de vizită sunt de la doişpe la patru şi de la şase la opt. Ai 


216 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


înţeles? 

— E cumva...? 

— Tre’ să închid. Am vrut doar să ştii, în caz că ai vrea 
s-o vezi. Pa. 

Convorbirea se încheie brusc. Krystal luă telefonul de 
la ureche, holbându-se la ecran. Apăsă un buton de mai 
multe ori cu degetul mare, până când văzu cuvintele 
„număr necunoscut“. Mătuşa ei îşi blocase numărul, ca să 
nu-l vadă Krystal. 

Se întoarse la Nikki şi Leanne, care-şi dădură seama 
imediat că ceva nu era în regulă. 

— Du-te la ea, spuse Nikki, uitându-se la ceasul afişat 
pe mobilul ei. O să ajungi acolo pe la două. la autobuzul. 

— Da, zise Krystal absentă. 

Se gândi să meargă s-o ia pe maică-sa, să-i ducă pe ea 
şi pe Robbie s-o vadă şi ei pe Nana Cath, dar cu un an în 
urmă avusese loc un scandal imens, iar de atunci legătura 
dintre mama ei şi Nana Cath se cam rupsese. Krystal era 
sigură că Terri se va lăsa foarte greu convinsă să meargă la 
spital şi nu era sigură că Nana Cath ar fi fericită să o vadă. 

E grav. Medicii spun că s-ar putea să nu-şi mai revină. 

— Ai bani destui la tine? întrebă Leanne, scotocindu-se 
prin buzunare în timp ce toate trei mergeau spre staţia de 
autobuz. 

— Da, spuse Krystal, verificând. E doar o liră până la 
spital, nu? 

Avură timp să facă poştă o ţigară până la sosirea 
autobuzului numărul douăzeci şi şapte. Nikki şi Leanne îi 
făcură semn cu mâna de parcă s-ar fi dus la distracţie. În 
ultima clipă, Krystal se simţi speriată şi vru să strige: 
„Veniţi cu mine!“ Dar autobuzul se puse în mişcare şi Nikki 
şi Leanne deja se întorseseră, continuându-şi discuţia. 

Krystal avea impresia că stă pe ace pe scaunul 
acoperit cu un material textil vechi şi urât mirositor. 
Autobuzul se deplasă greoi pe drumul care trecea pe lângă 
zona comercială şi o luă la dreapta pe una dintre 
numeroasele artere care duceau la toate magazinele cu 
nume celebre. 


217 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Îşi simţea teama zvârcolindu-i-se în stomac ca un 
fetus. Ştia că Nana Cath îmbătrânea şi devenea tot mai 
fragilă, dar cumva, sperase să îşi revină, să se întoarcă la 
perioada de înflorire care păruse să dureze atât de mult; se 
aşteptase ca părul ei să redevină negru, coloana ei 
vertebrală să se îndrepte, iar memoria să redevină la fel de 
ageră ca şi limba ei caustică. Niciodată nu se gândise că 
Nana Cath ar putea să moară, asociind-o mereu cu 
duritatea şi invulnerabilitatea. Dacă i-ar fi trecut totuşi aşa 
ceva prin minte, Krystal s-ar fi gândit la pieptul diform al 
Nanei Cath, şi la nenumăratele riduri care-i brăzdau faţa, ca 
nişte cicatrice onorabile căpătate în lupta ei pentru 
supravieţuire, încununată de succes. Nimeni dintre cei 
apropiaţi de Krystal nu murise la o vârstă prea înaintată. 

(Moartea îi lua pe tinerii din cercul mamei sale, uneori 
chiar înainte ca feţele şi trupurile lor să devină atrofiate şi 
devastate. Cadavrul pe care Krystal îl găsise în baie când 
avea şase ani fusese al unui tânăr chipeş, alb şi frumos ca o 
statuie, sau cel puţin aşa şi-l amintea ea. Dar uneori găsea 
acea amintire derutantă şi avea îndoieli în privinţa ei. Nu 
prea mai ştia ce să creadă. Adeseori auzea lucruri în 
copilărie pe care ulterior adulţii le contraziceau şi le negau. 
Ar fi putut să jure că Terri spusese: „Era tatăl tău.“ Dar 
apoi, mult mai târziu, s-a contrazis: „Nu fi prostuţă. Tatăl 
tău n-a murit, e-n Bristol, nu-i aşa?“ Aşa încât Krystal se 
văzuse nevoită să încerce să se agaţe din nou de ideea de 
Banger, acesta fiind numele sub care îl cunoştea toată 
lumea pe cel despre care ziceau că ar fi tatăl ei. 

Dar întotdeauna, în fundal, fusese Nana Cath. Scăpase 
de la a fi dată în grija unor părinţi adoptivi datorită Nanei 
Cath, pregătită şi aşteptând-o în Pagford, ca o plasă de 
siguranţă puternică, deşi incomodă. Injurând furioasă, se 
năpustise la fel de agresivă şi la Terri, şi la asistenții sociali, 
şi o luase acasă pe tot atât de agresiva ei strănepoată. 

Krystal nu ştia dacă iubise sau detestase căsuţa de pe 
Hope Street. Era dărăpănată şi mirosea a decolorant. li 
dădea o senzaţie claustrofobică. In acelaşi timp, era un loc 
sigur, absolut sigur. Nana Cath lăsa să intre pe uşa casei 


218 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


doar persoane aprobate de ea. La capătul căzii, într-un 
borcan de sticlă, erau calupuri de săpun din acelea de pe 
vremuri.) 

Şi dacă dădea peste alţi oameni la patul Nanei Cath, 
când ajungea acolo? N-ar fi ştiut să-şi recunoască nici 
jumătate dintre rude, iar ideea că ar putea să întâlnească 
nişte necunoscuţi cu care avea legături de sânge o speria. 
Terri avea câteva surori vitrege, ca urmare a numeroaselor 
legături amoroase ale tatălui acesteia, cu care Terri nu se 
întâlnise niciodată. Dar Nana Cath încercase să păstreze 
pasul cu toate, menţinând cu încăpățânare legăturile cu 
extinsa familie dezmembrată produsă de fiii ei. Din când în 
când, de-a lungul anilor, rude pe care Krystal nu le 
recunoştea îşi făceau apariţia acasă la Nana Cath, în timp 
ce ea se afla acolo. Lui Krystal i se părea că o privesc 
chiorâş şi că-i spun Nanei Cath lucruri despre ea cu glas 
scăzut; se prefăcea că nu bagă de seamă şi aştepta ca 
aceştia să plece, ca să o poată avea doar pentru ea pe 
Nana Cath, din nou. Îi displăcea mai ales ideea că existau şi 
alţi copii în viaţa Nanei Cath. 

— Cine sunt ăia? a întrebat-o Krystal o dată pe Nana 
Cath când avea nouă ani, arătând cu gelozie la poza 
înrămată a doi băieţi în uniforma liceului Paxton, aflată pe 
noptiera Nanei. 

— Aia-s doi dintre strănepoţii mei, a spus Nana Cath. 
Ăla-i Dan şi celălalt e Ricky. Sunt verii tăi. 

Krystal nu-i voia drept veri şi nu-i voia nici pe noptiera 
Nanei Cath. 

— Şi aia cine e? a întrebat ea, arătând spre o fetiţă cu 
părul auriu cârlionţat. 

— Aia-i fetiţa lui Michael al meu, Rhiannon, când avea 
cinci ani. Frumoasă, nu-i aşa? Da' iote că s-a măritat c-un 
negrotei, a spus Nana Cath. 

Pe noptiera Nanei Cath nu se aflase niciodată o 
fotografie cu Robbie. 

(Nici măcar nu ştii cine e tatăl, aşa-i? Târfă ce eşti! M- 
am spălat pe mâini de tine. M-am săturat, Terri, până-n gât. 
N-ai decât să-ţi porti singură de grijă.) 


219 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Autobuzul străbătea acum oraşul, trecând pe lângă toţi 
cumpărătorii de duminică după-amiază. Când era mică, 
Terri o ducea pe Krystal în centrul Yarvilului aproape în 
fiecare weekend, forţând-o să stea într-un cărucior mult 
timp după ce aceasta ar mai fi avut nevoie de el, fiindcă era 
mai uşor de ascuns marfa şterpelită într-un astfel de 
cărucior: puteai s-o piteşti sub picioarele copilului sau în 
buzunarele din spatele scaunului. 

Uneori, Terri se ducea la furat din magazine în tandem 
cu sora cu care vorbea, Cheryl, cea care se măritase cu 
Shane Tully. Cheryl şi Terri locuiau amândouă în Fields, la 
patru străzi distanţă una de cealaltă, şi reuşeau să 
împietrească aerul din jur cu limbajul lor atunci când se 
certau, ceea ce se întâmpla frecvent. Krystal nu ştia 
niciodată dacă putea sau nu să stea de vorbă cu verii ei din 
familia Tully, aşa că a renunţat să mai ţină cont, dar vorbea 
cu Dane ori de câte ori se întâlnea cu el. Şi-o trăseseră o 
dată, după ce băuseră împreună o sticlă de cidru pe terenul 
de recreaţie, când aveau paisprezece ani. Niciunul dintre ei 
n-a mai pomenit de întâmplare după aceea. Krystal nu era 
prea lămurită dacă era sau nu legal să o faci cu vărul tău. 
La un moment dat Nikki spusese ceva care o făcea să 
creadă că n-ar fi. 

Autobuzul ajunse la drumul care ducea la intrarea 
principală a spitalului şi se opri la douăzeci de metri de o 
clădire lungă dreptunghiulară, din panouri cenuşii şi din 
sticlă. Se vedeau petice de iarbă îngrijită, câţiva copaci mici 
şi o mulţime de indicatoare. 

Krystal cobori din autobuz împreună cu două bătrânici 
şi rămase cu mâinile în buzunarele pantalonilor de trening, 
privind în jur. Deja uitase la ce fel de salon îi spusese 
Danielle că fusese internată Nana Cath; îşi aminti doar 
numărul doisprezece. Se duse la cel mai apropiat indicator 
cu un aer nepăsător, aruncându-i o privire aproape ca din 
întâmplare: pe el se vedea şir după şir de scris 
impenetrabil, cu nişte cuvinte lungi cât braţul lui Krystal şi 
săgeți care arătau la stânga, la dreapta şi în diagonală. 
Krystal nu ştia să citească bine; confruntarea cu cantităţi 


220 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mari de cuvinte scrise o intimida şi o făcea să devină 
agresivă. După câteva priviri furişe la săgeți, decise că 
acolo nu erau niciun fel de numere, aşa că le urmă pe cele 
două bătrânici spre uşile duble din sticlă din faţa clădirii 
principale. 

Holul era aglomerat şi mai  derutant decât 
indicatoarele. Era un magazin aglomerat, separat de holul 
principal prin nişte geamuri din podea până-n tavan; erau 
şiruri de scaune din plastic, care păreau ocupate toate de 
oameni care mâncau sendvişuri; într-un colţ, o cafenea 
aglomerată; şi un fel de tejghea hexagonală în mijlocul 
holului, unde nişte femei răspundeau la întrebări, după ce- 
şi consultau computerele. Krystal se îndreptă într-acolo, tot 
cu mâinile în buzunare. 

— Unde-i salonul doişpe? o întrebă ea pe una dintre 
femei cu o voce posacă. 

— Etajul trei, spuse femeia, cu un ton pe măsură. 

Krystal nu vru să mai întrebe nimic altceva din 
mândrie, aşa că se întoarse şi plecă, până când descoperi 
lifturile de la capătul celălalt al holului şi intră într-unul care 
urca. 

Îi luă aproape cincisprezece minute ca să găsească 
salonul. De ce oare nu puseseră numere şi săgeți în locul 
cuvintelor alea lungi şi tâmpite? Dar deodată, pe când 
mergea pe coridorul zugrăvit în verde pal, cu adidaşii 
scârţâind pe linoleum, cineva o strigă pe nume. 

— Krystal? 

Era mătuşa Cheryl, înaltă şi lată într-o fustă din 
material de blugi şi o vestă albă strâmtă, cu părul de 
culoarea bananei şi negru la rădăcină. Era tatuată de la 
degetele mâinii până în partea de sus a braţelor ei groase 
şi în fiecare ureche purta mai mulţi cercei aurii, ca nişte 
inele de perdea. Avea în mână o cutie de coca-cola. 

— Nu s-a deranjat să vină? zise Cheryl. 

Picioarele ei goale erau plantate ferm şi uşor 
depărtate, ca ale unei sentinele. 

— Cine? 

— Terri. N-a vrut să vină? 


221 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu ştie încă. Abia ce-am aflat. Danielle m-a sunat 
să-mi zică. 

Cheryl desfăcu capacul cutiei şi începu să soarbă 
zgomotos, ochii ei îngropaţi într-o faţă mare şi plată, 
împestriţată precum carnea de vită sărată, cercetând-o pe 
Krystal pe deasupra cutiei. 

— lo i-am zis Daniellei să te sune când s-a-ntâmplat. 
Trei zile a zăcut în casă şi nimeni n-a găsit-o. In ce stare e! 
Ca naiba! 

Krystal n-o întrebă pe Cheryl de ce nu parcursese ea 
însăşi scurta distanţă până pe Foley Road ca să-i dea 
vestea lui Terri. Era evident că surorile erau iar certate. Era 
imposibil să ţii pasul cu ele. 

— Unde e? întrebă Krystal. 

Cheryl o luă înainte, şlapii ei lipăind sonor pe podea. 

— Hei, spuse ea în timp ce mergea. M-a sunat o 
jurnalistă şi m-a întrebat despre tine. 

— Zău? 

— Mi-a dat un număr. 

Krystal ar fi pus şi alte întrebări, dar tocmai intraseră 
într-un salon foarte liniştit şi deodată se simți 
înspăimântată. Nu-i plăcea mirosul. 

Nana Cath era aproape de nerecunoscut. O parte a 
feţei era groaznic de schimonosită, de parcă muşchii 
fuseseră traşi cu o sârmă. Avea gura lăsată într-o parte. 
Parcă şi ochii păreau să se fi lăsat într-o parte. Avea tuburi 
prinse cu leucoplast, un ac înfipt în braţ. Întinsă cum era în 
pat, deformația din piept era mult mai vădită. Cearşaful se 
ridica şi cobora în locuri ciudate, de parcă un cap grotesc 
pe un gât costeliv se iţea dintr-un butoi. 

Când Krystal se aşeză lângă ea, Nana Cath nu făcu 
nicio mişcare. Pur şi simplu se uita insistent. Mâinile mici îi 
tremurau uşor. 

— Nu vorbeşte, dar ţi-a pronunţat numele de două ori, 
as' noapte, îi spuse Cheryl, privind posomorâtă peste 
marginea cutiei de cola. 

Krystal simţea o apăsare în piept. Nu ştia dacă i-ar face 
rău Nanei Cath să o ţină de mână. Işi apropie degetele la 


r 


222 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


doar câţiva centimetri de ale Nanei Cath, dar le lăsă pe 
cuvertură. 

— Rhiannon a fost aici, spuse Cheryl. Şi John şi Sue. 
Sue încearcă să o capete înapoi pe Anne-Marie. 

Krystal se învioră deodată. 

— Unde e? o întrebă ea pe Cheryl. 

— Undeva pe drumul spre Frenchay. Ştii că are un 
bebe acum? 

— Mda, am auzit, spuse Krystal. Băiat sau fată? 

— Habar n-am, spuse Cheryl, bând cola. 

Cineva îi spusese la şcoală: Hei, Krystal, sor'ta a rămas 
grea! Vestea o entuziasmase. Urma să fie mătuşică, deşi nu 
văzuse bebeluşul. Toată viaţa fusese îndrăgostită de ideea 
de Anne-Marie, care fusese luată de acasă înainte să se 
nască Krystal; transportată tainic într-o altă dimensiune, ca 
un personaj de basm, la fel de frumos şi de misterios ca 
omul mort din baia lui Terri. 

Nana Cath îşi mişcă buzele. 

— Ce e? spuse Krystal aplecându-se spre ea, pe 
jumătate speriată, pe jumătate îmbărbătată. 

— Vrei ceva, Nana Cath? întrebă Cheryl atât de tare, 
încât vizitatorii de la celelalte paturi, care vorbeau în 
şoaptă, se uitară înspre ea. 

Krystal auzi un zgomot şuierat şi neregulat, dar Nana 
Cath părea să facă o încercare hotărâtă de a articula un 
cuvânt. Cheryl stătea aplecată în cealaltă parte, ţinându-se 
cu o mână de barele metalice de la capul patului. 

— ... Oh... Mm, făcu Nana Cath. 

— Ce e? spuseră împreună Krystal şi Cheryl. 

Ochii se mişcară milimetric: ochi urduroşi, ceţoşi, 
privind la faţa tânără şi netedă a lui Krystal, cu gura 
deschisă, în timp ce stătea aplecată peste străbunica ei, 
nedumerită, nerăbdătoare şi temătoare. 

— ... Îslit... spuse glasul bătrân şi tremurător. 

— Nu ştie ce zice, strigă Cheryl peste umăr la cuplul 
timid venit în vizită la patul vecin. Trei zile a zăcut pe 
podeaua aia nenorocită, nu-i de mirare, nu? 

Dar lacrimile îi înceţoşară ochii lui Krystal. Salonul cu 


223 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ferestrele lui înalte se dizolva într-un amestec de lumină 
albă şi umbre; ei i se părea că vede un fulger de lumină 
solară puternică pe apa verde-închis a râului, fragmentată 
în cioburi strălucitoare de ridicarea şi căderea vâslelor. 

— Da, îi şopti ea Nanei Cath. Da, mă duc la vâslit, 
Nana. 

Dar nu mai era adevărat, pentru că domnul Fairbrother 
murise. 


VI 


— Ce dracu’ ţi-ai făcut la faţă? lar ai căzut de pe 
bicicletă? întrebă Fats. _ 

— Nu, spuse Andrew. Si-Pie m-a lovit. Incercam să-i 
explic dobitocului că a înţeles greşit faza cu Fairbrother. 

El şi taică-su se duseseră în şopronul pentru lemne, ca 
să umple coşurile ce stăteau de o parte şi de alta a sobei 
din camera de zi. Simon l-a lovit pe Andrew în ceafă cu un 
retevei, iar băiatul a căzut într-o grămadă de lemne, 
zgâriindu-şi faţa plină de coşuri. 

Ce mă, ai impresia că ştii mai multe despre ce se 
întâmplă decât mine, căcat pestrit ce eşti?! Dacă aud c-ai 
suflat un cuvințel despre ce se întâmplă în casa asta... 

Da’ n-am... 

— Te jupoi de viu, ai înţeles? De unde ştii tu că 
Fairbrother nu era şi el implicat în porcării din astea? lar 
celălalt bulangiu n-a fost decât unul destul de dobitoc ca să 
fie prins? 

După care, fie din mândrie, fie ca o sfidare, sau pentru 
că fanteziile privind banii obţinuţi uşor puseseră prea tare 
stăpânire pe imaginaţia lui ca să mai poată fi alungate de 
nişte fapte concrete, Simon îşi completă şi trimise 
formularul de înscriere. Umilinţa, pentru care întreaga 
familie va plăti cu siguranţă, era o certitudine. 

Sabotaj. Andrew medită asupra cuvântului. Voia să-i 
provoace tatălui său prăbuşirea de la înălţimea la care-l 
ridicaseră visurile sale de îmbogăţire rapidă şi voia s-o facă, 


224 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


dacă ar fi fost posibil (pentru că prefera o glorie fără 
moarte), într-o asemenea manieră încât Simon să nu ştie 
niciodată ale cui fuseseră manevrele care-i făcuseră praf 
ambițiile. 

Nu avea încredere în nimeni, nici măcar în Fats. Îi 
spunea lui Fats aproape orice, dar puținele omisiuni erau 
subiectele vaste, cele care ocupau aproape tot spațiul său 
lăuntric. Una era să stai în camera lui Fats cu membrul în 
erecţie şi să te uiţi pe internet la „acţiune între fete“, şi cu 
totul altceva să mărturiseşti cât de obsesiv te gândeşti la 
modalităţi de a intra în vorbă cu Gaia Bawden. Tot aşa, era 
simplu să stea la Cubby Hole şi să-i zică lui taică-su „băi, 
pulă”, dar niciodată nu i-ar fi spus că furia lui Simon îi făcea 
mâinile să îngheţe şi stomacul să se îngreţoşeze. 

Dar pe urmă a venit ora care a schimbat totul. A 
început cu nimic mai mult decât nevoia de nicotină şi de 
frumuseţe. Ploaia încetase în sfârşit, iar soarele palid de 
primăvară lumina solzii de murdărie de pe geamurile 
autobuzului şcolar în timp ce se hurducăia pe străzile 
înguste din Pagford. Andrew stătea în spate, de unde n-o 
putea vedea pe Gaia, înconjurată în faţă de Sukhvinder şi 
fetele din familia Fairbrother, rămase fără tată, de curând 
revenite la şcoală. Abia dacă o zărise pe Gaia toată ziua şi îl 
aştepta o seară pustie, în care s-ar fi consolat doar cu 
pozele vechi de pe Facebook. 

Pe când autobuzul se apropia de Hope Street, Andrew 
îşi dădu subit seama că niciunul dintre părinţii lui nu era 
acasă ca să-i observe absenţa. Avea în buzunarul interior al 
hainei cele trei ţigări pe care i le dăduse Fats; iar Gaia se 
ridicase de pe loc, ţinându-se bine de bara de la spătarul 
scaunului; se pregătea să coboare şi continua să vorbească 
cu Sukhvinder Jawanda. 

De ce nu? De ce nu? 

Aşa că se ridică şi el, îşi puse rucsacul pe umăr şi, când 
autobuzul opri, ieşi repede pe culoar şi cobori după cele 
două fete. 

— Ne vedem acasă, strigă el în trecere către Paul, care 
rămase surprins. 


225 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Ajunse pe trotuarul însorit, iar autobuzul o luă din loc. 
Aprinzându-şi ţigara, se uită spre Gaia şi Sukhvinder pe 
deasupra palmelor făcute căuş. Nu se îndreptau spre 
locuinţa Gaiei de pe Hope Street, ci către piaţă. Fumând şi 
încruntându-se uşor într-o imitație inconştientă a celei mai 
puţin timide persoane pe care o cunoştea - Fats -, Andrew 
o luă după ele, ochii delectându-i-se cu imaginea părului 
arămiu al Gaiei care tresălta pe umerii ei, cu fusta ce se 
legăna odată cu unduirea şoldurilor. 

Apropiindu-se de piaţă, cele două fete încetiniră pasul, 
îndreptându-se spre Mollison and Lowe, care avea cea mai 
impresionantă faţadă dintre toate: litere albastre şi aurii pe 
frontispiciu şi patru coşuri cu flori suspendate. Andrew 
rămase mai în urmă. Fetele se opriră să cerceteze un mic 
semn alb lipit de fereastra noii cafenele, după care 
dispărură în prăvălia de delicatese. 

Andrew dădu un tur pieţei, trecând pe lângă Black 
Canon şi hotelul George, şi se opri la micul afiş. Era un 
anunţ scris de mână privind angajări pentru weekend. 

Foarte conştient de propria acnee, care în acel 
moment era deosebit de virulentă, îndepărtă jarul ţigării, 
puse chiştocul lung înapoi în buzunar şi le urmă în magazin 
pe Gaia şi Sukhvinder. 

Fetele stăteau în picioare lângă o măsuţă plină până la 
refuz cu tot felul de cutii cu prăjiturele de ovăz şi biscuiţi, 
uitându-se la bărbatul uriaş din spatele tejghelei care 
discuta cu un client în vârstă. Gaia privi în jur când 
clopoţelul de deasupra uşii sună. 

— Bună, zise Andrew, cu gura uscată. 

— Bună, răspunse Gaia. 

Orbit de propria-i îndrăzneală, Andrew se apropie de ea 
şi rucsacul de şcoală de pe umăr se lovi de standul pivotant 
de ghiduri turistice ale oraşului Pagford şi exemplare din 
Bucătăria tradițională din regiunea West Country. Prinse 
standul şi-l stabiliză, după care îşi lăsă grăbit rucsacul jos. 

— Ai venit să-ţi cauţi de lucru? îl întrebă Gaia pe un ton 
scăzut, cu miraculosul ei accent londonez. 

— Mda, spuse el. Tu? 


226 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fata încuviinţă din cap. 

— Semnalează-l pe pagina de sugestii, Eddie, îi spunea 
Howard cu glas sonor clientului. Postează-l pe website şi eu 
am să-l trec în agendă. Consiliul Parohial Pagford - într-un 
singur cuvânt - punct co, punct UK, bară, Pagina de 
Sugestii. Sau urmează linkul. Consiliul... — repetă el rar 
pentru bătrânul care între timp scosese hârtie şi pix şi-şi 
nota cu mâna tremurătoare.... Parohial... 

Howard aruncă scurt o privire spre cei trei adolescenţi 
care aşteptau liniştiţi lângă măsuţa cu biscuiţi apetisanţi. 
Purtau uniforma neutră de la Winterdown, care permitea 
atâta lejeritate şi variaţie, încât nici nu puteai să spui că e 
uniformă (spre deosebire de cea de la St Anne's, care 
consta dintr-o frumoasă fustă ecosez şi un sacou). Cu toate 
astea, fata cu tenul alb era uluitoare; un diamant şlefuit cu 
precizie pus în valoare de fata cea urâtă din familia 
Jawanda, al cărei nume Howard nu-l ştia, şi de băiatul cu 
păr castaniu-deschis şi cu o erupție acneică violentă pe 
faţă. 

Clientul ieşi din prăvălie, însoţit de sunetul clopoţelului. 

— Vă pot fi de folos cu ceva? întrebă Howard cu ochii 
pe Gaia. 

— Da, spuse ea ieşind în faţă. Pentru posturile acelea, 
preciză şi arătă spre micul anunţ din vitrină. 

— A, da, făcu Howard, zâmbind larg. 

Noul lui chelner de weekend îl lăsase baltă cu câteva 
zile în urmă; renunţase la cafenea pentru Yarvil şi o slujbă 
la un supermarket. 

— Da, da. Vreţi să fiţi chelneriţe, nu-i aşa? Oferim 
salariul minim - de la nouă la cinci şi jumătate, sâmbetele, 
şi de la douăsprezece la cinci şi jumătate, duminicile. 
Deschidem de azi în două săptămâni; asigurăm pregătire la 
locul de muncă. Câţi ani ai, iubita mea? 

Era perfectă, perfectă, exact ce-şi imaginase: un chip 
proaspăt şi un corp cu forme apetisante; şi-o imagina într-o 
rochie neagră mulată pe corp şi cu un şorţ alb dantelat pe 
margini. Avea s-o înveţe cum se lucrează cu casa de 
marcat şi avea să-i facă un tur al magaziei; poate o s-o 


227 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


tachineze niţel şi, poate, o să-i dea câte-o primă în zilele 
când vânzările erau mari. 

Howard ieşi din spatele tejghelei şi, ignorându-i pe 
Sukhvinder şi Andrew, o luă pe Gaia pe după umeri şi o 
conduse pe sub arcada din peretele despărțitor. Mesele şi 
scaunele nu fuseseră aduse încă, dar tejgheaua fusese 
instalată, la fel un mozaic mural în negru şi crem în spatele 
acesteia, care prezenta piaţa aşa cum arătase ea odinioară. 
Femei cu crinoline şi bărbaţi cu jobene forfoteau 
pretutindeni; un cupeu tras de un singur cal era oprit în faţa 
unui magazin pe care se citea limpede Mollison and Lowe 
şi, alături, era micuța cafenea IBRICUL DE ARAMA. Artistul 
improvizase o pompă de apă ornamentală în locul 
monumentului eroilor. 

Andrew şi Sukhvinder se pomeniră lăsaţi de izbelişte, 
jenaţi şi oarecum rivali unul faţă de celălalt. 

— Da? Cu ce vă pot ajuta? 

O femeie gârbovită cu un păr tapat, negru ca pana 
corbului, ieşise dintr-o încăpere situată în spate. Andrew şi 
Sukhvinder bâiguiră că aşteptau pe cineva, moment în care 
Howard şi Gaia reapărură în arcadă. Când o văzu pe 
Maureen, Howard îşi luă mâna de pe braţul fetei, pe care-l 
ţinuse distrat cât timp îi explicase în ce constau îndatoririle 
unei chelneriţe. 

— Cred că ne-am găsit un ajutor pentru lbric, Mo, 
spuse el. 

— Oh, da? făcu Maureen, mutându-şi privirea avidă 
spre Gaia. Ai ceva experienţă? 

Dar Howard o acoperi cu totul, povestindu-i fetei 
despre delicatese şi cum îi plăcea lui să creadă că era, 
cumva, un fel de instituţie a Pagfordului, un punct de reper. 

— De treizeci şi cinci de ani, asta este, spuse Howard 
cu mândrie maiestuoasă faţă de propriul mozaic mural. 
Domnişoara e sosită de curând în oraş, Mo, adăugă el. 

— Şi voi doi tot după slujbe aţi venit? îi întrebă 
Maureen pe Sukhvinder şi Andrew. 

Sukhvinder negă printr-o mişcare a capului; Andrew 
ridică din umeri cu un gest echivoc. Dar Gaia interveni, 


228 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


uitându-se la fată: 

— Haide, zi. Ai spus că ai vrea. 

Howard o cântări din priviri pe Sukhvinder, pe care cu 
siguranţă nu ar fi avantajat-o o rochiţă neagră mulată şi un 
şort dantelat; dar mintea lui fertilă şi flexibilă sonda deja în 
toate direcţiile. Un compliment adresat tatălui - ceva cu 
care s-o aibă la mână pe maică-sa - un favor nesolicitat, 
dar acordat; erau chestiuni care depăşeau raţiunile pur 
estetice şi care trebuiau, poate, luate în considerare aici. 

— Ei bine, dacă vom avea vânzările pe care le 
estimăm, am putea să angajăm chiar două, spuse el, 
scărpinându-şi guşa cu ochii la Sukhvinder, care roşise într- 
un mod neatractiv. 

— Eu nu... dădu ea să spună, dar Gaia o încurajă. 

— Haide. Impreună. 

Sukhvinder era roşie la fată şi avea ochii plini de 
lacrimi. 


— Aă... 
— Haide, îi şopti Gaia. 
— Aă... Bine. 


— Atunci, o să aveţi o perioadă de probă, domnişoară 
Jawanda, spuse Howard. 

Sukhvinder, pe care o treceau toate transpiraţiile, abia 
mai putea să respire. Ce-o să zică maică-sa? 

— Şi tu presupun că vrei să fii picolo, zise Howard către 
Andrew cu glasul lui tunător. 

Picolo? 

— Avem nevoie de nişte braţe zdravene, prietene, 
spuse Howard, în vreme ce Andrew clipea către el 
consternat: nu citise decât ce scria cu litere mari în partea 
de sus a afişului. Paleţii de dus în magazie, lăzile cu lapte 
de adus din pivniţă şi sacii de gunoi duşi în spate. Muncă 
fizică propriu-zisă. Crezi că poţi să faci faţă la aşa ceva? 

— Mda, zise Andrew. 

Pentru el nu conta decât să fie într-un loc unde era şi 
Gaia. 

— O să avem nevoie de tine devreme. La ora opt, 
probabil. Incepem cu programul de la opt la trei şi vedem 


229 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cum merge. Perioadă de probă de două săptămâni. 

— Da, e bine, spuse Andrew. 

— Cum te cheamă? 

Când îi auzi numele, Howard ridică sprâncenele. 

— Tatăl tău e cumva Simon? Simon Price? 

— Mda. 

Andrew era neliniştit. De regulă, nimeni nu ştia cine e 
tatăl lui. 

Howard le spuse celor două fete să se întoarcă 
duminică după-amiază, după ce se livrau încasările, iar el 
va avea libertatea să le instruiască; apoi, deşi voia să o mai 
ţină de vorbă pe Gaia, intră un client, iar adolescenţii 
profitară de şansă ca să iasă din magazin. 

Lui Andrew nu-i veni în minte nimic de spus după ce se 
aflară de cealaltă parte a uşii din sticlă cu clopoțel; dar, 
înainte de a-şi putea ordona gândurile, Gaia îi aruncă un 
„pa“ indiferent şi plecă împreună cu Sukhvinder. Andrew îşi 
aprinse a doua dintre ţigările primite de la Fats (nu era 
acum momentul pentru chiştocul pe jumătate fumat), ceea 
ce-i oferi un pretext ca să rămână pe loc în timp ce le 
privea îndepărtându-se cu umbrele lor alungite. 

— De ce i se spune „Peanut” băiatului ăluia? o întrebă 
Gaia pe Sukhvinder, după ce se asigură că nu mai puteau fi 
auzite de Andrew. 

— E alergic, explică Sukhvinder. 

Perspectiva de a-i spune mamei sale ce făcuse o 
îngrozea. Vocea ei părea a fi a altcuiva. 

— Era să moară la St Thomas; cineva i-a dat o arahidă 
într-o bezea. 

— Aha, spuse Gaia. Eu credeam că i se zice aşa fiindcă 
are puţa mică. 

Râse şi la fel făcu şi Sukhvinder, forţându-se, de parcă 
toată ziua bună ziua nu auzea altceva decât glume despre 
penisuri. 

Andrew le văzu pe amândouă uitându-se în spate la el; 
râdeau şi îşi dădu seama că vorbeau despre el. Râsul se 
putea să fie un semn dătător de speranţe; atâta lucru ştia şi 
el despre fete, în orice caz. Rânjind la nimic altceva decât la 


230 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aerul care se răcea, o luă şi el din loc, cu rucsacul pe umăr, 
ţigara în mână, traversând strada spre Church Row şi de 
acolo spre urcuşul abrupt de patruzeci de minute la ieşirea 
din oraş spre Hilltop House. 

Gardurile vii aveau o paloare fantomatică de la florile 
albe în lumina amurgului; tufele de porumbar înfloreau de o 
parte şi alta a drumului, iar rostopasca mărginea aleea cu 
frunze micuţe şi lucioase, în formă de inimă. Mirosul florilor, 
plăcerea intensă oferită de ţigară şi promisiunea unor 
weekenduri cu Gaia; totul se combina într-o splendidă 
simfonie de exaltare şi frumuseţe în timp ce Andrew urca 
pufăind dealul. Data viitoare când Simon va întreba, „ţi-ai 
găsit de muncă, bubosule?” va putea să-i spună „da”. Urma 
să fie tovarăşul de lucru al Gaiei Bawden. 

Şi, cireaşa de pe tort, ştia în sfârşit exact cum ar putea 
să-i înfigă un pumnal anonim între omoplaţi tatălui său. 


VII 


După ce efectul primului impuls de răutate se domoli, 
Samantha ajunse să regrete amarnic faptul că-i invitase la 
cină pe Gavin şi Kay. Petrecuse dimineaţa zilei de duminică 
glumind cu asistenta ei despre seara oribilă pe care urma s- 
o aibă, dar starea psihică i se prăbuşi de îndată ce o lăsă pe 
Carly să aibă grijă de Over the Shoulder Boulder Holders 
(un nume care l-a făcut pe Howard să râdă atât de tare 
când l-a auzit prima oară, încât i-a provocat un acces de 
astmă, motiv pentru care Shirley se încrunta ori de câte ori 
era rostit în prezenţa ei). Întorcându-se în Pagford înaintea 
orei de vârf, ca să aibă timp să cumpere ingredientele şi să 
se apuce de gătit, Samantha încercă să se înveselească 
gândindu-se la ce întrebări jenante i-ar putea pune lui 
Gavin. Poate că l-ar putea întreba cu glas tare de ce Kay nu 
se mutase cu el: asta ar fi fost o întrebare bună. 

Plecând din piaţă spre casă, cu sacoşe mari de 
cumpărături de la Mollison and Lowe, se întâlni cu Mary 
Fairbrother lângă bancomatul montat în zidul băncii unde 


231 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lucrase Barry. 

— Mary, bună... Ce faci? 

Mary era slăbită şi palidă, cu pungi cenuşii în jurul 
ochilor. Avură o conversaţie poticnită şi ciudată. Nu mai 
vorbiseră de la drumul în ambulanţă, exceptând 
condoleanţele scurte şi stângace la înmormântare. 

— Am vrut să trec pe la voi, spuse Mary, aţi fost atât 
de cumsecade... şi voiam să-i mulţumesc lui Miles... 

— Nu-i nevoie, spuse Samantha încurcată. 

— Oh, dar aş vrea... 

— Ei, păi atunci, te rog, vino... 

După ce Mary plecă, Samantha avu sentimentul 
îngrozitor că ar fi putut să dea impresia că în seara aceea 
era momentul perfect ca Mary să vină la ei. 

Ajunsă acasă, lăsă sacoşele în hol şi-l sună pe Miles la 
serviciu, ca să-i spună ce făcuse, dar acesta afişă aceeaşi 
indiferenţă enervantă vizavi de perspectiva de a o adăuga 
la grupul lor de patru pe femeia de curând rămasă văduvă. 

— Nu văd care e problema, de fapt, spuse el. E bine 
pentru Mary să mai iasă din casă. 

— Dar nu i-am spus că îi avem invitaţi şi pe Gavin şi 
Kay... 
— Mary îl place pe Gavin, spuse Miles. Nu m-aş 
îngrijora în privinţa asta. 

Samantha se gândi că Miles se făcea intenţionat că 
pricepe greu, fără îndoială drept răzbunare pentru refuzul 
ei de a merge la Sweetlove House. După ce încheie 
convorbirea, se întrebă dacă să-i telefoneze lui Mary şi să-i 
spună să nu vină în seara aceea, dar se temea să nu pară 
lipsită de maniere, şi se mulţumi să spere că Mary se va 
simţi, până la urmă, incapabilă să ajungă. 

Intrând în camera de zi, puse DVD-ul lui Libby cu trupa 
de băieţi la volum maxim, astfel încât să-l audă din 
bucătărie, apoi duse sacoşele şi se apucă să pregătească 
mâncarea şi delicioasa ei budincă, tortul de ciocolată de 
Mississippi. Ar fi preferat să cumpere unul dintre torturile 
de la Mollison şi Lowe, ca să mai scutească din muncă, dar 
asta ar fi ajuns imediat la Shirley, care lăsa să se înţeleagă 


232 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


adesea că Samantha se bizuia excesiv pe mâncarea 
congelată şi semipreparată. 

Samantha cunoştea DVD-ul atât de bine de-acum, 
încât era în stare să vizualizeze imaginile aferente muzicii 
care ajungea până-n bucătărie. De mai multe ori în timpul 
săptămânii, când Miles era la etaj, în biroul lui de acasă, ca 
să vorbească la telefon cu Howard, ea punea DVD-ul. Când 
auzi primele note ale piesei în care băiatul musculos se 
plimba, cu cămaşa desfăcută, pe plajă, se duse să-l vadă 
îmbrăcată cu şortul de bucătărie, sugându-şi distrată 
degetele pline de ciocolată. 

Plănuise să facă un duş prelungit cât timp Miles aşeza 
masa, uitând că acesta urma să ajungă târziu acasă 
deoarece trebuia să se ducă la Yarvil să le aducă pe fete de 
la St Anne's. Când îşi dădu seama de ce nu se întorsese 
încă şi că, atunci când va ajunge, va aduce şi fetele cu el, 
se văzu nevoită să zboare de colo-colo ca să organizeze 
singură sufrageria, apoi să găsească ceva de mâncare 
pentru Lexie şi Libby înainte de sosirea musafirilor. Miles o 
găsi pe soţia lui în haine de lucru la şapte şi jumătate, 
transpirată, iritată şi gata să-l învinuiască pentru o idee 
care de fapt fusese a ei. 

Libby, în vârstă de paisprezece ani, intră în camera de 
zi fără să o salute pe Samantha şi scoase discul din DVD- 
player. 

— Aa, ce bine, tocmai mă-ntrebam ce-oi fi făcut cu 
ăsta, zise ea. De ce e televizorul aprins? Te-ai uitat cumva 
la DVD? 

Uneori, Samanthei i se părea că fiica ei mai mică are 
aerul unei Shirley. 

— Mă uitam la ştiri, Libby. N-am avut timp să mă uit la 
DVD-uri. Hai să mâncaţi, pizza voastră e gata. Avem invitaţi 
la cină în seara asta. 

— lar pizza congelată? 

— Miles! Trebuie să mă îmbrac şi eu. Vrei tu să faci 
piureul de cartofi? Miles? 

Dar acesta dispăruse la etaj, aşa că Samantha pisă 
singură cartofii, în vreme ce fetele ei mâncau pe blatul din 


233 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mijlocul bucătăriei. Libby sprijinise DVD-ul de paharul ei de 
Diet Pepsi şi se zgâia la el. 

— E mişto Mikey ăsta, spuse ea cu un geamăt carnal 
care o luă prin surprindere pe Samantha. 

Dar pe băiatul musculos îl chema Jake. Samantha se 
bucura că nu le plăcea acelaşi bărbat. 

Cu glas tare şi plină de încredere în sine, Lexie 
trăncănea despre şcoală; un torent mitraliat de informaţii 
despre fete pe care Samantha nu le cunoştea şi cu ale 
căror pozne, certuri şi regrupări nu putea să ţină pasul. 

— În regulă, trebuie să mă schimb. Strângeţi masa 
când terminaţi, bine? 

Dădu focul mic la mâncare şi se grăbi la etaj. Miles se 
încheia la cămaşă în dormitor, privindu-se în oglinda 
şifonierului. Întreaga cameră mirosea a săpun şi aftershave. 

— Totul e sub control, iubito? 

— Da, mersi. Ce mă bucur c-ai avut timp să faci duş, se 
răsti la el Samantha, scoțând din şifonier fusta lungă şi 
bluza preferate, şi trântind apoi uşile. 

— Da' poţi să faci şi tu unul acum. 

— Oamenii ăia ajung în zece minute; n-o să am timp 
să-mi usuc părul şi să mă şi machiez. 

Îşi descălţă pantofii; unul dintre ei lovi caloriferul cu un 
zăngănit puternic. 

— Când termini să te dichiseşti, vrei tu să fii atât de 
drăguţ să te duci jos să pregăteşti băuturile? 

După ce Miles ieşi din dormitor, încercă să-şi 
descâlcească părul des şi să-şi repare machiajul. Arăta 
oribil. Abia când se schimbă îşi dădu seama că avea un 
sutien neadecvat pentru bluza mulată. După o căutare 
înfrigurată, îşi aminti că sutienul potrivit se usca în oficiu. 
leşi grăbită pe palier, dar sună soneria. Injurând, se înapoie 
repede în dormitor. Muzica trupei băiatului chipeş trâmbiţa 
din camera lui Libby. 

Gavin şi Kay au sosit la opt fix pentru că Gavin se 
temea ca nu cumva Samantha să spună că au venit târziu. 
Şi-o putea imagina sugerând că pierduseră măsura timpului 
pentru că şi-o trăseseră sau avuseseră o ceartă serioasă. 


234 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Părea să considere că unul dintre privilegiile căsătoriei era 
că îţi dădea dreptul de a comenta şi a-ţi băga nasul în 
vieţile celibatarilor. De asemenea, Samantha credea că 
stilul ei de a vorbi direct, neinhibat, mai ales după ce 
trăgea la măsea, era de un umor muşcător. 

— Salut-salut, spuse Miles, dându-se înapoi ca să-i lase 
pe Gavin şi Kay să intre. Intraţi, intraţi, vă rog. Bun venit în 
casa Mollison. 

O sărută pe Kay pe amândoi obrajii şi o eliberă de 
bomboanele de ciocolată pe care le ţinea în mână. 

— Pentru noi? Mulţumesc foarte mult. Îmi pare bine să 
te cunosc cum se cuvine în sfârşit. Gav te ţine de prea 
multă vreme ascunsă. 

Miles luă sticla de vin din mâna lui Gavin, apoi îl bătu 
pe spate, ceea ce lui Gavin nu-i plăcea deloc. 

— Haideţi, Sam o să coboare din clipă-n clipă. Ce vreţi 
să beţi? 

În mod normal, Kay l-ar fi găsit pe Miles mai degrabă 
agreabil şi excesiv de familiar, dar era hotărâtă să 
suspende judecăţile. Cuplurile trebuie să se amestece 
fiecare în cercurile celorlalţi şi să reuşească să se înţeleagă 
în cadrul acestor cercuri. Seara asta reprezenta un progres 
important în încercarea ei de a se infiltra în acele straturi 
ale vieţii lui Gavin, în care el n-o primise niciodată, iar ea 
voia să îi demonstreze că se simţea în largul ei în casa 
mare şi elegantă, că nu era nevoie s-o mai excludă. Aşa că 
îi zâmbi lui Miles, ceru un pahar cu vin roşu şi admiră 
camera spațioasă cu duşumeaua goală din lemn de pin, 
sofaua excesiv capitonată şi tipăriturile înrămate. 

— Stăm aici de... Aăă... mergem pe paisprezece ani, 
spuse Miles, ocupat cu tirbuşonul. Locuieşti pe Hope Street, 
nu-i aşa? Nişte căsuțe drăguţe, unele pot fi cumpărate la 
preţ avantajos şi revândute cu profit după reparaţii 
consistente. 

Samantha apăru zâmbind fără căldură. Kay, care o 
văzuse înainte doar în pardesiu, observă cât de strâmtă era 
bluza oranj mulată, sub care toate detaliile sutienului ei de 
dantelă erau clar vizibile. Avea faţa chiar mai bronzată 


235 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


decât pieptul cu aspect de piele tăbăcită. Machiajul ochilor 
era excesiv şi nemăgulitor, iar cerceii de aur zăngănitori 
împreună cu pantofii auriţi cu toc înalt erau, în opinia lui 
Kay, cam de femeie uşoară. Samantha îi lăsa impresia 
genului de femeie care ar fi chefuit gălăgios cu „fetele” în 
oraş, căreia stripogramele i se păreau amuzante şi care 
flirta la petreceri, după ce se îmbăta, cu oricare dintre 
partenerii celorlalte femei. 

— Bună, spuse Samantha. 

ÎI sărută pe Gavin şi îi zâmbi lui Kay. 

— Minunat, văd că aveţi băuturi. Miles, pune-mi şi mie 
un pahar din ce bea Kay. 

Se întoarse ca să se aşeze, după ce evaluase 
înfăţişarea celeilalte femei: Kay avea sânii mici şi şoldurile 
late, şi de bună seamă că alesese pantalonii negri ca să-i 
atenueze mărimea posteriorului. După părerea Samanthei, 
i-ar fi stat mai bine dacă ar fi purtat tocuri, dat fiind că avea 
picioarele scurte. Avea chipul destul de atractiv, cu ten 
măsliniu uniform, ochi mari şi negri şi o gură generoasă. 
Dar părul tuns scurt, băieţeşte, şi pantofii fără toc erau fără 
doar şi poate indicii către anumite convingeri sacrosancte. 
Gavin o zbârcise din nou: alesese iar o femeie lipsită de 
umor, dominatoare, care o să-i facă viaţa un iad. 

— Deci, spuse cu voioşie Samantha, ridicând paharul. 
Gavin şi Kay! 

Observă, cu satisfacţie, zâmbetul chinuit şi abătut al lui 
Gavin; dar înainte să-l pună într-o situaţie jenantă sau să 
afle de la ei informaţii intime cu care să le facă în necaz 
celor două cotoroanţe, Shirley şi Maureen, soneria de la uşă 
se auzi din nou. 

Mary apăru, fragilă şi costelivă, mai ales pe lângă 
Miles, care o conducea în încăpere. Tricoul îi atârna pe 
claviculele ieşite în evidenţă. 

— Oh, zise ea, oprindu-se surprinsă în prag. N-am ştiut 
că aveţi... 

— Gavin şi Kay tocmai au sosit, spuse Samantha cu o 
voioşie uşor exagerată. Intră, Mary, te rog... bea ceva cu 
noi... 


236 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Mary, ea e Kay, spuse Miles. Kay, ea este Mary 
Fairbrother. 

— Oh, zise Kay, surprinsă; crezuse că vor fi doar ei 
patru. Da, bună. 

Gavin, care-şi dădea seama că Mary nu avusese 
intenţia să vină la o cină formală şi era pe punctul să iasă 
imediat afară, bătu cu palma sofaua de lângă el. Mary se 
aşeză cu un zâmbet fără vlagă. Gavin era bucuros peste 
măsură să o vadă. Mary putea să joace rolul de tampon 
pentru el; chiar şi Samantha trebuia să realizeze că genul ei 
particular de lascivitate ar fi neadecvat în faţa unei femei 
îndurerate. Plus că simetria constrângătoare a grupului de 
patru fusese stricată. 

— Ce mai faci? spuse el cu glas scăzut. Urma să te sun, 
de fapt... s-au întâmplat lucruri noi în legătură cu 
asigurarea... 

— Sam, n-avem şi noi ceva de ronţăit? întrebă Miles. 

Samantha ieşi din cameră, fierbând de mânie 
împotriva lui Miles. Când deschise uşa bucătăriei, fu izbită 
de mirosul de carne carbonizată. 

— Of, fir-ar al dracului să fie! 

Uitase cu desăvârşire de mâncare, care se arsese. 
Bucăţi deshidratate de carne şi legume stăteau, ca nişte 
supraviețuitori oropsiţi ai catastrofei, pe fundul pârjolit al 
cratiţei. Samantha aruncă repede în cratiţă nişte vin şi 
bulion, desprinzând cu lingura bucăţile lipite şi amestecând 
viguros; transpira abundent. Râsul ascuţit al lui Miles 
răsuna din camera de zi. Samantha puse la aburi nişte 
broccoli cu tije lungi, îşi goli paharul de vin, rupse o pungă 
de chipsuri de tortilla şi o cutie cu hummus şi le goli în 
castroane. 

Mary şi Gavin continuau să discute discret pe canapea 
când Samantha se întoarse în camera de zi, în vreme ce 
Miles îi arăta lui Kay o fotografie aeriană înrămată a 
Pagfordului, dându-i totodată şi o lecţie de istorie a 
oraşului. Aşeză castroanele pe măsuţa de cafea, îşi mai 
turnă un pahar şi se aşeză în fotoliu, fără să facă vreun 
efort să se alăture vreuneia dintre conversații. Era teribil de 


237 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


incomod să o aibă pe Mary acolo; cu suferinţa ei atârnând 
atât de greu în jurul ei, putea foarte bine să fi intrat acolo 
având pe ea un linţoliu. Cu siguranţă, totuşi, că va pleca 
înainte de cină. _ 

Gavin în schimb era hotărât ca Mary să rămână. In 
timp ce discutau ultimele evoluţii din bătălia lor în 
desfăşurare cu compania de asigurări, el se simţea mai 
relaxat şi mai stăpân pe situaţie decât i se întâmpla de 
obicei în prezenţa lui Miles şi a Samanthei. Nimeni nu-l 
ironiza, nimeni nu-l trata de sus, iar Miles îl absolvise 
temporar de întreaga responsabilitate în privinţa lui Kay. 

— ... iar aici, exact de unde începe să nu se mai vadă, 
spunea Miles, arătând spre un punct aflat la cinci centimetri 
de rama fotografiei, avem Sweetlove House, locuinţa 
familiei Fawley. O vilă mare în stil Queen Anne, cu lucarne, 
chei de boltă din piatră... e impresionant, ar trebui să o 
vizitezi, e deschisă pentru public duminica, în timpul verii. 
Fawley e o familie importantă, pe plan local. 

„Chei de boltă din piatră?” „Familie importantă pe plan 
local?" Doamne, ce nemernic poți să fii, Miles. 

Samantha se ridică din fotoliu şi se întoarse în 
bucătărie. Deşi mâncarea îşi recăpătase aspectul lichid, 
mirosul de ars era puternic. Firele de broccoli erau fleşcăite 
şi fără gust; piureul de cartofi se răcise şi se întărise. 
Fiindcă trecuse de faza când i-ar mai fi păsat, vărsă tot 
conţinutul în farfurii şi le trânti pe masa rotundă din 
sufragerie. 

— Cina e gata! strigă ea către uşa camerei de zi. 

— Oh, trebuie să plec, spuse Mary, ridicându-se brusc 
în picioare. N-am vrut să... 

— Nu, nu, nu! insistă Gavin pe un ton pe care Kay nu-l 
mai auzise la el niciodată: blând şi mieros. O să-ţi facă bine 
să mănânci ceva... iar copiii n-or să păţească nimic dacă 
mai stai o oră. 

Miles veni şi el în sprijinul lui Gavin, iar Mary se uită 
nesigură la Samantha, care se văzu nevoită să-şi alăture 
vocea celorlalţi, după care se duse repede în sufragerie să 
mai aranjeze ceva pe masă. 


238 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


O invită pe Mary să stea între Gavin şi Miles, pentru că, 
dacă ar fi aşezat-o lângă o femeie, ar fi ieşit în evidenţă 
absenţa soţului ei. Kay şi Miles trecuseră la activitatea 
socială. 

— Nu te invidiez, spuse el, servindu-i lui Kay un polonic 
mare plin cu mâncarea gătită de Samantha, care putea să 
vadă fulgii negri, arşi, în sosul care se întindea în farfuria 
albă. O slujbă al naibii de dificilă. 

— Păi da, pentru că suntem în permanenţă în lipsă de 
fonduri, spuse Kay, dar poate să-ţi dea şi satisfacţii, mai 
ales când simţi că ai realizat ceva semnificativ. 

Şi se gândi la cei din familia Weedon. Testul probei de 
urină a lui Terri ieşise negativ ieri la clinică, iar Robbie 
fusese o săptămână întreagă la creşă. Amintirea reuşi s-o 
învioreze, contrabalansând uşoara iritare provocată de 
faptul că atenţia lui Gavin continua să fie concentrată cu 
totul asupra lui Mary şi că acesta nu făcea nimic ca să-i 
înlesnească discuţiile cu prietenii lui. 

— Ai o fată, nu-i aşa, Kay? 

— Exact: o cheamă Gaia. Are şaisprezece ani. 

— Eşti divorțată? întrebă Samantha cu delicateţe. 

— Nu, spuse Kay. Nu eram căsătoriţi. Tatăl era un 
prieten din universitate şi ne-am despărţit la scurt timp 
după ce s-a născut fetiţa. 

— Mda, şi noi doi abia terminaserăm universitatea, 
spuse Samantha. 

Kay nu ştia dacă Samantha dorise să facă o distincţie 
între ea însăşi, care se măritase cu tatăl cel corpolent şi 
infatuat al copiilor ei, şi Kay, care fusese părăsită... chiar 
dacă Samantha n-ar fi avut de unde să ştie că Brendan o 
părăsise... 

— De fapt, Gaia şi-a luat o slujbă de duminică la tatăl 
tău, îi spuse Kay lui Miles. La noua cafenea. 

Miles se arătă încântat. Îi plăcea enorm ideea că el şi 
Howard erau atât de prezenţi în textura locului, încât toată 
lumea din Pagford era conectată cu ei, ca prieten, client, 
cumpărător sau angajat. Gavin, care nu mai termina de 
mestecat o bucată elastică de carne, ce refuza să cedeze 


239 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


dinţilor lui, simţi o nouă greutate lăsându-i-se în stomac. 
Era ceva nou pentru el că Gaia se angajase la tatăl lui 
Miles. Cumva, uitase că prietena lui, Kay, avea în Gaia un 
alt dispozitiv puternic pentru a se ancora în Pagford. Când 
nu se afla în vecinătatea imediată a uşilor trântite de ea, a 
privirilor veninoase şi a remarcilor caustice, Gavin tindea să 
uite că Gaia are o existenţă independentă; că nu făcea pur 
şi simplu parte din fundalul incomod al aşternuturilor 
neschimbate, al mâncărurilor prost gătite sau al 
nemulțumirilor chinuitoare pe care se clătina relaţia lui cu 
Kay. 

— Îi place în Pagford fetei tale? întrebă Samantha. 

— Păi, e puţin cam liniştit prin comparaţie cu Hackney, 
spuse Kay, dar se adaptează bine. 

Luă o gură mare de vin ca să-şi spele gura după ce 
rostise o minciună aşa de mare. In seara aceea, ele două 
avuseseră o nouă ceartă. 

(— Ce se întâmplă cu tine? o întrebase Kay, în vreme 
ce Gaia stătea la masa din bucătărie, aplecată deasupra 
laptopului, purtând un capot peste haine. Pe ecran avea 
deschise patru-cinci casete de dialog. Kay ştia că Gaia 
comunica online cu prietenii pe care-i lăsase în urmă în 
Hackney, prieteni pe care-i avea, în majoritatea lor, încă din 
şcoala primară. 

— Gaia? 

Refuzul de a-i răspunde era ceva nou şi periculos. Kay 
era obişnuită cu izbucnirile de iritabilitate şi de furie ale 
fetei împotriva ei şi, îndeosebi, a lui Gavin. 

— Gaia, cu tine vorbesc. 

— Ştiu, te aud. 

— Atunci, te rog să ai amabilitatea să-mi răspunzi. 

Linii negre de text urcau poticnit în casetele de pe 
ecran, cu emoticonuri amuzante, clipind şi bâţâindu-se. 

— Gaia, te rog, vrei să-mi răspunzi? 

— Ce e? Ce vrei? 

— Încerc să te întreb ce zi ai avut. 

— Am avut o zi de căcat. leri a fost de căcat. Mâine va 
fi la fel. 


240 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Când ai ajuns acasă? 

— La aceeaşi oră la care ajung mereu acasă. 

Uneori, chiar şi după toţi aceşti ani, Gaia îşi arăta 
resentimentul pentru faptul că era nevoită să intre singură 
în casă, că mama ei nu o aştepta acasă precum o mamă 
din cartea de poveşti. 

— Vrei să-mi spui de ce zici c-ai avut o zi de căcat? 

— Pentru că m-ai târât să trăiesc într-o latrină. 

Kay îşi impuse să nu ţipe. În ultima vreme avuseseră 
loc câteva meciuri de ţipete pe care era sigură că le auzise 
toată strada. 

— Ştii că o să ies în oraş cu Gavin în seara asta? 

Gaia bombăni ceva ce Kay nu pricepu. 

— Ce zici? 

— Am spus că nu cred că îi place să te scoată în oraş. 

— Ce vrea să însemne asta? 

Dar Gaia nu-i mai răspunse; tastă în schimb un răspuns 
în una dintre conversațiile care se derulau pe ecran. Kay 
ezită, vrând să o preseze să-i spună, dar temându-se 
totodată de ceea ce ar putea să audă. 

— Cred c-o să ne întoarcem pe la miezul nopţii. 

Gaia nu-i răspunse şi Kay se duse să-l aştepte pe Gavin 
în hol.) 

— Gaia s-a împrietenit, îi spuse Kay lui Miles, cu o fată 
care locuieşte pe strada asta; cum o cheamă... Narinder? 

— Sukhvinder, ziseră împreună Miles şi Samantha. 

— E o fată tare drăguță, spuse Mary. 

— L-ai cunoscut pe tatăl ei? o întrebă Samantha pe 
Kay. 

— Nu, răspunse aceasta. 

— E chirurg cardiolog, zise Samantha, ajunsă la al 
patrulea pahar de vin. E un tip absolut splendid. 

— Oh, făcu Kay. 

— E ca o vedetă de film de la Bollywood. 

Niciunul dintre ei, reflectă Samantha, nu se deranjase 
să-i spună că cina a fost gustoasă, ceea ce ar fi fost un gest 
de politeţe, chiar dacă fusese oribilă. Dacă nu i se 
permisese să-l chinuie pe Gavin, trebuia cel puţin să fie în 


241 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


stare să-l înţepe pe Miles. 

— Vikram e singurul lucru bun legat de viaţa în acest 
orăşel uitat de Dumnezeu, asta pot să ţi-o spun cu 
certitudine, zise Samantha. Sex ambulant. 

— lar soţia lui e medic generalist în oraş, spuse Miles, 
şi consilier parohial. Tu eşti angajată de Consiliul Districtual 
Yarvil, nu? 

— Exact, spuse Kay. Dar majoritatea timpului mi-o 
petrec în Fields. Formal, am înţeles că fac parte din parohia 
Pagford, nu-i aşa? 

„Nu Fields“, îşi zise Samantha. „Of, nu pomeni de 
nenorocitul de Fields.“ 

— Ah, zise Miles cu un surâs încărcat de semnificaţii. Ei 
da, Fields aparţine de Pagford, formal. Aşa este, din punct 
de vedere formal. E un subiect dureros, Kay. 

— Serios? De ce? întrebă Kay, sperând să generalizeze 
discuţia, deoarece Gavin continua să vorbească pe un ton 
scăzut cu văduva. 

— Păi, vezi tu... Trebuie să ne întoarcem în anii 
cincizeci. 

Miles părea să se angajeze într-un discurs îndelung 
repetat. 

— Yarvil a vrut să extindă Cantermill Estate şi, în loc să 
construiască spre vest, unde e acum şoseaua de centură... 

— Gavin? Mary? Mai vreţi vin? strigă Samantha peste 
vocea lui Miles. 

— ... au fost un pic cam duplicitari. Terenul a fost 
cumpărat fără ca ei să spună clar pentru ce-l voiau, după 
care s-au apucat să extindă proprietatea peste graniţa 
parohiei Pagford. 

— De ce nu zici nimic şi despre bătrânul Aubrey 
Fawley, Miles? întrebă Samantha. 

Ajunsese la acel punct delicios al stării de ebrietate în 
care limba îi devenea veninoasă, iar ea reuşea să scape de 
teama de consecinţe, dornică să provoace şi să irite, 
nevrând altceva decât să se amuze. 

— Adevărul e că bătrânul Aubrey Fawley, care avea în 
proprietate toate acele minunate chei de nu ştiu care, alea 


242 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de care ţi-a povestit Miles, a făcut un târg pe la spatele 
tuturor... 

— Asta nu-i corect, Sam, interveni Miles, dar ea vorbi 
din nou peste el. 

— ... a vândut terenul pe care e construit acum Fields, 
a băgat la teşcherea, nu ştiu, trebuie să fi fost vreun sfert 
de milion sau ceva de genul... 

— Nu vorbi prostii, Sam, suma asta, în anii cincizeci?... 

— ... dar pe urmă, când şi-a dat seama că toţi erau 
supăraţi pe el, a pretins că nu ştiuse că va provoca 
necazuri. Un gogoman din clasa de sus. Şi un beţiv, adăugă 
Samantha. 

— Pur şi simplu neadevărat, mă tem, spuse cu 
fermitate Miles. Ca să înţelegi problema în ansamblul ei, 
Kay, trebuie să îţi faci o idee despre istoria locală. 

Samantha, care-şi ţinea bărbia în palmă, se făcu că-i 
alunecă, de plictis, cotul de pe masă. Deşi n-avea cum s-o 
placă pe Samantha, Kay râse, iar Gavin şi Mary îşi 
întrerupseră conversaţia lor liniştită. 

— Vorbeam despre Fields, spuse Kay, pe un ton menit 
să-i amintească lui Gavin că era şi ea pe-acolo; că ar trebui 
să-i acorde sprijin moral. 

Miles, Samantha şi Gavin realizară simultan că Fields 
era un subiect a cărui aducere în discuţie faţă de Mary 
însemna o totală lipsă de tact, ţinând cont de faptul că 
fusese un adevărat măr al discordiei între Barry şi Howard. 

— Se pare că, pe plan local, Fields e un subiect 
dureros, zise Kay, dorind să-l forţeze pe Gavin să-şi exprime 
o opinie, să-l atragă în discuţie. 

— Mmm, replică el şi, întorcându-se spre Mary, spuse: 
Şi cum se descurcă Dedan la fotbal? 

Un puternic acces de furie puse stăpânire pe Kay: se 
poate ca Mary să fi suferit de curând o pierdere, dar 
solicitudinea lui Gavin părea inutil de concentrată. Îşi 
imaginase cu totul altfel seara: o reuniune în patru, în 
cursul căreia Gavin trebuia să recunoască faptul că ei doi 
alcătuiau un cuplu. Şi cu toate acestea, cineva care ar fi 
observat scena nu şi-ar fi imaginat că ei doi au o relaţie mai 


243 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


apropiată decât cea de simple cunoştinţe. În plus, 
mâncarea era oribilă. Kay aşeză laolaltă pe masă cuțitul şi 
furculita, lăsând neatinsă cam trei sferturi din porţie - 
amănunt care nu-i scăpă Samanthei - şi i se adresă din nou 
lui Miles. 

— Ai copilărit şi ai crescut în Pagford? 

— Mă tem că da, răspunse Miles, zâmbind cu un aer 
satisfăcut. M-am născut în vechiul spital Kelland, de pe 
şosea. L-au închis în anii optzeci. 

— Şi tu?... o întrebă ea pe Samantha, care stătea în 
faţa ei. 

— O, Doamne, nu. Am ajuns aici printr-o întâmplare. 

— Scuze, nu ştiu, Samantha, tu cu ce te ocupi? întrebă 
Kay. 

— Am afacerea m... 

— Vinde sutiene pentru mărimi excepţionale, spuse 
Miles. 

Samantha se ridică brusc şi se duse să mai ia o sticlă 
de vin. Când se întoarse la masă, Miles îi spunea lui Kay o 
anecdotă amuzantă, fără îndoială menită să ilustreze cum 
toată lumea cunoştea pe toată lumea în Pagford, sau cum 
fusese el tras pe dreapta într-o seară de un poliţist, care s-a 
dovedit a fi un prieten din şcoala primară. Reconstituirea 
secvenţă după secvenţă a tachinărilor dintre el şi Steve 
Edward îi era plicticos de familiară Samanthei. In timp ce 
făcea turul mesei ca să umple paharele, urmări expresia 
austeră a lui Kay. Era evident că lui Kay nu i se părea deloc 
amuzant să conduci în stare de ebrietate. 

— ... deci Steve ţine fiola în care eu mă pregătesc să 
suflu şi, ca din senin, pe amândoi ne buşeşte râsul. 
Partenerul lui habar n-are ce naiba se întâmplă. Face aşa - 
Miles imită un tip care îşi mută uluit privirea de la un ins la 
altul -, iar Steve râde de se prăpădeşte, face pe el de-atâta 
râs, pentru că amândoi ne aducem aminte că ultima oară 
când el a ţinut un obiect în care să suflu, în urmă cu 
aproape douăzeci de ani, şi... 

— Era o păpuşă gonflabilă, spuse Samantha, fără să 
zâmbească, lăsându-se greu pe scaunul de lângă Miles. 


244 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


Miles şi Steve au pus-o în patul părinţilor prietenului lor, 
lan, la petrecerea organizată când lan a împlinit 
optsprezece ani. În tot cazul, la final Miles a fost amendat 
cu o mie de lire şi a încasat trei puncte de penalizare 
pentru că era a doua oară când era prins cu viteză peste 
limita legală. Ei, asta a fost de un comic nebun. 

Zâmbetul larg al lui Miles rămase prosteşte la locul lui, 
ca un balon dezumflat uitat după o petrecere. Un mic fior 
rece păru să sufle prin încăperea acum tăcută. Cu toate că 
Miles îi făcuse impresia unui ins extrem de plicticos, Kay 
era de partea lui: era singurul de la masa aia care părea 
dispus să-i înlesnească intrarea în viaţa socială din Pagford. 

— Trebuie să spun că în Fields situaţia e destul de 
urâtă, spuse ea, revenind la un subiect cu care Miles părea 
să fie în largul lui şi continuând să ignore că, în prezenţa lui 
Mary, respectivul subiect era totalmente nefericit ales. Am 
lucrat în oraşe mari, dar nu m-am aşteptat să găsesc halul 
ăsta de lipsuri într-o zonă rurală, care nu e aşa de diferită 
de cea din Londra. Amalgamul etnic e mai redus, fireşte. 

— Oh, da, avem şi noi partea noastră de dependenţi de 
droguri şi de distrugători, spuse Miles. Cred că nu pot să 
mănânc mai mult, Sam, adăugă el, dându-şi farfuria la o 
parte când încă mai era destulă mâncare în ea. 

Samantha începu să strângă masa. Mary se ridică s-o 
ajute. 

— Nu, nu, nu e nevoie, Mary, stai liniştită, spuse 
Samantha. 

Spre iritarea lui Kay, Gavin sări şi el în picioare, 
insistând cu cavalerie ca Mary să se aşeze la loc, dar şi 
Mary insistă. 

— A fost minunat, Sam, zise Mary în bucătărie, în timp 
ce aruncau cea mai mare parte din mâncare în coşul de 
gunoi. 

— Nu, n-a fost, ba chiar a fost oribil, replică Samantha, 
care abia acum, când stătea în picioare, putea să aprecieze 
cât era de beată. Ce părere ai de Kay? 

— Nu ştiu. Nu la aşa ceva m-am aşteptat, răspunse 
Mary. 


245 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Ba exact la aşa ceva m-am aşteptat, scoțând 
farfuriile pentru budincă. E o altă Lisa, dacă mă întrebi pe 
mine. 

— Oh, nu, nu spune asta, zise Mary. Ar merita pe 
cineva mai cumsecade de data asta. 

Asta era un punct de vedere cu totul nou pentru 
Samantha, care era de părere că blegeala lui Gavin merita 
să fie pedepsită neîntrerupt. 

Se întoarseră în sufragerie unde dădură peste o 
discuţie animată între Miles şi Kay, în vreme ce Gavin asista 
tăcut. 

—... scape de responsabilitatea pentru ei, ceea ce mi 
se pare o atitudine egocentrică şi plină de suficienţă... 

— Păi, cred că e interesant că ai folosit cuvântul 
„responsabilitate”, spuse Miles, deoarece eu cred că atinge 
chiar la esenţa problemei, nu-i aşa? Problema e, unde 
anume trasăm linia de demarcaţie? 

— Dincolo de Fields, se pare, zise Kay, râzând cu 
condescendenţă. Vrei să trasezi o linie de demarcaţie clară 
între clasa de mijloc, proprietarii de locuinţe, adică, şi clasa 
de jos... 

— In Pagford, sunt o mulţime de oameni din clasa 
muncitoare, Kay. Diferenţa e că majoritatea lor chiar 
lucrează. Ştii câţi dintre locuitorii din Fields trăiesc din 
ajutoare? Responsabilitate, zici: dar ce s-a întâmplat cu 
responsabilitatea personală? li avem în şcoala locală de ani 
de zile: copii care n-au nici măcar un singur membru al 
familiei angajat; ideea de a-şi câştiga existenţa le este 
complet străină; generaţii de ne-lucrători, şi se aşteaptă din 
partea noastră să-i subvenţionăm... 

— Deci soluţia ta ar fi să expediezi problema spre 
Yarvil, spuse Kay, nu să te angajezi în vreuna dintre... 

— Tort de ciocolată de Mississippi? întrebă Samantha. 

Gavin şi Mary îşi luară feliile mulţumindu-i; Kay, spre 
furia Samanthei, nu făcu decât să întindă farfuria, de parcă 
Samantha ar fi fost o chelneriţă, atenţia fiindu-i îndreptată 
spre Miles. 

— ,., clinica de  dezintoxicare, care este de o 


246 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


importanţă crucială, şi pe care, după toate aparențele, unii 
încearcă să o închidă... 

— Ei bine, dacă vorbeşti despre Bellchapel, spuse Miles 
clătinând din cap şi zâmbind superior, sper că ai remarcat 
ce rată de succes are, Kay. Jalnică, sincer, absolut jalnică. 
Am văzut cifrele, chiar în dimineaţa asta le-am cercetat, şi 
n-am să te mint, dar cu cât mai repede o vor... 

— Şi cifrele despre care vorbeşti sunt...? 

— Ratele de reuşită, Kay, exact ce-am spus: numărul 
de oameni care au încetat efectiv să mai ia droguri, care s- 
au vindecat... 

— Imi pare rău, dar ăsta mi se pare un punct de 
vedere foarte naiv; dacă vrei să judeci reuşita doar după... 

— Dar cum naiba ar trebui să judecăm succesul unei 
clinici de dezintoxicare? întrebă neîncrezător Miles. Din câte 
pot eu să-mi dau seama, tot ce se face la Belichapel e să se 
distribuie cu ţârâita metadonă, pe care jumătate din 
pacienţi oricum o consumă împreună cu heroina. 

— Problema dependenței de droguri este, per 
ansamblu, extrem de complicată, spuse Kay, şi este naiv şi 
simplist să vorbim doar în termeni de consumatori şi ne... 

Dar Miles clătina din cap zâmbind. Kay, căreia până 
atunci îi plăcuse duelul verbal cu acest avocat mulţumit de 
sine, deveni dintr-odată mânioasă. 

— Ei bine, pot să-ţi dau un exemplu foarte concret 
despre ce fac cei de la Bellchapel: o familie cu care lucrez - 
mama, fiica adolescentă şi un băieţel - dacă mama n-ar lua 
metadonă, ar fi pe străzi încercând să-şi plătească viciul; 
copiii sunt mai bine aşa... 

— După cum se pare, ar fi mai bine dacă ar fi luaţi de 
lângă mamă, spuse Miles. 

— Şi unde anume ai propune tu să fie duşi? 

— O casă cu părinţi adoptivi decentă ar fi un bun 
început, zise Miles. 

— Ştii câte case din acestea există, raportat la numărul 
de copii care au nevoie de ele? întrebă Kay. 

— Cea mai bună soluţie ar fi fost să-i lăsăm să fie 
adoptați la naştere... 


247 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Fabulos! Uite-acum o să sar în maşina timpului, 
ripostă Kay. 

— Păi, noi ştim un cuplu care erau disperaţi să adopte, 
spuse Samantha, sărind, în mod neaşteptat, în sprijinul lui 
Miles. 

Nu putea s-o ierte pe Kay pentru grosolănia cu farfuria 
întinsă. Individa era recalcitrantă şi avea o atitudine de 
superioritate, exact ca Lisa, care monopoliza orice întâlnire 
cu opiniile ei politice şi cu jobul ei specializat în dreptul 
familiei, dispreţuind-o pe Samantha pentru că deţinea un 
magazin de sutiene. 

— Adam şi Janice, adăugă ea pentru Miles, care 
încuviinţă; şi n-au reuşit să adopte un bebeluş pentru nimic 
în lume, nu-i aşa? 

— Da, un bebeluş, spuse Kay, dându-şi ochii peste cap, 
toată lumea vrea un bebeluş. Robbie are aproape patru ani. 
Nu ştie să facă la oliţă, e rămas în urmă cu dezvoltarea 
pentru vârsta lui şi aproape sigur a fost expus în mod 
nepotrivit la comportament sexual. Oare prietenii voştri ar 
dori să-l adopte pe e/? 

— Păi tocmai, ideea e că dacă ar fi fost luat de la 
mama lui la naştere... 

— Nu lua droguri când l-a născut şi făcea progrese 
însemnate, spuse Kay. Îl iubea şi voia să-l păstreze şi, în 
acel moment, îi putea satisface nevoile. Deja o crescuse pe 
Krystal, cu ceva sprijin din partea familiei... 

— Krystal! ţipă Samantha. O, Doamne, noi vorbim aici 
despre familia Weedon? 

Kay era îngrozită de faptul că folosise nume adevărate. 
La Londra nu contase niciodată, dar în Pagford, toată lumea 
cunoştea pe toată lumea, se pare. 

— N-ar fi trebuit să... 

Dar Miles şi Samantha râdeau, iar Mary părea 
încordată. Kay, care nu se atinsese de tort şi reuşise să 
mănânce prea puţin din primul fel, îşi dădu seama că băuse 
prea mult; băuse încontinuu de nervi, iar acum comisese o 
indiscreţie majoră. Şi totuşi, nu mai putea să desfacă ce 
făcuse; mânia depăşea orice altă consideraţie. 


248 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Krystal Weedon nu e o reclamă prea bună pentru 
aptitudinile materne ale acelei femei, spuse Miles. 

— Krystal se străduieşte din răsputeri să-şi ţină laolaltă 
familia, spuse Kay. Îl iubeşte foarte mult pe frăţiorul ei; 
ideea că i-ar putea fi luat o îngrozeşte... 

— N-aş lăsa-o pe Krystal Weedon să aibă grijă nici 
măcar de un ou pus la fiert, spuse Miles, şi Samantha râse 
din nou. Ei da, e meritul ei că-şi iubeşte fratele, dar ăla nu e 
o jucărie de luat în braţe... 

— Da, ştiu asta, replică iritată Kay, amintindu-şi de 
funduleţul lui Robbie, acoperit de o crustă de rahat, dar 
totuşi e un copil iubit. 

— Krystal a lovit-o pe fata noastră, Lexie, spuse 
Samantha, aşa că noi îi cunoaştem o altă latură faţă de cea 
pe care sunt sigură că ţi-o arată. 

— Uite, cu toţii ştim că fata asta, Krystal, a avut o 
soartă dură, spuse Miles, nimeni nu neagă acest lucru. Eu 
cu mama ei dependentă de droguri am o problemă. 

— La drept vorbind, în momentul de faţă ea se 
comportă foarte bine în cadrul programului de la 
Bellchapel. 

— Dar, cu istoricul ei, spuse Miles, nu trebuie să fii 
mare savant, nu-i aşa, ca să ghiceşti c-o să recidiveze? 

— Dacă aplici aceeaşi regulă la toată lumea, nici tu n- 
ar trebui să mai ai permis de conducere, deoarece, cu 
istoricul tău, în mod cert iar o să bei şi-o să te sui la volan. 

Miles rămase câteva clipe fără replică, dar Samantha 
spuse cu răceală: 

— Cred că asta e cu totul altceva. 

— Crezi? spuse Kay. E acelaşi principiu. 

— Da, bine, dacă mă întrebi pe mine, uneori tocmai 
principiile creează probleme, spuse Miles. Adesea e nevoie 
de puţin bun-simt. 

— Acesta fiind numele pe care oamenii-l dau de obicei 
propriilor lor prejudecăţi, ripostă Kay. 

— După cum spune Nietzsche, rosti o voce tăioasă, 
care-i făcu pe toţi să tresară, filosofia este biografia 
filosofului. 


249 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


O Samantha în miniatură stătea la uşa dinspre hol, o 
fată pieptoasă, având în jur de şaisprezece ani, în blugi 
strâmţi şi tricou; mânca dintr-un ciorchine de struguri şi 
arăta foarte încântată de ea însăşi. 

— Faceţi cunoştinţă cu Lexie, spuse cu mândrie Miles. 
Mulţumesc pentru asta, geniule. 

— Cu plăcere, zise Lexie cu impertinenţă şi o zbughi pe 
scări în sus. 

O linişte grea se aşternu în încăpere. Fără să ştie cu 
adevărat de ce, Samantha, Miles şi Kay se uitară cu toţii la 
Mary, care părea să fie pe cale să izbucnească în plâns. 

— Cafea, spuse Samantha, ridicându-se greoi în 
picioare. 

Mary dispăru în baie. 

— Hai să mergem să ne aşezăm, spuse Miles, conştient 
că atmosfera era oarecum încărcată, dar încrezător că va 
putea, cu câteva glume şi obişnuita-i bonomie, să îi readucă 
pe toţi la sentimente mai caritabile faţă de ceilalţi. Luaţi-vă 
paharele cu voi. 

Certitudinile sale nu avuseseră de suferit, ca urmare a 
argumentelor lui Kay, mai mult decât un vânticel ar fi 
mişcat un bolovan. Şi totuşi, nu avea faţă de ea sentimente 
rele, ci mai degrabă de compătimire. Reumplerea continuă 
a paharelor îl afectase cel mai puţin, dar când ajunse în 
camera de zi, îşi dădu seama cât de plină îi era vezica. 

— Pune nişte muzică, Gav, şi-am să mă duc după 
bomboanele de ciocolată. 

Dar Gavin nu schiţă nicio mişcare spre teancurile de 
CD-uri aranjate în elegantele suporturi din Perspex. Părea 
să aştepte să fie luat la rost de Kay. ŞI, bineînţeles, de 
îndată ce Miles dispăru din vedere, Kay spuse: 

— Ei bine, mulţumesc foarte mult, Gav. Mulţumesc 
pentru tot sprijinul. 

Gavin băuse cu şi mai multă lăcomie decât Kay pe 
toată durata cinei, savurându-şi propria celebrare a faptului 
că, până la urmă, nu mai fusese oferit drept sacrificiu 
asalturilor de gladiator ale Samanthei. Se uită direct la Kay, 
plin de un curaj născut nu doar din vin, ci şi pentru că 


250 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


fusese tratat preţ de o oră ca o persoană importantă, 
informată şi capabilă să ofere sprijin, de către Mary. 

— Dar mi s-a părut că te descurci de minune şi 
singură, spuse el. 

Într-adevăr, puţinul pe care şi-l îngăduise să-l audă din 
conflictul dintre Kay şi Miles îi dăduse un pronunţat 
sentiment de dejâ-vu. Dacă n-ar fi fost Mary care să-i 
distragă atenţia, s-ar fi putut închipui din nou în acea 
celebră seară, în aceeaşi sufragerie, când Lisa i-a spus lui 
Miles că personifica tot ce era greşit în societate, iar Miles îi 
râsese în faţă, ceea ce o făcuse pe Lisa să-şi piardă 
cumpătul şi să refuze să rămână la cafea. N-a mai trecut 
mult şi Lisa a recunoscut că îl înşela cu un asociat de la 
firma ei şi l-a sfătuit pe Gavin să facă analize pentru 
chlamydia. 

— Nu-i cunosc deloc pe oamenii ăştia, spuse Kay, iar tu 
n-ai făcut nici cel mai mic efort ca să-mi uşurezi situaţia, 
nu? 

— Dar ce voiai să fac? întrebă Gavin. 

Era minunat de calm, ocrotit de iminenta întoarcere a 
soţilor Mollison şi a lui Mary, ca şi de copioasele cantităţi de 
Chianti pe care le consumase. 

— N-am vrut o ceartă despre Fields. Mi se rupe mie de 
Fields. În plus, adăugă el, e un subiect sensibil în preajma 
lui Mary. Barry se lupta în consiliul parohial să păstreze 
Fields ca parte a Pagfordului. 

— Păi, şi atunci nu puteai să-mi zici... să-mi faci un 
semn, ceva? _ 

El râse, exact la fel cum râsese Miles de ea. Inainte ca 
ea să poată riposta, ceilalţi se întoarseră precum magii 
purtând daruri: Samantha, cu tava cu ceşti de cafea, 
urmată de Mary care aducea cafetiera şi Miles, cu 
bomboanele lui Kay. Aceasta văzu panglica aurie 
extravagantă de pe cutie şi-şi aminti cât de optimistă 
fusese ea în privinţa acestei seri atunci când le cumpărase. 
Îşi întoarse faţa într-o parte, încercând să-şi ascundă mânia, 
arzând de dorinţa de a urla la Gavin şi, de asemenea, cu un 
impuls subit şi şocant de a plânge. 


251 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A fost atât de plăcut, o auzi pe Mary spunând, cu o 
voce gâtuită care sugera că şi ea se poate să fi plâns, dar 
n-am să rămân la cafea, nu vreau să întârzii mai mult. 
Dedan e un pic... un pic agitat zilele astea. Vă mulţumesc 
mult, Sam, Miles, mi-a făcut bine să, ştiţi... să mai ies un 
pic... 

— Te conduc eu până... începu Miles, dar Gavin îl 
întrerupse ferm. 

— Tu rămâi aici, Miles, o conduc eu pe Mary. Te 
însoțesc puţin, Mary. N-o să-mi ia mai mult de cinci minute. 
E întuneric acolo, sus. 

Kay abia mai respira. Toată fiinţa ei era concentrată 
să-i urască pe Miles, cel mulţumit de sine, pe Samantha, 
curviştina, şi pe fragila şi sleita Mary, dar cel mai mult pe 
Gavin însuşi. 

— O, da, se auzi ea spunând, căci toţi ceilalţi păreau să 
se uite la ea, pentru aprobare. Da, Gav, condu-o pe Mary 
acasă. 

Auzi uşa de la intrare deschizându-se şi Gavin plecă. 
Miles îi mai punea nişte cafea lui Kay. Aceasta privi cum 
curge şuvoiul de lichid negru şi fierbinte şi resimţi deodată, 
dureros de viu, cât de mult riscase dându-şi viaţa peste cap 
pentru bărbatul care tocmai plecase în noapte cu o altă 
femeie. 


VIII 


Colin Wall îi zări pe Gavin şi Mary trecând pe sub 
fereastra biroului lui. Recunoscu dintr-odată silueta lui 
Mary, dar trebui să se uite mai bine ca să-l identifice pe 
bărbatul vânos de lângă ea, înainte să iasă din cercul de 
lumină aruncată de felinarul stradal. Aplecat în faţă, pe 
jumătate ridicat în scaunul său de computer, Colin căscă 
gura după siluetele care dispăreau în întuneric. 

Era extrem de şocat, după ce luase ca de la sine 
înţeles că Mary se află într-un fel de sanctuar; că primea 
doar femei în vizită, printre ele numărându-se şi Tessa, care 


252 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


continua să o viziteze cu regularitate. Nicio clipă nu i-ar fi 
trecut prin minte că Mary ar putea să socializeze după 
lăsarea întunericului, cu atât mai puţin cu un bărbat 
neînsurat. Se simţea trădat personal; de parcă Mary, la un 
nivel spiritual, îi punea coarne. 

Îi permisese Mary lui Gavin să vadă cadavrul lui Barry? 
Îşi petrecea Gavin serile şezând în fotoliul preferat al lui 
Barry de lângă şemineu? Erau Gavin şi Mary... să fie posibil 
ca ei doi...? În definitiv, astfel de lucruri se întâmplau în 
fiecare zi. Poate... poate chiar înainte ca Barry să moară...? 

Colin nu înceta să fie îngrozit de starea jalnică a 
moralității oamenilor. Încerca să se apere de şocuri 
impunându-şi să-şi imagineze ce putea fi mai rău; evocând 
viziuni îngrozitoare de depravare şi trădare, în loc să 
aştepte ca adevărul să se desfacă precum o cochilie printre 
amăgirile lui inocente. Pentru Colin, viaţa era o lungă 
încordare a puterilor împotriva suferinţei şi a dezamăgirii, şi 
toată lumea, în afară de soţia lui, îi era duşman, până când 
nu se dovedea contrariul. 

Mai-mai că simţea nevoia să dea fuga la parter ca să-i 
spună Tessei ceea ce tocmai văzuse, pentru că ea ar fi 
putut să-i dea o explicaţie inofensivă cu privire la plimbarea 
nocturnă a lui Mary şi să-l liniştească spunându-i că văduva 
celui mai bun prieten al său fusese şi încă era credincioasă 
soţului ei. Cu toate acestea, rezistă imboldului, pentru că 
era supărat pe Tessa. 

De ce manifesta ea o lipsă de interes atât de hotărâtă 
faţă de anunţata lui candidatură pentru consiliu? Chiar nu-şi 
dădea seama cât de tare-l sugruma anxietatea de când 
trimisese formularul de înscriere? Deşi se aşteptase să se 
simtă astfel, anticiparea nu reuşise să-i diminueze durerea, 
la fel cum faptul că vezi trenul apropiindu-se pe şine nu 
reduce cu nimic dezastrul pe care l-ar produce ciocnirea cu 
acesta. Colin nu făcea decât să sufere de două ori: în 
aşteptarea suferinţei şi în transformarea ei în realitate. 

Noile lui fantezii coşmareşti se învârteau în jurul 
clanului Mollison şi a modalităţilor în care era probabil ca 
aceştia să-l atace. Contraargumente, explicaţii şi extenuări 


253 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se derulau permanent prin mintea lui. Se vedea deja 
asediat, luptând pentru reputaţia sa. Inclinaţia spre 
paranoia, mereu prezentă în interacţiunile lui cu lumea, 
devenea şi mai pronunţată. Şi în tot acest timp, Tessa se 
comporta ca şi cum nu-şi dădea seama de ceea ce se 
întâmplă, nefăcând nimic care să ajute la atenuarea acestei 
tensiuni groaznice şi zdrobitoare. 

Ştia că ea credea că n-ar trebui să candideze. Poate că 
şi ea era înfricoşată de posibilitatea ca Howard Mollison să 
sfâşie pântecele umflat al trecutului lor şi să-i împrăştie 
secretele înfiorătoare, astfel ca toţi vulturii din Pagford să 
aibă ce alege. 

Colin dăduse deja câteva telefoane celor pe sprijinul 
cărora se bizuia Barry. Fusese plăcut surprins să constate 
că niciunul dintre ei nu-i pusese la îndoială legitimitatea şi 
nici nu-i adresase întrebări incomode. Fără excepţie, 
aceştia îşi exprimaseră profundul regret faţă de dispariţia 
lui Barry şi antipatia puternică faţă de Howard Mollison sau 
„marele ticălos înfumurat”, cum l-a numit unul dintre 
votanţii mai slobozi la gură. „Vrea să ni-l bage pe gât pe fi- 
su. Abea dacă putea să s-abţină să nu rânjască cân’ a auzit 
că Barry e mort.” Colin, care alcătuise o listă de subiecte de 
discuţie pro-Fields, nu avusese nevoie să se uite pe lista 
aceea nici măcar o dată. Până acum, principalul său avantaj 
în calitate de candidat părea să fie acela că era prietenul lui 
Barry şi că nu îl chema Mollison. 

Chipul lui miniatural, în alb-negru, îi zâmbea de pe 
ecranul computerului. Stătuse acolo toată seara, încercând 
să-şi compună un manifest electoral, pentru care hotărâse 
să folosească aceeaşi poză care apărea şi pe site-ul şcolii 
Winterdown: faţa i se vedea în întregime, cu un zâmbet 
larg, uşor anodin, fruntea înaltă şi lucioasă. Imaginea avea 
în favoarea ei faptul că fusese deja supusă atenţiei 
publicului şi nu fusese ridiculizat pentru ea şi nici nu-l 
distrusese; iar asta constituia o recomandare puternică. Dar 
sub fotografie, acolo unde ar fi trebuit să se afle informaţiile 
personale, erau doar una sau două fraze şovăielnice. Colin 
petrecuse cea mai mare parte a ultimelor două ore 


254 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


compunând şi apoi ştergând cuvintele. La un moment dat, 
reuşise să completeze un paragraf întreg, pe care însă-l 
distrusese, apăsând repetat tasta Backspace, cu un deget 
arătător nervos şi violent. 

Incapabil să suporte indecizia şi singurătatea, se ridică 
şi se duse la parter. Tessa stătea întinsă pe sofaua din 
camera de zi, părând să moţăie, cu televizorul pornit în 
fundal. 

— Cum merge? întrebă ea somnoroasă, deschizând 
ochii. 

— Mary tocmai a trecut prin faţa casei noastre. Mergea 
pe stradă cu Gavin Hughes. 

— Oh, spuse Tessa. A zis ceva că se duce la Miles şi 
Samantha, mai devreme. Poate că Gavin a fost şi el acolo. 
Probabil că o conduce până acasă. 

Colin era oripilat. Mary în vizită la Miles, omul care 
căuta să-i ia scaunul soţului ei, care se afla în opoziţie cu 
toate lucrurile pentru care a luptat Barry? 

— Ce mama naibii căuta ea acasă la soţii Mollison? 

— Au  însoţit-o la spital, ştii doar, spuse Tessa, 
ridicându-se în capul oaselor cu un mic geamăt şi 
întinzându-şi picioarele scurte. De atunci, n-a mai stat de 
vorbă cu ei cum se cuvine. Voia să le mulţumească. Ti-ai 
terminat manifestul? 

— Mai am puţin. Ascultă, cu informaţiile... adică, în 
privinţa informaţiilor personale... să trec şi posturile vechi? 
Sau să mă limitez la Winterdown? 

— Nu cred că e nevoie să spui mai mult decât unde 
lucrezi acum. Dar de ce n-o întrebi pe Minda? Ea... (Tessa 
căscă)... Şi l-a făcut singură. 

— Da, spuse Colin. 

Aşteptă, stând în picioare deasupra ei, dar Tessa nu se 
oferi să-l ajute, nici măcar să citească ceea ce scrisese 
până atunci. 

— Da, e o idee bună, spuse el mai tare. O s-o rog pe 
Minda să se uite peste el. 

Ea gemu, masându-şi gleznele, iar Colin ieşi din 
cameră, plin de mândrie rănită. Soţia lui nu putea să 


255 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


înţeleagă în ce stare era el, cât de puţin reuşea să doarmă 
sau cum îl rodea întruna stomacul. 

Tessa doar se prefăcuse că doarme. Paşii lui Mary şi 
Gavin o treziseră cu zece minute mai devreme. 

Abia dacă-l cunoştea pe Gavin. Era cu cincisprezece 
ani mai tânăr decât ea şi Colin, dar principala barieră spre 
intimitate era tendinţa lui Colin de a fi gelos faţă de oricare 
alt prieten al lui Barry. 

— A fost extraordinar în privinţa asigurării, îi spusese 
Mary la telefon mai devreme. Vorbeşte cu ei la telefon 
zilnic, din câte-am înţeles, şi îmi spune întruna să nu-mi fac 
griji în privinţa onorariului. O, Doamne, Tessa, dacă ăia nu 
plătesc... 

— Gavin o să rezolve pentru tine, spusese Tessa. Sunt 
sigură că va reuşi. 

Ar fi fost drăguţ, se gândi Tessa, ţeapănă şi însetată pe 
sofa, dacă ea şi Colin ar fi putut s-o invite la ei acasă pe 
Mary, să-i ofere o schimbare de decor şi să se asigure că 
mânca, dar exista o barieră de netrecut: Mary îl găsea pe 
Colin dificil. Acest adevăr incomod şi până atunci ascuns, 
ieşise la iveală lent, după moartea lui Barry, ca rămăşiţele 
lăsate în urmă de fluxul retras. Era limpede că Mary o voia 
doar pe Tessa; evita sugestiile potrivit cărora Colin ar putea 
fi de folos cu ceva şi se ferea să vorbească prea mult la 
telefon cu el. De-a lungul anilor, se întâlniseră de-atâtea ori 
toţi patru, şi antipatia lui Mary nu răzbătuse niciodată: 
probabil că jovialitatea lui Barry o ascunsese. 

Tessa trebuia să manevreze noua stare de lucruri cu 
mare delicateţe. Reuşise să-l convingă pe Colin că Mary se 
simţea cel mai bine în compania altor femei. 
Înmormântarea fusese singurul ei eşec, deoarece Colin o 
abordase direct pe Mary în timp ce plecau de la St Michael 
şi încercase să-i explice, printre sughiţurile violente, că 
avea de gând să candideze pentru locul lui Barry din 
consiliu, să ducă mai departe munca lui Barry, să se asigure 
că Barry va triumfa postum. Tessa văzuse expresia şocată 
şi ofensată a lui Mary şi îl trăsese de-acolo. 

O dată sau de două ori de atunci, Colin îşi anunţase 


256 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


intenţia de a merge la Mary ca să-i arate materialele lui 
electorale, s-o întrebe dacă Barry ar fi fost de acord cu ele; 
ba chiar şi-a anunţat intenţia de a-i cere lui Mary sfaturi 
despre cum ar fi procedat Barry ca să adune cât mai multe 
voturi. În final, Tessa i-a spus ferm că nu mai trebuie s-o 
sâcâie pe Mary cu privire la Consiliul Parohial. Motiv pentru 
care Colin a devenit ţâfnos, dar era mai bine aşa, îşi zisese 
Tessa, să fie supărat pe ea decât să devină un stres 
suplimentar pentru Mary, sau s-o provoace să-l refuze, aşa 
cum se întâmplase când ceruse să vadă cadavrul lui Barry. 

— Şi totuşi, cu soţii Mollison! spuse Colin, reintrând în 
cameră cu o ceaşcă de ceai. Nu-i oferi şi Tessei una; era 
adesea egoist în lucrurile astea mărunte, prea ocupat cu 
propriile griji ca să bage de seamă. Dintre toţi oamenii cu 
care putea să ia cina! Ei au fost împotriva a tot ceea ce 
reprezenta Barry! _ 

— Asta e un pic melodramatic, Col, spuse Tessa. In tot 
cazul, Mary n-a fost niciodată la fel de interesată de Fields 
ca Barry. 

Dar Colin nu putea să înţeleagă iubirea decât ca pe o 
loialitate fără margini, o toleranţă fără limite: Mary scăzuse, 
ireparabil, în ochii lui. 


IX 


— Şi unde zici că mergi? întrebă Simon, plantându-se 
fix de-a curmezişul holului îngust. 

Uşa de la intrare era deschisă, iar veranda de sticlă din 
spatele lui, plină de încălţăminte şi haine, era orbitoare în 
lumina puternică a soarelui de duminică dimineaţa, 
preschimbându-l pe Simon într-o siluetă. Umbra lui se 
prelingea în sus pe trepte, abia atingând-o pe cea pe care 
se afla Andrew. 

— In oraş, cu Fats. 

— Temele ţi le-ai făcut? 

— Da. 

Era o minciună, dar Simon nu se ostenea să verifice. 


257 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Ruth? Ruth! 

Femeia apăru în uşa bucătăriei, purtând un şorţ, roşie 
la faţă, cu mâinile pline de făină. 

— Ce e? 

— Avem nevoie de ceva din oraş? 

— Ce? Nu, nu cred. 

— lei bicicleta mea, da? îl întrebă Simon pe Andrew 
autoritar. 

— Da, voiam să... 

— O laşi la Fats acasă? 

— Da. 

— La ce oră vrem să se întoarcă acasă? întrebă Simon, 
întorcându-se iar spre Ruth. 

— Ei, nu ştiu, Si, spuse Ruth nerăbdătoare. 

Gradul cel mai ridicat de iritare pe care îndrăznise 
vreodată să-l manifeste faţă de soţul ei era în ocaziile când 
Simon, deşi în esenţă binedispus, începea să le explice 
celor din jur ce trebuie să facă, aşa, de distracţie. Andrew şi 
Fats plecau des în oraş împreună, cu înţelegerea vagă că 
Andrew urma să se întoarcă înainte de a se întuneca. 

— La cinci, atunci, spuse Simon pe un ton dictatorial. 
Dacă întârzii, eşti consemnat în casă. 

— Bine, replică Andrew. 

Îşi ţinea mâna dreaptă în buzunarul hainei, strânsă 
peste o hârtie împăturită, simţindu-i intens prezenţa, de 
parcă ar fi fost o grenadă cu temporizare. Teama de a 
pierde această foaie de hârtie, pe care se putea citi un rând 
cu un cod scris cu meticulozitate, alături de un număr de 
propoziţii îndelung redactate, cu cuvinte tăiate şi 
reformulate, îl rodea de o săptămână. O păstrase asupra lui 
tot timpul şi dormea cu ea ascunsă în faţa de pernă. 

Simon abia catadicsi să se mişte într-o parte, astfel 
încât Andrew se văzu nevoit să se înghesuie pe lângă el ca 
să ajungă în verandă, cu degetele încleştate pe hârtie. Era 
îngrozit că Simon ar putea să-i ceară să-şi întoarcă 
buzunarele pe dos, chipurile, în căutare de ţigări. 

— La revedere, atunci. 

Simon nu-i răspunse. Andrew se duse în garaj, unde 


258 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


scoase foaia de hârtie, o despături şi o citi. Ştia că era ceva 
irațional, că simpla apropiere de Simon n-ar fi putut să 
schimbe hârtiile în mod magic, dar totuşi simţea nevoia să 
se asigure. Mulţumit că totul era în regulă, o re-împături, o 
vâri mai adânc în buzunar, pe care-l prinse cu o capsă, apoi 
scoase bicicleta din garaj şi ieşi pe poartă, ajungând pe 
alee. Simţea că tatăl lui îl urmărea prin uşa de sticlă a 
verandei, sperând, Andrew era sigur de asta, să-l vadă 
căzând sau stricându-i bicicleta. 

Pagford se întindea la picioarele lui, învăluit într-o 
ceaţă uşoară în soarele rece de primăvară, aerul fiind 
proaspăt şi friguros. Andrew simţi că ajunsese în punctul în 
care ochii lui Simon nu-l mai puteau urmări; era ca şi cum i 
s-ar fi luat o greutate de pe umeri. 

Coborând dealul spre Pagford, goni cât putu de repede, 
fără să atingă frânele, apoi o coti pe Church Row. Cam pe la 
jumătatea străzii, încetini şi pedală pe aleea casei în care 
locuia familia Wall, având grijă să ocolească maşina lui 
Cubby. 

— Bună, Andy, spuse Tessa, deschizându-i uşa de la 
intrare. 

— Bună ziua, doamnă Wall. 

Andrew accepta convenţia potrivit căreia părinţii lui 
Fats erau caraghioşi. Tessa era durdulie şi urâţică, 
pieptănătura ei era ciudată, iar simţul ei vestimentar, de-a 
dreptul jenant, în vreme ce Cubby era crispat până la a fi 
comic. Şi totuşi, Andrew nu se putea să suspecteze că, 
dacă soţii Wall ar fi fost părinţii lui, ar fi putut să fie tentat 
să-i placă. Erau tare civilizaţi şi politicoşi. La ei în casă, n- 
aveai niciodată senzaţia că podeaua ar putea să cedeze 
brusc şi să te pomeneşti plonjând în haos. 

Fats şedea pe treapta de jos, punându-şi adidaşii. Un 
pachet de tutun era clar vizibil, iţindu-se din buzunarul de 
la piept al hainei. 

— Arf. 

— Fats. 

— Vrei să laşi bicicleta tatălui tău în garaj, Andy? 

— Da, mulţumesc, doamnă Wall. 


259 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


(Reflectă la faptul că Tessa spunea de fiecare dată 
„tatăl tău”, niciodată „taică-tu”. Andrew ştia că îl detesta 
pe Simon; era unul dintre motivele care-l determinau să 
treacă încântat cu vederea peste hainele groaznice şi lălâi 
pe care le purta şi bretonul tăiat cu stângăcie, care n-o 
avantaja deloc. 

Antipatia era veche de ani şi ani de zile, de la acea 
întâmplare oribilă, care făcuse epocă şi în care Fats, în 
vârstă de şase ani, venise să-şi petreacă pentru prima oară 
după-amiaza zilei de sâmbătă la Hilltop House. Urcaţi într- 
un echilibru precar pe o ladă din garaj, în încercarea de a 
recupera doua rachete vechi de badminton, cei doi băieţi 
au răsturnat din greşeală conţinutul unui raft dărăpănat. 

Andrew îşi aminti cum căzuse cutia din tablă cu 
creozot, lovindu-se de acoperişul maşinii şi deschizându-se, 
şi teroarea care l-a cuprins, precum şi incapacitatea de a-i 
comunica prietenului său zgâlţâit de râs ce nenorocire 
abătuseră asupra lor. 

Simon auzise hărmălaia. A venit în fugă la garaj şi s-a 
apropiat de ei cu falca încleştată, scoțând gemetele alea 
joase,  animalice, înainte de a începe să profereze 
ameninţări cu pedepse fizice înfiorătoare, ţinându-şi pumnii 
strânşi la câţiva centimetri de feţişoarele lor ridicate în sus. 

Fats a făcut pe el. Un şuvoi de urină se prelingea pe 
interiorul pantalonilor scurţi şi pe podeaua garajului. Ruth, 
care auzise ţipetele din bucătărie, dăduse fuga din casă ca 
să intervină: 

— Nu, Si... Si, nu... A fost un accident! 

Fats era alb la faţă şi tremura. Voia să plece acasă 
imediat. O voia pe mami a lui. 

Tessa a sosit, iar Fats a alergat la ea în pantalonaşii lui 
uzi, suspinând. A fost singura dată în viaţă când Andrew l-a 
văzut pe tatăl lui fără replică, dând înapoi. Cumva, Tessa a 
reuşit să-i transmită o furie aprigă fără să ridice vocea, fără 
să amenințe, fără să lovească. A semnat un cec pe care i l- 
a vârât cu forţa în mână lui Simon, în vreme ce Ruth zicea: 
„Nu, nu, nu-i nevoie, nu-i nevoie.” Simon a venit după ea la 
maşină, încercând să o dea pe glumă. Dar Tessa i-a aruncat 


260 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


o privire dispreţuitoare în timp ce-l urca pe Fats, care nu se 
oprise din plâns, pe scaunul pasagerului, şi a trântit 
portiera în faţa zâmbitoare a lui Simon. Andrew a văzut 
expresiile părinţilor săi: Tessa luase cu ea, coborând dealul 
spre oraş, ceva care de obicei rămânea ascuns în casa de 
pe culmea dealului.) 

Zilele astea, Fats îl curta pe Simon. Ori de câte ori 
venea la Hilltop House, se dădea peste cap ca să-l facă pe 
Simon să râdă. Şi, în revanşă, Simon întâmpina cu bucurie 
vizitele lui Fats, se amuza la poantele lui cele mai 
deocheate, asculta încântat relatările despre isprăvile lui. 
Totuşi, când rămânea singur cu Andrew, Fats era de acord 
fără rezerve că Simon era o pulă de primă clasă, de 24 de 
carate. 

— Eu cred că e lesbi, spuse Fats, pe când treceau pe 
lângă Vechiul Vicariat, întunecat în umbra pinilor scoțieni, 
cu faţada acoperită de iederă. 

— Mama ta? întrebă Andrew, abia ascultând, pierdut în 
propriile gânduri. 

— Ce? ţipă Fats şi Andrew observă că era sincer 
revoltat. Du-te-ncolo! Sukhvinder Jawanda. 

— Oh, da. Aşa e. 

Andrew râse şi la fel făcu, o secundă mai târziu, şi 
Fats. 

Autobuzul pentru Yarvil era aglomerat; Andrew şi Fats 
se văzură nevoiţi să stea unul lângă celălalt, în loc să ocupe 
câte două scaune, cum făceau de obicei. Când trecură pe 
lângă Hope Street, Andrew aruncă o privire în lungul ei, dar 
era pustie. Nu se mai întâlnise cu Gaia în afara şcolii de la 
după-amiaza în care îşi luaseră amândoi slujbe la IBRICUL 
DE ARAMA. Cafeneaua urma să se deschidă în weekendul 
următor, iar Andrew era asaltat de valuri de euforie de câte 
ori se gândea la asta. 

— Campania electorală a lui Si-Pie e în plin avânt, nu? 
întrebă Fats, ocupat cu rularea ţigărilor. 

Ţinea un picior lung întins pe culoarul autobuzului; 
pasagerii preferau să păşească peste el decât să-i ceară să- 
| mute. 


261 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Cubby se cacă pe el deja, şi abia îşi scrie fluturaşul 
electoral. 

— Mda, e ocupat, spuse Andrew şi suportă fără să 
clipească o erupție tăcută de panică în capul pieptului. 

Se gândi la părinţii lui aşezaţi la masa din bucătărie, 
aşa cum stătuseră, seară de seară, în ultima săptămână; la 
cutia cu afişe stupide pe care Simon le tipărise la serviciu; 
la lista cu punctele de discuţie pe care Ruth îl ajutase pe 
Simon s-o alcătuiască şi pe care acesta o folosea când 
dădea telefoane, în fiecare seară, fiecărei persoane pe care 
o cunoştea în interiorul graniţelor electorale. Simon făcea 
toate acestea cu aerul unui imens efort. Era extrem de 
încordat acasă, manifestând o agresivitate sporită faţă de 
băieţii lui; ai fi zis că e nevoit să poarte pe umeri o povară 
de la care cei doi se sustrăseseră. La masă nu se discuta 
decât despre alegeri, Simon şi Ruth făcând speculaţii cu 
privire la forţele coalizate împotriva lui Simon. Luau foarte 
personal faptul că şi alţii candidau pentru postul lui Barry 
Fairbrother şi păreau să presupună că Miles Mollison şi 
Colin Wall îşi petreceau cea mai mare parte a timpului 
complotând împreună, uitându-se în sus la Hilltop House şi 
concentrându-se exclusiv pe înfrângerea omului care locuia 
acolo. 

Andrew verifică încă o dată în buzunar prezenţa foii de 
hârtie. Nu-i spusese lui Fats ce intenţiona să facă. Îi era 
teamă că Fats putea să transmită mai departe; Andrew nu 
ştia cum să-i impună prietenului său necesitatea păstrării 
secretului absolut, cum să-i amintească lui Fats că maniacul 
care-i făcuse pe băieţei să se pişe pe ei era încă viu şi în 
putere, şi trăia în casa lui Andrew. 

— Cubby nu e prea îngrijorat în privinţa lui Si-Pie, 
spuse Fats. Cred că marele lui concurent e Miles Mollison. 

— Mada, replică Andrew. 

li auzise pe părinţii săi discutând problema. Amândoi 
lăsau să se înţeleagă că Shirley îi trădase; că ea ar fi trebuit 
să-i interzică fiului ei să candideze împotriva lui Simon. 

— Ştii, pentru Cubby asta-i o nenorocită de cruciadă 
sfântă, spuse Fats, rulând o ţigară între arătător şi degetul 


262 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mare. Vrea să preia drapelul regimentului pentru 
camaradul lui căzut la datorie. Bătrânul Barry Fairbrother. 

Împinse cu un băț de chibrit firele de tutun în capătul 
ţigării rulate. 

— Soţia lui Miles Mollison are nişte ţâţe uriaşe, spuse 
Fats. 

O bătrânică aşezată în faţa lor întoarse capul ca să se 
uite dojenitor la Fats. Andrew începu din nou să râdă. 

— Balcoane enorme şi săltăreţe, spuse cu glas tare 
Fats, drept către faţa încruntată şi zbârcită. Mamele 
babane, suculente, de mărimea dublu F. 

Femeia îşi întoarse din nou chipul roşu spre partea din 
faţă a autobuzului. Andrew abia mai putea să respire. 

Se dădură jos în centrul Yarvilului, aproape de zona 
comercială şi de principala arteră pietonală destinată 
cumpărăturilor, şi îşi croiră drum prin mulţime, fumând din 
ţigările rulate de Fats. Andrew nu mai avea practic niciun 
sfant: banii de la Howard Mollison aveau să fie bine-veniţi. 

Afişul portocaliu strident al internet-cafe-ului părea să 
lumineze pentru Andrew de la distanţă, chemându-l. Nu se 
putea concentra la ce spunea Fats. „Ai s-o faci?“ se tot 
întreba. „Ai s-o faci?“ 

Nu ştia. Picioarele continuau să i se mişte, iar firma 
creştea tot mai mult în dimensiuni, ademenindu-l, privindu-l 
pofticios. 

Dacă aud c-ai suflat un cuvințel despre ce se întâmplă 
în casa asta, te jupoi de viu. 

Dar alternativa... Umilinţa de a-l vedea pe Simon 
arătând lumii cum este el cu adevărat; preţul pe care-l va 
avea de plătit familia când, după săptămâni de aşteptare şi 
idioţenie, va fi înfrânt, aşa cum şi trebuia să fie. Apoi vor 
veni furia şi veninul, însoţite de hotărârea de a-i face pe toţi 
ceilalţi să plătească pentru propriile lui decizii nebuneşti. Cu 
o seară înainte Ruth spusese cu voioşie: „Băieţii or să se 
ducă prin Pagford şi-or să lipească afişele pentru tine.“ 
Andrew văzuse, cu coada ochiului, expresia de groază a lui 
Paul şi încercarea lui de a stabili contactul vizual cu fratele 
său. 


263 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Vreau să intru aici, mormăi Andrew, întorcându-se la 
dreapta. 

Cumpărară bilete cu coduri pe ele şi se aşezară la 
computere diferite, despărțiți de două scaune ocupate. 
Bărbatul de vârstă mijlocie din dreapta lui Andrew puţea a 
transpiraţie şi a ţigări vechi şi îşi tot trăgea nasul. 

Andrew se logă la internet şi tastă numele site-ului: 
Consiliul... Parohial... Pagford... Punct... co... punct... uk... 

Pagina iniţială purta blazonul consiliului în culori 
albastru şi alb şi o fotografie a Pagfordului care fusese 
făcută dintr-un punct apropiat de Hilltop House, cu 
mănăstirea Pargetter profilându-se pe fundalul cerului. Site- 
ul, după cum Andrew ştia deja, uitându-se la el de pe un 
computer de la şcoală, nu era adus la zi şi părea făcut de 
un amator. Nu îndrăznise să se apropie de el de pe propriul 
laptop; poate că tatăl lui manifesta o ignoranță imensă 
vizavi de internet, dar Andrew nu excludea posibilitatea ca 
Simon să găsească pe cineva la serviciu care să-l ajute să 
cerceteze, după ce ar fi făcut lucrul acela... 

Chiar şi în acest loc aglomerat şi anonim, nu se putea 
face abstracţie de faptul că data de azi va figura pe 
postarea de pe site, şi nici să pretindă că nu fusese în Yarvil 
când s-a întâmplat. Dar Simon nu vizitase în viaţa lui un 
internet-cafe şi s-ar putea să nu ştie că există aşa ceva. 

Inima îi bătea dureros în piept. lute, derulă mesajele de 
pe forum, care nu părea să se bucure de prea mult trafic. 
Erau fire de discuţii intitulate: colectare de deşeuri - o 
întrebare şi zonele de acoperire şcolară din Crampton şi 
Little manning? Cam la fiecare a zecea intrare era câte-o 
postare din partea Administratorului, care ataşa minute de 
la Ultima Şedinţă de Consiliu. Chiar în josul paginii era un fir 
de discuţii intitulat: Moartea consilierului Barry Fairbrother. 
Postarea cu pricina fusese vizionată de 152 de ori şi primise 
patruzeci şi trei de răspunsuri. Apoi, pe a doua pagină a 
forumului, găsi ceea ce spera să găsească: o postare de la 
cel decedat. 

Cu două luni în urmă, laboratorul de calculatoare al lui 
Andrew fusese supravegheat de un tânăr profesor 


264 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


suplinitor. Tipul încercase să fie popular, să atragă clasa de 
partea sa. N-ar fi trebuit să pomenească deloc despre 
injecţiile SQL, iar Andrew era cât se poate de sigur că nu 
fusese singurul care se dusese direct acasă şi căutase 
semnificaţia termenului. Scoase foaia de hârtie pe care 
scrisese codul găsit în diferite momente la şcoală şi aduse 
pe ecran pagina de log-in a site-ului consiliului. Totul se 
baza pe premisa că site-ul fusese conceput şi implementat 
de un amator, cu mult timp în urmă, şi că nu fusese 
protejat niciodată faţă de cel mai simplu dintre atacurile 
clasice. 

Cu mare băgare de seamă, folosindu-şi doar degetul 
arătător, introduse linia magică de caractere. 

Le citi de două ori, asigurându-se că fiecare apostrof 
era la locul lui, ezitând pentru o secundă la limită, abia mai 
respirând, apoi apăsă tasta Enter. 

Icni, bucuros ca un copil, şi trebui să se împotrivească 
imboldului de a urla sau de a lovi cu pumnul în aer. 
Penetrase de la prima încercare site-ul insignifiant. Acolo, 
pe ecranul din faţa lui, se aflau detaliile utilizatorului Barry 
Fairbrother: numele, parola şi întregul profil. 

Andrew îşi netezi hârtia magică pe care o ţinuse sub 
pernă o săptămână, şi se puse pe treabă. Tastarea 
următorului paragraf, cu numeroasele lui tăieturi şi 
reformulări, se dovedi un proces mult mai laborios. 

Incercase să găsească un stil cât mai impersonal şi mai 
impenetrabil posibil; tonul imparţial al unui jurnalist de la 
un ziar de format mare. 


Domnul Simon Price, aspirant la postul de consilier 
parohial, speră să candideze pe o platformă de 
reducere a cheltuielilor inutile ale consiliului. Fără doar 
şi poate că domnul Price nu e străin de menţinerea 
costurilor la un nivel scăzut şi ar putea să ofere 
consiliului beneficiul numeroaselor lui relaţii. Astfel, el 
economiseşte bani acasă achiziţionând bunuri furate - 
cel mai recent fiind un calculator - şi este omul la care 
poţi să te duci pentru orice manoperă tipografică ce 


265 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


trebuie efectuată la un preţ redus, dar cu bani gheaţă, 
imediat ce conducerea superioară a plecat acasă, la 
Tipografia Harcourt-Walsh. 


Andrew citi tot mesajul de două ori. Îl repetase de 
atâtea ori în minte. Erau multe acuzaţii pe care le-ar fi 
putut formula împotriva lui Simon, dar nu exista tribunalul 
în care Andrew să fi putut aduce adevăratele acuzaţii 
împotriva tatălui său, în care ar fi putut să prezinte drept 
dovezi amintirile legate de teroarea fizică şi de umilinţele 
rituale. Tot ce avea erau măruntele încălcări ale legii cu 
care-l auzise pe Simon lăudându-se, şi selectase aceste 
două exemple - calculatorul furat şi tipăriturile lucrate pe 
şest în afara orelor de program - deoarece ambele erau 
strâns legate de locul de muncă al lui Simon. Angajaţii 
tipografiei ştiau că Simon făcea lucrurile astea şi ar fi putut 
să vorbească cu oricine: prietenii sau familiile lor. 

Simţea o agitaţie în măruntaie asemănătoare celei din 
momentele când Simon chiar îşi pierdea controlul şi lovea 
pe oricine-i ieşea în cale. Vederea propriei trădări în alb- 
negru pe ecran era înfricoşătoare. 

— Ce mama dracului faci aici? întrebă Fats cu o voce 
scăzută, în urechea lui. 

Bărbatul împuţit de vârstă mijlocie dispăruse; Fats se 
mutase lângă el şi tocmai citea ce scrisese Andrew. 

— Futu-i mama mă-sii!! zise Fats. 

Andrew avea gura uscată. Mâna îi şedea liniştită pe 
mouse. 

— Cum ai intrat? întrebă Fats în şoaptă. 

„__._— injecție SQL, spuse Andrew. E peste tot pe net. 
Aştia-s la pământ cu securitatea. 

Fats părea entuziasmat, fiind şi teribil de impresionat. 
Andrew era pe jumătate încântat, pe jumătate speriat de 
reacţia lui. 

— Trebuie să ţii asta în... 

— Lasă-mă să-i fac şi eu una lui Cubby! 

— Nu! 

Mâna lui Andrew de pe mouse se îndepărtă rapid de 


266 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


degetele întinse de Fats. Acest gest urât de lipsă de 
loialitate filială izvorâse din supa primordială de mânie, 
frustrare şi teamă care băltise înăuntrul lui toată viaţa sa 
raţională, dar nu ştiu cum să-i transmită asta mai bine lui 
Fats decât zicându-i: 

— Eu nu mă amuz aici. 

Citi mesajul în întregime pentru a treia oară, apoi îi 
adăugă şi un titlu. Simţea cum lângă el Fats freamătă, de 
parcă s-ar fi uitat la o nouă şedinţă porno online. Andrew se 
văzu cuprins de dorinţa de a-l impresiona şi mai mult: 

— Uite, spuse el şi schimbă numele de utilizator al lui 
Barry în Fantoma _lui_Barry_Fairbrother. 

Fats râse în hohote. Degetele lui Andrew tresăriră pe 
mouse. Il mişcă în lateral. N-avea să ştie niciodată dacă ar 
mai fi mers până la capăt, în cazul în care Fats nu ar fi 
văzut ce face. Cu un singur clic, un nou subiect de discuţie 
apăru în partea de sus a forumului al Consiliului Parohial din 
Pagford: Simon Price nu e demn să candideze pentru 
Consiliu. 

Afară, pe trotuar, cei doi se opriră un moment faţă în 
faţă, uşor copleşiţi de ceea ce tocmai se întâmplase. Apoi 
Andrew luă de la Fats chibriturile, aprinse foaia de hârtie pe 
care scrisese mesajul şi o privi cum se dezintegrează în 
fulgi negri şi fragili, care planară spre trotuarul murdar şi 
dispărură sub picioarele trecătorilor. 


X 


Andrew plecă din Yarvil la trei şi jumătate, ca să fie 
sigur că ajunge la Hilltop House înainte de cinci. Fats îl 
însoți la staţia de autobuz şi apoi, aparent în treacăt, îi 
spuse lui Andrew c-o să mai rămână un pic în oraş. 

Fats aranjase în principiu să se întâlnească cu Krystal 
în centrul comercial. Se întoarse în direcţia magazinelor, 
gândindu-se la ceea ce făcuse Andrew în internet-cafe şi 
încercând să-şi desluşească propriile reacţii. 

Se văzu nevoit să admită că era impresionat; de fapt, 


267 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se simţea cumva pus în inferioritate. Andrew concepuse 
afacerea de la un cap la altul, păstrând secretul doar pentru 
sine, şi o executase în mod eficient: toate acestea erau 
admirabile. Fats simţi un junghi de invidie legat de faptul că 
Andrew formulase planul fără să-i spună niciun cuvânt, şi se 
întrebă dacă n-ar trebui, poate, să deplângă natura 
subversivă a atacului lui Andrew împotriva tatălui său. Dacă 
nu cumva toată acţiunea avea ceva viclean şi excesiv de 
sofisticat; n-ar fi fost mai autentic să-l amenințe pe Simon 
în fată sau să-i ardă una-n meclă? 

Da, Simon era un nemernic, dar era fără doar şi poate 
un nemernic autentic. Făcea ce voia, când voia, fără să se 
supună constrângerilor sociale sau moralității 
convenţionale. Fats se întrebă dacă nu cumva ar trebui să 
simpatizeze cu Simon, pe care îi plăcea să-l distreze cu un 
umor grosolan, cras, concentrat mai ales pe oameni care se 
făceau de râs singuri sau sufereau accidente de un umor 
ieftin. Fats îşi spunea adesea că l-ar fi preferat pe Simon, cu 
caracterul lui schimbător, cu declanşarea imprevizibilă a 
certurilor - ca opozant vrednic, un adversar implicat - decât 
pe Cubby. 

Pe de altă parte, Fats nu uitase episodul cu acea cutie 
de creozot, faţa de brută şi pumnii lui Simon, zgomotul 
înfricoşător pe care-l făcuse, senzaţia dată de curgerea pe 
picioare a pişatului fierbinte şi (probabil amănuntul cel mai 
ruşinos dintre toate) chemarea lui disperată, rostită din 
toată inima, ca Tessa să vină şi să-l ducă în siguranţa 
căminului său. Fats nu era încă atât de invulnerabil încât să 
fie imun la dorinţa de răzbunare a lui Andrew. 

Aşa încât Fats parcurse cercul complet: Andrew făcuse 
ceva îndrăzneț, ingenios şi potenţial exploziv prin 
consecinţe. Din nou, Fats simţi o mică înţepătură de tristeţe 
că nu el fusese cel care să pună totul la cale. Încerca să se 
dezbare de acea încredere în cuvinte dobândită, tipică 
pentru clasa mijlocie, dar era dificil să renunţe la un sport în 
care excelase şi, în timp ce păşea pe plăcile de gresie 
lustruite ale curţii centrului comercial, se pomeni formulând 
fraze care ar fi aruncat în aer pretenţiile înfumurate şi l-ar fi 


268 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


lăsat în pielea goală în faţa unui public batjocoritor... 

O zări pe Krystal într-un grup restrâns de copii din 
Fields, adunaţi în jurul băncilor din mijlocul străzii dintre 
magazine. Nikki, Leanne şi Dane Tully se aflau printre ei. 
Fats nu ezită şi nici nu păru să-şi piardă cumpătul câtuşi de 
puţin, ci continuă să se deplaseze cu aceeaşi viteză, cu 
mâinile în buzunare, sub privirile critice ale ochilor curioşi, 
care-l cercetau din cap până-n picioare. 

— Bune toate, Fatboy? strigă Leanne. 

— Da, şi la tine? răspunse Fats. 

Leanne murmură ceva către Nikki, care chicoti. Krystal 
mesteca energic gumă, obrajii colorându-i-se brusc, şi îşi 
aruncă părul pe spate, astfel încât cerceii se legănară, 
ridicându-şi totodată pantalonii de trening. 

— Toate bune? i se adresă el lui Krystal. 

— Da, spuse ea. 

— Maică-ta ştie c-ai ieşit în oraş, Fats? întrebă Nikki. 

— Da, ea m-a adus aici, spuse calm Fats, în tăcerea 
avidă. Mă aşteaptă afară, în maşină. Mi-a şi zis că am timp 
să trag un număr scurt înainte să mergem acasă pentru 
ceai. 

Toţi izbucniră în râs, în afară de Krystal, care protestă: 

— Dă-te-ncolo de nemernic tupeist! zise, dar părea 
încântată. 

— Fumezi d-alea rulate? întrebă Dane Tully, cu ochii la 
buzunarul de la piept al lui Fats. 

Avea o crustă mare şi neagră pe buză. 

— Mda, zise Fats. 

— Unchi-miu fumează d-astea, spuse Dane. Şi-a făcut 
plămânii pulbere. 

Trăgea într-o doară de crustă. 

— Şi unde vă duceţi voi doi? întrebă Leanne, privind 
când la Fats, când la Krystal. 

— Nu'ş', zise Krystal, mestecând gumă şi aruncând o 
privire înspre Fats. 

El nu se obosi să o lămurească pe vreuna dintre ele, ci 
indică ieşirea din centrul comercial cu un gest al degetului 
mare. 


269 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Pe mai târziu, zise Krystal tare către ceilalţi. 

Fats le făcu neglijent cu mâna în semn de rămas-bun şi 
porni la drum, cu Krystal lângă el. Auzi alte hohote de râs în 
urma lor, dar nu-i păsa. Ştia că se  comportase 
corespunzător. 

— Unde mergem? întrebă Krystal. 

— Nu'ş', zise Fats. Tu unde mergi, de obicei? 

Ea ridică din umeri, mestecând gumă. leşiră din centrul 
comercial şi o luară pe strada principală. Erau la o distanţă 
oarecare de terenul de distracţii, unde se duseseră data 
trecută ca să-şi găsească un locşor ferit. 

— Şi chiar te-a adus maică-ta aici? întrebă Krystal. 

— Fireşte că nu m-a adus, ce naiba. Am venit cu 
autobuzul, ce crezi? 

Krystal aşteptă calmă mustrarea, privind în vitrinele 
magazinelor la reflexiile lor pereche. Vânos şi ciudat, Fats 
era o celebritate a şcolii. Chiar şi lui Dane i se părea că e un 
tip haios. 

— Doar se foloseş'e de tine, vacă proastă, îi aruncase 
Ashlee Mellor cu trei zile în urmă, în colţ pe Foley Road, 
pentru că eşti o târfă nenorocită, ca mă-ta. 

Ashlee făcuse parte din gaşca lui Krystal până când 
cele două s-au încăierat din pricina unui alt băiat. Toată 
lumea ştia că Ashlee nu era zdravănă la cap; era 
predispusă la izbucniri de furie şi de plâns şi majoritatea 
timpului cât se afla la Winterdown şi-o împărțea între sprijin 
la învăţătură şi consiliere. Dacă mai era nevoie de o dovadă 
privind incapacitatea ei de a se gândi la consecinţe, a 
provocat-o la bătaie pe Krystal taman pe terenul ei de 
acasă, unde Krystal avea şi susţinători, iar ea n-avea pe 
nimeni. Nikki, Jemma şi Leanne o ajutaseră s-o încolţească 
şi s-o imobilizeze pe Ashlee, iar Krystal îi cărase la pumni şi 
la palme peste tot pe unde-a putut, până când degetele i s- 
au umplut de sânge de la gura celeilalte fete. 

Krystal nu era îngrijorată de repercusiuni. 

— Moale ca un căcat şi de două ori mai plângăcioasă, a 
spus ea despre Ashlee şi familia ei. 

Dar vorbele lui Ashlee atinseseră un loc sensibil şi 


270 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


infectat în psihicul lui Krystal, aşa că fusese balsam pentru 
ea faptul că Fats o căutase la şcoală a doua zi şi îi ceruse, 
pentru prima oară, să se întâlnească în weekend. Imediat 
le-a anunţat pe Nikki şi Leanne că urma să iasă cu Fats Wall 
sâmbătă şi fusese încântată de privirile lor surprinse. Şi, ca 
o încununare la toate, el şi-a făcut apariţia atunci când 
zicea c-o să apară (sau în decurs de o jumătate de oră) 
exact în faţa tuturor amicilor ei, după care a plecat cu ea. 
Era ca şi cum ieşeau în oraş aşa cum se cuvine. 

— Şi ce-ai mai făcut? întrebă Fats, după ce parcurseră 
cincizeci de metri în tăcere, trecând pe lângă internet-cafe. 

Simţea o nevoie convenţională de a păstra în funcţiune 
o formă de comunicare, chiar în timp ce se întreba dacă vor 
găsi vreun loc retras, înainte de terenul de distracţii, aflat la 
o jumătate de oră de mers. Voia să i-o tragă în timp ce 
amândoi ar fi fost drogaţi; era curios să vadă cum era. 

— Am fo' s-o văd pe Nana la spital, azi-dimineaţă, a 
avut un atac, spuse Krystal. 

Nana Cath nu încercase să mai vorbească de data 
asta, dar Krystal se gândi că ştiuse că ea fusese acolo. 
După cum se aşteptase, Terri a refuzat să meargă, aşa 
încât Krystal a stat singură lângă patul bătrânei, până cu o 
oră înainte să se facă timpul să plece în zona comercială. 

Fats era curios să afle amănunte din viaţa lui Krystal; 
dar numai în măsura în care acestea constituiau un punct 
de intrare în viaţa adevărată din Fields. Particularităţi 
precum vizitele la spital nu prezentau niciun interes pentru 
el. 

— Şi, adăugă Krystal cu un accent irepresibil de 
mândrie, am dat un interviu la ziar. 

— Ce? spuse Fats, surprins. De ce? 

— Doar despre Fields, răspunse Krystal. Cum a fost să 
cresc acolo. 

(Jurnalista o găsise în cele din urmă acasă, iar după ce 
Terri i-a dat morocănoasă permisiunea, a dus-o la o cafenea 
să discute. O tot întreba dacă faptul că fusese la St Thomas 
o ajutase pe Krystal, dacă îi schimbase viaţa în vreun fel. 
Răspunsurile lui Krystal păruseră să o facă uşor 


271 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nerăbdătoare şi puţin frustrată. 

— Ce note ai avut la şcoală? a întrebat-o ea, iar Krystal 
îi răspunsese evaziv şi defensiv. 

— Domnul Fairbrother zicea că, după părerea lui, asta 
îţi lărgeşte orizonturile. 

Krystal nu ştia ce să spună despre orizonturi. Când se 
gândea la St Thomas, îşi amintea de încântarea pe care i-o 
provoca terenul de joacă cu castanul uriaş, din care, în 
fiecare an, ploua peste ei cu castane lucioase. Nu mai 
văzuse niciodată castane până să meargă la St Thomas. La 
început, îi plăcuse uniforma, îi plăcuse să arate la fel ca toţi 
ceilalţi. Fusese entuziasmată să vadă numele străbunicului 
ei pe monumentul din mijlocul pieţei: S/d Samuel Weedon. 
Doar un singur alt băiat mai avea numele de familie pe 
monument, iar ăla era un fiu de fermier, care fusese în 
stare să conducă un tractor la nouă ani şi o dată a adus în 
clasă un miel, la ora de „Arată şi ghiceşte“. Krystal n-a uitat 
niciodată senzaţia pe care o avusese când pipăise blăniţa 
mielului. Când i-a povestit Nanei Cath despre asta, aceasta 
i-a spus că strămoşii lor fuseseră cândva muncitori la 
fermă. 

Krystal îndrăgise râul, verde şi luxuriant, unde se 
duceau pentru plimbări în natură. Cel mai mult îi plăcuse la 
jocul de rounders şi la atletism. Era întotdeauna prima 
aleasă la orice fel de echipă sportivă şi o încântau 
murmurele de invidie ale echipei adverse ori de câte ori era 
aleasă. Şi uneori se gândea la profesorii deosebiți pe care-i 
avusese, mai ales domnişoara Jameson, tânără şi modernă, 
cu părul ei blond şi lung. Krystal şi-o imaginase întotdeauna 
pe Anne-Marie ca semănând puţin cu domnişoara Jameson. 

Apoi mai erau fragmentele de informaţii pe care 
Krystal le reţinuse cu detalii vii, exacte. Vulcanii: erau creaţi 
de plăcile care se mişcau în pământ; făcuseră nişte 
machete pe care le umpluseră cu bicarbonat de sodiu şi 
detergent lichid, iar aceştia erupseseră pe tăvi de plastic. 
Lui Krystal îi plăcuse la nebunie experimentul. Ştia şi 
despre vikingi: aceştia aveau corăbii lungi şi coifuri cu 
coarne, deşi uitase când ajunseseră în Britania şi de ce. 


272 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Dar alte amintiri de la St Thomas includeau comentarii 
murmurate pe seama ei de fetiţele din clasă, dintre care pe 
una sau două le pocnise. Când Serviciile Sociale îi 
permiseseră să se întoarcă la mama ei, uniforma îi 
rămăsese atât de strâmtă, scurtă şi şleampătă încât s-au 
trimis scrisori de la şcoală, iar Nana Cath şi Terri au tras o 
ceartă zdravănă. Celelalte fete de la şcoală n-o doreau în 
grupurile lor, exceptând echipele de rounders. Incă şi-o 
amintea pe Lexie Mollison dându-le tuturor elevilor din 
clasă câte un pliculeţ roz conţinând o invitaţie la petrecere 
şi trecând pe lângă ea cu nasul în aer. 

Doar doi oameni o invitaseră la petreceri. Se întrebă 
dacă Fats sau mama lui îşi mai aminteau că odată 
participase la o petrecere aniversară la ei acasă. Fusese 
invitată toată clasa, iar Nana Cath îi cumpărase o rochie 
pentru ocazii. Aşa încât ştia că grădina uriaşă din spatele 
casei lui Fats avea un iaz şi un leagăn şi un măr. Mâncaseră 
jeleu şi organizaseră curse de alergare în saci. Tessa îi 
spusese lui Krystal să iasă din competiţie deoarece, 
încercând cu înverşunare să câştige o medalie de plastic, îi 
împinsese pe ceilalţi copii din calea ei. Unuia dintre aceştia 
începuse să-i curgă sânge din nas. 

— Ţi-a plăcut la St Thomas, totuşi, nu-i aşa? o 
întrebase jurnalista. 

— Da, spusese Krystal, dar ştia că nu transmisese ceea 
ce domnul Fairbrother ar fi dorit ca ea să transmită şi îşi 
dori ca el să fi fost acolo s-o ajute. Mda, mi-a plăcut.) 

— Cum se face că au vrut să discute cu tine despre 
Fields? întrebă Fats. 

— A fost ideea domnului Fairbrother, spuse Krystal. 

După alte câteva minute, Fats întrebă: 

— Tu fumezi? 

— Ce, jointuri? Mda, am făcut asta, cu Dane. 

— Am ceva la mine, spuse Fats. 

— Le-ai luat de la Skye Kirby, aşa-i? zise Krystal. 

Fats se întrebă dacă îşi imaginase doar că auzise o 
urmă de amuzament în glasul ei. Pentru că Skye era 
alegerea mai cuminte şi mai sigură, locul unde se duceau 


273 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


copiii din clasa mijlocie. Dacă aşa stăteau lucrurile, lui Fats 
îi plăcu bătaia ei de joc autentică. 

— Păi, tu de unde ţi le-ai luat? întrebă el, de-acum 
interesat. 

— Nu'ş', erau ale lui Dane. 

— De la Obbo? sugeră Fats. 

— Labagiu' ăla. 

— Ce nu-i în regulă cu el? 

Dar Krystal n-avea cuvinte pentru ce nu era în regulă 
cu Obbo; şi chiar de-ar fi avut, n-ar fi vrut să discute despre 
el acum. Obbo îi făcea pielea să se încreţească; uneori, 
venea pe la ele acasă şi se droga împreună cu Terri; alteori, 
o regula, iar Krystal se întâlnea cu el pe scări, trăgându-şi 
fermoarul jegos şi rânjind la ea prin ochelarii ca nişte 
funduri de sticlă. Adesea, Obbo îi oferea lui Terri mici joburi, 
cum ar fi să ascundă nişte computere sau să le ofere 
străinilor un loc de dormit peste noapte, sau să accepte să 
ofere servicii despre a căror natură Krystal nu ştia nimic, 
dar care o scoteau pe mama ei din oraş cu orele. 

Krystal avusese un coşmar, nu cu mult timp în urmă, în 
care mama ei era întinsă, răstignită şi legată pe un soi de 
cadru; era, în cea mai mare parte, o gaură căscată imensă, 
ca un pui de găină uriaş, jumulit şi jupuit; iar în vis, Obbo 
intra şi ieşea din acest interior cavernos şi-şi tot făcea de 
lucru cu chestiile de acolo, dinăuntru, în vreme ce capul 
micuţ al lui Terri era înspăimântat şi fioros. Krystal se 
trezise simțindu-se îngreţoşată, mânioasă şi scârbită. 

— l-un căcănar, spuse Krystal. 

— E cumva un tip înalt, cu capul ras şi tatuaje până 
sus, pe ceafă? întrebă Fats, care chiulise pentru a doua 
oară săptămâna aceea şi stătuse pe un zid timp de o oră în 
Fields, privind. Cheliosul îl interesase, urmărindu-l în timp 
ce meşterea ceva în spatele unei dube albe vechi. 

— Noo, ăla-i Pikey Pritchard, spuse Krystal, dacă l-ai 
văz't pe Tarpen Road. 

— Cu ce se ocupă? _ 

— Nu'ş', spuse Krystal. Intreabă-l pe Dane, e prieten cu 
fratele lui Pikey. 


274 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Dar ei îi plăcea interesul lui sincer; niciodată nu păruse 
atât de dornic să stea de vorbă cu ea. 
— Pikey e sub supraveghere. 


— De ce? 

— A tăiat cu sticla un tip pe Cross Keys. 

— De ce? 

— De unde dracu’ să ştiu? N-am fo’ acolo, spuse 


Krystal. 

Era fericită, ceea ce întotdeauna o făcea să fie 
obraznică. Lăsând la o parte grijile legate de Nana Cath 
(care era, în definitiv, încă vie, aşa că era posibil să-şi 
revină), ultimele două săptămâni fuseseră bune. Terri 
reluase tratamentul de la Bellchapel, iar Krystal avea grijă 
ca Robbie să meargă la creşă. Funduleţul lui se vindecase 
în cea mai mare parte. Asistenta socială era cât se poate de 
încântată. Şi Krystal se dusese la şcoală în fiecare zi, cu 
toate că lipsise la şedinţele de consiliere cu Tessa, de luni şi 
miercuri dimineaţa. Nu ştia de ce. Uneori, ieşi din rutină. 

Se uită din nou cu coada ochiului la Fats. Niciodată nu 
se gândise c-o să-l placă; asta până când o „ochise“ la 
discoteca din sala de teatru. Toată lumea îl ştia pe Fats. 
Unele dintre glumele lui erau transmise de la unul la altul 
precum chestiile amuzante care aveau loc la televizor. 
(Krystal pretindea faţă de oricine că avea televizor acasă. 
Vedea destul acasă la prietene sau la Nana Cath ca să fie 
capabilă să blufeze şi să iasă din încurcătură. „Mda, a fost 
mişto, nu?“ „Ştiu, mai-mai să fac pe mine de râs“, spunea 
ea, când ceilalţi vorbeau despre programele pe care le 
urmăriseră.) 

Fats îşi imagina cum era să fii tăiat cu sticla, cum ar fi 
sfâşiat ciobul crestat pielea gingaşă a feţei sale; simţea 
nervii dogoritori şi înţepătura aerului pe pielea sfâşiată; 
umezeala caldă a sângelui  ţâşnind. Simti œ 
hipersensibilitate iritantă în pielea din jurul gurii, de parcă 
ar fi fost deja tăiat. 

— Dane mai poartă la el cuţit? întrebă el. 

— De unde ştii că are cuţit? se interesă Krystal. 

— Pentru că l-a ameninţat pe Kevin Cooper cu el. 


275 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A, da, admise Krystal. Cooper e o labă tristă, nu-i 
aşa? 

— Da, este, spuse Fats. 

— Dane are ăla la el numa’ din cauza fraţilor Riordon, 
spuse Krystal. 

Lui Fats îi plăcea pragmatismul din tonul lui Krystal; 
faptul că accepta necesitatea unui cuţit, din cauza unei 
duşmănii care putea să ducă la violenţe. Asta era realitatea 
crudă a vieţii; astea erau lucrurile care contau cu 
adevărat... înainte ca Arf să sosească la ei acasă în ziua 
aceea, Cubby o tot bătuse la cap pe Tessa să-i spună dacă i 
se pare că fluturaşii lui electorali ar trebui tipăriţi pe hârtie 
galbenă sau albă. 

— Ce-ai zice să intrăm aici? sugeră Fats, după o vreme. 

La dreapta lor era un zid lung din piatră, iar prin porţile 
deschise se întrezărea verdele ierbii şi cenuşiul pietrelor. 

— Mda, bine, spuse Krystal. 

Mai fusese odată în cimitir, cu Nikki şi Leanne. S-au 
aşezat pe un mormânt şi-au făcut poştă două cutii cu bere, 
un pic cam conştiente de faptul că nu era tocmai în regulă 
ceea ce făceau, până când o femeie a strigat la ele şi-a 
început să le facă în toate felurile. Leanne a aruncat o cutie 
goală spre femeie în timp ce plecau. 

Dar era prea expus, îşi zise Fats, în timp ce el şi Krystal 
mergeau pe aleea largă betonată dintre morminte: verzi şi 
plate, pietrele de mormânt nu ofereau practic niciun fel de 
acoperire. Apoi zări tufişurile de dracilă de-a lungul zidului 
de pe partea îndepărtată. O tăie de-a curmezişul cimitirului, 
iar Krystal îl urmă, cu mâinile în buzunare, în timp ce îşi 
croiau calea printre paturile dreptunghiulare din pietriş, cu 
pietre de mormânt crăpate şi ilizibile. Era un cimitir mare şi 
bine îngrijit. Treptat, ajunseră la morminte mai noi, din 
marmură neagră foarte lustruită, cu litere aurii, locuri în 
care fuseseră lăsate de curând flori proaspete pentru cei 
recent dispăruţi. 


Pentru Lindsey Kyle, 15 septembrie 1960-26 martie 
2008, dormi în pace, mămico. 


276 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Mda, cu toţii o să ajungem înăuntru, acolo, spuse 
Fats, ochind un interval întunecat între tufişurile cu ghimpi 
şi flori galbene şi zidul cimitirului. 

Se târâră în întunericul umed, pe pământ, cu spatele 
lipit de zidul rece. Pietrele de mormânt mărşăluiau departe 
de ei, printre trunchiurile tufişurilor, dar nu se zărea nicio 
siluetă printre ele. Fats rulă cu gesturi experte un joint de 
canabis, sperând că fata îl urmărea şi era impresionată. 

Dar ea se uita afară, sub plafonul de frunze întunecate 
şi lucioase, gândindu-se la Anne-Marie, care (aşa-i spusese 
mătuşa Cheryl) venise în vizită la Nana Cath joi. Dacă ar fi 
ştiut, ar fi chiulit de la şcoală şi s-ar fi dus la spital în acelaşi 
timp, în felul acesta întâlnindu-se în sfârşit. Fantazase de 
multe ori despre cum o va întâlni pe Anne-Marie şi îi va 
spune: „Sunt sor-ta”. Anne-Marie, în fanteziile ei, era de 
fiecare dată încântată, şi după aceea se vedeau tot timpul, 
iar în cele din urmă Anne-Marie sugera ca sora ei să se 
mute cu ea. Imaginara Anne-Marie avea o casă ca a Nanei 
Cath, ordonată şi curată, exceptând faptul că era mult mai 
modernă. Ulterior, în fanteziile ei, Krystal adăugase şi un 
bebeluş roz într-un leagăn cu volănaşe. 

— Gata, spuse Fats, întinzându-i fetei jointul. 

Ea inhală, ţinu fumul în plămâni câteva secunde, iar 
expresia i se înmuie, devenind visătoare, când canabisul îşi 
făcu efectul magic. 

— Tu n-ai fraţi şi surori, nu? întrebă ea. 

— Nu, spuse Fats, verificând în buzunar prezervativele 
pe care le adusese. 

Krystal îi înapoie jointul, capul plutindu-i într-un mod 
plăcut. Fats trase un fum enorm şi suflă cercuri de fum. 

— Am fost adoptat, spuse el, după o vreme. 

Krystal făcu ochii mari. 

— Adică, eşti adoptat? 

Cu simțurile un pic estompate şi  amortizate, 
confidenţele se făceau cu uşurinţă, astfel încât totul 
devenea mai simplu. 

— Sora mea a fo't adoptată, spuse Krystal, minunându- 


277 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


se de coincidenţă, încântată să vorbească despre Anne- 
Marie. 

— Mda, probabil că vin dintr-o familie ca a ta, spuse 
Fats. 

Dar Krystal nu-l asculta; voia să vorbească. 

— Am o soră mai mare şi un frate mai mare, Liam, dar 
ei au fo’ loaţi înainte să mă nasc io. 

— De ce? întrebă Fats. 

Dintr-odată, devenise atent. 

— Maică-mea era pe atunci cu Ritchie Adams, spuse 
Krystal. 

Trase cu sete din joint şi suflă fumul într-un jet lung şi 
subţire. 

— Ala era un psiho în toată regula. E-nchis pe viaţă. A 
omorât un tip. Violent cu mama şi copiii, şi p-ormă John şi 
Sue au venit şi i-au loat, iar socialu' s-a băgat pe fir şi în 
final John şi Sue i-au păstrat. 

Trase iar din joint, reflectând la perioada anterioară 
venirii ei pe lume, care era înecată în sânge, furie şi 
întuneric. Auzise lucruri despre Ritchie Adams, mai ales de 
la mătuşa Cheryl. Stinsese ţigări pe braţele lui Anne-Marie, 
pe atunci în vârstă de un an, şi a dat în ea cu piciorul până 
i-au plesnit coastele. Lui Terri, îi spărsese faţa; pometul ei 
stâng era şi acum retras, prin comparaţie cu dreptul. 
Dependenţa de droguri a lui Terri a urcat într-o spirală 
catastrofală. Mătuşa Cheryl vorbea foarte prozaic despre 
decizia de a-i lua din casa părinţilor pe cei doi copii 
brutalizaţi şi neglijaţi. 

— Trebuia să se întâmple, spunea Cheryl. 

John şi Sue erau nişte rude îndepărtate, fără copii. 
Krystal n-a ştiut niciodată unde şi cum se încadrau ei în 
complicatul arbore genealogic al familiei sale, sau cum 
reuşiseră să efectueze ceea ce Terri numea o răpire. După 
multe frecuşuri cu autorităţile, acestora li se permisese să 
adopte copiii. Terri, care a rămas cu Ritchie până când a 
fost arestat, nu i-a văzut niciodată pe Anne-Marie sau Liam, 
din motive pe care Krystal nu le-a înţeles pe deplin; 
întreaga poveste era complicată şi plină de ură şi lucruri de 


278 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


neiertat care fuseseră rostite sau aruncate în chip de 
ameninţare, ordine de restricţie, şi foarte mulţi asistenţi 
sociali. 

— Şi-atunci, cine e taică-tu? întrebă Fats. 

— Banger, spuse Krystal. 

Se chinui să-şi amintească numele adevărat. 

— Barry, bâigui ea, deşi avea o bănuială că nu aşa-l 
chema. Barry Coates. Doar că eu folosesc numele mamei 
mele, Weedon. 

Amintirea tânărului găsit mort în baia lui Terri în urma 
unei supradoze pluti înapoi spre mintea ei prin fumul dulce 
şi greu. Îi dădu iar jointul lui Fats şi se rezemă de zidul de 
piatră, uitându-se la felia de cer pătată de frunzele 
întunecate. 

Fats se gândea la Ritchie Adams, care ucisese un om, 
şi reflecta la posibilitatea ca propriul său tată biologic să fie 
şi el undeva în închisoare; tatuat, ca Pikey, uscăţiv şi 
musculos. Îl compara în minte pe Cubby cu acest bărbat 
puternic şi autentic. Fats ştia că fusese despărţit de mama 
lui biologică când era foarte, foarte mic, pentru că erau 
poze în care Tessa îl ţinea în braţe, firav, cu membre ca de 
pasăre, cu o scufiţă albă din lână pe cap. Se născuse 
prematur. Tessa îi spusese unele lucruri, deşi el nu o 
întrebase niciodată. Adevărata lui mamă fusese foarte 
tânără când îl născuse, asta o ştia. Poate că fusese precum 
Krystal; ca o „bicicletă” pe care o călărea oricine... 

Acum se simţea drogat cum se cuvine. Işi duse mâna 
la ceafa lui Krystal şi o trase spre el, sărutând-o, băgându-i 
limba în gură. Cu cealaltă mână, îi căută sânii. Avea creierul 
năclăit şi membrele grele; până şi simţul pipăitului era 
afectat. Bâjbâi un pic până să-şi bage mâna pe sub tricoul 
ei, şi apoi s-o forţeze sub sutien. Gura ei era fierbinte şi 
mirosea a tutun şi drog; buzele ei erau uscate şi crăpate. 
Excitaţia lui era uşor atenuată; părea să primească toată 
informaţia senzorială printr-o pătură invizibilă. li luă mai 
mult ca data trecută să-i desprindă hainele de corp, iar 
punerea  prezervativului se dovedi dificilă, deoarece 
degetele îi înţepeniseră şi deveniseră lente. Apoi îşi aşeză 


279 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


din greşeală cotul, cu toată greutatea, pe subsuoara moale 
şi cărnoasă, iar ea ţipă de durere. 

Fata fu mai uscată ca data trecută; Fats îşi forţă 
penetrarea, hotărât să înfăptuiască lucrul pentru care 
venise, în fond. Timpul era cleios şi lent, dar îşi putea auzi 
respiraţia rapidă şi asta îl făcu iritabil, căci îşi imagina pe un 
altul, ghemuit în spaţiul întunecos împreună cu ei, privindu- 
i şi găfâind în urechea lui. Krystal gemu uşor. Cu capul lăsat 
pe spate, nasul ei se lăţi şi semăna cu un rât. li ridică tricoul 
ca să se uite la sânii albi şi netezi, care tremurară un pic, 
sub strânsoarea nu foarte puternică a sutienului desfăcut. 
Işi dădu drumul pe neaşteptate, iar propriul geamăt de 
satisfacţie păru să-i aparţină martorului lor ghemuit. 

Se dădu jos de pe ea, îşi scoase prezervativul şi-l 
aruncă într-o parte, apoi îşi trase fermoarul, nervos, 
uitându-se în jur să se convingă că erau într-adevăr singuri. 
Krystal îşi trăgea şi ea chiloţii cu o mână, trăgând de tricou 
în jos cu cealaltă, întinzând apoi mâinile în spate ca să-şi 
prindă sutienul. 

Se înnorase şi se întunecase cât au stat în spatele 
tufişurilor. Fats auzea în urechi un băzâit îndepărtat; îi era 
foarte foame; creierul îi funcţiona încet, în vreme ce 
urechile îi erau hipersensibile. Teama că fuseseră urmăriţi, 
poate pe deasupra zidului din spatele lor, nu îl părăsea. 
Voia să plece. 

— Hai să... bâigui el şi, fără s-o mai aştepte, se târî 
afară dintre tufişuri şi se ridică în picioare, ştergându-se. 

La o sută de paşi mai încolo, era un cuplu de oameni 
vârstnici, aplecaţi lângă un mormânt. Voia să plece de 
îndată de lângă ochii fantomatici care îl văzuseră, sau nu-l 
văzuseră, când i-o trăsese lui Krystal Weedon. Dar în 
acelaşi timp, găsirea staţiei şi urcatul în autobuz părea un 
proces aproape insuportabil de împovărător. Işi dorea să 
poată fi pur şi simplu transportat, în acea clipă, direct în 
dormitorul lui de la mansardă. _ 

Krystal se împleticea în spatele lui. Işi trăgea în jos 
poalele tricoului şi se uita în jur la terenul acoperit de iarbă. 

— Draci! 


280 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Ce e? spuse Fats. Hai, să mergem! 

— E domnul Fairbrother, spuse ea fără să se mişte. 

— Ce? _ 

Fata arătă spre movila din faţa lor. Incă nu avea piatră 
de mormânt, dar de-a lungul ei erau flori proaspete. 

— Vezi? spuse Krystal, lăsându-se pe vine şi arătând 
spre cartolinele prinse de celofan. Pe aia zice Fairbrother. 

Recunoştea cu uşurinţă numele de la toate acele 
scrisori trimise de la şcoală în care i se cerea mamei sale 
să-i dea voie să meargă cu minibuzul. 

— „Lu' Barry”, citi ea cu atenţie. lar aci zice „Lu' tati”, 
rosti ea încet cuvintele, „de la...” 

Dar nu reuşi să desluşească numele lui Niamh şi 
Siobhan. 

— Şi? întrebă Fats; dar, de fapt, vestea îi dădu fiori. 

Sicriul din răchită stătea îngropat sub ei, iar înăuntrul 
lui, trupul scund şi faţa veselă a celui mai bun prieten al lui 
Cubby, atât de des văzută în casa lor, care acum putrezea 
în pământ. Fantoma lui Barry Fairbrother... se simţea 
descurajat. Părea un fel de răzbunare a cerului. 

— Haide, zise, dar Krystal nu se mişcă. Care-i 
problema? 

— Am vâslit pentru el, nu? se răsti Krystal. 

— A, da. 

Fats se foia ca un cal nărăvaş, care dă să se mişte 
înapoi. 

Krystal se uită în jos la movilă, cuprinzându-şi trupul cu 
braţele. Se simţea pustiită, tristă şi murdară. Işi dorea să n- 
o fi făcut-o acolo, atât de aproape de domnul Fairbrother. li 
era frig. Spre deosebire de Fats, n-avea geacă. 

— Haide, spuse Fats din nou. 

Ea îl urmă la ieşirea din cimitir şi nu-şi mai vorbiră 
deloc. Krystal se gândea la domnul Fairbrother. Întotdeauna 
îi spunea „Krys“, aşa cum nimeni n-o mai făcuse vreodată. 
Îi plăcea să fie Krys. Fusese un om vesel. Îi venea să 
plângă. 

Fats se gândea la cum ar putea să transforme 
întâmplarea într-o chestie amuzantă pentru Andrew, despre 


281 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cum s-a drogat şi cum i-a tras-o lui Krystal şi cum l-a lovit 
paranoia şi credea că sunt urmăriţi şi apoi cum s-a târât 
afară şi-a nimerit aproape direct peste mormântul 


bătrânului Barry Fairbrother. Dar încă nu i se părea 
amuzant; încă nu. 


282 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a treia 


Duplicitate 


7.25 O rezoluţie nu trebuie să se ocupe decât de un 
singur subiect... Nesocotirea acestei reguli duce de obicei la 
discuţii confuze şi poate determina acţiuni confuze... 


Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 


Ediţia a şaptea 


283 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— ... a fugit de-aici, zbierând ca din gaură de şarpe, 
făcând-o japiţă pakistaneză - iar acum au sunat de la ziar 
pentru o declaraţie, fiindcă... 

Parminder auzi vocea recepţionerei, doar puţin mai 
tare ca o şoaptă, în momentul în care trecu pe lângă uşa 
sălii de şedinţe cu personalul, care era întredeschisă. Un 
pas iute şi Parminder deschise uşa, văzându-le pe una 
dintre  recepţionere şi pe asistenta stagiară foarte 
apropiate. Amândouă tresăriră şi se întoarseră spre uşă. 

— Doctor Jawan... 

— Ai înţeles termenii contractului de confidenţialitate 
pe care l-ai semnat când te-ai angajat aici, nu-i aşa, Karen? 

Pe chipul recepţionerei se citea spaima. 

— Da, eu... N-am... Laura deja... tocmai veneam să vă 
aduc această înştiinţare. Au sunat cei de la Yarvil and 
District Gazette. Doamna Weedon a murit şi una dintre 
nepoatele ei zice... 

— Şi alea-s pentru mine? întrebă Parminder cu răceală, 
arătând spre dosarele pacienţilor din mâna lui Karen. 

— Oh... da, spuse Karen, fâstâcită. Voia să-l vadă pe 
dr. Crawford, dar... 

— Fă bine şi întoarce-te la birou. 

Parminder luă dosarele şi se înapoie la recepţie, 
furioasă. Ajunsă acolo, faţă în faţă cu pacienţii, îşi dădu 
seama că nu ştie pe cine să cheme. Se uită în jos la dosarul 
din mână. 

— Domnul... domnul Mollison. 

Howard se ridică cu greutate, zâmbitor, şi se apropie 
de ea cu mersul lui legănat familiar. Repulsia urcă în gâtul 
lui Parminder precum un gust amar. Se întoarse şi se 
îndreptă spre cabinetul ei de chirurgie, cu Howard în urma 
ei. 

— Toate bune cu Parminder? întrebă el în timp ce 


284 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


închidea uşa şi se aşeza, fără să fie invitat, pe scaunul 
pacientului. 

Era salutul lui obişnuit, dar astăzi suna ca un afront. 

— Care e problema? întrebă ea răstit. 

— O mică iritaţie, spuse el. Uite-aici. Am nevoie de-o 
cremă sau ceva... 

Îşi scoase cămaşa din pantaloni şi-o ridică vreo câţiva 
centimetri. Parminder văzu o porţiune de piele inflamată şi 
roşie la marginea pliului, în locul unde stomacul lui se 
revărsa peste coapse. 

— Trebuie să-ţi dai jos cămaşa, spuse ea. 

— Păi, doar aici mă mănâncă. 

— Trebuie să văd toată zona. 

El oftă şi se ridică în picioare. În timp ce-şi descheia 
cămaşa, spuse: 

— Ai primit ordinea de zi pe care am trimis-o de 
dimineaţă? 

— Nu, nu mi-am verificat azi e-mailul. 

Era o minciună. Parminder citise ordinea de zi şi era 
furioasă din pricina ei, dar acum nu era momentul să-i 
vorbească despre asta. Detesta încercarea lui de a aduce 
problemele consiliului în cabinetul ei, acesta fiind modul lui 
de a-i aminti că exista un loc unde ea îi era subordonată, 
chiar dacă aici, în această încăpere, ea putea să-i ordone să 
se dezbrace. 

— Ai putea, te rog... trebuie să mă uit sub... 

Howard îşi săltă marele şorţ de carne; partea de sus a 
cracilor pantalonilor ieşi la iveală şi, în sfârşit, şi betelia. Cu 
braţele încărcate de propria grăsime, el îi zâmbi. Parminder 
îşi trase scaunul mai aproape, având capul la nivelul curelei 
lui. 

O iritaţie urâtă şi solzoasă se răspândise în pliul ascuns 
al burţii lui Howard: de un roşu opărit şi aprins, se întindea 
de-a curmezişul torsului ca un zâmbet uriaş şi mânijit. Un 
damf de carne putredă ajunse la nările ei. 

— Intertrigo, spuse ea, şi lichen simplex acolo, unde te- 
ai scărpinat. În regulă, poţi să-ţi îmbraci cămaşa la loc. 

Howard îşi lăsă burta să cadă şi se întinse să-şi ia 


285 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cămaşa, netulburat. 

— Ai să vezi c-am pus pe ordinea de zi clădirea 
Bellchapel. În momentul de faţă, generează ceva interes 
din partea presei. 

Ea tasta ceva la computer şi nu-i răspunse. 

— Yarvil and District Gazette, spuse Howard. Scriu un 
articol pentru ei. Ambele laturi, spuse, în timp ce-şi încheia 
nasturii, ale problemei. 

Încerca să nu-l asculte, dar auzul numelui ziarului îi 
strânse şi mai tare nodul din stomac. 

— Când ţi-ai luat ultima oară tensiunea, Howard? Nu 
văd niciun test în ultimele şase luni. 

— Lasă că e bună. lau medicamente pentru ea. 

— Hai, totuşi, s-o controlăm, că tot eşti aici. 

El oftă din nou şi îşi suflecă mâneca cu gesturi 
laborioase. 

— Vor publica articolul lui Barry înaintea celui scris de 
mine, spuse el. Ştii că le-a trimis un articol? Despre Fields. 

— Da, spuse ea, ştiind că n-ar fi trebuit să recunoască. 

— N-ai cumva o copie? Ca să nu vorbesc despre 
aceleaşi lucruri ca şi el? 

Degetele ei tremurară un pic pe manşonul care nu 
reuşea să cuprindă braţul lui Howard. Il desfăcu şi se duse 
să aducă un manşon mai mare. 

— Nu, îi zise, cu spatele la el. Nu l-am văzut. 

Howard o urmări în timp ce acţiona pompa şi privi la 
manometru cu zâmbetul indulgent al cuiva care observă. 
Un ritual păgân. 

—E prea mare, îi spuse Parminder, când acul 
înregistră şaptesprezece cu zece. 

— lau pastile pentru asta, spuse el, scărpinându-se în 
locul unde fusese manşonul şi lăsându-şi mâneca în jos. Dr. 
Crawford pare mulţumit. 

Ea trecu în revistă lista medicamentelor lui Howard de 
pe ecran. 

— lei  amlodipină şi  bendroflumethiazidă pentru 
tensiunea arterială, aşa e? Şi simvastatin pentru inimă... 
fără betablocante... 


286 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Din cauză că am astm, spuse Howard, îndreptându- 
şi mâneca. 

— ... bun... Şi aspirină. 

Se întoarse cu faţa la el. 

— Howard, greutatea ta e singura cauză majoră a 
tuturor problemelor tale de sănătate. Ai consultat vreodată 
un nutriţionist? 

— Am un magazin de delicatese de treizeci şi cinci de 
ani, spuse el, continuând să zâmbească. N-am nevoie să 
mă înveţe nimeni nimic despre mâncare. 

— Câteva schimbări ale stilului de viaţă ar putea avea 
rezultate spectaculoase. Dacă ai reuşi să scazi... 

Cu o umbră de zâmbet, el zise foarte în largul lui: 

— Nu complica lucrurile. N-am nevoie decât de o 
cremă pentru mâncărime. 

Vărsându-şi furia pe tastatură, Parminder scrise 
reţetele pentru cremele antifungice şi cu steroizi, iar după 
ce le printă, i le înmână lui Howard fără vreun alt cuvânt. 

— Mulţumesc frumos, zise el în timp ce se ridica 
mătăhălos din scaun, şi-ţi urez o zi excelentă. 


— Ce vrei? 

Trupul pipernicit al lui Terri Weedon părea şi mai mic în 
cadrul uşii sale. Se prinse cu mâinile ca nişte gheare de 
ambele laturi ale tocului, încercând să se facă mai 
impunătoare, interzicând intrarea. Era opt dimineaţa; 
Krystal tocmai plecase cu Robbie. 

— Vreau să vorbesc cu tine, spuse sora ei. 

Masivă şi bărbătoasă în vesta albă şi pantalonii de 
trening, Cheryl trase din ţigară şi se uită chiorâş la Terri 
prin fum: 

— Nana Cath a murit, spuse ea. 

— Ce? 

— Nana Cath a murit, repetă mai tare Cheryl. De parcă 
ti-ar păsa, la dracu’. 


287 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Dar Terri auzise de prima oară. Vestea o lovise atât de 
năprasnic în măruntaie, încât ceruse să o mai audă o dată, 
pentru că se simţea confuză. 

— Te-ai drogat, ce dracu’ ai? o întrebă imperativ 
Cheryl, uitându-se crunt la faţa încordată şi pustiită. 

— Du-te dracului. Nu, nu m-am drogat. 

Asta era adevărul. Terri nu se drogase în dimineaţa 
aceea; de fapt, nu se mai drogase de trei săptămâni. Nu se 
mândrea cu asta; nu avea niciun grafic cu steluțe în 
bucătărie; reuşise şi mai mult înainte, uneori chiar şi luni 
de-a rândul. Obbo era plecat de vreo jumătate de lună, aşa 
că fusese mai uşor. Dar ustensilele ei erau tot în vechea 
cutie din tablă pentru biscuiţi, şi nevoia ardea precum o 
flacără eternă în corpul ei fragil. 

— A murit ieri. Danielle s-a deranjat să mă anunţe 
abia-n dimineaţa asta, spuse Cheryl. lar io mă pregăteam 
să merg la spital s-o văd din nou, azi. Danielle vrea casa. 
Casa Nanei Cath. O japiţă nesătulă. 

Terri nu mai fusese de multă vreme în căsuţa terasată 
de pe Hope Street, dar când Cheryl vorbi despre ea, văzu, 
foarte clar, bibelourile şi mărunţişurile de pe bufet şi 
perdelele din plasă. Şi-o imagină pe Danielle acolo, 
şterpelind lucruri, scotocind prin dulapuri. 

— Înmormântarea e marţi, la nouă, la crematoriu. 

— Bine, spuse Terri. 

— Casa aia e şi-a noastră, tot atât cât e şi-a Daniellei, 
spuse Cheryl. O să-i zic că vrem partea noastră. Să-i zic? 

— Da, spuse Terri. 

Se uită după ea până când părul blond şi tatuajele lui 
Cheryl dispărură după colţ, apoi se retrase în casă. 

Nana Cath moartă. Nu mai vorbiseră de multă vreme. 
M-am spălat pe mâini de tine. M-am săturat, Terri, până-n 
gât. Totuşi, nu încetase nicio clipă să se vadă cu Krystal. 
Aceasta devenise „fetiţa ei cu ochi albaştri”. Fusese s-o 
vadă pe Krystal vâslind la cursele alea stupide de canotaj. 
Pe patul de moarte rostise numele lui Krystal, nu al lui Terri. 

Bine, atunci, scorpie bătrână. De parcă mi-ar păsa. E 
prea târziu acum. 


288 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


încordată şi tremurând, Terri începu să-şi caute prin 
bucătăria murdară ţigările, tânjind de fapt după linguriţă, 
flacără şi ac. 

Prea târziu, acum, să-i mai spună bătrânei ceea ce ar fi 
trebuit să-i spună. Prea târziu, acum, să redevină Terri- 
Baby. Fetele mari nu plâng... fetele mari nu plâng... Au 
trecut ani până când ea şi-a dat seama că melodia pe care 
i-o cântase Nana Cath, cu vocea ei aspră de fumătoare, era 
de fapt „Sherry Baby”. 

Mâinile lui Terri fojgăiau ca nişte mici rozătoare prin 
mizeria de pe blaturile din bucătărie, căutând pachetele de 
ţigări, rupându-le şi găsindu-le pe toate goale. Krystal le 
fumase pesemne pe ultimele; era o vacă mică şi lacomă, la 
fel ca Danielle, care scotocea prin lucruşoarele Nanei Cath, 
încercând să le ascundă celorlalţi moartea bătrânei. 

Pe o farfurie soioasă găsi un chiştoc mai lung. Terri îl 
şterse pe tricou şi îl aprinse de la aragaz. În cap, auzea 
vocea ei de la unsprezece ani. 

Aş vrea ca tu să fi fost mămica mea. 

Nu voia să-şi amintească. Se rezemă de chiuvetă, 
fumând, încercând să privească în viitor, să-şi imagineze 
ciocnirea care urma să aibă loc între surorile mai mari. 
Nimeni nu îndrăznea să-i calce pe coadă pe Cheryl şi 
Shane: amândoi se pricepeau de minune să-şi folosească 
pumnii, iar Shane dăduse foc la nişte cârpe pe care le 
băgase în cutia poştală a unui nenorocit, nu cu mult timp în 
urmă. Pentru asta şi făcuse puşcărie ultima oară şi ar mai fi 
fost şi-acum la pârnaie dacă în momentul incendierii casa 
n-ar fi fost goală. Dar Danielle dispunea de arme pe care 
Cheryl nu le avea: bani, o locuinţă proprie şi telefon fix. 
Cunoştea oficialități şi ştia cum să discute cu ele. Era genul 
care avea chei de rezervă şi tot felul de acte misterioase. 

Şi totuşi, Terri se îndoia că Danielle va obţine casa, cu 
toate armele ei secrete. Căci nu erau doar ele trei; Nana 
Cath avea o groază de nepoți şi de strâănepoţi. După ce 
Terri fusese preluată în îngrijire, tatăl ei avusese şi alţi 
copii. In total nouă, după socotelile lui Terri, cu cinci mame 
diferite. Terri nu-şi cunoscuse niciodată fraţii vitregi, dar 


289 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Krystal îi spusese că Nana Cath se vedea cu ei. 

— A, da? replicase ea înţepată. Păi, sper s-o jefuiască 
de tot pe scârba aia proastă şi bătrână. 

Deci se vedea cu restul familiei, dar ăia nu erau tocmai 
îngeraşi, din câte auzise Terri. Doar ea fusese cândva Terri- 
Baby, de care Nana Cath se rupsese pentru totdeauna. 

Când nu te droghezi, gândurile şi amintirile rele apar 
revărsându-se din întunericul care domneşte în sinea ta; ca 
nişte muşte negre bâzâitoare ce ţi se agaţă de interiorul 
craniului. 

Aş vrea ca tu să fi fost mămica mea. 

În maioul pe care Terri îl purta azi, braţul ei cu 
cicatrice, gâtul şi partea de sus a spatelui erau complet 
expuse, învolburate în pliuri şi cute nefireşti, asemenea 
unei îngheţate topite. Când avea unsprezece ani, fusese 
internată şase săptămâni la unitatea pentru arşi de la South 
West General. 

(— Cum s-a întâmplat, iubita mea? a întrebat mama 
copilului din patul de alături. 

Tatăl ei aruncase în ea cu o tigaie cu grăsime încinsă. 
Tricoul ei Human League luase foc. 

— "naccident, bâiguise Terri. 

Asta le spusese tuturor, inclusiv asistentei sociale şi 
infirmierelor de la spital. Mai bine se lăsa arsă de vie decât 
să-l dea în gât pe tatăl ei. 

Mama ei plecase de-acasă la puţin timp după ce Terri a 
împlinit unsprezece ani, părăsindu-le pe toate trei fetele. 
Danielle şi Cheryl se mutaseră de câteva zile la familiile 
prietenilor lor. Terri era singura rămasă acasă şi încerca să-i 
facă nişte cartofi prăjiţi tatălui ei, agăţându-se de speranţa 
că maică-sa o să se întoarcă. Cu toată suferinţa şi groaza 
din primele zile şi nopţi petrecute la spital, ea se bucurase 
că se întâmplase aşa, pentru că era sigură că mămica ei va 
auzi de întâmplare şi va veni s-o ia. Ori de câte ori era 
mişcare la capătul salonului, lui Terri îi tresărea inima. 

Dar în cele şase săptămâni lungi de chin şi singurătate, 
singurul ei vizitator a fost Nana Cath. In după-amiezile şi 
serile liniştite, Nana Cath venea să stea lângă nepoata ei, 


290 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


amintindu-i să le spună mulţumesc asistentelor, cu faţa 
rigidă şi severă, şi totuşi lăsând să se simtă o neaşteptată 
tandrete. 

l-a adus lui Terri o păpuşă ieftină din plastic îmbrăcată 
cu un impermeabil negru lucios, dar când o dezbrăcă, Terri 
văzu că n-avea nimic pe dedesubt. 

— N-are chiloţi, Nana. 

lar Nana Cath a chicotit. Nana Cath nu chicotea 
niciodată. 

Aş vrea ca tu să fi fost mămica mea. 

A vrut ca Nana Cath s-o ia acasă. A rugat-o şi Nana 
Cath a fost de acord. Uneori, Terri se gândea că 
săptămânile alea petrecute în spital au fost cele mai fericite 
din viaţa ei, cu toată suferinţa. Se simţise atât de protejată, 
iar oamenii se purtaseră frumos cu ea şi o îngrijiseră. 
Crezuse c-o să meargă acasă cu Nana Cath, la casa cu 
perdele de plasă frumoase, şi nu înapoi la tatăl ei; nu înapoi 
la uşa dormitorului deschizându-se brusc noaptea, 
trântindu-se de posterul cu David Essex lăsat de Cheryl pe 
perete, şi tatăl ei cu mâna la fermoar, apropiindu-se de 
patul din care ea îl implora să nu...) 

Terri adulta aruncă filtrul fumegând al ţigării pe 
podeaua bucătăriei şi se duse la uşa de la intrare. Avea 
nevoie de ceva mai tare ca nicotina. Porni cu pas hotărât pe 
alee şi apoi pe stradă, în aceeaşi direcţie ca şi Cheryl. Cu 
coada ochiului zări doi dintre vecini stând la taclale pe 
trotuar, privind-o cum pleacă. Vă uitaţi ca la film, nu? 
Dracu’ să vă ia! O să dureze mai mult. Terri ştia că e un 
subiect de bârfă perpetuu. Ştia ce spuneau despre ea. 
Uneori chiar o strigau în gura mare. Japiţa aia îngâmfată de 
lângă ea se plângea mereu la consiliu de starea grădinii lui 
Terri. Să-i fut, să-i fut, să-i fut... 

Alerga acum, încercând să lase în urmă amintirile. 

Nici măcar nu ştii cine e tatăl, aşa-i, târfă ce eşti? M- 
am spălat pe mâini de tine. M-am săturat, Teni, până-n gât. 

Asta fusese ultima oară când vorbiseră, iar Nana Cath 
îi spusese la fel cum îi spuneau toţi ceilalţi, făcând-o pe 
Terri să-i răspundă cu aceeaşi monedă. 


291 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Să te ia dracu' de vacă bătrână şi nenorocită, să te ia 
dracu’! 

Nu-i spusese niciodată „M-ai dezamăgit, Nana Cath”. 
Niciodată nu-i spusese: „De ce nu m-ai ținut la tine?” 
Niciodată nu-i spusese: „Te-am iubit mai mult ca pe oricine, 
Nana Cath.” 

Spera ca Zeul Obbo să se fi întors. Ar fi trebuit să se 
întoarcă azi; azi sau mâine. Trebuia să ia ceva. Trebuia. 

— Toate bune, Terri? 

— L-ai văz't pe Obbo? îl întrebă ea pe băiatul care 
fuma şi bea pe zidul de lângă magazinul cu băuturi pentru 
acasă. 

Simţea cicatricele de pe spate ca şi cum i-ar fi luat foc 
din nou. 

Băiatul clătină din cap, mestecând, uitându-se chiorâş 
la ea. Terri se grăbi să plece mai departe. Gânduri 
sâcâitoare legate de asistenta socială, de Krystal, de 
Robbie: alte muşte bâzâitoare, dar erau ca vecinii care se 
holbau, judecători cu toţii; nu înțelegeau cât de presantă 
era nevoia ei. 

(Nana Cath o luase de la spital şi o dusese în camera 
pentru oaspeţi. Era cea mai curată şi mai frumoasă cameră 
în care Terri dormise vreodată. În fiecare din cele trei nopţi 
pe care le-a petrecut acolo, se ridica în capul oaselor după 
ce Nana Cath o săruta de noapte bună şi rearanja 
ornamentele de pe pervazul ferestrei, de lângă ea. Erau un 
buchet de flori de sticlă care clincheteau într-o vază de 
sticlă, un prespapier din plastic roz, cu o scoică înăuntru şi, 
preferatul lui Terri, un căluţ din ceramică ridicat pe 
picioarele dinapoi, cu un zâmbet caraghios pe faţă. 

— Imi plac caii, i-a spus ea Nanei Cath. 

In zilele de dinaintea plecării mamei, la şcoală se 
organizase o excursie la un târg agricol. Clasa a văzut un 
cal Shire uriaş, negru, acoperit cu ornamente din bronz. A 
fost singura care a avut curajul să-l mângâie. Mirosul 
animalului o îmbătase. li îmbrăţişase piciorul gros ca o 
coloană, ce se sfârşea în copita albă masivă, împodobită cu 
pene, şi-i simţea carnea vie de sub păr, în vreme ce 


292 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


învăţătoarea îi spunea, „Ai grijă, Terri, ai grijă!”, iar 
bătrânul care venise cu calul i-a zâmbit şi i-a spus că nu e 
niciun pericol, Samson n-ar face rău unei fetiţe drăguţe ca 
ea. 

Calul din ceramică avea altă culoare: galben, cu coama 
şi coada negre. 

— Poţi să-l iei, i-a spus Nana Cath, iar Terri a cunoscut 
adevăratul extaz. 

Dar în a patra dimineaţă a sosit tatăl ei. 

— Tu vii acasă, a spus el şi privirea de pe chipul lui a 
îngrozit-o. N-ai să rămâi aici cu nenorocita aia de vacă 
bătrână. Nu, nici vorbă. Nu, nici vorbă, târfuliţă ce eşti. 

Nana Cath era la fel de speriată ca Terri. 

— Miki, nu, spunea ea pe un ton plângăreţ. 

Câţiva vecini se zgâiau pe la geamuri. Nana Cath o 
ţinea pe Terri de un braţ, iar tatăl ei, de celălalt. 

— Tu vii acasă cu mine! 

l-a ars una Nanei Cath de i-a înnegrit ochiul. Pe Terri a 
târât-o în maşină. Când a ajuns cu ea acasă, a bătut-o şi-a 
lovit-o cu piciorul pe fiecare părticică din corpul ei la care a 
putut să ajungă.) 

— L-ai văzut pe Obbo? strigă Terri la vecina lui Obbo, 
de la cincizeci de metri depărtare. S-a întors? 

— Nu ş', spuse femeia, întorcându-se în altă parte. 

(Când nu o bătea, Michael îi făcea lui Terri celelalte 
lucruri, alea despre care nu putea să vorbească. Nana Cath 
n-a mai venit la ea. Terri a fugit de-acasă la treisprezece 
ani, dar nu acasă la Nana Cath; nu mai voia ca tatăl ei s-o 
găsească. Au prins-o până la urmă şi au dat-o în îngrijire.) 

Terri bătu la uşa lui Obbo şi aşteptă. Încercă din nou, 
dar nu veni nimeni la uşă. Se lăsă pe prag, tremurând, şi 
începu să plângă. 

Două fete de la Winterdown, care trăgeau chiulul şi 
care treceau pe acolo, se uitară la ea. 

— Aia-i mama lui Krystal Weedon, spuse tare una 
dintre ele. 

— Prostituata? replică cealaltă cât de tare putu. 

Terri nu avu tăria să le ocărască, pentru că plângea în 


293 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


hohote. Pufnind şi chicotind, fetele se făcură nevăzute. 
— Curvo! strigă una dintre ele din capul străzii. 


Gavin ar fi putut s-o invite pe Mary la biroul lui ca să 
discute cel mai recent schimb de scrisori cu compania de 
asigurări, dar decise că era mai bine să o viziteze la ea 
acasă. Nu-şi programase nicio întâlnire pentru sfârşitul 
după-amiezii, pentru eventualitatea puţin probabilă că ea l- 
ar fi invitat să rămână să mănânce ceva; era o gospodină 
fantastică. 

Întâlnirile regulate dintre ei reuşiseră să-i risipească 
teama care-l făcuse să se ferească de durerea ei brută. 
Întotdeauna o plăcuse pe Mary, dar Barry o eclipsa de câte 
ori era în preajmă. Nu că ar fi dat semne vreodată că-i 
displace rolul secundar; dimpotrivă, părea încântată să 
înfrumuseţeze fundalul, râzând fericită la glumele lui Barry, 
fericită pur şi simplu să fie cu el. 

Gavin se îndoia că, vreodată în viaţa ei, Kay se 
mulţumise să joace rolul de vioara a doua. Schimbând 
vitezele în timp ce urca pe Church Row, se gândea că ea, 
Kay, ar fi fost revoltată dacă i-ar fi sugerat cineva să-şi 
schimbe comportamentul sau să-şi reprime opiniile doar 
pentru plăcerea partenerului ei, pentru fericirea sau pentru 
stima lui de sine. 

Nu credea că mai fusese vreodată la fel de nefericit 
într-o relaţie decât era acum. Chiar şi în chinurile sfârşitului 
de relaţie cu Lisa, fuseseră armistiţii temporare, râsete, 
amintiri subite şi acute ale unor vremuri mai bune. Cu Kay, 
situaţia era permanent ca la război. Uneori i se întâmpla să 
uite că între ei ar fi trebuit să existe un pic de afecţiune; 
oare ea îl plăcea cât de cât? 

Avuseseră cea mai violentă ceartă la telefon în 
dimineaţa de după cina la Miles şi Samantha. In cele din 
urmă, Kay îi trântise telefonul, tăindu-i macaroana lui 
Gavin. Timp de douăzeci şi patru de ore bătute pe muchie, 


294 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


el crezuse că relaţia lor luase sfârşit şi, cu toate că asta îşi 
dorise, simţise mai mult teamă decât uşurare. În fanteziile 
lui, Kay dispărea pur şi simplu înapoi la Londra, dar în 
realitate ea se legase de Pagford cu o slujbă şi cu fiica ei 
transferată la Winterdown. Îl aştepta perspectiva de a se 
ciocni de ea ori de câte ori ieşea în micul oraş. Poate că ea 
deja otrăvea izvorul de bârfe împotriva lui; şi-o imagină 
repetându-i Samanthei unele dintre lucrurile pe care i le 
spusese la telefon, sau babetei ăleia băgăreţe de la 
magazinul de delicatese, care-i făcea pielea ca de găină. 

Mi-am dezrădăcinat copilul, mi-am lăsat slujba şi mi- 
am vândut şi casa pentru tine, iar tu mă tratezi ca pe o 
târfă pe care nu vrei s-o plăteşti. 

Oamenii ar fi spus că el se purtase urât. Poate că într- 
adevăr se purtase urât. Trebuie să fi existat un punct 
crucial în care ar fi trebuit să se retragă, dar el nu-l văzuse. 

Gavin petrecu întreg weekendul gândindu-se cum s-ar 
simţi dacă ar fi văzut ca un personaj negativ. Niciodată nu 
mai fusese într-o astfel de poziţie. După ce Lisa l-a părăsit, 
toţi s-au purtat cu el cu blândeţe şi compasiune, mai ales 
soţii Fairbrother. Vinovăţia şi groaza l-au apăsat până când, 
duminică seara, a cedat şi a sunat-o pe Kay ca să-şi ceară 
scuze. Acum se întorsese într-un punct unde nu voia să fie 
şi o ura pe Kay din acest motiv. 

După ce-şi parcă maşina pe aleea familiei Fairbrother, 
aşa cum făcuse de-atâtea ori când Barry trăia, se îndreptă 
spre intrare, observând că gazonul fusese tuns de la ultima 
lui vizită. Mary răspunse la sonerie aproape imediat. 

— Buna, ce... Mary, ce-ai păţit? 

Mary avea toată faţa udă, ochii fiindu-i plini de lacrimi 
ce scânteiau ca diamantele. Suspină o dată sau de două 
ori, scutură din cap şi apoi, fără să ştie prea bine ce face, 
Gavin se pomeni ţinând-o în braţe în pragul uşii. 

— Mary? S-a întâmplat ceva? 

O simţi cum dă din cap. Conştientizând acut poziţia lor 
vulnerabilă, Gavin o conduse înăuntru. Era mică şi fragilă în 
braţele sale: se prinsese cu degetele de el şi-ţi ţinea faţa 
apăsată în pardesiul lui. Se descotorosi de servietă cu 


295 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mişcări cât mai blânde cu putinţă, dar bufnitura acesteia pe 
podea o făcu să se retragă de lângă el, cu respiraţia 
întretăiată în timp ce-şi acoperea gura cu palmele. 

— Îmi pare rău... Îmi pare rău... o, Doamne, Gav... 

— Ce s-a întâmplat? 

Vocea lui suna altfel decât de obicei: puternică, 
autoritară, semănând mai mult cu vocea lui Miles la 
serviciu, în timpul unei crize. 

— Cineva a pus... Eu nu... Cineva a pus în numele lui 
Barry... 

Îi făcu semn să vină în biroul înghesuit, neîngrijit, dar 
primitor, având pe rafturi vechile trofee de canotaj ale lui 
Barry, iar pe perete o mare fotografie înrămată înfăţişând 
opt adolescente lovind aerul cu pumnii, având medalii 
atârnate la gât. Mary arătă cu degetul tremurător spre 
ecranul computerului. Tot în pardesiu, Gavin se lăsă în 
scaun şi se uită la mesajele de pe forumul Consiliului 
Parohial Pagford. 

— Eram î-în magazinul de delicatese azi-dimineaţă, iar 
Maureen Lowe mi-a spus că o m-mulţime de oameni au 
postat pe site mesaje de condoleanţe... aşa că aveam de 
gând să p-postez un mesaj de m-mulţumire. Şi... uite... 

El zări textul cu pricina în timp ce ea vorbea: Simon 
Price nu e demn să candideze pentru Consiliu postat de 
Fantoma lui Barry Fairbrother. 

— Isuse Cristoase! exclamă dezgustat Gavin. 

Mary izbucni iar în lacrimi. Din nou, Gavin vru să o ia în 
braţe, dar se temu s-o facă, mai ales aici, în această 
încăpere mică, dar confortabilă, atât de plină de Barry. 
Alese compromisul, luând-o de încheietura mâinii şi 
conducând-o prin hol în bucătărie. 

— Ai nevoie să bei ceva, îi spuse el, cu acel glas 
neobişnuit de puternic şi de poruncitor. Las-o-ncolo de 
cafea. Unde-s băuturile adevărate? 

Dar îşi aminti înainte ca ea să răspundă; îl văzuse de- 
atâtea ori pe Barry scoțând sticlele din bufet, aşa că-i 
prepară un gin cu tonic, aceasta fiind singura băutură pe 
care o văzuse bând-o vreodată înainte de cină. 


296 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Gav, e patru după-amiaza. 

— Cui îi pasă? spuse Gavin cu vocea lui cea nouă. Bea 
paharul ăla. 

Un râs dezechilibrat îi întrerupse suspinele; acceptă 
paharul şi sorbi. El luă ruloul de hârtie de bucătărie şi o 
şterse pe faţă şi pe ochi, tamponând-o uşor. 

— Eşti atât de bun, Gav. Nu vrei nimic? Cafea sau... 
Sau bere? îl întrebă ea, râzând sfios. 

El îşi luă o sticlă din frigider, îşi dezbrăcă pardesiul şi 
se aşeză vizavi de ea, la blatul din mijlocul bucătăriei. După 
o vreme, după ce Mary bău aproape tot ginul, deveni din 
nou calmă şi liniştită, aşa cum o ştiuse el dintotdeauna. 

— Cine crezi c-a făcut-o? îl întrebă ea. 

— Un nemernic desăvârşit, spuse Gavin. 

— Toţi se bat acum pentru locul ăsta din consiliu. 
Ciondănindu-se pe subiectul Fields, ca de obicei. lar el e tot 
acolo, aducându-şi umila contribuţie. Fantoma lui Barry 
Fairbrother. O fi chiar el, cel care postează pe forum? 

Gavin nu ştiu dacă asta se dorea o glumă şi se hotărî 
pentru un zâmbet uşor, care putea fi repede îndepărtat. 

— Ştii, mi-ar plăcea să cred că îşi face griji pentru noi, 
oriunde ar fi; pentru mine şi copii. Dar mă îndoiesc. Pariez 
că cel mai mult e îngrijorat pentru Krystal Weedon. Ştii ce 
mi-ar spune, probabil, dacă ar fi aici? 

Mary dădu peste cap paharul. Gavin nu credea că 
pusese prea mult gin în amestec, dar în obrajii ei se vedeau 
pete de culoare aprinsă. 

— Nu, spuse el cu prudenţă. 

— Mi-ar spune că am sprijin, zise Mary şi, spre uimirea 
lui Gavin, sesiză mânie în vocea pe care întotdeauna o 
crezuse blândă. Mda, probabil c-ar spune: „Pe tine te 
consolează întreaga familie, prietenii noştri şi copiii, dar 
Krystal...” 

Mary ridică vocea şi mai mult: 

— „Krystal n-are pe nimeni să-i poarte de grijă.” Ştii 
ce-a făcut el de ziua aniversării nunţii noastre? 

— Nu, spuse Gavin din nou. 

— A scris un articol pentru ziarul local, despre Krystal. 


297 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Despre Krystal şi Fields. Nenorocitul de Fields. Chiar dacă n- 
aş mai auzi niciodată pomenindu-se despre ei, şi tot ar fi 
prea curând. Mai vreau un gin. Nu beau destul. 

Gavin îi luă paharul cu un gest automat şi se duse la 
bufetul cu băuturi, uluit. Întotdeauna considerase căsătoria 
dintre ea şi Barry ca fiind literalmente perfectă. Niciodată 
nu i-ar fi trecut prin cap că Mary ar putea fi altfel decât sută 
la sută de acord cu fiecare întreprindere şi cruciadă de care 
era acaparat mereu ocupatul Barry. 

— Antrenamente de canotaj serile, du-le la curse în 
weekenduri, spuse ea, acoperind clincănitul cuburilor de 
gheaţă pe care le punea în pahar, şi majoritatea serilor era 
la computer, încercând să-i convingă pe oameni să-l sprijine 
în privinţa Fields-ului şi obţinând materiale pentru ordinea 
de zi a şedinţelor de consiliu. Şi toată lumea spunea mereu: 
„Ce minunat e Barry, cum le face el pe toate, cum se oferă 
el voluntar, e atât de implicat în viaţa comunităţii.” 

Luă o duşcă zdravănă de gin şi tonic. 

— Da, minunat. Absolut minunat. Până l-a ucis. De 
aniversarea nunţii noastre, cât a fost ziulica de lungă, 
străduindu-se să se încadreze în acel stupid termen-limită. 
Şi nici măcar nu l-au tipărit încă. 

Gavin nu-şi mai putea dezlipi ochii de la ea. Mânia şi 
alcoolul îi readuseseră culoarea în obraji. Şedea dreaptă de 
spate, în locul poziţiei umile şi gârbovite, pe care o avusese 
de curând. 

— Asta l-a ucis, spuse ea clar, iar vocea ei avu un mic 
ecou în bucătărie. El a dăruit totul tuturor. Numai mie, nu. 

Încă de la înmormântarea lui Barry, Gavin reflectase, 
ştiind că e nepotrivit să o facă, la golul mic, prin 
comparaţie, pe care l-ar fi lăsat în urmă în cadrul 
comunităţii, dacă ar fi murit. Uitându-se la Mary, se întrebă 
dacă nu era mai bine să lase un gol imens în inima unei 
singure persoane. Oare Barry nu-şi dăduse seama ce 
simţea Mary? Nu-şi dăduse seama cât de norocos fusese? 

Uşa de la intrare se deschise cu un zăngănit puternic şi 
auzi gălăgia făcută de sosirea celor patru copii: voci şi paşi 
şi bufnetele pantofilor şi rucsacurilor. 


298 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Bună, Gav, spuse Fergus, băiatul de optsprezece 
ani, sărutându-şi mama în creştetul capului. Ce faci, mamă, 
bei? 

— Eu am greşit, spuse Gavin. Pe mine să daţi vina. 

Erau nişte copii tare drăguţi, copiii din familia 
Fairbrother. Lui Gavin îi plăcea felul cum vorbeau cu mama 
lor, cum o îmbrăţişau, cum discutau unii cu alţii şi cu el. 
Erau deschişi, politicoşi şi amuzanţi. Se gândi la Gaia, cu 
apropourile ei răutăcioase, tăcerile tăioase ca sticla spartă, 
felul agresiv în care i se adresa. 

— Gav, dar noi nici măcar n-am vorbit despre 
asigurare, spuse Mary, în timp ce copiii alergau prin 
bucătărie, găsindu-şi singuri de băut şi de ronţăit. 

— Nu contează, spuse Gavin, fără să se gândească, 
înainte de a se corecta grăbit. Mergem în camera de zi 
sau...? 

— Da, să mergem. 

Ea se clătină un pic când se dădu jos de pe taburetul 
înalt de bucătărie aşa că el îi prinse din nou braţul. 

— Rămâi cu noi la cină, Gav? strigă Fergus. 

— Rămâi, dacă vrei, spuse Mary. 

Gavin se simţi inundat de un val de căldură. 

— Mi-ar plăcea, spuse el. Mulţumesc. 


IV 


— Foarte trist, spuse Howard Mollison, legănându-se 
un pic pe vârfurile picioarelor, în faţa şemineului. Foarte 
trist, într-adevăr. 

Maureen tocmai le spusese tot ce ştia despre moartea 
lui Catherine Weedon; auzise toate detaliile în seara aceea, 
de la prietena ei, Karen, recepţionera de la spital. Inclusiv 
despre reclamaţia făcută de nepoata lui Cath Weedon. O 
expresie de  dezaprobare încântată îi încreţea faţa; 
Samantha, aflată într-o dispoziţie foarte proastă, se gândi 
că seamănă cu o arahidă. Miles scotea sunetele 
convenţionale de surprindere şi compasiune, dar Shirley se 


299 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


uita la tavan cu o privire blândă. O călca pe nervi când 
Maureen punea stăpânire pe centrul scenei cu veşti pe care 
Shirley ar fi trebuit să le audă prima. 

— Maică-mea cunoştea familia de pe vremuri, spuse 
Howard către Samantha, care deja ştia lucrul ăsta. Vecin în 
Hope Street. În felul ei, Cath era destul de cumsecade, ştiţi. 
Casa era întotdeauna curată-lacrimă, iar ea a lucrat până 
când a ajuns la şaizeci de ani. Oh, da, a fost una dintre 
marile truditoare ale lumii, Cath Weedon, orice ar fi devenit 
restul familiei. 

Lui Howard îi plăcea să recunoască meritele cuiva, 
atunci când era cazul. 

— Soţul ei şi-a pierdut slujba când au închis oţelăria. 
Bea de stingea. Nu, viaţa n-a fost întotdeauna uşoară 
pentru Cath. 

Samantha abia dacă reuşea să se arate interesată, dar 
din fericire Maureen interveni. 

— lar cei de la Gazette sunt pe capul doctoriţei 
Jawanda! cârâi ea. Imaginaţi-vă cum trebuie să se simtă ea 
acum, când ziarul a aflat! Familia a făcut reclamaţie - mă 
rog, e de înţeles, a zăcut singură în casa aia timp de trei 
zile. O cunoşti, Howard? Care din ele e Danielle Fowler? 

Shirley se ridică şi ieşi din cameră cu şorţul pe ea. 
Samantha mai luă o gură de vin, zâmbind. 

— Hai să ne gândim, să ne gândim, spuse Howard. Se 
mândrea că-i cunoaşte aproape pe toţi cei din Pagford, dar 
ultimele generaţii ale familiei Weedon ţineau mai mult de 
Yarvil. Nu poate fi una dintre fiice, a avut patru băieţi, Cath. 
O nepoată, cred. 

— Şi a cerut o anchetă, spuse Maureen. Ei, era de 
aşteptat să se ajungă aici. Era scris în cărţi. Sunt doar 
surprinsă că a durat atât. Dr. Jawanda n-a vrut să-i prescrie 
băiatului familiei Hubbard antibiotice, şi copilul a sfârşit 
spitalizat pentru astm. Ştii cumva, a făcut facultatea în 
India sau...? 

Shirley, care asculta din bucătărie în timp ce mesteca 
sosul, se simţea iritată, aşa cum se simţea mereu, de faptul 
că Maureen monopoliza conversaţia. Cel puţin aşa îşi 


300 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spunea Shirley. Hotărâtă să nu mai revină în cameră până 
când Maureen nu termina de vorbit, Shirley se duse în birou 
şi verifică dacă se scuzase cineva de la viitoarea şedinţă a 
Consiliului Parohial. Ca secretară, deja se ocupa cu 
alcătuirea ordinii de zi. 

— Howard - Miles - veniţi să vedeţi şi voi! 

Vocea lui Shirley îşi pierduse tonalitatea caldă, ca de 
flaut, căpătând accente stridente. 

Howard ieşi bălăbănindu-se din camera de zi, urmat de 
Miles, care nu se schimbase încă de costumul pe care-l 
purtase toată ziua la muncă. Ochii lăsaţi, injectaţi şi rimelaţi 
din abundență ai lui Maureen, erau fixaţi pe cadrul gol al 
uşii ca ai unui copoi. Lăcomia ei de a şti ce anume găsise 
sau văzuse Shirley era aproape palpabilă. Degetele lui 
Maureen, un mănunchi de noduri umflate acoperite cu o 
piele translucidă cu pete ca de leopard, făceau să alunece 
crucifixul şi verigheta în susul şi în josul lanţului din jurul 
gâtului. Ridurile adânci care porneau din colţurile gurii lui 
Maureen spre bărbie îi aminteau mereu Samanthei de 
păpuşa unui ventriloc. 

„De ce eşti mereu aici?“ o întrebă în gând Samantha 
pe femeia în vârstă. „N-am să ajung niciodată să mă simt 
atât de singură încât să n-am altceva mai bun de făcut 
decât să-mi petrec timpul cu Howard şi Shirley.“ 

Dezgustul se înălţă în Samantha precum voma. Dorea 
să apuce camera îngrămădită şi supraîncălzită şi s-o 
zdrobească în mâinile ei, până când porţelanul regal şi focul 
de gaz şi fotografiile cu rame aurii ale lui Miles se făceau 
fărâme. Apoi, cu Maureen cea zbârcită şi boită prinsă în 
capcană şi agitându-se în interiorul dezastrului, ar fi vrut s- 
o azvărle, ca un aruncător de greutate celest, departe, în 
soarele de la apus. lIncăperea zdrobită şi baborniţa 
condamnată se înălţau în imaginaţia ei spre ceruri, plonjând 
în oceanul nemărginit, lăsând-o pe Samantha singură în 
liniştea nesfârşită a universului. 

Avusese o după-amiază groaznică, cu încă o discuţie 
înspăimântătoare cu contabilul ei. Nu-şi mai amintea cine 
ştie ce din drumul de întoarcere din Yarvil. l-ar fi plăcut să i 


301 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se confeseze lui Miles, dar acesta, după ce-şi lăsase 
servieta şi-şi scosese cravata în hol, spusese: 

— Cred că nu te-ai apucat încă să pregăteşti cina, nu? 

Mirosi ostentativ aerul, apoi îşi răspunse singur: 

— Nu, nu te-ai apucat. Păi, e bine pentru că mama şi 
tata ne-au invitat pe la ei. 

Şi, înainte ca ea să poată protesta, el adăugase tăios: 

— Nu are nimic de a face cu Consiliul. Trebuie să 
discutăm aranjamentele pentru a şaizeci şi cincea 
aniversare a tatei. 

Mânia a fost aproape o uşurare, pentru că i-a eclipsat 
anxietatea, teama. Îl urmase pe Miles afară, la maşină, 
reprimându-şi senzaţia că nu este tratată cum se cuvine. 
Când el a întrebat-o, în sfârşit, la intersecţia cu Evertree 
Crescent, „Ce zi ai avut?“, ea i-a răspuns, „Absolut 
fantastică“. 

— Mă-ntreb ce s-o fi întâmplat, zise Maureen, 
destrămând liniştea din camera de zi. 

Samantha ridică din umeri. Era tipic pentru Shirley 
faptul că-şi convocase bărbaţii din familie, neglijându-le pe 
femei. Numai că n-avea de gând să-i dea soacrei sale 
satisfacția de a manifesta vreun interes. 

Paşii de elefant ai lui Howard făceau să scârţâie 
scândurile podelei acoperite de covor. Nerăbdarea o făcuse 
pe Maureen să caşte uşor gura. 

— Ei, ei, ei, tună Howard, întorcându-se în cameră. 

— Tocmai verificam site-ul consiliului să văd cum stăm 
cu prezenţa, zise Shirley, gâfâind uşor în urma lui. Pentru 
viitoarea şedinţă... 

— Cineva a postat acuzaţii împotriva lui Simon Price, îi 
spuse Miles Samanthei, uzurpând de la părinţii lui rolul de 
vestitor. 

— Ce fel de acuzaţii? întrebă Samantha. 

— Primirea de bunuri furate, spuse Howard, 
revendicând cu fermitate lumina reflectoarelor, şi tragerea 
pe sfoară a şefilor lui de la tipografie. 

Samantha era încântată să constate că veştile n-o 
mişcau deloc. Auzise doar foarte vag cine era Simon Price. 


302 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Au postat sub pseudonim, continuă Howard, şi nici 
ăla nu e prea elegant. 

— Adică, e grosolan? se interesă Samantha. Ceva de 
genul Sculă-Mare-şi-Groasă? 

Hohotele de râs ale lui Howard bubuiră prin încăpere, 
Maureen scoase un țipăt de groază afectat, dar Miles se 
uită urât, iar Shirley se arătă furioasă. 

— Nu chiar aşa, Sammy, nu, zise Howard. Nu, şi-au zis 
„Fantoma lui Barry Fairbrother”. 

— Oh, făcu Samantha, rânjetul evaporându-i-se. 

Nu-i plăcea asta. La urma urmelor, se aflase în 
ambulanţă în timp ce paramedicii băgau cu forţa ace şi 
tuburi în trupul prăbuşit al lui Barry; îl văzuse muribund sub 
masca de plastic; o văzuse pe Mary strângându-l de mână, 
printre gemete şi sughiţuri de plâns. 

— Oh, asta nu-i frumos, spuse Maureen, cu încântare 
în glasul ei de broască americană. Nu, asta-i urât de tot. Să 
pui vorbe în gura unui mort. Să-i iei numele în van. Nu e 
corect. 

— Nu, admise Howard. 

Aproape fără să fie atent la ce face, traversă 
încăperea, luă sticla de vin şi se întoarse să umple paharul 
gol al Samanthei. 

— Dar se pare că există cineva căruia nu-i pasă de 
bunul-simţ, dacă în felul ăsta pot să-l elimine pe Simon 
Price din cursă. 

— Dacă te gândeşti la ce cred eu că te gândeşti, tată, 
spuse Miles, n-ar fi fost mai normal să mă atace pe mine 
decât pe Price? 

— De unde ştii că n-au făcut-o, Miles? 

— Adică? întrebă iute Miles. 

— Adică, spuse Howard, fericit că se află în centrul 
atenţiei tuturor, am primit o scrisoare anonimă despre tine 
cu vreo două săptămâni în urmă. Se spunea acolo că nu 
erai potrivit să-i iei locul lui Fairbrother. Aş fi foarte surprins 
dacă scrisoarea nu ar proveni din aceeaşi sursă ca şi 
postarea online. Nu vedeţi? Tema Fairbrother e comună! 

Samantha înclină paharul cu un entuziasm un pic cam 


303 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


exagerat, astfel încât vinul se prelinse pe părţile bărbiei, 
exact acolo unde îi vor apărea în timp, fără doar şi poate, 
ridurile de păpuşă de ventriloc. Îşi şterse faţa cu mâneca. 

— Unde e scrisoarea? întrebă Miles, străduindu-se să 
nu se arate prea tulburat. 

— Am distrus-o. Era anonimă; nu conta. 

— N-am vrut să te supărăm, dragule, spuse Shirley şi-l 
bătu pe Miles pe braţ. 

— In tot cazul, nu se poate să te aibă cu ceva la mână, 
îşi linişti Howard fiul, pentru că altfel ar fi dat deja pe 
goarnă, aşa cum au făcut cu Price. 

— Soţia lui Simon Price e o fată minunată, îşi exprimă 
Shirley regretul cu blândeţe. Nu pot să cred că Ruth ştie 
ceva despre povestea asta, dacă soţul ei s-a ocupat de 
potlogării. Ne-am împrietenit la spital, îi explică Shirley lui 
Maureen. E asistentă angajată prin agenţie. 

— N-ar fi prima soţie care nu vede ce se-ntâmplă sub 
nasul ei, ripostă Maureen, aruncând în joc cunoştinţe de om 
bine informat cu înţelepciunea cuiva cu experienţă de viaţă. 

— E de o neobrăzare absolută, să foloseşti numele lui 
Barry Fairbrother, spuse Shirley, prefăcându-se că n-o 
auzise pe Maureen. Nici nu s-au gândit la văduvă, la familie. 
Nu contează decât să-şi atingă scopurile; sunt în stare să 
sacrifice orice pentru asta. 

— Ceea ce ne arată cu ce avem de-a face, spuse 
Howard. 

Îşi scărpină faldurile burţii, gândindu-se. 

— Din punct de vedere strategic, e o mişcare 
inteligentă. Mi-am dat seama de la început că Price urma să 
divizeze voturile pro-Fields. lar Bends-Your-Ear n-a stat prea 
mult pe gânduri; şi-a dat şi ea seama de acest pericol şi 
vrea să-l elimine. 

— Dar, spuse Samantha, s-ar putea să n-aibă nicio 
legătură cu Parminder şi cu clica lor. Ar putea veni de la 
cineva pe care nu-l cunoaştem, cineva care are ranchiună 
pe Simon Price. 

— Oh, Sam, spuse Shirley, cu un râs sonor şi clătinând 
din cap. Se vede de la o poştă că eşti nouă în politică. 


304 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


„Oh, ia mai du-te dracului, Shirley.“ 

— Şi-atunci, de ce au folosit numele lui Barry 
Fairbrother? întrebă Miles, atacând-o pe soţia lui. 

— Păi, e pe site, nu? E locul lui rămas vacant. 

— Şi cine stă să scotocească site-ul consiliului pentru 
genul ăsta de informaţie? Nu, spuse el cu gravitate, e o 
persoană din interior. 

O persoană din interior... Libby îi spusese cândva 
Samanthei că într-o picătură de apă din iaz pot să existe 
mii de vietăţi microscopice. Ceea ce o făcu să constate că 
erau cu toţii ridicoli, cum şedeau ei aici, în faţa plăcuţelor 
comemorative ale lui Shirley, de parcă s-ar fi aflat în Sala 
Cabinetului din Downing Street, de parcă un pic de 
flecăreală pe site-ul Consiliului Parohial ar constitui o 
campanie organizată, de parcă orice din toate astea ar fi 
contat. 

Conştientă şi sfidătoare, Samantha îşi abătu atenţia de 
la toţi ceilalţi. Îşi fixă ochii pe fereastră şi pe cerul senin de 
seară de dincolo de aceasta, gândindu-se la Jake, băiatul 
musculos din trupa favorită a lui Libby. Azi, la prânz, 
Samantha ieşise să cumpere nişte sendvişuri şi se întorsese 
cu o revistă muzicală în care Jake şi colegii de trupă erau 
intervievaţi. Erau o mulţime de fotografii. 

— E pentru Libby, i-a explicat Samantha fetei care o 
ajuta la magazin. 

— Oo, ia uite la ăsta. Nu l-aş lăsa să se dea jos din pat 
să-mi aducă pâine prăjită, răspunse Carly, arătând spre 
Jake, gol de la mijloc în sus, cu capul lăsat pe spate ca să-şi 
scoată la iveală gâtul acela puternic. A, dar n-are decât 
douăzeci şi unu de ani, aşa scrie aici. Nu mă-ncurc cu 
bebeluşii. 

Carly avea douăzeci şi şase. Samantha nu s-a ostenit 
să scadă vârsta lui Jake dintr-a ei. Şi-a mâncat sendvişul, a 
citit interviul, a cercetat toate pozele. Jake cu mâna pe o 
bară de deasupra capului, cu bicepşii umflaţi sub un tricou 
negru; Jake cu cămaşa albă descheiată, muşchii abdominali 
dăltuiţi deasupra beteliei lărguţe a blugilor. 

Samantha bău vinul lui Howard şi privi afară la cerul de 


305 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


deasupra gardului viu de mălin negru, care avea o tentă 
delicată de roz; exact nuanţa pe care o avuseseră 
mameloanele ei, înainte ca sarcina şi alăptatul să le fi închis 
la culoare şi dilatat. Se imagină pe sine la nouăsprezece 
ani, faţă de cei douăzeci şi unu ai lui Jake, suplă în talie, cu 
pielea întinsă pe curbele aflate la locul potrivit şi stomacul 
plat, cuprins fără probleme de pantalonii scurţi, mărimea 
38. Işi amintea cu însufleţire cum era să stai în poala unui 
bărbat tânăr, îmbrăcată în pantalonii aceia scurţi, să simţi 
sub coapsele goale fierbinţeala şi asprimea materialului de 
blugi încălzit de soare şi nişte mâini zdravene care să-ţi 
cuprindă mijlocul suplu. Işi imagină respiraţia lui Jake pe 
gâtul ei; îşi imagină cum se întoarce să se uite în ochii lui 
albaştri, aproape de pomeţii lui proeminenţi şi de gura aia 
fermă, sculptată... 

— ... la casa parohială, iar cateringul va fi asigurat de 
Bucknoles, spuse Howard. l-am invitat pe toţi: Aubrey şi 
Julia... pe toată lumea. Cu puţin noroc, va fi o dublă 
celebrare, tu în consiliu, eu, încă un an de tinereţe... 

Samantha se simţea cherchelită şi excitată. Oare când 

or să mănânce? Realiză că Shirley ieşise din cameră, 
probabil ca să aşeze mâncarea pe masă. 
_ Telefonul sună lângă cotul Samanthei, care tresări. 
Inainte ca vreunul dintre ei să facă vreo mişcare, Shirley se 
întoarse fuga-fuga în cameră. Avea o mână într-o mănuşă 
de cuptor înflorată, iar cu cealaltă ridică receptorul. 

— Doi-doi-cinci-nouă? cântă Shirley cu o tonalitate 
crescândă. A... Bună, Ruth, draga mea! 

Howard, Miles şi Maureen deveniră atenţi şi crispaţi. 
Shirley se întoarse să se uite la soţul ei cu intensitate, de 
parcă ar fi vrut să transmită vorbele lui Ruth în mintea lui 
Howard prin intermediul ochilor. 

— Da, ciripi Shirley. Da... 

Samantha, care stătea cel mai aproape de telefon, 
putea să audă vocea celeilalte femei, dar fără să 
desluşească ce spunea. 

— O, serios...? 

Gura lui Maureen rămăsese iar căscată. Era ca puiul 


306 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


unei păsări din vechime, sau poate un pterodactil, 
înfometat după veşti regurgitate. 

— Da, draga mea, înţeleg... a, asta n-ar trebui să fie o 
problemă... nu, nu, o să-i explic lui Howard. Nu, absolut 
niciun deranj. 

Ochii mici şi căprui ai lui Shirley nu se dezlipiră de ochii 
albaştri mari şi umflaţi ai lui Howard. 

— Ruth, dragă, spuse Shirley, Ruth, n-aş vrea să te 
îngrijorez, dar ai vizitat cumva astăzi site-ul consiliului?... 
Păi... nu e ceva prea plăcut, dar cred că trebuie să ştii... 
cineva a postat o chestie urâtă despre Simon... păi, cred c- 
ar fi mai bine să citeşti singură, n-aş vrea să... bine, dragă. 
Bine. Ne vedem miercuri, sper. Da. Pa pa. 

Shirley aşeză receptorul jos. 

— Nu ştia, constată Miles. 

Shirley clătină din cap. 

— De ce-a sunat? 

— Băiatul ei, îi zise ea lui Howard. Noul tău picolo. Are 
alergie la arahide. 

— Asta e foarte util, într-un magazin de delicatese, 
spuse Howard. 

— Voia să întrebe dacă ai putea să ţii pentru el în 
frigider o seringă cu adrenalină, pentru orice eventualitate, 
spuse Shirley. 

Maureen pufni. 

— Toţi copiii din ziua de azi au alergii. 

Mâna neînmănuşată a lui Shirley rămăsese încleştată 
pe receptor. Inconştient, spera să simtă frisoane venind pe 
circuit dinspre Hilltop House. 


V 


Ruth stătea singură în camera ei de zi luminată de o 
veioză, continuând să ţină mâna pe receptorul pe care 
tocmai îl aşezase în furcă. 

Hilltop House era mică şi compactă. Întotdeauna era 
uşor să ştii unde se afla oricare dintre cei patru membri ai 


307 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


familiei, pentru că vocile, paşii şi sunetele uşilor deschise şi 
închise se transmiteau cu mare uşurinţă în casa veche. 
Ruth ştia că soţul ei se află încă la duş, pentru că auzea 
boilerul de apă caldă şuierând. Aşteptase ca Simon să dea 
drumul la apă înainte să-i telefoneze lui Shirley, temându- 
se ca nu cumva el să considere că solicitarea ei cu privire la 
EpiPen însemna fraternizarea cu inamicul. 

Calculatorul familiei era instalat în colţul camerei de zi, 
acolo unde Simon putea să stea cu ochii pe el, ca nu cumva 
cineva să-l încarce pe la spate cu facturi uriaşe. Ruth dădu 
drumul receptorului şi se repezi la tastatură. 

| se păru că durează foarte mult până apăru pe ecran 
pagina Consiliului Pagford. Ruth îşi împinse ochelarii de citit 
spre rădăcina nasului cu o mână tremurătoare în timp ce 
scana diferitele pagini. În sfârşit, găsi forumul. Numele 
soţului ei îţi sărea în ochi într-un alb-negru înspăimântător: 
Simon Price nu e demn să candideze pentru Consiliu. 

Făcu dublu clic pe titlu şi pe ecran apăru tot 
paragraful, pe care începu să-l citească. Totul în jurul ei 
începu să se clatine şi să se-nvârtească. 

— Oh, Doamne, şopti ea. 

Boilerul încetă să mai clănţăne. Simon urma să-şi pună 
pijamaua pe care o încălzise pe radiator. Trăsese deja 
draperiile din camera de zi, aprinsese lampadarele laterale 
şi aprinsese soba cu lemne, astfel încât să poată cobori la 
parter, să se întindă pe sofa şi să urmărească ştirile la 
televizor. 

Ruth ştia că va trebui să-i spună. Să nu facă asta şi să-l 
lase să afle singur, pur şi simplu nu era o opţiune: ar fi fost 
incapabilă să păstreze doar pentru ea secretul. Se simţea 
îngrozită şi vinovată, deşi nu ştia de ce. 

Îl auzi coborând în grabă scările şi apoi apărând în uşă, 
în pijamaua lui albastră, din bumbac. 

— Si, şopti ea. 

— Ce s-a-ntâmplat? spuse el, imediat iritat. 

Ştia că ceva se întâmplase; că programul lui de lăfăit 
pe sofa, focul din sobă şi ştiri era pe cale să fie dat peste 
cap. 


308 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Ea arătă spre monitorul calculatorului, cu o mână lipită 
prosteşte peste gură, ca o fetiţă. Groaza ei îl molipsi. Se 
duse la calculator şi se uită încruntat la ecran. Nu era un 
cititor rapid. Citi fiecare cuvânt, fiecare rând, cu osteneală 
şi cu băgare de seamă. 

Când termină, rămase cât se poate de nemişcat, 
trecând mental în revistă toţi potenţialii ciripitori. Se gândi 
la motostivuitoristul care mânca gumă şi pe care-l lăsase 
baltă în Fields când se duseseră să ia noul computer. Se 
gândi la Jim şi Tommy, care mai făceau cu el trebuşoare pe 
şest la tipografie. Cineva de la serviciu trebuie să fi vorbit. 
Ura şi teama se ciocniră în sinea lui şi declanşară o reacţie 
de combustie. 

Se duse la baza scării şi strigă: 

— Voi doi! Veniţi aici IMEDIAT! 

Ruth rămăsese cu mâna la gură. El avu un imbold 
sadic să-i ardă una peste mâna aia, să-i spună să-şi vină 
dracului în fire, pentru că el era în căcat, nu ea. 

Andrew intră în cameră primul, urmat de Paul. Andrew 
văzu pe ecran blazonul Consiliului Parohial din Pagford şi pe 
maică-sa cu mâna la gură. Mergând descult pe covorul 
vechi, avu senzaţia unei căderi bruşte prin aer, într-un lift 
stricat. 

— Cineva, spuse Simon cu o uitătură cruntă către 
băieţii lui, a vorbit despre lucruri pe care le-am pomenit în 
această casă. 

Paul adusese jos cu el cartea de exerciţii de chimie; o 
strângea ca pe o carte de cântece religioase. Andrew îşi 
ţinea privirea fixată pe tatăl său, încercând să proiecteze o 
expresie de confuzie şi curiozitate amestecate. 

— Cine le-a spus altor oameni că avem în casă un 
computer furat? întrebă Simon. 

— Eu n-am spus, zise Andrew. 

Paul se uită fără expresie la tatăl său, încercând să 
prelucreze întrebarea. Andrew îl îndemnă în gând pe 
frăţiorul lui să vorbească. De ce trebuia să fie atât de încet? 

— Ei? se răsti Simon la Paul. 

— Nu cred că... 


309 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu crezi? Nu crezi că ai spus cuiva? 

— Nu, nu cred c-am spus cu... 

— Aha, interesant, spuse Simon, plimbându-se încolo 
şi-ncoace prin faţa lui Paul. Foarte interesant. 

Cu o palmă, cartea de exerciţii a lui Paul zbură din 
mâinile lui. 

— Încearcă să-ţi aminteşti, căcat cu ochi! urlă Simon. 
Încearcă să-ţi aminteşti. Ai spus cuiva că avem un 
computer furat? 

— Nu furat, spuse Paul. N-am spus nimănui... nu cred 
nici că am spus cuiva că avem unul nou. 

— Înţeleg, zise Simon. Aşadar, vestea a ieşit la iveală 
printr-o minune, nu-i aşa? 

Arăta spre ecranul computerului. 

— Cineva a vorbit! zbieră el. Pentru că a ajuns pe 
afurisitu' ăsta de internet! Şi-am să fiu al dracului de 
norocos dacă... n-o... să-mi... pierd... slujba! 

La fiecare dintre ultimele cinci cuvinte, îl lovi pe Paul în 
cap cu pumnul. Paul se făcu mic, încercând să se ferească; 
un lichid negru i se prelingea din nara stângă; de câteva ori 
pe săptămână avea sângerări nazale. 

— Şi tu? urlă Simon la soţia lui, care rămăsese 
încremenită la computer, cu ochii măriţi îndărătul 
ochelarilor, cu mâna încleştată ca un căluş peste gură. Tu 
ai bârfit? 

Ruth îşi luă căluşul de la gură. 

— Nu, Si, şopti ea. Adică, singura persoană căreia i-am 
spus că avem un computer nou a fost Shirley... dar ea n-ar 
face... 

„Femeie proastă, fir-ai tu să fii de femeie proastă, de 
ce dracu' trebuia să-i spui?” 

— Ce-ai făcut? întrebă Simon cu glas liniştit. 

— l-am spus lui Shirley, scânci Ruth. Dar să ştii că n- 
am spus c-a fost furat, Simon. Am spus doar că urmează 
să-l aduci acasă... 

— Ei, păi atunci aşa se explică, nu? urlă Simon; glasul i 
se preschimbase în zbieret. Fiul ei candidează la alegeri, 
futu-i mama mă-sii, normal că vrea să afle lucruri cu care 


310 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


să mă bage-n cofă! 

— Dar tocmai ea e cea care mi-a zis, Si, adineauri, n-ar 
fi putut... 

Simon se repezi la Ruth şi o pocni în faţă, exact aşa 
cum voise să facă atunci când îi văzuse prima oară 
expresia înspăimântată; ochelarii femeii se rotiră în aer şi 
se zdrobiră de raftul cu cărţi. O lovi din nou, iar ea se 
prăbuşi peste masa de calculator pe care o cumpărase atât 
de mândră din primul ei salariu de la South West General. 

Andrew îşi făcuse o promisiune: părea să se mişte cu 
încetinitorul şi totul era rece şi jilav şi uşor ireal. 

— N-o mai lovi! spuse el, intervenind între părinţii lui. 
Nu... 

Buza îi fu strivită de dinţii din faţă, sub pumnul lui 
Simon, iar Andrew căzu pe spate peste maică-sa, care 
stătea aplecată peste tastatură; Simon îl izbi din nou, în 
braţele cu care încerca să-şi protejeze faţa. Andrew se 
străduia să se ridice de pe mama lui prăbuşită, care se 
zvârcolea, iar Simon era cuprins de o violenţă frenetică, 
lovindu-i pe amândoi unde se nimerea... 

— Să nu-ndrăzneşti să-mi spui ce să fac... să nu- 
ndrăzneşti, căcăcios laş ce eşti, jet de pişat... 

Andrew se lăsă în genunchi ca să încerce să scape, iar 
Simon îl lovi cu piciorul în coaste. Andrew îl auzi pe Paul 
zicând cu un glas jalnic „Opreşte-te!” Piciorul lui Simon 
dădu să-l lovească iar în coaste pe Andrew, dar acesta se 
feri, astfel că degetele lui Simon se ciocniră de şemineul din 
cărămidă, făcându-l să urle brusc de durere - scena părea 
absurdă. 

Târându-se, Andrew reuşi să scape din calea lui; Simon 
se ţinea de laba piciorului, sărind pe loc şi înjurând cu glas 
ascuţit, iar Ruth se prăbuşise în scaunul pivotant, 
suspinând cu faţa ascunsă în palme. Andrew se ridică în 
picioare; îşi simţea gustul propriului sânge. 

— Putea să vorbească oricine despre computerul ăla, 
spuse el gâfâind, pregătit pentru alte manifestări de 
violenţă; se simţea mai curajos acum, că lupta începuse; 
aşteptarea era ceea ce îl exaspera, privind cum falca lui 


311 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Simon se proiecta în afară şi auzind cum se acumulează în 
glasul lui dorinţa de violenţă. 

— Tu ne-ai zis că un paznic a fost bătut. Oricine-ar fi 
putut să vorbească. Nu noi suntem de vină... 

— Să nu... Căcat cu ochi... Mi-am rupt degetul, fir-ar al 
dracu'! 

Cu un geamăt, Simon se lăsă într-un fotoliu, 
continuând să-şi frece piciorul. Părea să aştepte să fie 
consolat. 

Andrew se închipui luând un pistol şi împuşcându-l pe 
Simon drept în faţă, privind cum trăsăturile feţei i se 
dezintegrează, creierii împrăştiindu-i-se prin cameră. 

— Lui Pauline i-a venit iar afurisitu' de ciclu’! ţipă 
Simon la Paul, care încerca să-şi oprească sângele ce îi 
curgea din nas printre degete. Mişcă-te de pe covor! Mişcă- 
te dracului de pe covor, fătălău ce eşti! 

Paul ieşi fugind din cameră. Andrew îşi apăsă poala 
tricoului pe buza care-l ustura. 

— Şi cum rămâne cu ciubucurile de la tipografie? zise 
printre suspine Ruth, cu obrazul iritat de la pumnul primit şi 
cu lacrimile prelingându-i-se pe bărbie. 

Andrew detesta s-o vadă jalnică şi umilită în halul ăsta, 
dar aproape c-o detesta şi pe ea pentru că singură se 
băgase în nebunia asta, când orice tâmpit ar fi putut să 
vadă... 

— Zice acolo despre ciubucuri. Shirley nu ştie despre 
ele, de unde să ştie? Cineva de la tipografie a postat 
chestia aia acolo. Ţi-am spus, Si, ţi-am spus să nu mai faci 
lucrurile astea, întotdeauna m-au îngrozit... 

— Taci dracului din gură, vacă plângăreaţă! Da’ să 
cheltuieşti banii nu te-a deranjat! urlă Simon, cu falca ieşită 
iar în faţă. 

Lui Andrew îi venea să tipe la maică-sa să tacă din 
gură: trăncănea când orice tâmpit ar fi putut să-i spună că 
trebuie să-şi ţină gura şi tăcea când ar fi trebuit să 
vorbească. Nu învăţa niciodată, nu simţea niciodată când 
se apropia scandalul. 

Timp de câteva minute, nimeni nu spuse nimic. Ruth îşi 


312 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ştergea ochii cu dosul palmei şi se smiorcăia. Simon îşi 
ţinea strâns degetul de la picior, cu dinţii încleştaţi, 
respirând zgomotos. Andrew îşi lingea sângele de pe buza 
spartă, pe care o simţea cum se umflă. 

— Asta o să mă coste slujba, spuse Simon, privind cu 
ochi rătăciţi prin încăpere, de parcă acolo s-ar mai fi aflat 
cineva pe care uitase să-l lovească. Deja spun că au 
oameni în plus, la dracu'. Asta o să-mi pună capac. Asta o 
să... 

Lovi cu palma veioza de la capătul mesei, dar aceasta 
nu se sparse, ci doar se rostogoli pe podea. O ridică de jos, 
scoase ştecherul din priză, o ridică deasupra capului şi-o 
aruncă înspre Andrew, care se feri. 

— Cine mama dracului a vorbit? zbieră Simon, când 
piciorul veiozei se lovi de perete. Cineva a vorbit, fir-ar al 
dracu' să fie! 

— E vreun nemernic de la tipografie, nu-i aşa? strigă 
Andrew drept răspuns. 

Buza i se umflase şi zvâcnea; îi dădea senzaţia unei 
felii de mandarină. Tu crezi c-am fi... crezi că n-am învăţat 
pân-acum să ne ţinem gura? 

Era ca şi cum ai fi încercat să citeşti mintea unui 
animal sălbatic. Vedea cum se contractă muşchii din falca 
tatălui său, dar îşi dădea seama că Simon reflecta la 
vorbele lui. 

— Când a fost postat mesajul ăla? urlă el către Ruth. 
Uită-te! Ce dată are? 

Continuând să suspine, Ruth se chiori la ecran; fără 
ochelari, trebui să-şi apropie nasul la cinci centimetri de 
ecran. 

— Pe cincisprezece, şopti ea. 

— Cincisprezece... duminică, spuse Simon. Duminică, 
nu? 

Nici Andrew, nici Ruth nu-l corectară. Lui Andrew nu-i 
venea să creadă ce noroc avea; dar nici nu credea c-o să 
dureze. 

— Duminică, spuse Simon, aşa că oricine ar fi putut... 
Aoleu, degetul meu! ţipă el când se ridică şi se apropie de 


313 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Ruth şchiopătând exagerat. Dă-te la o parte! 

Ea se ridică grăbită din scaun şi-l privi cum citeşte iar 
paragraful. Fornăia întruna, ca un animal, ca să-şi curețe 
căile respiratorii. Andrew se gândi că ar fi putut să-şi 
sugrume tatăl, cum stătea acolo, doar să fi avut la 
îndemână o sârmă. 

— Cineva a aflat toate astea de la serviciu, zise Simon, 
ca şi cum tocmai ajunsese singur la concluzia cu pricina şi 
nu-i auzise pe soţia sau pe fiul lui când îi sugeraseră 
aceeaşi ipoteză. 

Îşi aşeză mâinile pe tastatură şi se întoarse spre 
Andrew: 

— Cum scap de drăcia asta? 

— De ce? 

— Tu faci informatică! Cum scap de drăcia asta de- 
aici? 

— Nu poţi să... nu poţi, spuse Andrew. Trebuie să fii 
administrator. 

— Atunci, fă-te administrator, zise Simon, sărind în 
picioare şi arătându-i lui Andrew să se aşeze pe scaunul 
rotativ. 

— Nu pot să mă fac administrator, răspunse Andrew, 
temându-se că Simon se apropia de al doilea acces de 
violenţă. Trebuie să introduci numele de utilizator şi parola 
corecte. 

— Chiar că nu eşti bun de nimic, aşa-i? 

Simon îl împinse pe Andrew în piept în timp ce trecea 
pe lângă el, lovindu-l cu spatele de şemineu. 

— Dă-mi telefonul! urlă Simon la nevasta lui în timp ce 
se aşeza iar în fotoliu. 

Ruth luă telefonul şi i-l întinse. Simon i-l smulse din 
mână şi formă un număr. 

Andrew şi Ruth aşteptară în tăcere cât timp Simon îi 
sună mai întâi pe Jim, apoi pe Tommy, oamenii cu care 
făcuse ciubucurile de după program, la tipografie. Furia lui 
Simon, bănuielile cu privire la complicii lui erau transmise 
prin telefon în fraze scurte şi răstite, pline de înjurături. 

Paul nu se întorsese. Probabil că încă mai încerca să-şi 


314 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


oprească sângele care-i curgea din nas, dar cel mai 
probabil era că se speriase foarte tare. Andrew nu 
considera că procedase bine. Cel mai sigur era să pleci doar 
după ce Simon îţi dădea voie. 

După ce termină de vorbit, Simon îi întinse telefonul lui 
Ruth, fără o vorbă. Ea îl luă şi îl duse la loc. 

Simon rămase pe gânduri, în vreme ce degetul 
fracturat îi zvâcnea; asudând în căldura şemineului, inundat 
de o furie neputincioasă. Bătăile administrate soţiei şi fiului 
nu însemnau nimic; nu le acorda nici măcar un gând. Un 
lucru îngrozitor i se întâmplase şi, în mod firesc, furia lui se 
revărsase asupra celor aflaţi mai aproape de el; aşa 
funcţiona viaţa. În orice caz, proasta de Ruth mărturisise 
că-i spusese lui Shirley... 

Simon îşi construia propriul fir logic, aşa cum credea el 
că se petrecuseră lucrurile. Vreun cretin (şi-l bănuia pe 
motostivuitoristul ăla care mesteca gumă şi care rămăsese 
foarte revoltat când Simon l-a lăsat baltă în Fields) vorbise 
despre el cu Mollisonii (cumva, în mod ilogic, mărturisirea 
lui Ruth că îi spusese lui Shirley despre computer făcea 
această ipoteză mai credibilă), şi âia  (Mollisonii, 
establishmentul, lunecoşii şi prefăcuţii, care-şi protejau 
accesul la putere) postaseră acest mesaj pe site (Shirley, 
vaca aia bătrână, administra site-ul, ceea ce valida teoria). 

— E vaca aia de prietenă a ta! îi spuse Simon soţiei lui, 
care avea faţa udă de lacrimi şi îl privea cu buza 
tremurătoare. E vaca de Shirley. Ea a făcut asta. A aflat 
ceva rău despre mine ca să nu-l mai concurez pe fiu-su. Aia 
e vinovata. 

— Dar, Si... 

„Taci, taci, vacă proastă ce eşti!“ îi zise Andrew maică- 
sii în gând. 

— Tot îi mai ţii partea? urlă Simon, dând să se ridice 
iar. 

— Nu! scânci Ruth, iar el se lăsă din nou în fotoliu, 
bucuros să-şi ia greutatea de pe piciorul rănit. 

Simon se gândi că şefii de la Harcourt-Walsh nu vor fi 
încântați de ciubucurile alea de după program. Nu era 


315 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


exclusă nici posibilitatea ca poliţia să vină să cerceteze 
treaba cu computerul. Se simţi cuprins de nevoia urgentă 
de acţiune. 

— Tu, spuse el, arătând cu degetul spre Andrew. 
Scoate computerul din priză. Tot ce trebuie, toate firele. Pe 
urmă, vii cu mine. 


VI 


Lucruri negate, lucruri nespuse, lucruri ascunse şi 
mascate. 

Apele noroioase ale râului Orr curgeau peste resturile 
computerului furat, aruncat la miezul nopţii de pe vechiul 
pod de piatră. Simon s-a dus la muncă şchiopătând din 
cauza degetului de la picior fracturat, spunând la toată 
lumea că alunecase pe cărarea din grădină. Ruth îşi ţinea 
gheaţă pe vânătăi şi le ascundea fără pricepere sub un 
strat de fond de ten vechi. Buza lui Andrew prinsese crustă, 
la fel ca a lui Dane Tully, iar lui Paul i-a curs iar sângele din 
nas în autobuz, fiind nevoit să se ducă direct la cabinetul 
medical când a ajuns la şcoală. 

Shirley Mollison, care fusese la cumpărături în Yarvil, 
nu răspunse la apelurile telefonice repetate ale lui Ruth 
până spre sfârşitul după-amiezii, moment în care băieţii lui 
Ruth sosiseră deja de la şcoală. Andrew ascultă de pe scări 
conversaţia îndreptată într-o singură direcţie. Ştia că Ruth 
încerca să rezolve problema înainte ca Simon să ajungă 
acasă, pentru că Simon era mai mult decât capabil să-i 
smulgă telefonul din mână şi să înceapă să urle şi s-o înjure 
pe prietena ei. 

— ... doar nişte minciuni stupide, îi spunea ea cu 
voioşie, dar ţi-am fi foarte recunoscători dacă l-ai şterge, 
Shirley. 

Andrew se încruntă şi tăietura de pe buza umflată 
ameninţa să plesnească din nou. li displăcea profund s-o 
audă pe maică-sa cerându-i acelei femei un favor. În clipa 
aceea, era stăpânit de o nervozitate iraţională, provocată 


316 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de faptul că postarea nu fusese încă ştearsă. Apoi îşi aminti 
că el o scrisese, că el provocase totul: faţa plină de vânătăi 
a mamei sale, buza lui crăpată şi atmosfera de groază care 
domnea în casă la perspectiva întoarcerii lui Simon. 

— Îmi dau seama că ai o grămadă de lucruri pe cap... 
Spunea ea temătoare, dar îţi dai seama ce rău i-ar provoca 
lui Simon, dacă oamenii ar crede... 

Andrew se gândi că aşa îi vorbea Ruth lui Simon în 
rarele ocazii când se simţea obligată să-i ţină piept: servilă, 
parcă cerându-şi scuze, ezitantă. De ce oare mama lui nu îi 
cerea pur şi simplu femeii aceleia să elimine postarea 
imediat? De ce era mereu atât de umilă, de supusă? De ce 
nu-l părăsea pe tatăl lui? 

Întotdeauna o văzuse pe Ruth ca pe o entitate 
separată, bună şi nepătată. Când era copil, părinţii i se 
înfăţişau contrastant, alb şi negru, unul rău şi 
înspăimântător, celălalt, bun şi blând. Şi totuşi, pe măsură 
ce creştea, începea să privească tot mai aspru orbirea 
voluntară a mamei sale, umilinţa permanentă faţă de tatăl 
lui, loialitatea de neclintit faţă de idolul ei fals. 

Andrew o auzi punând receptorul jos şi continuă să 
coboare zgomotos treptele; se întâlni cu Ruth când aceasta 
ieşea din cameră. 

— Ai sunat-o pe femeia cu site-ul? 

— Da, răspunse Ruth, cu oboseală în glas. O să scoată 
lucrurile alea despre tatăl tău de pe site, aşadar să sperăm 
că se va sfârşi toată povestea. 

Andrew ştia că mama lui e o persoană inteligentă şi 
mult mai îndemânatică la treburile casnice decât tatăl lui 
cel greoi şi stângaci. Era în stare să-şi câştige singură 
existenţa. 

— De ce n-a şters postarea imediat, dacă zici că 
sunteţi prietene? întrebă el, urmând-o în bucătărie. 

Pentru prima oară în viaţa lui, mila pentru Ruth era 
amestecată cu un sentiment de frustrare care se învecina 
cu mânia. 

— A fost ocupată, îi răspunse Ruth, cu glas răstit. 

Avea un ochi injectat, de la pumnul lui Simon. 


317 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— l-ai spus că ar putea să aibă necazuri fiindcă a lăsat 
pe site lucruri calomnioase, dacă ea e administratorul site- 
ului? Am făcut asta la orele de infor... 

— Ti-am spus, Andrew, că o să-l şteargă, replică 
supărată Ruth. 

Nu se temea să-şi manifeste nervii faţă de copiii ei. Era 
oare pentru că ei n-o loveau sau din alt motiv? Andrew ştia 
că şi pe ea o durea faţa la fel de rău ca şi pe el. 

— Şi cine crezi c-a scris chestiile alea despre tata? 
întrebă el pe un ton recalcitrant. 

Ruth se întoarse spre el cu o expresie de furie pe chip. 

— Nu ştiu, spuse ea, dar oricine ar fi, a fost un gest 
abject şi laş. Toată lumea are ceva pe care ar vrea să-l ţină 
ascuns. Cum ar fi dacă taică-tu ar posta pe internet 
lucrurile pe care e/ le ştie despre alţi oameni? Dar el n-ar 
face-o. 

— Pentru că asta ar fi împotriva codului său moral, nu-i 
aşa? spuse Andrew. 

— Nu-ţi cunoşti tatăl aşa de bine cum crezi! strigă Ruth 
cu lacrimi în ochi. leşi afară - du-te şi fă-ţi temele - nu-mi 
pasă - doar ieşi de-aici! 

Andrew se întoarse în dormitor flămând, pentru că se 
dusese în bucătărie să-şi ia ceva de mâncare, şi stătu multă 
vreme întins în pat, întrebându-se dacă nu cumva postarea 
fusese o greşeală oribilă; în acelaşi timp, se gândea şi cât 
de rău ar trebui Simon să rănească pe cineva din familie 
înainte ca maică-sa să-şi dea seama că el nu recunoştea 
niciun cod moral. 

Între timp, în biroul din casa ei, la un kilometru şi 
jumătate de Hilltop House, Shirley Mollison încerca să-şi 
aducă aminte cum se şterge o postare de pe forum. 
Postările erau atât de rare, încât de regulă le lăsa acolo şi 
trei ani. In cele din urmă, scoase din dulapul cu dosare din 
colţul camerei ghidul simplu de administrare a site-ului pe 
care şi-l alcătuise singură şi reuşi, după mai multe tentative 
eşuate, să scoată acuzaţiile împotriva lui Simon. Făcu asta 
doar pentru că Ruth, pe care o plăcea, o rugase. Nu simţea 
niciun fel de responsabilitate personală în această 


318 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


chestiune. 

Totuşi, ştergerea  postării nu reuşi să-i şteargă 
conţinutul din conştiinţa celor care urmăreau cu aviditate 
competiţia viitoare pentru locul lui Barry. Parminder 
Jawanda copiase mesajul despre Simon Price pe computerul 
ei şi îl tot deschidea, supunând fiecare frază unei analize de 
criminalist care examinează fibrele de pe un cadavru, 
căutând urme din ADN-ul lingvistic al lui Howard Mollison. 
Acesta ar fi făcut tot posibilul ca să-şi ascundă frazeologia 
distinctivă, dar ea era sigură că îi recunoştea preţiozitatea 
într-o formulare precum „Fără doar şi poate că domnul 
Price nu e străin de menţinerea costurilor la un nivel 
scăzut” şi în „beneficiul numeroaselor lui relaţii”. 

— Minda, tu nu-l cunoşti pe Simon Price, spuse Tessa 
Wall. 

Ea şi Colin luau cina cu soţii Jawanda în bucătăria de la 
Vechiul Vicariat, iar Parminder adusese în discuţie subiectul 
postării de pe site din clipa în care le trecuseră pragul. 

— E un individ foarte nesuferit şi ar fi putut să supere 
câţiva oameni. Sincer, nu cred că e vorba de Howard 
Mollison. Nu-l văd făcând ceva atât de străveziu. 

— Nu te amăgi, Tessa, spuse Parminder. Howard ar 
face orice ca să se asigure că Miles este ales. Bagă de 
seamă. Următorul pe listă o să fie Colin. 

Tessa observă cum lui Colin i se albiseră degetele pe 
mânerul furculiţei şi-şi dori ca Parminder să mai şi 
gândească înainte să deschidă gura. Ea, dintre toţi, ştia cel 
mai bine cum era Colin; doar ea îi prescria Prozac. 

Vikram şedea în capătul mesei în tăcere. Pe chipul lui 
frumos apăru în mod firesc un zâmbet sardonic. Tessa 
fusese întotdeauna intimidată de chirurg, aşa cum o 
intimidau toţi bărbaţii arătoşi. Deşi Parminder era una 
dintre cele mai bune prietene ale ei, Tessa abia dacă-l 
cunoştea pe Vikram, care lucra mult după orele de program 
şi se implica mult mai puţin în chestiunile Pagfordului decât 
soţia lui. 

— Ţi-am spus de ordinea de zi, nu? continua să 
trăncănească Parminder. Pentru următoarea şedinţă? 


319 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Individul propune o moţiune pe tema Fields, pe care noi s-o 
transmitem comitetului din Yarvil, pentru revizuirea 
graniţelor, ș; o rezoluţie privind scoaterea cu forţa a clinicii 
de dezintoxicare din actualul sediu. Incearcă să grăbească 
lucrurile, cât timp locul lui Barry e încă liber. 

Se ridica des de la masă ca să aducă una, alta, 
deschizând mai multe uşi de bufet decât era nevoie, 
distrată şi fără să se poată concentra. De două ori uită de 
ce se ridicase şi se aşeză la loc, cu mâinile goale. Vikram o 
urmărea, peste tot pe unde se ducea, pe sub genele lui 
dese. 

— L-am sunat pe Howard aseară, zise Parminder, şi i- 
am spus că trebuie să aşteptăm până când revenim la 
componenţa completă înainte de a decide asupra unor 
probleme atât de importante. Mi-a râs în nas: cică nu mai 
putem aştepta. Oamenii din Yarvil vor să ne audă părerea, 
zice, având în vedere apropiata revizuire a graniţelor. Ce-l 
sperie cel mai tare e ca nu cumva locul lui Barry să fie 
câştigat de Colin, pentru că nu i-ar mai fi atât de uşor să ni 
le bage pe toate astea pe gât. Am trimis e-mailuri tuturor 
celor despre care cred că vor vota pentru noi, să văd dacă 
nu pot să pună presiune pe el să întârzie voturile, măcar 
pentru şedinţa asta... „Fantoma lui Barry Fairbrother“, 
adăugă pe  nerăsuflate Parminder. Tică/osu/. N-o să 
folosească moartea lui Barry ca să-l învingă. Nu şi dacă pot 
să mă împotrivesc. 

Tessei i se păru că vede buzele lui Vikram tresărind. 
Vechiul Pagford, condus de Howard Mollison, îi ierta în 
general lui Vikram crimele care nu-i puteau fi trecute cu 
vederea soţiei sale: pielea închisă la culoare, inteligenţa şi 
averea (toate acestea având, pentru nările lui Shirley 
Mollison, iz de satisfacţie maliţioasă). Tessa considera că 
era groaznic de nedrept - Parminder lucra din greu la 
fiecare aspect al vieţii sale din Pagford: serbările şcolare şi 
adunările sociale sponsorizate, cabinetul medical şi 
Consiliul Parohial, iar drept răsplată primea aversiunea 
implacabilă a vechii gărzi din Pagford; în schimb, Vikram, 
care rareori se alătura sau participa la ceva, era linguşit, 


320 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


flatat şi se discuta despre el cu încuviinţare tacită. 

— Mollison e un megaloman, spuse Parminder, 
împingându-şi nervoasă mâncarea în farfurie. Un fanfaron 
şi-un megaloman. 

Vikram lăsă jos cuțitul şi furculita şi se rezemă de 
spătarul scaunului. 

— Atunci, întrebă el, de ce se mulţumeşte cu 
preşedinţia Consiliului Parohial? De ce nu încearcă să 
ajungă în Consiliul Districtual? 

— Pentru că, în opinia lui, Pagford e epicentrul 
universului, replică iritată Parminder. Nu înţelegi: n-ar 
schimba preşedinţia Consiliului Parohial Pagford nici pentru 
postul de prim-ministru. În orice caz, nu are nevoie să 
ajungă în consiliul din Yarvil, pentru că-l are deja acolo pe 
Aubrey Fawler, cu care-şi promovează marile planuri. Totul 
e pregătit pentru revizuirea graniţelor. Aştia doi lucrează 
împreună. 

Parminder simţea absenţa lui Barry ca pe o fantomă la 
masă. l-ar fi explicat toate acestea lui Vikram şi l-ar mai fi 
făcut şi să râdă pe deasupra; Barry fusese un superb 
imitator al ticurilor oratorice ale lui Howard, al mersului 
legănat precum şi al tulburărilor gastrointestinale ale 
acestuia. 

— Îi spun mereu că se frământă prea tare, îi zise 
Vikram Tessei, care constată oripilată că roşeşte uşor, 
simţindu-i ochii negri aţintiţi asupra ei. Ştii despre 
reclamaţia aia stupidă... Bătrâna cu emfizem? 

— Da, Tessa ştie. Toată lumea ştie. Chiar trebuie să 
discutăm despre asta la masă? se răsti Parminder şi sări în 
picioare ca să strângă farfuriile. 

Tessa încercă să dea o mână de ajutor, dar Parminder 
îi spuse iritată să rămână pe loc. Vikram îi oferi Tessei un 
zâmbet de solidaritate, care o făcu să simtă fiori în stomac. 
Nu putu să nu-şi amintească, în timp ce Parminder se agita 
în jurul mesei, că Vikram şi Parminder aveau o căsătorie 
aranjată. 

(„E doar o introducere în familie”, îi explicase 
Parminder, în primele zile ale prieteniei lor, pe un ton 


321 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


defensiv, deranjată de o reacţie pe care o sesizase pe 
chipul Tessei. „Nimeni nu te face să te măriţi, ştii.” 

Dar, alteori, îi vorbise despre presiunile imense 
exercitate de mama ei să-şi găsească un soţ. 

„Toţi părinţii Sikh vor să-şi vadă copiii căsătoriţi. E o 
obsesie.”, a spus cu amărăciune Parminder.) 

Colin văzu fără regret cum farfuria îi dispare din faţă. 
Greaţa care-i fierbea în stomac era şi mai rea decât atunci 
când el şi Tessa sosiseră. Ai fi zis că e izolat într-un balon 
din sticlă groasă, atât de izolat se simţea de cei trei 
tovarăşi de cină. Era o senzaţie cu care se obişnuise de 
mult, aceea de a umbla într-o sferă uriaşă de îngrijorare, 
închis în ea, urmărind cum propriile terori se desfăşurau în 
faţa lui, ascunzând lumea din exterior. 

Tessa nu-i era de ajutor: era în mod deliberat detaşată 
şi lipsită de compasiune vizavi de campania lui pentru locul 
lui Barry. Întregul rost al acestei cine era ca el să o poată 
consulta pe Parminder cu privire la micile afişe electorale 
pe care le realizase şi în care îşi promova candidatura. 
Tessa refuza să se implice, blocând discuţia despre teama 
care-l cuprindea încet. Îi refuza un debuşeu. 

Încercând să-i imite detaşarea, prefăcându-se că, la 
urma urmelor, nu se prăbuşea sub povara presiunii 
autoimpuse, nu-i spusese despre telefonul primit de la 
Yarvil and District Gazette, la şcoală, în acea zi. Jurnalista 
de la celălalt capăt al firului voia să vorbească despre 
Krystal Weedon. 

O atinsese? 

Colin îi răspunsese că nu era posibil ca şcoala să 
discute despre unul dintre elevi şi, prin urmare, Krystal 
trebuia abordată prin părinţii ei. 

— Am vorbit deja cu Krystal, replicase femeia. Voiam 
doar să aflu părerea... 

Dar el pusese receptorul în furcă, iar teroarea 
estompase totul. 

De ce voiau să vorbească despre Krystal? De ce îl 
sunaseră? Făcuse el ceva? O atinsese? Se plânsese? 

Psihologul îl învățase să nu încerce să confirme sau să 


322 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


dezaprobe conţinutul unor astfel de gânduri. Trebuia să le 
accepte existenţa, apoi să se poarte normal, dar era ca şi 
cum ai fi încercat să nu te scarpini la cea mai rea 
mâncărime pe care ai cunoscut-o vreodată. Dezvăluirea 
publică a secretelor lui Simon Price pe site-ul consiliului îl 
înmărmurise: groaza de a fi expus, care dominase o parte 
atât de mare a vieţii lui Colin, acum purta o faţă, trăsăturile 
ei fiind cele ale unui heruvim bătrân, cu un creier demonic 
clocotind sub şapca acoperindu-i buclele încărunţite, în 
spatele unor ochi iscoditori şi bulbucaţi. Işi tot amintea de 
poveştile lui Barry privind creierul cu virtuţi strategice 
formidabile al proprietarului magazinului de delicatese, şi 
despre complicata reţea de alianţe care-i lega pe cei 
şaisprezece membri ai Consiliului Parohial din Pagford. 

Colin îşi imaginase adesea cum va afla că jocul 
începuse: un articol precaut în ziar; feţe întoarse de la el 
când intra la Mollison şi Lowe; directoarea chemându-l la ea 
în birou pentru o discuţie între patru ochi. Îşi vizualizase 
prăbuşirea de mii de ori: ruşinea expusă şi atârnată de 
gâtul lui precum clopoţelul unui lepros, astfel încât nicio 
disimulare să nu mai fie posibilă vreodată. Urma să fie 
concediat. Ar putea chiar să ajungă şi la puşcărie. 

— Colin, îl atenţionă Tessa cu glas scăzut. 

Vikram îi oferea vin. 

Ea ştia ce se întâmplă în spatele acelei mari frunţi 
boltite; nu detaliile, dar tema anxietăţii sale rămăsese 
constantă de ani de zile. Ştia că bietul Colin nu avea 
încotro, aşa era el făcut. Cu mulţi ani în urmă, citise, şi le 
recunoscuse ca fiind adevărate, cuvintele lui W.B. Yeats: „O 
milă fără margini se ascunde în inima oricărei iubiri”. 
Zâmbise când citise poemul şi mângâiase pagina, căci ştia 
atât că-l iubea pe Colin, dar şi că o imensă parte din iubirea 
ei o constituia compasiunea. 

Uneori, totuşi, simţea că-şi pierde răbdarea. Uneori, şi 
ea dorea puţină grijă şi asigurări verbale. Colin izbucnise 
într-un acces previzibil de panică atunci când ea îl anunţase 
că primise un diagnostic clar de diabet de tip 2, dar de 
îndată ce l-a convins că nu se afla în pericol de moarte 


323 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


iminent, a fost uluită de repeziciunea cu care a abandonat 
subiectul, lăsându-se din nou absorbit de planurile lui 
legate de alegeri. 

(În dimineaţa aceea, la micul dejun, îşi testase pentru 
prima oară glicemia cu glucometrul, după care scosese 
seringa şi şi-o înfipsese în burtă. O duruse mult mai mult 
decât atunci când de injecție se ocupase îndemânatica 
Parminder. 

Fats îşi luase castronul cu cereale şi se întorsese să n-o 
mai vadă, vărsând lapte pe masă, pe mânecă şi pe 
podeaua bucătăriei. Colin lăsă să-i scape un strigăt de 
iritare când Fats scuipă înapoi în castron o gură de fulgi de 
porumb, spunându-i cu reproş mamei sale: „Chiar trebuia 
să faci asta la masă?“ 

— Nu fi atât de obraznic şi de scârbos! strigă Colin. 
Stai în scaun cum se cuvine! Şterge mizeria aia! Cum 
îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu maică-ta? Cere-ţi scuze, 
imediat! 

Tessa scoase acul prea repede; îşi provocă o 
sângerare. 

— Te rog să mă scuzi că injecţia ta de la micul dejun 
mă face să borăsc, Tess, spuse Fats de sub masă, unde 
ştergea podeaua cu hârtie de bucătărie. 

— Mama ta nu-şi face injecții de plăcere, ci pentru că 
suferă de o boală! strigă Colin. Şi nu-i mai zice „Tess“! 

— Ştiu că nu-ţi plac acele, Stu, zise Tessa, dar simţea 
că o ustură ochii; se rănise şi se simţea zdruncinată şi 
supărată pe amândoi, sentimente care n-o părăsiseră nici 
în seara asta.) 

Tessa se întrebă de ce Parminder nu aprecia grija lui 
Vikram faţă de ea. Colin nu observa niciodată când ea era 
stresată. „Poate că, gândi Tessa mânioasă, e ceva în treaba 
asta cu căsătoria aranjată... Fără doar şi poate că maică- 
mea nu l-ar fi ales pe Colin pentru mine...“ 

Parminder aşeza pe masă castroane cu fructe tăiate 
pentru budincă. Tessa se întrebă uşor ofensată ce i-ar fi 
oferit ea unui musafir care nu era diabetic şi se linişti cu 
ideea unei tablete de ciocolată acasă în frigider. 


324 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Parminder, care vorbise de cinci ori mai mult decât 
oricine altcineva de la masă, începu să trăncănească 
despre fiica ei, Sukhvinder. Deja îi povestise la telefon 
Tessei de trădarea fetei; începu din nou să vorbească 
despre asta la masă. 

— Să facă pe chelneriţa la Howard Mollison. Nu ştiu, 
chiar nu ştiu ce-o fi în capul ei. Dar lui Vikram... 

— Păi, tocmai asta e, Minda, că nu e nimic în capul lor, 
proclamă Colin, punând capăt îndelungatei lui tăceri. Sunt 
adolescenţi. Nu le pasă. Toţi sunt la fel. 

— Colin, ce prostii vorbeşti, se răsti Tessa. Nu sunt 
deloc toţi la fel. Am fi încântați dacă Stu s-ar duce şi şi-ar 
găsi o slujbă de duminică... nu că ar exista măcar cea mai 
mică şansă în sensul ăsta. 

— ... dar lui Vikram nu-i pasă, continuă Parminder, 
ignorând întreruperea. Nu vede nimic rău în asta, nu? 

Vikram răspunse pe un ton relaxat: 

— E o experienţă de muncă. Probabil că n-o să 
reuşească la universitate. Nu e nicio ruşine în asta. Nu e 
pentru toată lumea. O văd pe Jolly măritată devreme, foarte 
fericită. 

— Chelnenţă... 

— Păi, nu pot să fie toţi universitari, nu? 

— Nu, cu siguranţă că nu e o universitară, spuse 
Parminder, care aproape că tremura de mânie şi tensiune. 
Notele ei sunt absolut groaznice - nicio aspirație, nicio 
ambiţie - che/nerniță - „să fim realişti, n-am să ajung la 
universitate” - nu, cu siguranţă n-ai să ajungi, cu atitudinea 
asta - la Howard Mollison... oh, cred că i-a plăcut la nebunie 
- fiica mea ducându-se la el şi căciulindu-se pentru o slujbă. 
Ce-o fi fost în mintea ei... ce-o fi fost? 

— Nu ti-ar conveni dacă Stu şi-ar găsi de lucru la 
cineva ca Mollison, îi spuse Colin Tessei. 

— Nu mi-ar păsa, replică Tessa. Aş fi încântată să văd 
că manifestă vreun fel de etică a muncii. Din câte-mi pot da 
eu seama, singurul lucru de care-i pasă sunt jocurile pe 
computer şi... 

Dar Colin nu ştia că Stu fumează; Tessa se opri şi Colin 


325 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spuse: 

— La drept vorbind, ăsta e exact genul de lucruri pe 
care Stuart l-ar face. Să se apropie de cineva despre care 
ştie că nu ne place, ca să ne calce pe nervi. Asta l-ar 
încânta la nebunie. 

— Pentru Dumnezeu, Colin, Sukhvinder nu încearcă să 
o calce pe nervi pe Minda, spuse Tessa. 

— Deci, tu crezi că sunt iraţională? o săgetă Parminder 
pe Tessa. 

— Nu, nu, spuse Tessa, oripilată de repeziciunea cu 
care fuseseră atraşi într-o dispută familială. Vreau să spun 
că nu prea există multe locuri în Pagford unde copiii să 
poată lucra, nu? 

— Şi de ce trebuie să lucreze, până la urmă? făcu 
Parminder, ridicându-şi mâinile într-un gest de exasperare 
furioasă. Nu-i dăm bani destui? 

— Banii pe care ţi-i câştigi singur sunt întotdeauna 
altfel, ştii bine, spuse Tessa. 

Scaunul Tessei era orientat spre un perete acoperit cu 
pozele copiilor familiei jawanda. Stătuse acolo în multe dăţi 
şi numărase de câte ori apărea fiecare dintre copii: Jaswant, 
de optsprezece ori; Rajpal, de nouăsprezece ori; iar 
Sukhvinder, de nouă ori. Doar una dintre pozele de pe 
perete celebra realizările personale ale lui Sukhvinder: 
imaginea cu echipa de canotaj de la Winterdown, în ziua în 
care le învinseseră pe cele de la St Anne's. Barry le dăduse 
tuturor părinţilor câte o copie mărită a acestei poze, în care 
Sukhvinder şi Krystal Weedon erau la mijlocul şirului de opt, 
cu braţele petrecute pe după umerii celorlalte fete, 
zâmbind larg şi ţopăind, astfel încât imaginile amândurora 
erau uşor înceţoşate. 

„Barry“, se gândi Tessa, „ar fi ajutat-o pe Parminder să 
vadă lucrurile aşa cum trebuie.“ El fusese o punte între 
mamă şi fiică, şi amândouă îl adoraseră. 

Nu pentru prima oară, Tessa se întrebă cât de 
important era faptul că nu ea dăduse naştere fiului ei. li 
venea mai uşor să-l accepte ca individ separat decât dacă 
ar fi fost conceput din carnea şi sângele ei? Sângele ei 


326 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


doldora de glucoză... 

Fats încetase de curând să-i mai zică „mamă“. Ea se 
prefăcuse că nu-i pasă, pentru că asta-l supăra pe Colin 
foarte tare; dar, ori de câte ori Fats îi spunea „Tessa“, era 
ca un ac înfipt în inimă. 

Cei patru îşi terminară fructele reci în tăcere. 


VII 


Sus, în căsuţa albă aflată pe dealul ce domina oraşul, 
Simon Price era neliniştit şi avea gânduri negre. Zilele 
treceau. Postarea incriminantă dispăruse de pe forum, dar 
Simon nu ştia ce să facă. Dacă şi-ar fi retras candidatura, ar 
fi părut că-şi recunoaşte vina. Poliţia nu venise să-i bată la 
uşă pentru computer. Acum, aproape că regreta că-l 
aruncase în râu. Pe de altă parte, nu se putea decide dacă 
doar îşi imaginase un rânjet cunoscător de la omul din 
spatele casei de marcat când i-a dat cardul de credit la 
service-ul de la poalele dealului. La serviciu, se discuta mult 
despre disponibilizări, iar Simon încă se temea că, dacă 
ceea ce scria în postarea aia ajungea la urechile şefilor, 
aceştia ar putea să economisească salariile compensatorii 
concediindu-i pe el, pe Jim şi pe Tommy. 

Andrew privea şi aştepta, pierzându-şi speranţa cu 
fiecare zi. Incercase să arate lumii cum era tatăl său, iar 
lumea, după cum se părea, abia dacă dăduse din umeri. 
Andrew îşi imaginase că cineva de la tipografie sau de la 
consiliu se va ridica şi-i va spune ferm lui Simon „nu“; că nu 
era demn să intre în competiţie cu alţi oameni, că era 
nepotrivit şi nu îndeplinea standardele şi că nu trebuia să 
se expună pe el sau familia lui ruşinii publice. Şi totuşi, 
nimic nu s-a întâmplat, în afară de faptul că Simon a încetat 
să mai vorbească despre consiliu sau să mai dea telefoane 
cu speranţa de a aduna voturi, iar fluturaşii pe care-i 
tipărise după orele de program la serviciu au rămas 
neatinse într-o cutie pe verandă. 

Apoi, fără avertisment şi fără tam-tam, a venit victoria. 


327 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Vineri seara, coborând treptele întunecate, cu intenţia de a 
merge să caute ceva de mâncare, Andrew îl auzi pe Simon 
vorbind băţos la telefonul din camera de zi, aşa că se opri 
să-l asculte. 

— .. retrag candidatura, spunea el. Da. Ei bine, 
circumstanţele mele personale s-au schimbat. Da. Da. Maa, 
aşa e. OK. Mulţumesc. 

Andrew îl auzi pe Simon aşezând receptorul la locul lui. 

— Păi, cam asta a fost, îi zise Simon lui Ruth. Am ieşit 
cu totul din joc, dacă ăsta-i genul de căcaturi pe care-l 
aruncă în jur. 

O auzi pe maică-sa dându-i o replică înăbuşită de 
aprobare şi, înainte ca Andrew să aibă timp să se mişte, 
Simon ieşi în holul de jos, trase aer în plămâni şi zbieră 
prima silabă a numelui lui Andrew, înainte să-şi dea seama 
că fiul lui era chiar în faţa sa. 

— Ce faci aici? 

Faţa lui Simon era pe jumătate în umbră, pe jumătate 
în bătaia luminii ce răzbătea din camera de zi. 

— Voiam ceva de băut, minţi Andrew, pentru că tatălui 
său nu-i plăcea ca băieţii să se servească singuri cu 
mâncare. 

— O să începi să lucrezi la Mollison în weekendul ăsta, 
aşa-i? 

— Da. 

— Bun. Atunci, ascultă la mine. Vreau să aflu tot ce 
poţi să-mi aduni despre nemernicul ăla, m-ai înţeles? Toată 
mizeria pe care o poţi aduna. Şi despre fiul lui, dacă auzi 
ceva. 

— Bine, spuse Andrew. 

— Şi-am să le postez pe jegul ăla de site, să se bucure 
şi ei, spuse Simon şi se întoarse în camera de zi. Căcatu' 
fantomei lu’ Barry Fairbrother. 

In timp ce încerca să găsească ceva comestibil, un 
gând triumfător îi trecu prin minte lui Andrew: „Te-am oprit, 
ticălosule! Te-am oprit.” 

Făcuse exact ceea ce îşi propusese să facă: Simon 
habar n-avea cine-i spulberase ambițiile. Şi mai mult, 


328 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nătărăul caraghios îi cerea lui Andrew ajutorul în încercarea 
de a se răzbuna; o întoarcere de o sută optzeci de grade, 
pentru că atunci când Andrew le-a spus prima oară 
părinţilor săi că se angajează la magazinul de delicatese, 
Simon fusese furios. 

— Puţoi prost ce eşti! Şi cum ai să faci cu alergia ta 
nenorocită? 

— Mă gândeam să încerc să nu mănânc nicio alună, 
spuse Andrew. 

— Nu face pe deşteptul cu mine, bubosule. Ce faci 
dacă mănânci una din greşeală, cum ai păţit la St Thomas? 
Crezi că mai avem chef să trecem iar prin toată nebunia 
aia? 

Dar Ruth îl susţinuse pe Andrew, spunându-i lui Simon 
că băiatul era îndeajuns de mare ca să fie atent şi să-şi 
poarte de grijă. După ce Simon ieşise din cameră, ea 
încercase să-i spună lui Andrew că tatăl lui doar îşi făcea 
griji pentru el. 

— Singurul lucru de care e îngrijorat e că ar rata 
tâmpenia aia de Meciul zilei ca să mă ducă la spital. 

Andrew se întoarse în dormitorul lui, unde se apucă să 
mănânce cu o mână, iar cu cealaltă să-i scrie un SMS lui 
Fats. 

Credea că totul s-a terminat, definitiv şi irevocabil. 
Andrew încă nu avusese vreodată motive să observe prima 
bulă minusculă de drojdie, care conţinea o inevitabilă 
transformare alchimică. 


VIII 


Pentru Gaia Bawden, mutarea la Pagford a fost cel mai 
rău lucru care i s-a întâmplat vreodată. Exceptând vizitele 
ocazionale făcute tatălui său la Reading, Londra era tot ce 
cunoscuse vreodată. Atât de neîncrezătoare fusese, când 
Kay îi spusese că voia să se mute într-un orăşel din West 
Country, încât a fost nevoie de câteva săptămâni ca să ia 
ameninţarea în serios. Crezuse că e una dintre ideile 


329 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nebuneşti ale mamei sale, ca atunci când cumpărase două 
găini pentru micuța lor grădină din spatele casei lor din 
Hackney (omorâte de o vulpe la o săptămână după 
cumpărare), sau decizia de a-şi distruge jumătate din 
cratiţe, alegându-se cu o cicatrice permanentă la mână, 
făcând marmeladă, când, de fapt, Kay nu gătea aproape 
niciodată. 

Smulsă dintre prietenii pe care-i avusese încă din 
şcoala primară, de casa pe care o ştia de când avea opt 
ani, de la weekendurile care însemnau, tot mai mult, toate 
tipurile de distracţie urbană, Gaia s-a pomenit aruncată, 
împotriva rugăminţilor, amenințărilor şi protestelor ei, într-o 
viaţă despre care nici nu ştiuse vreodată că există. Străzi 
cu caldarâm şi niciun magazin deschis după şase seara, o 
viaţă comunală care părea să se învârtească în jurul 
bisericii, şi un loc unde puteai adesea să auzi ciripitul 
păsărelelor şi nimic altceva: Gaia avea senzaţia că se 
prăbuşise printr-un portal într-un ţinut pierdut în timp. 

De când se ştia Gaia, ea şi Kay se agăţaseră strâns una 
de cealaltă (căci tatăl său nu locuise niciodată cu ele, iar 
cele două relaţii succesive ale lui Kay nu fuseseră niciodată 
oficializate), ciondănindu-se, compătimindu-se şi devenind, 
cu trecerea anilor, tot mai mult nişte colege de apartament. 
Acum, totuşi, Gaia nu vedea decât un duşman când se uita 
peste masa din bucătărie. Singura ei ambiţie era să se 
întoarcă la Londra, prin orice mijloc posibil, şi s-o facă pe 
Kay cât mai nefericită cu putinţă, drept răzbunare. Nu se 
putea decide dacă pedeapsa pentru Kay ar fi fost mai mare 
în cazul în care cădea la toate testele GCSE sau le trecea 
pe toate, încercând apoi să-l convingă pe taică-su s-o 
primească în gazdă, cât timp se înscria la un colegiu pentru 
clasa a Vl-a din Londra. Între timp, trebuia să-şi ducă 
existenţa într-un teritoriu străin, unde înfăţişarea şi 
accentul ei, cândva adevărate paşapoarte spre cercurile 
sociale cele mai selecte, deveniseră monedă străină. 

Gaia n-avea niciun chef să devină unul dintre elevii 
populari din Winterdown: după părerea ei, erau jenanţi, cu 
accentul lor de West Country şi ideile lor jalnice despre 


330 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ceea ce însemna distracţia. Faptul că se ţinuse cu hotărâre 
după Sukhvinder Jawanda era, parţial, o cale de a le 
demonstra copiilor că îi considera ridicoli şi, parţial, pentru 
că se afla într-o dispoziţie în care se simţea înrudită cu 
oricine părea să aibă statut de outsider. 

Faptul că Sukhvinder acceptase să împărtăşească cu 
ea experienţa de chelneriţă ridicase prietenia lor la un alt 
nivel. La următoarea oră dublă de biologie, Gaia se destinse 
mai mult decât o făcuse înainte, iar Sukhvinder întrezări, în 
sfârşit, o parte din motivul misterios pentru care această 
nou-venită frumoasă şi cool o alesese pe ea drept prietenă. 
În timp ce regla focalizarea la microscopul lor comun, Gaia 
murmură: 

— E atât de al naibii de a/b aici, nu-i aşa? 

Sukhvinder se auzi zicând „da” înainte să reflecteze 
cum se cuvine la întrebare. Gaia continua să vorbească, dar 
Sukhvinder o asculta doar pe jumătate. „Atât de al naibii de 
alb.” 

La St Thomas, o puseseră să se ridice în picioare, fiind 
singurul copil cu pielea închisă la culoare din clasă, şi să 
vorbească despre religia sikh. Se dusese supusă în faţa 
clasei şi le spusese povestea fondatorului religiei sikh, Guru 
Nanak, care a dispărut într-un râu şi toată lumea a crezut 
că s-a înecat, dar a reapărut după trei zile petrecute sub 
apă ca să anunţe: „Nu există hinduşi, nu există 
musulmani”. 

Ceilalţi copii au chicotit la ideea că ar putea cineva să 
supravieţuiască sub apă trei zile. Sukhvinder n-a avut 
curajul să le amintească faptul că lisus murise şi apoi se 
trezise la viaţă. A scurtat cât a putut povestea lui Guru 
Nanak, din nevoia acută de a ajunge din nou în bancă. 
Vizitase o gurdwara doar de câteva ori în viaţă; în Pagford 
nu era niciuna, iar cea din Yarvil era micuță şi dominată, 
după cum îi spuseseră părinţii ei, de chamari, o castă 
diferită de a lor. Sukhvinder nici măcar nu înţelegea de ce 
contează acest lucru, deoarece ştia că Guru Nanak 
interzicea în mod explicit distincţiile între caste. Totul era 
foarte derutant, astfel încât a continuat să se bucure de 


331 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ouăle de Paşte şi de împodobirea pomului de Crăciun, 
găsind totodată cărţile pe care Parminder le impunea 
copiilor, în care erau explicate vieţile diverşilor guru şi 
învăţăturile Khalsa, extrem de dificil de citit. 

Vizitele la rudele mamei din Birmingham, pe străzile 
unde aproape toată lumea avea pielea închisă la culoare şi 
cu magazinele pline de sariuri şi mirodenii indiene, o făceau 
pe Sukhvinder să simtă că locul ei nu era acolo. Verii ei 
vorbeau punjabi, dar şi engleza; duceau o viaţă modernă; 
verişoarele ei erau bine făcute şi cochete. Râdeau de felul 
cum îl pronunţa ea pe „r”, specific regiunii West Country şi 
de lipsa oricărui simţ vestimentar, iar lui Sukhvinder îi 
displăcea profund să se râdă de ea. Înainte ca Fats Wall să- 
şi înceapă regimul de tortură cotidiană, înainte ca anul lor 
să fie divizat în grupe şi să ajungă să intre zi de zi în 
contact cu Dane Tully, întotdeauna îi plăcuse să se întoarcă 
în Pagford. Pe atunci, i se părea că e ca un refugiu. 

In vreme ce se jucau cu lamele de microscop, ţinându- 
şi capetele aplecate ca să nu le observe domnişoara Knight, 
Gaia îi povesti lui Sukhvinder mai multe ca niciodată despre 
viaţa ei la Gravener Secondary din Hackney. Cuvintele se 
revărsau din ea într-un şuvoi uşor nervos. Le-a descris pe 
prietenele ei lăsate acolo; una dintre ele, Harpreet, avea 
acelaşi nume ca verişoara cea mai mare a lui Sukhvinder. l- 
a vorbit de Sherelle, care era negresă şi cea mai deşteaptă 
fată din gaşca lor; despre Jen, al cărei frate fusese primul 
prieten al Gaiei. 

Deşi extrem de interesată de cele povestite de Gaia, 
gândurile lui Sukhvinder rătăceau, imaginându-şi o adunare 
a şcolii în care ochii. Privitorului desluşeau cu dificultate 
componentele individuale ale unui caleidoscop compus din 
toate nuanțele de tenuri, de la culoarea terciului de ovăz 
până la cea a lemnului de mahon. Aici, la Winterdown, părul 
negru-albăstrui al copiilor asiatici ieşea clar în evidenţă în 
marea de castaniu-cenuşiu. Intr-un loc precum Gravener, 
cei de teapa lui Fats Wall şi Dane Tully ar fi putut fi în 
minoritate. 

Sukhvinder puse timid o întrebare. 


332 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— De ce v-aţi mutat aici? 

— Pentru că maică-mea a vrut să fie aproape de 
fătălăul ăla de prieten al ei, bombăni Gaia. Gavin Hughes, îl 
cunoşti? 

Sukhvinder clătină din cap. 

— Probabil că i-ai auzit când şi-o trăgeau, spuse Gaia. 
Toată strada îi aude când sunt pe aparate. N-ai decât să 
stai cu fereastra deschisă într-una dintre nopţi. 

Sukhvinder încercă să nu se arate şocată, dar ideea de 
a-şi auzi părinţii, părinţii ei căsătoriţi, făcând sex era şi-aşa 
destul de groaznică. Gaia era roşie la faţă; dar Sukhvinder 
îşi dădu seama că nu de ruşine, ci de mânie. 

— O să-i dea papucii. E atât de naivă. Abia aşteaptă să 
se care de-acolo după ce i-o trage. 

Sukhvinder n-ar fi vorbit niciodată aşa despre maică- 
sa, şi nici gemenele Fairbrother (rămase, teoretic, 
prietenele ei cele mai bune). Niamh şi Siobhan lucrau 
împreună la un microscop situat nu departe de ea. De la 
moartea tatălui lor, păreau să se fi închis în ele, preferând 
fiecare compania celeilalte şi îndepărtându-se de 
Sukhvinder. 

Andrew Price se zgâia aproape permanent la Gaia 
printr-un interval între fețele albe din jurul lor. Sukhvinder, 
care observase acest lucru, credea că Gaia nu băgase de 
seamă, dar se înşela. Gaia pur şi simplu nu se ostenea să-i 
întoarcă privirea sau să se umfle în pene pentru că era 
obişnuită ca băieţii să caşte gura la ea; i se întâmpla asta 
de când avea doisprezece ani. Doi băieţi din primul an al 
clasei a şasea tot apăreau pe coridoare când ea se muta de 
la o sală de clasă la alta, mult mai des decât ar fi dictat 
legea probabilității, şi amândoi arătau mai bine decât 
Andrew. Totuşi, niciunul dintre ei nu se compara cu băiatul 
căruia Gaia îi dăruise fecioria, cu puţin înainte de a se muta 
la Pagford. 

Gaia suporta cu greu faptul că Marco de Luca era încă 
viu fizic în univers şi despărţit de ea de vreo două sute de 
kilometri de spaţiu dureros şi inutil. 

— Are optsprezece ani, îi spuse ea lui Sukhvinder. E pe 


333 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


jumătate italian. Joacă fotbal foarte bine. Urma să dea o 
probă pentru echipa de juniori a lui Arsenal. 

Gaia făcuse sex cu Marco de patru ori înainte să plece 
din Hackney, de fiecare dată furând prezervative din 
sertarul noptierei lui Kay. Într-un fel, ar fi vrut ca mama ei 
să ştie până la ce gesturi fusese împinsă, ajungând să 
încerce să se graveze în memoria lui Marco fiindcă fusese 
forţată să-l părăsească. 

Sukhvinder asculta fascinată, dar fără să recunoască 
faţă de Gaia că deja îl văzuse pe Marco pe pagina de 
Facebook a noii sale prietene. Oricât ai fi căutat în 
Winterdown, nu găseai unul ca el: semăna cu Johnny Depp. 

Gaia stătea rezemată de pupitru, jucându-se distrată 
cu obiectivul microscopului, iar în cealaltă parte a încăperii, 
Andrew Price continua să se zgâiască la ea ori de câte ori 
credea că Fats nu bagă de seamă. 

— Poate c-o să-mi fie credincios. Sherelle dă o 
petrecere sâmbătă noaptea. L-a invitat şi pe el. Mi-a jurat 
că n-o să-l lase să facă vreo prostie. Dar, la naiba, aş fi 
vrut... 

Se uită fix la pupitru cu ochii ei cu irizaţii, înneguraţi, 
iar Sukhvinder o privi cu umilinţă, minunându-se de cât de 
bine arată, pierdută în admiraţie pentru viaţa ei. Ideea de a 
avea o altă lume căreia îi aparţii în întregime, unde ai un 
iubit fotbalist şi o gaşcă de prieteni mişto şi devotați, i se 
părea o stare de lucruri demnă de a fi admirată şi invidiată, 
chiar dacă ai fost scos cu forţa din ea. 

În pauza de prânz, se duseră să se plimbe prin 
magazine, un lucru pe care Sukhvinder nu-l mai făcuse 
niciodată. De regulă, ea şi gemenele Fairbrother mâncau la 
cantină. 

În timp ce stăteau pe trotuar lângă chioşcul de presă 
de unde-şi cumpăraseră sendvişurile, auziră nişte cuvinte 
pronunţate pe un ton ascuţit. 

— Maică-ta a omorât-o pe Nana mea! 

Toţi elevii de la Winterdown adunaţi lângă chioşcul de 
ziare se uitară în jur după sursa ţipătului, nedumeriţi, iar 
Sukhvinder îi imită, la fel de derutată ca şi ei. Atunci o zări 


334 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pe Krystal Weedon, care stătea pe cealaltă parte a 
drumului, arătând cu un deget bont spre ea, întins ca un 
pistol. Era însoţită de alte patru fete, toate aliniate pe 
trotuar, ţinute pe loc de trafic. 

— Maică-ta a omorât-o pe Nana mea! O să plătească 
pentru asta şi-o să plăteşti şi tu! 

Sukhvinder simţi cum i se taie picioarele. Oamenii se 
holbau la ea. Două fete din anul al treilea îşi luară rapid 
tălpăşiţa. Sukhvinder simţi cum mulţimea de gură-cască din 
apropiere se transformă într-o haită la pândă, 
nerăbdătoare. Krystal şi gaşca ei dansau pe vârfuri, 
aşteptând să se întrerupă şirul de maşini. 

— Despre ce vorbeşte fata aia? o întrebă Gaia pe 
Sukhvinder, căreia i se uscase gura atât de tare încât nu 
mai putea să zică nimic. 

N-avea niciun rost să fugă. N-ar fi reuşit să scape. 
Leanne Carter era cea mai rapidă fată din anul lor. Singurul 
lucru ce părea să se mişte în lumea din jur erau maşinile, 
care-i mai acordau câteva secunde de siguranţă. 

Şi deodată apăru Jaswant, însoţită de câţiva băieţi din 
anul şase. 

— Toate bune, Jolly? spuse ea. Ce s-a întâmplat? 

Jaswant n-o auzise pe Krystal; doar printr-un noroc se 
abătuse pe-aici împreună cu suita sa. Peste drum, Krystal şi 
prietenele ei se adunaseră să se sfătuiască. 

— Nu-i mare lucru, spuse Sukhvinder, ameţită de 
uşurarea oferită de această păsuire temporară. 

Nu-i putea spune lui Jaz ce se întâmplase în faţa 
băieţilor. Doi dintre aceştia aveau aproape un metru 
optzeci înălţime. Toţi se holbau la Gaia. 

Jaz şi prietenii ei se duseră spre uşa chioşcului de 
ziare, iar Sukhvinder, îndemnând-o din priviri pe Gaia, îi 
urmă. Ea şi Gaia văzură pe fereastră cum Krystal şi gaşca ei 
pleacă, uitându-se înapoi la fiecare câţiva paşi. 

— Ce-a fost asta? întrebă Gaia. 

— Străbunica ei a fost pacienta mamei mele şi a murit, 
spuse Sukhvinder. 

li venea atât de tare să plângă, încât muşchii gâtului 


335 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


deveniseră dureroşi. 

— Ce proastă! spuse Gaia. 

Dar suspinele înăbuşite ale lui Sukhvinder nu se 
născuseră doar din frică. O plăcuse pe Krystal foarte mult; 
ştia că şi Krystal o plăcuse pe ea. Toate acele după-amiezi 
petrecute pe canal, toate acele excursii cu microbuzul; 
cunoştea anatomia spatelui şi a umerilor lui Krystal mai 
bine decât şi-o cunoştea pe a ei. 

Se întoarseră la şcoală împreună cu Jaswant şi prietenii 
acesteia. Cel mai frumos dintre băieţi începu o conversaţie 
cu Gaia. Până să ajungă la poartă, o tachina deja cu privire 
la accentul ei londonez. Sukhvinder n-o vedea pe Krystal 
nicăieri, dar îl zări pe Fats Wall în depărtare, mergând 
ţopăit împreună cu Andrew Price. l-ar fi cunoscut silueta şi 
mersul oriunde, aşa cum ceva ancestral din tine te ajută să 
recunoşti un păianjen care se deplasează pe o podea 
întunecată. 

Valuri de greață o străbăteau în timp ce se apropia de 
clădirea şcolii. Urmau să fie doi de-acum înainte: Fats şi 
Krystal, împreună. Toată lumea ştia că cei doi se vedeau. 
lar în mintea lui Sukhvinder prinse contur o imagine viu 
colorată în care ea sângera la podea, iar Krystal şi gaşca ei 
o loveau cu picioarele, sub privirile lui Fats Wall, care 
râdea. 

— Tre’ să merg la toaletă, îi spuse ea Gaiei. Ne vedem 
în clasă. 

Se duse în prima toaletă pentru fete din drum, se 
încuie într-un compartiment şi se aşeză pe capacul lăsat. 
Dacă ar fi putut să moară... să dispară pentru totdeauna... 
Dar suprafaţa solidă a lucrurilor refuza să se dizolve în jurul 
ei, iar corpul ei, trupul ei detestabil de hermafrodit 
continua, în felul lui încăpățânat şi stupid, să trăiască... 

Auzi soneria care anunţa începutul orelor de după- 
amiază, sări şi se grăbi să iasă din toaletă. Pe coridoare se 
formau cozi. Se întoarse cu spatele la toţi şi ieşi din clădire. 

Şi alţii chiuleau. Krystal o făcuse; Fats Wall la fel. Dacă 
ar fi putut să scape şi să stea departe în după-amiaza asta, 
poate că ar fi în stare să se gândească la ceva care s-o 


336 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


protejeze înainte de a trebui să se întoarcă. Sau ar putea să 
iasă în faţa unei maşini. Îşi imagină vehiculul izbindu-i 
corpul şi sfărâmându-i oasele. Cât de repede ar muri, aşa, 
zdrobită în drum? Totuşi, prefera ideea înecării, a apei 
curate şi reci care o adormea pentru totdeauna: un somn 
fără vise... 

— Sukhvinder? Sukhvinder! 

Stomacul i se întoarse pe dos. Tessa Wall traversa 
parcarea, grăbindu-se să ajungă la ea. Preţ de o clipă 
nebunească, Sukhvinder se gândi s-o rupă la fugă, dar apoi 
inutilitatea gestului o copleşi şi rămase pe loc, aşteptând ca 
Tessa să ajungă la ea, detestând-o pentru faţa ei urâtă şi 
stupidă şi pentru fiul ei cel diabolic. 

— Sukhvinder, ce faci? Unde te duci? 

Nici măcar nu se putea gândi la o minciună. Cu un gest 
deznădăjduit al umerilor, capitulă. 

Tessa nu avea nicio şedinţă programată până la trei. Ar 
fi trebuit s-o ducă pe Sukhvinder la cancelarie şi să o 
raporteze pentru încercarea de a fugi de la ore; în schimb, 
o duse pe fată la etaj, în cabinetul ei de consiliere, cu 
tapiţeria nepaleză de pe perete şi afişele cu Linia Telefonică 
a Copilului. Sukhvinder nu mai fusese niciodată aici. 

Tessa vorbi, făcând pauze mici prin care o invita pe 
fată să discute, dar Sukhvinder stătea cu palmele 
transpirate şi privirea fixată pe vârfurile pantofilor. Tessa o 
cunoştea pe maică-sa - Tessa i-ar fi spus lui Parminder că 
încercase să chiulească - dar i-ar fi explicat de ce? Ar fi fost 
dispusă, ar fi putut Tessa să intervină? Nu faţă de fiul ei; 
nu-l putea controla pe Fats, asta ştia toată lumea. Dar în 
privinţa lui Krystal? Krystal venea la consiliere... 

Cât de rău ar fi bătut-o dacă îi spunea? Dar oricum ar 
bate-o şi dacă nu i-ar spune. Krystal oricum era gata să 
asmută întreaga gaşcă asupra ei... 

— ... s-a întâmplat ceva, Sukhvinder? 

Fata încuviinţă din cap. Tessa o încurajă: 

— Poţi să-mi spui despre ce-a fost vorba? 

Şi Sukhvinder îi spuse. 

Fu sigură că putu să desluşească, în contractarea 


337 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


infimă a frunţii Tessei în timp ce o asculta, şi altceva în 
afară de compasiune pentru ea. Poate că Tessa se gândea 
la cum ar reacţiona Parminder dacă ar afla că se urla în 
gura mare pe stradă cum o tratase ea pe doamna 
Catherine Weedon. Sukhvinder îşi făcuse griji în privinţa 
asta în timp ce stătea în toaletă, dorindu-şi să moară. Sau 
poate că expresia de disconfort de pe chipul Tessei arăta că 
nu vrea să o abordeze pe Krystal Weedon. Fără doar şi 
poate, Krystal era şi preferata ei, aşa cum fusese şi a 
domnului Fairbrother. 

Un sentiment cumplit de nedreptate acută îşi făcu loc 
printre nenorocirea, teama şi disprețul de sine care o 
stăpâneau deja pe Sukhvinder; mătură într-o parte acea 
încâlceală de griji şi spaime care o învăluiau zilnic. Se gândi 
la Krystal şi la amicele ei, aşteptând să atace. Se gândi la 
Fats, şoptind vorbe otrăvite din spatele ei la fiecare lecţie 
de matematică şi la mesajul pe care îl ştersese de pe 
pagina ei de Facebook în seara precedentă: 

Les-bi-a-nism s.n. Atracţie erotică patologică şi 
satisfacere sexuală între femei; safism; ginecofilie. 

— Nu ştiu de unde ştie, spuse Sukhvinder, cu sângele 
bubuindu-i în urechi. 

— Ştie...? întrebă Tessa, cu expresia încă tulburată. 

— Că a fost o reclamaţie despre mama şi străbunica ei. 
Krystal şi mama ei nu vorbesc cu restul familiei. Poate, zise 
Sukhvinder, i-o fi spus Fats? 

— Fats? repetă Tessa fără să înţeleagă. 

— Ştii, pentru că sunt prieteni, zise Sukhvinder. El şi 
Krystal? les împreună? Mă gândeam că poate el i-a spus. 

Avu o satisfacţie amară să vadă cum de pe faţa Tessei 
dispare orice urmă de calm profesional. 


IX 


Kay Bowden nu mai voia să pună niciodată piciorul în 
casa lui Miles şi a Samanthei. Nu-i putea ierta pentru că 
fuseseră martorii paradei de indiferență a lui Gavin, aşa 


338 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cum nu putea uita râsul superior al lui Miles, atitudinea faţă 
de Bellchapel a acestuia sau felul batjocoritor în care 
Samantha vorbise despre Krystal Weedon. 

In pofida scuzelor lui Gavin şi a asigurărilor lui de 
afecţiune lipsite de entuziasm, Kay nu se putea abţine să 
nu şi-l imagineze stând nas în nas cu Mary pe sofa; sărind 
s-o ajute cu farfuriile; conducând-o acasă pe întuneric. 
Când Gavin i-a spus, câteva zile mai târziu, că luase cina la 
Mary acasă, trebui să-şi înăbuşe o reacţie de furie, pentru 
că în casa ei din Hope Street el nu mâncase niciodată 
altceva decât pâine prăjită. 

Poate că nu avea voie să spună nimic rău despre 
Văduvă, despre care Gavin vorbea de parc-ar fi fost Maica 
Precistă, dar cu soţii Mollison lucrurile stăteau altfel. 

— N-aş putea spune că mor de dragul lui Miles. 

— Nu e chiar prietenul meu cel mai bun. 

— Dacă mă întrebi pe mine, ar fi o catastrofă pentru 
clinica de dezintoxicare dacă ar fi ales. 

— Mă îndoiesc că ar avea vreo importanţă. 

Apatia lui Gavin, indiferența lui faţă de suferinţa altor 
oameni o înfuriau mereu pe Kay. 

— E cineva care ar susţine cauza clinicii Bellchapel? 

— Colin Wall, cred, zise Gavin. 

Aşa încât la ora opt, luni seara, Kay urca aleea familiei 
Wall şi suna la uşă. De pe treapta de la intrare, putea să 
distingă maşina Ford Fiesta roşie, parcată pe alee, la trei 
case mai încolo. Imaginea adăugă un pic de avânt dorinţei 
ei de confruntare. 

Uşa casei Wall se deschise şi în prag apăru o femeie 
bondoacă şi urâţică, într-o fustă în culori vii. 

— Bună seara, spuse Kay. Mă numesc Kay Bawden şi 
mă întrebam dacă aş putea să vorbesc cu Colin Wall. 

Pentru o fracțiune de secundă, Tessa rămase cu gura 
căscată la tânăra atrăgătoare din prag, pe care n-o mai 
văzuse niciodată. Prin minte îi trecu cea mai ciudată dintre 
idei: că soţul ei, Colin, avea o aventură şi că iubita lui 
venise să-i spună acest lucru. 

— Oh... Da... Poftim. Eu sunt Tessa. 


339 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Kay se şterse conştiincios pe tălpi pe covoraşul din faţa 
uşii şi o urmă pe Tessa în camera de zi, care era mai mică, 
mai neîngrijită, dar mai plăcută decât cea a Mollisonilor. Un 
bărbat înalt, cu chelie şi frunte înaltă şedea într-un fotoliu, 
cu un blocnotes în poală şi un pix în mână. 

— Colin, dânsa e Kay Bawden, zise Tessa. Ar dori să 
vorbească cu tine. 

Tessa văzu expresia surprinsă şi precaută a lui Colin şi 
ştiu dintr-odată că femeia îi e străină. „Acum chiar aşa”, se 
gândi ea, uşor ruşinată, „ce naiba ţi-ai închipuit?” 

— Imi cer scuze că am dat buzna aşa, neanunţată, 
spuse Kay, când Colin se ridică să-i strângă mâna. Aş fi 
telefonat, dar sunteţi... 

— Da, nu suntem în cartea de telefon, aşa e, spuse 
Colin. 

Colin o domina pe Kay, cu ochii mici îndărătul lentilelor 
ochelarilor. Te rog, ia loc. 

— Mulţumesc. E vorba de alegeri, spuse Kay. Pentru 
Consiliul Parohial. Candidaţi, nu-i aşa, împotriva lui Miles 
Mollison? 

— Exact, aprobă Colin neliniştit. 

Ştia cine era femeia asta: reportera care voia să 
discute cu Krystal. Il găsise - Tessa n-ar fi trebuit s-o lase în 
casă. 

— Mă întrebam dacă aş putea să vă ajut cu ceva, 
spuse Kay. Sunt asistentă socială, lucrez în cea mai mare 
parte a timpului în Fields. Sunt unele fapte şi cifre pe care 
aş putea să vi le dau despre Clinica de Dezintoxicare 
Bellchapel, pe care Mollison pare foarte pornit s-o închidă. 
Mi s-a spus că sunteţi în favoarea clinicii. Că aţi dori s-o 
păstraţi în funcţiune? 

Valul de uşurare şi plăcere aproape că îl ameţi. 

— O, da, spuse Colin, da, aş dori. Da, asta e ceea ce 
predecesorul meu - mai exact, deţinătorul anterior al 
locului - Barry Fairbrother - cu siguranţă a făcut: s-a opus 
închiderii clinicii. Ceea ce am să fac şi eu. 

— Ei bine, am avut o discuţie cu Miles Mollison, care 
mi-a spus foarte clar că, după părerea lui, clinica nu merită 


340 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ţinută deschisă. Sincer, eu cred că e de-a dreptul ignorant 
şi naiv vizavi de cauzele şi tratamentul dependenţei de 
droguri, precum şi în privinţa rolului important pe care îl 
joacă  Bellchapel. Dacă Parohia refuză să  înnoiască 
contractul de închiriere a clădirii, iar Districtul taie 
finanţarea, există pericolul ca nişte oameni foarte 
vulnerabili să fie lăsaţi fără niciun sprijin. 

— Da, da, înţeleg, spuse Colin. O, da, sunt de acord. 

Era uluit şi flatat că această femeie tânără şi 
atrăgătoare umblase seara pe străzi ca să-l găsească şi să-i 
ofere sprijinul ca aliat. 

— Vrei o ceaşcă de ceai sau de cafea, Kay? întrebă 
Tessa. 

— Oh, mulţumesc foarte mult, spuse Kay. Ceai, te rog, 
Tessa. Fără zahăr. 

Fats era în bucătărie, servindu-se direct din frigider. 
Mânca în continuu, dar rămânea costeliv, fără să ia 
niciodată nici măcar un gram în greutate. În pofida 
dezgustului declarat deschis faţă de ele, părea neafectat de 
pachetul de seringi gata umplute ale Tessei, care stătea 
într-o cutie de un alb imaculat, lângă brânză. 

Tessa se duse la ceainic şi gândurile ei reveniră la 
subiectul care o rodea de când Sukhvinder făcuse acea 
sugestie mai devreme: că Fats şi Krystal „se văd unul cu 
celălalt”. Nu-l întrebase pe Fats, nici nu-i spusese lui Colin. 

Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât mai sigură 
era că nu poate fi adevărat. Ştia cu certitudine că Fats avea 
o părere atât de bună despre el însuşi, încât nicio fată n-ar 
fi fost îndeajuns de bună, mai ales una de teapa lui Krystal. 
Sigur el nu s-ar... 

„Nu s-ar înjosi? Asta e? La asta te-ai gândit?“ 

— Cine-a venit? o întrebă Fats pe Tessa, cu gura plină 
de pui rece, în timp ce ea punea ceainicul pe aragaz. 

— O femeie care vrea să-l ajute pe tata să fie ales în 
consiliu, replică Tessa, căutând în bufet biscuiţi. 

— De ce? Îi place de el? 

— Stu, maturizează-te! spuse Tessa iritată. 


341 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fats luă mai multe felii subţiri de şuncă dintr-un pachet 
deschis şi le vâri, una câte una, în gura deja plină, ca un 
magician care bagă în propriul pumn batiste de mătase. 
Uneori, Fats stătea şi câte zece minute în faţa frigiderului 
deschis, sfâşiind ambalajele şi rupând pachetele, băgând 
bucăţi de mâncare direct în gură. Era un obicei pe care 
Colin îl critica aspru, aşa cum făcea cu orice alt aspect al 
comportamentului lui Fats. 

— Dar, serios, de ce vrea să-l ajute? întrebă Fats, după 
ce înghiţi ce băgase în gură. 

— Ca să nu se închidă Clinica de Dezintoxicare 
Bellchapel. 

— Dar ce, e vreo drogată? 

— Nu, nu e o drogată, spuse Tessa, observând cu 
neplăcere că Fats terminase ultimii trei biscuiţi cu ciocolată 
şi lăsase ambalajul gol pe raft. E asistentă socială şi crede 
că această clinică face o treabă bună. Tata vrea s-o ţină 
deschisă, dar Miles Mollison nu crede că e foarte eficientă. 

— Clinica nu face o treabă prea bună. In Fields vezi o 
mulţime de aurolaci şi cocainomani. 

Tessa ştia că, dacă ar fi zis că dorinţa lui Colin e să 
închidă clinica, Fats ar fi găsit imediat un argument pentru 
menţinerea ei în funcţiune. 

— Ar trebui să te faci avocat, Stu, spuse ea când 
ceainicul începu să şuiere. 

Când se întoarse în camera de zi, Tessa o găsi pe Kay 
discutând cu Colin pe baza unui teanc de foi printate pe 
care-l scosese din geantă. 

— ... doi asistenţi, plătiţi parţial de consiliu şi parţial de 
Action and Addiction, care e o organizaţie caritabilă foarte 
eficientă. Pe urmă, mai e asistenta socială care e ataşată 
de clinică, Nina, ea e cea care mi-a dat toate datele astea - 
oh, mulţumesc foarte mult, spuse Kay, zâmbindu-i larg 
Tessei, care pusese o cană de ceai pe masă, lângă ea. 

În câteva secunde, Kay căpătase o simpatie pentru 
soţii Wall, aşa cum nu i se mai întâmplase cu nimeni în 
Pagford. Tessa n-o măsurase cu privirea din creştet până-n 
tălpi la sosire, nici nu-i evaluase cu o uitătură sfredelitoare 


342 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


imperfecţiunile fizice şi simţul vestimentar. Soţul ei, deşi 
cam agitat, părea cumsecade şi ferm hotărât să lupte 
pentru ca Fields-ul să nu fie lăsat de izbelişte. 

— Accentul tău e londonez, Kay? întrebă Tessa, 
înmuind un biscuit simplu în ceai. 

Kay dădu din cap aprobativ. 

— Ce vânt te-aduce la Pagford? 

— O relaţie, spuse Kay. 

Nu-i făcea nicio plăcere s-o spună, chiar dacă, oficial, 
ea şi Gavin erau împăcaţi. Se întoarse spre Colin. 

— Nu prea înţeleg situaţia legată de Consiliul Parohial 
şi clinică. 

— A, păi clădirea este proprietatea consiliului, spuse 
Colin. Este o biserică veche. Contractul de închiriere trebuie 
reînnoit. 

— Deci asta ar fi o cale uşoară de a-i forţa să plece. 

— Exact. Când ziceai că ai vorbit cu Miles Mollison? 
întrebă Colin, sperând, dar totodată şi temându-se că Miles 
pomenise numele lui. 

— Am fost la cină vineri, explică Kay, Gavin şi cu 
mine... 

— Aa, tu eşti prietena lui Gavin! interveni Tessa. 

— Da. Şi lumea a început să discute despre Fields... 

— Cum era şi normal, spuse Tessa. 

— ... iar Miles a pomenit de Bellchapel, iar eu am fost 
de-a dreptul... Consternată de felul cum vorbea despre 
problemele de acolo. l-am spus că mă ocup în prezent de o 
familie - Kay îşi aminti cum făcuse indiscreţia de a pomeni 
numele Weedon şi continuă cu băgare de seamă - şi că 
dacă mama ar fi lipsită de metadonă, aproape sigur s-ar 
întoarce la vechile obiceiuri. 

— Seamănă cu familia Weedon, spuse Tessa, cu o 
senzaţie de neputinţă. 

— Păi... Da, de fapt, despre familia Weedon vorbesc, 
admise Kay. 

Tessa întinse mâna după încă un biscuit. 

— Eu sunt consiliera lui Krystal. Asta trebuie să fie a 
doua oară când mama ei trece pe la Bellchapel, aşa-i? 


343 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A treia, spuse Kay. 

— O cunoaştem pe Krystal de când avea cinci ani: a 
fost în clasă cu băiatul nostru încă din şcoala primară, zise 
Tessa. A avut o viaţă groaznică, zău aşa. 

— Absolut, spuse Kay. Este uluitor cât de drăguță e, la 
drept vorbind. 

— O, da, ai dreptate, încuviinţă Colin cu entuziasm. 

Amintindu-şi cu câtă înverşunare refuzase Colin să-i 
anuleze detenţia lui Krystal după incidentul de la adunarea 
generală, Tessa ridică din sprâncene. Apoi se întrebă, 
simțind un tremur de silă în stomac, ce ar spune Colin dacă 
s-ar dovedi că Sukhvinder nici n-a minţit, nici nu s-a înşelat. 
Dar cu siguranţă că Sukhvinder se înşela. Era o fată timidă 
şi naivă. Probabil că a înţeles greşit... 

— Ideea e că, din câte mi-am dat seama, cam singurul 
lucru care o motivează pe Terri este frica să nu-şi piardă 
copiii, spuse Kay. In momentul de faţă, e pe drumul cel bun. 
Asistenta care se ocupă de ea la clinică zice că simte o 
mică transformare în atitudinea lui Terri. Dacă Bellchapel se 
închide, totul se duce de râpă şi Dumnezeu ştie ce-o să se 
întâmple cu familia. 

— Toate astea-s foarte utile, spuse Colin, încuviinţând 
cu importanţă şi începând să-şi noteze ceva pe o pagină 
curată a blocnotesului. Foarte utile, într-adevăr. Ziceai că ai 
statistici cu oamenii care s-au vindecat de dependenţă? 

Kay frunzări paginile printate, căutând informaţia. 
Tessa avu impresia că soţul ei vrea să acapareze doar 
pentru el atenţia lui Kay. Intotdeauna fusese sensibil la 
persoanele care arătau bine şi la o purtare plină de 
compasiune. 

Tessa ronţăi încă un biscuit, cu gândul tot la Krystal. 
Ultimele şedinţe de consiliere nu fuseseră prea 
satisfăcătoare. Krystal fusese rezervată. Nici astăzi nu 
observase nimic diferit. li smulsese promisiunea că n-o va 
urmări sau hărţui pe Sukhvinder, dar purtarea lui Krystal 
lăsa să se înţeleagă că Tessa o dezamăgise, că încrederea 
se destrămase. Probabil că de vină era detenţia aplicată de 
Colin. Tessa crezuse că ea şi Krystal construiseră o legătură 


344 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îndeajuns de puternică pentru a rezista la acea încercare, 
cu toate că nu fusese niciodată la fel de puternică precum 
cea pe care Krystal o avusese cu Barry. 

(Tessa fusese acolo, la faţa locului, în ziua când Barry a 
venit la şcoală cu un simulator de vâăslit, căutând recruți 
pentru echipajul pe care voia să-l înfiinţeze. Fusese 
convocată de la cancelarie la sala de sport, deoarece 
profesoara de educaţie fizică era în concediu medical, şi 
singurul suplinitor pe care-l putuseră găsi într-un timp atât 
de scurt era bărbat. 

Fetele din anul patru, în şorturi şi maiouri Aertex, au 
început să chicotească la sosirea în sala de sport, când au 
constatat că domnişoara Jarvis lipsea, fiind înlocuită de doi 
bărbaţi necunoscuţi. Tessa se văzu nevoită să le certe pe 
Krystal, Nikki şi Leanne, care ieşiseră în faţa clasei şi făceau 
remarci indecente legate de profesorul suplinitor; era un 
tânăr arătos, cu o nefericită tendinţă de a roşi. 

Barry, scund, cu părul brun-roşcat şi barbă, purta un 
costum de trening. Îşi luase liber tocmai în acel scop. Toată 
lumea era de părere că e o idee stranie şi nerealistă: şcoli 
ca Winterdown nu aveau echipaje de opt. Niamh şi Siobhan 
păreau pe jumătate amuzate, pe jumătate ruşinate de 
prezenţa tatălui lor. 

Barry începu să le explice ce încearcă să facă: să 
alcătuiască echipaje. Aranjase să se poată folosi vechiul 
adăpost pentru ambarcaţiuni din josul canalului, la Yarvil. 
Era un sport fabulos, o oportunitate să strălucească, pentru 
ele însele, pentru şcoală. Tessa se postase chiar la dreapta 
lui Krystal şi a prietenelor sale, ca să le poată ţine în frâu. 
Chicotelile lor se domoliseră, dar nu încetaseră de tot. 

Barry le făcu o demonstraţie cu aparatul de vâslit şi 
ceru voluntari. Nimeni nu ieşi în faţă. 

— Krystal Weedon, zise Barry, arătând spre ea. Te-am 
văzut atârnată de barele pentru exerciţii din parc. Ai putere 
în partea de sus a corpului. Vino aici să faci o încercare. 

Krystal era cât se poate de fericită să se afle în centrul 
atenţiei; se căţără pe aparat şi se aşeză. Deşi Tessa era 
prezentă, Nikki şi Leanne izbucniră în hohote de râs şi 


345 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


restul clasei li se alătură. 

Barry îi arătă fetei ce trebuie să facă. Profesorul 
suplinitor privea alarmat cum Barry îi poziţiona mâinile pe 
mânerul de lemn. 

Krystal trase de mâner, făcând o grimasă stupidă spre 
Nikki şi Leanne, şi toată lumea râse din nou. 

— la uitaţi-vă la ea, spuse Barry zâmbind larg. E o 
canotoare înnăscută. 

Era Krystal cu adevărat o canotoare înnăscută? Tessa 
nu ştia nimic despre sportul ăsta, aşa că nu putea să-şi dea 
seama. 

— Indreaptă-ţi spatele, îi spuse Barry lui Krystal, altfel, 
ai să-l răneşti. Aşa. Trage... Trage... la uitaţi-vă ce tehnică 
are... ai mai făcut asta înainte? 

Apoi Krystal îşi îndreptă spatele şi chiar începu să se 
mişte corect. Încetă să se mai uite la Nikki şi Leanne. 
Intrase în ritm. 

— Excelent, spuse Barry. la priviţi... Exce/ent. Aşa 
trebuie făcut! Bravo, fetiţo! Şi iar. Şi iar. Și.. 

— Doareee! strigă Krystal. 

— Ştiu că doare. Aşa ajungi să ai braţele ca ale lui 
Jennifer Aniston - făcând asta, spuse Barry. 

Se auzi un murmur de râsete, dar de data asta râseră 
cu el. Ce avea Barry, de fapt? Căci de fiecare dată era atât 
de prezent, de firesc, atât de lipsit de stângăcie. Adulții, 
Tessa ştia, erau sfâşiaţi de teama de ridicol. Cei care nu se 
temeau de asta, şi erau foarte puţini printre adulţi, 
deţineau o autoritate naturală în rândul tinerilor; ar trebui 
obligaţi să fie profesori. 

— Şi ne oprim! spuse Barry. 

Krystal se opri, epuizată, roşie la faţă şi frecându-şi 
braţele. 

— Va trebui să renunţi la ţigări, Krystal, spuse Barry, 
iar de data asta primi un hohot răsunător de râs. OK, mai 
vrea să încerce cineva? 

Când Krystal se întoarse la colegii de clasă, nu mai 
râdea. Se uita cu gelozie la fiecare nou vâăslaş, ochii ei 
alunecând permanent la faţa bărboasă a lui Barry ca să 


346 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


vadă ce credea acesta despre ei. Când Carmen Lewis se 
încurcă complet, Barry zise: 

— la arată-le, Krystal, cum să facă! 

lar Krystal se lumină la faţă când se întoarse la aparat. 

Dar la finalul demonstraţiei, când Barry îi rugă să ridice 
mâna pe cei care ar fi fost interesaţi să dea probe, Krystal 
rămase cu braţele încrucişate. Tessa o văzu cum dă din 
cap, rânjind zeflemitor în timp ce Nikki îi zicea ceva. Barry 
îşi notă atent numele fetelor interesate, apoi ridică privirea: 

— Şi tu, Krystal Weedon, spuse el arătând-o cu 
degetul. Vii şi tu. Nu clătina din cap la mine. O să fiu foarte 
supărat dacă nu te văd acolo. Ai un talent înnăscut. Nu-mi 
place să văd cum se irosesc talentele naturale. Krys-tal, 
spuse el cu glas tare, scriindu-i numele. Wee-don. 

Se gândise oare Krystal la talentul ei înnăscut în timp 
ce făcea duş, după terminarea orei? Purtase oare cu ea 
toată ziua gândul despre noua ei aptitudine, ca pe un 
cadou neaşteptat? Tessa nu ştia; dar, spre uimirea tuturor, 
poate cu excepţia lui Barry, Krystal a venit la probe.) 

Colin încuviinţa viguros din cap în timp ce Kay îi 
prezenta ratele de recidive de la Bellchapel. 

— Parminder ar trebui să vadă asta, spuse el. O să am 
grijă să-i fac o copie. Da, da, foarte utile, într-adevăr. 

Cu o uşoară senzaţie de greață, Tessa luă al patrulea 
biscuit. 


X 


În serile de luni, Parminder lucra până târziu şi, 
întrucât Vikram era de obicei la spital, cei trei copii ai 
familiei Jawanda îşi aşezau masa şi îşi făceau singuri de 
mâncare. Uneori, se ciondăneau; câteodată, mai şi râdeau; 
dar astăzi fiecare era absorbit de propriile gânduri, aşa că 
terminară ce aveau de făcut cu o neobişnuită eficienţă, 
aproape în linişte. 

Sukhvinder nu le-a spus fratelui sau surorii ei că 
încercase să chiulească, nici nu le-a vorbit despre 


347 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


amenințările cu bătaia ale lui Krystal Weedon. Obişnuinţa 
de a păstra secretul devenise foarte puternică la ea în 
aceste zile. Era de-a dreptul înspăimântată de ideea de a 
face confidenţe, temându-se să nu-şi trădeze lumea de 
bizarerii dinăuntrul ei, lumea pe care Fats Wall părea 
capabil s-o penetreze cu o uşurinţă de-a dreptul terifiantă. 
Cu toate acestea, ştia că evenimentele zilei nu puteau fi 
ţinute sub tăcere la nesfârşit. Tessa îi spusese că are de 
gând să-i dea un telefon lui Parminder. 

— Am s-o sun pe mama ta, Sukhvinder, e lucrul pe 
care-l facem de fiecare dată, dar am să-i explic de ce ai 
acţionat aşa. 

Sukhvinder aproape că simţise căldură faţă de Tessa, 
chiar dacă era mama lui Fats Wall. Deşi se temea de reacţia 
mamei sale, o mică scânteie de speranţă se aprinsese în 
sufletul ei la gândul că Tessa va interveni în favoarea ei. 
Oare înţelegerea disperării lui Sukhvinder ar putea în sfârşit 
să ducă la o fisurare a implacabilei dezaprobări a mamei 
sale, a dezamăgirii ei, a nesfârşitei atitudini critice 
neînduplecate? 

Când uşa de la intrare se deschise în sfârşit, o auzi pe 
maică-sa vorbind în punjabi. 

— O, nu, iar vorbeşte despre tâmpenia aia de fermă, 
oftă zgomotos Jaswant, care ciulise urechea către uşă. 

Familia Jawanda deţinea din strămoşi un petic de 
pământ în Punjabi, pe care Parminder, cel mai mare dintre 
copii, îl moştenise de la tatăl lor, dat fiind că acesta nu 
avusese băieţi. Ferma ocupa un loc în conştiinţa familiei 
despre care Jaswant şi Sukhvinder discutau uneori. Spre 
uimirea lor uşor amuzată, câteva dintre rudele lor mai 
vârstnice păreau să trăiască cu speranţa că întreaga familie 
avea să se întoarcă acolo cândva. Tatăl lui Parminder 
trimisese bani la fermă toată viaţa lui. Era arendată şi 
lucrată de veri de gradul al doilea, care păreau posomorâţi 
şi înrăiţi. Ferma provoca permanent certuri între rudele 
mamei sale. 

— Nani s-a pornit din nou, traduse Jaswant, pe măsură 
ce vocea înăbuşită a lui Parminder pătrundea prin uşă. 


348 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Parminder o învățase pe fiica ei cea mai mare ceva 
punjabi, iar Jaz prinsese mai multe de la verii ei. Dislexia lui 
Sukhvinder fusese prea gravă ca să-i permită să înveţe 
două limbi, iar tentativa fusese abandonată. 

— ... Harpreet încă vrea să vândă peticul ăla pentru 
drum... 

Sukhvinder o auzi pe Parminder descălţându-şi 
pantofii. Îşi dori ca mama ei să nu fie iritată din pricina 
fermei tocmai în seara asta; niciodată subiectul acesta n-o 
bine-dispunea; iar când Parminder deschise uşa bucătăriei 
şi Sukhvinder văzu faţa rigidă precum o mască a mamei 
sale, curajul o părăsi cu desăvârşire. 

Parminder îi salută pe Jaswant şi Rajpal cu o uşoară 
fluturare a mâinii, dar o ţintui cu degetul pe Sukhvinder, 
arătând apoi spre scaunul de bucătărie şi dându-i de înţeles 
să stea jos şi să aştepte terminarea convorbirii. 

Jaswant şi Rajpal o şterseră pe scară la etaj. 
Sukhvinder aşteptă lângă peretele cu fotografii, în care 
discrepanţa dintre ea şi ceilalţi era afişată în văzul întregii 
lumi, ţintuită pe scaun de comanda tăcută a mamei sale. 
Convorbirea se prelungi la nesfârşit, până când Parminder 
îşi luă rămas-bun şi închise. 

Când se întoarse să se uite la fiica ei, Sukhvinder ştiu, 
instantaneu, înainte să fie rostit vreun cuvânt, că greşise 
când sperase. 

— Deci, zise Parminder. Am primit un telefon de la 
Tessa când eram la muncă. Cred că ştii despre ce e vorba. 

Sukhvinder încuviinţă din cap. Ai fi zis că gura i se 
umpluse de vată. 

Furia lui Parminder o lovi asemenea unui val mareic, 
târând-o pe Sukhvinder cu el, astfel încât îi era imposibil să 
se opună sau să stea drept. 

— De ce? De ce? lar o copiezi pe fata aia din Londra... 
vrei s-o impresionezi? Jaz şi Raj nu s-au purtat niciodată 
aşa, niciodată... De ce tu? Ce se întâmplă cu tine? Te 
mândreşti că eşti leneşă şi neglijentă? Crezi că e în regulă 
să te porţi ca un delincvent? Cum crezi că m-am simţit când 
mi-a spus Tessa? M-a sunat la serviciu - n-am fost niciodată 


349 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aşa de ruşinată - sunt dezgustată de tine, mă auzi? Nu-ţi 
oferim tot ce ai nevoie? Nu te ajutăm destul? Ce se 
întâmplă cu tine, Sukhvinder? 

Cuprinsă de disperare, Sukhvinder încercă să întrerupă 
tirada mamei şi pomeni numele lui Krystal Weedon. 

— Krystal Weedon! strigă Parminder. Proasta aia! De 
ce dai tu atenţie la indiferent ce spune? l-ai zis că am 
încercat s-o ţin în viaţă pe nenorocita aia de bunică-sa? l-ai 
spus asta? 

— Păi... nu... 

— Dacă o să-ți pese de ceea ce spun oameni precum 
Krystal Weedon, atunci nu mai e nicio speranță pentru tine! 
Poate că ăsta ţi-e nivelul natural, nu-i aşa, Sukhvinder? Vrei 
să chiuleşti şi să lucrezi într-o cafenea şi să-ţi iroseşti toate 
ocaziile de a-ţi întregi educaţia, pentru că e mai uşor aşa? 
Asta te-a învăţat faptul că ai fost în aceeaşi echipă cu 
Krystal Weedon - să te cobori la nivelul ei? 

Sukhvinder se gândi la Krystal şi gaşca ei, gata să 
treacă pe trotuarul celălalt, la primul culoar gol în şirul de 
maşini. Oare de ce ar fi nevoie ca s-o facă pe maică-sa să 
înţeleagă? Cu o oră mai devreme proiectase cea mai timidă 
fantezie în care putea să aibă, în sfârşit, încredere în maică- 
sa, vorbindu-i despre Fats Wall... 

— leşi de-aici, să nu te mai văd! Pleacă! Am să vorbesc 
cu tatăl tău când o să vină... pleacă! 

Sukhvinder se duse la etaj. Jaswant strigă din 
dormitorul ei: 

— Ce-a fost cu urletele alea? 

Sukhvinder nu-i răspunse. Se duse în camera ei, unde 
închise uşa şi se aşeză pe marginea patului. 

Ce se întâmplă cu tine, Sukhvinder? 

Mă dezguşti. 

Te mândreşti că eşti leneşă şi neglijentă? 

La ce se aşteptase? O îmbrăţişare caldă şi consolare? 
Când fusese ea îmbrăţişată şi ţinută în braţe de Parminder? 
Putea să aştepte la mai multă mângâiere de la lama de ras 
ascunsă în iepuraşul ei de pluş; dar dorinţa, care se 
transforma în nevoie, de a se tăia şi a sângera nu putea fi 


350 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


satisfăcută ziua, cu familia trează şi tatăl pe drum. 

Hăul întunecat al disperării şi durerii care trăia în 
Sukhvinder şi tânjea după eliberare era cuprins de flăcări, 
de parcă ar fi fost din păcură. 

la să vadă şi ea cum e. 

Se ridică, traversă dormitorul din câţiva paşi şi, 
lăsându-se pe scaunul rotativ de la birou, începu să scrie la 
tastatura computerului. 

Sukhvinder fusese la fel de interesată ca şi Andrew 
Price când profesorul suplinitor cel stupid încercase să-i 
impresioneze cu priceperea lui la computere. Spre 
deosebire de Andrew şi alţi câţiva băieţi, Sukhvinder nu 
tăbărâse pe profesor cu întrebări despre hacking; se dusese 
tăcută acasă şi căutase toate informaţiile online. Aproape 
orice site modern era apărat împotriva unei injecții SQL 
clasice, dar când Sukhvinder o auzi pe mama ei discutând 
despre atacul anonim asupra site-ului Consiliului Parohial 
Pagford, şi-a dat seama că, probabil, măsurile de securitate 
ale site-ului ăluia vechi erau minime. 

Lui Sukhvinder întotdeauna i s-a părut mai uşor să 
tasteze decât să scrie, iar codurile de computer, mai uşor 
de citit decât şirurile lungi de cuvinte. Nu îi trebui mult ca 
să găsească un site ce oferea instrucţiuni explicite pentru 
cea mai simplă formă de injecție SQL. După care aduse pe 
ecran site-ul consiliului parohial. 

Dură cinci minute ca să spargă site-ul, şi asta doar 
pentru că prima oară copiase greşit codul. Spre uimirea ei, 
descoperi că administratorul site-ului nu ştersese din baza 
de date detaliile utilizatorului Fantoma_ 
lui Barry _Fairbrother, ci doar ştersese postarea. Prin 
urmare, era joacă de copil să posteze sub acelaşi nume. 

Lui Sukhvinder îi luă mult mai mult să compună 
mesajul decât să intre clandestin în site. Purtase în minte 
acuzaţia secretă timp de patru luni, încă de la Ajunul Anului 
Nou, când observase cu uimire chipul mamei sale, de la 
zece la miezul nopţii, din colţul unde stătea ascunsă în 
timpul petrecerii. Tastă încet. Funcţia de autocorectare o 
ajută la ortografiere. 


351 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Nu-i era teamă că Parminder va controla istoria 
computerului său. Mama ei ştia atât de puţine lucruri 
despre ea şi despre ceea ce se petrecea în acest dormitor, 
că niciodată n-o va bănui pe fiica ei cea leneşă, proastă şi 
neglijentă. 

Sukhvinder apăsă pe mouse ca pe un trăgaci. 


XI 


Marţi dimineaţa, Krystal nu-l mai duse pe Robbie la 
creşă, ci îl îmbrăcă pentru înmormântarea Nanei Cath. In 
timp ce-i trăgea pantalonaşii cu cele mai puţine găuri şi 
care erau cu vreo cinci centimetri mai scurţi decât ar fi 
trebuit, încerca să-i explice cine fusese Nana Cath, dar îşi 
dădu seama că îşi răcea gura de pomană. Robbie n-avea 
niciun fel de amintire despre Nana Cath; habar n-avea ce 
înseamnă Nana; nicio idee despre vreo altă rudă în afară de 
mama şi de sora lui. În pofida indiciilor şi a poveştilor 
schimbătoare, Krystal ştia că Terri habar n-avea cine era 
tatăl lui. 

Krystal auzi paşii mamei sale pe trepte. 

— Las-o acolo, se răsti ea la Robbie, care se întinsese 
după o cutie de bere goală de sub fotoliul ocupat de obicei 
de Terri. Vin’ aici. 

ÎI trase pe Robbie de mână în hol. Terri nu se 
dezbrăcase de izmenele de pijama şi tricoul jegos în care-şi 
petrecuse noaptea şi umbla desculţă. 

— De ce nu te-ai schimbat? o întrebă Krystal cu glas 
autoritar. 

— Ete că nu merg, zise Terri, făcându-şi loc pe lângă 
băiatul şi fata ei, ca să intre în bucătărie. 

— De ce? 

— Nu vreau, spuse Terri. Îşi aprindea o ţigară de la 
ochiul aragazului. Nu mă obligă nimeni, ce mama dracului! 

Krystal îl ţinea pe Robbie de mână, care se zbătea şi se 
legăna. 

— Se duc toţi, zise Krystal. Cheryl şi Shane şi toţi. 


352 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Şi? replică Terri cu agresivitate. 

Krystal se temuse că maică-sa o să dea înapoi în 
ultima clipă. Înmormântarea ar fi adus-o faţă în faţă cu 
Danielle, sora care pretindea că Terri nu există, fără a mai 
pomeni toate celelalte rude care se deziseseră de ea. Anne- 
Marrie s-ar putea să fie acolo. Krystal păstrase în suflet 
speranţa asta, ca pe un felinar în întuneric, în nopţile în 
care plânsese pentru Nana Cath şi domnul Fairbrother. 

— Treb'e să vii, zise Krystal. 

— Banu. 

— Nana Cath - din cauza ei, nu? insistă Krystal. 

— Şi? spuse din nou Terri. 

— A făcut multe pentru noi, zise Krystal. 

— Nu, n-a făcut, ripostă Terri. 

— Ba da, insistă Krystal cu faţa înfierbântată şi 
ţinându-l, strâns de mână pe Robbie. 

— O fi făc't, pen’ tine, spuse Terri. Pen’ mine a făcut fix 
un căcat. N-ai decât să te duci să jeleşti pe mormântu' ei, 
dacă vrei. lo aştept aici. 

— De ce? spuse Krystal. 

— Treaba mea, ce vrei? 

Krystal se întunecă. 

— Vine Obbo p-aci, aşa-i? 

— Treaba mea, repetă Terri cu demnitatea ei jalnică. 

— Vino la înmormântare, spuse Krystal ridicând tonul. 

— Du-te tu. 

— Să nu dea dracu' să te droghezi, spuse Krystal, 
aproape ţipând. 

— N-am s-o fac, zise Terri, dar se întoarse într-o parte, 
uitându-se afară pe fereastra din spate a casei, spre peticul 
de iarbă crescut în neorânduială şi plin de gunoaie pe care-l 
numeau grădina din spate. 

Robbie îşi trase mâna dintr-a lui Krystal şi dispăru în 
camera de zi. Cu pumnii vârâţi adânc în buzunarele 
pantalonilor de trening, cu umerii drepţi, Krystal încercă să 
decidă ce să facă. Îi venea să plângă la gândul că nu va 
merge la înmormântare, dar nefericirea ei era diminuată de 
uşurarea că nu va fi nevoită să facă faţă batalionului de 


353 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ochi ostili pe care-i întâlnise uneori acasă la Nana Cath. Era 
supărată pe Terri şi totuşi se simţea în mod straniu de 
partea ei. Nici măcar nu ştii cine e tatăl, aşa-i, târfă ce eşti? 
Ar fi vrut s-o întâlnească pe Anne-Marie, dar era speriată. 

— Bine, atunci rămân şi io. 

— Nu treb'e. Du-te, dacă vrei. Mie mi se rupe. 

Dar Krystal, sigură că Obbo o să-şi facă apariţia, 
rămase. Obbo fusese plecat de mai bine de o săptămână, 
pentru cine ştie ce scop abject de-al lui. Krystal îşi dorea ca 
el să fi murit, să nu se mai întoarcă niciodată. 

Ca să-şi găsească ceva de făcut, începu să pună 
lucrurile în ordine prin casă, în timp ce fuma una din ţigările 
rulate pe care i le dăduse Fats Wall. Nu-i plăceau, dar îi 
plăcea faptul că el i le dăduse. Le ţinuse în cutia de bijuterii 
din plastic a lui Nikki, împreună cu ceasul Tessei. 

Crezuse că n-o să se mai vadă cu Fats, după ultima lor 
partidă de sex din cimitir, pentru că atunci el fusese 
aproape cu desăvârşire tăcut şi plecase fără să-şi ia măcar 
la revedere, dar de atunci se mai întâlniseră o dată pe 
terenul de agrement. Şi-a dat seama că, de data asta, lui îi 
plăcuse mai mult ca ultima oară; nu se mai drogaseră, şi el 
reuşise să se ţină mai mult. A stat lângă ea în iarba de sub 
tufiş, fumând, iar când ea i-a spus că Nana Cath e pe 
moarte, el i-a zis că mama lui Sukhvinder Jawanda îi dăduse 
Nanei Cath nişte medicamente greşite, sau ceva de genul; 
nu-i era nici lui prea clar ce se întâmplase. 

Krystal fusese îngrozită. Aşadar, Nana Cath nu ar fi 
trebuit să moară; ar fi putut să trăiască încă în căsuţa 
frumos aranjată de pe Hope Street, în cazul în care Krystal 
ar fi avut nevoie de ea, oferindu-i un refugiu sub forma unui 
pat cu aşternuturi curate, a bucătăriei pline de mâncare şi a 
porţelanurilor desperecheate, precum şi a micului televizor 
din colţul camerei de zi: Wu vreau să mă uit la porcării, 
Krystal, închide drăcia aia. 

Krystal o plăcea pe Sukhvinder, dar mama lui 
Sukhvinder o ucisese pe Nana Cath. Nu se fac diferențieri 
între membrii unui clan inamic. Fusese intenţia declarată a 
lui Krystal s-o pulverizeze pe Sukhvinder. Dar pe urmă a 


354 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


intervenit Tessa Wall. Krystal nu-şi mai amintea detaliile 
celor spuse de Tessa; dar se părea că Fats înţelesese greşit 
povestea sau, cel puţin, nu întru totul exact. Fără tragere 
de inimă, îi promisese Tessei că n-o va mai hărţui pe 
Sukhvinder, dar în lumea frenetică şi veşnic schimbătoare a 
lui Krystal, astfel de promisiuni nu puteau fi decât nişte 
măsuri provizorii. 

— Las-o jos! strigă Krystal la Robbie, pentru că acesta 
încerca să desprindă capacul cutiei de biscuiţi în care îşi 
ţinea Terri ustensilele. 

Krystal smulse cutia din strânsoarea lui Robbie şi o ţinu 
în palme ca pe o creatură vie, ceva pentru care ar lupta ca 
să rămână în viaţă şi a cărei distrugere ar fi avut consecinţe 
devastatoare. Pe capac, era o imagine zgâriată: o trăsură 
înţesată cu bagaje până la acoperiş, trasă prin omăt de 
patru cai, cu un vizitiu ce ţinea în mână o trompetă din 
piele. Duse cutia la etaj, în timp ce Terri fuma în bucătărie, 
şi o ascunse în dormitorul ei. Robbie se ţinu după ea. 

— Vreau s'merg joacă parc. 

Uneori îl ducea în parc şi-l dădea în leagăn. 

— Nu astăzi, Robbie. 

Băiatul începu să scâncească până când Krystal ţipă la 
el să se potolească. 

Mai târziu, când se întunecă - după ce Krystal îi pregăti 
lui Robbie cina din inele de spaghetti şi-i făcu baie, asta 
după ce înmormântarea se terminase de mult - Obbo bătu 
la uşa din faţă. Krystal îl văzu de la geamul dormitorului lui 
Robbie şi încercă să ajungă prima la uşă, dar Terri o 
întrecu. 

— Toate bune, Ter? întrebă el din prag, înainte să-l 
invite cineva. Am auz't că m-ai căutat săptămâna trecută. 

Deşi îi spusese să stea locului, Robbie venise după 
Krystal pe scări. Îi simţea mirosul părului şamponat peste 
duhoarea de transpiraţie stătută şi mahorci pe care o 
răspândea Obbo, îmbrăcat în geaca lui străveche din piele. 
Obbo trăsese la măsea; când îi aruncă o _ uitătură 
răutăcioasă, damful de bere ajunse până la ea. 

— Toate bune, Obbo? spuse Terri, cu o tonalitate pe 


355 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


care Krystal n-o mai auzise până atunci. Era conciliantă, 
prevenitoare; recunoştea cumva că omul avea drepturi la 
ele în casă. 

— Şi unde zici c-ai fost, atunci? 

— La Bristol, spuse el. Ţie cum ţi-e, Ter? 

— Nu vrea ni'ca, interveni Krystal. 

El clipi prin ochelarii groşi. Robbie se prinsese atât de 
strâns de piciorul lui Krystal, încât îi simţea unghiile înfipte 
în piele. 

— Asta cine-i, Ter? întrebă Obbo. Maică-ta? 

Terri râse. Krystal se uită urât la el, cu Robbie ţinându- 
se strâns de ea. Privirea înceţoşată a lui Obbo cobori asupra 
copilului. 

— Şi ce mai face băiatu' meu? 

— Nu-i băiatu' tău, zise Krystal. 

— De unde ştii? întrebă Obbo calm, rânjind. 

— Du-te dracului. Nu vrea ni'ca. Spune-i, aproape că 
strigă Krystal la maică-sa. Spune-i că nu vrei ni'ca. 

Descurajată, prinsă între două voințe cu mult mai 
puternice decât a ei, Terri spuse: 

— Păi, a venit aici doar ca să măv... 

— Nu-i adevărat, spuse Krystal. Al dracu' să fie dac-a 
venit doar pentru-atât! Spune-i! Nu vrea ni'ca, spuse ea cu 
înverşunare spre faţa rânjită a lui Obbo. S-a lăsat de câteva 
săptămâni. 

— Aşa e, Terri? spuse Obbo, continuând să zâmbească. 

— Da, este, răspunse Krystal, văzând că Terri nu 
răspunde. E încă la Bellchapel. 

— Păi, n-o să mai fie mult, zise Obbo. 

— Du-te dracului! zise Krystal revoltată. 

— Se închide, spuse Obbo. 

— Serios? zise Terri, cuprinsă subit de panică. N-o 
închid, aşa-i? 

— Ba bine-nţeles că o-nchid, spuse Obbo. Să facă 
economii, nu? 

— Habar n-ai de nimic, îi zise Krystal lui Obbo. 
Vorbeşte tâmpenii, îi spuse mamei sale. Doar nu ti-au zis 
nimic, nu? 


356 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Economii, repetă Obbo, pipăindu-şi buzunarele 
umflate în căutare de ţigări. 

— Am obţinut revizuirea cazului, îi aminti Krystal lui 
Terri. Nu poţi să te droghezi acum. Nu poţi. 

— Ce-i asta? întrebă Obbo, jucându-se cu bricheta, dar 
niciuna dintre femei nu-l lămuri. 

Terri îi întâlni privirea fiicei sale preţ de două secunde; 
ochii îi căzură, fără voia ei, asupra lui Robbie îmbrăcat în 
pijamale, încă agăţat strâns de piciorul lui Krystal. 

— Da, tocmai mă duceam la culcare, Obbo, bâigui ea, 
fără să-l privească. Poate ne vedem al'dată. 

— Am auzit că Nana ta a murit, spuse el. Cheryl mi-a 
zis. 

Durerea îi schimonosi faţa lui Terri; arăta la fel de 
bătrână ca Nana însăşi. 

— Mda, eu mă duc la culcare. Hai, Robbie. Vin' cu 
mine, Robbie. 

Robbie nu voia să dea drumul piciorului lui Krystal cât 
timp Obbo se afla acolo. Terri îi întinse mâna ca o gheară. 

— Da, du-te, Robbie, îl îndemnă Krystal. 

În anumite dispoziţii, Terri se agăța de băiatul ei ca de 
un ursuleţ de pluş; mai bine Robbie decât drogurile. 

— Hai, du-te. Du-te cu mami. 

Ceva din glasul surorii lui îl linişti pe copil, ceea ce-i 
permise lui Terri să-l ducă la etaj. 

— Hai, pa, zise Krystal, fără să se uite la Obbo şi plecă 
de lângă el în bucătărie. 

Scoase din buzunar ultima ţigară de la Fats Wall şi se 
aplecă ca s-o aprindă de la aragaz. Auzi uşa de la intrare 
închizându-se şi avu o senzaţie de triumf. Futu-l/ în gât. 

— Ce cur drăguţ ai, Krystal. 

Ea tresări atât de violent, că o farfurie căzu din teancul 
de pe blat şi se sparse de podeaua jegoasă. Nu plecase, ci 
venise după ea. Se zgâia la sânii ei acoperiţi de tricoul 
strâmt. 

— Du-te dracului d-aici, zise Krystal. 

— Te-ai făcut fată mare, ai? 

— Du-te dracului! 


357 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Am auzit c-o dai pe gratis, spuse Obbo, apropiindu- 
se. Ai putea să faci bani mai frumoşi ca mă-ta. 

— Du-te... 

Obbo puse mâna pe sânul ei stâng. Fata încercă să o 
dea la o parte; el îi apucă încheietura cu cealaltă mână. 
Ţigara ei aprinsă îi şterse faţa, iar el o lovi cu pumnul, de 
două ori, în partea laterală a capului; alte farfurii se 
sparseră de podeaua murdară şi deodată, în timp ce se 
luptau, ea alunecă şi căzu; se lovi cu capul de podea, iar el 
ajunse deasupra ei. li simţea mâinile la betelia pantalonilor 
de trening, trăgând. 

— Nu... Lua-te-ar dracu', nu! 

Obbo îşi propti degetele în burta ei în timp ce-şi 
desfăcea fermoarul - Krystal încercă să ţipe, iar el o plesni 
cu palma peste faţă; îi simţea duhoarea grea în nări în timp 
ce-i mârâia în urechi: 

— Ţipă tu, fir-ai a dracu’, şi să vezi cum te tai. 

O pătrunse şi ea simţi c-o doare; auzea în acelaşi timp 
mârâielile lui şi propriile-i scâncete firave; era ruşinată de 
zgomotele pe care le scotea, atât de înspăimântate şi de 
slabe. 

Obbo îşi dădu drumul şi se ridică de pe ea. Imediat, 
fata îşi trase pantalonii de trening şi sări în picioare ca să-l 
înfrunte, cu lacrimile curgându-i şiroaie, în timp ce el o 
privea pofticios. 

— O să te spun lu’ domnu’ Fairbrother, se auzi ea 
rostind printre sughiţuri. 

Nu ştia de unde-i venise. Era o prostie. 

— Cine mă-sa mai e şi ăsta? 

Obbo îşi trase fermoarul, aprinse o ţigară, fără să se 
grăbească, blocându-i ieşirea. 

— Şi cu el te fuţi, ai? Târfuliţo ce eşti! 

O luă pe hol şi plecă. 

Krystal tremura cum nu mai tremurase niciodată în 
viaţa ei. Se gândi c-o să i se facă rău; îi simţea duhoarea pe 
tot trupul. Partea din spate a capului îi zvâcnea; simţea 
durere înăuntru, iar ceva umed i se prelingea în pantaloni. 
Intră în camera de zi şi rămase acolo, tremurând, 


358 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cuprinzându-şi corpul cu braţele; apoi se îngrozi la gândul 
că el s-ar putea întoarce, şi se grăbi la uşă s-o înculie. 

Revenind în camera de zi, găsi un chiştoc lung în 
scrumieră şi-l aprinse. Fumând, tremurând şi suspinând, se 
lăsă în fotoliul în care de obicei şedea Terri, apoi tresări 
fiindcă auzi paşi pe scări: Terri reapăru, părând confuză şi 
precaută. 

— Ce s-a-ntâmplat cu tine? 

Krystal se îneca la fiecare cuvânt. 

— Toc... tocma' ce m-a futut. 

— Cee?! spuse Terri. 

— Obbo... Toc... 

— N-ar face aşa ceva. 

Era negarea instinctivă cu care Terri se întâlnise toată 
viața ei: n-ar face aşa ceva, nu, eu niciodată, nu, n-am 
făcut. 

Krystal se repezi la ea şi-o împinse; slăbită cum era, 
Terri se prăbuşi pe spate în hol, ţipând şi înjurând. Krystal 
alergă la uşa pe care tocmai o încuiase, trase zăvorul şi o 
deschise. 

Încă suspinând, făcuse douăzeci de paşi pe strada 
întunecată până să-şi dea seama că s-ar putea ca Obbo s-o 
aştepte acolo, urmărind-o. O rupse la fugă prin grădina unui 
vecin şi o luă pe un traseu ocolit spre casa lui Nikki, simţea 
lichidul împrăştiindu-se în pantalonii ei şi aproape că-i veni 
să vomite. 

Krystal ştia că fapta lui Obbo se numea viol. Aşa păţise 
sora mai mare a lui Leanne în parcarea unui club de noapte 
din Bristol. Unii oameni s-ar duce la poliţie, ştia asta. Dar nu 
chemai poliţia la tine în viaţă când maică-ta e Terri 
Weedon. 

O să te spun lu’ domnu’ Fairbrother. 

Suspinele se înteţiră. Ar fi putut să-i spună domnului 
Fairbrother. El ştiuse ce-nseamnă viaţa reală. Unul dintre 
fraţii lui fusese la pârnaie. Îi povestise lui Krystal întâmplări 
din tinereţea lui. Nu fusese precum copilăria ei - nimeni nu 
se afla la fel de jos ca ea, ştia asta - dar semănase cu a lui 
Nikki, a lui Leanne. Rămăseseră fără bani; maică-sa 


359 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


cumpărase locuinţa socială de la consiliu, dar nu fusese în 
stare să plătească ratele; o vreme au locuit într-o rulotă 
împrumutată de un unchi. 

Domnul Fairbrother avea grijă de lucruri; el le rezolva. 
Venise acasă la ei şi discutase cu Terri despre Krystal şi 
canotaj, pentru că avusese loc o ceartă şi Terri refuza să 
semneze formularele pentru ca fiica ei să se poată duce cu 
echipa. El nu fusese dezgustat sau nu o arătase, ceea ce 
însemna acelaşi lucru. Până şi Terri, care nu agrea şi nu 
avea încredere în nimeni, spusese: „Pare un tip de treabă“, 
şi semnase hârtiile. 

Domnul Fairbrother i-a spus odată: „O să fie mai greu 
pentru tine decât pentru celelalte, Krys, aşa cum şi pentru 
mine a fost mai greu. Dar tu poţi să ajungi mai bine. Nu 
trebuie să mergi pe acelaşi drum.“ 

Voia să spună că trebuia să muncească mai mult la 
şcoală şi chestii din astea, dar era prea târziu acum pentru 
asta şi, oricum, toate erau tâmpenii. Cum ar fi putut s-o 
ajute acum dacă ar fi ştiut să citească? 

Și ce mai face băiatu' meu? 

Nu-i băiatu' tău, zise Krystal. 

De unde ştii? 

Sora lui Leanne trebuise să ia pastila de a doua zi. 
Krystal avea de gând s-o întrebe de pastilă pe Leanne şi să 
se ducă s-o cumpere. Nu putea să aibă copilul lui Obbo. 
Numai gândul la una ca asta o făcea să borască. 

Trebuie să plec de-aici. 

Se gândi în treacăt şi la Kay, apoi renunţă la ea: să-i 
spună unei asistente sociale că Obbo intrase în casa lor, 
violase pe cineva şi după aia se cărase de-acolo era la fel 
de rău ca şi cum ar fi anunţat poliţia. Dacă ar fi aflat ce s-a 
întâmplat, l-ar fi luat pe Robbie de-acolo, fără doar şi poate. 

O voce clară şi lucidă în capul lui Krystal vorbea cu 
domnul Fairbrother, care era singura persoană adultă care i 
se adresase vreodată aşa cum simţise ea nevoia, spre 
deosebire de doamna Wall, atât de bine intenţionată şi atât 
de orbită, sau de Nana Cath, care refuza să audă întregul 
adevăr. 


360 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


„Trebuie să-l scot pe Robbie de-aici. Cum aş putea să 
scap? Trebuie să scap de-aici.“ 

Singurul ei refugiu, căsuţa de pe Hope Street, era deja 
înşfăcată de rudele certăreţe... 

Se grăbi să dea colţul pe sub un stâlp de iluminat, 
uitându-se peste umăr să vadă dacă nu o urmărea cineva. 

Şi deodată găsi răspunsul, de parcă domnul 
Fairbrother îi arătase calea. 

Dacă rămânea gravidă cu Fats Wall, va ajunge să 
capete o locuinţă proprie de la consiliu. Va putea să-l ia pe 
Robbie să trăiască cu ea şi bebeluşul, dacă Terri începea 
din nou să se drogheze. lar Obbo nu va intra niciodată în 
casa ei, niciodată! Işi va monta la uşă lanţuri, încuietori şi 
lacăte, iar casa ei va fi curată, întotdeauna curată, aşa cum 
fusese casa Nanei Cath. 

Aproape că o luă la fugă pe strada întunecată, 
suspinând tot mai rar. 

_ Probabil că soţii Wall îi vor da bani. Aşa făceau cei ca 
ei. Işi imagina faţa urâţică şi preocupată a Tessei, aplecată 
deasupra pătuţului. Krystal avea să le nască un nepoţel. 

Rămânând gravidă, îl va pierde pe Fats. Din clipa în 
care rămâneai, băieţii plecau mereu. Văzuse întâmplându- 
se asta de fiecare dată în Fields. Dar poate că el va fi 
interesat; era atât de ciudat. Oricum ar fi fost, nu prea avea 
importanţă pentru ea. Interesul ei pentru el, exceptând 
faptul că era o componentă esenţială a planului său, 
scăzuse până aproape de zero. li plăceau copilaşii; 
întotdeauna îl iubise pe Robbie. li va ţine pe cei doi în 
siguranţă, împreună; va fi pentru familia ei ca o Nana Cath 
mai bună, mai blândă şi mai tânără. 

Anne-Marie ar putea să vină în vizită, după ce Krystal 
pleca de lângă Terri. Copiii lor vor fi verişori. În minte îi 
apăru o imagine vie a ei şi a lui Anne-Marie; stăteau la 
porţile şcolii St Thomas din Pagford, făcând cu mâna celor 
două fetiţe în rochiţe bleu şi şosete albe. 

Luminile erau aprinse acasă la Nikki, ca de fiecare 
dată. Krystal o rupse la fugă. 


361 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a patra 


Alienare mintală 


5.11 În dreptul cutumiar, idioţii sunt supuşi unei 
incapacităţi legale permanente de a vota, dar persoanele 
cu pierderi temporare de luciditate pot vota când au mintea 
limpede. 

Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 


Ediţia a şaptea 


362 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Samantha Mollison îşi cumpărase toate cele trei DVD- 
uri lansate de trupa de băieţi preferată de Libby. Le ţinea 
ascunse în sertarul ei cu ciorapi şi colanţi, alături de 
diafragmă. Dacă le-ar fi găsit Miles, avea povestea 
pregătită: erau un cadou pentru Libby. Uneori, la serviciu, 
când activitatea în magazin era mai slabă ca oricând, căuta 
pe internet poze cu Jake. În cursul uneia dintre aceste 
sesiuni de căutare - Jake în costum, dar fără cămaşă, Jake 
în blugi şi vestă albă - ea descoperi că trupa urma să 
concerteze pe Wembley peste două săptămâni. 

Avea un prieten din universitate care locuia în West 
Ealing. Putea să rămână la el peste noapte, să i-o „vândă“ 
lui Libby ca pe un cadou, ca pe o şansă de a petrece puţin 
timp împreună. Cu un entuziasm adevărat, aşa cum nu mai 
simţise de mult, Samantha reuşi să cumpere două bilete 
foarte scumpe pentru concert. În seara aceea, când intră în 
casă, radia la gândul secretului incitant, aproape ca şi cum 
s-ar fi întors acasă de la o întâlnire. 

Miles era deja în bucătărie, tot în costumul de serviciu, 
cu telefonul în mână. Se uită lung la ea când intră, având 
pe chip o expresie stranie, dificil de citit. 

— Ce e? întrebă Samantha, adoptând o atitudine uşor 
precaută. 

— Nu pot să-l prind pe tata, zise Miles. Are telefonul 
ocupat. A mai apărut o postare. 

lar când Samantha se arătă nedumerită, el spuse uşor 
exasperat: 

— Fantoma lui Barry Fairbrother! Un alt mesaj! Pe site- 
ul consiliului! 

— Aa, spuse Samantha, desfăcându-şi eşarfa. Aşa e. 

— Mda, m-am întâlnit cu Betty Rossiter chiar acum, pe 
stradă; nu-ţi spun ce era la gura ei. Am verificat forumul, 
dar nu dau de el. L-o fi scos deja mama - şi sper s-o fi făcut, 


363 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pentru că riscă să ajungă în faţa plutonului de execuţie 
dacă Bends-Your-Ear îşi ia un avocat. 

— Despre Parminder Jawanda era postarea? întrebă 
Samantha, cu un ton deliberat nepăsător. 

Nu întrebă ce acuzaţie i se aducea, mai întâi pentru că 
era hotărâtă să nu ajungă o hoaşcă băgăreaţă şi bârfitoare 
precum Shirley şi Maureen, iar în al doilea rând deoarece 
avea impresia că ştie deja: Parminder era acuzată că 
provocase moartea bătrânei Cath Weedon. După câteva 
momente, întrebă, părând vag amuzată: 

— Ai spus că mama ta ar putea ajunge în faţa 
plutonului de execuţie? 

— Păi, pentru că ea e administratorul site-ului, tot ea 
răspunde dacă nu scoate repede afirmaţiile calomnioase 
sau potenţial calomnioase. Nu sunt sigur că ea şi tata 
înţeleg cât de serioasă poate fi treaba asta. 

— Ai putea să fii apărătorul maică-tii, i-ar plăcea asta. 

Dar Miles n-o auzise; apăsa butonul de reapelare şi 
stătea încruntat deoarece mobilul tatălui său era în 
continuare ocupat. 

— Chestia devine gravă, spuse el. 

— Eraţi cu toţii cât se poate de fericiţi când Simon 
Price a fost cel atacat. De ce acum e altfel? 

— Dacă e o campanie împotriva oricărui membru al 
consiliului sau a cuiva care candidează pentru consiliu... 

Samantha se întoarse ca să-şi ascundă rânjetul. In 
definitiv, Miles nu era preocupat de Shirley. 

— Dar de ce să se apuce cineva să scrie lucruri despre 
tine? întrebă ea cu inocenţă. Doar n-ai niciun secret 
vinovat. 

„Ai deveni mult mai interesant dacă ai avea.“ 

— Păi, cum rămâne cu scrisoarea? 

— Care scrisoare? 

— Dumnezeule... mama şi tata au zis că a existat o 
scrisoare, o anonimă despre mine! Care spunea că nu sunt 
demn să-i iau locul lui Barry Fairbrother! 

Samantha deschise frigiderul şi se uită la conţinutul 
neapetisant al acestuia, conştientă că Miles nu mai putea 


364 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


să-i vadă expresia. 

— Doar nu crezi că te are cineva cu ceva la mână, nu? 
întrebă ea. 

— Nu... Dar sunt avocat, nu-i aşa? S-ar putea să fie 
oameni care să-mi poarte ranchiună. Nu cred că acest gen 
de materiale anonime... adică, până acum a fost vorba doar 
de cealaltă tabără, dar ar putea fi represalii... nu-mi place 
spre ce se îndreaptă povestea asta. 

— Ei, aşa e în politică, Miles, spuse Samantha, 
arătându-şi amuzamentul. Treburi murdare. 

Miles ieşi din cameră, dar ei nu-i păsa. Gândurile i se 
întorseseră deja la obrajii dăltuiţi, sprâncenele arcuite şi 
muşchii abdominali încordaţi. Acum putea să fredoneze 
aproape toate cântecele. Işi va cumpăra un tricou al 
formaţiei pe care să-l poarte... şi unul pentru Libby. Jake îşi 
va undui trupul la doar câţiva paşi de ea. Se va distra mai 
bine decât o făcuse de ani buni. 

Între timp, Howard păşea încolo şi-ncoace prin prăvălia 
de delicatese închisă, ţinând mobilul lipit de ureche. 
Storurile erau trase, luminile aprinse, iar prin arcada din 
perete puteai să le vezi pe Shirley şi Maureen, ocupate să 
despacheteze porţelanurile şi paharele pentru cafeneaua ce 
urma să se deschidă în curând, discutând cu glas scăzut, 
dar vioi şi trăgând cu urechea la contribuţiile aproape 
monosilabice ale lui Howard la convorbirea telefonică. 

— Da... Mm, hmmm... da... 

— A ţipat la mine, spuse Shirley. A ţipat ş; a vorbit urât. 
„Scoate-l dracului odată!“ a spus. Da’ i-am răspuns şi eu: „ll 
scot, dr. Jawanda, şi ţi-aş fi recunoscătoare dacă nu mi-ai 
vorbi urât.“ 

— Eu l-aş fi lăsat acolo încă vreo două ore dacă mi-ar fi 
vorbit aşa, spuse Maureen. 

Shirley zâmbi. Lucrurile se întâmplaseră aşa: ea se 
dusese să-şi facă o ceaşcă de cafea, lăsând postarea 
anonimă despre Parminder pe site încă patruzeci şi cinci de 
minute înainte de a o scoate. Ea şi Maureen deja 
dezbătuseră subiectul postării până-l epuizaseră; mai 
rămăsese destul şi pentru viitoarele disecţii, dar nevoia 


365 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


imediată fusese satisfăcută. În schimb, Shirley anticipa, cu 
lăcomie, reacţia lui Parminder provocată de dezvăluirea 
publică a secretului ei. 

— Nu putea fi ea cea care a postat chestia aia despre 
Simon Price, la urma urmelor, spuse Maureen. 

— Nu, evident că nu, zise Shirley în timp ce ştergea 
frumoasele porţelanuri cu alb şi albastru pe care le alesese, 
trecând peste preferința pentru roz a lui Maureen. 

Uneori, deşi nu se implica direct în afacere, Shirley se 
simţea bine să-i amintească lui Maureen că încă mai avea o 
influenţă uriaşă, în calitate de soţie a lui Howard. 

— Da, spuse Howard la telefon. Dar n-ar fi mai bine 
să...? Mm, hmm... 

— Deci, cine crezi că ar putea fi? întrebă Maureen. 

— Chiar că nu ştiu, spuse Shirley cu un ton pretins 
rafinat, ca şi cum cunoaşterea sau bănuirea unui asemenea 
fapt ar fi fost mai prejos de ea. 

— Cineva care-i cunoaşte şi pe soţii Price, şi pe 
Jawanda, sugeră Maureen. 

— Evident, încuviinţă Shirley. 

Într-un sfârşit, Howard închise telefonul. 

— Aubrey e de acord, le spuse el celor două femei, 
intrând în cafenea. 

Ţinea în mână ediţia din acea zi a publicaţiei Yarvi/ ana 
District Gazette. 

— Foarte slab articolul. Foarte slab, într-adevăr. 

Cele două femei avură nevoie de câteva secunde ca 
să-şi amintească faptul că trebuiau să fie interesate de 
articolul lui Barry Fairbrother publicat postum în ziarul local. 
Fantoma lui era mult mai interesantă. 

— Oh, da; păi, şi mie mi s-a părut foarte slab când l-am 
citit, spuse Shirley, prinzându-se rapid despre ce e vorba. 

— Interviul cu Krystal Weedon a fost amuzant, râse în 
hohote Maureen. Să inventeze că îi plăceau artele 
frumoase. Probabil că aşa se cheamă ceea ce face ea când 
scrijeleşte pupitrele la şcoală. 

Howard râse. Ca un pretext pentru faptul că se 
întorsese cu spatele, Shirley luă de pe tejghea EpiPenul lui 


366 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Andrew Price, pe care Ruth îl lăsase la magazin de 
dimineaţă. Shirley căutase informaţii despre EpiPen pe site- 
ul ei medical favorit şi se simţea pe deplin competentă să le 
explice tuturor cum funcţiona adrenalina. Dar, întrucât 
nimeni nu se arătă interesat, puse micul tub alb în dulăpior 
şi închise uşa cât mai zgomotos cu putinţă, încercând să 
întrerupă alte remarci spirituale ale lui Maureen. 

Telefonul din mâna uriaşă a lui Howard sună. 

— Da, alo? O, Miles, da... da, ştim cu toţii despre el... 
Mama l-a văzut azi-dimineaţă... 

Râse. 

— Da, l-a scos... Nu ştiu... Cred c-a fost postat ieri... 
Oh, n-aş spune că... De ani de zile ştim cu toţii despre 
Bends-Your-Ear... 

Dar lui Howard îi pieri cheful de glumă în timp ce-l 
asculta pe Miles. După o vreme, spuse: 

— Ah... da, pricep. Da. Nu, nu m-am gândit la asta 
din... poate că ar trebui să punem pe cineva care să vadă 
cum stăm cu securitatea site-ului... 

Zgomotul unei maşini în piaţa peste care se lăsa 
întunericul rămase practic neremarcat de către cei trei 
aflaţi în magazin, dar şoferul acesteia observă umbra 
enormă a lui Howard Mollison mişcându-se în spatele 
storurilor crem. Gavin apăsă pedala accelerației, 
nerăbdător să ajungă la Mary, care părea disperată când 
vorbise cu el la telefon. 

— Cine face asta? Cine o face? Cine mă urăşte atât de 
mult? 

— Nimeni nu te urăşte, spusese el. Cine-ar putea să te 
urască? Stai pe loc... vin eu la tine. 

Parcă în faţa casei, trânti portiera şi se grăbi pe alee. 
Mary îi deschise uşa înainte ca el să fi bătut. Avea ochii 
umflaţi de lacrimi din nou şi purta un capot din lână lung 
până-n podea, care o făcea şi mai mică. Nu era câtuşi de 
puţin seducător; era chiar opusul chimonoului stacojiu al lui 
Kay, dar lipsa lui de rafinament, chiar aspectul lui ponosit, 
reprezenta un nou nivel de intimitate. 

Cei patru copii ai lui Mary se aflau cu toţii în camera de 


367 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


zi. Mary îi făcu semn să meargă în bucătărie. 

— Ei ştiu? o întrebă. 

— Doar Fergus. Cineva de la şcoală i-a spus. L-am 
rugat să nu le spună şi celorlalţi. Sincer, Gavin... am cam 
ajuns la capătul răbdării. Duşmănia... 

— Nu-i adevărat, o întrerupse el şi apoi, nemaiputând 
să-şi înfrâneze curiozitatea: Nu-i aşa? 

— Nu! strigă ea revoltată. Adică... nu ştiu... N-o cunosc 
cu adevărat. Dar să-l faci pe el să vorbească aşa... Să- pui 
cuvinte în gură... Chiar nu le pasă ce-o fi în sufletul meu? 

Lacrimile o copleşiră din nou. Gavin simţi că n-ar fi 
indicat să o îmbrăţişeze atâta timp cât era îmbrăcată în 
capot şi se bucură că n-o făcuse când băiatul ei de 
optsprezece ani, Fergus, intră în bucătărie o clipă mai 
târziu. 

— Salut, Gav. 

Băiatul părea obosit - arăta matur pentru vârsta lui. 
Gavin îl văzu cum o cuprinde cu braţul pe Mary, iar ea îşi 
rezemă capul pe umărul lui, ştergându-şi ochii cu mâneca 
largă, ca un copil. 

— Nu cred c-a fost aceeaşi persoană, le spuse Fergus, 
fără niciun fel de introducere. L-am studiat din nou. Stilul 
mesajului e diferit. 

Il avea pe telefonul mobil şi începu să-l citească cu glas 
tare: 

— „Dr. Parminder Jawanda, membră a Consiliului 
Parohial, care pretinde că e atât de dornică să aibă grijă de 
săracii şi nevoiaşii din zonă, a avut întotdeauna un motiv 
secret. Până să mor...” 

— Fergus, încetează, spuse Mary, prăbuşindu-se la 
masa din bucătărie. Nu mai suport. Sincer, nu mai suport. 
Şi articolul lui, publicat în ziarul de azi... 

În timp ce ea îşi acoperea faţa cu palmele şi suspina în 
tăcere, Gavin remarcă exemplarul din Yarvil and District 
Gazette lăsat pe masă. Nu-l citise. Fără să întrebe sau să se 
ofere, se duse la bufet ca să-i pregătească ceva de băut. 

— Mulţumesc, Gav, spuse ea cu glas răguşit, când îi 
dădu un pahar. 


368 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— S-ar putea să fie Howard Mollison, sugeră Gavin, 
aşezându-se lângă ea. Din ceea ce spunea Barry despre el. 

— Nu cred, spuse Mary, ştergându-se la ochi. Chestiile 
astea-s aşa de grosolane. Omul ăsta n-a făcut niciodată 
ceva de genul ăsta când Barry era - sughiţă - viu. 

Apoi se răsti la fiul ei: 

— Aruncă ziarul ăla, Fergus. 

Băiatul părea confuz şi rănit. 

— Dar are articolul... 

— Aruncă-l! spuse Mary, cu o undă de isterie în glas. 
Pot să-l citesc de pe computer dacă vreau, e ultimul lucru 
pe care l-a făcut... în ziua aniversării noastre! 

Fergus luă ziarul de pe masă şi rămase o clipă cu ochii 
la maică-sa, care-şi îngropase din nou faţa în palme. Apoi, 
aruncându-i o privire lui Gavin, ieşi din cameră ţinând în 
mână ziarul. 

După o vreme, când Gavin aprecie că Fergus nu se va 
mai întoarce, întinse mâna şi o mângâie pe Mary pe braţ, 
cu un gest consolator. Rămaseră în tăcere o vreme, iar 
Gavin se simţi mult mai fericit fără ziarul acela pe masă. 


Parminder nu trebuia să meargă la cabinet a doua zi 
de dimineaţă, dar avea o întrunire la Yarvil. După ce copiii 
plecară la şcoală, ea se învârti o vreme prin casă, 
asigurându-se că avea tot ceea ce-i trebuie, dar când 
telefonul sună, tresări atât de tare că scăpă geanta din 
mână. 

— Da? ţipă ea, părând aproape înspăimântată. 

La celălalt capăt al firului, Tessa se arătă surprinsă. 

— Minda, eu sunt... ai păţit ceva? 

— Da... da... Telefonul m-a luat prin surprindere, spuse 
Parminder, uitându-se la podeaua bucătăriei plină acum cu 
chei, hârtii, mărunţiş şi tampoane. Ce este? 

— Nimic, de fapt, spuse Tessa. Te sunasem doar să 
mai vorbim. Să văd ce mai faci. 


369 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Subiectul postării anonime stătea suspendat între ele 
ca un monstru răutăcios, bălăbănindu-se atârnat de firul 
telefonic. Parminder abia dacă-i îngăduise Tessei să 
pomenească de el în timpul convorbirii din ziua precedentă. 
Strigase: „E o minciună, o minciună murdară, şi să nu-mi 
spui că n-a făcut-o Howard Mollison!“ 

Tessa nu îndrăznise să insiste asupra subiectului. 

— Nu pot să vorbesc, spuse Parminder. Am o şedinţă la 
Yarvil. O revizuire de caz pentru un băieţel la registrul 
pentru copii expuşi riscului. 

— Ah, bun. Scuze. Poate mai târziu? 

— Da, spuse Parminder. Perfect. Pa, pa. 

Adună de pe jos conţinutul genţii şi se grăbi să iasă din 
casă, întorcându-se în fugă de la poarta grădinii ca să 
verifice dacă încuiase uşa din faţă. 

Din când în când, în timp ce conducea, îşi dădea 
seama că nu îşi amintea deloc ultimii kilometri parcurşi şi 
îşi repeta cu încrâncenare să se concentreze. Dar cuvintele 
maliţioase ale postării anonime îi tot reveneau în minte. 
Deja le ştia pe dinafară. 


Dr. Parminder Jawanda, membră a Consiliului Parohial, 
care pretinde că e atât de dornică să aibă grijă de 
săracii şi nevoiaşii din zonă, a avut întotdeauna un 
motiv secret. Până să mor, a fost îndrăgostită de mine, 
lucru pe care abia-l mai putea ascunde ori de câte ori 
punea ochii pe mine, şi vota mereu aşa cum îi 
spuneam eu, la orice şedinţă de consiliu. Acum că am 
dispărut, ea va fi inutilă în postul de consilier, pentru 
că şi-a pierdut minţile. 


Prima oară îl citise în dimineaţa zilei precedente, când 
deschisese site-ul consiliului ca să verifice rapoartele 
ultimei şedinţe. Şocul fusese aproape fizic. Respirația i se 
tăie, aşa cum i se mai întâmplase în cele mai dureroase 
părţi ale naşterilor, când încerca să se ridice deasupra 
durerii, să se detaşeze de prezentul chinuitor. 

Toată lumea va şti de-acum. Nu va mai avea unde să 


370 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


se ascundă. Cele mai stranii gânduri îi tot veneau în minte. 
De exemplu, ce-ar fi spus bunica ei dacă ar fi ştiut că 
Parminder fusese acuzată pe un forum public că iubeşte 
soţul altei femei, şi un gora pe deasupra. Aproape c-o putea 
vedea pe bebe acoperindu-şi faţa cu un fald al sariului, 
clătinând capul şi legănându-se înainte şi-napoi, aşa cum 
făcea mereu când o lovitură grea se abătea asupra familiei 
sale. 

— S-ar putea ca unii soţi, îi spusese Vikram noaptea 
trecută, târziu, cu o nuanţă nouă şi stranie a surâsului său 
sardonic, să vrea să ştie dacă a fost adevărat. 

— Bineînţeles că nu-i adevărat! replicase Parminder, 
ţinându-şi mâna tremurătoare peste gură. Cum poţi să mă 
întrebi aşa ceva? Bineînţeles că nu e! L-ai cunoscut, doar! A 
fost prietenul meu... doar un prieten! 

Lăsase în urmă Clinica de Dezintoxicare Bellchapel. 
Cum de ajunsese atât de departe, fără să-şi dea seama? 
Devenea un şofer periculos. Nu mai era atentă la drum. 

Işi aminti de seara în care ea şi Vikram se duseseră la 
restaurant, cu aproape douăzeci de ani în urmă, în seara în 
care conveniseră să se căsătorească. Parminder îi povestise 
de toată agitația stârnită în familie când ea ajunsese acasă 
însoţită de Stephen Hoyle, iar el admisese că fusese o 
întâmplare tare caraghioasă. Atunci, înţelesese. Dar uite că 
nu mai înţelegea când cel care o acuza era Howard 
Mollison, în locul rudelor ei înguste la minte. Se pare că el 
nu-şi dădea seama că şi gora puteau să fie obtuzi, 
mincinoşi, plini de răutate... 

Ratase cotitura. Trebuia să se concentreze. Trebuia să 
fie atentă. 

— Am întârziat? strigă ea, în timp ce traversa grăbită 
parcarea, către Kay Bawden. 

Se mai întâlnise cu asistenta socială o dată, când 
venise la cabinet să-şi reînnoiască reţeta pentru pilulă. 

— Deloc, spuse Kay. M-am gândit să te conduc până la 
birou, pentru că aici e ca-ntr-un bârlog de iepuri... 

Clădirea care adăpostea Serviciile Sociale din Yarvil era 
un bloc urât de birouri, din anii 1970. In timp ce urcau cu 


371 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


liftul, Parminder se întrebă dacă asistenta socială ştia 
despre postarea anonimă de pe site-ul consiliului sau 
despre acuzaţiile aduse împotriva ei de rudele lui Catherine 
Weedon. Îşi imagină cum uşile liftului se deschideau, lăsând 
să apară în faţa lor un şir de oameni îmbrăcaţi în costum, 
aşteptând s-o acuze şi s-o condamne. Ce-ar fi dacă toată 
această analiză a situaţiei minorului Robbie Weedon nu era 
decât un şiretlic şi, de fapt, ea se îndrepta acum spre 
propriul tribunal... 

Kay o conduse de-a lungul unui coridor vechi şi pustiu, 
până într-o sală de şedinţe. Trei femei aşteptau deja acolo 
şi o întâmpinară pe Parminder cu zâmbetul pe buze. 

— Ea este Nina, care se ocupă de mama lui Robbie la 
Bellchapel, spuse Kay, aşezându-se cu spatele la ferestrele 
cu storuri venețiene. lar ea este şefa mea, Gillian, şi ea e 
Louise Harper, care conduce creşa Anchor Road. Dr. 
Parminder Jawanda, medicul lui Robbie, adăugă Kay. 

Parminder acceptă o ceaşcă de cafea. Celelalte patru 
femei începură să vorbească, fără s-o implice şi pe ea în 
discuţie. 

(Dr. Parminder Jawanda, membră a Consiliului Parohial, 
care pretinde că e atât de dornică să aibă grijă de săracii şi 
nevoiaşii din zonă... 

Care pretinde că e atât de dornică. Howard Mollison, 
ticălosule. Dar el întotdeauna o văzuse ca pe o ipocrită; aşa 
îi spusese Barry. 

— El crede că, întrucât provin din Fields, vreau ca 
Pagfordul să fie condus de cei din Yarvil. Dar tu faci parte 
din clasa profesioniştilor, aşadar el consideră că nu ai avea 
vreun drept să te situezi de partea celor din Fields. Crede 
că ori eşti ipocrită, ori faci necazuri de dragul distracţiei.) 

— ... înţeleg de ce familia e înscrisă la un medic din 
Pagford? spuse una dintre cele trei asistente sociale 
necunoscute, ale căror nume Parminder deja le uitase. 

— Mai multe familii din Fields sunt înscrise la noi, 
răspunse Parminder imediat. Dar n-au fost nişte probleme 
cu membrii familiei Weedon şi medicii de dinainte?... 

— Da, cei de la cabinetul Cantermill i-au dat afară, 


372 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spuse Kay, în faţa căreia stătea un teanc de foi mai gros 
decât cele ale colegelor ei. Terri a sărit s-o bată pe o 
asistentă de acolo. Aşa că s-au înscris la tine... De cât timp? 

— Aproape cinci ani, spuse Parminder, care căutase 
toate aceste amănunte în cabinetul ei. 

(Îl văzuse pe Howard în biserică, la înmormântarea lui 
Barry, prefăcându-se că se roagă, cu mâinile lui mari şi 
grase împreunate în faţă, iar pe soţii Fawley îngenunchind 
lângă el. Parminder ştia în ce ar fi trebuit să creadă 
creştinii. /ubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți... Dacă 
Howard ar fi fost mai onest, s-ar fi întors într-o parte şi s-ar 
fi rugat la Aubrey... 

Până să mor, a fost îndrăgostită de mine, lucru pe care 
abia-l mai putea ascunde ori de câte ori punea ochii pe 
mine... 

Oare chiar nu fusese în stare să ascundă acest lucru?) 

— ... văzut ultima oară, dr. Parminder? întrebă Kay. 

— Când l-a adus sora lui să-i dau antibiotice pentru o 
infecţie la ureche, spuse Parminder. Cam cu opt săptămâni 
în urmă. 

— Şi care era starea lui fizică de-atunci? întrebă una 
dintre celelalte femei. 

— Păi, e dezvoltat destul de bine, spuse Parminder, 
scoțând din geantă un teanc subţire de note fotocopiate. l- 
am făcut un control destul de amănunţit, pentru că... Ei 
bine, îi cunosc istoricul familiei. Are o greutate normală, 
chiar dacă mă îndoiesc că dieta lui merită vreun premiu 
pentru calitate. Nu avea păduchi, lindină sau ceva din 
categoria asta. Avea funduleţul un pic cam inflamat, şi-mi 
amintesc că sora lui zicea că încă mai face pe el uneori. 

— ÎI tot ţin în scutece, zise Kay. 

— Dar, întrebă femeia care o chestionase prima oară 
pe Parminder, nu aveţi îngrijorări majore în privinţa 
sănătăţii lui? 

— Nu existau semne de abuz, răspunse Parminder. Îmi 
amintesc că i-am scos vesta să verific şi nu am găsit 
vânătăi sau alte răni. 

— Nu e niciun bărbat în casă, interveni Kay. 


373 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Şi infecția aia la ureche? o întrebă pe Parminder şefa 
lui Kay. 

— A fost o infecţie bacteriană banală, produsă de un 
virus. Nimic neobişnuit. Tipică pentru copiii de vârsta lui. 

— Deci, una peste alta... 

— Am văzut cazuri mult mai rele, o  întrerupse 
Parminder. 

— Ai spus că sora lui a fost cea care l-a adus la 
cabinet, nu maică-sa? Eşti şi doctoriţa lui Terri? 

— Nu cred c-am văzut-o pe Terri de cinci ani, răspunse 
Parminder, iar şefa se întoarse spre Nina. 

— Cum reacţionează la metadonă? 

(Până să mor, a fost îndrăgostită de mine... 

Parminder îşi zise: „Poate că Shirley sau Maureen e 
fantoma, nu Howard - erau mult mai înclinate să o 
urmărească atunci când era cu Barry, sperând să vadă ceva 
cu minţile lor perverse de muieri bătrâne...”) 

—... cea mai lungă perioadă în care a rezistat în 
program, până acum, spuse Nina. A pomenit de mai multe 
ori de revizuirea de caz. Am sentimentul că ştie că e un 
moment hotărâtor, că i se termină şansele. Nu vrea să-l 
piardă pe Robbie. A spus-o de câteva ori. Trebuie să 
recunosc că ai reuşit să pătrunzi în sufletul ei, Kay. Chiar o 
văd că-şi asumă o anumită responsabilitatea pentru 
situaţie, pentru prima oară de când o cunosc. 

— Mulţumesc, dar n-am să mă entuziasmez mai mult 
decât e cazul. Situaţia e destul de precară. 

Vorbele rostite cu scopul de a tempera entuziasmul 
erau în contradicţie cu micul, dar irepresibilul zâmbet de 
satisfacţie. 

— Cum merg lucrurile la creşă, Louise? 

— Ei bine, s-a întors, spuse a patra asistentă socială. A 
avut prezenţă sută la sută în ultimele patru săptămâni, 
ceea ce reprezintă o schimbare spectaculoasă. Sora lui 
adolescentă îl aduce. Are hainele prea mici şi de regulă 
murdare, dar povesteşte despre ce mănâncă şi că acasă 
face baie. 

— Şi comportamental? 


374 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— E întârziat în privinţa dezvoltării. Stă foarte prost cu 
vorbitul. Nu-i place să vadă bărbaţi intrând în creşă. Când 
vin taţii, nu se apropie de ei. Stă pe lângă personalul creşei 
şi devine foarte anxios. Şi o dată sau de două ori, spuse ea 
întorcând o pagină din însemnările ei, a mimat ceea ce sunt 
clar nişte acte sexuale asupra sau în preajma unor fetiţe. 

— Nu cred, oricare ar fi decizia pe care am lua-o, că se 
poate pune problema să-l scoatem din evidenţa copiilor cu 
risc, spuse Kay, întâmpinată cu un murmur aprobativ. 

— Se pare că lucrul cel mai important e ca Terri să 
rămână în programul tău, îi spuse şefa Ninei, şi să renunţe 
la droguri. 

— Asta e cheia, cu siguranţă, admise Kay, dar mă tem 
că şi atunci când nu ia heroină, nu poate să-i ofere cine ştie 
ce grijă maternă lui Robbie. Krystal pare să-l crească, iar 
fata are şaisprezece ani şi are destule probleme specifice 
vârstei... 

(Parminder îşi aminti ce-i spusese lui Sukhvinder cu 
două seri înainte. 

Krystal Weedon! Proasta aia! Asta te-a învăţat faptul 
că ai fost în aceeaşi echipă cu Krystal Weedon - să te 
cobori la nivelul ei? 

Barry o plăcuse pe Krystal. Văzuse la ea lucruri care, 
pentru ochii celorlalţi oameni, erau invizibile. 

Odată, cu mult timp în urmă, Parminder îi spusese lui 
Barry povestea lui Bhai Kanhaiya, eroul sikh care îngrijea 
nevoile celor răniţi în luptă, indiferent că erau prieteni sau 
duşmani. Întrebat fiind de ce acorda ajutor fără 
discriminare, Bhai Kanhaiya a replicat că lumina lui 
Dumnezeu străluceşte din fiecare suflet şi că el fusese 
incapabil să distingă între ei. 

Lumina lui Dumnezeu străluceşte din fiecare suflet. 

O făcuse proastă pe Krystal Weedon, dând de înţeles 
că era o creatură de joasă speţă. 

Barry n-ar fi spus niciodată aşa ceva. 

Se simţea ruşinată.) 

— ... când trăia o bunică la care apelau în caz de 
urgenţă, dar... 


375 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A murit, zise Parminder, grăbindu-se s-o spună 
înainte s-o poată face oricine altcineva. Emfizem şi accident 
vascular-cerebral. 

— Mda, aprobă Kay, uitându-se la însemnările ei. Aşa 
că ne întoarcem la Terri. Ea singură a cerut să îngrijească 
copilul. A participat vreodată la cursurile pentru părinţi? 

— Noi le oferim, dar ea n-a fost niciodată într-o stare 
potrivită pentru a participa la ele, spuse femeia de la creşă. 

— Dacă ar fi de acord să le urmeze şi chiar ar veni să 
ia parte la ele, ar fi un pas înainte uriaş, observă Kay. 

— Dacă ne închid clinica, oftă Nina de la Bellchapel, 
adresându-i-se lui Parminder, presupun că va trebui să vină 
la tine pentru metadonă. 

— Pe mine mă-ngrijorează ideea că n-o s-o facă, zise 
Kay, înainte ca Parminder să poată răspunde. 

— Ce vrei să spui cu asta? întrebă mânioasă 
Parminder. 

Celelalte femei se uitară lung la ea. 

— Să prindă autobuzele şi să ţină minte programările 
la doctor nu sunt punctele forte ale lui Terri, spuse Kay. Ca 
să ajungă la Bellchapel nu trebuie decât să meargă câţiva 
paşi. 

— Oh, făcu Parminder ruşinată. Da. Scuze. Da, probabil 
că ai dreptate. 

(Crezuse că asistenta socială face o aluzie la 
reclamaţia legată de moartea lui Catherine Weedon; cu alte 
cuvinte, insinuând că Terri Weedon nu va avea încredere în 
ea. 

„Concentrează-te pe ceea ce se vorbeşte. Ce se- 
ntâmplă cu tine?“) 

— Aşadar, imaginea de ansamblu, spuse şefa lui Kay, 
uitându-se la propriile însemnări. Avem o neglijare a 
îndatoririlor parentale, punctată cu perioade de îngrijire 
corespunzătoare. 

Oftă, dar în sunetul acela se simţea mai mult 
exasperare decât tristeţe. 

— Criza imediată a trecut - a încetat să se mai 
drogheze - Robbie s-a întors la creşă, unde putem să-l 


376 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ţinem sub supraveghere - şi nu sunt motive imediate de 
preocupare pentru siguranţa lui. Aşa cum spune Kay, 
rămâne în evidenţa registrului pentru copii cu risc... Sunt 
convinsă că peste patru săptămâni vom avea nevoie deo 
nouă şedinţă. 

Mai trecură patruzeci de minute până la încheierea 
şedinţei. Kay o conduse pe Parminder până în parcare. 

— A fost foarte bine că ai venit; majoritatea medicilor 
trimit un raport. 

— Am avut dimineaţa liberă, spuse Parminder. 

O oferise ca pe o explicaţie a participării ei la şedinţă, 
fiindcă detesta să stea acasă singură, fără să aibă nimic de 
făcut, dar Kay păru să creadă că avea nevoie să fie lăudată 
şi mai mult, ceea ce şi făcu. 

Când ajunseră la maşina lui Parminder, Kay zise: 

— Eşti membră a Consiliului Parohial, nu? Ţi-a transmis 
Colin datele despre Bellchapel pe care i le-am dat? 

— Da, mi le-a transmis. Ar fi bine dacă am putea să 
vorbim despre ele cândva. Problema e pe ordinea de zi a 
următoarei şedinţe de consiliu. 

Dar după ce Kay îi dădu numărul de telefon şi plecă, 
mulţumindu-i din nou, gândurile lui Parminder reveniră la 
Barry, la Fantomă şi la Mollisoni. Trecea cu maşina prin 
Fields când gândul simplu pe care încercase să-l îngroape, 
să-l sufoce, se furişă în sfârşit pe lângă sistemul ei de 
apărare slăbit. 

„Poate că l-am iubit, totuşi.“ 


Andrew avu nevoie de câteva ore ca să se decidă cu ce 
haine se va îmbrăca în prima lui zi de muncă la IBRICUL DE 
ARAMĂ. Alegerea finală atârna pe spatele fotoliului din 
dormitorul lui. O erupție deosebit de virulentă de acnee se 
trezise să se manifeste printr-un punct lucios pe obrazul 
stâng, iar Andrew merse până într-acolo încât încercă să-l 
ascundă cu fondul de ten al lui Ruth, pe care-l şterpelise din 


377 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sertarul măsuţei de toaletă a acesteia. 

Tocmai aşeza masa pentru cină, vineri seara, 
gândindu-se întruna la Gaia şi la cele şapte ore pe care 
avea să le petreacă în apropierea ei, adică la o distanţă de 
la care putea s-o atingă cu mâna, când tatăl său se întoarse 
de la muncă într-o stare în care nu-l mai văzuse până 
atunci. Simon părea abătut, aproape dezorientat. 

— Unde-i maică-ta? 

Ruth ieşi grăbită din cămară. 

— Bună, Si-Pie! Cum a... Ce-ai păţit? 

— M-au disponibilizat. 

îngrozită, Ruth îşi duse palmele la gură, apoi se repezi 
la soţul ei, îşi aruncă braţele pe după gâtul lui şi-l trase 
aproape. 

— De ce? şopti ea. 

— Mesajul ăla, spuse Simon. De pe nenorocitul ăla de 
site. l-au dat afară şi pe Jim şi pe Tommy. Ni s-a spus, ori 
acceptăm disponibilizarea, sau ne concediază de-a dreptul. 
Şi a mai fost şi o negociere de căcat. N-am primit nici cât i- 
au dat lui Brian Grant. 

Andrew stătea perfect nemişcat, calcifiindu-se lent într- 
un monument de vinovăţie. 

— Fir-ar al dracu', spuse Simon, cu faţa îngropată în 
umărul lui Ruth. 

— Lasă că găseşti tu altceva, şopti femeia. 

— Nu în zona asta, spuse Simon. 

Se aşeză pe un scaun de bucătărie, îmbrăcat încă în 
pardesiu, şi privi înspre cealaltă parte a încăperii, aparent 
prea înmărmurit ca să vorbească. Ruth se agita în jurul lui, 
demoralizată, afectuoasă şi plânsă. Andrew detectă cu 
bucurie în privirea catatonică a lui Simon o tentă din 
obişnuita lui teatralitate exagerată, ceea ce-l făcea să se 
simtă mai puţin vinovat. Continuă să aranjeze masa fără să 
scoată un cuvânt. 

Cina se desfăşură într-o atmosferă tristă. Paul, aflând 
ce se întâmplase, părea îngrozit, de parcă tatăl lui l-ar fi 
putut acuza că el provocase totul. La primul fel, Simon se 
comportă ca un martir creştin, rănit, dar demn în faţa 


378 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acestei persecuții nejustificate, dar pe urmă... „Aş plăti pe 
cineva să-i spargă faţa nemernicului ăluia“, izbucni în timp 
ce băga în el plăcintă cu mere; iar membrii familiei ştiură că 
se referă la Howard Mollison. 

— Ştii, a mai apărut un mesaj pe site-ul ăla, spuse Ruth 
cu sufletul la gură. Nu numai ţie ţi-au făcut-o, Si. Shir... 
cineva mi-a spus la serviciu. Aceeaşi persoană - Fantoma 
lui Barry Fairbrother - a postat ceva oribil despre dr. 
Jawanda. Aşa că Howard şi Shirley au pus pe cineva să 
verifice site-ul, iar persoana aia şi-a dat seama că cel care a 
postat aceste mesaje a folosit detaliile de logare ale lui 
Barry Fairbrother, aşa încât, ca să nu se repete, le-au scos 
din baza de date sau ceva de genul... 

— ŞI, futu-i mama mă-sii, ai impresia că ceva din ce 
mi-ai spus acum o să-mi dea slujba înapoi? 

Ruth nu mai scoase o vorbă preţ de câteva minute. 

Andrew era speriat de ceea ce spusese mama lui. Era 
îngrijorător faptul că Fantoma lui Barry Fairbrother era 
investigată şi descurajant că şi altcineva folosise aceeaşi 
cale. 

Cine altcineva s-ar fi putut gândi să folosească detaliile 
de logare ale lui Barry Fairbrother în afară de Fats? Şi 
totuşi, de ce ar fi atacat-o Fats pe dr. Jawanda? Sau era 
doar o altă cale de a o ataca pe Sukhvinder? Lui Andrew nu- 
i plăcea deloc tărăşenia... 

— Da’ tu ce-ai păţit? lătră Simon din cealaltă parte a 
mesei. 

— Nimic, bâigui Andrew şi apoi, revenind: E şocant, nu- 
i aşa... slujba ta... 

— Aha, deci eşti şocat, nu? urlă Simon, iar lui Paul îi 
scăpă lingurita din mână şi se murdări cu îngheţată. 
(Şterge-te imediat, Pauline, fătălău ce eşti!) Ei bine, asta e 
lumea reală, bubosule! zbieră el la Andrew. Nemernici 
peste tot, care încearcă să ţi-o tragă! Aşa că tu - arătă el cu 
degetul spre băiatul lui cel mare, tu să-mi aduci ceva 
mizerii despre Mollison, altfel nu te mai deranja să vii acasă 
mâine! 

— Si... 


379 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Simon îşi îndepărtă scaunul de masă, îşi aruncă 
lingura, care căzu zăngănind pe podea, şi ieşi furios din 
încăpere, trântind uşa în urma lui. Andrew aşteptă 
inevitabilul şi nu fu dezamăgit. 

— E un şoc teribil pentru el, le şopti Ruth fiilor ei; era 
zdruncinată. După atâţia ani la compania asta... acum e 
îngrijorat că n-o să mai poată să aibă grijă de noi... 

A doua zi de dimineaţă, când ceasul sună la şase şi 
jumătate, Andrew îl opri după câteva secunde şi, practic, 
sări din pat. Simţindu-se de parc-ar fi fost ziua de Crăciun, 
se spălă şi se îmbrăcă la iuţeală, apoi petrecu patruzeci de 
minute aranjându-şi părul şi faţa, şi tamponându-şi cu fond 
de ten petele cele mai evidente. 

Aproape că se aşteptase ca Simon să-l acosteze în 
timp ce trecea pe lângă dormitorul părinţilor săi, dar nu-i 
ieşi în cale nimeni şi, după un mic dejun luat în mare grabă, 
scoase din garaj bicicleta de curse a lui Simon şi cobori în 
viteză dealul spre Pagford. 

Era o dimineaţă ceţoasă ce promitea soare pentru mai 
târziu. Storurile erau încă trase la magazinul de delicatese, 
dar uşa se deschise când o împinse, făcând să sune 
clopoţelul. 

— Nu pe-acolo! strigă Howard, apropiindu-se de el cu 
paşi legănaţi. Intrarea e prin spate! Poţi să laşi bicicleta 
lângă tomberoane, ia-o din faţa magazinului! 

Partea din spate a prăvăliei, la care se ajungea printr- 
un culoar îngust, consta dintr-un petic minuscul şi umed de 
curte pavată cu piatră, mărginit de ziduri înalte, 
tomberoane mari şi o trapă prin care aveai acces la o 
pivniţă, după ce coborai nişte trepte abrupte. 

— Poţi s-o legi cu lanţul undeva acolo, să nu stea-n 
drum, zise Howard, care apăruse la uşa din spate, asudat şi 
respirând cu greutate. 

În timp ce Andrew se chinuia cu lacătul de la lanţ, 
Howard îşi ştergea fruntea cu şorţul. 

— Bun, o să-ncepem cu pivniţa, spuse el după ce 
Andrew îşi încuie bicicleta. 

Arătă spre trapă. 


380 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Coboară şi vezi care e amplasamentul. 

Se aplecă peste gura trapei în timp ce Andrew cobora 
treptele. Nu mai fusese în stare să coboare în propria 
pivniţă de ani de zile. De obicei, Maureen cobora şi urca 
treptele abrupte cam de două ori pe săptămână; dar acum, 
pivnita era înţesată cu marfă pentru cafenea, aşa că nişte 
picioare tinere erau indispensabile. 

— Uită-te cu atenţie în jur, strigă el către Andrew, care 
dispăruse din vedere. Vezi unde avem prăjiturile şi 
produsele de patiserie? Vezi sacii cu boabe de cafea şi 
cutiile cu pliculeţe de ceai? Şi, într-un colţ, sulurile de hârtie 
igienică şi sacii menajeri? 

— Da, se auzi din adâncuri vocea lui Andrew, 
reverberată de pereţi. 

— Poţi să-mi zici domnul Mollison, spuse Howard, cu o 
uşoară nuanţă caustică în glasul hârâit. 

Jos, în pivniţă, Andrew se întrebă dacă ar trebui să 
înceapă chiar din acel moment. 

— OK... Domnule Mollison. 

Sunase sarcastic. Se grăbi să atenueze impresia 
punând o întrebare pe un ton politicos: 

— Ce e în dulapurile astea mari? 

— Uită-te! spuse nerăbdător Howard. De-aia te afli 
acolo. Să ştii unde să pui toate cele şi de unde le iei. 

Howard ascultă sunetele înfundate pe care le scotea 
Andrew când deschidea uşile grele şi speră ca băiatul să nu 
se dovedească nătâng sau să aibă nevoie de multe 
indicaţii. Astmul lui Howard se manifesta deosebit de rău 
azi; conţinutul de polen din aer era nefiresc de ridicat, pe 
lângă toată munca suplimentară, agitația şi problemele 
mărunte legate de inaugurare. După cum începuse să 
transpire, nu era exclus să fie nevoit s-o sune pe Shirley şi 
să-i spună să-i aducă o cămaşă nouă înainte să descuie 
uşile. 

— A venit duba! strigă Howard, auzind un huruit la 
celălalt capăt al culoarului. leşi de-acolo! Trebuie să cari 
marfa jos în pivniţă şi s-o aşezi unde trebuie, bine? Şi adu- 
mi două cutii de lapte în cafenea. Ai auzit? 


381 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Da... domnu' Mollison, spuse de jos vocea lui 
Andrew. 

Howard se întoarse încet în magazin ca să-şi ia 
inhalatorul pe care îl ţinea în haina atârnată în camera 
personalului din spatele tejghelei pentru delicatese. După 
câteva inspiraţii profunde, se simţea mult mai bine. 
Ştergându-şi din nou faţa cu şorţul, se aşeză să se 
odihnească pe unul dintre scaunele scârţâitoare. 

De când fusese s-o vadă în legătură cu iritaţia aceea, 
Howard se gândise de mai multe ori la ceea ce îi spusese 
dr. jawanda despre greutatea lui: că era cauza tuturor 
problemelor sale de sănătate. 

O prostie, fără doar şi poate. Uită-te la băiatul soţilor 
Hubbard: slab ca un vrej de fasole şi cu un astm îngrozitor. 
De când se ştia, Howard fusese întotdeauna masiv. In cele 
foarte puţine fotografii pe care le făcuse împreună cu tatăl 
lui, care-şi părăsise familia când Howard avea patru sau 
cinci ani, era doar dolofan. După plecarea tatălui, maică-sa 
l-a pus în capul mesei, între ea şi bunica băiatului, şi 
suferea când copilul nu cerea a doua porţie. Treptat, a 
ajuns să umple spaţiul dintre cele două femei, având la 
doisprezece ani greutatea tatălui care îi părăsise. Howard a 
început să asocieze pofta de mâncare sănătoasă cu 
bărbăţia. Masivitatea era una dintre caracteristicile sale 
definitorii. Fusese clădită cu plăcere, de către femeile care-l 
iubiseră, şi considera că e absolut caracteristic pentru 
Bends-Your-Ear, acritura aia emasculatoare, să vrea să-l 
deposedeze de ea. 

Dar uneori, în clipele de slăbiciune, când îi era greu să 
respire sau să se mişte, Howard cunoştea teama. Era foarte 
bine că Shirley se purta ca şi cum el nu fusese niciodată în 
pericol, dar îşi amintea lungile nopţi din spital, de după 
operaţia de bypass, când nu putea să doarmă de teamă că 
inima lui s-ar putea să ezite şi să se oprească. Ori de câte 
ori îl zărea pe Vikram Jawanda, îşi amintea că degetele alea 
lungi şi măslinii îi atinseseră nemijlocit inima palpitândă, iar 
bonomia de care deborda la fiecare întâlnire era o cale de 
a-şi alunga acea groază primitivă, instinctivă. Cei de la 


382 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spital îi spuseseră după operaţie că trebuia să mai dea jos 
nişte kilograme, dar şi-aşa pierduse aproape treisprezece 
kilograme în mod natural cât timp fusese obligat să se 
hrănească cu mâncarea lor oribilă, iar Shirley a avut grijă 
să-l îngraşe la loc după ce a ieşit de-acolo... 

Howard mai rămase pe scaun un moment, savurând 
uşurinţa cu care putea să respire după ce folosea 
inhalatorul. Ziua de azi însemna mult pentru el. Cu treizeci 
şi cinci de ani în urmă, el introdusese în Pagford 
rafinamentul gastronomic cu elanul unui aventurier din 
secolul al şaisprezecelea, reîntors acasă încărcat cu 
delicatese aduse de la celălalt capăt al lumii, iar 
pagfordienii, după precauţia iniţială, au început curând să 
cerceteze, timid şi animați de curiozitate, recipientele lui 
din polistiren. Se gândi cu nostalgie la răposata lui mamă, 
care fusese atât de mândră de el şi de afacerea lui 
prosperă. Işi dori ca ea să fi putut vedea cafeneaua. 
Howard se ridică iar în picioare, îşi luă şapca din cuier şi şi-o 
aşeză cu grijă pe cap, ca într-un gest de auto-încoronare. 

Noile chelneriţe sosiră împreună la opt şi jumătate. 
Avea o surpriză pentru ele. 

— Luaţi astea, le spuse, întinzându-le uniformele: 
rochii negre cu şorţuri albe cu volănaşe, exact cum îşi 
imaginase. Trebuie să vă fie bune. Maureen a zis că vă ştie 
dimensiunile. Şi ea poartă o uniformă la fel. 

Gaia se abţinu cu greu să nu râdă când Maureen intră 
ţanţoşă în magazinul de delicatese din cafenea, zâmbind 
către ele. Purta sandale Dr Scholl peste ciorapii negri. 
Rochia ei se termina la cinci centimetri deasupra 
genunchilor zbârciţi. 

— Fetelor, vă puteți schimba în camera pentru 
personal, spuse ea, arătându-le locul de unde tocmai ieşise 
Howard. 

Gaia îşi dădea deja jos blugii lângă toaleta personalului 
când văzu expresia lui Sukhvinder. 

— Ce-ai păţit, Sooks? întrebă ea. 

Noul apelativ îi dădu lui Sukhvinder curajul să spună 
ceea ce altfel n-ar fi fost capabilă să rostească. 


383 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu pot să port asta, şopti ea. 

— De ce? întrebă Gaia. Ai să arăţi OK. 

Dar rochia neagră avea mâneci scurte. 

— Nu pot. 

— Dar de... Dumnezeule, făcu Gaia. 

Sukhvinder îşi suflecase mâneca bluzei de trening. 
Părţile interioare ale braţelor erau acoperite de cicatrici 
urâte şi tăieturi făcute de curând. 

— Sooks, spuse Gaia pe un ton calm. De-a ce te joci tu, 
fato? 

Sukhvinder clătină din cap, cu ochii plini de lacrimi. 

Gaia se gândi un moment, apoi spuse: 

— Ştiu... Vino aici. 

Îşi dezbrăcă tricoul cu mâneci lungi. 

Uşa fu lovită cu putere şi încuietoarea slăbită o lăsă să 
se deschidă. Asudat, Andrew îşi făcu apariţia, cărând două 
pachete grele de hârtie igienică, când ţipătul mânios al 
Gaiei îl făcu să încremenească. Se împiedică de Maureen 
când încercă să se dea înapoi. 

— Fetele se schimbă acolo, zise ea cu dezaprobare 
posacă. 

— Domnul Mollison mi-a zis să pun astea în camera 
personalului. 

Fir-aş al naibii! Fir-aş al naibii! Gaia se dezbrăcase în 
sutien şi chiloţi. lar el văzuse aproape totul. 

— Scuze, strigă Andrew spre uşa închisă. 

Toată faţa îi zvâcnea de forţa cu care roşise. 

— Frecangiu, bombăni Gaia, de cealaltă parte a uşii. 

Îi întinse tricoul lui Sukhvinder. 

— O să arate ciudat. 

— N-are-a face. O să-ţi iei una neagră pentru 
săptămâna viitoare, o să pară că porţi mâneci lungi. li 
turnăm noi ceva... Are o eczemă, anunţă Gaia, când ea şi 
Sukhvinder ieşiră din camera pentru personal, gata 
îmbrăcate, cu şorţuleţe cu tot. Până sus pe braţe. A cam 
făcut crustă. 

— Ah, spuse Howard, uitându-se la braţele lui 
Sukhvinder acoperite de mânecile albe ale tricoului şi apoi 


384 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


iar la Gaia, care arăta splendid în toate privinţele, aşa cum 
sperase. 

— O să-mi iau una neagră săptămâna viitoare, spuse 
Sukhvinder, neputând să se uite în ochii lui Howard. 

— Bine, zise el, bătând-o pe Gaia uşurel pe şale. 
Pregătiţi-vă, anunţă el întreg personalul. Mai avem puţin... 
şi deschidem uşile, te rog, Maureen! 

Pe trotuar se formase deja un grup de clienţi care 
aşteptau. Afară, pe un afiş, scria: /BRICUL DE ARAMA, 
Inaugurarea astăzi - Prima cafea gratuită! 

Andrew o văzu din nou pe Gaia doar după câteva ore. 
Howard îl puse să ducă şi să aducă lapte şi sucuri de fructe 
pe treptele abrupte ale pivniţei, să dea cu mopul pe 
pardoseala micii bucătării din spate. Primi dreptul la pauza 
de prânz mai devreme decât oricare dintre chelneriţe. 
Următoarea dată când o zări fu când Howard îl chemă la 
tejgheaua cafenelei şi trecu la câţiva centimetri de ea, în 
timp ce fata trecea în direcţia opusă, spre camera din 
spate. 

— Suntem asaltaţi, domnule Price! spuse Howard, plin 
de veselie. la-ţi dumneata un şorţ curat şi strânge de pe 
mesele astea cât timp Gaia se duce să mănânce! 

Miles şi Samantha Mollison se aşezaseră împreună cu 
fetele şi cu Shirley la o masă de lângă fereastră. 

— Pare să meargă teribil de bine, nu-i aşa? spuse 
Shirley, uitându-se în jur. Dar ce naiba poartă fata aia sub 
rochie? 

— Bandaje? sugeră Miles, încercând să vadă până 
cealaltă parte a sălii. 

— Bună, Sukhvinder! strigă Lexie, care o ştia pe fată 
din şcoala primară. 

— Nu striga, draga mea, îşi dojeni Shirley nepoata, iar 
Samantha se zbârli. 

Maureen ieşi din spatele tejghelei în rochia ei neagră şi 
scurtă şi cu şorţuleţul cu volănaşe, iar Shirley îşi înăbuşi 
râsul, privind în ceaşca de cafea. 

— Oh, Doamne, spuse ea cu glas scăzut, în timp ce 
Maureen se apropia radioasă de ei. 


A 


N 


385 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Samantha îşi zise că da, era adevărat, Maureen arăta 
ridicol, mai ales alături de două fete de şaisprezece ani 
îmbrăcate în rochii identice, dar nu avea de gând să-i dea 
lui Shirley satisfacția de a fi de acord cu ea. Se întoarse 
ostentativ într-o parte, uitându-se la băiatul care ştergea 
mesele din apropiere. Era slab, dar avea umerii rezonabil 
de laţi. Putea să-i vadă muşchii lucrând sub tricoul larg. Era 
greu de crezut că dosul mare şi gras al lui Miles fusese 
vreodată la fel de mic şi de musculos - apoi băiatul se 
întoarse în lumină şi-i văzu acneea. 

— Nu-i rău deloc, ce ziceţi? cârâia Maureen către Miles. 
Am avut plin toată ziua. 

— Haide, fetelor, se adresă Miles familiei sale, ce 
comandăm ca să ţinem sus profitul pentru bunicul? 

Samantha comandă cu indiferenţă un castron cu supă 
în timp ce Howard venea legănându-se dinspre magazinul 
de delicatese. Toată ziua intrase şi ieşise din cafenea din 
zece în zece minute, salutându-şi clienţii şi verificând 
numerarul din casa de marcat. 

— Un succes fulminant, îi spuse el lui Miles, 
înghesuindu-se la masa lor. Cum ţi se pare localul, Sammy? 
Nu l-ai mai văzut până acum, nu? lţi place mozaicul de pe 
pereţi? Porţelanurile? 

— Mm, făcu Samantha. Drăguţe. 

— Mă gândeam să-mi aniversez şaizeci şi cinci de ani 
aici, spuse Howard, scărpinându-şi absent mâncărimea pe 
care cremele lui Parminder nu reuşiseră să i-o lecuiască, 
dar nu e destul de mare. Cred că o să rămânem la sala 
parohială. 

— Când e asta, bunicule? ciripi Lexie. Vin şi eu? 

— Pe douăzeci şi nouă, dar tu câţi ani ai... şaişpe? 
Sigur că poţi să vii, spuse fericit Howard. 

— Pe douăzeci şi nouă? repetă Samantha. Of, dar... 

Shirley îi aruncă o privire tăioasă. 

— Howard plănuieşte evenimentul de luni de zile. Cu 
toţii am discutat despre asta de nu mai ştiu când. 

—... asta e noaptea concertului lui Libby, zise 
Samantha. 


386 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— E o chestie legată de şcoală, nu? întrebă Howard. 

— Nu, spuse Libby. Mami mi-a cumpărat bilete la 
concertul trupei mele preferate. E la Londra. 

— lar eu mă duc cu ea, spuse Samantha. Nu pot s-o las 
să se ducă singură. 

— Mama lui Harriet zice că ar putea... 

— Eu am să te duc, Libby, dacă e să te duci la Londra. 

— Pe douăzeci şi nouă? spuse Miles, uitându-se cu 
duritate la Samantha. A doua zi după alegeri? 

Samantha lăsă să-i scape râsul zeflemitor de care o 
scutise pe Maureen. 

— E vorba de consiliul parohial, Miles. Doar nu-ți 
închipui c-o să ţii o conferinţă de presă. 

— Ei, asta e, o să ne lipseşti, Sammy, spuse Howard, în 
timp ce se ridică sprijinindu-se de spătarul scaunului. 
Trebuie să trec la... Bun, Andrew, ai terminat aici... du-te să 
vezi dacă mai avem nevoie de ceva din pivniţă. 

Andrew se văzu forţat să aştepte lângă tejghea în 
vreme ce oamenii se duceau sau se întorceau de la toaletă. 
Maureen o încărca pe Sukhvinder cu farfurii pline cu 
sendvişuri. 

— Ce face mama ta? o întrebă brusc pe fată, de parcă 
gândul tocmai îi trecuse prin cap. 

— E bine, spuse Sukhvinder, culoarea urcându-i în 
obraji. 

— Nu e prea supărată de chestia aia nasoală apărută 
pe site-ul consiliului? 

— Nu, zise Sukhvinder, cu ochii umezi. 

Andrew ieşi în curtea umedă, care, la începutul după- 
amiezii, devenise caldă şi însorită. Sperase s-o găsească pe 
Gaia acolo, poate ieşise la o gură de aer curat, dar probabil 
că se dusese în camera pentru personal. Dezamăgit, îşi 
aprinse o ţigară. Abia trase un fum când Gaia ieşi din 
cafenea, terminându-şi prânzul cu o cutie de băutură 
efervescentă. 

— Bună, zise Andrew cu gura uscată. 

— Bună, răspunse fata. Apoi, după o clipă sau două: 
Hei, ia zi, de ce se poartă prietenul ăla al tău aşa de 


387 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


scârbos cu Sukhvinder? E ceva personal sau tipul e rasist? 

— Nu e rasist, zise Andrew. 

Scoase ţigara din gură, încercând să-şi împiedice 
tremurul mâinilor, dar nu-i trecu prin minte nimic altceva 
de spus. Soarele reflectat de tomberoane îi încălzea spatele 
asudat. Apropierea de ea, îmbrăcată în rochiţa ei neagră şi 
mulată, era aproape copleşitoare, mai ales acum când 
întrezărise ce se afla pe dedesubt. Trase din nou din ţigară, 
fără să ştie de când nu se mai simţise atât de orbit sau atât 
de viu. 

— Şi totuşi, ce i-a făcut Sukhvinder lui? 

Curbura şoldurilor ei spre talia micuță; perfecțiunea 
ochilor ei mari, cu irizaţii privindu-l pe deasupra cutiei de 
Sprite. Andrew simţea că-i vine să spună: Nimic, e un 
nemernic, îl bat dacă mă laşi să te ating... 

Sukhvinder ieşi în curte, clipind în lumina soarelui: 
părea că-i este cald şi nu se simţea în largul ei purtând 
tricoul pe care i-l dăduse Gaia. 

— Vrea să te duci înăuntru, îi zise ea Gaiei. 

— Lasă că poate să aştepte, spuse Gaia nepăsătoare. 
Îmi termin asta de băut. N-am avut decât patruzeci de 
minute. 

Andrew şi Sukhvinder o contemplau în timp ce-şi 
termina băutura, impresionați de aroganţa şi de frumuseţea 
ei. 

— Babeta aia ţi-a zis ceva despre mama ta? o întrebă 
Gaia pe Sukhvinder. 

Aceasta încuviinţă din cap. 

— Eu cred că s-ar putea ca amicul /u; - zise Gaia, 
privind din nou lung la Andrew, iar lui i se păru că accentul 
pus de ea pe /ui era deosebit de erotic, chiar dacă fata 
intenţionase să pară peiorativ - să fie cel care a pus 
mesajul despre mama ta pe acel site. 

— Nu se poate să fi fost, zise Andrew, iar vocea lui 
şovăi un pic. Cel care a făcut-o l-a atacat şi pe taică-miu. Cu 
doua săptămâni în urmă. 

— Cum? întrebă Gaia. Aceeaşi persoană a postat şi 
ceva despre tatăl tău? 


388 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


El încuviinţă din cap, savurând interesul ei. 

— Ceva despre nişte şmecherii, nu-i aşa? întrebă 
Sukhvinder cu o îndrăzneală considerabilă. 

— Da, spuse Andrew. Şi pentru asta a fost dat afară 
ieri. Aşa că mama ei - zise şi îi înfruntă privirea Gaiei 
aproape fără să clipească - nu e singura care a suferit. 

— Fir-ar al dracului să fie! spuse Gaia, golind cutia şi 
aruncând-o într-un coş de gunoi. Oamenii de pe-aici sunt 
nebuni de-a binelea. 


IV 


Postarea despre Parminder pe site-ul consiliului urcase 
temerile lui Colin Wall la un nou nivel de coşmar. Nu putea 
decât să ghicească cum îşi obțineau Mollisonii informaţiile, 
dar dacă ştiau asta despre Parminder... 

— Pentru numele lui Dumnezeu, Colin! spuse Tessa. 
Sunt doar bârfe răutăcioase! Nu e nimic adevărat aici! 

Dar Colin nu îndrăznea să-i dea crezare. Era predispus, 
constituţional vorbind, să creadă că şi alţii trăiau cu secrete 
care îi înnebuneau. Nu se putea linişti nici cu gândul că îşi 
trăise cea mai mare parte a vieţii temându-se de 
producerea unor calamităţi care nu se materializaseră, 
pentru că, potrivit legii probabilităților, una dintre ele era 
sortită să se adeverească într-o zi. 

Se gândea la iminenta sa expunere publică, în timp ce 
se întorcea de la măcelărie pe la două şi jumătate, şi abia 
când larma de la noua cafenea îi atrase atenţia, îşi dădu 
seama unde se afla. Ar fi trecut în cealaltă parte a pieţei 
dacă n-ar fi fost deja în dreptul ferestrei de la IBRICUL DE 
ARAMA; simpla proximitate a orice ţinea de Mollisoni îl 
înspăimânta acum. Şi deodată văzu prin sticlă ceva care-l 
făcu să se mai uite o dată. 

Când intră în bucătărie, zece minute mai târziu, Tessa 
vorbea la telefon cu sora ei. Colin puse pulpa de miel în 
frigider şi urcă scările până sus, la mansarda lui Fats. Dădu 
uşa de perete şi găsi, aşa cum se aşteptase, o cameră 


389 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


goală. 

Nu-şi mai amintea când fusese ultima oară aici. 
Podeaua era plină de haine murdare. În aer plutea un miros 
ciudat, cu toate că Fats lăsase lucarna deschisă. Colin 
observă pe birou o cutie mare de chibrituri. O deschise şi 
văzu multe chiştoace de carton strivite. Un pachet de Rizlas 
stătea sfidător pe birou, lângă computer. 

Colin simţi cum inima îi sare din piept şi coboară ca să- 
i bubuie în măruntaie. 

— Colin? se auzi vocea Tessei de jos. Unde eşti? 

— Aici! strigă el. 

Tessa apăru în uşa încăperii, părând înspăimântată şi 
neliniştită. Fără cuvinte, Colin luă cutia de chibrituri şi îi 
arătă ce conţinea. 

— Oh, făcu Tessa cu glas pierit. 

— A zis că azi iese în oraş cu Andrew Price, spuse 
Colin. 

Tessa era înfricoşată de tremurul din obrazul lui Colin, 
o mică umflătură ce zvâcnea. 

— Tocmai am trecut pe lângă noua cafenea din piaţă, 
iar Andrew Price lucra acolo, ştergea mesele. Atunci, unde 
e Stuart? 

De săptămâni întregi, Tessa se prefăcea că-l crede pe 
Fats ori de câte ori spunea că iese în oraş cu Andrew. De 
câteva zile, îşi spunea că Sukhvinder trebuie să se fi înşelat 
când credea că Fats ieşea (că va consimţi, vreodată, să 
iasă) cu Krystal Weedon. 

— Nu ştiu, spuse ea. Haide jos să bei o ceaşcă de ceai. 
O să-l sun. 

— Cred c-am să aştept aici, zise Colin şi se aşeză pe 
patul nefăcut al lui Fats. 

— Hai, Colin... vino jos, insistă Tessa. 

Se temea să-l lase singur acolo. Nu ştia ce ar putea să 
găsească prin sertare sau în rucsacul de şcoală al lui Fats. 
Nu voia ca el să se uite în computer sau sub pat. Refuzul de 
a scotoci prin ungherele întunecate devenise singurul ei 
modus operandi. 

— Vino jos, Col, îl îndemnă ea. 


390 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu, spuse Colin şi-şi încrucişă braţele ca un copil 
rebel, dar cu muşchiul acela zvâcnindu-i în maxilar. Droguri 
în coşul lui de gunoi. Fiul directorului adjunct. 

Tessa, care se aşezase pe scaunul de computer al lui 
Fats, simţi un fior familiar de mânie. Ştia că preocuparea 
faţă de sine era o consecinţă inevitabilă a bolii lui, dar 
uneori... 

— Mulţi adolescenţi experimentează, spuse ea. 

— Încă-l mai aperi, nu-i aşa? Nu ţi-a trecut niciodată 
prin cap că tocmai faptul că-i găseşti mereu câte-o scuză îl 
face să creadă că poate să scape făcând scandal? 

Încercă să-şi înfrâneze  pornirile temperamentale, 
pentru că trebuia să acţioneze ca un tampon între cei doi. 

— Îmi pare rău, Colin, dar tu şi slujba ta nu sunteţi 
începutul şi sfârşitul... 

— Înţeleg... Deci, dacă voi fi concediat? 

— Păi, de ce naiba să fii concediat? 

— Pentru numele lui Dumnezeu! strigă Colin revoltat. 
Totul se reflectă asupra mea - şi-aşa e destul de rău - a 
ajuns deja unul dintre cei mai răi elevi din... 

— Nu-i adevărat! îl contrazise vehement Tessa. Numai 
tu eşti convins că Stuart e altceva decât un adolescent 
normal. Nu e ca Dane Tully! 

— A pornit pe aceeaşi cale ca Tully... droguri în coşul 
de gunoi... 

— Ţi-am zis că trebuia să-l fi trimis la Paxton High! 
Stiam că, dacă-l aducem la Winterdown, o să consideri că 
orice face are legătură cu tine! Nici nu-i de mirare că se 
revoltă, când fiecare mişcare a lui ar trebui să-ţi afecteze 
ţie reputaţia! N-am vrut nicio clipă să vină să înveţe la 
şcoala ta. 

— lar eu, urlă Colin, sărind în picioare, nu l-am vrut 
niciodată, deloc! 

— Nu spune asta! zise Tessa. Ştiu că eşti supărat... dar 
nu spune asta! 

Uşa de la intrare se trânti cu două etaje sub ei. Tessa 
se uită în jur, speriată, de parcă Fats s-ar fi putut 
materializa instantaneu lângă ei. Nu tresărise doar din 


391 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pricina zgomotului. Stuart nu trântea niciodată uşa de la 
intrare; de regulă ieşea şi intra pe furiş, ca o făptură care-şi 
poate modifica forma după bunul plac. 

Paşii lui familiari pe scări; ştia oare sau bănuia că ei doi 
sunt în camera lui? Colin aştepta cu pumnii încleştaţi pe 
lângă corp. Tessa auzi scârţâitul jumătăţii de treaptă şi 
deodată Fats apăru în faţa lor. Era sigură că-şi aranjase 
expresia dinainte: un amestec de plictiseală şi dispreţ. 

— Bună ziua, spuse el, mutându-şi privirea de la mama 
lui la tatăl lui cel rigid şi tensionat. Avea toată stăpânirea 
de sine pe care Colin n-o avusese niciodată. Ce surpriză! 

Disperată, Tessa încercă să-l îndrume. 

— Tata a fost îngrijorat că nu ştia unde eşti, spuse ea, 
cu un ton rugător în glas. Ai zis că o să ieşi cu Arf azi, dar 
tata a văzut... 

— Mda, schimbare de plan, o întrerupse Fats. 

Se uită la locul unde fusese cutia de chibrituri. 

— Deci, vrei să ne spui unde-ai fost? întrebă Colin. 

Avea pete albe în jurul gurii. 

— Da, dacă vreţi, zise Fats şi aşteptă. 

— Stu, îl rugă Tessa, pe jumătate în şoaptă, pe 
jumătate gemând exasperată. 

— Am ieşit cu Krystal Weedon, spuse Fats. 

O, Doamne, nu, se îngrozi Tessa. Nu, nu, nu... 

— Ce-ai făcut? spuse Colin, atât de surprins că uită să 
adopte un ton agresiv. 

— Am ieşit cu Krystal Weedon, repetă Fats, ceva mai 
tare. 

— Şi de când, spuse Colin, după o pauză aproape 
imperceptibilă, e ea prietenă cu tine? 

— De ceva vreme, răspunse Fats. 

Tessa îl vedea pe Colin cum se chinuie să formuleze o 
întrebare prea grotescă pentru a fi pronunţată. 

— Ar fi trebuit să ne spui, Stu, zise ea. 

— Ce să vă spun? întrebă el. 

Tessa se temea că băiatul va împinge cearta într-o 
zonă periculoasă. 

— Unde te duci, spuse ea, ridicându-se şi încercând să 


392 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pară nepăsătoare. Data viitoare, dă şi tu un telefon. 

Se uită spre Colin în speranţa că i-ar putea urma 
sugestia şi s-ar îndrepta spre uşă. Dar el rămase înţepenit 
în mijlocul încăperii, uitându-se la Fats cu oroare. 

— Eşti... încurcat cu Krystal Weedon? întrebă Colin. 

Cei doi stăteau faţă în faţă, Colin mai înalt cu câţiva 
centimetri, dar Fats deţinând întreaga putere. 

— „Încurcat”? repetă Fats. Ce vrei să spui cu 
„încurcat”? 

— Ştii bine ce vreau să spun! se răsti Colin, înroşindu- 
se la faţă. 

— Adică, dacă i-o trag? întrebă Fats. 

Micul strigăt - „Stu!” al Tessei fu înecat de urletul lui 
Colin: 

— Cum îndrăzneşti, fir-ai tu să fii? 

Fats abia dacă îi aruncă o privire lui Colin, zâmbindu-i 
compătimitor. Toată fiinţa lui emana zeflemea şi provocare. 

— Ce e? spuse Fats. 

— Vrei să spui... 

Colin se chinuia să-şi găsească vorbele, înroşindu-se 
tot mai mult. 

— Vrei să spui că te culci cu Krystal Weedon? 

— Cred că n-ar fi o problemă dacă m-aş culca, nu? 
întrebă Fats şi se uită la maică-sa în timp ce spunea asta. 
Toţi vă daţi silinţa s-o ajutaţi pe Krystal, nu-i aşa? 

— S-o ajutăm... 

— Nu încercaţi să păstraţi deschisă clinica aia, astfel 
încât să ajutaţi familia lui Krystal? 

— Ce are asta de-a face cu...? 

— Nici eu nu pot să văd care-i problema dacă ies cu 
ea. 

— Şi chiar ieşi cu ea? întrebă Tessa cu asprime. 

Dacă Fats voia să aducă disputa în acest teritoriu, ea ÎI 
va întâmpina acolo. 

— Chiar te duci pe undeva cu ea, Stuart? 

Zâmbetul lui superior o îngreţoşă. Nu era pregătit nici 
măcar să mimeze o urmă de decenţă. 

— Ei bine, n-o facem nici în casa mea, nici într-a ei, 


393 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aşa... 
Colin ridică unul dintre braţele lui ţepene cu pumnii 
încleştaţi şi lovi. Pumnul intră în contact cu obrazul lui Fats, 
iar acesta, fiind atent la maică-sa, fu prins pe picior greşit; 
se clătină într-o parte, se lovi de birou şi se prelinse pe 
podea. O clipă mai târziu, era din nou în picioare, dar Tessa 
deja se postase între cei doi, cu faţa la fiul său. 

In spatele ei, Colin repeta: 

— Nenorocitule. Nenorocitule. 

— Serios? zise Fats şi de data asta nu mai zâmbea 
compătimitor. Prefer să fiu un nenorocit decât să fiu ca tine, 
găozarule! 

— Nu! strigă Tessa. Colin, ieşi. /eşi imediat! 

Oripilat, furios şi zguduit, Colin mai zăbovi un moment, 
apoi ieşi hotărât din cameră; îl auziră împleticindu-se pe 
trepte. 

— Cum ai putut? îi şopti Tessa fiului ei. 

— Cum am putut să ce? zise Stuart, iar expresia de pe 
chipul lui o alarmă atât de tare încât se grăbi să închidă şi 
să bareze uşa dormitorului. 

— Profiţi de fata aia, Stuart, şi ştii asta, iar felul cum 
tocmai i-ai vorbit ta... 

— Pe dracu', pufni Fats, păşind în sus şi-n jos prin 
cameră; orice urmă de calm se risipise. Pe dracu' profit de 
ea. Ştie exact ce vrea... doar pentru că trăieşte în 
nenorocitul de Fields, nu are... adevărul e că tu şi Cubby nu 
vreţi ca eu să i-o trag deoarece consideraţi că e mai 
prejos... 

— Nu-i adevărat! îl întrerupse Tessa, deşi aşa era, şi cu 
toată grija ei pentru Krystal, ar fi fost tare bucuroasă să afle 
că Fats avusese atâta minte încât să-şi pună un 
prezervativ. 

— Sunteţi nişte ipocriţi nenorociţi, tu şi Cubby, spuse el 
continuând să străbată camera cu paşi mari. Toate 
aberaţiile pe care le împroşcaţi când ziceţi că vreţi să-i 
ajutaţi pe cei din familia Weedon, dar nu vreţi... 

— Destul! strigă Tessa. Să nu-ndrăzneşti să-mi vorbeşti 
în halul ăsta! Nu-ţi dai seama... Nu înţelegi... eşti chiar atât 


394 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de egoist...? 

Nu mai reuşi să-şi găsească vorbele. Se întoarse, 
deschise uşa şi dispăru, trântind-o în urma ei. 

leşirea ei avu un efect straniu asupra lui Fats, care se 
opri din mers şi se uită la uşa închisă timp de câteva 
secunde. Apoi se căută prin buzunare, scoase o ţigară şi o 
aprinse, fără să se mai deranjeze să sufle fumul pe lucarnă. 
Umblă încolo şi-ncoace prin cameră, fără să mai aibă niciun 
control asupra propriilor gânduri: imagini  mişcate, 
neprelucrate îi umpleau creierul, fiind mânate din urmă de 
un val de furie. 

Îşi aminti de seara zilei de vineri, cu aproape un an în 
urmă, când Tessa venise aici, în dormitorul lui, ca să-i 
spună că tatăl lui voia să-l ia să joace fotbal cu Barry şi fiul 
său, a doua zi. 

(— Ce? 

Fats fusese năucit. 

Propunerea era fără precedent. 

— De distracţie, să mai daţi şi voi cu piciorul în minge, 
zisese Tessa; evita privirea urâtă a lui Fats uitându-se 
încruntată la hainele împrăştiate pe podea. 

— De ce? 

— Pentru că tata e de părere că ar fi drăguţ, spusese 
Tessa, aplecându-se să ia de jos o cămaşă de şcoală. 
Dedan vrea să se antreneze sau ceva de genul. Are un 
meci. 

Fats era destul de bun la fotbal. Oamenii se minunau 
de asta; se aşteptau să nu-i placă sportul, să dispreţuiască 
ideea de echipă. Juca aşa cum vorbea, cu măiestrie, cu 
fente, păcălindu-i pe cei stângaci, îndrăznind să riște, 
nepreocupat de faptul că nu reuşea mereu să fructifice 
ocaziile. 

— Nici măcar nu ştiam că poate să joace. 

— Tata poate să joace foarte bine, când ne-am 
cunoscut, juca de două ori pe săptămână, spuse Tessa, 
enervată. Mâine-dimineaţă la zece, da? Am să-ţi spăl 
pantalonii de trening.) 

Fats trase din ţigară, lăsându-se, împotriva voinţei 


395 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sale, invadat de amintiri. De ce acceptase să se ducă? 
Astăzi ar fi refuzat pur şi simplu să ia parte la mica şaradă a 
lui Cubby - ar fi rămas în pat până ce urletele s-ar fi potolit. 
Cu un an în urmă nu înţelesese cum stă treaba cu 
autenticitatea. 

(În schimb, plecase de acasă însoţindu-l pe Cubby şi 
îndurase o plimbare de cinci minute în tăcere, fiecare dintre 
ei fiind la fel de conştient de neajunsul enorm care umplea 
spaţiul dintre ei. 

Terenul de joc aparţinea şcolii St Thomas. Vremea era 
frumoasă. Se împărţiseră în două echipe de câte trei, căci 
Dedan avea un prieten venit în vizită pentru weekend. 
Prietenul, care îl venera în mod vădit pe Fats, s-a înscris în 
echipa lui Fats şi a lui Cubby. 

Fatts şi Cubby îşi pasau mingea în tăcere, în vreme ce 
Barry, de departe cel mai slab jucător, ţipa, linguşea şi 
ovaţiona în accentul lui de Yarvil, în timp ce alerga în susul 
şi în josul terenului pe care-l marcaseră cu bluze de trening. 
Când Fergus înscrise, Barry alergă la el pentru o ciocnire 
din zbor între piepturi, dar calculă greşit momentul săriturii 
şi-l izbi pe Fergus în maxilar, cu creştetul capului. Cei doi au 
căzut la pământ, Fergus gemând de durere şi râzând, în 
vreme Barry îşi tot cerea scuze printre hohote de râs. Fats 
se pomeni rânjind, după care auzi râsul stângaci şi bubuitor 
al lui Cubby şi se întoarse într-o parte, încruntat. 

Apoi a venit acel moment, un moment jenant şi jalnic, 
când scorul era egal şi aproape se făcuse timpul de plecare, 
când Fats a reuşit să-i ia mingea lui Fergus, iar Cubby a 
strigat: 

— Haide, Stu, flăcăule! 

„Flăcău.” Cubby nu rostise niciodată în viaţa lui 
cuvântul „flăcău”. A sunat jalnic, găunos şi nefiresc. Incerca 
să fie ca Barry; să imite modul lejer, relaxat în care Barry îşi 
îndemna băieţii; încerca să-l impresioneze pe Barry. 

Mingea a pornit ca o ghiulea din piciorul lui Fats şi, 
înainte să-l izbească pe Cubby din plin în faţa lui 
caraghioasă şi nebănuitoare, înainte ca ochelarii să i se 
spargă şi o singură picătură de sânge să înflorească sub 


396 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ochiul lui, Cubby a avut timp să-şi dea seama ce intenţie 
avusese Fats; că sperase să-l lovească şi că mingea aceea 
fusese expediată pentru răzbunare.) 

N-au mai jucat fotbal niciodată. Micul experiment, 
sortit dinainte eşecului, de apropiere între tată şi fiu, a fost 
clasat, ca o mulţime de alte experimente înaintea lui. 

lar eu nu l-am vrut niciodată, deloc! 

Era sigur că auzise replica asta. De bună seamă, 
Cubby vorbea despre el. Cei doi erau în camera lor. Despre 
cine altul ar fi putut Cubby să vorbească? 

„De parcă mi-ar păsa“, îşi zise Fats. Era ceea ce 
bănuise dintotdeauna. Nu ştia de ce această senzaţie de 
răceală îi umpluse pieptul. 

Fats luă scaunul de computer din locul unde se 
răsturnase când îl lovise Cubby şi îl puse la loc. O reacţie 
autentică ar fi fost s-o dea pe maică-sa la o parte şi să-i 
tragă un pumn lui Cubby drept în faţă. Să-i spargă ochelarii 
din nou. Să-l facă să sângereze. Fats era scârbit de el însuşi 
pentru că n-o făcuse. 

Dar mai erau şi alte căi. De ani de zile, auzea fără voia 
lui lucruri. Ştia mult mai multe despre temerile ridicole ale 
tatălui său decât îşi închipuiau ei. 

Degetele lui Fats erau mai stângace ca de obicei. 
Scrumul de la ţigara pe care o ţinea în gură se împrăştie pe 
tastatură când deschise site-ul Consiliului Parohial. Cu 
câteva săptămâni în urmă, căutase informaţii despre 
injecţiile SQL şi găsise linia de cod pe care Andrew refuzase 
să i-o dea. După ce studie forumul consiliului timp de 
câteva minute, se logă, fără dificultate, ca Betty Rossiter, îi 
schimbă numele de utilizator în 
Fantoma _lui_Barry_Fairbrother şi începu să tasteze. 


V 


Shirley Mollison era convinsă că soţul şi fiul ei 
exagerau pericolul pe care-l reprezenta pentru consiliu 
faptul că lăsa online postările Fantomei. Nu înțelegea cum 


397 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ar putea fi mesajele mai rele decât bârfele, iar acestea, 
după cum bine ştia, nu erau pedepsite de lege. Aşa cum nu 
credea că legea ar putea fi atât de absurdă şi iraţională ca 
s-o pedepsească pentru ceva scris de altcineva: aşa ceva ar 
fi o nedreptate monstruoasă. Şi, oricât de mândră ar fi fost 
de licenţa în Drept a lui Miles, era sigură că băiatul ei 
înţelesese greşit acest aspect. 

Verifica forumul chiar mai des decât o sfătuiseră Miles 
şi Howard, dar nu pentru că s-ar fi temut de consecinţele 
legale. Fiind sigură că Fantoma lui Barry Fairbrother nu-şi 
încheiase sarcina auto-atribuită de a-i zdrobi pe pro- 
Fielderi, era dornică să fie prima care punea ochii pe 
următoarea postare. De câteva ori pe zi dădea fuga în 
vechea cameră a Patriciei şi accesa pagina de web. Uneori, 
câte-un mic frison o străbătea în timp ce curăța cartofii în 
bucătărie şi iar alerga în birou, doar ca să sufere o nouă 
dezamăgire. 

Shirley simţea o înrudire specială, secretă cu Fantoma. 
Alesese site-ul ei drept forumul unde să dea în vileag 
ipocrizia opozanților lui Howard, iar asta îi îndreptăţea 
mândria naturalistului care a construit un habitat unde o 
specie rară catadicseşte să cuibărească. Dar nu era doar 
asta. Shirley savura mânia, cruzimea şi îndrăzneala 
Fantomei. Se întrebă cine ar putea fi, vizualizând un bărbat 
puternic, tenebros, stând în spatele ei şi al lui Howard, de 
partea lor, secerând pentru ei o cărare printre oponenții 
care se prăbuşeau în timp ce el îi măcelărea cu propriile lor 
adevăruri urâte. 

Cumva, niciunul dintre bărbaţii din Pagford nu părea 
vrednic de a fi Fantoma; s-ar fi simţit dezamăgită să afle că 
era unul dintre anti-Fielderii pe care-i ştia. 

— Asta dacă e un bărbat, remarcă Maureen. 

— Bună observaţie, spuse Howard. 

— Eu cred că e un bărbat, spuse Shirley 
imperturbabilă. 

Duminică-dimineaţa, după ce Howard plecă la cafenea, 
Shirley, încă în capot şi ţinându-şi ceaşca de ceai, se duse 
cu mişcări automate în birou şi accesă site-ul. 


398 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fanteziile unui director adjunct postat de 
Fantoma _lui_ Barry_Fairbrother. 


Puse ceaşca pe masă cu mâini tremurătoare, făcu clic 
pe postare şi o citi, cu gura căscată. Apoi alergă în hol, 
înşfăcă telefonul şi sună la cafenea, dar linia era ocupată. 

După doar cinci minute, Parminder Jawanda, care 
căpătase şi ea obiceiul de a vizita forumul consiliului mult 
mai des decât de obicei, deschise site-ul şi văzu postarea. 
Ca şi în cazul lui Shirley, reacţia ei imediată a fost să pună 
mâna pe telefon. 

Soții Wall îşi luau micul dejun fără fiul lor, care încă 
dormea în camera lui. Când Tessa ridică receptorul, 
Parminder îi reteză scurt saluturile prieteneşti. 

— A apărut o postare despre Colin pe site-ul consiliului. 
Nu-l lăsa să-l vadă, indiferent ce faci. 

Ochii înspăimântați ai Tessei se întoarseră către soţul 
ei, dar el se afla la niciun metru de receptor şi auzise 
fiecare cuvânt rostit atât de tare şi de clar de Parminder. 

— Te sun eu mai încolo, spuse Tessa pe un ton grăbit. 
Colin, îl rugă ea în timp ce se chinuia să aşeze receptorul la 
loc. Colin, stai... 

Dar el ieşise deja din încăpere, mergând legănat, cu 
braţele ţepene pe lângă corp, iar Tessa trebui să alerge ca 
să-l prindă din urmă. 

— Poate-ar fi mai bine să nu te uiţi, îl îndemnă ea, în 
timp ce mâna lui mare, noduroasă, mişca mouse-ul pe 
birou, sau îl citesc eu şi... 


Fanteziile unui director adjunct 

Unul dintre oamenii care speră să reprezinte 
comunitatea la nivel de consiliu parohial este Colin 
Wall, director adjunct la Şcoala  Secundară 
Winterdown. Alegătorii ar putea fi interesaţi să ştie că 
Wall, un partizan sever al disciplinei, are nişte fantezii 
cu totul neobişnuite. Domnul Wall este atât de 
înspăimântat că o elevă l-ar putea acuza de 


399 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


comportament sexual neadecvat, încât a avut adesea 
nevoie să-şi ia liber de la serviciu ca să se calmeze. 
Dacă domnul Wall chiar a mângâiat-o pe eleva de anul 
întâi, Fantoma nu poate decât să bănuiască. Fervoarea 
fanteziilor lui înfierbântate sugerează că, şi dacă n-a 
făcut-o, i-ar plăcea s-o facă. 


„Stuart a scris asta“, se gândi imediat Tessa. 

Faţa lui Colin era  înspăimântătoare în lumina 
monitorului. Era aşa cum îşi imaginase ea că ar arăta dacă 
ar suferi un accident vascular cerebral. 

— Colin... 

— Presupun că Fiona Shawcross a vorbit, şopti el. 

Catastrofa de care se temuse mereu se abătuse 
asupra lui. Era sfârşitul. Întotdeauna îşi imaginase cum o să 
ia somnifere. Se întrebă dacă aveau destule în casă. 

Tessa, momentan tulburată de pomenirea numelui 
directoarei, spuse: 

— Fiona n-ar face... În orice caz, nu ştie... 

— Ştie că sufăr de tulburare obsesiv-comportamentală. 

— Da, dar nu ştie de ce... nu ştie de cete temi tu... 

— Ba ştie, spuse Colin. l-am spus, ultima oară când am 
avut nevoie de concediu medical. 

— De ce? izbucni Tessa. De ce Dumnezeu a trebuit să-i 
spui? 

— Am vrut să-i explic de ce e atât de important pentru 
mine să-mi iau liber, spuse Colin, aproape cu umilinţă. M- 
am gândit că trebuie să ştie cât e de grav. 

Tessa îşi înăbuşi o dorinţă puternică să strige la el. 
Nuanţa de dezgust cu care Fiona îl trata şi vorbea despre el 
îşi găsea astfel explicaţia. Tessa n-o plăcuse niciodată, 
considerând-o o femeie dură şi lipsită de compasiune. 

— Fie şi aşa, spuse ea, dar nu cred că Fiona are vreo 
legătură cu... 

— Nu direct, spuse Colin, apăsându-şi o mână 
tremurătoare pe buza de sus asudată. Dar Mollison a auzit 
bârfa de undeva. 

„N-a fost Mollison. Stuart a scris asta, ştiu că el a făcut- 


400 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


0.” Tessa îl recunoştea pe fiul ei în fiecare frază. Era uimită 
că soţul ei nu sesiza asta, că nu făcea legătura dintre mesaj 
şi cearta de ieri, când îl lovise pe băiat. „N-a putut nici 
măcar să se abţină să facă o mică aliteraţie. El trebuie să le 
fi scris pe toate - Simon Price, Parminder.” Tessa era 
îngrozită. 

Dar Colin nu se gândea la Stuart. Prin cap îi treceau 
gânduri care erau la fel de vii ca nişte amintiri, ca nişte 
impresii senzoriale, idei violente şi abjecte: o mână 
apucând şi strângând în timp ce trecea printre trupuri 
tinere şi înghesuite; un țipăt de durere, un chip de copil 
schimonosit. Şi pe urmă, întrebările pe care şi le punea 
sieşi, iar şi iar: făcuse asta? li plăcuse? Nu-şi mai amintea. 
Ştia doar că se tot gândea la asta, vedea cum se întâmplă, 
simţea cum se întâmplă. Moliciunea cărnii printr-o bluză 
subţire din bumbac; apucă şi strânge, durere şi şoc; o 
violare. De câte ori? Nu ştia. Petrecuse ore întrebându-se 
câţi copii ştiau c-o făcuse, dacă vorbiseră între ei, cât o să 
treacă până o să fie arătat cu degetul. 

Neştiind de câte ori păcătuise şi incapabil să se 
încreadă în el însuşi, se împovăra cu atât de multe hârtii şi 
dosare încât să nu-i rămână vreo mână liberă cu care să 
atace în timp ce se deplasa pe coridoare. Striga la copiii 
care mişunau prin preajmă să se dea la o parte din calea lui 
în timp ce trecea. Nimic din toate astea nu ajuta. Erau 
întotdeauna rătăciţi care treceau în fugă pe lângă el, se 
loveau de el şi, având mâinile încărcate, imagina alte căi de 
a avea contacte indecente cu ei: un cot repoziţionat rapid 
ca să se frece de un sân; un pas lateral ca să asigure 
contactul între corpuri; un picior încurcat accidental, astfel 
încât vintrele copilului să intre în contact cu carnea lui. 

— Colin, spuse Tessa. 

Dar el începu să plângă din nou, cu hohote mari care-i 
zguduiau trupul mare şi diform, iar când ea îl cuprinse cu 
braţele şi-şi lipi faţa de a lui, lacrimile îi udară pielea. 

La câţiva kilometri depărtare, în Hilltop House, Simon 
Price stătea la computerul nou-nouţ al familiei din camera 
de zi. Imaginea lui Andrew plecând cu bicicleta la slujba lui 


401 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de weekend de la Howard Mollison şi gândul că fusese 
obligat să plătească preţul întreg de magazin pentru acest 
nou computer îl făcuseră iritabil şi se simţea şi mai 
nedreptăţit. Simon nu mai vizitase pagina consiliului 
parohial din seara în care aruncase în râu computerul furat, 
dar, printr-o asociaţie de idei, i se năzări să verifice dacă 
mesajul pentru care plătise cu slujba mai era postat pe site 
şi, prin urmare, putea să fie văzut de potenţiali angajatori. 

Nu mai era. Simon nu ştia că îi datora asta soţiei sale, 
pentru că lui Ruth îi era frică să admită că o sunase pe 
Shirley tocmai ca să-i ceară ştergerea postării. Uşor 
înveselit de absenţa mesajului, Simon căută postarea 
despre Parminder, dar şi aceea dispăruse. 

Tocmai se pregătea să închidă site-ul, când văzu 
postarea cea mai nouă, intitulată Fanteziile unui director 
adjunct. 

Citi textul de două ori şi apoi, singur în camera de zi, 
începu să râdă. Era un râs sălbatic şi triumfător. Niciodată 
nu-l plăcuse pe individul ăla mare, cu mers legănat şi cu 
fruntea aia a lui masivă. Îi făcea bine să ştie că el, Simon, 
scăpase foarte uşor prin comparaţie. 

Ruth intră în cameră, zâmbind timid; era bucuroasă că- 
| aude pe Simon râzând, pentru că, de când îşi pierduse 
slujba, fusese într-o dispoziţie îngrozitoare. 

— Ce te-a amuzat? 

— ÎI ştii pe tatăl lui Fats? Wall, directorul adjunct? E 
doar un nenorocit de pedo! 

Lui Ruth îi dispăru zâmbetul. Se grăbi să se apropie ca 
să citească postarea. 

— Mă duc să fac un duş, zise Simon, foarte binedispus. 

Ruth aşteptă ca el să iasă din încăpere înainte să 
încerce s-o sune pe prietena ei, Shirley, şi s-o alerteze cu 
privire la acest nou scandal, dar telefonul familiei Mollison 
era ocupat. 

Shirley reuşise, în sfârşit, să-l prindă pe Howard la 
magazinul de delicatese. Era încă îmbrăcată în capot, iar el 
păşea încolo şi-ncoace prin cămăruţa din spatele tejghelei. 

— ... încerc să te prind de-o veşnicie... 


402 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Mo a vorbit la telefon. Ce ziceai că scrie? la-o-ncet. 

Shirley citi mesajul despre Colin, cu o intonaţie de 
crainic de ştiri. Încă nu ajunsese la sfârşit când el o 
întrerupse. 

— Ai copiat asta undeva sau ceva de genul ăsta? 

— Poftim? zise ea. 

— ÎI citeşti de pe ecran? E încă acolo? L-ai scos? 

— Acum mă ocup de asta, minţi Shirley, iritată. 
Credeam c-o să-ţi placă să... 

— Scoate-l jos de-acolo imediat! Dumnezeule mare, 
Shirley, chestia asta scapă de sub control... Nu putem să 
tinem aşa ceva pe site! 

— Am crezut doar că trebuie să... 

— Fă bine şi scapă de el şi vorbim despre asta când 
ajung acasă! strigă Howard la ea. 

Shirley era furioasă: ei doi nu ridicaseră niciodată 
vocea unul la celălalt. 


VI 


Următoarea şedinţă de consiliu, prima de la moartea 
lui Barry, avea să fie crucială pentru bătălia care avea loc 
cu privire la Fields. Howard refuzase să amâne votarea 
privind viitorul Clinicii de Dezintoxicare Bellchapel sau 
privind dorinţa oraşului de a transfera către Yarvil jurisdicţia 
asupra proprietăţii Fields. 

Prin urmare, Parminder a propus ca ea, Colin şi Kay să 
se întâlnească în seara de dinaintea şedinţei pentru a 
discuta strategia. 

— Pagford nu poate decide unilateral să modifice 
graniţele parohiei, nu? întrebă Kay. 

— Nu, spuse răbdătoare Parminder (Kay nu putea să-şi 
depăşească condiţia de nou-venită), dar Consiliul Districtual 
a cerut opinia Pagfordului, iar Howard e hotărât să se 
asigure că opinia /uı va fi transmisă mai departe. 

Întâlnirea lor avea loc în camera de zi a familiei Wall, 
întrucât Tessa îl presase subtil pe Colin să le invite pe cele 


403 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


două femei într-un loc unde putea şi ea să asculte. Tessa i-a 
servit pe toţi cu pahare de vin, a pus pe măsuţa de cafea 
un castron mare cu chipsuri, după care rămase tăcută pe 
când ceilalţi trei discutau. 

Era epuizată şi supărată. Postarea anonimă despre 
Colin îi declanşase acestuia unul dintre cele mai severe 
atacuri de anxietate acută, atât de intens că nu mai fusese 
în stare să se ducă la şcoală. Parminder ştia cât de bolnav 
era - doar ea îi semnase concediul medical - şi totuşi îl 
invitase să participe la această pre-şedinţă, fără să-i pese, 
după câte se părea, cu ce noi manifestări de paranoia şi 
nefericire avea să se confrunte Tessa în seara aceea. 

— S-a creat fără doar şi poate un sentiment de 
indignare în rândurile populaţiei legat de modul cum 
Mollisonii gestionează problemele, spunea Colin cu acel ton 
arogant şi cunoscător pe care-l adopta uneori când 
pretindea că frica şi paranoia îi sunt străine. Cred că 
oamenii încep să se simtă iritaţi de modul în care ei 
consideră că pot vorbi în numele oraşului. Am căpătat 
această impresie, ştiţi, pe când încercam să-mi asigur 
voturile. 

Ar fi fost drăguţ, se gândi cu amărăciune Tessa, dacă 
soţul ei ar fi reuşit să-şi adune aceste puteri de disimulare 
şi pentru beneficiul ei, din când în când. Cândva, demult, îi 
plăcuse să fie singura confidentă a lui Colin, singurul 
depozitar al terorilor lui şi izvorul întregii sale linişti, dar 
acum nu i se mai părea ceva măgulitor. O ţinuse trează în 
dimineaţa aceea, de la două la trei şi jumătate, legănându- 
se în faţă şi-n spate, văicărindu-se şi plângând, spunând că- 
şi dorea să fi fost mort, că nu mai putea suporta, că îşi 
dorea să nu fi candidat niciodată pentru postul acela, că era 
distrus... 

Tessa îl auzi pe Fats pe scări şi se încordă, dar fiul ei 
trecu pe lângă uşa deschisă în drum spre bucătărie, 
nefăcând altceva decât să-i arunce o privire fugară lui 
Colin, care stătea în faţa şemineului cocoţat pe o pernă 
mare din piele, având genunchii la nivelul pieptului. 

— Poate că dacă Miles va candida pentru locul vacant 


404 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


va reuşi să-şi atragă duşmănia oamenilor - poate chiar a 
susținătorilor naturali ai Mollisonilor? spuse plină de 
nădejde Kay. 

— Cred că e posibil, spuse Colin, încuviinţând din cap. 

Kay se întoarse spre Parminder. 

— Crezi că într-adevăr se va vota în consiliu evacuarea 
clinicii din actualul sediu? Ştiu că oamenii sunt iritaţi de 
seringile aruncate peste tot şi de drogaţii care bântuie prin 
zonă, dar clinica e la o depărtare de câţiva kilometri... ce-i 
pasă Pagfordului? 

— Howard şi Aubrey sunt complici în toată povestea 
asta, îi explică Parminder, care avea faţa încordată, cu pete 
întunecate sub ochi. (Ea era cea care urma să participe la 
şedinţa de consiliu de a doua zi şi să se lupte cu Howard 
Mollison şi acoliţii lui, fără să-l mai aibă pe Barry de partea 
ei.) Trebuie să facă reduceri de cheltuieli la nivel de district. 
Dacă Howard dă afară clinica din clădirea asta ieftină, 
funcţionarea ei ar deveni mult mai scumpă, iar Fawley va 
putea să spună că au crescut costurile şi să justifice 
reducerea finanţării din partea consiliului. Apoi Fawley va 
face tot ce-i va sta în putinţă ca Fields să fie reatribuit 
Yarvilului. 

Obosită de atâtea explicaţii, Parminder se prefăcu că 
se uită pe teancul de hârtii despre Bellchapel pe care Kay le 
adusese cu ea, retrăgându-se din conversaţie. 

„De ce fac asta?“ se întrebă ea. 

Putea să fi rămas acasă cu Vikram, care se uita la un 
program de comedie la televizor, împreună cu Jaswant şi 
Rajpal, când a plecat ea. Râsetele lor o iritaseră; când s-a 
întâmplat ultima oară să râdă? De ce se afla aici, bând un 
vin cald şi prost, luptându-se pentru o clinică de care nu va 
avea niciodată nevoie şi pentru un cartier rezidenţial locuit 
de oameni care, probabil, i-ar displăcea dacă i-ar cunoaşte? 
Ea nu era Bhai Kanhaiya, care nu putea să vadă diferenţa 
dintre sufletele aliaţilor şi cele ale inamicilor; ea nu vedea 
nicio lumină a lui Dumnezeu izvorând din Howard Mollison. 
Îi oferea mai multă plăcere gândul de a-l vedea pe Howard 
pierzând decât ideea că acei copii din Fields vor continua să 


405 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


vină la şcoala St Thomas sau că oamenii din Fields vor 
putea să lupte cu dependenţa de droguri la Bellchapel, 
deşi, într-un mod distant şi imparţial, ea considera că 
acestea erau lucruri bune... 

(Dar, de fapt, ştia de ce o face. Dorea să câştige 
pentru Barry. El îi povestise tot ce însemnase venirea la St 
Thomas. Colegii lui de clasă îl invitau la ei acasă, la joacă; 
el, care trăise într-o rulotă cu maică-sa şi doi fraţi, se 
bucurase de confortul caselor curate de pe Hope Street şi 
fusese impresionat de marile case victoriene de pe Church 
Row. Chiar luase parte la o aniversare în casa cu faţă de 
vacă pe care ulterior avea s-o cumpere şi unde îşi crescuse 
cei patru copii. 

Se îndrăgostise de Pagford, cu râul, câmpurile şi casele 
sale cu ziduri solide. Îşi imaginase cum ar fi să aibă o 
grădină pentru joacă, un copac de care să atârne un 
leagăn, cu loc mult şi verdeață pretutindeni. Adunase 
castane de pe jos şi le dusese înapoi în Fields. După ce-a 
strălucit la St Thomas, fruntaş în clasa lui, Barry fusese 
primul din familia lui care urmase cursurile universitare. 

„lubire şi ură“, gândi Parminder, uşor înspăimântată de 
propria-i sinceritate. „lubire şi ură, de-aia mă aflu aici...”) 

Întoarse o pagină din documentele lui Kay, prefăcându- 
se că e concentrată asupra lecturii. 

Kay era încântată de faptul că doctoriţa îi studia 
hârtiile cu atâta atenţie, pentru că îşi pusese mintea la 
contribuţie şi alocase mult timp pentru ele. Nu putea să 
creadă că oricine i-ar fi citit materialul n-ar fi fost convins 
că Bellchapel trebuia să rămână ín situ. 

Dar, cu toate acele statistici, studii de caz anonime şi 
mărturii nemijlocite, Kay se gândea de fapt la clinică prin 
prisma unei singure paciente: Terri Weedon. Cu Terri se 
petrecuse o schimbare, Kay îşi dădea seama, iar asta o 
făcea să se simtă în acelaşi timp mândră şi înspăimântată. 
Terri manifesta licăriri firave ale unui simţ redeşteptat de 
control asupra propriei sale vieţi. De două ori în ultima 
vreme, Terri îi spusese lui Kay: „N-or să mi-l ia pe Robbie, 
n-o să-i las”, iar acestea nu fuseseră doar nişte invective 


406 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


neputincioase împotriva sorții, ci declaraţii de intenţie. 

„L-am dus la creşă ieri”, i-a spus ea lui Kay, care a 
făcut greşeala să se arate uimită. „Ce-i aşa de şocant, ce 
dracu'? Ce, io nu-s destul de bună să mă 'uc la blestemata 
aia de creşă?” 

Dacă uşa de la Bellchapel i se închidea lui Terri în nas, 
Kay era sigură că delicata structură pe care încercau s-o 
edifice din ruinele unei vieţi se va face praf. Terri părea 
stăpânită de o teamă viscerală faţă de Pagford, pe care Kay 
n-o pricepea. 

„Urăsc locul ăla nenorocit”, îi spusese ea când Kay 
pomenise în treacăt de el. 

Dincolo de faptul că bunica ei trăise acolo, Kay nu ştia 
nimic despre istoria legată de oraş a lui Terri, dar se temea 
că, dacă lui Terri i se cerea să se ducă săptămânal acolo 
pentru doza de metadonă, autocontrolul ei s-ar fi prăbuşit 
şi, odată cu el, şi noua, dar fragila siguranţă a familiei. 

Colin preluă subiectul de unde rămăsese Parminder şi-i 
explică istoria cartierului Fields. Kay încuviinţa din cap, 
plictisită, şi spunea „mhm”, dar gândurile ei erau foarte 
departe. 

Colin era profund măgulit de felul în care această 
tânără atrăgătoare se agăța de fiecare cuvânt al lui. Se 
simţea mai calm în seara asta decât în toate celelalte 
momente de când citise postarea aceea oribilă, care 
dispăruse de pe site. Niciunul dintre cataclismele pe care 
Colin şi le imaginase la orele târzii din noapte nu avusese 
loc. Nu fusese concediat. Nu se strânsese nicio mulţime 
mânioasă la uşa din faţă. Nimeni de pe site-ul Consiliului 
Pagford sau chiar de oriunde altundeva de pe internet nu 
ceruse să fie arestat. 

Fats trecu în sens invers prin dreptul uşii deschise, 
mâncând iaurt cu lingura din mers. Aruncă o privire în 
cameră şi, pentru o clipă fugară, întâlni privirea lui Colin. 
Imediat, tatăl lui pierdu şirul vorbelor pe care le rostea. 

— ... Şi... da, păi, cam asta e, în concluzie, termină el 
lamentabil. 

Se uită spre Tessa, căutând liniştire, dar soţia lui privea 


407 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


împietrită în gol. Colin se simţea uşor rănit; credea că Tessa 
se bucura să-l vadă simțindu-se atât de bine, atât de 
stăpân pe sine, după noaptea lor execrabilă, nedormită. 
Senzaţii cumplite de teamă îl măcinau, dar îl liniştea foarte 
mult proximitatea colegei de suferinţă şi a ţapului ispăşitor 
Parminder, ca şi atenţia plină de compasiune a atrăgătoarei 
asistente sociale. 

Spre deosebire de Kay, Tessa ascultase fiecare cuvinţel 
rostit de Colin legat de dreptul cartierului Fields de a 
rămâne în jurisdicţia Pagfordului. După părerea ei, în 
spatele vorbelor lui nu era pic de convingere. Voia să 
creadă ceea ce crezuse Barry şi voia să-i înfrângă pe 
Mollisoni, pentru că asta voia şi Barry. Colin n-o plăcea pe 
Krystal Weedon, dar Barry o plăcuse, ceea ce-l făcea pe 
Colin să presupună că fata avea calităţi pe care el nu 
reuşea să le vadă. Tessa ştia că soţul ei era un amestec 
straniu de aroganță şi umilinţă, de convingere de 
nezdruncinat şi nesiguranţă. 

„Se înşală amarnic.”, îşi zise Tessa, uitându-se la 
ceilalţi trei, care cercetau atent nu ştiu ce grafic extras de 
Parminder din însemnările lui Kay. „Îşi închipuie că vor 
putea să anuleze şaizeci de ani de mânie şi resentimente 
cu câteva foi pline cu statistici.” Niciunul dintre ei nu era 
Barry. El fusese un exemplu viu pentru ceea ce ei 
propuneau în teorie: evoluţia, prin educaţie, de la sărăcie la 
prosperitate, de la neajutorare şi dependenţă la starea de 
contribuabil valoros al societăţii. Chiar nu înțelegeau ce 
avocaţi lipsiţi de nădejde erau prin comparaţie cu omul 
care murise? 

— Fără doar şi poate că oamenii sunt iritaţi de faptul 
că Mollisonii încearcă să conducă totul, spunea Colin. 

— Eu sunt convinsă că dacă vor citi materialul ăsta, vor 
avea mari dificultăţi să susţină că această clinică nu face o 
treabă de o importanţă crucială. 

— Nu toată lumea l-a uitat pe Barry, în consiliu, spuse 
Parminder, cu o voce uşor nesigură. 

Tessa îşi dădu seama că degetele ei unsuroase 
bâjbâiau degeaba în aer. Cât timp ceilalţi vorbiseră, ea 


408 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
terminase cu o singură mână tot castronul cu chipsuri. 


VII 


Era o dimineaţă senină, plăcută, iar laboratorul de 
informatică de la Winterdown Comprehensive devenea 
sufocant pe măsură ce se apropia pauza de prânz, 
geamurile soioase presărând pe monitoarele murdare pete 
de lumină derutante. Cu toate că nu erau acolo nici Fats, 
nici Gaia ca să-i distragă atenţia, Andrew Price nu se putea 
concentra. Nu se putea gândi la nimic altceva decât la 
lucrul despre care-i auzise discutând pe părinţii lui cu o 
seară în urmă. 

Cei doi discutaseră, foarte serios, despre mutarea la 
Reading, unde trăiau sora şi cumnatul lui Ruth. Cu urechea 
ciulită spre uşa deschisă a bucătăriei, Andrew zăbovise în 
holul mic şi întunecat şi ascultase. După câte se părea, lui 
Simon i se oferise o slujbă, sau posibilitatea unei slujbe, de 
către unchiul pe care Andrew şi Paul abia dacă-l cunoşteau, 
pentru că Simon îl detesta atât de mult. 

— Salariul e mai mic, spusese Simon. 

— N-ai de unde să ştii. N-a zis... 

— E obligatoriu să fie. Şi traiul, în general, o să fie mai 
scump acolo. 

Ruth scosese un zgomot neutru. Abia îndrăznind să 
respire în hol, Andrew îşi dădea seama, din simplul fapt că 
maică-sa nu ţinea morţiş să fie de acord cu Simon, că ea 
voia să plece. 

Lui Andrew i se părea imposibil să şi-i imagineze pe 
părinţii lui în orice altă casă decât Hilltop House sau pe un 
orice alt fundal în afară de Pagford. Considerase de la sine 
înţeles că vor rămâne acolo pentru totdeauna. El, Andrew, 
avea să plece într-o zi la Londra, dar Simon şi Ruth vor 
rămâne înrădăcinaţi pe coasta dealului ca nişte arbori, până 
vor muri. 

Se strecurase înapoi pe scară în dormitorul lui şi privise 
afară pe geam la luminile licăritoare ale Pagfordului, 


409 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


adăpostit în găvanul adânc şi negru dintre dealuri. Avea 
senzaţia că nu mai văzuse niciodată până atunci 
priveliştea. Undeva acolo jos, Fats fuma în camera lui de la 
mansardă, uitându-se probabil la site-uri porno pe 
computer. Gaia era şi ea tot acolo, absorbită de riturile 
specific feminine. Lui Andrew îi venise în minte că ea 
trecuse prin asta; fusese smulsă din locul pe care-l ştia şi 
transplantată. Aveau, în sfârşit, ceva profund în comun; era 
o plăcere aproape melancolică în ideea că, plecând, vor fi 
asemănători într-o privinţă. 

Diferenţa fiind că nu ea îşi cauzase strămutarea. Cu un 
fior stânjenitor în măruntaie, îşi luase mobilul şi îi trimisese 
lui Fats următorul SMS: Si-Pie primit ofertă job în Reading. 
S-ar putea s-o accepte. 

Fats încă nu-i răspunsese, iar Andrew nu-l văzuse toată 
dimineaţa, pentru că nu aveau ore în comun. Nu-l văzuse 
pe Fats nici în ultimele două weekenduri, pentru că lucrase 
la IBRICUL DE ARAMA. De curând, cea mai lungă 
conversaţie dintre ei avusese ca subiect postarea lui Fats 
despre Cubby pe site-ul consiliului. 

— Cred că Tessa bănuieşte ceva, îi spuse Fats lui 
Andrew într-o doară. Se tot uită la mine de parcă ar şti. 

— Şi ce-ai să spui? bâiguise Andrew speriat. 

Ştia cât de dornic e Fats să capete glorie şi 
recunoaşterea meritelor, şi mai cunoştea pasiunea lui Fats 
de a mânui adevărul ca pe o armă, dar nu era sigur că 
prietenul lui înţelegea că propriul său rol esenţial în 
activităţile Fantomei lui Barry Fairbrother nu trebuia dat 
niciodată în vileag. Niciodată n-a fost simplu să-i explice lui 
Fats realitatea de a-l avea pe Simon ca tată şi, din cine ştie 
ce motiv, era tot mai greu să i se explice lucruri lui Fats. 

După ce se asigură că profesorul de informatică nu-l 
mai vede, Andrew căută Reading pe internet. Era uriaş prin 
comparaţie cu Pagford. Acolo se desfăşura un festival de 
muzică anual. Era la doar şaizeci şi ceva de kilometri de 
Londra. Cercetă orarul trenurilor. Poate că se va duce până 
în capitală în weekenduri, aşa cum în prezent lua autobuzul 
ca să meargă la Yarvil. Dar întreaga poveste părea ireală: 


410 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Pagford însemna tot ce cunoscuse el vreodată; încă nu-şi 
putea imagina familia lui existând altundeva. 

În pauza de prânz, Andrew plecă de la şcoală, 
căutându-l pe Fats. Işi aprinse o ţigară când nu mai putea fi 
văzut din curte şi auzi cu încântare, pe când îşi vâra într-o 
doară bricheta în buzunar, o voce feminină care-l striga: 
„Hei!” Gaia şi Sukhvinder îl prinseră din urmă. 

— Bună, zise el suflând fumul departe de chipul frumos 
al Gaiei. 

Cei trei aveau acum ceva pe care nimeni altcineva nu-l 
mai avea. 

Cele două weekenduri lucrate la cafenea creaseră o 
legătură fragilă între ei. Cunoşteau acum pe de rost frazele 
standard ale lui Howard şi suportaseră interesul libidinos al 
lui Maureen pentru tot ce era legat de viaţa lor de acasă; 
pufniseră împreună la vederea genunchilor zbârciţi 
evidenţiaţi de rochia de chelneriţă prea scurtă şi făcuseră 
schimb de mărunte informaţii personale, asemenea unor 
negustori în ţinuturi străine. Astfel, fetele aflară că tatăl lui 
Andrew fusese concediat; Andrew şi Sukhvinder ştiau că 
Gaia lucra ca să strângă bani pentru un bilet de tren ca să 
se întoarcă în Hackney; iar el şi Gaia ştiau că mamei lui 
Sukhvinder nu-i plăcea deloc faptul că ea lucrează pentru 
Howard Mollison. 

— Unde e prietenul tău „gras”? întrebă Gaia şi cei trei 
începură să meargă în acelaşi ritm. 

— Habar n-am, zise Andrew. Nu l-am văzut. 

— Nicio pierdere, spuse Gaia. Câte d-alea fumezi pe zi? 

— Nu le număr, răspunse Andrew, binedispus de 
interesul ei. Vrei şi tu una? 

— Nu, spuse Gaia. Nu-mi place să fumez. 

El se întrebă de îndată dacă repulsia se extindea şi la 
sărutarea fumătorilor. Niamh Fairbrother nu se plânsese 
când îi băgase limba în gură la discoteca de la şcoală. 

— Marco fumează? întrebă Sukhvinder. 

— Nu, pentru că se antrenează mereu, spuse Gaia. 

De-acum, Andrew aproape că se obişnuise cu gândul la 
Marco de Luca. Faptul că Gaia era protejată, cum s-ar 


411 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spune, de o loialitate în afara Pagfordului avea avantaje. 
Forţa fotografiilor cu ei doi împreună pe Facebook se 
atenuase prin familiarizarea cu ele. Nu considera că îşi lua 
dorinţele drept realitate când constata că mesajele pe care 
ea şi Marco şi le lăsau unul altuia deveneau tot mai rare şi 
mai puţin prietenoase. Nu ştia ce se întâmpla la telefon sau 
în e-mailuri, dar era sigur că, atunci când se vorbea de el, 
Gaia avea un aer descurajat. 

— A, iată-l, spuse Gaia. 

Nu chipeşul Marco apăruse în câmpul lor vizual, ci Fats 
Wall, care discuta cu Dane Tully lângă chioşcul de presă. 

Sukhvinder se opri, dar Gaia o apucă de braţ. 

— Poţi să te plimbi pe unde vrei, spuse ea, trăgând-o 
cu blândeţe înainte, ochii ei verzi cu irizaţii îngustându-se 
pe când se apropiau de locul unde Fats şi Dane fumau. 

— Salut, Arf, strigă Fats, când cei trei se apropiară. 

— Fats, spuse Andrew. 

Încercând să preîntâmpine o situaţie neplăcută, şi mai 
ales ca Fats s-o agreseze verbal pe Sukhvinder în faţa 
Gaiei, Andrew întrebă: 

— Ai primit SMS-ul meu? 

— Ce SMS? zise Fats. A, da - chestia aia despre Si? Să 
înţeleg, deci, că te cari? 

Replica fusese spusă cu o indiferenţă trufaşă pe care 
Andrew n-o putea atribui decât prezenţei lui Dane Tully. 

— Mda, posibil, zise Andrew. 

— Unde pleci? întrebă Gaia. 

— Bătrânul meu a primit o ofertă de slujbă în Reading, 
spuse Andrew. 

— A, păi acolo locuieşte taică-miu! făcu Gaia, 
surprinsă. Am putea să ne vedem când o să mă duc să stau 
acolo. Festivalul e tare. la zi, Sooks, vrei să luăm câte-un 
sendviş? 

Andrew fu atât de stupefiat de oferta ei voluntară de a- 
şi petrece timpul cu el că, până să se adune şi să-şi 
exprime acordul, fata dispăru în chioşc. Pentru o clipă, 
staţia de autobuz murdară, chioşcul de presă şi chiar şi 
Dane Tully, tatuat şi ponosit în tricou şi pantaloni de 


412 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


trening, păreau să strălucească cu o lumină aproape 
celestă. 

— Păi, eu plec, că am lucruri de făcut, spuse Fats. 

Dane râse pe înfundate. Înainte ca Andrew să poată 
replica sau să se ofere să-l însoţească, el deja plecase. 

Fats era sigur că Andrew va fi derutat şi rănit de 
atitudinea lui detaşată şi se bucura pentru asta. Nu se 
întrebă de ce era bucuros sau de ce o dorinţă generală de a 
provoca suferinţă devenise starea lui predominantă în 
ultimele zile. Decisese în ultima vreme că examinarea 
propriilor motive era neautentică; o rafinare a filosofiei lui 
personale care o făcea în general mai uşor de respectat. 

Pe când se îndrepta spre Fields, Fats se gândi la ceea 
ce se întâmplase acasă în seara precedentă, când mama lui 
intrase în dormitorul lui pentru prima oară de când Cubby îl 
lovise cu pumnul. 

(— Mesajul ăla despre tatăl tău, de pe site-ul consiliului 
parohial, spusese ea. Trebuie să te întreb asta, Stuart, şi aş 
vrea... Stuart, tu l-ai scris? 

Avusese nevoie de două zile ca să-şi adune curajul să-l 
acuze, iar el era pregătit. 

— Nu, a răspuns. 

Poate că ar fi fost mai autentic să spună da, dar 
preferase să n-o facă, şi nu vedea de ce ar trebui să se 
justifice. 

— N-ai făcut-o? repetă ea, fără vreo schimbare de ton 
sau de expresie. 

— Nu, zise el din nou. 

— Pentru că foarte, foarte puţini oameni ştiu ce... ce 
griji îl frământă pe tatăl tău. 

— Ei bine, n-am fost eu. 

— Postarea a apărut în aceeaşi seară în care te-ai 
certat cu taică-tu, şi tata te-a lov... 

— Ţi-am spus, n-am făcut-o eu. 

— Ştii că e bolnav, Stuart. 

— Da, îmi tot spui asta. 

— Îţi tot spun pentru că e adevărat! Nu are ce face - 
are o boală mintală gravă care-i cauzează suferinţe şi 


413 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nefericire de nedescris. 

Mobilul lui Fats emise un semnal, iar el lăsă privirea în 
jos ca să citească un SMS de la Andrew. Îl citi şi avu 
senzaţia că primise un pumn în plex: Arf pleca pentru 
totdeauna. 

— Cu tine vorbesc, Stuart... 

— Ştiu... ce e? 

— Toate postările astea - Simon Price, Parminder, 
taică-tu - ăştia sunt toţi oameni pe care-i cunoşti. Dacă tu 
eşti în spatele acestei poveşti... 

— Ţi-am mai spus, nu sunt. 

— ... provoci prejudicii nemăsurate. Prejudicii grave, 
îngrozitoare, Stuart, pentru vieţile oamenilor. 

Fats încerca să-şi imagineze viaţa fără Andrew. Se 
cunoşteau de când aveau patru ani. 

— N-am fost eu, a repetat.) 

Prejudicii grave, îngrozitoare pentru vieţile oamenilor. 

Ei îşi făcuseră propriile vieţi, gândi dispreţuitor Fats în 
timp ce o lua pe Foley Road. Victimele Fantomei lui Barry 
Fairbrother erau împotmolite în ipocrizie şi minciuni şi nu le 
plăcea să fie expuse. Erau ca nişte gângănii stupide care 
fugeau de lumina strălucitoare. Nu ştiau nimic despre viaţa 
reală. 

În faţa lui vedea o casă pe al cărei pătrat de iarbă de la 
intrare era un pneu de maşină. Avea o puternică bănuială 
că aia era casa lui Krystal, iar când văzu numărul, ştiu că 
avea dreptate. Nu mai fusese niciodată aici. Cu două 
săptămâni în urmă, n-ar fi acceptat în ruptul capului să o 
întâlnească la ea acasă, dar lucrurile se schimbaseră. El se 
schimbase. 

Se vorbea că mama ei ar fi o prostituată. Că se droga, 
asta era sigur. Krystal îi spusese că n-o să fie nimeni acasă 
pentru că maică-sa avea să fie plecată la Clinica de 
Dezintoxicare Bellchapel, unde-şi primea doza alocată de 
metadonă. Fats păşi pe poteca grădinii fără să 
încetinească, dar simțindu-se brusc agitat. 

Krystal îi pândea venirea de la fereastra dormitorului 
ei. Închisese toate uşile camerelor de la parter, astfel încât 


414 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Fats să nu vadă decât holul; aruncase tot ce ajunsese pe 
hol înapoi în camera de zi şi bucătărie. Covorul nu mai 
fusese curăţat de mult şi era ars pe alocuri, iar tapetul, 
pătat, dar nu putea să facă nimic în privinţa asta. Nu mai 
rămăsese niciun strop de dezinfectant cu aromă de pin, dar 
găsise nişte clor şi stropise prin bucătărie şi baie - acestea 
fiind sursele mirosurilor celor mai urâte din casă. 

Când Fats bătu la uşă, Krystal alergă jos. Nu aveau 
prea mult timp: Terri probabil că se va întoarce cu Robbie 
la unu. Nu prea mult timp ca să faci un copil. 

— Hai, salut, zise ea când deschise uşa. 

— Toate bune? spuse Fats, suflând fumul prin nări. 

Nu ştia la ce se aşteptase. Prima impresie asupra 
interiorului casei era aceea de cutie goală şi slinoasă. Nu 
exista niciun fel de mobilă. Uşile închise la stânga şi în faţa 
sa erau straniu de amenințătoare. 

— Suntem singuri aici? întrebă el în timp ce trecea 
pragul. 

— Da, spuse Krystal. Putem s'mergem sus. La mine-n 
cameră. 

Fata o luă înainte. Cu cât păşeau mai înăuntru, cu atât 
duhoarea se înteţea: amestec de clor şi mizerie. Fats 
încercă s-o ignore. Toate uşile erau închise pe palier, în 
afară de una. Krystal acolo intră. 

Fats nu voia să se arate şocat, dar acolo nu se găsea 
nimic, în afară de o saltea, care era acoperită cu un 
cearşaf, o pilotă goală şi un mic teanc de haine aruncate 
într-un colţ. Câteva poze smulse din tabloide erau lipite cu 
scotch pe zid; un amalgam de vedete pop şi de celebrităţi. 

Krystal făcuse colajul cu o zi înainte, ca o imitație a 
celui văzut pe peretele din baia lui Nikki. Ştiind că urmează 
să vină Fats, încercase să facă în aşa fel încât camera să fie 
cât mai ospitalieră. Trăsese perdelele subţiri. Filtrată prin 
ele, lumina zilei căpăta o nuanţă albăstrie. 

— Dă-mi o ţigară, că-mi crapă buza, zise ea. 

El i-o aprinse. Era mai agitată decât o văzuse vreodată; 
o prefera tupeistă şi versată. 

— N-avem aşa mult timp, îl informă Krystal şi, cu ţigara 


415 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


în gură, începu să se dezbrace. Se-ntoarce maică-mea. 

— A, da, de la Bellchapel, nu-i aşa? spuse Fats, cumva 
încercând s-o aducă din nou în mintea lui pe Krystal cea 
dură. 

— Da, zise Krystal, aşezându-se pe saltea şi 
dezbrăcându-şi pantalonii de trening. 

— Şi dac-or s-o închidă? întrebă Fats, dându-şi jos 
sacoul sport. Am auzit că se gândesc să facă asta. 

— Nu ştiu, spuse Krystal, dar era înspăimântată de 
idee. 

Voința mamei sale, fragilă şi vulnerabilă ca un pui de 
pasăre care abia a început să zboare, putea să cedeze la 
cea mai neînsemnată provocare. 

Deja se dezbrăcase până la chiloţi. Fats tocmai îşi 
scotea pantofii când observă ceva lângă teancul de haine: o 
cutiuţă de bijuterii din plastic şi, înăuntru, un ceas familiar. 

— Ala e al maică-mii? întrebă el surprins. 

— Ce? zise Krystal, cuprinsă de panică. Nu, minţi ea. A 
fost al Nanei Cath. Nu...! 

Dar el îl scosese deja din cutie. 

— E al ei, spuse. 

li recunoscuse brăţara. 

— E pe dracu' alei! 

Era îngrozită. Aproape uitase că-l furase şi de la cine. 
Fats tăcea, iar ei nu-i plăcea asta. 

Ceasul din mâna lui Fats părea să fie pentru el atât o 
provocare, cât şi un reproş. Într-o succesiune rapidă, se 
imagină ieşind, băgându-l într-o doară în buzunar sau 
dându-i-l înapoi lui Krystal cu o ridicare din umeri. 

— E al meu, spuse ea. 

Nu voia să facă pe polițistul. Fats voia să ignore legile. 
Dar avu nevoie să-şi amintească faptul că ceasul fusese un 
cadou de la Cubby ca să i-l dea fetei înapoi şi să continue 
cu dezbrăcatul. Roşie la faţă, Krystal îşi dădu jos sutienul şi 
chiloţii şi se strecură, dezbrăcată, sub pilotă. 

Fats se apropie de ea în boxeri, cu un prezervativ 
nedesfăcut în mână. 

— N-avem nevoie de ăla, spuse Krystal cu glas răguşit. 


416 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Am început să iau pilula. 

— Serios? 

Ea se mută pe saltea ca să-i facă loc. Fats se strecură 
şi el sub pilotă. Pe când îşi dădea jos boxerii, se întrebă 
dacă nu cumva minţea în treaba cu pilula, ca şi cu ceasul. 
Dar oricum voia să încerce fără prezervativ o vreme. 

— Haide, şopti ea şi îi trase din mână prezervativul, 
aruncându-l peste sacoul lui, lăsat neglijent pe podea. 

Şi-o imagină pe Krystal gravidă cu copilul lui; faţa 
Tessei şi a lui Cubby când ar fi auzit. Copilul lui în Fields, din 
sângele şi carnea lui. Ar fi mai mult decât ar putea Cubby 
să îndure vreodată. 

Se urcă peste ea; asta era, ştia, viaţa reală. 


VIII 


La şase şi jumătate în seara aceea, Howard şi Shirley 
Mollison intrau în sala parohială din Pagford. Shirley avea 
braţele pline de hărtii, iar Howard purta lanţul consiliului, 
decorat cu blazonul albastru şi alb al Pagfordului. 

Scândurile podelei scârţâiră când Howard îşi mişcă 
trupul masiv spre capătul meselor scrijelite care deja 
fuseseră aranjate cap la cap. Howard îndrăgea această sală 
aproape la fel de mult ca pe magazinul lui de delicatese. 
Brownies o foloseau în zilele de marţi, iar Institutul Femeilor 
miercurea. Găzduise vânzări de mărunţişuri şi jubilee, 
recepții de nuntă şi priveghiuri, şi se încărcase de toate 
mirosurile acelea: de haine neaerisite şi cafetiere, şi 
fantomele prăjiturilor şi salatelor cu carne preparate acasă; 
de praf şi corpuri umane; dar mai ales de lemn şi piatră 
vechi. Candelabre din alamă bătută atârnau de căpriori pe 
cabluri groase şi negre, iar la bucătărie se ajungea prin 
nişte uşi ornamentate din mahon. 

Shirley se agita de la un loc la altul ca să aranjeze 
documentele. Adora şedinţele de consiliu. In afară de 
mândria şi bucuria pe care le simţea când îl asculta pe 
Howard  prezidându-le, Maureen era în mod necesar 


417 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


absentă; neavând niciun rol oficial, ea trebuia să se 
mulţumească cu firimiturile pe care Shirley catadicsea să i 
le împartă. 

Colegii de consiliu ai lui Howard sosiră câte unul sau 
perechi. El îi întâmpină cu glas tunător, vocea lui răsunând 
în toată sala. Rareori se întâmpla să se strângă tot efectivul 
de şaisprezece consilieri; astăzi, aştepta să vină 
doisprezece. 

Locurile erau pe jumătate ocupate când sosi Aubrey 
Fawley, păşind, aşa cum făcea întotdeauna, ca şi cum ar fi 
avut de înfruntat un vânt năprasnic, cu o forţă reţinută, 
uşor adus de spate, cu capul plecat. 

— Aubrey! strigă bucuros Howard şi pentru prima oară 
ieşi în întâmpinarea nou-venitului. Ce mai faci? Ce face 
Julia? Ai primit invitaţia mea? 

— Scuze, nu... 

— La petrecerea de ziua mea? Aici, sâmbătă, a doua zi 
după alegeri. 

— A, da, da. Howard, afară e o tânără - zice că e de la 
Yarvi] and District Gazette. Alison şi nu mai ştiu cum... 

— Oh, zise Howard. Ciudat. Tocmai i-am trimis 
articolul, ştii, drept răspuns la cel al lui Fairbrother... Poate 
că o fi legat de... Mă duc să văd. 

Se îndepărtă cu pasul lui legănat, plin de vagi 
presimţiri rele. Parminder Jawanda intră pe când el se 
apropia de uşă; încruntându-se ca de obicei, ea merse 
drept înainte fără să-l salute, şi măcar de data asta Howard 
n-o mai întrebă: „Ce mai face Parminder?” 

Pe trotuar dădu peste o tânără blondă, îndesată şi 
solidă, cu un aer de voioşie impenetrabilă pe care Howard o 
recunoscu imediat ca fiind acelaşi tip de determinare care-l 
caracteriza pe el. Tânăra ţinea în mână un blocnotes şi 
privea în sus la inițialele Sweetlove sculptate deasupra 
uşilor duble. 

— Salut, salut, spuse Howard, cu respiraţia uşor 
îngreunată. Alison, nu-i aşa? Howard Mollison. Ai bătut 
atâta drum ca să-mi spui că scriu execrabil? 

Ea zâmbi larg şi strânse mâna pe care i-o întinsese el. 


418 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— A, nu, articolul ne-a plăcut, îl asigură ea. Dar m-am 
gândit, văzând că lucrurile devin atât de interesante, să 
asist la o şedinţă. Vă deranjează? Accesul presei e permis, 
cred. Am căutat în toate regulamentele. 

În timp ce vorbea, se apropia de uşă. 

— Da, da, accesul presei e permis, spuse Howard 
urmând-o şi oprindu-se curtenitor la intrare ca s-o lase să 
treacă prima. În afară de cazul în care avem de rezolvat 
ceva in camera, mai exact. 

Femeia îi aruncă o privire scurtă, iar el putu să-i vadă 
dinţii, chiar şi în lumina slabă. 

— Cum ar fi toate acele acuzaţii anonime de pe forum? 
De la Fantoma lui Barry Fairbrother? 

— O, Doamne, şuieră Howard, zâmbindu-i. Doar n-o să- 
mi spuneţi că alea-s ştiri! Câteva comentarii stupide pe 
internet? 

— Doar câteva au fost? Cineva mi-a spus că o grămadă 
au fost şterse de pe site. 

— Nu, nu, cineva a înţeles lucrul ăsta greşit, spuse 
Howard. Din câte ştiu eu, au fost doar două sau trei. Nişte 
prostii răutăcioase. Eu personal, adăugă el, improvizând, 
cred că e vorba de vreun copil. 

— Un copil? 

— Ştiţi... un adolescent pus pe şotii. 

— Credeţi că adolescenţii şi-ar alege drept ţintă 
consilieri parohiali? întrebă ea continuând să zâmbească. 
Am auzit chiar că una dintre victime şi-a pierdut slujba. 
Posibil ca urmare a acuzațiilor la adresa lui publicate pe 
site. 

— Asta e ceva nou pentru mine, minţi Howard. Shirley 
se întâlnise cu Ruth la spital cu o zi în urmă şi-i dăduse 
raportul lui Howard. 

— Am văzut pe ordinea de zi, spuse Alison în timp ce 
amândoi intrau în sala luminată, că veţi discuta despre 
Bellchapel. Dumneavoastră şi domnul Fairbrother aţi adus 
argumente interesante de ambele laturi ale problemei în 
articolele trimise... am primit destule scrisori la ziar după 
ce-am publicat articolul domnului Fairbrother. Redactorului 


419 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


meu şef i-a plăcut asta. Orice îi face pe oameni să scrie 
scrisori... 

— Da, le-am citit, spuse Howard. Nimeni nu a părut să 
aibă lucruri bune de spus despre clinică, nu? 

Consilierii aşezaţi la masă îi priveau pe cei doi. Alison 
Jenkins le înfruntă privirile, continuând să zâmbească 
imperturbabil. 

— Să-ţi aduc un scaun, spuse Howard, gâfâind uşor 
când ridică unul dintr-o grămadă din apropiere şi o aşeză 
pe Alison cam la trei metri şi jumătate de masă. 

— Mulţumesc, zise aceasta şi-şi trase scaunul cu vreo 
doi metri mai în faţă. 

— Doamnelor şi domnilor, anunţă Howard, în seara 
asta avem o galerie de presă. Domnişoara Alison Jenkins de 
la Yarvil and District Gazette. 

Câţiva dintre cei prezenţi părură interesaţi şi mulţumiţi 
de apariţia lui Alison, dar cei mai mulţi se uitau la ea cu 
suspiciune. Howard se înapoie în capul mesei, unde Aubrey 
şi Shirley îl priviră întrebători. 

— Fantoma lui Barry Fairbrother, le spuse el cu glas 
scăzut, în timp ce se lăsa uşor în scaunul din plastic (unul 
dintre acestea se prăbuşise sub greutatea lui în urmă cu 
două şedinţe). Şi Bellchapel. Şi iată-l pe Tony! strigă el, 
făcându-l pe Aubrey să tresară. Intră, Tony... hai să le mai 
acordăm două minute lui Henry şi Sheila, bine? 

Murmurul discuţiilor din jurul mesei era ceva mai 
domolit ca de obicei. Alison Jenkins deja scria în blocnotes. 
Howard îşi zise cu mânie: „E numai vina nenorocitului de 
Fairbrother.” El fusese cel care invitase presa la spectacol. 
Pentru o fracțiune de secundă, Howard se gândi că Barry şi 
Fantoma erau acelaşi lucru, un scandalagiu viu şi mort. 

La fel ca Shirley, Parminder îşi luase cu ea la şedinţă 
un teanc de hârtii, iar acestea erau aranjate sub ordinea de 
zi pe care se prefăcea că o citeşte ca să nu fie nevoită să 
discute cu nimeni. În realitate, se gândea la femeia care 
stătea în spatele ei. Yarvi/ and District Gazette scrisese 
despre moartea lui Catherine Weedon şi despre reclamaţiile 
făcute de rude la adresa medicului ei. Numele lui Parminder 


420 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nu fusese menţionat, dar fără îndoială că jurnalista ştia cine 
era. Poate că Alison aflase şi despre postarea anonimă 
referitoare la Parminder de pe site-ul consiliului parohial. 

„Potoleşte-te. Începi să semeni cu Colin.” 

Howard deja cerceta motivațiile pentru absenţe şi 
cerea să verifice ultimul set de procese-verbale, dar 
Parminder abia auzea ceva dincolo de bubuitul sângelui din 
urechi. 

— Acum, dacă nimeni n-are vreo obiecţie, spuse 
Howard, vom aborda mai întâi punctele opt şi nouă, 
deoarece domnul consilier districtual Fawley are veşti 
legate de ambele, şi nu poate să rămână mult... 

— Până pe la opt şi jumătate, preciză Aubrey, uitându- 
se la ceas. 

—... da, deci, dacă nu sunt obiecţii... nu?... Ai 
cuvântul, Aubrey. 

Aubrey îşi expuse poziţia simplu şi fără emotie. Se 
apropia o nouă revizuire a graniţelor şi, pentru prima oară, 
exista şi dincolo de Pagford dorinţa de a readuce Fields sub 
jurisdicţia  Yarvilului. Aubrey spuse că absorbirea 
cheltuielilor relativ mici ale Pagfordului le părea justificată 
celor care speră să adauge voturi anti-guvern la scorul 
Yarvilului, unde ar putea să aibă importanţă, prin opoziţie 
cu irosirea lor în Pagford, care fusese un loc sigur al 
conservatorilor încă din anii 1950. Întreaga poveste se 
putea realiza sub forma simplificării şi optimizării: Yarvil 
asigura şi aşa aproape toate serviciile. 

Aubrey concluzionă zicând că ar fi util, dacă Pagfordul 
doreşte să se descotorosească de acea proprietate, să îşi 
exprime dorinţele faţă de consiliul districtual. 

— ... un mesaj bun, clar din partea dumneavoastră, 
spuse el, şi cred într-adevăr că de data asta... 

— N-a mers niciodată până acum, spuse un fermier şi îi 
răspunse un cor de murmure aprobatoare. 

— Păi, John, până acum n-am mai fost invitaţi să ne 
exprimăm poziţia, replică Howard. 

— N-ar trebui ca mai întâi să decidem care ne e 
poziţia, înainte s-o declarăm public? întrebă Parminder cu o 


421 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


voce îngheţată. 

— În regulă, spuse afabil Howard. Vrei să începi tu? 

— Nu ştiu câţi dintre voi au citit articolul lui Barry din 
Gazette, zise Parminder. 

Toate feţele se întoarseră spre ea - Parminder încercă 
să nu se gândească la postarea anonimă sau la jurnalista 
din spatele ei. 

— Mi se pare că acolo sunt foarte bine exprimate 
argumentele pentru păstrarea proprietăţii Fields ca parte a 
Pagfordului. 

Parminder văzu că Shirley îşi nota de zor, zâmbind 
imperceptibil către pixul cu care scria. 

— Cum, spunându-ne ce avantaje au cei de teapa lui 
Krystal Weedon? zise o bătrână pe care o chema Betty şi 
care era aşezată în capul mesei. 

Parminder o detestase dintotdeauna. 

— Amintindu-ne că oamenii care locuiesc în Fields fac 
parte şi ei din comunitatea noastră, răspunse ea. 

— Ei cred despre ei înşişi că fac parte din Yarvil, 
interveni fermierul. Aşa a fost întotdeauna. 

— Îmi amintesc, zise Betty, când Krystal Weedon a 
împins în râu un alt copil, în timpul unei excursii în natură. 

— Ba nu, n-a făcut aşa ceva, replică Parminder 
supărată, fiica mea a fost acolo... erau doi băieţi care s-au 
încăierat... în tot cazul... 

— Eu am auzit că a fost Krystal Weedon, spuse Betty. 

— Ai auzit prost, i-o tăie Parminder, şi-şi dădu seama 
că strigase. 

Toţi erau şocaţi. Ea însăşi se simţea şocată. Ecoul 
răsună între zidurile vechi. Parminder abia mai putea să 
înghită. Îşi ţinu capul jos, privind fix la ordinea de zi şi auzi, 
de la mare depărtare, glasul lui John. 

— Barry ar fi făcut mai bine dacă ar fi vorbit despre el 
însuşi, nu de fata aia. A beneficiat din plin de St Thomas. 

— Problema e că, pentru fiecare Barry, spuse altă 
femeie, ai parte de o mulţime de mitocani. 

— Pe scurt, sunt oameni din Yarvil, zise un bărbat, ăla 
e locul de care ţin. 


422 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu-i adevărat, îl contrazise Parminder, păstrându-şi 
în mod deliberat glasul scăzut, dar toţi tăcură ca s-o 
asculte, aşteptând ca ea să ţipe iar. Pur şi simplu, nu-i 
adevărat. Uitaţi-vă la familia Weedon. Aia a fost şi ideea 
articolului lui Barry. Cu mai mulţi ani în urmă, au fost o 
familie din Pagford, dar... 

— S-au mutat în Yarvil! o întrerupse Betty. 

— Aici nu erau locuinţe, ripostă Parminder, înăbuşindu- 
şi un acces de furie, niciunul dintre voi n-a dorit să se 
construiască locuinţe la periferia oraşului. 

— Dumneata n-ai fost aici, îmi pare rău, spuse Betty, 
care se aprinsese la faţă şi se uita ostentativ în altă 
direcţie. Nu cunoşti istoria. 

Discuţia deveni generală: şedinţa se împărţise în mai 
multe bisericuțe, iar Parminder nu mai înţelegea nimic din 
ce se spune. Avea gâtul încordat şi nu îndrăznea să mai 
privească pe nimeni în ochi. 

— Să supunem la vot! strigă Howard şi se făcu linişte 
din nou. Cei care vor să informăm consiliul districtual că 
Pagford va fi mulţumit cu o retrasare a graniţelor, în urma 
căreia Fields să iasă din jurisdicţia noastră? 

Parminder avea pumnii încleştaţi în poală şi unghiile de 
la ambele mâini erau înfipte în palme. Se auzi un foşnet de 
mâneci în jurul ei. 

— Excelent! spuse Howard şi jubilaţia din glasul lui 
răsună triumfător. Păi, atunci, o să compun ceva împreună 
cu Tony şi Helen şi am să v-o trimit tuturor ca s-o puteţi 
vedea, şi în felul ăsta terminăm povestea. Excelent! 

Vreo doi consilieri aplaudară. Lui Parminder i se 
înceţoşă vederea şi începu să clipească repede. Nu mai 
reuşea să-şi focalizeze privirea asupra ordinii de zi. Tăcerea 
se prelungi atât de mult încât până la urmă ridică privirea: 
Howard, în entuziasmul lui, recursese la inhalator, şi cei mai 
mulţi dintre consilieri priveau cu atenţie binevoitoare. 

— In regulă, atunci, şuieră Howard, punând deoparte 
inhalatorul, roşu la faţă, dar radios, dacă nimeni nu mai are 
ceva de adăugat - o pauză aproape imperceptibilă - trecem 
la punctul nouă. Bellchapel. Şi la acest punct, Aubrey are 


423 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ceva să ne spună. 

„Barry n-ar fi lăsat să se întâmple aşa ceva. S-ar fi 
certat cu ei. L-ar fi făcut pe John să râdă şi să voteze cu noi. 
Ar fi trebuit să scrie despre el, nu despre Krystal... L-am 
dezamăgit.” 

— Mulţumesc, Howard, spuse Aubrey, în timp ce 
sângele bubuia în urechile lui Parminder, făcând-o să-şi 
înfigă şi mai adânc unghiile în palme. După cum ştiţi, 
trebuie să facem nişte reduceri destul de drastice la nivelul 
districtului... 

A fost îndrăgostită de mine, lucru pe care abia-l mai 
putea ascunde ori de câte ori punea ochii pe mine... 

— ... iar unul dintre proiectele pe care trebuie să le 
analizăm este Bellchapel, continuă Aubrey. M-am gândit să 
vă spun câteva cuvinte pentru că, după cum ştiţi, clădirea 
se află în proprietatea parohiei... 

— ... iar contractul de închiriere aproape a expirat, 
adăugă Howard. Aşa este. 

— Dar nimeni altcineva nu e interesat de clădirea aia 
veche, nu? întrebă un contabil pensionat, care stătea în 
capătul mesei. E într-o stare proastă, din câte am auzit. 

— Ei, sunt sigur că am putea găsi un nou chiriaş, spuse 
Howard calm, dar nu asta e adevărata problemă. Ideea e să 
stabilim dacă această clinică îşi face treaba... 

— Ba nu are nicio legătură, îl întrerupse Parminder. Nu 
e treaba consiliului parohial să decidă dacă cei de acolo îşi 
fac sau nu treaba. Nu le finanţăm activitatea. Nu sunt 
responsabilitatea noastră. 

— Dar noi deţinem clădirea, spuse Howard, continuând 
să zâmbească politicos, prin urmare, e firesc ca noi să vrem 
să aflăm... 

— Dacă e să cercetăm informaţiile despre activitatea 
clinicii, cred că e foarte important să obţinem o imagine 
veridică, spuse Parminder. 

— Imi pare teribil de rău, vorbi Shirley, fluturându-şi 
genele, dar n-aţi vrea să încercaţi să nu-l mai întrerupeţi pe 
preşedinte, dr. jJawanda? E groaznic de dificil să iau notițe 
dacă oamenii vorbesc unii peste ceilalţi. lar acum, v-am 


424 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


întrerupt eu, adăugă ea cu un zâmbet. Scuze! 

— Presupun că parohia vrea să obţină în continuare 
venituri de pe urma clădirii, spuse Parminder, ignorând-o 
pe Shirley. Şi nu avem alt client potenţial în aşteptare, din 
câte ştiu. Aşa că mă întreb de ce mai luăm în discuţie faptul 
că expiră contractul de închiriere a clinicii. 

— Nu-i vindecă, spuse Betty. Nu face decât să le dea 
alte droguri. Aş fi foarte mulţumită să-i văd plecând. 

— Va trebui să luăm nişte decizii foarte grele la nivel 
de consiliu districtual, preciză Aubrey Fawley. Guvernul 
vrea să economisească peste un miliard de la autorităţile 
locale. Nu putem continua să oferim servicii ca până acum. 
Asta-i realitatea. 

Parminder detesta felul în care colegii consilieri se 
comportau în preajma lui Aubrey, sorbindu-i vocea gravă şi 
modulată, încuviinţând uşor din cap în timp ce vorbea. Era 
la curent cu faptul că unii dintre ei o numeau „Bends-Your- 
Ear”. 

— Cercetările arată că în perioadele de recesiune 
creşte consumul ilegal de droguri, spuse Parminder. 

— E treaba lor, răspunse Betty. Nimeni nu-i obligă să ia 
droguri. 

Se uită în jurul mesei pentru susţinere. Shirley îi zâmbi. 

— Vom fi nevoiţi să facem unele alegeri dure, spuse 
Aubrey. 

— Deci, v-aţi întâlnit cu Howard, îl întrerupse 
Parminder, şi aţi decis că puteţi să daţi un mic brânci 
clinicii, forţându-i evacuarea din clădire. 

— AŞ putea să mă gândesc la modalităţi mai bune de 
cheltuire a banilor decât pe o gaşcă de delincvenţi, spuse 
contabilul. 

— Eu, personal, le-aş tăia toate ajutoarele, zise Betty. 

— Am fost invitat la această şedinţă ca să vă informez 
în legătură cu ceea ce se întâmplă la nivel districtual, spuse 
calm Aubrey. Nimic mai mult de-atât, dr. Jawanda. 

— Helen, zise Howard cu glas tare, arătând spre alt 
consilier, care stătea cu mâna ridicată de câteva minute. 

Parminder nu auzi nimic din ceea ce spunea femeia. 


425 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Uitase de-a binelea de teancul de hârtii de sub ordinea de 
zi, la alcătuirea căreia Kay Bawden lucrase atât de mult: 
statistici, prezentări ale unor cazuri încununate de succes, 
explicaţii ale beneficiilor metadonei în antiteză cu heroina; 
studii privind costurile, la nivel economic şi social, ale 
dependenţei de heroină. Totul în jurul ei devenise uşor 
lichid, ireal; ştia că avea să izbucnească aşa cum nu mai 
izbucnise niciodată în viaţa ei, că n-avea să regrete, că n- 
avea să stea cu mâinile în sân, fără să facă nimic; era prea 
târziu, mult prea târziu... 

— ... cultură a ajutoarelor, spuse Aubrey Fawley. 
Oameni care, literalmente, n-au muncit o zi în viaţa lor. 

— Şi, s-o spunem pe şleau, interveni Howard, e o 
problemă cu o soluţie simplă. Nu mai consumati droguri. 

Se întoarse zâmbind şi conciliant spre Parminder. 

— Se numeşte „să fii pe sec”, nu-i aşa, dr. Parminder? 

— Oh, deci dumneata crezi că oamenii ăia ar trebui să- 
şi asume responsabilitatea pentru dependenţa lor şi să-şi 
schimbe comportamentul? întrebă Parminder. 

— In esenţă, da. 

— Inainte să coste statul alţi bani. 

— Exact... 

— Dar dumneata, spuse Parminder tare, în timp ce 
furia tăcută o învăluia, ştii câte zeci de mii de lire ai costat 
dumneata, Howard Mollison, din cauza desăvârşitei tale 
incapacităţi de a înceta să te mai îndopi? 

O pată intensă, de culoarea vinului roşu se răspândea 
de pe gâtul lui Howard pe obraji. 

— Ştii cât a costat operaţia de bypass, şi 
medicamentele, şi lunga ta internare în spital? Şi 
consultaţiile la doctori pentru astm, tensiune arterială şi 
iritaţii ale pielii, care toate sunt cauzate de refuzul tău de a 
slăbi? 

În timp ce vocea lui Parminder se transforma în țipăt, 
alţi consilieri începură să protesteze în numele lui Howard; 
Shirley sărise în picioare; Parminder ţipa în continuare, 
adunând laolaltă hârtiile care se împrăştiaseră în timp ce ea 
gesticula. 


426 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Dar nu se mai respectă  confidenţialitatea 
pacientului? strigă Shirley. Revoltător. Absolut revoltător. 

Parminder ajunsese la uşa sălii şi tocmai ieşea când o 
auzi, peste propriile suspine furioase, pe Betty cerând 
expulzarea ei imediată din consiliu; aproape că o luase la 
fugă la ieşirea din sală şi ştia că făcuse ceva catastrofal, şi 
nu mai voia nimic altceva decât să fie înghițită de întuneric 
şi să dispară pentru totdeauna. 


IX 


Yarvil and District Gazette a ales calea precauţiei în 
relatarea a ceea ce se spusese în timpul celei mai caustice 
şedinţe a Consiliului Parohiei Pagford din câte-şi aminteau 
cei în viaţă. Dar n-a prea avut importanţă. Reportajul 
cenzurat, completat de toate descrierile însufleţite ale 
martorilor oculari, au dat naştere unor bârfe care s-au 
răspândit peste tot. Ca un element agravant, un articol de 
pe pagina întâi detalia atacurile anonime de pe internet 
care, pentru a o cita pe Alison Jenkins, „au provocat 
considerabile speculaţii şi nemulţumire. Vezi pagina 4 
pentru o relatare completă”. Deşi nu erau date numele 
celor învinuiți şi nici amănunte privind presupusele lor 
fărădelegi, simpla vedere în ziar a termenilor „acuzaţii 
serioase” şi „activitate infracţională” au avut darul să-l 
tulbure pe Howard chiar mai mult decât postările iniţiale. 

— Ar fi trebuit să întărim securitatea pe site de la 
prima postare apărută, spuse el, adresându-se soţiei şi 
partenerei de afaceri, în faţa şemineului cu gaz. 

O ploaie tăcută de primăvară bătea în fereastră, iar pe 
gazonul din spatele casei scânteiau punctuleţe roşii de 
lumină. Howard era înfrigurat şi acapara toată căldura 
emanată de cărbunii falşi. Timp de mai multe zile, aproape 
fiecare vizitator la magazinul de delicatese şi cafenea 
bârfise despre postările anonime, despre Fantoma lui Barry 
Fairbrother şi izbucnirea lui Parminder Jawanda de la 
şedinţa de consiliu. Howard detesta faptul că lucrurile 


427 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


strigate de aceasta deveniseră subiect de discuţie publică. 
Pentru prima oară în viaţă, se simţea stingherit în propriul 
magazin şi îngrijorat pentru poziţia lui în Pagford, care până 
mai ieri era de neclintit. Alegerile pentru înlocuirea lui Barry 
Fairbrother urmau să aibă loc a doua zi şi, dacă până atunci 
fusese optimist şi plin de entuziasm, acum era îngrijorat şi 
nervos. 

— Asta ne-a făcut mult rău. Foarte mult rău, repetă el. 

Mâna îi rătăci spre pântece ca să se scarpine, dar o 
trase într-o parte, îndurând mâncărimea cu o expresie de 
martir. N-avea să uite curând ce strigase dr. Jawanda 
consiliului şi presei. El şi Shirley verificaseră deja datele de 
contact ale Consiliului General al Medicilor, se duseseră să-l 
vadă pe dr. Crawford şi înaintaseră o plângere oficială. De 
atunci, Parminder nu mai fusese văzută la muncă, aşa că 
fără doar şi poate îşi regreta izbucnirea. Cu toate acestea, 
Howard nu-şi putea alunga din minte expresia pe care o 
avusese doctoriţa când ţipase la el. Fusese zguduit să vadă 
atâta ură pe chipul unui om. 

— Las’ c-o să se stingă, spuse Shirley pe un ton 
liniştitor. 

— N-aş fi aşa de sigur, replică Howard. N-aş fi aşa de 
sigur. Nu ne creează o imagine favorabilă. Consiliul. Certuri 
în faţa presei. Dăm impresia că suntem divizați. Aubrey îmi 
spune că cei de la nivelul districtului nu sunt mulţumiţi. 
Toată povestea asta ne-a subminat declaraţia cu privire la 
Fields. Ciorovăiala în public, toate lucrurile alea murdare... 
nu dau impresia că acest consiliu vorbeşte în numele 
oraşului. 

— Dar aşa este, spuse Shirley, cu un mic râs. Nimeni 
din Pagford nu vrea Fieldsul - sau aproape nimeni. 

— Articolul dă impresia că tabăra noastră a sărit la 
gâtul pro-Fielderilor. A încercat să-i intimideze, spuse 
Howard, cedând tentaţiei de a se scărpina şi făcând-o cu 
înverşunare. Bine, bine, Aubrey ştie că n-a fost aşa ceva din 
partea noastră, dar jurnalista a prezentat altfel situaţia. ŞI 
ascultă la mine: dacă Yarvil ne face să părem stupizi sau 
ticăloşi... aşteaptă de ani de zile ocazia să ne 


428 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îngenuncheze. 

— Asta nu se va întâmpla, replică de îndată Shirley. 
Asta nu se poate întâmpla. 

— Am crezut că s-a terminat, spuse Howard, 
ignorându-şi soţia şi gândindu-se la Fields. Am crezut că am 
reuşit. Am crezut că ne-am descotorosit de ei. 

Articolul pentru scrierea căruia irosise atâta timp şi în 
care explica de ce locul numit Fields şi Clinica de 
Dezintoxicare Bellchapel erau stigmatele Pagfordului şi 
mari consumatoare de resurse fusese complet aruncat în 
umbră din pricina scandalurilor iscate de izbucnirea 
doctoriţei Parminder şi de postările Fantomei lui Berry 
Fairbrother. Howard uitase acum cu desăvârşire câtă 
plăcere îi provocaseră acuzaţiile împotriva lui Simon Price şi 
că nu-i trecuse prin cap să le elimine decât când soţia lui 
Price a cerut acest lucru. 

— Consiliul districtual mi-a trimis un e-mail, i-a spus el 
lui Maureen, cu o groază de întrebări despre site. Vor să 
afle ce măsuri s-au luat împotriva calomniilor. Ei consideră 
că securitatea noastră e slabă. 

Shirley, care detectase un reproş personal în toate 
acestea, spuse cu răceală: 

— Ţi-am spus că am avut grijă de asta, Howard. 

Nepotul prietenilor lui Howard şi Shirley venise pe la ei 
cu o zi în urmă, în timp ce Howard era la muncă. Băiatul se 
pregătea să-şi ia licenţa în informatică. El i-a recomandat 
lui Shirley să închidă site-ul, care era extrem de vulnerabil 
la atacurile hackerilor, să aducă pe „cineva care ştie ce 
trebuie făcut” şi să conceapă unul nou. 

Shirley n-a înţeles aproape nimic din jargonul tehnic pe 
care tânărul l-a folosit în discuţia lor. Ea ştia că un „hacker” 
e o persoană care pătrunde ilegal pe un site şi, când 
studentul şi-a încetat peroraţia în limba păsărească, Shirley 
a rămas cu impresia confuză că Fantoma reuşise cumva să 
afle parolele oamenilor, poate întrebându-i cu şiretenie în 
discuţii purtate într-o doară. 

Prin urmare, a trimis tuturor prin e-mail solicitarea să- 
şi schimbe parola şi să se asigure că n-o dezvăluie pe cea 


429 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nouă nimănui. Asta înţelegea ea prin „am avut grijă de 
asta”. 

Cât despre sugestia de a închide site-ul, al cărei tutore 
şi paznic era, nu făcuse nimic şi nici nu-i pomenise lui 
Howard despre idee. Shirley se temea că un site care ar fi 
conţinut toate măsurile de securitate pe care tânărul acela 
încrezut le sugerase i-ar fi depăşit cu mult talentele ei 
manageriale şi tehnice. Şi-aşa era extrem de solicitată şi 
era hotărâtă să rămână la postul de administrator. 

— Dacă Miles este ales... începu Shirley. Dar Maureen 
o întrerupse cu vocea ei gravă. 

— Să sperăm că nu i-a făcut rău chestia asta urâtă. Să 
sperăm că nu se va răsfrânge negativ asupra lui. 

— Oamenii vor şti că Miles nu are nicio legătură cu 
asta, spuse Shirley, imperturbabilă. 

— Oare vor şti? se întrebă Maureen, iar Shirley o uri, 
pur şi simplu. 

Cum îndrăznea să stea în salonul lui Shirley şi s-o 
contrazică? lar ceea ce agrava lucrurile era faptul că 
Howard îşi exprima acordul cu Maureen dând din cap. 

— Asta e şi grija mea, spuse el, şi avem nevoie de 
Miles acum mai mult ca oricând. Să readucă puţină unitate 
în consiliu. După ce Bends-Your-Ear a spus ce-a spus - după 
tot scandalul - nici măcar n-am mai votat în problema 
clinicii. Avem nevoie de Miles. 

Shirley ieşise deja din încăpere într-un protest tăcut la 
faptul că Howard îi ţinuse partea lui Maureen. Işi făcu de 
lucru cu ceştile de ceai în bucătărie, spumegând în tăcere şi 
întrebându-se de ce nu pune pe tavă doar două ceşti ca să-i 
dea lui Maureen indiciul pe care-l merita cu prisosinţă. 

In continuare, Shirley nu simţea altceva decât 
admiraţie  sfidătoare pentru Fantomă. Acuzaţiile ei 
scoseseră la lumină adevăruri despre oameni pe care îi 
dispreţuia, persoane distructive şi greşit orientate. Era 
sigură că electoratul din Pagford va vedea lucrurile la fel 
cum le vedea ea şi va vota pentru Miles, şi nu pentru acel 
individ dezgustător, Colin Wall. 

— Când mergem să votăm? îl întrebă ea pe Howard, 


430 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


când reintră în încăpere ducând tava cu ceştile de ceai şi 
ignorând-o ostentativ pe Maureen (pentru că pe fiul lor 
aveau să-l bifeze pe buletinele de vot). 

Dar, spre marea ei enervare, Howard sugeră ca toţi trei 
să meargă la vot după ora închiderii. 

Miles Mollison era la fel de îngrijorat ca şi tatăl său că 
atmosfera încărcată fără precedent care însoțea votul de a 
doua zi îi va afecta şansele electorale. Chiar în dimineaţa 
aceea intrase în chioşcul de presă din spatele pieţei şi 
prinsese o frântură de conversaţie între femeia de la casa 
de marcat şi un client mai vârstnic. 

— ... Mollison a crezut întotdeauna că e regele 
Pagfordului, spunea bătrânul, ignorând expresia împietrită 
de pe chipul vânzătoarei. Mie mi-a plăcut de Barry 
Fairbrother. A fost o tragedie. O tragedie. Băiatul 
Mollisonilor ne-a făcut testamentele şi mi s-a părut că e 
foarte încântat de el însuşi. 

Auzind-o şi pe-asta, Mollison şi-a pierdut cumpătul şi a 
ieşit imediat din chioşc, roşu la faţă ca un şcolar. Se întreba 
dacă nu cumva bătrânul cel guraliv se aflase la originea 
acelei scrisori anonime. Convingerea confortabilă pe care o 
avea Miles cu privire la farmecul său personal era 
zdruncinată şi tot încerca să-şi imagineze cum s-ar simţi 
dacă nimeni n-ar vota pentru el a doua zi. 

In timp ce se dezbrăca pentru culcare în seara aceea, 
privea reflexia tăcută a soţiei sale în oglinda măsuţei de 
toaletă. De câteva zile, Samantha reacţiona exclusiv 
sarcastic dacă pomenea de alegeri. l-ar fi prins bine puţină 
susţinere, puţină alinare în seara asta. În acelaşi timp, se 
simţea aţâţat. Trecuse atâta timp. Gândindu-se în urmă, 
avea impresia că ultima oară se întâmplase în noaptea de 
dinaintea morţii lui Barry Fairbrother. Fusese puţin pilită. 
Zilele astea adesea era nevoie de puţină băutură. 

— Cum a fost la muncă? o întrebă, privind-o cum îşi 
desface sutienul în oglindă. 

Samantha nu-i răspunse imediat. Îşi frecă şanţurile 
roşii, adânci lăsate în carne de sutienul strâmt, apoi spuse, 
fără să se uite la soţul ei: 


431 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— La drept vorbind, am tot vrut să discutăm despre 
asta. 

Detesta faptul că trebuia s-o spună. Încercase să evite 
să ajungă la asta timp de câteva săptămâni. 

— Roy e de părere că ar trebui să închid magazinul. Nu 
merge prea bine. 

Exact cât de prost mergea magazinul ar fi fost un şoc 
pentru Miles. Fusese şi pentru ea un şoc când contabilul ei 
îi expusese situaţia în termenii cei mai seci. Ştiuse şi, 
totodată, nu ştiuse. Era ciudat cum creierul nostru poate şti 
ceea ce inima refuză să accepte. 

— Oh, făcu Miles. Dar păstrezi pagina de internet? 

— Mda, răspunse ea. Vom păstra site-ul. 

— Ei, păi e bine, spuse încurajator Miles. 

Aşteptă aproape un minut, din respect pentru eşecul 
magazinului ei. Apoi spuse: 

— Presupun că n-ai văzut azi Gazette? 

Ea se întinse să-şi ia cămaşa de noapte de pe pernă, 
oferindu-i o privelişte satisfăcătoare asupra sânilor ei. Fără 
doar şi poate că sexul îl va ajuta să se relaxeze. 

— Mare păcat, Sam, spuse Miles, apropiindu-se de ea 
şi aşteptând s-o cuprindă cu braţele, în timp ce Samantha 
se chinuia să îmbrace cămaşa de noapte. Cu magazinul. A 
fost un locşor minunat. Şi l-ai avut... de cât... zece ani? 

— Paisprezece, răspunse Samantha. 

Ştia ce voia Miles. Se gândi să-i spună să se ducă şi să 
şi-o tragă singur şi să-şi ia tălpăşiţa în camera pentru 
oaspeţi, dar problema era că ar fi urmat o ceartă şi o 
atmosferă tensionată, iar ce-şi dorea ea mai mult decât 
orice pe lume era să se poată duce la Londra cu Libby 
peste două zile, purtând tricourile pe care le cumpărase 
pentru amândouă, şi să fie în maxima proximitate a lui Jake 
şi a colegilor lui de trupă o seară întreagă. Excursia aceasta 
constituia visul de fericire al Samanthei. Mai mult de atât, 
sexul ar putea domoli iritarea continuă a lui Miles generată 
de absenţa ei la aniversarea lui Howard. 

Aşa că îl lăsă s-o îmbrăţişeze şi s-o sărute. Închise 
ochii, se urcă pe el şi se imagină călărindu-l pe Jake pe o 


432 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


plajă albă pustie, la nouăsprezece ani ai ei faţă de cei 
douăzeci şi unu ai lui. Avu orgasm imaginându-şi-l pe Miles 
urmărindu-i, furios, prin binoclu, de pe o hidrobicicletă 
îndepărtată. 


X 


La ora nouă, în dimineața alegerilor pentru locul din 
consiliu pe care-l ocupase Barry, Parminder plecă de la 
Vechiul Vicariat şi merse pe jos pe Church Row la locuința 
familiei Wall. Bătu la uşă şi aşteptă până când, în sfârşit, 
Colin îşi făcu apariţia. 

Avea pete întunecate în jurul ochilor injectaţi şi sub 
pomeţi. Pielea părea să i se fi subţiat, iar hainele să-i fi 
rămas prea mari. Încă nu-şi reîncepuse activitatea. Vestea 
că Parminder strigase în gura mare informaţii medicale 
despre Howard îi oprise recuperarea şovăielnică. Ai fi zis că 
acel Colin ceva mai robust din urmă cu câteva seri, care 
stătea pe perna de piele şi se prefăcea încrezător în 
victorie, nici n-a existat. 

— E totul în ordine? întrebă el, închizând uşa în urma ei 
şi arătându-se precaut. 

— Da, excelent, spuse Parminder. M-am gândit că 
poate vrei să mergi cu mine pe jos până la sala parohială, 
să votăm. 

— Păi... nu, îngăimă el. Îmi pare rău. 

— Ştiu cum te simţi, Colin, spuse Parminder cu o voce 
scăzută şi încordată. Dar, dacă nu votezi, înseamnă că ei au 
câştigat. N-am să-i las să învingă. Am să mă duc acolo şi- 
am să votez pentru tine şi vreau să vii cu mine. 

Parminder fusese scoasă efectiv din post. Mollisonii se 
plânseseră la toate corpurile profesionale unde reuşiseră să 
găsească o adresă, iar dr. Crawford o sfătuise pe Parminder 
să-şi ia concediu fără plată. Spre marea ei surpriză, se simţi 
ciudat de eliberată. 

Dar Colin clătină din cap. Ei i se păru că vede lacrimi în 
ochii lui. 

433 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Nu pot, Minda. 

— Ba poţi! spuse ea. Poti, Colin! Trebuie să le ţii piept! 
Gândeşte-te la Barry! 

— Nu pot... îmi pare rău... nu... 

Scoase un zgomot de parcă s-ar fi înecat şi izbucni în 
lacrimi. Colin mai plânsese în cabinetul ei şi altădată; 
hohote disperate de plâns, pricinuite de povara fricii pe 
care o purta cu el în fiecare zi a vieţii sale. 

— Haide, spuse ea, fără să se simtă jenată, şi îl luă de 
braţ şi-l duse până în bucătărie, unde îi dădu o bucată dintr- 
o rolă de hârtie şi-l lăsă să plângă în voie. Unde e Tessa? 

— La muncă, zise el printre suspine, ştergându-şi ochii. 

Pe masa din bucătărie era o invitaţie la petrecerea 
prilejuită de cea de-a şaizeci şi cincea aniversare a lui 
Howard Mollison; cineva o rupsese frumos în două. 

— Şi eu am primit aşa ceva, spuse Parminder. Asta 
înainte să urlu la el. Ascultă-mă, Colin. Dacă votăm... 

— Nu pot, şopti Colin. 

— ... le demonstrăm că nu ne-au învins. 

— Dar ne-au învins, spuse Colin. 

Parminder izbucni în râs. După ce o contemplă un 
moment cu gura căscată, Colin începu şi el să râdă: un 
hohot de râs homeric, ca lătratul unui mastif. 

— Bun, ne-au suspendat de la locurile de muncă, spuse 
Parminder, şi niciunul dintre noi n-are chef să iasă din casă, 
dar, în afară de asta, cred că suntem de fapt într-o formă 
foarte bună. 

Colin îşi scoase ochelarii şi-şi şterse ochii umezi, 
zâmbind larg. 

— Haide, Colin. Vreau să votez pentru tine. Nu s-a 
terminat încă. După ce mi-a sărit ţandăra şi i-am spus lui 
Howard Mollison că nu-i cu nimic mai breaz decât un 
drogat, şi asta în faţa întregului consiliu şi al presei locale... 

Colin izbucni din nou în râs, iar ea fu încântată; nu-l 
mai auzise râzând atât de mult de la Anul Nou, şi atunci 
pentru că-l făcuse Barry să râdă. 

— ... au uitat să voteze pentru scoaterea cu forţa a 
clinicii din sediul actual. Aşa că, te rog, ia-ţi pardesiul. Vom 


434 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


merge împreună pe jos până acolo. 

Râsetele şi chicotelile lui Colin se stinseră. Se uită lung 
la mâinile lui mari cum se frământau una pe alta, de parcă 
s-ar fi spălat cu sârg. 

— Colin, nu s-a terminat. Ai însemnat ceva. Oamenii 
nu-i înghit pe Mollisoni. Dacă ajungi în consiliu, ne vom afla 
într-o poziţie mult mai favorabilă pentru a lupta. Te rog, 
Colin. 

— În regulă, spuse el, după câteva momente, 
impresionat de propria-i îndrăzneală. 

A fost o plimbare scurtă, în aerul proaspăt şi curat, 
fiecare dintre ei ţinând strâns în mână cartea de alegător. 
În sala parohială singurii votanţi erau ei. Amândoi puseră 
câte o cruce groasă cu creionul în dreptul numelui lui Colin 
şi plecară cu sentimentul că realizaseră ceva. 

Miles Mollison nu votă până la prânz. La plecare, se 
opri la uşa de la biroul partenerului său. 

— Mă duc să votez, Gav, spuse el. 

Gavin arătă spre telefonul lipit de ureche; era pus în 
aşteptare ca să vorbească cu compania de asigurări a lui 
Mary. 

— Oh, bine, am plecat să votez, Shona, spuse Miles, 
întorcându-se spre secretara lor. 

Nu strica să le reamintească amândurora că avea 
nevoie de sprijinul lor. Miles cobori în fugă treptele şi se 
duse la IBRICUL DE ARAMA, unde, în timpul unei scurte 
discuţii de după partida de sex, aranjase să se întâlnească 
cu soţia lui, astfel încât să poată merge la sala parohială 
împreună. 

Samantha îşi petrecuse dimineaţa acasă, lăsând-o pe 
asistenta ei să se ocupe de magazin. Ştia că nu mai putea 
să amâne s-o anunţe pe Carly că dăduseră faliment şi, prin 
urmare, ea rămânea fără serviciu, dar nu se putea hotări să 
o facă înainte de weekend şi de concertul de la Londra. 
Când apăru Miles şi-i văzu micul rânjet excitat, se simţi 
cuprinsă de un val de furie. 

— Tata nu vine? fură primele lui cuvinte. 

— Vin după ora închiderii la magazin, spuse Samantha. 


435 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Erau două bătrânele în cabinele de votare când ea şi 
Miles ajunseră acolo. În timp ce aştepta, Samantha le 
privea din spate părul cărunt, făcut permanent, hainele lor 
groase şi gleznele lor şi mai groase. Aşa va arăta şi ea într- 
o zi. Cea mai cocârjată dintre cele două bătrâne îl observă 
pe Miles când plecă, zâmbi larg şi spuse: 

— Tocmai te-am votat! 

— A, vă mulţumesc foarte mult! zise Miles încântat. 

Samantha intră în cabină şi se uită la cele două nume, 
Miles Mollison şi Colin Wall, ţinând creionul, legat cu un 
şnur, în mână. Apoi scrise pe diagonală „Urăsc nenorocitul 
de Pagford”, împături foaia, se duse la urnă şi introduse 
buletinul prin fantă, fără să zâmbească. 

— Mulţumesc, iubito, spuse Miles cu glas scăzut, 
bătând-o uşurel pe spate. 

Tessa Wall, care până atunci nu lipsise de la niciun 
scrutin electoral, trecu pe lângă sala parohială în drumul de 
întoarcere de la şcoală spre casă şi nu opri maşina. Ruth şi 
Simon Price îşi petrecură ziua vorbind mai serios ca oricând 
despre posibilitatea de a se muta la Reading. Ruth aruncă 
la gunoi cărţile lor de alegători în timp ce făcea curat pe 
masa din bucătărie pentru cină. 

Gavin nu intenţionase niciodată să voteze. Dacă Barry 
ar fi fost în viaţă şi ar fi candidat, poate că s-ar fi dus, dar n- 
avea niciun chef să-l ajute pe Miles să-şi mai realizeze unul 
dintre ţelurile vieţii. La cinci şi jumătate, îşi strânse 
servieta, iritat şi deprimat, pentru că în sfârşit epuizase 
pretextele pentru a nu lua cina acasă la Kay. Era enervat 
mai ales pentru că existau semnale promițătoare că, în 
fine, compania de asigurări îşi schimbase poziţia în 
favoarea lui Mary şi ar fi vrut tare mult să se ducă la ea 
acasă şi să-i spună. Asta însemna că va trebui să ţină 
vestea secretă până a doua zi; nu voia s-o irosească la 
telefon. 

Când îi deschise uşa, Kay se lansă imediat într-unul din 
discursurile ei rostite pe nerăsuflate, care, de regulă, 
semnalau că e într-o dispoziţie proastă. 

— Scuze, am avut o zi înfiorătoare, spuse ea, cu toate 


436 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


că el nu se plânsese şi abia apucaseră să se salute. Am 
ajuns acasă târziu, cina încă nu e gata, cum aş fi vrut, 
haide, vino. 

De la etaj se auzea bubuitul insistent al tobelor şi un 
bas foarte gălăgios. Gavin era surprins că vecinii nu se 
plângeau. Kay îl văzu cum priveşte în sus la tavan şi spuse: 

— Ei, Gaia e furioasă fiindcă nu ştiu ce băiat pe care-l 
îndrăgise, din Hackney, a început să se vadă cu altă fată. 

Luă o gură zdravănă din paharul de vin din care băuse 
deja. Regreta că îl numise pe Marco de Luca „nu ştiu ce 
băiat”. Practic, se mutase în casa lor în ultimele săptămâni 
de dinaintea plecării din Londra. Kay îl găsea fermecător, 
grijuliu şi săritor. l-ar fi plăcut să aibă un fiu ca Marco. 

— Las’ că supravieţuieşte ea, spuse Kay, alungându-şi 
amintirile, şi se întoarse la cartofii pe care-i fierbea. Are 
şaisprezece ani. La vârsta asta îţi revii rapid. Pune-ţi nişte 
vin. 

Gavin se aşeză la masă; ar fi vrut s-o audă pe Kay 
cerându-i fetei să dea volumul mai mic. Era practic nevoită 
să urle la el peste vibraţiile basului, peste zăngănitul 
capacelor de cratiţe şi hota zgomotoasă. Simţi iar cum 
tânjeşte după calmul melancolic din bucătăria mare a lui 
Mary, după recunoştinţa lui Mary, după nevoia lui Mary de 
el. 

— Ce? spuse el cu glas tare, fiindcă văzuse că femeia 
tocmai îl întrebase ceva. 

— Te-am întrebat dacă ai votat? 

— Votat? 

— La alegerile pentru consiliu! spuse ea. 

— Nu, replică el. Nici că-mi pasă. 

Nu era sigur că îl auzise. Ea vorbea din nou şi numai 
când se întoarse spre masă cu tacâmurile o putu auzi clar. 

— ... absolut dezgustător, de fapt, că parohia 
complotează cu Aubrey Fawley. Bellchapel o să fie 
desfiinţată dacă Miles este ales... 

Scurse cartofii, iar plescăitul apei şi zgomotele de sus îi 
acoperiră din nou vocea. 

— ... dacă prostănaca aia nu şi-ar fi pierdut cumpătul, 


437 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


poate că acum aveam mai multe şanse. l-am dat tone de 
material despre clinică şi cred că n-a folosit nimic. N-a făcut 
decât să tipe la Howard Mollison că e prea gras. Şi mai 
vorbim de profesionalism... 

Gavin auzise zvonuri despre izbucnirea publică a 
doctoriţei Jawanda şi i se păruse uşor amuzantă toată 
tărăşenia. 

—... toată această incertitudine este foarte 
dăunătoare pentru oamenii care lucrează la clinica aia, ca 
să nu mai vorbim de pacienți. 

Dar Gavin nu putea să simtă nici compasiune, nici 
indignare; nu simțea decât uimire faţă de modul ferm în 
care Kay părea să fi asimilat intrigile şi firea celor implicaţi 
în chestiunile locale ezoterice. Era încă un indiciu despre 
felul cum îşi săpa rădăcini adânci, tot mai adânci în 
Pagford. Acum, ca s-o îndepărteze, ar fi durat foarte mult. 

Işi întoarse capul şi privi afară pe geam, spre grădina 
crescută în neorânduială de dincolo. Se oferise să-l ajute pe 
Fergus în weekend să tundă grădina lui Mary. Cu puţin 
noroc, Mary îl va invita iar să rămână la cină, iar dacă are s- 
o facă, va sări peste petrecerea aniversară a lui Howard 
Mollison, pe care Miles credea că Gavin o aşteaptă cu 
entuziasm. 

— ... aş fi vrut să-i păstrez pe Weedoni, dar nu, Gillian 
spune că nu putem alege după bunul nostru plac. Tu ai 
numi asta o alegere după bunul plac? 

— Scuze, ce zici? întrebă Gavin. 

— Mattie s-a întors, spuse ea, iar el trebui să se chinuie 
să-şi aducă aminte că era o colegă de-a ei, ale cărei cazuri 
le preluase Kay temporar. Aş fi vrut să continui să lucrez cu 
cei din familia Weedon, pentru că uneori ajungi să ai 
sentimente deosebite pentru o anumită familie, dar Gillian 
nu e de acord. E o nebunie. 

— Tu cred că eşti singura persoană din lume care a 
vrut vreodată să-i păstreze pe Weedoni, spuse Gavin. 
Oricum, din câte am auzit. 

Kay făcu un efort suprem de voinţă să nu se răstească 
la el. Scoase din cuptor fileurile de somon pe care le gătise. 


438 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Muzica din camera fetei era dată atât de tare, că o simţea 
cum vibrează în tava pe care o trânti pe plită. 

— Gaia! ţipă ea, făcându-l pe Gavin să tresară când 
trecu pe lângă el, îndreptându-se spre baza scărilor. GAIA! 
Dă-l mai încet! Vorbesc serios! DĂ-L MAI ÎNCET! 

Volumul scăzu poate cu un decibel. Kay se întoarse în 
bucătărie cu paşi apăsaţi, spumegând de furie. Cearta cu 
Gaia, înainte de venirea lui Gavin, fusese una dintre cele 
mai urâte. Gaia îi spusese că vrea să-l sune pe tatăl ei ca 
să-l roage să accepte să se mute cu el. 

— Ei, atunci îţi urez noroc! strigase Kay. 

Dar probabil că Brendan avea să accepte. O părăsise 
când Gaia avea doar o lună. Brendan era căsătorit acum şi 
avea încă trei copii. Avea o casă imensă şi o slujbă 
bănoasă. Dac-o să spună da? 

Gavin era bucuros că nu trebuia să vorbească în timp 
ce mâncau; bubuitul muzicii umplea tăcerea, iar el se putea 
gândi la Mary în linişte. O să-i spună mâine că sunt semne 
de conciliere de la compania de asigurări, iar el va avea 
parte de recunoştinţă şi admiraţie... 

Aproape că-şi golise farfuria când îşi dădu seama că, în 
faţa lui, Kay nu se atinsese de mâncare. Se uita fix la el, iar 
expresia ei îl alarmă. Poate că îşi dezvăluise, nu se ştie 
cum, gândurile tainice... 

Deasupra, muzica din camera fetei se oprise brusc. 
Tăcerea apăsătoare era îngrozitoare pentru Gavin; îşi dori 
ca Gaia să pună repede altă piesă. 

— Nici măcar nu încerci, spuse Kay cu amărăciune. Nici 
măcar nu te prefaci că-ţi pasă, Gavin. 

El încercă varianta uşoară de eschivare. 

— Kay, am avut o zi lungă, spuse. Imi pare rău că nu 
sunt apt pentru toate detaliile mărunte ale politicii locale 
din clipa în care am intrat... 

— Eu nu vorbesc aici despre politica locală, îl 
întrerupse ea. Stai acolo şi pe faţa ta se citeşte că ai 
prefera să fii altundeva... E... E jignitor. Ce vrei tu, Gavin? 

El vedea bucătăria lui Mary, chipul ei dulce. 

— Trebuie să te implor ca să accepţi să vii, zise Kay, iar 


439 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


când vii aici, n-ai putea să dai de înţeles mai limpede că, de 
fapt, n-ai vrut să vii. 

Ar fi vrut ca el s-o contrazică, zicând „nu-i adevărat”. 
Ultima ocazie la care o negare ar fi putut să conteze trecu 
pe lângă ei. Se îndreptau, cu viteză crescândă, spre acea 
criză pe care Gavin o dorea, dar totodată se şi temea de ea. 

— Spune-mi ce vrei, zise ea obosită. Doar spune-mi. 

Amândoi simțeau cum relaţia lor se destramă sub 
greutatea a tot ceea ce Gavin refuza să spună. Cu dorinţa 
de a pune capăt suferinţei, Gavin căută cuvintele pe care 
nu intenţionase să le rostească cu glas tare, poate 
niciodată, dar care, într-un anumit fel, păreau să le ofere 
amândurora o scuză. 

— N-am vrut să se întâmple asta, spuse cu sinceritate 
Gavin. N-am vrut aşa ceva. Kay, chiar îmi pare rău, dar cred 
că sunt îndrăgostit de Mary Fairbrother. 

Gavin văzu din expresia ei că nu fusese pregătită 
pentru asta. 

— Mary Fairbrother? repetă Kay. 

— Cred, spuse el (şi simţea o plăcere dulce-amară 
vorbind despre asta, cu toate că ştia că o rănea; nu fusese 
capabil să spună lucrul ăsta nimănui), că e acolo de mult 
timp. N-am recunoscut niciodată... adică, atâta timp Barry 
era în viaţă, eu n-aş fi re... 

— Credeam că a fost cel mai bun prieten al tău, şopti 
Kay. 

— A fost. 

— Şi a murit abia de câteva săptămâni! 

Lui Gavin nu-i plăcea să audă asta. ` 

— Uite, spuse el, încerc să fiu sincer cu tine. Incerc să 
fiu cinstit. 

— Tu încerci să fii cinstit? 

Întotdeauna îşi imaginase că relaţia lor se va sfârşi 
într-o răbufnire de furie, dar ea stătea doar şi îl privea cum 
îşi îmbracă pardesiul, cu lacrimi în ochi. 

— Îmi pare rău, spuse el şi ieşi din casă pentru ultima 
oară. 

Pe trotuar, simţi un val de exaltare şi se grăbi să 


440 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ajungă la maşină. Până la urmă, va putea să-i spună lui 
Mary despre compania de asigurări în seara asta. 


441 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a cincea 


Imunitate 


7.32 O persoană care a făcut o afirmaţie calomnioasă 
poate cere dreptul la imunitate pentru acea afirmaţie dacă 
poate demonstra că a făcut-o fără maliţiozitate şi cu scopul 
îndeplinirii unei datorii publice. 

Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 


Ediţia a şaptea 


442 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


Terri Weedon era obişnuită să fie părăsită de oameni. 
Prima şi cea mai importantă plecare fusese a mamei sale, 
care nici măcar nu-şi luase rămas-bun, ci plecase pur şi 
simplu într-o zi cu o valiză în mână, în timp ce Terri era la 
şcoală. 

După ce ea însăşi fugise de-acasă la paisprezece ani, 
avusese parte de o mulţime de asistenţi sociali şi îngrijitori, 
şi unii dintre ei fuseseră chiar drăguţi, dar cu toţii plecau la 
sfârşitul zilei de muncă. Fiecare nouă plecare adăuga câte 
un strat nou la crusta care se forma peste esenţa fiinţei ei. 

Avusese prieteni la asistenţă socială, dar la 
şaisprezece ani toţi au pornit pe drumul lor şi viaţa i-a 
împrăştiat. L-a cunoscut pe Ritchie Adams şi i-a născut doi 
copii. Nişte chestii mici şi roz, pure şi frumoase ca nimic 
altceva în întreaga lume: au ieşit din ea, şi orele minunate 
din spital, de două ori, au fost ca şi cum ar fi avut loc 
propria-i renaştere. 

Dar ei i-au luat copiii şi nu i-a mai văzut niciodată. 

Banger a părăsit-o. Nana Cath a părăsit-o. Aproape 
toată lumea pleca, mai nimeni nu rămânea. Trebuia să se fi 
obişnuit până acum. 

Când Mattie, asistenta ei socială obişnuită a reapărut, 
Terri a întrebat-o: 

— Unde-i ailaltă? 

— Kay? Mi-a ţinut locul cât am fost bolnavă, spuse 
Mattie. la zi, unde-i Liam? Nu... parcă Robbie îl chema, nu? 

Terri n-o plăcea pe Mattie. Mai întâi, n-avea copii, şi 
cum ar putea cineva care n-are copii să te înveţe cum să-i 
creşti, darămite să-i înţeleagă? La drept vorbind, nici pe 
Kay n-o plăcuse... atât doar că ea îţi dădea un sentiment 
ciudat, acelaşi sentiment pe care i-l dăduse cândva Nana 
Cath, înainte să-i zică târfă şi să-i spună că nu vrea s-o mai 
vadă niciodată... simţeai, cu Kay - cu toate că şi ea avea 


443 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


dosare, ca şi restul, şi chiar dacă ea ceruse revizuirea 
cazului - simţeai că vrea ca lucrurile să meargă bine pentru 
tine şi nu doar să-şi completeze formularele. Simţeai asta 
cu adevărat. Dar ea plecase, şi probabil că nici nu se mai 
gândeşte la noi acum, Îşi zise Terri cu furie. 

Vineri după-amiaza, Mattie îi spuse lui Terri că 
Bellchapel se va închide aproape sigur. 

— E o decizie politică, spuse ea pe neaşteptate. Vor să 
economisească bani, iar tratamentul cu metadonă este 
nepopular în cadrul Consiliului Districtual. În plus, cei din 
Pagford vor să-i scoată din clădire. S-a scris despre asta în 
ziarul local, n-ai citit? 

Uneori vorbea cu Terri în felul ăsta, alunecând într-un 
soi de flecăreală de genul „în definitiv, suntem în treaba 
asta împreună”, discuţie care distona cu întrebări ca „iţi 
mai aminteşti dacă i-ai dat să mănânce băiatului?” Dar, de 
data asta, Terri a fost supărată de ceea ce a spus şi nu de 
felul cum a spus-o. 

— Zici că o închid? repetă ea. 

— Aşa se pare, spuse Mattie plină de vervă, dar pentru 
tine n-o să aibă prea mare importanţă. Ei bine, e evident... 

Terri se înscrisese de trei ori într-un program de 
dezintoxicare la Bellchapel. Interiorul prăfuit al bisericii 
transformate cu pereţii ei despărțitori şi prospectele 
publicitare, băile cu lumină de neon albastră (ca să nu-ți 
poţi găsi venele şi să te injectezi acolo) îi devenise familiar, 
aproape prietenos. În ultima vreme, începuse să simtă la 
lucrătorii de-acolo o schimbare în felul cum îi vorbeau. Toţi 
se aşteptaseră ca ea să cedeze din nou, la început, dar pe 
urmă au început să-i vorbească la fel cum îi vorbea Kay: de 
parcă în trupul ei plin de cicatrici şi arsuri ar fi trăit o 
persoană adevărată. 

— ... e evident că situaţia se va schimba, dar vei putea 
să-ţi iei metadona de la medicul generalist, spuse Mattie. 

Răsfoia paginile din dosarul gros care conţinea 
rapoartele cu privire la viaţa lui Terri. Eşti înregistrată la dr. 
Jawanda din Pagford, aşa e? Pagford... De ce te duci tocmai 
până acolo? 


444 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Am pocnit o infirmieră la Cantermill, spuse Terri, 
aproape neatentă. 

După plecarea lui Mattie, Terri rămase vreme 
îndelungată în fotoliul ei jegos din camera de zi, rozându-şi 
unghiile până dădu sângele. 

În clipa când Krystal se întoarse acasă, aducându-l pe 
Robbie de la creşă, o anunţă că Bellchapel urma să fie 
închisă. 

— Încă nu s-a luat decizia, afirmă Krystal cu autoritate. 

— De unde mama dracului ştii tu? se răsti Terri. Or s-o 
închidă şi acum mi-au zis că tre' să mă duc taman pân' la 
Pagford, la nemernica aia care i-a făcut felul Nanei Cath. Ei 
bine, să-mi bag picioarele dacă mă duc! 

— Trebuie! spuse Krystal. 

Krystal se purta aşa de câteva zile; făcea pe şefa cu 
mama ei, de parcă ea, Krystal, era persoana adultă. 

— Ba să-mi bag picioarele dacă treb'e să fac ceva! 
replică furioasă Terri. Obrăznicătură ce eşti! plusă ea. 

— Dac-o să-ncepi iar să te droghezi, urlă Krystal, roşie 
la faţă, or să ni-l ia pe Robbie! 

Băieţelul încă o ţinea pe Krystal de mână şi izbucni în 
plâns. 

— Vezi? strigară amândouă deodată. 

— Îi faci rău, fir-ar al dracu’! urlă Krystal. Şi-or'cum, 
doctoru' ăla nu i-a făcut nimic Nanei Cath, e doar căcatul 
mâncat de Cheryl şi ăilalţi! 

— A dracu', ce le ştii tu pe toate! ţipă Terri. Ştii pe 
dracu să te ia... 

Krystal o scuipă. 

— leşi dracu' afară de-aici! zbieră Terri şi, Krystal fiind 
mai mare şi mai solidă decât ea, apucă un pantof de pe jos 
şi-l aruncă în direcţia fetei. leş-afar'! 

— Uite c-o să ies! ţipă Krystal. Şi-am să-l iau şi pe 
Robbie, iar tu poţi să rămâi aici şi să ţi-o tragi cu Obbo ca 
să faci altu'! 

Îl scoase pe Robbie, care plângea zgomotos, afară 
după ea, înainte ca Terri să poată s-o oprească. 

ÎI duse în pas forţat până la refugiul ei obişnuit, uitând 


445 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


că la ora asta a după-amiezii Nikki zăbovea pe undeva pe- 
afară şi nu era acasă. Mama lui Nikki îi deschise uşa, 
îmbrăcată în uniforma ei de la lanţul de supermarketuri 
Asda. , 

— Asta mic n-are ce căuta aici, îi spuse ea cu fermitate 
lui Krystal, în vreme ce Robbie se văicărea şi încerca să-şi 
tragă mâna din strânsoarea lui Krystal. Unde-i maică-ta? 

— Acasă, zise Krystal şi tot ce ar mai fi vrut să spună 
se evaporă sub privirea severă a femeii mai vârstnice. 

Aşa că se întoarse în Foley Road cu Robbie, unde Terri, 
cu un sentiment de triumf amestecat cu amărăciune, îl 
înşfăcă pe băiatul ei de un braţ, îl trase în casă şi o 
împiedică pe Krystal să mai intre. 

— Te-ai şi săturat de el, ai? zise dispreţuitor Terri, 
peste vaietele lui Robbie. Cară-te dracu' d-aci! 

Şi trânti uşa. 

În noaptea aceea, Terri îl culcă pe Robbie lângă ea, pe 
saltea. Rămase trează, gândindu-se la cât de puţină nevoie 
avea de Krystal, şi tânji după ea la fel de mult cum tânjise 
mereu după heroină. 

Krystal era supărată de câteva zile. Lucrul pe care îl 
zisese despre Obbo... 

(„Ce zici c-a spus?“ râsese el, incredul, când s-au 
întâlnit pe stradă, iar Terri a bâiguit ceva cum că fata ei era 
supărată.) 

... el n-ar fi făcut una ca asta. Era imposibil. 

Obbo era unul dintre puţinii oameni care rămăseseră în 
preajma ei. Terri îl cunoştea de când avea cincisprezece 
ani. Fuseseră colegi de şcoală, se văzuseră când ea era în 
îngrijirea celor de la asistenţă socială, băuseră cidru cot la 
cot pe sub copacii de lângă cărarea care străbătea micul 
petic de teren agricol rămas lângă Fields. Primul joint l-au 
fumat împreună. 

Krystal nu-l plăcuse niciodată. „De geloasă”, îşi zise 
Terri, privindu-l pe Robbie cum doarme în lumina din stradă 
filtrată prin perdelele subţiri. „Numai de geloasă. Omul ăsta 
a făcut pentru mine mai mult decât oricine”, gândea Terri 
sfidător, pentru că atunci când aprecia gradele de 


446 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


bunătate, scădea abandonul. Astfel, toată grija purtată de 
Nana Cath fusese anihilată de faptul că o respinsese. 

Dar Obbo o ascunsese o dată de Ritchie, tatăl primilor 
ei doi copii, când fugise de acasă desculţă şi plină de 
sânge. Uneori îi mai dădea gratis câte-un pliculeţ cu 
heroină. Ea le echivala cu dovezi de bunătate. Refugiile 
oferite de el erau mult mai sigure decât căsuţa din Hope 
Street pe care cândva, timp de trei zile minunate, o crezuse 
casa ei. 

Krystal nu s-a mai întors sâmbătă dimineaţa, dar asta 
nu era ceva nou. Terri ştia că trebuie să fie acasă la Nikki. 
Într-un acces de furie, pentru că nu mai aveau de mâncare, 
i se terminaseră ţigările, iar Robbie scâncea după sora lui, 
dădu buzna în camera fiicei sale şi împrăştie hainele în jur 
dând cu piciorul în ele, căutând bani sau câte-o ţigară 
rătăcită. Ceva zăngăni când aruncă într-o parte vechiul 
echipament de canotaj mototolit al lui Krystal şi văzu 
cutiuţa de bijuterii din plastic, răsturnată, cu medalia 
câştigată de Krystal la concursul de vâslit şi ceasul Tessei 
Wall dedesubt. 

Terri luă ceasul şi se holbă la el. Nu-l mai văzuse până 
atunci. Se întrebă de unde-l avea Krystal. Mai întâi, 
presupuse că îl furase de undeva, dar apoi se întrebă dacă 
nu cumva îl primise de la Nana Cath sau chiar îi fusese 
lăsat prin testament de aceeaşi Nana Cath. Ideea asta era 
mult mai tulburătoare decât gândul că acel ceas fusese 
furat. Ideea  târfuliţei netrebnice care îl ascunsese, 
preţuindu-l şi fără să pomenească vreodată de el... 

Terri puse ceasul în buzunarul pantalonilor de trening 
şi strigă după Robbie să vină cu ea la cumpărături. li luă o 
veşnicie ca să-l încalţe şi până la urmă îşi pierdu răbdarea 
şi-l pocni. Ar fi preferat să se ducă la magazin singură, dar 
asistentelor sociale nu le plăcea să-ţi laşi copiii singuri în 
casă, chiar dacă ai rezolva problemele mult mai rapid fără 
ei. 

— Unde-i Krystal? se smiorcăi Robbie, în timp ce-l 
scotea pe uşă afară. O vreau pe Krystal! 

— Nu ştiu pe unde umblă curviştina aia, se răsti Terri, 


447 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


târându-l după ea pe drum. 

Obbo era la colţ, lângă supermarket, vorbind cu doi 
indivizi. Când o văzu, ridică o mână în semn de salut, iar cei 
doi tovarăşi ai săi îşi luară tălpăşiţa. 

— Ce faci, Ter? zise el. 

— Binişor, minţi ea. Robbie, uşurel. 

Băiatul îşi înfipsese atât de tare degetele în piciorul ei 
slăbănog, încât o durea. 

— Ascultă, spuse Obbo, ai putea să-mi mai păstrezi 
ceva marfă la tine? 

— Ce fel de marfă? întrebă Terri, desprinzându-l pe 
Robbie de picior şi ţinându-l de mână. 

— Vo do'ă pungi de marfă, zise Obbo. Chiar m-ai ajuta, 
Ter. 

— Pen’ cât? 

— Câteva zile. Le-aduc d'seară. Vrei? 

Terri se gândi la Krystal şi la ce-ar fi spus ea dacă ar fi 
ştiut. 

— Mda, adu-le, spuse Terri. 

Işi aminti de altceva şi scoase ceasul Tessei din 
buzunar. 

— Vreau să vând ăsta, ce zici? 

— Nu-i rău, spuse Obbo, cântărindu-l în mână. Hai că-ţi 
dau douăj de lire pe el. Ţi-aduc banii d'seară? 

Terri se gândise că ceasul valora mai mult, dar nu-i 
plăcea să-l contrazică. 

— Mda, e bine atunci. 

Făcu câţiva paşi spre intrarea în supermarket, ţinându- 
| de mână pe Robbie, dar deodată se întoarse. 

— Să ştii că nu mă mai droghez, spuse ea. Aşa că să n- 
aduci... 

— Eşti tot pe amestec? zise Obbo, rânjind la ea prin 
ochelarii lui cu lentile groase. Cu Bellchapel s-a terminat, să 
ştii. E totul în ziar. 

— Mda, spuse ea mohorâtă şi-l trase pe Robbie spre 
intrarea în supermarket. Ştiu. 

„N-am să mă duc în Pagford”, îşi zicea, în timp ce lua 
biscuiţi de pe raft. „N-am să mă duc acolo.” 


448 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Aproape că se obişnuise cu criticile şi judecăţile 
permanente, cu privirile piezişe ale trecătorilor, cu 
abuzurile din partea vecinilor, dar nu avea de gând să bată 
atâta drum până-n oraşul ăla de înfumuraţi ca să-şi ia porții 
duble. Să călătorească înapoi în timp, o dată pe săptămână, 
până la locul în care Nana Cath îi spusese că o va ţine, dar 
a lăsat-o să plece. Va trebui să treacă pe lângă acea şcoală 
mică şi drăguță care trimitea acasă scrisori oribile despre 
Krystal, spunând că are hainele prea mici şi prea murdare, 
că era de neacceptat comportamentul ei. li era teamă de 
rudele de mult uitate care apăreau de pe Hope Street, 
ciorovăindu-se pe casa Nanei Cath, şi de ceea ce ar fi în 
stare Cheryl să spună, dacă ar afla că Terri intrase în mod 
voluntar în legătură cu japita de pakistaneză care o 
omorâse pe Nana Cath. Încă o bilă neagră pentru ea, în 
familia care o dispreţuia. 

— N-or să mă facă să mă duc în nenorocitu’ de 
Pagford, bombăni Terri cu glas tare, trăgându-l pe Robbie 
spre casa de marcat. 


— Pregătiţi-vă, îi tachina Howard Mollison sâmbătă la 
prânz. Mami se pregăteşte să posteze rezultatele pe site. 
Vreţi să le vedeţi după ce devin publice sau vă spun acum? 

Miles se întoarse instinctiv spre Samantha, care şedea 
vizavi de el în insula din mijlocul bucătăriei. Tocmai beau o 
ultimă cafea înainte ca ea şi Libby să plece la gară şi la 
concertul de la Londra. Cu receptorul lipit de ureche, el 
spuse: 

— Haide, spune. 

— Ai câştigat. Confortabil. Aproape în raport de doi la 
unu, faţă de Wall. 

Miles rânji spre uşa bucătăriei. 

— OK, zise, păstrându-şi vocea cât mai neutră cu 
putinţă. E bine de ştiut. 

— Rămâi la telefon, spuse Howard. Mami vrea să-ţi zică 


449 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


o vorbă. 

— Bravo, dragule, spuse Shirley cu voioşie. O veste 
absolut minunată. Ştiam c-ai să câştigi. 

— Mulţumesc, mami, spuse Miles. 

Cele două cuvinte îi spuseră Samanthei totul, dar 
hotărî să nu fie nici dispreţuitoare, nici sarcastică. Tricoul cu 
formaţia era împachetat; îşi coafase părul şi-şi cumpărase 
pantofi noi. Era extrem de nerăbdătoare să plece. 

— Va să zică, îl avem în faţa noastră pe domnul 
consilier parohial? spuse ea când Miles închise telefonul. 

— Întocmai, răspunse el cu oarecare precauţie. 

— Felicitări, spuse ea. Înseamnă că astă-seară va fi o 
sărbătorire pe cinste. Chiar îmi pare rău c-o ratez, minţi ea, 
din entuziasmul provocat de iminenta ei escapadă. 

Mişcat, Miles se aplecă în faţă şi o strânse de mână. 

Libby apăru în bucătărie plânsă. Strângea telefonul 
mobil în mână. 

— Ce e? spuse Samantha, surprinsă. 

— Te rog, vrei să o suni pe mama lui Harriet? 

— De ce? 

— Te rog, vrei? 

— Dar, de ce, Libby? 

— Pentru că vrea să vorbească cu tine, de-aia, spuse 
Libby, ştergându-şi ochii şi nasul cu dosul palmei. M-am 
certat îngrozitor cu Harriet. Te rog, o suni? 

Samantha luă telefonul şi-l duse în camera de zi. Avea 
o idee foarte vagă despre cine era femeia aceea. De când 
fetele se duseseră la şcoala cu internat, practic n-a mai 
avut niciun contact cu părinţii prietenelor lor. 

— Îmi pare nespus de rău că fac asta, zise mama lui 
Harriet. l-am promis lui Harriet c-am să vorbesc cu 
dumneavoastră pentru că îi tot spun că nu e vorba de 
faptul că Libby nu vrea ca ea să meargă... Ştiţi cât de 
apropiate sunt şi nu-mi place deloc să le văd aşa... 

Samantha se uită la ceasul de la mână. Trebuia să 
plece în maximum zece minute. 

— Lui Harriet i-a intrat în cap că Libby are un bilet în 
plus, dar nu vrea s-o ia şi pe ea. l-am spus că nu-i adevărat 


450 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


- aţi luat biletul pentru că nu vreţi s-o lăsaţi pe Libby să se 
ducă singură, nu-i aşa? 

— Păi, fireşte, spuse Samantha, doar n-am s-o las să se 
ducă singură. 

— Ştiam eu! zise cealaltă femeie. 

Părea ciudat de triumfătoare. 

— Şi vă înţeleg perfect atitudinea protectoare, şi 
niciodată n-aş îndrăzni să vă sugerez asta dacă n-aş fi 
convinsă că vă scuteşte de o mulţime de probleme. E vorba 
doar de faptul că fetele sunt atât de apropiate - iar Harriet 
e absolut înnebunită de grupul acesta caraghios - şi cred, 
din ceea ce Libby tocmai i-a spus fetei mele la telefon, că 
Libby chiar ţine mortis să meargă şi Harriet. Înţeleg întru 
totul de ce vreţi să fiţi cu ochii pe Libby, dar chestia e că 
sora mea le duce pe cele două fete a/e ei, aşa că va fi un 
adult acolo cu ele. Aş putea să le duc eu cu maşina pe 
Libby şi Harriet în după-amiaza asta, ne-am întâlni cu 
celelalte în afara stadionului şi am putea rămâne peste 
noapte acasă la sora mea. Garantez la modul absolut că eu 
şi sora mea vom fi tot timpul cu Libby. 

— O, sunteţi foarte amabilă. Dar prietena mea, spuse 
Samantha cu un zgomot ciudat în urechi, ne aşteaptă, 
înţelegeţi... 

— Dar dacă totuşi vreţi să mergeţi să vă vizitaţi 
prietena... tot ce vreau să spun e că nu e nevoie să mergeţi 
la concert, nu-i aşa, dacă altcineva e cu fetele?... lar Harriet 
e absolut disperată - cu adevărat disperată - n-aveam de 
gând să mă implic, dar acum treaba asta pune presiune pe 
prietenia lor... Apoi, pe un ton mai puţin debordant: 

— Bineînţeles, vă vom plăti biletul. 

Nu mai avea scăpare, nu mai avea unde să se 
ascundă. 

— Oh, spuse Samantha. Da. M-am gândit că ar fi 
drăguţ să merg cu ea... 

— Ele ar prefera mult mai mult să fie împreună, spuse 
cu fermitate mama lui Harriet. Şi nici nu veţi mai fi nevoită 
să vă ghemuiţi şi să vă  ascundeţi printre toate 
adolescentele alea mici, ha, ha - sora mea n-are probleme 


451 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
din astea, că are doar un metru şi cincizeci şi cinci. 


Spre dezamăgirea lui Gavin, se părea că, până la 
urmă, va fi nevoit să participe la petrecerea aniversară a lui 
Howard Mollison. Dacă Mary, un client al firmei şi văduva 
celui mai bun prieten al lui, l-ar fi rugat să rămână la cină, 
s-ar fi considerat mai mult decât îndreptăţit să nu se ducă... 
Numai că Mary nu-l rugase să rămână. Avea rude venite în 
vizită şi fusese ciudat de fâstăcită când el îşi făcuse 
apariţia. 

„Nu vrea ca ei să ştie”, se gândi Gavin, încercând să-şi 
explice stinghereala cu care îl conducea spre uşă. 

În timp ce se deplasa cu maşina spre Smithy, derula în 
minte discuţia cu Kay. 

Credeam că a fost cel mai bun prieten al tău, şopti 
Kay. Şi a murit abia de câteva săptămâni! 

Maa, iar eu am avut grijă de ea pentru Barry, ripostă el 
în gând, lucru pe care şi el l-ar fi dorit. Niciunul dintre noi 
nu se aştepta să se întâmple aşa ceva. Barry e mort. Nu-l 
mai poate răni acum. 

Singur în vila Smithy, căută un costum curat pentru 
petrecere, pentru că în invitaţie scria „ţinută oficială”, şi 
încercă să-şi imagineze micul şi bârfitorul Pagford savurând 
povestea lui Gavin şi Mary. 

„Şi ce dacă?” se gândi el, uluit de propria-i vitejie. „Ea 
ar trebui să rămână singură pentru totdeauna? Se mai 
întâmplă. Am avut grijă de ea.” 

Şi, în ciuda lipsei sale de chef de a merge la o 
petrecere care sigur avea să fie plictisitoare şi epuizantă, 
se simţea înviorat pe dinăuntru de un mic balon de 
entuziasm şi fericire. 

Sus, în Hilltop House, Andrew Price îşi aranja părul cu 
fohnul mamei sale. Niciodată nu aşteptase cu mai multă 
nerăbdare să meargă la discotecă sau la o petrecere aşa 
cum aştepta seara asta. El, Gaia şi Sukhvinder erau plătiţi 


452 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


de Howard să servească mâncare şi băuturi la petrecere. 
Pentru această ocazie, Howard îi închiriase o uniformă: 
cămaşă albă, pantaloni negri şi papion. Urma să lucreze 
alături de Gaia, nu ca picolo, ci în calitate de chelner. 

Dar nerăbdarea lui avea şi altă cauză. Gaia se 
despărţise de legendarul Marco de Luca. O găsise plângând 
din pricina asta în după-amiaza aceea, în curtea din spate 
de la IBRICUL DE ARAMA, când ieşise la o ţigară. „E 
pierderea lui”, a spus Andrew, încercând să nu-şi trădeze 
încântarea. 

lar ea s-a smiorcăit şi i-a zis: „Bună, Andy.” 

— Poponautule mic, spuse Simon când în sfârşit 
Andrew opri uscătorul de păr. Aşteptase să i-o spună de 
câteva minute, stând pe palierul întunecat şi privind prin 
spaţiul lăsat de uşa întredeschisă, uitându-se la Andrew 
care se gătea în oglindă. Andrew tresări, apoi râse. Buna lui 
dispoziţie îl descumpăni pe Simon. 

— Uită-te la tine, îl batjocori el, pe când Andrew trecea 
pe lângă el în cămaşă şi cu papion. Cu papionul ăla de 
puţoi. Arăţi ca un cur. 

„lar tu eşti şomer, şi eu ţi-am tras-o, labă tristă.” 

Sentimentele lui Andrew cu privire la ceea ce-i făcuse 
tatălui său se schimbau aproape de la oră la oră. Uneori, 
vinovăția îl împovăra, întinând totul, pentru ca imediat să 
se risipească, lăsându-l să-şi savureze triumful tainic. În 
seara asta, gândul la fapta lui aducea un plus de adrenalină 
entuziasmului care ardea sub cămaşa lui albă şi subţire, un 
fior adăugat senzaţiei de piele ca de găină provocată de 
aerul răcoros în timp ce gonea, pe bicicleta de curse a lui 
Simon, coborând dealul spre oraş. Era exaltat, plin de 
speranţă. Gaia era disponibilă şi vulnerabilă. Tatăl ei locuia 
în Reading. 

Îmbrăcată în rochie de seară, Shirley Mollison stătea în 
faţa sălii parohiale, când el ajunse acolo, şi lega baloane 
aurii gigantice, umplute cu heliu, de balustrade. 

— Bună, Andrew, ciripi ea. Să nu laşi bicicleta la 
intrare, te rog. 

El duse bicicleta la colţ, trecând pe lângă un BMW 


453 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


verde decapotabil de curse, nou-nouţ, parcat chiar acolo. 
Dădu ocol maşinii pe când se ducea spre intrare, 
admirându-i interiorul luxos. 

— Şi iată-l pe Andy! 

Andrew văzu dintr-odată că buna dispoziţie şi 
entuziasmul patronului său le egalau pe ale sale. Howard se 
apropia pe hol, purtând un imens smoching din catifea; 
semăna cu un prestidigitator. Prin preajmă se vedeau doar 
cinci sau şase oameni: petrecerea urma să înceapă abia 
peste douăzeci de minute. Baloane albastre, albe şi aurii 
fuseseră legate peste tot. Se vedea o masă uriaşă, plină cu 
farfurii acoperite cu şervete, iar la capătul sălii un DJ de 
vârstă mijlocie îşi aranja echipamentul. 

— Andrew, du-te, te rog, şi ajut-o pe Maureen. 

Aceasta aranja paharele la un capăt al mesei lungi, 
scăldată într-o lumină stridentă de lampadarul de deasupra. 

Purta o rochiţă scurtă, din material lucios supraelastic, 
care-i dezvăluia fiecare contur al corpului osos, de care, 
surprinzător, încă mai stăteau agăţate perniţe de carne, 
expuse de țesătura neiertătoare. De undeva, dintr-un loc 
ascuns vederii, se auzi un „bună” firav; Gaia stătea 
aplecată deasupra unei cutii cu farfurii de pe podea. 

— Te rog, Andy, scoate paharele din cutii, spuse 
Maureen, şi aranjează-le aici, unde avem barul. 

Făcu aşa cum i se ceruse. In timp ce deschidea cutia, 
se apropie o femeie pe care n-o mai văzuse până atunci, 
aducând câteva sticle de şampanie. 

— Astea trebuie puse în frigider, dacă există aşa ceva. 

Avea nasul drept al lui Howard, ochii mari şi albaştri ai 
lui Howard şi părul blond buclat al lui Howard, dar acolo 
unde trăsăturile lui erau efeminate, îmblânzite de grăsime, 
fiica lui - trebuia să fie fiica lui - era lipsită de frumuseţe şi 
totuşi frapantă, cu sprâncene joase deasupra unor ochi 
mari şi o bărbie despicată. Era îmbrăcată în pantaloni şi o 
cămaşă de mătase descheiată la gât. După ce se 
descotorosi de sticle aşezându-le pe masă, se întoarse. 
Conduita ei şi ceva legat de calitatea îmbrăcăminte îi 
indicară lui Andrew că al ei era BMW-ul de afară. 


454 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Ea e Patricia, îi şopti Gaia la ureche, şi el simţi iar 
cum îl furnică pielea, de parcă ar fi fost purtătoare de 
sarcină electrică. Fata lui Howard. 

— Da, mi-am închipuit, spuse el, dar era mult mai 
interesat să vadă cum Gaia desfăcea capacul unei sticle de 
votcă şi-şi turna o porţie. 

Sub privirile lui, fata dădu de duşcă paharul, cu un mic 
tremur. Abia apucă să pună capacul la loc că Maureen 
reapăru lângă ei, aducând o frapieră. 

— Scorpie bătrână, spuse Gaia, după ce Maureen 
plecă, şi Andrew îi simţi mirosul de alcool în respiraţie. Uită- 
te şi tu în ce hal arată. 

El râse, se întoarse şi se opri brusc, pentru că Shirley 
apăruse chiar lângă ei, afişând zâmbetul ei pisicesc. 

— Domnişoara Jawanda n-a apărut încă? întrebă ea. 

— E pe drum, tocmai mi-a trimis un SMS, spuse Gaia. 

Dar lui Shirley nu-i păsa cu adevărat unde era 
Sukhvinder. Auzise micul schimb de replici dintre Andrew şi 
Gaia legat de Maureen, iar asta îi restabilise complet buna 
dispoziţie care fusese ştirbită de evidenta încântare a lui 
Maureen vizavi de propria toaletă. Era dificil să pătrunzi 
dincolo de o stimă de sine atât de obtuză şi de închipuită, 
dar pe când pleca de lângă cei doi adolescenţi ca să ajungă 
la DJ, Shirley plănuia deja ce avea să-i spună lui Howard cu 
prima ocazie când o să-l vadă singur. 

„Mă tem că ăştia micii cam râdeau de Maureen... Mare 
păcat că a îmbrăcat rochia aia... Nu-mi place deloc că se 
face de râs în halul ăsta.” 

Erau o mulţime de lucruri de care să fie încântată, îşi 
reaminti Shirley, căci în seara asta avea nevoie să se 
întărească puţin. Ea, Howard şi Miles urmau să facă parte 
cu toţii din consiliu; va fi minunat, absolut minunat. 

Se asigură că Dj-ul ştia că melodia preferată a lui 
Howard era Green Grass of Home, în versiunea lui Tom 
Jones, şi căută în jur mici treburi de făcut: dar în loc de 
asta, privirea îi căzu asupra motivului pentru care fericirea 
ei, în seara asta, nu va avea parte de perfecțiunea pe care 
o anticipase. 


455 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Patricia stătea singură, privind sus la blazonul 
Pagfordului de pe perete, fără să facă vreun efort să stea 
de vorbă cu cineva. Shirley şi-ar fi dorit ca Patricia să 
poarte uneori şi fustă; dar cel puţin venise singură. Shirley 
se temuse că BMW-ul ar putea să aducă şi altă persoană, 
iar absenţa respectivei persoane era un lucru câştigat. 

Nu era normal să-ţi displacă propriul copil; normal este 
să-ţi placă de ei orice-ar fi, chiar dacă nu sunt ceea ce îţi 
doreşti tu, chiar dacă se dovedesc a fi acel gen de persoană 
pe care, ca s-o eviţi, ai fi trecut pe cealaltă parte a străzii, 
dacă n-aţi fi fost rude. Howard prefera o privire de 
ansamblu asupra întregii chestiuni; ba chiar glumea în 
privinţa asta, într-o manieră moderată, asigurându-se că 
Patricia nu-l aude. Shirley nu putea dovedi o asemenea 
detaşare. Se simţea îmboldită să se ducă lângă Patricia, în 
speranţa vagă, inconştientă că ar putea să alunge 
stranietatea pe care se temea că toţi ceilalţi ar putea s-o 
sesizeze prin rochia şi comportamentul ei exemplare. 

— Vrei să bei ceva, draga mea? 

— Nu încă, spuse Patricia, nedezlipindu-şi privirea de 
blazon. Am avut o noapte foarte grea. Probabil că am 
întrecut măsura. Am ieşit în oraş şi-am băut cu colegii de 
birou ai lui Melly. 

Shirley zâmbi vag spre blazonul de deasupra. 

— Melly e bine, mulţumesc de întrebare, spuse 
Patricia. 

— A, bine, zise Shirley. 

— Mi-a plăcut invitaţia, spuse Patricia. Pat şi musafirul. 

— Îmi pare rău, draga mea, dar aşa se cuvine să scrii, 
ştii, când oamenii nu sunt căsătoriţi... 

— Aha, deci aşa scrie în Debrett's, nu? Ei bine, Melly n- 
a vrut să vină când a văzut că nici măcar nu era trecută cu 
numele în invitaţie, aşa că ne-am certat groaznic, şi iată-mă 
aici, singură. Rezultatul, ei? 

Patricia plecă înţepată spre bar, lăsând-o în urmă pe 
Shirley uşor zdruncinată. Accesele de furie ale Patriciei erau 
înspăimântătoare încă din copilărie. 

— Ai întârziat, domnişoară Jawanda, strigă ea, 


456 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


recăpătându-şi calmul, în timp ce Sukhvinder se grăbea 
fâstâcită să ajungă la ea. 

În opinia lui Shirley, fata dădea dovadă de o oarecare 
insolenţă pentru că venise totuşi, după ceea ce maică-sa îi 
spusese lui Howard, chiar aici, în aceeaşi sală. O privi cum 
se grăbeşte să se alăture lui Andrew şi Gaiei şi se gândi să-i 
spună lui Howard că ar trebui s-o pună pe liber pe 
Sukhvinder. Era cam moale şi probabil că existau şi ceva 
probleme de igienă cu eczema pe care o ascundea sub 
tricoul ăla negru cu mâneci lungi; Shirley îşi propuse să ţină 
minte să verifice, pe site-ul ei medical preferat, dacă era 
ceva contagios. 

Musafirii începură să sosească la ora opt. Howard îi 
spuse Gaiei să-i stea alături să preia pardesiurile, pentru că 
voia ca toată lumea să-l vadă cum îi dă ordine zicându-i pe 
nume, îmbrăcată cum era cu rochiţa aceea neagră şi şorţul 
cu volănaşe. Dar curând se strânseră prea multe haine 
pentru ea, aşa că-l chemă pe Andrew în ajutor. 

— Şmangleşte şi tu o sticlă, îi ordonă Gaia lui Andrew, 
în timp ce atârnau hainele în cuierele din mica garderobă, 
şi ascunde-o în bucătărie. După aia ne ducem pe rând şi 
tragem la măsea. 

— OK, spuse Andrew, entuziasmat. 

— Gavin! strigă Howard, când partenerul fiului său 
intră pe uşă singur la opt şi jumătate. 

— Kay nu e cu tine, Gavin? întrebă repede Shirley. 

Maureen îşi încălţa pantofii cu sclipici şi toc înalt în 
spatele mesei, aşa că avea foarte puţin timp la dispoziţie 
pentru a i-o lua înainte. 

— Nu, din păcate, n-a putut să vină, spuse Gavin; apoi, 
spre oroarea lui, ajunse faţă în faţă cu Gaia, care aştepta 
să-i preia pardesiul. 

— Mama ar fi ajuns, zise Gaia cu o voce clară şi 
puternică, în timp ce se uita urât la el. Dar Gavin tocmai i-a 
dat papucii, nu-i aşa, Gav? 

Howard îl bătu pe Gavin pe umăr, prefăcându-se că n-a 
auzit, şi îi spuse cu glas tunător: 

— Mă bucur să te văd, du-te şi ia-ţi ceva de băut. 


457 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Expresia lui Shirley rămase impasibilă, dar fiorul 
momentului nu se stinse rapid şi, când îi întâmpină pe 
următorii câţiva musafiri, o făcu uşor confuză şi visătoare. 
Când Maureen se apropie legănându-se ca să se alăture 
grupului de primire a musafirilor, Shirley avu imensa 
plăcere să îi spună cu glas scăzut: 

— Am avut o mică scenă foarte jenantă. Chiar foarte 
jenantă. Gavin şi mama Gaiei... oh, Doamne... Dac-am fi 
ştiut... 

— Ce e? Ce s-a întâmplat? 

Dar Shirley clătină din cap, savurând plăcerea 
desăvârşită pe care i-o dădea curiozitatea frustrată a lui 
Maureen, şi deschise larg braţele când Miles, Samantha şi 
Lexie intrară în sală. 

— lată-l! Consilierul parohial Miles Mollison! 

Samantha o vedea pe Shirley îmbrăţişându-l pe Miles 
ca de la o mare depărtare. Trecuse atât de abrupt de la 
fericire şi nerăbdare la şoc şi dezamăgire încât gândurile ei 
deveniseră un zgomot de fond, cu care trebuia să se lupte 
ca să poată percepe lumea exterioară. 

(Miles spusese: 

— Excelent! Înseamnă că poţi să vii la petrecerea tatei, 
doar ziceai că... 

— Da, replicase ea, ştiu. E nemaipomenit, nu-i aşa? 

Dar când a văzut-o în blugi şi în tricoul cu imaginea 
formaţiei în care ea se vizualizase îmbrăcată de o 
săptămână, a rămas perplex. 

— E o ocazie formală. 

— Miles, e sala parohială din Pagford. 

— Ştiu, dar invitaţia... 

— O să mă îmbrac aşa.) 

— Bună, Sammy, spuse Howard. la te uită! Dar nu 
trebuia să te îmbraci special pentru asta. 

Însă o îmbrăţişă la fel de lasciv ca întotdeauna şi o 
bătu uşurel pe dosul îmbrăcat în blugii mulaţi. 

Samantha îi oferi lui Shirley un zâmbet rece şi 
tensionat când trecu pe lângă ea în drum spre masa cu 
băuturi. O voce răutăcioasă din capul ei o întreba: dar ce 


458 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


credeai, până la urmă, c-o să se întâmple la concertul ăla? 
Care era ideea? Ce urmăreai? 

Nimic. Puţină distracție. 

Visul cu braţele tinere şi puternice şi cu râsul de care 
urma să aibă parte suferea un soi de catharsis în seara 
asta; propriul ei mijloc zvelt cuprins din nou cu braţele şi 
gustul picant al noului, al zonelor neexplorate; fantezia ei 
îşi pierduse aripile şi se prăbuşea înapoi, pe pământ... 

Voiam doar să văd. 

— Arăţi bine, Sammy. 

— Bună, Pat. 

Nu se mai întâlnise cu cumnata ei de peste un an. 

„Din toată familia, de tine-mi place cel mai mult, Pat.” 

Miles o prinse din urmă şi îşi sărută sora. 

— Ce mai faci? Ce face Mei? N-a venit şi ea? 

— Nu, n-a vrut să vină, spuse Patricia. 

Bea şampanie, dar, din expresia ei, putea foarte bine 
să fie oţet. 

— Pe invitaţie scria Pat şi musaăfirul sunt invitaţi... o 
ceartă înfiorătoare. Îi rămân datoare mamei pentru asta. 

— Ei, lasă, Pat, spuse Miles zâmbind. 

— Ce naiba să las, Miles? 

O încântare furioasă puse stăpânire pe Samantha: un 
pretext să atace. 

— Ştii foarte bine, Miles, că e o modalitate cât se poate 
de grosolană să o inviţi pe partenera surorii tale. Dacă mă- 
ntrebi pe mine, maică-tii nu i-ar strica nişte lecţii de bune 
maniere. 

Era mai gras, fără îndoială, decât fusese cu un an în 
urmă. Putea să-i vadă gâtul revărsându-se peste gulerul 
cămăşii. Respirația i se acrea rapid. Avea ticul ăla de a se 
ridica pe vârfurile degetelor pe care-l preluase de la taică- 
su. Samantha simţi un val de greață şi se duse spre capătul 
mesei mari, unde Andrew şi Sukhvinder se agitau umplând 
pahare şi dându-le doritorilor. 

— Aveţi gin? întrebă ea. Pune-mi o porţie mare. 

Abia îl recunoscu pe Andrew. El îi turnă o măsură, 
încercând să nu se uite la sânii ei, etalaţi fără oprelişte în 


459 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


tricoul cu care se îmbrăcase, dar era ca şi cum ai încerca să 
nu mijeşti ochii când te uiţi direct la soare. 

— Îi ştii? întrebă Samantha, după ce goli jumătate de 
pahar de gin cu tonic. 

Andrew se înroşi la faţă înainte să-şi poată stăpâni 
gândurile. Spre oroarea lui, ea râse necruţător şi spuse: 

— Formaţia. Despre formaţie vorbeam. 

— A, da, am... Da, am auzit de ei. Nu prea... nu e genul 
meu de muzică. 

— Serios? zise ea, dând peste cap tot paharul. Te rog, 
mai vreau unul. 

Îşi dădu seama cine era: băiatul cu mutră de şoarece 
de la prăvălia de delicatese. Uniforma îl făcea să pară mai 
mare. Poate că vreo două săptămâni de cărat paleţii pe 
treptele pivniţei îl vor ajuta să facă ceva muşchi. 

— A, ia te uită, spuse Samantha văzând o siluetă care 
se îndepărta de ea ducându-se spre mulţimea ce creştea. E 
Gavin. Al doilea, în ordinea plictiselii, bărbat din Pagford. 
După soţul meu, evident. 

Plecă cu pas ţanţoş, încântată de sine, ţinând în mână 
paharul nou umplut. Ginul o lovise acolo unde avea mai 
multă nevoie, anesteziind şi stimulând în acelaşi timp, iar în 
timp ce mergea, se gândea: /-au plăcut tâtele mele; să 
vedem ce părere are de curul meu. 

Gavin o văzu pe Samantha apropiindu-se şi încercă s-o 
evite alăturându-se unei alte conversații, a oricui; cea mai 
apropiată persoană era Howard, şi el se strecură grăbit în 
grupul din jurul gazdei. 

— Am riscat, spunea Howard celor trei bărbaţi. 

Vântura un trabuc şi puţin scrum se împrăştiase pe 
piepţii smochingului. 

— Am riscat şi am muncit pe brânci. Simplu ca bună 
ziua! N-am avut nicio formulă magică. Nimeni nu mi-a dat... 
a, iat-o pe Sammy. Cine sunt tinerii aceia, Samantha? 

În vreme ce patru bărbaţi vârstnici se holbau la grupul 
de muzică pop etalat pe sânii ei, Samantha se întoarse spre 
Gavin: 

— Bună, spuse ea, aplecându-se şi obligându-l s-o 


460 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


sărute. Kay nu-i aici? 

— Nu, replică scurt Gavin. 

— Vorbeam despre afaceri, Sammy, spuse cu voioşie 
Howard, iar Samantha se gândi la magazinul ei, eşuat şi 
terminat. Am fost un întreprinzător, informă el grupul, 
reluând ceea ce era în mod clar o temă de discuţie stabilită. 
În asta constă secretul. Doar de asta e nevoie. Să fii 
întreprinzător. 

Masiv şi rotund, era ca un soare din catifea miniatural, 
radiind satisfacţie şi mulţumire. Glasul lui era deja îmblânzit 
de coniacul din mână. 

— Eram pregătit să-mi asum riscul... puteam să pierd 
totul. 

— Păi, parcă mama ta putea' să piardă totul, îl corectă 
Samantha. Nu Hilda şi-a ipotecat casa pentru a face rost de 
jumătate din garanţia pentru magazin? 

Samantha sesiză un mic fulger în ochii lui Howard, dar 
zâmbetul îi rămase nealterat. 

— Atunci, toată stima pentru mama mea, spuse el, 
pentru că a muncit, a strâns din dinţi şi-a economisit, ca să- 
i dea fiului ei un început de drum. Am înmulţit ce mi s-a dat 
şi am dat înapoi familiei - am plătit pentru fetele tale să 
meargă la St Anne's - ce semeni, aia culegi, nu-i aşa, 
Sammy? 

Se aştepta la una ca asta de la Shirley, dar nu de la 
Howard. Amândoi îşi goliră paharele şi Samantha îl văzu pe 
Gavin plecând pe furiş, dar nu încercă să-l oprească. 

Gavin se întreba dacă ar fi posibil să se strecoare afară 
neobservat. Era agitat, iar zgomotul îi înrăutăţea starea. O 
idee îngrozitoare pusese stăpânire pe el de când o întâlnise 
pe Gaia la uşă. Nu cumva Kay îi spusese fiicei sale totul? Nu 
cumva fata ştia că el era îndrăgostit de Mary Fairbrother şi 
le-a spus şi altora acest lucru? Era genul de lucru pe care o 
fată de şaisprezece ani, animată de dorinţa de răzbunare, l- 
ar fi făcut. 

Ultimul lucru pe care şi-l dorea era ca oamenii din 
Pagford să ştie că era îndrăgostit de Mary înainte să aibă 
şansa de a le spune personal acest lucru. Işi imagina că o 


461 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


va face peste luni şi luni de-acum încolo, poate peste un an, 
lăsând să treacă prima comemorare a morţii lui Barry... iar 
între timp să îngrijească mlădiţele firave de încredere şi 
sprijin care apăruseră deja, astfel încât realitatea 
sentimentelor ei să pună stăpânire pe ea treptat, aşa cum 
pusese pe el. 

— Nu ţi-ai luat nimic de băut, Gav! spuse Miles. 
Situaţia trebuie remediată! 

Işi conduse cu fermitate partenerul la masa cu băuturi 
şi-i turnă o bere, vorbind neîncetat şi, asemenea lui 
Howard, etalând o aură aproape vizibilă de fericire şi 
mândrie. 

— Ai auzit că am câştigat? 

Gavin nu auzise, dar nu se simţi în stare să mimeze 
surprinderea. 

— Da, felicitări! 

— Ce face Mary? întrebă Miles, care în seara aceea era 
prieten cu tot oraşul, tocmai pentru că-l alesese. E bine? 

— Da, cred... 

— Am auzit că s-ar putea să plece la Liverpool. S-ar 
putea să fie spre binele ei. 

— Poftim? întrebă tăios Gavin. 

— Maureen zicea asta de dimineaţă. Se pare că sora 
lui Mary încearcă s-o convingă să se întoarcă acasă cu 
copiii. Are încă o grămadă de rude în Liver... 

— Aici e casa ei. 

— Eu cred că lui Barry îi plăcea Pagfordul. Nu sunt 
sigur că Mary va dori să mai rămână aici fără el. 

Gaia îl urmărea pe Gavin printr-o crăpătură din uşa 
bucătăriei. Strângea în mână un pahar din carton conţinând 
câteva degete de votcă pe care Andrew le şterpelise pentru 
ea. 

— Ce nemernic, spuse ea. Am fi locuit şi-acum în 
Hackney dacă n-ar fi păcălit-o pe mama. E un ticălos. Aş fi 
putut să-i spun mamei că individul nu era aşa de interesat 
de ea. N-a scos-o niciodată în oraş. Abia aştepta să plece 
după ce şi-o trăgeau. 

Andrew, care punea sendvişuri pe o farfurie aproape 


462 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


goală, în spatele ei, nu putea să creadă că o auzise folosind 
cuvinte precum „şi-o trăgeau”. Himerica Gaia care-i 
stăpânea fanteziile era o virgină aventuroasă şi inventivă 
sexual. Nu ştia ce făcuse sau nu făcuse adevărata Gaia cu 
Marco de Luca. Judecata ei asupra propriei sale mame 
dădea de înţeles că ştie cum se comportă bărbaţii după 
sex, dacă erau interesaţi... 

— Bea şi tu un pic, îi zise ea lui Andrew când el se 
apropie de uşă cu farfuria şi ţinu ridicat propriul ei pahar 
din carton, iar el bău puţin din votca ei. Chicotind puţin, ea 
se trase în spate ca să-l lase să iasă şi strigă după el: Zi-i lui 
Sooks să vină aici să' bea şi ea ceva! 

Sala era aglomerată şi gălăgioasă. Andrew puse 
farfuria cu sendvişuri pe masă, dar interesul pentru 
mâncare părea să se fi stins; Sukhvinder se chinuia să facă 
faţă cererilor de la masa cu băuturi şi mulţi invitaţi 
începuseră să-şi toarne singuri. 

— Gaia zice să te duci la bucătărie, îi spuse Andrew lui 
Sukhvinder şi-i preluă sarcina. i 

N-avea niciun rost să se poarte ca un barman. In 
schimb, umplu cât mai multe pahare goale şi le lăsă pe 
masă astfel ca oamenii să se servească singuri. 

— Bună, Peanut! spuse Lexie Mollison. Îmi dai şi mie 
nişte şampanie? 

Fuseseră colegi la St Thomas, dar n-o mai văzuse de 
multă vreme. De când învăţa la St Anne's, îşi schimbase şi 
accentul. Andrew ura să i se spună Peanut. 

— E acolo, în faţa ta, spuse el arătându-i cu degetul. 

— Lexie, nu ai voie să bei, se răsti la ea Samantha, 
apărând brusc din mulţime. Nici să nu te gândeşti. 

— Bunicul mi-a zis... 

— Nu-mi pasă. 

— Toţi ceilalţi... 

— Am spus nu! 

Lexie plecă îmbufnată. Andrew, bucuros s-o vadă 
plecând, îi zâmbi Samanthei şi fu surprinsă să vadă că şi ea 
îi zâmbi. 

— Tu le răspunzi părinţilor tăi? 


463 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Da, spuse el, iar ea râse. 

Sânii ei erau cu adevărat enormi. 

— Doamnelor şi domnilor! bubui o voce în microfon şi 
toată lumea se opri din vorbit ca să-l asculte pe Howard. 
Voiam să vă spun câteva cuvinte... Probabil că cei mai 
mulţi dintre voi au aflat deja că fiul meu, Miles, tocmai a 
fost ales în consiliul parohial! 

Se auziră câteva aplauze răzlețe şi Miles ridică paharul 
deasupra capului, în semn de mulţumire. Andrew fu 
surprins s-o audă pe Samantha rostind foarte clar, cu glas 
scăzut: 

— Uraaaa, să-mi bag... 

Nimeni nu mai venea după băutură acum. Andrew se 
întoarse în bucătărie. Gaia şi Sukhvinder erau singure 
acolo, bând şi râzând, iar când îl văzură pe Andrew strigară 
amândouă: 

— Andy! 

Râse şi el. 

— V-aţi pilit amândouă? 

— Da, spuse Gaia. 

— Nu, spuse Sukhvinder. Ea s-a pilit, totuşi. 

— Nu-mi pasă, zise Gaia. Mollison n-are decât să mă 
dea afară, dacă vrea. Nu mai are niciun rost să strâng bani 
pentru un bilet până la Hackney. 

— N-o să te concedieze, spuse Andrew servindu-se cu 
încă puţină votcă. Eşti preferata lui. 

— Da, ce să spun, zice Gaia. Un nemernic bătrân şi 
scârbos. 

Şi cei trei râseră iar în hohote. 

Prin uşile de sticlă, amplificată de microfon, se auzi 
vocea orăcăită a lui Maureen. 

— Haide, atunci, Howard! Haide... un duet pentru ziua 
ta de naştere! Haide - doamnelor şi domnilor - cântecul 
preferat al lui Howard! 

Adolescenţii se uitară unul la celălalt cuprinşi de 
oroare. Gaia se împiedică şi chicoti, apoi deschise uşa. 

Primele măsuri din Green Grass of Home se auziră în 
boxe şi apoi, vocea de bas a lui Howard şi cea de alto 


464 | 544 


JK Rowling Moarte subită 
răguşit a lui Maureen: 


The old home town looks the same, 
As / step down from the train... 


Gavin fu singurul care auzi chicotelile, dar, când se 
întoarse, nu văzu decât uşile duble spre bucătărie, 
mişcându-se puţin în balamale. 

Miles plecase să discute cu Aubrey şi Julia Fawley, care 
veniseră mai târziu, înconjurați de zâmbete politicoase. 
Gavin era pradă unui amestec familiar de groază şi 
anxietate. Abia apucase să se bucure de ceața luminată de 
soare, alcătuită din libertate şi fericire, că-i şi fusese 
umbrită de o dublă ameninţare: Gaia trăncănind despre ce-i 
spusese el mamei sale şi Mary părăsind Pagfordul pentru 
totdeauna. lar el, ce-avea să facă? 


Down the lane I walk, with my sweet Mary, 
Hair of gold and lips like cherries... 


— Kay n-a venit? 

Samantha se apropiase şi stătea rezemată de masa de 
lângă el, zâmbind sarcastic. 

— M-ai întrebat deja asta, zise Gavin. Nu. 

— E totul OK între voi doi? 

— Chiar crezi că te priveşte treaba asta? 

Îi scăpase înainte de a se putea abţine. Se săturase 
până peste cap de înţepăturile şi zeflemeaua ei 
permanente. lar de data asta, erau doar ei doi. Miles era 
încă ocupat cu soţii Fawley. 

Ea îşi manifestă în mod exagerat surprinderea. Avea 
ochii injectaţi şi vorbea cumpănindu-şi cuvintele; pentru 
prima dată Gavin simţi mai multă aversiune decât 
intimidare. 

— Scuze, am pus şi eu o... 

— Întrebare, da, spuse el în timp ce Howard şi Maureen 
se legănau, braţ la braţ. 

— Mi-ar plăcea să vă văd aşezaţi. Vă stă bine 


465 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


împreună. 

— Eh, uite că mie-mi place libertatea, replică Gavin. Nu 
cunosc prea multe cupluri fericite. 

Samantha băuse prea mult ca să simtă întreaga forţă a 
ironiei, dar avu impresia că tocmai fusese rostită una. 

— Căsătoriile sunt întotdeauna un mister pentru cei din 
afară, spuse ea cu atenţie. Nimeni nu poate şti cu adevărat 
decât cei doi oameni implicaţi. Aşa că n-ar trebui să judeci, 
Gavin. 

— Mulţumesc că m-ai luminat, zise acesta şi, iritat 
până dincolo de limita suportabilităţii, puse pe masă cutia 
goală de bere şi se duse spre garderobă. 

Samantha îl urmări cu privirea, sigură că ea ieşise în 
avantaj în urma confruntării, şi-şi îndreptă atenţia spre 
soacra ei, pe care o putea vedea printr-un spaţiu liber în 
mulţime şi care îi privea pe Howard şi Maureen cântând. 
Samantha era încântată de mânia lui Shirley, exprimată 
printr-un surâs crispat şi rece pe care-l avusese pe faţă 
toată seara. Howard şi Maureen cântaseră de multe ori 
împreună de-a lungul anilor; lui Howard îi plăcea să cânte, 
iar Maureen făcuse cândva acompaniament vocal pentru o 
formaţie locală de skiffle. Când cântecul se termină, Shirley 
bătu din palme o singură dată; ai fi zis că a chemat un 
lacheu, iar gestul ei o făcu să râdă în hohote pe Samantha, 
care se duse la capătul dinspre bar al mesei, unde constată 
dezamăgită că băiatul cu papion lipsea de la datorie. 

Andrew, Gaia şi Sukhvinder încă se prăpădeau de râs 
în bucătărie. Râdeau din cauza duetului alcătuit de Howard 
şi Maureen şi pentru că terminaseră două treimi din sticla 
de votcă, dar mai ales râdeau pentru că râdeau, luându-se 
unul după altul. 

Ferestruica de deasupra chiuvetei, lăsată întredeschisă 
ca să nu se facă prea mulţi aburi în bucătărie, zăngăni 
lăsând să apară capul lui Fats prin ea. 

— Bună seara, spuse el. 

Era evident că se căţărase pe ceva afară pentru că, pe 
fondul sonor al unui hârşâit şi al unui obiect greu răsturnat, 
tot mai mult din el se ivi prin fereastră până când ateriză 


466 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


greoi pe blatul chiuvetei, răsturnând câteva pahare pe 
podea, unde se sparseră. 

Sukhvinder ieşi din bucătărie cât ai clipi. Andrew ştiu 
imediat că nu-l dorea pe Fats acolo. Gaia nu părea 
perturbată. Continuând să chicotească, zise: 

— Ştii, există şi uşă. 

— l-auzi! zise Fats. Unde-i băutura? 

— Asta e a noastră, spuse Gaia, strângând în braţe 
sticla de votcă. Andy a şutit-o. Trebuie să te duci să-ţi iei 
singur. 

— Nicio problemă, spuse Fats calm şi ieşi pe uşa dublă 
în sală. 

— Mă duc la budă, bâigui Gaia şi ascunse sticla sub 
chiuvetă, după care plecă şi ea din bucătărie. 

Andrew o urmă. Sukhvinder se întorsese în zona 
barului, Gaia dispărea în baie, iar Fats stătea rezemat de 
masa cu bunătăţi, cu o bere într-o mână şi un sendviş în 
cealaltă. 

— Nu m-am gândit c-ai să vrei să vii aici, spuse 
Andrew. 

— Am fost invitat, amice, spuse Fats. Aşa scria pe 
invitaţie. Toată familia Wall. 

— Cubby ştie că eşti aici? 

— Habar n-am, spuse Fats. Stă pitit. Până la urmă, n-a 
câştigat locul bătrânului Barry. Să vezi cum se destramă 
întreaga structură a societăţii, acum când Cubby n-o mai 
susţine. La dracu', e groaznic ăsta, adăugă el, scuipând o 
gură de sendviş. Vrei o mahoarcă? 

Sala era atât de zgomotoasă, iar invitaţii atât de beţi şi 
de gălăgioşi, că nimănui nu-i mai păsa unde se ducea 
Andrew. Când ajunseră afară, o găsiră pe Patricia Mollison, 
singură lângă maşina ei sport, uitându-se la cerul senin 
înstelat şi fumând. 

— Puteţi să luaţi de-aici, dacă vreţi, zise ea, oferindu-le 
pachetul ei. 

După ce le aprinse ţigările, Patricia îşi reluă poziţia 
relaxată, cu o mână făcută pumn vârâtă adânc în buzunar. 
Avea ceva care lui Andrew i se părea intimidant; nici măcar 


467 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nu putu să-şi îndrepte privirea spre Fats, ca să-i evalueze 
reacţia. 

— Eu sunt Pat, le spuse ea, după o vreme. Fata lui 
Howard şi a lui Shirley. 

— Bună, zise Andrew. Eu-s Andrew. 

— Stuart, zise Fats. 

Ea nu păru să-şi dorească o continuare a conversaţiei. 
Andrew o percepu ca pe un fel de compliment şi încercă să- 
i imite indiferența. Zgomot de paşi şi nişte voci înfundate 
de fete întrerupseră liniştea. 

Gaia o târa pe Sukhvinder afară de mână. Râdea, şi 
Andrew îşi dădu seama că efectul vodcii încă se intensifica 
în organismul ei. 

— Tu, zise ea către Fats, te porţi de-a dreptul oribil cu 
Sukhvinder. 

— Încetează! spuse Sukhvinder, încercând să-şi tragă 
mâna din strânsoarea Gaiei. Pe bune... Lasă-mă... 

— Aşa este! spuse Gaia cu respiraţia întretăiată. Ai pus 
chestii urâte pe pagina ei de Facebook? 

— Încetează! ţipă Sukhvinder. 

Reuşi să-şi desprindă mâna şi fugi repede înăuntru. 

— Te porţi oribil cu ea, spuse Gaia, prinzându-se de 
balustradă pentru sprijin. Să-i zici că-i lesbiană şi alte 
chestii... 

— Nu-i nimic greşit în a fi lesbiană, spuse Patricia, cu 
ochii îngustaţi prin fumul pe care-l inhala. Dar, mă rog, e 
normal ca eu să spun asta. 

Andrew îl văzu pe Fats că se uită pieziş la Pat. 

— N-am zis niciodată că ar fi ceva greşit în asta. Erau 
doar glume, spuse el. 

Gaia se lăsă să alunece în josul balustradei ca să se 
aşeze pe trotuarul rece, ţinându-şi capul între braţe. 

— Eşti bine? o întrebă Andrew. Dacă Fats n-ar fi fost 
acolo, s-ar fi aşezat şi el. 

— M-am îmbătat, bâigui ea. 

— S-ar putea să-ţi facă bine dacă-ţi bagi degetele în 
gât, sugeră Patricia, uitându-se în jos la ea cu detaşare. 

— Frumoasă maşină, zise Fats, privind spre BMW. 


468 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Mda, spuse Patricia. E nouă. Eu câştig de două ori 
mai mult ca fratele meu, dar Miles este Copilul Isus. Miles 
Mesia... Consilierul parohial Mollison al Doilea... de Pagford. 
Ţie-ţi place Pagfordul? îl întrebă ea, în timp ce Andrew o 
privea pe Gaia care respira profund, cu capul între 
genunchi. 

— Nu, răspunse Fats. E o hazna. 

— Mda, păi... eu personal abia am aşteptat să plec. L- 
ai cunoscut pe Barry Fairbrother? 

— Putin, spuse Fats. 

Ceva în vocea lui îl îngrijoră pe Andrew. 

— Mi-a. Fost profesor de lectură la St Thomas, spuse 
Patricia, cu ochii tot spre capătul străzii. Simpatic tipul. Aş fi 
venit la înmormântare, dar eu şi Melly eram în Zermatt. Ce- 
i cu toată povestea asta de care trăncăneşte maică-mea... 
chestia cu Fantoma lui Barry? 

— Cineva postează chestii pe site-ul consiliului 
parohial, se grăbi să-i explice Andrew, temându-se de ce ar 
fi putut să spună Fats, dacă l-ar fi lăsat. Zvonuri şi prostii. 

— Da, exact ce-i place maică-mii, spuse Patricia. 

— Mă întreb ce-o să mai spună Fantoma? zise Fats, 
aruncând o privire piezişă către Andrew. 

— Probabil că acum, dacă s-au terminat alegerile, o să 
înceteze, murmură Andrew. 

— Ei, nu ştiu, spuse Fats. Dacă mai există lucruri de 
care Fantoma lui Barry să fie sictirit... 

Ştia că-l face pe Andrew să fie neliniştit şi asta-l 
bucura. În zilele astea, Andrew îşi petrecea tot timpul la 
acest job penibil şi în curând se va căra. Fats nu-i datora lui 
Andrew nimic. Adevărata autenticitate nu poate să existe 
alături de vinovăţie şi obligaţie. 

— Tu eşti bine acolo? o întrebă Patricia pe Gaia, care 
dădu afirmativ din cap, dar cu faţa tot ascunsă. Ce ţi-a 
provocat greață, băutura sau duetul? 

Andrew râse un pic, şi din politeţe, dar şi pentru că 
voia să ţină discuţia cât mai departe de Fantoma lui Barry 
Fairbrother. 

— Şi mie mi-a întors stomacul pe dos, zise Patricia. 


469 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Babeta de Maureen şi tatăl meu cântând împreună. Braţ la 
braţ. 

Patricia trase aprig un ultim fum din ţigară şi aruncă 
jos chiştocul, strivindu-l cu călcâiul. 

— Am intrat peste ei în timp ce i-o sugea, când aveam 
doisprezece ani, spuse ea. lar el mi-a dat cinci lire să nu-l 
spun la mama. 

Andrew şi Fats rămaseră încremeniţi, speriaţi până să 
se şi uite unul la celălalt. Patricia îşi şterse faţa cu dosul 
palmei: plângea. 

— Nu trebuia să vin, spuse ea. Am ştiut că nu e bine. 

Se urcă în BMW, iar cei doi băieţi priviră uluiţi cum 
porni motorul, ieşi cu spatele din parcare şi plecă în noapte. 

— Fir-aş al dracu', spuse Fats. 

— Cred c-o să-mi vină rău, şopti Gaia. 

— Domnul Mollison vrea să veniţi înăuntru... Pentru 
băuturi. 

După ce livră mesajul, Sukhvinder o zbughi înăuntru. 

— Nu pot, şopti Gaia. 

Andrew o lăsă acolo. Larma din sală îl izbi când 
deschise uşile interioare. Discoteca era în toi. Trebui să se 
dea la o parte ca să le permită lui Aubrey şi Juliei Fawley să 
iasă. Amândoi păreau încântați să plece. 

Samantha Mollison nu dansa, ci stătea rezemată de 
masa pe care fuseseră şiruri peste şiruri de pahare cu 
băutură. Pe când Sukhvinder dădea zor să adune paharele, 
Andrew desfăcea ultima cutie cu pahare curate, le aşeza şi 
le umplea. 

— Papionul îţi stă strâmb, îi spuse Samantha 
aplecându-se peste masă ca să i-l îndrepte. 

jenat, băiatul se duse în bucătărie de îndată ce ea 
termină cu aranjatul papionului. După fiecare transport de 
pahare pe care le punea în maşina de spălat vase, Andrew 
mai lua o duşcă din votca pe care o furase. Voia să fie la fel 
de beat ca Gaia; voia să revină la momentul când râseseră 
incontrolabil împreună, înainte să apară Fats. 

După zece minute, verifică iar masa cu băuturi; 
Samantha stătea tot proptită de ea, cu ochi sticloşi, şi avea 


470 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


la îndemână o mulţime de pahare proaspăt umplute de 
care să se bucure. Howard ţopăia în mijlocul ringului de 
dans, năduşeala şiroindu-i pe faţă, râzând în hohote de 
ceva ce-i spusese Maureen. Andrew îşi croi drum prin 
mulţime şi ieşi afară. 

La început, nu văzu unde era; apoi, îi zări. Gaia şi Fats 
erau îmbrăţişaţi la zece paşi de uşă, rezemându-se de 
balustradă, cu corpurile strâns lipite unul de altul şi cu 
limbile vârâte fiecare în gura celuilalt. 

— Uite ce e, îmi pare rău, dar nu pot să le fac pe toate, 
spuse cu disperare în glas Sukhvinder, din spatele lui. 

Apoi îi zări pe Fats şi Gaia şi scoase ceva între scâncet 
şi suspin. Andrew se întoarse în sală cu ea, complet 
amortit. În bucătărie, turnă restul de votcă într-un pahar şi-l 
dădu peste cap. Cu gesturi mecanice, umplu chiuveta cu 
apă şi se apucă să spele paharele care nu încăpuseră în 
maşină. 

Alcoolul nu era ca drogul. Îl făcea să se simtă golit, dar 
totodată şi dornic să lovească pe cineva. Pe Fats, de 
exemplu. 

După o vreme, îşi dădu seama că ceasul de plastic de 
pe peretele bucătăriei sărise de la miezul nopţii la ora unu 
şi că oamenii începeau să plece. ` 

Trebuia să găsească hainele din garderobă. Incercă, o 
vreme, dar pe urmă plecă iar la bucătărie, lăsând-o pe 
Sukhvinder să se descurce. 

Samantha stătea rezemată de frigider, de una singură, 
cu un pahar în mână. Vederea lui Andrew era straniu de 
sacadată, ca o serie de diapozitive. Gaia nu se mai 
întorsese. Fără îndoială că plecase de mult cu Fats. 
Samantha îi vorbea. Şi ea era beată. Nu se mai simțea jenat 
de ea. Bănuia că are să i se facă rău foarte repede. 

— ... urăsc nenorocitul de Pagford..., spuse Samantha. 
Dar tu eşti destul de tânăr ca să pleci de-aici. 

— Da, zise el; nu-şi mai simţea buzele. Şi-am s-o fac. 
Am s-o fac. 

Ea îi dădu părul la o parte de pe frunte şi-i spuse că e 
dulce. Imaginea Gaiei cu limba în gura lui Fats ameninţa să 


471 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


anuleze totul. Îi simţea parfumul Samanthei, care venea în 
efluvii dinspre pielea ei încinsă. 

— Trupa aia e de căcat, spuse el, arătând spre pieptul 
ei, dar nu credea că ea îl auzise. 

Avea gura aspră şi caldă, iar sânii ei erau imenşi, lipiţi 
de pieptul lui, şi spatele la fel de lat ca al său... 

— Ce mama dracului! 

Andrew se prăbuşi peste blatul chiuvetei, iar Samantha 
era scoasă din bucătărie de un bărbat solid cu părul scurt şi 
cărunt. Andrew avea o idee vagă că ceva se întâmplase, 
dar strania sacadare a imaginilor realităţii devenea tot mai 
pronunţată, până când nu mai avu încotro şi se împletici 
până în partea opusă a încăperii unde vomită în coşul de 
gunoi, iar şi iar... 

— Îmi pare rău, nu puteţi intra! o auzi pe Sukhvinder 
spunându-i cuiva. Avem lucruri aşezate lângă uşă! 

Legă la gură sacul menajer ce conţinea voma sa. 
Sukhvinder îl ajută să facă curat în bucătărie. Avu nevoie să 
mai vomite de două ori, dar de fiecare dată reuşi să ajungă 
la baie. 

Se făcuse aproape două când Howard, asudat, dar 
zâmbitor, le mulţumi şi le spuse noapte bună. 

— Foarte bine v-aţi descurcat, spuse el. Ne vedem 
mâine, atunci. Foarte bine... apropo, unde-i domnişoara 
Bawden? 

Andrew o lăsă pe Sukhvinder să născocească o 
minciună. În stradă, desfăcu lanţul cu care legase bicicleta 
lui Simon şi porni pe lângă ea prin întuneric. 

Lungul drum pe jos prin răcoare până la Hilltop House 
îi limpezi mintea, dar nu-i domoli nici amărăciunea, nici 
suferinţa. Îi spusese vreodată lui Fats că îi plăcea de Gaia? 
Poate că nu, dar Fats ştia. lar el știa că Fats ştia... Şi poate 
că, exact în acele momente, cei doi şi-o trăgeau? 

„Oricum o să plec“, îşi zise Andrew, aplecat în faţă şi 
tremurând în timp ce împingea bicicleta la deal. „Aşa că, 
să-i ia dracu'.” 

Apoi îşi zise: „Ar fi foarte bine să plec“... Oare chiar o 
mozolise pe mama lui Lexie Mollison? li surprinsese soţul 


472 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ei? Chiar se întâmplase asta? 

Îi era frică de Miles Mollison, dar totodată voia să-i 
povestească faza lui Fats, să-l vadă ce faţă face... 

Când intră în casă, epuizat, vocea lui Simon se auzi din 
întuneric, din bucătărie. 

— Mi-ai băgat bicicleta în garaj? 

Stătea la masa din bucătărie, mâncând un castron cu 
cereale. Era aproape două şi jumătate noaptea. 

— N-am putut să dorm, zise Simon. 

De data asta, nu era supărat. Ruth nu se afla acolo, 
aşa că nu trebuia să se dovedească mai puternic sau mai 
deştept decât băieţii lui. Părea obosit şi mic. 

— Cre’ c-o să trebuiască să ne mutăm în Reading, 
bubosule, spuse Simon. 

Aproape că era un alint. 

Tremurând uşor, simțindu-se îmbătrânit şi profund 
şocat, şi apăsat de o imensă vinovăţie, Andrew voia să-i 
ofere tatălui său ceva în compensație pentru ceea ce-i 
făcuse. Era timpul să echilibreze balanţa şi să şi-l facă pe 
Simon aliat. Trebuia să se mişte împreună. Poate că în altă 
parte o să fie mai bine. 

— Am ceva pentru tine, spuse el. Vino cu mine. Am 
aflat cum se face la şcoală... 

Şi o luă înainte spre calculator. 


IV 


Un cer albastru ceţos se întindea ca o cupolă peste 
Pagford şi Fields. Zorii îşi aruncau lumina peste vechiul 
monument din piaţă, pe fațadele crăpate ale caselor de pe 
Foley Road, şi preschimbaseră albul zidurilor clădirii Hilltop 
House într-un auriu pal. Când Ruth Price se urcă în maşină 
gata să plece pentru o tură lungă la spital, se uită în jos la 
râul Orr, care strălucea ca o panglică de argint în 
depărtare, şi simţi cât de nedrept era că în curând altcineva 
se va bucura de casa ei şi de această privelişte. La mai 
puţin de doi kilometri mai jos, pe Church Row, Samantha 


473 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Mollison dormea încă profund în dormitorul pentru oaspeţi. 
Uşa nu avea zăvor, dar se baricadase cu un fotoliu înainte 
să se prăbuşească în pat, pe jumătate dezbrăcată. 
Începutul unei dureri de cap cumplite îi deranja somnul, iar 
felia de lumină care pătrundea prin golul dintre perdele 
cădea ca un fascicul laser pe colţul unui ochi. Tresări un 
pic, în adâncurile somnului ei tulburat, cu gura uscată, iar 
visele sale erau vinovate şi stranii. 

La parter, înconjurat de suprafeţele curate şi 
strălucitoare ale bucătăriei, Miles stătea singur, având în 
faţă o cană de ceai neatinsă, privind fix la frigider şi 
vizualizând din nou, cu ochii minţii, imaginea soţiei lui bete 
îmbrăţişându-se cu un elev de şaisprezece ani. 

La trei case depărtare, Fats Wall stătea întins şi fuma 
în dormitorul lui, având încă pe el hainele pe care le 
purtase la petrecerea lui Howard Mollison. Dorise să stea 
treaz toată noaptea şi reuşise. Avea gura amorţită de la 
toate ţigările pe care le fumase, dar starea lui de oboseală 
avusese efectul invers celui pe care-l sperase: era incapabil 
să gândească foarte limpede, dar nefericirea şi starea de 
disconfort fizic erau mai acute ca oricând. 

Colin Wall se trezi, scăldat în sudoare, din încă unul 
dintre coşmarurile care-l chinuiau de ani. Intotdeauna 
făcuse lucruri îngrozitoare în vise, genul de lucruri de care 
se temea în starea de trezie, iar de data asta îl ucisese pe 
Barry Fairbrother, iar autorităţile tocmai aflaseră, şi 
veniseră să-i spună că ştiau, că îl deshumaseră pe Barry şi 
găsiseră otrava administrată de Colin. 

Privind în sus la umbra familiară a abajurului de pe 
tavan, Colin se întrebă de ce nu luase niciodată în 
considerare posibilitatea ca el să-l fi omorât pe Barry; şi 
imediat întrebarea îi răsări în minte: „De unde ştii că n-ai 
făcut-o?“ 

La parter, Tessa îşi injecta insulină în stomac. Ştia că 
Fats venise acasă de săptămâna trecută, pentru că simţea 
mirosul de ţigări la baza scării care ducea la dormitorul lui 
de la mansardă. Unde fusese şi la ce oră se întorsese, nu 
ştia, iar lucru acesta o înspăimânta. Cum de se ajunsese la 


474 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


o asemenea situaţie? 

Howard Mollison dormea profund şi fericit în patul lui 
dublu. Perdelele cu model îl acopereau cu petale roz şi-l 
protejau de o trezire brutală, dar rafalele şuierate ale 
sforăitului său o treziră pe soţia sa. Shirley mânca pâine 
prăjită şi îşi bea cafeaua în bucătărie, având ochelarii la 
ochi şi fiind îmbrăcată în capot. Şi-o imagina pe Maureen 
legănându-se braţ la braţ cu soţul ei în sala de festivități a 
satului şi simţi o silă intensă, care făcea să dispară gustul 
oricărei înghiţituri. 

În Smithy, la câţiva kilometri de Pagford, Gavin Hughes 
se săpunea sub jetul unui duş fierbinte şi se întreba de ce 
nu avusese el niciodată curajul altor bărbaţi, care reuşeau 
să facă alegeri corecte dintre variante aproape 
nenumărate. În sinea lui tânjea după o viaţă pe care o 
întrezărise, dar n-o gustase niciodată, şi totuşi se temea. 

Alegerea era periculoasă: când alegeai, trebuia să 
renunţi la toate celelalte posibilităţi. 

Kay Bawden stătea trează şi epuizată în patul ei din 
casa de pe Hope Street, savurând liniştea matinală a 
Pagfordului şi uitându-se la Gaia, care dormea lângă ea în 
patul dublu, palidă şi ostenită în lumina dimineţii. Lângă 
Gaia, pe podea, era o găleată, adusă acolo de Kay, care o 
cărase pe fiica ei din baie în dormitor în toiul nopţii, după 
ce-i ţinuse părul să nu-i cadă în toaletă vreme de o oră. 

— De ce ne-ai adus aici? se văitase Gaia în timp ce 
icnea peste vasul de toaletă. Lasă-mă-n pace. Lasă-mă. Te 
urăsc, du-te dracului! 

Kay se uita la faţa adormită şi-şi amintea de bebeluşul 
frumos care dormea alături de ea, cu şaisprezece ani în 
urmă. Îşi aminti de lacrimile pe care Gaia le vărsase când 
Kay se despărţise de Steve, partenerul cu care trăise în 
aceeaşi casă vreme de opt ani. Steve se ducea la şedinţele 
cu părinţii ale Gaiei şi a învăţat-o să meargă cu bicicleta. 
Kay îşi aminti fantezia pe care o nutrise (văzută 
retrospectiv, la fel de caraghioasă ca şi dorinţa Gaiei, de la 
patru ani, de a avea un unicorn) că se va aşeza la casa ei 
cu Gavin şi că-i va oferi Gaiei, în sfârşit, un tată vitreg 


475 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


permanent şi o casă frumoasă la ţară. Cât de disperată 
fusese pentru un sfârşit ca-n poveşti şi o viaţă la care Gaia 
să vrea mereu să se întoarcă; pentru că plecarea fiicei ei se 
apropia de Kay cu viteza unui meteor şi o simţea ca pe o 
calamitate care-i va distruge lumea. 

Kay întinse o mână sub pilotă şi o ţinu pe a Gaiei. 
Senzaţia dată de carnea caldă pe care întâmplător o 
adusese pe lume o făcu pe Kay să înceapă să plângă pe 
tăcute, dar cu atâta violenţă încât salteaua se zguduia. 

lar pe Church Row, Parminder Jawanda îşi puse un 
pardesiu peste cămaşa de noapte şi-şi luă cafeaua în 
grădina din spatele casei. Şezând pe o bancă de lemn în 
lumina rece a soarelui, văzu că promitea să fie o zi 
frumoasă, numai că între ochi şi inimă părea să fi apărut un 
blocaj. Povara grea din pieptul ei umbrea totul. 

Vestea că Miles Mollison câştigase locul lui Barry din 
consiliul parohial nu fusese o surpriză, dar când văzuse 
anunţul scurt şi îngrijit, postat de Shirley pe site, cunoscuse 
un nou licăr din nebunia care pusese stăpânire pe ea la 
ultima şedinţă: o dorinţă de a ataca, înlocuită aproape 
imediat de o deznădejde sufocantă. 

— Am să-mi dau demisia din consiliu, îi spusese ea lui 
Vikram. Ce rost mai are? 

— Dar ţie-ţi place să fii acolo, îi răspunsese el. 

Îi plăcuse când fusese şi Barry acolo. Era uşor să-l 
evoce în dimineaţa asta, când totul era tăcut şi nemişcat. 
Un bărbat mărunt, cu barba roşcată; fusese mai înaltă 
decât el cu o jumătate de cap. Nu simţise niciodată nici cea 
mai mică atracţie fizică faţă de el. Ce era dragostea, la 
urma urmei? se gândea Parminder, când un vânticel blând 
făcu să se unduiască gardul viu înalt din chiparos care 
împrejmuia gazonul familiei jJawanda. E dragoste atunci 
când cineva umple un spaţiu din viaţa ta care se cască 
precum un hău înăuntrul tău, după ce acel cineva dispare? 

„Chiar îmi plăcea să râd”, se gândi Parminder. „Mi-e 
dor să râd.” 

Şi tocmai amintirea râsului a fost cea care, în final, 
făcu ca lacrimile să curgă din ochii ei. Acestea se 


476 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


prelingeau în josul nasului şi în cafea, unde făceau mici 
găuri ca de glonţ, ce dispăreau rapid. Plângea pentru că se 
părea că n-are să mai râdă niciodată şi de asemenea 
deoarece în seara precedentă, în timp ce ascultau bubuitul 
îndepărtat din sala parohială, Vikram spusese: 

— Ce-ar fi să mergem în vara asta să vizităm Amritsar? 

Templul de Aur, lăcaşul cel mai sfânt al religiei faţă de 
care el era indiferent. Îşi dăduse seama imediat ce face 
Vikram. Ca niciodată până atunci în viaţa ei, urma să aibă 
timp liber cât cuprinde. Niciunul dintre ei nu ştia ce-o să 
hotărască Consiliul General al Medicilor în privinţa ei, după 
ce va analiza încălcarea deontologiei profesionale pe care o 
săvârşise vizavi de Howard Mollison. 

— Mandeep zice că e o mare capcană pentru turişti, 
replicase ea, respingând din capul locului ideea de 
Amritsar. 

„De ce-am spus asta?” se întrebă Parminder, plângând 
mai amarnic ca oricând în grădină, în timp ce cafeaua i se 
răcea în mână. „Era bine să le fi arătat copiilor Amritsar. 
încerca să fie drăguţ. De ce n-am spus da?” 

Simţea vag că trădase ceva, refuzând Templul de Aur. 
O viziune a acestuia pluti printre lacrimi, cu cupola lui în 
formă de lotus reflectată într-o pânză de apă, de culoarea 
mierii pe un fundal de marmură albă. 

— Mamă. 

Sukhvinder traversase gazonul fără ca Parminder să 
bage de seamă. Era îmbrăcată în blugi şi o bluză largă. 
Parminder îşi şterse în grabă faţa şi miji ochii spre 
Sukhvinder, care stătea cu spatele la soare. 

— Nu vreau să mă duc la lucru astăzi. 

Parminder îi răspunse imediat, animată de acelaşi 
reflex de opunere care o făcuse să respingă oferta cu 
Amritsar. 

— Ţi-ai luat un angajament, Sukhvinder. 

— Nu mă simt bine. 

— Vrei să spui că eşti obosită. Tu eşti cea care şi-a 
dorit această slujbă. Acum trebuie să-ţi îndeplineşti 
obligaţiile. 


477 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Dar... 

— Te duci la lucru, o repezi Parminder, ca şi cum ar fi 
pronunţat o sentinţă. N-ai să le oferi Mollisonilor încă un 
motiv să se plângă. 

După ce Sukhvinder se întoarse în casă, Parminder se 
simţi vinovată. Aproape că-şi chemă fata înapoi, dar în loc 
de asta îşi propuse să încerce să găsească timp şi să stea 
de vorbă cu ea fără să se mai certe. 


V 


Krystal se plimba pe Foley Road în soarele dimineţii 
timpurii, mâncând o banană. Gustul şi textura îi erau 
nefamiliare şi nu se putea hotărî dacă îi plăcea sau nu. Terri 
şi Krystal nu cumpărau niciodată fructe. 

Mama lui Nikki tocmai o expediase fără prea multe 
politeţuri din casă. 

— Avem treburi de făcut, Krystal, spusese ea. Ne 
ducem la bunica lui Nikki să luăm cina. 

Ca un ultim gând, ea îi dăduse lui Krystal o banană s-o 
mănânce la micul dejun. Krystal plecase fără să protesteze. 
Familia lui Nikki abia dacă avea loc în jurul mesei de 
bucătărie. 

Soarele nu avantaja Fields, dimpotrivă, scotea la iveală 
mizeria şi stricăciunea, crăpăturile din zidurile de beton, 
ferestrele bătute în scânduri şi gunoaiele. 

Piaţa din Pagford părea proaspăt vopsită ori de câte ori 
soarele strălucea. De două ori pe an, elevii de şcoală 
primară mergeau prin mijlocul oraşului, ţinându-se de 
mână, doi câte doi, în drumul lor spre biserică pentru 
slujbele de Crăciun şi Paşte. (Nimeni n-a vrut vreodată să o 
ţină de mână pe Krystal. Fats le spusese la toţi că avea 
păduchi. Se întrebă dacă el îşi mai amintea.) Erau atârnate 
coşuri pline cu flori; pete de culoare purpurie, roz şi verde, 
şi de fiecare dată când trecea pe lângă una din straturile 
plantate în faţă la Black Canon, Krystal smulgea câte o 
petală. Le simţea alunecoase şi răcoroase între degete şi se 


478 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


făceau rapid lipicioase şi maro când le strângea şi, de 
obicei le ştergea de partea de dedesubt a stranelor calde 
de la St Michael. Intră în casă şi văzu dintr-odată, prin uşa 
deschisă în stânga ei, că Terri nu se culcase. Stătea în 
fotoliul ei cu ochii închişi şi gura deschisă. Krystal închise 
uşa cu un pocnet, dar Terri nu se mişcă. 

Krystal ajunse lângă Terri din patru paşi, scuturându-i 
braţul subţire. Capul lui Terri căzuse pe pieptul scofâlcit. 
Sforăia. 

Krystal îi dădu drumul. Imaginea unui mort în baie se 
întoarse să-i bântuie mintea. 

— Japiţă proastă, spuse ea. 

Apoi îşi dădu seama că Robbie nu era acolo. Tropăi pe 
scări, strigându-l. 

— S'aici, îl auzi ea zicând, din spatele uşii închise a 
dormitorului ei. 

Când o deschise cu umărul, îl văzu pe Robbie stând 
acolo, dezbrăcat. În spatele lui, scărpinându-şi pieptul gol, 
întins pe salteaua ei, era Obbo. 

— Toate bune, Krys? zise el rânjind. 

Ea îl apucă pe Robbie şi-l trase în camera lui. Mâinile îi 
tremurau atât de rău, că avu nevoie de o veşnicie ca să-l 
îmbrace. 

— Ţi-a făcut ceva? îl întrebă ea în şoaptă pe Robbie. 

— M'foame, spuse Robbie. 

După ce-l îmbrăcă, îl luă în braţe şi cobori treptele în 
goană. Îl auzea pe Obbo mişcându-se prin dormitorul ei. 

— De ce e ăla aici? urlă ea la Terri, care stătea 
amorţită de somn în fotoliu. Şi de ce era Robbie cu el? 

Robbie se zbătu să scape din braţele ei; nu suporta 
tipetele. 

— Şi ce mama dracului e aia? zbieră Krystal zărind, 
pentru prima oară, două genţi de voiaj negre lângă fotoliul 
lui Terri. 

— Ni'ca, zise vag Terri. 

Dar Krystal deja deschisese cu forța unul dintre 
fermoare. 

— Nu-i ni'ca! urlă Terri. 


479 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Cărămizi mari de haşiş ambalate frumos în folii de 
polietilenă. Krystal, care abia ştia să citească, care nu 
putea să identifice nici jumătate din legumele dintr-un 
supermarket, care nu ştia cum îl cheamă pe prim-ministru, 
ştia în schimb că, dacă ceea ce se găsea în genţi era 
descoperit la ei acasă, maică-sa înfunda puşcăria. Apoi 
văzu cutia de tablă, cu vizitiul şi caii de pe capac, ieşind la 
iveală pe jumătate din fotoliul pe care şedea Terri. 

— Te-ai drogat! zise Krystal cu respiraţia la gură, căci 
simţea că totul se prăbuşea în jurul ei. Fir-ai tu să... 

Îl auzi pe Obbo pe scări şi-l luă din nou pe Robbie în 
braţe. Băiatul se văită şi se zvârcoli în braţele ei, 
înspăimântat de mânia ei, dar strânsoarea lui Krystal era 
implacabilă. 

— Dă-i drumu' băiatului, strigă fără folos Terri. 

Krystal deschise uşa de la intrare şi o rupse la fugă cât 
de repede putu, cu Robbie care se împotrivea şi scâncea. 


VI 


Shirley făcu un duş şi-şi scoase hainele din şifonier în 
timp ce Howard continua să sforăie. Clopotul bisericii St 
Michael and All Saints, bătând pentru utreniile de la ora 
zece, ajunse la ea în timp ce-şi încheia cardiganul. 
Întotdeauna s-a gândit cât de tare trebuie să sune pentru 
familia Jawanda, care locuia chiar vizavi, şi spera ca asta 
să-i lovească precum o proclamaţie a aderenţei Pagfordului 
la vechile obiceiuri şi tradiţii din care ei, în mod vădit, nu 
făceau parte. 

În mod reflex, pentru că ea făcea des acest lucru, 
Shirley merse de-a lungul holului, intră în fostul dormitor al 
Patriciei şi se aşeză în faţa computerului. 

Patricia ar fi trebuit să fie aici, dormind pe sofaua pe 
care Shirley i-o pregătise. Era o uşurare să nu fie nevoită să 
aibă de a face cu ea în dimineaţa asta. Howard, care încă 
mai fredona Green Grass of Home când ajunseseră la 
Ambleside mai devreme, îşi dăduse seama de absenţa 


480 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Patriciei doar când Shirley băgase cheia în uşa de la intrare. 

— Unde-i Pat? spusese el răguşit, rezemându-se de 
verandă. 

— Oh, era supărată că Melly n-a vrut să vină, oftă 
Shirley. S-au certat sau cam aşa ceva... Cred c-o fi plecat 
acasă să încerce să repare situaţia. 

— Niciun moment de plictiseală, spuse Howard, 
rezemându-se de pereţii holului îngust în timp ce se 
îndrepta cu atenţie spre dormitor. 

Shirley deschise site-ul ei medical preferat. Când tastă 
prima literă a afecțiunii pe care dorea s-o cerceteze, site-ul 
îi oferi din nou explicaţia despre EpiPen, aşa că Shirley le 
revizui rapid utilizarea şi conţinutul, pentru că ar fi putut să 
aibă prilejul să salveze viaţa băiatului angajat la ei. Apoi, 
tastă cu atenţie cuvântul „eczemă“ şi află, oarecum spre 
dezamăgirea ei, că afecțiunea cu pricina nu e contagioasă 
şi, prin urmare, nu poate fi folosită ca pretext pentru 
concedierea lui Sukhvinder Jawanda. 

Din obişnuinţă, scrise adresa site-ului Consiliului 
Parohial Pagford şi dădu clic pe forum. 

Ajunsese să recunoască dintr-o singură privire forma şi 
lungimea numelui de utilizator 
Fantoma _lui Barry_Fairbrother, exact aşa cum un 
îndrăgostit recunoaşte dintr-odată ceafa persoanei iubite 
sau poziţia umerilor ori mersul. 

O singură privire la mesajul aflat cel mai sus pe pagină 
era de ajuns: un val de entuziasm o inundă; n-o uitase. 
Ştiuse că izbucnirea doctoriţei Jawanda nu va rămâne 
nepedepsită. 


Aventura primului cetăţean al Pagfordului 
Îl citi, dar, la început, nu-l înţelese: se aşteptase să dea 
peste numele lui Parminder. Il citi din nou şi scoase icnetul 


sufocat al unei femei stropite cu apă rece ca gheaţa. 


Howard Mollison, Primul Cetăţean al Pagfordului, şi 
Maureen Lowe, veche locuitoare a oraşului, sunt de 


481 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


mulţi ani mai mult decât parteneri de afaceri. Aproape 
toată lumea ştie că Maureen efectuează degustări 
regulate din salamul cel mai fin al lui Howard. Singura 
persoană care se pare că nu ştie secretul este Shirley, 
soţia lui Howard. 


Încremenită în fotoliul ei, Shirley gândi: nu-i adevărat. 

Nu putea să fie adevărat. 

Da, o dată sau de două ori bănuise... îi făcuse, uneori, 
şi câte-o aluzie lui Howard... 

Nu, n-avea să creadă. Nu putea să creadă. 

Dar alţi oameni vor crede. Ei îi vor da crezare 
Fantomei. Toată lumea o credea. 

Mâinile ei erau ca nişte mănuşi goale, stângace şi 
firave, când încercă, cu nenumărate greşeli, să scoată 
mesajul de pe site. Cu fiecare secundă în care mai rămânea 
acolo, altcineva ar fi putut să-l citească, să-l creadă, să râdă 
de conţinutul lui, să-l transmită celor de la ziarul local... 
Howard şi Maureen, Howard şi Maureen... 

Mesajul nu mai era. Shirley stătea şi se uita lung la 
monitorul calculatorului, gândurile ei agitându-se ca nişte 
şoareci într-un bol de sticlă, încercând să evadeze, dar nu 
exista nicio cale de ieşire, nicio treaptă fermă, nicio cale de 
căţărare înapoi în locul fericit pe care-l ocupase înainte să 
vadă chestia aia înfiorătoare, postată acolo pentru ca toată 
lumea să o vadă... 

El râsese de Maureen. 

Nu, ea râsese de Maureen. Howard râsese de Kenneth. 

Tot timpul împreună: vacanţele, în zilele de muncă şi în 
excursiile din weekend... 

„„„ Singura persoană care se pare că nu ştie secretul... 

„„„ Ea şi Howard nu aveau nevoie de sex: aveau paturi 
separate de ani de zile, aveau o înţelegere tacită... 

. efectuează degustări regulate din salamul cel mai 
fin al lui Howard... 

(Mama lui Shirley prinsese viaţă: chicotind şi făcând 
glume răutăcioase, un pahar din care se varsă vinul... 
Shirley nu putea să suporte râsul obscen. Nu suportase 


482 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


niciodată destrăbălarea sau ridicolul.) 

Sări în picioare, împiedicându-se de scaun, şi se grăbi 
să se întoarcă în dormitor. Howard încă dormea, culcat pe 
spate, scoțând zgomote ce păreau nişte grohăieli. 

— Howard, spuse ea. Howard. 

Avu nevoie de un minut întreg ca să-l trezească. Era 
confuz şi dezorientat, dar în timp ce stătea aplecată 
deasupra lui, ea tot îl vedea ca pe un cavaler protector care 
ar putea s-o salveze. 

— Howard, Fantoma lui Barry Fairbrother a mai postat 
un mesaj. lritat de această trezire brutală, Howard scoase 
un mârâit cu nasul în pernă. 

— Despre tine, preciză Shirley. 

Ea şi Howard discutau de foarte puţine ori lucrurile pe 
şleau. Întotdeauna îi plăcuse asta. Dar astăzi era forţată s-o 
facă. 

— Despre tine, repetă ea, şi Maureen. Zice că voi doi... 
aveţi o relaţie. Mâna lui mare se ridică peste faţă şi Howard 
se frecă la ochi. Îi frecă mai mult decât ar fi avut nevoie, 
era convinsă de asta. 

— Ce?! spuse el, ascunzându-şi faţa cu mâna. 

— Tu şi Maureen... Aveţi o relaţie. 

— De unde-a mai scos-o şi p-asta? 

Nicio negare, niciun acces de furie, niciun râs sarcastic. 
Doar o întrebare prudentă privind sursa. 

Chiar şi după aceea, Shirley îşi va aminti de acest 
moment ca de o moarte; o viaţă se încheiase cu adevărat. 


VII 


— Taci naibii din gură, Robbie! Taci! 

Krystal îl târâse pe Robbie până la o staţie de autobuz 
situată la câteva străzi mai încolo, astfel încât nici Obbo, 
nici Terri să nu-i poată găsi. Nu era sigură că avea bani 
destui de bilet, dar era hotărâtă să ajungă în Pagford. Nana 
Cath dispăruse, domnul Fairbrother nu mai era nici el, dar 
Fats Wall era acolo, iar ea avea nevoie să facă un copil. 


483 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— De ce era ăla în cameră cu tine? strigă Krystal la 
Robbie, care se zbârli şi nu-i răspunse. 

Bateria de la telefonul lui Terri era aproape consumată. 
Krystal formă numărul lui Fats, dar se auzi mesageria 
vocală. 

În Church Row, Fats mânca pâine prăjită şi îi asculta pe 
părinţii lui având una dintre conversațiile lor familiare şi 
bizare în biroul din cealaltă parte a holului. Era o distragere 
bine-venită de la propriile sale gânduri. Mobilul din buzunar 
vibră, dar nu răspunse. Nu era nimeni cu care să vrea să 
vorbească. Nu putea să fie Andrew. După noaptea trecută, 
mai ales. 

— Colin, ştii ce trebuie să faci, spunea mama lui. Părea 
epuizată. Te rog, Colin... _ 

— Am luat cina cu ei sâmbătă seara. In noaptea de 
dinaintea morţii lui. Eu am gătit. Dacă... 

— Colin, n-ai pus nimic în mâncare - pentru numele lui 
Dumnezeu, acum eu o fac - şi nu trebuie să fac asta, Colin, 
ştii că nu am voie să intru în povestea asta. Vorbeşte 
tulburarea ta obsesiv-compulsivă. 

— Dar aş fi putut s-o fac, Tess, m-am gândit deodată, 
dacă pun ceva... 

— Atunci, de ce noi am rămas în viaţă, tu, eu şi Mary? 
S-a făcut autopsie, Colin! 

— Nimeni nu ne-a dat detaliile. Mary nu ne-a spus. 
Cred că ăsta e motivul pentru care nu vrea să-mi mai 
vorbească. Bănuieşte. 

— Colin, pentru numele lui Dumnezeu... 

Vocea Tessei se preschimbă într-o şoaptă insistentă, 
prea joasă ca să mai poată fi auzită. Mobilul lui Fats vibră 
din nou. Îl scoase din buzunar. Numărul lui Krystal. 
Răspunse. 

— Hai, salut, zise Krystal, şi în fundal se auzea vocea 
unui copil care zbiera. Vrei să ne-ntâlnim? 

— Nu ştiu, căscă Fats. 

Intenţionase să se ducă la culcare. 

— Vin în Pagford cu autobuzul. Am putea să ne vedem. 

În noaptea trecută o împinsese pe Gaia Bawden în 


484 | 544 


JK Rowling Moarte subită 


balustradele de lângă sala oraşului, până când fata se 
depărtase de el şi vomitase. După care a început să-l 
ocărască, aşa că a lăsat-o acolo şi a plecat acasă. 

— Nu ştiu, zise el. 

Se simţea atât de obosit, atât de nefericit. 

— Haide, spuse ea. 

Din birou, îl auzi pe Colin. 

— Spui tu asta, dar va apărea? Dacă eu... 

— Colin, n-ar trebui să intrăm în povestea asta... tu nu 
trebuie să iei în serios ideile astea. 

— Cum poţi să-mi spui una ca asta? Cum pot eu să nu 
le iau în serios? Dacă sunt responsabil... 

— Da, în regulă, îi spuse Fats lui Krystal. Ne vedem în 
douăzeci de minute, în faţa pubului din piaţă. 


VIII 


Pe Samantha o scoase în sfârşit din camera de oaspeţi 
nevoia urgentă de a se uşura. Bău apă rece de la robinetul 
din baie până când i se făcu greață, înghiţi două pastile de 
paracetamol din dulăpiorul de deasupra chiuvetei, apoi făcu 
un duş. 

Se îmbrăcă fără să se uite în oglindă, fiind atentă să 
prindă nişte zgomote care să-i dea un indiciu despre unde 
se află Miles, dar casa părea să fie tăcută. Poate că, îşi zise 
ea, o scosese pe Lexie în oraş undeva, departe de mama ei 
beţivă, libidinoasă şi corupătoare de minori... 

(„Era coleg de clasă cu Lexie, la şcoală!“ strigase Miles 
către ea de cum ajunseră în dormitor. Aşteptase ca el să se 
îndepărteze de uşă şi apoi o deschisese din nou şi fugise în 
camera de oaspeţi.) i 

Greaţa şi ruşinea năvăleau asupra ei în valuri. Işi dori 
să poată uita, să pretindă că i s-a rupt filmul, dar încă mai 
putea să vadă faţa băiatului când s-a repezit la el... Işi 
amintea senzaţia corpului lui lipit de al ei, atât de slăbuţ, 
atât de tânăr... 

Dacă ar fi fost Vikram Jawanda, poate că gestul ar fi 


485 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


avut o oarecare demnitate... Trebuia să bea nişte cafea. Nu 
putea să rămână în baie o veşnicie. Dar când se întoarse să 
deschidă uşa, se văzu în oglindă, iar curajul aproape c-o 
părăsi. Avea faţa umflată, ochii îngropaţi în orbite, iar 
ridurile de pe faţa ei erau gravate mai adânc din pricina 
presiunii şi a deshidratării. 

„O, Doamne, ce şi-o fi închipuit despre mine...“ 

Miles şedea la masa din bucătărie când ea intră. Nu se 
uită la el, ci se duse direct la bufet, unde era cafeaua. Până 
să atingă mânerul, el îi zise: 

— Am aici nişte cafea. 

— Mulţumesc, murmură ea şi-şi turnă o cană, evitând 
contactul vizual. 

— Am trimis-o pe Lexie la mami şi la tati, spuse Miles. 
Trebuie să vorbim. 

Samantha se aşeză la masa de bucătărie. 

— Vorbeşte, atunci, spuse ea. 

— „Vorbeşte“ - e tot ce poţi să spui? 

— Tu eşti cel care vrea să vorbească. 

— Astă-noapte, spuse Miles, la petrecerea tatălui meu, 
am venit să te caut şi te-am găsit îmbrăţişând un băiat de 
şaisprezece ani... 

— Şaisprezece ani, da, spuse Samantha. E legal. Un 
lucru bun. 

Miles se uită la ea lung, oripilat. 

— Ţi se pare amuzant? Dacă tu m-ai găsi pe mine atât 
de beat încât să nici nu-mi dau seama... 

— Ba mi-am dat seama, spuse Samantha. 

Refuza să fie Shirley, să acopere totul cu o mică faţă 
de masă cu volănaşe, de ficţiune politică. Voia să fie 
sinceră şi voia să pătrundă dincolo de acel strat de 
mulţumire de sine din cauza căruia nu-l mai recunoştea pe 
tânărul pe care-l iubise. 

— Ţi-ai dat seama de... ce? spuse Miles. 

Era atât de clar că el se aşteptase la stânjeneală şi 
căinţă, încât Samantha aproape că râse. 

— Mi-am dat seama că-l sărutam, răspunse ea. 

Miles se uită lung la soţia lui şi curajul o părăsi pe 


486 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Samantha, pentru că ştia ce urma să spună: 

— Şi dacă în locul meu ar fi intrat Lexie? 

Samantha nu avea niciun răspuns la asta. Ideea că 
Lexie ar putea afla ce se întâmplase o făcea să vrea să fugă 
şi să nu se mai întoarcă - şi dacă băiatul îi spunea? 
Fuseseră colegi de şcoală. Uitase cum e Pagfordul... 

— Ce dracu' se întâmplă cu tine? întrebă Miles. 

— Sunt... nefericită, răspunse Samantha. 

— De ce? întrebă Miles, dar apoi adăugă rapid: E din 
cauza magazinului? Asta e? 

— Un pic, spuse Samantha. Dar urăsc să trăiesc în 
Pagford. Urăsc să trăiesc sub controlul părinţilor tăi. ŞI 
uneori, rosti ea cuvintele încet, urăsc să mă trezesc lângă 
tine în pat. 

Se gândi că el s-ar putea să se supere, dar în loc de 
asta întrebă, destul de calm: 

— Vrei să spui că nu mă mai iubeşti? 

— Nu ştiu, spuse Samantha. 

Miles părea mai slab cu cămaşa descheiată la gât. 
Pentru prima oară de multă vreme, ei i se păru că 
întrezăreşte ceva familiar şi vulnerabil în trupul îmbătrânit. 
„Şi încă mă mai doreşte”, îşi zise, minunându-se, 
amintindu-şi faţa boţită din oglinda de la etaj. 

— Dar am fost bucuroasă, adăugă ea, în noaptea în 
care Barry Fairbrother a murit, că tu erai încă în viaţă. Cred 
că visasem că nu mai eşti şi m-am trezit şi ştiu că am fost 
fericită să te aud respirând. 

— Şi asta... asta e tot ce ai să-mi spui, nu-i aşa? Te 
bucuri că nu sunt mort? 

Se înşelase când crezuse că nu se supărase. Pur şi 
simplu fusese şocat. 

— Asta e tot ce ai să-mi spui? Te comporţi absolut 
mizerabil la aniversarea tatălui... 

— Ar fi fost mai bine dacă n-ar fi fost nenorocita de 
aniversare a lui taică-tu? strigă ea, cuprinsă la rândul ei de 
mânie. Care e de fapt problema, că te-am făcut de râs în 
faţa lu' mămica şi tăticu'? 

— Te-ai sărutat cu un băiat de şaisprezece ani... 


487 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Poate că el e primul dintr-un şir de mai mulţi! zbieră 
Samantha, ridicându-se de la masă şi trântind cana în 
chiuvetă; rămase cu mânerul acesteia în mână. Chiar nu 
pricepi, Miles? M-am săturat! Urăsc viaţa noastră de rahat 
şi îi urăsc pe părinţii tăi de rahat... 

— ... dar nu te deranjează că le plătesc educaţia 
fetelor... 

— ... urăsc să văd cum te transformi în tatăl tău în faţa 
mea... 

— ... numai prostii spui, pur şi simplu nu-ţi place ca eu 
să fiu fericit când tu nu eşti... 

— ... în vreme ce pe soţul meu iubit îl doare-n cur de 
cum mă simt... 

— ... ai avea o mulţime de lucruri de făcut în oraş, dar 
preferi să stai acasă, îmbufnată... 

— ... n-am nicio intenţie să mai stau acasă, Miles... 

— ... n-am să-mi cer scuze acum pentru că m-am 
implicat în viaţa comunităţii... 

— Ei bine, am vorbit serios când am spus - nu eşti 
potrivit să-i ocupi locul! 

— Ce? spuse el şi scaunul i se răsturnă în momentul 
când sări în picioare, în vreme ce Samantha se îndrepta 
spre uşa bucătăriei. 

— Aşa cum ai auzit! strigă ea. Cum am scris şi în 
scrisoare, Miles, nu eşti potrivit să-i ocupi locul lui Barry 
Fairbrother. El era sincer. 

— Tu ai scris-o? zise el. 

— Da, spuse ea cu sufletul la gură şi cu mâna pe 
clanţă. Eu am trimis scrisoarea aia. Am băut prea mult într- 
o seară, în timp ce tu vorbeai la telefon cu maică-ta. Şi - 
mai zise, deschizând uşa - nici nu te-am votat. 

Expresia de pe faţa lui o enervă. În hol, încălţă nişte 
saboţi, singura pereche de pantofi pe care o găsi, şi ieşi pe 
uşa din faţă înainte ca el s-o poată prinde din urmă. 


488 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
IX 


Călătoria o purtă pe Krystal înapoi în copilărie. Făcea 
acest drum zilnic la St Thomas, singură, cu autobuzul. Ştia 
când avea să se vadă mănăstirea şi i-o arătă lui Robbie. 

— Vezi castelul ăla mare şi dărâmat? 

Lui Robbie îi era foame, dar era uşor zăpăcit de drumul 
cu autobuzul. Krystal îl ţinea strâns de mână. Îi promisese 
c-o să-i dea de mâncare când vor ajunge la capătul liniei, 
dar nu ştia de unde să-i facă rost. Poate c-o să împrumute 
nişte bani de la Fats pentru o pungă de chipsuri, ca să nu 
mai pomenim de costul biletului de întoarcere. 

— M-am dus la şcoal'-acolo, îi spuse ea lui Robbie, în 
timp ce el îşi ştergea degetele de geamul murdar, 
desenând modele abstracte. Şi tu o să te duci acolo la 
şcoală. 

Când va fi însărcinată şi îi vor da o casă nouă, aproape 
sigur or să-i dea altă casă din Fields; nimeni nu voia să le 
cumpere pentru că erau într-o stare jalnică. Dar Krystal 
vedea asta ca un lucru bun, pentru că Robbie şi bebeluşul 
ar fi aparţinut de şcoala St Thomas. În tot cazul, părinţii lui 
Fats aproape sigur îi vor da bani pentru o maşină de spălat 
după ce le va naşte nepotul. S-ar putea chiar să-i cumpere 
şi-un televizor. 

Autobuzul cobora o pantă spre Pagford, iar Krystal 
întrezări râul sclipitor, vizibil pentru un scurt moment 
înainte ca râul să coboare prea jos. Când se alăturase 
echipei de canotaj, fusese dezamăgită că nu se antrenau 
pe râul Orr, ci pe vechiul canal murdar din Yarvil. 

— Hai c-am ajuns, îi spuse Krystal lui Robbie, când 
autobuzul întoarse încet în piaţa împodobită cu flori. 

Fats uitase că dacă stăteai în faţă la Black Canon 
însemna să stai vizavi de Mollison and Lowe şi de IBRICUL 
DE ARAMA. Mai era peste o oră până la prânz, ora de 
deschidere a cafenelei duminica, dar Fats nu ştia cât de 
devreme trebuia Andrew să ajungă la muncă. N-avea niciun 
chef să-l vadă în dimineaţa asta pe cel mai vechi prieten al 


489 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


său, aşa că rămase ascuns într-o parte a pubului şi ieşi doar 
când sosi autobuzul. 

Acesta plecă din staţie - în urma lui rămaseră Krystal şi 
un băieţel cam murdar. 

Consternat, Fats se apropie de ei. 

— E frati-miu, spuse cu agresivitate Krystal, ca reacţie 
la ceea ce văzuse pe faţa lui Fats. 

Fats făcu încă o ajustare mentală la ceea ce însemna 
viaţa aspră şi autentică. La început, fusese cucerit de ideea 
de a i-o trage lui Krystal (şi să-i arate lui Cubby de ce sunt 
în stare să realizeze adevărații bărbaţi aşa, într-o doară şi 
fără efort), dar băieţelul ăsta agăţat de mâna şi piciorul 
surorii sale avu darul să-l deconcerteze. A 

Fats îşi dori să nu fi acceptat să se întâlnească cu ea. II 
făcea să se simtă ridicol. Ar fi preferat să se ducă înapoi în 
casa aia împuţită şi jalnică, acum când o vedea în piaţă. 

— Ai vreun ban? întrebă Krystal. 

— Ce? zise Fats. 

De oboseală, mintea-i funcţiona cu încetinitorul. Nu-şi 
mai amintea de ce voise să stea treaz toată noaptea. Limba 
îl înţepa de la ţigările pe care le fumase. 

— Bani, repetă Krystal. l-e foame, iar eu am pierdut 
cinci lire. Ţi-i dau înapoi. 

Fats îşi vâri mâna în buzunarul blugilor şi atinse o 
bancnotă mototolită. Cumva nu voia să pară mână spartă în 
faţa lui Krystal, aşa că se apucă să caute mai adânc în 
buzunar şi în cele din urmă scoase câteva monede de 
argint şi cupru. 

Se duseră la micul chioşc de presă situat la două străzi 
de piaţă, iar Fats zăbovi prin preajmă cât timp Krystal îi 
cumpără lui Robbie chipsuri şi un pachet de Rolos. Niciunul 
dintre ei nu scoase o vorbă, nici măcar Robbie, care părea 
să se teamă de Fats. In sfârşit, când Krystal îi dădu fratelui 
ei chipsurile, îi spuse Lui Fats: 

— Unde mergem? 

Fără doar şi poate, se gândi el, lui Krystal nu-i trecuse 
prin cap să meargă să şi-o tragă. Nu cu băiatul lângă ei. li 
trecuse prin minte s-o ducă la Ungherul Tihnit: era intim şi 


490 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


ar fi însemnat o pângărire finală a prieteniei lui cu Andrew. 
Nu mai datora nimic nimănui. Dar refuza din capul locului 
ideea de a face sex în faţa unui copil de trei ani. 

— O s'fie cuminte, zise Krystal. Are bomboane acu’. 
Nu, mai târziu, îi zise ea lui Robbie, care plângea după 
bomboanele Rolos aflate la ea în mână. După ce papi 
chipsurile. 

Mergeau pe drum în direcţia vechiului pod de piatră. 

— O s'fie cuminte, repetă Krystal. Face cum i se spune. 
Nu-i aşa? îi spuse ea tare lui Robbie. 

— Vreau bomboane, spuse copilul. 

— Mai aşteaptă. 

Îşi dădea seama că Fats avea nevoie să fie linguşit azi. 
Ştiuse, încă din autobuz, că prezenţa lui Robbie va îngreuna 
lucrurile. 

— Tu ce-ai mai făcut? îl întrebă. 

— Am fost la o petrecere azi-noapte, spuse Fats. 

— Da? Cine-a mai fost acolo? 

Fats căscă cu poftă, iar ea trebui să aştepte ca să audă 
răspunsul. 

— Arf Price. Sukhvinder Jawanda. Gaia Bawden. 

— Aia locuieşte în Pagford? întrebă Krystal cu glas 
tăios. 

— Mda, în Hope Street, spuse Fats. 

Ştia, pentru că Andrew lăsase să-i scape unde locuia 
Gaia. Andrew nu-i spusese niciodată că-i place de ea, dar 
Fats îl văzuse cum o urmărea pe Gaia aproape permanent 
în cele câteva ore pe care le aveau în comun. Remarcase 
extrema stânjeneală manifestată de Andrew în preajma ei 
şi ori de câte ori se vorbea de ea. 

Krystal în schimb se gândea la mama Gaiei: singura 
asistentă socială pe care o plăcuse vreodată, singura care 
reuşise să comunice cu mama sa. Locuia pe Hope Street, la 
fel ca Nana Cath. Probabil că se afla acolo chiar acum. Ce- 
ar fi dacă... 

Dar Kay îi părăsise. Mattie redevenise asistenta lor 
socială. În tot cazul, nu se făcea să-i deranjezi acasă. Shane 
Tully o urmărise odată pe asistenta lui socială până la 


491 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


locuinţa ei şi se alesese cu un ordin de restricţie drept 
răsplată pentru eforturile lui. Dar, pe de altă parte, Shane 
încercase cu ceva timp în urmă să arunce cu cărămida prin 
geamul maşinii acelei femei... 

Şi, judecă fata, mijind ochii când drumul coti, iar râul o 
orbi cu miile de pete albe de lumină, Kay încă păstra 
dosarele, fiind şi cea care ţinea scorul, şi arbitrul. Părea să 
fie o tipă OK, dar niciuna dintre soluţiile ei nu-i ţinea pe 
Krystal şi pe Robbie împreună... 

— Am putea să mergem acolo, îi sugeră ea lui Fats, 
arătând spre porţiunea de mal cu vegetaţie crescută în 
neorânduială, ceva mai încolo faţă de pod. lar Robbie poa’ 
s-aştepte aci sus, pe bancă. 

Se gândise că va putea să-l ţină sub supraveghere de 
la depărtare şi va avea grijă ca el să nu vadă nimic. Nu că 
ar fi fost ceva pe care copilul să nu-l fi văzut înainte, în 
zilele când Terri aducea străini acasă... 

Dar, chiar aşa epuizat cum era, Fats se simţea revoltat. 
Nu putea s-o facă în iarbă, sub ochii unui băieţel. 

— Nuu, spuse el încercând să pară degajat. 

— Hai că n-o s'ne deranjeze, insistă Krystal. Are şi 
bomboane acu'. Nici măcar n-o s'ştie, zise ea, cu toate că 
îşi dădea seama că e o minciună. Robbie ştia prea multe. 

Avuseseră necazuri la creşă când copilul se apucase să 
mimeze călăritul pe la spate pe un alt copil. 

Mama lui Krystal, din câte-şi amintea Fats, era o 
prostituată. Detesta ideea sugerată de ea, dar nu era asta o 
lipsă de autenticitate? 

— Ce s-a-ntâmplat? îl întrebă Krystal cu agresivitate. 

— Nimic, spuse el. 

Dane Tully ar fi făcut-o. Pikey Pritchard ar fi făcut-o. 
Cubby, nici într-un milion de ani. 

Krystal îl duse pe Robbie la bancă. Fats se aplecă şi se 
uită peste speteaza acesteia, în jos, până la peticul de 
buruieni şi tufişuri, şi se gândi că poate băieţelul n-o să 
vadă nimic, dar în tot cazul o va face cât mai rapid cu 
putinţă. 

— Uite-aici s'stai, îi zise Krystal lui Robbie, scoțând la 


492 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


iveală un tub lung de Rolos în vreme ce copilul întindea 
mâna după ele bucuros. Poţi s'le ai pe toate dacă şezi aci 
un minut, înţeles? Da, Robbie, şezi aci, iar io o să fiu în 
tufişurile alea. Ai înţeles, Robbie? 

— Da, spuse el fericit, cu obrajii deja plini de ciocolată 
şi caramele. Krystal se lăsă să alunece pe mal în jos spre 
peticul acoperit de vegetaţie, sperând că Fats va accepta s- 
o facă fără prezervativ. 


X 


Gavin îşi pusese ochelarii de soare ca să se protejeze 
de soarele de dimineaţă, dar asta nu era o deghizare: 
Samantha Mollison avea să-i recunoască maşina, fără doar 
şi poate. Când o zări plimbându-se pe trotuar singură, cu 
mâinile în buzunare şi capul lăsat în jos, Gavin făcu brusc la 
stânga şi, în loc să continue pe drumul către locuinţa lui 
Mary, traversă vechiul pod de piatră şi parcă pe o alee 
lăturalnică, pe malul celălalt al râului. 

Nu voia ca Samantha să-l vadă parcând lângă locuinţa 
lui Mary. Nu avea importanţă în zilele lucrătoare ale 
săptămânii, când era îmbrăcat în costum şi avea servieta la 
el; nu avusese importanţă înainte, când recunoscuse faţă 
de el însuşi ce simţea pentru Mary, dar acum avea 
importanţă. În orice caz, dimineaţa era splendidă şi 
plimbarea pe jos îi oferi un răgaz mai mare. 

„Încă-mi mai păstrez deschise opţiunile“, îşi zise el, în 
timp ce traversa podul. Un băieţel şedea singur pe o bancă 
şi mânca dulciuri. „Nu trebuie să spun nimic... Am să joc la 
inspiraţie...“ 

Dar palmele i se umeziseră. Gândul că Gaia ar putea 
să le spună gemenelor Fairbrother că el era îndrăgostit de 
mama lor îl bântuise toată noaptea. 

Mary păru încântată să-l vadă. 

— Unde ţi-e maşina? îl întrebă ea, uitându-se peste 
umărul lui. 

— Am parcat-o mai jos, lângă râu, răspunse Gavin. E o 


493 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


dimineaţă minunată. Am avut chef de-o plimbare pe jos şi 
pe urmă m-am gândit că aş putea să-ţi tund gazonul... 

— Oh, Graham a făcut-o deja, spuse ea, dar e foarte 
drăguţ că te-ai gândit. Hai, intră să bei o cafea. 

Mary începu să pălăvrăgească în timp ce se mişca prin 
bucătărie. Purta nişte blugi mai vechi tăiaţi deasupra 
genunchiului şi un tricou; acestea arătau cât de slabă era, 
dar părul îi strălucea din nou, aşa cum şi-l imagina el de 
obicei. Putea să le vadă pe gemene, întinse pe o pătură pe 
gazonul proaspăt tuns, amândouă cu căştile la urechi, 
ascultând muzică la iPod-uri. 

— Ce mai faci? îl întrebă Mary, aşezându-se lângă el. 

Gavin nu-şi dădea seama de ce era atât de 
preocupată; apoi îşi aminti că îi spusese ieri, în timpul unei 
vizite scurte, că se despărţise de Kay. 

— Sunt bine, zise el. Probabil că e mai bine aşa. 

Mary zâmbi şi-l bătu uşurel pe braţ. 

— Am auzit aseară, spuse el, cu gura uşor uscată, că s- 
ar putea să te muţi. 

— Veştile circulă rapid în Pagford, replică ea. E doar o 
idee. Theresa vrea să mă mut înapoi în Liverpool. 

— Şi copiii ce zic de ideea asta? 

— Păi, aş aştepta ca fetele şi Fergus să-şi dea 
examenele în iunie. Declan nu constituie o problemă aşa de 
mare. Vreau să spun că niciunul dintre noi nu vrea să 
părăsească... 

Ochii i se umplură de lacrimi, dar Gavin era atât de 
fericit, că întinse mâna să-i atingă încheietura delicată a 
mâinii. 

— Bineînţeles că nu vreţi... 

— ... mormântul lui Barry. 

— Ah, spuse Gavin, iar fericirea lui se stinse ca o 
lumânare. 

Mary îşi şterse ochii cu dosul palmei. Gavin o găsi uşor 
morbidă. Familia lui îşi ducea morţii la crematoriu. 
Înmormântarea lui Barry fusese abia a doua la care 
participase vreodată şi urâse tot ce se întâmplase acolo. Nu 
vedea într-un mormânt decât pur şi simplu un element de 


494 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


marcaj al locului în care un cadavru se descompunea; un 
gând neplăcut, dar oamenii veneau în vizită şi aduceau 
flori, de parcă aşa l-ar putea învia. 

Mary se ridică să aducă nişte şerveţele. Afară, pe 
gazon, gemenele împărțeau acum o singură pereche de 
căşti, capetele lor mişcându-se în ritmul aceluiaşi cântec. 

— Deci Miles a câştigat locul lui Barry, spuse ea. 
Noaptea trecută s-au auzit până aici zgomotele petrecerii. 

— Păi, a fost ziua de... mda, aşa este, încuviinţă. 

— lar Pagford mai are puţin şi scapă de Fields, zise ea. 

— Da, aşa se pare. 

— lar acum, că Miles face parte din consiliu, va fi mai 
uşor să se închidă Bellchapel, spuse ea. 

Gavin trebuia mereu să-şi amintească ce era 
Bellchapel; nu-l interesaseră deloc chestiunile astea. 

— Mda, presupun că da. 

— Aşadar, tot ce-a dorit Barry s-a terminat, spuse ea. 

Lacrimile i se uscaseră şi obrajii i se aprinseră de furie. 

— Ştiu, zise Gavin. E trist, cu adevărat. 

— Nu ştiu, continuă ea, încă roşie la faţă de supărare. 
De ce ar trebui Pagford să plătească facturile pentru Fields? 
Barry n-a văzut decât o latură a problemei. El credea că 
toată lumea din Fields era ca el. Credea că şi Krystal 
Weedon era ca el, dar nu era. Niciodată nu i-a trecut prin 
minte că oamenii din Fields ar putea fi fericiţi aşa cum sunt 
ei. 

— Mda, zise Gavin, bucuros că ea nu era de acord cu 
Barry şi simțind cum umbra mormântului lui se ridicase 
dintre ei. Ştiu la ce te referi. Din tot ce-am auzit despre 
Krystal Weedon... 

— Se bucura de mai mult timp şi atenţie din partea lui 
decât propriile sale fiice, spuse Mary. Şi n-a dat niciun ban 
pentru coroana lui. Fetele mi-au spus. Toată echipa de 
canotaj a contribuit, în afară de Krystal. Şi n-a venit nici la 
înmormântarea lui, după toate câte le-a făcut pentru ea. 

— Mda, păi asta demonstrează... 

— lartă-mă, dar nu mă pot opri să nu mă gândesc la 
toate astea, spuse ea cu înfrigurare. Nu pot să nu mă 


495 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


gândesc că el şi-acum ar vrea ca eu să-mi fac griji pentru 
nenorocita de Krystal Weedon. Nu pot să trec peste asta. In 
ultima zi din viaţa lui, când îl durea capul îngrozitor şi n-a 
făcut nimic în privinţa asta, a scris nenorocitul ăla de 
articol! 

— Ştiu, spuse Gavin. Ştiu. Cred, continuă el, cu 
senzaţia că păşeşte pe o punte veche din sfori, că eo 
chestie tipic masculină. Miles e la fel. Samantha n-a vrut ca 
el să candideze pentru consiliu, dar el n-a ţinut cont. Ştii, 
unii bărbaţi chiar îşi doresc să aibă puţină putere... 

— Barry nu s-a dus acolo pentru putere, replică Mary, 
iar Gavin se grăbi să-i facă pe plac. 

— Nu, nu, Barry n-a fost. El era acolo pentru... 

— Nu se putea abţine, îl întrerupse ea. Credea că toată 
lumea e ca el, că dacă le întinzi o mână, or să înceapă să 
devină mai buni. 

— Da, spuse Gavin, dar ideea e că mai există şi alţi 
oameni care ar avea nevoie să li se întindă o mână... 
Oamenii de acasă... 

— Păi, exact! spuse Mary, căzând iar pradă lacrimilor. 

— Mary, zise Gavin, ridicându-se de pe scaun şi 
mutându-se lângă ea (pe puntea de sfori, cu un sentiment 
amestecat de panică şi nerăbdare), uite... e chiar 
devreme... Adică, e mult prea devreme... dar vei cunoaşte 
pe altcineva. 

— La patruzeci de ani, zise Mary printre suspine, cu 
patru copii... 

— Bărbaţi, o droaie, începu el, dar nu era bine; ar fi 
preferat ca ea să nu creadă că are prea multe opţiuni. 
Bărbatului potrivit, se corectă el, n-o să-i pese că ai copii. Şi 
oricum, sunt nişte copii tare drăguţi... Oricine ar fi bucuros 
să-i aibă în grijă. 

— Oh, Gavin, tare mai eşti dulce, spuse ea, ştergându- 
şi iar ochii. 

El o cuprinse cu un braţ, iar ea nu se feri. Rămaseră 
aşa fără să spună nimic cât timp Mary îşi suflă nasul, apoi 
Gavin simţi cum ea se pregăteşte să se desprindă din 
îmbrăţişare şi spuse: 


496 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Mary... 

— Ce e? 

— Trebuie să... Mary, cred că m-am îndrăgostit de tine. 

Cunoscu pentru câteva secunde sentimentul de triumf 
al paraşutistului care se desprinde de podeaua fermă şi se 
aruncă în spaţiul nemărginit. 

Deodată, ea se trase înapoi. 

— Gavin. Eu... 

— lartă-mă, spuse el, observându-i alarmat expresia 
de repulsie. Voiam s-o auzi de la mine. l-am spus lui Kay că 
ăsta e motivul pentru care vreau să ne despărţim şi mi-a 
fost teamă să nu auzi de la altcineva. Altfel, nu ţi-aş fi zis 
nimic luni în şir. Ani, plusă el, încercând să-i readucă 
zâmbetul şi dispoziţia în care ea îl găsise dulce. 

Dar Mary clătina din cap, cu braţele încrucişate la 
piept. 

— Gavin, eu niciodată... 

— Uită tot ce-am spus, zise el prosteşte. Hai să uităm. 

— Credeam c-ai înţeles, spuse ea. 

Gavin înţelese că ar fi trebuit să-şi dea seama că Mary 
este înconjurată de o armură invizibilă de durere şi că acea 
armură ar fi trebuit s-o protejeze. 

— Să ştii că înţeleg, minţi el. Nu ţi-aş fi spus, doar că... 

— Barry spunea mereu că-ţi place de mine, zise Mary. 

— Ba nu, replică el agitat. 

— Gavin, eu te consider un om foarte cumsecade, 
spuse ea cu respiraţia întretăiată. Dar nu... Adică, chiar 
dacă... 

— Nu, rosti el tare, încercând s-o acopere. Am înţeles. 
Uite, am să plec acum. 

— Nu-i nevoie... 

Dar Gavin aproape c-o ura acum. Auzise ce încercase 
ea să spună: chiar şi dacă n-aş fi suferit după soțul meu, nu 
te-aş fi dorit. 

Vizita lui fusese atât de scurtă, că atunci când Mary, cu 
mâinile uşor tremurânde, îi goli ceaşca în chiuvetă, cafeaua 
era încă fierbinte. 


497 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
XI 


Howard îi spusese lui Shirley că nu se simţea grozav, 
că se gândise că-i mai bine să stea în pat şi să se 
odihnească şi că IBRICUL DE ARAMA ar putea să 
funcţioneze şi fără el o după-amiază. 

— Am s-o sun pe Mo, zise el. 

— Nu, lasă c-o sun eu, îi replică tăios Shirley. 

În timp ce-i închidea uşa dormitorului, Shirley îşi zise: 
„Îşi oboseşte inima.“ 

El îi spusese: „Nu fi prostuţă, Shirl”, şi apoi, „Sunt 
prostii, nişte nenorocite de prostii”, iar ea nu-l presase. Anii 
de evitare politicoasă a subiectelor spinoase (Shirley fusese 
literalmente năucită când, la douăzeci şi trei de ani, Patricia 
o anunţase: „Mamă, sunt gay.”) păreau să fi înăbuşit pentru 
totdeauna ceva înăuntrul ei. 

Se auzi soneria de la uşă. Lexie spuse: 

— Tata mi-a spus să vin la voi. El şi mami au ceva de 
făcut. Unde-i bunicul? 

— În pat, răspunse Shirley. A cam întrecut măsura 
astă-noapte. 

— A fost o petrecere reuşită, nu-i aşa? zise Lexie. 

— Da, draga mea, spuse Shirley, care simţea cum 
înăuntrul ei se acumulează o furtună. 

După o vreme, sătulă de pălăvrăgeala nepoatei, îi 
propuse: 

— Hai să luăm masa la cafenea. Howard, strigă ea prin 
uşa închisă a dormitorului, plec cu Lexie să mâncăm la 
IBRICUL DE ARAMĂ. 

Howard păru îngrijorat, iar ea se bucură. Nu-i era frică 
de Maureen. O va privi pe Maureen drept în faţă... 

Dar, pe drum, Shirley se gândi că era posibil ca 
Howard să-i fi telefonat lui Maureen în momentul când 
plecase de acasă. Da' proastă mai putea să fie... cumva, îşi 
închipuise că, sunând-o ea însăşi pe Maureen ca s-o anunţe 
că Howard e bolnav, îi împiedicase să comunice... uitase... 

Străzile familiare, mult îndrăgite, păreau diferite, 


498 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


stranii. Făcuse un inventar al vitrinei pe care o prezenta 
acestei frumoase mici lumi: soţie şi mamă, voluntară la 
spital, secretară a consiliului parohial, titlul de Primă 
Cetăţeană; iar Pagfordul fusese oglinda ei, reflectându-i, 
prin respectul politicos, valoarea şi meritele. Dar Fantoma 
luase o ştampilă şi mânjise suprafaţa imaculată a vieţii ei 
cu o dezvăluire care avea să anuleze totul: „soţul ei se 
culca de multă vreme cu partenera lui de afaceri, iar ea nu 
ştiuse niciodată...” 

Asta va fi tot ce se va spune, când va fi pomenită; tot 
ce-şi vor aminti vreodată în privinţa sa. 

Deschise uşa cafenelei; clopoţelul sună, iar Lexie zise: 

— Uite-l pe Peanut Price. 

— Cum se simte Howard? croncăni Maureen. 

— E doar obosit, spuse Shirley, apropiindu-se cu 
eleganţă de o masă şi aşezându-se. 

Inima îi bătea cu atâta repeziciune, că se întrebă dacă 
nu cumva riscă să facă şi ea un atac de cord. 

— Să-i spui că niciuna dintre fete n-a apărut, spuse 
Maureen iritată, zăbovind lângă masa lor. Mai mult, niciuna 
n-a binevoit să dea un telefon. Avem noroc că nu e 
aglomerat. 

Lexie se duse să vorbească cu Andrew, căruia i se 
încredinţase misiunea de chelner.  Conştientă de 
neobişnuita ei singurătate, în timp ce stătea la masă, 
Shirley îşi aminti de Mary Fairbrother, dreaptă şi trasă la 
faţă la înmormântarea lui Barry, văduvia învăluind-o ca o 
trenă de regină; compasiune, admiraţie. Prin pierderea 
soţului ei, Mary devenise receptorul pasiv şi tăcut al 
admiraţiei, în vreme ce ea, ataşată de bărbatul care o 
trădase, era înveşmântată în josnicie, o ţintă a batjocurii... 

(Cu mult timp în urmă, în Yarvil, bărbaţii făceau glume 
obscene pe seama lui Shirley, din pricina proastei reputaţii 
a mamei sale, cu toate că ea, Shirley, fusese atât de pură 
cât era posibil să fie.) 

— Bunicul se simte rău, îi spunea Lexie lui Andrew. Ce 
e în prăjiturile alea? 

Băiatul se aplecă în spatele tejghelei, ascunzându-şi 


499 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


faţa roşie. 

M-am mozolit cu maică-ta. 
` Nu lipsise mult ca Andrew să tragă chiulul de la muncă. 
li fusese teamă că Howard l-ar putea concedia pe loc 
pentru că-i sărutase nora şi era de-a dreptul îngrozit de 
gândul că Miles Morrison ar putea să dea buzna în cafenea, 
căutându-l. In acelaşi timp, nu era atât de naiv încât să nu- 
şi dea seama că Samantha, care, de bună seamă, se gândi 
el fără scrupule, trebuie să fie trecută bine de patruzeci de 
ani, va fi personajul negativ al poveştii. Apărarea lui era 
simplă. „Era beată şi s-a dat la mine.” 

Stânjeneala lui conţinea o fărâmă de mândrie. 
Aşteptase cu nelinişte să o vadă pe Gaia; voia să-i spună că 
o femeie matură se dăduse la el. Sperase că ar putea să 
râdă de asta, aşa cum râseseră de Maureen, dar şi că, în 
secret, fata ar putea să fie impresionată. Şi totodată că în 
timp ce râdeau ar fi putut să afle exact ce făcuse cu Fats; 
cât de departe îl lăsase să meargă. Era pregătit să o ierte. 
Şi ea fusese beată. Numai că Gaia nu venise la muncă. 

Se duse să ia un şerveţel pentru Lexie şi aproape se 
ciocni cu soţia şefului, care stătea în spatele tejghelei, 
ţinând în mână EpiPenul lui. 

— Howard m-a rugat să verific ceva, îi spuse Shirley. Şi 
seringa asta nu trebuie păstrată aici. Am s-o pun la locul ei. 


XII 


Când ajunse la jumătatea pachetului de bomboane, lui 
Robbie i se făcu sete. Krystal nu-i luase nimic de băut. Se 
dădu jos de pe bancă şi se ghemui în iarba caldă, unde îi 
putea vedea silueta în tufişuri cu străinul acela. După o 
vreme, cobori malul spre ei. 

— Mi-e sete, se plânse el. 

— Robbie, pleacă de-aci! ţipă Krystal. Du-te şi stai pe 
bancă! 

— Vreau să beau! 

— Futu-i... du-te şi-aşteaptă lângă bancă, şi-am să-ţi 


500 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aduc ceva de băut într-un minut! Du-te d-aci, Robbie! 

Plângând, băiatul se căţără înapoi pe malul alunecos, 
spre bancă. Era obişnuit să nu i se dea ceea ce voia şi se 
învățase să fie neascultător, pentru că adulţii erau 
schimbători în furia şi regulile lor, aşa că învățase să-şi 
obţină micile lui plăceri oriunde şi oricând putea. 

Supărat pe Krystal, rătăci ceva mai încolo de bancă, 
de-a lungul drumului. Un bărbat cu ochelari se apropia pe 
trotuar de el. 

(Gavin uitase unde parcase maşina. Plecase grăbit de 
la Mary de-acasă şi pornise direct pe Church Row, dându-şi 
seama că o luase greşit abia când ajunse în dreptul casei 
lui Miles şi a Samanthei. Fiindcă nu voia să treacă iar pe 
lângă locuinţa familiei Fairbrother, se înapoiase pe o rută 
ocolită la pod. 

Il văzu pe băiat, murdar de ciocolată şi neîngrijit, şi 
trecu mai departe, simțind că visul său de fericire se 
năruise şi aproape că îşi dorea să se poată întoarce acasă 
la Kay şi să se lase îmbrăţişat în tăcere... Mereu se purtase 
foarte tandru cu el când fusese nefericit, tocmai asta îl 
atrăsese la ea, de la bun început.) 

Auzind susurul apei, lui Robbie i se făcu şi mai sete. 
Mai plânse un pic în timp ce-şi schimbă direcţia şi se 
îndepărtă de pod, înapoi, pe lângă locul unde Krystal stătea 
ascunsă. Tufişurile începură să se zgâlţâie. Merse mai 
departe, mânat de sete, apoi observă o gaură într-un gard 
viu lung, pe partea stângă a drumului. Când ajunse acolo, 
se uită prin ea şi zări un teren de fotbal. 

Robbie se strecură prin spaţiul acela şi contemplă 
terenul larg cu castanul lui mare şi porţile de joc. Robbie 
ştia ce erau pentru că vărul lui, Dane, îi arătase cum să dea 
cu piciorul în minge la parcul de joacă. Nu văzuse niciodată 
atât de multă verdeață. 

O femeie traversa terenul, cu mâinile la piept şi capul 
plecat. 

(Samantha rătăcise îndelung, oriunde, numai să nu fie 
în apropiere de Church Row. lşi pusese o mulţime de 
întrebări şi găsise puţine răspunsuri. lar una dintre întrebări 


501 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


era dacă nu cumva mersese prea departe mărturisindu-i lui 
Miles despre scrisoarea aia stupidă, scrisă la beţie, pe care 
o trimisese din ură şi care, acum, părea un gest mai puţin 
inteligent... 

Ridică privirea şi ochii ei îi întâlniră pe-ai lui Robbie. 
Copiii pătrundeau adeseori prin gaura din gardul viu ca să 
se joace pe teren în weekenduri. Şi fetele ei făceau asta 
când erau mai mici. 

Se căţără peste poartă şi se îndreptă spre piaţă lăsând 
râul în spate. Nu putea să scape de senzaţia de dezgust 
faţă de propria persoană.) 

Robbie se întoarse prin spaţiul din gardul viu şi mai 
merse puţin de-a lungul drumului după femeia care se 
plimba, dar curând aceasta dispăru din câmpul lui vizual. 
Jumătatea de pachet de Rolos se topea în mâna lui şi nu 
voia să le lase jos, dar îi era tare sete. Poate că sora lui 
terminase. Se întoarse în direcţia opusă. 

Când ajunse la primul pâlc de tufişuri de pe mal, văzu 
că acestea nu se mişcau, aşa că i se păru în regulă să se 
apropie. 

— Krystal, spuse el. 

Dar tufişurile erau goale. Krystal dispăruse. 

Robbie începu să plângă şi să strige după Krystal. Se 
căţără înapoi pe mal şi se uită disperat în susul şi în josul 
drumului, dar nu se vedea nici urmă de ea. 

— Krystal! zbieră el. 

O femeie cu părul cărunt şi tuns scurt îi aruncă o 
privire şi se încruntă, în timp ce se deplasa cu paşi vioi pe 
trotuarul celălalt. 

Shirley o lăsase pe Lexie la IBRICUL DE ARAMĂ, unde 
părea fericită, dar ceva mai încolo, în piaţă, o zări pe 
Samantha - era ultima persoană pe care şi-ar fi dorit s-o 
întâlnească, aşa că o luase în direcţie opusă. 

Scâncetele şi văicărelile băieţelului răsunară în urma ei 
în timp ce mergea cu pas grăbit. Shirley strângea aprig 
seringa în mâna vârâtă în buzunar. Nu va ajunge o glumă 
obscenă. Voia să fie pură şi să aibă parte de compătimire, 
asemenea lui Mary Fairbrother. Era stăpânită de o furie 


502 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


nestăvilită, atât de periculoasă, încât nu mai putea gândi 
coerent: voia să acţioneze, să pedepsească, să termine. 

Chiar înainte de vechiul pod de piatră, un pâlc de 
tufişuri se cutremură la stânga lui Shirley. Aruncă o privire 
în jos şi întrezări o imagine dezgustătoare a ceva sordid şi 
josnic, care avu darul s-o stârnească şi mai mult. 


XIII 


Sukhvinder se plimbase prin Pagford mai mult decât 
Samantha. Plecase de la Vechiul Vicariat la scurt timp după 
ce maică-sa îi spusese că trebuie să se ducă la muncă şi de 
atunci rătăcise pe străzi, fiind atentă la zonele de 
excluziune invizibile de lângă Church Row, Hope Street şi 
piaţă. 

Avea aproape cincizeci de lire în buzunar, 
reprezentând câştigul de la cafenea şi de la petrecerea 
aniversară, şi lama de ras. Ar fi vrut să-şi ia la ea şi libretul 
de economii de la societatea de construcţii, care se afla 
într-un mic fişet din biroul tatălui ei, dar Vikram stătea la 
masa de lucru. Aşteptase o vreme în staţia de autobuz de 
unde se putea lua cursa de Yarvil, dar apoi le zărise 
apropiindu-se pe drum pe Shirley şi Lexie, aşa că se făcuse 
nevăzută. 

Trădarea Gaiei fusese brutală şi neaşteptată. Să se dea 
la Fats Wall... care o s-o lase baltă pe Krystal, acum că o 
avea pe Gaia. Orice băiat i-ar da papucii oricărei fete pentru 
Gaia, ştia asta. Dar nu suporta să se ducă la muncă şi s-o 
audă pe singura ei aliată zicând că, de fapt, Fats era un tip 
OK, pe bune. 

Mobilul îi băzâi. Gaia îi trimisese deja două SMS-uri. 

Cât de beată am fost astă-noapte? 

Mergi la muncă? 

Nimic despre Fats Wall. Nimic despre mozoleala cu 
torţionarul lui Sukhvinder. Noul mesaj spunea: Eşti OK? 

Sukhvinder puse mobilul la loc în buzunar. Putea să 
meargă pe jos spre Yarvil şi să ia autobuzul de undeva din 


503 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


afara orăşelului, unde nimeni n-o putea vedea. Părinţii ei 
nu-i vor simţi lipsa până la cinci şi jumătate, când o 
aşteptau să se întoarcă de la cafenea. 

Un plan disperat prinse contur în mintea sa în timp ce 
mergea, înfierbântată şi ostenită: dacă ar putea să 
găsească un loc unde să se cazeze şi care să coste mai 
puţin de cincizeci de lire... tot ce voia era să rămână 
singură şi să-şi facă de lucru cu lama de ras. 

Se afla de-a lungul râului. Dacă trecea podul, putea să 
o ia pe o stradă lăturalnică până unde începea şoseaua de 
centură. 

— Robbie! Robbie! Unde eşti? 

Era Krystal Weedon, care alerga în susul şi în josul 
malului. Fats Wall fuma, cu o mână în buzunar, privind-o pe 
Krystal cum se agită. 

Sukhvinder coti brusc la dreapta pe pod, îngrozită să 
nu cumva s-o vadă vreunul dintre ei. Ţipetele lui Krystal se 
amestecau cu zgomotul apei. 

Sukhvinder remarcă ceva în apa râului. 

N-apucă să se gândească la ceea ce face - avea deja 
mâinile pe lespedea de piatră fierbinte - că se şi săltă pe 
marginea podului. Ţipă: „E în râu, Krys!“ şi sări, cu 
picioarele înainte, în apă. Piciorul îi fu spintecat de un 
monitor de computer spart, în timp ce curentul o trăgea la 
fund. 


XIV 


Când Shirley deschise uşa dormitorului, nu văzu decât 
două paturi goale. Justiţia avea nevoie de un Howard 
adormit. Va trebui să-l sfătuiască să se întoarcă în pat. 

Dar nu se auzea niciun sunet nici din bucătărie, nici din 
baie. Shirley era îngrijorată ca nu cumva, pentru că se 
întorsese acasă pe lângă râu, să-l fi ratat. De bună seamă 
că se îmbrăcase şi plecase la muncă. Poate că deja era cu 
Maureen în camera din spate şi discutau despre ea. 
Plănuind, poate, să divorţeze de ea şi să se căsătorească cu 


504 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Maureen în schimb, acum că jocul ieşise la iveală şi 
prefăcătoria se terminase. 

Aproape că alergă până în camera de zi, intenţionând 
să telefoneze la IBRICUL DE ARAMA. Howard stătea lungit 
pe covor, în pijama. 

Avea faţa purpurie şi ochii bulbucaţi. Un şuier slab 
venea dinspre buzele lui. O mână stătea strânsă slab pe 
pieptul său. Bluza de pijama i se ridicase. Shirley putea să 
vadă chiar porţiunea de piele acoperită de crustă în care 
plănuise să înfigă acul. 

Ochii lui Howard îi întâlniră pe ai ei într-o chemare 
mută. 

Shirley se holbă la el, îngrozită, după care fugi din 
încăpere. Primul lucru pe care îl făcu fu să ascundă 
EpiPenul în recipientul pentru biscuiţi. Apoi îl scoase de- 
acolo şi îl aruncă în spatele cărţilor de bucate. 

Alergă din nou în camera de zi şi sună la 999. 

— Pagford? Sunaţi pentru Orrbank Cottage, nu-i aşa? 
Avem una deja pe drum! 

— Oh, mulţumesc, slavă Domnului, spuse Shirley, şi 
aproape că închise telefonul când îşi dădu seama ce 
spusese şi ţipă: Nu, nu, nu Orrbank Cottage... 

Dar centralista dispăruse deja de pe fir şi trebui să 
formeze din nou. Se panică atât de mult, încât scăpă 
receptorul din mână. Pe covorul de lângă ea, şuieratul lui 
Howard devenea tot mai slab. 

— Nu Orrbank Cottage! strigă ea. 36 Evertree 
Crescent, Pagford... soţul meu a suferit un atac de cord... 


XV 


Pe Church Row, Miles Mollison ieşi vijelios din casă în 
papuci şi alergă pe trotuarul în pantă până la Vechiul 
Vicariat. Bătu la uşa groasă din lemn de stejar cu mâna 
stângă, în timp ce cu dreapta încerca să formeze numărul 
soţiei sale. 

— Da? întrebă Parminder, deschizând uşa. 


505 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Taică-meu, suspină Miles... un nou atac de inimă... 
Mama a chemat ambulanţa... vrei să vii? Te rog, vrei să vii? 

Parminder se înapoie rapid în casă, dădu să apuce 
mecanic geanta de doctor, dar se controlă. 

— Nu pot, sunt suspendată de la muncă, Miles. Nu pot. 

— Glumeşti... te rog... ambulanţa ajunge aici abia 
peste... 

— Nu pot, Miles, spuse ea. _ 

Bărbatul se întoarse şi fugi prin poarta deschisă. In faţa 
lui, o văzu pe Samantha, venind pe aleea grădinii. O 
chemă, cu vocea frântă, iar ea se întoarse surprinsă. La 
început, crezu că ea era cauza panicii. 

— Tata... S-a prăbuşit... vine o ambulanţă... S-o ia 
dracu’ pe Parminder Jawanda, nu vrea să vină. 

— Dumnezeule, spuse Samantha. O, Dumnezeule! 

Se grăbiră să ajungă la maşină şi porniră la drum, Miles 
în papuci, Samantha în saboţii care-i răniseră picioarele. 

— Miles, ascultă, se aude o sirenă... deja a ajuns... 

Dar când întoarseră pe Evertree Crescent, nu se afla 
nimic acolo, iar sirena nu se mai auzea. 

Pe un gazon situat la un kilometru şi jumătate 
depărtare, Sukhvinder Jawanda vomita apă de râu sub o 
salcie, în vreme ce o bătrânică o înfăşurase cu nişte pături 
care erau la fel de îmbibate de apă ca şi hainele lui 
Sukhvinder. Nu departe de acolo, omul cu câinele care o 
scosese pe Sukhvinder din râu trăgând-o de păr şi de bluză 
era aplecat deasupra unui trup mic şi lipsit de vlagă. 

Sukhvinder crezuse că-l simte pe Robbie zbătându-se 
în braţele ei, dar aceea fusese smucitura nemiloasă a 
râului, care încerca să i-l smulgă din mâini. Era o înotătoare 
puternică, dar râul o târâse dedesubt, trăgându-i corpul 
neajutorat în toate direcţiile. Fusese târâtă pe după cotul 
râului şi aruncată către mal; reuşise să ţipe, apoi văzuse un 
bărbat cu un câine, alergând către ea de-a lungul malului. 

— Nu mai are niciun rost, zise bărbatul care încercase 
să readucă la viaţă trupul plăpând al lui Robbie vreme de 
douăzeci de minute. S-a dus. 

Sukhvinder începu să hohotească şi se prăbuşi pe 


506 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


pământul rece şi ud, cuprinsă de un tremur violent, în 
vreme ce sunetul sirenei ajungea la ei, prea târziu. 

În Evertree Crescent, paramedicii se chinuiau să-l urce 
pe Howard pe targă. Miles şi Samantha trebuiră să dea o 
mână de ajutor. 

— Noi venim cu maşina, du-te cu tata, îi strigă Miles lui 
Shirley, care stătea năucită, părând că nu vrea să urce în 
ambulanţă. 

Maureen, care tocmai condusese ultimul client afară 
din IBRICUL DE ARAMA, stătea în prag şi asculta. 

— O mulţime de sirene, spuse ea peste umăr către 
Andrew care, epuizat, ştergea mesele. Ceva trebuie să se fi 
întâmplat. 

Şi trase aer adânc în piept, de parcă ar fi sperat să 
simtă izul dezastrului în aerul călduţ al după-amiezii. 


507 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a şasea 


Punctele slabe ale corpurilor de voluntari 
22.23... Principalele puncte slabe ale unor astfel de 


organisme sunt faptul că sunt dificil de mobilizat şi pasibile 
de dezmembrare... 


Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 
Ediţia a şaptea 


508 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Colin Wall îşi imaginase de nenumărate ori poliţia 
bătând la uşa sa. Au ajuns, în sfârşit, în seara zilei de 
duminică, o femeie şi un bărbat, nu ca să-l aresteze pe 
Colin, ci ca să-l caute pe fiul acestuia. 

Un accident fatal şi „Stuart, nu-i aşa?“ fusese martor. 

— E acasă? 

— Nu, spuse Tessa. O, Dumnezeule... Robbie 
Weedon... dar copilul stătea în Fields... de ce era aici? 

Poliţista îi explică, cu blândeţe, ce credeau ei că se 
întâmplase. „Adolescenţii l-au scăpat din ochi“ a fost fraza 
pe care ea a folosit-o. 

Tessa crezu că o să leşine. 

— Nu ştiţi unde e Stuart? întrebă polițistul. 

— Nu, zise Colin, cu faţa suptă şi ochii înneguraţi. Unde 
a fost văzut ultima oară? 

— Când colegul nostru a ajuns la locul faptei, Stuart se 
pare că... Aă... Fugise. 

— Oh, Dumnezeule, gemu din nou Tessa. 

— Nu răspunde la telefon, zise Colin calm; deja 
formase numărul lui Fats pe mobilul lui. Va trebui să 
mergem să-l căutăm. 

Colin făcuse repetiţii în caz de dezastru toată viaţa lui. 
Era pregătit. Îşi luă pardesiul din cuier. 

— O să-ncerc să dau de Arf, zise Tessa, alergând la 
telefon. 

La Hilltop House, aşa izolată cum era, nu ajunsese 
nicio veste despre nenorocirile care avuseseră loc. 
Telefonul lui Andrew sună în bucătărie. 

— "Lo, spuse el, cu gura plină de pâine prăjită. 

— Andy, Tessa Wall la telefon. Stu e cu tine? 

— Nu, zise el. Îmi pare rău. 

Dar nu-i părea rău deloc că Fats nu era cu el. 


509 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— S-a-ntâmplat ceva, Andy. Stu era jos, la râu, cu 
Krystal Weedon, iar fata îl avea şi pe frăţiorul ei cu ea, şi 
băiatul s-a înecat. Stu a fugit... a fugit undeva. Poţi să te 
gândeşti unde-ar putea fi? 

— Nu, spuse Andrew automat, pentru că aşa cerea 
codul lui şi-al lui Fats: să nu spui niciodată părinţilor. 

Dar oroarea a ceea ce tocmai auzise se furişă prin 
telefon ca o ceaţă rece şi umedă. Totul deveni dintr-odată 
mai puţin clar, mai puţin sigur. Tessa se pregătea să 
închidă. 

— Staţi, doamnă Wall, spuse el. S-ar putea să ştiu... E 
un loc, la râu... 

— Nu cred că s-ar apropia de râu acum, zise Tessa. 

Secundele treceau şi Andrew era tot mai convins că 
Fats se afla la Cubby Hole. 

— E singurul loc la care mă pot gândi, zise el. 

— Spune-mi unde... 

— Va trebui să vă arăt. 

— Ajung acolo în zece minute! strigă ea. 

Colin străbătea deja străzile Pagfordului pe jos. Tessa 
urcă la volanul maşinii, pe drumul în pantă, şi-l găsi pe 
Andrew aşteptând-o la colţ, de unde lua de obicei 
autobuzul. Îi spuse pe unde să meargă prin oraş. Luminile 
stradale erau palide pe fundalul amurgului. 

Parcară lângă copacii în preajma cărora Andrew 
obişnuia să lase bicicleta de curse a lui Simon. Tessa se 
dădu jos din maşină şi îl urmă pe Andrew până la marginea 
apei, nedumerită şi înspăimântată. 

— Nu-i aici, spuse ea. 

— E mai încolo, zise Andrew, arătând spre Pargetter 
Hill, întunecat şi abrupt coborând direct în râu - se vedea 
doar o fâşie îngustă de mal până la apa vijelioasă. 

— Cum adică? întrebă Tessa, îngrozită. 

Andrew ştiuse de la bun început că femeia nu va putea 
să vină cu el, scundă şi îndesată cum era. 

— Mă duc eu să văd, spuse el. Dacă vreţi, mă aşteptaţi 
aici. 

— Dar e prea periculos! strigă ea, încercând să 


510 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


acopere mugetul râului. 

Ignorând-o, Andrew căută locurile familiare de sprijin 
pentru mâini şi picioare. Pe când băiatul se deplasa încet 
de-a lungul fâşiei înguste de pământ, acelaşi gând le trecu 
prin minte amândurora: că era posibil ca Fats să fi căzut 
sau chiar să fi sărit în râul care vuia atât de aproape de 
picioarele lui Andrew. 

Tessa rămase la marginea apei până când nu-l mai 
putu vedea pe Andrew; apoi îşi întoarse privirea în altă 
parte, încercând să nu plângă în cazul în care Stuart ar fi 
fost acolo, pentru că trebuia să discute calm cu el. Pentru 
prima oară, se întrebă unde o fi Krystal. Poliţiştii nu-i 
spuseseră, iar groaza ei legată de Fats anulase orice altă 
preocupare... 

„Te rog, Doamne, lasă-mă să-l găsesc pe Stuart”, se 
rugă ea. „Lasă-mă să-l găsesc pe Stuart, te rog, Doamne.” 

Apoi, scoase mobilul din buzunarul hainei şi o sună pe 
Kay Bawden. 

— Nu ştiu dacă ai auzit, strigă ea peste zgomotul apei 
vijelioase, şi îi spuse lui Kay povestea. 

— Dar nu mai sunt asistenta ei socială, răspunse Kay. 

La şase metri mai încolo, Andrew ajunse la Ungherul 
Tihnit. Era întuneric beznă; nu fusese niciodată acolo aşa de 
târziu. Se săltă înăuntru. 

— Fats? 

Auzi ceva mişcându-se în spatele grotei. 

— Fats? Eşti acolo? 

— Ai un foc, Arf? spuse o voce de nerecunoscut. Mi-am 
scăpat pe jos chibriturile. 

Andrew se gândi să strige la Tessa, dar ea nu ştia de 
cât timp era nevoie să ajungi la Ungherul Tihnit. Putea să 
mai aştepte puțin. 

Îi dădu bricheta lui Fats. La flacăra ei pâlpâitoare, 
Andrew văzu că înfăţişarea prietenului său era aproape la 
fel de schimbată ca şi vocea. Fats avea pungi la ochi şi 
toată faţa lui era umflată. 

Flacăra se stinse. Jarul ţigării lui Fats lumină în 
întuneric. 


511 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— E mort? Frati-su? 

Andrew nu-şi dăduse seama că Fats nu ştia. 

— Da, spuse el şi adăugă: Aşa cred. Aşa am... am 
auzit. 

Urmă o tăcere şi un scâncet slab, ca un schelălăit, 
ajunse la el prin întuneric. 

— Doamnă Wall! ţipă Andrew scoțând capul din grotă 
cât de mult putu, astfel încât zgomotul apei estompa 
suspinele lui Fats. Doamnă Wall, e aici! 


Poliţista fusese blândă şi amabilă, în căsuţa înghesuită 
de lângă râu, unde apa picura acum peste pături, scaune 
ieftine şi preşuri uzate. Bătrâna care era stăpâna casei 
adusese o sticlă cu apă fierbinte şi o cană cu ceai, pe care 
Sukhvinder nici nu putu s-o ridice, atât de tare îi tremurau 
mâinile. Dăduse afară frânturi de informaţie: numele ei, al 
lui Krystal şi numele băieţelului mort pe care-l urcau în 
ambulanţă. Bărbatul cu câinele care o scosese din apă era 
surd de-a binelea. Dădea o declaraţie pentru poliţie în 
camera alăturată, iar lui Sukhvinder nu-i plăcea deloc 
sunetul relatării sale urlate. Îşi legase câinele de un copac 
de afară şi animalul scheuna insistent. 

Apoi, poliţiştii sunară la părinţii ei şi aceştia veniră, 
Parminder răsturnând o masă şi spărgând unul dintre 
ornamentele bătrânei în timp ce traversa încăperea 
aducând cu ea haine curate. In baia micuță, tăietura 
adâncă şi murdară de pe piciorul lui Sukhvinder ieşi la 
iveală, stropind covoraşul scămoşat cu picături negre, iar 
când Parminder văzu rana, ţipă la Vikram, care le 
mulțumea cu glas tare tuturor în hol, că trebuie s-o ducă de 
îndată pe Sukhvinder la spital. 

Fata vomită din nou în maşină, iar mama sa, care se 
afla alături de ea pe bancheta din spate, o şterse şi, tot 
drumul până la spital, Parminder şi Vikram vorbiră întruna; 
tatăl ei tot repeta „O să aibă nevoie de un sedativ“ şi 


512 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


„Tăietura aia o să aibă nevoie neapărat de copci“, iar 
Parminder îi spunea mereu lui Sukhvinder, care tremura şi 
icnea, „Puteai să mori. Puteai să mori“. 

Se simţea ca şi cum ar fi fost încă sub apă. Sukhvinder 
se afla undeva unde nu putea să respire. Incercă să răzbată 
prin tot, să se facă auzită. 

— Krystal ştie că e mort? întrebă ea printre dinţii care-i 
clănţăneau, iar Parminder trebui s-o roage să repete 
întrebarea de mai multe ori. 

— Nu ştiu, răspunse ea în cele din urmă. Puteai să 
mori, Jolly. 

La spital, o puseră să se dezbrace din nou, dar de data 
asta maică-sa era cu ea în compartimentul delimitat de 
perdele şi Sukhvinder îşi dădu seama de greşeală prea 
târziu, când văzu expresia de oroare de pe faţa lui 
Parminder. 

— Dumnezeule! spuse ea, apucând-o pe Sukhvinder de 
antebraţ. Dumnezeule, ce ţi-ai putut face pe mâini?! 

Sukhvinder nu putea vorbi, aşa că se lăsă în voia 
lacrimilor şi a tremuratului incontrolabil, iar Vikram strigă la 
toată lumea, inclusiv la Parminder, s-o lase în pace, dar în 
acelaşi timp să se grăbească naibii odată, căci tăietura aia 
trebuia curățată, iar fata avea nevoie de copci, de sedative 
şi de radiografii... 

Mai târziu, au aşezat-o în pat, cu câte un părinte de 
fiecare parte, şi amândoi îi mângâiau câte o mână. li era 
cald şi se simţea amorţită, iar la picior nu mai avea dureri. 
Cerul de dincolo de ferestre era întunecat. 

— Howard Mollison a avut un nou atac de cord, o auzi 
ea pe maică-sa zicându-i tatălui ei. Miles a vrut să mă duc 
să-l văd. 

— Ce mai tupeu! spuse Vikram. 

Sukhvinder constată cu o surprindere diminuată de 
ameţeală că cei doi nu mai vorbiră despre Howard Mollison. 
Se mulţumiră să-i mângâie mâinile până când, în scurt 
timp, fata aţipi. 

În cealaltă parte a clădirii, într-o încăpere albastră 
neîngrijită, cu scaune din plastic şi un acvariu cu peşti într- 


513 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


un colţ, Miles şi Samantha stăteau de o parte şi de alta alui 
Shirley, aşteptând veşti din sala de operaţii. Miles avea’ tot 
papucii în picioare. 

— Nu pot să cred că Parminder Jawanda n-a vrut să 
vină, spuse el pentru a nu ştiu câta oară, cu voce spartă. 

Samantha se ridică, trecu pe lângă Shirley şi-l cuprinse 
cu braţele pe Miles, sărutându-i părul des, cărunt, 
inhalându-i mirosul familiar. 

Shirley spuse cu o voce ascuţită şi sugrumată: 

— Nu sunt surprinsă că n-a venit. Nu sunt surprinsă. E 
absolut revoltător. 

Tot ce-i mai rămăsese din vechea ei viaţă şi vechile 
certitudini era atacarea țintelor familiare. Şocul îi luase 
aproape totul: nu mai ştia în ce să creadă şi nici măcar ce 
să spere. Omul de pe masa de operaţii nu era bărbatul cu 
care crezuse că se măritase. Dacă s-ar fi putut întoarce în 
acel loc fericit al certitudinii, de dinainte să fi citit postarea 
aia îngrozitoare... 

Poate că ar trebui să închidă site-ul. Să elimine în 
întregime forumul. Se temea că Fantoma ar putea să 
revină, că ar putea să spună din nou acel lucru îngrozitor... 

Voia să se ducă acasă, chiar în acel moment, şi să 
închidă site-ul. Şi, dacă tot se ducea acolo, să distrugă şi 
EpiPenul o dată pentru totdeauna... 

„L-a văzut... ştiu că l-a văzut... 

Dar nu l-aş fi folosit niciodată, serios. N-aş fi făcut-o. 
Eram supărată. Dar n-aş fi făcut-o..." 

Şi dacă Howard supravieţuia şi primele lui cuvinte ar fi 
fost: A fugit din dormitor când m-a văzut. N-a chemat 
imediat ambulanţa. Ţinea în mână o seringă mare... 

„Atunci am să spun că i-a fost afectat creierul”, se 
gândi sfidător Shirley. 

lar dacă murea... 

Lângă ea, Samantha îl îmbrăţişa pe Miles. Lui Shirley 
nu-i plăcea asta; ea trebuia să fie centrul atenţiei; soţul e; 
era cel care zăcea pe masa de operaţie, luptându-se pentru 
propria viaţă. Ea dorise să fie asemenea lui Mary 
Fairbrother, mângâiată şi admirată, o eroină tragică. Nu aşa 


514 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îşi imaginase lucrurile... 

— Shirley? 

Ruth Price, în uniforma de asistentă, intrase grăbită în 
încăpere, cu faţa ei slabă şi tristă exprimând compasiune. 

— Tocmai am auzit... nu puteam să nu vin... Shirley, ce 
groaznic, îmi pare tare rău. 

— Ruth, draga mea, spuse Shirley, ridicându-se şi 
îngăduindu-i celeilalte s-o îmbrăţişeze. Foarte drăguţ din 
partea ta. Foarte drăguţ. 

Lui Shirley îi făcu plăcere să le-o prezinte pe prietena 
ei asistentă lui Miles şi Samanthei şi să se lase compătimită 
în faţa lor. Era o foarte mică mostră a felului cum îşi 
imaginase văduvia... 

Dar pe urmă Ruth trebui să se întoarcă la muncă, iar 
Shirley reveni la scaunul ei de plastic şi la gândurile ei 
chinuitoare. 

— O să se facă bine, îi murmura Samantha lui Miles, 
care-şi odihnea capul pe umărul ei. Ştiu c-o să reuşească. A 
făcut-o ultima oară. 

Shirley privea peştişorii scăldaţi în lumina neonului 
cum se mişcau fulgerător încolo şi-ncoace în acvariu. 
Trecutul era cel pe care voia ea să-l schimbe; viitorul era 
gol de conţinut. 

— A anunţat-o cineva pe Mo? întrebă Miles după o 
vreme, ştergându-se la ochi cu dosul palmei, în vreme ce 
cu cealaltă mână strângea piciorul Samanthei. Mamă, vrei 
s-o sun...? 

— Nu, replică tăios Shirley. O să aşteptăm... până când 
vom şti. 

Sus, în blocul operator, corpul lui Howard Mollison se 
revărsa peste marginile mesei de operaţii. Avea pieptul larg 
deschis, dezvăluind ruinele muncii artizanale a lui Vikram 
Jawanda.  Nouăsprezece oameni lucrau să repare 
vătămările, în vreme ce maşinile la care era conectat 
Howard scoteau sunete line şi implacabile, confirmând 
faptul că era viu. lar undeva, mult mai jos, în măruntaiele 
spitalului, cadavrul lui Robbie Weedon zăcea palid şi 
îngheţat la morgă. Nimeni nu-l însoţise la spital şi nimeni nu 


515 / 544 


JK Rowling Moarte subită 
venise să-l vadă în sertarul lui metalic. 


Andrew refuză să-i însoţească, aşa că în maşină 
rămaseră doar Tessa şi Fats, iar acesta spuse: 

— Nu vreau să merg acasă. 

— În regulă, replică Tessa şi continuă să conducă, în 
vreme ce vorbea cu Colin la telefon. E cu mine... Andy l-a 
găsit. Ne întoarcem în curând... Da... Da, aşa am să fac... 

Lacrimile şiroiau pe faţa lui Fats; corpul îl trăda; era 
exact ca atunci când urina fierbinte îi cursese pe picior şi în 
şosetă, când făcuse pipi pe el din cauza lui Simon Price. 
Lichidul sărat şi fierbinte se prelingea peste bărbie şi pe 
piept, asemenea picăturilor de ploaie. 

Îşi tot imagina înmormântarea. Un sicriu minuscul. 

El nu voise s-o facă cu copilul atât de aproape. 

Oare se va izbăvi vreodată de povara copilului mort? 

— Aşa că ai fugit, spuse Tessa cu răceală, ignorându-i 
lacrimile. 

Se rugase să-l găsească viu, dar senzaţia ei cea mai 
puternică era scârba. Lacrimile lui nu avură darul s-o 
înmoaie. Era obişnuită cu lacrimile bărbaţilor. O parte din 
ea se ruşina că, până la urmă, el nu se aruncase în râu. 

— Krystal le-a spus poliţiştilor că voi doi eraţi împreună 
în tufişuri. Pur şi simplu, l-aţi lăsat de capul lui, nu-i aşa? 

Fats rămăsese fără grai. Nu-i venea să creadă de câtă 
cruzime era în stare maică-sa. Chiar nu înţelegea cât de 
devastat era, oroarea care îl stăpânea, senzaţia că se 
contaminase cu ceva cumplit? 

— Ei bine, sper că a; lăsat-o gravidă, spuse Tessa. O 
să-i ofere ceva pentru care să trăiască. 

De fiecare dată când luau câte un viraj, Fats credea că- 
I va duce acasă. De Cubby se temuse cel mai mult, dar 
acum nu mai putea alege între părinţii lui. Ar fi vrut să se 
dea jos din maşină, dar ea închisese toate uşile. 

Fără avertisment, Tessa trase pe marginea drumului şi 


516 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


frână. Fats, ţinându-se de marginile scaunului, observă că 
se aflau pe un spaţiu de parcare al şoselei de centură a 
Yarvilului. Temându-se că-i va cere să se dea jos din 
maşină, îşi întoarse spre ea faţa tumefiată. 

— Mama ta naturală, spuse Tessa, uitându-se la el cum 
nu se mai uitase niciodată, fără milă şi bunătate, avea 
paisprezece ani. Am avut impresia, din cele ce ni s-au spus, 
că făcea parte din clasa mijlocie, o fată cu mintea ageră. A 
refuzat cu înverşunare să spună cine era tatăl tău. Nimeni 
nu ştia dacă încearcă să protejeze vreun prieten minor sau 
ceva mai rău. Ni s-au spus toate astea pentru cazul în care 
ai fi avut probleme fizice sau mentale. În caz că - spuse ea 
răspicat, ca un profesor care încearcă să sublinieze o 
cerinţă dintr-un test -, ai fi fost rodul unei legături 
incestuoase. 

Fats se retrase de lângă ea. Ar fi preferat să fie 
împuşcat. 

— Eram disperată să te adopt, spuse ea. Disperată. 
Dar tata era foarte bolnav. Mi-a spus: „Nu pot s-o fac. Mi-e 
teribil de frică să nu-i fac rău bebeluşului. Trebuie să-mi mai 
revin înainte să luăm o asemenea decizie şi nu pot să fac 
asta şi să mă mai confrunt şi cu un bebeluş.” Dar eu eram 
atât de hotărâtă să te am, spuse Tessa, încât l-am presat să 
mintă şi să le spună asistenţilor sociali că era bine, şi să se 
prefacă fericit şi normal. Te-am adus acasă, şi erai micuţ şi 
prematur, iar în a cincea noapte de când erai cu noi, tata s- 
a dat jos din pat pe furiş şi s-a dus în garaj, a legat un 
furtun la ţeava de eşapament a maşinii şi a încercat să se 
sinucidă, pentru că era convins că te sufocase. Şi n-a lipsit 
mult să moară. Aşa că poţi să dai vina pe mine, adăugă 
Tessa, pentru faptul că tu şi tata aţi început cu stângul. Şi 
poate că ai dreptate să mă învinuieşti pentru tot ce s-a 
întâmplat de atunci. Dar trebuie să-ţi spun un lucru, Stuart. 
Tatăl tău şi-a petrecut viaţa confruntându-se cu lucruri pe 
care nu le-a săvârşit. Nu mă aştept ca tu să înţelegi genul 
lui de curaj. Dar - şi vocea îi şovăi în sfârşit, iar el o auzi în 
sfârşit pe mama pe care o cunoştea - să ştii că te iubeşte, 
Stuart. 


517 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Adăugase minciuna pentru că nu se putuse abţine. În 
seara asta, pentru prima oară, Tessa era convinsă că era o 
minciună şi că tot ceea ce făcuse în viaţă, spunându-şi că o 
face pentru ca să fie bine, nu fusese altceva decât egoism 
orb, care generase confuzie şi nenorocire pretutindeni în 
jur. „Dar cine ar suporta să ştie care stele sunt deja 
moarte?” îşi zise ea, privind cerul nopţii. „Ar putea suporta 
cineva să ştie că toate sunt moarte?” 

Răsuci cheia în contact, schimbă vitezele şi porniră din 
nou pe şoseaua. De centură. 

— Nu vreau să merg în Fields, spuse Fats, cuprins de 
groază. 

— Nu mergem în Fields, zise ea. Te duc acasă. 


IV 


Poliţia a prins-o în sfârşit pe Krystal Weedon în timp ce 
alerga deznădăjduită pe malul râului, chiar la marginea 
Pagfordului, continuând să-şi strige frăţiorul cu o voce 
spartă. Poliţista care s-a apropiat de ea a strigat-o pe nume 
şi a încercat să-i dea vestea cu cât mai multă blândeţe, dar 
Krystal s-a repezit s-o bată, pentru ca în final poliţista să fie 
nevoită s-o bage cu forţa în maşină. Krystal nu observase 
că Fats dispăruse furişându-se printre copaci; pentru ea, 
Fats nu mai exista. 

Poliţiştii au dus-o pe Krystal acasă, dar când au bătut 
la uşa din faţă, Terri a refuzat să răspundă. Îi zărise prin 
geamul de la etaj şi crezuse că fiica ei făcuse acel lucru de 
neconceput şi de neiertat, spunându-le porcilor despre 
genţile pline cu haşişul lui Obbo. Târî mai întâi sacoşele 
grele în timp ce poliţia bătea de zor la uşă şi nu deschise 
uşa decât în momentul când consideră că devenise 
inevitabil. 

— Ce vreţi? strigă ea prin crăpătura îngustă. 

Poliţista îi ceru de trei ori permisiunea să intre, dar 
Terri refuză, cerând să-i spună ce vor de la ea. Câţiva vecini 
începură să caşte ochii pe la geamuri. Nici când poliţista 


518 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


spuse: „E vorba despre băiatul tău, Robbie...”, Terri nu se 
prinse. 

— Las’ că-i bine. N-a păţit ni'ca. E cu Krystal. 

Dar deodată o zări pe Krystal, care refuzase să rămână 
în maşină şi parcursese jumătate din cărarea prin grădină. 
Privirea lui Terri se prelinse în jos pe corpul fiicei sale, acolo 
unde ar fi trebuit să se afle Robbie, agăţat de ea, 
înspăimântat de oamenii ăia străini. 

Terri năvăli afară din casă cu mâinile întinse ca nişte 
gheare, iar poliţista trebui s-o prindă de mijloc şi s-o 
îndepărteze de Krystal, a cărei fată încerca s-o mutileze. 

— Nenorocito, ce i-ai făcut lu' Robbie? 

Krystal se feri de cele două femei care se luptau, dădu 
fuga în casă şi trânti uşa în urma ei. 

— Futu-i mama mă-sii! înjură în barbă polițistul. 

La câţiva kilometri depărtare, în casa de pe Hope 
Street, Kay şi Gaia Bawden stăteau faţă în faţă în holul 
învăluit în întuneric. Niciuna dintre ele nu era îndeajuns de 
înaltă ca să înlocuiască becul ars de câteva zile şi n-aveau 
nici scară. Cât a fost ziua de lungă, s-au certat şi aproape 
că s-au împăcat, după care iar s-au certat. In sfârşit, în 
momentul când reconcilierea părea aproape, când Kay 
admisese că şi ea ura Pagfordul, că totul fusese o greşeală 
şi că va încerca să facă astfel încât să plece amândouă la 
Londra, îi sună mobilul. 

— Fratele lui Krystal Weedon s-a înecat, şopti Kay când 
încheie convorbirea cu Tessa. 

— Oh, spuse Gaia. 

Ştiind că trebuie să-şi exprime compasiunea, dar 
temându-se să abandoneze discuţia despre Londra înainte 
să o convingă pe maică-sa să-şi ia un angajament ferm, 
adăugă, cu o voce firavă şi tensionată: 

— Tristă întâmplare. 

— S-a petrecut aici, în Pagford, spuse Kay. De-a lungul 
şoselei. Krystal era cu băiatul Tessei Wall. 

Gaia se simţi şi mai ruşinată că-l lăsase pe Fats Wall s- 
o sărute. Avusese un gust oribil, de bere şi ţigări, şi pe 
deasupra încercase s-o pipăie. Ea merita mult mai mult 


519 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


decât Fats Wall, ştia asta. Dacă măcar ar fi fost Andrew 
Price, s-ar fi simţit mai bine. Sukhvinder nu-i răspunsese la 
niciunul dintre apeluri, toată ziua. 

— Va fi absolut distrusă, spuse Kay, cu privirea în gol. 

— Dar tu nu poţi să faci nimic, zise Gaia. Poţi? 

— Păi... murmură Kay. 

— N-o lua de la capăt! ţipă Gaia. Mereu, dar mereu se- 
ntâmplă la fel! Nu mai eşti asistenta ei socială! Cum 
rămâne, strigă ea, bătând din picior aşa cum făcea când 
era mică, cum rămâne cu mine?! 

Ofiţerul de poliţie din Foley Road chemase deja 
asistenta socială de serviciu. Terri se smucea şi ţipa, 
încercând să bată la uşa de la intrare, în timp ce din spatele 
acesteia se auzeau sunete de mobilă trasă pentru a forma 
o baricadă. Vecinii ieşeau în pragurile uşilor, ca un auditoriu 
fascinat al prăbuşirii psihice a lui Terri. Cumva, cauza 
acesteia se transmise printre privitori, pornind de la urletele 
incoerente ale lui Terri şi atitudinea intimidantă a 
poliţiştilor. 

— Băieţelul a murit, îşi spuneau unul altuia. 

Nimeni nu se apropie să ofere consolare şi alinare. 
Terri Weedon nu avea prieteni. 

— Vino cu mine, o imploră Kay pe fiica ei rebelă. Vreau 
să mă duc până la ea şi să văd dacă pot să fac ceva. M-am 
înţeles bine cu Krystal. Ea n-are pe nimeni. 

— Pariez că şi-o trăgea cu Fats Wall când s-a 
întâmplat! urlă Gaia. 

Dar ăsta fu protestul ei final şi, câteva minute mai 
târziu, îşi prindea centura de siguranţă în vechiul Vauxhall 
al lui Kay, bucuroasă, până la urmă, că mama ei o rugase s- 
o însoţească. 

Dar, înainte ca ele să ajungă la şoseaua de centură, 
Krystal găsise ceea ce căutase: o pungă de heroină ascunsă 
în masca pentru calorifer. A doua din cele pe care Obbo i le 
dăduse lui Terri drept plată pentru ceasul Tessei Wall. O 
duse, împreună cu instrumentele lui Terri, în baie, singura 
încăpere care avea încuietoare. 

Mătuşa Cheryl trebuie să fi aflat ce se întâmplase, căci 


520 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Krystal îi putea auzi zbieretele răguşite, suprapuse peste 
tipetele lui Terri, chiar şi prin cele două uşi. 

— Nemernico, deschide uşa! Las-o pe mă-ta să te 
vadă! 

Şi strigătele poliţiştilor, încercând să le facă pe cele 
două femei să tacă. 

Krystal nu se mai injectase până atunci, dar văzuse de 
multe ori cum se face. Ştia despre „laptele praf”, cum să-ţi 
faci un cocteil, cum să încălzească lingura; de asemenea 
ştia despre biluţa minusculă din vată pe care o foloseai ca 
să absorbi heroina dizolvată şi care acţiona ca un filtru când 
umpleai seringa. Ştia că îndoitura braţului era locul cel mai 
bun unde să găseşti o venă şi ştia să poziţioneze acul cât 
mai lipit de piele. De asemenea, ştia, pentru că auzise 
vorbindu-se despre asta, că cei care se injectau prima oară 
nu suportau ceea ce reuşeau să suporte dependenţii, iar 
asta era bine, pentru că nu voia să suporte. 

Robbie murise, şi ea era vinovată. Încercând să-l 
salveze, îl ucisese. Imagini tremurate îi umpleau mintea în 
timp ce degetele ei lucrau ca să facă ceea ce trebuia făcut. 
Domnul Fairbrother, alergând de-a lungul malului, în 
costum de trening, în timp ce echipajul vâslea. Chipul Nanei 
Cath, marcat de suferinţă şi iubire. Robbie, aşteptând-o la 
geamul căminului său de adopţie, nefiresc de curat, ţopăind 
în sus şi-n jos de bucurie în timp ce ea se apropia de uşa 
din faţă... 

Îl auzea pe poliţist strigând la ea prin cutia de scrisori 
să nu fie prostuţă şi pe polițistă încercând să le liniştească 
pe Terri şi Cheryl. 

Acul îi alunecă cu uşurinţă în venă. Krystal apăsă tare 
pistonul, cu speranţă şi fără regret. 

Până să ajungă acolo Kay şi Gaia, iar poliţiştii să decidă 
să intre cu forţa în casă, Krystal Weedon îşi împlinise 
singura ambiţie: se alăturase frăţiorului ei, acolo unde 
nimeni nu-i putea despărţi. 


521 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Partea a şaptea 


Reducerea sărăciei... 

13.5 Darurile oferite ca ajutoare săracilor... sunt 
caritabile, iar un cadou făcut unui sărac este caritabil chiar 
dacă se întâmplă ca de pe urma lui să beneficieze şi 
bogatii... 

Charles Arnold-Baker 
Administrația consiliilor locale 
Ediția a şaptea 


522 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


La aproape trei săptămâni după ce vaietul sirenelor se 
făcuse auzit prin orăşelul adormit, într-o dimineaţă însorită 
de aprilie, Shirley Mollison stătea singură în dormitorul ei şi 
îşi privea cu capul înclinat reflexia din oglinda şifonierului. 
Făcea ultimele ajustări la rochie înainte de plimbarea la 
South West General, care devenise de-acum zilnică. 
Catarama curelei alunecă o gaură mai sus faţă de cum era 
cu două săptămâni în urmă, părul ei argintiu avea nevoie 
de o tunsoare, iar grimasa ei în lumina strălucitoare a 
soarelui ar fi putut fi o simplă expresie a stării ei sufleteşti. 

Shirley umbla încolo şi-ncoace prin saloane cam de un 
an, împingând căruciorul bibliotecii, cărând clipboarduri şi 
flori, şi niciodată nu-i trecuse prin cap că ar putea să ajungă 
una dintre acele femei zbârcite la faţă şi amărâte, care 
şedeau pe lângă paturi, cu vieţile date peste cap, cu soţii 
lor înfrânți şi slăbiţi. Howard nu-şi mai revenise la fel de 
rapid ca în urmă cu şapte ani. Incă mai era conectat la 
aparatele care scoteau semnale, posac şi slăbit, cu o 
culoare nesănătoasă a pielii, şi îşi plângea întruna de milă. 
Uneori, ea se prefăcea că are nevoie să meargă la toaletă 
ca să scape de privirea lui amenințătoare. 

Când Miles o însoțea la spital, îl lăsa numai pe el să 
discute cu Howard, ceea ce şi făcea, rostind un monolog 
neîntrerupt legat de veştile din Pagford. Se simţea mult mai 
bine - mai vizibilă şi, în acelaşi timp, mai protejată - cu 
Miles cel înalt mergând alături de ea de-a lungul 
coridoarelor răcoroase. Pălăvrăgea afabil cu surorile 
medicale şi îi întindea mâna la coborârea şi urcarea în 
maşină, redându-i sentimentul de a fi o creatură specială, 
demnă de grijă şi protecţie. Numai că Miles nu putea să 
vină în fiecare zi şi, spre profunda iritare a lui Shirley, o tot 
însărcina pe Samantha s-o însoţească. Ceea ce nu însemna 
deloc acelaşi lucru, cu toate că Samantha era unul dintre 
puţinii vizitatori care reuşeau să aducă zâmbetul pe faţa 
purpurie şi absentă a lui Howard. 

Nimeni nu părea să realizeze cât de îngrozitoare era 


523 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


liniştea de acasă. Când doctorii au anunţat familia că 
recuperarea va dura luni de zile, Shirley şi-a făcut speranţe 
că Miles o va ruga să se mute în camera pentru oaspeţi din 
casa mare din Church Row, sau că ar putea să rămână 
uneori cu ea. Dar nu: o lăsaseră singură, cât se poate de 
singură, exceptând o dureroasă perioadă de trei zile când 
făcuse pe gazda pentru Pat şi Melly. 

„N-aş fi făcut-o niciodată”, se liniştea ea, noaptea, 
când nu putea să doarmă. „N-am vrut niciodată cu 
adevărat. Eram doar supărată. N-aş fi făcut-o niciodată.” 

Ingropase EpiPen-ul lui Andrew în pământul moale de 
sub măsuţa pentru păsări din grădină, ca pe un cadavru 
minuscul. Nu-i plăcea să ştie că e acolo. Într-o seară mai 
întunecoasă, îl va dezgropa şi-l va strecura în tomberonul 
vecinilor. 

Howard nu pomenise nimic despre seringă nici ei şi nici 
altcuiva. N-o întrebase nici de ce fugise din cameră când îl 
văzuse. 

Shirley găsea uşurare în lungile rafale de invective 
îndreptate spre oamenii care, în opinia ei declarată, 
provocaseră catastrofa abătută asupra familiei sale. 
Parminder Jawanda era prima pe listă, fireşte, pentru 
refuzul ei crud de a-l îngriji pe Howard. Apoi erau cei doi 
adolescenţi care, ca urmare a iresponsabilităţii lor abjecte, 
deviaseră ambulanţa care ar fi putut să ajungă mai repede 
la Howard. 

Argumentul din urmă era probabil mai slab, dar era o 
manieră plăcută de a-i denigra pe Stuart Wall şi Krystal 
Weedon, iar Shirley găsea o mulţime de ascultători 
binevoitori în cercul ei de apropiaţi. Mai mult, transpirase 
faptul că băiatul familiei Wall fusese tot timpul Fantoma lui 
Barry Fairbrother. El le mărturisise părinţilor, care le 
telefonaseră personal celor ce fuseseră victime ale urii 
băiatului ca să-şi ceară scuze. Identitatea Fantomei se 
răspândise rapid în rândurile comunităţii şi asta, împreună 
cu faptul că fusese responsabil şi pentru moartea prin înec 
a unui copil de trei ani, făceau din maltratarea lui Stuart 
atât o datorie, cât şi o plăcere. 


524 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Shirley era mai vehementă în comentariile ei ca 
oricine. Denunţările ei erau caracterizate de o anume 
sălbăticie, fiecare dintre acestea fiind câte o mică 
exorcizare a admiraţiei pe care o simţise faţă de Fantomă, 
şi o repudiere a acelei ultime şi înfiorătoare postări pe care, 
deocamdată, nimeni altcineva nu recunoscuse că o citise. 
Soții Wall nu-i telefonaseră lui Shirley să-şi ceară scuze, dar 
ea era permanent pregătită, în cazul în care băiatul le-ar fi 
vorbit despre asta părinţilor lui sau dacă ar fi adus-o cineva 
în discuţie, să aplice o ultimă şi zdrobitoare lovitură 
reputației lui Stuart. 

— Ei, da, eu şi Howard am ştiut tot timpul acest lucru, 
plănuise ea să spună, cu o demnitate glacială, şi 
convingerea mea este că şocul i-a provocat atacul de cord. 

De fapt, făcuse repetiţii rostind această replică cu glas 
tare în bucătărie. 

Intrebarea dacă Stuart Wall ştiuse într-adevăr despre 
soţul ei şi Maureen era mai puţin presantă acum, dat fiind 
că Howard era fără doar şi poate incapabil s-o mai facă iar 
de ruşine în acel fel, şi probabil că niciodată nu va mai fi, şi 
nimeni nu părea să bârfească. lar dacă liniştea pe care i-o 
oferea lui Howard, când nu mai putea să evite să rămână 
singură cu el, avea o tentă revendicativă de ambele părţi, 
ea era în stare să se confrunte cu perspectiva prelungitei 
lui invalidităţi şi a absenței sale din casă cu mai multă 
nepăsare decât ar fi crezut că e posibil în urmă cu trei 
săptămâni. 

Soneria de la uşă sună şi Shirley se grăbi să deschidă. 
Maureen era acolo, clătinându-se pe nişte tocuri total 
nepotrivite, cu ţinuta ei stridentă, albastru-verzuie. 

— Bună, dragă, intră, spuse Shirley. Mă duc să-mi iau 
geanta. 

Decât să se ducă singură, era mai bine s-o ia chiar şi 
pe Maureen la spital. Maureen nu era afectată de muţenia 
lui Howard; glasul ei răguşit continua să turuie, iar Shirley 
putea să stea liniştită, să-şi afişeze zâmbetul de pisică şi să 
se relaxeze. In orice caz, întrucât Shirley preluase temporar 
controlul asupra părţii lui Howard din afacere, găsea o 


525 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


multitudine de moduri să-şi disipeze bănuielile chinuitoare 
prin administrarea unor mici lovituri tăioase, exprimându-şi 
dezacordul fată de orice decizie a lui Maureen. 

— Ştii ce se întâmplă mai jos? întrebă Maureen. La St 
Michaels? Înmormântarea copiilor familiei Weedon. 

— Aici? spuse Shirley oripilată. 

— Se spune că oamenii au făcut o colectă, spuse 
Maureen, la zi cu bârfele pe care Shirley nu se ştie cum le 
ratase, în neîncetatele ei drumuri spre şi de la spital. Nu mă 
întreba cine. În tot cazul, nu credeam că familia ar vrea să-i 
înmormânteze chiar lângă râu, nu? 

(Băieţelul ăla soios şi murdar la gură, de a cărui 
existenţă puţini aveau habar şi care nimănui nu-i era prea 
drag, exceptându-le pe maică-sa şi pe soră-sa, suferise o 
asemenea transformare în mentalul colectiv pagfordian 
încât pretutindeni se vorbea despre el ca despre un copil al 
apei, un heruvim, un înger pur şi blând pe care toţi l-ar fi 
îmbrăţişat cu iubire şi compasiune, dacă ar fi putut să-l 
salveze. 

Dar seringa şi flacăra nu avuseseră niciun efect benefic 
asupra reputației lui Krystal; dimpotrivă, acestea o fixaseră 
permanent în mintea Vechiului Pagford ca pe o creatură 
fără suflet care, urmărind să-şi facă ceea ce, celor mai 
vârstnici le plăcea să numească mendrele, provocase 
moartea unui copilaş inocent.) 

Shirley îşi îmbrăca pardesiul. 

— Îţi dai seama că eu, de fapt, i-am văzut în ziua 
aceea? spuse ea şi obrajii i se colorară în roz. Băieţelul 
zbiera de mama focului lângă un pâlc de tufişuri, iar Krystal 
Weedon şi Stuart Wall într-un alt... 

— l-ai văzut? Şi chiar şi-o...? întrebă cu aviditate 
Maureen. f 

— Oh, da, spuse Shirley. Ziua-n amiaza mare. In aer 
liber. lar băiatul era chiar lângă râu când l-am văzut. Doar 
câțiva paşi şi-ar fi căzut. 

Ceva din expresia lui Maureen o irită. 

— Mă grăbeam, spuse Shirley cu asprime, pentru că 
Howard îmi spusese că se simţea rău şi eram foarte 


526 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îngrijorată. N-aş fi vrut să ies afară deloc, dar Miles şi 
Samantha o trimiseseră la mine pe Lexie - cred, dacă vrei 
părerea mea sinceră, că se certau - şi pe urmă Lexie a vrut 
să meargă la cafenea - eu eram absolut zăpăcită, nu 
puteam să mă gândesc decât că trebuie să mă întorc la 
Howard... De fapt, nici nu mi-am dat seama ce-am văzut 
decât mult mai târziu... şi ce e îngrozitor, spuse Shirley, mai 
colorată în obraji ca oricând şi revenind la refrenul ei 
preferat, e că dacă fata aia nu l-ar fi lăsat pe copil de 
izbelişte în timp ce ea îşi făcea de cap prin tufişuri, 
ambulanta ar fi ajuns la Howard mult mai repede. Pentru 
că, ştii, cu două ambulanţe pe drum... lucrurile s-au 
încurcat... 

— Aşa este, spuse Maureen, întrerupând-o în timp ce 
ieşeau spre maşină, pentru că mai auzise toate astea 
înainte. Ştii, nu pot să-mi dau seama de ce ţin slujba de 
înmormântare aici, în Pagford... 

Tare mult ar fi vrut să sugereze să treacă cu maşina pe 
lângă biserică în drum spre spital - o ardea să vadă cum 
arăta pe de-a-ntregul familia Weedon şi să o zărească, 
poate, pe mama drogată şi degenerată - dar nu se putea 
gândi la nicio modalitate de a formula cererea. 

— Ştii, Shirley, că există o consolare, spuse ea în timp 
ce porneau spre şoseaua de centură. De Fields e ca şi cum 
am fi scăpat. Asta trebuie să fie o alinare pentru Howard. 
Chiar dacă n-o să mai poată participa la consiliu o vreme, a 
reuşit să facă asta. 


Andrew Price cobora în mare viteză panta abruptă 
dinspre Hilltop House; soarele puternic îi încălzea spatele şi 
vântul îi răsfira părul. Ochiul lui învineţit se făcuse galben şi 
verde şi arăta, dacă era posibil aşa ceva, chiar mai rău 
decât atunci când apăruse la şcoală cu ochiul aproape 
închis. Andrew le-a spus profesorilor care îi puseseră 
întrebări că avusese un accident: căzuse de pe bicicletă. 

Acum era vacanţa de Paşte şi, cu o seară înainte, Gaia 
îi trimisese un SMS lui Andrew ca să-l întrebe dacă vine la 
înmormântarea lui Krystal de a doua zi. l-a trimis imediat 


527 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


un „da” şi acum era îmbrăcat, după multă chibzuinţă, în 
blugii cei mai curaţi şi într-o cămaşă gri-închis, pentru că nu 
avea un costum. 

Nu-i era foarte clar de ce mergea Gaia la 
înmormântare, doar dacă voia să fie cu Sukhvinder 
Jawanda, de care părea să se fi apropiat mai mult ca 
oricând, acum că urma să se întoarcă la Londra împreună 
cu maică-sa. 

— Mama zice că n-ar fi trebuit să vină niciodată în 
Pagford, le-a spus ea fericită lui Andrew şi Sukhvinder, când 
stăteau toţi trei pe zidul jos de lângă chioşcul de presă, în 
pauza de prânz. Ştie că Gavin e un fătălău penal. 

li dăduse lui Andrew numărul de la mobil şi-i spusese 
că, atunci când va veni în Reading să-şi viziteze tatăl, vor 
ieşi în oraş împreună, ba chiar a menţionat, în treacăt, că-l 
va duce să-i arate câteva din locurile ei preferate din 
Londra, dacă venea în vizită. Împărţea în jur privilegii în 
maniera unui soldat fericit că va fi demobilizat, iar aceste 
promisiuni, făcute cu atâta uşurinţă, au aurit perspectiva 
propriei mutări a lui Andrew. Întâmpinase vestea că părinţii 
lui aveau deja o ofertă pentru Hilltop House cu cel puţin la 
fel de mult entuziasm câtă durere. 

Cotitura bruscă înspre Church Row, făcută de obicei cu 
o înviorare a stării de spirit, acum avu efect invers. Îi vedea 
pe oameni mişcându-se prin cimitir şi se întrebă cum va fi 
această înmormântare şi, pentru prima oară în dimineaţa 
aceea, se gândi la Krystal Weedon mai mult decât la ceva 
abstract. 

li reveni o amintire, de mult îngropată în cotloanele 
cele mai adânci ale minţii, despre momentul acela de pe 
terenul de joacă de la St Thomas, când Fats, în spiritul unei 
investigaţii dezinteresate, îi dăduse o alună ascunsă într-o 
bezea... parcă şi acum simţea cum i se închide gâtul 
arzând. Işi amintea cum încercase să tipe, iar genunchii îi 
cedau, şi toţi copiii în jurul lui, privind cu un interes straniu, 
dar apatic, şi deodată s-a auzit ţipătul aspru al lui Krystal 
Weedon. 

— Andiprice a făc't o reacţ'e alergică! 


528 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


A rupt-o la fugă, cu picioruşele ei îndesate, până la 
cancelarie, iar directoarea l-a luat pe Andrew în braţe şi a 
fugit cu el până la cel mai apropiat cabinet medical, unde 
dr. Crawford i-a administrat adrenalină. Ea a fost singura 
care şi-a amintit ce le spusese profesorul când le explicase 
afecțiunea periculoasă de care suferea Andrew; singura 
care i-a recunoscut simptomele. 

Krystal ar fi trebuit să primească o stea de aur pentru 
merite deosebite şi poate şi o diplomă de Elevul 
Săptămânii, în faţa adunării şcolii, dar chiar a doua zi 
(Andrew îşi amintea la fel de clar ca şi de propria-i 
prăbuşire) o lovise pe Lexie Mollison atât de tare în gură, că 
îi scosese acesteia doi dinţi. 

Duse cu băgare de seamă bicicleta lui Simon în garajul 
familiei Wall, apoi apăsă butonul soneriei de la intrare cu o 
repulsie pe care n-o simţise niciodată. li deschise Tessa 
Wall, îmbrăcată în cel mai bun pardesiu gri al ei. Andrew 
era supărat pe ea; ei i se datora ochiul lui negru. 

— Intră, Andy, spuse Tessa, care avea o expresie 
tensionată. Imediat suntem gata şi noi. 

Aşteptă în hol, unde vitraliul de deasupra uşii arunca 
pe podea o lumină pastelată. Tessa se duse în bucătărie, 
iar Andrew îl zări pe Fats în costumul lui negru, prăbuşit pe 
un scaun de bucătărie ca un păianjen strivit, cu un braţ 
deasupra capului de parcă s-ar fi apărat de nişte lovituri. 

Andrew se întoarse cu spatele. Cei doi băieţi nu mai 
comunicaseră de când Andrew o dusese pe Tessa la 
Ungherul Tihnit. Fats nu mai fusese la şcoală de o jumătate 
de lună. Andrew îi trimisese două SMS-uri, dar Fats nu-i 
răspunsese. Pagina lui de Facebook rămăsese îngheţată, 
aşa cum fusese în ziua petrecerii aniversare a lui Howard 
Mollison. 

Cu o săptămână în urmă, fără niciun avertisment, 
Tessa le telefonase soţilor Price, ca să le spună că Fats 
recunoscuse că postase mesajele sub numele 
Fantoma _lui_Barry_Fairbrother şi îi ruga să accepte scuzele 
lor cele mai sincere pentru consecinţele pe care le 
suferiseră. 


529 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Aşadar, de unde-a ştiut el că aveam computerul? 
urlase Simon, apropiindu-se de Andrew. De unde să ştie 
nenorocitul de Fats că mai făceam câte-un ciubuc după 
program, la tipografie? 

Singura consolare a lui Andrew a fost că, dacă tatăl lui 
ar fi ştiut adevărul, ar fi putut să ignore protestele lui Ruth 
şi ar fi continuat să-l lovească pe Andrew până la pierderea 
cunoștinței. 

De ce Fats hotărâse să pretindă că el fusese autorul 
tuturor postărilor, Andrew nu ştia. Poate că era consecința 
egoului lui Fats, a determinării lui de a fi creierul, cel mai 
distructiv şi cel mai rău dintre ei toți. Poate că se gândise 
că face un gest nobil dacă preia asupra sa consecințele. 
Oricum ar fi stat lucrurile, Fats provocase mult mai mult rău 
decât ştia; nu şi-a dat seama niciodată ce înseamnă să 
trăieşti cu un tată ca Simon Price, singur în camera lui de la 
mansardă, alături de părinţii lui raţionali şi civilizaţi. 

Andrew îi auzea pe soţii Wall discutând cu glas scăzut; 
nu închiseseră uşa bucătăriei. 

— Trebuie să plecăm acum, spunea Tessa. Are o 
obligaţie morală şi trebuie să meargă. 

— A fost pedepsit destul, se auzi vocea lui Cubby. 

— Nu-i cer să meargă ca... 

— Nu? replică Cubby tăios. Pentru numele lui 
Dumnezeu, Tessa. Crezi că ăia îl vor acolo? Du-te tu. Stu 
poate să rămână acasă cu mine. 

Un minut mai târziu, Tessa ieşi din bucătărie, închizând 
uşa cu un gest ferm. 

— Stu nu mai vine, Andy, spuse ea şi el îşi dădu seama 
că era furioasă din pricina asta. Îmi pare rău. 

— Nicio problemă, bâigui el. 

Era chiar bucuros. Nu-şi putea imagina ce le mai 
rămăsese de vorbit. În felul ăsta putea să stea cu Gaia. 


Ceva mai jos pe Church Row, Samantha Mollison 
stătea la fereastra camerei de zi, cu cafeaua în mână, şi 
privea persoanele îndoliate cum trec pe lângă casa ei în 
drum spre St Michael and AU Saints. Când o văzu pe Tessa, 


530 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


însoţită de un băiat pe care-l crezu a fi Fats, lăsă să-i scape 
un mic suspin de surprindere: 

— O, Doamne, chiar se duce, spuse ea cu glas tare, 
adresându-se nimănui. 

Apoi îl recunoscu pe Andrew, se roşi şi se retrase 
grăbită de la geam. 

Samantha ar fi trebuit să lucreze de-acasă. Laptopul 
stătea deschis în spatele ei, pe canapea, dar în dimineaţa 
aceea îmbrăcase o rochie neagră mai veche, întrebându-se 
dacă se va duce la înmormântarea lui Krystal şi Robbie 
Weedon. Presupunea că mai avea doar câteva minute în 
care să se hotărască. 

Nu rostise niciodată vreun cuvânt bun despre Krystal 
Weedon, aşa încât ar fi fost o ipocrizie din partea ei să se 
ducă la funeralii, doar pentru că plânsese când citise în 
Yarvil and District Gazette relatarea morţii ei şi pentru că 
faţa durdulie a lui Krystal zâmbea larg din toate fotografiile 
cu clasa pe care Lexie le adusese acasă de la St Thomas. 

Samantha îşi puse pe masă cafeaua şi se duse grăbită 
la telefon ca să-l sune pe Miles la serviciu. 

— Bună, iubito, spuse el. 

(ÎI ţinuse în braţe când Miles suspinase cu uşurare 
lângă patul de spital, în care Howard stătea conectat la 
instalaţii, dar viu.) 

— Salut, zise ea. Ce faci? 

— Binişor. O dimineaţă aglomerată. Mă bucur să te 
aud, spuse el. Eşti bine? 

(Făcuseră dragoste în noaptea precedentă, iar ea nu 
şi-l mai închipuise drept altul.) 

— Înmormântarea stă să înceapă, spuse Samantha. 
Oamenii se duc acolo... 

De aproape trei săptămâni se abţinuse să spună ce- 
avea de spus, din cauza lui Howard şi a faptului că nu dorea 
să-i amintească lui Miles de cearta lor îngrozitoare, dar nu 
mai putea să rabde. 

— ... Miles, l-am văzut pe băiatul ăla. Robbie Weedon. 
L-am văzut, Miles. 

Avea un ton panicat, implorator. 


531 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


— Era pe terenul de fotbal de la St Thomas în 
dimineaţa aia, când eu mă plimbam pe-acolo. 

— Pe terenul de fotbal? 

— Cred că copilul rătăcea pe-acolo, în timp ce ei se... 
era singur, spuse ea, amintindu-şi imaginea lui, murdar şi 
neîngrijit. 

Se tot întreba dacă, în cazul în care ar fi arătat mai 
curat, ar fi fost mai preocupată de situaţia lui; dacă nu 
cumva, la un nivel subliminal, confundase semnele lui 
vădite de neglijare cu siguranţa, duritatea şi rezistenţa. 

— Am crezut că intrase acolo să se joace, dar nu era 
nimeni cu el. Avea doar trei ani şi jumătate, Miles. De ce nu 
l-am întrebat cu cine era? 

— Hei, hei, zise Miles, cu o voce ce voia parcă să spună 
„opreşte-te!”, şi Samantha cunoscu o uşurare instantanee: 
el preluase frâiele, iar ei i se umplură ochii de lacrimi. Nu 
trebuie să te învinuieşti. N-aveai de unde să ştii. Probabil că 
te-ai gândit că maică-sa o fi pe undeva prin preajmă. 

(Aşadar, n-o ura; n-o credea un om rău. Samantha se 
simţise umilită, în ultima vreme, de capacitatea de a ierta a 
soţului ei.) 

— Nu sunt sigură că aşa am făcut, spuse ea cu voce 
slabă. Miles, dac-aş fi vorbit cu el... 

— Când l-ai văzut, nu se afla aproape de râu. 

„Dar era aproape de drum”, îşi zise Samantha. 

În ultimele trei săptămâni, o dorinţă de a fi absorbită în 
ceva mai mare decât ea însăşi crescuse în Samantha. Zi 
după zi, aşteptase ca această nouă şi stranie necesitate să 
se domolească („aşa devin oamenii religioşi”, îşi zisese, 
încercând să facă haz de necaz), dar în loc de asta se 
intensificase. 

— Miles, spuse ea, ştii că, în actuala situaţie... cu tatăl 
tău - şi Parminder Jawanda care-şi dă şi ea demisia - va 
trebui să cooptați doi oameni pentru consiliu, nu-i aşa? 

Ştia toată terminologia, doar o auzea de atâţia ani. 

— Adică, n-o să vreţi alte alegeri, după toate astea? 

— Ei, pe dracu', normal că nu! 

— Aşa încât Colin Wall ar putea să ocupe un loc, 


532 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


continuă ea grăbită, iar eu mă gândeam, pentru că am timp 
- acum că toată afacerea e online - aş putea să-l ocup pe 
celălalt. 

— Tu? zise Miles, uluit. 

— Aş vrea să mă implic, spuse Samantha. 

Krystal Weedon, moartă la şaisprezece ani, baricadată 
în căsuţa mizeră de pe Foley Road... Samantha nu mai 
băuse nici măcar un pahar de vin de două săptămâni. Se 
gândea că s-ar putea să-i placă să asculte argumentele în 
favoarea Clinicii de Dezintoxicare Belichapel. 


Telefonul sună la numărul zece, pe Hope Street. Kay şi 
Gaia, care se pregăteau să plece la înmormântarea lui 
Krystal, erau deja în întârziere. Când Gaia întrebă cine e la 
telefon, faţa ei frumoasă se înăspri: deodată păru mult mai 
bătrână. 

— E Gavin, îi spuse ea mamei sale. 

— Nu eu l-am sunat! şopti Kay, ca o şcolăriţă 
emoţionată când luă telefonul. 

— Bună, spuse Gavin. Ce faci? 

— Tocmai plecam la înmormântare, spuse Kay, privind 
în ochii fiicei sale. La copiii familiei Weedon. Aşa că, nu prea 
grozav. 

— Oh, făcu Gavin. Doamne, da. Scuze. Nu mi-am dat 
seama. 

Zărise numele de familie cunoscut într-un titlu din 
Yarvil and District Gazette şi, vag interesat în sfârşit, 
cumpără un exemplar. Îi venise în minte că s-ar putea să fi 
trecut prin apropierea locului în care se aflaseră 
adolescenţii şi băieţelul, dar nu-şi amintea efectiv să-l fi 
văzut pe Robbie Weedon. 

Gavin avusese parte de două săptămâni mai ciudate. Îi 
era tare dor de Barry. Nu înţelegea ce e cu el: când ar fi 
trebuit să fie împotmolit în nefericire pentru că Mary îl 
refuzase, tot ce dorea era să bea o bere cu bărbatul a cărui 
soţie sperase să şi-o facă... 

(Bombănind cu glas tare în timp ce plecase pe jos de 
acasă, îşi spusese: „Asta păţeşti când încerci să furi viaţa 


533 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


celui mai bun prieten”, şi nu remarcă /apsus linguae pe 
care-l comisese.) 

— Uite, spuse el, mă întrebam dacă n-ai vrea să bem 
un pahar mai târziu? 

Kay aproape că izbucni în râs. 

— Te-a refuzat, aşa e? 

Kay îi dădu receptorul Gaiei, să-l pună în furcă. Apoi 
ieşi grăbită din casă şi aproape că alergă până la capătul 
străzii şi în sus, prin piaţă. Zece paşi,. Cât trecură pe lângă 
Black Canon, Gaia o ţinu pe mama ei de mână. 

Ajunseră când carele mortuare apărură în capul 
drumului şi se grăbiră să intre în cimitir, în vreme ce 
purtătorii de sicriu se agitau pe trotuar. 

(— Pleacă de la geam, îi poruncise Colin Wall băiatului 
său. 
Dar Fats, nevoit să trăiască de acum încolo cu 
conştiinţa propriei laşităţi, se duse spre fereastră, încercând 
să-şi demonstreze că putea, cel puţin, să suporte asta... 

Sicriele treceau prin faţa casei, în maşinile mari, cu 
geamuri fumurii: primul era roz-aprins, şi vederea lui îi tăie 
respiraţia, iar al doilea era micuţ şi de un alb lucios... 

Colin se aşeză în faţa lui Fats prea târziu ca să-l 
protejeze, dar trase perdelele oricum. In camera de zi 
întunecoasă, dar familiară, în care Fats se confesase 
părinţilor săi că adusese la cunoştinţa întregii lumi boala de 
care suferea tatăl său; unde mărturisise toate lucrurile la 
care se putuse gândi, în speranţa că ei vor ajunge la 
concluzia că e nebun şi bolnav; unde încercase să adune 
asupra lui însuşi atât de multă vinovăţie încât ei să-l bată, 
să-l înjunghie sau să-i facă toate acele lucruri pe care ştia 
că le merită, Colin puse cu blândeţe mâna pe spatele 
băiatului său şi-l duse de-acolo, spre bucătăria luminoasă.) 

În faţa bisericii St Michael and All Saints, purtătorii de 
sicrie se pregăteau să ia sicriele şi să le ducă pe aleea 
bisericii. Dane Tully se afla printre ei, cu cercelul la ureche 
şi tatuajul unei pânze de păianjen pe gât, îmbrăcat într-un 
palton negru. 

Familia Jawanda aştepta împreună cu Kay şi Gaia 


534 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Bawden la umbra arborilor de tisă. Andrew Price stătea în 
preajma lor, iar Tessa Wall se ţinea la o oarecare distanţă, 
palidă şi împietrită. Ceilalţi participanţi la funeralii formau o 
falangă separată în jurul uşilor bisericii. Unii aveau un aer 
înţepat şi sfidător; alţii păreau resemnaţi şi înfrânți; câţiva 
aveau pe ei haine negre ieftine, dar cei mai mulţi erau 
îmbrăcaţi în blugi sau costume de trening, iar o fată îşi 
pusese un tricou scurt şi un inel în buric în care se reflecta 
soarele când se mişca. Sicriele erau duse pe cărare, 
strălucind în lumina puternică. 

Sukhvinder Jawanda alesese rozul viu pentru sicriul lui 
Krystal, căci era sigură că aceasta aşa ar fi vrut. Sukhvinder 
făcuse aproape totul: organizase, alesese şi convinsese. 
Parminder se tot uita pe furiş la fiica ei, găsind mereu câte- 
un pretext s-o atingă: să-i dea părul la o parte din ochi, să-i 
îndrepte gulerul. 

Exact la fel cum Robbie ieşise din apa râului purificat şi 
regretat de Pagford, şi Sukhvinder Jawanda, care-şi riscase 
viaţa încercând să-l salveze, devenise eroină. De la articolul 
despre ea din Yamvi/ and District Gazette, la declaraţiile 
pătimaşe făcute de Maureen Lowe cum că o recomanda pe 
fată pentru un premiu special din partea poliţiei şi până la 
discursul despre ea rostit de directoare de la pupitrul ei în 
faţa adunării generale, Sukhvinder a cunoscut, pentru 
prima oară, ce înseamnă să-şi eclipseze fratele şi sora. 

Şi urâse fiecare minut din întreaga poveste. Noaptea, 
simţea iar greutatea băiatului în braţe, trăgând-o spre 
adânc; îşi aminti că se simţise ispitită să îi dea drumul şi să 
se salveze pe sine şi se întrebă cât de mult ar fi rezistat. 
Avea mâncărimi şi dureri de la cicatricea adâncă de pe 
picior, fie că se mişca, fie că stătea pe loc. Vestea morţii lui 
Krystal avusese un efect atât de puternic asupra ei încât 
părinţii îi luaseră un psiholog, dar de când fusese scoasă 
din râu nu se mai tăiase nici măcar o singură dată. Faptul 
că se aflase la un pas de moarte părea să o fi eliberat de 
acea nevoie. 

Apoi, în prima zi când reveni la şcoală, cu Fats Wall 
încă absent şi priviri admirative urmărind-o pe coridoare, a 


535 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


auzit zvonul că Terri Weedon nu avea bani să-şi îngroape 
copiii; că nu va fi nicio piatră funerară şi că sicriele vor fi 
dintre cele mai ieftine. 

— E foarte trist, Jolly, îi spusese mama ei în seara 
aceea, când familia se adunase la cină sub peretele cu poze 
de familie. 

Tonul ei fusese la fel de blând ca al poliţistei; nu mai 
exista niciun dram de iritare în vocea lui Parminder atunci 
când vorbea cu fiica sa. 

— Vreau să încerc să-i conving pe oameni să dea bani, 
răspunse Sukhvinder. 

Parminder şi Vikram se uitară unul la celălalt peste 
masa de bucătărie. Amândoi se opuneau instinctiv ideii de 
a cere oamenilor din Pagford să doneze pentru o astfel de 
cauză, dar niciunul dintre ei nu se exprimă în acest sens. Le 
era puţin teamă, acum, după ce-i văzuseră antebraţele, să 
o supere pe Sukhvinder, iar umbra psihologului încă 
necunoscut părea să  planeze deasupra tuturor 
interacțiunilor. 

— Şi, continuă Sukhvinder, cu o energie febrilă 
asemănătoare cu a lui Parminder, cred că slujba de 
înmormântare ar trebui să se ţină aici, la St Michael. Ca şi 
domnul Fairbrother, Krys se ducea la toate slujbele de aici 
când învăţam la St Thomas. Pariez că n-a mai fost în altă 
biserică în viaţa ei. 

„Lumina lui Dumnezeu străluceşte din toate sufletele”, 
gândi Parminder şi, spre surprinderea lui Vikram, spuse 
brusc: 

— Da, în regulă. O să vedem ce putem să facem. 

Cea mai mare parte a cheltuielilor a fost acoperită de 
familiile Jawanda şi Wall, dar Kay Bawden, Samantha 
Mollison şi vreo alte două mame ale fetelor din echipajul de 
canotaj donaseră şi ele bani. Sukhvinder a insistat apoi să 
se ducă în persoană în Fields, să-i explice lui Terri ce făcuse 
şi de ce; toată povestea cu echipajul de canotaj şi de ce 
Krystal şi Robbie trebuiau să aibă parte de o slujbă la St 
Michael. 

Parminder fusese teribil de îngrijorată în legătură cu 


536 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


plecarea lui Sukhvinder în Fields, cu atât mai mult cu cât se 
ducea singură în casa aceea jegoasă, dar Sukhvinder ştiuse 
că totul va fi în regulă. Familiile Weedon şi Tully ştiau că ea 
încercase să-i salveze viaţa lui Robbie. Dane Tully încetase 
să mai mârâie către ea la orele de engleză şi le impusese şi 
amicilor săi să înceteze. 

Terri fusese de acord cu tot ce sugerase Sukhvinder. 
Era vlăguită, murdară, monosilabică şi totalmente pasivă. 
Lui Sukhvinder i se făcuse frică de ea, cu braţele pline de 
înţepături şi dinţii lipsă; era ca şi cum ar fi vorbit cu un 
cadavru. 

În biserică, persoanele îndoliate erau divizate foarte 
clar, oamenii din Fields ocupând stranele din stânga, iar cei 
din Pagford, în dreapta. Shane şi Cheryl Tully o conduceau 
pe Terri spre rândul din faţă; Terri, cu o haină cu două 
numere prea mare, abia dacă părea conştientă de locul în 
care se află. 

Sicriele stăteau unul lângă celălalt pe catafalcuri, în 
faţa bisericii. O vâslă din crizanteme din bronz stătea pe 
sicriul lui Krystal, şi un ursuleţ alb din crizanteme, pe cel al 
lui Robbie. 

Kay Bawden îşi aminti de dormitorul lui Robbie, cu cele 
câteva jucării murdare din plastic, şi degetele îi tremurară 
pe invitaţia la ceremonie. Fireşte că la serviciu va avea loc 
o anchetă, pentru că ziarul local cerea cu vehemenţă aşa 
ceva, şi publicase un articol pe prima pagină în care se 
sugera că băieţelul fusese lăsat în grija a două narcomane 
şi moartea lui ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost dus la loc 
sigur de asistentele sociale neglijente. Mattie îşi luase din 
nou concediu medical pe motiv de stres, iar felul cum se 
ocupase Kay de caz era evaluat. Kay se întrebă ce efect ar 
putea să aibă asupra şanselor ei de a obţine altă slujbă la 
Londra, acum, când toate autorităţile locale reduceau 
efectivele de asistenţi sociali, şi cum va reacţiona Gaia 
dacă vor fi nevoite să rămână în Pagford... nu îndrăznise să 
discute deocamdată cu ea. 

Andrew privi pieziş la Gaia şi cei doi îşi zâmbiră. Sus, în 
Hilltop House, Ruth deja sorta lucrurile pentru mutare. 


537 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Andrew îşi dădea seama că maică-sa spera, în maniera ei 
etern optimistă, că prin sacrificarea casei şi a frumuseţii 
dealurilor, vor fi recompensaţi cu o renaştere. Ataşată 
pentru totdeauna unei idei despre Simon care nu ţinea cont 
de izbucnirile sau de neajunsurile lui, ea spera că acestea 
vor fi lăsate în urmă, asemenea unor cutii uitate la 
mutare... Dar, cel puţin, îşi zicea Andrew, el va fi cu un pas 
mai aproape de Londra când se vor fi mutat, şi primise 
asigurări de la Gaia că fusese prea beată ca să ştie ce face 
cu Fats, şi poate că o să-i invite pe el şi pe Sukhvinder 
acasă la ea la o cafea, după ce se va fi terminat 
înmormântarea... 

Gaia, care nu mai fusese până atunci în St Michael, 
asculta cu atenţia împărţită tonul cântat al vicarului, 
lăsându-şi ochii să rătăcească pe tavanul înalt şi plin de 
stele şi pe ferestrele colorate cu pietre preţioase. Pagfordul 
avea o frumuseţe de care, acum când ştia c-o să plece, se 
gândea c-o să i se facă dor... 

Tessa Wall alesese să stea în spatele tuturor, de una 
singură. Aceasta o aduse direct sub privirea calmă a 
Sfântului Mihail, al cărui picior stătea pentru veşnicie pe 
diavolul cu coarne şi coadă care se zvârcolea. Pe Tessa o 
podidise plânsul de când zărise prima oară cele două sicrie 
lucioase şi, oricât încercase să şi le stăpânească, suspinele 
ei reţinute puteau fi totuşi auzite de cei din preajma ei. 
Aproape că se aşteptase ca vreunul dintre cei aflaţi în 
partea de biserică unde era familia Weedon să o 
recunoască drept mama lui Fats şi s-o atace, dar nu se 
întâmplă nimic. 

(Viaţa ei de familie se întorsese cu susul în jos. Colin se 
înfuriase pe ea. 

— Ce zici că i-ai spus?! 

— Voia să simtă gustul vieţii adevărate, îi spusese ea 
printre suspine, voia să vadă partea neplăcută şi nevăzută 
a lucrurilor - nu pricepi că asta urmărea el prin incursiunile 
lui în mediile sordide? 

— Deci i-ai spus că ar putea fi rodul unui incest şi că eu 
am încercat să mă sinucid pentru că el a venit în familie? 


538 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


De ani de zile încerca să-i reconcilieze şi uite că fusese 
nevoie de moartea unui copil şi de felul profund cum Colin 
înţelegea vinovăția, ca să se ajungă la asta. Îi auzise pe cei 
doi vorbind în camera de la mansardă a lui Fats cu o seară 
înainte şi se oprise să tragă cu urechea la baza scării. 

— ... poţi să-ţi scoţi din cap cu totul ceea ce ţi-a 
sugerat maică-ta, spunea Colin îmbufnat. Nu ai niciun fel de 
anomalie fizică sau mentală, nu-i aşa? Păi, atunci... nu-ţi 
mai face griji în privinţa asta. Dar psihologul tău te va ajuta 
cu toate astea...) 

Tessa bolborosea şi suspina în batista ei udă şi se 
gândea cât de puţine lucruri făcuse pentru Krystal, fata 
moartă pe pardoseala băii... ar fi fost o uşurare dacă 
Sfântul Mihail ar fi coborât din fereastra lui luminoasă şi i-ar 
fi judecat pe toţi, decretând câtă vină îi revenea ei, pentru 
copiii morţi, pentru vieţile distruse, pentru nenorocire... Un 
băieţel neastâmpărat din familia Tully, din cealaltă parte a 
culoarului, sări de pe strana lui şi o femeie tatuată întinse 
un braţ puternic, îl înşfăcă şi-l trase înapoi. Printre suspinele 
Tessei se făcu auzit un icnet de surprindere. Era sigură că- 
şi recunoscuse ceasul dispărut pe încheietura groasă. 

Sukhvinder, care asculta suspinele Tessei, simţi că-i 
pare rău pentru ea, dar nu îndrăzni să se întoarcă. 
Parminder era furioasă pe Tessa. Lui Sukhvinder îi fusese 
imposibil să-i explice cicatricele de pe braţe fără să 
pomenească de Fats Wall. O implorase pe mama ei să nu-i 
sune pe soţii Wall, dar pe urmă Tessa i-a telefonat lui 
Parminder să le spună că Fats îşi asumase întreaga 
responsabilitate pentru postările 
Fantomei_lui Barry_Fairbrother de pe site-ul consiliului, iar 
Parminder fusese atât de sarcastică la telefon, încât de 
atunci nici că-şi mai vorbiseră. 

Din partea lui Fats fusese un lucru cât se poate de 
ciudat să-şi asume vina şi pentru postarea ei; Sukhvinder s- 
a gândit la asta ca la o încercare de a-şi cere scuze. 
Intotdeauna păruse să-i citească mintea: oare ştiuse că îşi 
atacase propria mamă? Sukhvinder se întrebă dacă va fi în 
stare să mărturisească adevărul noului psiholog în care 


539 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


părinţii ei păreau să aibă multă încredere, şi dacă va fi 
vreodată capabilă să-i spună acest lucru noii Parminder, 
blândă şi chinuită de remuşcări... 

Incerca să urmărească slujba, dar asta n-o ajuta în felul 
în care sperase s-o ajute. Era bucuroasă în privinţa văslei şi 
a ursuleţului din crizanteme, pe care le făcuse mama lui 
Lauren; era bucuroasă că Gaia şi Andy veniseră, ca şi fetele 
din echipa de canotaj, dar îşi dorea ca gemenele 
Fairbrother să nu fi refuzat. 

(— Ar supăra-o pe mami, îi spusese Siobhan lui 
Sukhvinder. Ştii, ea crede că tati a petrecut prea mult timp 
cu Krystal. 

— Oh, spusese Sukhvinder, luată prin surprindere. 

— Şi, spuse Niamh, mamei nu-i place ideea că va 
trebui să vadă mormântul lui Krystal ori de câte ori se va 
duce să-l viziteze pe-al tatei. Probabil că vor fi foarte 
apropiate. 

Sukhvinder considera aceste obiecţii mărunte şi pline 
de  răutate, dar să vorbeşti astfel despre doamna 
Fairbrother părea un adevărat sacrilegiu. Gemenele 
plecaseră, lipite una de alta, aşa cum fuseseră mereu în 
acele zile şi tratând-o pe Sukhvinder cu răceală fiindcă le 
trădase pentru o intrusă, Gaia Bawden.) 

Sukhvinder tot aştepta să se ridice cineva şi să 
vorbească despre cine fusese cu adevărat Krystal şi ce 
făcuse în viaţa ei, aşa cum unchiul lui Niamh şi Siobhan 
făcuse pentru domnul Fairbrother, dar în afară de scurta 
referire a vicarului la „vieţile tragic de scurte” şi „familia 
locală cu adânci rădăcini în Pagford”, acesta părea hotărât 
să scurteze ceremonia. 

Aşa că Sukhvinder îşi concentră gândurile pe ziua în 
care echipajul lor concurase în finalele regionale. Domnul 
Fairbrother le dusese cu maşina ca să concureze cu fetele 
de la St Anne's. Canalul străbătea terenul şcolii private şi se 
luase decizia ca fetele să se schimbe în sala de sport a 
şcolii, iar cursa să înceapă de acolo. 

— Lipsit de sportivitate, desigur, le spusese domnul 
Fairbrother pe drum. Avantajul terenului propriu. Am 


540 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


încercat să schimb asta, dar n-au vrut. Doar să nu vă simţiţi 
intimidate, bine? 

— Să-mi bag... 

— Krys... 

— Eu nu-s speriată. 

Dar când au intrat pe terenul şcolii, Sukhvinder s-a 
speriat. Un gazon întins, verde şi moale, şi o clădire mare, 
simetrică, din piatră aurită, cu turle şi sute de ferestre: nu 
mai văzuse niciodată aşa ceva, în afară de cărţile poştale 
ilustrate. 

— E ca la Palatul Buckingham! strigase Lauren din 
spate, iar Krystal rămase cu gura căscată; fusese şi ea la fel 
de sinceră ca un copil uneori. 

Toţi părinţii lor, şi bunica lui Krystal, aşteptau la linia 
de sosire, oriunde ar fi fost. Sukhvinder avea certitudinea 
că nu era singura care se simţea atât de mică, speriată şi 
neajutorată pe când se apropiau de intrarea în frumoasa 
clădire. 

O femeie în ţinută oficială ieşi în grabă să-l întâmpine 
pe domnul Fairbrother, în costumul lui de trening. 

— Sunteţi Winterdown, de bună seamă. 

— Bine'nţeles că nu-i, ce dracu’, arată ca o clădire? 
spuse cu glas tare Krystal. 

Erau sigure că profesoara de la St Anne's o auzise, iar 
domnul Fairbrother se întorsese şi încercase să se încrunte 
la Krystal, dar şi-au dat seama că, de fapt, lui i se păruse 
amuzant. Intreaga echipă începu să chicotească, şi încă nu 
se opriseră din hohote şi chicoteli când domnul Fairbrother 
le conduse la intrarea în vestiare. 

— Mişcaţi-vă! strigă după ele. 

Echipa de la St Anne's era înăuntru împreună cu 
antrenorul. Cele două grupuri de fete se cercetau din 
priviri. Sukhvinder era impresionată de părul fetelor din 
echipa adversă. Toate îl purtau lung, natural şi lucios. Ar fi 
putut să apară în reclame la şampon. În echipa lor, 
Siobham şi Niamh aveau părul tuns băieţeşte, Lauren nu se 
putea mândri nici ea cu lungimea părului, Krystal şi-l purta 
într-o coadă strânsă şi legată sus, iar al lui Sukhvinder era 


541 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


aspru, des şi răvăşit ca o coamă de cal. 

| se păru că vede două din fetele de la St Anne's 
schimbând şoapte şi priviri sarcastice şi deveni sigură de 
asta când Krystal se ridică dintr-odată, uitându-se urât la 
ele şi spuse: 

— Auzi, căcatu' vost' miroase-a trandafiri? 

— Poftim? zise antrenorul lor. 

— Eh, întrebam şi io, spuse Krystal cu glas mieros, 
întorcându-se cu spatele şi trăgându-şi pantalonii de 
trening. 

Imboldul de a râde fu prea puternic ca să i se poată 
rezista; echipa din Winterdown râdea în hohote în timp ce- 
şi schimbau hainele. Krystal a continuat să facă pe clovnul, 
iar când echipajul de la St Anne's s-a încolonat pentru 
ieşire, le-a arătat fundul. 

— Fermecător, spuse ultima fată din şir. 

— Mulţumesc mult, strigă Krystal după ea. Te las să-l 
mai vezi o dată, dacă vrei. Ştiu că toate sunteţi lesbi, ţipă 
ea, cum staţi aici împreună fără băieţi! 

Holly râse atât de tare că se îndoi de mijloc şi se izbi cu 
capul de uşa încuiată. 

— Ai grijă, ce naiba faci, Hol, strigă Krystal, încântată 
de efectul pe care-l avea asupra tuturor. O să mai ai nevoie 
de ţeastă. 

În timp ce coborau spre canal, Sukhvinder putu să 
vadă de ce domnul Fairbrother dorise să se schimbe locul 
de desfăşurare al întrecerii. În afară de el, nu era nimeni 
care să le încurajeze la linia de start, în vreme ce echipajul 
de la St Anne's avea o mulţime de prietene care ţipau, 
aplaudau şi ţopăiau acolo, toate cu acelaşi fel de păr lung şi 
lucios. 

— la uitaţi! strigă Krystal arătând spre un grup pe 
lângă care treceau. E Lexie Mollison! Mai ştii, Lexie, când 
te-am lăsat fără dinţi? 

Pe Sukhvinder o durea burta de râs. Era bucuroasă şi 
mândră să meargă în spatele lui Krystal şi vedea că şi 
celelalte simțeau la fel. Ceva din modul în care Krystal 
înfrunta lumea le proteja de efectul privirilor lungi 


542 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


îndreptate spre ele, al steagului care flutura şi al clădirii ca 
un palat din fundal. 

Dar îşi dădea seama că până şi Krystal simţea 
presiunea pe când se urcau în barcă. Krystal se întoarse 
spre Sukhvinder, care întotdeauna se afla în spatele ei. 
Ţinea ceva în mână. 

— Îmi poartă noroc, îi spuse ea, arătându-i. 

Era o inimioară de plastic pe un inel de chei, având în 
ea poza frăţiorului ei. 

— l-am zis c-o să-i aduc o medalie când mă-ntorc 
acas', spuse Krystal. 

— Da, încuviinţă Sukhvinder, cuprinsă de un val de 
încredere şi de teamă. O să câştigăm. 

— Da, spuse Krystal, întorcându-se din nou în faţă şi 
vârându-şi inimioara de plastic la loc în sutien. N-avem cu 
cine concura, spuse ea atât de tare ca să poată auzi întreg 
echipajul. O gaşcă de pupeze. Să le-o tragem! 

Sukhvinder îşi aminti de pistolul de start şi de uralele 
mulţimii şi de muşchii ei încordaţi la maximum. Işi aminti 
de exaltarea pe care i-o provoca ritmul lor perfect şi 
plăcerea de a fi serioase după ce râseseră în hohote. 
Krystal câştigase întrecerea pentru ele. Krystal anulase 
avantajul terenului propriu. Sukhvinder îşi dorise să fie 
precum Krystal: amuzantă şi dură; imposibil de intimidat; 
sărind întotdeauna la bătaie. 

O rugase pe Terri Weedon două lucruri şi rugăminţile îi 
fuseseră acceptate, pentru că Terri era de acord mereu cu 
oricine. Medalia pe care Krystal o câştigase în ziua aceea 
era la gâtul ei, pentru înmormântare. Următoarea 
rugăminte veni la finalul slujbei, iar de data asta, în timp ce 
o anunţa, vicarul părea resemnat. 


Good girl gone bad - 

Take three - 

Action. 

No clouds in my storms... 

Let it rain, | hydroplane into fame 
Comin’ down with the Dow Jones... 


543 / 544 


JK Rowling Moarte subită 


Rudele aproape că o purtară pe braţe pe Terri Weedon 
înapoi, pe covorul albastru-regal, iar membrii congregaţiei 
îşi abătură privirile. 


— Sfârşit — 


544 / 544