Constantin Iorgulescu — Dimensiunea transcendenta a politicului — 1997

N 
(i 
SCU 
xi 
. 
+ 
9 ) 


A 
„fa 
a 1 A 
4 
d 
p 


Ş 
| i 
ut 
x 
ij 
4 
Pi 
Li 
f 
= 
3 


- 


NTIN. 


+ 


sl 4 | RG L 


Li 
4 
n 
s. 

= 


| co 


CONSTANTIN IORGULESCU 
DIMENSIUNEA TRANSCENDENTĂ A POLITICULUI 


I.S.B.N. 973-95932-3-2 


E. 


CONSTANTIN IORGULESCU 


DIMENSIUNEA _ 
TRANSCENDENTĂ 
A 
POLITICULUI 


Editura PUNCTE CARDINALE 
Sibiu, 1997 


Prefață 

Capitolul | 
Capitolul 2 
Capitolul 3 
Capitolul 4 
Capitolul 5 
Capitolul 6 


CUPRINS 


pag. 


BB 
131 


Prefaţă 


Cartea da faţă, scrisă de un fost deținut politic, e firesc 
să se prezinte fără ocolişuri, să nu umble cu prea multe 
menajamente. Autorul e de acord că observaţiile, punctele de 
vedere, concluziile nu-i aparțin decăt în parte, ba recunoaşte 
chiar că nici nedumeririle exprimate sau stângăciile comise 
nu-i Sunt, în întregime, proprii. Singurul lucru pe care-l 
revendică integral e teama că repetă greşeala comisă de atâţia 
inaintaşi, aceea că încearcă să explice altora ceea ce el însuşi, 
încă n-a înţeles. 

Semnatarul acestor rânduri se consideră unom norocos 
pentru că anii de închisoare i-a făcut când era foarte tânăr. 
Avantajul a fost dublu: tinerețea îi dădea o bună capacitate de 
receptare şi asimilare şi, pe de altă parte, nu-i îngăduia să se 
bage în vorbă, trebuia să tacă şi să asculte. Şi profita de asta 
cu aviditate. Avea şi de la cine. Toată fosta conducere a 
României, tot ce reprezemtase ceva ca poziţie socială, ca 
valoare de minte, de inimă, de conştiinţă (şi nu reuşise să fugă 
peste graniţă) era acolo, în temniţă. De dimineaţa până seara 
şi multe nopți la rând, asculta. Foştii demnitari, fie că işi 
expuneau părerile sau depănau amintiri, fie că discutau în 
contradictoriu, se justificau sau se învinuiau reciproc, cele 
exprimate de ei, nu puteau fi decât interesante, demne de a fi 
urmărite cu maximă atenţie. Foşti miniştri, generali, diplomați, 

profesori universitari, amestecați de-a valma cu țărani şi 
meseriaşi, elevi şi studenți, vieţuind claie peste grămadă, în 


(94) 


esființau persoanele lăsând doar omul, le 
io teroare, foame şi fis, trebuia să 
și ei încercau. Astfel, excilal, intelectual şi 
i condiţii limită, individul readus în justia că 
urgă drumul; şi o făcea, căl rezista. Cei ce 
lupă ani petrecuţi în acele 


condiții de iadce « 


goluț. în promiscuilale, 


supraviețuiască: 
senzorial, în acel 
se sirăduia Să parc mul, 
eacă şi Să 1asa, « ci pe pei 
condiţii. pol fi consideraţi absolvenţii celei A ui e i n 
cele mai abstracle universităţi a tuturor Limpuritor. puşcăria, 


au apucal Să Ir 


ulagul comunisi. SaipP Ma 
2 Într-o astfel de lume, un elev sârguincios putea căpăta 


din multele domenii ale ştiinţei şi 


“ev. "unoştinle 
n mare vohim de cunoştin! Q7Rhuate A 
A lacondițiile limită ale lui “a 


ei. dar mai ales ale vieții, aduse ! 
Ascultând mult, unii au reuşit să înțeleagă ceva 
ce e mai importaul şi decăl sunelul şi decăt înțeles ul vorbelor: 
râlcul. De la aceasta plecând, destui sunt cei care au începul să 
distingă şi ce se află dincolo, nu numai de vorbe ci şi de fapte. 
Atenţii, urmărind atâtea păreri, multe divergente sau 


contradictorii, toate pasionant susținute, au putut, In cele din 


urmă, să ajungă la concluzia că neclaritatea sau limpezimea, 
cinstea sau necinstea judecăților nu vine din dificultatea 
problemelor ci, din păcate, din însăşi mintea şi sufletul celor ce 
şi-au luat libertatea (indrăzneala) să judece. 

Pentru individ, dar şi pentru societate, viața se reduce 
la o sumă de aspecte: unele prinse, altele scăpate,. fața dle care, 
oricum ne-am considera, împăcaţi, indureraţi sau ne indreptățiți. 
coneluzia e una, aparent paradoxală: datori suntem. 


ari 


fisaua nu fi. 


Autorul 


Capitolul 1. 


Luând cuvenita distanță şi privind cu detaşare, către 
secolul în care am trăit, al cărui sfârşit, ca şi al nostru, se 
apropie, ne putem îngădui. pe seama lui, unele remarei 
amicale ca întru cei îmbătrâniţi împreună. Dacă vorbele 
spuse vor conţine şi mici urme de ranchiună, câte un cuvânt 
nu tocmai potrivit, o judecată nu îndeajuns de nepărtinitoare, 
datorată multelor noastre neîndepliniri trecute, îi rog pe 
cititorii mai tineri să mă ierte pentru că acestea sunt. vor 
vedea ei la vremea lor, din “câştigurile” nedorite ale înaintării 
în vârstă. 

Mulţi sunt cei ce, din vechime, s-au scuzat dând vina 
pe vremuri. "O tempora! O mores!” sună retorica exclamaţie 
ciceroniană; şi e mai veche decât era noastră. La noi, obiceiul 
de-a face răspunzătoare vremurile, s-a statornicit, temeinic. 
de la cronicari, aşa încât astăzi, când relele ne copleşesc, pare 
cât se poate de natural să se pună pe seama defunctei ere 
comuniste toate nenorocirile trecute, prezente şi chiarviitoare. 
De ce maniera asta? Pentru că sunt excluse persoanele, e 
învinuită numai “epoca”. Răspunderea devine generală şi 
deci vinovăția se împarte, statistic, pe cap de locuitor. N-o fi 
corect, dar e comod. 

Ce nu putem nicicum reproşa veacului nostru e c-ar 
fi existat şi ar fi trecut ca un secol anodin. Putem spune 
dimpotrivă. Putem afirma că din punct de vedere al mulțimii 
evenimentelor, al senzaţiilor tari, ne-a şi răsfăţat: lovituri de 


dictaturi, asasinate spectaculoase, două 
.noscute ca atare, şi un al Eiiea, Fe 
- ee rare, CăCcI, Orlu -a 

nedeclarat dar aflat în plină de ae pă A He BIN 
vila ajege dagă Bi area Sei de uri ancestrale dar şi, 
locale, mici dar Viru Sn E (cum se putea altfel) prezentate 
în special, de interese străl Ș Ala) Sai (ju au, cum Se 
beligeranților ca “iniţiative de par AL LT pi caci 
'ede. moarte, distrugeri, - purificăi i etnice”. 
Citate începute civil, dar continuate din LA i 
militar, parsăconfirme varianta pusă în circulaţie e ee 
că totul se va transforma, curând, într-un război genera Za 
atomico-chimic, bacteriologico-psihotronic, în care fiecare 
se va bate cu fiecare până nu se va mai vedea om cu om, nici 
la propriu nici la figurat. Să sperăm că nu seva întâmpla aşa. 
Situatia. oricum, obligă la veghere, la păstrarea deplinei 
lucidităţi, la echilibru interior. | 

Avem motive să-i acordăm secolului nostru şi 
oarecare consideraţie, în principal pentru realizările-i tehno- 
logice. Multe bune, folositoare, dar... Utilizarea acestor 
reuşite ridică probleme pe măsură ce efectele în timp se fac 
simtite. Multe dintre ele cu consecinţe nefaste. Cum am spus 
însă, să judecăm lucid, să cumpănim cu grija zilei de mâine, 
dar nici să nu ne pierdem în fața neprevăzutului, să ne 
păstrăm un strop de umor, dacă nu suntem în stare să facem, 
ca înaintaşii noştri, haz de necaz, 

Cât de mare comandant de oşti a fost Alexandru cel 
Mare. cât de autocrat a fost Petru cel Mare, cât de vrednic în 
apărarea hotarelor şi-n consolarea văduvelor a fost Ștefan cel 
Mare, nici unul dintre ei n-a avut televizor color. Noi însă 
avem. Şi asta datorită secolului în care trăim. Poţi zilnic să 
vezi toate evenimentele de pe mapamond la telejurnalul de 
seară, poţi să-i urmăreşti, şi dacă asta te distrează, să râzi de 
figurile rigide ale conducătorilor de state, care înțepenesc la 
parăzi sau amorțesc în interminabile întâlniri internaţionale 
în timp ce tu, relaxat poţi să-ţi bei liniştit păhărelul, să ronțăi 
“bomboane agricole”, sau să-ți mângâi pisica preferată. 


stat, revoluţii. 
războaie mondiale recu 


Astăzi, cine vrea, poate să-şi procure casete cu înregistrări de 
arhivă, să-i vadă oricând pe cei consideraţi a fi marii realizatori 
de istorie, evident contemporană, ca: Stalin, Roosevelt, 
Hitler, Churchill, Mao ete. Cum gusturile nu se discută, 
oricine poate admira, pe ecranul televizorului său, de câte ori 
îi face plăcere, “savanţi de renume mondial”, ca Elena 
Ceauşescu, sau “capete încornorate”, ca al împăratului 
canibal Bokassa, cel ce-şi conserva adversarii politici în 
congelatoare ca să le poată mânca, la zile festive, ficăţeii. Ce 
oameni! Ce secol! 

Dar dacă aceştia ne-au fost conducătorii, şi există 
serioase motive să credem că i-am meritat, noi, supuşii lor. 
cum am fost? Să fie asta o întrebare ce şi-o mai pot pune. 
astăzi, doarnaivii? Vreţi să spuneţi că zicala:" Cum e stăpânul. 
aşa e şi sluga”, e un proverb cu valabilitate expirată încă în 
secolul trecut? 


Cele imputabile secolului sunt, evident, multe. Din 
toate eu i-aş reproşa, în principal, obişnuinţa suspiciunii. 
Secolul în care am trăit e cel care ne-a deprins cu ea. ne-a 
impregnat cu ea, ne-a băgat-o în sânge. În vremea noastră. 
meteu una s-a spus şi alta s-a făcut, de n-ai mai ştiut, cinstit 
fiind, ce să crezi. Multe din cele învăţate la şcoală. acceptate 
ca incontestabile. ne-am trezit la un moment dat că nu sunt 
adevărate, oricum altfel, sau cu totul altfel decât le-am crezut 
multă vreme. Oamenii greşesc, şi nu de puţine ori cu intenţie. 
Dar între o prezentare personală, implicit părtinitoare. a 
adevărului şi minciuna intenţionată, sfruntată. sfidătoare. e 
o distanţă, după cum este una, încă şi mai mare între aceasta 
şi minciuna industrializată, realizare de vârf a secolului 
nostru. 

Totdeauna s-a minţit. Nu e o invenţie nouă. Dar în 
ultimele decenii am asistat la o amplificare a minciunii cu 
ajutorul tehnologiei moderne, la dezvoltarea şi perfecţionarea 


incolo de limite. a tehnicii producerii şi „diseminării 
pliate _seacestuia propoiții înspăimântătoare. 


'ărului, dându-i ă ia E e a 
ae mai e vorba de o singură minciună, oricât de 
ăci nu 


oogonată. ci de un sistem elaboratștințiiic îmi entiae 
îmbunătăţit pe parcurs. capabil să-şi ce Aba 4 al ca 

„oa cât mai multor indivizi, grupuri, dacă se poate a 
e: prostirea cât mai m | i za line 
lumii întregi. Sigur ca o astfel de acțiune să e ital - 
Durează până ce minciuna se descoperă. Ui ca : a a in 
timp pregătită, beneficiind de tehnologie mai ss ere Bica 
precedenta, una care transformă zgomotul în eri 
important e să se meargă mai departe fără să se înţeleagă 
nimic. Cum sedescurcă mai apoi coriştii. participanții mărunți 
ce s-au dovedit mincinoşi. îi priveşte. Cei mari, cu câştigurile 
aferente. sunt puşi la adăpost. Exemplul tipic e "reuşita 
jocului de întrajutorare. Caritas. Mă întrebam. privindu-i pe» 
miile de amărâţi (necinstiţi în sufletul lor, căci sperau să 
capete şi să folosească bani nemunciţi) care stăteau la coadă 
ca să-şi depună mult-puţina strânsătură, adunată cu trudă, în 
mâinile escrocilor, de unde atâta prostie? Cum s-a putut 
ajunge la o astfel de stare, decât prin împâclirea minţii cu 
ajutorul minciunii repetate, prin radierea. cu ajutorul 
sistemului organizat de dezinformare şi înşelare, din capul 
oamenilor. a oricărei urme de judecată cinstită. Era pentru 
mine, ceva groaznic şi hilar. în acelaşi timp. să văd cum 
săracii se înghesuie, aşteaptă ore întregi la coadă. ca să-şi dea 
banii. să-i îmbogăţească, şi mai mult, pe bogaţi. pe tâlhari. 
Cum ar fi fost aşa ceva posibil fără serviciile unei instituţii . 
specializate în fabricarea şi distribuirea. tehnic-industrială, 
de vorbe goale, de strivire a omului sub minciună? 

Din această cauză, a amplificării. dincolo de orice 
limite a neadevărului, am ajuns să ne îndoim de toate, să nu 
mai avem încredere în nimic. Auzim, dar nu credem că e aşa, 
citim şi punem la îndoială cele citite, supunem. toate 
informaţiile ce ne parvin la mai multe controale şi chiar 
atunci când rezistă, când se confirmă, tot ne mai rămâne o 
umbră, un dubiu. Suspiciunea se respiră cu aerul. Poluarea 


10 


atmosferei cu noxe industriale e nimic în comparaţie cu 
poluarea sufletelor şi direct, prin starea de permanenţă a 
acceptării lucrului necinstit, dar şi prin distorsionarea minţilor 
cauzată de continua repetare a neadevărurilor, până la 
îndobitocire. Şi nimeni nu se revoltă, nimeni nu protestează. 
Pe alte meleaguri. şi la noi, au apărut partide ecologiste, cu 
numeroşi partizani ce-şi spun verzi. militând pentru păstrarea, 
pentru oprirea degradării. în continuare a mediului ambiant. 
Dar de ecologia sufletului uman nu se vorbeşte, căci o astfel 
de preocupare nici nu există. Verzii adevărului, când au 
apărut, au fosttrataţi ca delicvenţi periculoși. au fost urmăriţi. 
condamnaţi. exterminați prin toate mijloacele, inclusiv prin 
trecerea sub tăcere până şi a numelui lor. De ce oare? O ştim 
şi se ştie! 

Cu vârsta, în locul seninătăţii, am acumulat 
neîncredere. Nu e deloc o iluzie că universul în care trăim e 
unul al înşelăciunii. Trişaţi. zilnic, de un număr oarecare de 
ori, mereu la pândă să descoperim sub ce nouă formă se 
ascunde ultima minciună, avem şi putem oferi fiecare din 
noi, scuze şi argumente. Dar în lipsa asta de dragoste de 
adevăr, în seceta asta de încredere în frate, poate cineva să 
creadă că de justificări, de explicaţii au nevoie sufletele 
avide de certitudine şi de credinţă neclătinată. 

Oamenilor, e drept, li s-au dat bunuri de larg consum. 
înlesniri de trai, dar li s-a luat perspectiva. nu mai au un tel, 
li s-a furat o lume; lumea cea dreaptă, moştenită de la bătrâni. 
din moşi-strămoşi, lumea la care, fără excepție, împărații şi 
săracii, ajung deopotrivă, la scadenţă. Cu ce sentimente poţi 
deci să-i priveşti, la televizor, pe conducătorii de ultimă oră. 
diriguitorii țărilor dar şi ai mijloacelor de informaţie. cei ce 
au ultimul cuvânt în stabilirea celor ce sunt drepte şi nedrepte 
în zona lor de influenţă, când îi vezi preocupaţi de erija 
valorilor materiale (comori pe pământ), de păstrarea puterii, 
prin înmulţirea şi sofisticarea armelor, când în lume este 
nevoie, ca de aer, de bună învoire între oameni, de vorbă 
dreaptă, nepusă la îndoială, când sufletul omului, uscat, 


INI 


doare? 
înj ă un strop de cand“ a Scari 
il a iri ătorii industriali de dubii se pare Suit reuşit 
Ep o car să roadă în parte, sufletele, căci toți ne 


pnl a adică ne îndoim. nu credem. Şi, dacă nu 


îndoim de orice. 


- „nu suntem. - = a: .1ă 
ee A îndelungată, diavolească, măiestrită 


-"selăciune. omului modern i s-a furat credința, i s-a luat 
îi ist d. dimensiunea de referință, i s-a răpit chipul lui 
lanul secund, ei At Ata da A 
E nete văzut în ceilalţi, în semeni, în cel zidiți după 
i i ă ui. 
ipul şi asemănarea L cata parut AR 5 
a. 'Copleşitde gălăgia mijloacelor de informare în masă 
sau de grijile zilnice pentru supraviețuire, prea ades furat de 
sclipiciul ambalajelor multicolore, omul este distras, pus în 
imposibilitate să reflecteze, să observe, să se reculeagă, dar 
asta nu modifică în nici un fel realitatea lumii transcedente 
din care venim, în care ne ducem şi pe care, dacă suntem 
atenţi. o ve 


fiecare gând al nostru. | ră ina 
În realitatea acestei lumi mari, în care materialitatea 


noastră e o parte, sau poate doar un aspect, se includ nu 
numai oraşele, mările şi munții ci şi faptele, actele, străduinţa, 
opţiunea noastră pentru Bine, care, am văzut, înseamnă, prea 
ades, acceptarea suferinţei; măcar pe ea s-o credem. 
Totdeauna la capătul tunelului e lumina: de dincolo. 


II 


Trăindu-ne viaţa, cea care ni s-a dat, mereu şocaţi de 
evenimente ce nu depindeau, parcă, niciodată de noi, bruscaţi 
de oameni necunoscuţi, cărora nu le-am spus nici:"du-te mai 
încolo”, dar persistând ideea că putem, totuşi, învăţa şi ceva 
de folos de la trecut, că nu se poate să nu reuşim, până la 
urmă, să scoatem înțelesul din istorie, măcar că mereu ne-am 
izbit cu capul din nedumerire-n uluială şi invers. iată-ne 
siliţi, acum în amurg, sau să tragem concluzii paradoxale sau 


2 


dem reflectată în fiecare act, în fiecare gest, în. 


să declarăm, cinstit, că nu mai înţelegem nimic. Avem scuze: 
Faptele ce se aduc la cunoştinţa noastră, a marelui public, 
sunt, de la început, contrafăcute, apoi sunt mereu aranjate pe 
parcurs până nu mai seamănă deloc cu ce au fost iniţial. Dar 
ce mai contează faptele când, oricare ar fi adevărul, el poate 
fi modificat, chiar până la invers, dacă se dispune de acea 
“calitate” pe care domnii o numesc aplomb şi căreia bătrânii 
noştri îi spuneau neobrăzare. Spre exemplu, într-una din 
emisiunile de la începutul lunii iulie anul 1994, istoricul lon 
Alexandrescu, la postul de radio Europa Liberă, spunea fără 
urmă de jenă, *...când Germania a atacat Franţa în 1939...7 
Pentru dânsul nu conta că la 3 septembrie Franţa şi Anglia 
declaraseră război Germaniei şi nu invers. 

Informaţiile ce ajung la noi sunt sau false, sau 
trunchiate, sau ne parvin cu mare întârziere. Atunci cum 
poate fi imaginea despre lume? Are cineva interesul ca 
marea masă a cetăţenilor să aibă o idee corectă? Dimpotrivă! 
Copleşiţi sub mulțimea minciunilor şi, mai ales, sub ierarhica. 
instituționalizata lor organizare, ne vedem în situaţia să ne 
îndoim, de noi sau, mai rău, de realitatea lumii în care trăim. 

Dacă cele ce le-am văzut şi trăit trebuie să fie. 
periodic, reconsiderate, fiindcă aflăm, după un timp. că nu 
s-au petrecut aşa, dacă principiile pe care multă vreme le-am 
crezut juste, şi în funcţie de care ne-am reglat viaţa. gândind 
că aşa e cinstit, se dovedesc a fi false, înseamnă că multe. 
oricum bună parte din actele noastre trecute, apar ca 
discutabile: devin nejuste, nedrepte, poate chiar, ferească 
Dumnezeu, criminale. 

Pe unde s-o iaomul, când nu mai ştie încotro? Eu trag 
cu coada ochiului la oamenii de rând; le urmăresc cutele 
grijilor zilnice cum li se adâncesc pe feţe, le ascult rarele 
vorbe. Muncitorul de rând, simțind strâmtoarea din casa lui. 
dupăatâta trudă, şi aflând, de la televizor, că pe alte meleaguri 
e şi mai rău, că pe alocuri se moare de foame, ştiind că 
Dumnezeu dă atâtea bunătăţi ca toţi să poată trăi în îndestulare, 
văzând cum în lume se întâmplă atâtea silnicii, războaie şi 


işi tace loc gândul căo putere sall 
ă. să hotărască soarta lumii. lucrând 
cezămintelor lui Dumnezeu. Dacă așa 
din ereu şi tac cu asprime. 
t i multe și avem 


nedreptăti. în capul lui 
stăpânească. 5< 
aşezăi 
muncesc 
tim mult ma 


a ajuns să âne 
împotriva dreptăţii. aa 
începsă aândească cel ce A 
n oândi noi cel ce 

ce putem gândi uta e Ai 
aroumente în plus să fim îngrijorați: 
9 văduva ultimului preşedinte as st i Adi, 
-.R la 20 mai 1994. a cerut să rămână singură în 
pbisimett PO al Park. şi a explicat. pe bandă de 


se ccraditi 

"tul său din Cent ga a 

cal aliu. cine a comandat asasinarea soţului 
Lă . 


asinat al Americii, 


apari 


i i ii .. - 
maenetofon. în de „Mu se fe pătat rĂFiti Finn 
său. numele complieilordin înaltelesfereale puterii americane 


si a încredințat înregistrarea unui om de cea mai mare 
dai ontinutul acestei benzi urmează să de ină public 
nea celor doi copii ai fostului preşedinte. 
navă de un cancer al căilor 
s-a aflat alături de preşedintele 
a doua zi după ce a tăcut 
e teama de 


încredere. C 
abia după moarte 
Caroline şi John-John. Bol 
limfatice. Jacqeline. cea care 
asasinat în noiembrie 1963. 
amintitele declaraţii. a încetat din viață. Mare 
puterea nev ăzută ce stăpâneşte lumea! i 

Richard Nixon a fost silit să-şi dea demisia. Mulţi 
oameni. cărora dreptatea le e scumpă. au avut atunce! un prilej 
de satisfactie. Preşedintele făcuse un lucru incorect: fusese 
de acord cu introducerea de microfoane în sediul partidului 
advers. Pe motivul acesta s-a stârnit o adevărată furtună de 
presă. care l-a costat funcţia: Richard Nixon a fost silit să 
părăsească. în mod ruşinos. Casa Albă. Dar au trecut anii ŞI. 
în ultima decadă a lunii mai 1994. au apărut. postum. (cum 
se putea altfel). memoriile lui H.R.Haldeman. mâna dreaptă 
a lui R. Nixon. fost şefal personalului Casei Albe. consilier 
prezidenţial. Acesta. vorbind despre preocupările 
preşedintelui. din acea perioadă, notează: *...erau discuţii 
considerabile despre teribila problemă ridicată de totala 
dominare a mass-mediei de către evrei şi exista un acord că 
această problemă trebuie tratată”. În lumina celor relatate de 
fostul consilier prezidenţial. începe să se vadă limpede care 
a fost motivul schimbării din funcţie a preşedintelui. 


14 


Microfoanele n-au fost decât un pretext. Cei ce nu aveau nici 
un chef să-şi piardă dominaţia. trebuia. într-un fel. să scape 
de cel ceridica chestiunea. Şi l-au schimbat. Într-un mod mai 
puțin tragic decât a fost “schimbat” J.F.Kennedy. probabil 
de aceeaşi imensă putere secretă. al cărei nume nimeni nu 
îndrăzneşte să-l pronunţe, decât după moarte. 


* 


Ideea că există şi alte lumi. ascunse vederii comune. 
unele paralele, tangente. sau întrepătrunse. sesizate de anumite 
conştiinte. pe anume spaţii de timp. mi-a venit reflectând la 
universul concentraționar prin care am trecut şi pe care. 
vrând-nevrând. l-am adus de acolo cu mine. Lumea 
închisorilor comuniste. cu toată promiscuitatea. cu toată 
mizeria fiziologică. cu toată schingiuirea fizică şi morală 
perpetuă. cu toată inumanitatea - poate tocmai pentru că a 
scos viaţa din firesc, făcând din ea o parodie a absurdului - 
a putut oferi unora. şi în bezna celor mai întunecate beciuri. 
iluminări ce răpeau din real pe alesul acelei clipe, 
transportându-l într-un spaţiu cu alte coordonate. din care. la 
întoarcere nu se păstrau decât vagi idei. imagini şi stări 
sufleteşti. din păcate, cu neputinţă de a fi transpuse în 
cuvinte. 

Multe s-au pierdut din amintire. din intensitatea 
trăirilor. dardin insolitul. din stranietatea acelor alte universuri 
a rămas destul pentru ca să adauge prezentului spațiu curbele 
adânci ale altor volume. liniile nebănuite ale altor perspective. 
Neschimbată rămâne doar dificultatea de a le comunica. de 
a le face cunoscute. dea găsi în limbajul curent cuvintele care 
să sugereze, fie şi parțial. noţiunile de dincolo. 

Inchisoarea e o lume aparte. Cum să transpui în 
vorbe obişnuite acel mod de existenţă. astfel ca cei ce n-au 
trecut pe acolo să simtă un fior măcar cât se bate o pleoapă? 
Cum să faci cunoscute celor ce n-au avut “norocul” să intre 
pe mâna securităţii şi a slujitorilor ei stările sufleteşti ale 


15 


această experienţă? Cum să-i tacem pe 
S ) ; it dog x 
dnoi înşinene încurcâm In înțelesuri, ne 


sai inte? Spunem: „mâncarea era...” 
împotmolim, în Cuv! de praz sau de morcovi, cu miros 
înțelegând prin astă el pă Mâncare?! Sau starea 
de pământ, sorbită Ales 4: ia Re e lumenalii 
cât zupu e E pa veghea simţurilor, poate. fi 
în COR UN aer î în e: identică prin nespălare 
numită somn? Viaţa din închisoare, * Altea 
i pestilență treziciunea, era o moarte continuă. /4 avut 
ȘI pesilena sein pe care nu le-am pătruns încă, sigur este 
Ageiau Alei să înțelegem că vieţi sunt mai multe tipoeiată, 
În privința lor avem semne, ȘI scripturi. Şi suntala VEE ere 
pentru toți cei ce iau suficientă înălţime pi in Smeeni 

Se întâmpla la Aiud. Eram de două zile în greva 
foamei. Mă găseam singur. într-o celulă complet goală, 
subtire îmbrăcat şi era luna noiembrie.O rogojină şi o pătură 
mi-o dădeau numai seara, la stingere. Mărşăluiam tot timpul, 
în puţinul spaţiu pe care îl aveam, ca să nu îngheț. De la un 
timp a început să-mi curgă nasul şi eram tare supărat pentru 
asta. La percheziţia ce mi-o făcuseră când m-au băgat acolo, 
mi-au luat din buzunar şi cârpa pe care o foloseam ca batistă. 
Eram enervat că trebuia să mă tot şterg, fie cu mâneca, fie cu 
pulpana hainei. Era neplăcut, un amănunt doar, dar adăugat 
la celelalte, foame, frig, extenuare, le sporea pe toate, le făcea 
mai dure. Toate mă rodeau, dar că-mi luaseră “batista”, 
parcă mă durea la inimă, îmi venea să plâng: poate şi 
plângeam tot ştergându-mi nasul. În starea asta fiind, m-am 
lăsat pe călcâie şi cuprinzându-mi picioarele cu braţele. am 
pus capul pe genunchi să mă odihnesc; la cele 35-40 de 
kilograme, câte le aveam atunci. nu era deloc dificil să stau, 
ore întregi, în această poziţie. 

Nu ştiu cât timp a trecut, nu cred că mai mult de 
câteva minute. In starea asta de ciudă, de amărăciune 
sufletească, am aţipit, măcar că era ziua-n amiaza mare. 
Când am ridicat capul, nu-mi venea să cred, alături de mine 
se afla o bucată de pânză albă, mare cam cât patru batiste puse 


celor ce au parcul: 
alții să înţeleagă can 


16 


alături. Pânza era puţin mototolită dar era curată, nouă, 
mirosind a proaspăt, a lucru atunci adus de acasă. Nici unul 
din lucrurile ce au stat un timp în puşcărie nu puteau mirosi 
astfel. Mă uitam, o examinam pe toate părţile şi nu-mi venea 
să cred că o am în mână. De unde apăruse? Cum putuse să 
ajungă la mine? Să fi fost în celula goală şi până atunci şi timp 
de două zile şi două nopți să n-o fi observat? Exclus! Să fi 
deschis gardianul uşa şi s-o fi adus s-o pună lângă mine? Întâi 
era imposibil, că deschiderea uşii însemna zăngănit de chei. 
tras de zăvoare, zgomote la care deţinuţii sar şi din moarte. 
Admiţând. totuşi. că aş fi căzut într-un somn adânc. pentru 
cine cunoaşte Aiudul anilor '55, când devenise închisoare 
pentru legionari şi era condusă de evreul Coller. ideea că un 
gardian ar fi datunui deţinut o cârpă. după ce ofițerul politie 
i-o luase, e de-a dreptul absurdă. Atunci de unde a apărut? Să 
fi fugit eu, eliberat în somn, să fi trecut prin ziduri. şi afară. 
de la prima casă s-o fi luat şi adus cu mine? Mi s-au mai 
întâmplat lucruri stranii. Şi azi stau şi mă întreb. cum o fi 
ajuns cârpa aceea la mine? Era absolut reală. Am avut-o. am 
păstrat-o, am folosit-o bună bucată de vreme. 

Asemeni unei pofte care atrage o alta şi nedumeririle 
sunt legate, se trag, parcă, una pe alta. Şi nelămuririle 
înseamnă întrebări. unele rezistente în timp, inconfortabile, 
incomode. 

Că sunt mai multe lumi. pentru mine e sigur. Darcum 
poţi trece dintr-una într-alta, altfel decât prin moarte. e o 
întrebare ce continuă şi azi să mă tulbure. Și nu-s singurul. 
Poate mă înşel, am impresia că transcedentul face paşi către 
noi. ne vine în întâmpinare. Noi însă... 


| III 
Probabil ele se produc mult mai des, dar noi. destul 


de rar, sesizăm când ni se întâmplă lucruri de neînțeles. 
Câteodată ne mirăm, de multe ori ne facem că nu le luăm în 


17 


i 


i “ci priceperea ca să le 
am nici timpul. nici pricep 
da de ele, ne ocupăm de cele ce 
ă i Ş n i ) . . 
ARIE te. Dar cum nu e comod nici 
j recente. cota a e 
sunt mai presânte: pai re ca ceva neclar să rămână in 
. a ă cf a ţ : 
iz Ap cantine eul în primejdie: cândva. cine ştie 
- cenensie) şi:să pună n p de be dară ide 
-mă(însuspensie)şisă puii e ferămsăle pierdem 
urmă (1 E ostruechilibu interior: preferăm i d erai 
A 9] EI Și 4 ud 
ata De aceea le ignorâm un timp. cât putei „APR 
et agită implus Ca Şi că ne-ar fl trecu 
bule TR pur ŞI simplu. ca ŞI i fa zis) pla se 
: £ teii > ebarasă 
a dată prin câmpul atenție!. Ne debaras 1 Mel CI 
Pace Ciudat e că deşi uităm întâmplările neexplicate şi 
amă. î E o ale Sp apel 
a ile lor. neînțelesul. nelămuritul: rămâne Şi 'se 
ae e d oraneitatea lumii. dificultatea noastră 
acumulează sporindestraneitatec i 
£ . 
de a ne-o însuşi. de-a o cup! ind SEAMA ct el 
Principalul nostru păcat e neatenția, | lea ai 
ăm pe noi ca să putem lua bine seama la 
Ştim pe toate pe dinafară 


seamă. Cum nu : 
explicăm, le amân 


căutăm şi ne alaRti A a 
C strece în jurul nostru. prea le a 
E să Ma evenimentele la care a9/atâu bn ia Ala (ta 
cunoştinţă. Fiecare acţiune. liecare faptă; hecare gest Par) 
ave un sens al lui. o rațiune. Atât doar că noi cunoaştem Să 
una singură. pe-a noastră. dar ele sunt multe. Lumea în care 
trăim. în care ne mişcăm cu mintea. cu sufletul şi cu trupul, 
are forme şi aspecte. opacități Şi wansparenţe. scopuri şi 
sensuri dar. mai ales. înțelesuri care ne scapă pentu că 
fiecare. cu universul lui. e opus celorlalte. Se vorbeşte de 
lumi paralele, pe carenu le ştim. le bănuim doar. Prezenţa lor 
însă o simtim: în unele manifestări târzii. în întrebările nostre 
rămase fără răspuns. Trăim înu-o lume. dar lumea noastră 
are şi un dincolo. De acolo primim semnale, atenţionări. 
făcute discret. Ar trebui să ţinem cont de ele. dar noi le 
ignorăm imitându-i pe cei din jur. conspirația oficială a 


tăcerii: e mai comod să nu dăm atenție avertismentelor 


mărunte. Când vin celelalte: uragane. incendii. cutremure, 
inundaţii. molime, războaie pustiitoare. nu avem cum să nu 
le băgăm în seamă, dar refuzăm să facem o legătură. ca să nu 
fim catalogaţi ca superstiţioşi. retrograzi. 

Prea multe din aprecierile. din valorile, din raţiunile 


18 


noastre se dovedesc false dar încă nu avem puterea să le 
abandonăm. Păcatele minciunii, laşităţii. comodităţii bântuie 
lumea: şi pe noi. Ar trebui să facem ceva. să ne revoltăm 
contra noastră, dar nici nu ne elintim. înlănţuiţi fiind de 
deprinderi. Ar trebui să ne grăbim. căci sunt semne. i 
Un exemplu. Minor dar semnificativ şi recent. În 
Franţa justiţia a hotărât. prompt. să retragă de pe piaţă cartea 
lui C laude Gubler. medicul personal al lui Francois Mitterrand. 
intitulată * Marele secret”. în care se vorbeşte despre starea 
de sănătate a recent decedatului fost preşedinte al Franţei. 
Aici se dezvăluie că acesta a ştiut. încă de la începutul 
primului său mandat. din 1981. că e bolnav de cancer. A 
ascuns însă acest lucru cu mare arijă. şi-a depus candidatura 
pentru un nou mandat. pe care l-a dus la îndeplinire. Dar 
cum? Justiţia a dispus retragerea cărţii ca să nu se afle că 
"marele om”. condus pe ultimul drum de peste 1500 de 
personalităţi politice ale momentului. dintre care şi 60 de şefi 
de state. a fost de fapt un incorect, un ins care a pus vanitatea 
sa mai presus de interesele ţării. ocupând ani de zile un post 
ale cărui datorii nu le putea îndeplini integral din cauza bolii. 
funcţia supremă cerând un om întreg. la trup şi la suflet. 

Dar dacă lumea în care a trăit Francois Mitterrand 
l-a acceptat din motive de similitudine, ba I-a şi omagiat. cea 
care se află dincolo şi al cărei prag tocmai l-a trecut. se pare 
că a ținut să facă. dintr-u-nceput. o punere la punct. 

S-a întâmplat în localitatea Jarnac. Înainte ca fostul 
preşedinte al Franţei să fie coborât în pământul natal. coşciuaul 
cu ramăşitele pământeşti a fost depus în faţa bisericii pentru 
câteva ultime minute de reculegere. de rămas bun. În acele 
solemne clipe o pală de vânt a smuls drapelul național de pe 
sicriul defunctului de-a tost nevoie ca fiii lui Mitterand să 
alerge să-l recupereze. De dincolo. din etrn. Franţa. cea 
permanentă, a ținut să arate că are alte valori. că “marele 
dispărut”, pentru care crocodilii politici au vărsat chiar Şi 
lacrimi, va trebui să se supună. acolo, unei alte. adevărate. 
judecăţi. Sunt semne, se cuvine să luăm aminte. 


19 


nii de azi nu poate fi explicată doar 
btuzitatea conduătorilor. nici i uzura, 
cati Ce nu se ia în calcul? Ce este 
i 3 perdelele de fum ale vorbelor şi ale 
u : dp pie 
pe dezinformare în masa ? Sg ce e 
ici re | ată normală, ceva ce 
impede. vizibil pentru oricine are judecată norma : Pg 
de: i; işi etrecutcu vederea: Organi-zaţia internaționa ă 
e în ochi şi i Sl d Ba sl tă 
isa lui oculta disimulată în organizație de binetacere care 
a răului, & Sar 
însă “"ă inteligenţe şi conștiințe. ăi 
beau Te isi se n Taiabaiză aşa de secătuită dragostea 
ren ( ituităar a 
i aiiraplăte în sufletele oamenilor? Cu toată 
adevăr şi 2 Agia VP ş 
sa irea comunismului. cu toate că ştim că în singurătatea 
ai cunoscuţi sfinți se roagă neincetat pentru 
sihăstriilor ne ţii sfinţi se r o zor că 
ji necată în ură şi 
mântuirea lumii. aceasta ni se înfăţişează îi ăiş 


ăsar i înşine.... 
nepăsare. De ce noi «apele Sep ele A 
i Formelor organizate ale răului trebuie să li se opună 


formele organizate ale binelui. Şi lise opun. Poate nu destul 
de sistematic. de coerent, dar între ele nu aa luat în 
considerare “raportul de forțe”, nemăsurabil, pentru că se 
desfăşoară în lumi diferite: realul şi transcedentalul. Când 
Arhanohelul Mihail a ridicat în țara românilor oaste, nu şi-a 
ales oştenii nici după putere nici după ardoare a prea ci 
după credinţă. Şi de se va mai ridica vreodată fulger de 
dreptate pe aceste meleaguri nu din sfera politicii se va isca, 
ci tot din cea a credinţei. 


Stareacearea a lui 


prin egoismul şi 
desuetitudinea ! 
ocolit sau ascuns dt 
multicolorelor tehnici 


20 


Capitolul 2. 


l 


O întrebare stăruie; rămâne de multă vreme neridicată, 
deşi pare a se afla pe buzele multora, gata în orice clipă să fie 
rostită. Totuşi nimeni n-o pune. Timpul trece şi tăcerea 
devine stânjenitoare. Sunt mulţi cei care, atunci când se 
privesc, şi-o citesc în ochi unii altora, o simt aproape fizic, 
mereu prezentă. 

De ce este atâta tăcere în jurul acestei probleme? Ce 
pecete, pusă pe gură, sau ce resort din interior apasă atât de 
tare încât împiedică rostirea? Ce teamă veche paralizează 
limbile, îngheaţă cuvintele? Şi asta de bună bucată de vreme! 

După ezitări şi reticenţe, punerea problemei n-ar mai 
trebui amânată, căci prelungirea. acestei. situaţii naşte, la 
rându-i, alte nedumeriri; suspiciuni. Care să fie cauza acestei 
lungi şi suspecte reţineri? Nu s-a ajuns încă la o formulare 
satisfăcătoare? Nu poate fi ridicată decât de un anume om Şi 
încă nu s-a ivit acesta? Sau, după atâta întârziere şi aşteptare, 
lucrul a devenit dificil, imposibil, poate? 

Călătoream într-un tren de navetişti, cu vagoane fără 
compartimente. Cum cei mai mulţi dintre călători se cunoşteau 
între ei, discuţia era aproape generală, se vorbea tare. Ascultam 
remarcile, ironiile, vorbele în doi peri referitoare la cele 
ce-i preocupau: salariile, inflația, şomajul, politica: cea văzută 
la televizor. Imi reţineau atenţia, cu limbajul lor colorat, 
observaţiile pertinente, adesea surprinzătoare, dar, mai ales, 
cu cele ce se povesteau: întâmplări, fapte din întreprinderi, 


2] 


< 


1. ce dovedeau că situaţia nu s-a 
ce g; . . ea] 

incompetenţă. hoție şi nepotism 
ai pe faţă. mai fără 


ocurile de muncă, ! 
aceeaşi 
tă, practicate doar m 
oate fi vorba. 

ii coborau. ceilalţi. antrenați 
ândul să coboare. La una 


de la | 


schimbat prea ge 
i receden 
în epoca preced pi 
eg ne nici nu p 


nici o frică: de ruşine n 
Trenul oprea în stații. Ui 


d cutii. ntinuau până le ven ar 
in dIS „CO d pa cd i 
p [a Ş stătuse pe ban AI faţa mea. un 
din o riri s-a ridicat i cel ce tătuse > bancă IN le 


or îmbrăcat într-o salopetă veche. dar bine spălată, 
MupIGita UA tă “i ascultase. într-un fel de dezacord 
curată. Până atunci țăcuse Ș4aSCU « Li or bb fiind i 3ă 
cu cei ce discutau politică şi alumeau. ii i al 
întrebat ceva. N-am auzit întrebarea. Răspunsu A a, sui 
că l-a dat tare. să audă toţi: “Debandada cea mare e-n VE rIRI 
vostru! Nu există astăzi decât trei posibilităui ca să scoţi 
România din mlaștină: Armata, Regele sau Legiunea. 
Alegeţi!” Şi fără altă vorbă s-a îndreptat spre uşă unde 
începuseră să coboare. Z : sanii 

M-am uitat după el încercând. abia acum, să-l văd 
mai bine. Să fi avut către cinzeci de ani. nu mai mult. Nu 
putea fi unul din foştii legionari: pe vremea lor nici nu era 
născut. Mi-am întors privirea către cei rămaşi, așteptând un 
comentariu. Nimeni n-a mai spus nimic, n-au mai reluat 
discuţia întreruptă. De ce oare când cineva se referă la 
lepionari se face linişte? E ştiut că de mai bine de şaizeci de 
ani toate regimurile care s-au succedat, fie că erau “burgheze”, 
militare sau “proletare”. toate i-au arestat. i-au scos în afara 
legii. i-au condamnat. i-au împuşcat fără judecată, cât le-a 
stat în putință, i-au exterminat. 

Cum să explici acest consens. această sinistră 
înțelegere în urmărirea şi distrugerea legionarilor? Au fostei 
nişte delicvenţi, nişte declasaţi. oameni fără căpătâi. 
vagabonzi care au săvârșit fapte infamante, crime? 
Nicidecum! Erau elevi, studenţi. profesori universitari, 
intelectualii satelor, dar şi țărani şi muncitori de frunte, mulți 
dintre ei răniți şi decoraţi pentru vitejie în cele două războaie 
mondiale. Atunci de ce au fost urmăriţi cu atâta înverșunare, 
ȘI exterminați, moral sau fizic, cu atâta metodică necruţare? 


22 


De ce, de la apariţia lor şi până astăzi, toate guvernările s-au 
silit să facă să dispară şi ultima rămăşiţă a acestei organizații 
prin lichidarea membrilor ei? E aproape de neînțeles. Toată 
ura care se revărsa asupra lor venea din sfera puterii. De 
ce-i era frică acesteia de ei? Avea de partea ei armata, poliția. 
băncile. industria, propriet..ţile şi restul partidelor. Atunci de 
ce se puteau teme? De întruniri şi cântece? 

Eu cred că guvernanţii, toți, s-au temut de comparaţie. 
Legionarii nu trebuia să existe pentru ca lumea să nu-i pună 
alături de ceilalți politicieni. Omul de rând are ochiul ager şi 
sigur. Repede a şi făcut diferenţa căci unii, cu mâinile lor, 
construiau diguri. cămine, biserici în timp ce ceilalți dădeau 
recepții bogate pentru străini, din sărăcia ţării. La ultimele 
alegeri libere, ţinute la 20 decembrie 1937, legionarii lui 
Corneliu Codreanu au ieşit pe locul trei, după liberali şi 
ţărănişti. Țara începea să înţeleagă dar era târziu, trupul ţării 
a început să fie sfârtecat. Au urmat trupele lui Hitler. tancurile 
sovietice, şi apoi lunga perioadă de beznă care, ca un superlativ 
al minciunii ce era, s-a numit “epoca lumină”. În tot acest 
timp legionarii au fost urmăriți în oraşe, sate, pe munţi. Cei 
care n-au fost împuşcaţi au fost aruncaţi în temnițe. au fost 
trecuţi prin reeducările de la Piteşti, Gherla, Aiud şi n-au fost 
lăsaţi decât atunci când. fizic, erau nişte epave. Şi după 
aceea, pe cei consideraţi încă periculoşi pentru “siguranţa 
statului”, cu o injecție. cu o pastilă, sau câţiva pumni 
Ştiinţific plasați îi reduceau la eternă tăcere. 

Dara trecut vremea şi plăcile tectonicii politice s-au 
mai mişcat. 

Ce-a mai rămas azi, din Mişcarea Legionară? E 
întrebarea de atâta vreme ocolită, amânată, dar care se ridică 
asemeni unui val mare, gata să se spargă şi să inunde; din 
tensiuni acumulate îşi adună puterea. 

Dacă n-a dispărut cu totul, dacă astăzi Mişcarea 
Legionară este mai mult decât o sumă de amintiri, dacă ideile 
enunțate de Comandanții Bunei Vestiri şi devenite, în trei 
sferturi de veac de luptă, doctrină, mai au azi un suport în 


> 
(55 


E 


şi credința legionară nu au 


dă TI rin asia afirmaţii unii s-ar putea să fie cinstiţi, aşa să şi creadă. Dar 
uie să se ridice, să iasă în 


sunt destui ticăloşi cu vechime care, începând cam tot așa. 
strecoară în continuare că legionarii i-ar împușca pe toţi cei 
pătaţi cu zeama roşie a comunismului. Şi cum puțini sunt cei 
ce se ştiu fără pată, deşi majoritatea lor doreşte redresarea şi 
prosperitatea ţării, nu îndrăznesc să facă pasul spre 
necomunism, mai amână. mai aşteaptă. Şi astfel confuzia 
continuă, incertitudinea persistă, şi cu ea bunăstarea 
pescuitorilor în noroioasa apă a politicii. 

În faţa imensei cantităţi de neadevăr aflat în circulaţie, 
în faţa copleşitoarei doze de rea-credinţă, limpezirea nu 
poate fi decât dificilă, de durată şi nici nu poate veni singură. 
De aceea, Mişcarea Legionară. câtă mai există. e chemată 
să-şi spună cuvântul în multele şi actualele probleme ale 
țării. Luptând din prima zi a constituirii sale împotriva 
comunismului, neîncetând să-l denunțe ca pe ceea ce cu 
prisosință s-a dovedita fi: organizaţie criminală autolegalizată, 
un banditism de stat, atrăgându-şi prin asta greul loviturilor. 
reuşind cu amarnice suferinţe şi cu suprem efort să 
supraviețuiască fără “compromitere şi compromisuri”, 
Mişcarea Legionară este astăzi, dintre trecutele formaţiuni 
politice, poate cea mai îndreptățită moral, cea mai aptă să 
aprecieze corect starea actuală a ţării. să-i indice drumul de 
urmat pentru recăpătarea demnităţii, normalităţii. Şi totuşi. 
încă se păstrează tăcerea. Ce fac bătrânii legionari? Ce fac 
înțelepţii supraviețuitori ai atâtor prigoane, temnițe. plutoane 
de execuţie? Tăcerea lor stârneşte îngrijorare. E. deci. cât se 
poate de firească întrebarea ce şi-o pun mulţi: Ce-a mai 
rămas din Mişcarea Legionară? 

Multsau puţin, indiferent eare ar fi răspunsul, un fapt 
este incontestabil: după şaşe ani de la răsturnarea de regim 
din decembrie "89, legionarii care se situau la alegerile din 
1937 (ultimele recunoscute ca democratice) pe locul trei. 
după liberali şi ţărănişti, nu au reuşit încă să-şi înjehebeze 
partidul care să-i reprezinte, prin care să-şi exprime punctele 
de vedere, respectiv să reintre în viaţa politică. Era atâta 


uterea de jertfă 
Legiunea treb cllaia za 
România “democratică de astăzi e 
en e otivcăanbidetttip fascist”, când profasciştii 
inteizisă, pe. nepoata lui Mussolini în parlamentul Italiei, 
AL i RM) la fel de rizibilă ca surâsul perpetuu al 
j et A liescu ce se dovedeşte caraghios până şi în 
preş : 


prostie. 


realitate, dacă pute 
secat cu totul, atunci 
arenă. Faptul că 1n 


velului de viaţă, simțită de marea mulțime 
propria piele, creşterea alarmantă a 
infracționalităţii, dispariția nu numai a practicilor cinstite 
dar şi a oricărei urme de simţ moral face ca reapariția 
Mişcării Legionare. cu nedezminţita-i linie românească, cu 
comandamentele ei strict etice, cu neabaterea. sub jurământ, 
de la “înalta linie morală”, să fie de stringentă necesitate. Şi, 
lumea simplă, nepolitică, începe s-o simtă. 1 ai 

Sunt păreri că ar fi timpul ca legionarii să ridice ei 
înşişi, problema legionară; s-o pună în public, să coboare în 
areopag, să se supună judecății tuturor cu date şi fapte. De 
zeci de ani, o imensă cantitate de neadevăr e vehiculată: 
strecurat din minciună şi bârfă în literatură şi film, trecut apoi 
tiptil în manualele de “istorie”, în speranţa că ceva tot o să 
rămână. Decăderea morală a țării e comparabilă, ţine pasul, 
cu decăderea morală a lumii. E sectorul unde avem nivel 
mondial: măcinarea principiilor merge mână-n mână, cu 
răstălmăcirea faptelor şi falsificarea valorilor. E timpul să 
spunem şi lucrurilor şi oamenilor pe nume. E timpul. cât mai 
e, să distingem între viteaz şi laş, între sârguincios şi puturos, 
între om şi caricatura de om. Este scris: “li veţi cunoaşte după 
roadele lor”(MATEI 7,16). Astăzi, după trecerea timpului, 
putem judeca pe fiecare după adeveritul spuselor, după 
faptele, după roadele lui. 

Mişcarea Legionară, e timpul să-şi expună ea însăşi 
punctele de vedere. Se vorbeşte, neautorizat, în numele ei. 
pi d Meu câuât sineta actuală, numai legionarii 

j țenie. Dintre cei ce fac astfel de 


Scăderea ni 
a cetăţenilor pe 


24 


e 


ș ' ventru ferma şi consecventa lor 
îeyole USE UE „ăi cu pentru delimitările ce s-ar fi 
atitudine E acu Cu foştilorinternaționalişti 
produsblocâne! ci e * în extremişti de dreapta. 
transformati. cs: unita) încă. în expectativă? | 
Egplicaţi sunt destule: de la luarea în id pt a 
ciale şi nevindecarea incă a rănilor p! icinuite 
le reeducări la care au tost supuşi, 
până la dezgustul de a participa la un joc ice doua de 
specimene de cea mai abjectă extracţie cum sunt cala posi 
de curte cu înfăţişare porcină. sau cel ce nu-și Bale Made 
apartenența la specia umană decât adresându-se celorlalți 
cu:"măi animalule!” A 
În tară există multă nehotărăre 
ce se vădeşte mai mult. ceea ce le depăşeşte pe toate celelalte, 
e anorexia, este lipsa de orice potiă: lehamitea. O cumplită 
oboseală sufletească bântuie. Dacă ar fi numai a oamenilor 
luaţi fiecare în parte. n-ar fi aşa de alarmant. am spune că se 
mai întâmplă. la anumite perioade. Se pare însă că avem 
de-a face cu o oboseală a întregului. că e vorba de o istovire 
a societăţii de o sleire a organismului naţiunii întregi: şi asta 


interzicerii ofi 
de ferocile şi succesive 


„Există confuzie. dar 


e rău! 

Reflex. ne uităm în jurul nostru; ne întrebăm de 
cauze. Le căutăm departe deşi ele se află. cele mai multe. în 
răul ce-l purtăm fiecare dintre noi. bineînţeles trecânduni-l 
cu vederea. Ne ascundem slăbiciunile, puținătatea mintală. 
uscăciunea sufletească. Ne ascundem lipsa de dragoste de 
frate, virtutea subordonării: ascultarea. ce ne lipseşte. De 
unde izvorau toate astea în timpul Căpitanului de făceau atât 
de strălucitor spiritul legionar? Din puterea exemplului 
ce-l oferea: un om pentru eternitate. Eu n-am avut cum şi 
când să-l cunosc, dar strălucirea acestui mare spirit am 
văzut-o, la mulți ani după ce crezuseră că au 'stins-0, cu 
ştreangul şi glonţul, pe fețele celor ce-l cunoscuseră şi-i mai 
i Seul ii ul Pele, amintirea că, pe când 

» a cârat mortar la aceeaşi targă cu 


26 


Corneliu Codreanu (erau cam de aceeaşi statură) era mai 
prețioasă decât toate averile pământului. Ce conta viaţa de 
proscris pe care a dus-o de atunci: schingiuit în anchete. ținut 
în lanţuri. hăituit. apărându-se cu arma în mână? Ce conta 
tortura prin foame şi sete când el băuse din aceeași sticlă de 
bere cu Căpitanul? O astfel de cinste. o aşa fericire. merita să 
fie plătită cu orice. şi cu viaţa. Şi a plătit-o. Fără să fie 
condamnat la moarte, comuniştii l-au scos din închisoare şi 
l-au împuşcat. 

De multe ori m-am întrebat cântărind. comparând. 
marile spirite contemporane lui Codreanu. cum au putut 
acestea să i se subordoneze. să-i slujească atât de 
necondiţionat? Prin ce le-ar fi putut impune dacă nu ar fi fost 
înzestrat cu o putere ce venea de dincolo. din transcendent? 
Oare nu asta lipseşte mai mult oamenilor de azi. capacitatea 
de a sluji. darul de a recunoaşte cele ce vin de dincolo? 

Să fi uitat legionarii că unitatea este primul atribut al 
lui Dumnezeu. fără de care nu poţi rămâne cu EI? Să fi uitat 
că “spiritul de jertfă este esenţialul”? 


II 


Mişcarea Legionară n-a reuşit. nici după şase ani. să 
reintre în arena politică; şi asta a fost rău. În haosul şi 
confuzia de după decembrie '89. simpla sa prezenţă ar fi 
însemnat mult. Nu că ar fi putut impune şi altora sobrietatea 
şi disciplina care-i sunt caracteristice. dar în dezordonata 
maimuţăreală ce se voia activitate politică. prezenţa unor 
oameni fermi şi demni ar fi impus măcar un început de 
reținere. o minimă decenţă. Cine. îngrijorat şi îndurerat. 
trăieşte continua degradare a ţării. pe toate planurile. are 
explicaţia urmărind dezbaterile din parlament. Aici totul, de 
la măscări, până la trădări. a devenit ordinar. 

Eu cred că normal ar fi fost, ca de la început, din 
ianuarie 1990, când se puneau bazele noii orientări, când se 


27 


al, să se caute punctul de la care să 
tă din trecut. Pare să nici nu le 
se plece, un m - cei ce s-au îmbulzit să ocupe un loc 
fi trecut prin Cap. pes înţelepciunea minimă, cinstea 
pe podiumul politic E. rca ca noul drum să fie unul de 
elementară şi dopibia A de loialitate, atunci s-ar fi luat ca 
(cSpec! i ce meet 1937. când în țară existase, 
punct de atu n iti politică liberă şi avuseseră loc 
Lg E a eelila ca democratice. Dar nu s-a 
E ea din ce trebuia..O lege laxă B îngăduit apărițiă 
puzderiei de partide fără trecut, fără docti ia able te! un 
număr decent de membri. Proaspeții benefeciai iaidemoci ației 
au. înțeles. instantaneu. ce mari posibilități li se oferă: 
E oiiletea de a-şi ascunde păcatele vechi ŞI ocazia de a 
face altele noi. rentabile. Politica? Perdea de fum, după care 
se pot face jocurile, oricât de murdare, şi se pot adăposti, 
temporar, marii vinovaţi. marii escroci şi marii imbecili al 
momentului. Porţile politicii; ca şi când aceasta ar fi fost a 
nimănui. au fost larg deschise. Orice individ, oricât de 
comun. oricât de necinstit, oricât de veleitar, oricât de 
descalificat moral putea să-şi înființeze propriul partid căruia, 
fireşte. să-i fie preşedinte. Şi în această democraţie suspect 
de largă, toate partidele erau admise cu o singură excepţie: 
Mişcarea Legionară. 

Paradoxal dar adevărat. Răstorni comunismul. dar 
comuniştii rămân. Opozanţii comunismului, toţi. capătă 
Statut legal, afară de legionari. Cum e posibil? Simplu: cu 
concursul tacit al “democraţilor” s-a menţinut excluderea 
Mişcării din viaţa politică. Lucrul nu era nou, nici de 
neaşteptat. Cei ce urmăreau propria înavuţire, prin orice 
mijloace, dorind, să-şi atribuie o parte cât mai mare din 
avereacomună, din “bunurile întregului popor? nu îşi puneau 
nici probleme morale şi nici nu se gândeau prea departe, 
preocupați doar să nu scape momentul. În aceste condiţii, 
eliminarea ca fascistă, sau sub orice alt pretext, a unei 
formaţii cunoscute pentru intransigența ei privind cinstea şi 


enirea la norm 


încerca leY Ie 
, oment de reterin 


28 


morala în viaţa publică era cât se poate de bine venită. Era 
firesc deci să se bareze calea spre conştiinţa publică a acestei 
formații de “extremiști” ai dreptăţii căci ar fi incomodat, în 
realizarea planurilor lor de “privatizare”. atât pe vechii 
comunişti cât şi pe noii democrați. dacă ar fi fost lăsaţi liberi 
s-o facă. Comuniştii, având acordul tacit al celorlalte partide. 
nu puteau să rateze ocazia. Lenin îi învățase: “Burghezia este 
lașă. trădătoare şi ne vom folosi de ea.” 

Cum s-a putut întâmpla ca partide vechi, cu un trecut 
ce merita să fie apărat. să se preteze la acest joc. să uite 
imensele suferinţe pricinuite. lor şi întregii țări de către 
comunism şi să se alieze cu el pentru interzicerea Mişcării? 
Nu-şi dau seama că dau ocazia să se reia vechi întrebări. că 
reînvie suspiciunile. că asemeni lui I-G.Duca și Titulescu. în 
politica asta, sunt ghidaţi de masoneria apuseană? De ce tac. 
îndârjit. bătrânii legionari? S-au prăbuşit striviţi de atâta 
mişelie? 

Sunt voci autorizate printre “politologi”. care susțin 
că legionarii nu-şi mai manifestă prezenţa pentru că şi-au dat 
seama că au pierdut definitiv partida. Sunt şi alte glasuri. din 
aceeaşi categorie, dar mai circumspecte. care. dezbătând 
problema, nuanțează, lasă portiţe. Acestea povestesc. cu 
amănunte, cum în pofida enormei cantităţi de literatură 
denigratoare antilegionară. spusă. scrisă, difuzată, insinuată. 
deversată în circulaţie prin toate mijloacele, cu scopul de a 
strivi sub oprobriul public ce-a mai rămas din Mişcare. după 
exterminarea fizică a membrilor ei. ea a rezistat totuşi în plan 
ideal. câştigându-și un loc în istorie. E. de fapt, aceeaşi idee, 
puţin îndulcită, prin care se spune că legionarismul mai-are. 
azi, doaro valoare muzeistică. Îmi permit să am o altă părere. 
Oamenii îşi iau prea des. dorinţele drept realități. 

Nu-mi propun, nici n-ar avea rost, fie şi să enumăr, 
părerile exprimate în această privinţă. Sunt nevoit, totuşi, să 
semnalez, la-cealaltă extremitate a spectrului, opiniile celor 
ce afirmă că se tem de “pericolul legionar” şi asta nu pentru 
că ar dovedi un plus de inteligenţă, ci doar pentru că aparțin 


29 


i 


| a; ina Cornea. lon Ilici 
ităţi prestigioase ca: cale tele 
; Ai i ali. ui EI - "pp a 
in ali că fe-mi hilara alăturare: ue a a 2 
jesc tale E 
|liescu..-(Ie 


rizibilei lor celebrități): 


i Al i ţa puținită ul harului 
] ne c AN | AM e 
Dacă senin e HI 


_niodiea să măoeup de părerile politice pi distinsei 
mă El Cluj. nu acelaşi e ŞI cazul preşedintelui 
a + ici an a cărui luciditate a tost. în ultimul 
sales al RAII năl recunoscută. Drept este că. în anumite 
pieri dpi pl se mai întâmplă să dea în fierbere. 
în dep suculentele-i epitete. domnia sa să 
realităţii. pe care nu ezită să le 
mass-media ce-i stau la 


le jen 


momente. când 
aratulându-l pe Yales cu 
aibă ciudate distorsionări ale 
prin mijloacele Ei dinari 
dispozitie: In astfel de dc ae ia ce Icăă 
inureoi de "cămăși verzi”. Nu ştiu dacă psihanaliştii rreuc 
J fi. tosv în stare să descopere ce ascunde 
care are viziuni cu 


facă publice. 


sau Jung ar A 
“inconştientul: ancestral” al unui om 2008 U 
multimi îmbrăcate în verde. dar ŞUu ce voiau să spună 
bătrânii noştri când spuneau de cineva câ ede Tcai verzi pe 
pereţi”. Alţii poale o fac. dar eu nu am motive să dia şă dl 
Iliescuartrişa şi la psihanaliză. Pentru un preşedinte înzestrat 
cu simtul umorului (cantitatea de zâmbete produse pe oră o 
confirmă) periodicele ieşiri verzi ale domniei sale incere să 
le iau ca nevinovate păcăleli colegiale. Pentru că nu mi-au 
plăcut niciodată poveştile cu nebuni. prefer să fac apropierea 
intre dl. Iliescu şi ciobanul glumet care-şi făcea o distracţie 
din a speria satul cu: “Uite lupul mă!” Şuţu. satul a sărit o 
dată. de două ori. să-l scape. Când însă. de-adevăratelea. 
lupul a venit să-l caute la locul de muncă. satul şi-a văzut de 
treabă: dar a rămas fără cioban. 

Departe de mine prelăcătoria că m-ar preocupa soarta 
domnului Iliescu. Când va redeveni simplu cetățean. va 
vedea dânsul. va dormi. conform. proverbului. cum şi-a 
aşternut. Acum însă. ca preşedinte al ţării. cu studii înalte în 
URSS. unde, se vede. a deprins şi respectul moscovit pentru 
istorie. face afirmaţii necontrolate despre lucruri uşor 
controlabile. E jenant să-l auzim că ne spune că Horia Sima, 


care la data de care e vorba. era un ins căutat intens de poliție. 
a asistat la depunerea jurământului de către Mihai |. ca rege. 
Trec peste neadevărul flagrant socotind că face parte din 
exercitarea prerogativelor prezidenţiale. rețin însă maniera. 
dezinvoltura. cu care dl. Iliescu se mişcă în spaţii istorice. 
identică celei a predecesorului său în ale politicii. Conu 
Leonida: Atâta doar. că preşedintele povesteşte la televiziune 
şi în rolul Coanei Ettimita. ca ascultător. e toată tara. de la 
care foarte greu va mai putea obține acel: “Ei. bobocule.apăi 
cum le ştii dumneata toate. mai rar cineva!” 

M-am întrebat adesea. şi singur şi impreună cu alții. 
şi în momente de furie. şi in ceasuri liniștite de reflecţie. de 
ce doctrina şi practica legionară au părut atâtora atât de 
străine. de insolite. de singulare în comparaţie cu doctrinele 
şi practicile celorlalte partide când. de fapt. nu spuneau 
nimic nou. Ideile şi metodele erau preluate de la Biserică. 
Erau o formă laică. o transpunere omenească a principiilor. 
normelor. dogmelor. credinţelorereştine ortodoxe. Mişcarea 
recunoştea că linia ei e paralelă cu cea a bisericii. dar mai 
joasă, mai terestră. de pregătire a drumului. de netezire a 
căilor spre suflet. Corneliu Codreanu afirma că vrea să ducă 
neamul la Biserică. Atunci de unde acea adversitate. acea 
crâncenă opoziţie. acea ură oarbă împotriva Legiunii. nu 
numai din partea politicienilor dar şi. nu de puţine ori. din 
partea unor feţe bisericeşti. Ce aveau oamenii aceştia altfel. 
de au reuşit să-şi ridice toţi politicienii în cap: guvernanţi şi 
opoziție? Cred. mai întâi. că este ceva ce ţine de purtarea în 
societate. ceva de aspect. dar esenţial: sunt prea serioşi. Nici 
urmă de băşcălie şi şmecherie. Cu astfel de oameni nu se 
poate trata. nu se poate alumi: Era normal ca preşedinţii 
consiliilorde administraţie. miniştrii corupți (erau cu duiumul 
şi în vechea democraţie). camarila. să-i urască. Vorbeau 
puţin. “ce trebuie şi când trebuie”. făptuiau. Şi lucru rar 
pentru lumea noastră, extraordinar pentru zona balcanică în 
care ne aflăm, la ei nu era nici o diferenţă între vorbă şi faptă. 
O astfel de comportare deschisă, simplă, cinstită. excludea. 


e 


orsionata politică şi subtila diplo- 


'azând. această tendinţă. pătura suspusă, A cărei 
maţie. Văzânc ea f aţii, se simţea frustrată, perielitată. 
apanaj erau MU PT tea că ar fi venit la putere, ar fi 
Chiar dacă, în €ve oi; tită mulțimea mijloacelor materiale 
ăsat-osă-șiconsume At e. cei înalebureheze doar posibi- 
acumulate, măpijid ia tințe.ar fi însemnat să-i ia rațiunea 
tateadestrafica ii Ce d? cllrtea la inaniție spirituală, căci 
deafizarii aia airpaiti nevoie nu numai de caviar, 
ea, pentru ca să Le fii i side intrigă. S-o laşi fără această 
Sampanie sieiVaericalea si Și 9 a iuieijlbculde 
hrană specifică însemna mai mult i ZEN) E ae ta 
muncă, însemna să-i distrugi biotipul. s-o Mpiză ăsai ; să 
se înece în propria-i obezitate. Este e ident CiNRAAIA 
aveau. încă de pe atunci. strânse legături cu ecologia. Apoi, 
leoionarii. când au fost lăsaţi liberi. aveau un stil al lor. 
i *. de a-şi face propaganda. un mod ereu de înțeles 
pentru ceilalți: politicieni. dar uşor accesibil mulțimilor, 
tocmai pentru că nimeni nu vorbea, nu dădea explicaţii. 
Exact invers ca în povestea cu Moş lon Roată şi cu lozinca 
activistă: “Să facem tovarăşi”, prin care peceriştii înțelegeau 
ca ceilalți să lucreze în timp ce ei stăteau cu mâinile în 
buzunar, legionarii se apucau şi munceau ei. Săpau pământul, 
frământau lutul. făceau şi ardeau cărămizile, înălțau cămine, 
biserici. diguri şi culmea, înfruntând jandarmii şi batjocura, cu 
voioşieşicântece. Asta n-ar fi deranjat pe nimeni dacăar fi rămas 
neobservată de lume. Daroamenii de rând, cei pe care politicienii 
obişnuiesc să-i numească prostime, trăgeau de departe cu ochiul. 
Apropiindu-se ei mai întâi cu prudență, ba aducându-le celor ce 
munceau o cană de apă proaspătă, ba o fructă, ba punând şi ei 
mâna săajute la câte ceva, azi aşa. mâine așa, nici ei nu ştiau când 
se trezeau cântând şi muncind cot la cotcu ceilalţi. Toate ca toate, 
dar asta nu le-o putea ierta celelalte partide legionarilor. Ce-ar fi 
rămas din ele dacă şi-ar fi pierdut toată “prostimea'”? 

Și mai aveau legionarii aştia. şi-or mai fi având încă, 
un fel de putere greu de explicat, ceva ce i-a ţinut în toţi aceşti 
ani de prigoane și chinuri: Credinţa. De unde le venea oare? 


din capul locului. şi cont 


“agresiv 


Cât a trăit Corneliu Codreanu şi ceilalți întemeietori, să 
zicem că de la ei. Dar după aceea? Ucide-voi păstorul şi se 
va împrăştia turma! Dar n-a fost aşa. După moartea 
Căpitanului. abia după aceea au venit marile încercări. a 
început marea rătăcire. de patruzeci de ani. prin pustiul 
comunismului. Lipsiţi de pâine şi uscați de setea de dreptate. 
cum au putut supravieţui cei ce mai trăiesc? Puterea nu putea 
să le vină numai de la ei. oricât ar fi fost de uniţi: şi nu erau, 
că dracul reuşise să-și vâre între ei coada. Nu e posibil ca 
numai cu puteri omeneşti să înfrunţi oştirile satanice. De 
undeva de sus. de la izvorul tuturor darurilor. le-a venit 
puterea de credinţă şi poate şi de la cei trecuţi la cele veşnice. 
căzuţi şi morţi în credința legionară. din rugăciunile lor le-a 
venit întărirea: aripa celeilalte lumi s-a întins peste ei și i-a 
umbrit cu lumină. 


III 


Cine vrea să cunoască fenomenul legionar. în toată 
amploarea lui de până acum. (eventual şi pe mai departe) n-o 
poate tace fără o riguroasă verificare a surselor de informaţie, 
căci nu cunosc un alt subiect pe seama căruia să se fi minţit mai 
multşi mai fără nicio ruşine ca despre acesta. Din materialul aflat 
în circulaţie. cele spuse pro. oricât de decente, sunt copleşite de 
numărul şi. în special. de insolenţa celor spuse contra: exagerate. 
absurde, denigratoare cu orice preț. Când minciunile se adună 
prea multe devin. tatal. necongruente, adică-şi dau la iveală. 
singure. nepotrivirile: dar asta nu deranjează, se fabrică şi se pun 
în circulaţie altele. E de-a dreptul uimitoare atâta aglomerare de 
neadevăruri chiar şi pentru lumea politică, unde, se ştie. se minte 
mai firesc decât se respiră. 

Dacă utilizarea surselor prezintă dificultate. nici 
metodele de cercetare ale fenomenului nu se dovedesc mai 
bune. Oricât şi-ar zice ele că-s ştiinţifice, sau tocmai pentru 
asta, nu sunt adecvate. suficiente. O dovedesc analizele 


155) 
53 


ui 


respectiv prognozele pa e aa ae 
y Oricâtă rigoare au încercat să-şi 
A _au'străduitsă surprindă, 
eva important le-a scăpat mereu: 
gup e? sia de bună-credință. Mi-e 
ă pui problema de dun ab 
bservât, oricum nimeni n-a 
-deze acel ceva care-i era atât de evident: 
tie tă entru ideal. legătura, aproape 
i î viril acea parte constitutivă a 
materială, cu atlet care m-am deprins s-o numesc: 
Mişcării E erau oaia uta E drept că lucrul nu e nici 
Sega zi nici comod de exprimat: dar'e iai FISA SII 
sl i -centă. În cei şaptezeci de ani ce s-au scurs de la 
E inratei această formaţie politică ce a ul atâta di Ri 
eforti“a dat dovadă de atâta abnegație, a mere fn unță 
cât să muţi şi munţii din loc şi nu s-a dat inapoi le a ge, 
jertfă nu are azi nici bunuri în patrimoniu, NICI memt ri 
cotizanţi. nici măcar recunoaștere Juridică. Aşa că tot Se i-a 
rămas. scoasă în evidenţă de sărăcia materială. e valoarea ei 
nemăsurabilă. metafizică. iai 
Pentru cel ce vrea să se iniţieze, să o cunoască şi să 
se apropie de Mişcarea Legionară, e aproape obligatoriu să 
renunţe la ajutorul politologilor. Cea mai sigură cale e cea pe 
care poate s-o străbată singur. Cine vrea, trebuie să înceapă 
prin a studia. cu răbdare, doctrina şi istoria. lucru uşor astăzi 
când îi stau la dispoziţie cărțile de bază. scrise de întemeietori; 
memoriile celor ce au participat la lupte şi evenimente, 
precum și lucrările de echilibrată sinteză ale comandantului 
Horia Sima:"Doctrina...” şi YIstoria Mişcării Legionare”. 
Dar acesta. studiul izvoarelor, nu poate fi decât introducerea. 
Cunoașterea Mişcării e un proces de durată, de acumulare, de 
reflecţie şi, la anumite ceasuri, rare. de revelaţie. La acest 
proces. de migăloasă stăruință, ce presupune entuziastm dar 
şi jertfă continuă, se referea Căpitanul când cerea imperios 
legionarului:*Cunoaşte bine Legiunea”; pentru că nu totul'e 
la vedere sau nu totul se înțelege dintr-odată. 


baza lor. 
bil, greşite: . 
oricâte aspecte s 


făcute pe 
dovedit. invariav!.: 
impună cercetăloi E 
ca să înţeleagă între 
Totdeauna € dificil să ti 
oreu însă să cred că nimeni n-: 

£ he 

îndrăznit să 
preocuparea obstin 


34 


Deci, dintru-nceput, cei doritori să se apropie de 
fenomenul legionar trebuie preveniţi că, pe lângă efort şi 
sacrificiu, li se cere dragoste de adevăr, fără de care nu există 
cunoaştere. Mişcarea Legionară s-a născut inspirat; fără 
congrese, fără fâlfâiri de drapele, fără revărsări retorice. A 
fost suficientă o şedinţă ce a durat un minut: “Să vină în 
aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână afară cel ce 
are îndoieli”. A fosto reacţie de apărare a neamului impotriva 
valului de comunism ce se apropia şi care nu peste mult s-a 
prăvălit peste țară, acoperind-o cu apele-i noroioase timp de 
cincizeci de ani şi lăsându-şi depunerile pestilenţiale pentru 
cine ştie câte secole încă. Dar n-a fost numai atât. Mişcarea 
a tost dintru-nceput, şi mai este şi astăzi. o revoluţie morală. 
o răzvrătire împotriva minciunii, vicleniei. mişeliei. deprin- 
derilor ce au fost aduse şi încetățenite de “politică” şi 
“diplomaţie” şi care au devenit practicile curente şi ale 
păturii noastre conducătoare, “europenizate”. În altă parte 
vom vorbi. poate, despre această viciere treptată a tuturor 
elitelor aflate în fruntea mai tuturor țărilor lumii: o vom face 
mai pe larg. Deocamdată, semnalăm doar, momentul când 
boierimea autohtonă a cedat puterea unei burghezii ce, pe cât 
de lipsită era de morală tot atât de străină era şi de ţară. Dar 
schimbarea, resimţiţă în chip dureros, a dat o tresărire. 
Mişcarea Legionară este expresia acestei dureri. 

Secolul nostru. cu marile-i zdruncinări şi răsturnări, 
nu le-a creat deloc legionarilor un regim preferenţial 
ocrotindu-i sau măcar ocolindu-i. Dimpotrivă. Fără să le lase 
timp să-şi îngroape morţii, să-şi lege rănile sau măcar să-şi 
tragă sufletul. i-a lovit continuu. fără nici o cruţare, şi i-a 
hăituit cu o insistență suspectă chiar şi pentru această epocă 
a depăşirii tuturor performanţelor în ferocitate şi nedreptate. 
Pe unii i-a alungat împrăştiindu-i prin lume, pe ceilalți i-a 
îngropat în abisalele gulaguri comuniste, în care, ciudat, nici 
după zeci de ani de temniță, n-au murit toți; unii au mai 
apucat să vadă cu ochii lor, prăbuşirea “sistemului mondial 
socialist”, cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. 


a 


ai rămas cât s-a mai putut aduna 
c s i, . V ere în = 
şi colbul diasporet. menținută în 
conivenţa politicianistă, 
atică. nu mai este. nu mai seamănă deloc 
iii niciiea it atinsese apogeul sub numele de 
Vă; . pi . 4 P i 
i când a devenit. prin scrutin. al treilea 
- « ai .. ă da A pi 
ci când. în timpul virulentei comunizări a țării, 
NICI canu. A A a i 
de grupuleţe. unele luptând în munţi. altele, 
zatii subversive. frății de cruce, etc. se 
aurat. ciupind. cât se putea, talpa 
ă. încercând să menţină aprinsă o 
nea când era. conştiinţa de 


Legiunea, ce-ă m 
aiul temniţeloi 


in muceg mi 0 
i igitimitate de către 


stare de nel 
comunist-dei 
cucea fostcân ăy/ 
“Totul pentru țară 
partid. 
împărțită în zeci de 
numindu-se organize 
opuneau regimului inst 
sovietică aşezată peste țar 
flacără din ce se chemase. pe vre! 
zi SUA vreme. Şi-cutimpul, se îndoaie totul. până 
ecut n-a fost aşa. Supunerea cuminte. acceptarea 
laşă. prăbuşirea deistovire.resemnarea, neîncrederea. lehamitea, 
ce au năpădit şi stăpânesc viața oamenilor de astăzi. nu sunt 
deloc caracteristici legionare. Să fim la capătul resurselor? Să 
fi secat izvorul de energie ce. altădată, îi ținea în vigoare pe cei 
vârstnici şi făceasă înfiiunzească noi lăstari. generaţie de generaţie, 
din această aprigă viţă? Să ne fie dat nouă să asistăm la 
ultimele pâlpâiri de demnitate ale unui neam care. înfrânt, nu 
mai are nu numai bărbăţia să lupte. dar nici măcar puterea să 
protesteze când străinii şi vânduți legiferează. în numele lui. 
pruncuciderea şi sodomia? Cum să ne explicăm că amoralii 
şi corupţii până-n măduva oaselor ne conduc destinele. 
reprezintă națiunea? Dacă şi bătrânii legionari nu dau nici un 
semn. dacă au ajuns să se cufunde. ca toți ceilalţi. în nesimţire. 
dacă nici lor nu le mai pasă ce se întâmplă cu ţara, atunci 
inseamnă că e sfârşitul. Sau ne-a adus Dumnezeu până-n 
buza prăpastiei ca să înțelegem. în deznădejde. că nu e 
speranță în afară de EL. Mari sunt tainele căilor Lui. 

„In ziua de 14 septembrie 1994. sărbătoarea Înălţării 
Sfintei Cruci, la Aiud, în apropierea celebrei închisori, peun 
deal unde fuseseră îngropaţi. “Fără mumă. fără popă. fără 
cruce”. de-a lungul anilor, deţinuţii politici. s-a sfinţit un 


şi spațiul. În ti 


monument ridicat în memoria celor ce odihnesc acolo; ştiuți 
şi neştiuţi. 

Ca'să participe la festivitate, s-au adunat din toată 
țara, supraviețuitorii, cei ce şi-au petrecut anii tinereţii sau 
maturității între acele ziduri. Cum ziua era însorită. mulți 
localnici curioşi să cunoască ceva din ceea ce a făcut 
celebritatea oraşului lor, erau şi ei de faţă. Lume multă. 
forfotă. În mulţime se zăreau, atrăgeau atenția. câțiva tineri 
în cămăşi verzi. Dacă te uitai la ei, nu culoarea îţi reținea 
ochiul ci tinerețea: nişte feţe copilăreşti, vag temătoare. dar 
strălucind de bucuria că au îndrăznit. Aproape de închisoarea. 
între zidurile căreia comuniştii adunaseră ca să extermine. să 
şteargă orice urmă de legionar. iată că răsăreau. ca din 
pământ, noi vlăstare: tinere, verzi. Ce-or fi simţit bătrânii 
legionari văzându-i? Să fi tresărit de durere amintindu-şi 
viaţa lor. ce-i aştepta acum şi pe copiii aceştia hotărâți, la 
rândul lor, să urce Golgota? Sau să se fi ruşinat de îndoială. 
de momentele de slăbiciune, amintindu-și ce e scris la Luca, 
9 cu 40; “Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”? 

li priveam pe aceşti copilandri, în cămăşile lor de 
culoarea ierbii fragede cum înfruntau, printr-un singur gest. 
trecutul şi viitorul, poliţiile şi guvernele, politica şi corupţia 
şi, dintr-o dată, mi s-a părut că-i recunosc: erau colegii mei 
de liceu. din grupul FDC 19, din Tulcea, erau colegii de 
temniţă. elevii de la închisoarea Târgușor, erau cei ce fără să 
ştie că în ţara asta a existat o Legiune care, pentru învierea 
neamului. a stat gata de moarte, în decembrie '89, au strigat. 
sfidându-i pe ucigaşii de copii din toate timpurile: “Vom 
muri şi vom fi liberi”. Priveam spre celularul Aiudului, unde 
eu însumi “am locuit” trei ani şi mă întrebam, cum poate 
trece suflul unei credinţe din generaţie în generaţie? Trebuie 
să existe o substanţă ce comunică, poartă vibrația. Cum se 
transportă, şi se pune în lumină, măreţia sau nimicnicia, unei 
lumi într-o alta? lată Zarca Aiudului unde a fost chinuit de 
moarte neamul românesc însuşi! Dar poate exista înviere fără 
moarte? Sau moarte spre înviere fără curăţire prin umilință? 


E 


y :- fata lui Ponțiu Pilat? Un bietom pe care 
Ce era Isus Ibatjocoreşti, să-l ucizi, căci viaţa lui nu 
poţi să-l pălmule E UIAIIRA ațâţată striga: “Răstigneşte-l, 
mai valora nimI€ . le răbda pe toate deşi era Dumnezeu. Mai 
răstigneşte-l a până la capăt, câ să fie împăcat cu 
ue Z, eg spus dregătorului roman marea taină: 
Constiin ră pri nu e din lunea aceasta”. Romanul, deşi 
Sta ieri a înțeles că cel din faţa lui, deschizând 
at îs oliel schimbă de fapt toată lumea. Atâta i-a 
fostdeajunscasăse Sa je re ratei 
i i i-au asumat-o! 
pa îi id ut la “cămăşile verzi”, la aceşti 
copilandri neştiutori, încă netrecuți prin fălcile de fie şi 
doeoarea cazanelor. prin înghețul de singurătate al hi ubelor, 
urmărindu-i cum în naivitatea lor se sumețeau să sfideze 
istoria. fără să ştie că ea începe şi se sfârşeşte nu aici, ci 
dincolo. mă întrebam asupra căruia dintre ei, va cobori harul 
marei mirungeri? 


IV 


În fața Aiudului, în ziua de Înălțare a Sfintei Cruci, 
am privit în oglinda trecutului şi m-am ruşinat de îndoielile 
mele. Că, închisorile încep şi se termină, diaspora se întinde 
şi se risipeşte, noi înşine ne ridicăm şi trecem: dar Legiunea 
rămâne, pentru că substanţa ei nu e numai din lumea aceasta. 
şi, dacă cineva o chezăşuieşte în faţa Celui Preaînalt, acela e 
Arhanghelul Biruinţei. 

Sau mintea noastră, încetinită de oboseala scurgerii 
timpului, rămâne în urmă, sau informaţiile ce-o asaltează, 
mereu mai multe, mai insolite, mai greu de ordonat, înfundă 
sorbul priceperii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, constatăm 
SE RI a pila viaţa pe care am trăit-o, Şi că 
ADA a alei amurim, în loc săne limpezească 

pâcleşte. De unde să cerem ajutor 


38 


când, privind în jur, dăm de alţii mai neajutoraţi ca noi? 
Viitorul nostru al fiecăruia; al tuturor, al lumii întregi, începe 
şă semene tot mai mult cu soarta acelui tren cea intrat în tunel 
şi n-a mai ieşit la celălalt capăt. 

S-a întâmplat lângă Neapole, acum câţiva ani. Un 
tren întreg, 17 vagoane cu 127 de călători, a dispărut pur şi 
simplu. Au venit la fața locului feroviarii alertaţi. au dat fuga 
inginerii de la centru, cu felurite aparate, s-au înghesuit 
specialiştii de diferite tipuri. de la mecanicii de macaze la 
parapsihologi şi toți, împreună. au scotocittunelul centimetru 
cu centimetru. Nici urmă. Au trebuit să părăsească locul ca 
să se redea linia în circulaţie. Unii dintre ei erau numai 
nelămuriţi, alţii însă, aveau şi sentimentul că au ieşit din 
tunel mai stupizi decâtau intrat. În final. ca să se spună totuşi 
ceva, s-a riscat explicaţia producerii unei “găuri în timp” 
ŞI... 

În epoca minciunii multilateral dezvoltate am văzut 
atâtea adevăruri înghiţite de timp, dar trenuri întregi!... Ce fel 
de timp e acesta în care trăim, dacă avionul plecat. la 16 
aprilie 1939 de la Rio spre Havana, a aterizat, după cincizeci 
şi cinci de ani pe aeroportul din Bogota. în Columbia? Când 
personalul de serviciu, în frunte cu controlorii de zbor, s-au 
repezit să-i muştruluiască pe iresponsabilii ce intraseră fără 
să ceară permisiunea de aterizare, când au deschis uşa 
avionului, au găsit înăuntru 36 de schelete aşezate în scaune 
şi o mulțime de ciudăţenii: dacă hainele ce îmbrăcau scheletele 
erau vechi, ziarele din ziua plecării avionului erau proaspete. 
ca atunci tipărite. Pilotul era, şi el, ca ceilalţi, un schelet. Dar 
cum a reuşit să aducă, să pună avionul pe pistă? 

În ziua de 14 februarie: 1993, la ora 23.57. în orăşelul 
St.Justin, de pe coasta franceză. a explodat o bombă. S-a 
auzit mai întâi fluieratul sinistru apoi deflagraţia. Noroc că a 
căzut în curtea unei ferme şi nu a rănit pe nimeni. Au fost 
ucişi cincisprezece pui şi şapte porci. O bombă căzută din 
senin e un lucru foarte ciudat. Autorităţile au alertat armata. 
aceasta şi-a adus specialiştii la faţa locului, au luat probe, au 


e 


pilic, fără nici un dubiu, că explozia s-a 
tabilit, abricate în cel de-al doilea 


„ermane fa i “A 
be K fi aruncat? lată ce povesteşte un 


făcut teste şi au S 
datorat une! bom 


So ial. Cine s-o] 4 : =: . 
război pull Laurent: “În 1943 eram doar un băiețel, dar 
bătrân. CrISpIn 4 


i care mi-a provocat-o 
îmi amintesc perfect ir ep used sub aa şi m-am 
Messerschmidt-ul ucigâş. ru IoRăTţi an ererhenifiă 
rugat pentru viața pu i MEA Şrerării sete dle i Egon 
aşteptam CU Seti a puternic. pe măsură ce se 
d sia dat s-a făcut linişte. Totul parcă încremenise. 
EI MMA noastră, bomba nu a mai atins solul.” In 
i oaapaanli Laurent a auzit. dintr-o dată, acelaşi iza: 
prevestitor de moarte. lată ce povesteşte In continuate: De 
ată norocul nu ne-a mai suras. Proiectilul a atins 
pământul şi a distrus ferma vecină. Voate geamurile casei 
mele au fost spulberate. Mi-am verificat jurnalul din copilărie 
şi am constatat că incidentul din cel de-al doilea război 
mondial se petrecuse exact în aceeaşi zi. me 

Exploziei petrecute nu i s-a putut găsi nico explicaţie. 
A fost o bombă fantomă. dar urmele lăsate de ea erau foarte 
vizibile. Unde a putut să stea suspendată de o jumătate de 
secol? Ce-a putut s-o ţină în loc. să-i amâne explozia? Nu 
cumva rugăciunea unui copil? 


această d 


* 


Eram la închisoarea Târgușor. Într-o seară, înainte 
de stingere, toţi erau întinşi pe priciuri: unii deja dormeau, 
alţii se rugau, se gândeau sau povesteau. Lângă mine era un 
mic grup de elevi din Sibiu şi între ei, cel care povestea era 
Mircea Mârza, un copil frumos de era o plăcere să-l priveşti, 
avea un ten roz, ca de piersică şi o voce în schimbare pe care 
mereu şi-o dregea să pară mai dură, să aducă măcar cu una de 
“lup de mare”; Mircea era elev în şcoala de marină. Ce 
povestea era interesant și îl ascultam atent pentru că eu 


E, 


insumi trecusem prin frământări asemănătoare numai că nu 


40 


aş fi avut curajul să le povestesc şi altora. Mircea însă spunea 
deschis cum în ultimii ani de liceu se îndepărtase de credință. 
Absorbit de studiile pozitive. influenţat de şcoală şi educaţia 
ei. s-a îndepărtat nu numai de practicile religioase dar şi de 
însăşi ideea de Dumnezeu. 

A fost arestat la Constanţa şi adus la Sibiu pentru 
anchetă. Cum se trăgea dintr-o familie de militari de carieră 
şi avusese legături cu Frăţiile de cruce. considerat periculos. 
a fost ținut izolat. într-o celulă strâmtă. fără lumină. având ca 
aşternut un braţ de paie umede și putrede. Maltratat la 
anchete. insultat. torturat de frig. de foame şi de urletele de 
durere ce se auzeau zi şi noapte. după o lună și ceva de 
singurătate a simţit că îl părăsesc puterile. că nu mai poate. 
În această stare fiind. i-a trecut prin cap să se roage. Era 
pentru prima dată. după mulţi ani. nici nu mai ştia dacă îşi 
mai aminteşte rugăciunea Tatăl nostru. Cum stătea pe paiele 
lui, s-a aşezat în genunchi, şi-a împreunat mâinile cum îl 
învățaseră când fusese mic şi a început să spună rar. atent să 
nu greşească. Pe măsură ce rostea cuvintele ceva ca o căldură 
îl invada. Era ca o blândeţe, o înduioşare îl cuprindea 
umezindu-i ochii. scăldându-i în lacrimi. Mircea povestea că 
nu ştie dacă ce spunea în gând era rugăciune dar era într-o 
astfel de stare că nu mai ştia ce-i cu el. Nici n-a auzit când 
s-a apropiat gardianul, când a deschis uşa şi i-a spus ironic 
să-şi ia tot bagajul. ştia că n-are nimic decât ce era pe el. 
L-a scos de acolo și l-a mutat într-o cameră mai mare. unde 
erau şi colegii lui. Când l-au văzut aceştia în ce hal era. au 
sărit cu toţii. care mai de care. să-l ajute. Restul ştiau că de 
atunci fuseseră mereu împreună. dar Mircea le povestea 
pentru prima dată această experiență întrebându-i ce cred 
despre această coincidenţă? N-a apucat nimeni să-i răspundă. 
că a sunat stingerea. 

Au trecut câţiva ani, alte închisori. Am aflat în timpul 
ăsta că Mircea Mârza a murit la Canal: electrocutat. Eram în 
Aiud. În urma unei “coliziuni” cu ofițerul politic. mă găseam 
izolat într-o celulă la parter. Era frig, sfârşit de noiembrie şi 


4 


i 


a foamei. Trebuia să mă mişc tot 


: nu-îngheţ; Mă-mai opream sară odilinsaâă 
timpul ca să m cu eenunchii la gură până mi za frig 
mpecă ii ia f mersul. De | 
Serpa f tunei mă sculam ŞI Mi reluam iei + i. 
în spalpef pt ă. Odată aşezat îmi era foarte 
vreme, oboseală 


ea simţit ati 
un astfel de moment. când picioarele nu 
ămă Într-un astfel de 
oreusămă scol. 
n ă mă asculte. 


E E 
eram de tre! zile în gi 


când şalele mă dureau şi umerii 
au şi mă trăgeau spre pământ, ii venea să 
să nu-mi mai pese dacă am să anchilozez 
acolo sau am să îngheț de tot. Voiam Sjnu ră MANPNIGI 
ridica. Mă simţeam epuizat dar şi părăsit... ni ţa 9 
deznădejde, cao disperare. imi bântuia suflețul. In închisoare 
învătasem să mă rog şi mă rugam mereu, dar în clipele acelea 
vorbele mele nu mai erau rugăciune. erau reproş: vorbeam cu 
EL. Îmi dăduseră lacrimile de umilinţă şi neputinţă Şi în gând 
strigam tare: “Doamne. mă vezi; de ce nu mă ajuţi? 
__ Puteţi să mă credeţi sau nu, în clipa aceea am auzit 

gardianul băgând cheia în broască. M-am ridicat, mi-am 
şters faţa cu mâneca, am rămas drept în mijlocul celulei: Uşa 
s-a deschis şi a intrat un ofițer tânăr. figură nouă. Hainele lui 
mi-au atras imediat atenţia. Erau de un kaki mai deschis, uşor 
verzui. o nuanţă ce n-o mai văzusem. A tras uşa, închizându- 
i-o gardianului în nas, deşi acesta se proțăpise-n prag. A făcut 
doi paşi şi am rămas faţă-n faţă uitându-ne unul la altul. Eu. 
curios că nu mai văzusem aşa uniformă, şi, mai ales aşa 
comportare, el, probabil. pentru că vedea în faţa lui un puşti 
pricăjit, oricum ceva cu totul diferit de legionarul fioros ce ar 
fi trebuit să fiu. după descrierea propagandei de partid. 
Câteva clipe s-au scurs în tăcere. În cele din urmă spuse: 

- Sunt procurorul de serviciu. Ce ai de reclamat? Ca 
Şi când n-aş fi auzit am continuat să-l examinez atent: Omul 
a dat să spună ceva, a înghiţit. s-o fi răzgândit, oricum, a 
schimbat tonul: 

- Dumneata faci greva foamei? 

- Da. 

- De câte zile? 


mai voiau să m 
parcă se încovoi 
mă întind pe podea, 


42 


- De trei. M-am întors şi m-am uitat spre fereastră pe 
pervazul căreia se aflau, lângă gamela cu ultima masă, cele 
trei sferturi de pâine. 

„ =Decenuaidato declaraţie scrisă? N-am schițat nici 
un gest. Am continuat să-l examinez iar, că şi când n-aş fi 
auzit. Ofiţerul a aşteptat câteva clipe; când a înțeles că 
atitudinea mea înseamnă: “Nu răspund Ia întrebări idioate”. 
l-am văzut înroşindu-se la faţă. 

- V-am întrebat ceva! Nu v-au dat hârtie? 

- Hârtie? Hârtie n-am mai văzut de cinci ani! 
Omul era o fire colerică şi mai ales deloc obişnuit să 
suporte starea de inferioritate în relațiile .cu “bandiții”. 
După ce se înroşise s-a făcut alb la faţă. De furie îl apucase 
un fâl de tic, tot ridica dintr-un umăr. 

- Domnule, ce pretinzi dunineata ca să încetezi greva 
foamei? 

- Nimic special. Să fiu scos, să nu mai fiu acuzat pe 
nedrept că aş fi avut nu ştiu ce în buzunar, deşi la mine nu 
s-a găsit nimic, şi să mă scoateţi la raportul dumneavoastră. 
să-mi daţi posibilitatea să reclam, în scris, cum am fost bătut. 
aici în celulă, de colonelul Coller şi de ofițerul politic Şerban. 
A pufhit, a făcut stânga-mprejur şi a ieşit trântind 
uşa. Nu ştiu până unde s-a dus, dar s-a întorsaproape imediat. 
- Mâine îţi dau hârtie să-ți scrii plângerea. Hai, ia-ți 
pâinea. 1 

M-am dus fără mare grabă la fereastră: le-am luatşi 
cu cele trei sferturi de pâine în brațe am trecut pe lângă el fără 
să mă opresc. Nu-l mai priveam ca să nu se uite nici el la 
mine. Nu voiam să vadă că îmi clănțănese dinţii. De încordare? 
De frig? 

- Du-te şi adu-i bagajele de la cameră. se adresă 
gardianului. Şi către mine: Nu te pot băga în aceeaşi celulă. 
N-am, zis nimic. Au urmat câteva fluierături, a coborât 
gardianul de la etajul unu şi m-a luat în primire. Am urcat cu 
el şi m-a băgat într-o celulă pe coada teului. Nu cunoşteam 
pe nimeni din cei ce se aflau acolo. Le-am spus cine sunt şi 


ui 555 


sait cunoştinţe comune. Învățătorul Silaghi 
imediat ne-am găsit snt pat de sus. Din ceilalți îi mai 
m-a luat să dorm Gu ca “an, celebrul antrenor de fotbal. pe 
ţin minte pe neâ ra i esblial care spunea că a stat cu 
unul Banduci. şofer de pr ia Ministerul de Interne şine 
fratele meu în etapă erau doi. dar nu mai ştiu cine erau. 
„Adi pie pi şi frig ce bine era în acea celulă cu 
După uei zile i de ani de zile, zdrenţuroși. dar oameni. 
i, pi i s-a ținut de cuvânt. M-a scos a doua zi şi 
apă aie capul coridorului, unde țineau măturile şi 
iti it stensile de curăţenie. pe o măsuţă. m-a lăsat să-mi 
Szurtaeteeita: Deşi am făcut-o scu tă şi (4 i il i njoderili 
a ieşitcamtăioasăcă procurorul citind-o iai s-a gursfia aţă, 
n-a rezistat s-o parcurgă până la capăt. A spus “bine şi 
m-a trimis în cameră. Asta a fost tot. Eu 
Am mai stat la Aiud un an şi ceva. N-am mai văzut 
procuror de serviciu care să viziteze puşcăria. Poate vor fi 
fost dar nu i-am văzut eu. Oricum ca să apară, pentru prima 
dată. tocmai când mă găseam într-o stare limită, e, s-o 
recunoaştem. o întâmplare rarisimă. Dar dacă nu e coinei- 
dență. ci alteeva? Poate fi o lege rânduită în legătură cu 
rugăciunea, cu atingerea unui anume pragal umilinţei? Poate 
că e lacrima. Puţinul preț pe care ni-l cere Dumnezeu ca săne 
arate că. de fapt. a fost tot timpul cu noi, puţin credincioşii. 


celel 


V 


În ultimul timp. în lume, se petrec prea multe lucruri 
ciudate, unele de-a dreptul stranii: de la calamităţile naturale 
mult prea frecvent catastrofale şi până la manifestări ale 
oamenilor, străine de orice omenesc. Dispute teritoriale, 
neînţelegeri politice, sinucideri colective, cutremure, inun- 
pe PS săi la Ea uluiesc. Oamenii şi-au 

pei Sa a, Dpurtărn consecințele. 

perantelor discuţii purtate, la toate 


44 


e II 


nivelele, în întâlniri internaţionale, cu un mereu sporit număr 
de participanţi, aplanarea conflictelor nu pare nici măcar să 
se zărească. Tot ce se obţine sunt promisiuni. condiţii pentru 
negocieri. Emisarii circulă. perfectează noi întâlniri. prilejuri 
pentru dejunuri, dineuri, cocteiluri “de lucru”. 

De la Descartes încoace tot învăţăm să gândim 
raţional. Dar urmărind evoluţia lumii. fie şi numai cea din 
secolul nostru, atât câtam putut-o face cu proprii ochi. după 
cele două mari traumatisme ale războaielor mondiale şi după 
multele conflicte locale. tot mai numeroase. mai virulente, 
constatăm că singura noutate notabilă a secolului nostru este 
promovarea inapţilor la conducerea statelor. În trecut mai 
parveneau. printre prinți. regi şi împărați şi câte un om. câte 
un erou. Acum vârfurile para fi acaparate exclusiv de diferite 
specii de demenţi sau handicapaţi. Care conducător ar fi 
deschis drumul hoardelor asiatice. lăsându-le pradă jumătate 
de Europă, dacă n-ar fi avut şi sufletul de paralitic. de om care 
urăşte lumea? Să nu fi ştiut Franklin Delano Roosevelt că 
aranjamentul de la Teheran va avea drept consecinţă zeci de 
milioane de morţi, sute de milioane de chinuiţi în zecii de ani 
de sclavie? Să nu fi ştiut “marele om politic” Nicolae 
Titulescu. care a încheiat înțelegerea prin care se accepta 
trecerea trupelor sovietice pe teritoriul României. ce înseamnă 
ocupaţie rusească? Imi vine să cred că nu există om informat. 
cu judecată solidă şi cinstită care să nu ajungă să se îndoiască 
de însăși raționalitatea lumii. 

Dar în ce să ne punem nădejdea când drumul urmat 
se dovedeşte greşit? Nu devine oare necesar să căutăm 
puncte de sprijin dincolo de realul imediat. în grădina de 
alături. unde este loc luminat şi cu verdeață. unde se intră în 
puterea unei legi de la care nu s-a putut sustrage nimeni? 
Dacă nici noi, românii, un “popor miracol”, dacănici 
noi cei ce am privit moartea în avans, străbătând, un timp. 
împărăţia gulagurilor şi am apucat să ajungem la un țărm. nu 
ne ridicăm glasul să denunțăm “urâciunea pustiirii”. mă tem 
că la judecata din urmă mulţi se vor ridica ca să ne acuze că 


p=3 
n 


iii 


dar noi am ştiut. Şi învinuirea 


ă ştie, 
ei nu au avut de unde să ş 


lor va fidreaptă: 
Dacă noi. Cel ce p 
EA a 

dinăuntru. adică în toată 


am cunoscut pușcăriile comuniste pe 
ăceasca lor alcătuire. dacă cei ce 


tăzi decât cu ajutorul Celui de Sus, 
n-am apucat ziuă aaasile încă au mai rămas într-o tainică 
dacă cei ce au fost, ŞI i a a doline bici 
legătură cu cealaltă till dia si faeă? 
glasul să dea “i EA dubii? Mulțimea îndoielilor ne 
sarii i sarbe ştiam de la înaintaşi. şi acum îl simţim 
i eul că lumea, şi cu ea țara noastră, golită de credinţă, 
bate căile răului: şi nu de (ez japazi la i stărgu pricini 
bunăştiinţă şi oameni ai pierzării. Nu e suficient că nu ne 
numărăm printre ei. Mereu suntem tentaţi să ne luăm după 
cei ce dau vina pe “cauze complexe . când totul este uluitor 
de simplu. Am să-mi permit să-l paratrazez pe H.Bergson. 
Cele două surse ale degradării şi decăderii sunt: prostia 
noastră şi nebunia celorlalți. Răul, din păcate, e-n noi. Şi nu 
sunt singurul care spun asta. “Şi astăzi, ca întotdeauna, 
adevăratul duşman al omului se află în el însuşi. Numai că, 
dacă altădată duşman era ignoranţa. astăzi el este minciuna.” 
(Jean.Francois Revel. Cunoaşterea inutilă, Humanitas 1993, 
pag.21). 

Căderea spectaculoasă a comunismului, prăbuşit în 
imensitatea minciunii sale, ar trebui să fie, pentru mulți, 
prilej de reflecţie. Efortul construirii şi menţinerii lui în stare 
de funcționare, s-a dovedit epuizant. Este proba irefutabilă 
că nimic nu se poate construi pe neadevăr. şi să dureze. În 
ultimă instanță, minciuna, infinită în forme, încearcă să 
inşele adevărul; unic. Noi ştim că Adevărul e, în acelaşi timp, 
Calea de urmat şi însăşi Viaţa, dar asta nu ne împiedică. 
Văzându-i pe ceilalţi cum se încurcă, cum cedează, să fim, 

„adeseori, tentaţi să-i urmăm. 

cui ap e RAE i a i / Soup să i 

Săi bc pe ae Li iau uicu neadevărul. A trebuit 
ur! ca să înțelegem că părinţii 


46 


PN 


noştri în dorinţa de a ne ocroti. ne-au ascuns dureroasele 
eforturi ce le-au făcut, umilinţele ce le-au îndurat, ca să ne 
poată creşte, că educatorii, din neglijenţă, şi învățătorii, din 
ignoranță, nu ne-au învăţat cele într-adevăr folositoare pentru 
viaţa de aici şi de dincolo. Mai multe am înţeles singuri. Dar 
cu ce efort? Cu ce pierdere? Ce-a mai rămas din copilăreasca 
noastră candoare? Cum să mai ajungem în Impărăţie dacă 
ne-am pierdut sufletul de copil? 

A trebuit să trecem prin viaţă, să îmbătrânim, ca să 
înțelegem că universitarii, judecători şi preoți ai ştiinţei, pe 
care i-am ascultat cu atâta atenţie, se slujeau pe ei în loc să 
slujească Sfânta Dreptate, că şefii pe care i-am avut, pe 
diferite trepte ierarhice, erau prea preocupaţi ca să-şi păstreze 
scaunul” pentru a ne mai putea oferi un exemplu de 
corectitudine. Cât îi priveşte pe preoţi, duhovnicii noştri. 
erau prea timoraţi, prea plecaţi stăpânirii ca să poată, cum 
s-ar fi cuvenit, să-L slujească pe Dumnezeu în inimile 
noastre. A trebuit să trecem prin temniţele unde se afla, la ora 
aceea, toată fosta cremă politică a țării, ca să aflăm de la ei. 
şi în condiţiile de acolo, cum s-au desfăşurat evenimentele în 
lumea politică românească, şi astfel să avem explicaţia 
decăderii, rgresului suferit. A trebuit să treacă ani, în acele 
condiţii, în acel mediu'subuman, ca să pricepem. într-un 
târziu, de cea trebuit să stăm în temnițe, noi copiii. să plătim 
cu candoarea noastră. păcatele. cele multe şi grele? Câţi din 
cei de-atunci, bătrâni astăzi, mai pot să-şi reamintească. să 
mediteze şi să mărturisească? 

George Brătianu scriacă poporul român e “un miracol 
istoric”. De la apariţie, la devenirea în sine, la persistenţa lui 
pe aceste meleaguri, eu văd un şii de miracole: rezistente în 
timp, uluitoare în forme. Nu cunosc alt popor, în epoca 
modermmă, cu o existenţă atât de periclitată, amenințată în 
însăşi fiinţa lui de nişte monştri numiţi: Ribbentrop-Molotov. 
Yalta, Malta etc., şi căruia să i se nască o generaţie de titani 
care cu suferinţa şi sacrificiul lor, cu efortul şi geniul lor au 
salvat neamul de la moarte fizică şi spirituală şi i-au dus 


47 


i rara 


a 


u colturi ale lumii. Nicicând n-a 
ă în marginea prăpastiei. mai miraculos 
it sacrificiul unei generaţii, de jertfa 
AACR cea mai scump. decât viaţa: 

MA fe Dacă n-aş fi trecut prin 
d de la nouăsprezece ani. n-aş fi 


în cele pal 
numele departe. n cele p: 
fost o țară - 
oprită de la pr 
unor tineri ce a 
copilăreasca lol gina 
cumplitele temnițe incep 
inteles asta. 


Principala grijă a slujitorilor răului e să ne răpească 
a. Einuvorsăştim că există un dincolo. Fac tot ce pot 
tinuti în cotidian. continuu preocupaţi cu 
icinuită de foame. ca-n societatea 


sperant i 
ca oamenii să lie re 
satisfacerea unei pofte. pr . mută 
socialistă”. de ehiltuială sau orgoliu ca-n! societatea, de 
CoNEUlabă De aceea aparitia unei mişcări orientate către 
spiritual care-şi propune nu ŞBuetatea ci frugalul, nu 
comoditatea ci asprimea spartană. nu acumularea ahtiată de 
bunuri ci viaţa “în sărăcie cu alungarea luxului şi a 
îimbuibării”. este o adevărată revoluţie spirituală. o deturnare 
de la direcția materialistă. o abandonarea derizoriului pentru 
esenţă. SR i 

Un partid. o formaţie politică poate [i interzisă. poate 
[i scoasă în afara legii de orice pseudo-justiţie sau dizolvată 
prinu-un “Jurnal al Consiliului de Miniştri”. cacelsemnat de 
1.G.Duca. din decembrie 1933 dar lucrarea unui înger nu 
poate [i anulată prin nici un decret căci e ştiut că cel mai mare 
dinue oameni e mult mai mic decât cel mai neînsemnat 
slujitor din casa lui Dumnezeu. 

In 1940. generalul Ion: Antonescu a instituit, în 
România. “Statul Naţional Legionar”. a îmbrăcat cămaşa 
verde și a aşteptat să fie proclamat setal legiunii. lucru cei 
se părea firesc din moment ce a făcut-o părtaşă la guvernare. 
Atât doar că Mişcarea Legionară nuera un partid ca celelalte. 
Ape dale pei căra cenetâluluj a dus la conflictul ce a 

» 91. Magureanu. şetul Serviciului Român 


48 


de Informaţii, în rapoartele pe care le prezintă periodic 
parlamentului, dovedeşte o surprinzătoare lipsă de informaţie, 
cu consecința, firească, a unor aprecieri greşite. Care a fost 
consecinţa erorii de apreciere a generalului Antonescu se 
ştie: plutoane de execuţie, puşcării şi lagăre, trimiteri pe front 
pentru “reabilitare”, prin moarte. Dar acestea aparţin 
trecutului. Intrebarea de acum este ce consecinţe va avea 
noua eroare de informare a actualului şef SRI? N-aş vrea să 
las impresia că încerce o apropiere, evident forțată, între 
generalul Antonescu şi generalul Măgureanu, atât doar, țin 
să amintesc că erorile militarilor au, vai, urmări în viața 
civililor, niciodată plăcute. Mă veţi înțelege de ce mă abțin 
de la comentarii şi prefer să-i dau cuvântul lui Horia Sima: 
“Dacă aş fi acceptat pe Antonescu şef al Legiunii, punând 
legionarii să strige “Trăiască Legiunea şi Generalul!” nu s-ar 
fi întâmplat lovitura de Stat a generalului Antonescu, cu 
implicaţiile ei sângeroase, deşi persecuția ar fi izbucnit totuşi 
suboaltă înfăţişare; dacă m-aş fi conformat dorinţei germane 
de a schimba numele mişcării legionare în mişcare naţional- 
socialistă, nu numai că nu intram în lagăr dar poate stăteam 
şi la putere; dacă nu m-aş fi angajat în lupta pentru eliberarea 
țării, după 23 August, viaţa atâtor legionari ar fi fost cruțată. 
Dar mai eram atuncea legionari? Mai reprezentam spiritul de 
la Dobrina?”! 


Nu ştiu cât de reală sau stimulată este teama şefului 
SRI că legionarii ar putea deveni “singura modalitate de 
scoatere a României din haosul politic, economic şi social în 
care se află”, dar sunt sigur că sunt unii care se tem. Frica 
înavuţiților prin mijloace necinstite, a celor ce au comis 
inimaginabilele atrocități şi s-au bucurat de nedreptate, iar 
astăzi pozează în bătrânei cumsecade, este reală. Pentru că, 


1 ȚARA ȘI EXILUL, Anul VIII, nr. 7-8, Mai-lunie 1972, 
“La un an de la moartea lui Ilie Gârneaţă”, pag. 41. 


49 


SN 2 A 


E 


tate, pe toate canalele, vorbele 


- fi twâmbi totdeauna decente. ca aspect. Aci insă. multora. care îşi 


he să ŞI Oricari fi 
ge + ni şi beneficiarilor de al dă a Sa dătă i amintesc de Yalta. în mod reflex. li se face pielea ca de găină. 
producălo! te ale diferiților N cica? miraculoasei Tratativele. indiferent de sentimentele ce le stârnesc. continuă 
directivele ocultăa României. inicareve fietaieinotiăhia A, să se poarte: la Strasbourg. Geneva. Davos. sau in orice loc 
conducerea. i s-a insinuat şi creşte cu fa TĂU de pe Terra. totdeauna în condiţii ambientale sensibil diferite 


arenă â ii ă.cu fiecare insultă adusă neamului 
pie “e. talh * 
înşelătorie: 


românesc. cel ata 


de cele de pe câmpul.de luptă. Până la privitor. evident. se 
mai interpune şi arta operatorului. dar şi. cu deosebire. cea a 
montatorilor. adică a celor ce cred că ei ştiu mai bine ce ar 
vrea oamenii să vadă. cei ce taie şi aranjează înfăţişarea 
lumii. Sonorul. la rându-i. e cu măiestrie reglat astfel ca 
şoaptele diplomaților să nu difere mult. ca tonalitate. de 
bubuitul tunurilor sau de urletele finale ale muribunzilor. 
Lumea. văzută la telejurnalul de seară. pare acceptabilă. 


ărie şi crim 

-ăbdător. 

+ de răbdăto ie de ate | 

ființată şi interzisă, cu toţi foştii aderenţi morţi 

>SȚNțăte i ocia a SĂ 

Fă bre Legiunea pare să renască. în chip ciudat. din 

EA : Fi “în reali » ea serei = 

ca a IC eaaduşmanilorei: In realitate ea se reîncheagă, 

sa set din imensa nevoie a lumii de adevăr. S-au 

ra e - Fi - a At rile n 75 

y suit timp de mai bine de o jumătate de secol, slujitorii 

ud e . xi E Aa ş x 

ir fe să-i şteargă din amintire. până şi numele. Aşa 

încât existenta astăzi a. Mişcării Legionare. He. şi doar 
într-un S ine de miracol. 

înur-un raport SRI. ţii Ă 

Dar ce nu devine miracol când Duhul Domnului 


Pare. dar și este? 


coboară asupră-i? 
Cum să răspundă afirmativ la această întrebare cineva 
care a văzut 'sfâşietoarele” scene petrecute la înmormântarea 
“marelui. conducător” al poporului nordeoreean?. Pentru 
europeni. manitestările de isterie colectivă sunt lucruri de 
mult uitate. De români ce să mai vorbim? Sătui. până peste 
cap. de mofiurile noastre. nici nu vrem să ne uităm spre ale 
altora. oricât de artistic ar fi executate. Prea am avut 
noi” earpatul” nostru. pe care-l ştim bine. ca să mai luăm în 
serios. multă vreme de aici încolo. pe vreunul. De aceea 
intrebarea "Cum ar fi arătat înmormântarea lui Kim Ir Sen 
dacă ar fi sfârşit ca Ceauşescu?” nici nu mi-o pun. Am apucat 
să văd câteva imagini de la înmormântarea lui Khomeini. 
Marele aiatolah. creatorul revoluţiei islamice. era condus pe 
ultimul drum de o mulţime imensă. Un furnicar de oameni ce se 
înghesuiau în încercarea de a atinge. fie şi doar cu vârtul dege- 
tului, racla “sfântului”. (Pe care. de alttel. au şi răsturnat-0). 
Un milion de fiinţe îmbulzindu-se e ceva terifiant. Teritiant. 
dar nu numai... 

La noi. nu cu multă vreme în urmă. cineva. mare de 


VI 


Televiziunea ne oferă. seară de seară. ştirile cele mai 
importante. Într-una din zile putem vedea. pe micile ecrane, 
ruinele palatului prezidenţial de la Groznii. într-alta trupuri 
sfârtecate de explozii în Algeria sau Cisiordania. după cum. 
nu cu mult înainte. am urmărit înmormântările. făcute cu 
buldozerul. ale victimelor războiului hutu-tutsi. din Ruanda. 
Banalizareaororii e un fapt. În goana după nou. senzaţionalul 
însuşi îşi pierde din acuitate. După atâtea imagini șoc. mulţi 
au privit. de-a dreptul blazaţi, cum cutremurul a şifonat; de 

| parcăar fi fost făcute din hârtie creponată. celebrele autostrăzi 
suspendate. mândria. inginerilor japonezi. Privind. cu 
indiferență ruinele. unii n-au găsit altceva să spună decât că: 
“Ceva nu e-n'ordine”: alții n-au spus nici atât. 

Dar la ştiri se mai transmit şi imagini paşnice, chiar 
au darul să liniştească pe toată lumea. În categoria 
se numără relatările de la întâlnirile internaţionale, 


dacă n- 
aceasta 


50 


„i 


DN pi 


e 


ducea, la fiecare sfârşit de săptămână, 
anele de telespectatori erau obligaţi 

“mărit era acela dea deprinde publicul 
pu pi tanțe TV faţă de politică. Practic, ca 
cuideeapretinseiechierule!, ariţii ale guvernabililor, din 
să compenseze ia î e post şi pe dl. Constantin Ticu 
când în când are E pe acesta nu l-au arătat niciodată 
Dumitrescu. Ei is multele sale obuze antiprezidenţiale, 
șând i AIE tă generozitate, spațiul la dispoziţie când, 
dari-au pus, cu tiziaiotul la confirmarea în funcție a d-lui 
n Parle CS pia în clipa aceea, mulți telespectatori s-au 
ee efon e posibil? Cum să-şi explice un astfel de gest 
Adică îl blestemi pe Dracu, dar votezi cu Talpa ladului? 
Ceva miroase. Mie explicaţia mi se pare simplă: curajul 
fiecăruia se ridică, s-o recunoaştem, până la un anumit nivel. 
Respectiv, în cazul citat, deşi pare că atinge nivelul 
prezidenţial. îndrăzneala d-lui senator Licu Dumitrescu nu 
merge mai departe. Din asta ar rezulta că dl. Măgureanu ar fi 
mai susca d. Iliescu. Şi este. Pentru foarte multă lume, având 
o gâză pe căciulă, primul om din ţară e cel ce este mai mare 
peste dosare, căci în socialismul nostru remanent dosarul e, 
încă. mult mai mare decât omul. Cel ce stăpâneşte dosarele 
îi are în mâna lui pe toţi, poate orice. Poate scoate la iveală 
când vrea, şi poate face publice, cele mai interesante lucruri, 
ca de exemplu pentru ce fel de muncă se acorda, în timpul 
regimului ceauşist. “medalia muncii”... 

Îmi amintesc că Alexandru cel Mare, capturând un 
număr de nobili persani, oameni care, în opulentul imperiu 
al lui Darius, se dedau, fără restricţii, la plăcerile gastronomiei 
Şi sedentarității, i-a dezbrăcat şi, purtându-i pe nişte tărgi, 
i-a plimbat printre rândurile armatei sale. Pentru trupele de 
care era însoţit, formate în majoritate din greci, prin educație 
frugali, ȘI Prin antrenament atletici, aceşti oameni ce li se 
arătau, cu musculatură flaxată, cu burți şi guşi revărsate, erau 


demni de tot disprețul. Alexandru îşi întreba soldatii: “Vă 
poate fi frică de unii ca ăştia?” 


tot în televiziune: 4 
o tabletă, pe Care milio 


s-o înghită. Sco 


52 


DOD 


Mi-am adus aminte de această poveste văzându-i la 
televizor, pe reprezentanţii noştri întorcându-se de la forul 
european de la Strasbourg. DI. senator Adrian Păunescu. 
obosit de la pista de aterizare până în clădirea aerogării, îşi 
revărsase bogatul surplus de cărnuri peste marginile unui 
fotoliu. construit normal, ca pentru oameni de nesimţire 
medie; îl aştepta pe dl. Valentin Gabrielescu, care păşea mai 
încet, cu eleganța unei rațe îndopate. Într-o ţară în care 
jumătate din populaţie se află la limita de subzistență, să 
trimiţi peste hotare, ca săte “reprezinte”, astfel de specimene, 
e o sfidare; dar nu e nici prima, nici ultima. 

Nu. Sfidarea nu vine numai din partea televiziunii. 
Mai e, slavă Domnului, şi presa care, la chioşcuri şi tarabe, 
în văzul copiilor şi adulţilor, îşi etalează scârboşeniile. care 
mai de care mai “sexy”. Apreciind pozitiv situaţia, nu ştiu 
care oficialitate americană, în trecere pe la noi, a opinat că 
avem o presă liberă. Noi care-o ştim, zicem ca Pristanda, 
“curat liberă”. Este, pentru publicaţiile “serioase”. prin care 
puterea face educaţie cetăţenilor în spiritul economiei de 
piaţă şi “democraţiei parlamentare”, cum sunt: “Infractorul?”. 
“Infractoarea”, “Pirat magazin”, “Academia infractorilor”. 
“Poliţia sibiană”, “Poliţia...” şi ete, ete. Puteţi să căutați la 
toate chioşcurile din ţară “Puncte Cardinale” sau “Gazeta de 
Vest”: nu le veţi găsi. Nu sunt interzise, dar nimeni nu le 
primeşte la difuzare. Şeful SRI le citează în raportul său 
prezentat parlamentului şi vânzători de ziare, în cei patruzeci 
de ani de comunism, au învăţat lecţia. Există libertatea 
presei? Bineînţeles, răspund în cor potentaţii politici; dacă 
există dificultăţi cu hârtia, cu preţul tiparului, cu modul de 
difuzare, sunt minore, nesemnificative. În România oricine 
are dreptul să-şi exprime părerea, dacă are curajul. 

Starea de mizerie, de haos, de poluare multilateral 
dezvoltată, de dezorientare este reală, se află sub ochii 
fiecăruia, nu mai trebuie explicată sau demonstrată. Ea e 
rezultatul “fructuasei” colaborări între conducerile politice 
şi mass-media, care de-a lungul timpului s-au străduit să 


9) 
195] 


De 


__ncepânăși evidența. De la evenimente la 
dă şi să SL SE fals. Acestea. “personalităţile”, 
otite sp ii si ornamentelor. se văd astăzi în 
după căderea do feriti eroi confecţionaţi. înţelepţi 
a EPA şi. între ei. marea pletoră de 
ip Bă e care senatorul. poet de curte (prăbuşită), 
“intelectuali” despre emele sale că sunt: “pătrunși de 
spunea într-unul le spot ca să conipleteze imaginea şi 
e ate tevi Sri entită posteritate. că cei de azi mai 
cu un autopriret (e Identp "Aceştia ne reprezintă, si nu 
au încă'ochi!): *Sînt'un'pore + ie gli dul 
numai la Swrasbourg. Ne reprezintă în politică. în cultură. în 
ală. Ei. suntem noi! Prin tăcere. 


ascun 
actori. 


toată penibil 
decrepiţi. proo 


mor 


Calea pe care a fost condusă țara este una rea. In şase 
ani de posteomunism s-au pus în evidenţă racile de o sută de 
ani. Nu există. azi. om cu dragoste de ţară să nu caute. 
disperat. în dreapta şi-n stânga. în speranța că va găsi un 
punct de sprijin. Nu există om care să-şi îi păstrat o parte din 
minte nealterată şi care. îngrijorat. să nu-i caute pe cei ce pot 
pune stavilă răului. După cum nu există om bine informat, şi 
cu simt de dreptate. care să nu se întoarcă astăzi în spre cei 
ce fără să-și precupeţească eforturile. sângele. viaţa. au făcut 
toLce au pututeasă înlăture. sau măcar să atenueze. decăderea 
morală reprezentată. în egală măsură. de comunism şi de 
politicianism. In ţara în care astăzi conducătorii îşi bazează 
puterea pe corupție şi pe disprețul suferinței majorității, e 
firesc ca tot mai mulţi să se întoarcă şi să-i caute pe cei ce 
sfidând bogăţia. îmbuibarea ŞI chiar viaţa. au spus: 


*Ne legăm prin jurământ... 
I. -Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de 
îmbogăţire materială. 


2. -Să trăim o viață aspră si 
trăim o viaţă aspră ŞI severă, cu alungarea 


54 


Pa 


luxului și a îmbuibării. 

3. -Să înlăturăm orice încercare a exploatării 
omului de către om. 

4. -Să jertfim permanent pentru ţară. 

5.-Să apărăm mişcarea legionară, cu toată puterea 
noastră, împotriva a tot ce ar putea s-o ducă pecăi 
de compromisuri sau compromitere; sau 
împotriva a totcear putea să-i scadă măcar, înalta 
linie morală.” 


lată motivul pentru care politicienii, indiferent de 
timp. indiferent de orientare, i-au urât pe legionari. După ce 
le-au interzis organizaţiile, i-au aruncat în temnițe. i-au 
schingiuit şi asasinat: după ce i-au acoperit cu un ocean de 
insulte, după ce i-au scos mereu în afara legii şi au sperat că 
astfel vor dispărea în uitare, iată că legionarii apar încă, în 
ochii mai multora ca singurii în stare să apere dreptatea 
acestui neam. A acestuia şi. poate, nu numai. 


n 
n 


Capitolul 3. 


În paradoxala noastră epocă, marile distanţe dintre 
conştiinţe, ceea ce-i desparte pe oameni după felul cum îşi 
înțeleg şi duc viaţa, după felul cum îşi consideră şi tratează 
semenii, după felul cum găsesc, sau nu, un sens existenţei 
lor, deşi sunt mari, cei mai mulţi preferă să nu le ia în seamă. 
Când totuşi se vădesc, fie întâmplător, fie după o intenţionată 
cercetare, ele ne apar doar în nuanţe, niciodată în adevărata 
lorculoare. De ce există această reţinere în spunerea lucrurilor 
pe nume în probleme de conştiinţă? Să fie doar dintr-o 
excesivă pudoare? Sau este vorba de altceva? 

Suntem doaruimiţi de fiecare dată când, sub aparența 
unor vagi diferenţe, descoperim prăpăstii ascunse, de netrecut, 
dureri mai bine sau mai prostanesteziate, altfel de nesuportat, 
idei de neacceptat, trecute sub tăcere. Ne cuprinde stupoarea 
când, răscolind mai în profunzime, găsim că nu există adevăr 
neafectat de subînțeles, neviciat de aluzie, necariat de 
atotprezenta minciună. Credinţele şi părerile despre credință 
nu sunt, ca altădată, expuse şi susţinute deschis în piaţa 
publică, ci numai sugerate, şoptite, date pe sub tejghea ca 
mărfurile, sau ca ceva de ruşine, începute, neduse până la 
capăt, din prudență. Mereu avem senzaţia că ni se ascunde 
ceva, că oamenii pe care nici nu-i ştim se ocupă de lucruri 
care ne privesc, iau hotărâri determinând viaţa noastră fără să 
ne întrebe măcar, că prea des suntem trataţi ca materialele-n 


57 


De 


Rezervele ce le avem faţă de societatea 
|. KEZ j : ai re7ar 
Jin ce în cemal multe. Şi nu numai rezei ve, 
aim SU n oloBia informaţională modernă e cea 
Olg ce at comunismul. Ce ironie! Minciunile 
[a ; . LD 
= ă si cu viteza lu : 
să “Ia iveală la scară globală şi cu viteza luminii Cu 
suntdal 37. ărurile nedreptăţile. suferințele, crimele 
[a ? i - ai & = 
ă în subeonştientul social şi stau şi să 
telor sinucigaşe ar trebui să pună pe 


vrac, dacă nu mal rău 
în care trăi 
si nu numai n 
Ă & = pă SI 

care a măcinat ŞI surp 


toate acestea neadev 
refulate se acumuleaz 
erupă. Înmulțirea atenta 


sul Sai nu cercetează mai adânc această stare a 
lucrurilor de teamă de neprevăzut, de teamă “E sal „Când 
acesta ni se descoperă, suntem uluiţi să postata că lumea 
are o față. cel puţin una. complet necunoscută noua, că CSS 
un iceberg din care noi observăm doar partea ce ni se lasă la 
vedere. Conspiraţie a tăcerii sau o înțelegere asupra păstrării 
neîntelesului? Ca şi când confuzia nu ar fi de ajuns prin 
necunoaştere, pentru că oamenii sunt flecari şi se exterio- 
rizează prin vorbe, şi vorbele circulă, CINEVA organizează 
şi o degradare concomitentă a limbajului, atacând unele 
noţiuni în ce au ele esenţial. golindu-le conţinutul şi 
înlocuindu-l cu altceva. împingându-l spre alte sensuri în 
evidenta defavoare a celor ce gândesc pe cont propriu şi a 
celor ce-și fac iluzia unui oarecare acces la adevăr. 
Multe sunt cuvintele ce au de suferit de pe urma celor 
ce umblă la înţelesuri. În timpul lui Ceauşescu se crease 0 
adevărată manufactură de umflat vorbe. pentru uzul personal 
al megalomanului. Acum aceşti artizani, logofaberi, se 
adaptează. Dacă pe piaţă se cere dezumflare. se dezumflă. ŞI 
una din noțiunile supuse unui astfel de tratament de nimicire. 
de discreditare, este naționalismul. Fireasca înclinare, 
sentimentală, către ce ține de propria obârşie, de tradiţie, este 
n lee Ralea rețetă. Cam pânia are menirea să 
: Honalist a fost. ŞI mai ales este, ceva 


degradant. Metoda este simplă: se ia un troglodit oarecare (nu 


e vorba de Corneliu Vadi Ş . , 
m Tudor i 
este expus: “Ecceh or), e declarat naționalist, apoi 


OMo ;şi evident, creatura este orice altceva. 


58 


E 


În timpul comunismului se folosea doctrina marxistă. 
cea fără replică. Naționalismul era definit ca o “concepţie 
politică reacționară... instigând la ură şi asuprire menită să 
împiedice proletariatul să se unească împotriva exploatării”. 
Să fi îndrăznit cineva să spună că nu-i aşa. Dar schimbându- 
se vremurile s-au schimbat şi metodele: dacă logoreenii 
defunctului au rămas fără lucru. li s-a dat. E încă una din 
ironiile istoriei să-i vezi pe foştii comunişti ascuzându-se 
după naționalism ca şi când formularea comunism-naţional 
sau naţional-comunism. n-ar fi o contradicţie în termeni, iar 
prin senzaţia de greață pe care o stârneşte. insuportabilă. şi ca 
figură de stil. 

De jumătate de veac ne-am învăţat să ascultăm. De 
totatâta timp. oameni care afirmă că nimic nu-i preocupă mai 
mult decât fericirea noastră. ne învaţă cum să ne comportăm 
ca să ne meargă şi nouă bine, dar ne merge din ce în ce mai 
rău. Rând pe rând ţara a fost golită de bunuri. de demnitate 
şi de suflet. Şi, pentru toate, dacă ar fi să-i ascultăm în 
continuare pe Monica Lovinescu. Vladimir Tismăneanu. 
sau Moses Rosen, vina o poatră naţionaliştii, adică aceia care 
n-au fugit din ţară ci au rămas. dezarmaţi. cu faţa la duşman. 
apărându-şi. fie şi simbolic, pământul, limba. tradiţiile şi 
puțina demnitate. De la distanţa la care se află este explicabil. 
Domniile lor nu fac nici o diferenţă între cei ce au căzut cu 
arma în mână în munţi, cei ce şi-au dat sufletul în chinuri în 
beciurile securităţii. cei răposaţi în hrubele temniţelor, cei ce 
poartă în inimă, de jumătate de veac. speranţa că România va 
dăinui totuşi şi foştii comunişti. care de frică. asemeni 
inecatului, se agaţă de lozinci patriotice. Pentru ei şi unii şi 
alţii sunt: “naţionalişti”?. Să fie la mijloc numai o confuzie? 
După ce farurile luminii marxiste s-au stins. pentru 
ca neînţelegerea să fie şi mai desăvârşită, se scot din cărți, şi 
din context. fragmente, se apelează la nume de prestigiu şi se 
citează:”...naţionalismul, departe de a fi dragoste, este un 
egocentrism colectiv, dictat de prezumție, de voinţa de 
putere şi violenţă exercitată asupra altora”. (N.A.Berdiaev, 


n 
boi 


Da 


de la liberte de l'homme, Paris. 1946). Dar 
ia mportamentale există cuvântul 
ă substituirea termenilor? Nu 
inism. i i timentul care stă 
şovini ationalismul este cel vizat ci sen | care stă 
curva lt rebuie reprimat, sentimentul naţional, cel 


i? Celcet e al si lă [22 
la baza Li Sa recunoaşte că este natural şi lăudabil”, nu 
care, ŞI bel j -u că există? 
cumva e vinovat doar pentru că Fist SM iu 
Pentru noi cei ce nu ne jenăm ce urg țară, 


“lată cum este, şi de chinuitul ei popor, slab de minte, 
mutilată cun „oi cei “selerozaţi” de statornicie, nue 
cum se arată, pentru noi cel i ăAritul 
Ş ruşine să ne mărturisim dragostea penti u Răsdăbui acestă 
aşa secătuit de comunişti, cum se află. Ne ce! em deși iertare, 
nu suntem de acord cu gânditorul creştin rus, trăit la Paris, 
Naționalismul nostru de popor mic, a cărui speranţă e să-şi 
poată apăra “sărăcia ŞI nevoile şi neamul”, di feră esenţial de 
cel descris de Berdiaev. Nici nu-l contrazicem, fiecare îşi 
cunoaşte ograda. Născut din panslavism, din ambițiile 
imperiale şi purtând amprenta originii sale asiatice, 
naționalismul rusesc, abținându-ne, spunem doar că diferă 
de al nostru. Regretăm lipsa de experienţă în materie de 
rusism a celor ce insistă să ne dea sfaturi. Noi îndrăznim să 
spunem că între cei ce lovesc şi cei ce rabdă cnutul este o 
diferenţă ce ar trebui făcută. 

La noi, încă de la începutul secolului, Nicolae lorga 
lansa lozinca: “România a românilor, numai a românilor şi 
a tuturor românilor”, dar o făcea pentru încurajarea 
elementului autohton abia ridicat după secole de dominație 
străină, de încercări sistematice de deznaționalizare 
(maghiarizare, grecizare, slavizare), de întărire a sentimentului 
de unitate națională, de căpătare a încrederii în sine. Într-o 
țară, unde secole de-a rândul, străinii au ocupat poziţiile de 
frunte în stat şi în societate, constituind pătura avută, deci şi 
CM aieeg Elea băștinașilor de ase ridica la un nivel 
cei pe care lumea pare A A A(ațădrepta iiiaționalistilăă Lui 
mai mult decât Ai e acea sis sapă ȘLSEI CADU doresa 

Ire şi respect între semeni, este o 


agec : 
-ăsături col 

-u astfel de trăs 
pentru â înceare 


60 


diferenţă ce s-ar cuveni arătată. 
Naționalismul se reclamă de la tradiţii şi e circumspect 
faţă de inovațiile pripite. Este o formă de manifestare a 
instinctului de conservare la nivel de etnie, de păstrare a 
specificului, de dezvoltare în cadrul lui a ceea ce-i este 
propriu, spre forme superioare de frumos şi adevăr. Astăzi. 
după dispariția sceleratei “doctrine”, autonumită, într-un 
superlativ de dispreţ şi insolenţă. “visul de aur al omenirii”, 
după neglijenţele criminale ale altor “progresiști”, care au 
dus. în alte părţi ale globului, la distrugerea echilibrului 
ecologic şi au minat, în mai multe feluri, sănătatea fizică. 
mintală şi morală a lumii, viitorul nu ni se mai pare incert, ci. 
hotărât, sumbru. De aceea în aceste vremuri ce se cer de 
întoarcere, de regăsire a echilibrului prin revenirea la tradiţiile 
de hărnicie şi trăinicie, la totce o naţiune posedă cinstit. curat 
şi demn să fie transmis generaţiilor viitoare, o campanie dusă 
împotriva firescului sentiment național mi se pare mai mult 
decât v josnicie, este o crimă. 

Naționalismul, înainte de orice, este un sentiment: 
de comuniune, de încredere, de dragoste, de credinţă şi de 
speranță. O astfel de legătură se stabileşte firesc între oameni 
de acelaşi sânge, dar nu este obligatoriu. Comuniunea de 
suflet are legile ei de afinitate, fire care se leagă de pământ, 
dar care trec din cultură dincolo de lumea materială. De 
puţini oameni, ascultându-i sau citindu-i, m-am simțit atât de 
apropiat, în simţirea mea (naționalistă). ca de evreul Nicolae 
Steinhardt. 

Naționalismul fiecărui popor reflectă sufletul acelui 
popor. Cel românesc a fost şi va rămâne curat. De tradiție şi 
inspiraţie creştină, hulit, batjocorit şi martirizat, el nu va 
apare violent şi inuman: decât în sfruntatele minciuni ale 
celor ce crucificându-l pe Dumnezeu însuşi se cred 
moştenitorii lumii. Este eroarea, destinul, poate blestemul 
lor. 

Pe lume, de când există, au vieţuit şi au trecut, 
mulțimi de popoare. Multe neamuri s-au săvârşit lăsând 


6l 


35 


sut nescrise în istorie. dar toate sun 
lecţii vor avea. la picioarele tronului luj 
se ştie ce las. chema la marea judecată. Dacii, 
ori aiacestor meleauri. Ha SAN, IC EC AU 
aşprii lacuita ga e 24 Credinţa lor în existența unei lumi 
luptă şi la 1apari AT și uitarea de aici. era neelintită. Toată 
lo. ce răsplăteş iun sau în lumina acestei conştiinţe. 
Ă în natură. în ape şi în văzduh, de 


urme. alele a! 


>va şi nL 
undeva şi nu 5 cas 
Dumnezeu. când acesta 


dinco 
Viata lorse desfăşura lau 
Si credinţa lor s-ă imprime 
ja ranstite de atunci d) 'omânii au adoptat atât de firesc şi 
acestui pământ. De aceea romani! pape e UA 
creştinismul. şi în timpurile mai nor. au atașat Mp isi ui 
loro dimensiune transcedentală. pe temeliile de nezdruneinat 
ale credintei. ale muncii. ale onoarei, ale slințeniei, A aţa îşi 
capătă adevăratele atribute: nădejdea ŞI Hr ebAlea, Felul 
final al neamului nu este viaţa ci in ierea! i 

Sunt clipe când ne mândrim că nu am călcat în 
prădăciuni. pământul vecinilor noştri. Sunt clipe când ne 
simtim sufletul înălțat aHând că icoane. cioplituri. cusături 
sau vriluri de nai românesc străbat [runtariile lumii. In orele 
noastre de linişte ne smerim cu inima înaintea lui Dumnezeu 
ruoându-l să ne dea. şi pe mai departe. bărbăţie. înțelepciune 
Şi putere, căci neamul acesta supus atâtor încercări. mai are 
de indurat. de vindecat: şi noi nu suntem decât oameni. 

Darul lui Dumnezeu fie mereu asupră-ne. căci tot 
darul de la Dumnezeu. de sus este. 


A losto vreme când existau împărați ce-şi cârmuiau 
popoarele cu înțelepciune. În fruntea lor fiind. erau pildă de 
sareuință. de virtute. de v itejie. 

A lost O vreme când hotarele erau păzite de buna 
a ȘI impărăţiile durau. Pravilele statornicite erău 
Fa HI FD Auaguta strajă cât prin neostenita veghere 

AI ȘI inerezătoarea supunere a celor mulţi. A fosto 


02 


E 


n generație în generație locuitorilor 


vreme când împărații şi oamenii de rând trăiau într-un cuget, 
şi cugetul acela era al împăcării. căci era de la Dumnezeu. 

Poate n-a fost niciodată o astfel de vreme. oricum. pe 
măsură ce trece timpul oamenii pierd, tot mai mult. credinta 
c-a fost, şi din ce în ce mai mult speranța că va mai fi. 

Pe măsură ce vremea s-a scurs. lumea a evoluat de la 
legendar la prozaic, de la cugetul curat la gândul ascuns. De 
când între conducători ŞI conduși au început să se interpună 
intermediarii, ca și când n-ar fi vorbit toţi aceeaşi limbă. şi ar 
fi fost nevoie de interpreți. pe măsură ce puterea a trecut din 
văzul tuturor în locuri de taină. de la un “uns al Domnului”. 
ştiut. la conclavuri nevăzute şi neştiute. pe măsură ce în 
interiorul statelor şi peste state s-au întins. ca păienjenii. 
imperiile suprastatale. ţările au părăsitcăile drepte şi popoarele 
s-au prefăcut în hoarde spre facerea de prădăciuni şi războaie. 
Pe măsură cea trecut timpul s-au împuţinat împărăţiile ştiute 
şi s-au înmulţit. cele ascunse. nedemne să se arate între 
oameni. După cel de-al doilea război mondial au rămas doar 
două mari puteri. Ca să se distingă de celelalte. şi de tot 
ce-a fost înainte, şi-au luat numele de “supraputeri? şi timp 
de aproape o jumătate de veac și-au disputat. sau au simulat 
că-şi dispută. supremaţia mondială. Nu se va şti niciodată ce 
joca fost. Un lucru insă e cert. fiecare avea să-i țină la respect 
pe cei ce-i avea în “zona lui de influenţă”, strunindu-i. 
estorcându-i. muştruluindu-i. şi. dacă era cazul. călcându-i 
putin cu tancurile. ca să se pătrundă de adevăratul inteles al 
cuvântului “real”, 

Dominantă. în această perioadă. a fost teoria “echili- 
brului de forțe”. în baza căreia fiecare supraputere putea să 
dea vina pe cealaltă pentru cursa înarmărilor. din nevoia de 
apărare, de fapt pentru cheltuirea celei mai bune părți din 
truda oamenilor pentru uzul. pe cât de sterp pe atât de 
cabotin; al generalilor. Celelalte: popoare. în special cele 
învinse, au putut, scutite de ambiţii hegemonice, să-şi refacă 
economiile. reclădindu-le din dărămăturile la care fuseseră 
reduse. şi-au plătit datoriile de război şi prin îndârjită şi 


63 


i 


0 IN SPRE ă, eclarată 
suncăsă purceadă într-o ici a 
=hdătoaren erdut, ar 
ji u că prin tratatele de pace au p! Să 
are, pentr ie istoria. 
lei ilor, dreptul de a serie ! A 'reme:.-unii 
supraputerilor» bună bucată de vreme; unii 


-a scurs O fi: be A 
Aşa s-â leului” în ocupaţii **nobile””. ca 


A -si “partea 3 % în e RR 
consumându - Du cil robotind mărunt ca să aibă cei 
propaganda ȘI LA Multe slăbiciuni, puţină învățătură de 


mari cu ce-ŞI pa au fost destule semne, ce trebuiau să dea 
E i sp senin una din supraputeri, sigur cea cu Vicii 
i, a pe mai eficiente, s-a prăbușii „tăsând (ej pe 
sustinătorii. teoriei “echilibrului (sua! ii cu totu, 
dezechilibrați. Cadupăorice calam itate care se abate Şi ti ece, 
despre colapsul sovietic a început să se vorbească mult, să se 
i scuze, să se “privească realitatea în față”. 


caute explicaţii ŞI a Diet, 10 
EDta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, 


timp de mai bine de şaptezeci de ani, şi-a irosit bogăţiile 
naturale. a sacrificat sănătatea şi viaţa chinuindu-i în inumane 
eforturi, pe cât de absurde, pe atât de inutile, a degradat până 
la a-l face nelocuibil pe imensul ei teritoriu şi asta doar ca 
să-şi satisfacă un precar, dovedit până la urmă ridicol, 
orgoliu de mare putere. Prăbuşindu-se Uniunea Sovietică, 
dintr-o dată, Statele Unite ale Americii s-au văzut lipsite de 
singurul lor adversar de anvergură şi prin asta de titlul de 
“apărătoral lumii civilizate”. A fosto frustrare, s-o recunoaştem. 
Astfel, singura de fapt, mare câştigătoare a celui de 

al doilea război mondial, țara al cărei teritoriu n-a fost 
nicicum afectat de lupte şi distrugeri. pare acum câştigătoarea 
şi a următoarei înfruntări militare, prin neprezentarea 
adversarului. Dar ţara a cărei economie în loc să fie distrusă 
de război, a fost stimulată de acesta încât s-a dezvoltat 
exponențial Şi a acumulat atâta putere încât a fost în stare să 
dicteze condițiile sale în schimburile economice mondiale 
asigurându-şi, pentruo lungă perioadă, ocomodăşi profitabilă 
zica eta sete ae săi sue elpțin 
cu iritare căci fără = i o eiului America reacționează 
alaltă contra-supraputere se vede fără 


64 


E 


paravan şi rămasă în rigiditatea ei militară se Simte vulnerabilă 
în fața noilor economii ridicate din cenuşa războiului, şi care 
din necesitate au căpătat agilitatea şi ferocitatea peştilor 
pyranha. Deficitul cronic al balanței comerciale, datoria 
publică imensă sunt cifre, nici ele îmbucurătoare. 

După o jumătate de secol de supraalimentaţie era 
normal ca să nu se mai simtă cea care a fost. Puterea care îl 
pusese la pământ, chiar în pământ, pe banditul de mare 
calibru care a fost Adolf Hitler şi să înfrângă “vântul zeilor” 
(kamikatze),.nu mai era. E aproape înduioşător, de penibil, 
să asişti la neputinţa din exces de putere, să vezi cum, în lipsă 
de adversari onorabili, costisitori sateliți de observaţie sunt 
folosiţi pentru a supraveghea nişte vulpi ale deşertului ca 
Saddam sau Kadhafi şi cum ultraarmata, înzestrată cu 
bombardiere invizibile şi portavioane atomice e utilizată 
doar ca să apere statul Israel de sâcâitoarele muşte arabe! 

URSS s-a prăbuşit dar puzderia de state care a 
rezultat nu suntcu nimic mai puțin şovine, stupide şi agresive 
ca împărăţia mamă, deci la fel de roase de morbul interior al 
degradării. Nici dincolo de oceanul planetar, în USA, situaţia 
nu pare să fie alta, căci boala necunoscută a supraputerilor 
apare instantaneu şi dă prăbuşiri spectaculoase. În acest sens 
ar trebui considerate izbucnirile de la Los Angeles, cu bogat 
palmares în morţi, răniţi şi distrugeri. Nu putem să nu 
rămânem pe gânduri. 

Discordii şi secesiuni, lupte fratricide şi ilogice, 
calamităţi naturale şi de ambiţie, rezultate ale fățărniciei 
îndelung practicate, toate sunt semne rău prevestitoare. 
apocaliptice. Cu toată străduinţa în producerea industrială a 
minciunii, acoperirea adevărului se dovedeşte din ce în ce 
mai dificilă. 


Să ne întoarcem la durerile noastre: multe, adânci. 
neostoite. 


65 


Da 


944. băieţan fiind. mă încerca un fior 
4] a tată a cai : ă 
1 mai mare ca să pot mel peLN ai, Sl 
"u sun “ivirea pe flăcăii din sat care 
Îi urmăream cu pri IS pe Il că e inceta 
cau. £ „bai. Mi-au rămas 
E API mată şi cu ea la război. Mi d e E de vi RI 
i aarmală 3! aniihresă e viaţă 
E URA er rumeni. zdraveni. veseli. p și viaţă, 
asa cum arătau: = ut si când s-au întors. cei car 
sea andrețe. l-am văzut ŞI când SA a Inul e! care 
stângaci in tan hiopi.ciungi. îmbătrâniţi. întunecaţi. Eram 
s-au mai intors: ŞC SIR prin cap întrebarea. de ce oare a 
nevârstnic dar mi-a să moară atâta floare. de tinerime 
-ebuit să sângere. Să S A si-a DI Fi 
trebuit să sâng ându-și mormintele din Stepa Clamucă 
ci 


32 Întoarcerea armelor a scurtat războiul 


În anii 1941 


de invidie că! 


românească. seman 


ie fade multe eforturi şi sacriticii. cu toate 
Seuindeu fior au li s-a recunoscut eobeliaeranţa. ca şi când 
ară See la război! Un invalid. FE aduse la asta. 
spunea cu amar: Noi an murit in plus! Apr 904 boaă 

În momentele grele este omenesc. să ne incerce 


indoiala şi pentru o elipă'să credem că jerttele sunt inutile. 
Trece timpul însă şi victimele. milioanele de Vietime ale 
războiului. pe care le-am socoti fără tolos. îşi manifestă 
într-un anume moment prezenţa. ne dau un semn că sunt. că 
de acolo veghează. poate se roagă. poate ne plâng 
văzându-ne atât de neajutoraţi. de nestatornici. de rătăciţi. 
Par întâmplătoare dar prea sunt cu adresă şi prea în cea mai 
propice clipă. 
Când urmaşii celor care au semnat la Ialta actul prin 
care se legaliza dreptul fiarelor asiatice de a sfâşia popoare 
şieivilizaţii întregi din inima Europei. auvrutsă se întâlnească 
din nou la Malta. pentru încă un târg. s-a răzvrătit natura. 
Suihiile dezlănţuite au făcut debarcarea imposibilă. astfel că 
întâlnirea s-a făcut altfel decât fusese prevăzută şi nu tocmai 
în linişte, căci afară fierbea ȘI se zauduia văzduhul şi marea. 
In lume se fac semne Şi e timpul să luăm seama la ele, 
să le tâlcuim. Preşedintele Statelor Unite. George Bush. fiind 
in Vizită în Japonia, participând la un banchet. de faţă fiind 
A Ea ga putin mai inainte făcuse o partidă de 
mne că s-ar simţi rău, din senin, într-o 


66 


clipă de pierdere a controlului. a căzut sub masă. Șeful 
suprem al unicei supraputeri. cel mai puternic om din lume. 
a fost adunat de pe jos ca ultimul beţiv sau damblagiu! Și asta 
în faţa împăratului Japoniei. cel învins ŞI umilit în război! 
“Vântul zeilor” adia probabil prin sala banchetului dar 
sigur n-o făcea ca să-l ajute pe urmaşul celor ce au 
experimentat bomba atomică direct. în carne vie. Am mai 
spus-o. sunt semne care dau de gândit. 

Edificiul comunist. zidire a minciunii e prăbuşit dar 
minciuna însăși stă încă în picioare: nici azi nu ni se spune 
adevărul. Poate că inima rănită a lumii nu poate încă să-l 
suporte. Să ne pregătim deci sutletele. 


În starea de apatie şi confuzie ce pare să-i fi cuprins 
pe toţi. se distinge cu uşurinţă grupul celor ce dau din gură în 
folos propriu. sporind inflația de vorbe Şi respectiv 
dezorientarea generală. 

Cine încearcă să se informeze ŞI reuşeşte să nu se 
piardă în prea abundentele fapte nesemnificative. deversate 
în circulaţie de mass media. cel ce face efortul să surprindă. 
O parte măcar. din ce scapă la prima aruncătură de ochi. cel 
ce caută să zărească şi ce se află în partea nerostită a 
cuvintelor. fiind atent şi la cel cei orbeşte: mieros. oălăgios 
Sau aiurea. e surprins să constate că există o categorie de 
români care se disting de ceilalţi prin aceea că sunt ciudat de 
relicenți. de rezervaţi. de tăcuţi. 

Oricine priveşte astăzi. cu interes. peisajul politic al 
țării: erupuri. partide. coaliţii. în imobilitatea lor puţin prea 
cxuberantă ca să cadieze cu deplorabilul situaţiei. constată 
că există o categorie de români care se disting de ceilalți prin 
profunda lor îndurerare. fiind vizibil afectaţi de sărăcia 
materială şi mintală existentă. de degradarea instituţiilor. de 
corupţia atotprezentă. de decăderea valorilor. de insolenta 


07 


Do 


suntrul şi din afara ţării. Aceşti 


. ilor din ial : 
îndrăzneală a duşma! hotărâți, la nevoie, 


i i uturor, 

oameni par apăsați de greutatea 1 
i ri te. i e ia 
singuri s-o poa! erioada trecută n-a coborât prea.jos, ceda 
a munistă, cel al cărui suflet 


î ilența co 
estecat în pest astfel că a putut, după 


s-a am z; E -u 
rue A stă cangrenă, 


F -ins în acea ea A dm ra E 
SA i E eo să respire bucuros aerul împrospătat prin 
decembrie . 


depășirea abjecției, poate constata acum, cu oarecare uim ire, 
ia is oorie de români neafectaţi de morbul comunist, 
E să Me Al CAR în marea lui înţelepciune şi prevedere, 
ral ți ie ame în temnițe pentru a-i feri de întinarea 
s cp a a păstra, dintre ei, un număr de suflete fără 
gel a 

Far Trecerea prin infernul închisorilor a fosto probă grea 


şi pentru trup şi pentru suflet. O experienţă de viață: mai mult 


de moarte. Prin ea unii au trecut în picioare, alții târâş, sau pe 
brânci, dar mulţi sunt cei care n-au mai ajuns la Cabala 
semănând drumul gulagului cu trupurile lor. Cei râmaşi în 
viată au acumulat ocări, lovituri, sângerări: răni peste rănit 

"În lungile lor claustrări, singuri în hrube, “la secret E 
sau în aglomerări promiscue, în gheața beciurilor de piatră 
sau supuşi căldurilor de etuvă ale supraaglomerărilor, aceşti 
oameni trecându-şi anii tinereţii sau maturității, în foame, 
ploaie de ciomege, potop de batjocură şi nedreptate, au avut, 
aplecaţi asupra vieţii lor trecute, revenind mereu la învinuirile 
nedrepte ce li se aduceau, lămuriri, descoperiri de adevăruri 
până atunci nebănuite. Muribunzii li s-au mărturisit, 
lăsându-i în posesia acelor cuvinte ultime, rostite cu faţa la 
Adevăr, ultime rugi murmurate, ultime suspine de iertare şi 
împăcare cu sine şi cu ceilalţi, ultime concluzii din pragul 
eternității. În lungii lorani de temnițe aceşti oameni au simţit, 
în rare momente, străfulgerate, harul Duhului coborându-se 
asupră-le, luminându-i, însemnându-i. Şi toate, sau bună 
parte din aceste valori spirituale s-au păstrat, s-au acumulat 
ca o comoară pe care ei continuă s-o ducă, ascunsă, s-0 
poarte. Pedepsiţi fără vină, însetaţi şi flămânzi de adevăr, 


68 


distingând, de la o vreme, rând pe rând, sen 
țâlcuri grele, înțelesuri de taină, aceşti chin 
rămân, fără întoarcere, până la ultima lorexp 
judecății cinstite, răzvrătiți contra minciun 
împătimiţi ai bunei-credințe, robiţi ai dreptăţ 
are azi ţara de ei! 

Cine sunt aceste ființe ce stau izolate 
societăţii, stingherite parcă de preaplinul inimii lo 
lor înzestrare? 

Cine sunt acești îndelung-răbdători solitari. 
sârguincioşi în râvna pentru pământul în care viețuiesc. 
pentru poporul din care se trag, pentru credința în care S-au 
născut ei, moşii şi strămoşilor lor, şi pe care vor s-o lase 
nestricată urmaşilor? Cine sunt aceşti oameni ce nu se dau 
duşi din țară de frică să nu moară şi să le rămână oasele 
aiurea, considerând că odihna adevărată, la care au dreptul. 
după atâta osândă îndurată, nu o pot avea decât în pământul 
străbun, alături de toți cei ce în el odihnesc întru Domnul? 
Cine sunt aceşti români care stau cuminţi în țară, sfioși ca în 
biserică? 

Cine sunt aceşti fii ai calvarului ce par stânjeniţi în 
fața atâtor morţi, de faptul că ei au continuat să trăiască? 
Mirarea lor mare nu e că se mai află în viață, după experienţele 
cumplite făcute cu ei şi pe ei, după suferințele nespuse 
îndurate în nesfârşitele temnițe. ci vine din acea stranie 
luciditate căpătată de cei ajunşi la limita fizică a existenței. 
în punctul de unde perspectiva lucrurilor. a oamenilor şi în 
special raportul lor cu adevărul, capătă oaltă, surprinzător de 
limpede evidenţă. 

Cine sunt cei care stau tăcuţi şi para şti prea multe ca 
să le pese că ceilalți îi ignoră? d 

Aceşti oameni retrași, stingheri, ciudaţi şi ca înfăţişare, 
dar de trebuință, necesari ca sarea în bucate şi ca mana pentru 
cei rătăciți în pustie, sunt foştii deținuți politici. 


suri nebănuite, 
uiţi pe nedrept, 
Irare, slujitori aj 
i, nezdruncinat 
ii. Și câtă nevoie 


la marginea 
r, de insolita 


Cezarului trebuie să i se dea ce-i ati Ci ET 
ă trebuia îndeplinită. te ut) Si i 

“aria care să-i reprezinte şi as a lua 
înființeze O pna iezi NE Se Volitici din România. E 
gastere a iai e ne care ssâul reunit cei ce au trecut prin 
tr A Ia urile securităţii. şi le-au supraviețuit. 
il pat de oameni în vârstă, iu ţi dinire ei 
bolnav i purtând în mod vizibil urmele Misti Manțe ŞI ducând 
cu ei o întreagă povară de trecut. O adevărată comoară de 
experienţă. de învățămuinte. Sunt, fără îndoială. amintiri 
dintr-o lume apusă, dar, în acelaşi timp. sunt o garanție de 
viitor căci probează că răul poate fi învins prin răbdare şi 
credință, sunt o cutremurătoare formă de speranță. 

Asociaţia aceasta a foştilor deţinuţi deci, nu e cum 
s-ar părea doar adunarea persoanelor ce au supraviețuit 
temnitelor comuniste, ea e şi marele patrimoniu de adevărată 
tărie în credinţă. nădejde şi dragoste, de memorie și de 
conştiinţă, păstrat, dus mai departe. 

Atunci de ce stau deoparte aceşti oameni deşi prin 
trecutul lor. prin conduită morală, prin valoare umană, prin 
neclintirea în credință, prin. rămânerea. cu tot riscul. în 
rostirea adevărului când totul în jur era minciună şi slujirea 
minciunii. s-ar cuveni să fie în frunte? 

De ce tac cei mai îndreptăţiţi să vorbească? De ce 
stau cei ce sunt cei mai în drept să participe. să gireze cu viaţa. 
i. Kreguta| lor. viitorul cetăţii? Ce temeri sau îndoieli îl 
rământă? 

4: Mulţi se întreabă de ce aceştia nu intră în jocul 
palti sua i et n arenă? De ce nu se constituie 
există unitate de pa ace a și iartă: 
suferințele împreună îndurate ş a i Se is Vepeipe sf 
cutoți morţii şi schilodiţii îm „Cu toate visele laolaltă făurite, 

impreună plânşi, cu toate speranţele 


că forma legal 


70 


Ie 


în comun şi în secret înfiripate, foştii detinu 
formeze un partid al lor? De ce cu tot numărul lor relativ 
mare, cu toată “zona de influență” relativ întinsă. cu roate 
foarte multele, ce 1 au în comun nu pot să elaboreze 4 
platformă. un program.să se lanseze ca forță politica? Poate 
nu vor! Poate nu pot! 

Lucrul e greu de explicat Şi cu deosebire greu de 
înţeles. căci noțiunile, sentimentele, criteriile cu care operează 
foştii deținuți aparțin altor coordonate. Adunarea unoroameni 
atât de diferiţi. din locuri atât de îndepărtate și conviețuirea 
lor. atâţia ani, în condiţiile acelea dincolo de uman. părea să 
fie. întâmplătoare, dar s-a dovedit a nu fi. Cu trecerea 
timpului: din miraculoasa lor supraviețuire, au înțeles că Cel 
ce i-a strâns în acea mulţime a avut cu ei. cu fiecare în parte 
şi cu toțilaun loc, lucrarea Lui neştiută și de minte omenească 
neînțeleasă. Se cade deci, nu pripeală şi îngâmfare. ci mai 
multă socotință faţă de cele ce sunt lucrările Lui. de 
înțelepciune şi...de taină. Cel ce i-a ales îi vrea. poate. ca 
stâlpi de hotar. criterii de referință etică. de comparaţie. 
Foştii deținuți politici, oricâte sudălmi le-ar arunca trecuții 
sau actualii lor schingiuitori, sunt şi rămân singura mare 
instanță morală a ţării. O instanță, însă. este un tribunal! 
Martori ai ororilor, chinurilor şi căderilor văzute şi îndurate 
sunt cei ce au trăit înălțările spiritului, biruinţa asupra cărnii, 
sfidarea” fricii de moarte. Cine mai bine 'ca ei poate să 
cumpănească şi să judece, astăzi, când atâtea sunt de regândit 
şi de judecat? 

Trăind timp de jumătate de veac după perceptele 
marxist-leniniste, de fapt într-un biologism redus la animal 
prin alungarea din viaţă atotcee sacru, oamenii se văd astăzi 
prinşi între neînțelesul lucrurilor şi nevoia de adevăr pe care 
o simt acut, ca pe o sete. Şi totuşi celor mai mulți le e greu să 
creadă, n-au cum să înţeleagă că cei ce au zăcutani şi ani prin 
temnițe au adus cu ei ascunse în cutele minților şi sufletelor 
chinuite; adevărate comori adunate cu migală, purtând cu 
multă trudă, până afară. acest tezaur de înțelepciune; secret 


ți nu pot să 


71 


—— 


aa ncret şi transcendent, totodată. Din sufletele 
şi strălucitor» ce te de ani de tortură e! au ales comori de 
si trupurile strivite ri e ie cuminţenie, de neclătinată 
frumusețe Şi (pie Re ee acestea zac azi nefolosite sub 
dreaptă judecată: să, ale supravieţuitorilor şi sub cele de 
lespezile de uree Deci când ne referim la lumea foştilor 
nepăsare A) aaa s-o facem gândindu-ne numai la 
deținuți ue, în viață ci şi la imensul patrimoniu de 
persoanele IZIC ea ra națiu unde se află puse bine 
cunoaștere, la acelenigmais5p 5 e elatia,spatiuld 
marile gânduri, marile înţelesuri trâur e, revelația, spațiul de 
ină lui. 
în eri ceva, lumea celor de dincolo. Sunt cei care 
au răposat în închisori şi lagăre, în timpul torturii la securitate, 
cei care au murit bărbăteşte în munți, luptând cu arma în 
mână. cei condamnaţi la moarte şi executați sau numai scoşi 
în noapte şi împuşcaţi mişeleşte, cei morți de foame şi 
istovire pe marginile Canalului, cei ce zac în gropi comune, 
în tăinuite hrube. Şi aceştia, marea armată a celor de dincolo, 
în cetele drepţilor şi mucenicilor, cei ce stăruie în rugăciune 
înaintea Celui Preaînalt pentru ca cei rămaşi în viață să se 
întoarcă la căile cele drepte şi neamul să dea “răspuns bun 
la înfricoşata judecată a lui Dumnezeu”, şi aceştia sunt foşti 
deţinuţi politici, şi aceştia stau nevăzuţi, alături de ceilalți, la 
adunările generale ale AFDPR, că şi ei sunt, fac parte din 
acest tot. Nimic nu pare nefiresc pentru cei trecuţi prin 
închisorile comuniste unde viaţa era excepţia, decesul fiind 
regula. Pentru ei lumea celor ce s-au desprins de pământ, 
continuându-și, pe alt plan, lupta dincolo, este tot atât de 
reală, tot atât de palpabilă, ca orice carne, ca orice durere. 
ai Asociaţia Foştilor Deținuți Politici din România e 
îmi i aa lie n i Şi în străinătate, dar cea mai 
Ca finete por cute Pe lângă oameni, 
patrimoniu spiritual d ii it Piu Up ie REA e în 
piritual de suferință acceptată, de răbdătoare 


strădanie, de iluminare i i 
comori ale Duhului! de sfințenie. Ce de bogăţie, ce 


12 


Şi când te gândeşti că unor politicieni, foştii deținuți 
je stârnesc doar “compătimire”! 


* 


Mari şi multe sunt lipsurile ce se resimt azi în ţară. 
Cei ce încearcă, sau îşi pun doar întrebarea cum s-ar putea 
rezolvasituaţia se văd blocaţi. de la început, de imposibilitatea 
de a stabili o ordine a priorităţilor, căci toate nevoile sunt 
acute, toate stringente, toate presante. Nimeni nu ştie ce ar fi 
mai întâi de făcut. Cercetând mai amănunțit cauzele ajungi 
la concluzia că totul se datorează neîncrederii generale în 
instituţiile statului, compromise întrecut datorită funcționării 
lor arbitrar-totalitare şi în prezent proliferării, dincolo de 
orice limită, a corupţiei, inexistenţei unei Justiţii, una care să 
merite acest nume. Operând cu legi nedrepte, inumane. 
aplicându-le “partinic”, justiţia la noi a fost şi a rămas a 
puterii. Cui să se adreseze cetăţeanul ofensat, ultragiat, 
păgubit? La cine să recurgă cel căruia i s-a cauzat un 
prejudiciu de o instituţie sau de un puternic al zilei, când 
nedreptatea se menține intactă, toţi călăii, de frica cărora 
omul simplu a tremurat patruzeci de ani, sunt la posturile lor? 
După o perioadă atât de lungă de domnie a bunului plac, de 
sfidare a legii, e firesc ca puterea judecătorească să fie 
privită, de cetățeanul de rând, tot ca înainte, adică o unealtă 
de represiune a puterii. Cum să-şi schimbe peste noapte 
optica? În justiție nu s-a schimbat nimic, afară de ministru, 
care se dovedeşte identic cu precedenții. 

În anii comunismului sute de mii de oameni au trecut 
prin lagăre şi închisori. O parte din ei în baza noilor, pe 
atunci, legi “proletare” erau chemaţi. formal, în faţa unei 
instanțe care consfințea nişte condamnări stabilite de 
securitate, alţii nu erau supuşi nici măcar acestui simulacru 
de judecată ci erau ţinuţi, ani de zile, necondamnaţi. Cei 
astfel închişi era firesc să se intereseze de soarta lor, căutând 
să-şi înțeleagă situaţia juridică. Dezbătând, pe toate fețele, cu 


73 


Du lat aut 


———————— 


i | =: intereseze legile şi aplicare 
oameni de meserie au ajun” e pt Houtbri îi ăteg 
săi cl ară «e tipunale.procurori, avocaţi, miniştri 
isi the i A tie să asculte expuneri de pledoarii și 
N cursuri de drept, revenind mai des la 
ce-i interesa pe mai multi. noile legiferări, sub ini MR 
cărora. căzuseră: “sabotaj”. “crimă de război”. vinovat 
“uneltire- contra ordinii sociale”, 
“omisiune de denunţ”. ete. E.un mod de a căpăta cunoştinţe 
juridice. Pe lângă interesul personal ce-l avea tiecare să-şi 
cunoască situaţia. nevoia naturală de dreptate, expusă în 
ări simple. anima atmosfera. Cu toate condiţiile de iad 
a.camerele. hrubele. deveneau adevărate 


ai justiției, au 
rechizitorii, adevăsate et 


de dezastrul ţării. 


formul 
în care îşi duceau'viat 
universități. datorită valorii intelectuale a multor deţinuţi. 
Mulţi din supravietuitori îşi mai amintesc de expunerile unor 
corfei ai profesiei de juristeonsult: Micescu. Bentoiu, 
Nedelescu şi atâţia mari avocaţi, maeştri ai cuvântului. 

_Memeşrie! 

Într-o țară chinuită de atâtea lipsuri. dar în' care 
nevoia de dreptate e de departe prima. având acest mare 
patrimoniu. acest capital educat în principiile adevăratei 
justiţii şi neclintit în slujirea a ce e drept. ar fi o crimă să fie 
ignorat. nefolosit. dacă țara ar fi liberă. Să nu 'condamnăm 
înainte de a judeca! 

Oricum. marea adunare a foştilor deţinuţi este. şi 
rămâne, o instanță. Deocamdată obturată, viciată de putere. 


IV 


„Bărbaţi israeliți. luaţi seama ce aveţi de gând să 
faceţi oamenilor acestora. Că nu de mult s-a sculat Teuda, 
care zicea că e] este ceva, la care s-au alăturat aproape patru 
sute de bărbaţi, ela fost omorât şi toţi cei care îl urmaseră au 
fost VISipiţi şi nu s-a ajuns la nimic. După el a apărut luda 
Galileanul, pe vremea înscrieii, şi a atras după sine popor 


74 


mult, şi el a pierit şi toţi câţi îl urmaseră s-au OR Ta 
acum eu vă spun să staţi departe de oamenii ri e aa Și 
i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta e ea 
oameni se va nimici: dar dacă este de la Dumnezeu pe, a 
putea răsturna. Să nuvă pomeniți că luptaţi împotriva ă, 
Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 5. 33). ui 

Acesta'a Tost'sfatul“pe care. înţeleptul-Gamaliei 
fariseu.. învățător de lege. în cinste la tot poporul. gi si 


conducătorilor obştii evreieşti. în Sinedriu. când aceştia se 


sfătuiau să-i omoare şi pe apostolii lui Hristos. Dar bătrânii 
şi înţelepții lui Israel nu l-au ascultat. După ce il răstieniseră 


pe Isus şi cumpăraseră pe soldaţii romani ca să-i tăinuiască 
învierea. le era greu să se întoarcă de pe drumul minciunii. Și 
cu toate că invăţătura blândului ŞI bunului Nazarinean nu 
numai că nu s-a nimicit. dar s-a întins până la mareinile 
pământului. ei tot se înverşunează împotriva Adevărului. 
Câtă dreptate a avut înțeleptul Gamaliel! Și ce cutremurător 
este să vezi cum fiii minciunii luptă neobosit. de două mii de 
ani. chiar împotriva lui Dumnezeu. 

Eu abia împlinisem nouăsprezece. Eram ultima clasă 
şi mai aveam două săptămâni până la terminarea liceului. La 
acea vârstă. la acea vreme. eram însetat de cunoaştere: s-o 
recunosc. şi de afirmare. Mă stimulau profesorii arătându-mi 
mereu sporită consideraţie pe măsură ce obţineam succese. 
Citeam mult: înghițind hulpav orice fel de cunoştințe. 
Acumulam. Nu mă tentau mişcările politice nu numai pentru 
că erau pro sovietice. deci antinaţionale. dar îmi repuenau 
prin grosolănia comportării şi disprețul pe care-l afişau. de 
pe poziţii “proletare”. Mă baricadasem în lumea cărților. 

Totul s-a curmat brusc. La nouăsprezece mai 1948 
am fost arestat din şcoală împreună cu un grup de elevi. Scoşi 
din clase de către director, în hol. fiecare a fost luat în primire 
de către un domn cu pălărie şi trenci. “Domni” s-au doi edit 
a fi agenţi ai siguranţei statului. Unul brunet, cu nasul 
coroiat, m-a întrebat în şoaptă cum mă cheamă, probabil ca 
să verifice, şi din acel moment nu s-a ma 


i dezlipit de mine 


— 
n 


e 


e. M-a dus la sediul siguranței, unde 
mi-a luat toate obiectele 
is într-un registru şi, 
ă la mine acasă, mi-a 


pentru o bucată de vrem 
mi-a întors buzunarele pe os, 
inclusiv batista, m-a sc! 


agent, m-a dus până la n , 
făcut la domiciliu o percheziţie amănunțită, glina i: m-a 
re i sim= la “regim”, adică în picioare cu faţa la 
aus inapu ȘI SAR V i încolo, la acelaşi perete 
perete şi cu mâinile sus. Ceva mai încolo, afise sa IE Ş 
mai erau şi unii dintre colegi, în aceeaşi poziţie. Ceilalţi se 
aflau în birourile vecine. Se auzeau gemetele, țipetele şi 
zaomotul specific, ce mi-a devenit familiar, al ciomagului 
când loveşte spinarea căci, în spatele tuturor stătea un om cu 
bâtă sau cravaşă. Cine mişca, întorcea capul sau lăsa mâinile 
jos era lovit fără avertisment, unde se nimerea. pietre 
E Omul care se ocupa de mine, am aflat mai târziu, era 
secretarul celulei de partidal instituţiei, cel care conducea de 
fapttotul, omul forteal siguranţei statului român în localitatea 
noastră. Îl chema Schwartz Mendel şi până la 23 august 
fusese un mic croitor. Cum a venit direct la mine, presupun 
că mă cunoştea, dar eu atunci îl vedeam pentru prima dată. 
Pe drum, de la liceu până la sediul siguranţei, am încercat să- 
| întreb unde mergem, despre ce e vorba şi mi s-a părut, deşi 
răspunsurile îi erau monosilabice. destul de cumsecade. Dar 
de cum am intrat pe poarta temutei instituţii, s-a răstit la mine 
şi cum mă holbam nepricepând de ce, m-a înjurat de mamă 
şi m-a lovit cu pumnul în obraz. La început am fost uluit, nu 
înțelegeam de unde i-a venit, dintr-o dată, furia. de ce m-a 
lovit cu atâta ură? Apoi, cu timpul am înțeles. Şi după multe 
alte experienţe, i-am fost recunoscător că a ucis în mine, încă 
de la început, orice iluzie privind omenia celor pe mâna 
cărora incăpusem. 


personale, 
chemând încă un 


Xe 


Mie, întrebarea despre adevăr, mi s-a pus cu deosebită 
acțuitate abia în faza a doua, când am început să fiu “tocat 
mărunt”. Schwartz mă tortura să-i spun “adevărul”. Spusesem 


76 


_ 


tot ce ştiam dar el insista, voia mai mult, Voia altcev 
mi-a trecut prin cap că adevărul lui e altul şi mă fr 
să găsesc ceva ca să nu mă mai bată, dar nu-m; venea nim: 
în cap. În acele clipe cu timp dilatat, când între o Mia 
cea care o aşteptam să urmeze părea că se Scurge o deac, 
deşi trecea doar timpul de O respirație, cât un răsuflet d 
oboseală al “lucrătorului” cu ciomagul, atunci. pentru pri : 
dată, mi-a trecut prin cap că trebuie să existe un adevacajiua 
Mendel, dacă insistă atâta. In tot corpul mă seca o durere 
surdă, iar când cravaşa mă ardea din nou, o usturime de foc 
pleca de la suprafaţa corpului şi răspundea la creier unde se 
spărgea şi de unde se revărsa ca nişte aşchii de sticlă. prin 
toate venele. ÎN-apuca să se potolească arsura și venea alta. 
din altă parte. 

Carnea câtă o aveam, tremura singura, ca o gelatină. 
Trăiam groaza că anchetatorul meu mă pândeşte. mă studiază, 
că-şi alege pe corpul meu, despuiat, locul unde să lovească 
din nou. Avea variante, gândea. Între zgârieturi, unele 
infectate, între vânătăi, unele mai vechi, cu nuanță verzui şi 
între plăgi care supurau, căuta pe cea mai vie, cea care 
şfichiuită să producă durerea cea mai crudă, cea care să-mi 
smulgăcel mai animalic urlet. Darde lao vreme măresimţeam. 
Începuse să se instaleze un fel de prostaţie. întrebarea despre 
adevăr să mă sâcâie mai puţin, să mă încerce ceva caun leşin: 
aveam ochii năclăiţi şi reacţiile la izbituri mai lente cu toate 
că omul meu îşi trecea cu profesionalitate cravaşa pe locurile 
cele mai sensibile. Ca printr-o ceaţă îl auzeam cum înjura, 
urla, turba, insista să spun, “să dau din mine”. Acceptasem 
tot ce voise el dar nu-i era de ajuns. 

Timpul în anchetă e un eufemism. Totuşi, într-o 
astfel de fracțiune nemăsurabilă de vreme, printre lacrimi, 
stropi de sânge, şiroaie de sudoare, am reuşit să strecor o 
privire şi am zărit chipul omului meu. Barba nerasă 1 
crescuse țepos şi ochii de oboseală, îi erau pe jumătate închişi 
(“e foarte obositorsă fii rău”, spusese Bertlot Brecht, probabil 
în cunoştinţă de cauză). În fracțiunea aceea de vremeam zărit 


a. Atunci 
ământam 


77 


Da 


„unarenăpădităde îndoială. urăcuprinsă dedisperare, 
elegii e a teama că aş putea să rezist până la capăt 
te să spun de la mine. că aş putea duce 
ea:un sullet intreg. Să recunoşti 


Privirea lui exprim 
că aş putea muri în 
dincolo ceva decare el setem da tii lifan pa icre 
în timpul anchetei lucrul pe care cel ce Aa Mnaiute c ST S33 
să-l'scoată de la tine. e un lucru firesc. Nici un om nu poate 
indura tortura la nesfârsit. Darsă ți se frângăcoloana ertebrală 
a sulletului şi să începi să spui singur. să vii în întâmpinarea 
anchetatorului. să-ți faci ”autodemascarea e o invenţie 
drăcească. Eu nu ştiam atunci nimic despre asta. dar Mendel 
şuia Şi încerca să o aplice. fără să știe cum. însă. Bătea ŞI 
se inorozea că aş putea să-i scap prin moarte. iar eu zărind în 
ochii lui nesiauranța am interpretat-o ca slăbiciune şi m-am 
întărit. Crav aşa m-a ars din nou peste ceală. peste genunchiul 
rănit. pe sub nas. pe buza de sus unde aveam un herpes. Ştiu 
că urlam. dar mă auzeam mai slab. nu mai luam seama la 
tresăririle corpului meu. deşi loviturile erau mai îndrăcite 
rezonanta lor era mai slabă. în loc să mă apropii de pragul 
unde voia să mă aducă anchetatorul. de unde se cade în 
prăpastie. eu evoluam în sens invers: de la carne spre suflet. 
Faptul că eram torturat să spun adevărul. însemna că există 
ŞI un alt adevăr. al torționarului. de care însă cu aveani 
oroare, de la care. copil. mă retrăgeam. Îl auzeam pe cel ce se 
“ocupa” de mine gătâind. îi simteam duhoarea de sudoare 
aerită când se apleca să-mi strive la ureche: "Aşa. nu vrei să 


spui adevărul?... L.asă-spui tu..eri 


jania şi parastasu! mă-ti de 
bandi! “ra pe atunci la modă-printre marxişti. să înjure 
numar de cele sfinte ale creştinilor. 


La un moment dat. în timp ce-l interoga. Pilat l-a 
intrebat pe Isus: “Ce este adevărul?” (loan 18. 38). Punea 
chestiunea cu titlu de curiozitate. Dregătorul roman intra în 
posesia adevărului pe cale oficială. îl primea de-a gata 
NU-ŞI putea permite luxulunei alte păreri decâta superiorilor. 


78 


e 


j 
| 
| 
| 


De aceea anchetatul nici nu i-a răspuns. E] Spusese si 
fără echivoc: “Eu sunt calea, adevărul şi Viața” 
potentatul roman formularea era prea tranşantă. pre 
cum. se dovedea. ereu de acceptat chiar şi pentru 
evreu. pregătit cu sute de ani înainte de către proroc 
asta. Reprezentantul Romei arăta celui adus în faţa lui. spre 
judecată. oarecare bunăvoință dar ca slujitor al imperiului, 
erijuliu cu propriul său Scaun. nu putea face mai mult. mai 
ales că anchetatul nu se arăta cooperant, nu colabora. nu se 
apăra de acuzaţii turnându-i. la rândul lui. pe marii preaţi ca 
să-i ofere lui Pilat argumente contra lor şi. bineînţeles. 
satisfacția de a-și vedea supuşii mâncându-se între ei. Cazul 
adus în faţa lui eră o controversă de religie iudaică. Nu-l 
privea. îşi-declina competenţa. Ca să-l scape pe “regele 
iudeilor”i-ar îi trebuit o pără contra cond ucătorilorrelieioşi. 
pecare Isus de atâtea ori îi demasease în public. ŞI Pilato ştia. 
dar acum când trebuia să se apere prefera să tacă. “Mie 
nu-mi vorbeşti ?se minuna Pilat. *nu ştii că am puterea să te 
eliberez şi am'puterea să te răstienesc?” Dar Isus tăcând. o 
făcea ca să ne arate că nu de salvarea trupului se cade să ne 
îngrijin cu deosebire, ci de cea a sufletului. amenintat cu 
moartea de ispita vânzării. Tăcerea lui era un model şi o 
încurajare pentru toţi cei ce. în timp. urmau să fie cercetati. 
La terminarea anchetei am fost trimis. împreună cu 
erupul de elevi. la tribunalul militar spre a Îi judecați. nu 
l-am mai văzut pe Sehwartz Mendel. După opt ani de 
închisoare, când m-am întors. în oraşul, în care făcusem 
şcoala. nu l-am mai găsit. Nu mă temeam de el. dar un fiormă 
străbătea la gândul că aş putea să-l întâlnesc. Voiam să-l ad. 
să-l mai privesc o dată în față. Dar nu mai era. emigrase în 
Israel unde se spunea că ducea o viată de pensionar linişut. 
împăcat. cu conştiinţa datoriei împlinite. Au trecut anii. toate 
au rămas în urmă, dar întrebarea de unde avea atâta ură. de 
ce se îndârjea atâta împotriva mea, un copil, încă rămâne. 
De multe ori mi-am pus întrebarea dacă iertându-l în 
gând, l-am iertat şi în adâncul sufletului. dacă nu cumva ură 


mplu şi 
- Pentru 
a dură şi, 
Poporul 
i pentru 


79 


DE 


E 000 


] 


amprentă neştiută, periculoasă; căci 
sămânţa răului nu poate da MAN Di decă ext 
undeva, cum s-0 scoatem din Sir in St Ş y (9) ASI 
inofensivă? Căci, mă tem că izbucnirea VIO ia a urilor în 
lume îşi are cauza în resentimente adunate, au late undeva 
în străfunduri. Astăzi se pune acut întrebarea dacă un oih,un 
creştin. care iartă răul ce i s-a făcut lui, poale ierta răul făcut 
neamului său. Cine îşi ia răspundereă, om fiind, să ierte răul 
pe care cineva, om sau popor, l-a făcut altor popoare, altor 
neamuri? Lumea de azi ia de bun răspunsul dat de Procesul 
de la Niirnberg, care era negativ. Dar noi, românii, care am 
suferit atât, care am ales CALEA, ADEVARUL şi VIAȚA, 
putem sănu iertăm? Hristos a ridicat păcatele lumii pentru că 
nu era din lume. dar noi putem s-o facem. altfel decât în 
numele Lui? Sub puterea răului îndoiala ne încearcă. Isus 
Nazariteanul neabătându-se de la Adevăr a fost crucificat 
între doi tâlhari. Rabinul Moses Rosen, sub Antonescu 
Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu, închinându-se fiecăruia, 
a trăit şi a murit, venerat. Putem, ştiind toate astea, să nu ne 
întrebăm câte adevăruri sunt? 

Pentru mine, din experiență pot să vă spun, că între 
adevărul lui Schwartz Mendel şi între cel al elevului torturat 
e o diferență; de nedescris! 


lui a lăsat o urmă. O 


V 


Câţiva oameni mi-au spus durerea lor. lată ce-mi 
mărturisea un tânăr clocotind de energie; şi indignare. 

“Vreau să ştiu! Cred că este dreptul meu să ştiu. Şi nu 
numai al meu. E un drept pe care-l revendică o întreagă 
generație care-și recunoaşte ignoranța, o simte ca pe o boală 
rușinoasă, ca pe un blestem. Am fost născuţi şi crescuţi în 
minciună. O pală de aer curatne taie respiraţia, ne ameţeşte. 
li privim pe cei crescuţi în libertate şi ne simţim bicisnici. 
Știm că adevărurile n-au fost niciodată uşor de suportat, dar 


80 


trebuie rostite. Aveţi datoria să vorbii şi noi să Vă ascultă 
Cu ce drept pretindem asta? Cu cel al alergătorului a 
revoluție; al celui ce ştie gustul bastonului de cauciuc : 
spinare, al celui gonit de scutieri dar ocolit de gloanțe. Astăzi 
nevoiadeaşticee drept ȘI cinstit ne muşcă, ne arde, ne doare 
Mă seacă la inimă că nu pot să-mi îndeplinesc datoria față i 
cunoscuţii pe care gloanţele Nu i-au ocolit ci străbătându-i 
peei prin trup, pe cei rămaşi prin suflet, au făcut din noi nişte 
dependenți de drogul: adevăr. Am vrea să-| avem, să-| 
strigăm în gura mare, dar ar trebui, mai întâi, să-| ştim. Ne 
lipseşte ca aerul, fără el ne sufocăm. Suntem cu spatele lazid. 
zidul ruşinii. durat din imensele blocuri de tăcere cărate timp 
de patruzeci de ani de cei chinuiţi. Ințelegem. dar... Prietenii 
mei sunt deja în Austria şi Germania, iar.alţii îşi fac calcule 
pentru Canada sau Australia. Şi ţara asta, întreb? 

Ştiu că aţi fost închişi şi aţi suferit mult. Dar în acele 
infernale condiții aţi avut liberatae spirituală. În atmosfera de 
iad a temniţelor comuniste aţi respirat, totuşi, liberi, pentru 
că acolo aţi trăit într-o lume, într-un fel, privilegiată. Aveţi 
alături pe oamenii înaltelor culmi intelectuale. pe cei ai 
sacrificiului suprem, pe cei ai harului şi frumuseții lăuntrice. 
l-aţi avut lângă dumneavoastră zi de zi. clipă declipă. în toată 
scurgerea vremii trăind cu demnitate în cele mai execrabile 
condiții; fără plecăciuni. fără compromisuri. Este enorm. 
Noi n-am avut. nu ne-am adăpatdin aceste izvoare. Profesorii 
noştri, părinţii noştri. ca să trăiască. a trebuit să se închine la 
idoli. Câteodată ne lăsau să înțelegem că nici nu cred ce spun. 
Atunci ce să luăm de bun de la ei? Sunteţi singurii care ați 
trecut această perioadă practic neîntiniţi, aţi reuşit să 
Supravieţuiţi cu demnitate. Am vrea să se revină la o viaţă 
normală, să putem trăi şi noi ca oamenii, într-o lume firească, 
cu respectul cuvenit dat cinstei şi omului care sfințește locul. 
Cine altcineva ne poate ajuta? De ce continuaţi să păstraţi 
tăcerea? 

j Constatăm zilnic, la fiecare pas, cum înfloreşte furtul, 
mita, abuzul, corupția generalizată, toate organizate eficient, 


SI 


stibmafiot: Care e deci prima urgenţă? De ce ducem lipsă 
In Stil ma pi 3 . ; P 9 e Ce av IP. 
ai mult? Nu de adevăr şi de dreptate! De ce avem azi, în 
£ 7 


sf nul rând. nevoie? Nu de o restructurare morală? Nu dă 
prii ând. 


reîntoarcerea cinstei şi nepărtinirii? CĂ de Bl în 
drepturile lor a valorilor etice iai i pipe să se 
conducă și la care să se raporteze: El morală a maj 
dus țara asta până în pragul prăbușirii, când duşmanii, 
profitând, au smuls bucăți din trupul țăl Ii mu It sânge s-a 
vărsat pentru ca ea să existe ȘI astăzi. Dai atunci Impotriva 
trădătorilor de neam se ridicase tinerimea curată a României 
care n-a ezitat să meargă la moarte ca țara să rămână neclintită 
în fruntarii şi în credinţă.Cine ar mai putea să ridice azi o 
nouă elită a jerttei cum a fostatunci Legiunea Arhanghelului 
Mihail? Azi. mai mult ca oricând avem nevoie de ea. Noi 
tinerii o cerem. dar... Comuniştii au distrus-o. firul s-a rupt 
şi...capătul lui e la dumneavoastră. lar dumneavoastră Staţi 
de-o parte. 

Vă rog să mă iertați pentru ton, pentru vehemehţă. 
Suntem aici în natură. Departe de zidurile care au urechi şi de 
încăperile înțesate cu microfoane. Eu, profitând de ocazie, 
mi-am deschis inima. v-am spus ce am pe suflet. ȘI aş vrea 
să văaud vorbind. la rându-vă. După atâţia ani de îndoctrinare 
imbecilă, de adevăruri contrafăcute. de minciună sfruntată. 
nu e normal să ne îndoim de orice? Nu e normal să aşteptăm 
să auzim de la cei în care mai avem încredere. vorba cea 
dreaptă. ca să ne putem reconsidera sistemul de valori? Pe 
cine altcineva să întrebăm? 

NI s-a spus, cu suspectă insistență. că legionarii au 
fost nişte brute. niște inculți. nişte ucigași fanatici, deşeuri 
umane. nimic altceva. Ca să constatăm, urmărind, ba un caz. 
ba altul. că nu e deloc așa. Dimpotrivă, Legionarii. în marea 
lor majoritate studenți şi tineri intelectuali. au fost arestații, 
schingiuiţii, cei internaţi în lagăre şi nu în puţine cazuri cei 
UCIȘI Sau aduşi pe pragul morții şi aruncaţi aşa, de vii, în 
crematoriu. Vucu, Nadoleanu. Micu. Bălău. Popovici sunt 
nume care se cunosc. Dacă îi socotim inculți pe Nae Ionescu, 


82 


E 


il Cioran, Mircea Eliade. Petre 7 țea 
culegionarii. atunci cine sunt intelectu 
74 Toma. său savanta Elena Ceauşescu? 
Ni s-a spus şi Ni s-a repetat. cu fi 
marele savant Nicolae lorga a fost asa: revii 
Dar nu s-a spus deloc că el este asasinul laş. fi 
făcut-o cu mâna altuia. a lui Cornel: i 
adevărul cu picătura, din bucățele. din ţ 
nune spuneţi exactcuma fost? Doar ştiţi. 


ca avă 


indcă a 


u. lată că după 
pi cat ala ană. batjocorită, 
calomniată. strivită. în nenumărate rânduri Şi-n felurite feluri 


desființată. astăzi tot mişcarea legionară e singura. forță 
morală capabilă să se opună neocomunismului. Singura 
care-i dă coşmare verzi domnului Iliescu. O astfel de 
organizaţie. cu o asttel de rezistenţă. n-ar fi putut să fie făcută 
de un om dacă n-ar fi avut putere de sus, dacă n-ar fi fost un 
trimis al cerului. Şi dumneavoastră care l-aţi văzut. care ați 
trăit. poate. cu el alături. păstraţi tăcerea?” 


lată povestea altuia. un om fără vârstă. robust. parcă 
în exces. d, 

"Când m-am născut. Legiunea Arhanghelului Mihail 
abia împlinise trei ani. Când generalul Antonescu. pierzând 
orice speranţă de a mai fi numit şeful mişcării legionare. a 
desființat-o. eu aveam zece ani. Din acea perioadănuam nici 
o) amintire. La noi în sat n-au fost nici marșuri nici SR 
verzi. Ce se spunea despre legionari, se tii jet d 
Şoptite. de către oameni mari. Dar. „mai Greg re dh 
Venind 23 august cu” Armata Roşie Eliberatoare j 
să văd singur cum stau lucrurile: AI Se 
dintre tinerii care trăgeau nădejde că ne 


le simt. Cum eram 
amul românesc va 


Enud Puia: 


Deere cae 


Qi a eee 
PP dece alea: = 


«multilateral dezvoltate” în timp ce a 
discret: Dar dacă te aPrUPII de el fără vi | 
curată. nu se poate să nu-l găseşti. Adev 
inconfundabil. : A 

S-a pomenit de Nicolae lorga. A 
desăvârşire: cinstea su fletească. Încă din 
naționaliștilor români, cu care făcea destul 
caleştile boierilor în fața teatrului, când 
vadă, la Teatrul Naţional o piesă în franț 
nu avearivali. Dar Cum țara era prea mică pentru un orgoliu 
aşa de mare. “înţelepții”, pânditori, n-au scăpat ocazia. L-au 
cumpărat uşor cu un titlu de honoris causa la Sorbona. Bună 
prevedere. S-au schimbat timpurile. Rezultatele aleserilor 
parlamentare din decembrie 1937, când partidul lui Nicolae 
Iorga; Naţional-Democrat, obținea un număr nesemnificativ 
de voturi în timp ce partidul condus de Corneliu Codreanu 
ieşea pe locul trei, erau pentru profesor cao insultă personală. 
Ş-a început să-i atace cu furie. Dar campania dusă de el 
contra comerţului legionar 's-a dovedit de un ridicol care 
ucide. După ce el fusese cel ce sfătuise tineretul român să 
intre în comerţ, dacă vrea să rezolve problema evreiască. 
acum tuna şi fulgera împotriva acestui comerţ. *“Înțelepţii” 
au ştiut să-şi aleagă omul. Palatul, condus de evreica Elena 
Wolf, amanta regelui, îl încuraja. Când, scos din fire de 
mişelia atacurilor, Corneliu Codreanu a scris într-un articol: 
“ţi strig, şi îti voi striga din adâncul gropii, eşti un necinstit 
sufleteşte, care ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre 
nevinovate”, lorga a alergat iute la Palat, care atât aștepta. 
Codreanu a fost arestat, condamnat pentru “ofensă” adusă 
unui demnitar, scos apoi din închisoare şi strangulat împreună 
cu alți treisprezece legionari. După doi ani şi orga cădea sub 
gloanţele celor care pretindeau că fac dreptate. Slujind de 
fapt interese străine; se pare ale NKVD-ului. Istoria ÎŞI SS 
ironiile ei. Nu-i iartă nici pe cei ce şi-o aleg ca profesie: E 
a fost u om înzestrat cu un intelect deosebit, dar s-a răi i h 
un spaţiu prea vast ca să creeze ceva duarbil. Şi, măcin 


supravieţui, şi mă manifestam ca atare, nu după mult m-am 
trezit a fi posesorul unui dosar de “legionar notoriu”. Ce era 
să fac? Să mă dezic de neamul meu ca să scap de consecințele 
unui astfel de lest agăţat? Sau să-l reneg pe Hristos care 
m-a învățat că nu poţi sluji la doi domni? N-are rost să-ți mai 
expliccum am ajuns la închisoare. Atitudinea proromânească 
era de ajuns: eu am luat zece ani. 

La început am crezut şi eu, ca mai toți, că vor veni 
americanii să ne scoată. Cum eram tânăr însă, fără prea multe 
idei de-a gata, în stare să învăţ din expeirență, dar şi de la alţii. 
curând am înţeles că salvarea nu poate veni decât din ajutorul 
de sus şi din puterea rădăcinilor ce le-avem înfipte în sol. Şi 
m-am învârtoşat pentru a rezista. 

Era firesc ca, la optsprezece, nouăsprezece. douăzeci 
de ani, fiind declarat “legionar notoriu” să caut să aflu de la 
cei ce fuseseră, ce înseamnă asta, să ştiu şi eu ce sunt. l-am 
urmărit deci, pe bătrânii legionari cu un ochi deosebit de 
atent. De la început mi s-au părut cei mai serioşi, cei mai 
intransigenţi luptători anticomunişti. Apoi. trecând o vreme, 
am înţeles că revolta lor e mai generală, că s-au răsculat 
împotriva oricărei nedreptăţi, oricărei strâmbităţi, chiar, şi 
cu deosebire, a celor ce se dovedeau a-şi găsi loc în ei înşişi. 
Viaţa lor era lupta împotriva răului ce sălăşluieşte în fiecare 
om şi începeau. fiecare, cu sine. Urmărindu-i, ascultându-i, 
văzându-le comportarea. în ani. am înțeles. în cele din urmă. 
că de fapt sunt nişte soldaţi ai lui Hristos. slujindu-i fiecare 
după puterile lui. dar în această oaste care se cheamă Legiunea 
Arhanghelului Mihail. Atunci am înțeles de ce mişcarea 
aceasta nu poate fi un partid politie. Lupta cu puterea 
întunericului nu cunoaşte tratative. 

După revoluţie au apărut sumedenie de publicaţii, 
multe ticăloase, dar ele conţin destule. părţi, fragmente, 
frânturi de adevăruri. Nimeni nu împiedică tânăra generaţie 
să le citească, să le judece şi să discearnă. Oricine poate găsi, 
cu puţin efort, adevărul. Drept este că aceasta cere oarecare 
străduinţă pentru că minciunile sunt multe, mari. gălăgioase, 


Sta e ce i-a lipsit cu 
1906 era în fruntea 
Zgomot răsturnând 
aceştia veniseră să 
uzeşte. La ora aceea 


84 i: 


DE a a i 


ambiţii prea omeneşti. n-a fost în stare să descopere 
dimensiunea transcendentă a creaţiei. Corneliu Codreanu 
era din alt aluat. Ştiu asta. dar nu l-am cunoscut. să-l rugăm 
pe bădia Vasile să ne spună, i-a fost aproape”. 


ine a. fost o revelaţie: 
ti ne & ae, Moment | 
pent! ul de cumpănă 
m ănă. 


rândurile de oameni perfecţ aliniate, 4 
de o putere extraumană. O arânz 4 Cotul condus, 


+ 
ca desprins 


i ătră i ca clipă a 
Şi un al treilea. un bătrân alb. senin. ponderat în Pă am 


exces. un domn. 
"Sunt momente în care mi se pare că lumea stă în 
cumpănă. Că e așa. sau e numai iluzia noastră. n-o aflăm 
decât atunci când vedem că balanţa s-a înclinat. și în ce parte. 
Sunt momente (stări mentale) ce ne impun convingerea că 
ceva anume e preponderent. sau de maximă stringenţă. ca să 
constatăm apoi că importanța s-a dovedit iluzorie şi urgenţa 
doar alarmă a părerii noastre. Parafrazându-i pe romani. să 
spunem deci că putem să ne pripim. dar cu chibzuinţă”. 
Omul ca de aer se ridicase în picioare şi vorbea. 
Contrar înfăţişării lui vagi. avea un timbru puternic. grav. Era 
un bărbat înalt. cu păr ca argintul; un bătrân fără vârstă. 
“În anii studenţiei mele aveam oarecare reţinere faţă 
de agitația politică a colegilor mei. Eram prea pasionat după 
ştiinţă. prea ăvid după cunoaştere. prea dependent de 
frumuseţea culturii. Făceam chimia industrială la Politehnică. 
urmam dreptul dar audiam şi cursurile lui Nae lonescu. la 
Filozotie. care erau o adevărată încântare. Simpatizam 
mişcarea. dar nu eram fervent. un militant. Pentru prima dată 
am fost cu adevărat impresionat când am văzut, cu ochii, ce 
a putut să realiza Codreanu din tineretul României. în numai 
câţiva ani. la înmormântarea lui Moţa şi Marin: o manifestaţie 
uriaşă care s-a desfăşurat într-o ordine desăvârşită. Nu-mi 
imaginasem că ar fi posibil să schimbi prin educaţie, fie ea şi 
legionară. spiritul nostru balcanic băşcălios şi dezordonat ca 
să obţii o astfel de disciplină. Aveam în faţă o armată care se 
mişca într-o perfectă cadență nu din constrângere, ci din 
credinţă şi dragoste. Era ceva ce depăşea puterile omeneşti. 


ut pe munte| 
3 -. ă e 
Rarău. Era locul unde se urca să se roage, să se reculeagă 


L-am găsit singur lângă stânca unde, cu o daltă, îşi săpase 
numele în piatră. Noi, un gup intreg. venind atunci de jos. cu 
rucsacurile încărcate i-am oferit bunătăți. N-a luat decât o 
bucăţică de anafură de la un student teolog. Postea. Era un 
bărbat înalt. puternic. dar ceva diafan îi încadra faţa, parcă 
era înconjurat de o aură. De aproape l-am cunoscut în clipele 
grele ale pregătirii alegeri lordin 1938, care nu s-au mai ținut. 
Atmosfera era foarte tensionată. Se simţea cum toți ticăloșii 
îşi dădeau mâna să distrugă mişcarea. Mi-e greu să vorbesc 
despre această perioadă; cuvintele, termenii, sunt improprii. 
Căpitanul trăia într-o rugă continuă. Ardea ca otorță. Simţea, 
ştia ce vremuri vor veni. Intr-o zi m-a chemat la el şi mi-a dat 
ordin să plec în Germania să-mi dau doctoratul. Am plecat... 
În șase ani ajunsesem unul din specialiştii lui 
I.G.Farbenindustrie. În 1945. imediat după război, am avut 
oferte, în specialitatea mea, din Canada, din Statele Unite. 
Stăteam în dubiu. Când am aflat că evreii au aruncat în aer 
stânca de pe Rarău ce purta semnătura Căpitanului m-am 
hotărât pe loc: am revenit în ţară. 
Prin 1953, la Jilava eram în aceeași cameră cu 
Monseniorul Ghika. La el am mai văzut, ca la Căpitan, acea 
stare continuă de rugăciune. Acolo, dezbateri pe temepolitice 
se duceau zilnic, câteodată şi mai încinse. După o astfel de 
discuție în care legionarii erau acuzaţi, din nou, ata 
Violențe, m-am uitat către Monsenior. A ridicat SEA 
Spus tare, ca să fie auzit de toți: “Legionarii, I-am Ca 


80 87 


Nicăieri n-am văzut mai multă curățenie sufletească”, S-a 
lăsat o tăcere stânjenitoare. Erau vorbele unui preot, ale unui 
prinț, ale unui român”. 

Am ascultat, în trecut, sute de poveşti de acest gen 
de la indivizi foarte diferiţi. De ce relatările acestor Oameni 
arată o Legiune altfel decât cea prezentată de istorici Sau 
politicieni? Sunt subiectivi? Ce atât de mare, atât de grav 
separă conştiinţa unora de a altora? Cine greşeşte? Dacă 
n-ar fi prea multe evenimentele, datele, problemele pe care 
““istoricii”” le ignoră, dacă n-ar fi surprinşi, de atât de multe 
ori în poziții partizane, n-ar exista suspiciuni. De ce în 
cercetarea şi redarea “adevărului ştiințific”” exactitatea şi 
rigoarea lipsesc punându-se problema cinstei sufleteşti a 
cercetătorului, cea pe care lorga n-a avut-o și, reproşându-i 
acest lucru, Corneliu Codreanu şi-a găsit moartea? 

Acesta este capitolul unde, cred eu, oamenii greşese 
fundamental: se raportează numai la ei şi la cei de-o seamă 
cu ei. Astfel ignoră nu numai infinitatea lumii, dar îl ignoră 
cu asta, voit, şi pe Dumnezeu, în prosteasca, absurda, speranță 
că astfel vor fi şi ei cineva. E suficient să priveşti bancnota 
de un dolar, însemnele imprimate pe ea, ca să-ți dai seama 
care e sursa infatuării, a orbirii: puterea banului, în ““noua 
ordine mondială”?. 

Sfidarea pe care omul i-o aruncă lui Dumnezeu e de 
o desăvârşită stupiditate, e mai mult decât un păcat, e 
moartea. 


Capitolul 4. 


De prea multe ori suntem tentaţi să- 


oi e ga pa i scuzăm pe 
oameni motivând că n-au ştiut. Şi-o facem cu uşurinţă chiar 


şi atunci când suntem convinşi de contrariul. Găsim că este 
elegant să ne arătăm înțelegători cu slăbiciunile altora. Cum 
nimeni nu ne-a pus judecători, şi prin asta nu ne-am asumat 
vreo răspundere, cum în nici un fel nu suntem afectați 
personal, ce ne costă să ne arătăm generoşi? Nu pierdem 
nimic, dimportivă. Creăm obligaţia de a fi trataţi la fel, adică 
să ni se treacă şi nouă cu vederea, când va fi cazul. micile 
noastre derogări de la adevăr sau cinste. Starea de complacere 
în situaţie este, oricum, profitabilă. Aşa am ajuns să scuzăm, 
să acceptăm tacit, fără reacție, abdicarea guvernanţilor de la 
orice principii morale, corupţia generalizată aadministraţiei, 
păcălirea în masă a celor slabi de minte şi de conştiinţă în 
jocuri de “întrajutorare”. Deci, dacă degradarea pe toate 
planurile continuă, dacă decăderea s-a banalizat, înseamnă, 
după unii, că nici nu merită să-i acordăm atenție; cu atât mai 
puţin să-i cercetăm cauzele. 

Mulţi dintre cei ce ar trebui să vorbească, tac. Vorbesc 
în schimb cei ce ar trebui să tacă. lau cuvântul în adunări, 
scriu în ziare, mulţi trăgându-şi colacul pe spuză proprie; 
acoperindu-şi, cei mai mulţi, ca mâţa, creațiile originale din 
“anii lumină”. Nu sunt puţini nici cei ce, cu bună ştiinţă 
produc cuvinte potrivite pentru extin 
confuziei. Se confecționează justificări, se execut 
din condei, se emit explicaţii bune pentru toate 1 


derea şi adâncirea 
ă întoarceri 
lele, oricât 


88 89 


sarire şi glorie. dacă foamea Şi s 
n ) 

ovoC 
u mior 


de mari. oricât de evidente. Cei prinşi în Nagrant zâmbese i 
se scuză: “n-am ştiut”. Şi pare cât se poate de plauzibil într-o Fie 
în care ministerul public (procuratura) nu ştie cine fură 
armata nu ştie cine trage, iar dl. Iliescu nu ştie cine i-a chemay Pa 
pe mineri, deşi le-a vorbit şi la venire şi la plecare. Nimeni nu 
ştie nimic. De-atâta neştiinţă asumată şi acumulată îmi vine 
să zic, parafiazându-l pe Gabriel Garcia Marquez, că trăiesc 
într-un veac de puţinătate... (mintală? de inimă? de memorie?) 

Românii nu au scuza prostiei. Nu au nici izbucniri 
pasionale ca la popoarele cu năluciri mesianice. Nu sunt 
deloc deficitari la capitolul judecată, în vădit contrast cu convir 
conducătorii lor. eternii “tovarăşi”. de-o jumătate de veac 
îndulciți la pomana puterii. mereu aceiaşi, cei pe care i-a 
produs şi promovat. în anii de intensă funcţionare. maşina 
comunistă a inversselecţiei. Categoric, nu neştiinţa, nu 


iar glorie. dacă ne-am câştigat, 


inseam 
dar ceY 


unt C i Sati de 
A fe omului cu demnitate. Avem slăbiciur 
ni 


at migraţia popoarelor, noi românii am trăit împăcaţi 
iticul nostru spațiu, cu sărăcia. Mult-puţin. ce ii 


€. Asta nu 
u in întregime, 


em în stare să suportăm batjocuri și injurii mult peste 


slăbiciunea intelectuală e păcatul ce ne macină. Românii august 1944 a apărut, din autentică sorginte populară. 


sunt informaţi, inteligenţi, avizi de muncă şi afirmare: când 
rentează. Cum după îndelungata înșelăciune a socialismului 
a urmat câcialmaua neo-comunistă, e firesc să-i vedem pe 
indivizi nesiguri, temători. Opăriţi cu ciorba vechiului regim, 
acum suflă discret, cu circumspecție, în borşuleţul domnului 
Iliescu. 

Pentru toţi oamenii, cu excepţia retardaţilor din 
guvern și parlament, starea ţării e de-o gravitate ce impune 
alarma. Nici situaţia din țările vecine nu este liniştitoare: 
conflicte deschise. tensiuni mocnite, dueluri diplomatice cu 
armele duplicităţii şi arme-arme. Apetitul de distrugere, de 
sânge, de violenţă, de senzaţie tare este cultivat pe sute de 
canale de televiziune, de emisiuni radio. de publ icații. Trăim 
într-o lume bolnavă şi despre starea ei. deşi se vorbeşte 
enorm, nu se rosteşte o vorbă ca lumea. Nu ştiu, lipseşte 
curajul viril de a spune lucrurilor pe nume sau diagnosticul 
letal a stabilit; nu mai e nimic de făcut. 

Ca fiecare om, fiecare popor îşi are păcatul lui 
preponderent, de la care i se va trage, până la urmă, şi 
dispariţia. Dacă unele neamuri s-au amețit, o vreme, cuvisuri 


şmecheririi. ş-a unuia şi a celuilalt, e greşala 


păcatul nostru de moarte. 


călcarea cuvântului dat, trădarea de frate, 
toată Sforțarea asta, până la urmă, singuru 
marele maestru al înşelăciunii (diplomaţiei); 
Omului. 


90 


Ş-uite, acuş, acuş/ O să-i f... şi pe ruşi.” Umorul popular 
suculent, e una şi realitatea istorică alta; s-a dovedit. După 
cum unul este nivelul intelectual şi moral ce se poate cere 
masei de oameni de rând şi altul cel ce trebuie să se pretindă 
clasei conducătoare, categoriei răspunzătoare de starea unei 
naţiuni. Filozofia împăcării caprei cu varza. practica 


cotidiană. care, 


pe termen lung devine însă eroarea noastră fundamentală. 


Nu ştiu câtă dreptate are Alain Besancon când, 
luându-şi-! în sprijin şi pe sfântul Toma usi CUI 
prostia ar fi un păcat. Dar sunt sigur că practica diplomalor 
dea hotări soarta mulțimilor într-o competiţie 
în care argumente sunt minciuna, şantajul, 


de“inteligență” 
amenințarea, 


păcat este. Din 
| câstigător este 
Satan, duşmanul 


povestea d Aa i fete. Când lucra la Casa Verde 
la cot cu orneliu 9) Ireanu, Cum țineau vin : 
„până la apusul soarelui, se transfioura «: 
da alt timbru, ceva străin. ca de dincg| 
apa mai târziu mă întrebam, cum a putut acest bărb 
să-i marcheze fi aa pl pe cei din jur, încât ŞI rd 
după multe sutei ArI4f2 1N5 urate pentru crezul lui. să-i rămână 
credincioşi. să fie prinşi de emoție, amintindu-şi-I? 

Mă uit în jur, văd pustiu ŞI frigul înfiorării îmi dă 
frisoane. O întrebare mă chinuie: Unde sunt bărbaţii tării? 
Unde sunt legionarii. in rânduri compacte, gata să-l urmeze 
la moarte. şi dincolo de ea. pe acest trimisa] Arhanghelului? 
Ce-a mai rămas din nepământeasca frumuseţe a Mişcării 
ridicate de Căpitan? Trăim, azi. în împărăția văcarilor. 
Țara-i o ciurdă în neorânduială, flămândă şi murdară: 
comparaţia cu trecutul ne sfâşie sufletul. Cei ce au trăit acele 
timpuri. cei ce-au văzut cu ochii lor şi sunt siliţi să trăiască 
în continuare cu “urâciunea pustiirii”, nu potsă nu se întrebe 
cum a fost posibil atunci acea splendidă disciplină legionară. 
bazată numai pe dragoste? Unde mai sunt taberele acelea de 
muncă unde tinerii dădeau năvală, de bună voie, şi. ca să le 
stăvilească afluxul, conducerea masonică de atunci folosea 
trupele de jandarmi? Unde să fie comerţul acela legionar, 
care prin eficienţă, corectitudine şi mai ales strălucitoare 
curăţenie a reuşit să sperie plutocraţia evreiască mai rău 
decât marșurile şi cântecele legionare? Unde să se fi pierdut 
bărbaţii acestei credinţe. cei care au înfruntat. mai bine de o 
jumătate de veac, serviciile secrete şi pe maeştrii lor, de la 
Moruzov la Pacepa. şi trădările, autohtone şi străine, de la 
Stelescu la Filby? Să fi reuşit, într-adevăr. duşmanii neamului 
românesc? Daca nu, cum se face că bătrânii legionari nu 
reuşesc, după ani, să înjehebe un partid credibil? Să fi ajuns 
Oare cei ce i-au sfidat pe Carol şi pe Antonescu, pe sal 
lui Hitler şi pe enkavediştii lui Stalin. să se teamă rampe 
Camenii dlui. Măgureanu, mulți dintre ei cu dificultate sp 


dint să 
Şi deodorizaţi după cutureala din timpul revoluției: 


co 
au avut, şi cum nu sunt genul să renunțe ușor, mai au îi 
sumbre intenţii privind soarta României şi a românilor. 
Unele fapte, istoriceşte consumate, (Yalta, Malta) par să i 
confirme. S 

În anii premergători celui de-al doilea razboi mondiaj 
existența României, ca ţară, a stat în cumpănă, căci erau 
mulți cei ce-i doreau dezmembrarea. Dumnezeu însă n-a 
ținut cont de părerile şefilor de guverne. Totdeauna, când a 
vrut să salveze un popor, a ridicat din el profeţi, oameni drepu 
stătători. La ceas de grea încercare, atunci, a dăruit şi românilor 
bărbaţii de care aveau nevoie. S-au ridicat astfel. în fata 
poporului, luliu Maniu, conducătorul Partidului Naţional şi 
Corneliu Codreanu, şeful Legiunii Arhanghelului Mihail, şi 
trecând peste diferenţele de vârstă şi concepții dintre ei. în 
văzul lumii şi-au dat mâna şi astfel au reuşit, pentru prima şi 
ultima oară pe aceste meleaguri, să răstoarne, prin alegeri 
libere, guvernul de la putere. Grea şi scump plătită victorie! 
Amândoi au sfârşit ucişi de răzbunarea ocultei: Codreanu 
mai întâi, sugrumat, împreună cu alţi treisprezece camarazi, 
şi îngropat sub beton şi sub acid sulfuric, la Jilava, Maniu 
murind singur în celulă la Sighet, ros de boală şi viermi. de 
viu. Jertfa lor, şi a altor sute de mii de români, n-a fost în 
zadar. Țara şi românii, câţi îşi mai spun azi pe nume, există 
încă. 


Există temeri că acei conducători ai lumii, “înţelepţi 


atunci» 


„Nu i-am cunoscut. N-am avut ocazia să văd pe nici 
unul dintre aceşti doi titani. În închisorile prin care am trecut 
am auzit multe despre ei. de la cei care le-au fost aproape. Se 
povesteau lucruri obişnuite, dar şi unele ieşite din comun, 
extraordinare, Ce am văzut eu însumi şi m-a mirat, era 
emoția de care erau cuprinși povestitorii. Când Ghiţă Pele 
pronunța cuvântul “Căpitanul” ochii i se aprindeau şi faţa lui 
bătucită de muncă şi de securitate căpăta o aură, o strălucire 
din altă lume. Când nea Ionică Moldovan, din Constanţa, ne 


92 


Unde e tineretul de altă dată care în clipele ere 
ştiut să ia. din mâinile tremurătoare ale bătrânilor. 


4 ata es fb E 
|  indalegerea metodelor? Există, desigur, oarecare adevăr 
y | 
ca “Ă pr 
nădejdii şi s-o ducă mai departe? Si unde sunt b 


vocată incompatibilitate sufletească a românilor, firi 
făclia în In e şi inteligente, dar opoziţia la această idee străină 
| 


A : ârbaţii doar individuală. Rezistenţa a fost Organizată de 
“a ătătari + an 8 eți ; ; $ ş st (9) ă Ă 0 nai ză 
dreptstătători al acestui Sam; ce-au Şuut. “la Vreme de p-ă fo tidele naţionaliste. înainte de cel de al doilea război 
primejdie. să-şi dea mâna şi într-o singură Voinţă s al 


a căi SP atep RE PE A fiu Ay lia > s 
A Salveze | cdi apoi de aproape întreaga suflare românească. după 


Ă A = Si cat IRI sătre trupele sovietice. Lupta era inegală: 
Nimeni nu-i obligat să ridice de jos. și să uparea țări! de + dute dual iza at $ i tf 
povară ce-i depăşeşte puterile. Urmaşul lui uliu Masă i zdrobirea „alibi MR la pa 
ce a înfruntat cu neclătinată cinste poliția austro-ungară su “A exercitată. s-a rca getii 
regele dezaxat. camarila iudeo-masonică Şi pe atotputernică 
metresă regală. Elena Wolf-Lupescu. ar trebui să cuno 
dificultatea misiunii. să ştie la ce'se angajează. Ştiu. e arcu să 
duci pe umeri povara răspunderii moştenirii "Sfinxului de la 
Bădăcini”. în vremi aşa tulburi. E greu numai. după 
de izolare în temniţă. să stai de vorbă cu schingiuitorii Şi cu 
fiii schingiuitorilor de neam. Și. mai ales, e greu. într-o lume 
a contuziei. labilităţii şi vânzării să te fereci în dârzenie, 
asemeni marelui tău înaintaş. 


țara? 


ască 


atâția ani 


de slavi ce-o înconjoară. acest “miracol al istoriei”, s-a Văzut 
prea cu uşurinţă abandonat. prea niinimalizat, prea ieftin 
vândut, prea trecută sub tăcere eroica lui rezistență pentru 
apărarea pământului său, dar şi pentru protejarea civilizației 
Europei. 

Cu vorba meşteşugită se poate încețoşa. se poate 
umbri, dar nu se poate şterge o realitate. Către sfârşitul 
domniei sale, Ceauşescu nu pierdea nici o ocazie de se lăuda 
căeste conducătorul unui partid cu patru milioane de membri. 
o treime din populaţia adultă a țării. Astăzi. mai ales dacă 
avem în vedere și volatilizarea instantanee a PCR. de după 
evoluţie, lucrul ni se pare de necrezut. Au fost înt-adevăr 
patru milioane de comunişti? Chiar s-au găsitpatru milioane, 
dintre români, care să intre în aceste rânduri? Au putut fi ei 
convinşi? Dacă nu. pentru ce s-au înscris? Cei mai mulţi 
Probabil, pentru avantajele materiale ce decurgeau din SA 
E stiut. nu se putea urca în ierarhia socială, mie! măcar ă 
lreaptă, fără posesia carnetului roşu. Şi. deloc de neglijat. SE, 
îsigurarea protecţiei. Intrat în rândurile partidului nu i, 
AVeai frică, nu mai trăiai sentimentul de teroare pe ae 
simțeau toţi ceilalți, nemembrii. Totuşi. parcă tot nu € 


II 


Toate ţările din răsăritul Europei au avut. în perioada 
interbelică. partide comuniste: cu excepţia României. unde 
grupusculul ce-și dădea acest nume era format dintzun 
număr nesemnificativ de persoane. în marea lor majoritate 
de origine străină. Legăturile lor erau la Viena. Harcov sau 
Moscova, unde îşi țineau congresele şi unde ereu puteau căsi 
un vorbitor de limba română. cât de cât convenabil. pentru 
a-l “alege” în fruntea grupării lor politice. (Koblăs Elek. 
Vitali Holostenco. Alexander Stetanski-Gorn. sunt nume de 
foşti prim-secretari ai Partidului Comunist din România). 

Cum am putea să explicăm puţinul impact avut de 
comunişti asupra românilor. până la sfârsitul celui de-al 
doilea razboi mondial. cu toată proximitatea apăsătoare â 
Rusiei. cu toată lipsa de scrupule a “ideologiei proletare 


94 


bej 
n 


ajuns să explice convertirea în masă. Dacă n-ar fi urmării 

l-am putea lua ca pe un vis urât. c, 
Toată lumea e de acord că traversăm o gravă 

morală. Toţi recunosc că există corupţie, la toate n 


ntnişte amatori. Ei au şti ut, de prin alte locuri unde E 
US că atunci când vrei să prăbuşeşti un neam, mai întâi 
dusă tai stâlpul de Șusținere, care, pentru oricare neam, 
ntimentul lui național. naționalismul său. Căci. oricât 
ascunderea acestui adevăr. în chip. firesc. 


f Criză E Ai eb 
Ivele] | estese 
e, es 


dar cauzele, ca şi beneficiarii practicilor necinstite, su încercă 
trecuţi sub tăcere. Când, “pe vremea burgheziei”, potentatul entimentul naţional îl au toate popoarele: câte Popoare sunt. 
s 


politic ('onstanțineseushereu deelavacinic: “Ce fel de ministmu 
sunt io, mă, dacă nu pot să cale legea?”, expresia făcea 
înconjurul țării, constituind deliciul glumeţilor. şi Stârnind 
indignarea oamenilor serioşi. Astăzi. formulări mult maj 
grave. mai iresponsabile, nu mai produc nici un efect: dreptul 
celor mari de a sfida legea pare un bun câştigat, după cum 
dacă tot nu-l ascultă nimeni. însuşi preşedintele găseşte 
normal să spună orice îi convine. indiferent cât de certat ar fi 
cu adevărul. 

În mai puțin de o jumătate de veac. ceva în Substanţa 
sufletească a românului s-a schimbat. După frica. foamea şi 
frigul. îndelung” îndurate, după oboseala sufletească şi 
degradarea mintalăa învățământului politic, după necontenita 
marginalizare a celor sârguincioşi şi de caracter şi răsplătirea 
incompetenţilor şi delatorilor, partea cea bună din conştiinţe 
a început să decadă, s-au creat condiţii de dezvoltare a 
slăbiciunii. a cedării. În nici o jumătate de veac. neamul 
românesc cel atât de imprenetabil la comunism. cel atât de 
ancorat în credința lui strămoşească. în tradiţiile lui milenare, 
a devenituriul dintre cele mai deschise acestuia. dacă e să ne 
gândim la numărul membrilor PCR. raportat la numărul de 
locuitori. Românii au devenit unul dintre popoarele cele mai 
înrobite. mai covârşite de boala comunistă. Patru milioane 
de oameni s-au lăsat “convinşi”. au acceptat. sănătoşi fiind, 
această patologică minciună. De ce? Cum a fost posibil? 

Este demult dovedit că rezistenţa. oricât de mare, are 
şi ea limite. După ce au slăbit trupurile prin înfometare, după 
ce au șubrezit sufletele prin răsplătirea trădării, după 
minuţioasa măcinare a speranţei, drumul slăbiciunii sufleteşti 
era pregătit. Vechi slujitori ai nedreptăţii, duşmanii românilor 


aţionalisme sunt: conştiinţe de sine. 

Nu vreau să intru Cu nimeni în polemică. Dacă 
“undiaev afirmă că naționalismul Înseamnă ură, atunci spun 
şi eu, poale. la ruşi. La noi. nu. Nici profesorul Paulescu. 
descoperitorul insulinei. unul din marii binefăcători ai 
omenirii. nici A.C.Cuza. nici Nicolae lorga sau Octavian 
Goga nu urau pe nimeni. cu atât mai puţin Ionel Moţa sau 
Corneliu Codreanu. care s-au dus la moarte din iubire de 
Dumnezeu. Naționalismul româniloreste dragostea lor pentru 
neamul din care se trag. strădania lor pentru împlinirea, 
desăvârşirea lui. pentru înviere. “Nu pentru pătule, nu pentru 
pogoane”. nici pentru televizoare color, automobile, crime şi 
violuri la mia de locuitori. ci pentru iubire, pentru adevăr şi 
dreptate, forma cea mai înaltă a slujirii lui Dumnezeu. Poate, 
celor deprinşi să râvnească bunul altuia, celor obişnuiţi să 
disprețuiască pe semenii lor. să-i invidieze, să-i urască 
pentru că sunt mai harnici. mai talentaţi. naționalismul să li 
se pară o formă de ură. E greu să le explici unor astfel de 
oameni, chiar dacă sunt teologi. ce este smerenia în duh. Mă 
ierte cei ce subscriu la părerea lui Berdiaev. le scapă esențialul. 
Creatorii naţionalismului românesc au fost nişte aleşi. Lor 
le-a fost descoperită - şi ne-au făcut-o cunoscută, nouă şi i 
multora - dimensiunea transcendentă a acestui sentiment. N 
Dragostea de neam are o parte ce vine şi trece dincolo de 
Maţă, se împlineşte sau se destramă după cum învierea 
Neamului va fi spre viaţă veşnică sau spre moarte veşnică. ŞI, 
dacă ştim toate acestea, datori suntem. A fost o vreme - şi [Ă 
pare că încă mai e -când inşelăciunea. îmbrăcată cu alte HI 
Straie, cutreiera nestânjenită. Oricâte scuze am căulă, oricât | 
Am încerca să trecem cu vedrea anumite fapte, nu putem să Vă 


atâțea n 


d 97 


să fi fost aceiaşi, adică membrii PCR, ştiam o treabă! 


nu facem constatarea că în cei patruzeci şi ceva de ani de Suntem nevoiţi sărecunoastem, astăzi, că nu bunuri 
un , urile, 


domnie comunistă răul a lucrat şi a lăsat urme. Românuj 
pierdut ceva din statura lui morală. din puritatea sufletul] E tezaure 
său mioritic, s-a chircit, s-a micit, s-a răsucit în inima fi ; 
Altruismul, spiritul de sacrificiu au dispărut, nu se mai Su 
nu se mai simt. Despre demnitate, despre onoare. n-are rost 
să mai vorbim, sunt noțiuni uitate. Starea de plâns în car i i, în aj AAN se mia a : i 
află națiunea îi încurajează pe duşmani. le dă i Să Tod iai * Două sunt mai i direcții, ni prin care se încearcă 
să distrugă şi ce a mai rămas, aruncând în luptă noi i itarea sentimentului naționa , anaționalismului. Prima, 
mai perfide. directă, e cea a calomniei, minciunii sfi untate, confundare 
pană cu şovinismul şi rasismul şi a doua, cea indirectă. prin 
(rel de persoane ie di E a a înălțarea 
lor la rangul de mari lidei i naționaliști, Petcu apoi, 
făcându-se legătura, concluzia să se iii dacă aşa sunt 
şefii naționaliști, tot aşa e şi 73 bela 107 ia 
Oricâtă viclenie şi neadevăr ar folosi, viitorul nu 
poate să fie al celor ce propovăduiesc ştergerea granițelor 
dintre țări, în speranța că ele vor putea şterge şi pe cele 
sufleteşti dintre națiuni, căprin abrutizare alcoolică, cufundare 
în senzualitate, depersonalizare vor reuşi contopirea tuturor 
într-o singură trumă, bună numai de mânat de la spate. Marii 
noştri înaintaşi, naţionaliştii români. ne-au învăţat că fiecare 
neam trebuie să se dezvolte în sinele său, să-şi îndeplinească 
misiunea de slujire. N-avem cum să înțelegem marele planal 
lui Dumnezeu, dar ştim bine că, oricâtă amăgire ar pune în 
circulaţie lucrătorii minciunii, există o instanță finală: 
Judecata din Urmă, judecata neamurilor. Tot de la marii 
iubitori de neam am învățat că desăvârşirea nu vine decât 
după grea străduință și numai pe căile dragostei. zid + 
Porunca este să-ți iubeşti aproapele ca pe tine însuți. 
ȘI cine este aproapele unui neam decât celelalte neamuri? 
Naționalismul românesc e unul al dragostei, să ne iubim 
deci, în ce avem mai fiumos. Şi să luăm aminte că răul 


arme, Şi discred 


Când mi s-a vorbit. prima dată. despre “Caritas”. 
n-am acordat celor auzite nici o importanţă. O escrocherie ca 
toate celelalte, nu se putea termina decât cu pagubă şi ruşine. 
Atunci m-a încercat doar un sentiment de tristețe la gândul că 
mai există naivi ce pot fi păcăliți cu trucuri atât de vechi. Dar 
trecând timpul am constatat că afacerea a luat amploare, a 
devenit “fenomen”. Nu-l mai puteam ignora. Atunci m-am 
dus la Cluj să văd, cu ochii mei. ce se petrece, cum se 
desfăşoară, să-l surprind în cât mai multe din manifestările 
sale specifice. Am avut dreptate când am gândit că trebuie să 
mă grăbesc să merg. “Caritasul” merita să fie văzut şi nu mai 
putea fi văzut multă vreme. Spectacolul mulțimii aceleia a 
fost pentru mine edificator. Mii de oameni stând la cozi, zi şi 
noapte, ca să-şi depună banii. să-i dea cât mai repede, 
grăbindu-se, ştiind că numai astfel pot fi printre cei ce mai 
primesc, nu printre cei mulţi ce vor rămâne de pagubă. Cu 
toată naivitatea simulată, intenţia necinstită era străvezie. 
Din presă am aflat şi o cifră: participanţii la joc sunt în număr 
de patru milioane. Patru. Adică s-au găsit patru milioane, în 
această țară, pe care gândul de a lua, nemuncit, banul altuia, nu- AL 
i supără nicicum. Aşa ceva, pe vremuri, ar fi fost de neconceput. lucrează în noi prin ce avem mai nedesăvârşit; puterea lui stă 
Cazuri izolate au fost totdeauna, dar acum e vorbă de patru in slăbiciunea noastră. 
milioane ce pot fi dovediţi cu acte, adeverinţă de la “Caritas”: eta 


98 99 


AIR 


III 


Puţini, ered eu. sunt suspicioşi din fire. Cei mai mulți 
oameni devin bănuitori cu timpul. dupăce un şir de experienţe 
dezamăgitoare i-au făcut să ajungă la concluzia că nu poţi 
avea încredere în nimic şi în nimeni. Şi. ce poate fi mai 
păgubitor decât pierderea încrederii? Lunga perioadă de 
stăpânire comunistă, când injustiţia era: omniprezentă şi 
atotputernică. când la fiecare pas întâlneai cazuri 
cutremurătoare de nedreptate şi necinste. a deformat sufletele 
trăitorilor. în acele blestemate timpuri. Bine, ar fi fost ca 
nedreptatea suportată să nu afecteze atât de profund, să nu 
strivească ființa interioară. Omul. după oricâte. amare. 
experienţe. să rămână cu sufletul întreg. neîntinat. Dar nu e 
posibil. legea slăbiciunii omeneşti nu îngăduie. Răul din 
afară se strecoară şi. de cele mai multe ori. copleşeşte 
dinăuntrul. Când n-a reuşit să acopere. să murdărească total, 
lasă răni. Cel ce şi-a păstrat nepătat un colţ de suflet; rămâne 
vulnerabil. sensibil (până la durere) la incertitudini, la îndoieli. 
ŞI când reuşeşte să se învingă pe el şi să nu răspundă celui ce 
l-a agresat, tot nu scapă de întrebări sâcâitoare ca: “Oare 
îngăduința ce-am arătat-o nu este o scuză, un eufemism 
pentru laşitate?” Cum să rămâi drept-stătător în credinţă 
după atâta amarnică îndoială? 

S-au scurs şase ani de când peste o mie de oameni au 
fost ucişi. în decembrie 1989. S-au acumulat mărturii cu 
miile în sute de dosare. Avem organe de anchetă. de 
procuratură. de justiţie şi nici un criminal condamnat. Ucigaşii 
de tineri. de copii. se plimbă liberi, sfidând societatea şi 
sfinţenia dreptăţii. E firesc deci ca până şi cei mai îngăduitori 
dintre oameni să devină bănuitori, să vadă în şirul de victime 
nu cazuri izolate. ci o mâna “mafiotă”, o “politică”, Prin 
neputința justiţiei. probată, prin proliferarea, în destrăbălare, 
a corupţiei, prin sfidarea publică a oricărei. morale. nu se 
urmăreşte oare destrămarea întregii societăţi româneşti? Şi 
dacă-i aşa, în ce scop? Ce grup sau categorie socială poate să 


100 


| 


ca sii aia 


j 
Ş 


"aibă un asttel de interes? Sau o astfe] 
comuniştii care, după ce. pe o bună aha 

"de o jumătate de veac. au înşelat, muti] 
după bunul plac, văzându-se aspiraţi de 


istoriei. cutotefortul lor disperat dease menţine să urmă > 
acum antrenarea în geună a lumii întregi? înv Pie 
întrebări fără răspuns un scop măcar pare atins: fetitei de 
tot şi de toate. Şi astfel ne cufundăm. tot mai mult. în lumea 
fărăcredinţei. Incăpător, abisul ne primeşte. 

De la început am avut serioase îndoieli privind 
posibilitatea unoralegeri corecte. ținute sub comunişti. oricare 
ar fi fost firma sub care-și ascundeau identitatea. Aveam 17 
ani. în 1946. şi-mi amintesc bine cum s-a desfăşurat acel 
scrutin, primele “alegeri libere”. Fiecare a putut să voteze 
cum a vrut. dar accesul la despuierea urnelor. respectiv la 
consemnarea rezultatelor. l-au avut numai reprezentanții 
guvernului, care erau ai Moscovei. “Nu contează cine şi cum 
votează. contează cine numără voturile”. ar fi spus marele 
Stalin. Indicaţia s-a dovedit prețioasă, că şi acolo unde 
alianţa comunistă. Frontul Naţional Democrat. nu a avut nici 
măcar un vot; tota ieşit pe primul loc. cu minimum 96 de 
procente! i SE 

Cunoscând toate acestea. dintru-nceput. adică de la 
alegerile din mai 1990, mi s-a părut de-a dreptul Sa 
sinucigaşă, acceptarea de către opoziție a Ea a 
leaea electorală care stabilea că posturile de pre ediția 

e inți ir ipțiilor, secţiilor. birouriloi 
vicepreşedinţi a circumseripțiilor, arta Bret 
electorale să fie ocupate de jurişti, ss i i ec) de ai. 
aceştia. exercitându-şi profesia. ju i 8 Cîndicațildi? 
după legi scelerate, ip be a metoc ata puterii 
venite de la partid, adică să acceps: ai compromisă categorie 
în actul de justiţie; erau de fapt c94 2 să deţină poziția de 
Biuiesio (0 E lia “brațul răzbunător al 


£ 3 il Ta” : 
arbitru, după ce al ind declasă. Obedienţa întregului 


: paie tei i i 
”_ instrumental lupte : lui Suprem $ 
i Se puridie de la preşedintele Tribunalu 
apara , 


€ nebunie? Să fie 
a lumii. în ma; mult 
at, asasinat, prădat 
Necruțătorul sorb al 


101 


E 


| 
| 
| 


inute în septembrie 1992 


"4 la ultimul aprod, faţă de “şefi, începă st 
până la ultimul aprod, față de “$ cepând cu stupizii "biroul electoral al unei se 


» AM cerut să fac 
conducători ai partidului şi până la ucigașii de profesie aj 


Cții de Votare, să >//eu parte din 


“bt gti i pda direct, cum se desfăşoară scruț 7 Să pot astfel vedea. 
aparatului represiv, era notorie. Era de-a dreptul ridico| să |i di RE Age 7 rutinul. Mi-am ex ri ERA 
p e a i misiunea d ei al "să fiu repartizat la una din secțiile <Xprimat dorința 
şeîncredințeze acestor, oamenii ca de-a arbitra, dea | alegerile anterioare, proguvernamentaj e ui Nostru, unde, la 
ID GĂ ge . ă . . a e. | . .. a 3 
veghea la desfăşurarea corectă a alege! ilor, când se ştia, nu | din cele mai bune. Cererea amentalii obţinuseră rezultate 
puteau fi altfel decât viciați până-n măduva oaselor de mo e? ratia, fost satisfăcută şi astfel am 
A in Sa eciitantătti i a » din, onvenţiei . € 
îndelunga practică a Se Velea sur î po Vii accepte îi votare nr.98, prima în cai Democratice, la Secţia 
iţi i ă tiel de lege elec ă VE Să 3 ne = Ei i, 
Eppaijia ape ipu pe i Ac i spa , Nu trebuia | avându-și sediul a Clubul Tineretujuj etică din Mediaş, 
să fii jurist, nici m SHMLGL dei E a Să-ţi dai seama că colo unde locuiesc un număr mar d plin centrul oraşului, 
aici ceva nu e în ordine. Până ŞI ultimul cioban, cel mai a i” restientieaai AN la are de foşti nomenclaturişti 
desprins de lume şi politică, ştie ce se întâmplă dacă pui lupul loca zar rea ensitatea simpatiilor proguver- 
ă pă: ă stâ i ş î ii EA, men It de mare. ză 
să i Ale stâna. Sebi Aici a vechii na osii e ee vtr 
nomenclaturi, ca şi perpetuarea stării de decădere a ării tri rios. Am citit atent lecea 
consecința acestei prime greseli; unii îi spun pila alţii electorală, am subliniat părţile ce se cereau reţinute;gă eat ea 
conivenţă la trădarea interesului naţional. sub braţ. m-am prezentat la datorie, exact la ora prevăzută de 
Sigur, cumpănindu-le pe toate, alăturându-mă laşităţii lege. Am fost primul sosit. Au venit apoi preşedintele Şi 
generale, am stat de-o parte, ca să observ. ceilalți membrii. Am constatat că toţi erau cunoştinţe vechi: 


participaseră în aceeaşi formaţie, la confruntările electorale 


| 
| 
| se cunoşteau şi de la alte “acţiuni” ale defunctului PCR. 


* ! anterioare. Ba, mai târziu, din povestirile lor, am desprins că 
Bănuielile mele iniţiale, pe măsură ce confruntările Numai eu eram nou. Dar nu numai din această cauză. sau 
electorale veneau şi treceau, au început să devină certitudini. pentru că pretindeam să aplicăm riguros litera legii. eram 
Secretul spectaculoaselor rezultate obținute, la urne, de către privitcu suspiciune. Eram, evident, un “corp străin”. cu toate 
domnul Ion Iliescu a început să mi se pară cât se poate de că se făceau eforturi, de ambele părţi, ca lucrul să nu fie prea 
limpede, era aplicarea locală a formulei celebrului tătue de la vizibil. După îndeplinirea tuturor celor prevăzute de lege, la 
Kremlin şi consta din “aranjarea” “prin părțile esenţiale” a ora indicată, am deschis secţia de vot, şi totul a decurs corect, 
rezultatelor. La majoritatea secțiilor de votare, cei ce ar fi fără cel mai mic incident. 
trebuit să vegheze, din partea opoziţiei, erau oameni, cu Pe măsură ce scrutinul se desfăşura. membrii biroului 


activitate în PCR sau foşti “ciripitori” ai Securităţii, şi unii şi electoral ieşeau, pe rând, la o cafea, la o țigară, mergeau la 
alţii transformați peste noapte, înscrişi în partidele de opoziţie masă sau numai să facă puţină mişcare, numai eu nu mă 
pe care le reprezentau la alegeri. Având pe preşedintele şi dădeam dus de acolo. E drept că m-au invitat şi pe mine, de 
Vicepreşedintele biroului electoral “jurişti”, numiţi, iar pe mai multe ori, dar, politicos, i-am refuzat. Toţi, şi "oamenii 
ceilalți membrii tot “băieţi de-ai noştri”, nu e nici o mirare guvernului” şi cei ce, chipurile, reprezentau opoziţia, său 
cum de rezultatele erau exact cele prevăzute de Bucureşti. vizibil deranjaţi de neclintirea mea. Mă făceam că nu observ, 


4 < ! j A a nt la 
Pentru ca să am confirmarea celor văzute stând doar că nu înţeleg micile lor ironii şi rămânean! pe age ca nu 
pe margine, la ultimele alegeri parlamentare şi prezidenţiale, orice mişcare. Trebuie să spun că mă pregătisem, 


102 103 


(NNE pa 


| 
| 


am mâncatnici băut nimic, din după-amiaza zilei precedente, 
îmi făcusem de dimineaţă toate treburile la toaletă, aşa că nu 
mai aveam de ce să ies. In ce priveşte foamea, setea, oboseala 
din nemişcare încordată, ore în șir, erau lucruri prea indelung 
exersate în anii de temniţă. In aceste condiţii, supravegherea 
unei urne, era pentru mine, mai mult decât uşoară. devenea 
distractiv, văzând reacţia colegilor care nu mai înțelegeau 
nimic şi se enervau, plecau să mai ia o gură de ceva. să mai 
prindă putere. În funcţie de temperament ŞI poate, ce pot să 
ştiu, de misiunea ce-o aveau şi pe care nu şi-o puteau 
îndeplini, din cauză că nu mă duceam de acolo, cei din biroul 
electoral se manifestau, faţă de mine, destul de diferit. Unii 
înceracu o timidă apropiere, cei temători, în ochii lorse putea 
citi întrebarea: “Pe cine o fi având ăsta, în spate?”. Ceilalți 
încercau să pară degajaţi, se angajau în discuţii, emițând 
judecăţi contradictorii, urmărind să mă atragă în dispută. 
Preferam să păstrez tăcerea. Dîn când în când le atrăgeam 
atenţia că nu e admisă nici o propagandă electorală în incinta 
localului de vot. 

A venitora închiderii, am încuiat uşa, dar n-am trecut 
la despuierea urnei până nu am terminat toate operaţiile ce se 
cereau a fi făcute în prealabil: anularea buletinelor rămase 
nefolosite, strângerea, numărarea şi închiderea sub sigiliu a 
ştampilelor cu “votat”, pregătirea deschiderii urnei de față cu 
toți membrii biroului electoral al secţiei. Se făceau propuneri. 
Majoritatea erau de părere să facem mai multe grupe de 
numărat, “să meargă mai repede”. M-am opus cu vehemenţă. 
Era contrar legii: fiecare buletin trebuia văzut de toată lumea. 
“Dar, ne-apucă dimineaţa!”. Am rămas neclintit Şi n-au avut 
încotro. Preşedintele desfăcea buletinele şi, cel văzut, era 
pus la grămada opțiunii respective. Nimic echivoc. nici o 
pripeală. E drept că s-a făcut ora şapte dimineaţa, a zilei 
următoare, când scriam procesele verbale, dar totul a fost 

fără incident, cu respectarea strictă a legii. Rezultatele? 
Dezamăgitoare pentru guvern şi preşedinte. Reprezentanta 
partidului de guvernământ (FDSN), văzând situaţia, a plecat 


104 


E biata e ee 


„A Aia 


fără 


furioasă. fără să mai semnez 
Avea şi de ce: FDSN obținu 
cele 35.2 procente ale Conve 

entru preşedinţie. domnul 


se doar 7,2%, q: tind ușa. 
nției Democratic ff ta 
Iliescu, nici în i 1 romipetiția 
„Primul, nici apoi 
din numărul de Voturi acordate |uj Emil Capuacăr jumătate 
totuşi e preşedinte... isiaă He, 
Sigur experiența făcută de mine. la 
de votare, poate fi considerată ca ne 
din întâmplare, intr-un anume loc, guvernul să-şi fi pierdut, 
brusc, simpatizanți. Dar tot acolo să se înregistreze și un 
număr surprinzător de mic de buletine anulate. un număr. de 
asemenea. foarte redus de oameni care au Votat fiind în 
deplasare. în totală contradicţie cu ce s-a întâmplat pe 
ansamblul ţării? Să admitem că totul a fost datorat 
coincidenţei. unei singulare întâmplări, dar tocmai lao secţie 
de vot unde urna a fost cu străşnicie păzită? 

După ceva ani de la consumarea evenimentelor. 
faptele relatate n-ar mai avea nici o relevanță, n-ar mai 
prezenta nici un interes, dacă unele voci nu s-ar face auzite 
pronunțând cuvintele: “noi alegeri”, iaraltele, mai pițigăiate, 
că vin de sus, n-ar scanda în cor: “reconciliere”! Dar cine cu 
cine? Hoţii cu vardiştii? 


la O singură secție 
semnificativă. Se putea. 


IV 


Teoretic, oricine poate să-și lase mustață: sau inv ers; 
dacă o are, poate pune briciul pe ea. Oricui ise po e 
să-şi iasă din fire, într-o anume situaţie, să se si. SĂ 
să nu mai țină cont de rutina pe care până atunc!o rd i 
convingere şi să facă asttel ceva de fauile dul ri pr 
putinţă vreme în urmă. Smulgerile din Si Si 8 
dar se pot întâmpla şi celui mai sui ei 
temător de opinia celor din Jur. Oi si pi ia 
anume clipă, excedat, aruncat pu! Ş 


105 


-_ —.—.—.—.————€ Pi 


propria-i mediocritate (9 Mle Sâ Ea Obtuzitatea 
sâcâietoare a celor din jur, situaţie in câ 1 seneşte să iao 
hotărâre extremă. Dar este el prin asta N n extremist? Evident 
nu. Poate însă fi calificat ca atare dacă revolta lui e cu adresă, 
dacă cei vizaţi sunt persoane “alese „ Când răzvrătirea ia 
forme. scrise, lucrul devine şi mai grav. Cu toată ştiuta 
drămuire a expresiei, cu toată parcimonia de lucru spus pe 
cinstite, obişnuit celor ce se ocupă profesional cu scrisul, 
calificativul de “extremist” se obține fără dificultate, pentru 
că un scriitor revoltat poate fi un om, ieşit din pepeni pe o 
suprafață mult mai mare. cd 

Lumea trăieşte, în mod obişnuit, cufundată în 
conformism. Preferă să uite, ca să nu gândească, să se mintă, 
ca să nu simtă. Dintr-o mie, unul se-ntâmplă s-ajungă la 
limită. să realizeze că e insultat de banal, de laşitatea comună. 
îndelung şi împreună cu ceilalţi, până atunci, suportată. Unul 
dintr-o mie ajunge să-şi dea seama că este pălmuit, agresat de 
mediocritate. Până şi răbdătorul om de rând ajunge să-şi dea 
sufletul, să se simtă sufocat de aglomerarea, pe capul lui, a 
lucrului comun făcându-l să izbucnească, să se revolte, să nu 
mai suporte acest extremism al mediocrităţii paroxiste. 

Nu cred că sunt singurul care m-am întrebat ce-ar 
zice poetul latin Horaţiu dacă ar vedea pe ce culmi a reuşit să 
se cațere aurita lui cale de mijloc: “Aurea mediocritas!”? 
Când spunea el asta, învăluind-o într-o bonomă şi ironică 
înțelegere n-avea cum să-şi închipuie că va veni o vreme 
când refuzul de ate închina nesemnificativului se va pedepsi 
cu moartea în gulag. N-avea cum. Pe timpul lui nu existau 
puşcării şi se mai găseau valori certe, criterii de judecată. 
Mucius Scanevola, spartanul rege Leonida. şi mulţi alţii 
aveau nume de eroi. Poetului, oricât de înclinat era spre 
hedonism, i-ar fi totuşi greu să înțeleagă răsturnarea criteriilor 
de apreciere, decăderea valorilor din zilele noastre, când cei 
mai de sus citați ar cădea din înălțimi, ar fi striviţi sub 
oprobiul, bine dirijat, al mass-mediei. Scaevola ar fi prezentat 
ca un huligan, un legionar. fanatic, ce-a omorât un om 


106 


III 


» Care a preferat să 
să se lase “civilizat” 
Astăzi “oamenii serioşi” 
în cor organizat, extremismul. Şi 
tonurile (pentru toate urechile), 
de la semi-vocea persuasivă, suavă, până la ameninţarea 
directă, patriotică sau partinică, după circumstanțe. Dar cita 
sunt extremiştii? Cine sunt cei ce se bucură de atenţia 
spurcătorilor de înaltă calificare, oficială şi academică? 
Ce-i, de fapt, extremismul? 
Definiţia din dicționare nu ne poate fi de folos. Ea 
diferă în funcţie de autori şi epocă. Din felul în care ne e 
prezentat, extremismul pare a fi astăzi cel mai îngrozitor 
lucru, cel mai reprobabil. A fi în extremă însă înseamnă să te 
plasezi undeva la o bună distanţă de centru. Deci trebuie să 
existe acel reper la care să te poți raporta. Plecând de la acel 
punct de referință, extremiştii sunt deci cei ce due până la 
capăt, până la ultima consecinţă, o acţiune, o idee, ocredință, 
un sentiment, o nebunie. Dar cine sunt cei care stabilesc ce 
enormal? Cine fixează, cu reală autoritate, talonul? Urmărind 
cazurile particulare, văzând cum se fac aprecierile, cum se 
dau calificativele de extremist, nu se poate să nu a! serioase 
dubii privind calitatea judecății celor ce se instituie în 
judecători. De exemplu, palestinianul care aruncă cu picture 
într-un soldat israelian este întotdeauna un extremist. Soldatul 
israelitean care îl împuşcăe doar apărătoral ordinii! Minis 
exemplelor de felul acesta duce la concluzia că Cin ani 
: A atare i bail ântul, de o poziție, de o 
nu depinde oricât ar indica-o cuvantul, Sepi 
atitudine, ci de, o să vi se pară ciudat, să-l ri a să 
de deranjare”. Dar nu a oricui. Ni A ppt cetei puterea. 
pe cei mici. Extremistdevii dacă-i superi să st sed ai SĂ 
Bâlbâiala, agramatismul dar şi Ispreț 


condamnă şi individual ŞI, 
-0 fac sârguincios, pe toate 
folosind varii instrumente, 


107 


i 


lucru cinstit, au făcut ca vorba să nu mai fie vorbă şi s-a ajuns 
paradoxal. ca marile diferenţe de înțeles să fie exprimate nu 
de cuvintele golite de sensul propriu, ci de nuanțe, de 
subînțelesuri. Astfel tot terorist e socotit şi arabul care la 
volanul unei maşini încărcate cu explozibil se repede cu za 
în mijlocul celor pe care-i socoteşte duşmanii neamului «: 
credinţei sale şi detonând sare în aer împreună cu ei, dar 
“trăgătorul de elită” sârb. cel care aşezat într-un loc fanii 
ocheşte prin lunetă şi ucide bătrâni, femei, copii, tot ce-i cade 
în bătaia armei. In epoca noastră. nediscriminatorie. nimeni 
nu se oboseşte să facă diferenţa dintre cei doi: fanaticul 
ce-şi sacrifică viața pentru ce crede el că e lupta legitimă a 
neamului său şi celălalt. ucigaşul cu sânge rece. cel ce găseşte 
satisfacţie în crimă. Tot extremiştii sunt socotiți cei ce luptă 
în Armata republicană irlandeză. Nu se face nici o diferență 
între cei ce plasează încărcături explozive şi apoi le detonează 
de la distanţă şi cei ce declară greva foamei, o ţin până la 
moarte, până duc cu ei, dorinţa, visul lor de eliberare a 
pământului străntoşesc. 

Prea multă confuzie este în lume pentru ca să fie 
întâmplătoare. Ceva, evident, nu e bine. Şi, deşi se vede de 
la mare depărtare că se ignoră faptele şi se dă prioritate 
interpretărilor. se continuă. cu sporită insistenţă. în același 
mod ca şi când minciuna s-ar putea substitui. ar putea 
triumfa, până la urmă, asupra adevărului. 

Ceva în puterea de judecată a lumii s-a alterat. Ceva 
ce nu pare să vină de la intelect, încă funcțional. dacă avem 
în vedere progresul ştiinţei, ci de la suflet. Acolo s-a cuibărit 
viermele. Se condamnă aparent justificat, extremismul de 
orice fel, şi nu se face nici o distincţie între bine şi rău, ca și 
când asta n-ar avea nici o importanță. Astfel, sfinţii ajung în 
aceeaşi categorie cu teroriștii şi torțţionarii: căci din categoria 
ra aaa incas targetațn cal 

i Sp ŞI va pierde viaţa pentru 
aueVăi; acela o va câştiga, fac parte toți drepţii, de la primii 
creştini ce se lăsau sfâşiaţi de fiare în arene, spre desfătarea 


108 : 


sostimii romane, Şi până la trecătoui: 
comuniste, unde au răbdat ŞI d, 
Eşi vândă sufletul, să nu devii 
din țara respectivă. 

Dar nu sunt numai ei. Mai sunt ŞI alte e ţi 
Puemiști, dacă e să-i luăm numai după faptel Tei i 
din comun; după spiritul de tenunţare ce-i E Pi 
Aşa sunt erudiţii. savanții. cărturarii, truditorii Pet. 
întru cunoaştere. cei ce se stră că zeta 


duiesc să ă 

4 -mbogăţească ! 

fisa =: aa sal a zest 

de cunoştinţe a lumii şi pentru asta sunt în stare să iale 

. SH să i a = s 4 a 

țihna şi comoditatea statului la televizor cu paharul de 
- d 


băutură alături. Mai sunt ŞI călugării. schimnicii.cei ce se 
ostenesc In POStIȘI rugăciune pentru ca Dumnezeu, să ierte 
păcatele lumii să n-o piardă ca odinioară pe Sodoma. Toţi 
aceştia; ducându-şi povara până la capătul puterilor. şi dincolo 
| deele, raportați la oamenii obişnuiţi, pot fi socotiți extremiști. 
Dar poate un om cu inima curată să-i condamne? 
Nediterenţierea între diferitele categorii de oameni 
ce se comportă altfel decât marea masă. veştejirea. 
subinţeleasă, a efortului şi sacrificiului convine celor ce. în 
mediocritatea lor, nu pot să exceleze în nici un domeniu. Pe 
aceştia îi vedem ades la televiziune. spunând ce nu ştiu şi 
explicând ce n-au înteles. Dimensiunea de înălțime a eticii au 
convertit-o pe orizontală şi astfel, ajunsă pe mâna 
conducătorilor de ciurdă. e redusă la hăis şi cea. Şi ca şi când 
stupidităţile noastre ministeriale nu ne-ar fi de ajuns. îl auzim 
pe criticul literar ajuns comentator politic la Europa Liberă. 
declarând: “Extremismul de dreapta sau de stânga trebuie să 
intre sub incidenta legii”. (15 iulie 1993). Ce-i dreapta? 
Ce-i stânga? Ce-i lege în România? 
Condamnare fără discriminare, a extremismului pare 
să aparţină unei acţiuni bine susţinute de ercere Şi fc jlnciŞ 
a confuziei. Nu se mai condamnă faptele, ci doar excesul, 
adică maniera. La tel sunt legaţi la stâlpul intamie! bunii şi 
ii, înşelepţii şi nebunii, sfinţii şi seelerații, TA tnt 
extremişti. Condamnând toate excesele. dispare j 


Prin gulagurile 
milioanele, ca să 


ae SR tf 
a “colaboratori ai Kagebeului 


109 


ag RR 


dintre ele. Acesta e şi scopul care nu pare nici neînsemnat 
nici întâmplător. Astfel, zeci de milioane de victime, hăurj 
fără fund de suferinţe, rămân neştiute, necondamnate 
nepedepsite. De aceea se stăruieşte, cat mai e timp să să 
şteargă urmele, să dispară diferenţa dintre călău şi victimă 
Cu mare consum de mijloace se încearcă inocularea ideii 
responsabilităţi colective. Dacă nu ne-am sinucis, dacă am 
acceptat să trăim în comunism, toți suntem vinovaţi de 
existenţa lui, deci de excesele lui. Călăii au exagerat cu 
tortura şi crima, se recunoaşte, dar şi victimele au exagerat cu 
răbdarea, nu? Să ştergem deci cu buretele. Să ne facem că nu 
observăm că în lume, şi din această cauză, proliferează 
tortura, abuzul, violul, purificarea etnică, crima. Râuri de ură 
sunt întreţinute, sporite, canalizate, ca să rodească. Cum 
urmele de sânge nu se pot şterge, se proiectează acoperirea 
cu sânge a lumii întregi. 
Doamne, ai milă de noi! 


110 


Capitolul 5. 


Anaharsis, fiind de fată în eclesia, a spus că se mai 
minunează de un lucru, ŞI anume că la greci vorbesc 
ințelepţii şi hotărăsc proştii”. 


(Plutarh, Vieţi paralele. Solon, 
Ed.Ştiinţifică, 1960. Vol. p.205) 


Obişnuit, oamenii nu se pot abţine să nu-şi pună 
întrebări, mai ales când realitățile aproape că-i silesc. Cum să 
nu se întrebe de ce oare, într-o țară ca România, binecuvântată 
de Dumnezeu cu de toate, cetăţenii trebuie să îndure atâtea 
lipsuri, să trăiască atât de strâmtoraţi? Şi de-ar fi numai 
sărăcia! 

Starea materială precară a românilor e depăşită, cu 
mult, de incalificabila lor stare morală. Vechile 
incorectitudini, micile pungăşii, sunt cu mult depăşite de 
tâlhăria în văzul lumii, de crima organizată ştiinţific, de 
corupția sfidător generalizată. Oamenii de rând îşi pierd, pe 
zi ce trece, respectul față de conducători, față de instituțiile 
Statului, faţă de nedreptul aparat judecătoresc. Roşi de 
suspiciune şi năclăiţi în lehamite, ei pierd până şi încrederea 

în omenia vecinului, în cinstea fratelui. Cum să nu-ți put 
întrebarea: Unde vom ajunge? A 
Ştiinţa şi tehnologia au progresat spectaculos ŞI ele 
au dus, în țările dezvoltate, la supraproducție, la abundență. 


IBN 


ME 0 CURIER IE a 


Astfel, pusă în evidenţă de decalaje, mizeria, indurată de 
populaţia de pe largi suprafeţe ale globului, devine de 
nesuportat. După atâtea eforturi, suferințe, sacrificii, lumea, 
astăzi. nu e totuşi mai prosperă mai sigură sau mai fericită, 
Dimpotrivă. Prea multe sunt fenomenele care ne indreptăţesc 
să afirmăm asta. Nebunia prezentă a unor războaie locale ne 
avertizează: o demenţă generală e posibilă, ar putea izbucni 
oricând. Rapida şi totala prăbuşire a comunismului, din 
orandomania mondialistă în ridicolul dezarticulării. ne 
dovedeşte că o prăbuşire totală. un colaps planetar. e 
consecinţa logică. 

De la luarea în serios a ciberneticii mi-a rămas ideea 
că buna sau reaua funcţionare a întregului depinde de acea 
parte a lui care le coordonează pe celelalte. de aparatul 
conducător. Lucrul acesta îl înțelegeau perfect şi bătrânii 
noştri când spuneau că totul pleacă de la cap. că dacă nu 
lucrează bine capul restul n-are cum merge sănătos. Drept că 
nu se inventaseră încă “situaţiile complexe” şi “stările de 
tranziţie”... 

Epoca în care trăim îşi face un merit din rapiditatea 
schimbărilor. din modificarea situaţiilor, numind toate astea 
“progres”. când. de fapt, e vorba doar de nestatornicie. 
Timpul nostru are o singură permanenţă, slăbiciunea: şi o 
singură preocupare: comoditatea. Până şi revoluțiile au ajuns 
să fie numite "de catifea”. fără să mai deranjeze pe nimeni 
ridicolul metatorei. Zicem că “de la Râm ne tragem” dar am 
pierdut deprinderile bărbăţiei. efortul şi asprimea. “Per aspera 
ad astra”. Bătrânii nu evitau asprimile. Acestea îi țineau în 
vigoare. Făcut cu efort. cu chin. cu sudoare, lucrul lor ieşea 
trainic, păstra în el ceva din sufletul truditorului: amprenta 
duratei. 

Suntem înconjurați. invadaţi, de obiecte a căror 
caracteristică e perisabilitatea: lucruri de unică folosinţă. 
Paharul din plastic, farfuria de carton, şervețelul de hârtie. le 
folosim fără să le privim. pentru că sunt asemănătoare între 
ele, fără expresie, bune doar să fie întrebuințate şi aruncate. 


112 


Să dăm vina pe ele, să spunem că din cauza lor, nu numai 
A “ - . A = Ș u 
eîn jur; dar ce e şi înăuntrul nostru pare bun de aruncat a : 
ă ândi 2 coş? 
Cum să nu simţim aşa când în presă, la radio şi la televiz; i 
se spune că în țară e din ce în ziune 


ce mai bine, iar noi 
: A . , NOI v Ă 
e din ce în ce mai prost! Dacă edem că 


a EP 


există o bubă aceea 
: Fi € la cap. 
O societate nu funcționează singură, fie şi fdorie 


totdeauna e condusă. Şi conducerea, ştie oricine, constă 
într-o succesiune de hotărâri pe care le iau cei ce conduc 

după legi, regulamente, scopuri, dar, mai ales, mijloace. 
După modul cum se aleg soluţiile, avem o politică de 
guvernare sau alta, depinzând de cei ce-o fac. Dar cine sunt 
aceştia? Cine-s cei aflaţi în situaţia de a lua decizii care-i 
privescpe toți ceilalți? Parlamentarii care fac legile, miniştrii 
şi prefecţii care le aplică, judecătorii care veghează ca 
interpretarea prevederilor legale să fie cea corectă. 

Cine sunt cei care gândesc şi hotărăsc pentru noi? 
Politicienii, cei ce fac politica. 

Dar ce este politica? O meserie, o artă? Cum au ajuns 
la ea cei ce-o practică? 

Orice meserie trebuie învățată. Întâi, cel ce vrea să o 
deprindă, trebuie să facă dovada că are calităţile cerute; astfel 
se întâmplă ca în comunism, când oricine putea să aibă orice 
talent; dacă partidul hotăra că îl are. O meserie are tehnici, 
practici, dexterități care se capătă prin inițiere, prin exercițiu. 
Arta mai pretinde, în plus, şi talent, dar cum şi acesta este 
într-o infimă măsură inspirație, restul fiind sudoare, concluzia e 
una singură: artă sau meserie, ceea ce determină calitatea 
rezultatelor este munca. Să fie asta adevărat şi când e vorba de 

itică? 
i Dacă această calificare nu este dată de nic! o şooală, 
nu e precedată de nici un test, dacă în domeniul Pe 
cine vrea, fără dovada aptitudinilor, a bunei e E să be i 
fără proba de rezistenţă la tentaţie, atune! sI aitfel ale 
mirăm de performanţele modeste, ca să nu sp 
celor ce s-au instalat, la noi, în politică. 


Î V ându-şi 
3 


Wa 


i CC 


| 


posibilitățile, se îndreaptă către profesiunile preferate, în 
care speră să se realizeze, Rămân cei fără chemare specială, 
care acceptând posturi, de secretari particulari ai unor 
personaje importante, fac implicit, primii paşi în politică. Să 
fie aceasta domeniul celor fără aptitudini precise, fără o 
anume vocaţie? Să fie politica locul de adunare a excluşilor 
de la competiţia celor dotați, locul de consolare a 
netalentaţilor, neînzestraţilor? Să fie adevărată afirmaţia 
aceea a unui personaj al lui G.B.Shaw: “Nu ştie nimic, dar 
crede că ştie totul. Asta îl îndreaptă hotărât spre politică”? 
Avem o viziune politică deformată de televiziune. 
Ea lasă la discreţia unui cameraman să ne arate nu nur 
inepuizabilii vorbitori, ci şi pe cei din sală, pe cei “obosiţi”, 
cu limba încleiată, scoşi în relief şi de spaţiile goale din jurul 
lor, probabil pentru că duhnesc. Şi nu sunt singurii. Sincer, 
cu frică mă gândesc la vremea când. datorită insolentelor 
progrese tehnice, ce se insinuează peste tot Şi fără voia 
noastră, televiziunea va ajunge să transmită nu numai 
imaginea şi sunetul, ci şi celelalte elemente de atmosferă, 
mirosurile de exemplu! Sigur că s-ar câştiga în redarea fidelă 
a realului, dar mărturiile prezente de la faţa locului sunt de 
natură să ne tempereze eventualul entuziasm. Căci iată ce 
scrie dl.Adrian Popescu-Necşeşti: “Dumitraşcu pute de 
nespălare, ca şi Popa Tatu de altfel. de sub toate anteriile alea 
ale lui venind o duhoare care chiar influenţează lucrările 
Parlamentului. de te scoate din sală când nu protestezi 
politic”. (“Dilema”, nr.121, pag.8). Aşa se pare. 
Parlamentarii dezbat, televiziunea transmite imagini. 
Pelicula nu poate surprinde însă relația dintre politician şi 
politică. Unii o sesizează, cei cu nasul mai bun. Viaţa merge 
înainte. Partidele se nasc şi evoluează, politicienii procură şi 
ajustează, pe talia lor, concepții şi principii, accelerează sau 
sunt în pierdere de viteză. 
Totuşi, cu toate că pare publică, relaţia politician- 
e una de intimitate. Sub un aspect, e un fel de mariaj, 
cu durată variabilă. dar totdeauna cu scadenţă. Îmbrăţişând 


mai pe 


politică 


114 


E 


politica, nici unul din partenerii de cu | i 

care. Există reguli ale jocului, dar... Da. : i Eat 
politician, soţie legitimă; dar Şi un produs ap ci de 
consum, o nevastă de unică folosință. Ciudăy 3 cdti 
aceea că poate să fie şi invers, adică tinda 
obiectul de consum, şerveţelul cu 
pe colo) politica, înainte de a- 


| arunca la 
Prilej de reflecţie: pen "9 


tru oricine. 


IN 


* Crezi tu, femeie, că Omar Ştie sărăcia ta? 

Şi a răspuns femeia: 

-Dacă Omar nu cunoaşte sărăcia supuşilor lui, de 
ce mai e Calif"? 


(“O mie şi una de nopţi”) 


Oricare ar fi relaţia dintre politician şi politică, astăzi 
atât de neclară, nu ştiu câtă vreme mai avem la dispoziție ca 
s-o lămurim, să tragem învăţătura ce se cuvine, astfel ca, din 
multele nenorociri îndurate, să avem un folos în viitor 
printr-o mai cinstită aşezare a lucrurilor. Dacă ne-a mai 
rămas ceva din el, ar fi timpul, în cele din urmă. s-o spunem 
şi pe-a dreaptă: că lumea se află pe marginea unei prăpăstii, 
în fundul căreia se poate citi (ce ironie) chiar titlul piesei 
jucate de Adolf Hitler în compania evreimii internaţionale: 
“Soluţia finală”. Aici am ajuns! Acorduri internaţionale, 
tratate de pace, planuri pe termen lung, declar ați LU) 

Butaforie, maculatură, hârtie stricată. Nesimţiţi, a A, 
devenit, nici nu ne-am sesiza, poate, dacă te i al 
avea, la acest spectacol, un loc în faţă. e ta fi 
Balcanilor, bine amorsat de E Rua de mare putere 
fixaţia iredenistă maghiară şi Le i decât să acumuleze 
pierdută (se ştie a cui) nu aşteap 


15 


——— PP 


suficientă vodcă jirinovskaia în capetele comandanților, 
până să atingă masa critică: ŞI totul va aL in aer. 

E limpede, că lucrul devine din ce in ce mai tulbure. 
Ca într-o întrecere contra cronometru toți se preocupă doar 
de afacerile imediate ca şi când n-ar interesa ce poate aduce 
ziua de mâine. În ce priveşte aspectul moral al procedeelor 
folosite. întrebări privind corectitudinea, n-are rost să ne 
punem. Etica-i o disciplină depăşită, etichetată drept 
extremism. Aşa s-a ajuns la înmulţirea lor, prin amânarea 
rezolvării conflictelor, la degradarea mediului prin vicierea 
iresponsabilăa apei.aerului, pământului, la stricarea regulilor 
de conviețuire prin imposibilitatea înţelegerii dintre Oameni 
din cauza înlocuirii cu altele, de lemn, a limbilor. Aşa s-a 
ajuns la demenţiala acumulare de arme cât mai distructive. la 
proliferarea, metastazică, a serviciilor “speciale”; orice țară, 
mare, mijlocie sau mică, face orice sacrificiu pentru ca să 
aibă propria sa “reţea”, propriul său K.G.B., prorpiul săw 
cancer. Ciudate gusturi manifestă popoarele, prin conducătorii 
lor. a 

Primul război mondial a început la Sarajevo, după ce 
s-a primit de la Moscova, pe atunci albă, lumina verde pentru 
asasinatul ce se punea la cale. Țarul tuturor ruşilor, Nicolae 
al doilea, a încuviințat fapta. Cu asta însă a semnat 
condamnarea la moarte nu numai a sa şi a familiei sale. cia 
ideii de autoritate legitimă. Căci după el, a venit la putere 
conspiratorul Lenin, cel ce a pus în practică banditismul de 
stat, invenţie internaţional patentată de Marx şi Engels. 

Al doilea război mondial, spun istoricii (şi istoria o 
scriu totdeauna cei care înving) a început prin invadarea 
Poloniei de către trupele germane. Dar, ciudată coincidență, 
cu o săptămână mai înainte se semnase pactul cunoscut sub 
numele de Ribbentrop-Molotov, o înțelegere fără de care 
declanşarea ostilităţilor ar fi fost foarte puţin probabilă. 
Consecințele se cunosc: milioane de morți, de schilodiţi, de 
înfometați, de surghiuniți. Ce-o fi fost în capul conducătorilor 
lumii de au pus America să ajute Asia să ajungă în mijlocul 


116 


Sa 


| 


spus. Dupăcincizeci de ani de m îngla tic), e greu de 
împăcările ţin de dorință, conf; ulilare a spiritului 
Altreilea război mondial. în ez le realităţi, 
de-acum în toate blestematele s 
şi susţinerea, tot în experii 


Moscova. Războiul parcurge, deocamdată 
clasice: cu tancuri şi elicoptere blindate, cu viol 
şi alungarea localnicilor, numite mai nou purificări etnice. cu 
trupe ONU în penibilul rol de ostateci Şi cu jalnicul spectacol 
al unei supraputeri ce-şi pune mintea cu un grup de comando. 
Toate se plătesc de oamenii simpli, cu scăder 


i € ea nivelului lor 
de trai, cu impuţinarea cuvintelor ce ar fi putut să le mai 
spună, cu nesiguranța zilei de mâine. Toţi tac obosiţi şi 


îngrijoraţi. Doarcei de la putere au şi motivele ŞI inconştiența 
să jubileze. Optimismul, astăzi, e o formă de nesimţire. 
Lumea devine extrem de fragilă. Nu e vorba de o 
degradare naturală ci de una provocată. Se datoreşte 
neprevederii, incompetenței, iresponsabilităţăii. venalităţii 
conducătorilor, lipsei lor de elementară cinste sufletească. 
Astfel suntem în situația să spunem că nu. inteligența. 
spontaneitatea, capacitatea de a seduce un public sunt calitățile 
ce se cer probate ci, mai întâi, un conducător trebuie să 
dovedească prevedere, puterea de a cumpăni judicios 
lucrurile, răbdarea de a-i asculta pe alţii, modestia. simțul 
dreptei măsuri. Dacă la toate acestea se adaugă o bună 
instrucţie ştiinţifică şi managerială, rezultatele activității lui 
cresc exponențial. Dar cum pot fi găsiți asttel de oameni? 
Cum să-i alegi din marea masăa interesaţilor, a veleitarilor? 
E marea datorie a oricărei societăți responsabile. Dar 
poate fi astfel, o societate ai cărei conducători excelează prin 
incompetență? Şi de-ar fi numai asta. A N 
Considerăm că un conducător are o dublă dator ie. In 
afară de aceea de a-şi îndeplini atribuțiile, de a M-a 
funcţionarea, pe cât posibil opuimă, a a A dd i) 
ansamblului ce-i este subordonat, o mai are şi pe & 


originea 
ță Sarajevo- 

încă, fazele 
area femeilor 


mentata coniven 


117 


—.—.—.——————. 


CTT 


rămâne tot timpul, el şi acțiunile lui, într-o cât mai Sstrăvezie 
transparență, adică să se expună privirilor celor ce i-au 
acordat încrederea, ca să poată fi observat, judecat. 
Conducătorul trebuie să fie pildă de sobrietate. Soluţiile lui 
pot fi apreciate cabune, mulțumitoare sau rele, pot fi contestate 
dacă sunt privite dintr-o perspectivă sau alta, purtarea lui, 
însă, ca om, trebuie să fie fără reproş. Din viaţa şi activitatea 
fiecărui conducător trebuie să se obțină învățătură; cei ce vin 
dupăel sărămână cu ceva. Acumulând doar, drumul societăţii 
e unul ascendent, treaptă cu treaptă. 

În locul acestei Stări dorite, presa e plină, zilnic de 
cele mai inimaginabile infracțiuni în care corupţia la cele mai 
înalte nivele e mereu prezentă. Explicaţia nu trebuie căutată 
departe. O sumară trecere în revistă a trecutului actualilor 
demnitari dovedeşte că mulţi dintre ei se făceau, şi în trecut, 
vinovaţi de grave abateri de la comportarea cinstită, de la 
normele de morală. Dosarele lor, penale, au fost, la timpul 
lor, întocmite. Chiar dacă prin intervenţia PCR, ai cărui 
membri marcanţi erau, nu au suferit rigorile legii, nu înseamnă 
că li s-a diminuat, în vreun fel, vina. Aducerea unor astfe| de 
oameni în parlament, unde se bucură de imunitate, e o eroare 
ale cărei consecinţe se constată şi indirect, în generalizata 
stare de decădere a țării, dar şi direct în creşterea indicelui de 
infracționalitate. 

Se ştie, omul nu vine pe lume simplu, ca un obiect 
ieşit de pe banda de producție. El aduce cu sine zestrea-i 
genetică, o sumă de potenţialităţi, valori sau tare, talente sau 
neîndemânări, câştiguri sau defecte moştenite de la înaintaşi. 
Astăzi cercetătorii o fac în laboratoare, dar pe atunci cercetarea 
asta o urmăreau vârstnicii, generaţie după generaţie. La 
vechii greci, bătrânii cetăţii se adunau să privească jocul 
copiilor, din comportarea cărora deduceau care va fi caracterul 
fiecăruia. Nu ar fi deci incorect, cu atât mai puţin lipsit de 

sens, ca un om care vrea să promoveze în rândul 
conducătorilor, să fie cercetat împreună cu trecutul său, cu 
antecesorii săi. Drept, asta nu e-n interesul celor ce au ceva 


118 


[ei AER E (Egee 


de ascuns şi nici plăcut celor 
meleaguri, descendenți ai unor necunoscute se 
interesul societăţii, este. Dacă Stirpe. Dar, 


ă fiecare om are 0 sumă de 
i ul este. Sumă 

virtualități, care nebănuite, se pot manifesta în împrej ri 
extreme, cu consecințe. incalculabile legea 


: E pa Ea » NU e normal ca o 
societate, înţelept condusă, să-și ia măsurile pentru ca astfel 
Gândindu-te, azi, la conducători, Banat 
miniştri etc. Nu al un sentiment stenic, de siguranță. ci 
dimpotrivă, unul de neîncredere. Sondajele de opinie 9 
confirmă, ca și datele statistice dacă le dai jos machiajul. 
Starea precară a unor întregi categorii de oameni. 
aspectul lor mizer, dar mai presus de toate obtuza, insolenta 
birocraţie, sunt cauzele istovirii națiunii, aducerea ei în 
pragul disperării. Dar cum să se îndrepte ceva dacă adevărul. 
de ani de zile. nu e nici măcar spus? 
Nimeni nu e fără păcat, dara accepta, în parlamentul 
țării oameni din specia lui Adrian Păunescu, care viciază 
orice, mediu sau spirit, doar prin apropiere; e o mare 
iresponsabilitate. Părerile despre o persoană pot fi, evident. 
diferite dar când e vorba de acest personaj ele nu diferă prea 
mult în esenţă. lată cum vorbeşte despre el un fost deţinut 
politic, scriitorul l.D.Sârbu: “Acest dromaderal iresponsabilei 
tămâieri a bătut toate recordurile - calitative şi cantitative -de 
prostie pe cap de vită furajată!!!” Nici felul cum e prezentat 
de prietenul şi mentorul său nu diferă în esenţă. Scriitorul 
Eugen Barbu: “În vremea lui Balzac un individ de genul lui 
Adrian Păunescu nu ar fi surprins pe nimeni: biografia 
poetului seamănă vădit cu aceea a marilor ambiţioşi din 
Comedia Umană. Un Rastignac sosit de la Bârca în tenişi şi 
cu basc pe frunte, abia scăpat din urma oilor pe care bat 
la câmp îşi propune, aşa cum o declară si his 4 
doreşte şi va fi (ba erede că dejaa şi ajuns) cel mai mare pot 
al românilor, cuvântenorm care oripilează.-. caen Barbu, 
formulată e de natură să orpileze până şi pe un pa săi 
unsul cu toate alifiile, absolvent al şcolii de jan , 


|19 


—.—.—.———— Pa 


membru al Comitetului Central PCR, înseamnă că pericoluj 
social ce-l reprezintă personajul e o realitate. Cine, 
sau neromân, dar cu bune sentimente pentru acest popor, Va 
suporta cu uşurinţă ca un astfel de specimen să vorbească în 
numele românilor, să-i reprezinte peste hotare? Sfidându-i 
pe cei ce nu s-au bălăcit în mocirla comunistă, pe victime şi 
pe urmaşii lor, cu barbă şi plete ca să amintească de “marii 
dascăli ai proletariatului” (Marx şi Engels) burtos şi unsuros, 
se crede îndreptăţit să tune de la tribuna parlamentului 
împotriva ungurilor care şi-au ținut congresul la Cluj. Ce-| 
îndreptăţeşte să vorbească în numele acestui popor blajin şi 
de bun-simţ? 


Tomân 


Dacă lumea e plină de răutate şi neînțelegere e pentru 
că-i lipseşte înțelepciunea. Azi există destui români. Şi deloc 
mai puţin unguri. ale căror sentimente naţionale sunț mult 
mai dezvoltate decât capacitatea intelectuală necesară 
înțelegerii fenomenelor politice în evoluţie. Dacă maghea- 
rimea de pretutindeni îşi estimează greşit influenţa şi puterea, 
e o eroare pe care n-ar plăti-o pentru prima dată, dacă nu 
greşesc deloc atunci când apreciază ca grav pericolul 
deznaţionalizării ce-i pândeşte, e o estimare la care subscriu. 
Eu, ca român, urmărind gradul de depărtare al românilor din 
stânga Prutului de fraţii lor de-o limbă şi-un sânge, în nici 
jumătate de veac de stăpânire rusească, îi înțeleg pe unguri, 
temându-mă pentru viitorul neamului meu. Astfel că. iertată 
fie-mi bănuiala, pe cei dintre români. prea vehemenţi 
împotriva ungurilor ce-şi doresc perpetuarea limbii şi culturii 
în şcoli proprii, ca şi pe ungurii ce se plâng de lipsă de 
drepturi nu numai când nu e cazul dar şi când îşi iau mai 
multe decât majoritarii, îl suspectez a se afla sub “influența” 
unor servicii secrete, bune plasatoare de opinii fabricate de 
“centru”. Mare noroc ar fi dacă ungurii ar înțelege, înainte de 

a fi prea târziu, că numai alături de români îşi pot apăra ființa 
națională. În ce ne priveşte, înțelepciunea acumulată, nu atât 
cu mintea cât cu pielea tăbăcită de gulaguri, şi gândurile de 
cuminţenie şi sfințenie ce ne Vin, poate, de la oasele fraţilor, 


120 


A til ci pet Aa 


E 


taţilor, bunicilor, îngropate în înde 
ale nenorocirii noastre, acestea tre 
convieţuirea cu vecinii, în buna în 
E greu, dare urgent. 
piu Politicii trebuie să i se redea demnitatea. şi 
politicienilor statura, Asta însă nu e Posibil atâta timp cât 
între conducători şi conduşi stăruie o prăpastie, o străinătate 
Nu cunosc decât o singură metodă de propagandă 
cinstită: exemplul. Mântuitorul lumii n-a pregetat dăișpele 
picioarele ucenicilor săi pentru că trebuia să le fie pildă. Şi 
dacă Dumnezeu s-a coborât şi | 


AI) -a Slujit pe om ca să-l] înveţe 
măreţia slujirii, atunci nu suntem noi obligaţi să facem asta. 
unii altora? 


părtatele stepe ŞI tundre 
buie să ne fie călăuze în 
Voire cu toţi Oamenii. 


Legea creştină a iubirii aproapelui trebuie extinsă la 
neamuri. De la cea sclavagistă până la cea socialistă au 
existat, de-a lungul istoriei, un număr de forme de conducere 
politică a societăţii ce s-au intitulat “democraţie”. Dificultatea 
în precizarea conținutului noțiunii se va menţine; pentru că 
ţine de buna-credinţă. Ne aflăm şi azi în preajma unui nou 
sens, amplificat, în profunzime. Noul înțeles al democraţiei 
este străin de agenţi electorali şi de politicianism. Presupune 
slujirea celorlalți, dăruire, sacrificiu. E o nouă formă. o nouă 
practică, ce nu vrea să amăgească mulțimea pentru ca să-l dea 
puterea, ci vrea s-o ridice, pe ea, de la vulg la elită. Vechile 
criterii de ierarhizare a societăţii, bazată pe materie. se 
estompează; puterea de jertfă devine criteriu. "Dacă vrea 
cineva să fie cel dintâi trebuie să fie cel de pe urmă dintre toţi 
şi slujitorul tuturor” (Marcu 935). E vorba ia pr nouă 
democraţie, DEMOCRAȚIA care pretinde: muncă, stăr Sit 
simplitate, credinţă. Pornind de jos, de la modestie ate 
tinde foarte sus, se osteneşte pentru ca neamul român 
ibă : icioarele tronului lui Dumnezeu, 
aibă un loc, de-a dreapta, la picioare 
la marea judecată a mielului. 


III 


Pe măsură ce aprofundezi un domeniu, normal e ca 
să fii în stare să-i explici mai bine funcţionarea, să-i cunoşti 


reacţiile, să-i prevezi evoluţia viitoare. Aşa pare să se întâmple 


în mai toate domeniile supuse studiului, cu excepția unuia: 
politica. În acest unic sector, cu cât te apleci mai mult asupra 
materialului, cu cât insişti în cunoaşterea detaliilor, cu cât 
cauţi să pui ordine în ideile adunate, pe aceeași măsură îți 
sporesc îndoielile că poţi ajunge la teren solid, că ai să ştii 
ceva cu precizie. Efortul de clarificare îți micşorează 
certitudinile. Dacă ceri părerea celorce se declară “specialişti”, 
nedumeririle îți sporesc. De ce sunt atâtea lucruri nesigure în 
acest domeniu, când toate partidele politice îşi publică 
programele, oamenii politici îşi fac cunoscute concepţiile, 
platformele, promit să remedieze relele, să îmbunătățească 
performanțele aparatului de guvernare, “să facă totul” 
Rezultatele guvernărilor, oricât s-ar machia şi contraface, 
după un timp, ies la iveală, devin cunoscute. 

Lupta partidelor e aprigă până parvin la putere. După 
aceea reuşita este asigurată. Întâi prin lungi tăceri tehnice, 
puse pe seama necesităților de tranziție, apoi corupţia 
devenind prea vizibilă, se cer şi se obțin răgazuri cu ajutorul 
“comisiilor parlamentare de anchetă” care, la noi cel puțin, 
s-au dovedit de-o eficacitate desăvârşită: n-au lămurit 
niciodată nimic. Intervine. în continuare, aparatul de 
dezinformare, însărcinat să producă şi să plaseze cât mai 
multe, oricât de sfruntate minciuni astfel încât nimeni să nu 
mai creadă, să nu mai priceapă nimic. Cu largă îngăduință 
din sferele de sus, versatilitatea, purtarea incorectă, 
neseriozitatea, parvin să fie considerate părţi constitutive ale 
politicii. Aşa s-a ajuns la neechivoca vorbă populară: 
“Politica-i curvă!”. 

De ce se alfă ea, politica, în conştiinţa unui număr 
atât de mare de oameni, plasată atât de aproape de necinste? 


122 


„SN 


0 


Este obiectul ei de activitate unul 
vidanjarea sau prostituția? Eyj 
consecinţele unor practici mulț 
dovedindu-se astfel, pe puţin, neo 


că în activitatea politică vorba spusă cinstit nu e decât 
naivitate. Nimic NU 1 se pare mai natural politiciâriuj o 
una să creadă şi alta să afirme. Deci, 
duplicitatea face parte din specificul ac 
normal să ne punem serioase întrebări în 
activează în acest domeniu? Poate cine 
păstreze o inimă neîntinată şi un cuget 
astfel de meserie? Mulţi au căutat şi găsit diferite justificări. 
Dintre ei, cel mai celebru, cel mai des citat, e florentinul 
Nicolo Machiavelli. cel care afirmă: “Când e vorba de 
apărarea patriei nu trebuie să ţii seama de ce e just sau nejust, 
de milos sau de crud, de...Yetc., ete. Dar cine e cel capabil să 
deosebească primejdia reală de cea invocată. cine, om fiind. 
poate hotărî, pentru ceilalţi, care e patria când, pentru tot mai 
mulți, “ubi bene, ibi patria?” 

Starea de ansamblu a lumii de astăzi nu îndreptățește 
la optimism căci rea, pe mari suprafeţe ale globului e, pe 
alocuri, de-a dreptul înspăimântătoare. 

Sunttoate acestea lucruri noi? Deloc. Poate cineva să 
scuze politica şi să-i exonereze de răspundere pe politicieni? 
Bineînţeles: clasa, echipa, mafia conducătoare, ajutată de 
aparatul de propagandă, maşina de omagii, cooperativa 
alaiul, plus ochitorii izolaţi de nemeritate. Aşa s-a ajuns la 
contestarea politicii însăşi. A a 

Împotriva acestor stări de fapt, împotriva practicilor 
politicianiste, presimţind nenorocirile ce nu au n Sarpe 
vină, s-a ridicat, imediat după primul război it d pita 
României. Şi cum acea tânără generație nu e, ie ră 

N ep . , 4 ficare : 
nici titluri nobiliare ca să le sacrific p Lipa a 
sacrificat singurul lucru ce-l avea: viaţa. Aşa if d i 
tinerii aceia au sfârşit în fața east să sii 
beciurile diferitelor poliţii politice, cu un glonţ 


nedemn, de e Comparat cu 
dent că Nu, dar suportă 
diferite de cele declarate 
nestă. S-a încetățenit ideea 


ui decât 
dacă acceptăm că 
estei activități nu e 
legătură cu cei care 
Va, care vrea să-şi 
Curat, să practice o 


123 


PP n. 


de vii în erematoriu său dispărând în imensitatea împărăției 
au cai României s-a sacrificat dar răul, astăzi, se 
dovedeşte mai prezent că oricând. A fost Jertfa lor în zadar? 
Nu. Cine sacrifică e răsplătit înzecit, inmiit. Planurile lui 
Dumnezeu sunt. pentru om, taine. Su (eri că nu înțelegem, 
e o încercare pentru credinţă, dar iată, ici, colo, semne încep 
să se arate. Cine ar fi bănuit, numai cu zece ani în urmă, 
prăbuşirea ca un castel de cărți de joc, a “sistem ului mondial 
socialist'? Cine, după umilirea lumii arabe, zdrobită în 
războiul de şase zile. şi-ar mai fi închipuit resurecţia de azi 
a islamului? Cine şi-ar fi imaginat că va trăi să vadă panica 
nevăzuţilor înţelepţi ai Sionului, văzându-se părăsiţi de fiii 
lui Israel. pentru ca să cadă la picioarele. lui Cristos? 

Puţini din cei ce participă la o bătălie îşi pot face o 
idee despre încrâncenarea, întinderea şi adâncimea luptei cu 
atât mai puţin pot înțelege viziunea de viitora comandantului 
suprem. Naţionalistul Corneliu Codreanu, şi comandanții 
Bunei-Vestiri, ridicându-se pentru salvarea neamului 
românesc. n-au îndrăznit, nici să gândească măcar, că sunt, 
de fapt, primul detaşament al Internaționalei lui Isus Cristos, 
că rolul lor de a ridica un neam era, de fapt, începutul tezirii 
la Adevăr a tuturor neamurilor. 

Primii adversari care le-au stat în cale au fost 
politicienii. Atunci, ca şi astăzi, cei ce au acces la dulciurile, 
la sarsanaua puterii, indiferent unde se plasează politic, la 
stânga, la dreapta, sau la centru, au. fără nuanţe, aceleaşi 
“realizări”: Aceleaşi afaceri oneroase, făcute pe seama 
statului. aceleaşi furturi neruşinate, din averea colectivă, 
acelasi trafic de influență, aceeaşi purtare de parvenit: 
insolentă, ineptă, răutăcioasă, venală. E motivul pentru care 
oamenii de rând se dezinteresează de politică. Nu s-a schimbat 
nimic încă de pe vremea lui Caragiale. Brânzoveneştii, 
farfurizii, tipăteştii, cu pristandalele lor, sunt în posturi. Atât 

doar că românului i-a pierit cheful de râs. 


124 


aa 


Una din marile preocupări a comunismului, încă de 
când s-a instalat la conducerea statelor, devenită cu timpul 
obsesie, a fost frica de a pierde puterea. Din acest “nobil 
sentiment”, şi din banii obţinuţi din munca milioanelor de 
sclavi au rezultat resursele cu care a pus la punct cea mai 
mare poliție politică a tuturor timpurilor, cea mai vastă rețea 
de informatori. E motivul pentru care cei ce au în păstrare 
dosarele fostelor securități le ţin cu atâta străşnicie sub cheie. 
nu ca să ascundă numele turnătorilor dedus din logica 
sistemului, cât numărul enorm al foştilor “colaboratori”. 
cifră care ar pune pe gânduri, ar speria, ar îngrozi lumea. 

S-a făcut oarecare caz de apartenenţa la KGB a dlui 
iliescu. Discuţie evident inutilă. Cine, având şi o vagă idee 
de practicile serviciilor speciale ruseşti poate avea dubii? Ar 
fi o naivitate să se creadă că respectivele servicii. cunoscute 
prin abilitatea şi perseverenţa lor, care şi-au infiltrat agenții 
până în cele mai înalte sfere de putere ale adversarului. cele 
care au reuşit să impună şefi de guverne în state mult mai 
mari şi importante. ar fi lăsat prin preajmă pe cineva care să 

nu-şi fi dovedit “ataşamentul” cu vechi şi solide state de 
serviciu? 

Poate n-ar fi rău să reamintim cele petrecute în Marea 
Britanie în 1976 când Harold Wilson, de două ori prim- 
ministru, a fost nevoit să-şi dea demisia din toate funcţiile de 
partid şi de stat, dovedit fiind a fi fost în solda serviciilor 
secrete sovietice. Încă de tânăr, ajutat de acestea, de-a hunizăl 
anilor. a urcat treptele în ierarhia partidului i ape 
ajungând al doilea, după lider. Cum se apropiau a Sub 
laburiştii aveau cele mai mari şanse să le căstiae) şe nai pi 
Gaitskell a fost invitat la Moscova pentru a nd 
tratat. Imediat după întoarcerea fostlovi de 0 aie şi 
dar fulgerătoare (Lupus diseminat) vită liderul partidului 
astfel Harold Wilson,omul KGB-ului devine 


laburist şi, câştigând alegerile, de două ori prim-ministru al 
Angliei. Tot cam pe atunci, şi tot după o vizită la Moscova, 
Gh. Gheorghiu-Dej s-a îmbolnăvit subit făcând şi el o boală, 
alta, dar la fel de galopantă şi cu un sfârşit la fel de defi 
ca cel al lui Gaitskell. i sii 

lată deci că politica nue numai minciună, escrocherie 
şi viclenie. Când există “raţiuni superioare”, când “o cer 
interesele partidului”, nici trădarea, nici crima nu rămân 
nefolosite. Bineînţeles că totul trebuie să se facă discret, cu 
maniere, ca între gentelmani, şi de un aparat competent, 
ultrasofisticat dotat, ca să nu existe rateuri, să nu rămână nici 
ourmă. Cumpărarea unui individ venal. promovarea interesată 
a unui ambițios, îndepărtarea. fără putință de întoarcere a 
unui incomod au devenit practici curente ale serviciilor 
speciale. 

lată ce mărturiseşte Contele de Marenches. fost şefal 
serviciilor de contraspionaj franceze în perioada 1970- 198|: 
“Din păcate câțiva francezi iluştri prin trecutul lor, exemplari 
luptători în Rezistență au fost în realitate agenți ai Gestapoului 
sau ai serviciilor secrete italiene”. (Consilier de taină al 
Puterii, Humanitas, 1992, Pag.75) Ori, dacă unii dintre 
oamenii ajunşi mai târziu celebri au fost în tinerețea lor 
agenții unor puteri străine şi duşmane, ce putem să-i cerem 
actualului preşedinte al României, fiul unui comunist fugit în 
URSS? S-a simțit el vreodată dator faţă de o patrie? Şi dacă 
da, de care anume? 

Vorbe mari, discursuri patetice, angajamente 
emoționant de promițătoare. În practică însă, şi în politica 
internă şi în diplomaţia internaţională lipsa oricărei morale e 
notorie. Cel mai puternic, cel mai şiret, cel mai feroce, cel 
mai fără scrupule, câştigă. Minciuna. viclenia şi crima, toate 
trei cu înalte studii academice. în ținută de gală, evoluează, 
se bucură de consideraţie în saloane, la întâlnirile interna- 
ționale. E mult de când s-a încetățenit ideea că în politică, la 
fel ca în diplomaţie, orice metodă e bună dacă duce la 
atingerea scopului, la “realizarea planului”. În acest scop, 


Nitiv 


126 


E 


» mai mult sub forma 
se pronunță expresii 
zâm aul A ep al Xpresii 
“învechite ca: dreptate, corectitudine, “cinste 7 pita 


nici un amestec.) 


Intelectualii, când nu dau de la ei, sunt întotdeauna 
toleranți. Ori, dacă “intelighenţia” adoptă această atitudine. 
ce să facă ceilalţi? Cum să rezişti tentației de-a deveni, fără 


nici un efort, deştept şi bun? Marea majoritate se resemnează 
uşor pentru că, dealtfel, nu urmează decât linia propriei sale 
comodităţi. Cei ce se revoltă sunt puțini şi o fac fie pentru că 
nu mai pot să suporte, văzând cum de la mediul ambiant până 
la nivelul de trai, totul se surpă, fie că, dotați fiind cu o 
ieductibilă credinţă, îşi închipuie că mai pot face ceva ca să 
oprească dezastrul. Aceasta din urmă e cea mai condamnată. 
cea mai hulită categorie. Indiferent ce ar face sau ar spune 
aceşti oameni, li se atribuie toate păcatele capitale ale lumii. 
sunt însemnați de fierul roşu al atotputernicei propagande, 
cu stigmatul de neiertat şi de neşters de “extremist”. Omul 
de rând, al zilelor noastre, când nu e stupid, e năuc. Ce să 
aleagă între nesimţire şi disperare? 


IV 


Piatra de încercare a oricărui politician a devenit, 
astăzi, economia. Cum să hrăneşti o mare mulțime ca 
pâini şi doi peşti este problema problemelor. Aa puli 
şi surogatele lor nu sunt în stare să şteargă N pe 
cuvântul: FOAME. Comunismul a iile ate Stei 
ficat preluarea puterii”?. Trecerea de la capita i ip mal 
s-a făcut prin violenţă. Cu PRAI a pIAI Pe a RI e dorite 
silnic au fost deposedate de bunurile lore ia A dna 
scoase din averi şi drepturi, câteodată seculare, 


127 


ie PRE 


de ilegalităţi s-a creat şi consolidat noua clasă. Morala 
burgheză a fostînlocuită cu “morala proletară”. In noua scară 
de valori am văzut instalată apartenenţa la Partid în locul 
competenţei, mediocritatea slugarnică în locul talentului, 
delațiunea în locul probității. Noua lume şi-a intrat în drepturi 
şi în huzur. 

Timpul însă, trădătorul tuturor trădătorilor a erodat 
încet. dar inexorabil, puterea şi s-a ajuns la situaţia din 
decembrie 1989. Copiii s-au aruncat în ploaia de gloanţe şi 
dintr-o dată toată lumea s-a văzut golită în faţa adevărului, 
Lozincile. textele inestimabile. patruzeci de ani de învățământ 
politic, n-au mai valorat nici cât echivalentul lor în hârtie 
igienică folosită. Decalajul dintre nivelul de viaţă, de 
civilizaţie. de demnitate şi de libertate, dar mai ales de 
asigurare socială, între ce se numise până atunci “capitalism” 
şi “socialism” s-a arătat aşa cum era: enorm. Şi pentru din ce 
în ce mai multă lume a devenit limpede că întârzierea în 
vechea “orânduire” e generatoare de pagube, unele ireparabile. 
Schimbarea sistemului economic ultracentralizat. planic şi 
cleptocratic, cu altul care să funcționeze în avantajul întregii 
societăți a devenit un imperativ, darpână la găsirea metodelor, 
resurselor şi oamenilor care s-o facă, oricât de imperios s-ar 
impune, rămâne un deziderat. Imediat după decembrie 1989 
o seamă de economişti improvizaţi, în frunte cu primul 
ministru. s-au repezit la economie hotărâți s-o facă “de 


piaţă”. Educaţia lor “comunist-ştiinţifică” nu le-a permis să - 


observe că legile economiei adevărate nu pot fi nici pro- 
mulgate, nici abrogate ca în socialism, că dacă “legi ale 
dezvoltării planice proporţionale...” poţi da şi schimba 
oricâte, în funcţie de timp şi meridian, la legea cererii şi-a 
ofertei nu poți adăuga o iotă. Eşecul, un “chix”, în exprimare 
prezidențială, este o realitate. Uşurinţa, până la inconştiență 
şi inabilitatea semănând leit cu damblageala, au dus din rău 
în mai tău. Eroareaelectoratului român de a lăsa, în momente 
atât de grave, în funcții ce pretindeau supercompetenţă şi 
devotament neclintit pentru țară, pe nişte oameni ce s-au 


128 


E 


dovedit de mult a nu avea Nici una ni 
scump şi o vom plăti, probabi] încă 

Li 

j Acestea le scriam într-un articol a ărut î 

Cardinale (nr. 4. aprilie 1991). Că pr lee A a 

Gina ICR E eviziunile au 
depăşite, în rău, e un lucru ce nu mai trebuie arătat, se ra 

; ., - i HI ri i a 
vedere. pentru oricine. Acelaşi lucru putem să-l dr ; 
relativ la privatizare, operaţiune ce ar fi trebuit să transfo 4 
“economia socialistă” într-una demnă de acest nume dei 
nu doar să producă şi să consume e Se 


: i i Să şi satisfacă, care s-a 
blocat din cauza că preocupările preponderent cleptocratice 
ale găştilor guvernamentale. au trecut cu mult înaintea cal 


de interes general. astfel încât din operaţiunea cunoscută sub 
numele de “cuponiadă” va rămâne doar literatura. ceva de 


genul ”Soldatului fanfaron”. a lui Plaut sau a Ţieaniadei lui 
Budai-Deleanu. ii 


Ce era trist a devenit grav. 

lată ce se scrie în Adevărul nr. 1779. din 30 ianuarie 
1996. sub semnătura lui Liviu Avram: “În ultima decadă a 
lunii ianuarie. doi copii din județul Bacău au murit din cauza 
subnutriţiei. Lidia-Daniela Carabeţaa fost internată în spitalul 
din Moineşti în dimineaţa zilei de 19 ianuarie. în jurul orei 
9.00 şi a murit trei ore mai târziu. In vârstă de un an şi şapte 
luni. Lidia cântărea doar 3.7 ke.. în condiţiile în care se 
născuse cu o greutate de 3.3 kg. Eaera al unsprezecelea copil 
al unei familii de şomeri. 

Al doilea caz s-a petrecut în comuna Poduri. Elena 
Enea. de doi ani şi optluni. a murit de foame la domiciliu. în 
ziua de 25 ianuarie. Ea cântărea 4.2 kg.. când la vârsta ei 
greutatea normală este 13-14 kg. Elena era al şaptelea copil 
al unei familii de asemenea extrem de sărace”. 

Mai sunt necesare comentarii? Suntem nevoiţi să 
recunoaştem că Irod. ucigaşul de prunci. era mai uman, îi tăia 
cu sabia. nu-i lăsa să moară de foame. Un specific al epocii, 
ierarhizarea în crimă? 


CI alta, o plătim astăzi 
multă vreme. 


129 


Capitolul 6. 


Canal. La șantierul Taşaul săpam şi încărcam pământ 
în vagoane. loată ziua, toată săptămâna, de luni până luni. 
Duminica? Cine îndrăznea s-o ceară noului comandant? 
Acestaera Lazăr, un evreu; legionarii, dar şi ceilalţi “bandiți”, 
trebuia să o simtă. Teroare, e puţin spus. Istovire fizică, de 
asemeni. Era toamna şi iarna lui 1951. leşeam pe poartă la ora 
cinci, pe întuneric, şi reveneam în colonie pe la ora opt seara, 
tot pe întuneric. S-a făcut reorganizarea pe categorii de 
pedepse. Am fost mutat la brigada A2, condamnări mari. În 
primire m-a luat “pontatorul”, Bordeianu, student reeducat 
la Piteşti, ulterior condamnat în procesul Țurcanu. şi m-a dat 
în grija şefului de dormitor, un oarecare Davidescu, fost 
ceferist, fost membru de partid, rămas credincios, şi-n 
închisoare, “liniei partidului'”. Ca să nu pot face nici o 
mişcare, din dosar reieşea că sunt un element foarte periculos, 
mi-a dat un loc pe priciul de jos, chiar în cap, lângă şef. 
Davidescu dormea într-un pat singur, patul fiind instalat la 
capătul priciului. Ne despărțea doar scândura din margine. 
De cealaltă parte îl aveam, împărțind cu el aceeaşi saltea, pe 
comandorul Micu, un om tăcut cu care mă întelegeam bine, 
prin semne. Vorbitul, oricare, în acea vreme era cu mare risc. 

larnă cu crivăț de stepă; foame, teroare, istovire, 
tensiune nervoasă. Până şi turnătorii ajungeau la limita Si 
rezistență. De la un timp am observat că Davidescu, şefu 


meu direct. (mă luase la el în grupă). începe să piardă din zel, 
Zilnic trebuia să vorbească. să le spună ci ililor, tot ceferişti. 
unde şi cum să bage vagoanele la încărcat. Aceştia II Şopteau, 
probabil, şi alte lucruri, poate mesaje de acasă. Laun moment 
dat “şeful” a lăsat-o mai moale cu teoriile comuniste. cu 
discursurile ce ni le ţinea în timpul lucrului (el vorbea şi noi 
încăream). Ce a început să-l roadă nu ştiu. Oricum. marşul 
triumial al socialismului slăbise cadența. iar prăbuşirea 
“iminentă” a capitalismului se lăsa așteptată. 

Seara. ajunşi în colonie, ne spălam sumar. sorbeam 
“mâncarea” de morcov. varză şi păstârnac. abia așteptând să 
ne trântim “ca vitele”. să ne odihnim. Dar odihna noastră nu 
era nici măcar ca a dobitoacelor pentru că ele dorm sau 
rumegă fără arijă. L.a noi însă. deşi nu se discuta. nici măcar 
nu se şoptea. din priviri. prin semne. se transmitea. Noaptea, 
unii erau chemaţi. sculaţi din somn şi duşi. Dar nu la 
administraţie. cum li se spunea, ci la brigăzile de studenţi, 
unde erau bătuți. *reeducaţi”. Somnul nostru era 
permanenţă vegheat - de primejdii. 

Intr-o noapte m-am trezit. Eram perfect lucid. Aşa mi 
se părea. Stăteam în mijlocul dormitorului, în picioare. şi-i 
priveam pe cei ce dormeau. Îi vedeam pe toti bine. până şi pe 
cei de pe priciul de sus. Erau cufundaţi în somn. fiecare pe 
locul lui. unul lângă altul. M-am uitat atent la cei de jos. Întâi 
era şelul. apoi eu. comandorul ţinea o mână sub cap. dormea 
ca un copil. eu stăteam pe-o coastă. învelit strâns în pătură. 
ca o mumie. Davidescu dormea chircit. cu veunchii la gură. 
In timp ce îl priveam mă cuprindea frica. Ştiam. nu ştiu cum. 
dar ştiam că şeful are un coşmar. Îl vedeam cum tremură sub 
miţoasa cu care era învelit. vedeam că se zbate în ghearele 
unei spaime de moarte şi la rândul meu începeam să fiu 
îngrozit de cele ce vor urma. Încercam să mă mişe din loc, dar 
nu reuşeam. Imi vedeam corpul inert. neajutorat, la discreția 
omului înnebunit de groază. Eram singurul om de lângă el. 
Ce va face în disperare? Mă va lovi? Mă va strânge de gât? 
ŞI în momentul acela de încordare am văzut cum îşi scoate 


în 


| 


un braț de sub pătură. cum întinde 
degetele răsfirate, indoite. gata s 
ars. ca electrocutat. am sărit dre 
strânşi, să mă apăr. Davidescu 
patului său. cu picioarele 
apăsându-şi pieptul. 


i mana către mine. cu 
a mă apuce. În clipa accea ca 


pt în picioare, cu pumnii 
insă stătea pe marginea 
goale pe podea, cu mâinile 
pas cu gură căscată. n-avea aer. nu putea 
să-ŞI recapete respirația. Am stat. l-am urmărit să văd ce face. 
poate e nevoie să-l ajut. In cele din urmă. cu greu. şi-a luat 
oaleţii în picioare, s-a sculat şi s-a dus la Sspălător. Am auzit 
robinetul. M-am culcat la loc şi am adormit imediat. că nu 
|-am mai auzit când s-a reîntors în dormitor. 

La cele petrecute în timpul nopţii m-am gândit abia 
a doua zi. în timp ce încărcam pământul Şi trăgeam cu coada 
ochiului la şet. Era palid şi foarte tăcut. Referitor la cele 
întâmplate n-a scos un cuvânt. Mai târziu am reflectat la acel 
vis. Era limpede că nu Davidescu mă trezise. Atunci de unde 
am ştiut că are un coşmar? Cum am putut să stau la oarecare 
distanţă şi să privesc, ca un străin, corpurile întinse. adormite. 
printre care şi pe al meu? Prin dedublare? 

S-au scurs câteva zile în care. contar purtării de până 
atunci, şeful mai multtăcea. Aşteptam să abordeze într-un fel 
subiectul, că-l vedeam frământându-se. în ciuda tăcerii. 
Într-o zi mi s-a adresat: “i-am făcutraport. Eşti pedepsit cu 
trei ore de carceră'?. Aştepta să reacționez. să cer explicații. 
să protestez. Dar poziţia ce-o luase proțăpindu-se în fata mea 
mi s-a părut aşa de caraghioasă. de ridicolă încât, să nu mă 
dau de gol. am plecateapul. am tăcut. Şeful a interpretat-o ca 
pe o recunoaştere a superiorității, a puterii lui ŞI shtii acel 
mi-a întors spatele, plin de sine. Până la următorul etaag 

Era o perioadă când. în colonie. pedeapse cu carcera 
se dădeau multe. Cele trei, patru cutii de scânduri agaelui 
construite în acest scop, erau Sanie Sa su Ă sa pa k: 
sarcina să ţină evidenţa executării pe SPARC Vinieudelă 
uitasem, de ameninţarea şefului când; e tal 
săptămână, înti-o noapte, pe la Aia Se la carceră, în 
plantonul m-a sculat din somn să n 


153 


—.—.—.—— PP 


| 
schimbul de la doisprezece la trei dimineaţa. Erau şi alții. Ne- cu zgomot și reclamă televizată În muzee special 
am dus. Carcerile erau în partea de jos a coloniei, lângă mie unuia, care am trecut pe acolo, îmi udat Da 


bucătării. Era pe la sfârşitul lui octombrie, sosiseră câteva dezoust 


u i ic 

ISA ia cat gust n Sentiment de ruşine. Obţinerea unor câ fa 

vagoane cu morcovi şi o echipă lucra toată noaptea spălâand materiale prin comercializarea suferințelor îndurate de fe ri 

şi curățind morcovii, punându-i la murat în nişte butoaie umane, decedate sau numai schilodite. “annțe 
mari, aflate în preajma carcerelor. 


d „mi se parea fi ceva cu 
elor sun ta deosebire degradant: un record de josnicie. E batjocori 

Până să mă bage la cutie şi să mă închidă pe dinafară de 

. 4 ă i ă ă 

dintr-un butoi mare, aflat alături, am luat o mână bună de 


celor ce prin moaite sau mutilare, au fost aduşi în starea de 
n | Au a nu se mai putea apăra singuri. În ultimul timp, la noi, dar ȘI 
tocătură de morcovi pe care i-am ronțăit apoi în linişte. pe alte meleaguri, se publică memorii din lagăre şi închisori; 
Vecinătatea butoiului mă tenta. Scândurile carcerei nu erau fiecare cu subiectivitatea şi cantitatea de bună credință cei 
prea groase şi aveau spaţii între ele. Am împins-o pe una, am e proprie. Un frison mă prinde la gândul că sunt mulţi cei d 
tras-o pe alta, le-am fixat aşa cu nişte pietricele, mi-am 
desprins dintr-o crăpătură o aşchie şi cu ea, una câte una, am 


se delectează citindu-le. Călăilor de profesie, vechi şi noi. 
c o astfel de texte le oferă momente de “înălțare sufletească”, 
început să trec la mine feliile de morcov şi să le savurez pe 
îndelete. Mi-am umplut şi buzunarele. să-i duc ŞI 


amintiri dragi din vremurile când, atotputernici fiind. puteau 

Isani F A să-i facă pe mulți să simtă “cine suntei”. Parcurgând paginile 
comandorului Micu. Când m-a întrebat cum a fost nu i-ar 
spus decât: **Am făcut o burtă de vitamine!?. Şi i-am făcut 


ce descriu cum mulţimi, milioane de oameni. au fost 

nedreptăţiți, torturați, animalizaţi, ucişi, mulți se simt bine, 

Via excitaţi de senzațiile tari, bucuroşi că au scăpat. tura asta. 

e Întrebarea dacă n-ar trebui să renunțăm să povestim ororile 

din închisori pare justificată dar, suferinţele îndelung îndurate 

au pătruns atât de adânc încât sunt parte din carnea noastră. 

E imposibil să le ignorăm, să le dăm uitării. Şi s-ar putea să 

persiste, indiferent de noi, să fie imprimate nu numai în 

memorie ci şi într-o altă substanță, exterioară nouă, în însăşi 
sensibilitatea lumii. 

Să nu vi se pară curios deci, dacă veţi constata că în 
scrisul meu mă las furat, că fără să o doresc, în el se strecoară 
o undă de duioşie pentru acele abominabile vremuri şi locuri: 
temniţele comuniste. Mă tem că dacă nu m-aş controla, ar 
putea, în anume pasaje, să-mi scape, să apară expresii de 
felul: “aș vrea să mai fiu la Jilava”, “mă visez câteodată XD 
groapa de la Taşaul”, sau chiar: "mi-e dor de ARIU paie: 
că am nostalgia închisorilor prin care am trecut; dar An: e 
sesiza că ceva de genul acesta se strecoară, totuşi, in se sai 
scriu, vă rog să aveți înțelegere: închisorile Se Au 
mea, “universităţile mele”; fac parte din mine şi 


Suferințele îndurate, oricât de mari, de nedrepte, de 
chinuitoare, cutimpul plătesc. Ele revin în amintire micşorate 
de mereu accentuata scădere a memoriei şi de intenționata 
trecere sub tăcere a durerilor ce nu se cuvine a mai fi 
răscolite. E firesc deci ca şi eu, în povestirile: mele despre 
deţinuţi şi închisori, să las în umbră părţile cele mai dure, să 
trec peste descrierea amănunțită a violențelor suporate, cu 
deosebire a celor verbale (greu de reprodus, într-o exprimare, 
cu respect de sine) într-o aparentă convieţuire paşnică, 
impăcată, cu propria-mi aducere aminte. Îmi spun mereu că, 
dacă I-am iertat pe cei ce ne-au schingiuit, ar trebui s-o facem 
până la capăt, să nu le mai pomenim nici numele, nici 

faptele”. Povestindu-le, repetându-le, nu facem decât să 
sporim cu ele urâciunea, şi aşa ajunsă aproape de nesuportat. 
Exhibarea diferitelor feluri de suferinţe, facerea lor publică 


134 


clipe. ignorându-mă. vorbesc în numele meu. Temniţele, da. 
temniţele! 


II 


Cine străbate țara pe jos. ascultând ce-și spun oamenii 
între ei. când se întâlnesc sau aşteaptă pe la cozi. cel ce calcă 
drumurile fără grabă ca sa poată privi bine în jur. cel ce nu 
cedează emoţiei, adică nu se revoltă nici văzând abuzurile 
întâlnite la tot pasul. nici nu se-ndepărtează scârbit de la 
corupţia pe care o constată pretutindeni. acela. ajungând să 
cunoască bine realitatea. nu se poate să nu se întrebe la un 
moment dat. cum se face că o țară aşa bogată ca a noastră a 
putut fi adusă într-o astfel de stare de sărăcie. de murdărie. de 
decădere? Ce tel de oameni au fost cei care au condus-o. ce 
fel de inimi au putut avea ca s-6 năpăstuiască în halul ăsta? 
Situaţia e de-o gravitate ce nu mai trebuie scoasă-n evidenţă. 
Se vede singură şi de la distanţă. Pare de-a dreptul paradoxal 
ca în vreme de pace şi “libertate”. un popor având mari 
resurse materiale şi umane să fie adus de foame până-n 
pragul degradării biologice. Și starea materială proastă e 
doar partea aflată la vedere. Putreziciunea mare e pe dinăuntru. 
Dupăani de indoctrinare imbecilă, prin repetarea obligatorie, 
până la absurd. a inepțiilor oficiale. după descurajarea oricărei 
atitudini demne şi încurajarea în schimb a servilismului şi 
delaţiunii, după o atât de lungă domnie a arbitrarului. 
constatarea degradării întregului eşafodaj moral ce trebuie să 
susţină o societate, pare firească, dar asta nu micşorează, 
dimpotrivă, măreşte îngrijorarea pentru ce ne poate aduce 
Viitorul, Cei ce speră într-o redresare numai prin puteri 
proprii sunt nerealişti. Fiecare țară îşi are problemele ei. Cine 

crede în ajutor dezinteresat, gândindu-se că există şi filantropie 
la nivelul de stat, se dovedeşte, politicos vorbind, un naiv. 
Cei ce n-au trecut grăbiţi pe lângă situaţii şi oameni, 


ştiu că răul e mare şi adânc. Şi nu e numai la noi, unde e doar 


mai acut datorită lipsurilor materiale flagr 


A i te E RA . ante. Golul spiritual 
ne înconjoară. se întinde cât vedem cu ochii Şi ne temem să 


ne gândim la adâncimea lui. Penuria de miljoace de existență 
e luată în considerare datorită faptului că e presantă dar nu e. 
nici pe departe. singura. Lipsa de suflet e infinit mai mare. 
Marele dezastru spiritual. trecut cu vederea. cultivat chiar. e 
“marea realizarea” a secolului. 

Cu dezarmantă sinceritate. din prima frază a cărții 
sale "Cunoașterea inutilă”. Jean-Francois Revel ne anunţă: 
“Cea dintâi dintre torțele care conduc lumea este minciuna”. 
Am toate motivele să subscriu la părerea autorului. dar nu pot 
fi atât de liniştit ca el (eu am trecut prin ce-am trecut). Dacă 
minciuna într-adevăr conduce. dacă este instalată la cârma 
lumii. înseamnă c-a alungat adevărul. inseamnă că trăim în 
epoca opusului său. adică a lui Anticrist. Şi dacă e aşa. lipsa 
de reacţie. a noastră şi a celorlalţi. cum s-ar putea numi: 
nevolnicie, complicitate sau nemernicie? Se potriveşte orice. 
Conducătorii statelor (să ne relerim numai la cei ce ne 
conduc. nu şi la cei ce le-comandă celor ce ne conduc) au 
asistat netulburaţi. gravi şi ateraţi. la campionatul mondialal 
violului şi nebuniei criminale ce s-a destăşurat foarte aproape 
de graniţele noastre. în Jugoslavia. A fost un spectacol care 
depăşeşte toate limitele. unul ce-i, degradează i FI 
numai pe paiticipanţi ci. în egală măsură. pe cei ce tat St 
oriunde. pe toţi cei ce sunt conştienţi că aparțin Sec d 
poartă toată responsabilitatea. "Homo sapiens”. ce Sarcasniă 

În astfel de situaţii întrebările. singure. par să 
ameninte. Care să fie cauza stării dezastruoase? (Rd bată 
căutată rădăcina răului? De ce se trec astea au sper vii 
lume suprasolicitată de zgomot? Pentru a 
închisori. chestiunea e retorică. Răspunsul dee. a 
L-am căpătat în timp, după amare A e vota 

A Ma ie “i S]= E S 
mărturisiri, frământări, iluminări şi e adie pie 
trăit ani în care nici o clipă n-a CARI tai tvestdă 
irosită în superficialitate. Vreme ră trăite sau imaginate, 
spuse de mii şi mii de oameni, Viețile lor, 


137 


i 


e 


âmplări istorisite de paiticipanți, în diferitele lor vari 
întâmplări Isto! 55 


] Sa = ante, 
oânduri. citate din cărți, vorbe ințelepte 


:Dăreri, Tae are > am 
ta CE şoptite, cu ultima suflare, mărturisirile celor Ce se 
asculta ii : Sed e e 5 

sara si treceau dincolo. Viaţă în pragul transcendenţei 
e Le lt i 


Cu timpul toate ni s-au Secaulati Szay 93 AI RUT)A Straturi: 
fapte incontestabile; semiadev IE mg Minciuni 
sfruntate, iluzii. dar şi. limpezi sau incitrate viziuni. 
Concluziile s-au concentrat lămurind cauza răului: 
închinarea la materie. Ahtiată după senzaţii din ce în ce mai 
tari, lumea a încetat să mai simtă, căci roabă a acumulării de 
“bunuri şi servicii”. lipsită de răgazul şi obişnuința reculegerii, 
se amăgeşte c-o libertate ce n-a avut-o niciodată. Lumea în 
care trăim a pierdut legătura cu cerul, s-a rupt de rădăcinile 
ce-o legau de tradiţie. ca să pluteacsă într-o vagă amețeală a 
inconştienței. Încotro? Spre ce? Sunt unii care ştiu, sunt 
conştienţi. De aceea “păcatul lor rămâne”. 

Prea uşor s-au lăsat oamenii înşelaţi, furaţi de 
comoditatea ce i-a lipsit, rând pe rând, de virtuţi, prea au 
interpretat darurile lăsate de Dumnezeu drept invitaţie la 
delăsare. Cape nişte lucruri fără importanţă au dat de-o parte, 
odată cu trecutul, strădaniile spirituale, marile revelații, 
câştigurile de sfințenie, cu râvnă şi în singurătate adunate. 
Zgârie norii, autostrăzile, marile baraje, construcţiile metalice 
impozante, le cunosc toţi, de copii. căci le-am văzut în poze, 
la televizor, milioane de oameni le ştiu. Dar sunt sute de 
milioane de oameni, poate miliarde, care nu ştiu nimic 
despre giganticele monumente ale spiritului uman: *Vedele”, 
Epopeile homerice. Biblia. Coranul, Filocalia... Care să fie 
cauza trecerii lor discrete sub tăcere? Aceeaşi! Atotputernicia 
materiei brute. Dar cum au lăsat cei ce au avut, de-a lungul 
timpului, responsabilitatea guvernării, a asigurării viitorului, 
a creşterii în sporită omenie a tinerelor generaţii, ca minciuna 
să devină stăpânitoare? Pe cine au slujit când au învăţat 
tineretul să trăiască doar clipa, la nivel epidermic, căci asta 
ar fi totul, Viaţa la atât se reduce. Astfel oamenii l-au uitat pe 
Dumnezeu în goana lor ahtiată după lucruri care să-i sature, 


138 


să-i încânte, să le provoace senza 
după acumularea de frigidere e 
cât mai moderne, de televizoare cât mai color-parabolice, de 

case, de curți, de grădini, de piscine. Acest cult al obiectelor 

dorite. adorate până la obținerea lor, înlocuirea cu altele. 

mereu altele, mai bune. mai performante, mai luxoase. mai 

altele. este religia societăţii de consum: o idolatrie. Puţini 

cărora le-a mai rămas un gram de înțelepciune îşi amintesc. 

îngrijoraţi, de potop, de Sadoma. Mai e oare mult până 
Dumnezeu să se mânie? 

Nouă, foştilor deţinuţi politici. cunoscătorii lucrurilor 
şi păstrătorii tainelor, nu ne e îngăduit să rămânem pasivi. 
Trecerea noastră prin împărăția chinurilor nu ne scuteşte ci 
dimpotrivă, neobligă. lată ce spune poetul şi profetul libanez 
Kahlil Gibran: 

“*Cel ucis nu rămâne nevinovat față de propria-i moarte. 

La fel cel prădat nu-i nevinovat că a fost jefuit, 

Şi cel drept nu-i neştiutor de fărădelegile celui rău. 

lar cel ce are mâinile curate nu rămâne nepătat de fapta 

trădătorului.”” 

(PROFETUL, Ed. Orion, Buc. 1991, Pe. 33) 

Deci să nu ne facem iluzii. Noi, foştii deţinuţ politici. oricât 
de chinuite, de stoarse, de veştejite ar fi trupurile şi sufletele 
noastre, dupătrecerea prin încercările temniţelor, prigoanelor. 
nu suntem absolviţi; mai multca alţii. înaintea lui Dumnezeu. 
datori suntem. 

Oare nu e şi păcatul nostru că am lăsat, că am acceptat 
ideea, astăzi evident greşită. după evaluarea rezultatelor, că 
lumea poate, trebuie să fie condusă de specialistă 
““politicieni”?, “economişti”, “ingineri , S*rev oluționari 
de profesie!?, când, este limpede mai presus de orice, mai 
înainte de toate, că trebuie să fie oameni ai lui Dumnezeu. 

Suntem vinovaţi c-am acceptat. Urmele sacrului au 
fostspălate cu detergent. Nu deranjează pe nimeni e ir 
e, vorba lui Shakespeare, “vorbă de netoti i se 
devenit laice şi indivizii '“libercugetători „Evoluţia din 


ţii. De aici insaţietatea, fuga 
at mai pline, de automobile 


139 


Sie 5 


în mai rău. Nu surprinde pe sul d le nu ingrijorează desi 
îndepărtarea dezastrului nu poate Ul aşteptată nici des 
y icleşugurile diplomaților; nici de la minciunile politicieniloy 
ee atâumai putin dela lichidările -ptofesionistexecutaate, 
de “serviciile de informaţii ?. Aceasta e practica curentă. Că 
e aeneratoare de tensiuni. de ură. de nedreptate stiigătoare la 
cer. generatoare de disperare. de răzbunări prin atăntati 
sinicigaşe, nu contează. Adevărul se fabrică la agenţiile de 
presă: de către patronii acestora. 


III 


Aproape că nu există act politic care, cu trecerea 
timpului. să nu ridice întrebări privind corectitudinea lui. 
Slăbiciunea (parţialitatea) judecăților omeneşti a fost 
dovedită. Deciziile luate. totdeauna după “matură chibzuinţă”, 
după consultarea “experților”. au condus la ce se vede. o 
lume urâtă. necinstită. în continuă degradare. 

Era firesc să se întâmple aşa: Prea multe neadevăruri 
evidente se află în circulaţie nestingherite, necontrazise. 
Prea multe contrafaceri grosolane poartă giruri de auten- 
ticitate. prea multe falsuri trec drept valori. prea mulți 
neoameni se bucură de onorabilitate. Concluzia? Lumea s-a 
pierdut. nu face nici un efort real de a-şi reveni în sine: 
rătăcirea ei e departe de-a fi întâmplătoare. Are Şi unele 
nume: infatuare, “căutarea fericirii”, nepăsare de altul 
(nesimţire). etc. 

i Din cei ce nu se lasă în voia valului sunt Şi unii ce au 
curiozitatea de a privi în Jur: văd deci potrivelile suspecte, 
Sale Muimelaele aranjate. Cei curajoşi dintreei, 
i fi ul: că, in dai peste buza PEOPASUEA unii chiar 
i ela ii i saloteg Asie! de experienţă, un om nu 
a) ce oale iEurat: Privirea adevărului în față 

i cință a traumatismelor repetate e, de 


cele main i SĂ E pe e : 
multe ori, cancerul; un privilegiu, mai rar, înţelepciunea. 


140 


„N 


poe „Să 


Sub pi etextul tranziției, către o economie de piaţă. se 
schimbă, se înalță, se revopsesc fațadele; mereu ca să se 
ascundă ceva. Cei simpli nu-şi pun probleme de imagine 
viaţa lot poate decurge, oricât ar fi de întunecată. în plină 
lumină, dar cei a câror “activitate” se desfășoară în culise. în 
loji. în conclavuri tainice, unde se hotărăște soarta. bunăstarea. 
viaţa chiar, a altora. aceştia. “nevăzuţi”. n-au nevoie de 
transparenţă, din contra; activităţile lor nu prea au multe în 
comun cu legalul şi deloc cu cinstea. Se ştie. când se invocă 
raţiuni, comandamente superioare, conştiințele sunt decuplate. 

In practică. tot mai puţine lucruri importante se 

hotărăsc în văzul tuturor. la lumina zilei. A trecut destulă 
vreme de când principalele eforturi ale conducătorilor se 
consumă pentru ascunderea prostiilor comise în prezent şi a 
celor făcute anterior. Sume enorme se cheltuiesc, din bugetul 
public. binenţeles, pentiu păstrarea aparenţelor. Reflectoare. 
blițuri, surâsuri, toate conlucrează, pe față. ca să nu se vadă 
ce trebuie ascuns, adică aranjarea. dirijarea. manipularea 
treburilor publice cu implicita vânzare-cumpărare a sufletelor. 
Evoluând. toate statele lumii şi-au organizat servicii 
“speciale”, cubirouri de informaţii (interne şi externe). secții 
pe probleme. cu laboratoare unde cercetătorii, savanți serioși. 
inventează “bijuterii tehnice” pentru utilizarea lor în furtul 
de date tehnologice. pentru influențarea opiniei publice, 
pentru arta informaţiei (spionajului). pentru. în ultimă instanţă. 
expulzarea în neființă. a incomozilor. Au. toate astea. ceva in 
legătură cu cinstea? Nu, dar nu deranjează pe nimeni. Acestea 
sunt uzanţele în conducerea statelor. în diplomaţie. în 
politică... Poate fi acesta drumul cel bun? 

Cu riscul de a-i scandaliza pe politologi voi răspunde 
negativ. Discursul de azi nu poate fi decât cel al lui lona. 
strigând, cale de o zi. împotriva cetăţii Ninive. | 

E limpede că noi. foştii deținuți politici. gândim cu 
totul altfel decât “colegii” noştri, politicieni. Gulagul. marele 
nostru învățător. cel ce ne-a dat ideile despre lume şi lumi. 
ne-a oferit cadrul (amfiteatrul) de dezbatere şi asimilare a 


14| 


experienţei altora, mulți, ba ne-a mai pus la dispoziție şi 
răgazul să reflectăm, să contemplăm lumea asta din adâncul 
îndoielilor, prăbuşirilor, căinţelor, şi încă într-o altă lumină, 
văzută ca de dincolo, când trupurile ne erau frânte şi sufletele 
răsucite cu ciomege, izolări şi reeducări. Cine n-a trecut pe 
acolo n-are cum să ştie cum se câştigă, din întemnițarea 
trupului, libertatea de spirit. Acolo, am putut cântări, una 
câte una, întrebările. filozofilor, am recurs la rigorile 
matematicii ca să surprind materia şi mişcarea, şi m-am 
amăgit, o vreme, căutând echivalenţe şi corelaţii pe spaţii 
sferice sau hiperbolice. lucrând cu variabile complexe sau 
aleatoare. rezolvând ecuaţii diferențiale sau congruențiale. 
Câştigul a fost minim, totuşi enorm: simţul dimensiunilor. 

Nicio situaţie, nici o perioadă, mai multca închisoarea 
politică. nu l-a putut face pe om mai participant la istorie. 
Niciunde, nicicând n-au existat ființe umane mai avide de 
evenimentul semnificativ. mai interesate de ce-a fost, în 
speranța că vor putea deduce ce va fi. Încercând s-o ghicească 
din puţinele elemente avute (coşcoveala zidurilor, duhoarea 
gardienilor) cei ce au stat şi zeci de ani cu ochii pe ea nu pot 
să aibă un sentiment de bunăvoință pentru istorie. Cu ce 
sentimente atunci să-i privească, azi, pe cei ce la televizoro 
măsluiesc, o contrafac. Acolo, în obseuritatea beciurilor au 
căzut văluri, s-au făcut mărturisiri. s-au dezvăluit taine. 
Acolo au fost întrezărite alte lumi: alte tărâmuri, alte măsuri. 
alte coordonate. 


Acolo, in gulag, dimensiunea transcendentă a lumii 
a devenit vădită. 


Dar lumile (Ştiute-neştiute) nu doar există, se şi 
succed: După o viaţă, urmează o alta. Dacă e aşa, şi este, 
inseamnă că multe din raționamentele, opţiunile 
eronate, sau superflue. Atunci înseamnă că totp 
pragmatismul nostru e gratuit. Înseamnă că 


uzuale, sunt 
ozitivismul, 
nu savanții, 


142 


III III 


doctorii în ştiinţe, erudiţii sunt cei ce se cuy 
treapta de Susa ierarhiei, ci vizionarii, profeţii. 
de ştiinţă n-ar fi depus atâta inutilă stăruință 
alunge numele lui Dumnezeu în lume. po 
răgazul să reflecteze la cele ce sunt scrise | 


Că ce ARIE înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui 
Dumnezeu ' şi nu s-ar fi lăsat atât de mediatizaţi, lăudaţi. 
omagiaţi, asemeni starurilor, îmbogăţiților, fetelor a căror 
singură podoabă este goliciunea, politicienilor ce n-au ce 
etala, decât stupiditatea. Deci:nu cei care apar frecvent la 
mitinguri şi pe ecranul televizoarelor, nu marii debitatori de 
vorbe goale, nu doctorii docenţi în oareşcare ştiinţă s-au 
dovedit a fi avut dreptate, ci umilii, neştiuţii. necunoscuţii 
călugări şi pustnici, slujitorii Adevărului, cei ce vieţuind şi 
murind departe de lume au lăsat trupuri necuprinse de 
putreziciune, făcătoare de semne şi miraculoase vindecări în 
faţa cărora logica, psihologia. fiziologia, fizica şi chimia 
rămân nişte biete ştiinţe nevolnice. 

“De ce te miri că s'a păstrat aşa de bine, domnule 
general? Nu e nici o mirare, fiindcă a fost un om sfânt, un 
marabu.” Această explicaţie i-o dădea un localnic generalului 
francez Laperrine, când acesta, dezhumându-l din locul 
unde a fost îngropat. la un loc şi cu alţii, împuşcaţi de tuaregi. 
pe părintele Charles de Foucald, ca să-l pună singur într-un 
mormânt, se minuna că se păstrase intact în timp ce ceilalți 
erau doar oase şi țţărână. (Rene Bazin, Pustnicul din Sahara. 
F.P.L.A.R.CUII, 1934,Pg.234)Cei ce se depărtează de materie, 
căpătând putere în duh, te fac să te îndoieşti de toate legile 
fizicii. Sfântul losifdin Copertino, canonizat de papa Clement 
VIII, la 1767, de câte ori se ruga cu mai multă tărie se ridica 
de la pământ plutind, de multe ori, deasupra capetelor celor 
ce se aflau în biserică. Asta s-a întâmplat de peste o sută de 
ori, în faţa a sute de oameni, mereu alții. De ce, despre lucruri - 
minunate ca acesta, se vorbeşte atât de rar? : a 

Aparţinem categoriei celora ce credcă PAStu plic 
i lor. Politica fără credință e 
este acela de a face educație mase 


ine să stea pe 
Dacă oamnenii 
ca să şteargă, să 
ate că ar fi avut 
a Luca 16 cu [5: 


E 


stupiditate: sau: sleau minei ei i 

O Surămoşii NOŞUI: dacii. cel ce „mergeau la luptă. 
unde drepţi! ŞI 1 ie) Su js! i ie : i ple e, Pentru 
comportarea lor: aşa In ățau. ta ad 3. îi ŞA ŞI-au câştigai 
numele de ce! mal cinstiți e agil : d oamenii de azi 
şi-ar însuşi. încă din A lg leat i din €Xemplul 
sarinţilor zi al profesorilor. ad tale i Ş , ALA adevăratele 
valori. n-am asista la această continuă creşterea delinevenţei. 
a infeactionalității. Cu totul alta ar hi Starea natiunii. a lumii 
în ansamblu. dacă. de tineri. oamenii ar învăţa că în lume 
nimic nu e întâmplător. că fiecare act. Hecare vând, fiecare 
aest chiar. îşi are corespondentul intr-un alt plan. o urmă ce 
rămâne şi se păstrează. spre o apreciere. o judecată ulterioară: 
aşa poate ar fi mai atenţi la ce fac cu viata lor. a semenilor, a 
neamului căruia aparțin. Căci. la judecata din urmă. în fata 
lui Dumnezeu. vor veni neamurile. “eu toți morţii şi cu toți 
regii şi împărații lor”. 
Neamurile sunt entităţi reale în spaţiu şi în timp. cu 
manifestări în planul tizie şi-n cel spiritual. dar sunt. în 
acelaşi timp. entităţi transecendente. adică există şi dincolo. 
rămânând şi aici. Oricât s-au străduit. şi o mai fac încă. să le 
convingă că sunt doar mulţimi de oameni. populaţii mânate 
de instinetele biologice. a căror singur scop este saţietatea. 
neamurile rămân ceea ce sunt. entităţi create să îndeplinească. 
în lume. un scop neştiut al lui Dumnezeu. Lupta ocultei. a 
slujitorilor lui Satan. s-a întețit în condiţiile acestei imense 
confuzii de valori încât a fost nevoie ca însuşi sfântul părinte 
Papa loan-Paul al doilea. să intervină de la înăltimea tribunei 
Națiuni lor Unite. la 5 octombrie 1995. vorbind despre”dreptul 
naţiunilor”. In marea încrâncenare în care e încleştată lumea 
astăzi. materia ŞI Spiritul “stau față în faţă. Ofensiva 
ial pa incetat cu prăbuşirea sistemului 
„Forţ ui au încă multe şi disimulate forme de 
agresare, manipulare şi înşelare. Vesl încetată e 

obligatorie. Nimănui nu-i Aero a DattN 

= : nu-I poate fi indiferent cui slujeşte. 


144 


Ofensiva coordonată împotriva naţionalismului. pe 
care-l falsifică ponegrindu-l în fel şi chip, pune în evidență 
o caracteristică a denigratorilor: necinstea sufletească. 
Naționalismul este o revoluţie neliniştitoare, total opusă 
îngâmfării şi neomeniei şovine, care, fals şi necinstit, i se 
atribuie. Resurecţia naţionalismului, a cărui moarte au 
prezis-o generații de politologi marxişti sau masonoizi. îşi 
are şi prevăzătorii clarvăzători. lată ce scria Horia Sima, în 
1951:*““Naţionalismule mult mai umil înatitudini şi aprecieri. 
EI tinde la o disciplinare a națiunilor, sub scutul realităților 
transcendente. Spiritualitatea naționalistă este inseparabilă 
de misterele ultime ale existenței noastre, așa cum au fost 
revelate lumii de Christos.” (Horia Sima. Menirea națio- 
nalismului, Ed. Vremea 1993. Pg.31). 

Dacă în faţa vechilor doctrine şi metode politice. ale 
falsităţii şi duplicității, toate eşuate în lamentabilul situaţiei 
de astăzi, încep să se impună, ca singurele salvatoare. 
principiile de viaţă ale lui Christos, prin ridicarea 

nationalismelor sincere şi cinstite, a elitelor politice înalte 
prin smerenia slujirii, curate prin asceză, soarta comu- 
nitarismului, dizolvat de naţiuni, va fi aceea a “inter- 
naționalismului proletar”. Nimic din ce se întemeiază pe 
neadevăr nu rezistă: dar nu numai. “Dacă n-ar zidi Domnul 
casa, în zadar s-ar osteni cei ce-o zidesc. De n-ar păzi 
Domnul cetatea, în zadar ar veghea-o paznicul”. (Psalmi 
127.1). a 

E timpul să luăm aminte la semnele vremii care se 
înmulțesc. Zilnic aflăm de calamități naturale, de catastrote, 
de lucruri inexplicabile. Semnale de alarmă s-au tras şi se 
trag mereu. La întâlnirea mondială a climatologilor, care a 
avut loc la Roma. în decembrie 1995, aceştia au avertizat că 
o serie de fenomene meteorologice stranii au loc. Au opinat 

că ar putea fi începutul unor evoluții funeste. Nu urmează 
decât să auzim, anunțându-se la radio şi televiziune, începutul 
setez Lică cu piatra în nimeni, dar ce considerăm 


145 


că e datoria noastră, vom face vom duce la bun sfârşit ce ne- 
am asumat. Nu ne-am propus, asemeni Adriannei von Speyr, 
să sondăm necunoscutul lumii de dincolo. Nu suntem în 
măsură să cercetăm neființa. Darul de a şti ce urmează după 
moarte şi îngăduinţa de a o face cunoscută e de sus, vine de 
dincolo. Ne temem, oameni obişnuiţi fiind, să ne apropiem, 
prea mult, de tainele misterului ultim. Dar ca unii care am 
trăito parte din viaţă în vecinătatea dimensiunilor ce depăşesc 
realul şi le recunoaştem semnele, simţindu-le, şi azi, apăsarea, 
în anumite ceasuri, le facem cunoscute, prin nedumeririle pe 
care le exprimăm. 

Suntem intrigaţi. Ne întrebăm de ce oamenii politici, 
măcar cei ce afirmă, cu mâna pe inimă, că sunt cinstiţi, nu fac 
să apară, în expunerile lor, în planurile de perspectivă. în 
platformele program. luarea în calcul a acestei ipostaze, a 
acestei iminenţe, păşirea, în cele din urmă, a individului, dar 
şi a colectivităţii în etern? Această inițială deschidere ar 
schimba, cu totul, perspectiva lucrurilor în spaţiul înțelegerii 
Şi simțirii, pe cele două coordonate ale sale: orizontala 
Judecării faptelor şi verticala nădejdii în mila Domnului. 

De ce problema e trecută sub tăcerre? Pe cine sperie 
existența în lume a speranței? De ce atâta zgomot pentru 
limitarea preocupărilor omului, dacă e posibil, doar la 
satisfacerea nevoilor trupului, la senzorial? S-a reuşit 
vreodată, eludarea legii decesului? S-a putut cineva sustrage 
acestei scadenţe? De ce moartea e mereu prezentată ca un 
sfârşit când, sunt atâtea probe că e doar o trecere, un alt 
început? Şi dacă perspectiva vieţii de dincolo depinde, e o 
consecință a celei de aici, nu e normal să intre mai mult în 
preocupăările oamenilor politici? Drepteste, ridicând această 
problemă, Corneliu Codreanu, cel cea afirmateă: “telul final 
al neamului nu este Viaţa ci învierea”, a plătit în 
aceasta cu sângele lui. Nici ast 
face fără primejdie, dar 
alta. 


vi drăzneala 
i ăzi o astfel de afirmaţie nu se 
timpul apropiindu-se, perspectiva e 


Incercăm să facem cunoscută prezenţa transcendentului 


146 


în cotidian, acceptarea lui ca firească 
prezenţei lui Dumnezeu în pre 
a harului Său. 


Inşelăciunea începe cu suficiența, când credem că 
suntem mari prin noi inşine, când ne lăudăm cu “realizărilii”, 
când ne îngânfăm, disprețuindu-i pe cei ce afirmă, ca Sfântul 
Siluan Athonitul, că “prin el însuşi, omul nu e decât pământ 
şi păcat”. Simţul măsurii, aparent neînsemnaat. e unul din 
marile daruri ce le putem căpăta prin smerită aplecare asupra 
adevărului de cercetat; lumea perceptibilă. 

Asistăm la pregătirea a tot mai multe. tot mai grave, 
conflicte armate. Alerta, nervozitatea şi tot mai frecventele 
întâlniri ale conducătorilor de state sunt dovada că aceştia 
abia reuşesc să mai amâne, cu un număr de zile, iminența 
dezastrului. Mai putem avea încredere în înțelepciunea 
oamenilor? Aceiaşi care, după ce timp de jumătate de secol 
au vorbit despre pace, ne pun acum în faţa acumulărilor de 
ură, gata să se dezlănţuie. A cui slujitori se dovedesca fi fost? 
Confuzia generală e doar începutul. 

Ce se cuvine să facem? 

Deschid Patericul Sinaitic, la pag. 57 şi citesc: 

“Un bătrân oarecare a venit la Muntele Sinai şi, cum 
a ieşit de aici, l-a întâlnit pe drum un frate care suspinând 
zicea bătrânului: “Suntem strâmtoraţi, părinte, de neploaie”. 
Şi zice bătrânul: “Pentru ce nu vă rugaţi şi chemaţi pe 

Dumnezeu”? l-a zis fratele: “Şi rugăciuni facem şi litanii. şi 
nu plouă”. Atunci îi zice bătrânul: “Sigur nu vă rugați intens. 
Vrei să cunoşti că aşa este? Să stăm la rugăciune”. Şi şi-a 
întins mâinile spre cer şi s-a rugat şi îndată a căzut ploaia. Şi 
văzând fratele s-a înspăimântat şi căzând s-a închinat lui, iar 
bătrânul îndată a fugit de acolo.” 

Să-ncepem prin a îngenunchia. Fiecare ființă umană 
în cugetul său, fiecare neam, cu toți ai săi, să se plece. 
Înţelepciunea are chipul smereniei. 

Lui Dumnezeu, omul şi toată firea, metanie. 

Şi ne va lumina! 


; e, de fapt, dovada 
ajma omului, continua veghe 


147 


Editura PUNCTE CARDINALE 
I.S.B.N. 973-95932-3-2 


m 


CE E să Ş 

e EA ALR : ea 
ah Pee 
i sa pă e 


Lă si 
k A 3 
Sia 
E. Me 


[ş 
î: He 
tă sia i CER