Ioan Al.Brătescu-Voineşti — În Slujba Păcei (Scrisori) — Primul Război

IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


IN SLUJBA PACE] 


(SCRISORD 


IOAN AL. BRATESCU - VOINESTI 


IN SLUJBA PACE] 


(SCRISORI) 


Dacă te-ai hotărât să spui 
adevărul, pregäteste-te de 
suferință. 


EDIŢIA I-A 


SI) 


EDITURA „CARTEA ROMÂNEASCA“ S. A, 
10,721 — 925 


www.dacoromanica.ro 


PRECUVANTARE 


In timpul räsboiului, pe când scriam a- 
ceastă carte, — victimă a iluziei că sfâr- 
situl monstruosului măcel va aduce cu sine 
o condamnare definitivă a mililarismului, 
mă fericia speranța că fara noastră va 
putea spre cinstea ei, să întreprindă ea ex- 
perienta, utilă întregei omeniri, a organiză- 
rei armatei în vederea construirei, 

Inimicifiile şi spiritul de revanșă, ce rea- 
lizarea idealului nostru național a stârnit 
în Sufletul vecinilor noştri pe de-o parte, 
lipsa de temei, ce atâtea experiențe trecute 
ne îndeamnă să punem pe valoarea şi trăi- 
nicia tratatelor de alianță, pe de altă parte, 
— mă silesc să convin că fara noastră n'ar 
putea, fără o mare primejdie, să dezarmeze 
astăzi. 

E însă în Europa o țară care ar putea-o 
face. Acea țară e Germania. Dupăce, con- 
dusă de un suveran nebun, a făcut trista şi 
atât de costisitoarea experiență că înarma- 


www.dacoromanica.ro 


4 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


rea până ’n dinți, violența si forțu nu i-au 
slujit la nimic, Germania ar putea intre- 
prinde experiența schimbärei  organizärei 
actuale a armatei, in sensul expus in a- 
ceastă carte. 

Ar fi pentru poporul german un prilej si 
un mijloc de a face să se uite ororile să- 
vârșite de el în timpul răsboiului, de a 
potoli ura ce și-a atras prin acele orori, 
si de a-și recâștiga toată stima, admirutiu- 
nea si dragostea la care-i dau dreptul ma- 
rile lui virtuți constructive. 


www.dacoromanica.ro 


IN SLUJBA PACEI 


Dragul meu, 


Mi-a părut foarte rău că nu team gă- 
sit deunăzi, când am venit în orașul du- 
mitale. Am fi petrecut un ceas frumos, 
stând de vorbă în pridvor, despre una, 
despre alta, can vremea bună de altă 
dată. 

Asa, am aflat că erai dus la Bucuresti... 
M'a primit soția dumitale, ma plimbat 
toată grădina, ma tratat cu dulceaţă și 
cafea — şi apoi cu mâna dumneaei m'a 
ajutat de m'am urcat în trăsură, dupăce 
mi-a dat si un mänunchi de garoafe im- 
bătătoare pentru nevastä-mea, care mă 
roagă să-ți scriu, s'o säruti frumos din 
partea ei. 

S'a făcut frumoasă de tot grădina, foarte 
frumoasă. Ai făcut bine de-ai desfiinţat 
tufisurile care împiedicau vederea. Acum, 
aşa, în fund cu dealurile pe care stă de 
streajă mânăstirea, cu munţii sinilii care 
închid zarea, ai acolo un rai. Să trăiţi și 
s'o stäpâniti sănătoşi! 


www.dacoromanica.ro 


6 LOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


M’am mirat si mi-a părut rău, aflând 
dela soția dumitale, că te-ai fi înhămat 
la nu ştiu ce lucrare, privitoare la refor- 
mele politice, puse la cale de stăpânire. 
Mărturisesc ca mă miră si mă mâhneste 
această hotărâre a dumitale; și, dacă am 
luat condeiul să-ți scriu această scrisoare, 
care prevăd că are să fie lungă, e ca să 
încerc să te abat dela această hotărâre, 
dacă se mai poate. 

Asculta sfatul unui prieten bun și mult 
mai în vârstă decât dumneata. Oricâte 
pagini vei fi scris în această privinţă, ru- 
pe-le şi bagă-le în foc, fără codire si fără 
părere de rău — si întoarce-te la meşteşu- 
gul dumitale. 

Ma cunoşti în deajuns si ştii că eu nu 
sunt dintre foarte numcrosii, care au, fata 
de artişti, atitudinea de superioară pro- 
tectie a boerului față cu lautarul care-l 
amuză prin cântecele sale; — ştii că eu 
nu sunt dintre cei ce socotesc politica 
cine ştie ce îndeletnicire de semi-zei, la 
care nu sar putea pricepe un om ce se 
ocupă cu literatura, Dimpotrivă, tocmai 
pentrucă am despre aceasta îndeletnicire 
o idee foarte rea, te rog să urmezi pilda în- 
vatatului doctor pe care-l cunoşti, şi care, 
având și toată cultura şi toată bunăta- 
tea şi toată dezinteresarea și toată grija 
de Judecata posterităţii, ce s'ar cuveni să 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACRI 7 


aibä orice om politic, — rämâne totusi la 
preocupärile sale stiintifice, — desi atât 
prin nastere cât si prin avere, ar aveà 
toată putinţa să ocupe cele mai înalte 
situații politice. 

Am simţit o mare bucurie, când i-am ce- 
tit scrisoarea adresată unui ziar, care-i 
vestea candidatura la nu știu ce colegiu, 
scrisoarea prin care arătă că acel ce can- 
didă era un omonim al lui, — că el nu 
vreă să intre în politică, pentrucă lar stân- 
jeni dela preocupările lui științifice. Mare 
dreptate are! Un om care poate lucra în 
domeniul artei, al ştiinţei, sau al gândirei, 
n'are ce căută în politică. Dacă şi-ar pa- 
răsi acele îndeletniciri, băgându-se în poli- 
tică, ar săvârși o greșeală si un păcat. Ce 
lar putea îndemnă s'o facă? Dorinţa de 
a-și sluji fara? Dar nu si-o slujeste el mai 
bine $i mai cu folos pe calea artei, a stiin- 
fei, sau a gândirii? Pasteur, Claude Ber- 
nard si-au slujit cu prisos tara, dar nu pe 
calea politica. Pe cine-] intereseazä in ce 
circumscriptie au votat, sau daca mäcar 
votau? Lamarck si Darwin si-au slujit mi- 
nunat şi tara şi omenirea, nu pe calea poli- 
ticei. Goethe a lucrat la măreţia neamului 
lui, nu ca ministru la Weimar, ci prin ne- 
peritoarea lui operă literară. Edison îşi slu- 
jeşte admirabil ţara şi întreaga omenire, 
nu pe calea politică, — şi ar săvârşi un 


www.dacoromanica.ro 


8 10AN AL, BRATFSCU-VOINESTI 


mare păcat gi ar fi o mare pagubă, dacă 
și-ar părăsi, fie chiar numai în parte, în- 
deletnicirile ştiinţifice, făcând politică. Ar 
fi o degradare a activitatei lui. Cu ce s'ar 
putea compară faptul lui? Inchipueste-ti un 
muzicant, compozitor sau executant de 
seamă, care, încredinţat de efectele educa- 
tive ale muzicei, într'o bună zi ar zice: 
„vreau să lucrez pentru propäsirea mu- 
zicei“, şi în vederea atingerii acestui scop, 
ar inceta de a mai cântă sau de a mai com- 
pune şi s'ar duce să se bage lucrător într'o 
fabrică de sacâz, să toarne sacâz în cu- 
tioare. Nu râde şi crede-mă, că partea de 
contribuţie a oamenilor politici de toate zi- 
lele la înfăptuirea progresului e tot atât de 
secundară, cât e pentru propäsirea mu- 
zicei, partea lucrătorului care toarnă sacâz 
în cutioare. 

Mi-ar părea adânc rău ca şi inteligenţa 
dumitale să fie confiscată de preocupările 
politicei, asà cum din nenorocire e ab- 
sorbită toată puterea intelectuală a poj- 
ghitei culte din tara noastră. 

Ce îmbrânceşte spre politică atâţia oa- 
meni inteligenţi, e uşor de înţeles. E pe 
de-oparte ispita atotputerniciei, ce dă oa- 
menilor politici pasivitatea maselor şi to- 
leranta reciprocă a stăpânitorilor fata de 
abuzurile ce săvârşesc când sunt la putere; 
—e pe de altă parte ispita notorietäfei 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PACEL 9 


asurzitoare, ce le face presa, compusä în 
cea mai mare parte din lingusitorii stä- 
pânilor de azi si lingusitorii stăpânilor 
de mâine; — şi e mai cu seamă faptul 
că politica reprezintă drumul celei mai 
slabe rezistențe pentru a ajunge în scurtă 
vreme la situațiuni mari. 

De aceia câţi oameni de treabă nu cu- 
noaştem si dumneata și eu, care nu vi- 
sează pentru copiii lor alt ideal, decât 
acela de a ajunge să joace un rol im: 
portant în politică? Căci, în adevăr, ce 
se cere unui tânăr desghetat, ca să poată 
atinge acest ideal? Oaresicare abilitate, 
oaresicare înlesnire la vorbă, — atâta cul- 
tură specială, câta se cere pentru căpătarea 
unei diplome de licenţiat, sau de doctor în 
drept, — atâta cultură generală, câtă plu- 
teste în atmosferă si câtă se poate câştiga 
din zilnica cetire a gazetelor politice, — o 
doză de îndrăsneală si de încredere in 
sine, — tot atâta lipsă de scrupul și de 
spirit autocritic şi în sfârșit o bună doză 
de instinct de parvenire. Atât. 

De aceea răul politicianismului se întinde 
necontenit. El există pretutindeni, in toate 
ţările, dar nicăieri mai mult ca’n ţările ti- 
nere ca a noastră, lipsită de tradiţii cul- 
turale. 

Aiurea, în ţările înaintate, pe de-oparte 
o alcătuire socială mai bună, care micşo- 


www.dacoromanica.ro 


10 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


reaza într'o masură atotputernicia omului 
politic, — pe de altă parte universalitatea 
limbei, care dă omului, ce se ocupă de artă 
sau de ştiinţă, putinţa si a unei vieţi mate- 
riale mai bune si a unei reputatii mai in- 
tinse, — şi în sfârşit o cultură mai serioasă, 
care produce rezultatul unei mai juste apre- 
cieri a valorii diferitelor îndeletniciri, 
fac mai ușoară rezistența împotriva atrac- 
tiei politicei. Acolo, ajuns o personalitate 
în domeniul artei, al ştiinţei, sau al gândi- 
rei, un om n'are dece aspiră altă faimă, 
altă mărire. La noi, masa poporului fiind 
preă ignorantă, politica e drumul cel mai 
scurt către faimă si marire. 

La noi îi trebue unui om, spre a nu se 
lasă ademenit de politică, putinţa de a 
consideră lucrurile în porţiuni mari de timp, 
pentru a şi da seama de netrainicia noto 
rictăţii oamenilor politici; îi trebue o marc 
stapânire de sine şi o doză mare de inte- 
lepciune, când vede, — cum ziceă Cara 
geale, — că „versurile admirabile ale cu- 
tarui mare poet, tipărite după moartea lui 
în ediţie purgată, vor fi recitate în şcoli 
de micii dorobanţi, iar ideile cutărui mic 
barbat politic, purgate-nepurgate, vor fi a 
duse la îndeplinire cu ajutorul dorobanti- 
lor mari de prin cazărmi. 


* 
* * 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 11 


Dar pe dumneata, sunt încredinţat că, 
ceeace te împinge spre politică, nu e do- 
rinta ajungerii la o situaţie, nici goana 
după o notorietate ieftină, ci dorinţa sin- 
cera de a conlucră la progresul tarei. 

Ei bine, iti repet, e o iluzie, o mare 
rătacire, sa crezi că pe calea politică ţi-ai 
putea-o servi mai bine, decât pe calea 
literaturii; îți repet că oamenii politici 
sunt factori cu totul secundari ai realiză- 
rii vreunui progres. Am mai vorbit noi a- 
desea de lucrurile astea şi ajunsesem să ne 
înţelegem. 

Vrând să ne dăm seamă care e partea 
de contribuţie a oamenilor politici la în- 
făptuirea progresului omenesc, cautasem 
mai întâi să ne punem de acord asu 
pra intelesului cuvântului progres, cuvânt 
de zeci de ori întrebuințat pe zi de fiecare, 
dar în atâtea diferite sensuri; şi după lungi 
discuţii ajunserăm la o încheere. Cum pe 
atunci notam regulat rezumatul discuţiilor 
noastre, într'unul din caetele mele, iată ce 
găsesc, în această privinţă. Iti transcriu: 


* 
* * 


Dacă imbratis4m cu mintea toată viata 
pamântească dela ivirea ei $1 până azi, 
dacă ţinem seama că singura dovadă a 
vietei, adică singura deosebire între fiinţe 
şi lucruri se reduce la activitatea vietui- 


www.dacoromanica.ro 


12 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


toarelor; dacä ne gândim cä activitate în- 
semneazä cheltuire de energie, suntem ne- 
voifi să constatăm că rostul vietei oricărei 
lighioane depe lume, dela cea mai de jos 
pe scara zoologică până la om, se reduce 
în ultimă analiză la acela al unui mecanism 
ingenios, prin care se dă drumul, se resti- 
tue în sânul universului, energia adânc a- 
dormită în materia anorganică. In adevăr, 
plantele trăesc pe socoteala mineralelor, 
trezesc energia adormită în ele, îi dau o 
formă mai puţin stabilă, înlesnind restitui- 
rea ei în sânul naturii; acelaș lucru îl fac 
animalele inclusiv omul. Toată activitatea 
vieţuitoarelor, până și gândirea omenească, 
nu sunt altceva, decât forme ale procesului 
de restituire a energiei în sânul naturii. 
Parcă natura ar aveă necontenit nevoe de 
o anumită cantitate de energie liberă, parcă 
energia ar aveă tendinţa de a adormi, luând 
forma materiei anorganice și parcă viata 
ar fi meșteșugul ingenios prin care se im- 
piedică această adormire. Fiecare fiinţă vie 
apare ca o pirotecnie, care fabrică necon- 
tenit explozibile, pe care le cheltuește, res- 
tituind astfel energie liberă în sânul na- 
turei. 

Ținând seama pe deoparte de puternicul 
instinct de conservare cu care sunt înzes- 
trate vietuitoarele, pe de altă parte de in- 
diferenta naturii pentru viata indivizilor si 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 13 


chiar a speciilor, — ţinând seama cum 
prin foame şi prin amor natura asigură per- 
manenţa vieţei, — și în sfârșit ţinând seama 
şi de ordinea în care s'au succedat speciile 
pe aleea principală a vietei, care duce dela 
monera primitivă la om, — suntem iarăşi 
siliţi să constatăm că toată evoluţia vietei 
pamânteşti înseamnă parcă: silinta, casna 
naturii de a născoci un mijloc din ce în ce 
mai ingenios, prin care să se poată împie- 
dică adormirea energiei. Cel mai ingenios 
mijloc născocit până acum, e omul, care 
prin activitatea lui consumă o cantitate de 
energie din ce în ce mai mare: scobeşte pă- 
mântul să scoată huilă, petrol, cărbuni, a- 
tâtea rezervoare de energie adormită și 
acum nazueste să desfaca energia care 
tine la un loc moleculele şi atomii materiei 
anorganice, s'o prinză şi apoi să-i dea dru- 
mul, cheltuind-o pentru satisfacerea nevoi- 
lor sale reale şi imaginare. 

Dar aceasta nu este întreaga realitate a 
vietei, — ci pe lângă această realitate, care 
în ultimă analiză se reduce la trezire și 
cheltuire de energie, viata mai cuprinde o 
realitate internă, aceea care se petrece pe 
dinăuntrul vieţuitoarelor, realitate făcută 
din sensaţii, sentimente, înclinări, dorinţe, 
voinţă, conştiinţă. 

Privind vietuitoarele pe din afară, evo- 
lutia vietei pare a însemnă silinta naturii 


www.dacoromanica.ro 


14 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINFSTI 


de a produce vieţuitoare, care trăind, să 
cheltuiască din ce in ce mai multă ener- 
gie; — privindu-le pe dinäuntru, evolutia 
vietei pământeşti pare a însemnă silinta 
naturii de a produce vietuitoare din ce in 
ce mai conştiente. 

Si iată că lunga, anevoioasa si migä- 
loasa evolutie a vietei pe pämânt a ajuns 
să producă aceasta lighioanä curioasă, 
omul, care nu mai primeşte să joace rolul 
de trezitor de energie adormită, cu ace- 
eași resemnare, cu care-l primesc vietui- 
toarele de până la el. 

In adevăr, vietuitoarele până la om trăesc 
fără a cercetă, fără a se răsvrăti împotriva 
vietei; toate actele le săvârşesc ca întrun 
somn hipnotic, mânate de o voinţă neso- 
văitoare, ce parcă ar fi înafara lor. Prin 
foame, natura le sileşte să se hrănească, 
deci să continue de a trai; prin amor, le 
constrânge să se propäseascä. Neputän- 
du-se vedeă trăind, nu-și pun întrebări a- 
supra rostului existenței, nu cârtesc impo- 
triva vietei, oricât de grele ar fi condiţiile 
lor de traiu, oricât de ticăloasă le-ar fi 
viaţa. Omul, spre deosebire de celelalte vie- 
tuitoare, se vede trăind, e şi actor şi spec- 
tator în viata, şi în fata marilor dureri, a 
mizeriilor de tot felul, începe să facă bilan- 
ful activului și pasivului vietei, începe să 
discute valoarea şi legitimitatea existenţei. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 15 


Şi iată că, pe lângă ceilalţi factori care au 
contribuit la evoluţia vietei până la om, 
intervine cu apariţia omului un nou factor 
de evoluţie: voinţa lui conştientă, care nu 
mai tolerează preschimbarea lucrurilor la 
întâmplare şi care näzueste să joace un 
rol din ce în ce mai însemnat în evoluţia 
ce se va scurge de aci încolo. 

Partea de evoluție, datorită voinței con- 
stiente a omului si care convine majorităţii 
oamenilor, trebue numită progres. 

Dar există o mare diversitate si con- 
trarietate în dorinţele oamenilor; foarte a- 
desea unul vreă realizarea unei dorinti, 
iar altul realizarea dorinţei diametral opuse. 
E foarte adevărat; totuși sunt unele do- 
rinti în privinţa realizării cărora toți oamc- 
nii sunt de acord, 

In adevăr, toţi oamenii sunt de acord 
că durerea fizică e un lucru de evitat. 
Nu există om care să dorească să sufere 
fiziceşte, — nu e om căruia să-i placă să 
fie bolnav, — sau dacă sunt asemenea oa- 
meni, ei constituesc cazuri patologice, anar- 
male, excepţii de care nu se poate ţine 
seama. Imensa majoritate a oamenilor fug 
de durere, doresc să n'o îndure niciodata. 
Aşă dar, una' din dorinţele comune tutulor 
oamenilor, e evitarea si înlăturarea dureri- 
lor fizice; realizarea ei constitue un act de 
progres, 


În 
1 À rt 


www.dacoromanica.ro 


16 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


Un al doilea lucru asupra căruia oa- 
menii deşi nu sunt tot atât de acord ca 
asupra evitării durerei fizice, totuși nu sunt 
preă departe de o deplină înțelegere, e că 
excesul de egoism e o sursă de ncfericire. 
Egoismul, armură care izolează suflet de 
suflet, văl al lui Maia, care ne împiedică 
de a vedeă adevărul. Ce suntem noi toţi 
si fiecare în parte? Bucäti din aceiaşi sub- 
stanta, limitate în porțiunile deosebite de 
spaţiu pe care le ocupă trupurile noastre. 
Și din pricina acestei limitări în spaţiu, ne 
urâm ades unii pe alţii, ne chinuim reci- 
proc si ne întremâncăm. Ce tristă $i ce tra- 
gică nebunie! Veniti pe lume fără voia 
noastră, incapabili din pricina micsorimei 
minţii noastre față cu imensitatea univer- 
sului, de a pătrunde intenţiile puterei u- 
riase care a creat viata si de a găsi un 
sens existenței, — singura atitudine şi fo- 
lositoare si inteleapta, ce ar trebui să avem 
unii fata de alţii, e compătimirea şi ajuto- 
rarea reciprocă. Şi totuşi, adeseori, ne chi- 
nuim reciproc, sporind prin voinţa noastră 
suferinţele legate de trupurile noastre su- 
puse durerii! — Toate urgiile ce se în- 
tâmplă în tragediile închipuite de mintea 
poeţilor, au la obârşie, ca $i cea mai mare 
parte a nefericirilor reale, un act de e- 
goism din care isvorăsc. H ucis Polonius, 
suferă, innebuneste şi moare Ofelia, — su- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 17 


feră, înnebunește si moare Hamlet, — su- 
feră fratele Ofeliei. Care este isvorul ata- 
tor nefericiri? Actul egoist al lui Claudius 
de a fi ucis pe fratele său, tatăl lui Hamlet, 
pentru a-i răpi tronul şi soţia. El ucis Casio, 
— e chinuită şi ucisă Desdemona, — se 
chinueste şi se sinucide Othelo. De unde 
isvorăsc toate aceste nefericiri? Din egois- 
mul lui Iago, care neputând uită că la ne- 
socotit Desdemona, atâtä cu mijloace dia- 
bolice în sufletul lui Othelo gelozia, altă 
formă de egoism. Şi așa mai departe. Nu 
există tragedie, reală sau imaginată, nici 
măcar tragediile greceşti, în care fatalita- 
tea jucă un rol atât de important, care să 
n'aibă la origină un act de exces de e- 
goism. Omenirea ştie bine acest lucru si 
toată opera ei de legislație nu e altceva, 
decât suma sfortärilor ei de a pune strajă 
exceselor de egoism. 

Deci a doua dorință comună şi folosi- 
toare majorității oamenilor, e combaterea 
egoismului; iar realizarea ei constitue un 
act de progres. 

O altă dorinţă, a căreia realizare e avan- 
tajoasă întregei omeniri, e dorința de a 
cunoaşte natura în mijlocul căreia trăim 
și legile care o cârmuesc şi de a cuceri si 
domestici uriașele ei forţe. 

Dar pentru ca omenirea să poată realiză 
invingerea durerii, limitarea egoismului si 


Braiescy Voisigri In slujba păcei. 3 


www.dacoromanica.ro 


18 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


cucerirea fortelor naturii, trebue ca un nu- 
măr din ce în ce mai mare de oameni să 
fie scoşi din situaţia inferioară şi vătămă- 
toare de a trăl numai ca animalele, trebue 
ca un număr din ce în ce mai mare de 
oameni să devie conştienţi şi capabili de a 
conlucră la realizarea dorințelor folositoare 
umanitätei. 

Intro singură formulă, progresul ome- 
nesc constă în realizarea unui minus de 
durere, unui minus de egoism şi unui plus 
de putere de cunoaştere şi de conștiință, 


* 
* * 


Si acum să vedem care e contribuţia 
oamenilor politici la înfăptuirea progresu- 
lui, $i să nu uităm nici pe uriasii politicei: 
Solon, Licurg, Caesar, Napoleon, Bismarck, 
Cavour. Oare au contribuit ei mai mult, 
decât toate geniile medicinii si hirurgieiy 
— decât toţi acei care au descoperit aneste- 
zicile, sau specificele atâtor boale; decât 
acei care au cucerit și domesticit forțele na- 
turii; — decât acei care au biciuit igno- 
ranta, răutatea şi prostia; decât acei care 
au creat opere producătoare de :ncântare 
gi de mângâiere; — decât acei care, zugra- 
vind durerea celor umiliti, ne sădesc în su- 
flet milă pentru suferinţele altora; — decât 
acei care, printr'o cercetare $i o cugetare 
de-o viață întreagă, descoperă adevăruri, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUTBA PACEI 19 


care lumineazä calea omenirei spre mai 
bine; decât acel care s'a răstignit pe cruce 
pentru a da omenirei o doctrină de compă- 
timire si de înfrățire? 


Care este partea de contribuţie a oa- 
menilor politici pentru înfăptuirea progre- 
sului prin realizarea unui minus de durere? 
Ei au descoperit leacurile împotriva boli- 
lor? Ei au descoperit vreunul din inge- 
nioasele aparate sau metoade hirurgicale? 
Fi au descoperit anestezicile? 

Dacă ai fi adunat la un loc toate par- 
lamentele din lume, prezidate de toţi împă- 
ratil şi toţi regii, dacă ai fi tixit tribu- 
nele cu toţi diplomaţii și le-ai fi pus pro- 
blema următoare: în fiecare zi angina dif- 
terică ucide mii de copilași, în fiecare zi 
mii de mame își frâng mâinile de durerea 
acestor pierderi; sau: în fiecare zi, pe fie- 
care ceas se întâmplă accidente, se îmbol- 
năvesc oameni de boale care reclamă ope- 
ratil foarte dureroase. Ce e de făcut pen- 
tru înlăturarea acestor dureri? Oricât s'ar 
fi silit minţile acestor cârmuitori ai omeni- 
rei, nu puteau descoperi nici serul antidif- 
teric, nici cloroformul. 


www.dacoromanica.ro 


20 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


Pentru înfăptuirea progresului prin com- 
baterea egoismului, au contribuit oamenii 
politici, dar nu în măsura în care ne-ar 
indemna să credem o considerare super 
ficială a lucrurilor. 

Inceputul luptei împotriva egoismului se 
pierde în negura veacurilor. Cu mult îna- 
inte de ivirea conștiinței omenești pe pă- 
mânt, natura prin fel de fel de mijloace 
a dus lupta împotriva egoismului, impu- 
nând vieţuitoarelor îndatoriri cari depășeau 
interesele lor individuale. 

Unul din cele d'întâi mijloace întrebuin- 
tate în acest scop, a fost amorul bisexual. 
Primele vieţuitoare creiate de natură se 
reproduceau prin sciziparitate. Dintr'un in- 
divid, ajuns la o anumita marime, se des 
făceă o parte, care constituiă un alt in- 
divid. Un mod de reproducere, venit de 
sigur după 'sciziparitate, a fost ermatrodi- 
tismul: pe aceiaşi vieţuitoare doua organe, 
care vin la anumite epoce în atingere, pen- 
tru a da naștere unui alt individ. Si în 
sfârşit amorul bisexual: indivizi de sexe 
deosebite, cari se caută unul pe altul, nu 
spre a se distruge, ci pentru a săvârși actul 
prin care se asigură continuitatea vietel. 
A te preocupă de altcineva decât de tine 
insu-ti, a-l căută in alt scop decât acela de 
a-l ucide și a-l mâncă, e un început de în- 
vingere a egoismului, Dar atâta nu era 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 21 


de ajuns, — şi iată că vieţuitoarelor ce 
vin mai târziu, natura le impune îndato- 
rirea de a cheltui o parte din activitatea 
lor, în căutarea unui loc, în care să-şi de- 
pună ouăle, loc adăpostit şi prielnic des- 
voltării larvelor ce vor ieși din acele ouă. 
Nici atât nu eră de ajuns — şi iată că vie- 
tuitoarele ce vin mai târziu trebue să îngri- 
jească ele insile de oule lor, să le ocro- 
tească, să le clocească, cu căldura trupu: 
lui lor. Era încă prea putin, si natura pro- 
duce animalele vivipare, le impune dra- 
goste pentru puii lor şi le constrânge astfel 
să-şi cheltuiască o din ce în ce mai mare 
parte din activitatea lor cu îngrijirea ace- 
lor pui. Şi constatăm în acelaș timp că, cu 
cât un animal e mai sus pe scara zoologică, 
cu atât puiul său e mai târziu de sine stă- 
tator și mama nevoită să-l îngrijească mai 
multă vreme. Asa ca amorul bisexual, dra- 
gostea părinților pentru urmaş şi întârzie- 
rea epocei desinestărei urmașului apar des- 
lusit ca nişte mijloace întrebuințate de na- 
tură, pentru a impune vieţuitoarelor preo- 
cupări în afară de interesele lor indivi- 
duale, ca un fel de gimnastică de altruism. 

Cu sute de mii de ani înainte de ivirea 
pe pământ a subomului, natura pregatea 
posibilitatea ivirei omului. 

Când s'au ivit sub-oamenii, când au a- 
juns să trăiască în turme, în mod incon 


www.dacoromanica.ro 


22 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


stient au simtit cä e spre folosul lor sä nu 
se intredistrugä. Preceptele morale funda- 
mentale, cu mult mai târziu căzute în con- 
ştiinţa intemeetorilor de religii si formulate 
de ei: „să nu ucizi, să iubeşti pe semenul 
tău“, au fost presimtite si practicate in- 
nainte de căderea lor in conştiinţă. Dar 
suboamenii nu pot nici simţi, nici mai putin 
pricepe tot înţelesul notiunei semen. Cei 
din alta turmä nu le par semeni ai lor. Tur- 
mele se bat intre ele, se intrenimicesc, se 
împacă, se încrucişează. Din acest învăl- 
mäsag iese o turmä mai mare, care träeste 
si se îmulteste biciuitä de foame si de 
amor. 

In mijlocul acestei turme de suboameni 
se ivesc primii oameni. Se deosibesc de 
semenii lor printr'un plus de simtire, care 
„e face de neindurat nu numai mizeriile lor 
proprii, dar şi ale celorlalți membiii ai tur- 
mei și printrun plus de conştiinţă si de 
rațiune care-i face să întrevadă pricinile 
acelor mizerii, putinţa înlăturării lor şi pu- 
tinta perfectibilitatii semenilor lor. Cei d'in- 
tai luptători conștienți împotriva porniri- 
lor animalice de distrugere, deci împotriva 
egoismului, sunt întemeetorii de religii; 
căci ce sunt primele religii şi ce conţin ele? 
Pe de-oparte un sistem de explicare a lu- 
mei, ca o hrană pentru potolirea apetitu- 
lui de a şti, ce începeă să încolţească în 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 23 


om peste apetitele de a mânca şi de a se 
reproduce; iar pe de altă parte, un sistem 
de norme de purtare: măsuri higienice, in- 
terzicerea unor practice animalice, privatii 
pentru înfrânarea lăcomiilor de tot felul. 

Cel mai bun secundant al întemeetoru- 
lui de religii e frica, groaza pe care o in- 
spiră membrilor turmei forțele uriaşe ale 
naturii. El se sileste să-i convingă că de 
vor adoptă normele de viață indicate de 
el, vor îmbună acele forţe şi le vor face 
prietene; iar de nu-i vor urmă sfaturile, își 
vor atrage ura si răzbunarea lor. 

Când mijloacele de persuasiune, pildele, 
sfaturile, blestemele nu sunt deajuns, înte- 
mectorul religiei recurge la constrângere. 
El îşi organizează o putere executivă,— 
isi alege vechilii, care i se pare că lau în- 
teles şi pe care-i judecă in stare să-l ajute 
la realizarea idealului său de îmbunătăţirea 
semenilor săi. Bine înţeles, acești vechili 
trebue să fie puternici, pentru a inspiră 
teamă turmei. 

După moartea inteineetorului de religie, 
turma rămâne împărțită în două tabere: 
una cea numeroasă, a stäpânitilor, — alta 
mai mică a vechililor. Vechilii întemeeto- 
rilor de religie sunt strămoşii preoţilor și 
ai oamenilor politici. 

Ei n'au nici una din virtuțile întemeeto- 
rului de religie, nici bunătatea, nici pu 


www.dacoromanica.ro 


24 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


terea de cugetare, nici sentimentul comu- 
nității cu o conştiinţă superioară, nici preo- 
cuparea de perfecţionarea semenilor. Sim- 
tind prea putin avantagiile ce ar rezultă 
din această perfecționare, dar simțind 
foarte bine avantagiile situaţiei lor de stă- 
pânitori, ei răstălmăcesc doctrina întemee- 
torului religiei, în felul care le poate asi- 
gură mai bine stăpânirea cetei, în care nu 
mai văd o turmă de păstorit, ci o turmă 
de muls şi de exploatat. 

Rezultatul acestei purtari e că egoismul 
individual a fost învins numai în parte şi 
că acum a apărut egoismul de clasă, Lupta 
e de reînceput. O duc profeţii. In acest mo- 
ment al istoriei societätei omeneşti, ce fac 
oamenii politici? In tovărăşia preoţilor ei 
apără prin toate mijloacele ordinea consti- 
tuită a timpului în care trăesc, socotind de 
criminali, pe cei ce cârtesc împotriva ei. Si- 
tuatia viitorului întemeetor de religie va fi 
mult mai grea, decât a predecesorului său. 
EI va avea de luptat nu numai împotriva 
egoismului individual, ci şi împotriva e- 
goismului de clasă; cei împotrivă cărora 
va aveă mai ales de dus lupta, deţin toată 
puterea. El va fi revolutionarul, anarhistul. 

Atâta timp cât el se mărginește să-și 
propovăduiască doctrica către cei mici, 
către cei umili, prin pilde, prin parabole, 
puternicii zilei zâmbesc, îl desconsidera: 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACRI 25 


„un nebun care vorbeşte de infratirea o- 
menirei...““ In ziua însă când pune mâna pe 
bici, să gonească zarafii din templu, în ziua 
când devine militant si când se simt pri- 
mejduiţi în situaţiile lor, cârmuitorii, preoţii 
şi oamenii politici, nu stau la îndoială: îl 
prind, îl judecă, îl osândesc şi-l rästignesc. 

De atunci, şi azi încă, dat fiind că so- 
cietățile omeneşti sunt împărţite în două 
tabere, una mai mică dar mai bine orga- 
nizată, a stăpânitorilor, şi alta mai mare 
dar mai slabă, din pricina dezorganizărei, 
a stapanitilor, — politica nu e altceva, 
decât arta care are de obiect găsirea mij- 
loacelor, prin care se poate asigură unei 
minorități comoda si tolerata dominare si 
exploatare a majoritäfei. De faptul că în- 
totdeauna şi pretutindeni, în orice societate 
omenească se ajunge la exploatarea majo- 
ritätei de către o minoritate, nu sunt vi- 
novati oamenii politici, Această dominare 
a majoritatei de către o minoritate este fa- 
tală şi inevitabilă, ea e un corolar al luptei 
pentru existenţă. Rolul omului politic este: 
de a face ca această dominare inevitabilă 
să fie comodă și tolerată, căci dacă nu e 
comodă şi tolerată, isbucnește revoluţia. 
Orice altă definiţie a politicei e falsä. Exac- 
titatea acesteia se poate dovedi în toate 
felurile, 

O dovedeşte faptul că istoria politică a 


www.dacoromanica.ro 


26 IOAN Al. BRATHSCU-VOINESTI 


oricărei societăţi omeneşti e istoria luptei 
dintre clasa stăpânitoare, care vreă să-şi 
păstreze neştirbite toate drepturile, privi- 
legiile si prerogativele moștenite din trecut 
şi între clasa stäpânitilor, care vor să facă 
să înceteze acele privilegii şi prerogative 
care-i vatămă adânc interesele. 

O vädeste faptul că, dealungul veacuri- 
lor, libertatea de cugetare şi de acţiune a 
popoarelor n'a fost niciodată acordată de 
bună voe de conducători, ci smulsă din 
mâna lor, cu violenţă, prin revoluţie. 

O vădeşte faptul că cea mai utilă parte 
din activitatea oamenilor politici este cri- 
tica, ce odată căzuţi dela cârmă, o fac ce- 
lor ajunși, In adevăr, plecaţi dela cârmă, 
simt din pricina pierderei atotputerniciei 
de care se bucurau până în ajun, un mare 
parapon, o mare durere. Această durere 
n’o pot trambita, căci n'ar interesa mul- 
timea. Omenirea nu mai e atât de ticăloasă, 
încât jeluirile tiranilor care au pierdut pu- 
terea s'o poată înduioșă, 

Ce fac conducătorii intarcati de dulceata 
puterei? Intraţi acum și ei în ceata stăpâ- 
nitilor, îşi căsătoresc necazul lor cu du- 
rerea multimei; în numele durerilor clasei 
numeroase, critică purtarea celor dela 
cârmă. De sus îndreptarea acelor suferinti 
li se păreă o utopie; iar cei ce le atrăgeau 
atenţia asupra lor, subversivi, turburători 


www.dacoromanica.ro 


tn BLUJBA PACEI 27 


ai ordinei constituite. Si iată că detinäto- 
rii puterii, temându-se, pe de-oparte de 
simpatia ce câştigă în ochii multimei opo- 
zitia care i-a îmbrățișat cauza, pe de altă 
parte de ura multimei, — sunt siliţi să se 
poarte ceva — ceva mai omeneste. 
Vrând-nevrând, oamenii politici sunt vic- 
tima unei iluzii de perspectivă. Puterea e 
comparabilă cu un cerc mic în mijlocul 
unui plan cu mult mai mare. In cerc stă 
ceata stăpânitorilor, în restul planului ceata 
stäpânitilor. Afară din cerc, îi vezi circom- 
ferinta convexă, intrat în cerc, i-o vezi con- 
cavă. Afară din cercul puterii, omul politic 
critică activitatea guvernantilor, le vede 
cusururile, le demască relele, vede păsurile 
multimei şi găseşte legitimă recurgerea la 
orice mijloace, pentru a sill pe guvernanti 
să-şi modifice guvernarea; — intrat în cer- 
cul puterei, el vede mai cu seamă păsurile 
guvernantilor, se face apărătorul cel mai 
aprig al actualului în care träeste si nu 
mai vorbeşte decât de respectul ordinei 
constituite; ajuns la putere, mintea lui nici 
nu mai poate concepe cum cineva poate fi 
nemulțumit cu starea socială, care lui îi a- 
Sigură atâta atotputernicie. Asa că, în a- 
ceastă luptă împotriva egoismului stăpâni- 
torilor, oamenii politici sunt mult mai utili 
când nu sunt la putere, decât când sunt. 
Aşa se explică şi pentruce toate spiritele 


www.dacoromanica.ro 


28 JOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


superioare, in politica, nu pot suporta dis- 
ciplina de partid si sunt vecinic in opo- 
zitie. 

La lumina acestor consideratiuni se poate 
vedeà ce redus e rolul oamenilor politici la 
infäptuirea progresului pe calea realizärei 
unui minus de egoism. 


* 
* * 


Partea de contributiune a oamenilor poli- 
tici la înfăptuirea progresului, prin realiza- 
rea unui plus de putere de cunoaştere şi de 
conștiință, nu e atât de mare, încât să sară 
imediat în ochii cuiva. 

Omenirea a realizat pe această cale un 
progres uimitor. Mintea omenească a găsit 
mijloace să se mărească pe ea însăşi, să 
perfecţioneze organismul nostru, care e 
aparatul nostru de cunoaștere, să-i com- 
plecteze lipsurile, prelungind puterea sim- 
turilor noastre dincolo de hotarele ei na- 
turale. N'avem un simţ special al direcţiei, 
mintea a scornit busola. Simturile noastre 
nu pot să prindă cu destulă limpezime 
schimbările de temperatură şi de presiune 
atmosferică, — mintea a scornit termome- 
trul si barometrul. Ochii nostri nu văd lu- 
crurile preă depărtate, nici pe cele preă 
mici, — mintea a născocit telescopul şi mi- 
croscopul. Urechea noastră nu poate auzi 
destul de departe, nici sunetele prea mici,— 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACE1 29 


mintea a scornit telefonul si microfonul. 
Realităţi extrem de mici, a căror existenţă 
nu se puted nici bănui, prezența unei a mi- 
lioana parte dintrun miligram de sub- 
stanta, mintea a găsit mijlocul de a o per- 
cepe. Forte uriaşe ale naturii, care lăsate 
în voia lor erau vatamătoare omului, au 
fost cucerite, domesticite, robite si între- 
trebuintate spre folosul omenirii. Azi, când 
ne uităm în jurul nostru, nu mai putem 
deoscbi cu înlesnire printre lucrurile care 
ne 'nconjoara, care e opera naturii $i care e 
opera mintei omeneşti. Progresul, realizat 
pe aceasta cale, e atât de mare, încât ne 
simțim parca indreptatiti să credem, că 
soarta noastră, a omenirei, nu mai atârnă 
numai de jocul orb si inconștient al forte- 
lor naturii, ci si de voinţa noastră con- 
stientä. 

Dar care e partea de contribuţie a câr- 
muitorilor la realizarea acestui progres? 
Abia de foarte scurtă vreme au început 
să şi deă seama de avantagile răspândirei 
culturii până în masele profunde ale popo- 
rului; şi azi încă e enorm de mare numărul 
oamenilor politici, cari, neintelegand cc 
binefacätoare roade ar rezultă pentru in- 
treaga omenire din necontenita sporire a 
acestui nou factor de evoluţie, conştiinţa, 

nu văd în această sporire, decât o pri- 
mejduire a situaţiei lor. Instinctul lor de 


www.dacoromanica.ro 


30 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


conservare le sopteste că condiţia de cäpe- 
tenie, prin care-si pot asigurà conservarea 
privilegiilor si prerogativelor, e inconsti- 
enta masselor; — de aceea, majoritatea oa- 
menilor politici nu găsesc necesară popo- 
rului de jos decât atâta instrucţie, cât 
trebue unei turme harnice şi supuse, dea 
căreia muncă să poată profita minoritatea, 
Mai multă instrucţie li se pare că ar pune 
în primejdie echilibrul social și ordinea con- 
stituită, 


* 
* * 


Prin urmare, din toate punctele de ve- 
dere, din care am consideră progresul ome- 
nesc, rolul oamenilor politici la realizarea 
lui, e foarte redus, Al de sigur, aceasta nu 
e şi părerea lor. Atotputernicia lor, îngră- 
gata de pasivitatea cârmuitilor, îi face să 
se socotească cei mai de seamă factori ai 
progresului $1 cea mai de pref partea a o- 
menirei. Trufia lor n’are margini. Au expri- 
mat-o de numărate ori prin formule rămase 


de pomină: „Statul sunt eul'“'—,,Noi scriem 
istorial“ — ,,Viermii care rod picioarele 
împăraţilor trebuiesc strivitil — ,,Ostasul 


îmbrăcat în uniformă trebue să meargă 
unde-i poruncește stăpânirea“. Uriaşa lor 
părere despre ei insisi, despre competinta 
lor şi despre valoarea actiunei lor se tră- 
dează la fiecare vorbă. O declaratiune ca 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PAOR 31 


aceasta in gura unui om politic: ,,Cu a- 
ceastä constitutie, pe care o criticati, am 
progresat, nu o puteţi tagadui; — prin 
urmare de ce s'o modificăm?'“* — de unde 
poate isvori, dacă nu din credinţa că pro: 
gresul e opera oamenilor politici şi a în- 
tocmirei sociale pe care o apără? O doică 
mărginită, care-şi înnăbușă copilul în fese, 
nu judecă altfel. Văzând că copilul a cres- 
cut, ea pretinde că a crescut graţie feşelor 
şi numai cu violenţă o poţi face să înceteze 
isprava de înnăbușire a pruncului. 

Aşa şi oamenii politici, cu deosebirea că 
doica cel puţin e aceea care hrănește prun- 
cul; iar cei care hrănesc umanitatea şi tru- 
peste si sufletește nu sunt nici împărați, 
nici diplomaţii, nici oamenii politici. 

Situaţia omenirii față cu conducătorii ei 
s'ar putea compara cu situaţia unui grup 
de călători, interesaţi să ajungă cât mai 
de grabă la ţărmul către care au plecat, 
dar care călătoresc pe un vapor condus 
de un căpitan, care delungeste călătoria, 
pentrucä e plătit cu o sumă considerabilă 
de fiecare zi de navigaţie. Tärmul, către 
care ar trebui să fie condusă omenirea, e 
înnainte, spre împlinirea marilor idealuri 
umanitare, intreväzute de inteleptii ei, — 
iar marea majoritate a conducătorilor, de- 
parte de a fi factori de înnaintare, sunt cei 
mai aprigi apărători ai actualului în care 


www.dacoromanica.ro 


32 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


träesc, pentrucä de mentinerea acestui ac- 
tual depind enormele privilegii $i preroga- 
tive legate de situaţia lor de conducători... 


* 
* * 


lată, dragul meu, rezumatul lungilor 
noastre discuţii despre progresul omenesc. 
Și acum, uită-te împrejurul dumitale şi 
vezi cum merg lucrurile. Uită-te cum se 
poartă lumea politică a ţării noastre, fata 
cu lupta dintre clasa stăpânitoare şi clasa 
stäpânitilor. Timp de zeci de ani, oameni, 
care stau departe de cârmuirea treburilor, 
nemulțumiți de o alcătuire, care implică 
prea multă suferință şi care osândeste un 
număr prea mare de oameni la o viata nu- 
mai de animal, trambita nevoile si păsurile 
multimei. Oamenii politici îi taxează de 
„sentimentali“, ,idealisti“, „utopişti“, ,,spi- 
rite simpliste“, „subversivi“. In vremea asta 
treburile ţării sunt duse pe nemerite, relele 
sunt vindecate cu leacuri babesti. Intocmai 
cum se întâmplă cu bolnavii dela ţară. Ai 
văzut: se îmbolnăvește un flăcău, — a facut 
un buboi la mână. De s'ar duce la un dof- 
tor, i lar deschide într'o clipă şi s'ar vin- 
decă în două-trei zile. Dar vine baba satu- 
lui, îi pune peste rană fărife cu sticlă 
pisată, țărină de trei răspântii... şi zace 
o lună, zace două; dar birue puterea vietei 
şi a tinereţii şi se vindecă; iar baba se 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 33 


laudă: dacă nu era ea, se prăpădeă bu- 
nătate de flăcău. Asa fac oamenii politici. 
Se sperie gândul — vorba cronicarului — 
când vezi incoherenta şi inconsecventa ac- 
țiunii lor, când vezi cum descoasă cu o 
mână ce-au cusut cu cealalta. Cu o mână 
ajută cultura poporului, cu cealaltă, prin 
fapte, de ale cărora urmări nu-şi dau 
seama, o stânjenesc de zece ori mai mult 
decât au ajutat-o; — cu o mână încearcă 
să combată grozaviile unui rau, cu cea- 
laltă ajută lätirea lui; din gura nu vorbesc 
decât de progres, cu fapta stânjenesc orice 
nazuinta de schimbare a întocmirii actuale, 
socotind de dezordine orice încercare de 
întemeere a vreunei alte ordini care nu 
le convine lor. Se sperie gândul, când 
vezi în ce intrigi meschine şi demérali- 
zatoare se cheltueşte cea mai mare parte 
din activitatea celor mai multi oameni 
politici şi când vezi ce confuzie asupra 
însemnării cuvintelor, ce răstălmăcire a tu- 
tulor valorilor produce în spirite presa 
politică | 

Şi merg aşa lucrurile timp de zece, de 
douăzeci de ani şi de-odată, într'o bună 
zi, sentimentele nesocotite se prefac M 
conace care ard dela un capăt al ţării la 
altul — sentimentele nesocotite se prefac 
în topoare care sfărâmă şi ameninţă să 
năruiască toată opera de civilizație, înfăp- 

Bairesou VorxEgri. — In slujba pdcel. 8 


www.dacoromanica.ro 


34 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


tuită cu munca altora decât a oamenilor 
politici. Atunci, în capiştea pieirii, oamenii 
politici se adună îngroziţi, se imbratiseaza 
plângând și strigând; „pater, pecavi!“ Si 
după ce au procedat mai întâi la represi- 
une, odată primejdia înlăturată, aduc a o 
suta parte din îndreptările de mult trâmbi- 
tate de cei pe care-i desconsiderau cu epi- 
tetele de /deaïisti, utopisti si sentimentali. 


* 
* * 


Arunca-ti ochii dincolo de graniţele ţării 
noastre, uită-te la cele ce se petrec acuma, 
şi spune dacă cel puţin cârmuitorii de aiu- 
rea sunt mai utili progresului, decât ai 
noștri, — spune dacă această monstruoasă 
furie distrugătoare, de care e cuprinsă cea 
mai de seamă parte a omenirii, nu e dato- 
rita nedibăciei conducătorilor şi dorinţii lor 
de a-şi păstră, cu orice preţ, privilegiile si 
prerogativele lor de conducători. 

Ce s'a întâmplat? A! fost ucis prinţul mo- 
ştenitor al unei imparatii si a fost de ajuns 
ca partea cea mai de seamă a omenirii să 
fie coprinsă de nebunia, de care in aseme- 
nea împrejurare sunt coprinse albinele unui 
stup. Acolo, în stup, înconjurată de o gardă 
de câteva albine, care-i fac cerc împrejur, o 
hrănesc, o îngrijesc şi o apără,—regina e 
sufletul stupului. Prezenţa ei se aduce la cu- 
noștinţa întregului stup printr’un bâzâit spe- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 35 


cial, care sună din când în când ca un dia 
pazon. Când ai ucis regina, când albinele 
nu mai aud sunetul care le vesteă că regina 
trăeşte, sunt cuprinse de nebunie, fug care 
încotro nemeresc, se ucid între ele, — tot 
stupul se präpädeste. Dar nebunia ce cu 
prinde pe albine la moartea reginei are un 
temei foarte puternic. Toate albinele unui 
stup sunt sterpe, singura albină prăsitoare 
e regina. Ha şi numai ea îndeplineşte da- 
toria şi misiunea de a pune în fiecare ce- 
lula câte un ou. Moartea ei însemnează sle- 
irea isvorului de viață viitoare a stupului. 
Innebunirea albinelor are un temei. 

Dar ce temei poate aveă innebunirea 
unor popoare fiindcă a fost ucis prinţul 
moştenitor al unei împărăţii? Dar o să zici 
că nu acea moarte a pricinuit aceasta nebu 
nie, că ea a fost numai prilejul cu care a 
isbucnit o grozăvie ce de mult mocnea. Da, 
ai dreptate. Când o clădire sare în aer, 
chibritul, care aprinde iarba de pusca ase 
zată la temelia ei, e numai prilejul care da 
drumul energiei distrugătoare cuprinsă în 
iarba de puşcă. Dar grozavia ce de mult 
mocnea a fost chibzuită şi pregătită. Vino- 
vaţii sunt cei care au carat necontenit 
iarba de puşcă la temelia clădirii şi au fa- 
cut cu putință ca toată trăinicia ei să a- 
târne de aprinderea unui chibrit; — vino- 
vatil sunt cei care au făcut ca năruirea în- 


www.dacoromanica.ro 


36 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


tregului edificiu al unei civilizaţii, înfăp- 
tuită cu atâta trudă, să atârne de uciderea 
unui prinţ moştenitor — şi aceștia sunt di- 
plomatii şi cârmuitorii, care alcätuesc /u- 
mea politică a împărăției vecine. 

Un împărat a cărui imparätie e alcătuită 
din popoare de vita deosebită. Din aceste 
popoare unele au fraţi care trăesc în ţări 
de sine stătătoare, cu care se mărgineşte 
împărăţia lui. Impăratul şi toți sfetnicii lui, 
care, nu uită, alcătuesc lumea politică a 
împărăției, vor s'o păstreze neştirbită şi, 
temându-se ca nu cumva acele popoare să 
ajungă să se lipească de fraţii lor din ţările 
libere, permit unei părţi din populaţia îm- 
pärätiei, şi nu celei mai bune, să le înge- 
nuncheze, să le subjuge, să le ,,nafionali- 
zeze“, 

Sute de glasuri se ridica să protesteze 
impotriva unei asemenea politici, — câr- 
muitorii le înnăbuşă. Câteva secole fac, a- 
dunati la un loc, anii de puşcărie la care 
au fost osândiţi, cei care au încercat să 
stânjinească cu vorba sau cu condeiul a- 
ceastă politică greşită. Sute de minţi se 
silesc să îmbrace cugetarea lor în formele 
cele mai frumoase, cele mai persuasive, 
pentru a face să se înțeleagă ce tragică 
nebunie e să pretinzi şi măcar să speri că 
oameni a cărora limbă e înţeleasă, ca a 
Sârbilor, de zecile de milioane ale lumei 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PĂCEI 37 


slave, ar putea să se lepede de limba lor si 
să se hotărască să adopte o limbă vor- 
bită numai de o mică insulă de maghiari. 
Zadarnic poeţii pun în cântecele lor lacră- 
mile unui întreg neam gâtuit pe nedrept; 
zadarnic se trudesc să învedereze sentimen- 
tele de ură si de răscoală ce o astfel de po- 
litică sädeste în sufletul celor nedreptätiti. 
Oamenii politici îi tratează de sentimentali, 
de idealisti şi socotind că politica lor e o 
politică realistă, nesocotesc aceste plângeri. 
Si merg lucrurile aşa, merg, până când 
sentimentele nesocotite se prefac în braţul 
care ucide pe prinţul moștenitor, 

Dacă cârmuitorii ar fi înţelepţi, ar tre- 
bui ca această nenorocire să-i trezească, 
să-i aducă la recunoaşterea rătăcirei lor. 
Dar această recunoaştere ar însemnă stir- 
birea privilegiilor si prerogativelor lor,— 
gi nu trebuesc stirbite. De aceea, cu povata 
sfetnicilor lui, împăratul se adresează po- 
porului: 

„Fapta acelora care au ucis pe Prinţul 
Moştenitor cere răsbunare. Sunt sigur că 
vechile noastre virtuţi militare nu au mu: 
rit. Mergeţi de räsbunati pe prinţul vostru“. 

Şi iată un popor ridicat si împins să 
meargă să dărâme cu tunul, ceeace cu a- 
tâta trudă s'a clădit de munca altor braţe, 
decât ale cârmuitorilor. 

Dar trebue să fie şi acolo, în acea im- 


www.dacoromanica.ro 


38 IOAN AL, BRATESUU-VOINESTI 


parätie, oameni care, dându-si seama de 
valoarea muncii si de truda cu care se 
infaptueste progresul, ar vreà să strige ca 
e o ticälosie să împingi în ghiarele mor- 
tei atâţia oameni, a cărora muncă ar putea 
fi întrebuințată la opere de construire, — 
trebue să fie și acolo-glasuri care ar vreă 
să răcnească până la cer că e o crimă mon: 
struoasă să deslantuesti o ură si o nebu- 
nie, de ale căreia urmări se înfioară mintea, 
Or fi, dar oamenii politici au cu ce să le în- 
nabuseasca: sfarea de asediu. 

„Toate libertăţile, a scrisului, a întru 
nirilor, a vorbirii, sunt suprimate; — par- 
lamentul închis, — tribunalele civile în 
locuite cu tribunalele militare. — Ziarele 
nu mai au voe să critice nici o acţiune a 
guvernului și nu pot publică decât știrile 
a cărora tipărire e permisă de ministerul 
de răsboi“. 

Vorbeşte nebunia, rațiunea trebue să 
tacă, 

Dar iată căn împărăţia vecină, com- 
pusă din oameni înrudiţi la sânge cu Sâr- 
bii, se ridică glasuri de protestare, îm- 
potriva acestei triste nebunii. Imediat un 
alt stăpânitor pune mâna pe condei şi 
scrie: 

„Sunt foarte îngrijorat de ştirile asupra 
impresiei ce a făcut în imperiul tău atitu- 
dinea Austro-Ungariei... Agitatia infamă ce 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUIBA PĂCEI 6e 


se desläntueste in Serbia... a adus la re- 
voltătoarea crimă, căreia a căzut victimă 
arhiducele Francisc-Ferdinand... Sunt con- 
vins că suntem de aceiași părere, că inte- 
resele noastre ca si-ale celorlalți dom- 
nitori, ar fi ca toți aceia care poartă ràs- 
punderea morală a acestei crime neome- 
noase să fie pedepsiţi după cum merită...“ 

Auzi? Interesele noastre si ale celorlalți 
domnitori; nu interesele popoarelor, sau 
ale umanitätei. Daca un asasin ar fi ucis 
pe Edison, născocitorul atâtor minuni, a- 
tâtor binefaceri, pe acest geniu, care face 
fala şi mândria omenirei, lucrurile s'ar fi 
mărginit la o deplângere unanimă a in- 
tregei lumi care gândeşte. Edison nu e 
un cârmuitor, nu are împrejurul lui nici 
armata, nici o turmă de sfetnici. Dar acum 
a fost ucis un pui de cârmuitor. Se cuvine 
ca această moarte să fie spălată întrun 
ocean de lacrămi şi de sânge. 

Dacă în sufletul împăratului şi în su- 
fletul sfetnicilor lui, care, nu uită, fac 
lumea politică a împărăției, ar există o 
tablă de valori morale, întocmită pe ra- 
tiune şi cu pătrunderea intereselor supe- 
rioare ale omenirei, — dacă mintea lor 
n’ar fi întunecată şi orbită de trufie, 
ar pricepe că acei care poartă răspunde- 
rea morală a morţii arhiducelui, nu tre- 
buesc căutaţi în Serbia; — ar pricepe și 


www.dacoromanica.ro 


40 IOAN AL. BRATHSCU-VOINEE™: 


temeinicia protestärilor acelor, care nu 
admit ca o ţară întreagă să fie distrusă 
pentrucă a fost ucis un om, şi ar face 
tot posibilul ca să împiedice desläntuirea 
urgiei; — ar pricepe și că mărirea pro- 
priului lor neam e făcută din cultura lui, 
din arta lui, din ştiinţa lui, din toate vir- 
tutile lui constructive, nu din pornirile lui 
animalice, nu din bestialitatea lui, si n'ar 
suspenda opera de construire a neamului 
ce cârmuesc. Dar cum împăratului nu-i 
pasa nici de progresul omenirii, nici mäcar 
de interesele reale ale propriului säu neam, 
ci de interesele lui şi de-ale celorlalţi câr- 
muitori, — aceste interese îl povätuesc să 
pună mâna pe condei şi să facă apel la: 
„acel spirit răsboinic, care este încă viu 
în poporul german, acel mare spirit rds- 
boinic, care atacă pe dușman ori unde-l 
află, cu orice sacrificii şi care din vremuri 
depărtate a făcut groaza dușmanilor“. 

Şi iată focul aprins de toate părţile. 

Dacă ar fi năvălit pe continent toţi säl- 
batecii care au mai rămas încă pe globul! 
pământesc, dacă la ceata lor s'ar fi unit 
toţi nebunii din toate balamucurile depe pă- 
mânt, civilizația n'ar fi în mai mare pri- 
mejdie... 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PXCRI 41 


Totuși fii pe pace, dragul meu. Se vor 
därâma cu tunul multele lucruri de pret, 
facute cu mare trudä, vor pierl oameni 
valorosi, sute de mii, milioane de tineri 
se vor ucide între ei, lăsând în urma lor 
mame, soţii, copii lipsiţi de sprijin şi cu 
inima sfâsiatä; molimi înspăimântătoare 
vor veni poate să deă mână de ajutor 
nebuniei distrugătoare... dar omenirea nu 
va pieri. 

Indărătul rätäcirilor, nepriceperii crimi- 
nale a cârmuitorilor, va veni acel vis me- 
dicatrix naturae, care dealungul veacuri- 
lor a vindecat rănile, a cârpit stricăciunile, 
a pus la contribuţie spre înfăptuirea bine- 
lui însuşi răul datorit imperfectiei raţiunii 
cârmuitorilor. 

Departe de oamenii politici, de frămân- 
tarea lor sterilă sau vătămătoare, sunt 
frunţi plecate spre o muncă rodnică, sunt 
învăţaţi care în fiecare zi muncesc pentru 
biruirea durerii, pentru cucerirea si do- 
mesticirea forțelor naturii, — sunt artiști 
care muncesc la opere de mângâiere şi de 
încântare; în urma lor vin toţi mucenicii 
obscuri si anonimi ai muncii creatoare,— 
gi toţi la olaltă vor munci fără sgomot la 
vindecarea relelor şi la înfăptuirea pro- 
gresului. 

A! desigur, oamenii politici nu vorscăpă 


www.dacoromanica.ro 


42 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


momentul de a intra in scenä, pentruca, a- 
semenea mustei din fabulă si babei cu ţă- 
râna de trei răspântii, să declare ca fara 
ei se ducea lumea de râpă... 

Ascultă-mă pe mine, dragul mea, lasă 
la o parte politica, întoarce-te la meste- 
sugul dumitale. Scrie lucruri care să ne 
facă să râdem fără răutate, ori să compă- 
timim fără trufie; şi dacă esti încredinţat 
ca prin scrisul dumitale vei fi procurat câ; 
torva oameni clipe de mulţumire sufle- 
tească, clipe de uitarea durerei, sau că vei 
fi stârnit o lacrima de înduioșare pentru su- 
ferintele altuia, socotește că ţi-ai îndeplinit 
chemarea, 

Al dumitale vechiu şi nesträmutat 
prietin, 


www.dacoromanica.ro 


lubite Nene Mache, 


In seara in care m’am intors din Bucu- 
resti şi am aflat că fusesesi pe la mine, 
am blestemat împrejurarea care mă si- 
lise să lipsesc şi-mi rapise fericirea de a 
petrece un ceas in toväräsia dumitale. 
Acum binecuvântez acea împrejurare. Ei 
datorez fericirea de a fi primit buna du- 
mitale scrisoare. 

In clipa în care mia sosit, la dum 
neata ma gândeam; — eram jos la gârlă, 
la pescuit, frământat de gândurile în care 
au îmbrâncit mintea mea marile eveni- 
mente prin care trece omenirea, Sute de 
judecăţi contradictorii se răsboiau în mintea 
mea — si vederea gârlei limpezi, care se 
scurgeă încetinel, fară valuri, fără cloco- 
tire, sub umbra salciilor, 'mi adusese a- 
minte sufletul dumitale senin şi-mi ziceam: 
de ce n'are şi al meu liniştea şi seninătatea 
sufletului dumitale? In clipa aceea am auzit 
tropotul alergării fetiţei mele şi strigătul 


www.dacoromanica.ro 


44 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


ei de bucurie: „tăticule, o scrisoare de la 
nenea Machel" 

Repede am rupt plicul, ti-am citit si re- 
citit scrisoarea si, precum vezi, räspunsul 
meu nu întârzie. 


* 
* * 


Inteleg foarte bine mirarea dumitale 
auzind că m'am înhămat la o lucrare pri- 
vitoare la reformele politice proectate de 
stăpânire. 

Cum se poate — îţi vei fi zis — ca o- 
mul care-mi vorbeà cu atâta convingere 
de pervertirea de caractere, de nedreptä- 
file, de infamiile ce se comit în politică; de 
subordonarea intereselor celor mai sfinte 
ale societăţii si ale umanităţii unor mize- 
rabile succese electorale, — de seninătatea 
inconștientă cu care oamenii politici admit 
concomitenta a două morale contradictorii, 
una privată, alta publică, — de babilonia 
sufletească pe care o pricinueste presa po- 
litică prin răstălmăcirea tuturor noțiunilor 
de dreptate si de adevăr; cum se poate ca 
omul care odinioară, în ropotul perioadelor 
electorale, — pe când alţii se dedeau de 
ceasul morţii alergând după o situaţie, sau 
după câştigare de galoane în armata poli- 
ticei, sta deoparte scriind nuvele, — acum 
să se apuce de o lucrare asupra reformelor 
politice? Sä fi uitat el propriile lui cu- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACE! 45 


vinte şi încheierile la care ne aduseseră 
lungile noastre convorbiri asupra politicei? 

Fi bine nu, iubite nene Mache, n'am 
uitat nici propriile mele cuvinte, nici mai 
cu seamă pe ale dumitale, pe care le-am 
notat cu mare scumpătate, 

Si azi ca şi odinioară subscriu cu amân- 
două mâinile definiția dumitale: politica e 
arta care are de obiect găsirea mijloacelor 
prin care se poate asigură unei minoritäfi 
comoda dominare si exploatare a majori- 
tdfei. — Si azi ca şi odinioară îmi pästrez 
toată încredințarea despre neînsemnătatea 
partei de contribuţie a cărmuitorilor poli- 
tici la înfăptuirea progresului omenesc și 
că însuşi aspiraţiile teoreticianilor politici, 
rezumate în formula: libertate, egalitate, 
fraternitate, nu straduinta oamenilor poli- 
tici le realizeazä, ci mai ales sträduinta oa- 
menilor de stiinta, care, prin captivarea 
fortelor naturii, desrobesc pe oameni de ne- 
nevoia unei munci istovitoare, iar prin in- 
genioasele lor näscociri înlesnesc imparta- 
sirea tuturora de roadele civilizatiei si mic- 
şorează astfel disproportia dintre soarta di- 
feritelcr clase, 

Dar sa întâmplat minunea, ca un om 
politic, fără să aştepte somatiunea gâtui- 
toare a revoluţiei, sa vie cu propunerea 
unor reforme, prin care cereă clasei stă- 
pânitoare din care face parte, abandona- 


www.dacoromanica.ro 


46 IOAN AL, BRATES( U-VOINESTI 


rea unci parti din avutul si din prerogati- 
vele ei! Scrisoarea, prin care anunţa intin- 
derea dreptului de vot si exproprierea unei 
parti din pământul marii proprietăţi, mi-a 
facut efectul! unui fulger luminos într'o 
noapte neagră. 

Cu câteva zile înainte, răsfoind unul din 
caetele, în care urmând exemplul dumitale, 
imi notam în fiecare seară impresiile și ju- 
decätile de peste zi, dasem peste urmätoa- 
rea însemnare, pe care cu drag ţi-o tran- 
scriu: 


* 


„Aseara am fost la nenea Mache Dum- 
brăveanu, unde am petrecut o seară mi- 
nunată, făcând teorii asupra progresului 
omenesc si asupra politicei. 

Dupăce, pentru a nu știu câtea oară, 
ne-am vărsat tot focul asupra mediocri- 
tatei, lipsei de pregătire şi de pricepere 
a cărmuitorilor politici, nenea Mache în- 
cheie cu mâhnire: 

— Si cu toate acestea, oamenii fiind 
inegali si fiziceşte si intelectualiceste si 
moraliceşte, nu se poate nici închipui, ne- 
cum realizà, o societate, un sistem de con- 
viefuire omenească, în care să nu existe ra- 
porturi de supunere şi de dominare. Omul 
cel mai bun, cel mai milos, cel mai inte- 
lept, cel mai dornic de a apără şi ziua de 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PA FI 47 


azi şi zilele de mâine, cel mai dornic de a 
ajută continua perfectibilitate a omenirei, 
n'ar puteă imagină o alcătuire socială, în 
care să nu fie conduși și conducători. 

— Dar bine, — am întrebat eu, daca pe 
de-oparte cârmuitorii sunt prin firea lucru- 
rilor protivnici intereselor majoritatii si 
dacă pe de altă parte e imposibilă o alca- 
tuire socială fără cârmuitori, de unde va 
veni mântuirea, sau ea nu va mai veni nici- 
odată? 

După o lungă tacere, nenea Mache mi-a 
răspuns precum urmează: 

— Din fericire mersul înainte al ome- 
nirei nu atârnă de voința cârmuitorilor 
şi a oamenilor politici, ci cu totul de alti 
factori; — de aceea oricât de mediocră ar 
fi cârmuirea lor, ea tot nu poate stinjeni 
înaintarea omenirei. Cu cârmuitorii și cu 
oamenii politici se poate prevedeă ca se va 
întâmplă una din aceste două lucruri: sau 
(lucru foarte puţin probabil) se vor trezi 
din pricina golului ce oamenii de treabă 
vor face împrejurul lor şi a gretei ce le va 
inspiră nivelul moral şi intelectual din ce 
în ce mai scăzut al celor ce vor rămâne cu 
dânşii, precum şi din pricina necontenitei 
sporiri a numărului acelora, care, fară a 
se înregimentă în mod oficial în partidul a- 
narhistilor, vor adoptă lozinca lor funda- 
mentală: „decât o guvernare proastă, mai 


www.dacoromanica.ro 


48 IOAN AL. BRĂ'PESCU-VOINEŞTI 


bine niciuna“; si în acest caz se vor ho- 
tări să-și schimbe purtarea şi în loc de a 
continua sa fie tovarășii minorităţii exploa- 
tatoare, vor ajunge aparătorii multimei ex- 
ploatate, împotriva pornirilor hräpärete ale 
minoritătei; — sau — (ceeace e mult mai 
probabil) — vor continua de a fi ceeace 
sunt astăzi, se vor selectiona în modul ne- 
raţional de azi, pe baza dreptului heredi- 
tar, a protecţiei, a şireteniei, a slugărniciei, 
fără nicio pregătire specială, fără nicio 
cunoaştere a legilor vietei, fără nicio con- 
ceptie asupra ei și asupra progresului, făra 
niciun fel de interes pentru perfecționarea 
omenirei, — şi în acest caz vor pierde orice 
credit în fata multimei. Incet, încet toţi 
oamenii cuminţi şi de treabă se vor încre- 
dintà că mai binele şi progresul se rea- 
lizează alaturi și chiar împotriva oameni- 
lor politici; — încet-încet respectul exa- 
gerat ce li se acordă astăzi le va fi re- 
tras, spre a fi acordat acelora ce în adevăr 
îl merită, anume oamenilor de ştiinţă, năs- 
cocitorilor, artiştilor și cugetătorilor; iar 
politica, această îndeletnicire atât de ono- 
rată azi, va cădeă din rangul ce-l ocupă, 
aşa precum au căzut alte îndeletniciri foarte 
respectate în trecut. 

Ce personaj important eră odinioară au- 
gurull Nimic nu se putea întreprinde fără 
avizul lui. Nu clădeau oamenii, nu se că- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACBI 49 


sătoreau, nu plecau în călătorie, nu porneau 
la răsboi, fără sfatul lui. Cu gravitate cer- 
cetă clăbucii norilor de pe cer, ori mărun- 
taele unei păsări spintecată cu mare cere- 
monie; iar poporul, plin de încredere în 
tainica lui ştiinţă, îl respectă, îl veneră şi-l 
plăteă gros. Azi augurul, cu trei cărţi de 
joc lipite în geam, în fundul unei mahalale 
obscure, pentru doi-trei gologani, ghiceşte 
norocul şi viitorul nerozilor şi desnădăjdui- 
tilor. 

Si fiindcä temelia puterii tiranului e 
credinţa mulfimei in destoinicia lui, în ziua 
în care ridicarea nivelului intelectual al 
multimei o va face să cântărească şi să ju- 
dece valoarea cârmuirilor, nimic nu va 
puteă scăpă pe cârmuitorii politici de soarta 
augurului, precum toate chinurile inchizi- 
fiei nu au putut împiedică scăderea pute- 
rei preotesti, în ziua în care mulțimea a în- 
ceput să înţeleagă disproportia dintre pri- 
vilegiile de care se bucurau şi serviciile ce 
aduceau prelafii. 


* 
* x 


lată ce citisem în caetul meu, abia cu câ- 
teva zile înainte de apariţia scrisorii omu- 
lui politic, care propuneă reformele, şi de 
ce mă hotarisem să ajut cu condeiul, in 
mărginile puterilor mele, la îndeplinirea lor. 
Căci, desigur eşti de părerea mea, ele ca- 


Briresou Vornegti, In slujba păcei. 4 


www.dacoromanica.ro 


50 IOAN AL. BRATESCU- VOINFSTI 


dreazä minunat cu credintele noastre asu- 
pra progresului: a lua pământ dela cei ce 
au prea mult si a da celor ce n’au, si a in- 
teresa masa poporului la treburile publice, 
sunt mijloace de infaptuire a unui minus de 
suferință si unui plus de conștiință. 

Nu doar că eram atât de naiv, încât 
să cred că îndreptarea relelor ar fi adus'o 
direct şi imediat faptul că, din doi în doi 
sau din trei în trei ani, ţăranii vor fi aduşi 
sa bage într'o cutie un buletin de vot; eram 
încredințat că ei vor votă cu aceiași lipsă 
de pricepere cu care azi votează majorita- 
tea alegătorilor; dar mă bucurau efectele 
şi rezultatele indirecte ale acestei măsuri, 
pe care le întrezăream. Partidele politice 
ar fi obligate sa intretie o presa de partid 
abundentă, spre a duce discuţiile lor până 
în masele profunde ale poporului; iar mă- 
gulirea ce simte omul simplu, văzându-se 
chemat să „pue treburile la cale“ ar face 
ca acea presă sa fie cetita. Gazetele deşi 
pline de învinuiri reciproce, de critici şi de 
ocări la adresa adversarilor, ar cuprinde 
totuşi $i lucruri instructive. Mintile mai de 
seamă s'ar duce din capul locului spre acea 
hrană substanţială, celelalte s'ar hrăni cu 
flecăria polemicelor politice. In orice caz 
atâtea milioane de creere, care azi nu slu- 
jesc decât la ducerea unei vieţi de animal, 
ar fi scoase din toropeală şi îmbrâncite spre 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 51 


o ordine de preocupäri care depäsesc in- 
teresele lor imediate. Desi In început sta- 
rea de lucruri ar păreă mai rea ca mai 
nainte, — asa precum orbul din nastere, 
cäruia i s’a redat vederea se simte câtva 
timp mai incurcat decât in vremea cand se 
călăuzeă numai cu auzul și cu pipäitul, — 
dar încet-încet lucrurile s’ar drege dela 
sine; şi în orice caz, activitatea oamenilor 
politici, supusă unei critici mai largi, în 
mod fatal, aproape mecanic, ar fi nevoită 
să se îmbunătăţească, prin simplul fapt al 
risipirei atmosferei de toleranţă reciprocă, 
pe care o creează îngustimea unui cerc. 
Sunt lucruri rusinoase care se petrec totus 
în public, bunioară în localurile de petre- 
cere de noapte. Dacă s'ar puteă să ridici 
zidurile localului si să expui pe cei dinäun- 
tru privirilor unui public numeros, sar 
simţi cu toţii foarte jenati, numai prin sim- 
plul fapt că le-ai supus purtarea unei cri- 
tici mai largi şi că s'a risipit atmosfera de 
toleranţă reciprocă creată prin ingustimea 
cercului. 

Aceste idei mă hotărâsem să le desvolt 
în scrierea mea. Fiind încredințat de nece- 
sitatea şi utilitatea reformelor, mă supărau 
împotrivirile, piedicele ce se ridicau înain- 
tea lor şi reaua credinţă cu care erau com- 
bătute. 

Ceeace mai ales mă îndemnă să sprijin 


www.dacoromanica.ro 


52 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


şi să ajut realizarea lor eră împrejurarea că 
ele veneau imediat după campania din 1913 
la care, precum ştii, luasem parte şi care 
produsese asupra mea o adâncă impresie. 

Acolo avusesem prilejul să văd ce adânc 
sentiment de datorie trăeşte în inimile ace- 
lora, care se îmbulzează pe scările, pe a- 
coperişurile vagoanelor, pe boturile loco- 
motivelor, ca să ajungă cu un ceas în- 
nainte, să se îmbrace în haina biruinții 
sau a morţii; — acolo putusem vedeă cum 
din ochii celor chemaţi de stăpânirea, în- 
totdeauna ingrată, pierise toată amărăciu- 
nea amintirii nevoilor ce lăsau în urmă, 
pentru a face loc numai strălucirii isvo- 
rata din râvna de a sluj! ţara, care pentru 
mulţi din ei, numai cu numele era fara lor; 
— acolo avusesem prilejul să văd stoica 
rezemare a celor mici, a celor umiliti, fafa 
cu greutăţile, cu lipsurile, cu durerea şi cu 
moartea; — acolo auzisem din gura celor 
ce se svârcoleau în chinurile holerei cuvinte 
duioase si sfâsietoare care nu se uită nici- 
odată; — acolo, în lungi nopţi de insomnie, 
mi-a apărut lămurit toată falsitatea și toată 
inichitatea unei întocmiri sociale, care are 
la temelia ei atâtea privatii, atâta nedrep- 
tate, atâta suferință, iar în vârf un pumn 
de sibariti, care nu fac nimic şi care a- 
şteaptă ca tot din straturile profunde ale 
poporului, să iasă câte un suflet de seamă, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACH! 53 


care să facă cinste neamului; — acolo în 
fața suferinței şi a morţii, făcusem legă- 
mânt să ajut la schimbarea măcar în parte 
a alcătuirii sociale, care osândeste la o 
viaţă de animal atâtea suflete de oameni... 


* 
* * 


Dar iată că cea mai mare urgie, din 
câte a avut de îndurat sărmana omenire 
de la ivirea ei până azi, se abate peste 
dânsa. Mi-e peste putință să-ţi spun ce 
adâncă sdruncinare a adus acest fioros răs- 
boiu sufletului meu, care se sbate şi se 
svârcoleste ca un steag in vijelie. 

Milioane de voinici, in floarea vârstei, 
ale cärora minti si ale cärora brate pu- 
teau fi întrebuințate la o muncă creatoare, 
ucişi ca nişte câini, — milioane de alţii 
ciungiti şi schiloditi pentru tot restul vie- 
tei, — milioane de copii rămaşi fara spriji- 
nul pärintelui si de mame, care plang a- 
mar pieirea fläcäilor lor, singura mângä- 
iere a necăjitei lor vieţi, — bătrâni, femei, 
copii duşi în iobăgie, sau schingiuiţi cu 
cruzime, — opere de artă, cu care ome- 
nirea se fălea și se mângâiă, nimicite, — 
drumuri, poduri, căi ferate, vapoare, sate 
şi orașe întregi rase cu tunul. Şi aceste ur- 
gii nu sunt opera întâmplării, a deslantui- 
rel unei puteri oarbe si inconstiente, ca un 
ciclon sau un cutremur, — ci sunt sävâr- 


www.dacoromanica.ro 


54 IOAN AL, BRĂTESCU-VOINEȘTI 


site cu voință: si cu conștiință. Acei ce le 
săvârşesc vor să le sävârseascä, se laudă 
cu aceste isprăvi: „admirabilele efecte ale 
tunului 42“... „superioritatea tunului 75...“, 
Și aceste lucruri nu se întâmplă în ţări de 
sălbatici, ci în ţările care reprezintă maxi- 
mum de civilizație la care a ajuns omeni- 
rea; şi această urgie s'a pregătit de po- 
porul a căruia înțelepciune a formulat 
norma de purtare în viata: /eben und leben 
lassen. 

Numai înţeleg nimic... nimic. Toate spe- 
rantele de mai bine, toate iluziile frumoase 
sunt sdruncinate din temelii, smulse si spul- 
berate de acest uragan de nebunie. Un val 
de duh de tägäduire mi-a näpädit în su- 
flet. Imi vine sä cred cä omenirea e osân- 
dită să rămâie pe veci proastă si reay imi 
vine să cred că viata e o ticälosie, näsco- 
cita de un tiran sanghinar si absurd, căruia 
îi trebuesc lacrămi si sânge ca să petreacă 
şi că au dreptate marii pesimişti, care a- 
jung la încheerea că, decât existenţa pe 
o lume, în care se întâmplă atâtea groză- 
vii, e de preferat nefiinta, Nirvana, odihna 
de veci... 

Zadarnic caut să mă scutur de această 
stare sufletească, zadarnic încerc să mă 
reîntorc la lucrări literare începute înainte 
de isbucnirea răsboiului. A! scrie despre pa- 
timile unui om, în clipele în care atâta du- 


www.dacoromanica.ro 


ot 
or 


ÎN SLUJBA PĂCBI 


rere înneacă milioane de suflete, îmi pare 
un joc copilăresc şi o impietate... 

Ce ar fi de făcut e să-mi închin toată 
puterea de muncă ce-mi rămâne, pentru 
aflarea şi combaterea pricinilor care fac cu 
putință deslantuirea acestei uriașe nebunii, 
ca popoarele să se năpustească unele a- 
supra altora, spre a se întreucide şi a-și 
dărâmă cu tunul roadele unei munci ce 
le-a costat atâta trudă. 

Dar gândul că urgia actuală se întâmplă 
şi s'a pus la cale tocmai în ţările cele mai 
civilizate, mă face să cred că a avut drep- 
tate înțeleptul, care a zis că „murind, vom 
lăsă lumea aceasta tot atât de proastă si 
de rea pe cât am găsit-o născându-ne“, — 
şi-mi paralizează orice putere de muncă... 

Si totuşi ce frumos tel al existentii: a 
munci în slujba păcii... 

Dumnezeu, iubite nene Mache, să-ţi dă- 
ruiască sănătate si seninătate. Ti-o doresc 
şi pentru dumneata si pentru mine. Sfatu- 
rile dumitale îmi vor fi de mare folos. 


Cu iubire şi cu respect. 


www.dacoromanica.ro 


Iubitul meu, 


In trei-patru rânduri, dela primirea scri- 
sorii dumitale, m'am hotărât să pornesc 
spre dumneata și mereu împrejurări nepre- 
văzute s'au pus de-acurmezisul dorinţei 
mele. Acum, neștiind când voi aveă mul- 
fumirea de a ne revedeă, iau condeiul să-ţi 
scriu, Afară e burnitä, bate un vânt rece 
de sfârșit de toamnă, care mă fintueste in 
casă; am înaintea mea câteva ceasuri li- 
bere. Cum le-asi putea intrebuinta mai bine, 
decât stând de sfat cu dumneata, măcar 
prin scris, dacă prin viu grai nu se poate? 

Inteleg perfect neliniştea şi sbuciumarea 
ce-ţi pricinuesc evenimentele la care asis- 
tăm; căci eu însumi, deși mult mai în vârstă 
decât dumneata, eu care am avut multe de 
îndurat în viaţa mea: dureri fizice, pierdere 
de avere, deziluzii dureroase, umiliri neme- 
ritate, eu care, neavând copii, nici alte 
rude, nici multe zile de trăit de aci încolo, 


www.dacoromanica.ro 


58 IOAN AL. BRĂTBSCU-VOINEBTI 


aşi putea privi nepăsător desfășurarea lu- 
crurilor, — totuşi, iti mărturisesc, că nici- 
odată nu mi-am simţit sufletul mai sbuciu- 
mat, mintea mai în luptă cu ea însăşi, decât 
acum, din pricina celor ce se întâmplă, 
măcar că nu mi se întâmplă direct mie. 

Nu mă mir de loc că sufletul dumitale 
se sbate „ca un steag în vijelie cum zici, 
căci numai un suflet de rând, capabil să se 
obicinuiască cu orice ticăloşie, poate ra- 
mâne nepăsător, văzând cea mai de seamă 
parte a omenirei recăzută în sălbăticie. 

Eu care odinioară, când te vedeam in- 
dignat de câte o faptă a altora sau a du- 
mitale insu-ti, iti ziceam: păstrează-ți in- 
dignarea pentru prilejuri mai mari,—acum 
iti aprob toată revolta şi-ţi urez din fundul 
inimei să nu ţi-o risipesti în blesteme care 
nu slujesc la nimic, ci să ţi-o prefaci într'un 
lucru folositor, scriind cartea pe care-o vi- 
sezi, asupra pricinilor şi mijloacelor de în- 
lăturare a răsboaelor si pe care asa s’o in- 
titulezi: In slujba păcei. 

Scuturä si aruncä repede departe de su- 
fletul dumitale accesul de pesimism si de 
descurajare, care-ti sdruncinä increderea in 
progresul omenirei si-ti paralizeazä, cum 
zici, toată puterea de muncă. Pe cât de le- 
gitimă şi de binecuvântată e revolta împo- 
triva existenţei răului, — pe atât de va- 
tămătoare e descurajarea şi pe atât de 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 59 


mare păcat săvârşim îmbrăţişând în acelaș 
blestem si în aceiaşi dorinţă de desființare 
şi binele si răul acestei lumi. 

De altminteri numai împrejurarea că 
după ce blestemăm viaţa, continuăm to- 
tuşi de a trăi, ar trebui să ne dovedească 
absurditatea acestei atitudini. Te-ai hotä- 
rat vreodată să-ţi curmi firul vietei? Te-ai 
găsit vre-odată în prag, cum zice poetul? 
Eu nu mă sfiesc de a-ţi mărturisi că am 
trăit asemenea momente şi că şi acum, — 
deşi mă socoteam vindecat de şovăiala cre- 
dintei în triumful necontenit al binelui, — 
ororile acestui războiu mi-au readus in 
minte cu o grozavă intensitate întrebarea: 
a fi sau a nu fi? 

Şi iată că, după scrâsniri din dinţi, dupa 
blesteme cu pumnul ridicat spre cerul, care 
ingädue revărsarea acestui val de sânge 
şi de lacrămi peste biata omenire, nu mi-am 
curmat firul vietei. 

Da, iată că eu, care deși nu sunt ani- 
malul lipsit de conștiință, osândit, oricât de 
ticăloasă i-ar fi viata, să trăiască vrând- 
nevrând, pentrucă nu se poate privi tră- 
ind, eu, care fiind, conştient mi-am pus 
problema existenţei si am ajuns la inche- 
erea că viaţa nu e vrednică de trăit, — 
continui totuşi de a trăi, desi am la în- 
demână arma, prin care, cu o singură a- 
păsare pe trăgaci, aşi puteă să-mi dăru- 


www.dacoromanica.ro 


60 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


iesc nefiinta. Copii sau alte rude, cärora 
existenta mea le-ar fi de vreun ajutor, 
n'am, — răceala armei nu mă înfioară, 
— sunt obicinuit cu mânuirea armelor; — 
pentru satisfacerea patimei vânătoarei nu 
m'am sfiit să ucid nenumărate vieţuitoare. 
Ştiu cum vine moartea: bang! o svârcolire 
de o clipă și odihna de veci. 

Nu cred în viaţa viitoare; nu cred că 
dacă mi-ași curmă singur viata, sar putea 
să fiu retrimes pe lume, undevă, să-mi câş- 
tig dreptul la odihna de veci, în condiţii 
şi mai grele de existență. Sunt încredinţat 
că după moarte îmi va fi cum îmi era îna- 
inte de a mă naşte. Nu mă împiedică nici 
ciuda de a nu puteă nimici odată cu mine 
si întregul univers. Mă lasă indiferent gân- 
dul că în urma mea lumea va continuă să 
existe şi că moartea mea nu-i va fi turbu- 
rat mersul mai mult decât peirea unei 
muşte... Și totuşi continui de a trăi... Pen- 
truce? Din inertie? Nu; ci pentrucă fără 
voia mea, în clipa din urmă, mi-au rea- 
părut în minte toate ceasurile de fericire pe 
care mi le-a procurat frumuseţea indescrip- 
tibilă a naturii, cu lumina ei, cu miresmele 
ei, cu svonurile ei, cu toată comoara ei de 
podoabe încântătoare; în aceiași clipă mi- 
am reamintit clipele de mulţumire pe care 
mi le-au pricinuit muzica, pictura, poezia, 
ştiinţa, toată comoara de frumuseţe, pe 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂOBI 61 


care a adăogat-o naturii munca creatoare a 
omenirei. 

Si n'aveam nevoe să-mi răscolesc ar» 
hiva sufletului, spre a căută în trecut sin 
depărtare legătura trainică ce mă ţine 
strâns de această lume. Era deajuns să-mi 
ridic ochii de pe arma ce fineam in mână 
şi să privesc. Era o zi splendidă de în- 
ceput de toamnă. 

In väzduhul vioriu sclipeau fire de fu- 
ningei; soarele îmbrăcă firea într'o lumină 
caldă și dulce ca o mângâiere; din vale, ca 
sunetul a mii de clopoței de argint, ve- 
neă ciripitul rândunicilor, adunate pe vâr- 
ful trestiilor, să fie sfat despre o lungă 
călătorie ce se apropià; din depărtare se 
auzeă glasul duios al clopotului unei bise- 
rici. Sute de nuanţe se amestecau în văs- 
mântul de toamnă al codruluii, de pe dealu- 
rile ce închideau zarea şi îndărătul cărora 
dormeă coama munţilor albăstrii, cu cres- 
tele încununate de întâia zăpadă. 

Si iată că nu numai partea inconștientă 
a făpturii mele, dar însă-şi conştiinţa mea 
trează a protestat împotriva morţii, stri- 
gând că, cu toate durerile ei, viața cu- 
prinde o sumă de fericiri reale si pozi- 
tive, atât de reale şi de pozitive, încât 
numai gândul despärtirei de ele mă în- 
fioară. Si desi mă 'gândeam că în aceeaş 
clipă se întâmplau grozävii revoltätoare: 


www.dacoromanica.ro 


26 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


se sfărâmau oase, se sdrobeau teste, se 
risipeau creeri, urlau si se svârcoleau a- 
tatia oameni tineri, a cărora energie sar 
fi putut intrebuintéa pentru mângâerea su- 
ferintelor, nu pentru pricinuirea lor, — am 
înţeles că pe cât de utilă si de legitimă e 
revolta împotriva relelor, pe cât de nobilă 
e hotărârea de a ne consacră viata pentru 
combaterea și nimicirea lor, — pe atât e 
de absurd să blestemăm întreaga existenţă 
si să cerem năruirea întregei lumi... 

Deci încăodată, scutură și aruncă de- 
parte de sufletul dumitale desnădejdea şi 
păstrându-ţi toată revolta, punete pe 
muncă, 


* "+ 


Să ştii că se vor ridică piedici de-acurme- 
zişul hotărârei dumitale si că cele mai 
mari nu-ţi vor veni din afară, ci din chiar 
năuntrul dumitale. Ble ti se vor infatisa 
sub forma de sentimente si de judecăţi, 
care vor încercă să-ţi amorteasca hotä- 
rârea. 

De unde până în ajun vei fi muncit cu 
agerime şi cu încredere, iată că într'o bună 
dimineaţă te vei trezi gândind: „Adică de 
ce mă sbucium si mă străduesc atâta? Lu- 
mea e cum e. Superioritatea stă în putinţa 
de a te adaptă împrejurărilor existente și 
de a stoarce din ele pentru tine maximul 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUIBA PĂCEI 63 


de fericire posibil. Indignarea ce-mi prici- 
nueşte mila de cei ce suferă depe urma 
războiului, trebue înfrânată; mila e un sen- 
timent de sclav, o slăbiciune de combătut 
şi de învins. Superioritatea stă în ofelirea 
sufletului, în căpătarea convingerei că sunt 
rele necesare, sau cel puţin inevitabile... 
Şi apoi n'am făcut eu această lume, nu sunt 
eu răspunzător de ticăloşiile pe care le cu- 
prinde“. 

Nu te lăsă ademenit de asemenea jude- 
cati. Cercetează-le şi repede vei înțelege, 
că, omenirea nu ar fi putut face niciun pas 
înainte, de s'ar fi cârmuit de asemenea cre- 
dinte. 


* 
* * 


Nu e adevărat că putinţa de a te adapta 
împrejurărilor existente, spre a stoarce din 
ele pentru tine maximul de fericire posibil, 
ar fi o dovadă de superioritate. 

Nu e adevărat! Tot progresul săvârşit 
de omenire, și cel material şi cel intelectual 
şi cel moral, e izvorât din nemulţumire, din 
revoltă împotriva actualului. 

Adaptarea la condiţiile actuale, în care 
trăeşte o fiinţă, e o lege crudă şi aspră a 
vietei, la care vietuitoarele lipsite de con- 
ştiinţă au fost şi sunt obligate să se su- 
pună, pentru a trăi. Adaptarea e un com- 
promis, impus lor de agenţii distrugători 
ai mediului, în care întâmplarea sau nevoia 


www.dacoromanica.ro 


64 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


le-au dus. Mediul porunceste vietuitoarelor 
lipsite de conştiinţă: ori te adaptezi mie, 
ori pieri. Imensa diversificare a vietuitoa- 
relor în atâtea clase, ordine, specii şi varie- 
tati, vădeşte rezemnarea cu care s'au su- 
pus acestei porunci, şi s'au supus cu resem- 
nare, pentru că erau lipsite de o conştiinţă 
care să protesteze şi să se revolte împo- 
triva ei. Pe măsură însă ce pe scara vietei 
au venit vieţuitoare mai inteligente, ele nu 
s'au mai supus cu aceeaş resemnare agen- 
tilor externi, ci au căutat ca prin activitatea 
lor să-i domine, să-i învingă, să prefacă 
mediul; iar de când a apărut pe lume 
omul, näzuintele lui de mai bine nu s'au îm- 
plinit, decât în măsura în care a putut pre- 
face mediul. A’ vedeă în adaptabilitate care 
e o formă de resemnare, o dovadă de supe- 
rioritate, e o nerozie, când tot progresul o- 
menesc, departe de a fi rezultatul unei re- 
semnări, e resultatul unei continue nemul- 
fumiri, protestări şi revolte împotriva ac- 
tualului. 

Insusi sufletele de rând, care privesc cu 
ochi răi şi se împotrivesc la orice schim- 
bare a condiţiilor la care apucaseră să se 
adapteze, în rarele clipe de treziere de con- 
ştiinţă ce le pricinueşte vederea marilor ne- 
fericiri şi îngrozitoarelor mizerii, cu care 
omul se poate totuşi obicinul, — îşi ex- 
primă în mod indirect neîncrederea în va- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUTRA PACEI 65 


loarea adaptabilitatei, zicând: nu da doamne 
omului cât poate să rabde. 


* 
# * 


Nu e adevărat că mila si compătimirea 
sunt sentimente inferioare de combătut şi 
de învins; dimpotrivă sunt sentimente no- 
bile, care diferențiază pe om de celelalte 
lighioane; iar printre oameni, ceeace mai 
ales deosibeste pe omul superior de omul 
de rând, e tocmai putinţa de a învinge e- 
goismul si de a simţi si a înţelege suferința 
altora, până si a dușmanului de moarte. De 
aceea cele ma: dumnezeeşti cuvinte, din 
câte se atribue mântuitorului, sunt fără în- 
doială, rugăciunea ce o adresează pentru 
acel ce-i întinde buretele cu fiere în vârful 
unei lance: „iartă-l doamne că nu ştie ce 
face“. 

In mijlocul cetei, — compusă pe de o 
parte din inconstienti, care asemenea vie- 
ţuitoarelor inferioare se silesc să se adap- 
teze conditiunilor mediului in care trăesc, 
oricât de ticăloase ar fi, pe de altă parte 
din egoişti interesaţi la menţinerea actua- 
lului, răsar indivizi înzestrați cu un prisos 
de simtire, care le face intolerabilă nu nu- 
mai propria lor durere, ci si durerea altora, 
nemultumiti a cărora conştiinţă se simte 
tulburată si revoltată de orice suferință, 
inadaptabili care, daca sunt prea slabi, 


Britescu Vorvxgrr. — In slujba pâcei. 6 


www.dacoromanica.ro 


66 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


pier necunoscuţi, dacă sunt destul de tari, 
reuşesc să schimbe măcar în parte me- 
diul social şi să-l prefacă așa cum con- 
vine simţirii lor speciale şi premergătoare. 
Da, numai sufletele meschin egoiste se a- 
daptează tutulor împrejurărilor şi rămân 
surde la suferinţele altora; sufletul ales se 
revolta. Unor astfel de suflete se potri- 
vesc cuvintele poetului: 


Că de-ar fi fost să treci prin lume 
Ca orisicare om de rând, 

Ce lesne-ai fi pus frau durerii 

Si răsvrătitului tău gând. 


Dar ţi-a fost dat să fi deasupra 
Acestor inimi seci şi strimte 
Si tu sănduri toată durerea 
Pe care lumea no mai simte... 


* 
* * 


Nu e adevărat că superioritatea sta în 
încredințarea că ar fi rele inevitabile ori 
necesare şi că a năzui dispariţia lor e o 
utopie de nebun. Oricât am afirmă din 
gură aceste lucruri, orice sfortari am face 
spre a ne convinge că ele exprimă ade- 
vărul, nu putem izbuti să linistim conștiința 
noastră; o parte a ei nu se poate obicinul 
cu gândul permanentii relelor, se răsvră- 
teşte şi cere înlăturarea lor. Care din a- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCBI 67 


ceste parfi ale constiintii noastre are drep- 
tate, care exprima adevärul? Aceea care 
ne îndeamnă să credem că sunt rele nece- 
sare, sau inevitabile, sau aceea care se räs- 
vrateste impotriva existentii lor si ne in- 
deamnă să luptăm pentru înlăturarea lor? 
Să fie această revoltă a constiintii noastre 
o nebunie? Nu, nu e o nebunie. Isvorul ei 
e în credinţa noastră că lumea ar continuă 
sa existe şi după dispariţia relelor a caror 
existenţă ne revoltă; iar această credinţă, 
la rândul ei, se întemeiază pe experienţa 
trasă din marele număr de isbânzi ale mun- 
cii creatoare a omenirii, împotriva atâtor 
rele, în trecut socolite necesare şi inevita- 
bile. Formula ră necesar şi rău inevitabil 
sunt imperechieri de cuvinte absurde, pe 
care o conştiinţă limpede le respinge. Cu 
asemenea formule goale de înţeles, scornite 
de cei interesaţi la menţinerea actualului, 
nu se pot mulțumi decât minţile lenese, 
incapabile de sforţarea trebuincioasä pen- 
tru înlăturarea răului şi care preferă dru- 
mul resemnării, al adaptării. O minte a- 
geră înţelege toată absurditatea  împere- 
cherii de cuvinte rău necesar, pentrucă ştie 
că progresul tocmai în asta stă: in a face 
ca răul să nu mai fie necesar. 

Cu toate relele dispărute așa s'a purtat 
omenirea: întâi a trăit multă vreme sub 
jugul lor, fără măcar să le simtă greu- 


www.dacoromanica.ro 


68 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


tatea; pe urmă a început s'o simtă, dir 
le a socotit necesare, mângâindu se cu firi- 
mitura de folos ce se poate trage până si 
din cea mai grozavă nefericire; mai târ 
ziu a început să înțeleagă că nu sunt ne- 
cesare, a început să p-otesteze împotriva 
existenței lor, dar de groaza sforțărilo: ce 
trebu'ă să faca pentru înlăturarea lor lea 
declarat inevitabile: „i în sfârşit, îintele_ând 
că sunt si evitabile, lea desfiintat. Asa sa 
întâmplat cu antropofagia ci sclavia, cu 
atotputern cia Liserice ; asa se va întâmplă 
si cu relele socotite azi necesare, ori inevi 
tabile. 


* 
* * 


Cât despre gândul că de vreme ce nu 
am facut noi această lume, nu suntem ras 
punzato:i de ticaloşiile pe care le cuprinde 
şi nu am fi datori sa ne straduim a le în- 
lătură, daca ele nu ne lovesc direct pe noi, 
— ştiu ca nu va dură in sufietul dumitale 
mai mult decât licarirea unui fulger. 

Un asemenea gând nu domoleşte fra- 
mântarea unui om, care sia dat seuma că 
conștiința noastra nu este numai o oglindă 
inertă şi pasiva, în cace se rasfrâng lucru- 
rile din afara ei, ci este un agent activ care 
aie înrâurire asupra activitatei noastre şi 
deci asupra lumei. Din clipa în care un om 
se socoteşte colaborator prin conştiinţa lui 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PÂCEL 69 


la evolutia acestei lumi, atitudinea lui fatä 
cu viaţa se schimbă. Nu mai tăgădueşte va- 
loarea vietei, nu mai cere näruirea lumei 
fiindca cuprinde rele, dar nici nu mai poate 
ramâne nepäsätor in fata lor, ci vreà sa 
le birue, vrea să le inlature, ca pe nişte 
dusmani, care stricä frumusetea lumii si 
care-l împiedică de a afirmă cy toată tăria 
valoarea şi legitimitatea existenţei. A munci 
pentru înlăturarea relelor, de care consti- 
inta lui se revoltă, nu-i mai apare ca o 
datorie, ci ca o trebuintfä a căreia satisfa- 
cere îi procură una din cele mai mari bucu- 
rii ce poate oferi viata. 

Şi dumneata care nu poţi uită că în 
clipa în care iti scriu aceste rânduri, ca şi 
în clipa în care le vei citi, milioane de 
oameni, aparținând cele mai civilizate parti 
a omenirii, fără a se cunoaşte măcar între 
dânşii, sunt împinşi să se pândească, să 
se caute, să se urmărească, pe pământ şi 
sub pământ, pe apă și sub apă şi în văz- 
duh, spre a-și pricinui suferinţe, spre a se 
schilodi şi a se între-ucide, spre a-și firi- 
mifi cu tunul lucruri clădite cu trudă, — 
dumneata care ai înțeles toată monstruo- 
zitatea acestei nebunii, — nu te vei puteă 
opri de a luptă împotriva acestui cel mai 
revoltător, cel mai tragic şi cel mai absurd 
din toate relele de care suferă omenirea. 
Cel mai tragic, mai absurd și mai revoltă 


www.dacoromanica.ro 


70 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


tor, pentrucă desläntuirea sau împiedicarea 
lui nu atârnă, — precum foarte bine zici 
în scrisoarea dumitale, — de puteri necu-. 
noscute, uriașe şi de nestăpânit, ca pute- 
rile care produc cicloanele, cutremurile ori 
cataclismele, — ci numai de voinţa noastră, 
a oamenilor. 


* 
* * 


Nu lăsă să te descurajeze gândul micso- 
rimei puterilor dumitale în această luptă. 
Oricât ar fi de mică partea dumitale de 
contribuţie, cât un grăunte de polen dacă 
ar fi, adu-ti-o. Oceanele sunt făcute din 
picături, universul însuşi e făcut din părți 
indefinit de mici. La îndeplinirea idealului 
pentru care te-ai hotărât să lupti, nu lucrezi 
singur. Sute de alte frunti vor fi plecate 
impreună cu a dumitale spre aceiași muncă; 
şi cu toate strigătele celor nerozi şi celor in- 
teresati că gândul dispariţiei răsboaielor 
e o utopie irealizabilă, el se va împlini, 
pentrucă împlinirea lui nu atârnă decât de 
un plus de conştiinţă în omenire, iar spo- 
rirea necontenită a conştiinţei e o lege a 
naturii, Evoluţia vietei pământeşti o vădeşte 
în chipul cel mai luminos. A fost un timp, 
inainte de ivirea vieţuitoarelor, când nici 
umbră de conştiinţă nu există în substanţa 
pământului. Si iată că, în împrejurări pe 
care nu le cunoaștem, din această sub- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 71 


stanta s'au ivit primele vieţuitoare, bucăţi 
limitate de materie, în care nu se întâm- 
plau decât operaţii himice; — şi iată că s'a 
întâmplat minunea de neînțeles că din jocul 
acestor operaţii himice, vietuitoarele au cä- 
pătat simtire si organe culegătoare de im- 
presii din afara lor, care s'au perfecţionat 
necontenit; şi iată că s'a întâmplat minu- 
nea şi mai mare că, din repetarea impre- 
siilor căpătate prin acele organe, s'a născut 
în vieţuitoare conştiinţa, care sporeşte ne- 
contenit. Asupra acestei constiinti, pe care 
o constatăm în noi si de a cărei existență 
nu ne putem îndoi, putem aveă credinţe 
deosebite. Unul crede că conștiința nu e 
posibilă, decât cu condiţia existenţei unui 
creer şi că în afara noastră nu există nimic 
analog conştiinţei noastre; altul poate crede 
că de vreme ce elementele himice, din care 
suntem alcătuiți noi şi creerul nostru, sunt 
în stare să producă în noi conștiința, s'ar 
puteă ca Universul în care trăim, alcătuit 
din aceleaşi elemente, să aibă o conştiinţă 
a lui, o conştiinţă uriașă, care ne încon- 
joară de toate părţile si care treptat-trep- 
tat, prin simţurile noastre, ca prin spăr- 
turile unui zăgaz, s'a filtrat şi se filtrează 
în noi. 

Dar oricare ar fi credinţa noastră în pri- 
vinta conştiinţei, ceeace nu se poate tă- 
gădui, e că evoluţia vietel pământeşti a 


www.dacoromanica.ro 


2 IOAN AL. BRATESCU-VOINFSTI 


adus cu sine un spor necontenit de consti- 
inţă. Deşi instinctul era un mijloc destul 
de bun, pentru a asigură trăirea şi propă- 
şirea vieţuitoarelor, — o dovedeşte faptul 
că cele mai multe dintre ele trăesc până azi 
neschimbate de cum erau cu sute de mii 
de ani în urmă, — totuşi dealungul lantu- 
lui principal al vietei ele n'au rămas sta- 
tionare, ci s'au schimbat necontenit; iar 
deosebirea de căpetenie, dela vietuitoarele 
care alcătuesc un inel al acelui lant de i- 
nelul următor, a stat într'un plus de pu- 
tere de cunoaştere şi deci într'un plus de 
conştiinţă, care sporeşte necontenit, dela 
râma care abia poate percepe variatiunile 
de temperatură şi de umezeală, până la o- 
mul, care vrea să ştie ce realitate se as- 
cunde sub sclipirea stelelor, ce plutesc la 
depărtări de milioane de chilometri. 

Fiecare nou act de cunoaştere, fiecare 
experienţă nouă se adaogă în noi pe lângă 
cele trecute $i ne sporeşte conştiinţa. Orice 
încercare de a o innäbusi produce rezulta- 
tul contrariu. Adu-ti aminte de inchizifie: 
născocită şi înfiinţată pentru înnăbuşirea ei, 
ea a produs tocmai rezultatul unei mai vii 
treziri a ei. 

E orb acela ce nu-şi dă seama că ne- 
contenita perfecţionare a vieţuitoarelor, pe 
ramura principală a vietei, vădeşte parca 
nemulțumirea naturii cu viata inconștientă 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 13 


şi resemnată a animalelor şi silintele ei de 
a crea o ființă conştientă, care dupăce va 
fi străbătut lungi perioade de brutalitate, 
de superstiții, de bigotism, de revoltă si 
de agnosticism, să ridice în sfârşit ochii 
în sus si să zică: „te înţeleg şi-ţi multu- 
mesc că prin conștiința cu care mai în- 
zestrat nvai făcut colaboratorul tău la în- 
frumusetarea și perfecţionarea acestti 
lumi“. 


* 
* * 


Ah! de ce trebue ca tocmai acei ce con- 
duc destinele omenirei sä ignoreze aceste 
adevaruri? De ce trebue ca tocmai ei sa 
nu ‘nteleaga ce enorme avantagii ar re- 
zulta pentru intreaga omenire din sporirea 
necontenitä a acestui nou factor de evolu- 
tie: conştiinţa? De ce tocmai ei să vadă în 
sporirea conştiinţei mai ales o primejduire 
a situaţiilor și privilegiilor lor? Căci acest 
uriaș măcel la care asistăm, din înnăbușire 
de conştiinţă isvoräste si în scop de înnă- 
buşire de conştiinţă s'a desläntuit. Nu po- 
poarele l'au pregătit, nu ele lau pornit, ci 
stapânirile amenințate în prerogativele lor 
si 'n lăcomia lor. Dar legile naturii nu se 
pot stânjini, cum nu se poate stânjeni mer- 
sul stelelor pe cer. Valul de durere revăr- 
sat peste omenire, cu intenţia înnăbuşirii 
constiintelor protestatoare, va produce 


www.dacoromanica.ro 


74 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINLSTI 


tocmai rezultatul contrariu: un spor de con- 
ştiinţă, care va aduce cu sine mari schim- 
bari în tabla de valori a omenirii şi o gro- 
zavä prabusire a trufiei si a puterii cârmui- 
rilor de azi. 

La lucru deci, dragul meu. Spre impli- 
nirea idealului nostru de înfrățire a ome- 
nirei nu colaborează numai semeni de ai 
nostri, ci însăşi voinţa uriaşă a naturii. 

Vechiul şi nestrămutatul dumitale prie- 
tin, care-ţi urează cum zice cronicarul: ,,slo- 
bode vremi“. 


www.dacoromanica.ro 


Iubite nene Mache, 


Iti mulţumesc din adâncul inimei pen- 
tru nepretuitul sprijin, pe care mi-l aduc 
inteleptele îndemnuri şi sfaturi cuprinse în 
scrisoarea dumitale. Nu ştii, în bezna de 
îndoeli ce această grozăvie lasă peste orice 
minte, cât bine îmi face splendida stralu- 
cire a credinţei dumitale în triumful final 
al conștiinței şi al ratiunei. 

A! E ușor să crezi în progresul indc- 
finit al onienirei, în vremuri normale si li- 
niştite, când nimic nu vine sa-ţi turbure 
această credință; dar pentruca în zilele 
în care se poartă, de popoarele ajunse în 
fruntea civilizației, cel mai crâncen si mai 
fioros răsboiu, din câte s'au întâmplat pe 
pământ, să-ţi păstrezi neclintită credinţa, ca 
totuşi va sosi o vreme, când popoarele în- 
telegând toată monstruoasa absurditate a 
răsboaelor, vor încetă de a se duşmăni și 


www.dacoromanica.ro 


76 JOAN AL, BRATESCU VOINESTI 


a se intreucide, o vreme in care religia 
iubirei şi a conlucrării spre binele comun 
al omenirei va înlocui religia urei şi a vraj- 
mäsiei, — îți trebue o mare înţelepciune şi 
o mare putere de pătrundere a lucrurilor, 

Graţie invatamintelor dumitale şi eu îmi 
păstrez neştirbită aceasta credinţă, clădită, 
cum zici, pe experienţa trasă din dispariţia 
atâtor alte rele, odinioară îndurate cu re- 
semnarea inconstientei. Sunt încredinţat că, 
pe fiecare zi ce va trece, se va micşoră nu- 
mărul acelora care, fiindcă ştiu că fiarele 
se mănâncă între ele, gasesc firesc şi legi- 
tim ca şi oamenii să facă astfel, uitând 
că ceeace deosibeşte pe om de celelalte 
lighioni sunt tocmai silintele lui de a se 
desrobi de bestialitate originară. Sunt con- 
vins că sporirea conştiinţei va aduce cu 
sine înlaturarea cârmuitorilor ingusti la su- 
flete şi la minte, care pentru a justifică dai- 
nuirea unor întocmiri profitabile lor şi nu 
mai lor, se duc să caute norme de purtare 
omenească în năravurile animalelor si şi în- 
chipuesc că au redus la neant aspiraţiile 
pacifiste, când au pronunţat cu o superbă 
suficientä formula: vivere est militari, a 
trăi este a luptă, parcă a luptă ar însemnă 
a ucide si a dărâmă cu tunul munca seme- 
nilor tăi! 

Dar băiguelile fără niciun sens ale a- 
celora care se încearcă să justifice acest 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACKI qi 


măcel, — silintele celor care lau pregătit 
şi lau deslantuit de a se lepada de räspun- 
dere, încercarile lor, când se văd băla- 
cind în absurd, de a aruncă răspunderea 
pe seama unei fatalitati inevitabile, — do 
vedesc că ei însăşi sunt fncredintati ca 
rasboiul e o ticaloşie. Intreaga omenire a 
depaşit față cu aceasta ticalosie faza în 
durarii cu resemnarea inconstientei şi faza 
formulei absurde ca războiul ar fi un răz 
necesar. Nimic şi nimeni nu-mi poate 
sdruncină credința ca ea va depăşi şi faza 
formulei: räsboiul e un rău inevitabil, in 
care se găseşte azi. 

Singurul lucru nelinistitor e teama ca 
tocmai cărmuitorii popoarelor vor fi acei 
ce se vor împotrivi mai cu înverșunare 
la împlinirea idealului de infratire a po- 
poarelor, şi că, precum celelalte drepturi 
$i libertati de care se bucura azi popoarele, 
au trebuit sa fie smulse cu violență din 
mâna minoritaţii cârmuitoare, tot aşa și 
dieptul lor de a se iubi şi de a trai în pace, 
nu se va putea realiză, decât tot prin re- 
volutie. Revolutie, adica alta urgie, iar ja- 
furi, distrugere, varsare de sânge — si 
nu & sângelui celor vinovati si rai, care 
vor şti să se strecoare, ci al celor mai 
blânzi şi mai buni, care nu se vor puteă 
stăpâni de a protestă împotriva exceselor 
şi care din pricina moderatiunii lor, vor fi 


www.dacoromanica.ro 


78 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


socotiți de căpeteniile revoluţiei ca adver- 
sari de suprimat... 


* 
* * 


In ce grea cumpănă se găseşte sufletul 
meu, iubite nenc Mache! Ași vrea să lu- 
crez în slujba păcei şi constat că n'o pot 
face decât propovăduind räsvrätirea. 

Dumneata mă cunoşti mai bine, decât 
mă cunosc eu însu-mi, si ai putut vedeă, 
din lungile noastre convorbiri, că eu nu 
sunt o fire amărâtă, ursuză şi sanchie, por- 
nită să cârtească împotriva soartei și să 
bârfească valoarea vietei. Dimpotrivă sunt 
o fire vesela, iubitoare de viaţă, pentru- 
că-mi dau seama, ca şi dumneata, câte 
comori de frumuseţe şi câte isvoare de 
fericire reală şi pozitivă cuprinde ea. Deşi 
în casa părintească şi în tinerețea mea 
nam bucurat de-o prosperitate materială, 
pe care niciodată nu o voi redobândi, pier- 
derea averei nu mi-a înăcrit sufletul, — 
nu sunt un /audator temporis acti, un pe- 
simist cu ochii întorși spre trecut, ci un 
convins optimist, incredinfat ca fericirea 
oinenirii e înainte, spre viitor. Urmând in- 
teleptele dumitale: sfaturi mi-am întocmit 
o tablă de valori, care m'a scutit de a râvni 
notorietatea sgomotoasă ce aduce cu sine 
o situaţie politică, sau de a pismui ferici- 
1ea pe care o poate procură bogăţia. De 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 79 


aceca cu sufletul sträin de ura si de invidia 
de clase, am socotit totdeauna miscärile a- 
narhice ca nevrednice de interes, fiindca 
mi se păreă că ele isvorăsc mai ales din o 
pismuire josnică a fericirei altora. Imi dam 
negresit seama că la temelia nemulțumirii 
celor mulți e și o legitimă dorință de a 
face să înceteze mari suferinţe; dar încre- 
dintat că nefericirile de care suferă omeni- 
rea sunt datorite mai ales unei räutäti în- 
născute a firei omenești, care persistă cu 
toate sfortärile conducătorilor de a o îmbu- 
natati, găseam prea putin temei năzuin- 
telor de dărâmare a ordinei constituite. 

Azi însă, în fata celor ce se întâmplă 
si în fata constatării că toţi cârmuitorii se 
leapădă de răspunderea acestei urgii, orice 
sfortäri aşi face să-mi potolesc revolta îm- 
potriva lor rămân zadarnice, 


* 
* * 


Cäci spune, se poate inchipui ceva mai 
revoltätor, decât ca aceasta furie de in- 
treucidere si de distrugere să dureze de 
atâta timp, ca în fiecare zi să moară şi 
să, se schilodească mii si mii de oameni 
în floarea vârstei, ca în fiecare zi să se 
nimicească lucruri de un pret incalculabil 
— şi ca toți cărmuitorii să strige cât îi 
tine gura că nau vrut ei răsboiul? Si 
spune, dacă se poate concepe o mai pu- 


www.dacoromanica.ro 


80 JOAN AL. BRÂTLSCU-VOINESTI 


ternicä justificare a anarchismului, decât 
mărturisirea că evenimente de așă însem- 
nătate atârnă de o fatalitate inevitabilă și 
că conducătorii sunt incapabili de a păzi 
popoarele de desläntuirea lor? 

Cine şi prin ce mijloace, poate opri pe 
ori şi cine să se întrebe: Oare dacă în toate 
țările care se răsboiesc ar fi fost revoluţie, 
s'ar fi săvârşit atâta ruină câtă a săvâr- 
git până acum răsboiul? 

Ar fi pierit atâţia oameni valizi? Ar fi 
rămas atâţia alţii schiloditi pentru res ul 
vietei? Ar fi înnebunit atâţia? Sar fi da- 
râmat cu tunul atâtea construcţii, atâtea cai 
de comunicaţie, atâtea sate 91 oraşe în- 
tregi? S'ar fi dus în fundul marilor atâtea 
vase, care au costat sume fabuloase, în- 
cărcate cu mărfuri şi cu producte, fabri 
cate sau cultivate cu atâta muncă? Sar 
fi produs această stagnare a culturei si a 
operei constructive, prin sustragerea atâ- 
tor braţe şi atâtor minți și prin mobilizarea 
lor numai în vederea distrugerii? Sar fi 
dăstrămat, asa cum se dăstramă astăzi, 
toată opera de infratire, de osmozä interna- 
tionala, ce se înfaptuiă prin circulaţia li- 
bera dela o tara la alta? Ar fi nävälit in 
atâtea milivane de suile.e atâta ură cloco- 
titoare? Şi dacă răspunsul este: nul — a- 
tunci întrebările fireşti ce se impun minţii 
sunt: Ce valoare au guvernele legitime, 


www.dacoromanica.ro 


IN SLUJRA PĂCII 81 


dacä ele nu pot evita popoarelor calami- 
tati, in care nu le-ar duce anarhia? Si ce 
stimä mai poate avea un om, care nu € 
de o naivitate ridicola, pentru asemenea 
cârmuiri? 


* 
* * 


Dar lepädarea de räspundere a cârmui- 
torilor e făcuta sa sporească revolta cuiva, 
pentrucă ea însemnează adăugarea unui 
act de lasitate pe lângă uriaşa crimă de 
a fi pregatit si deslantuit urgia actuală, 

Popoarele nu merg de capul lor, ci sunt 
cârmuite de împărați, regi, cancelari, mi- 
niştrii, diplomaţi, care şi impun vointa şi 
pedepsesc pe cei ce încearca să le-o stân 
jeneasca. Dintr’o înlesnire de vorbire zi- 
cem: Franța, Germania, Rusia, Austria şi 
sa ârşim astfel pacatul de a atribui neamu- 
rilor toată vinovatia unei minorităţi de con- 
ducatori. Zicem Rusia şi aceasta însem- 
nează, amestecate la un loc, toate virtu- 
tile construc.ive ale unui neam întreg şi 
toata vinovata nepricepere a conducatori- 
lor lui politici. Puşkin, Tolstoi, Aivasoff, 
Ciaikovski, Kropotkin, toţi artiştii, toţi în- 
vatatii şi toți protestatorii, executaţi, sur- 
ghiuniti in Siberia, ori fugiți în lume şi toţi 
mucinicii anonimi ai muncii creatoare, toți 
sub numele generic de Rusia, ies egal de 


Bniaracu Voineşti, — In slujba päcel, 6 


www.dacoromanica.ro 


82 10AN AL, BRATESCU-VOINESTI 


räspunzätori de ticäloasa conducere, in re- 
alitate exercitată de o infimä minoritate, 

Zicem Germania şi aceasta însemneaza 
că toţi învățații, toţi artiştii, toţi munci: 
torii, toate virtuțile constructive ale nea- 
mului german sunt egali de răspunzători, 
de păcatul, săvârşit de un pumn de con- 
ducători, uitând că pregătirea şi pornirea 
răsboiului e un apanaj exclusiv al suve- 
ranului şi toată uriașa putere de care dis- 
pune, pentru a înnăbuși orice încercare de 
protestare, 

Rămâi incremenit în fata seninätätii cu 
care se scrie si se citeşte: „In urma asa- 
sinatului de la Serajevo, Austria a adre- 
sat Serbiei o notă“... Cum Austria? Care 
Austrie? Românii, Rutenii, Slovacii, Boe- 
mii, Cehii din monarhie ar fi redactat și 
adresat acea notă? Desigur că nul Cei- 
lalti locuitori ai monarhiei fost-au con- 
sultati? Nu. Avut-au loc la Viena, ori la 
Pesta, demonstraţii mari de indignare pu- 
blică, manifestații răsboinice, mişcări po- 
pulare vijeloase, imposibil de oprit, sub 
presiunea cărora cârmuitorii monarhiei au 
fost constrdnsi să redacteze nota către 
Serbia? Nu. In secret, aşa cum se comit 
toate crimele, pentruca să nu poată fi stân- 
jeniti si pentruca poporul să se găsească Îna- 
intea faptului împlinit, câțiva insi au ticluit 
un act care a dat foc întregului continent, 


www.dacoromanica.ro 


_ÎN SLUJBA PĂCBI 53 


Acesta e adevărul, înspăimântatorul şi 
revoltătorul adevăr, că pe când atâţia în- 
vatati, atâţia artişti, atâţia soldaţi ai muncii 
creatoare se silesc să ducă omenirea cu 
un pas înainte pe drumul progresului, un 
pumn de indivizi deţin dreptul de a desl- 
lantul rugii ca aceasta în mijlocul căreia 
trăim; iar lepădarea lor de răspundere e o 
infamie în plus, 


* 
* * 


Aceiaşi revoltă îmi stârneşte faptul ca 
nu numai gazetarii, în cea mai mare parte 
oameni fără nici o cultură, sau cu o cultură 
mediocră, dar însuşi unii oameni culfi con- 
tribuesc cu seninătate şi cu gravitate la ano- 
nimarea raspunderilor şi la intunecarea con- 
ştiinţei publice, afirmând că războiul isvo 
răşte din cauze cconomice, $i mai întâi, 
chiar dacă ar fi aşa, popoarele nemergând 
de capul lor, ci fiind conduse de guverne 
care-şi impun voinţa, vitiile stărei economice 
a popoarelor tot în răspunderea cârmuito- 
rilor cad, Dar afirmatiunea că rasboiul isvo- 
răşte din motive de ordine economică e pe 
de-antregul falsä, E de netagăduit că pre- 
tutindeni există nemulțumiri de ordine eco- 
nomică şi există, pentrucă azi pretutindeni 
conducătorii politici au ajuns prada oameni- 
lor de afaceri, care cu multă dibacie  reu 


www.dacoromanica.ro 


81 IOAN AL, BRÂTESOU-VOINESTI 


şesc să-i cointereseze la acțiunea lor de pra- 
dare si de jupuire a multimei. 

Roadele acestei stari de lucruri se vad: 
un cult desfrânat al vitelului de aur, 

o goană nebuna dupa câștig, introna- 
rea unei concepții îngust inaterialiste, cu 
o proslävire nemasurata a avuţiei, oricare 
ar fi mijloacele prin care a fost câştigata, 
subordonarea oricaror preocupari de ordin 
ideal prosperității materiale, uitarea desa 
vârşita a cuvintelor inteleptului osândit sa 
bea cucută şi sfântului rastignit pe cruce: 
„la ce-ţi vor folosi tie toate bunurile lu 
mesti, de ţi vei pierde sufletul?“ 

De unde si o falsa împarţire a oame 
nilor în două categorii: de-o parte ou- 
menii de acţiune, adevarati oameni de va 
loare reala, de alta parte simplii muritori. 
Creatorul de opere de arta, isvoare de mân 
gâiere si de încântare, — invatatul şi desco 
peritorul de leacuri noi, de mijloace noi 
de operare sau de curarisire, nascoci 
torul de noi mijloace de robire şi de utilizare 
a forţelor naturii, — observatorul, care o 
viaţă întreaga supraveghiaza şi studiaza 
viata lighioanelor şi descopera legi necu 
noscute ale vietei si toți muncitorii tacuti 
şi necunoscuţi, nu sunt oameni dc acțiune. 

Rămân oameni de acţiune oamenii de a- 
faceri, care născocesc mljloace noi de rea- 
lizare de câștiguri prin însuşirea muncii 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUIBA PACRI 85 


altora, sau prin specularea nevoilor mul- 
țimii, politicianii iscusifi, vechilii oamenilor 
de afaceri şi suveranii, care scoțând sabia 
pot îmbrânci popoarele în rasboae. E evi- 
dent ca din pricina aceasta exista pretu- 
tindeni o stare economica, producătoare de 
nemulțumiri în sufletul multimei. 

Dar nemulţumirile de ordin economic, 
oricât de mari ar fi, nici nu explica răs- 
boaele, nici nu sunt cauza lor. O stare eco- 
nomică rea poate da naștere unei revoluții, 
nu unui răsboiu. In trecut da, când ome- 
nirea traiă în cete nomade, ale carora prin- 
cipale îndeletniciri erau vânatoarea şi pas- 
toritul, răsboaiele erau rezultatul şi efectul 
unei rele stări economice. Intemperii ne- 
aşteptate, ca o secetă îndelungata care pra- 
pädeà pasunatul vitelor si vânatul dintr’o 
regiune, făceă ca horda ce trăiă acolo sa 
plece aiurea, în cautarea mijloacelor de 
traiu, sa năvălească peste alta horda şi s'o 
deposedeze. Rasboaele biblice şi navalirile 
barbare isvorau din motive de ordine eco- 
nomică, cele moderne nu. 

Dacă ar fi adevărat ca pricina rasboaclor 
trebue căutată într'o stare economica rea 
(căci ar fi absurd a pretende că rasboiul 
poate fi rezultatul unei stari bune) — ar 
trebui ca ele să porneasca din țarile supra- 
populate, care ar sta rau economiceste şi 
ar trebui ca muncitorii, partea de omenire 


www.dacoromanica.ro 


86 IOAN AL, BRATESCU-YOINESTI 


care suferä mai mult de pe urma relei stari 
economice, să fie cei mai răsboinici. Se 
întâmplă însă tocmai contrariul, că partidul 
muncitorilor e acela care pretutindeni s'a 
organizat pentru a luptă contra răsboaelor 
şi că ele pornesc tocmai din ţările cele mai 
prospere. - 

De când omenirea a intrat in faza de 
viata sedentarä, räsboaele sunt sau opera 
vointei unei minoritäti lacome de câstig si 
hräpärete, cum a fost răsboiul împotriva 
. Burilor, — sau opera unei oligarhii, care 
simtindu-se ameninţată de revoluţie, recurge 
la răsboiu, ca la o diversiune, un mijloc 
de raliare, de solidarizare a intereselor, prin 
indicarea unui dușman comun din afară, 
cum a fost răsboiul ruso-japonez, — sau 
în sfârşit, cum e cazul răsboiului actual, 
opera şi a lăcomiei minorităţii cârmuitoare 
şi a temerii ei de revoluţie si mai ales a 
mentalități! speciale, artägoasä, bătăioasă, 
prepuelnicä, trufasä, nesocotitoare a drep- 
tului si proslăvitoare fără măsură a forţei, 
pe care o capătă un popor, prin armarea 
şi militarizarea lui excesiva, 

Dar negresit suveranilor şi oamenilor po- 
litici le convine de minune anonimarea ras- 
punderilor, ce rezultă din căutarea unor pri- 
cini depărtate ale răsboiului. 

Intr'un număr de revistă serioasă am cetit 
de curând un articol, prin care autorul se 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PĂCEI 87 


sileă să găsească o legătură între isbuc- 
nirea acestui răsboiu şi petele solare. Caute 
cine vreă acestui răsboiu pricini anonime 
şi oculte, — eu care nu urmăresc decât 
căutarea' mijloacelor prin care Sar puteă 
înlătură repetarea grozăviei actuale, mă 
mulțumesc să cunosc cauzele ei imediate 
— şi aceste cauze sunt: înarmările, pregă- 
tirile de răsboiu, care aduc după ele în mod 
fatal şi inevitabil răsboiul, așa precum în- 
delungata beţie în mod fatal şi inevitabil 
aduce după dânsa' dilirium tremens; iar in- 
armările şi pregătirile de răsboiu sunt şi ele 
la rândul lor efectele unui absurd şi cri- 
minal traditionalism de care se călăuzesc 
suveranii, traditionalism pe baza cäruia in 
loc să fie șefii virtuţilor constructive ale 
popoarelor ce cârmuesc, ei continuă să fie 
şefii virtuţilor lor distructive, 


* 
* * 


Intr'un popor de zeci de milioane de oa- 
meni buni, cuminţi, harnici pe toate tere- 
nurile muncii constructive, — dela umilul 
țăran sau uvrier, până la învățatul care se 
sileşte să descopere un anestezic nou, ori 
specificul unei boale, până la artistul care 
muncește la o operă ce va mângâia $i va 
încântă generaţii,  într'un astfel de popor, 
o infimă minoritate deţine prin moştenire 
dreptul de ai conduce destinele, socotind 


www.dacoromanica.ro 


88 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINR&TI 


de turburätori ai ordinei pe cei ce le pun 
la îndoială priceperea si destoinicia. In ca- 
pul acestei minorităţi stă un suveran a că- 
ruia meserie e milităria. 

Cu toată autoritatea pe care i-o pune la 
îndemână situaţia lui de şef, înscrie în 
fruntea tablei de valori morale a neamului, 
ca primă valoare: eroismul militar. Virtu- 
tile constructive, activitatea ştiinţifică, ar- 
tistică sau filozofică, sunt pe planul al 
doilea, în primul plan activitatea militară. 
Cea mai mare consideraţie militarilor, cele 
mai mari privilegii militarilor. Are atâţia 
fraţi, atâtea rude, atâti copii. — unul nu 
se indeletniceste cu altceva, decât cu mili- 
tăria. Prietin intim si tovarăș cu cel mai 
mare fabricant de arme din lume, încura- 
jează toate născocirile distrugătoare si 
toate aplicaţiile în scop de distrugere alc 
progreselor ştiinţei, îşi armează neamul 
până în dinţi, — sileste prin aceasta și pe 
vecinii săi să meargă pe acelaş drum de 
rătăcire; ba, interesat la desfacerea mărfii, 
impune ţărilor mici, cu prilejul oricărui îm- 
prumut ce contractează în ţara lui, să cum- 
pere o anumită cantitate de arme şi de 
muniții. a 

Prin cuvântări sforäitoare, prin paräzi, 
prin reviste, prin exibitia pompoasă si stră- 
lucitoare a puterei distructive, prin manevre 
peste manevre, prin coduri de justiție mili- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUIBA PACRI 89 


tară aspre, prin catehisme monstruoase ale 
soldatului, prin fel de fel de mijloace arti- 
ficiale, falşifică sufletele, le hrăneşte cu tru- 
fie şi cu ură împotriva celorlalte neamuri. 
Pe cei ce încearcă să protesteze, arătând ca 
e o nebunie să răpeşti pentru armare o atât 
de mare parte a bugetului ţării, în paguba 
sănătăţii, instrucției şi construcţiei publice, 
că poporul se înnăbuşă şi nu mai poate în- 
dură atâtea sporiri de impozite puse în ve- 
derea armării, că aceste armări vor duce 
în mod fatal la răsboiu, — suveranul şi 
sfetnicii lui îi socotesc ca duşmani, iar prin 
presa oficială îi indică dispretului public — 
şi continuă cu înarmarea, mintindu-se și 
pe ei înşi-şi şi pe nenorocitul popor ce câr- 
muesc cu formula absurdă: si vis pacem 
para bellum. 

Si fireste, data fiind pasivitatea maselor, 
dat fiind spiritul lor de imitatie, când suve- 
ranul crede ca: ,,un print nu trebue sa aiba 
alt gand si alté preocupare, decat prega- 
tirea rasboiului“, —- când el adrescaza 
trupei trimeasä intr’o expeditie cuvintele: 
„Mergeţi şi nu crutafi nimic, faceti-va faima 
trupelor lui Atilal“ când moştenitorul tro- 
nului, stăpânul de mâine, scrie lucruri ca 
acestea: ,,o sarjä de cavalerie e cel mai 
admirabil si mai înnălțător spectacol din 
lume“... „până la sfârşitul lumii spada va 
rămâne factorul hotărâtor“... „cultura nea- 


www.dacoromanica.ro 


90 IOAN AL, BRATHSCU-VOINESTI 


mului german are nevoe de o spadä ascu- 
fita şi grea spre a se impune,' — când 
generali, care se erijazä in filozofi, scriu 
cărţi monstruoase de apologia răsboiului si 
în loc de a fi internaţi în ospicii de nebuni, 
sunt aduşi să formeze consiliul intim al su- 
veranului, iar moştenitorul tronului le face 
prefețe in care scrie: „trebue veghiat ca 
nu cumva raţiunea să anemieze vechiul spi- 
rit răsboinic al Germaniei“, — când sfetnicii 
lui, în loc de a se împotrivi si de a încercă 
să-l readucă pe calea adevărată, îi aprobă 
şi-i aplaudă toate năzbâtiile, — e lesne de 
înţeles că poporul astfel cârmuit, în loc să 
creadă sfaturile inteleptului Kant, propo- 
văduitorul păcei universale, va crede sfa- 
turile generalilor, pe mâna cărora a încăput 
filozofia, sau ale sărmanului bolnav, care 
în ceasurile de criză de nebunie distruga- 
toare, cu minted rătăcită „dincolo de ho- 
tarele binelui și răului“, scrie că mila şi 
compătimirea sunt sentimente de sclav, că 
singura valoare e voința de a puted fără 
scop, fără obiect, forfa, înaintea căreia 
toată comoara de moralitate şi de umani- 
tate, adunată cu atâta strădanie de veacuri, 
trebue să sboare ca o pleavă inutilă! 

Si nebunia se întinde, se întinde mereu, 
— cuprinde suflet după suflet şi fireşte 
după ce sistematic s'a înfipt adânc în su- 
fletul multimei credinţa că nu există înde- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 91 


letnicire mai nobilă decât militaria, gloata 
înconştientă, mamele, soțiile, surorile, care 
vor plânge amar după ce răsboiul va fi 
isbucnit, aplaudă deocamdată cu frenezie 
defilarea ostirei în zilele de parăzi; iar Su- 
veranul vede în aceste aplauze dovezi de 
aprobare şi de îndemn să-și continue ne- 
buneasca cârmuire, Cercul vitios e acum 
complect încheiat. Toate. virtuțile construc- 
tive au căzut pe planul al doilea, prestigiul 
puterei brutale de distrugere a pus stăpâ- 
nire pe toate sufletele. Poporul armat până 
'n dinţi se socotește poporul ales; celelalte 
popoare sunt unele Halbvdlker, altele Un- 
vălker. A-si impune voinţa celorlalte po- 
poare îi pare la 'nceput un drept, apoi o 
datorie. Acum mina'e încărcată, capsa pusă; 
o ciocnire de nimic o va face să 'isbuc- 
nească; iar când ciocnirea s'a produs, nici 
o putere nu mai poate împiedică grozăvia. 
De altminteri unde e acea putere? Obicinuit 
cu atâtea manevre, Suveranul va socoti 
răsboiul ca o manevră puţin mai grea decât 
cele anuale. ,,Nu vor cădeă frunzele si os- 
taşii vor fi întorși la căminurile lor“. Toată 
grija lui e să nu-i ia alţii înainte; de aceea 
îşi grăbeşte complicii: „Und jetzt rasch, 
meine Herren“! Cei ce lar putea stânjini 
prin protestări, prin rezistență, prin incer- 
cări de a dovedi monstruozitatea crimei ce 
se pune la cale, sunt socotiți trădători și 


www.dacoromanica.ro 


92 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


sunt parte executați în grabă, parte ame- 
nintati: „Eu sunt unealta lui Dumnezeu! 
Eu sunt spada lui, eu sunt reprezentantul 
lui! Vai de cei ce vor rezistă voinţei mele! 
Vai de cei ce nu cred în misiunea mea! 
Vai de cei lași!“ Iar când, după picarea a 
trei rânduri de frunze, începe să-și dea 
seama că neamul lui, care cucereă lumea 
în mod pacinic, n'aveă nici o nevoe de 
răsboiu și nu aveă nimic de câştigat depe 
urma lui, — în fata ruinei si a enormelor! 
jertfe pierdute de prisos, presimtind so- 
sirea zilei de chemare la răspundere, 
departe de primejdiile frontului pe care în 
fiecare clipă mii de tineri mor ca nişte 
câini netrebnici, el strigă: „Jur înaintea Jui 
Dumnezeu si a oamenilor că n'am vrut răs- 
botul!“ 

Ce altă valoare poate aveă acest strigăt, 
decât acela al betivului, care după ce a 
băut o viata întreagă, acum, väzându se 
murind de delirium tremens, ar strigă: 
„Pam vrut să mor asa?“ 

Admirabilă cârmuire! Să pregăteşti răs- 
boiul până in cele mai mici amänuntimi, 
sub cuvântul c'o faci pentru asigurarea pă- 
cel, — să declari răsboiul; iar acum, când 
acea pregătire si declarare îşi produc roa- 
dele firești, — când egoismul de neam urlă 
cu spume la gură, — când oameni care nu 
se cunosc între ei se mäteläresc și se schi- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 93 


lodesc, — când cea mai civilizată parte a 
omenirei a revenit la viata în caverne a 
bestiilor de acum câteva sute de mii de 


ani când popoarele își distrug cu tunul 
roadele unei munci trudnice, când ura 


întunecă într'atâta' dreapta judecată, încât 
învăţaţi care până ieri se iubeau şi se res- 
pectau, îşi tăgăduesc orice valoare, smulg 
şi-și aruncă în fata cu dușmănie distinctiile 
ce reciproc îşi acordaseră în semn de admi- 
ratie, — azi să strigi că n'ai vrut răsboiul 
şi totuşi sa continui de a mobiliza toate 
energiile în scopul distrugerii şi de a trimite, 
în gura morţii contingente după contin- 
gente, zicând c'o faci pentru restabilirea 
păcii, pe care o aveai, dar pe care propia 
ta nebunie a stricat-ol Admirabilä câr- 
muirel... 

Si când te gândești ce uriaşă opinie au 
cârmuitorii despre arta lor de a guvernă 
şi ce scump, cu câtă oarbă supunere, cu 
câte privilegii și cu câtă slavă pretind şi 
obţin să le-o răsplătească mulţimea incon- 
ştientă şi îndelung răbdatoare. 

Suverani şefi ai virtuţilor distructive şi 
armate organizate în vederea distrugerii, 
iată adevăratele pricini ale răsboaelor de 
azi... 


www.dacoromanica.ro 


94 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


Si totuşi ce ușor s'ar putea ca’ îndreptarea, 
sa vie fara revolutie, de sus, insusi dela 
cârmuitori, 

Dar imi dau seama cam târziu, recu- 
nosc, — cä aceastä scrisoare a luat pro- 
porţii prea mari. O închei multumindu-ti 
încă odată pentru bunele dumitale sfaturi 
si îndemnuri şi mă întorc la lucru, rămâ- 
nând ca în altă scrisoare să supun preti- 
oasei dumitale păreri, cum cred că sar 
puteă realiză maximul de schimbare cu mi- 
niumul de perturbare, 

Al dumitale pe veci îndatorat prietin. 


www.dacoromanica.ro 


lubite Nene Mache, 


Precum vezi, nu-ti dau pace, Abia vei 
fi sfârşit de cetit scrisoarea! mea precedentă 
şi iată că-ţi scriu alta si mai lungă; — dar 
vreau să-mi spun părerile dreptei şi sănă- 
toasei dumitale judecăţi și contez pe bună- 
tatea si răbdarea dumitale, 

Iti spuneam în scrisoarea trecută teme- 
rile mele că libertatea popoarelor de a se 
iubi şi a se stimă între ele si de a’ conlucri 
la binele general al omenirci, nu se va puteă 
realiză decât prin revoluţie; — si cä totuşi 
eu întrevăd un mijloc prin care îndrep- 
tările ar putea să vie de sus în jos, dela 
însuşi conducătorii popoarelor, fără per- 
turbare si fără primejduirea mai nici unuia 
din privilegiile lor. Intr’o formulă scurtă 
acest mijloc s'ar enunţă asa: hotărârea su- 
veranilor ca pe viitor să fie şefii virtuților 
constructive ale popoarelor ce cârmuesc, în 
loc de a mai fi şefii virtuților lor distruc- 


www.dacoromanica.ro 


96 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


tive cum sunt astdzi — si ca urmare, orga- 
nizarea armatelor în vederea construirei, 


* 
* + 


Ca toate instituţiile omenești, armnta or- 
ganizată în vederea distrugerii este rezul- 
tată din împrejurările, în care omenirea a 
fost nevoită să trăiască în trecut. In vremea 
când numai unele popoare depasiscra viata 
nomadă a primelor triburi şi intraseră în 
faza de viata sedentarä, traind acum din 
agricultură, industrie şi comerţ; iar altele 
rămase în urmă, continuau să traiasca nu- 
mai din vânat şi din păşunatul vitelor, na- 
vălind în regiuni fertile, când vre-o intem- 
perie făceă nelocuibilă regiunea în care tra 
iau, — eră firesc ca popoarele mai civilizate 
să se armeze, pentru a puteă rezistă năvă- 
lirilor hordelor barbare. Interesele lor si 
ale intregei umanitati cercau ca progresul 
realizat de cei civilizati să fie ocrotit împo- 
triva pornirilor distrugătoare alc barbarilor. 
Pentru acele vremuri eră adevarat adagiul: 
si vis pacem para bellum, pentru acele 
vremuri era firesc ca seful statului sa fie 
seful virtutilor distructive ale poporului, vir- 
tuti foarte preţioase în ziua cand birbarul 
se năpusteă să nimicească roadele dobân- 
dite prin civilizația pacinică; pentru acele 
vremuri armata organizată în vederea dis- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACHI 97 


trugerei era scutul poporului, iar suveranul 
purtatorul lui, 

Dar încet-încet şi rând pe rând, popoa- 
rele înțelegând valoarea muncii şi avanta- 
giile îndeletnicirilor vietei sedentare, s'au 
statornicit şi acum trăesc din agricultură, 
industrie şi comerţ. Şi totuşi, deşi condiţiile 
de traiu ale omenirei s'au schimbat, deşi 
civilizaţia nu mai se găseşte primejduită de 
năvălirile unor popoare rămase în faza de 
viaţă nomadă, — lipsa de pricepere a suve- 
ranilor, încurajată de slugărnicia sfetnicilor 
lor, îi face să continue de a nu aveà altă: 
profesie decât militaria, de a’ menţine insti- 
tufia armatei organizată în vederea distru- 
gerii, înnăbuşind popoarele sub cheltueli din 
ce în ce mai mari şi intretindnd între 
ele sălbateca religie a urei, care le face să 
se năpustească unele asupra altora spre a 
se ucide, a-şi jefui şi nimici avutul. 

Cu ce s’ar putea compara in mic această 
nebunie de a pästrà o institutie organizatä 
cum s’a apucat din trecut, când impreju- 
rärile din care sa' născut sau schimbat? 
Poate cu fapta unuia care fiind proprietarul 
unei enorme cirezi de vite, păzită de o ceată 
de câini credincioşi şi fiorosi, s'ar lăsă într'o 
zi de această afacere, ar vinde vitele şi ar 
veni să se stabilească în oraș, aducând cu 
dânsul ceata de câini, pe cât de necesari 
când tinea turmă, pe atât de inutili, ba' de 


Bekresou Vornegri. — In slujba pdcet. 7 


www.dacoromanica.ro 


98 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


vätämätori la oras. Din toate punctele de 
vedere fapta unui asemenea om, e cu mult 
mai putin absurdä, decât fapta cârmuito- 
rilor de a mentine in zilele noastre armata 
organizata in scop de distrugere. 

Lipsa de valoare a motivului ce se in- 
vocă, pentru justificarea menţinerii arma- 
telor distructive de azi, anume: apărarea 
patriei, au dovedit-o complect rezultatele 
răsboiului actual. Toate statele în vederea 
asigurării apărării lor s'au înarmat până în 
dinți, si unde le-au dus acele înarmări? In 
fundul prăpastiei în care azi se sbat ruinate. 
Care este tara a căreia armată a apărat-o 
de ruină? Dacă Anglia şi America nu au 
suferit în aceiaşi măsură prăpădul răsbo- 
iului, lucrul se datoreste situației lor geo- 
grafice; toate celelalte ţări ale continen- 
tului, care s'au răsboit, nici în zece ani nu 
vor putea repară ruina' ce şi-au pricinuit re- 
ciproc, tocmai prin acest instrument ce şi-au 
fabricat în scop de apărare: armata. Şi eră 
fatal să fie asa, pentrucă întreţinerea arma- 
telor distructive, departe de a! fi o garantie 
de pace, este dimpotrivă singurul şi cel mai 
eficace mijloc de a' face ca răsboiul să is- 
bucnească neapărat, 

Evoluţia popoarelor trebue să urmeze a- 
celas drum pe care l’a urmat evoluţia vie- 
tuitoarelor. 

In dorinţa ei de a' păstră cu orice pret 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACES 99 


viata, natura facuse la ’nceput lighioane pa- 
radoxal de armate pentru atac si pentru 
apärare. Ictiozaurul cu solzi, cu pläci, cu 
ghiare, cu coarne pânä si pe pleoapele o- 
chilor, care aveà de luptat cu pleziozaurul 
si cu iguanodonul, tot atât de armati pânä 
la asfixie. 

Dar natura a päräsit acel drum ca ab- 
surd. Vietuitoarele atât de armate au pierit 
şi au pierit nu ucise, ci asfixiate sub urmura 
lor şi a triumfat cele mai puţin armate, 
tocmai pentrucă din pricina mai putinei în- 
armări, erau mai active, mai nestânjenite în 
mişcări. 

Trăesc sub ochii nostri lighioni de a- 
proape înrudite, a cărora soartă ne poate 
sluji de pildă foarte convingătoare: broasca 
țestoasă şi pasărea. Cea d'întâi şi-a păstrat 
carapacele şi amenințată să piară, abia se 
poate târi prin mocirlă, — pasărca si le-a 
lepădat şi sboară în slăvile cerului. Cum 
de nu ‘nteleg cârmuitorii de azi, când con- 
ditiile de existență ale omenirei s'au schim- 
bat, că popoarele înarmate pânä’n dinţi sunt 
în domeniul social, ce au fost igoanodonii 
şi ictiozaurii în domeniul biologic? 


* 
* * 


Absurditatea monstruoasä a rasboaelor si 
profitul pe care l’ar trage întreaga omenire 
din încetarea acestor ticăloşii îmi pare atât 


www.dacoromanica.ro 


100 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


de vădit, încât insuccesul de până acum al 
ideilor pacifiste mă lasă încremenit de ne- 
dumerire. Cum se poate, — îmi zic, — 
ca un lucru atât de evident util întregei 
umanitati să nu se fi realizat încă? 'Mărtu- 
risesc că uneori mau cuprins îndoeli a- 
supra valorii ratiunei noastre şi mi-am zis: 
Sar putea ca! natura să aibă cuvintele ei, 
pentru care îngădue ca anumite lucruri ce 
ne par inexplicabile să se întâmple, cuvinte 
pe care slaba noastră rațiune omenească 
nu le poate înţelege. Scrisoarea dumitale 
însă m'a făcut să înţeleg că cu o astfel de 
judecată s’ar putea justifică dăinuirea tu- 
tulor ticälosiilor şi că omenirea n’ar fi putut 
face un pas înainte, de sar fi călăuzit de 
asemenea! îndemnuri ale inertiei. 

Alteori m'am întrebat dacă nu cumvă 
dăinuirea instituției armatei organizată în 
vederea distrugerei isvorăşte dintr'o răutate 
înnăscută si permanentă a omului, care face 
ca popoarele să se urască între ele. Dar 
fiecare zi a' venit cu învăţământul ei, pentru 
a-mi întări încredințarea că popoarele, nu 
se urăsc între ele, că această religie a urei 
dintre popoare nu vine de jos în sus, ci de 
sus în jos şi cä, dacă e vorba de găsit un 
raport de cauză la efect între aceste două 
fenomene: ura dintre popoare si armate, 
atunci acest raport e invers: nu ura dintre 
popoare menţine instituția armatei, ci insti- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 101 


tuţia armatei întreţine ura dintre popoare. 
Ce limpede mi-a apărut acest adevăr în 
campania din 1913. Mă tot tineam să pu- 
blic lucrurile văzute şi însemnate de mine; 
nu mam învrednicit s’o fac. Iti transcriu 
Câteva, 


* 
* * 


Iată în curtea căzărmii oamenii alergati 
din toate unghiurile țării, veniţi nu de bună- 
voia lor, nici mAnati de ură, nici de dorinţa 
unei răzbunări, nici de dorinţa de a pune 
capăt unei suferinti obşteşti, ci aduşi cu 
amenințare de aspre pedepse în caz de ne- 
supunere, înscrisă din vreme în codul jus- 
titiel militare, ca să meargă să ucidă alţi 
oameni pe care nu-i cunoşteau. lată cum 
îi înflăcărează şefii, cum le toarnă în suflet 
otrava urei împotriva unor oameni, contra 
căror n'aveau până în ajun nici pic de re- 
sentiment. Câteva zile de asemenea şcoală 
şi o teamă reciprocă de batjocură, dacă nu 
Sar arătă destul de dârji, aduce pe buzele 
fiecăruia cuvinte fioroase. A! cum o să ucidă 
pe dușmani! Cum o să-i toace! Unde sunt? 
Să-i sfâsie cu dintiil... In fata’ acestor por- 
niri sălbatice îmi ziceam: Ce fiară stă as- 
cunsă în oml... Peste trei zile am văzut 
cei dintâi soldaţi bulgari, un grup de 70 
—8o de prizonieri, prăpădiţi de ostenealä 
şi de foame. Când au sosit, soldaţii noştri 


www.dacoromanica.ro 


102 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


tocmai mâncau, Au făcut roată împrejurul 
lor; şi aceiaşi oameni care ziceau că-i vor 
sfâşiă cu dinţii, acum cu gravitate, fără o 
zeflemea, fără un cuvânt de batjocură, îşi 
rupeau bucata de pâine în două ca s'o im- 
partă cu dușmanul. 

Ce bucurie, ce fericire, mi-a pricinuit a- 
ceastă mişcare, această dovadă strălucitoare 

că secolele de umanitate n’au trecut de 
prisos, ci au lăsat urme şi au înnobilat fiara 
din care se trage omul. 


* 


Peste două zile ne găseam într'un sat diu 
Bulgaria, unde trebuiă să dormim. Eram 
ocupat cu încartiruirea plutonului ce con- 
duceam, când auzim strigăte la o casă 
vecină, Era casa hotărâtă pentru încuar- 
tiruirea căpitanului şi a mea. Ordonantelc 
noastre o găsiseră încuiată, bătuseră în uşă 
fără rezultat, Atunci un soldat mai îndrăsneţ 
forfase usa’ cu un fer şi, găsind în casă 
un om ca de 5o—6o de ani, îl luase la 
bătae, îl umpluse de sânge. Am intervenit, 
am dojenit pe soldat, l-am pus să ajute 
omului să se spele... Seara! târziu, auzind 
vorbă în tinda casei, m'am strecurat bi- 
nisor, Era omul bătut, — stă de vorbă 
lângă vatră cu ordonantele noastre si cu 
însuşi soldatul care-l bătuse. Vorbeă ro- 
mânește: 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PACEI 103 


— Par'că ati venit de voia voastră? V’au 
adus alţii, aşa cum i-au luat si i-au dus 
pe feciorii mei... patru feciori., mi i-au luat 
şi i-au dus... Trei au murit, al patrulea e. 
ciung de mâna dreaptă... S'a ascuns de 
frica voastră în pădure... o să mă duc mâine 
să-l aduc... Alţii v'au adus, n'ati venit de 
voia voastră... | 

N’am sä uit niciodatä tonul lui blând, 
îndurerat şi iertător, nici compätimirea și 
căinţa zugrăvite pe feţele celor ce-l as: 
cultau... 


* 
CE 


In alt sat legasem cu un bătrân atâta 
prietenie, impartind bucätele de ciocolata 
nepoteilor lui, încât după ce am părăsit sa- 
tul, pentru a ne așeză cu tabără la 12 kilo- 
metri mai sus, făceă în fiecare zi drumul 
călare, ca' să-mi aducă o bărdacă de lapte 
proaspăt... Si eram duşmanul intrat în ţara 
lui... Ce om înţelept, ce iceasuri bune am 
petrecut în tovărăşia lui, stând de vorbă 
despre răsboiul, în care şi lui îi pieriseră 
doi feciori, de care de câte ori pomeneă 
i se întunecau si ochii şi glasul! 

La învinuirile mele pentru grozăviile ce 
știam că săvârşiseră soldaţii bulgari, îmi 
răspundeă: 

— Nu e vina lor, domnule, e vina' celor 
mari, a! ălor care ne îmbuibă cu puşti şi cu 
muniții... Omul ăl mai bun si mai blând, 


www.dacoromanica.ro 


104 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


dacă-i dai cuţit la brâu si puşcă ’n spate, 
se face rău si arțăgos... Ai de sus sunt de 
vină, nu noi ăştia de jos... Uite, n'avem 
drumuri, n'avem spitale, zăcem în murdă- 
rie, în ticälosie şi'n nestiintä, măcar c'avem 
braţe harnice şi pământ mänos din belşug... 
Dar ăi de sus, în loc să ne dea ce ne tre- 
buiă, ne-au îmbuibat cu tunuri şi cu mu- 
Niţii şi ne-au înnebunit cu militaria... 

Pe când vorbeă astfel, la cincizeci de paşi 
de noi, instructia ce un căpitan faced com- 
paniei sale, ilustră în mod luminos cuvin- 
tele unchiasului, Isi asezase căpitanul com- 
pania pe marginea şoselei şi făceă exerciţii 
de pornire la atac, Precum ştii, atacul e 
apoteoza luptei. După ce oamenii au îna- 
intat târându-se pe brânci ca fiarele, pro- 
fitând de toate accidentele de teren, după 
ce au împușcat cât mai multi din semeni 
de ai lor, când au ajuns la o anumită depăr- 
tare de poziţia! de cucerit, se năpustesc 
asupra' ei. Căpitanul, explicându-le ce e 
atacul, le spunea: — Când fi sa dat co- 
manda' să pui baioneta si s’o pornesti la 
atac, trebue să te asvârii ca un leu, strigând 
ura! din fundul plămânilor, să se ’ncreteasca 
carnea pe duşman; să te ’nglontesti în el 
ca şoimul în stolul de porumbei şi să bagi 
baioneta' 'n el până ’n präselel 

Pe urmă dă comanda. Soldaţii treceau 
drumul în goană strigând ural cât puteau, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACHI 105 


Dar căpitanului i se păreă că unii nu stri- 
gau destul de tare. Atunci se punea cu cra- 
vasa pe ei şi-i băteă în cap, peste ochi, le 
zebră fata strigând: „Așa se strigă ural 
mămăligarilor? 'Măi, nu ţi-am spus să strigi 
ca o fiară, să se cutremure pământul!“ Re- 
petă mișcarea şi iar luă la bătae cruntă 
pe cei ce i se păreă că nu erau destul de 
fioroşi... Si acum mă cutreinur, când îmi 
aduc aminte ochii și feţele însângerate, bu- 
zele plesnite, urechile spintecate de lovi- 
turile acelei fiare sălbatice! 

Mă gândeam: omul acesta e plătit de 
stăpânire, ca să facă această monstruoasă 
operaţie de a sparge, de-a râcâi şi de-a 
distruge pojghita de umanitate ce veacu- 
rile au pus peste aceste suflete, de a retrezi 
în ele instinctele primitive de distrugere ale 
fiarei, Interesele cele mai scumpe ale ome- 
nirei cer ca acele instincte să piară — și 
iată un om plătit pentru a le reînviàll Mi- 
ră-te apoi și indignează-te de ororile ce se 
sävârsesc în răsboae. Jafuri, violäri de copii 
în faţa părinţilor, femei spintecate pentru a 
le scoate pruncii, spre a-i asvârli din ba- 
ionetă ’n baionetă, oameni arşi, jupuiti, răs- 
tigniti, sau îngropaţi de vii, mâini de copi- 
laşi tăiate și purtate ca amulete în cartusi- 
ere, toate sunt explicabile, toate sunt fireşti, 
după ce ai bătut şi ai chinuit un om pentru 
a retrezi fiara dintr'însul.... 


www.dacoromanica.ro 


106 IOAN AL BRATFSCU-VOINESTI 


Si acum, în räsboiul actual, activitatea 
censurei in vigoare in toate statele belige- 
gerante, cu neîngăduirea nici unei critici 
şi a nici unei deplângeri a ruinei a jalei sila 
ororilor sävârsite de propriile lor armate, 
— relatiunile de prietenie ce se stabilesc 
între trupele dusmane, după câtăva vreme 
de stare fata 'n față, — ordinele ce se 
dau că asemenea relaţii vor fi socotite 
drept acte de trădare şi se vor pedepsi cu 
asprime, — atitudinea de compătimire a 
multimei în fata convoaelor de prizonieri 
si printr'o presă veninoasă si atâtätoare,— 
totul dovedeşte că ura dintre popoare nu 
isvorăşte de jos în sus, ci e impusă de 
sus in Jos. Dacă ar fi adevărat (că popoarele 
se urăsc între ele, cum ar fi cu putinţă 
caraghioasele alianţe, care fac să se räs- 
boiască între ele popoare care până eri erau 
aliate si să se alieze popoare care până 
eri se răsboiau? 


* * +» 


Insuccesului de pana acum al ideilor pa- 
cifiste trebuie deci să-i căutăm altă expli- 
cafie decât răutatea omenească — şi eu 
cred că nu greşesc afirmând, eä el se da: 
toreste faptului că măsurile ce s'au propus 
pentru triumful acestei idei erau unele ine- 
ficace, altele irealizabile. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACE] 107 


In adevăr ce s'a propus până acum? In- 
stituirea unui tribunal arbitral; — umani: 
zarea rasboiului; — limitarea înarmărilor, 
— desfiinţarea' armatelor. Să le luăm pe 
rând, 


* 
* * 


Instituirea unui tribunal arbitral nu poate 
produce absolut nici un efect si posibili- 
tatea! isbucnirei răsboaielor nu este înlătu- 
rată, atâta timp cât se lasă statelor dreptul 
de a întreţine armate organizate cum sunt 
astăzi. In adevăr, instituirea unei instante 
judecătoreşti implică neapărat existenţa u- 
nei forţe, care să aducă la îndeplinire hotă- 
rîrile pronunţate de ea, forță care să fie 
mai puternică decât a! fiecărui justitiabil în 
parte. Un tribunal fără o asemenea forţă 
e ca şi cum nu ar există, Presupunând însă 
că puterea executivă a! tribunalului arbitral 
s'ar compune din puterea armată a statelor 
ce au convenit la! înfiinţarea lui, — în caz 
de conflict deferit judecätei sale, pe de o 
parte mi se pare psicologiceste imposibil 
de realizat, ca un stat puternic inarmat, care 
ar aveà constiinta fortei sale si care tocmai 
din aceasta pricinä e in mod fatal pornit 
si nesocoteascä dreptul şi să adore forţa, 
să se supue unei hotărâri, care i-ar reduce 
la neant puterea armată întreţinută cu a- 
tâtea sacrificii, făcând-o să se plece umi- 


www.dacoromanica.ro 


108 IOAN AL, BRÂTESCU-VOINESTI 


lita înaintea dreptului unui stat mai slab; 
iar pe de altă parte în caz de nesupunere 
a celui condamnat, tot atât de greu îmi vine 
sa cred, că statele neatinse de conflict s'ar 
puteă hotări să părăsească drumul propă- 
şirei pacinice, pentru restabilirea dreptului 
unui al treilea. lar dacă presupunem că ar 
face-o, rezultatul ar fi izbucnirea unui răs- 
boiu — şi astfel răul nu a' fost evitat. 
Triumful justiţiei nu se realizează prin 
instanţele judecătoreşti care pedepsesc cri- 
mele, ci prin măsurile de prevenirea lor. 
Nu existența tribunalelor şi a temnitelor 
imputineazä săvârşirea tâlhăriilor ci înlă- 
turarea' putintei de a fi săvârşite. Cu toată 
existenţa de sute de ani a instanțelor jude- 
cătorești, pentru un lucru de nimic, în Italia 
de sud, un om ucideă pe altul, înjunghin- 
dul cu cuțitul. Pedepsele cele mai riguroase 
nu parveneau să rărească săvârşirea acestor 
omoruri. A rărit-o deodată în modul cel 
mai simţitor interzicerea purtării unui cuţit 
cu lamă mai lungă de cinci centimetri şi 
pedepsirea acelora, care înainte de săvâr- 
şirea ori cărei răniri, se găsesc purtând cu- 
tite cu lamă mai lungă. A infiinta tribunal 
arbitral menţinând armatele actuale, e ca 
şi cum spre a combate tâlhăria ai îngădui 
derbedeilor să se adune în cârciumi, să pue 
la cale în gura mare jafurile, să umble 
noaptea înarmaţi şi în bande, să pătrunză 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PALE) 109 


în casele oamenilor, mărginindu-te să pe- 
depsești pe criminali după săvârşirea crimei. 


* 
* * 


Umanizarea räsbotului e un lucru irea- 
lizabil. A instrui pe oameni în vederea răs- 
boiului, a le sădi în suflete ură împotriva 
altora, a le trezi instinctele primitive de 
distrugere, — a-i da' pradă instinctului de 
conservare, punându-i în situația de a ucide 
spre a nu fi ucişi, a socoti şovăirea drept 
lipsă de patriotism, sau de trădare și a le 
pretinde în acelaş timp umanitate e o ne- 
bunie. Când printr'o instrucţie specială şi 
intensă ai spart smaltul ce veacurile au 
pus peste sufletele bestiei primitive, când 
ai trezit fiara ce se ascunde în om, e 
absurd să-i pretinzi să se poarte uman 
şi e ridicol să vrei să-i reglementezi 
cruzimea. Cine admite răsboiul, admite în 
mod implicit toate ororile lui. Răsboi uman 
e o contradictio in adjecto, o împerechere 
de cuvinte fără înţeles, ceva mai grav decât 
o utopie, o absurditate irealizabilă. Apolo- 
giştii răsboiului, care nesocotesc regulile de 
umanitate si pretind că în răsboi toate oro- 
rile sunt permise şi că „duşmanului nu tre- 
bue să-i laşi decât ochi ca să plângă,“ sunt 
monstruoşi dar logici; pacifistul, care umblă 
după umanizarea răsboiului, e absurd, tot 


www.dacoromanica.ro 


110 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


atât de absurd ca diplomatul, care pretinde 
ca lucreazä la mentinerea pacei, aplaudand 
din räsputeri toate cheltuelile si toate ac- 
tele de pregätire a räsboiului. 


* 
* * 


Imputinarea armatelor şi limitarea inar- 
mărilor sunt jumătăţi de măsuri, care ca 
toate jumätätile de măsuri, sunt şi greu 
de realizat şi de niciun folos. Limitând ar- 
matele si înarmările nu faci imposibilă is- 
bucnirea răsboaelor, ba poate dimpotrivă 
le-ai îndesi. Imensitatea catastrofei de azi, 
rezultată din înarmările excesive, prin faptul 
că totalitatea naţiunilor ce se răsboesc su- 
feră de pe urma răsboiului, slujeşte la' cevă, 
anume la aceea că a făcut atât de evidentă 
absurditatea răsboiului, încât însuși apolo- 
gisti lui de până eri se leapădă de răs- 
pundere şi deplâng această uriașă risipă 
de energii şi de bunuri, cheltuite pentru 
distrugere. Micsorarea grozăviilor răsboa- 
elor ar putea să aducă indesirea lor- Dar 
chiar de n’ar fi asa, odată ce mentii o insti- 
tutie organizată în vederea distrugerii, cum 
o să poţi împiedică statele de a' şi-o per- 
fectionà, folosindu-se de născocirile lor mai 
ingenioase? Să le obligi să nu întreţie decât 
armate necesare apărării? Dar care este li- 
mita între atac şi apărare? Oare nu călă- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 111 


uziti de adagiul si vis pacem para bellum, 
nu în vederea apărării au dus statele a- 
ceastă nebună cursă de întrecere în înar- 
mari? 

Si dacă recunosti statelor dreptul de a 
se înarmă spre a! se apără, nu le recunosti 
in mod implicit fiecăruia dreptul de a! da 
prima lovitura, atunci cand crede ca ad- 
versarul se pregăteşte să-l lovească? Lo- 
virea înainte de a fi lovit e un act de 
apărare, Ce pretind azi grupurile belige- 
rante? Germano-Austriacii că s'au înarmat 
pentru a se apără de agresiunea iminentă 
a Franco-Ruşilor; Franco-Rusii că s'au în- 
armat spre a se apără de agresiunea Ger- 
mano-Austriacilor; iar ultimul răspuns al a- 
cestora, după combaterea tuturor argumen- 
telor prin care se încearcă să probeze că 
n'au pornit ei răsboiul, care e? „Da, noi lam 
pornit pentrucă de nu-l porneam noi acum, 
Var fi pornit Franco-Rusii peste câţiva ani, 
când ar fi fost complect pregătiţi.“ 

Intre atac și apărare neexistând limită, 
cine se pregăteşte contra răsboiului, se pre- 
găteşte pentru răsboiu şi acel care admite 
înarmarea pentru apărare, admite în mod 
implicit atacarea şi răsboiul. Si în sfârşit, 
care ar fi norma de proportionare a arma- 
telor şi înarmărilor, prin care naţiunile mici 
ar puted fi puse la adăpostul agresiunei 
celor mai mari? 


www.dacoromanica.ro 


112 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


De aceea, încă odată, limitarea armatelor 
si înarmărilor e o jumătate de măsură si 
grea de realizat si de niciun folos. 


* 
* * 


Desființarea armatei e pe de-oparte un 
lucru imposibil de realizat, pe de altă parte 
ar fi si o mare greşeală. Un lucru imposibil 
de realizat, pentrucă acel care s'ar încercă 
să-l facă, ar întâmpină o rezistență formi- 
dabilă, venită și de sus și de jos, din toate 
părțile. I s'ar împotrivi cu înverșunare nu 
numai cadrele superioare ale armatei, care 
se bucură de atâtea enorme avantagii si 
privilegii, ci toţi acei, care alegându-şi ca- 
riera militară, trăesc de pe urma ei. Fiecare 
familie, care ar aveă un membru militar — 
şi care e familia care să n'aibă măcar unul? 
— sar împotrivi desființării armatei. Ni: 
meni şi prin nici un mijloc n'ar puteă în- 
vinge o atât de puternică împotrivire. 

Dar desființarea armatei ar fi şi o gre- 
şeală. Instituţia armatei cuprinde o mulţime 
de parti bune, pe care, dacă ai desfiinta-o, 
n'ai aveă cu ce să le inlocuesti. Armata e 
un minunat mijloc de democratizare, de soli- 
darizare, şi de armonizare socială, Serviciul 
obligator, îndatorirea fiecăruia cetățean fără 
deosebire: bogat, învățat, sau de neam, să 
rac, incult, sau de rând, de a munci fie- 
care în măsura puterilor şi priceperii sale, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 113 


pentru a-şi servi patria, e pe de-o parte 
un mijloc de combaterea egoismului, e pe 
de altă parte un mijloc de micşorare a dis- 
proportiei dintre soarta! diferitelor clase, — 
si în sfârşit conlucrarea la o operă comună 
stabileşte între toți membrii grupului de 
muncitori o fraternitate foarte de pret. Ar- 
mata mai e si o minunată școală, în care 
individul poate fi silit să ’nvete un meste- 
sug, valoarea păzirei prescripţiilor de hi- 
gienă, valoarea muncei disciplinate si or- 
donate, a' cooperărei şi o mulțime de lucruri 
folositoare si lui si societätei din care face 
parte si întregei umanitäti. 

Nu, armatele nu trebuesc desființate, Cu 
instituțiile moștenite din trecut, omenirea 
trebue să procedeze cu tactul şi măsura, cu 
care procedează natura la evoluţia orga- 
nismelor. Ea nu le desființează când condi- 
ţiile de existență in care le-a creat s'au 
schimbat, ci păstrându-le le preface pe ne- 
simţite. Când într'o regiune la început aqu- 
atică apa a început să se retragă, natura 
n'a desfiinţat fauna ei, spre a o înlocui cu 
o faună terestră, ci treptat-treptat și pe ne- 
simţite a prefăcut animalele de uscat, prin 
simpla schimbare de destinaţie a organelor 
cu care erau prevăzute. Piciorul ager al 
calului si mâna' celui mai dibaci artist sunt 
provenite din treptavele preschimbări ale în- 
notătoarei unei foce, prin intrebuintarea ei 


| Brirsscu VOrnREşrI, — In slujba păcei. 8 


www.dacoromanica.ro 


114 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


în alt scop decât acela pentru care a fost 
creată la! 'nceput. 

Armata, instituție rezultată din nevoile 
condiţiilor trecute de traiu ale umanităţii, 
nu trebue desființată, ci fiindcă condiţiile 
de traiu ale omenirei s'au schimbat, päs: 
trând-o, trebue să i se schimbe destinaţia, 
potrivit condiţiilor actuale. 

Azi munca e cel mai bogat isvor de mai 
bine al omenirei si, pentrucă instituţia ar- 
matei, prin serviciul obligator pune la dis- 
poziţia statului un număr atât de însemnat 
de braţe şi de minți, această echipă de 
muncitori, în loc de a mai fi, ca până acum, 
organizată şi instruită în vederea distruge- 
rii, să fie instruită şi organizată în vederea 
construirei. | 

Ca şi până acum statul să aibă dreptul 
să ceară fiecărui individ ajuns la majori: 
tate, sacrificiul activitätei sale pe un timp 
determinat, dar în loc de a-l invata să tragă 
cu puşca si cu tunul şi să-şi risipească e- 
nergia în acţiuni care nu numai că nu slu- 
jesc la nimic, dar sunt direct vătămătoare, 
să-l oblige să muncească, fiecare în măsuru 
priceperii şi puterilor sale, la toate operile 
de folos obştesc. 

Armate organizate în vederea construirei 
iată singurul mijloc de a face imposibilă 
isbucnirea răsboaelor. 

Avantagiile, atât materiale cât şi morale, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 115 


ce ar rezultă din aceasta pentru întreaga 
omenire, sunt enorme! 


* 
* * 


Iti descriam mai sus scena căpitanului 
care instruindu-si compania, băteă si chinuiă 
pe soldaţi, ca să-i prefacă in fiare sälba- 
tice. Peste câteva zile, tot în campania din 
1913, am asistat la o altă scenă, cu totul 
deosebită. O companie fusese însărcinată 
să repare un petec de şosea de vre-o câ- 
tevă sute de metri. 

Căpitanul, ajutat de un sublocotenent, tra- 
sase şoseaua, îi fixase nivelul, desemnase 
planul unei podişti, stabilise locul unde tre- 
buiă construită şi acum, retras sub umbra 
unui pom, îşi supravegheă soldaţii care 
munceau la' repararea şoselei. Fără unelte 
speciale, ci cu scule de rechizitie, găsite 
din întâmplare în satul vecin, în cateva 
ceasuri puntea! a fost construită şi soseaua 
admirabil reparată. Ma uitam la oameni 
cu ce voioşie munceau, ascultam glumele 
lor şi vedeam desluşit comunitatea sufle- 
tească, frätia ce se stabiliă între toţi mem- 
brii acestei echipe de muncitori şi vădita 
plăcere ce le pricinuiă priveliştea operei co- 
mune ce se desăvârşiă sub ochii lor. Com- 
param expresiunile figurilor acestor oameni, 
în care se puteă cetl simpatie, linişte, a- 
tenfiune fără silnicie, cu expresiunile fefe- 


www.dacoromanica.ro 


116 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


lor celor ce învățau mergerea la atac, in 
care nu se puteă ceti decât ură, duşmănie, 
teamă, resemnare dureroasă, sau revoltă în- 
buşită, Imi reaminteam toate concentrările 
şi manevrele la' care avusesem prilejul să 
asist, la' energia prețioasă risipită de pri- 
sos în mânuiri de arme, în marșuri, în lupte, 
în goane nebunesti, în defilări; mă gândeam 
la sumele enorme cheltuite spre cumpărarea 
puştilor, tunurilor şi munițiilor care bubu- 
iau, pierzându-se în văzduh, ca räcnetele 
unui nebun furios; — şi mă sileam să so- 
cotesc ce n'ar puteă realiză un stat, orga- 
nizând in vederea construirei energia atâ- 
tor braţe, câte îi pune la’ îndemână insti- 
tutia armatei cu serviciu obligator, 

Am făcut socoteala următoare: Presupun 
o ţară a căreia populaţie ar da un contin- 
gent anual de 200,000 de recruți si a căreia 
armată, organizată în vederea construirei, 
ar impune un serviciu activ de 2 ani şi un 
serviciu de rezervă de încă 18 ani, adică 
dela 21 până la 41 de ani, cu îndatorirea 
ca fiecare rezervist să servească o lună din 
3 in 3 ani. Totalul celor 20 de contingente 
active şi de rezervă ar alcătui o armată 
de 4.000.000, care din pricina morţilor şi 
a infirmitätilor survenite după recrutare, să 
zicem că ar fi redusă la' cifra de 3.200.000. 
Armata! permanentă compusă din două con- 
tingente de câte 200.000 de oameni, ar for- 


www.dacoromanica.ro 


aN SLUJBA PĂCEI 117 


ma asa dar o echipä de 100,000 de mun- 
citori. 

Excluzand zilele de sărbătoare si luniie 
de iarnă riguroasă, să presupunem că ei 
nu ar puteă munci decât 200 de zile pe 
an, Aceasta însemnează: 400.000 X 200 = 
80,000,000, opt zeci de milioane de zile 
de lucru pe an! Ţinând seama că îndato- 
rirea rezervistilor de a servi câte o lună 
din 3 în 3 ani, mai ar pune la dispoziţia 
stăpânirii şi munca de o lună a unei treimi 
din armata de rezervă, adică a 1,000,000 
de oameni, — avem încă treizeci de mi- 
lioane de zile de lucru pe an, care adău- 
gate la cele 80.000.000 ce dă munca ar- 
matei active, ridică cifra la 110.000.000 
de zile de muncă pe an! Ce nu sar putea 
face cu atâta muncă? S'ar construi sute 
de chilometri de cale ferată, mii şi mii de 
chilometri de şosele şi de drumuri, — s'ar 
construi diguri de corectare a cursului tu- 
tulor râurilor, redând astfel agriculturii a- 
tâtea mii de hectare de prundisuri infertile, 
s’ar construi sute de chilometri de canale 
de irigație si de apeducte, s’ar seca bălți, 
s'ar împăduri munţi, s'ar construi localuri 
de şcoli, băi şi dispensarii până în cele mai 
îndepărtate cătune, — s'ar îmbunătăţi şi 
infrumusetà staţiunile balneare $i climate- 
rice, s'ar captă energia ce reprezintă cur 
sul apelor torențiale, prefăcându-le în lu- 


www.dacoromanica.ro 


118 10AN AL. BRATESCU-VOINESTI 


mina şi 'n energie motrice, s’ar repară stri- 
cäciunile ce timpul si uzura aduce lucrului 
obstesc! In zece-cincisprezece ani o ţară ar 
puteă fi prefăcută într'un adevărat Eden! 

Sporul de avutie, ce se poate realiză prin 
o zi de muncă, variază negreşit după felul 
muncii; dar dacă presupunem ca medie a 
acelui spor suma de to lei, munca a 
110,000.000 de zile însemnează un spor de 
avutie de 1,100.000.000! O tara cu acelaş 
contingent anual de recruti, cu acelas nu- 
mar de ani de serviciu activ si de rezerva, 
dar cu armata organizata ca azi, in vederea 
distrugerii, prin sustragerea atâtor brate 
dela munca constructivä si prin cheltuelile 
ce necesiteazä inarmarea ei cu toate unel- 
tele, menite sä räspândeascä intr’o zi jalea 
si ruina, realizeazä azi un deficit anual de 
cel putin un miliard, Transformarea unci 
asemenea armate in armata constructivä ar 
insemna asa dar pentru un stat: curmarea 
unei pagube anuale de un miliard, reali- 
zarea unui spor anual de avutie de mai 
bine de un miliard, adică un beneficiu to- 
tal anual de peste douä miliardel*) 

Si această enormă preschimbare s’ar re- 
aliza cu minimum de perturbare: impärati, 


? ”) Aceste cifre, exacte pentru timpul in care această 
carte a fost scrisă, — nu mai corespund realitätei de azi. 
Cetitorul le poate corectă singur, dupe preţul de astăzi 
al unei zile de muncă, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 119 


regi, generali, colonei, maiori, căpitani, sub- 
locotenenti, sergenti, toţi ar rămâne la’ lo- 
cul lor, cu tot fastul si decorul, — doar ca 
in loc de a mai fi sefii si conducätorii unei 
echipe de ucigasi, de jefuitori $i de dara- 
mätori, ar fi conducätorii unor echipe de 
constructori si numai cä fondul instructiei 
lor, in loc de a mai fi arta militarä si istoria 
rasboaelor, cu proslävirea virtutilor distruc- 
tive, ar fi ingineria si istoria civilizației cu 
proslävirea virtutilor constructive ale ome- 
nirei, 


* 
* * 


Dar o astfel de organizare a armatei ar 
aduce cu sine nu numai avantagii mate- 
riale, ci si enorme câștiguri morale. lată 
unele din ele: 

1, Dispariția concomitantei a două mo- 
rale contradictorii. Azi aceleaşi fapte, dis- 
trugereă, omorul şi jefuirea, sunt socotite 
când crime, când fapte vrednice de slavă 
si de admiraţie. A-ti ucide vecinul pătrun- 
zând în casa lui, spre a o dărâmă sau a ţi-o 
însuși, sunt crime, pedepsite cu moartea, 
sau cel putin cu munca’ silnică pe viata; 
iar a pătrunde intr’o ţară vecină, spre a 
tio însuși, întinzând peste ea moartea jalea 
şi ruina, e, dacă întreprinderea îți reușește, 
o faptă măreaţă, vrednică de slavă. 

Pe deoparte legiuiri şi sfortäri costi- 


www.dacoromanica.ro 


120 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


sitoare, pentru a’ stinge in om pornirile lui 
de fiară distrugătoare, — pe de altă parte 
legiuiri si tot atât ue costisitoare sfortari, 
spre a menţine treze acele porniri. Căci 
sincer vorbind şi lăsând la o parte mizera- 
bilul farisesism, care ne face să ne mintim 
noi înşi-ne, până şi asupra lucrurilor, pen- 
tru a cărora îndreptare se cere mărturisirea 
întregului adevăr, — care este fondul real 
al serviciului militar obligator, cu armata or- 
ganizată ca astăzi? Ce cere în fond stăpâ- 
nirea individului ajuns la majoritate? — 
»Vin'o să-ţi slujeşti patria. Deşi prin toate 
mijloacele posibile te-am învăţat până acum 
să respecţi viaţa! şi avutul altuia, deşi tot 
restul vietei vei fi obligat să urmezi aceste 
precepte, cu sancţiunea unor aspre pedepse 
în caz de abatere, — vino să te învăţ să 
mânueşti nişte unelte ucigătoare şi distru- 
gătoare. Intr’o zi iti voi cere să urästi pe 
alti oameni din fundul inimei si am să-ţi 
poruncesc să-ţi rişti viata, aruncându-te a- 
supra lor ca o fiară, spre a-i ucide, a le 
nimici, sau a le rapi avutul.“ Știu bine ca 
nu astfel se adresează stăpânirea cetăţea- 
nului, ştiu bine că serviciul militar se îm- 
pune pentru „apărarea ţării şi prestigiului 
ei;“ dar dat fiind că nu există limită definită 
între atac şi apărare şi că înarmarea crează 
popoarelor o mentalitate specială, trufasä, 
pornită la nesocotirea' dreptului şi la ado- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 121 


rarea forţei, — oricât de pompos, de sfo- 
răitor şi cu aparenţă idealistă ar fi limba- 
giul ce statele tin azi cetățeanului, cerân- 
du-i să-și îndeplinească serviciul, — el se 
reduce la cererea de a fi gata să ucidă, 
să distrugă, să incendieze şi să jefuiască, 
în ziua în care conducătorii vor găsi cu 
cale. 

Limbagiul ce stăpânirea ar fine cetă- 
feanului intr’un stat cu armata organizată 
în vederea construirei, ar fi următorul: 
»— Vino, să-ţi slujesti fara’. Iti cer ca acum 
la'nceput doi ani încheiaţi, iar apoi o lună 
la fiecare 3 ani, în loc să muncești pentru 
câştigul tău propriu, să muncesti pentru bi- 
nele obstesc. In tot acest timp voi îngriji 
de locuința, de hrana și de sănătatea ta 
trupească şi sufletească, Dacă cunoşti vre- 
un meșteșug, ţi-l voi perfectiona, — dacă 
nu cunosti, te voi învăţă unul; site voi mai 
invata să fii ordonat, curat, cuviincios, dis- 
ciplinat, precum şi prescriptii de higienă 
şi carte dacă nu știi. Nu-ţi voi cere nici 
odată să uiţi sau să calci preceptele mo- 
rale de iubirea celorlalți şi de respectarea 
avutului lor, — nu-ţi voi pretinde altă do- 
vadă de dragoste pentru ţară, decât să ajuţi 
în mod conștient la înălţarea ei, muncind 
cu voiosie, fără codire şi chiar cu prime]- 
duirea vietei tale, la înzestrarea patriei cu 
toate roadele civilizaţiei.“ 


www.dacoromanica.ro 


122 IOAN AL BRĂTESCU-VOINEȘTI 


‘Cat s'ar înnobila printr'o astfel de orga- 
nizare a armatei sentimentul de patriotism, 
purificându-l de ura ce implică în forma 
lui actuală, ură până întratât de intune- 
cätoare de rațiune, încât în aceiaşi clipa 
ne îndeamnă să înfierăm crimele protivni- 
cului nostru și să proslăvim pe ale noastre 
proprii. Căci ce alt decât babilonia sufle- 
tească, produsă de religia urii, ce întreţine 
în noi instituția armatei organizată în ve- 
derea 'distrugerii, ne poate face ca în aceiaşi 
gazetă, pe aceiaşi coloană, să tipărim des- 
chiderea unei colecte pentru ,,oferire de spe- 
de de onoare bravilor aviatori care au bom- 
bardat oraşele inamicului,“ imediat alături 
de un alt articol plin de înjurii si de bles- 
teme la adresa ,,mizerabililor pirați ai ae- 
rului,“ care au bombardat orașele noastre? 
Organizarea armatei în vederea construirei 
ar face să dispară asemenea discordante 
de idei si această concomitantä de morale 
contradictorii şi nimeni nu poate tăgădui 
valoarea acestui câştig moral. 


* La 
* 


Un al doilea enorm câstig moral ar fi 
inlocuirea eroismului militar prin eroismul 
muncii, in tabla de valori morale a ome- 
nirei. ° 

Azi, de sus in jos, prin fel de fel de 
mijloace, se impune multimei respe tarea 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 123 


armatei, organizată în vederea distrugerei, 
şi se înscrie eroismul militar ca primă vir- 
tute în tabla de valori morale a omenirei. 
Căci insemneazä a înconjură cariera ar- 
melor cu un deosebit prestigiu şi deci a 
sădi în sufletul multimei credinţa că ero- 
ismul militar e cea mai de seamă formă 
de manifestare a activităţii omenești, când 
suveranul şi toate rudele lui și toţi copiii 
lui nu-şi aleg altă carieră decât milităria 
şi când se acordă militarilor atâtea privi- 
legii şi atâta consideratiune, Dar care sunt 
interesele superioare ale umanităţii, sau mă- 
car particulare ale popoarelor, care justifică 
impunerea acestei credinţe? Pentruca un fel 
de activitate să fie mai pretuitä decât alta, 
ca trebue să fie sau mai utilă, sau mai fru- 
moasă, sau măcar mai grea de îndeplinit. 
Ce om cu mintea întreagă poate găsi că e 
mai util sau mai frumos să ucizi si să dis- 
trugi, decât să construesti? Dar sunt măcar 
actele de eroism militar mai grele de să- 
vârşit, decât actele, de muncă creatoare şi 
constructivă? la să vedem: 

In timp de pace militaria’ reprezintă ca- 
riera cea mai usoarä $i mai sigura. Pe cand 
pentru imbratisarea carierelor cu caracter 
constructiv, cum e aceia' de medic sau de 
inginer, se cere unui tânăr un mare număr 
de ani de studii grele, un băiat, recrutat 
nu din elementele bune ale şcoalelor civile, 


www.dacoromanica.ro 


124 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


ci în marea majoritate a cazurilor dintre 
cei rămaşi repetenti, sau eliminaţi din acele 
şcoli, băgat în școala militară, iese la 21 
de ani ofițer. Câtă cultură generală a pu- 
tut căpătă în acest răstimp se poate numai 
decât constată dintr'o convorbire de o ju- 
mătate de oră cu dânsul. Si iată-l la 21 de 
ani ofiţer, cu leafă destul de bună, cu ser- 
vitor credincios și supus fără simbrie, cu 
jumătate de pret de călătorie pe căile fe- 
rate, si la spectacole, considerat și primit 
în orice societate. Dacă nu e afară din 
cale vitios, înaintările îi vor veni una după 
alta, fără greutate, în mod mecanic. Ce 
ştie el să săvârșească şi în ce constă ser- 
viciul lui? Marsuri, cavalcade, parăzi, ma- 
nevre si instruirea soldaţilor, în vederea u- 
nui eveniment a căruia' sosire niciun om 
întreg la minte nu o dorește, dar care în 
mod fatal va fi adus de acele pregătiri. 

Si iată evenimentul sosit. Inarmările și 
pregătirile au făcut să isbucnească răsboiul 
în mod mecanic, fatal, asa cum oamenii 
cuminţi o prevăzuseră şi o prevestiserä. A 
sunat goarna, ostașul pleacă la luptă. Dar 
este el liber să plece sau să rămâe? Nu. 
Nesupunerea la mobilizare este pedepsită; 
iar starea de asediu, decretată odată cu 
mobilizarea! face imposibilă orice încercare 
de critică sau de împotrivire. Deci de la 
început valoarea actului ce săvârşeşte os- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 126 


tasul mergând spre primejdiile frontului, e 
micsoratä prin faptul cä-i lipseste libertatea 
de alegere. El îl săvârşeşte constrâns de 
ameninţarea pedepsei ce-l așteaptă în caz 
de nesupunere. 

Voioşia cu care oştirile pleacă la răsboiu, 
e o voioşie de comandă, sau de nevoie; 
dar presupunând că ar fi sinceră și reală, 
ia să vedem care anume din faptele ce să- 
vârşeşte ostasul ajuns pe front sunt vred- 
nice de atâta admiraţie, încât să merite a fi 
considerate ca’ cele mai de seamă din câte 
poate săvârşi un om în viata sa? 

Las la o parte intrarea sub pământ, mi- 
zeriile intemperiilor, ale necuräteniei si toată 
suferinţa rezultată din privatiunile de tot 
felul, pe care le îndură ostasul. Puterea 
de îndurare a’ mizeriilor fizice nu e vrednica 
de admiraţie; ea izvorăște din adaptalitatea 
omului care-l face să se obicinuiască și'n 
puşcărie sin ocnă si’n caverne şi să poată 
îndură atât de fioroase mizerii, încât i-a 
inspirat rugăciunea: ,, nu da, doamne, omu- 
lui cât poate să rabde.“ 

Dacă îndurarea cu resemnare a mizeriei 
ar fi vrednică de admiraţie, ar trebui să 
admirăm pe ţiganii nomazi care-şi petrec 
toată viata în corturi, în bordee si în cea 
mai neagră mizeriey dar nimeni nu-i ad- 
miră, 

Negresit literatura ad hoc, literatura răs- 


www.dacoromanica.ro 


126 IOAN AI. BRĂTI'S '1-VOINEŞTI 


boinică din toate ţările beligerante, cântă 
în fraze ditirambice resemnarea soldatului 
faţă cu suferințele de acest fel. Dar aceste 
imnuri interesate, isvorâte din dorinţa! is- 
bânzii și cântate în scop de a' întări pe os- 
taşi, nu schimbă întru nimic adevărul că 
îndurarea mizeriei e o virtute pasivă, care 
inspiră compătimire, iar nu o virtute ac- 
tivă care să inspire admiraţie, cu atât mai 
putin, cu cât ostasul nu e liber să pună 
capăt, întorcându-se acasă, suferințelor ce 
îndură, 

Deci, în afară de îndurarea mizeriilor fi- 
zice, ce face ostasul de pe front? Dacă e 
artilerist, cu o simplă tragere de un lăn- 
tisor, aruncă dela' 10—15—20 de chilometri 
proectile distrugătoare şi ucigătoare asupra 
unui dușman pe care nu-l vede. Dar e ex- 
pus să primească şi el asemenea proectile. 
Da, dar în răsboiul modern, nu numai mili- 
tarul e expus la’ asemenea primejdie, ci 
si civilul şi bătrânii si femeile și copiii. 
Plutind grațios si fără prea mare risc la 
3—4 chilometri deasupra oraşelor neinta- 
rite, un „brav aviator“ vine să-i măcelă- 
rească cu bombe. Valoarea eroismului tu- 
narului, care cel puţin are cu ce ripostă 
bombelor inamicului, e foarte redusă prin 
acelaș pericol la care e expusă populaţia 
civilă. 

Aceasta pentru artilerist. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN{SLUJBA PĂCEI 127 


Sa vedem ce face infanteristul, Din toate 
actele câte săvârşeşte un infanterist e de 
netăgăduit că cel mai de seamă e pornirea 
la atac asupra poziţiei inamicului. Cum îl 
săvârşeşte el? Amenintat din spate cu îm- 
puscarea' în caz de nesupunere, îmboldit de 
instinctul de conservare, care, din pricina 
acelei ameninţări, nu se mai poate mani- 
festă decât ucigând spre a nu fi ucis, cot 
la cot cu altul, înnecat de fum, orbit de 
fulgere, înnebunit de bubuitul tunurilor, de 
şueratul gloantelor, de tipetele trambitelor, 
de vaetele cäzutilor, atâtat de vederea si de 
mirosul sângelui, cu conştiinţa redusă la 
aceea a câinelui înfuriat, care se aruncă 
sub roțile automobilului, sau a fluturilor ce 
se aruncă în flacări, ostașul înaintează sub 
focul ucigător! Aceasta e cea mai măreață 
formă de manifestare a eroismului infan- 
teristului şi a eroismului militar în genere. 

E vrednică de admiraţie această jertfire 
a vietei? De sigur; dar numai cu condiția 
să uităm cu desăvârşire monstruoasa ne- 
bunie inițială de a’ pune pe oameni să se 
întreucidă si să nu socotim enormele avan- 
tagii ce ar rezultă si pentru statele cărora 
aparțin şi pentru întreaga omenire, dacă, 
în loc de a fi puşi să se întrenimicească 
ar fi puşi să creeze ceva cu munca lor. 

Căci, în sine și deslegată de ideea de 
interesul pe care omenirea, sau măcar so- 


www.dacoromanica.ro 


128 IOAN AL. BRĂTESOU-VOINEŞTI 


cietatea' îl poate trage, pe urma jertfirei 
viefei cuivă, — puterea de a înfruntă moar- 
tea nu ne inspiră admiraţie. Dovada e lipsa 
noastră de admiraţie pentru cei ce-și ri- 
dică singuri viata, sinucigându-se, — deşi 
acel, care fără martori, nesecundat şi ne- 
încurajat de nimeni își curmă viaţa, dove- 
deste prin fapta' lui o mult mai mare putere 
de înfruntare a morţii, decât ostasul. 

Dar oare munca creatoare nu cuprinde 
forme de manifestare a eroismului, cu mult 
mai vrednice de admirat decât aceasta? 
Oare nu e tot atât de vrednic de admiraţie 
actul medicului de a' pătrunde într'un focar 
de molimă spre a-l combate, sau actul sa- 
vantului care încearcă pe sine însuși efec- 
tele unui nou serum descoperit cu trudă 
şi care poate să-l ucidă? Nu e mai vrednică 
de admirat fapta muncitorului, nu poruncită 

şi sporadică, ci săvârșită de bună voie 
şi continuă, de a munci fără preget din zo- 
rii zilei până ’n noapte, în arsitä, în ploae, 
ori în atmosfera ucigătoare a fabricei, deși 
ştie bine că numai o neînsemnată parte 
a roadelor muncii sale îi va rămâne lui? 

Nu e mai erou decât tunarul, minierul 
care desi ştie bine că ieri, la’ 300 de metri 
depărtare, s'a prăbuşit pământul ucigând 
câtevă sute de tovarăși de ai săi, mu pregetă 
totuşi să se scoboare azi în mină? Si nu 
sunt tot atât de eroi pompierii care se a- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PĂOBI 129 


runcă în flăcări, exploratorii colturilor ne- 
cunoscute ale pământului, sau pescarii care 
se avântă în voia! valurilor oceanului, fără 
a şti de se vor mai reîntoarce? Şi nu sunt 
mai vrednici de admiraţia si de veneratia 
noastră primii aviatori, care şi-au jertfit vi- 
ata pentru descoperirea si perfecţionarea lo- 
comotiunei aeriene, decât aviatorii ucigă- 
tori de bătrâni, de femei şi de copii? Pentru 
ce ar fi mai vrednică de admiraţia noastră 
jertfirea dintr'odată a viefei, sävârsind o 
operă de distrugere, decât jertfirea ei zi 
cu zi si ceas cu ceas, pentru săvârșirea, 
unei opere constructive? Numai prin mintea 
uhor generali, care toată viata s'au înde- 
letnicit numai cu pregătirea distrugerii sau 
a unor istorici innebuniti de trufie de neam, 
poate trece gândul că popoarele ar pieri 
înnăbuşite de materialism, dacă s’ar des- 
vata de a se ucide între ele şi de a-și jefui 
reciproc avutul, Numai un spirit îngust, in- 
capabil de a înţelege valoarea eroismului 
muncii creatoare, poate tăgădul că acest 
eroism şi prin roadele sale, și prin împre- 
jurarea' că lasă individului libertatea nesi- 
luitä şi conştiinţa trează, şi prin continui- 
tatea' manifestării sale, e de-o calitate mai 
nobilă decât eroismul militar, 
Superioritatea! calităţii eroismului muncii 
fata cu eroismul militar se dovedeşte și prin 
aceea! că virtuțile militare ale unui om scad, 


Bnirraocu-VomEşrI, — In slujba pdcet. 9 


www.dacoromanica.ro 


130 IOAN AL, BRATHSOU-VOINESTI 


in mäsura in care cultura lui creste, pe 
când dimpotrivă cultura nu scade întru ni- 
mic virtuțile lui constructive, Un medic, un 
inginer, un profesor, un artist, un inventa- 
tor, un filosof, cu cât e mai cult, cu atât 
e mai harnic, cu atâta creşte într'însul sen- 
timentul datoriei, conștiința misiunei sale 
şi dorinţa de a-şi pune în valoare cunostin- 
tele. Dimpotrivă, un ostaş, pe măsură ce 
se cultivă, pornirile lui de distrugere şi de 
nimicire pier. Vrând-nevrând începe să iu- 
bească si să stimeze virtuțile constructive, 
— vrând-nevrând începe să-și dea seama 
de absurditatea răsboiului,—vrând-nevrând 
în sufletul lui pătrunde aversiune pentru 
ororile şi compătimire pentru victemele a- 
cestei tragice nebunii, O oştire puternică 
nu se poate realiză decât cu o trupă supusă 
şi cu şefi fioroşi si inculti, Nici Lamarck; 
nici Ampére, nici Gây-Lussac, nici Bert- 
hollet, nici Cuvier, si nici unul din ceilalți 
oameni învăţaţi, sau din marii artiști care 
au trăit în vremea lui Napoleon I, nu s’ar 
fi putut ilustră ca mare general. Marii lui 
generali n’au fost şi nici nu puteau fi re- 
crutati, decât printre soldaţii de rând, care 
abea! stieau să citească, 

Un om cu adevărat cult nu poate privi 
cu liniște, nu poate săvârși sau porunci să 
se săvârşească fără cutremurare, ororile ce 
se săvârşesc în răsboaie, Dacă e în adevăr 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 131 


un om cult, vederea satelor, oraşelor, a 
unor ţinuturi întregi pustiite, a lungilor con- 
voiuri de schiloditi sau de pribegi, a! movi- 
lelor de cadavre si a muntilor de ruine, 
e peste putinţă să nu-l facă să înţeleagă ca 
răsboiul e cea mai tragică nebunie a uma- 
nitatei, 


* 
* * 


Deci mentinerea eroismului militar in 
fruntea tablei de valori morale a omeni- 
rei e o rätäcire, pe care bietele popoare 
o platesc prin toatä jalea si ruina ce räs- 
boaele aruncä asupra lor, Ratiunea protes- 
teazä impotriva acestei erarhii de valori si 
ne strigă că prestigiul ce acordăm carierei 
armelor, departe de a isvori din niscai-va 
sentimente nobile ale sufletului nostru, isvo- 
răşte dimpotrivă din mostenirile noastre de 
animalitate, care ne îmbrâncesc să adorăm 
şi să respectăm puterea de distrugere, — 
raţiunea ne strigă că nu se poate închipui 
o mai păgubitoare rătăcire, decât aceea de 
a şti bine că munca! e singurul isvor de pros- 
perare şi de perfecţionare, că fără muncă 
omenirea ar zăceă în cea mai neagră ti- 
cälosie şi totuşi să continuăm de a acordă 
mai multă considerare ostașului care-și 
pierde timpul perfecţionându-se în arta de 
a distruge, decât muncitorului, care prin 
fapta! sa, sporeşte în fiecare clipă avutia şi 
fericirea tutulora, 


www.dacoromanica.ro 


132 IOAN AL, BRAT SUU-VOINE STI 


E timpul ca această nebunie să înceteze; 
e timpul ca munca să fie reabilitată, să : 
se acorde tot respectul şi tot prestigiul ce 
i se cuvine, și pentru cä e cel mai fecund 
isvor de perfecţionare și pentru că e mai 
greu să trăeşti spre a munci, decât să mori 
distrugând; — iar această reabilitare a mun- 
cii nu se poate realiză mai bine, decât orga- 
nizând armata în vederea construirei. 

Azi armata e o școală de desobicinuire 
de muncă. Omul e răpit, smuls dela acti- 
vitatea' lui producătoare si creatoare, spre 
a fi constrâns să înveţe să distrugă; azi 
armata timp de 20—25 de ani consumă 
fără a produce nimic, iar când intră în ac- 
tiune distruge; mâine organizată în vederea 
consiruirei, ea în fiecare clipă ar răspândi 
utilul şi frumosul peste toată întinderea 
țării. 

Și atunci, da, toată admiraţia, tot res- 
pectul nostru unei astfel de instituţii, — 
toată dragostea si veneratia noastră suve- 
ranului, devenit astfel șeful suprem al tu- 
tulor virtuţilor şi energiilor creatoare, si 
constructive ale poporului ce cârmueste, — 
tot respectul nostru generalilor săi, şefi de 
mari echipe de muncitori, şi alcătuitori de 
planuri de îmbunătăţire şi înfrumusețare a 
ţării; atunci, da, să se întâmpine cu flori 
şi să se salute până la' pământ trecerea re- 
gimentelor ce ar plecă să construiască o 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCBI 133 


cale ferată, un apeduct, sau să corecteze 
cursul unui râu, sau să capteze energia 
unui torent, 

O astfel de organizare a armatei ar säd) 
în sufletul tuturora respectul şi venerarea 
muncii, disprețul si desconsiderarea trân- 
dăviei; printr’o astfel de organizare s'ar plivi 
din sufletul nostru pornirea moştenită dela 
animalele din care ne tragem, pornire care 
ne îndeamnă să respectăm mai mult pe 
cei ce ne pot vătămă, decât pe cei ce ne 
pot face bine, Reabilitarea muncii, înscrie- 
rea ei ca primă virtute în tabla de valori 
morale a’ omenirei, impunerea respectării 
muncii şi muncitorului! Care e omul cu 
mintea întreagă, care să nu înţeleagă toată 
enorma importanţă a acestei reforme mo- 
rale, 

Imi aduc aminte de o întâmplare, pe care 
mi se pare că ţi-am mai povestito odată, 
Eră în timpul răsboiului balcanic, Bulgarii, 
Sârbii şi Grecii înaintau biruitori spre Con- 
stantinopol, Spiritele erau la noi foarte a- 
gitate, Unii cereau să intrăm în răsboiu, 
pentru a ne înfruptă şi noi din cadavrul 
Turciei, 'Muncitorii, sau cel puţin o parte 
din ei, erau împotrivă acestei idei şi lan- 
saseră un manifest în acest sens, Intr’o zi 
un băetan ca de 12—13 ani îmi întinde 
şi mie un asemenea manifest, 

Pe când îl citeam, văd pe un domn, pe 


www.dacoromanica.ro 


134 TOAN AT, BKATESCU-VOINEST: 


care-l cunosteam, că se repede la băia,, fi 
smulge manifestele, le rupe şi-l duce de 
urechi până la un sergent de stradă, pe 
mâna căruia îl dă, poruncindu-i să-l ducă 
la secţie. 'M'apropii şi-l întreb, ce i-a făcut 
băiatul de-l dă pe mâna' poliţiei. Cu un ton 
de profundă indignare, drept răspuns mä’n: 


treabă: — Ai citit d-ta acest manifest?— 
zic: Da. — Si nu te-a indignat? — De ce 
să mă indigneze? — Dar dumneata nu'n- 


telegi că'n împrejurările de fata această pro- 
pagandă împotriva răsboiului e o crimă şi 
un apel de laşitate? 

Cum îţi spui, cunosteam bine pe acest 
domn. Il cunoșteam din școală. — Eră fiul 
unui comersant de băuturi spirtoase; tre- 
cuse prin şcoală fără a se distinge prin 
altceva, decât prin oaresicare înlesnire de 
vorbire, dar mai ales printr'o îndrăsneală 
şi combativitate, ce înainte de a-ţi fi spus 
o vorbă, se citeă numai decât în înfățișarea 
lui de atlet. Magistrat câtă-va vreme, apoi 
avocat, înțelegând curând că politica e 
o carieră cu mult mai rentabilă, își pusese 
pretioasele însușiri, cu care îl inzestrase na- 
tura, în serviciul unui partid. Răsplata ser- 
viciilor sale enorme, (de două ori eră să 
fie omorât cu prilejul alegerilor), — nu 
întârziase. Si acum, căsătorit cu o fată cu 
zestre, deputat de câte ori îi veneà partidul 
la putere, — duceă o dulce şi plăcută viaţă. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACRI 135 


Auzindu-l vorbind asa de laşitatea mun- 
citorilor, i-am răspuns precum urmează: 

— Dragul meu, sunt ceasurile unspre- 
zece şi jumătate. Abia acum o jumătate 
de ceas te-ai sculat din pat; te duci spre 
Capşa, unde ai să stai de conversaţie până 
la vremea dejunului luând aperitive; — 
pe urmă ai să te duci acasă să dejunezi; — 
după dejun, înainte de a plecă la club, ai 
să te odihnesti niţel; fix la ora’ 4 ai să te 
instalezi la' partida de bridge până diseară 
la ora 8, când ai să pleci la masă; iar după 
masă ai să te duci la un spectacol şi mâine 
o să reîncepi acelaş program de activitate, 
Băiatul pe care lai dat pe mâna poliţiei 
s'a sculat cu noaptea ’n cap şi pentruca 
să câştige câtivà gologani bate drumurile 
ziua întreagă, împărțind manifestele pe care 
i le-ai rupt; iar muncitorii care au lansat 
acel manifest, muncesc în fabrici si’n ate- 
liere. Şi fiindcă 'cer să nu fie duşi la răsboiu, 
ci să fie lăsaţi în pace să muncească înainte, 
ei sunt laşii, iar dumneata le dai lecţii de 
eroism! La revedere. 

Si lam lăsat, 

Rezultatul imediat al înlocuirei eroismului 
militar prin eroismul muncii, ar fi că, ase- 
menea paradoxale intervertiri de roluri nu 
ar mai fi posibile precum nu ar mai fi 
posibilă nelegiuirea atât de ades practicată 
de cârmuitorii de azi, de a' se sluji de pu- 


www.dacoromanica.ro 


186 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


terea celor harnici, pentru a apără drep- 
tarile şi privilegiile celor trândavi. 


* 
* * 


Un alt câștig moral al organizărei ar- 
matei în vederea construirei e că anumite 
crime odioase nu sar mai puteă săvârşi: 
trădarea! și spionajul nu ar tmai fi cu putinţă. 
Fiecare locuitor al unei țări, fără deosebire 
de naţionalitate, ar fi obligat să-şi facă ser- 
viciul militar în tara in care locueste; iar 
dacă dintr'un exces de dragoste pentru ţara 
lui de origină, ar vreă ca tributul lui de 
muncă pentru binele obștesc, să nu-l deă 
societätei în mijlocul căreia träeste, ci so- 
cietatei din care se trage, — ar fi liber s’o 
facă, sub rezerva! unor impuneri în bani, sau 
a pierderii unor anumite drepturi. Dar în 
ori ce caz i-ar fi cu neputinţă să săvârșească 
crima odioasă de a trăi într'o ţară sin mij- 
locul unei societăţi care-l primeşte cu incre- 
dere, de a se bucură de ocrotirea legilor 
ei și de a lucră împotrivă intereselor ei. 
Şi cine poate tägädui că este un enorm 
câştig moral, acela de a stârpi posibilitatea 
săvârşirei unor crime odioase? 

Cu o astfel de organizare a armatei s’ar 
face de prisos diplomaţia secretă cu toată 
revoltätoarea! ei clocotire de minciuni, de 
intrigi şi de atâtäri criminale, cu toate ac- 
tele ei încheiate în ascuns, fără ştirea po- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 137 


poarelor de câţivă indivizi mediocri, în in- 
teresul nu al popoarelor ce reprezintä, ci 
în acela al menţinerii sau sporirii proprii- 
lor privilegii. 


* 
* * 


O! dar câte alte avantagii läturalnice ar 
aduce cu sine aceasta reformäl 

Cu ce dragoste si tragere de inimä ar 
veni fiecare să-și facă acest serviciu mili- 
tar raţional, fără a recurge la fel de fel 
de mestesugiri viclene, ba chiar la muti- 
lare, spre a! se sustrage, — pentrucă fie- 
care, oricAt de märginit ar fi la minte, ar 
intelege usor avantagiile ce si omenirea in- 
treagă si propria lui ţară şi el însuși ar 
trage de pe urma' unei asemenea instituţii. 

Amintirea anilor de serviciu a ostașului 
n’ar fi legată ca azi, numai de ceasurile 
de mânuire de arme, de instrucţii insipide, 
sau revoltătoare, de goane fără rost, de o 
nebuneascä risipă de energie, ci ar fi le- 
gată de opera' vie şi reală, la înfăptuirea 
căreia va fi contribuit cu munca sa. Cu 
mândrie el ar puted zice: „eu am făcut 
parte din contigentul acelora care au ca- 
nalizat cutare râu, sau a celor care au stră- 
puns cutare tunel.“ 

Pe de alte parte cât de justificate ar fi 
cele mai aspre pedepse în contra nesupu- 
şilor şi dezertorilor. 


www.dacoromanica.ro 


138 IOAN AL. BRÂTESCU-VOINESTI 


Astäzi nesupusul, sau dezertorul poate räs- 
punde: 

— Eu sunt meserias, sau muncitor. Prin 
munca bratelor mele eu sporesc avutia pu- 
blică. Voi mă smulgeti dela munca’ mea 
spre a mă sili să'nvăţ să distrug cele clä- 
dite de alti muncitori ca! mine. Nu mă su- 
pun, pentrucä socotesc cä-mi servesc mai 
bine patria’ continuând de a munci, decât 
pierzându-mi timpul să învăţ a ucide şi < 
distruge“, 

Şi are dreptate. Pe când, cu serviciul mi- 
litar organizat în vederea construirei, el n'ar 
mai puteă răspunde astfel. Oricărui nesu- 
pus, sau dezertor, cârmuirea i-ar vorbi 
astfel: 

„Te-am Chemat să te pun să muncesti 
în meşteşugul la care te pricepi. Intere- 
sul societätei în mijlocul căreia trăeşti cere 
să nu fii egoist, să nu munceşti numai 
pentru tine însu-ţi, ci să contribui prin 
munca ta! la îndeplinirea operilor ce nu a- 
partin nimănui şi tutulora, Nesupunerea ta 
dovedește că esti un om rău si hräpäret, 
care vrei să te bucuri de bunurile obşteşti, 
fără să contribui prin munca ta’ la înfăp- 
tuirea lor. Interesele morale superioare ale 
societatei cer înfrânarea și pedepsirea a- 
cestor porniri ale tale.“ Si nesupusul sau 
dezertorul n’ar aveă nimic de răspun” 


«* 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 139 


Mă gândesc ce ar fi o manevră cu o 
astfel de organizare a armatei: mobiliza- 
rea a unui anumit număr de energii con- 
structive, pentru desăvârşirea unei lucrări 
de interes general, ce prin planuri şi studii 
din vreme întocmite s'a stabilit că poate 
fi executată într'un anumit număr de zile. 
După terminarea ei, în fața suveranului 
şi a unui mare număr de oameni veniţi s'o 
admire, ar urmă revista trupelor, făcută cu 
tot fastul si toate onorurile meritate, Cu 
ce respect şi cu ce venerație s'ar descoperi 
fiecare, în fata acelor trupe, care vor fi 
clădit o operă vädeatä de interes obștesc, 
fără nimic din jafurile, din pagubele şi din 
risipa zadarnică a manevrelor armatelor de 
azi, 


L * * 

‘Ma gândesc că un asemenea serviciu mi- 
litar ar fi un mijloc minunat de regene- 
rare fizică; iar o lună de muncă fizică la 
2 sau la' 3 ani un fel de cură extrem de 
folositoare. 


* ud + 
‘Ma gândesc ca însăşi chestia evreiască, 
atât de spinoasă ar fi ajutată în rezolvirea 
ei printr'o astfel de organizare a armatei, 
Crima trădărei și a spionajului ne mai pu- 


www.dacoromanica.ro 


140 I@AN AL. BRATESCU-VOINESTI 


tnd fi comise, nimic nu s'ar mai împo- 
trivi ca evreii să ocupe orice grad în ar- 
mată; iar pe de altă parte un astfel de 
serviciu militar ar reobişnui cu munca fizică 
şi ar regenera o rasă ce degenerează fi- 
ziceşte, din pricina îndeletnicirilor ei, de 
veacuri numai comerciale, 


x * » 


Dar de buna seamä, cel mai de cäpäte- 
nie efect al acestei reforme e că senti- 
mentul patriotismului s'ar purifică de ura 
pe care o implică în forma lui actuală, ură 
care într'atât îl pângăreşte, încât face pe 
multi oameni luminati, care-și dau seama 
ca interesele unui neam nu pot fi izolate 
şi desolidarizate de interesele întregei o- 
meniri, să-l considere ca o formă de ego- 
ism colectiv şi să-i tăgăduiască valoarea. 
Și în adevăr, cu actuala organizare a ar- 
matelor, prin care se ajunge la absurdul 
rezultat de a întrebuință forța celor har- 
nici și utili, pentru apărarea privilegiilor 
celor trândavi, patriotismul apare ca o min- 
ciună răspândită şi întreţinută cu rea cre- 
dinta, 

Aşi vrea în lucrarea mea să precizez in- 
telesul cuvântului patriotism şi să arăt că 
el însemnează nu numai o legătură tainică 
şi puternică între o fiinţă si locul în care 
s'a născut, nu numai o înclinare de preferare 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂOEI 141 


pentru un anumit mediu, rezultată dintr'o 
obicinuinta şi personală şi strămoşească de 
a trai intr’insul, Căci atunci când zicem 
că patriotismul însemnează dragoste pentru 
fara în care ne-am născut si am crescut, 
în care sunt îngropaţi moșii și strămoşii 
noştri, în care găsim dovezi că au apărat-o 
prin vitejia lor, în care avem principalul 
nostru aşezământ si averea ce am agonisit 
prin munca noastră, în care pretutindeni 
răsună graiul ce înţelegem mai bine şi iu- 
bim mai mult, tara de ocrotirea legilor că- 
reia ne bucurăm, ale căreia dealuri şi munţi 
şi văi şi zări şi ape şi cântece ne par mai 
frumoase decât oricare altele, — nu expri- 
măm altcevă, decât un sentiment de com- 
placere, un sentiment de preferare pentru 
mediul in care ne-am obicinuit să trăim 
şi prin noi înşine şi prin înaintaşii nostri, 
Dar această robie la mediu nu e un senti- 
ment specific omenesc, el există la toate 
vietuitoarele; ba la unele legătura lor cu 
mediul în care s'au nascut e asa de indi- 
solubilă, încât nici nu pot supravefui unei 
strămutări dintr 'însul. 

Pentruca patriotismul să merite a fi con- 
siderat ca un sentiment nobil şi special o- 
menesc, el trebue sa însemneze cevă mai 
mult decât dragoste de lucrurile în mijlocul 
cărora ne-am obicinuit să trăim; el trebue 
să. însemne dragoste mai ales de toţi aceia 


www.dacoromanica.ro 


142 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


cu care convietuim, dorinta sincera de a 
conlucra la îmbunătăţirea soartei tuturora, 
făcându-i sa se împărtăşască de toate roa- 
dele progresului şi civilizației — si în sfâr- 
şit, fară nici o ură împotriva celorlalte po- 
poare, dorinţa de a fi nu temuti de ele, ci 
iubiţi şi respectați pentru toate calităţile 
noastre, Aceasta e însemnarea pe care ar 
căpătă-o patriotismul prin organizarea ar- 
matelor în vederea construirei. Pe când azi, 
tocmai cei ce chinuesc în chipul cel mai 
neomenos mulţimea, tocmai cei care-i spe- 
culează nevoile ei cele mai imediate, spre 
a-şi plăti satisfacerea tuturor nevoilor arti- 
ficiale ce şi-au creat printr'o falsä concepţie 
asupra progresului, — tocmai ei sunt acei 
care se reclamă mai patrioţi, tocmai ei sunt 
cei ce de pe toate tribunele vorbesc cu 
tremolo în glas despre „scumpa lor ţară,“ 
ei, care crează prin nedibacea lor cârmuire 
stări de lucruri revoltătoare, rămânând ca 
atunci când mulțimea exasperată e în pragul 
răsvrătirii, să recurgă la răsboiu, ca la un 
derivativ şi un excelent mijloc de raliare 
prin indicarea unui presupus dușman din 
afară. 


x “+ 


Nu încape nici o îndoială că cârmuitorii 
popoarelor nu se vor pune niciodată de 
acord ca să realizeze această reformă. Dar 
să fie adevărat că o ţară n’ar putea sin- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PÂCEI 143 


gură s'o întreprindă, pentru că s'ar expune 
să fie cotropită de vecini? Nu cred. Eu 
dacă as fi suveran, nași stă o clipă la 
îndoială. Şi n'ar fi timp mai prielnic pentru 
încercarea acestei experienţe, decât după 
sfârşitul rasboiului actual. Atunci toate ta- 
rile beligerante vor fi atât de obosite, atat 
de istovite si atât de desgustate de răsboiu, 
încât e de prevăzut că multă vreme nu vor 
reluă armele. Se poate prezice că după acest 
fioros măcel, din care toate ţările vor .esi 
sleite şi inglodate în datorii, va urmă 
o lungă epocă de pace, Ei bine, de această 
împrejurare ași profită, pentru a întreprinde 
cu propria mea ţară o experienţă profita- 
bilă şi ei şi întregei omeniri. A doua zi de 
încheierea păcii ași lăsă ca toate ţările 
vecine să continue de a-şi cheltui o insem- 
nată parte a bugetului în înarmări, de a-și 
sustrage în fiecare an atâţia oameni dela 
munca constructivă, punându-i să consume 
fără a produce nimic si de a-i invata să dis- 
trugă, — întrun cuvânt le-ași lăsă să ur- 
meze pe drumul de rătăcire care le-a dus 
la răsboiul actual, și singur a-şi organiză 
armata tärei mele în vederea construirei, 
Aşi înscrie în constituția ţării mele, care 
sunt lucrările de utilitate publică, fără înde- 
plinirea cărora interesele tuturor sunt pri- 
mejduite sau vătămate; toate aceste lucrări 
le-asi împlini prin armata organizată şi in- 


www.dacoromanica.ro 


144 IOAN AL. BRATESCU-\ OINESTI 


struită în acest scop — şi asi păstră toate 
pedepsele — ba înca le-asi inaspri — im- 
potriva nesupusilor sau dezertorilor, soco- 
tind atâtarea la nesupunere ca o crimă în 
contra patriei, 

In 15—20 de ani, prin munca acestei 
armate, nu numai că ași repară toate stri- 
căciunile pricinuite de rasboiu, dar asi a- 
duce ţărei mele atâtea binefacätoare pre- 
faceri, asi răspândi până în cele mai depăr- 
tate colţuri ale ei atât prisos de bine şi de 
frumos, încât vrând-nevrând vecinii, care 
nu vor fi voit să întreprinda dela început 
această reforma, ar fi siliți, faţă cu rezul- 
tatele realizate de tara mea, să recunoască 
enorma ei valoare. 

Acei ce nu cugetă ca mine vor răspunde 
că mi-aşi expune tronul si tara, că pros- 
peritatea realizată de tara mea ar fi pentru 
vecini © ispita, care i-ar indemna nu la 
imitare, ci la’ cotropire. 

O asemenea’ afirmare e foarte discuta- 
- bilă Cum spuneam mai sus, e foarte pro- 
babil, e aproape sigur că cel putin 20—30 
de ani nici unul din popoarele ce ne în- 
conjoară nu se va gândi să reînceapă răs- 
boiul; iar dacă, după scurgerea acestui timp 
prosperitatea realizată de tara noastră ar 
îmbrânci pe vreuna din ţările vecine la’ cu- 
cerire, ei bine! eu nu cred că ar puteă-o 
face, pentru mai multe cuvinte. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUIBA PĂCEI 145 


'Mai întâi ţara mea prin prosperitatea pe. 
care ar atinge-o ar reprezentă pentru ţările 
mari din apus un client bogat, a căruia 
dispariţie nu le-ar puteă fi indiferentă; şi 
apoi, din fericire, există de pe acuma o 
opinie publică mondială, aceea care s'a re- 
voltat de nota’ adresată de guvernul au- 
stro-ungar Serbiei, aceea care s'a revoltat 
de violarea' neutralitätei Belgiei, aceea care 
a îmbrâncit în răsboiul actual America. 
Această opinie publică este cu mult mai 
idealistă decât îşi închipuesc pretinsele ,,spi- 
rite practice,“ a' cărora politică practică a 
adus popoarele în capiştea pieirei de azi. 
Această opinie publică, a! căreia forţă peste 
20—30 de ani va fi sporită cum nici nu 
putem bănui azi, sunt încredințat că s'ar 
revoltă şi n'ar toleră ca un vecin hräpäret 
să cotropească o ţară, care a întreprins o 
experienţă utilă întregei umanitäti. 

Lucrul nu e numai probabil, lucrul e 
sigur. 

Dar presupunând imposibilul, presupu- 
nând pe de-oparte că prosperitatea reali- 
zată de tara mea n'ar servi de nici un învă- 
tamAnt vecinilor, ci ar fi pentru ei numai 
o ispită de cucerire, — presupunând mai 
departe că existenţa! sau dispariţia unei ţări 
prospere ar fi indiferentă celorlalte tari,— 
presupunând în sfârşit că opinia publică 
mondială ar rămâne indiferentă față cu ex- 


Britvesce-Vorrggti, — In slujba pdcet, 10 


www.dacoromanica.ro 


146 IOAN AT. BRATLSCL-VOINESTI 


perienta întreprinsă de tara mea, in intere- 
sul întregei umanitäfi si că ar asistă nepă- 
sătoare față cu agresiunea unui vecin la- 
com, — ei bine! decât continuarea pe dru- 
mul de rătăcire de azi, decât asfixiarea po- 
porului sub dari grele, facute in vederea 
apărării, în paguba instructiei, sănătăţii şi 
construirei, fără nici măcar garanţia că în- 
armarea mă pune în mod sigur şi neîndoios 
la adăpost de cotropire,—asi prefera să-mi 
risc tronul și ţara în scopul servirei în- 
tregei umanitäti; asi consideră ca o mare 
cinste şi o mare fericire perspectiva de a 
intră în istorie sub numele de idealistul care 
și-a pierdut tronul organizändu-si armata în 
vederea construirei, Cât despre tara, ea n'ar 
pieri. Neamurile nu pier. După mai bine 'de 
100 de ani de dominație străină, neamul 
polonez n'a pierit; cu atât mai putin n’ar 
pieri un neam, care ar experimentă o re- 
formă cu scopul slujirei umanităţii. De alt- 
minteri mi-ași luă măsuri. De mic, de cum 
ar începe să vorbească, ași inväfà pe tot 
copilul să cunoască înaltul tel ce şi-a propus 
tara lui; din şcolile primare i-ași inculcă 
în suflet dragoste pentru toți oamenii, dar 
ură de moarte împotriva acelora care lar 
stânjeni vre-odată dela împlinirea acelui 
tel. Dar încă odată, teama că tara care ar 
întreprinde singură o asemenea reformă ar 
fi cotropită de vecini, e o afirmare nedo- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACHI 147 


vedită şi foarte puţin probabilă. Faptul zo- 
ologic că au pierit lighioanele extrem de în- 
narmate şi că urmașul maimutei dezarmate 
a ajuns regele naturii ne poate dovedi ne- 
temeinicia acestei temeri. 


+ * 


lată, iubite nene Mache, ideile pe care 
aşi vrea' să le desvolt în lucrarea mea, Le 
supui dreptei şi inteleptei dumitale jude- 
cati, — şi, aşteptând cu mare nerăbdare 
părerea şi deslegarea dumitale, te rog să 
primeşti încredințarea dragostei şi respec- 
tului ce-ţi pastrez, 


P. S. Uitam să-ţi spun că ideea organi- 
zărei armatei în vederea construirei nu ex- 
clude ideia existenței unei politii, pentru 
paza! ordinei interioare a statului, pentru a- 
ducerea la îndeplinire a condamnärilor ho- 
tărâte de puterea judecătorească și pentru 
înfrânarea setei nemăsurate de drepturi fără 
îndatoriri, ce adeseori şarlatanii atata în spi- 
ritul multimei naive, cu scopul criminal de 
a se folosi de forta'ei, pentru realizarea am- 
bitiilor lor. 

Bine înţeles că poliţiei nu-i vor trebui 
nici tunuri, nici automobile blindate, nici 
atâtea' alte născociri diabolice necesare ar- 
matelor distructive de astăzi. 


www.dacoromanica.ro 


Dragul meu, 


Ji-am primit amândouă scrisorile, le-am 
cetit cu mare luare aminte şi mă grăbesc 
să-ţi răspund că aprob toate adevărurile 
cuprinse într'însele, Scrie-fi cartea. Dum- 
neata' nefiind cârmuitor, nu dispui de pu- 
terea de care dispun cârmuitorii spre a-şi 
pune în aplicare ideile. Singura dumitale pu- 
tere e persuasiunea; scrie-fi cartea, tipare- 
şte-o, dă-i drumul în lume şi, fără a te aş- 
teptă că ea îşi va produce de îndată roadele, 
nu te îndoi o clipă că omenirea va ajunge, 
încotro o îndemni dumneata să meargă, 
Ideia dumitale cadrează prea bine cu ideile 
noastre de progres, — prin armata orga- 
nizată în vederea construirei atât de sigur 
s’ar realiză un minus de durere, un minus 
de egoism şi un plus de conştiinţă, încât 
este peste putinţă ca omenirea să n’o infe- 
leagă. 

Ce bine ar fi ca! această mântuitoare re- 
formă să vie de sus în jos, să vie adusă 


www.dacoromanica.ro 


150 IOAN AL, BKÂTESCU-VOINESTI 


de înţelepciunea cârmuitorilor, nu de răs- 
vrätirea cârmuitilor. Tare mi-e însă teamă 
că lucrurile nu se vor întâmplă astfel si 
că şi acest mai bine al popoarelor va fi 
smuls cu violență din mâna celor ce le 
cârmuesc, Ceeace va împiedică venirea de 
sus a acestei reforme e ca oamenii politici 
sunt lipsiţi de curaj, nu-şi dau seama ca 
niciun progres, în niciun domeniu, nu se 
poate realiză decât cu îndräsneala. Ce îna- 
poiată ar fi încă locomofiunea si chirurgia 
bunioară, dacă nu s'ar fi gasit oameni în- 
drăsneţi, cari să întreprinda experienţele 
pline de riscuri, din care a rezultat atât pro- 
gres. Pe de altă parte organizarea actuală 
a armatelor concordă prea bine cu intere- 
sele cârmuitorilor, pentru ca sa se hotă- 
rască s'o modifice cum ceri dumneata. In- 
stinctul conservării situaţiilor şi privilegi- 
lor lor le şopteşte că, desi armata asa cum 
e organizată azi, nu mai e un scut de apa- 
rare a primejdiilor din afară, e un formi- 
dabil instrument de constrângere, cu aju- 
torul căruia îşi pot impune voinţa, oricât 
de contrarie ar fi intereselor popoarelor și 
umanităţii. Armata de azi e garanţia păs- 
trării ordinei constituite. Şi doar vezi cu ce 
venerație pronunţă aceste cuvinte guver- 
nantul ajuns la cârmă, acelaş om care pâna 
în ajun găseă legitime orice măsuri de răs- 
turnare a' guvernantului precedent, 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCBI 151 


A turburà ordinea constituitä e cea mai 
mare crimä ce poate comite un cetätean. 
Dar cârmuitorul nu va tolerà comitereà ei; 
are un instrument sigur cu care s’o impie- 
dice: armata. Si pentru ca acest instrument 
să poată functiona cu preciziune, el trebue, 
ca orice instrument, sa fie lipsit de consti- 
intä, lipsit de putere de împotrivire, el tre- 
bue să funcţioneze in mod automatic si me- 
canic, la vointa cârmuitorului. 

De aceea insusirea de cäpetenie ce se 
cere armatei e disciplina; de aceea ea n’are 
voe, nu numai să cârtească, dar nici să 
aibă vre-o părere asupră cârmuitorului; de 
aceea desi cârmuitorul socoteşte că ,,po- 
litica e o artă grea, o slujbă de semizei,“ 
totuși tăgădueşte armatei dreptul de a se 
amestecă în politică, pentrucă „ea trebue 
păstrată pură și neprihănită de murdăria 
frământărilor politice.“ Ea trebue să fie 
marea mută, gata să înăbuşească oricând 
încercările de turburare a' ordinei consti- 
tuite. 

Numai asa, in anumite împrejurări, re- 
gimentul din cutare regiune poate fi trimes 
să împuște pe tulburătorii ordinei consti- 
tuite din altă regiune. 

Cunoşti de sigur cuvintele, pe care, cel 
mai reprezentativ cârmuitor, le-a adresat re- 
crutilor unor trupe din armata sa, cu prilejul 
depunerii jurământului: ,,Recruti! Să nu ui- 


www.dacoromanica.ro 


152 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


taţi niciodată că armata germană trebue să 
fie gata să sdrobească cu aceeaşi înverşu- 
nare duşmanii dinăuntru ca şi pe cei din 
afară. Azi necredinta şi nemulțumirea s'a 
încuibat în tara noastră, Deci dintr’un mo- 
ment într'altul puteţi fi chemaţi să trageţi 
asupra rudelor, tatălui, mamei, surorilor și 
fraților voştri! Porunca mea trebue execu- 
tată cu voioşie si fără cârtirel Va să va 
împliniți datoria' fără să vă ascultați glasul 
inimei voastre,“ Vezi cine sunt pentru câr- 
muitor dușmanii dinăuntru: necredincioșii 
si nu necredinciosii în dumnezeu, ci necre- 
dincioşii în priceperea lui şi în valoarea or- 
dinei constituite şi nemultumitii cu acea or- 
dine. Nimeni n'are voe să se îndoiască, 
sau să fie nemulțumit de acea ordine. Pe 
acel ce se indoeste sau e nemulțumit, sol- 
datul trebue să'l impuste cand i se va! po- 
runci, măcar de i-ar fi rudă, frate sau tatăl 

— E bine să fie asa, — se vor fi gândind 
unii, — numai asa poate fi garantată or- 
dinea împotriva! revoluțiilor. 

Doar atât că ideia de ordine e foarte rela- 
tivă şi nimic nu e mai uşor, decât să so- 
cotim drept dezordine ordinea ce nu ne 
convine, Eu scriu la masa mea. De jur 
împrejurul meu stau deschise patru — cinci 
cărţi şi caete, fără nicio simetrie. Când voi 
fi isprävit de scris, asi vrea ca lucrurile 
să fie lăsate asa, pentruca la întoarcere 


www.dacoromanica.ro 


ÎN BLUJBA PAUBI 153 


să-mi pot regăsi cu uşurinţă firul gândirei. 
Dacă după ieșirea mea, intră servitoarea, 
ea consideră lucrurile din punctul de ve- 
dere al usurintii scuturatului; bombăne; 
închide cărţi şi caete si le aşează frumos, 
simetric, după mărime, spre marea ei mul- 
fumire, dar şi spre marea mea disperare. 

Negreşit, peste ordinea ce convine în par- 
ticular şi vremelnic fiecăruia, există o ordine 
superioară, stabilită în interesul tutulora. 
Dar această ordine nefiind opera unei ra- 
ţiuni superioare si impecabile, ci operă ome- 
nească, isvorâtă din împrejurări trecute, se 
întâmplă foarte adesea ca ordinea constitu- 
ită să continue încă de a conveni mino- 
ritatii conducătoare, când a încetat de mult 
de a mai conveni majorităţii cârmuitilor si 
întregei omeniri, Si ce mai luminoasă si 
mai tragică pildă, decât tocmai păstrarea 
organizaţiei actuale a armatelor? Cei ce văd 
în menţinerea armatelor actuale o garanţie 
împotriva revoluţiei uită că popoarele nu 
sau revoltat niciodată de plăcere, ci de 
nevoe, când le-a ajuns cuțitul la os; că po- 
poarele doresc propăşirea' pacinică, că toate 
frământările, toate svârcolirile si toate aţâ- 
ţările ambitiosilor sau demagocilor nu ajung 
să hotărască un popor bine cârmuit, să pă- 
răsească viața cuminte și liniştită, pentru 
a face revoluţie; că asemenea atâtäri nu 
prind decât pe un substrat de adânci nemul- 


www.dacoromanica.ro 


164 IOAN al. B tÂTESCU-VOINRYTI 


fumiri, isvorâte dintr’o guvernare rea, multa 
vreme îndurată cu resemnare, revoluţia ne- 
fiind decât un act reflex de protestare, îm- 
potriva! unei jene intolerabile, asa cum este 
scuturatul pielei unui animal când îl muşcă 
un tăune, Pentru înfrânarea rasvrätirilor 
uneltite, care n'au la baza lor revolta îm- 
potriva unei nedreptäti reale si strigătoare 
poliţia e de ajuns, 

Şi apoi nu repetă fiecare, ca un adevăr 
indiscutabil adagiul: fiecare popor are gu- 
vernul pe care-l merită? Or, ce bezna com- 
plectă trebue să domneasca în mintea cui: 
va, pentru ca pe deoparte să afirme că po- 
poarele au guvernele ce merită; iar pe de 
altă parte să recunoască dreptul de a ucide 
pe cei ce prin nemulțumirea lor ajunsa 
până la revoltă, se silesc sa dovedeasca 
că merită altă ocârmuirel Dar cum spun 
armata organizată în vederea distrugerii 
dă cârmuitorilor putinţa de a-şi impune vo- 
infa. Fără bizuirea pe puterea de distru- 
gere si pe disciplina armatei monarhiei şi 
mai ales a armatei aliaţilor lor, cârmuitorii 
unguri nu ar fi putut să ducă vinovata 
politică de ingenunchiere a! celorlalte na- 
tionalitäfi, — fără bizuirea pe acest instru- 
ment de tortură, n’ar fi putut să nesoco- 
tească dreptele lor plângeri şi să puie în 
aplicare nebuna năzuință de a le maghia- 
riză, nici n’ar fi putut să subordoneze 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 156 


interesele omenirei pseudoideei de unita- 
tea statului maghiar, nici mai ales nu ar fi 
putut să săvârşiască odioasa crimă de a 
porni să nimicească un popor, pentrucă prin 
legitimile lui protestări, stânjeneă tiranica 
lor cârmuire, 


+" * 


De aceea, dragul meu, sunt sigur că simţi 
temeinicia îndoelilor mele că reformarea 
armatei în sensul vederilor dumitale va veni 
de sus, De altminteri citeşti ca şi mine cu- 
vântările cârmuitorilor din toate ţările, 
Ai auzit din gura vreunuia propunerea orga- 
nizărei armatelor în vederea construirei? 
Nu. De ce? Pentrucă mu le convine. Ce 
propun ei pentru evitarea recäderei ome- 
nirii în grozăvia de azi? Crearea de state 
tampoane, limitarea înarmărilor, această ju- 
mătate de măsură, cum prea bine zici dum- 
neata, si grea de realizat şi ineficace; și 
mai ales creare de state pe baza principiului 
naționalităților, 

E de netăgăduit că întrun stat unitar 
ca naţionalitate vor fi mai puţine frămân- 
tări, mai puţine ciocniri; dar intronarea prin- 
cipiului naționalităților nu rezolvă chestiu- 
nea răsboaelor, Las la o parte dificultăţile 
de realizare a întronării acestui principiu; 
şi sunt dificultăți destule, Unele provin din 
impreciziunea notiunei de naționalitate; iar 


www.dacoromanica.ro 


156 IOAN AL, BRATESCU-VOINESTI 


dacă prin naționalitate s'ar înţelege precis: 
un grup de oameni având credinţe şi datini 
deosebite şi vorbind o limbă deosebită, ră- 
mâne întrebarea: ce număr de indivizi tre- 
buie să aibă un asemenea grup, pentru a 
puteă fi socotit ca naţionalitate aparte, a- 
vând dreptul la o de sine cârmuire? Sunt 
Armenii o naţiune? dar Albanezii? dar Ru- 
tenii? Alte dificultăţi provin din existența 
unor insule cu o populaţie deosebită ca! na- 
tionalitate, de aceia a tärei în care sunt 
încercuite. Dar presupunând toate aceste 
dificultăţi învinse, presupunând mai mult, 
că printr'o operaţiune mecanică—(aşă cum, 
când scuturi o cutie care conţine alice de 
dimensiuni deosebite, ele se grupează după 
märime)— ai puted să strămuţi grupurile 
de diferite naţionalităţi, diseminate ici şi 
colo şi că le-ai adună la un loc, — ai rezol- 
vat oare chestia răsboaelor, dacă mentii 
organizarea actuală a armatelor? Azi conve- 
fuirea oamenilor de naţionalităţi deosebite, 
prin stabilirea de legături de prietenie şi 
de înrudire, temperează într'o oarecare mă- 
sură vrăjmăşia lor; mâine, dacă i-ai separă, 
dacă i-ai grupă pe naţionalităţi, dar le-ai 
permite să continue de a aveă fiecare ar- 
mata' lor, duşmănia ar creşte. E evident 
şi cu toate astea, vezi că niciunul dintre 
cârmuitori nu vorbeşte de modificarea ar- 
matei în vederea' construirei, deși ar fi sin- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PACEI 167 


gurul mijloc eficace pentru înlăturarea räs- 
boaelor, 

Totuşi această schimbare va veni, — n'am 
nicio umbră de îndoială, 


* 
* * 


Mi-am permis sa citesc scrisoarea dumi- 
tale din urmă lui R, care ştii că e ur om 
cuminte, A ascultat-o cu mare luare aminte; 
i-a plăcut foarte mult; dar am auzit dela 
dânsul trei obiecţii, care deși n'au valoare, 
poate ar trebui! discutate si combătute, căci 
faptul că ele s'au ivit în mintea lui R, do- 
vedeste că ele se vor ivi si în mintea altora, 
Tata-le: 

1, Dacă statele ar săvârşi prin ostasii lor 
toate lucrärile enumärate in scrisoarea du- 
mitale, ce s’ar face ceilalti muncitori, care 
azi träesc tocmai din ceeace câstigä prin 
asemenea munci, 

2. E posibilä impunerea muncei obliga- 
torii? nu constitue ea o violare a libertatii 
individuale? 

3. Nu cumva prisosul de bine, ce de ne- 
tăgăduit ar aduce cu sine o asemenea re- 
formă, ar face ca omenirea să se înmul- 
feascä peste măsură? 

Dumneata' vei găsi desigur o mulţime de 
argumente pentru combaterea acestor o- 
biecţii. Eu am răspuns lui R astfel: 1. Cea 


www.dacoromanica.ro 


158 IOAN AL. BRATESCU-VOINESTI 


mai însemnată parte din lucrările enumerate 
de prietenul nostru nu se sävârsesc de loc, 
pentru ca nimeni nu dispune de o echipä 
de muncitori atât de numeroasă, câtă s'ar 
cere, şi câtă pune la dispoziţia statului ser- 
viciul obligator al armatei; şi în orice caz 
munca din ce în ce mai raţională şi mai 
intensivă a pamântului şi lucrările de uti- 
litate privată vor fi un câmp destul de vast 
de activitate pentru muncitorii de oricând. 
Cu toată captivarea crescândă a forţelor 
naturii şi cu toată sporirea continuă a ma- 
şinismului muncitorii găsesc de lucru pretu- 
tindeni. 

2. De sigur cä serviciul obligator al ar- 
matei constructive este o stirbire a libertä- 
tei individuale; dar aceasta stirbire exista 
şi azi. Deosebirea' e că de unde azi se si- 
lueşte libertatea cetățeanului, pentru a fi 
silit să primească o instruire, din care va 
rezultă în mod fatal răsboiul si toată ruina 
legată de el; cu armata organizată în ve- 
derea construirei i se silueste libertatea, 
pentru a ridică patria la culmi de perfec- 
tionare şi de prosperitate incalculabile. 3. 
Dacă teama că o viaţă mai bună ar face 
ca omenirea să se îmmulțească peste mă- 
sură ar fi întemeiată, atunci ar trebui să 
considerăm drept o greşeală si o rătăcire 
tot progresul medical al omenirei; ar tre- 
bui să socotim toate vaccinurile, toate se- 


www.dacoromanica.ro 


ÎN SLUJBA PĂCEI 159 


rurile, toate mijloacele de profilaxie, de îm- 
puţinarea mortalitafei si de prelungire a 
viefei ca nişte greşeli neertate. Dar niciun 
om cu mintea întreagă nu le consideră 
astfel. Teama îmmulţirei peste măsură a 
omenirei e o copilărie. Studiul biologiei ne 
dovedește nu numai că, cu cât un animal 
e mai Jos pe scara biologică, cu atât e mai 
prolific; dar că în sânul aceleiaşi spete, cu 
cât animalul trăește în condiţii mai rele, cu 
atât se präseste mai mult. Lucrurile se în- 
tâmplă în asa fel, încât parcă speța sar 
simți amenințată de pieire când individul 
trăeşte în condiţii ticăloase şi ar căută să 
reacționeze împotriva acestei primejdii, fă- 
cându-l să se prăsească mai mult, decât 
un individ care träeste în condiţii mai bune, 
Știu bine că acest fenomen are explicaţii 
fiziologice mai întemeiate, decât această ex- 
plicatie finalistă; fapt cert este însă că ome- 
nirea trăind în condiţii mai bune, va fi mai 
puţin prolifică. 


* 
* * 


Termin, dragul meu, urându-ti încă odatä 
sänätate si spor la munca, Nu te astepta 
la altă răsplată, decât la aprobarea propriei 
dumitale conştiinţe, care trebue să-ţi spună 
că scriindu-fi cartea' ţi-ai împlinit o datorie. 
Din partea celorlalți mai curând să te as- 


www.dacoromanica.ro 


160 IOAN AL. BRATESOU-VOINESTI 


tepfi la rău, decât la răsplată. Eu în locul 
dumitale a-şi pune cărţii ca moto: 

Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pre- 
gătește-te de suferință. 


www.dacoromanica.ro