Curierul Informativ al Partidului Pentru Patrie nr. 19-21, ina. — martie 1997

Bali] cunrenu iroRmariv [ee] 
al partidului 


PENIRU- PALIER 


PRIETENI! 


Nu ne considerăm de- 
linătorii.cu exclusivitate. ai 
dorințelor de bine pentru Tara 
noastră. 

Nu ne afirmăm ca unici în 
exprimarea opiniei în problemele 
româneşti şi unici în luarea unor 
atitudini. 

Suntem pur şi simplu un 
partid politic care activează în 
cadrul legal de libertate a 
exprimării şi a manifestării. 
Pentru aceasta. garant este fondul 
nostru ideologic creștin şi 
fonnulările statutului partidului 
nostru «Pentru Patrie». 

Credem. însă. cu tărie, că. 
nevoilor lumii noastre româneşti 
este rodnică — şi tocmai prin 
aceasta utilă pe 
tennen lung — 
este. deci rod- 
nică  „.Con- 
ceplia creştină 
şi naţională de viaţă”. 

Ne exprimăm convingerea. 
că doar dezbaterea ideatică — fie 
ca şi savantă —a aspectelor acestei 
concepții de viaţă. nu este 
suficientă. Nu sunt deajuns doar 
afirmaţii declarative. fie ele chiar 
de răsunet. Dar. sunt necesare și 
aceste dezbateri şi declaraţii. Dar. 
ele trebuie să fie ca niște 
„Mărturisiri”. să izvorască deci 
din adâncul inimii. Ele trebuie să 
aibă temei în trăirea cinstită, 
simplă a credinței creștine și a 
dragostei de neani. de țara căreia 
aparținem. 

Această trăire înseamnă și 
lapte corespunzătoare. Fapte 
izvorâte din trăirea aceasta! 

Partidul „Pentru Patrie“, 


tocmai aceasta urmăreşte să 
realizeze. în primul rând. în lu- 
mea românească. 

* 

Suntem după o jumătate de 
secol de siluire comunistă a 
conştiinţei românești. În acest 
timp s-a urmărit sistematic 
smulgerea sau măcar compro- 
milerea Credinței străbune și a 
dragostei de Neam. Anterior. o 
altă jumătate de secol, sub 
influență occidentală (mai mult 
sau mai estompat ocultă) se 
propagase. în pătura noastră 
cultă. ateismul şi -cosmo- 
politismul. A fost de fapt un real 
asaltalpăgânătăţii moderne. timp 
de un secol. asupra sufletului 
românesc. 

Luptând 
să se apere, 
spritualitatea 
românească 
s-a regăsit, s-a definit, a biruit. 

Iiără să ne facem din aceasta 
un titlu glorios putem constata 
că alte neamuri, trecute prin 
încercări asemenea. nu au realizat 
biruinţa pe care noi Românii am 
împlinit-o. 

Neamul nostru românesc a 
mărturisit pe Hristos, a mărturisit 
pentru Învierea neamurilor spre 
Judecatii Domnului ceresc. 

În această luptă. pentru 
Adevărul creștin, Neamul nostru 
a dat şi jertfa conștientă, de 
suferință și de viaţă, a zeci de mii 
de mănurisitori și luptători, 

4 


Nicolae MAZĂRII 
(Continuare în pag. 14) 


Nr.19 — 21, IANUARIE — MARTIE 1997 | 


TRIBUNA TINERETULUI 


CUIBUL DE 
RÂNDUNELE 


Spre stârşit de primăvară, 
un vânt năbădăios a trântit şi a 
spart un geam la o fereastră din 
casa-scării, la blocul unde 
locuiesc şi eu. De câte ori 
treceam pe lângă geamul lipsă 
eram necăjit, gândind că ar 
putea rămâne aşa şi la iarnă. 
(Foarte dificilă treaba cu 
gospodăreala, nu prea 
conștiincioasă, din blocurile 
noastre). „Bi, acolo! o fereastră 
spartă; mare lucru!” 

Peste două-trei săptămâni, 
pe când veneam acasă după- 
amiaza, şi urcam scara blocului, 
sunt scos din gânduri de cirip- 
ciripul prevenitor al unei 
rândunici. Una tocmai o 
zbughise prin golul geamului 
spart; alta patrula prin faţa 
ferestrei. Am şi zărit de-ndată 
un început de cuib tocmai 
deasupra uşii apartamentului 
vecin mie. 

Deci flăcăiandrii care se 
distrau cu nu știu ce joc, stând 
petreptele scării, văzând că mă 
uitam spre începutul de cuib, 
îmi zic: „Ce mai ciripil va fi 
când voravea și pui...!” Şi chiar 
aşa a şi lost. 

Deci, iată: o furtună, un 
geam spart şi viaţa îşi găseşte o 
posibilitate deschisă astfel 
pentru sporirea ei. Motiv destul 


să-mi dea de gândit, fiindcă, 
vrând-nevrând, în minte mi 
s-au legat asemănări (Doar și 
analogia e una din căile de 
cunoaştere pe care mintea 
omului a făurit-o). 

Cuibul este locul de care 
viaţa nu se poate lipsi. Este 
culcuşul unde viața se naște și 
se apără în creşterea ei. Îl au 
păsările, dar îl au și animalele, 
şi-l numim vizuină. ÎL au 
oamenii și-i zicem bordei, sălaș 
sau casă. Îşi au însă sălaşul lor 
şi grupurile omenești mai mici: 
sate, comune, oraşe. Dar, îl au 
şi colectivități mai mari: 
popoare, națiuni, care toate îşi 
au o Ţară a lor. Un cuib al lor, 
pământul, glia, pe întinsul 
căreia îşi duc viaţa şi îşi croiesc 
un destin. 


Aşa e datul firii, rânduit de 
Creatorul a toate. 
Omul, încununare a 


creaţiei, fiinţă ciudată în fire, 
cu libertatea ce i s-a dat, poate 
călca acest rost, al legăturii ce o 
are cu „Patria străbună“. Dar 
urmările încălcării rosturilor 
firii nu întârzie prea mult. Un 
lanţ întreg de urmări rele se 
declanşează atunci şi ele, relele, 
se pornesc apoi în avalanșă. 
Nicolae M. 


(Va urma) 


COMUNICAT 


Partidul „Pentru Patrie“, fondat de foşti 
deținuți politici, veterani de război Şi 
luptători în munţi, declară că salută cu 
încredere schimbarea politică care s-a 
produs în urma alegerilor din noiembrie 
1996 și sprijină pe Preşedintele nou ales. 

Partidul „PENTRU PATRIE“ doreşte 
însă să-și spună clar cuvântul în două 
probleme, care frământă opinia publică 
românească. 

Prima se referă la perspectiva 
înstrăinării unor terenuri din pământul 
național. 

Înțelegem, că, ieșirea din criza 
economică, nu este posibilă decât printr-o 
masivă infuzie de capital străin ceeace 
implică facilitarea cumpărării de terenuri 
de către investitori. 

Declarăm, că: nu putem accepta, 
constrânși de împrejurări, decât 
concesionarea unor terenuri chiar pe termen 
mai lung. Concesionare da, vânzare nu! 
Acesta este cuvântul nostru. 

Rugăm pe președintele ţării să-şi 
amintească cuvintele lui Ştefan cel Mare: 
„Acest pământ nu este al nostru, nici al 
urmașilor noștri, ci al urmaşilor urmaşilor 
noștri!“, Cum putem să vindem un pământ 
care este și al urmașilor noștri?! 

În perspectiva încheierii unor tratate 
cu vecinii noştrii ukraineni, declarăm că 
vom milita, fără rezerve, pentru readucerea 
pe cale pașnică în graniţele Statului Român 
a teritoriilor răpite samavolnic. 


Declarăm că vom considera drepi o 


eroare istorică orice hotărâre a Guvernului 
şi Parlamentului de a fi de acord cu răpirea 
teritoriilor românești. 

Ascultaţi suferințele, durerile și 
sbuciumul românilor de pretutindeni și 
mai alesale românilor din teritoriile răpite! 

Rezistaţi presiunilor și salvaţi fiinţa 
națională! 

Dumnezeu să ajute Națiunea noastră! 


PREŞEDINTE al 
Partidului „PENTRU PATRIE“, 
Dr.ing. Constantin IULIAN 


SOFIA CRISTESCU-DINESCU 
n.18/Aanuarie 1916 
m.16/februarie 1997 


Aceia care o cunoșteau îi spuneau Sofica; 
semn de apropiere sufletească. Era. poale, 
totodată, potrivi! cu statura ei mică. Dar. sufletul 
ei mare radia; putere de dragoste și de dăruire 
cum puţini oameni au. Trecutul ei de veche și 
curajoasă luptătoare, impunea, prin sine. fără ca 
ea să ceară, apelativul; 

„Nana Sofica”!... 

S-a stins în aceste zile. după mai mulţi ani de 
suferință, și înfruntare a unui reumatism 
deformant. Anii mulți de temniţă l-au însămânțat 
în plăpânda-i alcătuire pământească. 

S-a născut în oraşul Caracal şi s-a 
înregimentat în lupta legionară la vârsta de numai 
20 ani. Îndeplinește acţiuni temerare în care 
moartea pândea la tot pasul prin profesioniștii 
Siguranţei Statului sau ai Securităţii comuniste. 


GHEORGHE BRAHONSCHI 


n. 22/fianuarie 1916 
m. 19/februarie 1997 


O'viaţă de luptă pentru Țară şi Neam. Născut 
în comuna Codreni. Jud. Botoşani. Face liceul la 
Dorohoi și studiile politehnice la Timisoara. 
Intră în lupta legionară încă de pe băncile liceului 
în unitatea F.D.C. 

În studenţie este arestat şi anchetat de 
Siguranţa Statului prin anii 1938-40. Ofiţer de 
rezervă, participă la campania din URSS. 
Lucrează mai mulți ani la fabrica de avioane din 
Brașov (L.A.R.) 

Arestat, din nou, odată cu valul de arestări 
din 1948.este condamnat la 25 ani muncă silnică. 
Execută 16ani în închisoarea din Jilava, Râmnicul 


Părintele monah ANDREI 


n. 24/septembrie 1919 
m. 1O/ianuarie 1997 


Ca mirean numele i-a fost Grigore Zamfiroiu. 
S-a născut în comuna Bumbești, jud. Gorj. 
Studiază în București literele și filosofia. A fost 
profesor în capitală până la începutul războiului. 
în 1941. Face campania din Răsărit până la Don, 
unde este luat prizonier. Depășește marile 
încercări ale prizonieratului sovietic şi înfruntă 
tentaţia revenirii în țară înrolat în diviziile 
sovietizante, organizate în URSS, din prizonierii 
români, de Ana Pauker și Valter Roman- 
Neulander. 

Revine în țară abia în 1948 pentru ca, după 
doi ani, să fie condamnat pentru activitate 
subversivă, legionară, la 5 ani temniţă grea. 

O'parte din această condamnare o execută în 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


Este arestată în 19381941. 1948 — 
ținută în închisorile Văcărești, 
Miercurea Ciuc timp de aproxi 
Căsătorită cu Victor Di 
arestat de prin 1941 și cu 24 
executaţi). Își duc viaţa m 
trăire creștinească. 
Colaborează, după 1989 = împreună 
Doamne, și ele foste întemniţate — 
volumului „Lacrima prigoanei“. 
A fost membră a partidului Pentru Patrie 
De o credinţă mare și dârză ca un munte, cu 
o frumuseţe și curăţenie sufletească înviorătoare: 
ca apa de izvor. Nana Sofica a fost totdeauna 
sprijin și îndrumar celor din jur, în deosebi 
doamnelor și tinerelor. 
S-a dus dintre noi păstrându-și chipul senin. 
A fost înmormântată în cimitirul din Popești— 
Leordeni. petrecută de numeroși prieleni si 
cunoscuți, care-au îsoțit înmormântarea cântând 
imnul „Plânge printre ramuri luna”. 
Dumnezeu să-i dea odihnă. 


„9 1964 şi 
Jilava Mislea 
Mativ 22 aj, 
nescu (el însuși 
ani de închisoare 
odest, dar CU 0 vie 


Cu alte 
„la redaclarea 


Sărat, Târgul-Oena (înbolnăvit de t.b.c.) şi cea 
mai mare parte din detenţie o execută în Aiud. 

De o asprime şi duritate morală aparte. în 
special cu sine însuși. a fost mult timp izolat în 
secția de pedeapsă, în Zarca veche a închisorii 
Aiud. 

După eliberarea deţinuţilor politici din 1964 
lucrează la Uzina de Tractoare Braşov. 

Căsătorindu-se. lucrează apoi ca inginer la 
Sibiu. După anul 1989 îngrijeste de construirea 
Monumentului Calvarul Aiudului“. din Cimi- 
tirul de pe Râpa Robilor din apropiere de închi- 
soare (loc unde, fără cruce, și în gropi comune. 
au fost îngropati cei ce au murit în temniţă). 

A fost membru al partidului Pentru Patrie. 
Este înmormântat în cimitirul din comunaReciu, 
judeţul Sibiu. S 

Dumnezeu să-l odihnească. 


coloniile de muncă forțată de pe traseui Canalului 
Morţii (Dunăre-Mare) 

Cei care l-au cunoscut în lagărele Canalului 
ştiu cât sprijin moral, dar şi material. a fost în 
stare să dea, altora, acest om bun și lare. 

Compune acolo textul unor cântece care au 
îmbărbătat sufletele deținuților politici. 

Eliberat la terminarea condamnării, în | 955. 
este iar arestat împreună cu soția şi doi din ce! 
trei copii (care abia aveau 14-15 ani) “ 

E condamnat, acum. la moarte împreună cu 
Radu Gyr. Sentința e comutată în 25 ani de 
muncă silnică. Este eliberat odată cu toti deținuții 
politici; în 1964. 

Liber. munceşte ca meșter pietrar; 
După moartea soţiei se călugăneşie pH 
numele Andrei. 

A fost înmormântat în cimitirul Dăm 
din București. 

Dumnezeu să-l odihnească. 


sculptor. 
mind 


ăroaia 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 
PĂMÂNTUL ROMÂNESC 


Solicitări politico— 
economice, din exte- 
riorul ţării, favorizate 
de slăbiciuni politice 
interne, pun problema 
majoră pentru interesele 
naţionale, a Pământului 
Românesc. 

S-a şi votat, în 
Parlament, dreptul 
„investitorilor“ (1) 
străini de a cumpăra și a 
deveni stăpâni pe 
terenurile pe care fac 
investiţii. Motivarea 
acestei legi constă în 
atragerea şi garantarea 
investiţiilor străine în 
țara noastră. Acesta e 
un prim aspect al 
problemei, de impor- 
tanţă naţională, pe care 
am numit-o „Pământul 
românesc“. 

Un alt aspect, al 
aceleiaşi probleme, îl 
constituie pregătirea 
încheierii unor tratate 
cu ţările vecine, tratate 
prin care s-ar accepta 
definitiv, de statul 
român, ruperea din 
pământul ţării a unor 
mari teritorii. 

Faţă de. aceste 
probleme, Partidul 
PENTRU PATRIE, 
îngrijorat, își exprimă 
opinia sa, determinată 
de concepția creştină și 
națională proprie. 

Dată fiind menta- 
litatea dominantă a 
marei părţi a politi- 
cienilor ţării (excepție 
făcând cazurile onora- 
bile), avem îngrijorarea 
că se iau hotărâri nefaste 
pentru 'Lară. 

Consecvent liniei 


tradiționale, autentic 
româneşti, Partidul 
PENTRU PATRIE 
declară: 

1 — Pământul 
românesc poate aparți- 
ne numai cetățenilor 
români. Pentru străini, 
persoane fizice sau 
juridice, care vor să 
investească la noi, este 
deajuns doar conce- 
sionarea pe termen 
limitat, la o durată 
maximă de 99 ani, a unor 
parcele strict  de- 
terminate. O astfel de 
concesionare era 
acceptată şi în Cons- 
tituţiile noastre demo- 
cratice din 1867 şi 1923 
și este de asemenea 
practicată pe plan 
internațional. 

2 — Întinderea 
geografică a pământului 
românesc este aceia pe 
care a statornicit-o 
istoria de lupte de 
apărare şi de jertfe a 
Neamului nostru. Ciun- 
tirile acestei întinderi 
au fost şi le socotim 
trecătoare. 

Știm că în trecutul 
lui, de peste două mile- 
nii, Neamul nostru 
românesc nu a avut 
niciodată acțiuni hră- 
păreţe asupra pămân- 
tului altor naţiuni. În 
această privinţă suntem 
poate unici în istorie. 
Ne-am apărat însă vatra 
strămoșească pe care 
poporul nostru s-a 
născut și și-a făurit 
istoria. 

Intrarea României, 
de azi, în streturile 


Comentariu 


politico-economice, 
militare ale Europei 
contemporane, necesară 
țării, nu poate fi 
condiționată de o 
abdicare dela istoria 
românească. Doar 
slăbiciunile morale, 
servilismul politicianist, 
al unora din așa-zișii 
„aleși ai poporului“, îşi 
motivează în fel și chip 
aceste cedări față de 
ingerințele mai mult sau 
mai puţin oculte, 
vrăşmase Neamului 
românesc. 

România, prin isto- 
ria sa, are dreptul să stea 
demnă în faţa Europei 
de azi. Trebuie să fim 
conștienți de rolul istoric 
pe care Neamul nostru 
l-a împlinit, de apărător 
al Europei creştine, în 
fața asalturilor ne- 
contenite ale păgâni- 
mei asiatice. Trebuie, 
totodată, să fim conști- 
enţi de poziţia geo- 
politică, actuală, a Ţării 
noastre. 

Partidul PENTRU 
PATRIE cere condu- 
cătorilor, de acum și în 
viitor ai "Ţării noastre, 
să aibă o demnă atitu- 
dine. 

Partidul PENTRU 
PATRIE propune 
Românilor ceva încă 
mai mult, mai important, 
anume: propune ridi- 
carea conştiinţei noastre 
sociale, de azi şi de 
viitor, la valorile proprii 
Neamului românesc, 
astfel: 

— Să ştim că istoria 
noastră e demnă și 


vitează. Că această 
istorie a fost permanent 
presărată şi sfinţită de 
jertfe în apărarea vieţii 
neamului și în apărarea 
creştinătăţii; 

— Să ştim că „limbă 
noastră-i ocomoară... un 
şirag de piatră-rară....“ 
cum nu sunt multe pe 
faţa pământului; 

— Să înțelegem că, 
dincolo de cenuşa 
vremii, sufletul româ- 
nesc are în miezul său 
valenţe spirituale ce vor 
rodi salvarea, mântuirea 
de anomaliile de gândire 
și de simţire ale aşa-zisei 
modernităţi, anomalii 
cultivate de oculte 
satanice. 

Desigur, şi alte 
neamuri își au valorile 
lor proprii şi pentru 
acestea sunt respectate 
şi le respectăm; 

— Şi, în fine, partidul 
PENTRU PATRIE, mai 
propune ca ţara noastră 
să devină o ţară fru- 
moasă, şi demnă şi 


respectată în Europa și 
în lume. 

Această împlinire a 
conştiinţei românești va 
duce și la salvarea Ţării 
de relele de ieri și de azi. 
Împlinirea aceasta este 
posibilă mai ales cu 
ajutorultinerilor acestui 
neam, Care vor auzi și 
asculta chemarea pro- 
fundă pe care o 
parafrazăm după ver- 
surile lui Radu Gyr, 
marele poet al închi- 
sorilor românești ne- 
drepte: 

zi Înal ță-te 
Gheorghe, ridică-te 
Ioane, 

Pentru văzduhul tău 
liber de mâine. 

Ca să poți aduna 
chiuind pe tăpşane 

O claie de zări și-o 
căciulă de stele, 

Înalţă-te Român, 

Fii demn și fii 
stăpân.“ 


11 /februarie 1997 
N.M. 


COMUNICAT 


Fundaţia Buna-Vestire convoacă 
Adunarea Generală, pentru Darea de 
Seamă și Alegeri, în ziua de 25 Martie 
1997, ziua Bunei Vestiri — hramul 


Fundaţiei. 


Adunarea generală va avea loc la ora 
10, la sediul Partidului PENTRU PATRIE, 
P-ţa Coşbuc. 

Filialele își vortrimite delegaţi conform 
prevederilor statutare. 


Consiliul de Conducere 


PRIVAT CLUB răsare, însă, firma: „PRIVAT CLUB" 
Domnilor Primari, Domnilor Edili care 
aprobaţi, cu atâta uşurinţă, autorizaţiile de 

PERLA CLUB, SPICE CLUB, funcţionare ale acestor spelunci, v-aţi pus 
MASTER CLUB, ASTRA CLUB, vreodată întrebarea: „Ce se petrece în dosul 
CRITERION CLUB, MEDIA CLUB, 
PLANETA 34, CALIFORNIAN CLUBS, 
toate cluburi private cu circuit închis. 

Nu vă speriaţi, nu am de gând să fac 
inventarul celor 55 cazinouri, 215 săli 
BINGO şi celor 15000 săli, cu jocuri 
mecanice, înregistrate oficial în toată ţara. 
Cele enumerate mai sus sunt cluburi 
deschise în ultimele 6 luni, pe lungul unui 
km, pe Calea Moşilor (între Bul. Regele 
Carol 1 şi intersecția cu Şos. Ştefan cel 
Mare). 

Acum, când toată lumea reclamă lipsa 
spațiilor locative, vezi cum dispar magazine 
spaţioase, care sunt renovate, li se vopsesc 


geamurile şi, la vedere, apar firme cu 
diferite denumiri. În final, la deschidere, Mișu DUMITRESCU 


acestor geamuri vopsite? 

Afacerile cinstite, cred că nu au nevoie 
de camutlaj. 

Ce doriți, Domnilor, să faceţi cu 
tineretul acestei țări, el fiind majoritatea 
clientelei acestor bombe? 

Pentru un pumn de dolari, care sperați 
că intră în bugetul Primăriilor, doriţi să 
transformați tineretul acestei țări în 
cantofori sau în stâlpi de cafenele? 

Sunt îngrijorătoare aceste fapte. Semai 
aude că este aprobată și funcţionarea unei 
„Academii de Biliard“, pe Drumul Sării, în 
Bucureşti, cu sucursale în toate sectoarele. 

Bravos!... 


ORBUL VĂZĂTOR 


Lui Dumitru Popescu-Sergiu. care şi-a pierdut 
vederea în timpul muncii forțate de la Canal 


Neliniştea stârnitei dinamite Fără suspine, fără tânguială, 
Gemu-adânc sub vârful de brustar De spectrul morţii fără să se teamă, 
Și fu atunci dezmăţ molecular Simţind că viaţa totuși îl recheamă, 
Şi crunt măcel în raiul! din orbite. S-a ridicat senin pe verticală. 

O vreme se păru că valea plânge De-atunci, oriunde pasul său îl duce, 
Și că plâng toate câte sunt în jur, Se-aude țăcănitul monoton... 

Doar cerul presăra fâşii de-azur, Al vârfului metalic de baston, 
Bandaje peste trupul plin de sânge. Prieten devotat, frate de cruce. 

Apoi o mână nevăzută trase. E orb, dar orbu-acesta vede încă; 
Cupola lumii cobori aproape Nu vă miraţi când spun că Sergiu vede; 
Îmbrăţișând amar pământ și ape Prin valul nepătruns de beznă-adâncă 
Și nesfârșita noapte se lăsase. EI vede ţara sfântă-n care crede. 
Zyvârlit în aer, trupul sfâșiat O ţară scumpă, de străini râvnită, 
Căzu inert pe piatra arsă, seacă, O ţară verde, mândră și bogată, 

Pe mâini de camarazi a fost purtat De harnicele mâini întinerită, 

La locul lui din jalnica baracă. De sângele jertfit străluminată. 


Virgiliu IONESCU 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


MAXIMELE 


ZILEI 


De 150 de ani ne tot deşteptăm din so 
de moarte, dar nu ne-am sculat încă din pal 

— Monotonia distruge şi sufletul şi trupul 

— Votul a fost şi va fi întotdeauna o semnătură 
în alb. 
— Profitorii te sfâșie ca lupii şi fe 


devorea; 
A7Ă 
hienele. Ş 


— Îngerii sunt slugile Domnului, stresurile: : 


ghimpii inimii. 


— După ce au intratrușii în ară, am supravieţuiț i 


dar ne-am bolșevizal. Dacă vom intra în Europa, 
vom putea rezista să nu dispărem ca națiune? 

— Oamenii mari sunt cu adevărat mari când se 
coboară şi în lumea celor mici. 

— De ce nu pot și „.râmele“ să vorbească? . 

— În secolul al XX-lea Soarele a fost „Negru“, 
Îlvom putea noi vedea mai ..luminos” la început de 
mileniu? 

— După înfrângeri devenim înţelepţi. 

— Există focun,. care, deşi mocnesc în spuză. 
luminează mai tare decât cele care ard cu văpaie. 
— Ne urâm pentru că nu ne cunoastem. 

— O ţară e așa cum 0 creiază poporul și se 
năruie atunci când iluziile lui sunt spulberate de 
propna-i slăbiciune. : 

— Să ai un ideal înseamnă să suferi: să cauţi un 
ideal înseamnă să lupţi: să nu-l poli găsi e cea mai 
cumplită durere. 

— Vitalitatea unui neam se cunoaste după 
civilizatia și cultura pe care a reuşi! să și-0 creieze. 

— Istoria e o poveste despre ura oamenilor, 

— Zâmbet sau rânjet de fiară? 

— Politica € negustorie. 

— Patriotismul e cel mai nobil sentimeni al 
cetățeanului. Else afirmă, se măsoară şi se confirmă 
după fapte. 

— Animalele se sfâșie cu dinții și cu ghearele. 
oamenii se mănâncă cu principii. cu minciuni. 
şantaje și legi constituționale. 

— Unii trăiesc din sudoare, alţii bătând din 
palme. 

— Piatra se rostogolește până se termină dealul. 

— Când lupta este inutilă, renunțarea devine 
înțelepciune. d 

— Când ne luptăm cu noi înşine suntem eros, 
dacă ne autoînvingem. dar și lași. pentru câ ne 
lăsăm biruiți. 

— Criticându-se. unii poi vorbi şi despre «i 
despre alții: alţii nu pot vorbi nici despre ei ȘI DIS! 
despre unii. 

— Cu cât suntem mai mult oameni 
cu alât avem în noi mai puțină răulate. 

— Conștiinţa e cel mai diseret pnelen 

—A filiberînseamnă să gândeşti şi săactione i 
uman în societatea în care trăieşti: să 1e reali7eA | 
idealurile neamului din care faci parle: 

— Insuccesul verifică toate virtuțile: 

— Eroii ne vorbesc prin faple. 

— Civilizaţia înaintează alergân 
urmează cu pasul. = 

— Fericirea « sentimentul îndal 
împlinite. f 

— Cine nu muncește e nefericil. 


Simion GIURGECĂ 


i și 


adevărat. 


d. cultura O 


oririlor 


mnul cej i 


PP| CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE [5] 


IN MEMORIAM 


LA MAJADAHONDA în 
1937. la 13 Ianuarie. mor. în 
luptă. legionarii români Ionel 
Moa şi Vasile Marin. 

Sunt. acum 60 de ani de 
atunci. Să desprindem sensul 
istoric simbolizat de 
Majadahonda. 

În anii 1930—1938, în multe 
state europene — în deosebi în 
Occident —, politica internă şi 
cxtemă era determinată de așa 
numitele „fronturi populare“, 
forme politice inspirate din 
marxism. de fapt dependente 
direc! din comunismul moscovit, 
anexe ale Komintemului. 

Real. era un asalt al 
păgânilății asupra aşezării 
creştine a l:uropei. mascat de 
sloganul propagandistic al 
înlăturării exploatării capitaliste. 

Pomit. atunci. din interiorul 
însăşi alcivilizaţiei creştine. acest 
nou asalt păgân luase în Spania 
forma directă a războiului civil. 
Era preludiul celui de al doilea 
război mondial în care în fond — 
dincolo de interesele materiale 
ale imperialismelor occidentale 
— urmau să se confrunte forțele 
Binelui. ale lumii creştine (pe 
de-o parte) şi forțele Răului. ale 
păgânătăţii modeme (de cealaltă 
parte): aşa cum. identificase şi 
formulase vizionar Corneliu 
Codreanu în 1936. 

Neamul nostru românesc a 
participat şi a mărturisit, din nou, 
prezenţa lui în lupta împotriva 
păgânătăţii şi. acolo. în Spania 
însângerată. prin jerifa eroilor 


Moța și Marin la Majadahenda. 


E 


limba noastră (comoară a 
sufletului românesc şi. totodată, 
clement formator al acestui 
suflet) are și vechea vorbă; 
„păgân”. Pentru român, păgân 
era străinul de altă credință decât 
credinţa creștină a neamului său. 
Păgân. la propriu, era veneticul 


care voia să-i ia sau măcar să-i 
prade Țara strămoșilor lui. Dacă 
au fost şi alţii veniţi. cu gând de 
pradă. dar care nu erau 
necredincioşi, ci numai hrăpăreți, 
aceştia erau vrăjmași neamului 
darnu erau numiţipăgâni. Păgâni 
au fost însă Tătarii. au fost Turcii 
şi Jidovii. 

Şi a fost dat Neamului 
românesc să stea şi să dăinuie — 
în această margine a lumii 


marea realitate transcendentă, 
spre Hristos fiul lui Dumnezeu. 
spre dumnezeire. 

A cultivat strădania asiduă 
de a cunoaște șia simţi cu mintea 
şi cu inima Adevărul, Binele și 
Frumosul şi voința de a crea în 
plan spiritual (cultura) și în 
domeniul material (civilizația). 

Acestea constituie contri- 
buţia Europei la împlinirea 
istoriei umane. Ele sunt roade 


LA 


MAJADAHONDA 


creștine —, ca zid de apărare al 
tihnei Europei şi a devenirii ei. 

Aşa a fost hărăzită, de cer şi 
de pământ. rânduiala de împlinire 
a Neamului nostru. Şi totdeauna 
prin Eroii lui şi de multe ori prin 
marea parte a fiiilor lui, Neamul 
românesc şi-a făcut datoria. 

Lumea europeană creștină a 
avut și are și ca relele ei: Lupte 
sângeroase între casele domni- 
toare, lupte asemenea între 
grupurile conducătoare. între 
clerici şi aceste case şi grupuri, 
între confesiunile creştine chiar, 
cu toate belelele acestor războaie 
răsfrânte pa spinarea bietelor 
popoare. A fost iobăgie. asuprire, 
exploatare. Au fost şi sunt căderi 
morale şi câte altele. Ar fi să ne 
fie ruşine de toate aceste rele. Ele 
sunt însă ale întregii istoriografii 
omeneşti — păcatul —, nu numai 
ale celor ce-și zic creştini. 

Dincolo de aceste păcate, 
Europa creștină a avut însă şi 
înălțări majore şi ele nu sunt 
puţine şi neînsemnat lucru, și 
anume: 

Libertatea ființei şi a 
conștiinței omenești. 

Aspiraţia de înălțare spre 


ale Credinței creștine și în afară 
de creștinătatea europeană nu 
le-a mairealizat nicio altă cultură 
în lunga istorie a omului. Și 
trebuie subliniat încă odată că 
fără darul credinţei în Hristos fiu 
allui Dumnezeu și fiu alomului, 
nici nu ar fi fost realizate. 

Toate uceste valori au fost 
necontenit asaltate de păgânătate, 
dar, în mod deosebit, în secolele 
XV Şi XX, acest asalt ia forme 
pregnante. Pe la noi, prin răsăritul 
Europei, odinioară, după căderea 
Bizanțului creștin, păgânătatea 
turcă stârnind din nou şi 
păgânimea tătară, asaltează direct 
creștinătatea europeană. Tot pe 
aici. mai de curând prin 
comunismul internaționalist, 
instituit statal în Uniunea 
Sovietică. după primul război 
mondial, păgânătatea modemă 
asaltează, din nou, creștinătatea 
europeană. Interesant de 
remarcat, că, în ambele asalturi, 
păgânătatea vroia să prindă 
Europa ca într-un cleşte. 

În secolul al XV-lea: din 
răsărit, asaltul otoman este 
concomitent cu atacul maurilor 
mahomedani! magrebieni prin 


Datori să aflăm şi Adevărul istoric, sensul lui de dincolo de mulţimea datelor 


şi faptelor şi să ne situăm pe Calea adevărului, includem în rândurile Buletinului 
nostru informativ și gândurile ce urmează. 


Spania. 

În secolul al XX-lea: Atacul 
din răsărit 'al Europei de către 
URSS-ul păgân este corelat, din 
apus, curăzboiul civil din Spania 
pornit de frontul popular al 
îndrăcitei Pessionaria. 


XX 

Odinioară, după căderea 
Constantinopolului, Neamul 
nostru românesc a stat pavăză 
Europei la asaltul păgânătăţii 
timp de 4 secole. Păgânătatea 
voind să posede și să sfarâme și 
lumea creştină a Europei (aşa 
cum făcuse cu Asia Mică, 
Orientul creștin şi nordul Africii), 
şi-a irosit forțele, ca valurile de 
țărm, de tăria sufletească a 
Neamului românesc. Născut 
creştin, cu conștiința apartenenţei 
lui la lumea europeană romană, 
iubindu-și pământul Ţării 
moştenit din străbuni, Neamul 
nostru a luptat să-şi apere 
existența, ființa și glia 
strămoşească. Prin această luptă 
a apărat, conștiient fiind, şi 
Europa creștină. Rovine, Podul- 
Înalt, Cahul, Călugăreni, Dealul- 
Spirii, Plevna sunt numai câteva 
repere. 

Păgânătatea secolului XX (ca 
şi păgânătatea materialistă ateee, 
comunistă a vremii noastre) 
cumula următoarele erori: 
războiul de cucerire urmat de 
jefuirea țărilor şi popoarelor 
creştine înfrânte, care fuseseră 
mai dezvoltate tocmai datorită 
creștinătății lor; distrugerea a 
ceea ce acolo se crease în spirit şi 
material; instituirea teroarei și 
înfricarea oamenilor înrobiji; şi, 
în urmă, înrolarea silită, ca 
ieniceri, a supușilor animalizați 
şi trimiterea lor la jaf spre 


meleaguri încă nebântuite. 
XXX 


N. MAZ. 
(Continuare în pag.15) 


UNDE GRESIM? 


În ziarul România liberă, din 
23 ianuarie curent, a apărut un 
articol semnat de colegul nostru, 
de partid și de pușcărie, Septimiu 
Râmboiu, care se întreabă, încă 
din titlu, „Cine-i reabilitează pe 
cei omorâți fără vină în timpul 
comunismului? Eu, totdeauna mai 
modest, mă întreb; „măcar îi știm?" 

Pe unii din cei executați i-am 
cunoscut prin puşcării. de alții am 
auzit, dar de cei arestați, morţi în 
tortură, în timpul anchetei, care 
n-au apucat să treacă de faza asta, 
cei care „n-au ținut la glumă“, pe 
aceştia n-avem de unde să-și ştim. 
Sunt destui cei cu care am stat prin 
închisori și care la un moment dat 
au dispărut, nu se știe ce s-a mai 
întâmplat cu ei; probabil la fel cu 
cei ce au fost luaţi de acasă, duși şi 
într-o margine de sat sau într-un 
fund de pădure împușcați. Au fost 
văzuţi şi recunoscuți dar teama, ca 
și pământul, astupă bine gurile. Cu 
toate acestea ceva știm sigur: 
Ministerul de Interne, instituțiile 
succesoare ale Securităţii, și alții 
probabil, au computerizate, toate 
datele despre toți aceşti trăitori. 
într-o vreme. Deci, pare inex- 
plicabil cum, în cei șapte ani și 
ceva ce s-au scurs de la prăbuşirea 
comunismului, Asociaţia Foștilor 
Deținuți Politici, cea interesată în 
problemă, n-a reușit să obțină 
grelele nume ale colaboratorilor” 
şi nici măcar o listă cu cei decedați 
„ocazional“ în arestul Securității, 
cu cei ce, prea „căpoși“ fiind, s-au 
„bucurat“ de atenţia mortală a 
numitei instituţii. Ar fi fost 
instructiv și ar fi pus capăt 
contradictoriilor cifre avansate de 
diferiții autori darcă s-ar fi ştiut, 
din date oficiale, câți cetățeni au 
fost reținuți, arestaţi, anchetați. 
judecaţi, condamnaţi pentru delicte 
politice, câţi și cât au executat, pe 
total, cu câte milioane de ani de 
detenție a contribuit și neamul 
românesc în marea schingiuire a 
lumii: comunismul. Și, după șapte 
ani, astfel de lucruri se spun în 
șoaptă. Să fie din exagerată 
decenţă? N-aș zice. 

Dacă trecutul se cheamă 
totdeauna uitare prezentul se 
numește, de data asta, corupție. 
Rechinii mari și mici, tâlharii de 
toate speciile, șuții, manglitorii, 


artiştii de exive nasoale (acte false) 
ocupă astăzi locul de cinste în 
paginile ziarelor larg vandabile. 
Cine mai are chef să-și aducă 
aminte de foștii deținuți uciși sau 
deportați prin bărăganurii și siberii 
când prin mass-media defilează. 
câte e ziua de lungă, oameni 
interesanți: homosexuali, lesbiene. 
pedofili și alte „produse“ ale 
societăţii de consum spre care. cu 
atâta râvnă, tindem. 

Războiul contra corupției. de 
fapt, l-a declanșat ex-președintele 
lliescu, într-o variantă simplificată, 
cu totul „originală“, „corupţia fără 
corupți". Părăsindu-se vechea linie. 
capii a două clanuri au fost arestaţi; 
Miron Cozma şi Sever Mureşan. 
Sunt vizaţi şi alții mai mari. 
Dar dacă se continuă așa s-ar putea 
să avem surprize, cine știe cine se 
va dovedi a fi „Il capo di tutti 
capi”. Deocamdată caricaturi 
ştii au cuvântul. Președintele 
Constantinescu, în armură de Don 
Quijote face, ca și predecesorul. 
figură de academician Caţavencu. 
Vedem cine râde la urmă. S-ar 
putea să se dovedească. împotriva 
aparențelor, că, mișcarea făcută e 
de mare subtilitate strategică. Morți 
de râs. corupţii s-ar putea să cadă 
în plasa întinsă, cu avocăţească 
artă a chichiţei, de către ministrul 
de Interne, dl. Gavril Dejeu. ba să 
fie atât de mulți că să mai cadă şi pe 
jos, tocmai buni de cules de către 
băiatul de mingi. Virgil 
Măgureanu. Mingea zboară din- 
tr-un teren în altul în timp ce 
publicul scandează, de la începutul 
meciului: „vedea-v-aș ghem!” 

Oricât de mare și cu multe 
animale ar fi circul. nu ţine loc de 
pâine. Stareaţării rea și scumpirile 
transformă mizeria într-una 
multilateral dezvoltată. Multora nu 
le pasă cum și-au câștigat 
bunăstarea, nu-i interesează ce spun 
flămânzii despre ghiftuiala lor,cum 
o duc alții când ei sie lăfăie, nu-i 
doare de starea țării și de viitorul 
ei. Noi, cum nu avem niciuna din 
pomenitele calități porcine, ne 
punem întrebări despre rău și 
cauzele lui. Unde greșim? 

Și dacă nu noi, cine? 


Constantin IORGULESCU 


CURIERUL INFORMATIV. al partidului PENTRU PATRIE [ee] 


LIMITA IERTĂRII 


Desigur, că, din punct de 
vedere al rugăciunii noastre de 
fiecare zi și al apartenenţei 
noastre la învățătura lui Iisus. 
suntem obligați să iertăm 
semenilor noștri greșelile ce au 
un caracter zilnic al unuia faţă de 
altul. dar și al unuia față de o 
societate întreagă. față de o 
națiune întreagă. Putem ierta pe 
cel ce ne-a greșit sau ne-a făcut 
un rău. dar nu şi pe cel ce a comis 
asasinat sau crimă faţă de o 
colectivitate întreagă fie ea: 
neam. țară sau oraș. 

Nimeni nu ne permite acest 
lucru. 

Există o limită peste care nu 
se poatetrece. există în societatea 
umană civilizată o justiţie 
imanentă. Nimeni nu poate călca, 
fără consecinţe. pragul acestei 
justiţii care reprezintă rezolvarea 
umană a dreptăţii sociale. a 
simțului de răspundere pentru 
faptele tale şi a respectuluipentru 
societatea în care trăieşti. 

Însăși „Judecata de apoi” 
implică promisiunea divină a 
„sfârșitului“. aplicarea unei 
răsplăţi drepte a faptelor 
fiecăruia: pentru dezvoltarea 
simțului de răspundere şi pentru 
moralizare. Astfel, omul e supus 
practicării virtuților morale, fie 
din frica acestei judecăţi: sau, în 
mod ferice. din convingere. 
Practicarea, din convingere, 
deschide porţile unui paradis 
moral de mulțumire pur 
sufletească. 

Bunul simț, însă, ne obligă a 
judeca faptele semenilor noștri 
până la o anumită limită, iar 
dincolo de aceasta nu ne putem 
permite. Ar fi de-a dreptul 
criminal să ne permitem a ierta 
pe cei care s-au asociat cu călăii 
națiunii noastre şi care, pe linia 
trădării și vânzării către duşmani 
străini, au chinui! poporul şi au 


Motto: „Și ne iartă nouă 
greșelile noastre precum iertăm 
șinoigreșițilornoștri.“(Mt. 6.12) 


sărăcit țara zeci de ani şi care se 
numesc comuniști. Comunismul 
este expresia trădării și vânzării 
de neam. El este buruiana 
otrăvitoare care otrăvește şi ucide 
în jurul său tot ce nu-i convine. 

De aici caracterul criminal şi 
ucigător ce nu poate fi altoit în 
viitor pe mlădițele noastre 
autohtone. Dacă 'nu credeţi. 
întoarceţi privirea în urmă spre 
miile de oameni care au murit și 
au suferit nevinovați. 

Şi. dacă vă veţi convinge de 
ce-a fost veţi vedea. nu aveţi 
dreptul să iertaţi decât până la o 
anumită limită. iar, de acolo 
încolo, se impune judecarea 
comunismului şi a ocultei care 
în mod antihristic i-a inspirat. 


Câmpulung; 16 fianuarie 1997 
Alexandru BANCESCU 


SATUL 


— Se dedică satului meu, Cuied — 


Cuiedul e îngropat 

— larna — 

În pământ 

Alb! 

Linişte de mormânt. 
Câinii întreţin iluzia 
Vieţii. 

Ninge mărunt. 
Bătrâna Istorie. 

Ne-a uitat, cu totul, 
sub dimia de zăpadă. 
De n-am muri niciodată, 
De n-am muri... 

Căci odată ne trecem, 
Odată trecem 

Ca neaua 


George URSA 
(1980) 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


RAPORTUL 
DINTRE 
IUDAISM 
ȘI 
PĂGÂNISM 


În toate religiile păgâne 
Dumnezeu este o putere 
naturală, personificată, adică 
toate sunt religiuni naturale. 
Deşi, în unele religii sunt 
persoane divine, cu oarecari 
calităţi morale — (grecii, 
romanii), totuși li se atribue şi 
lor slăbiciuni şi greşeli 
omeneşti, sunt de genuri 
deosebite, fiecare cu sfera lui 
de activitate, deci sunt mărginţi 
și nu sunt veşnici. Păgânii nu 
puteau cugeta pe zeii lor decât 
ca pe ei înşişi. În ce priveşte 
originea lor, religiile păgâne 
sunt născociri omenești, care 
au apărut în decursul 
vremurilor, din diferite feluri 
de înţelegere a naturii și 
puterilorei, din anumite practici 
religioase, la diferite familii, 
triburi sau din amestecul şi 
contactul de diferite feluri, între 
ele. Religiile păgâne sunt toate 
legate de un trib, de un popor. 
Câte triburi atâtea credinţe. 

În Vechiul Testament 
origina credinţei în Dumnezeu 
este descoperirea făcută 
poporului ebreu, unde „găsim 
principii universale, — deci 
avem religie universală, 
spirituală, închisă pentru un 
timp în formele unei religii 
naţionale. Totuşi, găsim în ea, 
destul de pronunțată, credința 
și tendința de a înlătura pe 


celelalte religii, pe motiv că 
acestea au o moralitate şi 
învăţătură îndoielnică. 

La păgâni, din mai multe 
religii ieşea una nouă, era deci 
o combinaţie nicidecum o 
învingere a uneia singure. Dar, 
deosebirea cea mai mare este 
în privinţa caracterului moral. 
În Vechiul Testament: sfințenia 
este scopul cel din urmă al 
vieţii, aici se descoperămotivul 
păzirii poruncilor. La păgâni 
motivul este frica. E drept că şi 
în unele religii păgâne găsim 
concentrată şi latura morală, 
dar păzirea moralității era 
numai un mijloc de a ajunge la 
scop şi anume să capete 
favoarea zeilor. 

Astfelcultul Astartei consta 
în desfrâu, al lui Moloh în a 
jerifi copiii; în India văduvele 
se ardeau pe mormântul soților 
lor decedați etc. Răul era 
considerat ca având origina în 
imperfecţiunea naturii omului. 

Chiar religiile Perșilor şi 
Bactrilor, la care se găsesc 
unele idei morale, ideea de bine 
şi de rău, nu s-au putut ridica 
până la ideile mozaismului. În 
ele se vedea clar coloritul 
natural, omenesc: bun este ceea 
ce este natural, viu, curat, 
folositor. Rău este tot ceea ce 
este mort, necurat, păbugitor. 
E drept, că, şi în Vechiul 


Testament, sunt unele practici 
păgâne, care trebuiesc atribuite 
înclinării poporului către 
politeism, precumşi faptului că 
ebreii nu erau încă într-o aşa de 
mare desvoltare încât să 
primească şi să priceapă 
practici şi concepții religioase 
deosebite de ceea ce vedeau în 
jurul lor (obiceiuri ca: 
poligamia, răzbunarea, sclavia 
Și alte practici amorale). 

De unde îşi trag originea 
aceste practici deosebite între 
iudaism şi păgânism? Există 
mai multe păreri. 

Una, că, monoteismul este 
caracteristic religiei ebreilor, 
alta că Abraham a fost introdus 
în înțelepciunea chaldeilor, la 
care se afla o veche tradiţie 
despre divinitate — credință 
transmisă și lui Moise. 

Alţii cred că monoteismul 
ebreilor îşi are originea în 
vechea învăţătură a preoților 
egipteni — la care s-ar fi găsit şi 
credinţa într-un singur 
Dumnezeu — şi că în această 
învăţătură ar fi fost instruit şi 
Moise. Dar aceste teorii sunt 
fără temei. Înţelepciunea veche 
a chaldeilor este o fabulă; este 
dovedit că pe la sfârșitul 
secolului al XVIII-lea î.d. Hr., 
se ştia ceva fabulos despre ea. 
lar în privința monoteismului 
secret al Egiptului, se ştie (din 
inscripțiile descoperite) că: 
Amenofis IV, din a XVIl-a 
dinastie faraonică, a reformat 
cultul în sens monoteist: Zeul 
Ra a fost declarat ca zeu unic, 
dar n-a durat multă vreme. În 
orice caz, zeitatea nu era 
dezlipită de natură (Ra, fiind o 
parte din Soare). Toate religiile 
create, fie-în mod speculativ 
filosofic, fie în mod natural, n- 
au dăinuit. 

Spre a întemeia o religie, 
este nevoie mai mult decât de 
putere omenească. Cel ce 
vorbește în numele divinității 


trebuie să aibă o influență 
nespus de mare, să aibă o 
chemare de Sus, o putere, 
divină, care să-i subjuge pe toți 
voinţei lui. Moise poate că a 
fost iniţiat întrucâtva în 
învăţăturile egiptene, dar este 
imposibil ca ideile religioase 
din Pentateuch să fie pusc 
alături de cele ale preoților din 
Egipt. Dacă privim cu atenție 
se vede că foarte multe 
prescripţiuni mozaice sunt date 
tocmai împotriva învățăturilor 
religioase egiptene. 

O altă teorie este că religia 
ebreilora urmat același curs de 
dezvoltare ca toate lucrurile din 
lume: de la mic la mare, de la 
imperfect la perfect. La început 
ebreii adorau stelele, lumina, 
etc.; din aceste credințe a ieșit 
monoteismul, care a fost dus la 
desvoltare de profeţi. La 
început, lahve era numai un 
Dumnezeu naţional al ebreilor; 
ca şi oricare alt zeu al 
popoarelor vecine. Profeţii au 
fost cei care au ridicat ideea de 
Dumnezeu, la înălțimea unui 
Dumnezeu spiritual, atot-bun 
şi sfânt. Dar, din toată istoria 


“ poporului ebreu şi din studiile 


comparate făcute cu alteregilii, 
se vede că Moise a fost cel care 
areaduspoporul său la credința 
strămoşilor săi și că profeții nu 
au făcut decât să accentueze și 
să scoată în evidență greșelile 
poporului şi abaterea de la 
Legea lui Moise. Nici un profet 
nu s-a considerat că ar fi 
întemeiat religia ebreilor, ci 
totdeauna l-au socotit pe Moise 
ca atare. Nici o religie naturală 
nu s-a transformat într-oreligie 
spirituală la nici un popor. Un 
asemenea fapt nu este cunoscut 
în istorie până în zilele noastre. 

Alţii au spus că popoarele 
semite, şi îndeosebi poporul 
ebreu, au avut înclinare naturală 


Nicolae CRĂCEA 
(Continuare în pag.10) 


Charles Maurras - Legile 
cărora li se supune politicul 


* Revista noastră de orientare 
național creştină reia în paginile 
ei ciclul de articole din presa Şi 
literatura europeană de dreapta; 
articole selectate în funcţie de 
tema adecvată momentului sau 
momentelor politice prin care 
trecem azi noi românii şi 
europenii preocupați de ceea ce 
se-ntâmplă în tumultoasa noastră 
istorie şi de data aceasta l-am 
ales pe Charles Maurras, dar nu 
pentru .. Viitorul Inteligenţei“ ci 
pentru preocuparea sa în legătură 
cu legile la care este supus 
domeniul politicului. O lectură, 
deci, se cere. 

O lectură însă nu indiferentă 
față de opțiunile pe care le vom 
face ulterior și în afara câtor mai 
puține prejudecăţi. E sclipitor, 
părând a fulgera mai mult decât 
a scrie. Să dăm cuvântul 
maestrului. 

„Nu e cazul să te bazezi în- 
tr-un calcul politic, oricât de 
rezonabil ar fi acesta, pe ideea 
sau speranţa că-ntr-o zi toată 
lumea va deveni bună 
redescoperind ideea de bine. și 
nu există nicio convergenţă între 
perfecțiunea morală și cea a 
formelor politice, aceasta din 
urmă fiind dependentă, și deci 
legată, de lucruri cu totul străine 
de morala umană, precum 
condiția geografică sau 
economică de un anumit teritoriu. 

Scipio (Afrinanul), de pildă, 
s-a impus prin blândețe, ceca ce 
ar însemna că din punct de vedere 
moral ar fi foarte bine să fii blând, 
Hanibal, însă, s-a impus prin 
teroare, ceea ce din punct de 
vedere moral ar fi foarte rău, 
numai că atât blândeţea cât şi 
teroarea nu acționează ca forțe 
morale ci afective și sentimentale 
şi într-o cu totul altă sferă. Un 


Dc ali 


cartezian ar zice că şi Hanibal și 
Scipio s-ar afla într-o ordine mai 
mult mecanică decât morală. 
întrucât cei doi generali au fost 
putemici şi fericiţi nu datorită 
moralității sau imoralităţii lor ci 
datorită unor acțiuni, mai mult 
decât orice, mașinale:; blândeţea 
unuia şi teroarea celuilalt erau 
corespunzătoare unor situații pe 
care şi unul şi celălalt le vizau. 
Pentru că, pe de altă parte, dacă 
s-ar fi investit situaţiile și i s-ar fi 
dat lui Hanibal preocupările pe 
care Scipio a ştiut să le 
„îmblânzească* prin gratitudinea 
sa, acestea, indiscutabil, s-ar fi 
ridicat împotriva lui pierzân- 
du-l. La fel. dacă i s-ar fi dat şi lui 
Scipio popoarele pe care Hanibal 
le-a supus prin felurite 
constrângeri, mansuetudinea 
acestuia, acestora le-ar fi inspirat 


tot o revoltă. Cu alte cuvinte atât 


tandrețea. cât şi asprimea, 
blândețea şi violența, înainte de 
a fi morale. sunt simple forțe şi. 
care, în politică. acţionează ca 
atare, fast sau nefast. potrivit 
mărimii lor, a momentului și 
locului în care el se aplică. 
Aceasta însemnând, apoi, că. 
bunătatea sau răutatea. nu 
reprezintă virtuţi în sine, vădite 
în urma succeselor 
insucceselor militare ori politic. 
ci cu totul altceva. Iar faptul că 
un om cumsecade e învingător. 
nu cinstea e cea care-l face să 
câștige şi nici răutatea, când ar fi 
vorba de unul rău sau 
necumsecade, ci cu totul alte 
determinante sau legi specifice, 
la care se supune politicul 
dintotdeauna („„Mes idees 
politiques'* — Fayard 1942). 


sau 


Traducere: Marcel PETRIȘOR 


Pa 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE |pp 


Gheorghe Vâlsan 
SFATURI pentru STUDENȚI 


(Editura Casa Scoalelor — 1942; 
Sub îngrijirea lui Emanoil Bucuţa) 


Cuprinde această carte o 
continuă mărturisire și 
nepreţuite îndemnuri. Cutez să 
adaog mărturia și îndemnul 
unuia care a citit-o demult, la 
publicarea ei. 

În anul 1942, deţinut politic 
legionar fiind, în închisoarea 
Aiud, — unde la acea vreme 
erau cel puţin 1500de legionari 
condamnaţi de regimul 
dictatorial antonescian, și mai 
vârstnici, dar cei mai mulţi 
tineri, cu titluri universitare 
foarte mulţi, dar şi ţărani ori 
muncitori; între condamnaţi 
erau şi elevi de liceu, (cam trei 
sute) — citesc Sfaturi pentru 
studenți. Era o perioadă când, 
ca o concesie, se acorda acest 
drept. 

Se potrivea de minune 
cartea cu aspiraţiile noastre, ale 
tinerilor, (cei mai mulţi, elevi 
sau studenţi de frunte în seriile 
lor, la şcolile de unde fuseseră 
arestaţi). 

Căldura sufletească, pe care 
textul cărții o radia, te prindea. 
Te mâna să aplici, de-ndată, 
îndemnurile ei. Privind 
sănătatea fizică, păstrarea şi 
întărirea ei, sfaturile cărţii — 
mie unuia cel puţin =, mi-au 
fost de un folos nepreţuit. Fără 
exagerare, datorez lor puterea 
de rezistenţă în anii mulţi şi 
grei de închisoare ce a fost 
să-i petrec. 

Am căutat cartea, prin anii 
1970-1975, prin biblioteci. Am 
dat de urma ei prin fişiere; dar, 
sub motivarea că făcea parte 
din fondul de documentare, era 
inaccesibilă. Practic, era pusă 
la index. Desigur, datorită 


conţinutului ei formativ; 


contrar ideologiei și practicei 
comuniste. 


Şi, pentru acest fapt, 


consider că ne împlinim o 
datorie, aducând la cunoştinţa 
tinerilor de azi aceste 
SFATURI; măcar atât cât poate 
cuprinde o serie de prezentări, 
fie ele și succinte. Rostul 
acestora ar fi acela de a trezi 
interesul tinerilor pentru 
problemele auto-formării 
spirituale şi tot-odată pentru o 
viitoare retipărire a cărţii. 
XXX 

Cuprinsul cărţii făcuse 
obiectul a zece prelegeri de 
curs, la facultatea de geografie 
din București. Autorul, 
Gheorghe Vâlsan, rupe, din 
programul cursului său — la 
început de an universitar 1931 
—, primele prelegeri şi le dedică 
acestor sfaturi, socotind că sunt 
mai importante decât instruirea 
de specialitate, şi le adresează 
noilor veniţi la porţile 
studenţiei. Rămân, după aceea, 
ca note de curs litografiate, 
nebăgate în seamă, timp demai 
bine de un deceniu. Emanoil 
Bucuţa, prieten şi după moarte 
alautorului, le publică, în 1942, 
intitulându-le: 

„SFATURI PENTRU 

STUDENȚI" 

Fondul lor, a/ sfaturilor, 
partea lor formativă. este Lol 
atât de utilă, tot atât de 
accesibilă oricărui tânăr (16- 
30 de ani). Cartea ar putea 10! 
atât de bine să fienumită Sfatun 
pentru tineri. 

XXX 

Bucuţa scrie şi prelață 
„Sfaturilor* şi prezintă aici ȘI 
pe autor, precum şi câteva 
aspecte caracteristice al 
îndemnurilor lui. E firesc, € 
bine să le prezentăm şi acum in 
sumarul lor. lată ceea ce am 
socotit necesar: Ș 

— Vâlsan aduce în această 


p: 


, 


CURIERUL 


carte „contribuţii de deschidere 
de zare asupra vieţii”. 

_ „Este o grijă de bună 
îndrumare și o iubire de părinte 

fiecare pagină şi în fiecare 
rând al acestei cărți”. 

— „Este un cult al gândului 
limpede şi al expresiei clare în 
fiecare frază a ei”. 

E aQUGE 10 
caracterului”. 

= sun catehism a) 
omului... la primii lui pasi în 
lume”. 

— „Protesorul de carte se 
face profesor de viaţă.” 

* kk 


laudă 


Pentru a stimula interesul 
lecturii, ne permitem să 
anticipăm prin citate, reproduse 
chiar acum la început, câteva 
idei ce vor fi desvoltate de autor 
în cuprinsul cărţii. 

— „Cele ce se vor spune vor 
fi pentru  dezmorțţirea 
inteligenţei, a simţirii şi a 
voinței proprii a tânărului” 
(pag. 19 în ediţia Casa Şcoalelor 
1942; din care se vor lua toate 
citatele ce vor urma). 

— „Să vă înoiţi prin cultul 
idealurilor mari şi generoase, 
alcărorapărător firesc se cuvine 
să fie în primul rând 
studenţimea.*” (pag.86). 

„Sufletul meu mi-a 
poruncit: spune acestor tineri 
că viaţa poate fi trăită mai 
intens, mai înalt şi mai cu folos 
decât o trăiesc ei” (pag.87). 

—„Am avut scopul principal 
de a vă deschide ochii şi dea vă 
convinge că neajunsurile pot fi 
înlăturate dacă puneţi 
bunăvoință, seriozitate şi 
Slăruință în formarea 
dumneavoastră prin propriile 
puleri” (pag.126). 

Este, credem, deajuns 
deocamdată. 

In câte o pagină a rubricei 
Pentru “Tineri, în zece numere 
consecutive ale curierului 
nostru vom face spicuiri, pe 
rând, din cele zece prelegeri de 
nepreţuit ale Profesorului Gh. 
Vâlsan. 

kk 

„Introducere“: I-a prelegere 

(pag.7 + 20) 


INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


La început; un salut spus 
din toată inima. În faţa acestui 
buchet de tinereţe „bine ai venit 
tinereţe, nădejdea viitorului 
nostru”. 

Apoi sesizarea, că de 
obicei, (atunci ca şi azi, — 
remarca noastră), generaţia 
modernă nu pare să vrea bătaie 
de cap. „Cum avem conserve 
de legume, de tructe, ar fi bine 
(?) să avem şi conserve de 
ştiinţă. (Să remarcăm tonul 
ironic dar binevoitor-glumeţ, 
captivant, al autorului) 

„Ne zorim...* dar tără folos. 

„Desmăţul scrisului 
înseamnă desmăţul sufletului“. 

„Constatarea scăderilor 
(proprii) nu trebuie să 
descurajeze pe nimeni, atunci 
când ai dorinţa de a te forma“. 

Nu e vinovat în principal 
tânărul, „ci noi toţi, adică 
mediul social în care se ridică 
tineretul.“ „...nu avem destule 
cărţi bune şi nici destule 
exemple de laudă. Eroii lui 
Caragiale trăiesc în jurul nostru, 
prosperează, ne conduc din 
fruntea instituţiilor...“ 

„Politica rău înţeleasă ne 
roade ca un cancer nesăţios... 
dinstrugând însușirile de cinste, 
de muncă, de valoare...” 

„Voi începe cursul (din acel 
an) prin a vă arăta cum trebuie 
luptat pentru a vă desbara de 
greşitele deprinderi căpătate 
până acum.” 

„Vă veţi supune la o 
gimnastică sutletească şi veţi 
deveni oameni gata de luptă în 
viaţă”. „Nu se poate să nu 
învingeţi; tocmai fiindcă veţi fi 
oameni, între atâtea paiaţe şi 
păpuşi.” 

„Și nu e lucru de care să 
ducă mai mare lipsă ţara 
aceasta, decât de oameni. Cât 
mai mulţi oameni care să 
învingă armata incomen- 
surabilă de paiaţe“. 

kk 

Având în față textul 
xerocopiat al ediţiei amintite, a 
Sfaturilor pentru studenţi, în 
spicuirile prezentate în cea mai 
mare parte prin citate, am dorit 
să redăm conţinutul primei 


prelegeri. Bineînţeles, în su- 
mar, văduvite de căldura, de 
verva, de duhul întregului text. 
E] este atât de antrenant, încât 
o primă citire se face aproape 
pe nerăsutlate. Şi eşti din nou 
îmbiat la reluarea lecturii. 

Sperăm să fi lost alese 
fragmente, citate îndeajuns de 
incitante. 

XXX 

Trebuie să sesizăm și faptul 
următor: sfaturile lui Vâlsan 
erau date studenţilor în 1931. 
Și cât de apropiate sunt de 
formulările educative legio- 
nare, de împlinirile legionare 
din decada 1927 — 1937. (Cine 
nu le cunoaşte aceste împliniri 
e bine și poate să le cunoască 
acum: Cine nu vrea, cu atât mai 
rău pentru sărmana-i con- 
știință). 

Dedicat ştiinţei geogratice, 
profesoratului, Gh. Vâlsan cu 
sănătatea fizică şubrezită, pute 
nu mai avea timp şi puteri incât 


să [i venit în contact cu elanul 
legionar al acelor vremuri. Dar, 
pândurile, simțămintele care îl 
animau şi pe care el le-a 
exprimat în aceste prelegeri, 
slujeau şi ele aceluiaşi gând 
major: binele ţării, alpoporului, 
al Neamului nostru românesc. 

Considerăm acest para- 
lelism ca fiind încă o dovadă că 
Mişcarea Legionară cores- 
punde nevoilor şi aspirațiilor, 
de tond, ale sufletului românesc 
de totdeauna: de atunci, de 
acum, de viitor. 

Contribuţia lui Gh. Vâlsan 
la ridicarea conştiinţei ro- 
mânești, prin această lucrare, 
trebuie să fie cunoscută; va îi 
nevoie să fie şi retipărită. Până 
atunci şi cu dorinţa de a fi utili 
acelui atunci, să urmărim — în 
numerele viitoare ale 
Curierului Intormativ =, 
celelalte prelegeri. 


(Va urma) 


NOI 


Suntem pământul roditor al unui dacic neam, 
Profeţii marilor căderi de azi: 

Cuvânt pustiu ce am rostit când sângeram 

Şi ne-ngropam martirii camarazi. 


Noi suntem oseminte risipite mii, 

Şi glas de clopot ce-am vestit furtuni. 
Când tulnicile sunau jale pe câmpii 
Noi deşteptam chemarea din străbuni. 


Noi celor drepți le-am înălțat un steag al lor: 
Necoborât de-atunci spre învieri. 

Cu el am străbătut prin mlaștini sau ogor 

Şi l-am sfinţit cu jertfele de ieri. 


Noi suntem mărturia unei lumi ce-a fost, 
Cu sânge cald roşit-am caldarâm şi flori. 
Noi am slujit vecia neamului şi-un rost: 
Pe fruntea țării pus-am aurori. 


Legenda noastră stă și azi ascunsă-n lut. 
Ne pângăresc martirii alți strigoi, 

Ne toamă mărăcini peste mormântul mut. 
Și numele ni-l scuipă cu noroi. 


Noi am căzut răpuşi, dar înviem mereu 

Prin mucenicii care se întorc, prin prunci, 
Sorbim luceferi din genuri spre Dumnezeu 
Şi-ajungem iar la EI când sângerăm pe cruci. 


Petru C. BACIU 


io. CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


RAPORTUI 


IUDAISM SI 


(Continuare din pag.7) 


către monoteism. Si această 
părere este lalsă, deoarece toate 
celelalte popoare semite au fost 
politeiste —, istoria ne este 
martoră —, asa că religia 
monoteistă a ebreilor nu se 
poate explica decât prin 
descoperire divină. 

Pentru a înţelege această 
descoperire trebuie să știm ce 
este religia. Religia este 
legătura dintre Dumnezeu. şi 
om, este tendinţa omului către 
Dumnezeu, prin care omul se 
simte legat de Dumnezeu și 
simte nevoia de a lucra după 
voia Lui. Acest rapont dintre 
Dumnezeu și om presupune 
cunoştinţa lui Dumnezeu 
(Imanuel Kant). 

Judecata, raţiunea omului, 
nu 0 pot aduce. Nu se poate 
considera nici ca ceva înăscut 
în conștiința sau în simţământul 
omului. Asemenea idei sau 
sentimente înăscute în înţeles 
absolut, nu există. Ideea de 
Dumnezeu nu este nici un 
produs al închipuirii omenești, 
fără a avea o realitate. 

Descoperirea divină este un 
produs al influenţei directe a 
lui Dumnezeu asupra 
oamenilor „este rezultatul unei 
simţiri proprii, a înrâuririi unei 
puteri superioare. În om este 
înăscută tendinţa către infinit, 
către ceva superior și în acelaş 
timp putinţa de a pricepe acest 
infinit. Dar, spre a se mulțumi 
această tendinţă și a se înfăptui 
putinţa de pricepere, a trebuit 
ca însăşi divinitatea să se 
descopere omului. Această 
descoperire s-a făcut mai întâi 
în natură şi apoi omului, dar nu 
pe deplin, ci treptat. Lungul 


„ DINTRE 


PAGANISM 

proces de desvoltare începe din 
timpurile cele mai vechi și 
sfârşeşte cu creștinismul, 
pentru că, prin el, s-a atins 
scopul pus înainte. Scopul cel 
din urmă era cunoștiinţa 
pertectă a lui Dumnezeu şi 
obţinerea unei comunicări 
depline între om şi Dumnezeu. 
Aceasta s-a realizat în 
creștinism prin descoperirea 
dată de Mântuitorul Hristos. În 
creştinism a fost descoperit 
omului tot ce trebuia să ştie şi 
să îndeplinească. pentru 
desăvârşirea și mântuirea lui. 

* 

La unele popoare, ca Inzii, 
Perşii, ideia curată a divinității 
nu se pierduse cu desăvârşire. 
Dar nici aceştia nu şi-au putut- 
o menţine multă vreme. 
Adevărurile lor religioase 
rămân nebuloase, superstiții, 
oracole, mituri şi acţiuni 
nedemne iau locul adevărurilor 
curate. 

Voința lui Dumnezeu o 
căutau în lumea simţurilor şi 
nu în cea spirituală. Sunt întru 
totul adevărate cele spuse de 
Sf.Ap. Pavel: „Ceea ce este de 
cunoscut al lui Dumnezeu, 
arătat este întru dânşii; că 
Dumnezeu le-a arătat lor; de la 
zidirea lumii, — ca să nu poată 
ei avea ce să răspundă —, căci 
zidindu-se pe sine înţelepţi au 
înebunit. Şi au schimbat 
mărirea lui Dumnezeu celui 
nestricăcios, cu amestecarea 
chipului omului celui trecător 
şi al păsărilor, și al celor tu 
patru picioare şi al celor ce se 
târăsc.“ (Rom. 1,19) 

Odată cu căderea de la 
adevărata cunoștiință a lui 
Dumnezeu s-au prăvălit în 
senzualitate și imoralitate. lar 


ALEGORII PRINTRE GRATII 
DE VREI 


De vrei, ca să cunoşti esenţa, 
Volumul vieţii-ţi stă în faţă, 
Mereu să-l vezi, filă de filă, 
Să-ţi însuşeşti slova măreaţă. 


Or, de vrei s-admiri natura, 
Priveşte cum s-alintă macii 
Si-n freamăt cum mişcă pădurea, 
Să vezi frunzişul şi copacii. 


Abisului profund al mării, 

De vrei ca să-i cunoşti fiorul, 
Din picătură-n picătură. 
S-ajungi să-i oglindeşti izvorul. 


lar vântului, ce-ntruna zboară, 
Pe căi ciudate, nepătrunse, 

În zborul fără încetare, 

Să-i vezi aripile ascunse. 


La viitorul tău de aur, 

De vrei ca să-i cunoşti popasul, 
Nu pregeta, căci fapta-i cheia, 
Și gândul înţelept e pasul. 


o întoarcere la o viaţă curată a 
fost cu neputinţă. Sforţările 
filosofilor antici sunt mărturie. 
În această căutare a 
omenirii, deci, un loc important 
îl ocupă Vechiul Testament, 
care a străbătut prin mii de fire 
cultul multor popoare, limba şi 
obiceiurile multor generaţii şi 
cu toate acestea, cât de puţin 
cunoaștem conţinutul lui. 
Generaţiile mai vechi îşi 
amintesc fragmente din Sfintele 
Scripturi (V.T.), dar cei de 
astăzi, educați într-un spirit laic, 
nu mai știu nimic despre ele. 
Datorită limbii lor arhaice şi 
greoaie, nu mai atrag pe omul 


loan D. MITREA 


de rând la lectura acestor cărţi, 
iar cei cu cugetări raționaliste 
se depărtează de luminile lor şi 
motivează că Scriptura ar fi o 
carte sacrală, plină de mituri 
străvechi și norme rituale. 
Ştiinţa contemporană dovedit, 
însă, că, Biblia este un 
document de o factură 
deosebită, conţinând o mare 
cantitate de date istorice 
valoroase, o carte sfântă 
inspirată de Dumnezeu. 

* Bibliografie: 

Popescu Mălăești: Valoa- 
rea Vechiului Testament 

V. Tarnăvschi: Introducere 
în Vechiul Testamenl. 


D 


CURIERUL 


DE VORBĂ 


Dimineaţă, de toamnă târzie, a 
Jui de la Hristos 1952... 
În sala „Odobescu', a Facultăţii 
de Litere din Capitală, se adunaseră 
este o sută de tineri, băieți și fete, 
studenti la diferite discipline. care 
așteptau cu nerăbdare şi curiozitate 
să cunoască şi să asculte pe doi dintre 
condeierii distinși ai vremii: Victor 
Eftimiu și Lucia Demetrius... 

După câteva clipe de adăstare, 
zumzetul sălii s-a întrerupt brusc... 
Studentul „de jumă* de la ușă intră 
și, cu ochii dilataţi, spuse aproape în 
soaplă: 

_ „Atenţie. vine'"!... O doamnă, 
între două vârste. înțepată și uscățivă, 
cu figura prelungă, îmbrăcată în gri, 
învăluită de un fum înecăcios de 
mahoarcă rusească. apăru în 
amfiteatru. urmată de un domn mult 
mai bătrân. nu prea înalt, dar solid, 
care pășrea, agale, trăgând după elun 
picior, ca soldatul de la Vaslui. 

După ce se așezară la catedră. 
Lucia lângă fereastra deschisă spre 
a-și savura cu nesaț puturoasa otravă 
asiatică şi Eftimiu. alături de dânsa, 
la câțiva pași. încercând să alunge cu 
scârbă fumul care-i înțepa nările. un 
„tovarăș dela UTM se ridică hotărât 
şi salutând oaspeţii în numele 
Ogranizaţiei. rosti o scurtă alo- 
cuțiune. arătând că „noi dorim să 
auzim. din gura invitaţilor. gânduri 
despre realismul socialist în artă, 
despre piatra unghiulară pe care se 
construiește viaţa fericită în RPR“... 
Maestrul Eftimiu se săltă cu greu și. 
sprijinindu-se de scaun. spuse: 

— Aveţi în faţa voastră o doamnă, 
oscriitoare celebră a timpului nostru. 
se cade să vă vorbească ea mai întâi." 

După ce îşi mai aprinse un trabuc. 
tâfnoasa.„L.ucica“ —aşa cum îi spunea 
Eftimiu —se foi în scaun. ca ocinteză, 
ȘI grăi 

„Văvoispune. dragilor, cum am 
creat și ce reprezintă. pentru mine. 
pentru întreaga clasă muncitoare. 
din Patria noastră, piesa mea 
«Cumpăna». «Cumpăna». dragi 
lovarăși,este capodoperavieţii mele, 
înfăptuită din dorința de a educa 
masele largi populare, de a demasca 

uneltirile dușmanului de clasă, de a 
reliefa figura luminoasă a comu- 
Nistului, a secretarului de partid, care 
cade la datorie, ucis mișeleşte de 
odiosul chiabur... În prima jumătate 
a piesei am arătat... în a doua ju- 


anu 


INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE E 


CU VICTOR EFTIMIU 


mătate am relatat..., în cea de-a treia 
jumătate am...” 

Dar n-apucă să-și termine 
sofisticata-i frază și sala izbucni în 
hohote amestecate cu fluierături... 

— „Nu râdeți, tovarăși, să vă fie 
rușine!” — se burzului 
utemeului. 

„Lucica“, neștiind probabil ce 
s-a întâmplat, făcea feţe-feţe, trăgea 
nervoasă din trabuc, aruncând spre 
noi priviri fioroase... Eftimiu, 
mucalit. interveni, și încercând să 
îndrepte situația penibilă, spuse: 

— De altfel, Lucica are dreptate 
pentru că piesa domniei sale este 
foarte reușită deci... este odată și 
jumătate!... Dar, să vă spun drept, eu 
nu prea înțeleg acest stil de artă. 
Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl 
Lucicăi. scriitorul și poetul Virgil 
Demetrius, bunul meu prieten, ale 
cărui cărți mă copleșesc atât prin 
frumuseţea imaginilor, prin gingășia 
exprimării cât şi prin conținutul bogat 
înidei. Lucica aduce pe scenă zgomot 
de ciocane, o uzină întreagă... Vezi 
un secretar de partid dotat cu toale 
calităţile posibile și un chiabur 
hapsân, rău şi mincinos... Oare, 
secretarul nu are alte preocupări în 
afara construirii socialismului?... 
Nu-i place uneori să ciupească un 
sân durduliu de mulgătoare frunta- 
şă? Chiaburul, cu suflet de fiară, nu 
este animat niciodată de sentimente 
nobile?" 

Din fundul sălii seridică untânăr 
cu păr bogat,negru ca pana corbului, 
îmbrăcat sărăcăcios și cu sfiiciune 
întreabă: 

— Maestre Eftimiu, aș dori să 
ne vorbiţi despre piesa dumnea- 
voastră „Cocoșul Negru”, care pe 
vremuri se juca cu mult succes pe 
scena Teatrului Naţional din 
Craiova”... 

„Cocoșul Negru. da. Cocoșul 
Negru!... Bine, dar cum vreți voi să 
se mai pună în scenă astăzi asemenea 
dramă? Nu vă gândiţi că acolo este 
vorba de Arhanghelul Mihail și că 
Acesta înspăimântă pe comuniști cu 
sabia-i de flăcări?! ... 

Rumoare în amfiteatru. nervo- 
zitate dusă la extrem a delegatului cu 
utemeu!... Pe faţa Luciei Demetrius 
se putea citi groaza, iar ochii 
Maestrului reflectau profundă 
mâhnire și revoltă... 

— „Maestre Eftimiu, întrebă altul, 


omul 


sunteţi autorul minunatei feerii 
«Înșiră-te mărgărite», nu aţi încercat 
să scrieți și în spiritul vremii actuale?" 

— „Am scris «Cocoșul Negru» 
începând cu actul V și l-am terminat 
cu începutul... Eroii mă depășesc, 
acţionează independent de voința 
mea... Da'. am încercat!... Cu câtva 
timp în urmă, mânat de nevoi, am 
urcat cu greu scările Uniunii 
Scriitorilor... Am bătut timid la ușă 
şi, chiar dacă nu m-a invitat nimeni 
înăuntru. am îndrăznit și am intrat... 
Un birou spaţios, bine luminat, cu 
virtrine doldora de cărţi: iar. la masa 
încărcată cu telefoane, cu capul în 
hârțoage, stătea o tânără — să fi avut 
sub 25 de ani — blondă, cu nasu-n 
vânt şi păr auriu. Văzându-mă, că 
intru. mă întrebă rece, fără să mă 
privească: 

— „Cine ești dumneata și ce vrei 
de la noi?” 

Încurcat.ca un școlarnepregătit, 
m-am apropiat și am spus: 

„«Mă numesc Victor Efitimiu și 
am venit la dumneavoastră să-mi daţi 
de lucru!» 

Mirată, oarecum. interlocutoarea 
mea își ridică năsucul din hârtii, mă 
privi cu dispreţ schițând un zâmbet și 
mă-ntrebă”: 

— „Eftimiu Victor, te afli la 
Uniunea Scriitorilor nu la talcioc. 
spune. ce știi să faci?” 

— "Ştiţi, domnișoară.... îi zic eu, 
aș vrea să scnu o piesă de teatru!” 

— "Piesă de teatru? Bine, dar te 
pricepi? Ai mai scris ceva până 
acum?” 

— "Da. am mai scris câte ceva şi 
chiar am publicat pe vremuri!” 

— "Uite, ce e. Eftimiu Victor” — 
îmi zise domnișoara cu prețiozitate — 
treaba asta nu este o floare la ureche, 
nu poate scrie oricine şi oricum: dar, 
pentru că ai venit până aici, te voi 
pune la-ncercare, poate ai noroc şi 
puţin talent!... Am nevoie urgentă de 
o piesă de teatru. în cinci acte, care să 
reflecte lupta și munca poporului 
pentru construirea vieţii noi. Fă una, 
deci, din care să nu lipsească omul 
nou, secretarul de partid și nici 
dușmanul de moarte al clasei 
muncitoare, chiaburul îmbuibat, 
burghezul  nesătul,  satrapii 
neîmblânziți ai celor ce muncesc! 
Plimbă-ţi personajele în timp și în 
spațiu și dacă în penultimul act îl 
ucizi pe secretarul de partid — nu 


dumneata ci odiosul inamic — arată. 
în final. cum, prin grija partidului și 
voinţa celor mulţi. învinge binele. 
construirea socialismului și dușmanul 
de clasă este demascat și distrus... 
Eşti liber. Eftimiu Victor. sunt 
ocupată!... Vino peste o lună cu 
„capodopera“ și nu mai pune 
întrebăni!"* 

M-am îndreptat umilit spre ieşire 
coborând, cu greutate. treptele înaltei 
instituții... 

Chiar în ziua aceea m-am apucat 
de treabă. fără să-mi fac un plan 
concret!... Un secretar de partid cu 
toate calităţile!... Unde să-l găsesc?... 
Aveam în minte numai oameni de 
nimic, beţivani. leneși. ignoranţi și 
răi care, de la tribune improvizate. 
debitau, într-o limbă de mahala. 
numai prostii. cu fraze fără cap și 
coadă. Cunoșteam țăranul român ca 
pe un om plin de tâlc. muncitor şi 
cinstit. cu frica lui Dumnezeu și 
dragoste de pământul strămoșesc, dar 
pe cel „indicat“ nu-l întâlnisem 
nicidecum! Am încercat să fabric. cu 
imaginaţia-mi. fecundă. eroii 
„operei'' mele... Secretarul meu de 
partid făcea ce făcea și o cotea spre 
dreapla sau se înfunda în cârciuma 
din colț unde trăgea câte-un chef 
zdravăn, cu amanta pe genunchi, 
alături de tovarăşii săi de nădej- 
de... În fine. după două luni. cu chiu 
şi vai, am încropit lucrarea și am 
purces spre Uniune... Aceleași scări 
cu nenumărate trepte urcate cu 
trudă şi apoi aceeași ușă capitonată 
în piele, la care bat cu aceeași 
sfiiciune... Deschid, fără să mai aştept 
invitația, și rămân stupefiat!... La 
aceeași masă, cu aceleași telefoane. 
stătea o altă domnişoară; una bună. 
cu păr de abanos strâns în coc. cu nas 
acvilin. mai mare ca al lui Tănase. 
parcă mai vârstnică şi mai înțepa- 
tă... Cu privire de vultur și voce 
pitigăială. de scapete, mă apos- 
trofează: «Cine ești dumneata şi cum 
îndrăznești să mă deranjezi în timpul 
muncii. aşa. pe nepusă-masă. fără să 
te anunți»?...* 

— „Păi, să vedeţi. — zic eu cu 
glasul stins — mă numesc Victor 
Eftimiu, am venit cu peste două luni 
în urmă și aici era altă domnişoară... 
La indicaţia dânsei am scris o piesă 
de teatru iar acum am adus-o. în 
speranţa că se va publica... Dar.unde 
este domnișoara cea blondă?" 


Eugen BĂLAȘA 
(Continuare în pag. 15) 


N a N N a 


„0 


VALERIU... alesul 
frate Valeriu Gafencu 


Mai avem câtva timp. într-o 
exprimare indirectă. asociind 
cuvântul frate de numele unui 
fârtat de vremuri grele. cineva, 
un necunoscut — interesat şi poate 
nu fără motiv — m-a întrebat. 
iscoditor, dacă eram frate cu cel 
căruia îi spusesem asttel. 

Acum îmi pun cu însumi 
aceeaşi întrebare privindu-l pe 
Valeriu. Dar el. de mulţi ani, e 
pleca! în lumea de dincolo. Si 
mai mult încă. de când am fost 
separați. prin temnițe răsleţite pe 
tot cuprinsul țării. Valeriu urcase 
trepte sufleteşti. care îndreptăţesc 
— şi eu cred asta — la acţiunea 
pentru care se strâng mărturii. 

Dar fic şinumai pentru faptul 
de a fi fost Frați de Cruce. tineri 
pomiţi spre slujirea binelui Ţării, 
cu smerema cuvenită faţă de 
dăruirea lui supremă. mă adresez 
amintirii lui spunând: 

„„frate Valeriu“. 

În anul 1943. lui Valeriu i 
s-a ridicat o problemă de con- 
ştiinţă. Cred că a fost. pentru 
devenirea lui sufletească. un 
moment unportant. Şi e bine să 
fie cunoscut. Pentru a fi analizat. 
înțeles și apreciat sub aspectul 
lui sufletesc şi formativ. 

Tocmai pentru aceasta. sunt 
necesare și câteva amănunte ale 
împrejurări: în închisoarea Aiud; 
de doi ani şi mai bine închiși: în 
plin război cu U.R.S.S.-ul: şisub 
presiunea. chiar fizică. a unui 
regim penitenciar de mari 
abuzuri: director al peni- 
tenciarelor pe țară era colonelul 
— pe atunci — magistrat Al. 
Petrescu (cel care. devenit mai 
târziu general. a judecat între 
altele și procesul Maniu): 
director. comandant militar al 
închisorii Aiud. maiorul 
magistrat Aurel Munteanu: legaţi 
printr-o întreagă rețea care, 
pentru interese meschine și 
satisfacţii hedoniste. devenite 
cult, voiau toți — desigur. li se 
ordonase aceasta — să obțină 
destrămarea sufletească a 
deţinuţilor politici legionari de 


atunci. O mare parte dintre ei 
erau tineri, foarte tineri. 

Metode care să facă posibil 
obiectivul scontat erau deja în 
exerciţiu: bătăi — chipurile 
reglementare — izolări. anchete 
Sau numai discuţii așa-zise bine- 
voitoare: dar totul făcut într-o 
atmosferă de derutare şi teroare. 

In fine, se cere şi declarația 
scrisă de desolidarizare de 
simţăm intele şi ideea pentru care. 
din nou, închisorile din țară erau 
arhipline. Să-ţi iubești fierbinte 
Țara. Neamul: să vrei să fii creştin 
adevărat, viu. devenise o pri- 
mejdie socială. un pericolpentru 
conducerea grijulie. pentru 
interesele proprii (camuflate sub 
cele ale bietei ţări şi asta în plin 
război). 

Accepţi desolidarizarea..., ţi 
se flutură pe dinaintea ochilor. o 
posibilă eliberare. Nu..., în mod 
sigur, o perioadă de regim 
penitenciar de pedeapsă. poate 
chiarmairău... Cu câțiva ani mai 
înainte (și aceasta în condiţii de 
pace în Europa şi în țară) grupuri 
întregi de întemnitați politici 
fuseseră suprimaţi. Acum exista 
în plus şi Justificarea stării de 
încordare legată de război. Şi. în 
definitiv. ce mare poveste o 
declarație formală de negare a 
propriei convingeri...? 

Aşa păreau să stea lucrurile 
la suprafaţa. lor. 

Pentru Valeriu. însă. mai era 
un aspect: cel al stării de 
conştiinţă. liste aceasta o 
problemă căreia lrebuia să-i dai 
importanță? Are o valoare mai 
de temei decât celelalte: libertate, 
sănătate, profesie. viaţă chiar? 
Toate aceste întrebări se puneau 
unei conștiințe care analiza adânc 
și clar elementele de viață prinse 
în ghemul încâlcit al perioadei 
istorice din anul 1943. 

Avea douăzeci şi ceva de 
ani. lira nădejdea mamei lui şi a 
surorilor mai mici, care așteptau 
poate sprijin de la el. Era 
combativ prin structură şi înclinat 
spre activism, 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE [ee] 


A ales: „Sunt ceea ce sunt. 
Nu am de ce mă desolidariza. 
Cred în adevăr, în bine şi în 
biruința lor.” 

Maiorul magistrat (care ar fi 
trebuit să slujească adevărului şi 
binelui social). director al 
închisorii, înjura birjeşte şi se 
crucea, când, trecând prin faţa 
ușilor de celule deschise pentru 
inspecţie — doar va recolta 
concesii —, vedea flăcăi în poziţie 
respectuoasă, cuvenită unui ofițer 
magistrat al ţării, dar care nu-l 
piriveau fiindcă ochii le erau 
fixaţi undeva, dincolo de ziduri, 
în spațiul împlinirii datoriei faţă 


CENACLU ÎN 
ÎNCHISOARE 


Prelung în ureche ne huruie dubele, 

celulele, casnele, ard în plămâni, 

pe umeri ne-a pus întunericul şubele, 

iar foamea ne duce de mâini. 

De cincisprezece ani colindăm închisorile, 

de cincisprezece ani sorbim amărăciunile până la 


de cincisprezece ani scrijelim zidurile, tot mai afund, 
să-ncrustăm visele şi ororile. 

Măi Radule, măi Ştefane, 

Vasile, Nichifore, loane băiete, 

aţi scris fiecare perete? 

tavanul, podeaua, zăbrelele, uşa, 

lăcata, zăvorul, cătuşa? 

Să nu rămână nimica nescris, 

nici un ungher, nici o coadă de lingură, 

să vorbească temniţa singură 

cu litere strâmbe şi lungi, de proscris. 


Cuvintele ard cu văpaie în noaptea de zgură, 
c-am pus în amara, cumplita scriptură, 

tot sângele nostru din rană, fierbinte. 

tot aurul strâns de pe scumpe-oseminte. 
S-aşternem în stihuri răstriștile toate, 
neamul să le cunoască şi să le-nveţe pe de rost. 
Cu toţi laolaltă vom izbuti, poate, 

s-arătăm a mia parte din ce-a fost. 


Constantin-Aurel DRAGODAN 


fund, 


Aiud, 1956 


de propria conștiință. 

Sunt convins că mulțumirea 
sufletească, pe care Valeriu a 
trăit-o în acea hotărâre. bucuria 
de a-şi fi înfrânt ezitările. de a-şi 
fi afirmat convingerea proprie 
cinstită şi bună. i-au fost hrană 
sufletească pentru devenirea lui 
de-atunci încolo. Devenire care 
aurcat tot mai mult pe drumul tot 
mai greu al afirmării şi liberării 
conştiinţei de om. de român şi de 
creştin, A fost pentru mulţi un 
exemplu, Fie amintirea lui veşnic 
luminoasă. de frate. şi în 
conştiințele noastre! 


M. NICOLAE 


——OO—O——O—O——O£ZZO£O£O£OO7 >> ——£——£—£—£—O£O£O£>—£—OEOo ee eee ear ic ee ni în vada a îi (pete e 


| 
| 


| 
SĂ 


DP: 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


CONSTANTIN NOICA 


(1909 — 


1987) 


Reputat filosof, cu orientare profund naționalistă 


S-a născut în comuna Grosu- 
Vlaşca 

Primele clase primare le face 
în comună Videle, iar clasa IV-a 
la Bucureşti. şcoala Lucaci. 
Clasele secundare I-IV. la Liceul 
Cantemir din Bucureşti. iarcursul 
Superior la Spiru Haret 

în anul 1931. termină 
Facultatea de Litere şi Filosofie. 
luându-și licenta în filosofie. 
Doctoratul îl 
obtine în Franţa. 
în primăvara 
anului 1940. Din 
primii ani de 
facultate (1929) 
colaborează la ziarul ..Ultima 
oră”: 

În anul 1932. este numit 
bibliotecar la Facultatea de 
Filosofie din Bucureşti. În 
paralel. urmează și Facultatea de 
Matematică şi colaborează la 
ziarul ..Credinţa”. 

În anul 1934. se stabilește la 
Sinaia. unde domicilia soţia sa 
şi. aici. între 1934-—1938.publică 
o seaniă de lucrări de filosofie: 
Maihesis sau bucuriile simple 
(laureată. în 1934. cu premiul 
scriitorilor tineri). Regulard 
directionem.. ingerii (traducere 
din Descanes): Despre fonnă și 
principiile lumii sensibile. şi a 
celei inteiigibile (raducere. din 
Kant): Viaţa și filosofia lui RENE 
Descartes": De Caelo (încercare 
legată de cunoaşterea indivi- 
dului) 

In 1937. Institutul Francez 
din Bucureşti îi publică 
„Meditaţiuni despre. tilosotia 
primă” traducere din Descartes. 

În perioada 1936 — 1938. 
colaborează la Revista 
Fundatiilor Regale. la Vremea și 
ține o serie de conferinţe la radio. 

In 1938. după asasinarea lui 
Comeliu Codreanu. îşi manifestă 
solidaritatea cu Mişcarea 
Lepionară şi se decide să-i 


PERSONALITĂŢI 


LEGIONARE 


sprijine activitatea. după cum 
maârturiseşte: 

— „În anul 1938. odată cu 
asasinarea lui C.Z. Codreanu, am 
aderat şi eu la organizaţia 
legionară. în care de fapt ade- 
raseră numeroși colegi de liceu 
şi prieteni ca: Mircea Eliade. 
Horia Stamatu. Arşavir Acterian 
ş.a... venind în ţară (din Franta) 
am început să scriu articole 
legionare în re- 
vista. Vremea” 
şi apoi în Te- 
vista legionară 
a ID ial a 
? Vestire“. 

In 1940. în calitatea de 
redactor, scoate revista. A dsum”* 
cu un conţinut naționalist, 
legionar, iar în luna octombrie a 
aceluiaşian. în calitate dereferent 
pentru sectorul filosofic. pleacă 
la Berlin. la Institutul Român de 
Propagandă, unde rămâne până 
în iunie 1941. 

În 1949. după expropriere. i 
se fixează domiciliu obligatoriu 
în oraşul Câmpu-Lung Muscel. 
unde rămâne până în 1951. când 
este arestat. În acest răstimp scrie 
„Povestiri din Hegel” şi ..Anti 
Goethe”. lucrări pe care le 
analizează şi le comentează cu 
confrații de preocupări și idei 
ca: Alex. Paleologu. Vasile 
Voiculescu, Nicolae Steinhard, 
Mihai Sora. Petre Manoliu. 
Alexandru Păstorel leodoreanu 
ş.a. 

Aceste cercuri literare sunt 
răstălmăcite de potentaţii vremii 
(considerându-le şedinţe legio- 
nare!) şi constituie cap de acu- 
zare. care duce la condamnarea 
lui C. Noica. în martie 1960, la 
25 ani muncă silnică, 10 ani 
degradare civică şi contiscarea 
averii. Creaţia lui literar- 
filosofică devine crimă de 
uneltire contra ordinei sociale! 


(Redacţia) 


CONCEPȚIA ROMÂNULUI 
DESPRE DUMNEZEU, 
LUME ȘI VIAȚĂ 
ŞI "REEDUCARE" 


Apărut în spațiul geografic 
sud-est european „pe o gură de 
rai”, „Odată cu stejarii și brazii”, 
Românul s-a născut cu o anumită 
credinţă, filosofie și stil de viaţă 
moştenite de la Zamolxe. lisus. 
prin laptele supt de la sânul 
mamei sale. şi ştie că Dumnezeu 
l-a făcut pe om şi toate câte sunt. 
că toti oamenii, câţi vor fi 
existând pe lumea aceasta, sunt 
fii aceluiaşi Părinte şi Dragostea 
Lui îi unește. sau ar trebui să-i 
unească, pe toţi. că relaţiile dintre 
oameni sunt în primul rând 
afective. spirituale. că „dacă 
dragoste nu este nimic nu este” şi 
puterea de muncă este dată 
omului. de Dumnezeu. ca să-şi 
agonisească cele trebuincioase 
traiului. Creştineşte este păcat să 
mănânci munca altuia. iar 
orânduirea socială trebuia să fie 


urmare firească a acestei filosofii. 
în deplin respect pentru va lorile 
culturale tradiţionale și în pas cu 
evoluția ştiinţei şi tehnicii. 
domeniu în care Românul a 
dovedit mare putere creatoare. 

Prin acţiunea criminală. de 
reeducare”. din timpul guver- 
nării comuniste. în România. 
după cum ştim. s-a urmărit. în 
primul rând. distrugerea morală 
şi fizică a tot cecace tineretul 
României avea mai valoros. 
floarea tineretului. care avea o 
conștiință naţională viguroasă. 
axată pe valorile spirituale 
româneşti. concepția Românului 
despre Dumnezeu, lume şi viaţă. 
aşa cum o cunoaşte din istoria 
Neamului Românesc. Dar ca 
trebuie reconstruită. 


Victor ENE 


GUTUIUL 


Ori de câte ori vin bezne 
S-a sculat un brat voinic 
[.-a prins dorul sau mai lesne 
L-a frânt fierul venetic. 


Radu Gyr 


Strălucitor în pârg. e numai rod 
Si-n fiecare rod înfipt-o stea 
Anume de un înger Voevod. 
Trimis de cer. sfințenie să-i dea. 


Mireasma lui răzbea întreaga țară 
Sub semnul vremii-nvăluită-n nori: 
Uitărilor, ce ruga îngropară. 

I:] izvodea din zgură aurori 


Dar un tiran. vicleană-ntruchipare. 
Robit de rang şi-al trupului desfrâu. 
Inscrie ţării crima cea mai mare 
Curmând mireasma-i dulce ca un grâu. 


l-a frânt tulpina. pângărit-a fructul 
De groază pus-a lespede-n zadar, 
Căci nu putu acoperi mormântul 
Mircasma lui şi duhul lui altar. 


Petru C. BACIU 


4% PUNCT DE VEDERE 


Dumnezeu. în marea-l 
bunătate, a înzestrat omenirea cu 
două lucruri minunate: rațiunea 
si liberularbitru. Aceste giuvaere 
pe cât sunt de benefice. dacă 
înainte de a le întrebuința, Îl 
rugăm pe Tatăl ceresc să ne ajute. 
tot pe atât de periculoase sunt 
dacă acționăm bazându-nenumai 
pe propria noastră capacitate. 

Țara noastră. colț de rai 
ocrotit de Dumnezeu, de câte ori 
a fost la mare strâmtorare, şi-a 
propulsat un călăuzitor, care 
încingându-se cu spada nea- 
mului, ne-a dus în pragul Bisericii 
lui Hristos. Confirmarea acestui 
adevăr este presărată, la tot pasul, 
cu exemple de-a lungul sbu- 
cimatei noastre istorii. Poate mai 
briantă ca oricând s-a arătat în 
toamna trecută, când rațiunea 
țării, luminată de Dumnezeu a 
dat de-a dura ceata lui Satan. 

Acum, în fruntea țării, stă un 
temerar, secundat de o echipă. în 
majoritate, de mare nădejde. Oare 
pe acești viteji nu suntem datori 


să-i ajutăm? Evident că da, ca 
să-i ajute şi cerul. Însă, fără gând 
de a ne atinge de hăţuri. Noi 
suntem obligaţi să ne rugăm 
pentru ei și să le oferim părerea 
noastră referitoare la ieșirea din 
impasurile cu care se confruntă. 
L.a ora actuală sunt două necazuri 
care îi pândesc: 

1) Cumplita moştenire 
economică ce stă să ne sugrume 
Și: 

2) Pretenţia Ukrainei de a nu 
se modifica hotarele actuale. 

Nu este nevoie să fii mare 
expert în finanţe ca să pricepi că 
ieşirea din acest marasm 
economic nu este posibilă decât 
printr-o pompare masivă de 
capital. Cunoscând că visteria 
statului nostru este secătuită, 
volens nolens, trebuie să atragem 
investitori străini. Aceștia, firesc. 
nu-şi vor deslega pungile fără a 
căpăta garanţii solide că nu-și 
aruncă banii pe apa sâmbetei. 

Unii negustori agită, tot mai 
insistent, ideea că singura 


PRILEIENI! 


(Continuare din pag.1) 


Acum la sfârşit de secol. în 
pragul unui alt vec (cel de al 
treilea mileniu creştin. într-o 
lume în care idea și prin strădania 
şi practica libertăţii va fi 
dominantă, urmările relelor 
secolului ce e pe sfârșite se vădesc 
tot mai putemic. 

Pentru aceia cu ochii deschişi 
adevărului și cu inima curată este, 
însă. clară și soluția mântuitoare: 
„Credinţa și trăirea în Hristos, 
fiul lui Dumnezeu și dragostea 


de Neam”. 
La ai 


Panidul..Pentru Patrie“ vrea 
să fie, exponentul, în viaţa 
politică a Ţării. a acestei soluții 
salvatoare şi într-un mod 
ponderat şi ferm. 

Sunt mulţi în țară care 


gândesc astfel. Îi numim 
„Prieteni“. Pentru ca prietenia 
noastră să fie utilă Ţării: 

prieteni tineri sau mai 
vârstinici din toate părțile țării și 
de dincolo de granițe vă chemăm: 

„Veniţi, cu noi alături, 
prieteni!“ 

Depășiţi mai puţin impor- 
tantele deosebiri de vederi. 

Depăşiţi rezervele ce vă rețin. 

Înfrângeţi teama care s-a 
înscăunat în suflete, 

Alungaţi indiferența față de 
nevoile Ţării. 

m kk 

Acum, la început de an, vă 
chemăm prieteni: 

„Veniţi alături de partidul 
«Pentru Patrie!» 


garanţie pe care o acceptă, la noi. 
investitorii străini este facilitarea 
cumpărării de terenuri. 

Acceptăm că și aceasta este 
o propunere, însă nu din cele mai 
favorabile ţării noastre. Noi 
putem îndura, constrânși de 
nevoi, cel mult concesiunea 
unor terenuri; chiar pe termen 
lung. Aceasta garantează, cu 
prisosință, orice investiţie. 
Acordându-le guvernanţilor 
actuali toată buna-credință, nu 
credem.că pot minimaliza 
precizarea marelui Ştefan Vodă 
al Moldovei: „Acest pământ nu 
este al nostru, ci al nepoților 
nepoților noștri.** Deci, neabu- 
zând, nimeni nu poate vinde ce 
nu este al lui. 

Cât privește pretenția 
Ukrainei, de a se accepta hota- 
rele actuale, referitoare la țara 
noastră, pretenţia nu are nici un 
fel de acoperire juridică sau 
morală. Chiar dacă ar avea 
calitatea să invoce, ca titlu de 
proprietate, abuzivul pact 
Ribbentrop-Molotov. șansa de 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE [e] 


câștig a vecinilor noştri este nulă. 
deoarece actul respectiv a fost 
denunțat. 

Noi nu cerem nici o palmă 
din pământul Ukrainei. Ei vor să 
ne răpească ce nu a fost nicicând 
al lor. 

Extrapolând toate tratatele de 
succesiune şi acceptând că 
Ukraina este moștenitoarea 
U.R.S.S. nu vedem cum cineva 
poate moșteni un defunct dacă 
respectivul nu a lăsat nici un 
testament. Dar, dacă, cum este 
cazul în speță, „moștenitorul“ 
vrea să intre în posesia unui bun 
ce nu a fost al decedatului. poate 
avea câștig de cauză legal? Greu 
de crezut. 

De aceea. cu tot respectul 
cuvenit, îl rugăm pe domnul 
Președinte Emil Constantinescu 
să nu uite că moşii și strămoșii 
noștri nu au râvnit la pământul 
nimănui, dar nici nu au cedat 
nimic din glia ce ne-a hărăzil-o 
STĂPÂNUL. 


Em. P. 


SUL NOSTRO CAMMINO... 


Sul nostro cammino non c'E piu ritomo, 
Non ce che avanti, soltanto avanti, 

Sul nostro cammino marciamo, ma quanti 
Vedranno brillare per loro quel giomo? 


E quanti, gia giunto quel giomo, potranno 
Godere sereni la gioia ardente? 

Dal cuore s'innalza il grido dolente 

Dei poveri morti rimasti lontano. 


Eppure avanti. O! Dio, e quando 
Sentiamo cantare celesti viole 

Sul nostro cammino, in sferza del sole. 
Lo strano corteggio serpeggia tremando. 


Indamo cerchiamo sfuggire la sorte. 
Dall'alto l'etema sapienza govema 

Ed in questo verso” la vita etema 
Non ct pi ritomo neanche per morte. 


Aiud, 1957 


D.G. PACEAG 


-. 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE 


DE VORBĂ CU VICTOR EFTIMIU 


(Continuare din pae 11) 


«Domnișoara cea blondă». 
lomnişoară. este tovarăsa 
Floarea. redactorul şef al nostru. te 
rog Să NU Îu ireverenţios!... Unde 
ei. iacă îţi spun, deşi nu le 
arășa şefă e în concediu 


nued 


este? 
pnveşie. lov S 
de studii.se pregăteşte să deaexamen 
în anul | la Conservator..- Eu sunt 
vovarășa Duru. ajutorul ei, şi mi-am 


lua! matunitatea anul acesta, la seral, 


cu nota 10!» 

Ultimele cuvinte ale maestrului 
Eftimiu au provocat rumoare şi râsete 
înfundate în Aulă... Vai. Doamne, 
cine ajunsese să judece pe marele 
scriitor pe care mulți îl socoteam un 
Hugoal Carpaţilor!?... 

După potolirea stundeţilor, 
Eftimiu își reia povestirea: „Am lăsat 
manuscrisul tovarășei Duru, iar peste 
altă lună m-am întors să văd 
rezultatul... La biroul masiv oaflu tot 
pe tovarășa Duru. care radia de 
bucurie... «Ştii ce. Eftimiu Victor, 
poți să mă feliciți. tovarășa Floarea a 
plecat în Marea Uniune la studii 
pentru că a picat la examen iar cu am 
fost numită sefă în loculei... Ai avut 
mare noroc!... Ţi-am citit piesa şi 
trebuie să mărturisesc că nu ești prea 
lipsit de talent!... Scrii binişor și 
caligrafic... numai că eroii dumitale 
nu seamănă nici pe departe cu ce ne- 
ar trebui nouă... Secretarul de partid 
nu e destul de convingător și 
combativ. iar chiaburul nu are 
suficientă perfidie, deci nu se- 
ncadrează în personajele tipice ale 
realismului socialist... Şi apoi, cin ţi- 
a spus. frate. să omori secretarul în 
actul Îl. când aveai indicaţia să-l 
ucizi în actul III-IV? Unde e lupta 
maselor oprimate, unde e ura acestora 
faţă de dușman? De ce nu ai nimicit, 
prin voința muncitorimii, pe toți acei 
netrebnici?... Ține-ţi fiţuicile, tovule, 
și mai scrie. scrie că promiţi. dar mai 
ales cultivă-te... Citește-l pe Lenin, 
dar mai ales pe tov. Stalin și. nu în 
ultimul rând, pe Gherea... Îţi 
recomand „Marxismul în lingvistică“ 
al Marelui Dascăl... Citește-l pe Gorki 
și pe Maiakovski, pe Alexei Tolstoi; 
nu pe aiuritul de la Iasnaia; pe 
revoluționarul Alexei, dar mai ales 
pe strălucitul akân, Djambul 
Djabaev!»... 

Cu capul plecat, precum 
Împăratul la Canossa. am părăsit-o 


pe tovarăşa Duru iar în minte eram 
obsedat de mirarea și mâhnirea care 
îl cuprinsese pe un bun arhitect, 
căruia. după ce a clădit o casă după 
toate regulile i s-a spus; «Da. casa 
este bună. daruşa de la intrare trebuia 
pusă pe acoperiş iar fereastra sub 


scară»... 


În sala Odobescu se aud râsete. 
tovarășa Demetrius trage nervoasă 
din chiştocul sovietic, care o frige la 
degetele învineţite. tovarășul de la 
uteme turbează de necaz și freacă 
banca cu fundul, ca ieșit din minți... 

—..Dragii mei, se adresă maestrul 
nouă, vreți să vă mai dau un exemplu 
de realism socialist?" 

—.„Da! maestre'“. răspunseră într- 
un glas cei prezenți...! 

— „Într-un miez de vară,pemalul 
Niprului, la marginea unui lan de 
grâu în pârg, stătea, pe o piatră, blon- 
da Natașa adulmecând. cu privirea 
pierdută în zare și gândul aiurea, 
mirosul grâului unduit de vânt... 
Deodată. din depărtare, se aude un 
ropot de cal care se apropie... Natașa 
tresare... Parcă presimle ceva acum, 
când, de peste doi ani, nu-și mai 
văzuse logodnicul plecat la război... 
Nu mică i-a fost mirarea și fericirea 
când a zărit calul alb. în spume, pe 
care stătea țanțoş, cu boneta pe o 
parte şi pieptul plin de decoraţii, chiar 
Alioșa, iubitul ei!... Alioșa coboară 
eroic din șa, cu priviri vitejești, se 
apropie de Natașa, îi strânge 
bărbăteşte mâna și-i spune: «Noroc 
tovarășă!» Emoţionat, privește lanul 
în pârg. se dșează pe piatră, lângă 
iubita lui. și spune: «Nu prea are 
fosfaţi pământul ăsta»!...* 

"Oare, aşa se întâmplă în 
realitate? Astfel se-ntâlnesc iubiții 
după ani de despărțire? «Noroc 
tovarășă!» îi spune un îndrăgostit 
iubitei lui?... De «fosfaţi» îi ardea lui 
Alioșa. atunci, sau de îmbrățișări, 
pătimașe, udate cu lacrimi de 
fericire!... Acesta este, COPpil, 
realismul socialist'...! 

După câteva ore de profundă 
delectare și întrebări, am părăsit cu 
părere de rău sala Odobescu și pe 
distinsul scriitor, păstrând în suflet o 
admiraţie nespusă pentru îndrăzneala 
lui. atunci când cel mai neînsemnat 
denunţ te putea duce la ani grei de 
temniţă sau chiar la moarte! 

Zi de toamnă târzie a anului de 
la Cristos 1952... 


* P.S. Amintirea acestor 


minunate clipe mi-a stat vie în minte, 
obsedându-mă continuu. Dialogurile 
cu cei doi iluștrii interlocutori sun! 
reale. fără înflorituri scriitoricești 
prea mari. Numele celor două 
„reprezentante“ ale Uniunii Scriiton- 
lor sunt imaginare; Maestrul Eftimiu 
nu le-a pronunţat; poate a socoti! că 
este mai nimerit, din prudență sau 
din dispreţ, să rămână anonime, așa 
cum este de fapt și personalitatea lor. 


Există amici de breaslă care 
consideră că Eftimiu ar fi fost adeptul 
și răspândacul ideilor comuniste cu 
mult înaintea nefastului 23 August. 
Dacă avem în vedere că el nu a 
aşternut pe hârtie nici oineplie realisi- 
socialistă — așa cum au făcut unii 
confraţi ai săi — cred că se cuvine să- 
| iertăm şi să-l dăm exemplu celor 
fără coloană vertebrală care. nici 
astăzi. nu s-au tămăduit de 
„scârbavnicul beteșugz”. 


LA MAJADAHONDA 


(Continuare din pag.5) 


Recent, în Spaniaanilor 1935- 
1937, în asaltul păgânătăţii 
modeme.....se trăgea cu mitraliera 
în obrazul lui Cristos”, scrie 
Domnul Moţaîn Testamentul lăsat. 
Se dărâmau altarele bisericilor: 
Brigăzile internaționale comuniste 
(printre care a fost și brigada Ana 
Pauker a jidanilor din România, 
condusă de fiul de rabin Valter 
Roman -— de fapt Neulander) 
instituie teroarea. Faptul e mărtu- 
risit şi de participanți, de aceiași 
parte a baricadei, înşelați. o vreme, 
de propaganda bine ticluită şi mai 
bine încă subvenţionată în toată 
lumea de păgânii de la Moscova 
sau de păgânii ajunși miliardari la 
Paris, laLondra sau pe Wall-Street. 

XXX 

Şi în trecut, ca şi în secolul 
acesta, Neamul nostru românesc, 
cu sufletul creștin fiind, a luptat și 
a jertfit împotriva păgânătăţii. Prin 
Mircea, Vlad-Țepeş, Ștefan, lon 
Vodă, Mihai Viteazul, Matei 
Basarab, Brâncoveanu şi Tudor, 
dar și prin jerta simbolică a lui 
lonel Moţa și Vasile Marin luptând 
în Spania pentru apărarea 
Creștinătăţii la Majadahonda. 

Și încămai mult, în încleştarea 
din cel deal doilea războimondial, 
pentru păstrarea valorilor creştine 
(cu toată încâlceala de situații din 
acest război) Neamul nostru și-a 
spus cuvântul, prin Corneliu 
Codreanu. Căpitanul Mişcării 
Legionare și prin Horia Sima, 
Comandantul ei. Spre ilustrare să 
amintim, fie şi numai două citate 
din spusele acestora. 

„În faţă stau două lumi: lumea 
creștină a binelui și lumea satanică 
a comunismului. Noi nu putem fi 
decât împotriva răului.” (Citat din 
Căpitanul C.Z.C.) 


Şi în citat din H.S. „Putem 
spune astăzi (după căderea comu- 
nismului) că au mai fost pe fata 
pământului unii, legionariiromâni. 
care nu s-au plecat forţelor răului. 
ci au luptat necontenit cu el.” 

XXX 

Socotim că. aceste faple. 
simbol, prezentate aici, sunt valori 
ale sufletului românesc şi că avem 
datoria să le cunoaştem. 

Avem de asemeni datoria să le 
valorificăm în participarea 
românească la Europa de mâine, a 
naţiunilor, în disputa de astă dată 
ideologică, de trăire şi culturală ce 
se va învolbura pe cerul european. 

Deşi înfrânt în Europa. prin 
destrămarea colosului comunist. 
URSS-ul, răul păgân, difuzat în 
toată structura culturală, politică și 
socială a lumii este acum şi mai 
periculos. El a pornit un alt asalt, 
mai diabolic, mai perfid asupra 
temeiurilor creştine ale lumii de 
azi. 

Cu mijloace rafinate ideologic. 
cu molivări de falsă cultură, cu 
acțiuni de diplomaţie machiavelică, 
sprijinit cu mijloace financiare 
uriaşe, forța răului asaltează 
conștiința omului contemporan. şi 
a aceluia de mâine. prin mate- 
rialism științific, prin economie de 
stoarcere, prinliteratură deşănțată, 
spectacole de forță și de silnicie. 
prin filme de depravare etc. 

În prezent, pornită din sufletul 
Neamului românesc, şi semănată 
de-acum în toată Europa şi în lume. 
lupta Mişcării Legionare. de 
împotrivire la rău. vizează 
închegarea lumii noi europene, 
grupând neamurile creştine în 
slujba lui Dumnezeu. într-o 
rânduială bună, de dreptate, de 
cinste, de adevăr, bine și frumos. 

Toate acestea sunt simbolizate 
laolaltă acum şi pentru viitor la 
MAJADAHONDA. 


a 


REFLECTII ANALITICE 
POSTREPRESIVE 


Omenirii i s-ar Îi putut cruța 
multe suferințe, multe spasme 
sociale şimulte căi intortochiate. 
dacă s-ar analizat cu mai multă 
stăruintă trecutul. descoperin- 
«du-se ce anume îi prieşte ființei 
sale şi nu trebuie lăsat deoparte. 
ce s-a dovedit vital pentru 
perpeluarea vigoarei sale sociale 
după cum trebuie şi trebuia bine 
clarificat ce i-a fost fals şi des- 
truciiv pe drumul pe care si l-a 
'rasal şi l-a străbătut, pentruca. 
dun aci-astă selecuie de valori. să 
se inchepe propresm » măsu- 
rătoare. un criteriu die judecată. 
iu etalon. ceva analog unui con- 
cep! tundamental de desvolare. 
concept care să-l servească apui 
drept criteriu sigur de sporire a 
vitalităţii şi drept axă coor- 
donatoare a științei ce se ocupă 
cu destinul colectivităţii umanc. 

În istorie. rațiunca se impune 
a li slujitoarea intentiilor virtuale 
de desvoliare. Și ar trebui 
susținută de o mare putere de 
desinteresare, spre a putea ordona 
spaţiile obscure şi controversate 
din desfăşurarea evenimentelor. 

Omenirea rătăceşte astăzi în 
labirintul propriilor sale greşeli. 

Neamurile şi indivizii luptă 
cu înverşunare unii împotriva 
altora. pentru a face să triumfe 
teze şi idealuri tot atât de șubrede 
în fundamentul lor. 

Tot ceea ce se întreprinde se 
face la întâmplare. fără a se 
defalca necunoscutul, fără a se 
şti unde vom poposi mâine. 

Nationalismul. în 
accepțiunea sa. nu este altceva 
decât o reacţie a comunităţilor 
sociale împotriva unor greșeli 
izvorâte din alterarea mora- 
vurilor firești și tradiţionale. 

liste îngăduit. oare, să le 
judecănmi cu indulgență. când din 
îngrămădirea lor perpetuă. din 
capitolul lornegativ. ce l-auoferii 
popoarelor. s-a ridiat piedestalui 
bolşevisimului, acest avorton 
apocaliptic al istorici umane, 
avorton cu apucături de căpcăuni 


dovediţi şi devoratori fără 
precedent ai tuturor tendințelor 
de progres şi armonie 

Dbolşevismui se păseșie în 
război pennanent cu Adevărurile 
universale confirmate şi un 
duşman ncimpăcat al triumfului 
Binelui Etem. 

Observăm că. în întregul lui. 
acest sistem este construit cu 
scopuri exclusiv represive. spre 
prigonire neînduplecată a tot ce 
constituie moralitate universală 
ȘI spre cxtemimare radicală a tot 
ce uu împărtășește principiile şi 
ineptiile formulate de corifeii 
londatori 

Bolşevismul nu se luptă. 
propriu-zis. cu entitatea politi- 
co-socială a oamenilor ci cu 
Adevărul ce sălăsluicşte în 
intimitatea lăuntrică a sinelui 
omenesc. 

De aceea Statul bolşevic. 
oriunde a reușit să se înfiripe. nu 
s-a mulțumit să constate, din 
partea supușilor lui. un impecabil 
contormism civic ci s-a străduit 
săpună stăpânire pe forul lăuntric 
al fiecăruia. 

Cetăţenii model ai statelor 
comuniste sunt indivizi disociaţi 
în lumea lor interioară. incapabili 
să gândească cu mijloacele lor 
proprii. sau să-şi afirme aspi- 
rațiile lor personale. 

lii sunt indivizi cu funcţii 
sufletești scopite. mutilaţi. cu 
înclinații standardizate și pertect 
controlabile din cxterior de la 
nivelul Secretariatului General 
al Partidului. 

Triumful bolşevismului sănu 
ni-l închipuim sub forma victoriei 
militare sau a izbânzii politice 
contra lumii occidentale. ori 
dominaţii economice a lumii 
mondiale. 

EL va triumfa numai în ziua 
în care monoproleicultismul va 
Teuși să atingă sau să mineze şi 
ultimele vestigii de spiritualitate 
din om, 

În concluzie. idealul bolşe- 
vismului este desăvârşirea 


distrugerii, este exproprierea 
fiinţei umane de propriile-i 
simțăminte, de anihilarea în 
activitatea socială a oricărui 
rudiment de intenţie morală ori 
de pomire spre spiritualitate, 

Comunismul, ca să devină o 
calamitate socială. a trebuit să-şi 
găsească mai întâi un mediu 
prielnic de parazitare a societăţii 
pc care 0 ura şi râvnea s-0 
desființeze. 

O mână de semidocţi 
aproape analfabeți veritabili în 
slujba unei idei nefaste n-ar [i 
ajuns niciodată o primejdie 
virtuală pentru securitatea 
popoarelor de pe glob. fără 
complicitatea unor maltormati. 
ivilă chiar în sânul acestora. 

ia expansiuneă inepţiilor 
comuniste a contribuit toată 
această iume imbeclizată de 
slogane şi amăgită de promisiuni 
deşane. care astăzi nu mai știe 
cum să se mai apere de invazia 
lor. 

Din viciile. nedreptăţile. 
laşităţile şi cruzimile societății 
burgheze. s-au plăsmuit forţele 
care complotează astăzi contra 
aşezămintelor de bază ale 
omenirii 

Proletariatul timpurilor 
noastre este. în primul rând. un 
produs al moralei egoiste 
burgheze şi al mentalităţii 
oamenilor de afaceri ahtiaţi după 
acumulări fără acoperire morală. 

lîi au preferat să rupă 
solidaritatea națională. în groșând 
rândurile adversarilor cu noi 
categorii de nemulțumiți, şi n-au 
preferat să sacrifice o fărâmă din 
bunăstarea materială din 
comoditate şi predispoziţie spre 
huzur şi îndestulare deşartă. în 


CURIERUL INFORMATIV al partidului PENTRU PATRIE [re] 


loc să-şi aducă tributul. cât de 
cât, la ajutorarea celor multi și 
năpăstuiţi și încercând să 
preîntâmpine. astfel. primejdia 
unei destrămări generale a 
vitalitățui sociale 

În toate timpurile. trecerea 
de la o societate la alta. s-a realizat 
când societatea anterioară a dat 
senine văchic de îmbolnăvire. de 
epuizare şi ca însăși s-a predat 
convulsiilor morţii. Ori este ştiut 
că atunci când cedezi blazării. ai 
consimţit la propria-ţi distrugere. 

Bolşevismul n-a îndreptat 
niciodată. şi nu îndreaplă nicăieri 
nimic. nu aduce nici o idee 
generatoare pentrucă este sterp 
prin aspirație. ci activează 
permanent şi pretutindeni. la 
maximum. fermenții descorni- 
punerii sociale 

Il atrage. ca un cânip 
magnetic. răul din colectivități 
şi-l cultivă erijuliu. spre desă- 
vârşirea (descompunerii. într-o 
formă dură şi într-un mediu 
consacrat exclusiv destrămării a 
ceeace este mai solid închegat. 
Preia materia moartă pe care a 
produs-o societatea anterioară şi 
o injectează cu fermenţii 
distrugerii. 

Comunismul se cutremură şi 
fuge îngrozit de valorile reale ale 
indivizilor care-s oglinzi ce-i 
reflectă permanent hidoşenia 
propriului său chip. şi. de ciuda 
urâțeniei ce i-o oglindește. se 
încăpătânează să-i sfarme 
strălucirea în orice compartiment 
ar descoperi-o 


Dumitru CRISTEA. 

fost deţinut politic, în 

temniţele Aiudului, vreme 
de 13 ani 


Editor: Partidul „PENTRU PATRIE: 
Secretar general de redacţie: George URSA 
Corector: Mircea RAŢIU 

* Articolele neacceptate. pentru publicare. nu se restituie. 

Opiniile exprimate în articole aparţin autorilor. 

Corespondenţă; Partidul PENTRU PATRIE" = C.P.8—27, Bucureşti. 


N.: 1224 — 5852